UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIESTI Prof.dr.ing. Gh. Zecheru Conf. dr.ing. Gh.

Drăghici

ELEMENTE DE STIINTA SI INGINERIA MATERIALELOR Volumul 2

Editura ILEX şi Editura Universităţii din Ploiesti 2002

CUVÂNT ÎNAINTE
DESPRE GRANTUL C.N.F.I.S. 39691 “MODEL DE SOFTWARE INTEGRAT DE TIP MULTIMEDIA PENTRU ÎNVĂŢARE INTERACTIVĂ” GENERAT LA UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIESTI
Obiectivul fundamental al grantului (C.N.F.I.S 39691) este crearea unui instrument software de tip multimedia care să ofere fiecărui cadru didactic un model de construire şi prezentare a cursurilor , seminariilor şi laboratoarelor într-o manieră modernă, utilizând facilităţile puse la dispoziţie de tehnica avansată. Grantul se adresează în egală măsură şi studenţilor care vor putea să “audieze” cursurile / seminariile / laboratoarele în condiţii comparabile cu cele din ţările dezvoltate. Grantul C.N.F.I.S 39691 este structurat pe trei componente: CURS, LABORATOR, EVALUARE (vezi figura 1 *). • Componenta CURS oferă utilizatorilor de tip CADRU DIDACTIC posibilitatea de a realiza conţinutul cursului într-o manieră flexibilă, putând folosi informaţii de tip text, imagine, animaţie, prezentare video, slide show. Utilizatorul de tip STUDENT va avea acces la toate aceste tipuri de prezentare. În urma activării acestei componente, se poate obţine cursul pe suport de hârtie, pe suport magnetic sau se poate realiza introducerea în pagina de WEB a conţinutului acestuia. • Componenta LABORATOR acoperă activitatea de seminar / laborator. Ea oferă posibilitatea cursantului (utilizatorul de tip STUDENT) de a avea acces la textul de prezentare a temei propuse, la instrumente de tip instructor (tutorial), în toate cele cinci tipuri de prezentare de la curs, precum şi la modele ale fenomenelor / conceptelor prezentate. De asemenea, se pot realiza conexiuni cu anumite cursuri sau seminarii / laboratoare. Utilizatorul de tip CADRU DIDACTIC va avea posibilitatea să-şi descrie tema propusă folosind facilităţi de tip text, imagine, animaţie, prezentare video, slide show şi aplicaţii software specializate. El poate uza de ele pentru a realiza instrumente de tip instructor, precum şi modele ale fenomenului / conceptului prezentat sau conexiuni cu noţiuni înrudite. Ca urmare a activării acestei componente, se pot obţine comparaţii între obiectivele propuse şi rezultatele obţinute, exemple de rezolvare a problemelor propuse, date necesare efectuării lucrării, precum şi chestionare de tip şablon.
* Documentaţie Grant C.N.F.I.S. 39691 (1999,2000,2001), Runda a II-a, Director Grant – Liviu Dumitraşcu i

Figura 1. Structura generală a Grantului C.N.F.I.S 39691

• Componenta EVALUARE îşi propune să ofere posibilitatea evaluărilor efectuate de către utilizatorii de tip CADRU DIDACTIC asupra utilizatorilor de tip STUDENT, precum şi autoevaluărilor realizate de utilizatorul de tip student, la cerere. Evaluarea se poate realiza fie pe baza unor formulare de tip bilet de examen, fie de tip chestionar (generat de un software specializat). In cazul autoevaluării, utilizatorul STUDENT poate beneficia de acces direct la
ii

cursul aferent sau la un ciclu de tip întrebare – răspuns, posibilitate implementată cu ajutorul serviciului de poştă electronică. Serviciul de poştă electronică va fi susţinut de un server de WEB propriu programului.
REMARCI:

• Grantul «MODEL DE SOFTWARE INTEGRAT DE TIP MULTIMEDIA PENTRU ÎNVĂŢARE INTERACTIVĂ GENERAT LA UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIESTI» se realizează în trei etape: ETAPA I (proiectul de iniţiere program) – Realizare prototip SALĂ DE CURS (anul 1999); ETAPA a II-a – Imbunătăţirea prototipului SALĂ DE CURS, realizare prototipuri SALĂ DE LABORATOR, SALĂ DE EVALUARE (anul 2000); ETAPA a III-a – Realizarea integrală a modelului de învăţare interactivă (anul 2001). • Domeniul de interes al acestui program se înscrie în aria preocupărilor specialiştilor din învăţământ şi din domenii conexe acestuia, din EUROPA şi din AMERICA. • Rezultatele obţinute în urma aplicării unui software integrat de tip multimedia pentru învăţare interactivă pentru disciplinele predate în cadrul unei universităţi (precum şi pentru planurile de învăţământ) pot fi folosite ca punct de plecare în vederea constituirii unui server de WEB, bază pentru învăţământul la distanţă, pentru cursuri intensive de scurtă durată, alternativă dinamică pentru studiul individual la bibliotecă. Implementarea unui astfel de mecanism creează premise pentru posibilitatea evaluării interactive a studenţilor, precum şi pentru realizarea unui ciclu de tip “întrebare-răspuns” (cu ajutorul serviciului de poştă electronică). • Un câştig important constă în posibilitatea de a face cunoscută UNIVERSITATEA, atât în ţară cât şi în lume, nu numai la nivelul unor informaţii generale, cât mai ales la nivelul a ceea ce constituie una din componentele sale esenţia : cea de ÎNVĂŢĂMÂNT. La baza generării cursurilor interactive de învăţare / instruire realizate integral / parţial în cadrul grantului a stat “ Metodologia de proiectare a cursurilor multimedia şi hipermedia” ce cuprinde următoarele etape: Analiza cerinţelor de instruire, Proiectarea preliminară a aplicaţiei (cursului), Dezvoltarea aplicaţiei (cursului), Implementarea aplicaţiei (cursului), Evaluarea şi întreţinerea aplicaţiei (cursului). Pentru prezentarea tuturor cursurilor realizate în cadrul grantului a fost generată seria “Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S 39691 “ în care apare lucrarea Elemente de ştiinţa şi ingineria materialelor, Editura ILEX şi Editura Universităţii PETROL – GAZE din Ploiesti.
iii

REMARCI: • Toate lucrările din seria “Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S 39691“ se află pe site-ul Universităţii PETROL – GAZE din Ploiesti şi sunt disponibile pe CD-ROM. • Autorii lucrărilor sunt cadre didactice ale Universităţii, de la catedrele: Informatică, Tehnologia Construcţiei de Utilaj Petrolier, Forajul Sondelor, Chimie, Filologie. Îmi exprim convingerea că prin realizarea acestui proiect se va reuşi o concordanţă a procesului de învăţământ din Universitatea PETROL – GAZE din Ploiesti cu tendinţele internaţionale. DESPRE CARTE Lucrarea “Elemente de ingineria şi ştiinţa materialelor” cuprinde informaţiile esenţiale privind structura şi proprietăţile principalelor categorii de materiale folosite în tehnică şi poate constitui un ghid valoros pentru alegerea raţională a materialelor necesare diferitelor aplicaţii industriale. Lucrarea este structurată în două volume. Primul volum conţine noţiunile fundamentale privind structura si proprietăţile mecanice ale metalelor şi aliajelor şi informaţiile principale privind structura, proprietăţile şi tratamentele termice ale materialelor metalice cu cea mai mare pondere de utilizare industrială: fontele şi oţelurile. Cel de-al doilea volum al lucrării cuprinde informaţiile principale privind structura, proprietăţile şi domeniile de utilizare ale altor categorii de materiale: metalele şi aliajele neferoase, sticlele şi materialele ceramice, plastomerii şi elastomerii, materialele compozite şi materialele sinterizate. Fiecare capitol al lucrării este prevăzut cu teste de autoevaluare şi aplicaţii, care permit utilizatorilor să-şi autoaprecieze nivelul de pregătire şi nivelul de competenţă în folosirea independentă şi corectă a cunoştinţelor dobândite la soluţionarea unor probleme concrete.

Prof.dr.ing. Liviu Dumitraşcu Prorector Director Grant C.N.F.I.S. 39691 Coordonatorul seriei “Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S 39691“

iv

CUVÂNTUL AUTORILOR
Lucrarea Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor a fost concepută astfel încât să constituie un instrument util şi eficient pentru pregătirea individuală la disciplina Studiul materialelor, prevăzută în planul de învăţământ al studenţilor anului I, specializările Utilaj Tehnologic Petrolier şi Utilaj Tehnologic pentru Transportul şi Depozitarea Hidrocarburilor, de la Facultatea de Inginerie Mecanică si Electrică din cadrul Universităţii Petrol – Gaze din Ploiesti. Ea poate fi utilizată cu bune rezultate şi de studenţii care se pregătesc în alte specializări inginereşti, precum şi de tehnicienii şi inginerii care doresc să-şi aprofundeze sau să-şi reactualizeze cunoştinţele în domeniul materialelor. Lucrarea are ca obiect prezentarea structurii si proprietăţilor materialelor folosite în tehnică, precizarea legăturilor (corelaţiilor) dintre compoziţia chimică, structura si proprietăţile acestor materiale şi evidenţierea modificărilor de structură şi proprietăţi care se produc ca urmare a prelucrării materialelor prin diverse procedee tehnologice, scopul principal urmărit fiind însuşirea principiilor, legităţilor şi mecanismelor care stau la baza obţinerii materialelor cu structura corespunzătoare asigurării proprietăţilor impuse de utilizarea lor în diverse aplicaţii tehnice. Deoarece principalele aplicaţii tehnice avute în vedere sunt cele din domeniul maşinilor, utilajelor şi echipamentelor petroliere, materialele care au în prezent şi în viitorul apropiat cea mai mare pondere de utilizare sunt materialele metalice (metalele şi aliajele) şi ca urmare partea din lucrare destinată studierii acestor materiale este cea mai consistentă. Sunt studiate însă în lucrare şi celelate categorii de materiale folosite în tehnică: sticlele şi materialele ceramice, materialele pe bază de substanţe macromoleculare (plastomerii şi elastomerii), materialele obţinute prin agregare de pulberi şi materiale compozite durificate cu fibre. Volumul de faţă, cel de-al doilea al lucrării, conţine capitolele: Oţelurile şi fontele aliate; Oţelurile şi fontele comerciale; Structurile şi proprietăţile aliajelor neferoase; Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor; Structurile şi proprietăţile polimerilor; Structurile şi proprietăţile materialelor compozite; Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi; Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice. Adresăm cele mai calde mulţumiri celui care a făcut posibilă publicarea acestei lucrări (prof. dr. ing. Liviu Dumitraşcu ) şi colegilor care au realizat recenzia stiinţifică a lucrării (prof.dr.ing. Vlad Ulmanu şi prof. dr. ing. Ioan Tudor). Urăm utilizatorilor succes în însuşirea cunoştinţelor privind structurile şi proprietăţile materialelor şi aşteptăm cu deosebit interes sugestiile lor pentru îmbunătăţirea ediţiei viitoare a lucrării.

Autorii Ploieşti 30 iulie 2002
v

Seria
Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S. 39691
Liviu Dumitraşcu şi colectiv

(Borland) PASCAL în 13 conversaţii
Stelian Guţu

Tehnologiile informaţiei şi comunicaţiiilor. Mijloace multimedia
Gheorghe Zecheru şi Gheorghe Drăghici

Elemente de ştiinţa şi ingineria materialelor. Volumul 1
Ana Maria Burlan şi Andreea Negulescu

Compendiu de gramatică franceză cu exerciţii
Mihai Hotinceanu

Probleme şi lucrări de laborator de electromagnetism
Gabriel Marcu

Clase Java pentru metode numerice
Vlad Ulmanu

Tehnologia fabricării şi reparării utilajului petrolier
Mihai Pascu Coloja

Cercetarea sondelor în pompaj cu ajutorul metodelor acustice
Mihail Minesccu şi Ion Nae

Tehnologii şi utilaje în construcţia de maşini
Alexandra Şchiopescu, Maria Moraru, Anca Sterry, Ana Dincă, Ileana Cameniţă

Chimie generală. Aplicaţii numerice
Octav Pântea, Stelian Neagoe, Dorina Matei, Eva Trâmbiţaşu, Daniela Popovici

Bazele chimiei analitice calitative şi cantitative. Probleme şi întrebări
Şerban Vasilescu, Virgiliu Talle, Dorin Bădoiu

Rezistenţa materialelor. Tehnici de calcul şi proiectare
Constantin Ionescu , Liviu Băloiu şi colectiv

Introducere în problematica mediului înconjurător
vi

. Clasificarea şi simbolizarea oţelurilor comerciale ………………….…….. OŢELURILE ŞI FONTELE ALIATE ………………………………….5.3.3.1. Oţelurile carbon de uz general …………………………………. Simbolizarea oţelurilor comerciale …………………………….4. 55 8..1.4.. i Cuvântul autorilor …………………………………………………………………... Formarea CUS la sudarea prin topire a oţelurilor ……………….....……. Influenţele elementelor de aliere asupra trnsformărilor structurale în stare solidă ale oţelurilor şi fontelor………………………………………...... 7 7..1. Introducere ………………………………………………………….1..2.3. TRATAMENTELE TERMICE LA OŢELURI ŞI FONTE Volumul 2 Cuvânt înainte ……………………………………………………………………….………. Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini ………………………. Clasificarea oţelurilor comerciale ……………………………………… 55 8. 53 8. Oţelurile pentru construcţii sudate …………………………………...……. 64 8. TRANSFORMĂRILE STRUCTURALE ÎN STARE SOLIDĂ LA OŢELURI ŞI FONTE 6..5. 23 Cuvinte cheie …………………………………………………………………..2.1.……… 59 8. 69 8.……….. 35 Teste de autoevaluare ……………………………………………………………. 5 7.2..………. 16 7... PROPRIETĂŢILE MECANICE ALE MATERIALELOR METALICE 4. v 7. 69 8. Particularităţile realizării construcţiilor sudate ………………….……… 5 7. 71 1 .. 53 8..... NOŢIUNI GENERALE DESPRE ALIAJE 3.5....……… 64 8... 66 8.…….2.5...…….2.......……… 14 7.2. 38 8.. Introducere …………………………………………………………. 34 Bibliografie ……………………………………………………………………….3. OŢELURILE ŞI FONTELE COMERCIALE ……………………………….. STUDIUL ALIAJELOR DIN SISTEMUL FIER-CARBON 5... Interacţiunea elementelor de aliere cu fierul ………………………………. NOTIUNI GENERALE DESPRE METALE 2.. Clasele structurale de oţeluri şi fonte aliate ………………………. Oţelurile carbon de calitate ……………………………………. Interacţiunea elementelor de aliere cu carbonul ……………………..…..CUPRINS Volumul 1 1. 35 Aplicaţii ………………………………………………………………….. Oţelurile carbon cu destinaţie generală ……………………………………. 65 8.2..…….

Bronzurile …………………………………………………………….8...……….. 114 8.. 102 8. 109 8...…….2....7.6.7...5.. Transformările structurale în ZIT la sudarea prin topire a oţelurilor ……. Aluminiul şi aliajele pe bază de aluminiu ………………………....9.……. Cuprul şi aliajele pe bază de cupru ………………………………………….8.2.3.. 118 Cuvinte cheie ……………………………………………………………...4.……...…….. Simbolizarea fontelor comerciale ………………………………..5.. Oţelurile pentru piese turnate …………………………………... 107 8.. 99 8. Alamele …………………………………………………………..1. Aliajele Cu − Ni ……………………………………………………….6..6.. 131 9..3. 73 8. Oţelurile pentru aparate şi recipiente sub presiune ……………...1...... 80 8.. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE METALELOR ŞI ALIAJELOR NEFEROASE …………………………………….2.. 113 8. Oţelurile cu coeficient de dilatare termică controlat …………………. 108 8.. 136 9...……....1. Oţelurile rezistente la coroziune …………………………………….... Oţelurile nealiate pentru construcţii sudate ……………………. 75 8.. Simbolizarea metalelor şi aliajelor neferoase comerciale ………………….. 112 8. 168 9. Aliajele Al – Si …………………………………………………..……….……....………..2.……….1. 152 9. Alte oţeluri cu destinaţii sau caracteristici speciale ……………………….……..... 170 2 . 154 9.2. 147 9....5....... Introducere …………………………………………………………. 142 9.4..……. Oţelurile rezistente la uzare şi tenace …………………………………. 98 8... Oţelurile cu granulaţie fină pentru construcţii sudate ………….6. Oţelurile pentru scule ……………………………………………….6... Aliajele Al – Zn ………………………………………………... 148 9. Oţelurile inoxidabile şi refractare ………………………………. 125 9....5.…….. Oţelurile slab aliate cu rezistenţă mecanică ridicată …………….. 131 9.. 137 9. 122 Aplicaţii ………………………………………………………………….. 77 8.…….1. Fontele cu destinaţie generală …………………………………. 86 8. Tratamentele termice la aliajele neferoase …………………….4. 110 8. 105 8.. 163 9...4.8.…………. Fontele cu destinaţie precizată ………………………………….. Oţelurile aliate pentru scule …………………………………….....9.2.2. 76 8.5..…….8.7.……. Oţelurile cu rezistenţă mecanică foarte ridicată ……………………….6. 170 9.……..8.5.3. 105 8...9.……. 162 9...…….…….8.... Oţelurile pentru rulmenţi ……………………………………….9...6.. Oţelurile pentru arcuri …………………………………………. Oţelurile carbon pentru scule ………………………………….……. Fontele comerciale …………………………………………………...1.7.....3..8.……. 86 8.......…….8.3..…….5.5. 113 8. 100 8....5.3...5.. Aliajele Al – Cu ……………………………………………………….1. Aliajele Al − Mg ………………………………………………. 120 Bibliografie ……………………………………………………………………… 121 Teste de autoevaluare …………………………………………………………….…….. Oţelurile patinabile ……………………………………………………..6.6.6.5... Modificarea aliajelor neferoase ……………………………………..

. Aditivii materialelor polimerice …………………………………….. Materialele refractare …………………………………………. 182 9.4.1. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE POLIMERILOR ………………... 180 9..9. 187 Aplicaţii …………………………………………………………………. Aliajele superplastice ………………………………………………….5.. 198 10.. Materialele ceramice silicatice ……………………………….4.. Aliajele antifricţiune …………………………………………….. 255 Cuvinte cheie ……………………………………………………………..4... 238 11.3. 215 10.6.5.. Principalele tipuri de materiale polimerice ………………………...4. 207 10. Materialele termorigide ……………………………………….8.. Aliajele pentru lipire …………………………………………….7... Introducere ………………………………………………………………… 229 11. Introducere ………………………………………………………………….. 220 Bibliografie ……………………………………………………………………… 221 Teste de autoevaluare …………………………………………………………….2. Materialele elastomerice (cauciucurile) ……………………………...8. 250 11.........1. Structura ceramicelor şi sticlelor ………………………………….. 231 11. 222 Aplicaţii …………………………………………………………………... Reacţiile de sinteză a polimerilor …………………………………... Materialele vitroceramice …………………………………………..…….…….3.. 229 11. 192 10...4.. 210 10..5.3. 187 Teste de autoevaluare ……………………………………………………………..5... 186 Bibliografie ……………………………………………………………………….……. Materialele termoplaste ……………………………………….8.2..……….4. Proprietăţile polimerilor …………………………………………………… 236 11.…….……... Structura polimerilor ……………………………………………………….…….7..5.………...……. 254 11...……. 233 11...1.4.4. 197 10...8. 184 Cuvinte cheie ……………………………………………………………. 177 9....……. Proprietăţile mecanice ale polimerilor ……………………….4..4...…….. Cimentul …………………………………………………………………… 219 Cuvinte cheie …………………………………………………………….1.3.. Materialele ceramice oxidice …………………………………...……. 257 3 .. 250 11. Caracterizarea generală a polimerilor ………………………………. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR CERAMICE ŞI STICLELOR ………………………….……….. 211 10.……….1.....8.....5. Sticlele ……………………………………………………………………......2.…….. 207 10.……... 236 11. 225 11.. 197 10.. Materialele ceramice ……………………………………………….3..…….……... Titanul şi aliajele pe bază de titan ………………………………………….2.4. Materialele ceramice neoxidice ……………………………………… 214 10.. Alte metale şi aliaje neferoase ………………………………………. 219 10.2..…….…….2. 172 9.. 251 11.1. 202 10... Aliajele cu memoria formei ……………………………………………... 177 9. Principalele proprietăţi ale ceramicelor şi sticlelor ………………......

317 14.. Transformările structurale la presarea şi sinterizarea pulberilor ………….2..………. 357 4 .……. 302 13..... 314 Bibliografie ………………………………………………………………………. 312 Cuvinte cheie …………………………………………………………….. Cuvinte cheie ……………………………………………………………. Materiale compozite durificate cu fibre …………………………………… 284 Cuvinte cheie ……………………………………………………………... 295 13.3.3. 259 Aplicaţii …………………………………………………………………... 274 12..2. 321 321 322 334 341 341 342 343 Grila de verificare a testelor de autoevaluare …………………………….... STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR REALIZATE PRIN AGREGARE DE PULBERI ……………....……....... 352 Index ……………………………………………………………………………...………. 315 Teste de autoevaluare …………………………………………………………….... Criteriile şi metodele de selecţie a materialelor …………………….. ALEGEREA MATERIALELOR PENTRU APLICAŢIILE TEHNICE . Estimarea caracteristicilor fizico-mecanice ale materialelor compozite ...2.... Lemnul – material compozit natural ……………………………….... Aplicaţii ………………………………………………………………….……. 14..1..…….4.. 301 13..……….. 267 12.1. Introducere …………………………………………………………...... 292 Aplicaţii …………………………………………………………………....... Structurile şi proprietăţile produselor sinterizate …………………. 301 13.………..……...3.. 353 Elements of materials science and engineering (Abstract) ………………. 307 13.... 315 Aplicaţii …………………………………………………………………. Obţinerea şi caracterizarea pulberilor …………………………………….... 263 12..1.. 14.... 268 12....…….. 292 Teste de autoevaluare …………………………………………………………….. Introducere ………………………………………………………….. 14... Un studiu de caz privind alegerea materialelor ……………………..Bibliografie ………………………………………………………………………. 258 Teste de autoevaluare ……………………………………………………………... Teste de autoevaluare …………………………………………………………....………......4. Introducere ………………………………………………………………… 267 12..………..…….... STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR COMPOZITE ………………………………..……..……..……. 291 Bibliografie ……………………………………………………………………….. Bibliografie …………………………………………………………………….……….

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

Capitolul 7

OŢELURILE ŞI FONTELE ALIATE

7.1. Introducere
Oţelurile aliate sunt acele oţeluri care conţin, pe lângă componentele specifice (fierul – componentul de bază şi carbonul – componentul de aliere principal), elementele însoţitoare (manganul, siliciul etc.) şi impurităţile tipice (sulful, fosforul etc.) oţelurilor carbon, şi alte componente (denumite generic elemente de aliere EA), introduse în mod intenţionat şi în cantitate suficientă la elaborare, cu scopul de a conferi acestor aliaje anumite structuri şi proprietăţi. În contextul acestei definiţii, un component al unui oţel este considerat element de aliere, dacă concentraţia în care a fost introdus la elaborarea oţelului depăşeşte concentraţia până la care acest component se încadrează în categoria elementelor însoţitoare sau concentraţia maximă admisă când componentul are efectele unei impurităţi a oţelului. Astfel, având în vedere datele prezentate în scap. 4.3, oţelurile se consideră aliate cu mangan, dacă %Mnm > 0,8 %, cu siliciu, dacă %Sim > 0,5 %, cu fosfor, dacă %Pm > 0,06 % etc., în timp ce alte componente, cum ar fi cromul, nichelul, molibdenul, vanadiul, titanul, niobiul, wolframul, borul etc., care nu sunt specifice compoziţiei oţelurilor carbon industriale, capătă statutul de elemente de aliere oricare ar fi concentraţia în care au fost introduse (intenţionat) la elaborarea oţelurilor. În practică, pentru a exprima gradul de aliere al unui oţel se utilizează ca indicator suma concentraţiilor masice ale elementelor de aliere (exceptând carbonul) conţinute de acesta Sa ( S a = ∑ % EAmj , EAj, j = 1 … n, fiind elementele
j =1 n

de aliere introduse la elaborarea oţelului, iar %EAmj - concentraţiile masice ale acestor elemente), iar oţelurile aliate se clasifică în: oţeluri slab aliate, având Sa< 5 %, oţeluri mediu aliate, având 5 % ≤ Sa < 10 % şi oţeluri înalt (bogat) aliate, având Sa ≥ 10 %.
5

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

În mod similar, fontele aliate (denumite şi fonte speciale) sunt acele fonte care conţin, pe lângă componentele specifice, elementele însoţitoare şi impurităţile tipice fontelor albe (fără grafit în structură), cenuşii sau modificate (cu grafit în structură), şi alte componente (numite generic elemente de aliere), introduse în mod intenţionat şi în cantitate suficientă la elaborare, cu scopul de a conferi acestor aliaje anumite structuri şi proprietăţi. În contextul acestei definiţii, printr-un raţionament similar celui utilizat în cazul oţelurilor, sulful, în concentraţii %Sm < 0,15 % şi fosforul, în concentraţii %Pm < 0,6 %, considerate impurităţi, manganul, în concentraţii %Mnm < 1,5 %, siliciul, în concentraţii %Sim < 0,5…1,0 % la fontele albe sau %Sim < 3,5…4,5 % la fontele cenuşii sau modificate şi componentele introduse (în concentraţii mici) în cursul operaţiilor de modificare şi postmodificare (magneziu, ceriu, calciu, bariu, titan, zirconiu, aluminiu), considerate elemente însoţitoare, nu reprezintă elemente de aliere ale fontelor; aceste componente, introduse la elaborarea fontelor în concentraţii mai mari decât cele până la care se consideră impurităţi sau elemente însoţitoare, constituie elemente de aliere ale fontelor, iar componentele care nu sunt specifice compoziţiei fontelor albe, cenuşii sau modificate industriale, cum ar fi cromul, nichelul, molibdenul, vanadiul etc., au statutul de elemente de aliere oricare ar fi concentraţia în care au fost introduse (intenţionat) la elaborarea fontelor. Pentru a exprima gradul de aliere al unei fonte se poate utiliza, ca şi la oţeluri, indicatorul Sa, iar fontele aliate se clasifică în: fonte slab aliate, având Sa< 5 %, fonte mediu aliate, având 5 % ≤ Sa < 10 % şi fonte înalt (bogat) aliate, având Sa ≥ 10 %. Elementele de aliere se pot găsi în structurile oţelurilor şi fontelor, în funcţie de caracteristicile lor fizico – chimice (raza atomică, valenţa, electronegativitatea, tipul structurii cristaline, afinitatea chimică faţă de fier, carbon, elemente însoţitoare şi impurităţi) şi de concentraţiile în care sunt introduse la elaborarea acestor aliaje, în următoarele forme: a) dizolvate (prin substituţie sau interstiţial) în soluţiile solide specifice structurii aliajelor fier – carbon, soluţii denumite în acest caz ferită aliată şi austenită aliată; b) dizolvate în structura cristalină a cementitei, denumită în acest caz cementită aliată; c) legate sub formă de carburi proprii; d) combinate chimic cu fierul sub formă de compuşi intermetalici; e) legate sub formă de incluziuni nemetalice (oxizi, sulfuri, silicaţi) sau libere sub formă de cristale de metal pur. Primele trei forme de existenţă a elementelor de aliere sunt cele care corespund frecvent structurii oţelurilor şi fontelor aliate. Formele de existenţă d) şi e) sunt rar întâlnite, deoarece: * fierul formează compuşi intermetalici cu unele elemente de aliere numai dacă concentraţiile acestora sunt ridicate (de exemplu, fierul cu cromul formează compusul, de tip fază sigma, FeCr, caracterizat printr-o valoare de bază a concentraţiei cromului %Crm ≅ 45 %, cu vanadiul – compusul, de tip fază sigma,
6

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

FeV, având %Vm ≅ 48 %, cu molibdenul - compuşii Fe3Mo2, având %Mom ≅ 53 % şi FeMo, având %Mom ≅ 66 %, cu wolframul – compusul, de tip fază Laves, Fe2W, având %Wm ≅ 63 % şi compusul Fe3W2, având %Wm ≅ 68 %, cu titanul – compusul FeTi, având %Tim ≅ 52 %, iar cu niobiul – compusul, de tip fază Laves, Fe2Nb, având %Nbm ≅ 52 %); ca urmare, existenţa unor astfel de compuşi este caracteristică exclusiv oţelurilor şi fontelor înalt aliate cu astfel de elemente; * incluziunile nemetalice sunt (în mod obişnuit, datorită efectelor negative pe care le are prezenţa acestora - v. scap. 4.3.2 şi 4.3.3) faze nedorite ale structurii oţelurilor şi fontelor şi, ca urmare, legarea elementelor de aliere sub formă de incluziuni se realizează numai accidental, de obicei când nu se alege corect momentul introducerii acestor elemente în procesul tehnologic de elaborare; de exemplu, titanul, care are afinitatea chimică faţă de oxigen (puterea de dezoxidare) mai mare decât a siliciului şi aluminiului, introdus într-un oţel lichid înainte de finalizarea proceselor de dezoxidare (v. scap. 4.3.2) participă intens la realizarea acestor procese şi se va găsi în structura oţelului legat sub formă de incluziuni oxidice, diminuându-şi astfel activitatea ca element de aliere.

7.2. Interacţiunea elementelor de aliere cu fierul
Majoritatea elementelor de aliere sunt solubile în fier, formând cu acesta soluţii solide (în care, evident, fierul este solventul, iar elementele de aliere sunt componentele solut). Prezenţa elementelor de aliere dizolvate (împreună cu carbonul) în structura cristalină a fierului determină modificarea valorilor punctelor critice de transformare în stare solidă a acestuia. Unele elemente de aliere, cum ar fi cromul, siliciul, molibdenul, woframul, vanadiul, niobiul, având structura cristalină de tip CVC, sunt izomorfe cu Feα (şi Feδ), au o bună solubilitate în această modificaţie a fierului şi determină extinderea domeniilor de stabilitate a feritei (şi feritei delta) şi restrângerea domeniilor de stabilitate a austenitei, mărind temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feα ⇔ Feγ (punctul critic tc1 ≡ A3) şi micşorând temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feγ ⇔ Feδ (punctul critic tc2 ≡ A4). Elementele având influenţele menţionate anterior sunt denumite elemente de aliere alfagene sau elemente de aliere feritizante (notate generic EAα). Aşa cum se observă în figura 7.1 a, care prezintă configuraţia generală a diagramelor de echilibru ale sistemelor binare Fe – EAα, prezenţa elementelor de aliere alfagene determină domenii de existenţă a fazei γ ≡ Feγ(EAα) foarte înguste şi domenii foarte extinse de stabilitate a fazei α ≡ Feα(EAα); la aliajele unui astfel de sistem, caracterizate
7

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

prin %EAα ≥ a%, structura la orice temperatură corespunzătoare stării solide este alcătuită numai din cristalele fazei α ≡ Feα(EAα), fiind suprimată posibilitatea realizării transformărilor alotropice de tipul Feα ⇔ Feγ şi eliminată astfel posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (de tipul α ⇔ γ).

Fig. 7.1. Configuraţia generală a diagramelor de echilibru ale sistemelor binare de tipul: a – Fe – EAα; b – Fe − EAγ

Efectele anterior menţionate ale elementelor de aliere alfagene se menţin şi în cazul aliajelor ternare Fe – C − EAα (oţeluri şi fonte aliate cu elemente alfagene), în structura cărora faza α ≡ Feα(C, EAα) este ferita aliată, iar faza γ ≡ Feγ(C, EAα) este austenita aliată; aşa cum se observă în figura 7.2, care prezintă diagramele pseudobinare corespunzătoare la trei concentraţii masice (constante) de Si ≡ EAα; în aliajele ternare Fe – C – Si ≡ EAα , creşterea concentraţiei Si ≡ EAα determină îngustarea progresivă a domeniilor cu austenită aliată, lărgirea substanţială a domeniilor cu ferită aliată şi, ca o consecinţă, ridicarea substanţială a punctului critic A1 (creşterea temperaturii la care se poate realiza, în condiţii de echilibru, transformarea eutectoidă γ ⇔ α + Fe3C). Evident, când concentraţia de elemente de aliere alfagene %EAα ≥ a%, la orice temperatură corespunzătoare stării solide, oţelurile aliate au o structură monofazică feritică (sau o structură alcătuită din ferită şi mici conţinuturi de carburi), iar fontele aliate au o structură alcătuită din ferită şi carburi primare sau grafit, fiind suprimată posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (care presupun existenţa posibilităţii de realizare a transformărilor
8

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

alotropice de tipul Feα ⇔ Feγ); oţelurile sau fontele aliate care prezintă aceste particularităţi structurale sunt denumite oţeluri aliate feritice sau fonte aliate feritice.

Fig.7.2. Diagramele de echilibru pseudobinare ale aliajelor sistemului ternar Fe – C – Si ≡ EAα cu %Sim = 2,5 %; %Sim = 5,0 % şi %Sim = 7,5 %

Unele elemente de aliere, cum ar fi nichelul şi manganul, având structura cristalină de tip CFC, sunt izomorfe cu Feγ , au o bună solubilitate în această modificaţie a fierului şi determină extinderea domeniilor de stabilitate a austenitei şi restrângerea domeniilor de stabilitate a feritei (şi feritei delta), micşorând temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feα ⇔ Feγ (punctul critic tc1 ≡ A3) şi ridicând temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feγ ⇔ Feδ (punctul critic tc2 ≡ A4).
9

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

Elementele având influenţele menţionate anterior sunt denumite elemente de aliere gamagene sau elemente de aliere austenitizante (notate generic EAγ). Aşa cum se observă în figura 7.1 b, care prezintă configuraţia generală a diagramelor de echilibru ale sistemelor binare Fe – EAγ, prezenţa elementelor de aliere gamagene determină domenii de existenţă a fazei α ≡ Feα(EAγ) foarte înguste şi domenii foarte extinse de stabilitate a fazei γ ≡ Feγ(EAγ); la aliajele unui astfel de sistem, caracterizate prin %EAγ ≥ b%, structura la orice temperatură corespunzătoare stării solide este alcătuită numai din cristalele fazei γ ≡ Feγ(EAγ), fiind suprimată posibilitatea realizării transformărilor alotropice de tipul Feγ ⇔ Feα şi eliminată astfel posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (de tipul γ ⇔ α). Efectele anterior menţionate ale elementelor de aliere alfagene se menţin şi în cazul aliajelor ternare Fe – C − EAγ (oţeluri şi fonte aliate cu elemente gamagene), în structura cărora faza α ≡ Feα(C, EAγ ) este ferita aliată, iar faza γ ≡ Feγ(C, EAγ) este austenita aliată; aşa cum se observă în figura 7.3, care prezintă diagramele pseudobinare corespunzătoare la trei concentraţii masice (constante) de Mn ≡ EAγ; în aliajele ternare Fe – C – Mn ≡ EAγ , creşterea concentraţiei Mn ≡ EAγ determină îngustarea progresivă a domeniilor cu ferită aliată, lărgirea substanţială a domeniilor cu austenită aliată şi, ca o consecinţă, coborârea substanţială a punctului critic A1 (micşorarea temperaturii la care se poate realiza, în condiţii de echilibru, transformarea eutectoidă γ ⇔ α + Fe3C). Evident, când concentraţia de elemente de aliere gamagene %EAγ ≥ b %, la orice temperatură corespunzătoare stării solide, oţelurile aliate au o structură monofazică austenitică, iar fontele aliate au o structură alcătuită din austenită şi grafit, fiind suprimată posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (care presupun existenţa posibilităţii de realizare a transformărilor alotropice de tipul Feγ ⇔ Feα); oţelurile sau fontele aliate care prezintă aceste particularităţi structurale sunt denumite oţeluri aliate austenitice sau fonte aliate austenitice. Considerând (în mod schematic, simplificat) că influenţele elementelor de aliere se manifestă prin modificarea poziţiilor liniilor şi punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Fe – Fe3C, aşa cum se prezintă în figura 7.4, aspectele anterior prezentatate se pot sintetiza astfel: • elementele de aliere alfagene (cromul, siliciul, molibdenul etc.) determină extinderea domeniilor de existenţă a feritei şi restrângerea domeniilor de stabilitate a austenitei (v. fig. 7.4 a); la concentraţii mari de elemente alfagene posibilitatea realizării transformării alotropice Feα ⇔ Feγ este suprimată şi se obţin oţeluri sau fonte aliate feritice, care nu prezintă transformări de fază în stare solidă de tipul α ⇔ γ;
10

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

• elementele de aliere gamagene (manganul, nichelul etc.) determină extinderea domeniilor de existenţă a austenitei şi restrângerea domeniilor de stabilitate a feritei (v. fig. 7.4 b); la concentraţii mari de elemente gamagene posibilitatea realizării transformării alotropice Feγ ⇔ Feα este anulată şi se obţin oţeluri sau fonte aliate austenitice, care nu prezintă transformări de fază în stare solidă de tipul γ ⇔ α;

Fig.7.3. Diagramele de echilibru pseudobinare ale aliajelor sistemului ternar Fe – C – Mn ≡ EAγ cu %Mnm = 3,0 %; %Mn m = 13,0 % şi %Mn m = 20,0 %

11

11 %) spre concentraţii ale carbonului mai scăzute şi. Schema modificării liniilor şi punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Fe-Fe3C de către: a – elementele de aliere alfagene.2. influenţe similare (creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii.7.5).77 %. duritatea Brinell HBS şi energia de rupere la încercarea la încovoiere prin şoc KV) în funcţie de concentraţiile masice ale diverselor elemente de aliere dizolvate în aceasta. menţinerea constantă sau diminuarea plasticităţii etc. Fig.4 şi 7. 4. abscisa %Cm = 2. corespunzătoare concentraţiei carbonului în perlită) spre concentraţii ale carbonului mai reduse (v.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • elementele de aliere modifică poziţia punctului critic de transformare în stare solidă tPSK ≡ A1 şi deplasează punctul S (având. 7.4. oţelurile aliate care prezintă aceste particularităţi structurale sunt denumite oţeluri aliate ledeburitice. aşa cum s-a specificat în scap. În figura 7. • elementele de aliere deplasează punctul E (având. 4. la unele oţeluri aliate (aliaje caracterizate prin concentraţii masice de carbon %Cm ≤ 2. 12 . b – elementele de aliere gamagene Elementele de aliere dizolvate în ferită sau austenită influenţează proprietăţile fizico – mecanice ale acestor faze. aşa cum s-a specificat în scap. abscisa %Cm = 0. ca urmare. alungirea procentuală după rupere A.6 sunt prezentate diagramele de variaţie a principalelor caracteristici mecanice ale feritei (rezistenţa la tracţiune Rm.2.) au şi elementele de aliere dizolvate în austenită. fig.11 %) devine posibilă producerea transformării eutectice şi apariţia în structura lor de echilibru a unor mici cantităti de ledeburită (constituent specific structurii fontelor albe).

Influenţa elementelor de aliere asupra caracteristicilor mecanice ale feritei: a – Rm = f1(%EAm). c − HBS = f3(%EAm).Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. 7.6. d − KV = f4(%EAm) 13 . b – concentraţiei masice a carbonului în perlită Fig. b − A = f2(%EAm).5. 7. Influenţele elementelor de aliere asupra: a – poziţiei punctului critic A1.

cementita aliată cu mangan poate avea %Mnat ≤ 100 %. wolframul). Co3C) nu apar în mod obişnuit în structurile oţelurilor sau fontelor aliate. principalele elemente de aliere care fac parte din această categorie sunt siliciul. Mo. aşa cum se poate observa în fig. care împiedică formarea carburilor sau produc descompunerea carburilor existente şi asigură apariţia grafitului (carbonului liber) ca fază structurală a fontelor şi (uneori) a oţelurilor (v. • elemente care reacţionează cu carbonul. Ta. • elemente carburigene. scap. în această situaţie se pot afla elementele de aliere cu afinitate faţă de carbon apropiată de cea corespunzătoare fierului (manganul.3. tabelul 1.7). dar şi de concentraţiile în care se găsesc acestea în oţeluri şi fonte şi de solubilitatea lor în ferită şi austenită. care formează cementită aliată. molibdenul. de exemplu. din această categorie fac parte metalele de tranziţie situate în tabloul periodic al elementelor la stânga fierului (v. Zr. cu formula generală (Fe. Cr. elemente ce pot fi ierarhizate. dar carburile pe care le formează au stabilitate redusă. în structura căreia atomii elementelor de aliere înlocuiesc în diverse proporţii atomii de fier (de exemplu. astfel: • elemente grafitizante. 14 . aluminiul şi cuprul. V. Ca urmare. nichelul şi cobaltul. W. din această categorie fac parte. cementita aliată cu crom poate avea %Crat ≤ 25 %. Interacţiunea elementelor de aliere cu carbonul Elementele de aliere introduse la elaborarea oţelurilor şi fontelor se pot clasifica.1). cementita aliată cu molibden poate avea %Moat ≤ 3 %. astfel: Fe. se pot defini următoarele tipuri de situaţii privind existenţa elementelor de aliere carburigene în structurile oţelurilor şi fontelor: a) elementele de aliere sunt dizolvate în cementită prin substituirea parţială a atomilor de fier din structura cristalină a acesteia. ce are caracteristicile unei faze bertholide. 4. Ti Elementul de aliere cel mai carburigen CREŞTE AFINITATEA FAŢĂ DE CARBON În cazul elementelor de aliere carburigene. ale căror carburi (Ni3C. care formează carburi stabile.EA)3C. în funcţie de modul în care interacţionează cu carbonul. 7.4). Componentul de bază al oţelurilor şi fontelor Mn. cromul. ce pot exista ca faze distincte în structurile oţelurilor şi fontelor aliate. interacţiunea cu carbonul depinde nu numai de afinitatea lor faţa de acest element. iar cementita aliată cu wolfram poate avea %Wat ≤ 1 %). nichelul. Nb. în funcţie de afinitatea lor faţă de carbon (crescătoare odată cu mărirea deficitului de electroni în substraturile atomice d.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 7.

scap. care formează carburi primare (insolubile în austenită) de tipul EAC. în această situaţie se pot încadra cromul. Deoarece carburile sunt de obicei prezente ca faze minoritare (cu conţinuturi procentuale scăzute) în structura oţelurilor sau fontelor aliate. care se dizolvă în cementită (în concentraţiile anterior precizate) şi pot forma şi carburi proprii de tipul EA7C3. c) elementele de aliere nu se dizolvă în cementită şi formează (oricare ar fi concentraţia în care au fost introduse în oţeluri sau fonte) carburi proprii greu fuzibile.7. zirconiul şi titanul). cu duritate şi stabilitate foarte ridicate. vanadiul. care se dizolvă relativ uşor în austenită (la încălzirea oţelurilor sau fontelor aliate) şi de tipul EAC. Prezentarea schematică a corelaţiei dintre poziţia în tabloul periodic. niobiul. cât şi ale caracteristicilor de plasticitate şi tenacitate). cu structura cristalină de tip hexagonal. dar formează şi carburi proprii (mai ales când se află în cantităti ce depăsesc solubilitatea lor în cementită). carburile primare (ca faze individuale sau în alcătuirea amestecului eutectic) dispuse sub formă de reţea la limitele cristalelor masei metalice de bază a structurii măresc rezistenţa mecanică şi duritatea. 15 . 7. Carburile elementelor de aliere au duritatea mai mare şi fragilitatea mai redusă decât cele corespunzătoare cementitei. EA23C6 sau EA6C. cu structura cristalină cubică sau EA2C. cu structura cristalină de tip hexagonal. care sunt insolubile în austenită. configuraţia electronică şi afinitatea faţă de carbon ale principalelor elemente de aliere din oţeluri şi fonte b) elementele de aliere sunt dizolvate în cementită. molibdenul şi wolframul. cu structură cristalină complexă. cu structura cristalină cubică sau EA2C. 3. această situaţie este tipică elementelor puternic carburigene (tantalul. uniform distribuite în matricea structurală asigură oţelurilor şi fontelor o combinaţie favorabilă de caracteristici mecanice (cu valori ridicate atât ale caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi duritate. modul de distribuţie şi gradul lor de dispersie în structură (v. în timp ce carburile globulare fine.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Ti [Ar]3d24s2 V [Ar]3d34s2 Cr [Ar]3d54s1 Mn [Ar]3d54s2 Fe [Ar]3d64s2 Co [Ar]3d74s2 [Ar] ≡ 1s22s22p63s23p6 [Kr] ≡ [Ar] 3d104s24p6 [Xe] ≡ [Kr] 4d105s25p6 Ni [Ar]3d84s2 Cu [Ar]3d104s1 Zr [Kr]4d25s2 Nb [Kr]4d45s1 Mo [Kr]4d55s1 Ta [Xe]5d36s2 W [Xe]5d46s2 elementul chimic configuraţia electronică Elemente carburigene ! Elemente care formează carburi instabile Fig. influenţelor pe care le au asupra proprietăţilor mecanice ale acestor aliaje depind în măsură importantă de forma. dar diminuează considerabil plasticitatea şi tenacitatea oţelurilor sau fontelor.11).

obţinerea structurilor cu austenită omogenă presupune utilizarea unor valori ale parametrilor de regim ti. scap. vanadiul etc.1. molibdenul.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 7. 5. reduc tendinţa de creştere a cristalelor de austenită la încălzire şi conferă oţelurilor şi fontelor ereditate granulară fină.6) şi rezultă o structură cu austenită neomogenă şi carburi nedizolvate.1 % şi se asigură formarea unor reţele peliculare submicroscopice de nitruri sau oxizi.1). • elementele de aliere carburigene (molibdenul.1 %. cap.2). improprie pentru obţinerea unor structuri şi proprietăţi mecanice convenabile după călirea martensitică.) diminuează vitezele de desfăsurare a etapelor de dizolvare a cementitei şi/sau carburilor în austenită şi de omogenizare a austenitei. Influenţele elementelor de aliere asupra transformărilor structurale în stare solidă ale oţelurilor şi fontelor Elementele de aliere prezente în compoziţia oţelurilor şi fontelor pot influenţa desfăşurarea şi efectele producerii transformărilor structurale în stare solidă tipice acestor aliaje: transformarea la încălzire a perlitei în austenită. A. efecte similare având şi alierea cu aluminiu. fig. niobiul. 5). zirconul. titanul etc. dacă concentraţia masică a acestui element este %Alm ≤ 0. 5. datorită acestei influenţe. deoarece formează compuşi (carburi sau carbonitruri). la încălzirea pieselor din oţeluri sau fonte aliate cu astfel de elemente în vederea aplicării de TT.3. iar la proiectarea pieselor care urmează a fi supuse călirii CIF nu se vor alege ca materiale astfel de oţeluri sau fonte aliate. nitrurile sau oxizii de aluminiu se distribuie în structură sub formă de particule izolate şi efectul de blocare a creşterii granulaţiei austenitei este anulat). vanadiul. τm mai mari decât cele corespunzătoare cazului când piesele sunt confecţionate din oţeluri carbon sau fonte nealiate.). distribuiţi sub formă de reţele peliculare intercristaline. transforma la răcire a austenitei şi transformarea la încălzire a martensitei (v. Influenţele privind transformarea la încălzire a perlitei în austenită se pot sintetiza astfel: • elementele de aliere care sunt solubile în cementită şi/sau formează carburi stabile (cromul. scap. chiar şi în concentraţii foarte reduse (corespunzătoare unei microalieri). singurul element de aliere care favorizează creşterea granulaţiei 16 . 6. deplasând spre dreapta curbele c şi d ale diagramei TTT la încălzire (v. wolframul.4. care constituie “bariere” eficiente pentru creşterea granulaţiei austenitei până la temperaturi ridicate (dacă %Alm > 0. care blochează creşterea cristalelor de austenită până la temperaturi ridicate (v. deoarece la încălzirea lor prin inducţie cu curenţi de înaltă frecvenţă se produce transformarea perlitei în austenită prin mecanismul fără difuzie (v.4.

Principalele influenţe ale elementelor de aliere asupra transformării la răcire a austenitei sunt următoarele: • elementele de aliere (cu excepţia cobaltului). fiind (în marea lor majoritate) solubile în Feγ.10. corespunzătoare unor oţeluri şi fonte industriale. ca urmare. Fig. în compoziţia oţelurilor şi fontelor aliate cu acest element. fig. molibdenul.11 a) sau suprimarea posibilităţilor de transformare (deplasarea spre durate foarte lungi a transformărilor) prin mecanismele perlitic (v. vanadiul etc. 7.9 şi 7. fig. wolframul. 7. B.8 Prezentarea schematică a influenţei elementelor de aliere asupra poziţiei curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei • elementele de aliere care nu formează carburi stabile (nichelul.11 b) sau 17 .4). scap. în timp ce elementele de aliere care pot forma carburi (cromul. v.corespunzător transformării austenitei subrăcite în perlită şi tMC2 .8 şi sunt ilustrate şi atestate de diagramele TTT din figurile 7.corespunzător transformării austenitei subrăcite în bainită.) produc şi modificări ale formei curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei. cuprul) au influenţele anterior prezentate fără a modifica configuraţia curbelor diagramelor de transformare izotermă a austenitei. siliciul. manganul. acestea indicând existenţa a două puncte de maxim cinetic (tMC1 . 5. micşorând astfel viteza de răcire critică vrc (v.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate austenitei este manganul (element solubil în Feγ şi care nu formează carburi proprii) şi. destinate confecţionării semifabricatelor şi pieselor care se supun prelucrării prin deformare plastică la cald sau aplicării unor TT. aceste influenţe importante ale prezenţei elementelor de aliere în oţeluri sau fonte sunt prezentate schematic de diagramele din figura 7. măresc stabilitatea austenitei în domeniul transformărilor la răcire prin mecanismele cu difuzie şi intermediar şi deplasează spre dreapta (spre durate mai lungi) curbele diagramelor de transformare izotermă şi termocinetică a austenitei. 7. trebuie introduse (în cantităţi convenabile) şi elemente de aliere (din gama precizată mai înainte) care să anihileze tendinţa spre obţinerea unei granulaţii grosolane indusă de prezenţa manganului.2.

44 %.12. %Nim = 5 %) • elementele de aliere (cu excepţia cobaltului şi aluminiului) coboară temperaturile punctelor Ms şi Mf. fig.11) sunt ilustrate şi atestate convingător de diagramele TTT din figurile 7.15.44 %).13 şi 7. aceste influenţe sunt ilustrate sintetic de diagramele din figura 7. Influenţele elementelor de aliere asupra transformării la răcire a austenitei (prezentate anterior) au câteva implicaţii practice foarte importante: 18 . 7. Fig. aceste influenţe ale elementelor de aliere care formează carburi (sugerate schematic de diagramele din figura 7. 7. corespunzătoare unor oţeluri şi fonte aliate industriale.9. determină creşterea conţinuturilor procentuale de austenită reziduală din structurile la ta ale oţelurilor sau fontelor călite martensitic. Prezentarea comparativă a diagramelor de transformare (izotermă şi termocinetică) a austenitei pentru două oţeluri industriale: a – oţel carbon (%Cm = 0.11 c). b – oţel aliat cu Ni (%Cm = 0. 7.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR bainitic (v.14. caracteristice pentru transformarea austenitei prin mecanismul fără difuzie (transformarea martensitică) şi. ca urmare.

6.75 %) Fig. piesele confecţionate din oţeluri aliate se pot căli pe adâncimi mari şi/sau se pot supune călirii martensitice în medii care răcesc mai lent decât mediile de călire tradiţionale (apă.4 %.6 %).11. ceea ce asigură niveluri mai scăzute ale tensiunilor mecanice reziduale generate de călire şi reduce considerabil riscul deformării excesive sau fisurării acestor piese (chiar şi în cazul când acestea prezintă forme complicate sau detalii constructive cu puternice efecte de concentrare a tensiunilor).4. %Sim = 2.10. determină creşterea substanţială a călibilităţii oţelurilor (v. ulei).6 %. Prezentarea comparativă a diagramelor de transformare (termocinetică) a austenitei pentru două fonte industriale: a – fontă nodulară nealiată (%Cm = 3. b – diagramă cu transformarea perlitică suprimată. 19 . b – fontă nodulară aliată cu Mo (%Cm = 3. %Sim = 2. 7. c – diagramă cu transformarea baintică suprimată • micşorarea vrc.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. 7. produsă de prezenţa elementelor de aliere. scap. %Mom = 0.4 %.2) şi. Prezentarea schematică a infleunţelor elementelor de aliere asupra configuraţiei curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei: a – diagramă cu două puncte de maxim cinetic. ca urmare.

1 %. %Sim = 2 %. • coborârea punctului martensitic superior Ms. 7. permite ca la unele oţeluri şi fonte aliate să se realizeze transformarea austenitei în martensită chiar şi la răcirea (călirea) în aer. %Nim = 1. %Crm = 0. determină la unele oţeluri şi fonte aliate nerealizarea transformării martensitice prin călirea (răcirea austenitei cu o viteză vr ≥ vrc) până la ta şi menţinerea unor structuri cu masa de bază austenitică după o astfel de călire. %Crm = 0. oţelurile sau fontele aliate care prezintă acestă particularitate structurală sunt denumite oţeluri aliate martensitice (autocălibile) sau fonte aliate martensitice (autocălibile).8 %) Fig.6 %.2 %). %Crm = 2.14. Diagrama de transformare (izotermă) a austenitei (cu transformarea perlitică suprimată) pentru un oţel aliat (%Cm = 0. %Nim = 1 %. %Mom = 0. produsă de prezenţa elementelor de aliere. Diagrama de transformare (izotermă) a austenitei (cu transformarea bainitică suprimată) pentru un oţel aliat (%Cm = 0. %Crm = 12 %.3 %) Fig. produsă de prezenţa elementelor de aliere.2 %) • micşorarea vrc.13. 7.35 %. 20 . 7.5 %. Diagramele de transformare (izotermă) a austenitei (cu două puncte de maxim cinetic) pentru: a – un oţel aliat (%Cm = 0.5 %.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. b – o fontă aliată (%Cm = 3 %. 12. %Nim = 0. %Nim = 0.4 %.

aşa cum se poate observa din examinarea diagramei prezentate în figura 7. • la oţelurile (cu conţinuturi ridicate de carbon) şi fontele aliate cu elemente care produc coborârea punctului Ms (la care. stabilitatea austenitei se micşorează. fenomen ce constă în frânarea proceselor care au loc la revenire (datorită diminuării substanţiale a vitezei de difuzie a carbonului în fier în prezenţa elementelor de aliere) şi deplasarea acestora spre temperaturi mai ridicate şi/sau durate mai mari (v. scap. aşa cum s-a arătat anterior. elemente însoţitoare şi impurităti ca şi oţelurile sau fontele aliate). 6. datorită acestui fenomen. 5. se separă particule fine de carburi ale elementelor de aliere.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. Influenţele elementelor de aliere asupra: a – temperaturii Ms. Influenţele elementelor de aliere asupra transformării la încălzire a martensitei (transformării la revenire a structurilor obţinute prin călirea martensitică a oţelurilor sau fontelor) sunt următoarele: • elementelor de aliere prezente în oţeluri şi fonte produc fenomenul de stabilitate la revenire a structurilor obţinute prin călirea martensitică. τm – v. efectul obţinut prin revenire este diminuat.16 (curbele a şi b). b – conţinutului procentual de austenită reziduală din structurile la ta ale oţelurilor sau fontelor călite martensitic C. aceasta se transformă în martensită cubică şi rezultă astfel o structură (alcătuită din 21 . scap. 7. 15. care se produce deoarece la încălzirea austenitei rezultate la călire (stabilă la ta datorită conţinutului mare de elemente de aliere dizolvate) procesele de difuzie a carbonului şi elementelor de aliere sunt activate.5) a oţelurilor sau fontelor aliate fiind mai mare decât a structurilor care rezultă tratând în acelaşi fel (cu acelaşi regim) oţelurile carbon sau fontele nealiate echivalente (având aceleaşi conţinuturi de carbon.3). revenirea poate determina apariţia unui fenomen numit durificare secundară. se obţin prin călirea pâna la ta structuri cu masa de bază austenitică). duritatea structurilor realizate prin revenirea cu un anumit regim (ti.

scap. 7. dar cu caracteristicile de tenacitate mai bune. %Crm = 12 % ) Fig. cu mangan etc.45 %. Fig. 7. fragilitatea produsă de revenirea la ti = 200…400 oC este denumită fragilitate ireversibilă. fenomen care se manifestă. fenomen care dispare dacă se face o revenire la o temperatură mai mare de 400 oC şi nu mai apare dacă se repetă revenirea la o temperatură situată între 200 oC şi 400 oC (decât dacă revenirea se aplică după o nouă operaţie de călire martensitică). %Mom = 0. • la oţelurile aliate cu crom. b − oţel aliat (%Cm = 0.16. într-o structură (de tip sorbită de revenire – v. Diagrama variaţiei tenacităţii în funcţie de temperatura de revenire la un oţel aliat care prezintă fenomenul de fragilitate la revenire b) oţelurile revenite timp îndelungat la ti = 450…550 oC şi/sau răcite lent la sfârşitul tratamentului prezintă un nivel scăzut al energiei de rupere KV (devin fragile). se manifestă fenomenul numit fragilitate de revenire. c – oţel aliat (%Cm = 1 %.45 %).17.%Crm = 1.3 %) . dacă se măresc ti şi/sau τm. 6.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR martensită şi carburi) cu duritatea ridicată. care poate determina. efectele descrise mai înainte se pot observa examinând configuraţia curbei c din figura 7. Duritatea structurilor obţinute prin revenirea unor oţeluri călite: a – oţel carbon (%Cm = 0. iar apariţia ei este determinată de starea de tensiuni reziduale generată de producerea nesimultană în toată masa structurii a transformării martensitei de călire şi austenitei reziduale în martensită de revenire. cu crom şi nichel.2 %. dacă duratele de menţinere în intervalul de 22 .16. care se poate transforma.17. aşa cum arată diagrama din figura 7. apariţia a două anomalii privind nivelul tenacităţii (exprimat prin valoarea energiei de rupere KV) structurilor obţinute la revenire (care ar trebui să crească continuu o dată cu ridicarea temperaturii de revenire şi micşorarea durităţii): a) oţelurile revenite la ti = 200…400 oC prezintă un nivel scăzut al energiei de rupere KV (devin fragile).5) cu duritatea mai scăzută.

ridică rezistenţa mecanică şi duritatea etc. dacă un oţel este aliat cu crom. durata τm este scurtă. De exemplu. În mod similar. oţelul cu %Cm = 0.2…0. fragilitatea produsă de revenirea la ti = 450…550 oC. îmbunătăţeşte tenacitatea etc. 7. este dificil de apreciat care sunt influenţele cumulate ale prezenţei celor două elemente de aliere în compoziţia oţelului.5…1. carburi.). dar şi multe influenţe contradictorii (cromul este feritizant.). cromul este carburigen. chiar dacă se face revenirea la ti > 550 oC.0 %).). Clasele structurale de oţeluri şi fonte aliate Influenţele principalelor elemente de aliere asupra structurii şi proprietătilor oţelurilor şi fontelor sunt sintetizate în tabelul 7. dacă oţelul este aliat cu nichel. măreşte călibilitatea.). nitruri) şi crearea condiţiilor pentru apariţia unor microfisuri intercristaline (care generează comportarea fragilă a structurii de revenire). ridică rezistenţa mecanică şi duritatea. Datele din acest tabel şi aspectele expuse mai înainte evidenţiază complexitatea influenţelor elementelor de aliere şi motivează modul anterior de prezentare şi comentare a acestora. carburigen.1 % şi %Crm = 18 % aparţine clasei oţelurilor aliate feritice.5.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate temperaturi situat între 450 oC şi 550 oC sunt mari şi/sau viteza de răcire este mică. în timp ce. 23 . în timp ce nichelul este austenitizant. care finisează granulaţia. acesta devine un oţel aliat austenitic). creşte rezistenţa mecanică şi duritatea etc. care împiedică desfăşurarea proceselor (descrise mai înainte) responsabile de apariţia fenomenului. Dacă însă oţelul este aliat cu crom şi nichel. determinată de saturarea cu anumite elemente (în principal cu fosfor) a marginilor cristalelor structurii şi/sau separarea la marginea cristalelor a unor compuşi chimici ai acestor elemente (fosfuri. care măreşte călibilitatea. în timp ce nichelul nu formează carburi stabile şi poate avea efect grafitizant etc. dacă se adaugă în compoziţia acestui oţel şi %Nim = 8 %. care a presupus împărţirea lor pe tipuri de influenţe şi gruparea elementelor de aliere pe clase sau categorii în funcţie de modul de acţiune şi de efectele prezenţei lor în oţeluri sau fonte. se pot preciza cu un grad mare de siguranţă influenţele prezenţei acestui element de aliere (alfagen. se pot estima cu o bună precizie influenţele prezenţei acestui element de aliere (gamagen.3 %) sau wolfram (%Wm = 0. este denumită fragilitate reversibilă şi poate fi contracarată prin aplicarea următoarelor soluţii: utilizarea unor regimuri de revenire la care temperatura ti > 550 oC. elemente care au şi unele influenţe similare (măresc călibilitatea. iar răcirea la sfârşitul revenirii să face rapid (în apă sau ulei) şi/sau utilizarea unor oţeluri aliate suplimentar cu molibden (%Mom = 0. influenţa dominantă (rezultantă) nefiind întotdeauna în corelaţie directă cu valorile concentraţiilor acestora (de exemplu.1.

5 % (în funcţie de conţinutul de carbon) 2.8 % (20 % în oţeluri cu 0. reduce întrucâtva plasticitatea Produce durificarea prin precipitare în aliajele Mo-Fe Creşte rezistenţa şi tenacitatea Durifică puternic Durifică şi scade plasticitatea Produce durificarea prin precipitare în aliajele Ti-Fe Produce durificarea prin precipitare în aliajele W-Fe Durificare moderată prin soluţia solidă Influenţa asupra austenitei In stare dizolvată reduce viteza critică Reduce viteza de racire critică vrc în aceeaşi măsură cu manganul Creşte viteza critică Influenţa exercitată prin carburi Tendinţa de formare a carburilor Mică . reduce foarte mult vrc Puternică .5% C prin legarea carbonului în carburi stabile) Puternică Foarte puternică (mai mică decât a Ti sau Nb).0 % (9 % în 18. dar stabilizează austenita reziduală în oţelurile cu conţinut ridicat de carbon Reduce vrc în aceeaşi măsură cu manganul Reduce vrc mai mult decât nichelul Are tendinţă puternică de formare a carburilor şi măreşte viteza critică In cantităţi mici. efect grafitizant Cea mai mare (2% Ti face necălibil un oţel cu 0.3% C) mult de carbon) 0. reduce vrc In stare dizolvată.5% C) Nelimitată Nelimitată 3 % (8% în în Feγ în Feα 30 % Nelimitată 80 % 15 … 18 % 32 % (se reduce cu scăderea temperaturii) 25 % (în funcţie de conţinutul de carbon) Influenţa asupra feritei Durifică considerabil Durifică puţin. în procentele uzuale Stabilitate la revenire Impiedică înmuierea prin durificare secundară Foarte redusă Mai mare decât a Fe.3% C) Nichel Fosfor Siliciu Titan Nelimitată 2.Tabelul 7. efect antigrafitizant Molibden oţeluri cu 0. creşte rezistenţa la coroziune Durifică considerabil Durifică apreciabil. producându-se totuşi o oarecare durificare secundară Impiedică înmuierea prin durificare secundară Durificare secundară maximă Wolfram oţeluri cu 0. efect grafitizant Nulă.1.5 % (nu depinde oţeluri cu 0. efect grafitizant Mai mică decât a Fe.75 % (1% în oţeluri cu 0.1 % (creşte cu conţinutul de C) 12. efect grafitizant Mai mare decât a Mn.2% C) Vanadiu 1. efect antigrafitizant La fel cu a Fe Efectul în timpul revenirii − Rezistenţă moderată la înmuiere Menţine duritatea Foarte redusă. cu cromul efect antigrafitizant Reduce vrc mai puternic decât cromul Reduce moderat vrc .2% C) 6 % (11 % în 6 % (se reduce cu scăderea temperaturii) 32 % (se reduce cu scăderea temperaturii) Nelimitată − Menţine duritatea prin dizolvare în soluţie Carburile stabile nu afectează revenirea.2% C) . Influenţele principalelor elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor Elementul de aliere Aluminiu Crom Cobalt Mangan Solubilitatea în stare solidă 1. efect antigrafitizant Mai mică decât a Fe.mai mare decât a cromului. dar mai mică decât a W.5 % 0.5% (4%în oţeluri cu 0. dar mai Reduce vrc în aceeaşi măsură mică decât a Cr.

%Nim ≤ 3 %. pe lângă clasificarea oţelurilor în funcţie de gradul de aliere (prezentată în scap. A3.6 %. dacă sunt oţeluri hipereutectoide. cu o anumită viteză vr (exprimată în oC/s). finisarea granulaţiei.P).0 %. se pot separa din austenită sub formă de carburi secundare.P)HVα. A. mărirea călibilităţii. tratamentele termochimice). HVB şi HVM sunt 25 . în funcţie de constituenţii din structura de echilibru stabil sau metastabil pe care o prezintă la ta. dar structurile de echilibru la ta ale oţelurilor sunt similare celor corespunzătoare oţelurilor carbon. este necesară.). călirea martensitică şi revenirea. (%B) şi (%M) sunt conţinuturile procentuale de formaţiuni feritoperlitice. se poate estima cu relaţia: (7.0 %. %Vm ≤ 0. s-a ajuns la concluzia că.P + (%B)HVB + (%M)HVM .5 % ≤ %Sim ≤ 2. Oţelurile aliate perlitice sunt oţeluri slab sau mediu aliate la care se produc. tabelul 4. 0. Principalele clase structurale de oţeluri aliate sunt prezentate în continuare.5 %.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Ţinând seama de aceste observaţii. Semifabricatele şi piesele confecţionate din oţeluri aliate perlitice pot fi tratate termic sau termochimic. aceleaşi transformări structurale ca şi la oţelurile carbon. 0. numai din perlită. utilizate în mod obişnuit la realizarea pieselor pentru maşini şi utilaje. modifică poziţiile punctelor critice A1 şi A3. după răcirea lentă sau în aer de la temperaturi înalte. dacă sunt oţeluri eutectoide sau din perlită şi carburi (cementită aliată sau carburi secundare).4)…(6.6)). pot forma carburi proprii. reduc concentraţia carbonului în perlită. în care (%α.P. iar microstructurile acestor oţeluri sunt similare celor corespunzătoare oţelurilor carbon (v. reducerea concentraţiei carbonului în perlită. având compoziţia chimică caracterizată prin %Cm ≤ 0. evident. Pentru oţelurile aliate perlitice. dacă sunt oţeluri hipoeutectoide. %Crm ≤ 3 %.8 % ≤ %Mnm ≤ 2. relaţiile (6. oţelurile aliate perlitice au structura de echilibru la ta alcătuită din ferită (aliată) şi perlită. pentru a defini şi preciza cu o bună fidelitate efectele elementelor de aliere asupra oţelurilor. la proiectarea regimurilor şi estimarea efectelor tratamentelor termice sau termochimice care se aplică semifabricatelor sau pieselor din oţeluri aliate perlitice se va ţine seama de influenţele specifice prezenţei elementelor de aliere: modificarea poziţiei punctelor critice A1. duritatea structurii care se obţine la răcirea din domeniul austenitic (ti = A3 + 30…50 oC). la încălzire sau răcire. constituentul omniprezent fiind perlita. recoacerile cu schimbare de fază.1.1) HVST = (%α. producerea fenomenului de stabilitate la revenire etc. Elementele de aliere prezente în compoziţia acestor oţeluri pot avea influenţe multiple (se dizolvă în ferită. %Mom ≤ 0. iar HVα. austenită sau cementită. Ms (v. influenţează desfăşurarea transformărilor în stare solidă etc. 7. categoriile şi tipurile de tratamente care se pot aplica fiind aceleaşi ca şi în cazul semifabricatelor şi pieselor realizate din oţeluri carbon (recoacerile fără schimbare de fază. bainitice şi martensitice din structură.2).1) şi împărţirea lor în clase structurale. astfel.

aEA. v. scap.0 0 bMo 0 -33. bEA având valorile (stabilite experimental) precizate în tabelul 7.0 aMo 19.5) . corespunzătoare structurii rezultate după revenirea oţelului carbon echivalent (care are aceeaşi concentraţie masică de carbon ca şi oţelul aliat): HVrOA = HVrOC +30(%Sim+%Mnm)+55%Crm+6%Nim+100%Mom+150%Vm.P B M De asemenea.0 0 bMn 0 -22.0 0 bNi 4.2 Valorile coeficienţilor din relaţiilede estimare a durităţii oţelurilor aliate perlitice Tipul structurii Ferită + perlită Bainită Martensită Tipul structurii Ferită + perlită Bainită Martensită ST ≡ a0 77.0 74. date de relaţii de forma: (7.0 bC 0 54. parametrii ti şi τm ai ciclului de revenire se stabilesc ţinând seama de intervenţia fenomenului de stabilitate la revenire.0 aCr 35. există următoarea corelaţie între duritatea HVrOA .6 134 27.5 202 aC 223 377 949 aSi -14.9 16. dacă HVrOC > 300. 26 (7.0 aNi 27.0 0 bCr 8.0 -10. b0. pentru un regim de revenire caracterizat printr-o valoare dată a parametrului PHJ = Ti[18 + lg(τm)].4 8. dacă HVrOC se situează în intervalul de valori [150 . (7.0 21.P B M ST ≡ b0 10.6 0 aV 462 0 0 α. cu Ti = ti + 273 în K şi τm în ore (v.0 aMn 30.0 0 bSi -19.2 − 13%C m ) HVrOC .5 72.5). 6.0 73.8HVrOC . având în vedere că: PHJ = 21900 + 4050%C m − (33. Astfel.0 89.2 29.2.0 0 bV 130 0 0 α.0 -20. aşa cum s-a constatat experimental. coeficienţii a0.0 -55.8 11.3) iar regimurile de revenire se pot proiecta fără dificultate. Tabelul 7.5).6 -6. 6. 300] şi PHJ = 17670 + 7950%C m − 21. corespunzătoare structurii obţinute după revenirea unui oţel aliat şi duritatea HVrOC . dacă oţelurilor aliate perlitice destinate realizării pieselor pentru maşini şi utilaje (având caracteristicile de compoziţie chimică în limitele anterior precizate) li se aplică TT de îmbunătăţire (călire martensitică + revenire înaltă.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR durităţile celor trei tipuri de formaţiuni structurale.4) (7.2) HVST = a0 + ∑ a EA % EAm + [b0 + ∑ bEA %EAm ] lg v r . scap.

%Crm = 12 %). călirea martensitică şi revenirea). Fig. o structură alcătuită din ferită aliată (şi. W. Deoarece aceste oţeluri nu prezintă transformări de fază în stare solidă (elementele de aliere elimină posibilitatea realizării transformărilor de tipul Feα ⇔ Feγ şi α ⇔ γ ).). la orice temperatură corespunzătoare stării solide. Cele mai utilizate tipuri de oţeluri din această clasa sunt oţelurile austenitice manganoase. o structură alcătuită din austenită aliată (şi. Microstructurile tipice ale oţelurilor din această clasă structurală sunt prezentate în figura 7. cu structura alcătuită din ferită aliată cu crom (cromferită) şi carburi. mediu sau înalt aliate cu elemente alfagene (Cr. mici cantităţi de carburi ale elementelor de aliere). 7. la piesele şi semifabricatele confecţionate din astfel de oţeluri nu se pot aplica tratamentele termice cu schimbare de fază (recoacerile cu schimbare de fază. mici cantităţi de cementită aliată sau carburi ale elementelor de aliere). Mo. fiind posibilă numai aplicarea tratamentelor termice fără schimbare de fază: recoacerea de omogenizare (pentru omogenizarea chimică a structurilor dendritice primare ale pieselor şi semifabricatelor obţinute prin turnare).oţel feritic aliat cu siliciu (%Cm = 0. la care structura austenitică este conferită de alierea cu 27 . Oţelurile aliate feritice sunt oţeluri cu conţinut scăzut de carbon. Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate feritice: a – oţel feritic aliat cu crom (%Cm = 0. singura modalitate de modificare (între anumite limite) a granulaţiei şi caracteristicilor mecanice ale pieselor şi semifabricatelor din oţeluri aliate feritice constă din aplicarea unor operaţii de deformare plastică la rece (ecruisare). urmate de recoaceri de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul ales corespunzător asigurării caracteristicilor dorite).%Sim = 3. eventual. recoacerea de recristalizare fară schimbare de fază (pentru refacerea plasticităţii pieselor şi semifabricatelor prelucrate prin deformare plastică la rece) şi recoacerea de detensionare (pentru diminuarea nivelului tensiunilor reziduale din piesele şi semifabricatele prelucrate prin diverse procedee tehnologice).Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate B. V etc. care le conferă. ). Si. Oţelurile aliate austenitice sunt oţeluri ce au în compoziţie concentraţii mari de elemente gamagene (Ni.0 %). eventual. care le conferă.05 %.18. 18.06 %. cu structura monofazică alcătuită din cristale de ferită aliată cu siliciu C. Mn etc. b . la orice temperatură corespunzătoare stării solide.

fiind posibilă numai aplicarea tratamentelor termice fără schimbare de fază: recoacerea de omogenizare (pentru omogenizarea chimică a structurilor dendritice primare ale pieselor şi semifabricatelor obţinute prin turnare). deoarece oţelurile martensitice aliate cu elemente gamagene (Ni sau Mn). d) %Cm = 0. b) %Cm = 0. aşa cum s-a precizat anterior. %Crm = 16…18 %. ca şi în cazul oţelurilor aliate feritice. Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate martensitice (autocălibile) sunt prezentate în figura 7. care asigură formarea structurii austenitice la concentraţii mai mici ale nichelului (face oţelurile mai ieftine.4 % şi %Crm = 13…15 %. la piesele şi semifabricatele confecţionate din astfel de oţeluri nu se pot aplica tratamentele termice cu schimbare de fază (recoacerile cu schimbare de fază. deoarece resursele mondiale de nichel sunt limitate şi acest element este scump) şi menţinerea acestei structuri până la temperaturi scăzute (stabilizarea structurii austenitice). se folosesc foarte rar şi singurele oţelurile martensitice cu o frecvenţă mai mare de utilizare sunt oţelurile înalt aliate cu crom.19. cu diferite reţete de compoziţie: a) %Cm < 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR mangan. călirea martensitică şi revenirea). fiind caracterizate printr-o mare fragilitate. la care structura austenitică este conferită de alierea cu nichel şi. %Crm = 16…18 %. recoacerea de recristalizare fară schimbare de fază (pentru refacerea plasticităţii pieselor şi semifabricatelor prelucrate prin deformare plastică la rece) şi recoacerea de detensionare (pentru diminuarea nivelului tensiunilor reziduale din piesele şi semifabricatele prelucrate prin diverse procedee tehnologice). Oţelurile aliate martensitice (autocălibile) sunt oţeluri la care concentraţiile de carbon şi de elemente de aliere sunt alese astfel încât să nu suprime posibilităţile de realizare a transformărilor de fază în stare solidă şi să asigure o diminuarea a vitezei de răcire critice care să permită obţinerea unei structuri martensitice la răcirea în aer din domeniul austenitic. singura modalitate de modificare (între anumite limite) a granulaţiei şi caracteristicilor mecanice ale pieselor şi semifabricatelor din oţeluri aliate austenitice constă din aplicarea unor operaţii de deformare plastică la rece (ecruisare). Microstructurile tipice ale oţelurilor din această clasă structurală sunt prezentate în figura 7.1…0. toate elementele de aliere (în afară de cobalt) au capacitatea de a micşora vrc. D.2 %.6…1. Deoarece. %Nim = 2…4 %.15 % şi %Crm = 12…14 %.0 %. 28 . Deoarece aceste oţeluri nu prezintă transformări de fază în stare solidă (elementele de aliere elimină posibilitatea realizării transformărilor de tipul Feγ ⇔ Feα şi γ ⇔ α ). urmate de recoaceri de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul ales corespunzător asigurării caracteristicilor dorite). uneori. de alierea suplimentară cu mangan şi/sau azot. oţelurile austenitice cu nichel şi oţelurile austenitice crom – nichel. gama oţelurilor aliate martensitice utilizate în aplicaţii tehnice este însă destul de restrânsă. c) %Cm = 0. gama oţelurilor martensitice ar trebui să aibă o mare extindere.2…0.20.

%Crm = 14 %).22 %. 20.oţel austenitic aliat cu crom şi nichel (%Cm = 0. Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate austenitice: a – oţel austenitic aliat cu mangan (%Cm = 1. %Crm = 25 %.4 %. %Nim = 8 %. %Crm = 14 %). %Mnm = 12 %). 7. %Nim = 12 %). 7. ). b .Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig.4 %. 29 .oţel austenitic aliat cu crom şi nichel (%Cm = 0. ) Fig.oţel martensitic aliat cu crom (%Cm = 0. b . Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate martensitice: a – oţel martensitic aliat cu crom (%Cm = 0.05 %.08 %. c . 19. d . %Crm = 18 %. %Nim = 30 %.2 %.oţel austenitic aliat cu nichel (%Cm = 0.

iar în ordonată concentraţia de nichel echivalent %Nie. se utilizează diagrama structurală A.6 %) şi de elemente de aliere (Cr. prezentată în figura 7. corespunzătoare unor oţeluri aliate cu elemente alfagene (Cr. astfel că la răcirea lor din stare lichidă este posibilă realizarea transformării eutectice şi apariţia în structură a unor mici cantităţi de ledeburită (constituent specific structurii fontelor albe).23.) şi din figura 7. %Crm = 12 %). Si. %Crm = 12 %.35 %. Oţelurile aliate ledeburitice sunt oţeluri care au în compoziţie concentraţii mari de carbon (de obicei. %Mom = 3 %).24. 7. din care s-au separat carburi secundare şi care s-au transformat prin călire în martensită). Fig. W etc. precum şi de tipul şi concentraţiile elementelor de aliere conţinute de acesta. Pentru estimarea clasei structurale a oţelurilor aliate complex. Diagramele structurale din figura 7.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR E. sub forma unei reţele ledeburitice intergranulare (denumită în tehnică schelet ledeburitic). Fiecare din cele două mărimi care definesc sistemul de coordonate al diagramei structurale A. având în compoziţie atât elemente alfagene. Pentru estimarea clasei structurale a oţelurilor aliate se folosesc diagramele structurale ale oţelurilor aliate. Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate ledeburitice: a – oţel ledeburitic aliat cu crom şi molibden (%Cm = 0. b .85 %.21 a. construite experimental pentru cele mai utilizate categorii de astfel de oţeluri. %EAm. cât şi elemente gamagene. sau coerente. Schaeffler. 21. aşa cum evidenţiază microstructura din figura 7.). W. corespunzătoare unor oţeluri aliate cu elemente gamagene (Ni. Mn etc. V. În funcţie de concentraţiile de carbon şi de elemente de aliere ce le caracterizează compoziţia. Schaeffler 30 .oţel martensitic aliat cu crom (%Cm = 1.21 b. Mo etc.) sunt realizate în coordonate %Cm. Clasa structurală căreia aparţine un oţel aliat depinde de concentraţia carbonului. ambele microstructuri corespunzând unor oţeluri aliate ledeburitice călite martensitic (formaţiunile ledeburitice sunt dispuse la marginea cristalelor de austenită. având în abscisă concentraţia de crom echivalent %Cre.22. formaţiunile ledeburitice din structura acestor oţeluri pot fi disperse. %Cm > 0. aşa cum se observă pe microstructura prezentată în figura 7.

dacă 18 ≤ %Crm <28 % şi Xc = 0.5%Tam + %Wm + %Alm la determinarea %Cre şi 0.23 şi 7.7.22.5%Nbm. dacă oţelul este aliat complex (şi cu elemente de aliere alfagene şi cu elemente de aliere gamagene).5%Sim +0. aleasă corespunzător reţetei de aliere utilizate la elaborarea sa. Pentru definirea mărimilor %Cre şi %Nie se utilizează relaţiile: (7. dacă %Crm ≥ 18 % (Xc = 0. iar concentraţiile masice ale elementelor de aliere gamagene (austenitizante) sunt considerate (fiecare cu câte un factor de multiplicare stabilit experimental) pentru definirea mărimii %Nie. adăugând 2%Tim + %Vm + 0. %Nie). 7.22.06. pe unele diagrame structurale limitele domeniilor corespunzătoare unor clase structurale nu sunt marcate prin linii. care se completează uneori. poziţionând pe diagrama structurală. %Eam). punctele acestora 31 .5%Mnm +30%Cm .5%Com +30(%Nm – Xc) la determinarea Nie.fig. având coordonatele (%Cm. Diagramele structurale ale oţelurilor aliate cu crom: a – structurile de echilibru. termenul de corecţie Xc luându-se nenul.10.6) %Cre = %Crm + %Mom +1. punctul caracteristic nominal PCN . ci prin zone (domenii) de tranziţie.24): * datorită complexităţii influenţelor elementelor de aliere. b – structurile la răcirea în aer de la temperaturi înalte La utilizarea diagramelor structurale ale oţelurilor aliate trebuie avute în vedere şi următoarele particularităţi (v. respectiv (%Cre.7) %Nie = %Nim + 0. dacă %Crm ≥ 28 %) Pentru orice oţel aliat la care se cunoaşte compoziţia chimică (exprimată prin concentraţiile masice ale tuturor componentelor) se poate determina clasa structurală din care face parte. 7. (7. Fig.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate grupează câte o categorie de componente de aliere ale oţelurilor: concentraţiile masice ale elementelor de aliere alfagene (feritizante) sunt considerate (fiecare cu câte un factor de multiplicare stabilit experimental) pentru definirea mărimii %Cre. dacă oţelul este aliat cu elemente din aceeaşi categorie (alfagene sau gamagene).

domeniul II – pericol maxim de fragilizare (fisurare) la cald. 23.. de exemplu. Diagramele structurale (la răcirea în aer de la temperaturi înalte) ale: a – oţelurilor aliate cu nichel. Criteriile care se utilizează în acest scop sunt: • forma de existenţă a carbonului. fonte nodulare etc. în funcţie de modul de asigurare a prezenţei grafitului şi de configuraţia. iar pe diagrama structurală A. 32 . fonte maleabile. dimensiunile. Fig. ca şi fontele nealiate. modul de distribuţie şi gradul de dispersie ale formaţiunilor de grafit din structură: fonte pestriţe. conform acestui criteriu fontele aliate pot fi încadrate în categoria fontelor cu grafit (carbon liber) în structură (denumite. b – oţelurilor aliate cu mangan Ca şi în cazul oţelurilor. 7. este utilă. domeniul IV – pericol maxim de fragilizare datorită creşterii intense a granulaţiei la încălzire. 7. ferito – martensitice etc. deosebit de utile la utilizarea diagramelor pentru soluţionarea unor probleme tehnice.1) şi încadrarea fontelor în clase structurale. * pe diagramele structurale sunt precizate şi unele informaţii conexe. pe diagrama structurală a oţelurilor aliate cu mangan este precizat subdomeniul oţelurilor austenitice recomandate pentru aplicaţii practice. pentru a defini şi preciza cu o bună fidelitate efectele elementelor de aliere asupra fontelor. pe lângă clasificarea lor în funcţie de gradul de aliere (prezentată în scap. Schaeffler sunt marcate domeniile caracteristice din punctul de vedere al problemelor (pericolelor) care apar la utilizarea diverselor tipuri de oţeluri aliate: domeniul I – pericol maxim de fragilizare prin apariţia fazei sigma (compusul intermetalic FeCr). austenito – martensitice.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR corespunzând PCN ale unor oţeluri aliate cu caracterizare structurală complexă: austenito – feritice.) sau în categoria fontelor fără grafit în structură (la care tot carbonul din compoziţia fontelor este dizolvat în soluţiile având ca solvent fierul sau este legat sub formă de carburi. iar structurile sunt asemănătoare celor corespunzătoare fontelor albe).pericol maxim de fragilizare (fisurare) la rece. fonte cenuşii. domeniul III .

fonte aliate martensitice. 7. Diagrama structurală a fontelor aliate cu aluminiu 33 Fig. 7. 26. conform acestui criteriu fontele aliate pot fi încadrate (aplicând aceleaşi principii ca şi în cazul oţelurilor aliate) în următoarele clase structurale: fonte aliate perlitice. 24. 7. fonte aliate austenitice. Fig. după răcirea sa lentă sau în aer de la temperaturi înalte. fonte aliate feritice.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. Diagrama structurală A. 25. Diagrama structurală a fontelor cu grafit nodular aliate cu nichel şi molibden . Schaeffler • constituenţii din structura de echilibru stabil sau metastabil pe care o prezintă masa metalică de bază a fontei la ta.

6 carbură proprie. în figura 7. 10 fontă aliată feritică. 7 element de aliere gamagen (austenitizant). 6 fontă mediu aliată. 27 oţel aliat feritic. 14 element de aliere. având structura de echilibru alcătuită din carburi primare. iar transformarea eutectoidă. carburigen şi antigrafitizant) se încadrează în categoria fontelor albe feritice. 20. 9 fontă aliată martensitică. 6 cementită aliată. cu acţiune grafitizantă) aparţin clasei structurale a fontelor austenitice cu grafit (lamelar sau nodular). 30 diagramă structurală A. 6 fontă slab aliată. 6 ferită aliată. 10. 6 fontă aliată (specială). Cuvinte cheie austenită aliată. 5 oţel mediu aliat. 10 element grafitizant. 27 oţel aliat ledeburitic. 20 fontă înalt (bogat) aliată. 21 element carburigen. iar în figura 7. 28 oţel bogat aliat. cu acţiune grafitizantă) sunt fonte feritice cu grafit (lamelar sau nodular). 32 durificare secundară. 22 oţel aliat.26 diagrama structurală a fontelor cu grafit nodular slab aliate cu nichel (element gamagen) şi molibden (element alfagen).25 este prezentată diagrama structurală a fontelor aliate cu aluminiu (element alfagen). 5 punct caracteristic nominal PCN. construcţia şi modalităţile de utilizare ale acestor diagrame fiind similare celor corespunzătoare diagramelor structurale ale oţelurilor aliate. 6 fontă aliată austenitică. De exemplu. fontele înalt aliate cu siliciu (element alfagen. ce are loc după separarea de carburi secundare din austenită. 6 fragilitate de revenire ireversibilă. 14 fază sigma. constă din descompunerea austenitei în ferită şi carburi).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR De exemplu. 5 oţel aliat perlitic. construite experimental pentru cele mai utilizate categorii de astfel de fonte. fontele înalt aliate cu nichel (element gamagen. alcătuită din austenită şi carburi. Pentru estimarea clasei structurale a fontelor aliate se pot folosi diagramele structurale ale fontelor aliate. Schaeffler. eutectice şi secundare distribuite într-o masă de ferită aliată cu crom (la răcirea din stare lichidă a acestor fonte transformarea eutectică conduce la formarea unei structuri de tip ledeburitic. 5 oţel slab aliat. 31 stabilitate la revenire. 5 element de aliere alfagen (feritizant). 21 34 . 30 oţel aliat martensitic (autocălibil). iar fontele înalt aliate cu crom (element alfagen. reversibilă. 25 diagramă structurală. 6 clasă structurală. 25 oţel aliat austenitic. 9.

. Editura Didactică şi Pedagogică.5 %. Bucureşti. ş. %Si m =0. %S m = 0.7. 1970 5.E.2. %Sm = 0. Bucureşti. %Si m = 2. Bucureşti. * * * Austenite Transformation Kinetics of Ferrous Alloys.. Mir. %P m = 0. Care dintre următoarele fonte se încadrează în categoria fontelor aliate: a) fonta cu %Cm = 3.3 %.W. Stefănescu D. b) fonta cu %C m = 3.02 % . %Mnm = 1.02 %.0 %.. %Sim=0. Moscova.. %Sm = 0. c) oţelul cu %Cm = 1..7 %. Editura Tehnică. Geru N.1 % este un oţel aliat cu sulf şi fosfor? T. Gâdea S.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Bibliografie 1. Austenite Transformation Kinetics of Ferrous Alloys. %Mnm = 0.3 %.. 1965 7.5 % şi %Mom = 0.0 %.06 %..15 %.0 %. Editura Didactică şi Pedagogică. 35 . Colan H. 1982 4.06 %. 1978 6. %Sm = 0. Greenwich. 1981 3. %Mnm = 0.0 % este un oţel aliat cu crom.a. Ieremia A.7. %Pm = 0. şi Popova L.a... Studiul metalelor.. Izotermiceskie i termodinamoceskie diagramî raspada pereohladjenovo austenita. Metallurghia.0 %. ş. Elaborarea oţelurilor aliate.. 1988 12. 1983 2. Climax Molibdenum Company. ş.3 %.a. Metalurgie fizică. %Crm = 1. b) oţelul cu %C m = 0. I. Editura Didactică şi Pedagogică.5 %... d) oţelul cu %Cm = 0.45 %.M.A. Mantea St. 1980 11. 1974 9.. vol.02 %.. II. %Sim=0. %Sim=0. Moscova. Editura Tehnică. 1983 10.4 %. %Sm = 0. Editura Didactică şi Pedagogică.02 % şi %Cr m = 1. Editura Facla. Métallographie et traitements thermiques des métaux.3 %. 1983 8.3 %. Popov A. Bucureşto. Bucuresti. Lakhtine I. %Mn m = 0. Bucureşti. Protopopescu H. II – Cast Irons and Steels. Timişoara.02 % este un oţel carbon. Climax Molibdenum Company. vol.3 % este un oţel aliat numai cu crom.5 %. Greenwich.. 1985 Teste de autoevaluare T.1.0 %. Metalurgie fizică şi studiul metalelor.9 %. Care dintre afirmaţile următoare sunt adevărate: a) oţelul cu %Cm = 0. %P m = 0. Truşculescu M.02 % şi %Pm = 0. %Mnm = 0. Cias W. Vacu S. Editura Tehnică. Metalografie şi tratamente termice. %Mn m = 0. %Sim = 1.15 % şi %Pm = 0. Oţeluri inoxidabile şi refractare. Sofroni I. Bucureşti. Metalurgie fizică. Petrescu M. Fonte speciale.

7. Care dintre următoarele elemente de aliere produc mărirea temperaturii corespunzătoare punctului critic A1 al oţelurilor şi fontelor: a) nichelul.5 %. c) călirea martensitică.7. T. d) siliciul? T. c) nichelul. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor determină reducerea concentraţiei carbonului în perlită: a) nichelul. d) compuşii intermetalici? T.7. d) siliciul? T.7. c) incluziunile nemetalice. Care dintre următoarele elemente de aliere coboară temperatura corespunzătoare punctului critic A1 al oţelurilor şi fontelor: a) molibdenul.06 %. c) manganul.13. în general. b) manganul. Care dintre următoarele componente ale oţelurilor sau fontelor sunt elemente de aliere alfagene (feritizante): a) manganul. nedorite: a) soluţiile solide ale elementelor de aliere cu fierul: b) carburile elementelor de aliere. b) manganul. d) vanadiul? T.5 %. Care dintre următoarele forme de existenţă a elementelor de aliere în structurile oţelurilor şi fontelor sunt. b) siliciul. d) nichelul ? T.03 %.7. b) dizolvate în cementită. c) cromul.06 %. b) cromul. c) manganul.0 %.7. %Pm = 0.10. %Mnm = 6.14. b) recoacerea de omogenizare. d) recoacerea completă? T.7. %Pm = 0. Care dintre următoarele tipuri de tratamente se pot aplica la piesele sau semifabricatele din oţeluri aliate austenitice: a) recoacerea de detensionare.7. %Sm = 0. %Nim = 13 %? T.0 %. b) molibdenul. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor 36 . %Sim=2.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Sm = 0. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor aparţin categoriei elementelor gamagene: a) wolframul. c) cromul. %Sm = 0. d) combinate cu fierul sub formă de compuşi intermetalici ? .4. Elementele de aliere se pot găsi în structurile oţelurilor şi fontelor: a) dizolvate în ferită sau austenită.3. %Sim=1.8. Care dintre următoarele componente ale oţelurilor sau fontelor sunt elemente de aliere gamagene (austenitizante): a) manganul.7.7. c) normalizarea. b) siliciul.8 %. d) vanadiul ? T.06 %. b) titanul. %Alm = 20 %.7. %Crm = 1. d) wolframul? T.7.7. c) fonta cu %Cm = 2. b) recoacerea de detensionare. %Mnm = 0.6.5 %. %Pm = 0. c) legate sub formă de carburi proprii.06 %.0 %.9. d) călirea martensitică? T.12.5. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor aparţin categoriei elementelor alfagene: a) cromul.06 %. d) nichelul? T. c) cromul. Care dintre următoarele tipuri de tratamente se pot aplica la piesele sau semifabricatele din oţeluri aliate feritice: a) recoacerea de recristalizare fără schimbare de fază. d) fonta cu %Cm = 3.11. c) cromul.

0 %.22.19. Pentru a finisa granulaţia oţelurilor se poate utiliza microalierea cu: a) niobiu. c) oţelurile feritice. c) manganul. d) aluminiul? T. d) prin alierea suplimentară cu mangan? T. c) oţelul aliat având %Cm = 0. Care dintre următoarele elemente de aliere pot modifica configuraţia obişnuită (tipică oţelurilor carbon sau fontelor nealiate) a curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei: a) cromul.23.8 %. c) manganul. Care sunt coordonatele PCN corespunzător acestui oţel: a) %Cre = 18.0 %? T.17.7.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate pot avea acţiune grafitizantă: a) siliciul. d) oţelurile autocălibile? T. b) nichelul.7.20. b) cromul. %Sim = 0. b) vanadiu. Pentru stabilirea clasei structurale a unui oţel aliat. d) cobaltul? T. b) cobaltul.26. c) tantalul. b) oţelurile ledeburitice.6 % şi %Crm = 1.0 %. %Crm = 17 % şi %Nim = 10 % se foloseşte diagrama structurală A.16.2 % şi %Crm = 1. Care dintre următoarele elemente de aliere diminuează temperatura corespunzătoare punctului Ms al oţelurilor şi fontelor : a) cromul.45 %. b) nichelul. d) manganul? T. Care dintre următoarele elemente de aliere determină micşorarea vitezei de răcire critice şi creşterea călibilităţii oţelurilor şi fontelor: a) cromul.7. Care dintre următoarele oţeluri aliate capătă o structură de călire la răcirea în aer din domeniul austenitic: a) oţelurile austenitice. d) vanadiul? T.21. b) oţelul carbon cu %Cm = 0. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor are cea mai bună solubilitate în cementită: a) siliciul. c) manganul.6 %. Schaeffler.7. b) prin revenirea la ti >500 oC. c) prin răcirea rapidă în apă sau ulei la revenire.7. b) nichelul.2…0. c) nichelul.5 ore: a) oţelul carbon cu %Cm = 0. c) siliciul. d) manganul? T. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor deplasează spre dreapta curbele diagramelor de transformare la răcire a austenitei: a) cromul. Care dintre următoarele oţeluri aliate va avea duritatea mai mare după călirea martensitică şi revenirea la ti = 500 oC.7.7. Care dintre următoarele oţeluri aliate pot avea în structura lor la ta constituentul structural tipic fontelor albe: a) oţelurile martensitice.24. %Mn = 2. o durată τm = 0. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor are cea mai puternică acţiune carburigenă: a) manganul. d) titanul? T.7. 37 . c) cromul.18. c) oţelurile perlitice.15. c) zirconiu. d) oţelurile feritice? T.7.25. d) molibdenul? T.7. b) cromul. având compoziţia caracterizată prin %Cm = 0. Cum se poate diminua pericolul fragilităţii reversibile de revenire a unui oţel aliat: a) prin alierea suplimentară cu molibden în concentraţie de %Mom = 0.05 %. b) oţelurile martensitice.7.3 %. b) nichelul.7. d) oţelul aliat având %Cm = 0. d) aluminiu? T.2 %.

030 %.025 %).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Nie = 11. folosind procedeul descris la rezolvarea aplicaţiei A.2 %. %Crm = 25 % şi %Nim = 0. %Sm = 0. Rezolvare Aşa cum se poate observa examinând figura 7.7 %.5 % şi %Nim = 10 %: a) fragilizarea prin apariţia fazei sigma. b) %Cre = 18. %Crm = 20.5 %. %Mom = 0. d) clasa oţelurilor austenitice? T.7.22 %.5 %. d) clasa oţelurilor austenitice? T.28.P)j. %Crm = 1. b) fragilizarea (fisurarea) la cald.02 %.025 %. %Sm = 0. cu ajutorul relaţiei (5. %Mnm = 0.44 %. %Nie = 18. c) %Cre = 12. %Mn = 1.03 %. În figura 7. pe fiecare din diagramele de transformare a austenitei sunt trasate câte n curbe de răcire. %Pm = 0.7. %Mnm = 0.5 %.5 %? T. j = 1…n şi o anumită alcătuire a structurii care rezultă prin răcirea austenitei cu această viteză. c) clasa oţelurilor ledeburitice.5 %: a) clasa oţelurilor feritice.30.04 %.1) şi (7. %Sim = 0. Folosind datele din aceste diagrame şi aplicând relaţiile (7.3. 38 .44 %.7. %Nie = 12. %Sim = 0.05 %.6 %. %Vm = 0. %Mn = 1. c) fontele aliate cu vanadiu.7.10). cu diferite viteze vr. %Nie = 12.2 %.27. bainitice (%B)j şi martensitice (%M)j în structurile care rezultă prin răcirea austenitei după curbele de răcire j = 1…n sunt precizate pe diagramele din figura 7. Care dintre următoarele probleme poate să apară la utilizarea oţelului cu %Cm = 0. b) clasa oţelurilor martensitice. %Nim = 0. Cărei clase structurale aparţine oţelul cu %Cm = 0. c) clasa oţelurilor ledeburitice. b) fontele înalt aliate cu crom. având compoziţia chimică definită prin %Cm = 0. aliat cu %Crm = 17 %: a) clasa oţelurilor feritice.2 %.08 %. %Pm = 0. iar valorile vitezelor de răcire corespunzătoare acestor curbe se determină. d) fontele înalt aliate cu nichel? Aplicaţii A. d) fragilizarea datorită creşterii intense a granulaţiei la încălzire? T.01 % şi pentru oţelul carbon echivalent (cu compoziţa chimică definită prin %Cm = 0.29.7.27 se prezintă diagramele de transformare termocinetică a austenitei pentru un oţel slab aliat. %Sim = 0. b) clasa oţelurilor martensitice. Cărei clase structurale aparţine oţelul cu %Cm = 0.22 %.2 %. datele care se obţin pe această cale sunt prezentate în tabelul 7. d) %Cre = 20. din domeniul austenitic şi până la ta. %Sim = 0. Conţinuturile procentuale de formaţiuni ferito-perlitice (%α.27. fiecărei curbe de răcire corespunzându-i o viteză de răcire vrj.3.26 %.1.5 %.6 %.5.27.7 %.030 %. Care din următoarele tipuri de fonte aliate au grafit în structură: a) fontele aliate cu siliciu. c) fragilizarea (fisurarea) la rece.2) să se estimeze valorile durităţii structurilor care rezultă la răcirea celor două oţeluri.

Fig 7.44 %: a – oţel slab aliat cu Cr.Mo şi V.27.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate a. Diagramele transformării termocinetice a austenitei pentru două oţeluri cu %Cm = 0. b – oţel carbon 39 . b. Ni.

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 7.5 706 1.27 Alcătuirea structurii t1j.3.7.5 750 2 650 66.0 73 17 10 0. Vitezele de răcire şi alcătuirea structurilor corespunzătoare curbelor de răcire din diagramele prezentate în figura 7. τ2j.3 60 40 3 750 10 650 14.3 3 97 0.6⋅10-3 -2 1000 750 3500 650 100 4.2 650 80. reprezentate în figura 7. Fig.1 7 60 33 7 750 24 650 5.P)j OTEL ALIAT 12300 750 40000 650 100 3.4 100 0. t2j.1.1) şi (7.8 750 3 650 45.9⋅10 60 750 160 650 1.9 2 70 28 5 750 17 650 8.7 650 215.3 5 95 1 750 4 650 33.5 100 OTEL CARBON 4150 750 16100 650 100 8. graficele dependenţelor HVST = f(vr).28. cu ajutorul cărora s-au construit.28.3 56 25 19 9 750 56 650 2.3 s-au obţinut rezultatele prezentate în tabelul 7. Graficele dependenţelor HVST = f(vr) pentru cele două oţeluri considerate în aplicaţia A.5 721 1.0⋅10 -1 150 750 500 650 100 2.4⋅10-3 100 750 360 650 100 3.7 90 5 5 0. 40 .0 2 98 Curba de răcire j 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 1 2 3 4 5 6 7 8 Aplicând relaţiile (7.9 100 0.5 693 0.5 650 71. o o o C C C/s (%B)j (%M)j s s (%α.8⋅10-1 3 750 20 650 5.9 750 5 650 24.0 13 20 67 0. τ1j. vrj.4.0 100 25 750 100 650 1.7.2) pentru datele din tabelul 7. pentru cele două oţeluri considerate.

utilizate cu precădere la fabricarea pieselor pentru maşini şi utilaje: • structurile de echilibru (ferito – perlitice) ale acestor oţeluri au durităţi similare celor corespunzătoare structurilor de echilibru ale oţelurilor carbon echivalente.4.9⋅10-1 1.0 1.P 206 223 237 246 248 251 259 184 194 201 205 207 207 208 HVB OTEL ALIAT 342 354 380 389 402 424 OTEL CARBON 400 402 407 442 HVM 656 660 669 672 677 685 688 673 673 674 683 Duritatea structurii HVST 206 223 237 246 349 448 459 502 664 677 688 184 194 201 205 240 287 560 678 3.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Tabelul 7.4 66.27 Curba de răcire j 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 1 2 3 4 5 6 7 8 o vrj.9 8.3 33. punerea în valoare a prezenţei elementelor de aliere conţinute de aceste oţeluri este posibilă numai prin aplicarea de TT capabile să asigure realizarea unor structuri cu conţinuturi procentuale mari de formaţiuni bainitice şi/sau martensitice. • la aceste oţeluri. ca urmare.0 215.9 24.0⋅10-2 2.7 71.0 Observaţie Rezultatele aplicaţiei evidenţiază câteva aspecte practice importante privind oţelurile aliate hipoeutectoide din clasa perlitică.3 45.4⋅10-3 3. care conferă oţelurilor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi duritate.3 2.5 8.3 14.1 5. Durităţile structurilor obţinute la răcirea austenitei după curbele de răcire reprezentate pe diagramele din figura 7.0 80.6⋅10-3 4. C/s Durităţileformaţiunilor structurale HVα. structurile cu caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi duritate se pot obţine şi la răcirea austenitei cu viteze mult mai mici decât cele necesare pentru realizarea aceloraşi efecte la oţelurile carbon 41 .8⋅10-1 5.

τm = 5 … 10 min şi răcirea în apă sau ulei. valorile punctului critic A3 sunt: A3 ≅ 823 oC. 6. fig.17). iar la aplicarea TT de călire la piesele din oţel carbon se vor alege ti şi τm către limitele inferioare ale intervalelor de valori prescrise şi se va face răcirea în apă (pentru a se asigura formarea unei structuri martensitice).2). TT de îmbunătăţire constă dintr-un ciclu primar de călire martensitică şi un ciclu final de revenire înaltă. %Mom = 0. la realizarea TT de călire la piesele din oţel aliat se recomandă utilizarea unor valori ale ti şi τm către limitele superioare ale intervalelor de valori prescrise (deoarece prezenţa elementelor de aliere frânează procesele de obţinere a austenitei omogene) şi răcirea în ulei (deoarece elementele de aliere reduc vrc şi măresc călibilitatea oţelului). pentru oţelul aliat şi A3 ≅ 810 oC. călirea martensitică a oţelurilor (carbon sau aliate perlitice) hipoeutectoide trebuie realizată cu următorul regim: ti = A3 + 30 … 50 oC.17). care determină creşterea însemnată a nivelului tensiunilor reziduale induse în piesele călite şi apariţia pericolului fisurării acestora. fig. Aplicând relaţia (6. Pentru proiectarea regimului de revenire înaltă a pieselor din oţel carbon. Rezolvare Aşa cum este cunoscut din scap.2. După călire. rezultă că pentru oţelurile cu compoziţiile chimice precizate în enunţ. %Sim = 0. v.5.4). v. %Sim = 0.7.3 % şi b) oţel carbon. 6. în timp ce pentru realizarea aceleiaşi structuri la oţelul carbon echivalent trebuie folosite viteze de răcire vr > 200 oC/s (asigurate numai de răcirea în apă. ca urmare. duritatea pieselor confecţionate din cele două sortimente de oţel va fi aproximativ identică (deoarece duritatea martensitei depinde esenţial de concentraţia carbonului în oţel. Conform indicaţiilor din scap.5. Pentru realizarea unor piese de tip arbore sunt disponibile semifabricate confecţionate din două sortimente de oţel: a) oţel aliat. Să se stabilească şi să se compare regimurile TT de îmbunătăţire care asigură pieselor de tip arbore confecţionate din cele două oţeluri un nivel al durităţii finale de 280 HV.3 %. apropiată de valoarea dată de relaţia (6. v. pentru obţinerea structurii complet martensitice la oţelul aliat sunt necesare viteze de răcire vr ≅ 45 oC/s (asigurate de călirea în ulei. %Crm = 1. cu compoziţia chimică definită prin %Cm = 0.28. vi < vad. %Mnm = 0. ţinând seama de influenţele elementelor de aliere. 5.2 %.45 %. de exemplu. A.45 %. regimurile TT de călire martensitică pentru piesele confecţionate din cele două sortimente de oţel vor fi asemănătoare: ti = 850…870 oC.6 %. se stabileşte valoarea necesară a parametrului PHJ = Ti[18 +lg(τm)]. aşa cum se poate observa examinând graficele din figura 7. cu compoziţia chimică definită prin %Cm = 0. HM ≅ 58 HRC (660 HV).8). scap.4. 5.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR echivalente.3 %.6 %.2. %Mnm = 0. pentru oţelul carbon şi. τm = 5…10 min şi răcirea în apă sau ulei. 42 .

29 sunt prezentate graficele construite pentru oţelurile precizate în enunţul aplicaţiei. TT de revenire a pieselor din oţel aliat este mai costisitor decât cel aplicat pieselor diun oţel carbon (datorită necesităţii utilizării unor temperaturi de încălzire şi/sau unor durate de menţinere mai mari).5). τm = 5 ore şi răcirea în aer (răcirea nu influenţează calitatea pieselor din oţel carbon supuse revenirii). Dacă se adoptă o durată de menţinere la revenire τm = 5 ore. în general. rezultă că temperatura la care trebuie efectuată revenirea pentru a asigurarea acestui nivel al PHJ 17880 este: Ti = ≅ 956 K sau ti ≅ 680 oC. dacă se construiesc. În figura 7. rezultă: PHJ = 21090 + 4050⋅0. rezultă că.4) şi (7. este necesar să se utilizeze un regim de revenire care asigură la piesele din oţel carbon un nivel al durităţii HVrOC = 280 − 55⋅1.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate folosind relaţia (7. Interpretând corespunzător relaţiile (7.45 %. În mod 43 . Dacă se adoptă o durată de menţinere la revenire τm = 5 ore. în conformitate cu relaţia (7. pentru oţelul aliat şi pentru oţelul carbon echivalent. trebuie ca valoarea parametrului PHJ să fie: PHJ = 21090 + 4050⋅0. τm = 5 ore şi răcirea în aer (deoarece oţelul este aliat cu Mo şi nu există pericolul de a se manifesta fragilitatea reversibilă la revenire).45)184 = 17880. rezultă că temperatura la care trebuie efectuată revenirea pentru a se asigura nivelul calculat al PHJ este: Ti = 15255 18 + lg 5 ≅ 816 K sau ti ≅ 540 oC. • Rezultatele aplicaţiei nu trebuie să conducă la concluzia că.4).3). considerând o durată de revenire τm = 5 ore.13⋅0.4). graficele dependenţelor HVr = f(ti). coordonatele punctelor acestor grafice se obţin cu ajutorul relaţiilor (7.2 + 100⋅0.3 = 184. un nivel al durităţii finale HVrOA = 280 + 55⋅1. (7. pentru a realiza pe piesele din oţel aliat un nivel al durităţii după revenire HVrOA = 280.45 – (33. Dacă se foloseşte acelaşi regim la revenirea pieselor din oţel aliat. un regim de revenire care conferă pieselor din oţel carbon nivelul impus al durităţii finale are paremetrii: ti ≅ 540 oC. indus de prezenţa elementelor de aliere dintr-un oţel. utilizând relaţia (7. în care se consideră HVrOC = 280 şi %Cm = 0. corespunzătoare unei durate de menţinere la revenire τm = ct. pentru satisfacerea acestei condiţii.3) şi (7. rezultă că.3). Ca urmare. va rezulta.2 − 13⋅0.2 . Observaţii • Rezolvarea aplicaţiei evidenţiază efectele fenomenului de stabilitate la revenire.45)280 = 15255. Ca urmare. un regim de revenire care 18 + lg 5 conferă pieselor din oţel aliat nivelul impus al durităţii finale are parametrii: ti ≅ 680 oC. Aceste efecte pot fi mai sugestiv ilustrate.2 − 100⋅0.45 – (33.4).3 = 376.

Se observă astfel că răcirea în aer a austenitei conduce la obţinerea unei structuri complet martensitice şi. Fig. Rezolvare Folosind procedura descrisă la rezolvarea aplicaţiei A. având diagrama de transformare termocinetică a austenitei prezentată în figura 7. 7. poate fi încadrat în clasa structurală a oţelurilor aliate martensitice.3. %Crm = 6 %. Graficele dependenţelor HVr = f(ti) pentru un oţel aliat de tip Cr-Mo şi pentru oţelul carbon echivalent A.29. s-au stabilit coordonatele punctelor ce descriu curbele de răcire cu vitezele vr1 = 0. pentru a valorifica corespunzător cheltuielile suplimentare datorită alierii şi se pot utiliza regimuri de revenire asemănătoare celor aplicabile la oţelurile carbon echivalente. regimurile TT de revenire. să se analizeze dacă oţelul aliat.30. iar la piesele din oţel aliat se prescrie ca duritatea după îmbunătăţire să fie HVrOA ≅ 370 (corespunzătoare unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 1200 N/mm 2 ). fig.8 %.7 %. aşa cum a rezultat la rezolvarea aplicaţiei. dacă la piesele din oţel carbon se prescrie ca duritate după îmbunătăţire să fie HVrOC = 280 (corespunzătoare unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 900 N/mm 2 ). 44 . %Sim = 0.30).22 %. atunci ând se utilizează oţeluri aliate se prescriu şi niveluri mai ridicate ale rezistenţei mecanice şi durităţii. %Mnm = 0. deci. Stiind că viteza asigurată la răcirea în aer liniştit a pieselor din oţeluri este vr = 0. %Mom = 1 %.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR obişnuit. oţelul având compoziţia chimică precizată în enunţul aplicaţiei aparţine clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice.25 …1 oC/s. cu compoziţia chimică definită prin: %Cm = 0.5. 7.25 oC/s şi vr2 = 1 oC/s şi s-au trasat aceste curbe pe diagrama de transformare termocinetică a austenitei (v.7. impuse de realizarea acestor caracteristici vor fi identice.4. De exemplu.

4. %Crm = 6 %. A. Rezolvare Pentru a da caracter general algoritmului de soluţionare a problemei.22 b punctul caracteristic nominal al oţelului.6). având coordonatele (%Cm = 0. cu compoziţiile chimice şi în cantităţile indicate în tabelul 7. în cantităţile mj. %Cre = 7 %). %Mom = 1 % Observaţie Otelul considerat în această aplicaţie este aliat numai cu elemente alfagene. Să se estimeze compoziţia chimică şi clasa structurală corespunzătoare oţelului elaborat. se considră că sunt disponibile n sortimente de deşeuri de oţel. %Mom = 1 %.30. se obţine %Cre = 7 %. rezultă şi pe această cale că oţelul analizat aparţine clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice.8 %. deşeuri de oţel. modificările compoziţiei chimice a materiilor prime sunt neglijabile.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig.n ( M = ∑ m j ) şi având compoziţiile chimice. Diagarma transformării termocinetice a austenitei la un oţel cu %Cm = 0. într-un cuptor electric cu inducţie. exprimate prin concentraţiile j =1 n 45 . la elaborarea oţelului în cuptorul electric cu inducţie. Dacă se foloseşte relaţia (7.. Poziţionând pe diagrama structurală din figura 7. în concentraţiile %Crm = 6 %..5.8 %. Pentru elaborarea unei şarje de 100 kg de oţel aliat se topesc. 7. considerând că.7. j = 1.

se obţin rezultatele redate în tabelul 7. se calculează valorile parametrilor %Cre şi %Nie.31 indică apartenenţa acestui oţel la clasa structurală a oţelurilor aliate austenito – feritice..n. poziţa sa permiţând precizarea clasei structurale a oţelului. j =1 j =1 n n mj Punctul O.725 %. se calculează. %Mom = 1. Această procedură conţine următoarea succesiune de etape: • se determină. Cr. valorile parametrilor %Crej şi %Niej.4 0. cu relaţiile: %Cre = ∑ c j %Crej . Tabelul 7.0 Cantitatea mj.6 0.5 10. Schaeffler punctul caracteristic nominal al şarjei de oţel aliat elaborate (O ≡ PCN). kg 50 25 15 10 Aplicând procedura descrisă anterior pentru datele precizate în enunţ.0375 %.0 1. j = 1.5.0 25..20 0. % Niej = ∑ c j % Niej .570 %. iar poziţia punctului caracteristic nominal O(%Cre.30 %Mom 3.. Mn. %Mnmj. compoziţia chimică a oţelului elaborat se poate estima cu ajutorul unor relaţii de forma: % EAm = ∑ c j % EAmj ..2 0. cu relaţiile (7.02 0. %Nimj. reprezintă în diagrama structurală A.6 0.3) şi (7.810 %.0 %Nim 12.275 %.8 %Mnm 2. j= 1 2 3 n=4 Concentraţiile masice ale componentelor de aliere %Cm 0. pentru toate sortimentele de deşeuri (materii prime).18 %Sim 0. Compoziţiile chimice ale materiilor prime disponibile pentru elaborarea unei şarje de oţel aliat Materia primă.n. Observaţie Pentru rezolvarea problemei se poate utiliza şi o procedură grafică recursivă.8 %Crm 19. %Sim = 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR masice ale elementelor de aliere (inclusiv carbonul) %EAmj (%Cmj..5 12.02 0. a fi C.0 0. pentru fiecare sortiment de deşeuri valorile parametrilor %Crej şi %Niej şi se reprezintă pe diagrama 46 . Ni. Evident. %Momj).. j = 1. j = 1. care evidenţiază modalitatea uzuală de lucru pe diagrama structurală A. Compoziţia chimică a şarjei de oţel aliat elaborate este: %Cm = 0.8 1. %Nie).5 1. %Nie) în diagrama din figura 7. %Crm = 19. pe rând.0 18. %Simj.470 %. Folosind rezultatele obţinute. %Mnm = 1. Utilizând relaţiile (7. Mo. Schaeffler la soluţionarea aplicaţiilor practice.2) şi (7. %Crmj. având coordonatele (%Cre. j =1 n în care EA se consideră.4).6. cunoscute.3). Si.n şi ponderea fiecăruia din ele în încărcătura utilizată la elaborarea şarjei c j = M .6 0. %Nim = 8. corespunzătoare şarjei de oţel aliat elaborate.03 0.

2 %Nie 14.7. este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1O2 în două părţi proporţionale cu ponderile participării acestor două sortimente de materie primă (c1 = 1 – c2.4 ∑mj j =1 2 ) şi are coordonatele %Cre1.10 OTELUL ELABORAT 21. 47 .4 6.1 Clasa structurală Austenitic Austenito – feritic Feritic Ferito − martensitic cj 0.50 0. %Niej).7. Rezultatele aplicaţiei A.25 0.9 29. Schaeffler a rezultatelor aplicaţiei A. notat O1.9 14.6.15 0. Tabelul 7.4 20. Schaeffler punctele caracteristice nominale corespunzătoare acestora Oj(%Crej.2 = c1%Nie1 + c2%Nie2. c2 = m2 Fig. 7.2 = c1%Cre1 + c2%Cre2 şi %Nie1.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate structurală A. j = 1 2 3 n=4 %Cre 19. Reprezentarea pe diagrama structurală A.4. j = 1…n.1 11. 31.670 Austenito – feritic • se consideră că şarja de oţel aliat rezultă prin topirea succesivă a câte unei perechi de materii prime MP şi rezultă: * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1 şi m2 de deşeuri din primele două sortimente. Materia primă.855 10.2 1.2.

3 = c1. • • • * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1.n-1%Cre1.31.k+1 = c1. din reprezentările grafice corespunzătoare parcurgerii etapelor acestei proceduri.3. c3 = m3 ∑mj j =1 3 ) şi are coordonatele %Cre1.31): • punctul caracteristic nominal al oţelului elaborat prin topirea a două 48 .2O3 în două părţi proporţionale cu ponderile participării celor două sortimente de materie primă (c1. dar este mai sugestivă şi permite evidenţierea unor concluzii cu caracter general. notat O1.k = 1 – ck+1.2 + c3%Cre3 şi %Nie1.2) şi 3. Rezolvarea aplicaţiei prin procedura grafică recursivă arată că (datorită sumării erorilor din întreaga succesiune de etape parcursă) aceasta asigură o precizie a rezultatelor mai mică decât procedura utilizată anterior.k%Cre1.k%Nie1. astfel. • • • * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1. j =1 k notat O1.k + ck+1%Niek+1.7 şi pe diagrama din figura 7. este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1.n-1On în două părţi proporţionale cu ponderile participării celor două sortimente de materie primă (c1.k = ∑ m j şi mk+1 de deşeuri din sortimentele (1.3 = c1. este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1.n-1 + cn%Nien. rezultă (v.n-1 = 1 – cn .n−1 = ∑ m j şi mn de deşeuri din sortimentele j =1 n −1 (1.k + ck+1%Crek+1 şi %Nie1. 7.k) şi k+1.kOk+1 în două părţi proporţionale cu ponderile participării celor două sortimente de materie primă (c1.2 = m1 + m2 şi m3 de deşeuri din sortimentele (1.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1.k+1 = c1.2 + c3%Nie3. este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1.2%Cre1. ck +1 = m k +1 k +1 j =1 ) şi are coordonatele ∑mj %Cre1.2%Nie1.n-1) şi n. fig.n-1 + cn%Cren şi %Nie = c1.n-1%Nie1. Folosind această procedură în cazul precizat în enunţul aplicaţiei se obţin rezultatele redate în tabelul 7.2 = 1 – c3. notat O.k+1. cn = mn ∑mj j =1 n = mn M ) şi are coordonatele %Cre = c1.

1 % PCN ≡ O1 MP2 m2 = 25 kg c2 = 0.4 = 21.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate sortimente de deşeuri de oţel se află pe segmentul O1O2.670 % PCN ≡ O MP4 m4 = 15 kg c4 = 0.7.3 = 22.2 = 23. într-un cuptor electric cu inducţie.4 = 1.167 %Cre4 = 14.4 = 10.Ok.2 = 75 kg m3 = 15 kg c1.5. să se determine ce cantităţi (mase) din aceste materii prime trebuie utilizate pentru obţinerea unui oţel aliat austenito – feritic.….2 % PCN ≡ O2 MP1. Rezolvare Se consideră notaţiile şi principiile utilizate în cele două proceduri concepute pentru rezolvarea aplicaţiei A.167 %Cre1.2 MP1.….855 % %Nie1. la elaborarea oţelului în cuptorul electric cu inducţie. cu un conţinut procentual de ferită în structura %α = 50 %.4 % PCN ≡ O1. Tabelul 7. Datele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A.174 % PCN ≡ O1.2 MP3 m1.On ale celor n materii prime utilizate.9 % %Nie2 = 11. care uneşte punctele caracteristice nominale O1 şi O2 ale celor două materii prime utilizate.4 ≡ OTELUL ELABORAT m1. modificările compoziţiei chimice a materiilor prime sunt neglijabile.2 = 0.9 % %Nie1.133 % %Nie3 = 1.705 % %Nie1.2 PCN ≡ O3 MP1. • punctul caracteristic nominal al oţelului elaborat prin topirea a n sortimente de deşeuri de oţel se află în interiorul poligonului O1O2…Ok…OnO1.4 prin procedeul grafic MP1 m1 = 50 kg c1 = 0. necunoscutele problemei fiind participările (ponderile) materiilor prime folosite pentru elaborarea şarjei de oţel 49 .9 % %Nie1 = 14. cu compoziţiile chimice indicate în tabelul 7. O2.067 % %Cre3 = 20.3 m1.2 % %Nie4 = 6.3 = 0.2 = 13.7.833 c3 = 0.7.000 %Cre1. patru sortimente de deşeuri de oţel.4 = M = 90 kg c1. având vârfurile în punctele caracteristice nominale O1. Considerând că.3 = 90 kg c1.5.2 = 11.4.900 %Cre1.1 % PCN ≡ O4 A. se topesc. cu masa M = 100 kg.667 %Cre1 = 19.333 %Cre2 = 19. Pentru elaborarea unei şarje de oţel aliat.7.

care. delimitat. %Nie) să fie situat.5 %).305%Cre + 20.0 %.0 %. ecuaţia dreptei O1O2.0 %. este necesar ca punctul O(%Cre.5 %) şi (26. 7. 32. trebuie să respecte 4 j =1 condiţiile 0≤c1≤1.6 %).9 %) şi (32.5 50 . de dreapta O1O2 şi dreapta PQ. pe dreapta corespunzătoare conţinutului procentual %α = 50 %. este %Nie = -0.5 şi. pe dreapta corespunzătoare unui conţinut procentual %α = 50 %. care conţine punctele cu coordoantele (19. 4. condiţiile anterior formulate se transcriu matematic sub forma următorului sistem: Fig.175. 11. care conţine punctele cu coordonatele (26. 25.4 %. 14. c2 = m2 M . evident. este %Nie = -0. în domeniul austenito – feritic al diagramei structurale A. În aceste circumstanţe.9 %.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR aliat c1 = m1 M .1 %) şi (29. ecuaţia dreptei AB. În sistemul de coordonate al diagramei din figura 7. ca urmare. j =1 j =1 4 4 Pentru ca oţelul elaborat să corespundă clasei structurale a oţelurilor austenito – feritice (duplex) cu conţinuturile procentuale de faze din structura de echilibru %α = 50 % şi %γ = 50 %. 0≤c4≤1 şi ∑ c j = 1. iar ecuaţia dreptei PQ. Schaeffler. c3 = m3 M . Schaeffler a rezultatelor aplicaţiei A. 0≤c2≤1. 9. 0≤c3≤ 1.2 %). coordonatele punctului O (punctul caracteristic nominal al oţelului elaborat) sunt: %Cre = ∑ c j %Crej şi % Nie = ∑ c j % Niej . este %Nie = 0.133.32. c4 = m4 M . care conţine punctele cu coordonatele (0 %. 13.32. Reprezentarea pe diagrama structurală A. respectarea acestor condiţii impune ca punctul O să se afle pe segmentul AB.7.617%Cre – 6. ce delimitează pe diagramă domeniul bifazic α + γ.792%Cre + 25. aşa cum se observă pe diagrama din figura 7.

971c3 + 0.500 ≥ 0.954c2 – 2.652 ≥ 0. c4 = -1.305%Cre + 20. se procedează la descompunerea acestuia în două grupări de condiţii: a) c1 = 0.613 ≥ 0.595c3 − 1 ≤ 0.020c3 – 1. 7.971c3 − 0. b) 2.049c3 − 0.908 ≤ 0.744 ≤ 0 ⇒ c2 + 1.954c2 + 1. 0 ≤ c3 ≤ 1. aşa cum se arată în figura 7.870c3 – 0. 0 ≤ c1 ≤ 1.369c2 + 0.323c2 + 2.566c3 – 1.617%Cre + 6.774 ∈ [0. Determinarea grafică a ponderilor c2.313c3 – 0. c1 + c2 + 0.774 ∈ [0. 1. 51 .954c2 + 2.133 = 0.33 şi are ca soluţii coordonatele (c2.175 ≤ 0. sistemul devine: c1 – 0.954c2 – 1. %Nie + 0. 1]. c1 + 1. c3 ale materiilor prime folosite la elaborarea unei şarje de oţel aliat În aceste circumstanţe. c3) ale punctelor situate în domeniul haşurat pe această figură.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate %Nie − 0. Pentru găsirea soluţiilor acestui sistem.774 = 0. înlocuind expresiile scrise anterior ale parametrilor %Cre şi %Nie.423 ≥ 0 ⇒ c2 +0. Sistemul de inegalităţi din gruparea b) se poate rezolva uşor prin metoda grafică. 0 ≤ c2 ≤ 1. rezultă următoarea strategie de căutare a soluţiilor problemei: • se alege o valoare a ponderii c3 în intervalul [0. Fig. 33. 0. 0 ≤ c1 ≤ 1.666]. 0 ≤ c4 ≤ 1 şi c4 = 1 – c1 – c2 – c3. 1]. 0 ≤ c2 ≤ 1. %Nie + 0.971c3 + 1.792%Cre − 25.

272 0. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A.44.0 75.0 50.550 0.600 0.105 0.91] 0.145 0.5 9.12] 0.199 0.0 55.011 0.0 20.007 0.270 0.050 0.0.100 [0.3 10.402 0.294 0.100 0.091 0.9 1.003 -0.0 40.106 -0.5 0.7 14.870c3 + 0. 0.011 0.650 [0.450 0.300 0. 0 ≤ c4 ≤ 1.058 -0.9 24.2 m2 85.5 c3 Domeniul ponderii c2 c2 0.113 0.7 27.0 40.0 20.05 0.211 0. 0.139 0.25] [0. obţinute prin aplicarea acestei strategii de căutare.64] 0.5 19.001 -0. Câteva din soluţiile posibile ale problemei analizate.3 5.0 60.450 0.500 0.350 0.305 0.61.500 0.7 8.500 0.0 70.600 0.193 0.450 0.085 -0.850 0.097 0.0 45.3 1.900 0.200 -0.500 0. 0.0 m3 0 0 10 10.908]. 0.0 20.203 0.247 0.8 - • se alege o valoare a ponderii c2 în intervalul [-0.102 -0.200 0.09.1 0.400 [0.0 45. kg m1 3.5 10.78] 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 7.0 9.700 0 [0.0 90.7.0 30.094 0.504 0.9 5.098 -0.0 27.800 0. 0. 0.313c3 + 0.750 0.51] 0.100 -0.037 0.050 c4 0.0 20. date de expresiile din gruparea de condiţii a) satisfac condiţiile 0 ≤ c1 ≤ 1.005 0.348 0.300 [0.1 30.53.18.255 c1 -0.406 0. 52 .8.109 0.3 19.35.38] 0.27.200 [0.600 0.300 0.555 Concluzia Incorect Incorect SOLUTIE SOLUTIE Incorect Incorect SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE Incorect SOLUTIE Incorect Incorect Incorect Incorect Incorect Incorect Masele materiilor prime.0 30.250 0.0 m4 11. • se stabileşte dacă ponderile c1 şi c4.8.204 -0.500 0.0 20.613.700 0.7 10.1 13.400 0. -1.015 0.301 0.101 0. sunt prezentate în tabelul 7.

prescripţii sau caracteristici pentru activităţi sau rezultatul acestora. B. standarde pentru agricultură. sortimentele. bunurilor şi mediului înconjurător etc. clasele de calitate. Standardizarea este activitatea specifică prin care se stabilesc. • standarde de produs. care se elaborează. ca şi în cazul altor produse. facilitarea schimburilor de mărfuri şi de informaţii pe piaţa internă şi internaţională. standarde privind protecţia vieţii. În funcţie de conţinutul lor. standarde pentru comerţ. prevederi destinate unei utilizări comune şi repetate. pentru probleme reale sau potenţiale. se transformă în semifabricate şi se utilizează în diverse aplicaţii conform unor reglementări stricte. a căror cunoaştere şi respectare a impus. simbolizări. Introducere Oţelurile şi fontele utilizate în tehnică sunt produse industriale de mare importanţă. Obiectivele generale ale standardizării sunt: asigurarea şi ridicarea calităţii produselor şi serviciilor. Standardele se pot clasifica folosind trei criterii: A. în scopul obţinerii unui grad optim de ordine într-un context dat. metodologii de prelevare a probelor şi de realizare a încercărilor sau determinărilor privind caracteristicile de calitate ale produselor etc. condiţiile tehnice şi caracteristicile de 53 . Standardul este un document stabilit prin consens şi aprobat de un organism recunoscut. care stabileşte reguli. În funcţie de domeniul la care se referă. clasificări.1.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Capitolul 8 OŢELURILE ŞI FONTELE COMERCIALE 8. care cuprind generalităţi sau principii: terminologie. standardele pot fi: • standarde generale. care pot fi complete sau parţiale. tipizarea produselor (stabilirea unei game sortimentale raţionale şi economice de produse). standardele pot fi standarde pentru industrie. urmărind obţinerea unui grad optim de ordine într-un context dat. standardizarea acestora (cuprinderea lor în standarde). standardele complete cuprind toate elementele care permit asigurarea calităţii unui produs: tipurile.

în timp ce standardele parţiale se referă numai la unele din elementele definitorii (enumerate mai înainte) pentru calitatea unui produs.140 corespunde produselor metalurgice realizate din oţeluri şi fonte. ICS cuprinde trei niveluri ierarhice de clasificare: . • standarde internaţionale care sunt adoptate de organisme sau organizaţii internaţionale cu activitate de standardizare şi care sunt puse la dispoziţia publicului (de exemplu. • pentru standardele aprobate după 28 august 1992 notarea se face cu 54 . elaborate sau adoptate de un organism naţional de standardizare (de exemplu.140. de exemplu. regulile şi metodele de verificare a calităţii.nivelul 2. standardele europene.10 cuprinde oţelurile pentru tratamente termice. În funcţie de nivelul de aplicare.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR calitate. standardele elaborate de Organizaţia Internnaţională de Standardizare − ISO). notate cu simbolul domeniului. • standarde regionale. aceste standarde putând fi standarde obligatorii (cu putere de lege cu caracter general). de exemplu grupa 77. securităţii muncii şi protecţia mediului înconjurător. celelalte standarde fiind facultative. simbolizate prin două cifre. Notarea standardelor române se realizează prin folosirea unui indicativ format pe baza următoarelor reguli: • pentru standardele aprobate înainte de 28 august 1992 notarea se face cu sigla STAS. elaborate de Comitetul European de Standardizare − CEN). cu aplicabilitate la nivelul regiilor autonome. de exemplu. de livrare etc. adoptatat de ASRO începând cu anul 2001. notarea acestora făcându-se cu simbolulu grupei. urmat de un punct şi un grup de două cifre. Standardele naţionale române sunt clasificate pe baza Sistemului Internaţional de Clasificare numerică a Standardelor (ICS). subgrupa 77. societăţilor comerciale sau altor persoane juridice care le-au elaborat. în ţara noastră organismul de standardizare este Asociaţia de Standardizare din România.nivelul 3. • standarde naţionale. . facultativă).. urmat de un punct şi un grup de trei cifre. au caracter obligatoriu numai standardele române referitoare la protecţia vieţii. de exemplu 77 corespunde domeniului metalurgie. sau standarde cu caracter de recomandare (a căror aplicare este voluntară. ASRO) şi puse la dispoziţia publicului. standardele pot fi: • standarde de firmă. C. de marcare. în care domeniile sunt împărţite în 389 de grupe. STAS 791-88. care sunt adoptate de către o organizaţie regională cu activitate de standardizare şi care sunt puse la dispoziţia publicului (de exemplu. urmată de numărul standardului şi de ultimele două cifre ale anului ediţiei. . care conţine 40 de sectoare (domenii) ale activităţilor standardizate. protecţia sănătăţii. în care o parte a grupelor sunt împărţite în subgrupe.nivelul 1.

SR 13172:1993. iar pentru cele identice cu standardele europene − sigla SR EN.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale sigla SR (Standard Român). considerând împărţirea oţelurilor în: oţeluri nealiate şi oţeluri aliate. este operaţional şi vechiul sistem de simbolizare şi sunt valabile toate standardele (încă neînlocuite sau anulate) privind oţelurile.2. servind la identificarea mărcii. SR ISO 9477:1992. gradul de dezoxidare la elaborare etc. deoarece procesul de preluare a standardelor europene sau internaţionale ca standarde naţionale nu este finalizat. simbolizarea oţelurilor şi fontelor era reglementată pentru fiecare marcă prin standardul după care se producea materialul respectiv..1.1. Clasificarea oţelurilor comerciale Definirea şi clasificarea mărcilor de oţel este făcută conform SR EN 10020. Clasificarea şi simbolizarea oţelurilor comerciale 8. Conform standardului SR EN 10020. care conţin informaţii privind: caracteristicile mecanice principale. La noi în ţară. Diversitatea extrem de mare a oţelurilor şi fontelor şi complexitatea activităţilor de obţinere a produselor din aceste materiale. în prezent. oţelurile nealiate sunt cele la care concentraţiile masice ale elementelor determinate pe oţelul lichid sau pe produsele realizate din acesta nu depăşesc valoarile limită prezentate în tabelul 8. compoziţia chimică. • pentru standardele române identice cu cele internaţionale se foloseşte sigla SR ISO. de exemplu. urmată de numărul acordat standardului de ASRO şi de anul ediţiei. fontele şi semifabricatele sau produsele realizate din aceste materiale. ceea ce înlătură barierele tehnice din calea comercializării produselor din aceste materiale şi face posibilă cooperarea tehnologică naţională şi internaţională. numerele acestor standarde fiind identice cu cele ale standardelor internaţionale sau europene adoptate. fără a da însă vreo informaţie despre caracteristicile de calitate ale materialului. în funcţie de compoziţia chimică determinată pe oţelul lichid.2. prin standardizarea căreia se realizează o uniformizare planificată a compoziţiei chimice şi/sau a caracteristicilor principale. Simbolurile cu ajutorul cărora se notează mărcile şi clasele de calitate din cadrul unei mărci de oţel sau de fontă sunt şiruri de litere şi cifre (simbolizare alfanumerică) sau numai cifre (simbolizare numerică). iar oţelurile aliate sunt cele la care concentraţia masică (determinată pe oţelul lichid sau pe produsele realizate din acesta) a cel puţin unui element atinge sau 55 . SR EN 10207:1995. destinaţia. metodele de obţinere a semifabricatelor. de exemplu. a impus reglementarea producerii lor prin standarde naţionale (care pot fi şi de tipul SR ISO sau SR EN). Criteriul de identificare a unui oţel sau a unei fonte este marca. 8. sau pot fi convenţionale.

în cadrul fiecărei clase principale există subclase constituite în special după caracteristicile principale de utilizare ale oţelurilor.30 Elementul Plumb Seleniu Siliciu Telur Titan * Vanadiu* Wolfram Zirconiu Altele Valoarea limită.10 0.0008 0. aşa cum se arată în schema din figura 8.10 0.1.50 (0.10 0.05 0. Valorile limită (maxime) ale concentraţiilor componentelor oţelurilor nealiate Elementul Aluminiu Bor Bismut Cobalt Crom* Cupru* Mangan Molibden* Niobiu * Nichel* Valoarea limită.30 0. de tehnologia de elaborare şi de nivelul prescripţiilor pentru anumite caracteristici.1. % EAm.lim.1. % EAm.05 (0.65 0. valoarea limită a sumei concentraţiilor lor se consideră 0. nu au prescrisă nici o altă condiţie de calitate şi sunt obţinute prin procedee tehnologice de elaborare obişnuite.40 1.lim. 56 . Tabelul 8. 8. Schema de clasificare a oţelurilor comerciale Clasele principale de calitate sunt caracterizate în standardul SR EN 10020 astfel: A. Oţelurile nealiate de uz general sunt oţeluri ale căror caracteristici corespund prescripţiilor prezentate în tabelul 8. nu au impuse condiţii speciale pentru nici un element component (cu excepţia manganului şi siliciului).05 0.30**) 0.10 (0. lim .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR depăşeşte valoarea limită precizată în tabelul 8.40 0.60**) 0.10**) * În cazul în care aceste elemente sunt prescrise combinat.30**) 0.10 (0.10 (0.30**) 0.08 0.1.10 0. ** Valorile admise pentru analiza efectuată pe produse Fig. Atât oţelurile nealiate cât şi oţelurile aliate se împart în clase principale de calitate.06 0. nu necesită aplicarea de tratamente termice pentru obţinerea acestor caracteristici. % 0.2. în funcţie de gradul de puritate.7 ∑ EAm . % 0.

conţine unul sau mai multe elemente de microaliere (Nb. iar durificarea prin precipitare se realizează prin răcire controlată de la temperatura de prelucrare prin deformare la cald. − are rezistivitatea electrică ρ < 0.min ≤ 360 N/mm2 Amin ≤ 26 % KVmin ≤ 27 J %Cm.045 % %Sm. în această categorie sunt incluse oţelurile nealiate care nu se încadrează în clasele A sau B. − este destinată durificării prin precipitare. mm s ≤ 16 s ≤ 16 s ≤ 16 10 ≤ s ≤ 16 − − − Prescripţia Rm. care nu sunt destinate aplicării de TT şi care. Oţelurile aliate de calitate sunt oţeluri destinate utilizării în aplicaţii similare celor corespunzătoare oţelurilor nealiate de calitate. fără să li se impună condiţii privind comportarea la TT sau gradul de puritate. asigurate în special prin controlul riguros al compoziţiei chimice. proceselor tehnologice de elaborare şi prin aplicarea tratamentelor termice de călire şi revenire sau de durificare superficială.25 % . necesită adaosuri de elemente de aliere în concentraţii ce depăsesc nivelurile limită date în tabelul 57 .min ≤ 690 N/mm2 Re. O marcă de oţel este inclusă în categoria oţelurilor nealiate speciale dacă îndeplineşte una sau mai multe dintre următoarele condiţii: − are prescrisă energia de rupere KV în starea C + r (obţinută prin călire martensitică şi revenire). purităţii.) în concentraţii care menţin oţelul în categoria oţelurilor nealiate. − are conţinuturile de impuriţăţi %Pm.11 µΩm . pe epruvete prelevate longitudinal din produse Concentraţia masică de carbon maximă Concentraţia masică de fosfor maximă Concentraţia masică de sulf maximă Grosimea produsului s. Oţelurile nealiate de calitate sunt oţeluri la care prescripţiile privind calitatea sunt mai severe decât la oţelurile nealiate de uz general.025 %. − are prescrisă adâncimea de călire sau duritatea superficială în una din stările C. V etc. are structura ferito-perlitică.045 % C. la +20 oC.max ≥ 0. C + r sau Cs (obţinută prin călire superficială).Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale B. are %Cm ≥ 0.10 % %Pm.max ≥ 0.max ≥ 0. Oţelurile nealiate speciale sunt oţeluri cu caracteristici superioare celor corespunzătoare oţelurilor de uz general. Tabelul 8. pentru a realiza caracteristicile prescrise. D. − are prescrisă o energia de rupere (determinată pe epruvete prelevate longitudinal din semifabricate sau produse) KV > 27 J la −50 oC. % Sm ≤ 0.2. − are conţinut scăzut de incluziuni nemetalice.. Prescripţiile privind caracteristicile oţelurilor nealiate de uz general Caracteristica prescrisă Rezistenţa la tracţiune minimă Limita de curgere minimă Alungirea procentuală după rupere minimă Energia de rupere minimă.

50 0.1. oţelurile pentru recipiente sub presiune şi oţelurile pentru ţevi.lim.08 0.50 0. E. b) oţelurile pentru electrotehnică. pentru alte elemente se foloseşte tabelul 8. în categoria oţelurilor aliate de calitate se încadrează: a) oţelurile de construcţie cu granulaţie fină sudabile.lim.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8. în această categorie se încadrează oţelurile speciale de construcţie. care îndeplinesc (simultan) condiţiile: .au concentraţii ale elementelor de aliere mai mici decât valorile limită prezentate în tabelul 8. lim . uniform dispersate în matrice. 58 . oţelurile pentru scule şi oţelurile cu proprietăţi fizice speciale. % Elementul Valoarea limită. prescrise cu abateri mici. introduse în scopul satisfacerii unor prescripţii referitoare la caracteristicile magnetice: c) oţelurile pentru produse la care se fac prelucrări severe (cu grade mari de deformare) prin deformare plastică la rece şi care conţin elemente ce asigură finisarea granulaţiei.12 0. oţelurile refractare. sudabile Elementul Valoarea limită. % EAm. e) oţelurile la care singurul element de aliere prescris este cuprul.12 Dacă elementele marcate * şi ** sunt prescrise în combinaţie. oţelurile pentru piesele destinate construcţiei de maşini.7 ∑ EAm . oţelurile inoxidabile. . pentru acelaşi tip de aplicaţie tehnică pot fi utilizate oţeluri din mai multe clase (oţeluri nealiate şi/sau aliate). d) oţelurile bifazice (dual−phase steel). care conţin ca elemente de aliere numai siliciul sau siliciul şi aluminiul.12 0.1. În funcţie de condiţiile specifice de utilizare.06 1. care au (datorită TT aplicate) o structură alcătuită dintr-o matrice feritică şi 10…35 % formaţiuni martensitice fine.80 0. % Crom* Cupru* Lantanide ( fiecare) Mangan Molibden* 0. Tabelul 8. . Limitele compoziţiei chimice a oţelurilor aliate de calitate cu granulaţie fină. % EAm.10 Niobiu** Nichel* Titan** Vanadiu** Zirconiu** 0.2 < 380 N/mm2. oţelurile pentru rulmenţi. condiţiile de elaborare şi metodele de control al calităţii pentru a li se asigura caracteristici ridicate.50 0.au limita de curgere minimă (determinată pe produse cu s ≤ 10 mm) Rp0.3. Oţelurile aliate speciale sunt oţeluri la care se impun condiţii stricte privind compoziţia chimică. valoarea limită a sumei concentraţiilor lor se consideră 0.au energia de rupere (determinată pe epruvete prelevate longitudinal din produse) KV ≤ 27 J la −50 oC.3.

Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale

8.2.2. Simbolizarea oţelurilor comerciale
Simbolizarea alfanumerică a oţelurilor este reglementată de standardul SR EN 10027-1, completat cu SR CR 10260, iar prescripţiile privind simbolizarea numerică sunt cuprinse în standardul SR EN 10027-2. Conform SR EN 10027-1 simbolizarea alfanumerică cuprinde trei grupe de simboluri (care se scriu fără spaţii între ele): simboluri principale, care constau din grupe de litere şi cifre, simboluri suplimentare pentru oţel, formate din caractere alfanumerice scrise după simbolurile principale şi simboluri suplimentare pentru produse, formate din caractere alfanumerice, separate de simbolurile oţelului prin semnul + şi care codifică condiţiile speciale impuse produselor, tipul de acoperire a produselor sau o anumită stare de tratament a acestora. În funcţie de semnificaţiile simbolurilor principale, oţelurile se împart în două categorii: oţeluri simbolizate în funcţie de utilizare şi caracteristici mecanice sau fizice şi oţeluri simbolizate după compoziţia chimică. Structura şi conţinutul simbolurilor în funcţie de utilizare şi caracteristici pentru cele mai folosite categorii de oţeluri sunt prezentate în tabelul 8.4; structura şi conţinutul simbolurilor după compoziţia chimică pentru cele mai utilizate categorii de oţeluri la care se foloseşte această modalitate de simbolizare sunt redate, de asemenea, în tabelul 8.4. Simbolizarea numerică a mărcilor de oţel este complementară simbolizării alfanumerice şi se utilizează numai pentru oţelurile care fac obiectul unor operaţii comerciale, acest tip de simbolizare fiind mai potrivit prelucrării automate a datelor; simbolul constă dintr-un număr fix de cifre şi se alocă de către autoritatea naţională sau europeană de standardizare, în urma unei cereri formulate de producătorul de oţeluri. Până la înlocuirea tuturor standardelor de oţeluri aprobate înainte de 1992 (standarde marcate cu sigla STAS) se menţine (împreună cu prescripţiile de simbolizare anterior prezentate) şi posibilitatea simbolizării oţelurilor conform acestor standarde, ce cuprind următoarele reguli: • oţelurile carbon (nealiate) pot fi (în funcţie de calitate în care sunt realizate): oţeluri de uz general, de calitate (cu compoziţia chimică mai precis delimitată şi conţinuturile de impurităti mai mici decât la oţelurile de uz general) sau superioare (cu compoziţia chimică mai precis delimitată şi conţinuturile de impurităti mai mici decât la oţelurile de calitate), iar oţelurile aliate pot fi obişnuite (de calitate) sau superioare; • oţelurile nealiate de uz general, oţelurile microaliate şi slab aliate cu
59

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

granulaţie fină şi rezistenţă mecanică ridicată, oţelurile nealiate pentru turnare în piese etc. se simbolizează în funcţie de utilizare şi caracteristici mecanice, simbolul fiind alcătuit din o literă sau un grup de litere (OL în cazul oţelurilor carbon pentru construcţii metalice şi mecanice, R în cazul oţelurilor pentru cazane şi recipiente sub presiune ce funcţionează la temperatură ambiantă sau scăzută, K în cazul oţelurilor pentru cazane şi recipiente sub presiune ce funcţionează la temperatură ambiantă sau ridicată, OCS în cazul oţelurilor cu granulaţie fină pentru construcţii sudate, OLT în cazul oţelurilor nealiate pentru ţevi etc.) şi un număr care arată valoarea minimă a Rm în N/mm2; de exemplu, OL 370 este un oţel carbon de uz general pentru construcţii metalice şi mecanice cu Rm ≥ 370 N/mm2 , iar OCS 510 este un oţel pentru construcţii sudate cu Rm ≥ 510 N/mm2; simbolurile acestor oţeluri pot fi completate cu litere sau cifre care indică gradul de dezoxidare, clasa de calitate sau varianta tehnologică de elaborare ale oţelului; • oţelurile nealiate şi aliate, de calitate sau superioare, se simbolizează după compoziţa chimică, simbolul fiind alcătuit astfel: − în cazul oţelurilor nealiate: un grup de litere (OLC în cazul oţelurilor prelucrate prin deformare plastică pentru construcţia de maşini, OSC în cazul oţelurilor carbon pentru scule, OSP în cazul oţelurilor pentru pile, AUT în cazul oţelurilor pentru prelucrarea pe maşini unelte automate etc.), un număr egal cu 100%Cm (sau cu 10%Cm în cazul oţelurilor carbon pentru scule), %Cm fiind concentraţia masică medie de carbon a mărcii de oţel (valoarea medie aritmetică a limitelor intervalului prescris de standard pentru concentraţia masică a carbonului) şi litera X, dacă oţelul este superior; de exemplu, OLC 45 este un oţel carbon de calitate cu %Cm = 0,45 %, OLC 15 X este un oţel carbon superior cu %Cm = 0,15 %, AUT 30 este un oţel pentru prelucrarea pe maşini unelte automate cu %Cm = 0,30 %, iar OSC 10 este un oţel carbon pentru scule cu %Cm = 1 %; − în cazul oţelurilor aliate: litera T, dacă oţelul este destinat realizării pieselor turnate, un număr egal cu 100%Cm (%Cm având aceeaşi semnificaţie ca la oţelurile nealiate), simbolurile chimice ale elementelor de aliere, scrise în ordinea crescătoare a importanţei lor (sau în ordinea crescătoare a concentraţiei lor masice), un număr egal cu 10%EAp, %EAp fiind concentraţia masică medie a elementului de aliere principal (scris ultimul în structura simbolului) şi de litera X, dacă otelul este superior; de exmplu, T 15MoNiCr180 este un oţel pentru turnare în piese cu %Cm = 0,15 %, aliat cu Mo, Ni şi Cr, elementul de aliere principal fiind cromul, aflat în concentraţia %Crm = 18 %, iar 42MoCr11 X este un oţel superior (destinat realizării de semifabricate prelucrate prin deformare plastică la cald pentru construcţia de maşini) cu %Cm = 0,42 %, aliat cu Mo şi Cr, elementul de aliere principal fiind cromul, aflat în concentraţia %Crm = 1,1 %.
60

Tabelul 8.4. Principalele date privind simbolizarea oţelurilor comerciale

A. Oţeluri simbolizate în funcţie de caracteristici

Categoria oţelurilor

Exemplu

KV, J 27 40 60 Simbolizare JR KR LR J0 K0 L0 J2 K2 L2 J3 K3 L3 J4 K4 L4 J5 K5 L5 J6 K6 L6
o

T, C

Oţeluri pentru construcţii

S

nnn ≡ Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi

20 0 −20 −30 −40 −50 −60

C ≡ formare la rece E ≡ emailare F ≡ forjare L ≡ temperat. scăzută N ≡ normalizat O ≡ platforme marine Q ≡ călit şi revenit S ≡ construcţii navale T ≡ ţevi W ≡ rezistent la coroziune atmosferică G ≡ alte caracteristici (grad de dezoxidare etc..) H ≡ temperat. ridicată L ≡ temperat. scăzută R ≡ temperat. ambiantă X ≡ temperatură ridicată şi temperatură scăzută

- oţel cu Re ≡235N/mm2, la care se garantează KV = 27 J la −20 oC, calmat complet (G3);

S235J2G3

- simbolizare veche:
OL 370.4.k

Oteluri pentru recipiente sub presiune Oţeluri pentru ţevi destinate conductelor

P

nnn ≡ Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi

B ≡ recipiente de gaz M ≡ laminat termomec. N ≡ normalizat Q ≡ călit şi revenit S ≡ pentru recip. simple T ≡ pentru ţevi G ≡ alte caracteristici M ≡ laminat termomec. N ≡ normalizat Q ≡ călit şi revenit G ≡ alte caracteristici

P265GH - oţel pentru recipiente
sub presiune cu Re = 265 N/mm2 şi caracteristici specificate la temperaturi ridicate

- simbolizare veche :
K 410

L

nnn ≡Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi

L360Q
- oţel pentru ţevi cu Rp02 ≥ 360 N/mm2, în stare călit şi revenit

Tabelul 8.4. Principalele date privind simbolizarea oţelurilor comerciale − continuare

Oţeluri pentru piese destinate construcţiei de maşini Oţeluri pentru şine de cale ferată

E

nnn ≡ Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi nnn ≡ Rm min., în N/mm2 Cnn ≡ laminat la rece Dnn ≡ laminat la cald pentru formare directă la rece (cifrele desemnează calităţi diferite)

E335 G ≡ alte caracteristici (grad de dezoxidare etc.) Mn ≡ conţinut ridicat de mangan G ≡ alte caracteristici C ≡ destinat tragerii la rece
- oţel cu Re ≥ 335 N/mm2

R

Q ≡ călit şi revenit

- simbolizare veche OL 60 R0900Mn - oţel cu Rm ≥ 900
N/mm2, cu conţinut de mangan precizat

Oţeluri pentru produse plate D destinate ambutisării

EK ≡ pentru emailare la rece convenţională ED ≡ pentru emailare directă an ≡ simbolul chimic al elementului precizat urmat eventual de o cifră care reprezintă de 10 x media intervalului precizat al acestui element

DC04EK
- oţel laminat la rece pentru emailare convenţională

B. Oţeluri simbolizate în funcţie de compoziţia chimică B1. Oţeluri nealiate cu %Mnm < 1%

Categoria oţelurilor

Exemplu

Oţeluri nealiate cu %Mn m < 1% (cu excepţia celor pentru automate)

C

E ≡ cu un connţinut maxim de sulf precizat; D ≡ pentru trefilarea sârmei; C ≡ pentru formarea la rece; nnn ≡ 100· %Cm S ≡ pentru arcuri; U ≡ pentru scule; W ≡ pentru sârme electrozi; G ≡ alte caracteristici

C35E4 an ≡ EA[10·%EAm]
- oţel carbon cu %Cm = 0,35 % şi conţinut precizat de sulf; - simbolizare veche:

OLC 35 X

Tabelul 8.4. Principalele date privind simbolizarea oţelurilor comerciale − continuare

B2. Oţeluri nealiate cu %Mnm ≥ 1% şi oţeluri aliate

Categoria oţelurilor

Exemplu

Oţeluri nealiate cu %Mn m ≥ 1%, oţeluri nealiate pentru automate şi oţeluri aliate cu %EAmj < 5 %, j = 1…n Oţeluri aliate cu %EAmj ≥ 5 %, j = 1...n (cu excepţia oţelurilor rapide)

nnn ≡ 100 %Cm a ≡ EA1…EAj…EAn concentraţia

n−n…≡ k1·%EAm1−…−kj·%EAmj−… − kn·%EAmn Factorul Element kj Cr,Co,Mn,Ni,Si,W 4 Al,Be,Cu, Mo, 10 Nb,Pb,Ta,Ti,V, Zr; Ce, N, P, S; 100 B 1000 n−n…≡ k1·%EAm1−…−kj·%EAmj… − kn·%EAmn

13CrMo4−5 - oţel cu %Cm ≡ 0,13%, %Crm ≡ 1,0%, %Mom ≡ 0,5% - simbolizare veche 14MoCr10 X6CrNiTi18−10

X

nnn ≡ 100 %Cm

a ≡ EA1…EAj…EAn concentraţia

- oţel cu %Cm = 0,06%, %Crm = 18%, %Nim = 10%, stabilizat cu Ti ;

Oţeluri rapide

HS

n−n−n−n ≡ %Wm−%Mom−%Vm−%Com

- simbolizare veche: 10TiNiCr180 HS2-9-1-8 - oţel rapid cu %Wm = 2%, %Mom = 9%, %Vm =1%, %Com = 8%

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

8.3. Oţelurile carbon cu destinaţie generală
8.3.1. Oţelurile carbon de uz general
În această categorie sunt incluse oţelurile (hipoeutectoide) livrate sub formă de semifabricate prelucrate prin deformare plastică la cald (laminare, forjare), destinate realizării structurilor metalice (construcţii civile, poduri, instalaţii de ridicat şi transportat, construcţii metalice pentru utilajul petrolier, petrochimic şi de rafinării, stâlpi, piloni etc.) sau mecanice (piese pentru construcţia de maşini) cu solicitări mici sau moderate în exploatare. Produsele laminate din astfel de oţeluri se livrează de regulă netratate termic sau în starea obţinută după normalizare, iar produsele obţinute prin forjare se livrează în starea obţinută după TT de normalizare sau de recoacere completă. Aceste oţeluri nu sunt destinate aplicării tratamentelor termice sau termochimice, astfel că produsele realizate din astfel de materiale au caracteristicile mecanice ale semifabricatelor în stare de livrare. Caracteristicile impuse de o anumită aplicaţie se pot asigura alegând corespunzător concentraţia de carbon şi tehnologia de elaborare, în special, gradul de dezoxidare, din acest punct de vedere existând două tipuri de oţeluri: oţeluri calmate (dezoxidate complet la elaborare cu siliciu, mangan şi aluminiu) şi oţeluri necalmate (nedezoxidate complet la elaborare); oţelurile calmate au o structură omogenă, prezintă rezistenţă mecanică bună (datorită efectului de durificare pe care îl au incluziunile nemetalice uniform distribuite în structura oţelului), dar prelucrabilitatea lor prin deformare plastică la rece este relativ redusă, în timp ce oţelurile necalmate sunt mai ieftine, se prelucrează mai bine prin deformare plastică la rece, dar prezintă pericolul fragilizării prin îmbătrânire (v. scap. 4.3.2) şi de aceea nu se recomandă a fi utilizate pentru realizarea de construcţii sudate. Oţelurile carbon de uz general se produc conform STAS 500, care prevede împărţirea acestor oţeluri după garanţiile date la livrare în patru clase de calitate: clasa 1 − cu garanţii privind compoziţia chimică şi caracteristicile mecanice la tracţiune şi îndoire la rece, clasa 2 − cu garanţii suplimentare (faţă de clasa 1) privind energia de rupere la 20 oC, clasa 3 − cu garanţii suplimentare privind energia de rupere la 0 oC şi clasa 4 − cu garanţii suplimentare privind energia de rupere la −20 oC. De exemplu, marca de oţel simbolizată (conform STAS 500) OL 370.4k, corespunde unui oţel nealiat cu Rm ≥ 370 N/mm2, elaborat în clasa de calitate 2 şi calmat (indicaţie dată de litera k din simbol); conform noului sistem de simbolizare, această marcă de oţel (care are limita de curgere Re ≥ 235 N/mm2) se simbolizează S235J2G3 (v. tabelul 8.4).
64

Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale

8.3.2. Oţelurile carbon de calitate
Aceste oţeluri carbon sunt utilizate sub formă de semifabricate realizate prin deformare plastică, au tehnologiile de elaborare mai complexe decât cele folosite la oţelurile de uz general şi sunt destinate fabricării pieselor care se tratează termic şi/sau termochimic pentru obţinerea caracteristicilor mecanice impuse de condiţiile lor de utilizare. Oţelurile din această categorie sunt hipoeutectoide (cu structura de echilibru la ta alcătuită din ferită şi perlită) şi se pot clasifica, în funcţie de TT final care asigură cele mai bune caracteristici de utilizare produselor, în: oţeluri pentru carburare (cementare), care au %Cm ≤ 0,25 % şi oţeluri pentru îmbunătăţire (călire martensitică + revenire înaltă – v. scap. 6.5), care au concentraţia masică de carbon 0,25% < %Cm ≤ 0,6%. Conform STAS 880, care reglementează la noi în ţară producerea oţelurilor carbon de calitate, acestea pot fi elaborate şi ca oţeluri superioare (marcate cu litera X după simbolul recomandat de STAS 880), pentru care se prevăd condiţii suplimentare privind puritatea şi caracteristicile tehnologice sau ca oţeluri cu conţinut controlat de sulf (marcate cu litera S după simbolul recomandat de STAS 880), la care %Sm = 0,020…0,040 %. Oţelurile carbon de calitate se utilizează sub formă de produse plate şi profile laminate la cald, semifabricate pentru forjare, sârme laminate şi trase, produse tubulare, destinate fabricării pieselor cu solicitări mici şi moderate în exploatare; oţelurile pentru cementare se utilizează la confecţionarea pieselor supuse la uzare, oboseală şi/sau solicitări cu şoc, deoarece după tratamentul complet de cementare (v. scap. 6.6.2) se obţin piese cu stratul superficial îmbogăţit în carbon (cu structură martensitică) dur şi rezistent la uzare şi la fisurare prin oboseală şi cu miezul rezistent şi tenace (datorită conţinutului scăzut de carbon al oţelului), iar oţelurile pentru îmbunătăţire se folosesc pentru fabricarea pieselor supuse în exploatare la solicitări mecanice medii sau chiar ridicate. La alegerea oţelurilor din această categorie trebuie să se ţină seama că au călibilitatea redusă (v. scap. 6.4.2 şi 7.4.), ceea ce permite utilizarea lor în special la piesele cu secţiuni mici. Deoarece alegerea TT ce trebuie aplicat pieselor fabricate din aceste oţeluri este dependentă de conţinutul lor de carbon, oţelurile din această categorie se simbolizează după compoziţia chimică; de exemplu, marca simbolizată (conform STAS 880) OLC 15 sau (conform SR EN 10027−1) C15 corespunde unui oţel pentru cementare cu %Cm = 0,15 %, iar marca simbolizată (conform STAS 880) OLC 45 sau (conform SR EN 10027−1) C45 corespunde unui oţel pentru îmbunătăţire cu %Cm = 0,45 %.
65

scap. %Pmax ≤ 0. 6..5). alungirea procentuală după rupere. ceea ce dă posibilitatea realizării unor produse cu caracteristici mecanice superioare celor asigurate la produsele confecţionate din oţeluri carbon. Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini Oţelurile din această categorie sunt oţeluri slab şi mediu aliate. Datorită influenţei elementelor de aliere asupra vitezei de răcire critice vrc. cu conţinuturi reduse de carbon şi caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate). care conţine reglementări mai stricte (decât STAS 791) privind caracteristicile mecanice şi condiţiile de livrare. energia de rupere. 7. în cazul folosirii oţelurilor pentru cementare. la care se prescrie un nivel mai scăzut al conţinuturilor de impurităţi (%Smax. realizând o valorificare maximă a prezenţei elementelor de aliere) se obţine la produsele confecţionate din astfel de oţeluri numai după aplicarea unor tratamentelor termice sau termochimice finale adecvate. în funcţie de tratamentul final care trebuie aplicat (obligatoriu) produselor realizate din aceste materiale.6%. limita de curgere. pentru care se impune ca %Smax. %Pmax ≤ 0. pentru a valorifica corespunzător aceste proprietăti tehnologice ale oţelurilor aliate. care au %Cm ≤ 0. Producerea şi comercializarea semifabricatelor deformate plastic la cald din oţeluri aliate superioare pentru îmbunătăţire este reglementată în prezent şi de standardul SR EN 10083−1:1997.5).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8. călibilitatea acestor oţeluri este mai mare decât cea corespunzătoare oţelurilor carbon şi este posibil (de exemplu) ca. rezistenţa la oboseală. Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini fac parte din clasa structurală a oţelurilor perlitice (v.25 % şi oţeluri pentru îmbunătăţire (călire martensitică + revenire înaltă – v. care fac parte (conform SR EN 10020) din categoria oţelurilor aliate speciale şi se utilizează pentru realizarea elementelor (pieselor) puternic solicitate în exploatare ale construcţiilor mecanice (maşini şi utilaje). rezistenţa la uzare etc.025 %). Combinaţia optimă a caracteristicilor de utilizare (care asigură valori ridicate pentu rezistenţa la tracţiune. cât şi ca oţeluri aliate superioare. oţelurile aliate pentru construcţia de maşini se pot clasifica. în: oţeluri pentru carburare (cementare) sau carbonitrurare.25% < %Cm ≤ 0. care au concentraţia masică de carbon 0. ca urmare. cât şi SR EN 10083 includ şi benzile de 66 . atât STAS 791. Producerea oţelurilor aliate pentru semifabricatele prelucrate prin deformare plastică destinate realizării pieselor pentru construcţia de maşini este reglementată la noi în ţară de STAS 791. tratamentul de călire să aibă efect şi asupra miezului pieselor (determinând obţinerea unor structuri de tip martensitic sau bainitic. scap.4. care prevede elaborarea lor atât ca oţeluri aliate obişnuite.035 %.

8…1. 34CrMo4−2. în practică se utilizează şi oţeluri Cr − Mn. mărind rezistenţa mecanică şi tenacitatea şi îmbunătăţind călibilitatea oţelurilor. datorită proprietăţilor lor tehnologice (nu prezintă fragilitate la revenire) şi efectelor favorabile pe care le are alierea cu Mo asupra proprietăţilor de utilizare ale acestora (creşterea rezistenţei mecanice.4.4 %). 17MnCr10. 42MoCr11. manganul favorizează însă creşterea excesivă a granulaţiei la încălzire. Deoarece este un metal scump. 20MoNi35.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale călibilitate pentru cele mai utilizate oţeluri (v. 51VMnCr11 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 40Cr4. în funcţie de elementul principal de aliere EAp. în următoarele tipuri. iar mărcile 40Cr10.30 %).20 %). a rezistenţei la uzare şi a rezistenţei la oboseală).2). %Mnm = 0. Cromul şi manganul favorizează apariţia fenomenului de fragilitate reversibilă la revenire (v. recurgându-se la reţete de aliere complexe. fără să afecteze substanţial tenacitatea (creşterea cu un procent a %Crm măreşte Rm cu 80…100 N/mm2 şi determină o scădere a A cu numai 1. dar este mult mai ieftin. Ni – Cr − Mo.090 %) sau vanadiu (%Vm = 0. b) Oţelurile având ca element de aliere principal nichelul. 34MoCr11. 20NiMo14−2. 19MoCr11 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 15Cr3. 17MoCrNi14 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 17NiCr6−4. Cromul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) contribuie la creşterea rezistenţei mecanice.3 %. STAS 791 cuprinde mai multe mărci de oţeluri având cromul ca EAp. 42CrMo4−2.4). atât în cazul oţelurilor pentru cementare sau carbonitrurare.030…0. 17CrMn4−4. 20CrMnTi4−4−1. 67 . De asemenea. oţelurile Cr − Mo sau Cr – Mn − Mo sunt preferate în multe aplicaţii tehnice. 51CrMnV4−4−1) – unor oţeluri pentru îmbunătăţire. nichelul micşorează sensibilitatea la supraîncălzire şi finisează granulaţia oţelurilor. 20TiMnCr12. Deoarece manganul are aproape aceleaşi efecte asupra călibilităţii. Nichelul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) trece complet în masa lor structurală de bază (are solubilitate bună în Fe − v. (%Crm = 0. 19CrMo4−2) corespund unor oţeluri pentru cementare. a) Oţelurile având ca element de aliere principal cromul. din care STAS 791 cuprinde mărcile 17CrNi16. fiind prescrisă încadrarea într-o banda normală (extinsă) a oţelurilor obişnuite şi încadrarea într-o banda îngustă a oţelurilor cu călibilitate garantată. scap 7.10…0.15…0. ce nu se produce dacă oţelurile sunt aliate suplimentar cu molibden (%Mom = 0.5 %) şi măreşte călibilitatea. de tipul: Ni − Cr. Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini pot fi grupate. scap 6. din care mărcile 15Cr08.1). astfel că oţelurile de tipul Cr − Mn se aliază suplimentar cu titan (%Tim = 0. Ni − Mo.8…1. tabelul 7. pentru piesele destinate construcţiei de maşini nu se folosesc de obicei oţeluri aliate numai cu nichel.

Compoziţia chimică de bază a unui astfel de oţel este cea corespunzătoare oţelurilor de îmbunătăţire Cr − Mo. d) Oţelurile având ca element de aliere principal aluminiul. micşorând numai puţin caracteristicile de plasticitate (A sau Z).3).0. V sau Ti..6…1. scap. la care se adaugă %Alm = 0. 30MoCrNi20. manganul măreşte călibilitatea oţelurilor în aceeaşi măsură ca şi cromul şi este un element de aliere ieftin. Oţelurile aliate cu mangan sunt sensibile la supraîncălzire (granulaţia acestora creşte mult dacă sunt încălzite la temperaturi ridicate sau sunt menţinute timp îndelungat în domeniul austenitic) şi prezintă fenomenul de fragilizare la revenire. c) Oţelurile având ca element de aliere principal manganul. Manganul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) contribuie la creşterea caracteristicilor de rezistenţă mecanică (Rm şi Rp0.1 % şi %Mom = 0. orientate în direcţia de deformare plastică). 35Mn14. %Alm = 0. 43MnMo6−2. 43MoMn16.40 %. care conferă acestor piese o anizotropie avansată a proprietăţilor mecanice (raportul dintre energia de rupere determinată pe epruvete prelevate longitudinal şi cea determinată pe epruvete prelevate transversal pe direcţia de deformare poate ajunge la 4:1).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 17NiCrMo6−4−2). Aşa cum s-a arătat anterior. cât şi în cazul oţelurilor pentru îmbunătăţire. 30NiCrMo8−8−2.65 %. 34MoCrNi16 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 40NiCr5−4. a rezistivităţii electrice şi a permeabilităţii magnetice şi micşorează sensibilitatea acestora la supraîncălzire. Pentru a conferi pieselor pentru construcţia de maşini 68 . 6.1 %.2). această din urmă particularitate face ca oţelurile cu mangan să se utilizeze în special pentru realizarea de semifabricate turnate sau pentru obţinerea semifabricatelor prelucrate prin deformare plastică la cald destinate pieselor solicitate uniaxial în exploatare (bare de tracţiune. a rezistenţei la uzare. marca de oţel 38MoAlCr15 cuprinsă în STAS 791 (simbolizată conform SR EN 10027−1 38AlCrMo10−6−1) are compoziţia caracterizată de %Cm = 0.70…1. 34CrNiMo6−6−2). iar la piesele realizate prin deformare plastică la cald din astfel de oţeluri se obţine o structură în benzi (alcătuită din şiruri alternante de ferită şi perlită.6.25 %. tije pentru pompe etc. STAS 791 cuprinde următoarele mărci de oţeluri din această categorie: 31VMn12.36. Aceste oţeluri sunt destinate pieselor la care se aplică tratamentul termochimic de nitrurare în vederea obţinerii unei rezistenţe ridicate la uzare (v. Siliciul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) contribuie la creşterea limitei de elasticitate.. Evitarea fragilizării la revenire şi reducerea sensibilităţii la supraîncălzire se realizează la aceste oţeluri prin alierea suplimentară cu Mo. e) Oţelurile având ca element de aliere principal siliciul.). %Crm = 1.35…1. din care STAS 791 cuprinde mărcile 40CrNi12.15…0. 35VMoMn14 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 35Mn6. de exemplu. 35MnMoV6−2−1).

5. a unui material de adaos MA. Elemntele caracteristice realizării îmbinărilor sudate prin topire Realizarea îmbinărilor sudate prin topire presupune prelucrarea prealabilă a marginilor pieselor care trebuie îmbinate în scopul obţinerii unui rost de sudare. configuraţia definită de următorii parametri geometrici: deschiderea b. 8. eventual.2. se formează între piese o baie de material metalic topit BMT. prin topirea marginilor pieselor şi. STAS 791 cuprinde ca mărci de oţeluri având Si ca EAp: 20MnCrSi11 şi 36MnCrSi13 (simbolizate conform SR EN 10027−1 20SiCrMn4−4−4 şi 36SiCrMn5−4−4). Oţelurile pentru construcţii sudate 8. care se transformă prin solidificare într-o cusătură sudată CUS. Fig. 8.2. se practică alierea suplimentară a oţelurilor din această categorie cu mangan şi crom.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale caracteristicile de tenacitate necesare. lăţimea 69 . Particularităţile realizării construcţiilor sudate Prin sintagma “construcţii sudate” se denumesc în cadrul acestui subcapitol structurile mecanice obţinute din mai multe elemente metalice îmbinate între ele cu ajutorul unui procedeu de sudare prin topire. lungimea L şi. care determină încălzirea locală (cu ajutorul unei surse termice adecvate) a materialului pieselor supuse sudării (numit material de bază MB) la temperaturi superioare temperaturii lui ts. folosite în aplicaţiile tehnice ca înlocuitoare (ieftine) ale oţelurilor Cr – Mo. eventual. unghiul α. aşa cum se arată în figura 8.5. având. rădăcina c.1. Sudarea printr-un astfel de procedeu este rezultatul unei activări termice importante.

lăţimea lc şi supraînălţarea h. Acţiunea ciclurilor termice care alcătuiesc câmpul termic la sudare determină.3. În funcţie de grosimea pieselor care se îmbină prin sudare. Imaginile macroscopice ale îmbinărilor sudate realizate între două piese din oţel: a − CUS realizată din două straturi. CUS poate fi realizată din unul sau mai multe rânduri. ZIT şi MB.1) p MB = S MB + S MA S MB + S MA în care SMB şi SMA sunt ariile precizate în figura 8. b − CUS realizată din mai multe straturi Pe baza celor prezentate rezultă că îmbinările sudate prin topire din alcătuirea construcţiilor sudate prezintă trei zone caracteristice: CUS. 8. Ca urmare a acestui proces. are loc şi răcirea acestei zone din MB cu o viteză medie vr. (8. modificarea structurii şi proprietăţilor mecanice ale materialului pieselor supuse sudării şi generarea unui câmp de tensiuni mecanice reziduale. p MA = .3. cu relaţiile: S MB S MA . iar rândurile situate la acelaşi nivel alcătuiesc straturile CUS. prin deplasarea sursei termice în direcţia de sudare. Pentru a defini gradul de participare a MB şi MA la formarea unei CUS se definesc parametrii pMB (numit participarea MB) şi pMA (numit participarea MA). Fig. motiv pentru care zona adiacentă CUS afectată de acţiunea ciclurilor termice este denumită zonă influenţată termic (sau zonă influenţată termomecanic) ZIT.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR l şi raza r. iar ansamblul tuturor ciclurilor termice din această zonă este denumit câmp termic de sudare. în timpul sudării orice punct situat în zona din MB adiacentă CUS este supus unui ciclu termic caracterizat de parametrii vi. de tipul celor prezentate în figura 8. un rând fiind partea din CUS realizată la o singură deplasare a sursei termice de sudare în lungul rostului de sudare. rândurile depuse prin sudare şi cusăturile sudate se caracterizează prin următorii parametrii geometrici: pătrundera p. 70 . în funcţie de valorile parametrilor ce le caracterizează. O parte din energia sursei termice utilizate la sudarea prin topire produce încălzirea (cu o viteză vi) la ti < ts a unei zone din MB adiacente locului de formare a CUS.2. ti < ts şi vr . care se pot evidenţia clar şi pe imaginile macrostructurilor îmbinărilor sudate. odată cu răcirea băii de metal topit formate în rostul dintre piese şi realizarea CUS.

(8. Deoarece are volum redus şi este supraîncălzită şi agitată sub acţiunea concentrată a sursei termice.CUS se poate estima cu relaţia: % EAm . şi prin realizarea unor valori adecvate ale pMB şi pMA. a învelişului electrozilor.2. este unul din mijloacele cele mai eficiente prin care se poate acţiona în vederea obţinerii unei CUS de calitate. a gazelor de protecţie etc. ce se realizează. Aspectele prezentate conduc la concluzia că atât BMT. fig. a fluxurilor de sudare. MB + p MA % EAm .5. între materialul de la suprafaţa băii.MB este concentraţia masică a componentului în MB. în rostul dintre piesele care trebuie îmbinate. BMT are compoziţia chimică omogenă. deoarece structura şi proprietăţile mecanice ale materialelor metalice depind esenţial de compoziţia lor chimică. materialul metalic din BMT este încălzit şi cristalizarea sa este întreruptă până când transferul de căldură spre MB asigură 71 . rezultă că asigurarea unei compoziţii chimice favorabile a BMT. BMT se află de obicei în contact cu un strat de zgură lichidă (realizat prin topirea învelişului electrozilor sau unui flux de sudare) şi cu atmosfera (protectoare) din jurul sursei termice utilizate la sudare. Formarea CUS la sudarea prin topire a oţelurilor Aşa cum s-a precizat anterior. sârme etc. CUS se formează prin solidificarea BMT.2) în care %EAm. cristalizarea este intermitentă. prin alegerea judicioasă a cuplului MB – MA . BMT suferă transformări de natură metalurgică (chimică): îmbogăţire în gaze (O2. cât şi CUS care se formează prin solidificarea acesteia. după fiecare secvenţă de cristalizare. datorită interacţiunii cu aceste două medii. dezoxidare.). N2).Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8. datorită eliberării de energie termică. defosforare.CUS = p MB % EAm . iar ∆%EAm – pierderile (−) sau aporturile (+) de component datorită interaţiunii BMT cu zgura şi atmosfera din jurul sursei termice. MA ± ∆% EAm . iar concentraţia în BMT şi în CUS care se obţine prin solidificarea acesteia a oricărui component %EAm. %EAm. au (în general) o compoziţie chimică diferită de ale MB şi MA. 8.MA – concentraţia masică a componentului în MA. H2. aliere etc. desulfurare. aflat sub acţiunea sursei termice concentrate şi materialul mai rece situat în zona de contact dintre BMT şi MB (care constituie suportul BMT) se crează gradienţi termici pe direcţia cărora se deplasează frontul de solidificare şi se dezvoltă cristalele CUS de formă columnară. Structura CUS reflectă direct particularităţile cristalizării primare a BMT (v. prin topirea marginilor pieselor şi a unui MA (sub formă de electrozi înveliţi. vergele.4): cristalizarea BMT este dirijată.

combinată cu o alcătuire columnară. în mod obişnuit germinarea cristalelor CUS se produce pe cristalele MB aflate în contact cu BMT (pe linia de fuziune). datorită solidificării intermitente. aşa cum se poate observa în figura 8.4.) influenţează esenţial caracteristicile mecanice ale CUS. iar forma acestor cristale este celular – dendritică (dendrite dezvoltate din cristalele MB pe care s-au format germenii cristalelor CUS). CUS prezintă. influenţa structurii primare asupra proprietăţilor CUS se menţine însă. Fig.) nu sunt eliminate ci numai estompate (mascate) de cristalizarea secundară. viteza de creştere a cristalelor CUS este mare. Particularităţile formării structurii CUS la sudarea prin topire a oţelurilor În morfologia CUS se evidenţiază efectele combinate ale cristalizării primare a BMT în condiţiile precizate mai înainte. Structura primară (forma şi dimensiunile cristalelor. CUS va suferi şi un proces de cristalizare secundară şi în urma desfăşurării acestuia structura CUS se modifică. 8. deoarece unele caracteristici ale acesteia (granulaţia.4.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR realizarea subrăcirii necesare continuării solidificării. o alcătuire în straturi. cristalizarea se realizează cu un număr redus de germeni cristalini. datorită creşterii dirijate a formaţiunilor cristaline pe direcţia gradientului maxim de temperatură (variabilă în timp). Dacă aliajul (oţelul) ce corespunde compoziţiei chimice a CUS prezintă transformări de fază în stare solidă. 72 . modul de distribuire a incluziunilor nemetalice etc. distribuţia incluziunilor nemetalice etc.

Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8.5 şi considerând că ti şi vr sunt parametrii principali ce caracterizează posibilităţile de transformare structurală a MB sub acţiunea unui ciclu termic.3. caracterul acestor transformări depinzând de compoziţia chimică a MB şi de parametrii ciclurilor termice. cu rezistenţă mecanică şi duritate ridicate. cu temperatura de revenire inferioară ti şi ciclurile termice de sudare continuă transformările la revenire nefinalizate în timpul aplicării TT. în această fâşie se produc modificări de structură numai dacă MB a fost ecruisat anterior prin deformare plastică la rece şi ciclurile termice de sudare produc recristalizarea primară a materialului (prin care se elimină ecruisarea şi textura de deformare) sau dacă MB a fost supus anterior unui TT de călire şi revenire. − fâşia III ( de austenitizare incompletă) conţine punctele în care A1 ≤ ti < A3. care se transformă la răcire. ZIT poate fi împărţită în următoarele zubzone (fâşii): − fâşia I (de supraîncălzire) conţine punctele în care tcg ≤ ti < ts (tcg − temperatura deasupra căreia se produce creşterea excesivă a cristalelor de austenită. asemănătoare celor care se obţin prin aplicarea TT de recoacere incompletă sau. bainită). folosind diagramele prezentate în figura 8.fâşia IV (neaustenitizată ) conţine punctele în care tr ≤ ti < A1. structurile în ZIT pot fi modificate acţionând asupra regimului de sudare sau folosind preîncălzirea MB 73 .5. ca urmare. în această fâşie se obţine la încălzire o structură bifazică formată din austenită şi ferită. care au însă proprietăţi de plasticitate mai bune decât cele corespunzătoare structurilor din fâşia de supraîncălzire. . cu grăunţi grosolani) din această fâşie este favorizată formarea structurilor în afară de echilibru (martensită. care se transformă la răcire în structuri ferito−perlitice. se consideră cazul sudării oţelurilor cu conţinut scăzut de carbon. dacă vr este mare. în funcţie de mărimea vitezei de răcire vr. Transformările structurale în ZIT la sudarea prin topire a oţelurilor Existenţa câmpului termic în ZIT poate determina desfăşurarea unor transformări structurale importante în această zonă. în această fâşie se obţine la încălzire austenită cu granulaţie fină. asemănătoare celor obţinute prin aplicarea TT de normalizare sau în structuri de călire. Parametrii ciclurilor termice de sudare şi. la răcirea austenitei (supraîncălzite. dar cu tenacitate şi rezistenţă la fisurare scăzute. iar ts − temperatura de solidificare − topire a MB). asemănătoare celor care se obţin prin călirea incompletă. în structuri perlitice. − fâşia II (de normalizare) conţine punctele în care A3 ≤ ti < tcg. în structuri alcătuite din martensită şi ferită. Pentru a evidenţia principalele aspecte legate de transformările structurale în ZIT.

îmbunătăţirea etc. Aprecierea sudabilităţii unui oţel pe baza comportării metalurgice la sudare se face considerând drept criteriu principal compoziţia chimică a oţelului. acţiune localizată în principal în ZIT. Din cele prezentate rezultă că sudarea influenţează complex structura şi caracteristicile materialului din ZIT. ceea ce impune ca oţelurile destinate realizării construcţiilor sudate să aibă însuşirile tehnologice înglobate de noţiunea de sudabilitate. care exprimă modul cum reacţionează un oţel faţă de acţiunea unui anumit proces de sudare. oţelurile destinate construcţiilor sudate trebuie să aibă compoziţia chimică stabilită astfel încât vrc să fie cât mai mare (pentru a fi 74 . Definirea fâşiilor caracteristice ale ZIT la sudarea oţelurilor Factorul principal de apreciere a sudabilităţii este comportarea metalurgică la sudare. Deoarece se urmăreşte obţinerea în ZIT a unor structuri cât mai aproape de echilibru. aplicând construcţiilor sudate diverse TT postsudare: recoacerea de detensionare. cu caracteristici de tenacitate ridicate. recoacerea completă.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR în zona de sudare (pentru micşorarea gradienţilor termici între CUS şi MB şi micşorarea vr a ciclurilor termice). Structurile ZIT şi CUS şi stările de tensiuni reziduale din îmbinările sudate pot fi modificate.5. Fig. de asemenea. normalizarea. 8. definită ca fiind aptitudinea unui oţel ca printr-un anumit procedeu şi pentru un anumit scop să asigure în îmbinările sudate caracteristicile locale şi generale prescrise pentru o construcţie sudată.

3). deoarece sudarea este o metodă tehnologică care introduce tensiuni reziduale de valori ridicate.20…0.3) + + 6 5 15 şi s-a stabilit că oţelurile cu sudabilitate bună (care se pot suda uşor.19 %. valoarile maxime admise ale acestui parametru fiind date în standard. S275 şi S335 se pot livra în clasele de calitate JR. Oţelurile din această categorie nu sunt destinate aplicării de TT pentru obţinerea caracteristicilor mecanice. pentru fiecare marcă de oţel sudabilitatea creşte de la clasa JR la clasa K2 şi se poate aprecia cu ajutorul %Ce. pentru S335 prevăzându-se şi posibilitatea livrării în clasa de calitate K2 (v. cu procedeele de sudare cele mai economice şi fără măsuri tehnologice speciale la sudare: preîncălzire. 0.40…0.22 % şi %Ce < 0.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale favorizate transformările cu difuzie la răcirea austenitei). condiţie ce este îndeplinită dacă se impune ca oţelurile să aibă conţinuturi reduse de carbon şi de elemente de aliere. determinat cu relaţia (8. toate mărcile de oţel au concentraţia de carbon limitată %Cm ≤ c0 ∈ [0. în stare necalmată putându-se livra numai produsele cu grosimi mai mici de 25 mm din oţelurile S185 sau S235. în funcţie de clasa de calitate şi de grosimea pieselor care se sudează.70 %. excepţie fac produsele realizate prin laminare normalizantă. J0. mărcile de oţel destinate construcţiilor sudate fiind: S185. scap 8. astfel încât la răcire se realizează în material structura corespunzătoare aplicării unui TT de normalizare. Producerea acestor oţeluri este reglementată la noi în ţară de standardul SR EN 10025+A1. iar obţinerea caracteristicilor mecanice prescrise fiind asigurată prin creşterea concentraţiei manganului la %Mnm = 1. tabelul 8.27 %]. Pentru asigurarea sudabilităţii. J2. pentru a aprecia comportarea metalurgică la sudare a oţelurilor (din clasa structurală a oţelurilor perlitice) s-a definit (pe baza rezultatelor unor cercetări experimentale riguroase) mărimea numită carbon echivalent %Ce: % Mnm %Crm + %Vm + % Mom %Cu m + % Nim %C e = %C m + (8.50…1.5. 8. mărcile S235.) sunt oţelurile care îndeplinesc simultan criteriile: %Cm < 0. În funcţie de gradul de dezoxidare oţelurile pot fi necalmate sau calmate cu diferite grade de dezoxidare. S275 şi S335. Oţelurile nealiate pentru construcţii sudate În această categorie sunt incluse oţeluri nealiate de uz general şi de calitate (conform SR EN 10020 . De asemenea.v. TT postsudare etc.4).4. valoarea maximă c0 fiind precizată în funcţie de marca oţelului şi de grosimea pieselor care se sudează.45 %. la care deformarea plastică finală se face într-un interval de temperaturi prescris.2) destinate fabricării de elemente pentru construcţii sudate exploatate la ta. 75 . S235.

8. Pentru evitarea 76 . astfel încât materialul prelucrat să prezinte caracteristici mecanice ridicate (ce nu pot fi obţinute numai prin aplicarea de TT). cu grade de deformare judicios alese şi cu viteze de răcire bine stabilite.5. OL510). în concentraţiile corespunzătoare unor oţeluri slab aliate). simbolizate cu SxxxM sau SxxxML . mărcile simbolizate SxxxN sau SxxxM au tenacitatea garantată (sub forma unei valori minime prescrise a KV) până la –20 oC.60 %).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR construcţiile sudate realizate din astfel de oţeluri se pot supune (postsudare) unui TT de recoacere de detensionare. destinate realizării elementelor puternic solicitate ale unor structuri sudate (poduri. deformarea plastică finală efectuându-se într-un interval de temperaturi riguros respectat. care împarte aceste materiale în: oţeluri normalizate. rezervoare de stocare.30…0. %Crm + %Mom + %Cum < 0.5. fiind utilizată microalierea cu elemente care să asigure granulaţia fină (Al.2 = 275…460 N/mm2. Ti. V. simbolizate SxxxN sau SxxxNL şi oţeluri laminate termomecanic. Cr.20 %). livrate în starea obţinută după aplicarea TT de normalizare sau după prelucrarea prin laminare termomecanică (sau laminare controlată).13…0.03…0.) care lucrează la temperatură ambiantă sau scăzută. cu conţinut scăzut de carbon (%Cm = 0. Ni. în concentraţii masice de 0. iar mărcile simbolizate SxxxNL şi SxxxML au tenacitatea garantată până la –50 oC.1 %) şi prezenţa unor elemente care să asigure obţinerea valorilor prescrise ale caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi tenacitate (Mn.7 %) şi cu nichel (%Nim = 0. ecluze. Oţelurile cu granulaţie fină pentru construcţii sudate În această categorie sunt incluse oţelurile nealiate de calitate sau aliate speciale.80 %) şi prin respectarea unor corelaţii între concentraţiilor diverselor elemente de aliere prezente în compoziţie (de exemplu. Cu. Compoziţia chimică a acestor oţeluri este complexă. Aceste oţeluri se utilizează sub formă de semifabricate sau produse laminate la cald.5…1.2 (în N/mm2). dar standardul SR EN 10025+A1 reglementează mai strict şi mai riguros condiţiile tehnice de producere şi livrare a acestor materiale. Oţelurile nealiate pentru construcţii sudate se regăsesc printre oţelurile produse conform STAS 500 (mărcile OL370. Nb. grupul de cifre xxx indicând nivelul minim garantat al limitei de curgere Rp0. Mo. Producerea oţelurilor cu granulaţie fină pentru construcţii sudate este reglementată prin SR EN 10113. cu limita de curgere Rp0. OL440. rezervoare de apă etc. aceasta denumind procedeul de laminare la care se controlează riguros toţi parametrii de lucru. Tenacitatea la temperaturi scăzute este asigurată de alierea cu mangan (%Mnm = 1.

pentru recipientele care lucrează la temperaturi ridicate se folosesc oţeluri la care se garantează limita de curgere la temperatura maximă de exploatare sau caracteristicile de comportare la fluaj la această temperatură.015…0. de clasa de calitate şi de grosimea semifabricatelor livrate. inflamabilitate. Recipiente sub Presiune şi Instalaţii de Ridicat − ISCIR. de intensitatea şi caracterul solicitărilor mecanice şi de temperatura minimă de exploatare ale recipientelor sub presiune. Oţelurile pentru aparate şi recipiente sub presiune Construcţiile sudate de tipul aparatelor şi recipientelor sub presiune trebuie să funcţioneze în condiţii de siguranţă maximă. 4. scap 8.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale fragilizării la albastru (v.34 %. datorită nivelului ridicat al energiei totale de deformare ce se acumulează în peretele metalic al corpului sub presiune al aparatului sau recipientului. pentru fiecare clasă garantându-se acele caracteristici mecanice care asigură funcţionarea acestora în deplină siguranţă la temperaturile de exploatare. care se stabileşte în funcţie de grosimea peretelui.2). fabricarea. recipientele sub presiune se confecţionează din oţeluri carbon sau din oţeluri aliate de calitate sau speciale (v.020 % (pentru legarea azotului sub formă de nitruri de aluminiu stabile). 0. pentru aparatele şi recipientele sub presiune se impun exigenţe sporite privind calitatea şi la proiectarea. instalarea. la realizarea lor trebuie să se utilizeze oţeluri livrate în clase de calitate diferite. Sudabilitatea acestor oţeluri se asigură prin prescrierea unor valori limitate ale carbonului echivalent %Ce ≤ ce0 ∈ [0.5.52 %]. 8. iar pentru recipientele care funcţionează la temperaturi scăzute se utilizează oţeluri la care se garantează caracteristicile de tenacitate (de obicei. de temperaturile (minimă şi maximă) de exploatare şi de caracteristicile mediului de lucru (toxicitate. Ca urmare. 77 .). se limitează concentraţia de azot (%Nm ≤ 0. distrugerea integrităţii sau pierderea etanşeităţii unui astfel de echipament putând avea urmări catastrofale. care poate să apară după aplicarea recoacerii de detensionare la structurile sudate realizate din aceste oţeluri.6. valoarea maximă ce0 fiind precizată în funcţie de marca oţelului.3. Astfel.025 %) şi se impune ca %Alm ≥ 0. energia de rupere KV) la o temperatură de referinţă.1). corozivitate etc. Deoarece domeniul temperaturilor de lucru al recipientelor sub presiune este foarte extins (–200 oC la +650 oC).2. elaborate în convertizoare bazice cu oxigen sau în cuptoare electrice şi calmate. exploatarea. care în ţara noastră este Inspecţia pentru Cazane. scap. În funcţie de nivelul solicitărilor mecanice. repararea şi verificarea lor trebuie riguros respectate prescripţiile tehnice elaborate de o autoritate naţională în domeniu. de starea defectologică prognozată pentru MB şi îmbinările sudate.

70…. 8. fiind numite şi oţeluri termorezistente. Nb şi Ti. Oţelurile pentru recipiente sub presiune cu caracteristici specificate la temperaturi ridicate Simbolul oţelului SR EN 10028 STAS 2883 P235GH − P265GH K410 P295GH K460 P355GH K510 16Mo3 16Mo3 13CrMo4−5 14MoCr10 10CrMo9−10 12MoCr22 Limita de curgere.70 % şi mici adaosuri de Mo. Oţelurile cu caracteristici specificate la temperaturi ridicate (SR EN 10028−2) cuprind două grupe: oţelurile nealiate de calitate (conform criteriilor din SR EN 10020).6.10 %..5. simbolurile mărcilor echivalente din STAS 2883 şi limitele principalelor caracteristici mecanice (valorile maxime ale caracteristicilor corespund grosimilor minime ale semifabricatelor livrate)..70 %) şi oţelurile aliate Cr − Mo. care grupează oţelurile pentru recipiente sub presiune după temperatura la care se garantează caracteristicile mecanice în: oţeluri aliate şi nealiate cu caracteristici specificate la temperaturi ridicate. Oţelurile Cr − Mo au %Crm = 0.1..2.. şi oţeluri aliate cu nichel cu caracteristici specificate la temperaturi scăzute..25 22. % 24.5.40…1. Nb..2.20 17. platbande etc. iar alierea cu crom asigură o bună rezistenţă la oxidare şi împiedică precipitarea la încălzire a grafitului (favorizată de prezenţa molibdenului). Ti.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Producerea şi livrarea semifabricatelor plate (table. care finisează granulaţia oţelurilor. se livrează în stare normalizată şi au limita de curgere garantată până la temperatura de 400 oC.. 78 . oC 400 400 400 400 500 500 500 Rm.. Mo. Alierea cu molibden asigură acestor oţeluri o bună rezitenţă la fluaj.22 20..24 19. granulaţie fină şi insensibilitate la supraîncălzire. oţeluri cu granulaţie fină normalizate. Ni (sub valorile limită date în tabelul 8.21 19. Cu.18 Oţelurile PxxxGH. Cr.40…1. V. N/mm2 360…480 410…530 460…570 510…650 420…570 350…600 460…630 A5. la 20 oC 185…235 100…110 200…265 120…130 235…295 135…155 295…355 155…180 220…275 140…230 185…275 155…165 250…310 180…195 tmax.50 % şi %Mom = 0. până la prima revizuire a acestui standard se menţin în vigoare şi prevederile (similare) din STAS 2883. N/mm2 Rp02 la tmax Re.5 se prezintă mărcile de oţeluri din aceeastă categorie conform SR EN 10028−2.. simbolizate PxxxGH (grupul de cifre xxx indicând nivelul minim garantat al limitei de curgere Rp0. în N/mm 2 ). cu grosimi s ≤ 150 mm) din aceste oţeluri este reglementată prin standardul SR EN 10028. În tabelul 8. Tabelul 8..1 şi cu respectarea condiţiei %Cr m + %Cum + %Mom + %Nim < 0. se livrează în starea obţinută prin aplicarea unui TT de normalizare + revenire sau de călire + revenire şi au limita de curgere garantată până la 500 oC.23 21.... care conţin %Mnm = 0. comportarea bună la temperaturi ridicate este asigurată prin microalierea cu V..

5. marca de oţel 79 . de exemplu.05 %.. Producerea şi livrarea semifabricatelor plate (table. 3.5. 8. xxx ∈ {275 N/mm2. cu precizarea că trebuie respectate corelaţiile: %Crm + %Cum + %Mom < 0. cu indicele convenţional al granulaţiei G ≥ 6. destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –20 oC şi +400 oC. iar cifra n (n = 2.22 %]. destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –20 oC şi +20 oC . ce trebuie obţinute prin încercarea la încovoiere prin şoc.7) − clasa de calitate în care se încadrează oţelul.6. Din punctul de vedere al compoziţiei chimice aceste oţeluri sunt asemănătoare oţelurilor cu granulaţie fină pentru construcţii sudate (v. cu grosimi s ≤ 150 mm) din aceste oţeluri este reglementată prin SR EN 10028−3.3. 400 oC. simbolizate Rxxx–n. valoarea maximă a0 fiind precizată în funcţie de nivelul minim prescris al limitei de curgere.grupa oţelurilor rezistente la temperaturi joase cuprinde oţelurile simbolizate PxxxNL1. 5. Oţelurile PxxxNL sunt echivalente oţelurilor reglementate de STAS 2883.40…0. care împarte aceste oţeluri în patru grupe: .45 % şi %Nbm + %Tim + %Vm < a0 ∈ [0. 0.5). 355 N/mm2. nivelul minim garantat al energiei de rupere KV la –50 oC fiind mai mare decât la oţelurile din grupa precedentă. Sudabilitatea acestor oţeluri este asigurată prin limitarea concentraţiei carbonului la %Cm ≤ 0. determinată pe produse în stare normalizată. .grupa de bază cuprinde oţelurile simbolizate PxxxN. a epruvetelor prelevate transversal şi longitudinal din produse. în condiţiile în care solicitările mecanice la temperaturi ridicate sunt de scurtă durată şi nu determină declanşarea fenomenului de fluaj. cu grosimea s ≤16 mm. la diferite temperaturi din intervalul de utilizare garantat. Oţelurile cu granulaţie fină normalizate sunt oţeluri nealiate de calitate sau speciale şi oţeluri aliate speciale.20 % şi garantarea unor valori ale carbonului echivalent %Ce = 0. la oţelurile livrate în clasele de calitate 2 şi 3 se garantează aceleaşi caracteristici ca la oţelurile carbon de uz general (v.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8. care au caracteristicile mecanice garantate în domeniul de temperaturi (–50 oC . 460 N/mm2}. în N/mm2.grupa oţelurilor rezistente la temperaturi ridicate cuprinde oţelurile simbolizate PxxxNH.16…0. scap 8.45 %. destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –50 oC şi +20 oC. 6 şi 7 se garantează energia de rupere KV la temperatura minimă (în oC) t = (20 − 10n). . platbande etc.…. destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –50 oC şi +20 oC. de asemenea. scap. Mărcile de oţeluri din această categorie au prescrisă limita de curgere minimă la ta.2.1). iar la cele livrate în clasele 4. SR EN 10028−3 prescrie pentru toate oţelurile din aceeastă categorie valorile minime ale energiei de rupere KV.grupa specială a oţelurilor rezistente la temperaturi joase cuprinde oţelurile simbolizate PxxxNL2. numărul xxx indicând valoarea minimă garantată a rezistenţei la rupere.

25…3.015..5.10…0.50…10.75…5. Tabelul 8. aliate cu mangan (%Mnm = 1.6. Tenacitatea la temperaturi scăzute este asigurată la aceste oţeluri prin limitarea concentraţiei carbonului la nivelul %Cm ≤ 0. V. Oţelurile slab aliate cu rezistenţă mecanică ridicată Oţelurile slab aliate sau microaliate cu rezistenţă mecanică ridicată.85…1.0.7...0.70) 3.005. J Long. normalizare + revenire sau călire + revenire. N/mm2 235…275 345…355 345…355 345…365 380…390 480…575 575…585 R m. numite şi oţeluri HSLA (High−Strength Low Alloy) sunt oţeluri cu conţinut scăzut de carbon %Cm = 0.50) 0..2. Producerea şi livrarea semifabricatelor plate (table..18 %. semifabricatele din astfel de oţeluri se livrază în starea obţinută prin aplicarea unui TT de normalizare.025 % şi %Sm = 0.25 8.015 %) şi prin alierea cu nichel şi mangan (în cazul oţelurilor cu tenacitatea garantată la temperaturi cuprinse între –60 oC şi –80 oC) sau numai cu nichel (în cazul oţelurilor cu tenacitatea garantată la temperaturi cuprinse între –80 oC şi –200 oC).70 (0.0.70) 1.6.. 8. Oţelurile cu tenacitate garantată la temperaturi scăzute Simbolul oţelului 12MnNi5−3 13MnNi6−3 15NiMn6 12Ni14 12Ni19 X8Ni9 X7Ni9 % Nim (%Mnm) 0.0…1. Trans.5.6.85…1. mărcile de oţeluri fiind cele prezentate în tabelul 8.2 %. Mo etc.7 %) şi cu mici cantităţi de alte elemente: Nb. Ti.75 4. N/mm2 420…530 490…610 490…640 490…640 530…710 640…820 680…820 tmin. semifabricatele din astfel de oţeluri se realizează în mod obişnuit prin laminare termomecanică şi prezintă caracteristici mecanice ridicate şi o bună sudabilitate (datorită menţinerii concentraţiei carbonului la un nivel scăzut.0 Rp0.80 (0.30…1. sunt oţeluri aliate speciale.85 (0.50…10. destinate realizării aparatelor şi recipientelor sub presiune care lucrează în domeniul de temperaturi –60 oC…−200 oC.3. o C −60 −60 −80 −100 −120 −196 −196 KV la tmin.03…0.30. prin diminuarea drastică a conţinuturilor de impurităţi (concentraţiile maxime acceptate sunt %Pm = 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR simbolizată R510−5 are garantate rezistenţa la tracţiune Rm ≥ 510 N/mm2 şi tenacitatea la −30 °C.0 8. Oţelurile aliate cu nichel cu caracteristici specificate la temperaturi scăzute. 40 40 40 40 40 70 100 27 27 27 27 27 50 80 8. platbande etc..70…1. cu grosimi s ≤ 50 mm) din aceste oţeluri este reglementată de SR EN 10028−4.30…0. limitării drastice a conţinuturilor de 80 . numite şi oţeluri criogenice.

1 %. Semifabricatele din oţeluri microaliate cu Nb. concentraţia masică a fiecăruia din aceste elemente nedepăşind 0. obţinerea unor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică (determinată şi de posibilitatea durificării structurii acestor oţeluri prin precipitarea dispersă a unor compuşi chimici de tipul carburilor.7. pentru obţinerea unui efect suplimentar de finisare a granulaţiei şi unui efect sporit de durificare (deoarece titanul măreşte eficienţa microalierii cu Nb. viteza care asigură durificarea maximă fiind de aproximativ 3.0.0.04 %. se practică laminarea controlată şi microalierea suplimentară cu Ti (care formează pelicule intercristaline de TiN ce constituie bariere pentru creşterea cristalelor de austenită). structură şi proprietăţi în următoarele tipuri (multe din reţetele privind compoziţia chimică şi prelucrarea tehnologică a acestor tipuri regăsindu-se printre cele corespunzătoare unora din oţelurile anterior prezentate: oţelurile pentru construcţii sudate.5.): 8.6). când se doreşte obţinerea unor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică. În funcţie de reţeta de microaliere utilizată oţelurile de acest tip pot fi: − Oţeluri microaliate cu vanadiu. rezultă precipitate grosolane. nitrurilor şi/sau carbonitrurilor elementelor de microaliere) şi asigurarea unei bune sudabilităţi (datorită menţinerii la un nivel scăzut a concentraţiei carbonului). efectele aplicării unor astfel de tehnologii fiind finisarea granulaţiei (determinată şi de microaliere.. combinată cu atingerea unor niveluri ridicate ale caracteristicilor de tenacitate. Oţelurile HSLA se pot clasifica în funcţie de compoziţie. Oţelurile microaliate ferito−perlitice au în compoziţie cantităti − mici de Nb. efectul durificării putând fi cuantificat prin creşterea caracteristicilor de rezistenţă mecanică (limita de curgere şi rezistenţa la rupere) cu 5. rezultă o cantitate mică de precipitate şi efectul de durificare este scăzut).. 8.3 oC/s (dacă viteza de răcire este mai mică. Caracteristicile oţelurilor microaliate cu vanadiu depind esenţial şi de mărimea granulaţiei oţelurilor. efectul de durificare este dependent de viteza de răcire după laminare.. cu %Vm ≤ 0..1. aşa cum arată diagramele din fig.).01 % a %Vm..1.15 N/mm2 pentru fiecare creştere cu 0. cu %Nbm = 0. utilizate sub formă de produse obţinute prin laminare normalizantă sau prin laminare controlată..5 nm).. V şi/sau Ti.1 %.10 nm) de carbonitrură de V (uniform distribuite în masa de ferită a oţelurilor) în timpul răcirii oţelurilor după laminare.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale impurităţi. asigurării unor structuri cu granulaţie fină etc.02. cu efect minim de durificare.. Semifabricatele şi produsele din astfel de oţeluri se obţin prin laminare termomecanică. oţelurile pentru recipiente sub presiune etc. − Oţeluri microaliate cu niobiu. iar dacă viteza de răcire este mai mare. combinată uneori cu TT postlaminare. vanadiul contribuie la durificarea acestor oţeluri prin formarea unor precipitate fine (cu diametrul de 5. micşorând 81 . la care se obţin caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică datorită precipitării în structură a carburilor sau carbonitrurilor de Nb (cu diametrul de 1. microaliate uneori şi cu Ti.

20. 8. Configuraţia diagramelor TTT la oţelurile cu structură bainitică după laminarea controlată .1 % a %Mom conduce la sporirea cu 20. Alierea cu Mo determină creşterea importantă a caracteristicilor mecanice ale acestor oţeluri (fiecare creştere cu 0.6. fie prin laminare controlată (care asigură creşterea tenacităţii şi micşorarea temperaturii de tranziţie ductil-fragil.. dar au tenacitatea scăzută şi temperatura de tranziţie ductil-fragil ridicată).2 sau Rt0. deoarece molibdenul determină formarea bainitei superioare în locul perlitei la răcirea austenitei. V şi Ti asupra dimensiunilor grăunţilor de ferită − Oţeluri microaliate cu niobiu şi molibden. Efectul microalierii cu Nb. care pot avea microstructura alcătuită din ferită şi perlită sau din ferită aciculară (bainită cu conţinut scăzut de carbon).0. ci creşterii cantităţii de carbonitruri de Nb care precipită în structură în prezenţa molibdenului (alierea cu Mo micşorează concentraţia carbonului în perlită şi asigură astfel un surplus de 82 Fig 8.7. cu conţinut scăzut de carbon (%Cm < 0. care se pot prelucra sub formă de semifabricate şi produse fie prin laminare obişnuită (caz în care acestea prezintă caracteristici de rezistenţă mecanică bune. cu răcire accelerată la sfârşitul procesului (călire directă). dacă oţelurile sunt aliate suplimentar şi cu mici cantităţi de V sau Mo.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR solubilitatea acestuia în austenită şi creând astfel condiţiile măririi cantităţii de carburi sau carbonitruri de Nb care precipită în structură) sunt realizate prin laminare controlată. bainita superioară şi perlita au caracteristici mecanice apropiate). cu %Nbm < 0. în acest caz. acest efect de durificare nedatorându-se formării bainitei superioare în locul perlitei (deoarece oţelurile au conţinut scăzut de carbon şi.5 > 700 N/mm2). datorită finisării intense a granulaţiei).27 %.05 % şi %Mom = 0. − Oţeluri microaliate cu vanadiu şi niobiu. Fig. deoarece au conţinut scăzut de carbon.. oţelurile de acest fel au în structură un conţinut procentual de perlită foarte mic (sunt denumite şi oţeluri cu conţinut redus de perlită) şi se caracterizează printr-o bună sudabilitate.1 %). Rp0.30 N/mm2 a rezistenţei la tracţiune şi limitei de curgere).. semifabricatele obţinute prin laminare controlată pot avea caracteristici de rezistenţă mecanică foarte ridicate (de exemplu..

8 %. datorită existenţei în structură a unor precipitate de nitrură de V. ceea ce permite ca prin răcirea controlată la sfârşitul laminării semifabricatelor (cu jeturi de apă sau de aer comprimat) să se obţină structură cu ferită aciculară (bainită cu conţinut scăzut de carbon).022 %..0. Datorită reţetei de aliere utilizate. care prezintă caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică (de exemplu. Rp0. cât şi o bună tenacitate. %Mom = 0.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale carbon pentru formarea precipitatelor de carbonitruri de Nb).5 > 500 N/mm2) şi de tenacitate (KV > 130 J la ta şi temperatura de tranziţie t50% < −20 oC). diagramele TTT la răcirea austenitei acestor oţeluri au configuraţia prezentată în figura 8.5 > 550 N/mm2). împreună cu efectele de finisare a granulaţiei şi de durificare prin precipitare induse de laminarea controlată şi de alegerea judicioasă a concentraţiilor elementelor de aliere.8. permit a se realiza din aceste oţeluri semifabricate laminate cu caracteristici de rezistenţă mecanică foarte ridicate (de exemplu.5. împreună cu folosirea laminării controlate (pentru finisarea granulaţiei). sudabilitatea acestor oţeluri nu este însă satisfăcătoare. la care se adăugă uneori şi Nb. acest tip de structură. 8.2 sau Rt0.2. cu Rp0.8. %Mnm =1. Fig.018. Mo şi/sau B.7. diferă esenţial de structura ferito-perlitică (cu cristale poliedrice de ferită) ce rezultă dacă se aplică laminarea obişnuită.08 %) şi sunt aliate cu mici cantităţi de Mn. deoarece au tendinţa spre formarea unor structuri fragile în ZIT.1 % şi %Nm = 0. Oţelurile slab aliate cu structură feritică aciculară au conţinut scăzut de carbon (%Cm ≤ 0.04 % obţinute prin: a − laminare obişnuită (structură cu ferită poliedrică şi perlită dispuse în benzi). %Nbm = 0. asigură obţinerea de semifabricate cu caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică (Rp0.7. cu %Vm < 0. − Oţeluri microaliate cu vanadiu şi azot.3 %. Microstructurile unui oţel cu %Cm = 0. aceste influenţe.2 sau Rt0.2 sau Rt0. care.5 > 500 N/mm2) şi tenacitate foarte bună.1 %) permit a se obţine din aceste oţeluri semifabricate care prezintă atât rezistenţă mecanică ridicată. aşa cum se poate observa pe micrografiile prezentate în figura 8. 8. Laminarea controlată şi menţinerea la un nivel scăzut a concentraţiei carbonului (%Cm < 0..06 %. b − laminare controlată (structură cu ferită aciculară) 83 .

.16 %).4.10. Oţelurile bifazice (dual − phase steel) sunt oţeluri cu conţinut scăzut de carbon (%Cm < 0. necesare la 84 .5. Semifabricatele din astfel de oţeluri sunt ieftine şi prezintă caracteristici mecanice ridicate (Rp0. pentru transformarea austenitei în martensită şi obţinerea structurii bifazice ferito−martensitice..1. 8. 8.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Oţelurile microaliate ferito-perlitice şi oţelurile slab aliate cu ferită aciculară au fost concepute în vederea utilizării la realizarea semifabricatelor laminate (de tip platbandă) pentru ţevile sudate destinate conductelor petroliere (amplasate subteran sau submarin) şi pentru construcţiile sudate ale instalaţiilor marine de foraj şi exploatare petrolieră. 8. Fig. alegând convenabil parametrii ti şi τm..20 % din structură)..12 % şi %Mnm = 1.3.2 = 320...420 N/mm2.9. care se utilizează sub formă de semifabricate sau produse având structura alcătuită dintr-o matrice feritică în care se află dispersate uniform insule de martensită (care ocupă.5...A3) şi menţinerea lor o durată τm la această temperatură. iar ponderea formaţiunilor de austenită este la nivelul dorit al ponderii formaţiunilor martensitice în structura finală.8 %) şi microaliate cu elemente care să le confere granulaţie fină. Oţelurile cu forma incluziunilor nemetalice controlată se folosesc pentru obţinerea de semifabricate laminate cu anizotropie minimă a caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi (mai ales) de tenacitate.800 N/mm2 şi A = 15. 8. aşa cum se poate observa pe micrografiile prezentate în fig.9. 10. putând fi utilizate la confecţionarea construcţiilor metalice şi mecanice la care nu sunt impuse condiţii deosebite privind tenacitatea materialelor.5. se obţine o structură bifazică ferito-austenitică în care concentraţia carbonului în austenită este suficient de ridicată pentru a-i asigura o bună capacitate de călire. O altă metodă de obţinere a semifabricatelor cu structură bifazică ferito-martensitică constă din laminarea controlată intercritică a oţelurilor. condusă după una din diagramele prezentate în figura 8.7.7.. Microstructura unui oţel bifazic cu %Cm = 0. b) răcirea rapidă (în apă) a semifabricatelor.30 %). slab aliate cu mangan (%Mnm = 1.5 % O primă metodă de obţinere a structurii bifazice ferito−martensitice la semifabricatele laminate din astfel de oţeluri o reprezintă aplicarea unui TT intercritic constând din: a) încălzirea semifabricatelor la o temperatură ti ∈ (A1.. Rm = 600.

) supuse în exploatare unor solicitări mecanice complexe. în consecinţă. Metoda clasică de obţinere a incluziunilor de sulf cu formă controlată constau în tratarea oţelurilor la elaborare cu Ca şi Si. controlul formei incluziunilor are ca scop principal obţinerea unor incluziuni de sulf globulare. zirconiu sau titan. care generează în acestea stări de tensiuni mecanice bi sau triaxiale.11.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale realizarea unor piese sau echipamente (funduri pentru recipiente sub presiune. lipsite de plasticitate şi uniform distribuite în structura oţelurilor. 8.11. globulare şi nedeformabile). care modifică tipul incluziunilor (determină formarea unor incluziuni greu fuzibile. aşa cum sugerează diagrama (de principiu) redată în figura 8. Zr. Ce etc. Diagramele de laminare controlată intercritică pentru obţinerea semifabricatelor cu structură bifazică ferito−martensitică Fig. le asigură finisarea şi le dispersează uniform în masa structurală a oţelurilor. fiind necesară realizarea unor semifabricate laminate cu o structură în care formaţiunile de perlită să fie uniform distribuite în masa de ferită. Pentru obţinerea unei astfel de structuri se impune ca oţelurile supuse laminării să nu conţină incluziuni nemetalice (sulfuri) plastice (care se dispun în timpul laminării sub formă de şiruri orientate în direcţia de deformare şi determină formarea structurii în benzi la răcirea semifabricatelor după laminare). rezervoare sferice etc. raportul dintre concentraţiile elementelor adiţionale (Ti.10. 8. În prezent se aplică metoda introducerii la elaborarea oţelurilor a unor cantităţi mici de pământuri rare (lantanide).) şi concentraţia sulfului într-un astfel de oţel se alege astfel încât să rezulte efectul maxim de reducere a anizotropiei caracteristicilor de tenacitate. Pentru astfel de aplicaţii nu este recomandată utilizarea semifabricatelor laminate din oţel cu structură (ferito-perlitică) în benzi (care se caracterizează printr-o mare anizotropie a caracteristicilor mecanice). Fig. Diagrama pentru alegerea reţetei de microaliere la elaborarea oţelurilor cu forma incluziunilor nemetalice controlată 85 .

care precizează că oţelurile inoxidabile trebuie să aibă %Cm < 1.20 % şi %Crm > 10.5. a căror rezistenţă la coroziune este determinată de compoziţia chimică şi de structura acestora şi oţelurile patinabile. martensită) existente în structura acestuia.1. bare.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8. %Pm ≤ 0. dacă sunt înalt aliate cu crom. Oţelurile inoxidabile feritice fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi au compoziţia caracterizată prin %Cm ≤ 0. Trebuie precizat că.5 %. în funcţie de principalul factor care le asigură rezistenţa la acţiunea mediilor de lucru agresive. conform acestor standarde oţelurile inoxidabile sunt împărţite în clasele structurale prezentate în continuare. scap.). formate din produşi de coroziune. iar simbolurile principalelor mărci standardizate din fiecare clasă sunt redate în tabelul 8. Oţelurile inoxidabile comerciale.1. oţelurile inoxidabile pot fi clasificate în: oţeluri aliate cu crom şi oţeluri aliate cu crom şi nichel.6. livrate sub formă de semifabricate prelucrate prin deformare plastică (table. profile pentru utilizări generale etc. 8.08 %. Oţelurile rezistente la coroziune Oţelurile rezistente la coroziune (oţelurile anticorosive) pot fi clasificate. Oţelurile inoxidabile şi refractare Oţelurile capătă proprietatea de a fi inoxidabile (de a prezenta o rezistenţă ridicată la acţiunea mediilor agresive cu care vin în contact). sârme. la calificarea unui oţel ca oţel inoxidabil sau refractar se ia în considerare numai concentraţia cromului dizolvat în soluţiile solide pe bază de fier (ferită.. care interacţionează cu mediile corosive şi se acoperă cu pelicule compacte.015 %. deoarece cromul este un element carburigen (v. prezintă caracteristici bune de rezistenţă la oxidare şi la coroziune în gaze şi au capacitatea de a asigura caracteristici mecanice convenabile sunt denumite oţeluri refractare. această prescripţie este cuprinsă şi în SR EN 10020. În funcţie de reţeta de aliere utilizată la elaborare. benzi. au caracteristicile de calitate reglementate prin standardele SR EN 10088 şi STAS 3583 (care este încă în vigoare). 7.12.6.. în condiţii de temperatură ridicată.6. conţinuturi foarte scăzute de impurităţi (%Sm ≤ 0. în două categorii: oţelurile inoxidabile.3).0 %. austenită. concentraţia masică minimă a cromului în astfel de oţeluri fiind %Crm = 10.04 %) şi concentraţia 86 . Oţelurile inoxidabile care. 8.1.7. ce întrerup contactul lor cu mediile agresive şi le protejează astfel de acţiunea distructivă a acestora.

3. titan (%Tim = 0.. X6CrAl3.0. X2CrMoTi29−4. X2CrNi12.6 %). X2CrTi12.. reţetele cu concentraţii mari de crom prezentând şi bune proprietăţi de refractaritate. Mo)..8..30 %.4. nichel (%Nim = 0. X3CrTi17.5 %).0. X2CrMoTi17−1. molibden (%Mom = 0. niobiu (%Nbm = 0..7. Ti. Principalele mărci de oţeluri inoxidabile Marca de oţel conform: SR EN 10088 STAS 3583 X6Cr13 X6Cr17 X3CrTi17 X2CrMoTi18−2 X6CrAl13 X12Cr13 X20Cr13 X30Cr13 X39Cr13 X50CrMoV15 X2CrNi18−9 X5CrNi18−10 X6CrNiTi18−10 X2CrMnNi17−7−5 X2CrMnNiN18−9−5 X2CrNiMo17−13−3 X1NiCrMoCu25−20−5 X6CrNiMoTi17−12−2 X2CrNiMoCuN25−6−3 X2CrNiMoCuWN25−7−4 7Cr130 8Cr170 8TiCr170 2TiMoCr180 7AlCr130 10Cr130 20Cr130 30Cr130 40Cr130 45VMoCr145 2NiCr185 5NiCr180 10TiNiCr180 2MoNiCr175 2CuMoCrNi250 10TiMoNiCr175 - Clasa structurală Feritic Feritic Feritic Feritic Feritic Ferito ..8 %) şi/sau zirconiu (%Zrm = 0.martensitic Martensitic Martensitic Martensitic Martensitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenito . X6Cr17. stabilizarea feritei şi mărirea rezistenţei la coroziune intercristalină (Nb. X2CrAlTi18−2. Tabelul 8. Mărcile de oţeluri comerciale din această clasă structurală corespund integral acestor prescripţii... aşa cum rezultă din următoarele exemple: X6Cr13.. Zr).5 %)..1 %).3. aluminiu (%Alm ≤ 2 %)..3.18 % sau %Crm = 25..feritic Austenito . Si. X2CrNbZr17. X6CrMoNb17−1. pentru îmbunăţăţirea tenacităţii şi prelucrabilităţii prin deformare plastică (Ni).3... X6CrMo17−1. X6CrNi17−1.feritic 87 .Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale masică de crom încadrată în una din următoarele reţete: %Crm = 11. pentru finisarea granulaţiei.13 %.1. pentru creşterea refractarităţii şi comportării la fluaj (Al... %Crm = 17. în compoziţia acestor oţeluri se pot adăuga în diverse concentraţii şi alte elemente: siliciu (%Sim ≤ 1 %).

.... V) sau pentru evitarea apariţiei fenomenelor de fragilitate la revenire (Mo).1. cu foarte mici cantităţi de carburi globulare uniform distribuite în matricea feritică) şi. cât şi datorită intervenţiei altor fenomene. %Pm ≤ 0. conţinuturi foarte scăzute de impurităţi (%Sm ≤ 0. X105CrMo17. 7. prin folosirea unor tehnologii de sudare adecvate şi prin aplicarea unor TT postsudare.6 %) şi/sau vanadiu (%Vm = 0. mărirea călibilităţii şi durificarea prin precipitare a acestor oţeluri (Ni. X5CrNiMo13−4.5 %).3. aşa cum rezultă din următoarele exemple: X12Cr13. în compoziţia acestor oţeluri se pot adăuga în diverse concentraţii şi alte elemente: siliciu (%Sim ≤ 1 %).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Aceste oţeluri prezintă. 88 . molibden (%Mom = 0...40 min şi răcirea în aer.. locale (la îmbinările sudate) sau globale (la întreaga construcţie sudată). Oţelurile inoxidabile feritice au o sudabilitate relativ bună. X70CrMo15. X90CrMoV18.0 %).. Mo).015 %. aluminiu (%Alm ≤ 1. X20Cr13.. Cu).5 %)... pentru îmbunăţăţirea tenacităţii şi prelucrabilităţii prin deformare plastică (Ni). X50CrMoV15. Mărcile de oţeluri comerciale din aceste clase structurale corespund integral prescripţiilor prezentate mai înainte. pentru finisarea granulaţiei.04 %) şi concentraţia masică de crom încadrată în una din următoarele reţete: %Crm = 11.. X8CrNiMoAl15−7−2.0...700 oC). caracteristicile de utilizare ale acestor oţeluri nu pot fi modificate prin aplicarea de TT cu schimbare de fază. urmată de aplicarea unui TT de recoacere de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul adecvat obţinerii caracteristicilor dorite). aceste probleme se pot rezolva prin alegerea corespunzătoare a MA pentru sudare.850 oC (temperaturile mai mari fiind recomandate la construcţiile sudate din oţeluri feritice cu concentraţii ridicate de crom). cum ar fi apariţia fazei σ în cazul menţinerilor îndelungate în intervalul de temperaturi 550. X5CrNiCuNb16−4.1.18 %. la orice temperatură în stare solidă. Nb.13 %. X7CrNiAl17−7. X46Cr13.. niobiu (%Nbm = 0.8 %). pentru îmbunăţăţirea rezistenţei la coroziune în anumite medii (Al.2 %) pentru creşterea refractarităţii şi comportării la fluaj (Al. %Crm = 17.3..0. Principalele probleme care pot să apară la realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri sunt legate (v..0 %. constând din încălzirea la ti = 750. fig..08... X4CrNiMo16−5−1.1..6. Oţelurile inoxidabile martensitice şi ferito-martensitice fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi au compoziţia caracterizată prin %Cm = 0. o structură monofazică feritică (eventual. nichel (%Nim = 1. cupru (%Cum = 1.2. ca urmare.6. Cu. Si..24) de sensibiltatea lor ridicată la supraîncălzire (creşterea pronunţată a granulaţie în cazul încălzirii şi menţinerii lor la temperaturi mai mari de 900 oC) şi de tendinţa acestora spre fragilizare şi fisurare (atât datorită creşterii granulaţiei. singura modalitate tehnologică de a le influenţa caracteristicile de rezistenţă mecanică şi plasticitate constă în ecruisarea lor prin deformare plastică la rece. menţinerea la aceste temperaturi o durata τm = 30. 8.

scap...1200 N/mm2 şi Rm = 1000.. uneori.2 %) aceste condiţii sunt uşor de întrunit... încât transformarea alotropică Feγ ⇔ Feα nu este suprimată şi aceste oţeluri prezintă transformări de fază în stare solidă (în condiţii de echilibru termodinamic sunt posibile transformările de tipul austenită ⇔ ferită) şi se călesc în aer (sunt oţeluri autocălibile).. Oţelurile PH cu %Nim = 3...... prin aplicarea unui TT de revenire (la ti = 470. Procesele care au loc la revenirea structurilor de călire ale acestor oţeluri (bogat aliate cu crom şi alte elemente de aliere) diferă de procesele care au loc la revenirea structurilor de călire ale oţelurilor nealiate (v. NbNi3 etc. datorită intervenţiei fenomenelor de stabilitate la revenire şi de durificare secundară (separararea unor carburi de crom fin dispersate.1. iar caracteristicile mecanice ale structurilor de revenire pot indica prezenţa fenomenelor de fragilitate la revenire (v. care se poate transforma în martensită (cu conţinut redus de carbon. alcătuiesc o subdiviziune specială a oţelurilor inoxidabile martensitice (având ca mărci reprezentative X4CrNiMo16−5−1. aliate suplimentar cu nichel (%Ni m = 3.. Oţelurile PH cu %Nim = 6.60 J) şi de rezistenţă la coroziune.. X7CrNiAl17−7. caracterizată prin rezistenţă mecanică redusă şi plasticitate ridicată. la oţelurile cu concentraţii mari de carbon (%Cm > 0.1 %) pentru asigurarea structurilor martensitice la răcirea în aer se impune alierea lor suplimentară cu nichel şi..1050 oC) o structură martensitică cu conţinut scăzut de carbon.. 5. În majoritatea cazurilor oţelurile din aceste clase structurale se utilizează în starea metalurgică conferită prin aplicarea unui TT de călire + revenire. cupru (%Cu m = 1.6 %).. care prezintă o capacitate particulară de creştere a caracteristicilor de rezistenţă mecanică prin aplicarea de TT. scap. în structura martensitică apar precipitate ale compuşilor intermetalici pe care îi formează elementele de aliere suplimentare (de tipul MoNi3.0 %) şi/sau niobiu (%Nb m = 0.6. fără afectarea inadmisibilă a caracteristicilor de tenacitate (energia de rupere se menţine la niveluri KV = 40..Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Aceste oţeluri au concentraţia de crom suficient de scăzută în corelaţie cu concentraţia de carbon.7.3. căpătând o structură martensitică sau ferito – martensitică... care măresc duritatea structurilor de revenire).3). Oţelurile cu conţinuturi scăzute de carbon (%C m < 0.5 %)..3.08 %) şi conţinuturi ridicate de crom (%Cr m = 15... având rezistenţă mecanică scăzută şi 89 . cu cupru.3 ore). de la ti = 1025....8 %)...8 % au Ms << ta şi prezintă (la ta) după călire (în aer de la ti = 950.. X5CrNiCuNb16−4.4).5 % au Ms > ta şi prezintă după călire (în aer sau ulei. în timp ce la oţelurile cu conţinut scăzut de carbon (%Cm < 0.) şi se produce un efect de durificare (îmbătrânire) important.0. 7. molibden (%Mo m = 0.5 %).2 = 800.17 %).1050 oC) o structură austenitică. aluminiu (%Al m = 0.. X8CrNiMoAl15−7−2) şi sunt denumite oţeluri cu durificare prin precipitare (oţeluri PH – preciptation hardening). caracteristicile de rezistenţă mecanică înregistrând creşteri semnificative (Rp0.1300 N/mm2).630 oC şi τm = 1..

.. deoarece. dacă este posibil. N şi...10 %. menţinerea la această temperatură o durată τm = 0..1. la realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri trebuie utilizate MA cu concentraţii scăzute de carbon şi conţinuturi minime de impurităţi (S.850 oC. aceste oţeluri au tendinţa de fragilizare la rece. menţinerea la tco o durată τm = 7.. instrumente chirurgicale etc. 8. la tco = −70. mai ales H. tenacitate şi rezistenţă mecanică ridicate la temperaturi scăzute (până la –270 oC).. aceste oţeluri ridică probleme tehnologice la prelucrarea prin aşchiere sau prin deformare plastică. ca urmare. fiind recomandat TT de revenire la ti = 600.5. în mod obişnuit..) şi instrumentelor de măsurare şi nu se utilizează la realizarea construcţiilor sudate. iar după sudare trebuie aplicate TT care să confere îmbinărilor sudate structuri asemănătoare cu cea corespunzătoare MB.3.. Compoziţia chimică a acestor oţeluri poate fi caracterizată astfel: • concentraţia masică de carbon este scăzută. această reţetă fiind modificată la oţelurile pentru − 90 . Oţelurile inoxidabile martensitice şi ferito – martensitice cu %Cm < 0.8 ore şi apoi reîncălzirea la ta) sau prin aplicarea unui TT de destabilizare a austenitei (constând din reîncălzirea oţelurilor la ti = 750. conform indicaţiilor diagramei din figura 7...5 % călite şi îmbătrânite. motiv pentru care oţelurile sunt denumite şi oţeluri austenitice tip 18−8. dar oţelurile moderne au %Cm ≤ 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR plasticitate ridicată) prin aplicarea unui TT de călire la temperaturi scăzute (constând din răcirea oţelurilor.. alcătuit din călire martensitică şi revenire. plasticitate mare.1.4 % sunt destinate confecţionării sculelor (cuţite. în apă şi în foarte mulţi agenţi chimici.4 % sunt sudabile.520 oC şi τm = 1. structura austenitică se ecruisează puternic prin deformare plastică la rece şi.20 % (corespunzătoare oţelurilor inoxidabile) şi concentraţii masice de nichel %Nim = 8. P. • reţeta de aliere de bază a acestor oţeluri prevede concentraţii masice de crom %Crm = 18. prin aplicarea ulterioară a unui TT de revenire (la ti = 500.1. comportare paramagnetică şi o bună sudabilitate. Oţelurile inoxidabile martensitice cu %Cm > 0...0.24.. Oţelurile inoxidabile austenitice fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi nichel şi reprezint[ o clasă structurală de oţeluri cu proprietăţi deosebite: rezistenţă mare la coroziune în aer.. care au efecte negative majore asupra tenacităţii).80 oC/oră. un TT complet. BMT trebuie bine protejată în timpul sudării faţă de acţiunea nocivă a atmosferei înconjurătoare (prin utilizarea procedeelor de sudare în mediu de gaz inert).5 ore.04 %.02...... pentru micşorarea stabiltăţii austenitei prin separarea unor particule de carburi de crom şi alte elemente de aliere şi apoi răcirea în apă).6.15 %. cu vr = 70.−80 oC... %Cm ≤ 0.5 ore) se obţin efecte de durificare prin precipitare similare celor tipice oţelurile PH cu %Nim = 3..750 oC sau.

manganul (%Mnm = 2..7 %). aşa cum rezultă din următoarele exemple: X10CrNi18−8.). molibdenul (%Mom = 2.1.5. Mărcile de oţeluri comerciale din această clasă structurală corespund integral prescripţiilor prezentate mai înainte... pentru îmbunăţăţirea rezistenţei la coroziune (Mo..3 %).Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale aplicaţii speciale (caracterizate prin condiţii severe de lucru: solicitări mecanice cu intensităţi mari şi/sau aplicate dinamic..4 %).. cuprul (%Cum = 0.). Oţelurile cu conţinuturi reduse de carbon (%Cm ≤ 0. pentru creşterea refractarităţii şi comportării la fluaj (Si. Cu. Ti) sau pentru stabilizarea structurii austenitice şi înlocuirea parţială a nichelului (Mn. Nb. iar %Crm >15 % conferind oţelurilor rezistenţă la coroziunea (de tip elecrochimic) produsă de mediile active apoase... fiind elementul de aliere care le conferă structura austenitică şi asigură (în cazul când %Nim > 8 %) menţinerea unei astfel de structuri până la temperatura ambiantă (prin modificarea substanţială a poziţiei punctelor critice de transformare în stare solidă A1 şi A3).. la temperaturi înalte.0 %) în astfel de medii este aproape nulă..25 % şi %Nim = 15.. Deoarece nu prezintă transformări în stare solidă. X6CrNiTi18−10. nichelul acţionează favorabil asupra rezistenţei la coroziune şi îmbunătăţeşte caracteristicile mecanice la temperaturi înalte ale oţelurilor.0..7 %).5. urmată de aplicarea unui TT de recoacere de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul adecvat obţinerii caracteristicilor dorite). X2CrNi18−9..1 %) sau titanul (%Tim = 0. prezintă cea mai bună comportare în prezenţa mediilor agresive de lucru. cromul şi nichelul (elementele reţetei de aliere de bază): siliciul (%Sim ≤ 1. care se realizează cu %Crm = 15. efectele favorabile ale cromului se diminuează odată cu creşterea conţinutului de carbon al oţelurilor (care favorizează apariţia carburilor în structura acestora). N).4.10 %). 20−25.. temperaturi ridicate.. %Crm = 12..25 %).. X6CrNiMoNb17−12−2. X12CrMnNiN18−9−5... niobiul (%Nbm = 0. 91 . azotul (%Nm = 0. Mo).12. deoarece probabilitatea declanşării proceselor de corodare electrochimică a structurii monofazice austenitice (cu %Crm = 10.04 %) au structura de echilibru la ta complet austenitică..15 % asigurându-le o bună rezistenţă la oxidare în medii uscate. caracteristicile de utilizare ale acestor oţeluri nu pot fi modificate prin aplicarea de TT cu schimbare de fază.. 25−35 etc. 45 % (şi sunt denumite oţeluri tip 15−35. solubilitatea carbonului în austenită la această temperatură fiind mai mare decât concentraţia carbonului existent în aceste oţeluri şi.8. X3CrNiCu18−9−4. ca urmare. X2CrNiMo17−12−2. medii foarte agresive etc. cromul este elementul de aliere care conferă acestor oţeluri rezistenţă la coroziune şi la oxidare. singura modalitate tehnologică de a le influenţa caracteristicile de rezistenţă mecanică şi plasticitate constă în ecruisarea lor prin deformare plastică la rece.0.. • majoritatea oţelurilor austenitice crom-nichel au în compoziţie şi alte elemente de aliere decât carbonul.

ca urmare. sărăcirea în crom a acestor margini este parţial compensată şi rezistenţa la coroziune a oţelului este puţin afectată. pentru fiecare temperatură situată în intervalul critic de temperaturi există un interval critic al duratei de menţinere. 850 oC). proces care prezintă următoarele particularităţi: • separarea carburilor apare numai în cazul încălzirii într-un interval critic de temperaturi (450 oC. pentru care intensitatea sensibilizării la coroziune intercristalină a oţelului este maximă.. marginile cristalelor de austenită îşi diminuează puţin concentraţia de crom şi diminuarea rezistenţei la coroziune a oţelului este mică. se aplică TT de călire de punere în soluţie (a carburilor). dacă semifabricatele sau piesele confecţionate dintr-un oţel cu această structură sunt supuse încălzirii (în procesul de prelucrare sau în cursul utilizării). se produce separarea din austenită a carbonului în exces sub formă de carburi de crom. sub 450 oC difuzia elementelor care formează carburile nefiind posibilă. aşa cum se poate observa în imaginile prezentate în figura 8. Pentru a le conferi o structură monofazică austenitică rezistentă la coroziune.13. pentru menţinerea structurii monofazice austenitice (până la ta). după precipitarea intercristalină a carburilor de crom.. • aşa cum se poate deduce examinând diagrama din figura 8. marginile (sărăcite în crom) ale cristalelor de austenită sunt atacate. fenomen numit coroziune intercristalină. • viteza de difuzie a carbonului în austenită este mai mare decât cea corespunzătoare cromului şi. structura monofazică astfel obţinută este alcătuită din austenită suprasaturată în carbon. carbonul ajunge mai repede la marginile cristalelor de austenită şi formează carburile cu cromul din austenita situată în zonele adiacente acestor margini. separarea intercristalină a carburilor de crom şi scăderea concentraţiei de crom de la marginile cristalelor de austenită diminuează rezistenţa la coroziune a oţelului. această structură bifazică putând favoriza declanşarea proceselor de corodare a oţelurilor în prezenţa mediilor agresive.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Oţelurile cu conţinuturi de carbon mai mari (%Cm = 0. Aspectele prezentate sugerează şi principalele căi de acţiune pentru diminuarea susceptibilităţii oţelurilor inoxidabile austenitice faţă de coroziunea 92 . constând în încălzirea oţelurilor la ti = 1000. se produce uniformizarea prin difuzie a concentraţiei cromului în cristalele de austenită. iar peste 850 oC austenita are capacitate ridicată de a dizolva carbon şi separarea carburilor nu mai este justificată termodinamic.. 0. cantitatea de carburi precipitate este redusă.15 %) au structura de echilibru la ta alcătuită din austenită şi carburi de crom. astfel că.. atunci când piesele realizate dintr-un astfel de oţel vin în contact cu un mediu agresiv de lucru. pentru dizolvarea carburilor în austenită şi răcirea lor rapidă (în apă). dacă durata menţinerii este sub limita inferioară a intervalului critic. instabilă termodinamic şi. creşte concentraţia în crom a marginilor acestor cristale.04.12. iar dacă durata menţinerii este mai mare decât limita superioară a intervalului critic. ca urmare.1100 oC.

Dacă se analizează diagrama structurală prezentată în figura 7. care. Fig. leagă carbonul în exces sub formă de carburi proprii şi asigură astfel menţinerea nealterată a concentraţiei cromului în cristalele de austenită (oţelurile inoxidabile austenitice microaliate cu titan.04 %). se observă că principalele probleme care pot afecta sudabilitatea oţelurilor austenitice crom-nichel sunt: fisurarea la cald şi fragilizarea indusă de formarea fazei σ . • Fisurarea la cald a CUS realizate prin sudare se produce la temperaturi ridicate (peste 1200 oC). carbonul. Diagrama timp – temperatură − sensibilizare la coroziunnea intercristalină (TTS) a oţelului inoxidabil X10CrNi18−8 Oţelurile inoxidabile austenitice au o bună sudabilitate. siliciul. niobiu sau tantal. în 93 . niobiu) compuşi (sulfura de nichel. în timpul solidificării CUS. niobiu sau tantal sunt denumite oţeluri stabilizate). Microfotografia unei zone afectate de coroziunea intercristalină la o piesă din oţel inoxidabil austenitic X10CrNi18−8 Fig. sulful şi fosforul favorizează apariţia fisurării la cald. deoarece formează cu elementele de aliere tipice oţelurilor inoxidabile austenitice (nichel. creşterea concentraţiei cromului. fisurile formate la cald având caracter interdendritic şi fiind cauzate de prezenţa unor faze uşor fuzibile în zonele intercristaline ale structurii primare a CUS. silicaţi) care sunt faze uşor fuzibile sau care formează cu fierul sau cu elementele de aliere eutectice uşor fuzibile.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale intercristalină: reducerea concentraţiei de carbon (%Cm ≤ 0.12. titan. 8.24.13. 8. carburi de titan şi niobiu. apariţia fenomenului este influenţată de următorii factori: − compoziţia chimică a BMT din care rezultă prin solidificare CUS (dependentă de compoziţia şi puritatea MB şi MA). pentru evitarea formării carburilor de crom în structura oţelurilor. având afinitatea faţă de carbon mai mare decât cromul. pentru ca separarea intercristalină a carburilor de crom să afecteze în mică măsură rezistenţa la coroziune a marginilor cristalelor de austenită şi/sau microalierea oţelurilor cu titan.

ferita are rezistenţa la deformare mai mică decât austenita şi. apariţia fazei σ (sigmatarea) şi fragilizarea care o însoţeşte sunt favorizate de prezenţa unor elemente de aliere ca Mo. siliciu) şi diminuarea pericolului de formare a eutecticelor uşor fuzibile. prin realizarea următoarelor etape: γ + α → γ + α + σ → γ + σ. iar prezenţa austenitei conferindu-le o bună ductilitate şi tenacitate. relaxarea tensiunilor mecanice care apar în timpul cristalizării primare a CUS (la temperaturi înalte.. denumite şi oţeluri duplex. Primele oţeluri duplex realizate au avut compoziţia: %Cm ≤ 0. fixând elementele nocive (sulful. wolframul. compus intermetalic FeCr caracterizat prin duritate ridicată şi fragilitate accentuată. Nb. faza σ apare (mai greu) după sudare.900 oC.4 %) împiedică fisurarea la cald. în zonele încălzite la 600. Oţelurile inoxidabile austenito – feritice sau ferito – austenitice. iar dacă structurile sunt austenito − feritice.. fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi nichel şi reprezintă o clasă structurală de oţeluri utilizată relativ recent (cu toate că primele oţeluri duplex au apărut încă din 1930) la fabricarea aparaturii tehnologice de presiune şi a construcţiilor sudate. raportul preferat al conţinuturilor procentuale de ferită şi austenită în structura oţelurilor de acest tip este cel unitar (%α ≅ 50 % şi %γ ≅ 50 %). vanadiul şi molibdenul împiedică fisurara la cald.) sub formă de compuşi greu fuzibili sau care formează cu fierul sau cu elementele de aliere eutectice greu fuzibile. Ti şi de procesele de deformare plastică la rece şi pot fi înlăturate aplicând după sudare (sau după operaţiile de prelucrare prin deformare plastică la rece) un tratament termic constând din încălzirea zonei sigmatate la ti ≅ 1000 oC.. faza σ apare (mai uşor) în aceleaşi zone.. Fragilizarea prin faza σ se produce atunci când în îmbinările sudate apare faza σ.4. − prezenţa feritei în structura CUS (într-un conţinut procentual de 3.5 %. prin realizarea următoarelor etape: γ → γ + α → γ + α + σ → γ + σ.. prezenţa în structură a feritei asigurându-le niveluri ridicate ale rezistenţei mecanice şi rezistenţei la coroziune... %Mom = 1.. carbonul etc. fosfor.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR timp ce manganul.24.2 % şi %Cum ≤ 2 %..1.04 %. ca urmare. Aceste oţeluri combină bunele proprietăţi ale oţelurilor inoxidabile feritice şi austenitice. dacă MB sau CUS au structura complet austenitică.. %Nim = 4. ferita este faza care se deformează uşor şi ajută la diminuarea nivelului energetic al câmpului de tensiuni care apare datorită sudării) şi dizolvarea elementelor nocive (sulf.. prin realizarea următoarelor efecte: finisarea structurii (ferita cristalizează înaintea austenitei şi împiedică formarea structurilor dendritice grosolane).4 ore şi răcirea în aer. menţinerea la această temperatură o durată τm = 2.6. 8. %Crm = 22.. la realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri s-a constatat că structurile realizate în CUS şi ZIT nu mai prezintă raportul unitar al conţinuturilor procentuale de ferită 94 . direct din austenită . Si.

A doua generaţie de oţeluri duplex a avut compoziţia chimică caracterizată prin %Cm ≤ 0. Mărcile de oţeluri comerciale din această clasă structurală corespund integral prescripţiilor prezentate mai înainte.X2CrNiMoN22−5−3. mai ales dacă nu este posibilă aplicarea de TT postsudare..30 % (unele conţinând şi %Wm = 0..7... %Cum ≤ 2. Pentru realizarea unor îmbinări sudate de calitate la realizarea aparatelor tehnologice sau construcţiilor metalice din oţeluri duplex se recomandă a se avea în vedere următoarele aspecte: • pentru a obţine CUS cu caracteristici corespunzătoare.15. tenacitatea oţelurilor duplex are nivelul situat între nivelurile corespunzătoare oţelurilor inoxidabile austenitice şi feritice.. • în procesul de sudare se produc fenomene metalurgice de precipitare în CUS şi ZIT a unor faze dure (faze δ.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale şi austenită.X3CrNiMoN27−5−2. constatându-se că el îmbunătăţeşte rezistenţa mecanică şi rezitenţa la coroziune şi contribuie la formarea austenitei din ferită la temperaturi ridicate.5 %). respectarea acestei prescripţii asigurând formarea şi menţinerea cantităţii corespunzătoare de austenită în structura CUS. X2CrNiMoCuWN25−7−4. dar nefiind recomandate pentru echipamentele şi aparatele tehnologice destinate aplicaţiilor criogenice. Rezistenţa la coroziune a oţelurilor duplex din generaţia a doua este mai bună decât a oţelurilor inoxidabile austenitice. de tipul unor compuşi intermetalici cu conţinuturi ridicate de crom şi molibden sau nitruri de fier şi/sau de elemente de aliere) care fragilizează structura şi micşorează rezistenţa la coroziune a acesteia.26 %.04 %. %Mom = 3. iar sudarea fără MA sau cu pMA scăzute (valori mari ale pMB) nu este recomandată (trebuie evitată). %Crm = 24.. oţelurile duplex putând fi utilizate pentru confecţionarea pieselor. asigurând menţinerea raportului unitar al conţinuturilor procentuale de ferită şi austenită în zonele caracteristice ale îmbinărilor sudate ale echipamentelor trehnologice sau construcţiilor realizate din astfel de materiale..8 %.5.5.X2CrNiMoCuN25−6−3.0.1.. construcţiilor şi echipamentelor care funcţionează la temperaturi superioare temperaturii de –50 oC (în condiţii de frig climatic sau industrial). MA cu compoziţie apropiată de a MB se utilizează numai în cazul când se efectuează TT postsudare pentru rectificarea structurilor din CUS şi ZIT. iar caracteristicile de rezistenţă la coroziune ale îmbinărior sudate sunt nesatisfăcătoare. este necesar ca MA utilizate la sudare să fie supraaliate cu nichel (MA trebuie să aibă %Nim ≅ 9 %.. care au în mod obişnuit %Nim = 5.. spre deosebire de MB.4 % .5 % şi %Nm = 0... 95 . aşa cum rezultă din următoarele exemple: X2CrNiN23−4. %Nim = 6. azotul a fost utilizat pentru înlocuirea parţială a nichelului ca element austenitizant. X2CrNiMoN25−7−4. iar rezistenţa la tracţiune şi limita de curgere sunt aproximativ de două ori mai mari decât ale oţelurilor inoxidabile austenitice.0 %).

oţelurile inoxidabile prezintă şi o bună refractaritate (mai ales.1100 oC) se utilizează oţelurile refractare (termorezistente) speciale.. micşorează tendiţa de fragilizare la cald a acestora şi/sau le măresc temperatura de recristalizare primară. Al2O3. nichel. aşa cum s-a arătat anterior.. iar rezistenţa mecanică la temperaturi ridicate se asigură oţelurilor prin alierea cu crom. 10AlCr240 (aparţinând clasei structurale a oţelurilor aliate feritice). 15SiNiCr250. ţevi prin care circulă hidrocarburi şi care au domeniul temperaturilor de lucru [700 oC. sârme etc. principalele mărci de astfel de oţeluri (simbolizate în acelaşi mod ca şi oţelurile aliate pentru construcţia de maşini cuprinse în STAS 791) sunt: 10AlCr70..45 %. 20VNiMnCr120. vanadiu (care durifică oţelurile prin formarea de carburi stabile. 12SiNiCr360 şi 10TiAlCrNi320 (aparţinând clasei structurale a oţelurilor aliate austenitice). în funcţie de compoziţia lor chimică. deoarece elementele de aliere difuzează mai uşor în această fază. 12NiCr250. deoarece. martensitică sau austenitică. 900 oC]. SiO2. rezistenţa la oxidare este conferită oţelurilor de alierea cu crom şi este îmbunătăţită de alierea suplimentară cu siliciu şi aluminiu (elemente care asigură formarea pe suprafetele pieselor realizate din astfel de oţeluri şi exploatate la temperaturi ridicate a unui strat compact şi aderent de oxizi. table. wolfram. O aplicaţie în care alegerea oţelurilor termorezistente ridică probleme interesante o constituie fabricare ţevilor pentru cuptoarele instalaţiilor de piroliză din combinatele petrochimice.6. 8. Pentru aplicaţiile tehnice la care temperaturile de lucru sunt foarte ridicate (550. peste care se manifestă cu intensitate mare fenomenul de fluaj).. Oţelurile refractare (termorezistente) pot aparţine. benzi. uneia din clasele structurale anterior prezentate: feritică. iar precipitarea nitrurilor se produce mai intens dacă MB nu are un conţinut suficient de azot (care să determine formarea şi stabilizarea austenitei) sau dacă nu se folosesc MA supraaliate cu nichel. molibden. 20−25 sau 25−35. iar solubilitatea azotului în ferită este mai scăzută decât în austenită. 10AlCr180. dacă aplicaţiile în care sunt utilizate se caracterizează prin temperaturi de lucru nu prea mari. 15SiNiCr200. semifabricatelor laminate finite (profile pline şi fasonate. destinate fabricării produselor prin deformare plastică la cald.0.) şi barelor forjate. s-a constatat că apariţia fazelor δ este determinată de menţinerile îndelungate la temperaturi ridicate. având calitatea reglementată de STAS 11523. 40SiNiCr250.35. în general sub 550 oC).1. de tipul Cr2O3.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fenomenele de precipitare se produc în principal în zonele feritice ale structurii CUS şi ZIT.5. 96 . 20VNiWMoCr120 (aparţinând clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice). cu conţinuturile de carbon %Cm = 0. Pentru această aplicaţie singurele oţeluri care dau rezultate bune sunt oţelurile austenitice crom – nichel tip 15−35. 12TiNiCr180. ce protejează materialul împotriva oxidării în profunzime).

. care au în compoziţie şi mici cantităţi de carbon (%Cm = 0.05 %) şi alte elemente de aliere: molibden (%Mom = 2…25 %. aceste oţeluri prezintă viteze de fluaj minime şi rezistenţe tehnice de durată (fluaj) maxime şi au tendinţă redusă de carburare în prezenţa mediilor de hidrocarburi (carburarea ţevilor şi. dar nu afectează inadmisibil sudabilitatea acestor oţeluri (cu anumite precauţii tehnologice ţevile pentru cuptoarele instalaţiilor de piroliză pot fi sudate). ca urmare. zirconiu etc. conţinutul ridicat de carbon diminuează prelucrabilitatea prin deformare plastică a acestor oţeluri.. siliciu (%Sim < 2 %).15. le asigură o foarte bună rezistenţă la oxidare.45 % a fost adoptată ţinând seama că. Fig. 97 . împreună cu siliciul şi aluminiul. impunând fabricarea ţevilor prin turnare centrifugală. aşa cum arată diagramele din figurile 8. 8. titan. se utilizează aliaje speciale Ni−Cr ( %Nim = 45…70 % şi %Crm = 12…. datorită numărului mare de componente aceste materiale sunt denumite superaliaje. Soluţia folosirii unor oţeluri cu %Cm = 0. 8.35. nichelul asigură acestor aliaje o rezistenţă excepţională la coroziune în medii puternic reducătoare.0. fier (%Fem = 2…12 %).14 şi 8.01…0. creşterea excesivă a cantităţii de carburi în structură fiind una din principalele cauze care produc degradarea ţevilor). niobiu (%Nbm = 3…5 %).14.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale având structura de echilibru la ta alcătuită din austenită şi carburi. iar cromul.25 %). aluminiu. celelalte componente contribuind la creşterea rezistenţei mecanice la cald şi asigurarea unei bune comportări la fluaj. Dependenţa dintre viteza de fluaj şi concentraţia de carbon la oţelurile austenitice crom – nichel tip 15–35 Fig.15. wolfram (%Wm = 3…5 %). Dependenţele dintre rezistenţa tehnică de durată şi concentraţia de carbon la oţelurile austenitice crom – nichel tip 15–35 şi 25–20 Pentru aplicaţiile în care mediul de lucru este foarte agresiv şi/sau temperaturile de lucru sunt ridicate.

conţinuturile de impurităţi ale acestor oţeluri sunt limitate la nivelurile %Sm.6…1. Superaliajele sunt cunoscute sub denumirile comerciale.%Sim =1. care.02…. cum ar fi aluminiul (%Alm ≥ 0.2..Ti) sau (Ni. contribuie la creşterea rezistenţei mecanice. Pentru a realiza o astfel de comportare.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabel 8. oţelurile aparţinând acestei categorii au concentraţiile de carbon scăzute (%Cm ≤ 0.02….6…6.25 %). prin duritatea.02 %).Fe)3Al.16 %).5…5. durificate prin precipitarea unor compuşi chimici. %Sm.8.0…2. Compoziţiile chimice de bază ale unor superaliaje refractare Denumirea comercială INCONEL 625 INCONEL X 750 HASTELLOY C HASTELLOY X WASPALLOY NIMONIC 901 NIMONIC 105 %Nim min.6. %Alm = 4…5 5 % Superaliajele au structura alcătuită din soluţii solide ale componentelor. compacte.12…0. Incoloy.%Tim = 2…3 1 2 % 4. %Fem = 17…20 %. molibden (Mom ≤ 0.12 %) şi titanul (%Tim = 0.%Tim = 2…3 % 10 %Wm = 4…5 %. 0 % 8. cele mai cunoscute tipuri de aliaje din această clasă fiind: Inconel..04 %. %Pm ≤ 0.3 ani cu atmosfera înconjurătoare.8…1.015….55 %). % Alte elemente %Mom %Com max. Nimonic etc.30 %). ce pasivează produsele (reduc viteza de coroziune uniformă la valori apropiate de 0 mm/an). %Fem = 3…4 15…17 0. tenace şi aderente la suprafaţa produselor. 8. %Fem = 30…33 %.30….035 %. vanadiul (%Vm = 0.8.15 %) şi conţin mici cantităţi de elemente care fixează azotul sub formă de nitruri stabile.0. %Alm = 0 1 2 1 6% 5. niobiul (%Nbm = 0.5…5. 8.%Sim = 0 0 1 1 3% 3. respectiv.0.10 %). %Pm ≤ 0.5 %.65 %).0…1 %Nbm = 3…4 %.1. 0.. sunt slab aliate cu crom (%Crm = 0.8 0 10 % max. Oţelurile patinabile Oţelurile din această categorie prezintă rezistenţă ridicată la coroziunea atmosferică. Hastelloy. 18…22 %Tim = 1…1. a unor pelicule (patine) de oxizi şi sulfat complex de fier. 12…15 %Tim = 2…3 %.. zirconiu (Zrm ≤ 0. %Fem = 5…9 % . prin interacţiunea lor timp de 1.25…0. Ni3(Al. dacă oţelurile sunt livrate 98 . cum ar fi Ni3Nb.060 %). care se comportă ca nişte straturi autoprotectoare. nichel (%Nim ≤ 0.0…1 1. 70 55…65 45…50 50…55 42…43 50…55 %Crm 20…23 14…17 15…19 20…23 18…21 12…14 14…15 Compoziţia chimică. cu care firmele producătoare le-au lansat pe piaţă. 58 min. fineţea mare şi gradul lor de dispersie ridicat. cu caracteristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8. rezistenţă determinată de formarea pe suprafaţa produselor realizate din astfel de oţeluri. dacă oţelurile sunt complet dezoxidate (calmate) la elaborare. cupru (%Cum = 0.5…1.0.

Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale în altă stare decât cea calmată. pentru confecţionarea sculelor de prelucrare prin deformare plastică la rece sau la cald a diferitelor materiale (dălţi. filiere etc. lemn. dacă carbonul echivalent. piatră. vagoanele de cale ferată. fie în starea realizată prin laminare obişnuită (cu sau fără TT de normalizare aplicat ulterior laminării). concentraţia fosforului fiind mărită la unele oţeluri (la nivelul %Pm = 0. iar dacă condiţia nu este îndeplinită se recomandă sudarea cu preîncălzire şi.15 %). iar STAS 500/3 care reglementează acelaşi domeniu. oţelurile SxxxW se pot livra în clasele de calitate J0. poansoane. matriţe pentru prelucrarea oţelurilor sau maselor plastice.. benzi sau profile laminate din astfel de oţeluri sunt construcţiile metalice şi mecanice (supuse în exploatare la coroziune atmosferică la temperatura ambiantă). 8. dornuri. structurile portante şi de închidere ale halelor industriale şi unele recipiente sub presiune. freze. Deoarece conţinuturile de carbon şi alte elemente de aliere sunt scăzute. cuţite pentru foarfeci. prevede mărcile RCA 370 şi RCB 510.15 %). 99 . macaralele. alezoare. Semifabricatele din astfel de oţeluri se livrează fie în starea obţinută prin laminare normalizantă.2. cum ar fi: stâlpii pentru reţelele electrice de înaltă tensiune. eventual. burghie. aplicarea recoacerii de detensionare ca TT postsudare. iar produsele realizate din acestea nu se tratează termic.06. materiale plastice etc. iar conţinuturile de impurităţi sunt limitate. semnificaţiile simbolurilor fiind cele precizate în scap. oţelurile din această categorie prezintă o bună sudabilitate. realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri nu ridică probleme tehnologice deosebite. determinat cu relaţia (8. deoarece acesta poate participa ca element activ la formarea peliculelor de pasivare.).. 8. iar S355W se poate livra şi în varianta S355WP..44 %.06…0. Standardul SR EN 10155 prevede mărcile S235W şi S355W. tarozi. nefiind încă abrogat. rabotare şi mortezare. Principalele aplicaţii tehnice în care se utilizează semifabricatele sub formă de table.2.3). Caracteristicile fizico − mecanice şi tehnologice ale oţelurilor din această categorie sunt similare celor ale oţelurilor de uz general echivalente din punctul de vedere al mărcii şi clasei de calitate. nicovale pentru forjat. fonte. cu conţinut ridicat de fosfor (%Pm = 0. Oţelurile pentru scule Oţelurile din această clasă se utilizează pentru confecţionarea sculelor (cuţite pentru strunjire.) destinate prelucrării prin aşchiere a semifabricatelor şi pieselor din diverse materiale (oţeluri. J2 şi K2.7.0. îndeplineşte condiţia %Ce ≤ 0.

• oţelurile trebuie să prezinte sensibilitate redusă la deformare şi/sau fisurare prin călire şi să aibă tendinţă mică de decarburare superficială în timpul prelucrărilor şi TT la care sunt supuse în procesul tehnologic de realizare a sculelor (deoarece micşorarea concentraţiei carbonului în stratul superficial diminuează călibilitatea şi capacitatea de călire – v. 8. vârfuri de centrare pentru maşini – unelte. • oţelurile trebuie să-şi menţină duritatea ridicată şi în urma încălzirii lor datorită frecărilor ce apar între scule şi semifabricatele sau piesele supuse prelucării. astfel ca zona de la suprafaţa sculelor durificată prin călire să fie suficient de extinsă (adâncă) şi să permită ascuţirea repetată a acestora. ferăstraie pentru lemn.2).).1. Oţelurile carbon pentru scule Oţelurile din această categorie au concentraţia de carbon ridicată (%Cm = 0.4). ace de trasare. ţinând seama că duritatea martensitei creşte odată cu concentraţia de carbon a oţelului supus călirii (v. deoarece încălzirile sculelor călite martensitic au efectele unor reveniri. micrometre.). duritatea ridicată se asigură prin aplicarea unui TT final de călire martensitică a sculelor. scule de tragere la rece a materialelor metalice etc.7. 7.2). instrumente chirurgicale etc.65. fără ca duritatea tăişurilor să se micşoreze inadmisibil..ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR punctatoare. oţelurile din această clasă trebuie să corespundă mai multor condiţii generale.2.). scap. se impune ca oţelurile să prezinte o bună stabilitate la revenire şi/sau să fie aliate cu elemente care să le asigure durificarea secundară (v. ceea ce impune ca. 5.25 %) şi conţinuturile de impurităţi limitate la nivelurile corespunzătoare oţelurilor de calitate. calibre etc.. şublere. maşinile agricole etc.) şi pentru realizarea elementelor active (care trebuie să prezinte durabilitate ridicată) ale instrumentelor de măsurare şi verificare a dimensiunilor pieselor (rigle. • oţelurile trebuie să aibă o bună călibilitate. fără apariţia unor fenomene nedorite de fisurare sau rupere fragilă). chei fixe. scap. oţelurile pentru scule să fie (de obicei) hipereutectoide.1. 5. Fiind în marea majoritate oţeluri hipereutectoide. În corelaţie cu destinaţia lor. pentru fabricarea unor piese rezistente la uzare (de la maşinile textile. pentru fabricarea unor unelte şi instrumente de lucru (şurubelniţe. scap.2. care pot fi formulate astfel: • oţelurile trebuie să prezinte duritate ridicată (mai mare decât duritatea materialelor semifabricatelor sau pieselor care se se prelucrează cu sculele confecţionate din ele) şi tenacitate suficientă (pentru ca tăişurile şi corpul sculelor să poată prelua solicitările mecanice la care sunt supuse în timpul utilizării lor pentru prelucrarea semifabricatelor sau pieselor. structura lor de echilibru la ta este alcătuită din perlită şi 100 .

tabelul 4. care conferă oţelurilor o bună prelucrabilitate prin deformare plastică şi prin aşchiere.5). principalele mărci de oţeluri sunt: OSC7.60 HRC).2). semnificaţia simbolurilor fiind cea precizată în scap.60 HRC. scap..200 oC). OSC9. Deoarece creşterea concentraţiei masice de carbon şi aplicarea de TT sunt singurele căi de acţiune pentru asigurarea caracteristicilor de utilizare ale acestor oţeluri. pentru finisarea granulaţiei şi obţinerea unei structuri cvasieutectoide (fără reţea de cementită secundară). în procesul tehnologic de realizare a sculelor din astfel de oţeluri se pot include următoarele TT: • normalizarea (v..200 oC. pentru creşterea durităţii şi. Gradul moderat de îndeplinire a condiţiilor limitează utilizarea acestor oţeluri la fabricarea sculelor cu forme simple şi dimensiuni caracteristice nu prea mari şi impune o serie de restricţii privind regimurile tehnologice de lucru cu sculele confecţionate din astfel de oţeluri (de exemplu. • revenire joasă (la ti = 150. limitarea vitezelor de aşchiere şi/sau răcirea sculelor în cursul utilizării lor pentru diverse prelucrări). încadrarea lor în condiţiile generale anterior formulate se prezintă astfel: • oţelurile prezintă sensibilitate ridicată la decarburarea superficială şi la fisurarea prin călire... care se menţine numai dacă acestea nu se încălzesc (în timpul utilizării) la temperaturi mai mari de 150.. • călibilitatea acestor oţeluri corespunde unui indice J 5 – 55/60..0 %). călire la temperaturi scăzute. 8.3). 6. • sculele realizate din astfel de oţeluri au duritatea (după TT final) 55. eventual. scap. Pentru îndeplinirea condiţiilor generale anterior formulate. 6. OSC11 şi OSC12. • recoacerea de globulizare a cementitei (v. pentru obţinerea unei structuri cu perlită globulară. 101 . Semifabricatele din astfel de oţeluri se realizează prin deformare plastică la cald şi se livrează în starea structurală (cu perlită globulară) conferită de aplicarea unui TT de recoacere de globulizare a cementitei (numită şi recoacere de înmuiere). OSC8. Oţelurile din această categorie au calitatea reglementată prin STAS 1700. pentru obţinerea unei structuri martensitice cu conţinuturi minime de austenită reziduală.2.. 6. sculele realizate din astfel de oţeluri se supun unui TT final alcătuit din: • călire martensitică. bine detensionată şi cu duritate ridicată (55. După aducerea la configuraţia dorită. scap.5).3.2 (de exemplu.. simbolul OSC10 corespunde unui oţel carbon pentru scule având concentraţia masică medie de carbon %Cm = 1.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale cementită secundară (dispusă sub formă de reţea la marginea formaţiunilor perlitice – v. OSC10. pentru obţinerea unei structuri cu martensită de revenire (v.3.

7.2. 8. ce corespund unor oţeluri aliate (hipereutectoide) din clasa structurală perlitică (cu structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi carburi secundare) şi 155MoVCr115. Semifabricatele din aceste oţeluri sunt realizate prin deformare plastică la cald şi sunt livrate în starea structurală (cu perlită globulară) obţinută prin aplicarea unei recoaceri de înmuiere..7... wolframul (%Wm = 0.2 %). %Sm ≤ 0.4.1.3 %) şi manganul (%Mnm = 0. care recomandă o simbolizare similară celei utilizate de STAS 791 pentru oţelurile aliate destinate pieselor pentru construcţia de maşini. Oţelurile aliate pentru scule aşchietoare. ce corespund unor oţeluri aliate din clasa structurală ledeburitică (cu structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi carburi primare şi secundare).65 HRC).2. 100VMoCr52. siliciul %Sim = 0..2 %) şi manganul (%Mnm = 0.8.4..2.2... principalele mărci fiind: 90VMn20.2 %).03 % şi sunt slab sau mediu aliate cu elemente ca wolframul (%Wm = 1.0 %). scule (rezistente şi foarte rezistente la uzare) de prelucrare prin deformare plastică la rece şi instrumente de măsurare sau verificare au concentraţiile de carbon ridicate (%Cm = 0. care cuprinde ca principale mărci: 30VCrW85. conţinuturile de impurităţi limitate la nivelul %Pm. 105CrW20 şi 117VCr6. %Sm ≤ 0. Oţelurile aliate pentru scule Oţelurile din această categorie au compoziţia chimică corelată cu destinaţia şi caracteristicile de utilizare ale sculelor care se confecţionează din ele. putându-se distinge tipurile prezentate în continuare.2.1.2.. bine detensionată şi cu duritate ridicată (58. nichelul (%Nim = 1.. Calitatea acestor oţeluri este reglementată de STAS 3611.. unelte de mână şi scule de prelucrare prin deformare plastică la cald au concentraţiile de carbon %Cm = 0.1.. oţelurile de acest 102 . pentru obţinerea unei structuri cu martensită de revenire.1.8. molibdenul (%Mom = 0. 31VMoCr29. molibdenul (%Mom = 0. mediu sau înalt aliate cu diverse elemente.0 %)..60 %.2...1. 36VSiWMnCr53..00 %)...25. 55MoCrNi10 şi 55VMoCrNi17.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8.2.8..8. calitatea şi simbolizarea acestor oţeluri sunt reglementate de STAS 3611.. TT final la care sunt supuse sculele confecţionate din astfel de oţeluri este alcătuit (ca şi în cazul sculelor din oţeluri carbon) din călire martensitică (urmată uneori de călire la temperaturi scăzute.. 105MnCrW11... cromul (%Crm = 0..0...1 %).8 %)..0.03 % şi sunt slab....0 %)..200 oC).1. 165VWMoCr115 şi 200Cr115.12..0 %).2. 90VCrMn20. cum ar fi cromul (%Crm = 1. Ca şi a oţelurile de tipul precedent.6.7.15. Oţelurile aliate pentru scule rezistente la şoc.2 %).1.1. vanadiul (%Vm = 0.4. pentru diminuarea conţinutului de austenită reziduală din structură) şi revenire joasă (la ti = 150..2.5. vanadiul (%Vm = 0. 8. conţinuturile de impurităţi limitate la nivelul %Pm.2.8 %). 31VCr8.

8.8.50 HRC (menţinută la acest nivel ridicat..2. Oţelurile de acest tip au calitatea reglementată de STAS 7382 şi se simbolizează folosind grupul de litere Rp. element de aliere scump). Rp2..650 oC.95.1.0.0 %..78 %. Utilizarea unor concentraţii relativ mici de carbon (ca şi alierea cu unele elemente.. %Wm = 17. Rp5...5. cu concentraţii mai ridicate de carbon. la ti = 500.5 % şi %Vm = 1.. Rp3....3.. cu compoziţia: %Cm = 0.2 %. %Wm = 2..05 %. deoarece structurile obţinute prin TT final aplicat acestor scule îşi menţin duritatea ridicată (60.4. • oţelurile aliate suplimentar cu molibden (pentru a înlocui parţial wolframul..18 %.9 %.... %Crm = 3.5 %.2. deoarece se obţine o structură (cu martensită de revenire) instabilă.65 HRC) până la temperaturi de 600...5 % şi %Mom = 2. %Vm = 1.. principalele mărci fiind Rp1.0. 103 . la sculele confecţionate din astfel de oţeluri nu se recomandă aplicarea TT de călire martensitică + revenire joasă..2 % şi %Mom = 8. marca reprezentativă fiind Rp9.. %Vm = 2.0... Rp10 şi Rp11. Rp4. Pornind de la această reţetă s-au dezvoltat toate variantele de oţeluri rapide utilizate în tehnică: • oţelurile economice.05 %.95. %Crm = 3.2.7.5.. Sculele confecţionate din acest tip de oţeluri se supun unui TT final de îmbunătăţire (călire martensitică urmată de revenire înaltă.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale tip aparţin clasei structurale a oţelurilor aliate (hipoeutectoide) perlitice (cu structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi ferită).5 %.5... ce produc transformări structurale (trecerea martensitei de revenire în sorbită de revenire) însoţite de modificări dimensionale (nepermise) şi de micşorarea durităţii.3. marca reprezentativă fiind Rp11. deoarece la aceste oţeluri aliate se manifestă fenomenele de stabilitate la revenire şi de durificare secundară)..70.5 %. Compoziţia chimică de bază a oţelurilor rapide corespunde mărcii Rp3: %Cm = 0.1. Rp9.. pentru obţinerea unei structuri (apropiată de echilibru) cu sorbită de revenire şi duritatea 40..5 %. cum ar fi nichelul şi manganul) este dictată la oţelurile de acest tip de necesitatea obţinerii unor scule cu tenacitate ridicată (rezistente la şocuri mecanice sau termice repetate) şi care să nu se decarbureze uşor în cazul utilizării lor (la temperaturi ridicate) pentru prelucrarea prin deformare plastică la cald a materialelor metalice.. %Wm = 1.4.4. urmat de un număr convenţional (fără semnificaţie privind compoziţia sau caracteristicile oţelurilor)... cu următoarea compoziţie: %Cm = 0..2.1..2. concentraţii minime de wolfram şi aliate suplimentar cu molibden (care suplineşte lipsa wolframului).550 oC)..0.5.5. Oţelurile rapide sunt destinate în principal confecţionării sculelor aşchietoare care permit prelucrarea cu viteze mari de aşchiere a materialelor metalice. %Crm = 3. iar încălzirile la care sunt supuse sculele în timpul utilizării (pentru deformarea plastică la cald a materialelor metalice) echivalează cu aplicarea unor reveniri înalte..

cu compoziţia: %Cm = 0... carburi secundare şi un schelet ledeburitic.3) de la ti = 1200.4 cicluri de revenire la ti = 530.5. deoarece oţelurile rapide au temeratura Ms << ta. %Crm = 3.. de tipul celei prezentate în micrografia din figura 8. o parte din elementele de aliere se separă din austenită sub formă de carburi. cu duritate ridicată (numită hardenită)... stabilitatea austenitei scade (Ms creşte) şi aceasta se transformă în martensită foarte fină. scap.0 %. repetarea revenirii conducând la diminuarea cantităţii de austenită netransformată şi obţinerea unei structuri finale.. cu martensită de revenire fină şi carburi globulare uniform distribuite în aceasta. 8.5 %. aşa cum se poate observa pe micrografia prezentată în figura 8.16.17. semifabricatele obţinute după aceste operaţii având structura alcătuită din perlită globulară şi carburi primare.. semifabricatele cu această stare structurală se pot prelucra (prin deformare plastică la cald.5 % şi %Com = 5. %Vm = 2. Ms << ta şi în urma călirii se obţine o structură alcătuită din austenită şi carburi primare. întreruptă sau în trepte – v. Fig. TT final la care sunt supuse sculele din oţeluri rapide este alcătuit din: • călire martensitică (într-un singur mediu.9.4. Microstructura sculelor din oţeluri rapide după TT final . %Wm = 9.1300 oC 104 Fig. 8. deoarece austenita din structura la ti conţine concentraţii mari de elemente de aliere dizolvate. o structură alcătuită din austenită. marca reprezentativă fiind Rp1. 6..1.17...6 %..1300 oC...2.. carburi secundare şi un schelet ledeburitic (v. în cursul încălzirii şi menţinerii la ti.4. Lingourile obţinute în condiţii industriale (răcite rapid la solidificare) prezintă la ta. 7.10 %. Microstuctura oţelurilor rapide după călirea de la ti = 1200. structura de echilibru la ta a lingourilor turnate din astfel de oţeluri şi răcite foarte lent fiind alcătuită din perlită sorbitică. • 2. aşchiere etc.0..580 oC.16. Lingourile cu această structură se supun forjării (la cald) pentru distrugerea scheletului ledeburitic şi sfărâmarea carburilor primare pe care acesta le conţine şi apoi unei recoaceri de înmuiere..) pentru obţinerea sculelor cu configuraţia şi dimensiunile dorite.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • oţelurile aliate suplimentar cu cobalt (element care măreşte vrc şi temperaturile caracteristice Ms şi Mf ale oţelurilor şi permite simplificarea TT final al sculelor)... Oţelurile rapide aparţin clasei structurale a oţelurilor aliate ledeburitice. scap.5).

pentru transformarea austenitei în martensită şi se aplică apoi un singur ciclu de revenire. Diagrama TT final al sculelor realizate din oţeluri rapide Fig. 8.1.). Influenţa temperaturii de revenire asupra durităţii sculelor din oţeluri rapide În legătură cu TT final al sculelor din oţeluri rapide trebuie evidenţiate şi următoarele aspecte: • tratamentul poate fi simplificat. dacă. Oţelurile destinate pieselor turnate trabuie să prezinte proprietăţi de 105 . 8. pentru multe aplicaţii tehnice (piese cu configuraţii complicate. Oţelurile pentru piese turnate Piesele turnate din oţel se obţin mai greu decât cele din fontă. Alte oţeluri cu destinaţii sau caracteristici speciale 8. mai ales la sculele realizate din oţeluri rapide aliate suplimentar cu cobalt.19. 8. iar modul în care ti la revenire influenţează duritatea sculelor este descris de diagrama din figura 8.) utilizarea semifabricatelor turnate din oţel rămâne soluţia agreată şi în prezent aproape 20 % din totalul semifabricatelor folosite pentru obţinerea diverselor produse sunt realizate prin turnare din diferite mărci de oţeluri. pentru durificarea superficială suplimentară a acestora.). • tratamentul de revenire se face în mod frecvent prin încălzirea sculelor în băi de săruri topite. se face o călire la temperaturi scăzute (la tco < −70 oC).4. Fig.18.6.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Diagrama TT final al sculelor din oţeluri rapide este prezentată în figura 8. scap 6. Cu toate acestea. deoarece oţelurile au proprietăţi de turnare mai slabe decât fontele (temperatură ts ridicată. 19. caz în care se poate realiza simultan şi un tratament termochimic de cianurare (v. interval mare de solidificare. după ciclul primar de călire.18 .8. fluiditate scăzută etc. piese cu dimensiuni şi mase mari etc.8.

slab sau mediu aliate. se utilizează oţeluri slab aliate cu Mn. În principiu. caz în care simbolul mărcii are ataşată la început litera G (v.5).550 N/mm2. Cr-Mn. aceste oţeluri au caracteristicile minime de rezistenţă mecanică încadrate în limitele Re = 200. noul sistem de simbolizare reglementat prin SR EN 10027 prevede la fiecare marcă de oţel posibilitatea de a fi utilizat şi ca oţel pentru piese (semifabricate) turnate.2 = 410…840 N/mm2 şi Rm = 620…1030 N/mm2. la oţelurile sudabile prescriindu-se %Cm ≤ 0. au plasticitatea şi tenacitatea garantate prin prescrierea unor valori minime pentru coeficientul de gâtuire Z sau energia de rupere KV. Pe lângă oţelurile de uz general. cu Re ≥ 200 N/mm2 şi Rm ≥ 400 N/mm2). aceste oţeluri se simbolizează la fel ca şi oţelurile nealiate turnate şi au compoziţia chimică stabilită de producător astfel încât să fie satisfăcute cerinţele privind caracteristicile mecanice (de exemplu. Cr-Mo.25 % şi adâugându-se litera W la simbolul mărcii (de exemplu. Cr-Mn-Si. reprezentând valorile minime ale limitei de curgere Re şi rezistenţei la tracţiune Rm (de exemplu.035 %). ca urmare. Principala condiţie care se impune oţelurilor pentru piese turnate o constituie asigurarea caracteristicilor mecanice cerute de aplicaţia în care sunt utilizate şi. în prezent simbolizarea oţelurilor de uz general pentru piese turnate se face cu ajutorul a două numere. sunt oţeluri cu %Cm ≤ 0.25 %. OTA17MoCr13 106 . oţelul G 230−450 este un oţel pentru piese turnate cu Re ≥ 230 N/mm2 şi Rm ≥ 450 N/mm2).. %Sm ≤ 0. orice oţel poate fi utilizat şi pentru obţinerea pieselor turnate şi..ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR turnare acceptabile şi să asigure caracteristicile mecanice impuse de condiţiile de solicitare ale acestor piese. • oţelurile de înaltă rezistenţă pentru construcţii mecanice şi metalice au calitatea reglementată de SR ISO 9477 şi sunt oţeluri carbon sau aliate destinate realizării semifabricatelor turnate care se supun TT de normalizare + revenire sau de călire + revenire înaltă (îmbunătăţire) în vederea asigurării unor caracteristici mecanice ridicate: Re sau Rp0. Oţelurile de uz general pentru piese turnate sunt de două tipuri: • oţelurile nealiate pentru construcţii au calitatea reglementată de SR ISO 3775. ca urmare.4 şi 8. cu conţinuturile de impurităţi limitate la nivelul %Pm. se utilizează netratate termic şi pot fi elaborate cu sau fără asigurarea sudabilităţii. Cr-Ni-Mo. deoarece principala condiţie impusă se referă la asigurarea caracteristicilor mecanice. marca G 200−400W corespunde unui oţel nealiat sudabil.. se folosesc în practică şi oţeluri pentru piese (semifabricate) turnare cu destinaţie precisă: • oţelurile turnate pentru armături (robinete).340 N/mm2 şi Rm = 400. tabelele 8. urmat de simbolul (alcătuit conform prescripţiilor din STAS 791) oţelului aliat respectiv (de exemplu.. cu calitatea reglementată de STAS 9277 şi simbolizate cu grupul de litere OTA.

dispozitive şi aparate.3 %). slab aliate cu Mn.8. mangan şi. Cr şi Ni.09 % şi aliat cu Mo.4). aliat cu Mo şi Cr.45 %. uneori. crom. nealiate sau slab aliate cu siliciu. iar T17VMoCr14 este un oţel cu %Cm ≤ 0. T15NiCr180 este un oţel inoxidabil austenitic de tip 18−8 pentru piese turnate). V (elemente care îmbunătăţesc comportarea la fluaj). T21 este un oţel nealiat cu %Cm ≤ 0. cu menţiunea că în faţa simbolului se scrie litera T (de exemplu. concentraţia masică medie a nichelului fiind %Nim = 3. • oţelurile turnate în piese destinate să lucreze la temperaturi ridicate sunt oţeluri cu %Cm ≤ 0.35 %. Arcurile şi elementele elastice confecţionate din aceste oţeluri se supun unui TT final alcătuit din călire 107 . 8. 3. nealiate sau aliate cu Cr. aceste oţeluri au calitatea reglementată de STAS 10718 şi se simbolizează la fel ca oţelurile inoxidabile livrate sub formă de semifabricate prelucrate prin deformare plastică. Ni. cu wolfram şi nichel.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale este un oţel turnat pentru armături.21 %. la care se garantează o anumită valoare a energiei de rupere KV la –60 oC.17 %. cromul fiind elementul de aliere principal.17 %. Mo şi Cr. rezistenţă mare la oboseală şi sensibilitate redusă la fisurare în prezenţa concentratorilor de tensiuni şi o bună prelucrabilitate prin deformare plastică.scap. Mo. T9MoCrNi30R este un oţel pentru piese turnate destinate să lucreze la temperaturi scăzute. aceste oţeluri au calitatea reglementată de STAS 12403 şi se simbolizează la fel ca oţelurile de tipul precedent.0 %).4 %). concentraţia masică medie a cromului. sunt destinate realizării semifabricatelor turnate pentru piesele care lucrează la temperaturi ridicate (sub 575 oC) şi se simbolizează similar oţelurilor de tipurile precedente (de exemplu. • oţelurile turnate în piese rezistente la temperaturi scăzute sunt oţeluri cu %Cm ≤ 0. Cr.25 %. elementul de aliere principal. aliat cu V. având concentraţia masică medie %Crm = 1. adăugându-se la sfârşitul simbolului litera R (de exemplu. vanadiu.2. Cele mai utilizate oţeluri din această categorie sunt oţelurile hipoeutectoide cu %Cm > 0. aceste oţeluri au calitatea reglemntată de STAS 12404. fiind %Crm = 1. cu concentraţia masică medie de carbon %Cm = 0. • oţelurile inoxidabile turnate în piese sunt oţeluri înalt aliate ferito−martensitice sau austenitice de tipul celor prezentate în scap 8. Pentru a corespunde destinaţiei oţelurile din această categorie trebuie să prezinte limită de elasticitate (curgere) ridicată (v. stabilitate în timp a caracteristicilor mecanice în condiţiile de temperatură şi mediu de lucru specifice aplicaţiilor în care sunt utilizate. cu %Cm = 0.6. Mo. Oţelurile pentru arcuri Aceste oţeluri sunt destinate realizării arcurilor şi elementelor elastice utilizate în construcţia de maşini.

.65 %).95.1. bile. cu concentraţia masică medie de carbon %Cm = 0. 6. iar 60Si15A este un oţel aliat pentru arcuri..5). Oţelurile pentru arcuri au calitatea reglementată de STAS 795.2): J 6 – 61/62 la 108 . simbolizarea lor cuprinzând grupul de litere RUL. scap.65 %. cu concentraţia masică medie a elementelor de aliere %Cm = 0.1. RUL2.0. iar dacă temperaturile de lucru sunt ridicate. de litera V. role etc.027 %) şi sunt slab aliate cu crom (%Crm = 1. dacă oţelurile sunt tratate în vid la elaborare. Oţelurile pentru rulmenţi Oţelurile din această categorie sunt utilizate la confecţionarea elementelor active (inele. RUL1V.8... Oţelurile pentru rulmenţi utilizate curent au %Cm = 0. arcurile şi elementele elastice se confecţionează din oţeluri refractare sau din oţeluri rapide pentru scule. pentru creştera călibilităţii (impusă de realizarea componentelor rulmenţilor de mari dimensiuni) se poate apela la alierea suplimentară cu mangan (%Mnm = 0. oţelurile cu siliciu au însă tendinţă mare de decarburare şi de formare a unor defecte superficiale în timpul prelucrării prin deformare plastică la cald..10 %. 8. urmat de un număr convenţional (fără semnificaţie precizată) şi.90.4. Datorită destinaţiei.. Influenţa cea mai puternică asupra elasticităţii acestor oţeluri o are siliciul (dizolvat în ferită).60 % şi %Sim = 1.20. 8.1. iar pentru îmbunătăţirea purităţii se poate utiliza tratarea în vid a oţelurilor la elaborare. eventual. motiv pentru care. o bună rezistenţă la uzare şi o bună rezistenţă la oboseala de contact (produsă de solicitările variabile datorate contactului intermitent al inelelor cu bilele sau rolele rulmenţilor). au conţinuturile de impurităţi drastic limitate (%Sm ≤ 0. aceste oţeluri trebuie să asigure caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR martensitică. urmată de revenire medie (la ti = 370…500 oC – v. în prezent.3.80 %). există tendinţa înlocuirii acestora cu oţelurile slab aliate Cr−V sau Cr−Mn.1). scap.45..020 % şi %Pm ≤ 0. principalele mărci de oţeluri pentru rulmenţi sunt RUL1. Oţelurile din această categorie au calitatea reglementată de STAS 1456/1 şi STAS 11250. RUL2V şi RUL3V. scap. Pentru confecţionarea arcurilor şi elementelor elastice care lucrează în medii corosive se utilizează oţelurile inoxidabile (v.5 %. 6.. de exemplu.35 %) şi molibden (%Mom = 0.6.) ale rulmenţilor. a căror compoziţie chimică (încadrată în prescripţiile prezentate anterior) este diferenţiată pentru asigurarea următoarelor caracteristici de călibilitate (v. simbolul mărcilor de oţel utilizate pentru confecţionarea arcurilor sau elementelor elastice fiind urmat de litera A. OLC65A este un oţel nealiat de calitate pentru arcuri.

în procesele tehnologice de fabricare a acestor componente incluzându-se aceleaşi TT ca şi la sculele din oţeluri carbon şi aliate (hipereutectoide): normalizarea (pentru finisarea granulaţiei şi obţinerea unei structuri cvasieutectoide) şi recoacerea de globulizare a cementitei (pentru asigurarea unei structuri cu perlită globulară). având structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi cementită secundară (dispusă sub formă de reţea la marginea formaţiunilor perlitice). se utilizează în prezent oţelurile aliate Cr – Ni sau Cr – Mo pentru cementare. elemente active pentru concasoare şi utilaje miniere etc.6. produse prin acţiunea unor solicitări dinamice (şocuri) de contact. ca TT aplicate în cursul fabricării. De asemenea. bine detensionată şi cu duritate ridicată). Oţelurile pentru rulmenţi se încadrează în clasa structurală a oţelurilor aliate perlitice (hipereutectoide). la aceste piese se asigură durificarea superficială prin aplicarea unui TT final de carburare (v. ca TT finale. Pentru confecţionarea inelelor rulmenţilor de mari dimensiuni. şi călirea martensitică (pentru durificarea elementelor componente ale rulmenţilor). la aceste piese se asigură durificarea prin aplicarea unui TT final de călire superficială (călire CIF – v.4. datorită lipsei de tenacitate ce le caracterizează. scap. sunt oţeluri austenitice înalt aliate cu mangan. dinţi pentru cupele excavatoarelor. pentru confecţionarea inelelor rulmenţilor de mari dimensiuni. şenile pentru tractoare.2). 6.5 – 61/62 la mărcile RUL2 şi RUL2V şi J19 – 61/62 sau J 31 – 61/62 la marca RUL3V. pentru astfel de aplicaţii folosirea oţelurilor durificate prin calire martensitică nu dă rezultate corespunzătoare. funcţionare intermitentă şi condiţii necorespunzătoare de ungere. cu capacităţi mari de încărcare şi supuse la şocuri mecanice în cursul exploatării.) supuse în exploatare unor procese intense de uzare. cu capacităţi mari de încărcare.9…1. Semifabricatele utilizate la confecţionarea elementelor (pieselor) componente ale rulmenţilor se realizează prin deformare plastică la cald.3 % şi 109 . denumite şi oţeluri Hadfield (după numele metalurgului englez care le-a conceput în 1882). 6.3). se utilizează în prezent oţelurile (nealiate sau slab aliate) pentru îmbunătăţire. Oţelurile din această categorie. cu compoziţia chimică caracterizată de %Cm = 0.4. scap. de mare intensitate şi repetate.8. Oţelurile rezistente la uzare şi tenace Oţelurile din această categorie se utilizează la confecţionarea unor piese (lame pentru buldozere. urmată de călirea la temperaturi scăzute (pentru eliminarea austenitei reziduale şi asigurarea stabilităţii dimensionale a elementelor rulmenţilor) şi de revenirea joasă (pentru obţinerea unei structuri cu martensită de revenire.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale mărcile RUL1 şi RUL1V. 8. J 13.

8. la care structura acestor oţeluri devine complet austenitică. Structura de echilibru la ta a acestor oţeluri este alcătuită din austenită aliată cu mangan şi carburi de tipul (Fe. T130Mn135. prelucra sau fasona cu scule abrazive.9 se realizează la oţelurile maraging prin aplicarea următoarelor TT: • călirea de la o temperatură ti superioară temperaturii de 732 oC. În această categorie se încadrează oţelurile inoxidabile martensitice cu durificare prin precipitare (oţelurile PH – preciptation hardening). pentru îmbunătăţirea unor proprietăţi de utilizare. T100NiMn130. Piesele din astfel de oţeluri se obţin numai prin turnare şi se pot. care îşi autoadaptează proprietăţile în funcţie de condiţiile de utilizare). prezentate în scap. datorită ecruisării superficiale puternice pe care le-o produce acţiunea unor astfel de scule. 110 . prelucrarea lor prin aşchiere cu scule metalice nefiind posibilă. diverse cantităţi de nichel.2 şi oţelurile cu îmbătrânire martensitică (oţelurile maraging)..1. simbolizarea lor făcându-se la fel ca la oţelurile aliate pentru piese turnate. crom. Starea structurală corespunzătoare realizării caracteristicilor mecanice precizate în tabelul 8. molibden etc. T100MoMn130 şi T130MoMn135.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Mnm = 11…14 %. Mn)3C. T120CrMn130 . pentru dizolvarea carburilor în austenită. eventual. stabilitatea sa se micşorează şi se produce transformarea ei în martenstă. prin călire (răcire rapidă de la ti). însoţită de creşterea durităţii şi rezistenţei la uzare a pieselor (aceste oţeluri se comportă ca nişte materiale inteligente. ca urmare a producerii unor fenomene de descompunere a soluţiilor solide suprasaturate prezente în structura acestora. austenita este ecruisată. 8.9.6. Oţelurile cu rezistenţă mecanică foarte ridicată Aceste oţeluri aparţin clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice şi se caracterizează prin capacitatea de a realiza caracteristici mecanice ridicate. 8.5. principalele mărci de oţeluri din această categorie sunt: T105Mn120. urmată de răcirea rapidă. la care se pot adăuga. cu formarea unor precipitate disperse cu mare efect de durificare structurală. constând din încălzirea şi menţinerea la ti = 1050. În cursul utilizării pieselor confecţionate din aceste oţeluri. Calitatea oţelurilor din această categorie este reglementată de STAS 3718. pentru menţinerea structurii monofazice austenitice (cu plasticitate şi tenacitate ridicate) până la ta. având caracteristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8.1100 oC.. datorită deformării plastice superficiale provocate de solicitările mecanice de contact la care sunt supuse. Piesele confecţionate din astfel de oţeluri se supun unui TT de călire de punere în soluţie.

%Sim < 0. cu tendinţă redusă de fisurare. Tabelul 8.1 1970 1930 6 30 18Ni350 17.2 4.1 2500 2460 5 25 18Ni350 18.0 4.0 8. %Mnm < 0. martensita ⇒ austenită la depăşirea temperaturii Ms ≡ Msi ≅ 600 oC. A.0 10.1%.. structura care rezultă fiind o martensită (soluţie solidă suprasaturată având ca solvent Feα) cu conţinut scăzut de carbon.2 0.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale austenita suferă o transformare fără difuzie (transformare martensitică). Rp0. transformări locale ale martensitei în austenită şi micşorarea durităţii şi caracteristicilor de rezistenţă mecanică ale oţelurilor (înmuierea oţelurilor prin supraîmbătrânire).3 0. Marca oţelului Compoziţia chimică Sudabilitatea oţelurilor maraging este bună.5 12. aşchiere şi/sau sudare. %Pm < 0. Compoziţia chimică şi caracteristicile mecanice ale oţelurilor maraging Caracteristicile mecanice R m.2 0. Z. %Sm .5 8.03 %. piesele şi componentele de aparatură tehnologică realizate din astfel de oţeluri pot fi supuse prelucrărilor prin deformare plastică. suprasaturată în elemente de aliere.4 1340 1260 14 60 12.0 11.485 oC.01 % * Conţinutul de Cr (care.8 1.8 4.2.1 1480 1410 12 55 18Ni250 18.0 8.6 1.1%.1 1700 1620 6 30 3.5 3. sunt: • înmuierea ZIT.8 0. iar la încălzire.. %Nim %Com %Mom %Tim %Alm N/mm2 N/mm2 % % 18Ni200 18. austenita ⇒ martensită la traversarea temperaturii Ms ≡ Msr ≅ 240 oC.0 0. austenita se transformă în martensită plastică. o durată de menţinere aleasă convenabil pentru precipitarea în structura martensitică a fazelor durificatoare dorite. se realizează în fâşiile în care ciclurile termice de sudare se caracterizează prin temperaturi care asigură apariţia în structură a austenitei 111 . în starea structurală realizată prin călire.0* 12−5−3 La toate oţelurile %Cm < 0.2 0. semifabricatele. care determină creşteri locale ale concentraţiei de Ni.0 5. mai ales dacă operaţia de sudare este efectuată după realizarea TT de călire şi îmbătrânire la construcţia sudată.4 0.6 0.6 0.0 0. deoarece în timpul răcirii CUS şi ZIT după sudare.9.1 1700 1620 6 35 18Ni300 18. înlocuieşte Co). Principalele probleme care apar la sudare. în mod obişnuit se activează precipitare compuşilor intermetalici MoNi3 şi TiNi3 (cu efect durificator maxim) şi se limitează duratele de îmbătrânire pentru a se evita apariţia precipitatelor de tip Fe2Mo (fără nichel).7 5. • durificarea prin precipitare (îmbătrânire). transformarea martensitică a acestor oţeluri este reversibilă şi se caracterizează printr-un decalaj important între valorile temperaturii caracteristice Ms la realizarea transformării directe (la răcire) şi inverse (la încălzire): la răcire. la o temperatură ti = 480.5 3.3 0.1 2500 2460 5 25 17Ni 17.7 0. la această marcă de oţel. care prezintă caracteristici bune de plasticitate şi tenacitate.

.0.4 %. acest aliaj este recomandat pentru fabricarea elementelor elastice de precizie (orologerie mecanică. alegerea judicioasă a MA şi proiectarea corectă a regimurilor de sudare. excesul de carbon determină apariţia în structura CUS a carburilor de titan şi molibden..3 % şi %Nim = 35…37 %. care influenţează negativ caracteristicile de rezistenţă mecanică şi (mai ales) de tenacitate ale acestei zone a îmbinărilor sudate. care are un coeficient de dilatare ce rămâne practic neschimbat până la 100 oC şi este de opt ori mai mic decât al fierului. iar impurificarea excesivă cu sulf determină formarea în structura CUS a sulfurii de titan (uşor fuzibilă. Principalele oţeluri (aliaje) comerciale din această categorie sunt: • Invarul este un oţel cu %Cm ≅ 0. H2) din mediul înconjurător sau din materialele utilizate la sudare. este utilizat ca aliaj înlocuitor al platinei în construcţia aparatelor la care există piese metalice înglobate în sticlă (lămpi electrice. este determinată de absorbţia de gaze (O2. aparatură de laborator etc. austenita din aceste fâşii se transformă la răcirea îmbinărilor sudate în martensită moale şi plastică. %Nim = 42…48 % şi restul Fe.4 %. traductoare de precizie etc. se datorează neîncadrării MB în caracteristicile de compoziţie chimică recomandate (v. acest aliaj se utilizează pentru fabricarea etaloanelor de lungime. care poate determina scăderea tenacităţii şi creşterea tendinţei de fisurare).tabelul 8. tuburi electronice. de exemplu. • Elinvarul este un aliaj cu %Cm = 0.8. Oţelurile cu coeficient de dilatare termică controlat Oţelurile din această categorie sunt înalt aliate cu nichel sau cu crom şi nichel şi se caracterizează prin valori ale coeficientului de dilatare termică reduse şi care variază foarte puţin cu temperatura.3.). %Nim = 35…37 %.). Aceste probleme se pot rezolva prin: verificarea atentă a calităţii MB ale construcţiilor sudate. care are coeficientul de dilatare egal cu al sticlei şi platinei. %Crm = 8..6. nedurificată prin precipitare. • formarea în structura CUS a unor compuşi intermetalici. care are un coeficient de dilatare termică redus şi un modul de elasticitate ce rămâne aproximativ constant până la 100 oC.0…12. intră în construcţia tuburilor catodice utilizate pentru monitoarele de mare rezoluţie ale calculatoarelor electronice etc. • formarea porilor în CUS.9) şi alegerii necorespunzătoare a MA. 8.732 oC şi martensita se transformă parţial în austenită). 112 . • Platinitul este un aliaj cu %Cm ≤ 0.5 % şi restul Fe.. N2. elemente de acţionare în automatizări.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (fâşiile din ZIT în care temperatura depăşeşte 732 oC şi se obţine o structură complet austenitică şi fâşiile din ZIT în care temperatura este situată în intervalul 480..

− simbolul alfanumeric dă informaţii despre conformaţia grafitului şi despre structura sau starea de tratament termic a masei metalice de bază a fontei. în % sau caracteristica de înovoiere prin şoc KV. fie duritatea Brinell (în mod uzual). iar simbolurile au structura prezentată în figura 8. Structura şi conţinutul simbolurilor pentru cele două criterii de simbolizare sunt prezentate în tabelul 8. în funcţie de condiţiile specifice impuse 113 . în J). iar la poziţia 9 se înscrie o cifră (0…9). litera J indicând că materialul simbolizat este o fontă. în N/mm2 (şi eventual alungirea procentuală după rupere A. Ca şi în cazul oţelurilor. 2 când se indică duritatea şi 3 când simbolizarea se face după compoziţia chimică.9. Prin această simbolizare se atribuie fiecărei mărci de fontă câte un număr de două cifre înscris în pozitiile 7 şi 8. se efectuează la temperatură ambiantă (literele RT) sau la temperatură scăzută (literele LT) şi se indică în simbol modul de obţinere a epruvetelor (v. simbolizarea alfanumerică se poate utiliza pentru orice categorie de fontă (standardizată sau nu). Simbolizarea fontelor comerciale Simbolizarea alfanumerică şi numerică a fontelor este reglementată de standardul SR EN 1560 conform căruia. Fontele comerciale 8. se specifică dacă încercarea de încovoiere prin şoc. Simbolizarea numerică a mărcilor de fonte conform SR EN 1560 este complementară simbolizării alfanumerice.1.10. − literele GJ sunt prezente în simbolul oricărei mărci de fontă.9. iar simbolizarea numerică se utilizează numai pentru fontele standardizate. simbolizarea alfanumerică se poate face fie în funcţie de caracteristici.10). fie în funcţie de compoziţia chimică. − simbolizarea după compoziţia chimică se realizează cu sau fără indicarea conţinutului de carbon. necesară pentu verificarea acestei caracteristici. − simbolizarea după caracteristici prevede posibilitatea de a indica fie rezitenţa la rupere Rm . Se poate observa că simbolizarea fontelor prezintă următoarele particularităţi: − prezenţa sau absenţa simbolului EN arată că fonta este inclusă într-un standard european sau nu . aplicând aceleaşi principii ca în cazul oţelurilor aliate. cifra din poziţia 5 a simbolului este 1 pentru cazul în care simbolul alfanumeric al fontei indică rezistenţa la tracţiune. Vickers sau Rockwell. iar litera G − că aceasta se utilizează în stare turnată.20. tabelul 8.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8. în cazul în care simbolul cuprinde valoarea KV.

8. după cum urmează: 0 − pentru fontele fără condiţii specifice. %Nim = 0. cuprinsă în mod obişnuit în intervalul [100 N/mm2 .5…3. Caracteristica mecanică principală care se garantează la aceste materiale este rezistenţa la rupere Rm.0 %. Fig. 5 – pentru fontele la care se face încercarea la încovoiere prin şoc la temperatură scăzută.8 %. 3 – pentru fontele ale căror caracteristici se verifică pe probe prelevate din piesele turnate.5 %. 8 – pentru piesele tratate termic.5…2.9.1…0.65 % şi %Sm = 0. Aşa cum s-a prezentat în scap 4.4. Aceste aliaje au compoziţia chimică de bază caracterizată astfel: %Cm =2. 1 − pentru fontele ale căror caracteristici se verifică pe probe turnate separat. fontele maleabile şi fontele cu grafit nodular.5 %. 114 . 8. 7 – pentru piesele în stare brută de turnare.2…2 %. 350 N/mm2].5…1. 4 – pentru fontele la care se face încercarea la încovoiere prin şoc la temperatură ambiantă.5…1. 6 – pentru fontele cu sudabilitate specificată. structura acestor fonte este formată dint-o masă metalică de bază feritică (la fontele cu Rm < 200 N/mm2). %Mnm = 0. Fontele cu destinaţie generală Din această categorie fac parte fontele cu grafit lamelar. %Cum = 0.2. reprezentând 70 % din totalul materialelor metalice turnate în piese.1…0.5 %.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fiecărei mărci.15…0. obţinerea unor rezistenţe Rm > 250 N/mm2 se realizează prin aliere: %Crm = 0. 9 – pentru condiţii suplimentare specificate în comanda beneficiarului. Structura simbolizării numerice a fontelor conform SR EN 1560 Până la înlocuirea tuturor standardelor de fonte aprobate înainte de 1992 (standarde marcate cu sigla STAS) se menţine (împreună cu prescripţiile de simbolizare anterior prezentate) şi posibilitatea simbolizării fontelor conform acestor standarde.5 %. %Mom = 0.20.15 %. %Pm = 0. Fontele cu grafit lamelar (fontele cenuşii) au utilizarea cea mai mare.03…0. %Sim = 1. 2 – pentru fontele ale căror caracteristici se verifică pe probe ataşate la piese.

de exemplu. principalele tipuri de separări de grafit fiind prezentate în figura 8. formele de grafit D şi E apar în cazul fontelor hipoeutectice supraîncălzite. Formele separărilor de grafit lamelar Caracteristicile fontelor cu grafit lamelar sunt reglementate de standardul SR EN 1561.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale ferito-perlitică (la fontele cu Rm ∈ [200 N/mm2.44 Rm ) . Fig. care nu pot fi realizate prin alte procedee tehnologice. B. D se pot forma la aceeaşi viteză de răcire. xxx fiind duritatea Brinell.21. cum ar fi capacitatea mare de amortizare a vibraţiilor mecanice şi o bună comportare la uzare. 115 . datorită efectelor de ungere produse de grafit. Utilizarea lor deosebit de largă se datorează costului redus. lipsa de plasticitate şi rezistenţa la oboseală redusă a acestor materiale. Grafitul lamelar întrerupe continuitatea masei metalice şi constituie concentratori puternici de tensiuni. Se pot turna piese cu forme complicate şi de orice dimensiune (masa pieselor poate fi 0. contracţie la solidificare redusă) şi de prelucrare prin aşchiere (lamelele de grafit fragmentează aşchiile). Din punctul de vedere al influenţei asupra caracteristicilor mecanice de rezistenţă cea mai convenabilă formă a grafitului corespunde tipului A. precizată şi în standardul SR EN 1561: (8. ceea ce explică rezistenţa mecanică scăzută. EN−GJL−300 este o fontă cenuşie cu Rm ≥ 300 N/mm2. astfel că simbolurile utilizate sunt EN−GJL−xxx. când lamelele de grafit se aşează între ramurile dendritelor sub formă neordonată (grafit D) sau sub formă ordonată (grafit E). sau EN−GJL−HBxxx. Prezenţa grafitului conferă însă fontelor şi unele caracteristici favorabile.4) HB = RH (100 + 0. iar EN−GJL−HB235 este o fontă cenuşie cu duritatea HB ≥ 235 HBS Între duritatea Brinell şi rezistenţa la tracţiune a acestor materiale există următoarea corelaţie.1…10000 kg). xxx reprezentând rezistenţa minmă la tracţiune în N/mm2. proprietăţilor foarte bune de turnare (fluiditate ridicată. în funcţie de capacitatea de germinare a topiturii. care caracterizează fontele pe baza rezistenţei la tracţiune sau pe baza durităţii Brinell. Formele de grafit A.21. 8. 300 N/mm2]) sau perlitică (la fontele cu Rm > 300 N/mm2) şi formaţiuni de grafit lamelar izolate sau sub formă de aglomerări.

8 %). simbolizate EN−GJMW−xxx−x.3…0. Pb. produsele din astfel de materiale se obţin aplicând tratamentele termice de recoacere de maleabilizare a semifabricatelor turnate din fonte albe hipoeutectice (cu %Cm = 2. 4. ceea ce impune limitarea concentraţiilor acestor acestor componente la niveluri foarte scăzute. 116 . Bi. simbolizate EN−GJMB−xxx−x.2 %.2). iar al doilea numărul x alungirea la rupere A3. Fontele cu grafit nodular numite şi fonte ductile se obţin din fonte cenuşii prin procedeele de modificare prezentate în scap. EN−GJMB−650−2 este o fontă maleabilă cu Rm ≥ 650 N/mm2 şi A3. EN−GJMW−400−5 este o fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A3.8…1. de exemplu.2…3.5 %.4 în % (încercarea la tracţiune se realizează utilizând o epruvetă cu L0 = 3. deoarece acestea sunt piese cu pereţi subţiri şi se pot turna bine din fonte albe. %Sim = 0. în N/mm2. De menţionat că în cazul fontelor maleabile. Relaţia (8.4. Calitatea fontelor maleabile este reglementată de standardul SR EN 1562 care prevede două tipuri de fonte: − fontele maleabile cu miez alb. care este o încercare nedistructivă şi poate fi realizată cu aparate portabile.6.4 ≥ 2 %.4 S 0 . Sn. valori mari ale tensiunii superficiale şi valori ridicate ale dilatării iniţiale (care impun utilizarea formelor de turnare cu maselote). Sferoidizarea grafitului la modificare poate fi împiedicată de prezenţa unor impurităţi cum ar fi: As.8…1. numărul xxx reprezentând rezistenţa la tracţiune Rm. %Mnm = 0. numerele având aceleaşi semnificaţii ca mai înainte. Ti. iar dimensiunile lor sunt relativ mici şi tratamentul de maleabilizare (a cărui durată depinde de masa pieselor supuse tratării) se poate aplica în condiţii economice. aceste materiale au rezistenţa la tracţiune Rm = 350…800 N/mm2 şi alungirea la rupere A = 1…12 % şi se utilizează în special pentru fabricarea pieselor de legătură pentru instalaţii (denumite fitinguri).4 ≥ 5 %.5. de exemplu. Al. Fontele maleabile se caracterizează prin existenţa grafitului sub formă de aglomerări sau cuiburi de grafit. TT aplicat acestor epruvete trebuind să fie acelaşi cu al pieselor pe care le reprezintă.4) este importantă deoarece permite evaluarea rezistenţei la tracţiune pentru fiecare piesă în parte. Comportarea la turnare a fontelor cu grafit nodular prezintă câteva particularităţi generate de compoziţia lor chimică apropiată de cea eutectică: fluiditate ridicată. utilizând valorile determinărilor de duritate Brinell. RH = 0. ceea ce pentru o epruvetă circulară corespunde unei lungimi iniţiale a porţiunii calibrate L0 = 3d0).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR în care RH este un coeficient stabilit experimental pentru o anumită tehnologie de elaborare şi de turnare ai căror parametri pot fi menţinuţi constanţi (de obicei. aşa cum s-a prezentat în scap. − fontele maleabile cu miez negru. încercarea la tracţiune se execută utilizând epruvete turnate separat şi neprelucrate mecanic.

tratată termic. EN−GJMW−450−7U – fontă standardizată maleabilă cu miez alb cu Rm = 450 N/mm2 şi A = 7%.2 %. EN−GJS−HB230 – fontă nodulară cu duritatea Brinell HBS = 230. A. EN−GJN−X320CrNiSi9−5−2 – fontă ledeburitică la care se impune %Cm = 3. b) modul de obţinere a chimică. Structura grafitului Structura masei metalice L – lamelară. martensită V− vermicular. S – nodulară F – ferită. în N/mm2. EN−GJS−350−22C – fontă standardizată cu grafit nodular cu Rm = 350 N/mm2 şi A = 22%. QT – calită şi 117 . prin sudare. GJ−400C−Z – fontă cenuşie nestandardizată cu Rm = 400 N/mm2 la care se prevăd anumite condiţii în comandă.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Tabelul 8. elementelor de −LT – la temepratură aliere %EAm scăzută separate prin cratimă * În cazul simbolizării în funcţie de duritate nu se mai indică Rm şi A. simbolurilechimice W – miez ale elementelor d) încercarea la încovoiere alb **. prin şoc: d) concentraţiile −RT – la temperatură masice ale ambiantă. determinată pe probă turnată separat. ** Simboluri folosite numai la fonte maleabile Exemple de simbolizare: EN−GJL−150S − fontă standardizată cenuşie cu grafit lamelar cu Rm = 150 N/mm2. urmată după simbolizarea H – piesă cratimă de A în %. HBnnn – Brinell. B – miez c) HVnnn – Vickers. %Nim = 5 % şi %Sim = 2 %. în cazurile în care Z – alte condiţii C – probă prelevată din specificate în concetraţia piesă comandă carbonului c) duritatea*: revenită. de aliere. Q – călită. după comp. W – sudabilitate probei: pentru îmbinare S − probă turnată separat. aliată cu %Crm = 9 %. este importantă. b) %Cm x 100. determinate pe probe ataşate piesei. EN−GJL−XNiMn13−7 – fontă cenuşie aliată cu %Nim = 13% şi %Mnm = 7%. HRnn – Rockwell. numai U – probă ataşată piesei. determinate pe probe prelevate din piesă. (sferoidală). negru**. L – N− fără grafit. a) litera X pentru a D – stare brută indica de turnare.austenită.10 Structura simbolurilor pentru fonte conform SR EN 1560 Condiţii Caracteristici mecanice sau compozitie chimică suplimentare Caracteristici mecanice Compozitie chimică a) -nnn-nn – Rm minimă. P – perlită M – grafit în M – cuiburi. ledeburită.

raportul este mai mare în cazul fontelor nodulare Rm decât în cazul oţelurilor.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Caracteristicile mecanice ale acestor fonte depind în mare măsură de structura masei metalice de bază: fontele nodulare feritice au rezistenţă mecanică scăzută şi plasticitate bună. EN−GJS−350−22−LT este o fontă nodulară cu Rm ≥ 350 N/mm2.2. alungirea la rupere fiind comparabilă cu a oţelurilor hipoeutectoide. de exemplu. Datorită acestor caracteristici. Compoziţia chimică a fontelor cu destinaţie generală este lăsată la alegerea producătorului. iar caracteristicile celor tratate termic − prin SR EN 1564. Standardul SR EN 1563 prevede pentru fontele nodulare feritice şi posibilitatea garantării unei anumite energii de rupere KV. Simbolul acestor fonte are structura EN−GJS−xxx−x. în urma căruia se pot obţine rezistenţe la tracţiune Rm = 800…1400 N/mm2. fontele nodulare se utilizează cu precădere în construcţia de motoare.65 S 0 . cu precizarea că încercarea la tracţiune se efectuează pe epruvete prelucrate la care L0 = 5. fontele nodulare perlitice. au rezistenţă mecanică ridicată Rm = 500…800 N/mm2. la fabricarea pieselor de dimensiuni mari. astfel că se pot atinge valori ale rezistenţei la oboseală σO = 200…280 N/mm2. EN−GJS−400−15 este o fontă nodulară cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. elaborate astfel încât au anumite caracteristici specifice aplicaţiilor cărora le sunt destinate. de exemplu. Din acest punct de vedere. tinzând să înlocuiască oţelurile la realizarea arborilor cotiţi şi în industria metalurgică. Fontele cu destinaţie precizată În această categorie sunt incluse fonte nealiate sau aliate. A ≥ 22 % la care se garantează KV ≥ 12 J la –40 oC. Forma rotunjită a grafitului diminuează efectul de concentrare a tensiunilor. 8. la aceeaşi structură a R p 02 masei metalică de bază. determinată fie la temperatură ambiantă fie la temperaturi scăzute (până la –40 oC). cum sunt cilindrii de laminor. la care se garantează KV ≥ 17 J la 20 oC. principalele categorii sunt: fontele refractare. puternic solicitate în exploatare. adică epruvetă normală).9. cu condiţia obţinerii caracteristicilor mecanice impuse. Pentru obţinerea unor caracteristici mecanice mai bune. numerele având aceeaşi semnificaţie ca în cazul fontelor maleabile. mărcile respective se recunosc după literele RT sau LT scrise la sfârşitul simbolului. Caracteristicile fontelor cu grafit nodular netratate termic sunt stabilite prin SR EN 1563. iar EN−GJS−22−RT aceeaşi fontă. ceea ce pentru o epruvetă circulară corespunde la L0 = 5d0. fontele nodulare se supun TT de călire izotermă bainitică. dar plasticitatea lor este redusă. fontele 118 .

Aceste fonte prezintă rezistenţă la oxidare la t < 1100 °C şi au o bună rezistenţă la creştere. şi %Cum = 2…4 %). fonte cu conţinut ridicat de siliciu.4 %). iar FrgnAl 22 este o fontă refractară cu grafit nodular. %Mnm = 5…8 %) sau Ni− Si−Mn−Cu (%Nim =10…20 %. cu %Alm = 22 %. Fontele refractare sunt fonte aliate care au o bună comportare la acţiunea fenomenelor de oxidare.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale rezistente la temperaturi scăzute. %Sim = 4…6 %.26 %) sau cu mangan ( %Mnm = 3. în cantităţi mai mici.. fontele rezistente la coroziune şi fontele rezistente la uzare. şi. au structura masei metalice feritică şi sunt rezistente 119 . aluminiu.5…4. Fontele refractare se simbolizează cu literele Fr. fie cu masa de bază feritică. siliciu.5 %). se utilizează fonte austenitice cu grafit nodular.12 %.. molibden sau stibiu. Cromul. urmate de simbolul elementului principal de aliere şi de un număr care arată concentraţia masică medie a acestui element. Tipurile de fonte rezistente la coroziune mai frecvent utilizate sunt prezentate în continuare. care le conferă structură austenitică. care sunt fonte alite după una din reţetele Ni−Mn (%Nim = 10. cea mai bună comportare având-o fontele cu grafit fin dispersat în masa metalică de bază a structurii. aliate în principal cu crom. Fontele din această categorie sunt fie fonte cu masa de bază perlitică. conform căruia se produc patru tipuri de fonte: fonte cu conţinut ridicat de crom.. şoc termic şi fluaj.. energia lor de rupere KV rămânând practic neschimbată de la ta până la –150 oC. Rezistenţa lor la coroziune este puternic influenţată de forma grafitului. de exemplu FrCr16 este o fontă refractară cu grafit lamelar. dacă grafitul este lamelar şi Frgn. În cazul pieselor solicitate la şocuri termice. creştere de volum.3. siliciul şi aluminiul conferă acestor fonte rezistenţă la oxidare prin acelaşi mecanism ca în cazul oţelurilor refractare (formarea unei pelicule compacte şi aderente de oxizi care protejează materialul faţă de oxidarea în profunzime). grafit lamelar sau grafit nodular. Fontele înalt aliate cu siliciu (%Sim = 12…18 %) au un conţinut scăzut de carbon (%Cm = 0. Caracteristicile lor sunt stabilite prin STAS 6706. Fontele rezistente la coroziune sunt fonte cu sau fără grafit în structură. În condiţiile asigurării structurii de echilibru (bine detensionată) aceste fonte au o bună rezistenţa la şocuri mecanice. cu %Crm = 16 %.. fenomen ce se produce (la temperaturi înalte) datorită descompunerii cementitei (cu formare de grafit) şi oxidării interne produse de gazele ce pătrund de-a lungul filamentelor de grafit şi are ca efecte creşterea volumului şi pierderea coeziunii materialui.. Fontele rezistente la temperaturi scăzute sunt fonte nodulare aliate cu nichel (%Nim = 20. în care se găsesc carburi. dacă grafitul este nodular. în care se găsesc înglobate carburi şi grafit lamelar. fonte cu conţinut ridicat de aluminiu şi fonte cu conţinut ridicat de crom şi siliciu.0. care se manifestă la temperaturi ridicate. %Mnm = 4…8 % . nichel.

cu structura masei metalice austenitică. 56 comportare metalurgică la sudare. devin rezistente şi la acţiunea acizilor oxidanţi sau organici. 75 clase de calitate. Fontele antifricţiune sunt fonte care trebuie să asigure un coeficient de frecare cât mai mic. Au structură perlito-sorbitică. 67 câmp termic de sudare. 113 fontă refractară. Fontele înalt aliate cu nichel (%Nim = 13…35 %) au structura masei metalice austenitică.. iar prin adaosuri de crom. care le îmbunătăţeşte rezistenţa la uzare. 104 invar. 69 elinvar. Fontele înalt aliate cu crom (%Crm = 25.25 %. straturi. În cazul pieselor supuse la solicitări severe se folosesc fontele cu %Nim = 3. 69 coroziune intercristalină. În structura acestor fonte nu se admite prezenţa cementitei libere. iar dacă sunt aliate suplimentar cu molibden (%Mom = 2…4 %) devin rezistente şi la cloruri. maleabile şi nodulare. 112 fâşii ZIT. Cuvinte cheie bandă de călibilitate normală.2…1. 120 fragilizare prin faza σ. 74 construcţie sudată. cu structura masei metalice perlitică. Fontele rezistente la uzare cuprind două tipuri: fontele antifricţiune şi fontele de fricţiune.25…0. 119 fontă rezistentă la coroziune. Sunt fonte cenuşii. 92 cusătură sudată (CUS) rânduri. fiind fonte nealiate sau aliate cu %Nim = 1. slab aliate cu Cr. Ti.65 % sau %Mom ≅ 0. structura masei metalice de bază a acestora fiind martensitică.0 %. cupru. de fricţiune. Si.5 % şi %Crm = 0. P. 94 hardenită. Fonte complex aliate cu nichel. 112 laminare normalizantă. siliciu şi aluminiu au rezistenţă bună la acţiunea acizilor sulfuric şi acetic.5 %).35 %) au structura tipică fontelor albe (datorită efectului antigrafitizant al cromului). 119 fontă rezistentă la uzare antifricţiune. dar toate conţin eutectic fosforos ternar (numit steadit). 76 material de adaos (MA). îngustă.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR la acţiunea acizilor azotic şi sulfuric. sunt rezistente la acţiunea acizilor şi apei de mare..5…12.5…6. siliciu şi/sau cupru. Fontele de fricţiune sunt fonte care trebuie să realizeze coeficienţi de frecare cât mai mari. sunt rezistente la acţiunea mediilor alcaline. 69 . 70 carbon echivalent %Ce. Cu. sau înalt aliate cu Mn (%Mnm = 7. 73 120 fisurare la cald a CUS. 93 fontă comercială. fiind folosite pentru confecţionarea componentelor lagărelor de alunecare. fiind utilizate pentru confecţionarea tamburilor de frână de la autovehicule. Pb. 75 laminare termomecanică (controlată).. iar grafitul poate fi lamelar sau nodular. Ni.

Bucureşti. 80 oţel cu granulatie fină. 1995 6. Mitelea I.. 1994 10.... 1980 9.C. O. 76 oţel cu granulaţie fină.a. 66 otel pentru construcţii sudate. 69 simbolizare alfanumerică.D. Bucureşti. 98 oţeluri pentru recipiente. 94 oţel durificabil prin precipitare (PH).. 84 oţel carbon de calitate. Bucureşti. 53 structură feritică aciculară. Petrescu M. vol. 70 Bibliografie 1. 89 oţel Hadfield. Saban R. Elaborarea oţelurilor aliate. 108 oţel rapid. O.. 97 temperatură de referinţă. I. 1983 8. 80 oţel inoxidabil stabilizat. 105 oţeli inoxidabil cu crom. 69 oţel necalmat. vol. Editura Didactică şi Pedagogică. 96 oţel turnat. 103 oţel refractar (termorezistent).I. Bucureşti. * * * Culegere de standarde comentate – Supliment.C.I.a. de produs. Studiul si ingineria materialelor. Vacu S. Bucureşti. Timişoara 1999 5. 75 oţel pentru îmbunătăţire. Editura Didactică şi Pedagogică.M. Lugsheider E. Protopopescu H. 83 sudabilitate. 77 zonă influenţată termic (ZIT). Editura Tehnică. ş. 1983 2.. Ieremia A. Metalografie şi tratamente termice. * * * Culegere de standarde comentate – Oţeluri. 59 standard general. 78 platinit. Metalurgie fizică şi studiul metalelor. Oţeluri.I.. Bucureşti. Oţeluri inoxidabile şi refractare. Bucuresti.. Stiinţa materialelor în construcţia de maşini. Gâdea S. 78 oteluri pentru scule. 1999 11. calmat..M. Studiul metalelor. Editura Sudura. s. 109 oţel HSLA. Editura Didactică şi Pedagogică. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucuresti..C. ş. 66 oţel pentru rulmenţi. 93 oţel maraging. 1996 121 .a.. 1981 3. Mărci..D. Tillmann W. * * * Culegere de standarde comentate – Fonte şi oţeluri turnate. 112 rost de sudare..I. Truşculescu M.. 64 oţel bifazic (dual-phase).D.I.. 65 oţel criogenic. 74 superaliaj. 1983 7. Metalurgie fizică. Bucureşti. cu crom şi nichel. Editura Facla. Mărci şi condiţii tehnice de calitate.I. Editura Didactică şi Pedagogică. 100 oţeluri termorezistente. Geru N.. II. Colan H. 110 oţel pentru carburare.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale material de bază (MB). numerică.M. 1982 4. Timişoara. O. 86 oţeluri patinabile. 79 oţel duplex.

d) oţelul este destinat fabricării pieselor la care TT final este îmbunătăţirea? T. b) ordonare. C15 conform SR EN 10027−1: a) oţelul are concentraţia masică medie de carbon %Cm = 0. Care dintre următoarele condiţii sunt respectate de marca de oţel nealiat simbolizată OLC15 conform STAS 880 şi.2.8. d) oţelurile la care singurul element de aliere (în fară de carbon) este niobiul? T. d) clasificare? T. În funcţie de nivelul de aplicare. urmărind obţinerea unui grad optim de ordine într-un context dat. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de 122 .1. c) oţelul are limita de curgere Re ≥ 370 N/mm2.8. d) oţeluri speciale? T. c) standardizare. d) standarde de produs? T.8. pentru probleme reale sau potenţiale. prevederi destinate unei utilizări comune şi repetate. în scopul obţinerii unui grad optim de ordine într-un context dat este denumit: a) standard. Care dintre următoarele oţeluri aliate se încadrează în clasa oţelurilor de calitate: a) oţelurile pentru recipiente sub presiune care au limita de curgere Rp0.4.8. standardele pot fi: a) standarde de firmă.3. Activitatea specifică prin care se stabilesc. c) standarde regionale. b) oţelurile pentru electrotehnică. c) lege. Respectarea cărora dintre următoarele condiţii determină încadrarea unui oţel nealiat în clasa oţelurilor speciale: a) oţelul are prescrisă energia de rupere KV în starea C + r. respectiv.8.025 %. d) oţelul este calmat? T. Clasele principale de calitate prevăzute în standardul SR EN 10020 pentru oţelurile nealiate sunt: a) oţeluri de uz general: b) oţeluri excepţionale. care stabileşte reguli.2 > 400 N/mm2.k conform STAS 500 şi.8.6. respectiv. c) oţelul are prescrisă o energia de rupere (determinată pe epruvete prelevate longitudinal din semifabricate sau produse) KV > 27 J la −50 oC. b) oţelul are concentraţiile de impurităţi %Pm. c) oţeluri de calitatea. d) convenţie? T. %Sm ≤ 0. oţelul are limita de curgere Re ≥ 235 N/mm2. Documentul stabilit prin consens şi aprobat de un organism recunoscut. S235J2G3 conform SR EN 10027-1: a) otelul are rezistenţa la tracţiune Rm ≥ 370 N/mm2. b) oţelul are concentraţia masică medie de carbon %Cm = 15 %. c) oţelul se utilizează pentru piesele care se supun carburării.9.7. prescripţii sau caracteristici pentru activităţi sau rezultatul acestora. este denumită: a) normalizare.15 %. d) oţelul nu necesită aplicarea de TT pentru obţinerea caracteristicilor prescrise? T. c) oţelurile bifazice.8. b) normativ.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Teste de autoevaluare T.5.8.8.8. b) standarde naţionale. Care dintre următoarele condiţii sunt respectate de marca de oţel nealiat simbolizată OL370.4.

b) 38AlCrMo10−6−1. Care sunt zonele caracteristice ale unei îmbinări sudate: a) materialul de bază MB.8. b) fâşia de normalizare. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri cu caracteristici de tenacitate garantate la temperaturi scăzute (sub −60 oC): a) P235NL1. c) fâşia de austenitizare incompletă. b) plasticitate. d) cusătura sudată CUS? T. c) carbonul. Prezenţa cărui element de aliere conferă oţelurilor calitatea de a fi inoxidabile: a) nichelul. c) P460NL2. d) manganul.8. b) zona influenţată termic ZIT. Aptitudinea unui oţel ca printr-un anumit procedeu şi pentru un anumit scop să asigure în îmbinările sudate caracteristicile locale şi generale prescrise pentru o construcţie sudată este denumită: a) călibilitate. c) 34CrNiMo6−6−2.8.14. b) 42MoCr11. c) sudabilitate. Ce structură prezintă semifabricatele realizate din oţeluri bifazice (dual−phase steel): a) ferită şi perlită.8. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile feritice: a) X50CrMoV15. b) cromul.8.8.8. Care dintre fâşiile ZIT a unei îmbinări sudate dintre două piese din oţel (nealiat) cu conţinut scăzut de carbon are cele mai slabe caracteristici de tenacitate: a) fâşia de supraîncălzire. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (simbolizate conform SR EN 10027−1) aparţin categoriei oţelurilor pentru îmbunătăţire: a) 43MnMo6−2. dacă %Cm < 0.18. b) X2CrMoTi17−1. b) 12MnNi15−3.13. c) 17CrNi16. d) elasticitate? T.11.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale maşini (simbolizate conform STAS 791) aparţin categoriei oţelurilor pentru îmbunătăţire: a) 15Cr08.12. b) S235NL. c) 17CrNi16. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile 123 .8.8.15. dacă %Mnm ≥ 12 %? T.20.8.16. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri cu granulaţie fină pentru construcţii sudate: a) S335K2.21. d) X8Ni9? T. d) X6CrMoNb17−1? T. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (simbolizate conform SR EN 10027−1) aparţin categoriei oţelurilor pentru carburare (cementare): a) 34CrMo4−2. dacă %Crm ≥ 12. c) P355NH. b) 42MoCr11. c) ferită şi insule de martensită. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (simbolizate conform STAS 791) aparţin categoriei oţelurilor pentru carburare (cementare): a) 15Cr08.17.19. c) materialul de adaos MA. d) 34MoCrNi16? T. d) 17CrMn4−4? T. d) 34MoCrNi16? T.10. dacă %Nim > 8 %. d) 17CrMn4−4? T. c) 15Cr3.8. c) X6CrNi17−1. d) P235NL1? T. b) ferită aciculară.2 %. b) 51CrMnV4−4-1. d) bainită cu conţinut scăzut e carbon? T.8.0 %. d) fâşia neaustenitizată? T.

b) 117VCr6.26.30.8.22. Care din următoarele probleme pot să apară la sudarea oţelurilor inoxidabile feritice: a) fisurarea la cald a CUS.8. Care dintre următoarele mărci de oţeluri pot fi utilizate pentru confecţionarea matriţelor de deformare plastică la cald a oţelurilor: a) 105CrW20.32. c) siliciul. b) normalizare + recoacere de globulizare a cementitei. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri Hadfield: 124 . d) călire martensitică + revenire medie? T. d) apariţia fazei σ? T. b) X2CrMoTi17−1.24. Care este TT final ce se aplică matriţelor confecţionate din oţelul 30VCrW85: a) călire martensitică + revenire joasă. b) normalizare + recoacere de globulizare a cementitei.8.8.8. c) călire martensitică + revenire înaltă (îmbunătăţire). c) 10AlCr240.8.29. Care din următoarele probleme pot să apară la sudarea oţelurilor inoxidabile austenitice: a) fisurarea la cald a CUS. c) apariţia fazei σ.8. b) transformarea perlitei în austenită.31. Care este TT final ce se aplică sculelor confecţionate din oţelul OSC10: a) călire martensitică + revenire joasă. d) călire de punere în soluţie + îmbătrânire? T. c) X70CrMo15. d) X7CrNiAl17−7? T. b) S235NL. Care dintre următoarele elemente conferă oţelurilor rezistenţă la oxidare la temperaturi ridicate. c) OLC45. b) 12MnNi15−3. c) călire martensitică + revenire înaltă (îmbunătăţire).8.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR martensitice: a) X50CrMoV15. d) călire de punere în soluţie + îmbătrânire? T.27.25. d) S335K2? T. c) X3CrNiMoN27−5−2.8.33. d) X2CrNiMo17−12−2? T. d) 31VCr8? T. fiind elemente de aliere tipice pentru oţelurile refractare: a) cromul. d) X90CrMoV18? T. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri refractare: a) 10AlCr180. b) 10AlCr240. d) aluminiul? T. c) creşterea excesivă a granulaţiei. Care este TT final ce se aplică arcurilor confecţionate din oţelul 60Si15A: a) călire martensitică + revenire joasă. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri patinabile: a) S235W.8. d) transformarea perlitei în austenită? T. c) X2CrNi18−9.8. b) îmbunătăţire. d) 15SiNiCr200? T.23. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile austenitice: a) X50CrMoV15. b) S355W.28.8. c) 30VCrW85. d) normalizare + recoacere de globulizare a cementitei. b) X6CrMoNb17−1.34. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile martensitice cu durificare prin precipitare: a) 12MnNi15−3.8. b) creşterea excesivă a granulaţiei. d) X50CrMoV15 T. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile de tip duplex: a) X2CrNiMoN22−5−3. b) nichelul. c) RCA 370.

36. d) formarea porilor în CUS? T. A3) se obţine o structură alcătuită din ferită şi austenită. c) 117VCr6. iar duritatea martensitei este HM = 305 + 802%Cm.8. Rezolvare a) Prin încălzirea semifabricatelor la ti ∈ (A1. A3). Ce semnificaţie are grupul de litere EN din simbolul unei mărci de fontă: a) fonta este cenuşie. Care din următoarele variante corespunde mărcii de fontă cu simbolul EN−GJS−400−15: a) fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. b) fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. b) fontele antifricţiune. b) formarea în structura CUS a unor compuşi intermetalici care influenţează negativ caracteristicile de tenacitate. Care dintre următoarele tipuri de fonte aparţin categoriei fontelor aliate rezistente la uzare: a) fontele rezistente la temperaturi scăzute. Care din următoarele variante corespunde mărcii de fontă cu simbolul EN−GJMW−400−5: a) fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 5 %. d) T120CrMn130? T. menţinerea o durată scurtă la această temperatură şi răcirea în apă.8. să se determine care este duritatea semifabricatelor după aplicarea TT intercritic. să se stabilească la ce temperatură ti trebuie efectuat TT pentru ca semifabricatele să prezinte la ta o structură ferito – martensitică cu un conţinut procentual de martensită %M ≅ 15 %.38. a) Ştiind că pentru oţelurile carbon hipoeutectoide punctele critice de transformare în stare solidă sunt A1 = 727 oC şi A3 = 910 − 208 %C m . d) T9MoCrNi30R? T.8. b) T120CrMn130. d) fontă albă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %? T. b) fonta corespunde unui standard european. b) fontă nodulară cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %.1. c) fisurarea la cald a CUS. pentru a le conferi structura corespunzătoare unui oţel bifazic. Semifabricatele confecţionate dintr-un oţel carbon cu %Cm = 0. c) fontele refractare. d) fonta este netratată termic? T. c) G 200−400W. d) fontă nodulară cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 5 %? Aplicaţii A.37.8.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale a) 105CrW20. c) fonta nu are grafit în structură. c) fontă cu grafit lamelar cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 5 %.8. constând din încălzirea la ti ∈ (A1. b) T100NiMn130. Care dintre următoarele mărci de oţeluri sunt destinate realizării de semifabricate sau piese turnate: a) G 230−450. c) fontă cu grafit lamelar cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %.1 % sunt supuse unui TT intercritic.40.8.35. b) Ştiind că duritatea feritei este Hα = 80 HV. d) fontele de fricţiune? T.8. aşa cum se poate observa pe diagrama din 125 . Care din următoarele probleme pot să apară la sudarea oţelurilor maraging: a) înmuierea ZIT.39.

1). 2. 208 Înlocuind expresiile (%Cm)α şi (%Cm)γ în condiţia pusă în enunţul aplicaţiei.2): (%C m ) γ − %C m %C m − (%C m )α %α = 100 %γ = 100 = 100 − %α . Deoarece linia GP a diagramei de echilibru Fe – Fe3C este o dreaptă. ca urmare.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR figura 8. Fig. iar austenita are concentraţia de carbon corespunzătoare abscisei punctului Y.22 Aplicând regula izotermei (v.59 %. rezultă: %M = %γ. aceastei valori a temperaturii ti îi corespund valorile (%Cm)α = 0. 8.1⋅10-4ti. 8. rezultă că la ti ∈ (A1.5. A3) ferita existentă în structura oţelului din care sunt confecţionate semifabricatele are concentraţia de carbon corespunzătoare abscisei punctului X. 2. b) După aplicarea TT intercritic cu ti ≅ 750 oC.0175 % şi (%Cm)γ = 0. Diagrama de selectare a soluţiilor în cazul aplicaţiei A. iar (%Cm)γ – abscisa punctului Y. Abscisa punctului Y corespunde concentrţiei 910 − t i 2 masice de carbon a oţelului care are A3 ≡ ti şi este (%C m ) γ = ( ) .4 Considerând că austenita obţinută la ti se transformă integral în martensită la răcirea în apă a semifabricatelor. scap.23.8. rezultă că abscisa punctului X este (%Cm)α = 0. conţinuturile procentuale ale celor două faze în structura semifabricatelor fiind date de relaţiile (care se obţin aplicând regula segmentelor inverse – v.5. scrisă sub forma %γ = %M ≅ 15 %.1 – 1. scap. se obţine o ecuaţie cu necunoscuta ti. care are soluţia ti ≅ 750 oC. 126 . semifabricatele vor avea structura alcătuită dintr-o matrice feritică cu duritatea Hα = 80 HV şi insule de martensită (uniform distribuite în aceasta) cu duritatea HM = 305 + 802(%Cm)γ ≅ 778 HV.22. Diagrama de stabilire a regimurilor TT pentru obţinerea oţelurilor bifazice Fig. şi (%C m ) γ − (%C m )α (%C m ) γ − (%C m )α (%Cm)α fiind abscisa punctului X.

208 0.8. c) bara este confecţionată din oţelul carbon în stare îmbunătăţită (călire + revenire la ti = 650 o C şi τm = 5 ore). a) Ştiind că pentru oţelurile carbon hipoeutectoide punctele critice de transformare în stare solidă sunt A1 = 727 oC şi A3 = 910 − 208 %C m . să se determine conţinut procentual de martensită %M din structura semifabricatelor tratate termic.0164 b) După aplicarea TT intercritic cu ti = 760 oC.3.52 ≅ 722 HV.STAS 880 (C35 . A.1⋅10-4⋅760 = 0.52 % şi %γ = %M = 100 = 12. pentru a le conferi structura corespunzătoare unui oţel bifazic. A3).1 – 1. d) bara este confecţionată din oţelul aliat în stare îmbunătăţită (călire + revenire la ti = 650 oC şi τm = 5 ore).STAS 791 (34NiCrMo6-6-2 . Rezolvare a) Folosind notaţiile şi raţionamentul prezentate la rezolvarea aplicaţiei A. A.2.08 − 0. Pentru realizarea unei bare de tracţiune cilindrice cu diametrul d = 15 mm.8. să se determine care este duritatea semifabricatelor după aplicarea TT intercritic.1. iar duritatea martensitei este HM = 305 + 802%Cm. cu carateristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8. b) Ştiind că duritatea feritei este Hα = 80 HV.08 % sunt supuse unui TT intercritic.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale %M %α + Hα ≅ 180 HV 100 100 (care corespunde unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 630 N/mm2).SR EN 10027-1).0164 (%C m ) γ = ( ) = 0. există posibilitatea utilizării oţelului carbon de calitate OLC35 .6 100 − 12. ca urmare.6 semifabricatelor tratate termic va fi H s = 722 + 80 ≅160 HV (care 100 100 corespunde unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 560 N/mm2). constând din încălzirea la ti = 760 oC ∈ (A1.8. duritatea 12. menţinerea o durată scurtă la această temperatură şi răcirea în apă. Să se determine şi să se compare intensităţile forţei de tracţiune F la care rezistă bara în următoarele circumstanţe: a) bara este confecţionată din oţelul carbon în stare recoaptă (de echilibru). se obţin următoarele rezultate: (%Cm)α = 0. semifabricatele vor avea structura alcătuită dintr-o matrice feritică cu duritatea Hα = 80 HV şi insule de martensită (uniform distribuite în aceasta) cu duritatea HM = 305 + 802⋅0.11. Rezolvare Intensitatea forţei F la care rezistă bara de tracţiune este dată de relaţia πd 2 F= Rm .6 %. 4 duritatea semifabricatelor tratate termic va fi H s = H M 127 .0164 %. 910 − 760 2 0. Semifabricatele confecţionate dintr-un oţel carbon cu %Cm = 0. b) bara este confecţionată din oţelul aliat în stare recoaptă (de echilibru).SR EN 10027-1) sau a oţelului aliat 34MoCrNi16 .52 − 0.

64 ⋅ 10 5 N.3) în care HVrOC = 211 HV. 128 .6 0. Rm = 3. cu structura ferito-perlitică. duritatea sa se poate estima în acelaşi mod ca în cazul precedent şi rezultă HVαOA ≅ 265HV . d) Dacă bara este confecţionată din oţelul slab aliat 34MoCrNi16 călit şi revenit la ti = 650 oC şi τm = 5 ore.6 %Sim 0. duritatea sa se poate estima cu relaţia (7.3 Concentraţiile masice ale componentelor de aliere.10).5⋅179 ≅ 626 N/mm2 şi F = 4 Tabelul 8. Deoarece HV ≅ HB şi considerând relaţia Rm = 3.P b) Dacă bara este confecţionată din oţelul slab aliat 34MoCrNi16 în stare recoaptă. Rm = 3.P F= π 15 2 4 ⋅ 927 = 1. pe această cale 21900 + 4050%C m − PHJ se obţine HVrOC = ≅ 211HV .35 %Mnm 0. rezultă că bara are π 15 2 ⋅ 626 = 1. cu structura ferito-perlitică.2% Nim + .5⋅361 ≅ 1265 N/mm2 şi F = 2.3 %Crm 0.35 0. rezultă: HVαOC = 77.2 şi o viteză de răcire din domeniul austenitic care să conducă la o astfel de structură. adoptând vr = 0. A.2 1.5⋅211 ≅ 740 N/mm2 33.6 %Nim 0.2).2 1.23⋅105 N. c) Dacă bara este confecţionată din oţelul OLC35 călit şi revenit la ti = 650 oC şi τm = 5 ore.5⋅265 ≅ 927 N/mm2 şi . rezultă: HVrOA = HVrOC + 30(% Si m + % Mnm ) + 55%Crm + 6% Nim + 100% Mom ≅ 361 HV.0% Si m = 8%Crm + 4% Ni m ]lg v r ≅ 179 HV.10 ⋅ 10 5 N.25 Marca oţelului OLC35 34MoCrNi16 a) Dacă bara este confecţionată din oţelul OLC35 în stare recoaptă. % %Cm 0. Se poate observa că forţa de tracţiune la care rezistă bara este cu aproximativ 36 % mai mare decât cea corespunzătoare situaţiei în care bara este confecţionată din acelaşi oţel în stare recoaptă. scap.5HB (v.6% Sim + 30% Mnm + 35.31⋅105 N.2) considerând coeficienţii adecvaţi din tabelul 7. duritatea structurii cu sorbită de revenire pe care o prezintă bara poate fi estimată cu relaţia (7. Compoziţiile chimice ale oţelurilor considerate în aplicaţia A. Se poate observa că forţa de tracţiune la care rezistă bara este cu aproximativ 19 % mai mare ca cea corespunzătoare situaţiei în care bara este confecţionată din acelaşi oţel în stare recoaptă.5%Crm + 27. aşa cum s-a obţinut în cazul precedent (pentru oţelul cu %Cm = 0. Rm = 3.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 10 + [ − 19.11.3). duritatea structurii de revenire pe care o prezintă bara poate fi estimată cu relaţia (7.7. 3.2 − 13%C m şi F = 1.6 %Mom 0. în care PHJ = Ti(18+lgτm) = (650 +273)(18 + lg5) ≅ 17259. Rm = 3.35 %).3 0.4 oC/s (v.8.6 + 223%C m − 14.

5 0. corespunzătoare punctelor caracteristice nominale ale materialelor depuse prin 129 .6) şi (7.80 MA – D18.8Mn6 0.03 2.9 30 9 0.08 1.50 MA – D19.0 0. scap.5 şi fig.10 2.11. Să se determine care dintre MA disponibile asigură realizarea unor CUS având în structură.2 20 11 * Toate mărcile de MA sunt realizate în România Materialul Rezolvare Considerând caracteristicile de compoziţie chimică ale MB şi folosind relaţiile (7. se determină coordonatele (%Cre.8. O construcţie sudată trebuie realizată din semifabricate de tip tablă din oţel inoxidabil austenitic X2CrNi19−11.5 1. pentru oţelurile carbon de calitate utilizarea în stare tratată termic este facultativă (s-a observat din rezolvarea aplicaţiei că oţelul OLC35 are caracteristici de rezistenţă mecanică comparabile în stare recoaptă şi în stare îmbunătăţită).5 % ferită.0 0. Schaeffler (v. care reprezintă coordonatele punctului caracteristic nominal al MB pe diagrama structurală A. în timp ce pentru oţelurile aliate valorificarea prezenţei elementelor de aliere impune utilizarea lor numai în stare tratată termic (s-a observat din rezolvarea aplicaţiei că oţelul 34MoCrNi16 în stare îmbunătăţită are rezistenţa mecanică cu aproape 36 % mai mare decât atunci când este utilizat în starea structurală de echilibru).5 1.%Nie).Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Observaţie Această aplicaţie are ca scop justificarea şi înţelegerea prescripţiilor privind utilizarea oţelurilor pentru construcţia de maşini. care să le permită consultarea.50 MA – D309L 0.8 17 13 2.0 27 20 0. înţelegerea şi utilizarea prescripţiilor standardelor în vigoare.04 2.0 0.8.10 6.03 2. Compoziţiile chimice ale MB şi MA considerate în aplicaţia A..00 MA – D316L 0. Tabelul 8. A.08 2. Procedeul de sudare care se utilizează şi configuraţia rosturile de sudare pregătite între piesele ce urmează a fi sudate asigură pMA = 70 %. pe lângă austenită. Concentraţiile masice ale principalelor componente. Procedând în acelaşi mod. pentru evitarea fisurării la cald.8 24 12 0.9 19 13 2.8 18 10 MA – D308 0. 3.9 20 10 0.10 1. Este evidenţiat faptul că.08 .0 0.08 1.24).75 MA – D312 0.11.60 MA – D316 0.50 MA – D308L 0.3.8 0.5 1.30 MA – D309 0.0 0. acest MB şi MA disponibile pentru sudarea lui având caracteristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8. % %Cm %Mnm %Sim %Crm %Nim %Nbm %Mom MB – 10TiNiCr180 0.12 2.0 0. Se recomandă cititorilor să conceapă şi alte aplicaţii similare..4.7) se calculează valorile mărimilor %Cre şi %Nie.9 20 10 0.8 20 11 0. 7. 7.9Nb 0.0 23 14 0.50 MA – D310 0.

CUS).15 14.08 26.8Mn6 %Cre.CUS .5 %) şi (%Cre = 14 %.63 12. Folosind relaţia (8.15 Caracteristicile CUS %Nie. Un MA disponibil este apt pentru sudarea MB (îndeplineşte condiţia pusă în enunţul aplicaţiei.078 21. Schaeffler în domeniul α + γ. 130 .%Nie = 6.CUS.CUS. ca urmare.5%]).11 21.95 22. %Nie.35 20.74 28.25 %Cre.71 21.13.9Nb MA – D18. dacă punctul caracteristic nominal al CUS realizate cu acesta este poziţionat în diagrama structurală A.8 %) şi.%Nie = 6.70 21.34 16. de a asigura realizarea unei CUS cu un conţinut procentual de ferită %α ∈ [3%.23 Punctul pe diagrama din fig. − 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Reprezentând pe aceiaşi diagramă.5 %) şi corespunde ecuaţiei %Nie = %Cre – 7.75 13.%Nie = 21. Tabelul 8. % − 21.65 25. între dreptele corespunzătoare conţinuturilor de ferită %α = 3 % şi %α = 5 %.85 13.70 29.2).76 21.90 13. aşa cum se observă în figura 8.00 25.4 Caracteristicile materialului Materialul MB MA – D308 MA – D308L MA – D309 MA – D309L MA – D310 MA – D312 MA – D316 MA – D316L MA – D19.5 %) şi (%Cre = 14 %. % 13.30 14.05%Cre – 7.44 16. Rezultatele parcurgerii etapelor descrise anterior sunt prezentate în tabelul 8.55 24.46 13.04 23. rezultă că MA capabile să asigure sudarea MB (precizat în enunţul aplicaţiei) fără apariţia fenomenului de fisurare la cald a CUS sunt D308 şi D309 (pentru care punctele caracteristice nominale ale CUS realizate se situează între cele două drepte de izoferită). cât şi punctele cu coordonatele (%Cre.12. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei 8.CUS).93 13. atât dreptele de izoferită %α = 3 % şi %α = 5 %.40 12.25.CUS .40 17.%Nie = 20.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR sudare cu MA disponibile. 8. are ecuaţia %Nie = 1.33 21.75 21. % 19. % − 14.25 31.5.56 20.20 17.5. analizând diagrama din figura 7.60 13.70 21.00 16.20 21. corespunzătoare punctelor caracteristice nominale ale CUS realizate cu MA disponibile pentru sudare. iar dreapta de izoferită %α = 5 % trece prin punctele de coordonate (%Cre = 28 %.80 %Nie.24.04 15.51 14. se poate aprecia că dreapta de izoferită %α = 3 % trece prin punctele de coordonate (%Cre = 28 %.90 24. se determină coordonatele (%Cre. în condiţiile neglijării termenului ∆%EAm. %Nie.

capacitate foarte bună de a conferi produselor caracteristici estetice deosebite etc. tenacitate bună la temperaturi scăzute. datorită unor proprietăţi pe care acestea le prezintă (şi care nu sunt asigurate de aliajele feroase sau se obţin mai greu la aceste materiale. 131 . Cu toate acestea. proprietăţile (caracteristicile) lor mecanice sunt ridicate şi pot fi relativ uşor modificate şi adaptate condiţiilor de utilizare prin aplicarea de tratamente termice şi termochimice. cu cheltuieli inadmisibil de mari): rezistenţă ridicată la coroziune (în prezenţa mediilor de lucru chimic active). produsele confecţionate din aceste materiale sunt reciclabile şi ecologice. capacitate bună de prelucrare prin turnare. metalele şi aliajele neferoase reprezintă şi vor reprezenta şi în viitor o categorie de materiale de mare importanţă tehnică.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Capitolul 9 STRUCTURA ŞI PROPRIETĂŢILE METALELOR ŞI ALIAJELOR NEFEROASE 9. Motivele utilizării preponderente în tehnică a fontelor şi oţelurilor sunt numeroase: resursele de materii prime necesare elaborării acestor aliaje sunt uşor accesibile şi destul de uniform distribuite pe glob. valori ridicate (mai mari decât cele asigurate de fonte şi oţeluri) ale raportului dintre rezistenţa mecanică şi masa specifică (densitate). Introducere Metalele şi aliajele neferoase deţin în prezent în aplicaţiile tehnice o pondere de aproape 20 de ori mai mică decât cea corespunzătoare aliajelor feroase (fonte şi oţeluri). conductibilitate termică şi electrică mare. deformare plastică sau aşchiere.1. costurile implicate de elaborarea unor astfel de aliaje şi de transformarea lor în produse se corelează favorabil cu performanţele tehnice pe care aceste produse le asigură etc. tehnologiile de elaborare şi de realizare a semifabricatelor şi pieselor din astfel de aliaje sunt bine fundamentate ştiinţific şi asigurate logistic.

4 13. nΩ⋅m Al Cu Ti Ni Sn Sb Zn Pb Cd Be Mg Au Ag Pt 660 1083 1660 1453 232 631 420 327 321 1278 649 1064 962 1772 2700 8930 4510 8910 7290 6690 7130 11340 8650 1850 1740 19280 10500 21440 900 386 512 471 222 207 382 129 230 1886 1025 128 235 132 397 205 440 309 59 163 101 23. la ta. J/(kg⋅K) Căldura latentă de topire qs.5 16.7 40.5 23. W/(m⋅K) Rezistivitatea electrică ρΩ.2 14.0 39.2 55 1300 368 63 104 113 23. µm/(m⋅K) Coeficientul de conductivitate termică λ la ta.2 19.7 420 68.0 9.7 29. 0 C Densitatea ρ la ta. kg/m3 Căldura specifică Cs la ta.6 25.1. kJ/kg Coeficientul de dilatare termică liniară αt (între ta şi 100 0C).3 21.5 8.3 31.3 11.2 206 72.6 106 .Tabelul 9. Caracteristicile fizice ale principalelor componente de bază ale aliajelor neferoase Metalul Aluminiu Cupru (Aramă) Titan Nichel Staniu (Cositor) Stibiu (Antimoniu) Zinc Plumb Cadmiu Beriliu Magneziu Aur Argint Platină Simbolul chimic Temperatura de solidificare – topire ts.5 14.1 247 401 19 83 63 26 113 34 97 210 163 317 428 72 26.5 11.0 44.6 16.5 110 370 59.

93.9. Clasele de puritate ale componente de bază ale aliajelor neferoase Metalul Al Cu Ti Ni Cr Sn Sb Zn Mărcile industriale * STAS 7607: Al 99. Al 99. Ni 98. Cu-Al.65 Principalele impurităţi Fe. Pb. impurităţile ce au influenţe (negative) majore asupra proprietăţilor lor şi cele mai utilizate tipuri de aliaje binare în care fiecare din aceste metale este componentul de bază (principal). Bi. Zn-Mn Pb-Sb. Cr 97 STAS 10309: Sn 99. Sb Sn. Sn.5 Ti 99. Pb Pb-Ag. Cu. Zn-Cd. în tabelul 9. Ni 99. Sb. Fe. Cr-Ti.9.98.99. Mg 99.2. Sn 99. Al 99. Cd Cd-Sn Mg-Si. Pb.5. Pt-Ir. Cu. Pt 99. în tabelul 9. Bi Pb. Zn 97. Pb. Bi.6.95. Cu.5. Sb-Pb Zn-Al. S Pb. Ni 99. cu excepţia Au şi Ag.8 Pb. Ti 99. Cd. Au STAS 4389: Au 999.C. Cu-Be Ti-Al. As.5.6.85.99.7. Pt STAS 10560: Pt 99.6 Bi. Zn Ag-Cd. pentru care concentraţia este în %o). P Pb.9.95. P. Mg STAS 10273:Mg 99. Fe. Sb 99. Pb. Pb 99. Al 99.3.3 STAS 10502: Ni 99. Al 99 STAS 270/1:Cu 99. Ag-Cu.0) Au-Ni.99.995. Ti 99.2.5 STAS 646: Zn 99. Sb 98. Sn 99.3 sunt expuse valorile celor mai importante caracteristici mecanice ale metalelor care constituie componentele de bază ale aliajelor neferoase. Cd 99. Fe Fe.As.99.9. Mn Principalele clase de aliaje binare folosite în tehnică Al-Cu. Pt 99.95.2 sunt precizate clasele de puritate industrială în care pot fi obţinute aceste metale. P.75. Au-Pt Pb. Sn-Hg Sb-Sn. Cu 99.96. definesc cantitativ proprietăţile lor fizice. Ni 97. Fe. Cd 99.3. 133 .Cd C.5.Al 99. Zn 99. Sb 99. Ni-Fe Cr-Ni. Mg-Zn Au-Ag. Au-Cu. Fe S.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Deoarece proprietăţile aliajelor neferoase sunt determinate în măsură importantă de proprietăţile componentului lor principal (metalic). Zn.6 STAS 7386: Cr 99.94. As. Sn-Sb. Cu. O. Sn 96. Sn-Zn. Pb-Sn. Pb 99. Cu 99.85 STAS 8615: Cd 99. Pb 99.4. Sb 97. Zn Pb. Cu 99. împreună cu cele redate în tabelul 1. Sb 99. Cr-Mo Sn-Pb. Al-Si. Tabelul 9.Al 99.Bi. Zn 98. Ni-Cr. Pt-W * cifrele de după simbolul chimic indică valoarea minimă a concentraţiei masice a metalului industrial (în %.97. Cu. Cu. S. Cu 99.9 Mg-Al. Si.96. Si Pt-Ni. (Au 995.8. Ni. Ag-Hg Pt-Rh. Al 99. S. Cd 99. iar în tabelul 9. Fe. Al 99. Fe. Sn 98.8.4.5.98. Cr 98. Ni-Mo. Si. Ti-Ni Ni-Cu. Cr 98. Al 99.98.6. Cu. Bi. Sb. Ni 99. Al-Zn Cu-Zn. Mg 99. Al. Bi. Fe. Cd-Ni. Al.6. Mg-Mn. Zn 98. Al 99.1 sunt prezentate metalele folosite frecvent drept componente de bază ale acestor aliaje şi sunt precizate o serie de caracteristici care.985. Cu-Sn. Pb-Ca Cd-Ag.6. Ag-Ni. Ag STAS 3321: Ag 999.565. Cr-W.35 STAS 10262: Sb 99. Cu As. Cu 99.90.97. Pb 99. Zn-Cu. As.99: Pb 99. Fe.99. S.95.5.5 STAS 663: Pb 99. Sb 99. Al-Mg.95. Sn Ag. Si.

. N/mm2 Duritatea 2) Al Cu Ti Ni Sn Sb Zn Pb Cd Be Mg Au Ag Pt 1) recopt (stare de echilibru) ecruisat ecruisat 1) 40 – 70 120 − 140 170 − 220 420 − 450 220 − 250 310 − 330 12 − 14 10 − 13 70 − 100 11− 13 69 − 83 380 − 480 160 − 195 180 − 220 100 − 120 120 − 145 15 – 30 100 − 120 50 − 70 320 − 330 130 − 150 50 − 60 10 − 11 − 50 − 55 4−5 − 260 − 310 90 − 105 115 − 140 − − 50 – 70 8 − 12 45 − 60 10 − 15 50 − 60 30 − 40 80 − 90 − 40 − 50 60 − 70 17 − 25 − 3 − 15 2 − 10 40 − 50 48 − 50 62000 115000 105000 207000 44000 77800 105000 55000 300000 43000 78000 76000 25000 42800 79000 16500 19000 38000 20600 140000 − − 27500 140 − 220 HV − 35 – 40 HBS 95 – 110 HBS 90 – 120 HBS 60 – 65 HV 5 – 6 HBS 30 – 60 HBS 20 – 35 HBS 3 – 5 HBS 16 – 24 HBS 75 – 85 HRB 37 – 39 HRE 48 – 54 HRE 18 – 20 HBS 25 – 30 HV recopt (stare de echilibru) 1) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) sinterizat (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) ecruisat 1) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) 170000 38 – 45 HV 150 − 165 − − deformat plastic la rece cu GD = 70 … 90 %. Caracteristicile mecanice la ta ale principalelor componente de bază ale aliajelor neferoase Metalul Starea Rezistenţa la rupere 2). 2) creşte odată cu conţinutul de impurităţi al metalului. N/mm2 Limita de curgere 2) .Tabelul 9. 3) scade odată cu conţinutul de impurităţi. N/mm2 Alungirea procentuală după rupere 3) . N/mm2 Modulul de elasticitate transversală. % Modulul de elasticitate longitudinală.3.

aliaje cu rezistenţa mecanică ridicată (dure). Pt etc. se ia ca bază câte un aliaj binar reprezentativ şi se consideră că restul componentelor sunt elemente suplimentare de aliere (de exemplu. Mn. aliajele titanului (aliaje pe bază de titan). iar aliajele denumite în tehnică alame au ca bază aliaje Cu – Zn.. pentru a facilita studierea structurii şi proprietăţilor fiecărui tip de astfel de aliaje. de exemplu. Toate criteriile de clasificare anterior precizate se folosesc însă drept criterii secundare. Au. • în funcţie de constituţia structurală de echilibru (la ta). Mn etc. Pb. aliaje antifricţiune. ternare sau complexe. se practică încadrarea aliajelor neferoase în categorii ca: aliaje uşoare (caracterizate prin densităţi ρ ≤ 4000 kg/m3). la orice temperatură. alcătuită din cristale de soluţie solidă având ca solvent componentul de bază. astfel: • în funcţie de numărul componentelor. aliaje uşor fuzibile (cu temperaturi ts coborâte) etc. • în funcţie de posibilităţile tehnologice de transpunere în produse şi de prelucrare a acestora. în care sunt introduse suplimentar. aliajele denumite în tehnică duraluminuri au ca bază aliaje Al – Cu. aliajele neferoase se încadrează în următoarele categorii: − aliaje monofazice. în care sunt introduse frecvent. compuşi intermetalici). aliajele neferoase pot fi: aliaje de turnare şi aliaje deformabile plastic. 135 . aliaje anticorosive (cu rezistenţă ridicată la acţiunea mediilor agresive de lucru). pentru denumirea diverselor aliaje neferoase şi sistematizarea studierii structurii şi proprietăţilor lor. aliajele nichelului (aliaje pe bază de nichel). − aliaje cu structură monofazică după solidificare. iar în funcţie de aptitudinile de a-şi mări rezistenţa mecanică în urma aplicării de TT. aliajele neferoase pot fi: binare.) etc. în diverse concentraţii şi alte elemente de aliere decât zincul: Si. dar. Fe. − aliaje care conţin în structură constituenţi eterogeni (de tipul amestecurilor mecanice eutectice sau eutectoide). Al. o structură monofazică. cele mai multe tipuri de aliaje utilizate în prezent în tehnică sunt complexe. Sn. în care precipită la răcirea ulterioară particule de faze secundare (de obicei. în diverse concentraţii şi alte elemente de aliere decât cuprul: Mg. aliaje criogenice (cu tenacitate ridicată la temperaturi scăzute). aliajele aluminiului (aliaje pe bază de aluminiu).Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Aliajele neferoase se pot clasifica folosind o multitudine de criterii.). Ni etc. care prezintă în stare solidă. aliajele neferoase se clasifică în: aliaje durificabile structural prin tratamente termice şi aliaje nedurificabile prin tratamente termice. Aliajele neferoase (ca şi fontele şi oţelurile) se pot clasifica şi pe baza denumirii proprietăţii sau caracteristicii care le defineşte primordial utilitatea tehnică. preferându-se clasificarea acestora în funcţie de componentul de bază şi încadrarea lor în categorii de tipul: aliajele cuprului (aliaje pe bază de cupru). aliajele metalelor preţioase (aliaje pe bază de metale preţioase: Ag.

scap. constând din inocularea în aliajele lichide a unor cantităţi mici de substanţe chimice (numite modificatori. Ta.2). 1. care să determine transformarea structurii dendritice primare într-o structură secundară favorabilă (din punctul de vedere al mărimii granulaţiei şi gradului de dispersie a fazelor) obţinerii unor caracteristici mecanice ridicate şi/sau asigurării unei bune comportări la prelucrarea prin deformare plastică sau la aplicarea de TT. distribuite sub formă de suspensie fină.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. modificarea poate fi: • modificare de tipul I. care pot schimba mecanismele obişnuite ale germinării şi/sau creşterii cristalelor la solidificare. care determină accentuarea ramificării şi subţierea ramurilor (axelor) cristalelor dendritice primare şi influenţează favorabil distribuţia fazelor secundare la aliajele în care (în timpul răcirii după solidificare) precipită particule ale unor astfel de faze. care are ca efect principal finisarea (micşorarea dimensiunilor) cristalelor dendritice primare. 136 . constituie baze pentru germinarea eterogenă la solidificarea aliajelor (v. ca urmare. • modificare de tipul III. fenomene de cristalizare secundară (recristalizare în stare solidă. scap. care are ca efect îmbunătăţirea fineţei şi gradului de dispersie a fazelor componente ale amestecurile mecanice eutectice care se formează la solidificarea unor aliaje neferoase.6). v. Zr. care. Modificarea aliajelor neferoase La marea majoritate a aliajelor neferoase folosite în tehnică componentele de bază nu prezintă transformări alotropice şi. 1.2.4. La alegerea modificatorilor şi realizarea modificării aliajelor neferoase trebuie avute în vedere următoarele aspecte esenţiale: • modificatorii introduşi în aliajele neferoase lichide acţionează în unul din următoarele moduri: − formează (individual sau prin combinare cu componentele aliajelor) particule greu fuzibile şi insolubile în aliajele topite. modificatorii care acţionează în acest mod (borul şi unele metale de tranziţie cu reactivitate chimică mare: Ti. • modificarea de tipul II. În funcţie de efectele pe care le produce asupra structurii primare a aliajelor neferoase. v. 4. scap.6). în decursul răcirii după solidificare. acest tip de modificare este eficient la aliajele neferoase care prezintă după cristalizarea primară o structură monofazică (cu cristale de soluţie solidă). Mo). asigurând solidificarea cu un număr mare de germeni cristalini şi formarea unor structuri primare fine. Modalitatea actuală cea mai eficientă de influenţare a caracteristicilor structurii primare a aliajelor neferoase o reprezintă modificarea. la aceste aliaje nu se produc. se utilizează cu predilecţie pentru realizarea modificărilor de tipurile I şi III.

98. având ts = 500…600 oC). definită ca fiind temperatura la care verticala aliajului intersectează linia sau suprafaţa solidus a diagramei de echilibru fazic a sistemului de aliaje căruia aparţine acesta. dacă concentraţia acestora este mică.3. iar coeficientul kO se ia. kO = 0.95…0. deoarece particulele care se formează sunt grosolane şi în număr insuficient realizării unei structuri primare fine. Principalele tipuri de recoaceri fără schimbare de fază care se pot aplica semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase sunt: • Recoacerea de omogenizare (RO) este recomandată pentru diminuarea neomogenităţilor chimice ale structurilor dendritice primare ale semifabricatelor şi pieselor turnate. pe bază de Al sau Mg. • modificatorii trebuie introduşi în aliajele neferoase într-o cantitate (concentraţie) optimă (care asigură nivelul maxim al efectelor pozitive produse de modificare). ti corespunzătoare acestui TT se alege cât mai ridicată (ti + 273 = Ti = kOTs. în mod obişnuit. dacă concentraţia acestora este la nivelul optim se formează o suspensie fină. τm = 2…24 ore).1). deoarece omogenizarea se realizează prin difuzie. iar dacă concentraţia acestora depăşeşte nivelul optim. pentru omogenizarea pieselor turnate din aliaje în care procesele de difuzie se defăşoară foarte lent. este temperatura de solidificare – topire a aliajului din care sunt confecţionate piesele supuse RO. în K. 9. modificatorii care acţionează în acest mod (metalele uşor fuzibile: Li. 6. Tratamentele termice la aliajele neferoase Tratamentele termice (TT) care se aplică semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase se definesc şi se clasifică la fel ca şi tratamentele destinate semifabricatelor şi pieselor din oţeluri şi fonte (v. în care Ts. Na. particulele nu se formează sau se formează în număr insuficient asigurării unei structuri primare fine. cu un număr mare de particule care activează germinarea eterogenă şi rezultă structura primară cu granulaţia cea mai fină.9. Pb) se folosesc mai ales pentru asigurarea modificărilor de tipul II. efectele pozitive ale modificării se micşorează.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase − formează pelicule de adsorbţie pe suprafeţele germenilor cristalini. Ca. cum sunt aliajele uşoare. Sb. în unele cazuri (de exemplu la semifabricatele şi piesele turnate din aliaje pe bază de Cu) impunându-se 137 .8…0. în cazul modificatorilor care au rolul de a forma particule greu fuzibile şi insolubile în aliajele topite. iar τm trebuie să fie mari (de obicei. dar poate avea şi valori kO = 0. care micşorează viteza de creştere a germenilor şi limitează dezvoltarea în grosime a ramurilor cristalelor dendritice primare. scap. de exemplu.

• Recoacerea de recristalizare fără schimbare de fază (RRN) este utilizată pentru refacerea plasticităţii semifabricatelor şi pieselor ecruisate prin deformare plastică la rece. 6. 3. La semifabricatele şi piesele confecţionate din aliaje neferoase se pot efectua două tipuri (principial diferite) de călire: • Călirea martensitică se poate aplica pieselor din aliaje neferoase care racire α + δ . Recoacerile cu schimbare de fază (de tipul recoacerii complete sau normalizării. aliajele Cu – Al. Modul de conducere a unui astfel de TT este simplu: piesele se încălzesc la o temperatură ti situată desupra unuia din punctele de transformare în stare solidă ale aliajului neferos din care sunt confecţionate. 6. γ fiind suferă transformări eutectoide (la fel ca oţelurile şi fontele): γ incal.2. • Recoacerea de detensionare (RD) se aplică semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase în scopul diminuării intensităţii şi redistribuirii tensiunilor mecanice reziduale existente în acestea. unele aliaje pe bază de Ti) pentru obţinerea stărilor structurale de echilibru.2). ca şi faza corespondentă a aliajelor Fe – C) care se transformă (la răcirea sub o temperatură caracteristică) în amestecul eutectoid (α + δ). Regimul RRN se alege astfel încât să se producă în piesele supuse tratamentului procesele de restaurare şi recristalizare primară şi să nu apară efectele defavorabile ale desfăşurării fenomenelor de creştere a granulaţiei şi de recristalizare secundară (v.4Ts). în mod obişnuit. finisarea granulaţiei. RRN a semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase se realizează cu ti = trp + 100…200 oC (trp fiind temperatura de recristalizare primară a aliajului din care sunt confecţionate piesele supuse TT. austenită. în cazul recoacerii sau în aer liniştit. pentru obţinerea la ta a unei stări de echilibru structural. de realizarea unor transformări eutectoide etc.3) se pot aplica semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase care prezintă transformări fazice în stare solidă (determinate de variaţiile cu temperatura ale solubilităţii componentelor în fazele din structura aliajelor. mecanismele detensionării termice şi principiile stabilirii regimului RD sunt cele prezentate în scap. scap.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR aplicarea de TT ulterioare. v. de obicei.2.5 şi 6. la piesele din astfel de aliaje. ca şi în cazul aplicării la piesele din aliaje feroase. scap. îmbunătăţirea prelucrabilităţii prin deformare plastică sau prin aşchiere etc.). se menţin la ti o durată τm (pentru uniformizarea temperaturii în masa pieslor şi pentru omogenizarea structurii) şi se răcesc lent (o dată cu cuptorul. trp + 273 = Trp ≅ 0. de producerea transformărilor alotropice ale unor componente. τi + τm = 1…4 ore şi răcirea în aer liniştit. recoacerile cu schimbare de fază se efectuează la produsele confecţionate din astfel de aliaje neferoase (cum sunt aliajele Cu – Zn. soluţia solidă (denumită.3. TT de călire 138 . pentru finisarea granulaţiei structurii grosolane rezultate după RO. în cazul normalizării).

1). care aparţin unor sisteme ale căror diagrame de echilibru sunt de tipul celei prezentate în figura 9. TT de călire de punere în soluţie constă din încălzirea şi menţinerea o scurtă durată la o temperatură tic ∈ (tso. fig. Călirea martensitică se poate aplica la produsele realizate din unele aliaje ale sistemelor Cu – Al. alcătuită din cristale de soluţie solidă α ≡ B(A) omogenă.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase martensitică constă din încălzirea lor la o temperatură ti situată în domeniul de stabilitate al fazei γ (domeniul austenitic). 9. ca şi faza corespondentă din structura aliajelor Fe – C călite) fiind o soluţie solidă suprasaturată în elemente de aliere. structurile (monofazice. pentru ca transformarea (printrun mecanism bazat pe difuzia componentelor) γ ⇒ α + δ să nu fie posibilă şi să se realizeze o transformare de tip martensitic (printr-un mecanism care nu presupune difuzia componentelor) γ ⇒ M. alcătuită din cristale de soluţie solidă α suprasaturată în elemente de aliere (fază metastabilă). Ti – Al etc. în apă) pentru menţinerea structurii monofazice α până la ta. Spre deosebire de structurile (dure şi fragile) realizate prin călirea martensitică. Ti – Mo. La piesele din astfel de aliaje. urmată de răcirea rapidă (de obicei. pentru obţinerea unei structuri monofazice. Cu − Ti. M (denumită martensită. rezultă că prin răcirea rapidă de la tic a structurii monofazice α se împiedică separarea din aceasta (prin procese bazate pe difuzie) a fazei θ (bogată în elemente de aliere) şi se obţine la ta o structură monofazică. Analizând modul de efectuare a acestui TT (v. care îndeplinesc criteriile structurale menţionate mai înainte. • Călirea de punere în soluţie se poate aplica la piesele din aliaje neferoase în a căror structură apare ca fază principală o soluţie solidă care are ca solvent componentul de bază al aliajelor şi prezintă o variaţie importantă cu temperatura a capacităţii de a dizolva componentele de aliere (solubilitatea componentelor de aliere în această fază scade puternic când se micşorează temperatura). Revenirea structurilor (metastabile) obţinute prin călirea martensitică a aliajelor neferoase poate conduce la efecte similare celor care se produc prin revenirea oţelurilor sau fontelor călite martensitic şi care constau în obţinerea (prin transformări structurale bazate pe difuzie) unor structuri apropiate de echilibru şi bine detensionate. cu cristale de soluţie solidă) obţinute prin călirea de punere în soluţie a aliajelor neferoase prezintă o bună comportare la prelucrarea prin deformare plastică. Cu – Be. 139 .1.. deoarece realizează punerea (dizolvarea la încălzire şi menţinerea la răcire) în soluţia solidă α a fazei θ. acest TT a fost denumit călire de punere în soluţie (a fazei θ). Ti – Ni. ts). menţinerea la această temperatură o durată τm (pentru obţinerea unei structuri cu austenită omogenă) şi răcirea rapidă (cu o viteză vr mai mare decât o viteză critică vrc). cu structura cristalină diferită de cea corespunzătoare fazei γ (austenitei) din care s-a format.

. datorită efectelor de durificare pe care le produce. constând din încălzirea şi menţinerea acestora la o temperatură tii ∈ [ta. • precipitatele θ sunt faze stabile (de echilibru). 140 .. Natura fazică şi caracteristicile structurale ale precipitatelor care se formează la îmbătrânire depind de mărimile parametrilor ti şi τm.2. Cercetările întreprinse până în prezent au evidenţiat că. cu configuraţie platiformă (cu diametrul de 25. care germinează eterogen pe limitele grăunţilor cristalini ai matricei α şi sunt necoerente cu această matrice.0 nm).3. putând fi uşor evidenţiate în structură prin examinarea la microscopul optic.8 nm şi grosimea de 0. • precipitatele θ” sunt faze metastabile care se formează la durate mai lungi şi/sau la temperaturi mai înalte de îmbătrânire decât cele corespunzătoare formării zonelor GP şi sunt faze distincte (cu structuri cristaline diferite de structura fazei stabile θ).. în structura matricei α se pot forma următoarele tipuri de precipitate: • zonele GP (notate în acest mod după numele cercetătorilor Guinier şi Preston care le-au detectat pentru prima oară prin tehnici de difracţie cu raze X) apar la temperaturi şi durate mici ale procesului de îmbătrânire şi sunt asocieri preferenţiale de atomi ai componentelor de aliere din aliajul tratat.30 nm şi grosimea de 1. determină separarea din soluţia solidă suprasaturată (metastabilă) a unor precipitate care durifică structura. care pot fi evidenţiate în structură numai prin examinarea la microscopul electronic. precipitatele θ’ se formează prin germinare eterogenă pe anumite defecte ale structurii cristaline a matricei α (de exemplu...ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Revenirea structurilor obţinute prin călirea de punere în soluţie a aliajelor neferoase.6 nm şi se formează uniform în matruicea α. pe dislocaţiile elicoidale) şi sunt semicoerente cu structura cristalină a acestei matrice.0. în mod obişnuit. cu dimensiuni suficient de mari pentru a putea fi observate prin examinarea structurilor la microscopul optic şi care apar dacă duratele şi/sau temperaturile de îmbătrânire sunt mai mari decât cele corespunzătoare formării precipitatelor θ”. având la bază mecanisme ce presupun difuzia componentelor aliajului supus TT.5. deoarece aceste precipitate se formează prin procese de germinare şi creştere. ajungând la frecvenţe de 1013…1015 zone/mm3. dacă tii = ta sau îmbătrânire artificială. prin procese de germinare omogenă. zonele GP au forma unor discuri cu diametrul de 5... precipitatele θ” germinează relativ uniform în matricea α şi sunt legate prin interfeţe coerente cu structura cristalină a acestei matrice. TT de revenire aplicat structurilor obţinute prin călirea de punere în soluţie este denumit îmbătrânire şi poate fi îmbătrânire naturală. • precipitatele θ’ sunt tot faze metastabile.. tso). în funcţie de temperatura şi durata îmbătrânirii aliajelor neferoase călite. dacă ta < tii < tso.

Aşa cum se poate observa analizând curba de îmbătrânire HVr = f(ti = 130 oC. cu %Cum = 3 % Transformările structurale produse prin îmbătrânire sunt însoţite de modificări ale proprietăţilor aliajelor călite. astfel.1.. τm) sau HVr = g(ti.). prezentată în 141 . Curba de îmbătrânire la ti = 130 oC a unui aliaj Al – Cu. Fig. τm) a unui aliaj Al – Cu (cu %Cum = 3 %). pentru reconstituirea stării structurale monofazice pe care aliajele o aveau după călirea de punere în soluţie (supraîncălzirea de scurtă durată asigură dizolvarea în matricea α a precipitatelor formate prin îmbătrânire. la ridicarea temperaturii de îmbătrânire de la ti la t i/ > ti.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase În privinţa filiaţiei diverselor tipuri de precipitate. care constă din supraîncălzirea de scurtă durată a aliajelor îmbătrânite. τm = ct. efectul de durificare al îmbătrânirii se poate evidenţia cu ajutorul unor curbe de îmbătrânire. Aceste particularităţi ale formării precipitatelor în timpul îmbătrânirii aliajelor neferoase călite sunt valorificate practic la realizarea procesului de reversiune. precipitatul specific temperaturii ti se dizolvă în matricea α şi apoi din matricea α se separă un nou precipitat.2. Configuraţia diagramei de echilibru a sistemelor cărora aparţin aliajele neferoase la care se pot aplica TT de călire de punere în soluţie Fig. dar nu oferă timpul necesar separării precipitatelor specifice temperaturii la care s-a supraîncălzit aliajul). corespunzător temperaturii t / > ti. reprezentând dependenţele experimentale dintre duritatea aliajului îmbătrânit şi parametrii de regim ai îmătrânirii: HVr = f(ti = ct. pentru orice aliaj călit şi îmbătrânit. în principal de creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii acestora. cercetările experimentale întreprinse până în prezent au arătat că orice precipitat se formează direct din matricea α şi nu prin transformarea precipitatelor existente anterior în structura aliajului supus îmbătrânirii. 9. 9.

4. sunt: • sistemul de simbolizare numerică. între călirea de punere în soluţie şi îmbătrânire. conform căruia mărcile de metale şi aliaje neferoase din diverse categorii (aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu. se ajunge astfel la ideea (confirmată prin cercetări experimentale) că efectul de durificare este o consecinţă a interacţiunii dintre dislocaţiile matricei aliajului îmbătrânit şi precipitatele coerente. acest efect diminuându-şi intensitatea odată cu distrugerea coerenţei dintre matricea structurală a aliajului şi precipitatele formate la îmbătrânire. şi varianta propusă de AA (Aluminum Association).) sunt simbolizate printr-un număr (în mod obişnuit. Simbolizarea metalelor şi aliajelor neferoase comerciale În prezent nu există un sistem de simbolizare a mărcilor de metale şi aliajele neferoase unanim recunoscut şi aplicat la întocmirea documentelor tehnice aferente conceperii.2. fabricării. efectul de durificare al îmbătrânirii creşte în cursul formării precipitatelor semicoerente (zonele GP şi precipitatele θ”) şi scade odată cu apariţia precipitatelor semicoerente (θ’) şi necoerente (θ).5. CEN (Comité European de Normalisation) sau ISO (International Organization for Standardization). cum ar fi ASM (American Society for Metals). regionale sau internaţionale). regional sau internaţional) care gestionează sistemul. semifabricatele sau piesele din aliaje neferoase se supun unor operaţii de deformare plastică la rece. 9. AA (Aluminum Association). fără nici o semnificaţie legată de compoziţia şi proprietăţile mărcii) acordat de asociaţia sau de organismul (naţional. recomandate de diverse asociaţii profesionale şi/sau organisme de standardizare (naţionale. aplicată la aluminiu şi aliajele pe bază de aluminiu şi recomandată de standardele elaborate de ISO şi CEN pentru mărcile de aluminiu şi aliaje de aluminiu deformabile. la aliajele titanului.4 şi 9. aplicată la aliajele aluminiului. principalele variante ale acestui sistem.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR figura 9. la aliajele zincului etc. la aliajele cuprului. 142 . având la bază principiile prezentate în tabelele 9.. la aliajele magneziului. Cele mai utilizate sisteme de simbolizare a mărcilor de metale şi aliaje neferoase. cupru şi aliaje pe bază de cupru etc. verificării şi comercializării semifabricatelor şi pieselor din astfel de materiale. proiectării. sunt: varianta UNS (Unified Numbering System). Desfăşurarea proceselor de precipitare la îmbătrânire şi efectele de durificare produse de acestea pot fi influenţate substanţial dacă.

X0 = 2 ⇒ α ≡ B. Aliaje având Si ca EAP 4 A94343 / 4343 AlSi7. conform căruia mărcile de metale neferoase se simbolizează aşa cum se arată în tabelul 9. Aliaje având Mg ca EAP 5 A05200 / 520. simbolul nu conţine litera α.5MgMn 3.X4* Seria (grupa) de aliaje Exemple de mărci X1 1 A01001 / 100. Aliaje având alte EAP 9 − − Mărcile de aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu deformabile Structura simbolului în varianta UNS: A9X1X2X3X4 Structura simbolului în varianta AA: X1X2X3X4 Seria (grupa) de aliaje Exemple de mărci X1 1 A91080 / 1080 Al 99. iar simbolurile mărcilor de aliaje neferoase sunt alcătuite din simbolul chimic al componentului de bază. dacă X0 = 1⇒ α ≡ A.. Aliaje având Si ca EAP 4 A24430 / B443. X0 = 1.0 G AlMg10 6. X0 = 6 ⇒ α ≡ F.5 6. simbolurile aliajelor de turnare sunt precedate de litera G..0 1. Grupă de aliaje neutilizată 6 − − 7. Aluminiu şi aliaje cu %Alm ≥ 99 % 2. dacă X0 = 0. X4 = 0 la aliajele pentru turnare în piese şi X4 = 1 sau 2 la aliajele pentru turnare în lingouri.). Aliaje având Cu ca EAP** 2 A02040 / 204.1 G AlSi5 5. Aliaje având Cu ca EAP 2 A92001 / 2001 AlCu5..1 G AlSn6Cu1Ni1 9. Date privind simbolizarea mărcilor de aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu Mărcile de aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu pentru turnare Structura simbolului în varianta UNS: AX0X1X2X3X4* Structura simbolului în varianta AA: αX1X2X3.0 G AlZn6MgCr 8. litera P pentru turnarea sub presiune etc. Aliaje având Si ca EAP + Cu şi Mn 3 A13190 / A319..1 G Al 99.2. Aliaje având Sn ca EAP 8 A08510 / 851. Aliaje având alte EAP 8 A98016 / 8016 AlFe1Mn * X0 = 0 pentru aliajele corespunzătoare unei reţete originale . ** EAP ≡ element de aliere principal 143 .2 . Aliaje având Mg ca EAP 5 A95052 / 5052 AlMg2. Aluminiu şi aliaje cu %Alm ≥ 99 % 2.8 1. litera M pentru turnarea în forme metalice.5 5. litera Z pentru turnarea centrifugală.0 G AlSi5Cu3 4.0 G AlCu4MgTi 3. litera C pentru turnarea continuă. Aliaje având Zn ca EAP 7 A07120 / 712. Aliaje având Mn ca EAP 3 A93003 / 3003 AlMn1Cu 4. Tabelul 9.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • sistemul de simbolizare alfanumerică (sistemul de simbolizare după compoziţie). Aliaje având Zn ca EAP 7 A97149 / 7149 AlZn8MgCu 8. scrise în ordinea descrescătoare a importanţei lor. simbolurile chimice ale elementelor de aliere pentru care %EAm este în jur de 1 % sau mai mare fiind însoţite de numere (de preferinţă întregi) care indică concentraţiiile masice nominale (medii) ale acestor componente. 6 pentru aliajele rezultate prin modificări aduse unei reţete originale.4. urmată (eventual) de o literă care codifică procedeul tehnologic de turnare recomandat la realizarea semifabricatelor sau pieselor din aceste aliaje (litera S pentru turnarea în forme din nisip. . Aliaje având Si şi Mg ca EAP 6 A96106 / 6106 AlMgSiMn 7. urmat de simbolurile chimice ale elementelor de aliere.

.Zn C96200 . Bronzuri cu Si (%Sim < 8 %) C64700 .. C95800 C95600 G CuAl7Si2 7. Aliaje cu %EAm < 5 % C81300 .C9 X1X2X3X4 Seria (grupa) de aliaje UNS Exemple de mărci C80100 . la aliajele pe bază de Zn UNS = ZX1X2X3X4 (de exemplu. Bronzuri cu Al (%Alm< 19 %) C60600 .. C99800 C99600 G CuMn40Al2 Mărcile de cupru şi aliaje pe bază de cupru deformabile Structura simbolului în varianta UNS: C1X1X2X3X4 ... Bronzuri şi alame cu Si C87200 .95 1... Alame roşii (simple sau cu Pb) C83300 ..5). la aliajele pe bază de Mg UNS = MX1X2X3X4. Z35530 corespunde aliajului cu simbolul alfa numeric ZnCu1Al4). Sistemul de simbolizare numerică se recomandă a fi utilzat mai ales în activităţile comerciale.. C76200 CuZn29Ni12 * varianta UNS se utilizează şi la alte tipuri de aliaje: la aliajele pe bază de Ti UNS = RX1X2X3X4.5Ni 3. la aliajele pe bază de Ni UNS = NX1X2X3X4 (de exemplu. C7X1X2X3X4* Seria (grupa) de aliaje UNS Exemple de mărci C11100 Cu 99.. iar M10100 – aliajului MgAl10Mn) etc. Cupru cu %Cum ≥ 99.9 CuZn12. proiectare.5 2.. Aliaje pe bază de Cu speciale C99300 .ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 9...... C17300 CuBe1.... Bronzuri cu Al (%Alm <19 %) C95200 .5 9.... Aliaje Cu – Ni şi Cu – Ni . C94500 C92700 G CuSn5Pb25 C94300 G CuSn5Ni5 C94800 Bronzuri aliate cu Ni C94700 . Bronzuri obişnuite (Cu – Sn) C90200 . Cupru şi aliaje cu %EAm < 8 % C10000 ... C94900 6. fabricare şi verificare a metalelor şi aliajelor neferoase sau a produselor ce se confecţionează din astfel de materiale. Bronzuri fosforoase cu %Sn < 9 % C50000 . (de exemplu.5 C22600 C20000 .. 2.. C69800 Alame speciale 3.5... Alame cu Sn CuZn36Al1Mn3Sn C67400 C66400 .. Alame cu Pb CuZn28Sn1 C44300 C40000 . C97800 C96400 G CuNi30Fe C97600 G CuNi20Zn8Sn4Pb 8. Bronzuri cu Pb C98200 . Date privind simbolizarea mărcilor de cupru şi aliaje pe bază de cupru Mărcile de cupru şi aliaje pe bază de cupru pentru turnare Structura simbolului în varianta UNS: C8X1X2X3X4 . M11311 corespunde aliajului cu simbolul alfa numeric MgAl3Zn1.....9 1.... iar sistemul de simbolizare alfanumerică este util îndeosebi în activităţile de cercetare. C85800 C85400 G CuZn29Pb3Sn Alame speciale C86100 . Simbolurile mărcilor de metale sau aliaje neferoase sunt însoţite de 144 ... C87900 C87200 G CuSi4 C87500 G CuZn14Si4 G CuSn11 5.. C84800 C84500 G CuZn12Pb7Sn2 Alame galbene (simple/cu Pb) C85200 ... C91700 C90700 G CuSn10Pb2 Bronzuri aliate cu Pb C92200 ... N04400 corespunde aliajului cu simbolul alfa numeric NiCu32).. C86800 C86300 G CuZn25Al6Mn 4. Aliaje Cu – Ni şi Cu – Ni − Zn C70000 . C82800 C82100 G CuBe0. C81100 C80100 G Cu 99.. C66100 C65500 CuSi3 6. C98800 C98600 G CuPb35Ag1. C51100 CuSn4P 4.5Pb C33500 C30000 ... Alame cu %Znm < 37 % CuZn34.... C83800 C83400 G CuZn10 Alame semiroşii (simple/cu Pb) C84200 . R54520 corespunde aliajului cu simbolul alfanumeric TiAl5Sn2.. (de exemplu. C64200 C61000 CuAl8 5.

după recoacere sau deformare plastică la cald. îmbunătăţirii ductilităţii sau stabilizării caracteristicilor mecanice) 3. cu sau fără ecruisare suplimentară. sunt supuse unor operaţii de deformare plastică la rece sau unor combinaţii de operaţii de deformare plastică la rece şi RRN. iar în tabelul 9. Tratat termic. finisării granulaţiei. Definirea şi simbolizarea stărilor de bază ale produselor realizate din principalele categorii de metale şi aliaje neferoase industriale Definirea stării de bază 1. urmată. Simbolul stării unui metal sau aliaj neferos este alcătuit dintr-o literă de codificare a stării de bază (care defineşte modul principial de atingere a stării în care se află materialul).7 sunt definite subdiviziunile stării TRATAT TERMIC corespunzătoare produselor realizate din aceste materiale.6. Pus în soluţie (starea instabilă obţinută la produsele supuse unei căliri de punere în suluţie şi îmbătrânite spontan la ta) 5. gradul de ecruisare realizat etc. de litere sau cifre care indică subdiviziunea corespunzătoare stării de bază (modul particular în care se realizează starea de livrare a materialului.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase simbolurile stărilor de livrare ale semifabricatelor sau produselor realizate din aceste materiale. în scopul obţinerii unor caracteristici mecanice prescrise) 4. Recopt (starea obţinută la produsele deformate plastic în urma aplicării unei recoaceri complete în scopul asigurării valorilor minime ale caracteristicilor de rezistenţă mecanică sau starea obţinută la produsele turnate după o recoacere destinată reducerii segregaţiilor dendritice. Brut de fabricaţie (starea obţinută din operaţiile de prelucrare la cald. 145 . adică particularităţile privind succesiunea şi conţinutul operaţiilor tehnologice ce trebuie aplicate pentru atingerea stării de livrare a produselor) şi/sau valorile anumitor caracteristici definitorii ale calităţii produselor care se livrează. pentru obţinerea unor stări stabile diferite de stările 1. eventual. ** cifrele care urmează acestui simbol indică durata (în ore) a procesului de îmbătrânire naturală spontană.6. Ecruisat (starea obţinută la produsele care. 2 sau 3 * Simbolul stării pentru Al şi pentru Cu şi aliajele pe aliajele pe bază de Al bază de Cu F M O O H* W ** T H* − T cifrele sau literele care urmează acestui simbol codifică succesiunea de operaţii tehnologice care se aplică pentru atingerea stării. Tabelul 9. în cursul cărora nu se efectuează nici o verificare privind regimul termic sau gradul de deformare) 2. Principalele date (cuprinse în standardele SR EN 515 şi SR ISO 1190/2) privind simbolizarea stărilor de bază ale produselor realizate din principalele categorii de metale şi aliaje neferoase industriale sunt prezentate în tabelul 9.

sunt ecruisate prin deformare plastică la rece şi îmbătrânite artificial) 5. Pus în soluţie şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie. sunt răcite la ta şi îmbătrânite natural) 5. sunt ecruisate prin deformare plastică la rece şi îmbătrânite natural) 5. după prelucrarea la temperaturi ridicate. după prelucrarea la temperaturi ridicate şi răcirea la ta .4. ci realizarea unor caracteristici speciale.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 9. sunt ecruisate prin deformare plastică la rece) 146 Simbolul stării pentru Al şi pentru Cu şi aliajele pe aliajele pe bază de Al bază de Cu T1 T2 TA TC T3 T4 T5 T6 TD TB TE TF T7 − − TG T8 TH − T9 TK TL . Răcit după prelucrare la cald. de exemplu.7.7.5. urmată de o îmbătrânire artificială al cărei scop principal nu este obţinerea unui efect de durificare prescris.9. urmată de o îmbătrânire artificială) 5. după atingerea stării definite la 5. după prelucrarea la temperaturi ridicate. sunt răcite la ta.11. sunt îmbătrânite artificial) 5.8. Pus în soluţie. Pus în soluţie şi supraîmbătrânit/stabilizat (starea obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie. urmată de ecruisarea prin deformare plastică la rece şi îmbătrânirea naturală) 5.6. sunt răcite la ta. după atingerea stării definite la 5. Pus în soluţie şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie. deformat plastic la rece şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care. Pus în soluţie.5. sunt ecruisate prin deformare plastică la rece) 5. îmbătrânit artificial şi deformat plastic la rece (starea obţinută la produsele care. cum ar fi. îmbătrânit artificial şi deformat plastic la rece (starea obţinută la produsele care. Răcit după prelucrare la cald şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care. deformat plastic la rece şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie. rezistenţa maximă la acţiunea unor medii corosive) 5.3.1. urmată de o îmbătrânire naturală) 5. Răcit după prelucrare la cald şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care. Răcit după prelucrare la cald.2. Definirea şi simbolizarea subdiviziunilor stării TRATAT TERMIC a produselor realizate din principalele categorii de metale şi aliaje neferoase industriale Definirea subdiviziunii stării de bază 5. deformat plastic la rece şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie. deformat plastic la rece şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care. urmată de ecruisarea prin deformare plastică la rece şi îmbătrânirea artificială) 5. după prelucrarea la temperaturi ridicate. Răcit după prelucrare la cald.6.10. Pus în soluţie.

3. Mg.2. prezenţa incluziunilor intercristaline de CuO2 în structura cuprului (nedezoxidat corespunzător la elaborare) poate determina şi fenomenul numit “boala de hidrogen”. • impurităţi insolubile în cuprul solid (Pb. Cuprul are o bună rezistenţă la coroziune în multe medii de lucru: atmosfere poluate. Cuprul este atacat (se corodează) în medii care conţin hidrogen. soluţii concentrate de acizi anorganici. substanţe organice (benzină. Zn. Ni.2 şi 9. iar Bi şi Cu formează un eutectic care conţine %Cum = 0.1. Mn. neaerate de sulfaţi. diminuându-i substanţial plasticitatea şi tenacitatea şi micşorându-i considerabil conductibilitatea termică şi electrică. Principalele proprietăţi fizico – chimice şi mecanice şi clasele de puritate tehnică ale cuprului sunt descrise complet de caracteristicile redate în tabelele 1.2 % şi are ts ≅ 270 oC). cloruri şi acizi anorganici (sulfuric. Sn. hidrogen sulfurat. de obicei. care se declanşează prin reacţia Cu2O + H2 ⇒ 2Cu + H2O şi conduce la formarea de vapori de apă a căror presiune creşte (deoarece nu se pot elimina).. aceste impurităţi formează cu cuprul eutectice uşor fuzibile (Pb şi Cu formează un eutectic care conţine %Cum = 0. soluţii slabe. vapori de apă supraîncălziţi. As. amoniac.5. principalele aliaje pe bază de cupru folosite în tehnică fiind prezentate în continuare. azotic). 9. efectele prezenţei în concentraţii masice mici (sub 0. benzol. Cuprul formează un număr impresionant de aliaje. glicerină etc. sunt. anilină şi acid acetic etc. S. • impurităţi care formează cu cuprul compuşi chimici fragili (O. care se dispun la limitele cristalelor de cupru şi îi influenţează negativ prelucrabilitatea prin deformare plastică la cald (generează fenomene de fragilitate sau fisurare la cald). sulf. Principalele impurităţi ale cuprului tehnic se pot clasifica în următoarele categorii: • impurităţi solubile în cuprul solid (Ag. compuşii (cu topire congruentă) pe care îi formează cu cuprul aceste impurităţi se dispun intercristalin în structura cuprului. acceptabile.5 %) a acestor impurităţi (care formează soluţii solide de substituţie cu cuprul).). Cd. Se. clorhidric. sub formă de incluziuni nemetalice. Cr. constând în creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii. reducerea conductibilităţii termice şi electrice etc. Fe. Cuprul şi aliajele pe bază de cupru Sub formă de metal pur sau sub formă de component de bază al unor aliaje. Au. micşorarea plasticităţii şi tenacităţii. Te).06 % şi are ts ≅ 320 oC. Bi). P. producând fisurarea intercristalină a produselor din cupru. 147 . cuprul este utilizat din timpuri străvechi pentru realizarea de produse. Sb). Pt.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase 9. motorină. 9. ape reziduale şi ape sărate. azotaţi.

deoarece prezintă. putând fi deformată plastic uşor. • β este o soluţie solidă pe bază de compus chimic (fază bertholidă). Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Zn.Zn Fig. iar atomii de Zn se poziţionează în nodurile aflate în centrele celulelor elementare) şi soluţia solidă ordonată (faza Kurnakov). iar sub temperatura tCK ≅ 450 oC (temperatura Curie – Kurnakov a fazei β. Fig. structură cristalină de tip CFC. Alamele Aliajel pe bază de cupru. atât la cald. prezentând tenacitate şi plasticitate bune.1) suferă un proces de ordonare (atomii de Cu se distribuie în nodurile situate în vârfurile celulelor elementare. soluţia solidă α se caracterizează printr-o bună plasticitate. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu . v. 9. ca şi solventul său. Structura alamelor se poate analiza apelând la diagrama de echilibru fazic a sistemului Cu – Zn. Variaţia caracteristicilor mecanice ale alamelor în funcţie de %Znm 148 .4. având drept component de aliere principal zincul sunt denumite în tehnică alame.5. punctele caracteristice ale acestei diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9.3. la temperaturi ridicate. scap. • α este soluţia solidă de substituţie având ca solvent cuprul şi ca solut zincul (α ≡ Cu(Zn)).1. notată β’.8. cât şi la rece. 2. β are caracteristicile unei soluţii solide neordonate.3. prezentată în figura 9.2. care prezintă structură cristalină de tip CVC. capătă caracteristicile tipice compuşilor intermetalici (duritate ridicată şi fragilitate accentuată). 9.

9.. C. Alamele monofazice β’. B. Alamele monofazice α (cu structura la ta alcătuită numai din cristale de soluţie solidă α) au %Znm ≤ 39 % şi sunt alame deformabile (care se prelucrează bine atât prin deformare plastică la cald.8. 50 %] şi se pot utiliza atât ca alame de turnare. dacă semifabricatele sau lingourile turnate sunt supuse unei recoaceri de omogenizare (la ti = 800 . cu structura la ta alcătuită din cristalele fazelor α şi β’.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Tabelul 9. mai ales în prezenta impurităţilor insolubile în cupru (Pb. duritatea şi fragilitatea acestora crescând pe măsură ce se măreşte conţinutul procentual al fazei β’ în structură. aşa cum se observă în figura 9. cu plasticitate bună). Coordonatele punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Cu − Zn Punctul A B C D M N P Q Abscisa. alamele se pot clasifica astfel: A. oC 1083 905 905 905 450 450 ta ta În funcţie de structura de echilibru şi de caracteristicile mecanice pe care le prezintă în această stare (v. 149 . 850 oC. cât şi prin deformare plastică la rece). 10). alamele monofazice α. au %Znm ∈ (39 %. aşa cum se poate observa în figura 9.5 ore) sau sunt deformate plastic şi supuse apoi recoacerii. piesele din alame bifazice cu conţinut ridicat de zinc se supun unui TT de călire în apă (de la o temperatură ti la care materialul prezintă o structură monofazică β.8..4).5. cristalele acestei structuri devenind poliedrice (echiaxiale). fig.7. au %Znm ∈ (46 %. cu %Znm ≤ 25 % sunt denumite în tehnică tombacuri. Alamele monofazice α se comportă foarte bine la deformarea plastică la rece şi au o comportare mai slabă la deformarea plastică la cald. În unele cazuri. Alamele bifazice.6. eventual. unei reveniri. aşa cum se observă în figura 9. Bi) care determină apariţia unor fenomene de fragilitate sau fisurare la cald. 46 %) şi sunt utilizate de obicei ca alame de turnare. 9. alcătuită din cristale dendritice de soluţie solidă α neomogenă. cât şi ca alame deformabile la cald (la o temperatură de deformare situată deasupra punctului tCK ≅ 450 oC. După turnare şi răcire la ta. cu structura la ta alcătuită numai din cristale de fază β’ (v. în cantitatea şi cu dispunerea corespunzătoare obţinerii unor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate. τm = 2.. la o temperatură ti < tCK. pentru ca în structură să apară cristale de fază α. semifabricatele sau lingourile din astfel de alame prezintă o structură monofazică. %Znm 0 41 32 38 39 46 46 32 Ordonata. pentru obţinerea structurii prezentate în fig. fig. dacă se aplică un TT de recoacere. 9..9) şi. la care aceste alame prezintă o structură monofazică β. structura la ta a semifabricatelor şi pieselor turnate din astfel de alame are aspectul prezentat în figura 9. structura lor la ta va fi alcătuită din cristale poliedrice de soluţie solida α omogenă. care definesc procedeul tehnologic recomandat pentru realizarea semifabricatelor şi pieselor.

Structura la ta. finisează granulaţia şi mareşte tenacitatea alamelor. adică concentraţia masică a cuprului în alama binară echivalentă din punctul de vedere al microstructurii. cu suplimentarea cu %k eEA j % EAmj a concentraţie de zinc a alamei). orice alamă specială poate fi încadrată în categoriile structurale anterior precizate pentru alamele binare.1) în care %EAmj. după recoacerea de omogenizare. sunt coeficienţii de echivalare în zinc a elementelor de aliere suplimentare (introducerea unui element de aliere suplimentar în concentraţia %EAmj este echivalentă. n. Principalele elemente de aliere folosite la elaborarea alamelor speciale au următoarele efecte asupra structurii şi proprietăţilor acestor aliaje: • Aluminiul.5. cu relaţa: %Cu me = %Cu m %Cu m + % Znm + ∑ k eEAj % EAmj j =1 n 100 .9. determină creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii alamelor. Fierul are keFe = 0. iar k eEA j . Deoarece are keAl = 6. j = 1. fără a le diminua caracteristicile de plasticitate şi tenacitate şi îmbunătăţeşte rezistenţa lor la acţiunea mediilor corosive.5 %. j = 1. care au în compoziţie (pe lângă zinc) şi alte elemente de aliere. a alamelor monofazice α În tehnică se utilizează nu numai alamele binare (aliajele Cu – Zn) ci şi alamele complexe (speciale). aluminiul determină micşorarea sensibilă a conţinutului procentual de fază α al structurii alamelor. din punctul de vedere al efectelor asupra structurii..5 %.. Structura la ta a alamelor monofazice α turnate Fig. n. introdus în concentraţii %Alm ≤ 3.6. 9. 9. dacă se calculează titlul fictiv al alamei %Cume.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. iar la concentraţii masice mai 150 .. introdus în concentraţii %Fem ≤ 1. (9.. sunt concentraţiile masice ale elementelor suplimentare de aliere existente în compoziţia alamei speciale. • Fierul.

introdus în concentraţii %Snm ≤ 1 %... Fig. măreşte rezistenţa mecanică şi plasticitatea alamelor şi îmbunătăţeşte comportarea alamelor în medii corosive cum sunt apa de mare. Structura la ta a alamelor bifazice turnate Fig. introdus în concentraţii %Mnm ≤ 5 %. 420 oC).5.9.. care determină o creştere cu 30 . care induce un efect suplimentar de finisare a granulaţiei şi asigură sfărâmarea aşchiilor la prelucrarea prin aşchiere a alamelor.. 9. aburul supraîncălzit şi soluţiile de cloruri. Structura la ta a alamelor bifazice călite si revenite Fig. efectele staniului asupra microstructurii alamelor se pot estima cu uşurinţă. fiind considerat o impuritate a acestuia) se foloseşte ca element de aliere al 151 .. 9.7.8. 10.4 % determină apariţia în structură a compusului FeZn7. Structura la ta a alamelor bifazice recoapte după turnare Fig. 40 % a caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi duritate. aşa cum s-a precizat anterior. Structura la ta a alamelor monofazice β’ • Manganul. este insolubil în cupru. 9. 9. măreşte rezistenţa la coroziune a alamelor în apa de mare. • Staniul. având în vedere că keSn = 2. manganul este un bun dezoxidant. • Plumbul (care.. iar efectele sale asupra microstructurii se pot aprecia considerând keMn = 0. 820 oC) şi îmbătrânire (revenire la ti = 400 . piesele şi semifabricatele din alame aliate suplimentar cu acest element se pot supune TT de călire de punere în soluţie (răcire în apă de la ti = 800 . datorită efectelor fierului asupra microstructurii.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase mari de 0.

Plumbul se introduce în concentraţii %Pbm ≤ 3 %. este un bun dezoxidant. Aliajele Cu − Ni Cuprul şi nichelul. • Siliciul.. CuZn36 sunt mărci de alame monofazice α (alame binare deformabile). G CuZn30Al5Fe3Mn2 sunt mărci de alame bifazice (alame pentru turnare). evidenţiază faptul că toate aliajele acestui sistem au la ta o structură monofazică. 45 %) şi coeficientului de gâtuire (cu ordonata la 152 .12.. efectele sale asupra microstructurii alamelor sunt importante. deoarece poate determina apariţia fenomenelor de fragilitate sau fisuare la cald. mărirea rezistenţei mecanice şi durităţii (mai ales ale fazei β) şi îmbunătăţirea rezistenţei la coroziune (mai ales în prezenţa mediilor active calde). CuZn15. aşa cum se poate observa în figura 9. 9. CuZn31Si. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu – Ni.3. introdus în concentraţii %Nim ≤ 3 %.. prezentată în figura 9. G CuZn40PbSn. determină creşterea plasticităţii şi tenacităţii alamelor. CuZn39Ni3 sunt mărci de alame speciale monofazice α (alame speciale deformabile). introdus în concentraţii %Sim ≤ 1 %. Deoarece nichelul înlocuieşte în structura alamelor atomii de cupru (are asupra microstructurii alamelor efectul corespunzător scăderii concentraţiei de zinc). CuZn10. prezenţa plumbului înrăutăţeşte comportarea la prelucrarea prin deformare plastică a alamelor. CuZn36Pb1.. alcătuită din cristale de soluţie solidă de substituţie α ≡ Cu(Ni) ≡ Ni(Cu). • Nichelul. deoarece particulele de plumb uniform distribuite în structura alamelor asigură sfărâmarea aşchiilor şi îmbunătăţesc prelucrabilitatea prin aşchire a acestor aliaje.800 N/mm2) şi punctele de minim local ale curbelor alungirii procentuale după rupere (cu ordonata la A = 40 . deoarece are keSi = 10. iar CuZn42Mn3Al2 şi G CuZn30Al5Fe3Mn2 sunt mărci de alame monofazice β.2. punctul de maxim local al curbei rezistenţei mecanice (cu ordonata la Rm = 600. CuZn30. G CuZn40Pb. Ca urmare. fiind metale izomorfe (cu structură cristalină de tip CFC) şi prezentând dimensiuni atomice apropiate. coeficientul său de echivalare este keNi = −1.5. au solubilitate totală în stare solidă. iar influenţa sa asupra microstructurii alamelor se poate estima considerând kePb = 1. curbele ce descriu dependenţele dintre caracteristicile fizico – mecanice ale aliajelor Cu − Ni şi compoziţia lor chimică corespund configuraţiei redate în diagrama din figura 3.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR alamelor din care se confecţionează produse destinate prelucrării prin aşchiere. Mărcile de alame comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate. CuZn20. de exemplu. G CuZn38Pb2Mn2.11. măreşte fluiditatea şi proprietăţile de turnare ale alamelor topite şi determină îmbunătăţirea comportării în medii corosive a produselor confecţionate din alame speciale.27.

în vapori de apă etc...60 %) având abscisa situată la %Nim ≅ 65 %.35 % şi adaosuri de Mn (%Mnm = 3. • aliaje Monel. tacâmurilor şi obiectelor de artă sau podoabă etc. Mn şi Si. Argentan).... rezistorilor electrici. prezintă o bună rezistenţă la coroziune (în apă de mare şi în soluţii saline. aliajele Cu – Ni se prelucrează bine prin deformare plastică (la rece sau la cald) sau prin aşchiere. 20 % şi adaosuri de Fe (%Fem = 0...50 % şi aliajele Nichelină.8 . 1. cu %Nim = 65.. cu %Nim = 5. folosite pentru a confecţiona (prin deformare plastică la rece sau la cald) elemente elastice (arcuri sau lamele) şi piese rezistente la coroziune.. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu − Ni Fig. Microstructura la ta a aliajului Cu – Ni. 3%). 9. dar şi ca aliaje pentru turnare) în aplicaţiile care necesită materiale rezistente la coroziune..6 . instrumentelor de măsurare.30 % (corespunzător mărcilor comerciale CuNi18Zn20. • aliajele Constantan.. cu %Nim = 30.70 % şi adaosuri de Fe. cu %Nim = 15 .. folosite (ca aliaje deformabile.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Z = 55. pieselor de mecanică fină. • aliaje Melchior (Maillechort).. cu %Nim = 20 % Datorită structurii monofazice şi proprietăţilor fizico – mecanice pe care le prezintă.15% şi adaosuri de Al (%Alm = 1 . 20 % şi %Znm = 20. în acizi organici.3 %).. folosite în aplicaţiile care impun materiale anticorosive.. folosite (ca aliaje deformabile sau pentru turnare) pentru confecţionarea pieselor rezistente la coroziune... Fig. iar curba care redă dependenţa dintre rezistivitatea electrică şi compoziţia acestor aliaje prezentând un punct de maxim local cu abscisa %Nim ≅ 50 %.) şi se pot utiliza la fabricarea rezistorilor electrici.. folosite ca materiale electrotehnice (în special pentru confecţionarea rezistorilor).. cu %Nim = 18 . • aliajele Alpaca (Neusilber.... 9. cu %Nim = 40.. 11. 1. 153 .0 %) şi Mn (%Mnm = 0. CuNi18Zn27 sau CuNi15Zn21). Principalele reţete de aliaje Cu – Ni utilizate în tehnică sunt: • aliajele Kunial... 12.4 %).

• α este soluţia solidă de substituţie având ca solvent cuprul şi ca solut sataniul (α ≡ Cu(Sn)). aşa cum rezultă examinând diagramele din figura 9. faza ε nu apare în structura semifabricatelor şi pieselor din bronzuri industriale livrate în stările M sau O. bronzurile cu aluminiu. • γ este (ca şi β) o soluţie solidă pe baza compusului chimic Cu5Sn (fază bertholidă).ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. în funcţie de concentraţia masică a staniului. 9. cu structură cristalină de tip CVC. structurile indicate de diagramele de echilibru (stabil sau metastabil) redate în figura 9. în funcţie de concentraţia 154 . β este stabilă numai până la temperatura t = 586 oC.1. care apara (la răcirea bronzurilor topite) prin defăşurarea transformării peritectice (la t ≅ 800 oC): L + α ⇒ β. atât la cald.3. • β este o soluţie solidă pa baza compusului chimic Cu5Sn (fază bertholidă). ca şi solventul său.5. în condiţii de echilibru (care presupun menţineri îndelungate). deoarece prezintă.13. Bronzurile cu staniu folosite în tehnică au %Cum ≤ 20 % şi prezintă. cu structură cristalină de tip CVC.3. bronzurile cu beriliu şi bronzurile cu plumb. • δ este o soluţie solidă pe baza compusului chimic Cu31Sn8 (fază bertholidă). structură cristalină de tip CFC. cu structură cristalină complexă. putând fi deformată plastic uşor. Principalele tipuri de bronzuri folosite pentru realizarea pieselor din construcţia de maşini şi pentru fabricare construcţiilor mecanice sunt: bronzurile cu staniu (denumite şi bronzuri clasice). În funcţie de structura pe care o prezintă (la ta) în starea M. • ε este compusul intermetalic Cu3Sn. punctele caracteristice ale acestor diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9.9. Fazele care apar pe diagramele de echilibru din figura 9.5. se descompune eutectoid: δ ⇒ α + ε. faza δ este stabilă numai până la temperatura t = 320 oC. faza α se caracterizează printr-o bună plasticitate. la care. de caracteristicile mecanice asigurate (redate sintetic. la care se descompune eutectoid: γ ⇒ α + δ. datorită vitezei extrem de reduse cu care se realizează transformarea δ ⇒ α + ε. bronzurile cu siliciu. faza γ este stabilă numai până temperatura la t = 520 oC.13 au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Sn.13. Bronzurile Aliajele pe bază de cupru al căror component de aliere principal este un alt element decât zincul sau nichelul sunt denumite bronzuri. cât şi la rece. la care se descompune eutectoid: β ⇒ α + γ.

structura de turnare a acestor bronzuri.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase masică a staniului. B. Bronzurile hipoeutectoide (bronzurile bifazice) au %Snm = 10. b. alcătuită din cristale dendritice de soluţie solidă α neomogenă.0 520 J 27. în diagramele din fig. aşa cum se observă pe micrografia din figura 9. c. starea metastabilă obţinută prin turnare (strarea F) Tabelul 9.5 9.13.14) şi de procedeul tehnologic recomandat pentru realizarea semifabricatelor şi pieselor.0 586 F 24. 9.. Bronzurile monofazice α (cu structura la ta alcătuită numai din cristale de soluţie solidă α) au %Snm ≤ 8 ..17) fazele α şi δ şi.%Snm Ordonata.0 350 Q 0. Coordonatele punctelor caracteristice ale diagramelor de echilibru Cu − Sn Punctul Abscisa. 9.0 586 H H’ 16. starea de echilibru stabil. oC A 0 1083 B 25..0 800 E E’ 16. starea metastabilă obţinută prin recoacere (starea O). 9. cât şi prin deformare plastică la rece).2 ta A. în starea M.5 800 C C’ 13.20 % şi se folosesc ca bronzuri de turnare. se poate transforma prin recoacere (precedată sau nu de o operaţie de prelucrare prin deformare plastică) într-o structură cu cristale poliedrice de soluţie solidă α omogenă. aşa cum se poate vedea pe migrografia prezentată în figura 9.16.0 520 K 11.15..0 800 D 22. structurile la ta ale semifabricatelor şi pieselor realizate din astfel de bronzuri conţin (aşa cum se poate observa în fig.0 586 G 26. bronzurile cu staniu se pot clasifica astfel: Fig.9.0 8. respectiv. Diagramele de echilibru ale sistemului de aliaje Cu – Sn pentru diferite stări: a. constituenţii α (preeutectoid) 155 . 9 % şi sunt bronzuri deformabile (care se pot prelucra atât prin deformare plastică la cald.0 8.

care produc următoarele efecte asupra structurii şi proprietăţilor acestor aliaje: • fosforul. • plumbul.3. Variaţia caracteristicilor mecanice ale bronzurilor cu staniu în funcţie de %Snm Fig. introdus în concentraţii %Pbm ≤ 2 %.3 %. 9. introdus în concentraţii %Pm < 0..17.0. Structura la ta a bronzurilor monofazice α recoapte Fig. Structura la ta a bronzurilor hipoeutectoide turnate Bronzurile cu staniu se pot alia suplimentar la elaborare şi cu alte elemente. 9.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR şi amestecul eutectoid (α + δ). separate intercristalin în structură. asigură o bună dezoxidare (împiedică apariţia incluziunilor dure şi fragile de SnO2) şi măreşte fluiditatea bronzurilor topite (conferă bune proprietăţi de turnare). 9. îmbunătăţeşte prelucrabilitatea prin aşchiere a bronzurilor (deoarece particulele de Pb. ce influenţează pozitiv caracteristicile de antifricţiune şi rezistenţa la uzare a bronzurilor. Structura la ta a bronzurilor monofazice α turnate Fig. iar în concentraţii %Pm = 0. 9. Fig.15.6 % determină formarea în structură a unor mici cantităţi de compus Cu3P. favorizează sfărâmarea aşchiilor) şi rezistenţa lor la 156 .14. duritatea şi fragilitatea acestor structuri crescând pe măsură ce se măreşte conţinutul lor procentual de eutectoid (α + δ)..16.

Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase coroziune.12 %) le asigură proprietăţi bune de antifricţiune (deoarece particulele de plumb.2. iar în concentraţii mai mari (%Pbm = 4. care poate fi deformată plastic uşor. cu retasura de contracţie concentrată). atât la cald. corespunzătoare compusului Cu9Al4. iar GCuSn14. GCuSn12Ni2 şi GCuSn10Zn2 sunt mărci de bronzuri bifazice (bronzuri de turnare). cu structură cubică complexă.10 %.3 %) şi/sau ca fază separată la transformarea eutectică (la t ≅ 1035 oC) L ⇒ α + β şi este stabilă numai până la temperatura t = 565 oC. structurile indicate de diagrama de echilibru redată în figura 9. CuSn6.10. duritate ridicată şi fragilitate accentuată.18.15 oC). stabilă sub temperatura t = 785 oC. în concentraţii %Znm = 5. cu structură cristalină de tip CFC. evită apariţia incluziunilor de gaze în lingourile şi piesele turnate) şi nu produce modificări structurale (deoarece se dizolvă integral în soluţia solidă α). aptitudine de a realiza piese turnate compacte. bronzurile cu aluminiu (spre deosebire de bronzurile clasice) au un interval de solidificare restrâns (10. stabilă deasupra temperaturii t = 785 oC. aşa cum se poate observa pe diagrama de echilibru. în funcţie de concentraţia aluminiului în aceste aliaje. CuSn8 şi CuSn4Pb4Zn4 sunt mărci de bronzuri monofazice α (bronzuri deformabile). Aşa cum se poate observa examinând diagrama de echilibru din figura 9. • γ este (ca şi β) o fază bertholidă. • β este o fază bertholidă pe baza compusului chimic Cu3Al. faza β poate să apară în structura bronzurilor cu aluminiu.. separate intercristalin în structura bronzurilor. • α este soluţia solidă de substituţie α ≡ Cu(Al). tendinţa de a forma cristale dendritice lungi (columnare). 9.18. ca fază separată preeutectoid (la cristalizarea primară a bronzurilor cu %Alm > 8. micşorează intervalul temperaturilor de solidificare. ca urmare.. cu structură cristalină de tip CVC. la solidificarea după turnare.. Mărcile de bronzuri cu staniu comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate.3. la care se descompune eutectoid: β ⇒ α + γ2. care înrăutăţesc comportarea la deformare plastică (măresc înclinaţia spre fisurare) a 157 . au un substanţial efect lubrifiant).18 au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Al. influenţează pozitiv proprietăţile de turnare ale bronzurilor (măreşte fluiditatea.. punctele caracteristice ale acestei diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9.5. γ prezintă două modificaţii (forme alotropice): γ1. Bronzurile cu aluminiu folosite în tehnică au %Alm ≤ 15 % şi prezintă. corespunzătoare compusului Cu32Al19. de exemplu.. cu structură cristalină cubică şi γ2. • zincul. aceste aliaje au proprietăţi de turnare foarte bune (fluiditate ridicată.. Bronzurile cu aluminiu prezintă însă. în funcţie de concentraţia masică a aluminiului. cât şi la rece. Fazele care apar pe diagrama de echilibru din figura 9.

de caracteristicile mecanice asigurate (redate sintetic..ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR pieslor şi semifabricatelor turnate. 9. dacă la elaborare se face modificarea lor cu V.0 565 P 13. B. în funcţie de concentraţia masică a aluminiului.4 565 M 12.10. în diagramele din fig. B şi li se aplică o bună dezoxidare (pentru evitarea apariţiei în structură a incluziunilor fragile de Al2O3).10. acest dezavantaj poate fi eliminat. respectiv. Fig. oC A 0 1083 B 8. dacă temperatura la care se face deformarea este situată în domeniul în care aceste aliaje prezintă structură monofazică β (structură care se poate menţine şi la ta. Ti. Coordonatele punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Cu − Al Punctul Abscisa. 18.3 1035 C 11. Bronzurile hipoeutectoide (bronzurile bifazice) au %Alm ≥ 9 % şi se folosesc în mod obişnuit ca bronzuri de turnare. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu − Al Fig. duritatea şi fragilitatea acestei structuri crescând pe măsură ce se măreşte conţinutul procentual de eutectoid (α + γ2). bronzurile cu aluminiu se pot clasifica astfel: A. %Snm Ordonata. Bronzurile monofazice α (cu structura la ta alcătuită numai din cristale de soluţie solidă α) au %Alm < 9 % şi sunt bronzuri deformabile.0 1035 K 9. 19 Variaţia caracteristicilor mecanice ale bronzurilor cu aluminiu în funcţie de %Alm Tabelul 9. 9.6 785 Q 9. constituenţii α (preeutectoid) şi amestecul eutectoid (α + γ2).4 1035 G 9.5 % se pot prelucra şi prin deformare plastică la cald. structura la ta a semifabricatelor şi pieselor realizate din astfel de bronzuri conţine fazele α şi γ2 şi.2 1048 F 7. dacă se aplică un TT de 158 .19) şi de procedeul tehnologic recomandat pentru realizarea semifabricatelor şi pieselor.4 ta În funcţie de structura pe care o prezintă (la ta) în stările M sau O. 9. Bronzurile bifazice cu %Alm = 9..5.

.. acestea se pot utiliza atât ca bronzuri deformabile..300 N/mm2.. care să determine sporirea anumitor proprietăţi de utilizare ale acestora). în comparaţie cu bronzurile clasice.. de exemplu: • bronzurile cu siliciu şi mangan (cu %Sim = 2. Rp0. de exemplu. iar G CuAl10Fe3. rezistenţă mare la coroziune şi o bună prelucrabilitate prin aşchiere. de obicei fiind preferată folosirea bronzurilor ternare sau complexe (bronzuri cu siliciu aliate suplimentar şi cu alte elemente. prezentând şi avantajul de a fi mai ieftine decât celelalte tipuri de bronzuri. finisează granulaţia... petrolului şi produselor petroliere).2 = 450. măreşte rezistenţa mecanică şi duritatea..900 N/mm2.200 N/mm2 şi A = 15. soluţiile de acid carbonic..8 % la bronzurile ecruisate prin deformare plastică la rece). are efecte similare cu ale fierului.3. se pot prelucra prin deformare plastică la cald (la t = 800 . CuAl10Fe3 şi CuAl9Mn2 sunt mărci de bronzuri monofazice α (bronzuri deformabile). 850 oC) şi sunt indicate pentru realizarea unor piese pentru construcţia de maşini sau pentru industria chimică (elemente elastice. corespunzător obţinerii stărilor TA sau TB). caracteristici de antifricţiune şi rezistenţa la uzare mai scăzute şi caracteristici mecanice asemănătoare..Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase călire.5 %. Bronzurile cu aluminiu au. G CuAl10Mn şi G CuAl9Fe5Ni5 sunt mărci de bronzuri bifazice (bronzuri de turnare).. densitate mai mică. în plus... 9. bronzurile cu aluminiu se pot alia suplimentar şi cu alte elemente. are efecte asemănătoare fierului şi manganului şi.. cât şi ca bronzuri de turnare şi au caracteristici mecanice ridicate (Rm = 200. produse rezistente la acţiunea apei de mare. rezistenţă la coroziune mult mai bună (în medii ca: apa de mare şi soluţiile saline. în concentraţii masice %Nim ≤ 5 %.. în concentraţii masice %Mnm ≤ 2 %. amplificând efectele acestui element de aliere. Bronzurile binare cu siliciu se utilizează mai rar în aplicaţiile tehnice. piese cu proprietăţi bune antifricţiune.500 N/mm2 şi A = 3.. • manganul. cum ar fi: • fierul. Bronzurile cu siliciu folosite în tehnică au %Sim ≤ 3 % şi prezintă (în mod obişnuit) în stare solidă o structură monofazică α ≡ Cu(Si).5.2 %) au proprietăţi bune de turnare.2 = 140. Pentru îmbunăţăţirea unor caracteristici de utilizare. îmbunătăţeşte caracteristicile de antifricţiune ale bronzurilor şi măreşte refractaritatea acestora (rezistenţa la oxidare/coroziune la temperaturi înalte). Mărcile de bronzuri cu aluminiu comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate. îmbunătăţeşte comportarea bronzurilor la temperaturi ridicate. apelor reziduale.. în concentraţii %Fem = 3. dar micşorează fluiditatea acestora (înrăutăţeşte proprietăţile de turnare). • nichelul.. soluţiile unor acizi organici).3 % şi %Mnm = 1.25 % la bronzurile deformate plastic la cald sau de turnare şi Rm = 750. 159 ...3. Rp0.

Bronzurile cu beriliu folosite în tehnică au %Bem ≤ 2.5..11.. 900 oC) şi la rece şi prezintă bune proprietăţi antifricţiune şi rezistenţă la uzare (mai ales.. dacă solicitările mecanice sunt intense.. Fazele care apar pe diagrama de echilibru Cu – Be au următoarele semnificaţii: 160 .....3 %) se prelucrează bine prin deformare plastică la cald (la t = 850 .950 oC)..ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • bronzurile cu siliciu şi nichel (cu %Sim = 1. structurile indicate de diagrama de echilibru redată în figura 9.20. care prezintă o mare variaţie cu temperatura a solubilităţii în faza α.4 %) se caracterizează printr-o bună prelucrabilitate prin aşchiere şi bune proprietăţi antifricţiune. prin aplicarea unui TT alcătuit din călire de punere în soluţie (de la ti = 900..5 % şi prezintă. ungerea este insuficientă şi temperaturile de lucru sunt ridicate). 9.3 % şi %Nim = 1. permiţând obţinerea la aceste aliaje a unor efecte de durificare substanţiale. • bronzurile cu siliciu şi plumb (%Sim = 2.500 oC). în structura de echilibru la ta a acestor bronzuri apare faza Ni2Si.. în funcţie de concentraţia masică a beriliului.. punctele caracteristice ale acestei diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9. urmată de îmbătrânire artificială (la ti = 450.. datorită particulelor intercristaline de plumb pe care le prezintă în structură. CuSi3 şi G CuSi4.5.3. cele mai utilizate mărci de bronzuri cu siliciu sunt: CuSi1. Mărcile de bronzuri cu siliciu comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate.2 % şi %Nim = 1..4.

.5. respectiv... 350 oC).. Datorită variaţiei mari cu temperatura a solubilităţii beriliului în cupru. aceste materiale se folosesc la realizarea elementelor elastice (arcuri. cu structură cristalină de tip CVC. 40 %.. iar pentru îmbunătăţirea tenacităţii acestor bronzuri se foloseşte alierea suplimentară cu Ni (%Nim = 0.. cu structură cristalină de tip CFC. 161 . faza β poate să apară în structura bronzurilor industriale ca urmare a desfăşurării transformării peritectice (la t = 865 oC) L + α ⇒ β sau ca urmare a diminuării solubilităţii beriliului în cupru o dată cu scăderea temperaturii.. 110 HB).Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Be..). 350 N/mm2 şi A = 30 . aşa cum se poate observa pe diagrama de echilibru. În stările de livrare TF sau TH (care se obţin aplicând operaţiile tehnologice precizate mai înainte).0.. Rp0.... a cărui contribuţie la durificarea structurii produselor din astfel de materiale este datorată formării compusului MnBe2. în stările M sau O. Bronzurile cu beriliu utilizate în mod obişnuit au %Bem = 1. care rezultă prin transformarea eutectoidă (la t = 620 oC) β ⇒ α + γ.6Mn. caracteristicile mecanice la tracţiune ale bronzurilor cu beriliu ating nivelurile Rm = 1100 . 1500 N/mm2..).9 şi CuBe0. Pentru micşorarea concentraţiei beriliului (care este un element de aliere scump) în bronzurile industriale şi creşterea efectelor de durificare ale îmbătrânirii se practică alierea suplimentară a acestora cu mangan (%Mnm = 0.5 %). din constituenţii α şi amestecul eutectoid (α + γ). care poate fi deformată plastic uşor.2 = 1000 . Principalele mărci de bronzuri cu beriliu comerciale sunt: CuBe1. urmată de îmbătrânire artificială (la ti = 300 . o structură alcătuită din fazele α şi γ şi. sculelor antiscântei (care nu produc scântei prin lovire) şi pieselor care trebuie să prezinte bune proprietăţi antifricţiune sau care sunt puternic solicitate mecanic în medii de lucru active (apă de mare.. • γ este o fază bertholidă pe baza compusului CuBe.. • β este o fază bertholidă.2.5.7.2 = 300 . iar duritatea este 90 .2.5 %).. abur etc.2.. lamele elastice etc. • α este soluţia solidă de substituţie α ≡ Cu(Be). Rp0... 5 %.. 1050 N/mm2 şi A = 2 . semifabricatele şi piesele confecţionate din aceste aliaje se pot trata termic prin călire de punere în soluţie (de la ti = 800 . pentru obţinerea unei structuri monofazice α (cu cristale de α suprasaturate cu beriliu).. dacă (după călire) se face ecruisarea controlată a acestor bronzuri prin deformare plastică la rece. efectele de durificare ale acestui TT se pot mări substanţial.0 % şi prezintă la ta. cu structură cristalină de tip CVC. 400 HB. CuBe1.. în aceste stări structurale caracteristicile mecanice nu sunt foarte ridicate (caracteristicile la tracţiune sunt: Rm = 450 . 820 oC)... 500 N/mm2... iar duritatea lor este 350 .

.. Principalele proprietăţi fizico – chimice şi mecanice şi clasele de puritate tehnică ale aluminiului sunt descrise complet de caracteristicile redate în tabelele 1. electrotehnică şi telecomunicaţii..5 %) şi răcirea forţată la solidificare a acestor bronzuri. deoarece au determinat opţiunile pentru utilizarea acestui metal în cele mai multe aplicaţii... energetică neconvenţională (solară. construcţii civile şi industriale. Principalele impurităţi ale aluminiului tehnic se pot clasifica în următoarele categorii: 162 . pe care se sprijină arborii maşinilor şi utilajelor) lagărelor de alunecare (organe de maşini alcătuite din cuzineţi şi elementele de poziţionare şi susţinere a acestora).5.. realizate dintr-o bucată sau din două semiinele.2. forajul sondelor de petrol. Aluminiul şi aliajele pe bază de aluminiu Sub formă de metal pur sau sub formă de component de bază al unor aliaje. se practică turnarea cuzineţilor pe suporţi din oţel şi/sau se face alierea suplimentară a bronzurilor cu elemente care măresc duritatea matricei lor structurale: staniu (%Snm = 5.. Cuzineţii din bronzuri cu plumb se realizează prin turnare. chimie şi petrochimie. eoliană)... Mărcile de bronzuri cu plumb comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate.150 N/mm2.0. stibiu (%Sbm = 1. caracteristicile care trebuie remarcate. iar duritatea 30. Deoarece cuprul şi plumbul sunt insolubile în stare solidă.6. 9. sunt: densitatea scăzută. structura la ta a bronzurilor cu plumb este alcătuită din cristale de cupru şi separări intergranulare de plumb. G CuPb15Sn8 şi G CuPb7Sn7Zn3.10 %).2 %).2 şi 9. G CuPb20Sn5. bronzurile cu plumb manifestă o mare tendinţă de segregare (separare) a componentelor în structură. aluminiul este utilizat în prezent pentru realizarea de semifabricate şi produse pentru multe ramuri economice importante: aeronautică.3.3 %).1.2.50 HB)... fabricarea ambalajelor. Bronzurile cu plumb se folosesc în tehnică (datorită proprietăţilor antifricţiune pe care le prezintă) ca materiale pentru confecţionarea cuzineţilor (piese inelare. Datorită insolubilităţii în stare solidă a cuprului şi plumbului şi diferenţelor mari între temperaturile lor de solidificare – topire şi între densităţile acestora.3 %) sau zinc (%Znm = 1. plasticitatea bună şi conductibilitatea termică şi electrică ridicată.3. Pentru a anihila această tendinţă şi a asigura o distribuţie uniformă a formaţiunilor intercristaline de plumb (cu rol lubrifiant) în matricea de cupru a structurii se practică alierea lor suplimentară cu nichel (%Nim = 1. 9.. fosfor (%Pm < 0. cele mai utilizate mărci sunt: G CuPb25. 9. deoarece bronzurile cu plumb au rezistenţă mecanică scăzută (rezistenţa la rupere este Rm = 50.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9.5.

Mg. Mn. care fiind greu fuzibile se comportă ca modificatori şi determină obţinerea unor structuri primare cu granulaţie fină). Cu. reducerea conductibilităţii electrice (Mn) etc. Structura acestor aliaje se poate analiza apelând la diagrama de echilibru fazic Al − Cu. ape reziduale. Prezenţa impurităţilor (Fe. efectele prezenţei acestor impurităţi în concentraţii masice mici.) sau unele medii active (soluţiile de acid azotic. chimie şi petrochimie etc. amoniacul) pot determina declanşarea unor procese de corodare intensă a produselor din aluminiu. constând în diminuarea proprietăţilor de turnare (Cu. Sb). Mg. aeronautică. Mo). soluţiile de acid fosforic. Al12Fe3Si. 9. Zn. creşterea rezistenţei mecanice şi scăderea plasticităţii (Si. aderentă. Zn. Mo). Cr. aceste impurităţi uşor fuzibile se separă la limitele cristalelor de aluminiu şi influenţează negativ prelucrabilitatea prin deformare plastică la cald (generează fenomene de fragilitate sau fisurare la cald). Si. Ni. prezentată în figura 9. Aliajele Al − Cu Aliajele aluminiului având ca element de aliere principal cuprul au o largă utilizare în tehnică (construcţia de maşini. AlSb) pe care îi formează aluminiul cu aceste impurităţi are ca efect principal diminuarea plasticităţii şi tenacităţii semifabricatelor sau produselor din aluminiu. Ta. vapori de apă. sunt de obicei acceptabile. soluţii de acid sulfuric etc. principalele aliaje pe bază de aluminiu folosite în tehnică fiind prezentate în continuare. Zn).21. creşterea refractarităţii (Ni. Mn. Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Al şi Cu. Ti. Ta. AlAs. Zn. Bi). • impurităţi insolubile în aluminiul solid (Sn. Rezistenţa la coroziune a produselor din aluminiu se datorează acoperirii lor (pe cale naturală sau prin aplicarea unor procedee tehnologice de tratare chimică sau electrochimică) cu o peliculă de Al2O3. • impurităţi care formează cu aluminiul compuşi chimici (Fe.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • impurităţi solubile în aluminiul solid (Si. medii apoase care conţin dioxid de carbon. Mn.6. Cu. petrol.). Mn) sau îmbunătăţirea acestora (Si şi. Aluminiul are o bună capacitate de a forma aliaje. Cr. Ni) sau diminuarea acesteia (Cu). 163 . mai ales.. Mg. Mg. As. Ti. mărirea rezistenţei la coroziune (Si. compactă şi foarte rezistentă la coroziune. Aluminiul are o bună rezistenţă la coroziune în multe medii de lucru: atmosfere poluate. îmbunătăţirea prelucrabilităţii prin aşchiere (Cu. etc. Zn. Pb. prezenţa compuşilor (Al3Fe.1. Zr). care împiedică atacarea produselor de către mediilor active de lucru. Cr.

. putând fi deformată plastic uşor. Fig.21.1%. • θ este un compus intermetalic de tip geometric. atât la cald cât şi la rece.21) şi au structura de echilibru la ta alcătuită dintr-o matrice de soluţie solidă α. 9. aşa cum se poate observa în figura 9. care prezintă o structură cristalină de tip tetragonal.1. 9. deoarece prezintă.21 corepunde cele prezentate în figura 9. aliajele Al − Cu se pot clasifica în două categorii: a) aliaje deformabile şi durificabile structural prin TT. b) aliaje pentru turnare. din categoria fazelor Laves.22.3). 9.22.6.1. Procesul tehnologic prin care se realizează prelucrarea prin deformare plastică şi durificarea structurală a unui semifabricat confecţionat dintr-un astfel de aliaj are următoarele etape: 164 . soluţia solidă α se caracterizează printr-o bună plasticitate. structură cristalină de tip CFC.5 % (situată în intervalul delimitat de abscisele punctelor C şi B ale diagramei de echilibru din figura 9. în care sunt distribuite uniform particule de fază secundară θ. subcap. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Cu Fig. ca şi solventul sau. Pornind de la această observaţie. aliajele Al − Cu se pot supune TT de călire de punere în soluţie. Structura de echilibru la ta a aliajelor Al − Cu cu %Cum = 4 % 9. Aliajele industriale Al – Cu deformabile şi durificabile structural prin TT se caracterizează printr-o concentraţie masică de cupru %Cum = 2. fiind susceptibile de a fi durificate prin călire şi îmbătrânire naturală sau artificială (v.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • α este soluţia solidă de substituţie având ca solvent aluminiul şi ca solut cuprul ( α ≡ Al(Cu)).1. Deoarece configuraţia diagramei de echilibru din figura 9. cu formula chimică Al2Cu şi concentraţia masică de cupru %Cum = 54..

θ”. Cele mai folosite sunt aliajele Al – Cu – Mg cu adaosuri de Mn. Aliajele industriale aparţinând acestei categorii au compoziţie complexă.3.2.5 %. constând din răcirea în apă a semifabricatului încălzit la o temperatură tic situată în intervalul (tso. dacă %Mgm ≥ 1 %. %Mgm = 1.7 ... alierea aluminiului cu mai multe elemente fiind determinată de necesităţi privind îmbunătăţirea prelucrabilităţii prin deformare plastică. aceste influenţe negative fiind diminuate dacă raportul % Fe m % Si m este menţinut la o valoare subunitară.4. %Mgm = 0.2.. ts0).. în timp ce plasticitatea cea %Cu m % Mg m mai mare (dar rezistenţa mecanică cea mai scăzută) o au aliajele cu %Cum = 4. plasticitatea şi capacitatea de durificare prin TT sunt influenţate substanţial de concentraţiile cuprului şi magneziului şi de raportul acestora. Si): * rezistenţa mecanică. compoziţia chimică a acestor aliaje se caracterizează prin: %Cum = 2... constând din menţinerea produsului prelucrat prin deformare plastică la o temperatură tii ∈ [ta. • prelucrarea prin deformare plastică a semifabricatului cu structură monofazică α.2.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • călirea de punere în soluţie... ts). 9.3). de raportul concentraţiilor acestora şi de prezenţa impurităţilor (Fe. deoarece acesta fixează o parte din cupru sub forma compusului Al7FeCu2 (fază insolubilă în matricea α) şi diminuează astfel cantitatea de cupru disponibilă pentru formarea la îmbătrânire a precipitatelor ce asigură durificarea structurală a aliajelor. în vederea separării din soluţia solidă α suprasaturată a precipitatelor (zone GP. scap. %Mgm = 0. θ’ sau θ) capabile să producă durificarea la nivelul dorit a structurii (v. îmbunătăţirea rezistenţei la coroziune etc.. cea mai mare rezistenţă mecanică se poate obţine la aliajele cu %Cum = 4... 165 .5. • îmbătrânirea (naturală sau artificială).. * capacitatea de durificare prin TT este diminuată la creşterea concentraţiei fierului. * prelucrabilitatea prin deformare plastică şi rezistenţa la coroziune se înrăutăţesc când concentraţiile impurităţilor (Fe şi Si) cresc.5 %.2... alcătuită din cristale de soluţie solidă α suprasaturată în cupru.0. anihilarea influenţelor negative ale unor impurităţi greu de eliminat la elaborare.2 % şi % Cu m % Mg m = 1..5 %. sporirea capacităţii de durificare prin călire şi îmbătrânire.0.2. Proprietăţile acestor aliaje sunt influenţate de ponderea elementelor de aliere..4 %.1. iar impurităţile permanent prezente sunt Fe şi Si (concentraţiile masice maxime uzual acceptate pentru fiecare din aceste elemente fiind de 0. efectul negativ al fierului este eliminat..0...3 % şi = 18. pentru obţinerea la ta a unei structuri monofazice.19 . %Mnm = 0.5 %.6 %). cunoscute sub denumirea de duraluminiu..

Acest fenomen este sugestiv ilustrat de diagramele prezentate în figura 9. iar în cazul unei îmbătrâniri avansate – precipitate stabile necoerente cu matricea α (θ.Fe)Al6 şi Al7Cu2Fe. Al2CuMg (faza S). în cazul aliajelor %Cu > 5. Si.3. cu Mg. %Mgm = 1. efectuate după diferite durate de menţinere a aliajului la temperatura de încercare. care redau. pentru acelaşi aliaj. Deoarece. apoi precipitate metastabile semicoerente cu matricea α (θ’. Mg2Si.4.2. β etc.9 %. Durificarea prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire a aliajelor de tip duraluminiu se realizează prin mecanismele prezentate în cazul aliajelor Al – Cu. eutectic (α+θ) şi separări de fază secundară θ. Produsele realizate prin turnare din astfel de aliaje se pot sau nu supune 166 . S. ţevi. platbande.7 % sau din soluţie solidă α. Structura de echilibru la ta este alcătuită din soluţie solidă α şi formaţiuni de fază secundară θ. La încălzirea în vederea călirii compuşii intermetalici pe bază de Al. Bi. Aliajele industriale Al – Cu pentru turnare se caracterizează printr-o concentraţie masică de cupru %Cum = 3. în cazul aliajelor cu %Cum ≤ 5. (Mn. 400 oC] şi de diagramele prezentate în figura 9... S.. tratamentele de durificare structurală aplicate aliajelor de tip duraluminiu nu conduc la stări structurale de echilibru stabil.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Structura de echilibru la ta a aliajelor de tip duraluminiu este alcătuită din matricea α şi diverşi compuşi chimici (cu prezenţa şi ponderea dependente de compoziţia aliajului): Al2Cu (faza θ).10 %... AlCu4Mg1. În procesul de îmbătrânire se formează mai întâi zone GP (de forma unor bastonaşe sau sfere). S’.3.5 % (corespunzător mărcii 2024 − T8 sau AlCu4Mg1. variaţiile caracteristicilor mecanice la tracţiune determinate prin încercări la temperaturi t ∈ [ta. Mărcile de aliaje uşoare de tip duraluminiu.6. %Fem ≤ 0. β etc. la temperaturi t ∈ [ta.. 9.) se dizolvă în matricea α.23. aşa cum s-a arătat în scap. 400 oC]. Mg (θ. instalaţii de forare a sondelor. instalaţii petrochimice.5 %.) din care se realizează piese şi echipamente pentru aeronave..2. pentru un aliaj %Cum = 3..). în timp ce compuşii conţinând Fe şi Mn rămân nedizolvaţi şi se menţin în structura aliajelor călite (cu efecte negative asupra plasticităţii acestei structuri). variaţiile caracteristicilor mecanice la tracţiune determinate la ta după menţinerea aliajului. corespund simbolurilor: AlCu4MgMn.24 care redau.8.1. Mn.8 %. folosite la confecţionarea semifabricatelor (table. Aliajele din această categorie se pot alia suplimentar. diferite durate.7 %. Cu. %Sim = ≤ 0.0. menţinerile ulterioare ale acestor aliaje la temperaturi t > ta pot produce modificări structurale cu efecte substanţiale asupra caracteristicilor mecanice.5Mn − T8). profile extrudate etc. Mg2Al3 (faza β).. β’ etc. ca şi aliajele deformabile.5Mn şi AlCu4MgMnSi. etc. Al6CuMg4. %Mnm = 0. autovehicule. Ni.).1. 9.9 %.

T6 sau T8. Spre deosebire de aliajele deformabile.7 %. GAlCu4Si1. pentru obţinerea unei structuri cu soluţie solidă α suprasaturată în elemente de aliere. G AlCu4Si4MnSi. Caracteristicile mecanice la tracţiune ale unui aliaj 2024 – T8. G AlCu8. la care durificarea structurală se asigura în mod obişnuit prin atingerea stărilor T3. 167 .7 %. GAlCu10Mg. diferite durate. 400 oC].9. determinate la ta după menţinerea aliajului. Durificarea structurală prin TT poate fi substanţială la aliajele cu %Cum ≤ 5. T4. G AlCu4Ni2Mg. prin atingerea stărilor T4 sau T6.24. urmată de îmbătrânire naturală sau artificială) şi.23. la solidificarea cărora se produce transformarea eutectică L ⇒ α + θ şi principalul efect durificator îl aduce prezenţa în structură a eutecticului (α+θ). Mărcile de aliaje industriale de acest tip (folosite pentru confecţionarea de semifabricate turnate cu destinaţii similare celor prezentate în cazul aliajelor deformabile) sunt: G AlCu10. la care nu apare în structura de echilibru eutecticul (α+θ) şi este puţin importantă la aliajele cu %Cum > 5. la temperaturi t ∈ [ta. 400 oC] Fig. Fig. mai rar. durificarea structurală a aliajelor pentru turnare se obţine de obicei prin atingerea stărilor T1 sau T5 (răcirea rapidă după turnare. G AlCu4MgTi. efectuate după diferite durate de menţinere a aliajului la temperatura de încercare. determinate prin încercări la temperaturi t ∈ [ta.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase durificării structurale printr-un TT alcătuit din călire de punere în soluţie şi îmbătrânire naturală sau artificială.9. G AlCu6Si5Mg. Caracteristicile mecanice la tracţiune ale unui aliaj 2024 – T8.

1... T6 sau T8. • α ≡ Al(Mg) este o soluţie solidă de substituţie. la aliajele cu %Mgm = 8. AlMg5. care contribuie la creşterea efectelor de durificare structurală prin TT. de exemplu. Cr (%Crm = 0.5 %)..6. cu %Mgm = 4.15 %.5.250 N/mm2 şi A = 14.10 %. care în stare recoaptă au Rm = 300.21.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. cu %Mgm = 0. AlMg7. Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Al şi Mg... Aliajele din această categorie (cunoscute în tehnică sub denumirea de magnaliu sau alumag) se aliază suplimentar cu Mn (%Mnm = 0. creşterea rezistenţei mecanice la Rm = 500.5.25 şi are aceeaşi configuraţie ca şi diagrama sistemului de aliaje Al − Cu. AlMg3..520 N/mm2.3 % .. redată în figura 9.7 %].. T4. care se pot durifica numai datorită ecruisării produse de prelucrarea lor prin deformare plastică la rece.1. Aliajele Al − Mg se pot clasifica în două categorii. aplicându-se succesiunea de operaţii corespunzătoare atingerii stărilor T3. AlMg5Ti şi AlMg5SiV..2.. AlMg2... Aliajele Al − Mg Aliajele aluminiului având ca element de aliere principal magneziul se utilizează în tehnică (la fel ca şi aliajele Al − Cu şi Al – Cu − Mg) în aplicaţiile care impun materiale uşoare (cu densitate scăzută).10 %. • β este o fază bertholidă.. AlMg1Mn1. a) aliaje deformabile.12 % (sub limita solubilităţii magneziului în aluminiu la t = 450 oC). Si (%Sim = 1. cu structură cristalină de tip CFC şi cu bună plasticitate.2 %). Aliajele industriale Al – Mg deformabile sunt de două tipuri: • aliajele monofazice α. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Mg este prezentată în figura 9. efectele de durificare structurală prin TT sunt importante... determinând. 37. • aliaje bifazice α + β. 168 . b) aliaje pentru turnare.8 % (sub limita solubilităţii magneziului în aluminiu la ta).2. care se poate prelucra prin deformare plastică la rece sau la cald.0 %). Cele mai folosite aliaje din această categorie corespund mărcilor: AlMg1. cu formula chimică Al3Mg2 şi cu concentraţia masică de Mg variabilă în intervalul [35.2..6. la finisarea granulaţiei şi la sporirea caracteristicilor mecanice şi rezistenţei la coroziune.2 %) şi V (%Vm ≤ 0.. 9.0..2 %). AlMg9MnSi...1. AlMg1SiCr.5. cu menţinerea alungirii procentuale după rupere la niveluri A ≥ 8. Ti (%Tim ≤ 0. care se pot durifica structural prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire (la fel ca şi aliajele Al − Cu sau de tip duraluminiu).

.2. determină precipitarea parţială a fazei β (care are efecte de durificare a structurii) sub forma unor şiruri intercristaline alcătuite din particule globulare (care nu mai formează o reţea continuă şi nu mai determină producerea fenomenului de coroziune intercristalină). G AlMg10 şi G AlMg9MnSiTi..2. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Mg Fig.. produsele turnate din astfel de aliaje se supun unui TT.6. 9.530 oC (pentru dizolvarea fazei β în matricea α) urmată de o răcire (călire) în apă (pentru menţinerea la ta a structurii monofazice α). Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Si 9.. Deoarece faza β (compusul Al 3 Mg2 ) are rezistenţă scăzută la acţiunea mediilor active de lucru.500 oC...12 %.. Cele mai utilizate aliaje din această categorie corespund mărcilor: G AlMg3. Aliajele industriale Al – Mg pentru turnare au %Mgm = 2.. care constă din încălzirea şi menţinerea lor îndelungată la t i = 500. cu menţineri τm = 48. 169 . Pentru a preveni apariţia acestui fenomen nedorit. produsele turnate cu această structură suferă în exploatare un proces de coroziune intercristalină (atacarea preferenţială a reţelei intercristaline de Al3 Mg2 )...26. cu τm = 30..100 oC.25.60 ore) este alcătuită din cristale de soluţie solidă α şi o reţea celulară intercristalină de fază β.. Structura de echilibru a semifabricatelor turnate din astfel de aliaje (obţinută după aplicarea unei recoaceri de omogenizare la ti = 450.50 ore.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Fig. revenirea produselor călite la ti = 80. 9. G AlMg5.

).Si.5. cartere şi pistoane pentru motoare cu ardere internă şi compresoare de aer. iar în stadiile avansate – precipitate metastabile semicoerente cu matricea α (de tip M’. Zr. • α este soluţia solidă având ca solvent aluminiul şi ca solut siliciul (α ≡ Al(Si))..750 N/mm2 şi A ≥ 8 %).26.).. Ti. • β este soluţia solidă având ca solvent siliciul şi ca solut aluminiul (β ≡ Si(Al)). deoarece solubilitatea aluminiului în siliciu este foarte redusă (concentraţia masică de Al care se poate dizolva în Si este %Alm = 0. ca aliaje uşoare pentru turnare (corpuri de maşini. corpuri de carburatoare pentru autovehicule etc..6. Cu (%Cum = 1. în procesul de îmbătrânire artificială al aliajelor călite se formează în stadiile iniţiale zone GP. se folosesc în tehnică. armături şi piese industriale rezistente la uzură şi coroziune la temperaturi ridicate în prezenţa gazelor oxidante.. Aliajele Al − Zn Aliajele aluminiului.T etc. Aliajele Al – Si Aliajele aluminiului având ca element de aliere principal siliciul se utilizează în tehnică. Structura de echilibru la ta a aliajelor din această categorie este similară celei corespunzătoare aliajelor tip duraluminiu. sub denumirea silumin. prezentată în figura 9..5 %. Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Al şi Si.) şi apoi precipitate stabile necoerente (de tip M.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. introduse fiecare în concentraţii masice care nu depăşesc 0. (faza M) sau Al2Mg3Zn3 (faza T). având ca element principal de aliere zincul (%Znm = 5.2 %) şi alte elemente (Mn. Si. Structura acestor aliaje se poate analiza apelând la diagrama de echilibru fazic Al .3 %).5Cu1. 9.6. ca aliaje deformabile cu rezistenţă mecanică ridicată (Rm = 550. Cr.2 %). sub denumirea de zincral sau alzimac. la t = 577 oC şi %Alm ≅ 0 % la ta) se poate considera că β ≡ Si. fluiditate ridicată etc.4.3.. Aliajele folosite cu precădere în tehnică. conţinând în plus compuşii intermetalici: MgZn2. T’ etc. α are structură cristalină de tip CFC şi prezintă o bună palsticitate.) Aliajele din această categorie folosite cu cea mai mare pondere în aplicaţiile tehnice corespund mărcii AlZn6Mg2. Caracteristicile de rezistenţă mecanică prezentate anterior corespund în mod obişnuit produselor livrate în starea T6..8 %) şi adaosuri de Mg (%Mgm = 2. sunt 170 .. datorită proprietăţilor lor bune de turnare (temperatura de solidificare-topire scăzută.

Aliajele cu o astfel de structură nu au caracteristici mecanice convenabile (Rm = 130. 9..27.... aliate suplimentar cu Mg (%Mgm = 0. Structura de echilibru la ta a siluminului nemodificat (%Sim = 13 %) Fig.. GAlSi12CuMgni.4 %) sau Ni (%Nim = 0.160 oC.540 oC. Pentru îmbunătăţirea caracteristicilor mecanice şi tehnologice ale acestor aliaje se practică modificarea cu sodiu (care se adaugă înainte de turnare... sub formă de cloruri sau fluoruri. Prezenţa sodiului determină micşorarea temperaturii eutectice de la 577 oC la 565 oC şi deplasarea concentraţiei eutectice de la %Sim = 11. astfel că structura de echilibru a aliajelor la ta va fi alcătuită din cristale de soluţie solidă α (separate preeutectic) şi eutectic (α+β). 9...0 %).260 N/mm2 şi A = 6.10 %).. Cu (%Cum = 1. peste aliajele topite).3.. modificarea cu sodiu determină formarea unor particule de adsorbţie pe suprafeţele germenilor cristalini şi asigură astfel o structură primară cu granulaţie fină. urmată de îmbătrânire artificială la ti = 150. aşa cum se poate observa pe micrografia din figura 9.27. cu τm = 3.150 N/mm2 şi A = 1..0. Structura de echilibru la ta a siluminului modificat cu Na (%Sim = 13 %) În tehnică se utilizează şi aliaje de tip silumin cu conţinuturi scăzute de Si (%Sim = 5.7 % la %Sim = 14 %..Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase aliajele eutectice sau uşor hipereutectice (cu %Sim = 11.. Aliajele din această categorie folosite de obicei în aplicaţii tehnice corespund mărcilor: GAlSi12Mn.10 %).. Al2Cu.14 % ) a căror structură de echilibru la ta este alcătuită din cristale de Si (formate preeutectic) şi eutectic (α+β).3.. care formează compuşi intemetalici cu componentele existente în aceste aliaje (Mg2Si. Fig. 171 .. în acelaşi timp. GAlSi8cu3Ni şi GAlSi9Mg. Al3Ni) şi crează astfel posibilitatea durificării structurale prin TT (călire de punere în soluţie de la ti = 350. aşa cum se poate observa pe micrografia prezentată în figura 9..28.8 %).2 %) şi prezintă rezistenţă scăzută la acţiunea mediilor corosive.. GAlSi9Cu3Mg.28..3.12 ore) a produselor turnate realizate din astfel de aliaje.. caracterizată prin niveluri ridicate ale rezistenţei mecanice şi plasticităţii (Rm = 200....

.06 %. răcirea rapidă (călirea) de la temperaturi ti > tc determină formarea unei structuri cu cristale aciculare (numită martensită M ≡ α’). măresc rezistenţa mecanică şi micşorează drastic plasticitatea şi tenacitatea titanului făcându-l inapt pentru prelucrarea prin deformare plastică.2. Titanul şi aliajele pe bază de titan Titanul şi aliajele sale constituie materiale deosebit de importante pentru tehnica modernă. Pentru înţelegerea corespunzătoare a principalelor aspecte referitoare la titan şi aliajele acestuia trebuie subliniate următoarele aspecte particulare: • titanul prezintă două stări alotropice (modificaţii): Tiα. deoarece la depăşirea acesteia azotul dizolvat interstiţial în titan produce fragilizarea acestuia) şi carbonul (a carei concentraţie masică trebuie limitată la 0. azotul (a cărei concentraţie maximă admisă este de 0. deoarece la depăşirea acesteia oxigenul pătruns în interstiţiile structurii cristaline a titanului produce fragilizarea acestuia).. deoarece la concentraţii mai mari se formează precipitate de carbură de titan care durifică şi fragilizează titanul).ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. a cărei plasticitate se îmbunătăţeşte 172 . aşa cum se observă pe micrografia prezentată în figura 9.1 %. stabil sub temperatura tc = 882 oC şi Tiβ.70 %. hidrogenul (a cărei concentraţie trebuie limitată la 0. • impurităţile cu grad major de nocivitate (în afară de cele menţionate în tabelul 9. Principalele proprietăţi fizico-chimice şi mecanice şi clasele de puritate tehnică ale titanului sunt descrise complet de caracteristicile redate în tabelele 1.. iar titanul impurificat peste limitele anterior precizate este extrem de fragil şi nu poate fi prelucrat prin deformare plastică. cu structură cristalină de tip CVC. aşa cum se poate observa în figura 9.. datorită caracteristicilor mecanice ridicate (mai ales la temperaturi înalte).30.1.2 %.29. care modifică valoarea punctului critic tc. sunt impurităţile gazoase: oxigenul (a cărei concentraţie trebuie limitată la 0.25 %..3. deoarece la concentraţii mai mari se formează o reţea intercristalină de hidruri de titan care determină comportarea fragilă la rupere a titanului). densităţii scăzute ( ρ Ti ≅ 4500 kg/m3). titanul foarte pur are Rm = 220. • deformarea plastică a titanului se realizează la temperaturi situate deasupra punctului critic tc = 882 oC.7.01 %. comportării foarte bune în prezenţa mediilor active de lucru şi posibilităţilor de prelucrare prin deformare plastică şi de influenţare a proprietăţilor lor prin aplicarea de tratamente termice..650 N/mm2 şi A = 20.. cu structură cristalină de tip HC..2). 9.260 N/mm2 şi A = 60. titanul tehnic (cu conţinuturile de impurităţi sub limitele admisibile precizate anterior) are Rm = 550.2 şi 9. iar răcirea lentă după deformare conduce la obţinerea unei structuri cu cristale poliedrice de Tiα ≡ α. 9. stabil deasupra temperaturii tc = 882 oC şi până la temperatura ts = 1660 oC.

). Ti2Ni etc. Cu.30. Fig. Cr care formează cu titanul sisteme de aliaje având diagramele de echilibru de tipul celei prezentate în figura 9. În categoria elementelor betagene se încadrează şi Mn. 9. la care se produce transformarea alotropică Tiα ⇔ Tiβ. micşorând temperatura punctului critic tc. Fe. Titanul formează aliaje cu diverse elemente. 9.29. Diagramele de echilibru ale sistemelor de aliaje binare pe care le formează titanul cu astfel de EA au configuraţia prezentată în figura 9. A ≥ 18 % şi Z ≥ 40%). Structura titanului deformat plastic la cald la tDP > tc şi răcit lent Fig. ca şi Tiβ. Elementele care formează aliaje cu titanul se pot clasifica aşa cum se prezintă în continuare. faza γ corespunzând unui compus intermetalic TimEAn (Ti2Cu. Diagramele de echilibru ale sistemelor de aliaje binare pe care le formează titanul cu astfel de EA au configuraţia prezentată în figura 9. A.32. în aceste cazuri faza β ≡ Tiβ(EA) ar trebui să se descompună eutectoid 173 . semnificaţiile fazelor care apar pe aceste diagrame fiind identice celor precizate în cazul diagramei din figura 9.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase considerabil dacă se aplică un TT de revenire la o temperatură imediat inferioară punctului tc (în această stare titanul are Rm ≥ 700 N/mm2. Structura titanului deformat plastic la cald la tDP > tc şi răcit rapid (călit) B. Elementele stabilizante α sau elementele alfagene (Al. Elementele stabilizante β sau elementele betagene (Mo. C. α – soluţia solidă α ≡ Tiα(EA). au solubilitate ridicată în Tiβ şi determină creşterea stabilităţii acestuia. N. aliajele titanului având concentraţii reduse de elemente de aliere (%EAm ≤ 10 %). semnificaţiile fazelor care apar pe această diagramă fiind: L este soluţia lichidă a componentelor Ti şi EA. β – soluţia solidă β ≡ Tiβ(EA) şi γ – faza intermediară care se poate forma la răcirea aliajelor sistemului prin cristalizare din faza lichidă sau prin transformarea peritectică (la t = tp) L + β ⇒ γ şi care se poate descompune prin transformarea peritectoidă (la t = tpe) β + γ ⇒ α. structură cristalină de tip CVC). Sn. O) determină creşterea stabilităţii Tiα şi măresc temperatura punctului critic tc.33 (foarte asemănătoare cu diagrama de echilibru metastabil Fe − Fe3C). V.31. în general. Nb) sunt izomorfe cu Tiβ (au.31.

O) Fig. Fig. Diagrama de echilibru a sistemelor de aliaje formate de Ti cu elementele de aliere betagene (Mn.32. 9. V. la vitezele de răcire uzuale pentru aliajele tehnice nu se poate produce şi faza β rămâne stabilă până la ta.31. 9. Fe. Diagrama de echilibru a sistemelor de aliaje formate de Ti cu elementele de aliere alfagene (Al.33.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (β ⇒ α + γ). N. Cr) care formează cu Ti compuşi chimici γ ≡ ΤimΕΑn 174 . C. dar. 9. Cu. deoarece transformarea se desfăşoară foarte lent. Nb) care nu formează compuşi chimici cu Ti Fig. Diagrama de echilibru a sistemelor de aliaje formate de Ti cu elementele de aliere betagene (Mo. Sn.

C.. se aplică la produsele realizate din aliaje monofazice α şi bifazice în scopul refacerii plasticităţii după prelucrările prin deformare plastică la rece. • aliaje bifazice α + β.. rezultă că aliajele titaniului se pot clasifica în funcţie de structura pe care o prezintă la ta în: • aliaje monofazice α. Mn. cât şi elemente betagene (V. • aliaje monofazice β.) capabile să le modifice structura şi să le confere proprietăţile fizico-mecanice impuse de condiţiile lor de utilizare. care este însoţită de o creştere importantă a granulaţiei (de obicei.. TiMo8V8Fe2Al3 şi TiV10Fe2Al3. Fe. etc...4 ore. Recoacerea de recristalizare fără schimbare de fază.. %Mom = 3.5. dar să nu se producă transformarea α ⇒ β.800 oC). Cr.2 %) şi sunt bogat aliate cu elemente betagene (%Crm = 3. cele mai folosite aliaje tehnice din această categorie corespund mărcilor: TiAl6V4. Cele mai utilizate TT sunt prezentate în continuare. Recoacerea de detensionare se aplică la produsele din aliaje pe bază de titan în scopul diminuării nivelului tensiunilor reziduale produse de prelucrările utilizate pentru obţinerea acestora. etc. cu τm = 1. cele mai utilizate aliaje tehnice din această categorie corespund mărcilor: TiAl5. %Snm = 1. ti = 750. temperatura ti alegându-se astfel încât să fie depăşită temperatura de recristalizare primară (trp = 650.13 %). ca şi la oţeluri... Mo.14 %..700 oC). Semifabricatele şi produsele realizate din aliaje pe bază de titan se pot supune unor tratamente termice sau termochimice (carburare...8 %) şi Sn (%Snm = 1.2 %).).. %Vm = 12. Călirea martensitică se realizează de la o temperatură ti la care aliajul supus TT are o structură monofazică β sau bifazică α + β...3 %. în care se încadrează aliajele pe bază de Ti având ca element de aliere principal aluminiul (%Alm = 5. transformarea fazei β în martensită (β ⇒ M) se realizează la răcirea acesteia sub o temperatură Ms (numită punct martensitic superior) şi se finalizează când se atinge o temperatură Mf (numită punct martensitic inferior). urmată de revenire (îmbătrânire). Mo. Ms şi Mf 175 . Cr. TiAl5Sn2. A.. ca aluminiul (%Alm = 2. cele mai folosite aliaje tehnice din această categorie corespund mărcilor: TiV13Cr11Al3.8 %) şi mici adaosuri de alte elemente (alfagene sau betagene): Sn. în mod obişnuit se realizează la ti = 550. B..Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Ţinând seama de cele prezentate anterior..... TiAl3Mn1. nitrurare. se aplică la produsele realizate din aliaje bifazice în scopul creşterii caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi menţinerii unor niveluri ridicate ale caracteristicilor de plasticitate şi tenacitate.. TiAl6Sn2V6 şi TiAl5Sn2Zr4Mo6Cr4..10 %.. Călirea martensitică.600 oC. în care se încadrează aliajele tehnice care conţin în concentraţii mici de elemente alfagene (%Alm = 2. în care se încadrează aliajele tehnice care conţin atât elemente alfagene.5 şi TiAl6Sn2Zr2Mo..

34. • aliajele având %EAm ≥ b % nu se călesc. Fig. astfel: • aliajele având %EAm ≤ a % capătă o structură complet martensitică. • aliajele având a % < %EAm < b % capătă o structură alcătuită din martensită M ≡ α’ şi fază β reziduală. menţinându-şi la ta structura monofazică β.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR depinzând de concentraţia EA conţinute în aliajul din care sunt confecţionate produsele supuse tratamentului.35. cu structură hexagonală deformată (datorită suprasaturării în EA). comportarea la călire martensitică se poate analiza folosind diagramele din figura 9. Dacă la temperatura ti de la care se face călirea aliajul supus TT are 176 .34.33. Descrierea comportării la călire a aliajelor titanului cu elemente betagene care formează compuşi chimici γ ≡ ΤimΕΑn Fig. Dacă aliajele pe bază de titan din care sunt confecţionate produsele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru de tipul celei prezentate în figura 9. comportarea la călire martensitică se poate analiza pe baza diagramelor redate în figura 9.35.9. cu aspect metalografic acicular şi cu duritatea şi rezistenţa mecanică crescătoare odată cu concentraţia EA în aceste aliaje.32. M ≡ α’ fiind o soluţie solidă suprasaturată de EA în Tiα. Descrierea comportării la călire a aliajelor titanului cu elemente betagene care nu formează compuşi chimici cu Ti Dacă aliajele pe bază de titan din care sunt confecţionate produsele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru de tipul celei prezentate în figura 9.9.

.. La revenirea aliajelor călite se produce transformarea structurilor alcătuite din martensită şi/sau fază β în structuri apropiate de echilibru. Dacă temperatura ti se alege însă astfel încât structura aliajului să fie bifazică. scap. KV = 30. care trece apoi (la temperaturi de revenire ti > 425 oC) în faza stabilă α. în mod obişnuit revenirea aliajelor pe bază de titan călite se face la ti = 450. comportarea sa la călire este similară (în funcţie de concentraţia EA) celei descrise anterior..05...60 ore. În continuare sunt tratate succint câteva clase de metale şi aliaje neferoase cu proprietăţi speciale. Aliajele antifricţiune Aliajele destinate realizării cuzineţilor lagărelor de alunecare utilizate ca organe de rezemare a arborilor maşinilor şi utilajelor trebuie să prezinte o rezistenţă mare la uzare atât în condiţiile normale de ungere. cât şi în situaţiile 177 .900 HV..Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase structura monofazică β.1300 N/mm2. Deoarece fragilitatea conferită de prezenţa în structură a fazei ω este inacceptabilă..950 oC. dacă aliajele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru de tipul celei din figure 9..2 = 820. Z = 20.35. alcătuite din fazele α şi γ. cu τm = 30.15 %. nu se produce (sau se produce parţial) transformarea ei în martensită. D. cu durate de menţinere τm = 2. aşa cum se poate constata pe diagrama din figura 9. Rp0. În procesul de revenire faza metastabilă β se transformă mai întâi (la temperaturi sub 425 oC) într-o fază intermediară ω.. De obicei se utilizează tratamentul termochimic de nitrurare (la ti = 850.970 N/mm2) şi prezintă în acelaşi timp şi bune caracteristici de plasticitate şi tenacitate (A = 10...15 mm şi duritatea 750. 2. în atmosferă de azot). pe lângă clasele de metale şi aliaje neferoase anterior prezentate şi alte metale şi aliaje neferose.1) compoziţia corespunzătoare abscisei punctului B şi.0.. cu grosimea x = 0. Aliajele pe bază de titan călite şi revenite au caracteristici de rezistenţă mecanică foarte ridicate (Rm = 900. dacă aliajele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru (cu transformare eutectoidă) de tipul prezentat în figura 9...1.33..35 J).25 %. care conduce la obţinerea unor straturi superficiale bogate în azot (în structura cărora apare nitrura de titan TiN)..32.. Tratamentele termochimice se aplică la produsele confecţionate din aliaje pe bază de titan în scopul creşterii rezistenţei la uzare a acestora.5.8. 9.. 9. cu fragilitate accentuată. faza β stabilă la această temperatură are (în conformitate cu regula izotermiei – v.24 ore... sau din fazele α şi β.650 oC > 425 oC... Alte metale şi aliaje neferoase În tehnică se utilizează.8.

deoarece procesele de uzare a cuzineţilor se produc datorită frecării cu zonele de rezemare ale arborilor (numite fusuri). Structura la ta a unei compoziţii pe bază de staniu Fig.1. motoare Diesel etc. caracterizate prin încărcări mecanice reduse şi turaţii mari ale arborilor. uniform distribuite în masa matricei α.12 %) şi cupru (%Cum = 2. denumite compoziţii pe bază de Sn sau aliaje Babbit.12 %) şi cupru (%Cum = 5. au structura alcătuită dintr-o 178 . în clasele şi categoriile prezentate în continuare. rezultă că aliajele pentru cuzineţi trebuie să aibă proprietăţi antifricţiune.9.. care să înmagazineze substanţele de ungere (lubrifianţii) şi să poată disipa cu uşurinţă căldura produsă datorită frecării. aceste aliaje trebuie să aibă capacitatea de a forma pe suprafeţele active ale cuzineţilor reţele de canale capilare.. adică să asigure valori cât mai scăzute ale coeficienţilor de frecare de alunecare µ la contactele fus – cuzinet..75 %) cu stibiu (%Sbm = 10.. pentru a asigura regimuri termice staţionare de funcţionare a lagărelor.3 %).37. capabile să asigure conformarea (acomodarea) cuzineţilor după configuraţia geometrică a fusurilor arborilor.. au.36.. 9.. Aliajele cu bune proprietăţi antifricţiune trebuie să aibă o structură eterogenă. în funcţie de mărimea temperaturii lor ts. Aliajele antifricţiune utilizate în tehnică se pot împărţi. Fig.8.6 %).. care să conţină atât faze moi(cu duritate scăzută şi plasticitate ridicată). structura alcătuită dintr-o matrice moale de soluţie solidă α ≡ Sn(Sb. capabile să preia solicitările mecanice la care sunt supuşi arborii pe care îi susţin. electromotoare. %Pbm = 70. cât şi faze dure sau semidure. aşa cum se poate observa în figura 9.15 %. Cu) şi formaţiuni dure...1. denumite compoziţii pe bază de Sn şi Pb sau aliaje Babbit cu Sn şi Pb. în plus. Aliajele antifricţiune cu ts joasă reprezintă o clasă de materiale ale cărei categorii reprezentative sunt: • aliajele pe bază de staniu cu stibiu (%Sbm = 10... de compuşi intermetalici SnSb (sub formă de cristale poliedrice mari) şi Cu3Sn (sub formă de cristale aciculare fine) şi se utilizează pentru cuzineţii lagărelor de la turbocompresoare. Structura la ta a unei compoziţii pe bază de plumb • aliajele pe bază de staniu şi plumb (%Snm = 10.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (accidentale) când ungerea este insuficientă sau chiar absentă..36.9.

care sunt fonte (cenuşii. structura alcătuită dintr-o matrice moale de plumb (uşor durificată prin dizolvarea adaosurilor de Na. Ni.0.8...5 %) şi magneziu (%Mgm = 0.8. scap..37. care le îmbunătăţesc comportarea la uzare. bronzurile cu aluminiu.3 %) şi plumb (%Pbm = 1. În afară de bronzuri. lagărele de la locomotive).24 %) şi cupru (%Cum = 0.1.5.. bronzurile cu beriliu şi bronzurile cu plumb.. au structura alcătuită din cristale de soluţie solidă β ≡ Zn(Al) şi amestecuri eutectice (binare sau ternare) ce conţin fazele bertholide dure formate de zinc cu elementele de aliere şi se utilizează la confecţionarea cuzineţilor pentru lagărele cu funcţionare intermitentă.3): bronzurile bifazice cu staniu (bronzurile hipoeutectoide). cuzineţii lagărelor de la macarale şi poduri rulante).0 %). au. • aliajele pe bază de plumb cu calciu (%Cam = 0. de exemplu.. cupru (%Cum = 4.2 %) sau cu staniu (%Snm = 6. Mg şi Al) şi formaţiuni cristaline dure de compus definit Pb3Ca şi se utilizează la realizarea cuzineţilor lagărelor cu încărcări mecanice ridicate şi cu turaţii relativ reduse ale arborilor (de exemplu...1.. în care sunt înglobate particule dure de compuşi intermetalici SnSb şi Cu3Sn...3. în care sunt înglobate particule dure de compuşi intermetalici (CuAl2. Cu.3 %).. 9.8 %). maleabile sau nodulare) cu grafit în structură...0 %) şi mici adaosuri de Na. turaţii mici şi solicitări mecanice ridicate (cum sunt.1.2 %) şi nichel (%Nim = 0.5.1. 9. bronzurile cu siliciu şi plumb..10 %).1.2 %) sau cu cupru (%Cum = 1. 9..NiAl3 etc.) şi se folosesc la realizarea cuzineţilor pentru lagărele care funcţionează cu încărcări mecanice moderate şi turaţii medii ale arborilor.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase masă semidură de eutectic ternar (Sn + SnSb + Pb). au structura alcătuită dintr-o matrice moale de soluţie solidă α ≡ Al(EA). cuzineţii lagărelor pentru locomotive şi vagoane de marfă). Mg şi Al. Aliajele antifricţiune cu ts ridicată reprezintă o clasă de materiale destinată confecţionării cuzineţilor lagărelor de alunecare cu încărcări mecanice mari şi turaţii moderate sau reduse ale arborilor.1.2. sunt mai ieftine decât compoziţiile pe bază de Sn (deoarece staniul este înlocuit parţial cu plumb) şi se pot folosi la realizarea cuzineţilor pentru lagăre cu încărcări mecanice ridicate (de exemplu. Aliajele antifricţiune cu ts moderată reprezintă o clasă de materiale ale cărei categorii reprezentative sunt: • aliajele pe bază de zinc cu aluminiu (%Alm = 8.8.3.. aşa cum se prezintă în figura 9. 179 ... cupru (%Cum = 0.1.2.8. bronzurile cu siliciu şi nichel. denumite compoziţii pe bază de Pb sau aliaje Bahnmetall. principale categorii de aliaje ale acestei clase au fost prezentate anterior (v.. • aliajele pe bază de aluminiu cu staniu (%Snm = 19. Si) care să confere duritatea dorită masei lor structurale de bază şi cu adaosuri de P şi Pb.5. aliate cu elemente (Cr. în această clasă sunt incluse şi fontele antifricţiune.. Ti..

topitură etc. rezultă că.MA este mare (la lipirea tare).) care să realizeze îndepărtarea oxizilor şi aerului adsorbit de pe suprafeţele rostului.MA > 450 oC.8. Aliajele pentru lipire Lipirea este o metodă tehnologică de realizare pe cale metalurgică a unor îmbinări nedemontabile eterogene.MA ≤ 450 oC sau lipire tare (brazare). numite lipituri (LIP).2. dacă ts. Analizând principiul de lucru expus.MA a MA folosit şi de rezistenţa îmbinărilor realizate. • MA în stare topită trebuie să aibă fluiditate suficientă (pentru a pătrunde uşor în rostul dintre piesele de lipit).MB). iar dacă ts.MA < ts. deoarece asigură realizarea legăturilor coezionale între MA şi MB.MB a materialului de bază (MB). evident. • prin solidificarea MA se obţine LIP. continuitate metalică (datorită legăturilor coezionale asigurate între MA şi MB) şi rezistenţă mecanică mai mică decât a MB (deoarece ts. înveliş pe vergelele din MA. din care sunt confecţionate piesele ce se îmbină. în funcţie de ts. deoarece ts.MB. trebuie să prezinte o bună capacitate de umectare a MB şi (în cazul lipirii tari) trebuie să fie compatibil cu MB din punctul 180 .MA inferioară temperaturii de topire – solidificare ts. pastă. folosind materiale de adaos (MA) cu temperatura de topire – solidificare ts. desfăşurarea proceselor de umectare – difuzie este esenţială. dacă ts. trebuie respectate următoarele condiţii: • suprafeţele rostului dintre piesele de lipit trebuie să fie curăţite perfect.MA mai înaltă. pentru realizarea unei LIP de bună calitate.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. pentru a fi asigurate condiţiile de desfăşurării proceselor de realizare a contactului nemijlocit între MA şi MB.MA < ts. între piesele metalice. această clasificare convenţională având la bază constatarea (facută experimental) că rezistenţa mecanică a LIP realizată între două piese confecţionate dintr-un anumit MB este cu atât mai mare cu cât MA folosit are ts. îndeplinirea acestei condiţii impune curăţirea (mecanică sau chimică) atentă a suprafeţelor pieselor înainte de lipire şi/sau folosirea la lipire a unor fluxuri (sub formă de pudră. caracterizată prin: eterogenitate (deoarece MA este diferit de MB). MB rămâne în stare solidă. • MA topit umectează suprafeţele rostului şi se stabileşte un contact nemijlocit între MA şi MB (o parte din atomii MA ajung în câmpul de atracţie al atomilor MB aflaţi pe suprafeţele rostului). lipirea poate fi: lipire moale. Principiul de lucru la lipire este simplu: • MA se topeşte cu ajutorul unei surse termice şi se introduce în interstiţiul (rostul) dintre piesele care trebuie îmbinate. au loc şi procese de difuzie reciprocă între MA (în stare lichidă) şi MB (în stare solidă).

15 %.8.8 %) au ts. • aliajele Sn – Ag (%Agm = 4. 9.2.2.2..900 oC şi se utilizează la lipirea pieselor din cupru şi aliaje pe bază de cupru..MA = 230 .270 oC şi se folosesc la lipirea pieselor din oţeluri..50 %.2 %) au ts. 9.. • aliajele Cd – Zn (%Znm = 35. Principalele fluxuri care se folosesc cu aceste aliaje sunt: colofoniul (flux de natură organică)... a conductelor de presiune din oţeluri inoxidabile şi a produselor realizate din metale preţioase sau aliaje ale acestora (cele cu conţinut ridicat de argint şi adaosuri de cadmiu.... aliajele Cd – Zn – Pb (%Znm = 28...1.MA ≅ 900 oC şi se folosesc pentru lipirea pieselor din cupru. 181 ..36 %. %Sbm = 0. bronzuri. cutii de conserve etc...... compuşi chimici) fragile. fonte. %Agm = 1.2 %).11 %)..Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase de vedere al desfăşurării (în condiţiile termice de realizare a lipirii) unor procese cât mai intense de difuzie reciprocă..20 %) au ts... %Agm = 2.4 %) şi aliajele Pb – Sn – Ag (%Snm = 1. clorura de zinc şi clorura de amoniu (fluxuri de natură anorganică)..2.40 %).800 oC şi se utilizează la lipirea pieselor din cupru şi aliaje pe bază de cupru. Aliajele pentru lipire utilizate în tehnică se pot împărţi în clasele şi tipurile prezentate în continuare. aliajele Sn – Pb – Ag (%Pbm = 35. aliajele Zn – Cd (%Cdm = 24. nichel şi aliaje pe bază de nichel.6 %) au ts....). îndeplinirea unora dintre aceste condiţii poate fi asigurată (în cazul multor MA) folosind la lipire fluxuri adecvate (pentru micşorarea tensiunii superficiale a MA şi creşterea capacităţii sale de umectare a MB).7 %) şi aliajele Cu – Ag – P (%Agm = 5... %Cdm = 17.0 %)...25%) şi aliajele Zn – Al (%Alm = 4..300 oC şi se folosesc la lipirea pieselor pentru electrotehnică (ce trebuie să aibă conductibilitate electrică ridicată) din cupru. care măresc plasticitatea LIP). aliajele Cd – Zn – Ag (%Znm = 15. nesupuse (în timpul utilizării) la solicitări mecanice importante (tinichigerie ordinară. alame etc.2. Aliajele pentru lipire tare au ca tipuri reprezentative: • aliajele Cu – Zn (alamele speciale cu %Znm = 58.MA = 200 .. fără apariţia de faze (soluţii solide. aliaje de tip monel etc. conductori electrici.5 %)..17 %.. argint...1.. aliaje pe bază de aluminiu etc.30 %.8.1....5.. radiatoare auto. %Pbm = 10.62 %.98 %) şi Sn – Pb – Sb (%Pbm = 40.8.MA = 190 .3. %Znm = 25.. %Pm = 5.....8.0 %...3.MA = 700 .. aparate sanitare..4 %) au ts.... acidul clorhidric... nichel. alame etc. %Snm = 0.8.30 %) şi aliajele Cu – Ag – Zn – Cd (%Agm = 40. Aliajele pentru lipire moale au ca tipuri reprezentative: • aliajele Sn – Pb (%Pbm = 10.. manşoane pentru cabluri. nefiind recomandate (datorită conţinutului ridicat de fosfor) la lipirea pieselor din oţeluri... %Znm = 10..20 %.90 %. alame. cupru.1. circuite imprimate.. aliajele Pb – Ag (%Agm = 3...... • aliajele Cu – Ag – Zn (%Agm = 20.7 %) au ts.40 %.2..MA = 700 .8.2 % şi %Sim = 0.400 oC şi se folosesc la lipirea pieselor rezistente la coroziune din aluminiu. %Agm = 1. • aliajele Cu – P (%Pm = 5.2...

materialele metalice apte a fi deformate superplastic sunt aliajele cu structură bifazică.10 %) au ts...4). prezentate în tabelul 9. Pentru materiale metalice cu structură monofazică (metal pur sau soluţie solidă) cele două condiţii sunt contradictorii şi incompatibile. A..20 %.2.37 şi prezinta următoarele particularităţi: * procesul este bazat pe producerea unor secvenţe multiple de alunecare 182 .... Viteza de deformare (viteza de creştere a deformaţiilor specifice ε în materialele supuse deformării) trebuie să fie foarte mică (10−4.3. la care se manifestă cu intensitate ridicată procesele de difuzie ale atomilor componentelor materialelor.12 corespund în totalitate acestei condiţii privind structura. 9.3..4Ts conduce la aparitia fenomenului de creştere a granulaţiei.. principalele aliaje superplastice cunoscute şi utilizate până în prezent.5Ts. B.10−2 s−1). Mecanismul de producere a procesului de deformare superplastică este redat schematic în figura 9. fără apariţia riscului de fisurare sau rupere datorită apariţiei fenomenului de gâtuire (v.2)..5000 %. scap. clorura de zinc şi fluorurile alcaline. Aliajele superplastice Superplasticitatea este proprietatea unor aliaje de a se deforma plastic cu grade mari de deformare. 3. cu granulaţia de acelaşi ordin de marime ca şi a matricei şi distribuită astfel încât să blocheze creşterea granulaţiei matricei). În consecinţă.9)) atinge valori GD = 400. iar ca adaosuri (pentru mărirea fluidităţii şi creşterea capacităţii de decapare) acidul boric.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • aliajele Ni – Cr (%Crm = 10.. Materialele metalice trebuie să prezinte o structură cu granulaţie fină şi stabilă (dimensiunile grăunţilor cristalelor care alcătuiesc structura trebuie să fie mai mici ca 10 µm) şi să fie supuse deformării plastice la o temperatură Tdp ≥ 0. Gradul de deformare al aliajelor superplastice (definit de relaţia (3.8. Cercetările teoretice şi experimentale efectuate până în prezent au evidenţiat condiţiile şi aspectele prezentate în continuare privind deformarea superplastică a materialelor metalice. scap. fie eutectice sau eutectoide (la care creşterea granulaţiei este limitată de interacţiunea fazelor care alcătuiesc amestecurile mecanice). fie alcătuite dintr-o matrice structurală de bază şi o fază secundară (cu un conţinut procentual suficient de mare.30 %) şi aliajele Ni – Cr − Si (%Crm = 18.. ridicarea temperaturii peste temperatura de recristalizare Trp ≅ 0. aşa cum este cunoscut (v. %Sim = 8. deoarece.MA = 1000. Fluxurile care se folosesc cu aceste aliaje au drept component de bază boraxul.. C. ceea ce corespunde unor procese foarte lente de deformare plastică.1100 oC şi sunt recomandate la lipirea pieselor din metale greu fuzibile sau din aliaje refractare.5 şi 6.

Ciclul histerezis al transformărilor in aliajele cu memoria formei . Schema realizării proceslor de deformare superplastică a aliajelor 183 Fig 9. 9. generarea de noi dislocaţii etc.12. Mg) + fază secundară (ZrAl3) aliaj eutectic α ≡ Cu(Al) + faze secundare aliaj eutectic α ≡ Mg(Zn) + faze secundare eutectic eutectic α+β v.39.21 α ≡ Al(Cu) + fază secundară (ZrAl3) β ≡ Al(Zn. % 1300 2000 1500 1900 800 2100 1700 1500 4800 1000 2900 Fig. fig. Compoziţia chimică şi caracteristicile principalelor tipuri de aliaje superplastice Tipul aliajului Al – Cu Al – Cu – Zr Al – Zn – Mg – Zr Bi – Sn Cu – Al – Fe Mg – Al Mg – Zn – Zr Pb – Cd Sn – Pb Ti – Al – V Zn – Al Compoziţia chimică %Cum=33 % %Cum=6 %.. în desfăşurarea cărora dufuzia componentelor materialului supus deformării joacă un rol important. %Zrm=0. %Vm=4 % %Alm=22 % Caracteristicile structurale aliaj eutectic v. Tabelul 9. deplasarea dislocaţiilor prin alunecare şi căţărare. constând (aşa cum se observă în figura 9. scap.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase între grăunţii cristalini ai materialului supus deformării.9 %. %Zrm=0.6 % %Cdm=18 % %Pbm=38 % %Alm=6 %.5 % %Znm=10. 9.7 eutectoid GDmax la deformarea superplastică la tracţiune.7 %.5 %.38. 9. %Mgm=0.4 % %Snm=44 % %Cum=9. %Zrm=0. cu asigurarea permanentă a contactului dintre aceştia prin contribuţia unor fenomene de acomodare.38) din modificarea poziţiei grăunţilor prin deplasare liniară şi rotire. %Fem=4 % %Alm=33 % %Znm=6 %.

ci numai deformarea elastică a austenitei netransformate din vecinătatea acestor cristale (deformaţiile structurii cristaline a austenitei. 184 . într-un interval de temperaturi (As. bucla de histerezis al transformării. funduri. Dacă procesul de deformare superplastică a unui material metalic se conduce până la depăşirea capacităţii lui de deformare. scap. 9. corpuri de recipiente. laminare. Aliajele superplastice au mari perspective de utilizare la realizarea unor produse industriale (piese pentru construcţia de maşini. 5. prezentată în figura 9. diferite de cele prezentate pentru transformarea martensitică (transformarea la răcire a austenitei prin mecanismul fără difuzie la aliajele Fe – C (v. procesele ulterioare de deformare îi produc alungiri pe alte directii şi. ambutisare. adică transformarea γ ⇒ M începe la răcirea rapidă a austenitei sub o temperatură Ms şi se finalizează la o temperatură Mf < Ms.8. Aliajele cu memoria formei Fenomenul de memorie a formei s-a constatat experimental la aliajele care prezintă transformări martensitice de tip special. sunt reduse). se constată că toate cristalele îşi menţin forma echiaxială avută înainte de deformare). 39. bare profile. trefilare etc. adică la apariţia cristalelor platiforme de martensită nu se produce deformarea plastică . în final.38) pe grupe de grăunţi adiacenţi. Considerând că la aceste aliaje (prin analogie cu cazul aliajelor sistemului Fe – C) faza care se transformă în martensită (M) la răcirea cu viteză mare este denumită austenită (γ).) la cald cu grade mari de deformare şi consumuri energetice reduse.4. etc. iar la încălzirea martensitei se produce transformarea inversă M ⇒ γ. suferă în secvenţele următoare deplasări liniare si rotiri care îi modifică poziţia. motiv pentru care este denumită rupere prin cavitaţie.2). ruperea nu este precedată de apariţia unei gâtuiri locale.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR * alunecările între grăunţii cristalini la producerea deformării superplastice şi fenomenele de acomodare care le însoţesc se realizează (aşa cum se observă în figura 9. D. tragere.Af). • prin răcirea rapidă a austenitei sub Ms se formează o martensită termoelastică. ci de formarea de microgoluri intercristaline.) prin deformare plastică (curbare. sârme. având o lăţime ∆tHIS relativ redusă. în procesul de deformare neproducându-se modificarea formei grăunţilor prin alungirea lor în direcţia deformării (deoarece orice cristal care a suferit într-o primă secvenţă o alungire pe o anumită direcţie. caracterizate de o serie de particularităţi.2. aceste particularităţi pot fi descrise succint astfel: • transformarea este reversibilă. impuse de desfăşurarea transformării. extrudere.

9 % %Alm = 11 . 13 % %Alat = 39 . Tabelul 9. Compoziţia chimică şi caracteristicile principalelor tipuri de aliaje marmem Tipul aliajului Cu –Al − Ni Au – Cd Ag – Cd Ni – Ti Au – Cu − Zn Cu – Al Ni – Al Compoziţia chimică %Alm = 14 %.13. 41 % Ms. fabricarea maşinilor termice neconvenţionale.450 240 . −44 −50 ...7 %. −10 30 . singurele imperfecţiuni prezente în această structură fiind maclele (v. pentru a 185 . pentru realizarea transformării martensitice γ ⇒ M.. 870 Domeniile în care se pot utiliza astfel de aliaje sunt multiple: asamblarea pieselor pentru mecanică fină. confecţionarea de filtre sau proteze pentru medicină. La piesele realizate din aliaje care prezintă transformări martensitice caracterizate prin aceste particularităţi. 47 % %Tiat = 50 % %Cum = 20....... 3. • încălzirea pieselor deformate plastic. 1. pentru producerea transformării M ⇒ γ. care se implantează în vena cavă a bolnavilor. %Nim = 4 % %Cdat = 47.. aliajul marmem denumit nitinol (%Niat = 50 %.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • structura cristalină a martensitei se caracterizează printr-o distribuţie ordonată a atomilor componentelor aliajului. realizarea cuplajelor termocomandate. oC −15 .13.3) şi nu dislocaţiile (care crează posibilitatea distrugerii distribuţiei ordonate a atomilor prin procese de deformare plastică realizate cu deplasarea lor prin alunecare). −40 − 240 . Principalele aliaje la care s-a evidenţiat fenomenul de memorie a formei (numite aliaje Marmem) sunt prezentate în tabelul 9.. %Znm = 20. deoarece structura martensitei termoelastice este lipsită de dislocaţii şi se produce printr-un mecanism ce constă din demaclarea maclelor prezente în structura martensitei. refacerea maclelor şi restabilirea în acest fel a formei iniţiale a pieselor (pe care au avut-o înainte de deformarea lor plastică în stare martensitică). scap.. scap. 60 −137 .. realizarea antenelor pentru spaţiul cosmic. De exemplu. deformarea plastică nu se poate realiza prin mecanismul clasic de alunecare (v..5.. • deformarea plastică a pieselor cu structură de martensită termoelastică. fabricarea pieselor pentru servomecanisme programate.3). fenomenul de memorie a formei se poate evidenţia efectuând următoarele operaţii: • răcirea rapidă a pieselor din domeniul austenitic...5 % %Cdat = 44 .. %Tiat = 50 %) se utilizează în prezent la fabricarea filtrelor de prevenire a emboliilor. în timpul desfăşurării acestei transformări tensiunile reziduale generate în procesul de deformare plastică bazat pe mecanismul de demaclare acţionează şi produc deformarea în sens invers.

.........................................................Zn ....10 Kunial ............. tare (brazare) .....................................................51 magnaliu (alumag)...................27 bronzuri cu beriliu .................................................... se supune îndreptării în această stare (pentru a căpăta o formă convenabilă implantării în vena cavă)....................................................................................................13 simbolizare numerică........................52 îmbătrânire artificială .........................................20 alame monofazice β’............31 bronzuri cu plumb .....................17 curbe de îmbătrânire .................. Argentan).............................................. se aduce prin răcire în stare martensitică.............44 elemente betagene ......................................................41 aliaje Al – Mg pentru turnare ..30 bronzuri cu staniu.......40 aliaje Al − Mg.................24 bronzuri cu aluminiu ....................................19 zone GP (Guinier ...........................................56 silumin.... .24 aluminiu tehnic..................................................................20 alame de turnare ............................................... suferă transformarea inversă..............................23 aliaje cu memoria formei (Marmem) .......................................15 superplasticitate ...........................................................49 aliaje Cu – Ni.................. un astfel de filtru..... ................................................................................... de forma unei spirale realizate din sârmă de nitinol....46 Alpaca (Neusilber.................39 martensită termoelastică ...........................................19 aliaje Al – Cu pentru turnare ........................................9 compoziţii pe bază de Pb (Bahnmetall).......50 compoziţii pe bază de Sn şi Pb .................. recăpătând structura austenitică şi forma spirală care îi asigură funcţionarea ca filtru........41 simbolizare alfanumerică....................................... tipul II....................................................................................................................... iar după implantare...10 rupere prin cavitaţie...50 compoziţii pe bază de Sn (Babbit) ......................6 Monel ....................56 aliaje pentru lipire ........................................10 îmbătrânire naturală...............................................20 tombac ....Preston ...................................24 Nitinol.......................43 titlu fictiv ...26 bronzuri monofazice α .....................................................................................................................................................24 cupru tehnic .10 186 ............32 bronzuri cu siliciu................20 alame monofazice α .....12 duraluminiu .24 bronzuri hipoeutectoide (bifazice)...............................37 aliaje Al .......................50 constantan...........................................ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR împiedica accesul spre inima acestora al cheagurilor de sânge formate datorită maladiilor de care suferă sau datorită intervenţiilor chirurgicale la care sunt supuşi...56 Melchior (Maillechort) ......................... Cuvinte cheie acomodare .................26 călire de punere în solutie...........33 bronz .......34 aliaje antifricţiune........20 alame complexe (speciale) ...................................36 elemente alfagene ................................... 18 alame bifazice........................54 alame .............12 stări de bază ....................39 aliaje Al − Cu................... tipul III ............................................ datorită încălzirii la temperatura corpului uman.............................44 flux ..53 titan...........52 aliajele titanului monofazice bifazice.57 precipitate θ .................24 lipire moale..24 modificare tipul I............................................................................................................................

Protopopescu H. T. Gâdea S. 1991 9. 1986 Teste de autoevaluare T. Schumann H. vol. d) modificarea de tipul III are ca efect finisarea granulaţiei si creşterea gradului de dispersie a fazelor componente ale eutecticelor care se formează la solidificarea aliajelor. Editura Didactică şi Pedagogică. 1962 6. Macmillan Publishing Company. Ohio. Introduction to materials science for engineers.1. Bucureşti. Aliaje neferoase. J. În ce scop se aplică TT de recoacere de recristalizare fără schimbare de fază la semifabricatele şi piesele din aliaje neferoase: a) pentru omogenizarea chimică a structurilor dendritrice primare. & Interscience Publishers Inc. c) modificarea de tipul II determină accentuarea ramificării şi subţierea ramurilor cristalelor dendritice primare şi influenţează favorabil distribuţia fazelor secundare la aliajele în structura cărora precipită particule ale unor astfel de faze. 1965 7. I. Moscova.. Petrescu M.. Metalografie şi tratamente termice.2. Lakhtine I. b) modificarea de tipul III determină amplasarea intercristalină a eutecticelor care se formează la solidificarea aliajelor. Butterworths Publications Ltd. Bucuresti..9. 1983 2. Gâdea S. b) pentru refacerea 187 . Bucureşti.. Mir. Editura Tehnică. Shackelford F. 1981 3. Metalurgie fizică. Metals. Reference book. * * * Metals Handbook Ninth Edition. Bucureşti. Protopopescu M.. Traducere din limba germană. London & New York.a. American Society for Metals. Smithells C..9. Editura Tehnică.. II. 1955 8.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase Bibliografie 1. Care dintre afirmaţiile următoare privind efectele modificării aliajelor neferoase sunt adevărate: a) modificarea de tipul I are ca efect principal micşorarea dimensiunilor cristalelor dendritice primare ale aliajelor. Métallographie et traitements thermiques des métaux. Editura Didactică şi Pedagogică. vol. Editura Didactică şi Pedagogică.. Metalurgie fizică şi studiul metalelor.. vol. Colan H. New York... ş. 1983 5. Studiul metalelor.. 1978 4.9. Bucureşti.

b) alamele bifazice. b) o structură bifazică alcătuită dintr-o soluţie solidă şi un compus intermetalic. d) o structură monofazică alcătuită din cristale de soluţie solidă suprasaturată în elemente de aliere? T.10. c) T5. d) normalizare? T. b) aliaje Kunial.11. d) pentru obţinerea stării de echilibru structural? T. Produsele realizate dintr-un aliaj pe bază de cupru sunt livrate în starea TD. îmbătrânire artificială şi deformare plastică la rece.7. c) prin prelucrare la cald. b) bismutul. c) pentru diminuarea intensităţii şi redistribuirea tensiunilor mecanice reziduale.3. d) TG? T.5. c) o structură alcătuită dintr-o soluţie solidă şi un amestec mecanic.9. d) sulful? T. c) recoacere izotermă. sunt apoi ecruisate prin deformare plastică la rece şi. c) alamele monofazice β’.6. răcire rapidă la ta şi îmbătrânire artificială. c) T8.9.9. c) prin prelucrare la cald. cum s-a realizat această stare: a) prin călire de punere în soluţie. cum s-a realizat această stare: a) prin călire de punere în soluţie. sunt răcite rapid la ta şi sunt apoi supuse unei îmbătrâniri artificiale.9. b) revenire. Care dintre următoarele aliaje pe bază de cupru au ca element de aliere principal zincul: a) bronzurile. răcire rapidă la ta şi îmbătrânire artificială. d) TE? T. b) TK.9. sunt supuse unui tratament de îmbătrânire artificială. b) T4.9. Semifabrcatele realizate dintr-un aliaj pe bază de aluminiu sunt prelucrate prin deformare plastică la cald. care este simbolul stării de bază a produselor obţinute în acest fel: a) F. Procesul de supraîncălzire de scurtă durată a aliajelor neferoase îmbătrânite pentru reconstituirea stării structurale pe care aliajele au avut-o după călirea de punere în soluţie este denumit: a) reversiune. Semifabrcatele realizate dintr-un aliaj pe bază de cupru sunt prelucrate prin deformare plastică la cald. Ce structură rezultă prin aplicarea călirii de punere în soluţie la o piesă din aliaj neferos: a) o structură martensitică. deformare plastică la rece şi îmbătrânire naturală. d) prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire artificială? T. Produsele realizate dintr-un aliaj pe bază de aluminiu sunt livrate în starea T6.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR plasticităţii după ecruisarea prin deformare plastică la rece.9. Care dintre următoarele impurităţi prezente în cuprul tehnic determină apariţia fenomenului numit „boala de hidrogen”: a) plumbul. d) prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire artificială? T. sunt răcite rapid la ta.4. d) alamele? T. care este simbolul stării de bază a produselor obţinute in acest fel: a) M.9.8. c) aliaje Alpaca. c) oxigenul. Care dintre următoarele tipuri de alame se pot prelucra prin deformare plastică: a) alamele monofazice α.9.9. b) prin călire de punere în soluţie şi deformare palstică la rece. b) prin călire de punere în soluţie. d) tombacurile? 188 . în final. îmbătrânire artificială şi deformare plastică la rece.

d) produsele realizate din aliajul AlMg2? T.16.17.20. d) Al Mg9MnSi? T. d) structură monofazică γ2? T.9. b) aliajele Melchior. Care dintre următoarele aliaje are densitatea mai scăzută: a) CuAl10Fe3.9. c) compus intermetalic Cu3Sn.5 %. Care este structura la ta a semifabricatelor şi pieselor turnate realizate din bronzul G CuAl10Mn: a) structură monofazică α ≡ Cu(Al).9.. b) fază bertholidă Cu5Sn. Care dintre următoarele aliaje este cunoscut sub denumirea de 189 .9. Care dintre următoarele elemente de aliere determină micşorarea conţinutului procentual de fază α al structurii alamelor speciale: a) aluminiul.9. d) toate categoriile de aliaje industriale? T. La care dintre următoarele mărci de aliaje Al − Mg se poate aplica durificarea structurală prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire: a) AlMg1. c) structură alcătuită din constituenţii α (preeutectoid) şi eutectoid (α+γ2).9.12.9. d) structură alcătuită din constituienţi a (preeutectoid) şi eutectoidul (α+γ)? T. b) structură monofazică γ (fază bertholidă pe baza compusului CuBe.15.7 %.21. b) produsele fabricate din aliajul G AlMg5. c) AlMg5. b) este o alamă binară deformabilă. Care este semnificaţia fazei δ.13. c) aliajele de turnare cu %Cum < 5. Care dintre următoarele caracteristici corespund alamei CuZn30: a) este o alamă monofazică α. c) aliajele Konstantan.14. d) siliciul? T. alcătuită din α şi γ.22. b) AlMg3. d) este o alamă pentru turnare? T. având %Cum = 2. c) AlMg7. b) staniul. b) aliajele de turnare cu %Cum ≤ 5.9. d) starea T6? T. c) produsele realizate din aliajul AlMg7. Care stare de bază asigură produselor realizate din bronzuri cu beriliu cele mai ridicate caracteristici de rezistenţă mecanică şi duritate: a) starea TA.9. c) este o alamă specială deformabilă.. Care dintre următoarele tipuri de aliaje Cu − Νi prezintă la ta o structură monofazocă: a) aliajele Kunial. b) starea TH. d) aliajele Monel? T.23.9. prezentă în structura bronzurilor cu staniu pentru turnare: a) soluţie solidă Cu(Sn).18.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase T. c) structură bifazică.7 %. c) starea TC. b) structură alcătuită din fazele α ≡ CuAl şi γ2 (fază bertholidă corespunzătoare compusului Cu32Al10).9. Care dintre următoarele categorii de aliaje industriale Al − Cu se pot supune durificării structurale prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire naturală sau artificială: a) aliajele deformabile. d) AlMg7? T. Care dintre următoarele categorii de produse realizate din aliajele industriale Al − Mg se livrează de obicei în starea H: a) produsele din aliajul AlMg1. Care este structura de echilibru la ta a bronzurilor cu beriliu folosite în tehnică: a) structură monofazică α ≡ Cu(Be). b) AlCu4MgMn. d) fază bertholoidă Cu31Sn8? T. c) nichelul.19.9.

c) molibdenul. d) sunt mai dure decât materialele folosite la realizarea arborilor care se reazemă pe cuzineţi? 190 .9. c) au capacitatea de a disipa căldura produsă datorită frecărilor din lagărele de alunecare. Care este structura de echilibru la ta a unui silumin industrial cu %Sim = 12.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR zincral sau alzimac: a) aliajul G CuZn40PbSn. în starea Tiα? T. hidrogenul. c) carbonitrurarea. b) aliajul AlZn6Mg2. d) aluminiul? T. c) impurităţile care reduc plasticitatea titanului şi îl fac inapt pentru prelucrări prin deformare plastică sunt oxigenul.28. d) o structură monofazică α? T.9. nemodificat la elaborare: a) o structură bifazică alcătuită din soluţie solidă α ≡ Al(Si) şi soluţie solidă β ≡ Si(Al). azotul şi carbonul.5 %. d) deformarea plastică a titanului se face de obicei la rece. d) silicizarea? T.27. modificat cu sodiu la elaborare: a) o structură bifazică alcătuită din soluţie solidă α ≡ Al(Si) şi soluţie solidă β ≡ Si(Al). Care dintre următoarele caracteristici corespund aliajelor antifricţiune folosite la confecţionarea cuzineţilor pentru lagărele de alunecare: a) structura lor conţine faze cu duritate scăzută şi plasticitate ridicată. b) nitrurarea.9.9. Ce tratament termochimic se poate aplica pentru durificarea superficială a produselor realizate din aliaje pe bază de titan: a) carburarea. d) TiV13Cr11Al3? T. c) o structură alcătuită din constituienţii β (preeutectic) şi eutecticul (α+β). La care dintre următoarele mărci de aliaje pe bază de titan se poate realiza creşterea rezistenţei mecanice prin aplicarea TT de călire martensitică şi revenire: a) TiAl6V4. d) aliajul G AlMg9MnSiTi? T.9. c) o structură alcătuită din constituienţii α (preeutectic) şi eutecticul (α+β). care asigură conformarea cuzineţilor cu zonele de rezemare ale arborilor pe care îi susţin. b) TiAl5Sn2.24.31. d) o structură monofazică α? T. b) o structură alcătuită din constituienţii β (preeutectoid) şi eutectoidul (α+β).5%. b) staniul. Care dintre următoarele elemente de aliere este prezent în toate aliajele industriale pe bază de titan: a) fierul.29.26.9.30. Care este structura de echilibru la ta a unui silumin industrial cu %Sim = 12. c) aliajul CuZn39Ni3. c) molibdenul.9.5.5. Care dintre următoarele elemente de aliere ale aliajelor industriale pe bază de titan sunt stabilizante α (alfagene): a) aluminiul. b) o structură alcătuită din constituienţii β (preeutectoid) şi eutectoidul (α+β).5Cu1. d) vanadiul? T. care asigură conformarea cuzineţilor cu zonele de rezemare ale arborilor pe care îi susţin.9. b) cuprul. b) titanul prezintă două modificaţii: Tiα cu structură cristalină CVC şi Tiβ cu structură cristalină HC. Care dintre următoarele afirmaţii privind titanul sunt adevărate: a) titanul prezintă două modificaţii: Tiα cu structură cristalină HC şi Tiβ cu structură cristalină CVC.25. c) TiAl6SnV6. b) structura lor conţine faze dure sau semidure.

Care dintre următoarele clase de aliaje se folosesc ca materiale antifricţiune cu ts ridicată: a) oţelurile carbon eutectoide.33.32. d) au granulaţie grosolană şi sunt sensibile la supraîncălzire? T. Care dintre următoarele aliaje de lipit se folosesc pentru lipirea tare (brazare): a) CuZn42. b) fontele cenuşii feritoperlitice. Care dintre următoarele aliaje prezintă fenomenul de deformare superplastică: a) alama monofazică CuZn20.9.35.9.9. c) CuZn20.9.5 %? 191 . b) aliajul Ni – Ti cu %Tiat = 50 %.9.36.38. Care dintre următoarele caracteristici trebuie asigurate de aliajele de lipit: a) să prezinte o bună fluiditate în stare topită. b) aliajul eutectic Pb – Cd (cu %Cdm = 18 %). c) aliajul Au – Cd cu %Cdat = 47. b) un amestec mecanic eutectoid.9. d) aliajele Bahnmetall? T. Care dintre următoarele caracteristici corespund transformării martensitice ce se produce la călirea aliajelor marmem: a) transformarea este ireversibilă. Care dintre următoarele aliaje fac parte din categoria aliajelor care prezintă fenomenul de memorie a formei: a) aliajul bifazic TiAl6V4. d) cristalele de Pb? T. b) SnAg5. c) o matrice structurală de bază şi o fază secundară (distribuită astfel încât să poată bloca creşterea grăunţilor matricei).9.Cu). d) martensita formată conţine un număr mare de dislocaţii în structură? T. Care dintre următoarele caracteristici corespund aliajelor neferoase superplastice: a) au structură monofazică.9. c) au granulaţie foarte fină.40.5 %. b) să fie compatibile cu MB (materialul din care sunt confecţionate piesele care trebuie îmbinate prin lipire).42. c) soluţia solidă α ≡ Sn(Sb.9. b) au structură bifazică. b) transformarea este reversibilă.9. c) SnAg5.34. d) un compus intermetalic? T. c) fontele albe. d) SnPb37Ag? T.43.37. d) să aibă temperatura ts mai mare decât cea corespunzătoare MB? T. c) să fie dure şi fragile. d) aliajul eutectoid Zn – Al (cu %Alm = 22 %)? T. d) aliajul CuSn8? T.9. c) aliajul AlCu4. b) aliajele Pb – Sn – Sb – Cu. Structura aliajelor superplastice este alcătuită din: a) un amestec mecanic eutectic. Care dintre următoarele aliaje de lipit se folosesc pentru lipirea moale: a) SnPb10.39. Care dintre următoarele clase de aliaje se folosesc ca materiale antifricţiune cu ts joasă: a) aliajele Sn – Sb − Cu.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase T. d) SnPb10? T. b) CuAg10P5. c) martensita formată este termoelastică.41. b) aliajul TiAl6V4. Care dintre următoarele aliaje prezintă fenomenul de deformare superplastică: a) aliajul eutectic Al – Cu (cu %Cum = 33 %). Care pot fi fazele dure din structurile aliajelor antifricţiune de tip Babbit: a) compusul intermetalic SnSb. b) compusul intermetalic Cu3Sn. c) aliajul eutectic Al – Cu (cu %Cum = 33 %). d) bronzurile hipoeutectoide? T.9. d) aliajul Au – Cd cu %Cdat = 47. c) bronzurile cu Pb.

00 % şi %Snmε = 38. 9. faza δ are CEδ = 13 . iar faza ε are 2 CEε = 7 . iar pentru faza ε: %Snatε = 25. % Snatγ maSn % Snatγ maSn + %Cu atγ maCu 100 = 16. A.7 + 83.1). fiind o alamă bifazică.0 %.9. • alama specială Cu Zn30Al5Fe3Mn2 are titlul fictiv %Cume = 48. Să se stabilească clasele structurale tipice alamelor speciale CuZn32Pb2.9.67 ⋅118.5.55. iar cuprul are valenţa vCu = 1 şi masa atomică maCu = 63.67 % şi = 27.2 %. rezultă pentru faza δ: %Snatδ = 20. %Snatδ şi %Snatε concentraţiile atomice ale staniului în aceste faze. Rezolvare Pentru încadrarea în clase structurale a mărcilor de alame speciale precizate în enunţul aplicaţiei se calculează titlul fictiv al acestora.2.2 rezultă că staniul are valenţa vSn = 4 şi masa atomică maSn = 118.4 %. fiind o alamă monofazică β’. folosind relaţia (9.14 şi rezultă: • alama specială Cu Zn32Pb2 are titlul fictiv %Cume = 66.4) şi (2. • alama specială Cu Zn38Pb2Mn2 are titlul fictiv %Cume = 58. Din tabelele 1.6 % şi aparţine aceleiaşi clase structurale ca şi alama binară cu %Znm = 100 − %Cume = 41. CuZn38Pb2Mn2 şi CuZn30Al5Fe3Mn2.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Aplicaţii A. %Snmδ şi %Snmε concentraţiile masice ale staniului în cele fazele bertholide γ.55 În mod similar.33⋅ 63.67 ⋅118. ştiind că faza γ are CEγ = 3 . cu coeficienţii de echivalare în zinc a elementelor de aliere precizaţi în scap. δ şi ε şi %Snatγ.1 şi 1.5 %.3).4 %.5 % şi aparţine aceleiaşi clase structurale ca şi alama binară cu %Znm = 100 − %Cume = 48.51 % şi %Snmδ = 32. 192 . se obţine pentru faza γ: % Snatγ = % Snmγ = 100(CEγ − vCu ) v Sn − vCu = 100( 3 1) − 2 4 −1 = 16.1.5 %. Folosind relaţiile (2.7 100 16. Să se determine valorile de bază ale concentraţiilor masice ale componentelor în fazele bertholide tipice structurilor de echilibru ale bronzurilor 21 cu staniu.7. 4 Rezolvare Se notează %Snmγ. fiind o alamă monofazică α.1. pe această cale se obţin datele prezentate în tabelul 9.0 % şi aparţine aceleiaşi clase structurale ca şi alama binară cu %Znm = 100 − %Cume = 34.

2 = 120 N/mm2 şi duritaea 100 HB.2δ = 3.5) %Alm . Rp0.55 şi n1 = 465. domeniul bifazic α + δ al acesteia corespunde unor concentraţii masice de cupru cuprinse între %Snm = 8 % (care defineşte limita domeniului monofazic α) şi %Snm = 32.2δ ≅ 15 N/mm2 şi HBδ = 5⋅32. % CuZn32Pb2 66 32 2 − − − 66.5 % (care defineşte.. rezultă că. Rp0.5. cu %Snm = 14 %).9.0) %Fem.1. să se estimeze valorile caracteristicilor mecanice Rm.0) %Mnm.2 = 135 N/mm2 şi duritatea 120 HB.5. Compoziţiile chimice şi titlurile fictive pentru trei mărci de alame speciale Marca de alamă %Cum.13 c..5 A. Rp0. % (kePb = 1.11). în funţie de compoziţia lor chimică.14. scap. Aplicând legea lui Kurnacov.2 şi HB ale fazei bertholide δ. iar bronzul G Cu Sn14 are după turnare Rm = 360 N/mm2.5 %.2 = m2%Snm + n2. ca urmare. 193 . ca urmare. în cazul bronzurilor în stare de turnare.75⋅32. cu %Snm = 10 % şi G CuSn14.5 + 82. în domeniile bifazice ale diagramelor de echilibru binare caracteristicile mecanice ale aliajelor variază liniar.9) %Cume. între caracteristicile corespunzătoare celor două faze care le alcătuiesc structura. 3. Ţinând seama că faza bertholidă δ are concentraţia masică de staniu %Snm = 32. % %Pbm. HB = m3%Snm + n3. cu relaţii de forma: Rm = m1%Snm + n1. j = 1. % (keAl = 6. aliajele G CuSn10 şi G Cu Sn14 sunt bronzuri bifazice (hipoeutectoide).55⋅32.6 CuZn30Al5Fe3Mn2 60 30 2 5 2 48. din relaţiile scrise mai înainte: m1 = −7.2 (N/mm2) şi HB ale bronzurilor bifazice turnate se pot estima analitic. Rmδ – Rp0.5 + 50 = 212. % %Znm. % (keFe = 0. Bronzul G CuSn10 are după turnare rezistenţa la tracţiune Rm = 390 N/mm2. Rp0. aşa cum s-a demonstrat la rezolvarea aplicaţiei A. % (keMn = 0.0 CuZn38Pb2Mn2 58 38 2 2 − − 58.5 + 465 ≅ 220 N/mm2. limita de curgere Rp0. compoziţia de bază a fazei δ). în funcţie de concentraţia lor masică de staniu %Snm. aceste rezultate indicând că prezenţa fazei δ durifică şi fragilizează structurile bronzurilor cu staniu. Rp0.5 ≅ 205 N/mm2.75 şi n2 = 82. m3 = 5 şi n3 = 50.3. se obţine: Rmδ = −7. m2 = 3. Cunoscând valorile caracteristicilor mecanice (determinate experimental) ale celor două bronzuri bifazice (G CuSn10.3.9. Rezolvare Examinând diagrama de echilibru din figura 9.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase Tabelul 9. Conform legii lui Kurnacov (v. caracteristicile mecanice Rm (N/mm2). se determină valorile coeficienţilor mj şi nj.

A (în %) şi HR (în HRB) ale alamei CuZn15 se modifică prin deformare plastică la rece. 50 %). 194 aria secţiunii . relaţiile din enunţul aplicaţiei conduc la următoarele valori ale caracteristicilor mecanice: Rm ≅ 444 N/mm2. Cele două condiţii precizate în enunţul aplicaţiei sunt respectate simultan de aliajele cu %Nim ∈ [13. A. A = 45 % şi duritatea HR ≅ 50 HRB.9). să se determine compoziţia chimică a aliajelor Cu – Ni care îndeplinesc simultan condiţiile: Rm ≥ 320 N/mm2 şi A ≥ 40 %. în conformitate cu următoarele relaţii: Rm = −0.9%Nim + 210 şi A = 0. un semifabricat cilindric (aflat în starea O) cu diametrul Ds = 10 mm.0024 % Nim − 0.07 % Nim +8.9. Caracteristicile mecanice la tracţiune Rm (în N/mm2) şi A (în %) ale aliajelor Cu – Ni în stare de echilibru se află în următoarele dependenţe (stabilite pe baza datelor experimentale) cu concentraţia lor masică de nichel %Nim: 2 2 Rm = −0. în care 2 Dp D2 S 0 = π s este aria secţiunii transversale a semifabricatului. 100 %). Gradul de deformare plastică al materialului produsului obţinut prin tragere la rece se determină aplicând relaţia (3.9%Nim – 110 ≥ 0.308%Nim + 45. cu diferite grade de deformare GD ∈ (5 %.9 %.5.308%Nim + 5 ≥ 0. 19.4.06GD2 + 7GD + 270.9 %.06GD şi HR = 0. 19.0 %].ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR A.9.07 % Nim +8. iar S D = π − 4 4 transversale a produsului. care evidenţiază efectele ecruisării prin deformare plastică la rece asupra caracteristicilor mecanice ale alamei din care este realizat produsul. pentru GD = 0: Rm = 270 N/mm2.9 %. prin orificiul calibrat al unei scule (matriţe). rezultă astfel 2 2 2 2 D p − D0 8 − 10 S − S0 100 = 100 = 100 = 36 %. 19. Rezolvare Condiţia Rm ≥ 320 N/mm2 este respectată de aliajele Cu – Ni a căror 2 concentraţie masică de nichel satisface inegalitatea −0.6GD + 50. soluţia acestei inegalităţi este %Nim ∈ (0 %. Caracteristicile mecanice Rm (în N/mm2). soluţia acestei inegalităţi este %Nim ∈ [13. Un produs de forma unei bare cilindrice cu diametrul Dp = 8 mm este obţinut trăgând la rece. Pentru GD = 36 % GD = D 2 2 S0 D0 10 (gradul de deformare plastică la rece al materialului produsului). 100 %) ∩ (0 %. Condiţia A ≥ 40 % este respectată de aliajele Cu – Ni a căror concentraţie 2 masică de nichel satisface inegalitatea 0.0 %].0 %] ⇒ %Nim ∈ [13.024 % Nim − 0. A = 45 e−0. Care sunt caracteristicile mecanice ale produsului astfel obţinut? Rezolvare Semifabricatul aflat în stare recoaptă (starea O) are caracteristicile mecanice date de relaţiile din enunţul aplicaţiei. A ≅ 5 % şi HR ≅ 72 HRB.

9 0.15. kg/m3 A.5 %).7.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase A.0 2575 AlZn6Mg2.0 %. Să se stabilească compoziţia masică a încărcăturii cuptorului pentru realizarea unei şarje.2 se extrag următoarele valori ale densităţilor componentelor aliajelor pe bază de aluminiu precizate în enunţul aplicaţiei: ρAl = 2700 kg/m3.6.0 2799 G AlSi9Mg 0. alzimacul AlZn6Mg2. siluminul G AlSi9Mg (cu %Sim = 9.5 %.5 0. rezultă că concentraţiile componentelor acestuia sunt: %Pbm = 4 %. şi pPb = 0. aliajul AlMg9MnSi (cu %Mgm = 9. %Mgm = 2. pZn = 2 %. Prin particularizarea relaţiei generale stabilite la rezolvarea aplicaţiei A.5 %.5 (cu cu %Znm = 6.9. Rezolvare Din tabelul 1.9.5 90.6 Aliajul Concentraţiile masice ale elementelor de aliere AlCu4MgMn %Mgm %Mnm %Znm %Sim %Cum 0.6 90. pSn = 1 %.2. %Mgm = 0.5Cu1.75 %.9 % şi %Mnm = 0.5 9. 15. La elaborarea aliajelor pe bază de cupru în cuptoare cu inducţie pierderile procentuale masice prin oxidare ale componentelor încărcăturii sunt: pCu = 1 %.9. ρMn = 7470 kg/m3.8 0. % Concentraţia masică a aluminiului %Alm.7 %).4.7 89.7 % şi %Cum = 1.5Cu1. % Densitatea aliajului ρ.6 4. Tabelul 9.5 94. din aliajul CuSn6Zn4Pb4.0 1. %Mnm = 0. se obţine următoarea relaţie pentru determinarea densităţii aliajelor pe bază de aluminiu: ρ = ∑ n 100 % EAmj j =1 ρ EA j + 100 − ∑ EAmj j =1 n . 195 . dacă materiile prime disponibile pentru formarea încărcăturii sunt metalele pure componente ale aliajului.0 2653 %EAmj.8 % şi %Sim = 0.8 %). Rezolvare Ţinând seama de semnificaţia simbolului mărcii aliajului care se elaborează.ρSi = 2330 kg/m3 şi ρCu= 8930 kg/m3.0 2784 AlMg9MnSi 9. Densităţile aliajelor de aluminiu din aplicaţia A. Să se determine care dintre următoarele aliaje are densitatea cea mai mică: duraluminiul AlCu4MgMn (cu %Cum = 4.5 2. cu masa m = 100 kg.5 % şi %Mgm = 0. ρZn = 7130 kg/m3. ρMg = 1740 kg/m3.5 %). aplicând această relaţie pentru aliajele ρ Al cu compoziţia chimică precizată în enunţul aplicaţiei se obţin rezultatele prezentate în tabelul 9.4 6.

masele materiilor prime care trebuie introduse în încărcătura cuptorului pentru elaborarea aliajului şi ţinând seama de condiţiile din enunţul aplicaţiei. mZn = 4. bronzuri G CuSn10Zn2 şi G CuPb20Sn5 şi plumb marca Pb 99.9. notând mPb. masele care se introduc în încărcătură din cele patru materii prime 4 4 % Pbm % Zn m disponibile. MP3 ≡ G CuPb20Sn5 şi MP4 ≡ Pb 99. MP2 ≡ G CuSn10Zn2.. mSn = 4. Introducând în aceste relaţii p Sn p Cu j =1 j =1 1− 1− 4 4 100 100 datele din enunţul aplicaţiei.75 100 − p Pb mod similar.75 %. A. j = 1.. %Znmj.8.869 kg.613 kg.030 kg şi. concentraţiile masice ale componentelor în mateiile prime MP1 ≡ CuZn10.04 kg. mZn.938 kg şi m4 = 0.04 kg. %Snmj şi %Cumj. La elaborarea aliajelor pe bază de cupru în cuptoare cu inducţie pierderile procentuale masice prin oxidare ale componentelor încărcăturii sunt: pCu = 1 %. m = ∑ %Cu mj m j . Masa totală a încărcăturii este mi = mPb + mZn + mSn + mCu ≅ 101. p p j =1 j =1 1 − Pb 1 − Zn 100 100 % Snm %Cu m m = ∑ % Snmj m j . Masa totală a încărcăturii este mi = m1 + m2 + m3 + m4 ≅ 101. rezultă relaţiile: m = ∑ % Pbmj m j . %Snm = 6 % şi %Cum = 100 – [%Pbm + %Znm + %Snm] = 86 %. se obţine următorul sistem de ecuaţii (cu 0 0 20 100 m1 403 m2 10 2 0 0 408 × = necunoscutele mj. 196 .082 kg.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Znm = 4 %. având soluţiile m3 0 10 5 0 606 90 88 75 0 8687 m4 m1 = 19..4. şi pPb = 0. rezultă: % Pbm % Pbm p 4 m = m Pb (1 − Pb ) ⇒ m Pb = m = 100 = 4..995 şi mj. m = ∑ % Zn mj m j . Rezolvare Ţinând seama de semnificaţiile simbolurilor aliajului care trebuie elaborat şi aliajelor folosite ca materii prime şi notând %Pbm.. pZn = 2 %. j = 1. % Znm. mSn şi mCu.165 kg. cu masa m = 100 kg. Să se stabilească compoziţia masică a încărcăturii cuptorului pentru realizarea unei şarje.995. din aliajul CuSn6Zn4Pb4.4): . m3 = 50.030 kg şi mCu = 86. j = 1. m2 = 30.. pSn = 1 %. %Snm şi %Cum concentraţiile componentelor în aliajul care se elaborează şi %Pbmj. dacă materiile prime disponibile pentru formarea încărcăturii sunt deşeuri de alamă binară CuZn10.325 kg. în 100 100 100 − 0.4.

Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Capitolul 10 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR CERAMICE ŞI STICLELOR 10. Legăturile ionice şi covalente implică toţi electronii de valenţă ai componentelor. Reprezintă o categorie de materiale care au fost utilizate din cele mai vechi timpuri sub formă de vase din lut (însăşi termenul de ceramică provine de la grecescul “keramon” care însemna “lut ars”) şi de materiale de construcţie datorită capacităţii de prelucrare în cele mai diverse forme şi abundenţei materiilor prime. starea amorfă (vitroasă) este caracterizată de lipsa ordonării atomice la distanţă. electronica. industria chimică. care este un proces de încălzire cu sau fără presare simultană. păstrându-se doar ordinea apropiată. ceea ce face ca materialele ceramice să aibă conductibilitate termică şi conductibilitate electrică foarte scăzute fiind materiale electroizolante sau termoizolante în marea majoritate a cazurilor. astfel că nu există electroni liberi. Cele mai multe ceramice sunt compuşi între metale şi nemetale. adică formează unităţi structurale prin coordinarea atomilor de oxigen în jurul ionului metalic prin legături ionice sau covalente.1. în timpul căruia se formează legăturile dintre particule prin difuzie sau topire parţială a unui component. În prezent termenul de ceramică include o gamă de materiale mult mai largă. cu legături şi structură complexe. industria metalurgică etc. utilizate în cele mai diverse domenii cum ar fi electrotehnica. obţinute din materii prime sub formă de pulberi prin sinterizare. Sticlele sunt materiale anorganice cu structură amorfă (corpuri vitroase) obţinute prin solidificarea unor topituri constituite din amestecuri de oxizi în stare topită. referitoare la câteva 197 . dintre care cel puţin unul are rolul de vitrifiant. astfel că se bazeză în special pe legături ionice şi covalente. Introducere Materialele ceramice sunt materiale anorganice nemetalice.

2). întrucât cationii metalici se plasează în aceste interstiţii. care corespunde unei structuri de tip cub cu feţe centrate (CFC) a anionilor. numărul de coordinaţie şi implicit geometria unităţii structurale depinde de valoarea raportului dintre raza cationului rC şi raza anionului rA . anionii celui de-al treilea plan compact pot avea centrele pe aceeaşi verticală cu punctele A. înseamnă că numărul de coordinaţie poate fi 4 sau 6. rA Deoarece anionii au raza mai mare se pot aranja în plane compacte dispuse succesiv. În acest capitol se vor prezenta caracteristicile structurale ale principalelor tipuri de materiale ceramice şi sticle şi proprietăţile generale ale acestora.2). deoarece metalele prin ionizare pierd electronii de valenţă. Întradevăr. ceea ce face ca sticlele să fie considerate ca lichide vâscoase subrăcite. Structura ceramicelor şi sticlelor Elementele componente ale materialelor ceramice sunt legate între ele prin legături ionice şi covalente formând reţele de ioni metalici şi nemetalici (cationi şi anioni) a căror celulă elementară este constituită dintr-un cation.1). aşa cum 198 .2. figura 10. cationii au de obicei raze mai mici decât anionii (v. rezultă astfel fie o succesiune de plane ABABAB… care corespunde unei structuri de tip hexagonală compactă (HC) a anionilor. ceea ce înseamnă că numărul anionilor din unitatea structurală reprezintă chiar numărul de coordinaţie al structurii cristaline respective (v scap. În funcţie de poziţia anionilor din două plane compacte succesive se formază două tipuri de interstiţii: interstiţii tetraedrale (câte trei într-un plan compact şi unul în planul învecinat) aşezaţi astfel încât unind centrele lor de masă se formează un tetraedru regulat şi interstiţii octaedrale mărginite de şase anioni (câte trei în fiecare plan compact aşezaţi astfel încât unind centrele lor de masă se formează un octaedru regulat (v.1 şi planul următor de anioni cu centrele în punctele notate cu B. generând structuri cristaline de tip CFC sau HC ca şi în cazul metalelor (v. sau pot avea centrele în punctele marcate cu C.1 în care se prezintă razele ionice ale componentelor uzuale din ceramice) astfel că structurile stabile ale fazelor cristaline din ceramice se formează atunci când fiecare cation metalic este înconjurat de anioni nemetalici cu care se află în contact direct.1 în care se prezintă limitele r raportului C şi geometria posibilă pentru fiecare număr de coordinaţie. înconjurat de anioni cărora anionul le-a cedat electronii de valenţă. tabelul 10.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR distanţe interatomice corespunzătoare unităţilor structurale. 10. considerând un plan de anioni care au centrele în punctele notate cu A în figura 10. 1. aşa cum se constată din tabelul 10. fie o succesiune ABCABC….scap 1.

057 0.732 ≤ Si4+ Ti4+ 8 1.196 0.069 0.225 0.1.1.020 0. de coordinaţie Geometria coordinării rC .181 0.132 0.106 0.220 0.155 ≤ Nr.064 Anion Br − rA . nm 0. Razele ionice ale unor componente ale ceramicelor şi geometria coordinărilor Raze ionice Raze cationi rC Raze anioni rA Cation Al3+ Ba2+ B3+ Ca Fe K 2+ 2+ + 2+ 2+ Tip de coordinare rC rA 0.039 0.102 0.732 0.414 ≤ 6 Na+ 2+ 0.077 0.184 rC < rA rC < rA rC < rA rC < rA 3 Cl− F− I− O2− S 2− 0. Tabel 10.225 ≤ 4 Mg Mn Ni 0. cât şi de modul în care sunt ocupate interstiţiile cu cationi metalici.078 0.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor rezultă şi din tabelul 10. Rezultă că structurile fazelor cristaline ale ceramicelor depind atât de tipul reţelei compacte pe car o formează anionii. nm 0.136 0.414 0.138 0.133 0. 10.000 Fig.1 Reprezentarea prin sfere rigide a dispunerii anionilor în structura ceramicelor 199 .067 0.

Această structură se obţine dacă răcirea topiturii se face foarte lent. astfel că există tendinţa ca în timp. apoi. fiind exclusă existenţa liberă a unităţii tetraedrale.3) se constată că în condiţiile solidificării prin cristalizare. a cărui vâscozitate creşte pe măsură ce scade temperatura. sub acţiunea temperaturii.2 b.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Interstiţiile pot fi ocupate de cationi de acelaşi tip. tridimit şi cristobalit diferenţiate prin poziţiile relative ale tetraedrilor [SiO4]4. bidimensionale sau spaţiale cu un grad înalt de stabilitate. să se treacă la starea de echilbru stabil. reprezentând variaţia volumului specific (inversul densităţii ρ) în funcţie de temperatură (curba 1 în figura 10. Continuitatea curbei 2 cu cea de la temperaturi mai ridicate (T > Tc) arată că materialul este de fapt un lichid subrăcit.2a. temperatura Tv de pe această curbă este numită temperatură de tranziţie sticloasă sau temperatură de vitrifiere şi nu are o valoare bine definită. la temperatura Tc volumul specific are un salt brusc. În cazul răcirii relativ rapide a topiturii ce conţine unităţile [SiO4]4dependenţa de temperatură a volumului specific este cea corespunzătoare curbei 2 din figura 10. o reprezentare plană simplificată a structurii cristaline tridimit a SiO2 este redată în figura 10. ceea ce are ca efect reducerea vâscozităţii şi trecerea treptată de la starea solidă la starea lichidă pe măsură ce temperatura creşte deasupra temperaturii Tv. La încălzire.cu dispunere ordonată (structură cristalină) sau aleatoare (structură amorfă) a unităţilor structurale. pe măsura creşterii energiei interne a sistemului se desfac mai întâi legăturile mai slabe.care formează aranjamente complexe de tip HC sau CFC. Pe baza celor arătate se poate stabili că în structura dezordonată a solidelor vitroase distanţele dintre particulele constitutive şi intensitatea legăturilor nu sunt uniforme. Cea mai mare parte a ceramicelor şi sticlelor sunt constituite din silicaţi a căror bază structurală o constituie tetraedrul [SiO4]4-care are în centru ionul Si4+ iar în vârfuri ionii O2. fiind dependentă de viteza de răcire. treptat cele mai puternice. astfel că la o temperatură Tc are loc cristalizarea la fel ca în cazul materialelor metalice.3. structura este constituită din lanţuri spaţiale în care poziţia relativă a unităţilor structurale este aleatoare ca în starea lichidă. ceea ce conduce la existenţa unei diversităţi foarte mari de structuri a fazelor cristaline din materialele ceramice. proces 200 . Din punct de vedere chimic cel mai simplu silicat este dioxidul de siliciu SiO2 (silice) care structural este constituit dintr-o reţea spaţială de [SiO4]4.cărora le rămâne câte o valenţă liberă cu care se pot lega de alte unităţi structurale formând aranjamente unidimensionale. Silicea cristalină prezintă trei forme alotropice: cuarţ. o reprezentare plană simplificată a stării vitroase a SiO2 care reprezintă baza structurii sticlelor silicatice este redată în figura 10. ceea ce a făcut ca solidele cu o astfel de structură să fie numite corpuri vitroase. sau de cationi diferiţi. Structura vitroasă corespunde unei stări metastabile cu energie liberă mai mare decât cea corespunzătoare structurii cristaline.

Structurile unor ceramice: a – ceramică refractară cu faze cristaline şi masă vitroasă. b – ceramică cristalină (Al2O3) Silicaţii naturali care constituie baza materialelor ceramice sunt aluminosilicaţi care au rezultat prin substituirea unor ioni Si4+ cu ioni Al3+. Variaţia volumului specific cu temperatura în cazul SiO2 Fig 10. Fig. 10.1). În mod obişnuit materialele ceramice au structura alcătuită din faze cristaline însoţite de o fază vitroasă aşa cum se observă în figura 10.există şi tetraedrii [AlO4]5-.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor numit devitrifiere şi poate avea loc controlat sau în mod natural.4 a care prezintă structura unei ceramice refractare. Devitrifierea necontrolată a sticlelor are consecinţe negative asupra proprietăţilor mecanice şi optice (sticla devine fragilă şi pierde transparenţa datorită refracţiei razelor de lumină pe limitele grăunţilor).Schema structurilor silicei: a − structura cristalină. astfel că pe lângă tetraedrii [SiO4]4.3. tabelul 10.2. cantitatea de fază vitroasă depinde de compoziţia chimică şi de procesul tehnologic de fabricare.4. 201 . b – structură vitroasă Fig. 10. substituirea este posibilă datorită diferenţelor mici între dimensiunile celor doi ioni (v. tehnologiile moderne permiţând obţinerea unor ceramice cu structură cristalină aşa cum se obsevă în figura 10 4 b în care se prezintă structura aluminei (Al2O3) cristaline.

Aceste materiale se caracterizează în primul rând prin duritate şi fragilitate foarte ridicate determinate de caracterul puternic al legăturilor ionice şi covalente.6. Mg2+.2. tensiunea maximă în fibra întinsă a epruvetei încovoiate (corespunzătoare forţei Fmax) reprezintă rezistenţa la încovoiere Ri a cărei valoare este apropiată de rezistenţa la tracţiune Rm. 10. În tabelul 10. deşi ruperea are tot caracter fragil. K+) şi ioni divalenţi (Ca2+. Principalele proprietăţi ale ceramicelor şi sticlelor Proprietăţile mecanice ale materialelor ceramice şi sticlelor prezintă particularităţi în raport cele ale materialelor metalice datorită legăturilor ionice şi covalente care stau la baza formării structurii acestora. pentru caracterizarea rezistenţei mecanice la întindere a materialelor ceramice se foloseşte adesea încercarea de încovoiere statică realizată conform schemei prezentată în figura 10. Schema încercării la încovoiere statică Rezistenţa la compresiune a materialelor ceramice şi sticlelor este însă mult mai mare (poate ajunge la valori de 10 ori mai mari decât rezistenţa la tracţiune).4) a unui material ceramic şi CCCT a unui material metalic.5 în care se prezintă CCCT (v. pentru fiecare ion Al3+ din reţea apare o sarcină electrică negativă.6.3. Ruperea se produce fără deformare plastică aşa cum se constată din figura 10. restabilirea neutralităţii electrice se obţine prin introducerea în structură a unor ioni monovalenţi (Na+. A. Comportarea la rupere a acestor 202 . Li+. Deoarece încercarea la tracţiune este mai greu de aplicat (dificultăţile sunt legate de prinderea epruvetei). scap 3. Comportarea la rupere. Fig 10.5. Ba2+ etc.) 10. Curbe CCCT tipice pentru materiale metalice şi materiale ceramice Fig.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Deoarece numărul ionilor de oxigen rămâne acelaşi ca în cazul unităţilor structurale [SiO4]4-. se prezintă valorile rezitenţei la încovoiere Ri şi ale modulului de elasticitate E pentru câteva ceramice şi sticle uzuale. Trebuie precizat că în cazul materialelor ceramice şi sticlelor se constată o împrăştiere foarte mare a valorilor caracteristicilor mecanice deoarece fragilitatea intrinsecă le face foarte sensibile la prezenţa concentratorilor de tensiuni.

Fluajul. Din această cauză. Problema comportării la fluaj (v. Fenomenul se desfăşoară la fel ca în cazul metalelor.8·10-6 13. deoarece tensiunile de compresiune tind să închidă microfisurile.3 20 5.2 se prezintă valorile acestor caracteristici pentru câteva ceramice şi sticle uzuale.scap 3.9 1. N/mm2 60…80 380…1000 90…110 70…100 140…280 80…100 140…200 45…100 80…110 40…150 40…150 E. Caracteristicile fizico-mecanice principale ale unor ceramice şi sticle Tipul materialului ceramic sau sticlei Mulit (3Al2O3·2SiO2) Alumina cristalizată (Al2O3) Magnezită sinterizată (MgO) Zirconie stabilizată (ZrO2) Berilie sinterizată (BeO) Spinel (MgAl2O4) Carbura de siliciu (SiC) Carbura de bor (B4C) Sticla de cuarţ (silice) (SiO2 ) Sticla calco-sodică Sticla boro-silicatică Ri.0·10-6 8.0 219 15 − − 2.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor materiale se explică prin existenţa unui număr mare de defecte de structură şi chiar microfisuri a căror extindere se produce în avalanşă în momentul în care tensiunile depăşesc valoarea critică. Deformaţiile plastice specifice fenomenului de fluaj se produc la limitele dintre grăunţii fazelor cristaline şi sunt influenţate de prezenţa masei vitroase a cărei vâscozitate scade odată cu creşterea temperaturii. cele mai bune rezistenţe la fluaj le au materialele ceramice complet cristaline sau în a căror structură faza vitroasă se află în cantitate mai mică.7·10-6 4.5·10-6 0. W/moC la 1000 o C 3.5·10-6 9.0 1.8) apare în special în cazul ceramicelor utilizate ca materiale refractare.0·10-6 7. la variaţia rapidă a temperaturii mediului se creează diferenţe de temperatură pe secţiune. Tabelul 10.2 λ.7 1. în tabelul 10.5·10-6 10. din acest motiv. Comportarea la şoc termic a materialelor depinde în special de coeficientul de dilatare liniară α şi de conductivitatea termică λ.1 38.2.8 1.0 2.0·10-6 9. cu deosebirea că procesele de difuzie sunt mult mai complexe fiind implicaţi ioni cu sarcini electrice diferite. mm/mmoC 5.5 − − C. starea critică se atinge la valori mai ridicate ale solicitărilor.6·10-6 4. contracţii sau dilatări neuniforme şi deci tensiuni care produc fisurarea sau ruperea.5 7. B.0·10-6 α pe la 100 o C 5. kN/mm2 60…80 350…380 150…170 130…150 290…310 200…240 430…470 250…290 60…90 40…60 50…70 0−1000oC. Un factor la fel de important pentru comportarea la şoc termic îl 203 .9 − − 2. Şocul termic. Este fenomenul de fisurare sau chiar rupere a materialului la modificarea relativ rapidă a temperaturii şi se datorează fragilităţii intrinseci a materialelor ceramice şi a sticlelor corelată cu exploatarea la temperaturi ridicate. α şi λ reprezintă caracteristici care capătă importanţă mai mare la alegerea materialelor ceramice pentru o anumită aplicaţie decât în cazul utilizării materialelor metalice. dacă materialul are conductivitate termică scăzută (cum este cazul materialelor ceramice şi sticlelor).1 2.3·10-6 8.

9) există curbe de durabilitate la fisurare sub tensiune sub forma dependenţei σ = f(τ). deasupra temperaturii Tv. scap 3. În cazul sticlelor vâscozitatea în stare vitroasă (sub temperatura Tv) se consideră η = 1018 Pa·s iar starea fluidă se consideră atinsă dacă vâscozitatea scade sub 103 Pa·s. R – constanta gazelor. Aşa cum a fost arătat anterior.2) în care η0 este o constantă experimentală. Comportarea sticlelor în stare vâscoasă. fiecare moleculă de apă conducând la formarea a două unităţi Si−OH care nu mai sunt legate una de alta. şi pe de altă parte datorită reacţiei chimice a apei cu silicaţii componente ai sticlelor sau ceramicelor. În figura 10. 204 Ea RT . (10.7 se prezintă variaţia rezistenţei la şoc termic a unor materiale ceramice şi sticle în funcţie de condiţiile de răcire.8 aceste curbe sunt asemănătoare curbelor Wöhler ale materialelor metalice. iar la temperaturi scăzute este blocată reacţia chimică a apei cu silicaţii. sticla se comportă ca un lichid. Similar curbelor de durabilitate la oboseală din cazul materialelor metalice (v. a cărui vâscozitate scade cu creşterea temperaturii. în urma reacţiei chimice se produce ruperea lanţului –O−Si−O−. Fisurarea sub tensiune într-un mediu dat. τ fiind timpul de expunere la mediul umed a piesei solicitate la tensiunea σ. Este un fenomen de rupere întârziată a materialelor ceramice şi a sticlelor care se produce în cazul solicitării pieselor la tensiuni constante în medii apoase. Deasupra temperaturii Tv vâscozitatea depinde de temperatură după o relaţie de forma: η = η0 e . Rezistenţa la şoc termic se defineşte ca fiind diferenţa de temperatură ∆T dintre temperatura suprafeţei corpului şi temperatura mediului pe care o poate suporta un corp răcit sau încălzit în anumite condiţii fără să se fisureze. deoarece schimbările bruşte de secţiune acţionează şi în cazul materialelor ceramice ca nişte concentratori de tensiuni. unitatea de măsură pentru vâscozitate este N·s/m2 ceea ce înseamnă Pa·s (Pascal secundă). Ea − energia de activare a procesului de curgere. iar T − temperatura absolută.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR constituie geometria piesei. E. Mecanismul fisurării sub tensiune (numit uneori impropriu şi “oboseală statică”) se bazează pe adsorbţia moleculelor de apă în microfisurile superficiale şi extinderea acestora sub acţiunea tensiunilor mecanice constante datorită pe de o parte efectului de “pană” pe care îl au moleculele adsobite la vârful fisurii. fenomenul se produce cu viteză maximă la temperatura camerei deoarece la temperaturi mai ridicate creşte mobilitatea ionilor hidroxil care nu se mai ataşează lanţului –O−Si−O−. aşa cum se constată din figura 10. D. Vâscozitatea η este o mărime ce caracterizează proprietăţile de curgere ale fluidelor şi reprezintă factorul de proporţionalitate dintre tensiunile tangenţiale şi variaţia vitezei de alunecare pe grosimea stratului fluidului.

10. la sfârşitul prelucrării vâscozitatea să fie suficient de ridicată pentru evitarea deformării necontrolate sub greutatea proprie a obiectului fasonat.6 Pa·s.9 Fig. * temperatura superioară de recoacere tsr corespunde la η = 1012 Pa·s. B şi t0 sunt constante ce se pot determina experimental prin măsurarea vâscozităţii la trei temperaturi diferite. 10.7.3. iar pe de altă parte.9 se ilustrează pe curba η = f(t) stabilirea punctelor fixe ale sticlei şi se prezintă valorile acestor puncte pentru câteva tipuri de sticle uzuale. iar t este temperatura în oC. Curbele de durabilitate la fisurarea sub tensiune ale unor sticle În funcţie de valoarea vâscozităţii (deasupra temperaturii Tv) s-au stabilit următoarele temperaturi numite puncte fixe de vâscozitate ale sticlelor.5 Pa·s.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Pentru scopuri practice se utilizează relaţii de forma: B log η = A + . (10. În figura 10. Rezistenţele la şoc termic ale unor ceramice şi sticle Fig. Comportarea sticlei în stare vâscoasă prezintă importanţă deosebită pentru prelucrare deoarece aceasta trebuie să se desfăşoare intr-un interval de temperaturi astfel ales încât pe de o parte vâscozitatea să fie suficient de mică pentru ca prin fasonare să se obţină forma corespunzătoare a obiectului.3) t − t0 în care A. 205 .8. B = 4800. pentru o sticlă calco-sodică s-au determinat valorile: A= −3. de exmplu. * temperatura de curgere tc corespunde la η = 104 Pa·s. * temperatura de prelucrare tp corespunde la η = 103 Pa·s. * temperatura de înmuiere tm corespunde la η = 106. utilizate la stabilirea parametrilor operaţiilor tehnologice de fabricare a obiectelor din sticlă: * temperatura inferioară de recoacere tir corespunde la η = 1013. t0 = 210 cu ajutorul cărora s-a trasat curba η = f(t) prezentată în figura 10.

iar în miez temperatura este suficient de ridicată pentru ca materialul să preia prin deformare plastică contracţia suprafeţei rigide. variaţia vâscozităţii sticlei cu temperatura în maniera arătată permite aplicarea unui tratament termic de tip călire. Rezistenţa la deformare sub sarcină este una din caracteristicile importante ale materialelor refractare şi se apreciază în mod uzual prin temperatura care determină un anumit grad de deformare sub acţiunea unei tensiuni de compresiune date. aceste tensiuni de compresiune au valori ridicate şi contribuie la creşterea rezistenţei materialului. 9. în continuare se face răcirea completă lent. O fisură care apare în stratul superficial eliberează brusc tensiunile de compresiune şi produce spargerea sticlei cu formarea unui număr mare de granule mici. faţadele şi uşile clădirilor etc. 10. motiv pentru care aceste sticle sunt cunoscute sub denumirea curentă de sticle “securit” şi se folosesec pentru mijloacele de transport. O altă consecinţă a comportării vâscoase a sticlelor este deformarea (înmuierea) sub sarcină la temperaturi ridicate a materialelor ceramice care conţin şi masă vitroasă. 206 .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. tsr) şi răcirea rapidă cu jet de aer sau în ulei. ceea ce reduce riscul rănirii persoanelor din jur. datorită conductibilităţii termice reduse în urma răcirii la suprafaţa sticlei temperatura scade sub Tv. acesta constă din încălzirea la o tempertură ti din domeniul (tir . Punctele fixe de vâscozitate ale sticlelor De asemenea. astfel că în strat vor lua naştere tensiuni reziduale de compresiune datorită contracţiei de răcire a miezului.

Pentru obţinerea ceramicelor silicatice.10 se prezintă în triunghiul concentraţiilor componentelor de bază domeniile corespunzătoare acestor ceramice. Materialele ceramice silicatice Materialele ceramice silicatice aparţin sistemului ternar SiO2−Al2O3−X. 14) nu se tratează şi problemele proprietăţilor electrice. Mg. magnetice şi optice ale acestor materiale.3 câteva caracteristici ale acestora. materiile prime utilizate au următoarele caracterisitici: .4. Na2O. În cele ce urmează se vor prezenta câteva dintre cele mai importante tipuri de materiale ceramice şi sticle.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Scopul acestui capitol fiind prezentarea materialelor ceramice şi a sticlelor ca materiale structurale ( vezi cap. . unde X poate fi K2O. In timpul arderii rezultă o anumită cantitate de fază lichidă care prin răcire formează o reţea sticloasă în jurul granulelor pe care le leagă sub forma unui material solid şi dens. în funcţie de compoziţia chimică şi scopul urmărit. Ca.1. tare sau tehnic.feldspatul este denumirea generică pentru compuşii complecşi de tipul alumino-silicaţilor de K. CaO sau MgO. au rol de fondanţi deoarece în timpul arderii formează cu argila şi silicea compuşi cu temperatură mică de topire fiind la originea masei vitroase care leagă particulele de silice şi de argilă şi reduce porozitatea. în figura 10. Na.4. varietatea de argilă cea mai utilizată este caolinul (Al2O3 ·2SiO2·2H2O) care are o structură lamelară şi este constituit din granule.nisipul de cuarţ (silice) modifică plasticitatea argilelor la uscare şi ardere în timpul căreia suferă transformările cristalografice cuarţ→ tridimit→ cristobalit. In funcţie de concentraţiile componentelor şi de condiţiile tehnologice se obţin următoarele tipuri de materiale ceramice: teracotă. Materialele ceramice 10. faianţă. 10.argilele sunt silicaţi de aluminiu hidrataţi însoţiţi de impurităţi (oxizi metalici ) care influenţează culoarea finală a materialului ceramic. 207 . porţelan moale. din care se realizează piesele ce apoi se usucă şi se calcinează prin încălzire la temperaturi de 900…1500 oC. amestecului pulverulent de materii prime i se adaugă o cantitate determinată de apă obţinându-se o pastă (numită şi “barbotină”). Procesul de vitrifiere este însoţit întodeauna de contracţie şi stă la baza obţinerii majorităţii materialelor ceramice. . gresie ceramică. iar în tabelul 10. formând în prezenţa apei o suspensie coloidală ce conferă amestecului plasticitate.

Creşterea conţinutului de feldspat (deci a masei vitroase) determină reducerea rezistenţei mecanice şi a rezistivităţii electrice. (faze cristaline) determină creşterea rezistenţei mecanice şi a temperaturii de utilizare.11. opacă Temperatura de ardere: 950…1200 oC Porozitate: 0. ţevi ceramice echipamente sanitare. In acest sistem SiO2 cristalizează sub formă de cristobalit. aparatură pentru laboratoare de chimie. iar celălalt component Al2O3 cristalizează sub formă de corindon. corespunde formulei chimice 3Al2O3·2SiO2. care este un compus cu reţea CFC. echipamente sanitare. condensatori electrici. în care baza o constituie tetraedrii [SiO4]. creşterea conţinutului de caolin şi de silice. Analizând această diagramă se constată că sistemul SiO2−Al2O3 prezintă transformare eutectică.5…3 % Suprafaţa: glazurată sticloasă Temperatura de ardere: 1100…1300 oC Porozitate: 0…2 % Suprafaţa: glazurată sticloasă Temperatura de ardere: 1100…1400 oC Domenii de utilizare cărămizi. transformare peritectică şi formează un compus cu topire incongruentă. pardoseli. aparatură pentru laboratoare de chimie etc izolatoare elctrice. Deoarece în condiţii industriale vitezele de răcire sunt mai mari decât cele 208 .3. placaje etc.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Structura ceramicelor fiind neomogenă. Analiza transformărilor la răcire a ceramicelor care au la bază acest sistem se face la fel ca în cazul diagramelor de echilibru ale sistemelor de aliaje. vase etc Dintre materialele ceramice silicatice în tehnică răspândirea cea mai mare o au porţelanurile care sunt mase ceramice vitrifiate albe (translucide în strat subţire) ale căror faze cristaline se pot stabili cu ajutorul diagramei binare de echilibru SiO2−Al2O3 prezentată în figura 10. ceea ce îi conferă duritate ridicată. Materialele ceramice pe bază de argile Denumirea materialului Teracotă Faianţă Gresie ceramică Porţelan Caracteristici Porozitate: 15…30 % Suprafaţa: glazurată sau nu Temperatura de ardere: 950…1050 oC Porozitate: 10…15 % Suprafaţa: glazurată. acest compus se numeşte mulit. proprietăţile lor sunt influenţate puternic de raportul dintre cantitatea de fază cristalină şi cantitatea de fază vitroasă. placaje. Tabelul 10. care este un compus cu reţea hexagonală compactă de ioni de oxigen în care ionii de Al ocupă 2 din 3 golurile octaedrice. ţigle. are formă aciculară. duritate ridicată şi este baza majorităţii constituenţilor materialelor ceramice silicatice. vase.

11 Diagrama de echilibru a sistemului SiO2Al2O3 Componentul de bază al porţelanurilor tehnice este mulitul care asigură acestuia rezistenţă mecanică şi rezistenţă la şoc termic ridicate. o parte din topitură nu va reuşi să cristalizeze. Tabelul 10. Caracteristicile câtorva tipuri de porţelanuri utilizate în tehnică sunt prezentate în tabelul 10.4 Porţelanuri tehnice – caracteristici principale Denumirea comercială a materialului Porţelan pentru izolatori de joasă tensiune Porţelan pentru izolatori de înaltă tensiune Cordierit (compus de bază 2MgO·2Al2O3·5SiO2) Steatit (compus de bază 3MgO·4SiO2·H2O) Densitatea. datorită coeficientului de dilatare mai mic al glazurii iau naştere tensiuni de compresiune în strat care contribuie la îmbunătăţirea rezistenţei mecanice a pieselor. 10.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor corespunzătoare echilibrului.4. N/mm2 173…345 173…550 138…620 414…2970 Temperatura maximă de utilizare. carbonaţi alcalini şi oxizi metalici aplicat pieselor înainte de calcinare. rezistenţă la agresiunea acizilor şi alcaliilor. solidificându-se sub formă de fază sticloasă. oC 300…400 200…650 400…780 440…1100 Pentru reducerea (sau chiar eliminarea) absorbţiei de apă în pori. acestea sunt straturi compacte sticloase obţinute în timpul procesului de ardere din stratul de vopsea pe bază de boraţi. kg/m3 2200…2400 2350…2500 2100…2650 2800…2950 Rezistenţa la tracţiune N/mm2 20…35 20…55 35…65 52…107 Rezistenţa la compresiune. piesele din ceramică se acoperă cu glazuri.10. 209 . Pe lângă faptul că prin glazurare se reduce higroscopicitatea. Fig. Domeniile ceramicelor silicatice în sistemul argilă – cuarţ feldspat Fig 10.

Existenţa transformărilor alotropice care se produc cu creştere de volum înrăutăţeşte comportarea materialului. Oxidul de magneziu (MgO – magnezită) are temperatura de topire 2800 oC şi constituie baza materialelor refractare pentru căptuşelile cu caracter bazic a cuptoarelor. unelte de tăiat.12 în care se prezintă diagrama de echilibru a sistemului ZrO2 – CaO. Componentei mai importanţi ai acestor ceramice sunt: oxizi (Al2O3. tipul de structură spinelică este frecvent întâlnită. compuşii sunt foarte stabili la acţiunea agenţilor chimici şi au duritate şi rezistenţă la compresiune ridicate. TiO2 şi BeO). Caracteristicile de exploatare ale pieselor pe bază de alumină depind în mare măsură de concentraţia masică a acesteea. din care rezultă formarea compusului MgAl2O4 (sau MgOAl2O3) numit şi spinel. implanturi medicale. Materialele ceramice oxidice Materialele ceramice oxidice sunt materiale policristaline formate din oxizi sau compuşi oxidici şi lipsite de faze sticloase. Al2O3 şi Cr2O3. locul ionilor Mg2+ şi Al3+ fiind luat de alte metale. în figura 10. prin creşterea % Al2O3 de la 85 % la 99. tetragonală pe intervalul 1200…2370 oC şi cubică peste 2370 oC. materiale izolante.scap.2). Pentru exemplificare.2. alumina) are temperatura de topire 2054 oC şi cristalizează sub formă de corindon aşa cum s-a arătat mai sus. spinelul are o reţea cristalină cubică complexă în care ionii Mg2+ ocupă interstiţiile tetraedrice.13 se prezintă diagrama de echilibru a sistemului MgO − Al2O3. cu creşterea conţinutului de Al2O3 creşte rezistenţa la compresiune. Oxidul de zirconiu (ZrO2) are temperatura de topire-solidificare 2690 oC şi prezintă mai multe forme alotropice: reţea monoclinică de la ta până la 1000 oC. Oxidul de aluminiu (Al2O3. MgO. pentru evitarea acestor neajunsuri se adaugă CaO şi/sau MgO care în concentraţii mai mici de 10…15% se dizolvă în ZrO2 şi stabilizează structura cubică ce se menţine de la temperatura de cristalizare până la temperatura ambiantă. iar ionii Al3+ ocupă interstiţii octaedrice. 210 . refractarele bazice pot conţine şi alţi oxizi dintre care mai des întâlniţi sunt CaO. se obţine alumina transparentă utilizată în optica tehnică. cum ar fi materialele refractare.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 10. de exemplu. In condiţii tehnologice deosebite şi cu materii prime de puritate înaltă. abrazivi. 2. ZrO2. titanaţi şi ferite. aşa cum rezultă din figura 10.4. temperatura de utilizare şi rezistivitatea electrică. care este o fază bertholidă cu topire congruentă (v. Datorită energiei mari de legătură a oxizilor. la 1700 oC Reprezintă cea mai importantă ceramică oxidică şi are utilizări multiple. Pe lângă MgO.7 % rezistenţa la compresiune creşte de la 1800 N/mm2 la 2500 N/mm2 iar temperatura de utilizare de la 1300 oC.

Diagrama de echilibru a sistemului MgO − Al2O3 Titanaţii sunt compuşi cu formula MTiO3. Comportarea la temperaturi înalte a materialelor refractare se apreciază în principal cu ajutorul a două mărimi: . 211 . . Mg.3. se utilizează ca materiale feromagnetice datorită rezistivităţii electrice ridicate (ceea ce reduce pierderile prin curenţi turbionari) şi costului mai redus decât al aliajelor metalice. Diagrama de echilibru a sistemului ZrO2 – CaO Fig.4. Mn.5 % sub acţiunea unei sarcini de compresiune de 0. Ca.2. Sr.rezistenţa la deformare (înmuiere) sub sarcină care se apreciază prin temperatura la care se produce o deformare specifică de 0.rezistenţa piroscopică numită frecvent şi refractaritate este temperatura la care o epruvetă conică din materialul considerat se tasează cu o valoare dată.10. Materialele refractare Sunt produse ceramice rezistente la temperaturi înalte. 10. Li etc) având formula generală nkMkO·qFe2O3 unde nk este numărul de molecule al oxidului metalului Mk.3 E). fiind încadrate în această categorie cele care îşi menţin caracteristicile până la temperatura de minimum 1500 oC. Sr).3.2 N/mm2 (vezi şi scap.13. unde M este un metal bivalent (Ba. Mg. Ni. 10. în condiţii determinate de expunere la temepratură. k=1. Cu. se utilizează pentru proprietăţile feroelectrice (se polarizează în câmp electric) la realizarea generatoarelor şi traductoarelor pentru ultrasunete.12. 10.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Fig. Feritele sunt compuşi ai oxidului de fier (Fe2O3) şi ai altor metale (Ba. Zn.

figura 10. Restul de fază lichidă care nu cristalizează va constitui fază vitroasă şi prezenţa sa limitează proprietăţile de utilizare ale materialelor refractare prin micşorarea temperaturii de înmuiere sub sarcină. b) MgO şi CaO.11. În aceste condiţii. 10.14. Domeniile principalelor tipuri de refractare silicatice din sistemul SiO2–Al2O3 şi domeniile temperaturilor caracteristice (refractaritatea şi temperatura de înmuiere sub sarcină) sunt prezentate în figura 10. timp de mai multe zile pentru a da posibilitatea cristalizării cvasitotalităţii fazei lichide. care provin din cristalizarea topiturii în perioada de răcire şi se prezintă sub formă de cristale mici. • refractarele silimanitice (superaluminoase) cu %SiO2 = 36…20%. oxizii care stau la baza compoziţiei lor chimice putându-se grupa în trei categorii: a) SiO2 şi ZrO2. • refractarele corindonice sau mulito-corindonice sunt fabricate din 212 . Diversitatea materialelor refractare este foarte mare.2) şi vâscozităţii ridicate a sticlei silicioase prezentă ca fază vitroasă în aceste ceramici. Principalele tipuri de materiale refractare în funcţie de componentele preponderente sunt prezentate pe schema din figura 10.15 din care rezultă următoarele: • refractarele silica (% SiO2> 93%) au refractaritatea şi temperatura de înmuiere foarte apropiate putând fi utilizate până la temperaturi de 1650 oC.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR În procesul de fabricaţie refractarele se ard la temperaturi ridicate şi se menţin mai multe ore la temperatura maximă până la apariţia fazei lichide. iar răcirea se face foarte lent. a cărui diagramă de echilibru a fost prezentată în figura 10. insolubile în topitură şi faze cristaline secundare.5 % Al2O3) deoarece au temperatura de topire cea mai scăzută. c) Al2O3 şi Cr2O3. În industria petrolieră şi petrochimică se utilizează în mod frecvent refractarele din sistemul SiO2–Al2O3. scap. • şamota (%SiO2 = 60…70%. aceeastă comportare se explică prin proprietatea cuarţului de a forma la recristalizare în fază solidă reţele complexe de tip tridimit (v. Ele se caracterizează prin temperaturi de înmuiere ridicate. vor exista două tipuri de faze cristaline: faze cristaline primare sub formă de cristale mari.11) şi pot fi utilizate până la cca 1800 oC în cazul încălzirilor de scurtă durată şi până la temperaturi de 1650 oC în cazul solicitărilor şi/sau încălzirilor de lungă durată. prezenţa unei cantităţi mai mari de fază sticloasă face ca diferenţa dintre refractaritate şi temperatura de înmuiere sub sarcină să fie mai mare. Din diagrama de echilibru se constată că trebuie evitate compoziţiile cu concentraţia de Al2O3 apropiată de cea eutectică (5. rezistenţă la şoc termic şi conferă căptuşelilor cuptoarelor caracter acid. şi %Al2O3 = 63…80% au structură mulitică (v. şi %Al2O3 = 40…30%) are caracteristici mai reduse decât refractarele silicatice.

sub sarcină..13). Fig.5. rezistenţa mecanică este dependentă de conţinutul de alumină aşa cum a fost arătat anterior. Caracteristicile unor materiale refractare utilizate frecvent Temperatura Rezistenţa Rezistenţa la Densitatea de înmuiere piroscopică.. ele pot fi utilizate până la temperaturi de 1900 oC.2300 2900…3100 3400…3600 1700 1680 1700 1740 1830 1950 1650 1250 1275 1350 1350 1400 1500 1500 1450 18…22 15…25 15…25 30. o C N/mm2 kg/m3 o C A. Proprietăţile celorlalte tipuri de materiale refractare nominalizate în figura 10.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor alumină pură topită şi eventual mici cantităţi de argilă ca liant.14. 10. fig. Principalele tipuri de materiale refractare Fig 10. Materialul refractar aparentă.40 25…35 40…50 45…75 35…55 65…85 B.15. 12…28% Cr2O3.14 pot fi apreciate pe baza diagramelor binare de echilibru ale sistemelor corespunzătoare aşa cum s-a arătat anterior pentru ceramicele pe bază de MgO (v. Refractare acide (SiO2 + Al2O3) Refractare silica (%SiO2 > 95%) Samotă inferioară (20…25% Al2O3) Samotă standard (30…35% Al2O3) Samotă densă (40…45% Al2O3) Refractare mulitice (75…80%Al2O3) Refractare mulito-corindonice (80…85% Al2O3) Magnezită (%MgO > 92%) Crom –magnezită (25…50% MgO. Domeniile temperaturilor limită pentru refractaritate şi deformare sub sarcină în sistemul SiO2 – Al2O3 Tabelul 10. Refractare bazice 2900…3100 2200 2900…3100 3200…3400 213 2000 1950 . 15…25% Al2O3) Cromit (% Cr2O3 > 85%) 1700…1900 1800…2000 1800…2000 2100….5 se prezintă câteva materiale refractare utilizate mai des şi proprietăţile lor principale. 10. compresiune. În tabelul 10.

cap 12). iar ponderea legăturilor covalente este de cca 70 %. cristalizată în sistemul hexagonal (ca şi grafitul) este utlizată pentru fabricarea unor piese prin sinterizare şi pentru electrozi de sudură.4. Materialele ceramice neoxidice Materialele ceramice neoxidice sunt compuşi de tipul carburi. Carbura de siliciu cristalizează într-un număr mare de forme alotropice cu densităţi aproape egale şi structuri de tip hexagonal. Nitrura de bor poate cristaliza în sistemul cubic şi în sistemul hexagonal. nitruri. 214 . Nitrura de siliciu cristalizează în sitemul hexagonal. Cele mai comune utilizări sunt ca materiale abrazive şi ca materiale pentru rezistenţe de încălzire electrică a cuptoarelor (cunoscute sub denumirea comercială de “bare de silită”). Aceste structuri îi conferă duritatea mare stabilitate termică. este un material din categoria ceramicelor tehnice de performanţă din care se pot obţine piese complicate. fiind materialul sintetic cu cea mai mare duritate.4. Prin procedee tehnologice moderne s-a reuşit înlocuirea unor atomi de siliciu şi de azot cu atomi de aluminiu şi oxigen. menţinându-şi practic nemodificate caracteristicile până la 1400 oC. prin variaţia legăturilor atomice şi ionice se obţin structuri noi şi deci proprietăţi noi. Câteva ceramice neoxidice şi proprietăţile lor mai importante sunt prezentate în tabelul 10.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 10.6. cristalizată în sistemul cubic (nitrura cubică de bor sau CBN) are duritatea apropiată de a diamntului. În practică se utilizează de obicei produse sinterizate împreună cu un liant care este tot un material ceramic refractar. conductibilitate electrică şi rezistenţă la oxidare (la temperaturi de peste 1500 oC se acoperă cu un strat de SiO2). se caracterizează prin rezistenţă mecanică ridicată şi comportare bună la fluaj. Aceste caracteristici le-a impus ca materiale destinate unor categorii largi de aplicaţii pentru obţinerea de piese prin sinterizare sau sub formă de fibre pentru obţinerea materialelor compozite (v. boruri sau siliciuri ale căror unităţi structurale au la bază de obicei legături covalente care le conferă temperaturi înalte de topire sau de descompunere modul de elasticitate şi duritate ridicate. bazate preponderent pe legătura covalentă. obţinându-se o clasă nouă de materiale ceramice denumite sialon (de la Si−Al−O−N) ale căror unităţi structurale sunt tetraedrii (SixAl1−x)(OyN1−y)4−. romboedric sau cubic. ceea ce a făcut ca sialonurile să fie utilizate pe scară din ce înce mai mare la fabricarea unor piese puternic solicitate. cu stabilitate dimensională bună la variaţii de temperatură. printre care cea mai importantă o reprezintă stabilitatea până la 1800 oC.

500 2780 0 4800…494 Carbura de titan (TiC) 3100 330…350 2500…280 3100 0 0 * Metoda Knoop de determinare a durităţii se bazează pe aceleaşi principii ca şi microduritatea Vickers.2 b). kN/mm2 380…420 160…320 3500 440…460 Rezistenţa la compresiun e.16 a. cationii respectivi se înconjoară (coordinează) cu 3−4 ioni de oxigen formând tetraedri sau piramide 215 . 10. În acest context.. fig.6). 10. Pentru majoritatea aplicaţiilor însă este necesar ca temperatura de curgere Tc (v.. N/mm2 900…1100 250…700 Temperatura de topire sau de descomp. etc. B3+. Carburile de W.6.5. 10. P5+. componentele sticlelor se pot grupa după cum urmează: a) Formatorii de reţea (vitrifianţi) sunt oxizi ai elementelor cu cationi de rază mică şi sarcină relativ mare (Si4+. Ta se utilizează ca materiale dure pentru scule sub formă de plăcuţe sinterizate cu un liant metalic (de obicei Co). kg/m3 2700…320 0 1900…320 0 2510 Duritatea Knoop* 3000 Modulul de elasticitate. Acest lucru se realizează prin adăugarea altor componente. Utilizarea sticlei de silice cu această structură este limitată la aplicaţii speciale unde se cere refractaritate ridicată.). Carbura de bor are duritatea imediat mai mică decât CBN fiind utilizată la realizarea sculelor aşchietoare sau în construcţii aerospaţiale datorită modulului de elasticitate ridicat şi densităţii reduse (v.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Tabelul 10.2. care modifică structura prin apariţia unor ioni metalici ce se pot plasa între tetraedrii [SiO]4−. Caracteristicile unor materiale ceramice neoxidice Denumirea şi formula chimică a materialului Carbura de siliciu (SiC) Nitrura de siliciu (Si3N4) Carbura de bor (B4C) Densitatea . aşa cum se observă în figura 10. cu deosebirea că baza piramidei de diamant (care constituie penetratorul ) este un romb. Ti. sau pot lega tetraedrii între ei. o C 2400 1898 2700…290 2425 0 Nitrura cubică de bor 3480 5000 840…870 6500…700 1540 (BN) 0 Carbura de wolfram (WC) 15500 2700 580…620 4500. tabelul 10. fig. Sticlele Aşa cum s-a arătat în scap 10. baza structurii sticlelor silicatice o constituie reţeaua spaţială de unităţi [SiO]4− legate în poziţii aleatoare (v.16 b.. aşa cum se observă din figura 10.9) să fie mai redusă pentru prelucrarea sticlei în condiţii economice corespunzătoare.

10. fig. oxidul de potasiu K2O şi oxidul de litiu Li2O) sau de stabilizatori (de exemplu: oxidul de calciu CaO.16. Fig. aşa cum a fost arătat. Ba.16 a). formatorul de reţea cel mai utilizat este silicea (SiO2) însoţit în unele cazuri de oxidul boric B2O3 şi/sau pentaoxidul de fosfor (P2O5). c) Intermediarii sunt componente care contribuie atât la formarea reţelei cât şi la modificarea unor caracteristici. Imbunătăţirea caracteristicilor se realizează prin acţiunea stabilizatorilor care sunt oxizi ai metalelor bivalente alcalino-pământoase (Ca. oxidul de magneziu MgO.16b). în această categorie intră Al2O3. pe care se observă existenţa unei transformări de tip eutectic la temperatura de 800 oC şi formarea compusului Na2O·2SiO2 cu temperatură de topire mai mică decât a silicei. 216 . în figura 10. Temperatura de topire a silicei se reduce în prezenţa fondanţilor prin distrugerea continuităţii reţelei datorită ruperii lanţurilor Si−O−Si de către ionii metalelor alcaline (v. fig. Sticlele formate numai din silice şi oxizi alcalini au rezistenţă scăzută la acţiunea substanţelor chimice. oxidul de bariu BaO şi oxidul de zinc ZnO). PbO şi ZrO2. rezistenţă mecanică şi rezistenţă la şoc termic reduse. Mg) ai căror ioni contribuie la realizarea legăturilor între unităţile structurale (v.10. 10. c− sticla calco-sodică b) Modificatorii de reţea sunt componentele cu rol de fondanţi (de exemplu: oxidul de sodiu Na2O.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR care se leagă între ei prin vârfuri. Structura sticlelor: a – sticla silico – sodică. dând naştere reţelei spaţiale dezordonate. pentru exemplificarea influenţei fondanţilor. oxizi care acţionează prin înlocuirea în reţea a ionului Si4+ cu ionii metalelor respective.17 se prezintă diagrama de echilibru a sistemului SiO2−Na2O.

remarcându-se influenţa deosebit de puternică a concentratorilor de tensiuni..9) putând fi utilizate şi la temperaturi înalte. Sticlele boro-silicatice se caracterizează prin coeficienţi de dilatare mici.. Utilizarea oxidului B2O3 alături de SiO2 ca formator de reţea are ca efect reducerea temperaturii de topire. fiind utilizate ca sticle speciale pentru aparatura de laborator care lucrează la temperaturi ridicate. fiind utilizate pentru fabricarea geamurilor (sticla plană).2.17. dar acesta are influenţă negativă asupra solidificării (favorizează cristalizarea). ceea ce conduce şi la o dispersie mare a caracteristicilor mecanice (v. fără să afecteze stabilitatea chimică şi fără să modifice proprietăţile de solidificare ale silicei.11 % CaO. 10.. dar proprietăţi optice şi electrice deosebite. iar pe de altă parte asigurarea unei rezistenţe chimice mai bune. ceea ce ar însemna concentraţii de CaO mai mari.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Există o varietate foarte mare de tipuri de sticle. obiectelor de menaj şi anumitor aparate de laborator. 10. cât şi cele continui 217 . Cea mai importantă utilizare a sticlelor ca materiale structurale o constituie fără îndoială fibrele.19 % Na2O şi 8. 13. care se pot grupa în funcţie de tipul oxizilor care imprimă sticlei anumite proprietăţi. 8). Denumirea comună de “cristal de plumb” se folseşte pentru sticlele care conţin peste 20 % PbO. Principalele particularităţi ale comportării sticlelor la solicitări mecanice au fost prezentate anterior.7.. Conţinutul redus de oxizi alcalini le conferă o rezistivitate electrică foarte mare şi rezistenţă chimică bună. fig. Sticlele calco-sodice sunt cele mai uzuale. atât cele discontinui (vata de sticlă). fig. precum şi influenţa prezenţei apei asupra rezistenţei la solicitări de durată (v.10. 10. tabelul 10. Diagrama de echilibru a Răspândirea lor extrem de mare se sistemului SiO2 − Na2O datorează costului redus al materiilor prime. sunt prezentate în tabelul 10. Sticlele alumino-silicatice au temperaturile punctelor fixe de vâscozitate ridicate (v. pentru reducerea tendinţei de cristalizare se introduce 3…4 % MgO. Limitele concentraţiilor pentru oxizii de bază (SiO2. Na2O şi CaO) rezultă pe de o parte din condiţia reducerii temperaturii de topire ceea ce ar însemna cantităţi mai mari de Na2O. Fig. Sticlele cu plumb au rezistenţă chimică scăzută. compoziţiile chimice ale câtorva tipuri de sticle utilizate mai frecvent. ambalajelor. Sticlele calcosodice conţin 70…75 % SiO2. Sunt utilizate la fabricarea materialelor electroizolante.2). în scap.

2 70 62 65 54 65 1.5 8 4 14 17 3 16 3 5 10 1. Rezistenţa la tracţiune a fibrelor de sticlă este mult mai mare decât cea determinată pe epruvete deoarece structura are un grad de anizotropie cu atât mai pronunţat cu cât diametrul fibrei este mai redus. restul fiind adaosuri ce contribuie la îmbunătăţirea proprietăţilor şi aspectului. Se utilizează sticle silicatice cu compoziţii complexe. cap.tipa A – calco-sodică normală . tabelul 10.5 35 7 . Pentru obţinerea unor straturi de acoperire uniforme. iar prin procesul de fabricaţie se realizează obţinerea de fibre cu suprafeţele lipsite de defecte. se constată că sunt sticle alumino-silicatice şi boro-silicatice.2 54 7.9 4 0. care capătă importanţă mai mare în cazul fibrelor datorită secţiunii reduse şi suprafeţei mare de expunere la mediu.2 < 0.5 <0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR folosite în principal la obţinerea materialelor compozite (v. Emailarea este o metodă relativ ieftină de obţinere a unor piese metalice cu rezistenţă ridicată la coroziune. la fibrele din silice pură se obţin şi rezistenţe de 8000 N/mm2). Compoziţiile chimice ale unor sticle uzuale Tipul sticlei Sticle calco-sodice (sticlă plană) Sticla boro-silicatică (“Pyrex”) Sticla alumino-silicatică Sticla cu plumb (‘cristal”) Sticla Vycor Sticle pentru fibre: .58% PbO 96 3 < 0.tip S − rezistenţă mecanică mare * Concentratia masică în % pentru: Formatori de Modificatori şi stabilizatori Intermediari reţea de reţea SiO2 B2O3 Na2O K2O CaO MgO Al2O3 Alţii * 72 14 1 8 4 1 80.12). În cazul fibrelor tip E utilizate în electrotehnică se remarcă limitarea drastică a conţinutului de oxizi alcalini.5 14. O categorie aparte de mase sticloase o constituie emailurile aplicate pe suprafaţa pieselor metalice în unul sau mai multe straturi. Tabelul 10. (formator şi modificator de reţea) conduce la creşterea stabilităţii chimice. în care %SiO2 = 45…55 % iar %Na2O sau %Li2O = 15…20 %.3 Fe2O3 25 - Pe lângă componentele de bază. unele sticle conţin şi cantităţi mici de alţi oxizi metalici pentru îmbunătăţirea proprietăţilor optice sau pentru colorare.7).5 <0.5 Fe2O3 15 0. prezenţa Al2O3 ca intermediar.5 5 8 16 14 8. se ating astfel rezistenţe la tracţiune de 2000…5000 N/mm2 în funcţie de conţinutul de SiO2 şi de diametrul fibrei (de exemplu.tip C – rezistente la coroziune .tip E – rezistivitate elctrică mare . deoarece prezenţa acestora conduce la micşorarea rezistivităţii electrice (ionii Na+.5 22 0.tip AR – rezistente la alcalii .7. 218 .5 2 58% ZrO2 4 0. Analizând compoziţiile chimice ale sticlelor utilizate pentru fibre (v.5 12. K+ sunt purtători de sarcină electrică).5 0. aderente şi continui emailurile trebuie să aibă capacitate de umectare a suprafeţei metalice şi capacitate de întindere.4 2.

10. Baza topiturii o constituie o sticlă simplă.80 %.. amestecaţi cu apa ei formează compuşi hidrataţi. Cimentul Este un material pulverulent constituit din silicaţi şi aluminaţi de calciu care sunt compuşi anhidri. placajele rezistente la coroziune în industria chimică. Materialele vitroceramice Materialele vitroceramice sunt materiale policristaline de tipul aluminosilicaţilor obţinute printr-o tehnologie asemănătoare cu cea a sticlei. de la scuturile termice pentru vehicule spaţiale.. Materialele vitroceramice au rezistenţă mecanică ridicată. Cr2O3). proprietăţi optice şi electrice deosebite. de obicei pe bază de aluminosilicat de litiu în care se adaugă germeni de cristalizare ce pot fi: oxizi cu temperaturi înalte de topire (TiO2. • silicatul tricalcic 3CaO·SiO2 (simbol C3S) se află în proporţie de 40. până la vasele de bucătărie termorezistente. are întărire rapidă cu degajare mare de căldură. fiind utilizate în cele mai diverse domenii.. cantitatea de structură cristalină depinzând de condiţiile în care se face răcirea. 219 .Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor 10.7. coeficient de dilatare foarte mic (deci rezistenţă la şoc termic). Principalele componente ale cimentului şi concentraţiile masice ale acestora sunt: • silicatul dicalcic 2CaO·SiO2 (simbol C2S) se află în proporţie de 0…30 %. la răcirea topiturii germinarea se produce rapid în toată masa. Au. în materialele vitroceramice uzuale cristalele pot reprezenta 50…95 % din volumul total. Calitatea vitroceramului depinde esenţial de uniformitatea germinării în toată masa topiturii şi de posibilitatea de a controla numărul germenilor de cristalizare. • aluminatul tricalcic 3CaO·Al2O3 (simbol C3A) se află în proporţie de 7. instabili în prezenţa apei. ZrO2. dar sunt supuse unui proces de cristalizare controlată. Compoziţia topiturii şi tipul germenilor de cristalizare se aleg astfel încât proprietăţile cristalelor şi ale sticlei intercristaline să fie corespunzătoare scopului urmărit. P2O5. restul fiind masă vitroasă ce leagă între ele aceste cristale.6. Reacţia de hidratare este exotermă şi în urma desfăşurării complete se obţine o masă rezistentă cu rol de liant pentru particulele altor materiale înglobate (nisip şi pietriş). Cu). are întărire lentă cu degajare redusă de căldură. fluoruri sau chiar metale (Ag. stabili şi cristalizaţi. Pt..15 % şi are întărire rapidă la început.

v.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • aluminatul feric tetracalcic 4CaO·Al2O3·Fe2O3 (simbol C3AF)se află în proporţie de 4. rezultând o masă pulverulentă (dimensiuni de particule 0. 12) numit beton . o structură poroasă. ceea ce conduce la o structură poroasă a betonului. Există şi alte varietăţi de cimenturi care pe lângă componentei cimentului portland conţin şi alte substanţe cum ar fi: zgură de furnal.5 Aşa cum a fost arătat mai sus. de asemenea.5 26. Dacă se introduce apă mai puţină. 215 carbura de siliciu. Pentru obţinerea rezistenţei mecanice corespunzătoare trebuie să se asigure un raport optim apă/ciment.5 26. cap. Tabelul 10.5 26. 207 carbură de bor.5 10. Compoziţiile nominale ale cimenturilor portland şi rezistenţa la compresiune după întărire sunt prezentate în tabelul 10.8 .5 22 25.5…50 µm). 201 220 argile.. aceasta rămâne în masa betonului şi după evaporare va rezulta. N/mm2 după 3 după 28 zile zile 12. 219 aluminat tricalcic (C3A). diatomite etc.5 10 22 8. gips. formând astfel amestecul (agregatul compozit.. cenuşă de termocentrale. cu rezistenţă mecanică redusă. 197 . 219 alumino-silicaţi.15 % şi are întărire lentă. % Tipul cimentului C2S Tip 10 – normal (standard) Tip20 – cu întărire lentă şi căldură redusă Tip 30 – cu întărire rapidă Tip 40 – cu degajare mică de căldură Tip 50 – rezistent la sulfaţi 25 31 14 46 38 C3S 49 44 58 28 41 C3A 11 5 11 5 4 C3A F 8 13 8 13 10 Rezistenţa la compresiune .8. Cel mai utilizat tip de ciment este cimentul “Portland” (după numele insulei britanice unde s-a fabricat pentru prima dată) care se obţine prin calcinarea calcarului cu argilă şi măcinarea produsului sinterizat. Aceste substanţe modifică proprietăţile cimentului prin formarea unor hidrosilicaţi sau hidroaluminaţi mult mai stabili. 210 aluminat feric tetracalcic (C3AF). nu umple bine forma şi va conţine aer. Cuvinte cheie alumina. amestecul nu are palsticitate suficientă. 214 ceramice. Dacă se introduce apă în exces. cimentul se foloseşte împreună cu nisip şi pietriş (care se află în proporţia cea mai mare). Compoziţiile şi proprietăţile cimenturilor portland Concentraţiile masice.

215 emailuri. Bucureşti.S. 218 temperatură de curgere. 212 rezistenţa la înmuiere sub sarcină. 210 ceramice silicatice. 201 duritate Knoop. 207 feldspat. 1981 5. 197. 216 glazură. Stiinţa materialelor. Saban R. 208 cristobalit. 207 ferite. 207 încovoiere statică. Nica Al. 1988 7. 216 magnezită. 205 temperatură de prelucrare. 217 sticle pentru fibre. 215 Bibliografie 1. 207 ciment. 205 temperatură de înmuiere. 1995 6. 206 sticle. Bucuresti. New York. Vasilescu D. Introduction to Materials Science for Engineers.. 216 starea amorfă (vitroasă). 219 modificatori de reţea. 208 cromit. 1983 2.. Studiul si ingineria materialelor. 203 spinel. 212 sialon. 209 gresie ceramică. 219 corindon. Editura Didactică şi Pedagogică. The Science of Engineering Materials. Materiale electrotehnice. 212 refractare silimanitice... 207 punct fix de vâscozitate. Ceramica tehnică. 200 teracotă. Ifrim A. Editura Didactică şi Pedagogică. O. 219 silice. 214 silicat dicalcic (C2S). New Jersey. s. 204 vitrifiant. 197 sticlă “securit”. 211 vâscozitate. 211 şamotă. 214 ceramice oxidice. 204 fondant. 210 materiale vitroceramice.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor ceramice neoxidice. Shackelford J. 217 sticle cu plumb. Noţingher P.. Constantinescu D. 1988 4. 218 faianţă. Inc. 208 nitrura de bor. 202 intermediari. 205 temperatură de vitrifiere. 205 refractare corindonice. 217 sticle calco-sodice. 217 sticle boro-silcatice. 197 sticle alumino-silicatice. 216 mulit. Tehnologia sticlei. 214 nitrura de siliciu. 213 devitrifiere. 210 porţelan. Bucureşti. 210 stabilizator. Printice Hall. Macmillan Publishing Company. 207 titanaţi. Smith Ch. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucuresti. Bucuresti.a. şi Ciocea N. 200 şoc termic. Editura Tehnică. 1986 221 . 212 refractare silica. 211 rezistenţa piroscopică (refractaritate). 205 temperatură de recoacere. Editura Tehnică. 1992 3. 219 silicat tricalcic (C3S). 211 fisurare sub tensiune. Nölle G. 214 oxidul de zirconiu.

Zet Gh. d) legături ionice şi legături moleculare? T. Ce reprezintă devitrifierea sticlelor: a) trecerea în stare fluidă prin reducerea treptată a vâscozităţii. Elements of Materials Science and Engineering. Care dintre mărimile enumerate se utilizează pentru caracterizarea rezistenţei mecanice a materialelor ceramice şi a sticlelor: a) rezistenţa la încovoiere statică. Manualul inginerului. c) distanţele dintre particulele constitutive şi intensitatea legăturilor nu sunt uniforme. d) structura este complexă.1.6..5.10. b) este fenomenul de creştere necontrolată a dimensiunilor la o variaţie bruscă a temperaturii. Fizica stării solide – aplicaţii în inginerie Editura Tehnică. H.10. c) numărul de cationi din unitatea de volum. 1989 10. c) este fenomenul de fisurare sau 222 .10.10.L.10. c) pierderea componenţilor cu rol de vitrifianţi din structură.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8.10. c) legături metalice şi legături covalente.2. Care dintre afirmaţiile următoare depre structura materialelor ceramice sunt adevărate: a) este o structură complexă ce conţine faze cristaline şi faze amorfe. b) structura este complet cristalină. 1994 9. formată din faze metalice şi faze nemetalice? T. Editura Tehnică. * * * Hütte. Tenţulescu D. 1995 Teste de autoevaluare T10. Care dintre mărimile următoare reprezintă numărul de coordinaţie al unităţii structurale a materialelor ceramice: a) numărul de cationi din interstiţiile tetraedrale. d) trecerea spre starea de echilibru stabil prin creşterea gradului de ordine din structură? T.3. b) modificarea numărului de coordinaţie al unităţii structurale.. Massachusetts. b) se topesc şi se solidifică la temperatură constantă. Van Vlack L. Bucuresti 1986 11. Ce se poate spune despre corpurile vitroase (amorfe): a) structura este constituită din lanţuri spaţiale în care poziţia relativă a unităţilor structurale este aleatoare ca în starea lichidă. Sixt Edition. Fundamente. c) rezistenţa la compresiune. d) structura corespunde unei stări stabile cu energia liberă minimă? T. Editura Tehnică. d) numărul electronilor de valenţă ai componenţilor? T. d) alungirea procentuală după rupere? T. Care tipuri de legături se întâlnesc în cazul materialelor ceramice: a) legături metalice. b) caracteristica de încovoiere prin şoc.4. b) legături ionice şi legături covalente.7. Bucureşti. Fibre de sticlă. b) numărul de anioni ai unităţii respective. Addison-Wesley Reading. Bucureşti. Ursu D. c) structura este complet amorfă. Care dintre afirmaţiile următoare despre şocul termic sunt adevărate: a) este fenomenul de reducere bruscă a vâscozităţii la reducerea temperaturii sub o anumită valoare.

9. d) diferenţa de temperatură ∆T dintre temperatura suprafeţei corpului şi temperatura mediului pe care o poate suporta un corp răcit sau încălzit în anumite condiţii fără să se deformeze? T. c) temperatura la care se determină limita de curgere prin încercarea la tracţiune.14. Ce este caolinul: a) o varietate de silice cu granule foarte fine. b) temperatura la care apar deformaţii plastice mai mari decât o anumită valoare.10.10. d) temperatura care determină un anumit grad de deformare sub acţiunea unei tensiuni de compresiune date? T. Rezistenţa la deformare (înmuiere) sub sarcină este apreciată în mod uzual prin: a) tensiunea de compresiune care provoacă o deformare plastică dată. d) temperatura de prelucrare a sticlei? T. au rolul de a forma fazele cristaline ale ceramicelor. Ca. c) diferenţa de temperatură ∆T dintre temperatura suprafeţei corpului şi temperatura mediului pe care o poate suporta un corp răcit sau încălzit în anumite condiţii fără să se fisureze.11. b) silice (SiO2) în 223 .15.10. b) o varietate de argilă cu structură lamelară.10. c) măresc rezistenţa la deformare sub sarcină a ceramicelor.10. d) temperatura de modificare a transparenţei sticlei? T. Ce este rezistenţa la şoc termic: a) tensiunea mecanică la care se deformează un corp supus unei diferenţe mari de temperatură. b) tensiunea de întindere care provoacă o deformarea elastică dată.10. Mg.13. Ce reprezintă temperatura de curgere Tc a sticlelor:a) temperatura deasupra căreia vâscozitatea este mai mică de 104 Pa·s. Cui se datorează sensibilitatea materialelor ceramice şi a sticlelor la şoc termic: a) coeficientului de dilatare liniară mai redus al acestor materiale.8. c) compus chimic definit pe bază de calciu cu formula 2CaO·SiO2.12. c) temperatura la care se produce o deformare elasto-plastică dată sub acţiunea unei solicitări de întindere.10. K. d) au rolul de fondanţi fiind la originea masei vitroase care leagă particulele de silice şi de argilă în structura ceramicelor? T. c) conductivităţii termice reduse.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor rupere la o variaţie bruscă a temperaturii. Care dintre afirmaţiile următoare despre feldspaţi sunt adevărate: a) sunt compuşi alumino-silicatici de Na. d) prezenţei fazelor cristaline? T. b) temperatura sub care vâscozitatea este mai mare de 104 Pa·s.10. Ce reprezintă temperatura de vitrifiere Tv a sticlelor: a) temperatura sub care corpul se comportă ca un solid cristalin. b) structurii amorfe. b) temperatura maximă la care apare deformarea plastică a unui corp supus unei solicitări constante. d) alumino-silicat hidratat cu formula Al2O3 ·2SiO2·2H2O? T.10. d) se produce ca urmare a apariţiei unei neuniformităţi pronunţate a temperaturii pe secţiunea piesei? T. c) temperatura sub care vâscozitatea este mai mare de 1018 Pa·s. Ce este mulitul: a) un mineral natural care însoţeşte argila şi este baza majorităţii constituenţilor materialelor ceramice silicatice.

c) oxidul de sodiu (Na2O).21. d) un compus definit cu topire incongruentă care apare în sistemul SiO2-Al2O3 şi corespunde formulei chimice 3Al2O3·2SiO2? T. b) oxidul de magneziu (MgO).24. silice şi apă. d) prin tratament termic de călire de punere în soluţie? T. c)este o fază bertholidă cu topire congruentă cu formula MgO·Al2O3. c) de a mări rezistenţa mecanică prin crearea unor tensiuni reziduale de compresiune? T. Care dintre următoarele substanţe au rol de formatori de reţea în structura sticlelor: a) silicea (SiO2). Care dintre afirmaţiile următoare despre alumină sunt adevărate: a) are temperatura de topire 2054 oC şi cristalizează sub formă de corindon.16.10.2 N/mm2. c) are tenacitate ridicată şi constituie baza lianţilor materialelor ceramice.10. Cum se realizează îmbunătăţirea comportării la temperaturi ridicate a oxidului de zirconiu (ZrO2): a) prin calcinare la temperaturi de 1200…1300 oC. d) are o reţea cristalină cubică complexă în care ionii Mg2+ ocupă interstiţiile tetraedrice iar ionii Al3+ ocupă interstiţii octaedrice? T.20.10. Care dintre afirmaţiile următoare despre spinel sunt adevărate: a) este un compus care se formează pe baza schimbului de electroni de acelaşi spin: b) este o fază daltonidă cu topire congruentă cu formula Al2O3 ·2SiO2. Ce reprezintă rezistenţa piroscopică a materialelor ceramice refractare: a) temperatura la care vâscozitatea scade sub 103 Pa·s. c) prin adăugarea de CaO şi/sau MgO care în concentraţii mai mici de 10…15 % se dizolvă în ZrO2 şi stabilizează structura cubică. d) are duritate ridicată şi este utilizată pentru realizarea implanturilor medicale de os? T. Ce rol are glazurarea pieselor confecţionate din ceramică: a) de a mări rezistenţa la deformare sub sarcină.10. c) oxidul de sodiu (Na2O). c) amestecul plastic de argilă. b) temperatura la care o epruvetă cubică capătă o deformare specifică de 0. b) oxidul boric (B2O3). c) temperatura la care o epruvetă conică din materialul considerat se tasează cu o valoare dată. b) de a micşora higroscopicitatea prin formarea unui strat compact cu structură vitroasă. d) oxidul de plumb (PbO)? T. b) are temperatura de topire 1716 oC şi cristalizează sub formă de cristobalit.10. feldspat.10. d) oxidul de zinc (ZnO)? T.22. b) prin adăugarea de Al2O3 care în concentraţii mai mici de 5 % se dizolvă în ZrO2 şi stabilizează structura tetragonală.5 % sub acţiunea unei sarcini de compresiune de 0.23. Care dintre următoarele substanţe au rol de stabilizatori în structura sticlelor: a) alumina (Al2O3). în condiţii determinate de expunere la temperatură? T.18. Care dintre afirmaţiile următoare despre sticlele calco-sodice sunt 224 . d) oxidul de zinc (ZnO)? T.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR stare amorfă.19.10. Care dintre următoarele substanţe au rol de modificatori de reţea (fondanţi) în structura sticlelor: a) alumina (Al2O3).10. b) oxidul de litiu (Li2O).17. c) oxidul de sodiu (Na2O).10.

Rezolvare Aşa cum s-a arătat în scap.11 % CaO. 10. ciment Tip 10. ciment Tip 20. b) ciment Tip 10. Al2O3. ciment Tip 20.10. b) sunt sticle speciale supuse unui tratament de călire în urma căruia iau naştere tensiuni reziduale de compresiune în strat şi de întindere în miez.2. d) în topitură se adaugă germeni de cristalizare ce pot fi oxizi cu temperaturi înalte de topire. ciment Tip 50.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor adevărate: a) toate sticlele calco-sodice conţin 70…75 % SiO2. ciment Tip 30.25. Ce se poate spune despre rezistenţa la tracţiune a fibrelor de sticlă: a) este mai redusă datorită secţiunii mici. b) este mai mare datorită lipsei de defecte superficiale şi anizotropiei structurii. d) obţinerea sticlelor cu rezistenţă piroscopică se realizează prin creşterea concentraţiei de Na2O? T.10. b) sticlele cu plumb.1. Care dintre următoarele tipuri de sticle se utilizează pentru fabricarea fibrelor continui: a) sticlele boro-silicatice. b) concetraţia de CaO în compoziţia lor chimică este limitată de influenţa negativă asupra stabilităţii chimice. ciment Tip 30. c) sticlele alumino-silicatice. deoarece sticla este un material fragil. c) sunt materiale policristaline de tipul alumino-silicaţilor obţinute printr-o tehnologie asemănătoare cu cea a sticlei. Care dintre afirmaţiile următoare despre materialele vitroceramice sunt adevărate: a) sunt materiale ceramice cu structura complet vitroasă.10.1 cu 225 .10.. şi supuse unui proces de cristalizare controlată.28. ciment Tip 10? Aplicaţii A. c) este la fel cu cea determinată pe epruvete. c) ciment Tip 20. d) sticlele calco-sodice? T. Na2O.10. d) este mai ridicată datorită utilizării sticlelor cu conţinut ridicat de silice? T. în cazul dat O2-). fluoruri sau chiar metale? T. 13.. Să se determine numărul de coordinaţie şi geometria coordinării pentru următorii oxizi componenţi ai ceramicelor şi sticlelor: SiO2. c) concetraţia de CaO în compoziţia lor chimică este limitată de influenţa negativă asupra solidificării prin favorizarea cristalizării.26. ciment Tip 20. În care dintre următoarele enumerări cimenturile sunt prezentate în ordinea crescătoare a conţinutului de silicat tricalcic (C3S): a) ciment Tip 40.19 % Na2O şi 8. d) ciment Tip 50. Ti2O. rA pentru rezolvarea aplicaţiei se utilizează datele prezentate în tabelul 10. numărul de coordinaţie depinde de r raportul C (rC – raza cationului metalic şi rA – raza anionului.27. MgO şi CaO.

6 ln ln 4 ≅ 491170 J/mol. Pe baza definirii punctelor tm şi tc se obţin două perechi de valori: (η1.132 nm). Pe aceaastă cale pentru SiO2.102 0. rezultat cunoscut deja din cele prezentate anterior. rezultatele aplicaţiei fiind prezentate în tabelul 10.414) şi 0. r 4+ 0.295 . temperaturile absolute corespunzătoare temperaturii de înmuiere tm şi temperaturii de curgere tc.6. în care singura necunoscută este Ea şi a η2 e RT2 RT1T2 η1 8.431 0.9.2). şi geometria coordinării.414…0.1383) ce aparţin curbei η = f(T).803 Intervalul căruia aparţine 0.414 0.225.1213) şi (η2. pentru sticla alumino-silicatică dată rezultă: T1 = 940 + 273 = 1213 K şi T2 = 1110+273 = 1383 K.732…1. Cationul Si4+ Al3+ Ti3+ Na+ Mg2+ Ca2+ rC . Să se calculeze energia de activare Ea pentru curgerea vâscoasă deasupra temperaturii de înmuiere a sticlei alumino-silicatice ale căror puncte fixe sunt prezentate în tabelul ce însoţeşte figura 10. scriind relaţia (10.590 0.772 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR ajutorul cărora se calculează raportul rC rO 2 − (cu rO 2 − = 0. se stabileşte numărul de coordinaţie.732 0.9.9. Rezolvare Energia de activare pentru curgerea vâscoasă este legată de rezistenţa opusă deplasării atomilor la o temperatură dată. fie T1 şi T2. valoare care aparţine intervalului [0. deci E a = = 1383 − 1213 T2 − T1 η 2 10 Ea  T2 −T1  226 . Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A10.000 0.1.732 0.039 0.225…0.462 0. adică de vâscozitatea η a materialului care depinde de temperatură conform relaţiei (10.2) pentru cele două puncte de pe curbă şi făcând Ea     η e RT1 raportul lor rezultă: 1 = E = e R  T1T2  .T2) = (104.732 0.314 ⋅ 1213 ⋅ 1383 10 6.132 rO 2− deci numărul de coordinaţie este 4 iar geometria coordinării este tetraedrală (v.295 0.057 0.732…1.039 rezultă: Si = = 0.000 Numărul de coordinaţie 4 6 6 8 6 8 Geometria coordinaţiei tetraedru octaedru octaedru cub octaedru cub A.10.106 rC rO 2 − 0. Tabelul 10.T1) = (106.1).2. Pentru ceilalţi oxizi se procedează identic. 0. 10. nm 0.414…0.061 0.078 0.414…0.tab.

Din tabelul 10.5 % are loc o transformare eutectică.9) şi rezultă: 547400 = 1067 K.5 rezultă că materialul analizat (şamotă densă) are %Al2O3m = 40…45 % . temperaturile absolute corespunzătoare vor fi.10. ηc = 104 Pa·s iar pentru temperatura de prelucrare tp.3. O cărămidă refractară este realizată din şamota densă ale cărei caracteristici sunt prezentate în tabelul 10. Să se determine temperatura de curgere tc şi temperatura de prelucrare tp ale acestui tip de sticlă. rezultă : 227 . Pentru temperatura de curgere tc.4.314 ln 10 4 − ln 1. Pentru o sticlă destinată prelucrării prin fasonare se cunoaşte că temperatura inferioară de recoacere tir = 515 oC iar temperatura de înmuiere este tm = 700 oC. Rezultă: RT1T2 η1 8. Rezolvare Refractarele de tip şamotă sunt materiale ce aparţin sistemului SiO2−Al2O3 a cărui diagramă de echilibru este prezentată în figura 10. tp = 1109 − 273 = 836 oC Tp = 3 − 23 8. Să se determine limitele între care se încadrează cantitatea de mulit din structura acestui material refractar.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor A.2) din care Ea rezultă: T = R(ln η − ln η 0 ) Energia de activare Ea pentru curgerea vâscoasă se determină procedând la fel ca la rezolvarea aplicaţiei A10. 314⋅788 = 1. Rezolvare Temperaturile cerute se pot determina pe baza relaţiei (10.314 ln 10 − ln 1. rezultă η 0 = η1e − Ea RT1 = 10 13. Ea = 973 − 788 T2 − T1 η 2 10 Cu această valoare se poate determina constanta η0 din relaţia (10. 6 ≅ 547400 J/mol.11 din care rezultă că la %Al2O3m = 5.6 Pa·s.5 ln = ln 6.5 Pa·s iar cea corespunzătoare temperaturii tm este η2 = 106. Aplicând pincipile de analiză a diagramelor de echilibru şi a diagramelor structurale prezentate în cap. din figura 10.314 ⋅ 788 ⋅ 973 1013. T1 = 515+273 = 788 K şi T2 = 700 + 273 = 973 K.9 rezultă că vâscozitatea corespunzătoare temperaturii tir este η1 = 1013. iar mulitul (3Al2O3·2 SiO2) se formează la concentraţia de %Al2O3m = 72 %. ηp = 103 Pa·s (v. fig.6 ⋅ 10 − 23 547400 = 1109 K.2. tc = 1067 − 273 = 794 oC Tc = 8.6·10-23.5.5 − e 547400 8.6 ⋅ 10 ( ) ( ) A.2.2) scriind această relaţie pentru T1.10. 10.

scap.4)..ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 40 − 5.40% . pe baza observaţiei că materialul se deformează elastic până la rupere (este fragil) rezultă că este valabilă legea lui Hooke (v. ∆t max ≤ mc . 3. %mulitmin = 228 .5 45 − 5. pe baza celor R arătate trebuie ca α∆tmax ≤ εmax şi de aici. iar E E − modulul de elasticitate. . Rezolvare Dilatarea liberă a blocului fiind împiedicată.5 . se găsesc următoarele caracteristici ale materialului analizat: α = 13. αE În tabelul 10. 72 − 5.5 100 = 51.10. unde Rmc este rezistenţa la compresiune. înseamnă că în material se vor dezvolta tensiuni de compresiune corespunzătoare deformaţiei specifice egale cu dilatarea specifică împiedicată. unde α este coeficientul de dilatare. iar în tabelul 10.88% .5 ⋅ 10 160 ⋅ 10 Tinând seama că temperaturile de lucru ale cuptoarelor sunt de ordinul sutelor de grade.pentru %Al2O3m = 45%.5.5·10-6 mm/mm oC şi E = 150…170 kN/mm2.75 N/mm2.5 A. acest rezultat arată cât de importantă este încălzirea uniformă a întregii căptuşeli refractare a cuptorului şi construirea acesteia astfel încât să se asigure şi dilatarea liberă a componentelor sale.2. Dilatarea specifică (dilatarea unităţii de lungime) la o încălzire a materialului cu ∆t este α∆t.se dă rezistenţa la compresiune Rmc = 45.5. %mulitmax = 100 = 59. Un bloc refractar de magnezită este montat în căptuşeala unui cuptor astfel încât dilatarea sa liberă este împiedicată. pentru calcule se utilizează valorile medii ale intervalelor de variaţie ale acestor mărimi şi rezultă: 60 ∆t max ≤ ≅ 28 oC 3 −6 13. Să se determine diferenţa maximă dintre temperatura blocului şi temperatura căptuşelii în care este încastrat. astfel încât blocul refractar să nu se fisureze.pentru %Al2O3m = 40%. de unde rezultă deformaţia specifică maximă εmax pe care o poate R suporta blocul este ε max = mc . 72 − 5..

1. prin înlocuirea unui atom de hidrogen cu grupul CH3 se obţine etanul C2H5. Spre deosebire de acestea.unităţi structurale de obicei identice. pot exista următoarele situaţii: patru legături simple. o legătură simplă şi una triplă. în cazul etilenei C2H4 legăturile duble se pot desface permiţând unităţilor structurale să se lege şi să formeze polietilena conform schemei : 229 . Aşa cum se cunoaşte. hidrocarburile nesaturate au legături duble sau chiar triple. cei doi tetraedri fiind poziţionaţi astfel încât forţele de respingere dintre ionii H+ să fie minime. două legături simple şi una dublă.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Capitolul 11 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE POLIMERILOR 11. două legături duble.109. După modul cum sunt ocupate cele patru valenţe ale carbonului.5o. se obţin molecule din ce în ce mai complexe. de exemplu. de exemplu. astfel că unghiul dintre două legături este de aprox. În cazul celor patru legături simple. caz în care moleculele devin planare şi pot reacţiona între ele sau cu alţi compuşi dând naştere moleculelor gigant ale polimerilor. Introducere Polimerii sunt compuşi chimici (în marea majoritate a cazurilor organici) cu molecule de dimensiuni mari (macromolecule) obţinute din unirea într-un lanţ molecular (catenă) a unui număr mare de monomeri . moleculele organice se formează prin legarea covalentă a atomilor de carbon cu alţi atomi sau unităţi structurale. pornind de la cea mai simplă hidrocarbură saturată care este metanul CH4. Prin înlocuirea unui atom din vârful tetraedrului cu o unitate structurală de acelaşi tip sau diferită. atomul de carbon se află în centrul tetraedrului format de ceilalţi atomi.

(11. (11.2) M m = ∑ mi M i = ∑ Ni M i unde mi este fracţia masică a lanţurilor cu masa Mi. şi alţi atomi de H pot fi înlocuiţi cu atomi sau radicali liberi ( grupuri structurale de atomi care au legături nesatisfăcute) rezultând practic un număr nelimitat de monomeri ce pot polimeriza.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR care poate fi reprezentată şi astfel: unde n reprezintă numărul de unităţi structurale (monomeri) din lanţul macromolecular şi se numeşte grad de polimerizare. caracteristică ce se numeşte polidispersie de masă moleculară. (11. − masa moleculară medie M n determinată în funcţie de fracţia numerică a lanţurilor şi definită prin relaţia: ∑ Ni M i . care pentru polimerii utilizaţi în tehnică are valori n = 103…106. In acelaşi mod. Polimerii sintetici sunt amestecuri de macromolecule cu grade de polimerizare diferite. Gradul de polimerizare se determină cu relaţia: M polimer .1) se consideră Mpolimer = M n .1) n= M monomer unde Mpolimer este masa moleculară a polimerului iar Mmonomer masa moleculară a monomerului. pentru calculul gradului de polimerizare n cu relaţia (11. iar Ni numărul lanţurilor cu masa Mi.3) M n = ∑ xi M i = ∑ Ni unde xi este fracţia numerică a lanţurilor cu masa Mi. 230 . distribuţia fracţiilor reprezentând lanţurile cu un anumit grad de polimerizare n având caracter probabilistic pentru caracterizarea masică a unui polimer se fosesc două mărimi medii: − masa moleculară medie M m determinată în funcţie de fracţia masică a macromoleculelor şi definită prin relaţia: ∑ N i M i2 .

procesul continuă astfel cu ataşarea unor noi unităţi structurale lanţului molecular care are la unul din capete radicalul primar. atunci când un atom de hidrogen este transferat de la un lanţ la altul şi se favorizează refacerea unei legături duble C═C. Polimerizarea este o reacţie în lanţ ce decurge în trei etape: • iniţierea în decursul căreia are loc prin procese termice sau fotochimice scindarea moleculelor unei substanţe introduse special ca iniţiator. procesul de întrerupere este aleator şi se produce prin două mecanisme: − prin combinare. fig. şi formarea unor radicali liberi primari care adiţionează la legătura dublă a monomerului şi formează un radical mai mare. 11. această primă etapă este ilustrată pentru un monomer oarecare (X fiind un atom sau o unitate structurală) în figura 11. Gradul de polimerizare şi masa moleculară medie influenţează în mod deosebit proprietăţile fizice şi mecanice ale unui polimer.1a.2. acţiunea iniţiatorului se bazează pe captarea unui electron al legăturii duble C═C astfel că unul din atomii de carbon rămâne cu un electron fără perechea sa de spin şi este capabil să adiţioneze la o altă unitate structurală pentru a reface perechea. aşa cum se poate observa în figura 11. − prin disproporţionare.1 c).1b. • întreruperea în decursul căreia radicalii reacţionează în perechi pierzându-şi reactivitatea şi creşterea lanţului molecular se opreşte. Reacţiile de sinteză a polimerilor A. astfel că un monomer cu două legături este bifuncţional.5…3. în continuare reacţia desfăşurându-se de la 231 .1 d. cu trei legături trifuncţional şi cu mai mult de trei legături polifuncţional. ajungând în unele cazuri să aibă şi valori peste 10. Rezultă că pentru realizarea reacţiei de polimerizare este suficientă activarea energetică pentru iniţiere. aceeastă etapă este ilustrată în figura 11. iar celălat capăt este liber şi poate primi noi unităţi.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Mm descrie mărimea intervalului de distribuţie a maselor Mn moleculare sau polidispersitatea care pentru polimerii uzuali are valori 1. adică a căpătat o legătură liberă. Raportul 11. atunci când capetele libere a două lanţuri moleculare se întâlnesc şi se unesc (v. • propagarea (creşterea) în decursul căreia radicalii liberi formaţi în etapa anterioară participă la reacţii de transfer în care se extrage un atom dintr-o moleculă legându-se la radical care devine stabil şi se generează un nou radical din molecula care a furnizat atomul. numărul de legături libere ale unui monomer reprezintă funcţionalitatea acestuia.

deoarece prin polimerizare nu se elimină produse secundare de reacţie. Reacţia de policondensare este o reacţie în trepte (sau pas cu pas) deoarece creşterea lanţului macromolecular se realizează prin formarea de noi legături în urma reacţiilor de condensare. Polimerii astfel obţinuţi au compoziţia chimică a merilor din care provin. reacţia are loc cu eliminarea unor substanţe cu molecula mică (cel mai frecvent apa). astfel că polimerul obţinut are compoziţia chimică a merilor din care provine (la fel ca la polimerizare). obţinerea unor grade de polimerizare corespunzătoare presupune controlul desfăşurării reacţiilor astfel încât să nu se atingă prematur echilibrul. Fig. Policondensarea este procesul prin care două molecule organice diferite reacţionează pentru formarea unei molecule complexe ce se unesc în lanţul macromolecular. ceea ce înseamnă că polimerii obţinuţi prin policondensare au compoziţie chimică diferită de a monomerilor din care provin. b – propagarea. c − intreruperea prin combinare. C.1 Etapele reacţiei de polimerizare: a – iniţierea. Poliadiţia este o reacţie în trepte (la fel ca policondensarea) care decurge fără eliminarea unei substanţe cu molecula mică. polimerii care se formează prin poliadiţie au de obicei în lanţurile principale şi alţi atomi decât carbonul. 11. d − întreruperea prin disproporţionare B.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR sine. fapt pentru care este numită reacţie în lanţ. 232 .

11. Structura polimerilor Proprietăţile fizico-mecanice ale polimerilor sunt influenţate de compoziţia chimică şi de structură care se apreciază cu ajutorul a două caracteristici: configuraţia şi conformaţia. 11. − aranjamentul atactic – acela în care unităţile structurale X sunt dispuse aleator faţă de lanţul principal (v. − aranjamentul sindiotactic – acela în care unităţile structurale X sunt dispuse alternant de o parte şi de alta a lanţului (v.2: − aranjamentul isotactic – acela în care toate unităţile structurale X (atomii sau radicalii care caracterizează monomerul) sunt dispuse de aceeaşi parte a lanţului (v. după un număr anumit de monomeri (implicit şi legături) poziţia monomerului următor este practic independentă de cea a primului monomer. posibilitatea de rotire permite modificarea poziţiei monomerului vecin fără ruperea legăturii chimice. Considerând dispunerea grupelor laterale ale monomerilor care alcătuiesc catena (lanţul macromolecular) faţă de lanţul principal pot exista trei tipuri de aranjamente distincte.3. realizată prin rotirea în jurul legăturii simple dintre atomii de carbon. ceea ce înseamnă că modificarea configuraţiei se poate face numai prin ruperea legăturilor chimice.2c). iar dacă lanţul are ramificaţii lungi este un polimer ramificat sau dendrimer. deşi 233 . ilustrate în figura 11. caz în care rezultatul sintezei este un homopolimer sau pot fi diferiţi şi în acest caz rezultatul sintezei este un copolimer. porţiunea respectivă a macromoleculei numindu-se segment de lanţ. fig. Reacţiile de sinteză a polimerilor au la bază mecanisme complexe a căror prezentare în detaliu depăşeşte cu mult cadrul acestei lucrări.2b).2a). Configuraţia se referă la relaţia de ordine a unităţilor structurale în cadrul lanţului macromolecular dată de legăturile chimice. Conformaţia se referă la poziţia relativă a doi monomeri vecini. fig. 11.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor În timpul desfăşurării reacţiilor de sinteză pot avea loc ramificări ale lanţului molecular. dacă lanţul macromolecular nu are ramificaţii sau acestea sunt scurte polimerul respectiv este un polimer liniar. chiar şi în cazul în care monomerii participanţi sun bifuncţionali (au doar două legături active). fig. În acest mod. aceştia pot fi identici. Polimerii care au aceeaşi compoziţie chimică dar aranjament diferit al monomerilor se numesc steroizomeri. 11. Din punct de vedere al tipului monomerilor ce alcătuiesc lanţul. Din punct de vedere al utilizării materialelor pe bază de polimeri sunt mult mai importante aspectele privind structura şi proprietăţile acestora.

Poziţia relativă a lanţurilor macromoleculare încolăcite este aleatoare ceeea ce conferă structură amorfă polimerilor. obţinându-se o structură parţial cristalină apreciată prin gradul de cristalinitate. c − aranjament atactic Fig 11. b – structură cristalină. Porţiunile de catene aranjate ordonat sunt numite cristalite şi au o dispunere aleatoare în masa polimerului. care exprimă procentual volumul zonelor cu structură cristalină. ceea ce influenţează proprietăţile fizico-mecanice ale polimerului. Structurile polimerilor liniari: a – structură amorfă. 11. în figura 11. prin anumite procedee tehnologice se poate realiza şi o orientare a cristalitelor.109.2 Dispunerea grupelor laterale la stereoizomeri: a − aranjament isotactic. În cazul polimerilor liniari se poate realiza şi o ordonare la distanţă pe anumite zone prin alinierea unor segmente de lanţ. b – aranjament sindiotactic.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fiecare legătură are un unghi fix (aprox.3 se prezintă schematic poziţiile lanţurilor moleculare în cazul structurilor amorfe. Fig. Aceasta înseamnă că distanţele dintre atomi sunt diferite în funcţie de conformaţia lanţului (şi implicit interacţiunile dintre ei). cristaline şi texturate. c – texturare cristalină 234 . obţinându-se o texturare a zonelor cristaline.5o) macromolecula rezultă sub forma unui lanţ flexibil încolăcit.3.

b – bloc. 11. rezultând o reţea tridimensională dezordonată numită structură reticulară – respectiv polimer reticulat. Fibrilele rezultă prin orientarea cristalitelor pe o singură direcţie. Reprezentarea schematică a componentelor unei sferulite Lanţurile moleculare ale polimerilor liniari şi ramificaţi se pot lega între ele prin punţi formate dintr-o singură unitate structurală (atom sau radical liber) sau printr-un lanţ scurt. Fig. 11. fie ulterior prin amestecarea polimerului cu un agent de reticulare (element sau compus chimic).5 a).din acest punct de Fig.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Cristalizarea poate conduce şi la realizarea unor structuri supramoleculare de tip fibrile şi/sau sferulite. fig. 4. iar sferulitele prin unire mai multor fibrile în jurul unui nucleu aşa cum se observă în figura 11. 11. 235 . Reticularea se poate realiza fie în timpul reacţiilor de sinteză.5 b) şi copolimer grefat. c . care are un lanţ principal constituit din monomeri de acelaşi tip şi ramificaţii ale acestuia din polimeri de alt tip (v. o sferulită cuprinde atât fibrile cât şi cristalite orientate aleator.grefat de copolimeri: copolimer statistic cu distribuţia monomerilor aleatoare (v. fig. 11.4. fig.5 c). În cazul structurii copolimerilor apare suplimentar problema distribuţiei monomerilor diferiţi în cadrul lanţului macromolecular. 11. lanţuri moleculare de legătură şi zone cu structură amorfă. în cazul polimerilor reticulaţi noţiunea de macromoleculă îşi pierde sensul deoarece se formează un complex de legături în care catenele nu mai pot fi individualizate. copolimer bloc. cu secvenţe succesive de monomeri de acelaşi tip în cadrul lanţului (v.5 Tipurile structurale de copolimeri: vedere existând următoarele tipuri a – statistic.

dacă temperatura depăşeşte o anumită valoare se produce degradarea termică a polimerului prin ruperea legăturilor dintre monomeri şi oxidarea exotermă (arderea) acestora. Caracterizarea generală a polimerilor Caracteristicile generale ale polimerilor şi materialelor pe bază de polimeri rezultă din particularităţile naturii chimice (compoziţie şi tip de legături) şi structurii lor.3). materialul comportându-se ca un solid rigid (stare vitroasă).1. fig.7 arată că temepratura Tc este puternic dependentă de masa moleculară a polimerului. la temperaturi Tv < T ≤ Tc. scap 10. Temperaturile Tv şi Tc ale căror valori depind în principal de compoziţia chimică şi de masa moleculară. La temperaturi T > Tc. trecerea către starea lichidă la încălzire făcându-se treptat într-un interval de temperatură (v. după caracterul deformaţiilor. în figura 11.4.4. în acest interval de temperaturi polimerul se poate afla într-o stare înalt elastică (deformaţiile sunt preponderent elastice) sau într-o stare elasto-plastică (deformaţiile sunt preponderent plastice). sunt caracteristici importante ale polimerilor deoarece permit stabilirea temperaturilor de lucru şi temperaturilor de prelucrare. şi variază liniar cu temperatura.6 valorile lor au fost marcate în mod convenţional. După comportarea la încălzire. deformaţia specifică are valori foarte ridicate (corespunzătoare uneori unor alungiri de peste 10 ori lungimea iniţială). Proprietăţile polimerilor 11. iar Tv rămâne practic constantă la valori mai ridicate ale masei moleculare. În cazul polimerilor caracterizarea poate fi făcută mai sugestiv cu ajutorul curbei termo-mecanice care arată dependenţa deformaţiei specifice în funcţie de temperatură (la solicitare constantă) aşa cum se observă în figura 11. transformările producându-se de fapt în intervale de temperaturi a căror mărime şi configuraţie prezentate în figura 11.6.3). Este cunoscut că principala consecinţă a structurii amorfe este faptul că materialele respective nu au o temperatură definită de topire solidificare. (v. în practică. materialul se comportă ca un fluid a cărui vâscozitate scade pe măsură ce creşte temperatura. şi în cazul polimerilor ca şi în cazul sticlelor există o temperatură Tv de tranziţie sticloasă (vitroasă) sub care se comportă din punct de vedere mecanic ca solidele cristaline şi o temperatură de curgere Tc deasupra căreia materialul se comportă ca un lichid vâscos. 10. La temperaturi T ≤ Tv. se determină şi o temperatură considerată temperatură de sfârşit de topire de la care polimerul este în stare lichidă. substanţele macromoleculare se grupează în 236 .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 11. deformaţiile sunt mici.

Fig. complet amorfă sau parţial cristalină. iar la o reîncălzire ulterioară mişcările moleculelor fiind limitate nu se mai atinge starea vâscoasă.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor trei categorii. ele menţinându-şi starea înalt elastică până la temperatura de descompunere. materialul descompunându-se fără să mai treacă prin faza de înmuiere (în cazul lor temperatura Tv este ridicată şi nu mai există temperatura Tc). • Elastomerii sunt substnţe macromoleculare cu catene lungi. ce pot fi încălzite în vederea prelucrării la temperaturi T > Tc de un număr nelimitat de ori (cu condiţia evitării temperaturilor de degradare). polimerii au câteva caracteristici generale prezentate în continuare. Legăturile puternice. astfel că sub acţiunea solicitărilor mecanice se pot deforma uşor şi reversibil. Tc) sau în stare vitroasă (T < Tv). încolăcite. termoplaste (plastomeri). 11.6 Curba termo-mecanică a unui polimer cu structură amorfă Fig. b) Au coeficient de dilatare specifică mare datorită legăturilor Van der 237 . termorigide şi elastomeri. 11. Se utilizează în stare elasto-plastică în domeniul de temperaturi (Tv . • Termoplastele sunt substanţe macromoleculare cu structura liniară sau ramificată. iar la încălzire nu trec prin faza de înmuiere datorită reticulării slabe. Temperatura Tv a elastomerilor este sub temperatura ambiantă. Reticularea se produce prin activare termică (întărire la cald) sau prin activare chimică la introducerea în masa polimerului de bază a unui agent de reticulare (întărire la rece). Indiferent de categoria în care se încadrează. astfel că fragilizarea se produce la temperaturi scăzute. care formează ochiuri elastice. a) Sunt substanţe cu densitate mică (ρ = 900…2200 kg/m3) datorită faptului că elementele componente (în principal H şi C) au masa atomică redusă. caracteristice structurii reticulare le conferă proprietăţile de rezistenţă corespunzătoare stării vitroase.7 Dependenţa temeperaturilor Tv şi tc de masa moleculară • Termorigidele sunt substanţe macromoleculare cu grad mare de reticulare care se prelucrează într-o stare de polimerizare incompletă în care nu s-a format reţeaua spaţială a structurii.

e) Proprietăţile lor sunt afectate de radiaţiile din spectrul vizibil. Proprietăţile mecanice ale polimerilor Datorită caracteristicilor structurale polimerii prezintă particularităţi şi în comportarea la solicitări mecanice generate în special de mecanismele prin care se realizează deformarea acestora sub acţiunea solicitărilor exterioare. schimbări de culoare. ruperea legăturilor interatomice şi refacerea lor în alte poziţii (v. ceea ce explică deformabilitatea ridicată a termoplastelor şi elastomerilor care au structuri liniare şi ramificate.3). − modificarea distanţelor dintre monomeri. ceea ce are ca efect îmbătrânirea materialului. Spre deosebire de solidele cristaline a căror deformare elastică se bazează pe modificarea reversibilă a distanţelor interatomice (ce se poate realiza în limite restrânse) iar deformarea plastică presupune alunecarea pe planele atomice.) acţionează conjugat. ce se manifestă la nivel macroscopic prin apariţia unor fisuri. de ultraviolete şi de radiaţiile ionizante care pot rupe legăturile dintre catene şi/sau dintre monomeri modificând astfel structura iniţială prin reducerea gradului de polimerizare. în cele ce urmează se vor prezenta mai detaliat aspectele legate de comportarea mecanică a polimerilor. Primele două mecanisme se pot realiza la valori scăzute ale solicitărilor.2. − alunecarea relativă a catenelor. înrăutăţirea proprietăţilor dielectrice (scad valorile rezistivităţii şi permitivităţii electrice). cap.4. f) Factorii fizico-chimici (temperatură. de plasticitate şi de elasticitate. scap 11. umiditatea etc. 11. reducerea proprietăţilor de rezistenţă mecanică. desfăşurarea şi decuplarea catenelor aşa cum sugerează schema din figura 11.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Waals (legături slabe) dintre catene şi conformaţiei acestora (v. radiaţii. ultimele două mecanisme necesită solicitări mai ridicate şi se întâlnesc în cazul duroplastelor cu structură reticulară sau în cazul 238 .8. Ca şi în cazul celorlalte tipuri de materiale. prezenţa oxigenului şi ozonului. d) Au conductibilitate termică mică şi rezistivitate electrică foarte mare datorită legăturilor covalente din interiorul lanţului macromolecular. − ruperea legăturilor intermoleculare. din acelaşi motiv pot fi degradate de microorganisme (biodegradabilitate). 3). c) Sunt inflamabile (în marea majoritate a cazurilor) şi au stabilitate termică redusă datorită faptului că sunt substanţe organice. în cazul polimerilor deformările se pot realiza prin mai multe mecanisme după cum urmează: − îndreptarea.

11. deformaţia corespunzătoare acestei etape are o componentă elastică εr şi o componentă plastică εp − imediat după încetarea solicitării dispare deformaţia iniţială ε0. se produce o deformare elastică iniţială la valoarea ε0 în conformitate cu legea lui Hooke (v.10: − la solicitarea corespunzătoare unei tensiuni σ0. Fig. (11. • Vâscoelasticitatea reprezintă capacitatea polimerilor de a căpăta deformaţii elastice variabile în timp sub acţiunea solicitărilor constante şi este caracterizată de următoarele aspecte ilustrate schematic în figura 11.4) .8. fig. Mecanismele complexe prin care se produce deformarea polimerilor generează comportări particulare ale acestora sub acţiunea solicitărilor. a cărei variaţie cu timpul se determină cu relaţia: în care σ0 este tensiunea constantă corespunzătoare solicitării. 11. care care rămâne permanentă (v. − menţinând încărcarea constantă materialul continuă să se deformeze cu viteze din ce în ce mai mici până la atingerea unei stări staţionare (similar fluajului primar al materialelor metalice). iar τr − constanta de relaxare se defineşte prin relaţia. aceste particularităţi sunt ilustrate şi de curbele CCCT schematizate în figura 11.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor polimerilor liniari cu grade ridicate de cristalinitate la care s-a realizat o orientare preferenţială a lanţurilor moleculare. cap3).10).5) E în care η este vâscozitatea. iar ulterior deformaţia se reduce treptat în timp până la valoarea εp. existenţa deformaţieie elastice reversibile a polimerilor se evidenţiază pe cale experimentală.9 din care rezultă că domeniul dependenţei liniare dintre tensiuni şi deformaţii (porţiunea liniară a curbelor) este redus chiar şi în cazul polimerilor cu rezistenţă mecanică mai ridicată. E − modulul de elasticitate. Mecanismul deformării polimerilor liniari prin îndreptarea şi desfăşurarea catenelor Caracteristica esenţială a comportării vâscoelastice este existenţa deformaţiei elastice reversibile εr. 239 σ τ ε r = 0 (1 − e r ) . η τr = . E τ (11. în mod obişnuit.

10.11 a.b.11. fig.c). 11. d – elastomeri 240 .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. în cazul elastomerilor a căror temperatură Tv se află sub temperatura ambiantă. b – polimeri reticulari (duroplaste).9. c – termoplaste cristaline. fig. 11.11 în care se prezintă calitativ această dependenţă pentru principalele tipuri de polimeri. 11. Fig. 11. Analizând aceste reprezentări se constată că variaţia cea mai mare o au polimerii cu structură liniară (termpoplastele). 11. se constată că aceştia îşi menţin modulul de elasticitate aproape nemodificat până aproape de temperatura de curgere(v. Curbele caracteristice convenţionale la tracţiune (CCCT ale unor polimeri Fig. datorită limitelor largi în care variază modulul de elasticitate pentru reprezentările respective se utilizează coordonatele logaritmice. Variaţia modulului de elasticitate E cu temperatura pentru: a − termoplaste amorfe. variaţiile devin din ce în mai mici (v. Variaţia deformaţiei în timp a polimerilor cu comportare vâscoelastică În legătură cu comportarea vâscoelastică a polimerilor este şi variaţia cu temperatura a modulului de elasticitate E aşa cum se observă din figura 11.11d). prin reticulare (duroplastele) sau prin texturare cristalină.

tensiunile reziduale. în mod uzual. (11. (11.6) în care σ0 este tensiunea iniţială. tipul şi dimensiunile dispozitivelor de fixare şi de solicitare a epruvetelor. care reprezintă durata necesară atingerii unei anumite tensiuni prin relaxare. ceea ce a impus elaborarea unor standarde specifice dedicate acestor încercări. de exemplu STAS 5794 prevede pentru condiţionare şi încercare două atmosfere standard: atmosfera standard normală 23/50 adică temperatura de 23 oC şi umiditatea relativă de 50 % şi atmosfera standard pentru zone tropicale 27/65 (27 oC şi 65 %). iar τrt este constanta de relaxare a tensiunilor. gradul de orientare a macromoleculelor gradul de reticulare.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Deoarece modulul de elasticitate este o caracteristică ce arată rezistenţa opusă de corpuri la deformare.1 se prezintă principalele tipuri de încercări mecanice şi termomecanice şi standardele după care se execută. rt σ = σ 0e τ −τ 241 . din studiul variaţiei acestuia cu temperatura rezultă informaţii necesare atât la stabilirea condiţiilor în care pot fi exploatate piesele din polimeri cât şi pentru proiectarea proceselor tehnologice de fabricaţie ale acestora. în tabelul 11. astfel că se reglementează prin norme condiţionarea epruvetelor – adică menţinerea lor în condiţii standard de temperatură şi umiditate relativă o durată suficientă pentru atingerea echilibrului higrometric.7) caracteristica τrt rezultând pe curba de relaxare σ =f(τ) determinată experimental pentru un tip de material analizat. • Relaxarea tensiunilor este fenomenul de reducere treptată a tensiunilor în timp. mijloacele şi metodele de măsurare utilizate. în cazul solicitărilor la care deformaţiile rămân constante. pentru definirea τrt se consideră una din condiţiile: σ = σ 0 e −1 sau τ = τ rt ln 2 . Variaţia tensiunilor σ în timp este dată de relaţia: . Încercările mecanice şi caracteristicile prin care se apreciază proprietăţile polimerilor se definesc şi se determină prin metode similare celor aplicate în cazul materialelor metalice. La efectuarea încercărilor mecanice ale polimerilor trebuie să se ţină seama şi de faptul că proprietăţile lor sunt mult mai puternic afectate de factorii de mediu. influenţa puternică a “istoriei termomecanice”) fac ca încercările polimerilor să difere totuşi prin geometria şi dimensiunile epruvetelor. Mecanismul relaxării tensiunilor în cazul polimerilor este curgerea plastică ce are loc ca urmare a modificării poziţiei relative a moleculelor lanţurilor prin alunecări succesive în urma cărora componenta elastică a deformaţiei totale (ce rămâne constantă) se micşorează şi creşte componenta plastică. Particularităţile structurale şi de comportare mecanică (starea amorfă sau parţial cristalină.

SR EN ISO 8256. STAS 7310 SR EN ISO 2039. se admite condiţionarea accelerată la temperaturi de 50…95 oC şi umiditatea relativă 50 %.1 Principalele încercări ale polimerilor Tipul încercării Denumirea încercării Tracţiune Standardele după care se execută SR EN ISO 527. În aceste situaţii. STAS 6175. Tabelul 11. Epruvetele din semifabricate sau piese se obţin prin prelucrări mecanice ai căror parametri tehnologici sunt riguros prescrişi şi controlaţi astfel încât să se evite abaterile dimensionale şi prezenţa concentratorilor de tensiuni care pot apare mult mai uşor datorită durităţii scăzute a polimerilor şi au influenţă mult mai mare asupra comportării la rupere a acestora decât în cazul materialelor metalice. se reglementează prin standarde formarea epruvetelor prin injecţie. STAS 9046 ISO 2285*. ASTM D 671 SR ISO 75 STAS 6174 SR ISO 306 ISO 974. prin presare sau prin turnare. STAS 9775 STAS 5801. cu condiţia ca la temperatura respectivă materialul să nu sufere transformări ireversibile. STAS 6765 STAS 9182 SR EN ISO 8067. obţinerea epruvetelor pentru încercările mecanice ale polimerilor poate fi diferită de cazul materialelor metalice deoarece polimerii se livrează şi sub formă de material granular sau în stare lichidă nu numai sub formă de semifabricate sau piese finite. STAS 6127 SR ISO 178. STAS 8826 SR EN ISO 899. SR ISO 868. STAS 9594 Încercări de scurtă durată (instantanee) Compresiune Forfecare Sfâşiere Incovoiere statică.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR duratele de condiţionare diferă de la o încercare la alta şi sunt cuprinse în majoritatea cazurilor între 24 şi 96 de ore. STAS 5874. ISO 12244* SR EN ISO 4599 NF T 51-120*. Câteva aspecte privind încercările uzuale şi caracteristicile determinate vor fi prezentate în continuare. Incovoiere prin şoc Duritate Fluaj Relaxare Tensofisurare într-un mediu dat Oboseală Temperatura de încovoiere sub sarcină Încercări Stabilitatea termică termomecanice Temeperatura de înmuiere Temperatura de fragilizare * Nu există standarde echivalente SR sau STAS Încercări de lungă durată De asemenea. ISO 8570. În cazul materialelor care ating echilibrul higrometric după durate lungi. SR ISO 6602. a) Încercarea la tracţiune se realizează conform SR EN ISO 527 pe 242 . STAS 5871. STAS 6642 SR EN ISO 604.

. fig. iar cele din figura 11. corespunzătoare porţiunii OA a curbei.12.13 a. conform SR EN ISO 527: a − epruveta tip 1. cel mai frecvent întâlnindu-se curbe de tipul celor prezentate în figura 11.13 b sunt caracteristice materialelor polimerice cu tenacitate bună.c pentru materiale termorigide. Epruvetele pentru încercarea la tracţiune a polimerilor.2…600 mm/min. secţiunea reală fiind mult mai mică decât cea convenţională.11. d – epruveta tip 5 . începând de la solicitarea corespunzătoare puctului B. Curba caracteristică convenţională la tractiune CCCT se defineşte la fel ca în cazul materialelor metalice şi prezintă aspecte diferite în funcţie de tipul materialului (v. iar pentru solicitările corespunzătoare porţiunii AB comportarea elastică devine neliniară. deoarece. să aibă cursa mare (până la 1000 mm) şi mijloace de măsurare a deplasărilor atât de mari. deoarece zona gâtuită se extinde pe aproape toată 243 Fig 11.12 d pentru folii şi materiale termoplaste cu alungirea mare.unde s-au figurat şi aspectele pe care le capătă epruveta pe parcursul încercării. dar care nu prezintă o limită de curgere aparentă. pe epruvetă apare o gâtuire pronunţată. b − epruveta tip 2. materialul prezintă elasticitate liniară (este valabilă legea lui Hooke). Reducerea tensiunii pe porţiunea BC este aparentă. Analizând CCCT din fig. c − epruveta tip 4. cele din figura 11.13 a se constată că pentru solicitări mici. curbe de tipul celei prezentate în figura 11. În continuare se produc deformaţii fără creşterea tensiunii (porţiunea CD a curbei).12 a pentru materiale termoplaste cu alungire redusă. Maşina pe care se execută încercarea trebuie să fie capabilă să realizeze încărcarea cu viteze de 0.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor epruvete plate de forma celor prezentate în figura 11. 9). această comportare este specifică materialelor termoplaste încercate la temperatura ambiantă.12 în funcţie de tipul materialului după cum urmează: cele din figura 11.12 b. 11.

fenomenul se explică prin faptul că la aceste solicitări are loc descolăcirea. b – fără limită de curgere aparentă − limita de curgere aparentă se determină pentru materiale a căror CCCT este de tipul celei din figura 11.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR lungimea calibrată a epruvetei (v. deoarece continuarea deformării presupune mărirea distanţelor dintre monomerii lanţului (realizată cu consum de energie mai mare) până în momentul ruperii (porţiunea DE a curbei CCCT). Prin încercarea la tracţiune a polimerilor se determină în mod uzual următoarele caracteristici: − modulul de elasticitate E (modulul lui Young) este panta porţiunii liniare a CCCT . − limita de curgere convenţională Rp se determină pentru materiale a căror curbă caracteristică este de tipul celei din figura 11. 200 % sau 300 % în funcţie de standardul după care se execută încercarea).13 a). CCCT tipice pentru polimeri: a – cu limită de curgere aparentă.5 %.25 % şi εt = 0.13 a. deoarece porţiunea liniară a CCCT în cazul polimerilor este foarte redusă. 11. distingându-se limita de curgere aparentă superioară ReH (tensiunea corespunzătoare punctului B de pe CCCT) şi limita de curgere inferioară aparentă ReL (tensiunea corespunzătoare punctului C de pe CCCT).13. Fig 11. La epuizarea capacităţii de deformare prin acest mecanism tensiunea începe să crească. în cazul elastomerilor se determină modulul de elasticitate secant definit ca fiind panta dreptei ce uneşte originea cu un punct de pe CCCT care corespunde unei deformaţii totale date (uzual 100 %. iar uneori chiar poate lipsi. fig. modulul lui Young se determină conform SR EN ISO 527 ca pantă a dreptei care trece prin punctele de pe CCCT corespunzătoare deformaţiei totale de εt = 0.13 b şi este definită de 244 .la fel ca în cazul materialelor metalice (v. îndreptarea şi orientarea catenelor după direcţia de solicitare. scap 3.4).

cu deosebirea că aria urmei se calculează pe baza adâncimii de pătrundere a penetratorului: F (11.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor SR EN ISO 527 ca fiind tensiunea corespunzătoare unei deformaţii totale εt = x % convenţional alese. alte standarde definesc limita de curgere convenţională ca fiind tensiunea corespunzătoare unei deformaţii remanente de 0. − alungirea procentuală după rupere Ar se defineşte şi se determină la fel ca în cazul materialelor metalice. ţinând seama de modul în care este definită Rm în cazul polimerilor şi de faptul că până la rupere materialul suferă deformaţii ce pot depăşi 1000 % această caracteristică nu poate fi utilizată la dimensionarea pieselor. caz în care se determină ducând o paralelă la porţiunea liniară a CCCT prin punctul corespunzător deformaţiei remanente date (v. L. fenomenul de curgere plastică fiind practic inexistent. adică: F (11. 138 N. b) Încercările de duritate ale polimerilor se bazează pe aceleaşi principii ca şi în cazul determinării durităţii metalelor. E sau 245 . prin încercarea la tracţiune se pot determina numai modulul de elasticitate E. fig. M. S0 unde Fr este forţa de tracţiune în momentul ruperii. 11. această caracteristică împreună cu limita de curgere sunt importante pentru stabilirea comportării pieselor din materiale polimerice deoarece arată care sunt deformaţiile maxime pe care le poate suferi materialul fără modificarea secţiunii (peste această solicitare apare gâtuirea). care au curba CCCT de tipul celei prezentat în figura 11.8) Rm = r .1…1 %. duritatea H (în N/mm2) se defineşte ca şi duritatea Brinell a materialelor metalice.13 b). 490 N sau 961 N fiind aplicată o durată τ = 30 s. şi alungirea după rupere Ar. după care se măsoară adâncimea de pătrundere a penetratorului h. − rezistenţa la rupere Rm este tensiunea corespunzătoare punctului E de pe CCCT. cu menţiunea că se folosesc scările Rockwell R.9) H= m πDh − determinarea durităţii prin metoda Rockwell este la fel ca la materialele metalice.9. − determinarea durităţii prin penetrare cu bilă – STAS 5871 se realizează folosind ca penetrator o bilă de oţel cu diametrul D = 5 mm. 358 N. Cele mai utilizate metode sunt. În cazul materialelor polimerice reticulate sau cristalinizate. − alungirea procentuală la limita de curgere Ac este deformaţia specifică totală corespunzătoare limitei de curgere aparente ReH. iar S0 este secţiunea iniţială a epruvetei. rezistenţa la rupere Rm. cu particularităţi impuse de valorile mai scăzute ale durităţii şi de comportarea vâscoelastică a polimerilor. forţa de apăsare Fm = 49 N.

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

K, ce diferă prin diametrul D al pentratorului (de tip bilă de oţel) şi mărimea forţei suplimentare F1 (v. scap 3.10), forţa iniţială F0 fiind aceeaşi (98,1 N); în tabelul 11.2 se prezintă valorile diametrelor penetratoarelor şi valorile forţei totale de apăsare (ce se menţine o durată de 10 s); se precizează că dintre aceste scări, cele mai utilizate sunt scările R şi M.
Tabelul 11.2. Caracteristicile scărilor de duritate Rockwell conform STAS 8826 Caracteristici Diametrul bilei D, mm Forţa totală F0+F1, N (kgf) R 12,7 588,4 (60) Scara durităţii Rockwell L M E 6,35 6,35 3,175 588,4 981 981 (60) (100) (100) K 3,175 1471 (150)

− determinarea durităţii prin metoda Shore se bazează pe utilizarea unui penetrator tronconic sau conic, ce este apăsat de un resort calibrat pe suprafaţa probei şi măsurarea adâncimii lui de pătrundere; durimetrul Shore este un dispozitiv portativ astfel construit încât penetratorul (de forma şi dimensiunile prezentate în figura 11.14) acţionează prin presarea plăcii de bază a dispozitivului pe suprafaţa probei şi este prevăzut cu un aparat indicator gradat de la 0 la 100, 0 corespunzând situaţiei în care penetratorul ar pătrunde complet în material, iar 100 − situaţiei când nu ar pătrunde deloc în material (prin presare, faţa frontală a penetratorului ajunge în planul feţei frontale a plăcii de bază (v. fig. 11.14); duritatea Shore astfel definită este o mărime convenţională, ce poate fi utilizată numai ca un criteriu de recepţie a materialelor; datorită comportării vâscoelastice a polimerilor, standardul SR ISO 868 prevede determinarea fie a unei durităţi instantanee, caz în care citirea trebuie să se facă în cel mult 1 s de la apăsare, fie a unei durităţi ce corespunde unei durate de 15 s de la apăsare; duritatea determinată cu aparatele prevăzute cu penetratorul din figura 11.14 a se numeşte duritate Shore A şi se utilizează în cazul termoplastelor moi şi elastomerilor, iar duritatea determinată cu penetratorul prezentat în figura 11.14 b se numeşte duritate Shore D şi se utilizează în cazul materialelor polimerice dure;

Fig. 11.14. Penetratoarele durimetrelor Shore: a – penetrator Shore A; b – penetrator Shore D 246

Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor

− determinarea durităţii prin metoda Barcol − STAS 11333 se bazează pe acelaşi principiu ca şi metoda Shore, cu diferenţa că diametrul şi lungimea penetratorului sunt mai mici (D = 0,157 mm, H = 0,76 mm), astfel că unei unităţi de duritate Barcol îi corespunde o adâncime de pătrundere de 0,0076 mm; condiţiile privind starea suprafeţei probei (lipsa craterelor, impurităţilor, zgârieturilor) sunt din acest motiv mai severe în cazul metodei Barcol. O corespondenţă aproximativă între durităţile determinate prin metodele Rockwell şi Shore (metodele care au cea mai largă utilizare) este prezentată în figura 11.15.

Fig. 11.15. Comparaţie între scările de duritate definite prin diferite metode

c) Încercările la rupere prin şoc se aplică în special materialelor termoplaste dure, materialelor termorigide şi materialelor compozite (v. cap 12) şi se diferenţiază în principal după tipul solicitării (încovoiere sau tracţiune) şi dispozitivului utilizat pentru încercare. − metoda Charpy - STAS 5871, utilizează ciocanul pendul Charpy de tipul celui folosit şi la metale (v. fig. 3.18.), cu precizarea că energia maximă este de până la 50 J; epruveta uzuală este epruveta tip 1, cu forma şi dimensiunile prezentate în figura 11.16 a, dar se poate efectua şi pe epruveta cu crestătură dublă (fig. 11.16 b), caz în care lovitura se aplică pe faţa perpendiculară pe crestătură; caracteristica mecanică determinată este rezilienţa (v. scap. 3.7), exprimată în J/m2;
247

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

− metoda Izod – STAS 7310 constă din ruperea unei epruvete cu crestătură, încastrată la unul din capete, printr-o lovitură aplicată cu un ciocan pendul la capătul liber, fie pe faţa cu crestătură, după schema prezentată în figura 11.17 a (încercare normală), fie pe faţa opusă crestăturii (încercare cu crestătura inversată); epruveta uzuală este epruveta de tip 1 utilizată la metoda Charpy (v. fig. 11.16), fiind acceptate numai două tipuri de crestături: cu r = 0,25 mm sau cu r =1 mm, ce se practică pe lăţimea b a epruvetei; caracteristica mecanică determinată este rezistenţa la şoc Izod , definită la fel ca rezilienţa în cazul metodei Charpy şi exprimată tot în J/m2;

− metoda Dynstat – STAS 6175 are la bază aceeaşi schemă de încercare ca metoda Izod, cu diferenţa că epruvetele utilizate au dimensiuni mult mai mici (Lxbxh = 15x10x3 mm), iar energia maximă de lovire este de până la 2 J; d) Încercările la fluaj ale polimerilor constau din solicitarea pe durate îndelungate cu sarcini constante în condiţii de temperatură şi umiditate controlate; aceste încercări sunt mai frecvente în cazul polimerilor decât în cazul materialelor metalice deoarece fluajul are loc la temperaturi apropiate de temperatura ambiantă, astfel că şi încercările se efectuează de cele mai multe ori în condiţii de atmosferă standard normală 23/50; solicitările pot fi la tracţiune, (STAS 9046) sau la încovoiere (SR ISO 6602), rezultatele fiind prezentate sub forma curbelor de fluaj ε = f(τ), (timpul la scară logaritmică) pentru diferite valori ale tensiunilor (v. fig. 11.18); cu ajutorul curbelor de fluaj se pot determina, folosind metodele sugerate în figura 11.18, următoarele dependenţe:
248

Fig. 11. 16. Epruvetele pentru încercările la încovoiere prin şoc ale polimerilor; a − normală; b – cu crestătură dublă

Fig 11.17 Schemele încercării la încovoiere prin şoc Izod; a – normală; b – cu crestătura inversată

Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor

− curbele izocronice tensiune – deformaţie, care permit stabilirea deformaţiei după o anumită durată de expunere la o solicitare dată; − curbele izometrice tensiune – timp, care permit stabilirea timpului după care deformaţia atinge o anumită valoare la o solicitare dată; − curbele modulului de fluaj Ef(τ), care, pentru o tensiune σ constantă, se determină cu relaţia: (11.10) E f (τ ) = σ , ε (τ ) în care ε(τ) este valoare deformaţiei epruvetei solicitate cu tensiunea σ, după o durată τ de solicitare.

Fig. 11.18. Curbele de fluaj ε = f(τ) şi curbele derivate din acestea: a – curbe de fluaj; b – curba izometrică; c – curba izocronică; d – curba modulului de fluaj

Criteriile după care se apreciază scoaterea din uz a pieselor din materiale polimerice depind de tipul materalului şi de rolul funcţional al piesei. Aceste criterii pot fi: − ruperea, în cazul materialelor fragile; − creşterea pronunţată a deformaţiilor (fluajul accelerat);
249

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

− atingerea unei deformaţii critice (a cărei valoare este uzual sub 1%); − apariţia unor microfisuri sau modifcarea culorii (albirea suprafeţei). Duratele încercărilor de laborator sunt rareori apropiate de cele reale deoarece duratele de serviciu în unele cazuri depăşesc 50 de ani (de exemplu reţelele de conducte). În aceste situaţii se aplică metode speciale de extrapolare a rezultatelor obţinute prin încercări la durate mai mici (de obicei 6 luni sau 1 an).

11.5. Principalele tipuri de materiale polimerice
11.5.1. Aditivii materialelor polimerice
În practică se utilizează materiale pe bază de polimeri care conţin şi alte substanţe introduse în scopul îmbunătăţirii anumitor proprietăţi şi/sau al reducerii costului; materialele care au la bază polimeri termoplastici sau polimeri termorigizi sunt cunoscute sub denumirea generică de materiale ( mase) plastice. Principalele tipuri de substanţe introduse în polimerii de bază sunt următoarele: − plastifianţii, care micşorează interacţiunea dintre catene, astfel că segmentele de lanţuri moleculare devin mai mobile şi comportarea vâscoelastică se îmbunătăţeşte; − agenţii de reticulare, care crează punţi de legătură între catene şi astfel se îmbunătăţesc proprietăţile de elasticitate şi de rezistenţă; pornind de la acelaşi polimer în funcţie de gradul de reticulare se pot modifica proprietăţile în limite foarte largi; − materialele de umplutură, care nu reacţionează de obicei cu polimerul de bază, ci se distribuie uniform prin amestecare mecanică în masa de bază şi contribuie astfel la creşterea rezistenţei mecanice; se utilizează în mod curent ca materiale de umplutură talcul, praful de cretă, caolinul, rumeguşul de lemn, fibre textile sau celulozice etc.; negrul de fum (particule sferice de carbon cu structură hexagonală) utilizat şi el ca material de umplutură are şi rol activ înfluenţând gradul de reticulare; − coloranţii, care introduşi în materialele polimerice le colorează în masă prin amestecare mecanică. Pe lângă aceste categorii de substanţe care nu lipsesc din nici un material plastic, se mai introduc în funcţie de scop şi alte categorii de substanţe cum ar fi: antistaticele, pentru reducerea electrizării prin frecare, ignifuganţii, pentru reducerea inflamabilităţii, lubrifianţii, pentru uşurarea prelucrării, fungicidele, pentru creşterea rezistenţei la atacul ciupercilor, antioxidanţii, pentru creşterea
250

Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor

rezistenţei la îmbătrânire a materialelor polimerice etc. Pe baza celor arătate se poate explica diversitatea extrem de mare a maselor plastice utilizate în prezent de societatea omenească. O încercare de grupare a celor mai utilizate tipuri după criteriul costului şi al proprietăţilor este prezentată în figura 11.19, în care pentru costul relativ s-a luat ca bază (Cr = 1) costul polietilenei, unul dintre cei mai utilizaţi polimeri.

Fig. 11.19. Principalele categorii de mase plastice

11.5.2. Materialele termoplaste
În această categorie sunt incluse materialele plastice la care polimerul de bază este un termoplast; principalele termoplaste şi caracteristicile lor mai importante sunt prezentate în tabelul 11.3. După structura lanţului molecular, termoplastele pot fi grupate în două categorii: − polimeri la care linia principală a lanţului molecular este formată numai din atomi de carbon, atomii diferiţi sau radicalii ataşându-se prin legături laterale; din această categorie fac parte: poliolefinele (PE, PP), polimerii vinilici (PVC, PS), polimerii acrilici (PAN, PMMA) şi fluoroplastele (PTFE); − polimeri care au în componenţa liniei principale a lanţului şi alţi atomi (de obicei N, O, Si) sau cicluri benzenice; din această categorie fac parte poliesterii (PET, PBT), poliamidele (PA), policarbonaţii (PC), acetalii (POM) etc.
251

Tabelul 11.3. Principalele caracteristici ale unor materiale termoplaste Denumirea materialului Polietilenă de joasă densitate Polietilenă de mare densitate Polipropilenă Polistiren Policlorură de vinil rigid Policlorură de vinil plastifiat Polimetacrilat de metil (plexiglas) Policarbonat Poliamida 66 (Nylon 66) Polioximetilena (acetal) Polietilen teraftalat (răşină poliesterică) Politetrafluor etilena (teflon) Poliacrilonitril (răşină acrilică) Acrilonitril/butadien /stiren Acetat de celuloză (celuloid) Simbol PE−LD PE−HD PP PS ρ, kg/m3 910…940 950…965 900…910 E, N/mm2 120…500 420…1400 500…1900 R m, N/mm2 5…16 Ar, % 200…600 Tv, o C −75 −75 −10 85…100 Tc, o C 115 130 170 Observaţii cristalinizată 40…55 % elastic, rezistentă cristalinizată. 60…80 % elastic rezistentă cristalinizată. 60…70 % mai rigidă decât PE amorf; dur şi fragil amorf; rigid, sensibil la zgârieturi compus vinilic amorf; flexibil, elastic amorf; rigid dur şi rezistent la zgârieturi amorf; rigid şi rezistent la şoc cristalinizată < 60 %; dură, rezistentă şi rigidă cristalinizată < 75 %; rigidă, elastică, rezistentă amorfă sau cristalinizată 30…40%; stabil dimensional cristalinizat < 70 %; coeficient de frecare redus compus acrilic; se trage uşor în fibre amestec de butadien-stiren (elastomer) şi stiren-acrilonitril (termoplast) modificaţie chimică a celulozei (polimer natural)

20…40 700…1300 30…50 200…1000 5…75 10…50 200…500 4…10 80…120 40…60 35…75

1040…1100 2800…3500 20…50

PVC dur 1360...1400 1500…3500 40…60 PVC−P 1150...1250 moale PC PA 66 POM PET PTFE PAN ABS CA − 10…30

125 175… 75…105 212 −40 150 225 230 250 170 255 330 320 − −

PMMA 1180…1220 2700…3500 60…80 1150...1250 2350...2450 1120...1180 900…2800 50…70 50…80

90…105 150 55 −50 73

1370...1430 3000…3500 60…70

1320…1390 2000…2500 40…60 100…2300 2100…2250 350…800 20…40

250…500 85...125 3…5 10…140 5…100 107 125 120

1100...1200 3500…4000 50…60 1040…1700 900…2800 1250...1350 800…2400 20…60 25…50

la extinderea utilizării lor.6).3) Excepţie 253 . termoplastele amorfe ( PVC. peste această temperatură masa cristalină trece în stare amorfă şi materialul curge plastic (stare vâscoasă). de asemenea. tabelul 11. 11. Domeniile de stare ale unor materiale termoplaste Termoplastele se utilizează ca materiale structurale în tehnică datorită caracteristicilor mecanice de rezistenţă relativ bune şi caracteristicilor de tenacitate care în unele cazuri sunt foarte bune. 11. ale unor termoplaste. PP.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Comportarea termoplastelor deasupra temperaturii Tv depinde de starea structurală a acestora. vâscozitatea scade pe măsură ce creşte temperatura atingând la un moment dat valorile corespunzătoare lichidelor. în funcţie de temperatură. iar la o încălzire mai mare curg plastic. PC) se comportă vâscoelastic imediat deasupra lui Tv. Principalele dezavantaje sunt legate de temperaturile relativ scăzute până la care pot fi utilizate (v. PA) au proprietăţi de rezistenţă – elasticitate care le permit menţinerea formei până la temperatura Tc (v. fig. PS. În figura 11. termoplastele cu cristalinitate parţială (PE.20 se prezintă simplificat domeniile de stare.20. Proprietatea lor de a putea suferi reîncălziri în domeniul de curgere de un număr nelimitat de ori în vederea prelucrării contribuie. ceea ce face ca piesele realizate să fie rezistente la şocuri. Fig.

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fac fluoroplastele (teflonul).4. dar mai puţin sensibile la 35…65 6…7 − zgâriere.3). adezivi. se prelucrează prin metodele metalurgiei pulberilor (v. rezistente la şoc. higroscopice şi nerezistente la apă 35…55 5.5…7. kg/m3 1250 R m. * proprietăţi asemănătoare cu ale UF.3. utilizate ca răşini de presare * dure şi fragile până la elastice.5 − dimensional. fragile.13). astfel că după prelucrare materialul capătă proprietăţi de rezistenţă şi duritate ce se menţin la o reîncălzire ulterioară până la temperatura de descompunere. ca matrice pentru materiale compozite * dure. cap.4. au stabilitate pe un interval mare de temperaturi (v. utilizate pentru piese presate sau turnate.3 3 funcţie de gradul de reticulare. lagăre. stabile 50…70 6. care. utilizate ca răşini de turnare.% kN/mm2 r Caracterizare 1550 1700 1250 Răşini epoxidice (EP) 1200 * dure.5. culoare deschisă. forme de turnare etc. Starea iniţială a acestor polimeri obţinuţi prin policondensare este de polimerizare incompletă. utilizate ca materialele de acoperire * dure şi fragile până la elastice în 40…90 6. angrenaje. Termoplastele se utilizează în tehnică pentru conducte. Tabelul 11. N/mm2 E. deoarece proprietăţile lor de curgere sunt slabe.75 laminare. culoare închisă. Principalele caracteristici ale unor polimeri termorigizi Polimerul Fenoplaste ( PF) − răşini fenol − formaldehidice (bachelitice) Aminoplaste (UF) răşini ureo. Principalele tipuri de materiale polimerizate termorigide şi câteva caracteristici ale lor sunt prezentate în tabelul 11.aldehidice Melamine (MF) − răşini melamin-formaldehidice Răşini poliesterice nesaturate (UP) ρ. materiale electroizolante etc. tabelul 11. 11. Materialele termorigide Proprietăţile caracteristice maselor plastice termorigide (numite şi duroplaste) sunt date de structura reticulară a polimerului de bază care intră în compoziţia lor. adezivi.0 1. matrice pentru compozite 254 . utilizate ca răşini pentru presare şi 35…70 7…10 0. A.2…8. în timpul fabricării obiectelor se produce reticularea spaţială prin intermediul legăturilor principale ale lanţurilor moleculare prin activare termică sau prin activare chimică (introducerea unui agent de întărire). datorită structurii lanţului (atomii de H din lanţul polietilenei sunt înlocuiţi de atomi de F).25 fierbinte. fragile.2…7. cu catene ramificate. piese cu solicitări moderate şi supuse la şocuri.

caz în care se folosesc răşini fluide (lichid vâscos) obţinute prin policondensarea ureei cu formaldehidă şi alcool furfurulic (răşini furanice). pentru cauciucurile uzuale se adaugă 4…5 % sulf. cauciuc acrilic. răşinile destinate acestui scop pot fi cu întărire la cald (răşini aminoplaste termoreactive) şi răşini cu întărire la rece. Aditivii cei mai importanţi introduşi împreună cu materialele de umplere în cazul elastomerilor sunt antioxidanţii.4 sunt indicate numai câteva utilizări specifice ale unor răşini termorigide.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor În tabelul 11. Materialele elastomerice (cauciucurile) Sunt substanţe macromoleculare a căror capacitate de deformare elastică se bazează pe structura constituită din lanţuri moleculare lungi. 11. cauciuc nitrilic. 11.scap. gradul de reticulare şi implicit caracteristicile de rezistenţă şi elasticitate sunt dependente de cantitatea de sulf.4.5. a căror întărire se realizează prin adăugarea unui agent de reticulare . ceea ce provoacă desfacerea a cca 10…30 % din legăturile duble şi legarea lanţurilor prin punţi de sulf. ceea ce are ca efect scăderea elasticităţii şi fragilizarea materialului.5 se prezintă elastomerii utilizati mai frecvent şi câteva din caracteristicile acestora. reticularea este completă. deoarece oxigenul şi ozonul acţionează în timp la fel ca agenţi de reticulare.) au rolul de a îmbunătăţi rezistenţa mecanică şi de a ieftini produsele. peroxizi sau amine).8). ce constă din ruperea unor legături duble din linia principală a lanţului şi realizarea unor legături între lanţurile macromoleculare prin punţi constituite din atomi sau grupuri de atomi ai agenţilor de reticulare (în mod uzual sulf. încolăcite şi slab reticulate aşa cum a fost arătat anterior (v. introduşi în masa elastomerului. fapt ce se datorează în special caracteristicilor de rezistenţă mecanică ale acestor materiale. În tabelul 11.1 şi fig. Reticularea slabă a elastomerilor (aşa numita vulcanizare) este un proces activat termic (ti = 120…150 oC). talcul şi praful de cretă etc. Materialele de umplere (negrul de fum. pulberea de silice (SiO2). În figura 11.21 se prezintă reacţia de vulcanizare cu sulf a cauciucului natural. 255 .4. gama întrebuinţărilor fiind mult mai extinsă. în timpul proceselor tehnologice de fabricare a produselor. 11. împreună cu alţi aditivi. Proprietatea de termorigiditate este esenţială în utilizarea răşinilor din această categorie ca lianţi pentru amestecurile de formare din care se realizează formele pentru turnarea pieselor din materiale metalice.). cauciuc butilic etc. iar dacă se introduce 45 % sulf. Elasticitatea lor asemănătoare cauciucului natural (poliizopren) a făcut ca denumirea de “cauciuc” să devină generică şi să fie alăturată denumirii elastomerului de bază (de exemplu. obţinându-se un material dur şi fragil cunoscut sub numele comercial de ebonită.

22 c).5.22 a. N/mm2 4…25 4…25 4…15 4…18 4…20 4…12 7…15 15…30 3…10 Ar.5. fig. obţinându-se diferite tipuri de materiale polimerice. oC −30…−60 −20…−50 −10…−40 −10…−50 −20…−50 −20…−40 −20…−40 0…−20 −50…−80 R 60 70 80 70 70 80 175 60 200 100 100 140 130 130 150 250 80 275 M U Q c t max − temperatura maximă de serviciu la expunere continuă. − grupa Q cuprinde cauciucurile siliconice. Caracteristicile principale ale unor elastomeri Elastomerul Cauciuc natural (NR) Butadien – stiren (SBR) Cauciuc butilic (IIR) Cauciuc nitrilic (NBR) Cloropren (CR) Polietilenă clorosulfonată (CSM) Elastomeri polifluorurati (FPM) Cauciuc poliuretanic (EU) Cauciuc siliconic (Q) Grupa R m. 11. Schema procesului de vulcanizare a cauciucului natural cu sulf Tabelul 11. valenţele libere ale lanţului siloxanic pot fi completate cu radicali organici.22 b) sau reticulaţi (v. După tipul lanţului macromolecular elastomerii se împart în patru grupe: − grupa R cuprinde polimerii cu lanţ nesaturat ale căror proprietăţi se modifică prin reticulare. 11. fig.21. oC t max . 256 . Acestea sunt materiale polimerice la care linia principală a lanţului molecular este lanţul siloxanic.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. oC tmin. care pot fi liniari (v. numite generic polisiloxani. − grupa M cuprinde polimerii cu lanţ saturat. din care rezultă că particularităţi deosebite din punct de vedere al temperaturilor de serviciu prezintă siliconii. − grupa U cuprinde poliuretanii. % 100…600 100…500 100…800 100…400 100…500 100…500 100…200 100…800 100…400 Temperaturi de exploatare c i t max . 11. a cărui structură este prezentată în figura 11. i t max − temperatura maximă de serviciu la expunere inermitentă. Exemple de elastomeri din fiecare grupă sunt date în tabelul 11.

233 statistic. 249 curbă termo-mecanică. 231 grad de cristalinitate. lacuri sau uleiuri siliconice. 235 cristalite. b – polisiloxan cu molecule liniare. 256 masă moleculară. 11. 231 duritate Barcol. siliconii se pot prezenta sub formă de materiale rigide.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Fig. 236 curbe izocronice. de gradul de polimerizare şi de gradul de reticulare. 245 aminoplaste. 247 duritate Shore. 233 disproporţionare. 254 antioxidant. 254 fibrilă. 246 elastomeri. 250 atactic. deoarece îmbină proprietăţile de elasticitate ale materialelor organice cu stabilitatea termică şi chimică a materialelor anorganice (de exemplu. 250 antistatic. geluri. 230 material de umplutură. 249 257 dendrimer. 234 grad de polimerizare. 229 lanţ siloxanic. Structura chimică a siliconilor: a – lanţul siloxanic. 255 . 235. În funcţie de tipul radicalilor ataşaţi lanţului siloxanic. fig.22. 241 configuraţie. elastomeri (cauciuc siliconic). 234 curba modulului de fluaj. pot fi utilizate şi la temperaturi de 800 oC). pentru durate scurte. 237 fenoplaste. nu dezvoltă gaze toxice prin ardere şi aderă la suprafeţele metalice. 233 izotactic. 242 funcţionalitate. din acelaşi motiv îşi menţin proprietăţile de elasticitate într-un interval mare de temperaturi. 241 condiţionarea epruvetelor. 239 copolimer. c − polisiloxan reticulat Materialele pe bază de siliconi fac parte din categoria materialelor plastice de înaltă performanţă (v. 233 conformaţie. 233 lanţ molecular (catenă). fiind utilizate în industria aerospaţială.19). bloc. sunt neinflamabile. 235 formare epruvete. nehigroscopice. 233 atmosferă standard. 250 alungire la limita de curgere. 250 material elastomeric (cauciuc). 230 homopolimer. 11. la realizarea echipamentelor pentru zonele arctice etc. 233 constantă de relaxare. 249 curbe izometrice. Cuvinte cheie agent de reticulare. grefat.

236 termoplaste. Tillmann W. 1995 5. Stiinţa materialelor în construcţia de maşini. Bucuresti.. Zecheru Gh. Macmillan Publishing Company. 235 silicon. Editura Sudura. 1995 10. 237 tranziţie sticloasă (vitroasă). Van Vlack L. Editura Didactică şi Pedagogică. 248 segment de lanţ molecular. Techinques de l’Ingenieur. Addison-Wesley Reading. New York. 229 polimer. partea a doua. 254 răşini poliesterice. Vasilescu D. Saban R. 237 termorigide (duroplaste). Smith Ch. Materiale termoplastice şi materiale termorigide. 1989 8. Printice Hall. Paris. Elements of Materials Science and Engineering. şi Ciocea N. O. * * * Culegere de standarde române comentate CSCM – Mp4. 239 vulcanizare. Shackelford J. 254 reacţie în lanţ. Tehnologia materialelor. 248 rezistenţă Izod la şoc. 234 temperatură de curgere. Manualul inginerului. Constantinescu D. AM 3510. Bucureşti. Massachusetts. 247 rezistenţă Dynstat la şoc.. The Science of Engineering Materials. 229 polimer reticulat. 233 sferulită. Fundamente. 1983 2. Mitelea I. H. 250 poliadiţie.S. 230 polidispersitate. 1985 9.a. Materiale plastice. 1986 7. 1998 11. 1998 258 . Essais mecaniques des plastiques. Lugsheider E. 255 Bibliografie 1. 232 policondensare. IPG Ploiesti. 233 steroizomer. Studiul si ingineria materialelor. 231 răşini epoxidice. Bucuresti. Inc.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR melamine. Sixt Edition. * * * Hütte. Timişoara 1999 4. Krawczak P.. Bucureşti. 231 polietilenă. Stiinţa materialelor.. 229 plastifiant. Terminologie şi metode de analiză şi încercări. OIDCM. 232 polidispersie. 232 relaxarea tensiunilor. OIDCM. 1988 6. * * * Culegere de standarde române comentate CSCM – Mp5. New Jersey. Editura Didactică şi Pedagogică. 236 vâscoelasticitate. 256 sindiotactic. Introduction to Materials Science for Engineers. s. Materiale plastice. 1999 3. 241 rezilienţa. 254 monomer.. Bucureşti. Editura Tehnică.. 233 structură amorfă. 235 polimerizare. 232 reacţie în trepte.

b) este o reacţie în lanţ la fel ca polimerizarea. c) este o reacţie în trepte care decurge fără eliminarea unei substanţe cu molecula mică. b) este procesul prin care două molecule organice identice reacţionează pentru formarea unei molecule complexe.6.11.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Teste de autoevaluare T. b) sunt rezultatul unirii în lanţul macromolecular a unor monomeri diferiţi. c)după dispunerea monomerilor pot fi copolimeri statistici.11. d) în timpul procesului de creştere a catenelor ambele capete ale lanţului sunt libere? T. c) polimerii obţinuţi prin policondensare au compoziţie chimică diferită de a monomerilor din care provin. b) sunt compuşi chimici (în marea majoritate a cazurilor organici) cu molecule de dimensiuni mari. b) este o reacţie în lanţ ce se iniţiază în prezenţa unei substanţe introduse special în acest scop. c) prin polimerizare se obţin substanţe a căror compoziţie chimică diferă de a monomerilor din care provin.1. Care dintre următoarele afirmaţii despre polimeri sunt adevărate: a) sunt substanţe organice micromoleculare care conţin mai multe componente. d) polimerii care se formează prin poliadiţie au de obicei în lanţurile principale şi alţi atomi decât carbonul? T11.4. b) prin unirea capetelor libere a două catene. Care dintre afirmaţiile următoare despre copolimeri sunt adevărate: a) sunt rezultatul unirii unor monomeri de acelaşi tip. Prin ce se caracterizează reacţia de policondensare: a) este procesul prin care două molecule organice diferite reacţionează pentru formarea unei molecule complexe.11. Cum se realizează întreruperea reacţiei de polimerizare: a) prin introducerea unui radical care reacţionează cu monomerii liberi şi consumă energia necesară continuării reacţiei de polimerizare. c) numărul de monomeri din lanţul macromolecular reprezintă gradul de polidispersie moleculară. copolimeri grefaţi şi copolimeri bloc. d) prin transferul de la un lanţ la altul a unui unui atom de H care reface legătura dublă C = C a monomerului? T.2.11.11. d) după 259 . d) numărul de unităţi structurale din lanţul macromolecular reprezintă gradul de polimerizare? T.5. d) creşterea lanţului macromolecular se realizează prin formarea de noi legături în urma reacţiilor de condensare (reacţie în trepte)? T. c) prin răcirea bruscă a amestecului de reacţie. Prin ce se caracterizează reacţia de poliadiţie: a) este procesul prin care două molecule organice identice reacţionează pentru formarea unei molecule complexe. Care dintre afirmaţiile următoare despre reacţia de polimerizare sunt advărate: a) este o reacţie în trepete care necesită activare energetică la fiecare secvenţă.3.

11.13. b) la forma moleculelor monomerilor din componenţa catenelor. d) la numărul şi radicalilor liberi din unitatea structurală? T. La ce se referă noţiunea de sferulită în cazul structurii polimerilor: a) la formaţiunile structurale constituite prin încolăcirea unui lanţ molecular. c) îşi menţin proprietăţile înalt elastice până aproape de descompunere. d) pot fi încălzite în vederea prelucrării de un număr nelimitat de ori ? T.11. d) se durifică pe măsură ce creşte temperatura prin creşterea gradului de reticulare? T. La ce se referă noţiunea de configuraţie în cazul structurii polimerilor: a) la relaţia de ordine a unităţilor structurale în cadrul lanţului macromolecular dată de legăturile chimice. Care dintre mecanismele prin care se produce deformarea polimerilor sunt caracteristice termoplastelor şi elastomerilor: a) îndreptarea.12. c) polimeri liniari. d) la distribuţia monomerilor diferiţi în cadrul lanţului macromolecular? T. copolimeri atactici sau copolimeri isotactici? T.11.10. b) sunt substanţe macromoleculare cu grad mare de reticulare. c) la forma cristalitelor rezultate prin presare. b) ruperea legăturilor intermoleculare. Cum se comportă elastomerii la încălzire: a) odată cu creşterea temperaturii deformarea elastică se produce la solicitări mai mici. polimeri reticulaţi şi polimeri cristalini? T. c) la gradul de ramificare a catenelor. c) la poziţia relativă a doi monomeri vecini realizată prin rotirea în jurul legăturii simple dintre atomii de carbon. La ce se referă noţiunea de conformaţie în cazul structurii polimerilor: a) la relaţia de ordine a unităţilor structurale în cadrul lanţului macromolecular.14. polimeri atactici şi polimeri sindiotactici. Care dintre afirmaţiile următoare despre termoplaste sunt adevărate: a) sunt substanţe macromoleculare cu structura liniară sau ramificată. catenelor.7. c) se prelucrează într-o stare de polimerizare incompletă. b) la ordonarea pe anumite zone prin alinierea unor segmente de lanţ.11.11.11. b) pot fi încălzite în vederea prelucrării o singură dată. c)desfăşurarea şi decuplarea 260 . polimeri statistici şi polimeri grefaţi.11. b) polimeri isotactici. la o reîncălzire ulterioară nu se mai atinge starea vâscoasă? T. c) se utilizează numai în stare vitroasă.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR dispunerea monomerilor pot fi: steroizomeri. b) la forma pe care o capătă lanţurile macromoleculare. d) la zonele cu structură complexă ce ce rezultă prin prin unirea mai multor fibrile în jurul unui nucleu? T. Care sunt tipurile de polimeri după modul de dispunere a grupelor laterale faţă de lanţul principal: a) polimeri isotactici. complet amorfă sau parţial cristalină.9. Care dintre afirmaţiile următoare despre termorigide sunt adevărate: a) sunt substanţe macromoleculare cu structura ramificată.8.11. b) are loc înmuierea prin reducerea pronunţată a vâscozităţii.11.

Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor catenelor. c) materialul cu comportare vâscoelastică se deformează la solicitare constantă până la atingerea unei stări staţionare. b) alungirea procentuală la curgere Ac.20. d) materialul cu comportare vâscoelastică se deformează la solicitare constantă până la rupere? T. La ce se referă noţiunea de condiţionare a epruvetelor pentru încercări mecanice: a) la prelucrarea mecanică în condiţii care să asigure o anumită precizie şi rugozitate a suprafeţelor. b) reprezintă capacitatea polimerilor de a căpăta deformaţii elastice variabile în timp sub acţiunea solicitărilor constante. d) ruperea legăturilor intermoleculare? T.11. b) în cazul solicitărilor la temperatură variabilă. b) la polimerii puternic reticulaţi. d) la polimerii cu structură complet amorfă? T. c) la menţinerea epruvetelor într-o atmosferă standard o durată suficientă pentru atingerea echilibrului termic şi higrometric? T. c) decuplarea catenelor. d) limita de curgere aparentă Re? T. b) se măsoară diametrul urmei lăsate de penetrator pe suprafaţa probei şi se calculează duritatea ca raport dintre forţa de apăsare şi aria urmei.22.11. d) alunecarea relativă a catenelor? T.11.17. c) se măsoară adâncimea de pătrundere iar scala de duritate Shore are 100 261 .21.18. c) la temperaturi t < ta. În ce condiţii are loc relaxarea tensiunilor în cazul polimerilor: a) în cazul solicitărilor la care deformaţiile şi temperatura se menţin constante.18. Care dintre mecanismele prin care se produce deformarea polimerilor sunt caracteristice termorigidelor: a) alunecarea relativă a catenelor. b) modificarea distanţelor dintre monomeri. La care tip de polimeri se înregistrează variaţia cea mai mare a modulului de elasticitate E cu temperatura: a) la polimerii cu grad mare de cristalinitate.19. c) la polimerii nereticulaţi. c) în cazul menţinerii constante a temperaturii şi a forţelor exterioare.15.16. Care sunt caracteristicile mecanice determinate prin încercarea la tracţiune ce prezintă importanţă pentru proiectarea pieselor din materiale polimerice: a) rezistenţa la tracţiune Rm. b) la temperaturi T > Tc.11. Care dintre afirmaţiile următoare despre vâscoelasticitate sunt adevărate: a) este capacitatea polimerilor de a-şi menţine deformaţia elastică la reducerea vâscozităţii.11. d) în cazul creşterii temperaturii şi menţinerii constante a forţelor exterioare? T. d) la temperaturi Tv < T >Tc? T. b) la realizarea epruvetelor prin presare în condiţii standardizate. Care dintre afirmaţiile următoare despre metoda Shore de determinare a durităţii polimerilor sunt adevărate: a) metoda se bazează pe utilizarea unui penetrator tronconic sau conic ce este apăsat de un resort calibrat pe suprafaţa probei. c) alungirea procentuală la rupere Ar. În ce domeniu de temperaturi variază puternic modulul de elasticitate E: a) la temperaturi T < Tv.11.11.

PP. PA66. UP.11. PTFE. d) caracteristica mecanică determinată este rezistenţa Izod la şoc. ABS.30. PET. PP. EP. Care dintre următoarele mase plastice aparţin termorigidelor: a) fenoplastele.31.29. c) PE-LD. PAN. c) PE−HD. NBR. Q. b) constă din ruperea unei epruvete cu crestătură încastrată la unul din capete printr-o lovitură cu un ciocan pendul aplicată la capătul liber fie pe faţa cu crestătură fie pe faţa opusă crestăturii. PE-LD. În care dintre enumerările următoare materialele termoplaste sunt în ordinea crescătoare temperaturii de vitrifiere: a) PE−HD. PTFE. PAN. CR. IIR. PC. PP? T. d) duritatea Shore este o mărime convenţională ce poate fi utilizată numai ca un criteriu de recepţie a materialelor? T. b) NR. a) se utilizează aceeaşi schemă de solicitare ca la încercarea Charpy. Care dintre afirmaţiile următoare despre metoda Izod de încercare la încovoiere prin şoc sunt adevărate. d) siliconii? T.11.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR de unităţi. PET. CSM. d) UP. NR. d) UP. PET. b)poliuretanii liniari. PC.23. d) polistirenul? T. c) POM. ABS. definită ca fiind energia absorbită prin ruperea epruvetei şi exprimată în J. b)fenoplastele. valoarea 0 corespunâznd pătrunderii totale a penetratorului. ABS . Q? 262 .11.? T. FPM.11. ABS. În care dintre enumerările următoare materialele elastomerice sunt în ordinea crescătoare a temperaturii maxime de serviciu la expunere continuă: a) CR. PET. IIR. FPM. CR. PVC−P. d) siliconii? T. c) caracteristica mecanică determinată este rezistenţa Izod la şoc. PET. definită la fel ca rezilienţa în cazul metodei Charpy şi exprimată în J/m2? T. UF. MF. PET. PP. PP. UF. PC. c) EU. UF. MF. ABS. epruvetele fiind diferite.11.28. PF.11. c) răşinile alchidice.24. PAN.26.11. Care dintre afirmaţiile următoare despre încercările la fluaj ale polimerilor sunt adevărate: a) încercările sunt mai frecvente în cazul polimerilor decât în cazul materialelor metalice. PMMA. PTFE. În care dintre enumerările următoare materialele plastice termorigide sunt în ordinea descrescătoare a rezistenţei la rupere Rm: a) UF. ABS. În care dintre enumerările următoare polimerii sunt în ordinea crescătoare a modulului de elasticitate (valoarea medie a intervalului de variaţie): a) PE-LD. b) PP.EP. b) poliamidele. d) încercările se efectuează de cele mai multe ori în condiţii de atmosferă standard normală 23/50? T. c)policarbonaţii. b) încercările se efectuează numai prin solicitarea la tracţiune la temperaturi ridicate. PAN. d) PTFE. PE-LD.27. CSM. MF. PVC−P. UP. PET. c) încercările se efectuează prin solicitarea la tracţiune sau la încovoiere. MF? T.11. MF. b) PE−HD. Care dintre următoarele mase plastice aparţin termoplastelor: a) răşinile acrilice. b) UP.11. PVC−P. Care dintre următoarele mase plastice aparţin termoplastelor: a) polietilena. c) aminoplastele. d) EU.25. EP.

06 A.01 = 28.11. ∑ N i M i = 12020 ⋅ 10 4 . 28.6. rezultă: = 5180 . Aplicând relaţiile (11. 50000] Rezolvare Pentru calculul celor două mărimi prin care se poate caracteriza masa moleculară medie a polimerului se utilizează relaţiile (11. Să se calculeze gradul de polimerizare a unui lot de polietilenă de mare densitate PE−HD pentru care s-a determinat experimental o masă moleculară medie de 90000 g/mol Rezolvare Gradul de polimerizare n se determină cu relaţia (11.1): M C 2 H 4 = 2·12.1).3).2) şi (11.6. calculând mai întâi masa monomerului etilenă (C2H4) cu datele din tabelul 1. aplicând relaţia (10. Mm = ≅ 25208 g/mol şi M n = 12020 ⋅ 10 4 263 303 ⋅ 1010 12020 ⋅ 10 4 ≅ 23205 g/mol.06 g/mol .2. să se calculeze masa moleculară medie în funcţie de fracţia masică ( M m ) şi masa moleculară medie în funcţie de fracţia numerică ( M n ). Datele iniţiale şi rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A.1 (v.825·1010 1600 15000 240·105 36·1010 (10000 . 30000] 2400 25000 600·105 150·1010 (30000 .Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Aplicaţii A.6 Cu valorile astfel determinate.11. cap. Determinările experimentale de masă moleculară asupra unei probe de polimer au condus la datele prezentate în coloanele 1 şi 2 ale tabelului 11. se calculează mai întâi masa moleculară medie Mi pentru fiecare interval. g/mol Ni M i N i M i2 (0 . 5180 .11. 20000] (20000 .3) rezultă : ∑ Ni ∑ N i M i2 ≅ 303 ⋅ 1010 .01 + 4·1.2 Intervalul maselor moleculare.2) şi (11. produsele NiMi şi N i M i2 şi se completează coloanele corespunzătoare din tabelul 11. n= Tabelul 11. se obţine: 90000 ≅ 3207 . 10000] 330 5000 495·104 0. g/mol Numărul de lanţuri Ni Masa moleculară medie pe interval Mi.1. 40000] 700 35000 245·105 85. utilizând aceste date.375·1010 (40000 .75·1010 150 45000 675·104 30.1).

Ea – energia de activare a procesului de relaxare. prelucrată.3. ţinând seama de datele din τ enunţul aplicaţiei.81.5 tensiunile se relaxează la nivelul σ = σ 0 e τ − 1 τ rt = 11e − 90 60.6 .11 ) v rσ = v rσ o e în care vrσ 0 este o valoare de referinţă a vitezei de relaxare. Relaţia dintre viteza de relaxare a tensiunilor din materialele polimerice şi temperatură este de tip Arrhenius: T .5 N/mm2. Banda se menţine în această stare la ta o durată τ0 = 2 zile. Rezolvare Constanta de relaxare a tensiunilor pentru banda de cauciuc se poate determina cu ajutorul relaţiei (11.10−24 J/K.11.6). după care capetele benzii se fixează. după menţinerea barei o durată τ1 = 60 zile la t1=20 oC sau o durată τ2 = 50 zile la t2 = 25 oC. 11 ln 5. iar T – temperatura materialului (în K).6 zile. sub forma: τ rt = 0 . kB = 13. (11. înlocuind datele din enunţ se obţine σ ln 0 σ1 42 τ rt = = 60.5 N/mm2. Rezolvare a) Aplicând relaţia (11. care s-a relaxat la nivelul σ1 = 6 N/mm2. astfel încât în bandă se generează tensiuni normale de întindere σ0 = 11 N/mm2. Să se determine constanta de relaxare a tensiunilor pentru această bandă şi intensitatea tensiunilor din banda de cauciuc după menţinerea în poziţia întinsă o durată τ1 = 90 zile. după acest timp tensiunile din bandă atingând nivelul σ1 = 5. la t2 = 25 oC şi la t3 = 30 oC pentru o bandă de cauciuc. rezultă: 264 − Ea k BT τ −τ − 1 0 τ rt 90 − 42 60. pentru datele din enunţ.5 N/mm2. acelaşi rezultat putând fi obţinut şi astfel: σ = σ 1e = 5.4. a) Să se determine valorile constantei de relaxare a tensiunilor la t1 = 20 oC.11.6). după menţinerea ei (în stare întinsă) o durată τ3 = 40 zile la t3 = 30 oC.6 − ≅ 2.5e ≅ 2. dependentă de tipul materialului. b) Să se determine nivelul tensiunilor din bară.11. După menţinerea benzii în poziţie întinsă o durată τ1 = 90 zile. O bandă de cauciuc cu (secţiunea dreptunghiulară) este supusă la tracţiune.3.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR A. A. ştiind că în aceasta s-a generat o tensiune de întindere σ0 = 12 N/mm2. ca la rezolvarea aplicaţiei A.

12) k BT Considerând datele din enunţul aplicaţiei. se pot scrie 1 1 T T T relaţiile: vrσ = C . τ0 pentru aplicaţia considerată.00156 zile Constanta de relaxare a tensiunilor la t3 = 30 oC (T3 = 303 K) are valoarea: E − 24 = τ 0 e a = 0. 6 5 T2 ln τ rt2 − T1 ln τ rt2 T τ0 = e T2 − T1 = 0. v rσ = C . În aceste circumstanţe. acest sistem are soluţia: Ea = 1 1 − T1 T2 T T T kB ln T τ rt1 τ T2 rt = 13. 265 .8 ⋅ 10 −24 86.6 zile k B T3 b) Tensiunile din banda de cauciuc menţinută o durată τ3 = 40 zile la o t3 = 30 C (T3 = 303 K) vor fi: T τ rt3 4 . τ rt1 şi τ rt2 fiind σ 12 σ 12 ln 0 ln ln 0 ln 6 6 σ1 σ1 o constantele de relaxare a tensiunilor la t1 = 20 C (T1 = 293 K) şi t2 = 25 oC (T2 = 298 K).3 ⋅ 10 − 20 J. se obţine sistemul de ecuaţii (cu necunoscutele τ0 şi Ea): τ 1 E a = k B T1 ln rt τ0 τ 2 E a = k B T2 ln rt .4 N/mm2.8⋅10 ⋅303 = 45. 3⋅10 −20 σ 3 = σ 0e τ − 3 T τ rt3 = 12e − 40 49. relaţia (11.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor τ1 τ 60 50 T T T = = 86.1 − 293 298 =e 298 ln 72 .1− 293 ln 86 .6 zile. corespunzătoare relaxării tensiunilor la temperaturile t1 = 20 oC şi t2 = 25 oC. τ rt2 = 2 = = 72.7 ≅ 5.11) devine: E T τ rt = τ 0 e a . şi 1 1 72. (11.2 ln = 4. C şi τ0 fiind constante.1 zile. iar τ rt constanta de T 0 τ0 τ rt τ rt1 = T relaxare la temperatura T. ca urmare. Viteza de relaxare a tensiunilor este invers proporţională cu durata menţinerii materialului la o temepratură T şi.00156e 13.

densitatea polietilenei necristalizate este ρ0 = 900 kg/m3.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR A.11.5.13) X = 100 X ρ100 − ρ 0 Aplicând această relaţie se obţine pentru cazurile considerate în enunţul aplicaţiei: 920 − 900 960 − 900 X PE −LD = 100 = 18% şi X PE −HD = 100 ≅ 55% 1010 − 900 1010 − 900 266 . Rezolvare Considerând că densitatea polietilenei creşte liniar cu gradul de cristalinitate X. polietilena comercială de înaltă densitate PE−HD are densitatea ρPE-HD = 960 kg/m3. Să se estimeze gradele de cristalinitate ale PE-LD şi PE-HD. Cristalele moleculare de polietilenă (polietilena cu gradul de cristalinitate 100%) au densitatea ρ100 = 1010 kg/m3. polietilena comercială de joasă densitate PE−LD are densitatea ρPE-LD = 920 kg/m3. rezultă: ρ − ρ0 (11.

Materialele compozite stratificate au structura alcătuită dintr-un material suport dispus în straturi solidarizate cu un material de legătură (liant). poliamidă.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite Capitolul 12 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR COMPOZITE 12. În această categorie sunt incluse: betonul. Co. pulberi metalice etc. materialele dure. având structura alcătuită dintr-o fază oxidică − ceramică (Al2O3. Materialele compozite cu granule (agregatele compozite) au structura alcătuită dintr-un material matrice în care sunt înglobate granule (particule) din unul sau mai multe materiale. Ni. bile de sticlă.). răşină 267 . materiale textile etc.) – în care sunt înglobate particulele unui material de umplutură (rumeguş de lemn. În această categorie sunt incluse materialele organice stratificate. acid salicilic fin dispersat. răşină epoxidică etc. Cr. polipropilenă.) şi masele plastice aglomerate. TaC etc. alcătuită din două sau mai multe materiale componente. Introducere Materialele compozite reprezintă o clasă modernă de materiale cu structura eterogenă. carton. în concentraţii volumice de până la 80 %. Mo etc. care sunt puternic legate între ele şi conlucrează eficient pentru a conferi ansamblului structural caracteristici superioare celor proprii componentelor solitare.) înglobată.) sau termoplast (polimetacrilat de metil.) înglobate. având structura alcătuită dintr-un material macromolecular de bază − duroplast (răşină fenolică. având structura alcătuită din particule fine de carburi metalice (WC. În funcţie de caracteristicile structurale. Te etc. TiC.1. în concentraţii volumice de până la 95 %. Ni. materialele compozite pot fi împărţite în mai multe categorii: A. având structura alcătuită din starturi multiple de material organic (hârtie. cermeturile. ZrO2 etc.) şi liant (răşină fenolică.). politetrafluoroetilenă etc. B. într-o matrice metalică (Fe. într-o matrice metalică (Co. lemn.

Cu. C. Ta. Estimarea caracteristicilor fizico − mecanice ale materialelor compozite Caracteristicile de utilizare ale materialelor compozite sunt determinate esenţial de natura şi intesitatea legăturilor ce se realizează între materialele componente ale structurii acestora. iar fibrele sunt polimerice (poliamide de tip Kevlar.2. Imaginile structurilor câtorva materiale compozite folosite în tehnică sunt prezentate în figura 12. ca material compozit natural. carbură de siliciu. Mo. Fig. b − lemn.1. având structura alcătuită din unul sau mai multe straturi de material oxido-silicatic depuse pe un suport metalic (de obicei. betonul armat şi. din oţel sau fontă). c − poliester armat cu fibre de sticlă Cele mai utilizate materiale din această categorie sunt compozitele polimerice armate cu fibre de sticlă. Structurile unor materiale compozite uzuale: a − beton. 12. care asigură conlucrarea (cooperarea) acestor 268 . în prezent fiind folosite frecvent fibrele fine (trihite. lemnul. carbură de B.). ciment sau beton) sau metalice (diverse metale sau aliaje). de tipul răşinilor poliesterice nesaturate sau răşinilor epoxidice). Pentru majoritatea materialelor din această categorie matricea este un material organic macromolecular (de obicei. 12. ceramice (alumină. carbură de siliciu. Fe etc. de carbon (grafit) sau metalice (W. împletituri de fibre sau straturi de fibre din diferite materiale.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR melaminformaldehidică. de sticlă.1. un material duroplast. whiskers) cu structură de monocristale perfecte din alumină. răşină ureoaldehidică etc. Ni. Nylon sau Aramid). anorganic (ceramică pe bază de Al2O3. Materialele compozite cu fibre au structura alcătuită dintr-un material de bază (matrice) în care sunt înglobate fibre individuale (scurte sau lungi. fier sau grafit.) şi materialele metalice emailate (materialele anorganico − metalice). oxid de Be. orientate sau neorientate). Cr. nitrură de siliciu).

când se analizează structura unui material compozit se iau în considerare atât structurile materialelor componente. trei cazuri distincte: A.2. un material compozit este bine realizat. comportarea sa poate fi descrisă astfel: • deformaţiile (alungirile) specificie (de natură elastică) ale matricei εM. se consideră. în funcţie de caracteristicile materialelor componente şi de raportul concentraţiilor acestora în structura compozitului. dacă structura zonelor de legătură asigură conlucrarea perfectă a materialelor componente ale acestuia. Ca urmare.12. 269 . B. A. care produce deformarea elastică a compozitului şi a materialelor sale componente. materialul compozit are structura alcătuită dintr-o matrice în care sunt înglobate fibre dispuse paralel şi este solicitat la tracţiune axială pe o direcţie perpendiculară pe direcţia de dispunere a fibrelor.3. materialul este un agregat compozit solicitat la tracţiune monoaxială. cât şi structurile zonelor de legătură (interfaciale) dintre materialele componente.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite componente. fapt care se poate deduce cu uşurinţă comparând imaginile microstructurilor prezentate în figura 12. Imaginile microscopice ale suprafeţelor de rupere la tracţiune ale unui material compozit de tip poliester armat cu fibre de sticlă: a − cu legături insuficiente între matrice şi fibre. care evidenţiază dependenţa dintre comportarea la rupere a unui material compozit de tip poliester armat cu fibre de sticlă şi calitatea legăturilor realizate între matrice şi fibre. b − cu legături puternice între matrice şi fibre Pentru a prezenta modul în care se pot estima caracteristicile fizico − mecanice ale unui material compozit. aşa cum se arată în schema prezentă în figura 12. C.2. caracteristicile distribuţiei (dispunerii) acestor componente şi raportul concentraţiilor lor (masice sau volumice). Fig. Dacă un material compozit alcătuit dintr-o matrice (M) în care sunt înglobate fibre (f) dispuse paralel este solicitat la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor de o forţă Fc. materialul compozit are structura alcătuită dintr-o matrice în care sunt înglobate fibre dispuse paralel şi este solicitat mecanic la tracţiune axială în lungul fibrelor.

• dacă EM. Schema comportării unui material compozit cu fibre dispuse paralel la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor Fig. Ef şi EC sunt modulele de elasticitate longitudinală ale matricei. (12.4. o parte FM fiind preluată de matrice şi o parte Ff − de fibre: (12. (12. 12. această condiţie (numită condiţia de izodeformaţie) fiind respectată datorită conlucrării componentelor M şi f. ε f = EM Ef EC • forţa Fc se distribuie pe M şi f existente în structura compozitului. fibrelor şi compozitului. porţiunea din SC ocupată de fibre are aria Sf = SCvf. Schema conlucrării componentelor M şi f ale unui material compozit supus la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor Relaţia (12. iar σM. Fig. σf şi σC sunt tensiunile normale (pe direcţia de acţiune a forţei Fc) generate de solicitarea mecanică în matrice.5) EC = EM(1 − vf) + Efvf. se poate aplica legea lui Hooke şi rezultă relaţiile: σf σ σ şi ε C = C .1) εM = εf = εC .3. iar porţiunea din SC ocupată de matrice are aria SM = SC(1 − vf) şi se pot scrie relaţiile: (12. 12. iar fracţia volumică a fibrelor în aceasta este vf. determinată de existenţa legăturilor intime dintre ele. în fibre şi în compozit.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fibrelor εf şi compozitului εC pe direcţia de aplicare a forţei Fc sunt egale: (12.5) permite estimarea modulului de elasticitate longitudinală al unui material compozit.4) σCSC = σMSM + σfSf ⇒ σC = σM(1 − vf) + σfvf. cunoscând valorile modulelor de elasticitate longitudinală ale materialele componente M şi f.3) Fc = FM + Ff.2) εM = M . • dacă secţiunea (transversală) portantă a compozitului are aria SC. Această relaţie este valabilă dacă fracţia 270 .

1). dată de relaţia: R * − RmM . Dacă un material compozit alcătuit dintr-o matrice (M) în care sunt înglobate fibre (f) dispuse paralel este solicitat la tracţiune monoaxială de o forţă Fc normală la fibre. deoarece o mare parte din materialul matricei se află în afara zonelor de acţiune ale fibrelor şi se deformează liber. în consecinţă. relaţia (12. relaţia (12. B. (12.6) RmC = RmM(1 – vf) + Rmfvf .5). Aşa cum sugerează schema din figura 12. evidenţiind următoarele aspecte: • dacă materialul este lipsit de fibre (vf = 0).7) v fcr = mM Rmf − RmM Relaţiile de forma (12.6.4) se poate adapta pentru estimarea rezistenţei la rupere a compozitului RmC în funcţie de rezistenţa la rupere a fibrelor Rmf şi de rezistenţa convenţională a matricei RmM: (12. Ca şi relaţia (12. RmM fiind definită prin tensiunea care produce matricei o deformare specifică egală cu cea la care survine ruperea fibrelor. coeficientul de conductibilitate termică λ sau coeficientul contracţiei transversale (Poisson) µ.5) sunt valabile şi pentru estimarea altor caracteristici fizico − mecanice ale materialelor compozite. iar prezenţa fibrelor este echivalentă cu existenţa în material a unor goluri (defecte) care îi diminuează secţiunea portantă.6) este valabilă dacă vf este suficient de mare.4) şi (12. deoarece matricea este plastică şi se deformează înainte de rupere mai mult decât fibrele).Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite volumică a fibrelor în materialul compozit este suficient de mare pentru a fi respectată condiţia de izodeformaţie (12. pentru ca orice porţiune din M să aparţină unei zone de acţiune a unei fibre. care produce deformarea elastică a compozitului şi componentelor sale.4. legăturile dintre M şi f asigură respectarea condiţiei de izodeformaţie numai într-o zonă din jurul fiecărei fibre înscrisă într-un cilindru cu diametrul dm (numită zona de acţiune a fibrei). aşa cum se arată în schema prezentată în figura 12. rezistenţa la rupere * * corespunde rezistenţei la rupere a matricei RmM ( RmM > RmM. compozitul trebuie să se caracterizeze printr-o densitate suficient de mare a fibrelor (fracţia volumică a fibrelor trebuie să fie suficient de mare). Diagrama prezentată în figura 12. • dacă compozitul are vf mică. rezistenţa sa la rupere scade pe măsură ce creşte vf. cum ar fi: coeficientul de difuzie D. • efectul durificator al fibrelor se manifestă dacă fracţia volumică a fibrelor depăşeşte valoarea critică vfcr. comportarea sa poate fi descrisă astfel: 271 .5 justifică această afirmaţie. materialul M din afara acestei zone putându-se deforma liber. Dacă materialul compozit este alcătuit dintr-o matrice moale şi plastică şi fibre cu rezistenţă mecanică ridicată şi plasticitate scăzută (care se comportă elastic până la rupere).

în fibre σf şi în compozit σC sunt egale: (12. această condiţie (numită condiţia de izotensiune) fiind respectată datorită legăturilor intime existente între matrice şi fibrele compozitului.9) ∆LC = ∆LM + ∆Lf.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • tensiunile normale (pe direcţia de aplicare a forţei Fc) generate de solicitarea mecanică în matrice σM. Fig. porţiunea ocupată de fibre fiind Lf = LCvf.5): εM = ∆L f = ∆L f şi relaţia (12.9) se transformă într-o relaţie de aceiaşi formă cu (12. alungirea ∆LC produsă pe această direcţie obţinându-se prin sumarea alungirii matricei ∆LM şi alungirii fibrelor ∆Lf: (12. Diagrama dependenţei dintre rezistenţa la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor a unui compozit şi mărimea fracţiei volumice a fibrelor • orice element de volum din materialul compozit se deformează elastic pe direcţia tensiunilor σC. • deoarece deformaţiile produse compozitului de solicitarea mecanică sunt de natură elastică.5. deoarece lungimea iniţială a elementului de volum a fost LC = LM + Lf. iar porţiunea ocupată de materialul matricei – LM = LC(1 − vf). iar deformaţiile specifice (pe aceeaşi direcţie) ale celor două materiale LC ∆L ∆LM (M şi f) ce compun elementul de volum sunt: ε M = M = şi LM LC (1 − V f ) Lf LCV f (12.4) şi (12.8) σM = σf = σC.2) şi. 12.10) εC = εM(1 − vf) + εfvf. deformaţia specifică corespunzătoare acestui element este ∆L ε C = C . rămân valabile relaţiile (12. ţinând seama de îndeplinirea 272 .

Cercetările întreprinse până în prezent au evidenţiat însă că astfel de materiale au caracteristicile elastice intermediare celor corespunzătoare compozitelor cu fibre (cu aceleaşi materiale M şi f) care îndeplinesc condiţiile de izodeformaţie şi de izotensiune. de exemplu.1] \{0}. comportarea sa este dificil de descris. pentru alte caracteristici.10). rezistivitatea electrică ρ (inversul conductibilităţii electrice) se pot utiliza relaţii de tipul (12.11) EC 1 = EM1 (1 − V f ) + E −1V f . 12. ca urmare. relaţia (12. cunoscând valorile moduleleor de elasticitate longitudinală ale materialelor componente M şi f. relaţia (12.11) sunt valabile şi pentru estimarea altor caracteristici fizico − mecanice al materialelor compozite pe direcţia normală la fibre. f Pentru condiţiile de solicitare considerate. Schema comportării unui agregat compozit la tracţiune monoaxială Relaţiile de forma (12. 12. f exponentul n aparţinând mulţimii n ∈ [−1. Fig.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite condiţiei de izotensiune (12.10) devine: − − (12.7. cum ar fi coeficientul de difuzie D sau coeficientul de conductibilitate termică λ. relaţia (12. care produce deformarea elastică a compozitului şi componentelor sale.11) permite estimarea modulului de elasticitate longitudinală al unui material compozit.6.11) şi agregatul compozit se 273 . Schema comportării la tracţiune monoaxială pe direcţia normală la fibre a unui material compozit cu fibre dispuse paralel Fig.7.12) devine (12. astfel: • dacă n = −1. cum sunt.12) EC = Em (1 − V f ) + E nV f . C. Valoarea exponentului n depinde de caracteristicile materialelor M şi f care alcătuiesc compozitul. aşa cum se arată în schema prezentată în figura 12.8). se poate presupune că modulul de elasticitate lungitudinală al agregatelor compozite este dat de relaţii de forma: n n (12. Dacă un material de tip agregat compozit este solicitat la tracţiune monoaxială de o forţă Fc.

3.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR comportă ca un material compozit (cu fibre) care îndeplineşte condiţia de izotensiune. iar agregatele compozite cu EM ridicat şi Ef scăzut au comportarea elastică descrisă de (12. brăzdat sau desprins în 274 . din cauciuc). SUA sau Rusia) cantitatea de lemn utilizată anual pentru diverse construcţii industriale sau civile şi în alte aplicaţii (din industria mobilei. aspectul secţiunilor transversală (secţiunea făcută cu un plan perpendicular pe axa longitudinală a trunchiului). care are o parte exterioară.) depăşind suma cantităţilor de oţel şi beton întrebuinţate în aplicaţiiile tehnice din toate ramurile economiei lor naţionale. în multe ţări (de exemplu.12) sunt valabile nu numai pentru estimarea caracteristicilor elastice ale agregatelor compozite. • agregatele compozite industriale având EM scăzut şi Ef ridicat au comportarea elestică descrisă de (12. relaţia (12. aşa cum se poate observa în figura 12.0). agricultură etc. din oţel) în care sunt înglobate particule sferice cu Ef foarte scăzut (de exemplu. un astfel de agregat compozit poate fi alcătuit dintr-o matrice cu EM foarte ridicat (de exemplu.9. Lemnul – material compozit natural Lemnul este unul din materialele compozite naturale cu fibre folosite pe scară largă în aplicaţiile tehnice.5) şi agregatul compozit se comportă ca un material compozit (cu fibre) care îndeplineşte condiţiile de izodeformaţie. coeficientul de conductibilitate termică λ. Sursa din care se obţine acest material este în mod obişnuit trunchiul arborilor.12) devine (12. ci şi pentru alte caracteristici fizico-mecanice (coeficientul de difuzie D. coeficientul contracţiei transversale µ etc. Secţiunea transversală făcută prin trunchiul unui arbore evidenţiază (la scară macroscopică). din cauciuc) în care sunt înglobate particule sferice cu Ef foarte ridicat (de exemplu. pentru studierea structurii lemnului se procedează la secţionarea trunchiului arborilor. Ca şi în cazul celorlalte tipuri de materiale compozite. radială (secţiunea făcută cu un plan care conţine axa trunchiului) şi tangenţială (secţiunea făcută cu un plan paralel cu axa trunchiului şi normal unei raze a acestuia) obţinute.12) cu n ∈ (0.8.) 12. cu aspect crăpat. din oţel). aşa cum se arată în figura 12. • dacă n = 1. ca urmare. sugerând eterogenitatea structurală şi anizotropia acestui material. relaţiile de forma (12. industria chimică. următoarele zone structurale ale acestuia: • zona exterioară a trunchiului reprezintă scoarţa (coaja).12) cu n ∈ (−1.1). un astfel de agregat compozit poate fi alcătuit dintr-o matrice cu EM foarte scăzut (de exemplu. numită ritidom (partea moartă.

care alcătuiesc ţesutul conductor al sevei brute. culoarea mai închisă decât alburnul). • zona interioară a trunchiului reprezintă lemnul. 275 . o parte centrală. aşa cum se observă în figura 12. golite de conţinutul lor celular. straturile lemnoase care se formează anual datorită activităţii cambiului şi care determină creşterea în grosime a lemnului sunt numite inele anuale şi pot fi observate clar în secţiunea transversală. cu pereţii lignificaţi. Schema secţionării trunchiului arborilor pentru studierea structurii lemnului Fig. Zonele structurale ale trunchiului unui arbore Structura la scară microscopică (constituţia anatomică) a lemnului are. Fig. afânate şi rezistente. care are o parte exterioară. fibre liberiene şi ţesuturi de parenchim). permiţând stabilirea vârstei arborelui. 12.9. în fâşii sau în placi) şi o parte interioară. care se distinge uşor la tulpinile tinere şi este mult diminuată la tulpinile arborilor maturi) şi o parte intermediară. numită duramen (format din ţesuturi moarte. numită măduvă (formată din ţesuturi de parenchim rare. următoarele elemente: • vasele lemnoase sunt şiruri de celule alungite. şi care are. celulele care alcătuiesc acest ţesut au propietatea de a se multiplica în mod continuu în timpul perioadei de vegetaţie a arborelui şi de a da naştere anual (spre interior) ţesuturilor care formează lemnul şi (spre exterior) ţesuturilor care formează liberul.8. • zona intermediară. situată între coajă şi lemn formată dintr-un singur strat de celule care determină creşterea în grosime a trunchiului reprezintă cambiul.10. prin care se face circulaţia ascendentă a sevei brute).Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite solzi. care se dezvoltă anual şi este alcătuită din vase. 12. numită alburn (de culoare deschisă. numită liber (partea vie. la cele mai multe specii de arbori.

276 . • canalele rezinifere sunt canale căptuşite cu celule secretoare de răşină. pin etc. − traheidele (vasele imperfecte). oxigenul (44.. lignificaţi şi cu spaţiul interior (golit de conţinutul celular) foarte îngust....50 %).. Fig.45 %) şi hidrogenul (5. 12.. care apar în structura masei lemnoase a unor specii de arbori (molid.. lemnul poate fi privit ca un material compozit având în structură fibrele lemnoase alcătuite din celuloză şi o matrice (liant) alcătuită din hemiceluloză (celuloză cu grad relativ redus de polimerizare n < 200 ) şi lignină (polimer cu reţea de fenol − propan).).70 % din masa lemnului. alungite. • fibrele lemnoase sunt şiruri de celule moarte.6 %). Elementele chimice care compun matricea şi fibrele acestui material sunt: carbonul (49.10. Structura la scară microscopică (constituţia anatomică) a lemnului Datorită acestei constituţii anatomice. • razele medulare sunt şiruri de celule de parenchim aşezate radial. strâns legate între ele (fără spaţii inter celulare). astfel că circulaţia sevei prin acestea se face ca prin nişte tuburi. pe pereţii lor laterali existând multiple punctuaţii (mici porţiuni circulare nelignificate şi permeabile care permit comunicarea cu ţesuturile sau vasele vecine. la care pereţii transversali se păstrează intacţi sau ciuruiţi. cu pereţii groşi. la care pereţii transversali (care despart celulele componente ale vaselor) au dispărut complet sau parţial. fibrele lemnoase sunt elementele de bază ale ţesutului mecanic (de rezistenţă) al lemnului.. ele constituind 40.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR vasele lemnoase sunt de două feluri: − traheele (vasele perfecte sau vasele propriu-zise).

plasticitatea şi rezistenţa la rupere a lemnului se definesc la fel ca în cazul materialelor metalice (v. având structura unui material compozit cu fibre dispuse paralel. criteriul principal care stă la baza acestei calsificări fiind natura sezonieră a arborilor din care provine lemnul. cap.14 sunt redate aspectele specifice ale ruperii lemnului la astfel de solicitări. densitatea absolută ρ0 este masa unităţii de volum de lemn anhidru (uscat artificial la 105 oC).). rezistenţa la rupere Rm.3). iar în figurile 12. în lungul fibrelor sau perpendicular pe direcţia fibrelor. 3. pin etc. B. iar 277 . Densitatea lemnului se defineşte în trei moduri distincte: densitatea lemnului verde ρu este masa unităţii de volum de lemn verde (cu umiditatea maximă). în general.11 şi 12.15.2 şi 3. Pentru determinarea caracteristicilor care pot exprima cantitativ aceste proprietăţi (modulul de elasticitate E. În figurile 12. alungirea procentuală după rupere A etc. a unor epruvete prelucrate din lemn. lemnul de esenţă moale (având. scap. Elasticitatea. Influenţele prezenţei concentratorilor de tensiuni mecanice asupra comportării la rupere a lemnului (la tracţiune pe direcţia fibrelor) sunt sugerate de imaginile prezentate în figura 12.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite La stabilirea proprietăţilor de utilizare ale lemnului trebuie avute în vedere următoarele aspecte: • lemnul.13 şi 12. iar densitatea convenţională ρc este raportul dintre masa de lemn anhidru şi volumul de lemn verde (cu fibrele saturate de umiditate) din care aceasta sa obţinut prin uscarea artificială a lemnului la 105 oC. Trebuie precizat că împărţirea tradiţională a diverselor specii de lemn în categoriile: lemn de esenţă moale şi lemn de esenţă tare foloseşte rezistenţa mecanică numai ca un criteriu secundar.12 sunt prezentate (pentru exemplificare) curbele caracteristice convenţionale la tracţiune şi compresiune pe direcţia fibrelor pentru lemnul de fag. STAS 86 şi STAS 1348 (pentru încercarea la compresiune).) se folosesc (ca încercări de referinţă) încercarea la tracţiune şi încercarea la compresiune. standardele care regelmentează modul de efectuare a încercărilor fiind: STAS 336 şi STAS 6291 (pentru încercarea la tracţiune).3). prezintă o mare anizotropie a proprietăţilor fizico-mecanice. Principalele proprietăţi fizico-mecanice ale lemnului şi caracteristicile care se folosesc pentru exprimarea cantitativă a acestora se definesc în moduri similare şi se determină prin încercări asemănătoare celor utilizate în cazul materialelor metalice (v. A. rezistenţă mecanică relativ scăzută) provenind din arborii alor căror frunze rămân verzi tot timpul anului (brad. • proprietăţile fizico-mecanice ale lemnului (şi produselor confecţionate din lemn) sunt influenţate sunstanţial de umiditatea acestuia. aceste încercări se efectuează prin solicitarea monoaxială (la întindere sau la compresiune). ţinând seama de anizotropia proprietăţilor lemnului.

v.7) cu ajutorul încercării de încovoiere prin şoc cu ciocanul pendul (reglementată de STAS 338).16. Curbe caracteristice convenţionale la compresiune pe direcţia fibrelor pentru lemnul de fag Fig. în general.11. în N/mm2. 12. 12. Aspectele specifice ale ruperii la încovoiere (statică sau dinamică) a lemnului sunt sugerate de imaginile prezentate în figura 12. Curbe caracteristice convenţionale la tracţiune pe direcţia fibrelor pentru lemnul de fag Fig. al cărei rezultat este (de obicei) rezilienţa (indicele de rezilienţă) KCV în J/cm2 sau (uneori) rezistenţa la rupere la încovoiere dinamică normală pe fibre Rmid.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR lemnul de esenţă tare (având. 12. Aspectul ruperilor lemnului la tracţiune pe direcţia fibrelor 278 Fig. rezistenţă mecanică ridicată) fiind obţinut din arborii ale căror frunze se schimbă anual (stejar. fag etc.13. 12.12.).14. C.3. Fig. Comportarea la rupere a lemnului se poate caracteriza cu ajutorul încercării la încovoiere statică (reglementată de STAS 337/2) al cărei rezultat este rezistenţa al rupere la încovoiere statică normală pe fibre Rmis sau (ca şi în cazul materialelor metalice. Aspectul ruperilor lemnului la compresiune pe direcţia fibrelor .scap.

pentru determinarea durităţii prin această metodă se apasă penetratorul sferic cu diametrul D. 12.. Aspectul ruperilor lemnului la încovoiere normală pe fibre: a − în cazul solicitării la încovoiere statică.15. un timp τd (τd = 10 . Duritatea lemnului se determină folosind mai multe metode: • Metoda Brinell (reglementată de STAS 2417/2) utilizează ca penetrator o sferă (bilă) din oţel. cu o forţă F. Comportarea la rupere a lemnului în prezenţa concentratorilor de tensiuni: a − de tipul crestăturilor laterale. b − de tipul orificiilor Fig. 25 s). 12.16..Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite Fig. pe un 279 . b − în cazul solicitării la încovoiere dinamică D.

Modificarea rezistenţei la oboseală a lemnului de brad în funcţie de: a − temperatură .17) arată că în cazul lemnului (la fel ca la unele materiale metalice) se poate defini caracteristica numită rezistenţă la oboseală RO.12. b − umiditate . Aspectul acestei curbe (v. calculată cu relaţia (3. se îndepărtează penetratorul şi se măsoară diametrul d al urmei lăsate de acesta pe lemn (v. piesă) din lemnul care se analizează şi se stabileşte intensitatea forţei F (în kgf) care produce pătrunderea penetratorului în lemn pe o adâncime h = D . E.28 mm (având aria secţiunii ecuatoriale Se = 100 mm2 = 1 cm2). • Metoda Janka (reglementată de STAS 2417/1) utilizează ca penetrator o sferă (bilă) din oţel cu diametrul D = 11. scap. pentru determinarea durităţii prin această metodă se apasă penetratorul sferic. exprimată în kgf (1 kgf = 9.3. fig.17) şi exprimată în mm2. fig. epruvetă. cu o forţă crescătoare. epruvetă.9) curba de durabilitate la obseală (curba Wöhler).18.17. 18. Curba de durabilitate la oboseală (Wöhler) a lemnului de molid 280 Fig. v. Comportarea la solicitări variabile a lemnului se poate analiza construind (ca şi în cazul materialelor metalice. 3.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR eşantion (probă. Duritatea Janca (simbolizată HJ) este o caracteristică mecanică definită 2 (convenţional) prin relaţia HJ = F. acestă caracteristică se modifică în funcţie de temperatura şi umiditatea lemnului aşa cum sugerează diagramele prezentate în figura 12.80665 N) şi aria suprafeţei urmei lăsate de acesta pe lemnul analizat Sp. iar după încetarea acţiunii forţei. piesă) din lemnul care se analizează. 12.24). 12. Fig. Duritatea Brinell (simbolizată HB) este o caracteristică mecanică definită (convenţional) ca fiind raportul dintre forţa F. pe un eşantion (probă.

N/mm2 Rezilienţa KCV *. fag Mesteacăn. N/mm2 Rezistenţa la tracţiune paralelă cu fibrele Rmt *. ambalaje etc. J/cm2 Lemn cu rezilienţă foarte slabă KCV < 3. pin Mahon Mesteacăn Fag. Tabelul 12.0 Lemn cu rezilienţă slabă KCV = 3. nuc Densitatea ρu.0 Lemn cu rezilienţă foarte mare KCV > 9. mesteacăn Fag. fag Carpen Plop alb Brad Pin Carpen. nuc Balsa Brad. mobilier.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite Caracteristicile fizico-mecanice anterior definite permit clasificarea speciilor de lemn în categoriile precizate în tabelul 12. ulm Nuc. fag Guaiac Balsa Mahon Brad. Clasificarea lemnului în funcţie de caracteristicile fizico − mecanice Caracteristica Categoriile de lemn Lemn foarte uşor Lemn uşor Lemn moderat de greu Lemn greu Lemn foarte greu Lemn extrem de greu Lemn foarte moale Lemn moale Lemn mijlociu Lemn foarte dur Lemn extrem de dur Lemn cu rezistenţă foarte slabă Lemn cu rezistenţă slabă Lemn cu rezistenţă bună Lemn cu rezistenţă mare Lemn cu rezistenţă foarte mare Lemn cu rezistenţă foarte slabă Lemn cu rezistenţă slabă Lemn cu rezistenţă bună Lemn cu rezistenţă mare Lemn cu rezistenţă foarte mare Lemn cu rezistenţă foarte slabă Lemn cu rezistenţă slabă Lemn cu rezistenţă bună Lemn cu rezistenţă mare Lemn cu rezistenţă foarte mare Valorile caracteristicii ρu < 400 ρu = 400…500 ρu = 500…650 ρu = 650…800 ρu = 800…1000 ρu > 1000 HJ < 350 HJ = 350…500 HJ = 500…650 HJ = 650…1000 HJ > 1000 Rmc < 30 Rmc = 30…45 Rmc = 45…60 Rmc = 60…80 Rmc > 80 Rmt < 75 Rmt = 75…90 Rmt = 90…125 Rmt = 125…150 Rmt > 150 Rmis < 65 Rmis = 65…85 Rmis = 85…110 Rmis = 110…140 Rmis > 140 Exemple de specii de lemn Balsa. salcie albă Mahon.5 Lemn cu rezilienţă bună KCV = 4. pin Mesteacăn Carpen.0…4. nuc Guaiac Plop tremurător Brad.0…9.0 Lemn cu rezilienţă mare KCV = 6.1. pin Mesteacăn Ulm de câmp Carpen. kg/m3 Duritatea HJ * Rezistenţa la compresiune paralelă cu fibrele Rmc *. fag Măslin Guaiac Brad. balsa.). Principalele categorii de semifabricate realizate din lemn brut 281 . pin Mesteacăn. N/mm2 Rezistenţa la încovoiere statică normală pe fibre Rmis *.5…6.1.0 * caracteristicile se determină pe lemnul cu umiditatea de 12 % Lemnul brut se prelucrează sub formă de semifabricate destinate utilizării în diverse aplicaţii tehnice (construcţii civile sau industriale.

0 mm. cu sau fără adaosuri de lianţi. grunduri. şi plăcile din fibre de lemn – PFL. realizate în diverse sortimente: plăci de interior presate perpendicular pe feţe (obţinute din aşchii de lemn încleiate cu răşină ureoformaldehidică şi presate perpendicular pe feţe). la atacul ciupercilor şi insectelor xilofage). plăci de interior presate perpendicular pe feţe – PAL. Din lemn brut. pe una sau ambele feţe. având densitatea ρ > 800 kg/m3).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR sunt buştenii şi cheresteaua de diverese sortimente: grinzi. prin presare la cald. aceste sortimente se pot supune unor tratamente termice. buşteni. în scopul obţinerii unor caracteristici de utilizare convenabile. finisate prin acoperirea uneia din feţe cu o peliculă de email sau lac pe bază de răşini sintetice uscată la cald). panelul (semifabricat alcătuit dintr-un miez de şipci şi feţe din furnir cu fibrele perpendiculare pe direcţia fibrelor miezului). plăcile celulare (semifabricate de tip panou.5…3. 282 . imprimări. de asemenea.. clasei materialelor compozite: principalele tipuri de astfel de semifabricate sunt: furnirul (semifabricat plan. destinate fabricării mobilierului sau utilizării în lucrările interioare de construcţii). şipci. plăci dure – PFL. cu grosimea de 0.DM (PFL cu densitatea ρ = 500. cu unul sau mai multe pelicule de răşină sintetică. prin presare la cald. plăci melaminate (plăci din PFL. placajul (semifabricat stratificat din furnire tehnice). peliculele de suprafaţă fiind din răsină melaminică)..SET (plăci din aşchii de lemn înobilate pe ambele feţe cu masă de şpaclu. dulapi. plăci extrudate din aşchii de lemn – PAL. plăci de exterior presate perpendicular pe feţe – PAL. plăcile din aşchii de lemn – PAL. folie de hârtie impregnată cu răşină melaminică). aparţin.2).D (obţinute prin împâslirea şi presarea fibrelor de lemn. plăci decorative (plăci din PFL. plăci stratificate din PFL. încleierea fiind rezistentă la fiereberea în apă. rigle. care se obţine prin derulare centrică sau tăiere plană din buşteni sau cherestea).D. destinate fabricării mobilierului sau utilizării în lucrările interioare de construcţii).D având aplicat pe una din feţe un strat subţire de pastă mecanică albă sau colorată în diverse nuanţe).Ex (obţinute din aşchii de lemn presate la cald prin extrudare şi placate pe ambele feţe cu furnir tehnic) etc. alcătuite dintr-o ramă de lemn şi un miez din lamele sau hârtie.AI (obţinute din aşchii de lemn încleiate cu răşină ureoformaldehidică şi care au înglobate substanţe de protecţie contra ciupercilor.D (plăci cu grosimea s > 12 mm. emailuri şi lacuri.M (plăci din aşchii de lemn acoperite pe ambele feţe. acoperite pe ambele feţe cu placaj). plăci melaminate din aşchii de lemn – PAL. datorită structurii şi proprietăţilor pe care le prezintă.D). insectelor xilofage şi focului).800 kg/m3.D finisate aplicând. lemnul stratificat. obţinute prin lipirea mai multor straturi de PFL. cherestea şi/sau aşchii de lemn se realizează şi alte tipuri de semifabricate.CON (obţinute din aşchii de lemn încleiate cu răşină fenolică. care. scânduri. realizate în diverse sortimente: plăci cu densitate medie – PFL. plăci emailate (plăci din PFL. chimice sau termochimice (de tipul celor prezentate în tabelul 12. plăci emailate din aşchii de lemn PAL. plăci fonoabsorbante (obţinute prin perforarea sau înţeparea suprafeţelor unor PFL moi şi poroase şi destinate utilizării la finisajele interioare şi tratamentele fonoabsorbanete ale construcţiilor) etc.

). • aburirea propriuzisă. la • Reducerea umidităţii lemnului cu 20…30 % în primele ore după aburire. • Creşterea caracteristicilor de rezistenţă mecanică Cheresteaua cu grosimea sub 25 mm se menţine 22…60 zile. prin tratarea capetelor cu aracet produs pe bază de poliacetat de vinil) sau folosind elemente mecanice de protecţie. cu peioade de menţinere în vid • Conservarea buştenilor împotriva răscoacerii şi crăpării în timpul verii prin imersare sau stropire cu apă.5 m/s.Tabelul 12. asemănătoare lemnului de mahon. saturaţie în apă al fibrelor. iar • Micşorarea umidităţii prin menţinerea îndelungată a lemnului în depozite cheresteaua cu grosime mare de uscare (cu lungimea de 50…100 m şi lăţimea de 30…50 m). 99…100 oC. • Protecţia cherestelei împotriva crăpării. • încălzirea camerei la • Reducerea tensiunilor reziduale din lemn şi evitarea defectelor cauzate 99…100 oC în 4…12 ore. cu viteza de INSTALAŢII circulaţie a aerului 3…6. crăpături etc. • încălzirea completă a • Reducerea contragerii şi umflării specifice prin modificarea punctului de lemnului la 99…100 oC în 8…18 ore. (75…80 mm) se menţine 70…250 zile USCAREA ÎN • Micşorarea umidităţii prin menţinerea lemnului în instalaţii de tip tunel Uscarea la 70…100 oC. timp de 24 ore.2. ca urmare a evaporării mai intense a apei din lemnul încălzit. de acestea (deformaţii. atmosferică. Principalele date privind tratamentele aplicate semifabricatelor din lemn Denumirea tratamentului Scopurile aplicării tratamentului Principalele date privind regimul tratamentului ABURIREA USCAREA ÎN AER • Înlăturarea diferenţelor de culoare între alburn şi duramen. PREZERVAREA • Antiseptizarea lemnului înainte de uscare (cu paste antiseptice aplicate − LEMNULUI upeficial). . Se folosesc camere speciale de • Distrugerea agenţilor biologici existenţi în lemn (ciuperci şi insecte aburire şi se parcurg trei etape: xilofage) si blocarea fenomenelor de încingere şi răscoacere. INDUSTRIALE Uscarea se realizează printr-o succesiune alternantă de perioade USCAREA • Micşorarea umidităţii prin menţinerea lemnului în instslaţii speciale de de încălzire la presiune ÎN VID tratare în vid. prin aburire obţinându-se o nuanţă uniformă roşie – cărămizie. cu aer cald şi umed.

Datorită comportării solidare a ansamblului M – f.4. numită lungime critică a fibrelor Lc. astfel că orice porţiune din materialul matricei se află integral într-o zonă de acţiune a unei fibre. aşa cum arată schema din fig. care sunt maxime în vecinătatea interfeţei M – f (unde matricea este constrânsă să respecte condiţia de izodeformaţie) şi se micşorează în intensitate pe măsură ce creşte distanţa faţă de fibre (datorită diminuării constrângerilor impuse materialului matricei).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 12. este mai mare şi cu mari. cu cât raportul df cât tensiunile de forfecare τm ce pot fi preluate de matrice au intensităţi mai ridicate. iar prin reacţiune se dezvoltă în matrice (pe direcţia paralelă cu fibrele) tensiuni de forfecare τM. 12. rezultă: πd 2 4L f σ f = πd f Lτ M ⇒ σ f = τM . care permite preluarea de către acestea a unor tensiuni cu intensitatea σf.13) 4 df relaţia finală (12.3. numit raport de formă al fibrelor. cât şi în M. orientate unidirecţional) reprezintă clasa de materiale compozite cu cele mai mari perspective de dezvoltare şi de utilizare în aplicaţiile tehnice. Dacă se utilizează schema din figura 12. unele din acestea fiind prezentate în scap. • Rezistenţa mecanică ridicată a unui astfel de compozit se obţine dacă fracţia volumică a fibrelor înglobate în material este suficient de mare.13) permite următoarele interpretări: • tensiunile σf preluate de fibrele unui material compozit pot fi cu atât mai L . matricea (care.2 – cazul A: • Comportarea solidară a componentelor la solicitarea mecanică la tracţiune în lungul fibrelor a unui astfel de compozit este determinată de legăturile interfaciale puternice create între M şi f la elaborarea materialului. Materialele compozite durificate cu fibre Compozitele durificate cu fibre (având structura alcătuită dintr-o matrice (M) în care sunt înglobate fibre (f) cu rezistenţă mecanică ridicată.19 şi se scrie condiţia de echilibru a fibrelor (cu diametrul df şi lungimea Lf). la solicitarea la tracţiune în lungul fibrelor a materialului compozit se generează tensiuni mecanice atât în f. Pentru a justifica această afirmaţie este necesar să se cunoască mai în detaliu aspectele principale ale mecanismului durificării cu fibre a materialelor. are tendinţa de a se deforma mai mult) induce în fibre tensiuni de întindere σf. 284 . 12. • lungimea minimă a fibrelor compozitului. (12.

L cu atât materialul compozit are o comportare mai eficientă în ceea ce priveşte conlucrarea între M şi f şi poate prelua solicitări mecanice de intensitate mai ridicată.15) L Comportarea la solicitări mecanice a compozitelor durificate cu fibre prezintă şi următoarele particularităţi: • Rezistenţa lor mecanică este influenţată în măsură importantă de precizia orientării fibrelor pe direcţia aplicării solicitărilor mecanice.19. (12. Pentru compozitele durificate cu fibre discontinui.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite este dată de relaţia: . (12.3. rezistenţa la rupere a materialului compozit este: R R* τ rM (12.2 )..16) .14) Lc = d f τ rM 4 τrM fiind rezistenţa la rupere la forfecare a materialului ce constituie matricea compozitului. relaţia (12. mM ) RmC . dacă unghiul dintre direcţia orientării fibrelor şi direcţia de aplicare a solicitărilor mecanice are măsura θ. scap. 1. este mai mic. care permite estimarea rezistenţei lor mecanice se modifică astfel: • cu cât raportul Lc )v f .12. Aspectele prezentate mai înainte au condus la ideea realizării materialelor compozite durificate cu fibre discontinui ultrarezistente. 1 σf Fig. Schema solicitării mecanice a M şi f la în cazul compozitelor durificate cu fibre Lc .5. principalele caracteristici fizico – mecanice ale unor astfel de fibre sunt redate în tabelul 12. de genul unor filamente L (cu df = 1. numite trihite sau fibre whiskers. cos 2 θ cosθ sin θ sin 2 θ RmC = RmM (1 − v f ) + Rmf (1 − 285 . numit raport de transfer al sarcinilor..6).30 µm şi > 100) monocristaline cvasiperfecte (fără defecte ale df structurii cristaline de tipul dislocaţiilor – v.θ = min( mC .

În mod obişnuit.19 240.61 343. care. impunând determinarea experimentală a acestor caracteristici prin încercări mecanice pe epruvete prelevate din aceste materiale.3. dată de relaţia: τ θ cr = arctg ( rM ). Realizarea semifabricatelor şi pieselor din materiale compozite durificate cu fibre cu respectarea condiţiei θ < θcr.53 377.53 480.26 123.6) sau (12. de exemplu. dacă măsura unghiului θ depăşeşte o valoare critică θcr. Având în vedere această particularitate. pentru materialele compozite cu fibre de sticlă şi matrice din materiale plastice se recomandă determinarea caracteristicilor mecanice prin încercarea la tracţiune efectuată conform SR EN ISO 527 şi STAS 11268 sau prin încercarea la încovoiere efectuată conform SR EN 63 şi SR EN ISO 14125. (12.alumină BeO B4C SiC Si3N4 C . kN/mm2 TRIHITE CERAMICE Densitatea ρf.80 Rezistenţa la tracţiune Rmf.56 199.07 212.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR şi se poate deduce că. N/mm2 20600 13050 14000 20500 13700 19500 8800 2900 13050 3850 Al2O3 .17) RmC rezistenţa mecanică a materialului compozit se diminuează considerabil. rezultă că estimarea caracteristicilor mecanice ale materialelor compozite durificate cu fibre cu ajutorul relaţiilor (12. atunci când este 286 . o C 2040 2570 2450 2690 1900 3650 1857 1083 1538 1453 • Temperatura Modulul de elasticitate longitudinală Ef.56 700. kg/m3 3960 2850 2520 3180 3180 2500 TRIHITE METALICE 7190 8930 7870 8910 425. compozitele destinate realizării pieselor solicitate la temperaturi ridicate au structura alcătuită dintr-o matrice.grafit Cr Cu Fe Ni la care sunt solicitate compozitele durificate cu fibre afectează în mod diferit caracteristicile mecanice ale componentelor lor structurale.23 480. Tabelul 12. (12.15) poate fi de multe ori imprecisă. Caracteristicile fizico−mecanice ale principalelor tipuri de trihite utilizate la realizarea materialelor compozite Materialul trihitelor Temperatura de topire sau de înmuiere tsf.5). complică de cele mai multe ori tehnologiile de fabricare şi măreşte considerabil costurile unor astfel de produse.

diferenţele dintre caracteristicile de rezistenţă mecanică ale materialelor componente ale compozitului solicitat la temperaturi ridicate sunt considerabile şi efectul de durificare produs de fibre este foarte important (mult mai mare decât cel produs în cazul solicitării compozitului la temperatura ambiantă).25 0. iar f – un material cu rezistenţă mecanică foarte ridicată.9 2. % 3. N/mm2 2400 2250 1140 2100 1600 1700 Af. iar caracteristicile de comportare la fluaj ( rezistenţa tehnică de durată RrT/ τ şi limita tehnică de fluaj RεT/ τ − v.00 1. îşi menţine rezistenţa la oxidare.15%Zr Mo−1.5%Ti−0. dar cu tendinţă accentuată către comportarea fragilă la rupere. mm W – 1%ThO2 W – 5%Re Mo−0.20 1. deoarece solicitările se redistribuie pe fibrele nefisurate şi sunt preluate parţial de acele 287 . turbinele cu gaze şi alte componente pentru aeronautică) sunt prezentate în tabelul 12. dar îşi micşorează considerabil rezistenţa mecanică şi fibre din material refractar. această afirmaţie este validată de datele prezentate în tabelul 12. 1200 oC 360 310 140 - N/mm2 la temperatura T: 1100 oC 510 470 590 270 420 440 • Comportarea la rupere a compozitelor durificate cu fibre este determinată de caracteristicile de rezistentă mecanică şi tenacitate ale componentelor M şi f care le alcătuiesc structura şi de conlucrarea favorabilă a acestora. dar acest proces nu determină degradarea inadmisibilă a compozitului. în acest fel. dar foarte plastic (ductil). M fiind un material cu rezistenţă mecanică scăzută. Riscul producerii intempestive a fenomenului de rupere a unui astfel de compozit supus solicitărilor mecanice (în lungul fibrelor) este minim. Caracteristicile de rezistenţă mecanică şi plasticitate ale componentelor M şi f sunt în mod obişnuit complementare.8 1. datorită legăturilor interfaciale puternice create între M şi f la elaborarea acestor materiale. datorită următoarelor argumente: − fisurile se iniţiază de obicei în fibre. Caracteristicile mecanice ale celor mai utilizate fibre refractare df.4. Tabelul 12.4.20 0.3 Rezistenţa tehnică de durată (fluaj) 1000 oC 830 600 - Materialul fibrelor RrT/ 100000 .Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite încălzită.20 1.1 1.15%Zr 0.3.5 0. la care diminuarea rezistenţei mecanice odată cu creşterea temperaturii este neînsemnată. care prezintă fragilitate accentuată.scap.8) au valori ridicate. privind caracteristicile mecanice ale principalelor tipuri de materiale compozite durificate cu fibre folosite în tehnică.5.0 0. Câteva dintre cele mai utilizate tipuri de fibre refractare pentru realizarea compozitelor destinate aplicaţiilor care presupun temperaturi ridicate de lucru (de exemplu.00 Caracteristicile mecanice la ta Rmf.25%Ti−0.

7 8. − propagarea fisurilor iniţiate în fibre este blocată (frânată) de matricea compozitului.0 18.09 0.30 0.08 0.10 0.17 0. N/mm2 1640 780 1200 1520 2100 890 1110 1190 300 200 2640 1110 1170 1630 1750 500 450 1590 660 1750 1060 730 360 400 Rezistenţa mecanică R specifică KR = mC .5 35.0 4.40 0.70 0.2 11.25 0.0 Aşa cum a rezultat din cele prezentate anterior.18 Rezistenţa la tracţiune RmC.6 15.0 2.5 30.82 0. care.29 0. disipează prin deformare plastică cea mai mare parte a energiei disponibile pentru extinderea fisurilor şi crează la vârful fisurilor enclave plastice ce micşorează drastic efectul de concentrare a tensiunilor mecanice produs de prezenţa fisurilor.2 48.24 0.77 0. Tabelul 12.0 10.9 112.0 11.3 7.6 36. structura şi proprietăţile compozitelor durificate cu fibre sunt influenţate esenţial de natura şi intensitatea legăturilor interfaciale produse între componentele M şi f ale acestor materiale. datorită capacităţii substanţiale de deformare plastică înainte de rupere. ρg km 77.14 0.10 0.7 4.20 0. particularităţile metodelor şi procedeelor tehnologice de fabricare sunt factori foarte importanţi de influenţă ai calităţii unor astfel de materiale.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fragmente ale fibrelor fisurate (sparte) care prezintă o lungime superioară lungimii critice. 5.73 0.0 − 37.6 5. deoarece aceste legături se crează la elaborarea compozitelor.6 21.67 0. Date privind caracteristicile principalelor compozite durificate cu fibre Componentele materialului Matricea Răşină epoxidică Răşină epoxidică Răşină epoxidică Răşină epoxidică Răşină epoxidică Aluminiu Aluminiu Aluminiu Aluminiu Aluminiu Nichel Nichel Nichel Fier Aliaj Ni-Cr Aliaj Ni-Cr Argint Argint Titan Cupru Tantal Cobalt Cobalt Oţel inoxidabil Fibrele Sticlă Whiskers Al2O3 Carbon Kevlar Filamente B SiO2 Al2O3 Oţel Filamente B Whiskers B4C Filamente B Filamente W Whiskers Al2O3 Whiskers Al2O3 Al2O3 Filamente W Oţel Al2O3 Filamente W Filamente W Filamente Ta2C Filamente W Filamente Mo Filamente W Fracţia volumică a fibrelor vf 0.36 0.47 0.44 0.19 0.0 6.0 4. În mod obişnuit materialele 288 .22 0.35 0.0 7.8 76.

20. topit sub formă de picături fine cu ajutorul unui jet de plasmă. deoarece nichelul topit atacă şi deteriorează fibrele de carbon) şi compozitele cu fibre de oţel şi matrice de nichel. având structurile prezentate în figura 12. această metodă permiţând fabricarea materialelor compozite cu matrice metalică şi trihite ceramice (de exemplu. materialul matricei este adus în stare topită. cum ar fi: − simpla lipire. de exemplu. după care se depune electrolitic între ele materialul matricei. compozitele cu trihite de safir în matrice de argint). cu această tehnologie fiind realizate (la temperaturi apropiate de ta). Microstructura compozitelor cu matrice de nichel durificată cu: a − fibre de carbon. iar matricea se depune pe fibre prin cementarea acestora în băi de săruri sau în mediu gazos. o variantă a acestei metode o reprezintă depunerea pe fibrele aliniate în direcţia de armare dorită a materialului matricei. compozitele cu fibre de carbon şi matrice de nichel (la care metoda infiltrării nu dă rezultate bune. − depunerea electrolitică a matricei în jurul fibrelor. fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită. fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită. − depunerea chimică a matricei în jurul fibrelor. se infiltrează între fibre (sub vid sau sub presiunea unui gaz inert) şi prin solidificare determină formarea compozitului. după care se supun unui proces de agregare prin lipire (realizat în mod obişnuit prin încălzirea şi întărirea prin polimerizare a matricei).Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite compozite durificate cu fibre se realizează prin metode şi procedee tehnologice indirecte (fibrele şi matricea se fabrică independent şi se supun apoi agregării sub formă de material compozit).12. fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită. fibrele se aliniază şi se dispun în straturi alternante cu matricea.20. această metodă fiind utilizată frecvent pentru realizarea compozitelor cu fibre de sticlă sau de carbon şi matricea din răşini sintetice − infiltrarea.care se poate supune ulterior şi unor operaţii de prelucrare prin deformare plastică la cald pentru mărirea fracţiei volumice a fibrelor în materialul compozit. b − fibre de oţel . prin această metodă fiind realizate. de 289 Fig.

Nb). această tehnologie fiind utilizată. pentru realizarea compozitelor cu fibre de wolfram şi matrice de soluţie solidă Ni(W). − încorporarea fibrelor prin deformarea plastică a matricei. un pachet realizat din straturi alternante de fibre şi matrice (sub formă de folie).22. tragere sau extrudare) pentru obţinerea materialului compozit. Pentru obţinerea unor materiale compozite durificate cu fibre se utilizează în prezent şi metode şi procedee tehnologice directe (fibrele şi matricea se realizează împreună şi sunt supuse unor prelucrări menite să asigure realizarea compozitului cu caracteristicile de utilizare dorite).21.21. fiind impusă de raportul cantitativ al fazelor componente ale structurii aliajelor eutectice. a compozitelor cu fibre de compus Al3Ni şi matrice de aluminiu. 12. compozitele cu trihite de oxid de aluminiu şi matrice de titan şi compozitele cu fibre de carbură de siliciu şi matrice de molibden. a compozitelor cu fibre de carbură de tantal şi matrice de soluţie solidă Co(Ta.22. această tehnologie permiţând obţinerea compozitelor cu fibre de bor şi matrice de aluminiu şi a celor cu fibre de wolfram şi matrice de oţel inoxidabil. 290 .12. Structura semifabricatului utilizat pentru obţinrea prin deformare plastică a compozitului cu fibre de W şi matrice din oţel inoxidabil Fig. având structura celui prezentat în figura 12.C) şi a celor cu fibre de compus Nb8Fe7Cr2 şi matrice de soluţie solidă Fe(Cr. având structura prezentată în figura 12.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR exemplu. de exemplu. iar faza care are rolul fibrelor durificatoare capătă dispunerea şi orientarea necesare prin solidificarea dirijată unidirecţional a aliajelor turnate în forme. fazele din structura unor aliaje eutectice reprezintă materialele componente ale compozitului. metoda asigură legături interfaciale foarte puternice între matricea şi fibrele materialului compozit. Structura compozitului cu fibre de W şi matrice de soluţie solidă Ni(W) obţinut prin solidificarea dirijată a aliajului eutectic Ni − W − solidificarea unidirecţională a eutecticelor. se supune deformării plastice la cald (prin laminare. dar prezintă dezavantajul că fracţia volumică a fibrelor nu se poate regla. cum ar fi: Fig.

Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite

− formarea fibrelor prin deformarea plastică a aliajelor bifazice; materialele bifazice, având în structură o fază f cu modul de elasticitate ridicat şi rezistenţă mecanică la cald mare şi o fază M cu plasticitate ridicată şi rezistenţă mare la oxidare la temperaturi înalte, se supun prelucrării prin deformare plastică la rece, iar tendinţa naturală de formare a structurii fibroase (de alungire a grăunţilor cristalini în direcţia deformării) determină distribuirea fazei f sub formă de fibre în faza M ce capătă rolul de matrice; această tehnologie permite obţinerea unor materiale compozite cu foarte bune proprietăţi de refractaritate ( de exemplu, prin deformarea plastică la rece, cu un grad de deformare GD ≅ 90 %, a agragatului compozit obţinut prin infiltrarea în pulbere de wolfram a aliajului lichid Ni−Cr rezultă un compozit cu fibre aliniate care are rezistenţa la rupere, la t t = 870 oC, RmC = 430...450 N/mm2 (în timp ce matricea din aliaj Ni − Cr are
t RmC = 48...50 N/mm2). Toate aspectele anterior prezentate conduc la concluzia că utilizarea materialelor compozite durificate cu fibre trebuie extinsă în viitor; singurul argument care (în prezent) limitează folosirea acestor materiale în diverse aplicaţii tehnice îl constituie costul lor de elaborare ridicat.

Cuvinte cheie
agregare prin lipire, 289 alburn, 275 cambiu, 275 canal rezinifer, 276 compozit durificat cu fibre, 284 densitate lemn absolută, convenţională, 277 depunere chimică, 289 depunere electrolitică, 289 duramen, 275 duritate Janca, 280 enclavă plastică, 288 fibră lemnoasă, 276 fracţie volumică, 270 furnir, 282 hemiceluloză, 276 încorporare, 290 inel anual, 275 infiltrare, 289 izodeformaţie, 270 izotensiune, 272 liber, 275 lignină, 276 lungime critică a fibrelor, 284 matrice, 269 panel, 282 plăci celulare, 282 plăci din aşchii de lemn – PAL, 282 plăci din fibre de lemn – PFL, 282 procedee tehnologice directe, 290 procedee tehnologice indirecte, 289 raport de formă al fibrelor, 284 raport de transfer al sarcinilor, 285 rază medulară, 276 ritidom, 274 solidificare unidirecţională, 290 trahee, 276 traheidă, 276 trihite (fibre whiskers), 285 vas lemnos, 275 zona de acţiune a fibrei, 271

291

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

Bibliografie
1. Shakelford J. Introduction to Materials Science for Engineers, Macmillan Publishing Commpany, New York, 1988 2. Gâdea S., Petrescu M., Metalurgie fizică şi studiul metalelor, vol. II, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981 3. Van Vlack L., Elements of Materials Science and Engineering, Addison – Wesley Publishing Company, Massachusetts, 1985 4. Pavel A., Surse şi riscuri de avarie în petrol − petrochimie – chimie, vol. I, Universitatea din Ploieşti, Ploieşti, 1993 5. * * * Hütte – Manualul inginerului. Fundamente. Traducere din limba germană după ediţia a 29 – a, Editura Tehnică, Bucureşti, 1995 6. Broutman L.J., Composite materials. Fracture and fatigue, Academic Press, New York, 1994 7. Suciu P. Lemnul – structură, proprietăţi, tehnologie, Editura Ceres, Bucureşti, 1985

Teste de autoevaluare
T.12.1. Care din următoarele materiale aparţin categoriei agregatelor compozite: a) betonul; b) oţelul carbon hipoeutectoid; c) cermetul cu particule de Al2O3 înglobate într-o matrice de fier; d) lemnul? T.12.2. Care din următoarele materiale aparţin categoriei compozitelor stratificate: a) fonta emailată; b) panelul; c) placajul; d) polistirenul expandat? T.12.3. Care din următoarele materiale aparţin categoriei compozitelor cu fibre: a) cimentul; b) betonul armat; c) fonta albă hipoeutectică; d) compozitul cu filamente de carbură de bor orientate unidirecţional într-o matrice de aluminiu? T.12.4. Care din următorii factori influenţează proprietăţile materialelor compozite: a) proprietătile materialelor componente; b) concentraţiile (masice sau volumice) ale materialelor componente; c) structura şi proprietăţile zonelor de legătură (interfaciale) dintre materialele componente; d) distribuţia materialelor componente în structura compozitului? T.12.5. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate în cazul unui compozit cu fibre orientate unidirecţional, solicitat la tracţiune în lungul fibrelor: a) este respectată condiţia de izodeformaţie; b) este respectată condiţia de izotensiune; c) efectul durificator al fibrelor se manifestă numai dacă fracţia
292

Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite

volumică a fibrelor depăşeşte o valoare critică; d) efectul durificator al fibrelor se manifestă numai dacă fracţia volumică a fibrelor este mai mică decât o valoare critică? T.12.6. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate în cazul unui compozit cu fibre orientate unidirecţional, solicitat la tracţiune pe o direcţie normală la fibre: a) este respectată condiţia de izodeformaţie; b) este respectată condiţia de izotensiune; c) fracţia volumică a fibrelor nu influenţează comportarea la tracţiune a materialului compozit; d) tensiunile generate în fibre, în matrice şi în materialul compozit de solicitarea la tracţiune sunt egale? T.12.7. Care dintre următoarele afirmaţii privind structura la scară macroscopică a trunchiului unui arbore sunt adevărate: a) zona exterioară a trunchiului este denumită coajă sau scoarţă; b) partea exteriaoră a scoarţei este denumită alburn; c) partea interioară a scoarţei este denumită liber; d) liberul este partea interioară a scoarţei, care se dezvoltă anual şi este alcătuită din vase, fibre liberiene şi ţesuturi de parenchim? T.12.8. Care dintre următoarele afirmaţii privind structura la scară macroscopică a trunchiului unui arbore sunt adevărate: a) zona interioară a trunchiului este denumită lemn; b) partea exterioară a lemnului este denumită alburn; c) partea centrală a lemnului este denumită duramen; d) duramenul este partea lemnului situată între alburn şi măduvă? T.12.9. Care dintre următoarele elemente aparţin constituţiei anatomice (structurii la scară microscopică) a lemnului: a) traheele; b) fibrele lemnoase; c) razele medulare; d) canalele rezinifere? T.12.10. Care element din constituţia anatomică a lemnului este alcătuit din şiruri de celule moarte, alungite, cu pereţii lignificaţi şi cu spaţiul interior (golit de conţinutul celular) foarte îngust, strâns legate între ele: a) traheele; b) fibrele lemnoase; c) razele medulare; d) canalele rezinifere? T.12.11. Care dintre următoarele elemente chimice intră în alcătuirea fibrelor lemnoase (celulozice) şi matricei din hemiceluloză şi lignină, care definesc structura de material compozit a lemnului: a) magneziul; b) carbonul; c) oxigenul; d) hidrogenul? T.12.12. Care dintre următoarele definiţii privind densitatea lemnului sunt corecte: a) densitatea lemnului verde reprezintă masa unităţii de volum a lemnului saturat în apă; b) densitatea absolută a lemnului reprezintă masa unităţii de volum a lemnului uscat artificial la 105 oC; c) densitatea convenţională este raportul dintre masa de lemn verde şi volumul de lemn anhidru care se obţine din aceasta; d) densitatea convenţională este raportul dintre masa de lemn anhidru şi volumul de lemn verde din care aceasta s-a obţinut? T.12.13. Care din următoarele afirmaţii privind caracteristicile mecanice ale lemnului sunt adevărate: a) pentru lemn şi produsele din lemn se poate defini
293

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

(ca şi la unele materiale metalice) o caracteristică mecanică numită rezistenţă la oboseală; b) duritatea Brinell a lemnului se defineşte la fel ca în cazul materialelor metalice; c) prezenţa concenratorilor de tensiuni de tipul crestăturilor marginale sau orificiilor nu influenţează comportarea la rupere a lemnului; d) caracteristicile mecanice ale lemnului nu depind de direcţia pe care sunt măsurate, lemnul fiind un material compozit izotrop? T.12.14. Care dintre următoarele semifabricate realizate din lemn se pot considera materiale compozite stratificate: a) grinzile; b) panelul; c) plăcile melaminate din aşchii de lemn; d) plăci extrudate din aşchii de lemn? T.12.15. Care dintre următorii factori influenţează caracteristicile mecanice ale compozitelor durificate cu fibre: a) lungimea fibrelor; b) raportul de formă al fibrelor; c) măsura unghiului dintre direcţia orientării fibrelor şi direcţia de aplicare a solicitărilor mecanice; d) fracţia volumică a fibrelor? T.12.16. Care dintre următoarele afirmaţii privind comportarea la solicitări mecanice a compozitelor durificate cu fibre sunt adevărate: a) comportarea solidară a componentelor la solicitarea mecanică la tracţiune în lungul fibrelor a unui astfel de compozit este determinată de legăturile interfaciale puternice create între M şi f la elaborarea materialului; b) rezistenţa mecanică a unui astfel de compozit este ridicată, dacă fracţia volumică a fibrelor înglobate în material este suficient de mare, astfel că orice porţiune din materialul matricei se află integral într-o zonă de acţiune a unei fibre; c) cu cât raportul de transfer al sarcinilor este mai mic, cu atât materialul compozit are o comportare mai eficientă în ceea ce priveşte conlucrarea între M şi f şi poate prelua solicitări mecanice de intensitate mai ridicată; d) rezistenţa mecanică a unui astfel de compozit este ridicată, dacă fracţia volumică a fibrelor înglobate în material este suficient de mică şi o parte din materialul matricei se află în afara zonelor de acţiune ale fibrelor? T.12.17. Care dintre următoarele afirmaţii privind elaborarea materialelor compozite durificate cu fibre sunt adevărate: a) la elaborarea prin infiltrare, fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită, materialul matricei este adus în stare topită, se infiltrează între fibre (sub vid sau sub presiunea unui gaz inert) şi prin solidificare determină formarea compozitului; b) la elaborarea prin depunerea chimică a matricei în jurul fibrelor, fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită, iar matricea se depune pe fibre prin cementarea acestora în băi de săruri sau în mediu gazos; c) la elaborarea prin încorporarea fibrelor prin deformarea plastică a matricei, un pachet realizat din straturi alternante de fibre şi matrice (sub formă de folie) se supune deformării plastice la cald prin laminare, tragere sau extrudare; d) la elaborarea prin solidificarea unidirecţională a eutecticelor, fazele din structura unui aliaj eutectic reprezintă materialele componente ale compozitului, iar faza care are rolul fibrelor durificatoare capătă dispunerea şi orientarea necesare prin solidificarea dirijată unidirecţional a aliajului turnat?
294

Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite

Aplicaţii
A.12.1. Un material compozit cu fibre de sticlă înglobate într-o matrice de răşină epoxidică are fracţia volumică a fibrelor vf = 0,70. Ştiind că fibrele de sticlă au densitatea ρf = 2540 kg/m3, iar matricea din răşină epoxidică are densitatea ρM = 1210 kg/m3, să se determine concentraţia masică a fibrelor în materialul compozit %fm şi densitatea compozitului ρC. Rezolvare Considerând că materialul compozit are volumul VC, iar volumele fibrelor şi matricei sunt Vf , VM, se obţin relaţiile: Vf = VCvf , VM = VC(1 – vf) şi VC = Vf + VM . Masele corespunzătoare volumelor Vf , VM şi VC sunt Mf = VCvfρf, MM = VC(1 – vf)ρM şi MC = Mf + MM, iar densitatea compozitului este dată de o relaţie de forma (12.5): ρC = ρM(1 – vf) + ρfvf; pentru datele precizate în enunţul aplicaţiei se obţine: ρC = 1210(1 – 0,70) + 2540⋅0,70 = 2141 kg/m3. Concentraţia volumică a fibrelor în materialul compozit este %fV = 100vf, iar concentraţia masică a acestora este dată de relaţia (stabilită utilizând ρf raţionamentul prezentat la rezolvarea aplicaţiei A.2.4): % f m = 100v f ; pentru ρ datele precizate în enunţul aplicaţiei se obţine: % f m = 100 ⋅ 0,7
2540 2141

≅ 83 %.

A.12.2. Un material compozit cu fibre continui de sticlă înglobate în matrice de răşină epoxidică se consideră ca material de referinţă la proiectarea unui nou material compozit (cu aceleaşi componente). Ştiind că matricea are * EM = 6900 N/mm2 şi RmM = 69 N/mm2, fibrele au Ef = 72500 N/mm2 şi Rmf = 3400 N/mm2, iar materialul de referinţă supus încercării la tracţiune în / lungul fibrelor are modulul de elasticitate EC = 46260 N/mm2 şi rezistenţa la
/ rupere RmC = 2050 N/mm2, să se stabilească ce valoare trebuie să aibă fracţia volumica a fibrelor în noul material, pentru ca acesta să prezinte (pe direcţia de orientare a fibrelor) modulul de elasticitate EC ≥ 50000 N/mm2 şi rezistenţa la rupere RmC ≥ 2200 N/mm2. Rezolvare Pentru compozitul de referinţă se pot scrie relaţiile (12.5) şi (12.6) din care rezultă valoarea fracţiei volumice a fibrelor în acest material vf şi mărimea / E − EM 46260 − 6900 rezistenţei conventionale a matricei RmM: v /f = C = = 0, 6 ; 72500 − 6900 E f − EM

295

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR R mC
/

RmM =

− R mf v /f
/ f

1− v

=

2050 − 3400 ⋅ 0,6 1− 0,6

= 25 N/mm 2 . Deoarece pentru noul compozit

sunt, de asemenea, valabile relaţiile (12.5) şi (12.6), se poate determina valoarea fracţiei volumice a fibrelor în acest material vf pentru respectarea condiţiilor impuse în enunţul aplicaţiei, astfel:. Cu datele precizate în enunţul aplicaţiei se obţine: vf ≥ max(0,66; 0,64) Vf ≥ 0,66. De exemplu, adoptând vf = 0,70, rezultă EC = 52820 N/mm2 > 50000 N/mm2 şi Rmc = 2387,5 N/mm2 > 2200 N/mm2. Observaţie Atât pentru materialul compozit de referinţă, cât şi pentru noul material proiectat, fracţiile volumice ale fibrelor depăşesc valaorea critică dată de relaţia R * − RmM 69 − 25 = (12.7): v fcr = mM = 0,013 ; ca urmare, efectul de durificare 3400 − 25 Rmf − RmM datorită înglobării fibrelor în matrice este asigurat la ambele materiale. A.12.3. Un compozit cu fibre continui, este realizat înglobând fibre dintr-un material cu Ef = 80000 N/mm2 într-un material matrice cu EM = 8000 N/mm2. Să se analizeze cum se modifică, în funcţie de fracţia volumică a fibrelor vf, valorile modulului de elasticitate al compozitului EC pe direcţia fibrelor şi pe direcţia normală la fibre. Rezolvare Folosind relaţiile (12.5) şi (12.11) în condiţiile precizate în enunţul aplicaţiei se pot trasa graficele EC = f(vf) prezentate în figura 12.23. Analizând aceste grafice, rezultă că modulul de elasticitate al compozitului pe direcţia de orientare a fibrelor creşte liniar odată cu vf, în timp ce efectul de creştere odată cu vf a modulului de elasticitate al compozitului pe direcţia normală la fibre se manifestă pregnant numai la valori ridicate ale vf .

Fig. 12.23. Diagramele de variaţie, în funcţie de fracţia volumică a fibelor, a modulului de elasticitate determinat în lungul fibrelor şi pe direcţia normală la fibre la un compozit cu fibre de sticlă si matrice de răşină epoxidică 296

Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite

A12.4. Să se determine valoarea exponentului n din relaţia (12.12) pentru un agregat compozit alcătuit dintr-o matrice de cobalt în care sunt înglobate particule dure de carbură de wolfram, cunoscând că modulul de elasticitate al matricei este EM = 207000 N/mm2, modulul de elasticitate al particulelor este Ef = 705000 N/mm2, iar modulul de elasticitate al materialului cu vf = 0,5 este EC = 382000 N/mm2. Rezolvare Înlocuind datele din enunţul aplicaţiei în relaţia (12.12), se obtine ecuaţia exponenţială (transcendentă), cu necunoscuta n: 2 ⋅ 382 n = 207 n + 705 n .Această ecuaţie se poate rezolva pe cale numerică, considerând diverse valori ale necunoscutei n∈[−1;1]\{0}, calculând (pentru fiecare valoare a exponentului n) A = 2 ⋅ 382 n şi B = 207 n + 705 n şi declarând ca soluţie valoarea n pentru care se obţine A = B. Rezultatele utilizării aceastei proceduri de rezolvare sunt diagrafiate în figura 12.24, iar soluţia care se obţine astfel este n → 0 (aceeaşi soluţie rezultând şi prin utilizarea programului de rezolvare numerică a ecuaţiilor al produsului informatic MathCad).

Fig. 12. 24. Determinarea exponentului n din relaţia (12.12) pentru un agregat compozit cu particule de WC înglobate în matrice de Co

Fig.12.25. Diagrama de variaţie, în funcţie de vf, a modulului de elasticitate al agregatului compozit cu particule de WC şi matrice de Co

Observaţie În cazul agregatului compozit analizat, exponentul n din relaţia (12.12) tinde către valoarea zero şi, ca urmare, în această situaţie se poate considera că
297

iar modulul de elasticitate al agregatului compozit (cu aceleaşi componente) având vf = 0. 6945 + 0. care modelează analitic variaţia modulului de easticitate al agregatului compozit. ecuaţia exponenţială care trebuie rezolvată este: 100n = 0. aşa cum se observă în figura 12.4. expresia analitică a funcţiei corespunzătoare acestei curbe fiind (12. pe baza relaţiei (12.12.18). iar soluţia (nebanală) care rezultă prin rezolvarea numerică a acesteia este. care se poate considera în locul relaţiei (12. iar variaţia EC.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR modulul de elasticitate al materialului este definit. fracţia volumică a particulelor fiind vf = 0.12).2.4 este EC = 100000 N/mm2.25.4⋅220n. Aşa cum s-a precizat în scap. 6945 = 140625 N/mm2.12).12) pentru estimarea modulului de elasticitate al agregatelor compozite la care n → 0.18) Datele din enunţul aplicaţie satisfac această egalitate. 12.5. Folosind relaţia (12.6945).12. modulul de elasticitate al materialului f este Ef = 220000 N/mm2. 6945 ] 298 − 1 0 . Să se determine valoarea modulului de elasticitate EC al unui agregat compozit alcătuit dintr-o matrice M în care sunt distribuite uniform particule dintr-un material f. astfel: EC = lim [ E (1 − v f ) + E v f ] = E M f E f f n→0 n M n f v 1 n 1− v (12.26.12) (cu n = − 0.6⋅70n + 0. Respectarea acestei reguli de către agregatul compozit cu particule de carbură de wolfram înglobate într-o matrice de cobalt este ilustrată în figura 12.7. se poate determina modulul de elasticitate al agregatului compozit cu = 0. Se cunoaşte că modulul de elasticitate al materialului M este EM = 70000 N/mm2. se determină valoarea exponentului n din relaţia (12.7 ⋅ 220000 − 0.5). .7. n = − 0. Rezolvare Procedând ca la rezolvarea aplicaţiei A.3 ⋅ 70000 −0. expresia analitică a funcţiei corespunzătoare acestei curbe fiind (12.6945. curba AC redă variaţia în funcţie de vf a modulului de elasticitate al agregatului compozit (cvasiizotrop) cu particule de carbură de wolfram uniform distribuite într-o matrice de cobalt. curba CNF redă variaţia în funcţie de vf a modulului de elasticitate determinat pe direcţia normală la fibre la compozitul cu fibre de carbură de wolfram înglobate într-o matrice de cobalt. expresia analitică a funcţiei corespunzătoare acestei curbe fiind (12. în care: curba CLF redă variaţia în funcţie de vf a modulului de elasticitate determinat în lungul fibrelor la compozitul cu fibre de carbură de wolfram înglobate într-o matrice de cobalt.11). rezultă vf EC = [0. caracteristicile agregatelor compozite cu structura alcătuită din particulele unui material f distribuite într-o matrice dintr-un material M sunt intermediare celor care se pot determina în lungul fibrelor şi pe direcţia normală la fibre la compozitele cu fibre din material f înglobate în matricea M. A.

Diagrama de variaţie. 2 2 πD π 25 Fig.5⋅105 N produce tensiuni normale (în 5 4F 4 ⋅ 7.5 ⋅ 10 lungul fibrelor) cu intensitatea σ = = = 1528 N/mm2. a modulului de elasticitate al agregatului compozit considerat în aplicaţia A. Rezolvare Solicitarea la tracţiune cu forţa F = 7.12.Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite în funcţie de vf.14).05 4 40 τ rM 4 299 . 26. Să se stabilească dacă bara de tracţiune rezistă la solicitarea dată de o forţă cu intensitatea F = 7. se obţine: LC = d f = 0. componentele materialului fiind caracterizate astfel: fibrele de sticlă au Rmf = 3000 N/mm2.5 Fig. în care notaţiile au semnificaţii similare celor precizate la rezolvarea aplicaţiei A.5⋅105 N. în funcţie de vf.6. pentru agregatele compozite cu componentele M şi f precizate în enunţul aplicaţiei este redată în figura 12.15).12.94 mm << L Procedând astfel. iar matricea din răşină epoxidică are RmM = 25 N/mm2 şi τrM = 40 N/mm2.05 mm şi lungimea L = 50 mm.27. A. considerând valoarea lungimii critice a fibrelor Lc dată de relaţia (12. 12.12. O bară de tracţiune cu diametrul D = 25 mm este realizată dintr-un material compozit durificat cu fibre discontinui de sticlă. Determinarea exponentului n din relaţia (12. Rmf 1 1 3000 = 0.5 Rezistenţa la rupere a materialului compozit se poate determina cu relaţia (12.12. Fracţia volumică a fibrelor materialului compozit este vf = 0. orientate pe direcţia axei longitudinale a barei şi având diametrul df = 0.27.4.12) pentru agregatul compozit considerat în aplicaţia A.12.7.

forţa de πD 2 tracţiune monoaxială care produce ruperea barei are intensitatea dată de relaţia: πD 2 F= RmC . fracţia volumică a fibrelor fiind vf = 0.17): θ cr = arctg 300 40 1833 = 1o15’. O bară de tracţiune cu diametrul D = 15 mm este realizată dintr-un material compozit cu fibre continui. rezistenţa la rupere a compozitului este dată de relaţia (12. LC raportul de transfer al sarcinilor fiind foarte redus.02)0.73) + 2500⋅0.6). RmM = 80 N/mm2 şi τrM = 40 N/mm2.7 ≅ 2065 N/mm2.1⋅104 N. 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (materialul are o comportare eficientă în ceea ce priveşte conlucrarea între M şi f. 4 a) Dacă fibrele materialului compozit din care este confecţionată bara sunt perfect paralele cu axa longitudinală a barei ( pe direcţia căreia se aplică forţa F).5⋅105 N.24⋅105 N.73 ≅ 1833 N/mm2 şi F = 4 b) Dacă fibrele materialului compozit din care este realizată bara sunt orientate sub un unghi θ = 5 o faţa de direcţia axei longitudinale a barei. 40 cos 5 sin 5 o o .16). rezultând: π 15 2 1833 ≅ 3.7. RmC = 30(1 − 0.73. ca urmare. Rezolvare Ruperea barei se produce când tensiunile normale generate de solicitarea la 4F tracţiune cu forţa F au intensitatea σ = = RmC şi.02). iar fibrele au Rmf = 2500 N/mm2. L Deoarece σ < RmC. b) unghiul dintre axa longitudinală a barei şi direcţia orientării fibrelor este θ = 5 o. Diminuarea considerabilă a rezistenţei mecanice a 4 barei în acest caz este datorată faptului că măsura unghiului θ este mai mare decât valoarea critică dată de relaţia (12. rezultând: RmC . iar ≅ L L RmC = RmM (1 − v f ) + Rmf (1 − C )v f = 25(1 − 0.12. bara rezistă la solicitarea la tracţiune cu forţa F = 7. orientate pe direcţia axei longitudinale a barei. rezistenţa la rupere a compozitului RmC este dată de relaţia (12. Ştiind că matricea compozitului * are RmM = 30 N/mm2.θ = min( şi F = 1833 cos 5 2 o .7) + 3000(1 − 0. 80 sin 2 5 o ) = min(1847.10532) = 461 N/mm2 π 15 2 461 ≅ 8.461. A. să se estimeze intensitatea forţei de tracţiune F la care se produce ruperea barei în următoarele circumstanţe: a) fibrele materialului sunt perfect paralele cu axa longitudinală a barei. .

1 µm şi 1 mm. Introducere În tehnica actuală se utilizează.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi Capitolul 13 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR REALIZATE PRIN AGREGARE DE PULBERI 13. uneori. Studiul şi aplicarea industrială a proceselor. cu sau fără presare. nemetalice) utilizate în metalurgia pulberilor sunt materiale formate din granule (particule) de metale pure. La fabricarea produselor prin metoda agregării pulberilor. Realizarea de produse din materiale metalice care nu pot fi elaborate şi prelucrate primar prin tehnologiile clasice de topire – turnare: • piese (filamente. sulfuri etc. iar comprimatele de pulberi astfel obţinute se supun unui tratament termic. duze pentru ejectarea 301 .1. Tehnologiile de realizare a produselor prin metoda agregării pulberilor sunt aplicate de obicei în două scopuri: A. metodelor şi procedeelor tehnologice de obţinere a pulberilor (preponderent metalice) şi de utilizare a lor pentru realizarea de produse cu diverse destinaţii fac obiectul unei ramuri a metalurgiei numită metalurgia pulberilor . Pulberile (metalice şi. materiile prime sub formă de pulberi (de diverse sortimente compoziţionale şi/sau granulometrice) sunt amestecate în proporţiile necesare produselor care trebuie realizate. aliaje sau compuşi chimici (intermetalici. plăcuţe pentru tuburi electronice. oxizi metalici. tehnologiile de realizare a semifabricatelor şi pieselor pentru diverse aplicaţii din pulberi metalice.) cu dimensiunile cuprinse între 0. amestecul de pulberi este adus apoi la forma dorită (corespunzătoare produselor). numit sinterizare. uneori amestecate şi cu pulberi nemetalice. care conferă produselor compactitatea şi caracteristicile de utilizare dictate de aplicaţia căreia sunt destinate produsele. cu perspective mari de extindere în viitor.

echipamente de calcul automat etc.) din metale greu fuzibile (W.) din materiale de tipul cermeturilor.) sau pseudoaliajelor (aliajele W – Ag.). având ts ridicate. Co.2.. Mo – Ag. se obţin foarte greu în stare topită). oţeluri inoxidabile sau aliaje Monel. Obţinerea şi caracterizarea pulberilor Pentru obţinerea pulberilor se utilizează două categorii de metode tehnologice: metodele mecanice şi metodele fizico – chimice.). came.. Realizarea de produse cu dimensiuni mici şi forme complicate.) înglobate într-o matrice metalică tenace (Co.). • piese poroase cu diverse destinaţii: cuzineţi poroşi autoungători din bronzuri cu staniu sau din aliaje Fe – Cu. Ta. reacţionând puternic cu căptuşeala ceramică a agregatelor de elaborare – turnare.) înglobată într-o matrice metalică (Fe. inele. având structura alcătuită dintr-o fază oxidică − ceramică (Al2O3. ce impune aplicarea unor operaţii tehnologice de finisare laborioase şi costisitoare. Fe – mase plastice. aliaje Fe – Al.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR gazelor fierbinţi electrozi nefuzibili pentru sudare etc. cu mărimea particulelor între 20 µm şi 1 mm şi forma predominant lamelară. având structura alcătuită din particule de carburi metalice dure (WC. pistoane. Fe – Cr. magneţi etc. TaC etc. TiC. de tipul unor agregate compozite. Mo. echipamente electrocasnice. Ni etc. Ni. W – Cu. • piese (scule aşchietoare. în construcţia de maşini (automobile. care este folosită în prezent pentru realizarea pulberilor de Mn. realizate mai ales din pulberi feroase. elemente de fricţiune. deoarece implică consumuri exagerate de materiale şi conduce la obţinerea de semifabricate cu precizia necorespunzătoare a formei şi dimensiunilor. Sb. la aplicarea acestei metode. materia primă sub formă de material metalic turnat. segmenţi. diamant – metale etc. Principalele metode mecanice folosite în practica industrială pentru obţinerea pulberilor sunt: • Metoda măcinării. Al. cuzineţi. care. Nb etc. • piese (plăcuţe şi scule pentru prelucrarea prin aşchiere a materialelor metalice) din materiale dure. tacheţi. Mo – Cu etc. Mo etc. burete de 302 . electrozi poroşi din nichel sau argint pentru echipamentele utilizate în electrochimie etc. dar a căror fabricare prin turnare nu este eficientă. Cr.). contacte electrice. din materiale care pot fi elaborate în stare topită. pârghii. Ni – Fe etc. B.) se folosesc pe scară largă astfel de piese sinterizate (roţi dinţate.. magneţi etc. care. Cr. se obţin greu în stare lichidă şi se impurifică uşor. Mo2C. compozitelor cu metale şi nemetale (Cu – grafit. filtre metalice din bronzuri. având componentele cu ts foarte diferite şi/sau cu solubilităţi foarte reduse în stare lichidă. Fe. garnituri. Co. 13. ZrO2 etc.

materia primă sub formă de soluţie apoasă a sărurilor metalului (Me) care trebuie obţinut sub formă de pulbere este supusă unui agent chimic (pulbere de Zn. iar descompunerea prin volatilizare a acestuia determină formarea oxidului de carbon (care se reutilizează în proces) şi pulberii metalului Me. Fe. la aplicarea acestei tehnologii. • Metoda precipitării din soluţii apoase. este transformată în pulbere prin măcinare în mori cu bile sau în mori cu vârtej. bronzuri.) şi este pulverizată în picături fine.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi minereu.. Co. Au. care. Ni – Mo. se transformă (în anumite condiţii de temperatură şi presiune. apă etc. precipitate obţinute prin electoliză.. la aplicarea acestei metode. aliaje Fe – Ni. Au. în stare măcinată este supusă acţiunii unui agent chimic (pulbere de cocs sau gaz metan). Cu.1 µm şi 100 µm şi forma aciculară (dendritică). Zn. folosită în prezent pentru obţinerea pulberilor de Fe. 303 . Fe. materia primă sub formă de minereu oxidic de fier sau arsură de fier.1 µm şi 10 µm şi forma sferoidală. materia primă sub formă de soluţii apoase sau topituri de săruri metalice este descompusă prin electroliză. producând reducerea oxizilor. Fe – Ni – Mo etc. Sn. specifice fiecărui metal) în carbonil metalic Men(CO)m (condensat sub formă de lichid vâscos).) care produce precipitarea metalului (Me) sub formă de pulbere. V. care se pot transforma uşor în pulberi prin măcinare. Ni. Co. de exemplu. Ni. aşchii. Pt. alame. Pt etc. iar ca agent chimic pulberea fină de Pb. la utilizarea acestei metode. cu mărimea particulelor între 20 µm şi 400 µm şi forma predominant sferoidală. Al. cu mărimea particulelor între 0. Ta. Cr. oţeluri etc.. Cr. W. utilizată în prezent pentru obţinerea pulberilor de Ni.. metoda permite şi obţinerea pulberilor cu particule bimetalice. este supusă acţiunii unui curent de oxid de carbon. materia primă sub formă de aşchii ale metalului (Me) care trebuie adus în formă de pulbere este introdusă într-un cuptor tubular. Principalele metode fizico – chimice de elaborare a puberilor metalice sunt: • Metoda reducerii oxizilor. aplicată actual pentru realizarea pulberilor de Fe. Cu. • Metoda carbonil. folosind ca materie primă soluţia de acetat de cupru. la folosirea acestei tehnologii. obţinându-se depozite catodice compacte − fragile. Ni. spongioase sau pulverulente. • Metoda pulverizării din fază lichidă. la folosirea acestei metode. aliaje Fe – Ni. • Metoda electrolitică. Cd. o transformă în pulbere de fier pur. aplicată pentru realizarea pulberilor de Fe. cu mărimea particulelor între 0. suferă impactul cu mai multe jeturi (de aer. rezultă precipitate granulare de plumb acoperite cu cupru. sârme etc. materia primă sub formă de metal sau aliaj topit se scurge dintr-un creuzet (printr-o duză calibrată). vapori. Al etc. Ni – Co etc. Fe – Mo. care se transformă în particule de pulbere prin solidificarea într-o baie de răcire. aplicată actual pentru fabricarea pulberilor de Ag. Cu. Fe – Cr.

13.1.6. • structura internă a particulelor. această caracteristică se defineşte ca fiind volumul ocupat de unitatea de masă de pulbere vărsată liber (netasată) într-un vas de măsurare. această caracteristică se exprimă de obicei prin mărimea suprafeţei totale a particulelor. b − particule lamelare. pentru exprimarea acestei caracteristici se folosesc două mărimi: diametrul echivalent al particulelor sau mărimea celui mai mic ochi de sită prin care acestea pot trece. pulberile metalice uzuale au particulele cu suprafeţe neregulate şi rugoase.2. distingându-se din acest punct de vedere. • volumul specific de umplere Vu. poroasă (cu macropori închişi) sau compactă (fără macroporozităţi). Principalele forme ale particulelor pulberilor utilizate în metalurgia pulberilor: a − particule aciculare.1. inclusiv a macroporilor deschişi conţinuţi de acestea. aşa cum se poate observa în figura 13. trei grupe de pulberi: pulberile cu particule fibroase (aciculare). aplicaţia A. definite.5). . pulberile metalice uzuale au granulaţia eterogenă. Principalele caracteristici fizice ale pulberilor metalice sunt: • forma particulelor. • calitatea suprafeţei particulelor. aşa cum se poate observa în figura 13. mărimea particulelor acestora încadrându-se într-un domeniu mai mult sau mai puţin extins. compoziţia granulometrică a unei pulberi metalice putându-se exprima prin fracţiile granulometrice ale particulelor de diferite mărimi ce intră în alcătuirea pulberii. existând însă şi pulberi ale căror particule au suprafeţe netede şi regulate. o caracteristică derivată a acesteia fiind densitatea de umplere ρu = 304 1 Vu Fig. poliedrice ). particulele pulberilor metalice uzuale au structura internă spongioasă (cu macropori deschişi). această caracteristică se apreciază pe baza raportului dintre cele trei dimensiuni caracteristice ale particulelor. • mărimea particulelor.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Pulberile metalice prezintă o serie de caracteristici fizico – chimice şi tehnologice care influenţează esenţial calitatea produselor obţinute prin agregarea lor. c − particule sferoidale . • suprafaţa specifică a particulelor. raportată la masa sau volumul lor efectiv. cu ajutorul histogramelor granulometrice ale pulberii şi modelate analitic cu ajutorul unei funcţii de distribuţie a granulaţiei pulberii (de obicei. funcţia erorilor – v. pulberile cu particule lamelare (platiforme) şi pulberile cu particule echiaxiale (sferoidale.

iar Cpr fiind C pr = 305 ρp ρe 100 .2. această caracteristică se defineşte ca fiind cantitatea (masa) de pulbere ce se scurge în unitatea de timp prin orificiul calibrat al unei pâlnii şi este dependentă în special de calitatea suprafeţei particulelor şi de compoziţia granulometrică a pulberilor. îndesare (prin scuturare) I s = u Vu Fig. cunoscând (pentru o pulbere metalică dată) Vsc şi Vu. • densitatea de presare ρpr şi compactitatea de presare Cpr. 13. aceste caracteristici depinzând de natura materialului particulelor şi de metoda folosită pentru obţinerea pulberilor. b − gamă îngustă de dimensiuni ale particulelor Principalele caracteristici chimice ale pulberilor metalice sunt conţinutul de impurităţi (C. Definirea granulaţiei cu ajutorul histogramei granulometrice pentru pulberile cu: a − gamă largă de dimensiuni ale particulelor. C u = Ve Vu 100 = ρu ρe 100 . S.) al particulelor şi rezistenţa la oxidare a particulelor..30 % mai mic decât Vu. cunoaşterea ei fiind deosebit de importantă pentru reglarea corectă a dispozitivelor de dozare a pulberilor folosite la realizarea unui anumit produs. . se poate defini caracteristica numită grad de V − Vsc . P etc. pentru pulberile metalice uzuale Vsc fiind cu 20. această caracteristică reprezintă volumul ocupat de unitatea de masă de pulbere după tasarea ei prin scuturare intensă. O. ρpr reprezentând masa unităţii de volum a unei pulberi supuse unei presiuni de compactizare p. aceste caracteristici exprimă presabilitatea pulberilor.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi • compactitatea de umplere Cu. ρe fiind densitatea materialului particulelor pulberii. această caracteristică este definită ca fiind raportul procentual dintre volumul efectiv al particulelor pulberii Ve şi volumul de umplere Vu.. Si. Principalele caracteristici tehnologice ale pulberilor metalice sunt: • fluiditatea. o caracteristică derivată este porozitatea de umplere Pu = 100 − Cu. • volumul specific de scuturare Vsc.

corodare. caracterul rugos al suprafeţelor libere şi starea de nesaturare electronică a atomilor de pe aceste suprafeţe determină o reactivitate accentuată a acestora. care să-şi păstreze forma şi să nu sufere pierderi masice în timpul manipulărilor la care este supus în procesul de fabricare a produselor. 13. de compoziţia granulometrică a pulberilor.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • rezistenţa muchiilor. această caracteristică exprimă capacitatea unei pulberi de a da prin presare un semifabricat suficient de rezistent. oxidare. Fig. datorită multiplelor imperfecţiuni cristaline (de tipul vacanţelor. dislocaţiilor sau defectelor de împachetare) pe care le conţin. Vs şi Pu) depinde esenţial de fluiditatea pulberilor. care definesc interacţiunea complexă dintre particulele pulberilor şi dintre particule şi mediul (gazos sau lichid) cu care acestea vin în contact în cursul operaţiilor de realizare a produselor sinterizate. pentru pulberile: a − cu gamă largă de dimensiuni ale particulelor.3. La obţinerea produselor prin agregare de pulberi trebuie să se ţină seama de următoarele particularităţi privind caracteristicile şi comportarea pulberilor: • terminarea bruscă a structurii cristaline pe suprafeţele libere ale particulelor pulberilor metalice face ca atomii aflaţi pe aceste suprafeţe. aşa cum sugerează schemele din figura 13. contribuind la intensificarea proceselor de adsorbţie. care este influenţată nu numai de forma particulelor pulberilor şi. ci şi de rugozitatea suprafeţelor particulelor care alcătuiesc pulberile (care poate determina modificări esenţiale ale mobilităţii reciproce a particulelor pulberilor la vărsarea şi/sau presarea lor în matriţele utilizate la obţinerea produselor sinterizate). denumirea ei fiind determinată de faptul că rezistenţa mecanică a oricărui semifabricat obţinut prin presarea unei pulberi depinde în principal de comportarea zonelor sale cu sensibilitate maximă la degradare: muchiile ascuţite şi pereţii foarte subţiri.. cu orbitalele electronice incomplete. difuzie etc.3. în funcţie de compoziţia granulometrică. să aibă o mobilitate accentuată şi o mare capacitate de a atrage electroni. iar suprafeţele să prezinte aspect rugos. Compactitatea de umplere. • realizarea unei împachetări compacte a particulelor pulberilor (micşorarea valorilor caracteristicilor Vu. b − cu gamă îngustă de dimensiuni ale particulelor 306 .

4. gradul de îndesare şi compactitatea de presare a pulberilor şi determină obţinerea de produse cu porozitate excesivă (inacceptabilă). determinând apariţia unor fenomene de frecare şi adeziune între particule. Schema micşorării compactităţii pulberilor la formarea aglomeratelor şi agregatelor de particule • pe măsură ce dimensiunile particulelor pulberilor se micşorează. soluţia tehnologică cea mai indicată în acest scop constând în utilizarea unor substanţe lubrifiante (depuse pe particulele pulberilor sau adăugate la dozarea şi amestecarea pulberilor în vederea realizării produselor sinterizate).5: • crearea legăturilor punctiforme între particule. aşa cum se poate observa în figura 13. Transformările structurale la presarea şi sinterizarea pulberilor Procesele esenţiale ce trebuie realizate pentru obţinerea produselor prin metoda agregării pulberilor constau în formarea legăturilor de consolidare a particulelor pulberii sau amestecului de pulberi utilizate ca materie primă. • creşterea legăturilor punctiforme şi formarea suprafeţelor de 307 . formarea aglomeratelor şi agregatelor trebuie împedicată. astfel de legături apar între particulele pulberilor metalice la simpla lor vărsare sau tasare în matriţele folosite la realizarea produselor şi sunt (în general) instabile. aşa cum s-a arătat anterior. suprafaţa lor specifică se măreşte. iar influenţele rugozităţii suprafeţelor libere ale particulelor şi reactivităţii acestor suprafeţe devin mai importante.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi Fig. se desfăşoară în mai multe etape. care conduc la formarea în masa pulberilor a unor aglomerate (grupări de particule ferm legate între ele prin forţe superficiale de adeziune) şi a unor agregate (grupări de aglomerate slab legate între ele şi uşor de dezintegrat prin acţiuni mecanice). neputând asigura gradul de consolidare necesar pentru ca produsele să-şi păstreze configuraţia la extragerea din matriţe.3. Aceste procese.13. schematizate în figura 13.4. deoarece. diminuează compactitatea de umplere. 13.

Principalelor etape de formare a legăturilor de consolidare la realizarea produselor prin agregare de pulberi: a − formarea legăturilor punctiforme. Procesele care se desfăşoară în timpul operaţiei de presare pot fi descrise astfel: • la începutul presării se produce reorientarea particulelor. b − formarea suprafeţelor de contact. care determină creşterea mobilităţii atomilor particulelor pulberilor. alunecarea lor reciprocă şi umplerea golurilor. amestecul de pulberi este presat în cavitatea unei matriţe (la presiuni p = 100. aceste procese sunt declanşate prin presarea pulberilor în matriţe (care determină compactizarea pulberilor prin redistribuirea particulelor. între particulele pulberilor supuse prelucrării se formează suprafeţe de contact (punţi de legătură). în cursul tratamentului termic de sinterizare.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR contact (punţilor de legătură) între particule. de tipul unor germeni cristalini. • creşterea cristalelor noi. Fig. asigurând consolidarea acestora şi micşorarea. c − formarea şi creşterea cristalelor noi.. prin creşterea germenilor formaţi în etapa anterioară. în urma desfăşurării acestei etape. prin care amestecurile neconsolidate de pulberi se transformă în produse compacte şi rezistente. La operaţia de presare. se desfăşoară mai ales în cursul operaţiilor tehnologice de presare a pulberilor în matriţe şi de sinterizare a comprimatelor obţinute prin presare. deformarea plastică şi sudarea între ele a particulelor) şi sunt finalizate.. ale cărei cristale sunt dezvoltate între (peste) particulele pulberilor.13.2000 MPa) şi se transformă într-un comprimat cu forma produsului ce urmează a fi realizat. d − diminuarea şi sferoidizarea porilor Procesele descrise succint mai înainte. dar există şi procedee tehnologice care prevăd executarea lor simultană (presarea la cald sau sinterizarea sub presiune).5. mai ales a celor aflaţi pe suprafeţele libere ale acestora şi desfăşurarea intensă a unor procese de difuzie. De obicei cele două operaţii se realizează succesiv. sferoidizarea şi chiar dispariţia porilor. care au tendinţa de a se dezvolta independent sub forma unor noi cristale şi de a declanşa astfel un proces general de recristalizare în masa pulberilor. sferoidizarea şi diminuarea dimensiunilor porilor. care asigură amestecului de pulberi împachetarea 308 . prin încălzirea pulberilor presate. agregatele de pulberi capătă o structură cristalină nouă.

309 . în plus. Pentru conducerea corectă a operaţiei de presare şi aprecierea corespunzătoare a eficienţei proceselor care se desfăşoară în cursul acesteia trebuie avute în vedere următoarele aspecte: • deformarea plastică locală a zonelor de contact ale particulelor se realizează (în mod obişnuit) la rece. molecule de aer adsorbit. ca urmare. ca urmare. la fabricarea produselor din pulberi metalice sau nemetalice nedeformabile consolidarea prin presare a particulelor pulberilor şi obţinerea unor comprimate cu rezistenţă mecanică acceptabilă se realizează numai dacă particulele sunt amestecate cu un liant metalic (care rămâne în compunerea produsului) sau organic (care se elimină în cursul sinterizării). − o parte din energia acumulată în materialul deformat plastic din zonele de conact ale particulelor pulberii constituie energia de activare necesară creşterii şi transformării în cristale a germenilor cristalini comuni. se produce deformarea plastică locală a particulelor în zonele lor de contact reciproc. sudarea prin presiune a particulelor pulberii se realizează prin următorul mecanism: − sub acţiunea presiunii exercitate asupra pulberii. procesele de deformare sunt transferate în afara zonelor de contact ale particulelor (spre materialul neecruisat din interiorul particulelor pulberii) înainte de aplatizarea completă a microneregularităţilor şi dizlocarea suficientă a straturilor eterogene de pe suprafeţele în contact ale particulelor. care se constituie într-o sursă de activare mecanică. care determină dislocarea straturilor eterogene (ce conţin oxizi. • odată cu creştera presiunii se produce deformarea elasto – plastică a particulelor pulberii şi se crează condiţiile necesare sudării lor prin presiune. particule de praf ionizate etc.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi cea mai densă posibilă la dimensiunile şi forma pe care le prezintă particulele componente. sudarea prin presiune a particulelor nu se poate realiza. extinderea redusă a punţilor de legătură realizate prin sudare este.) şi aplatizarea micronereguarităţilor din aceste zone. molecule de apă şi grăsimi. iar punţile de legătură realizate prin sudare au (datorită extinderii reduse şi conţinutului mare de impurităţi) rezistenţă mecanică relativ scăzută. ca urmare a desfăşurării acestor procese. fiind însoţită de ecruisarea materialului (creşterea rezistenţei la deformare a materialului) din aceste zone şi. în acest fel realizându-se sudarea între particulele pulberii. atomii marginali ai particulelor se apropie la distanţe având ordinul de mărime al parametrilor stucturii cristaline a materialului particulelor şi interacţionează dând naştere unor germeni cristalini comuni în zonele de contact ale particulelor. • dacă particulele pulberii supuse presării au plasticitate scăzută. determinată şi de intensitatea scăzută cu care se desfăşoară procesele de difuzie la temperatura de presare.

accelerată de ridicarea temperaturii. dacă plasticitatea particulelor pulberilor este redusă. care constau în reducerea peliculelor de oxizi de pe suprafeţele particulelor. determină • declanşarea unor procese de recristalizare a materialului (ecruisat prin deformarea plastică la rece produsă de presare) din zonele de contact ale particulelor şi din interiorul acestora. Pri ncipalii parametri de regim ai tratamentului de sinterizare se aleg astfel: • Temperatura de sinterizare Tsi se stabileşte având în vedere că sinterizarea trebuie să asigure formarea de noi cristale între particulele pulberilor din care sunt realizate comprimatele supuse acestui tratament.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • la extragerea comprimatelor din matriţele în care s-a realizat presarea se produce relaxarea elastică a materialului particulelor pulberii şi. efectul postelastic este important (comprimatele îşi măresc volumul cu câteva procente la scoaterea lor din matriţe) şi poate produce distrugerea comprimatelor. se manifestă un fenomen de creştere bruscă a volumului acestor comprimate.6. • creşterea temperaturii determină desfăşurarea unor procese chimice. evitarea acestui fenomen nedorit fiind asigurată de utilizarea lianţilor. eliminarea gazelor şi lichidelor adsorbite pe suprafeţele particulelor pulberii. ca urmare. Ts fiind 3 5 temperatura de solidificare – topire (în K) a componentului principal al pulberii sau amestecului de pulberi din care se confecţionează produsele. numit efect postelastic. difuzia atomilor. îndepărtarea produselor rezultate din reducerea. Desfăşurarea acestor procese şi calitatea produselor obţinute prin agregare de pulberi sunt influenţate esenţial de regimul tehnologic al tratamentului de sinterizare. densificarea (micşorarea porozităţii) şi recristalizarea structurii produselor realizate prin agregare de pulberi. bazate pe difuzie. Sinterizarea este tratamentul termic prin care se realizează activarea termică a comprimatelor de pulberi în vederea desfăşurării proceselor. în cazul amestecurilor de pulberi (cu particule din materiale diferite) se produce şi alierea particulelor cu componentele transportate prin difuzie din particulele vecine. temperatura de sinterizare se adoptă Tsi = ( ⋅ ⋅ ⋅ )Ts . care produc consolidarea şi creşterea punţilor de legătură dintre particule. descompunerea şi vaporizarea substanţelor introduse la presare ca lianţi sau lubrifianţi. Procesele care se desfăşoară în timpul sinterizării pot fi descrise astfel: • difuzia atomilor. sferoidizarea şi micşorarea porilor şi finisarea granulaţiei produselor. determină consolidarea şi creşterea germenilor cristalini formaţi în zonele de contact dintre particule. De 2 4 obicei. în plus. accelerată de ridicarea temperaturii. se 310 . aşa cum sugerează imaginile prezentate în figura 13. care au ca efecte consolidarea legăturilor dintre particulele pulberii.

b − pulberea presată şi sinterizată o oră la 900 oC. Trp fiind temperatura de recristalizare primară a componentului principal al pulberii sau amestecului de pulberi (T rp ≅ 0.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi observă că tratamentul se efectuează la Tsi > Trp. la stabilirea mărimii τsi se ţine seama că aceasta este direct proporţională cu volumul particulelor pulberii din care se realizează produsele şi invers proporţională cu coeficientul de difuzie D al componentului principal al pulberii (care se corelează cu Tsi conform (1. 13. în corelaţie cu gradul de sinterizare necesar realizării proprietăţilor de utilizare dorite ale produselor. manipulare sau depozitare. scap.) se utilizează atunci când pulberile din care se realizează produsele se oxidează uşor sau prezintă conţinuturi apreciabile de oxigen (oxizi) de la elaborare. 311 . În prezent se practică pe scară largă sinterizarea în vid. Fig. la desfăşurarea proceselor de sinterizare în prezenţa unei anumite cantităţi de fază lichidă. hidrocarburi etc.4T s – v. 1.7). c − pulberea presată şi sinterizată 240 ore la 900 oC • Durata sinterizării τsi se stabileşte experimental. fapt ce are ca efecte accelerarea proceselor şi obţinerea unor produse cu compactitate ridicată.15) – v. Efectele presării şi sinterizării pulberii de argint cu incluziuni de Al2O3: a − pulberea vărsată în matriţa de presare. • Mediul de sinterizare se alege în mod obişnuit neutru sau reducător.6. pentru a asigura condiţiile termice necesare desfăşurării proceselor de recristalizare care stau la baza formării legăturilor de consolidare între particule. uşor de obţinut şi cu activitatea chimică (reducătoare sau neutră) reglabilă (prin nivelul vidului şi temperatura Tsi utilizate la sinterizare).5). Mediile reducătoare (atmosferele de hidrogen. mediu ieftin. amoniac. 3. Mediile neutre (atmosferele de argon) se folosesc la sinterizarea produselor din pulberi metalice lipsite de oxizi. scap. deoarece prezenţa oxizilor în masa sau pe suprafeţele particulelor pulberilor folosite la realizarea produselor influenţează negativ desfăşurarea proceselor de difuzie care au loc în cursul sinterizării. când pulberile sau amestecurile de pulberi conţin componente secundare cu temperatura de solidificare – topire inferioară T si. Acest mod de alegere a temperaturii T si conduce în anumite cazuri.

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 13. 13.9.7.8. Microstructurile produselor din pulbere de Fe sinterizată la 800 oC: a − timp de 0. dimensiunile.7. Microstructurile produselor sinterizate din WC cu liant de Co: a − material cu 94 % WC şi 6 % Co. cu structura alcătuită din particulele unui material înglobate într-un material suport (liant. modul de distribuţie şi gradul de dispersie al fazelor componente ale structurii. se comportă ca niste agregate compozite. 312 . 13. definite prin constituţia acesteia (natura. 13. Produsele sinterizate prezentând o porozitate Pp au caracteristicile fizico − mecanice determinate atât de caracteristicile structurii realizate prin sinterizare. Fig.2.8 şi 13. Structurile şi proprietăţile produselor sinterizate Produsele care se obţin prin metoda agregării pulberilor au caracteristicile structurale (influenţate de compoziţia chimică şi de regimul tehnologic folosit la sinterizare) sugerate de micrografiile prezentate în figurile 13. cât şi de mărimea porozităţii.5 ore. b − material cu 85 % WC şi 15 % Co Fig.4. b − timp de 6.5 ore. matrice). caracteristicile lor putând fi determinate aplicând principiile prezentate în scap. numărul şi proporţia fazelor care alcătuiesc structura) şi prin forma. c − timp de 22 ore Produsele fără porozitate. forma şi dimensiunile porilor. 12.

dacă se consideră Ys ≡ HBs = 75 HBS şi Ks = 0. Prima dintre relaţiile (13. în cazul produselor realizate din pulberi de fier sinterizate. (13. 313 .049. respectiv.1) Pp = V ρs în care V şi ρ reprezintă volumul şi.2) permite a se estima duritatea Brinell HB. 13. în timp ce a doua relaţie permite modelarea numerică a modulului de elasticitate longitudinală (Y ≡ E. rezistenţa la tracţiune (Y ≡ Rm. Ys ≡ Es) şi coeficientului contracţiei transversale (Y ≡ µ. b − electrod din pulbere de wolfram. Cercetările experimentale întreprinse asupra diverselor materiale obţinute prin metoda agregării de pulberi au evidenţiat faptul că dependeţele dintre principalele caracteristici mecanice ale acestor materiale şi porozitatea lor pot fi exprimate analitic prin relaţii de forma: Y = Ys e − K s Pp sau Y = Ys (1 − K s/ Ppm ) (13. Ys ≡ µs) ale unor astfel de materiale. densitatea masei structurale (lipsită de pori) a produsului. evident. de caracteristica mecanică considerată.9. respectiv. Ys ≡ Rms) şi alungirea procentuală după rupere (Y ≡ A. Ys ≡ HBs). densitatea produsului sinterizat.2) este potrivită pentru a estima duritatea Brinell (Y ≡ HB. Ys ≡ As) ale materialelor sinterizate. iar Vs şi ρs – volumul şi. Microstructurile unor produe industriale sinterizate: a − filtru din pulbere de bronz. respectiv. definită prin relaţiile: V − Vs ρ 100 = (1 − )100 . c − piesă din pseudoaliaj W−Ni−Fe obţinută prin sinterizare Deoarece porii prezenţi în produsele sinterizate diminuează secţiunile portante şi au efectele unor concentratori de tensiuni. iar Ks. caracteristicile mecanice ale acestor produse pot fi influenţate în măsură importantă de mărimea porozităţii Pp (în %). K s/ şi m sunt constante cu valorile dependente de natura materialului sinterizat şi.2) în care Y şi Ys reprezintă valorile unei caracteristici mecanice determinate pe materialul sinterizat şi. de exemplu.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi Fig. pe materialul (lipsit de pori) care alcătuieşte masa structurală a produsului sinterizat. prima dintre relaţiile (13.

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR rezistenţa la tracţiune Rm.2) permite a se determina cu o bună precizie valorile modulului de elasticitate longitudinală E. De asemenea. precipitare.01 şi m = 1. dacă se ia Ys ≡ Rms = 250 N/mm2 şi Ks = 0.67 şi coeficientului lui Poisson. 310 volum specific de scuturare. carbonil. 305 densitate de presare.03 şi m = 0. aşa cum rezultă examinând curbele de durabilitate (Wöhler) ale pieselor din fier sinterizat prezentate în figura 13. 310 temperatură de sinterizare. 13. 305 grad de îndesare.058. Cuvinte cheie aglomerate. Curbele Wöhler ale fierului sinterizat cu diferite valori ale porozităţii Pp Porozitatea produselor sinterizate influenţează negativ rezistenţa la oboselă a acestora. 305 314 .043 şi alungirea procentuală după rupere A. porozitatea influenţează şi alte caracteristici ale produselor sinterizate: conductibilitatea termică şi electrică.35. 307 agregare pulberi. caracteristicile magnetice. 305 pulberi. rezistenţa la coroziune etc. 311 metalurgia pulberilor. 303 metode mecanice măcinare. 305 compactitate de umplere. 310 fluiditate. K s/ = 0. 302 porozitate de umplere. 301 agregate. 305 densitate de umplere. 301 metode fizico-chimice reducere oxizi. iar cea de-a doua relaţie din grupul (13. electrolitică. lamelare. pulverizare. 311 efect postelastic.05⋅105 N/mm2. 301 fibroase. K s/ = 0. 304 sinterizare. Fig. 307 compactitate de presare. dacă se consideră Ys ≡ Es = 2. dacă se ia Ys ≡ µs = 0. sferoidale.10.10. 305 mediu de sinterizare. 304 durată de sinterizare. dacă se utilizează Ys ≡ As = 40 % şi Ks = 0.

13. Ohio. Ciocârdia C. Metoda de producere a pulberilor la a cărei aplicare materia primă sub formă de metal sau aliaj topit se scurge dintr-un creuzet (printr-o duză calibrată). b) plăcuţele dure din cermeturi pentru sculele aşchietoare. 1985 6. Bucureşti. Metalografie.. c) arborii cotiţi ai motoarelor Diesel pentru camioanele de mare tonaj. Partea a doua. d) metoda precipitării din soluţie apoasă? 315 .. Editura didactică şi Pedagogică. Care dintre următoarele produse se pot obţine prin metoda agregării de pulberi: a) cuzineţii din bronz grafitat.a. b) presarea pulberilor.2. Bucureşti. Editura Tehnică. Aliaje dure sinterizate din carburi metalice. c) filtrele din aliaje Monel. este: a) metoda electolitică. Gâdea S.. Petrescu M.) şi este pulverizată în picături fine. b) plăcuţele din materiale dure pentru sculele aşchietoare. Drăgulănescu I..1.9.. 1986 Teste de autoevaluare T. Ploieşti.. c) spargerea comprimatelor realizate prin presare. New York. b) metoda carbonil. 1981 3.3. 1985 5.. c) metoda pulverizării din fază lichidă. 1986 7. vol. d) grinzile metalice pentru poduri? T. Macmillan Publishing Commpany. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. Introduction to Materials Science for Engineers. d) barele de tracţiune din răşină poliesterică armată cu fibre de sticlă? T. Editura Tehnică.. Piese sinterizate din pulberi metalice. Care dintre următoarele produse se pot obţine prin metoda agregării de pulberi: a) electrozii nefuzibili din wolfram pentru sudare. d) sinterizarea comprimatelor obţinute prin presare? T. II.13. 1988 2. Care dintre următoarele etape se parcurg la fabricarea unui produs prin metoda agregării de pulberi: a) obţinerea pulberilor. vapori. vol. Zecheru Gh.13. suferă impactul cu mai multe jeturi (de aer.13. Shakelford J.. Drăgulănescu E. * * * Metals Handbook Ninth Edition.4. ş. care se transformă în particule de pulbere prin solidificarea într-o baie de răcire. Surdeanu T.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor obţinute prin agregare de pulberi Bibliografie 1. Metalurgie fizică şi studiul metalelor. Bucureşti. apă etc. Tehnologia materialelor. 1984 4. Universitatea din Ploieşti. Gâdea S. American Society for Metals. Perneş M.

b) volumul specific de scuturare.14. c) creşterea legăturilor punctiforme şi formarea suprafeţelor de contact (punţilor de legătură) între particule. b) suprafaţa specifică a particulelor pulberii.13. c) fluiditatea: d) densitatea de presare? T. d) rugozitatea suprafeţelor particulelor? T.13. Grupările de particule ferm legate între ele prin forţe superficiale de 316 . sferoidizarea şi diminuarea dimensiunilor porilor? T.13. Metoda de producere a pulberilor la a cărei aplicare materia primă sub formă de soluţii apoase sau topituri de săruri metalice este descompusă prin electroliză. Procesele prin care amestecurile neconsolidate de pulberi se transformă în produse compacte şi rezistente se desfăşoară mai ales în cursul operaţiilor tehnologice de: a) dozare a pulberilor. Care dintre următoarele caracteristici ale pulberilor metalice se încadrează în categoria caracteristicilor fizice: a) mărimea particulelor. Cantitatea (masa) de pulbere ce se scurge în unitatea de timp prin orificiul calibrat al unei pâlnii defineşte: a) densitatea de presare a pulberii. Capacitatea unei pulberi de a da prin presare un semifabricat suficient de rezistent. este: a) metoda măcinării. c) conţinutul de impurităţi al particulelor pulberii. b) compoziţia granulometrică a pulberii. b) dezintegrarea particulelor. b) presare a pulberilor în matriţe. d) amestecare a pulberilor? T. c) sinterizare. d) metoda electrolitică? T.6.7.13. c) densitatea de presare. inclusiv a macroporilor deschişi conţinuţi de acestea. c) metoda carbonil. spongioase sau pulverulente. Care dintre următorii factori influenţează fluiditatea unei pulberi: a) forma particulelor. c) rezistenţa muchiilor (comprimatelor obţinute prin presarea pulberii). Care dintre următoarele procese se produc la formarea legăturilor de consolidare a particulelor pulberii utilizate ca materie primă pentru obţinerea unui produs: a) crearea legăturilor punctiforme între particule. Mărimea suprafeţei totale a particulelor unei pulberi.9.13. c) mărimea particulelor pulberii. obţinându-se depozite catodice compacte fragile.12. d) fluiditatea pulberii? T. d) fluiditatea pulberii? T.13. c) compactitatea de umplere a pulberii.13. care se pot transforma uşor în pulberi prin măcinare. d) compactitatea de presare? T.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR T.8.11. b) metoda precipitării din soluţie apoasă. b) rezistenţa la oxidare a particulelor pulberii. b) suprafaţa specifică a particulelor. b) suprafaţa specifică a particulelor pulberii.13.13. care să-şi păstreze forma şi să nu sufere pierderi masice în timpul manipulărilor la care este supus în procesul de fabricare a produselor defineşte: a) densitatea de umplere a pulberii.13. raportată la masa sau volumul lor efectiv defineşte: a) volumul specific al pulberii. d) porozitatea de umplere a pulberii? T.13.5. d) creşterea cristalelor noi. Care dintre următoarele caracteristici ale pulberilor metalice se încadrează în categoria caracteristicilor tehnologice: a) densitatea de umplere.10.

Care dintre următoarele afirmaţii privind alegerea regimului tehnologic la sinterizarea comprimatelor de pulberi sunt adevărate: a) temperatura de sinterizare trebuie să fie mai mică decât temperatura de recristalizare primară a materialului componentului principal al pulberii. d) atmosferele de argon se folosesc la sinterizarea produselor din pulberi metalice lipsite de oxizi? T.2. d) micşorează modulul de elasticitate? Aplicaţii A. amoniac. d) expansiune? T.18. Rezolvare Conform definiţiei date în scap.1. Relaxarea elastică a materialului particulelor pulberii.16. considerând că o masă M de pulbere conţine np particule cu volumul (total) efectiv 317 .15. b) durata sinterizării este direct proporţională cu volumul particulelor pulberii din care se realizează produsele şi invers proporţională cu coeficientul de difuzie D al componentului principal al pulberii. Ca urmare. suprafaţa specifică a particulelor unei pulberi este raportul dintre suprafaţa totală a particulelor şi suprafaţa lor efectivă (numit suprafaţă specifică Sv) sau raportul dintre suprafaţa totală a particulelor şi masa lor efectivă (numit suprafaţă specifică Sm). bazate pe difuzie. d) dislocaţii.13. c) efect postelastic. manipulare sau depozitare sinterizarea se face în atmosferă reducătoare (hidrogen. b) aglomerate de particule.13. d) sinterizare? T. b) normalizare. densificarea (micşorarea porozităţii) şi recristalizarea structurii produselor realizate prin agregare de pulberi este denumit: a) recoacere completă. însoţită de creşterea bruscă a volumului comprimatelor de pulberi la scoaterea lor din matriţele în care au fost realizate prin presare.). este denumită: a) sinterizare.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor obţinute prin agregare de pulberi adeziune sunt denumite: a) agregate de particule. c) când pulberile din care se realizează produsele se oxidează uşor sau prezintă conţinuturi apreciabile de oxigen (oxizi) de la elaborare. Tratamentul termic prin care se realizează activarea termică a comprimatelor de pulberi în vederea desfăşurării proceselor. hidrocarburi etc. d) lipituri? T.13. c) călire martensitică.13. c) măresc rezistenţa la oboseală.17.13. b) dilatare termică. 13. să se stabilească relaţia de determinare a suprafeţei specifice a pulberilor alcătuite din particule cubice (cu latura dp) sau sferice (cu diametrul dp) realizate dintr-un material cu densitatea ρe. care produc consolidarea şi creşterea punţilor de legătură dintre particule. Care dintre următoarele efecte corespund prezenţei porilor în produsele realizate prin metoda agregării de pulberi: a) diminuează rezistenţa la tracţiune. b) măresc duritatea.

3 2 dp dacă particulele au forma cubică sau S p = 4π ( ) 2 .6 %. iar compactitatea de presare ρp 7200 100 = 100 ≅ 91. se obţin relaţiile: 6 6 .2.13. ţinând seama că tratamentul termic de sinterizare reduce porozitatea comprimatelor de pulbere obţinute prin presare.3) şi S m = Sv = ρe d p dp Observaţie Relaţiile (13. Pulberea metalică utilizată ca materie primă pentru realizarea unui produs sinterizat are următoarele caracteristici: densitatea materialului particulelor pulberii ρe = 7850 kg/m3. 318 . cu aspect dendritic etc. (13. porozitatea de ρe 7850 umplere este Pu = 100 – Cu = 100 – 44. (13. rezultă: S v = . rezultă pentru pulberea precizată în enunţul aplicaţiei: compactitatea ρ 3500 de umplere a pulberii este C u = u 100 = 100 ≅ 44. densitatea de umplere ρu = 3500 kg/m3 şi densitatea de presare ρp = 7200 kg/m3.6 ≅ 55.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Ve. dacă particulele au forma cubică p 4 dp 2 sau V p = π ( ) 3 . Rezolvare Utilizând relaţiile de definire a caracteristicilor pulberilor (date în scap. dacă particulele au forma sferică). porozitatea pulberii presate este este C pr = ρe 7850 Ppr = 100 – Cpr = 100 – 91.3 % < 10 %.4) Sv = ρe d p dp αf fiind un factor de corecţie supraunitar. care ţine seama de abaterile de la forma regulată (poliedrică sau sferică) ale particulelor pulberii.4 % . fiecare particulă având volumul Vp ( V p = d 3 . dacă particulele au forma 2 npS p S p npS p Sp sferică) şi masa M p = ρ eV p . porozitatea de umplere Pu şi compactitatea de presare Cpr şi să se stabilească dacă produsul obţinut prin sinterizare poate avea porozitatea Pp ≤ 10 %.7 = 8. Evident.3 % şi.3) sugerează că suprafaţa specifică a pulberilor cu particule de formă regulată este independentă de forma particulelor.) suprafaţa specifică se stabileşte cu relaţii de forma: 6 6 α f şi S m = αf.2).7 %. 13. se poate aprecia că produsele realizate vor avea Pp < 8. şi S m = = = n pV p V p n p ρ eV p ρ eV p înlocuind în aceste relaţii expresiile mărimilor Sp şi Vp. În cazul pulberilor cu particule de formă neregulată (cu macropori deschişi. suprafaţa Sp ( S p = 6d p . A. Să se determine pentru această pulbere compactitatea de umplere Cu.

2.2) concentraţiile masice ale componentelor: %Nim = 70 % şi %Cum = 30 %.1) ρC = 2500 kg/m3. Rezolvare Particulele pulberii din aliaj Monel au (aşa cum s-a precizat în scap.13. Microstructura unui produs din bronz grafitat realizat prin metoda agregării de pulberi evidenţiază un conţinut procentual (volumic) de bronz %Bzv = 85 % şi un conţinut procentual (volumic) de grafit %Cv = 85 %. Rezolvare Densitatea grafitului este (v. ştiind că la realizarea lui s-a folosit un amestec alcătuit din pulbere de grafit şi pulbere de bronz cu staniu cu %Snm = 10 %. Să se determine densitatea aceestui produs. ρSn = 7290 kg/m3: ρ Bz = %Cu m % Snm 90 10 + + 8930 7290 ρ Cu ρ Sn Considerând că produsul precizat în enunţul aplicaţiei are masa Mp şi volumul Vp.2): ρNi = 8910 kg/m3 şi ρCu = 8930 kg/m3. Să se determine densitatea acestui produs. iar densitatea bronzului cu staniu se determină folosind relaţia generală stabilită la rezolvarea aplicaţiei A.3.2. % Ni m %Cu m 70 30 + + 8910 8930 ρ Ni ρ Cu Densitatea filtrului obţinut prin sinterizare din pulbere de aliaj Monel este: Pp 38 ρ p = ρ e (1 − ) = 8916(1 − ) ≅ 5528 kg/m3. 100 100 A. 4.5. ştiind că (aşa cum se precizează în tabelul 1. se poate determina densitatea materialului particulelor 100 100 pulberii: ρ e = = ≅ 8916 kg/m3. Un filtru realizat prin sinterizare din pulbere de aliaj Monel cu %Nim = 70 % are porozitatea Pp = 38 %.2) ρCu = 8930 kg/m3 şi 100 100 = ≅ 8734 kg/m3.4. % Bz v %C v Deoarece VBz = V p şi VC = V p se obţine că densitatea produsului este 100 100 % Bz v %C v ρ p = ρ Bz + ρC = 8734⋅0.4. 9. densităţile acestor componentelor având valorile (precizate în tabelul 1.scap.13. iar VBz. 100 100 Observaţie Dacă produsul ar avea porozitatea Pu = 0 %. rezultă Mp = MBz + MC = ρBz VBz + ρC VC şi Vp = VBz + VC + Vpori. MBz şi MC fiind masele bronzului şi grafitului exisistente în structura produsului.4. Particularizând relaţia generală stabilită la rezolvarea aplicaţiei A. VC şi Vpori – volumele ocupate de bronz. grafit şi pori în această structură.10 ≅ 7674 kg/m3. restul fiind pori. conţinuturile procentuale 319 .85 + 2500⋅0.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor obţinute prin agregare de pulberi A.

Utilizănd datele prezentate în scap. 13. 30 %).105 ≅ 8080 kg/m3. 100 100 A.5 = 10. se obţin diagramele de variaţie ale principalelor caracteristici mecanice ale produselor realizate din pulberi de fier sinterizate (duritatea Brinell HB.2). să se studieze variaţiile caracteristicilor mecanice ale produselor realizate din pulberi de fier sinterizate. în funcţie de porozitatea acestora Pp .895 + 2500⋅0.4 pentru constantele care intervin în aceste relaţii. 13.13.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (volumice) ale constituenţilor structurali ar fi: % Bz v/ = % Bz v 85 100 = 100 ≅ % Bz v + %C v 95 89.11. rezistenţa la tracţiune Rm. prezentate în figura 13. 13. cu valorile precizate în scap.5 % şi densitatea produsului creşte % Bz v/ %C v/ la valoarea ρ = ρ Bz + ρC = 8734⋅0. / p Fig.4.11. alungirea procentuală după rupere A şi modulul de elasticitate longitudinală E).5 % şi %C v/ = 100 − % Bz v/ = 100 – 89. în funcţie de porozitatea acestora Pu ∈ (0 %.5. Diagramele de variaţie în funcţie de porozitatea Pp ale principalelor caracteristici mecanice ale produselor realizate din pulberi de fier sinterizate Rezolvare Utilizând relaţiile potrivite din grupul (13. 320 .

• materialele funcţionale sunt cele la care caracteristicile cele mai importante sunt de natură electrică. ele fiind destinate confecţionării elementelor (pieselor. Introducere La alegerea materialelor pentru o aplicaţie tehnică trebuie avute în vedere două principii: * materialele selectate trebuie să posede proprietăţile fizico-chimice. etc.. obţinerea semifabricatelor şi realizarea produselor impuse de aplicaţie. tehnica măsurării. adresată în principal celor care se pregătesc sau care lucrează în domeniul ingineriei mecanice. electronică. materiale ceramice şi sticlele. lemnul şi materialele compozite. ele trebuind să asigure îndeplinirea rolului funcţional al unor elemente (piese. În scopul facilitării alegerii lor pentru diverse aplicaţii tehnice. componentelor) supuse la solicitări mecanice. * materialele alese trebuie să conducă la soluţii tehnice de rezolvare a aplicaţiei care să fie convenabile economic. magnetică. optică. componente) pentru electrotehnică. fonte şi aliaje neferoase). materialele pe bază de substanţe macromoleculare. 321 . adică să poată fi transpuse în practică cu cheltuieli acceptabile privind elaborarea materialelor. s-a recurs la împărţirea materialelor în două mari clase: • materialele structurale (materialele de construcţie) sunt cele la care caracteristicile de rezistenţă mecanică sunt cele mai importante. în lucrarea de faţă. automatică şi informatică. mecanice şi tehnologice corespunzătoare cerinţelor impuse de aplicaţia în care sunt utilizate.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Capitolul 14 ALEGEREA MATERIALELOR PENTRU APLICAŢIILE TEHNICE 14. chimică. sunt tratate cu precădere materialele din această clasă: materialele metalice (oţeluri.1.

caracterul variabil în timp sau constant al solicitărilor (care implică apariţia sau nu a fenomenului de degradare prin oboseală). iar mentenabilitatea fiind proprietatea produsului exprimată prin probabilitatea ca acesta să poată fi supravegheat. rezistivitatea electrică. mediu corosiv sau abraziv) etc. materialele ceramice cu proprietăţi piezoelectrice. încovoiere simplă sau forfecare pură. • condiţiile privind fiabilitatea şi mentenabilitatea produsului.) nu au făcut obiectul acestei lucrări. polimerii pentru cristale lichide.2.. conductibilitatea termică. etc. Tinând de cele expuse mai înainte. 14. • condiţiile privind precizia dimensională a produsului şi calitatea suprafeţelor acestuia. întreţinut şi reparat într-o anumită perioadă de timp. solicitări în condiţii de temperatură normală sau solicitări în condiţii termice care determină manifestarea fenomenului de fluaj). sau solicitări compuse). care determină sau influenţează îndeplinirea funcţiilor pentru care acesta este realizat: densitatea. Criteriile şi metodele de selecţie a materialelor Prima etapă care trebuie parcursă la alegerea materialelor adecvate realizării unui produs constă în cunoaşterea tuturor condiţiilor tehnice ce definesc funcţionalitatea lui şi comportarea sa în exploatare: • condiţiile privind solicitările mecanice la care este supus produsul: complexitatea sistemului de solicitare (solicitări simple.. intesitatea solicitărilor. în acest capitol sunt tratate în principal aspectele privind alegerea materialelor structurale pentru aplicaţiile tehnice.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR detecţia şi înregistrarea semnalelor de diverse naturi fizice. posibilitatea ca solicitările să genereze fenomene de pierdere a stabilităţii unor componente ale produsului (a căror evitare impune asigurarea unor anumite rigidităţi ale componentelor). • condiţiile privind caracteristicile fizice ale materialului produsului. condiţiile termice în care se aplică solicitările (solicitări la temperaturi scăzute. caracterul static sau dinamic al aplicării acestora. fiabilitatea fiind proprietatea produsului exprimată prin probabilitatea ca acesta să-şi îndeplinească funcţiile în condiţii prescrise. materialele magnetice. în cursul unei perioade de timp date. În prezent. materialele conductoare şi superconducoare.. în gama condiţiilor tehnice ale produselor industriale se includ 322 . materialele din această clasă (materialele semiconductoare. dilativitatea termică etc. fuzibilitatea. de tip întindere compresiune. etc. ceramicele electrooptice. condiţiile de mediu în care se aplică solicitările (mediu de lucru neutru.

Pentru ierarhizarea criteriilor şi stabilirea ponderii (coeficientului de importanţă) cu care fiecare 323 . stabilindu-se pentru fiecare criteriu dacă este principal (de bază) sau secundar (auxiliar) şi dacă este obligatorie sau facultativă respectarea sa. temperatura de topire-solidificare. − criteriile privind caracteristicile fizice care trebuie asigurate: densitatea. etc. rezistenţa la rupere. rezistenţa la coroziune (în mediul de lucru şi în condiţiile de solicitare corespunzătoare produsului ce trebuie realizat). criteriul de selecţie a materialelor se poiate scrie ρ ≤ 4000 kg/m3. iar dacă aplicaţia impune ca materialele să aibă densitatea mai mică decât 4000 kg/m3. Criteriile din această categorie pot fi ierarhizate în funcţie de importanţă. alungirea procentuală după rupere. dacă într-o aplicaţie este necesar să se utilzeze materiale având rezistenţa la rupere mai mare decât 300 N/mm2. energia de rupere. criteriul se poate exprima analitic în una din următoarele forme: (14. criteriul de selecţie a materialelor va fi Rm > 300 N/mm2. dacă se notează cu CAP nivelul limită (minim sau maxim) acceptabil (din punctul de vedere al aplicaţiei pentru care trebuie ales materialul) al unei caracteristici de material şi cu CAM nivelul (aceleiaşi caracteristici) asigurat de materialele din gama considerată la selecţie. − criteriile privind caracteristicile semifabricatelor necesare pentru obţinerea produsului: forma. structura. coeficientul de dilatare termică.. calitatea suprafeţelor semifabricatelor.1) CAM ≥ CAP sau CAM ≤ CAP. rezistivitatea electrică. etc. − criteriile privind caracteristiciele chimice şi structurale impuse: compoziţia chimică. După analiza detaliată a condiţiilor tehnice impuse produsului care trebuie obţinut se formulează criteriile de selecţie a materialelor necesare pentru fabricarea acestuia. în această categorie sunt incluse: − criteriile privind caracteristicile mecanice care trebuie asigurate (în condiţiile de temperatură şi mediu de lucru corespunzătoare produsului ce trebuie realizat): duritatea. În mod obişnuit criteriile privind alegerea materialelor în funcţie de proprietăţi se formulează considerând diversele caracteristici care exprimă cantitativ proprietăţile acestora. modulul de elasticitate. grupate în categoriile prezentate în continuare: A. Astfel. de exemplu. Criteriile privind proprietăţile materialelor sunt principalele criterii folosite pentru alegerea acestora.. conţinutul de impurităţi. dimensiunile şi masa semifabricatelor. rezistenţa la fluaj. limita de curgere.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice şi cele privind protecţia oamenilor şi mediului înconjurător (condiţiile ecologice) şi condiţiile privind reciclabilitatea (proprietatea produsului scos din uz de a putea fi transformat în deşeuri reintegrabile în natură sau valorificabile prin procese tehnologice de realizare a unor noi produse). rezistenţa la oboseală. conductibilitatea termică.

.. dacă pentru o aplicaţia trebuie ales un γ material care să asigure un nivel ridicat al rigidităţii pieselor (deformaţii elastice mici ale pieselor în prezenţa solicitărilor mecanice) şi un nivel scăzut al masei acestora. De asemenea. • echipa de proiectare stabileşte valorile ponderilor parţiale aij.. definită prin raportul dintre rezistenţa la rupere a materialului Rm şi greutatea specifică γ (γ = ρg.1. Kj. pentru stabilirea valorilor ponderilor aij se consideră pe rând perechile de criterii (Ki. . la aplicarea căreia se parcurg următoarele etape: • se precizează criteriile care se iau în considerare K1.. . i ≠ j şi aij +aji = 1 şi întocmeşte un tablou numit matricea preferinţelor...3 rezultă considerând perechea de criterii (K1. presupunând că numai criteriile Ki şi Kj intervin în alegerea materialului. criteriul de selecţie a materialelor se formulează considerând caracteristica (sintetică) denumită rezistenţă mecanică specifică KR.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR criteriu trebuie considerat la luarea deciziilor privind alegerea materialelor se poate folosi metoda prezentată în figura 14. K3) şi apreciind că. ρ fiind densitatea materialului.7 şi a13 = 0. dacă pentru o aplicaţie trebuie ales un material care să asigure un nivel ridicat al rezistenţei mecanice a pieselor şi un nivel scăzut al masei acestora. j = 1. Kn. iar dacă γ trebuie ales un material care să asigure în mod eficient o bună comportare a 324 . criteriul de selecţie a materialelor se formulează considerând E caracteristica (sintetică) numită modul de elesticitate specific KE = .K2. se estimează coeficientul de importanţă al fiecărui criteriu (de exemplu. în cazul când numai aceste două criterii se iau în considerare. i ≠ j şi.n ( ∑ a j = 1) şi pe această baza se poate j =1 Sp face ierarhizarea după importanţă a criteriilor. De exemplu. . Kj). iar g acceleraţia R gravitaţională) K R = m . • se calculează suma ponderilor parţiale corespunzătoare fiecărui criteriu (suma pondrilor înscrise pe fiecare coloană a matricei preferinţelor) Spj = ∑ aij şi suma tuturor ponderilor parţiale înscrise în matrice S p = n(n − 1) 2 = i1 n . • se calculează ponderea cu care trebuie considerat fiecare criteriu la n Spj alegerea materialelor aj = . Pentru ca numărul criteriilor utilizate la selecţia materialelor în funcţie de proprietăţi să fie cât mai mic (în scopul facilitării alegerii) se apelează la formularea unor criterii bazate pe caracteristici sintetice (care înglobează mai multe caracteristici ale materialului).Ki. a31 = 0.. respectarea criteriului K1 asigură în proporţie de 70% luarea unei decizii bune la alegera materialului).

. În acest scop se folosesc datele existente în standarde. ai1 . .......... ..... criteriul de selecţie a materialelor se formulează considerând caracteristica (sintetică) numită rezistenţă relativă la oboseală R KO = O .. Kj . . deoarece. Ki a1i ...1. ai . aj1 ..9).. .. ÎNTOCMIREA MATRICEI PREFERINŢELOR DETERMINAREA SUMEI PONDERILOR PARTIALE ALE CRITERIILOR DETERMINAREA SUMEI TOTALE A PONDERILOR DETERMINAREA COEFICIENTILOR DE IMPORTANTA AI CRITERIILOR . .... .. RO fiind rezistenţa la oboseală a materialului (v. Rm Valorile unor astfel de caracteristici sintetice asigurate de diversele materiale comerciale sunt prezentate în tabelul 14..privind caracteristicile diverselor materiale comerciale. documentele cele mai utilizate fiind standardele. . aj .. cuprind date concrete privind caracteristicile asigurate de fiecare marcă de material şi indicaţii precise privind prelucrările tehnologice ce conduc la stările structurale corespunzătoare obţinerii acestor caracteristici şi facilitează astfel alegerea lor pentru o anumită aplicaţie.. .. .. 325 . .... . ..Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice pieselor la solicitări variabile... . acestea grupează materialele după destinaţie (de exemplu.. .. DEFINIREA CRITERIILOR CRITERIUL K1.. .. ain ... . .. .... K1 .. Spn S p = ∑ S pj j =1 aj = Spj Sp a1 .. scap. Kj.. Etapele metodei de stabilire a coeficienţilor de importanţă ai criteriilor privind alegerea materialelor în funcţie de proprietăţi După stabilirea şi ierarhizarea în funcţie de importanţă a criteriilor de alegere a materialelor pe baza proprietăţilor pe care trebuie să le asigure în aplicaţia considerată.. aşa cum s-a putut constata în capitolele anterioare.. normative..... an1 Sp1 K1 ... .. 14. Kn Kn a1n ....... aij . ...... an Fig... ani Spi n . .. fontele şi aliajele neferoase recomandate pentru diferite utilizări)..... ...... . ... Kn Spj = ∑ aij = i1 n .... . anj Spj .1.. ajn . 3. Ki.... cataloage.... se poate face o primă selecţie a materialelor... manuale etc. în cazul materialelor metalice există standarde pentru oţelurile.. Kj a1j . aji . . .... Ki .

0..1200 1000.2 8.5...5.....1 9.....4 8.750 520..4..900 400...4...9 7..5 2.9..ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 14.7 1...2 8...7 7.6.7..2..850 600.....n (stabiliţi folosind.1.1..5.40 70.9 7.7.9.10 70...8 8.......9.210 200...10.60 2.25 1.2500 600.6..6.50 60.4 0.jk......8..7 4.1.3.7.11 9.5 2..950 1800.7 1..72 107..95 0. Pentru alegerea celui mai potrivit material din această gamă se poate utiliza următoare metodologie: • se consideră că gama materialelor cu proprietăţi adecvate..17. nivelurile caracteristicilor asiguarete CAM.14..8..110 43..0......8 7.. j = 1...70.......1.2......4.47 0....220 200.0. kN/mm2 200.520 500.4 4.0...200 200.6 8...8..2 170.92.1 4.9.75.10.2....00 0..2.1000 200. Principalele caracteristici tehnice ale unor materiale comerciale Materialul Oţeluri carbon de uz general Oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (tratate termic) Oteluri pentru conducte şi recipiente sub presiune (laminate termomecanic) Oţeluri inoxidabile feritice Oţeluri inoxidabile austenitice Oţeluri inoxidabile duplex Oţeluri maraging Superaliaje tip Inconel Superaliaje tip Nimonic superaliaje tip Hastelloy Alame Bronzuri cu Sn sau cu Al Aliaje Cu – Ni Bronzuri cu beriliu Aliaje pa bază de Al deformabile (călite şi îmbătrânite) Aliaje pe bază de Ti Aliaje pe bază de Mg Polietilenă Polipropilenă Politetrafluoretilenă (teflon) Poliamide (nylon) Policlorură de vinil Lemn esenţă tare.....4.4...4500 E.....7.7.. cuprinde m materiale (marcate Mk...6 12..7..3 24.7.0 10.8....220 90.115 85..6.6 4.20 11... având coeficienţii de importanţă aj.14.190 115..8...8.2.100 40.m)...3 1.5.8.n. t/m3 7..180 28.10.1400 650... N/mm2 350.1 2.9.2 Rm.. CAP...7...8..210 K R.0 7.1.4 12...9..1200 300.8..1300 450.33 7..800 450..1..1 8. k = 1.0.210 200....1..10..1...9 2.60 20.....1 8..3 6.12.j..8..2 1.210 210.80 3000..m.8...135 68..9 7.00 1.10.7..3....1. uscat Compozite poliesteri + fibre de sticlă ρ.100 50.500 400.9 8.2 6.1300 110..8.....110 140...1..210 200.4 8.8.220 190...3 6. k = 1.....0.9 7.210 180.8.5 3.90 km 4...8.8 0.7..28 6.. care respectă toate criteriile 326 .650 200..32 40...n.1.8..8 5.9.8. j = 1.....3.7..3.5 0..0..7.210 140....1.90.91 2. metoda prezentată anterior) şi nivelele limită acceptabile ale caracteristicilor de material... j = 1. k = 1.550 700....3.1.1.... notată GMP.......... pentru toate materialele Mk. • din analiza care a condus la constituirea gamei materialelor cu proprietăţi adecvate se cunosc..8.m..8 6.5.6. de exemplu. care îndeplinesc integral cele n criterii de selecţie (notate j = 1.11......2 3.. uscat Lemn esenţă moale. Materialele care respectă toate criteriile privind proprietăţile impuse de aplicaţia în care urmează a fi utilizate alcătuiesc gama materialelor cu proprietăţi adecvate.n)...16.1.20.50.5..5......

* obţinerea caracteristicilor materialului impuse de condiţiile tehnice ale 327 ..k.n.. Criteriile privind procesarea tehnologică a materialelor în vederea obţinerii semifabricatelor sau produselor se formulează în mod obişnuit într-o formă calitativă (atributivă). j = 1.jk .k.jk ≥ CAP. astfel încât îndeplinirea fiecărui criteriu de către un material (notată cu 1) să constituie un argument în favoarea alegerii acestuia pentru o anumită aplicaţie.m.... j = 1. k = 1. evident..j sau în forma „max” CAM.n.k = ∑ ajIjk .. k = 1. j = 1. dacă criteriul de selecţie Kj este formulat CA M . j = 1. • pentru fiecare din materialele Mk. dispozitive sau maşini speciale). dimensiunile şi calitatea suprafeţelor impuse de realizarea produselor se face cu tehnologii obişnuite.. scrise analitic în forma „min” CAM. respectă toate criteriile de selecţie Kj. dacă fiecare din materialele Mk.2) • se ierarhizează materialele Mk.. de exemplu. • pentru fiecare din materialele Mk... se calculează indicatorul global al proprietăţilor (caracteristicilor tehnice) ICT.m. k = 1.j ..n.j. Un set de criterii de acest tip poate avea. k = 1. Ijk ≥ 1. * prelucrarea semifabricatelor la forma.m. folosind relaţia: I . următoarea alcătuire: * materialul este disponibil pe piaţă în cantităţile şi sub forma semifabricatelor necesare pentru realizarea produselor (materialul nu trebuie elaborat şi transformat în semifabricate pe baza unor comenzi speciale lansate către producător).. CT = j1 n „min”. dacă criteriul de selecţie Kj este formulat analitic în forma Ijk = CA P .n...jk analitic în forma „max”.jk ≤ CAP. care exprimă măsura în care materialul satisface criteriile de selecţie Kj.j (14.m se stabilesc indicatorii parţiali Ijk. materialul cu cea mai mare valoare a acestui indicator fiind (din punctul de vedere al caracteristicilor asigurate) cel mai potrivit pentru aplicaţia avută în vedre. fără a fi necesară aplicarea unor procedee sau operaţii operaţii tehnologice speciale. k = 1.. indicatorii parţiali se calculează cu relaţii de forma: CA M .n.m.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Kj. k = 1. j = 1. dimensiunile şi caliatea suprafeţelor impuse de realizarea produselor se face cu scule... dispozitive sau maşini universale (prelucrarea semifabricatelor nu necesită utilizarea de scule. B.m. iar neîndeplinirea fiecărui criteriu (notată cu 0) să diminueze şansele de alegere a acestui material. * prelucarerea semifabricatelor la forma.. j = 1. în ordinea descrescătoare a valorilor indicatorului ICT..n. sau Ijk = CA P ...

K ′2 .4) şi se poate face ierarhizarea materialelor din GMP în ordinea descrescătoare a valorilor indicatorului IPT. a ′j .. aceste criterii se formulează în funcţie de costul total al 328 . M2. Criteriile privind costurile (cheltuielile) aferente elaborării materialelor. daca materialul M k respecta criteriul K ′j  (14. k = ∑ a ′j I ′jk .. k = 1…m. respectarea acestora determinând alegerea materialelor şi tehnologiilor de fabricaţie care asigură realizarea în condiţii economice (cu cheltuieli cât mai mici) a produselor necesare într-o aplicaţie tehnică..2). …. ′ adică pentru fiecare din criteriile K 1 . chimice sau termochimice.k. 14. materialul cu cea mai mare valoare a acestui indicator fiind cel mai avantajos din punctul de vedere al comodităţii achiziţionării şi comportării la prelucrarile tehnologice necesare transformării sale în produse... folosind relaţia: I PT . se trece la analiza măsurii în care materialele din gama GMP ≡ {M1. din GMP îndeplinesc criteriile K ′j .k. k = 1…m j =1 n (14. j = 1…q.. daca materialul M k nu respecta criteriul K ′j  Pentru fiecare din materialele Mk. întocmind un tablou. K ′q incluse în setul de criterii privind ′ ′ ′ procesarea materialelor. a 2 . transformării lor în semifabricate şi prelucrării acestora pentru obţinerea produselor sunt deosebit de importante. ( ∑ a /j = 1 ) şi se face apoi ierarhizarea criteriilor după valoarea coeficienţilor j =1 q a ′j . se stabilesc coeficienţii de importanţă a1 .3) I ′jk =  0. numit matricea performanţelor tehnologice (de forma celui prezentat în fig.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR produsului care se realizează nu necesită aplicarea unor tratamente termice. Criteriile privind procesarea materialelor se pot ierarhiza în funcţie de importanţă. în care elementele matricei. aplicând aceiaşi metodă ca şi în cazul criteriilor privind proprietăţile. După stabilirea şi ierarhizarea în funcţie de importanţă a criteriilor privind procesarea tehnologică.. k = 1…q : 1. se calculează indicatorul global al performanţelor tehnologice IPT. Mm} respectă aceste criterii.. k = 1…m. În mod obişnuit.... Mk. ….. exprimă măsura în care fiecare din materialele Mk. C. * posibilităţile apariţiei defectelor de material sau de rebutare a produselor în timpul prelucrărilor tehnologice sunt minime. k = 1…m. numite indicatorii parţiali ai performanţelor tehnologice I ′jk . a q .

m...2. / q1 . k = 1.k C r ...k .k = ... / q . I /jm ... iar CTref este costul total al realizării aceluiaşi tip de semifabricate şi/sau al obţinerii aceluiaşi tip de produse dintr-un material de referinţă (din GMP sau din afara acestei game).. / qk .k 329 .m Fig.. k = 1.....k . IPT. ..6) I PTE .. Configuraţia matricei performanţelor tehnologice ale materialelor Criteriul realizării cu costuri minime a produselor necesare unei aplicaţii tehnice se consideră la luarea deciziei finale privind alegerea materialelor. .. I I / jk .. . / I qm IPT.. K K / j ... I I / j1 .5) CTref în care CT... 14. k = ∑ a ′j I ′jk j =1 n / j .. Pentru a compara materialele din GMP prin prisma costurilor totale implicate de obţinerea semifabricatelor şi/sau de utilizarea acestora la realizarea produselor necesare unei aplicaţii se pot utiliza costurile relative Cr..k.. . a a I PT ..2 . ..2. I I / j2 .. .... / I 1k / I 2k .... + a PT I PT . Mm / I 12 / I 22 K 1/ / K2 a1/ / a2 / I 11 / I 21 ...... / I 1m / I 2m ... . Câteva date cu caracter informativ privind costurile relative ale unor materiale (metalice şi nemetalice) utilizate frecvent în aplicaţiile tehnice sunt prezentate în tabelul 14. (14....k reprezintă costul total al realizării semifabricatelor dintr-un material Mk ∈ GMP şi/sau al obţinerii produselor necesare unei anumite aplicaţii...m. cu formula: a I .. IPT. definite prin relaţia: CT ... CRITERIUL PONDEREA CRITERIULUI M1 INDICATRII PARTIALI I /jk PENTRU MATERIALUL Mk ⊂ GMP M2 . ....Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice realizării produselor cu performanţele tehnice impuse de aplicaţia în care sunt utilizate.. .. calculând pentru fiecare material Mk ∈ GMP indicatorul global al performanţelor tehnico-economice (numit şi meritul global) IPTE.. / q2 . k = CT CT k C r . / q .. Mk ... (14.1 IPT.. .

2..8.m... k = C r .5 7. care are la bază următoarele principii: − • orice produs este purtătorul material al unor funcţii capabile să satisfacă anumite necesităţi ale utilizatorilor (un produs nu trebuie privit ca un ansamblu de părţi materiale..m.1.1. ţinând seama de acest principiu...9 1..40 3..4. Valorile informative ale costurilor relative ale unor materiale utilizate în tehnică MATERIALUL Oteluri de uz general (bare laminate) Oteluri de uz general (table...14 36..8 5....0 1. Răşini acrilice şi fenolice Politetrafluoretilenă (Teflon).9.5.....4. Bronzuri. Poliamide (Nylon) Fibre de sticlă Compozite polimerice cu fibre de sticlă sau de carbon Cr = CT CTref * 1. Polistyren Policlorură de vinil..18 19. Alame (produse obţinute prin turnare) Aliaje Cu – Ni (produse laminate sau turnate) Superaliaje de tip Nimonic.2.2. Inconel.. ci ca un ansamblu de utilităţi).4..0.. Alame (produse obţinute prin DP) Cupru. iar aPT – coeficientul de importanţă global al criteriilor privind performanţele tehnologice ale materialelor (aCT + aPT = 1).9 6. ABS.5 2.120 25..6 2..1.2. k = 1.5 8.0 10. Tabelul 14.9. profile) Oţeluri carbon pentru construcţia de maşini (produse laminate) Oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (produse laminate) Oteluri carbon şi slab aliate pentru scule Oţeluri inoxidabile şi refractare (produse laminate) Fonte albe şi cenuşii (produse obţinute prin turnare) Fonte modificate (produse obţinute prin turnare) Aluminiu şi aliaje de Al (produse oţinute prin DP + TT) Aluminiu şi aliaje de Al (produse obţinute prin turnare) C= r C T C ref T * MATERIALUL Cupru..k..5 270.8 2..4.400 Dacă valorile indicatorului IPT. Incoloy..1.. Polipropilenă. benzi. Udimet Titan şi aliaje de Ti (produse obţinute prin DP + TT) Polietilenă. k = 1..ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR în care aCT este coeficientul de importanţă global al criteriilor privind caracteristicile tehnice ale materialelor.9..8 2.3.k (14.5. I PTE . materialele Mk ∈ GMP care au meritul global cel mai ridicat trebuie să fie cele preferate pentru aplicaţia tehnică considerată..k şi costurile aferente prelucrării tehnologice pentru materialele din GMP sunt apropiate.21 100.45 5..13 6.. indicatorul global al performanţelor tehnico – economice IPTE.8.7) . se poate stabili cu formula: I CT .3..k O metodă modernă ce poate fi utilizată la luarea deciziei finale privind selecţia materialelor pentru o aplicaţie tehnică este analiza valorii (analiza tehnico−economică a utilităţii). analiza oricărui produs trebuie realizată pornind de la sistemul de 330 * Costurile CT şi CTref sunt calculate în lei/kg de semifabricat .. evident...7.. Bronzuri....5.1.

se poate construi un grafic de corelare i =1 f utilitate – cost de tipul celui prezentat în figura 14.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice funcţii al acestuia.. care să constituie suportul luării deciziilor pertinente privind rezolvarea unor astfel de probleme. i = 1. care corespund unor necesităţi reale (efective. de către o echipă de proiectare bine structurată (care cuprinde ingineri cunoscători ai aplicaţiei ce se analizează.. nu trebuie să conducă la ideea că aceste metode simplifică problemele.f.. Aspectele anterior prezentate evidenţiază cu claritate complexitatea problemelor privind alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice. i = 1. care contribuie la îndeplinirea normală a funcţiilor de bază sau care fac produsul mai uşor de vândut şi cresc reputaţia pe piaţă a acestuia. economişti specailizaţi în domeniul costurilor etc. ţinând seama de următoarele recomandări: • în prima etapă de rezolvare a problemei se analizează cu atenţie 331 . Aplicarea acestor metode este utilă şi conduce la rezultate bune. Ci fiind costul aferent realizării funcţiei. ţinând seama de acest principiu. pentru ca produsul obţinut să se caracterizeze printr-un raport maxim utilitate/cost).f ( ∑ α i = 1 ) şi o pondere a costului i =1 f C de realizare ci. Din analiza unor astfel de grafice rezultă care sunt funcţiile produsului pentru care costurile sunt disproporţionate în raport cu contribuţiile lor la utilitate şi se pot găsi modalităţile de eliminare a neconcordanţelor cu efecte negative asupra costurilor (eliminarea funcţiilor inutile sau operarea unor modificări tehnologice privind realizarea funcţiilor care implică costuri ridicate). directe) ale celor care utilizează produsul şi funcţii auxiliare (secundare). iar CT CT – costul total al produsului ( ∑ ci = 1). Considerând că produsul analizat are f funcţii şi că la fiecare funcţie corespunde un coeficient importanţa αi. la analiza oricărui produs trebuie calculată ponderea costurilor implicate de realizarea fiecărei funcţii şi trebuie examinată corelaţia ce există între aceasta şi ponderea funcţiei (coeficientul de importanţă al funcţiei) în asigurarea utilităţii (calităţii) globale a produsului. dacă problema alegerii materialelor pentru o aplicaţie tehnică se tratează etapizat. diminuează responsabilitatea membrilor echipei de proiectare şi micşorează cerinţele privind competenţa acestora. ingineri specializaţi în domeniul tehnologiilor de fabricaţie. ci = i . Încercarea de a recomanda unele metode cantitative. acest principiu fiind denumit principiul raportului maxim între utilitate sau valoare de întrebuinţare şi cost. ingineri specializaţi în domeniul materialelor.).3. în cadrul căruia funcţiile sunt împărţite în categorii de importanţă: funcţii de bază (principale). • pentru orice produs trebuie să existe o corelaţie optimă între funcţiile asigurate şi resursele alocate pentru realizarea acestora..

ceea ce conduce. aşa cum se arată în schema din figura 14. materialul din care acesta urmează să fie confecţionat trebuie să se caracterizeze prin rezistenţă mecanică ridicată. 14. dacă produsul care trebuie realizat este un recipient de stocare a unui gaz combustibil (pentru utilizare casnică) sub presiune. materialul din care acesta urmează să fie confecţionat trebuie să prezinte caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate. 332 . Fig. se stabilesc categoriile. pe această bază. de exemplu. tenacitate mare şi densitate cât mai mică. menţinând în prim plan cerinţele privind proprietăţile şi adăugând eventual acestora şi criterii privind caracteristicile tehnologice sau costurile. decizia utilizării unui material metalic fiind justificată de compararea celor două familii de materiale prin prisma costurilor.5. dacă produsul care trebuie realizat este un recipient sub presiune care urmează a fi amplasat pe o aeronavă. se pot adăuga acestora şi criterii din celelalte categorii (criterii privind procesarea tehnologică sau criterii privind costurile). condiţii care.7. pentru cele două aplicaţii descrise anterior alegerea tipurilor de materiale se realizează aşa cum sugerează schemele prezentate în figurile 14. aşa cum se arată în schema din figura 14. Configuraţia unui grafic de corelare utilitate – cost obţinut prin aplicarea analizei valorii la un produs industrial • dacă în prima etapă de rezolvare a problemei criteriile privind proprietăţile nu sunt suficiente pentru selectarea familiei de materiale adecvate aplicatiei avute în vedere.3. se poate încerca selectarea clasei (familiei) de materiale potrivite pentru fabricarea produsului.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR condiţiile tehnice ce caracterizează produsul care trebuie realizat. se stabilesc principalele proprietăţi (caracteristici) pe care trebuie să le posede materialul din care acesta urmează să fie confecţionat şi. la soluţia alegerii unui material din familia compozitelor durificate cu fibre. • după selectarea familiei din care trebuie să facă parte materialul ce va fi utilizat la confecţionarea produsului.6 şi 14. cât şi de materialele compozite durificate cu fibre. pot fi îndeplinite atât de materialele metalice.4. de exemplu. de exemplu. tipurile sau mărcile de materiale adecvate din această familie.

14. Shema alegerii familiei de materiale pentru un recipient de stocare sub presiune a unui gaz combustibil • metodele prezentate anterior se pot utiliza în etapa finală. 14.6. aşa cum s-a arătat mai înainte. Shema alegerii familiei de materiale pentru un recipient sub presiune amplasat pe o aeronavă Fig.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Fig. pentru ca eficienţa aplicării acestor metode să fie corespunzătoare este necesar ca numărul materialelor Mk din GMP să fie cât mai 333 Fig.4. Schema alegerii tipurilor de materiale compozite pentru un recipient sub presiune amplasat pe o aeronavă Fig.7. pentru a decide care dintre tipurile de materiale selectate în etapele precedente (care alcătuiesc gama materialelor cu proprietăţi adecvate GMP) corespunde cel mai bine cerinţelor tehnico-economice ce definesc aplicaţia avută în vedere. 14. Shema alegerii tipurilor de materiale metalice pentru un recipient sub presiune amplasat pe o aeronavă . 14.5.

În timpul utilizării într-o sondă aflată în exploatare.8.. La aplicarea acestei metode tehnologice de exploatare a sondelor.9.85% din sondele aflate în producţie. tensiunea medie σ + σ min σ max (1 + R) σ − σ min σ max (1 − R) σ m = max = > 0 şi σ v = max = σv.0.. Acest fapt este ilustrat în figura 14.4 < R < 0) şi au ca tensiuni caracteristice: tensiunea maximă.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR mic. prajinile de pompare sunt supuse unor solicitări axiale variabile.7 ) sau (mai rar. normative sau prescripţii tehnice. pe baza interpretării dinamogramelor înregistrate la sonda respectivă. Un studiu de caz privind alegerea materialelor Pentru a evidenţia complexitatea problemei alegerii materialelor pentru aplicaţiile tehnice se prezintă un studiu de caz privind materialele selectate şi utilizate de diverşi producători pentru realizarea prăjinilor de pompare a petrolului din zăcăminte.3. de exemplu. Ciclurile de solicitare ale prăjinilor din compunerea garniturii de prăjini de la o sondă sunt (în mod obişnuit) ondulant-pozitive (cu coefcientul de asimetrie σ R = min = 0. 14. ciclurile de solicitare având perioada aproximativ egală cu durata unui ciclu de lucru al pompei de adâncime. tensiunea minimă σmin = Rσmax. în condiţii de funcţionare defectuoasă a σ max instalaţiei de pompare) alternante (cu –0. În ţara noastră şi în multe alte ţări de pe glob. se poate aprecia că durabilitatea unei prăjini de pompare este în directă dependenţă cu mărimea coeficientului de siguranţă c. Configuraţia constructivă a prajinilor de pompare este dictată de rolul lor funcţional şi de tipul materialului utilizat la confecţionarea acestora şi este prezentată în figura 14. garnitura de prăjini (alcătuită din prăjini de pompare asamblate cap la cap) este una din componentele principale ale echipamentului de lucru. σmax > 0. pentru aplicaţia constând în realizarea recipientului de stocare a gazului gombustibil (anterior discutată). mărcile de oţel adecvate (care alcătuiesc GMP pentru această aplicaţie) se pot alege folosind prescripţiile din standardul SR EN 10028.. care prezintă o modalitate de estimare a caracteristicilor ciclurilor de solicitare ale prăjinilor de pompare din diferite zone ale garniturii de prăjini ce echipează o sondă. această cerinţă putând fi uşor respectată dacă se face o selecţie a tipurilor de meteriale pe baza informaţiilor cuprinse în standarde. Ca 2 2 2 2 urmare. dată de relaţia: 334 . pompajul de adâncime cu prăjini se utilizează ca metodă de extracţie a petrolului (ţiţeiului) la 65.. având rolul de a transmite mişcarea rectilinie alternativă de la instalaţia de suprafaţă la pistonul (cilindrul) pompei de adâncime cu care se realizează extracţia ţiţeiului din zăcământ. cataloage.3.

8) = c= Rm σ max (1 − R) + (1 + R ) σ −1 în care σmax. Intensităţile majorităţii acestor componente (Fg. intensităţile forţei Fmax şi tensiunii σmax (şi. având acelaşi coeficient de asimetrie ca şi ciclurile solicitării de lucru. (14. Analizând relaţia (14. forţa de flotabilitate a garniturii de prăjini Ff1.1 σ max .1 este tensiunea maximă a ciclurilor limită care. implicit.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Rm σ max.8) în contextul argumentelor anterior prezentate. determină micşorarea deformaţiilor axiale şi γ curburilor locale ale garniturii de prăjini ce echipează o sondă aflată în exploatare şi asigură astfel o funcţionare mai eficientă a instalaţiei de pompare. cu R = −1) a prăjinii de pompare în mediul de lucru din sondă (amestec ţiţei−ape de sondă. 335 . K R = m şi cu γ σ mărimea rezistenţei la oboseală relative K O = −1 . greutatea coloanei de lichid pompat F1. etc. rigidităţile la tracţiune şi încovoiere ale prăjinilor fiind în directă proporţionalitate cu această caracteristică. Ff1. forţele de frecare (între prăjini şi ţevile de extracţie. Tensiunea maximă (σmax) a ciclurilor solicitării de lucru a unei prăjini are mărimea dată de raportul dintre forţa maximă de solicitare axială a prăjinii.) Ff. produc ruperea prin oboseală a prăjinii considerate. între pistonul şi cămaşa pompei de adâncime. creşterea valorii modulului de elasticitate specific al E materialului prăjinilor K E = . ca urmare. Rm Comportarea în exploatare a prăjinilor de pompare are ca factor de influenţă şi modulul de elasticitate longitudinal al materialului acestora E. se poate aprecia că durabilitatea prăjinilor de pompare creşte o dată cu rezistenţa R mecanică specifică a materialului din care sunt confecţionate. sarcinile (dinamice) datorate inerţiei şi fenomenelor oscilatorii ale garniturii de prăjini Fd. Rm este rezistenţa la rupere a materialului prăjinii. πd 2 . iar σ−1 – rezistenţa la oboseală (prin solicitare alternant-simetrică. Ff) sunt direct proporţionale cu greutatea specifică a materialului prăjinilor γ = ρg şi. energia consumată la exploatarea unei sonde prin pompaj de adâncime) sunt în dependenţă liniară cu caracteristica γ. Fmax este rezultanta unui Fmax şi aria secţiunii transversale a prăjinii S p = 2 4 grup de sarcini axiale ce are ca principale componente: greutatea proprie a prăjinilor de pompare Fg. cu corozivitatea determinată de salinitate şi de conţinuturile de CO2 şi H2S dizolvate). Fd.

. Determinarea caracteristicilor ciclurilor de solicitare ale prăjinilor de pompare Caracteristicile precizate anterior (KR.790 N/mm2) sunt realizate de oţelurile 336 .9.8. KO. KE) pot servi la efectuarea unei analize comparative a diverselor materiale utilizate sau cu perspective de utilizare la confecţionarea prăjinilor de pompare. Configuraţia constructivă şi dimensiunile produsului prăjină de pompare Fig..14. A.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. caracteristicile de rezistenţă mecanică prescrise (Rm = 630. Standardele şi normele existente clasifică oţelurile pentru prăjini de pompare în următoarele clase de rezistenţă: a) oţeluri grad C. recomandate pentru prăjinile supuse în exploatare la sarcini mici sau mijlocii. în medii de lucru slab corozive. Oţelurile sunt materialele tradiţionale pentru prăjinile de pompare. 14.

0.3 %) sau Cr−Ni−Mo (%Cm = 0.8.. %Crm = 1. recomandate pentru prăjinile de pompare cu condiţii grele de lucru: sarcini mari de pompare şi medii saline contaminate cu CO2 (fără H2S) sau sarcini de pompare moderate şi medii de lucru puternic corozive (medii saline cu CO2 şi H2S).0.1..0. se recomandă utilizarea unui oţel Ni−Mo (%Cm = 0. 337 ...15.45 %.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice carbon sau slab aliate de tip C−Mn (cu %Cm = 0. dificultăţile tehnice ridicate de aplicarea călirii martensitice clasice (cu încălzirea pieselor în cuptor şi răcirea ulterioară în băi de ulei sau apă) la prăjinile de pompare pot fi depăşite dacă se utilizează încălzirea prin inducţie cu curenţi de medie frecvenţă (8000.3. în medii de lucru saline (fără H2S).4 %.. aşa cum indică datele prezentate în tabelul 14.17 %.. %Nim = 1.3....4 % şi %Mnm = 1.15. în medii de lucru cu corozivitate scăzută. %Crm = 16. recomandate pentru prăjinile supuse în timpul pompajului la sarcini mari sau foarte mari.17.35.2.10.1... destinate prăjinilor solicitate moderat în timpul pompajului.3..965 N/mm2) sunt realizate de oţeluri slab aliate de tip Cr−Mo (%Cm = 0.... în figura 14.55 % mai scăzută decât rezistenţa la oboseală a materialului din care sunt confecţionate (determinată pe epruvete polizate).2....0 % şi %Mom = 0. caracteristicile de rezistenţă mecanică impuse (Rm = 790... • Rezistenţa la oboseală (în aer sau în mediu coroziv) a prăjinilor de pompare este cu 40.7 % şi %Mom = 0.12. ce asigură (după calire+ revenire) caracteristici de rezistenţă mecanică la nivelul oţelurilor grad D şi rezistenţe la oboseală (în aer şi în mediul coroziv de sondă) superioare celor prezentate de celelalte oţeluri pentru prăjini.2. d) oţeluri speciale..3. c) oţeluri grad K.. în stările structurale conferite prin aplicarea unor TT finale de normalizare + revenire sau îmbunătăţire. în locul tratamentelor de normalizare sau normalizare + revenire.0.3 %).42 %..10000 Hz) şi răcirea cu jeturi de apă..0... un exemplu tipic de oţel aparţinând acestei clase este cel cu %Cm = 0. %Nim = 1 % şi %Mom = 1%.3 %). rezistenţa la oboseală este influenţată substanţial şi de frecvenţa ciclurilor de solicitare variabilă.23 %.65. Cercetările întreprinse pentru creşterea caracteristicilor de exploatare ale prăjinilor de pompare din oţel au condus la concluziile următoare: • Aplicarea TT final de îmbunătăţire..1. aşa cum indică diagramele prezentate în figura 14.0.7 %.11 se prezintă sintetic modul în care starea suprafeţelor prăjinilor şi mediul de lucru influenţează rezistenţa la oboseală a acestora..2 % şi %Mom = 0.4. cu TT final de normalizare + revenire înaltă... b) oţeluri grad D. %Crm = 0..0.0.. aşa cum arată diagramele din figura 14. %Nim = 1.. În cazul mediilor corozive. asigură rezistenţe mecanice superioare ale prăjinilor şi ameliorează comportarea lor la oboseală în aer şi în mediile corozive saline.1.4..6 %) în stare normalizată.

cu %Znm = 5..20) ⋅104 m (mai mari ca la oţeluri.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig..1. Rezistenţa la oboseală în aer a oţelurilor pentru prăjinile de pompare Fig.6.2.. etc. v.2.). şi cu mărimea tensiunilor reziduale de compresiune din stratul superficial al prăjinilor (introduse în cursul procesului tehnologic de fabricare sau prin operaţiile de durificare superficială practicate) σr. cu rugozitatea suprafeţelor acestora Rz. Cr. prin aplicarea unor TT de tipul T7.. călire superficială. B.. Al2Mg3Zn3 (faze T’ sau T). care induc tensiuni reziduale de compresiune în stratul superficial al pieselor. Influenţele stării suprafeţei şi mediului de lucru asupra rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din oţel • Creşterea rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din oţel se poate realiza dacă se aplică acestora operaţii finale de durificare superficială (ecruisare prin rulare sau prin sablare cu jet de alice.75..1 %.14. Aliajele pe bază de aluminiu reprezintăo altă categorie de materiale a cărei utilizare la confecţionarea prăjinilor de pompare a fost cercetată. 14.6⋅106 m (puţin mai mică decât a oţelurilor) şi KR = (1..2. Cercetările au arătat că aliajele pe bază de Al potrivite pentru această aplicaţie sunt aliajele deformabile şi durificabile structural prin TT. de tip MgZn2 (faze M’ sau M). Zr).1. %Mgm = 2.2. Al2CuMg (faze S’ sau S) etc.10. din clasa 7000 (de exemplu.600 N/mm2 şi caracteristici KE = 2. 338 .0 % şi adaosuri de Mn.9 %.. %Cum = 1. aliajul 7075. tabelul14. aceste aliaje capătă structuri alcătuite dintr-o matrice de soluţie solidă a componentelor şi faze durificatoare (semicoerente sau necoerente cu matricea) uniform distribuite în matrice. La utilizarea acestor aliaje pentru confecţionarea prăjinilor de pompare trebuie avute în vedere următoarele aspecte: • Aliajele asigură prăjinilor rezistenţa la tracţiune Rm = 475.11.. S-a constatat că rezistenţa la oboseală a prăjinilor σ−1 este în dependenţă liniară cu rezistenţa la rupere a oţelului din care sunt realizate Rm. Ti.3)..

Influenţele asimetriei ciclurilor de solicitare şi prezenţei concentratorilor asupra rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din aliaje pe bază de aluminiu • Rezistenţa la oboseală (în aer) a aliajelor pe bază de aluminiu este influenţată în măsură importantă de asimetria ciclurilor de solicitare şi de prezenţa concntratorilor de tensiuni. chiar şi în cazul contaminării acestora cu H2S şi CO2.14...33. B sau whiskers (trihite) metalice sau ceramice.200 oC (de exemplu. menţineri de 1000 ore la 200 oC pot determina diminuarea cu 50. Compozitele cu fibre de sticlă reprezintă o altă categorie de materiale aplicabile la confecţionarea prăjinilor de pompare.12. Fig.0..1). aliajele au o bună rezistenţă la oboseală în mediile saline. la nivelul celor tipice oţelurilor înalt aliate cu Cr.14.6.60 % a Rm.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice • Caracteristicile de rezistenţă mecanică se degradează în timp. Influenţele mediului de lucru şi frecvenţei ciclurilor de solicitare asupra rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din oţel grad D Fig.. v.13.13. caracteristica KO înregistrând valori 0.. aşa cum sugerează diagramele din figura 14.8) au 339 .. de refacerea structurii printr-un nou TT de călire de punere în soluţie + îmbătrânire). scap. eventual. dacă piesele din astfel de aliaje sunt menţinute la temperaturi mai mari ca 150. C.14. Compozitele cu fibre de sticlă folosite pentru realizarea prăjinilor de pompare (conform soluţiei constructive sugerate de fig. 9. existenţa acestui fenomen (datorat trecerii în stare stabilă a structuriilor metastabile realizate prin TT aplicate) impune limitarea adâncimilor la care pot fi utilizate prăjinile din aliaje de Al şi verificarea periodică a caracteristicilor lor mecanice (însoţită. • Prezenţa mediilor corozive de lucru afectează rezistenţa la oboseală a aliajelor pe bază de aluminiu în măsură mult mai mică decât în cazul oţelurilor. pentru viitor (când costurile de fabricare vor înregistra scăderi datorită progresului tehnic şi tehnologic) se întrevede şi utilizarea compozitelor cu fibre de C.31.

aceste caracteristici sunt dependente de fracţia volumică a fibrelor în structura compozitului fv.9⋅103. deoarece compozitele realizate industrial nu asigură întotdeauna legături interfaciale perfecte între fibre şi matrice (condiţie ce stă la baza stabilirii acestor relaţii).10) Ef Aşa cum rezultă comparând datele prezentate în tabelul 14. Rm = Rmf [fv + (1 – fv) Fig. Modificarea rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din materiale compozite în funcţie de abaterile de la aranjamentul axial al fibrelor de sticlă 340 . E. aşa cum rezultă analizând datele prezentate în tabelul 14. 14.60 N/mm2 şi Em = 6. 14.. valorile experimentale ale caracteristicilor E şi Rm ale materialelor compozite diferă de cele calculate cu relaţiile (14. întărirea şi maturarea la cald a răşinii în prezenţa unor catalizatori).1⋅103 N/mm2) şi fibre din sticlă E (cu Rmf = 3400 N/mm2 şi ≅ 7. armată cu fire paralele din rovrig de fibre de sticlă.10). printr-o matriţă. Prăjinile de pompare din astfel de materiale se realizează printr-un proces de pultruziune (tragerea răşinii. şi Rm (la tracţiune) ale prăjinilor realizate din materiale compozite putându-se estima cu relaţii de forma (v.. La utilizarea acestor materiale pentru confecţionarea prăjinilor de pompare trebuie avute în vedere următoarele aspecte tehnice: • Caracteristicile KE şi KR ale compozitelor cu fibre de sticlă sunt superioare celor prezentate de oţeluri..55⋅103 N/mm2). concomitent cu gelifierea.15.12): (14.24⋅103 N/mm2) sau din sticlă S (cu Rmf = 4800 N/mm2 şi Ef Em = 8. cap.14.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR matricea de răşină poliesterică sau epoxidică (cu Rmm = 30.14.7.9) şi (14. Dependenţa dintre rezistenţa la rupere şi fracţia volumică a fibrelor la compozitele pentru prăjini de pompare Fig..3.9) E = fv Ef + (1 – fv)Em Em ] (14.3 şi în diagramele din figura 14.

Principalele caracteristici tehnico-economice ale materialelor folosite la realizarea prăjinilor de pompare Materialul Oţel Grad C Oţel Grad E Cr* 1.930 470..50 (0.22.24 (0.6 3.8 5.48..35) 0....50.7 2.. N/mm2 630...9.1...05⋅105 Starea N C+r N+r C+r Rm.7 2.......22.7 2.0.. 7750 pentru oţelurile speciale înalt aliate cu Cr.5).73.35 (0. în kg/m3: 7820 pentru oţelurile slab aliate (Grad C...10⋅105 N N+r C+R KO *** în aer 0.07) 0..22.12.11 1..51 (0.62 1.5)..04....1.0...0.06.49.9 4.3.13 1..965 860. Grad E şi Grad K).6 Oţel Grad K Oţel Special (aliat cu Cr) Aliaj de Al tip 7075 Compozit cu fibre de sticlă E 2.7 2.81.98..26 (0.1030 690.2 KR.25) KO *** în apă salină 0.0.93 0.0.34 0.1700 KE. .26 0.1.35) 0.05) 0..32 0.0.0.5Cu1.52 0.20.31 (0.1..2 2..7 2.0. ** KR şi KE.1..06.31) 0.0...0.90. 2760 pentru aliajul de Al tip 7075 (AlZn6Mg2.2.82.47.50 0.03 1.** km 0.22 1.24) 5.0..03.52 0.0.26 (0.Tabelul 14.640 750.. considerând factorii CT şi CTref exprimaţi în lei/(m de prăjină)...52 (0.83 0.15⋅105 7...0. calculate cu următoarele densităţi ρ..27) 0.....49..0..** Mm 2.850 790..710 620..56 0.790 790..60⋅104 C+r T7 80 % fibre * Costurile relative Cr calculate cu relaţia (14. N/mm2 2..0 E.53 0. 1800 pentru compozitul cu fibre de sticlă.27 (0...14 9.11) 0.24..7 2...580 1600..51.26 1.03⋅104 5..7 2. *** KO calculate cu σ-1 determinat pe epruvete polizate...8 2...870 810..1.33.27 0. în paranteze sunt valorile lui KO obţinute cu σ-1 determinat pe baza rezultatelor unor încercări efectuate pe prăjini reale.

37.0. 324 prajini de pompare. • Caracteristicile mecanice ale materialelor compozite sunt influenţate negativ de creşterea temperaturii (ce produce degradarea matricei şi legăturilor interfaciale dintre fibre şi matrice). 331 indicator global. 322 modul de elasticitate specific. 328.0. Rezistenţa la oboseală nu este practic afectată de prezenţa mediilor corozive.30. 326 pultruziune. pentru fiecare variantă selectându-se materialul adecvat funcţionării în deplină siguranţă a produsului şi care asigură raportul maxim utilitate/cost. 334 costuri relative.42). 324 mentenabilitate. 323 coeficient de siguranţă. 327 fiabilitate..1 în loc de σ−1 are valori KO = 0. 334 proprietăţi adecvate. 334 coeficient de importanţă. rezistenţa la oboseală este mai ridicată dacă solicitările variabile se caracterizează numai prin eforturi de întindere (de exemplu. temperaturile şi mediile de lucru) se pot realiza în mai multe variante. 329 indicator parţial. • Aşa cum arată diagramele din figura 14. 327 materiale funcţionale. 334 coefcient de asimetrie. Studiul de caz prezentat evidenţiază un aspect important privind alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice: produsele destinate utilizării în diverse condiţii (privind solicitările mecanice. 330 cicluri de solicitare. 321 matricea preferinţelor. 321 materiale structurale.ca urmare prăjinile de pompare realizate din materiale compozite cu fibre de sticlă nu pot fi utilizate la temperaturi mai mari de 200 oC.. KO calculat cu σ0. Cuvinte cheie analiza valorii. 340 reciclabilitate.. rezistenţa la oboseală a compozitelor cu fibre de sticlă pentru prăjinile de pompare este substanţial influenţată de abaterile de la aranjamentul axial al armăturii (unidirecţionale) din fibre şi (la fel ca E şi Rm) de caracteristicile legăturilor realizate în procesul de fabricare la interfeţele dintre fibre şi matrice. compozitele cu fibre de sticlă având o foarte bună comportare în mediile apoase saline.25.15. 324 rezistenţă relativă la oboseală. 323 rezistenţă mecanică specifică. 323 criterii tehnologice. 328 criterii privind proprietăţile. 327. compozitele cu fibre unidirecţionale având tendinţa de degradare rapidă când sunt solicitate la compresiune. 322 grafic de corelare utilitate-cost. 329 criterii de cost. în soluţiile de acizi sau baze şi în prezenţa solvenţilor organici. 325 341 .Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice • Rezistenţa la oboseală în aer a prăjinilor de pompare din compozite cu fibre de sticlă este caracterizată prin valori KO = 0..

Broutman L. Pentru care dintre următoarele aplicaţii trebuie ales un material din gama materialelor structurale: a) realizarea arborelui cotit al unui motor de autoturism..2 km? T. Ciurea S. d) fabricarea elementului activ al unui aprinzător piezolelectric? T. Fracture and fatigue.. Care dintre următoarele materiale asigură un modul de elasticitate specific KE ≅ 2. 1985 4.M.J. Editura Chiminform Data.4 m. Academic Press. Braşov. b) fabricarea unui magnet permanent.14. Desk Edition.. c) KR ≅ 10.1. Care dintre următoarele materiale pot fi încadrate în gama materialelor reciclabile: a) oţelurile.. Editura Economică. Bucureşti. Traducere din limba germană după ediţia a 29-a. Ulmanu V. Composite materials. Shackelford J. Care dintre următoarele aplicaţii tehnice impun alegerea unui material din gama materialelor funcţionale: a) realizarea conductorilor electrici. New York. c) fabricarea unui tranzistor. Introduction to materials science for engineers.4 km.14. 1974 3. Managementul calităţii totale. 1992 6.. MacMillan Publishing Company. d) fabricarea corpului unui rezervor sferic de depozitare a gazelor lichefiate? T. Care este rezistenţa mecanică specifică a unui material metalic cu Rm = 800 N/mm2 şi ρ = 4000 kg/m3: a) KR ≅ 20. b) fabricarea catalizatorului pentru un reactor dintr-o instalaţie petrochimică.3.5. Metals Park. * * * Hütte − Manualul inginerului. Analiza comparativă a caracteristicilor de exploatare ale materialelor pentru prăjinile de pompare. Drăgulănescu N. Drăghici Gh. d) KR ≅ 40. 1994 7. Moţoiu R. 342 .2. d) sticla? T.14..M. b) fontele. Bucureşti. 1995 5.S. 1992 2.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Bibliografie 1. Editura Tehnică. „Noutăţi în domeniul tehnologiilor şi utilajelor pentru prelucrare la cald”. b) KR ≅ 20.1⋅105 N/mm2 şi ρ = 7850 kg/m3.4. c) polietilena.4 km..14..14. A. Zecheru Gh. Ohio. New York – London. în vol. Ingineria calităţii. 1995 Teste de autoevaluare T. Bucureşti. c) realizarea ţevilor pentru tubulatura unei conducte care transportă gaze naturale sub presiune.7⋅106 m: a) oţelul cu E = 2.. * * * Metals Handbook.

k = 1. coeficienţii de importanţă ai / / / criteriilor fiind a1/ .9.10. IPT. d) IPTE. La alegerea materialului pentru un produs sunt impuse patru criterii (calitative) privind procesarea sa tehnologică. Care este densitatea unui material al cărui indicator parţial privind respectarea acestui criteriu este I = 1. Materialul din care se confecţionează un produs trebuie să satisfacă criteriul ρ ≤ 4000 kg/m3. c) IPTE. a 2 . b) al doilea criteriu.2. c) al treilea criteriu. b) IPTE.1⋅105 N/mm2 şi ρ = 8550 kg/m3? T. c) IPT = 0.k = 0. c) ρ = 2860 kg/m3.7. c) aliajul pe bază de titan cu E = 1. d) ρ = 5600 kg/m3? T. La alegerea materialului pentru un produs sunt impuse cinci criterii (calitative) privind procesarea sa tehnologică. Un material Mk din gama materialelor cu proprietăti adecvate unei anumite aplicaţii are ICT. Care este indicatorul global al performanţelor tehnologice pentru un material care respectă numai trei din criteriile impuse: a) IPT = 1. b) condiţiile privind fiabilitatea. b) IPT = 0.6.1⋅105 N/mm2 şi ρ = 4150 kg/m3. Care este rezistenţa la tracţiune a unui material al cărui indicator parţial privind respectarea acestui criteriu este I = 1.373. c) Rm = 500 N/mm2. d) condiţiile privind preţul de desfacere? T.455. dacă indicatorul global al performanţelor sale tehnologice are valoarea / I PT = a1/ + a3/ + a 4 : a) primul criteriu. toate criteriile având acelaşi coeficient de importanţă.k = 0.12.14.14. a 4 . Materialul din care se confecţionează un produs trebuie să satisfacă criteriul Rm ≥ 600 N/mm2. d) Rm = 840 N/mm2? T.733.14.4: a) ρ = 900 kg/m3. b) Rm = 600 N/mm2.k = 0.14. c) orice produs trebuie să asigure un raport maxim între utilitate sau valoare de întrebuinţare şi cost.222? 343 .0.11. Care dintre următoarele principii se aplică la utilizarea analizei valorii la un produs industrial: a) orice produs este purtătorul material al unor funcţii capabile să satisfacă necesităţile exprimate sau implicite ale utilizatorilor.4? T. să se precizeze care este valoarea indicatorului global al performanţelor tehnicoeconomice pentru acest material: a) IPTE.14.14.8. c) condiţiile privind reciclabilitatea.k = 3. b) orice produs trebuie privit ca un ansamblu de utilităţi.14.k = 0.8.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice b) aliajul de aluminiu cu E = 7.8.8 şi Cr. a 3 . Care dintre criterii nu a fost îndeplinit de un material.6.1⋅104 N/mm2 şi ρ = 2750 kg/m3.4: a) Rm = 900 N/mm2. b) ρ = 7600 kg/m3. d) al patrulea criteriu? T.k = 1. d) orice produs trebuie privit ca un ansamblu de părţi materiale şi nu ca un ansamblu de utilităţi? T. d) alama cu E = 1. Care dintre următoarele condiţii pot fi incluse în gama condiţiilor tehnice care definesc funcţionalitatea şi comportarea în exploatare ale unui produs: a) condiţiile privind solicitările mecanice. d) IPT = 0. Stiind că act = 0.

L πd ∆L0 Înlocuind datele din enunţul aplicaţiei rezultă următoarele criterii de alegere a materialului barei de tracţiune: Rp0.14.5 kg.2 fiind limita de curgere a materialului barei. A.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Aplicaţii A. se obţine astfel condiţia: ρ ≤ 2 0 . Pentru realizarea unei maşini trebuie confecţionată o bară de tracţiune cu lungimea L = 0.2.1.14.5 m şi diametrul d ≅ 15 mm. având caracteristicile precizate în tabelul 14.2 ≥ 177 N/mm2. Pentru realizarea unei bare de tracţiune cilindrice din compunerea unei maşini s-a selectat o GMP cu cinci oţeluri. E fiind modulul E πd ∆L0 de elasticitate longitudinal al materialului barei şi trebuie să respecte criteriul ∆L 4 FL ε ≤ 0 . b) bara trebuie să prezinte o bună tenacitate. ρ ≤ 5660 kg/m3 şi E ≥ 47160 N/mm2. Forţa axială maximă care solicită bara în timpul funcţionării maşinii este F = 25000 N.8πd 2 πd 2 Masa barei este m = Lρ .8Rp0. asigurată dacă materialul acesteia îndeplineşte simultan criteriile: 344 . c) deformaţia axială a barei nu trebuie să depăşească valoarea ∆L0 = 1. R p 0. Pentru funcţionarea în siguranţă a maşinii trebuie respectate următoarele condiţii tehnice: a) tensiunile generate în bară de aplicarea forţei de întindere F trebuie să respecte condiţia σ ≤ 0. ρ fiind densitatea materialului barei şi 4 4m trebuie să îndeplinească criteriul m ≤ m0.2.2. dacă funcţionarea în siguranţă a maşinii impune respectarea următoarelor condiţii tehnice: a) tensiunile din bară trebuie să respecte condiţia σ ≤ 0.2. πd L σ 4F Deformaţia specifică axială a barei este ε = = 2 .4. b) masa barei trebuie să fie m ≤ m0 = 0. Să se stabilească ce criterii privind proprietăţile trebuie impuse la alegerea materialului pentru această bară.5 mm.8Rp0. se obţine astfel condiţia E ≥ 2 . Rezolvare 4F Tensiunile de întindere din bară au intensitatea maximă σ = şi πd 2 trebuie să corespundă criteriului σ ≤ 0.8Rp0. se obţine astfel condiţia 4F . Rp0. 2 ≥ 0.

k ** 1.554 C r/ . L = 1 m) are valoarea (în kg/m) dată de πd 2 formula mk = k ρ .2. Rm.8 2. notând dk diametrul barei în cazul realizării ei din materialul Mk ∈ GMP.. 2 şi bara trebuie să aibă diametrul (minim) d k = .k = Lρ . 2. k realizate din materialul M1) ca masă de referinţă.4 1.. compararea acestor materiale prin prisma costurilor trebuie făcută cu ajutorul costurilor relative Cr.5). N/mm2 Caracteristicile mecanice minime KVk la –20 oC.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice K1: R p 0. Caracteristicile oţelurilor ce alcătuiesc GMP pentru aplicaţia A. 2 .5.. Dacă se consideră m1 (corespunzătoare barei 4 R p 0.2 Rm importanţă a1 = 0.0 1. se obţine: mk = m1 . 2. Rezolvare Prima dinte condiţiile tehnice impuse de aplicaţie se utilizează pentru dimensionarea barei de tracţiune (determinarea diametrului barei). 0.5. având coeficienţii de R p 0. 2 .k Rm . Evident. pentru 345 . R p 0.5.742 0. rezultă: 4F 4F σ = 2 ≤ 0. R p 0.2 k Marca oţelului * Rp0. considerând CT.5.5. k = 1.3..7 1 2 3 4 5 S235J2 S275J2 S355K2 P460NL1 12Ni14 235 175 355 460 355 510 430 620 620 640 3 24 20 16 17 22 27 27 40 47 55 * toate oţelurile au ρ = 7850 kg/m . K2: A ≥ 15 % şi K3: KV ≥ 27 J la – 20 oC.. Să se decidă care dintre materialele din GMP corespunde cel mai bine aplicaţiei.8πR p 0.k şi CTref exprimate în lei/(m de semifabricat). 2. k = 1. se obţine d k = d1 .461 0.k calculate cu relaţia (14.8R p 0.2 1.1 Tabelul 14.k de referinţă.9.640 0.573 0. k 0..14. a2 = 0.1 k = 1. k = 1.k. ** costurile relative calculate cu CT şi CTref în lei/(kg de semifabricat) πd k2 Masa barei de tracţiune cu lungimea L este mT . deoarece barele realizate din diversele materiale incluse în GMP au diametre dk diferite şi aceeaşi lungime.k. iar masa unei 4 unităţi de lungime din bară (de exemplu. 2 N/mm % J ≤ 0.4.2 şi a3 = 0.. A k. 2..k πd k Dacă se consideră d1 (corespunzător barei realizate din materialul M1) ca diametru R p 0.

3.74 2. 2 .00 1.3) privind asigurarea tenacităţii barei: R p 0.9 şi. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A..00 1.07 1.425 1.k se folosesc datele din tabelul 14. dacă se consideră pentru luarea deciziei valorile indicatorului ICT.008 * Cr calculate considerând CT şi CTref în lei/(m de semifabricat) Rezultatele care se obţin parcurgând toate etapele de lucru descrise anterior sunt redate în tabelul 14. k • criteriile K2: A ≥ 15 % şi K3: KV ≥ 27 J la – 20 oC sunt formulate analitic A în forma „min” şi au CAP.5. 2 . iar dacă se utilizează indicatorul IPTE.k m1 R p 0. Pentru un produs industrial s-a aplicat analiza valorii şi s-a constatat că acesta are trei funcţii de bază (notate F1.571 1......158 1..k (care ţine seama şi de costurile implicate de realizarea barei de tracţiune) materialul ce trebuie ales pentru realizarea barei este oţelul P460NL1.787 I1k 1.2 = 15 % şi CAP.587 1. i = 1..952 1.5.9 .213 1..9 are forma „max” şi CAP. F5).814d1 0. k = 1. iar cu ajutorul relaţiei (14. A. k = 1.k k = C r/ . coeficienţii de importanţă αi. C r . k =1.5.715d1 0. date în enunţul aplicaţiei şi folosind relaţia (14.924d1 0.026 0.406 1.814d1 mk.188 1.662m1 0. k = 1.47 I3k 1. F2.5.2 • criteriul K1: ≤ 0.625 I2k 1. atribuiţi fiecărei 346 .3 = 27 J şi.k.1 Pentru fiecare dintre materialele Mk ∈ GMP se determină indicatorii parţiali Ijk.920 1.662m1 Cr * 1.60 1..48 1. corespunzători celor trei criterii (j = 1.927 0.k m .k 1.. ca Rm R p 0.7) se pot determina valorile indicatorilor globali ai performanţelor tehnico−economice IPTE.4 şi relaţia R p 0.k 1. j = 1. mm d1 0.33 1.13 1..5.k = C r/.2 k 1 2 3 4 5 dk.14.k urmare: I 1k = 0.2) se obţin valorile indicatorilor globali ai proprietăţilor ICT.04 ICT.460 1.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR a determina costurile relative Cr. Rm .3.855m1 0.. ca urmare: I 2 k = k şi 15 KVk .14.5.511m1 0. I 3k = 27 Utilizând valorile coeficienţilor aj. Se observă că..406 1.537 1. materialul recomandat pentru confecţionarea barei este oţelul 12Ni14.k.406 1.1 = 0.k. 2. Tabelul 14. F3) şi două funcţii auxiliare (notate F4.802 IPTE. kg/m m1 0.000 1.5.

14. în care Ci reprezintă costul aferent realizării funcţiei Fi. definesc calitatea unui produs ca fiind ansamblul caracteristicilor care conferă acestuia aptitudinea de a satisface nevoile exprimate sau implicite ale utilizatorilor) sunt F2.5.5. cheltuielile 100 100 5 totale pentru obţinerea produsului au valoarea CT/ = ∑ C i/ = CT ∑ (1 − i =1 i =1 5 ri 100 )ci .6. în fiecare etapă modificându-se materialele şi tehnologiile folosite la fabricarea acestuia. F3 şi F5.16.. rezultă că graficul de corelare utilitate – cost are aspectul prezentat în figura 14....30 0. i = 1.5. iar CT = ∑ C i . se observă că funcţiile care se realizează cu cheltuieli prea mari în raport cu contribuţiile pe care le aduc la realizarea utilităţii produsului (sau calităţii produsului.20 0. corespunzătoare costurilor de realizare a fiecărei funcţii având valorile prezentate în tabelul 14. în prima etapă de modernizare a produsului. să se determine cum s-au modificat ponderile ci.40 0. b) Conform datelor din enunţul aplicaţiei. prin modificări privind alegerea materialelor şi tehnologiilor folosite la fabricarea lui s-au diminuat cheltuielile de realizare a funcţiilor F2.05 αi 0.35 0. iar 347 .05 0. CT i = 1. b) Ştiind că s-au parcurs trei etape succesive de modernizare a produsului. i = 1. i = 1. Tabelul 14.10 0.30 0. Deoarece ponderile ci sunt definite de relaţia ci = i .10 ci a) Să se construiască graficul de corelare utilitate – cost şi să se precizeze funcţiile pentru care costurile sunt mai mari decât contribuţiile pe care le aduc aceste funcţii la realizarea utilităţii globale a produsului. i =1 5 după prima etapă de modernizare (M1) cheltuielile aferente realizării fiecărei r r funcţii au atins nivelurile C i/ = (1 − i )C i = CT (1 − i )ci .. după fiecare etapă de modernizare şi să se construiască graficul de corelare utilitate – cost la finele programului de modernizare a produsului..5.6. Rezolvare a) Considerând că valorile coeficienţilor de importanţă ai funcţiilor sunt în directă proporţionalitate cu contribuţiile acestora la realizarea utilităţii globale a produsului. F3 şi F5 cu C r2 = r3 = r5 = 20 %. astfel încăt costurile implicate de realizarea funcţiilor pentru care ci > αi să se diminueze cu ri = 20 % .6..3 Funcţia F1 F2 F3 F4 F5 0. Examinând acest grafic şi/sau datele prezentate în tabelul 14.15 0. Coeficienţii de importanţă si ponderile costurilor de realizare ale funcţiilor ce definesc utilitatea produsului considerat în aplicaţia A.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice funcţii şi ponderile ci.. dacă se are în vedere că standardele ISO din seria 9000.

300 0.050 0.400 0.293 0 0.070 CT M1 0.050 0.050 0.16.057 0 0. Graficele de corelare utilitate – cost ale produsului analizat în aplicaţia A.345 0 0. ci/ = / = 5 ri CT )c i ∑ (1 − i =1 realizării fiecărei funcţii sunt 100 Fig.322 20 0.14.870CT c / i ri.184 20 0.392 0 0. % αi 0.727CT c /// i .7. i = 1.200 20 0.083 20 0. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A.308 0.413 0.150 0.150 0.167 20 0.14.300 0.300 0.300 0 0.100 0.141 348 0.400 0.100 20 0.400 0.350 20 0.100 0..100 0. % M3 αi 0.150 0.050 0 0.14.3 Etapa Funcţia F1 F2 F3 F4 F5 Costul total 0 αi ci ri.150 0..065 0 0.766CT c // i ri. % M2 αi 0.092 20 0.050 0.3 Tabelul 14.300 0.068 0.400 0.5.100 0.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR ponderile cheltuielilor corespunzătoare r (1 − i )ci C i/ 100 .

.4. calculat cu relaţia (14. Rezolvare Varianta de produs care trebuie adoptată este cea caracterizată prin valoarea maximă a indicatorului global ICT. V formulate astfel: K1: volumul util al produsului Vu = ic 100 ≥ 85 %. obţinerea cuvei cu o masă relativă cât mai mare este un obiectiv secundar.7 şi în graficele din figura 14. corespunzătoare celor patru variante ale produsului. Qac considerând că realizarea cuvei cu valori minime ale consumului specific de material şi costului util sunt obiective principale. Pentru realizarea cuvei de stocare a materiei prime a unei maşini destinate prelucrării maselor plastice s-a selectat o GMP alcătuită din patru materiale Mk.4.35..4.. iar asigurarea unui volum util maxim al cuvei este un obiectiv minor. notate Vk. K3: consumul specific de material K s = sc 100 ≤ 140 %. folosind datele 349 .. a3 = a4 = 0.2). a2 = 0. k = 1. CT fiind costul total al realizării cuvei.14. k = 1. se poate observa că modernizările aduse produsului au condus la reducerea cu aproximativ 27 % a costului total de α realizare a acestuia şi la obţinerea unor rapoarte i apropiate de unitate pentru ci toate funcţiile care-i definesc utilitatea. rezultănd astfel patru variante ale produsului. s-au stabilit următoarele valori ale coeficienţilor de importanţă ai criteriilor: a1 = 0. Msc Mc fiind masa semifabricatului necesar pentru confecţionarea cuvei şi K4: costul util C al produsului C u = T ≤ 100 mii lei/kg. considerănd valorile coeficienţilor de iportanţă ai criteriilor aj.. să se stabilească varianta care trebuie adoptată pentru realizarea acestuia. A.. iar Vgc – volumul de gabarit al cuvei.. j = 1.2.k. Ks.16. Pentru selectarea celei mai bune variante de produs s-au stabilit patru criterii Kj. iar Qac – capacitatea de Qac M încărcare a cuvei.1.4. precizate în enunţul aplicaţiei şi valorile indicatorilor parţiali Ijk determinate.4. k = 1.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice În mod similar se pot determina modificările aduse ponderilor ci de următoarele etape de modernizare a produsului (M2 şi M3). ţinând seama de caracteristicile fizico − mecanice ale fiecărui material.4 şi.k.4. Vic fiind V gc volumul interior al cuvei. Ştiind că valorile Vu.. s-a elaborat câte un proiect constructiv – tehnologic de obţinere a cuvei.k. k = 1.k şi Cu.... rezultatele care se obţin considerând datele din enunţul aplicaţiei fiind cele prezentate în tabelul 14. j = 1.8. Mr fiind masa cuvei. sunt cele redate în tabelul 14. K2: masa relativă a M produsului M r = c 100 ≤ 75 %.k. Mr..

CAM.273 1.000 I3k 1.. dacă respectarea criteriului Kj corespunde realizării unui obiectiv secundar şi gj = 1 dacă 350 . pentru criteriul K2. Rezultatele obţinute pe această cale.167 Indicatorul global ICT. redate în tabelul 14.3 ≡ 140 %. considerând pe rând fiecare din criteriile Kj. conduc la concluzia că varianta de produs care trebuie adoptată (cu cea mai mare valoare a indicatorului global) este V2.8 (denumit şi matricea utilităţilor) şi se marchează pe acesta variantele cele mai bune ale produsului (denumite variante optime).3}.35 I4k 1.9.2204 0. CAM.000 1.k 40 105 40 110 60 105 75 120 K4 0.429 1. recomandată de STAS 6401.429 1.250 1.118 K2 „max” K3 „max” K4 „max” 0.333 1.4k ≡ Cu. astfel: pentru criteriul K1.3304 1..4 ≡ 100 mii lei/kg.1 ≡ 85 %.k 85 90 95 95 K2 K3 0. Valorile indicatorilor parţiali şi globali de caracterizare a variantelor produsului analizat în aplicaţia A.14.14.3k ≡ Ks. pentru criteriul K3.111 1..118 1.2 ≡ 75 %. dacă respectarea criteriului Kj corespunde realizării unui obiectiv principal. CAM.k Ks. • se acordă caracteristicilor corespunzătoare fiecărui criteriu Kj. atribuindu-se gj = 3.10 Vu.875 1.2k ≡ Mr.k Observaţie Pentru rezolvarea unor aplicaţii de tipul celei anterior discutate se pot utiliza şi alte metode. La folosirea acestei metode se parcurg următoarele etape (prezentate considerând condiţiile din enunţul aplicaţiei anterior discutate): • se analizează datele din tabelul 14.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR din tabelul 14.4266 1.k şi CAP.k şi CAP. iar pentru criteriul K4.35 Cu.4 Criteriul Kj Forma aj Varianta Vk V1 V2 V3 V4 K1 „min” 0.8 şi din enunţul aplicaţiei. una dintre acestea fiind metoda de estimare a utilităţii consecinţelor.333 1. j = 1.k şi CAP.k 90 70 100 70 Tabelul 14. Tabelul 14. gj = 2.4 Criteriul Kj aj Varianta Vk V1 V2 V3 V4 K1 0. Caracteristicile variantelor produsului analizat în aplicaţia A.20 0.35 Valorile caracteristicilor CAM..059 1.4 un grad de importanţă gj ∈{1.2.35 Valorile indicatorilor parţiali Ijk I2k 1.jk Mr. j = 1.8.1k ≡ Vu.875 1.k şi CAP. CAM.20 0.000 1.9.4.10 I1k 1.1784 1.

rezultă: g1 = 1.864 110 3 3 105 = 2. iar nivelurile limită acceptabile CAP. calculaţi considerând că aceste valori reprezintă CAM.625 120 3 70 = 2.10.14.4. 351 . Ijk fiind nişte indicatori parţiali. numită utilitatea sinteză a variantei Vk. considerând datele precizate în enunţ.895 95 1 90 = 0.jk ale produsului analizat.692 2 40 = 1. Matricea modificată a utilităţilor pentru produsul analizat în aplicaţia A.433 7. • se întocmeşte un tablou (numit matricea modificată a utilităţilor).10..947 95 1 1 2 2 40 2 60 = 1.333 90 3 70 3 100 = 2. se observă că.333 3 3 105 = 2. aşa cum a rezultat şi prin metoda indicatorului global.067 75 3 • se calculează suma valorilor înscrise pe fiecare linie a matricei modificate a utilităţilor Usk.228 8. analizănd rezultatele redate în tabelul 14. înlocuind valorile caracteristicilor din matricea utilităţilor cu gjIjk. g2 = 2 şi g3 = g4 = 3.4 Criteriul Kj Forma gj Varianta Vk K1 „min” g1 = 1 g1I1k K2 „max” K3 „max” K4 „max” g4 = 3 g4I4k g2 = 2 g3 = 3 Matricea modificată a utilităţilor g2I2k g3I2k Usk V1 V2 V3 V4 1 85 = 0. varianta de produs care trebuie adoptată este V2. în cazul aplicaţiei analizate.811 7.10. k = 1. în cazul aplicaţiei analizate.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice respectarea criteriului Kj corespunde realizării unui obiectiv minor. Tabelul 14.100 8. varianta de produs care are cea mai mare valoare a Usk (numită varianta optimă de produs) fiind cea care trebuie adoptată. rezultatele parcurgerii acestei etape în cazul aplicaţiei analizate sunt prezentate în tabelul 14..j sunt valorile (aceloraşi caracteristici) corespunzătoare variantelor optime.

26.d T.9.10.7.c T. a. a T.21.22. a.7.11. b. a T.9.8.14.9. c T.28.b.7.14.b T. a. b. c T. a. c.12. b.c T.12. T.27.14. d T.9. d T. b.14.36.c. a. a.9. a.b.9.13.d T.d T.b.17. a T. a.c.8.b. b.28.9.10.b.8.14.8.11. a T.c.7.9. b.d T.8.29.10. b.b.b T. c T.b.c.10.12.7. b. T. a T.10.9. a.23. d T.11.22.11.14.9.c.8. a.8.d T.8.10.10.13.10.d T. d Capitolul 12 T. c T.16. a.2. b.d T. a. d T. b T.5. c.11. d T.9.d T.8.8.18.15.14.9.c.14. b.7. c T.8.5.8. a.8.2. a T.b. c T. c.28.c T.b. d T.13. a.13. a T. a.12. b.22. b.6. d T. c. a.11.14.b.29. d T.c.12. a.12.9.c T.c.d T. c T. c T.12.b. c.d T. b T.14.9.c.c T. c.10. c T.8.8.d Capitolul 8 T. b T.c T.43.17.12.8. d T.17.d T.8.13.10.d T.b. b.13. a T.13.d Capitolul 10 T.d T. a.8.32. c T. d T.13.8.d T.c.d T. c.5.23. T.4.7. a.2.25.d T. a.c. c T.11.10.10.b.11.b. a.c T. a T.d T. c T. d T. b T.14.11. a. b. a T. a. a. b.c.12. a. d T.1. d T. a. a.9.12.18. T.10.7. b.7. a.d T.10.b.9. c. a.13. b T.d T. b T. c T.d T.13.d T.13.19.b.4. c.11.d T.b.c T. b T.2. b T.13.17.8.c.14.b T.11.22.13.d Capitolul 14 T.3. b b a a. b T.27.b.d T.24.d T.7.d T.d T.13.8.15.3.5.7.b.29.11.10.21. c c.9.c. d T.7. b T. a.10. d T.12.1.c T. b.16. a. a.37.8.17.10.b. c T.1.40. b. b T.d T.25. a. c T.d T. b T.9.c.13.c T.b. c.2.d T.11.9.c T. b.12.19.20.13.39.23.12. c T.27. b. d T. b.9.10.9.7. c. c T.11. d T.d T. b.8.16.c.c.c.6.26.12.9.8.b T.9. 9.7.13.d T.c T. c.d T.15. c T.b.38.9. b. a.b. a.8.10.d T. d T.c T.d T.1.3.9. a.18.25. c.7.8.9.20. b.2.30.c.10.12.16. a. c T.b. a.16. b. a.1.28.11. a Capitolul 9 T.13. a.Grila de verificare a testelor de autoevaluare Capitolul 7 T.22.11.4.38. d T.6.9. c T.3.c T.13.11. a.4.d T.8.21.35. a.9.c T.10.8. a.b. d T.6. c d a.b T. b.c T.7. a.13. d T.9. a.11.13.11.1. c T.14.d T.12.11.11.7. d T.19.15.b.4.11. d T. b.d T.d T.c.31.9.11.9.15. a.d T.d T.7. c T.26.9.8.c.26. a.d T. b. b.9. a T. a.c T. a.9.10.7.1. d Capitolul 11 T.b.8.c.30. c T.23.9.20.7. b T.c T.12.24.b T. a.d T. b.19.14.9.37.7. T.10. b. b. a.8.7.8. b T. d T. a.4.c T.28.d T.c T.c T. d T.8.33.11.14.9.9. c T.d T.11.31. a.d T. a. d T. a. a. b.7.8.13.11.c. b T. a. c.7. c T. a.7.13.10.34.d 352 .11.19.c. a.12.1.b.12.c. a.12.11.11. a T. a. b.c T.20. T.b T. b. c. c T. c T.6.b.8.3. b. c T. c. a.5.10.7.c T. a T. d T.21.7.27.13.10.d T.33. a.c T.10.d T.8. c.b.b T. b T.c T. a.8.24. d T. a. a.d T. a.9. a. a.27.d T.b.13. c. d T.9.7.39.5. b T.18.16.11.c.7.10.b.7.6.9. a.15.8.b.24. a. d T.b.c.34.10.21.24.12.b.9.10.11.d T.b. a.26.35.7.7.41. b.3.d T.23.7.c T.9. c T. a.d T.8.8.10.16.32.d T. d T.10.14.7.8. d T.12.12.8.14.17. a.d T.12. c. a T.8.c T.b. d T.36.c T.d T.b T.d T. c T.d T.3.30.5.2.4.d T.9.8. a.17.25.9. b T.42.5.14. b.18.7.6. a.11.8.11.c.11.7.8.8.4. a.7.7. c.40.15.10.d T. a.10.b. a. c T.d Capitolul 13 T. d T. a.6. a.18.d T.9.14. d T.9. a.2. b T.d T.d T.d T.10.11.8.9.9.3.20. d T. a. 9. a T. a.12.10.25. b T.11.

254 analiza valorii.INDEX A acomodare. 304 depunere chimică. 233 corindon. Argentan). 241 configuraţie. 275 câmp termic de sudare. 207 atmosferă standard. 334 compactitate de presare. 92 costuri relative. 208 coroziune intercristalină. 163 aliaje antifricţiune. 197 ciment. 183 agent de reticulare. 219 clasă structurală. 284 compoziţii. 233 constantan. 328 criterii privind proprietăţile. 214 carbură de bor. 233 conformaţie. 69 B bandă de călibilitate. 236 curbe de îmbătrânire. 25 clase de calitate. normală. 323 criterii tehnologice. 69 copolimer. 214 D dendrimer. 289 agregare pulberi. 234 cristobalit. 175 Alpaca (Neusilber.. 241 ceramice oxidice. 201 aminoplaste. îngustă. 249 curbe izometrice. 177 aliaje Cu – Ni. 275 aliaje Al − Zn. 334 coeficient de importanţă. 170 aliaje Al − Mg. 305 densitate de umplere. 154 C cambiu. 141 curbe izocronice. 215 călire de punere în solutie. 70 canal rezinifer. 250 aglomerate. 323 coeficient de siguranţă. 208 criterii de cost. 210 alumino−silicaţi. 250 argile. 213 cupru tehnic. 327 cromit. 330 antioxidant. 184 aliaje pentru lipire. 139 ceramice neoxidice. 210 ceramice silicatice. 74 compozit durificat cu fibre. 147 curbă termo−mecanică. 152 aliaje cu memoria formei (Marmem). 67 bronz. 235. 56 coefcient de asimetrie. 249 cusătură sudată (CUS). 75 carbură de siliciu. 179 condiţionarea epruvetelor. 301 alame. 289 353 . 233 densitate de presare. 239 construcţie sudată. 329 cristalite. 181 aliajele titanului. 153 constantă de relaxare. 153 alumina. 305 compactitate de umplere. 305 comportare metalurgică la sudare. 307 agregare prin lipire. 148 alburn. 207 ceramice. 276 carbon echivalent. 168 aliaje Al − Cu.

14 element de aliere alfagen (feritizant). 216 invar. 104 hemiceluloză. 331 gresie ceramică. 140 îmbătrânire naturală. 204 fluiditate. 329 indicator parţial. 247 duritate Janca. 235 fisurare la cald a CUS. 73 fază sigma. 93 fisurare sub tensiune. 7 element de aliere gamagen (austenitizant). 275 infiltrare. 112 izodeformaţie. 113 formare epruvete. 165 duramen. 289 devitrifiere. 231 duraluminiu. 276 homopolimer. 280 duritate Knoop. 32 disproporţionare. 209 grad de cristalinitate. 173 elinvar. 201 diagramă structurală A. 327. 290 încovoiere statică. 14 element betagen. 275 durată de sinterizare. 231 furnir. 328. 242 fracţie volumică. Schaeffler. 94 funcţionalitate. 6 feldspat. 20 fontă comercială. 21 duritate Barcol. 276 fibrilă. 207 fâşii ZIT. 5 element grafitizant. 218 enclavă plastică. 6 fontă aliată martensitică. 254 fiabilitate. 311 durificare secundară. 270 izotactic. 272 F faianţă. 234 grad de îndesare. 216 fontă aliată. 215 duritate Shore. 327 inel anual. 305 fondant. 207 fenoplaste. 22 fragilizare prin faza σ. 270 Î îmbătrânire artificială. 233 izotensiune. 10 element de aliere. 282 G glazură. 140 încorporare. 305 grad de polimerizare. 237 element carburigen. 112 emailuri.depunere electrolitică. 310 elastomeri. 230 grafic de corelare utilitate-cost. 246 fragilitate de revenire. 322 fibră lemnoasă. 202 K Kunial. 207 E efect postelastic. 233 I indicator global. 288 H hardenită. 153 354 . 289 intermediari.

100 oţel aliat. 256 liber. 94 oţel durificabil prin precipitare (PH). 96 oţel turnat. 185 nitrură de bor. 98 oţel pentru recipiente. 276 lipire. 93 oţel maraging. 207 prajini de pompare. 109 oţel HSLA. 282 plastifiant. 311 melamine. 136 modificatori de reţea. 232 policondensare. 76 oţel duplex. 216 Monel. 229 polimerizare. 208 oţel bifazic (dual-phase). 324 mediu de sinterizare. 210 martensită termoelastică. 301 modificare. 269 matrice a preferinţelor. 282 plăci din fibre de lemn – PFL. 184 masă moleculară. 89 oţel Hadfield. 5 355 . 230 material elastomeric (cauciuc). 210 P panel. 108 oţel rapid. 75 oţel pentru scule. 214 O oţel pentru construcţii sudate. 322 metalurgia pulberilor. 219 matrice. 282 plăci din aşchii de lemn – PAL. 275 lignină. 284 M magnaliu (alumag). 230 polietilenă. 76 lanţ molecular (catenă). 153 monomer. 340 punct caracteristic nominal. 103 oţel refractar (termorezistent). 282 poliadiţie. 153 mentenabilitate. 80 oţel cu granulatie fină. 66 oţel pentru îmbunătăţire. 326 pulberi. 229 lanţ siloxanic. 334 precipitate θ. 304 pultruziune. 321 materiale structurale. 254 Melchior (Maillechort). 180 lungime critică a fibrelor. 250 platinit. 229 polimer reticulat. 78 oxid de zirconiu. 140 proprietăţi adecvate. 205 N Nitinol. 80 oţel inoxidabil stabilizat. 66 oţel pentru rulmenţi. cu crom şi nichel. 78 oţel termorezistente.L laminare normalizantă. 214 nitrură de siliciu. 321 materiale vitroceramice. 305 porţelan. 31 punct fix de vâscozitate. 86 oţel patinabil. 65 oţel criogenic. 75 laminare termomecanică (controlată). 229 mulit. 168 magnezită. 235 polimer. 112 plăci celulare. 255 materiale funcţionale. 231 porozitate de umplere. 110 oţel pentru carburare. 232 polidispersie. 84 oţel carbon de calitate. 105 oţel inoxidabil.cu crom.

206 sticle. 274 rost de sudare. 248 rezistenţă mecanică specifică. 235 sialon. 215 volum specific de scuturare. 233 sferulită... 323 refractare corindonice.Preston (GP).. 212 relaxarea tensiunilor. 172 titanaţi. 239 vâscozitate. 241 rezilienţă. 310 solidificare unidirecţională. 232 reacţie în trepte. 69 rupere prin cavitaţie. 324 rezistenţă relativă la oboseală. 212 şoc termic. 233 sticlă “securit”. 276 tranziţie sticloasă (vitroasă). 275 vâscoelasticitate. 204 vitrifiant. 285 S segment de lanţ molecular. 200 silicon. 247 rezistenţă la înmuiere sub sarcină. 77 temperatură de sinterizare. 182 Ş şamotă. 271 zonă influenţată termic (ZIT). 97 superplasticitate. 233 sinterizare. 211 rezistenţă Dynstat la şoc. 140 356 . 210 stabilitate la revenire. 212 refractare silica. 200 teracotă. 212 refractare silimanitice. 197 structură feritică aciculară. 254 reacţie în lanţ. 184 structură amorfă. 255 Z zonă de acţiune a fibrei. 232 reciclabilitate. 290 spinel. 284 raport de transfer al sarcinilor. 237 titan. 211 titlu fictiv. 285 rază medulară. 248 rezistenţă la şoc Izod. 254 răşini poliesterice. 236 trihite (fibre whiskers). 256 silumin. 216 standard. 149 trahee. 276 traheidă. 305 vulcanizare. 325 ritidom. 211 rezistenţă piroscopică (refractaritate). 207 termoplaste. 170 simbolizare 59 sindiotactic. 70 zone Guinier. 197 stereoizomer. 74 superaliaj. 234 sudabilitate. 276 răşini epoxidice. 21 stabilizator. 203 T temperatură de referinţă.R raport de formă al fibrelor. 237 termorigide (duroplaste). 197. 214 silice. 53 starea amorfă (vitroasă). 310 temperatură de vitrifiere. 150 tombac. 83 V vas lemnos.

Structure and properties of polymeric materials. structure and properties and emphasises the structural and property changes due to various processing technologies. This book is meant to provide the students that read Oil-Field Equipment. Structure and properties of nonferrous alloys. Mechanical properties of metallic materials. However. as well as technicians and engineers who wish to enhance or update their material science knowledge.ELEMENTS OF MATERIALS SCIENCE AND ENGINEERING The book Elements of Materials Science and Engineering presents the structure and properties of materials used for technical applications. it points out the correlation between their chemical composition. Heat treatment of steels and cast irons. To enhance the utility of the book. Alloys – general concepts. Its main purpose is to understand the principles. Since the main applications analysed belong to the field of oil equipment. Petrochemical and Refinery Equipment and Equipment for Gas and Petroleum Transportation and Storage at the Faculty of Mechanical and Electrical Engineering of the Petroleum-Gas University of Ploiesti with a useful and effective tool for individual study. Types of commercial steels and cast irons. rules and mechanisms for obtaining materials compliant with the structural specifications of each particular application. this book can prove useful for other students. Structure and properties of glasses and ceramic materials. The first volume includes the following chapters: Metals – general concepts. polymeric materials (plastomers and elastomers). the metallic materials (metals and alloys) are and will be used more frequently. therefore the discussion of these materials is more comprehensive. sintering materials and fibre-reinforced composites. the paper also deals with other types of materials for technical applications: glasses and ceramic materials. Choosing the appropriate material for an application. in order to allow the reader to estimate the knowledge acquired and their level of competence (the ability to use knowledge independently and correctly to solve practical problems). However. Structure and properties of composites. 357 . Structure and properties of sintering materials. The work consists of two volumes. each chapter includes exercises and self-assessment tests. The second volume includes the chapters: Alloyed steels and cast irons. Phase transformations of solid steels and cast irons. Iron-carbon alloys.

“Model de software integrat de tip multimedia pentru învăţare interactivă generat la Universitatea Petrol – Gaze din Ploiesti” Lucrarea este elaborată de prof.inclusiv materialele descoperite şi utilizate recent: compozitele durificate cu fibre. materialele inteligente.dr. 39691.S. “Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor” se află pe site-ul cu adresa: www. ceramicele ultrarezistente. dr.F. Gheorghe Zecheru şi conf.N.ing.ing.“Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor” este realizată în cadrul grant-ului C. şi poate constitui un ghid valoros pentru alegerea raţională a materialelor necesare diferitelor aplicaţii industriale. care permit utilizatorilor să-şi autoaprecieze nivelul de pregătire şi nivelul de competenţă în folosirea independentă şi corectă a cunoştinţelor dobândite la soluţionarea unor probleme concrete.I.ro/curs_esim.upg-ploiesti. Lucrarea este structurată în două volume şi cuprinde informaţiile esenţiale privind structura şi proprietăţile principalelor categorii de materiale folosite în tehnică. materialele superplastice etc.htm “Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor” este disponibilă pe CD-ROM ISBN 973-99015-8-1 ISBN 973-85511-8-3 . Fiecare capitol este prevăzut cu teste de autoevaluare şi aplicaţii. Gheorghe Drăghici de la catedra Tehnologia Construcţiei Utilajului Petrolier a Universităţii PETROL – GAZE din Ploiesti.