UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIESTI Prof.dr.ing. Gh. Zecheru Conf. dr.ing. Gh.

Drăghici

ELEMENTE DE STIINTA SI INGINERIA MATERIALELOR Volumul 2

Editura ILEX şi Editura Universităţii din Ploiesti 2002

CUVÂNT ÎNAINTE
DESPRE GRANTUL C.N.F.I.S. 39691 “MODEL DE SOFTWARE INTEGRAT DE TIP MULTIMEDIA PENTRU ÎNVĂŢARE INTERACTIVĂ” GENERAT LA UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIESTI
Obiectivul fundamental al grantului (C.N.F.I.S 39691) este crearea unui instrument software de tip multimedia care să ofere fiecărui cadru didactic un model de construire şi prezentare a cursurilor , seminariilor şi laboratoarelor într-o manieră modernă, utilizând facilităţile puse la dispoziţie de tehnica avansată. Grantul se adresează în egală măsură şi studenţilor care vor putea să “audieze” cursurile / seminariile / laboratoarele în condiţii comparabile cu cele din ţările dezvoltate. Grantul C.N.F.I.S 39691 este structurat pe trei componente: CURS, LABORATOR, EVALUARE (vezi figura 1 *). • Componenta CURS oferă utilizatorilor de tip CADRU DIDACTIC posibilitatea de a realiza conţinutul cursului într-o manieră flexibilă, putând folosi informaţii de tip text, imagine, animaţie, prezentare video, slide show. Utilizatorul de tip STUDENT va avea acces la toate aceste tipuri de prezentare. În urma activării acestei componente, se poate obţine cursul pe suport de hârtie, pe suport magnetic sau se poate realiza introducerea în pagina de WEB a conţinutului acestuia. • Componenta LABORATOR acoperă activitatea de seminar / laborator. Ea oferă posibilitatea cursantului (utilizatorul de tip STUDENT) de a avea acces la textul de prezentare a temei propuse, la instrumente de tip instructor (tutorial), în toate cele cinci tipuri de prezentare de la curs, precum şi la modele ale fenomenelor / conceptelor prezentate. De asemenea, se pot realiza conexiuni cu anumite cursuri sau seminarii / laboratoare. Utilizatorul de tip CADRU DIDACTIC va avea posibilitatea să-şi descrie tema propusă folosind facilităţi de tip text, imagine, animaţie, prezentare video, slide show şi aplicaţii software specializate. El poate uza de ele pentru a realiza instrumente de tip instructor, precum şi modele ale fenomenului / conceptului prezentat sau conexiuni cu noţiuni înrudite. Ca urmare a activării acestei componente, se pot obţine comparaţii între obiectivele propuse şi rezultatele obţinute, exemple de rezolvare a problemelor propuse, date necesare efectuării lucrării, precum şi chestionare de tip şablon.
* Documentaţie Grant C.N.F.I.S. 39691 (1999,2000,2001), Runda a II-a, Director Grant – Liviu Dumitraşcu i

Figura 1. Structura generală a Grantului C.N.F.I.S 39691

• Componenta EVALUARE îşi propune să ofere posibilitatea evaluărilor efectuate de către utilizatorii de tip CADRU DIDACTIC asupra utilizatorilor de tip STUDENT, precum şi autoevaluărilor realizate de utilizatorul de tip student, la cerere. Evaluarea se poate realiza fie pe baza unor formulare de tip bilet de examen, fie de tip chestionar (generat de un software specializat). In cazul autoevaluării, utilizatorul STUDENT poate beneficia de acces direct la
ii

cursul aferent sau la un ciclu de tip întrebare – răspuns, posibilitate implementată cu ajutorul serviciului de poştă electronică. Serviciul de poştă electronică va fi susţinut de un server de WEB propriu programului.
REMARCI:

• Grantul «MODEL DE SOFTWARE INTEGRAT DE TIP MULTIMEDIA PENTRU ÎNVĂŢARE INTERACTIVĂ GENERAT LA UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIESTI» se realizează în trei etape: ETAPA I (proiectul de iniţiere program) – Realizare prototip SALĂ DE CURS (anul 1999); ETAPA a II-a – Imbunătăţirea prototipului SALĂ DE CURS, realizare prototipuri SALĂ DE LABORATOR, SALĂ DE EVALUARE (anul 2000); ETAPA a III-a – Realizarea integrală a modelului de învăţare interactivă (anul 2001). • Domeniul de interes al acestui program se înscrie în aria preocupărilor specialiştilor din învăţământ şi din domenii conexe acestuia, din EUROPA şi din AMERICA. • Rezultatele obţinute în urma aplicării unui software integrat de tip multimedia pentru învăţare interactivă pentru disciplinele predate în cadrul unei universităţi (precum şi pentru planurile de învăţământ) pot fi folosite ca punct de plecare în vederea constituirii unui server de WEB, bază pentru învăţământul la distanţă, pentru cursuri intensive de scurtă durată, alternativă dinamică pentru studiul individual la bibliotecă. Implementarea unui astfel de mecanism creează premise pentru posibilitatea evaluării interactive a studenţilor, precum şi pentru realizarea unui ciclu de tip “întrebare-răspuns” (cu ajutorul serviciului de poştă electronică). • Un câştig important constă în posibilitatea de a face cunoscută UNIVERSITATEA, atât în ţară cât şi în lume, nu numai la nivelul unor informaţii generale, cât mai ales la nivelul a ceea ce constituie una din componentele sale esenţia : cea de ÎNVĂŢĂMÂNT. La baza generării cursurilor interactive de învăţare / instruire realizate integral / parţial în cadrul grantului a stat “ Metodologia de proiectare a cursurilor multimedia şi hipermedia” ce cuprinde următoarele etape: Analiza cerinţelor de instruire, Proiectarea preliminară a aplicaţiei (cursului), Dezvoltarea aplicaţiei (cursului), Implementarea aplicaţiei (cursului), Evaluarea şi întreţinerea aplicaţiei (cursului). Pentru prezentarea tuturor cursurilor realizate în cadrul grantului a fost generată seria “Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S 39691 “ în care apare lucrarea Elemente de ştiinţa şi ingineria materialelor, Editura ILEX şi Editura Universităţii PETROL – GAZE din Ploiesti.
iii

REMARCI: • Toate lucrările din seria “Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S 39691“ se află pe site-ul Universităţii PETROL – GAZE din Ploiesti şi sunt disponibile pe CD-ROM. • Autorii lucrărilor sunt cadre didactice ale Universităţii, de la catedrele: Informatică, Tehnologia Construcţiei de Utilaj Petrolier, Forajul Sondelor, Chimie, Filologie. Îmi exprim convingerea că prin realizarea acestui proiect se va reuşi o concordanţă a procesului de învăţământ din Universitatea PETROL – GAZE din Ploiesti cu tendinţele internaţionale. DESPRE CARTE Lucrarea “Elemente de ingineria şi ştiinţa materialelor” cuprinde informaţiile esenţiale privind structura şi proprietăţile principalelor categorii de materiale folosite în tehnică şi poate constitui un ghid valoros pentru alegerea raţională a materialelor necesare diferitelor aplicaţii industriale. Lucrarea este structurată în două volume. Primul volum conţine noţiunile fundamentale privind structura si proprietăţile mecanice ale metalelor şi aliajelor şi informaţiile principale privind structura, proprietăţile şi tratamentele termice ale materialelor metalice cu cea mai mare pondere de utilizare industrială: fontele şi oţelurile. Cel de-al doilea volum al lucrării cuprinde informaţiile principale privind structura, proprietăţile şi domeniile de utilizare ale altor categorii de materiale: metalele şi aliajele neferoase, sticlele şi materialele ceramice, plastomerii şi elastomerii, materialele compozite şi materialele sinterizate. Fiecare capitol al lucrării este prevăzut cu teste de autoevaluare şi aplicaţii, care permit utilizatorilor să-şi autoaprecieze nivelul de pregătire şi nivelul de competenţă în folosirea independentă şi corectă a cunoştinţelor dobândite la soluţionarea unor probleme concrete.

Prof.dr.ing. Liviu Dumitraşcu Prorector Director Grant C.N.F.I.S. 39691 Coordonatorul seriei “Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S 39691“

iv

CUVÂNTUL AUTORILOR
Lucrarea Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor a fost concepută astfel încât să constituie un instrument util şi eficient pentru pregătirea individuală la disciplina Studiul materialelor, prevăzută în planul de învăţământ al studenţilor anului I, specializările Utilaj Tehnologic Petrolier şi Utilaj Tehnologic pentru Transportul şi Depozitarea Hidrocarburilor, de la Facultatea de Inginerie Mecanică si Electrică din cadrul Universităţii Petrol – Gaze din Ploiesti. Ea poate fi utilizată cu bune rezultate şi de studenţii care se pregătesc în alte specializări inginereşti, precum şi de tehnicienii şi inginerii care doresc să-şi aprofundeze sau să-şi reactualizeze cunoştinţele în domeniul materialelor. Lucrarea are ca obiect prezentarea structurii si proprietăţilor materialelor folosite în tehnică, precizarea legăturilor (corelaţiilor) dintre compoziţia chimică, structura si proprietăţile acestor materiale şi evidenţierea modificărilor de structură şi proprietăţi care se produc ca urmare a prelucrării materialelor prin diverse procedee tehnologice, scopul principal urmărit fiind însuşirea principiilor, legităţilor şi mecanismelor care stau la baza obţinerii materialelor cu structura corespunzătoare asigurării proprietăţilor impuse de utilizarea lor în diverse aplicaţii tehnice. Deoarece principalele aplicaţii tehnice avute în vedere sunt cele din domeniul maşinilor, utilajelor şi echipamentelor petroliere, materialele care au în prezent şi în viitorul apropiat cea mai mare pondere de utilizare sunt materialele metalice (metalele şi aliajele) şi ca urmare partea din lucrare destinată studierii acestor materiale este cea mai consistentă. Sunt studiate însă în lucrare şi celelate categorii de materiale folosite în tehnică: sticlele şi materialele ceramice, materialele pe bază de substanţe macromoleculare (plastomerii şi elastomerii), materialele obţinute prin agregare de pulberi şi materiale compozite durificate cu fibre. Volumul de faţă, cel de-al doilea al lucrării, conţine capitolele: Oţelurile şi fontele aliate; Oţelurile şi fontele comerciale; Structurile şi proprietăţile aliajelor neferoase; Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor; Structurile şi proprietăţile polimerilor; Structurile şi proprietăţile materialelor compozite; Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi; Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice. Adresăm cele mai calde mulţumiri celui care a făcut posibilă publicarea acestei lucrări (prof. dr. ing. Liviu Dumitraşcu ) şi colegilor care au realizat recenzia stiinţifică a lucrării (prof.dr.ing. Vlad Ulmanu şi prof. dr. ing. Ioan Tudor). Urăm utilizatorilor succes în însuşirea cunoştinţelor privind structurile şi proprietăţile materialelor şi aşteptăm cu deosebit interes sugestiile lor pentru îmbunătăţirea ediţiei viitoare a lucrării.

Autorii Ploieşti 30 iulie 2002
v

Seria
Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S. 39691
Liviu Dumitraşcu şi colectiv

(Borland) PASCAL în 13 conversaţii
Stelian Guţu

Tehnologiile informaţiei şi comunicaţiiilor. Mijloace multimedia
Gheorghe Zecheru şi Gheorghe Drăghici

Elemente de ştiinţa şi ingineria materialelor. Volumul 1
Ana Maria Burlan şi Andreea Negulescu

Compendiu de gramatică franceză cu exerciţii
Mihai Hotinceanu

Probleme şi lucrări de laborator de electromagnetism
Gabriel Marcu

Clase Java pentru metode numerice
Vlad Ulmanu

Tehnologia fabricării şi reparării utilajului petrolier
Mihai Pascu Coloja

Cercetarea sondelor în pompaj cu ajutorul metodelor acustice
Mihail Minesccu şi Ion Nae

Tehnologii şi utilaje în construcţia de maşini
Alexandra Şchiopescu, Maria Moraru, Anca Sterry, Ana Dincă, Ileana Cameniţă

Chimie generală. Aplicaţii numerice
Octav Pântea, Stelian Neagoe, Dorina Matei, Eva Trâmbiţaşu, Daniela Popovici

Bazele chimiei analitice calitative şi cantitative. Probleme şi întrebări
Şerban Vasilescu, Virgiliu Talle, Dorin Bădoiu

Rezistenţa materialelor. Tehnici de calcul şi proiectare
Constantin Ionescu , Liviu Băloiu şi colectiv

Introducere în problematica mediului înconjurător
vi

Clasificarea oţelurilor comerciale ……………………………………… 55 8..………. NOTIUNI GENERALE DESPRE METALE 2.1..2.2...1. Introducere …………………………………………………………. Clasele structurale de oţeluri şi fonte aliate ………………………..2. Oţelurile pentru construcţii sudate ………………………………….5...... 53 8. Particularităţile realizării construcţiilor sudate ………………….5.2.2..3.. Influenţele elementelor de aliere asupra trnsformărilor structurale în stare solidă ale oţelurilor şi fontelor………………………………………. 5 7. Oţelurile carbon cu destinaţie generală …………………………………….……..2.4. 38 8.1.……..3.……… 64 8.5..1. Formarea CUS la sudarea prin topire a oţelurilor ………………. 71 1 . TRANSFORMĂRILE STRUCTURALE ÎN STARE SOLIDĂ LA OŢELURI ŞI FONTE 6... 7 7.………. NOŢIUNI GENERALE DESPRE ALIAJE 3..…... Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini ………………………. 69 8. 16 7.…….. TRATAMENTELE TERMICE LA OŢELURI ŞI FONTE Volumul 2 Cuvânt înainte ………………………………………………………………………... 34 Bibliografie ………………………………………………………………………..……… 59 8.CUPRINS Volumul 1 1. PROPRIETĂŢILE MECANICE ALE MATERIALELOR METALICE 4. Oţelurile carbon de uz general …………………………………..... OŢELURILE ŞI FONTELE ALIATE …………………………………...……. Interacţiunea elementelor de aliere cu carbonul ……………………... 53 8. Introducere …………………………………………………………..5. 69 8...……….. Oţelurile carbon de calitate ……………………………………. 64 8. v 7. 23 Cuvinte cheie ………………………………………………………………….…….…….. 66 8.2. Interacţiunea elementelor de aliere cu fierul ………………………………....……… 14 7. 35 Teste de autoevaluare …………………………………………………………….. 35 Aplicaţii ………………………………………………………………….4..3..... 65 8. 55 8... i Cuvântul autorilor …………………………………………………………………. STUDIUL ALIAJELOR DIN SISTEMUL FIER-CARBON 5.……… 5 7.. OŢELURILE ŞI FONTELE COMERCIALE ………………………………..3. Clasificarea şi simbolizarea oţelurilor comerciale ………………….. Simbolizarea oţelurilor comerciale ……………………………..1.

102 8..……. Cuprul şi aliajele pe bază de cupru …………………………………………. Bronzurile ……………………………………………………………. Transformările structurale în ZIT la sudarea prin topire a oţelurilor ……....……. 76 8.5..9.........4. Oţelurile pentru piese turnate …………………………………. Simbolizarea metalelor şi aliajelor neferoase comerciale ………………….5.1. Introducere ………………………………………………………….. 147 9... Fontele comerciale …………………………………………………...4...8... 108 8. 113 8.……. Oţelurile pentru aparate şi recipiente sub presiune ……………. Aliajele Al – Cu ……………………………………………………….3. 77 8.6. Oţelurile cu granulaţie fină pentru construcţii sudate ………….. 122 Aplicaţii ………………………………………………………………….……. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE METALELOR ŞI ALIAJELOR NEFEROASE …………………………………….3. Oţelurile cu coeficient de dilatare termică controlat ………………….…….1.2..……... 170 9. Oţelurile patinabile ……………………………………………………... Oţelurile carbon pentru scule ………………………………….……....8...1..2.. 107 8...2.2....……......5.5.9. Aliajele Cu − Ni ……………………………………………………….7.. Oţelurile aliate pentru scule …………………………………….. 73 8. 142 9..……. Modificarea aliajelor neferoase …………………………………….8. 86 8.. 105 8.4. 162 9.…….1... Tratamentele termice la aliajele neferoase ……………………...5..1...5.. 105 8.. Fontele cu destinaţie precizată ………………………………….…….......……….3.. Aliajele Al − Mg ………………………………………………...8. Aluminiul şi aliajele pe bază de aluminiu ……………………….....6. Oţelurile rezistente la coroziune ……………………………………..2...5. Alte oţeluri cu destinaţii sau caracteristici speciale ……………………….. 120 Bibliografie ……………………………………………………………………… 121 Teste de autoevaluare …………………………………………………………….1..2.……….. 131 9.. 154 9. Oţelurile inoxidabile şi refractare ……………………………….8... 170 2 ... 98 8.7..8. Fontele cu destinaţie generală …………………………………..6.2. 118 Cuvinte cheie ……………………………………………………………..5.5.5.3. Oţelurile cu rezistenţă mecanică foarte ridicată ……………………….. 136 9.....6...…….……... 137 9.……. 131 9.6.5.. 152 9.3.. Oţelurile pentru arcuri ………………………………………….9.……..7..7.6..……. 99 8.…….... Oţelurile pentru rulmenţi ………………………………………. Aliajele Al – Zn ………………………………………………. 113 8.…….. 100 8.. 110 8.6...8. 109 8.………..……..9. 148 9.. Aliajele Al – Si …………………………………………………. Oţelurile pentru scule ………………………………………………. Oţelurile nealiate pentru construcţii sudate …………………….………….6. Alamele …………………………………………………………....6.……….. 168 9.6.……. Simbolizarea fontelor comerciale ………………………………..…….. 75 8.. 86 8. Oţelurile slab aliate cu rezistenţă mecanică ridicată ……………..8..... 125 9.1..4. 112 8. 80 8.. 114 8.. Oţelurile rezistente la uzare şi tenace …………………………………...3.. 163 9.

3.…….. 250 11.. Aliajele superplastice …………………………………………………...………. Principalele proprietăţi ale ceramicelor şi sticlelor ……………….5.....…….……. 177 9. 219 10. Structura polimerilor ………………………………………………………..……....……….3.2.... 211 10...……...…….4. 238 11.2.1.. 184 Cuvinte cheie …………………………………………………………….……... STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE POLIMERILOR ……………….4.7.4..……. 197 10. 182 9. Sticlele ……………………………………………………………………. Reacţiile de sinteză a polimerilor …………………………………. 198 10.4..5. 192 10.3.2..7. 186 Bibliografie ……………………………………………………………………….………. 255 Cuvinte cheie ……………………………………………………………... 215 10. 220 Bibliografie ……………………………………………………………………… 221 Teste de autoevaluare ……………………………………………………………... 229 11.8. 197 10. Cimentul …………………………………………………………………… 219 Cuvinte cheie ……………………………………………………………...1... Aliajele cu memoria formei ……………………………………………. Aliajele antifricţiune ……………………………………………. 207 10. 187 Aplicaţii …………………………………………………………………. Proprietăţile polimerilor …………………………………………………… 236 11...……. 225 11.3. Aditivii materialelor polimerice …………………………………….1. 236 11.3.4..6. Materialele ceramice oxidice …………………………………. Materialele ceramice neoxidice ……………………………………… 214 10.5.. 172 9. 187 Teste de autoevaluare …………………………………………………………….4.4...2...1.. Alte metale şi aliaje neferoase ………………………………………. Caracterizarea generală a polimerilor ………………………………....1. Introducere ………………………………………………………………… 229 11... Materialele elastomerice (cauciucurile) …………………………….8. Materialele refractare ………………………………………….…….4.8.…….4. 233 11. 222 Aplicaţii ………………………………………………………………….... 251 11.. 202 10.. 177 9...5. Materialele termorigide ………………………………………. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR CERAMICE ŞI STICLELOR ………………………….. 254 11....5..…….8... 257 3 . Aliajele pentru lipire ……………………………………………...……….....……..... Materialele vitroceramice …………………………………………..4..1.2. 231 11.....……... Proprietăţile mecanice ale polimerilor ……………………….. Principalele tipuri de materiale polimerice ………………………...……...8.. 207 10.. Materialele ceramice silicatice ……………………………….4. 250 11..……... 180 9..……. Materialele ceramice ……………………………………………….. Introducere …………………………………………………………………... Materialele termoplaste ………………………………………..9. 210 10... Titanul şi aliajele pe bază de titan …………………………………………. Structura ceramicelor şi sticlelor …………………………………...5...2.

315 Teste de autoevaluare ……………………………………………………………...…….………....3.. Introducere ………………………………………………………………… 267 12.. 267 12. 263 12...3.. 259 Aplicaţii …………………………………………………………………...... Bibliografie ……………………………………………………………………. Transformările structurale la presarea şi sinterizarea pulberilor ………….. Introducere …………………………………………………………........... Estimarea caracteristicilor fizico-mecanice ale materialelor compozite ... 295 13. Criteriile şi metodele de selecţie a materialelor …………………….... 14..………....1.4. 268 12.... 14.2.. ALEGEREA MATERIALELOR PENTRU APLICAŢIILE TEHNICE ...…….2. Obţinerea şi caracterizarea pulberilor ……………………………………..……...……. 292 Aplicaţii ………………………………………………………………….………. 314 Bibliografie ………………………………………………………………………. Materiale compozite durificate cu fibre …………………………………… 284 Cuvinte cheie ……………………………………………………………...…….... Teste de autoevaluare ………………………………………………………….... 301 13. 307 13.......4. Structurile şi proprietăţile produselor sinterizate …………………. 291 Bibliografie ………………………………………………………………………. 302 13.. Aplicaţii ………………………………………………………………….3... STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR REALIZATE PRIN AGREGARE DE PULBERI …………….……….... 292 Teste de autoevaluare …………………………………………………………….Bibliografie ………………………………………………………………………. 258 Teste de autoevaluare …………………………………………………………….......……..........………. 353 Elements of materials science and engineering (Abstract) ……………….. 352 Index …………………………………………………………………………….. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR COMPOZITE ……………………………….…….……….2.…….. 357 4 ... Lemnul – material compozit natural ………………………………. Un studiu de caz privind alegerea materialelor …………………….1...……...……... 301 13.. 14. Cuvinte cheie ……………………………………………………………... 321 321 322 334 341 341 342 343 Grila de verificare a testelor de autoevaluare ……………………………. 274 12. 312 Cuvinte cheie …………………………………………………………….. 315 Aplicaţii ………………………………………………………………….1.………... 317 14. Introducere …………………………………………………………..

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

Capitolul 7

OŢELURILE ŞI FONTELE ALIATE

7.1. Introducere
Oţelurile aliate sunt acele oţeluri care conţin, pe lângă componentele specifice (fierul – componentul de bază şi carbonul – componentul de aliere principal), elementele însoţitoare (manganul, siliciul etc.) şi impurităţile tipice (sulful, fosforul etc.) oţelurilor carbon, şi alte componente (denumite generic elemente de aliere EA), introduse în mod intenţionat şi în cantitate suficientă la elaborare, cu scopul de a conferi acestor aliaje anumite structuri şi proprietăţi. În contextul acestei definiţii, un component al unui oţel este considerat element de aliere, dacă concentraţia în care a fost introdus la elaborarea oţelului depăşeşte concentraţia până la care acest component se încadrează în categoria elementelor însoţitoare sau concentraţia maximă admisă când componentul are efectele unei impurităţi a oţelului. Astfel, având în vedere datele prezentate în scap. 4.3, oţelurile se consideră aliate cu mangan, dacă %Mnm > 0,8 %, cu siliciu, dacă %Sim > 0,5 %, cu fosfor, dacă %Pm > 0,06 % etc., în timp ce alte componente, cum ar fi cromul, nichelul, molibdenul, vanadiul, titanul, niobiul, wolframul, borul etc., care nu sunt specifice compoziţiei oţelurilor carbon industriale, capătă statutul de elemente de aliere oricare ar fi concentraţia în care au fost introduse (intenţionat) la elaborarea oţelurilor. În practică, pentru a exprima gradul de aliere al unui oţel se utilizează ca indicator suma concentraţiilor masice ale elementelor de aliere (exceptând carbonul) conţinute de acesta Sa ( S a = ∑ % EAmj , EAj, j = 1 … n, fiind elementele
j =1 n

de aliere introduse la elaborarea oţelului, iar %EAmj - concentraţiile masice ale acestor elemente), iar oţelurile aliate se clasifică în: oţeluri slab aliate, având Sa< 5 %, oţeluri mediu aliate, având 5 % ≤ Sa < 10 % şi oţeluri înalt (bogat) aliate, având Sa ≥ 10 %.
5

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

În mod similar, fontele aliate (denumite şi fonte speciale) sunt acele fonte care conţin, pe lângă componentele specifice, elementele însoţitoare şi impurităţile tipice fontelor albe (fără grafit în structură), cenuşii sau modificate (cu grafit în structură), şi alte componente (numite generic elemente de aliere), introduse în mod intenţionat şi în cantitate suficientă la elaborare, cu scopul de a conferi acestor aliaje anumite structuri şi proprietăţi. În contextul acestei definiţii, printr-un raţionament similar celui utilizat în cazul oţelurilor, sulful, în concentraţii %Sm < 0,15 % şi fosforul, în concentraţii %Pm < 0,6 %, considerate impurităţi, manganul, în concentraţii %Mnm < 1,5 %, siliciul, în concentraţii %Sim < 0,5…1,0 % la fontele albe sau %Sim < 3,5…4,5 % la fontele cenuşii sau modificate şi componentele introduse (în concentraţii mici) în cursul operaţiilor de modificare şi postmodificare (magneziu, ceriu, calciu, bariu, titan, zirconiu, aluminiu), considerate elemente însoţitoare, nu reprezintă elemente de aliere ale fontelor; aceste componente, introduse la elaborarea fontelor în concentraţii mai mari decât cele până la care se consideră impurităţi sau elemente însoţitoare, constituie elemente de aliere ale fontelor, iar componentele care nu sunt specifice compoziţiei fontelor albe, cenuşii sau modificate industriale, cum ar fi cromul, nichelul, molibdenul, vanadiul etc., au statutul de elemente de aliere oricare ar fi concentraţia în care au fost introduse (intenţionat) la elaborarea fontelor. Pentru a exprima gradul de aliere al unei fonte se poate utiliza, ca şi la oţeluri, indicatorul Sa, iar fontele aliate se clasifică în: fonte slab aliate, având Sa< 5 %, fonte mediu aliate, având 5 % ≤ Sa < 10 % şi fonte înalt (bogat) aliate, având Sa ≥ 10 %. Elementele de aliere se pot găsi în structurile oţelurilor şi fontelor, în funcţie de caracteristicile lor fizico – chimice (raza atomică, valenţa, electronegativitatea, tipul structurii cristaline, afinitatea chimică faţă de fier, carbon, elemente însoţitoare şi impurităţi) şi de concentraţiile în care sunt introduse la elaborarea acestor aliaje, în următoarele forme: a) dizolvate (prin substituţie sau interstiţial) în soluţiile solide specifice structurii aliajelor fier – carbon, soluţii denumite în acest caz ferită aliată şi austenită aliată; b) dizolvate în structura cristalină a cementitei, denumită în acest caz cementită aliată; c) legate sub formă de carburi proprii; d) combinate chimic cu fierul sub formă de compuşi intermetalici; e) legate sub formă de incluziuni nemetalice (oxizi, sulfuri, silicaţi) sau libere sub formă de cristale de metal pur. Primele trei forme de existenţă a elementelor de aliere sunt cele care corespund frecvent structurii oţelurilor şi fontelor aliate. Formele de existenţă d) şi e) sunt rar întâlnite, deoarece: * fierul formează compuşi intermetalici cu unele elemente de aliere numai dacă concentraţiile acestora sunt ridicate (de exemplu, fierul cu cromul formează compusul, de tip fază sigma, FeCr, caracterizat printr-o valoare de bază a concentraţiei cromului %Crm ≅ 45 %, cu vanadiul – compusul, de tip fază sigma,
6

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

FeV, având %Vm ≅ 48 %, cu molibdenul - compuşii Fe3Mo2, având %Mom ≅ 53 % şi FeMo, având %Mom ≅ 66 %, cu wolframul – compusul, de tip fază Laves, Fe2W, având %Wm ≅ 63 % şi compusul Fe3W2, având %Wm ≅ 68 %, cu titanul – compusul FeTi, având %Tim ≅ 52 %, iar cu niobiul – compusul, de tip fază Laves, Fe2Nb, având %Nbm ≅ 52 %); ca urmare, existenţa unor astfel de compuşi este caracteristică exclusiv oţelurilor şi fontelor înalt aliate cu astfel de elemente; * incluziunile nemetalice sunt (în mod obişnuit, datorită efectelor negative pe care le are prezenţa acestora - v. scap. 4.3.2 şi 4.3.3) faze nedorite ale structurii oţelurilor şi fontelor şi, ca urmare, legarea elementelor de aliere sub formă de incluziuni se realizează numai accidental, de obicei când nu se alege corect momentul introducerii acestor elemente în procesul tehnologic de elaborare; de exemplu, titanul, care are afinitatea chimică faţă de oxigen (puterea de dezoxidare) mai mare decât a siliciului şi aluminiului, introdus într-un oţel lichid înainte de finalizarea proceselor de dezoxidare (v. scap. 4.3.2) participă intens la realizarea acestor procese şi se va găsi în structura oţelului legat sub formă de incluziuni oxidice, diminuându-şi astfel activitatea ca element de aliere.

7.2. Interacţiunea elementelor de aliere cu fierul
Majoritatea elementelor de aliere sunt solubile în fier, formând cu acesta soluţii solide (în care, evident, fierul este solventul, iar elementele de aliere sunt componentele solut). Prezenţa elementelor de aliere dizolvate (împreună cu carbonul) în structura cristalină a fierului determină modificarea valorilor punctelor critice de transformare în stare solidă a acestuia. Unele elemente de aliere, cum ar fi cromul, siliciul, molibdenul, woframul, vanadiul, niobiul, având structura cristalină de tip CVC, sunt izomorfe cu Feα (şi Feδ), au o bună solubilitate în această modificaţie a fierului şi determină extinderea domeniilor de stabilitate a feritei (şi feritei delta) şi restrângerea domeniilor de stabilitate a austenitei, mărind temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feα ⇔ Feγ (punctul critic tc1 ≡ A3) şi micşorând temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feγ ⇔ Feδ (punctul critic tc2 ≡ A4). Elementele având influenţele menţionate anterior sunt denumite elemente de aliere alfagene sau elemente de aliere feritizante (notate generic EAα). Aşa cum se observă în figura 7.1 a, care prezintă configuraţia generală a diagramelor de echilibru ale sistemelor binare Fe – EAα, prezenţa elementelor de aliere alfagene determină domenii de existenţă a fazei γ ≡ Feγ(EAα) foarte înguste şi domenii foarte extinse de stabilitate a fazei α ≡ Feα(EAα); la aliajele unui astfel de sistem, caracterizate
7

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

prin %EAα ≥ a%, structura la orice temperatură corespunzătoare stării solide este alcătuită numai din cristalele fazei α ≡ Feα(EAα), fiind suprimată posibilitatea realizării transformărilor alotropice de tipul Feα ⇔ Feγ şi eliminată astfel posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (de tipul α ⇔ γ).

Fig. 7.1. Configuraţia generală a diagramelor de echilibru ale sistemelor binare de tipul: a – Fe – EAα; b – Fe − EAγ

Efectele anterior menţionate ale elementelor de aliere alfagene se menţin şi în cazul aliajelor ternare Fe – C − EAα (oţeluri şi fonte aliate cu elemente alfagene), în structura cărora faza α ≡ Feα(C, EAα) este ferita aliată, iar faza γ ≡ Feγ(C, EAα) este austenita aliată; aşa cum se observă în figura 7.2, care prezintă diagramele pseudobinare corespunzătoare la trei concentraţii masice (constante) de Si ≡ EAα; în aliajele ternare Fe – C – Si ≡ EAα , creşterea concentraţiei Si ≡ EAα determină îngustarea progresivă a domeniilor cu austenită aliată, lărgirea substanţială a domeniilor cu ferită aliată şi, ca o consecinţă, ridicarea substanţială a punctului critic A1 (creşterea temperaturii la care se poate realiza, în condiţii de echilibru, transformarea eutectoidă γ ⇔ α + Fe3C). Evident, când concentraţia de elemente de aliere alfagene %EAα ≥ a%, la orice temperatură corespunzătoare stării solide, oţelurile aliate au o structură monofazică feritică (sau o structură alcătuită din ferită şi mici conţinuturi de carburi), iar fontele aliate au o structură alcătuită din ferită şi carburi primare sau grafit, fiind suprimată posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (care presupun existenţa posibilităţii de realizare a transformărilor
8

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

alotropice de tipul Feα ⇔ Feγ); oţelurile sau fontele aliate care prezintă aceste particularităţi structurale sunt denumite oţeluri aliate feritice sau fonte aliate feritice.

Fig.7.2. Diagramele de echilibru pseudobinare ale aliajelor sistemului ternar Fe – C – Si ≡ EAα cu %Sim = 2,5 %; %Sim = 5,0 % şi %Sim = 7,5 %

Unele elemente de aliere, cum ar fi nichelul şi manganul, având structura cristalină de tip CFC, sunt izomorfe cu Feγ , au o bună solubilitate în această modificaţie a fierului şi determină extinderea domeniilor de stabilitate a austenitei şi restrângerea domeniilor de stabilitate a feritei (şi feritei delta), micşorând temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feα ⇔ Feγ (punctul critic tc1 ≡ A3) şi ridicând temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feγ ⇔ Feδ (punctul critic tc2 ≡ A4).
9

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

Elementele având influenţele menţionate anterior sunt denumite elemente de aliere gamagene sau elemente de aliere austenitizante (notate generic EAγ). Aşa cum se observă în figura 7.1 b, care prezintă configuraţia generală a diagramelor de echilibru ale sistemelor binare Fe – EAγ, prezenţa elementelor de aliere gamagene determină domenii de existenţă a fazei α ≡ Feα(EAγ) foarte înguste şi domenii foarte extinse de stabilitate a fazei γ ≡ Feγ(EAγ); la aliajele unui astfel de sistem, caracterizate prin %EAγ ≥ b%, structura la orice temperatură corespunzătoare stării solide este alcătuită numai din cristalele fazei γ ≡ Feγ(EAγ), fiind suprimată posibilitatea realizării transformărilor alotropice de tipul Feγ ⇔ Feα şi eliminată astfel posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (de tipul γ ⇔ α). Efectele anterior menţionate ale elementelor de aliere alfagene se menţin şi în cazul aliajelor ternare Fe – C − EAγ (oţeluri şi fonte aliate cu elemente gamagene), în structura cărora faza α ≡ Feα(C, EAγ ) este ferita aliată, iar faza γ ≡ Feγ(C, EAγ) este austenita aliată; aşa cum se observă în figura 7.3, care prezintă diagramele pseudobinare corespunzătoare la trei concentraţii masice (constante) de Mn ≡ EAγ; în aliajele ternare Fe – C – Mn ≡ EAγ , creşterea concentraţiei Mn ≡ EAγ determină îngustarea progresivă a domeniilor cu ferită aliată, lărgirea substanţială a domeniilor cu austenită aliată şi, ca o consecinţă, coborârea substanţială a punctului critic A1 (micşorarea temperaturii la care se poate realiza, în condiţii de echilibru, transformarea eutectoidă γ ⇔ α + Fe3C). Evident, când concentraţia de elemente de aliere gamagene %EAγ ≥ b %, la orice temperatură corespunzătoare stării solide, oţelurile aliate au o structură monofazică austenitică, iar fontele aliate au o structură alcătuită din austenită şi grafit, fiind suprimată posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (care presupun existenţa posibilităţii de realizare a transformărilor alotropice de tipul Feγ ⇔ Feα); oţelurile sau fontele aliate care prezintă aceste particularităţi structurale sunt denumite oţeluri aliate austenitice sau fonte aliate austenitice. Considerând (în mod schematic, simplificat) că influenţele elementelor de aliere se manifestă prin modificarea poziţiilor liniilor şi punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Fe – Fe3C, aşa cum se prezintă în figura 7.4, aspectele anterior prezentatate se pot sintetiza astfel: • elementele de aliere alfagene (cromul, siliciul, molibdenul etc.) determină extinderea domeniilor de existenţă a feritei şi restrângerea domeniilor de stabilitate a austenitei (v. fig. 7.4 a); la concentraţii mari de elemente alfagene posibilitatea realizării transformării alotropice Feα ⇔ Feγ este suprimată şi se obţin oţeluri sau fonte aliate feritice, care nu prezintă transformări de fază în stare solidă de tipul α ⇔ γ;
10

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

• elementele de aliere gamagene (manganul, nichelul etc.) determină extinderea domeniilor de existenţă a austenitei şi restrângerea domeniilor de stabilitate a feritei (v. fig. 7.4 b); la concentraţii mari de elemente gamagene posibilitatea realizării transformării alotropice Feγ ⇔ Feα este anulată şi se obţin oţeluri sau fonte aliate austenitice, care nu prezintă transformări de fază în stare solidă de tipul γ ⇔ α;

Fig.7.3. Diagramele de echilibru pseudobinare ale aliajelor sistemului ternar Fe – C – Mn ≡ EAγ cu %Mnm = 3,0 %; %Mn m = 13,0 % şi %Mn m = 20,0 %

11

) au şi elementele de aliere dizolvate în austenită. Schema modificării liniilor şi punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Fe-Fe3C de către: a – elementele de aliere alfagene. 12 .5). oţelurile aliate care prezintă aceste particularităţi structurale sunt denumite oţeluri aliate ledeburitice. aşa cum s-a specificat în scap.4. 4. aşa cum s-a specificat în scap. 7. 4.2.11 %) devine posibilă producerea transformării eutectice şi apariţia în structura lor de echilibru a unor mici cantităti de ledeburită (constituent specific structurii fontelor albe).77 %. abscisa %Cm = 0.2. b – elementele de aliere gamagene Elementele de aliere dizolvate în ferită sau austenită influenţează proprietăţile fizico – mecanice ale acestor faze.6 sunt prezentate diagramele de variaţie a principalelor caracteristici mecanice ale feritei (rezistenţa la tracţiune Rm. fig.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • elementele de aliere modifică poziţia punctului critic de transformare în stare solidă tPSK ≡ A1 şi deplasează punctul S (având. ca urmare.7. corespunzătoare concentraţiei carbonului în perlită) spre concentraţii ale carbonului mai reduse (v. menţinerea constantă sau diminuarea plasticităţii etc. • elementele de aliere deplasează punctul E (având. alungirea procentuală după rupere A. influenţe similare (creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii. duritatea Brinell HBS şi energia de rupere la încercarea la încovoiere prin şoc KV) în funcţie de concentraţiile masice ale diverselor elemente de aliere dizolvate în aceasta. abscisa %Cm = 2.11 %) spre concentraţii ale carbonului mai scăzute şi.4 şi 7. În figura 7. la unele oţeluri aliate (aliaje caracterizate prin concentraţii masice de carbon %Cm ≤ 2. Fig.

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. d − KV = f4(%EAm) 13 . b – concentraţiei masice a carbonului în perlită Fig. 7. b − A = f2(%EAm). Influenţa elementelor de aliere asupra caracteristicilor mecanice ale feritei: a – Rm = f1(%EAm). c − HBS = f3(%EAm). Influenţele elementelor de aliere asupra: a – poziţiei punctului critic A1.5.6. 7.

7. Ti Elementul de aliere cel mai carburigen CREŞTE AFINITATEA FAŢĂ DE CARBON În cazul elementelor de aliere carburigene.4). Zr.7). V. care împiedică formarea carburilor sau produc descompunerea carburilor existente şi asigură apariţia grafitului (carbonului liber) ca fază structurală a fontelor şi (uneori) a oţelurilor (v. • elemente carburigene. cementita aliată cu molibden poate avea %Moat ≤ 3 %. ale căror carburi (Ni3C. cromul. Ca urmare. din această categorie fac parte. Co3C) nu apar în mod obişnuit în structurile oţelurilor sau fontelor aliate. principalele elemente de aliere care fac parte din această categorie sunt siliciul. elemente ce pot fi ierarhizate. de exemplu.1). cu formula generală (Fe. Nb. • elemente care reacţionează cu carbonul. în funcţie de afinitatea lor faţă de carbon (crescătoare odată cu mărirea deficitului de electroni în substraturile atomice d.EA)3C. Componentul de bază al oţelurilor şi fontelor Mn. astfel: • elemente grafitizante. cementita aliată cu mangan poate avea %Mnat ≤ 100 %. din această categorie fac parte metalele de tranziţie situate în tabloul periodic al elementelor la stânga fierului (v. iar cementita aliată cu wolfram poate avea %Wat ≤ 1 %). wolframul). tabelul 1. interacţiunea cu carbonul depinde nu numai de afinitatea lor faţa de acest element. aşa cum se poate observa în fig. Interacţiunea elementelor de aliere cu carbonul Elementele de aliere introduse la elaborarea oţelurilor şi fontelor se pot clasifica. W. care formează carburi stabile. scap. în această situaţie se pot afla elementele de aliere cu afinitate faţă de carbon apropiată de cea corespunzătoare fierului (manganul. Cr. ce pot exista ca faze distincte în structurile oţelurilor şi fontelor aliate. care formează cementită aliată. molibdenul.3. dar şi de concentraţiile în care se găsesc acestea în oţeluri şi fonte şi de solubilitatea lor în ferită şi austenită. în structura căreia atomii elementelor de aliere înlocuiesc în diverse proporţii atomii de fier (de exemplu. ce are caracteristicile unei faze bertholide. Ta. dar carburile pe care le formează au stabilitate redusă. aluminiul şi cuprul. nichelul şi cobaltul. se pot defini următoarele tipuri de situaţii privind existenţa elementelor de aliere carburigene în structurile oţelurilor şi fontelor: a) elementele de aliere sunt dizolvate în cementită prin substituirea parţială a atomilor de fier din structura cristalină a acesteia. 4. cementita aliată cu crom poate avea %Crat ≤ 25 %. 14 . în funcţie de modul în care interacţionează cu carbonul. Mo.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 7. astfel: Fe. nichelul.

scap. în această situaţie se pot încadra cromul. dar formează şi carburi proprii (mai ales când se află în cantităti ce depăsesc solubilitatea lor în cementită). carburile primare (ca faze individuale sau în alcătuirea amestecului eutectic) dispuse sub formă de reţea la limitele cristalelor masei metalice de bază a structurii măresc rezistenţa mecanică şi duritatea. Deoarece carburile sunt de obicei prezente ca faze minoritare (cu conţinuturi procentuale scăzute) în structura oţelurilor sau fontelor aliate. niobiul. vanadiul. dar diminuează considerabil plasticitatea şi tenacitatea oţelurilor sau fontelor. care sunt insolubile în austenită. cât şi ale caracteristicilor de plasticitate şi tenacitate). care se dizolvă în cementită (în concentraţiile anterior precizate) şi pot forma şi carburi proprii de tipul EA7C3. 7. cu structura cristalină de tip hexagonal.7. în timp ce carburile globulare fine. 15 . uniform distribuite în matricea structurală asigură oţelurilor şi fontelor o combinaţie favorabilă de caracteristici mecanice (cu valori ridicate atât ale caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi duritate.11).Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Ti [Ar]3d24s2 V [Ar]3d34s2 Cr [Ar]3d54s1 Mn [Ar]3d54s2 Fe [Ar]3d64s2 Co [Ar]3d74s2 [Ar] ≡ 1s22s22p63s23p6 [Kr] ≡ [Ar] 3d104s24p6 [Xe] ≡ [Kr] 4d105s25p6 Ni [Ar]3d84s2 Cu [Ar]3d104s1 Zr [Kr]4d25s2 Nb [Kr]4d45s1 Mo [Kr]4d55s1 Ta [Xe]5d36s2 W [Xe]5d46s2 elementul chimic configuraţia electronică Elemente carburigene ! Elemente care formează carburi instabile Fig. cu duritate şi stabilitate foarte ridicate. modul de distribuţie şi gradul lor de dispersie în structură (v. zirconiul şi titanul). 3. care se dizolvă relativ uşor în austenită (la încălzirea oţelurilor sau fontelor aliate) şi de tipul EAC. Carburile elementelor de aliere au duritatea mai mare şi fragilitatea mai redusă decât cele corespunzătoare cementitei. cu structura cristalină de tip hexagonal. EA23C6 sau EA6C. influenţelor pe care le au asupra proprietăţilor mecanice ale acestor aliaje depind în măsură importantă de forma. această situaţie este tipică elementelor puternic carburigene (tantalul. c) elementele de aliere nu se dizolvă în cementită şi formează (oricare ar fi concentraţia în care au fost introduse în oţeluri sau fonte) carburi proprii greu fuzibile. configuraţia electronică şi afinitatea faţă de carbon ale principalelor elemente de aliere din oţeluri şi fonte b) elementele de aliere sunt dizolvate în cementită. Prezentarea schematică a corelaţiei dintre poziţia în tabloul periodic. cu structura cristalină cubică sau EA2C. care formează carburi primare (insolubile în austenită) de tipul EAC. cu structură cristalină complexă. molibdenul şi wolframul. cu structura cristalină cubică sau EA2C.

la încălzirea pieselor din oţeluri sau fonte aliate cu astfel de elemente în vederea aplicării de TT. vanadiul etc.6) şi rezultă o structură cu austenită neomogenă şi carburi nedizolvate. • elementele de aliere carburigene (molibdenul.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 7. fig.). improprie pentru obţinerea unor structuri şi proprietăţi mecanice convenabile după călirea martensitică.1. molibdenul. 6.1 %. efecte similare având şi alierea cu aluminiu. dacă concentraţia masică a acestui element este %Alm ≤ 0. deoarece formează compuşi (carburi sau carbonitruri).4. vanadiul.4. 5). transforma la răcire a austenitei şi transformarea la încălzire a martensitei (v. wolframul. A. deplasând spre dreapta curbele c şi d ale diagramei TTT la încălzire (v.) diminuează vitezele de desfăsurare a etapelor de dizolvare a cementitei şi/sau carburilor în austenită şi de omogenizare a austenitei. chiar şi în concentraţii foarte reduse (corespunzătoare unei microalieri). τm mai mari decât cele corespunzătoare cazului când piesele sunt confecţionate din oţeluri carbon sau fonte nealiate. nitrurile sau oxizii de aluminiu se distribuie în structură sub formă de particule izolate şi efectul de blocare a creşterii granulaţiei austenitei este anulat). distribuiţi sub formă de reţele peliculare intercristaline. niobiul. 5. datorită acestei influenţe. 5.3. obţinerea structurilor cu austenită omogenă presupune utilizarea unor valori ale parametrilor de regim ti. scap. zirconul.2). care blochează creşterea cristalelor de austenită până la temperaturi ridicate (v. iar la proiectarea pieselor care urmează a fi supuse călirii CIF nu se vor alege ca materiale astfel de oţeluri sau fonte aliate. reduc tendinţa de creştere a cristalelor de austenită la încălzire şi conferă oţelurilor şi fontelor ereditate granulară fină.1 % şi se asigură formarea unor reţele peliculare submicroscopice de nitruri sau oxizi. titanul etc. Influenţele elementelor de aliere asupra transformărilor structurale în stare solidă ale oţelurilor şi fontelor Elementele de aliere prezente în compoziţia oţelurilor şi fontelor pot influenţa desfăşurarea şi efectele producerii transformărilor structurale în stare solidă tipice acestor aliaje: transformarea la încălzire a perlitei în austenită. singurul element de aliere care favorizează creşterea granulaţiei 16 . deoarece la încălzirea lor prin inducţie cu curenţi de înaltă frecvenţă se produce transformarea perlitei în austenită prin mecanismul fără difuzie (v. cap. care constituie “bariere” eficiente pentru creşterea granulaţiei austenitei până la temperaturi ridicate (dacă %Alm > 0. Influenţele privind transformarea la încălzire a perlitei în austenită se pot sintetiza astfel: • elementele de aliere care sunt solubile în cementită şi/sau formează carburi stabile (cromul.1). scap.

8 Prezentarea schematică a influenţei elementelor de aliere asupra poziţiei curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei • elementele de aliere care nu formează carburi stabile (nichelul.corespunzător transformării austenitei subrăcite în perlită şi tMC2 .11 b) sau 17 . v. destinate confecţionării semifabricatelor şi pieselor care se supun prelucrării prin deformare plastică la cald sau aplicării unor TT. trebuie introduse (în cantităţi convenabile) şi elemente de aliere (din gama precizată mai înainte) care să anihileze tendinţa spre obţinerea unei granulaţii grosolane indusă de prezenţa manganului.10.4).) produc şi modificări ale formei curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei. Principalele influenţe ale elementelor de aliere asupra transformării la răcire a austenitei sunt următoarele: • elementele de aliere (cu excepţia cobaltului). scap. wolframul. 7. fig.2.8 şi sunt ilustrate şi atestate de diagramele TTT din figurile 7.corespunzător transformării austenitei subrăcite în bainită. molibdenul. Fig. micşorând astfel viteza de răcire critică vrc (v. ca urmare.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate austenitei este manganul (element solubil în Feγ şi care nu formează carburi proprii) şi. cuprul) au influenţele anterior prezentate fără a modifica configuraţia curbelor diagramelor de transformare izotermă a austenitei. acestea indicând existenţa a două puncte de maxim cinetic (tMC1 . măresc stabilitatea austenitei în domeniul transformărilor la răcire prin mecanismele cu difuzie şi intermediar şi deplasează spre dreapta (spre durate mai lungi) curbele diagramelor de transformare izotermă şi termocinetică a austenitei. corespunzătoare unor oţeluri şi fonte industriale. în compoziţia oţelurilor şi fontelor aliate cu acest element. 5. fiind (în marea lor majoritate) solubile în Feγ. manganul. 7. siliciul. fig. vanadiul etc. aceste influenţe importante ale prezenţei elementelor de aliere în oţeluri sau fonte sunt prezentate schematic de diagramele din figura 7.9 şi 7. B. în timp ce elementele de aliere care pot forma carburi (cromul. 7.11 a) sau suprimarea posibilităţilor de transformare (deplasarea spre durate foarte lungi a transformărilor) prin mecanismele perlitic (v.

13 şi 7. Influenţele elementelor de aliere asupra transformării la răcire a austenitei (prezentate anterior) au câteva implicaţii practice foarte importante: 18 . corespunzătoare unor oţeluri şi fonte aliate industriale. Prezentarea comparativă a diagramelor de transformare (izotermă şi termocinetică) a austenitei pentru două oţeluri industriale: a – oţel carbon (%Cm = 0.44 %. aceste influenţe sunt ilustrate sintetic de diagramele din figura 7. 7.15. %Nim = 5 %) • elementele de aliere (cu excepţia cobaltului şi aluminiului) coboară temperaturile punctelor Ms şi Mf. ca urmare. caracteristice pentru transformarea austenitei prin mecanismul fără difuzie (transformarea martensitică) şi.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR bainitic (v. b – oţel aliat cu Ni (%Cm = 0.11) sunt ilustrate şi atestate convingător de diagramele TTT din figurile 7. 7.14. Fig.12.44 %).11 c). 7. aceste influenţe ale elementelor de aliere care formează carburi (sugerate schematic de diagramele din figura 7. fig. determină creşterea conţinuturilor procentuale de austenită reziduală din structurile la ta ale oţelurilor sau fontelor călite martensitic.9.

Prezentarea comparativă a diagramelor de transformare (termocinetică) a austenitei pentru două fonte industriale: a – fontă nodulară nealiată (%Cm = 3. piesele confecţionate din oţeluri aliate se pot căli pe adâncimi mari şi/sau se pot supune călirii martensitice în medii care răcesc mai lent decât mediile de călire tradiţionale (apă.4 %. b – diagramă cu transformarea perlitică suprimată.6 %. 7.10.6 %). 6. produsă de prezenţa elementelor de aliere. 7. determină creşterea substanţială a călibilităţii oţelurilor (v. %Sim = 2. %Sim = 2.75 %) Fig. scap. Prezentarea schematică a infleunţelor elementelor de aliere asupra configuraţiei curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei: a – diagramă cu două puncte de maxim cinetic. b – fontă nodulară aliată cu Mo (%Cm = 3.11.4 %.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig.2) şi. ulei). ca urmare. c – diagramă cu transformarea baintică suprimată • micşorarea vrc.4. %Mom = 0. 19 . ceea ce asigură niveluri mai scăzute ale tensiunilor mecanice reziduale generate de călire şi reduce considerabil riscul deformării excesive sau fisurării acestor piese (chiar şi în cazul când acestea prezintă forme complicate sau detalii constructive cu puternice efecte de concentrare a tensiunilor).

%Crm = 2. 7.14.13. %Crm = 0. 7. permite ca la unele oţeluri şi fonte aliate să se realizeze transformarea austenitei în martensită chiar şi la răcirea (călirea) în aer. Diagrama de transformare (izotermă) a austenitei (cu transformarea perlitică suprimată) pentru un oţel aliat (%Cm = 0.35 %. oţelurile sau fontele aliate care prezintă acestă particularitate structurală sunt denumite oţeluri aliate martensitice (autocălibile) sau fonte aliate martensitice (autocălibile). b – o fontă aliată (%Cm = 3 %.2 %). Diagramele de transformare (izotermă) a austenitei (cu două puncte de maxim cinetic) pentru: a – un oţel aliat (%Cm = 0. 12. produsă de prezenţa elementelor de aliere. 20 . %Sim = 2 %. %Nim = 1. 7.2 %) • micşorarea vrc. • coborârea punctului martensitic superior Ms. %Nim = 0.8 %) Fig. %Crm = 0.5 %. Diagrama de transformare (izotermă) a austenitei (cu transformarea bainitică suprimată) pentru un oţel aliat (%Cm = 0. %Mom = 0.1 %. produsă de prezenţa elementelor de aliere.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. %Nim = 0. determină la unele oţeluri şi fonte aliate nerealizarea transformării martensitice prin călirea (răcirea austenitei cu o viteză vr ≥ vrc) până la ta şi menţinerea unor structuri cu masa de bază austenitică după o astfel de călire.6 %.3 %) Fig.5 %. %Crm = 12 %.4 %. %Nim = 1 %.

scap. aceasta se transformă în martensită cubică şi rezultă astfel o structură (alcătuită din 21 . fenomen ce constă în frânarea proceselor care au loc la revenire (datorită diminuării substanţiale a vitezei de difuzie a carbonului în fier în prezenţa elementelor de aliere) şi deplasarea acestora spre temperaturi mai ridicate şi/sau durate mai mari (v.16 (curbele a şi b). 6. Influenţele elementelor de aliere asupra: a – temperaturii Ms. • la oţelurile (cu conţinuturi ridicate de carbon) şi fontele aliate cu elemente care produc coborârea punctului Ms (la care. 15. se obţin prin călirea pâna la ta structuri cu masa de bază austenitică). 5. care se produce deoarece la încălzirea austenitei rezultate la călire (stabilă la ta datorită conţinutului mare de elemente de aliere dizolvate) procesele de difuzie a carbonului şi elementelor de aliere sunt activate. duritatea structurilor realizate prin revenirea cu un anumit regim (ti. revenirea poate determina apariţia unui fenomen numit durificare secundară. se separă particule fine de carburi ale elementelor de aliere. efectul obţinut prin revenire este diminuat. b – conţinutului procentual de austenită reziduală din structurile la ta ale oţelurilor sau fontelor călite martensitic C. aşa cum se poate observa din examinarea diagramei prezentate în figura 7. scap.3).Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. 7. datorită acestui fenomen. elemente însoţitoare şi impurităti ca şi oţelurile sau fontele aliate). stabilitatea austenitei se micşorează. τm – v. aşa cum s-a arătat anterior.5) a oţelurilor sau fontelor aliate fiind mai mare decât a structurilor care rezultă tratând în acelaşi fel (cu acelaşi regim) oţelurile carbon sau fontele nealiate echivalente (având aceleaşi conţinuturi de carbon. Influenţele elementelor de aliere asupra transformării la încălzire a martensitei (transformării la revenire a structurilor obţinute prin călirea martensitică a oţelurilor sau fontelor) sunt următoarele: • elementelor de aliere prezente în oţeluri şi fonte produc fenomenul de stabilitate la revenire a structurilor obţinute prin călirea martensitică.

17.17. %Mom = 0. cu crom şi nichel. fenomen care dispare dacă se face o revenire la o temperatură mai mare de 400 oC şi nu mai apare dacă se repetă revenirea la o temperatură situată între 200 oC şi 400 oC (decât dacă revenirea se aplică după o nouă operaţie de călire martensitică). Duritatea structurilor obţinute prin revenirea unor oţeluri călite: a – oţel carbon (%Cm = 0. Diagrama variaţiei tenacităţii în funcţie de temperatura de revenire la un oţel aliat care prezintă fenomenul de fragilitate la revenire b) oţelurile revenite timp îndelungat la ti = 450…550 oC şi/sau răcite lent la sfârşitul tratamentului prezintă un nivel scăzut al energiei de rupere KV (devin fragile).16.45 %). care se poate transforma. cu mangan etc.5) cu duritatea mai scăzută.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR martensită şi carburi) cu duritatea ridicată.45 %. dar cu caracteristicile de tenacitate mai bune. apariţia a două anomalii privind nivelul tenacităţii (exprimat prin valoarea energiei de rupere KV) structurilor obţinute la revenire (care ar trebui să crească continuu o dată cu ridicarea temperaturii de revenire şi micşorarea durităţii): a) oţelurile revenite la ti = 200…400 oC prezintă un nivel scăzut al energiei de rupere KV (devin fragile). fragilitatea produsă de revenirea la ti = 200…400 oC este denumită fragilitate ireversibilă. scap. aşa cum arată diagrama din figura 7. 7. se manifestă fenomenul numit fragilitate de revenire. 7. efectele descrise mai înainte se pot observa examinând configuraţia curbei c din figura 7. dacă duratele de menţinere în intervalul de 22 .16. 6. care poate determina.%Crm = 1. Fig. iar apariţia ei este determinată de starea de tensiuni reziduale generată de producerea nesimultană în toată masa structurii a transformării martensitei de călire şi austenitei reziduale în martensită de revenire. fenomen care se manifestă. • la oţelurile aliate cu crom. dacă se măresc ti şi/sau τm. b − oţel aliat (%Cm = 0. c – oţel aliat (%Cm = 1 %.3 %) .2 %. într-o structură (de tip sorbită de revenire – v. %Crm = 12 % ) Fig.

care a presupus împărţirea lor pe tipuri de influenţe şi gruparea elementelor de aliere pe clase sau categorii în funcţie de modul de acţiune şi de efectele prezenţei lor în oţeluri sau fonte. în timp ce nichelul este austenitizant.3 %) sau wolfram (%Wm = 0. cromul este carburigen. Clasele structurale de oţeluri şi fonte aliate Influenţele principalelor elemente de aliere asupra structurii şi proprietătilor oţelurilor şi fontelor sunt sintetizate în tabelul 7. carburi.).1. De exemplu.). creşte rezistenţa mecanică şi duritatea etc. este dificil de apreciat care sunt influenţele cumulate ale prezenţei celor două elemente de aliere în compoziţia oţelului. în timp ce. oţelul cu %Cm = 0. nitruri) şi crearea condiţiilor pentru apariţia unor microfisuri intercristaline (care generează comportarea fragilă a structurii de revenire). 7.1 % şi %Crm = 18 % aparţine clasei oţelurilor aliate feritice. care finisează granulaţia. În mod similar. Datele din acest tabel şi aspectele expuse mai înainte evidenţiază complexitatea influenţelor elementelor de aliere şi motivează modul anterior de prezentare şi comentare a acestora.0 %). este denumită fragilitate reversibilă şi poate fi contracarată prin aplicarea următoarelor soluţii: utilizarea unor regimuri de revenire la care temperatura ti > 550 oC. fragilitatea produsă de revenirea la ti = 450…550 oC. dacă oţelul este aliat cu nichel. 23 . determinată de saturarea cu anumite elemente (în principal cu fosfor) a marginilor cristalelor structurii şi/sau separarea la marginea cristalelor a unor compuşi chimici ai acestor elemente (fosfuri. se pot estima cu o bună precizie influenţele prezenţei acestui element de aliere (gamagen. iar răcirea la sfârşitul revenirii să face rapid (în apă sau ulei) şi/sau utilizarea unor oţeluri aliate suplimentar cu molibden (%Mom = 0.2…0. acesta devine un oţel aliat austenitic).Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate temperaturi situat între 450 oC şi 550 oC sunt mari şi/sau viteza de răcire este mică. elemente care au şi unele influenţe similare (măresc călibilitatea. dar şi multe influenţe contradictorii (cromul este feritizant.).5. se pot preciza cu un grad mare de siguranţă influenţele prezenţei acestui element de aliere (alfagen. dacă un oţel este aliat cu crom. Dacă însă oţelul este aliat cu crom şi nichel. durata τm este scurtă. în timp ce nichelul nu formează carburi stabile şi poate avea efect grafitizant etc. chiar dacă se face revenirea la ti > 550 oC. ridică rezistenţa mecanică şi duritatea. îmbunătăţeşte tenacitatea etc. măreşte călibilitatea. care măreşte călibilitatea.). carburigen. care împiedică desfăşurarea proceselor (descrise mai înainte) responsabile de apariţia fenomenului. dacă se adaugă în compoziţia acestui oţel şi %Nim = 8 %. ridică rezistenţa mecanică şi duritatea etc.5…1. influenţa dominantă (rezultantă) nefiind întotdeauna în corelaţie directă cu valorile concentraţiilor acestora (de exemplu.

Tabelul 7. efect grafitizant Nulă. efect antigrafitizant Mai mică decât a Fe. efect antigrafitizant Molibden oţeluri cu 0.0 % (9 % în 18. dar mai Reduce vrc în aceeaşi măsură mică decât a Cr. cu cromul efect antigrafitizant Reduce vrc mai puternic decât cromul Reduce moderat vrc . creşte rezistenţa la coroziune Durifică considerabil Durifică apreciabil. reduce vrc In stare dizolvată.5% C prin legarea carbonului în carburi stabile) Puternică Foarte puternică (mai mică decât a Ti sau Nb).8 % (20 % în oţeluri cu 0.1 % (creşte cu conţinutul de C) 12.2% C) 6 % (11 % în 6 % (se reduce cu scăderea temperaturii) 32 % (se reduce cu scăderea temperaturii) Nelimitată − Menţine duritatea prin dizolvare în soluţie Carburile stabile nu afectează revenirea. efect grafitizant Mai mare decât a Mn.1.mai mare decât a cromului.5 % 0. efect grafitizant Mai mică decât a Fe. efect antigrafitizant La fel cu a Fe Efectul în timpul revenirii − Rezistenţă moderată la înmuiere Menţine duritatea Foarte redusă. reduce întrucâtva plasticitatea Produce durificarea prin precipitare în aliajele Mo-Fe Creşte rezistenţa şi tenacitatea Durifică puternic Durifică şi scade plasticitatea Produce durificarea prin precipitare în aliajele Ti-Fe Produce durificarea prin precipitare în aliajele W-Fe Durificare moderată prin soluţia solidă Influenţa asupra austenitei In stare dizolvată reduce viteza critică Reduce viteza de racire critică vrc în aceeaşi măsură cu manganul Creşte viteza critică Influenţa exercitată prin carburi Tendinţa de formare a carburilor Mică .5% C) Nelimitată Nelimitată 3 % (8% în în Feγ în Feα 30 % Nelimitată 80 % 15 … 18 % 32 % (se reduce cu scăderea temperaturii) 25 % (în funcţie de conţinutul de carbon) Influenţa asupra feritei Durifică considerabil Durifică puţin.3% C) Nichel Fosfor Siliciu Titan Nelimitată 2. în procentele uzuale Stabilitate la revenire Impiedică înmuierea prin durificare secundară Foarte redusă Mai mare decât a Fe.2% C) Vanadiu 1.5 % (nu depinde oţeluri cu 0.2% C) . Influenţele principalelor elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor Elementul de aliere Aluminiu Crom Cobalt Mangan Solubilitatea în stare solidă 1.3% C) mult de carbon) 0.5% (4%în oţeluri cu 0.5 % (în funcţie de conţinutul de carbon) 2.75 % (1% în oţeluri cu 0. producându-se totuşi o oarecare durificare secundară Impiedică înmuierea prin durificare secundară Durificare secundară maximă Wolfram oţeluri cu 0. dar stabilizează austenita reziduală în oţelurile cu conţinut ridicat de carbon Reduce vrc în aceeaşi măsură cu manganul Reduce vrc mai mult decât nichelul Are tendinţă puternică de formare a carburilor şi măreşte viteza critică In cantităţi mici. dar mai mică decât a W. efect grafitizant Cea mai mare (2% Ti face necălibil un oţel cu 0. reduce foarte mult vrc Puternică .

A. recoacerile cu schimbare de fază. 0. 7. categoriile şi tipurile de tratamente care se pot aplica fiind aceleaşi ca şi în cazul semifabricatelor şi pieselor realizate din oţeluri carbon (recoacerile fără schimbare de fază. dacă sunt oţeluri hipoeutectoide. pe lângă clasificarea oţelurilor în funcţie de gradul de aliere (prezentată în scap.5 %.P + (%B)HVB + (%M)HVM . dacă sunt oţeluri hipereutectoide.0 %.6)).4)…(6. evident. Elementele de aliere prezente în compoziţia acestor oţeluri pot avea influenţe multiple (se dizolvă în ferită. cu o anumită viteză vr (exprimată în oC/s). reducerea concentraţiei carbonului în perlită. iar HVα.6 %.2).0 %. HVB şi HVM sunt 25 . numai din perlită. după răcirea lentă sau în aer de la temperaturi înalte. Oţelurile aliate perlitice sunt oţeluri slab sau mediu aliate la care se produc. dacă sunt oţeluri eutectoide sau din perlită şi carburi (cementită aliată sau carburi secundare). călirea martensitică şi revenirea. bainitice şi martensitice din structură. Pentru oţelurile aliate perlitice. %Crm ≤ 3 %. tabelul 4. producerea fenomenului de stabilitate la revenire etc.). s-a ajuns la concluzia că.5 % ≤ %Sim ≤ 2. oţelurile aliate perlitice au structura de echilibru la ta alcătuită din ferită (aliată) şi perlită. iar microstructurile acestor oţeluri sunt similare celor corespunzătoare oţelurilor carbon (v.P.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Ţinând seama de aceste observaţii.1.1) HVST = (%α. tratamentele termochimice). influenţează desfăşurarea transformărilor în stare solidă etc.8 % ≤ %Mnm ≤ 2. %Nim ≤ 3 %. pentru a defini şi preciza cu o bună fidelitate efectele elementelor de aliere asupra oţelurilor. mărirea călibilităţii. 0. %Vm ≤ 0. Principalele clase structurale de oţeluri aliate sunt prezentate în continuare. (%B) şi (%M) sunt conţinuturile procentuale de formaţiuni feritoperlitice. relaţiile (6. Semifabricatele şi piesele confecţionate din oţeluri aliate perlitice pot fi tratate termic sau termochimic. %Mom ≤ 0. Ms (v. reduc concentraţia carbonului în perlită.P). este necesară. finisarea granulaţiei. în funcţie de constituenţii din structura de echilibru stabil sau metastabil pe care o prezintă la ta. astfel. se pot separa din austenită sub formă de carburi secundare. se poate estima cu relaţia: (7. la încălzire sau răcire. austenită sau cementită. utilizate în mod obişnuit la realizarea pieselor pentru maşini şi utilaje.P)HVα. A3. la proiectarea regimurilor şi estimarea efectelor tratamentelor termice sau termochimice care se aplică semifabricatelor sau pieselor din oţeluri aliate perlitice se va ţine seama de influenţele specifice prezenţei elementelor de aliere: modificarea poziţiei punctelor critice A1. pot forma carburi proprii. dar structurile de echilibru la ta ale oţelurilor sunt similare celor corespunzătoare oţelurilor carbon. duritatea structurii care se obţine la răcirea din domeniul austenitic (ti = A3 + 30…50 oC). având compoziţia chimică caracterizată prin %Cm ≤ 0. modifică poziţiile punctelor critice A1 şi A3. aceleaşi transformări structurale ca şi la oţelurile carbon. constituentul omniprezent fiind perlita.1) şi împărţirea lor în clase structurale. în care (%α.

2. dacă HVrOC se situează în intervalul de valori [150 . 6.0 -55. v.0 74.0 89.0 0 bMn 0 -22.9 16. b0.5).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR durităţile celor trei tipuri de formaţiuni structurale. 6.4) (7.4 8.0 -20. corespunzătoare structurii obţinute după revenirea unui oţel aliat şi duritatea HVrOC . corespunzătoare structurii rezultate după revenirea oţelului carbon echivalent (care are aceeaşi concentraţie masică de carbon ca şi oţelul aliat): HVrOA = HVrOC +30(%Sim+%Mnm)+55%Crm+6%Nim+100%Mom+150%Vm.8 11.0 aNi 27. cu Ti = ti + 273 în K şi τm în ore (v. (7. 26 (7.2) HVST = a0 + ∑ a EA % EAm + [b0 + ∑ bEA %EAm ] lg v r .0 aMn 30.5) . aEA.0 aCr 35.0 0 bSi -19.6 -6.0 0 bMo 0 -33.P B M De asemenea. coeficienţii a0.0 -10. 300] şi PHJ = 17670 + 7950%C m − 21. dacă oţelurilor aliate perlitice destinate realizării pieselor pentru maşini şi utilaje (având caracteristicile de compoziţie chimică în limitele anterior precizate) li se aplică TT de îmbunătăţire (călire martensitică + revenire înaltă.2 29.0 aMo 19.3) iar regimurile de revenire se pot proiecta fără dificultate. parametrii ti şi τm ai ciclului de revenire se stabilesc ţinând seama de intervenţia fenomenului de stabilitate la revenire. date de relaţii de forma: (7.8HVrOC . având în vedere că: PHJ = 21900 + 4050%C m − (33.0 21.0 0 bCr 8.5 72. Tabelul 7.0 0 bNi 4.6 134 27. scap. bEA având valorile (stabilite experimental) precizate în tabelul 7.6 0 aV 462 0 0 α.5).2 Valorile coeficienţilor din relaţiilede estimare a durităţii oţelurilor aliate perlitice Tipul structurii Ferită + perlită Bainită Martensită Tipul structurii Ferită + perlită Bainită Martensită ST ≡ a0 77.0 0 bV 130 0 0 α.0 bC 0 54. scap. pentru un regim de revenire caracterizat printr-o valoare dată a parametrului PHJ = Ti[18 + lg(τm)].P B M ST ≡ b0 10.2 − 13%C m ) HVrOC . aşa cum s-a constatat experimental. dacă HVrOC > 300.5 202 aC 223 377 949 aSi -14.0 73. există următoarea corelaţie între duritatea HVrOA . Astfel.

V etc. Deoarece aceste oţeluri nu prezintă transformări de fază în stare solidă (elementele de aliere elimină posibilitatea realizării transformărilor de tipul Feα ⇔ Feγ şi α ⇔ γ ). mici cantităţi de carburi ale elementelor de aliere). W.%Sim = 3. eventual. cu structura monofazică alcătuită din cristale de ferită aliată cu siliciu C. Oţelurile aliate feritice sunt oţeluri cu conţinut scăzut de carbon. recoacerea de recristalizare fară schimbare de fază (pentru refacerea plasticităţii pieselor şi semifabricatelor prelucrate prin deformare plastică la rece) şi recoacerea de detensionare (pentru diminuarea nivelului tensiunilor reziduale din piesele şi semifabricatele prelucrate prin diverse procedee tehnologice).Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate B. o structură alcătuită din ferită aliată (şi. cu structura alcătuită din ferită aliată cu crom (cromferită) şi carburi. la piesele şi semifabricatele confecţionate din astfel de oţeluri nu se pot aplica tratamentele termice cu schimbare de fază (recoacerile cu schimbare de fază. mici cantităţi de cementită aliată sau carburi ale elementelor de aliere).oţel feritic aliat cu siliciu (%Cm = 0. Si. Mo. fiind posibilă numai aplicarea tratamentelor termice fără schimbare de fază: recoacerea de omogenizare (pentru omogenizarea chimică a structurilor dendritice primare ale pieselor şi semifabricatelor obţinute prin turnare). Cele mai utilizate tipuri de oţeluri din această clasa sunt oţelurile austenitice manganoase. urmate de recoaceri de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul ales corespunzător asigurării caracteristicilor dorite). o structură alcătuită din austenită aliată (şi. care le conferă. eventual. mediu sau înalt aliate cu elemente alfagene (Cr. ).18. Mn etc. la orice temperatură corespunzătoare stării solide.06 %. singura modalitate de modificare (între anumite limite) a granulaţiei şi caracteristicilor mecanice ale pieselor şi semifabricatelor din oţeluri aliate feritice constă din aplicarea unor operaţii de deformare plastică la rece (ecruisare).05 %.).0 %). Oţelurile aliate austenitice sunt oţeluri ce au în compoziţie concentraţii mari de elemente gamagene (Ni. la orice temperatură corespunzătoare stării solide. călirea martensitică şi revenirea).%Crm = 12 %). b . Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate feritice: a – oţel feritic aliat cu crom (%Cm = 0. care le conferă. la care structura austenitică este conferită de alierea cu 27 . 7. 18. Microstructurile tipice ale oţelurilor din această clasă structurală sunt prezentate în figura 7. Fig.

la care structura austenitică este conferită de alierea cu nichel şi. se folosesc foarte rar şi singurele oţelurile martensitice cu o frecvenţă mai mare de utilizare sunt oţelurile înalt aliate cu crom. fiind caracterizate printr-o mare fragilitate. Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate martensitice (autocălibile) sunt prezentate în figura 7.2 %. călirea martensitică şi revenirea). Microstructurile tipice ale oţelurilor din această clasă structurală sunt prezentate în figura 7. deoarece resursele mondiale de nichel sunt limitate şi acest element este scump) şi menţinerea acestei structuri până la temperaturi scăzute (stabilizarea structurii austenitice).19. cu diferite reţete de compoziţie: a) %Cm < 0.1…0. c) %Cm = 0. aşa cum s-a precizat anterior. care asigură formarea structurii austenitice la concentraţii mai mici ale nichelului (face oţelurile mai ieftine.15 % şi %Crm = 12…14 %. fiind posibilă numai aplicarea tratamentelor termice fără schimbare de fază: recoacerea de omogenizare (pentru omogenizarea chimică a structurilor dendritice primare ale pieselor şi semifabricatelor obţinute prin turnare). %Nim = 2…4 %. %Crm = 16…18 %. de alierea suplimentară cu mangan şi/sau azot. Oţelurile aliate martensitice (autocălibile) sunt oţeluri la care concentraţiile de carbon şi de elemente de aliere sunt alese astfel încât să nu suprime posibilităţile de realizare a transformărilor de fază în stare solidă şi să asigure o diminuarea a vitezei de răcire critice care să permită obţinerea unei structuri martensitice la răcirea în aer din domeniul austenitic. recoacerea de recristalizare fară schimbare de fază (pentru refacerea plasticităţii pieselor şi semifabricatelor prelucrate prin deformare plastică la rece) şi recoacerea de detensionare (pentru diminuarea nivelului tensiunilor reziduale din piesele şi semifabricatele prelucrate prin diverse procedee tehnologice). singura modalitate de modificare (între anumite limite) a granulaţiei şi caracteristicilor mecanice ale pieselor şi semifabricatelor din oţeluri aliate austenitice constă din aplicarea unor operaţii de deformare plastică la rece (ecruisare). la piesele şi semifabricatele confecţionate din astfel de oţeluri nu se pot aplica tratamentele termice cu schimbare de fază (recoacerile cu schimbare de fază. 28 . Deoarece aceste oţeluri nu prezintă transformări de fază în stare solidă (elementele de aliere elimină posibilitatea realizării transformărilor de tipul Feγ ⇔ Feα şi γ ⇔ α ). uneori. ca şi în cazul oţelurilor aliate feritice. d) %Cm = 0. urmate de recoaceri de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul ales corespunzător asigurării caracteristicilor dorite).0 %.2…0. oţelurile austenitice cu nichel şi oţelurile austenitice crom – nichel. %Crm = 16…18 %. Deoarece. gama oţelurilor aliate martensitice utilizate în aplicaţii tehnice este însă destul de restrânsă.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR mangan.4 % şi %Crm = 13…15 %. D. b) %Cm = 0.20.6…1. gama oţelurilor martensitice ar trebui să aibă o mare extindere. toate elementele de aliere (în afară de cobalt) au capacitatea de a micşora vrc. deoarece oţelurile martensitice aliate cu elemente gamagene (Ni sau Mn).

%Nim = 30 %.22 %. 19. d . b . Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate martensitice: a – oţel martensitic aliat cu crom (%Cm = 0.oţel austenitic aliat cu crom şi nichel (%Cm = 0. %Crm = 18 %. %Nim = 12 %). %Crm = 14 %). 29 .4 %. %Crm = 25 %. b . %Mnm = 12 %).oţel austenitic aliat cu nichel (%Cm = 0. ).Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. 7.4 %.oţel martensitic aliat cu crom (%Cm = 0. 7.oţel austenitic aliat cu crom şi nichel (%Cm = 0. %Nim = 8 %. ) Fig.08 %. 20.05 %.2 %. %Crm = 14 %). Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate austenitice: a – oţel austenitic aliat cu mangan (%Cm = 1. c .

din care s-au separat carburi secundare şi care s-au transformat prin călire în martensită). Clasa structurală căreia aparţine un oţel aliat depinde de concentraţia carbonului.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR E. Fiecare din cele două mărimi care definesc sistemul de coordonate al diagramei structurale A. Mn etc. Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate ledeburitice: a – oţel ledeburitic aliat cu crom şi molibden (%Cm = 0. aşa cum se observă pe microstructura prezentată în figura 7. %EAm. sub forma unei reţele ledeburitice intergranulare (denumită în tehnică schelet ledeburitic).21 a.22. formaţiunile ledeburitice din structura acestor oţeluri pot fi disperse. Si. %Crm = 12 %).35 %. Fig. având în compoziţie atât elemente alfagene. Schaeffler.). aşa cum evidenţiază microstructura din figura 7.) sunt realizate în coordonate %Cm. Mo etc. Pentru estimarea clasei structurale a oţelurilor aliate se folosesc diagramele structurale ale oţelurilor aliate.21 b. W. Oţelurile aliate ledeburitice sunt oţeluri care au în compoziţie concentraţii mari de carbon (de obicei.23. %Mom = 3 %). cât şi elemente gamagene.6 %) şi de elemente de aliere (Cr. 7. precum şi de tipul şi concentraţiile elementelor de aliere conţinute de acesta. prezentată în figura 7. iar în ordonată concentraţia de nichel echivalent %Nie. b . V. astfel că la răcirea lor din stare lichidă este posibilă realizarea transformării eutectice şi apariţia în structură a unor mici cantităţi de ledeburită (constituent specific structurii fontelor albe). Diagramele structurale din figura 7.) şi din figura 7. construite experimental pentru cele mai utilizate categorii de astfel de oţeluri. se utilizează diagrama structurală A. Pentru estimarea clasei structurale a oţelurilor aliate complex.oţel martensitic aliat cu crom (%Cm = 1. având în abscisă concentraţia de crom echivalent %Cre. Schaeffler 30 . În funcţie de concentraţiile de carbon şi de elemente de aliere ce le caracterizează compoziţia.85 %. corespunzătoare unor oţeluri aliate cu elemente gamagene (Ni. corespunzătoare unor oţeluri aliate cu elemente alfagene (Cr. %Crm = 12 %. ambele microstructuri corespunzând unor oţeluri aliate ledeburitice călite martensitic (formaţiunile ledeburitice sunt dispuse la marginea cristalelor de austenită. 21. %Cm > 0. sau coerente.24. W etc.

dacă oţelul este aliat complex (şi cu elemente de aliere alfagene şi cu elemente de aliere gamagene). 7. dacă oţelul este aliat cu elemente din aceeaşi categorie (alfagene sau gamagene). Pentru definirea mărimilor %Cre şi %Nie se utilizează relaţiile: (7. ci prin zone (domenii) de tranziţie. poziţionând pe diagrama structurală. Diagramele structurale ale oţelurilor aliate cu crom: a – structurile de echilibru. (7. dacă 18 ≤ %Crm <28 % şi Xc = 0. aleasă corespunzător reţetei de aliere utilizate la elaborarea sa.24): * datorită complexităţii influenţelor elementelor de aliere.5%Nbm. pe unele diagrame structurale limitele domeniilor corespunzătoare unor clase structurale nu sunt marcate prin linii.22. punctele acestora 31 . având coordonatele (%Cm.5%Com +30(%Nm – Xc) la determinarea Nie.7) %Nie = %Nim + 0. care se completează uneori. b – structurile la răcirea în aer de la temperaturi înalte La utilizarea diagramelor structurale ale oţelurilor aliate trebuie avute în vedere şi următoarele particularităţi (v. %Nie).23 şi 7. Fig. dacă %Crm ≥ 18 % (Xc = 0.7. %Eam).fig.5%Tam + %Wm + %Alm la determinarea %Cre şi 0.6) %Cre = %Crm + %Mom +1. dacă %Crm ≥ 28 %) Pentru orice oţel aliat la care se cunoaşte compoziţia chimică (exprimată prin concentraţiile masice ale tuturor componentelor) se poate determina clasa structurală din care face parte.5%Mnm +30%Cm . punctul caracteristic nominal PCN .06. 7.5%Sim +0.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate grupează câte o categorie de componente de aliere ale oţelurilor: concentraţiile masice ale elementelor de aliere alfagene (feritizante) sunt considerate (fiecare cu câte un factor de multiplicare stabilit experimental) pentru definirea mărimii %Cre.10.22. iar concentraţiile masice ale elementelor de aliere gamagene (austenitizante) sunt considerate (fiecare cu câte un factor de multiplicare stabilit experimental) pentru definirea mărimii %Nie. termenul de corecţie Xc luându-se nenul. adăugând 2%Tim + %Vm + 0. respectiv (%Cre.

32 . fonte maleabile. ca şi fontele nealiate. dimensiunile. domeniul III .1) şi încadrarea fontelor în clase structurale. în funcţie de modul de asigurare a prezenţei grafitului şi de configuraţia. Diagramele structurale (la răcirea în aer de la temperaturi înalte) ale: a – oţelurilor aliate cu nichel. deosebit de utile la utilizarea diagramelor pentru soluţionarea unor probleme tehnice. fonte cenuşii. 23..pericol maxim de fragilizare (fisurare) la rece. modul de distribuţie şi gradul de dispersie ale formaţiunilor de grafit din structură: fonte pestriţe. de exemplu. domeniul II – pericol maxim de fragilizare (fisurare) la cald. iar structurile sunt asemănătoare celor corespunzătoare fontelor albe). domeniul IV – pericol maxim de fragilizare datorită creşterii intense a granulaţiei la încălzire. fonte nodulare etc. austenito – martensitice. este utilă. Criteriile care se utilizează în acest scop sunt: • forma de existenţă a carbonului. Schaeffler sunt marcate domeniile caracteristice din punctul de vedere al problemelor (pericolelor) care apar la utilizarea diverselor tipuri de oţeluri aliate: domeniul I – pericol maxim de fragilizare prin apariţia fazei sigma (compusul intermetalic FeCr). b – oţelurilor aliate cu mangan Ca şi în cazul oţelurilor. 7. conform acestui criteriu fontele aliate pot fi încadrate în categoria fontelor cu grafit (carbon liber) în structură (denumite. pe diagrama structurală a oţelurilor aliate cu mangan este precizat subdomeniul oţelurilor austenitice recomandate pentru aplicaţii practice. * pe diagramele structurale sunt precizate şi unele informaţii conexe. 7.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR corespunzând PCN ale unor oţeluri aliate cu caracterizare structurală complexă: austenito – feritice. pentru a defini şi preciza cu o bună fidelitate efectele elementelor de aliere asupra fontelor.) sau în categoria fontelor fără grafit în structură (la care tot carbonul din compoziţia fontelor este dizolvat în soluţiile având ca solvent fierul sau este legat sub formă de carburi. Fig. pe lângă clasificarea lor în funcţie de gradul de aliere (prezentată în scap. iar pe diagrama structurală A. ferito – martensitice etc.

Diagrama structurală a fontelor aliate cu aluminiu 33 Fig. 7. 7. 24. fonte aliate martensitice.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. Fig. Diagrama structurală a fontelor cu grafit nodular aliate cu nichel şi molibden . 7. Diagrama structurală A. fonte aliate feritice. conform acestui criteriu fontele aliate pot fi încadrate (aplicând aceleaşi principii ca şi în cazul oţelurilor aliate) în următoarele clase structurale: fonte aliate perlitice. după răcirea sa lentă sau în aer de la temperaturi înalte. Schaeffler • constituenţii din structura de echilibru stabil sau metastabil pe care o prezintă masa metalică de bază a fontei la ta. 25. fonte aliate austenitice. 26.

iar în figura 7. ce are loc după separarea de carburi secundare din austenită. carburigen şi antigrafitizant) se încadrează în categoria fontelor albe feritice. 5 punct caracteristic nominal PCN. 32 durificare secundară. 6 fontă mediu aliată. De exemplu. cu acţiune grafitizantă) sunt fonte feritice cu grafit (lamelar sau nodular). 27 oţel aliat ledeburitic. cu acţiune grafitizantă) aparţin clasei structurale a fontelor austenitice cu grafit (lamelar sau nodular). eutectice şi secundare distribuite într-o masă de ferită aliată cu crom (la răcirea din stare lichidă a acestor fonte transformarea eutectică conduce la formarea unei structuri de tip ledeburitic. 20 fontă înalt (bogat) aliată. 6 fragilitate de revenire ireversibilă. 6 clasă structurală. fontele înalt aliate cu nichel (element gamagen. 25 oţel aliat austenitic.25 este prezentată diagrama structurală a fontelor aliate cu aluminiu (element alfagen). constă din descompunerea austenitei în ferită şi carburi). 31 stabilitate la revenire. Cuvinte cheie austenită aliată. 5 element de aliere alfagen (feritizant). 27 oţel aliat feritic. 9. având structura de echilibru alcătuită din carburi primare. 6 fontă aliată austenitică. 10. 20. 10 fontă aliată feritică. 28 oţel bogat aliat. în figura 7. 21 element carburigen. 22 oţel aliat. Schaeffler. 30 diagramă structurală A. 30 oţel aliat martensitic (autocălibil). 10 element grafitizant. reversibilă. construcţia şi modalităţile de utilizare ale acestor diagrame fiind similare celor corespunzătoare diagramelor structurale ale oţelurilor aliate.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR De exemplu. fontele înalt aliate cu siliciu (element alfagen. 25 diagramă structurală. iar transformarea eutectoidă. 7 element de aliere gamagen (austenitizant). 14 element de aliere. 5 oţel mediu aliat. 5 oţel aliat perlitic. 6 carbură proprie. 6 cementită aliată. construite experimental pentru cele mai utilizate categorii de astfel de fonte. iar fontele înalt aliate cu crom (element alfagen. Pentru estimarea clasei structurale a fontelor aliate se pot folosi diagramele structurale ale fontelor aliate. 9 fontă aliată martensitică. 6 fontă slab aliată. 5 oţel slab aliat. 14 fază sigma. 21 34 . 6 ferită aliată.26 diagrama structurală a fontelor cu grafit nodular slab aliate cu nichel (element gamagen) şi molibden (element alfagen). alcătuită din austenită şi carburi. 6 fontă aliată (specială).

. %Mn m = 0.. Petrescu M. Editura Tehnică. Lakhtine I. Bucureşti. vol. Truşculescu M. Bucureşti.. Studiul metalelor. Mir. Care dintre următoarele fonte se încadrează în categoria fontelor aliate: a) fonta cu %Cm = 3. II – Cast Irons and Steels.. Bucureşti. %Crm = 1.3 %. c) oţelul cu %Cm = 1. %Si m = 2. ş. Editura Didactică şi Pedagogică. Editura Tehnică.4 %. I.5 %. Geru N.1 % este un oţel aliat cu sulf şi fosfor? T. Austenite Transformation Kinetics of Ferrous Alloys. Bucureşti. Bucureşti.5 % şi %Mom = 0. Gâdea S. Bucuresti. Moscova. %Sim = 1.0 %.E. b) fonta cu %C m = 3. %Sm = 0. 1983 8.7. Izotermiceskie i termodinamoceskie diagramî raspada pereohladjenovo austenita.0 %.02 % . Métallographie et traitements thermiques des métaux. 1988 12.3 %. Oţeluri inoxidabile şi refractare. 1985 Teste de autoevaluare T.15 %. %P m = 0. 1970 5. ş.. 1982 4. Moscova. %Mnm = 1.3 %. 1978 6. 35 . Editura Facla.0 %. %Sim=0.3 %.02 % este un oţel carbon. şi Popova L.7.7 %..W..A.a. Editura Didactică şi Pedagogică. d) oţelul cu %Cm = 0. %S m = 0.45 %. 1974 9. vol.02 % şi %Cr m = 1. 1980 11.5 %. 1983 2... %Sm = 0. Climax Molibdenum Company. ş. 1981 3. Vacu S. %Mnm = 0. %Sim=0. Metalurgie fizică. Greenwich.M.. b) oţelul cu %C m = 0.3 %. Mantea St. Editura Tehnică.. Elaborarea oţelurilor aliate.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Bibliografie 1. Fonte speciale.06 %. %P m = 0. %Pm = 0. Cias W.. %Sim=0. 1983 10.9 %.3 % este un oţel aliat numai cu crom.a.15 % şi %Pm = 0. Greenwich. %Si m =0. Bucureşto. %Mnm = 0. Sofroni I. Climax Molibdenum Company. Stefănescu D.. Editura Didactică şi Pedagogică.02 %.06 %.02 %. Protopopescu H. Editura Didactică şi Pedagogică. 1965 7.0 %.2.. %Sm = 0. Timişoara.0 % este un oţel aliat cu crom.. Ieremia A.a.. Metallurghia. %Mnm = 0. Colan H.1.5 %. Popov A. %Mn m = 0. Metalografie şi tratamente termice.0 %. Care dintre afirmaţile următoare sunt adevărate: a) oţelul cu %Cm = 0. II. %Sm = 0.02 % şi %Pm = 0. Metalurgie fizică. Metalurgie fizică şi studiul metalelor. * * * Austenite Transformation Kinetics of Ferrous Alloys.

b) dizolvate în cementită. %Mnm = 0.5 %. c) legate sub formă de carburi proprii.06 %. %Sim=2. b) recoacerea de detensionare. Care dintre următoarele elemente de aliere produc mărirea temperaturii corespunzătoare punctului critic A1 al oţelurilor şi fontelor: a) nichelul.0 %. b) recoacerea de omogenizare. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor determină reducerea concentraţiei carbonului în perlită: a) nichelul. c) cromul.03 %. d) nichelul? T.5 %.06 %.5. Care dintre următoarele forme de existenţă a elementelor de aliere în structurile oţelurilor şi fontelor sunt. c) cromul. %Pm = 0. %Pm = 0. c) manganul. b) cromul. Care dintre următoarele elemente de aliere coboară temperatura corespunzătoare punctului critic A1 al oţelurilor şi fontelor: a) molibdenul. %Mnm = 6.7.0 %.7. Care dintre următoarele componente ale oţelurilor sau fontelor sunt elemente de aliere gamagene (austenitizante): a) manganul.14. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor aparţin categoriei elementelor gamagene: a) wolframul. d) combinate cu fierul sub formă de compuşi intermetalici ? .7. %Nim = 13 %? T. %Pm = 0.6. Care dintre următoarele tipuri de tratamente se pot aplica la piesele sau semifabricatele din oţeluri aliate austenitice: a) recoacerea de detensionare. d) wolframul? T.7. d) călirea martensitică? T.11.7. Care dintre următoarele tipuri de tratamente se pot aplica la piesele sau semifabricatele din oţeluri aliate feritice: a) recoacerea de recristalizare fără schimbare de fază.12. %Alm = 20 %. c) manganul. c) cromul. %Sm = 0. b) titanul. b) manganul. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor aparţin categoriei elementelor alfagene: a) cromul. d) siliciul? T.3.06 %. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor 36 .7. Elementele de aliere se pot găsi în structurile oţelurilor şi fontelor: a) dizolvate în ferită sau austenită. Care dintre următoarele componente ale oţelurilor sau fontelor sunt elemente de aliere alfagene (feritizante): a) manganul. b) siliciul.8. d) recoacerea completă? T.0 %. c) normalizarea. b) molibdenul. %Sm = 0. c) călirea martensitică. c) nichelul.7. d) nichelul ? T. nedorite: a) soluţiile solide ale elementelor de aliere cu fierul: b) carburile elementelor de aliere. d) fonta cu %Cm = 3. c) cromul.7. d) siliciul? T. b) manganul.9.06 %. c) incluziunile nemetalice.7.7. d) vanadiul? T. d) compuşii intermetalici? T.8 %.5 %.06 %. %Sim=1.13.7.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Sm = 0. T.4.10.7. b) siliciul. %Crm = 1.7. în general. d) vanadiul ? T. c) fonta cu %Cm = 2.

c) tantalul. Care dintre următoarele elemente de aliere diminuează temperatura corespunzătoare punctului Ms al oţelurilor şi fontelor : a) cromul. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor are cea mai puternică acţiune carburigenă: a) manganul. b) nichelul.2 %. d) oţelurile autocălibile? T. c) manganul. c) nichelul. b) prin revenirea la ti >500 oC.7. Care sunt coordonatele PCN corespunzător acestui oţel: a) %Cre = 18. c) siliciul. o durată τm = 0. b) oţelurile ledeburitice.25.3 %. %Sim = 0. Care dintre următoarele oţeluri aliate va avea duritatea mai mare după călirea martensitică şi revenirea la ti = 500 oC. %Crm = 17 % şi %Nim = 10 % se foloseşte diagrama structurală A.6 % şi %Crm = 1.26. b) vanadiu.45 %.6 %.24. b) nichelul. c) zirconiu. Schaeffler.21. d) cobaltul? T. c) oţelurile feritice.0 %? T. d) prin alierea suplimentară cu mangan? T.7.2 % şi %Crm = 1.7. b) nichelul. d) vanadiul? T. d) titanul? T. c) oţelurile perlitice.19. Pentru stabilirea clasei structurale a unui oţel aliat.8 %. Care dintre următoarele elemente de aliere determină micşorarea vitezei de răcire critice şi creşterea călibilităţii oţelurilor şi fontelor: a) cromul. b) oţelurile martensitice.7.7. Care dintre următoarele elemente de aliere pot modifica configuraţia obişnuită (tipică oţelurilor carbon sau fontelor nealiate) a curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei: a) cromul. b) nichelul. d) aluminiu? T. %Mn = 2.5 ore: a) oţelul carbon cu %Cm = 0. b) oţelul carbon cu %Cm = 0. având compoziţia caracterizată prin %Cm = 0.0 %. c) prin răcirea rapidă în apă sau ulei la revenire.18.05 %. d) oţelurile feritice? T. d) manganul? T.7. Care dintre următoarele oţeluri aliate capătă o structură de călire la răcirea în aer din domeniul austenitic: a) oţelurile austenitice.0 %. c) manganul. b) cromul.7.7. c) manganul. Cum se poate diminua pericolul fragilităţii reversibile de revenire a unui oţel aliat: a) prin alierea suplimentară cu molibden în concentraţie de %Mom = 0.23. c) cromul.2…0.15.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate pot avea acţiune grafitizantă: a) siliciul. b) cromul. d) oţelul aliat având %Cm = 0. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor deplasează spre dreapta curbele diagramelor de transformare la răcire a austenitei: a) cromul. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor are cea mai bună solubilitate în cementită: a) siliciul. 37 .7.16. d) aluminiul? T.7.7.22. b) cobaltul. d) manganul? T. Care dintre următoarele oţeluri aliate pot avea în structura lor la ta constituentul structural tipic fontelor albe: a) oţelurile martensitice. Pentru a finisa granulaţia oţelurilor se poate utiliza microalierea cu: a) niobiu. d) molibdenul? T. c) oţelul aliat având %Cm = 0.7.20.17.

%Pm = 0.5 %.7 %. c) %Cre = 12.30.5 % şi %Nim = 10 %: a) fragilizarea prin apariţia fazei sigma.10). b) clasa oţelurilor martensitice. folosind procedeul descris la rezolvarea aplicaţiei A.1) şi (7.01 % şi pentru oţelul carbon echivalent (cu compoziţa chimică definită prin %Cm = 0.27. d) clasa oţelurilor austenitice? T. d) fragilizarea datorită creşterii intense a granulaţiei la încălzire? T. d) clasa oţelurilor austenitice? T. c) clasa oţelurilor ledeburitice. cu ajutorul relaţiei (5. 38 .22 %. Rezolvare Aşa cum se poate observa examinând figura 7. d) fontele înalt aliate cu nichel? Aplicaţii A.29. %Sim = 0. %Mn = 1.6 %. aliat cu %Crm = 17 %: a) clasa oţelurilor feritice. %Crm = 20.5 %: a) clasa oţelurilor feritice.5 %. din domeniul austenitic şi până la ta. %Sim = 0. Conţinuturile procentuale de formaţiuni ferito-perlitice (%α. %Nie = 18.2) să se estimeze valorile durităţii structurilor care rezultă la răcirea celor două oţeluri.025 %. b) clasa oţelurilor martensitice. În figura 7. %Sim = 0.2 %. %Mnm = 0.5 %. datele care se obţin pe această cale sunt prezentate în tabelul 7.3. %Crm = 1. cu diferite viteze vr. %Mom = 0.P)j. b) fontele înalt aliate cu crom.7.030 %. d) %Cre = 20. c) clasa oţelurilor ledeburitice. %Crm = 25 % şi %Nim = 0. fiecărei curbe de răcire corespunzându-i o viteză de răcire vrj. Care dintre următoarele probleme poate să apară la utilizarea oţelului cu %Cm = 0. %Nie = 12. b) fragilizarea (fisurarea) la cald.2 %.7. Cărei clase structurale aparţine oţelul cu %Cm = 0. %Sm = 0.27. %Sm = 0. %Vm = 0. Folosind datele din aceste diagrame şi aplicând relaţiile (7.5 %? T.7 %.26 %.5 %. %Mn = 1.08 %.2 %.6 %.44 %. %Pm = 0.030 %. b) %Cre = 18.7.27.04 %. c) fragilizarea (fisurarea) la rece. %Nim = 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Nie = 11.28.025 %).05 %.22 %. Care din următoarele tipuri de fonte aliate au grafit în structură: a) fontele aliate cu siliciu.02 %. iar valorile vitezelor de răcire corespunzătoare acestor curbe se determină. j = 1…n şi o anumită alcătuire a structurii care rezultă prin răcirea austenitei cu această viteză. având compoziţia chimică definită prin %Cm = 0.2 %. bainitice (%B)j şi martensitice (%M)j în structurile care rezultă prin răcirea austenitei după curbele de răcire j = 1…n sunt precizate pe diagramele din figura 7. %Sim = 0.7.5. pe fiecare din diagramele de transformare a austenitei sunt trasate câte n curbe de răcire.1. c) fontele aliate cu vanadiu.7.27 se prezintă diagramele de transformare termocinetică a austenitei pentru un oţel slab aliat.3. Cărei clase structurale aparţine oţelul cu %Cm = 0. %Mnm = 0.44 %.03 %. %Nie = 12.

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate a.44 %: a – oţel slab aliat cu Cr. Diagramele transformării termocinetice a austenitei pentru două oţeluri cu %Cm = 0. Ni. b. Fig 7.27.Mo şi V. b – oţel carbon 39 .

28.1. graficele dependenţelor HVST = f(vr).2 650 80.9 750 5 650 24.0 100 25 750 100 650 1.7. pentru cele două oţeluri considerate. τ2j.3 3 97 0.8 750 3 650 45.3 56 25 19 9 750 56 650 2.0 73 17 10 0. vrj.5 650 71. τ1j.5 100 OTEL CARBON 4150 750 16100 650 100 8. reprezentate în figura 7.9⋅10 60 750 160 650 1.2) pentru datele din tabelul 7.4 100 0.9 2 70 28 5 750 17 650 8.5 721 1.8⋅10-1 3 750 20 650 5. Vitezele de răcire şi alcătuirea structurilor corespunzătoare curbelor de răcire din diagramele prezentate în figura 7.1 7 60 33 7 750 24 650 5. o o o C C C/s (%B)j (%M)j s s (%α.28.1) şi (7.P)j OTEL ALIAT 12300 750 40000 650 100 3.5 693 0.7 650 215.3 s-au obţinut rezultatele prezentate în tabelul 7.3.0 2 98 Curba de răcire j 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 1 2 3 4 5 6 7 8 Aplicând relaţiile (7.5 706 1. t2j.7 90 5 5 0.5 750 2 650 66.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 7. cu ajutorul cărora s-au construit.4.3 60 40 3 750 10 650 14.3 5 95 1 750 4 650 33.27 Alcătuirea structurii t1j.7.0⋅10 -1 150 750 500 650 100 2.4⋅10-3 100 750 360 650 100 3.0 13 20 67 0.6⋅10-3 -2 1000 750 3500 650 100 4. Fig. Graficele dependenţelor HVST = f(vr) pentru cele două oţeluri considerate în aplicaţia A.9 100 0. 40 .

Durităţile structurilor obţinute la răcirea austenitei după curbele de răcire reprezentate pe diagramele din figura 7.4⋅10-3 3. utilizate cu precădere la fabricarea pieselor pentru maşini şi utilaje: • structurile de echilibru (ferito – perlitice) ale acestor oţeluri au durităţi similare celor corespunzătoare structurilor de echilibru ale oţelurilor carbon echivalente. structurile cu caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi duritate se pot obţine şi la răcirea austenitei cu viteze mult mai mici decât cele necesare pentru realizarea aceloraşi efecte la oţelurile carbon 41 .4.3 33.7 71.1 5.9⋅10-1 1.5 8.9 8. • la aceste oţeluri.0⋅10-2 2.3 45.0 Observaţie Rezultatele aplicaţiei evidenţiază câteva aspecte practice importante privind oţelurile aliate hipoeutectoide din clasa perlitică.9 24.6⋅10-3 4.3 14.8⋅10-1 5. punerea în valoare a prezenţei elementelor de aliere conţinute de aceste oţeluri este posibilă numai prin aplicarea de TT capabile să asigure realizarea unor structuri cu conţinuturi procentuale mari de formaţiuni bainitice şi/sau martensitice.27 Curba de răcire j 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 1 2 3 4 5 6 7 8 o vrj. C/s Durităţileformaţiunilor structurale HVα. care conferă oţelurilor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi duritate. ca urmare.0 1.4 66.3 2.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Tabelul 7.P 206 223 237 246 248 251 259 184 194 201 205 207 207 208 HVB OTEL ALIAT 342 354 380 389 402 424 OTEL CARBON 400 402 407 442 HVM 656 660 669 672 677 685 688 673 673 674 683 Duritatea structurii HVST 206 223 237 246 349 448 459 502 664 677 688 184 194 201 205 240 287 560 678 3.0 215.0 80.

3 %. vi < vad. După călire. la realizarea TT de călire la piesele din oţel aliat se recomandă utilizarea unor valori ale ti şi τm către limitele superioare ale intervalelor de valori prescrise (deoarece prezenţa elementelor de aliere frânează procesele de obţinere a austenitei omogene) şi răcirea în ulei (deoarece elementele de aliere reduc vrc şi măresc călibilitatea oţelului). %Crm = 1. Rezolvare Aşa cum este cunoscut din scap. cu compoziţia chimică definită prin %Cm = 0.5. Să se stabilească şi să se compare regimurile TT de îmbunătăţire care asigură pieselor de tip arbore confecţionate din cele două oţeluri un nivel al durităţii finale de 280 HV.45 %. τm = 5 … 10 min şi răcirea în apă sau ulei. se stabileşte valoarea necesară a parametrului PHJ = Ti[18 +lg(τm)].5. de exemplu. Aplicând relaţia (6. iar la aplicarea TT de călire la piesele din oţel carbon se vor alege ti şi τm către limitele inferioare ale intervalelor de valori prescrise şi se va face răcirea în apă (pentru a se asigura formarea unei structuri martensitice). v.4. Pentru proiectarea regimului de revenire înaltă a pieselor din oţel carbon. ca urmare. scap. pentru oţelul carbon şi. călirea martensitică a oţelurilor (carbon sau aliate perlitice) hipoeutectoide trebuie realizată cu următorul regim: ti = A3 + 30 … 50 oC.2.28.17).6 %. valorile punctului critic A3 sunt: A3 ≅ 823 oC. 42 . %Mnm = 0.2).3 % şi b) oţel carbon. duritatea pieselor confecţionate din cele două sortimente de oţel va fi aproximativ identică (deoarece duritatea martensitei depinde esenţial de concentraţia carbonului în oţel. pentru oţelul aliat şi A3 ≅ 810 oC.3 %. v. v. ţinând seama de influenţele elementelor de aliere. %Mom = 0. 6.4).2 %. TT de îmbunătăţire constă dintr-un ciclu primar de călire martensitică şi un ciclu final de revenire înaltă. aşa cum se poate observa examinând graficele din figura 7. 6.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR echivalente. regimurile TT de călire martensitică pentru piesele confecţionate din cele două sortimente de oţel vor fi asemănătoare: ti = 850…870 oC. %Sim = 0. τm = 5…10 min şi răcirea în apă sau ulei.17).6 %. cu compoziţia chimică definită prin %Cm = 0.2.7. Conform indicaţiilor din scap. %Sim = 0.45 %. A. pentru obţinerea structurii complet martensitice la oţelul aliat sunt necesare viteze de răcire vr ≅ 45 oC/s (asigurate de călirea în ulei. care determină creşterea însemnată a nivelului tensiunilor reziduale induse în piesele călite şi apariţia pericolului fisurării acestora. %Mnm = 0. Pentru realizarea unor piese de tip arbore sunt disponibile semifabricate confecţionate din două sortimente de oţel: a) oţel aliat. apropiată de valoarea dată de relaţia (6. fig. fig. 5. rezultă că pentru oţelurile cu compoziţiile chimice precizate în enunţ. HM ≅ 58 HRC (660 HV).8). 5. în timp ce pentru realizarea aceleiaşi structuri la oţelul carbon echivalent trebuie folosite viteze de răcire vr > 200 oC/s (asigurate numai de răcirea în apă.

3). rezultă că temperatura la care trebuie efectuată revenirea pentru a se asigura nivelul calculat al PHJ este: Ti = 15255 18 + lg 5 ≅ 816 K sau ti ≅ 540 oC. rezultă că temperatura la care trebuie efectuată revenirea pentru a asigurarea acestui nivel al PHJ 17880 este: Ti = ≅ 956 K sau ti ≅ 680 oC. pentru oţelul aliat şi pentru oţelul carbon echivalent. În figura 7.4). τm = 5 ore şi răcirea în aer (deoarece oţelul este aliat cu Mo şi nu există pericolul de a se manifesta fragilitatea reversibilă la revenire). rezultă: PHJ = 21090 + 4050⋅0. un regim de revenire care 18 + lg 5 conferă pieselor din oţel aliat nivelul impus al durităţii finale are parametrii: ti ≅ 680 oC. În mod 43 . Aceste efecte pot fi mai sugestiv ilustrate. va rezulta.29 sunt prezentate graficele construite pentru oţelurile precizate în enunţul aplicaţiei.4). în care se consideră HVrOC = 280 şi %Cm = 0. Dacă se adoptă o durată de menţinere la revenire τm = 5 ore.3) şi (7.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate folosind relaţia (7. în conformitate cu relaţia (7. τm = 5 ore şi răcirea în aer (răcirea nu influenţează calitatea pieselor din oţel carbon supuse revenirii). utilizând relaţia (7.2 − 13⋅0. dacă se construiesc. un nivel al durităţii finale HVrOA = 280 + 55⋅1. rezultă că.4) şi (7. • Rezultatele aplicaţiei nu trebuie să conducă la concluzia că. indus de prezenţa elementelor de aliere dintr-un oţel. Dacă se adoptă o durată de menţinere la revenire τm = 5 ore.4). Ca urmare.45 %. în general. este necesar să se utilizeze un regim de revenire care asigură la piesele din oţel carbon un nivel al durităţii HVrOC = 280 − 55⋅1.2 − 100⋅0. (7.3). pentru satisfacerea acestei condiţii.3 = 184. Observaţii • Rezolvarea aplicaţiei evidenţiază efectele fenomenului de stabilitate la revenire. graficele dependenţelor HVr = f(ti).13⋅0. Interpretând corespunzător relaţiile (7. TT de revenire a pieselor din oţel aliat este mai costisitor decât cel aplicat pieselor diun oţel carbon (datorită necesităţii utilizării unor temperaturi de încălzire şi/sau unor durate de menţinere mai mari). Dacă se foloseşte acelaşi regim la revenirea pieselor din oţel aliat.3 = 376. Ca urmare. trebuie ca valoarea parametrului PHJ să fie: PHJ = 21090 + 4050⋅0. coordonatele punctelor acestor grafice se obţin cu ajutorul relaţiilor (7.45)184 = 17880.45)280 = 15255.2 + 100⋅0.5). considerând o durată de revenire τm = 5 ore.2 . un regim de revenire care conferă pieselor din oţel carbon nivelul impus al durităţii finale are paremetrii: ti ≅ 540 oC. pentru a realiza pe piesele din oţel aliat un nivel al durităţii după revenire HVrOA = 280. rezultă că.45 – (33. corespunzătoare unei durate de menţinere la revenire τm = ct.45 – (33.

oţelul având compoziţia chimică precizată în enunţul aplicaţiei aparţine clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice.4. s-au stabilit coordonatele punctelor ce descriu curbele de răcire cu vitezele vr1 = 0. fig. Se observă astfel că răcirea în aer a austenitei conduce la obţinerea unei structuri complet martensitice şi. Stiind că viteza asigurată la răcirea în aer liniştit a pieselor din oţeluri este vr = 0.7 %. poate fi încadrat în clasa structurală a oţelurilor aliate martensitice. De exemplu. Rezolvare Folosind procedura descrisă la rezolvarea aplicaţiei A.8 %. pentru a valorifica corespunzător cheltuielile suplimentare datorită alierii şi se pot utiliza regimuri de revenire asemănătoare celor aplicabile la oţelurile carbon echivalente. %Sim = 0. aşa cum a rezultat la rezolvarea aplicaţiei. cu compoziţia chimică definită prin: %Cm = 0.5. să se analizeze dacă oţelul aliat.25 …1 oC/s.3. 44 . având diagrama de transformare termocinetică a austenitei prezentată în figura 7.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR obişnuit.30). %Mom = 1 %. deci. Graficele dependenţelor HVr = f(ti) pentru un oţel aliat de tip Cr-Mo şi pentru oţelul carbon echivalent A. regimurile TT de revenire.29. iar la piesele din oţel aliat se prescrie ca duritatea după îmbunătăţire să fie HVrOA ≅ 370 (corespunzătoare unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 1200 N/mm 2 ). dacă la piesele din oţel carbon se prescrie ca duritate după îmbunătăţire să fie HVrOC = 280 (corespunzătoare unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 900 N/mm 2 ).7.30.22 %. impuse de realizarea acestor caracteristici vor fi identice. %Crm = 6 %. Fig. 7. 7. %Mnm = 0.25 oC/s şi vr2 = 1 oC/s şi s-au trasat aceste curbe pe diagrama de transformare termocinetică a austenitei (v. atunci ând se utilizează oţeluri aliate se prescriu şi niveluri mai ridicate ale rezistenţei mecanice şi durităţii.

. Diagarma transformării termocinetice a austenitei la un oţel cu %Cm = 0.6). %Cre = 7 %).8 %. A. exprimate prin concentraţiile j =1 n 45 .5. deşeuri de oţel. Dacă se foloseşte relaţia (7. %Mom = 1 % Observaţie Otelul considerat în această aplicaţie este aliat numai cu elemente alfagene.. Poziţionând pe diagrama structurală din figura 7. %Mom = 1 %. se considră că sunt disponibile n sortimente de deşeuri de oţel. într-un cuptor electric cu inducţie. în cantităţile mj. cu compoziţiile chimice şi în cantităţile indicate în tabelul 7. în concentraţiile %Crm = 6 %.22 b punctul caracteristic nominal al oţelului.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig.8 %. se obţine %Cre = 7 %. considerând că. 7.n ( M = ∑ m j ) şi având compoziţiile chimice. %Crm = 6 %. j = 1.30.4. la elaborarea oţelului în cuptorul electric cu inducţie.7. Rezolvare Pentru a da caracter general algoritmului de soluţionare a problemei. rezultă şi pe această cale că oţelul analizat aparţine clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice. modificările compoziţiei chimice a materiilor prime sunt neglijabile. având coordonatele (%Cm = 0. Pentru elaborarea unei şarje de 100 kg de oţel aliat se topesc. Să se estimeze compoziţia chimică şi clasa structurală corespunzătoare oţelului elaborat.

%Mnmj. reprezintă în diagrama structurală A. Mn.0 18. j = 1. Si.0 Cantitatea mj. j = 1.n.6 0.. %Mnm = 1.5 10.20 0.03 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR masice ale elementelor de aliere (inclusiv carbonul) %EAmj (%Cmj.31 indică apartenenţa acestui oţel la clasa structurală a oţelurilor aliate austenito – feritice.02 0.5 12. valorile parametrilor %Crej şi %Niej. se calculează. %Nie) în diagrama din figura 7.3) şi (7. corespunzătoare şarjei de oţel aliat elaborate.8 1..570 %. Utilizând relaţiile (7.18 %Sim 0.725 %.2) şi (7. Ni.n.8 %Crm 19. Compoziţiile chimice ale materiilor prime disponibile pentru elaborarea unei şarje de oţel aliat Materia primă. Folosind rezultatele obţinute. Compoziţia chimică a şarjei de oţel aliat elaborate este: %Cm = 0.. se calculează valorile parametrilor %Cre şi %Nie.0375 %. j = 1.n şi ponderea fiecăruia din ele în încărcătura utilizată la elaborarea şarjei c j = M . Observaţie Pentru rezolvarea problemei se poate utiliza şi o procedură grafică recursivă. pentru toate sortimentele de deşeuri (materii prime). cunoscute. %Crm = 19..0 %Nim 12. Evident. %Simj.470 %. cu relaţiile (7. j =1 n în care EA se consideră. cu relaţiile: %Cre = ∑ c j %Crej . pe rând.5 1. %Crmj.2 0.4)..0 0. a fi C. Această procedură conţine următoarea succesiune de etape: • se determină. %Mom = 1.6 0. Schaeffler punctul caracteristic nominal al şarjei de oţel aliat elaborate (O ≡ PCN).0 25.275 %. poziţa sa permiţând precizarea clasei structurale a oţelului. %Sim = 0.3). %Nie).6.30 %Mom 3.8 %Mnm 2. compoziţia chimică a oţelului elaborat se poate estima cu ajutorul unor relaţii de forma: % EAm = ∑ c j % EAmj .6 0. pentru fiecare sortiment de deşeuri valorile parametrilor %Crej şi %Niej şi se reprezintă pe diagrama 46 .4 0. care evidenţiază modalitatea uzuală de lucru pe diagrama structurală A. j= 1 2 3 n=4 Concentraţiile masice ale componentelor de aliere %Cm 0.810 %. %Nim = 8. % Niej = ∑ c j % Niej .0 1. se obţin rezultatele redate în tabelul 7. Tabelul 7. Mo. Cr.5. având coordonatele (%Cre. Schaeffler la soluţionarea aplicaţiilor practice. kg 50 25 15 10 Aplicând procedura descrisă anterior pentru datele precizate în enunţ.. j =1 j =1 n n mj Punctul O. %Nimj.02 0. %Momj). iar poziţia punctului caracteristic nominal O(%Cre.

7.15 0.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate structurală A.1 Clasa structurală Austenitic Austenito – feritic Feritic Ferito − martensitic cj 0. notat O1.4 20. 31.670 Austenito – feritic • se consideră că şarja de oţel aliat rezultă prin topirea succesivă a câte unei perechi de materii prime MP şi rezultă: * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1 şi m2 de deşeuri din primele două sortimente. j = 1 2 3 n=4 %Cre 19.7.10 OTELUL ELABORAT 21.855 10. %Niej).2 = c1%Nie1 + c2%Nie2. Schaeffler a rezultatelor aplicaţiei A.4 6. Materia primă.4 ∑mj j =1 2 ) şi are coordonatele %Cre1.2. 47 . Tabelul 7. Rezultatele aplicaţiei A.9 14. c2 = m2 Fig.25 0.2 1.2 %Nie 14.50 0.2 = c1%Cre1 + c2%Cre2 şi %Nie1. j = 1…n.1 11.9 29. este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1O2 în două părţi proporţionale cu ponderile participării acestor două sortimente de materie primă (c1 = 1 – c2. Reprezentarea pe diagrama structurală A. 7.6.4. Schaeffler punctele caracteristice nominale corespunzătoare acestora Oj(%Crej.

este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1.n−1 = ∑ m j şi mn de deşeuri din sortimentele j =1 n −1 (1.3 = c1. este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1.n-1) şi n.k) şi k+1.2O3 în două părţi proporţionale cu ponderile participării celor două sortimente de materie primă (c1. Rezolvarea aplicaţiei prin procedura grafică recursivă arată că (datorită sumării erorilor din întreaga succesiune de etape parcursă) aceasta asigură o precizie a rezultatelor mai mică decât procedura utilizată anterior. este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1. • • • * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1. astfel. Folosind această procedură în cazul precizat în enunţul aplicaţiei se obţin rezultatele redate în tabelul 7. j =1 k notat O1. c3 = m3 ∑mj j =1 3 ) şi are coordonatele %Cre1.k + ck+1%Crek+1 şi %Nie1. dar este mai sugestivă şi permite evidenţierea unor concluzii cu caracter general.k = 1 – ck+1.k%Cre1.n-1 = 1 – cn .kOk+1 în două părţi proporţionale cu ponderile participării celor două sortimente de materie primă (c1.n-1On în două părţi proporţionale cu ponderile participării celor două sortimente de materie primă (c1.31.2) şi 3.k + ck+1%Niek+1.n-1 + cn%Cren şi %Nie = c1.3.2%Cre1. 7.k+1 = c1.2%Nie1.2 = m1 + m2 şi m3 de deşeuri din sortimentele (1. notat O1. rezultă (v. • • • * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1.k = ∑ m j şi mk+1 de deşeuri din sortimentele (1.7 şi pe diagrama din figura 7.2 + c3%Nie3.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1. ck +1 = m k +1 k +1 j =1 ) şi are coordonatele ∑mj %Cre1. cn = mn ∑mj j =1 n = mn M ) şi are coordonatele %Cre = c1.2 = 1 – c3.k+1.n-1 + cn%Nien.n-1%Nie1.3 = c1. notat O.k%Nie1. din reprezentările grafice corespunzătoare parcurgerii etapelor acestei proceduri.31): • punctul caracteristic nominal al oţelului elaborat prin topirea a două 48 .k+1 = c1. fig.n-1%Cre1.2 + c3%Cre3 şi %Nie1.

7.067 % %Cre3 = 20.833 c3 = 0.3 m1. având vârfurile în punctele caracteristice nominale O1.…. • punctul caracteristic nominal al oţelului elaborat prin topirea a n sortimente de deşeuri de oţel se află în interiorul poligonului O1O2…Ok…OnO1.000 %Cre1.4 % PCN ≡ O1. patru sortimente de deşeuri de oţel.3 = 0.4.9 % %Nie1 = 14.4 ≡ OTELUL ELABORAT m1. Rezolvare Se consideră notaţiile şi principiile utilizate în cele două proceduri concepute pentru rezolvarea aplicaţiei A.855 % %Nie1.2 = 11.4 = 21.667 %Cre1 = 19. cu un conţinut procentual de ferită în structura %α = 50 %. necunoscutele problemei fiind participările (ponderile) materiilor prime folosite pentru elaborarea şarjei de oţel 49 .….167 %Cre4 = 14.2 = 13. să se determine ce cantităţi (mase) din aceste materii prime trebuie utilizate pentru obţinerea unui oţel aliat austenito – feritic.2 % PCN ≡ O2 MP1.5.2 MP1. se topesc.167 %Cre1.4 = M = 90 kg c1.2 = 23. la elaborarea oţelului în cuptorul electric cu inducţie. cu masa M = 100 kg.3 = 90 kg c1.1 % PCN ≡ O4 A.2 = 75 kg m3 = 15 kg c1.4 = 1. Tabelul 7.Ok.9 % %Nie1.7. Pentru elaborarea unei şarje de oţel aliat.705 % %Nie1.3 = 22.2 % %Nie4 = 6. O2.On ale celor n materii prime utilizate.4 prin procedeul grafic MP1 m1 = 50 kg c1 = 0.7.670 % PCN ≡ O MP4 m4 = 15 kg c4 = 0.2 = 0. într-un cuptor electric cu inducţie.133 % %Nie3 = 1.1 % PCN ≡ O1 MP2 m2 = 25 kg c2 = 0.174 % PCN ≡ O1.2 PCN ≡ O3 MP1.5. cu compoziţiile chimice indicate în tabelul 7. Datele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A. care uneşte punctele caracteristice nominale O1 şi O2 ale celor două materii prime utilizate. modificările compoziţiei chimice a materiilor prime sunt neglijabile. Considerând că.900 %Cre1.9 % %Nie2 = 11.7.4 = 10.2 MP3 m1.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate sortimente de deşeuri de oţel se află pe segmentul O1O2.333 %Cre2 = 19.

14.617%Cre – 6. Schaeffler a rezultatelor aplicaţiei A. este %Nie = -0. pe dreapta corespunzătoare unui conţinut procentual %α = 50 %.175. este %Nie = -0. Reprezentarea pe diagrama structurală A. 7.5 %).9 %) şi (32. iar ecuaţia dreptei PQ.305%Cre + 20. 0≤c2≤1.7. ca urmare. în domeniul austenito – feritic al diagramei structurale A.0 %. j =1 j =1 4 4 Pentru ca oţelul elaborat să corespundă clasei structurale a oţelurilor austenito – feritice (duplex) cu conţinuturile procentuale de faze din structura de echilibru %α = 50 % şi %γ = 50 %. 0≤c3≤ 1. este %Nie = 0. c2 = m2 M . %Nie) să fie situat. evident.5 şi. care conţine punctele cu coordonatele (0 %. ce delimitează pe diagramă domeniul bifazic α + γ.5 50 .4 %.133.1 %) şi (29. respectarea acestor condiţii impune ca punctul O să se afle pe segmentul AB. 0≤c4≤1 şi ∑ c j = 1. c3 = m3 M . ecuaţia dreptei AB. aşa cum se observă pe diagrama din figura 7. de dreapta O1O2 şi dreapta PQ.9 %.0 %.0 %. 9. trebuie să respecte 4 j =1 condiţiile 0≤c1≤1. delimitat.6 %). 32. care. care conţine punctele cu coordoantele (19. 4.32. coordonatele punctului O (punctul caracteristic nominal al oţelului elaborat) sunt: %Cre = ∑ c j %Crej şi % Nie = ∑ c j % Niej . c4 = m4 M .5 %) şi (26. 25. În aceste circumstanţe.792%Cre + 25. condiţiile anterior formulate se transcriu matematic sub forma următorului sistem: Fig. Schaeffler. ecuaţia dreptei O1O2. care conţine punctele cu coordonatele (26.2 %). 11. În sistemul de coordonate al diagramei din figura 7.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR aliat c1 = m1 M .32. 13. este necesar ca punctul O(%Cre. pe dreapta corespunzătoare conţinutului procentual %α = 50 %.

sistemul devine: c1 – 0. 0 ≤ c1 ≤ 1.971c3 − 0. rezultă următoarea strategie de căutare a soluţiilor problemei: • se alege o valoare a ponderii c3 în intervalul [0.774 ∈ [0. Fig. aşa cum se arată în figura 7. Sistemul de inegalităţi din gruparea b) se poate rezolva uşor prin metoda grafică.305%Cre + 20.020c3 – 1.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate %Nie − 0.369c2 + 0.652 ≥ 0. c3 ale materiilor prime folosite la elaborarea unei şarje de oţel aliat În aceste circumstanţe.613 ≥ 0. %Nie + 0.954c2 – 2. 1].774 ∈ [0.133 = 0. c3) ale punctelor situate în domeniul haşurat pe această figură.666].049c3 − 0. 1.792%Cre − 25.954c2 + 2.33 şi are ca soluţii coordonatele (c2.908 ≤ 0. se procedează la descompunerea acestuia în două grupări de condiţii: a) c1 = 0.744 ≤ 0 ⇒ c2 + 1. 33.323c2 + 2.774 = 0.870c3 – 0. înlocuind expresiile scrise anterior ale parametrilor %Cre şi %Nie.971c3 + 0. b) 2.595c3 − 1 ≤ 0. 51 .500 ≥ 0. 7.566c3 – 1. c4 = -1. 0. 0 ≤ c4 ≤ 1 şi c4 = 1 – c1 – c2 – c3.954c2 + 1.175 ≤ 0. 0 ≤ c2 ≤ 1.423 ≥ 0 ⇒ c2 +0. c1 + 1. 1]. 0 ≤ c2 ≤ 1.954c2 – 1. 0 ≤ c3 ≤ 1.971c3 + 1. 0 ≤ c1 ≤ 1.313c3 – 0. c1 + c2 + 0. %Nie + 0. Determinarea grafică a ponderilor c2.617%Cre + 6. Pentru găsirea soluţiilor acestui sistem.

0 70.406 0.5 10.1 13.8 - • se alege o valoare a ponderii c2 în intervalul [-0.313c3 + 0.102 -0.247 0.0 20.550 0.272 0.9 1.600 0.18.400 [0.5 9.7 27.500 0.200 0.199 0.750 0.203 0. 0 ≤ c4 ≤ 1.450 0.350 0.015 0.53.305 0.700 0 [0.105 0.0 40.097 0.270 0.348 0.100 0.8.0 20.91] 0.0 20.5 19.058 -0.007 0.78] 0.850 0.650 [0.255 c1 -0.0 20.300 [0. -1.139 0.037 0. • se stabileşte dacă ponderile c1 şi c4.500 0.450 0.0 60.011 0.113 0. 0. kg m1 3.301 0.3 1.211 0. date de expresiile din gruparea de condiţii a) satisfac condiţiile 0 ≤ c1 ≤ 1.05 0.3 5.0 20. 0.050 0.0 m3 0 0 10 10.094 0.100 [0.1 30. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A.2 m2 85. 52 .003 -0.9 24. 0.500 0.800 0.0.44.600 0.908].200 [0.38] 0.098 -0.700 0.100 -0.0 30.0 55.0 75.091 0.204 -0.25] [0.12] 0.400 0.0 m4 11.9 5.7 14.51] 0.613.500 0.0 27.109 0.200 -0.085 -0. Câteva din soluţiile posibile ale problemei analizate.300 0.193 0.7. 0.3 19. sunt prezentate în tabelul 7.555 Concluzia Incorect Incorect SOLUTIE SOLUTIE Incorect Incorect SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE Incorect SOLUTIE Incorect Incorect Incorect Incorect Incorect Incorect Masele materiilor prime.0 90.101 0.005 0.5 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 7.0 40.300 0.0 50.050 c4 0.900 0.450 0.61.402 0.250 0.001 -0.870c3 + 0. 0.0 45.0 30.8.7 10.35.145 0.1 0.294 0. 0.5 c3 Domeniul ponderii c2 c2 0.0 45.106 -0.600 0.0 9.500 0.504 0. obţinute prin aplicarea acestei strategii de căutare.09.27.7 8.3 10.64] 0.011 0.

care pot fi complete sau parţiale. în scopul obţinerii unui grad optim de ordine într-un context dat. Standardizarea este activitatea specifică prin care se stabilesc. prevederi destinate unei utilizări comune şi repetate. care stabileşte reguli. facilitarea schimburilor de mărfuri şi de informaţii pe piaţa internă şi internaţională. Introducere Oţelurile şi fontele utilizate în tehnică sunt produse industriale de mare importanţă. • standarde de produs. tipizarea produselor (stabilirea unei game sortimentale raţionale şi economice de produse). urmărind obţinerea unui grad optim de ordine într-un context dat. standarde pentru agricultură. pentru probleme reale sau potenţiale. clasele de calitate. Standardele se pot clasifica folosind trei criterii: A.1. metodologii de prelevare a probelor şi de realizare a încercărilor sau determinărilor privind caracteristicile de calitate ale produselor etc. care cuprind generalităţi sau principii: terminologie. standardele pot fi standarde pentru industrie. a căror cunoaştere şi respectare a impus. bunurilor şi mediului înconjurător etc. sortimentele. prescripţii sau caracteristici pentru activităţi sau rezultatul acestora. ca şi în cazul altor produse. B. se transformă în semifabricate şi se utilizează în diverse aplicaţii conform unor reglementări stricte. clasificări. standardele pot fi: • standarde generale.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Capitolul 8 OŢELURILE ŞI FONTELE COMERCIALE 8. Obiectivele generale ale standardizării sunt: asigurarea şi ridicarea calităţii produselor şi serviciilor. În funcţie de conţinutul lor. standardizarea acestora (cuprinderea lor în standarde). standardele complete cuprind toate elementele care permit asigurarea calităţii unui produs: tipurile. condiţiile tehnice şi caracteristicile de 53 . În funcţie de domeniul la care se referă. simbolizări. Standardul este un document stabilit prin consens şi aprobat de un organism recunoscut. care se elaborează. standarde privind protecţia vieţii. standarde pentru comerţ.

în care o parte a grupelor sunt împărţite în subgrupe. sau standarde cu caracter de recomandare (a căror aplicare este voluntară. Standardele naţionale române sunt clasificate pe baza Sistemului Internaţional de Clasificare numerică a Standardelor (ICS). • standarde regionale.nivelul 3. • pentru standardele aprobate după 28 august 1992 notarea se face cu 54 . subgrupa 77. în ţara noastră organismul de standardizare este Asociaţia de Standardizare din România. de exemplu 77 corespunde domeniului metalurgie.. de exemplu grupa 77. notate cu simbolul domeniului. • standarde naţionale. • standarde internaţionale care sunt adoptate de organisme sau organizaţii internaţionale cu activitate de standardizare şi care sunt puse la dispoziţia publicului (de exemplu. elaborate de Comitetul European de Standardizare − CEN). standardele pot fi: • standarde de firmă.nivelul 1. ICS cuprinde trei niveluri ierarhice de clasificare: . simbolizate prin două cifre.140 corespunde produselor metalurgice realizate din oţeluri şi fonte. În funcţie de nivelul de aplicare. regulile şi metodele de verificare a calităţii. de livrare etc.10 cuprinde oţelurile pentru tratamente termice. cu aplicabilitate la nivelul regiilor autonome. celelalte standarde fiind facultative. care conţine 40 de sectoare (domenii) ale activităţilor standardizate. societăţilor comerciale sau altor persoane juridice care le-au elaborat. notarea acestora făcându-se cu simbolulu grupei. de exemplu. care sunt adoptate de către o organizaţie regională cu activitate de standardizare şi care sunt puse la dispoziţia publicului (de exemplu. Notarea standardelor române se realizează prin folosirea unui indicativ format pe baza următoarelor reguli: • pentru standardele aprobate înainte de 28 august 1992 notarea se face cu sigla STAS. . urmat de un punct şi un grup de două cifre. ASRO) şi puse la dispoziţia publicului. urmat de un punct şi un grup de trei cifre. standardele europene. standardele elaborate de Organizaţia Internnaţională de Standardizare − ISO).nivelul 2. în timp ce standardele parţiale se referă numai la unele din elementele definitorii (enumerate mai înainte) pentru calitatea unui produs. C. aceste standarde putând fi standarde obligatorii (cu putere de lege cu caracter general). de exemplu. protecţia sănătăţii. urmată de numărul standardului şi de ultimele două cifre ale anului ediţiei. au caracter obligatoriu numai standardele române referitoare la protecţia vieţii. în care domeniile sunt împărţite în 389 de grupe. de marcare. elaborate sau adoptate de un organism naţional de standardizare (de exemplu. STAS 791-88. facultativă).140.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR calitate. adoptatat de ASRO începând cu anul 2001. securităţii muncii şi protecţia mediului înconjurător. .

de exemplu. Clasificarea oţelurilor comerciale Definirea şi clasificarea mărcilor de oţel este făcută conform SR EN 10020. Clasificarea şi simbolizarea oţelurilor comerciale 8. Criteriul de identificare a unui oţel sau a unei fonte este marca.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale sigla SR (Standard Român). deoarece procesul de preluare a standardelor europene sau internaţionale ca standarde naţionale nu este finalizat. care conţin informaţii privind: caracteristicile mecanice principale. La noi în ţară. în funcţie de compoziţia chimică determinată pe oţelul lichid. iar oţelurile aliate sunt cele la care concentraţia masică (determinată pe oţelul lichid sau pe produsele realizate din acesta) a cel puţin unui element atinge sau 55 . SR ISO 9477:1992. compoziţia chimică. gradul de dezoxidare la elaborare etc. numerele acestor standarde fiind identice cu cele ale standardelor internaţionale sau europene adoptate. Conform standardului SR EN 10020. Diversitatea extrem de mare a oţelurilor şi fontelor şi complexitatea activităţilor de obţinere a produselor din aceste materiale. iar pentru cele identice cu standardele europene − sigla SR EN. destinaţia. 8.. prin standardizarea căreia se realizează o uniformizare planificată a compoziţiei chimice şi/sau a caracteristicilor principale. Simbolurile cu ajutorul cărora se notează mărcile şi clasele de calitate din cadrul unei mărci de oţel sau de fontă sunt şiruri de litere şi cifre (simbolizare alfanumerică) sau numai cifre (simbolizare numerică). este operaţional şi vechiul sistem de simbolizare şi sunt valabile toate standardele (încă neînlocuite sau anulate) privind oţelurile. servind la identificarea mărcii. SR 13172:1993. considerând împărţirea oţelurilor în: oţeluri nealiate şi oţeluri aliate. în prezent. simbolizarea oţelurilor şi fontelor era reglementată pentru fiecare marcă prin standardul după care se producea materialul respectiv. ceea ce înlătură barierele tehnice din calea comercializării produselor din aceste materiale şi face posibilă cooperarea tehnologică naţională şi internaţională.2. fontele şi semifabricatele sau produsele realizate din aceste materiale.1. metodele de obţinere a semifabricatelor. fără a da însă vreo informaţie despre caracteristicile de calitate ale materialului. oţelurile nealiate sunt cele la care concentraţiile masice ale elementelor determinate pe oţelul lichid sau pe produsele realizate din acesta nu depăşesc valoarile limită prezentate în tabelul 8.1.2. • pentru standardele române identice cu cele internaţionale se foloseşte sigla SR ISO. urmată de numărul acordat standardului de ASRO şi de anul ediţiei. a impus reglementarea producerii lor prin standarde naţionale (care pot fi şi de tipul SR ISO sau SR EN). de exemplu. sau pot fi convenţionale. SR EN 10207:1995.

40 1.30**) 0.60**) 0. nu au impuse condiţii speciale pentru nici un element component (cu excepţia manganului şi siliciului).1. % 0. nu au prescrisă nici o altă condiţie de calitate şi sunt obţinute prin procedee tehnologice de elaborare obişnuite. ** Valorile admise pentru analiza efectuată pe produse Fig. nu necesită aplicarea de tratamente termice pentru obţinerea acestor caracteristici. % EAm. Valorile limită (maxime) ale concentraţiilor componentelor oţelurilor nealiate Elementul Aluminiu Bor Bismut Cobalt Crom* Cupru* Mangan Molibden* Niobiu * Nichel* Valoarea limită.30**) 0.10 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR depăşeşte valoarea limită precizată în tabelul 8.1.06 0.05 0.50 (0.0008 0. în funcţie de gradul de puritate.10 0.30 0.lim.10 0.lim.65 0. 56 .40 0. lim .7 ∑ EAm . Schema de clasificare a oţelurilor comerciale Clasele principale de calitate sunt caracterizate în standardul SR EN 10020 astfel: A. Oţelurile nealiate de uz general sunt oţeluri ale căror caracteristici corespund prescripţiilor prezentate în tabelul 8.10**) * În cazul în care aceste elemente sunt prescrise combinat.10 (0. de tehnologia de elaborare şi de nivelul prescripţiilor pentru anumite caracteristici. în cadrul fiecărei clase principale există subclase constituite în special după caracteristicile principale de utilizare ale oţelurilor. Atât oţelurile nealiate cât şi oţelurile aliate se împart în clase principale de calitate. aşa cum se arată în schema din figura 8.30**) 0.10 (0. Tabelul 8.10 (0.05 0.08 0. % 0.05 (0.10 0.1. valoarea limită a sumei concentraţiilor lor se consideră 0.30 Elementul Plumb Seleniu Siliciu Telur Titan * Vanadiu* Wolfram Zirconiu Altele Valoarea limită.2. % EAm.1. 8.

pentru a realiza caracteristicile prescrise. − are prescrisă o energia de rupere (determinată pe epruvete prelevate longitudinal din semifabricate sau produse) KV > 27 J la −50 oC.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale B. − are prescrisă adâncimea de călire sau duritatea superficială în una din stările C.min ≤ 360 N/mm2 Amin ≤ 26 % KVmin ≤ 27 J %Cm. purităţii. − are conţinut scăzut de incluziuni nemetalice. pe epruvete prelevate longitudinal din produse Concentraţia masică de carbon maximă Concentraţia masică de fosfor maximă Concentraţia masică de sulf maximă Grosimea produsului s.045 % C. fără să li se impună condiţii privind comportarea la TT sau gradul de puritate. Oţelurile nealiate de calitate sunt oţeluri la care prescripţiile privind calitatea sunt mai severe decât la oţelurile nealiate de uz general. − are conţinuturile de impuriţăţi %Pm. în această categorie sunt incluse oţelurile nealiate care nu se încadrează în clasele A sau B.2.) în concentraţii care menţin oţelul în categoria oţelurilor nealiate. care nu sunt destinate aplicării de TT şi care. V etc.max ≥ 0. Tabelul 8.045 % %Sm. − are rezistivitatea electrică ρ < 0. necesită adaosuri de elemente de aliere în concentraţii ce depăsesc nivelurile limită date în tabelul 57 . % Sm ≤ 0.11 µΩm . Prescripţiile privind caracteristicile oţelurilor nealiate de uz general Caracteristica prescrisă Rezistenţa la tracţiune minimă Limita de curgere minimă Alungirea procentuală după rupere minimă Energia de rupere minimă.025 %. conţine unul sau mai multe elemente de microaliere (Nb.. asigurate în special prin controlul riguros al compoziţiei chimice. Oţelurile nealiate speciale sunt oţeluri cu caracteristici superioare celor corespunzătoare oţelurilor de uz general. are structura ferito-perlitică.25 % . iar durificarea prin precipitare se realizează prin răcire controlată de la temperatura de prelucrare prin deformare la cald.max ≥ 0. Oţelurile aliate de calitate sunt oţeluri destinate utilizării în aplicaţii similare celor corespunzătoare oţelurilor nealiate de calitate.max ≥ 0.min ≤ 690 N/mm2 Re. D. O marcă de oţel este inclusă în categoria oţelurilor nealiate speciale dacă îndeplineşte una sau mai multe dintre următoarele condiţii: − are prescrisă energia de rupere KV în starea C + r (obţinută prin călire martensitică şi revenire).10 % %Pm. proceselor tehnologice de elaborare şi prin aplicarea tratamentelor termice de călire şi revenire sau de durificare superficială. − este destinată durificării prin precipitare. mm s ≤ 16 s ≤ 16 s ≤ 16 10 ≤ s ≤ 16 − − − Prescripţia Rm. la +20 oC. are %Cm ≥ 0. C + r sau Cs (obţinută prin călire superficială).

În funcţie de condiţiile specifice de utilizare.06 1. E. uniform dispersate în matrice. introduse în scopul satisfacerii unor prescripţii referitoare la caracteristicile magnetice: c) oţelurile pentru produse la care se fac prelucrări severe (cu grade mari de deformare) prin deformare plastică la rece şi care conţin elemente ce asigură finisarea granulaţiei. oţelurile pentru piesele destinate construcţiei de maşini. oţelurile refractare. care au (datorită TT aplicate) o structură alcătuită dintr-o matrice feritică şi 10…35 % formaţiuni martensitice fine. care îndeplinesc (simultan) condiţiile: .1.au energia de rupere (determinată pe epruvete prelevate longitudinal din produse) KV ≤ 27 J la −50 oC. 58 .12 0.50 0.50 0. condiţiile de elaborare şi metodele de control al calităţii pentru a li se asigura caracteristici ridicate.3.80 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8. pentru acelaşi tip de aplicaţie tehnică pot fi utilizate oţeluri din mai multe clase (oţeluri nealiate şi/sau aliate).lim. oţelurile inoxidabile. în această categorie se încadrează oţelurile speciale de construcţie.au concentraţii ale elementelor de aliere mai mici decât valorile limită prezentate în tabelul 8. oţelurile pentru scule şi oţelurile cu proprietăţi fizice speciale. lim .12 Dacă elementele marcate * şi ** sunt prescrise în combinaţie. Oţelurile aliate speciale sunt oţeluri la care se impun condiţii stricte privind compoziţia chimică. b) oţelurile pentru electrotehnică. Tabelul 8.3. sudabile Elementul Valoarea limită. % EAm.au limita de curgere minimă (determinată pe produse cu s ≤ 10 mm) Rp0. oţelurile pentru rulmenţi. prescrise cu abateri mici. valoarea limită a sumei concentraţiilor lor se consideră 0. Limitele compoziţiei chimice a oţelurilor aliate de calitate cu granulaţie fină. care conţin ca elemente de aliere numai siliciul sau siliciul şi aluminiul.lim.08 0. .7 ∑ EAm . d) oţelurile bifazice (dual−phase steel). e) oţelurile la care singurul element de aliere prescris este cuprul. pentru alte elemente se foloseşte tabelul 8.10 Niobiu** Nichel* Titan** Vanadiu** Zirconiu** 0.12 0.50 0.1.2 < 380 N/mm2. . în categoria oţelurilor aliate de calitate se încadrează: a) oţelurile de construcţie cu granulaţie fină sudabile. % Crom* Cupru* Lantanide ( fiecare) Mangan Molibden* 0. oţelurile pentru recipiente sub presiune şi oţelurile pentru ţevi. % EAm. % Elementul Valoarea limită.

Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale

8.2.2. Simbolizarea oţelurilor comerciale
Simbolizarea alfanumerică a oţelurilor este reglementată de standardul SR EN 10027-1, completat cu SR CR 10260, iar prescripţiile privind simbolizarea numerică sunt cuprinse în standardul SR EN 10027-2. Conform SR EN 10027-1 simbolizarea alfanumerică cuprinde trei grupe de simboluri (care se scriu fără spaţii între ele): simboluri principale, care constau din grupe de litere şi cifre, simboluri suplimentare pentru oţel, formate din caractere alfanumerice scrise după simbolurile principale şi simboluri suplimentare pentru produse, formate din caractere alfanumerice, separate de simbolurile oţelului prin semnul + şi care codifică condiţiile speciale impuse produselor, tipul de acoperire a produselor sau o anumită stare de tratament a acestora. În funcţie de semnificaţiile simbolurilor principale, oţelurile se împart în două categorii: oţeluri simbolizate în funcţie de utilizare şi caracteristici mecanice sau fizice şi oţeluri simbolizate după compoziţia chimică. Structura şi conţinutul simbolurilor în funcţie de utilizare şi caracteristici pentru cele mai folosite categorii de oţeluri sunt prezentate în tabelul 8.4; structura şi conţinutul simbolurilor după compoziţia chimică pentru cele mai utilizate categorii de oţeluri la care se foloseşte această modalitate de simbolizare sunt redate, de asemenea, în tabelul 8.4. Simbolizarea numerică a mărcilor de oţel este complementară simbolizării alfanumerice şi se utilizează numai pentru oţelurile care fac obiectul unor operaţii comerciale, acest tip de simbolizare fiind mai potrivit prelucrării automate a datelor; simbolul constă dintr-un număr fix de cifre şi se alocă de către autoritatea naţională sau europeană de standardizare, în urma unei cereri formulate de producătorul de oţeluri. Până la înlocuirea tuturor standardelor de oţeluri aprobate înainte de 1992 (standarde marcate cu sigla STAS) se menţine (împreună cu prescripţiile de simbolizare anterior prezentate) şi posibilitatea simbolizării oţelurilor conform acestor standarde, ce cuprind următoarele reguli: • oţelurile carbon (nealiate) pot fi (în funcţie de calitate în care sunt realizate): oţeluri de uz general, de calitate (cu compoziţia chimică mai precis delimitată şi conţinuturile de impurităti mai mici decât la oţelurile de uz general) sau superioare (cu compoziţia chimică mai precis delimitată şi conţinuturile de impurităti mai mici decât la oţelurile de calitate), iar oţelurile aliate pot fi obişnuite (de calitate) sau superioare; • oţelurile nealiate de uz general, oţelurile microaliate şi slab aliate cu
59

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

granulaţie fină şi rezistenţă mecanică ridicată, oţelurile nealiate pentru turnare în piese etc. se simbolizează în funcţie de utilizare şi caracteristici mecanice, simbolul fiind alcătuit din o literă sau un grup de litere (OL în cazul oţelurilor carbon pentru construcţii metalice şi mecanice, R în cazul oţelurilor pentru cazane şi recipiente sub presiune ce funcţionează la temperatură ambiantă sau scăzută, K în cazul oţelurilor pentru cazane şi recipiente sub presiune ce funcţionează la temperatură ambiantă sau ridicată, OCS în cazul oţelurilor cu granulaţie fină pentru construcţii sudate, OLT în cazul oţelurilor nealiate pentru ţevi etc.) şi un număr care arată valoarea minimă a Rm în N/mm2; de exemplu, OL 370 este un oţel carbon de uz general pentru construcţii metalice şi mecanice cu Rm ≥ 370 N/mm2 , iar OCS 510 este un oţel pentru construcţii sudate cu Rm ≥ 510 N/mm2; simbolurile acestor oţeluri pot fi completate cu litere sau cifre care indică gradul de dezoxidare, clasa de calitate sau varianta tehnologică de elaborare ale oţelului; • oţelurile nealiate şi aliate, de calitate sau superioare, se simbolizează după compoziţa chimică, simbolul fiind alcătuit astfel: − în cazul oţelurilor nealiate: un grup de litere (OLC în cazul oţelurilor prelucrate prin deformare plastică pentru construcţia de maşini, OSC în cazul oţelurilor carbon pentru scule, OSP în cazul oţelurilor pentru pile, AUT în cazul oţelurilor pentru prelucrarea pe maşini unelte automate etc.), un număr egal cu 100%Cm (sau cu 10%Cm în cazul oţelurilor carbon pentru scule), %Cm fiind concentraţia masică medie de carbon a mărcii de oţel (valoarea medie aritmetică a limitelor intervalului prescris de standard pentru concentraţia masică a carbonului) şi litera X, dacă oţelul este superior; de exemplu, OLC 45 este un oţel carbon de calitate cu %Cm = 0,45 %, OLC 15 X este un oţel carbon superior cu %Cm = 0,15 %, AUT 30 este un oţel pentru prelucrarea pe maşini unelte automate cu %Cm = 0,30 %, iar OSC 10 este un oţel carbon pentru scule cu %Cm = 1 %; − în cazul oţelurilor aliate: litera T, dacă oţelul este destinat realizării pieselor turnate, un număr egal cu 100%Cm (%Cm având aceeaşi semnificaţie ca la oţelurile nealiate), simbolurile chimice ale elementelor de aliere, scrise în ordinea crescătoare a importanţei lor (sau în ordinea crescătoare a concentraţiei lor masice), un număr egal cu 10%EAp, %EAp fiind concentraţia masică medie a elementului de aliere principal (scris ultimul în structura simbolului) şi de litera X, dacă otelul este superior; de exmplu, T 15MoNiCr180 este un oţel pentru turnare în piese cu %Cm = 0,15 %, aliat cu Mo, Ni şi Cr, elementul de aliere principal fiind cromul, aflat în concentraţia %Crm = 18 %, iar 42MoCr11 X este un oţel superior (destinat realizării de semifabricate prelucrate prin deformare plastică la cald pentru construcţia de maşini) cu %Cm = 0,42 %, aliat cu Mo şi Cr, elementul de aliere principal fiind cromul, aflat în concentraţia %Crm = 1,1 %.
60

Tabelul 8.4. Principalele date privind simbolizarea oţelurilor comerciale

A. Oţeluri simbolizate în funcţie de caracteristici

Categoria oţelurilor

Exemplu

KV, J 27 40 60 Simbolizare JR KR LR J0 K0 L0 J2 K2 L2 J3 K3 L3 J4 K4 L4 J5 K5 L5 J6 K6 L6
o

T, C

Oţeluri pentru construcţii

S

nnn ≡ Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi

20 0 −20 −30 −40 −50 −60

C ≡ formare la rece E ≡ emailare F ≡ forjare L ≡ temperat. scăzută N ≡ normalizat O ≡ platforme marine Q ≡ călit şi revenit S ≡ construcţii navale T ≡ ţevi W ≡ rezistent la coroziune atmosferică G ≡ alte caracteristici (grad de dezoxidare etc..) H ≡ temperat. ridicată L ≡ temperat. scăzută R ≡ temperat. ambiantă X ≡ temperatură ridicată şi temperatură scăzută

- oţel cu Re ≡235N/mm2, la care se garantează KV = 27 J la −20 oC, calmat complet (G3);

S235J2G3

- simbolizare veche:
OL 370.4.k

Oteluri pentru recipiente sub presiune Oţeluri pentru ţevi destinate conductelor

P

nnn ≡ Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi

B ≡ recipiente de gaz M ≡ laminat termomec. N ≡ normalizat Q ≡ călit şi revenit S ≡ pentru recip. simple T ≡ pentru ţevi G ≡ alte caracteristici M ≡ laminat termomec. N ≡ normalizat Q ≡ călit şi revenit G ≡ alte caracteristici

P265GH - oţel pentru recipiente
sub presiune cu Re = 265 N/mm2 şi caracteristici specificate la temperaturi ridicate

- simbolizare veche :
K 410

L

nnn ≡Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi

L360Q
- oţel pentru ţevi cu Rp02 ≥ 360 N/mm2, în stare călit şi revenit

Tabelul 8.4. Principalele date privind simbolizarea oţelurilor comerciale − continuare

Oţeluri pentru piese destinate construcţiei de maşini Oţeluri pentru şine de cale ferată

E

nnn ≡ Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi nnn ≡ Rm min., în N/mm2 Cnn ≡ laminat la rece Dnn ≡ laminat la cald pentru formare directă la rece (cifrele desemnează calităţi diferite)

E335 G ≡ alte caracteristici (grad de dezoxidare etc.) Mn ≡ conţinut ridicat de mangan G ≡ alte caracteristici C ≡ destinat tragerii la rece
- oţel cu Re ≥ 335 N/mm2

R

Q ≡ călit şi revenit

- simbolizare veche OL 60 R0900Mn - oţel cu Rm ≥ 900
N/mm2, cu conţinut de mangan precizat

Oţeluri pentru produse plate D destinate ambutisării

EK ≡ pentru emailare la rece convenţională ED ≡ pentru emailare directă an ≡ simbolul chimic al elementului precizat urmat eventual de o cifră care reprezintă de 10 x media intervalului precizat al acestui element

DC04EK
- oţel laminat la rece pentru emailare convenţională

B. Oţeluri simbolizate în funcţie de compoziţia chimică B1. Oţeluri nealiate cu %Mnm < 1%

Categoria oţelurilor

Exemplu

Oţeluri nealiate cu %Mn m < 1% (cu excepţia celor pentru automate)

C

E ≡ cu un connţinut maxim de sulf precizat; D ≡ pentru trefilarea sârmei; C ≡ pentru formarea la rece; nnn ≡ 100· %Cm S ≡ pentru arcuri; U ≡ pentru scule; W ≡ pentru sârme electrozi; G ≡ alte caracteristici

C35E4 an ≡ EA[10·%EAm]
- oţel carbon cu %Cm = 0,35 % şi conţinut precizat de sulf; - simbolizare veche:

OLC 35 X

Tabelul 8.4. Principalele date privind simbolizarea oţelurilor comerciale − continuare

B2. Oţeluri nealiate cu %Mnm ≥ 1% şi oţeluri aliate

Categoria oţelurilor

Exemplu

Oţeluri nealiate cu %Mn m ≥ 1%, oţeluri nealiate pentru automate şi oţeluri aliate cu %EAmj < 5 %, j = 1…n Oţeluri aliate cu %EAmj ≥ 5 %, j = 1...n (cu excepţia oţelurilor rapide)

nnn ≡ 100 %Cm a ≡ EA1…EAj…EAn concentraţia

n−n…≡ k1·%EAm1−…−kj·%EAmj−… − kn·%EAmn Factorul Element kj Cr,Co,Mn,Ni,Si,W 4 Al,Be,Cu, Mo, 10 Nb,Pb,Ta,Ti,V, Zr; Ce, N, P, S; 100 B 1000 n−n…≡ k1·%EAm1−…−kj·%EAmj… − kn·%EAmn

13CrMo4−5 - oţel cu %Cm ≡ 0,13%, %Crm ≡ 1,0%, %Mom ≡ 0,5% - simbolizare veche 14MoCr10 X6CrNiTi18−10

X

nnn ≡ 100 %Cm

a ≡ EA1…EAj…EAn concentraţia

- oţel cu %Cm = 0,06%, %Crm = 18%, %Nim = 10%, stabilizat cu Ti ;

Oţeluri rapide

HS

n−n−n−n ≡ %Wm−%Mom−%Vm−%Com

- simbolizare veche: 10TiNiCr180 HS2-9-1-8 - oţel rapid cu %Wm = 2%, %Mom = 9%, %Vm =1%, %Com = 8%

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

8.3. Oţelurile carbon cu destinaţie generală
8.3.1. Oţelurile carbon de uz general
În această categorie sunt incluse oţelurile (hipoeutectoide) livrate sub formă de semifabricate prelucrate prin deformare plastică la cald (laminare, forjare), destinate realizării structurilor metalice (construcţii civile, poduri, instalaţii de ridicat şi transportat, construcţii metalice pentru utilajul petrolier, petrochimic şi de rafinării, stâlpi, piloni etc.) sau mecanice (piese pentru construcţia de maşini) cu solicitări mici sau moderate în exploatare. Produsele laminate din astfel de oţeluri se livrează de regulă netratate termic sau în starea obţinută după normalizare, iar produsele obţinute prin forjare se livrează în starea obţinută după TT de normalizare sau de recoacere completă. Aceste oţeluri nu sunt destinate aplicării tratamentelor termice sau termochimice, astfel că produsele realizate din astfel de materiale au caracteristicile mecanice ale semifabricatelor în stare de livrare. Caracteristicile impuse de o anumită aplicaţie se pot asigura alegând corespunzător concentraţia de carbon şi tehnologia de elaborare, în special, gradul de dezoxidare, din acest punct de vedere existând două tipuri de oţeluri: oţeluri calmate (dezoxidate complet la elaborare cu siliciu, mangan şi aluminiu) şi oţeluri necalmate (nedezoxidate complet la elaborare); oţelurile calmate au o structură omogenă, prezintă rezistenţă mecanică bună (datorită efectului de durificare pe care îl au incluziunile nemetalice uniform distribuite în structura oţelului), dar prelucrabilitatea lor prin deformare plastică la rece este relativ redusă, în timp ce oţelurile necalmate sunt mai ieftine, se prelucrează mai bine prin deformare plastică la rece, dar prezintă pericolul fragilizării prin îmbătrânire (v. scap. 4.3.2) şi de aceea nu se recomandă a fi utilizate pentru realizarea de construcţii sudate. Oţelurile carbon de uz general se produc conform STAS 500, care prevede împărţirea acestor oţeluri după garanţiile date la livrare în patru clase de calitate: clasa 1 − cu garanţii privind compoziţia chimică şi caracteristicile mecanice la tracţiune şi îndoire la rece, clasa 2 − cu garanţii suplimentare (faţă de clasa 1) privind energia de rupere la 20 oC, clasa 3 − cu garanţii suplimentare privind energia de rupere la 0 oC şi clasa 4 − cu garanţii suplimentare privind energia de rupere la −20 oC. De exemplu, marca de oţel simbolizată (conform STAS 500) OL 370.4k, corespunde unui oţel nealiat cu Rm ≥ 370 N/mm2, elaborat în clasa de calitate 2 şi calmat (indicaţie dată de litera k din simbol); conform noului sistem de simbolizare, această marcă de oţel (care are limita de curgere Re ≥ 235 N/mm2) se simbolizează S235J2G3 (v. tabelul 8.4).
64

Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale

8.3.2. Oţelurile carbon de calitate
Aceste oţeluri carbon sunt utilizate sub formă de semifabricate realizate prin deformare plastică, au tehnologiile de elaborare mai complexe decât cele folosite la oţelurile de uz general şi sunt destinate fabricării pieselor care se tratează termic şi/sau termochimic pentru obţinerea caracteristicilor mecanice impuse de condiţiile lor de utilizare. Oţelurile din această categorie sunt hipoeutectoide (cu structura de echilibru la ta alcătuită din ferită şi perlită) şi se pot clasifica, în funcţie de TT final care asigură cele mai bune caracteristici de utilizare produselor, în: oţeluri pentru carburare (cementare), care au %Cm ≤ 0,25 % şi oţeluri pentru îmbunătăţire (călire martensitică + revenire înaltă – v. scap. 6.5), care au concentraţia masică de carbon 0,25% < %Cm ≤ 0,6%. Conform STAS 880, care reglementează la noi în ţară producerea oţelurilor carbon de calitate, acestea pot fi elaborate şi ca oţeluri superioare (marcate cu litera X după simbolul recomandat de STAS 880), pentru care se prevăd condiţii suplimentare privind puritatea şi caracteristicile tehnologice sau ca oţeluri cu conţinut controlat de sulf (marcate cu litera S după simbolul recomandat de STAS 880), la care %Sm = 0,020…0,040 %. Oţelurile carbon de calitate se utilizează sub formă de produse plate şi profile laminate la cald, semifabricate pentru forjare, sârme laminate şi trase, produse tubulare, destinate fabricării pieselor cu solicitări mici şi moderate în exploatare; oţelurile pentru cementare se utilizează la confecţionarea pieselor supuse la uzare, oboseală şi/sau solicitări cu şoc, deoarece după tratamentul complet de cementare (v. scap. 6.6.2) se obţin piese cu stratul superficial îmbogăţit în carbon (cu structură martensitică) dur şi rezistent la uzare şi la fisurare prin oboseală şi cu miezul rezistent şi tenace (datorită conţinutului scăzut de carbon al oţelului), iar oţelurile pentru îmbunătăţire se folosesc pentru fabricarea pieselor supuse în exploatare la solicitări mecanice medii sau chiar ridicate. La alegerea oţelurilor din această categorie trebuie să se ţină seama că au călibilitatea redusă (v. scap. 6.4.2 şi 7.4.), ceea ce permite utilizarea lor în special la piesele cu secţiuni mici. Deoarece alegerea TT ce trebuie aplicat pieselor fabricate din aceste oţeluri este dependentă de conţinutul lor de carbon, oţelurile din această categorie se simbolizează după compoziţia chimică; de exemplu, marca simbolizată (conform STAS 880) OLC 15 sau (conform SR EN 10027−1) C15 corespunde unui oţel pentru cementare cu %Cm = 0,15 %, iar marca simbolizată (conform STAS 880) OLC 45 sau (conform SR EN 10027−1) C45 corespunde unui oţel pentru îmbunătăţire cu %Cm = 0,45 %.
65

ca urmare. cât şi SR EN 10083 includ şi benzile de 66 . ceea ce dă posibilitatea realizării unor produse cu caracteristici mecanice superioare celor asigurate la produsele confecţionate din oţeluri carbon. Producerea şi comercializarea semifabricatelor deformate plastic la cald din oţeluri aliate superioare pentru îmbunătăţire este reglementată în prezent şi de standardul SR EN 10083−1:1997. rezistenţa la oboseală. cu conţinuturi reduse de carbon şi caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate). Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini fac parte din clasa structurală a oţelurilor perlitice (v. realizând o valorificare maximă a prezenţei elementelor de aliere) se obţine la produsele confecţionate din astfel de oţeluri numai după aplicarea unor tratamentelor termice sau termochimice finale adecvate. în: oţeluri pentru carburare (cementare) sau carbonitrurare. cât şi ca oţeluri aliate superioare. care conţine reglementări mai stricte (decât STAS 791) privind caracteristicile mecanice şi condiţiile de livrare.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8. tratamentul de călire să aibă efect şi asupra miezului pieselor (determinând obţinerea unor structuri de tip martensitic sau bainitic. în cazul folosirii oţelurilor pentru cementare. limita de curgere. oţelurile aliate pentru construcţia de maşini se pot clasifica.4. la care se prescrie un nivel mai scăzut al conţinuturilor de impurităţi (%Smax. pentru a valorifica corespunzător aceste proprietăti tehnologice ale oţelurilor aliate. care fac parte (conform SR EN 10020) din categoria oţelurilor aliate speciale şi se utilizează pentru realizarea elementelor (pieselor) puternic solicitate în exploatare ale construcţiilor mecanice (maşini şi utilaje). Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini Oţelurile din această categorie sunt oţeluri slab şi mediu aliate. Combinaţia optimă a caracteristicilor de utilizare (care asigură valori ridicate pentu rezistenţa la tracţiune. care prevede elaborarea lor atât ca oţeluri aliate obişnuite. energia de rupere.5). care au concentraţia masică de carbon 0.25 % şi oţeluri pentru îmbunătăţire (călire martensitică + revenire înaltă – v. Producerea oţelurilor aliate pentru semifabricatele prelucrate prin deformare plastică destinate realizării pieselor pentru construcţia de maşini este reglementată la noi în ţară de STAS 791.. care au %Cm ≤ 0. scap. călibilitatea acestor oţeluri este mai mare decât cea corespunzătoare oţelurilor carbon şi este posibil (de exemplu) ca.5).25% < %Cm ≤ 0.025 %). în funcţie de tratamentul final care trebuie aplicat (obligatoriu) produselor realizate din aceste materiale. alungirea procentuală după rupere. pentru care se impune ca %Smax. %Pmax ≤ 0. scap. atât STAS 791. %Pmax ≤ 0. 6. 7.6%. Datorită influenţei elementelor de aliere asupra vitezei de răcire critice vrc.035 %. rezistenţa la uzare etc.

20TiMnCr12. fără să afecteze substanţial tenacitatea (creşterea cu un procent a %Crm măreşte Rm cu 80…100 N/mm2 şi determină o scădere a A cu numai 1.030…0. scap 7. De asemenea. manganul favorizează însă creşterea excesivă a granulaţiei la încălzire. ce nu se produce dacă oţelurile sunt aliate suplimentar cu molibden (%Mom = 0. Deoarece manganul are aproape aceleaşi efecte asupra călibilităţii. 34CrMo4−2. mărind rezistenţa mecanică şi tenacitatea şi îmbunătăţind călibilitatea oţelurilor. în practică se utilizează şi oţeluri Cr − Mn. astfel că oţelurile de tipul Cr − Mn se aliază suplimentar cu titan (%Tim = 0. 19MoCr11 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 15Cr3. 20NiMo14−2.15…0. 17CrMn4−4. recurgându-se la reţete de aliere complexe.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale călibilitate pentru cele mai utilizate oţeluri (v. 51VMnCr11 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 40Cr4. 42MoCr11. Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini pot fi grupate. dar este mult mai ieftin. atât în cazul oţelurilor pentru cementare sau carbonitrurare.4 %). 17MnCr10. 34MoCr11. 42CrMo4−2.10…0. Cromul şi manganul favorizează apariţia fenomenului de fragilitate reversibilă la revenire (v. tabelul 7.5 %) şi măreşte călibilitatea. din care mărcile 15Cr08. 20MoNi35. Deoarece este un metal scump. a) Oţelurile având ca element de aliere principal cromul.30 %). scap 6.2). Ni − Mo. din care STAS 791 cuprinde mărcile 17CrNi16.8…1. Cromul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) contribuie la creşterea rezistenţei mecanice. de tipul: Ni − Cr. în următoarele tipuri. (%Crm = 0. %Mnm = 0. Nichelul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) trece complet în masa lor structurală de bază (are solubilitate bună în Fe − v. STAS 791 cuprinde mai multe mărci de oţeluri având cromul ca EAp. b) Oţelurile având ca element de aliere principal nichelul.3 %. datorită proprietăţilor lor tehnologice (nu prezintă fragilitate la revenire) şi efectelor favorabile pe care le are alierea cu Mo asupra proprietăţilor de utilizare ale acestora (creşterea rezistenţei mecanice. 19CrMo4−2) corespund unor oţeluri pentru cementare.8…1. fiind prescrisă încadrarea într-o banda normală (extinsă) a oţelurilor obişnuite şi încadrarea într-o banda îngustă a oţelurilor cu călibilitate garantată. oţelurile Cr − Mo sau Cr – Mn − Mo sunt preferate în multe aplicaţii tehnice. iar mărcile 40Cr10. Ni – Cr − Mo.4. pentru piesele destinate construcţiei de maşini nu se folosesc de obicei oţeluri aliate numai cu nichel. în funcţie de elementul principal de aliere EAp. a rezistenţei la uzare şi a rezistenţei la oboseală).20 %). nichelul micşorează sensibilitatea la supraîncălzire şi finisează granulaţia oţelurilor.4).090 %) sau vanadiu (%Vm = 0. 67 . 17MoCrNi14 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 17NiCr6−4. 51CrMnV4−4−1) – unor oţeluri pentru îmbunătăţire.1). 20CrMnTi4−4−1.

V sau Ti. de exemplu. 43MnMo6−2.40 %. la care se adaugă %Alm = 0.25 %. Siliciul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) contribuie la creşterea limitei de elasticitate.).0.35…1.6…1. 35VMoMn14 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 35Mn6. 35Mn14. %Alm = 0. STAS 791 cuprinde următoarele mărci de oţeluri din această categorie: 31VMn12. Pentru a conferi pieselor pentru construcţia de maşini 68 .6. 34MoCrNi16 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 40NiCr5−4. a rezistenţei la uzare.. 43MoMn16. tije pentru pompe etc. a rezistivităţii electrice şi a permeabilităţii magnetice şi micşorează sensibilitatea acestora la supraîncălzire. Oţelurile aliate cu mangan sunt sensibile la supraîncălzire (granulaţia acestora creşte mult dacă sunt încălzite la temperaturi ridicate sau sunt menţinute timp îndelungat în domeniul austenitic) şi prezintă fenomenul de fragilizare la revenire. din care STAS 791 cuprinde mărcile 40CrNi12. 34CrNiMo6−6−2). 30MoCrNi20. 6. micşorând numai puţin caracteristicile de plasticitate (A sau Z).3). cât şi în cazul oţelurilor pentru îmbunătăţire. %Crm = 1. manganul măreşte călibilitatea oţelurilor în aceeaşi măsură ca şi cromul şi este un element de aliere ieftin. marca de oţel 38MoAlCr15 cuprinsă în STAS 791 (simbolizată conform SR EN 10027−1 38AlCrMo10−6−1) are compoziţia caracterizată de %Cm = 0.2).1 % şi %Mom = 0. această din urmă particularitate face ca oţelurile cu mangan să se utilizeze în special pentru realizarea de semifabricate turnate sau pentru obţinerea semifabricatelor prelucrate prin deformare plastică la cald destinate pieselor solicitate uniaxial în exploatare (bare de tracţiune. e) Oţelurile având ca element de aliere principal siliciul.36. orientate în direcţia de deformare plastică). iar la piesele realizate prin deformare plastică la cald din astfel de oţeluri se obţine o structură în benzi (alcătuită din şiruri alternante de ferită şi perlită.15…0. Evitarea fragilizării la revenire şi reducerea sensibilităţii la supraîncălzire se realizează la aceste oţeluri prin alierea suplimentară cu Mo. 30NiCrMo8−8−2. Aceste oţeluri sunt destinate pieselor la care se aplică tratamentul termochimic de nitrurare în vederea obţinerii unei rezistenţe ridicate la uzare (v. c) Oţelurile având ca element de aliere principal manganul. d) Oţelurile având ca element de aliere principal aluminiul. 35MnMoV6−2−1).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 17NiCrMo6−4−2). Aşa cum s-a arătat anterior. Compoziţia chimică de bază a unui astfel de oţel este cea corespunzătoare oţelurilor de îmbunătăţire Cr − Mo.1 %. Manganul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) contribuie la creşterea caracteristicilor de rezistenţă mecanică (Rm şi Rp0.. care conferă acestor piese o anizotropie avansată a proprietăţilor mecanice (raportul dintre energia de rupere determinată pe epruvete prelevate longitudinal şi cea determinată pe epruvete prelevate transversal pe direcţia de deformare poate ajunge la 4:1).65 %. scap.70…1.

unghiul α.1.2. rădăcina c. 8.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale caracteristicile de tenacitate necesare. prin topirea marginilor pieselor şi. a unui material de adaos MA.5. având. aşa cum se arată în figura 8. configuraţia definită de următorii parametri geometrici: deschiderea b. Elemntele caracteristice realizării îmbinărilor sudate prin topire Realizarea îmbinărilor sudate prin topire presupune prelucrarea prealabilă a marginilor pieselor care trebuie îmbinate în scopul obţinerii unui rost de sudare.5. lăţimea 69 . folosite în aplicaţiile tehnice ca înlocuitoare (ieftine) ale oţelurilor Cr – Mo. lungimea L şi. se formează între piese o baie de material metalic topit BMT. eventual. se practică alierea suplimentară a oţelurilor din această categorie cu mangan şi crom.2. Fig. eventual. care determină încălzirea locală (cu ajutorul unei surse termice adecvate) a materialului pieselor supuse sudării (numit material de bază MB) la temperaturi superioare temperaturii lui ts. STAS 791 cuprinde ca mărci de oţeluri având Si ca EAp: 20MnCrSi11 şi 36MnCrSi13 (simbolizate conform SR EN 10027−1 20SiCrMn4−4−4 şi 36SiCrMn5−4−4). Particularităţile realizării construcţiilor sudate Prin sintagma “construcţii sudate” se denumesc în cadrul acestui subcapitol structurile mecanice obţinute din mai multe elemente metalice îmbinate între ele cu ajutorul unui procedeu de sudare prin topire. Oţelurile pentru construcţii sudate 8. 8. Sudarea printr-un astfel de procedeu este rezultatul unei activări termice importante. care se transformă prin solidificare într-o cusătură sudată CUS.

O parte din energia sursei termice utilizate la sudarea prin topire produce încălzirea (cu o viteză vi) la ti < ts a unei zone din MB adiacente locului de formare a CUS. modificarea structurii şi proprietăţilor mecanice ale materialului pieselor supuse sudării şi generarea unui câmp de tensiuni mecanice reziduale. are loc şi răcirea acestei zone din MB cu o viteză medie vr. 8. care se pot evidenţia clar şi pe imaginile macrostructurilor îmbinărilor sudate. iar rândurile situate la acelaşi nivel alcătuiesc straturile CUS. p MA = .3. cu relaţiile: S MB S MA . 70 . Ca urmare a acestui proces. Acţiunea ciclurilor termice care alcătuiesc câmpul termic la sudare determină. Pentru a defini gradul de participare a MB şi MA la formarea unei CUS se definesc parametrii pMB (numit participarea MB) şi pMA (numit participarea MA).2. odată cu răcirea băii de metal topit formate în rostul dintre piese şi realizarea CUS. de tipul celor prezentate în figura 8. prin deplasarea sursei termice în direcţia de sudare. Imaginile macroscopice ale îmbinărilor sudate realizate între două piese din oţel: a − CUS realizată din două straturi. ZIT şi MB. ti < ts şi vr . lăţimea lc şi supraînălţarea h. motiv pentru care zona adiacentă CUS afectată de acţiunea ciclurilor termice este denumită zonă influenţată termic (sau zonă influenţată termomecanic) ZIT. (8. În funcţie de grosimea pieselor care se îmbină prin sudare. un rând fiind partea din CUS realizată la o singură deplasare a sursei termice de sudare în lungul rostului de sudare. Fig.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR l şi raza r. rândurile depuse prin sudare şi cusăturile sudate se caracterizează prin următorii parametrii geometrici: pătrundera p.3. în funcţie de valorile parametrilor ce le caracterizează. în timpul sudării orice punct situat în zona din MB adiacentă CUS este supus unui ciclu termic caracterizat de parametrii vi. b − CUS realizată din mai multe straturi Pe baza celor prezentate rezultă că îmbinările sudate prin topire din alcătuirea construcţiilor sudate prezintă trei zone caracteristice: CUS.1) p MB = S MB + S MA S MB + S MA în care SMB şi SMA sunt ariile precizate în figura 8. CUS poate fi realizată din unul sau mai multe rânduri. iar ansamblul tuturor ciclurilor termice din această zonă este denumit câmp termic de sudare.

BMT se află de obicei în contact cu un strat de zgură lichidă (realizat prin topirea învelişului electrozilor sau unui flux de sudare) şi cu atmosfera (protectoare) din jurul sursei termice utilizate la sudare. %EAm.MB este concentraţia masică a componentului în MB. este unul din mijloacele cele mai eficiente prin care se poate acţiona în vederea obţinerii unei CUS de calitate. materialul metalic din BMT este încălzit şi cristalizarea sa este întreruptă până când transferul de căldură spre MB asigură 71 . N2).Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8. prin topirea marginilor pieselor şi a unui MA (sub formă de electrozi înveliţi. datorită eliberării de energie termică. Formarea CUS la sudarea prin topire a oţelurilor Aşa cum s-a precizat anterior.CUS = p MB % EAm . după fiecare secvenţă de cristalizare. CUS se formează prin solidificarea BMT. prin alegerea judicioasă a cuplului MB – MA . Deoarece are volum redus şi este supraîncălzită şi agitată sub acţiunea concentrată a sursei termice.2. iar concentraţia în BMT şi în CUS care se obţine prin solidificarea acesteia a oricărui component %EAm. au (în general) o compoziţie chimică diferită de ale MB şi MA. (8. datorită interacţiunii cu aceste două medii. desulfurare.CUS se poate estima cu relaţia: % EAm . 8. dezoxidare. între materialul de la suprafaţa băii. iar ∆%EAm – pierderile (−) sau aporturile (+) de component datorită interaţiunii BMT cu zgura şi atmosfera din jurul sursei termice. MA ± ∆% EAm . cristalizarea este intermitentă. defosforare. deoarece structura şi proprietăţile mecanice ale materialelor metalice depind esenţial de compoziţia lor chimică.5. BMT suferă transformări de natură metalurgică (chimică): îmbogăţire în gaze (O2. rezultă că asigurarea unei compoziţii chimice favorabile a BMT. a învelişului electrozilor. aflat sub acţiunea sursei termice concentrate şi materialul mai rece situat în zona de contact dintre BMT şi MB (care constituie suportul BMT) se crează gradienţi termici pe direcţia cărora se deplasează frontul de solidificare şi se dezvoltă cristalele CUS de formă columnară. ce se realizează.). Structura CUS reflectă direct particularităţile cristalizării primare a BMT (v.4): cristalizarea BMT este dirijată. BMT are compoziţia chimică omogenă. H2. în rostul dintre piesele care trebuie îmbinate. Aspectele prezentate conduc la concluzia că atât BMT. şi prin realizarea unor valori adecvate ale pMB şi pMA. a fluxurilor de sudare. aliere etc. fig. vergele.2) în care %EAm. sârme etc. cât şi CUS care se formează prin solidificarea acesteia.MA – concentraţia masică a componentului în MA. a gazelor de protecţie etc. MB + p MA % EAm .

) nu sunt eliminate ci numai estompate (mascate) de cristalizarea secundară. Structura primară (forma şi dimensiunile cristalelor. modul de distribuire a incluziunilor nemetalice etc. cristalizarea se realizează cu un număr redus de germeni cristalini. 72 . combinată cu o alcătuire columnară. în mod obişnuit germinarea cristalelor CUS se produce pe cristalele MB aflate în contact cu BMT (pe linia de fuziune). CUS prezintă. CUS va suferi şi un proces de cristalizare secundară şi în urma desfăşurării acestuia structura CUS se modifică.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR realizarea subrăcirii necesare continuării solidificării. datorită creşterii dirijate a formaţiunilor cristaline pe direcţia gradientului maxim de temperatură (variabilă în timp). viteza de creştere a cristalelor CUS este mare. distribuţia incluziunilor nemetalice etc. iar forma acestor cristale este celular – dendritică (dendrite dezvoltate din cristalele MB pe care s-au format germenii cristalelor CUS). Fig. 8.4.) influenţează esenţial caracteristicile mecanice ale CUS. influenţa structurii primare asupra proprietăţilor CUS se menţine însă.4. deoarece unele caracteristici ale acesteia (granulaţia. datorită solidificării intermitente. Dacă aliajul (oţelul) ce corespunde compoziţiei chimice a CUS prezintă transformări de fază în stare solidă. aşa cum se poate observa în figura 8. o alcătuire în straturi. Particularităţile formării structurii CUS la sudarea prin topire a oţelurilor În morfologia CUS se evidenţiază efectele combinate ale cristalizării primare a BMT în condiţiile precizate mai înainte.

folosind diagramele prezentate în figura 8. . în structuri perlitice.3. ca urmare. în această fâşie se obţine la încălzire o structură bifazică formată din austenită şi ferită.5 şi considerând că ti şi vr sunt parametrii principali ce caracterizează posibilităţile de transformare structurală a MB sub acţiunea unui ciclu termic. ZIT poate fi împărţită în următoarele zubzone (fâşii): − fâşia I (de supraîncălzire) conţine punctele în care tcg ≤ ti < ts (tcg − temperatura deasupra căreia se produce creşterea excesivă a cristalelor de austenită. care se transformă la răcire. bainită). dacă vr este mare. − fâşia II (de normalizare) conţine punctele în care A3 ≤ ti < tcg.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8. asemănătoare celor care se obţin prin aplicarea TT de recoacere incompletă sau. Transformările structurale în ZIT la sudarea prin topire a oţelurilor Existenţa câmpului termic în ZIT poate determina desfăşurarea unor transformări structurale importante în această zonă. în structuri alcătuite din martensită şi ferită.5. Pentru a evidenţia principalele aspecte legate de transformările structurale în ZIT. iar ts − temperatura de solidificare − topire a MB). asemănătoare celor obţinute prin aplicarea TT de normalizare sau în structuri de călire. structurile în ZIT pot fi modificate acţionând asupra regimului de sudare sau folosind preîncălzirea MB 73 . în funcţie de mărimea vitezei de răcire vr. cu temperatura de revenire inferioară ti şi ciclurile termice de sudare continuă transformările la revenire nefinalizate în timpul aplicării TT. care au însă proprietăţi de plasticitate mai bune decât cele corespunzătoare structurilor din fâşia de supraîncălzire. − fâşia III ( de austenitizare incompletă) conţine punctele în care A1 ≤ ti < A3. în această fâşie se obţine la încălzire austenită cu granulaţie fină. cu grăunţi grosolani) din această fâşie este favorizată formarea structurilor în afară de echilibru (martensită. Parametrii ciclurilor termice de sudare şi. caracterul acestor transformări depinzând de compoziţia chimică a MB şi de parametrii ciclurilor termice. la răcirea austenitei (supraîncălzite. cu rezistenţă mecanică şi duritate ridicate. care se transformă la răcire în structuri ferito−perlitice. asemănătoare celor care se obţin prin călirea incompletă.fâşia IV (neaustenitizată ) conţine punctele în care tr ≤ ti < A1. se consideră cazul sudării oţelurilor cu conţinut scăzut de carbon. în această fâşie se produc modificări de structură numai dacă MB a fost ecruisat anterior prin deformare plastică la rece şi ciclurile termice de sudare produc recristalizarea primară a materialului (prin care se elimină ecruisarea şi textura de deformare) sau dacă MB a fost supus anterior unui TT de călire şi revenire. dar cu tenacitate şi rezistenţă la fisurare scăzute.

aplicând construcţiilor sudate diverse TT postsudare: recoacerea de detensionare. recoacerea completă. de asemenea. Aprecierea sudabilităţii unui oţel pe baza comportării metalurgice la sudare se face considerând drept criteriu principal compoziţia chimică a oţelului. Definirea fâşiilor caracteristice ale ZIT la sudarea oţelurilor Factorul principal de apreciere a sudabilităţii este comportarea metalurgică la sudare. definită ca fiind aptitudinea unui oţel ca printr-un anumit procedeu şi pentru un anumit scop să asigure în îmbinările sudate caracteristicile locale şi generale prescrise pentru o construcţie sudată. Structurile ZIT şi CUS şi stările de tensiuni reziduale din îmbinările sudate pot fi modificate. Fig. cu caracteristici de tenacitate ridicate.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR în zona de sudare (pentru micşorarea gradienţilor termici între CUS şi MB şi micşorarea vr a ciclurilor termice). normalizarea. oţelurile destinate construcţiilor sudate trebuie să aibă compoziţia chimică stabilită astfel încât vrc să fie cât mai mare (pentru a fi 74 . ceea ce impune ca oţelurile destinate realizării construcţiilor sudate să aibă însuşirile tehnologice înglobate de noţiunea de sudabilitate. 8. acţiune localizată în principal în ZIT. Deoarece se urmăreşte obţinerea în ZIT a unor structuri cât mai aproape de echilibru. îmbunătăţirea etc. Din cele prezentate rezultă că sudarea influenţează complex structura şi caracteristicile materialului din ZIT.5. care exprimă modul cum reacţionează un oţel faţă de acţiunea unui anumit proces de sudare.

tabelul 8.70 %. toate mărcile de oţel au concentraţia de carbon limitată %Cm ≤ c0 ∈ [0.22 % şi %Ce < 0. S235. Pentru asigurarea sudabilităţii. excepţie fac produsele realizate prin laminare normalizantă.v. scap 8. Oţelurile din această categorie nu sunt destinate aplicării de TT pentru obţinerea caracteristicilor mecanice.3). Producerea acestor oţeluri este reglementată la noi în ţară de standardul SR EN 10025+A1. S275 şi S335. pentru fiecare marcă de oţel sudabilitatea creşte de la clasa JR la clasa K2 şi se poate aprecia cu ajutorul %Ce. astfel încât la răcire se realizează în material structura corespunzătoare aplicării unui TT de normalizare. determinat cu relaţia (8. valoarea maximă c0 fiind precizată în funcţie de marca oţelului şi de grosimea pieselor care se sudează. deoarece sudarea este o metodă tehnologică care introduce tensiuni reziduale de valori ridicate. mărcile de oţel destinate construcţiilor sudate fiind: S185. 8.2) destinate fabricării de elemente pentru construcţii sudate exploatate la ta. Oţelurile nealiate pentru construcţii sudate În această categorie sunt incluse oţeluri nealiate de uz general şi de calitate (conform SR EN 10020 .3) + + 6 5 15 şi s-a stabilit că oţelurile cu sudabilitate bună (care se pot suda uşor. la care deformarea plastică finală se face într-un interval de temperaturi prescris.27 %]. În funcţie de gradul de dezoxidare oţelurile pot fi necalmate sau calmate cu diferite grade de dezoxidare. TT postsudare etc.50…1. iar obţinerea caracteristicilor mecanice prescrise fiind asigurată prin creşterea concentraţiei manganului la %Mnm = 1.4). mărcile S235. J0.4.5. pentru a aprecia comportarea metalurgică la sudare a oţelurilor (din clasa structurală a oţelurilor perlitice) s-a definit (pe baza rezultatelor unor cercetări experimentale riguroase) mărimea numită carbon echivalent %Ce: % Mnm %Crm + %Vm + % Mom %Cu m + % Nim %C e = %C m + (8. pentru S335 prevăzându-se şi posibilitatea livrării în clasa de calitate K2 (v.19 %. S275 şi S335 se pot livra în clasele de calitate JR. J2.) sunt oţelurile care îndeplinesc simultan criteriile: %Cm < 0. 0. în funcţie de clasa de calitate şi de grosimea pieselor care se sudează.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale favorizate transformările cu difuzie la răcirea austenitei). 75 . cu procedeele de sudare cele mai economice şi fără măsuri tehnologice speciale la sudare: preîncălzire. condiţie ce este îndeplinită dacă se impune ca oţelurile să aibă conţinuturi reduse de carbon şi de elemente de aliere.20…0. în stare necalmată putându-se livra numai produsele cu grosimi mai mici de 25 mm din oţelurile S185 sau S235.40…0. De asemenea.45 %. valoarile maxime admise ale acestui parametru fiind date în standard.

5…1.) care lucrează la temperatură ambiantă sau scăzută. în concentraţiile corespunzătoare unor oţeluri slab aliate).7 %) şi cu nichel (%Nim = 0.13…0. simbolizate cu SxxxM sau SxxxML .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR construcţiile sudate realizate din astfel de oţeluri se pot supune (postsudare) unui TT de recoacere de detensionare. Tenacitatea la temperaturi scăzute este asigurată de alierea cu mangan (%Mnm = 1. astfel încât materialul prelucrat să prezinte caracteristici mecanice ridicate (ce nu pot fi obţinute numai prin aplicarea de TT). grupul de cifre xxx indicând nivelul minim garantat al limitei de curgere Rp0. cu grade de deformare judicios alese şi cu viteze de răcire bine stabilite. cu limita de curgere Rp0. Cr. Ni.80 %) şi prin respectarea unor corelaţii între concentraţiilor diverselor elemente de aliere prezente în compoziţie (de exemplu.2 = 275…460 N/mm2. Oţelurile cu granulaţie fină pentru construcţii sudate În această categorie sunt incluse oţelurile nealiate de calitate sau aliate speciale.5. Aceste oţeluri se utilizează sub formă de semifabricate sau produse laminate la cald. %Crm + %Mom + %Cum < 0. Producerea oţelurilor cu granulaţie fină pentru construcţii sudate este reglementată prin SR EN 10113.5. mărcile simbolizate SxxxN sau SxxxM au tenacitatea garantată (sub forma unei valori minime prescrise a KV) până la –20 oC. aceasta denumind procedeul de laminare la care se controlează riguros toţi parametrii de lucru. iar mărcile simbolizate SxxxNL şi SxxxML au tenacitatea garantată până la –50 oC. deformarea plastică finală efectuându-se într-un interval de temperaturi riguros respectat. Compoziţia chimică a acestor oţeluri este complexă. cu conţinut scăzut de carbon (%Cm = 0. în concentraţii masice de 0. rezervoare de apă etc. rezervoare de stocare. Pentru evitarea 76 . Nb. Cu. Ti. V. destinate realizării elementelor puternic solicitate ale unor structuri sudate (poduri.2 (în N/mm2). livrate în starea obţinută după aplicarea TT de normalizare sau după prelucrarea prin laminare termomecanică (sau laminare controlată). dar standardul SR EN 10025+A1 reglementează mai strict şi mai riguros condiţiile tehnice de producere şi livrare a acestor materiale. Oţelurile nealiate pentru construcţii sudate se regăsesc printre oţelurile produse conform STAS 500 (mărcile OL370. simbolizate SxxxN sau SxxxNL şi oţeluri laminate termomecanic.20 %). fiind utilizată microalierea cu elemente care să asigure granulaţia fină (Al. OL510).1 %) şi prezenţa unor elemente care să asigure obţinerea valorilor prescrise ale caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi tenacitate (Mn. ecluze. Mo. 8.60 %). care împarte aceste materiale în: oţeluri normalizate.30…0.03…0. OL440.

exploatarea. scap.015…0. 0.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale fragilizării la albastru (v. distrugerea integrităţii sau pierderea etanşeităţii unui astfel de echipament putând avea urmări catastrofale. care în ţara noastră este Inspecţia pentru Cazane.34 %. fabricarea. iar pentru recipientele care funcţionează la temperaturi scăzute se utilizează oţeluri la care se garantează caracteristicile de tenacitate (de obicei. de temperaturile (minimă şi maximă) de exploatare şi de caracteristicile mediului de lucru (toxicitate.52 %].6. Ca urmare. 77 . Recipiente sub Presiune şi Instalaţii de Ridicat − ISCIR. Deoarece domeniul temperaturilor de lucru al recipientelor sub presiune este foarte extins (–200 oC la +650 oC). repararea şi verificarea lor trebuie riguros respectate prescripţiile tehnice elaborate de o autoritate naţională în domeniu. de clasa de calitate şi de grosimea semifabricatelor livrate. În funcţie de nivelul solicitărilor mecanice. Oţelurile pentru aparate şi recipiente sub presiune Construcţiile sudate de tipul aparatelor şi recipientelor sub presiune trebuie să funcţioneze în condiţii de siguranţă maximă. valoarea maximă ce0 fiind precizată în funcţie de marca oţelului.2.1). energia de rupere KV) la o temperatură de referinţă. la realizarea lor trebuie să se utilizeze oţeluri livrate în clase de calitate diferite.3. elaborate în convertizoare bazice cu oxigen sau în cuptoare electrice şi calmate.020 % (pentru legarea azotului sub formă de nitruri de aluminiu stabile). de intensitatea şi caracterul solicitărilor mecanice şi de temperatura minimă de exploatare ale recipientelor sub presiune.025 %) şi se impune ca %Alm ≥ 0. inflamabilitate. datorită nivelului ridicat al energiei totale de deformare ce se acumulează în peretele metalic al corpului sub presiune al aparatului sau recipientului. instalarea. scap 8. pentru aparatele şi recipientele sub presiune se impun exigenţe sporite privind calitatea şi la proiectarea. 8.2). se limitează concentraţia de azot (%Nm ≤ 0. de starea defectologică prognozată pentru MB şi îmbinările sudate. pentru recipientele care lucrează la temperaturi ridicate se folosesc oţeluri la care se garantează limita de curgere la temperatura maximă de exploatare sau caracteristicile de comportare la fluaj la această temperatură.5. Sudabilitatea acestor oţeluri se asigură prin prescrierea unor valori limitate ale carbonului echivalent %Ce ≤ ce0 ∈ [0.). Astfel. 4. care se stabileşte în funcţie de grosimea peretelui. recipientele sub presiune se confecţionează din oţeluri carbon sau din oţeluri aliate de calitate sau speciale (v. care poate să apară după aplicarea recoacerii de detensionare la structurile sudate realizate din aceste oţeluri. corozivitate etc. pentru fiecare clasă garantându-se acele caracteristici mecanice care asigură funcţionarea acestora în deplină siguranţă la temperaturile de exploatare.

8.40…1.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Producerea şi livrarea semifabricatelor plate (table.18 Oţelurile PxxxGH. Nb. Cr. Oţelurile Cr − Mo au %Crm = 0.24 19. Ti.6...1 şi cu respectarea condiţiei %Cr m + %Cum + %Mom + %Nim < 0. oţeluri cu granulaţie fină normalizate..5 se prezintă mărcile de oţeluri din aceeastă categorie conform SR EN 10028−2.23 21. Alierea cu molibden asigură acestor oţeluri o bună rezitenţă la fluaj. în N/mm 2 ). Ni (sub valorile limită date în tabelul 8.25 22...5. N/mm2 Rp02 la tmax Re.40…1. care grupează oţelurile pentru recipiente sub presiune după temperatura la care se garantează caracteristicile mecanice în: oţeluri aliate şi nealiate cu caracteristici specificate la temperaturi ridicate..70 % şi mici adaosuri de Mo. comportarea bună la temperaturi ridicate este asigurată prin microalierea cu V. Tabelul 8. oC 400 400 400 400 500 500 500 Rm.5. simbolizate PxxxGH (grupul de cifre xxx indicând nivelul minim garantat al limitei de curgere Rp0....50 % şi %Mom = 0.. Nb şi Ti. şi oţeluri aliate cu nichel cu caracteristici specificate la temperaturi scăzute. se livrează în starea obţinută prin aplicarea unui TT de normalizare + revenire sau de călire + revenire şi au limita de curgere garantată până la 500 oC. 78 . V.10 %. Mo. până la prima revizuire a acestui standard se menţin în vigoare şi prevederile (similare) din STAS 2883. care conţin %Mnm = 0. la 20 oC 185…235 100…110 200…265 120…130 235…295 135…155 295…355 155…180 220…275 140…230 185…275 155…165 250…310 180…195 tmax.2. iar alierea cu crom asigură o bună rezistenţă la oxidare şi împiedică precipitarea la încălzire a grafitului (favorizată de prezenţa molibdenului). platbande etc.70 %) şi oţelurile aliate Cr − Mo. granulaţie fină şi insensibilitate la supraîncălzire. N/mm2 360…480 410…530 460…570 510…650 420…570 350…600 460…630 A5..2.70….. fiind numite şi oţeluri termorezistente.20 17... simbolurile mărcilor echivalente din STAS 2883 şi limitele principalelor caracteristici mecanice (valorile maxime ale caracteristicilor corespund grosimilor minime ale semifabricatelor livrate). În tabelul 8.22 20. cu grosimi s ≤ 150 mm) din aceste oţeluri este reglementată prin standardul SR EN 10028.1. care finisează granulaţia oţelurilor. Cu. se livrează în stare normalizată şi au limita de curgere garantată până la temperatura de 400 oC. % 24.. Oţelurile pentru recipiente sub presiune cu caracteristici specificate la temperaturi ridicate Simbolul oţelului SR EN 10028 STAS 2883 P235GH − P265GH K410 P295GH K460 P355GH K510 16Mo3 16Mo3 13CrMo4−5 14MoCr10 10CrMo9−10 12MoCr22 Limita de curgere.21 19. Oţelurile cu caracteristici specificate la temperaturi ridicate (SR EN 10028−2) cuprind două grupe: oţelurile nealiate de calitate (conform criteriilor din SR EN 10020).

cu precizarea că trebuie respectate corelaţiile: %Crm + %Cum + %Mom < 0. Oţelurile PxxxNL sunt echivalente oţelurilor reglementate de STAS 2883. Producerea şi livrarea semifabricatelor plate (table. 355 N/mm2. cu indicele convenţional al granulaţiei G ≥ 6.1). marca de oţel 79 . la diferite temperaturi din intervalul de utilizare garantat..Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8. . care au caracteristicile mecanice garantate în domeniul de temperaturi (–50 oC . Din punctul de vedere al compoziţiei chimice aceste oţeluri sunt asemănătoare oţelurilor cu granulaţie fină pentru construcţii sudate (v. 3.7) − clasa de calitate în care se încadrează oţelul.22 %].grupa de bază cuprinde oţelurile simbolizate PxxxN.45 %. în condiţiile în care solicitările mecanice la temperaturi ridicate sunt de scurtă durată şi nu determină declanşarea fenomenului de fluaj.45 % şi %Nbm + %Tim + %Vm < a0 ∈ [0. numărul xxx indicând valoarea minimă garantată a rezistenţei la rupere.5. 8. Mărcile de oţeluri din această categorie au prescrisă limita de curgere minimă la ta.grupa oţelurilor rezistente la temperaturi ridicate cuprinde oţelurile simbolizate PxxxNH. destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –20 oC şi +20 oC . destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –20 oC şi +400 oC. iar la cele livrate în clasele 4. xxx ∈ {275 N/mm2.…. ce trebuie obţinute prin încercarea la încovoiere prin şoc. scap 8. destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –50 oC şi +20 oC. care împarte aceste oţeluri în patru grupe: . platbande etc. cu grosimea s ≤16 mm.5). 5. a epruvetelor prelevate transversal şi longitudinal din produse. 400 oC.3. 6 şi 7 se garantează energia de rupere KV la temperatura minimă (în oC) t = (20 − 10n). valoarea maximă a0 fiind precizată în funcţie de nivelul minim prescris al limitei de curgere. nivelul minim garantat al energiei de rupere KV la –50 oC fiind mai mare decât la oţelurile din grupa precedentă. de asemenea. în N/mm2. de exemplu. 0. Oţelurile cu granulaţie fină normalizate sunt oţeluri nealiate de calitate sau speciale şi oţeluri aliate speciale. . SR EN 10028−3 prescrie pentru toate oţelurile din aceeastă categorie valorile minime ale energiei de rupere KV.16…0. cu grosimi s ≤ 150 mm) din aceste oţeluri este reglementată prin SR EN 10028−3.5. destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –50 oC şi +20 oC. iar cifra n (n = 2.6.05 %.40…0. Sudabilitatea acestor oţeluri este asigurată prin limitarea concentraţiei carbonului la %Cm ≤ 0. la oţelurile livrate în clasele de calitate 2 şi 3 se garantează aceleaşi caracteristici ca la oţelurile carbon de uz general (v.grupa oţelurilor rezistente la temperaturi joase cuprinde oţelurile simbolizate PxxxNL1. simbolizate Rxxx–n.20 % şi garantarea unor valori ale carbonului echivalent %Ce = 0.grupa specială a oţelurilor rezistente la temperaturi joase cuprinde oţelurile simbolizate PxxxNL2.2. 460 N/mm2}. determinată pe produse în stare normalizată. scap.

0…1.0.2.50…10. J Long.2 %..025 % şi %Sm = 0. N/mm2 420…530 490…610 490…640 490…640 530…710 640…820 680…820 tmin. 8.3. cu grosimi s ≤ 50 mm) din aceste oţeluri este reglementată de SR EN 10028−4. Tenacitatea la temperaturi scăzute este asigurată la aceste oţeluri prin limitarea concentraţiei carbonului la nivelul %Cm ≤ 0..5.. Tabelul 8.10…0. semifabricatele din astfel de oţeluri se realizează în mod obişnuit prin laminare termomecanică şi prezintă caracteristici mecanice ridicate şi o bună sudabilitate (datorită menţinerii concentraţiei carbonului la un nivel scăzut. limitării drastice a conţinuturilor de 80 .70 (0. Producerea şi livrarea semifabricatelor plate (table. platbande etc. Ti. Oţelurile slab aliate cu rezistenţă mecanică ridicată Oţelurile slab aliate sau microaliate cu rezistenţă mecanică ridicată..30. o C −60 −60 −80 −100 −120 −196 −196 KV la tmin. prin diminuarea drastică a conţinuturilor de impurităţi (concentraţiile maxime acceptate sunt %Pm = 0.50) 0.25…3.80 (0..03…0.18 %. Oţelurile aliate cu nichel cu caracteristici specificate la temperaturi scăzute.005.75…5.0 8.75 4. semifabricatele din astfel de oţeluri se livrază în starea obţinută prin aplicarea unui TT de normalizare. sunt oţeluri aliate speciale.6.0. numite şi oţeluri criogenice. 40 40 40 40 40 70 100 27 27 27 27 27 50 80 8. destinate realizării aparatelor şi recipientelor sub presiune care lucrează în domeniul de temperaturi –60 oC…−200 oC.0.6.5.30…0.85…1. N/mm2 235…275 345…355 345…355 345…365 380…390 480…575 575…585 R m.015. V.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR simbolizată R510−5 are garantate rezistenţa la tracţiune Rm ≥ 510 N/mm2 şi tenacitatea la −30 °C.0 Rp0.30…1.70) 1.50…10.. Oţelurile cu tenacitate garantată la temperaturi scăzute Simbolul oţelului 12MnNi5−3 13MnNi6−3 15NiMn6 12Ni14 12Ni19 X8Ni9 X7Ni9 % Nim (%Mnm) 0.6.7. Mo etc.85…1.. normalizare + revenire sau călire + revenire.015 %) şi prin alierea cu nichel şi mangan (în cazul oţelurilor cu tenacitatea garantată la temperaturi cuprinse între –60 oC şi –80 oC) sau numai cu nichel (în cazul oţelurilor cu tenacitatea garantată la temperaturi cuprinse între –80 oC şi –200 oC). Trans.70…1. numite şi oţeluri HSLA (High−Strength Low Alloy) sunt oţeluri cu conţinut scăzut de carbon %Cm = 0.25 8.70) 3.85 (0. mărcile de oţeluri fiind cele prezentate în tabelul 8.7 %) şi cu mici cantităţi de alte elemente: Nb. aliate cu mangan (%Mnm = 1.

. aşa cum arată diagramele din fig. oţelurile pentru recipiente sub presiune etc. Semifabricatele şi produsele din astfel de oţeluri se obţin prin laminare termomecanică.1. obţinerea unor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică (determinată şi de posibilitatea durificării structurii acestor oţeluri prin precipitarea dispersă a unor compuşi chimici de tipul carburilor. se practică laminarea controlată şi microalierea suplimentară cu Ti (care formează pelicule intercristaline de TiN ce constituie bariere pentru creşterea cristalelor de austenită)..1 %.02.04 %..1 %. Oţelurile microaliate ferito−perlitice au în compoziţie cantităti − mici de Nb. cu %Nbm = 0. efectele aplicării unor astfel de tehnologii fiind finisarea granulaţiei (determinată şi de microaliere. micşorând 81 . − Oţeluri microaliate cu niobiu.1. utilizate sub formă de produse obţinute prin laminare normalizantă sau prin laminare controlată.01 % a %Vm. efectul durificării putând fi cuantificat prin creşterea caracteristicilor de rezistenţă mecanică (limita de curgere şi rezistenţa la rupere) cu 5.15 N/mm2 pentru fiecare creştere cu 0. 8.. concentraţia masică a fiecăruia din aceste elemente nedepăşind 0. combinată cu atingerea unor niveluri ridicate ale caracteristicilor de tenacitate. Semifabricatele din oţeluri microaliate cu Nb. În funcţie de reţeta de microaliere utilizată oţelurile de acest tip pot fi: − Oţeluri microaliate cu vanadiu..6). Caracteristicile oţelurilor microaliate cu vanadiu depind esenţial şi de mărimea granulaţiei oţelurilor. vanadiul contribuie la durificarea acestor oţeluri prin formarea unor precipitate fine (cu diametrul de 5. asigurării unor structuri cu granulaţie fină etc.7.). combinată uneori cu TT postlaminare. V şi/sau Ti. Oţelurile HSLA se pot clasifica în funcţie de compoziţie. când se doreşte obţinerea unor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică.): 8. nitrurilor şi/sau carbonitrurilor elementelor de microaliere) şi asigurarea unei bune sudabilităţi (datorită menţinerii la un nivel scăzut a concentraţiei carbonului). efectul de durificare este dependent de viteza de răcire după laminare. rezultă precipitate grosolane.. viteza care asigură durificarea maximă fiind de aproximativ 3. la care se obţin caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică datorită precipitării în structură a carburilor sau carbonitrurilor de Nb (cu diametrul de 1. structură şi proprietăţi în următoarele tipuri (multe din reţetele privind compoziţia chimică şi prelucrarea tehnologică a acestor tipuri regăsindu-se printre cele corespunzătoare unora din oţelurile anterior prezentate: oţelurile pentru construcţii sudate.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale impurităţi. microaliate uneori şi cu Ti.5 nm).5.10 nm) de carbonitrură de V (uniform distribuite în masa de ferită a oţelurilor) în timpul răcirii oţelurilor după laminare.0. iar dacă viteza de răcire este mai mare. rezultă o cantitate mică de precipitate şi efectul de durificare este scăzut). cu efect minim de durificare... pentru obţinerea unui efect suplimentar de finisare a granulaţiei şi unui efect sporit de durificare (deoarece titanul măreşte eficienţa microalierii cu Nb.0.3 oC/s (dacă viteza de răcire este mai mică. cu %Vm ≤ 0.

dar au tenacitatea scăzută şi temperatura de tranziţie ductil-fragil ridicată).5 > 700 N/mm2).0. ci creşterii cantităţii de carbonitruri de Nb care precipită în structură în prezenţa molibdenului (alierea cu Mo micşorează concentraţia carbonului în perlită şi asigură astfel un surplus de 82 Fig 8.1 % a %Mom conduce la sporirea cu 20. cu conţinut scăzut de carbon (%Cm < 0. în acest caz.27 %. V şi Ti asupra dimensiunilor grăunţilor de ferită − Oţeluri microaliate cu niobiu şi molibden.1 %).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR solubilitatea acestuia în austenită şi creând astfel condiţiile măririi cantităţii de carburi sau carbonitruri de Nb care precipită în structură) sunt realizate prin laminare controlată.. care se pot prelucra sub formă de semifabricate şi produse fie prin laminare obişnuită (caz în care acestea prezintă caracteristici de rezistenţă mecanică bune. oţelurile de acest fel au în structură un conţinut procentual de perlită foarte mic (sunt denumite şi oţeluri cu conţinut redus de perlită) şi se caracterizează printr-o bună sudabilitate. Rp0. care pot avea microstructura alcătuită din ferită şi perlită sau din ferită aciculară (bainită cu conţinut scăzut de carbon). Alierea cu Mo determină creşterea importantă a caracteristicilor mecanice ale acestor oţeluri (fiecare creştere cu 0. 8. acest efect de durificare nedatorându-se formării bainitei superioare în locul perlitei (deoarece oţelurile au conţinut scăzut de carbon şi.2 sau Rt0. semifabricatele obţinute prin laminare controlată pot avea caracteristici de rezistenţă mecanică foarte ridicate (de exemplu.7. − Oţeluri microaliate cu vanadiu şi niobiu. Configuraţia diagramelor TTT la oţelurile cu structură bainitică după laminarea controlată . fie prin laminare controlată (care asigură creşterea tenacităţii şi micşorarea temperaturii de tranziţie ductil-fragil.. Efectul microalierii cu Nb. bainita superioară şi perlita au caracteristici mecanice apropiate). dacă oţelurile sunt aliate suplimentar şi cu mici cantităţi de V sau Mo.. Fig. cu răcire accelerată la sfârşitul procesului (călire directă).6. datorită finisării intense a granulaţiei).20. cu %Nbm < 0.05 % şi %Mom = 0. deoarece molibdenul determină formarea bainitei superioare în locul perlitei la răcirea austenitei.30 N/mm2 a rezistenţei la tracţiune şi limitei de curgere).. deoarece au conţinut scăzut de carbon.

5.8. Oţelurile slab aliate cu structură feritică aciculară au conţinut scăzut de carbon (%Cm ≤ 0. permit a se realiza din aceste oţeluri semifabricate laminate cu caracteristici de rezistenţă mecanică foarte ridicate (de exemplu. sudabilitatea acestor oţeluri nu este însă satisfăcătoare. %Mom = 0. aşa cum se poate observa pe micrografiile prezentate în figura 8.1 % şi %Nm = 0. împreună cu efectele de finisare a granulaţiei şi de durificare prin precipitare induse de laminarea controlată şi de alegerea judicioasă a concentraţiilor elementelor de aliere.8 %. Microstructurile unui oţel cu %Cm = 0. diferă esenţial de structura ferito-perlitică (cu cristale poliedrice de ferită) ce rezultă dacă se aplică laminarea obişnuită.1 %) permit a se obţine din aceste oţeluri semifabricate care prezintă atât rezistenţă mecanică ridicată.5 > 500 N/mm2) şi de tenacitate (KV > 130 J la ta şi temperatura de tranziţie t50% < −20 oC). cu %Vm < 0. care prezintă caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică (de exemplu. acest tip de structură. Datorită reţetei de aliere utilizate.2 sau Rt0.022 %. cât şi o bună tenacitate. b − laminare controlată (structură cu ferită aciculară) 83 . ceea ce permite ca prin răcirea controlată la sfârşitul laminării semifabricatelor (cu jeturi de apă sau de aer comprimat) să se obţină structură cu ferită aciculară (bainită cu conţinut scăzut de carbon). aceste influenţe. 8.7.2.018.8.04 % obţinute prin: a − laminare obişnuită (structură cu ferită poliedrică şi perlită dispuse în benzi).. diagramele TTT la răcirea austenitei acestor oţeluri au configuraţia prezentată în figura 8. care.7. la care se adăugă uneori şi Nb.0.3 %.2 sau Rt0. asigură obţinerea de semifabricate cu caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică (Rp0.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale carbon pentru formarea precipitatelor de carbonitruri de Nb). Laminarea controlată şi menţinerea la un nivel scăzut a concentraţiei carbonului (%Cm < 0.08 %) şi sunt aliate cu mici cantităţi de Mn. 8. %Mnm =1. Rp0. datorită existenţei în structură a unor precipitate de nitrură de V. − Oţeluri microaliate cu vanadiu şi azot.2 sau Rt0. cu Rp0. %Nbm = 0. împreună cu folosirea laminării controlate (pentru finisarea granulaţiei). Mo şi/sau B.5 > 550 N/mm2).06 %. Fig. deoarece au tendinţa spre formarea unor structuri fragile în ZIT.5 > 500 N/mm2) şi tenacitate foarte bună..

care se utilizează sub formă de semifabricate sau produse având structura alcătuită dintr-o matrice feritică în care se află dispersate uniform insule de martensită (care ocupă.9..3.. necesare la 84 . slab aliate cu mangan (%Mnm = 1. alegând convenabil parametrii ti şi τm. Fig.12 % şi %Mnm = 1. Oţelurile bifazice (dual − phase steel) sunt oţeluri cu conţinut scăzut de carbon (%Cm < 0.7.A3) şi menţinerea lor o durată τm la această temperatură.5 % O primă metodă de obţinere a structurii bifazice ferito−martensitice la semifabricatele laminate din astfel de oţeluri o reprezintă aplicarea unui TT intercritic constând din: a) încălzirea semifabricatelor la o temperatură ti ∈ (A1.4. 8.8 %) şi microaliate cu elemente care să le confere granulaţie fină.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Oţelurile microaliate ferito-perlitice şi oţelurile slab aliate cu ferită aciculară au fost concepute în vederea utilizării la realizarea semifabricatelor laminate (de tip platbandă) pentru ţevile sudate destinate conductelor petroliere (amplasate subteran sau submarin) şi pentru construcţiile sudate ale instalaţiilor marine de foraj şi exploatare petrolieră.800 N/mm2 şi A = 15.5...7.9. putând fi utilizate la confecţionarea construcţiilor metalice şi mecanice la care nu sunt impuse condiţii deosebite privind tenacitatea materialelor. iar ponderea formaţiunilor de austenită este la nivelul dorit al ponderii formaţiunilor martensitice în structura finală. se obţine o structură bifazică ferito-austenitică în care concentraţia carbonului în austenită este suficient de ridicată pentru a-i asigura o bună capacitate de călire.. 8. aşa cum se poate observa pe micrografiile prezentate în fig.10.16 %)... b) răcirea rapidă (în apă) a semifabricatelor. condusă după una din diagramele prezentate în figura 8.5. Oţelurile cu forma incluziunilor nemetalice controlată se folosesc pentru obţinerea de semifabricate laminate cu anizotropie minimă a caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi (mai ales) de tenacitate. 8. Semifabricatele din astfel de oţeluri sunt ieftine şi prezintă caracteristici mecanice ridicate (Rp0. Rm = 600. O altă metodă de obţinere a semifabricatelor cu structură bifazică ferito-martensitică constă din laminarea controlată intercritică a oţelurilor..30 %).20 % din structură). 8.420 N/mm2. pentru transformarea austenitei în martensită şi obţinerea structurii bifazice ferito−martensitice.2 = 320.. Microstructura unui oţel bifazic cu %Cm = 0.1.. 10.5.

11. aşa cum sugerează diagrama (de principiu) redată în figura 8. rezervoare sferice etc.11. Fig. Pentru obţinerea unei astfel de structuri se impune ca oţelurile supuse laminării să nu conţină incluziuni nemetalice (sulfuri) plastice (care se dispun în timpul laminării sub formă de şiruri orientate în direcţia de deformare şi determină formarea structurii în benzi la răcirea semifabricatelor după laminare). le asigură finisarea şi le dispersează uniform în masa structurală a oţelurilor. Diagramele de laminare controlată intercritică pentru obţinerea semifabricatelor cu structură bifazică ferito−martensitică Fig. Diagrama pentru alegerea reţetei de microaliere la elaborarea oţelurilor cu forma incluziunilor nemetalice controlată 85 . controlul formei incluziunilor are ca scop principal obţinerea unor incluziuni de sulf globulare. Metoda clasică de obţinere a incluziunilor de sulf cu formă controlată constau în tratarea oţelurilor la elaborare cu Ca şi Si. raportul dintre concentraţiile elementelor adiţionale (Ti. globulare şi nedeformabile). fiind necesară realizarea unor semifabricate laminate cu o structură în care formaţiunile de perlită să fie uniform distribuite în masa de ferită. Ce etc. Pentru astfel de aplicaţii nu este recomandată utilizarea semifabricatelor laminate din oţel cu structură (ferito-perlitică) în benzi (care se caracterizează printr-o mare anizotropie a caracteristicilor mecanice).Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale realizarea unor piese sau echipamente (funduri pentru recipiente sub presiune. Zr. zirconiu sau titan. 8. lipsite de plasticitate şi uniform distribuite în structura oţelurilor.10. care modifică tipul incluziunilor (determină formarea unor incluziuni greu fuzibile.) supuse în exploatare unor solicitări mecanice complexe. în consecinţă. 8. În prezent se aplică metoda introducerii la elaborarea oţelurilor a unor cantităţi mici de pământuri rare (lantanide).) şi concentraţia sulfului într-un astfel de oţel se alege astfel încât să rezulte efectul maxim de reducere a anizotropiei caracteristicilor de tenacitate. care generează în acestea stări de tensiuni mecanice bi sau triaxiale.

. bare. concentraţia masică minimă a cromului în astfel de oţeluri fiind %Crm = 10. benzi. conform acestor standarde oţelurile inoxidabile sunt împărţite în clasele structurale prezentate în continuare. Oţelurile inoxidabile feritice fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi au compoziţia caracterizată prin %Cm ≤ 0.1.015 %.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8. 8. dacă sunt înalt aliate cu crom. profile pentru utilizări generale etc. formate din produşi de coroziune. Oţelurile inoxidabile care. 7.1. ce întrerup contactul lor cu mediile agresive şi le protejează astfel de acţiunea distructivă a acestora.3).20 % şi %Crm > 10.).6. care interacţionează cu mediile corosive şi se acoperă cu pelicule compacte. în două categorii: oţelurile inoxidabile.12. la calificarea unui oţel ca oţel inoxidabil sau refractar se ia în considerare numai concentraţia cromului dizolvat în soluţiile solide pe bază de fier (ferită. în condiţii de temperatură ridicată. livrate sub formă de semifabricate prelucrate prin deformare plastică (table. În funcţie de reţeta de aliere utilizată la elaborare. iar simbolurile principalelor mărci standardizate din fiecare clasă sunt redate în tabelul 8. %Pm ≤ 0. au caracteristicile de calitate reglementate prin standardele SR EN 10088 şi STAS 3583 (care este încă în vigoare). conţinuturi foarte scăzute de impurităţi (%Sm ≤ 0. Oţelurile inoxidabile şi refractare Oţelurile capătă proprietatea de a fi inoxidabile (de a prezenta o rezistenţă ridicată la acţiunea mediilor agresive cu care vin în contact).5 %. prezintă caracteristici bune de rezistenţă la oxidare şi la coroziune în gaze şi au capacitatea de a asigura caracteristici mecanice convenabile sunt denumite oţeluri refractare. a căror rezistenţă la coroziune este determinată de compoziţia chimică şi de structura acestora şi oţelurile patinabile. austenită. Trebuie precizat că. 8.04 %) şi concentraţia 86 . sârme. această prescripţie este cuprinsă şi în SR EN 10020.5. Oţelurile rezistente la coroziune Oţelurile rezistente la coroziune (oţelurile anticorosive) pot fi clasificate. Oţelurile inoxidabile comerciale.. scap.6.0 %. oţelurile inoxidabile pot fi clasificate în: oţeluri aliate cu crom şi oţeluri aliate cu crom şi nichel.1. martensită) existente în structura acestuia.08 %. în funcţie de principalul factor care le asigură rezistenţa la acţiunea mediilor de lucru agresive. care precizează că oţelurile inoxidabile trebuie să aibă %Cm < 1. deoarece cromul este un element carburigen (v.6.7.

4.feritic Austenito . aşa cum rezultă din următoarele exemple: X6Cr13. molibden (%Mom = 0.. X2CrTi12. Mărcile de oţeluri comerciale din această clasă structurală corespund integral acestor prescripţii..6 %)...7. pentru îmbunăţăţirea tenacităţii şi prelucrabilităţii prin deformare plastică (Ni). Tabelul 8.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale masică de crom încadrată în una din următoarele reţete: %Crm = 11. pentru finisarea granulaţiei. X2CrMoTi29−4. Mo).. X2CrNbZr17. pentru creşterea refractarităţii şi comportării la fluaj (Al.. stabilizarea feritei şi mărirea rezistenţei la coroziune intercristalină (Nb. Si. X6CrAl3. X2CrAlTi18−2. X6Cr17.. aluminiu (%Alm ≤ 2 %).1 %). X3CrTi17. Principalele mărci de oţeluri inoxidabile Marca de oţel conform: SR EN 10088 STAS 3583 X6Cr13 X6Cr17 X3CrTi17 X2CrMoTi18−2 X6CrAl13 X12Cr13 X20Cr13 X30Cr13 X39Cr13 X50CrMoV15 X2CrNi18−9 X5CrNi18−10 X6CrNiTi18−10 X2CrMnNi17−7−5 X2CrMnNiN18−9−5 X2CrNiMo17−13−3 X1NiCrMoCu25−20−5 X6CrNiMoTi17−12−2 X2CrNiMoCuN25−6−3 X2CrNiMoCuWN25−7−4 7Cr130 8Cr170 8TiCr170 2TiMoCr180 7AlCr130 10Cr130 20Cr130 30Cr130 40Cr130 45VMoCr145 2NiCr185 5NiCr180 10TiNiCr180 2MoNiCr175 2CuMoCrNi250 10TiMoNiCr175 - Clasa structurală Feritic Feritic Feritic Feritic Feritic Ferito .3.. reţetele cu concentraţii mari de crom prezentând şi bune proprietăţi de refractaritate.18 % sau %Crm = 25. nichel (%Nim = 0.30 %. titan (%Tim = 0.8 %) şi/sau zirconiu (%Zrm = 0..3.8. în compoziţia acestor oţeluri se pot adăuga în diverse concentraţii şi alte elemente: siliciu (%Sim ≤ 1 %).0. Zr). niobiu (%Nbm = 0.5 %)..13 %.martensitic Martensitic Martensitic Martensitic Martensitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenito ..3.feritic 87 .. X6CrNi17−1.5 %).. X6CrMoNb17−1.. X2CrNi12.. %Crm = 17.0.1. Ti. X2CrMoTi17−1.. X6CrMo17−1.3.

5 %).1.. %Crm = 17.. V) sau pentru evitarea apariţiei fenomenelor de fragilitate la revenire (Mo). X4CrNiMo16−5−1.2. pentru finisarea granulaţiei. Principalele probleme care pot să apară la realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri sunt legate (v.13 %. prin folosirea unor tehnologii de sudare adecvate şi prin aplicarea unor TT postsudare. Si.. locale (la îmbinările sudate) sau globale (la întreaga construcţie sudată). singura modalitate tehnologică de a le influenţa caracteristicile de rezistenţă mecanică şi plasticitate constă în ecruisarea lor prin deformare plastică la rece. 7.015 %. nichel (%Nim = 1.04 %) şi concentraţia masică de crom încadrată în una din următoarele reţete: %Crm = 11.0 %. cum ar fi apariţia fazei σ în cazul menţinerilor îndelungate în intervalul de temperaturi 550. X90CrMoV18. aşa cum rezultă din următoarele exemple: X12Cr13.0. X7CrNiAl17−7.8 %). Oţelurile inoxidabile martensitice şi ferito-martensitice fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi au compoziţia caracterizată prin %Cm = 0..0 %). ca urmare. 8.40 min şi răcirea în aer. mărirea călibilităţii şi durificarea prin precipitare a acestor oţeluri (Ni. aceste probleme se pot rezolva prin alegerea corespunzătoare a MA pentru sudare. fig. X50CrMoV15.3. X20Cr13..6 %) şi/sau vanadiu (%Vm = 0. urmată de aplicarea unui TT de recoacere de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul adecvat obţinerii caracteristicilor dorite).. molibden (%Mom = 0. X105CrMo17. Mărcile de oţeluri comerciale din aceste clase structurale corespund integral prescripţiilor prezentate mai înainte.700 oC). X8CrNiMoAl15−7−2.5 %).24) de sensibiltatea lor ridicată la supraîncălzire (creşterea pronunţată a granulaţie în cazul încălzirii şi menţinerii lor la temperaturi mai mari de 900 oC) şi de tendinţa acestora spre fragilizare şi fisurare (atât datorită creşterii granulaţiei. Mo). cupru (%Cum = 1. pentru îmbunăţăţirea tenacităţii şi prelucrabilităţii prin deformare plastică (Ni). X5CrNiMo13−4..850 oC (temperaturile mai mari fiind recomandate la construcţiile sudate din oţeluri feritice cu concentraţii ridicate de crom). Oţelurile inoxidabile feritice au o sudabilitate relativ bună.. la orice temperatură în stare solidă. Nb.. o structură monofazică feritică (eventual.1. pentru îmbunăţăţirea rezistenţei la coroziune în anumite medii (Al.6. conţinuturi foarte scăzute de impurităţi (%Sm ≤ 0. cât şi datorită intervenţiei altor fenomene.. 88 . Cu).0. Cu... constând din încălzirea la ti = 750.3..2 %) pentru creşterea refractarităţii şi comportării la fluaj (Al. menţinerea la aceste temperaturi o durata τm = 30. aluminiu (%Alm ≤ 1.. caracteristicile de utilizare ale acestor oţeluri nu pot fi modificate prin aplicarea de TT cu schimbare de fază... %Pm ≤ 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Aceste oţeluri prezintă. X70CrMo15..1. niobiu (%Nbm = 0. X46Cr13. cu foarte mici cantităţi de carburi globulare uniform distribuite în matricea feritică) şi.08.6. X5CrNiCuNb16−4. în compoziţia acestor oţeluri se pot adăuga în diverse concentraţii şi alte elemente: siliciu (%Sim ≤ 1 %)......18 %.

. caracteristicile de rezistenţă mecanică înregistrând creşteri semnificative (Rp0.. uneori...3.2 %) aceste condiţii sunt uşor de întrunit. care măresc duritatea structurilor de revenire). Oţelurile cu conţinuturi scăzute de carbon (%C m < 0. care prezintă o capacitate particulară de creştere a caracteristicilor de rezistenţă mecanică prin aplicarea de TT. de la ti = 1025. prin aplicarea unui TT de revenire (la ti = 470...1 %) pentru asigurarea structurilor martensitice la răcirea în aer se impune alierea lor suplimentară cu nichel şi.8 %). X8CrNiMoAl15−7−2) şi sunt denumite oţeluri cu durificare prin precipitare (oţeluri PH – preciptation hardening).1050 oC) o structură martensitică cu conţinut scăzut de carbon. 7.) şi se produce un efect de durificare (îmbătrânire) important..6. Oţelurile PH cu %Nim = 3... în structura martensitică apar precipitate ale compuşilor intermetalici pe care îi formează elementele de aliere suplimentare (de tipul MoNi3. la oţelurile cu concentraţii mari de carbon (%Cm > 0.. datorită intervenţiei fenomenelor de stabilitate la revenire şi de durificare secundară (separararea unor carburi de crom fin dispersate.0. care se poate transforma în martensită (cu conţinut redus de carbon.17 %). iar caracteristicile mecanice ale structurilor de revenire pot indica prezenţa fenomenelor de fragilitate la revenire (v. cu cupru. cupru (%Cu m = 1...7.8 % au Ms << ta şi prezintă (la ta) după călire (în aer de la ti = 950. Procesele care au loc la revenirea structurilor de călire ale acestor oţeluri (bogat aliate cu crom şi alte elemente de aliere) diferă de procesele care au loc la revenirea structurilor de călire ale oţelurilor nealiate (v. X5CrNiCuNb16−4..6 %).60 J) şi de rezistenţă la coroziune. în timp ce la oţelurile cu conţinut scăzut de carbon (%Cm < 0..5 %).3 ore). caracterizată prin rezistenţă mecanică redusă şi plasticitate ridicată.08 %) şi conţinuturi ridicate de crom (%Cr m = 15.. scap...1050 oC) o structură austenitică. aliate suplimentar cu nichel (%Ni m = 3..1300 N/mm2)..... molibden (%Mo m = 0.0 %) şi/sau niobiu (%Nb m = 0.1. fără afectarea inadmisibilă a caracteristicilor de tenacitate (energia de rupere se menţine la niveluri KV = 40.. căpătând o structură martensitică sau ferito – martensitică...3). Oţelurile PH cu %Nim = 6... având rezistenţă mecanică scăzută şi 89 .Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Aceste oţeluri au concentraţia de crom suficient de scăzută în corelaţie cu concentraţia de carbon.. scap. încât transformarea alotropică Feγ ⇔ Feα nu este suprimată şi aceste oţeluri prezintă transformări de fază în stare solidă (în condiţii de echilibru termodinamic sunt posibile transformările de tipul austenită ⇔ ferită) şi se călesc în aer (sunt oţeluri autocălibile).5 %).4).3..2 = 800.5 % au Ms > ta şi prezintă după călire (în aer sau ulei. alcătuiesc o subdiviziune specială a oţelurilor inoxidabile martensitice (având ca mărci reprezentative X4CrNiMo16−5−1. aluminiu (%Al m = 0. X7CrNiAl17−7. În majoritatea cazurilor oţelurile din aceste clase structurale se utilizează în starea metalurgică conferită prin aplicarea unui TT de călire + revenire. NbNi3 etc. 5.630 oC şi τm = 1.1200 N/mm2 şi Rm = 1000..

prin aplicarea ulterioară a unui TT de revenire (la ti = 500...1. menţinerea la tco o durată τm = 7.. care au efecte negative majore asupra tenacităţii). aceste oţeluri au tendinţa de fragilizare la rece. iar după sudare trebuie aplicate TT care să confere îmbinărilor sudate structuri asemănătoare cu cea corespunzătoare MB..−80 oC.. dar oţelurile moderne au %Cm ≤ 0.10 %. dacă este posibil.. Oţelurile inoxidabile austenitice fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi nichel şi reprezint[ o clasă structurală de oţeluri cu proprietăţi deosebite: rezistenţă mare la coroziune în aer. Oţelurile inoxidabile martensitice cu %Cm > 0.. comportare paramagnetică şi o bună sudabilitate.. menţinerea la această temperatură o durată τm = 0. în apă şi în foarte mulţi agenţi chimici..6.5 ore) se obţin efecte de durificare prin precipitare similare celor tipice oţelurile PH cu %Nim = 3.1.. fiind recomandat TT de revenire la ti = 600. ca urmare.4 % sunt destinate confecţionării sculelor (cuţite. motiv pentru care oţelurile sunt denumite şi oţeluri austenitice tip 18−8.80 oC/oră.. alcătuit din călire martensitică şi revenire. BMT trebuie bine protejată în timpul sudării faţă de acţiunea nocivă a atmosferei înconjurătoare (prin utilizarea procedeelor de sudare în mediu de gaz inert).. această reţetă fiind modificată la oţelurile pentru − 90 . în mod obişnuit. N şi. conform indicaţiilor diagramei din figura 7. 8. Oţelurile inoxidabile martensitice şi ferito – martensitice cu %Cm < 0. instrumente chirurgicale etc.15 %.24. la realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri trebuie utilizate MA cu concentraţii scăzute de carbon şi conţinuturi minime de impurităţi (S.. %Cm ≤ 0.... la tco = −70.8 ore şi apoi reîncălzirea la ta) sau prin aplicarea unui TT de destabilizare a austenitei (constând din reîncălzirea oţelurilor la ti = 750...750 oC sau.5 ore. cu vr = 70.. pentru micşorarea stabiltăţii austenitei prin separarea unor particule de carburi de crom şi alte elemente de aliere şi apoi răcirea în apă).0. • reţeta de aliere de bază a acestor oţeluri prevede concentraţii masice de crom %Crm = 18..520 oC şi τm = 1...) şi instrumentelor de măsurare şi nu se utilizează la realizarea construcţiilor sudate.20 % (corespunzătoare oţelurilor inoxidabile) şi concentraţii masice de nichel %Nim = 8.5 % călite şi îmbătrânite. un TT complet. structura austenitică se ecruisează puternic prin deformare plastică la rece şi.4 % sunt sudabile.5.850 oC..1. deoarece. P. Compoziţia chimică a acestor oţeluri poate fi caracterizată astfel: • concentraţia masică de carbon este scăzută. tenacitate şi rezistenţă mecanică ridicate la temperaturi scăzute (până la –270 oC).02.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR plasticitate ridicată) prin aplicarea unui TT de călire la temperaturi scăzute (constând din răcirea oţelurilor. mai ales H. plasticitate mare. aceste oţeluri ridică probleme tehnologice la prelucrarea prin aşchiere sau prin deformare plastică..3.04 %.

medii foarte agresive etc. la temperaturi înalte. N).).7 %). molibdenul (%Mom = 2..15 % asigurându-le o bună rezistenţă la oxidare în medii uscate. manganul (%Mnm = 2. X6CrNiMoNb17−12−2.5. singura modalitate tehnologică de a le influenţa caracteristicile de rezistenţă mecanică şi plasticitate constă în ecruisarea lor prin deformare plastică la rece... 45 % (şi sunt denumite oţeluri tip 15−35. aşa cum rezultă din următoarele exemple: X10CrNi18−8....... urmată de aplicarea unui TT de recoacere de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul adecvat obţinerii caracteristicilor dorite).8.10 %).1 %) sau titanul (%Tim = 0.. X2CrNi18−9. • majoritatea oţelurilor austenitice crom-nichel au în compoziţie şi alte elemente de aliere decât carbonul. pentru îmbunăţăţirea rezistenţei la coroziune (Mo. azotul (%Nm = 0.3 %). Mo).. cromul şi nichelul (elementele reţetei de aliere de bază): siliciul (%Sim ≤ 1. Nb.7 %).25 %). temperaturi ridicate.... iar %Crm >15 % conferind oţelurilor rezistenţă la coroziunea (de tip elecrochimic) produsă de mediile active apoase. X6CrNiTi18−10. care se realizează cu %Crm = 15. Cu.). solubilitatea carbonului în austenită la această temperatură fiind mai mare decât concentraţia carbonului existent în aceste oţeluri şi. X12CrMnNiN18−9−5. %Crm = 12.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale aplicaţii speciale (caracterizate prin condiţii severe de lucru: solicitări mecanice cu intensităţi mari şi/sau aplicate dinamic..4.25 % şi %Nim = 15. deoarece probabilitatea declanşării proceselor de corodare electrochimică a structurii monofazice austenitice (cu %Crm = 10. 25−35 etc. efectele favorabile ale cromului se diminuează odată cu creşterea conţinutului de carbon al oţelurilor (care favorizează apariţia carburilor în structura acestora)..0. 20−25. ca urmare. cromul este elementul de aliere care conferă acestor oţeluri rezistenţă la coroziune şi la oxidare.. caracteristicile de utilizare ale acestor oţeluri nu pot fi modificate prin aplicarea de TT cu schimbare de fază.04 %) au structura de echilibru la ta complet austenitică. Ti) sau pentru stabilizarea structurii austenitice şi înlocuirea parţială a nichelului (Mn. niobiul (%Nbm = 0.. X3CrNiCu18−9−4.4 %).1. fiind elementul de aliere care le conferă structura austenitică şi asigură (în cazul când %Nim > 8 %) menţinerea unei astfel de structuri până la temperatura ambiantă (prin modificarea substanţială a poziţiei punctelor critice de transformare în stare solidă A1 şi A3). prezintă cea mai bună comportare în prezenţa mediilor agresive de lucru.. X2CrNiMo17−12−2. 91 . pentru creşterea refractarităţii şi comportării la fluaj (Si. Mărcile de oţeluri comerciale din această clasă structurală corespund integral prescripţiilor prezentate mai înainte.5.. cuprul (%Cum = 0.0 %) în astfel de medii este aproape nulă..12. Oţelurile cu conţinuturi reduse de carbon (%Cm ≤ 0.0.. Deoarece nu prezintă transformări în stare solidă. nichelul acţionează favorabil asupra rezistenţei la coroziune şi îmbunătăţeşte caracteristicile mecanice la temperaturi înalte ale oţelurilor.

după precipitarea intercristalină a carburilor de crom.. Pentru a le conferi o structură monofazică austenitică rezistentă la coroziune. constând în încălzirea oţelurilor la ti = 1000. se produce uniformizarea prin difuzie a concentraţiei cromului în cristalele de austenită. se aplică TT de călire de punere în soluţie (a carburilor). sărăcirea în crom a acestor margini este parţial compensată şi rezistenţa la coroziune a oţelului este puţin afectată. pentru care intensitatea sensibilizării la coroziune intercristalină a oţelului este maximă.13. • aşa cum se poate deduce examinând diagrama din figura 8. sub 450 oC difuzia elementelor care formează carburile nefiind posibilă. instabilă termodinamic şi. • viteza de difuzie a carbonului în austenită este mai mare decât cea corespunzătoare cromului şi. marginile (sărăcite în crom) ale cristalelor de austenită sunt atacate. pentru dizolvarea carburilor în austenită şi răcirea lor rapidă (în apă). creşte concentraţia în crom a marginilor acestor cristale. ca urmare. dacă semifabricatele sau piesele confecţionate dintr-un oţel cu această structură sunt supuse încălzirii (în procesul de prelucrare sau în cursul utilizării). astfel că. proces care prezintă următoarele particularităţi: • separarea carburilor apare numai în cazul încălzirii într-un interval critic de temperaturi (450 oC. iar dacă durata menţinerii este mai mare decât limita superioară a intervalului critic. această structură bifazică putând favoriza declanşarea proceselor de corodare a oţelurilor în prezenţa mediilor agresive. Aspectele prezentate sugerează şi principalele căi de acţiune pentru diminuarea susceptibilităţii oţelurilor inoxidabile austenitice faţă de coroziunea 92 . pentru fiecare temperatură situată în intervalul critic de temperaturi există un interval critic al duratei de menţinere.1100 oC.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Oţelurile cu conţinuturi de carbon mai mari (%Cm = 0. atunci când piesele realizate dintr-un astfel de oţel vin în contact cu un mediu agresiv de lucru.. aşa cum se poate observa în imaginile prezentate în figura 8. cantitatea de carburi precipitate este redusă. separarea intercristalină a carburilor de crom şi scăderea concentraţiei de crom de la marginile cristalelor de austenită diminuează rezistenţa la coroziune a oţelului. dacă durata menţinerii este sub limita inferioară a intervalului critic. pentru menţinerea structurii monofazice austenitice (până la ta).. marginile cristalelor de austenită îşi diminuează puţin concentraţia de crom şi diminuarea rezistenţei la coroziune a oţelului este mică.15 %) au structura de echilibru la ta alcătuită din austenită şi carburi de crom.. se produce separarea din austenită a carbonului în exces sub formă de carburi de crom. iar peste 850 oC austenita are capacitate ridicată de a dizolva carbon şi separarea carburilor nu mai este justificată termodinamic. structura monofazică astfel obţinută este alcătuită din austenită suprasaturată în carbon.12. ca urmare. 850 oC).04. fenomen numit coroziune intercristalină. 0. carbonul ajunge mai repede la marginile cristalelor de austenită şi formează carburile cu cromul din austenita situată în zonele adiacente acestor margini.

apariţia fenomenului este influenţată de următorii factori: − compoziţia chimică a BMT din care rezultă prin solidificare CUS (dependentă de compoziţia şi puritatea MB şi MA). fisurile formate la cald având caracter interdendritic şi fiind cauzate de prezenţa unor faze uşor fuzibile în zonele intercristaline ale structurii primare a CUS. creşterea concentraţiei cromului. Diagrama timp – temperatură − sensibilizare la coroziunnea intercristalină (TTS) a oţelului inoxidabil X10CrNi18−8 Oţelurile inoxidabile austenitice au o bună sudabilitate. 8. leagă carbonul în exces sub formă de carburi proprii şi asigură astfel menţinerea nealterată a concentraţiei cromului în cristalele de austenită (oţelurile inoxidabile austenitice microaliate cu titan. în timpul solidificării CUS. niobiu sau tantal.12. se observă că principalele probleme care pot afecta sudabilitatea oţelurilor austenitice crom-nichel sunt: fisurarea la cald şi fragilizarea indusă de formarea fazei σ .13. Fig. care. pentru ca separarea intercristalină a carburilor de crom să afecteze în mică măsură rezistenţa la coroziune a marginilor cristalelor de austenită şi/sau microalierea oţelurilor cu titan. siliciul. niobiu sau tantal sunt denumite oţeluri stabilizate). carbonul.04 %). carburi de titan şi niobiu. deoarece formează cu elementele de aliere tipice oţelurilor inoxidabile austenitice (nichel. niobiu) compuşi (sulfura de nichel. în 93 .Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale intercristalină: reducerea concentraţiei de carbon (%Cm ≤ 0. titan. sulful şi fosforul favorizează apariţia fisurării la cald.24. Microfotografia unei zone afectate de coroziunea intercristalină la o piesă din oţel inoxidabil austenitic X10CrNi18−8 Fig. având afinitatea faţă de carbon mai mare decât cromul. 8. pentru evitarea formării carburilor de crom în structura oţelurilor. Dacă se analizează diagrama structurală prezentată în figura 7. silicaţi) care sunt faze uşor fuzibile sau care formează cu fierul sau cu elementele de aliere eutectice uşor fuzibile. • Fisurarea la cald a CUS realizate prin sudare se produce la temperaturi ridicate (peste 1200 oC).

apariţia fazei σ (sigmatarea) şi fragilizarea care o însoţeşte sunt favorizate de prezenţa unor elemente de aliere ca Mo. prin realizarea următoarelor etape: γ → γ + α → γ + α + σ → γ + σ. iar dacă structurile sunt austenito − feritice.. denumite şi oţeluri duplex. vanadiul şi molibdenul împiedică fisurara la cald. menţinerea la această temperatură o durată τm = 2. dacă MB sau CUS au structura complet austenitică. Oţelurile inoxidabile austenito – feritice sau ferito – austenitice. direct din austenită .. faza σ apare (mai uşor) în aceleaşi zone.5 %. siliciu) şi diminuarea pericolului de formare a eutecticelor uşor fuzibile.4.24. carbonul etc.. Aceste oţeluri combină bunele proprietăţi ale oţelurilor inoxidabile feritice şi austenitice.. iar prezenţa austenitei conferindu-le o bună ductilitate şi tenacitate. 8.. fosfor. faza σ apare (mai greu) după sudare.900 oC. prin realizarea următoarelor efecte: finisarea structurii (ferita cristalizează înaintea austenitei şi împiedică formarea structurilor dendritice grosolane)...) sub formă de compuşi greu fuzibili sau care formează cu fierul sau cu elementele de aliere eutectice greu fuzibile. Si. relaxarea tensiunilor mecanice care apar în timpul cristalizării primare a CUS (la temperaturi înalte..1. − prezenţa feritei în structura CUS (într-un conţinut procentual de 3. raportul preferat al conţinuturilor procentuale de ferită şi austenită în structura oţelurilor de acest tip este cel unitar (%α ≅ 50 % şi %γ ≅ 50 %).2 % şi %Cum ≤ 2 %. Primele oţeluri duplex realizate au avut compoziţia: %Cm ≤ 0. Ti şi de procesele de deformare plastică la rece şi pot fi înlăturate aplicând după sudare (sau după operaţiile de prelucrare prin deformare plastică la rece) un tratament termic constând din încălzirea zonei sigmatate la ti ≅ 1000 oC. prin realizarea următoarelor etape: γ + α → γ + α + σ → γ + σ. ferita are rezistenţa la deformare mai mică decât austenita şi. fixând elementele nocive (sulful. prezenţa în structură a feritei asigurându-le niveluri ridicate ale rezistenţei mecanice şi rezistenţei la coroziune.4 %) împiedică fisurarea la cald. fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi nichel şi reprezintă o clasă structurală de oţeluri utilizată relativ recent (cu toate că primele oţeluri duplex au apărut încă din 1930) la fabricarea aparaturii tehnologice de presiune şi a construcţiilor sudate..4 ore şi răcirea în aer. ferita este faza care se deformează uşor şi ajută la diminuarea nivelului energetic al câmpului de tensiuni care apare datorită sudării) şi dizolvarea elementelor nocive (sulf. Nb..ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR timp ce manganul. în zonele încălzite la 600. %Mom = 1. wolframul.6. %Crm = 22. compus intermetalic FeCr caracterizat prin duritate ridicată şi fragilitate accentuată. ca urmare. la realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri s-a constatat că structurile realizate în CUS şi ZIT nu mai prezintă raportul unitar al conţinuturilor procentuale de ferită 94 . %Nim = 4. Fragilizarea prin faza σ se produce atunci când în îmbinările sudate apare faza σ...04 %.

este necesar ca MA utilizate la sudare să fie supraaliate cu nichel (MA trebuie să aibă %Nim ≅ 9 %. oţelurile duplex putând fi utilizate pentru confecţionarea pieselor. iar caracteristicile de rezistenţă la coroziune ale îmbinărior sudate sunt nesatisfăcătoare. care au în mod obişnuit %Nim = 5..26 %. Rezistenţa la coroziune a oţelurilor duplex din generaţia a doua este mai bună decât a oţelurilor inoxidabile austenitice. mai ales dacă nu este posibilă aplicarea de TT postsudare. asigurând menţinerea raportului unitar al conţinuturilor procentuale de ferită şi austenită în zonele caracteristice ale îmbinărilor sudate ale echipamentelor trehnologice sau construcţiilor realizate din astfel de materiale.X3CrNiMoN27−5−2. tenacitatea oţelurilor duplex are nivelul situat între nivelurile corespunzătoare oţelurilor inoxidabile austenitice şi feritice. respectarea acestei prescripţii asigurând formarea şi menţinerea cantităţii corespunzătoare de austenită în structura CUS. iar sudarea fără MA sau cu pMA scăzute (valori mari ale pMB) nu este recomandată (trebuie evitată). construcţiilor şi echipamentelor care funcţionează la temperaturi superioare temperaturii de –50 oC (în condiţii de frig climatic sau industrial)..04 %. X2CrNiMoN25−7−4... %Crm = 24. %Nim = 6. de tipul unor compuşi intermetalici cu conţinuturi ridicate de crom şi molibden sau nitruri de fier şi/sau de elemente de aliere) care fragilizează structura şi micşorează rezistenţa la coroziune a acesteia.5. %Cum ≤ 2.. 95 .1. iar rezistenţa la tracţiune şi limita de curgere sunt aproximativ de două ori mai mari decât ale oţelurilor inoxidabile austenitice.8 %.0.. spre deosebire de MB. Pentru realizarea unor îmbinări sudate de calitate la realizarea aparatelor tehnologice sau construcţiilor metalice din oţeluri duplex se recomandă a se avea în vedere următoarele aspecte: • pentru a obţine CUS cu caracteristici corespunzătoare.4 % . aşa cum rezultă din următoarele exemple: X2CrNiN23−4... constatându-se că el îmbunătăţeşte rezistenţa mecanică şi rezitenţa la coroziune şi contribuie la formarea austenitei din ferită la temperaturi ridicate.X2CrNiMoN22−5−3.X2CrNiMoCuN25−6−3.7. A doua generaţie de oţeluri duplex a avut compoziţia chimică caracterizată prin %Cm ≤ 0. azotul a fost utilizat pentru înlocuirea parţială a nichelului ca element austenitizant. dar nefiind recomandate pentru echipamentele şi aparatele tehnologice destinate aplicaţiilor criogenice.. MA cu compoziţie apropiată de a MB se utilizează numai în cazul când se efectuează TT postsudare pentru rectificarea structurilor din CUS şi ZIT.5 %). %Mom = 3.0 %).5 % şi %Nm = 0. Mărcile de oţeluri comerciale din această clasă structurală corespund integral prescripţiilor prezentate mai înainte. X2CrNiMoCuWN25−7−4..30 % (unele conţinând şi %Wm = 0..15.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale şi austenită. • în procesul de sudare se produc fenomene metalurgice de precipitare în CUS şi ZIT a unor faze dure (faze δ..5.

semifabricatelor laminate finite (profile pline şi fasonate. destinate fabricării produselor prin deformare plastică la cald. 8. uneia din clasele structurale anterior prezentate: feritică.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fenomenele de precipitare se produc în principal în zonele feritice ale structurii CUS şi ZIT. O aplicaţie în care alegerea oţelurilor termorezistente ridică probleme interesante o constituie fabricare ţevilor pentru cuptoarele instalaţiilor de piroliză din combinatele petrochimice. deoarece. wolfram.1100 oC) se utilizează oţelurile refractare (termorezistente) speciale. iar rezistenţa mecanică la temperaturi ridicate se asigură oţelurilor prin alierea cu crom. oţelurile inoxidabile prezintă şi o bună refractaritate (mai ales. dacă aplicaţiile în care sunt utilizate se caracterizează prin temperaturi de lucru nu prea mari. Al2O3. iar precipitarea nitrurilor se produce mai intens dacă MB nu are un conţinut suficient de azot (care să determine formarea şi stabilizarea austenitei) sau dacă nu se folosesc MA supraaliate cu nichel. 12NiCr250. SiO2. Pentru aplicaţiile tehnice la care temperaturile de lucru sunt foarte ridicate (550. 40SiNiCr250. deoarece elementele de aliere difuzează mai uşor în această fază.1. peste care se manifestă cu intensitate mare fenomenul de fluaj)..35.. 12SiNiCr360 şi 10TiAlCrNi320 (aparţinând clasei structurale a oţelurilor aliate austenitice). 12TiNiCr180. Pentru această aplicaţie singurele oţeluri care dau rezultate bune sunt oţelurile austenitice crom – nichel tip 15−35. martensitică sau austenitică. în funcţie de compoziţia lor chimică. 15SiNiCr250. de tipul Cr2O3. în general sub 550 oC).5.) şi barelor forjate. 10AlCr240 (aparţinând clasei structurale a oţelurilor aliate feritice). 20VNiMnCr120. 15SiNiCr200. 96 . rezistenţa la oxidare este conferită oţelurilor de alierea cu crom şi este îmbunătăţită de alierea suplimentară cu siliciu şi aluminiu (elemente care asigură formarea pe suprafetele pieselor realizate din astfel de oţeluri şi exploatate la temperaturi ridicate a unui strat compact şi aderent de oxizi. nichel. ţevi prin care circulă hidrocarburi şi care au domeniul temperaturilor de lucru [700 oC.45 %. molibden. vanadiu (care durifică oţelurile prin formarea de carburi stabile. principalele mărci de astfel de oţeluri (simbolizate în acelaşi mod ca şi oţelurile aliate pentru construcţia de maşini cuprinse în STAS 791) sunt: 10AlCr70.0. iar solubilitatea azotului în ferită este mai scăzută decât în austenită. având calitatea reglementată de STAS 11523. aşa cum s-a arătat anterior. 900 oC]. ce protejează materialul împotriva oxidării în profunzime). micşorează tendiţa de fragilizare la cald a acestora şi/sau le măresc temperatura de recristalizare primară. s-a constatat că apariţia fazelor δ este determinată de menţinerile îndelungate la temperaturi ridicate.. 20VNiWMoCr120 (aparţinând clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice). Oţelurile refractare (termorezistente) pot aparţine. benzi. 10AlCr180.6. table. cu conţinuturile de carbon %Cm = 0.. sârme etc. 20−25 sau 25−35.

care au în compoziţie şi mici cantităţi de carbon (%Cm = 0. niobiu (%Nbm = 3…5 %). impunând fabricarea ţevilor prin turnare centrifugală.15.45 % a fost adoptată ţinând seama că. Dependenţa dintre viteza de fluaj şi concentraţia de carbon la oţelurile austenitice crom – nichel tip 15–35 Fig.. aşa cum arată diagramele din figurile 8. celelalte componente contribuind la creşterea rezistenţei mecanice la cald şi asigurarea unei bune comportări la fluaj. le asigură o foarte bună rezistenţă la oxidare. Soluţia folosirii unor oţeluri cu %Cm = 0. zirconiu etc. conţinutul ridicat de carbon diminuează prelucrabilitatea prin deformare plastică a acestor oţeluri. datorită numărului mare de componente aceste materiale sunt denumite superaliaje. wolfram (%Wm = 3…5 %). fier (%Fem = 2…12 %).25 %). titan.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale având structura de echilibru la ta alcătuită din austenită şi carburi. împreună cu siliciul şi aluminiul.35.14 şi 8. nichelul asigură acestor aliaje o rezistenţă excepţională la coroziune în medii puternic reducătoare.14. dar nu afectează inadmisibil sudabilitatea acestor oţeluri (cu anumite precauţii tehnologice ţevile pentru cuptoarele instalaţiilor de piroliză pot fi sudate). 8. ca urmare. 8.15.. aceste oţeluri prezintă viteze de fluaj minime şi rezistenţe tehnice de durată (fluaj) maxime şi au tendinţă redusă de carburare în prezenţa mediilor de hidrocarburi (carburarea ţevilor şi. siliciu (%Sim < 2 %).01…0. se utilizează aliaje speciale Ni−Cr ( %Nim = 45…70 % şi %Crm = 12…. aluminiu. Dependenţele dintre rezistenţa tehnică de durată şi concentraţia de carbon la oţelurile austenitice crom – nichel tip 15–35 şi 25–20 Pentru aplicaţiile în care mediul de lucru este foarte agresiv şi/sau temperaturile de lucru sunt ridicate. creşterea excesivă a cantităţii de carburi în structură fiind una din principalele cauze care produc degradarea ţevilor).0.05 %) şi alte elemente de aliere: molibden (%Mom = 2…25 %. Fig. iar cromul. 97 .

8. rezistenţă determinată de formarea pe suprafaţa produselor realizate din astfel de oţeluri.6…6.04 %. durificate prin precipitarea unor compuşi chimici. dacă oţelurile sunt livrate 98 .30….0…1 %Nbm = 3…4 %. 0. %Alm = 4…5 5 % Superaliajele au structura alcătuită din soluţii solide ale componentelor.5 %. contribuie la creşterea rezistenţei mecanice.25…0.12…0. ce pasivează produsele (reduc viteza de coroziune uniformă la valori apropiate de 0 mm/an).3 ani cu atmosfera înconjurătoare. Hastelloy.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabel 8.Fe)3Al.8. prin interacţiunea lor timp de 1..02…. %Fem = 3…4 15…17 0.2.25 %). prin duritatea.0…2. vanadiul (%Vm = 0. % Alte elemente %Mom %Com max. Superaliajele sunt cunoscute sub denumirile comerciale.. %Alm = 0 1 2 1 6% 5. %Pm ≤ 0. sunt slab aliate cu crom (%Crm = 0.6…1. 18…22 %Tim = 1…1. %Fem = 30…33 %. cu care firmele producătoare le-au lansat pe piaţă. 58 min. a unor pelicule (patine) de oxizi şi sulfat complex de fier.. oţelurile aparţinând acestei categorii au concentraţiile de carbon scăzute (%Cm ≤ 0. compacte.5…5.060 %). 12…15 %Tim = 2…3 %. cu caracteristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8. 0 % 8.02…. %Pm ≤ 0.10 %). nichel (%Nim ≤ 0..%Sim =1. zirconiu (Zrm ≤ 0.65 %).12 %) şi titanul (%Tim = 0. 8. conţinuturile de impurităţi ale acestor oţeluri sunt limitate la nivelurile %Sm. dacă oţelurile sunt complet dezoxidate (calmate) la elaborare. fineţea mare şi gradul lor de dispersie ridicat.015….5…1.0. tenace şi aderente la suprafaţa produselor. care se comportă ca nişte straturi autoprotectoare. 70 55…65 45…50 50…55 42…43 50…55 %Crm 20…23 14…17 15…19 20…23 18…21 12…14 14…15 Compoziţia chimică. respectiv. cum ar fi Ni3Nb.Ti) sau (Ni.02 %).16 %). cum ar fi aluminiul (%Alm ≥ 0.8 0 10 % max.035 %.0…1 1. %Sm. molibden (Mom ≤ 0. Ni3(Al. Incoloy.15 %) şi conţin mici cantităţi de elemente care fixează azotul sub formă de nitruri stabile. niobiul (%Nbm = 0.%Sim = 0 0 1 1 3% 3.%Tim = 2…3 % 10 %Wm = 4…5 %. Compoziţiile chimice de bază ale unor superaliaje refractare Denumirea comercială INCONEL 625 INCONEL X 750 HASTELLOY C HASTELLOY X WASPALLOY NIMONIC 901 NIMONIC 105 %Nim min. cele mai cunoscute tipuri de aliaje din această clasă fiind: Inconel. %Fem = 5…9 % . Pentru a realiza o astfel de comportare.55 %). Nimonic etc.6. cupru (%Cum = 0. Oţelurile patinabile Oţelurile din această categorie prezintă rezistenţă ridicată la coroziunea atmosferică.1.0.30 %). %Fem = 17…20 %.5…5.0.8…1.%Tim = 2…3 1 2 % 4. 8. care.

99 .06…0. prevede mărcile RCA 370 şi RCB 510. matriţe pentru prelucrarea oţelurilor sau maselor plastice. filiere etc. Principalele aplicaţii tehnice în care se utilizează semifabricatele sub formă de table..15 %).06. deoarece acesta poate participa ca element activ la formarea peliculelor de pasivare. structurile portante şi de închidere ale halelor industriale şi unele recipiente sub presiune. Caracteristicile fizico − mecanice şi tehnologice ale oţelurilor din această categorie sunt similare celor ale oţelurilor de uz general echivalente din punctul de vedere al mărcii şi clasei de calitate. nicovale pentru forjat. lemn. nefiind încă abrogat. oţelurile din această categorie prezintă o bună sudabilitate. realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri nu ridică probleme tehnologice deosebite. macaralele. iar STAS 500/3 care reglementează acelaşi domeniu. Standardul SR EN 10155 prevede mărcile S235W şi S355W. iar S355W se poate livra şi în varianta S355WP.15 %). 8. eventual. dacă carbonul echivalent. 8. rabotare şi mortezare. cuţite pentru foarfeci. cum ar fi: stâlpii pentru reţelele electrice de înaltă tensiune. alezoare. vagoanele de cale ferată. concentraţia fosforului fiind mărită la unele oţeluri (la nivelul %Pm = 0.3)..Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale în altă stare decât cea calmată. J2 şi K2. pentru confecţionarea sculelor de prelucrare prin deformare plastică la rece sau la cald a diferitelor materiale (dălţi.2. fonte. freze.2. fie în starea realizată prin laminare obişnuită (cu sau fără TT de normalizare aplicat ulterior laminării). benzi sau profile laminate din astfel de oţeluri sunt construcţiile metalice şi mecanice (supuse în exploatare la coroziune atmosferică la temperatura ambiantă). iar dacă condiţia nu este îndeplinită se recomandă sudarea cu preîncălzire şi. burghie. semnificaţiile simbolurilor fiind cele precizate în scap. dornuri.44 %. materiale plastice etc. iar produsele realizate din acestea nu se tratează termic.) destinate prelucrării prin aşchiere a semifabricatelor şi pieselor din diverse materiale (oţeluri. iar conţinuturile de impurităţi sunt limitate. aplicarea recoacerii de detensionare ca TT postsudare. Deoarece conţinuturile de carbon şi alte elemente de aliere sunt scăzute.0. Semifabricatele din astfel de oţeluri se livrează fie în starea obţinută prin laminare normalizantă. cu conţinut ridicat de fosfor (%Pm = 0. piatră.. determinat cu relaţia (8. poansoane. oţelurile SxxxW se pot livra în clasele de calitate J0. Oţelurile pentru scule Oţelurile din această clasă se utilizează pentru confecţionarea sculelor (cuţite pentru strunjire.7.). îndeplineşte condiţia %Ce ≤ 0. tarozi.

1.) şi pentru realizarea elementelor active (care trebuie să prezinte durabilitate ridicată) ale instrumentelor de măsurare şi verificare a dimensiunilor pieselor (rigle. ceea ce impune ca. 8. care pot fi formulate astfel: • oţelurile trebuie să prezinte duritate ridicată (mai mare decât duritatea materialelor semifabricatelor sau pieselor care se se prelucrează cu sculele confecţionate din ele) şi tenacitate suficientă (pentru ca tăişurile şi corpul sculelor să poată prelua solicitările mecanice la care sunt supuse în timpul utilizării lor pentru prelucrarea semifabricatelor sau pieselor. vârfuri de centrare pentru maşini – unelte. 5. • oţelurile trebuie să-şi menţină duritatea ridicată şi în urma încălzirii lor datorită frecărilor ce apar între scule şi semifabricatele sau piesele supuse prelucării.2.7. chei fixe.1. micrometre. calibre etc.65. se impune ca oţelurile să prezinte o bună stabilitate la revenire şi/sau să fie aliate cu elemente care să le asigure durificarea secundară (v. deoarece încălzirile sculelor călite martensitic au efectele unor reveniri. 5. fără apariţia unor fenomene nedorite de fisurare sau rupere fragilă)..). astfel ca zona de la suprafaţa sculelor durificată prin călire să fie suficient de extinsă (adâncă) şi să permită ascuţirea repetată a acestora. oţelurile pentru scule să fie (de obicei) hipereutectoide. oţelurile din această clasă trebuie să corespundă mai multor condiţii generale. scap. instrumente chirurgicale etc. • oţelurile trebuie să aibă o bună călibilitate.). pentru fabricarea unor piese rezistente la uzare (de la maşinile textile. ferăstraie pentru lemn. maşinile agricole etc. pentru fabricarea unor unelte şi instrumente de lucru (şurubelniţe..ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR punctatoare.).25 %) şi conţinuturile de impurităţi limitate la nivelurile corespunzătoare oţelurilor de calitate. scap.2).4). În corelaţie cu destinaţia lor. structura lor de echilibru la ta este alcătuită din perlită şi 100 . scule de tragere la rece a materialelor metalice etc. ţinând seama că duritatea martensitei creşte odată cu concentraţia de carbon a oţelului supus călirii (v.2). • oţelurile trebuie să prezinte sensibilitate redusă la deformare şi/sau fisurare prin călire şi să aibă tendinţă mică de decarburare superficială în timpul prelucrărilor şi TT la care sunt supuse în procesul tehnologic de realizare a sculelor (deoarece micşorarea concentraţiei carbonului în stratul superficial diminuează călibilitatea şi capacitatea de călire – v. Fiind în marea majoritate oţeluri hipereutectoide. şublere. scap.2. Oţelurile carbon pentru scule Oţelurile din această categorie au concentraţia de carbon ridicată (%Cm = 0. ace de trasare. fără ca duritatea tăişurilor să se micşoreze inadmisibil. duritatea ridicată se asigură prin aplicarea unui TT final de călire martensitică a sculelor. 7.

6. încadrarea lor în condiţiile generale anterior formulate se prezintă astfel: • oţelurile prezintă sensibilitate ridicată la decarburarea superficială şi la fisurarea prin călire. Semifabricatele din astfel de oţeluri se realizează prin deformare plastică la cald şi se livrează în starea structurală (cu perlită globulară) conferită de aplicarea unui TT de recoacere de globulizare a cementitei (numită şi recoacere de înmuiere).Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale cementită secundară (dispusă sub formă de reţea la marginea formaţiunilor perlitice – v. principalele mărci de oţeluri sunt: OSC7. • sculele realizate din astfel de oţeluri au duritatea (după TT final) 55. După aducerea la configuraţia dorită. scap. 101 . bine detensionată şi cu duritate ridicată (55. care conferă oţelurilor o bună prelucrabilitate prin deformare plastică şi prin aşchiere. călire la temperaturi scăzute. pentru obţinerea unei structuri cu perlită globulară..3).60 HRC).. eventual. 6. pentru obţinerea unei structuri martensitice cu conţinuturi minime de austenită reziduală. scap. sculele realizate din astfel de oţeluri se supun unui TT final alcătuit din: • călire martensitică.5). semnificaţia simbolurilor fiind cea precizată în scap. limitarea vitezelor de aşchiere şi/sau răcirea sculelor în cursul utilizării lor pentru diverse prelucrări). Pentru îndeplinirea condiţiilor generale anterior formulate. • revenire joasă (la ti = 150..3. în procesul tehnologic de realizare a sculelor din astfel de oţeluri se pot include următoarele TT: • normalizarea (v.2).5).200 oC).. Deoarece creşterea concentraţiei masice de carbon şi aplicarea de TT sunt singurele căi de acţiune pentru asigurarea caracteristicilor de utilizare ale acestor oţeluri..0 %).3.60 HRC.2. pentru creşterea durităţii şi. simbolul OSC10 corespunde unui oţel carbon pentru scule având concentraţia masică medie de carbon %Cm = 1. • călibilitatea acestor oţeluri corespunde unui indice J 5 – 55/60.. OSC11 şi OSC12. pentru finisarea granulaţiei şi obţinerea unei structuri cvasieutectoide (fără reţea de cementită secundară). OSC8. Gradul moderat de îndeplinire a condiţiilor limitează utilizarea acestor oţeluri la fabricarea sculelor cu forme simple şi dimensiuni caracteristice nu prea mari şi impune o serie de restricţii privind regimurile tehnologice de lucru cu sculele confecţionate din astfel de oţeluri (de exemplu. • recoacerea de globulizare a cementitei (v. pentru obţinerea unei structuri cu martensită de revenire (v.. scap. tabelul 4. care se menţine numai dacă acestea nu se încălzesc (în timpul utilizării) la temperaturi mai mari de 150. Oţelurile din această categorie au calitatea reglementată prin STAS 1700.200 oC. OSC10.. 8.2 (de exemplu. OSC9. 6.

0 %).. calitatea şi simbolizarea acestor oţeluri sunt reglementate de STAS 3611.. 105CrW20 şi 117VCr6.2.2.200 oC).8. vanadiul (%Vm = 0..03 % şi sunt slab...1. molibdenul (%Mom = 0. cromul (%Crm = 0.2.2 %).3 %) şi manganul (%Mnm = 0.. Oţelurile aliate pentru scule aşchietoare. ce corespund unor oţeluri aliate din clasa structurală ledeburitică (cu structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi carburi primare şi secundare).0.. siliciul %Sim = 0.2. Ca şi a oţelurile de tipul precedent. 90VCrMn20..1 %).65 HRC).00 %). 8.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8.2.12. bine detensionată şi cu duritate ridicată (58.2..8. 31VCr8... Oţelurile aliate pentru scule rezistente la şoc. Calitatea acestor oţeluri este reglementată de STAS 3611.. 165VWMoCr115 şi 200Cr115.8. cum ar fi cromul (%Crm = 1.0 %).2 %).7.60 %.2.8 %).2 %) şi manganul (%Mnm = 0.. %Sm ≤ 0. 100VMoCr52... conţinuturile de impurităţi limitate la nivelul %Pm.7.2.6. molibdenul (%Mom = 0.2. Oţelurile aliate pentru scule Oţelurile din această categorie au compoziţia chimică corelată cu destinaţia şi caracteristicile de utilizare ale sculelor care se confecţionează din ele.4. Semifabricatele din aceste oţeluri sunt realizate prin deformare plastică la cald şi sunt livrate în starea structurală (cu perlită globulară) obţinută prin aplicarea unei recoaceri de înmuiere.0 %)..4. wolframul (%Wm = 0. pentru diminuarea conţinutului de austenită reziduală din structură) şi revenire joasă (la ti = 150. vanadiul (%Vm = 0. ce corespund unor oţeluri aliate (hipereutectoide) din clasa structurală perlitică (cu structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi carburi secundare) şi 155MoVCr115.7.. 31VMoCr29. principalele mărci fiind: 90VMn20....0.2 %). 36VSiWMnCr53.1. conţinuturile de impurităţi limitate la nivelul %Pm.. unelte de mână şi scule de prelucrare prin deformare plastică la cald au concentraţiile de carbon %Cm = 0..15. 105MnCrW11. 8. nichelul (%Nim = 1. mediu sau înalt aliate cu diverse elemente. care recomandă o simbolizare similară celei utilizate de STAS 791 pentru oţelurile aliate destinate pieselor pentru construcţia de maşini..1.4.25. TT final la care sunt supuse sculele confecţionate din astfel de oţeluri este alcătuit (ca şi în cazul sculelor din oţeluri carbon) din călire martensitică (urmată uneori de călire la temperaturi scăzute.03 % şi sunt slab sau mediu aliate cu elemente ca wolframul (%Wm = 1. oţelurile de acest 102 ..1..8 %). 55MoCrNi10 şi 55VMoCrNi17.1.1.0 %)... scule (rezistente şi foarte rezistente la uzare) de prelucrare prin deformare plastică la rece şi instrumente de măsurare sau verificare au concentraţiile de carbon ridicate (%Cm = 0..1.2. care cuprinde ca principale mărci: 30VCrW85.2..8.5. pentru obţinerea unei structuri cu martensită de revenire.. %Sm ≤ 0.. putându-se distinge tipurile prezentate în continuare..1.

iar încălzirile la care sunt supuse sculele în timpul utilizării (pentru deformarea plastică la cald a materialelor metalice) echivalează cu aplicarea unor reveniri înalte.78 %. deoarece structurile obţinute prin TT final aplicat acestor scule îşi menţin duritatea ridicată (60.5 %.5. Rp5. deoarece la aceste oţeluri aliate se manifestă fenomenele de stabilitate la revenire şi de durificare secundară).3. cu următoarea compoziţie: %Cm = 0.. concentraţii minime de wolfram şi aliate suplimentar cu molibden (care suplineşte lipsa wolframului).550 oC). %Wm = 17.2. Pornind de la această reţetă s-au dezvoltat toate variantele de oţeluri rapide utilizate în tehnică: • oţelurile economice..0.....2.5. urmat de un număr convenţional (fără semnificaţie privind compoziţia sau caracteristicile oţelurilor).70.5. element de aliere scump).5 % şi %Vm = 1.95. ce produc transformări structurale (trecerea martensitei de revenire în sorbită de revenire) însoţite de modificări dimensionale (nepermise) şi de micşorarea durităţii.. Rp9. cu concentraţii mai ridicate de carbon..5.2.. %Vm = 1. cu compoziţia: %Cm = 0.2 % şi %Mom = 8.05 %.... marca reprezentativă fiind Rp9. Compoziţia chimică de bază a oţelurilor rapide corespunde mărcii Rp3: %Cm = 0.2. pentru obţinerea unei structuri (apropiată de echilibru) cu sorbită de revenire şi duritatea 40... %Wm = 2..95...1.4..9 %. Rp2.3. %Crm = 3..... 103 .5 %.5 %.5 % şi %Mom = 2.65 HRC) până la temperaturi de 600...5..0. deoarece se obţine o structură (cu martensită de revenire) instabilă..1..0 %.... cum ar fi nichelul şi manganul) este dictată la oţelurile de acest tip de necesitatea obţinerii unor scule cu tenacitate ridicată (rezistente la şocuri mecanice sau termice repetate) şi care să nu se decarbureze uşor în cazul utilizării lor (la temperaturi ridicate) pentru prelucrarea prin deformare plastică la cald a materialelor metalice.. Oţelurile de acest tip au calitatea reglementată de STAS 7382 şi se simbolizează folosind grupul de litere Rp.0.8. 8. Rp4. Sculele confecţionate din acest tip de oţeluri se supun unui TT final de îmbunătăţire (călire martensitică urmată de revenire înaltă. %Crm = 3. marca reprezentativă fiind Rp11. Rp10 şi Rp11. la ti = 500.5 %. la sculele confecţionate din astfel de oţeluri nu se recomandă aplicarea TT de călire martensitică + revenire joasă. %Vm = 2..4.50 HRC (menţinută la acest nivel ridicat. • oţelurile aliate suplimentar cu molibden (pentru a înlocui parţial wolframul.18 %..05 %.2 %.7.. principalele mărci fiind Rp1.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale tip aparţin clasei structurale a oţelurilor aliate (hipoeutectoide) perlitice (cu structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi ferită).650 oC.1..4. %Crm = 3. Rp3.0. %Wm = 1. Utilizarea unor concentraţii relativ mici de carbon (ca şi alierea cu unele elemente.2.. Oţelurile rapide sunt destinate în principal confecţionării sculelor aşchietoare care permit prelucrarea cu viteze mari de aşchiere a materialelor metalice.

. 8.. de tipul celei prezentate în micrografia din figura 8. în cursul încălzirii şi menţinerii la ti... marca reprezentativă fiind Rp1.4. Microstuctura oţelurilor rapide după călirea de la ti = 1200. o structură alcătuită din austenită. aşchiere etc. Ms << ta şi în urma călirii se obţine o structură alcătuită din austenită şi carburi primare. • 2.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • oţelurile aliate suplimentar cu cobalt (element care măreşte vrc şi temperaturile caracteristice Ms şi Mf ale oţelurilor şi permite simplificarea TT final al sculelor). %Crm = 3. 6.. repetarea revenirii conducând la diminuarea cantităţii de austenită netransformată şi obţinerea unei structuri finale. scap.1.16.17. Oţelurile rapide aparţin clasei structurale a oţelurilor aliate ledeburitice.580 oC..5 %.17.0. stabilitatea austenitei scade (Ms creşte) şi aceasta se transformă în martensită foarte fină.5). %Wm = 9.1300 oC.. TT final la care sunt supuse sculele din oţeluri rapide este alcătuit din: • călire martensitică (într-un singur mediu. deoarece oţelurile rapide au temeratura Ms << ta.9.. cu compoziţia: %Cm = 0.. %Vm = 2. semifabricatele obţinute după aceste operaţii având structura alcătuită din perlită globulară şi carburi primare. Lingourile cu această structură se supun forjării (la cald) pentru distrugerea scheletului ledeburitic şi sfărâmarea carburilor primare pe care acesta le conţine şi apoi unei recoaceri de înmuiere. carburi secundare şi un schelet ledeburitic (v..4..10 %.16.6 %. o parte din elementele de aliere se separă din austenită sub formă de carburi. întreruptă sau în trepte – v. aşa cum se poate observa pe micrografia prezentată în figura 8... cu martensită de revenire fină şi carburi globulare uniform distribuite în aceasta.0 %.1300 oC 104 Fig.. structura de echilibru la ta a lingourilor turnate din astfel de oţeluri şi răcite foarte lent fiind alcătuită din perlită sorbitică. Fig.5.3) de la ti = 1200. 8. carburi secundare şi un schelet ledeburitic.5 % şi %Com = 5. scap.4 cicluri de revenire la ti = 530. cu duritate ridicată (numită hardenită). 7.) pentru obţinerea sculelor cu configuraţia şi dimensiunile dorite. Lingourile obţinute în condiţii industriale (răcite rapid la solidificare) prezintă la ta. Microstructura sculelor din oţeluri rapide după TT final .2.. semifabricatele cu această stare structurală se pot prelucra (prin deformare plastică la cald. deoarece austenita din structura la ti conţine concentraţii mari de elemente de aliere dizolvate....

piese cu dimensiuni şi mase mari etc.8. după ciclul primar de călire.6. pentru durificarea superficială suplimentară a acestora. 8.) utilizarea semifabricatelor turnate din oţel rămâne soluţia agreată şi în prezent aproape 20 % din totalul semifabricatelor folosite pentru obţinerea diverselor produse sunt realizate prin turnare din diferite mărci de oţeluri. interval mare de solidificare. 8. scap 6. Alte oţeluri cu destinaţii sau caracteristici speciale 8. pentru transformarea austenitei în martensită şi se aplică apoi un singur ciclu de revenire. Fig.18.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Diagrama TT final al sculelor din oţeluri rapide este prezentată în figura 8. Diagrama TT final al sculelor realizate din oţeluri rapide Fig. mai ales la sculele realizate din oţeluri rapide aliate suplimentar cu cobalt. Oţelurile destinate pieselor turnate trabuie să prezinte proprietăţi de 105 .).1.4. iar modul în care ti la revenire influenţează duritatea sculelor este descris de diagrama din figura 8. dacă.18 . fluiditate scăzută etc. Cu toate acestea. 19.19. Oţelurile pentru piese turnate Piesele turnate din oţel se obţin mai greu decât cele din fontă. • tratamentul de revenire se face în mod frecvent prin încălzirea sculelor în băi de săruri topite.). 8. deoarece oţelurile au proprietăţi de turnare mai slabe decât fontele (temperatură ts ridicată. se face o călire la temperaturi scăzute (la tco < −70 oC). Influenţa temperaturii de revenire asupra durităţii sculelor din oţeluri rapide În legătură cu TT final al sculelor din oţeluri rapide trebuie evidenţiate şi următoarele aspecte: • tratamentul poate fi simplificat. caz în care se poate realiza simultan şi un tratament termochimic de cianurare (v. pentru multe aplicaţii tehnice (piese cu configuraţii complicate.8.

2 = 410…840 N/mm2 şi Rm = 620…1030 N/mm2. În principiu. cu Re ≥ 200 N/mm2 şi Rm ≥ 400 N/mm2). aceste oţeluri se simbolizează la fel ca şi oţelurile nealiate turnate şi au compoziţia chimică stabilită de producător astfel încât să fie satisfăcute cerinţele privind caracteristicile mecanice (de exemplu. ca urmare. OTA17MoCr13 106 .. aceste oţeluri au caracteristicile minime de rezistenţă mecanică încadrate în limitele Re = 200. deoarece principala condiţie impusă se referă la asigurarea caracteristicilor mecanice. Cr-Mn-Si. ca urmare. cu conţinuturile de impurităţi limitate la nivelul %Pm. slab sau mediu aliate.035 %).340 N/mm2 şi Rm = 400. se utilizează oţeluri slab aliate cu Mn.5). reprezentând valorile minime ale limitei de curgere Re şi rezistenţei la tracţiune Rm (de exemplu. se utilizează netratate termic şi pot fi elaborate cu sau fără asigurarea sudabilităţii.4 şi 8. sunt oţeluri cu %Cm ≤ 0.. marca G 200−400W corespunde unui oţel nealiat sudabil.550 N/mm2. tabelele 8. se folosesc în practică şi oţeluri pentru piese (semifabricate) turnare cu destinaţie precisă: • oţelurile turnate pentru armături (robinete).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR turnare acceptabile şi să asigure caracteristicile mecanice impuse de condiţiile de solicitare ale acestor piese. cu calitatea reglementată de STAS 9277 şi simbolizate cu grupul de litere OTA.. la oţelurile sudabile prescriindu-se %Cm ≤ 0. noul sistem de simbolizare reglementat prin SR EN 10027 prevede la fiecare marcă de oţel posibilitatea de a fi utilizat şi ca oţel pentru piese (semifabricate) turnate. Cr-Mo.25 % şi adâugându-se litera W la simbolul mărcii (de exemplu.. Principala condiţie care se impune oţelurilor pentru piese turnate o constituie asigurarea caracteristicilor mecanice cerute de aplicaţia în care sunt utilizate şi. %Sm ≤ 0.25 %. Pe lângă oţelurile de uz general. oţelul G 230−450 este un oţel pentru piese turnate cu Re ≥ 230 N/mm2 şi Rm ≥ 450 N/mm2). Cr-Mn. în prezent simbolizarea oţelurilor de uz general pentru piese turnate se face cu ajutorul a două numere. urmat de simbolul (alcătuit conform prescripţiilor din STAS 791) oţelului aliat respectiv (de exemplu. Oţelurile de uz general pentru piese turnate sunt de două tipuri: • oţelurile nealiate pentru construcţii au calitatea reglementată de SR ISO 3775. caz în care simbolul mărcii are ataşată la început litera G (v. orice oţel poate fi utilizat şi pentru obţinerea pieselor turnate şi. • oţelurile de înaltă rezistenţă pentru construcţii mecanice şi metalice au calitatea reglementată de SR ISO 9477 şi sunt oţeluri carbon sau aliate destinate realizării semifabricatelor turnate care se supun TT de normalizare + revenire sau de călire + revenire înaltă (îmbunătăţire) în vederea asigurării unor caracteristici mecanice ridicate: Re sau Rp0. Cr-Ni-Mo. au plasticitatea şi tenacitatea garantate prin prescrierea unor valori minime pentru coeficientul de gâtuire Z sau energia de rupere KV.

elementul de aliere principal.09 % şi aliat cu Mo. la care se garantează o anumită valoare a energiei de rupere KV la –60 oC. Mo. T15NiCr180 este un oţel inoxidabil austenitic de tip 18−8 pentru piese turnate). slab aliate cu Mn. aliat cu V. Mo şi Cr. fiind %Crm = 1. mangan şi.4 %). cromul fiind elementul de aliere principal. Pentru a corespunde destinaţiei oţelurile din această categorie trebuie să prezinte limită de elasticitate (curgere) ridicată (v. uneori. Cr. adăugându-se la sfârşitul simbolului litera R (de exemplu. nealiate sau aliate cu Cr. rezistenţă mare la oboseală şi sensibilitate redusă la fisurare în prezenţa concentratorilor de tensiuni şi o bună prelucrabilitate prin deformare plastică. Arcurile şi elementele elastice confecţionate din aceste oţeluri se supun unui TT final alcătuit din călire 107 . cu concentraţia masică medie de carbon %Cm = 0. aceste oţeluri au calitatea reglementată de STAS 12403 şi se simbolizează la fel ca oţelurile de tipul precedent. Oţelurile pentru arcuri Aceste oţeluri sunt destinate realizării arcurilor şi elementelor elastice utilizate în construcţia de maşini. având concentraţia masică medie %Crm = 1. aliat cu Mo şi Cr.4). Cele mai utilizate oţeluri din această categorie sunt oţelurile hipoeutectoide cu %Cm > 0. vanadiu. • oţelurile turnate în piese rezistente la temperaturi scăzute sunt oţeluri cu %Cm ≤ 0. V (elemente care îmbunătăţesc comportarea la fluaj).6.45 %. sunt destinate realizării semifabricatelor turnate pentru piesele care lucrează la temperaturi ridicate (sub 575 oC) şi se simbolizează similar oţelurilor de tipurile precedente (de exemplu. aceste oţeluri au calitatea reglementată de STAS 10718 şi se simbolizează la fel ca oţelurile inoxidabile livrate sub formă de semifabricate prelucrate prin deformare plastică.17 %. 3.0 %). concentraţia masică medie a cromului. Ni. nealiate sau slab aliate cu siliciu.scap.17 %. cu %Cm = 0.35 %. iar T17VMoCr14 este un oţel cu %Cm ≤ 0.25 %. dispozitive şi aparate. • oţelurile turnate în piese destinate să lucreze la temperaturi ridicate sunt oţeluri cu %Cm ≤ 0. T21 este un oţel nealiat cu %Cm ≤ 0. Cr şi Ni.21 %. Mo. aceste oţeluri au calitatea reglemntată de STAS 12404. • oţelurile inoxidabile turnate în piese sunt oţeluri înalt aliate ferito−martensitice sau austenitice de tipul celor prezentate în scap 8. T9MoCrNi30R este un oţel pentru piese turnate destinate să lucreze la temperaturi scăzute.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale este un oţel turnat pentru armături. cu menţiunea că în faţa simbolului se scrie litera T (de exemplu. crom. concentraţia masică medie a nichelului fiind %Nim = 3. stabilitate în timp a caracteristicilor mecanice în condiţiile de temperatură şi mediu de lucru specifice aplicaţiilor în care sunt utilizate. 8. cu wolfram şi nichel.2.3 %).8.

de exemplu.. aceste oţeluri trebuie să asigure caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate..1. în prezent.5 %.90. oţelurile cu siliciu au însă tendinţă mare de decarburare şi de formare a unor defecte superficiale în timpul prelucrării prin deformare plastică la cald. 8.3. există tendinţa înlocuirii acestora cu oţelurile slab aliate Cr−V sau Cr−Mn. simbolizarea lor cuprinzând grupul de litere RUL. simbolul mărcilor de oţel utilizate pentru confecţionarea arcurilor sau elementelor elastice fiind urmat de litera A.20. Pentru confecţionarea arcurilor şi elementelor elastice care lucrează în medii corosive se utilizează oţelurile inoxidabile (v. au conţinuturile de impurităţi drastic limitate (%Sm ≤ 0. scap. scap. 6.020 % şi %Pm ≤ 0.60 % şi %Sim = 1. role etc. principalele mărci de oţeluri pentru rulmenţi sunt RUL1. pentru creştera călibilităţii (impusă de realizarea componentelor rulmenţilor de mari dimensiuni) se poate apela la alierea suplimentară cu mangan (%Mnm = 0. eventual.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR martensitică. motiv pentru care. iar pentru îmbunătăţirea purităţii se poate utiliza tratarea în vid a oţelurilor la elaborare.5).027 %) şi sunt slab aliate cu crom (%Crm = 1..4.1.10 %.. Oţelurile pentru rulmenţi utilizate curent au %Cm = 0. a căror compoziţie chimică (încadrată în prescripţiile prezentate anterior) este diferenţiată pentru asigurarea următoarelor caracteristici de călibilitate (v. OLC65A este un oţel nealiat de calitate pentru arcuri. scap. cu concentraţia masică medie de carbon %Cm = 0.2): J 6 – 61/62 la 108 . de litera V.65 %). o bună rezistenţă la uzare şi o bună rezistenţă la oboseala de contact (produsă de solicitările variabile datorate contactului intermitent al inelelor cu bilele sau rolele rulmenţilor).. Oţelurile pentru arcuri au calitatea reglementată de STAS 795. Datorită destinaţiei.65 %. Oţelurile pentru rulmenţi Oţelurile din această categorie sunt utilizate la confecţionarea elementelor active (inele. 8. RUL2. urmată de revenire medie (la ti = 370…500 oC – v..1).6.) ale rulmenţilor. 6.0. iar dacă temperaturile de lucru sunt ridicate. Oţelurile din această categorie au calitatea reglementată de STAS 1456/1 şi STAS 11250. dacă oţelurile sunt tratate în vid la elaborare.8. cu concentraţia masică medie a elementelor de aliere %Cm = 0.. RUL1V. urmat de un număr convenţional (fără semnificaţie precizată) şi.45..35 %) şi molibden (%Mom = 0. bile. arcurile şi elementele elastice se confecţionează din oţeluri refractare sau din oţeluri rapide pentru scule. RUL2V şi RUL3V. Influenţa cea mai puternică asupra elasticităţii acestor oţeluri o are siliciul (dizolvat în ferită).1. iar 60Si15A este un oţel aliat pentru arcuri.80 %).95.

6. 6. produse prin acţiunea unor solicitări dinamice (şocuri) de contact. cu capacităţi mari de încărcare şi supuse la şocuri mecanice în cursul exploatării. funcţionare intermitentă şi condiţii necorespunzătoare de ungere. denumite şi oţeluri Hadfield (după numele metalurgului englez care le-a conceput în 1882). elemente active pentru concasoare şi utilaje miniere etc. de mare intensitate şi repetate. scap.8. la aceste piese se asigură durificarea superficială prin aplicarea unui TT final de carburare (v. ca TT finale. J 13.4. Oţelurile pentru rulmenţi se încadrează în clasa structurală a oţelurilor aliate perlitice (hipereutectoide). scap.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale mărcile RUL1 şi RUL1V. la aceste piese se asigură durificarea prin aplicarea unui TT final de călire superficială (călire CIF – v.) supuse în exploatare unor procese intense de uzare. ca TT aplicate în cursul fabricării. pentru confecţionarea inelelor rulmenţilor de mari dimensiuni. sunt oţeluri austenitice înalt aliate cu mangan. se utilizează în prezent oţelurile aliate Cr – Ni sau Cr – Mo pentru cementare. cu capacităţi mari de încărcare. şenile pentru tractoare. urmată de călirea la temperaturi scăzute (pentru eliminarea austenitei reziduale şi asigurarea stabilităţii dimensionale a elementelor rulmenţilor) şi de revenirea joasă (pentru obţinerea unei structuri cu martensită de revenire.3). bine detensionată şi cu duritate ridicată). având structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi cementită secundară (dispusă sub formă de reţea la marginea formaţiunilor perlitice). cu compoziţia chimică caracterizată de %Cm = 0.4.9…1. 8. în procesele tehnologice de fabricare a acestor componente incluzându-se aceleaşi TT ca şi la sculele din oţeluri carbon şi aliate (hipereutectoide): normalizarea (pentru finisarea granulaţiei şi obţinerea unei structuri cvasieutectoide) şi recoacerea de globulizare a cementitei (pentru asigurarea unei structuri cu perlită globulară). datorită lipsei de tenacitate ce le caracterizează. pentru astfel de aplicaţii folosirea oţelurilor durificate prin calire martensitică nu dă rezultate corespunzătoare. Oţelurile din această categorie.6.2). Oţelurile rezistente la uzare şi tenace Oţelurile din această categorie se utilizează la confecţionarea unor piese (lame pentru buldozere. se utilizează în prezent oţelurile (nealiate sau slab aliate) pentru îmbunătăţire. şi călirea martensitică (pentru durificarea elementelor componente ale rulmenţilor).5 – 61/62 la mărcile RUL2 şi RUL2V şi J19 – 61/62 sau J 31 – 61/62 la marca RUL3V.3 % şi 109 . dinţi pentru cupele excavatoarelor. Semifabricatele utilizate la confecţionarea elementelor (pieselor) componente ale rulmenţilor se realizează prin deformare plastică la cald. Pentru confecţionarea inelelor rulmenţilor de mari dimensiuni. De asemenea.

la care se pot adăuga. stabilitatea sa se micşorează şi se produce transformarea ei în martenstă. T120CrMn130 .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Mnm = 11…14 %. diverse cantităţi de nichel. 110 .6.. austenita este ecruisată. principalele mărci de oţeluri din această categorie sunt: T105Mn120. Piesele din astfel de oţeluri se obţin numai prin turnare şi se pot. T130Mn135.5. Structura de echilibru la ta a acestor oţeluri este alcătuită din austenită aliată cu mangan şi carburi de tipul (Fe. însoţită de creşterea durităţii şi rezistenţei la uzare a pieselor (aceste oţeluri se comportă ca nişte materiale inteligente.2 şi oţelurile cu îmbătrânire martensitică (oţelurile maraging). prelucrarea lor prin aşchiere cu scule metalice nefiind posibilă. prezentate în scap. Oţelurile cu rezistenţă mecanică foarte ridicată Aceste oţeluri aparţin clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice şi se caracterizează prin capacitatea de a realiza caracteristici mecanice ridicate.9. În această categorie se încadrează oţelurile inoxidabile martensitice cu durificare prin precipitare (oţelurile PH – preciptation hardening).8. simbolizarea lor făcându-se la fel ca la oţelurile aliate pentru piese turnate. prelucra sau fasona cu scule abrazive. molibden etc. crom. datorită ecruisării superficiale puternice pe care le-o produce acţiunea unor astfel de scule.1. care îşi autoadaptează proprietăţile în funcţie de condiţiile de utilizare). În cursul utilizării pieselor confecţionate din aceste oţeluri. 8.1100 oC. cu formarea unor precipitate disperse cu mare efect de durificare structurală. prin călire (răcire rapidă de la ti). Mn)3C. pentru dizolvarea carburilor în austenită. pentru îmbunătăţirea unor proprietăţi de utilizare. urmată de răcirea rapidă. datorită deformării plastice superficiale provocate de solicitările mecanice de contact la care sunt supuse. la care structura acestor oţeluri devine complet austenitică. Piesele confecţionate din astfel de oţeluri se supun unui TT de călire de punere în soluţie. ca urmare a producerii unor fenomene de descompunere a soluţiilor solide suprasaturate prezente în structura acestora. 8. constând din încălzirea şi menţinerea la ti = 1050. Calitatea oţelurilor din această categorie este reglementată de STAS 3718. Starea structurală corespunzătoare realizării caracteristicilor mecanice precizate în tabelul 8. pentru menţinerea structurii monofazice austenitice (cu plasticitate şi tenacitate ridicate) până la ta. T100NiMn130. având caracteristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8. eventual.9 se realizează la oţelurile maraging prin aplicarea următoarelor TT: • călirea de la o temperatură ti superioară temperaturii de 732 oC.. T100MoMn130 şi T130MoMn135.

Principalele probleme care apar la sudare.7 0. cu tendinţă redusă de fisurare.8 0.0 4.0* 12−5−3 La toate oţelurile %Cm < 0. în starea structurală realizată prin călire. Rp0. structura care rezultă fiind o martensită (soluţie solidă suprasaturată având ca solvent Feα) cu conţinut scăzut de carbon.1 1700 1620 6 35 18Ni300 18. A.5 3.485 oC.1 1480 1410 12 55 18Ni250 18. înlocuieşte Co). semifabricatele. iar la încălzire.2 0.2 4.6 0.5 3.2 0.2 0. • durificarea prin precipitare (îmbătrânire).. Marca oţelului Compoziţia chimică Sudabilitatea oţelurilor maraging este bună. austenita ⇒ martensită la traversarea temperaturii Ms ≡ Msr ≅ 240 oC.1%.0 0.0 11.0 8. Z.0 5.2.5 8.. se realizează în fâşiile în care ciclurile termice de sudare se caracterizează prin temperaturi care asigură apariţia în structură a austenitei 111 .1 2500 2460 5 25 17Ni 17.9.0 0. %Sm . care prezintă caracteristici bune de plasticitate şi tenacitate.1 2500 2460 5 25 18Ni350 18. martensita ⇒ austenită la depăşirea temperaturii Ms ≡ Msi ≅ 600 oC.7 5.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale austenita suferă o transformare fără difuzie (transformare martensitică). sunt: • înmuierea ZIT.0 8. %Mnm < 0.1%. transformarea martensitică a acestor oţeluri este reversibilă şi se caracterizează printr-un decalaj important între valorile temperaturii caracteristice Ms la realizarea transformării directe (la răcire) şi inverse (la încălzire): la răcire. transformări locale ale martensitei în austenită şi micşorarea durităţii şi caracteristicilor de rezistenţă mecanică ale oţelurilor (înmuierea oţelurilor prin supraîmbătrânire).6 0.01 % * Conţinutul de Cr (care. austenita se transformă în martensită plastică. %Sim < 0.03 %.8 1. în mod obişnuit se activează precipitare compuşilor intermetalici MoNi3 şi TiNi3 (cu efect durificator maxim) şi se limitează duratele de îmbătrânire pentru a se evita apariţia precipitatelor de tip Fe2Mo (fără nichel). suprasaturată în elemente de aliere. piesele şi componentele de aparatură tehnologică realizate din astfel de oţeluri pot fi supuse prelucrărilor prin deformare plastică. Compoziţia chimică şi caracteristicile mecanice ale oţelurilor maraging Caracteristicile mecanice R m.3 0.8 4.4 1340 1260 14 60 12. aşchiere şi/sau sudare.4 0. mai ales dacă operaţia de sudare este efectuată după realizarea TT de călire şi îmbătrânire la construcţia sudată.0 10. care determină creşteri locale ale concentraţiei de Ni. o durată de menţinere aleasă convenabil pentru precipitarea în structura martensitică a fazelor durificatoare dorite.1 1700 1620 6 30 3. deoarece în timpul răcirii CUS şi ZIT după sudare. Tabelul 8.3 0. la o temperatură ti = 480.6 1.5 12. %Pm < 0. la această marcă de oţel.1 1970 1930 6 30 18Ni350 17. %Nim %Com %Mom %Tim %Alm N/mm2 N/mm2 % % 18Ni200 18.

. iar impurificarea excesivă cu sulf determină formarea în structura CUS a sulfurii de titan (uşor fuzibilă. intră în construcţia tuburilor catodice utilizate pentru monitoarele de mare rezoluţie ale calculatoarelor electronice etc. aparatură de laborator etc. care are un coeficient de dilatare termică redus şi un modul de elasticitate ce rămâne aproximativ constant până la 100 oC.. este determinată de absorbţia de gaze (O2. care are un coeficient de dilatare ce rămâne practic neschimbat până la 100 oC şi este de opt ori mai mic decât al fierului.3 % şi %Nim = 35…37 %.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (fâşiile din ZIT în care temperatura depăşeşte 732 oC şi se obţine o structură complet austenitică şi fâşiile din ZIT în care temperatura este situată în intervalul 480.732 oC şi martensita se transformă parţial în austenită). 8.tabelul 8. Aceste probleme se pot rezolva prin: verificarea atentă a calităţii MB ale construcţiilor sudate. 112 .0. este utilizat ca aliaj înlocuitor al platinei în construcţia aparatelor la care există piese metalice înglobate în sticlă (lămpi electrice. alegerea judicioasă a MA şi proiectarea corectă a regimurilor de sudare. acest aliaj este recomandat pentru fabricarea elementelor elastice de precizie (orologerie mecanică.4 %.. nedurificată prin precipitare. %Nim = 35…37 %. H2) din mediul înconjurător sau din materialele utilizate la sudare. care poate determina scăderea tenacităţii şi creşterea tendinţei de fisurare). de exemplu.6. se datorează neîncadrării MB în caracteristicile de compoziţie chimică recomandate (v. care are coeficientul de dilatare egal cu al sticlei şi platinei. traductoare de precizie etc. austenita din aceste fâşii se transformă la răcirea îmbinărilor sudate în martensită moale şi plastică.. • formarea porilor în CUS.8. acest aliaj se utilizează pentru fabricarea etaloanelor de lungime. • Platinitul este un aliaj cu %Cm ≤ 0.9) şi alegerii necorespunzătoare a MA. • formarea în structura CUS a unor compuşi intermetalici. care influenţează negativ caracteristicile de rezistenţă mecanică şi (mai ales) de tenacitate ale acestei zone a îmbinărilor sudate. %Crm = 8. Principalele oţeluri (aliaje) comerciale din această categorie sunt: • Invarul este un oţel cu %Cm ≅ 0. %Nim = 42…48 % şi restul Fe.5 % şi restul Fe. N2.). elemente de acţionare în automatizări. tuburi electronice.3.. excesul de carbon determină apariţia în structura CUS a carburilor de titan şi molibden.0…12.).4 %. Oţelurile cu coeficient de dilatare termică controlat Oţelurile din această categorie sunt înalt aliate cu nichel sau cu crom şi nichel şi se caracterizează prin valori ale coeficientului de dilatare termică reduse şi care variază foarte puţin cu temperatura. • Elinvarul este un aliaj cu %Cm = 0.

iar simbolizarea numerică se utilizează numai pentru fontele standardizate. Structura şi conţinutul simbolurilor pentru cele două criterii de simbolizare sunt prezentate în tabelul 8. Simbolizarea numerică a mărcilor de fonte conform SR EN 1560 este complementară simbolizării alfanumerice.1. Se poate observa că simbolizarea fontelor prezintă următoarele particularităţi: − prezenţa sau absenţa simbolului EN arată că fonta este inclusă într-un standard european sau nu . fie duritatea Brinell (în mod uzual).9. − simbolizarea după caracteristici prevede posibilitatea de a indica fie rezitenţa la rupere Rm . în N/mm2 (şi eventual alungirea procentuală după rupere A. necesară pentu verificarea acestei caracteristici. se efectuează la temperatură ambiantă (literele RT) sau la temperatură scăzută (literele LT) şi se indică în simbol modul de obţinere a epruvetelor (v.10). în % sau caracteristica de înovoiere prin şoc KV. iar litera G − că aceasta se utilizează în stare turnată. iar la poziţia 9 se înscrie o cifră (0…9). Prin această simbolizare se atribuie fiecărei mărci de fontă câte un număr de două cifre înscris în pozitiile 7 şi 8. − simbolul alfanumeric dă informaţii despre conformaţia grafitului şi despre structura sau starea de tratament termic a masei metalice de bază a fontei. Vickers sau Rockwell. − simbolizarea după compoziţia chimică se realizează cu sau fără indicarea conţinutului de carbon.20. 2 când se indică duritatea şi 3 când simbolizarea se face după compoziţia chimică. iar simbolurile au structura prezentată în figura 8. simbolizarea alfanumerică se poate face fie în funcţie de caracteristici. Ca şi în cazul oţelurilor. se specifică dacă încercarea de încovoiere prin şoc.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8. fie în funcţie de compoziţia chimică. cifra din poziţia 5 a simbolului este 1 pentru cazul în care simbolul alfanumeric al fontei indică rezistenţa la tracţiune. în cazul în care simbolul cuprinde valoarea KV.9. în J). − literele GJ sunt prezente în simbolul oricărei mărci de fontă. Simbolizarea fontelor comerciale Simbolizarea alfanumerică şi numerică a fontelor este reglementată de standardul SR EN 1560 conform căruia. în funcţie de condiţiile specifice impuse 113 . litera J indicând că materialul simbolizat este o fontă. aplicând aceleaşi principii ca în cazul oţelurilor aliate. simbolizarea alfanumerică se poate utiliza pentru orice categorie de fontă (standardizată sau nu). tabelul 8.10. Fontele comerciale 8.

%Pm = 0.9. Aşa cum s-a prezentat în scap 4. Fontele cu destinaţie generală Din această categorie fac parte fontele cu grafit lamelar. Aceste aliaje au compoziţia chimică de bază caracterizată astfel: %Cm =2. 8 – pentru piesele tratate termic.5 %. după cum urmează: 0 − pentru fontele fără condiţii specifice. 350 N/mm2]. 2 – pentru fontele ale căror caracteristici se verifică pe probe ataşate la piese. Fig. 7 – pentru piesele în stare brută de turnare. %Nim = 0.2…2 %.5…1. %Mnm = 0.5 %. 4 – pentru fontele la care se face încercarea la încovoiere prin şoc la temperatură ambiantă. cuprinsă în mod obişnuit în intervalul [100 N/mm2 . Fontele cu grafit lamelar (fontele cenuşii) au utilizarea cea mai mare. fontele maleabile şi fontele cu grafit nodular. structura acestor fonte este formată dint-o masă metalică de bază feritică (la fontele cu Rm < 200 N/mm2). 114 .5…1. 5 – pentru fontele la care se face încercarea la încovoiere prin şoc la temperatură scăzută.03…0.2.1…0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fiecărei mărci.15…0.65 % şi %Sm = 0. reprezentând 70 % din totalul materialelor metalice turnate în piese. %Mom = 0. 9 – pentru condiţii suplimentare specificate în comanda beneficiarului.5 %. %Sim = 1.5…3. Caracteristica mecanică principală care se garantează la aceste materiale este rezistenţa la rupere Rm.5…2. 3 – pentru fontele ale căror caracteristici se verifică pe probe prelevate din piesele turnate.15 %.1…0.5 %. %Cum = 0. 8.0 %.20.4.8 %. 8. 1 − pentru fontele ale căror caracteristici se verifică pe probe turnate separat. obţinerea unor rezistenţe Rm > 250 N/mm2 se realizează prin aliere: %Crm = 0. Structura simbolizării numerice a fontelor conform SR EN 1560 Până la înlocuirea tuturor standardelor de fonte aprobate înainte de 1992 (standarde marcate cu sigla STAS) se menţine (împreună cu prescripţiile de simbolizare anterior prezentate) şi posibilitatea simbolizării fontelor conform acestor standarde. 6 – pentru fontele cu sudabilitate specificată.

Fig. Utilizarea lor deosebit de largă se datorează costului redus. cum ar fi capacitatea mare de amortizare a vibraţiilor mecanice şi o bună comportare la uzare. xxx fiind duritatea Brinell. xxx reprezentând rezistenţa minmă la tracţiune în N/mm2.4) HB = RH (100 + 0. 8. iar EN−GJL−HB235 este o fontă cenuşie cu duritatea HB ≥ 235 HBS Între duritatea Brinell şi rezistenţa la tracţiune a acestor materiale există următoarea corelaţie. Formele de grafit A. Se pot turna piese cu forme complicate şi de orice dimensiune (masa pieselor poate fi 0. Formele separărilor de grafit lamelar Caracteristicile fontelor cu grafit lamelar sunt reglementate de standardul SR EN 1561. B. care caracterizează fontele pe baza rezistenţei la tracţiune sau pe baza durităţii Brinell. de exemplu. formele de grafit D şi E apar în cazul fontelor hipoeutectice supraîncălzite.21.21. 300 N/mm2]) sau perlitică (la fontele cu Rm > 300 N/mm2) şi formaţiuni de grafit lamelar izolate sau sub formă de aglomerări. astfel că simbolurile utilizate sunt EN−GJL−xxx. principalele tipuri de separări de grafit fiind prezentate în figura 8. care nu pot fi realizate prin alte procedee tehnologice. EN−GJL−300 este o fontă cenuşie cu Rm ≥ 300 N/mm2. când lamelele de grafit se aşează între ramurile dendritelor sub formă neordonată (grafit D) sau sub formă ordonată (grafit E). Grafitul lamelar întrerupe continuitatea masei metalice şi constituie concentratori puternici de tensiuni. D se pot forma la aceeaşi viteză de răcire. 115 . contracţie la solidificare redusă) şi de prelucrare prin aşchiere (lamelele de grafit fragmentează aşchiile). datorită efectelor de ungere produse de grafit.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale ferito-perlitică (la fontele cu Rm ∈ [200 N/mm2. sau EN−GJL−HBxxx. lipsa de plasticitate şi rezistenţa la oboseală redusă a acestor materiale. în funcţie de capacitatea de germinare a topiturii. proprietăţilor foarte bune de turnare (fluiditate ridicată. precizată şi în standardul SR EN 1561: (8. Prezenţa grafitului conferă însă fontelor şi unele caracteristici favorabile. Din punctul de vedere al influenţei asupra caracteristicilor mecanice de rezistenţă cea mai convenabilă formă a grafitului corespunde tipului A. ceea ce explică rezistenţa mecanică scăzută.44 Rm ) .1…10000 kg).

116 .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR în care RH este un coeficient stabilit experimental pentru o anumită tehnologie de elaborare şi de turnare ai căror parametri pot fi menţinuţi constanţi (de obicei. Fontele cu grafit nodular numite şi fonte ductile se obţin din fonte cenuşii prin procedeele de modificare prezentate în scap. De menţionat că în cazul fontelor maleabile. valori mari ale tensiunii superficiale şi valori ridicate ale dilatării iniţiale (care impun utilizarea formelor de turnare cu maselote). care este o încercare nedistructivă şi poate fi realizată cu aparate portabile. − fontele maleabile cu miez negru. %Mnm = 0. produsele din astfel de materiale se obţin aplicând tratamentele termice de recoacere de maleabilizare a semifabricatelor turnate din fonte albe hipoeutectice (cu %Cm = 2. TT aplicat acestor epruvete trebuind să fie acelaşi cu al pieselor pe care le reprezintă. simbolizate EN−GJMW−xxx−x.4. 4. utilizând valorile determinărilor de duritate Brinell. iar dimensiunile lor sunt relativ mici şi tratamentul de maleabilizare (a cărui durată depinde de masa pieselor supuse tratării) se poate aplica în condiţii economice. Fontele maleabile se caracterizează prin existenţa grafitului sub formă de aglomerări sau cuiburi de grafit. deoarece acestea sunt piese cu pereţi subţiri şi se pot turna bine din fonte albe.5 %. Comportarea la turnare a fontelor cu grafit nodular prezintă câteva particularităţi generate de compoziţia lor chimică apropiată de cea eutectică: fluiditate ridicată.4) este importantă deoarece permite evaluarea rezistenţei la tracţiune pentru fiecare piesă în parte. Sn. de exemplu. Pb.2).2…3. iar al doilea numărul x alungirea la rupere A3. numerele având aceleaşi semnificaţii ca mai înainte.2 %. de exemplu. %Sim = 0. EN−GJMB−650−2 este o fontă maleabilă cu Rm ≥ 650 N/mm2 şi A3. Al. numărul xxx reprezentând rezistenţa la tracţiune Rm. Relaţia (8. ceea ce impune limitarea concentraţiilor acestor acestor componente la niveluri foarte scăzute. RH = 0.4 S 0 .4 ≥ 2 %.5.4 ≥ 5 %. aşa cum s-a prezentat în scap. încercarea la tracţiune se execută utilizând epruvete turnate separat şi neprelucrate mecanic.4 în % (încercarea la tracţiune se realizează utilizând o epruvetă cu L0 = 3. Bi. ceea ce pentru o epruvetă circulară corespunde unei lungimi iniţiale a porţiunii calibrate L0 = 3d0). simbolizate EN−GJMB−xxx−x.8…1. EN−GJMW−400−5 este o fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A3.6. Ti. Sferoidizarea grafitului la modificare poate fi împiedicată de prezenţa unor impurităţi cum ar fi: As. în N/mm2.8…1.3…0. Calitatea fontelor maleabile este reglementată de standardul SR EN 1562 care prevede două tipuri de fonte: − fontele maleabile cu miez alb.8 %). aceste materiale au rezistenţa la tracţiune Rm = 350…800 N/mm2 şi alungirea la rupere A = 1…12 % şi se utilizează în special pentru fabricarea pieselor de legătură pentru instalaţii (denumite fitinguri).

prin sudare. determinată pe probă turnată separat. HRnn – Rockwell. QT – calită şi 117 . EN−GJS−HB230 – fontă nodulară cu duritatea Brinell HBS = 230. B – miez c) HVnnn – Vickers. aliată cu %Crm = 9 %. ledeburită. A. în cazurile în care Z – alte condiţii C – probă prelevată din specificate în concetraţia piesă comandă carbonului c) duritatea*: revenită.2 %. determinate pe probe ataşate piesei. L – N− fără grafit. EN−GJS−350−22C – fontă standardizată cu grafit nodular cu Rm = 350 N/mm2 şi A = 22%. este importantă. numai U – probă ataşată piesei.10 Structura simbolurilor pentru fonte conform SR EN 1560 Condiţii Caracteristici mecanice sau compozitie chimică suplimentare Caracteristici mecanice Compozitie chimică a) -nnn-nn – Rm minimă.austenită. HBnnn – Brinell. EN−GJMW−450−7U – fontă standardizată maleabilă cu miez alb cu Rm = 450 N/mm2 şi A = 7%. P – perlită M – grafit în M – cuiburi. EN−GJL−XNiMn13−7 – fontă cenuşie aliată cu %Nim = 13% şi %Mnm = 7%. tratată termic. martensită V− vermicular. Structura grafitului Structura masei metalice L – lamelară.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Tabelul 8. în N/mm2. după comp. (sferoidală). EN−GJN−X320CrNiSi9−5−2 – fontă ledeburitică la care se impune %Cm = 3. urmată după simbolizarea H – piesă cratimă de A în %. W – sudabilitate probei: pentru îmbinare S − probă turnată separat. S – nodulară F – ferită. de aliere. simbolurilechimice W – miez ale elementelor d) încercarea la încovoiere alb **. determinate pe probe prelevate din piesă. b) %Cm x 100. ** Simboluri folosite numai la fonte maleabile Exemple de simbolizare: EN−GJL−150S − fontă standardizată cenuşie cu grafit lamelar cu Rm = 150 N/mm2. elementelor de −LT – la temepratură aliere %EAm scăzută separate prin cratimă * În cazul simbolizării în funcţie de duritate nu se mai indică Rm şi A. %Nim = 5 % şi %Sim = 2 %. a) litera X pentru a D – stare brută indica de turnare. prin şoc: d) concentraţiile −RT – la temperatură masice ale ambiantă. GJ−400C−Z – fontă cenuşie nestandardizată cu Rm = 400 N/mm2 la care se prevăd anumite condiţii în comandă. b) modul de obţinere a chimică. Q – călită. negru**.

în urma căruia se pot obţine rezistenţe la tracţiune Rm = 800…1400 N/mm2. determinată fie la temperatură ambiantă fie la temperaturi scăzute (până la –40 oC). Compoziţia chimică a fontelor cu destinaţie generală este lăsată la alegerea producătorului. EN−GJS−350−22−LT este o fontă nodulară cu Rm ≥ 350 N/mm2. EN−GJS−400−15 este o fontă nodulară cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. dar plasticitatea lor este redusă.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Caracteristicile mecanice ale acestor fonte depind în mare măsură de structura masei metalice de bază: fontele nodulare feritice au rezistenţă mecanică scăzută şi plasticitate bună. mărcile respective se recunosc după literele RT sau LT scrise la sfârşitul simbolului. fontele nodulare perlitice. principalele categorii sunt: fontele refractare. raportul este mai mare în cazul fontelor nodulare Rm decât în cazul oţelurilor. la aceeaşi structură a R p 02 masei metalică de bază. Fontele cu destinaţie precizată În această categorie sunt incluse fonte nealiate sau aliate. astfel că se pot atinge valori ale rezistenţei la oboseală σO = 200…280 N/mm2. cu precizarea că încercarea la tracţiune se efectuează pe epruvete prelucrate la care L0 = 5. la care se garantează KV ≥ 17 J la 20 oC. Simbolul acestor fonte are structura EN−GJS−xxx−x. alungirea la rupere fiind comparabilă cu a oţelurilor hipoeutectoide. fontele 118 . Datorită acestor caracteristici. fontele nodulare se utilizează cu precădere în construcţia de motoare. de exemplu. Standardul SR EN 1563 prevede pentru fontele nodulare feritice şi posibilitatea garantării unei anumite energii de rupere KV. Caracteristicile fontelor cu grafit nodular netratate termic sunt stabilite prin SR EN 1563. ceea ce pentru o epruvetă circulară corespunde la L0 = 5d0. adică epruvetă normală). tinzând să înlocuiască oţelurile la realizarea arborilor cotiţi şi în industria metalurgică. de exemplu. Forma rotunjită a grafitului diminuează efectul de concentrare a tensiunilor. iar EN−GJS−22−RT aceeaşi fontă. au rezistenţă mecanică ridicată Rm = 500…800 N/mm2.2. cu condiţia obţinerii caracteristicilor mecanice impuse. 8. numerele având aceeaşi semnificaţie ca în cazul fontelor maleabile. Pentru obţinerea unor caracteristici mecanice mai bune.65 S 0 . A ≥ 22 % la care se garantează KV ≥ 12 J la –40 oC. la fabricarea pieselor de dimensiuni mari. fontele nodulare se supun TT de călire izotermă bainitică. puternic solicitate în exploatare. Din acest punct de vedere. iar caracteristicile celor tratate termic − prin SR EN 1564. elaborate astfel încât au anumite caracteristici specifice aplicaţiilor cărora le sunt destinate.9. cum sunt cilindrii de laminor.

urmate de simbolul elementului principal de aliere şi de un număr care arată concentraţia masică medie a acestui element. în care se găsesc înglobate carburi şi grafit lamelar.. Caracteristicile lor sunt stabilite prin STAS 6706. cu %Alm = 22 %. creştere de volum. siliciu. Fontele rezistente la coroziune sunt fonte cu sau fără grafit în structură. care sunt fonte alite după una din reţetele Ni−Mn (%Nim = 10. fontele rezistente la coroziune şi fontele rezistente la uzare.3. nichel. şi %Cum = 2…4 %). cea mai bună comportare având-o fontele cu grafit fin dispersat în masa metalică de bază a structurii. În cazul pieselor solicitate la şocuri termice. Fontele refractare se simbolizează cu literele Fr.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale rezistente la temperaturi scăzute.. fenomen ce se produce (la temperaturi înalte) datorită descompunerii cementitei (cu formare de grafit) şi oxidării interne produse de gazele ce pătrund de-a lungul filamentelor de grafit şi are ca efecte creşterea volumului şi pierderea coeziunii materialui.26 %) sau cu mangan ( %Mnm = 3. şi.0...4 %). fie cu masa de bază feritică. aliate în principal cu crom. Fontele din această categorie sunt fie fonte cu masa de bază perlitică. energia lor de rupere KV rămânând practic neschimbată de la ta până la –150 oC. Tipurile de fonte rezistente la coroziune mai frecvent utilizate sunt prezentate în continuare. dacă grafitul este nodular.5…4. iar FrgnAl 22 este o fontă refractară cu grafit nodular. aluminiu. în cantităţi mai mici. siliciul şi aluminiul conferă acestor fonte rezistenţă la oxidare prin acelaşi mecanism ca în cazul oţelurilor refractare (formarea unei pelicule compacte şi aderente de oxizi care protejează materialul faţă de oxidarea în profunzime). Aceste fonte prezintă rezistenţă la oxidare la t < 1100 °C şi au o bună rezistenţă la creştere. %Mnm = 5…8 %) sau Ni− Si−Mn−Cu (%Nim =10…20 %. care le conferă structură austenitică. au structura masei metalice feritică şi sunt rezistente 119 . Fontele rezistente la temperaturi scăzute sunt fonte nodulare aliate cu nichel (%Nim = 20. molibden sau stibiu. fonte cu conţinut ridicat de siliciu.12 %. grafit lamelar sau grafit nodular. Cromul. %Sim = 4…6 %. %Mnm = 4…8 % . cu %Crm = 16 %. conform căruia se produc patru tipuri de fonte: fonte cu conţinut ridicat de crom. şoc termic şi fluaj. fonte cu conţinut ridicat de aluminiu şi fonte cu conţinut ridicat de crom şi siliciu.5 %). se utilizează fonte austenitice cu grafit nodular. Fontele înalt aliate cu siliciu (%Sim = 12…18 %) au un conţinut scăzut de carbon (%Cm = 0.. de exemplu FrCr16 este o fontă refractară cu grafit lamelar.. în care se găsesc carburi. Fontele refractare sunt fonte aliate care au o bună comportare la acţiunea fenomenelor de oxidare. În condiţiile asigurării structurii de echilibru (bine detensionată) aceste fonte au o bună rezistenţa la şocuri mecanice. care se manifestă la temperaturi ridicate. Rezistenţa lor la coroziune este puternic influenţată de forma grafitului. dacă grafitul este lamelar şi Frgn.

cu structura masei metalice austenitică. 70 carbon echivalent %Ce.. straturi. 104 invar. 74 construcţie sudată. 92 cusătură sudată (CUS) rânduri. 75 laminare termomecanică (controlată).35 %) au structura tipică fontelor albe (datorită efectului antigrafitizant al cromului). siliciu şi aluminiu au rezistenţă bună la acţiunea acizilor sulfuric şi acetic. Cuvinte cheie bandă de călibilitate normală. structura masei metalice de bază a acestora fiind martensitică. Fontele de fricţiune sunt fonte care trebuie să realizeze coeficienţi de frecare cât mai mari. Si.25…0. 119 fontă rezistentă la coroziune. 76 material de adaos (MA). P. 69 .2…1. sunt rezistente la acţiunea acizilor şi apei de mare. devin rezistente şi la acţiunea acizilor oxidanţi sau organici.25 %. Fonte complex aliate cu nichel. de fricţiune. 112 fâşii ZIT. Ti. Sunt fonte cenuşii. 56 comportare metalurgică la sudare. iar grafitul poate fi lamelar sau nodular. 73 120 fisurare la cald a CUS. Cu. 94 hardenită. sunt rezistente la acţiunea mediilor alcaline.65 % sau %Mom ≅ 0. Fontele înalt aliate cu nichel (%Nim = 13…35 %) au structura masei metalice austenitică. În cazul pieselor supuse la solicitări severe se folosesc fontele cu %Nim = 3. 75 clase de calitate. dar toate conţin eutectic fosforos ternar (numit steadit).5…12. iar dacă sunt aliate suplimentar cu molibden (%Mom = 2…4 %) devin rezistente şi la cloruri. maleabile şi nodulare. cupru. care le îmbunătăţeşte rezistenţa la uzare. fiind folosite pentru confecţionarea componentelor lagărelor de alunecare. 113 fontă refractară. În structura acestor fonte nu se admite prezenţa cementitei libere. 112 laminare normalizantă. 93 fontă comercială. sau înalt aliate cu Mn (%Mnm = 7. Fontele rezistente la uzare cuprind două tipuri: fontele antifricţiune şi fontele de fricţiune.. 69 coroziune intercristalină. 120 fragilizare prin faza σ. 119 fontă rezistentă la uzare antifricţiune. Pb. Fontele antifricţiune sunt fonte care trebuie să asigure un coeficient de frecare cât mai mic. cu structura masei metalice perlitică.5 %). iar prin adaosuri de crom. fiind fonte nealiate sau aliate cu %Nim = 1. îngustă. Au structură perlito-sorbitică. Ni.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR la acţiunea acizilor azotic şi sulfuric. 69 elinvar. 67 câmp termic de sudare.5…6.0 %.5 % şi %Crm = 0.. Fontele înalt aliate cu crom (%Crm = 25. siliciu şi/sau cupru. slab aliate cu Cr. fiind utilizate pentru confecţionarea tamburilor de frână de la autovehicule.

M. 89 oţel Hadfield. Mărci. Saban R. Editura Didactică şi Pedagogică. numerică. vol.. Metalurgie fizică..a.C. * * * Culegere de standarde comentate – Oţeluri.I. 1983 8. O. Bucuresti. Editura Didactică şi Pedagogică.. * * * Culegere de standarde comentate – Supliment. * * * Culegere de standarde comentate – Fonte şi oţeluri turnate. 1999 11. Petrescu M. 109 oţel HSLA. Bucureşti. 84 oţel carbon de calitate.I.. 66 oţel pentru rulmenţi. Studiul si ingineria materialelor. Vacu S. 97 temperatură de referinţă. 94 oţel durificabil prin precipitare (PH). II.M. 93 oţel maraging. vol. calmat.C. 75 oţel pentru îmbunătăţire. Mărci şi condiţii tehnice de calitate. Bucuresti.. Oţeluri inoxidabile şi refractare. 76 oţel cu granulaţie fină. Editura Facla. 64 oţel bifazic (dual-phase)... 70 Bibliografie 1. s. 69 oţel necalmat. 105 oţeli inoxidabil cu crom. Bucureşti. 103 oţel refractar (termorezistent). 65 oţel criogenic. Ieremia A.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale material de bază (MB). 96 oţel turnat. Gâdea S. 79 oţel duplex. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. Truşculescu M.. 110 oţel pentru carburare. 100 oţeluri termorezistente.D. Protopopescu H.. Tillmann W. Bucureşti.D.I..C. Elaborarea oţelurilor aliate. 78 oteluri pentru scule. Stiinţa materialelor în construcţia de maşini. O. 80 oţel inoxidabil stabilizat. Timişoara 1999 5. 112 rost de sudare. 86 oţeluri patinabile. 83 sudabilitate. 1995 6. Metalografie şi tratamente termice. 1996 121 . 78 platinit. Mitelea I.. 69 simbolizare alfanumerică. Bucureşti.I. Metalurgie fizică şi studiul metalelor. 1982 4.I.a. 1994 10. I. 80 oţel cu granulatie fină. 66 otel pentru construcţii sudate. 53 structură feritică aciculară..M. Editura Didactică şi Pedagogică. 108 oţel rapid...D. Lugsheider E. O. 1980 9. Bucureşti. Editura Didactică şi Pedagogică. Editura Tehnică. ş.. 74 superaliaj. de produs. 77 zonă influenţată termic (ZIT).a. 1983 2. Colan H. Editura Sudura. Timişoara. Studiul metalelor.. Bucureşti. Geru N. 59 standard general.I. 1983 7. cu crom şi nichel. ş. 98 oţeluri pentru recipiente.. Oţeluri. 1981 3.

este denumită: a) normalizare. În funcţie de nivelul de aplicare.15 %. d) oţelul este calmat? T.8.4.8. Care dintre următoarele oţeluri aliate se încadrează în clasa oţelurilor de calitate: a) oţelurile pentru recipiente sub presiune care au limita de curgere Rp0. b) ordonare.8. c) oţeluri de calitatea.8. b) oţelul are concentraţiile de impurităţi %Pm. Documentul stabilit prin consens şi aprobat de un organism recunoscut.8. c) oţelul are limita de curgere Re ≥ 370 N/mm2.3. c) lege.7. prevederi destinate unei utilizări comune şi repetate. care stabileşte reguli. Respectarea cărora dintre următoarele condiţii determină încadrarea unui oţel nealiat în clasa oţelurilor speciale: a) oţelul are prescrisă energia de rupere KV în starea C + r.8.9. d) oţelurile la care singurul element de aliere (în fară de carbon) este niobiul? T. d) oţelul este destinat fabricării pieselor la care TT final este îmbunătăţirea? T. respectiv. urmărind obţinerea unui grad optim de ordine într-un context dat.4.8.1. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de 122 . standardele pot fi: a) standarde de firmă. Care dintre următoarele condiţii sunt respectate de marca de oţel nealiat simbolizată OL370. d) oţeluri speciale? T. oţelul are limita de curgere Re ≥ 235 N/mm2. S235J2G3 conform SR EN 10027-1: a) otelul are rezistenţa la tracţiune Rm ≥ 370 N/mm2. prescripţii sau caracteristici pentru activităţi sau rezultatul acestora. d) oţelul nu necesită aplicarea de TT pentru obţinerea caracteristicilor prescrise? T. respectiv. Activitatea specifică prin care se stabilesc.8. b) standarde naţionale. c) oţelul are prescrisă o energia de rupere (determinată pe epruvete prelevate longitudinal din semifabricate sau produse) KV > 27 J la −50 oC. %Sm ≤ 0. c) standarde regionale.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Teste de autoevaluare T. b) oţelul are concentraţia masică medie de carbon %Cm = 15 %.5.6.025 %.8. în scopul obţinerii unui grad optim de ordine într-un context dat este denumit: a) standard. d) convenţie? T. Clasele principale de calitate prevăzute în standardul SR EN 10020 pentru oţelurile nealiate sunt: a) oţeluri de uz general: b) oţeluri excepţionale. C15 conform SR EN 10027−1: a) oţelul are concentraţia masică medie de carbon %Cm = 0.2.8. c) standardizare. c) oţelurile bifazice. c) oţelul se utilizează pentru piesele care se supun carburării.2 > 400 N/mm2. pentru probleme reale sau potenţiale. b) normativ.k conform STAS 500 şi. d) clasificare? T. Care dintre următoarele condiţii sunt respectate de marca de oţel nealiat simbolizată OLC15 conform STAS 880 şi. d) standarde de produs? T. b) oţelurile pentru electrotehnică.

c) 17CrNi16.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale maşini (simbolizate conform STAS 791) aparţin categoriei oţelurilor pentru îmbunătăţire: a) 15Cr08.11.8. d) 17CrMn4−4? T. c) 34CrNiMo6−6−2. d) elasticitate? T. c) P355NH. b) X2CrMoTi17−1. b) plasticitate. Ce structură prezintă semifabricatele realizate din oţeluri bifazice (dual−phase steel): a) ferită şi perlită.8. b) ferită aciculară. Care dintre fâşiile ZIT a unei îmbinări sudate dintre două piese din oţel (nealiat) cu conţinut scăzut de carbon are cele mai slabe caracteristici de tenacitate: a) fâşia de supraîncălzire.14.18. b) cromul. dacă %Cm < 0. b) 42MoCr11. d) cusătura sudată CUS? T. d) 17CrMn4−4? T.12.21.8.8. c) carbonul. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile 123 . Care sunt zonele caracteristice ale unei îmbinări sudate: a) materialul de bază MB. c) 17CrNi16. Aptitudinea unui oţel ca printr-un anumit procedeu şi pentru un anumit scop să asigure în îmbinările sudate caracteristicile locale şi generale prescrise pentru o construcţie sudată este denumită: a) călibilitate. d) X6CrMoNb17−1? T. Prezenţa cărui element de aliere conferă oţelurilor calitatea de a fi inoxidabile: a) nichelul. c) 15Cr3.17. b) 42MoCr11.0 %. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (simbolizate conform SR EN 10027−1) aparţin categoriei oţelurilor pentru carburare (cementare): a) 34CrMo4−2.8. d) P235NL1? T.19.8. d) 34MoCrNi16? T.15.8. c) materialul de adaos MA. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile feritice: a) X50CrMoV15. c) fâşia de austenitizare incompletă. d) fâşia neaustenitizată? T. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri cu granulaţie fină pentru construcţii sudate: a) S335K2. b) 38AlCrMo10−6−1. dacă %Nim > 8 %. d) bainită cu conţinut scăzut e carbon? T. b) S235NL.8. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri cu caracteristici de tenacitate garantate la temperaturi scăzute (sub −60 oC): a) P235NL1.10.8. c) P460NL2. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (simbolizate conform STAS 791) aparţin categoriei oţelurilor pentru carburare (cementare): a) 15Cr08. b) fâşia de normalizare. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (simbolizate conform SR EN 10027−1) aparţin categoriei oţelurilor pentru îmbunătăţire: a) 43MnMo6−2.20. d) 34MoCrNi16? T. d) X8Ni9? T. c) ferită şi insule de martensită.16. b) zona influenţată termic ZIT. dacă %Crm ≥ 12. b) 12MnNi15−3. c) X6CrNi17−1. b) 51CrMnV4−4-1. dacă %Mnm ≥ 12 %? T.2 %.8.8. d) manganul.8. c) sudabilitate.13.

8. d) S335K2? T. c) OLC45. d) normalizare + recoacere de globulizare a cementitei. b) S235NL.32.8. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile de tip duplex: a) X2CrNiMoN22−5−3.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR martensitice: a) X50CrMoV15. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile martensitice cu durificare prin precipitare: a) 12MnNi15−3. b) 12MnNi15−3.27. c) RCA 370.8.8. Care din următoarele probleme pot să apară la sudarea oţelurilor inoxidabile austenitice: a) fisurarea la cald a CUS. b) X2CrMoTi17−1. Care dintre următoarele elemente conferă oţelurilor rezistenţă la oxidare la temperaturi ridicate. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri Hadfield: 124 . c) X2CrNi18−9.8. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri patinabile: a) S235W.33. d) transformarea perlitei în austenită? T. Care din următoarele probleme pot să apară la sudarea oţelurilor inoxidabile feritice: a) fisurarea la cald a CUS. d) călire de punere în soluţie + îmbătrânire? T. d) X50CrMoV15 T. c) apariţia fazei σ. b) îmbunătăţire. Care este TT final ce se aplică matriţelor confecţionate din oţelul 30VCrW85: a) călire martensitică + revenire joasă.8. c) 10AlCr240. d) X90CrMoV18? T. c) siliciul. d) X2CrNiMo17−12−2? T. d) călire martensitică + revenire medie? T. b) normalizare + recoacere de globulizare a cementitei.30. Care dintre următoarele mărci de oţeluri pot fi utilizate pentru confecţionarea matriţelor de deformare plastică la cald a oţelurilor: a) 105CrW20.26. d) aluminiul? T. d) apariţia fazei σ? T.29. c) X3CrNiMoN27−5−2.22.28. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri refractare: a) 10AlCr180. d) 15SiNiCr200? T. c) călire martensitică + revenire înaltă (îmbunătăţire). Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile austenitice: a) X50CrMoV15.8. b) 117VCr6. b) nichelul. b) creşterea excesivă a granulaţiei. d) 31VCr8? T.8. d) călire de punere în soluţie + îmbătrânire? T.23. d) X7CrNiAl17−7? T. fiind elemente de aliere tipice pentru oţelurile refractare: a) cromul.24.25. Care este TT final ce se aplică arcurilor confecţionate din oţelul 60Si15A: a) călire martensitică + revenire joasă. c) creşterea excesivă a granulaţiei. Care este TT final ce se aplică sculelor confecţionate din oţelul OSC10: a) călire martensitică + revenire joasă. c) X70CrMo15. b) transformarea perlitei în austenită. b) 10AlCr240.8.8.8. b) normalizare + recoacere de globulizare a cementitei.8.31. b) S355W.34. b) X6CrMoNb17−1.8. c) 30VCrW85. c) călire martensitică + revenire înaltă (îmbunătăţire).

menţinerea o durată scurtă la această temperatură şi răcirea în apă. a) Ştiind că pentru oţelurile carbon hipoeutectoide punctele critice de transformare în stare solidă sunt A1 = 727 oC şi A3 = 910 − 208 %C m . c) fontă cu grafit lamelar cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. b) T100NiMn130.8. Care dintre următoarele mărci de oţeluri sunt destinate realizării de semifabricate sau piese turnate: a) G 230−450. b) fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. c) fisurarea la cald a CUS. d) fontele de fricţiune? T.40. A3).8. b) Ştiind că duritatea feritei este Hα = 80 HV. Ce semnificaţie are grupul de litere EN din simbolul unei mărci de fontă: a) fonta este cenuşie. Care din următoarele variante corespunde mărcii de fontă cu simbolul EN−GJMW−400−5: a) fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 5 %.38.36. să se stabilească la ce temperatură ti trebuie efectuat TT pentru ca semifabricatele să prezinte la ta o structură ferito – martensitică cu un conţinut procentual de martensită %M ≅ 15 %. d) fontă nodulară cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 5 %? Aplicaţii A. b) fontă nodulară cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. c) fontele refractare. c) G 200−400W. iar duritatea martensitei este HM = 305 + 802%Cm.8. c) 117VCr6. A3) se obţine o structură alcătuită din ferită şi austenită. Rezolvare a) Prin încălzirea semifabricatelor la ti ∈ (A1.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale a) 105CrW20. d) formarea porilor în CUS? T. c) fonta nu are grafit în structură.39.8. Care dintre următoarele tipuri de fonte aparţin categoriei fontelor aliate rezistente la uzare: a) fontele rezistente la temperaturi scăzute. b) fonta corespunde unui standard european. c) fontă cu grafit lamelar cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 5 %.35. d) T120CrMn130? T. d) T9MoCrNi30R? T. d) fonta este netratată termic? T. b) fontele antifricţiune.37.8. d) fontă albă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %? T. să se determine care este duritatea semifabricatelor după aplicarea TT intercritic.1. b) formarea în structura CUS a unor compuşi intermetalici care influenţează negativ caracteristicile de tenacitate. Semifabricatele confecţionate dintr-un oţel carbon cu %Cm = 0.1 % sunt supuse unui TT intercritic. aşa cum se poate observa pe diagrama din 125 . Care din următoarele variante corespunde mărcii de fontă cu simbolul EN−GJS−400−15: a) fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. Care din următoarele probleme pot să apară la sudarea oţelurilor maraging: a) înmuierea ZIT. pentru a le conferi structura corespunzătoare unui oţel bifazic.8. b) T120CrMn130.8. constând din încălzirea la ti ∈ (A1.

59 %. b) După aplicarea TT intercritic cu ti ≅ 750 oC. Abscisa punctului Y corespunde concentrţiei 910 − t i 2 masice de carbon a oţelului care are A3 ≡ ti şi este (%C m ) γ = ( ) . Diagrama de stabilire a regimurilor TT pentru obţinerea oţelurilor bifazice Fig. Fig. 2. 8.23. Diagrama de selectare a soluţiilor în cazul aplicaţiei A. scap.1 – 1. 8. iar austenita are concentraţia de carbon corespunzătoare abscisei punctului Y.22.1). şi (%C m ) γ − (%C m )α (%C m ) γ − (%C m )α (%Cm)α fiind abscisa punctului X.8. scrisă sub forma %γ = %M ≅ 15 %. 2. rezultă că abscisa punctului X este (%Cm)α = 0. se obţine o ecuaţie cu necunoscuta ti. ca urmare.5. A3) ferita existentă în structura oţelului din care sunt confecţionate semifabricatele are concentraţia de carbon corespunzătoare abscisei punctului X. iar (%Cm)γ – abscisa punctului Y. 126 . 208 Înlocuind expresiile (%Cm)α şi (%Cm)γ în condiţia pusă în enunţul aplicaţiei. rezultă că la ti ∈ (A1.22 Aplicând regula izotermei (v.4 Considerând că austenita obţinută la ti se transformă integral în martensită la răcirea în apă a semifabricatelor. care are soluţia ti ≅ 750 oC. conţinuturile procentuale ale celor două faze în structura semifabricatelor fiind date de relaţiile (care se obţin aplicând regula segmentelor inverse – v.2): (%C m ) γ − %C m %C m − (%C m )α %α = 100 %γ = 100 = 100 − %α .0175 % şi (%Cm)γ = 0. Deoarece linia GP a diagramei de echilibru Fe – Fe3C este o dreaptă. scap. aceastei valori a temperaturii ti îi corespund valorile (%Cm)α = 0.1⋅10-4ti.5. semifabricatele vor avea structura alcătuită dintr-o matrice feritică cu duritatea Hα = 80 HV şi insule de martensită (uniform distribuite în aceasta) cu duritatea HM = 305 + 802(%Cm)γ ≅ 778 HV.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR figura 8. rezultă: %M = %γ.

Semifabricatele confecţionate dintr-un oţel carbon cu %Cm = 0. 910 − 760 2 0.52 % şi %γ = %M = 100 = 12.6 %.8. să se determine care este duritatea semifabricatelor după aplicarea TT intercritic. iar duritatea martensitei este HM = 305 + 802%Cm.3. există posibilitatea utilizării oţelului carbon de calitate OLC35 .SR EN 10027-1) sau a oţelului aliat 34MoCrNi16 . semifabricatele vor avea structura alcătuită dintr-o matrice feritică cu duritatea Hα = 80 HV şi insule de martensită (uniform distribuite în aceasta) cu duritatea HM = 305 + 802⋅0. ca urmare. c) bara este confecţionată din oţelul carbon în stare îmbunătăţită (călire + revenire la ti = 650 o C şi τm = 5 ore).11.0164 (%C m ) γ = ( ) = 0. menţinerea o durată scurtă la această temperatură şi răcirea în apă. a) Ştiind că pentru oţelurile carbon hipoeutectoide punctele critice de transformare în stare solidă sunt A1 = 727 oC şi A3 = 910 − 208 %C m .08 % sunt supuse unui TT intercritic. se obţin următoarele rezultate: (%Cm)α = 0. cu carateristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8. b) bara este confecţionată din oţelul aliat în stare recoaptă (de echilibru).1⋅10-4⋅760 = 0.0164 %.1.6 semifabricatelor tratate termic va fi H s = 722 + 80 ≅160 HV (care 100 100 corespunde unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 560 N/mm2).STAS 791 (34NiCrMo6-6-2 .8. să se determine conţinut procentual de martensită %M din structura semifabricatelor tratate termic. Rezolvare Intensitatea forţei F la care rezistă bara de tracţiune este dată de relaţia πd 2 F= Rm .8. Pentru realizarea unei bare de tracţiune cilindrice cu diametrul d = 15 mm.STAS 880 (C35 . d) bara este confecţionată din oţelul aliat în stare îmbunătăţită (călire + revenire la ti = 650 oC şi τm = 5 ore).52 − 0.2. constând din încălzirea la ti = 760 oC ∈ (A1.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale %M %α + Hα ≅ 180 HV 100 100 (care corespunde unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 630 N/mm2).08 − 0.SR EN 10027-1). Să se determine şi să se compare intensităţile forţei de tracţiune F la care rezistă bara în următoarele circumstanţe: a) bara este confecţionată din oţelul carbon în stare recoaptă (de echilibru).1 – 1. pentru a le conferi structura corespunzătoare unui oţel bifazic.0164 b) După aplicarea TT intercritic cu ti = 760 oC. A. b) Ştiind că duritatea feritei este Hα = 80 HV. A. A3). 4 duritatea semifabricatelor tratate termic va fi H s = H M 127 . duritatea 12.52 ≅ 722 HV.6 100 − 12. 208 0. Rezolvare a) Folosind notaţiile şi raţionamentul prezentate la rezolvarea aplicaţiei A.

2 şi o viteză de răcire din domeniul austenitic care să conducă la o astfel de structură.2 − 13%C m şi F = 1.6 + 223%C m − 14.10). d) Dacă bara este confecţionată din oţelul slab aliat 34MoCrNi16 călit şi revenit la ti = 650 oC şi τm = 5 ore.2). Se poate observa că forţa de tracţiune la care rezistă bara este cu aproximativ 19 % mai mare ca cea corespunzătoare situaţiei în care bara este confecţionată din acelaşi oţel în stare recoaptă. în care PHJ = Ti(18+lgτm) = (650 +273)(18 + lg5) ≅ 17259. adoptând vr = 0.3 %Crm 0.6 %Mom 0.2% Nim + . Rm = 3.3).6 %Sim 0. c) Dacă bara este confecţionată din oţelul OLC35 călit şi revenit la ti = 650 oC şi τm = 5 ore. Compoziţiile chimice ale oţelurilor considerate în aplicaţia A.4 oC/s (v.2 1.35 %). rezultă: HVαOC = 77.31⋅105 N.P b) Dacă bara este confecţionată din oţelul slab aliat 34MoCrNi16 în stare recoaptă.11. cu structura ferito-perlitică.0% Si m = 8%Crm + 4% Ni m ]lg v r ≅ 179 HV.8.6% Sim + 30% Mnm + 35.3 0.3) în care HVrOC = 211 HV. duritatea structurii de revenire pe care o prezintă bara poate fi estimată cu relaţia (7. Rm = 3.5⋅179 ≅ 626 N/mm2 şi F = 4 Tabelul 8.10 ⋅ 10 5 N.25 Marca oţelului OLC35 34MoCrNi16 a) Dacă bara este confecţionată din oţelul OLC35 în stare recoaptă. 3.6 %Nim 0.2 1. duritatea sa se poate estima cu relaţia (7.5⋅265 ≅ 927 N/mm2 şi . Deoarece HV ≅ HB şi considerând relaţia Rm = 3.5HB (v. duritatea structurii cu sorbită de revenire pe care o prezintă bara poate fi estimată cu relaţia (7.3 Concentraţiile masice ale componentelor de aliere. rezultă: HVrOA = HVrOC + 30(% Si m + % Mnm ) + 55%Crm + 6% Nim + 100% Mom ≅ 361 HV. scap.35 %Mnm 0. Rm = 3.5%Crm + 27.P F= π 15 2 4 ⋅ 927 = 1.5⋅211 ≅ 740 N/mm2 33. pe această cale 21900 + 4050%C m − PHJ se obţine HVrOC = ≅ 211HV .7.23⋅105 N. rezultă că bara are π 15 2 ⋅ 626 = 1. 128 .5⋅361 ≅ 1265 N/mm2 şi F = 2.35 0. A. aşa cum s-a obţinut în cazul precedent (pentru oţelul cu %Cm = 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 10 + [ − 19.6 0. % %Cm 0. Se poate observa că forţa de tracţiune la care rezistă bara este cu aproximativ 36 % mai mare decât cea corespunzătoare situaţiei în care bara este confecţionată din acelaşi oţel în stare recoaptă. duritatea sa se poate estima în acelaşi mod ca în cazul precedent şi rezultă HVαOA ≅ 265HV . cu structura ferito-perlitică. Rm = 3.64 ⋅ 10 5 N.2) considerând coeficienţii adecvaţi din tabelul 7.

5 % ferită.80 MA – D18.12 2. în timp ce pentru oţelurile aliate valorificarea prezenţei elementelor de aliere impune utilizarea lor numai în stare tratată termic (s-a observat din rezolvarea aplicaţiei că oţelul 34MoCrNi16 în stare îmbunătăţită are rezistenţa mecanică cu aproape 36 % mai mare decât atunci când este utilizat în starea structurală de echilibru).60 MA – D316 0. scap.2 20 11 * Toate mărcile de MA sunt realizate în România Materialul Rezolvare Considerând caracteristicile de compoziţie chimică ale MB şi folosind relaţiile (7.0 23 14 0.9 20 10 0.08 1.8 17 13 2.50 MA – D309L 0. înţelegerea şi utilizarea prescripţiilor standardelor în vigoare.8.11.5 1.08 .3. Procedeul de sudare care se utilizează şi configuraţia rosturile de sudare pregătite între piesele ce urmează a fi sudate asigură pMA = 70 %. pentru evitarea fisurării la cald.30 MA – D309 0.10 2. pentru oţelurile carbon de calitate utilizarea în stare tratată termic este facultativă (s-a observat din rezolvarea aplicaţiei că oţelul OLC35 are caracteristici de rezistenţă mecanică comparabile în stare recoaptă şi în stare îmbunătăţită).5 şi fig.9 20 10 0. Tabelul 8.24).04 2.9 19 13 2. Să se determine care dintre MA disponibile asigură realizarea unor CUS având în structură.03 2. corespunzătoare punctelor caracteristice nominale ale materialelor depuse prin 129 .Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Observaţie Această aplicaţie are ca scop justificarea şi înţelegerea prescripţiilor privind utilizarea oţelurilor pentru construcţia de maşini. Concentraţiile masice ale principalelor componente.5 1.11. Schaeffler (v. 3.50 MA – D19. care reprezintă coordonatele punctului caracteristic nominal al MB pe diagrama structurală A. 7.75 MA – D312 0.8 0. % %Cm %Mnm %Sim %Crm %Nim %Nbm %Mom MB – 10TiNiCr180 0.08 1.00 MA – D316L 0. se determină coordonatele (%Cre. A. Se recomandă cititorilor să conceapă şi alte aplicaţii similare.%Nie).50 MA – D308L 0.7) se calculează valorile mărimilor %Cre şi %Nie.10 6.03 2.5 1.8 24 12 0.0 0.6) şi (7.0 0.4.5 0. care să le permită consultarea.0 0.8 20 11 0.0 27 20 0.8Mn6 0.0 0.08 2.0 0.10 1. Procedând în acelaşi mod. Este evidenţiat faptul că.8..50 MA – D310 0..8 18 10 MA – D308 0. pe lângă austenită. acest MB şi MA disponibile pentru sudarea lui având caracteristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8.9 30 9 0.9Nb 0. Compoziţiile chimice ale MB şi MA considerate în aplicaţia A.0 0. O construcţie sudată trebuie realizată din semifabricate de tip tablă din oţel inoxidabil austenitic X2CrNi19−11. 7.

Rezultatele parcurgerii etapelor descrise anterior sunt prezentate în tabelul 8.51 14. de a asigura realizarea unei CUS cu un conţinut procentual de ferită %α ∈ [3%.00 16. % 19.15 14.05%Cre – 7.20 21. Folosind relaţia (8.12. − 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Reprezentând pe aceiaşi diagramă.CUS. iar dreapta de izoferită %α = 5 % trece prin punctele de coordonate (%Cre = 28 %. %Nie. 8.93 13.5 %) şi (%Cre = 14 %.56 20.5%]). 130 .63 12.23 Punctul pe diagrama din fig. cât şi punctele cu coordonatele (%Cre.30 14.70 29.04 23.5.CUS).CUS .60 13.90 13. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei 8.CUS.04 15.70 21.85 13.8 %) şi.46 13.80 %Nie. Un MA disponibil este apt pentru sudarea MB (îndeplineşte condiţia pusă în enunţul aplicaţiei.CUS .40 12. atât dreptele de izoferită %α = 3 % şi %α = 5 %.71 21. analizând diagrama din figura 7.5 %) şi (%Cre = 14 %.15 Caracteristicile CUS %Nie.8Mn6 %Cre.5.078 21. % − 21.5 %) şi corespunde ecuaţiei %Nie = %Cre – 7. Schaeffler în domeniul α + γ.90 24.74 28.76 21. dacă punctul caracteristic nominal al CUS realizate cu acesta este poziţionat în diagrama structurală A. între dreptele corespunzătoare conţinuturilor de ferită %α = 3 % şi %α = 5 %.%Nie = 21.25 31. aşa cum se observă în figura 8. se poate aprecia că dreapta de izoferită %α = 3 % trece prin punctele de coordonate (%Cre = 28 %.08 26.70 21.34 16.44 16. se determină coordonatele (%Cre.9Nb MA – D18.20 17.75 21. rezultă că MA capabile să asigure sudarea MB (precizat în enunţul aplicaţiei) fără apariţia fenomenului de fisurare la cald a CUS sunt D308 şi D309 (pentru care punctele caracteristice nominale ale CUS realizate se situează între cele două drepte de izoferită).65 25. % 13. ca urmare.25 %Cre.2). %Nie.4 Caracteristicile materialului Materialul MB MA – D308 MA – D308L MA – D309 MA – D309L MA – D310 MA – D312 MA – D316 MA – D316L MA – D19.%Nie = 20.%Nie = 6.75 13. Tabelul 8.24.25. corespunzătoare punctelor caracteristice nominale ale CUS realizate cu MA disponibile pentru sudare.95 22.%Nie = 6.CUS).55 24. în condiţiile neglijării termenului ∆%EAm. % − 14.35 20.00 25.33 21.13.11 21.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR sudare cu MA disponibile.40 17. are ecuaţia %Nie = 1.

tehnologiile de elaborare şi de realizare a semifabricatelor şi pieselor din astfel de aliaje sunt bine fundamentate ştiinţific şi asigurate logistic. Motivele utilizării preponderente în tehnică a fontelor şi oţelurilor sunt numeroase: resursele de materii prime necesare elaborării acestor aliaje sunt uşor accesibile şi destul de uniform distribuite pe glob. Introducere Metalele şi aliajele neferoase deţin în prezent în aplicaţiile tehnice o pondere de aproape 20 de ori mai mică decât cea corespunzătoare aliajelor feroase (fonte şi oţeluri). conductibilitate termică şi electrică mare. proprietăţile (caracteristicile) lor mecanice sunt ridicate şi pot fi relativ uşor modificate şi adaptate condiţiilor de utilizare prin aplicarea de tratamente termice şi termochimice. capacitate bună de prelucrare prin turnare. datorită unor proprietăţi pe care acestea le prezintă (şi care nu sunt asigurate de aliajele feroase sau se obţin mai greu la aceste materiale. metalele şi aliajele neferoase reprezintă şi vor reprezenta şi în viitor o categorie de materiale de mare importanţă tehnică.1.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Capitolul 9 STRUCTURA ŞI PROPRIETĂŢILE METALELOR ŞI ALIAJELOR NEFEROASE 9. costurile implicate de elaborarea unor astfel de aliaje şi de transformarea lor în produse se corelează favorabil cu performanţele tehnice pe care aceste produse le asigură etc. capacitate foarte bună de a conferi produselor caracteristici estetice deosebite etc. deformare plastică sau aşchiere. valori ridicate (mai mari decât cele asigurate de fonte şi oţeluri) ale raportului dintre rezistenţa mecanică şi masa specifică (densitate). Cu toate acestea. cu cheltuieli inadmisibil de mari): rezistenţă ridicată la coroziune (în prezenţa mediilor de lucru chimic active). produsele confecţionate din aceste materiale sunt reciclabile şi ecologice. tenacitate bună la temperaturi scăzute. 131 .

0 44.5 110 370 59.2 19. µm/(m⋅K) Coeficientul de conductivitate termică λ la ta.5 16.6 106 .0 39.4 13. kg/m3 Căldura specifică Cs la ta. W/(m⋅K) Rezistivitatea electrică ρΩ.3 21.2 55 1300 368 63 104 113 23.3 11.6 25.2 14.1 247 401 19 83 63 26 113 34 97 210 163 317 428 72 26.7 29.Tabelul 9.5 11. 0 C Densitatea ρ la ta.7 40.5 8. nΩ⋅m Al Cu Ti Ni Sn Sb Zn Pb Cd Be Mg Au Ag Pt 660 1083 1660 1453 232 631 420 327 321 1278 649 1064 962 1772 2700 8930 4510 8910 7290 6690 7130 11340 8650 1850 1740 19280 10500 21440 900 386 512 471 222 207 382 129 230 1886 1025 128 235 132 397 205 440 309 59 163 101 23.7 420 68. la ta.5 23. kJ/kg Coeficientul de dilatare termică liniară αt (între ta şi 100 0C).3 31. Caracteristicile fizice ale principalelor componente de bază ale aliajelor neferoase Metalul Aluminiu Cupru (Aramă) Titan Nichel Staniu (Cositor) Stibiu (Antimoniu) Zinc Plumb Cadmiu Beriliu Magneziu Aur Argint Platină Simbolul chimic Temperatura de solidificare – topire ts.1.2 206 72.6 16. J/(kg⋅K) Căldura latentă de topire qs.5 14.0 9.

35 STAS 10262: Sb 99.5 STAS 663: Pb 99. Al 99. Sn-Hg Sb-Sn.5. (Au 995. Sb 97. Ni-Cr. Al 99. Zn-Mn Pb-Sb. Bi.94. Al 99 STAS 270/1:Cu 99. Ag-Cu. Zn-Cu. Zn-Cd.65 Principalele impurităţi Fe.3 STAS 10502: Ni 99.5 Ti 99.565. Tabelul 9.5. S. Ag-Hg Pt-Rh.96. Pt 99. Ti 99.9.8. Sn 99. Al-Si. Pb-Sn. Mg 99. Cd Cd-Sn Mg-Si. S Pb. Pb 99. Cu-Sn. Ni 98. Ni-Mo. cu excepţia Au şi Ag.9. Cr-W. P. Cr-Ti.97. Al 99.95. Pt-W * cifrele de după simbolul chimic indică valoarea minimă a concentraţiei masice a metalului industrial (în %.1 sunt prezentate metalele folosite frecvent drept componente de bază ale acestor aliaje şi sunt precizate o serie de caracteristici care.95. Sn-Zn. Fe.6.3 sunt expuse valorile celor mai importante caracteristici mecanice ale metalelor care constituie componentele de bază ale aliajelor neferoase. Pb 99. Pb.Bi. Mg STAS 10273:Mg 99. Sb. Zn 97. Pt-Ir. Fe.99: Pb 99.99. Mg 99.5. Al 99. Au-Cu. Sn-Sb. Cr 98.99. Al-Zn Cu-Zn.99.6 STAS 7386: Cr 99. Au-Pt Pb. Cu. Zn Ag-Cd. Fe Fe.3. Pt 99.95. Cd 99. Sb 99. Au STAS 4389: Au 999. Ni. Al.6 Bi. Cd.4. iar în tabelul 9. Cr-Mo Sn-Pb. Bi.5.85 STAS 8615: Cd 99. Sn 96. Cd 99.4.8 Pb. Fe S. Mg-Mn. Cu. Ni 99.8.90. Al 99. Ag STAS 3321: Ag 999. Bi. Ti 99. Ti-Ni Ni-Cu.As. Cu 99.85.93. Ag-Ni. Pb-Ca Cd-Ag. Al-Mg. Sb 99.98. Si Pt-Ni. Sb 99.9 Mg-Al.98. Si.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Deoarece proprietăţile aliajelor neferoase sunt determinate în măsură importantă de proprietăţile componentului lor principal (metalic). Cu-Be Ti-Al.6. Fe. Al 99. Zn. Cu.Al 99. Pb Pb-Ag. Mg-Zn Au-Ag.9. Cr 97 STAS 10309: Sn 99.2. Bi. Mn Principalele clase de aliaje binare folosite în tehnică Al-Cu. Cu 99. As. Zn 98.C. Cu 99. împreună cu cele redate în tabelul 1. Zn 98.2. Cu. Bi Pb. Zn Pb.9.98.75. Pb 99.99. Sb 98. Cu 99. Ni-Fe Cr-Ni.96. Fe.985.Cd C. As. Fe. Sn 99.7. Cu. Sb Sn.3. Pb.99. Sn Ag. Cd-Ni. Cr 98.5. S.5 STAS 646: Zn 99.Al 99. Si. Pb 99. Cd 99. 133 . Pt STAS 10560: Pt 99.2 sunt precizate clasele de puritate industrială în care pot fi obţinute aceste metale. Pb.6. P. definesc cantitativ proprietăţile lor fizice. Zn 99. Cu 99.0) Au-Ni. Sb-Pb Zn-Al. Clasele de puritate ale componente de bază ale aliajelor neferoase Metalul Al Cu Ti Ni Cr Sn Sb Zn Mărcile industriale * STAS 7607: Al 99. Pb. Fe. Al. Cu-Al. Cu. în tabelul 9. S. în tabelul 9. Sn. As. impurităţile ce au influenţe (negative) majore asupra proprietăţilor lor şi cele mai utilizate tipuri de aliaje binare în care fiecare din aceste metale este componentul de bază (principal). Ni 99. Cu.5. Ni 99.995.95. P Pb.95. pentru care concentraţia este în %o). Sb. Fe.6. Cu As. Sn 98. O. Ni 97.6.97. Al 99. Si. Sb 99.

3) scade odată cu conţinutul de impurităţi. N/mm2 Alungirea procentuală după rupere 3) . Caracteristicile mecanice la ta ale principalelor componente de bază ale aliajelor neferoase Metalul Starea Rezistenţa la rupere 2).3. N/mm2 Duritatea 2) Al Cu Ti Ni Sn Sb Zn Pb Cd Be Mg Au Ag Pt 1) recopt (stare de echilibru) ecruisat ecruisat 1) 40 – 70 120 − 140 170 − 220 420 − 450 220 − 250 310 − 330 12 − 14 10 − 13 70 − 100 11− 13 69 − 83 380 − 480 160 − 195 180 − 220 100 − 120 120 − 145 15 – 30 100 − 120 50 − 70 320 − 330 130 − 150 50 − 60 10 − 11 − 50 − 55 4−5 − 260 − 310 90 − 105 115 − 140 − − 50 – 70 8 − 12 45 − 60 10 − 15 50 − 60 30 − 40 80 − 90 − 40 − 50 60 − 70 17 − 25 − 3 − 15 2 − 10 40 − 50 48 − 50 62000 115000 105000 207000 44000 77800 105000 55000 300000 43000 78000 76000 25000 42800 79000 16500 19000 38000 20600 140000 − − 27500 140 − 220 HV − 35 – 40 HBS 95 – 110 HBS 90 – 120 HBS 60 – 65 HV 5 – 6 HBS 30 – 60 HBS 20 – 35 HBS 3 – 5 HBS 16 – 24 HBS 75 – 85 HRB 37 – 39 HRE 48 – 54 HRE 18 – 20 HBS 25 – 30 HV recopt (stare de echilibru) 1) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) sinterizat (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) ecruisat 1) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) 170000 38 – 45 HV 150 − 165 − − deformat plastic la rece cu GD = 70 … 90 %. N/mm2 Limita de curgere 2) . N/mm2 Modulul de elasticitate transversală.Tabelul 9. 2) creşte odată cu conţinutul de impurităţi al metalului. . % Modulul de elasticitate longitudinală.

aliajele neferoase se încadrează în următoarele categorii: − aliaje monofazice. Al. ternare sau complexe. • în funcţie de constituţia structurală de echilibru (la ta). alcătuită din cristale de soluţie solidă având ca solvent componentul de bază. Mn. Pt etc. aliaje uşor fuzibile (cu temperaturi ts coborâte) etc. în care precipită la răcirea ulterioară particule de faze secundare (de obicei. iar în funcţie de aptitudinile de a-şi mări rezistenţa mecanică în urma aplicării de TT. în care sunt introduse frecvent. iar aliajele denumite în tehnică alame au ca bază aliaje Cu – Zn. Aliajele neferoase (ca şi fontele şi oţelurile) se pot clasifica şi pe baza denumirii proprietăţii sau caracteristicii care le defineşte primordial utilitatea tehnică. se ia ca bază câte un aliaj binar reprezentativ şi se consideră că restul componentelor sunt elemente suplimentare de aliere (de exemplu.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Aliajele neferoase se pot clasifica folosind o multitudine de criterii. cele mai multe tipuri de aliaje utilizate în prezent în tehnică sunt complexe. aliajele neferoase se clasifică în: aliaje durificabile structural prin tratamente termice şi aliaje nedurificabile prin tratamente termice. astfel: • în funcţie de numărul componentelor. preferându-se clasificarea acestora în funcţie de componentul de bază şi încadrarea lor în categorii de tipul: aliajele cuprului (aliaje pe bază de cupru). Fe. la orice temperatură. în diverse concentraţii şi alte elemente de aliere decât zincul: Si. Toate criteriile de clasificare anterior precizate se folosesc însă drept criterii secundare. aliajele neferoase pot fi: aliaje de turnare şi aliaje deformabile plastic. aliajele denumite în tehnică duraluminuri au ca bază aliaje Al – Cu.). Au. − aliaje cu structură monofazică după solidificare. aliaje anticorosive (cu rezistenţă ridicată la acţiunea mediilor agresive de lucru). − aliaje care conţin în structură constituenţi eterogeni (de tipul amestecurilor mecanice eutectice sau eutectoide). dar. aliajele titanului (aliaje pe bază de titan). aliajele metalelor preţioase (aliaje pe bază de metale preţioase: Ag. o structură monofazică. pentru a facilita studierea structurii şi proprietăţilor fiecărui tip de astfel de aliaje. aliajele aluminiului (aliaje pe bază de aluminiu). aliajele neferoase pot fi: binare. care prezintă în stare solidă. în diverse concentraţii şi alte elemente de aliere decât cuprul: Mg. Mn etc. de exemplu. aliaje cu rezistenţa mecanică ridicată (dure). aliaje antifricţiune. aliaje criogenice (cu tenacitate ridicată la temperaturi scăzute). 135 . pentru denumirea diverselor aliaje neferoase şi sistematizarea studierii structurii şi proprietăţilor lor. Ni etc.) etc. Pb. Sn. se practică încadrarea aliajelor neferoase în categorii ca: aliaje uşoare (caracterizate prin densităţi ρ ≤ 4000 kg/m3). aliajele nichelului (aliaje pe bază de nichel). • în funcţie de posibilităţile tehnologice de transpunere în produse şi de prelucrare a acestora. în care sunt introduse suplimentar.. compuşi intermetalici).

care să determine transformarea structurii dendritice primare într-o structură secundară favorabilă (din punctul de vedere al mărimii granulaţiei şi gradului de dispersie a fazelor) obţinerii unor caracteristici mecanice ridicate şi/sau asigurării unei bune comportări la prelucrarea prin deformare plastică sau la aplicarea de TT. scap.6). • modificare de tipul III. v. Modificarea aliajelor neferoase La marea majoritate a aliajelor neferoase folosite în tehnică componentele de bază nu prezintă transformări alotropice şi. 1. 4. se utilizează cu predilecţie pentru realizarea modificărilor de tipurile I şi III. La alegerea modificatorilor şi realizarea modificării aliajelor neferoase trebuie avute în vedere următoarele aspecte esenţiale: • modificatorii introduşi în aliajele neferoase lichide acţionează în unul din următoarele moduri: − formează (individual sau prin combinare cu componentele aliajelor) particule greu fuzibile şi insolubile în aliajele topite. Ta. la aceste aliaje nu se produc. care pot schimba mecanismele obişnuite ale germinării şi/sau creşterii cristalelor la solidificare.6). fenomene de cristalizare secundară (recristalizare în stare solidă. care are ca efect îmbunătăţirea fineţei şi gradului de dispersie a fazelor componente ale amestecurile mecanice eutectice care se formează la solidificarea unor aliaje neferoase. Mo). ca urmare. care. • modificarea de tipul II. scap. care are ca efect principal finisarea (micşorarea dimensiunilor) cristalelor dendritice primare. constituie baze pentru germinarea eterogenă la solidificarea aliajelor (v.4. acest tip de modificare este eficient la aliajele neferoase care prezintă după cristalizarea primară o structură monofazică (cu cristale de soluţie solidă). modificarea poate fi: • modificare de tipul I. constând din inocularea în aliajele lichide a unor cantităţi mici de substanţe chimice (numite modificatori. 1. asigurând solidificarea cu un număr mare de germeni cristalini şi formarea unor structuri primare fine.2). scap. distribuite sub formă de suspensie fină. v. care determină accentuarea ramificării şi subţierea ramurilor (axelor) cristalelor dendritice primare şi influenţează favorabil distribuţia fazelor secundare la aliajele în care (în timpul răcirii după solidificare) precipită particule ale unor astfel de faze. Zr. 136 .ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. Modalitatea actuală cea mai eficientă de influenţare a caracteristicilor structurii primare a aliajelor neferoase o reprezintă modificarea.2. în decursul răcirii după solidificare. modificatorii care acţionează în acest mod (borul şi unele metale de tranziţie cu reactivitate chimică mare: Ti. În funcţie de efectele pe care le produce asupra structurii primare a aliajelor neferoase.

τm = 2…24 ore). Na. Tratamentele termice la aliajele neferoase Tratamentele termice (TT) care se aplică semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase se definesc şi se clasifică la fel ca şi tratamentele destinate semifabricatelor şi pieselor din oţeluri şi fonte (v. iar dacă concentraţia acestora depăşeşte nivelul optim. dar poate avea şi valori kO = 0. • modificatorii trebuie introduşi în aliajele neferoase într-o cantitate (concentraţie) optimă (care asigură nivelul maxim al efectelor pozitive produse de modificare).3. 6.98. Pb) se folosesc mai ales pentru asigurarea modificărilor de tipul II. în K. iar τm trebuie să fie mari (de obicei. pe bază de Al sau Mg. particulele nu se formează sau se formează în număr insuficient asigurării unei structuri primare fine. cu un număr mare de particule care activează germinarea eterogenă şi rezultă structura primară cu granulaţia cea mai fină. dacă concentraţia acestora este la nivelul optim se formează o suspensie fină. cum sunt aliajele uşoare.95…0. deoarece omogenizarea se realizează prin difuzie. pentru omogenizarea pieselor turnate din aliaje în care procesele de difuzie se defăşoară foarte lent. 9. care micşorează viteza de creştere a germenilor şi limitează dezvoltarea în grosime a ramurilor cristalelor dendritice primare. Sb. dacă concentraţia acestora este mică. iar coeficientul kO se ia.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase − formează pelicule de adsorbţie pe suprafeţele germenilor cristalini. definită ca fiind temperatura la care verticala aliajului intersectează linia sau suprafaţa solidus a diagramei de echilibru fazic a sistemului de aliaje căruia aparţine acesta. Principalele tipuri de recoaceri fără schimbare de fază care se pot aplica semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase sunt: • Recoacerea de omogenizare (RO) este recomandată pentru diminuarea neomogenităţilor chimice ale structurilor dendritice primare ale semifabricatelor şi pieselor turnate.1).9. având ts = 500…600 oC). în mod obişnuit. Ca. kO = 0. scap. este temperatura de solidificare – topire a aliajului din care sunt confecţionate piesele supuse RO. în cazul modificatorilor care au rolul de a forma particule greu fuzibile şi insolubile în aliajele topite. de exemplu.8…0. în care Ts. în unele cazuri (de exemplu la semifabricatele şi piesele turnate din aliaje pe bază de Cu) impunându-se 137 . deoarece particulele care se formează sunt grosolane şi în număr insuficient realizării unei structuri primare fine. modificatorii care acţionează în acest mod (metalele uşor fuzibile: Li. efectele pozitive ale modificării se micşorează. ti corespunzătoare acestui TT se alege cât mai ridicată (ti + 273 = Ti = kOTs.

• Recoacerea de recristalizare fără schimbare de fază (RRN) este utilizată pentru refacerea plasticităţii semifabricatelor şi pieselor ecruisate prin deformare plastică la rece. finisarea granulaţiei. la piesele din astfel de aliaje. trp + 273 = Trp ≅ 0. în cazul recoacerii sau în aer liniştit. Modul de conducere a unui astfel de TT este simplu: piesele se încălzesc la o temperatură ti situată desupra unuia din punctele de transformare în stare solidă ale aliajului neferos din care sunt confecţionate.3.). τi + τm = 1…4 ore şi răcirea în aer liniştit.2. unele aliaje pe bază de Ti) pentru obţinerea stărilor structurale de echilibru. pentru finisarea granulaţiei structurii grosolane rezultate după RO. mecanismele detensionării termice şi principiile stabilirii regimului RD sunt cele prezentate în scap. soluţia solidă (denumită. 3. scap.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR aplicarea de TT ulterioare. de realizarea unor transformări eutectoide etc. ca şi în cazul aplicării la piesele din aliaje feroase.5 şi 6. de producerea transformărilor alotropice ale unor componente. în mod obişnuit. γ fiind suferă transformări eutectoide (la fel ca oţelurile şi fontele): γ incal. austenită. recoacerile cu schimbare de fază se efectuează la produsele confecţionate din astfel de aliaje neferoase (cum sunt aliajele Cu – Zn. • Recoacerea de detensionare (RD) se aplică semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase în scopul diminuării intensităţii şi redistribuirii tensiunilor mecanice reziduale existente în acestea. în cazul normalizării). Recoacerile cu schimbare de fază (de tipul recoacerii complete sau normalizării. pentru obţinerea la ta a unei stări de echilibru structural. v. 6.3) se pot aplica semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase care prezintă transformări fazice în stare solidă (determinate de variaţiile cu temperatura ale solubilităţii componentelor în fazele din structura aliajelor. TT de călire 138 . ca şi faza corespondentă a aliajelor Fe – C) care se transformă (la răcirea sub o temperatură caracteristică) în amestecul eutectoid (α + δ). La semifabricatele şi piesele confecţionate din aliaje neferoase se pot efectua două tipuri (principial diferite) de călire: • Călirea martensitică se poate aplica pieselor din aliaje neferoase care racire α + δ . 6.2). RRN a semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase se realizează cu ti = trp + 100…200 oC (trp fiind temperatura de recristalizare primară a aliajului din care sunt confecţionate piesele supuse TT. scap.4Ts).2. se menţin la ti o durată τm (pentru uniformizarea temperaturii în masa pieslor şi pentru omogenizarea structurii) şi se răcesc lent (o dată cu cuptorul. de obicei. aliajele Cu – Al. îmbunătăţirea prelucrabilităţii prin deformare plastică sau prin aşchiere etc. Regimul RRN se alege astfel încât să se producă în piesele supuse tratamentului procesele de restaurare şi recristalizare primară şi să nu apară efectele defavorabile ale desfăşurării fenomenelor de creştere a granulaţiei şi de recristalizare secundară (v.

• Călirea de punere în soluţie se poate aplica la piesele din aliaje neferoase în a căror structură apare ca fază principală o soluţie solidă care are ca solvent componentul de bază al aliajelor şi prezintă o variaţie importantă cu temperatura a capacităţii de a dizolva componentele de aliere (solubilitatea componentelor de aliere în această fază scade puternic când se micşorează temperatura). rezultă că prin răcirea rapidă de la tic a structurii monofazice α se împiedică separarea din aceasta (prin procese bazate pe difuzie) a fazei θ (bogată în elemente de aliere) şi se obţine la ta o structură monofazică. menţinerea la această temperatură o durată τm (pentru obţinerea unei structuri cu austenită omogenă) şi răcirea rapidă (cu o viteză vr mai mare decât o viteză critică vrc). La piesele din astfel de aliaje. structurile (monofazice. Ti – Ni. fig. pentru ca transformarea (printrun mecanism bazat pe difuzia componentelor) γ ⇒ α + δ să nu fie posibilă şi să se realizeze o transformare de tip martensitic (printr-un mecanism care nu presupune difuzia componentelor) γ ⇒ M. Ti – Al etc. 9. ca şi faza corespondentă din structura aliajelor Fe – C călite) fiind o soluţie solidă suprasaturată în elemente de aliere. Cu − Ti. M (denumită martensită. cu cristale de soluţie solidă) obţinute prin călirea de punere în soluţie a aliajelor neferoase prezintă o bună comportare la prelucrarea prin deformare plastică. Ti – Mo. alcătuită din cristale de soluţie solidă α ≡ B(A) omogenă. TT de călire de punere în soluţie constă din încălzirea şi menţinerea o scurtă durată la o temperatură tic ∈ (tso. Călirea martensitică se poate aplica la produsele realizate din unele aliaje ale sistemelor Cu – Al.1). Spre deosebire de structurile (dure şi fragile) realizate prin călirea martensitică. 139 . cu structura cristalină diferită de cea corespunzătoare fazei γ (austenitei) din care s-a format.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase martensitică constă din încălzirea lor la o temperatură ti situată în domeniul de stabilitate al fazei γ (domeniul austenitic). acest TT a fost denumit călire de punere în soluţie (a fazei θ). deoarece realizează punerea (dizolvarea la încălzire şi menţinerea la răcire) în soluţia solidă α a fazei θ. pentru obţinerea unei structuri monofazice. Revenirea structurilor (metastabile) obţinute prin călirea martensitică a aliajelor neferoase poate conduce la efecte similare celor care se produc prin revenirea oţelurilor sau fontelor călite martensitic şi care constau în obţinerea (prin transformări structurale bazate pe difuzie) unor structuri apropiate de echilibru şi bine detensionate. ts). alcătuită din cristale de soluţie solidă α suprasaturată în elemente de aliere (fază metastabilă). în apă) pentru menţinerea structurii monofazice α până la ta. Analizând modul de efectuare a acestui TT (v. care aparţin unor sisteme ale căror diagrame de echilibru sunt de tipul celei prezentate în figura 9..1. urmată de răcirea rapidă (de obicei. care îndeplinesc criteriile structurale menţionate mai înainte. Cu – Be.

tso).. zonele GP au forma unor discuri cu diametrul de 5. precipitatele θ” germinează relativ uniform în matricea α şi sunt legate prin interfeţe coerente cu structura cristalină a acestei matrice. prin procese de germinare omogenă. constând din încălzirea şi menţinerea acestora la o temperatură tii ∈ [ta. TT de revenire aplicat structurilor obţinute prin călirea de punere în soluţie este denumit îmbătrânire şi poate fi îmbătrânire naturală. în funcţie de temperatura şi durata îmbătrânirii aliajelor neferoase călite. determină separarea din soluţia solidă suprasaturată (metastabilă) a unor precipitate care durifică structura.. Cercetările întreprinse până în prezent au evidenţiat că. în mod obişnuit.8 nm şi grosimea de 0. dacă tii = ta sau îmbătrânire artificială. care pot fi evidenţiate în structură numai prin examinarea la microscopul electronic. având la bază mecanisme ce presupun difuzia componentelor aliajului supus TT. ajungând la frecvenţe de 1013…1015 zone/mm3.3. • precipitatele θ’ sunt tot faze metastabile. pe dislocaţiile elicoidale) şi sunt semicoerente cu structura cristalină a acestei matrice.. • precipitatele θ” sunt faze metastabile care se formează la durate mai lungi şi/sau la temperaturi mai înalte de îmbătrânire decât cele corespunzătoare formării zonelor GP şi sunt faze distincte (cu structuri cristaline diferite de structura fazei stabile θ).6 nm şi se formează uniform în matruicea α.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Revenirea structurilor obţinute prin călirea de punere în soluţie a aliajelor neferoase. dacă ta < tii < tso.. 140 .30 nm şi grosimea de 1... • precipitatele θ sunt faze stabile (de echilibru). cu configuraţie platiformă (cu diametrul de 25.5. putând fi uşor evidenţiate în structură prin examinarea la microscopul optic.2.0 nm). precipitatele θ’ se formează prin germinare eterogenă pe anumite defecte ale structurii cristaline a matricei α (de exemplu. în structura matricei α se pot forma următoarele tipuri de precipitate: • zonele GP (notate în acest mod după numele cercetătorilor Guinier şi Preston care le-au detectat pentru prima oară prin tehnici de difracţie cu raze X) apar la temperaturi şi durate mici ale procesului de îmbătrânire şi sunt asocieri preferenţiale de atomi ai componentelor de aliere din aliajul tratat.. Natura fazică şi caracteristicile structurale ale precipitatelor care se formează la îmbătrânire depind de mărimile parametrilor ti şi τm. deoarece aceste precipitate se formează prin procese de germinare şi creştere..0. datorită efectelor de durificare pe care le produce. cu dimensiuni suficient de mari pentru a putea fi observate prin examinarea structurilor la microscopul optic şi care apar dacă duratele şi/sau temperaturile de îmbătrânire sunt mai mari decât cele corespunzătoare formării precipitatelor θ”. care germinează eterogen pe limitele grăunţilor cristalini ai matricei α şi sunt necoerente cu această matrice.

efectul de durificare al îmbătrânirii se poate evidenţia cu ajutorul unor curbe de îmbătrânire. prezentată în 141 .1. cercetările experimentale întreprinse până în prezent au arătat că orice precipitat se formează direct din matricea α şi nu prin transformarea precipitatelor existente anterior în structura aliajului supus îmbătrânirii. precipitatul specific temperaturii ti se dizolvă în matricea α şi apoi din matricea α se separă un nou precipitat. corespunzător temperaturii t / > ti. 9.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase În privinţa filiaţiei diverselor tipuri de precipitate.). cu %Cum = 3 % Transformările structurale produse prin îmbătrânire sunt însoţite de modificări ale proprietăţilor aliajelor călite. pentru orice aliaj călit şi îmbătrânit. τm = ct. Configuraţia diagramei de echilibru a sistemelor cărora aparţin aliajele neferoase la care se pot aplica TT de călire de punere în soluţie Fig. 9. Aceste particularităţi ale formării precipitatelor în timpul îmbătrânirii aliajelor neferoase călite sunt valorificate practic la realizarea procesului de reversiune. în principal de creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii acestora.. Fig. dar nu oferă timpul necesar separării precipitatelor specifice temperaturii la care s-a supraîncălzit aliajul). pentru reconstituirea stării structurale monofazice pe care aliajele o aveau după călirea de punere în soluţie (supraîncălzirea de scurtă durată asigură dizolvarea în matricea α a precipitatelor formate prin îmbătrânire. τm) sau HVr = g(ti. reprezentând dependenţele experimentale dintre duritatea aliajului îmbătrânit şi parametrii de regim ai îmătrânirii: HVr = f(ti = ct.2. care constă din supraîncălzirea de scurtă durată a aliajelor îmbătrânite. astfel. τm) a unui aliaj Al – Cu (cu %Cum = 3 %). la ridicarea temperaturii de îmbătrânire de la ti la t i/ > ti. Curba de îmbătrânire la ti = 130 oC a unui aliaj Al – Cu. Aşa cum se poate observa analizând curba de îmbătrânire HVr = f(ti = 130 oC.

sunt: varianta UNS (Unified Numbering System). Simbolizarea metalelor şi aliajelor neferoase comerciale În prezent nu există un sistem de simbolizare a mărcilor de metale şi aliajele neferoase unanim recunoscut şi aplicat la întocmirea documentelor tehnice aferente conceperii. principalele variante ale acestui sistem. fabricării. cum ar fi ASM (American Society for Metals). 9. Desfăşurarea proceselor de precipitare la îmbătrânire şi efectele de durificare produse de acestea pot fi influenţate substanţial dacă. regionale sau internaţionale). CEN (Comité European de Normalisation) sau ISO (International Organization for Standardization). având la bază principiile prezentate în tabelele 9. între călirea de punere în soluţie şi îmbătrânire. se ajunge astfel la ideea (confirmată prin cercetări experimentale) că efectul de durificare este o consecinţă a interacţiunii dintre dislocaţiile matricei aliajului îmbătrânit şi precipitatele coerente.) sunt simbolizate printr-un număr (în mod obişnuit.. verificării şi comercializării semifabricatelor şi pieselor din astfel de materiale. la aliajele magneziului.5.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR figura 9. AA (Aluminum Association). aplicată la aluminiu şi aliajele pe bază de aluminiu şi recomandată de standardele elaborate de ISO şi CEN pentru mărcile de aluminiu şi aliaje de aluminiu deformabile.4 şi 9. acest efect diminuându-şi intensitatea odată cu distrugerea coerenţei dintre matricea structurală a aliajului şi precipitatele formate la îmbătrânire.2. Cele mai utilizate sisteme de simbolizare a mărcilor de metale şi aliaje neferoase. semifabricatele sau piesele din aliaje neferoase se supun unor operaţii de deformare plastică la rece. 142 . şi varianta propusă de AA (Aluminum Association).4. sunt: • sistemul de simbolizare numerică. conform căruia mărcile de metale şi aliaje neferoase din diverse categorii (aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu. la aliajele cuprului. fără nici o semnificaţie legată de compoziţia şi proprietăţile mărcii) acordat de asociaţia sau de organismul (naţional. proiectării. aplicată la aliajele aluminiului. la aliajele zincului etc. la aliajele titanului. recomandate de diverse asociaţii profesionale şi/sau organisme de standardizare (naţionale. cupru şi aliaje pe bază de cupru etc. efectul de durificare al îmbătrânirii creşte în cursul formării precipitatelor semicoerente (zonele GP şi precipitatele θ”) şi scade odată cu apariţia precipitatelor semicoerente (θ’) şi necoerente (θ). regional sau internaţional) care gestionează sistemul.

iar simbolurile mărcilor de aliaje neferoase sunt alcătuite din simbolul chimic al componentului de bază.5 5. litera M pentru turnarea în forme metalice. Grupă de aliaje neutilizată 6 − − 7. Aliaje având Si ca EAP 4 A24430 / B443.2 . Aliaje având Cu ca EAP** 2 A02040 / 204.). X0 = 2 ⇒ α ≡ B. Aliaje având Zn ca EAP 7 A97149 / 7149 AlZn8MgCu 8. Aluminiu şi aliaje cu %Alm ≥ 99 % 2.1 G AlSi5 5. urmată (eventual) de o literă care codifică procedeul tehnologic de turnare recomandat la realizarea semifabricatelor sau pieselor din aceste aliaje (litera S pentru turnarea în forme din nisip. scrise în ordinea descrescătoare a importanţei lor.2. simbolul nu conţine litera α.. Aliaje având Si ca EAP + Cu şi Mn 3 A13190 / A319.5 6.8 1. Aliaje având Zn ca EAP 7 A07120 / 712. X0 = 6 ⇒ α ≡ F. Aluminiu şi aliaje cu %Alm ≥ 99 % 2. dacă X0 = 1⇒ α ≡ A. Aliaje având Mg ca EAP 5 A05200 / 520.4. X4 = 0 la aliajele pentru turnare în piese şi X4 = 1 sau 2 la aliajele pentru turnare în lingouri. 6 pentru aliajele rezultate prin modificări aduse unei reţete originale..0 G AlZn6MgCr 8. Aliaje având Si şi Mg ca EAP 6 A96106 / 6106 AlMgSiMn 7. X0 = 1. litera Z pentru turnarea centrifugală.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • sistemul de simbolizare alfanumerică (sistemul de simbolizare după compoziţie). ** EAP ≡ element de aliere principal 143 . Aliaje având Mg ca EAP 5 A95052 / 5052 AlMg2.0 G AlSi5Cu3 4. litera C pentru turnarea continuă.0 1.5MgMn 3. Aliaje având alte EAP 9 − − Mărcile de aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu deformabile Structura simbolului în varianta UNS: A9X1X2X3X4 Structura simbolului în varianta AA: X1X2X3X4 Seria (grupa) de aliaje Exemple de mărci X1 1 A91080 / 1080 Al 99. simbolurile chimice ale elementelor de aliere pentru care %EAm este în jur de 1 % sau mai mare fiind însoţite de numere (de preferinţă întregi) care indică concentraţiiile masice nominale (medii) ale acestor componente.0 G AlMg10 6.. Aliaje având Mn ca EAP 3 A93003 / 3003 AlMn1Cu 4. conform căruia mărcile de metale neferoase se simbolizează aşa cum se arată în tabelul 9. dacă X0 = 0. urmat de simbolurile chimice ale elementelor de aliere.X4* Seria (grupa) de aliaje Exemple de mărci X1 1 A01001 / 100. Tabelul 9. Aliaje având Cu ca EAP 2 A92001 / 2001 AlCu5.0 G AlCu4MgTi 3. Aliaje având Si ca EAP 4 A94343 / 4343 AlSi7.1 G AlSn6Cu1Ni1 9. Aliaje având alte EAP 8 A98016 / 8016 AlFe1Mn * X0 = 0 pentru aliajele corespunzătoare unei reţete originale . . Aliaje având Sn ca EAP 8 A08510 / 851.. litera P pentru turnarea sub presiune etc. Date privind simbolizarea mărcilor de aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu Mărcile de aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu pentru turnare Structura simbolului în varianta UNS: AX0X1X2X3X4* Structura simbolului în varianta AA: αX1X2X3.1 G Al 99. simbolurile aliajelor de turnare sunt precedate de litera G.

Z35530 corespunde aliajului cu simbolul alfa numeric ZnCu1Al4).. la aliajele pe bază de Ni UNS = NX1X2X3X4 (de exemplu. Alame cu %Znm < 37 % CuZn34.... (de exemplu. Bronzuri cu Al (%Alm <19 %) C95200 .. Aliaje Cu – Ni şi Cu – Ni . N04400 corespunde aliajului cu simbolul alfa numeric NiCu32). C94900 6. Cupru cu %Cum ≥ 99.. Aliaje cu %EAm < 5 % C81300 ... C91700 C90700 G CuSn10Pb2 Bronzuri aliate cu Pb C92200 .... C99800 C99600 G CuMn40Al2 Mărcile de cupru şi aliaje pe bază de cupru deformabile Structura simbolului în varianta UNS: C1X1X2X3X4 ..5.5). Aliaje pe bază de Cu speciale C99300 . iar M10100 – aliajului MgAl10Mn) etc. Alame roşii (simple sau cu Pb) C83300 ...5 9..9 CuZn12..95 1....5 2. M11311 corespunde aliajului cu simbolul alfa numeric MgAl3Zn1.. Simbolurile mărcilor de metale sau aliaje neferoase sunt însoţite de 144 .. iar sistemul de simbolizare alfanumerică este util îndeosebi în activităţile de cercetare.. la aliajele pe bază de Zn UNS = ZX1X2X3X4 (de exemplu. C84800 C84500 G CuZn12Pb7Sn2 Alame galbene (simple/cu Pb) C85200 .9 1. C76200 CuZn29Ni12 * varianta UNS se utilizează şi la alte tipuri de aliaje: la aliajele pe bază de Ti UNS = RX1X2X3X4. C69800 Alame speciale 3. Cupru şi aliaje cu %EAm < 8 % C10000 .. Bronzuri obişnuite (Cu – Sn) C90200 . C81100 C80100 G Cu 99.. Bronzuri şi alame cu Si C87200 .. C97800 C96400 G CuNi30Fe C97600 G CuNi20Zn8Sn4Pb 8.. Bronzuri fosforoase cu %Sn < 9 % C50000 . C17300 CuBe1... Bronzuri cu Al (%Alm< 19 %) C60600 . Bronzuri cu Pb C98200 .. la aliajele pe bază de Mg UNS = MX1X2X3X4.C9 X1X2X3X4 Seria (grupa) de aliaje UNS Exemple de mărci C80100 . C51100 CuSn4P 4..5Pb C33500 C30000 . C86800 C86300 G CuZn25Al6Mn 4... C64200 C61000 CuAl8 5. fabricare şi verificare a metalelor şi aliajelor neferoase sau a produselor ce se confecţionează din astfel de materiale.. proiectare. Sistemul de simbolizare numerică se recomandă a fi utilzat mai ales în activităţile comerciale... R54520 corespunde aliajului cu simbolul alfanumeric TiAl5Sn2. 2.5Ni 3.. C83800 C83400 G CuZn10 Alame semiroşii (simple/cu Pb) C84200 . Date privind simbolizarea mărcilor de cupru şi aliaje pe bază de cupru Mărcile de cupru şi aliaje pe bază de cupru pentru turnare Structura simbolului în varianta UNS: C8X1X2X3X4 . Alame cu Sn CuZn36Al1Mn3Sn C67400 C66400 ... Bronzuri cu Si (%Sim < 8 %) C64700 .. Aliaje Cu – Ni şi Cu – Ni − Zn C70000 . C85800 C85400 G CuZn29Pb3Sn Alame speciale C86100 .. C66100 C65500 CuSi3 6.. C7X1X2X3X4* Seria (grupa) de aliaje UNS Exemple de mărci C11100 Cu 99. C87900 C87200 G CuSi4 C87500 G CuZn14Si4 G CuSn11 5.... C94500 C92700 G CuSn5Pb25 C94300 G CuSn5Ni5 C94800 Bronzuri aliate cu Ni C94700 .. (de exemplu.. C98800 C98600 G CuPb35Ag1.5 C22600 C20000 . C95800 C95600 G CuAl7Si2 7.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 9.. C82800 C82100 G CuBe0. Alame cu Pb CuZn28Sn1 C44300 C40000 ..Zn C96200 ....

pentru obţinerea unor stări stabile diferite de stările 1. ** cifrele care urmează acestui simbol indică durata (în ore) a procesului de îmbătrânire naturală spontană. în scopul obţinerii unor caracteristici mecanice prescrise) 4. în cursul cărora nu se efectuează nici o verificare privind regimul termic sau gradul de deformare) 2.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase simbolurile stărilor de livrare ale semifabricatelor sau produselor realizate din aceste materiale. gradul de ecruisare realizat etc.6. după recoacere sau deformare plastică la cald. îmbunătăţirii ductilităţii sau stabilizării caracteristicilor mecanice) 3. 145 . finisării granulaţiei. Tabelul 9.7 sunt definite subdiviziunile stării TRATAT TERMIC corespunzătoare produselor realizate din aceste materiale. Tratat termic. Simbolul stării unui metal sau aliaj neferos este alcătuit dintr-o literă de codificare a stării de bază (care defineşte modul principial de atingere a stării în care se află materialul).6. iar în tabelul 9. eventual. sunt supuse unor operaţii de deformare plastică la rece sau unor combinaţii de operaţii de deformare plastică la rece şi RRN. Brut de fabricaţie (starea obţinută din operaţiile de prelucrare la cald. Recopt (starea obţinută la produsele deformate plastic în urma aplicării unei recoaceri complete în scopul asigurării valorilor minime ale caracteristicilor de rezistenţă mecanică sau starea obţinută la produsele turnate după o recoacere destinată reducerii segregaţiilor dendritice. Definirea şi simbolizarea stărilor de bază ale produselor realizate din principalele categorii de metale şi aliaje neferoase industriale Definirea stării de bază 1. Principalele date (cuprinse în standardele SR EN 515 şi SR ISO 1190/2) privind simbolizarea stărilor de bază ale produselor realizate din principalele categorii de metale şi aliaje neferoase industriale sunt prezentate în tabelul 9. adică particularităţile privind succesiunea şi conţinutul operaţiilor tehnologice ce trebuie aplicate pentru atingerea stării de livrare a produselor) şi/sau valorile anumitor caracteristici definitorii ale calităţii produselor care se livrează. 2 sau 3 * Simbolul stării pentru Al şi pentru Cu şi aliajele pe aliajele pe bază de Al bază de Cu F M O O H* W ** T H* − T cifrele sau literele care urmează acestui simbol codifică succesiunea de operaţii tehnologice care se aplică pentru atingerea stării. de litere sau cifre care indică subdiviziunea corespunzătoare stării de bază (modul particular în care se realizează starea de livrare a materialului. Pus în soluţie (starea instabilă obţinută la produsele supuse unei căliri de punere în suluţie şi îmbătrânite spontan la ta) 5. urmată. cu sau fără ecruisare suplimentară. Ecruisat (starea obţinută la produsele care.

Pus în soluţie. urmată de o îmbătrânire naturală) 5.8. Pus în soluţie. după prelucrarea la temperaturi ridicate. sunt ecruisate prin deformare plastică la rece şi îmbătrânite natural) 5. Pus în soluţie şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie. îmbătrânit artificial şi deformat plastic la rece (starea obţinută la produsele care. deformat plastic la rece şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care. Răcit după prelucrare la cald. urmată de ecruisarea prin deformare plastică la rece şi îmbătrânirea artificială) 5.9. sunt răcite la ta. rezistenţa maximă la acţiunea unor medii corosive) 5.4. Răcit după prelucrare la cald. cum ar fi. sunt răcite la ta şi îmbătrânite natural) 5. Răcit după prelucrare la cald şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care.6. de exemplu. sunt răcite la ta. Pus în soluţie şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 9. Răcit după prelucrare la cald. după prelucrarea la temperaturi ridicate. Răcit după prelucrare la cald şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care.3. după prelucrarea la temperaturi ridicate şi răcirea la ta . deformat plastic la rece şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care. după atingerea stării definite la 5. sunt îmbătrânite artificial) 5. după atingerea stării definite la 5. sunt ecruisate prin deformare plastică la rece) 146 Simbolul stării pentru Al şi pentru Cu şi aliajele pe aliajele pe bază de Al bază de Cu T1 T2 TA TC T3 T4 T5 T6 TD TB TE TF T7 − − TG T8 TH − T9 TK TL . ci realizarea unor caracteristici speciale.5. îmbătrânit artificial şi deformat plastic la rece (starea obţinută la produsele care.11.2. Pus în soluţie şi supraîmbătrânit/stabilizat (starea obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie.7. sunt ecruisate prin deformare plastică la rece) 5. deformat plastic la rece şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie. după prelucrarea la temperaturi ridicate.5. urmată de ecruisarea prin deformare plastică la rece şi îmbătrânirea naturală) 5.1. Pus în soluţie. sunt ecruisate prin deformare plastică la rece şi îmbătrânite artificial) 5. Definirea şi simbolizarea subdiviziunilor stării TRATAT TERMIC a produselor realizate din principalele categorii de metale şi aliaje neferoase industriale Definirea subdiviziunii stării de bază 5.6.7.10. urmată de o îmbătrânire artificială) 5. urmată de o îmbătrânire artificială al cărei scop principal nu este obţinerea unui efect de durificare prescris. deformat plastic la rece şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie.

147 . substanţe organice (benzină. sub formă de incluziuni nemetalice. Sn.2. • impurităţi care formează cu cuprul compuşi chimici fragili (O. Principalele impurităţi ale cuprului tehnic se pot clasifica în următoarele categorii: • impurităţi solubile în cuprul solid (Ag. Cuprul este atacat (se corodează) în medii care conţin hidrogen. efectele prezenţei în concentraţii masice mici (sub 0. iar Bi şi Cu formează un eutectic care conţine %Cum = 0.2 şi 9. Zn. Fe. aceste impurităţi formează cu cuprul eutectice uşor fuzibile (Pb şi Cu formează un eutectic care conţine %Cum = 0. Pt. compuşii (cu topire congruentă) pe care îi formează cu cuprul aceste impurităţi se dispun intercristalin în structura cuprului. ape reziduale şi ape sărate. care se dispun la limitele cristalelor de cupru şi îi influenţează negativ prelucrabilitatea prin deformare plastică la cald (generează fenomene de fragilitate sau fisurare la cald). de obicei. Ni. 9. reducerea conductibilităţii termice şi electrice etc. Sb). Cuprul şi aliajele pe bază de cupru Sub formă de metal pur sau sub formă de component de bază al unor aliaje. Cd.1. diminuându-i substanţial plasticitatea şi tenacitatea şi micşorându-i considerabil conductibilitatea termică şi electrică. micşorarea plasticităţii şi tenacităţii.). Mg. azotaţi. cloruri şi acizi anorganici (sulfuric. Bi). care se declanşează prin reacţia Cu2O + H2 ⇒ 2Cu + H2O şi conduce la formarea de vapori de apă a căror presiune creşte (deoarece nu se pot elimina). prezenţa incluziunilor intercristaline de CuO2 în structura cuprului (nedezoxidat corespunzător la elaborare) poate determina şi fenomenul numit “boala de hidrogen”. sunt. soluţii slabe. motorină. acceptabile. Cuprul are o bună rezistenţă la coroziune în multe medii de lucru: atmosfere poluate. Cr. Principalele proprietăţi fizico – chimice şi mecanice şi clasele de puritate tehnică ale cuprului sunt descrise complet de caracteristicile redate în tabelele 1. Te). • impurităţi insolubile în cuprul solid (Pb. soluţii concentrate de acizi anorganici. S. As. P.3. amoniac. Au.2 % şi are ts ≅ 270 oC). Mn. hidrogen sulfurat. sulf. principalele aliaje pe bază de cupru folosite în tehnică fiind prezentate în continuare. neaerate de sulfaţi. glicerină etc..06 % şi are ts ≅ 320 oC.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase 9. vapori de apă supraîncălziţi. benzol. constând în creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii. 9. Cuprul formează un număr impresionant de aliaje. anilină şi acid acetic etc.5 %) a acestor impurităţi (care formează soluţii solide de substituţie cu cuprul). clorhidric. azotic). cuprul este utilizat din timpuri străvechi pentru realizarea de produse. producând fisurarea intercristalină a produselor din cupru. Se.5.

iar atomii de Zn se poziţionează în nodurile aflate în centrele celulelor elementare) şi soluţia solidă ordonată (faza Kurnakov). care prezintă structură cristalină de tip CVC. deoarece prezintă. cât şi la rece. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu . β are caracteristicile unei soluţii solide neordonate.5. • β este o soluţie solidă pe bază de compus chimic (fază bertholidă). v. notată β’. capătă caracteristicile tipice compuşilor intermetalici (duritate ridicată şi fragilitate accentuată).ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. putând fi deformată plastic uşor. punctele caracteristice ale acestei diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9. soluţia solidă α se caracterizează printr-o bună plasticitate.4.3. ca şi solventul său. Structura alamelor se poate analiza apelând la diagrama de echilibru fazic a sistemului Cu – Zn. scap. Variaţia caracteristicilor mecanice ale alamelor în funcţie de %Znm 148 . • α este soluţia solidă de substituţie având ca solvent cuprul şi ca solut zincul (α ≡ Cu(Zn)). la temperaturi ridicate.Zn Fig. Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Zn. prezentată în figura 9.1. 9.2.3. 2. 9. structură cristalină de tip CFC.1) suferă un proces de ordonare (atomii de Cu se distribuie în nodurile situate în vârfurile celulelor elementare.8. Fig. atât la cald. Alamele Aliajel pe bază de cupru. iar sub temperatura tCK ≅ 450 oC (temperatura Curie – Kurnakov a fazei β. având drept component de aliere principal zincul sunt denumite în tehnică alame. prezentând tenacitate şi plasticitate bune.

Bi) care determină apariţia unor fenomene de fragilitate sau fisurare la cald.4).. cu %Znm ≤ 25 % sunt denumite în tehnică tombacuri. cu structura la ta alcătuită numai din cristale de fază β’ (v. cât şi prin deformare plastică la rece). oC 1083 905 905 905 450 450 ta ta În funcţie de structura de echilibru şi de caracteristicile mecanice pe care le prezintă în această stare (v. aşa cum se observă în figura 9. structura lor la ta va fi alcătuită din cristale poliedrice de soluţie solida α omogenă. 149 .5 ore) sau sunt deformate plastic şi supuse apoi recoacerii. dacă se aplică un TT de recoacere. cu plasticitate bună). în cantitatea şi cu dispunerea corespunzătoare obţinerii unor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate.9) şi. Alamele bifazice. au %Znm ∈ (39 %. alcătuită din cristale dendritice de soluţie solidă α neomogenă.8. aşa cum se poate observa în figura 9. cu structura la ta alcătuită din cristalele fazelor α şi β’.. mai ales în prezenta impurităţilor insolubile în cupru (Pb. Alamele monofazice α se comportă foarte bine la deformarea plastică la rece şi au o comportare mai slabă la deformarea plastică la cald.6. eventual. După turnare şi răcire la ta. 50 %] şi se pot utiliza atât ca alame de turnare. fig. cristalele acestei structuri devenind poliedrice (echiaxiale). aşa cum se observă în figura 9. B. Coordonatele punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Cu − Zn Punctul A B C D M N P Q Abscisa.. Alamele monofazice β’. 850 oC. pentru ca în structură să apară cristale de fază α.. unei reveniri. 9. %Znm 0 41 32 38 39 46 46 32 Ordonata.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Tabelul 9. 10). τm = 2. pentru obţinerea structurii prezentate în fig. 9. duritatea şi fragilitatea acestora crescând pe măsură ce se măreşte conţinutul procentual al fazei β’ în structură. În unele cazuri. semifabricatele sau lingourile din astfel de alame prezintă o structură monofazică. cât şi ca alame deformabile la cald (la o temperatură de deformare situată deasupra punctului tCK ≅ 450 oC.8. la care aceste alame prezintă o structură monofazică β. C. structura la ta a semifabricatelor şi pieselor turnate din astfel de alame are aspectul prezentat în figura 9. alamele se pot clasifica astfel: A. 46 %) şi sunt utilizate de obicei ca alame de turnare. au %Znm ∈ (46 %. alamele monofazice α.7. dacă semifabricatele sau lingourile turnate sunt supuse unei recoaceri de omogenizare (la ti = 800 . 9. Alamele monofazice α (cu structura la ta alcătuită numai din cristale de soluţie solidă α) au %Znm ≤ 39 % şi sunt alame deformabile (care se prelucrează bine atât prin deformare plastică la cald.5. fig. piesele din alame bifazice cu conţinut ridicat de zinc se supun unui TT de călire în apă (de la o temperatură ti la care materialul prezintă o structură monofazică β. la o temperatură ti < tCK. care definesc procedeul tehnologic recomandat pentru realizarea semifabricatelor şi pieselor.

Principalele elemente de aliere folosite la elaborarea alamelor speciale au următoarele efecte asupra structurii şi proprietăţilor acestor aliaje: • Aluminiul.5 %. j = 1. cu suplimentarea cu %k eEA j % EAmj a concentraţie de zinc a alamei). a alamelor monofazice α În tehnică se utilizează nu numai alamele binare (aliajele Cu – Zn) ci şi alamele complexe (speciale).6. introdus în concentraţii %Alm ≤ 3. Structura la ta.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig.5 %. Deoarece are keAl = 6... j = 1. adică concentraţia masică a cuprului în alama binară echivalentă din punctul de vedere al microstructurii. (9. n. • Fierul. 9.. după recoacerea de omogenizare. 9. care au în compoziţie (pe lângă zinc) şi alte elemente de aliere.5. determină creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii alamelor. fără a le diminua caracteristicile de plasticitate şi tenacitate şi îmbunătăţeşte rezistenţa lor la acţiunea mediilor corosive. Fierul are keFe = 0. aluminiul determină micşorarea sensibilă a conţinutului procentual de fază α al structurii alamelor. finisează granulaţia şi mareşte tenacitatea alamelor. sunt coeficienţii de echivalare în zinc a elementelor de aliere suplimentare (introducerea unui element de aliere suplimentar în concentraţia %EAmj este echivalentă. sunt concentraţiile masice ale elementelor suplimentare de aliere existente în compoziţia alamei speciale. introdus în concentraţii %Fem ≤ 1. iar la concentraţii masice mai 150 . iar k eEA j .9. n. Structura la ta a alamelor monofazice α turnate Fig. cu relaţa: %Cu me = %Cu m %Cu m + % Znm + ∑ k eEAj % EAmj j =1 n 100 .1) în care %EAmj.. orice alamă specială poate fi încadrată în categoriile structurale anterior precizate pentru alamele binare. dacă se calculează titlul fictiv al alamei %Cume. din punctul de vedere al efectelor asupra structurii.

Structura la ta a alamelor monofazice β’ • Manganul. aşa cum s-a precizat anterior. 10.. efectele staniului asupra microstructurii alamelor se pot estima cu uşurinţă.9..5. datorită efectelor fierului asupra microstructurii. 40 % a caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi duritate.. 9. 9. 9. având în vedere că keSn = 2. Structura la ta a alamelor bifazice turnate Fig. care induce un efect suplimentar de finisare a granulaţiei şi asigură sfărâmarea aşchiilor la prelucrarea prin aşchiere a alamelor. piesele şi semifabricatele din alame aliate suplimentar cu acest element se pot supune TT de călire de punere în soluţie (răcire în apă de la ti = 800 . măreşte rezistenţa mecanică şi plasticitatea alamelor şi îmbunătăţeşte comportarea alamelor în medii corosive cum sunt apa de mare. introdus în concentraţii %Mnm ≤ 5 %.7. 9. Structura la ta a alamelor bifazice călite si revenite Fig.4 % determină apariţia în structură a compusului FeZn7. iar efectele sale asupra microstructurii se pot aprecia considerând keMn = 0. este insolubil în cupru. introdus în concentraţii %Snm ≤ 1 %. 420 oC). • Staniul. • Plumbul (care... fiind considerat o impuritate a acestuia) se foloseşte ca element de aliere al 151 . aburul supraîncălzit şi soluţiile de cloruri. măreşte rezistenţa la coroziune a alamelor în apa de mare. 820 oC) şi îmbătrânire (revenire la ti = 400 . care determină o creştere cu 30 .8. Structura la ta a alamelor bifazice recoapte după turnare Fig. Fig.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase mari de 0.. manganul este un bun dezoxidant.

măreşte fluiditatea şi proprietăţile de turnare ale alamelor topite şi determină îmbunătăţirea comportării în medii corosive a produselor confecţionate din alame speciale.12. punctul de maxim local al curbei rezistenţei mecanice (cu ordonata la Rm = 600.. coeficientul său de echivalare este keNi = −1. CuZn15. deoarece particulele de plumb uniform distribuite în structura alamelor asigură sfărâmarea aşchiilor şi îmbunătăţesc prelucrabilitatea prin aşchire a acestor aliaje. G CuZn40PbSn. de exemplu.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR alamelor din care se confecţionează produse destinate prelucrării prin aşchiere. iar CuZn42Mn3Al2 şi G CuZn30Al5Fe3Mn2 sunt mărci de alame monofazice β.27. determină creşterea plasticităţii şi tenacităţii alamelor. CuZn31Si. iar influenţa sa asupra microstructurii alamelor se poate estima considerând kePb = 1. deoarece are keSi = 10.2. CuZn39Ni3 sunt mărci de alame speciale monofazice α (alame speciale deformabile).11. evidenţiază faptul că toate aliajele acestui sistem au la ta o structură monofazică. Deoarece nichelul înlocuieşte în structura alamelor atomii de cupru (are asupra microstructurii alamelor efectul corespunzător scăderii concentraţiei de zinc). G CuZn30Al5Fe3Mn2 sunt mărci de alame bifazice (alame pentru turnare). 45 %) şi coeficientului de gâtuire (cu ordonata la 152 . CuZn36Pb1. Ca urmare. mărirea rezistenţei mecanice şi durităţii (mai ales ale fazei β) şi îmbunătăţirea rezistenţei la coroziune (mai ales în prezenţa mediilor active calde).. CuZn36 sunt mărci de alame monofazice α (alame binare deformabile). deoarece poate determina apariţia fenomenelor de fragilitate sau fisuare la cald.3. aşa cum se poate observa în figura 9. efectele sale asupra microstructurii alamelor sunt importante. este un bun dezoxidant. alcătuită din cristale de soluţie solidă de substituţie α ≡ Cu(Ni) ≡ Ni(Cu). introdus în concentraţii %Sim ≤ 1 %. CuZn20. prezenţa plumbului înrăutăţeşte comportarea la prelucrarea prin deformare plastică a alamelor. Plumbul se introduce în concentraţii %Pbm ≤ 3 %. introdus în concentraţii %Nim ≤ 3 %. Aliajele Cu − Ni Cuprul şi nichelul. CuZn10. fiind metale izomorfe (cu structură cristalină de tip CFC) şi prezentând dimensiuni atomice apropiate.800 N/mm2) şi punctele de minim local ale curbelor alungirii procentuale după rupere (cu ordonata la A = 40 . Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu – Ni. curbele ce descriu dependenţele dintre caracteristicile fizico – mecanice ale aliajelor Cu − Ni şi compoziţia lor chimică corespund configuraţiei redate în diagrama din figura 3. 9.5. CuZn30. G CuZn40Pb... G CuZn38Pb2Mn2. • Nichelul. Mărcile de alame comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate. • Siliciul. prezentată în figura 9. au solubilitate totală în stare solidă.

cu %Nim = 5.. Mn şi Si. 20 % şi %Znm = 20.. 9. iar curba care redă dependenţa dintre rezistivitatea electrică şi compoziţia acestor aliaje prezentând un punct de maxim local cu abscisa %Nim ≅ 50 %.. dar şi ca aliaje pentru turnare) în aplicaţiile care necesită materiale rezistente la coroziune. Argentan).60 %) având abscisa situată la %Nim ≅ 65 %.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Z = 55... 1.8 .50 % şi aliajele Nichelină. folosite pentru a confecţiona (prin deformare plastică la rece sau la cald) elemente elastice (arcuri sau lamele) şi piese rezistente la coroziune.. • aliaje Melchior (Maillechort).. în vapori de apă etc. 153 .. 1. cu %Nim = 30. instrumentelor de măsurare...6 . CuNi18Zn27 sau CuNi15Zn21). folosite (ca aliaje deformabile..30 % (corespunzător mărcilor comerciale CuNi18Zn20. folosite ca materiale electrotehnice (în special pentru confecţionarea rezistorilor)...4 %). cu %Nim = 40. Principalele reţete de aliaje Cu – Ni utilizate în tehnică sunt: • aliajele Kunial. prezintă o bună rezistenţă la coroziune (în apă de mare şi în soluţii saline. cu %Nim = 65. 3%). 12.0 %) şi Mn (%Mnm = 0..) şi se pot utiliza la fabricarea rezistorilor electrici. 11. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu − Ni Fig.35 % şi adaosuri de Mn (%Mnm = 3.. folosite în aplicaţiile care impun materiale anticorosive. rezistorilor electrici. în acizi organici. aliajele Cu – Ni se prelucrează bine prin deformare plastică (la rece sau la cald) sau prin aşchiere.. cu %Nim = 20 % Datorită structurii monofazice şi proprietăţilor fizico – mecanice pe care le prezintă...70 % şi adaosuri de Fe.. • aliajele Alpaca (Neusilber.3 %). tacâmurilor şi obiectelor de artă sau podoabă etc. 20 % şi adaosuri de Fe (%Fem = 0. cu %Nim = 18 .. Microstructura la ta a aliajului Cu – Ni. pieselor de mecanică fină.. cu %Nim = 15 . Fig. • aliajele Constantan. folosite (ca aliaje deformabile sau pentru turnare) pentru confecţionarea pieselor rezistente la coroziune. • aliaje Monel.15% şi adaosuri de Al (%Alm = 1 .. 9....

• ε este compusul intermetalic Cu3Sn. în funcţie de concentraţia 154 . bronzurile cu aluminiu. datorită vitezei extrem de reduse cu care se realizează transformarea δ ⇒ α + ε. cu structură cristalină de tip CVC. bronzurile cu beriliu şi bronzurile cu plumb. • β este o soluţie solidă pa baza compusului chimic Cu5Sn (fază bertholidă). β este stabilă numai până la temperatura t = 586 oC. Bronzurile Aliajele pe bază de cupru al căror component de aliere principal este un alt element decât zincul sau nichelul sunt denumite bronzuri. • α este soluţia solidă de substituţie având ca solvent cuprul şi ca solut sataniul (α ≡ Cu(Sn)). 9.3. • δ este o soluţie solidă pe baza compusului chimic Cu31Sn8 (fază bertholidă). în condiţii de echilibru (care presupun menţineri îndelungate). faza α se caracterizează printr-o bună plasticitate.13 au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Sn.5. cât şi la rece. punctele caracteristice ale acestor diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9.5.13.13. faza γ este stabilă numai până temperatura la t = 520 oC. cu structură cristalină complexă. Principalele tipuri de bronzuri folosite pentru realizarea pieselor din construcţia de maşini şi pentru fabricare construcţiilor mecanice sunt: bronzurile cu staniu (denumite şi bronzuri clasice). putând fi deformată plastic uşor. Bronzurile cu staniu folosite în tehnică au %Cum ≤ 20 % şi prezintă.3. la care se descompune eutectoid: β ⇒ α + γ. la care. care apara (la răcirea bronzurilor topite) prin defăşurarea transformării peritectice (la t ≅ 800 oC): L + α ⇒ β. atât la cald. faza ε nu apare în structura semifabricatelor şi pieselor din bronzuri industriale livrate în stările M sau O. de caracteristicile mecanice asigurate (redate sintetic. structură cristalină de tip CFC. la care se descompune eutectoid: γ ⇒ α + δ. În funcţie de structura pe care o prezintă (la ta) în starea M. bronzurile cu siliciu.9. faza δ este stabilă numai până la temperatura t = 320 oC.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. Fazele care apar pe diagramele de echilibru din figura 9. aşa cum rezultă examinând diagramele din figura 9. în funcţie de concentraţia masică a staniului. cu structură cristalină de tip CVC. • γ este (ca şi β) o soluţie solidă pe baza compusului chimic Cu5Sn (fază bertholidă). ca şi solventul său. structurile indicate de diagramele de echilibru (stabil sau metastabil) redate în figura 9. se descompune eutectoid: δ ⇒ α + ε.1. deoarece prezintă.

9. Bronzurile hipoeutectoide (bronzurile bifazice) au %Snm = 10. constituenţii α (preeutectoid) 155 . oC A 0 1083 B 25. starea metastabilă obţinută prin recoacere (starea O).Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase masică a staniului.%Snm Ordonata. aşa cum se observă pe micrografia din figura 9.0 8. structura de turnare a acestor bronzuri. c. respectiv. 9. b.14) şi de procedeul tehnologic recomandat pentru realizarea semifabricatelor şi pieselor.16. aşa cum se poate vedea pe migrografia prezentată în figura 9.0 800 D 22.5 9. 9 % şi sunt bronzuri deformabile (care se pot prelucra atât prin deformare plastică la cald.0 520 K 11.17) fazele α şi δ şi.9.5 800 C C’ 13.2 ta A.0 586 F 24.0 586 H H’ 16. Diagramele de echilibru ale sistemului de aliaje Cu – Sn pentru diferite stări: a. alcătuită din cristale dendritice de soluţie solidă α neomogenă. Bronzurile monofazice α (cu structura la ta alcătuită numai din cristale de soluţie solidă α) au %Snm ≤ 8 ...0 800 E E’ 16. se poate transforma prin recoacere (precedată sau nu de o operaţie de prelucrare prin deformare plastică) într-o structură cu cristale poliedrice de soluţie solidă α omogenă. în diagramele din fig.0 586 G 26. Coordonatele punctelor caracteristice ale diagramelor de echilibru Cu − Sn Punctul Abscisa. cât şi prin deformare plastică la rece). bronzurile cu staniu se pot clasifica astfel: Fig.0 520 J 27.15.0 8.. 9. starea de echilibru stabil. structurile la ta ale semifabricatelor şi pieselor realizate din astfel de bronzuri conţin (aşa cum se poate observa în fig.13. starea metastabilă obţinută prin turnare (strarea F) Tabelul 9..0 350 Q 0. B. în starea M.20 % şi se folosesc ca bronzuri de turnare.

ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR şi amestecul eutectoid (α + δ). care produc următoarele efecte asupra structurii şi proprietăţilor acestor aliaje: • fosforul. Structura la ta a bronzurilor monofazice α turnate Fig. favorizează sfărâmarea aşchiilor) şi rezistenţa lor la 156 .. duritatea şi fragilitatea acestor structuri crescând pe măsură ce se măreşte conţinutul lor procentual de eutectoid (α + δ). 9.3.6 % determină formarea în structură a unor mici cantităţi de compus Cu3P. asigură o bună dezoxidare (împiedică apariţia incluziunilor dure şi fragile de SnO2) şi măreşte fluiditatea bronzurilor topite (conferă bune proprietăţi de turnare). Fig. introdus în concentraţii %Pbm ≤ 2 %. 9. 9. îmbunătăţeşte prelucrabilitatea prin aşchiere a bronzurilor (deoarece particulele de Pb. introdus în concentraţii %Pm < 0.0.15. 9. Structura la ta a bronzurilor hipoeutectoide turnate Bronzurile cu staniu se pot alia suplimentar la elaborare şi cu alte elemente.17. ce influenţează pozitiv caracteristicile de antifricţiune şi rezistenţa la uzare a bronzurilor.14. • plumbul.3 %.. Structura la ta a bronzurilor monofazice α recoapte Fig. Variaţia caracteristicilor mecanice ale bronzurilor cu staniu în funcţie de %Snm Fig. separate intercristalin în structură. iar în concentraţii %Pm = 0.16.

separate intercristalin în structura bronzurilor. cu structură cubică complexă. au un substanţial efect lubrifiant). care înrăutăţesc comportarea la deformare plastică (măresc înclinaţia spre fisurare) a 157 . cu retasura de contracţie concentrată). CuSn6. Aşa cum se poate observa examinând diagrama de echilibru din figura 9.. la care se descompune eutectoid: β ⇒ α + γ2. structurile indicate de diagrama de echilibru redată în figura 9.5. ca urmare. tendinţa de a forma cristale dendritice lungi (columnare). corespunzătoare compusului Cu32Al19. duritate ridicată şi fragilitate accentuată. iar GCuSn14. • α este soluţia solidă de substituţie α ≡ Cu(Al). cât şi la rece.. GCuSn12Ni2 şi GCuSn10Zn2 sunt mărci de bronzuri bifazice (bronzuri de turnare).. evită apariţia incluziunilor de gaze în lingourile şi piesele turnate) şi nu produce modificări structurale (deoarece se dizolvă integral în soluţia solidă α). în funcţie de concentraţia aluminiului în aceste aliaje. 9.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase coroziune. Mărcile de bronzuri cu staniu comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate. bronzurile cu aluminiu (spre deosebire de bronzurile clasice) au un interval de solidificare restrâns (10. micşorează intervalul temperaturilor de solidificare. Fazele care apar pe diagrama de echilibru din figura 9. stabilă sub temperatura t = 785 oC.2. aptitudine de a realiza piese turnate compacte. la solidificarea după turnare.10 %. Bronzurile cu aluminiu folosite în tehnică au %Alm ≤ 15 % şi prezintă.12 %) le asigură proprietăţi bune de antifricţiune (deoarece particulele de plumb. stabilă deasupra temperaturii t = 785 oC. aceste aliaje au proprietăţi de turnare foarte bune (fluiditate ridicată. punctele caracteristice ale acestei diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9. influenţează pozitiv proprietăţile de turnare ale bronzurilor (măreşte fluiditatea. γ prezintă două modificaţii (forme alotropice): γ1.. de exemplu. în concentraţii %Znm = 5..18. ca fază separată preeutectoid (la cristalizarea primară a bronzurilor cu %Alm > 8. faza β poate să apară în structura bronzurilor cu aluminiu. atât la cald. • β este o fază bertholidă pe baza compusului chimic Cu3Al. în funcţie de concentraţia masică a aluminiului..18.3. CuSn8 şi CuSn4Pb4Zn4 sunt mărci de bronzuri monofazice α (bronzuri deformabile). • zincul.3 %) şi/sau ca fază separată la transformarea eutectică (la t ≅ 1035 oC) L ⇒ α + β şi este stabilă numai până la temperatura t = 565 oC. care poate fi deformată plastic uşor. • γ este (ca şi β) o fază bertholidă. Bronzurile cu aluminiu prezintă însă. aşa cum se poate observa pe diagrama de echilibru. cu structură cristalină cubică şi γ2.18 au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Al. iar în concentraţii mai mari (%Pbm = 4. corespunzătoare compusului Cu9Al4.10. cu structură cristalină de tip CFC. cu structură cristalină de tip CVC.15 oC).

2 1048 F 7. dacă la elaborare se face modificarea lor cu V. oC A 0 1083 B 8.5. constituenţii α (preeutectoid) şi amestecul eutectoid (α + γ2). Fig. Bronzurile hipoeutectoide (bronzurile bifazice) au %Alm ≥ 9 % şi se folosesc în mod obişnuit ca bronzuri de turnare.. acest dezavantaj poate fi eliminat.3 1035 C 11.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR pieslor şi semifabricatelor turnate. Coordonatele punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Cu − Al Punctul Abscisa. Bronzurile monofazice α (cu structura la ta alcătuită numai din cristale de soluţie solidă α) au %Alm < 9 % şi sunt bronzuri deformabile. respectiv. B şi li se aplică o bună dezoxidare (pentru evitarea apariţiei în structură a incluziunilor fragile de Al2O3).6 785 Q 9.5 % se pot prelucra şi prin deformare plastică la cald. %Snm Ordonata. de caracteristicile mecanice asigurate (redate sintetic. structura la ta a semifabricatelor şi pieselor realizate din astfel de bronzuri conţine fazele α şi γ2 şi. dacă se aplică un TT de 158 .19) şi de procedeul tehnologic recomandat pentru realizarea semifabricatelor şi pieselor. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu − Al Fig. bronzurile cu aluminiu se pot clasifica astfel: A. duritatea şi fragilitatea acestei structuri crescând pe măsură ce se măreşte conţinutul procentual de eutectoid (α + γ2). 9.4 ta În funcţie de structura pe care o prezintă (la ta) în stările M sau O. 9. Bronzurile bifazice cu %Alm = 9. în funcţie de concentraţia masică a aluminiului. în diagramele din fig. dacă temperatura la care se face deformarea este situată în domeniul în care aceste aliaje prezintă structură monofazică β (structură care se poate menţine şi la ta.10.4 1035 G 9. 18.0 565 P 13. Ti. 19 Variaţia caracteristicilor mecanice ale bronzurilor cu aluminiu în funcţie de %Alm Tabelul 9.10.0 1035 K 9. 9..4 565 M 12. B.

300 N/mm2.. Bronzurile cu aluminiu au. bronzurile cu aluminiu se pot alia suplimentar şi cu alte elemente..Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase călire. de exemplu. are efecte asemănătoare fierului şi manganului şi. de obicei fiind preferată folosirea bronzurilor ternare sau complexe (bronzuri cu siliciu aliate suplimentar şi cu alte elemente.2 = 140. îmbunătăţeşte caracteristicile de antifricţiune ale bronzurilor şi măreşte refractaritatea acestora (rezistenţa la oxidare/coroziune la temperaturi înalte). soluţiile unor acizi organici). finisează granulaţia. îmbunătăţeşte comportarea bronzurilor la temperaturi ridicate. cât şi ca bronzuri de turnare şi au caracteristici mecanice ridicate (Rm = 200. caracteristici de antifricţiune şi rezistenţa la uzare mai scăzute şi caracteristici mecanice asemănătoare... rezistenţă la coroziune mult mai bună (în medii ca: apa de mare şi soluţiile saline. în concentraţii masice %Mnm ≤ 2 %.5 %. are efecte similare cu ale fierului.. Bronzurile binare cu siliciu se utilizează mai rar în aplicaţiile tehnice. Rp0.5.. 9. apelor reziduale. Pentru îmbunăţăţirea unor caracteristici de utilizare.3.. • manganul..500 N/mm2 şi A = 3. rezistenţă mare la coroziune şi o bună prelucrabilitate prin aşchiere..2 %) au proprietăţi bune de turnare. se pot prelucra prin deformare plastică la cald (la t = 800 . corespunzător obţinerii stărilor TA sau TB). dar micşorează fluiditatea acestora (înrăutăţeşte proprietăţile de turnare).. Mărcile de bronzuri cu aluminiu comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate.8 % la bronzurile ecruisate prin deformare plastică la rece). Rp0. soluţiile de acid carbonic..2 = 450. care să determine sporirea anumitor proprietăţi de utilizare ale acestora).. densitate mai mică.. prezentând şi avantajul de a fi mai ieftine decât celelalte tipuri de bronzuri. CuAl10Fe3 şi CuAl9Mn2 sunt mărci de bronzuri monofazice α (bronzuri deformabile). • nichelul. în plus. acestea se pot utiliza atât ca bronzuri deformabile.. piese cu proprietăţi bune antifricţiune. 850 oC) şi sunt indicate pentru realizarea unor piese pentru construcţia de maşini sau pentru industria chimică (elemente elastice. amplificând efectele acestui element de aliere. 159 .25 % la bronzurile deformate plastic la cald sau de turnare şi Rm = 750. G CuAl10Mn şi G CuAl9Fe5Ni5 sunt mărci de bronzuri bifazice (bronzuri de turnare). iar G CuAl10Fe3.. produse rezistente la acţiunea apei de mare.900 N/mm2. de exemplu: • bronzurile cu siliciu şi mangan (cu %Sim = 2. în concentraţii masice %Nim ≤ 5 %. măreşte rezistenţa mecanică şi duritatea. în comparaţie cu bronzurile clasice.. cum ar fi: • fierul.3 % şi %Mnm = 1. Bronzurile cu siliciu folosite în tehnică au %Sim ≤ 3 % şi prezintă (în mod obişnuit) în stare solidă o structură monofazică α ≡ Cu(Si).... în concentraţii %Fem = 3.200 N/mm2 şi A = 15.3.. petrolului şi produselor petroliere).

.4.. structurile indicate de diagrama de echilibru redată în figura 9.5. prin aplicarea unui TT alcătuit din călire de punere în soluţie (de la ti = 900.. 900 oC) şi la rece şi prezintă bune proprietăţi antifricţiune şi rezistenţă la uzare (mai ales.20.11. CuSi3 şi G CuSi4...950 oC).3 % şi %Nim = 1. urmată de îmbătrânire artificială (la ti = 450. • bronzurile cu siliciu şi plumb (%Sim = 2... în structura de echilibru la ta a acestor bronzuri apare faza Ni2Si. punctele caracteristice ale acestei diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9. cele mai utilizate mărci de bronzuri cu siliciu sunt: CuSi1. Mărcile de bronzuri cu siliciu comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate.3. permiţând obţinerea la aceste aliaje a unor efecte de durificare substanţiale.. dacă solicitările mecanice sunt intense..4 %) se caracterizează printr-o bună prelucrabilitate prin aşchiere şi bune proprietăţi antifricţiune. ungerea este insuficientă şi temperaturile de lucru sunt ridicate).2 % şi %Nim = 1.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • bronzurile cu siliciu şi nichel (cu %Sim = 1. care prezintă o mare variaţie cu temperatura a solubilităţii în faza α. datorită particulelor intercristaline de plumb pe care le prezintă în structură.3 %) se prelucrează bine prin deformare plastică la cald (la t = 850 ..... Fazele care apar pe diagrama de echilibru Cu – Be au următoarele semnificaţii: 160 . în funcţie de concentraţia masică a beriliului.500 oC). Bronzurile cu beriliu folosite în tehnică au %Bem ≤ 2. 9..5.5 % şi prezintă.

aşa cum se poate observa pe diagrama de echilibru...5 %)....2 = 1000 . respectiv. Rp0.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Be. Bronzurile cu beriliu utilizate în mod obişnuit au %Bem = 1. • α este soluţia solidă de substituţie α ≡ Cu(Be).. Rp0.. 820 oC). 40 %. 161 .. Pentru micşorarea concentraţiei beriliului (care este un element de aliere scump) în bronzurile industriale şi creşterea efectelor de durificare ale îmbătrânirii se practică alierea suplimentară a acestora cu mangan (%Mnm = 0.7. 110 HB).2.). din constituenţii α şi amestecul eutectoid (α + γ). 1500 N/mm2. cu structură cristalină de tip CVC.. iar pentru îmbunătăţirea tenacităţii acestor bronzuri se foloseşte alierea suplimentară cu Ni (%Nim = 0.5.... dacă (după călire) se face ecruisarea controlată a acestor bronzuri prin deformare plastică la rece. cu structură cristalină de tip CFC. urmată de îmbătrânire artificială (la ti = 300 . efectele de durificare ale acestui TT se pot mări substanţial.2. Datorită variaţiei mari cu temperatura a solubilităţii beriliului în cupru. care poate fi deformată plastic uşor. faza β poate să apară în structura bronzurilor industriale ca urmare a desfăşurării transformării peritectice (la t = 865 oC) L + α ⇒ β sau ca urmare a diminuării solubilităţii beriliului în cupru o dată cu scăderea temperaturii. 1050 N/mm2 şi A = 2 . În stările de livrare TF sau TH (care se obţin aplicând operaţiile tehnologice precizate mai înainte)..9 şi CuBe0. iar duritatea lor este 350 . 500 N/mm2.. lamele elastice etc.2 = 300 ... o structură alcătuită din fazele α şi γ şi.. sculelor antiscântei (care nu produc scântei prin lovire) şi pieselor care trebuie să prezinte bune proprietăţi antifricţiune sau care sunt puternic solicitate mecanic în medii de lucru active (apă de mare.0 % şi prezintă la ta. • γ este o fază bertholidă pe baza compusului CuBe. care rezultă prin transformarea eutectoidă (la t = 620 oC) β ⇒ α + γ...... 5 %. în stările M sau O. 350 oC).5 %). cu structură cristalină de tip CVC. pentru obţinerea unei structuri monofazice α (cu cristale de α suprasaturate cu beriliu).5. a cărui contribuţie la durificarea structurii produselor din astfel de materiale este datorată formării compusului MnBe2. semifabricatele şi piesele confecţionate din aceste aliaje se pot trata termic prin călire de punere în soluţie (de la ti = 800 .. 400 HB. aceste materiale se folosesc la realizarea elementelor elastice (arcuri. în aceste stări structurale caracteristicile mecanice nu sunt foarte ridicate (caracteristicile la tracţiune sunt: Rm = 450 .. 350 N/mm2 şi A = 30 .. abur etc. CuBe1.). Principalele mărci de bronzuri cu beriliu comerciale sunt: CuBe1.0. iar duritatea este 90 .6Mn. caracteristicile mecanice la tracţiune ale bronzurilor cu beriliu ating nivelurile Rm = 1100 .2.. • β este o fază bertholidă.

2. cele mai utilizate mărci sunt: G CuPb25. Deoarece cuprul şi plumbul sunt insolubile în stare solidă.. Mărcile de bronzuri cu plumb comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate.3 %).5. Principalele impurităţi ale aluminiului tehnic se pot clasifica în următoarele categorii: 162 . plasticitatea bună şi conductibilitatea termică şi electrică ridicată.. se practică turnarea cuzineţilor pe suporţi din oţel şi/sau se face alierea suplimentară a bronzurilor cu elemente care măresc duritatea matricei lor structurale: staniu (%Snm = 5. forajul sondelor de petrol. Cuzineţii din bronzuri cu plumb se realizează prin turnare. 9.. bronzurile cu plumb manifestă o mare tendinţă de segregare (separare) a componentelor în structură. structura la ta a bronzurilor cu plumb este alcătuită din cristale de cupru şi separări intergranulare de plumb.3.1. Datorită insolubilităţii în stare solidă a cuprului şi plumbului şi diferenţelor mari între temperaturile lor de solidificare – topire şi între densităţile acestora.2. Aluminiul şi aliajele pe bază de aluminiu Sub formă de metal pur sau sub formă de component de bază al unor aliaje. 9.3 %) sau zinc (%Znm = 1. eoliană).. iar duritatea 30... G CuPb15Sn8 şi G CuPb7Sn7Zn3.150 N/mm2.50 HB).5. Principalele proprietăţi fizico – chimice şi mecanice şi clasele de puritate tehnică ale aluminiului sunt descrise complet de caracteristicile redate în tabelele 1. electrotehnică şi telecomunicaţii. 9. G CuPb20Sn5. deoarece bronzurile cu plumb au rezistenţă mecanică scăzută (rezistenţa la rupere este Rm = 50..5 %) şi răcirea forţată la solidificare a acestor bronzuri. stibiu (%Sbm = 1. Pentru a anihila această tendinţă şi a asigura o distribuţie uniformă a formaţiunilor intercristaline de plumb (cu rol lubrifiant) în matricea de cupru a structurii se practică alierea lor suplimentară cu nichel (%Nim = 1..2 şi 9. fosfor (%Pm < 0.3. Bronzurile cu plumb se folosesc în tehnică (datorită proprietăţilor antifricţiune pe care le prezintă) ca materiale pentru confecţionarea cuzineţilor (piese inelare.6.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9.10 %).2 %). chimie şi petrochimie. pe care se sprijină arborii maşinilor şi utilajelor) lagărelor de alunecare (organe de maşini alcătuite din cuzineţi şi elementele de poziţionare şi susţinere a acestora). construcţii civile şi industriale. aluminiul este utilizat în prezent pentru realizarea de semifabricate şi produse pentru multe ramuri economice importante: aeronautică.. caracteristicile care trebuie remarcate. energetică neconvenţională (solară. deoarece au determinat opţiunile pentru utilizarea acestui metal în cele mai multe aplicaţii.. sunt: densitatea scăzută...0. fabricarea ambalajelor. realizate dintr-o bucată sau din două semiinele.

creşterea refractarităţii (Ni. Cr.21. Mn. Zn. Cr. soluţii de acid sulfuric etc. constând în diminuarea proprietăţilor de turnare (Cu. aderentă. Ta. prezentată în figura 9. aceste impurităţi uşor fuzibile se separă la limitele cristalelor de aluminiu şi influenţează negativ prelucrabilitatea prin deformare plastică la cald (generează fenomene de fragilitate sau fisurare la cald). Rezistenţa la coroziune a produselor din aluminiu se datorează acoperirii lor (pe cale naturală sau prin aplicarea unor procedee tehnologice de tratare chimică sau electrochimică) cu o peliculă de Al2O3. mărirea rezistenţei la coroziune (Si. Pb. Mg. 163 . Ni. 9. As. aeronautică. creşterea rezistenţei mecanice şi scăderea plasticităţii (Si. efectele prezenţei acestor impurităţi în concentraţii masice mici. Structura acestor aliaje se poate analiza apelând la diagrama de echilibru fazic Al − Cu. compactă şi foarte rezistentă la coroziune. Ni) sau diminuarea acesteia (Cu). Mg. Aluminiul are o bună capacitate de a forma aliaje. chimie şi petrochimie etc. principalele aliaje pe bază de aluminiu folosite în tehnică fiind prezentate în continuare.6. Zn. Aluminiul are o bună rezistenţă la coroziune în multe medii de lucru: atmosfere poluate. etc. Mg. Si. Mn) sau îmbunătăţirea acestora (Si şi. Prezenţa impurităţilor (Fe. vapori de apă. Aliajele Al − Cu Aliajele aluminiului având ca element de aliere principal cuprul au o largă utilizare în tehnică (construcţia de maşini. soluţiile de acid fosforic. care împiedică atacarea produselor de către mediilor active de lucru. ape reziduale. mai ales. medii apoase care conţin dioxid de carbon.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • impurităţi solubile în aluminiul solid (Si. amoniacul) pot determina declanşarea unor procese de corodare intensă a produselor din aluminiu.). reducerea conductibilităţii electrice (Mn) etc. Cu. Ta. Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Al şi Cu. sunt de obicei acceptabile. Zn.. prezenţa compuşilor (Al3Fe. Mg. • impurităţi care formează cu aluminiul compuşi chimici (Fe. Bi).1. Zr). Mo). Mn. Cu. Cr. petrol. Ti. Mn. care fiind greu fuzibile se comportă ca modificatori şi determină obţinerea unor structuri primare cu granulaţie fină). • impurităţi insolubile în aluminiul solid (Sn. Zn). Mo). Sb). AlAs. Zn. îmbunătăţirea prelucrabilităţii prin aşchiere (Cu. AlSb) pe care îi formează aluminiul cu aceste impurităţi are ca efect principal diminuarea plasticităţii şi tenacităţii semifabricatelor sau produselor din aluminiu. Ti. Al12Fe3Si.) sau unele medii active (soluţiile de acid azotic.

21 corepunde cele prezentate în figura 9.6. atât la cald cât şi la rece. Procesul tehnologic prin care se realizează prelucrarea prin deformare plastică şi durificarea structurală a unui semifabricat confecţionat dintr-un astfel de aliaj are următoarele etape: 164 . aliajele Al − Cu se pot supune TT de călire de punere în soluţie. deoarece prezintă. Structura de echilibru la ta a aliajelor Al − Cu cu %Cum = 4 % 9. structură cristalină de tip CFC.22.21. Deoarece configuraţia diagramei de echilibru din figura 9. 9. care prezintă o structură cristalină de tip tetragonal. • θ este un compus intermetalic de tip geometric. aliajele Al − Cu se pot clasifica în două categorii: a) aliaje deformabile şi durificabile structural prin TT.5 % (situată în intervalul delimitat de abscisele punctelor C şi B ale diagramei de echilibru din figura 9.. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Cu Fig.. Aliajele industriale Al – Cu deformabile şi durificabile structural prin TT se caracterizează printr-o concentraţie masică de cupru %Cum = 2.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • α este soluţia solidă de substituţie având ca solvent aluminiul şi ca solut cuprul ( α ≡ Al(Cu)).1. putând fi deformată plastic uşor. din categoria fazelor Laves.1%.22. Pornind de la această observaţie. b) aliaje pentru turnare. ca şi solventul sau. aşa cum se poate observa în figura 9. Fig. 9. în care sunt distribuite uniform particule de fază secundară θ. fiind susceptibile de a fi durificate prin călire şi îmbătrânire naturală sau artificială (v.3).21) şi au structura de echilibru la ta alcătuită dintr-o matrice de soluţie solidă α.1. subcap. soluţia solidă α se caracterizează printr-o bună plasticitate. 9.1. cu formula chimică Al2Cu şi concentraţia masică de cupru %Cum = 54.

.. anihilarea influenţelor negative ale unor impurităţi greu de eliminat la elaborare.0.2 % şi % Cu m % Mg m = 1. Cele mai folosite sunt aliajele Al – Cu – Mg cu adaosuri de Mn.2. compoziţia chimică a acestor aliaje se caracterizează prin: %Cum = 2.4. %Mgm = 0... în vederea separării din soluţia solidă α suprasaturată a precipitatelor (zone GP. θ’ sau θ) capabile să producă durificarea la nivelul dorit a structurii (v.. efectul negativ al fierului este eliminat. dacă %Mgm ≥ 1 %..4 %. scap. sporirea capacităţii de durificare prin călire şi îmbătrânire.3).2. θ”.2. îmbunătăţirea rezistenţei la coroziune etc. • prelucrarea prin deformare plastică a semifabricatului cu structură monofazică α. deoarece acesta fixează o parte din cupru sub forma compusului Al7FeCu2 (fază insolubilă în matricea α) şi diminuează astfel cantitatea de cupru disponibilă pentru formarea la îmbătrânire a precipitatelor ce asigură durificarea structurală a aliajelor. pentru obţinerea la ta a unei structuri monofazice. plasticitatea şi capacitatea de durificare prin TT sunt influenţate substanţial de concentraţiile cuprului şi magneziului şi de raportul acestora. • îmbătrânirea (naturală sau artificială).Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • călirea de punere în soluţie. constând din răcirea în apă a semifabricatului încălzit la o temperatură tic situată în intervalul (tso..7 . Proprietăţile acestor aliaje sunt influenţate de ponderea elementelor de aliere. %Mnm = 0. %Mgm = 0.2....6 %). %Mgm = 1. * prelucrabilitatea prin deformare plastică şi rezistenţa la coroziune se înrăutăţesc când concentraţiile impurităţilor (Fe şi Si) cresc. Aliajele industriale aparţinând acestei categorii au compoziţie complexă. Si): * rezistenţa mecanică. alcătuită din cristale de soluţie solidă α suprasaturată în cupru.. ts0)....5. alierea aluminiului cu mai multe elemente fiind determinată de necesităţi privind îmbunătăţirea prelucrabilităţii prin deformare plastică. de raportul concentraţiilor acestora şi de prezenţa impurităţilor (Fe. aceste influenţe negative fiind diminuate dacă raportul % Fe m % Si m este menţinut la o valoare subunitară..5 %. cunoscute sub denumirea de duraluminiu. constând din menţinerea produsului prelucrat prin deformare plastică la o temperatură tii ∈ [ta. iar impurităţile permanent prezente sunt Fe şi Si (concentraţiile masice maxime uzual acceptate pentru fiecare din aceste elemente fiind de 0..0..1.3 % şi = 18.0..5 %. 9.19 .3. în timp ce plasticitatea cea %Cu m % Mg m mai mare (dar rezistenţa mecanică cea mai scăzută) o au aliajele cu %Cum = 4. ts).2.. * capacitatea de durificare prin TT este diminuată la creşterea concentraţiei fierului. 165 . cea mai mare rezistenţă mecanică se poate obţine la aliajele cu %Cum = 4..5 %.5 %.

(Mn. Produsele realizate prin turnare din astfel de aliaje se pot sau nu supune 166 ..5Mn − T8). AlCu4Mg1. În procesul de îmbătrânire se formează mai întâi zone GP (de forma unor bastonaşe sau sfere). La încălzirea în vederea călirii compuşii intermetalici pe bază de Al. %Fem ≤ 0. efectuate după diferite durate de menţinere a aliajului la temperatura de încercare. Si.. corespund simbolurilor: AlCu4MgMn. Mărcile de aliaje uşoare de tip duraluminiu. Deoarece. instalaţii petrochimice. etc. S’. în timp ce compuşii conţinând Fe şi Mn rămân nedizolvaţi şi se menţin în structura aliajelor călite (cu efecte negative asupra plasticităţii acestei structuri). instalaţii de forare a sondelor. pentru un aliaj %Cum = 3. Mg2Al3 (faza β). apoi precipitate metastabile semicoerente cu matricea α (θ’.). Mn. în cazul aliajelor %Cu > 5.0. Structura de echilibru la ta este alcătuită din soluţie solidă α şi formaţiuni de fază secundară θ. cu Mg. β etc. ţevi. aşa cum s-a arătat în scap. S. S.. Al2CuMg (faza S).). care redau. menţinerile ulterioare ale acestor aliaje la temperaturi t > ta pot produce modificări structurale cu efecte substanţiale asupra caracteristicilor mecanice.3.8. autovehicule. la temperaturi t ∈ [ta. platbande. ca şi aliajele deformabile. în cazul aliajelor cu %Cum ≤ 5. Aliajele industriale Al – Cu pentru turnare se caracterizează printr-o concentraţie masică de cupru %Cum = 3.. Aliajele din această categorie se pot alia suplimentar.3. 400 oC] şi de diagramele prezentate în figura 9.5Mn şi AlCu4MgMnSi. Mg2Si. %Mnm = 0. Durificarea prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire a aliajelor de tip duraluminiu se realizează prin mecanismele prezentate în cazul aliajelor Al – Cu.2. β’ etc.23. %Sim = ≤ 0.8 %.Fe)Al6 şi Al7Cu2Fe.6... iar în cazul unei îmbătrâniri avansate – precipitate stabile necoerente cu matricea α (θ. variaţiile caracteristicilor mecanice la tracţiune determinate prin încercări la temperaturi t ∈ [ta. Ni. %Mgm = 1. Cu. β etc.2. diferite durate.7 %.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Structura de echilibru la ta a aliajelor de tip duraluminiu este alcătuită din matricea α şi diverşi compuşi chimici (cu prezenţa şi ponderea dependente de compoziţia aliajului): Al2Cu (faza θ)..7 % sau din soluţie solidă α. 9.1.) se dizolvă în matricea α. folosite la confecţionarea semifabricatelor (table. 9. Mg (θ.10 %. profile extrudate etc.5 % (corespunzător mărcii 2024 − T8 sau AlCu4Mg1.4.1.9 %. Bi. Acest fenomen este sugestiv ilustrat de diagramele prezentate în figura 9. eutectic (α+θ) şi separări de fază secundară θ.5 %. pentru acelaşi aliaj. Al6CuMg4.) din care se realizează piese şi echipamente pentru aeronave.. 400 oC]. variaţiile caracteristicilor mecanice la tracţiune determinate la ta după menţinerea aliajului.9 %..24 care redau. tratamentele de durificare structurală aplicate aliajelor de tip duraluminiu nu conduc la stări structurale de echilibru stabil.

determinate la ta după menţinerea aliajului. urmată de îmbătrânire naturală sau artificială) şi. diferite durate. determinate prin încercări la temperaturi t ∈ [ta.7 %. T6 sau T8. 400 oC]. G AlCu8. G AlCu4MgTi. T4. pentru obţinerea unei structuri cu soluţie solidă α suprasaturată în elemente de aliere. G AlCu4Si4MnSi. la care nu apare în structura de echilibru eutecticul (α+θ) şi este puţin importantă la aliajele cu %Cum > 5.23. 167 . G AlCu6Si5Mg. Caracteristicile mecanice la tracţiune ale unui aliaj 2024 – T8.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase durificării structurale printr-un TT alcătuit din călire de punere în soluţie şi îmbătrânire naturală sau artificială. Fig. Caracteristicile mecanice la tracţiune ale unui aliaj 2024 – T8. la care durificarea structurală se asigura în mod obişnuit prin atingerea stărilor T3.24. durificarea structurală a aliajelor pentru turnare se obţine de obicei prin atingerea stărilor T1 sau T5 (răcirea rapidă după turnare.9. la solidificarea cărora se produce transformarea eutectică L ⇒ α + θ şi principalul efect durificator îl aduce prezenţa în structură a eutecticului (α+θ).7 %. Mărcile de aliaje industriale de acest tip (folosite pentru confecţionarea de semifabricate turnate cu destinaţii similare celor prezentate în cazul aliajelor deformabile) sunt: G AlCu10. G AlCu4Ni2Mg. Durificarea structurală prin TT poate fi substanţială la aliajele cu %Cum ≤ 5. la temperaturi t ∈ [ta. mai rar. Spre deosebire de aliajele deformabile.9. GAlCu10Mg. efectuate după diferite durate de menţinere a aliajului la temperatura de încercare. 400 oC] Fig. prin atingerea stărilor T4 sau T6. GAlCu4Si1.

250 N/mm2 şi A = 14. Si (%Sim = 1.10 %. Cr (%Crm = 0. Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Al şi Mg.12 % (sub limita solubilităţii magneziului în aluminiu la t = 450 oC). Aliajele industriale Al – Mg deformabile sunt de două tipuri: • aliajele monofazice α.2 %) şi V (%Vm ≤ 0. determinând. cu menţinerea alungirii procentuale după rupere la niveluri A ≥ 8.21.5. b) aliaje pentru turnare.10 %.2 %). • β este o fază bertholidă. care se pot durifica structural prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire (la fel ca şi aliajele Al − Cu sau de tip duraluminiu). Aliajele Al − Mg se pot clasifica în două categorii. AlMg5Ti şi AlMg5SiV. cu structură cristalină de tip CFC şi cu bună plasticitate.. care contribuie la creşterea efectelor de durificare structurală prin TT. AlMg7. T6 sau T8.2 %).3 % .6.. redată în figura 9. AlMg3.5..520 N/mm2..2. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Mg este prezentată în figura 9.7 %]. cu %Mgm = 4. • aliaje bifazice α + β.8 % (sub limita solubilităţii magneziului în aluminiu la ta).5. AlMg1Mn1. 168 . care se pot durifica numai datorită ecruisării produse de prelucrarea lor prin deformare plastică la rece. Aliajele din această categorie (cunoscute în tehnică sub denumirea de magnaliu sau alumag) se aliază suplimentar cu Mn (%Mnm = 0..2.5 %). aplicându-se succesiunea de operaţii corespunzătoare atingerii stărilor T3.. la finisarea granulaţiei şi la sporirea caracteristicilor mecanice şi rezistenţei la coroziune.1.. AlMg1SiCr.. 9. AlMg9MnSi.. cu %Mgm = 0.6. la aliajele cu %Mgm = 8...15 %.1. cu formula chimică Al3Mg2 şi cu concentraţia masică de Mg variabilă în intervalul [35...0. T4...25 şi are aceeaşi configuraţie ca şi diagrama sistemului de aliaje Al − Cu. care se poate prelucra prin deformare plastică la rece sau la cald.. Ti (%Tim ≤ 0. AlMg5. 37. AlMg2.0 %).1.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. Cele mai folosite aliaje din această categorie corespund mărcilor: AlMg1. de exemplu. care în stare recoaptă au Rm = 300. a) aliaje deformabile.. • α ≡ Al(Mg) este o soluţie solidă de substituţie.... Aliajele Al − Mg Aliajele aluminiului având ca element de aliere principal magneziul se utilizează în tehnică (la fel ca şi aliajele Al − Cu şi Al – Cu − Mg) în aplicaţiile care impun materiale uşoare (cu densitate scăzută).2. efectele de durificare structurală prin TT sunt importante. creşterea rezistenţei mecanice la Rm = 500.

169 .. produsele turnate cu această structură suferă în exploatare un proces de coroziune intercristalină (atacarea preferenţială a reţelei intercristaline de Al3 Mg2 ).6... Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Mg Fig.500 oC.530 oC (pentru dizolvarea fazei β în matricea α) urmată de o răcire (călire) în apă (pentru menţinerea la ta a structurii monofazice α).100 oC.25. G AlMg10 şi G AlMg9MnSiTi. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Si 9.. Cele mai utilizate aliaje din această categorie corespund mărcilor: G AlMg3.12 %. cu menţineri τm = 48.50 ore.. produsele turnate din astfel de aliaje se supun unui TT.60 ore) este alcătuită din cristale de soluţie solidă α şi o reţea celulară intercristalină de fază β.26. 9. Aliajele industriale Al – Mg pentru turnare au %Mgm = 2....2. determină precipitarea parţială a fazei β (care are efecte de durificare a structurii) sub forma unor şiruri intercristaline alcătuite din particule globulare (care nu mai formează o reţea continuă şi nu mai determină producerea fenomenului de coroziune intercristalină)... Deoarece faza β (compusul Al 3 Mg2 ) are rezistenţă scăzută la acţiunea mediilor active de lucru.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Fig. 9.. cu τm = 30. revenirea produselor călite la ti = 80. Structura de echilibru a semifabricatelor turnate din astfel de aliaje (obţinută după aplicarea unei recoaceri de omogenizare la ti = 450. Pentru a preveni apariţia acestui fenomen nedorit.2. G AlMg5.. care constă din încălzirea şi menţinerea lor îndelungată la t i = 500.

5 %.4.. α are structură cristalină de tip CFC şi prezintă o bună palsticitate. Aliajele Al − Zn Aliajele aluminiului. sub denumirea de zincral sau alzimac.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. iar în stadiile avansate – precipitate metastabile semicoerente cu matricea α (de tip M’.2 %). sub denumirea silumin. având ca element principal de aliere zincul (%Znm = 5.5. corpuri de carburatoare pentru autovehicule etc.. 9.) şi apoi precipitate stabile necoerente (de tip M.) Aliajele din această categorie folosite cu cea mai mare pondere în aplicaţiile tehnice corespund mărcii AlZn6Mg2. T’ etc.3 %). Ti.. (faza M) sau Al2Mg3Zn3 (faza T). Structura acestor aliaje se poate analiza apelând la diagrama de echilibru fazic Al .)...). fluiditate ridicată etc. se folosesc în tehnică. Structura de echilibru la ta a aliajelor din această categorie este similară celei corespunzătoare aliajelor tip duraluminiu. în procesul de îmbătrânire artificială al aliajelor călite se formează în stadiile iniţiale zone GP.3. datorită proprietăţilor lor bune de turnare (temperatura de solidificare-topire scăzută.T etc.26.5Cu1. Aliajele Al – Si Aliajele aluminiului având ca element de aliere principal siliciul se utilizează în tehnică.2 %) şi alte elemente (Mn. armături şi piese industriale rezistente la uzură şi coroziune la temperaturi ridicate în prezenţa gazelor oxidante.8 %) şi adaosuri de Mg (%Mgm = 2. ca aliaje deformabile cu rezistenţă mecanică ridicată (Rm = 550.6. Aliajele folosite cu precădere în tehnică. Caracteristicile de rezistenţă mecanică prezentate anterior corespund în mod obişnuit produselor livrate în starea T6.6. cartere şi pistoane pentru motoare cu ardere internă şi compresoare de aer. • β este soluţia solidă având ca solvent siliciul şi ca solut aluminiul (β ≡ Si(Al)). introduse fiecare în concentraţii masice care nu depăşesc 0. Cu (%Cum = 1.. • α este soluţia solidă având ca solvent aluminiul şi ca solut siliciul (α ≡ Al(Si)).. prezentată în figura 9. Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Al şi Si.Si. Si.750 N/mm2 şi A ≥ 8 %). conţinând în plus compuşii intermetalici: MgZn2. deoarece solubilitatea aluminiului în siliciu este foarte redusă (concentraţia masică de Al care se poate dizolva în Si este %Alm = 0. Cr. la t = 577 oC şi %Alm ≅ 0 % la ta) se poate considera că β ≡ Si. Zr. sunt 170 .. ca aliaje uşoare pentru turnare (corpuri de maşini.

27.160 oC. Al2Cu. care formează compuşi intemetalici cu componentele existente în aceste aliaje (Mg2Si.260 N/mm2 şi A = 6. aşa cum se poate observa pe micrografia prezentată în figura 9.150 N/mm2 şi A = 1.3.. Aliajele din această categorie folosite de obicei în aplicaţii tehnice corespund mărcilor: GAlSi12Mn. modificarea cu sodiu determină formarea unor particule de adsorbţie pe suprafeţele germenilor cristalini şi asigură astfel o structură primară cu granulaţie fină... Structura de echilibru la ta a siluminului nemodificat (%Sim = 13 %) Fig.3.4 %) sau Ni (%Nim = 0.2 %) şi prezintă rezistenţă scăzută la acţiunea mediilor corosive. 9.. 171 ...12 ore) a produselor turnate realizate din astfel de aliaje. astfel că structura de echilibru a aliajelor la ta va fi alcătuită din cristale de soluţie solidă α (separate preeutectic) şi eutectic (α+β)..28. GAlSi12CuMgni.7 % la %Sim = 14 %. Fig. Aliajele cu o astfel de structură nu au caracteristici mecanice convenabile (Rm = 130. aşa cum se poate observa pe micrografia din figura 9.540 oC.. caracterizată prin niveluri ridicate ale rezistenţei mecanice şi plasticităţii (Rm = 200. GAlSi9Cu3Mg....10 %).. aliate suplimentar cu Mg (%Mgm = 0. peste aliajele topite).3.. cu τm = 3.28... Prezenţa sodiului determină micşorarea temperaturii eutectice de la 577 oC la 565 oC şi deplasarea concentraţiei eutectice de la %Sim = 11. Cu (%Cum = 1..27.. Pentru îmbunătăţirea caracteristicilor mecanice şi tehnologice ale acestor aliaje se practică modificarea cu sodiu (care se adaugă înainte de turnare.. GAlSi8cu3Ni şi GAlSi9Mg..Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase aliajele eutectice sau uşor hipereutectice (cu %Sim = 11. sub formă de cloruri sau fluoruri. 9. urmată de îmbătrânire artificială la ti = 150.0.10 %)..8 %).14 % ) a căror structură de echilibru la ta este alcătuită din cristale de Si (formate preeutectic) şi eutectic (α+β).0 %). Structura de echilibru la ta a siluminului modificat cu Na (%Sim = 13 %) În tehnică se utilizează şi aliaje de tip silumin cu conţinuturi scăzute de Si (%Sim = 5. în acelaşi timp.. Al3Ni) şi crează astfel posibilitatea durificării structurale prin TT (călire de punere în soluţie de la ti = 350....

aşa cum se observă pe micrografia prezentată în figura 9.. deoarece la concentraţii mai mari se formează o reţea intercristalină de hidruri de titan care determină comportarea fragilă la rupere a titanului). hidrogenul (a cărei concentraţie trebuie limitată la 0.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. deoarece la depăşirea acesteia azotul dizolvat interstiţial în titan produce fragilizarea acestuia) şi carbonul (a carei concentraţie masică trebuie limitată la 0.. cu structură cristalină de tip HC.30.. Pentru înţelegerea corespunzătoare a principalelor aspecte referitoare la titan şi aliajele acestuia trebuie subliniate următoarele aspecte particulare: • titanul prezintă două stări alotropice (modificaţii): Tiα. deoarece la depăşirea acesteia oxigenul pătruns în interstiţiile structurii cristaline a titanului produce fragilizarea acestuia).650 N/mm2 şi A = 20. datorită caracteristicilor mecanice ridicate (mai ales la temperaturi înalte).. măresc rezistenţa mecanică şi micşorează drastic plasticitatea şi tenacitatea titanului făcându-l inapt pentru prelucrarea prin deformare plastică. azotul (a cărei concentraţie maximă admisă este de 0.2). a cărei plasticitate se îmbunătăţeşte 172 .2. iar răcirea lentă după deformare conduce la obţinerea unei structuri cu cristale poliedrice de Tiα ≡ α. titanul foarte pur are Rm = 220. deoarece la concentraţii mai mari se formează precipitate de carbură de titan care durifică şi fragilizează titanul). • impurităţile cu grad major de nocivitate (în afară de cele menţionate în tabelul 9.29. aşa cum se poate observa în figura 9. stabil deasupra temperaturii tc = 882 oC şi până la temperatura ts = 1660 oC. Titanul şi aliajele pe bază de titan Titanul şi aliajele sale constituie materiale deosebit de importante pentru tehnica modernă.. 9.70 %. • deformarea plastică a titanului se realizează la temperaturi situate deasupra punctului critic tc = 882 oC.260 N/mm2 şi A = 60.2 %. răcirea rapidă (călirea) de la temperaturi ti > tc determină formarea unei structuri cu cristale aciculare (numită martensită M ≡ α’). iar titanul impurificat peste limitele anterior precizate este extrem de fragil şi nu poate fi prelucrat prin deformare plastică. comportării foarte bune în prezenţa mediilor active de lucru şi posibilităţilor de prelucrare prin deformare plastică şi de influenţare a proprietăţilor lor prin aplicarea de tratamente termice.1.06 %. cu structură cristalină de tip CVC. sunt impurităţile gazoase: oxigenul (a cărei concentraţie trebuie limitată la 0.1 %..3.. 9.2 şi 9.25 %.. Principalele proprietăţi fizico-chimice şi mecanice şi clasele de puritate tehnică ale titanului sunt descrise complet de caracteristicile redate în tabelele 1. densităţii scăzute ( ρ Ti ≅ 4500 kg/m3).01 %. stabil sub temperatura tc = 882 oC şi Tiβ. care modifică valoarea punctului critic tc.7. titanul tehnic (cu conţinuturile de impurităţi sub limitele admisibile precizate anterior) are Rm = 550.

în aceste cazuri faza β ≡ Tiβ(EA) ar trebui să se descompună eutectoid 173 . structură cristalină de tip CVC). Diagramele de echilibru ale sistemelor de aliaje binare pe care le formează titanul cu astfel de EA au configuraţia prezentată în figura 9. Fig. în general. au solubilitate ridicată în Tiβ şi determină creşterea stabilităţii acestuia. α – soluţia solidă α ≡ Tiα(EA). Elementele stabilizante β sau elementele betagene (Mo.31. 9.). Elementele stabilizante α sau elementele alfagene (Al. C. semnificaţiile fazelor care apar pe această diagramă fiind: L este soluţia lichidă a componentelor Ti şi EA. Diagramele de echilibru ale sistemelor de aliaje binare pe care le formează titanul cu astfel de EA au configuraţia prezentată în figura 9. Elementele care formează aliaje cu titanul se pot clasifica aşa cum se prezintă în continuare. Fe. 9.30. Titanul formează aliaje cu diverse elemente. Nb) sunt izomorfe cu Tiβ (au. β – soluţia solidă β ≡ Tiβ(EA) şi γ – faza intermediară care se poate forma la răcirea aliajelor sistemului prin cristalizare din faza lichidă sau prin transformarea peritectică (la t = tp) L + β ⇒ γ şi care se poate descompune prin transformarea peritectoidă (la t = tpe) β + γ ⇒ α.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase considerabil dacă se aplică un TT de revenire la o temperatură imediat inferioară punctului tc (în această stare titanul are Rm ≥ 700 N/mm2. A. V. la care se produce transformarea alotropică Tiα ⇔ Tiβ.29. faza γ corespunzând unui compus intermetalic TimEAn (Ti2Cu. Cr care formează cu titanul sisteme de aliaje având diagramele de echilibru de tipul celei prezentate în figura 9. A ≥ 18 % şi Z ≥ 40%). Sn.33 (foarte asemănătoare cu diagrama de echilibru metastabil Fe − Fe3C). micşorând temperatura punctului critic tc. ca şi Tiβ. Structura titanului deformat plastic la cald la tDP > tc şi răcit rapid (călit) B. În categoria elementelor betagene se încadrează şi Mn.31. aliajele titanului având concentraţii reduse de elemente de aliere (%EAm ≤ 10 %). Ti2Ni etc. Cu. N. Structura titanului deformat plastic la cald la tDP > tc şi răcit lent Fig. semnificaţiile fazelor care apar pe aceste diagrame fiind identice celor precizate în cazul diagramei din figura 9. O) determină creşterea stabilităţii Tiα şi măresc temperatura punctului critic tc.32.

9.31. Fig. C.32. V. la vitezele de răcire uzuale pentru aliajele tehnice nu se poate produce şi faza β rămâne stabilă până la ta. Cu. Fe. Sn.33. deoarece transformarea se desfăşoară foarte lent. Diagrama de echilibru a sistemelor de aliaje formate de Ti cu elementele de aliere betagene (Mn.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (β ⇒ α + γ). N. O) Fig. 9. Nb) care nu formează compuşi chimici cu Ti Fig. Diagrama de echilibru a sistemelor de aliaje formate de Ti cu elementele de aliere betagene (Mo. Diagrama de echilibru a sistemelor de aliaje formate de Ti cu elementele de aliere alfagene (Al. dar. 9. Cr) care formează cu Ti compuşi chimici γ ≡ ΤimΕΑn 174 .

• aliaje monofazice β.). TiMo8V8Fe2Al3 şi TiV10Fe2Al3. se aplică la produsele realizate din aliaje bifazice în scopul creşterii caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi menţinerii unor niveluri ridicate ale caracteristicilor de plasticitate şi tenacitate. TiAl6Sn2V6 şi TiAl5Sn2Zr4Mo6Cr4. care este însoţită de o creştere importantă a granulaţiei (de obicei. cele mai utilizate aliaje tehnice din această categorie corespund mărcilor: TiAl5. transformarea fazei β în martensită (β ⇒ M) se realizează la răcirea acesteia sub o temperatură Ms (numită punct martensitic superior) şi se finalizează când se atinge o temperatură Mf (numită punct martensitic inferior). Semifabricatele şi produsele realizate din aliaje pe bază de titan se pot supune unor tratamente termice sau termochimice (carburare.. temperatura ti alegându-se astfel încât să fie depăşită temperatura de recristalizare primară (trp = 650.700 oC). cu τm = 1.800 oC). Cr...4 ore..10 %. rezultă că aliajele titaniului se pot clasifica în funcţie de structura pe care o prezintă la ta în: • aliaje monofazice α. %Mom = 3.5 şi TiAl6Sn2Zr2Mo. • aliaje bifazice α + β.8 %) şi Sn (%Snm = 1. cele mai folosite aliaje tehnice din această categorie corespund mărcilor: TiAl6V4.2 %) şi sunt bogat aliate cu elemente betagene (%Crm = 3. Mo. dar să nu se producă transformarea α ⇒ β. %Vm = 12.. B. %Snm = 1.) capabile să le modifice structura şi să le confere proprietăţile fizico-mecanice impuse de condiţiile lor de utilizare... etc. Cr.. ca aluminiul (%Alm = 2.13 %).. în care se încadrează aliajele pe bază de Ti având ca element de aliere principal aluminiul (%Alm = 5. Cele mai utilizate TT sunt prezentate în continuare. Recoacerea de detensionare se aplică la produsele din aliaje pe bază de titan în scopul diminuării nivelului tensiunilor reziduale produse de prelucrările utilizate pentru obţinerea acestora. Ms şi Mf 175 . în care se încadrează aliajele tehnice care conţin în concentraţii mici de elemente alfagene (%Alm = 2. Mo.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Ţinând seama de cele prezentate anterior.5. ca şi la oţeluri. C. nitrurare.. TiAl3Mn1. Mn.. în care se încadrează aliajele tehnice care conţin atât elemente alfagene. Fe. ti = 750.. Recoacerea de recristalizare fără schimbare de fază..600 oC. Călirea martensitică. A.14 %.. TiAl5Sn2.. se aplică la produsele realizate din aliaje monofazice α şi bifazice în scopul refacerii plasticităţii după prelucrările prin deformare plastică la rece.. etc.3 %..8 %) şi mici adaosuri de alte elemente (alfagene sau betagene): Sn. în mod obişnuit se realizează la ti = 550..... cele mai folosite aliaje tehnice din această categorie corespund mărcilor: TiV13Cr11Al3. Călirea martensitică se realizează de la o temperatură ti la care aliajul supus TT are o structură monofazică β sau bifazică α + β.2 %).. cât şi elemente betagene (V... urmată de revenire (îmbătrânire).

Descrierea comportării la călire a aliajelor titanului cu elemente betagene care nu formează compuşi chimici cu Ti Dacă aliajele pe bază de titan din care sunt confecţionate produsele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru de tipul celei prezentate în figura 9. Dacă aliajele pe bază de titan din care sunt confecţionate produsele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru de tipul celei prezentate în figura 9.32. M ≡ α’ fiind o soluţie solidă suprasaturată de EA în Tiα.35.9.9. comportarea la călire martensitică se poate analiza folosind diagramele din figura 9. Fig. cu aspect metalografic acicular şi cu duritatea şi rezistenţa mecanică crescătoare odată cu concentraţia EA în aceste aliaje.35. menţinându-şi la ta structura monofazică β.34. astfel: • aliajele având %EAm ≤ a % capătă o structură complet martensitică.34. comportarea la călire martensitică se poate analiza pe baza diagramelor redate în figura 9. • aliajele având %EAm ≥ b % nu se călesc.33. Descrierea comportării la călire a aliajelor titanului cu elemente betagene care formează compuşi chimici γ ≡ ΤimΕΑn Fig. Dacă la temperatura ti de la care se face călirea aliajul supus TT are 176 . • aliajele având a % < %EAm < b % capătă o structură alcătuită din martensită M ≡ α’ şi fază β reziduală. cu structură hexagonală deformată (datorită suprasaturării în EA).ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR depinzând de concentraţia EA conţinute în aliajul din care sunt confecţionate produsele supuse tratamentului.

cât şi în situaţiile 177 .32.. 9. aşa cum se poate constata pe diagrama din figura 9....35 J).1) compoziţia corespunzătoare abscisei punctului B şi. cu durate de menţinere τm = 2.900 HV.....650 oC > 425 oC. 2. comportarea sa la călire este similară (în funcţie de concentraţia EA) celei descrise anterior.970 N/mm2) şi prezintă în acelaşi timp şi bune caracteristici de plasticitate şi tenacitate (A = 10.1.. Aliajele pe bază de titan călite şi revenite au caracteristici de rezistenţă mecanică foarte ridicate (Rm = 900. 9.. în mod obişnuit revenirea aliajelor pe bază de titan călite se face la ti = 450.33.. Aliajele antifricţiune Aliajele destinate realizării cuzineţilor lagărelor de alunecare utilizate ca organe de rezemare a arborilor maşinilor şi utilajelor trebuie să prezinte o rezistenţă mare la uzare atât în condiţiile normale de ungere.15 %. pe lângă clasele de metale şi aliaje neferoase anterior prezentate şi alte metale şi aliaje neferose. în atmosferă de azot).. În procesul de revenire faza metastabilă β se transformă mai întâi (la temperaturi sub 425 oC) într-o fază intermediară ω. care conduce la obţinerea unor straturi superficiale bogate în azot (în structura cărora apare nitrura de titan TiN).. faza β stabilă la această temperatură are (în conformitate cu regula izotermiei – v.. Dacă temperatura ti se alege însă astfel încât structura aliajului să fie bifazică.5.35.24 ore.. nu se produce (sau se produce parţial) transformarea ei în martensită. dacă aliajele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru (cu transformare eutectoidă) de tipul prezentat în figura 9.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase structura monofazică β. Z = 20. cu grosimea x = 0. În continuare sunt tratate succint câteva clase de metale şi aliaje neferoase cu proprietăţi speciale.25 %.. sau din fazele α şi β. dacă aliajele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru de tipul celei din figure 9.8.1300 N/mm2. care trece apoi (la temperaturi de revenire ti > 425 oC) în faza stabilă α.0. scap. Rp0.. cu fragilitate accentuată. alcătuite din fazele α şi γ. KV = 30.15 mm şi duritatea 750. La revenirea aliajelor călite se produce transformarea structurilor alcătuite din martensită şi/sau fază β în structuri apropiate de echilibru.60 ore...950 oC. De obicei se utilizează tratamentul termochimic de nitrurare (la ti = 850. D.. cu τm = 30. Tratamentele termochimice se aplică la produsele confecţionate din aliaje pe bază de titan în scopul creşterii rezistenţei la uzare a acestora. Deoarece fragilitatea conferită de prezenţa în structură a fazei ω este inacceptabilă.8.05... Alte metale şi aliaje neferoase În tehnică se utilizează.2 = 820.

. deoarece procesele de uzare a cuzineţilor se produc datorită frecării cu zonele de rezemare ale arborilor (numite fusuri). caracterizate prin încărcări mecanice reduse şi turaţii mari ale arborilor..36.8. adică să asigure valori cât mai scăzute ale coeficienţilor de frecare de alunecare µ la contactele fus – cuzinet.. electromotoare.. denumite compoziţii pe bază de Sn şi Pb sau aliaje Babbit cu Sn şi Pb. Cu) şi formaţiuni dure. denumite compoziţii pe bază de Sn sau aliaje Babbit.3 %).36.15 %. au. capabile să asigure conformarea (acomodarea) cuzineţilor după configuraţia geometrică a fusurilor arborilor. de compuşi intermetalici SnSb (sub formă de cristale poliedrice mari) şi Cu3Sn (sub formă de cristale aciculare fine) şi se utilizează pentru cuzineţii lagărelor de la turbocompresoare.. Fig.12 %) şi cupru (%Cum = 5.9. motoare Diesel etc.. 9..75 %) cu stibiu (%Sbm = 10. care să înmagazineze substanţele de ungere (lubrifianţii) şi să poată disipa cu uşurinţă căldura produsă datorită frecării. Aliajele antifricţiune cu ts joasă reprezintă o clasă de materiale ale cărei categorii reprezentative sunt: • aliajele pe bază de staniu cu stibiu (%Sbm = 10. %Pbm = 70. Structura la ta a unei compoziţii pe bază de plumb • aliajele pe bază de staniu şi plumb (%Snm = 10. Aliajele antifricţiune utilizate în tehnică se pot împărţi.. au structura alcătuită dintr-o 178 .37. în plus... rezultă că aliajele pentru cuzineţi trebuie să aibă proprietăţi antifricţiune... cât şi faze dure sau semidure. Structura la ta a unei compoziţii pe bază de staniu Fig. care să conţină atât faze moi(cu duritate scăzută şi plasticitate ridicată).12 %) şi cupru (%Cum = 2. capabile să preia solicitările mecanice la care sunt supuşi arborii pe care îi susţin. pentru a asigura regimuri termice staţionare de funcţionare a lagărelor.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (accidentale) când ungerea este insuficientă sau chiar absentă..6 %).9. în funcţie de mărimea temperaturii lor ts. aceste aliaje trebuie să aibă capacitatea de a forma pe suprafeţele active ale cuzineţilor reţele de canale capilare.1.1. structura alcătuită dintr-o matrice moale de soluţie solidă α ≡ Sn(Sb. în clasele şi categoriile prezentate în continuare. aşa cum se poate observa în figura 9. Aliajele cu bune proprietăţi antifricţiune trebuie să aibă o structură eterogenă. uniform distribuite în masa matricei α.

aliate cu elemente (Cr.8. 9. cuzineţii lagărelor de la macarale şi poduri rulante). • aliajele pe bază de aluminiu cu staniu (%Snm = 19. sunt mai ieftine decât compoziţiile pe bază de Sn (deoarece staniul este înlocuit parţial cu plumb) şi se pot folosi la realizarea cuzineţilor pentru lagăre cu încărcări mecanice ridicate (de exemplu.. au structura alcătuită dintr-o matrice moale de soluţie solidă α ≡ Al(EA).2 %) şi nichel (%Nim = 0. au.1.1. Mg şi Al. structura alcătuită dintr-o matrice moale de plumb (uşor durificată prin dizolvarea adaosurilor de Na. cupru (%Cum = 4.10 %).3. bronzurile cu aluminiu.3 %).2 %) sau cu staniu (%Snm = 6.8. lagărele de la locomotive)...0 %).0. Aliajele antifricţiune cu ts moderată reprezintă o clasă de materiale ale cărei categorii reprezentative sunt: • aliajele pe bază de zinc cu aluminiu (%Alm = 8.5 %) şi magneziu (%Mgm = 0.. bronzurile cu beriliu şi bronzurile cu plumb... 179 . Cu.1. în această clasă sunt incluse şi fontele antifricţiune.8.) şi se folosesc la realizarea cuzineţilor pentru lagărele care funcţionează cu încărcări mecanice moderate şi turaţii medii ale arborilor. Mg şi Al) şi formaţiuni cristaline dure de compus definit Pb3Ca şi se utilizează la realizarea cuzineţilor lagărelor cu încărcări mecanice ridicate şi cu turaţii relativ reduse ale arborilor (de exemplu.1.3. Ni. Aliajele antifricţiune cu ts ridicată reprezintă o clasă de materiale destinată confecţionării cuzineţilor lagărelor de alunecare cu încărcări mecanice mari şi turaţii moderate sau reduse ale arborilor. maleabile sau nodulare) cu grafit în structură. 9. de exemplu.3): bronzurile bifazice cu staniu (bronzurile hipoeutectoide).37.0 %) şi mici adaosuri de Na. bronzurile cu siliciu şi nichel..1. au structura alcătuită din cristale de soluţie solidă β ≡ Zn(Al) şi amestecuri eutectice (binare sau ternare) ce conţin fazele bertholide dure formate de zinc cu elementele de aliere şi se utilizează la confecţionarea cuzineţilor pentru lagărele cu funcţionare intermitentă.... cuzineţii lagărelor pentru locomotive şi vagoane de marfă). 9. cupru (%Cum = 0. care sunt fonte (cenuşii.NiAl3 etc... Ti.8 %). Si) care să confere duritatea dorită masei lor structurale de bază şi cu adaosuri de P şi Pb.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase masă semidură de eutectic ternar (Sn + SnSb + Pb). scap.5.3 %) şi plumb (%Pbm = 1.2..8. bronzurile cu siliciu şi plumb. denumite compoziţii pe bază de Pb sau aliaje Bahnmetall..5.1..24 %) şi cupru (%Cum = 0.1... turaţii mici şi solicitări mecanice ridicate (cum sunt. aşa cum se prezintă în figura 9.. principale categorii de aliaje ale acestei clase au fost prezentate anterior (v.5.. care le îmbunătăţesc comportarea la uzare..2 %) sau cu cupru (%Cum = 1. În afară de bronzuri.. în care sunt înglobate particule dure de compuşi intermetalici (CuAl2.. • aliajele pe bază de plumb cu calciu (%Cam = 0. în care sunt înglobate particule dure de compuşi intermetalici SnSb şi Cu3Sn.2.

MA mai înaltă. pentru realizarea unei LIP de bună calitate. • MA în stare topită trebuie să aibă fluiditate suficientă (pentru a pătrunde uşor în rostul dintre piesele de lipit). rezultă că. Aliajele pentru lipire Lipirea este o metodă tehnologică de realizare pe cale metalurgică a unor îmbinări nedemontabile eterogene. caracterizată prin: eterogenitate (deoarece MA este diferit de MB).MA inferioară temperaturii de topire – solidificare ts. lipirea poate fi: lipire moale.MA a MA folosit şi de rezistenţa îmbinărilor realizate. înveliş pe vergelele din MA. în funcţie de ts.MB. dacă ts.8. numite lipituri (LIP). dacă ts. Principiul de lucru la lipire este simplu: • MA se topeşte cu ajutorul unei surse termice şi se introduce în interstiţiul (rostul) dintre piesele care trebuie îmbinate. deoarece ts. au loc şi procese de difuzie reciprocă între MA (în stare lichidă) şi MB (în stare solidă). • prin solidificarea MA se obţine LIP. Analizând principiul de lucru expus. această clasificare convenţională având la bază constatarea (facută experimental) că rezistenţa mecanică a LIP realizată între două piese confecţionate dintr-un anumit MB este cu atât mai mare cu cât MA folosit are ts.MA ≤ 450 oC sau lipire tare (brazare). • MA topit umectează suprafeţele rostului şi se stabileşte un contact nemijlocit între MA şi MB (o parte din atomii MA ajung în câmpul de atracţie al atomilor MB aflaţi pe suprafeţele rostului). MB rămâne în stare solidă. deoarece asigură realizarea legăturilor coezionale între MA şi MB. între piesele metalice.MA este mare (la lipirea tare).MA > 450 oC.MB). topitură etc. desfăşurarea proceselor de umectare – difuzie este esenţială.2. trebuie să prezinte o bună capacitate de umectare a MB şi (în cazul lipirii tari) trebuie să fie compatibil cu MB din punctul 180 . îndeplinirea acestei condiţii impune curăţirea (mecanică sau chimică) atentă a suprafeţelor pieselor înainte de lipire şi/sau folosirea la lipire a unor fluxuri (sub formă de pudră.MA < ts. evident.MB a materialului de bază (MB).) care să realizeze îndepărtarea oxizilor şi aerului adsorbit de pe suprafeţele rostului.MA < ts. iar dacă ts.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. trebuie respectate următoarele condiţii: • suprafeţele rostului dintre piesele de lipit trebuie să fie curăţite perfect. pentru a fi asigurate condiţiile de desfăşurării proceselor de realizare a contactului nemijlocit între MA şi MB. pastă. folosind materiale de adaos (MA) cu temperatura de topire – solidificare ts. din care sunt confecţionate piesele ce se îmbină. continuitate metalică (datorită legăturilor coezionale asigurate între MA şi MB) şi rezistenţă mecanică mai mică decât a MB (deoarece ts.

MA ≅ 900 oC şi se folosesc pentru lipirea pieselor din cupru.. aliajele Cd – Zn – Ag (%Znm = 15.. radiatoare auto.40 %.. aliajele Sn – Pb – Ag (%Pbm = 35.30 %. clorura de zinc şi clorura de amoniu (fluxuri de natură anorganică).. acidul clorhidric..6 %) au ts.50 %..1.... %Agm = 1..2.MA = 190 ..17 %.. • aliajele Cu – Ag – Zn (%Agm = 20. • aliajele Cu – P (%Pm = 5.7 %) au ts.....270 oC şi se folosesc la lipirea pieselor din oţeluri.2.15 %...11 %).MA = 700 . %Snm = 0.3. Principalele fluxuri care se folosesc cu aceste aliaje sunt: colofoniul (flux de natură organică).7 %) şi aliajele Cu – Ag – P (%Agm = 5.. %Pbm = 10.... %Sbm = 0..... 9..1.. %Agm = 2.8. 181 .30 %) şi aliajele Cu – Ag – Zn – Cd (%Agm = 40.. alame.20 %. aparate sanitare..2 %)..8. • aliajele Sn – Ag (%Agm = 4. fără apariţia de faze (soluţii solide. cutii de conserve etc. nesupuse (în timpul utilizării) la solicitări mecanice importante (tinichigerie ordinară....4 %) şi aliajele Pb – Sn – Ag (%Snm = 1..Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase de vedere al desfăşurării (în condiţiile termice de realizare a lipirii) unor procese cât mai intense de difuzie reciprocă.1.2.0 %)..8 %) au ts.25%) şi aliajele Zn – Al (%Alm = 4. Aliajele pentru lipire utilizate în tehnică se pot împărţi în clasele şi tipurile prezentate în continuare.4 %) au ts. îndeplinirea unora dintre aceste condiţii poate fi asigurată (în cazul multor MA) folosind la lipire fluxuri adecvate (pentru micşorarea tensiunii superficiale a MA şi creşterea capacităţii sale de umectare a MB). nichel şi aliaje pe bază de nichel..400 oC şi se folosesc la lipirea pieselor rezistente la coroziune din aluminiu. %Pm = 5. %Cdm = 17. care măresc plasticitatea LIP).. fonte.. circuite imprimate.1.MA = 200 . 9. compuşi chimici) fragile..2. conductori electrici. nefiind recomandate (datorită conţinutului ridicat de fosfor) la lipirea pieselor din oţeluri. alame etc..98 %) şi Sn – Pb – Sb (%Pbm = 40....2.. argint..... aliaje de tip monel etc.MA = 700 .). %Agm = 1. alame etc. Aliajele pentru lipire tare au ca tipuri reprezentative: • aliajele Cu – Zn (alamele speciale cu %Znm = 58. • aliajele Cd – Zn (%Znm = 35..2 %) au ts..300 oC şi se folosesc la lipirea pieselor pentru electrotehnică (ce trebuie să aibă conductibilitate electrică ridicată) din cupru...20 %) au ts.8.8. nichel..2...0 %.. %Znm = 10.5.40 %). %Znm = 25. aliajele Cd – Zn – Pb (%Znm = 28.. manşoane pentru cabluri. Aliajele pentru lipire moale au ca tipuri reprezentative: • aliajele Sn – Pb (%Pbm = 10. aliaje pe bază de aluminiu etc.MA = 230 ..800 oC şi se utilizează la lipirea pieselor din cupru şi aliaje pe bază de cupru. a conductelor de presiune din oţeluri inoxidabile şi a produselor realizate din metale preţioase sau aliaje ale acestora (cele cu conţinut ridicat de argint şi adaosuri de cadmiu.900 oC şi se utilizează la lipirea pieselor din cupru şi aliaje pe bază de cupru. aliajele Zn – Cd (%Cdm = 24.62 %..90 %. aliajele Pb – Ag (%Agm = 3. bronzuri.3..2 % şi %Sim = 0.8.2..5 %)..8..36 %... cupru..

37 şi prezinta următoarele particularităţi: * procesul este bazat pe producerea unor secvenţe multiple de alunecare 182 .5 şi 6.5000 %. %Sim = 8. În consecinţă.. fără apariţia riscului de fisurare sau rupere datorită apariţiei fenomenului de gâtuire (v. scap.. prezentate în tabelul 9. ceea ce corespunde unor procese foarte lente de deformare plastică.MA = 1000. cu granulaţia de acelaşi ordin de marime ca şi a matricei şi distribuită astfel încât să blocheze creşterea granulaţiei matricei).2.3... la care se manifestă cu intensitate ridicată procesele de difuzie ale atomilor componentelor materialelor. materialele metalice apte a fi deformate superplastic sunt aliajele cu structură bifazică. clorura de zinc şi fluorurile alcaline. Mecanismul de producere a procesului de deformare superplastică este redat schematic în figura 9.4Ts conduce la aparitia fenomenului de creştere a granulaţiei.10 %) au ts..5Ts. aşa cum este cunoscut (v..ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • aliajele Ni – Cr (%Crm = 10. Fluxurile care se folosesc cu aceste aliaje au drept component de bază boraxul.30 %) şi aliajele Ni – Cr − Si (%Crm = 18. Viteza de deformare (viteza de creştere a deformaţiilor specifice ε în materialele supuse deformării) trebuie să fie foarte mică (10−4.. ridicarea temperaturii peste temperatura de recristalizare Trp ≅ 0..12 corespund în totalitate acestei condiţii privind structura. Cercetările teoretice şi experimentale efectuate până în prezent au evidenţiat condiţiile şi aspectele prezentate în continuare privind deformarea superplastică a materialelor metalice..20 %.3. principalele aliaje superplastice cunoscute şi utilizate până în prezent. 9. B.. deoarece.10−2 s−1). Gradul de deformare al aliajelor superplastice (definit de relaţia (3.1100 oC şi sunt recomandate la lipirea pieselor din metale greu fuzibile sau din aliaje refractare.. C. 3. fie eutectice sau eutectoide (la care creşterea granulaţiei este limitată de interacţiunea fazelor care alcătuiesc amestecurile mecanice). iar ca adaosuri (pentru mărirea fluidităţii şi creşterea capacităţii de decapare) acidul boric. scap.2).8. Aliajele superplastice Superplasticitatea este proprietatea unor aliaje de a se deforma plastic cu grade mari de deformare. Materialele metalice trebuie să prezinte o structură cu granulaţie fină şi stabilă (dimensiunile grăunţilor cristalelor care alcătuiesc structura trebuie să fie mai mici ca 10 µm) şi să fie supuse deformării plastice la o temperatură Tdp ≥ 0. Pentru materiale metalice cu structură monofazică (metal pur sau soluţie solidă) cele două condiţii sunt contradictorii şi incompatibile.4). A..9)) atinge valori GD = 400. fie alcătuite dintr-o matrice structurală de bază şi o fază secundară (cu un conţinut procentual suficient de mare.

%Zrm=0. cu asigurarea permanentă a contactului dintre aceştia prin contribuţia unor fenomene de acomodare. Mg) + fază secundară (ZrAl3) aliaj eutectic α ≡ Cu(Al) + faze secundare aliaj eutectic α ≡ Mg(Zn) + faze secundare eutectic eutectic α+β v. 9. constând (aşa cum se observă în figura 9. %Fem=4 % %Alm=33 % %Znm=6 %.38) din modificarea poziţiei grăunţilor prin deplasare liniară şi rotire. fig.5 % %Znm=10. Compoziţia chimică şi caracteristicile principalelor tipuri de aliaje superplastice Tipul aliajului Al – Cu Al – Cu – Zr Al – Zn – Mg – Zr Bi – Sn Cu – Al – Fe Mg – Al Mg – Zn – Zr Pb – Cd Sn – Pb Ti – Al – V Zn – Al Compoziţia chimică %Cum=33 % %Cum=6 %. %Vm=4 % %Alm=22 % Caracteristicile structurale aliaj eutectic v. Ciclul histerezis al transformărilor in aliajele cu memoria formei . %Mgm=0.21 α ≡ Al(Cu) + fază secundară (ZrAl3) β ≡ Al(Zn. în desfăşurarea cărora dufuzia componentelor materialului supus deformării joacă un rol important.7 %. Tabelul 9.5 %.6 % %Cdm=18 % %Pbm=38 % %Alm=6 %. generarea de noi dislocaţii etc. % 1300 2000 1500 1900 800 2100 1700 1500 4800 1000 2900 Fig.4 % %Snm=44 % %Cum=9. %Zrm=0. scap.12.39.7 eutectoid GDmax la deformarea superplastică la tracţiune. 9. %Zrm=0.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase între grăunţii cristalini ai materialului supus deformării.9 %. 9.38. deplasarea dislocaţiilor prin alunecare şi căţărare.. Schema realizării proceslor de deformare superplastică a aliajelor 183 Fig 9.

laminare. Dacă procesul de deformare superplastică a unui material metalic se conduce până la depăşirea capacităţii lui de deformare. Considerând că la aceste aliaje (prin analogie cu cazul aliajelor sistemului Fe – C) faza care se transformă în martensită (M) la răcirea cu viteză mare este denumită austenită (γ). scap. Aliajele cu memoria formei Fenomenul de memorie a formei s-a constatat experimental la aliajele care prezintă transformări martensitice de tip special. sunt reduse). în procesul de deformare neproducându-se modificarea formei grăunţilor prin alungirea lor în direcţia deformării (deoarece orice cristal care a suferit într-o primă secvenţă o alungire pe o anumită direcţie. caracterizate de o serie de particularităţi.) la cald cu grade mari de deformare şi consumuri energetice reduse. D. prezentată în figura 9. într-un interval de temperaturi (As. 39. extrudere.2). sârme. având o lăţime ∆tHIS relativ redusă. 184 . ambutisare.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR * alunecările între grăunţii cristalini la producerea deformării superplastice şi fenomenele de acomodare care le însoţesc se realizează (aşa cum se observă în figura 9. se constată că toate cristalele îşi menţin forma echiaxială avută înainte de deformare). 5. motiv pentru care este denumită rupere prin cavitaţie. impuse de desfăşurarea transformării.4. bare profile.38) pe grupe de grăunţi adiacenţi. diferite de cele prezentate pentru transformarea martensitică (transformarea la răcire a austenitei prin mecanismul fără difuzie la aliajele Fe – C (v. procesele ulterioare de deformare îi produc alungiri pe alte directii şi. bucla de histerezis al transformării. în final. • prin răcirea rapidă a austenitei sub Ms se formează o martensită termoelastică. Aliajele superplastice au mari perspective de utilizare la realizarea unor produse industriale (piese pentru construcţia de maşini. ci numai deformarea elastică a austenitei netransformate din vecinătatea acestor cristale (deformaţiile structurii cristaline a austenitei. tragere. ci de formarea de microgoluri intercristaline.2.) prin deformare plastică (curbare. trefilare etc. adică transformarea γ ⇒ M începe la răcirea rapidă a austenitei sub o temperatură Ms şi se finalizează la o temperatură Mf < Ms. aceste particularităţi pot fi descrise succint astfel: • transformarea este reversibilă. adică la apariţia cristalelor platiforme de martensită nu se produce deformarea plastică . etc. iar la încălzirea martensitei se produce transformarea inversă M ⇒ γ.8.Af). ruperea nu este precedată de apariţia unei gâtuiri locale. suferă în secvenţele următoare deplasări liniare si rotiri care îi modifică poziţia. funduri. 9. corpuri de recipiente.

450 240 . 60 −137 . aliajul marmem denumit nitinol (%Niat = 50 %. Principalele aliaje la care s-a evidenţiat fenomenul de memorie a formei (numite aliaje Marmem) sunt prezentate în tabelul 9... realizarea antenelor pentru spaţiul cosmic. pentru a 185 . De exemplu.5.. 13 % %Alat = 39 . %Tiat = 50 %) se utilizează în prezent la fabricarea filtrelor de prevenire a emboliilor. care se implantează în vena cavă a bolnavilor..3).... −40 − 240 . deformarea plastică nu se poate realiza prin mecanismul clasic de alunecare (v. refacerea maclelor şi restabilirea în acest fel a formei iniţiale a pieselor (pe care au avut-o înainte de deformarea lor plastică în stare martensitică).. singurele imperfecţiuni prezente în această structură fiind maclele (v. confecţionarea de filtre sau proteze pentru medicină. scap. în timpul desfăşurării acestei transformări tensiunile reziduale generate în procesul de deformare plastică bazat pe mecanismul de demaclare acţionează şi produc deformarea în sens invers. fabricarea pieselor pentru servomecanisme programate. fenomenul de memorie a formei se poate evidenţia efectuând următoarele operaţii: • răcirea rapidă a pieselor din domeniul austenitic. 41 % Ms. 870 Domeniile în care se pot utiliza astfel de aliaje sunt multiple: asamblarea pieselor pentru mecanică fină. Compoziţia chimică şi caracteristicile principalelor tipuri de aliaje marmem Tipul aliajului Cu –Al − Ni Au – Cd Ag – Cd Ni – Ti Au – Cu − Zn Cu – Al Ni – Al Compoziţia chimică %Alm = 14 %. scap.. pentru producerea transformării M ⇒ γ. • deformarea plastică a pieselor cu structură de martensită termoelastică...13. 1.7 %...3) şi nu dislocaţiile (care crează posibilitatea distrugerii distribuţiei ordonate a atomilor prin procese de deformare plastică realizate cu deplasarea lor prin alunecare). La piesele realizate din aliaje care prezintă transformări martensitice caracterizate prin aceste particularităţi.9 % %Alm = 11 .13. −10 30 .. • încălzirea pieselor deformate plastic. %Nim = 4 % %Cdat = 47. deoarece structura martensitei termoelastice este lipsită de dislocaţii şi se produce printr-un mecanism ce constă din demaclarea maclelor prezente în structura martensitei. realizarea cuplajelor termocomandate. 47 % %Tiat = 50 % %Cum = 20.. %Znm = 20.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • structura cristalină a martensitei se caracterizează printr-o distribuţie ordonată a atomilor componentelor aliajului. oC −15 . pentru realizarea transformării martensitice γ ⇒ M. 3. Tabelul 9. −44 −50 ..5 % %Cdat = 44 .. fabricarea maşinilor termice neconvenţionale..

.............................................................................................10 rupere prin cavitaţie..................................................................44 elemente betagene .................54 alame .............................................................................................................................49 aliaje Cu – Ni............... ...57 precipitate θ ....9 compoziţii pe bază de Pb (Bahnmetall).....................19 aliaje Al – Cu pentru turnare ............................. suferă transformarea inversă..........................................................34 aliaje antifricţiune..........................24 modificare tipul I............................................20 alame monofazice β’...................................................................................................................20 alame monofazice α ...........50 compoziţii pe bază de Sn şi Pb .......19 zone GP (Guinier ....... iar după implantare.......10 186 ........................39 aliaje Al − Cu........................................40 aliaje Al − Mg.20 tombac .................................24 lipire moale.................39 martensită termoelastică .........23 aliaje cu memoria formei (Marmem) ....24 aluminiu tehnic..........................................56 silumin...........Zn .....................................ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR împiedica accesul spre inima acestora al cheagurilor de sânge formate datorită maladiilor de care suferă sau datorită intervenţiilor chirurgicale la care sunt supuşi................................Preston .................................................................. se aduce prin răcire în stare martensitică................................................33 bronz ..............................43 titlu fictiv .24 bronzuri hipoeutectoide (bifazice).15 superplasticitate .............................................................................46 Alpaca (Neusilber........................................... Cuvinte cheie acomodare ...................41 simbolizare alfanumerică......................10 îmbătrânire naturală...13 simbolizare numerică..............................31 bronzuri cu plumb .......................................................52 aliajele titanului monofazice bifazice.........................10 Kunial ........... Argentan).. 18 alame bifazice...................................................................26 călire de punere în solutie.....30 bronzuri cu staniu..............................................56 aliaje pentru lipire ...........50 compoziţii pe bază de Sn (Babbit) ..................................................32 bronzuri cu siliciu................................24 Nitinol.. tipul III .....................17 curbe de îmbătrânire ..........................................20 alame complexe (speciale) ................................ datorită încălzirii la temperatura corpului uman.........................................................56 Melchior (Maillechort) ........................................24 cupru tehnic ..............................12 stări de bază .......................................27 bronzuri cu beriliu ................51 magnaliu (alumag)...............52 îmbătrânire artificială ....50 constantan............................................................... de forma unei spirale realizate din sârmă de nitinol............ tipul II...............................37 aliaje Al ................................... recăpătând structura austenitică şi forma spirală care îi asigură funcţionarea ca filtru...................................................................12 duraluminiu ......... .....20 alame de turnare ...........26 bronzuri monofazice α ... un astfel de filtru....24 bronzuri cu aluminiu ................. tare (brazare) ........................44 flux .6 Monel ....................................53 titan. se supune îndreptării în această stare (pentru a căpăta o formă convenabilă implantării în vena cavă)...............41 aliaje Al – Mg pentru turnare ........36 elemente alfagene .........................

Editura Tehnică. Editura Didactică şi Pedagogică. 1983 2. Gâdea S. Métallographie et traitements thermiques des métaux. Editura Didactică şi Pedagogică.. Bucureşti. Protopopescu M. Reference book. Smithells C. J. Ohio.. În ce scop se aplică TT de recoacere de recristalizare fără schimbare de fază la semifabricatele şi piesele din aliaje neferoase: a) pentru omogenizarea chimică a structurilor dendritrice primare.a. Bucureşti. Gâdea S.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase Bibliografie 1. vol.. vol. Traducere din limba germană.9. Bucuresti. American Society for Metals. 1962 6. 1981 3. Petrescu M. Colan H. 1965 7. 1983 5. Care dintre afirmaţiile următoare privind efectele modificării aliajelor neferoase sunt adevărate: a) modificarea de tipul I are ca efect principal micşorarea dimensiunilor cristalelor dendritice primare ale aliajelor. Studiul metalelor. 1978 4. Introduction to materials science for engineers.. Metalografie şi tratamente termice. Moscova. vol. Butterworths Publications Ltd.9.. T. II... Editura Didactică şi Pedagogică.. 1991 9. Schumann H. & Interscience Publishers Inc. Protopopescu H.. Metalurgie fizică.. c) modificarea de tipul II determină accentuarea ramificării şi subţierea ramurilor cristalelor dendritice primare şi influenţează favorabil distribuţia fazelor secundare la aliajele în structura cărora precipită particule ale unor astfel de faze. Editura Tehnică. ş. Metalurgie fizică şi studiul metalelor.9.. Bucureşti.1. Macmillan Publishing Company. * * * Metals Handbook Ninth Edition. b) modificarea de tipul III determină amplasarea intercristalină a eutecticelor care se formează la solidificarea aliajelor.. Lakhtine I. b) pentru refacerea 187 . 1955 8. Shackelford F. New York. Mir.2. d) modificarea de tipul III are ca efect finisarea granulaţiei si creşterea gradului de dispersie a fazelor componente ale eutecticelor care se formează la solidificarea aliajelor. London & New York. I. Aliaje neferoase. Bucureşti. 1986 Teste de autoevaluare T. Metals.

d) normalizare? T. d) o structură monofazică alcătuită din cristale de soluţie solidă suprasaturată în elemente de aliere? T.9.10. Produsele realizate dintr-un aliaj pe bază de aluminiu sunt livrate în starea T6. c) T8. sunt supuse unui tratament de îmbătrânire artificială.7.9. Semifabrcatele realizate dintr-un aliaj pe bază de cupru sunt prelucrate prin deformare plastică la cald. sunt răcite rapid la ta. c) recoacere izotermă. d) prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire artificială? T. c) o structură alcătuită dintr-o soluţie solidă şi un amestec mecanic. Care dintre următoarele aliaje pe bază de cupru au ca element de aliere principal zincul: a) bronzurile. b) bismutul. Produsele realizate dintr-un aliaj pe bază de cupru sunt livrate în starea TD. b) revenire.11.9. b) TK. d) tombacurile? 188 . Ce structură rezultă prin aplicarea călirii de punere în soluţie la o piesă din aliaj neferos: a) o structură martensitică. îmbătrânire artificială şi deformare plastică la rece. d) pentru obţinerea stării de echilibru structural? T. sunt răcite rapid la ta şi sunt apoi supuse unei îmbătrâniri artificiale. b) o structură bifazică alcătuită dintr-o soluţie solidă şi un compus intermetalic. în final. care este simbolul stării de bază a produselor obţinute in acest fel: a) M.5. c) pentru diminuarea intensităţii şi redistribuirea tensiunilor mecanice reziduale. c) prin prelucrare la cald. d) TE? T. d) sulful? T. c) oxigenul. răcire rapidă la ta şi îmbătrânire artificială.6.9. sunt apoi ecruisate prin deformare plastică la rece şi. c) alamele monofazice β’.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR plasticităţii după ecruisarea prin deformare plastică la rece. b) T4. d) alamele? T. răcire rapidă la ta şi îmbătrânire artificială.3. c) aliaje Alpaca. cum s-a realizat această stare: a) prin călire de punere în soluţie. care este simbolul stării de bază a produselor obţinute în acest fel: a) F. b) prin călire de punere în soluţie şi deformare palstică la rece. cum s-a realizat această stare: a) prin călire de punere în soluţie. Care dintre următoarele impurităţi prezente în cuprul tehnic determină apariţia fenomenului numit „boala de hidrogen”: a) plumbul.9.9. Semifabrcatele realizate dintr-un aliaj pe bază de aluminiu sunt prelucrate prin deformare plastică la cald.9.9. b) alamele bifazice.8. îmbătrânire artificială şi deformare plastică la rece. d) TG? T. b) prin călire de punere în soluţie.4. b) aliaje Kunial. d) prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire artificială? T. c) prin prelucrare la cald.9. c) T5. deformare plastică la rece şi îmbătrânire naturală. Procesul de supraîncălzire de scurtă durată a aliajelor neferoase îmbătrânite pentru reconstituirea stării structurale pe care aliajele au avut-o după călirea de punere în soluţie este denumit: a) reversiune. Care dintre următoarele tipuri de alame se pot prelucra prin deformare plastică: a) alamele monofazice α.9.

c) structură bifazică. Care dintre următoarele categorii de aliaje industriale Al − Cu se pot supune durificării structurale prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire naturală sau artificială: a) aliajele deformabile. b) starea TH. c) AlMg7.19.9.7 %. c) AlMg5..9. c) structură alcătuită din constituenţii α (preeutectoid) şi eutectoid (α+γ2).. La care dintre următoarele mărci de aliaje Al − Mg se poate aplica durificarea structurală prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire: a) AlMg1. b) fază bertholidă Cu5Sn.23. b) AlMg3.9. d) AlMg7? T. d) produsele realizate din aliajul AlMg2? T. Care dintre următoarele aliaje are densitatea mai scăzută: a) CuAl10Fe3. c) nichelul.9.9. c) este o alamă specială deformabilă.9. d) structură monofazică γ2? T. c) compus intermetalic Cu3Sn. c) aliajele Konstantan. Care este structura la ta a semifabricatelor şi pieselor turnate realizate din bronzul G CuAl10Mn: a) structură monofazică α ≡ Cu(Al).9. d) starea T6? T. b) structură alcătuită din fazele α ≡ CuAl şi γ2 (fază bertholidă corespunzătoare compusului Cu32Al10). b) aliajele de turnare cu %Cum ≤ 5.14. b) este o alamă binară deformabilă. având %Cum = 2. d) este o alamă pentru turnare? T.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase T. Care dintre următoarele tipuri de aliaje Cu − Νi prezintă la ta o structură monofazocă: a) aliajele Kunial.21. prezentă în structura bronzurilor cu staniu pentru turnare: a) soluţie solidă Cu(Sn). b) structură monofazică γ (fază bertholidă pe baza compusului CuBe.9. c) starea TC. b) aliajele Melchior.12. d) structură alcătuită din constituienţi a (preeutectoid) şi eutectoidul (α+γ)? T. c) produsele realizate din aliajul AlMg7. Care dintre următoarele elemente de aliere determină micşorarea conţinutului procentual de fază α al structurii alamelor speciale: a) aluminiul.5 %. d) aliajele Monel? T. b) staniul. b) AlCu4MgMn.18. d) siliciul? T.9.7 %. Care dintre următoarele categorii de produse realizate din aliajele industriale Al − Mg se livrează de obicei în starea H: a) produsele din aliajul AlMg1. Care este semnificaţia fazei δ. d) fază bertholoidă Cu31Sn8? T. d) toate categoriile de aliaje industriale? T. Care este structura de echilibru la ta a bronzurilor cu beriliu folosite în tehnică: a) structură monofazică α ≡ Cu(Be).9.9. Care stare de bază asigură produselor realizate din bronzuri cu beriliu cele mai ridicate caracteristici de rezistenţă mecanică şi duritate: a) starea TA. Care dintre următoarele caracteristici corespund alamei CuZn30: a) este o alamă monofazică α. c) aliajele de turnare cu %Cum < 5.22.20.13.15.16. Care dintre următoarele aliaje este cunoscut sub denumirea de 189 .17. d) Al Mg9MnSi? T. alcătuită din α şi γ.9. b) produsele fabricate din aliajul G AlMg5.

d) o structură monofazică α? T. d) o structură monofazică α? T. d) vanadiul? T.26.9. Care dintre următoarele afirmaţii privind titanul sunt adevărate: a) titanul prezintă două modificaţii: Tiα cu structură cristalină HC şi Tiβ cu structură cristalină CVC. b) staniul. b) o structură alcătuită din constituienţii β (preeutectoid) şi eutectoidul (α+β). c) au capacitatea de a disipa căldura produsă datorită frecărilor din lagărele de alunecare. b) cuprul. La care dintre următoarele mărci de aliaje pe bază de titan se poate realiza creşterea rezistenţei mecanice prin aplicarea TT de călire martensitică şi revenire: a) TiAl6V4.9. c) molibdenul.9. d) aliajul G AlMg9MnSiTi? T. Care dintre următoarele elemente de aliere este prezent în toate aliajele industriale pe bază de titan: a) fierul. c) TiAl6SnV6.5%. d) aluminiul? T. Care este structura de echilibru la ta a unui silumin industrial cu %Sim = 12. modificat cu sodiu la elaborare: a) o structură bifazică alcătuită din soluţie solidă α ≡ Al(Si) şi soluţie solidă β ≡ Si(Al). d) sunt mai dure decât materialele folosite la realizarea arborilor care se reazemă pe cuzineţi? 190 . hidrogenul. care asigură conformarea cuzineţilor cu zonele de rezemare ale arborilor pe care îi susţin. în starea Tiα? T.29.27. Care este structura de echilibru la ta a unui silumin industrial cu %Sim = 12.5.28.9. b) nitrurarea.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR zincral sau alzimac: a) aliajul G CuZn40PbSn. c) impurităţile care reduc plasticitatea titanului şi îl fac inapt pentru prelucrări prin deformare plastică sunt oxigenul. Care dintre următoarele caracteristici corespund aliajelor antifricţiune folosite la confecţionarea cuzineţilor pentru lagărele de alunecare: a) structura lor conţine faze cu duritate scăzută şi plasticitate ridicată. b) structura lor conţine faze dure sau semidure. b) aliajul AlZn6Mg2. d) silicizarea? T. c) carbonitrurarea. c) aliajul CuZn39Ni3. d) deformarea plastică a titanului se face de obicei la rece.5 %.31.24. nemodificat la elaborare: a) o structură bifazică alcătuită din soluţie solidă α ≡ Al(Si) şi soluţie solidă β ≡ Si(Al). d) TiV13Cr11Al3? T.9. b) o structură alcătuită din constituienţii β (preeutectoid) şi eutectoidul (α+β). care asigură conformarea cuzineţilor cu zonele de rezemare ale arborilor pe care îi susţin.9. c) o structură alcătuită din constituienţii β (preeutectic) şi eutecticul (α+β). b) titanul prezintă două modificaţii: Tiα cu structură cristalină CVC şi Tiβ cu structură cristalină HC.5. Ce tratament termochimic se poate aplica pentru durificarea superficială a produselor realizate din aliaje pe bază de titan: a) carburarea. c) molibdenul.9.9. azotul şi carbonul.5Cu1. Care dintre următoarele elemente de aliere ale aliajelor industriale pe bază de titan sunt stabilizante α (alfagene): a) aluminiul. b) TiAl5Sn2.30. c) o structură alcătuită din constituienţii α (preeutectic) şi eutecticul (α+β).25.

c) o matrice structurală de bază şi o fază secundară (distribuită astfel încât să poată bloca creşterea grăunţilor matricei). Care dintre următoarele caracteristici corespund transformării martensitice ce se produce la călirea aliajelor marmem: a) transformarea este ireversibilă.9. Care dintre următoarele clase de aliaje se folosesc ca materiale antifricţiune cu ts ridicată: a) oţelurile carbon eutectoide.42. b) SnAg5. b) fontele cenuşii feritoperlitice. d) aliajul eutectoid Zn – Al (cu %Alm = 22 %)? T. Care dintre următoarele aliaje de lipit se folosesc pentru lipirea tare (brazare): a) CuZn42. Care dintre următoarele aliaje prezintă fenomenul de deformare superplastică: a) aliajul eutectic Al – Cu (cu %Cum = 33 %). Care dintre următoarele caracteristici trebuie asigurate de aliajele de lipit: a) să prezinte o bună fluiditate în stare topită.9. Care dintre următoarele aliaje prezintă fenomenul de deformare superplastică: a) alama monofazică CuZn20.9.9. c) aliajul AlCu4.33.32.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase T.38.40. b) au structură bifazică.39. d) bronzurile hipoeutectoide? T.9. Structura aliajelor superplastice este alcătuită din: a) un amestec mecanic eutectic. c) aliajul eutectic Al – Cu (cu %Cum = 33 %). b) să fie compatibile cu MB (materialul din care sunt confecţionate piesele care trebuie îmbinate prin lipire). b) compusul intermetalic Cu3Sn. d) cristalele de Pb? T. b) un amestec mecanic eutectoid. d) să aibă temperatura ts mai mare decât cea corespunzătoare MB? T. c) martensita formată este termoelastică. d) au granulaţie grosolană şi sunt sensibile la supraîncălzire? T.35. Care dintre următoarele caracteristici corespund aliajelor neferoase superplastice: a) au structură monofazică.9. Care pot fi fazele dure din structurile aliajelor antifricţiune de tip Babbit: a) compusul intermetalic SnSb. c) bronzurile cu Pb.9.9.9. d) un compus intermetalic? T. b) transformarea este reversibilă.5 %. Care dintre următoarele aliaje de lipit se folosesc pentru lipirea moale: a) SnPb10.9.Cu). b) aliajul Ni – Ti cu %Tiat = 50 %. c) fontele albe. d) aliajele Bahnmetall? T. c) SnAg5. c) să fie dure şi fragile. d) SnPb10? T. Care dintre următoarele aliaje fac parte din categoria aliajelor care prezintă fenomenul de memorie a formei: a) aliajul bifazic TiAl6V4. Care dintre următoarele clase de aliaje se folosesc ca materiale antifricţiune cu ts joasă: a) aliajele Sn – Sb − Cu. b) aliajul TiAl6V4. c) soluţia solidă α ≡ Sn(Sb. d) martensita formată conţine un număr mare de dislocaţii în structură? T. d) aliajul CuSn8? T. d) SnPb37Ag? T. c) CuZn20.34.9.41.36.37. c) au granulaţie foarte fină.5 %? 191 . b) CuAg10P5. c) aliajul Au – Cd cu %Cdat = 47. b) aliajele Pb – Sn – Sb – Cu. b) aliajul eutectic Pb – Cd (cu %Cdm = 18 %).9. d) aliajul Au – Cd cu %Cdat = 47.43.

CuZn38Pb2Mn2 şi CuZn30Al5Fe3Mn2.55. Să se stabilească clasele structurale tipice alamelor speciale CuZn32Pb2.4 %.14 şi rezultă: • alama specială Cu Zn32Pb2 are titlul fictiv %Cume = 66. %Snmδ şi %Snmε concentraţiile masice ale staniului în cele fazele bertholide γ. ştiind că faza γ are CEγ = 3 .1. fiind o alamă bifazică.00 % şi %Snmε = 38.9.6 % şi aparţine aceleiaşi clase structurale ca şi alama binară cu %Znm = 100 − %Cume = 41. δ şi ε şi %Snatγ.3). se obţine pentru faza γ: % Snatγ = % Snmγ = 100(CEγ − vCu ) v Sn − vCu = 100( 3 1) − 2 4 −1 = 16. Din tabelele 1.67 ⋅118.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Aplicaţii A.4) şi (2. faza δ are CEδ = 13 .5 %.0 % şi aparţine aceleiaşi clase structurale ca şi alama binară cu %Znm = 100 − %Cume = 34. 9. Folosind relaţiile (2. A. folosind relaţia (9. • alama specială Cu Zn30Al5Fe3Mn2 are titlul fictiv %Cume = 48.2. fiind o alamă monofazică β’.67 ⋅118. • alama specială Cu Zn38Pb2Mn2 are titlul fictiv %Cume = 58.7 100 16.0 %. fiind o alamă monofazică α. Să se determine valorile de bază ale concentraţiilor masice ale componentelor în fazele bertholide tipice structurilor de echilibru ale bronzurilor 21 cu staniu.55 În mod similar.51 % şi %Snmδ = 32. % Snatγ maSn % Snatγ maSn + %Cu atγ maCu 100 = 16. iar pentru faza ε: %Snatε = 25.9.1 şi 1. 4 Rezolvare Se notează %Snmγ. 192 .67 % şi = 27.5 % şi aparţine aceleiaşi clase structurale ca şi alama binară cu %Znm = 100 − %Cume = 48.7.1).7 + 83. rezultă pentru faza δ: %Snatδ = 20.2 rezultă că staniul are valenţa vSn = 4 şi masa atomică maSn = 118.33⋅ 63.1. pe această cale se obţin datele prezentate în tabelul 9. cu coeficienţii de echivalare în zinc a elementelor de aliere precizaţi în scap. %Snatδ şi %Snatε concentraţiile atomice ale staniului în aceste faze. iar cuprul are valenţa vCu = 1 şi masa atomică maCu = 63. iar faza ε are 2 CEε = 7 . Rezolvare Pentru încadrarea în clase structurale a mărcilor de alame speciale precizate în enunţul aplicaţiei se calculează titlul fictiv al acestora.4 %.5 %.2 %.5.

în funţie de compoziţia lor chimică. % (keAl = 6.5. HB = m3%Snm + n3. Rmδ – Rp0. în domeniile bifazice ale diagramelor de echilibru binare caracteristicile mecanice ale aliajelor variază liniar.3.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase Tabelul 9. rezultă că.75⋅32.9. aşa cum s-a demonstrat la rezolvarea aplicaţiei A.6 CuZn30Al5Fe3Mn2 60 30 2 5 2 48. se obţine: Rmδ = −7.1. Cunoscând valorile caracteristicilor mecanice (determinate experimental) ale celor două bronzuri bifazice (G CuSn10.5 %. aliajele G CuSn10 şi G Cu Sn14 sunt bronzuri bifazice (hipoeutectoide). între caracteristicile corespunzătoare celor două faze care le alcătuiesc structura.5 A. 3.13 c.0) %Mnm.11).55⋅32.5 ≅ 205 N/mm2. domeniul bifazic α + δ al acesteia corespunde unor concentraţii masice de cupru cuprinse între %Snm = 8 % (care defineşte limita domeniului monofazic α) şi %Snm = 32. în cazul bronzurilor în stare de turnare.5 + 50 = 212. să se estimeze valorile caracteristicilor mecanice Rm. m3 = 5 şi n3 = 50.55 şi n1 = 465. Rp0. j = 1. Bronzul G CuSn10 are după turnare rezistenţa la tracţiune Rm = 390 N/mm2. compoziţia de bază a fazei δ). cu relaţii de forma: Rm = m1%Snm + n1. % (kePb = 1.14. iar bronzul G Cu Sn14 are după turnare Rm = 360 N/mm2. Rp0. din relaţiile scrise mai înainte: m1 = −7. 193 . Rp0. Aplicând legea lui Kurnacov.2 = m2%Snm + n2. Rp0. scap. % CuZn32Pb2 66 32 2 − − − 66.2δ ≅ 15 N/mm2 şi HBδ = 5⋅32.3.5 % (care defineşte. Rezolvare Examinând diagrama de echilibru din figura 9.9) %Cume. % %Pbm.5 + 465 ≅ 220 N/mm2. cu %Snm = 10 % şi G CuSn14. ca urmare.2 = 135 N/mm2 şi duritatea 120 HB. Ţinând seama că faza bertholidă δ are concentraţia masică de staniu %Snm = 32.2δ = 3.0) %Fem. se determină valorile coeficienţilor mj şi nj.5 + 82.5. aceste rezultate indicând că prezenţa fazei δ durifică şi fragilizează structurile bronzurilor cu staniu. % %Znm.5) %Alm .2 şi HB ale fazei bertholide δ. m2 = 3.75 şi n2 = 82...0 CuZn38Pb2Mn2 58 38 2 2 − − 58. Rp0. Conform legii lui Kurnacov (v. ca urmare. cu %Snm = 14 %). caracteristicile mecanice Rm (N/mm2). % (keFe = 0. Compoziţiile chimice şi titlurile fictive pentru trei mărci de alame speciale Marca de alamă %Cum.2 = 120 N/mm2 şi duritaea 100 HB. limita de curgere Rp0. în funcţie de concentraţia lor masică de staniu %Snm. % (keMn = 0.9.2 (N/mm2) şi HB ale bronzurilor bifazice turnate se pot estima analitic.

cu diferite grade de deformare GD ∈ (5 %. 19. A. 19. 100 %). să se determine compoziţia chimică a aliajelor Cu – Ni care îndeplinesc simultan condiţiile: Rm ≥ 320 N/mm2 şi A ≥ 40 %. în care 2 Dp D2 S 0 = π s este aria secţiunii transversale a semifabricatului. care evidenţiază efectele ecruisării prin deformare plastică la rece asupra caracteristicilor mecanice ale alamei din care este realizat produsul. 100 %) ∩ (0 %. Condiţia A ≥ 40 % este respectată de aliajele Cu – Ni a căror concentraţie 2 masică de nichel satisface inegalitatea 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR A. A = 45 e−0.07 % Nim +8. iar S D = π − 4 4 transversale a produsului. 194 aria secţiunii .0 %].4.07 % Nim +8.9. 50 %). soluţia acestei inegalităţi este %Nim ∈ (0 %. pentru GD = 0: Rm = 270 N/mm2. A (în %) şi HR (în HRB) ale alamei CuZn15 se modifică prin deformare plastică la rece.9). în conformitate cu următoarele relaţii: Rm = −0. prin orificiul calibrat al unei scule (matriţe).9%Nim – 110 ≥ 0. Care sunt caracteristicile mecanice ale produsului astfel obţinut? Rezolvare Semifabricatul aflat în stare recoaptă (starea O) are caracteristicile mecanice date de relaţiile din enunţul aplicaţiei.06GD2 + 7GD + 270. soluţia acestei inegalităţi este %Nim ∈ [13. Cele două condiţii precizate în enunţul aplicaţiei sunt respectate simultan de aliajele cu %Nim ∈ [13.0024 % Nim − 0.9 %.024 % Nim − 0.9 %. un semifabricat cilindric (aflat în starea O) cu diametrul Ds = 10 mm. A = 45 % şi duritatea HR ≅ 50 HRB.9%Nim + 210 şi A = 0.5. Caracteristicile mecanice la tracţiune Rm (în N/mm2) şi A (în %) ale aliajelor Cu – Ni în stare de echilibru se află în următoarele dependenţe (stabilite pe baza datelor experimentale) cu concentraţia lor masică de nichel %Nim: 2 2 Rm = −0.9. Gradul de deformare plastică al materialului produsului obţinut prin tragere la rece se determină aplicând relaţia (3.308%Nim + 45.0 %].6GD + 50. Caracteristicile mecanice Rm (în N/mm2).0 %] ⇒ %Nim ∈ [13. Un produs de forma unei bare cilindrice cu diametrul Dp = 8 mm este obţinut trăgând la rece. rezultă astfel 2 2 2 2 D p − D0 8 − 10 S − S0 100 = 100 = 100 = 36 %.9 %. Rezolvare Condiţia Rm ≥ 320 N/mm2 este respectată de aliajele Cu – Ni a căror 2 concentraţie masică de nichel satisface inegalitatea −0. relaţiile din enunţul aplicaţiei conduc la următoarele valori ale caracteristicilor mecanice: Rm ≅ 444 N/mm2.06GD şi HR = 0. Pentru GD = 36 % GD = D 2 2 S0 D0 10 (gradul de deformare plastică la rece al materialului produsului). A ≅ 5 % şi HR ≅ 72 HRB. 19.308%Nim + 5 ≥ 0.

%Mgm = 2. pZn = 2 %.5 % şi %Mgm = 0.5 %.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase A.5Cu1.2 se extrag următoarele valori ale densităţilor componentelor aliajelor pe bază de aluminiu precizate în enunţul aplicaţiei: ρAl = 2700 kg/m3.5 2.0 2784 AlMg9MnSi 9.0 2575 AlZn6Mg2.5 9. Să se stabilească compoziţia masică a încărcăturii cuptorului pentru realizarea unei şarje. Să se determine care dintre următoarele aliaje are densitatea cea mai mică: duraluminiul AlCu4MgMn (cu %Cum = 4.2.15.8 % şi %Sim = 0.0 %. Densităţile aliajelor de aluminiu din aplicaţia A.4.7 % şi %Cum = 1.0 2653 %EAmj.7. şi pPb = 0.5Cu1. Rezolvare Ţinând seama de semnificaţia simbolului mărcii aliajului care se elaborează.9 0.7 %).5 %).9 % şi %Mnm = 0.ρSi = 2330 kg/m3 şi ρCu= 8930 kg/m3.6. aliajul AlMg9MnSi (cu %Mgm = 9. 195 . pSn = 1 %. %Mgm = 0.9.4 6. cu masa m = 100 kg. din aliajul CuSn6Zn4Pb4. ρZn = 7130 kg/m3.8 0. Rezolvare Din tabelul 1. siluminul G AlSi9Mg (cu %Sim = 9.9. % Concentraţia masică a aluminiului %Alm. aplicând această relaţie pentru aliajele ρ Al cu compoziţia chimică precizată în enunţul aplicaţiei se obţin rezultatele prezentate în tabelul 9. ρMn = 7470 kg/m3.5 %). ρMg = 1740 kg/m3.5 (cu cu %Znm = 6. 15.5 0. % Densitatea aliajului ρ.75 %. La elaborarea aliajelor pe bază de cupru în cuptoare cu inducţie pierderile procentuale masice prin oxidare ale componentelor încărcăturii sunt: pCu = 1 %. alzimacul AlZn6Mg2. rezultă că concentraţiile componentelor acestuia sunt: %Pbm = 4 %.6 Aliajul Concentraţiile masice ale elementelor de aliere AlCu4MgMn %Mgm %Mnm %Znm %Sim %Cum 0.5 94.6 4.6 90. kg/m3 A.7 89.8 %). se obţine următoarea relaţie pentru determinarea densităţii aliajelor pe bază de aluminiu: ρ = ∑ n 100 % EAmj j =1 ρ EA j + 100 − ∑ EAmj j =1 n .5 %.9. Prin particularizarea relaţiei generale stabilite la rezolvarea aplicaţiei A.0 1.0 2799 G AlSi9Mg 0. %Mnm = 0. dacă materiile prime disponibile pentru formarea încărcăturii sunt metalele pure componente ale aliajului.5 90. Tabelul 9.

m3 = 50. Să se stabilească compoziţia masică a încărcăturii cuptorului pentru realizarea unei şarje. concentraţiile masice ale componentelor în mateiile prime MP1 ≡ CuZn10.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Znm = 4 %. pZn = 2 %. se obţine următorul sistem de ecuaţii (cu 0 0 20 100 m1 403 m2 10 2 0 0 408 × = necunoscutele mj. rezultă: % Pbm % Pbm p 4 m = m Pb (1 − Pb ) ⇒ m Pb = m = 100 = 4.613 kg. şi pPb = 0.995 şi mj. rezultă relaţiile: m = ∑ % Pbmj m j . cu masa m = 100 kg.. 196 . pSn = 1 %. %Snm şi %Cum concentraţiile componentelor în aliajul care se elaborează şi %Pbmj. MP3 ≡ G CuPb20Sn5 şi MP4 ≡ Pb 99. notând mPb. j = 1. mSn = 4. %Snm = 6 % şi %Cum = 100 – [%Pbm + %Znm + %Snm] = 86 %. masele care se introduc în încărcătură din cele patru materii prime 4 4 % Pbm % Zn m disponibile. MP2 ≡ G CuSn10Zn2.165 kg. masele materiilor prime care trebuie introduse în încărcătura cuptorului pentru elaborarea aliajului şi ţinând seama de condiţiile din enunţul aplicaţiei. bronzuri G CuSn10Zn2 şi G CuPb20Sn5 şi plumb marca Pb 99.8.082 kg.75 %. %Snmj şi %Cumj.04 kg.04 kg.4. p p j =1 j =1 1 − Pb 1 − Zn 100 100 % Snm %Cu m m = ∑ % Snmj m j . având soluţiile m3 0 10 5 0 606 90 88 75 0 8687 m4 m1 = 19. %Znmj.995.030 kg şi mCu = 86. Rezolvare Ţinând seama de semnificaţiile simbolurilor aliajului care trebuie elaborat şi aliajelor folosite ca materii prime şi notând %Pbm. Masa totală a încărcăturii este mi = mPb + mZn + mSn + mCu ≅ 101. La elaborarea aliajelor pe bază de cupru în cuptoare cu inducţie pierderile procentuale masice prin oxidare ale componentelor încărcăturii sunt: pCu = 1 %. în 100 100 100 − 0. m = ∑ % Zn mj m j . j = 1. mZn = 4.030 kg şi. mZn.. mSn şi mCu.. % Znm. j = 1. A.9.938 kg şi m4 = 0.75 100 − p Pb mod similar.4): . din aliajul CuSn6Zn4Pb4.869 kg.325 kg.. Masa totală a încărcăturii este mi = m1 + m2 + m3 + m4 ≅ 101. m = ∑ %Cu mj m j . Introducând în aceste relaţii p Sn p Cu j =1 j =1 1− 1− 4 4 100 100 datele din enunţul aplicaţiei.. dacă materiile prime disponibile pentru formarea încărcăturii sunt deşeuri de alamă binară CuZn10.4. m2 = 30..

utilizate în cele mai diverse domenii cum ar fi electrotehnica. starea amorfă (vitroasă) este caracterizată de lipsa ordonării atomice la distanţă. referitoare la câteva 197 . cu legături şi structură complexe. obţinute din materii prime sub formă de pulberi prin sinterizare. Sticlele sunt materiale anorganice cu structură amorfă (corpuri vitroase) obţinute prin solidificarea unor topituri constituite din amestecuri de oxizi în stare topită. În prezent termenul de ceramică include o gamă de materiale mult mai largă.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Capitolul 10 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR CERAMICE ŞI STICLELOR 10. în timpul căruia se formează legăturile dintre particule prin difuzie sau topire parţială a unui component. adică formează unităţi structurale prin coordinarea atomilor de oxigen în jurul ionului metalic prin legături ionice sau covalente. ceea ce face ca materialele ceramice să aibă conductibilitate termică şi conductibilitate electrică foarte scăzute fiind materiale electroizolante sau termoizolante în marea majoritate a cazurilor. industria metalurgică etc. Cele mai multe ceramice sunt compuşi între metale şi nemetale. care este un proces de încălzire cu sau fără presare simultană. Introducere Materialele ceramice sunt materiale anorganice nemetalice. Reprezintă o categorie de materiale care au fost utilizate din cele mai vechi timpuri sub formă de vase din lut (însăşi termenul de ceramică provine de la grecescul “keramon” care însemna “lut ars”) şi de materiale de construcţie datorită capacităţii de prelucrare în cele mai diverse forme şi abundenţei materiilor prime. astfel că se bazeză în special pe legături ionice şi covalente. electronica. astfel că nu există electroni liberi. păstrându-se doar ordinea apropiată. dintre care cel puţin unul are rolul de vitrifiant.1. Legăturile ionice şi covalente implică toţi electronii de valenţă ai componentelor. industria chimică.

1.2. tabelul 10. ceea ce face ca sticlele să fie considerate ca lichide vâscoase subrăcite.1). În acest capitol se vor prezenta caracteristicile structurale ale principalelor tipuri de materiale ceramice şi sticle şi proprietăţile generale ale acestora. rA Deoarece anionii au raza mai mare se pot aranja în plane compacte dispuse succesiv. figura 10. aşa cum 198 . deoarece metalele prin ionizare pierd electronii de valenţă. sau pot avea centrele în punctele marcate cu C. numărul de coordinaţie şi implicit geometria unităţii structurale depinde de valoarea raportului dintre raza cationului rC şi raza anionului rA .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR distanţe interatomice corespunzătoare unităţilor structurale.2). care corespunde unei structuri de tip cub cu feţe centrate (CFC) a anionilor. înseamnă că numărul de coordinaţie poate fi 4 sau 6. cationii au de obicei raze mai mici decât anionii (v. fie o succesiune ABCABC…. întrucât cationii metalici se plasează în aceste interstiţii.1 şi planul următor de anioni cu centrele în punctele notate cu B. generând structuri cristaline de tip CFC sau HC ca şi în cazul metalelor (v.1 în care se prezintă razele ionice ale componentelor uzuale din ceramice) astfel că structurile stabile ale fazelor cristaline din ceramice se formează atunci când fiecare cation metalic este înconjurat de anioni nemetalici cu care se află în contact direct. înconjurat de anioni cărora anionul le-a cedat electronii de valenţă. aşa cum se constată din tabelul 10. anionii celui de-al treilea plan compact pot avea centrele pe aceeaşi verticală cu punctele A.1 în care se prezintă limitele r raportului C şi geometria posibilă pentru fiecare număr de coordinaţie. În funcţie de poziţia anionilor din două plane compacte succesive se formază două tipuri de interstiţii: interstiţii tetraedrale (câte trei într-un plan compact şi unul în planul învecinat) aşezaţi astfel încât unind centrele lor de masă se formează un tetraedru regulat şi interstiţii octaedrale mărginite de şase anioni (câte trei în fiecare plan compact aşezaţi astfel încât unind centrele lor de masă se formează un octaedru regulat (v. rezultă astfel fie o succesiune de plane ABABAB… care corespunde unei structuri de tip hexagonală compactă (HC) a anionilor. Întradevăr. ceea ce înseamnă că numărul anionilor din unitatea structurală reprezintă chiar numărul de coordinaţie al structurii cristaline respective (v scap. 10.scap 1. Structura ceramicelor şi sticlelor Elementele componente ale materialelor ceramice sunt legate între ele prin legături ionice şi covalente formând reţele de ioni metalici şi nemetalici (cationi şi anioni) a căror celulă elementară este constituită dintr-un cation. considerând un plan de anioni care au centrele în punctele notate cu A în figura 10.2).

225 ≤ 4 Mg Mn Ni 0. de coordinaţie Geometria coordinării rC .020 0.155 ≤ Nr.064 Anion Br − rA .196 0.414 0.1.133 0.225 0. cât şi de modul în care sunt ocupate interstiţiile cu cationi metalici.181 0.039 0.136 0.184 rC < rA rC < rA rC < rA rC < rA 3 Cl− F− I− O2− S 2− 0. 10.067 0.414 ≤ 6 Na+ 2+ 0.1 Reprezentarea prin sfere rigide a dispunerii anionilor în structura ceramicelor 199 .132 0.220 0. Razele ionice ale unor componente ale ceramicelor şi geometria coordinărilor Raze ionice Raze cationi rC Raze anioni rA Cation Al3+ Ba2+ B3+ Ca Fe K 2+ 2+ + 2+ 2+ Tip de coordinare rC rA 0.1. nm 0. nm 0.138 0.102 0.078 0.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor rezultă şi din tabelul 10.106 0. Rezultă că structurile fazelor cristaline ale ceramicelor depind atât de tipul reţelei compacte pe car o formează anionii.077 0.057 0.000 Fig.732 ≤ Si4+ Ti4+ 8 1. Tabel 10.069 0.732 0.

cu dispunere ordonată (structură cristalină) sau aleatoare (structură amorfă) a unităţilor structurale. sub acţiunea temperaturii. pe măsura creşterii energiei interne a sistemului se desfac mai întâi legăturile mai slabe. Această structură se obţine dacă răcirea topiturii se face foarte lent. Silicea cristalină prezintă trei forme alotropice: cuarţ. La încălzire. Pe baza celor arătate se poate stabili că în structura dezordonată a solidelor vitroase distanţele dintre particulele constitutive şi intensitatea legăturilor nu sunt uniforme. o reprezentare plană simplificată a stării vitroase a SiO2 care reprezintă baza structurii sticlelor silicatice este redată în figura 10.2 b. temperatura Tv de pe această curbă este numită temperatură de tranziţie sticloasă sau temperatură de vitrifiere şi nu are o valoare bine definită. să se treacă la starea de echilbru stabil. ceea ce conduce la existenţa unei diversităţi foarte mari de structuri a fazelor cristaline din materialele ceramice. Din punct de vedere chimic cel mai simplu silicat este dioxidul de siliciu SiO2 (silice) care structural este constituit dintr-o reţea spaţială de [SiO4]4. fiind dependentă de viteza de răcire. apoi.3) se constată că în condiţiile solidificării prin cristalizare. Structura vitroasă corespunde unei stări metastabile cu energie liberă mai mare decât cea corespunzătoare structurii cristaline.3. Continuitatea curbei 2 cu cea de la temperaturi mai ridicate (T > Tc) arată că materialul este de fapt un lichid subrăcit. bidimensionale sau spaţiale cu un grad înalt de stabilitate.cărora le rămâne câte o valenţă liberă cu care se pot lega de alte unităţi structurale formând aranjamente unidimensionale. În cazul răcirii relativ rapide a topiturii ce conţine unităţile [SiO4]4dependenţa de temperatură a volumului specific este cea corespunzătoare curbei 2 din figura 10. Cea mai mare parte a ceramicelor şi sticlelor sunt constituite din silicaţi a căror bază structurală o constituie tetraedrul [SiO4]4-care are în centru ionul Si4+ iar în vârfuri ionii O2. sau de cationi diferiţi.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Interstiţiile pot fi ocupate de cationi de acelaşi tip. astfel că există tendinţa ca în timp. la temperatura Tc volumul specific are un salt brusc. ceea ce a făcut ca solidele cu o astfel de structură să fie numite corpuri vitroase. proces 200 .care formează aranjamente complexe de tip HC sau CFC. reprezentând variaţia volumului specific (inversul densităţii ρ) în funcţie de temperatură (curba 1 în figura 10. treptat cele mai puternice. astfel că la o temperatură Tc are loc cristalizarea la fel ca în cazul materialelor metalice. ceea ce are ca efect reducerea vâscozităţii şi trecerea treptată de la starea solidă la starea lichidă pe măsură ce temperatura creşte deasupra temperaturii Tv. a cărui vâscozitate creşte pe măsură ce scade temperatura. structura este constituită din lanţuri spaţiale în care poziţia relativă a unităţilor structurale este aleatoare ca în starea lichidă. o reprezentare plană simplificată a structurii cristaline tridimit a SiO2 este redată în figura 10. fiind exclusă existenţa liberă a unităţii tetraedrale.2a. tridimit şi cristobalit diferenţiate prin poziţiile relative ale tetraedrilor [SiO4]4.

În mod obişnuit materialele ceramice au structura alcătuită din faze cristaline însoţite de o fază vitroasă aşa cum se observă în figura 10.Schema structurilor silicei: a − structura cristalină. 201 . Structurile unor ceramice: a – ceramică refractară cu faze cristaline şi masă vitroasă. Fig. substituirea este posibilă datorită diferenţelor mici între dimensiunile celor doi ioni (v.2. astfel că pe lângă tetraedrii [SiO4]4.1).există şi tetraedrii [AlO4]5-. b – structură vitroasă Fig.4. b – ceramică cristalină (Al2O3) Silicaţii naturali care constituie baza materialelor ceramice sunt aluminosilicaţi care au rezultat prin substituirea unor ioni Si4+ cu ioni Al3+.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor numit devitrifiere şi poate avea loc controlat sau în mod natural. tehnologiile moderne permiţând obţinerea unor ceramice cu structură cristalină aşa cum se obsevă în figura 10 4 b în care se prezintă structura aluminei (Al2O3) cristaline. tabelul 10. cantitatea de fază vitroasă depinde de compoziţia chimică şi de procesul tehnologic de fabricare. 10.4 a care prezintă structura unei ceramice refractare.3. Devitrifierea necontrolată a sticlelor are consecinţe negative asupra proprietăţilor mecanice şi optice (sticla devine fragilă şi pierde transparenţa datorită refracţiei razelor de lumină pe limitele grăunţilor). 10. Variaţia volumului specific cu temperatura în cazul SiO2 Fig 10.

10. Schema încercării la încovoiere statică Rezistenţa la compresiune a materialelor ceramice şi sticlelor este însă mult mai mare (poate ajunge la valori de 10 ori mai mari decât rezistenţa la tracţiune). Ruperea se produce fără deformare plastică aşa cum se constată din figura 10. K+) şi ioni divalenţi (Ca2+. Li+. Ba2+ etc.5 în care se prezintă CCCT (v.5. Deoarece încercarea la tracţiune este mai greu de aplicat (dificultăţile sunt legate de prinderea epruvetei). Aceste materiale se caracterizează în primul rând prin duritate şi fragilitate foarte ridicate determinate de caracterul puternic al legăturilor ionice şi covalente. pentru caracterizarea rezistenţei mecanice la întindere a materialelor ceramice se foloseşte adesea încercarea de încovoiere statică realizată conform schemei prezentată în figura 10.4) a unui material ceramic şi CCCT a unui material metalic. se prezintă valorile rezitenţei la încovoiere Ri şi ale modulului de elasticitate E pentru câteva ceramice şi sticle uzuale. Comportarea la rupere.) 10.6. Curbe CCCT tipice pentru materiale metalice şi materiale ceramice Fig. pentru fiecare ion Al3+ din reţea apare o sarcină electrică negativă. Mg2+. scap 3.3. tensiunea maximă în fibra întinsă a epruvetei încovoiate (corespunzătoare forţei Fmax) reprezintă rezistenţa la încovoiere Ri a cărei valoare este apropiată de rezistenţa la tracţiune Rm. În tabelul 10.6. Trebuie precizat că în cazul materialelor ceramice şi sticlelor se constată o împrăştiere foarte mare a valorilor caracteristicilor mecanice deoarece fragilitatea intrinsecă le face foarte sensibile la prezenţa concentratorilor de tensiuni. Comportarea la rupere a acestor 202 .2. Fig 10. A. Principalele proprietăţi ale ceramicelor şi sticlelor Proprietăţile mecanice ale materialelor ceramice şi sticlelor prezintă particularităţi în raport cele ale materialelor metalice datorită legăturilor ionice şi covalente care stau la baza formării structurii acestora.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Deoarece numărul ionilor de oxigen rămâne acelaşi ca în cazul unităţilor structurale [SiO4]4-. restabilirea neutralităţii electrice se obţine prin introducerea în structură a unor ioni monovalenţi (Na+. deşi ruperea are tot caracter fragil.

5·10-6 0.7·10-6 4. Din această cauză.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor materiale se explică prin existenţa unui număr mare de defecte de structură şi chiar microfisuri a căror extindere se produce în avalanşă în momentul în care tensiunile depăşesc valoarea critică.7 1. kN/mm2 60…80 350…380 150…170 130…150 290…310 200…240 430…470 250…290 60…90 40…60 50…70 0−1000oC. Deformaţiile plastice specifice fenomenului de fluaj se produc la limitele dintre grăunţii fazelor cristaline şi sunt influenţate de prezenţa masei vitroase a cărei vâscozitate scade odată cu creşterea temperaturii.0·10-6 7.scap 3. Comportarea la şoc termic a materialelor depinde în special de coeficientul de dilatare liniară α şi de conductivitatea termică λ.2.2 λ.9 − − 2. Problema comportării la fluaj (v. deoarece tensiunile de compresiune tind să închidă microfisurile.5 7.0·10-6 9.3 20 5. cele mai bune rezistenţe la fluaj le au materialele ceramice complet cristaline sau în a căror structură faza vitroasă se află în cantitate mai mică. dacă materialul are conductivitate termică scăzută (cum este cazul materialelor ceramice şi sticlelor).8·10-6 13. în tabelul 10. din acest motiv. α şi λ reprezintă caracteristici care capătă importanţă mai mare la alegerea materialelor ceramice pentru o anumită aplicaţie decât în cazul utilizării materialelor metalice.5·10-6 9. Tabelul 10. la variaţia rapidă a temperaturii mediului se creează diferenţe de temperatură pe secţiune. mm/mmoC 5.5·10-6 10.9 1. Este fenomenul de fisurare sau chiar rupere a materialului la modificarea relativ rapidă a temperaturii şi se datorează fragilităţii intrinseci a materialelor ceramice şi a sticlelor corelată cu exploatarea la temperaturi ridicate.0·10-6 8. Fenomenul se desfăşoară la fel ca în cazul metalelor. cu deosebirea că procesele de difuzie sunt mult mai complexe fiind implicaţi ioni cu sarcini electrice diferite. N/mm2 60…80 380…1000 90…110 70…100 140…280 80…100 140…200 45…100 80…110 40…150 40…150 E.0 1.0·10-6 α pe la 100 o C 5.0 219 15 − − 2. Caracteristicile fizico-mecanice principale ale unor ceramice şi sticle Tipul materialului ceramic sau sticlei Mulit (3Al2O3·2SiO2) Alumina cristalizată (Al2O3) Magnezită sinterizată (MgO) Zirconie stabilizată (ZrO2) Berilie sinterizată (BeO) Spinel (MgAl2O4) Carbura de siliciu (SiC) Carbura de bor (B4C) Sticla de cuarţ (silice) (SiO2 ) Sticla calco-sodică Sticla boro-silicatică Ri.6·10-6 4. contracţii sau dilatări neuniforme şi deci tensiuni care produc fisurarea sau ruperea.8 1.5 − − C.0 2. B. starea critică se atinge la valori mai ridicate ale solicitărilor. Un factor la fel de important pentru comportarea la şoc termic îl 203 . Şocul termic. Fluajul.1 38. W/moC la 1000 o C 3.8) apare în special în cazul ceramicelor utilizate ca materiale refractare.3·10-6 8.2 se prezintă valorile acestor caracteristici pentru câteva ceramice şi sticle uzuale.1 2.

Aşa cum a fost arătat anterior. E. τ fiind timpul de expunere la mediul umed a piesei solicitate la tensiunea σ. sticla se comportă ca un lichid. Fisurarea sub tensiune într-un mediu dat. Vâscozitatea η este o mărime ce caracterizează proprietăţile de curgere ale fluidelor şi reprezintă factorul de proporţionalitate dintre tensiunile tangenţiale şi variaţia vitezei de alunecare pe grosimea stratului fluidului. (10. iar T − temperatura absolută. şi pe de altă parte datorită reacţiei chimice a apei cu silicaţii componente ai sticlelor sau ceramicelor. unitatea de măsură pentru vâscozitate este N·s/m2 ceea ce înseamnă Pa·s (Pascal secundă). 204 Ea RT . scap 3. D. în urma reacţiei chimice se produce ruperea lanţului –O−Si−O−. Ea − energia de activare a procesului de curgere. Comportarea sticlelor în stare vâscoasă.2) în care η0 este o constantă experimentală. În cazul sticlelor vâscozitatea în stare vitroasă (sub temperatura Tv) se consideră η = 1018 Pa·s iar starea fluidă se consideră atinsă dacă vâscozitatea scade sub 103 Pa·s. aşa cum se constată din figura 10. deoarece schimbările bruşte de secţiune acţionează şi în cazul materialelor ceramice ca nişte concentratori de tensiuni. Este un fenomen de rupere întârziată a materialelor ceramice şi a sticlelor care se produce în cazul solicitării pieselor la tensiuni constante în medii apoase. Mecanismul fisurării sub tensiune (numit uneori impropriu şi “oboseală statică”) se bazează pe adsorbţia moleculelor de apă în microfisurile superficiale şi extinderea acestora sub acţiunea tensiunilor mecanice constante datorită pe de o parte efectului de “pană” pe care îl au moleculele adsobite la vârful fisurii.9) există curbe de durabilitate la fisurare sub tensiune sub forma dependenţei σ = f(τ). iar la temperaturi scăzute este blocată reacţia chimică a apei cu silicaţii. În figura 10.7 se prezintă variaţia rezistenţei la şoc termic a unor materiale ceramice şi sticle în funcţie de condiţiile de răcire. R – constanta gazelor. fiecare moleculă de apă conducând la formarea a două unităţi Si−OH care nu mai sunt legate una de alta. a cărui vâscozitate scade cu creşterea temperaturii.8 aceste curbe sunt asemănătoare curbelor Wöhler ale materialelor metalice. Rezistenţa la şoc termic se defineşte ca fiind diferenţa de temperatură ∆T dintre temperatura suprafeţei corpului şi temperatura mediului pe care o poate suporta un corp răcit sau încălzit în anumite condiţii fără să se fisureze. deasupra temperaturii Tv.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR constituie geometria piesei. Deasupra temperaturii Tv vâscozitatea depinde de temperatură după o relaţie de forma: η = η0 e . fenomenul se produce cu viteză maximă la temperatura camerei deoarece la temperaturi mai ridicate creşte mobilitatea ionilor hidroxil care nu se mai ataşează lanţului –O−Si−O−. Similar curbelor de durabilitate la oboseală din cazul materialelor metalice (v.

Comportarea sticlei în stare vâscoasă prezintă importanţă deosebită pentru prelucrare deoarece aceasta trebuie să se desfăşoare intr-un interval de temperaturi astfel ales încât pe de o parte vâscozitatea să fie suficient de mică pentru ca prin fasonare să se obţină forma corespunzătoare a obiectului. (10. În figura 10. 205 .9 se ilustrează pe curba η = f(t) stabilirea punctelor fixe ale sticlei şi se prezintă valorile acestor puncte pentru câteva tipuri de sticle uzuale. iar t este temperatura în oC. * temperatura de prelucrare tp corespunde la η = 103 Pa·s.3. * temperatura de curgere tc corespunde la η = 104 Pa·s. 10. B = 4800.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Pentru scopuri practice se utilizează relaţii de forma: B log η = A + . de exmplu. iar pe de altă parte. t0 = 210 cu ajutorul cărora s-a trasat curba η = f(t) prezentată în figura 10.9 Fig.3) t − t0 în care A. pentru o sticlă calco-sodică s-au determinat valorile: A= −3. * temperatura de înmuiere tm corespunde la η = 106.6 Pa·s. B şi t0 sunt constante ce se pot determina experimental prin măsurarea vâscozităţii la trei temperaturi diferite.8. utilizate la stabilirea parametrilor operaţiilor tehnologice de fabricare a obiectelor din sticlă: * temperatura inferioară de recoacere tir corespunde la η = 1013. Rezistenţele la şoc termic ale unor ceramice şi sticle Fig.7. * temperatura superioară de recoacere tsr corespunde la η = 1012 Pa·s. 10. Curbele de durabilitate la fisurarea sub tensiune ale unor sticle În funcţie de valoarea vâscozităţii (deasupra temperaturii Tv) s-au stabilit următoarele temperaturi numite puncte fixe de vâscozitate ale sticlelor. la sfârşitul prelucrării vâscozitatea să fie suficient de ridicată pentru evitarea deformării necontrolate sub greutatea proprie a obiectului fasonat.5 Pa·s.

motiv pentru care aceste sticle sunt cunoscute sub denumirea curentă de sticle “securit” şi se folosesec pentru mijloacele de transport. în continuare se face răcirea completă lent. 206 . aceste tensiuni de compresiune au valori ridicate şi contribuie la creşterea rezistenţei materialului. O fisură care apare în stratul superficial eliberează brusc tensiunile de compresiune şi produce spargerea sticlei cu formarea unui număr mare de granule mici. datorită conductibilităţii termice reduse în urma răcirii la suprafaţa sticlei temperatura scade sub Tv.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. O altă consecinţă a comportării vâscoase a sticlelor este deformarea (înmuierea) sub sarcină la temperaturi ridicate a materialelor ceramice care conţin şi masă vitroasă. iar în miez temperatura este suficient de ridicată pentru ca materialul să preia prin deformare plastică contracţia suprafeţei rigide. ceea ce reduce riscul rănirii persoanelor din jur. acesta constă din încălzirea la o tempertură ti din domeniul (tir . faţadele şi uşile clădirilor etc. Rezistenţa la deformare sub sarcină este una din caracteristicile importante ale materialelor refractare şi se apreciază în mod uzual prin temperatura care determină un anumit grad de deformare sub acţiunea unei tensiuni de compresiune date. astfel că în strat vor lua naştere tensiuni reziduale de compresiune datorită contracţiei de răcire a miezului. Punctele fixe de vâscozitate ale sticlelor De asemenea. 10. 9. variaţia vâscozităţii sticlei cu temperatura în maniera arătată permite aplicarea unui tratament termic de tip călire. tsr) şi răcirea rapidă cu jet de aer sau în ulei.

unde X poate fi K2O. porţelan moale. Procesul de vitrifiere este însoţit întodeauna de contracţie şi stă la baza obţinerii majorităţii materialelor ceramice.nisipul de cuarţ (silice) modifică plasticitatea argilelor la uscare şi ardere în timpul căreia suferă transformările cristalografice cuarţ→ tridimit→ cristobalit.3 câteva caracteristici ale acestora. din care se realizează piesele ce apoi se usucă şi se calcinează prin încălzire la temperaturi de 900…1500 oC. materiile prime utilizate au următoarele caracterisitici: . faianţă. formând în prezenţa apei o suspensie coloidală ce conferă amestecului plasticitate. Na2O. Na. Mg. varietatea de argilă cea mai utilizată este caolinul (Al2O3 ·2SiO2·2H2O) care are o structură lamelară şi este constituit din granule. magnetice şi optice ale acestor materiale. în funcţie de compoziţia chimică şi scopul urmărit. au rol de fondanţi deoarece în timpul arderii formează cu argila şi silicea compuşi cu temperatură mică de topire fiind la originea masei vitroase care leagă particulele de silice şi de argilă şi reduce porozitatea. Pentru obţinerea ceramicelor silicatice. tare sau tehnic. In timpul arderii rezultă o anumită cantitate de fază lichidă care prin răcire formează o reţea sticloasă în jurul granulelor pe care le leagă sub forma unui material solid şi dens. 14) nu se tratează şi problemele proprietăţilor electrice. Materialele ceramice silicatice Materialele ceramice silicatice aparţin sistemului ternar SiO2−Al2O3−X. . Ca.1. CaO sau MgO. Materialele ceramice 10. 10.4. în figura 10.4. gresie ceramică.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Scopul acestui capitol fiind prezentarea materialelor ceramice şi a sticlelor ca materiale structurale ( vezi cap. 207 . În cele ce urmează se vor prezenta câteva dintre cele mai importante tipuri de materiale ceramice şi sticle.argilele sunt silicaţi de aluminiu hidrataţi însoţiţi de impurităţi (oxizi metalici ) care influenţează culoarea finală a materialului ceramic. amestecului pulverulent de materii prime i se adaugă o cantitate determinată de apă obţinându-se o pastă (numită şi “barbotină”). iar în tabelul 10.feldspatul este denumirea generică pentru compuşii complecşi de tipul alumino-silicaţilor de K. In funcţie de concentraţiile componentelor şi de condiţiile tehnologice se obţin următoarele tipuri de materiale ceramice: teracotă. .10 se prezintă în triunghiul concentraţiilor componentelor de bază domeniile corespunzătoare acestor ceramice.

vase. ceea ce îi conferă duritate ridicată. transformare peritectică şi formează un compus cu topire incongruentă. Creşterea conţinutului de feldspat (deci a masei vitroase) determină reducerea rezistenţei mecanice şi a rezistivităţii electrice.3.11. opacă Temperatura de ardere: 950…1200 oC Porozitate: 0. vase etc Dintre materialele ceramice silicatice în tehnică răspândirea cea mai mare o au porţelanurile care sunt mase ceramice vitrifiate albe (translucide în strat subţire) ale căror faze cristaline se pot stabili cu ajutorul diagramei binare de echilibru SiO2−Al2O3 prezentată în figura 10. are formă aciculară. (faze cristaline) determină creşterea rezistenţei mecanice şi a temperaturii de utilizare. placaje. In acest sistem SiO2 cristalizează sub formă de cristobalit.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Structura ceramicelor fiind neomogenă. ţigle. Deoarece în condiţii industriale vitezele de răcire sunt mai mari decât cele 208 . iar celălalt component Al2O3 cristalizează sub formă de corindon. care este un compus cu reţea hexagonală compactă de ioni de oxigen în care ionii de Al ocupă 2 din 3 golurile octaedrice. Materialele ceramice pe bază de argile Denumirea materialului Teracotă Faianţă Gresie ceramică Porţelan Caracteristici Porozitate: 15…30 % Suprafaţa: glazurată sau nu Temperatura de ardere: 950…1050 oC Porozitate: 10…15 % Suprafaţa: glazurată. condensatori electrici. corespunde formulei chimice 3Al2O3·2SiO2. care este un compus cu reţea CFC. acest compus se numeşte mulit. aparatură pentru laboratoare de chimie etc izolatoare elctrice. Analiza transformărilor la răcire a ceramicelor care au la bază acest sistem se face la fel ca în cazul diagramelor de echilibru ale sistemelor de aliaje. în care baza o constituie tetraedrii [SiO4]. pardoseli. aparatură pentru laboratoare de chimie. Analizând această diagramă se constată că sistemul SiO2−Al2O3 prezintă transformare eutectică. duritate ridicată şi este baza majorităţii constituenţilor materialelor ceramice silicatice. creşterea conţinutului de caolin şi de silice. echipamente sanitare.5…3 % Suprafaţa: glazurată sticloasă Temperatura de ardere: 1100…1300 oC Porozitate: 0…2 % Suprafaţa: glazurată sticloasă Temperatura de ardere: 1100…1400 oC Domenii de utilizare cărămizi. Tabelul 10. proprietăţile lor sunt influenţate puternic de raportul dintre cantitatea de fază cristalină şi cantitatea de fază vitroasă. ţevi ceramice echipamente sanitare. placaje etc.

11 Diagrama de echilibru a sistemului SiO2Al2O3 Componentul de bază al porţelanurilor tehnice este mulitul care asigură acestuia rezistenţă mecanică şi rezistenţă la şoc termic ridicate. Pe lângă faptul că prin glazurare se reduce higroscopicitatea.4 Porţelanuri tehnice – caracteristici principale Denumirea comercială a materialului Porţelan pentru izolatori de joasă tensiune Porţelan pentru izolatori de înaltă tensiune Cordierit (compus de bază 2MgO·2Al2O3·5SiO2) Steatit (compus de bază 3MgO·4SiO2·H2O) Densitatea. acestea sunt straturi compacte sticloase obţinute în timpul procesului de ardere din stratul de vopsea pe bază de boraţi. Domeniile ceramicelor silicatice în sistemul argilă – cuarţ feldspat Fig 10. kg/m3 2200…2400 2350…2500 2100…2650 2800…2950 Rezistenţa la tracţiune N/mm2 20…35 20…55 35…65 52…107 Rezistenţa la compresiune. 10. carbonaţi alcalini şi oxizi metalici aplicat pieselor înainte de calcinare. Tabelul 10. o parte din topitură nu va reuşi să cristalizeze.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor corespunzătoare echilibrului. datorită coeficientului de dilatare mai mic al glazurii iau naştere tensiuni de compresiune în strat care contribuie la îmbunătăţirea rezistenţei mecanice a pieselor. piesele din ceramică se acoperă cu glazuri. Fig. 209 . Caracteristicile câtorva tipuri de porţelanuri utilizate în tehnică sunt prezentate în tabelul 10. solidificându-se sub formă de fază sticloasă. rezistenţă la agresiunea acizilor şi alcaliilor.10. N/mm2 173…345 173…550 138…620 414…2970 Temperatura maximă de utilizare. oC 300…400 200…650 400…780 440…1100 Pentru reducerea (sau chiar eliminarea) absorbţiei de apă în pori.4.

MgO. Materialele ceramice oxidice Materialele ceramice oxidice sunt materiale policristaline formate din oxizi sau compuşi oxidici şi lipsite de faze sticloase. alumina) are temperatura de topire 2054 oC şi cristalizează sub formă de corindon aşa cum s-a arătat mai sus. aşa cum rezultă din figura 10. 2. locul ionilor Mg2+ şi Al3+ fiind luat de alte metale. care este o fază bertholidă cu topire congruentă (v. refractarele bazice pot conţine şi alţi oxizi dintre care mai des întâlniţi sunt CaO.12 în care se prezintă diagrama de echilibru a sistemului ZrO2 – CaO. de exemplu. Al2O3 şi Cr2O3.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 10. tetragonală pe intervalul 1200…2370 oC şi cubică peste 2370 oC. Componentei mai importanţi ai acestor ceramice sunt: oxizi (Al2O3. în figura 10. Caracteristicile de exploatare ale pieselor pe bază de alumină depind în mare măsură de concentraţia masică a acesteea. tipul de structură spinelică este frecvent întâlnită.7 % rezistenţa la compresiune creşte de la 1800 N/mm2 la 2500 N/mm2 iar temperatura de utilizare de la 1300 oC. prin creşterea % Al2O3 de la 85 % la 99. temperatura de utilizare şi rezistivitatea electrică.2. Oxidul de aluminiu (Al2O3. In condiţii tehnologice deosebite şi cu materii prime de puritate înaltă.2). cum ar fi materialele refractare. TiO2 şi BeO). 210 . Datorită energiei mari de legătură a oxizilor.scap. ZrO2. unelte de tăiat. abrazivi.4. se obţine alumina transparentă utilizată în optica tehnică. materiale izolante. pentru evitarea acestor neajunsuri se adaugă CaO şi/sau MgO care în concentraţii mai mici de 10…15% se dizolvă în ZrO2 şi stabilizează structura cubică ce se menţine de la temperatura de cristalizare până la temperatura ambiantă. Pe lângă MgO. din care rezultă formarea compusului MgAl2O4 (sau MgOAl2O3) numit şi spinel. iar ionii Al3+ ocupă interstiţii octaedrice. Oxidul de magneziu (MgO – magnezită) are temperatura de topire 2800 oC şi constituie baza materialelor refractare pentru căptuşelile cu caracter bazic a cuptoarelor. Existenţa transformărilor alotropice care se produc cu creştere de volum înrăutăţeşte comportarea materialului. Oxidul de zirconiu (ZrO2) are temperatura de topire-solidificare 2690 oC şi prezintă mai multe forme alotropice: reţea monoclinică de la ta până la 1000 oC. implanturi medicale. spinelul are o reţea cristalină cubică complexă în care ionii Mg2+ ocupă interstiţiile tetraedrice. la 1700 oC Reprezintă cea mai importantă ceramică oxidică şi are utilizări multiple. Pentru exemplificare. cu creşterea conţinutului de Al2O3 creşte rezistenţa la compresiune. compuşii sunt foarte stabili la acţiunea agenţilor chimici şi au duritate şi rezistenţă la compresiune ridicate.13 se prezintă diagrama de echilibru a sistemului MgO − Al2O3. titanaţi şi ferite.

.13.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Fig. Li etc) având formula generală nkMkO·qFe2O3 unde nk este numărul de molecule al oxidului metalului Mk. Ca. unde M este un metal bivalent (Ba.3.2 N/mm2 (vezi şi scap. Mg.12.3 E). se utilizează pentru proprietăţile feroelectrice (se polarizează în câmp electric) la realizarea generatoarelor şi traductoarelor pentru ultrasunete. în condiţii determinate de expunere la temepratură.2. Mn. Zn. Diagrama de echilibru a sistemului MgO − Al2O3 Titanaţii sunt compuşi cu formula MTiO3. Comportarea la temperaturi înalte a materialelor refractare se apreciază în principal cu ajutorul a două mărimi: .rezistenţa la deformare (înmuiere) sub sarcină care se apreciază prin temperatura la care se produce o deformare specifică de 0. 10. k=1. Sr). Materialele refractare Sunt produse ceramice rezistente la temperaturi înalte. Feritele sunt compuşi ai oxidului de fier (Fe2O3) şi ai altor metale (Ba. Ni. Sr. 10.3. Diagrama de echilibru a sistemului ZrO2 – CaO Fig. 10.4.10.5 % sub acţiunea unei sarcini de compresiune de 0.rezistenţa piroscopică numită frecvent şi refractaritate este temperatura la care o epruvetă conică din materialul considerat se tasează cu o valoare dată. Cu. se utilizează ca materiale feromagnetice datorită rezistivităţii electrice ridicate (ceea ce reduce pierderile prin curenţi turbionari) şi costului mai redus decât al aliajelor metalice. 211 . fiind încadrate în această categorie cele care îşi menţin caracteristicile până la temperatura de minimum 1500 oC. Mg.

Principalele tipuri de materiale refractare în funcţie de componentele preponderente sunt prezentate pe schema din figura 10. • şamota (%SiO2 = 60…70%.2) şi vâscozităţii ridicate a sticlei silicioase prezentă ca fază vitroasă în aceste ceramici. a cărui diagramă de echilibru a fost prezentată în figura 10. şi %Al2O3 = 63…80% au structură mulitică (v. oxizii care stau la baza compoziţiei lor chimice putându-se grupa în trei categorii: a) SiO2 şi ZrO2.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR În procesul de fabricaţie refractarele se ard la temperaturi ridicate şi se menţin mai multe ore la temperatura maximă până la apariţia fazei lichide. scap. timp de mai multe zile pentru a da posibilitatea cristalizării cvasitotalităţii fazei lichide. aceeastă comportare se explică prin proprietatea cuarţului de a forma la recristalizare în fază solidă reţele complexe de tip tridimit (v. Diversitatea materialelor refractare este foarte mare. Din diagrama de echilibru se constată că trebuie evitate compoziţiile cu concentraţia de Al2O3 apropiată de cea eutectică (5. figura 10. Domeniile principalelor tipuri de refractare silicatice din sistemul SiO2–Al2O3 şi domeniile temperaturilor caracteristice (refractaritatea şi temperatura de înmuiere sub sarcină) sunt prezentate în figura 10.14. vor exista două tipuri de faze cristaline: faze cristaline primare sub formă de cristale mari. insolubile în topitură şi faze cristaline secundare. c) Al2O3 şi Cr2O3.15 din care rezultă următoarele: • refractarele silica (% SiO2> 93%) au refractaritatea şi temperatura de înmuiere foarte apropiate putând fi utilizate până la temperaturi de 1650 oC. În industria petrolieră şi petrochimică se utilizează în mod frecvent refractarele din sistemul SiO2–Al2O3. • refractarele silimanitice (superaluminoase) cu %SiO2 = 36…20%. În aceste condiţii. prezenţa unei cantităţi mai mari de fază sticloasă face ca diferenţa dintre refractaritate şi temperatura de înmuiere sub sarcină să fie mai mare.11) şi pot fi utilizate până la cca 1800 oC în cazul încălzirilor de scurtă durată şi până la temperaturi de 1650 oC în cazul solicitărilor şi/sau încălzirilor de lungă durată. rezistenţă la şoc termic şi conferă căptuşelilor cuptoarelor caracter acid. Ele se caracterizează prin temperaturi de înmuiere ridicate. şi %Al2O3 = 40…30%) are caracteristici mai reduse decât refractarele silicatice. • refractarele corindonice sau mulito-corindonice sunt fabricate din 212 . iar răcirea se face foarte lent. 10.11. care provin din cristalizarea topiturii în perioada de răcire şi se prezintă sub formă de cristale mici.5 % Al2O3) deoarece au temperatura de topire cea mai scăzută. Restul de fază lichidă care nu cristalizează va constitui fază vitroasă şi prezenţa sa limitează proprietăţile de utilizare ale materialelor refractare prin micşorarea temperaturii de înmuiere sub sarcină. b) MgO şi CaO.

5. În tabelul 10.13).. Refractare bazice 2900…3100 2200 2900…3100 3200…3400 213 2000 1950 .5 se prezintă câteva materiale refractare utilizate mai des şi proprietăţile lor principale. o C N/mm2 kg/m3 o C A.40 25…35 40…50 45…75 35…55 65…85 B. Refractare acide (SiO2 + Al2O3) Refractare silica (%SiO2 > 95%) Samotă inferioară (20…25% Al2O3) Samotă standard (30…35% Al2O3) Samotă densă (40…45% Al2O3) Refractare mulitice (75…80%Al2O3) Refractare mulito-corindonice (80…85% Al2O3) Magnezită (%MgO > 92%) Crom –magnezită (25…50% MgO. ele pot fi utilizate până la temperaturi de 1900 oC.2300 2900…3100 3400…3600 1700 1680 1700 1740 1830 1950 1650 1250 1275 1350 1350 1400 1500 1500 1450 18…22 15…25 15…25 30..14.15.14 pot fi apreciate pe baza diagramelor binare de echilibru ale sistemelor corespunzătoare aşa cum s-a arătat anterior pentru ceramicele pe bază de MgO (v. Materialul refractar aparentă. 10. Caracteristicile unor materiale refractare utilizate frecvent Temperatura Rezistenţa Rezistenţa la Densitatea de înmuiere piroscopică. Principalele tipuri de materiale refractare Fig 10. rezistenţa mecanică este dependentă de conţinutul de alumină aşa cum a fost arătat anterior. Domeniile temperaturilor limită pentru refractaritate şi deformare sub sarcină în sistemul SiO2 – Al2O3 Tabelul 10. sub sarcină. Fig. 12…28% Cr2O3. 10. compresiune. 15…25% Al2O3) Cromit (% Cr2O3 > 85%) 1700…1900 1800…2000 1800…2000 2100….Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor alumină pură topită şi eventual mici cantităţi de argilă ca liant. Proprietăţile celorlalte tipuri de materiale refractare nominalizate în figura 10. fig.

Aceste caracteristici le-a impus ca materiale destinate unor categorii largi de aplicaţii pentru obţinerea de piese prin sinterizare sau sub formă de fibre pentru obţinerea materialelor compozite (v. obţinându-se o clasă nouă de materiale ceramice denumite sialon (de la Si−Al−O−N) ale căror unităţi structurale sunt tetraedrii (SixAl1−x)(OyN1−y)4−. bazate preponderent pe legătura covalentă. cristalizată în sistemul hexagonal (ca şi grafitul) este utlizată pentru fabricarea unor piese prin sinterizare şi pentru electrozi de sudură.4.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 10. se caracterizează prin rezistenţă mecanică ridicată şi comportare bună la fluaj. Nitrura de siliciu cristalizează în sitemul hexagonal. Aceste structuri îi conferă duritatea mare stabilitate termică. cu stabilitate dimensională bună la variaţii de temperatură. menţinându-şi practic nemodificate caracteristicile până la 1400 oC.6. ceea ce a făcut ca sialonurile să fie utilizate pe scară din ce înce mai mare la fabricarea unor piese puternic solicitate. Cele mai comune utilizări sunt ca materiale abrazive şi ca materiale pentru rezistenţe de încălzire electrică a cuptoarelor (cunoscute sub denumirea comercială de “bare de silită”). romboedric sau cubic. conductibilitate electrică şi rezistenţă la oxidare (la temperaturi de peste 1500 oC se acoperă cu un strat de SiO2). printre care cea mai importantă o reprezintă stabilitatea până la 1800 oC. Carbura de siliciu cristalizează într-un număr mare de forme alotropice cu densităţi aproape egale şi structuri de tip hexagonal. boruri sau siliciuri ale căror unităţi structurale au la bază de obicei legături covalente care le conferă temperaturi înalte de topire sau de descompunere modul de elasticitate şi duritate ridicate. Materialele ceramice neoxidice Materialele ceramice neoxidice sunt compuşi de tipul carburi. cap 12). fiind materialul sintetic cu cea mai mare duritate. În practică se utilizează de obicei produse sinterizate împreună cu un liant care este tot un material ceramic refractar. Prin procedee tehnologice moderne s-a reuşit înlocuirea unor atomi de siliciu şi de azot cu atomi de aluminiu şi oxigen. cristalizată în sistemul cubic (nitrura cubică de bor sau CBN) are duritatea apropiată de a diamntului. Câteva ceramice neoxidice şi proprietăţile lor mai importante sunt prezentate în tabelul 10. 214 . prin variaţia legăturilor atomice şi ionice se obţin structuri noi şi deci proprietăţi noi. este un material din categoria ceramicelor tehnice de performanţă din care se pot obţine piese complicate.4. iar ponderea legăturilor covalente este de cca 70 %. nitruri. Nitrura de bor poate cristaliza în sistemul cubic şi în sistemul hexagonal.

. 10. aşa cum se observă din figura 10. 10. B3+.. Acest lucru se realizează prin adăugarea altor componente.16 b. Pentru majoritatea aplicaţiilor însă este necesar ca temperatura de curgere Tc (v. etc.2. Ta se utilizează ca materiale dure pentru scule sub formă de plăcuţe sinterizate cu un liant metalic (de obicei Co).2 b). kN/mm2 380…420 160…320 3500 440…460 Rezistenţa la compresiun e.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Tabelul 10. fig.6). sau pot lega tetraedrii între ei. Carbura de bor are duritatea imediat mai mică decât CBN fiind utilizată la realizarea sculelor aşchietoare sau în construcţii aerospaţiale datorită modulului de elasticitate ridicat şi densităţii reduse (v. componentele sticlelor se pot grupa după cum urmează: a) Formatorii de reţea (vitrifianţi) sunt oxizi ai elementelor cu cationi de rază mică şi sarcină relativ mare (Si4+. fig. tabelul 10. P5+.5. În acest context..). Ti. baza structurii sticlelor silicatice o constituie reţeaua spaţială de unităţi [SiO]4− legate în poziţii aleatoare (v.16 a. kg/m3 2700…320 0 1900…320 0 2510 Duritatea Knoop* 3000 Modulul de elasticitate. o C 2400 1898 2700…290 2425 0 Nitrura cubică de bor 3480 5000 840…870 6500…700 1540 (BN) 0 Carbura de wolfram (WC) 15500 2700 580…620 4500.500 2780 0 4800…494 Carbura de titan (TiC) 3100 330…350 2500…280 3100 0 0 * Metoda Knoop de determinare a durităţii se bazează pe aceleaşi principii ca şi microduritatea Vickers. care modifică structura prin apariţia unor ioni metalici ce se pot plasa între tetraedrii [SiO]4−. N/mm2 900…1100 250…700 Temperatura de topire sau de descomp. cationii respectivi se înconjoară (coordinează) cu 3−4 ioni de oxigen formând tetraedri sau piramide 215 . Utilizarea sticlei de silice cu această structură este limitată la aplicaţii speciale unde se cere refractaritate ridicată. cu deosebirea că baza piramidei de diamant (care constituie penetratorul ) este un romb.9) să fie mai redusă pentru prelucrarea sticlei în condiţii economice corespunzătoare. Sticlele Aşa cum s-a arătat în scap 10.6. Caracteristicile unor materiale ceramice neoxidice Denumirea şi formula chimică a materialului Carbura de siliciu (SiC) Nitrura de siliciu (Si3N4) Carbura de bor (B4C) Densitatea . aşa cum se observă în figura 10. Carburile de W. 10.

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR care se leagă între ei prin vârfuri. oxidul de potasiu K2O şi oxidul de litiu Li2O) sau de stabilizatori (de exemplu: oxidul de calciu CaO. oxidul de magneziu MgO.17 se prezintă diagrama de echilibru a sistemului SiO2−Na2O. Mg) ai căror ioni contribuie la realizarea legăturilor între unităţile structurale (v. Temperatura de topire a silicei se reduce în prezenţa fondanţilor prin distrugerea continuităţii reţelei datorită ruperii lanţurilor Si−O−Si de către ionii metalelor alcaline (v. 10. rezistenţă mecanică şi rezistenţă la şoc termic reduse. aşa cum a fost arătat.16b). dând naştere reţelei spaţiale dezordonate. fig. Imbunătăţirea caracteristicilor se realizează prin acţiunea stabilizatorilor care sunt oxizi ai metalelor bivalente alcalino-pământoase (Ca.10. pe care se observă existenţa unei transformări de tip eutectic la temperatura de 800 oC şi formarea compusului Na2O·2SiO2 cu temperatură de topire mai mică decât a silicei. în această categorie intră Al2O3. c− sticla calco-sodică b) Modificatorii de reţea sunt componentele cu rol de fondanţi (de exemplu: oxidul de sodiu Na2O. în figura 10. Fig.16. Sticlele formate numai din silice şi oxizi alcalini au rezistenţă scăzută la acţiunea substanţelor chimice.16 a). oxizi care acţionează prin înlocuirea în reţea a ionului Si4+ cu ionii metalelor respective. Ba. 216 . formatorul de reţea cel mai utilizat este silicea (SiO2) însoţit în unele cazuri de oxidul boric B2O3 şi/sau pentaoxidul de fosfor (P2O5). pentru exemplificarea influenţei fondanţilor. c) Intermediarii sunt componente care contribuie atât la formarea reţelei cât şi la modificarea unor caracteristici. fig. oxidul de bariu BaO şi oxidul de zinc ZnO). 10. PbO şi ZrO2. Structura sticlelor: a – sticla silico – sodică.

10. remarcându-se influenţa deosebit de puternică a concentratorilor de tensiuni. Sticlele boro-silicatice se caracterizează prin coeficienţi de dilatare mici. atât cele discontinui (vata de sticlă). dar acesta are influenţă negativă asupra solidificării (favorizează cristalizarea). Sticlele calcosodice conţin 70…75 % SiO2.17. Limitele concentraţiilor pentru oxizii de bază (SiO2. pentru reducerea tendinţei de cristalizare se introduce 3…4 % MgO. 10. 13. ceea ce conduce şi la o dispersie mare a caracteristicilor mecanice (v.7.. 8).. Sticlele alumino-silicatice au temperaturile punctelor fixe de vâscozitate ridicate (v. Utilizarea oxidului B2O3 alături de SiO2 ca formator de reţea are ca efect reducerea temperaturii de topire. Sticlele calco-sodice sunt cele mai uzuale. Cea mai importantă utilizare a sticlelor ca materiale structurale o constituie fără îndoială fibrele. compoziţiile chimice ale câtorva tipuri de sticle utilizate mai frecvent. tabelul 10. fig. Sunt utilizate la fabricarea materialelor electroizolante. Conţinutul redus de oxizi alcalini le conferă o rezistivitate electrică foarte mare şi rezistenţă chimică bună. fig. fiind utilizate pentru fabricarea geamurilor (sticla plană). precum şi influenţa prezenţei apei asupra rezistenţei la solicitări de durată (v.. cât şi cele continui 217 .10. Na2O şi CaO) rezultă pe de o parte din condiţia reducerii temperaturii de topire ceea ce ar însemna cantităţi mai mari de Na2O. Denumirea comună de “cristal de plumb” se folseşte pentru sticlele care conţin peste 20 % PbO.. fără să afecteze stabilitatea chimică şi fără să modifice proprietăţile de solidificare ale silicei. sunt prezentate în tabelul 10.9) putând fi utilizate şi la temperaturi înalte.2). 10.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Există o varietate foarte mare de tipuri de sticle. dar proprietăţi optice şi electrice deosebite.11 % CaO. Fig. obiectelor de menaj şi anumitor aparate de laborator.2. ambalajelor. Principalele particularităţi ale comportării sticlelor la solicitări mecanice au fost prezentate anterior. Sticlele cu plumb au rezistenţă chimică scăzută. Diagrama de echilibru a Răspândirea lor extrem de mare se sistemului SiO2 − Na2O datorează costului redus al materiilor prime. ceea ce ar însemna concentraţii de CaO mai mari. fiind utilizate ca sticle speciale pentru aparatura de laborator care lucrează la temperaturi ridicate. care se pot grupa în funcţie de tipul oxizilor care imprimă sticlei anumite proprietăţi. iar pe de altă parte asigurarea unei rezistenţe chimice mai bune. în scap.19 % Na2O şi 8.

5 12.5 <0. iar prin procesul de fabricaţie se realizează obţinerea de fibre cu suprafeţele lipsite de defecte. se ating astfel rezistenţe la tracţiune de 2000…5000 N/mm2 în funcţie de conţinutul de SiO2 şi de diametrul fibrei (de exemplu. cap. În cazul fibrelor tip E utilizate în electrotehnică se remarcă limitarea drastică a conţinutului de oxizi alcalini.5 22 0. (formator şi modificator de reţea) conduce la creşterea stabilităţii chimice. în care %SiO2 = 45…55 % iar %Na2O sau %Li2O = 15…20 %. Analizând compoziţiile chimice ale sticlelor utilizate pentru fibre (v. la fibrele din silice pură se obţin şi rezistenţe de 8000 N/mm2). Se utilizează sticle silicatice cu compoziţii complexe. 218 . unele sticle conţin şi cantităţi mici de alţi oxizi metalici pentru îmbunătăţirea proprietăţilor optice sau pentru colorare. Compoziţiile chimice ale unor sticle uzuale Tipul sticlei Sticle calco-sodice (sticlă plană) Sticla boro-silicatică (“Pyrex”) Sticla alumino-silicatică Sticla cu plumb (‘cristal”) Sticla Vycor Sticle pentru fibre: .2 < 0.tip AR – rezistente la alcalii .2 54 7.58% PbO 96 3 < 0. se constată că sunt sticle alumino-silicatice şi boro-silicatice. O categorie aparte de mase sticloase o constituie emailurile aplicate pe suprafaţa pieselor metalice în unul sau mai multe straturi.7).tipa A – calco-sodică normală . Emailarea este o metodă relativ ieftină de obţinere a unor piese metalice cu rezistenţă ridicată la coroziune. restul fiind adaosuri ce contribuie la îmbunătăţirea proprietăţilor şi aspectului.5 2 58% ZrO2 4 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR folosite în principal la obţinerea materialelor compozite (v.tip S − rezistenţă mecanică mare * Concentratia masică în % pentru: Formatori de Modificatori şi stabilizatori Intermediari reţea de reţea SiO2 B2O3 Na2O K2O CaO MgO Al2O3 Alţii * 72 14 1 8 4 1 80.tip C – rezistente la coroziune . care capătă importanţă mai mare în cazul fibrelor datorită secţiunii reduse şi suprafeţei mare de expunere la mediu. K+ sunt purtători de sarcină electrică).3 Fe2O3 25 - Pe lângă componentele de bază.5 8 4 14 17 3 16 3 5 10 1.5 5 8 16 14 8.5 35 7 .5 14. Pentru obţinerea unor straturi de acoperire uniforme.4 2. Tabelul 10.9 4 0. prezenţa Al2O3 ca intermediar.5 Fe2O3 15 0. aderente şi continui emailurile trebuie să aibă capacitate de umectare a suprafeţei metalice şi capacitate de întindere.7. deoarece prezenţa acestora conduce la micşorarea rezistivităţii electrice (ionii Na+.5 <0. Rezistenţa la tracţiune a fibrelor de sticlă este mult mai mare decât cea determinată pe epruvete deoarece structura are un grad de anizotropie cu atât mai pronunţat cu cât diametrul fibrei este mai redus. tabelul 10.2 70 62 65 54 65 1.5 0.12).tip E – rezistivitate elctrică mare .

. are întărire rapidă cu degajare mare de căldură. Reacţia de hidratare este exotermă şi în urma desfăşurării complete se obţine o masă rezistentă cu rol de liant pentru particulele altor materiale înglobate (nisip şi pietriş). la răcirea topiturii germinarea se produce rapid în toată masa. • silicatul tricalcic 3CaO·SiO2 (simbol C3S) se află în proporţie de 40. amestecaţi cu apa ei formează compuşi hidrataţi. Compoziţia topiturii şi tipul germenilor de cristalizare se aleg astfel încât proprietăţile cristalelor şi ale sticlei intercristaline să fie corespunzătoare scopului urmărit. fiind utilizate în cele mai diverse domenii. Baza topiturii o constituie o sticlă simplă. Materialele vitroceramice au rezistenţă mecanică ridicată. placajele rezistente la coroziune în industria chimică.15 % şi are întărire rapidă la început. în materialele vitroceramice uzuale cristalele pot reprezenta 50…95 % din volumul total. Cimentul Este un material pulverulent constituit din silicaţi şi aluminaţi de calciu care sunt compuşi anhidri. Materialele vitroceramice Materialele vitroceramice sunt materiale policristaline de tipul aluminosilicaţilor obţinute printr-o tehnologie asemănătoare cu cea a sticlei.. până la vasele de bucătărie termorezistente. restul fiind masă vitroasă ce leagă între ele aceste cristale. Au. instabili în prezenţa apei. proprietăţi optice şi electrice deosebite. Principalele componente ale cimentului şi concentraţiile masice ale acestora sunt: • silicatul dicalcic 2CaO·SiO2 (simbol C2S) se află în proporţie de 0…30 %. Cr2O3). fluoruri sau chiar metale (Ag. 219 .80 %. stabili şi cristalizaţi. cantitatea de structură cristalină depinzând de condiţiile în care se face răcirea.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor 10. de obicei pe bază de aluminosilicat de litiu în care se adaugă germeni de cristalizare ce pot fi: oxizi cu temperaturi înalte de topire (TiO2.6. Cu). dar sunt supuse unui proces de cristalizare controlată.7.. 10. P2O5. • aluminatul tricalcic 3CaO·Al2O3 (simbol C3A) se află în proporţie de 7. coeficient de dilatare foarte mic (deci rezistenţă la şoc termic). de la scuturile termice pentru vehicule spaţiale. Calitatea vitroceramului depinde esenţial de uniformitatea germinării în toată masa topiturii şi de posibilitatea de a controla numărul germenilor de cristalizare.. ZrO2. Pt. are întărire lentă cu degajare redusă de căldură.

214 ceramice. Tabelul 10.15 % şi are întărire lentă.5 26. diatomite etc.8. cu rezistenţă mecanică redusă. cimentul se foloseşte împreună cu nisip şi pietriş (care se află în proporţia cea mai mare). 12) numit beton . 219 aluminat tricalcic (C3A). cenuşă de termocentrale. ceea ce conduce la o structură poroasă a betonului. Aceste substanţe modifică proprietăţile cimentului prin formarea unor hidrosilicaţi sau hidroaluminaţi mult mai stabili. gips.5 26. 219 alumino-silicaţi. aceasta rămâne în masa betonului şi după evaporare va rezulta. Compoziţiile şi proprietăţile cimenturilor portland Concentraţiile masice.5 26.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • aluminatul feric tetracalcic 4CaO·Al2O3·Fe2O3 (simbol C3AF)se află în proporţie de 4. amestecul nu are palsticitate suficientă. 215 carbura de siliciu. formând astfel amestecul (agregatul compozit. Există şi alte varietăţi de cimenturi care pe lângă componentei cimentului portland conţin şi alte substanţe cum ar fi: zgură de furnal. rezultând o masă pulverulentă (dimensiuni de particule 0..5…50 µm). Compoziţiile nominale ale cimenturilor portland şi rezistenţa la compresiune după întărire sunt prezentate în tabelul 10. o structură poroasă.5 Aşa cum a fost arătat mai sus. 210 aluminat feric tetracalcic (C3AF). Cel mai utilizat tip de ciment este cimentul “Portland” (după numele insulei britanice unde s-a fabricat pentru prima dată) care se obţine prin calcinarea calcarului cu argilă şi măcinarea produsului sinterizat.8 . 197 .5 10. v. 201 220 argile. nu umple bine forma şi va conţine aer. de asemenea. Dacă se introduce apă în exces. cap. N/mm2 după 3 după 28 zile zile 12. Dacă se introduce apă mai puţină. % Tipul cimentului C2S Tip 10 – normal (standard) Tip20 – cu întărire lentă şi căldură redusă Tip 30 – cu întărire rapidă Tip 40 – cu degajare mică de căldură Tip 50 – rezistent la sulfaţi 25 31 14 46 38 C3S 49 44 58 28 41 C3A 11 5 11 5 4 C3A F 8 13 8 13 10 Rezistenţa la compresiune .5 10 22 8. 207 carbură de bor..5 22 25. Cuvinte cheie alumina. Pentru obţinerea rezistenţei mecanice corespunzătoare trebuie să se asigure un raport optim apă/ciment.

219 corindon. Ceramica tehnică. Introduction to Materials Science for Engineers. 1995 6. The Science of Engineering Materials. Noţingher P. 214 oxidul de zirconiu. 200 teracotă. 200 şoc termic. Stiinţa materialelor. 210 materiale vitroceramice. 218 temperatură de curgere. Bucuresti. 211 fisurare sub tensiune. 217 sticle cu plumb. 207 ferite. Printice Hall. 216 starea amorfă (vitroasă). 205 temperatură de recoacere. 205 temperatură de prelucrare. 217 sticle pentru fibre. 207 încovoiere statică. 214 nitrura de siliciu. New York. Smith Ch. Bucuresti. Constantinescu D. 207 punct fix de vâscozitate. 202 intermediari. 207 titanaţi. Inc. Bucureşti. Shackelford J. 205 temperatură de vitrifiere. Nölle G.. 210 porţelan. 212 sialon.. Saban R. 211 vâscozitate.a. Editura Didactică şi Pedagogică. 1988 4.. 216 mulit. 207 feldspat. 219 silicat tricalcic (C3S). 209 gresie ceramică. Editura Didactică şi Pedagogică.. O. 208 cromit. 205 temperatură de înmuiere. New Jersey. Studiul si ingineria materialelor. 1988 7. 1981 5. şi Ciocea N. 211 şamotă. Bucuresti. 212 rezistenţa la înmuiere sub sarcină. 215 Bibliografie 1. 201 duritate Knoop. 197 sticlă “securit”. 212 refractare silica. 211 rezistenţa piroscopică (refractaritate). 216 magnezită.S. Bucureşti. 210 stabilizator. 206 sticle.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor ceramice neoxidice. 208 nitrura de bor. 204 vitrifiant. 216 glazură. 217 sticle boro-silcatice.. 207 ciment. Editura Tehnică. 219 silice. 215 emailuri. 217 sticle calco-sodice. 214 ceramice oxidice. Vasilescu D. 214 silicat dicalcic (C2S). Tehnologia sticlei. Nica Al. 210 ceramice silicatice. 1983 2. 208 cristobalit. Editura Tehnică. Macmillan Publishing Company. s. 1992 3. 212 refractare silimanitice. Materiale electrotehnice. Editura Didactică şi Pedagogică. 205 refractare corindonice. 197 sticle alumino-silicatice. 203 spinel. 197. 218 faianţă. Ifrim A. 1986 221 . 213 devitrifiere. 204 fondant. 219 modificatori de reţea.

1994 9.1. b) se topesc şi se solidifică la temperatură constantă. d) structura corespunde unei stări stabile cu energia liberă minimă? T. Ce reprezintă devitrifierea sticlelor: a) trecerea în stare fluidă prin reducerea treptată a vâscozităţii. Ce se poate spune despre corpurile vitroase (amorfe): a) structura este constituită din lanţuri spaţiale în care poziţia relativă a unităţilor structurale este aleatoare ca în starea lichidă. d) alungirea procentuală după rupere? T. Care tipuri de legături se întâlnesc în cazul materialelor ceramice: a) legături metalice. c) distanţele dintre particulele constitutive şi intensitatea legăturilor nu sunt uniforme. Sixt Edition. Editura Tehnică. c) structura este complet amorfă.L. Care dintre mărimile enumerate se utilizează pentru caracterizarea rezistenţei mecanice a materialelor ceramice şi a sticlelor: a) rezistenţa la încovoiere statică. Bucureşti. Editura Tehnică.10. 1995 Teste de autoevaluare T10. c) legături metalice şi legături covalente.10. c) pierderea componenţilor cu rol de vitrifianţi din structură. * * * Hütte. b) structura este complet cristalină. Bucureşti. 1989 10. c) este fenomenul de fisurare sau 222 . b) este fenomenul de creştere necontrolată a dimensiunilor la o variaţie bruscă a temperaturii. b) legături ionice şi legături covalente.7. Fundamente. c) rezistenţa la compresiune. d) trecerea spre starea de echilibru stabil prin creşterea gradului de ordine din structură? T.10. b) modificarea numărului de coordinaţie al unităţii structurale.5. Care dintre mărimile următoare reprezintă numărul de coordinaţie al unităţii structurale a materialelor ceramice: a) numărul de cationi din interstiţiile tetraedrale. d) numărul electronilor de valenţă ai componenţilor? T. b) numărul de anioni ai unităţii respective. Van Vlack L.3. Care dintre afirmaţiile următoare depre structura materialelor ceramice sunt adevărate: a) este o structură complexă ce conţine faze cristaline şi faze amorfe.10.. Massachusetts. Fizica stării solide – aplicaţii în inginerie Editura Tehnică. Ursu D. Fibre de sticlă.6.4. Manualul inginerului. c) numărul de cationi din unitatea de volum. Care dintre afirmaţiile următoare despre şocul termic sunt adevărate: a) este fenomenul de reducere bruscă a vâscozităţii la reducerea temperaturii sub o anumită valoare. Zet Gh. Tenţulescu D. formată din faze metalice şi faze nemetalice? T.10.10. d) legături ionice şi legături moleculare? T.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8.. b) caracteristica de încovoiere prin şoc. d) structura este complexă. Addison-Wesley Reading. Elements of Materials Science and Engineering. H.2. Bucuresti 1986 11.

d) temperatura de prelucrare a sticlei? T.8. Ce este mulitul: a) un mineral natural care însoţeşte argila şi este baza majorităţii constituenţilor materialelor ceramice silicatice. Cui se datorează sensibilitatea materialelor ceramice şi a sticlelor la şoc termic: a) coeficientului de dilatare liniară mai redus al acestor materiale. b) o varietate de argilă cu structură lamelară.10. Care dintre afirmaţiile următoare despre feldspaţi sunt adevărate: a) sunt compuşi alumino-silicatici de Na.10. d) au rolul de fondanţi fiind la originea masei vitroase care leagă particulele de silice şi de argilă în structura ceramicelor? T.10.10. Ce este rezistenţa la şoc termic: a) tensiunea mecanică la care se deformează un corp supus unei diferenţe mari de temperatură. d) diferenţa de temperatură ∆T dintre temperatura suprafeţei corpului şi temperatura mediului pe care o poate suporta un corp răcit sau încălzit în anumite condiţii fără să se deformeze? T. c) măresc rezistenţa la deformare sub sarcină a ceramicelor.12. c) compus chimic definit pe bază de calciu cu formula 2CaO·SiO2. d) temperatura care determină un anumit grad de deformare sub acţiunea unei tensiuni de compresiune date? T. c) diferenţa de temperatură ∆T dintre temperatura suprafeţei corpului şi temperatura mediului pe care o poate suporta un corp răcit sau încălzit în anumite condiţii fără să se fisureze. Mg. Ce reprezintă temperatura de curgere Tc a sticlelor:a) temperatura deasupra căreia vâscozitatea este mai mică de 104 Pa·s. b) temperatura maximă la care apare deformarea plastică a unui corp supus unei solicitări constante.13.11. Ce reprezintă temperatura de vitrifiere Tv a sticlelor: a) temperatura sub care corpul se comportă ca un solid cristalin.10.9.15. d) alumino-silicat hidratat cu formula Al2O3 ·2SiO2·2H2O? T. b) temperatura sub care vâscozitatea este mai mare de 104 Pa·s.10. b) silice (SiO2) în 223 .10. Ce este caolinul: a) o varietate de silice cu granule foarte fine. b) structurii amorfe. Rezistenţa la deformare (înmuiere) sub sarcină este apreciată în mod uzual prin: a) tensiunea de compresiune care provoacă o deformare plastică dată.10.10. d) prezenţei fazelor cristaline? T. au rolul de a forma fazele cristaline ale ceramicelor. b) temperatura la care apar deformaţii plastice mai mari decât o anumită valoare. b) tensiunea de întindere care provoacă o deformarea elastică dată. c) temperatura sub care vâscozitatea este mai mare de 1018 Pa·s.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor rupere la o variaţie bruscă a temperaturii. K. c) conductivităţii termice reduse. Ca. c) temperatura la care se determină limita de curgere prin încercarea la tracţiune. d) temperatura de modificare a transparenţei sticlei? T. d) se produce ca urmare a apariţiei unei neuniformităţi pronunţate a temperaturii pe secţiunea piesei? T.14. c) temperatura la care se produce o deformare elasto-plastică dată sub acţiunea unei solicitări de întindere.

10. feldspat. d) un compus definit cu topire incongruentă care apare în sistemul SiO2-Al2O3 şi corespunde formulei chimice 3Al2O3·2SiO2? T. Care dintre afirmaţiile următoare despre spinel sunt adevărate: a) este un compus care se formează pe baza schimbului de electroni de acelaşi spin: b) este o fază daltonidă cu topire congruentă cu formula Al2O3 ·2SiO2. Cum se realizează îmbunătăţirea comportării la temperaturi ridicate a oxidului de zirconiu (ZrO2): a) prin calcinare la temperaturi de 1200…1300 oC.10.10.23. d) prin tratament termic de călire de punere în soluţie? T. d) oxidul de zinc (ZnO)? T.18. b) are temperatura de topire 1716 oC şi cristalizează sub formă de cristobalit. b) oxidul de litiu (Li2O). c) oxidul de sodiu (Na2O).10. silice şi apă.10. Care dintre următoarele substanţe au rol de stabilizatori în structura sticlelor: a) alumina (Al2O3).17. b) temperatura la care o epruvetă cubică capătă o deformare specifică de 0. b) oxidul boric (B2O3). c) are tenacitate ridicată şi constituie baza lianţilor materialelor ceramice. c)este o fază bertholidă cu topire congruentă cu formula MgO·Al2O3.16. Care dintre afirmaţiile următoare despre sticlele calco-sodice sunt 224 . b) prin adăugarea de Al2O3 care în concentraţii mai mici de 5 % se dizolvă în ZrO2 şi stabilizează structura tetragonală.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR stare amorfă.10. c) oxidul de sodiu (Na2O). c) amestecul plastic de argilă. Ce reprezintă rezistenţa piroscopică a materialelor ceramice refractare: a) temperatura la care vâscozitatea scade sub 103 Pa·s. Care dintre afirmaţiile următoare despre alumină sunt adevărate: a) are temperatura de topire 2054 oC şi cristalizează sub formă de corindon. Care dintre următoarele substanţe au rol de formatori de reţea în structura sticlelor: a) silicea (SiO2). d) are o reţea cristalină cubică complexă în care ionii Mg2+ ocupă interstiţiile tetraedrice iar ionii Al3+ ocupă interstiţii octaedrice? T. d) oxidul de zinc (ZnO)? T. d) are duritate ridicată şi este utilizată pentru realizarea implanturilor medicale de os? T.20. c) de a mări rezistenţa mecanică prin crearea unor tensiuni reziduale de compresiune? T.10.19.24. b) oxidul de magneziu (MgO). d) oxidul de plumb (PbO)? T.22. Ce rol are glazurarea pieselor confecţionate din ceramică: a) de a mări rezistenţa la deformare sub sarcină. în condiţii determinate de expunere la temperatură? T.5 % sub acţiunea unei sarcini de compresiune de 0. c) prin adăugarea de CaO şi/sau MgO care în concentraţii mai mici de 10…15 % se dizolvă în ZrO2 şi stabilizează structura cubică. b) de a micşora higroscopicitatea prin formarea unui strat compact cu structură vitroasă.2 N/mm2. c) temperatura la care o epruvetă conică din materialul considerat se tasează cu o valoare dată.10. c) oxidul de sodiu (Na2O).21.10. Care dintre următoarele substanţe au rol de modificatori de reţea (fondanţi) în structura sticlelor: a) alumina (Al2O3).

ciment Tip 30. b) ciment Tip 10. ciment Tip 20. c) sticlele alumino-silicatice. şi supuse unui proces de cristalizare controlată.10. ciment Tip 20. c) este la fel cu cea determinată pe epruvete. Rezolvare Aşa cum s-a arătat în scap.10.10.1.1 cu 225 . ciment Tip 10? Aplicaţii A. fluoruri sau chiar metale? T.10.. Ti2O. b) este mai mare datorită lipsei de defecte superficiale şi anizotropiei structurii. 13. Care dintre următoarele tipuri de sticle se utilizează pentru fabricarea fibrelor continui: a) sticlele boro-silicatice. MgO şi CaO. c) sunt materiale policristaline de tipul alumino-silicaţilor obţinute printr-o tehnologie asemănătoare cu cea a sticlei. În care dintre următoarele enumerări cimenturile sunt prezentate în ordinea crescătoare a conţinutului de silicat tricalcic (C3S): a) ciment Tip 40.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor adevărate: a) toate sticlele calco-sodice conţin 70…75 % SiO2. d) este mai ridicată datorită utilizării sticlelor cu conţinut ridicat de silice? T. în cazul dat O2-). d) ciment Tip 50. Care dintre afirmaţiile următoare despre materialele vitroceramice sunt adevărate: a) sunt materiale ceramice cu structura complet vitroasă. rA pentru rezolvarea aplicaţiei se utilizează datele prezentate în tabelul 10.10. 10. ciment Tip 50.2. c) ciment Tip 20. ciment Tip 10. d) sticlele calco-sodice? T. b) sticlele cu plumb. deoarece sticla este un material fragil. ciment Tip 30.28.26.27. b) concetraţia de CaO în compoziţia lor chimică este limitată de influenţa negativă asupra stabilităţii chimice. ciment Tip 20. d) în topitură se adaugă germeni de cristalizare ce pot fi oxizi cu temperaturi înalte de topire. b) sunt sticle speciale supuse unui tratament de călire în urma căruia iau naştere tensiuni reziduale de compresiune în strat şi de întindere în miez..25. Ce se poate spune despre rezistenţa la tracţiune a fibrelor de sticlă: a) este mai redusă datorită secţiunii mici. d) obţinerea sticlelor cu rezistenţă piroscopică se realizează prin creşterea concentraţiei de Na2O? T. Na2O. c) concetraţia de CaO în compoziţia lor chimică este limitată de influenţa negativă asupra solidificării prin favorizarea cristalizării. Să se determine numărul de coordinaţie şi geometria coordinării pentru următorii oxizi componenţi ai ceramicelor şi sticlelor: SiO2.11 % CaO. Al2O3. numărul de coordinaţie depinde de r raportul C (rC – raza cationului metalic şi rA – raza anionului.19 % Na2O şi 8.

431 0.732…1.T1) = (106.000 Numărul de coordinaţie 4 6 6 8 6 8 Geometria coordinaţiei tetraedru octaedru octaedru cub octaedru cub A. deci E a = = 1383 − 1213 T2 − T1 η 2 10 Ea  T2 −T1  226 . Cationul Si4+ Al3+ Ti3+ Na+ Mg2+ Ca2+ rC .414 0. 0.295 0.732 0.tab. Pentru ceilalţi oxizi se procedează identic.9.T2) = (104.295 .106 rC rO 2 − 0. se stabileşte numărul de coordinaţie. rezultatele aplicaţiei fiind prezentate în tabelul 10.1). fie T1 şi T2.6. rezultat cunoscut deja din cele prezentate anterior.039 rezultă: Si = = 0.102 0. temperaturile absolute corespunzătoare temperaturii de înmuiere tm şi temperaturii de curgere tc.590 0.9.414…0. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A10.2.414) şi 0. în care singura necunoscută este Ea şi a η2 e RT2 RT1T2 η1 8. 6 ln ln 4 ≅ 491170 J/mol.039 0.732…1. adică de vâscozitatea η a materialului care depinde de temperatură conform relaţiei (10.414…0. valoare care aparţine intervalului [0. 10. Pe aceaastă cale pentru SiO2.803 Intervalul căruia aparţine 0.225…0. Să se calculeze energia de activare Ea pentru curgerea vâscoasă deasupra temperaturii de înmuiere a sticlei alumino-silicatice ale căror puncte fixe sunt prezentate în tabelul ce însoţeşte figura 10.225.314 ⋅ 1213 ⋅ 1383 10 6. pentru sticla alumino-silicatică dată rezultă: T1 = 940 + 273 = 1213 K şi T2 = 1110+273 = 1383 K.1383) ce aparţin curbei η = f(T).000 0. nm 0.2) pentru cele două puncte de pe curbă şi făcând Ea     η e RT1 raportul lor rezultă: 1 = E = e R  T1T2  . şi geometria coordinării.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR ajutorul cărora se calculează raportul rC rO 2 − (cu rO 2 − = 0. Pe baza definirii punctelor tm şi tc se obţin două perechi de valori: (η1.078 0.1213) şi (η2.132 rO 2− deci numărul de coordinaţie este 4 iar geometria coordinării este tetraedrală (v. Tabelul 10. Rezolvare Energia de activare pentru curgerea vâscoasă este legată de rezistenţa opusă deplasării atomilor la o temperatură dată.057 0. r 4+ 0.772 0.2).732 0.9.1.061 0.732 0.132 nm).462 0. scriind relaţia (10.414…0.10.

314 ln 10 − ln 1. Ea = 973 − 788 T2 − T1 η 2 10 Cu această valoare se poate determina constanta η0 din relaţia (10.10. rezultă η 0 = η1e − Ea RT1 = 10 13.3.5 rezultă că materialul analizat (şamotă densă) are %Al2O3m = 40…45 % . Din tabelul 10. T1 = 515+273 = 788 K şi T2 = 700 + 273 = 973 K. tc = 1067 − 273 = 794 oC Tc = 8. Pentru o sticlă destinată prelucrării prin fasonare se cunoaşte că temperatura inferioară de recoacere tir = 515 oC iar temperatura de înmuiere este tm = 700 oC. 10. Aplicând pincipile de analiză a diagramelor de echilibru şi a diagramelor structurale prezentate în cap.6 Pa·s. Să se determine temperatura de curgere tc şi temperatura de prelucrare tp ale acestui tip de sticlă. tp = 1109 − 273 = 836 oC Tp = 3 − 23 8.314 ⋅ 788 ⋅ 973 1013.6 ⋅ 10 − 23 547400 = 1109 K. temperaturile absolute corespunzătoare vor fi. din figura 10.5 % are loc o transformare eutectică. O cărămidă refractară este realizată din şamota densă ale cărei caracteristici sunt prezentate în tabelul 10. fig.10. 314⋅788 = 1. ηp = 103 Pa·s (v. ηc = 104 Pa·s iar pentru temperatura de prelucrare tp. 6 ≅ 547400 J/mol.314 ln 10 4 − ln 1.9) şi rezultă: 547400 = 1067 K.6 ⋅ 10 ( ) ( ) A.6·10-23.2.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor A. Pentru temperatura de curgere tc. iar mulitul (3Al2O3·2 SiO2) se formează la concentraţia de %Al2O3m = 72 %. Rezolvare Temperaturile cerute se pot determina pe baza relaţiei (10. rezultă : 227 .5. Rezultă: RT1T2 η1 8. Rezolvare Refractarele de tip şamotă sunt materiale ce aparţin sistemului SiO2−Al2O3 a cărui diagramă de echilibru este prezentată în figura 10.2.5 Pa·s iar cea corespunzătoare temperaturii tm este η2 = 106.5 − e 547400 8.4.2) din care Ea rezultă: T = R(ln η − ln η 0 ) Energia de activare Ea pentru curgerea vâscoasă se determină procedând la fel ca la rezolvarea aplicaţiei A10.11 din care rezultă că la %Al2O3m = 5.5 ln = ln 6.9 rezultă că vâscozitatea corespunzătoare temperaturii tir este η1 = 1013. Să se determine limitele între care se încadrează cantitatea de mulit din structura acestui material refractar.2) scriind această relaţie pentru T1.

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 40 − 5. unde α este coeficientul de dilatare. 3. Un bloc refractar de magnezită este montat în căptuşeala unui cuptor astfel încât dilatarea sa liberă este împiedicată.. unde Rmc este rezistenţa la compresiune. Rezolvare Dilatarea liberă a blocului fiind împiedicată.5 . înseamnă că în material se vor dezvolta tensiuni de compresiune corespunzătoare deformaţiei specifice egale cu dilatarea specifică împiedicată.se dă rezistenţa la compresiune Rmc = 45.5 45 − 5. se găsesc următoarele caracteristici ale materialului analizat: α = 13. pe baza celor R arătate trebuie ca α∆tmax ≤ εmax şi de aici.5 A.10. iar în tabelul 10. Dilatarea specifică (dilatarea unităţii de lungime) la o încălzire a materialului cu ∆t este α∆t. Să se determine diferenţa maximă dintre temperatura blocului şi temperatura căptuşelii în care este încastrat. αE În tabelul 10.5 100 = 51. pe baza observaţiei că materialul se deformează elastic până la rupere (este fragil) rezultă că este valabilă legea lui Hooke (v. 72 − 5. scap.5 ⋅ 10 160 ⋅ 10 Tinând seama că temperaturile de lucru ale cuptoarelor sunt de ordinul sutelor de grade.4).5. %mulitmax = 100 = 59. %mulitmin = 228 . astfel încât blocul refractar să nu se fisureze. pentru calcule se utilizează valorile medii ale intervalelor de variaţie ale acestor mărimi şi rezultă: 60 ∆t max ≤ ≅ 28 oC 3 −6 13.pentru %Al2O3m = 45%.88% . ∆t max ≤ mc . iar E E − modulul de elasticitate.pentru %Al2O3m = 40%.2. acest rezultat arată cât de importantă este încălzirea uniformă a întregii căptuşeli refractare a cuptorului şi construirea acesteia astfel încât să se asigure şi dilatarea liberă a componentelor sale.75 N/mm2.40% .5·10-6 mm/mm oC şi E = 150…170 kN/mm2. 72 − 5.. de unde rezultă deformaţia specifică maximă εmax pe care o poate R suporta blocul este ε max = mc . .5.

se obţin molecule din ce în ce mai complexe. În cazul celor patru legături simple. prin înlocuirea unui atom de hidrogen cu grupul CH3 se obţine etanul C2H5. După modul cum sunt ocupate cele patru valenţe ale carbonului. moleculele organice se formează prin legarea covalentă a atomilor de carbon cu alţi atomi sau unităţi structurale. Prin înlocuirea unui atom din vârful tetraedrului cu o unitate structurală de acelaşi tip sau diferită. Introducere Polimerii sunt compuşi chimici (în marea majoritate a cazurilor organici) cu molecule de dimensiuni mari (macromolecule) obţinute din unirea într-un lanţ molecular (catenă) a unui număr mare de monomeri . două legături simple şi una dublă.109. caz în care moleculele devin planare şi pot reacţiona între ele sau cu alţi compuşi dând naştere moleculelor gigant ale polimerilor. atomul de carbon se află în centrul tetraedrului format de ceilalţi atomi.5o. pornind de la cea mai simplă hidrocarbură saturată care este metanul CH4. Aşa cum se cunoaşte. Spre deosebire de acestea. astfel că unghiul dintre două legături este de aprox. în cazul etilenei C2H4 legăturile duble se pot desface permiţând unităţilor structurale să se lege şi să formeze polietilena conform schemei : 229 . de exemplu. pot exista următoarele situaţii: patru legături simple. cei doi tetraedri fiind poziţionaţi astfel încât forţele de respingere dintre ionii H+ să fie minime. o legătură simplă şi una triplă.1.unităţi structurale de obicei identice. două legături duble. de exemplu. hidrocarburile nesaturate au legături duble sau chiar triple.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Capitolul 11 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE POLIMERILOR 11.

2) M m = ∑ mi M i = ∑ Ni M i unde mi este fracţia masică a lanţurilor cu masa Mi. distribuţia fracţiilor reprezentând lanţurile cu un anumit grad de polimerizare n având caracter probabilistic pentru caracterizarea masică a unui polimer se fosesc două mărimi medii: − masa moleculară medie M m determinată în funcţie de fracţia masică a macromoleculelor şi definită prin relaţia: ∑ N i M i2 . pentru calculul gradului de polimerizare n cu relaţia (11. (11. Polimerii sintetici sunt amestecuri de macromolecule cu grade de polimerizare diferite. (11. iar Ni numărul lanţurilor cu masa Mi.1) n= M monomer unde Mpolimer este masa moleculară a polimerului iar Mmonomer masa moleculară a monomerului. In acelaşi mod.3) M n = ∑ xi M i = ∑ Ni unde xi este fracţia numerică a lanţurilor cu masa Mi. caracteristică ce se numeşte polidispersie de masă moleculară. şi alţi atomi de H pot fi înlocuiţi cu atomi sau radicali liberi ( grupuri structurale de atomi care au legături nesatisfăcute) rezultând practic un număr nelimitat de monomeri ce pot polimeriza. − masa moleculară medie M n determinată în funcţie de fracţia numerică a lanţurilor şi definită prin relaţia: ∑ Ni M i .1) se consideră Mpolimer = M n . Gradul de polimerizare se determină cu relaţia: M polimer . (11.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR care poate fi reprezentată şi astfel: unde n reprezintă numărul de unităţi structurale (monomeri) din lanţul macromolecular şi se numeşte grad de polimerizare. 230 . care pentru polimerii utilizaţi în tehnică are valori n = 103…106.

atunci când capetele libere a două lanţuri moleculare se întâlnesc şi se unesc (v. şi formarea unor radicali liberi primari care adiţionează la legătura dublă a monomerului şi formează un radical mai mare. atunci când un atom de hidrogen este transferat de la un lanţ la altul şi se favorizează refacerea unei legături duble C═C. procesul continuă astfel cu ataşarea unor noi unităţi structurale lanţului molecular care are la unul din capete radicalul primar. cu trei legături trifuncţional şi cu mai mult de trei legături polifuncţional. iar celălat capăt este liber şi poate primi noi unităţi. Gradul de polimerizare şi masa moleculară medie influenţează în mod deosebit proprietăţile fizice şi mecanice ale unui polimer. 11. numărul de legături libere ale unui monomer reprezintă funcţionalitatea acestuia. acţiunea iniţiatorului se bazează pe captarea unui electron al legăturii duble C═C astfel că unul din atomii de carbon rămâne cu un electron fără perechea sa de spin şi este capabil să adiţioneze la o altă unitate structurală pentru a reface perechea. Raportul 11.1 c). în continuare reacţia desfăşurându-se de la 231 . astfel că un monomer cu două legături este bifuncţional. adică a căpătat o legătură liberă.5…3. Reacţiile de sinteză a polimerilor A.1b. aşa cum se poate observa în figura 11.1a. Polimerizarea este o reacţie în lanţ ce decurge în trei etape: • iniţierea în decursul căreia are loc prin procese termice sau fotochimice scindarea moleculelor unei substanţe introduse special ca iniţiator.2. procesul de întrerupere este aleator şi se produce prin două mecanisme: − prin combinare. fig. • propagarea (creşterea) în decursul căreia radicalii liberi formaţi în etapa anterioară participă la reacţii de transfer în care se extrage un atom dintr-o moleculă legându-se la radical care devine stabil şi se generează un nou radical din molecula care a furnizat atomul.1 d. Rezultă că pentru realizarea reacţiei de polimerizare este suficientă activarea energetică pentru iniţiere. această primă etapă este ilustrată pentru un monomer oarecare (X fiind un atom sau o unitate structurală) în figura 11. • întreruperea în decursul căreia radicalii reacţionează în perechi pierzându-şi reactivitatea şi creşterea lanţului molecular se opreşte. aceeastă etapă este ilustrată în figura 11. − prin disproporţionare.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Mm descrie mărimea intervalului de distribuţie a maselor Mn moleculare sau polidispersitatea care pentru polimerii uzuali are valori 1. ajungând în unele cazuri să aibă şi valori peste 10.

fapt pentru care este numită reacţie în lanţ. Poliadiţia este o reacţie în trepte (la fel ca policondensarea) care decurge fără eliminarea unei substanţe cu molecula mică. obţinerea unor grade de polimerizare corespunzătoare presupune controlul desfăşurării reacţiilor astfel încât să nu se atingă prematur echilibrul. b – propagarea. Policondensarea este procesul prin care două molecule organice diferite reacţionează pentru formarea unei molecule complexe ce se unesc în lanţul macromolecular. deoarece prin polimerizare nu se elimină produse secundare de reacţie. d − întreruperea prin disproporţionare B. C.1 Etapele reacţiei de polimerizare: a – iniţierea. reacţia are loc cu eliminarea unor substanţe cu molecula mică (cel mai frecvent apa). c − intreruperea prin combinare. Fig. 11. Reacţia de policondensare este o reacţie în trepte (sau pas cu pas) deoarece creşterea lanţului macromolecular se realizează prin formarea de noi legături în urma reacţiilor de condensare.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR sine. astfel că polimerul obţinut are compoziţia chimică a merilor din care provine (la fel ca la polimerizare). polimerii care se formează prin poliadiţie au de obicei în lanţurile principale şi alţi atomi decât carbonul. Polimerii astfel obţinuţi au compoziţia chimică a merilor din care provin. 232 . ceea ce înseamnă că polimerii obţinuţi prin policondensare au compoziţie chimică diferită de a monomerilor din care provin.

− aranjamentul sindiotactic – acela în care unităţile structurale X sunt dispuse alternant de o parte şi de alta a lanţului (v. fig. chiar şi în cazul în care monomerii participanţi sun bifuncţionali (au doar două legături active). posibilitatea de rotire permite modificarea poziţiei monomerului vecin fără ruperea legăturii chimice. 11.2c). realizată prin rotirea în jurul legăturii simple dintre atomii de carbon. după un număr anumit de monomeri (implicit şi legături) poziţia monomerului următor este practic independentă de cea a primului monomer. Structura polimerilor Proprietăţile fizico-mecanice ale polimerilor sunt influenţate de compoziţia chimică şi de structură care se apreciază cu ajutorul a două caracteristici: configuraţia şi conformaţia.2b).Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor În timpul desfăşurării reacţiilor de sinteză pot avea loc ramificări ale lanţului molecular. Configuraţia se referă la relaţia de ordine a unităţilor structurale în cadrul lanţului macromolecular dată de legăturile chimice.3. 11. porţiunea respectivă a macromoleculei numindu-se segment de lanţ. caz în care rezultatul sintezei este un homopolimer sau pot fi diferiţi şi în acest caz rezultatul sintezei este un copolimer. 11. dacă lanţul macromolecular nu are ramificaţii sau acestea sunt scurte polimerul respectiv este un polimer liniar. − aranjamentul atactic – acela în care unităţile structurale X sunt dispuse aleator faţă de lanţul principal (v. deşi 233 .2a). iar dacă lanţul are ramificaţii lungi este un polimer ramificat sau dendrimer. În acest mod. 11. aceştia pot fi identici. ceea ce înseamnă că modificarea configuraţiei se poate face numai prin ruperea legăturilor chimice. ilustrate în figura 11. Din punct de vedere al utilizării materialelor pe bază de polimeri sunt mult mai importante aspectele privind structura şi proprietăţile acestora. fig. Din punct de vedere al tipului monomerilor ce alcătuiesc lanţul. Considerând dispunerea grupelor laterale ale monomerilor care alcătuiesc catena (lanţul macromolecular) faţă de lanţul principal pot exista trei tipuri de aranjamente distincte. Conformaţia se referă la poziţia relativă a doi monomeri vecini. fig. Polimerii care au aceeaşi compoziţie chimică dar aranjament diferit al monomerilor se numesc steroizomeri. Reacţiile de sinteză a polimerilor au la bază mecanisme complexe a căror prezentare în detaliu depăşeşte cu mult cadrul acestei lucrări.2: − aranjamentul isotactic – acela în care toate unităţile structurale X (atomii sau radicalii care caracterizează monomerul) sunt dispuse de aceeaşi parte a lanţului (v.

Structurile polimerilor liniari: a – structură amorfă.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fiecare legătură are un unghi fix (aprox. Fig. b – structură cristalină. Poziţia relativă a lanţurilor macromoleculare încolăcite este aleatoare ceeea ce conferă structură amorfă polimerilor. obţinându-se o texturare a zonelor cristaline.5o) macromolecula rezultă sub forma unui lanţ flexibil încolăcit.3 se prezintă schematic poziţiile lanţurilor moleculare în cazul structurilor amorfe. în figura 11.3. obţinându-se o structură parţial cristalină apreciată prin gradul de cristalinitate. prin anumite procedee tehnologice se poate realiza şi o orientare a cristalitelor. cristaline şi texturate.2 Dispunerea grupelor laterale la stereoizomeri: a − aranjament isotactic. care exprimă procentual volumul zonelor cu structură cristalină. b – aranjament sindiotactic. c − aranjament atactic Fig 11.109. Aceasta înseamnă că distanţele dintre atomi sunt diferite în funcţie de conformaţia lanţului (şi implicit interacţiunile dintre ei). 11. c – texturare cristalină 234 . ceea ce influenţează proprietăţile fizico-mecanice ale polimerului. Porţiunile de catene aranjate ordonat sunt numite cristalite şi au o dispunere aleatoare în masa polimerului. În cazul polimerilor liniari se poate realiza şi o ordonare la distanţă pe anumite zone prin alinierea unor segmente de lanţ.

în cazul polimerilor reticulaţi noţiunea de macromoleculă îşi pierde sensul deoarece se formează un complex de legături în care catenele nu mai pot fi individualizate. 11. Fig. Reprezentarea schematică a componentelor unei sferulite Lanţurile moleculare ale polimerilor liniari şi ramificaţi se pot lega între ele prin punţi formate dintr-o singură unitate structurală (atom sau radical liber) sau printr-un lanţ scurt. 235 . fig. b – bloc. rezultând o reţea tridimensională dezordonată numită structură reticulară – respectiv polimer reticulat.5 a).din acest punct de Fig. Fibrilele rezultă prin orientarea cristalitelor pe o singură direcţie. iar sferulitele prin unire mai multor fibrile în jurul unui nucleu aşa cum se observă în figura 11.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Cristalizarea poate conduce şi la realizarea unor structuri supramoleculare de tip fibrile şi/sau sferulite. fig. lanţuri moleculare de legătură şi zone cu structură amorfă. copolimer bloc. 11. o sferulită cuprinde atât fibrile cât şi cristalite orientate aleator.5 Tipurile structurale de copolimeri: vedere existând următoarele tipuri a – statistic. În cazul structurii copolimerilor apare suplimentar problema distribuţiei monomerilor diferiţi în cadrul lanţului macromolecular. Reticularea se poate realiza fie în timpul reacţiilor de sinteză. 11. fie ulterior prin amestecarea polimerului cu un agent de reticulare (element sau compus chimic).4. 11. fig. cu secvenţe succesive de monomeri de acelaşi tip în cadrul lanţului (v. c .5 b) şi copolimer grefat. 4. care are un lanţ principal constituit din monomeri de acelaşi tip şi ramificaţii ale acestuia din polimeri de alt tip (v. 11.5 c).grefat de copolimeri: copolimer statistic cu distribuţia monomerilor aleatoare (v.

sunt caracteristici importante ale polimerilor deoarece permit stabilirea temperaturilor de lucru şi temperaturilor de prelucrare. scap 10.6 valorile lor au fost marcate în mod convenţional. Proprietăţile polimerilor 11. materialul se comportă ca un fluid a cărui vâscozitate scade pe măsură ce creşte temperatura. deformaţia specifică are valori foarte ridicate (corespunzătoare uneori unor alungiri de peste 10 ori lungimea iniţială). după caracterul deformaţiilor. în acest interval de temperaturi polimerul se poate afla într-o stare înalt elastică (deformaţiile sunt preponderent elastice) sau într-o stare elasto-plastică (deformaţiile sunt preponderent plastice). în figura 11.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 11. şi în cazul polimerilor ca şi în cazul sticlelor există o temperatură Tv de tranziţie sticloasă (vitroasă) sub care se comportă din punct de vedere mecanic ca solidele cristaline şi o temperatură de curgere Tc deasupra căreia materialul se comportă ca un lichid vâscos. se determină şi o temperatură considerată temperatură de sfârşit de topire de la care polimerul este în stare lichidă. fig.7 arată că temepratura Tc este puternic dependentă de masa moleculară a polimerului. Caracterizarea generală a polimerilor Caracteristicile generale ale polimerilor şi materialelor pe bază de polimeri rezultă din particularităţile naturii chimice (compoziţie şi tip de legături) şi structurii lor. şi variază liniar cu temperatura. transformările producându-se de fapt în intervale de temperaturi a căror mărime şi configuraţie prezentate în figura 11. în practică.4. iar Tv rămâne practic constantă la valori mai ridicate ale masei moleculare.3). Este cunoscut că principala consecinţă a structurii amorfe este faptul că materialele respective nu au o temperatură definită de topire solidificare. dacă temperatura depăşeşte o anumită valoare se produce degradarea termică a polimerului prin ruperea legăturilor dintre monomeri şi oxidarea exotermă (arderea) acestora.1. La temperaturi T ≤ Tv. 10. În cazul polimerilor caracterizarea poate fi făcută mai sugestiv cu ajutorul curbei termo-mecanice care arată dependenţa deformaţiei specifice în funcţie de temperatură (la solicitare constantă) aşa cum se observă în figura 11. trecerea către starea lichidă la încălzire făcându-se treptat într-un interval de temperatură (v.3). (v. deformaţiile sunt mici.6.4. Temperaturile Tv şi Tc ale căror valori depind în principal de compoziţia chimică şi de masa moleculară. materialul comportându-se ca un solid rigid (stare vitroasă). După comportarea la încălzire. la temperaturi Tv < T ≤ Tc. substanţele macromoleculare se grupează în 236 . La temperaturi T > Tc.

6 Curba termo-mecanică a unui polimer cu structură amorfă Fig. materialul descompunându-se fără să mai treacă prin faza de înmuiere (în cazul lor temperatura Tv este ridicată şi nu mai există temperatura Tc). polimerii au câteva caracteristici generale prezentate în continuare.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor trei categorii. Se utilizează în stare elasto-plastică în domeniul de temperaturi (Tv . Legăturile puternice. iar la încălzire nu trec prin faza de înmuiere datorită reticulării slabe. astfel că fragilizarea se produce la temperaturi scăzute. Indiferent de categoria în care se încadrează. 11. Fig. complet amorfă sau parţial cristalină. caracteristice structurii reticulare le conferă proprietăţile de rezistenţă corespunzătoare stării vitroase. Reticularea se produce prin activare termică (întărire la cald) sau prin activare chimică la introducerea în masa polimerului de bază a unui agent de reticulare (întărire la rece). b) Au coeficient de dilatare specifică mare datorită legăturilor Van der 237 .7 Dependenţa temeperaturilor Tv şi tc de masa moleculară • Termorigidele sunt substanţe macromoleculare cu grad mare de reticulare care se prelucrează într-o stare de polimerizare incompletă în care nu s-a format reţeaua spaţială a structurii. ele menţinându-şi starea înalt elastică până la temperatura de descompunere. iar la o reîncălzire ulterioară mişcările moleculelor fiind limitate nu se mai atinge starea vâscoasă. astfel că sub acţiunea solicitărilor mecanice se pot deforma uşor şi reversibil. • Termoplastele sunt substanţe macromoleculare cu structura liniară sau ramificată. termorigide şi elastomeri. Temperatura Tv a elastomerilor este sub temperatura ambiantă. a) Sunt substanţe cu densitate mică (ρ = 900…2200 kg/m3) datorită faptului că elementele componente (în principal H şi C) au masa atomică redusă. 11. încolăcite. ce pot fi încălzite în vederea prelucrării la temperaturi T > Tc de un număr nelimitat de ori (cu condiţia evitării temperaturilor de degradare). Tc) sau în stare vitroasă (T < Tv). • Elastomerii sunt substnţe macromoleculare cu catene lungi. care formează ochiuri elastice. termoplaste (plastomeri).

Primele două mecanisme se pot realiza la valori scăzute ale solicitărilor. în cele ce urmează se vor prezenta mai detaliat aspectele legate de comportarea mecanică a polimerilor. prezenţa oxigenului şi ozonului. − alunecarea relativă a catenelor. reducerea proprietăţilor de rezistenţă mecanică. d) Au conductibilitate termică mică şi rezistivitate electrică foarte mare datorită legăturilor covalente din interiorul lanţului macromolecular. − modificarea distanţelor dintre monomeri. ceea ce explică deformabilitatea ridicată a termoplastelor şi elastomerilor care au structuri liniare şi ramificate. f) Factorii fizico-chimici (temperatură. Proprietăţile mecanice ale polimerilor Datorită caracteristicilor structurale polimerii prezintă particularităţi şi în comportarea la solicitări mecanice generate în special de mecanismele prin care se realizează deformarea acestora sub acţiunea solicitărilor exterioare. Spre deosebire de solidele cristaline a căror deformare elastică se bazează pe modificarea reversibilă a distanţelor interatomice (ce se poate realiza în limite restrânse) iar deformarea plastică presupune alunecarea pe planele atomice. 11. e) Proprietăţile lor sunt afectate de radiaţiile din spectrul vizibil. − ruperea legăturilor intermoleculare.8. 3). radiaţii. schimbări de culoare. scap 11. cap. ce se manifestă la nivel macroscopic prin apariţia unor fisuri. ultimele două mecanisme necesită solicitări mai ridicate şi se întâlnesc în cazul duroplastelor cu structură reticulară sau în cazul 238 .2. Ca şi în cazul celorlalte tipuri de materiale.3). c) Sunt inflamabile (în marea majoritate a cazurilor) şi au stabilitate termică redusă datorită faptului că sunt substanţe organice. din acelaşi motiv pot fi degradate de microorganisme (biodegradabilitate). de plasticitate şi de elasticitate. în cazul polimerilor deformările se pot realiza prin mai multe mecanisme după cum urmează: − îndreptarea. ceea ce are ca efect îmbătrânirea materialului. umiditatea etc. înrăutăţirea proprietăţilor dielectrice (scad valorile rezistivităţii şi permitivităţii electrice).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Waals (legături slabe) dintre catene şi conformaţiei acestora (v.) acţionează conjugat.4. desfăşurarea şi decuplarea catenelor aşa cum sugerează schema din figura 11. ruperea legăturilor interatomice şi refacerea lor în alte poziţii (v. de ultraviolete şi de radiaţiile ionizante care pot rupe legăturile dintre catene şi/sau dintre monomeri modificând astfel structura iniţială prin reducerea gradului de polimerizare.

10). 11. • Vâscoelasticitatea reprezintă capacitatea polimerilor de a căpăta deformaţii elastice variabile în timp sub acţiunea solicitărilor constante şi este caracterizată de următoarele aspecte ilustrate schematic în figura 11.4) . Mecanismele complexe prin care se produce deformarea polimerilor generează comportări particulare ale acestora sub acţiunea solicitărilor.5) E în care η este vâscozitatea.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor polimerilor liniari cu grade ridicate de cristalinitate la care s-a realizat o orientare preferenţială a lanţurilor moleculare. Fig. existenţa deformaţieie elastice reversibile a polimerilor se evidenţiază pe cale experimentală. − menţinând încărcarea constantă materialul continuă să se deformeze cu viteze din ce în ce mai mici până la atingerea unei stări staţionare (similar fluajului primar al materialelor metalice). (11. E τ (11. cap3). deformaţia corespunzătoare acestei etape are o componentă elastică εr şi o componentă plastică εp − imediat după încetarea solicitării dispare deformaţia iniţială ε0. Mecanismul deformării polimerilor liniari prin îndreptarea şi desfăşurarea catenelor Caracteristica esenţială a comportării vâscoelastice este existenţa deformaţiei elastice reversibile εr.10: − la solicitarea corespunzătoare unei tensiuni σ0. iar τr − constanta de relaxare se defineşte prin relaţia. η τr = . se produce o deformare elastică iniţială la valoarea ε0 în conformitate cu legea lui Hooke (v. fig. E − modulul de elasticitate. 11.8. care care rămâne permanentă (v.9 din care rezultă că domeniul dependenţei liniare dintre tensiuni şi deformaţii (porţiunea liniară a curbelor) este redus chiar şi în cazul polimerilor cu rezistenţă mecanică mai ridicată. 239 σ τ ε r = 0 (1 − e r ) . iar ulterior deformaţia se reduce treptat în timp până la valoarea εp. aceste particularităţi sunt ilustrate şi de curbele CCCT schematizate în figura 11. în mod obişnuit. a cărei variaţie cu timpul se determină cu relaţia: în care σ0 este tensiunea constantă corespunzătoare solicitării.

11 a. în cazul elastomerilor a căror temperatură Tv se află sub temperatura ambiantă. variaţiile devin din ce în mai mici (v.11. prin reticulare (duroplastele) sau prin texturare cristalină.11d). fig. datorită limitelor largi în care variază modulul de elasticitate pentru reprezentările respective se utilizează coordonatele logaritmice. Curbele caracteristice convenţionale la tracţiune (CCCT ale unor polimeri Fig. 11. 11. se constată că aceştia îşi menţin modulul de elasticitate aproape nemodificat până aproape de temperatura de curgere(v.b.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. c – termoplaste cristaline.11 în care se prezintă calitativ această dependenţă pentru principalele tipuri de polimeri. Fig. 11. fig. 11. Variaţia modulului de elasticitate E cu temperatura pentru: a − termoplaste amorfe.10.c). Variaţia deformaţiei în timp a polimerilor cu comportare vâscoelastică În legătură cu comportarea vâscoelastică a polimerilor este şi variaţia cu temperatura a modulului de elasticitate E aşa cum se observă din figura 11. 11.9. d – elastomeri 240 . b – polimeri reticulari (duroplaste). Analizând aceste reprezentări se constată că variaţia cea mai mare o au polimerii cu structură liniară (termpoplastele).

gradul de orientare a macromoleculelor gradul de reticulare. • Relaxarea tensiunilor este fenomenul de reducere treptată a tensiunilor în timp. Mecanismul relaxării tensiunilor în cazul polimerilor este curgerea plastică ce are loc ca urmare a modificării poziţiei relative a moleculelor lanţurilor prin alunecări succesive în urma cărora componenta elastică a deformaţiei totale (ce rămâne constantă) se micşorează şi creşte componenta plastică.1 se prezintă principalele tipuri de încercări mecanice şi termomecanice şi standardele după care se execută. de exemplu STAS 5794 prevede pentru condiţionare şi încercare două atmosfere standard: atmosfera standard normală 23/50 adică temperatura de 23 oC şi umiditatea relativă de 50 % şi atmosfera standard pentru zone tropicale 27/65 (27 oC şi 65 %). care reprezintă durata necesară atingerii unei anumite tensiuni prin relaxare. astfel că se reglementează prin norme condiţionarea epruvetelor – adică menţinerea lor în condiţii standard de temperatură şi umiditate relativă o durată suficientă pentru atingerea echilibrului higrometric. mijloacele şi metodele de măsurare utilizate. în cazul solicitărilor la care deformaţiile rămân constante. în mod uzual. tensiunile reziduale. din studiul variaţiei acestuia cu temperatura rezultă informaţii necesare atât la stabilirea condiţiilor în care pot fi exploatate piesele din polimeri cât şi pentru proiectarea proceselor tehnologice de fabricaţie ale acestora. pentru definirea τrt se consideră una din condiţiile: σ = σ 0 e −1 sau τ = τ rt ln 2 . Particularităţile structurale şi de comportare mecanică (starea amorfă sau parţial cristalină. (11.7) caracteristica τrt rezultând pe curba de relaxare σ =f(τ) determinată experimental pentru un tip de material analizat. tipul şi dimensiunile dispozitivelor de fixare şi de solicitare a epruvetelor.6) în care σ0 este tensiunea iniţială. (11. ceea ce a impus elaborarea unor standarde specifice dedicate acestor încercări. în tabelul 11. Încercările mecanice şi caracteristicile prin care se apreciază proprietăţile polimerilor se definesc şi se determină prin metode similare celor aplicate în cazul materialelor metalice. La efectuarea încercărilor mecanice ale polimerilor trebuie să se ţină seama şi de faptul că proprietăţile lor sunt mult mai puternic afectate de factorii de mediu. influenţa puternică a “istoriei termomecanice”) fac ca încercările polimerilor să difere totuşi prin geometria şi dimensiunile epruvetelor. rt σ = σ 0e τ −τ 241 .Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Deoarece modulul de elasticitate este o caracteristică ce arată rezistenţa opusă de corpuri la deformare. Variaţia tensiunilor σ în timp este dată de relaţia: . iar τrt este constanta de relaxare a tensiunilor.

se reglementează prin standarde formarea epruvetelor prin injecţie. STAS 9594 Încercări de scurtă durată (instantanee) Compresiune Forfecare Sfâşiere Incovoiere statică. În cazul materialelor care ating echilibrul higrometric după durate lungi.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR duratele de condiţionare diferă de la o încercare la alta şi sunt cuprinse în majoritatea cazurilor între 24 şi 96 de ore. ISO 8570. SR ISO 6602. ISO 12244* SR EN ISO 4599 NF T 51-120*. Epruvetele din semifabricate sau piese se obţin prin prelucrări mecanice ai căror parametri tehnologici sunt riguros prescrişi şi controlaţi astfel încât să se evite abaterile dimensionale şi prezenţa concentratorilor de tensiuni care pot apare mult mai uşor datorită durităţii scăzute a polimerilor şi au influenţă mult mai mare asupra comportării la rupere a acestora decât în cazul materialelor metalice. STAS 6765 STAS 9182 SR EN ISO 8067. SR ISO 868. STAS 6642 SR EN ISO 604. STAS 9046 ISO 2285*. a) Încercarea la tracţiune se realizează conform SR EN ISO 527 pe 242 . SR EN ISO 8256. STAS 9775 STAS 5801. obţinerea epruvetelor pentru încercările mecanice ale polimerilor poate fi diferită de cazul materialelor metalice deoarece polimerii se livrează şi sub formă de material granular sau în stare lichidă nu numai sub formă de semifabricate sau piese finite. cu condiţia ca la temperatura respectivă materialul să nu sufere transformări ireversibile. STAS 5871. În aceste situaţii. STAS 5874. Incovoiere prin şoc Duritate Fluaj Relaxare Tensofisurare într-un mediu dat Oboseală Temperatura de încovoiere sub sarcină Încercări Stabilitatea termică termomecanice Temeperatura de înmuiere Temperatura de fragilizare * Nu există standarde echivalente SR sau STAS Încercări de lungă durată De asemenea.1 Principalele încercări ale polimerilor Tipul încercării Denumirea încercării Tracţiune Standardele după care se execută SR EN ISO 527. prin presare sau prin turnare. STAS 6127 SR ISO 178. STAS 6175. ASTM D 671 SR ISO 75 STAS 6174 SR ISO 306 ISO 974. STAS 7310 SR EN ISO 2039. se admite condiţionarea accelerată la temperaturi de 50…95 oC şi umiditatea relativă 50 %. Câteva aspecte privind încercările uzuale şi caracteristicile determinate vor fi prezentate în continuare. STAS 8826 SR EN ISO 899. Tabelul 11.

curbe de tipul celei prezentate în figura 11. deoarece zona gâtuită se extinde pe aproape toată 243 Fig 11. Reducerea tensiunii pe porţiunea BC este aparentă. secţiunea reală fiind mult mai mică decât cea convenţională. c − epruveta tip 4. Maşina pe care se execută încercarea trebuie să fie capabilă să realizeze încărcarea cu viteze de 0. b − epruveta tip 2. 11. dar care nu prezintă o limită de curgere aparentă.12.13 b sunt caracteristice materialelor polimerice cu tenacitate bună.c pentru materiale termorigide.unde s-au figurat şi aspectele pe care le capătă epruveta pe parcursul încercării.12 a pentru materiale termoplaste cu alungire redusă. corespunzătoare porţiunii OA a curbei.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor epruvete plate de forma celor prezentate în figura 11. d – epruveta tip 5 . Curba caracteristică convenţională la tractiune CCCT se defineşte la fel ca în cazul materialelor metalice şi prezintă aspecte diferite în funcţie de tipul materialului (v. această comportare este specifică materialelor termoplaste încercate la temperatura ambiantă. cele din figura 11. conform SR EN ISO 527: a − epruveta tip 1.2…600 mm/min.12 b. 9).11. deoarece. Analizând CCCT din fig. începând de la solicitarea corespunzătoare puctului B.13 a. fig. cel mai frecvent întâlnindu-se curbe de tipul celor prezentate în figura 11. Epruvetele pentru încercarea la tracţiune a polimerilor. În continuare se produc deformaţii fără creşterea tensiunii (porţiunea CD a curbei). materialul prezintă elasticitate liniară (este valabilă legea lui Hooke).12 d pentru folii şi materiale termoplaste cu alungirea mare. să aibă cursa mare (până la 1000 mm) şi mijloace de măsurare a deplasărilor atât de mari.12 în funcţie de tipul materialului după cum urmează: cele din figura 11. pe epruvetă apare o gâtuire pronunţată.. iar pentru solicitările corespunzătoare porţiunii AB comportarea elastică devine neliniară.13 a se constată că pentru solicitări mici. iar cele din figura 11.

4).13 b şi este definită de 244 . 200 % sau 300 % în funcţie de standardul după care se execută încercarea). Prin încercarea la tracţiune a polimerilor se determină în mod uzual următoarele caracteristici: − modulul de elasticitate E (modulul lui Young) este panta porţiunii liniare a CCCT .13 a.5 %. La epuizarea capacităţii de deformare prin acest mecanism tensiunea începe să crească. − limita de curgere convenţională Rp se determină pentru materiale a căror curbă caracteristică este de tipul celei din figura 11. fenomenul se explică prin faptul că la aceste solicitări are loc descolăcirea. distingându-se limita de curgere aparentă superioară ReH (tensiunea corespunzătoare punctului B de pe CCCT) şi limita de curgere inferioară aparentă ReL (tensiunea corespunzătoare punctului C de pe CCCT). în cazul elastomerilor se determină modulul de elasticitate secant definit ca fiind panta dreptei ce uneşte originea cu un punct de pe CCCT care corespunde unei deformaţii totale date (uzual 100 %. deoarece continuarea deformării presupune mărirea distanţelor dintre monomerii lanţului (realizată cu consum de energie mai mare) până în momentul ruperii (porţiunea DE a curbei CCCT).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR lungimea calibrată a epruvetei (v. fig. deoarece porţiunea liniară a CCCT în cazul polimerilor este foarte redusă. CCCT tipice pentru polimeri: a – cu limită de curgere aparentă. scap 3. b – fără limită de curgere aparentă − limita de curgere aparentă se determină pentru materiale a căror CCCT este de tipul celei din figura 11. Fig 11. îndreptarea şi orientarea catenelor după direcţia de solicitare.13.la fel ca în cazul materialelor metalice (v.13 a). 11. modulul lui Young se determină conform SR EN ISO 527 ca pantă a dreptei care trece prin punctele de pe CCCT corespunzătoare deformaţiei totale de εt = 0. iar uneori chiar poate lipsi.25 % şi εt = 0.

− rezistenţa la rupere Rm este tensiunea corespunzătoare punctului E de pe CCCT. cu deosebirea că aria urmei se calculează pe baza adâncimii de pătrundere a penetratorului: F (11. − determinarea durităţii prin penetrare cu bilă – STAS 5871 se realizează folosind ca penetrator o bilă de oţel cu diametrul D = 5 mm. S0 unde Fr este forţa de tracţiune în momentul ruperii. ţinând seama de modul în care este definită Rm în cazul polimerilor şi de faptul că până la rupere materialul suferă deformaţii ce pot depăşi 1000 % această caracteristică nu poate fi utilizată la dimensionarea pieselor. 358 N. cu particularităţi impuse de valorile mai scăzute ale durităţii şi de comportarea vâscoelastică a polimerilor. forţa de apăsare Fm = 49 N.9) H= m πDh − determinarea durităţii prin metoda Rockwell este la fel ca la materialele metalice. iar S0 este secţiunea iniţială a epruvetei. În cazul materialelor polimerice reticulate sau cristalinizate.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor SR EN ISO 527 ca fiind tensiunea corespunzătoare unei deformaţii totale εt = x % convenţional alese.8) Rm = r . fenomenul de curgere plastică fiind practic inexistent. rezistenţa la rupere Rm.9. 138 N. adică: F (11. b) Încercările de duritate ale polimerilor se bazează pe aceleaşi principii ca şi în cazul determinării durităţii metalelor.13 b). cu menţiunea că se folosesc scările Rockwell R. şi alungirea după rupere Ar. E sau 245 . M.1…1 %. caz în care se determină ducând o paralelă la porţiunea liniară a CCCT prin punctul corespunzător deformaţiei remanente date (v. L. care au curba CCCT de tipul celei prezentat în figura 11. această caracteristică împreună cu limita de curgere sunt importante pentru stabilirea comportării pieselor din materiale polimerice deoarece arată care sunt deformaţiile maxime pe care le poate suferi materialul fără modificarea secţiunii (peste această solicitare apare gâtuirea). după care se măsoară adâncimea de pătrundere a penetratorului h. 11. fig. prin încercarea la tracţiune se pot determina numai modulul de elasticitate E. Cele mai utilizate metode sunt. − alungirea procentuală la limita de curgere Ac este deformaţia specifică totală corespunzătoare limitei de curgere aparente ReH. duritatea H (în N/mm2) se defineşte ca şi duritatea Brinell a materialelor metalice. 490 N sau 961 N fiind aplicată o durată τ = 30 s. − alungirea procentuală după rupere Ar se defineşte şi se determină la fel ca în cazul materialelor metalice. alte standarde definesc limita de curgere convenţională ca fiind tensiunea corespunzătoare unei deformaţii remanente de 0.

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

K, ce diferă prin diametrul D al pentratorului (de tip bilă de oţel) şi mărimea forţei suplimentare F1 (v. scap 3.10), forţa iniţială F0 fiind aceeaşi (98,1 N); în tabelul 11.2 se prezintă valorile diametrelor penetratoarelor şi valorile forţei totale de apăsare (ce se menţine o durată de 10 s); se precizează că dintre aceste scări, cele mai utilizate sunt scările R şi M.
Tabelul 11.2. Caracteristicile scărilor de duritate Rockwell conform STAS 8826 Caracteristici Diametrul bilei D, mm Forţa totală F0+F1, N (kgf) R 12,7 588,4 (60) Scara durităţii Rockwell L M E 6,35 6,35 3,175 588,4 981 981 (60) (100) (100) K 3,175 1471 (150)

− determinarea durităţii prin metoda Shore se bazează pe utilizarea unui penetrator tronconic sau conic, ce este apăsat de un resort calibrat pe suprafaţa probei şi măsurarea adâncimii lui de pătrundere; durimetrul Shore este un dispozitiv portativ astfel construit încât penetratorul (de forma şi dimensiunile prezentate în figura 11.14) acţionează prin presarea plăcii de bază a dispozitivului pe suprafaţa probei şi este prevăzut cu un aparat indicator gradat de la 0 la 100, 0 corespunzând situaţiei în care penetratorul ar pătrunde complet în material, iar 100 − situaţiei când nu ar pătrunde deloc în material (prin presare, faţa frontală a penetratorului ajunge în planul feţei frontale a plăcii de bază (v. fig. 11.14); duritatea Shore astfel definită este o mărime convenţională, ce poate fi utilizată numai ca un criteriu de recepţie a materialelor; datorită comportării vâscoelastice a polimerilor, standardul SR ISO 868 prevede determinarea fie a unei durităţi instantanee, caz în care citirea trebuie să se facă în cel mult 1 s de la apăsare, fie a unei durităţi ce corespunde unei durate de 15 s de la apăsare; duritatea determinată cu aparatele prevăzute cu penetratorul din figura 11.14 a se numeşte duritate Shore A şi se utilizează în cazul termoplastelor moi şi elastomerilor, iar duritatea determinată cu penetratorul prezentat în figura 11.14 b se numeşte duritate Shore D şi se utilizează în cazul materialelor polimerice dure;

Fig. 11.14. Penetratoarele durimetrelor Shore: a – penetrator Shore A; b – penetrator Shore D 246

Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor

− determinarea durităţii prin metoda Barcol − STAS 11333 se bazează pe acelaşi principiu ca şi metoda Shore, cu diferenţa că diametrul şi lungimea penetratorului sunt mai mici (D = 0,157 mm, H = 0,76 mm), astfel că unei unităţi de duritate Barcol îi corespunde o adâncime de pătrundere de 0,0076 mm; condiţiile privind starea suprafeţei probei (lipsa craterelor, impurităţilor, zgârieturilor) sunt din acest motiv mai severe în cazul metodei Barcol. O corespondenţă aproximativă între durităţile determinate prin metodele Rockwell şi Shore (metodele care au cea mai largă utilizare) este prezentată în figura 11.15.

Fig. 11.15. Comparaţie între scările de duritate definite prin diferite metode

c) Încercările la rupere prin şoc se aplică în special materialelor termoplaste dure, materialelor termorigide şi materialelor compozite (v. cap 12) şi se diferenţiază în principal după tipul solicitării (încovoiere sau tracţiune) şi dispozitivului utilizat pentru încercare. − metoda Charpy - STAS 5871, utilizează ciocanul pendul Charpy de tipul celui folosit şi la metale (v. fig. 3.18.), cu precizarea că energia maximă este de până la 50 J; epruveta uzuală este epruveta tip 1, cu forma şi dimensiunile prezentate în figura 11.16 a, dar se poate efectua şi pe epruveta cu crestătură dublă (fig. 11.16 b), caz în care lovitura se aplică pe faţa perpendiculară pe crestătură; caracteristica mecanică determinată este rezilienţa (v. scap. 3.7), exprimată în J/m2;
247

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

− metoda Izod – STAS 7310 constă din ruperea unei epruvete cu crestătură, încastrată la unul din capete, printr-o lovitură aplicată cu un ciocan pendul la capătul liber, fie pe faţa cu crestătură, după schema prezentată în figura 11.17 a (încercare normală), fie pe faţa opusă crestăturii (încercare cu crestătura inversată); epruveta uzuală este epruveta de tip 1 utilizată la metoda Charpy (v. fig. 11.16), fiind acceptate numai două tipuri de crestături: cu r = 0,25 mm sau cu r =1 mm, ce se practică pe lăţimea b a epruvetei; caracteristica mecanică determinată este rezistenţa la şoc Izod , definită la fel ca rezilienţa în cazul metodei Charpy şi exprimată tot în J/m2;

− metoda Dynstat – STAS 6175 are la bază aceeaşi schemă de încercare ca metoda Izod, cu diferenţa că epruvetele utilizate au dimensiuni mult mai mici (Lxbxh = 15x10x3 mm), iar energia maximă de lovire este de până la 2 J; d) Încercările la fluaj ale polimerilor constau din solicitarea pe durate îndelungate cu sarcini constante în condiţii de temperatură şi umiditate controlate; aceste încercări sunt mai frecvente în cazul polimerilor decât în cazul materialelor metalice deoarece fluajul are loc la temperaturi apropiate de temperatura ambiantă, astfel că şi încercările se efectuează de cele mai multe ori în condiţii de atmosferă standard normală 23/50; solicitările pot fi la tracţiune, (STAS 9046) sau la încovoiere (SR ISO 6602), rezultatele fiind prezentate sub forma curbelor de fluaj ε = f(τ), (timpul la scară logaritmică) pentru diferite valori ale tensiunilor (v. fig. 11.18); cu ajutorul curbelor de fluaj se pot determina, folosind metodele sugerate în figura 11.18, următoarele dependenţe:
248

Fig. 11. 16. Epruvetele pentru încercările la încovoiere prin şoc ale polimerilor; a − normală; b – cu crestătură dublă

Fig 11.17 Schemele încercării la încovoiere prin şoc Izod; a – normală; b – cu crestătura inversată

Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor

− curbele izocronice tensiune – deformaţie, care permit stabilirea deformaţiei după o anumită durată de expunere la o solicitare dată; − curbele izometrice tensiune – timp, care permit stabilirea timpului după care deformaţia atinge o anumită valoare la o solicitare dată; − curbele modulului de fluaj Ef(τ), care, pentru o tensiune σ constantă, se determină cu relaţia: (11.10) E f (τ ) = σ , ε (τ ) în care ε(τ) este valoare deformaţiei epruvetei solicitate cu tensiunea σ, după o durată τ de solicitare.

Fig. 11.18. Curbele de fluaj ε = f(τ) şi curbele derivate din acestea: a – curbe de fluaj; b – curba izometrică; c – curba izocronică; d – curba modulului de fluaj

Criteriile după care se apreciază scoaterea din uz a pieselor din materiale polimerice depind de tipul materalului şi de rolul funcţional al piesei. Aceste criterii pot fi: − ruperea, în cazul materialelor fragile; − creşterea pronunţată a deformaţiilor (fluajul accelerat);
249

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

− atingerea unei deformaţii critice (a cărei valoare este uzual sub 1%); − apariţia unor microfisuri sau modifcarea culorii (albirea suprafeţei). Duratele încercărilor de laborator sunt rareori apropiate de cele reale deoarece duratele de serviciu în unele cazuri depăşesc 50 de ani (de exemplu reţelele de conducte). În aceste situaţii se aplică metode speciale de extrapolare a rezultatelor obţinute prin încercări la durate mai mici (de obicei 6 luni sau 1 an).

11.5. Principalele tipuri de materiale polimerice
11.5.1. Aditivii materialelor polimerice
În practică se utilizează materiale pe bază de polimeri care conţin şi alte substanţe introduse în scopul îmbunătăţirii anumitor proprietăţi şi/sau al reducerii costului; materialele care au la bază polimeri termoplastici sau polimeri termorigizi sunt cunoscute sub denumirea generică de materiale ( mase) plastice. Principalele tipuri de substanţe introduse în polimerii de bază sunt următoarele: − plastifianţii, care micşorează interacţiunea dintre catene, astfel că segmentele de lanţuri moleculare devin mai mobile şi comportarea vâscoelastică se îmbunătăţeşte; − agenţii de reticulare, care crează punţi de legătură între catene şi astfel se îmbunătăţesc proprietăţile de elasticitate şi de rezistenţă; pornind de la acelaşi polimer în funcţie de gradul de reticulare se pot modifica proprietăţile în limite foarte largi; − materialele de umplutură, care nu reacţionează de obicei cu polimerul de bază, ci se distribuie uniform prin amestecare mecanică în masa de bază şi contribuie astfel la creşterea rezistenţei mecanice; se utilizează în mod curent ca materiale de umplutură talcul, praful de cretă, caolinul, rumeguşul de lemn, fibre textile sau celulozice etc.; negrul de fum (particule sferice de carbon cu structură hexagonală) utilizat şi el ca material de umplutură are şi rol activ înfluenţând gradul de reticulare; − coloranţii, care introduşi în materialele polimerice le colorează în masă prin amestecare mecanică. Pe lângă aceste categorii de substanţe care nu lipsesc din nici un material plastic, se mai introduc în funcţie de scop şi alte categorii de substanţe cum ar fi: antistaticele, pentru reducerea electrizării prin frecare, ignifuganţii, pentru reducerea inflamabilităţii, lubrifianţii, pentru uşurarea prelucrării, fungicidele, pentru creşterea rezistenţei la atacul ciupercilor, antioxidanţii, pentru creşterea
250

Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor

rezistenţei la îmbătrânire a materialelor polimerice etc. Pe baza celor arătate se poate explica diversitatea extrem de mare a maselor plastice utilizate în prezent de societatea omenească. O încercare de grupare a celor mai utilizate tipuri după criteriul costului şi al proprietăţilor este prezentată în figura 11.19, în care pentru costul relativ s-a luat ca bază (Cr = 1) costul polietilenei, unul dintre cei mai utilizaţi polimeri.

Fig. 11.19. Principalele categorii de mase plastice

11.5.2. Materialele termoplaste
În această categorie sunt incluse materialele plastice la care polimerul de bază este un termoplast; principalele termoplaste şi caracteristicile lor mai importante sunt prezentate în tabelul 11.3. După structura lanţului molecular, termoplastele pot fi grupate în două categorii: − polimeri la care linia principală a lanţului molecular este formată numai din atomi de carbon, atomii diferiţi sau radicalii ataşându-se prin legături laterale; din această categorie fac parte: poliolefinele (PE, PP), polimerii vinilici (PVC, PS), polimerii acrilici (PAN, PMMA) şi fluoroplastele (PTFE); − polimeri care au în componenţa liniei principale a lanţului şi alţi atomi (de obicei N, O, Si) sau cicluri benzenice; din această categorie fac parte poliesterii (PET, PBT), poliamidele (PA), policarbonaţii (PC), acetalii (POM) etc.
251

Tabelul 11.3. Principalele caracteristici ale unor materiale termoplaste Denumirea materialului Polietilenă de joasă densitate Polietilenă de mare densitate Polipropilenă Polistiren Policlorură de vinil rigid Policlorură de vinil plastifiat Polimetacrilat de metil (plexiglas) Policarbonat Poliamida 66 (Nylon 66) Polioximetilena (acetal) Polietilen teraftalat (răşină poliesterică) Politetrafluor etilena (teflon) Poliacrilonitril (răşină acrilică) Acrilonitril/butadien /stiren Acetat de celuloză (celuloid) Simbol PE−LD PE−HD PP PS ρ, kg/m3 910…940 950…965 900…910 E, N/mm2 120…500 420…1400 500…1900 R m, N/mm2 5…16 Ar, % 200…600 Tv, o C −75 −75 −10 85…100 Tc, o C 115 130 170 Observaţii cristalinizată 40…55 % elastic, rezistentă cristalinizată. 60…80 % elastic rezistentă cristalinizată. 60…70 % mai rigidă decât PE amorf; dur şi fragil amorf; rigid, sensibil la zgârieturi compus vinilic amorf; flexibil, elastic amorf; rigid dur şi rezistent la zgârieturi amorf; rigid şi rezistent la şoc cristalinizată < 60 %; dură, rezistentă şi rigidă cristalinizată < 75 %; rigidă, elastică, rezistentă amorfă sau cristalinizată 30…40%; stabil dimensional cristalinizat < 70 %; coeficient de frecare redus compus acrilic; se trage uşor în fibre amestec de butadien-stiren (elastomer) şi stiren-acrilonitril (termoplast) modificaţie chimică a celulozei (polimer natural)

20…40 700…1300 30…50 200…1000 5…75 10…50 200…500 4…10 80…120 40…60 35…75

1040…1100 2800…3500 20…50

PVC dur 1360...1400 1500…3500 40…60 PVC−P 1150...1250 moale PC PA 66 POM PET PTFE PAN ABS CA − 10…30

125 175… 75…105 212 −40 150 225 230 250 170 255 330 320 − −

PMMA 1180…1220 2700…3500 60…80 1150...1250 2350...2450 1120...1180 900…2800 50…70 50…80

90…105 150 55 −50 73

1370...1430 3000…3500 60…70

1320…1390 2000…2500 40…60 100…2300 2100…2250 350…800 20…40

250…500 85...125 3…5 10…140 5…100 107 125 120

1100...1200 3500…4000 50…60 1040…1700 900…2800 1250...1350 800…2400 20…60 25…50

ceea ce face ca piesele realizate să fie rezistente la şocuri. tabelul 11. ale unor termoplaste.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Comportarea termoplastelor deasupra temperaturii Tv depinde de starea structurală a acestora. PC) se comportă vâscoelastic imediat deasupra lui Tv.3) Excepţie 253 . PP. termoplastele cu cristalinitate parţială (PE. PA) au proprietăţi de rezistenţă – elasticitate care le permit menţinerea formei până la temperatura Tc (v. 11. peste această temperatură masa cristalină trece în stare amorfă şi materialul curge plastic (stare vâscoasă).6). iar la o încălzire mai mare curg plastic. 11. Fig. PS.20 se prezintă simplificat domeniile de stare. Domeniile de stare ale unor materiale termoplaste Termoplastele se utilizează ca materiale structurale în tehnică datorită caracteristicilor mecanice de rezistenţă relativ bune şi caracteristicilor de tenacitate care în unele cazuri sunt foarte bune. În figura 11. la extinderea utilizării lor. termoplastele amorfe ( PVC. vâscozitatea scade pe măsură ce creşte temperatura atingând la un moment dat valorile corespunzătoare lichidelor. în funcţie de temperatură. Proprietatea lor de a putea suferi reîncălziri în domeniul de curgere de un număr nelimitat de ori în vederea prelucrării contribuie. de asemenea.20. fig. Principalele dezavantaje sunt legate de temperaturile relativ scăzute până la care pot fi utilizate (v.

tabelul 11. higroscopice şi nerezistente la apă 35…55 5.2…7. 11. fragile. astfel că după prelucrare materialul capătă proprietăţi de rezistenţă şi duritate ce se menţin la o reîncălzire ulterioară până la temperatura de descompunere. utilizate pentru piese presate sau turnate. culoare deschisă. * proprietăţi asemănătoare cu ale UF.13).% kN/mm2 r Caracterizare 1550 1700 1250 Răşini epoxidice (EP) 1200 * dure.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fac fluoroplastele (teflonul). fragile. N/mm2 E. ca matrice pentru materiale compozite * dure. deoarece proprietăţile lor de curgere sunt slabe.25 fierbinte.4. se prelucrează prin metodele metalurgiei pulberilor (v. Principalele tipuri de materiale polimerizate termorigide şi câteva caracteristici ale lor sunt prezentate în tabelul 11. cu catene ramificate. cap. piese cu solicitări moderate şi supuse la şocuri.5…7.2…8.5 − dimensional. kg/m3 1250 R m. adezivi. A.3. au stabilitate pe un interval mare de temperaturi (v.4. utilizate ca materialele de acoperire * dure şi fragile până la elastice în 40…90 6. în timpul fabricării obiectelor se produce reticularea spaţială prin intermediul legăturilor principale ale lanţurilor moleculare prin activare termică sau prin activare chimică (introducerea unui agent de întărire). Starea iniţială a acestor polimeri obţinuţi prin policondensare este de polimerizare incompletă. stabile 50…70 6.aldehidice Melamine (MF) − răşini melamin-formaldehidice Răşini poliesterice nesaturate (UP) ρ.5.0 1.3). care.75 laminare. materiale electroizolante etc. Tabelul 11. utilizate ca răşini de turnare. utilizate ca răşini pentru presare şi 35…70 7…10 0. Termoplastele se utilizează în tehnică pentru conducte. Principalele caracteristici ale unor polimeri termorigizi Polimerul Fenoplaste ( PF) − răşini fenol − formaldehidice (bachelitice) Aminoplaste (UF) răşini ureo. adezivi. dar mai puţin sensibile la 35…65 6…7 − zgâriere. utilizate ca răşini de presare * dure şi fragile până la elastice. rezistente la şoc. culoare închisă. forme de turnare etc. matrice pentru compozite 254 .3 3 funcţie de gradul de reticulare. angrenaje. datorită structurii lanţului (atomii de H din lanţul polietilenei sunt înlocuiţi de atomi de F). lagăre. Materialele termorigide Proprietăţile caracteristice maselor plastice termorigide (numite şi duroplaste) sunt date de structura reticulară a polimerului de bază care intră în compoziţia lor.

răşinile destinate acestui scop pot fi cu întărire la cald (răşini aminoplaste termoreactive) şi răşini cu întărire la rece. Proprietatea de termorigiditate este esenţială în utilizarea răşinilor din această categorie ca lianţi pentru amestecurile de formare din care se realizează formele pentru turnarea pieselor din materiale metalice. În tabelul 11.). în timpul proceselor tehnologice de fabricare a produselor. caz în care se folosesc răşini fluide (lichid vâscos) obţinute prin policondensarea ureei cu formaldehidă şi alcool furfurulic (răşini furanice). 255 . pulberea de silice (SiO2). ce constă din ruperea unor legături duble din linia principală a lanţului şi realizarea unor legături între lanţurile macromoleculare prin punţi constituite din atomi sau grupuri de atomi ai agenţilor de reticulare (în mod uzual sulf. obţinându-se un material dur şi fragil cunoscut sub numele comercial de ebonită.5 se prezintă elastomerii utilizati mai frecvent şi câteva din caracteristicile acestora.8).Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor În tabelul 11. 11. Aditivii cei mai importanţi introduşi împreună cu materialele de umplere în cazul elastomerilor sunt antioxidanţii. Reticularea slabă a elastomerilor (aşa numita vulcanizare) este un proces activat termic (ti = 120…150 oC). pentru cauciucurile uzuale se adaugă 4…5 % sulf. reticularea este completă. Materialele de umplere (negrul de fum. cauciuc nitrilic. talcul şi praful de cretă etc. împreună cu alţi aditivi.21 se prezintă reacţia de vulcanizare cu sulf a cauciucului natural. ceea ce are ca efect scăderea elasticităţii şi fragilizarea materialului. deoarece oxigenul şi ozonul acţionează în timp la fel ca agenţi de reticulare. gama întrebuinţărilor fiind mult mai extinsă.4.5. fapt ce se datorează în special caracteristicilor de rezistenţă mecanică ale acestor materiale. a căror întărire se realizează prin adăugarea unui agent de reticulare .1 şi fig. 11.) au rolul de a îmbunătăţi rezistenţa mecanică şi de a ieftini produsele. peroxizi sau amine). 11. introduşi în masa elastomerului. Elasticitatea lor asemănătoare cauciucului natural (poliizopren) a făcut ca denumirea de “cauciuc” să devină generică şi să fie alăturată denumirii elastomerului de bază (de exemplu. În figura 11. Materialele elastomerice (cauciucurile) Sunt substanţe macromoleculare a căror capacitate de deformare elastică se bazează pe structura constituită din lanţuri moleculare lungi. iar dacă se introduce 45 % sulf.4. ceea ce provoacă desfacerea a cca 10…30 % din legăturile duble şi legarea lanţurilor prin punţi de sulf. gradul de reticulare şi implicit caracteristicile de rezistenţă şi elasticitate sunt dependente de cantitatea de sulf.4 sunt indicate numai câteva utilizări specifice ale unor răşini termorigide. cauciuc acrilic. încolăcite şi slab reticulate aşa cum a fost arătat anterior (v.scap. cauciuc butilic etc.

% 100…600 100…500 100…800 100…400 100…500 100…500 100…200 100…800 100…400 Temperaturi de exploatare c i t max . din care rezultă că particularităţi deosebite din punct de vedere al temperaturilor de serviciu prezintă siliconii.22 b) sau reticulaţi (v. a cărui structură este prezentată în figura 11. numite generic polisiloxani. După tipul lanţului macromolecular elastomerii se împart în patru grupe: − grupa R cuprinde polimerii cu lanţ nesaturat ale căror proprietăţi se modifică prin reticulare. fig.22 a. 11. care pot fi liniari (v.5. − grupa M cuprinde polimerii cu lanţ saturat. − grupa U cuprinde poliuretanii. i t max − temperatura maximă de serviciu la expunere inermitentă. Schema procesului de vulcanizare a cauciucului natural cu sulf Tabelul 11. N/mm2 4…25 4…25 4…15 4…18 4…20 4…12 7…15 15…30 3…10 Ar. obţinându-se diferite tipuri de materiale polimerice. valenţele libere ale lanţului siloxanic pot fi completate cu radicali organici.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. Acestea sunt materiale polimerice la care linia principală a lanţului molecular este lanţul siloxanic.21. 11. oC t max . oC −30…−60 −20…−50 −10…−40 −10…−50 −20…−50 −20…−40 −20…−40 0…−20 −50…−80 R 60 70 80 70 70 80 175 60 200 100 100 140 130 130 150 250 80 275 M U Q c t max − temperatura maximă de serviciu la expunere continuă. 11. 256 . Exemple de elastomeri din fiecare grupă sunt date în tabelul 11. Caracteristicile principale ale unor elastomeri Elastomerul Cauciuc natural (NR) Butadien – stiren (SBR) Cauciuc butilic (IIR) Cauciuc nitrilic (NBR) Cloropren (CR) Polietilenă clorosulfonată (CSM) Elastomeri polifluorurati (FPM) Cauciuc poliuretanic (EU) Cauciuc siliconic (Q) Grupa R m.22 c).5. oC tmin. − grupa Q cuprinde cauciucurile siliconice. fig.

din acelaşi motiv îşi menţin proprietăţile de elasticitate într-un interval mare de temperaturi. 11. 249 257 dendrimer. 239 copolimer. 236 curbe izocronice. Structura chimică a siliconilor: a – lanţul siloxanic. 242 funcţionalitate. nu dezvoltă gaze toxice prin ardere şi aderă la suprafeţele metalice. 254 fibrilă. elastomeri (cauciuc siliconic). b – polisiloxan cu molecule liniare. 241 configuraţie. pot fi utilizate şi la temperaturi de 800 oC). În funcţie de tipul radicalilor ataşaţi lanţului siloxanic. 235 formare epruvete. 249 curbe izometrice. la realizarea echipamentelor pentru zonele arctice etc. 246 elastomeri. 234 curba modulului de fluaj. 229 lanţ siloxanic. 233 atmosferă standard. fiind utilizate în industria aerospaţială. 235 cristalite. c − polisiloxan reticulat Materialele pe bază de siliconi fac parte din categoria materialelor plastice de înaltă performanţă (v. 231 duritate Barcol. lacuri sau uleiuri siliconice. 233 disproporţionare.22. 233 lanţ molecular (catenă). 233 izotactic. sunt neinflamabile. 255 . 234 grad de polimerizare. pentru durate scurte.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Fig. 254 antioxidant. 250 antistatic. fig. de gradul de polimerizare şi de gradul de reticulare. 241 condiţionarea epruvetelor. 250 alungire la limita de curgere. 245 aminoplaste. geluri. 231 grad de cristalinitate. 233 conformaţie. 233 constantă de relaxare. 250 material elastomeric (cauciuc). Cuvinte cheie agent de reticulare. 247 duritate Shore. 237 fenoplaste. 250 atactic. deoarece îmbină proprietăţile de elasticitate ale materialelor organice cu stabilitatea termică şi chimică a materialelor anorganice (de exemplu. bloc. nehigroscopice. 11. 249 curbă termo-mecanică. 230 material de umplutură. siliconii se pot prezenta sub formă de materiale rigide.19). 235. 233 statistic. 256 masă moleculară. 230 homopolimer. grefat.

a. Massachusetts. Constantinescu D. New Jersey.. 239 vulcanizare.. OIDCM.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR melamine. Studiul si ingineria materialelor. 254 răşini poliesterice. Lugsheider E. Sixt Edition. 237 tranziţie sticloasă (vitroasă). 229 polimer. 236 vâscoelasticitate. 255 Bibliografie 1. 233 sferulită. Mitelea I. s. Introduction to Materials Science for Engineers. Manualul inginerului. Addison-Wesley Reading. 248 segment de lanţ molecular. Macmillan Publishing Company. O. 232 reacţie în trepte. Bucuresti. 254 monomer. 237 termorigide (duroplaste). 248 rezistenţă Izod la şoc. OIDCM. Techinques de l’Ingenieur. 250 poliadiţie. Van Vlack L. * * * Culegere de standarde române comentate CSCM – Mp5. Editura Didactică şi Pedagogică. partea a doua. * * * Hütte. Zecheru Gh. Terminologie şi metode de analiză şi încercări. Inc. 232 policondensare. 247 rezistenţă Dynstat la şoc.. 232 polidispersie. 1999 3. Timişoara 1999 4. 229 plastifiant. AM 3510. 232 relaxarea tensiunilor. 1988 6. Editura Tehnică. 236 termoplaste. 241 rezilienţa. * * * Culegere de standarde române comentate CSCM – Mp4. Krawczak P. 235 silicon. 1989 8. Materiale plastice. 1998 11. 231 răşini epoxidice. IPG Ploiesti. 254 reacţie în lanţ. Shackelford J. Bucureşti. Smith Ch.. Printice Hall. Tillmann W. 230 polidispersitate. 233 structură amorfă. Materiale termoplastice şi materiale termorigide. 1986 7. 234 temperatură de curgere. Elements of Materials Science and Engineering. şi Ciocea N. Bucuresti. Saban R. Paris. 235 polimerizare. 1998 258 . 1995 10. 256 sindiotactic. H. Essais mecaniques des plastiques.S.. Editura Sudura. 229 polimer reticulat. New York. Materiale plastice. Stiinţa materialelor în construcţia de maşini. Stiinţa materialelor. 1995 5. Editura Didactică şi Pedagogică. Tehnologia materialelor. Vasilescu D. The Science of Engineering Materials. 1985 9. 1983 2. Fundamente. 233 steroizomer. Bucureşti. 231 polietilenă.. Bucureşti.

Care dintre afirmaţiile următoare despre reacţia de polimerizare sunt advărate: a) este o reacţie în trepete care necesită activare energetică la fiecare secvenţă. c)după dispunerea monomerilor pot fi copolimeri statistici. c) este o reacţie în trepte care decurge fără eliminarea unei substanţe cu molecula mică. Prin ce se caracterizează reacţia de poliadiţie: a) este procesul prin care două molecule organice identice reacţionează pentru formarea unei molecule complexe. b) sunt rezultatul unirii în lanţul macromolecular a unor monomeri diferiţi. b) este o reacţie în lanţ ce se iniţiază în prezenţa unei substanţe introduse special în acest scop. Prin ce se caracterizează reacţia de policondensare: a) este procesul prin care două molecule organice diferite reacţionează pentru formarea unei molecule complexe. d) în timpul procesului de creştere a catenelor ambele capete ale lanţului sunt libere? T.2. d) după 259 . c) prin răcirea bruscă a amestecului de reacţie.11. d) polimerii care se formează prin poliadiţie au de obicei în lanţurile principale şi alţi atomi decât carbonul? T11.5. Care dintre afirmaţiile următoare despre copolimeri sunt adevărate: a) sunt rezultatul unirii unor monomeri de acelaşi tip. c) numărul de monomeri din lanţul macromolecular reprezintă gradul de polidispersie moleculară. c) polimerii obţinuţi prin policondensare au compoziţie chimică diferită de a monomerilor din care provin. b) prin unirea capetelor libere a două catene.1.11. Care dintre următoarele afirmaţii despre polimeri sunt adevărate: a) sunt substanţe organice micromoleculare care conţin mai multe componente. b) este o reacţie în lanţ la fel ca polimerizarea. Cum se realizează întreruperea reacţiei de polimerizare: a) prin introducerea unui radical care reacţionează cu monomerii liberi şi consumă energia necesară continuării reacţiei de polimerizare. c) prin polimerizare se obţin substanţe a căror compoziţie chimică diferă de a monomerilor din care provin. b) sunt compuşi chimici (în marea majoritate a cazurilor organici) cu molecule de dimensiuni mari. d) prin transferul de la un lanţ la altul a unui unui atom de H care reface legătura dublă C = C a monomerului? T.11.4. b) este procesul prin care două molecule organice identice reacţionează pentru formarea unei molecule complexe.6.3.11.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Teste de autoevaluare T.11. d) creşterea lanţului macromolecular se realizează prin formarea de noi legături în urma reacţiilor de condensare (reacţie în trepte)? T. copolimeri grefaţi şi copolimeri bloc. d) numărul de unităţi structurale din lanţul macromolecular reprezintă gradul de polimerizare? T.

9.10. complet amorfă sau parţial cristalină. c) îşi menţin proprietăţile înalt elastice până aproape de descompunere. d) la distribuţia monomerilor diferiţi în cadrul lanţului macromolecular? T. c) la poziţia relativă a doi monomeri vecini realizată prin rotirea în jurul legăturii simple dintre atomii de carbon. La ce se referă noţiunea de configuraţie în cazul structurii polimerilor: a) la relaţia de ordine a unităţilor structurale în cadrul lanţului macromolecular dată de legăturile chimice.7.11. c)desfăşurarea şi decuplarea 260 .11. c) polimeri liniari. Care dintre afirmaţiile următoare despre termoplaste sunt adevărate: a) sunt substanţe macromoleculare cu structura liniară sau ramificată.8. polimeri atactici şi polimeri sindiotactici. d) pot fi încălzite în vederea prelucrării de un număr nelimitat de ori ? T. La ce se referă noţiunea de conformaţie în cazul structurii polimerilor: a) la relaţia de ordine a unităţilor structurale în cadrul lanţului macromolecular. polimeri statistici şi polimeri grefaţi.11. Care dintre mecanismele prin care se produce deformarea polimerilor sunt caracteristice termoplastelor şi elastomerilor: a) îndreptarea. d) la zonele cu structură complexă ce ce rezultă prin prin unirea mai multor fibrile în jurul unui nucleu? T. c) la forma cristalitelor rezultate prin presare. b) sunt substanţe macromoleculare cu grad mare de reticulare. b) la forma pe care o capătă lanţurile macromoleculare.11. polimeri reticulaţi şi polimeri cristalini? T. b) pot fi încălzite în vederea prelucrării o singură dată. b) are loc înmuierea prin reducerea pronunţată a vâscozităţii. d) se durifică pe măsură ce creşte temperatura prin creşterea gradului de reticulare? T. catenelor. d) la numărul şi radicalilor liberi din unitatea structurală? T. b) la forma moleculelor monomerilor din componenţa catenelor.11.12. c) se prelucrează într-o stare de polimerizare incompletă. copolimeri atactici sau copolimeri isotactici? T. b) la ordonarea pe anumite zone prin alinierea unor segmente de lanţ. Cum se comportă elastomerii la încălzire: a) odată cu creşterea temperaturii deformarea elastică se produce la solicitări mai mici. c) se utilizează numai în stare vitroasă.11. La ce se referă noţiunea de sferulită în cazul structurii polimerilor: a) la formaţiunile structurale constituite prin încolăcirea unui lanţ molecular. Care sunt tipurile de polimeri după modul de dispunere a grupelor laterale faţă de lanţul principal: a) polimeri isotactici.14.11. b) ruperea legăturilor intermoleculare. la o reîncălzire ulterioară nu se mai atinge starea vâscoasă? T.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR dispunerea monomerilor pot fi: steroizomeri. c) la gradul de ramificare a catenelor.11.13. b) polimeri isotactici.11. Care dintre afirmaţiile următoare despre termorigide sunt adevărate: a) sunt substanţe macromoleculare cu structura ramificată.

b) modificarea distanţelor dintre monomeri.11. Care dintre mecanismele prin care se produce deformarea polimerilor sunt caracteristice termorigidelor: a) alunecarea relativă a catenelor.11. b) reprezintă capacitatea polimerilor de a căpăta deformaţii elastice variabile în timp sub acţiunea solicitărilor constante. d) materialul cu comportare vâscoelastică se deformează la solicitare constantă până la rupere? T. c) materialul cu comportare vâscoelastică se deformează la solicitare constantă până la atingerea unei stări staţionare. c) în cazul menţinerii constante a temperaturii şi a forţelor exterioare.17. c) alungirea procentuală la rupere Ar.20. b) se măsoară diametrul urmei lăsate de penetrator pe suprafaţa probei şi se calculează duritatea ca raport dintre forţa de apăsare şi aria urmei. Care dintre afirmaţiile următoare despre metoda Shore de determinare a durităţii polimerilor sunt adevărate: a) metoda se bazează pe utilizarea unui penetrator tronconic sau conic ce este apăsat de un resort calibrat pe suprafaţa probei.11.22. d) ruperea legăturilor intermoleculare? T. d) în cazul creşterii temperaturii şi menţinerii constante a forţelor exterioare? T. c) la temperaturi t < ta. d) alunecarea relativă a catenelor? T. c) la polimerii nereticulaţi. d) la temperaturi Tv < T >Tc? T.18. În ce condiţii are loc relaxarea tensiunilor în cazul polimerilor: a) în cazul solicitărilor la care deformaţiile şi temperatura se menţin constante.11.18.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor catenelor. În ce domeniu de temperaturi variază puternic modulul de elasticitate E: a) la temperaturi T < Tv. b) la polimerii puternic reticulaţi. c) la menţinerea epruvetelor într-o atmosferă standard o durată suficientă pentru atingerea echilibrului termic şi higrometric? T. c) decuplarea catenelor. d) limita de curgere aparentă Re? T.11.15. Care sunt caracteristicile mecanice determinate prin încercarea la tracţiune ce prezintă importanţă pentru proiectarea pieselor din materiale polimerice: a) rezistenţa la tracţiune Rm. b) la temperaturi T > Tc. La care tip de polimeri se înregistrează variaţia cea mai mare a modulului de elasticitate E cu temperatura: a) la polimerii cu grad mare de cristalinitate. La ce se referă noţiunea de condiţionare a epruvetelor pentru încercări mecanice: a) la prelucrarea mecanică în condiţii care să asigure o anumită precizie şi rugozitate a suprafeţelor.19. b) alungirea procentuală la curgere Ac. d) la polimerii cu structură complet amorfă? T. b) în cazul solicitărilor la temperatură variabilă.11. b) la realizarea epruvetelor prin presare în condiţii standardizate.11. c) se măsoară adâncimea de pătrundere iar scala de duritate Shore are 100 261 . Care dintre afirmaţiile următoare despre vâscoelasticitate sunt adevărate: a) este capacitatea polimerilor de a-şi menţine deformaţia elastică la reducerea vâscozităţii.16.21.

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR de unităţi. NR. c) caracteristica mecanică determinată este rezistenţa Izod la şoc. MF. d) PTFE. PAN. PC. UP.11. c) răşinile alchidice.28. UF. PMMA.25. UF.11. PTFE.27. c) EU. b) UP.23. IIR. b) PP. d) polistirenul? T. IIR. Care dintre afirmaţiile următoare despre metoda Izod de încercare la încovoiere prin şoc sunt adevărate. PC. PP. b) poliamidele. PET.11.? T. PP. Q? 262 . CSM. PVC−P. b) încercările se efectuează numai prin solicitarea la tracţiune la temperaturi ridicate. b)fenoplastele. c)policarbonaţii. MF. ABS. definită la fel ca rezilienţa în cazul metodei Charpy şi exprimată în J/m2? T. PF. ABS. c) PE-LD.24. epruvetele fiind diferite. PP.11.30. d) UP.11. CR. În care dintre enumerările următoare materialele elastomerice sunt în ordinea crescătoare a temperaturii maxime de serviciu la expunere continuă: a) CR. EP. MF? T.11. PTFE. ABS. c) POM.11. În care dintre enumerările următoare materialele plastice termorigide sunt în ordinea descrescătoare a rezistenţei la rupere Rm: a) UF. d) duritatea Shore este o mărime convenţională ce poate fi utilizată numai ca un criteriu de recepţie a materialelor? T. b) constă din ruperea unei epruvete cu crestătură încastrată la unul din capete printr-o lovitură cu un ciocan pendul aplicată la capătul liber fie pe faţa cu crestătură fie pe faţa opusă crestăturii. PET. c) PE−HD. b)poliuretanii liniari. În care dintre enumerările următoare materialele termoplaste sunt în ordinea crescătoare temperaturii de vitrifiere: a) PE−HD. PVC−P. PET. ABS. EP. În care dintre enumerările următoare polimerii sunt în ordinea crescătoare a modulului de elasticitate (valoarea medie a intervalului de variaţie): a) PE-LD. ABS. b) NR. PP? T. PE-LD. PVC−P. PAN.29. CR. Care dintre afirmaţiile următoare despre încercările la fluaj ale polimerilor sunt adevărate: a) încercările sunt mai frecvente în cazul polimerilor decât în cazul materialelor metalice.26. MF. PTFE. PAN. PET. FPM. d) caracteristica mecanică determinată este rezistenţa Izod la şoc. c) aminoplastele. valoarea 0 corespunâznd pătrunderii totale a penetratorului. PAN. b) PE−HD.11. d) încercările se efectuează de cele mai multe ori în condiţii de atmosferă standard normală 23/50? T. PET. definită ca fiind energia absorbită prin ruperea epruvetei şi exprimată în J. PE-LD. d) siliconii? T. PC. d) EU. NBR. Care dintre următoarele mase plastice aparţin termorigidelor: a) fenoplastele. ABS . Care dintre următoarele mase plastice aparţin termoplastelor: a) polietilena. PA66. d) siliconii? T. UF. PET. UP. c) încercările se efectuează prin solicitarea la tracţiune sau la încovoiere. Q. Care dintre următoarele mase plastice aparţin termoplastelor: a) răşinile acrilice. MF.11. a) se utilizează aceeaşi schemă de solicitare ca la încercarea Charpy. d) UP.31.EP. PP. CSM. FPM. PET.

30000] 2400 25000 600·105 150·1010 (30000 . se calculează mai întâi masa moleculară medie Mi pentru fiecare interval.1).375·1010 (40000 .Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Aplicaţii A.1): M C 2 H 4 = 2·12.2 Intervalul maselor moleculare.1).1.3). produsele NiMi şi N i M i2 şi se completează coloanele corespunzătoare din tabelul 11. 20000] (20000 .2. calculând mai întâi masa monomerului etilenă (C2H4) cu datele din tabelul 1.2) şi (11. 40000] 700 35000 245·105 85.825·1010 1600 15000 240·105 36·1010 (10000 .06 g/mol . 5180 .11. Determinările experimentale de masă moleculară asupra unei probe de polimer au condus la datele prezentate în coloanele 1 şi 2 ale tabelului 11. aplicând relaţia (10. 50000] Rezolvare Pentru calculul celor două mărimi prin care se poate caracteriza masa moleculară medie a polimerului se utilizează relaţiile (11.01 + 4·1.6.11. 28. Datele iniţiale şi rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A. utilizând aceste date. Mm = ≅ 25208 g/mol şi M n = 12020 ⋅ 10 4 263 303 ⋅ 1010 12020 ⋅ 10 4 ≅ 23205 g/mol. 10000] 330 5000 495·104 0.75·1010 150 45000 675·104 30. să se calculeze masa moleculară medie în funcţie de fracţia masică ( M m ) şi masa moleculară medie în funcţie de fracţia numerică ( M n ). g/mol Numărul de lanţuri Ni Masa moleculară medie pe interval Mi. cap. Să se calculeze gradul de polimerizare a unui lot de polietilenă de mare densitate PE−HD pentru care s-a determinat experimental o masă moleculară medie de 90000 g/mol Rezolvare Gradul de polimerizare n se determină cu relaţia (11. ∑ N i M i = 12020 ⋅ 10 4 . se obţine: 90000 ≅ 3207 . Aplicând relaţiile (11.06 A. n= Tabelul 11.11.2) şi (11. rezultă: = 5180 .01 = 28. g/mol Ni M i N i M i2 (0 .6 Cu valorile astfel determinate.1 (v.6.3) rezultă : ∑ Ni ∑ N i M i2 ≅ 303 ⋅ 1010 .

după care capetele benzii se fixează. la t2 = 25 oC şi la t3 = 30 oC pentru o bandă de cauciuc. prelucrată.81. rezultă: 264 − Ea k BT τ −τ − 1 0 τ rt 90 − 42 60. O bandă de cauciuc cu (secţiunea dreptunghiulară) este supusă la tracţiune. ţinând seama de datele din τ enunţul aplicaţiei. după menţinerea barei o durată τ1 = 60 zile la t1=20 oC sau o durată τ2 = 50 zile la t2 = 25 oC.11.3. A. b) Să se determine nivelul tensiunilor din bară.5e ≅ 2. înlocuind datele din enunţ se obţine σ ln 0 σ1 42 τ rt = = 60.5 N/mm2. kB = 13.4. (11. Relaţia dintre viteza de relaxare a tensiunilor din materialele polimerice şi temperatură este de tip Arrhenius: T . care s-a relaxat la nivelul σ1 = 6 N/mm2. 11 ln 5.6 − ≅ 2.11. astfel încât în bandă se generează tensiuni normale de întindere σ0 = 11 N/mm2. iar T – temperatura materialului (în K).5 tensiunile se relaxează la nivelul σ = σ 0 e τ − 1 τ rt = 11e − 90 60.10−24 J/K.11 ) v rσ = v rσ o e în care vrσ 0 este o valoare de referinţă a vitezei de relaxare.3. Rezolvare a) Aplicând relaţia (11. după acest timp tensiunile din bandă atingând nivelul σ1 = 5. Să se determine constanta de relaxare a tensiunilor pentru această bandă şi intensitatea tensiunilor din banda de cauciuc după menţinerea în poziţia întinsă o durată τ1 = 90 zile. Ea – energia de activare a procesului de relaxare. Banda se menţine în această stare la ta o durată τ0 = 2 zile. Rezolvare Constanta de relaxare a tensiunilor pentru banda de cauciuc se poate determina cu ajutorul relaţiei (11. a) Să se determine valorile constantei de relaxare a tensiunilor la t1 = 20 oC.11.6 zile. ştiind că în aceasta s-a generat o tensiune de întindere σ0 = 12 N/mm2. După menţinerea benzii în poziţie întinsă o durată τ1 = 90 zile.6).5 N/mm2. după menţinerea ei (în stare întinsă) o durată τ3 = 40 zile la t3 = 30 oC. sub forma: τ rt = 0 . pentru datele din enunţ. dependentă de tipul materialului.5 N/mm2.6).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR A.6 . acelaşi rezultat putând fi obţinut şi astfel: σ = σ 1e = 5. ca la rezolvarea aplicaţiei A.

6 zile. relaţia (11.1 zile. Viteza de relaxare a tensiunilor este invers proporţională cu durata menţinerii materialului la o temepratură T şi. 6 5 T2 ln τ rt2 − T1 ln τ rt2 T τ0 = e T2 − T1 = 0.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor τ1 τ 60 50 T T T = = 86. C şi τ0 fiind constante. ca urmare. 3⋅10 −20 σ 3 = σ 0e τ − 3 T τ rt3 = 12e − 40 49.2 ln = 4. 265 . acest sistem are soluţia: Ea = 1 1 − T1 T2 T T T kB ln T τ rt1 τ T2 rt = 13.4 N/mm2.8 ⋅ 10 −24 86. se pot scrie 1 1 T T T relaţiile: vrσ = C .11) devine: E T τ rt = τ 0 e a . corespunzătoare relaxării tensiunilor la temperaturile t1 = 20 oC şi t2 = 25 oC.1− 293 ln 86 . τ rt1 şi τ rt2 fiind σ 12 σ 12 ln 0 ln ln 0 ln 6 6 σ1 σ1 o constantele de relaxare a tensiunilor la t1 = 20 C (T1 = 293 K) şi t2 = 25 oC (T2 = 298 K). şi 1 1 72.7 ≅ 5. τ rt2 = 2 = = 72. (11. τ0 pentru aplicaţia considerată. se obţine sistemul de ecuaţii (cu necunoscutele τ0 şi Ea): τ 1 E a = k B T1 ln rt τ0 τ 2 E a = k B T2 ln rt .6 zile k B T3 b) Tensiunile din banda de cauciuc menţinută o durată τ3 = 40 zile la o t3 = 30 C (T3 = 303 K) vor fi: T τ rt3 4 . În aceste circumstanţe.00156e 13.3 ⋅ 10 − 20 J.00156 zile Constanta de relaxare a tensiunilor la t3 = 30 oC (T3 = 303 K) are valoarea: E − 24 = τ 0 e a = 0. v rσ = C .8⋅10 ⋅303 = 45. iar τ rt constanta de T 0 τ0 τ rt τ rt1 = T relaxare la temperatura T.12) k BT Considerând datele din enunţul aplicaţiei.1 − 293 298 =e 298 ln 72 .

Cristalele moleculare de polietilenă (polietilena cu gradul de cristalinitate 100%) au densitatea ρ100 = 1010 kg/m3. densitatea polietilenei necristalizate este ρ0 = 900 kg/m3. Rezolvare Considerând că densitatea polietilenei creşte liniar cu gradul de cristalinitate X. polietilena comercială de joasă densitate PE−LD are densitatea ρPE-LD = 920 kg/m3.11.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR A. rezultă: ρ − ρ0 (11.13) X = 100 X ρ100 − ρ 0 Aplicând această relaţie se obţine pentru cazurile considerate în enunţul aplicaţiei: 920 − 900 960 − 900 X PE −LD = 100 = 18% şi X PE −HD = 100 ≅ 55% 1010 − 900 1010 − 900 266 . Să se estimeze gradele de cristalinitate ale PE-LD şi PE-HD. polietilena comercială de înaltă densitate PE−HD are densitatea ρPE-HD = 960 kg/m3.5.

) – în care sunt înglobate particulele unui material de umplutură (rumeguş de lemn. Introducere Materialele compozite reprezintă o clasă modernă de materiale cu structura eterogenă. polipropilenă. răşină epoxidică etc. Cr.) şi liant (răşină fenolică. Co.). având structura alcătuită din starturi multiple de material organic (hârtie. Mo etc. alcătuită din două sau mai multe materiale componente. în concentraţii volumice de până la 80 %.1. Te etc. într-o matrice metalică (Co. materiale textile etc.) înglobată. TaC etc. Materialele compozite stratificate au structura alcătuită dintr-un material suport dispus în straturi solidarizate cu un material de legătură (liant). poliamidă. pulberi metalice etc. care sunt puternic legate între ele şi conlucrează eficient pentru a conferi ansamblului structural caracteristici superioare celor proprii componentelor solitare.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite Capitolul 12 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR COMPOZITE 12. materialele dure. Materialele compozite cu granule (agregatele compozite) au structura alcătuită dintr-un material matrice în care sunt înglobate granule (particule) din unul sau mai multe materiale. materialele compozite pot fi împărţite în mai multe categorii: A. bile de sticlă. În această categorie sunt incluse: betonul. într-o matrice metalică (Fe. carton.) sau termoplast (polimetacrilat de metil. în concentraţii volumice de până la 95 %.). lemn. TiC. ZrO2 etc. cermeturile. având structura alcătuită dintr-un material macromolecular de bază − duroplast (răşină fenolică. B.) şi masele plastice aglomerate.) înglobate. În această categorie sunt incluse materialele organice stratificate. având structura alcătuită dintr-o fază oxidică − ceramică (Al2O3. acid salicilic fin dispersat. În funcţie de caracteristicile structurale. politetrafluoroetilenă etc. răşină 267 . având structura alcătuită din particule fine de carburi metalice (WC. Ni. Ni.

fier sau grafit. răşină ureoaldehidică etc. Structurile unor materiale compozite uzuale: a − beton. iar fibrele sunt polimerice (poliamide de tip Kevlar. de sticlă. Ni. ca material compozit natural.) şi materialele metalice emailate (materialele anorganico − metalice). de tipul răşinilor poliesterice nesaturate sau răşinilor epoxidice). carbură de siliciu. 12. orientate sau neorientate).1. c − poliester armat cu fibre de sticlă Cele mai utilizate materiale din această categorie sunt compozitele polimerice armate cu fibre de sticlă. Cu. betonul armat şi.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR melaminformaldehidică. carbură de B. 12. Mo. carbură de siliciu. de carbon (grafit) sau metalice (W. Imaginile structurilor câtorva materiale compozite folosite în tehnică sunt prezentate în figura 12. b − lemn. oxid de Be. în prezent fiind folosite frecvent fibrele fine (trihite. din oţel sau fontă). Ta. Pentru majoritatea materialelor din această categorie matricea este un material organic macromolecular (de obicei.1. anorganic (ceramică pe bază de Al2O3. Fig. Cr. Materialele compozite cu fibre au structura alcătuită dintr-un material de bază (matrice) în care sunt înglobate fibre individuale (scurte sau lungi. împletituri de fibre sau straturi de fibre din diferite materiale. C.). având structura alcătuită din unul sau mai multe straturi de material oxido-silicatic depuse pe un suport metalic (de obicei. Estimarea caracteristicilor fizico − mecanice ale materialelor compozite Caracteristicile de utilizare ale materialelor compozite sunt determinate esenţial de natura şi intesitatea legăturilor ce se realizează între materialele componente ale structurii acestora. ciment sau beton) sau metalice (diverse metale sau aliaje). Nylon sau Aramid). Fe etc. lemnul. care asigură conlucrarea (cooperarea) acestor 268 .2. nitrură de siliciu). ceramice (alumină. whiskers) cu structură de monocristale perfecte din alumină. un material duroplast.

dacă structura zonelor de legătură asigură conlucrarea perfectă a materialelor componente ale acestuia. Fig. Imaginile microscopice ale suprafeţelor de rupere la tracţiune ale unui material compozit de tip poliester armat cu fibre de sticlă: a − cu legături insuficiente între matrice şi fibre. aşa cum se arată în schema prezentă în figura 12. caracteristicile distribuţiei (dispunerii) acestor componente şi raportul concentraţiilor lor (masice sau volumice). materialul este un agregat compozit solicitat la tracţiune monoaxială. care evidenţiază dependenţa dintre comportarea la rupere a unui material compozit de tip poliester armat cu fibre de sticlă şi calitatea legăturilor realizate între matrice şi fibre. care produce deformarea elastică a compozitului şi a materialelor sale componente. când se analizează structura unui material compozit se iau în considerare atât structurile materialelor componente. A. B.3. cât şi structurile zonelor de legătură (interfaciale) dintre materialele componente. materialul compozit are structura alcătuită dintr-o matrice în care sunt înglobate fibre dispuse paralel şi este solicitat la tracţiune axială pe o direcţie perpendiculară pe direcţia de dispunere a fibrelor.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite componente. b − cu legături puternice între matrice şi fibre Pentru a prezenta modul în care se pot estima caracteristicile fizico − mecanice ale unui material compozit. Ca urmare. C. un material compozit este bine realizat.2.12. fapt care se poate deduce cu uşurinţă comparând imaginile microstructurilor prezentate în figura 12. 269 . comportarea sa poate fi descrisă astfel: • deformaţiile (alungirile) specificie (de natură elastică) ale matricei εM. Dacă un material compozit alcătuit dintr-o matrice (M) în care sunt înglobate fibre (f) dispuse paralel este solicitat la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor de o forţă Fc. în funcţie de caracteristicile materialelor componente şi de raportul concentraţiilor acestora în structura compozitului. materialul compozit are structura alcătuită dintr-o matrice în care sunt înglobate fibre dispuse paralel şi este solicitat mecanic la tracţiune axială în lungul fibrelor. trei cazuri distincte: A. se consideră.2.

fibrelor şi compozitului. • dacă secţiunea (transversală) portantă a compozitului are aria SC.4) σCSC = σMSM + σfSf ⇒ σC = σM(1 − vf) + σfvf. iar porţiunea din SC ocupată de matrice are aria SM = SC(1 − vf) şi se pot scrie relaţiile: (12. Ef şi EC sunt modulele de elasticitate longitudinală ale matricei. porţiunea din SC ocupată de fibre are aria Sf = SCvf. iar σM. Schema comportării unui material compozit cu fibre dispuse paralel la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor Fig. Schema conlucrării componentelor M şi f ale unui material compozit supus la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor Relaţia (12.2) εM = M . • dacă EM. 12. Această relaţie este valabilă dacă fracţia 270 .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fibrelor εf şi compozitului εC pe direcţia de aplicare a forţei Fc sunt egale: (12. cunoscând valorile modulelor de elasticitate longitudinală ale materialele componente M şi f. iar fracţia volumică a fibrelor în aceasta este vf. (12.5) EC = EM(1 − vf) + Efvf.3) Fc = FM + Ff.4. (12. determinată de existenţa legăturilor intime dintre ele. 12.3. în fibre şi în compozit. această condiţie (numită condiţia de izodeformaţie) fiind respectată datorită conlucrării componentelor M şi f. ε f = EM Ef EC • forţa Fc se distribuie pe M şi f existente în structura compozitului.5) permite estimarea modulului de elasticitate longitudinală al unui material compozit. se poate aplica legea lui Hooke şi rezultă relaţiile: σf σ σ şi ε C = C .1) εM = εf = εC . Fig. o parte FM fiind preluată de matrice şi o parte Ff − de fibre: (12. σf şi σC sunt tensiunile normale (pe direcţia de acţiune a forţei Fc) generate de solicitarea mecanică în matrice.

Dacă un material compozit alcătuit dintr-o matrice (M) în care sunt înglobate fibre (f) dispuse paralel este solicitat la tracţiune monoaxială de o forţă Fc normală la fibre.5). coeficientul de conductibilitate termică λ sau coeficientul contracţiei transversale (Poisson) µ.6) este valabilă dacă vf este suficient de mare.5) sunt valabile şi pentru estimarea altor caracteristici fizico − mecanice ale materialelor compozite.1).7) v fcr = mM Rmf − RmM Relaţiile de forma (12. relaţia (12. B. (12. în consecinţă.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite volumică a fibrelor în materialul compozit este suficient de mare pentru a fi respectată condiţia de izodeformaţie (12. rezistenţa sa la rupere scade pe măsură ce creşte vf. evidenţiind următoarele aspecte: • dacă materialul este lipsit de fibre (vf = 0).4) şi (12. deoarece matricea este plastică şi se deformează înainte de rupere mai mult decât fibrele). comportarea sa poate fi descrisă astfel: 271 .5 justifică această afirmaţie. compozitul trebuie să se caracterizeze printr-o densitate suficient de mare a fibrelor (fracţia volumică a fibrelor trebuie să fie suficient de mare). dată de relaţia: R * − RmM .6) RmC = RmM(1 – vf) + Rmfvf . Ca şi relaţia (12. deoarece o mare parte din materialul matricei se află în afara zonelor de acţiune ale fibrelor şi se deformează liber. RmM fiind definită prin tensiunea care produce matricei o deformare specifică egală cu cea la care survine ruperea fibrelor. legăturile dintre M şi f asigură respectarea condiţiei de izodeformaţie numai într-o zonă din jurul fiecărei fibre înscrisă într-un cilindru cu diametrul dm (numită zona de acţiune a fibrei). iar prezenţa fibrelor este echivalentă cu existenţa în material a unor goluri (defecte) care îi diminuează secţiunea portantă.4) se poate adapta pentru estimarea rezistenţei la rupere a compozitului RmC în funcţie de rezistenţa la rupere a fibrelor Rmf şi de rezistenţa convenţională a matricei RmM: (12. materialul M din afara acestei zone putându-se deforma liber. Diagrama prezentată în figura 12. relaţia (12. aşa cum se arată în schema prezentată în figura 12. pentru ca orice porţiune din M să aparţină unei zone de acţiune a unei fibre. cum ar fi: coeficientul de difuzie D. care produce deformarea elastică a compozitului şi componentelor sale. rezistenţa la rupere * * corespunde rezistenţei la rupere a matricei RmM ( RmM > RmM. • efectul durificator al fibrelor se manifestă dacă fracţia volumică a fibrelor depăşeşte valoarea critică vfcr.6. • dacă compozitul are vf mică.4. Dacă materialul compozit este alcătuit dintr-o matrice moale şi plastică şi fibre cu rezistenţă mecanică ridicată şi plasticitate scăzută (care se comportă elastic până la rupere). Aşa cum sugerează schema din figura 12.

2) şi.4) şi (12.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • tensiunile normale (pe direcţia de aplicare a forţei Fc) generate de solicitarea mecanică în matrice σM. Fig. 12.9) se transformă într-o relaţie de aceiaşi formă cu (12.5): εM = ∆L f = ∆L f şi relaţia (12. rămân valabile relaţiile (12. ţinând seama de îndeplinirea 272 . iar porţiunea ocupată de materialul matricei – LM = LC(1 − vf). această condiţie (numită condiţia de izotensiune) fiind respectată datorită legăturilor intime existente între matrice şi fibrele compozitului. alungirea ∆LC produsă pe această direcţie obţinându-se prin sumarea alungirii matricei ∆LM şi alungirii fibrelor ∆Lf: (12. porţiunea ocupată de fibre fiind Lf = LCvf. Diagrama dependenţei dintre rezistenţa la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor a unui compozit şi mărimea fracţiei volumice a fibrelor • orice element de volum din materialul compozit se deformează elastic pe direcţia tensiunilor σC. deformaţia specifică corespunzătoare acestui element este ∆L ε C = C . deoarece lungimea iniţială a elementului de volum a fost LC = LM + Lf. • deoarece deformaţiile produse compozitului de solicitarea mecanică sunt de natură elastică.8) σM = σf = σC.5. în fibre σf şi în compozit σC sunt egale: (12. iar deformaţiile specifice (pe aceeaşi direcţie) ale celor două materiale LC ∆L ∆LM (M şi f) ce compun elementul de volum sunt: ε M = M = şi LM LC (1 − V f ) Lf LCV f (12.9) ∆LC = ∆LM + ∆Lf.10) εC = εM(1 − vf) + εfvf.

11) şi agregatul compozit se 273 . cum sunt.1] \{0}. Schema comportării la tracţiune monoaxială pe direcţia normală la fibre a unui material compozit cu fibre dispuse paralel Fig. pentru alte caracteristici.11) EC 1 = EM1 (1 − V f ) + E −1V f . 12. Schema comportării unui agregat compozit la tracţiune monoaxială Relaţiile de forma (12. Cercetările întreprinse până în prezent au evidenţiat însă că astfel de materiale au caracteristicile elastice intermediare celor corespunzătoare compozitelor cu fibre (cu aceleaşi materiale M şi f) care îndeplinesc condiţiile de izodeformaţie şi de izotensiune. rezistivitatea electrică ρ (inversul conductibilităţii electrice) se pot utiliza relaţii de tipul (12. Valoarea exponentului n depinde de caracteristicile materialelor M şi f care alcătuiesc compozitul.8). aşa cum se arată în schema prezentată în figura 12. relaţia (12.7.11) permite estimarea modulului de elasticitate longitudinală al unui material compozit. astfel: • dacă n = −1. relaţia (12. Dacă un material de tip agregat compozit este solicitat la tracţiune monoaxială de o forţă Fc. relaţia (12. cum ar fi coeficientul de difuzie D sau coeficientul de conductibilitate termică λ. cunoscând valorile moduleleor de elasticitate longitudinală ale materialelor componente M şi f.10) devine: − − (12. comportarea sa este dificil de descris.12) devine (12. f Pentru condiţiile de solicitare considerate.10). de exemplu. f exponentul n aparţinând mulţimii n ∈ [−1. 12. care produce deformarea elastică a compozitului şi componentelor sale. C. Fig.6. se poate presupune că modulul de elasticitate lungitudinală al agregatelor compozite este dat de relaţii de forma: n n (12.12) EC = Em (1 − V f ) + E nV f .11) sunt valabile şi pentru estimarea altor caracteristici fizico − mecanice al materialelor compozite pe direcţia normală la fibre.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite condiţiei de izotensiune (12.7. ca urmare.

din oţel) în care sunt înglobate particule sferice cu Ef foarte scăzut (de exemplu. din cauciuc). coeficientul de conductibilitate termică λ. relaţia (12. Lemnul – material compozit natural Lemnul este unul din materialele compozite naturale cu fibre folosite pe scară largă în aplicaţiile tehnice.) depăşind suma cantităţilor de oţel şi beton întrebuinţate în aplicaţiiile tehnice din toate ramurile economiei lor naţionale. agricultură etc.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR comportă ca un material compozit (cu fibre) care îndeplineşte condiţia de izotensiune. aşa cum se poate observa în figura 12. • agregatele compozite industriale având EM scăzut şi Ef ridicat au comportarea elestică descrisă de (12. în multe ţări (de exemplu. Sursa din care se obţine acest material este în mod obişnuit trunchiul arborilor.12) devine (12.12) cu n ∈ (−1. ci şi pentru alte caracteristici fizico-mecanice (coeficientul de difuzie D.) 12. relaţiile de forma (12. sugerând eterogenitatea structurală şi anizotropia acestui material. Secţiunea transversală făcută prin trunchiul unui arbore evidenţiază (la scară macroscopică). iar agregatele compozite cu EM ridicat şi Ef scăzut au comportarea elastică descrisă de (12.0).8.12) sunt valabile nu numai pentru estimarea caracteristicilor elastice ale agregatelor compozite.5) şi agregatul compozit se comportă ca un material compozit (cu fibre) care îndeplineşte condiţiile de izodeformaţie. aşa cum se arată în figura 12. un astfel de agregat compozit poate fi alcătuit dintr-o matrice cu EM foarte ridicat (de exemplu. aspectul secţiunilor transversală (secţiunea făcută cu un plan perpendicular pe axa longitudinală a trunchiului). • dacă n = 1.12) cu n ∈ (0.9. numită ritidom (partea moartă. pentru studierea structurii lemnului se procedează la secţionarea trunchiului arborilor. un astfel de agregat compozit poate fi alcătuit dintr-o matrice cu EM foarte scăzut (de exemplu. ca urmare. brăzdat sau desprins în 274 . cu aspect crăpat. radială (secţiunea făcută cu un plan care conţine axa trunchiului) şi tangenţială (secţiunea făcută cu un plan paralel cu axa trunchiului şi normal unei raze a acestuia) obţinute.1). industria chimică. care are o parte exterioară. coeficientul contracţiei transversale µ etc. următoarele zone structurale ale acestuia: • zona exterioară a trunchiului reprezintă scoarţa (coaja). SUA sau Rusia) cantitatea de lemn utilizată anual pentru diverse construcţii industriale sau civile şi în alte aplicaţii (din industria mobilei. din cauciuc) în care sunt înglobate particule sferice cu Ef foarte ridicat (de exemplu. Ca şi în cazul celorlalte tipuri de materiale compozite. din oţel).3.

situată între coajă şi lemn formată dintr-un singur strat de celule care determină creşterea în grosime a trunchiului reprezintă cambiul. celulele care alcătuiesc acest ţesut au propietatea de a se multiplica în mod continuu în timpul perioadei de vegetaţie a arborelui şi de a da naştere anual (spre interior) ţesuturilor care formează lemnul şi (spre exterior) ţesuturilor care formează liberul. şi care are. Schema secţionării trunchiului arborilor pentru studierea structurii lemnului Fig. numită liber (partea vie. culoarea mai închisă decât alburnul). prin care se face circulaţia ascendentă a sevei brute). aşa cum se observă în figura 12. o parte centrală. permiţând stabilirea vârstei arborelui. 275 . care alcătuiesc ţesutul conductor al sevei brute. numită alburn (de culoare deschisă.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite solzi. în fâşii sau în placi) şi o parte interioară. • zona intermediară. fibre liberiene şi ţesuturi de parenchim). Zonele structurale ale trunchiului unui arbore Structura la scară microscopică (constituţia anatomică) a lemnului are. care are o parte exterioară. numită duramen (format din ţesuturi moarte. 12. numită măduvă (formată din ţesuturi de parenchim rare. la cele mai multe specii de arbori. următoarele elemente: • vasele lemnoase sunt şiruri de celule alungite. golite de conţinutul lor celular. cu pereţii lignificaţi. afânate şi rezistente. care se dezvoltă anual şi este alcătuită din vase. straturile lemnoase care se formează anual datorită activităţii cambiului şi care determină creşterea în grosime a lemnului sunt numite inele anuale şi pot fi observate clar în secţiunea transversală.10. • zona interioară a trunchiului reprezintă lemnul.8.9. 12. Fig. care se distinge uşor la tulpinile tinere şi este mult diminuată la tulpinile arborilor maturi) şi o parte intermediară.

. oxigenul (44.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR vasele lemnoase sunt de două feluri: − traheele (vasele perfecte sau vasele propriu-zise).. • razele medulare sunt şiruri de celule de parenchim aşezate radial. lignificaţi şi cu spaţiul interior (golit de conţinutul celular) foarte îngust. • fibrele lemnoase sunt şiruri de celule moarte.. astfel că circulaţia sevei prin acestea se face ca prin nişte tuburi. Elementele chimice care compun matricea şi fibrele acestui material sunt: carbonul (49. 12. la care pereţii transversali se păstrează intacţi sau ciuruiţi. lemnul poate fi privit ca un material compozit având în structură fibrele lemnoase alcătuite din celuloză şi o matrice (liant) alcătuită din hemiceluloză (celuloză cu grad relativ redus de polimerizare n < 200 ) şi lignină (polimer cu reţea de fenol − propan). Fig. care apar în structura masei lemnoase a unor specii de arbori (molid. cu pereţii groşi..10.45 %) şi hidrogenul (5. 276 ..6 %). • canalele rezinifere sunt canale căptuşite cu celule secretoare de răşină. pe pereţii lor laterali existând multiple punctuaţii (mici porţiuni circulare nelignificate şi permeabile care permit comunicarea cu ţesuturile sau vasele vecine.. alungite. pin etc. strâns legate între ele (fără spaţii inter celulare).70 % din masa lemnului. − traheidele (vasele imperfecte). Structura la scară microscopică (constituţia anatomică) a lemnului Datorită acestei constituţii anatomice. la care pereţii transversali (care despart celulele componente ale vaselor) au dispărut complet sau parţial.50 %)... fibrele lemnoase sunt elementele de bază ale ţesutului mecanic (de rezistenţă) al lemnului.). ele constituind 40.

În figurile 12. ţinând seama de anizotropia proprietăţilor lemnului.12 sunt prezentate (pentru exemplificare) curbele caracteristice convenţionale la tracţiune şi compresiune pe direcţia fibrelor pentru lemnul de fag. având structura unui material compozit cu fibre dispuse paralel. prezintă o mare anizotropie a proprietăţilor fizico-mecanice. Elasticitatea. Influenţele prezenţei concentratorilor de tensiuni mecanice asupra comportării la rupere a lemnului (la tracţiune pe direcţia fibrelor) sunt sugerate de imaginile prezentate în figura 12. • proprietăţile fizico-mecanice ale lemnului (şi produselor confecţionate din lemn) sunt influenţate sunstanţial de umiditatea acestuia. rezistenţă mecanică relativ scăzută) provenind din arborii alor căror frunze rămân verzi tot timpul anului (brad. în lungul fibrelor sau perpendicular pe direcţia fibrelor. cap. pin etc.15. scap. în general.3). a unor epruvete prelucrate din lemn. iar densitatea convenţională ρc este raportul dintre masa de lemn anhidru şi volumul de lemn verde (cu fibrele saturate de umiditate) din care aceasta sa obţinut prin uscarea artificială a lemnului la 105 oC. iar 277 .11 şi 12. rezistenţa la rupere Rm. criteriul principal care stă la baza acestei calsificări fiind natura sezonieră a arborilor din care provine lemnul. 3.). alungirea procentuală după rupere A etc.2 şi 3. B. densitatea absolută ρ0 este masa unităţii de volum de lemn anhidru (uscat artificial la 105 oC). Trebuie precizat că împărţirea tradiţională a diverselor specii de lemn în categoriile: lemn de esenţă moale şi lemn de esenţă tare foloseşte rezistenţa mecanică numai ca un criteriu secundar. standardele care regelmentează modul de efectuare a încercărilor fiind: STAS 336 şi STAS 6291 (pentru încercarea la tracţiune). A.) se folosesc (ca încercări de referinţă) încercarea la tracţiune şi încercarea la compresiune. Densitatea lemnului se defineşte în trei moduri distincte: densitatea lemnului verde ρu este masa unităţii de volum de lemn verde (cu umiditatea maximă). Principalele proprietăţi fizico-mecanice ale lemnului şi caracteristicile care se folosesc pentru exprimarea cantitativă a acestora se definesc în moduri similare şi se determină prin încercări asemănătoare celor utilizate în cazul materialelor metalice (v.13 şi 12. lemnul de esenţă moale (având.3). plasticitatea şi rezistenţa la rupere a lemnului se definesc la fel ca în cazul materialelor metalice (v. iar în figurile 12. aceste încercări se efectuează prin solicitarea monoaxială (la întindere sau la compresiune). STAS 86 şi STAS 1348 (pentru încercarea la compresiune). Pentru determinarea caracteristicilor care pot exprima cantitativ aceste proprietăţi (modulul de elasticitate E.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite La stabilirea proprietăţilor de utilizare ale lemnului trebuie avute în vedere următoarele aspecte: • lemnul.14 sunt redate aspectele specifice ale ruperii lemnului la astfel de solicitări.

Fig. Comportarea la rupere a lemnului se poate caracteriza cu ajutorul încercării la încovoiere statică (reglementată de STAS 337/2) al cărei rezultat este rezistenţa al rupere la încovoiere statică normală pe fibre Rmis sau (ca şi în cazul materialelor metalice.3. 12. Aspectul ruperilor lemnului la compresiune pe direcţia fibrelor .16.14.11.scap.12. Curbe caracteristice convenţionale la compresiune pe direcţia fibrelor pentru lemnul de fag Fig. rezistenţă mecanică ridicată) fiind obţinut din arborii ale căror frunze se schimbă anual (stejar.13. Aspectele specifice ale ruperii la încovoiere (statică sau dinamică) a lemnului sunt sugerate de imaginile prezentate în figura 12. 12. al cărei rezultat este (de obicei) rezilienţa (indicele de rezilienţă) KCV în J/cm2 sau (uneori) rezistenţa la rupere la încovoiere dinamică normală pe fibre Rmid. 12. 12. fag etc. în N/mm2. Curbe caracteristice convenţionale la tracţiune pe direcţia fibrelor pentru lemnul de fag Fig. în general.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR lemnul de esenţă tare (având. C.). Aspectul ruperilor lemnului la tracţiune pe direcţia fibrelor 278 Fig. v.7) cu ajutorul încercării de încovoiere prin şoc cu ciocanul pendul (reglementată de STAS 338).

un timp τd (τd = 10 .Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite Fig. 25 s).. Comportarea la rupere a lemnului în prezenţa concentratorilor de tensiuni: a − de tipul crestăturilor laterale. b − de tipul orificiilor Fig.16. pentru determinarea durităţii prin această metodă se apasă penetratorul sferic cu diametrul D. Duritatea lemnului se determină folosind mai multe metode: • Metoda Brinell (reglementată de STAS 2417/2) utilizează ca penetrator o sferă (bilă) din oţel.15. pe un 279 . Aspectul ruperilor lemnului la încovoiere normală pe fibre: a − în cazul solicitării la încovoiere statică. cu o forţă F. b − în cazul solicitării la încovoiere dinamică D. 12.. 12.

Fig. Comportarea la solicitări variabile a lemnului se poate analiza construind (ca şi în cazul materialelor metalice.18. acestă caracteristică se modifică în funcţie de temperatura şi umiditatea lemnului aşa cum sugerează diagramele prezentate în figura 12.9) curba de durabilitate la obseală (curba Wöhler). fig. piesă) din lemnul care se analizează. Modificarea rezistenţei la oboseală a lemnului de brad în funcţie de: a − temperatură . se îndepărtează penetratorul şi se măsoară diametrul d al urmei lăsate de acesta pe lemn (v.3. v. Duritatea Janca (simbolizată HJ) este o caracteristică mecanică definită 2 (convenţional) prin relaţia HJ = F.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR eşantion (probă. b − umiditate .17) arată că în cazul lemnului (la fel ca la unele materiale metalice) se poate defini caracteristica numită rezistenţă la oboseală RO. Duritatea Brinell (simbolizată HB) este o caracteristică mecanică definită (convenţional) ca fiind raportul dintre forţa F. scap. exprimată în kgf (1 kgf = 9. piesă) din lemnul care se analizează şi se stabileşte intensitatea forţei F (în kgf) care produce pătrunderea penetratorului în lemn pe o adâncime h = D . pentru determinarea durităţii prin această metodă se apasă penetratorul sferic. fig. 12. 3. E. calculată cu relaţia (3. 18. • Metoda Janka (reglementată de STAS 2417/1) utilizează ca penetrator o sferă (bilă) din oţel cu diametrul D = 11. epruvetă. epruvetă.17) şi exprimată în mm2. Aspectul acestei curbe (v.12. 12. pe un eşantion (probă. iar după încetarea acţiunii forţei. Curba de durabilitate la oboseală (Wöhler) a lemnului de molid 280 Fig.80665 N) şi aria suprafeţei urmei lăsate de acesta pe lemnul analizat Sp. cu o forţă crescătoare.17.24).28 mm (având aria secţiunii ecuatoriale Se = 100 mm2 = 1 cm2).

ambalaje etc. balsa. mobilier.0 Lemn cu rezilienţă mare KCV = 6. N/mm2 Rezilienţa KCV *. salcie albă Mahon.1.0 * caracteristicile se determină pe lemnul cu umiditatea de 12 % Lemnul brut se prelucrează sub formă de semifabricate destinate utilizării în diverse aplicaţii tehnice (construcţii civile sau industriale.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite Caracteristicile fizico-mecanice anterior definite permit clasificarea speciilor de lemn în categoriile precizate în tabelul 12.5 Lemn cu rezilienţă bună KCV = 4. fag Carpen Plop alb Brad Pin Carpen.0…4. fag Mesteacăn. N/mm2 Rezistenţa la tracţiune paralelă cu fibrele Rmt *. nuc Densitatea ρu. pin Mahon Mesteacăn Fag. J/cm2 Lemn cu rezilienţă foarte slabă KCV < 3. ulm Nuc. fag Măslin Guaiac Brad.).0…9. pin Mesteacăn. Clasificarea lemnului în funcţie de caracteristicile fizico − mecanice Caracteristica Categoriile de lemn Lemn foarte uşor Lemn uşor Lemn moderat de greu Lemn greu Lemn foarte greu Lemn extrem de greu Lemn foarte moale Lemn moale Lemn mijlociu Lemn foarte dur Lemn extrem de dur Lemn cu rezistenţă foarte slabă Lemn cu rezistenţă slabă Lemn cu rezistenţă bună Lemn cu rezistenţă mare Lemn cu rezistenţă foarte mare Lemn cu rezistenţă foarte slabă Lemn cu rezistenţă slabă Lemn cu rezistenţă bună Lemn cu rezistenţă mare Lemn cu rezistenţă foarte mare Lemn cu rezistenţă foarte slabă Lemn cu rezistenţă slabă Lemn cu rezistenţă bună Lemn cu rezistenţă mare Lemn cu rezistenţă foarte mare Valorile caracteristicii ρu < 400 ρu = 400…500 ρu = 500…650 ρu = 650…800 ρu = 800…1000 ρu > 1000 HJ < 350 HJ = 350…500 HJ = 500…650 HJ = 650…1000 HJ > 1000 Rmc < 30 Rmc = 30…45 Rmc = 45…60 Rmc = 60…80 Rmc > 80 Rmt < 75 Rmt = 75…90 Rmt = 90…125 Rmt = 125…150 Rmt > 150 Rmis < 65 Rmis = 65…85 Rmis = 85…110 Rmis = 110…140 Rmis > 140 Exemple de specii de lemn Balsa. Principalele categorii de semifabricate realizate din lemn brut 281 . Tabelul 12. nuc Balsa Brad.0 Lemn cu rezilienţă slabă KCV = 3. fag Guaiac Balsa Mahon Brad. pin Mesteacăn Ulm de câmp Carpen. pin Mesteacăn Carpen.1.0 Lemn cu rezilienţă foarte mare KCV > 9. nuc Guaiac Plop tremurător Brad.5…6. N/mm2 Rezistenţa la încovoiere statică normală pe fibre Rmis *. kg/m3 Duritatea HJ * Rezistenţa la compresiune paralelă cu fibrele Rmc *. mesteacăn Fag.

cu grosimea de 0. pe una sau ambele feţe.D finisate aplicând. datorită structurii şi proprietăţilor pe care le prezintă.SET (plăci din aşchii de lemn înobilate pe ambele feţe cu masă de şpaclu. rigle. plăci decorative (plăci din PFL. scânduri. prin presare la cald.D (plăci cu grosimea s > 12 mm. destinate fabricării mobilierului sau utilizării în lucrările interioare de construcţii). plăci melaminate (plăci din PFL..2). acoperite pe ambele feţe cu placaj). aparţin. realizate în diverse sortimente: plăci de interior presate perpendicular pe feţe (obţinute din aşchii de lemn încleiate cu răşină ureoformaldehidică şi presate perpendicular pe feţe). plăci dure – PFL. având densitatea ρ > 800 kg/m3). cu sau fără adaosuri de lianţi.D (obţinute prin împâslirea şi presarea fibrelor de lemn. obţinute prin lipirea mai multor straturi de PFL. panelul (semifabricat alcătuit dintr-un miez de şipci şi feţe din furnir cu fibrele perpendiculare pe direcţia fibrelor miezului). placajul (semifabricat stratificat din furnire tehnice). peliculele de suprafaţă fiind din răsină melaminică). chimice sau termochimice (de tipul celor prezentate în tabelul 12.Ex (obţinute din aşchii de lemn presate la cald prin extrudare şi placate pe ambele feţe cu furnir tehnic) etc.0 mm.CON (obţinute din aşchii de lemn încleiate cu răşină fenolică. cherestea şi/sau aşchii de lemn se realizează şi alte tipuri de semifabricate..AI (obţinute din aşchii de lemn încleiate cu răşină ureoformaldehidică şi care au înglobate substanţe de protecţie contra ciupercilor. Din lemn brut. la atacul ciupercilor şi insectelor xilofage). folie de hârtie impregnată cu răşină melaminică). dulapi. plăci emailate din aşchii de lemn PAL. plăci stratificate din PFL.D având aplicat pe una din feţe un strat subţire de pastă mecanică albă sau colorată în diverse nuanţe). finisate prin acoperirea uneia din feţe cu o peliculă de email sau lac pe bază de răşini sintetice uscată la cald). clasei materialelor compozite: principalele tipuri de astfel de semifabricate sunt: furnirul (semifabricat plan. cu unul sau mai multe pelicule de răşină sintetică. de asemenea. buşteni.5…3. 282 . şi plăcile din fibre de lemn – PFL. plăcile celulare (semifabricate de tip panou. plăci emailate (plăci din PFL. care. plăci fonoabsorbante (obţinute prin perforarea sau înţeparea suprafeţelor unor PFL moi şi poroase şi destinate utilizării la finisajele interioare şi tratamentele fonoabsorbanete ale construcţiilor) etc. lemnul stratificat. în scopul obţinerii unor caracteristici de utilizare convenabile. şipci. plăci de interior presate perpendicular pe feţe – PAL. destinate fabricării mobilierului sau utilizării în lucrările interioare de construcţii).M (plăci din aşchii de lemn acoperite pe ambele feţe. alcătuite dintr-o ramă de lemn şi un miez din lamele sau hârtie. plăci de exterior presate perpendicular pe feţe – PAL. plăci extrudate din aşchii de lemn – PAL. încleierea fiind rezistentă la fiereberea în apă. grunduri. plăcile din aşchii de lemn – PAL. aceste sortimente se pot supune unor tratamente termice. imprimări. plăci melaminate din aşchii de lemn – PAL.800 kg/m3.DM (PFL cu densitatea ρ = 500. emailuri şi lacuri.D). realizate în diverse sortimente: plăci cu densitate medie – PFL. care se obţine prin derulare centrică sau tăiere plană din buşteni sau cherestea).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR sunt buştenii şi cheresteaua de diverese sortimente: grinzi.D. prin presare la cald. insectelor xilofage şi focului).

ca urmare a evaporării mai intense a apei din lemnul încălzit.Tabelul 12. timp de 24 ore. crăpături etc. • aburirea propriuzisă. • Protecţia cherestelei împotriva crăpării. cu aer cald şi umed. Se folosesc camere speciale de • Distrugerea agenţilor biologici existenţi în lemn (ciuperci şi insecte aburire şi se parcurg trei etape: xilofage) si blocarea fenomenelor de încingere şi răscoacere. • Creşterea caracteristicilor de rezistenţă mecanică Cheresteaua cu grosimea sub 25 mm se menţine 22…60 zile. • încălzirea camerei la • Reducerea tensiunilor reziduale din lemn şi evitarea defectelor cauzate 99…100 oC în 4…12 ore.). INDUSTRIALE Uscarea se realizează printr-o succesiune alternantă de perioade USCAREA • Micşorarea umidităţii prin menţinerea lemnului în instslaţii speciale de de încălzire la presiune ÎN VID tratare în vid. (75…80 mm) se menţine 70…250 zile USCAREA ÎN • Micşorarea umidităţii prin menţinerea lemnului în instalaţii de tip tunel Uscarea la 70…100 oC. la • Reducerea umidităţii lemnului cu 20…30 % în primele ore după aburire. cu peioade de menţinere în vid • Conservarea buştenilor împotriva răscoacerii şi crăpării în timpul verii prin imersare sau stropire cu apă. . prin tratarea capetelor cu aracet produs pe bază de poliacetat de vinil) sau folosind elemente mecanice de protecţie. • încălzirea completă a • Reducerea contragerii şi umflării specifice prin modificarea punctului de lemnului la 99…100 oC în 8…18 ore. saturaţie în apă al fibrelor. 99…100 oC. iar • Micşorarea umidităţii prin menţinerea îndelungată a lemnului în depozite cheresteaua cu grosime mare de uscare (cu lungimea de 50…100 m şi lăţimea de 30…50 m). de acestea (deformaţii.2. asemănătoare lemnului de mahon. cu viteza de INSTALAŢII circulaţie a aerului 3…6. atmosferică. PREZERVAREA • Antiseptizarea lemnului înainte de uscare (cu paste antiseptice aplicate − LEMNULUI upeficial). prin aburire obţinându-se o nuanţă uniformă roşie – cărămizie. Principalele date privind tratamentele aplicate semifabricatelor din lemn Denumirea tratamentului Scopurile aplicării tratamentului Principalele date privind regimul tratamentului ABURIREA USCAREA ÎN AER • Înlăturarea diferenţelor de culoare între alburn şi duramen.5 m/s.

Datorită comportării solidare a ansamblului M – f. 12.2 – cazul A: • Comportarea solidară a componentelor la solicitarea mecanică la tracţiune în lungul fibrelor a unui astfel de compozit este determinată de legăturile interfaciale puternice create între M şi f la elaborarea materialului. cu cât raportul df cât tensiunile de forfecare τm ce pot fi preluate de matrice au intensităţi mai ridicate. unele din acestea fiind prezentate în scap. 12.3.13) permite următoarele interpretări: • tensiunile σf preluate de fibrele unui material compozit pot fi cu atât mai L . Dacă se utilizează schema din figura 12. matricea (care. este mai mare şi cu mari. (12. Materialele compozite durificate cu fibre Compozitele durificate cu fibre (având structura alcătuită dintr-o matrice (M) în care sunt înglobate fibre (f) cu rezistenţă mecanică ridicată. Pentru a justifica această afirmaţie este necesar să se cunoască mai în detaliu aspectele principale ale mecanismului durificării cu fibre a materialelor.13) 4 df relaţia finală (12. numit raport de formă al fibrelor. rezultă: πd 2 4L f σ f = πd f Lτ M ⇒ σ f = τM . orientate unidirecţional) reprezintă clasa de materiale compozite cu cele mai mari perspective de dezvoltare şi de utilizare în aplicaţiile tehnice. la solicitarea la tracţiune în lungul fibrelor a materialului compozit se generează tensiuni mecanice atât în f.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 12. • lungimea minimă a fibrelor compozitului. care sunt maxime în vecinătatea interfeţei M – f (unde matricea este constrânsă să respecte condiţia de izodeformaţie) şi se micşorează în intensitate pe măsură ce creşte distanţa faţă de fibre (datorită diminuării constrângerilor impuse materialului matricei). astfel că orice porţiune din materialul matricei se află integral într-o zonă de acţiune a unei fibre.4. are tendinţa de a se deforma mai mult) induce în fibre tensiuni de întindere σf. care permite preluarea de către acestea a unor tensiuni cu intensitatea σf. numită lungime critică a fibrelor Lc. cât şi în M. • Rezistenţa mecanică ridicată a unui astfel de compozit se obţine dacă fracţia volumică a fibrelor înglobate în material este suficient de mare.19 şi se scrie condiţia de echilibru a fibrelor (cu diametrul df şi lungimea Lf). iar prin reacţiune se dezvoltă în matrice (pe direcţia paralelă cu fibrele) tensiuni de forfecare τM. aşa cum arată schema din fig. 284 .

θ = min( mC .2 ).6). 1 σf Fig.14) Lc = d f τ rM 4 τrM fiind rezistenţa la rupere la forfecare a materialului ce constituie matricea compozitului. numite trihite sau fibre whiskers.12.19. este mai mic. relaţia (12. Aspectele prezentate mai înainte au condus la ideea realizării materialelor compozite durificate cu fibre discontinui ultrarezistente. dacă unghiul dintre direcţia orientării fibrelor şi direcţia de aplicare a solicitărilor mecanice are măsura θ.5.. L cu atât materialul compozit are o comportare mai eficientă în ceea ce priveşte conlucrarea între M şi f şi poate prelua solicitări mecanice de intensitate mai ridicată. Schema solicitării mecanice a M şi f la în cazul compozitelor durificate cu fibre Lc . cos 2 θ cosθ sin θ sin 2 θ RmC = RmM (1 − v f ) + Rmf (1 − 285 .16) . rezistenţa la rupere a materialului compozit este: R R* τ rM (12. principalele caracteristici fizico – mecanice ale unor astfel de fibre sunt redate în tabelul 12. care permite estimarea rezistenţei lor mecanice se modifică astfel: • cu cât raportul Lc )v f . scap.30 µm şi > 100) monocristaline cvasiperfecte (fără defecte ale df structurii cristaline de tipul dislocaţiilor – v.. (12. (12. de genul unor filamente L (cu df = 1.3. numit raport de transfer al sarcinilor. Pentru compozitele durificate cu fibre discontinui. mM ) RmC . 1.15) L Comportarea la solicitări mecanice a compozitelor durificate cu fibre prezintă şi următoarele particularităţi: • Rezistenţa lor mecanică este influenţată în măsură importantă de precizia orientării fibrelor pe direcţia aplicării solicitărilor mecanice.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite este dată de relaţia: .

26 123.53 377. atunci când este 286 .53 480. de exemplu. În mod obişnuit. complică de cele mai multe ori tehnologiile de fabricare şi măreşte considerabil costurile unor astfel de produse. N/mm2 20600 13050 14000 20500 13700 19500 8800 2900 13050 3850 Al2O3 . o C 2040 2570 2450 2690 1900 3650 1857 1083 1538 1453 • Temperatura Modulul de elasticitate longitudinală Ef. (12.3.6) sau (12. (12. kg/m3 3960 2850 2520 3180 3180 2500 TRIHITE METALICE 7190 8930 7870 8910 425.5). kN/mm2 TRIHITE CERAMICE Densitatea ρf. dată de relaţia: τ θ cr = arctg ( rM ).grafit Cr Cu Fe Ni la care sunt solicitate compozitele durificate cu fibre afectează în mod diferit caracteristicile mecanice ale componentelor lor structurale.56 700.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR şi se poate deduce că.07 212.19 240. compozitele destinate realizării pieselor solicitate la temperaturi ridicate au structura alcătuită dintr-o matrice. care. dacă măsura unghiului θ depăşeşte o valoare critică θcr. Realizarea semifabricatelor şi pieselor din materiale compozite durificate cu fibre cu respectarea condiţiei θ < θcr.17) RmC rezistenţa mecanică a materialului compozit se diminuează considerabil. impunând determinarea experimentală a acestor caracteristici prin încercări mecanice pe epruvete prelevate din aceste materiale.80 Rezistenţa la tracţiune Rmf.61 343. Caracteristicile fizico−mecanice ale principalelor tipuri de trihite utilizate la realizarea materialelor compozite Materialul trihitelor Temperatura de topire sau de înmuiere tsf.alumină BeO B4C SiC Si3N4 C . Având în vedere această particularitate. pentru materialele compozite cu fibre de sticlă şi matrice din materiale plastice se recomandă determinarea caracteristicilor mecanice prin încercarea la tracţiune efectuată conform SR EN ISO 527 şi STAS 11268 sau prin încercarea la încovoiere efectuată conform SR EN 63 şi SR EN ISO 14125.56 199. rezultă că estimarea caracteristicilor mecanice ale materialelor compozite durificate cu fibre cu ajutorul relaţiilor (12.15) poate fi de multe ori imprecisă.23 480. Tabelul 12.

privind caracteristicile mecanice ale principalelor tipuri de materiale compozite durificate cu fibre folosite în tehnică. la care diminuarea rezistenţei mecanice odată cu creşterea temperaturii este neînsemnată. dar foarte plastic (ductil).3.0 0. deoarece solicitările se redistribuie pe fibrele nefisurate şi sunt preluate parţial de acele 287 . mm W – 1%ThO2 W – 5%Re Mo−0.00 Caracteristicile mecanice la ta Rmf.8 1. dar cu tendinţă accentuată către comportarea fragilă la rupere. îşi menţine rezistenţa la oxidare.9 2.20 1.1 1.25%Ti−0.5. Riscul producerii intempestive a fenomenului de rupere a unui astfel de compozit supus solicitărilor mecanice (în lungul fibrelor) este minim.20 1. datorită legăturilor interfaciale puternice create între M şi f la elaborarea acestor materiale. N/mm2 2400 2250 1140 2100 1600 1700 Af. datorită următoarelor argumente: − fisurile se iniţiază de obicei în fibre.4. Caracteristicile mecanice ale celor mai utilizate fibre refractare df. Câteva dintre cele mai utilizate tipuri de fibre refractare pentru realizarea compozitelor destinate aplicaţiilor care presupun temperaturi ridicate de lucru (de exemplu. dar acest proces nu determină degradarea inadmisibilă a compozitului.15%Zr Mo−1. M fiind un material cu rezistenţă mecanică scăzută.5 0.20 0. % 3. turbinele cu gaze şi alte componente pentru aeronautică) sunt prezentate în tabelul 12. în acest fel. iar f – un material cu rezistenţă mecanică foarte ridicată.scap. diferenţele dintre caracteristicile de rezistenţă mecanică ale materialelor componente ale compozitului solicitat la temperaturi ridicate sunt considerabile şi efectul de durificare produs de fibre este foarte important (mult mai mare decât cel produs în cazul solicitării compozitului la temperatura ambiantă).25 0.5%Ti−0. Caracteristicile de rezistenţă mecanică şi plasticitate ale componentelor M şi f sunt în mod obişnuit complementare.3 Rezistenţa tehnică de durată (fluaj) 1000 oC 830 600 - Materialul fibrelor RrT/ 100000 .00 1. 1200 oC 360 310 140 - N/mm2 la temperatura T: 1100 oC 510 470 590 270 420 440 • Comportarea la rupere a compozitelor durificate cu fibre este determinată de caracteristicile de rezistentă mecanică şi tenacitate ale componentelor M şi f care le alcătuiesc structura şi de conlucrarea favorabilă a acestora.15%Zr 0.4. această afirmaţie este validată de datele prezentate în tabelul 12. iar caracteristicile de comportare la fluaj ( rezistenţa tehnică de durată RrT/ τ şi limita tehnică de fluaj RεT/ τ − v. dar îşi micşorează considerabil rezistenţa mecanică şi fibre din material refractar. Tabelul 12.8) au valori ridicate.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite încălzită. care prezintă fragilitate accentuată.

0 18.0 − 37.14 0.70 0.0 10. structura şi proprietăţile compozitelor durificate cu fibre sunt influenţate esenţial de natura şi intensitatea legăturilor interfaciale produse între componentele M şi f ale acestor materiale.82 0. care.09 0.29 0.22 0.67 0.35 0.0 Aşa cum a rezultat din cele prezentate anterior. disipează prin deformare plastică cea mai mare parte a energiei disponibile pentru extinderea fisurilor şi crează la vârful fisurilor enclave plastice ce micşorează drastic efectul de concentrare a tensiunilor mecanice produs de prezenţa fisurilor.3 7.6 5.0 11.40 0.10 0.24 0. datorită capacităţii substanţiale de deformare plastică înainte de rupere.0 2.5 30. deoarece aceste legături se crează la elaborarea compozitelor.44 0.10 0.36 0. Date privind caracteristicile principalelor compozite durificate cu fibre Componentele materialului Matricea Răşină epoxidică Răşină epoxidică Răşină epoxidică Răşină epoxidică Răşină epoxidică Aluminiu Aluminiu Aluminiu Aluminiu Aluminiu Nichel Nichel Nichel Fier Aliaj Ni-Cr Aliaj Ni-Cr Argint Argint Titan Cupru Tantal Cobalt Cobalt Oţel inoxidabil Fibrele Sticlă Whiskers Al2O3 Carbon Kevlar Filamente B SiO2 Al2O3 Oţel Filamente B Whiskers B4C Filamente B Filamente W Whiskers Al2O3 Whiskers Al2O3 Al2O3 Filamente W Oţel Al2O3 Filamente W Filamente W Filamente Ta2C Filamente W Filamente Mo Filamente W Fracţia volumică a fibrelor vf 0.6 15.19 0. − propagarea fisurilor iniţiate în fibre este blocată (frânată) de matricea compozitului. 5.77 0.47 0.20 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fragmente ale fibrelor fisurate (sparte) care prezintă o lungime superioară lungimii critice.2 48. În mod obişnuit materialele 288 .30 0.18 Rezistenţa la tracţiune RmC.08 0.73 0.7 4. Tabelul 12.0 6.6 21.17 0.7 8.0 7. ρg km 77.0 4.9 112.0 4. particularităţile metodelor şi procedeelor tehnologice de fabricare sunt factori foarte importanţi de influenţă ai calităţii unor astfel de materiale.5 35.2 11.8 76.25 0. N/mm2 1640 780 1200 1520 2100 890 1110 1190 300 200 2640 1110 1170 1630 1750 500 450 1590 660 1750 1060 730 360 400 Rezistenţa mecanică R specifică KR = mC .6 36.

compozitele cu trihite de safir în matrice de argint). fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită. această metodă permiţând fabricarea materialelor compozite cu matrice metalică şi trihite ceramice (de exemplu. această metodă fiind utilizată frecvent pentru realizarea compozitelor cu fibre de sticlă sau de carbon şi matricea din răşini sintetice − infiltrarea.12. se infiltrează între fibre (sub vid sau sub presiunea unui gaz inert) şi prin solidificare determină formarea compozitului. Microstructura compozitelor cu matrice de nichel durificată cu: a − fibre de carbon. fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite compozite durificate cu fibre se realizează prin metode şi procedee tehnologice indirecte (fibrele şi matricea se fabrică independent şi se supun apoi agregării sub formă de material compozit). după care se supun unui proces de agregare prin lipire (realizat în mod obişnuit prin încălzirea şi întărirea prin polimerizare a matricei). o variantă a acestei metode o reprezintă depunerea pe fibrele aliniate în direcţia de armare dorită a materialului matricei. prin această metodă fiind realizate. compozitele cu fibre de carbon şi matrice de nichel (la care metoda infiltrării nu dă rezultate bune. cum ar fi: − simpla lipire. având structurile prezentate în figura 12. fibrele se aliniază şi se dispun în straturi alternante cu matricea.20. cu această tehnologie fiind realizate (la temperaturi apropiate de ta). b − fibre de oţel . topit sub formă de picături fine cu ajutorul unui jet de plasmă. − depunerea chimică a matricei în jurul fibrelor. materialul matricei este adus în stare topită. − depunerea electrolitică a matricei în jurul fibrelor.20. de exemplu.care se poate supune ulterior şi unor operaţii de prelucrare prin deformare plastică la cald pentru mărirea fracţiei volumice a fibrelor în materialul compozit. iar matricea se depune pe fibre prin cementarea acestora în băi de săruri sau în mediu gazos. de 289 Fig. după care se depune electrolitic între ele materialul matricei. fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită. deoarece nichelul topit atacă şi deteriorează fibrele de carbon) şi compozitele cu fibre de oţel şi matrice de nichel.

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR exemplu. această tehnologie permiţând obţinerea compozitelor cu fibre de bor şi matrice de aluminiu şi a celor cu fibre de wolfram şi matrice de oţel inoxidabil.C) şi a celor cu fibre de compus Nb8Fe7Cr2 şi matrice de soluţie solidă Fe(Cr. un pachet realizat din straturi alternante de fibre şi matrice (sub formă de folie). iar faza care are rolul fibrelor durificatoare capătă dispunerea şi orientarea necesare prin solidificarea dirijată unidirecţional a aliajelor turnate în forme. pentru realizarea compozitelor cu fibre de wolfram şi matrice de soluţie solidă Ni(W). dar prezintă dezavantajul că fracţia volumică a fibrelor nu se poate regla.Nb). a compozitelor cu fibre de compus Al3Ni şi matrice de aluminiu. Structura compozitului cu fibre de W şi matrice de soluţie solidă Ni(W) obţinut prin solidificarea dirijată a aliajului eutectic Ni − W − solidificarea unidirecţională a eutecticelor. a compozitelor cu fibre de carbură de tantal şi matrice de soluţie solidă Co(Ta. 12. compozitele cu trihite de oxid de aluminiu şi matrice de titan şi compozitele cu fibre de carbură de siliciu şi matrice de molibden. tragere sau extrudare) pentru obţinerea materialului compozit. se supune deformării plastice la cald (prin laminare. Pentru obţinerea unor materiale compozite durificate cu fibre se utilizează în prezent şi metode şi procedee tehnologice directe (fibrele şi matricea se realizează împreună şi sunt supuse unor prelucrări menite să asigure realizarea compozitului cu caracteristicile de utilizare dorite).12. cum ar fi: Fig. fazele din structura unor aliaje eutectice reprezintă materialele componente ale compozitului. această tehnologie fiind utilizată. având structura prezentată în figura 12. − încorporarea fibrelor prin deformarea plastică a matricei. având structura celui prezentat în figura 12.21. 290 . Structura semifabricatului utilizat pentru obţinrea prin deformare plastică a compozitului cu fibre de W şi matrice din oţel inoxidabil Fig.22. fiind impusă de raportul cantitativ al fazelor componente ale structurii aliajelor eutectice.21. metoda asigură legături interfaciale foarte puternice între matricea şi fibrele materialului compozit. de exemplu.22.

Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite

− formarea fibrelor prin deformarea plastică a aliajelor bifazice; materialele bifazice, având în structură o fază f cu modul de elasticitate ridicat şi rezistenţă mecanică la cald mare şi o fază M cu plasticitate ridicată şi rezistenţă mare la oxidare la temperaturi înalte, se supun prelucrării prin deformare plastică la rece, iar tendinţa naturală de formare a structurii fibroase (de alungire a grăunţilor cristalini în direcţia deformării) determină distribuirea fazei f sub formă de fibre în faza M ce capătă rolul de matrice; această tehnologie permite obţinerea unor materiale compozite cu foarte bune proprietăţi de refractaritate ( de exemplu, prin deformarea plastică la rece, cu un grad de deformare GD ≅ 90 %, a agragatului compozit obţinut prin infiltrarea în pulbere de wolfram a aliajului lichid Ni−Cr rezultă un compozit cu fibre aliniate care are rezistenţa la rupere, la t t = 870 oC, RmC = 430...450 N/mm2 (în timp ce matricea din aliaj Ni − Cr are
t RmC = 48...50 N/mm2). Toate aspectele anterior prezentate conduc la concluzia că utilizarea materialelor compozite durificate cu fibre trebuie extinsă în viitor; singurul argument care (în prezent) limitează folosirea acestor materiale în diverse aplicaţii tehnice îl constituie costul lor de elaborare ridicat.

Cuvinte cheie
agregare prin lipire, 289 alburn, 275 cambiu, 275 canal rezinifer, 276 compozit durificat cu fibre, 284 densitate lemn absolută, convenţională, 277 depunere chimică, 289 depunere electrolitică, 289 duramen, 275 duritate Janca, 280 enclavă plastică, 288 fibră lemnoasă, 276 fracţie volumică, 270 furnir, 282 hemiceluloză, 276 încorporare, 290 inel anual, 275 infiltrare, 289 izodeformaţie, 270 izotensiune, 272 liber, 275 lignină, 276 lungime critică a fibrelor, 284 matrice, 269 panel, 282 plăci celulare, 282 plăci din aşchii de lemn – PAL, 282 plăci din fibre de lemn – PFL, 282 procedee tehnologice directe, 290 procedee tehnologice indirecte, 289 raport de formă al fibrelor, 284 raport de transfer al sarcinilor, 285 rază medulară, 276 ritidom, 274 solidificare unidirecţională, 290 trahee, 276 traheidă, 276 trihite (fibre whiskers), 285 vas lemnos, 275 zona de acţiune a fibrei, 271

291

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

Bibliografie
1. Shakelford J. Introduction to Materials Science for Engineers, Macmillan Publishing Commpany, New York, 1988 2. Gâdea S., Petrescu M., Metalurgie fizică şi studiul metalelor, vol. II, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981 3. Van Vlack L., Elements of Materials Science and Engineering, Addison – Wesley Publishing Company, Massachusetts, 1985 4. Pavel A., Surse şi riscuri de avarie în petrol − petrochimie – chimie, vol. I, Universitatea din Ploieşti, Ploieşti, 1993 5. * * * Hütte – Manualul inginerului. Fundamente. Traducere din limba germană după ediţia a 29 – a, Editura Tehnică, Bucureşti, 1995 6. Broutman L.J., Composite materials. Fracture and fatigue, Academic Press, New York, 1994 7. Suciu P. Lemnul – structură, proprietăţi, tehnologie, Editura Ceres, Bucureşti, 1985

Teste de autoevaluare
T.12.1. Care din următoarele materiale aparţin categoriei agregatelor compozite: a) betonul; b) oţelul carbon hipoeutectoid; c) cermetul cu particule de Al2O3 înglobate într-o matrice de fier; d) lemnul? T.12.2. Care din următoarele materiale aparţin categoriei compozitelor stratificate: a) fonta emailată; b) panelul; c) placajul; d) polistirenul expandat? T.12.3. Care din următoarele materiale aparţin categoriei compozitelor cu fibre: a) cimentul; b) betonul armat; c) fonta albă hipoeutectică; d) compozitul cu filamente de carbură de bor orientate unidirecţional într-o matrice de aluminiu? T.12.4. Care din următorii factori influenţează proprietăţile materialelor compozite: a) proprietătile materialelor componente; b) concentraţiile (masice sau volumice) ale materialelor componente; c) structura şi proprietăţile zonelor de legătură (interfaciale) dintre materialele componente; d) distribuţia materialelor componente în structura compozitului? T.12.5. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate în cazul unui compozit cu fibre orientate unidirecţional, solicitat la tracţiune în lungul fibrelor: a) este respectată condiţia de izodeformaţie; b) este respectată condiţia de izotensiune; c) efectul durificator al fibrelor se manifestă numai dacă fracţia
292

Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite

volumică a fibrelor depăşeşte o valoare critică; d) efectul durificator al fibrelor se manifestă numai dacă fracţia volumică a fibrelor este mai mică decât o valoare critică? T.12.6. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate în cazul unui compozit cu fibre orientate unidirecţional, solicitat la tracţiune pe o direcţie normală la fibre: a) este respectată condiţia de izodeformaţie; b) este respectată condiţia de izotensiune; c) fracţia volumică a fibrelor nu influenţează comportarea la tracţiune a materialului compozit; d) tensiunile generate în fibre, în matrice şi în materialul compozit de solicitarea la tracţiune sunt egale? T.12.7. Care dintre următoarele afirmaţii privind structura la scară macroscopică a trunchiului unui arbore sunt adevărate: a) zona exterioară a trunchiului este denumită coajă sau scoarţă; b) partea exteriaoră a scoarţei este denumită alburn; c) partea interioară a scoarţei este denumită liber; d) liberul este partea interioară a scoarţei, care se dezvoltă anual şi este alcătuită din vase, fibre liberiene şi ţesuturi de parenchim? T.12.8. Care dintre următoarele afirmaţii privind structura la scară macroscopică a trunchiului unui arbore sunt adevărate: a) zona interioară a trunchiului este denumită lemn; b) partea exterioară a lemnului este denumită alburn; c) partea centrală a lemnului este denumită duramen; d) duramenul este partea lemnului situată între alburn şi măduvă? T.12.9. Care dintre următoarele elemente aparţin constituţiei anatomice (structurii la scară microscopică) a lemnului: a) traheele; b) fibrele lemnoase; c) razele medulare; d) canalele rezinifere? T.12.10. Care element din constituţia anatomică a lemnului este alcătuit din şiruri de celule moarte, alungite, cu pereţii lignificaţi şi cu spaţiul interior (golit de conţinutul celular) foarte îngust, strâns legate între ele: a) traheele; b) fibrele lemnoase; c) razele medulare; d) canalele rezinifere? T.12.11. Care dintre următoarele elemente chimice intră în alcătuirea fibrelor lemnoase (celulozice) şi matricei din hemiceluloză şi lignină, care definesc structura de material compozit a lemnului: a) magneziul; b) carbonul; c) oxigenul; d) hidrogenul? T.12.12. Care dintre următoarele definiţii privind densitatea lemnului sunt corecte: a) densitatea lemnului verde reprezintă masa unităţii de volum a lemnului saturat în apă; b) densitatea absolută a lemnului reprezintă masa unităţii de volum a lemnului uscat artificial la 105 oC; c) densitatea convenţională este raportul dintre masa de lemn verde şi volumul de lemn anhidru care se obţine din aceasta; d) densitatea convenţională este raportul dintre masa de lemn anhidru şi volumul de lemn verde din care aceasta s-a obţinut? T.12.13. Care din următoarele afirmaţii privind caracteristicile mecanice ale lemnului sunt adevărate: a) pentru lemn şi produsele din lemn se poate defini
293

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

(ca şi la unele materiale metalice) o caracteristică mecanică numită rezistenţă la oboseală; b) duritatea Brinell a lemnului se defineşte la fel ca în cazul materialelor metalice; c) prezenţa concenratorilor de tensiuni de tipul crestăturilor marginale sau orificiilor nu influenţează comportarea la rupere a lemnului; d) caracteristicile mecanice ale lemnului nu depind de direcţia pe care sunt măsurate, lemnul fiind un material compozit izotrop? T.12.14. Care dintre următoarele semifabricate realizate din lemn se pot considera materiale compozite stratificate: a) grinzile; b) panelul; c) plăcile melaminate din aşchii de lemn; d) plăci extrudate din aşchii de lemn? T.12.15. Care dintre următorii factori influenţează caracteristicile mecanice ale compozitelor durificate cu fibre: a) lungimea fibrelor; b) raportul de formă al fibrelor; c) măsura unghiului dintre direcţia orientării fibrelor şi direcţia de aplicare a solicitărilor mecanice; d) fracţia volumică a fibrelor? T.12.16. Care dintre următoarele afirmaţii privind comportarea la solicitări mecanice a compozitelor durificate cu fibre sunt adevărate: a) comportarea solidară a componentelor la solicitarea mecanică la tracţiune în lungul fibrelor a unui astfel de compozit este determinată de legăturile interfaciale puternice create între M şi f la elaborarea materialului; b) rezistenţa mecanică a unui astfel de compozit este ridicată, dacă fracţia volumică a fibrelor înglobate în material este suficient de mare, astfel că orice porţiune din materialul matricei se află integral într-o zonă de acţiune a unei fibre; c) cu cât raportul de transfer al sarcinilor este mai mic, cu atât materialul compozit are o comportare mai eficientă în ceea ce priveşte conlucrarea între M şi f şi poate prelua solicitări mecanice de intensitate mai ridicată; d) rezistenţa mecanică a unui astfel de compozit este ridicată, dacă fracţia volumică a fibrelor înglobate în material este suficient de mică şi o parte din materialul matricei se află în afara zonelor de acţiune ale fibrelor? T.12.17. Care dintre următoarele afirmaţii privind elaborarea materialelor compozite durificate cu fibre sunt adevărate: a) la elaborarea prin infiltrare, fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită, materialul matricei este adus în stare topită, se infiltrează între fibre (sub vid sau sub presiunea unui gaz inert) şi prin solidificare determină formarea compozitului; b) la elaborarea prin depunerea chimică a matricei în jurul fibrelor, fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită, iar matricea se depune pe fibre prin cementarea acestora în băi de săruri sau în mediu gazos; c) la elaborarea prin încorporarea fibrelor prin deformarea plastică a matricei, un pachet realizat din straturi alternante de fibre şi matrice (sub formă de folie) se supune deformării plastice la cald prin laminare, tragere sau extrudare; d) la elaborarea prin solidificarea unidirecţională a eutecticelor, fazele din structura unui aliaj eutectic reprezintă materialele componente ale compozitului, iar faza care are rolul fibrelor durificatoare capătă dispunerea şi orientarea necesare prin solidificarea dirijată unidirecţional a aliajului turnat?
294

Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite

Aplicaţii
A.12.1. Un material compozit cu fibre de sticlă înglobate într-o matrice de răşină epoxidică are fracţia volumică a fibrelor vf = 0,70. Ştiind că fibrele de sticlă au densitatea ρf = 2540 kg/m3, iar matricea din răşină epoxidică are densitatea ρM = 1210 kg/m3, să se determine concentraţia masică a fibrelor în materialul compozit %fm şi densitatea compozitului ρC. Rezolvare Considerând că materialul compozit are volumul VC, iar volumele fibrelor şi matricei sunt Vf , VM, se obţin relaţiile: Vf = VCvf , VM = VC(1 – vf) şi VC = Vf + VM . Masele corespunzătoare volumelor Vf , VM şi VC sunt Mf = VCvfρf, MM = VC(1 – vf)ρM şi MC = Mf + MM, iar densitatea compozitului este dată de o relaţie de forma (12.5): ρC = ρM(1 – vf) + ρfvf; pentru datele precizate în enunţul aplicaţiei se obţine: ρC = 1210(1 – 0,70) + 2540⋅0,70 = 2141 kg/m3. Concentraţia volumică a fibrelor în materialul compozit este %fV = 100vf, iar concentraţia masică a acestora este dată de relaţia (stabilită utilizând ρf raţionamentul prezentat la rezolvarea aplicaţiei A.2.4): % f m = 100v f ; pentru ρ datele precizate în enunţul aplicaţiei se obţine: % f m = 100 ⋅ 0,7
2540 2141

≅ 83 %.

A.12.2. Un material compozit cu fibre continui de sticlă înglobate în matrice de răşină epoxidică se consideră ca material de referinţă la proiectarea unui nou material compozit (cu aceleaşi componente). Ştiind că matricea are * EM = 6900 N/mm2 şi RmM = 69 N/mm2, fibrele au Ef = 72500 N/mm2 şi Rmf = 3400 N/mm2, iar materialul de referinţă supus încercării la tracţiune în / lungul fibrelor are modulul de elasticitate EC = 46260 N/mm2 şi rezistenţa la
/ rupere RmC = 2050 N/mm2, să se stabilească ce valoare trebuie să aibă fracţia volumica a fibrelor în noul material, pentru ca acesta să prezinte (pe direcţia de orientare a fibrelor) modulul de elasticitate EC ≥ 50000 N/mm2 şi rezistenţa la rupere RmC ≥ 2200 N/mm2. Rezolvare Pentru compozitul de referinţă se pot scrie relaţiile (12.5) şi (12.6) din care rezultă valoarea fracţiei volumice a fibrelor în acest material vf şi mărimea / E − EM 46260 − 6900 rezistenţei conventionale a matricei RmM: v /f = C = = 0, 6 ; 72500 − 6900 E f − EM

295

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR R mC
/

RmM =

− R mf v /f
/ f

1− v

=

2050 − 3400 ⋅ 0,6 1− 0,6

= 25 N/mm 2 . Deoarece pentru noul compozit

sunt, de asemenea, valabile relaţiile (12.5) şi (12.6), se poate determina valoarea fracţiei volumice a fibrelor în acest material vf pentru respectarea condiţiilor impuse în enunţul aplicaţiei, astfel:. Cu datele precizate în enunţul aplicaţiei se obţine: vf ≥ max(0,66; 0,64) Vf ≥ 0,66. De exemplu, adoptând vf = 0,70, rezultă EC = 52820 N/mm2 > 50000 N/mm2 şi Rmc = 2387,5 N/mm2 > 2200 N/mm2. Observaţie Atât pentru materialul compozit de referinţă, cât şi pentru noul material proiectat, fracţiile volumice ale fibrelor depăşesc valaorea critică dată de relaţia R * − RmM 69 − 25 = (12.7): v fcr = mM = 0,013 ; ca urmare, efectul de durificare 3400 − 25 Rmf − RmM datorită înglobării fibrelor în matrice este asigurat la ambele materiale. A.12.3. Un compozit cu fibre continui, este realizat înglobând fibre dintr-un material cu Ef = 80000 N/mm2 într-un material matrice cu EM = 8000 N/mm2. Să se analizeze cum se modifică, în funcţie de fracţia volumică a fibrelor vf, valorile modulului de elasticitate al compozitului EC pe direcţia fibrelor şi pe direcţia normală la fibre. Rezolvare Folosind relaţiile (12.5) şi (12.11) în condiţiile precizate în enunţul aplicaţiei se pot trasa graficele EC = f(vf) prezentate în figura 12.23. Analizând aceste grafice, rezultă că modulul de elasticitate al compozitului pe direcţia de orientare a fibrelor creşte liniar odată cu vf, în timp ce efectul de creştere odată cu vf a modulului de elasticitate al compozitului pe direcţia normală la fibre se manifestă pregnant numai la valori ridicate ale vf .

Fig. 12.23. Diagramele de variaţie, în funcţie de fracţia volumică a fibelor, a modulului de elasticitate determinat în lungul fibrelor şi pe direcţia normală la fibre la un compozit cu fibre de sticlă si matrice de răşină epoxidică 296

Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite

A12.4. Să se determine valoarea exponentului n din relaţia (12.12) pentru un agregat compozit alcătuit dintr-o matrice de cobalt în care sunt înglobate particule dure de carbură de wolfram, cunoscând că modulul de elasticitate al matricei este EM = 207000 N/mm2, modulul de elasticitate al particulelor este Ef = 705000 N/mm2, iar modulul de elasticitate al materialului cu vf = 0,5 este EC = 382000 N/mm2. Rezolvare Înlocuind datele din enunţul aplicaţiei în relaţia (12.12), se obtine ecuaţia exponenţială (transcendentă), cu necunoscuta n: 2 ⋅ 382 n = 207 n + 705 n .Această ecuaţie se poate rezolva pe cale numerică, considerând diverse valori ale necunoscutei n∈[−1;1]\{0}, calculând (pentru fiecare valoare a exponentului n) A = 2 ⋅ 382 n şi B = 207 n + 705 n şi declarând ca soluţie valoarea n pentru care se obţine A = B. Rezultatele utilizării aceastei proceduri de rezolvare sunt diagrafiate în figura 12.24, iar soluţia care se obţine astfel este n → 0 (aceeaşi soluţie rezultând şi prin utilizarea programului de rezolvare numerică a ecuaţiilor al produsului informatic MathCad).

Fig. 12. 24. Determinarea exponentului n din relaţia (12.12) pentru un agregat compozit cu particule de WC înglobate în matrice de Co

Fig.12.25. Diagrama de variaţie, în funcţie de vf, a modulului de elasticitate al agregatului compozit cu particule de WC şi matrice de Co

Observaţie În cazul agregatului compozit analizat, exponentul n din relaţia (12.12) tinde către valoarea zero şi, ca urmare, în această situaţie se poate considera că
297

6⋅70n + 0. 6945 ] 298 − 1 0 . se poate determina modulul de elasticitate al agregatului compozit cu = 0. Se cunoaşte că modulul de elasticitate al materialului M este EM = 70000 N/mm2. n = − 0.7. ecuaţia exponenţială care trebuie rezolvată este: 100n = 0. care se poate considera în locul relaţiei (12.6945.4 este EC = 100000 N/mm2. 6945 + 0.4. iar modulul de elasticitate al agregatului compozit (cu aceleaşi componente) având vf = 0.7.6945). Să se determine valoarea modulului de elasticitate EC al unui agregat compozit alcătuit dintr-o matrice M în care sunt distribuite uniform particule dintr-un material f. caracteristicile agregatelor compozite cu structura alcătuită din particulele unui material f distribuite într-o matrice dintr-un material M sunt intermediare celor care se pot determina în lungul fibrelor şi pe direcţia normală la fibre la compozitele cu fibre din material f înglobate în matricea M. modulul de elasticitate al materialului f este Ef = 220000 N/mm2.12).12) (cu n = − 0. fracţia volumică a particulelor fiind vf = 0. Rezolvare Procedând ca la rezolvarea aplicaţiei A.18). astfel: EC = lim [ E (1 − v f ) + E v f ] = E M f E f f n→0 n M n f v 1 n 1− v (12. Aşa cum s-a precizat în scap.4⋅220n.12). Folosind relaţia (12.18) Datele din enunţul aplicaţie satisfac această egalitate.2. curba AC redă variaţia în funcţie de vf a modulului de elasticitate al agregatului compozit (cvasiizotrop) cu particule de carbură de wolfram uniform distribuite într-o matrice de cobalt. se determină valoarea exponentului n din relaţia (12. 12. rezultă vf EC = [0.25. care modelează analitic variaţia modulului de easticitate al agregatului compozit.12) pentru estimarea modulului de elasticitate al agregatelor compozite la care n → 0. în care: curba CLF redă variaţia în funcţie de vf a modulului de elasticitate determinat în lungul fibrelor la compozitul cu fibre de carbură de wolfram înglobate într-o matrice de cobalt.5. iar variaţia EC. . expresia analitică a funcţiei corespunzătoare acestei curbe fiind (12. aşa cum se observă în figura 12. Respectarea acestei reguli de către agregatul compozit cu particule de carbură de wolfram înglobate într-o matrice de cobalt este ilustrată în figura 12.12. pe baza relaţiei (12.26. 6945 = 140625 N/mm2. curba CNF redă variaţia în funcţie de vf a modulului de elasticitate determinat pe direcţia normală la fibre la compozitul cu fibre de carbură de wolfram înglobate într-o matrice de cobalt.11).12.5). expresia analitică a funcţiei corespunzătoare acestei curbe fiind (12. iar soluţia (nebanală) care rezultă prin rezolvarea numerică a acesteia este. expresia analitică a funcţiei corespunzătoare acestei curbe fiind (12.7 ⋅ 220000 − 0.3 ⋅ 70000 −0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR modulul de elasticitate al materialului este definit. A.

12. O bară de tracţiune cu diametrul D = 25 mm este realizată dintr-un material compozit durificat cu fibre discontinui de sticlă. A.12) pentru agregatul compozit considerat în aplicaţia A. 2 2 πD π 25 Fig. Să se stabilească dacă bara de tracţiune rezistă la solicitarea dată de o forţă cu intensitatea F = 7.12.27.5 Rezistenţa la rupere a materialului compozit se poate determina cu relaţia (12.15).4.94 mm << L Procedând astfel.05 mm şi lungimea L = 50 mm.Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite în funcţie de vf.5⋅105 N produce tensiuni normale (în 5 4F 4 ⋅ 7.27. Fracţia volumică a fibrelor materialului compozit este vf = 0.5 ⋅ 10 lungul fibrelor) cu intensitatea σ = = = 1528 N/mm2.5 Fig.6. componentele materialului fiind caracterizate astfel: fibrele de sticlă au Rmf = 3000 N/mm2. iar matricea din răşină epoxidică are RmM = 25 N/mm2 şi τrM = 40 N/mm2. Rezolvare Solicitarea la tracţiune cu forţa F = 7. în care notaţiile au semnificaţii similare celor precizate la rezolvarea aplicaţiei A. 26. pentru agregatele compozite cu componentele M şi f precizate în enunţul aplicaţiei este redată în figura 12. considerând valoarea lungimii critice a fibrelor Lc dată de relaţia (12.12. orientate pe direcţia axei longitudinale a barei şi având diametrul df = 0. în funcţie de vf.12.12. Rmf 1 1 3000 = 0. a modulului de elasticitate al agregatului compozit considerat în aplicaţia A.5⋅105 N.12. se obţine: LC = d f = 0.14). Diagrama de variaţie.05 4 40 τ rM 4 299 . Determinarea exponentului n din relaţia (12.7.

bara rezistă la solicitarea la tracţiune cu forţa F = 7.73 ≅ 1833 N/mm2 şi F = 4 b) Dacă fibrele materialului compozit din care este realizată bara sunt orientate sub un unghi θ = 5 o faţa de direcţia axei longitudinale a barei. rezistenţa la rupere a compozitului este dată de relaţia (12. să se estimeze intensitatea forţei de tracţiune F la care se produce ruperea barei în următoarele circumstanţe: a) fibrele materialului sunt perfect paralele cu axa longitudinală a barei.461.73.6). fracţia volumică a fibrelor fiind vf = 0. b) unghiul dintre axa longitudinală a barei şi direcţia orientării fibrelor este θ = 5 o. A.17): θ cr = arctg 300 40 1833 = 1o15’. iar ≅ L L RmC = RmM (1 − v f ) + Rmf (1 − C )v f = 25(1 − 0. orientate pe direcţia axei longitudinale a barei. forţa de πD 2 tracţiune monoaxială care produce ruperea barei are intensitatea dată de relaţia: πD 2 F= RmC . rezistenţa la rupere a compozitului RmC este dată de relaţia (12. 4 a) Dacă fibrele materialului compozit din care este confecţionată bara sunt perfect paralele cu axa longitudinală a barei ( pe direcţia căreia se aplică forţa F). Rezolvare Ruperea barei se produce când tensiunile normale generate de solicitarea la 4F tracţiune cu forţa F au intensitatea σ = = RmC şi. ca urmare.24⋅105 N. rezultând: π 15 2 1833 ≅ 3.10532) = 461 N/mm2 π 15 2 461 ≅ 8. RmM = 80 N/mm2 şi τrM = 40 N/mm2. O bară de tracţiune cu diametrul D = 15 mm este realizată dintr-un material compozit cu fibre continui.θ = min( şi F = 1833 cos 5 2 o . 40 cos 5 sin 5 o o .73) + 2500⋅0.7 ≅ 2065 N/mm2.02)0. rezultând: RmC . 80 sin 2 5 o ) = min(1847. RmC = 30(1 − 0.7.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (materialul are o comportare eficientă în ceea ce priveşte conlucrarea între M şi f. iar fibrele au Rmf = 2500 N/mm2. L Deoarece σ < RmC. Diminuarea considerabilă a rezistenţei mecanice a 4 barei în acest caz este datorată faptului că măsura unghiului θ este mai mare decât valoarea critică dată de relaţia (12. . LC raportul de transfer al sarcinilor fiind foarte redus.16).02).7) + 3000(1 − 0.5⋅105 N. Ştiind că matricea compozitului * are RmM = 30 N/mm2. 0.12.1⋅104 N.

amestecul de pulberi este adus apoi la forma dorită (corespunzătoare produselor). La fabricarea produselor prin metoda agregării pulberilor. uneori amestecate şi cu pulberi nemetalice. tehnologiile de realizare a semifabricatelor şi pieselor pentru diverse aplicaţii din pulberi metalice. oxizi metalici.1 µm şi 1 mm. metodelor şi procedeelor tehnologice de obţinere a pulberilor (preponderent metalice) şi de utilizare a lor pentru realizarea de produse cu diverse destinaţii fac obiectul unei ramuri a metalurgiei numită metalurgia pulberilor . materiile prime sub formă de pulberi (de diverse sortimente compoziţionale şi/sau granulometrice) sunt amestecate în proporţiile necesare produselor care trebuie realizate.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi Capitolul 13 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR REALIZATE PRIN AGREGARE DE PULBERI 13. Realizarea de produse din materiale metalice care nu pot fi elaborate şi prelucrate primar prin tehnologiile clasice de topire – turnare: • piese (filamente. iar comprimatele de pulberi astfel obţinute se supun unui tratament termic.1. cu perspective mari de extindere în viitor. duze pentru ejectarea 301 . Introducere În tehnica actuală se utilizează. nemetalice) utilizate în metalurgia pulberilor sunt materiale formate din granule (particule) de metale pure. care conferă produselor compactitatea şi caracteristicile de utilizare dictate de aplicaţia căreia sunt destinate produsele. Tehnologiile de realizare a produselor prin metoda agregării pulberilor sunt aplicate de obicei în două scopuri: A. Pulberile (metalice şi. Studiul şi aplicarea industrială a proceselor.) cu dimensiunile cuprinse între 0. sulfuri etc. numit sinterizare. plăcuţe pentru tuburi electronice. aliaje sau compuşi chimici (intermetalici. uneori. cu sau fără presare.

2. Sb. Cr. având ts ridicate. diamant – metale etc. • piese (scule aşchietoare. Mo etc. Mo2C. Realizarea de produse cu dimensiuni mici şi forme complicate. Fe – mase plastice. echipamente electrocasnice.) se folosesc pe scară largă astfel de piese sinterizate (roţi dinţate. pistoane. compozitelor cu metale şi nemetale (Cu – grafit.). Co.). Fe – Cr. cu mărimea particulelor între 20 µm şi 1 mm şi forma predominant lamelară. Nb etc. inele. • piese (plăcuţe şi scule pentru prelucrarea prin aşchiere a materialelor metalice) din materiale dure. se obţin greu în stare lichidă şi se impurifică uşor. de tipul unor agregate compozite.. ce impune aplicarea unor operaţii tehnologice de finisare laborioase şi costisitoare.) înglobată într-o matrice metalică (Fe. deoarece implică consumuri exagerate de materiale şi conduce la obţinerea de semifabricate cu precizia necorespunzătoare a formei şi dimensiunilor. magneţi etc. Mo. în construcţia de maşini (automobile. echipamente de calcul automat etc. având structura alcătuită din particule de carburi metalice dure (WC. B. elemente de fricţiune. aliaje Fe – Al. tacheţi. din materiale care pot fi elaborate în stare topită. care. TaC etc. reacţionând puternic cu căptuşeala ceramică a agregatelor de elaborare – turnare. Co. Ni etc. • piese poroase cu diverse destinaţii: cuzineţi poroşi autoungători din bronzuri cu staniu sau din aliaje Fe – Cu. 13. magneţi etc.) din metale greu fuzibile (W. electrozi poroşi din nichel sau argint pentru echipamentele utilizate în electrochimie etc. având componentele cu ts foarte diferite şi/sau cu solubilităţi foarte reduse în stare lichidă. Mo – Cu etc. TiC. Principalele metode mecanice folosite în practica industrială pentru obţinerea pulberilor sunt: • Metoda măcinării.). materia primă sub formă de material metalic turnat.). Mo – Ag. dar a căror fabricare prin turnare nu este eficientă. Ni. came. Cr. segmenţi. W – Cu. având structura alcătuită dintr-o fază oxidică − ceramică (Al2O3. Fe. Ni – Fe etc. contacte electrice. care. Ta. care este folosită în prezent pentru realizarea pulberilor de Mn. cuzineţi.) din materiale de tipul cermeturilor. ZrO2 etc. Al.) înglobate într-o matrice metalică tenace (Co. Obţinerea şi caracterizarea pulberilor Pentru obţinerea pulberilor se utilizează două categorii de metode tehnologice: metodele mecanice şi metodele fizico – chimice. burete de 302 .) sau pseudoaliajelor (aliajele W – Ag. se obţin foarte greu în stare topită). filtre metalice din bronzuri.. garnituri. oţeluri inoxidabile sau aliaje Monel.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR gazelor fierbinţi electrozi nefuzibili pentru sudare etc.. realizate mai ales din pulberi feroase. pârghii. la aplicarea acestei metode.

Ni. folosind ca materie primă soluţia de acetat de cupru. o transformă în pulbere de fier pur.1 µm şi 100 µm şi forma aciculară (dendritică). rezultă precipitate granulare de plumb acoperite cu cupru. W. de exemplu. aşchii. materia primă sub formă de metal sau aliaj topit se scurge dintr-un creuzet (printr-o duză calibrată).Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi minereu.) care produce precipitarea metalului (Me) sub formă de pulbere. aplicată actual pentru fabricarea pulberilor de Ag. • Metoda pulverizării din fază lichidă.. în stare măcinată este supusă acţiunii unui agent chimic (pulbere de cocs sau gaz metan). Pt etc. cu mărimea particulelor între 0. Ni. materia primă sub formă de soluţie apoasă a sărurilor metalului (Me) care trebuie obţinut sub formă de pulbere este supusă unui agent chimic (pulbere de Zn. • Metoda carbonil. Ni – Mo. este transformată în pulbere prin măcinare în mori cu bile sau în mori cu vârtej. Cu. Au. sârme etc. • Metoda precipitării din soluţii apoase. Co. obţinându-se depozite catodice compacte − fragile. bronzuri. aliaje Fe – Ni. care. Zn. apă etc. Cu. care se pot transforma uşor în pulberi prin măcinare. alame. suferă impactul cu mai multe jeturi (de aer. aplicată pentru realizarea pulberilor de Fe. Cr. cu mărimea particulelor între 20 µm şi 400 µm şi forma predominant sferoidală. materia primă sub formă de soluţii apoase sau topituri de săruri metalice este descompusă prin electroliză. aplicată actual pentru realizarea pulberilor de Fe. Cr.1 µm şi 10 µm şi forma sferoidală. oţeluri etc. V. materia primă sub formă de aşchii ale metalului (Me) care trebuie adus în formă de pulbere este introdusă într-un cuptor tubular. Al etc. Fe – Cr. • Metoda electrolitică.. Ni – Co etc. iar descompunerea prin volatilizare a acestuia determină formarea oxidului de carbon (care se reutilizează în proces) şi pulberii metalului Me. la aplicarea acestei metode. Al. Sn. care se transformă în particule de pulbere prin solidificarea într-o baie de răcire. vapori. Cu. Fe – Mo. aliaje Fe – Ni. precipitate obţinute prin electoliză. la aplicarea acestei tehnologii. Au. cu mărimea particulelor între 0. la utilizarea acestei metode. Cd. 303 . materia primă sub formă de minereu oxidic de fier sau arsură de fier. la folosirea acestei metode. specifice fiecărui metal) în carbonil metalic Men(CO)m (condensat sub formă de lichid vâscos). spongioase sau pulverulente. Co.. este supusă acţiunii unui curent de oxid de carbon. Ta. Principalele metode fizico – chimice de elaborare a puberilor metalice sunt: • Metoda reducerii oxizilor. la folosirea acestei tehnologii. se transformă (în anumite condiţii de temperatură şi presiune. Ni. utilizată în prezent pentru obţinerea pulberilor de Ni. producând reducerea oxizilor. Fe.. Pt. Fe – Ni – Mo etc.) şi este pulverizată în picături fine. iar ca agent chimic pulberea fină de Pb. folosită în prezent pentru obţinerea pulberilor de Fe. Fe. metoda permite şi obţinerea pulberilor cu particule bimetalice.

o caracteristică derivată a acesteia fiind densitatea de umplere ρu = 304 1 Vu Fig. • suprafaţa specifică a particulelor. • volumul specific de umplere Vu. • structura internă a particulelor.5). raportată la masa sau volumul lor efectiv. particulele pulberilor metalice uzuale au structura internă spongioasă (cu macropori deschişi). mărimea particulelor acestora încadrându-se într-un domeniu mai mult sau mai puţin extins.1. această caracteristică se defineşte ca fiind volumul ocupat de unitatea de masă de pulbere vărsată liber (netasată) într-un vas de măsurare. aşa cum se poate observa în figura 13. 13. pulberile metalice uzuale au particulele cu suprafeţe neregulate şi rugoase. pentru exprimarea acestei caracteristici se folosesc două mărimi: diametrul echivalent al particulelor sau mărimea celui mai mic ochi de sită prin care acestea pot trece.2. b − particule lamelare. poliedrice ). c − particule sferoidale . • calitatea suprafeţei particulelor. această caracteristică se exprimă de obicei prin mărimea suprafeţei totale a particulelor. pulberile cu particule lamelare (platiforme) şi pulberile cu particule echiaxiale (sferoidale. poroasă (cu macropori închişi) sau compactă (fără macroporozităţi). aşa cum se poate observa în figura 13.6. cu ajutorul histogramelor granulometrice ale pulberii şi modelate analitic cu ajutorul unei funcţii de distribuţie a granulaţiei pulberii (de obicei. .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Pulberile metalice prezintă o serie de caracteristici fizico – chimice şi tehnologice care influenţează esenţial calitatea produselor obţinute prin agregarea lor. această caracteristică se apreciază pe baza raportului dintre cele trei dimensiuni caracteristice ale particulelor. inclusiv a macroporilor deschişi conţinuţi de acestea. Principalele caracteristici fizice ale pulberilor metalice sunt: • forma particulelor. • mărimea particulelor.1. existând însă şi pulberi ale căror particule au suprafeţe netede şi regulate. Principalele forme ale particulelor pulberilor utilizate în metalurgia pulberilor: a − particule aciculare. distingându-se din acest punct de vedere. pulberile metalice uzuale au granulaţia eterogenă. compoziţia granulometrică a unei pulberi metalice putându-se exprima prin fracţiile granulometrice ale particulelor de diferite mărimi ce intră în alcătuirea pulberii. trei grupe de pulberi: pulberile cu particule fibroase (aciculare). funcţia erorilor – v. aplicaţia A. definite.

cunoscând (pentru o pulbere metalică dată) Vsc şi Vu. P etc. o caracteristică derivată este porozitatea de umplere Pu = 100 − Cu. Si. ρpr reprezentând masa unităţii de volum a unei pulberi supuse unei presiuni de compactizare p. se poate defini caracteristica numită grad de V − Vsc .2. • volumul specific de scuturare Vsc. ρe fiind densitatea materialului particulelor pulberii.30 % mai mic decât Vu. această caracteristică reprezintă volumul ocupat de unitatea de masă de pulbere după tasarea ei prin scuturare intensă. C u = Ve Vu 100 = ρu ρe 100 .. această caracteristică se defineşte ca fiind cantitatea (masa) de pulbere ce se scurge în unitatea de timp prin orificiul calibrat al unei pâlnii şi este dependentă în special de calitatea suprafeţei particulelor şi de compoziţia granulometrică a pulberilor. îndesare (prin scuturare) I s = u Vu Fig. această caracteristică este definită ca fiind raportul procentual dintre volumul efectiv al particulelor pulberii Ve şi volumul de umplere Vu.) al particulelor şi rezistenţa la oxidare a particulelor.. O. cunoaşterea ei fiind deosebit de importantă pentru reglarea corectă a dispozitivelor de dozare a pulberilor folosite la realizarea unui anumit produs. . aceste caracteristici depinzând de natura materialului particulelor şi de metoda folosită pentru obţinerea pulberilor. Definirea granulaţiei cu ajutorul histogramei granulometrice pentru pulberile cu: a − gamă largă de dimensiuni ale particulelor. iar Cpr fiind C pr = 305 ρp ρe 100 . 13. pentru pulberile metalice uzuale Vsc fiind cu 20. aceste caracteristici exprimă presabilitatea pulberilor. Principalele caracteristici tehnologice ale pulberilor metalice sunt: • fluiditatea. • densitatea de presare ρpr şi compactitatea de presare Cpr. b − gamă îngustă de dimensiuni ale particulelor Principalele caracteristici chimice ale pulberilor metalice sunt conţinutul de impurităţi (C. S.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi • compactitatea de umplere Cu.

să aibă o mobilitate accentuată şi o mare capacitate de a atrage electroni. cu orbitalele electronice incomplete. Compactitatea de umplere.. Fig. • realizarea unei împachetări compacte a particulelor pulberilor (micşorarea valorilor caracteristicilor Vu. care este influenţată nu numai de forma particulelor pulberilor şi.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • rezistenţa muchiilor. aşa cum sugerează schemele din figura 13. care să-şi păstreze forma şi să nu sufere pierderi masice în timpul manipulărilor la care este supus în procesul de fabricare a produselor. contribuind la intensificarea proceselor de adsorbţie. ci şi de rugozitatea suprafeţelor particulelor care alcătuiesc pulberile (care poate determina modificări esenţiale ale mobilităţii reciproce a particulelor pulberilor la vărsarea şi/sau presarea lor în matriţele utilizate la obţinerea produselor sinterizate). Vs şi Pu) depinde esenţial de fluiditatea pulberilor. corodare.3. această caracteristică exprimă capacitatea unei pulberi de a da prin presare un semifabricat suficient de rezistent. care definesc interacţiunea complexă dintre particulele pulberilor şi dintre particule şi mediul (gazos sau lichid) cu care acestea vin în contact în cursul operaţiilor de realizare a produselor sinterizate. caracterul rugos al suprafeţelor libere şi starea de nesaturare electronică a atomilor de pe aceste suprafeţe determină o reactivitate accentuată a acestora. în funcţie de compoziţia granulometrică.3. oxidare. denumirea ei fiind determinată de faptul că rezistenţa mecanică a oricărui semifabricat obţinut prin presarea unei pulberi depinde în principal de comportarea zonelor sale cu sensibilitate maximă la degradare: muchiile ascuţite şi pereţii foarte subţiri. datorită multiplelor imperfecţiuni cristaline (de tipul vacanţelor. iar suprafeţele să prezinte aspect rugos. difuzie etc. pentru pulberile: a − cu gamă largă de dimensiuni ale particulelor. 13. La obţinerea produselor prin agregare de pulberi trebuie să se ţină seama de următoarele particularităţi privind caracteristicile şi comportarea pulberilor: • terminarea bruscă a structurii cristaline pe suprafeţele libere ale particulelor pulberilor metalice face ca atomii aflaţi pe aceste suprafeţe. dislocaţiilor sau defectelor de împachetare) pe care le conţin. b − cu gamă îngustă de dimensiuni ale particulelor 306 . de compoziţia granulometrică a pulberilor.

iar influenţele rugozităţii suprafeţelor libere ale particulelor şi reactivităţii acestor suprafeţe devin mai importante. aşa cum se poate observa în figura 13. suprafaţa lor specifică se măreşte. formarea aglomeratelor şi agregatelor trebuie împedicată.4.13. se desfăşoară în mai multe etape. Schema micşorării compactităţii pulberilor la formarea aglomeratelor şi agregatelor de particule • pe măsură ce dimensiunile particulelor pulberilor se micşorează. gradul de îndesare şi compactitatea de presare a pulberilor şi determină obţinerea de produse cu porozitate excesivă (inacceptabilă). neputând asigura gradul de consolidare necesar pentru ca produsele să-şi păstreze configuraţia la extragerea din matriţe.3. astfel de legături apar între particulele pulberilor metalice la simpla lor vărsare sau tasare în matriţele folosite la realizarea produselor şi sunt (în general) instabile.5: • crearea legăturilor punctiforme între particule. diminuează compactitatea de umplere. schematizate în figura 13. determinând apariţia unor fenomene de frecare şi adeziune între particule. soluţia tehnologică cea mai indicată în acest scop constând în utilizarea unor substanţe lubrifiante (depuse pe particulele pulberilor sau adăugate la dozarea şi amestecarea pulberilor în vederea realizării produselor sinterizate). • creşterea legăturilor punctiforme şi formarea suprafeţelor de 307 . Aceste procese. deoarece. 13. Transformările structurale la presarea şi sinterizarea pulberilor Procesele esenţiale ce trebuie realizate pentru obţinerea produselor prin metoda agregării pulberilor constau în formarea legăturilor de consolidare a particulelor pulberii sau amestecului de pulberi utilizate ca materie primă. aşa cum s-a arătat anterior.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi Fig.4. care conduc la formarea în masa pulberilor a unor aglomerate (grupări de particule ferm legate între ele prin forţe superficiale de adeziune) şi a unor agregate (grupări de aglomerate slab legate între ele şi uşor de dezintegrat prin acţiuni mecanice).

c − formarea şi creşterea cristalelor noi. De obicei cele două operaţii se realizează succesiv. ale cărei cristale sunt dezvoltate între (peste) particulele pulberilor..ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR contact (punţilor de legătură) între particule. în cursul tratamentului termic de sinterizare. amestecul de pulberi este presat în cavitatea unei matriţe (la presiuni p = 100. sferoidizarea şi chiar dispariţia porilor. prin creşterea germenilor formaţi în etapa anterioară. b − formarea suprafeţelor de contact. între particulele pulberilor supuse prelucrării se formează suprafeţe de contact (punţi de legătură). dar există şi procedee tehnologice care prevăd executarea lor simultană (presarea la cald sau sinterizarea sub presiune). Procesele care se desfăşoară în timpul operaţiei de presare pot fi descrise astfel: • la începutul presării se produce reorientarea particulelor. aceste procese sunt declanşate prin presarea pulberilor în matriţe (care determină compactizarea pulberilor prin redistribuirea particulelor. alunecarea lor reciprocă şi umplerea golurilor. Fig. asigurând consolidarea acestora şi micşorarea. prin care amestecurile neconsolidate de pulberi se transformă în produse compacte şi rezistente. sferoidizarea şi diminuarea dimensiunilor porilor. prin încălzirea pulberilor presate. d − diminuarea şi sferoidizarea porilor Procesele descrise succint mai înainte. care asigură amestecului de pulberi împachetarea 308 . care determină creşterea mobilităţii atomilor particulelor pulberilor. mai ales a celor aflaţi pe suprafeţele libere ale acestora şi desfăşurarea intensă a unor procese de difuzie.. La operaţia de presare. deformarea plastică şi sudarea între ele a particulelor) şi sunt finalizate.2000 MPa) şi se transformă într-un comprimat cu forma produsului ce urmează a fi realizat. care au tendinţa de a se dezvolta independent sub forma unor noi cristale şi de a declanşa astfel un proces general de recristalizare în masa pulberilor.13. se desfăşoară mai ales în cursul operaţiilor tehnologice de presare a pulberilor în matriţe şi de sinterizare a comprimatelor obţinute prin presare. • creşterea cristalelor noi. de tipul unor germeni cristalini. Principalelor etape de formare a legăturilor de consolidare la realizarea produselor prin agregare de pulberi: a − formarea legăturilor punctiforme. agregatele de pulberi capătă o structură cristalină nouă.5. în urma desfăşurării acestei etape.

se produce deformarea plastică locală a particulelor în zonele lor de contact reciproc. iar punţile de legătură realizate prin sudare au (datorită extinderii reduse şi conţinutului mare de impurităţi) rezistenţă mecanică relativ scăzută. atomii marginali ai particulelor se apropie la distanţe având ordinul de mărime al parametrilor stucturii cristaline a materialului particulelor şi interacţionează dând naştere unor germeni cristalini comuni în zonele de contact ale particulelor. • odată cu creştera presiunii se produce deformarea elasto – plastică a particulelor pulberii şi se crează condiţiile necesare sudării lor prin presiune. ca urmare a desfăşurării acestor procese. molecule de aer adsorbit. la fabricarea produselor din pulberi metalice sau nemetalice nedeformabile consolidarea prin presare a particulelor pulberilor şi obţinerea unor comprimate cu rezistenţă mecanică acceptabilă se realizează numai dacă particulele sunt amestecate cu un liant metalic (care rămâne în compunerea produsului) sau organic (care se elimină în cursul sinterizării). − o parte din energia acumulată în materialul deformat plastic din zonele de conact ale particulelor pulberii constituie energia de activare necesară creşterii şi transformării în cristale a germenilor cristalini comuni.) şi aplatizarea micronereguarităţilor din aceste zone. 309 . în plus. molecule de apă şi grăsimi. Pentru conducerea corectă a operaţiei de presare şi aprecierea corespunzătoare a eficienţei proceselor care se desfăşoară în cursul acesteia trebuie avute în vedere următoarele aspecte: • deformarea plastică locală a zonelor de contact ale particulelor se realizează (în mod obişnuit) la rece. care se constituie într-o sursă de activare mecanică. particule de praf ionizate etc.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi cea mai densă posibilă la dimensiunile şi forma pe care le prezintă particulele componente. procesele de deformare sunt transferate în afara zonelor de contact ale particulelor (spre materialul neecruisat din interiorul particulelor pulberii) înainte de aplatizarea completă a microneregularităţilor şi dizlocarea suficientă a straturilor eterogene de pe suprafeţele în contact ale particulelor. în acest fel realizându-se sudarea între particulele pulberii. sudarea prin presiune a particulelor nu se poate realiza. determinată şi de intensitatea scăzută cu care se desfăşoară procesele de difuzie la temperatura de presare. fiind însoţită de ecruisarea materialului (creşterea rezistenţei la deformare a materialului) din aceste zone şi. care determină dislocarea straturilor eterogene (ce conţin oxizi. ca urmare. • dacă particulele pulberii supuse presării au plasticitate scăzută. sudarea prin presiune a particulelor pulberii se realizează prin următorul mecanism: − sub acţiunea presiunii exercitate asupra pulberii. ca urmare. extinderea redusă a punţilor de legătură realizate prin sudare este.

sferoidizarea şi micşorarea porilor şi finisarea granulaţiei produselor. accelerată de ridicarea temperaturii. în cazul amestecurilor de pulberi (cu particule din materiale diferite) se produce şi alierea particulelor cu componentele transportate prin difuzie din particulele vecine. determină consolidarea şi creşterea germenilor cristalini formaţi în zonele de contact dintre particule. îndepărtarea produselor rezultate din reducerea. care constau în reducerea peliculelor de oxizi de pe suprafeţele particulelor. • creşterea temperaturii determină desfăşurarea unor procese chimice. difuzia atomilor. temperatura de sinterizare se adoptă Tsi = ( ⋅ ⋅ ⋅ )Ts .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • la extragerea comprimatelor din matriţele în care s-a realizat presarea se produce relaxarea elastică a materialului particulelor pulberii şi. care produc consolidarea şi creşterea punţilor de legătură dintre particule. eliminarea gazelor şi lichidelor adsorbite pe suprafeţele particulelor pulberii. densificarea (micşorarea porozităţii) şi recristalizarea structurii produselor realizate prin agregare de pulberi. Ts fiind 3 5 temperatura de solidificare – topire (în K) a componentului principal al pulberii sau amestecului de pulberi din care se confecţionează produsele. aşa cum sugerează imaginile prezentate în figura 13. bazate pe difuzie. se manifestă un fenomen de creştere bruscă a volumului acestor comprimate. se 310 . efectul postelastic este important (comprimatele îşi măresc volumul cu câteva procente la scoaterea lor din matriţe) şi poate produce distrugerea comprimatelor. descompunerea şi vaporizarea substanţelor introduse la presare ca lianţi sau lubrifianţi. determină • declanşarea unor procese de recristalizare a materialului (ecruisat prin deformarea plastică la rece produsă de presare) din zonele de contact ale particulelor şi din interiorul acestora. evitarea acestui fenomen nedorit fiind asigurată de utilizarea lianţilor. numit efect postelastic. De 2 4 obicei. Desfăşurarea acestor procese şi calitatea produselor obţinute prin agregare de pulberi sunt influenţate esenţial de regimul tehnologic al tratamentului de sinterizare. Sinterizarea este tratamentul termic prin care se realizează activarea termică a comprimatelor de pulberi în vederea desfăşurării proceselor. accelerată de ridicarea temperaturii. în plus. ca urmare. Pri ncipalii parametri de regim ai tratamentului de sinterizare se aleg astfel: • Temperatura de sinterizare Tsi se stabileşte având în vedere că sinterizarea trebuie să asigure formarea de noi cristale între particulele pulberilor din care sunt realizate comprimatele supuse acestui tratament. care au ca efecte consolidarea legăturilor dintre particulele pulberii.6. Procesele care se desfăşoară în timpul sinterizării pot fi descrise astfel: • difuzia atomilor. dacă plasticitatea particulelor pulberilor este redusă.

b − pulberea presată şi sinterizată o oră la 900 oC. mediu ieftin. deoarece prezenţa oxizilor în masa sau pe suprafeţele particulelor pulberilor folosite la realizarea produselor influenţează negativ desfăşurarea proceselor de difuzie care au loc în cursul sinterizării. în corelaţie cu gradul de sinterizare necesar realizării proprietăţilor de utilizare dorite ale produselor.15) – v. Trp fiind temperatura de recristalizare primară a componentului principal al pulberii sau amestecului de pulberi (T rp ≅ 0. Efectele presării şi sinterizării pulberii de argint cu incluziuni de Al2O3: a − pulberea vărsată în matriţa de presare. 311 .5). c − pulberea presată şi sinterizată 240 ore la 900 oC • Durata sinterizării τsi se stabileşte experimental. hidrocarburi etc.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi observă că tratamentul se efectuează la Tsi > Trp.4T s – v. amoniac. scap. Fig. manipulare sau depozitare. la desfăşurarea proceselor de sinterizare în prezenţa unei anumite cantităţi de fază lichidă. Acest mod de alegere a temperaturii T si conduce în anumite cazuri. Mediile reducătoare (atmosferele de hidrogen. uşor de obţinut şi cu activitatea chimică (reducătoare sau neutră) reglabilă (prin nivelul vidului şi temperatura Tsi utilizate la sinterizare). Mediile neutre (atmosferele de argon) se folosesc la sinterizarea produselor din pulberi metalice lipsite de oxizi. 3. la stabilirea mărimii τsi se ţine seama că aceasta este direct proporţională cu volumul particulelor pulberii din care se realizează produsele şi invers proporţională cu coeficientul de difuzie D al componentului principal al pulberii (care se corelează cu Tsi conform (1. scap. pentru a asigura condiţiile termice necesare desfăşurării proceselor de recristalizare care stau la baza formării legăturilor de consolidare între particule. când pulberile sau amestecurile de pulberi conţin componente secundare cu temperatura de solidificare – topire inferioară T si. fapt ce are ca efecte accelerarea proceselor şi obţinerea unor produse cu compactitate ridicată. 1.7). În prezent se practică pe scară largă sinterizarea în vid. • Mediul de sinterizare se alege în mod obişnuit neutru sau reducător.) se utilizează atunci când pulberile din care se realizează produsele se oxidează uşor sau prezintă conţinuturi apreciabile de oxigen (oxizi) de la elaborare. 13.6.

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 13. numărul şi proporţia fazelor care alcătuiesc structura) şi prin forma.8 şi 13.7. cu structura alcătuită din particulele unui material înglobate într-un material suport (liant.5 ore. Produsele sinterizate prezentând o porozitate Pp au caracteristicile fizico − mecanice determinate atât de caracteristicile structurii realizate prin sinterizare. dimensiunile. Fig.2.7. Microstructurile produselor sinterizate din WC cu liant de Co: a − material cu 94 % WC şi 6 % Co.4.8. definite prin constituţia acesteia (natura. se comportă ca niste agregate compozite. Structurile şi proprietăţile produselor sinterizate Produsele care se obţin prin metoda agregării pulberilor au caracteristicile structurale (influenţate de compoziţia chimică şi de regimul tehnologic folosit la sinterizare) sugerate de micrografiile prezentate în figurile 13. Microstructurile produselor din pulbere de Fe sinterizată la 800 oC: a − timp de 0. 13.9. 312 . 13. 13.5 ore. cât şi de mărimea porozităţii. b − timp de 6. b − material cu 85 % WC şi 15 % Co Fig. caracteristicile lor putând fi determinate aplicând principiile prezentate în scap. forma şi dimensiunile porilor. 12. modul de distribuţie şi gradul de dispersie al fazelor componente ale structurii. c − timp de 22 ore Produsele fără porozitate. matrice).

dacă se consideră Ys ≡ HBs = 75 HBS şi Ks = 0. definită prin relaţiile: V − Vs ρ 100 = (1 − )100 .2) este potrivită pentru a estima duritatea Brinell (Y ≡ HB. iar Ks. pe materialul (lipsit de pori) care alcătuieşte masa structurală a produsului sinterizat. (13. Cercetările experimentale întreprinse asupra diverselor materiale obţinute prin metoda agregării de pulberi au evidenţiat faptul că dependeţele dintre principalele caracteristici mecanice ale acestor materiale şi porozitatea lor pot fi exprimate analitic prin relaţii de forma: Y = Ys e − K s Pp sau Y = Ys (1 − K s/ Ppm ) (13. respectiv. prima dintre relaţiile (13. respectiv. în timp ce a doua relaţie permite modelarea numerică a modulului de elasticitate longitudinală (Y ≡ E.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi Fig. c − piesă din pseudoaliaj W−Ni−Fe obţinută prin sinterizare Deoarece porii prezenţi în produsele sinterizate diminuează secţiunile portante şi au efectele unor concentratori de tensiuni. 313 . b − electrod din pulbere de wolfram. în cazul produselor realizate din pulberi de fier sinterizate.2) permite a se estima duritatea Brinell HB. Microstructurile unor produe industriale sinterizate: a − filtru din pulbere de bronz. evident. respectiv. caracteristicile mecanice ale acestor produse pot fi influenţate în măsură importantă de mărimea porozităţii Pp (în %). Prima dintre relaţiile (13.049. K s/ şi m sunt constante cu valorile dependente de natura materialului sinterizat şi. Ys ≡ As) ale materialelor sinterizate. Ys ≡ µs) ale unor astfel de materiale.1) Pp = V ρs în care V şi ρ reprezintă volumul şi.9. Ys ≡ Rms) şi alungirea procentuală după rupere (Y ≡ A. de exemplu. Ys ≡ Es) şi coeficientului contracţiei transversale (Y ≡ µ. 13. densitatea masei structurale (lipsită de pori) a produsului. Ys ≡ HBs). de caracteristica mecanică considerată.2) în care Y şi Ys reprezintă valorile unei caracteristici mecanice determinate pe materialul sinterizat şi. iar Vs şi ρs – volumul şi. rezistenţa la tracţiune (Y ≡ Rm. densitatea produsului sinterizat.

03 şi m = 0. dacă se ia Ys ≡ Rms = 250 N/mm2 şi Ks = 0.058.05⋅105 N/mm2. 305 mediu de sinterizare. electrolitică. iar cea de-a doua relaţie din grupul (13. 305 314 . 311 metalurgia pulberilor. 302 porozitate de umplere. 303 metode mecanice măcinare. pulverizare.043 şi alungirea procentuală după rupere A. dacă se utilizează Ys ≡ As = 40 % şi Ks = 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR rezistenţa la tracţiune Rm. Cuvinte cheie aglomerate.10. 305 pulberi. precipitare. 305 compactitate de umplere. Curbele Wöhler ale fierului sinterizat cu diferite valori ale porozităţii Pp Porozitatea produselor sinterizate influenţează negativ rezistenţa la oboselă a acestora. 307 compactitate de presare. 304 durată de sinterizare.01 şi m = 1. 310 volum specific de scuturare. K s/ = 0. aşa cum rezultă examinând curbele de durabilitate (Wöhler) ale pieselor din fier sinterizat prezentate în figura 13. 305 grad de îndesare. 301 fibroase. 310 fluiditate. rezistenţa la coroziune etc. 301 agregate. 304 sinterizare. dacă se ia Ys ≡ µs = 0. dacă se consideră Ys ≡ Es = 2. 310 temperatură de sinterizare. lamelare. sferoidale. K s/ = 0. 305 densitate de umplere. porozitatea influenţează şi alte caracteristici ale produselor sinterizate: conductibilitatea termică şi electrică.35.10. 311 efect postelastic. 301 metode fizico-chimice reducere oxizi. 305 densitate de presare.2) permite a se determina cu o bună precizie valorile modulului de elasticitate longitudinală E. Fig. 307 agregare pulberi. 13. carbonil.67 şi coeficientului lui Poisson. De asemenea. caracteristicile magnetice.

1. Editura didactică şi Pedagogică. vol. American Society for Metals. c) filtrele din aliaje Monel. b) plăcuţele din materiale dure pentru sculele aşchietoare. Zecheru Gh. Aliaje dure sinterizate din carburi metalice. 1988 2. Care dintre următoarele produse se pot obţine prin metoda agregării de pulberi: a) cuzineţii din bronz grafitat. Bucureşti.13. Ploieşti. apă etc.13. c) spargerea comprimatelor realizate prin presare.13. 1985 6.. Editura Didactică şi Pedagogică. c) arborii cotiţi ai motoarelor Diesel pentru camioanele de mare tonaj. Surdeanu T. Bucureşti. vapori. * * * Metals Handbook Ninth Edition.. Gâdea S. Partea a doua. 1985 5. este: a) metoda electolitică. d) grinzile metalice pentru poduri? T. d) metoda precipitării din soluţie apoasă? 315 .. b) metoda carbonil. Ohio. d) barele de tracţiune din răşină poliesterică armată cu fibre de sticlă? T.4. 1986 Teste de autoevaluare T. Shakelford J.. 1986 7. Care dintre următoarele produse se pot obţine prin metoda agregării de pulberi: a) electrozii nefuzibili din wolfram pentru sudare. Editura Tehnică.13. Drăgulănescu E. Macmillan Publishing Commpany. Editura Tehnică. Tehnologia materialelor. 1981 3. ş.a.. Ciocârdia C. Gâdea S. Universitatea din Ploieşti. Perneş M. Bucureşti. suferă impactul cu mai multe jeturi (de aer. care se transformă în particule de pulbere prin solidificarea într-o baie de răcire.... Metalurgie fizică şi studiul metalelor. 1984 4.3. Metoda de producere a pulberilor la a cărei aplicare materia primă sub formă de metal sau aliaj topit se scurge dintr-un creuzet (printr-o duză calibrată). Metalografie. Piese sinterizate din pulberi metalice. Bucureşti. vol.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor obţinute prin agregare de pulberi Bibliografie 1.2.9. Introduction to Materials Science for Engineers. b) plăcuţele dure din cermeturi pentru sculele aşchietoare. New York. d) sinterizarea comprimatelor obţinute prin presare? T.) şi este pulverizată în picături fine. c) metoda pulverizării din fază lichidă. Drăgulănescu I. b) presarea pulberilor.. Petrescu M. Care dintre următoarele etape se parcurg la fabricarea unui produs prin metoda agregării de pulberi: a) obţinerea pulberilor. II.

14. Capacitatea unei pulberi de a da prin presare un semifabricat suficient de rezistent. b) presare a pulberilor în matriţe.13.7. c) compactitatea de umplere a pulberii. d) compactitatea de presare? T.13.11. d) metoda electrolitică? T. obţinându-se depozite catodice compacte fragile.5. care să-şi păstreze forma şi să nu sufere pierderi masice în timpul manipulărilor la care este supus în procesul de fabricare a produselor defineşte: a) densitatea de umplere a pulberii. Care dintre următoarele caracteristici ale pulberilor metalice se încadrează în categoria caracteristicilor fizice: a) mărimea particulelor.13. Mărimea suprafeţei totale a particulelor unei pulberi.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR T. Care dintre următorii factori influenţează fluiditatea unei pulberi: a) forma particulelor. b) dezintegrarea particulelor.6. c) metoda carbonil.13.13. Care dintre următoarele procese se produc la formarea legăturilor de consolidare a particulelor pulberii utilizate ca materie primă pentru obţinerea unui produs: a) crearea legăturilor punctiforme între particule. c) rezistenţa muchiilor (comprimatelor obţinute prin presarea pulberii).10. Cantitatea (masa) de pulbere ce se scurge în unitatea de timp prin orificiul calibrat al unei pâlnii defineşte: a) densitatea de presare a pulberii. b) volumul specific de scuturare.12. c) mărimea particulelor pulberii. Metoda de producere a pulberilor la a cărei aplicare materia primă sub formă de soluţii apoase sau topituri de săruri metalice este descompusă prin electroliză. d) fluiditatea pulberii? T. b) suprafaţa specifică a particulelor pulberii. raportată la masa sau volumul lor efectiv defineşte: a) volumul specific al pulberii. c) creşterea legăturilor punctiforme şi formarea suprafeţelor de contact (punţilor de legătură) între particule. c) conţinutul de impurităţi al particulelor pulberii.13. b) metoda precipitării din soluţie apoasă. spongioase sau pulverulente. Care dintre următoarele caracteristici ale pulberilor metalice se încadrează în categoria caracteristicilor tehnologice: a) densitatea de umplere. inclusiv a macroporilor deschişi conţinuţi de acestea. b) suprafaţa specifică a particulelor.13. care se pot transforma uşor în pulberi prin măcinare. d) fluiditatea pulberii? T. c) sinterizare. d) creşterea cristalelor noi.8.9. d) porozitatea de umplere a pulberii? T. c) fluiditatea: d) densitatea de presare? T. d) amestecare a pulberilor? T. Grupările de particule ferm legate între ele prin forţe superficiale de 316 . sferoidizarea şi diminuarea dimensiunilor porilor? T. d) rugozitatea suprafeţelor particulelor? T. b) rezistenţa la oxidare a particulelor pulberii.13. este: a) metoda măcinării.13.13. b) compoziţia granulometrică a pulberii.13. b) suprafaţa specifică a particulelor pulberii. Procesele prin care amestecurile neconsolidate de pulberi se transformă în produse compacte şi rezistente se desfăşoară mai ales în cursul operaţiilor tehnologice de: a) dozare a pulberilor. c) densitatea de presare.

bazate pe difuzie. c) măresc rezistenţa la oboseală. care produc consolidarea şi creşterea punţilor de legătură dintre particule. d) atmosferele de argon se folosesc la sinterizarea produselor din pulberi metalice lipsite de oxizi? T. d) micşorează modulul de elasticitate? Aplicaţii A. d) expansiune? T. hidrocarburi etc.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor obţinute prin agregare de pulberi adeziune sunt denumite: a) agregate de particule.15. însoţită de creşterea bruscă a volumului comprimatelor de pulberi la scoaterea lor din matriţele în care au fost realizate prin presare. considerând că o masă M de pulbere conţine np particule cu volumul (total) efectiv 317 . manipulare sau depozitare sinterizarea se face în atmosferă reducătoare (hidrogen.13. 13. Rezolvare Conform definiţiei date în scap. să se stabilească relaţia de determinare a suprafeţei specifice a pulberilor alcătuite din particule cubice (cu latura dp) sau sferice (cu diametrul dp) realizate dintr-un material cu densitatea ρe. b) normalizare. c) când pulberile din care se realizează produsele se oxidează uşor sau prezintă conţinuturi apreciabile de oxigen (oxizi) de la elaborare.). Relaxarea elastică a materialului particulelor pulberii. d) dislocaţii.17.13.16. c) călire martensitică. Care dintre următoarele afirmaţii privind alegerea regimului tehnologic la sinterizarea comprimatelor de pulberi sunt adevărate: a) temperatura de sinterizare trebuie să fie mai mică decât temperatura de recristalizare primară a materialului componentului principal al pulberii.2. densificarea (micşorarea porozităţii) şi recristalizarea structurii produselor realizate prin agregare de pulberi este denumit: a) recoacere completă. Care dintre următoarele efecte corespund prezenţei porilor în produsele realizate prin metoda agregării de pulberi: a) diminuează rezistenţa la tracţiune. d) sinterizare? T.13. b) durata sinterizării este direct proporţională cu volumul particulelor pulberii din care se realizează produsele şi invers proporţională cu coeficientul de difuzie D al componentului principal al pulberii. d) lipituri? T. Ca urmare. amoniac. b) măresc duritatea. Tratamentul termic prin care se realizează activarea termică a comprimatelor de pulberi în vederea desfăşurării proceselor. c) efect postelastic.13. este denumită: a) sinterizare.13. b) dilatare termică. b) aglomerate de particule.18. suprafaţa specifică a particulelor unei pulberi este raportul dintre suprafaţa totală a particulelor şi suprafaţa lor efectivă (numit suprafaţă specifică Sv) sau raportul dintre suprafaţa totală a particulelor şi masa lor efectivă (numit suprafaţă specifică Sm).1.

7 = 8. se poate aprecia că produsele realizate vor avea Pp < 8. Pulberea metalică utilizată ca materie primă pentru realizarea unui produs sinterizat are următoarele caracteristici: densitatea materialului particulelor pulberii ρe = 7850 kg/m3. porozitatea de umplere Pu şi compactitatea de presare Cpr şi să se stabilească dacă produsul obţinut prin sinterizare poate avea porozitatea Pp ≤ 10 %. (13. Să se determine pentru această pulbere compactitatea de umplere Cu.3 % < 10 %. În cazul pulberilor cu particule de formă neregulată (cu macropori deschişi. cu aspect dendritic etc. dacă particulele au forma sferică). iar compactitatea de presare ρp 7200 100 = 100 ≅ 91.3) sugerează că suprafaţa specifică a pulberilor cu particule de formă regulată este independentă de forma particulelor.) suprafaţa specifică se stabileşte cu relaţii de forma: 6 6 α f şi S m = αf. rezultă pentru pulberea precizată în enunţul aplicaţiei: compactitatea ρ 3500 de umplere a pulberii este C u = u 100 = 100 ≅ 44. (13.3) şi S m = Sv = ρe d p dp Observaţie Relaţiile (13. 318 .13.2. porozitatea pulberii presate este este C pr = ρe 7850 Ppr = 100 – Cpr = 100 – 91. ţinând seama că tratamentul termic de sinterizare reduce porozitatea comprimatelor de pulbere obţinute prin presare. 3 2 dp dacă particulele au forma cubică sau S p = 4π ( ) 2 . A.6 %. Evident.6 ≅ 55. care ţine seama de abaterile de la forma regulată (poliedrică sau sferică) ale particulelor pulberii. rezultă: S v = . dacă particulele au forma 2 npS p S p npS p Sp sferică) şi masa M p = ρ eV p .7 %. densitatea de umplere ρu = 3500 kg/m3 şi densitatea de presare ρp = 7200 kg/m3. 13. fiecare particulă având volumul Vp ( V p = d 3 .4) Sv = ρe d p dp αf fiind un factor de corecţie supraunitar.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Ve. porozitatea de ρe 7850 umplere este Pu = 100 – Cu = 100 – 44. suprafaţa Sp ( S p = 6d p . dacă particulele au forma cubică p 4 dp 2 sau V p = π ( ) 3 .4 % . se obţin relaţiile: 6 6 .3 % şi. Rezolvare Utilizând relaţiile de definire a caracteristicilor pulberilor (date în scap.2). şi S m = = = n pV p V p n p ρ eV p ρ eV p înlocuind în aceste relaţii expresiile mărimilor Sp şi Vp.

scap.2. se poate determina densitatea materialului particulelor 100 100 pulberii: ρ e = = ≅ 8916 kg/m3. conţinuturile procentuale 319 . Să se determine densitatea acestui produs.2.2) concentraţiile masice ale componentelor: %Nim = 70 % şi %Cum = 30 %.1) ρC = 2500 kg/m3. restul fiind pori.2): ρNi = 8910 kg/m3 şi ρCu = 8930 kg/m3.2) ρCu = 8930 kg/m3 şi 100 100 = ≅ 8734 kg/m3.13. grafit şi pori în această structură. MBz şi MC fiind masele bronzului şi grafitului exisistente în structura produsului. % Bz v %C v Deoarece VBz = V p şi VC = V p se obţine că densitatea produsului este 100 100 % Bz v %C v ρ p = ρ Bz + ρC = 8734⋅0. Să se determine densitatea aceestui produs. ştiind că la realizarea lui s-a folosit un amestec alcătuit din pulbere de grafit şi pulbere de bronz cu staniu cu %Snm = 10 %.13. ρSn = 7290 kg/m3: ρ Bz = %Cu m % Snm 90 10 + + 8930 7290 ρ Cu ρ Sn Considerând că produsul precizat în enunţul aplicaţiei are masa Mp şi volumul Vp.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor obţinute prin agregare de pulberi A.4. VC şi Vpori – volumele ocupate de bronz.4. 9. Particularizând relaţia generală stabilită la rezolvarea aplicaţiei A. densităţile acestor componentelor având valorile (precizate în tabelul 1. iar VBz. % Ni m %Cu m 70 30 + + 8910 8930 ρ Ni ρ Cu Densitatea filtrului obţinut prin sinterizare din pulbere de aliaj Monel este: Pp 38 ρ p = ρ e (1 − ) = 8916(1 − ) ≅ 5528 kg/m3. 100 100 A. 100 100 Observaţie Dacă produsul ar avea porozitatea Pu = 0 %.85 + 2500⋅0. 4. iar densitatea bronzului cu staniu se determină folosind relaţia generală stabilită la rezolvarea aplicaţiei A.5. ştiind că (aşa cum se precizează în tabelul 1. Rezolvare Particulele pulberii din aliaj Monel au (aşa cum s-a precizat în scap. Un filtru realizat prin sinterizare din pulbere de aliaj Monel cu %Nim = 70 % are porozitatea Pp = 38 %.4.3. rezultă Mp = MBz + MC = ρBz VBz + ρC VC şi Vp = VBz + VC + Vpori. Rezolvare Densitatea grafitului este (v. Microstructura unui produs din bronz grafitat realizat prin metoda agregării de pulberi evidenţiază un conţinut procentual (volumic) de bronz %Bzv = 85 % şi un conţinut procentual (volumic) de grafit %Cv = 85 %.10 ≅ 7674 kg/m3.

13. 100 100 A.5. Utilizănd datele prezentate în scap.13. rezistenţa la tracţiune Rm. cu valorile precizate în scap. alungirea procentuală după rupere A şi modulul de elasticitate longitudinală E).11. în funcţie de porozitatea acestora Pp . Diagramele de variaţie în funcţie de porozitatea Pp ale principalelor caracteristici mecanice ale produselor realizate din pulberi de fier sinterizate Rezolvare Utilizând relaţiile potrivite din grupul (13.5 = 10. 13.5 % şi %C v/ = 100 − % Bz v/ = 100 – 89.4 pentru constantele care intervin în aceste relaţii.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (volumice) ale constituenţilor structurali ar fi: % Bz v/ = % Bz v 85 100 = 100 ≅ % Bz v + %C v 95 89.11.4. se obţin diagramele de variaţie ale principalelor caracteristici mecanice ale produselor realizate din pulberi de fier sinterizate (duritatea Brinell HB. / p Fig. 30 %). în funcţie de porozitatea acestora Pu ∈ (0 %.5 % şi densitatea produsului creşte % Bz v/ %C v/ la valoarea ρ = ρ Bz + ρC = 8734⋅0. 320 . să se studieze variaţiile caracteristicilor mecanice ale produselor realizate din pulberi de fier sinterizate.2). 13. prezentate în figura 13.895 + 2500⋅0.105 ≅ 8080 kg/m3.

ele trebuind să asigure îndeplinirea rolului funcţional al unor elemente (piese. * materialele alese trebuie să conducă la soluţii tehnice de rezolvare a aplicaţiei care să fie convenabile economic. etc. componentelor) supuse la solicitări mecanice. ele fiind destinate confecţionării elementelor (pieselor. componente) pentru electrotehnică. fonte şi aliaje neferoase). mecanice şi tehnologice corespunzătoare cerinţelor impuse de aplicaţia în care sunt utilizate. sunt tratate cu precădere materialele din această clasă: materialele metalice (oţeluri. materiale ceramice şi sticlele. în lucrarea de faţă. s-a recurs la împărţirea materialelor în două mari clase: • materialele structurale (materialele de construcţie) sunt cele la care caracteristicile de rezistenţă mecanică sunt cele mai importante. lemnul şi materialele compozite.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Capitolul 14 ALEGEREA MATERIALELOR PENTRU APLICAŢIILE TEHNICE 14. tehnica măsurării. Introducere La alegerea materialelor pentru o aplicaţie tehnică trebuie avute în vedere două principii: * materialele selectate trebuie să posede proprietăţile fizico-chimice. magnetică. • materialele funcţionale sunt cele la care caracteristicile cele mai importante sunt de natură electrică. chimică. În scopul facilitării alegerii lor pentru diverse aplicaţii tehnice. automatică şi informatică. adresată în principal celor care se pregătesc sau care lucrează în domeniul ingineriei mecanice. electronică.1.. materialele pe bază de substanţe macromoleculare. 321 . obţinerea semifabricatelor şi realizarea produselor impuse de aplicaţie. optică. adică să poată fi transpuse în practică cu cheltuieli acceptabile privind elaborarea materialelor.

• condiţiile privind caracteristicile fizice ale materialului produsului. în gama condiţiilor tehnice ale produselor industriale se includ 322 . • condiţiile privind precizia dimensională a produsului şi calitatea suprafeţelor acestuia. • condiţiile privind fiabilitatea şi mentenabilitatea produsului. polimerii pentru cristale lichide.. condiţiile termice în care se aplică solicitările (solicitări la temperaturi scăzute. intesitatea solicitărilor. solicitări în condiţii de temperatură normală sau solicitări în condiţii termice care determină manifestarea fenomenului de fluaj). întreţinut şi reparat într-o anumită perioadă de timp. materialele din această clasă (materialele semiconductoare. în acest capitol sunt tratate în principal aspectele privind alegerea materialelor structurale pentru aplicaţiile tehnice. în cursul unei perioade de timp date. materialele conductoare şi superconducoare. de tip întindere compresiune. rezistivitatea electrică. fuzibilitatea. etc.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR detecţia şi înregistrarea semnalelor de diverse naturi fizice. materialele ceramice cu proprietăţi piezoelectrice. mediu corosiv sau abraziv) etc. Criteriile şi metodele de selecţie a materialelor Prima etapă care trebuie parcursă la alegerea materialelor adecvate realizării unui produs constă în cunoaşterea tuturor condiţiilor tehnice ce definesc funcţionalitatea lui şi comportarea sa în exploatare: • condiţiile privind solicitările mecanice la care este supus produsul: complexitatea sistemului de solicitare (solicitări simple. În prezent. dilativitatea termică etc. condiţiile de mediu în care se aplică solicitările (mediu de lucru neutru.. caracterul static sau dinamic al aplicării acestora. etc. 14. încovoiere simplă sau forfecare pură. care determină sau influenţează îndeplinirea funcţiilor pentru care acesta este realizat: densitatea. ceramicele electrooptice. caracterul variabil în timp sau constant al solicitărilor (care implică apariţia sau nu a fenomenului de degradare prin oboseală).2. Tinând de cele expuse mai înainte. sau solicitări compuse). materialele magnetice. conductibilitatea termică.) nu au făcut obiectul acestei lucrări. fiabilitatea fiind proprietatea produsului exprimată prin probabilitatea ca acesta să-şi îndeplinească funcţiile în condiţii prescrise. iar mentenabilitatea fiind proprietatea produsului exprimată prin probabilitatea ca acesta să poată fi supravegheat. posibilitatea ca solicitările să genereze fenomene de pierdere a stabilităţii unor componente ale produsului (a căror evitare impune asigurarea unor anumite rigidităţi ale componentelor)..

Criteriile privind proprietăţile materialelor sunt principalele criterii folosite pentru alegerea acestora. etc.. stabilindu-se pentru fiecare criteriu dacă este principal (de bază) sau secundar (auxiliar) şi dacă este obligatorie sau facultativă respectarea sa. conţinutul de impurităţi. criteriul de selecţie a materialelor se poiate scrie ρ ≤ 4000 kg/m3. rezistenţa la rupere. rezistenţa la oboseală. − criteriile privind caracteristicile semifabricatelor necesare pentru obţinerea produsului: forma. în această categorie sunt incluse: − criteriile privind caracteristicile mecanice care trebuie asigurate (în condiţiile de temperatură şi mediu de lucru corespunzătoare produsului ce trebuie realizat): duritatea. După analiza detaliată a condiţiilor tehnice impuse produsului care trebuie obţinut se formulează criteriile de selecţie a materialelor necesare pentru fabricarea acestuia. coeficientul de dilatare termică. de exemplu. dimensiunile şi masa semifabricatelor. Astfel. etc. Criteriile din această categorie pot fi ierarhizate în funcţie de importanţă. modulul de elasticitate.. energia de rupere. criteriul de selecţie a materialelor va fi Rm > 300 N/mm2. alungirea procentuală după rupere. dacă se notează cu CAP nivelul limită (minim sau maxim) acceptabil (din punctul de vedere al aplicaţiei pentru care trebuie ales materialul) al unei caracteristici de material şi cu CAM nivelul (aceleiaşi caracteristici) asigurat de materialele din gama considerată la selecţie.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice şi cele privind protecţia oamenilor şi mediului înconjurător (condiţiile ecologice) şi condiţiile privind reciclabilitatea (proprietatea produsului scos din uz de a putea fi transformat în deşeuri reintegrabile în natură sau valorificabile prin procese tehnologice de realizare a unor noi produse). grupate în categoriile prezentate în continuare: A. calitatea suprafeţelor semifabricatelor. iar dacă aplicaţia impune ca materialele să aibă densitatea mai mică decât 4000 kg/m3. limita de curgere. Pentru ierarhizarea criteriilor şi stabilirea ponderii (coeficientului de importanţă) cu care fiecare 323 . rezistenţa la coroziune (în mediul de lucru şi în condiţiile de solicitare corespunzătoare produsului ce trebuie realizat). − criteriile privind caracteristiciele chimice şi structurale impuse: compoziţia chimică. dacă într-o aplicaţie este necesar să se utilzeze materiale având rezistenţa la rupere mai mare decât 300 N/mm2.1) CAM ≥ CAP sau CAM ≤ CAP. conductibilitatea termică. temperatura de topire-solidificare. rezistivitatea electrică. rezistenţa la fluaj. structura. În mod obişnuit criteriile privind alegerea materialelor în funcţie de proprietăţi se formulează considerând diversele caracteristici care exprimă cantitativ proprietăţile acestora. − criteriile privind caracteristicile fizice care trebuie asigurate: densitatea. criteriul se poate exprima analitic în una din următoarele forme: (14.

a31 = 0.7 şi a13 = 0. presupunând că numai criteriile Ki şi Kj intervin în alegerea materialului. K3) şi apreciind că. Kj. dacă pentru o aplicaţia trebuie ales un γ material care să asigure un nivel ridicat al rigidităţii pieselor (deformaţii elastice mici ale pieselor în prezenţa solicitărilor mecanice) şi un nivel scăzut al masei acestora. Kn. în cazul când numai aceste două criterii se iau în considerare.. i ≠ j şi. i ≠ j şi aij +aji = 1 şi întocmeşte un tablou numit matricea preferinţelor. .K2. iar dacă γ trebuie ales un material care să asigure în mod eficient o bună comportare a 324 . ρ fiind densitatea materialului.. se estimează coeficientul de importanţă al fiecărui criteriu (de exemplu.Ki. dacă pentru o aplicaţie trebuie ales un material care să asigure un nivel ridicat al rezistenţei mecanice a pieselor şi un nivel scăzut al masei acestora.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR criteriu trebuie considerat la luarea deciziilor privind alegerea materialelor se poate folosi metoda prezentată în figura 14.1. iar g acceleraţia R gravitaţională) K R = m .. De exemplu.. .3 rezultă considerând perechea de criterii (K1. definită prin raportul dintre rezistenţa la rupere a materialului Rm şi greutatea specifică γ (γ = ρg. • se calculează ponderea cu care trebuie considerat fiecare criteriu la n Spj alegerea materialelor aj = .n ( ∑ a j = 1) şi pe această baza se poate j =1 Sp face ierarhizarea după importanţă a criteriilor. criteriul de selecţie a materialelor se formulează considerând caracteristica (sintetică) denumită rezistenţă mecanică specifică KR. Kj). criteriul de selecţie a materialelor se formulează considerând E caracteristica (sintetică) numită modul de elesticitate specific KE = . respectarea criteriului K1 asigură în proporţie de 70% luarea unei decizii bune la alegera materialului).. • echipa de proiectare stabileşte valorile ponderilor parţiale aij. Pentru ca numărul criteriilor utilizate la selecţia materialelor în funcţie de proprietăţi să fie cât mai mic (în scopul facilitării alegerii) se apelează la formularea unor criterii bazate pe caracteristici sintetice (care înglobează mai multe caracteristici ale materialului). . pentru stabilirea valorilor ponderilor aij se consideră pe rând perechile de criterii (Ki. • se calculează suma ponderilor parţiale corespunzătoare fiecărui criteriu (suma pondrilor înscrise pe fiecare coloană a matricei preferinţelor) Spj = ∑ aij şi suma tuturor ponderilor parţiale înscrise în matrice S p = n(n − 1) 2 = i1 n . . j = 1. la aplicarea căreia se parcurg următoarele etape: • se precizează criteriile care se iau în considerare K1. De asemenea..

... scap.. .... . În acest scop se folosesc datele existente în standarde. ... RO fiind rezistenţa la oboseală a materialului (v.. . .....1...... criteriul de selecţie a materialelor se formulează considerând caracteristica (sintetică) numită rezistenţă relativă la oboseală R KO = O . deoarece. . manuale etc... .1.... . .Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice pieselor la solicitări variabile.. Rm Valorile unor astfel de caracteristici sintetice asigurate de diversele materiale comerciale sunt prezentate în tabelul 14. Spn S p = ∑ S pj j =1 aj = Spj Sp a1 . aj .. normative...... Kn Kn a1n . Etapele metodei de stabilire a coeficienţilor de importanţă ai criteriilor privind alegerea materialelor în funcţie de proprietăţi După stabilirea şi ierarhizarea în funcţie de importanţă a criteriilor de alegere a materialelor pe baza proprietăţilor pe care trebuie să le asigure în aplicaţia considerată.. .. .. 325 . aj1 ..... . aji . cuprind date concrete privind caracteristicile asigurate de fiecare marcă de material şi indicaţii precise privind prelucrările tehnologice ce conduc la stările structurale corespunzătoare obţinerii acestor caracteristici şi facilitează astfel alegerea lor pentru o anumită aplicaţie... 3. fontele şi aliajele neferoase recomandate pentru diferite utilizări).. acestea grupează materialele după destinaţie (de exemplu.. . aşa cum s-a putut constata în capitolele anterioare. se poate face o primă selecţie a materialelor...... an1 Sp1 K1 ... ..... . cataloage. Kj .. . .... ÎNTOCMIREA MATRICEI PREFERINŢELOR DETERMINAREA SUMEI PONDERILOR PARTIALE ALE CRITERIILOR DETERMINAREA SUMEI TOTALE A PONDERILOR DETERMINAREA COEFICIENTILOR DE IMPORTANTA AI CRITERIILOR ... ajn . an Fig. 14. ai ... DEFINIREA CRITERIILOR CRITERIUL K1.. .... K1 .. Kj..9)... .. ain .privind caracteristicile diverselor materiale comerciale.... ai1 . ....... ... în cazul materialelor metalice există standarde pentru oţelurile... Ki a1i . .. . anj Spj .. Ki . . documentele cele mai utilizate fiind standardele. Ki.... . Kj a1j .. Kn Spj = ∑ aij = i1 n .. aij .... . ani Spi n .. .... .

. Materialele care respectă toate criteriile privind proprietăţile impuse de aplicaţia în care urmează a fi utilizate alcătuiesc gama materialelor cu proprietăţi adecvate.1.6.210 200..220 190..4 0. Principalele caracteristici tehnice ale unor materiale comerciale Materialul Oţeluri carbon de uz general Oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (tratate termic) Oteluri pentru conducte şi recipiente sub presiune (laminate termomecanic) Oţeluri inoxidabile feritice Oţeluri inoxidabile austenitice Oţeluri inoxidabile duplex Oţeluri maraging Superaliaje tip Inconel Superaliaje tip Nimonic superaliaje tip Hastelloy Alame Bronzuri cu Sn sau cu Al Aliaje Cu – Ni Bronzuri cu beriliu Aliaje pa bază de Al deformabile (călite şi îmbătrânite) Aliaje pe bază de Ti Aliaje pe bază de Mg Polietilenă Polipropilenă Politetrafluoretilenă (teflon) Poliamide (nylon) Policlorură de vinil Lemn esenţă tare.....5..180 28..7...60 20.100 40..7.1.8 6... j = 1.0...0.8.. cuprinde m materiale (marcate Mk.8.1..10 70.00 1. k = 1.j..5 3.17.4.6 8.100 50...1..3 1.10.. • din analiza care a condus la constituirea gamei materialelor cu proprietăţi adecvate se cunosc...6 12...4..210 140.800 450..10. care îndeplinesc integral cele n criterii de selecţie (notate j = 1.1 2..... j = 1.n.5.0.5..4.3....12....11 9.....10...00 0.7.9 7.3 6. de exemplu.28 6.m)..8 0.92...2 6.115 85. uscat Lemn esenţă moale.95 0. k = 1....1 8...60 2.9. având coeficienţii de importanţă aj..1..1....8..40 70.47 0....n (stabiliţi folosind..10.7...4 12.1400 650.7..9 7..jk...2.850 600.1 9..8.8.20 11..8.....9...7 1.3 6..1.5..0.8..1...6.........3.72 107....3.14....7.. kN/mm2 200.....m.2 8.550 700..190 115...9.5.0.7 7..7.2 8..7 4.7.2500 600..91 2..2.80 3000.8..900 400....3 24..9 7. metoda prezentată anterior) şi nivelele limită acceptabile ale caracteristicilor de material.2 3..5 0.8. CAP..520 500.n.. pentru toate materialele Mk..9.6.5...0 10.....110 140...650 200.6 4..8..90......1.1..4 4..90 km 4...5.20.70.10.2 Rm...7...1300 450. care respectă toate criteriile 326 .3.2.9..1300 110.750 520. k = 1..75.7 1....8.....220 90.16..ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 14.950 1800.....210 200..8 7..8.8 8.....9...0 7.8.3..135 68.7.4 8.....9.. notată GMP.m.....50.1000 200..9 7.1..... j = 1.8 5..1.....11...6.33 7.1.4.200 200. Pentru alegerea celui mai potrivit material din această gamă se poate utiliza următoare metodologie: • se consideră că gama materialelor cu proprietăţi adecvate.8.2 1.9 8.4500 E.5 2.2..5 2.50 60.210 180..1200 1000.....210 K R. uscat Compozite poliesteri + fibre de sticlă ρ.14....8.7.210 210.8.500 400..4 8.110 43.0...4.9 2.32 40.n)..7. nivelurile caracteristicilor asiguarete CAM.1 4...220 200.1... N/mm2 350. t/m3 7.1.8...0....2.2 170.....6.1200 300.25 1.1 8.8..210 200...

evident.m. dacă criteriul de selecţie Kj este formulat CA M .n... * prelucrarea semifabricatelor la forma. k = 1...k. dacă fiecare din materialele Mk. materialul cu cea mai mare valoare a acestui indicator fiind (din punctul de vedere al caracteristicilor asigurate) cel mai potrivit pentru aplicaţia avută în vedre..jk . j = 1. fără a fi necesară aplicarea unor procedee sau operaţii operaţii tehnologice speciale.n..jk analitic în forma „max”... respectă toate criteriile de selecţie Kj.j sau în forma „max” CAM. k = 1. care exprimă măsura în care materialul satisface criteriile de selecţie Kj.2) • se ierarhizează materialele Mk.. j = 1.n.m. j = 1. • pentru fiecare din materialele Mk. dacă criteriul de selecţie Kj este formulat analitic în forma Ijk = CA P . dispozitive sau maşini universale (prelucrarea semifabricatelor nu necesită utilizarea de scule. k = 1.k. în ordinea descrescătoare a valorilor indicatorului ICT. dimensiunile şi caliatea suprafeţelor impuse de realizarea produselor se face cu scule.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Kj. iar neîndeplinirea fiecărui criteriu (notată cu 0) să diminueze şansele de alegere a acestui material. k = 1. * prelucarerea semifabricatelor la forma.n. dimensiunile şi calitatea suprafeţelor impuse de realizarea produselor se face cu tehnologii obişnuite.. • pentru fiecare din materialele Mk.j (14. j = 1. j = 1..n. * obţinerea caracteristicilor materialului impuse de condiţiile tehnice ale 327 . următoarea alcătuire: * materialul este disponibil pe piaţă în cantităţile şi sub forma semifabricatelor necesare pentru realizarea produselor (materialul nu trebuie elaborat şi transformat în semifabricate pe baza unor comenzi speciale lansate către producător).. folosind relaţia: I . Un set de criterii de acest tip poate avea. sau Ijk = CA P .k = ∑ ajIjk . k = 1...j .m.n. dispozitive sau maşini speciale). k = 1.. de exemplu. scrise analitic în forma „min” CAM. j = 1.jk ≥ CAP..m. indicatorii parţiali se calculează cu relaţii de forma: CA M . B. Criteriile privind procesarea tehnologică a materialelor în vederea obţinerii semifabricatelor sau produselor se formulează în mod obişnuit într-o formă calitativă (atributivă). Ijk ≥ 1..m se stabilesc indicatorii parţiali Ijk.. CT = j1 n „min”.j.m..... se calculează indicatorul global al proprietăţilor (caracteristicilor tehnice) ICT. astfel încât îndeplinirea fiecărui criteriu de către un material (notată cu 1) să constituie un argument în favoarea alegerii acestuia pentru o anumită aplicaţie.jk ≤ CAP.

14.. exprimă măsura în care fiecare din materialele Mk. k = ∑ a ′j I ′jk . numite indicatorii parţiali ai performanţelor tehnologice I ′jk .. În mod obişnuit. aceste criterii se formulează în funcţie de costul total al 328 .2)..3) I ′jk =  0. respectarea acestora determinând alegerea materialelor şi tehnologiilor de fabricaţie care asigură realizarea în condiţii economice (cu cheltuieli cât mai mici) a produselor necesare într-o aplicaţie tehnică. j = 1…q. întocmind un tablou. ( ∑ a /j = 1 ) şi se face apoi ierarhizarea criteriilor după valoarea coeficienţilor j =1 q a ′j . transformării lor în semifabricate şi prelucrării acestora pentru obţinerea produselor sunt deosebit de importante. k = 1…m. Criteriile privind procesarea materialelor se pot ierarhiza în funcţie de importanţă. k = 1…m j =1 n (14. materialul cu cea mai mare valoare a acestui indicator fiind cel mai avantajos din punctul de vedere al comodităţii achiziţionării şi comportării la prelucrarile tehnologice necesare transformării sale în produse. k = 1…m. numit matricea performanţelor tehnologice (de forma celui prezentat în fig. Mm} respectă aceste criterii.... chimice sau termochimice. folosind relaţia: I PT .. daca materialul M k respecta criteriul K ′j  (14.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR produsului care se realizează nu necesită aplicarea unor tratamente termice. k = 1…m. k = 1…q : 1. * posibilităţile apariţiei defectelor de material sau de rebutare a produselor în timpul prelucrărilor tehnologice sunt minime.4) şi se poate face ierarhizarea materialelor din GMP în ordinea descrescătoare a valorilor indicatorului IPT. ′ adică pentru fiecare din criteriile K 1 . a 2 . Criteriile privind costurile (cheltuielile) aferente elaborării materialelor... Mk. în care elementele matricei. K ′q incluse în setul de criterii privind ′ ′ ′ procesarea materialelor.. C. După stabilirea şi ierarhizarea în funcţie de importanţă a criteriilor privind procesarea tehnologică. …. M2. aplicând aceiaşi metodă ca şi în cazul criteriilor privind proprietăţile. se trece la analiza măsurii în care materialele din gama GMP ≡ {M1. daca materialul M k nu respecta criteriul K ′j  Pentru fiecare din materialele Mk. K ′2 . ….k... din GMP îndeplinesc criteriile K ′j .k. a ′j . se stabilesc coeficienţii de importanţă a1 . se calculează indicatorul global al performanţelor tehnologice IPT. a q .

.m Fig. / qk .m... definite prin relaţia: CT .. / I qm IPT. + a PT I PT . cu formula: a I ..2. I /jm .....2... CRITERIUL PONDEREA CRITERIULUI M1 INDICATRII PARTIALI I /jk PENTRU MATERIALUL Mk ⊂ GMP M2 .. Câteva date cu caracter informativ privind costurile relative ale unor materiale (metalice şi nemetalice) utilizate frecvent în aplicaţiile tehnice sunt prezentate în tabelul 14.... / q1 ... a a I PT . IPT...k = ..... .. I I / j1 ..k . . . Mm / I 12 / I 22 K 1/ / K2 a1/ / a2 / I 11 / I 21 .k reprezintă costul total al realizării semifabricatelor dintr-un material Mk ∈ GMP şi/sau al obţinerii produselor necesare unei anumite aplicaţii. . . K K / j . iar CTref este costul total al realizării aceluiaşi tip de semifabricate şi/sau al obţinerii aceluiaşi tip de produse dintr-un material de referinţă (din GMP sau din afara acestei game)....Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice realizării produselor cu performanţele tehnice impuse de aplicaţia în care sunt utilizate.. Mk .. . / q .5) CTref în care CT. (14. ... Pentru a compara materialele din GMP prin prisma costurilor totale implicate de obţinerea semifabricatelor şi/sau de utilizarea acestora la realizarea produselor necesare unei aplicaţii se pot utiliza costurile relative Cr.. .. / q2 ... (14. .k.....k C r . / I 1m / I 2m . k = 1. k = CT CT k C r ....... IPT..m. k = 1.k .2 . / I 1k / I 2k .. calculând pentru fiecare material Mk ∈ GMP indicatorul global al performanţelor tehnico-economice (numit şi meritul global) IPTE.. k = ∑ a ′j I ′jk j =1 n / j .. Configuraţia matricei performanţelor tehnologice ale materialelor Criteriul realizării cu costuri minime a produselor necesare unei aplicaţii tehnice se consideră la luarea deciziei finale privind alegerea materialelor..k 329 .. I I / jk . .6) I PTE . / q ........1 IPT. I I / j2 . 14..

8.. I PTE .m.13 6.. se poate stabili cu formula: I CT . k = 1.0 1... indicatorul global al performanţelor tehnico – economice IPTE.....3.8.. Răşini acrilice şi fenolice Politetrafluoretilenă (Teflon).18 19.9 1.0 10. Alame (produse obţinute prin turnare) Aliaje Cu – Ni (produse laminate sau turnate) Superaliaje de tip Nimonic. ABS.1..2.9. Bronzuri.3.21 100. Alame (produse obţinute prin DP) Cupru.8 2.. Tabelul 14.... Valorile informative ale costurilor relative ale unor materiale utilizate în tehnică MATERIALUL Oteluri de uz general (bare laminate) Oteluri de uz general (table...14 36.. ci ca un ansamblu de utilităţi). analiza oricărui produs trebuie realizată pornind de la sistemul de 330 * Costurile CT şi CTref sunt calculate în lei/kg de semifabricat .5.5 7. Polipropilenă.1.2.2.8 2.5 8.. iar aPT – coeficientul de importanţă global al criteriilor privind performanţele tehnologice ale materialelor (aCT + aPT = 1)...7) . Polistyren Policlorură de vinil.8 5......400 Dacă valorile indicatorului IPT.2..4.k.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR în care aCT este coeficientul de importanţă global al criteriilor privind caracteristicile tehnice ale materialelor.. profile) Oţeluri carbon pentru construcţia de maşini (produse laminate) Oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (produse laminate) Oteluri carbon şi slab aliate pentru scule Oţeluri inoxidabile şi refractare (produse laminate) Fonte albe şi cenuşii (produse obţinute prin turnare) Fonte modificate (produse obţinute prin turnare) Aluminiu şi aliaje de Al (produse oţinute prin DP + TT) Aluminiu şi aliaje de Al (produse obţinute prin turnare) C= r C T C ref T * MATERIALUL Cupru.5 270. Incoloy.. evident.7...k şi costurile aferente prelucrării tehnologice pentru materialele din GMP sunt apropiate. Udimet Titan şi aliaje de Ti (produse obţinute prin DP + TT) Polietilenă.4.9 6..5 2. Bronzuri. materialele Mk ∈ GMP care au meritul global cel mai ridicat trebuie să fie cele preferate pentru aplicaţia tehnică considerată.9.k (14..5.1.5..120 25.. ţinând seama de acest principiu..4. k = 1.4.9... Poliamide (Nylon) Fibre de sticlă Compozite polimerice cu fibre de sticlă sau de carbon Cr = CT CTref * 1. k = C r .1.6 2..1.40 3. care are la bază următoarele principii: − • orice produs este purtătorul material al unor funcţii capabile să satisfacă anumite necesităţi ale utilizatorilor (un produs nu trebuie privit ca un ansamblu de părţi materiale... benzi..m.45 5. Inconel.0..k O metodă modernă ce poate fi utilizată la luarea deciziei finale privind selecţia materialelor pentru o aplicaţie tehnică este analiza valorii (analiza tehnico−economică a utilităţii).

economişti specailizaţi în domeniul costurilor etc. pentru ca produsul obţinut să se caracterizeze printr-un raport maxim utilitate/cost). ţinând seama de următoarele recomandări: • în prima etapă de rezolvare a problemei se analizează cu atenţie 331 . care să constituie suportul luării deciziilor pertinente privind rezolvarea unor astfel de probleme..). i = 1.f ( ∑ α i = 1 ) şi o pondere a costului i =1 f C de realizare ci. ingineri specializaţi în domeniul tehnologiilor de fabricaţie. ţinând seama de acest principiu. care corespund unor necesităţi reale (efective. nu trebuie să conducă la ideea că aceste metode simplifică problemele. Considerând că produsul analizat are f funcţii şi că la fiecare funcţie corespunde un coeficient importanţa αi.. Ci fiind costul aferent realizării funcţiei. i = 1.f. dacă problema alegerii materialelor pentru o aplicaţie tehnică se tratează etapizat. acest principiu fiind denumit principiul raportului maxim între utilitate sau valoare de întrebuinţare şi cost. care contribuie la îndeplinirea normală a funcţiilor de bază sau care fac produsul mai uşor de vândut şi cresc reputaţia pe piaţă a acestuia. în cadrul căruia funcţiile sunt împărţite în categorii de importanţă: funcţii de bază (principale). se poate construi un grafic de corelare i =1 f utilitate – cost de tipul celui prezentat în figura 14. Aplicarea acestor metode este utilă şi conduce la rezultate bune. la analiza oricărui produs trebuie calculată ponderea costurilor implicate de realizarea fiecărei funcţii şi trebuie examinată corelaţia ce există între aceasta şi ponderea funcţiei (coeficientul de importanţă al funcţiei) în asigurarea utilităţii (calităţii) globale a produsului. iar CT CT – costul total al produsului ( ∑ ci = 1). directe) ale celor care utilizează produsul şi funcţii auxiliare (secundare). de către o echipă de proiectare bine structurată (care cuprinde ingineri cunoscători ai aplicaţiei ce se analizează. • pentru orice produs trebuie să existe o corelaţie optimă între funcţiile asigurate şi resursele alocate pentru realizarea acestora. ci = i . diminuează responsabilitatea membrilor echipei de proiectare şi micşorează cerinţele privind competenţa acestora.. Aspectele anterior prezentate evidenţiază cu claritate complexitatea problemelor privind alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice. Încercarea de a recomanda unele metode cantitative. ingineri specializaţi în domeniul materialelor. Din analiza unor astfel de grafice rezultă care sunt funcţiile produsului pentru care costurile sunt disproporţionate în raport cu contribuţiile lor la utilitate şi se pot găsi modalităţile de eliminare a neconcordanţelor cu efecte negative asupra costurilor (eliminarea funcţiilor inutile sau operarea unor modificări tehnologice privind realizarea funcţiilor care implică costuri ridicate)..3.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice funcţii al acestuia.

• după selectarea familiei din care trebuie să facă parte materialul ce va fi utilizat la confecţionarea produsului. la soluţia alegerii unui material din familia compozitelor durificate cu fibre. ceea ce conduce. se pot adăuga acestora şi criterii din celelalte categorii (criterii privind procesarea tehnologică sau criterii privind costurile). decizia utilizării unui material metalic fiind justificată de compararea celor două familii de materiale prin prisma costurilor.4. Fig. de exemplu.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR condiţiile tehnice ce caracterizează produsul care trebuie realizat. materialul din care acesta urmează să fie confecţionat trebuie să se caracterizeze prin rezistenţă mecanică ridicată. 332 . condiţii care. de exemplu.6 şi 14. tenacitate mare şi densitate cât mai mică. se poate încerca selectarea clasei (familiei) de materiale potrivite pentru fabricarea produsului. pentru cele două aplicaţii descrise anterior alegerea tipurilor de materiale se realizează aşa cum sugerează schemele prezentate în figurile 14. dacă produsul care trebuie realizat este un recipient de stocare a unui gaz combustibil (pentru utilizare casnică) sub presiune. pot fi îndeplinite atât de materialele metalice. de exemplu. cât şi de materialele compozite durificate cu fibre.3. dacă produsul care trebuie realizat este un recipient sub presiune care urmează a fi amplasat pe o aeronavă. materialul din care acesta urmează să fie confecţionat trebuie să prezinte caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate. aşa cum se arată în schema din figura 14. se stabilesc categoriile. Configuraţia unui grafic de corelare utilitate – cost obţinut prin aplicarea analizei valorii la un produs industrial • dacă în prima etapă de rezolvare a problemei criteriile privind proprietăţile nu sunt suficiente pentru selectarea familiei de materiale adecvate aplicatiei avute în vedere.7. aşa cum se arată în schema din figura 14. pe această bază. 14.5. menţinând în prim plan cerinţele privind proprietăţile şi adăugând eventual acestora şi criterii privind caracteristicile tehnologice sau costurile. tipurile sau mărcile de materiale adecvate din această familie. se stabilesc principalele proprietăţi (caracteristici) pe care trebuie să le posede materialul din care acesta urmează să fie confecţionat şi.

aşa cum s-a arătat mai înainte. 14. Schema alegerii tipurilor de materiale compozite pentru un recipient sub presiune amplasat pe o aeronavă Fig. Shema alegerii familiei de materiale pentru un recipient sub presiune amplasat pe o aeronavă Fig. 14. Shema alegerii familiei de materiale pentru un recipient de stocare sub presiune a unui gaz combustibil • metodele prezentate anterior se pot utiliza în etapa finală. Shema alegerii tipurilor de materiale metalice pentru un recipient sub presiune amplasat pe o aeronavă . pentru a decide care dintre tipurile de materiale selectate în etapele precedente (care alcătuiesc gama materialelor cu proprietăţi adecvate GMP) corespunde cel mai bine cerinţelor tehnico-economice ce definesc aplicaţia avută în vedere. pentru ca eficienţa aplicării acestor metode să fie corespunzătoare este necesar ca numărul materialelor Mk din GMP să fie cât mai 333 Fig.7. 14.6.4.5. 14.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Fig.

în condiţii de funcţionare defectuoasă a σ max instalaţiei de pompare) alternante (cu –0. Un studiu de caz privind alegerea materialelor Pentru a evidenţia complexitatea problemei alegerii materialelor pentru aplicaţiile tehnice se prezintă un studiu de caz privind materialele selectate şi utilizate de diverşi producători pentru realizarea prăjinilor de pompare a petrolului din zăcăminte. se poate aprecia că durabilitatea unei prăjini de pompare este în directă dependenţă cu mărimea coeficientului de siguranţă c. garnitura de prăjini (alcătuită din prăjini de pompare asamblate cap la cap) este una din componentele principale ale echipamentului de lucru. această cerinţă putând fi uşor respectată dacă se face o selecţie a tipurilor de meteriale pe baza informaţiilor cuprinse în standarde.3. de exemplu. Ciclurile de solicitare ale prăjinilor din compunerea garniturii de prăjini de la o sondă sunt (în mod obişnuit) ondulant-pozitive (cu coefcientul de asimetrie σ R = min = 0.4 < R < 0) şi au ca tensiuni caracteristice: tensiunea maximă. ciclurile de solicitare având perioada aproximativ egală cu durata unui ciclu de lucru al pompei de adâncime. La aplicarea acestei metode tehnologice de exploatare a sondelor.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR mic. mărcile de oţel adecvate (care alcătuiesc GMP pentru această aplicaţie) se pot alege folosind prescripţiile din standardul SR EN 10028.0.. pentru aplicaţia constând în realizarea recipientului de stocare a gazului gombustibil (anterior discutată). având rolul de a transmite mişcarea rectilinie alternativă de la instalaţia de suprafaţă la pistonul (cilindrul) pompei de adâncime cu care se realizează extracţia ţiţeiului din zăcământ.. Acest fapt este ilustrat în figura 14. σmax > 0. pe baza interpretării dinamogramelor înregistrate la sonda respectivă. 14. tensiunea minimă σmin = Rσmax. care prezintă o modalitate de estimare a caracteristicilor ciclurilor de solicitare ale prăjinilor de pompare din diferite zone ale garniturii de prăjini ce echipează o sondă.9. În ţara noastră şi în multe alte ţări de pe glob.8. pompajul de adâncime cu prăjini se utilizează ca metodă de extracţie a petrolului (ţiţeiului) la 65. Configuraţia constructivă a prajinilor de pompare este dictată de rolul lor funcţional şi de tipul materialului utilizat la confecţionarea acestora şi este prezentată în figura 14. dată de relaţia: 334 .85% din sondele aflate în producţie. Ca 2 2 2 2 urmare.3.. cataloage. prajinile de pompare sunt supuse unor solicitări axiale variabile. normative sau prescripţii tehnice.7 ) sau (mai rar. În timpul utilizării într-o sondă aflată în exploatare. tensiunea medie σ + σ min σ max (1 + R) σ − σ min σ max (1 − R) σ m = max = > 0 şi σ v = max = σv..

se poate aprecia că durabilitatea prăjinilor de pompare creşte o dată cu rezistenţa R mecanică specifică a materialului din care sunt confecţionate. ca urmare. având acelaşi coeficient de asimetrie ca şi ciclurile solicitării de lucru.8) = c= Rm σ max (1 − R) + (1 + R ) σ −1 în care σmax.) Ff.1 σ max .1 este tensiunea maximă a ciclurilor limită care. Analizând relaţia (14. greutatea coloanei de lichid pompat F1. forţele de frecare (între prăjini şi ţevile de extracţie. rigidităţile la tracţiune şi încovoiere ale prăjinilor fiind în directă proporţionalitate cu această caracteristică. Ff) sunt direct proporţionale cu greutatea specifică a materialului prăjinilor γ = ρg şi. Rm Comportarea în exploatare a prăjinilor de pompare are ca factor de influenţă şi modulul de elasticitate longitudinal al materialului acestora E. intensităţile forţei Fmax şi tensiunii σmax (şi. 335 . cu R = −1) a prăjinii de pompare în mediul de lucru din sondă (amestec ţiţei−ape de sondă. sarcinile (dinamice) datorate inerţiei şi fenomenelor oscilatorii ale garniturii de prăjini Fd. Fmax este rezultanta unui Fmax şi aria secţiunii transversale a prăjinii S p = 2 4 grup de sarcini axiale ce are ca principale componente: greutatea proprie a prăjinilor de pompare Fg. Tensiunea maximă (σmax) a ciclurilor solicitării de lucru a unei prăjini are mărimea dată de raportul dintre forţa maximă de solicitare axială a prăjinii. πd 2 . implicit. Fd.8) în contextul argumentelor anterior prezentate. K R = m şi cu γ σ mărimea rezistenţei la oboseală relative K O = −1 . Ff1. etc. (14. iar σ−1 – rezistenţa la oboseală (prin solicitare alternant-simetrică. energia consumată la exploatarea unei sonde prin pompaj de adâncime) sunt în dependenţă liniară cu caracteristica γ. forţa de flotabilitate a garniturii de prăjini Ff1. produc ruperea prin oboseală a prăjinii considerate. creşterea valorii modulului de elasticitate specific al E materialului prăjinilor K E = . Rm este rezistenţa la rupere a materialului prăjinii. între pistonul şi cămaşa pompei de adâncime. Intensităţile majorităţii acestor componente (Fg. cu corozivitatea determinată de salinitate şi de conţinuturile de CO2 şi H2S dizolvate). determină micşorarea deformaţiilor axiale şi γ curburilor locale ale garniturii de prăjini ce echipează o sondă aflată în exploatare şi asigură astfel o funcţionare mai eficientă a instalaţiei de pompare.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Rm σ max.

A.. Standardele şi normele existente clasifică oţelurile pentru prăjini de pompare în următoarele clase de rezistenţă: a) oţeluri grad C. recomandate pentru prăjinile supuse în exploatare la sarcini mici sau mijlocii.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. Oţelurile sunt materialele tradiţionale pentru prăjinile de pompare.14. 14. în medii de lucru slab corozive.. KE) pot servi la efectuarea unei analize comparative a diverselor materiale utilizate sau cu perspective de utilizare la confecţionarea prăjinilor de pompare.790 N/mm2) sunt realizate de oţelurile 336 . caracteristicile de rezistenţă mecanică prescrise (Rm = 630. KO.8.9. Configuraţia constructivă şi dimensiunile produsului prăjină de pompare Fig. Determinarea caracteristicilor ciclurilor de solicitare ale prăjinilor de pompare Caracteristicile precizate anterior (KR.

35.1.0.7 %. %Crm = 0.42 %. aşa cum indică datele prezentate în tabelul 14.1.2 % şi %Mom = 0.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice carbon sau slab aliate de tip C−Mn (cu %Cm = 0..0.3 %).15.3 %). • Rezistenţa la oboseală (în aer sau în mediu coroziv) a prăjinilor de pompare este cu 40.0..0 % şi %Mom = 0. ce asigură (după calire+ revenire) caracteristici de rezistenţă mecanică la nivelul oţelurilor grad D şi rezistenţe la oboseală (în aer şi în mediul coroziv de sondă) superioare celor prezentate de celelalte oţeluri pentru prăjini.3....1... în medii de lucru saline (fără H2S)... dificultăţile tehnice ridicate de aplicarea călirii martensitice clasice (cu încălzirea pieselor în cuptor şi răcirea ulterioară în băi de ulei sau apă) la prăjinile de pompare pot fi depăşite dacă se utilizează încălzirea prin inducţie cu curenţi de medie frecvenţă (8000.. aşa cum arată diagramele din figura 14.3. %Nim = 1 % şi %Mom = 1%.12. Cercetările întreprinse pentru creşterea caracteristicilor de exploatare ale prăjinilor de pompare din oţel au condus la concluziile următoare: • Aplicarea TT final de îmbunătăţire... %Crm = 1. aşa cum indică diagramele prezentate în figura 14. %Crm = 16.4. cu TT final de normalizare + revenire înaltă.. caracteristicile de rezistenţă mecanică impuse (Rm = 790. rezistenţa la oboseală este influenţată substanţial şi de frecvenţa ciclurilor de solicitare variabilă. recomandate pentru prăjinile de pompare cu condiţii grele de lucru: sarcini mari de pompare şi medii saline contaminate cu CO2 (fără H2S) sau sarcini de pompare moderate şi medii de lucru puternic corozive (medii saline cu CO2 şi H2S)..15.. recomandate pentru prăjinile supuse în timpul pompajului la sarcini mari sau foarte mari.17 %. c) oţeluri grad K.11 se prezintă sintetic modul în care starea suprafeţelor prăjinilor şi mediul de lucru influenţează rezistenţa la oboseală a acestora.2.... un exemplu tipic de oţel aparţinând acestei clase este cel cu %Cm = 0. d) oţeluri speciale.3.965 N/mm2) sunt realizate de oţeluri slab aliate de tip Cr−Mo (%Cm = 0..0.17.0.8. %Nim = 1.4 %. în locul tratamentelor de normalizare sau normalizare + revenire.... în medii de lucru cu corozivitate scăzută... b) oţeluri grad D.23 %.0..6 %) în stare normalizată.7 % şi %Mom = 0.0.3 %) sau Cr−Ni−Mo (%Cm = 0.10000 Hz) şi răcirea cu jeturi de apă..10.55 % mai scăzută decât rezistenţa la oboseală a materialului din care sunt confecţionate (determinată pe epruvete polizate).0.. În cazul mediilor corozive. se recomandă utilizarea unui oţel Ni−Mo (%Cm = 0.4....1.4 % şi %Mnm = 1.. asigură rezistenţe mecanice superioare ale prăjinilor şi ameliorează comportarea lor la oboseală în aer şi în mediile corozive saline. în figura 14. 337 .2. destinate prăjinilor solicitate moderat în timpul pompajului.65..3.2. în stările structurale conferite prin aplicarea unor TT finale de normalizare + revenire sau îmbunătăţire.. %Nim = 1..45 %.

.11.1.). 338 . tabelul14.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. v. Ti.9 %. aceste aliaje capătă structuri alcătuite dintr-o matrice de soluţie solidă a componentelor şi faze durificatoare (semicoerente sau necoerente cu matricea) uniform distribuite în matrice.10.1.0 % şi adaosuri de Mn..2. aliajul 7075.. de tip MgZn2 (faze M’ sau M).2. Cercetările au arătat că aliajele pe bază de Al potrivite pentru această aplicaţie sunt aliajele deformabile şi durificabile structural prin TT.1 %... care induc tensiuni reziduale de compresiune în stratul superficial al pieselor. cu %Znm = 5. Influenţele stării suprafeţei şi mediului de lucru asupra rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din oţel • Creşterea rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din oţel se poate realiza dacă se aplică acestora operaţii finale de durificare superficială (ecruisare prin rulare sau prin sablare cu jet de alice. şi cu mărimea tensiunilor reziduale de compresiune din stratul superficial al prăjinilor (introduse în cursul procesului tehnologic de fabricare sau prin operaţiile de durificare superficială practicate) σr. B. din clasa 7000 (de exemplu. Al2CuMg (faze S’ sau S) etc. Aliajele pe bază de aluminiu reprezintăo altă categorie de materiale a cărei utilizare la confecţionarea prăjinilor de pompare a fost cercetată. Al2Mg3Zn3 (faze T’ sau T). etc.. S-a constatat că rezistenţa la oboseală a prăjinilor σ−1 este în dependenţă liniară cu rezistenţa la rupere a oţelului din care sunt realizate Rm.75. %Cum = 1. Rezistenţa la oboseală în aer a oţelurilor pentru prăjinile de pompare Fig. călire superficială.20) ⋅104 m (mai mari ca la oţeluri.600 N/mm2 şi caracteristici KE = 2.6. 14.3).2.6⋅106 m (puţin mai mică decât a oţelurilor) şi KR = (1. prin aplicarea unor TT de tipul T7. La utilizarea acestor aliaje pentru confecţionarea prăjinilor de pompare trebuie avute în vedere următoarele aspecte: • Aliajele asigură prăjinilor rezistenţa la tracţiune Rm = 475. cu rugozitatea suprafeţelor acestora Rz.. Cr.... Zr). %Mgm = 2.14.2.

. Compozitele cu fibre de sticlă reprezintă o altă categorie de materiale aplicabile la confecţionarea prăjinilor de pompare. pentru viitor (când costurile de fabricare vor înregistra scăderi datorită progresului tehnic şi tehnologic) se întrevede şi utilizarea compozitelor cu fibre de C..1). Influenţele mediului de lucru şi frecvenţei ciclurilor de solicitare asupra rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din oţel grad D Fig.8) au 339 . existenţa acestui fenomen (datorat trecerii în stare stabilă a structuriilor metastabile realizate prin TT aplicate) impune limitarea adâncimilor la care pot fi utilizate prăjinile din aliaje de Al şi verificarea periodică a caracteristicilor lor mecanice (însoţită.13.14. v. menţineri de 1000 ore la 200 oC pot determina diminuarea cu 50...Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice • Caracteristicile de rezistenţă mecanică se degradează în timp. de refacerea structurii printr-un nou TT de călire de punere în soluţie + îmbătrânire). Compozitele cu fibre de sticlă folosite pentru realizarea prăjinilor de pompare (conform soluţiei constructive sugerate de fig. aşa cum sugerează diagramele din figura 14.14.200 oC (de exemplu. scap. B sau whiskers (trihite) metalice sau ceramice.33. C. aliajele au o bună rezistenţă la oboseală în mediile saline. eventual.60 % a Rm.. Influenţele asimetriei ciclurilor de solicitare şi prezenţei concentratorilor asupra rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din aliaje pe bază de aluminiu • Rezistenţa la oboseală (în aer) a aliajelor pe bază de aluminiu este influenţată în măsură importantă de asimetria ciclurilor de solicitare şi de prezenţa concntratorilor de tensiuni. chiar şi în cazul contaminării acestora cu H2S şi CO2. dacă piesele din astfel de aliaje sunt menţinute la temperaturi mai mari ca 150. 9.31.0. la nivelul celor tipice oţelurilor înalt aliate cu Cr. • Prezenţa mediilor corozive de lucru afectează rezistenţa la oboseală a aliajelor pe bază de aluminiu în măsură mult mai mică decât în cazul oţelurilor. caracteristica KO înregistrând valori 0.12.14. Fig..6.13.

14. 14.10).60 N/mm2 şi Em = 6. aşa cum rezultă analizând datele prezentate în tabelul 14.10) Ef Aşa cum rezultă comparând datele prezentate în tabelul 14.14.. valorile experimentale ale caracteristicilor E şi Rm ale materialelor compozite diferă de cele calculate cu relaţiile (14.55⋅103 N/mm2).. şi Rm (la tracţiune) ale prăjinilor realizate din materiale compozite putându-se estima cu relaţii de forma (v.3 şi în diagramele din figura 14. Dependenţa dintre rezistenţa la rupere şi fracţia volumică a fibrelor la compozitele pentru prăjini de pompare Fig. întărirea şi maturarea la cald a răşinii în prezenţa unor catalizatori). aceste caracteristici sunt dependente de fracţia volumică a fibrelor în structura compozitului fv. printr-o matriţă.12): (14. E. Prăjinile de pompare din astfel de materiale se realizează printr-un proces de pultruziune (tragerea răşinii. Rm = Rmf [fv + (1 – fv) Fig.15. concomitent cu gelifierea. armată cu fire paralele din rovrig de fibre de sticlă. 14..7. La utilizarea acestor materiale pentru confecţionarea prăjinilor de pompare trebuie avute în vedere următoarele aspecte tehnice: • Caracteristicile KE şi KR ale compozitelor cu fibre de sticlă sunt superioare celor prezentate de oţeluri..9) şi (14. cap.1⋅103 N/mm2) şi fibre din sticlă E (cu Rmf = 3400 N/mm2 şi ≅ 7. deoarece compozitele realizate industrial nu asigură întotdeauna legături interfaciale perfecte între fibre şi matrice (condiţie ce stă la baza stabilirii acestor relaţii).9) E = fv Ef + (1 – fv)Em Em ] (14.24⋅103 N/mm2) sau din sticlă S (cu Rmf = 4800 N/mm2 şi Ef Em = 8.3.9⋅103. Modificarea rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din materiale compozite în funcţie de abaterile de la aranjamentul axial al fibrelor de sticlă 340 .ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR matricea de răşină poliesterică sau epoxidică (cu Rmm = 30.

.1700 KE.870 810..Tabelul 14.49.0..5).22.. N/mm2 2.6 Oţel Grad K Oţel Special (aliat cu Cr) Aliaj de Al tip 7075 Compozit cu fibre de sticlă E 2...11) 0.5Cu1.710 620.0.07) 0..850 790. 7750 pentru oţelurile speciale înalt aliate cu Cr.. considerând factorii CT şi CTref exprimaţi în lei/(m de prăjină).. calculate cu următoarele densităţi ρ...22 1.0.35) 0.73.22.20.580 1600.27 (0.7 2.1...48.7 2.32 0....93 0.03 1.31 (0.** Mm 2...8 2.0.0.26 (0.....790 790.9 4.25) KO *** în apă salină 0.0.26 0..2 2.27 0.24.10⋅105 N N+r C+R KO *** în aer 0.26 1....7 2. în kg/m3: 7820 pentru oţelurile slab aliate (Grad C.83 0..1.1.24) 5.0 E.49.9.1.52 (0.11 1.33..31) 0.0.51 (0..7 2.14 9.. în paranteze sunt valorile lui KO obţinute cu σ-1 determinat pe baza rezultatelor unor încercări efectuate pe prăjini reale..35) 0... ** KR şi KE.0.60⋅104 C+r T7 80 % fibre * Costurile relative Cr calculate cu relaţia (14..52 0.03⋅104 5.6 3...930 470.5). Grad E şi Grad K)..22. Principalele caracteristici tehnico-economice ale materialelor folosite la realizarea prăjinilor de pompare Materialul Oţel Grad C Oţel Grad E Cr* 1.27) 0.05) 0.. .8 5.24 (0.06..03.50 (0.04..50 0.0.47. *** KO calculate cu σ-1 determinat pe epruvete polizate.35 (0.0.7 2.3. 2760 pentru aliajul de Al tip 7075 (AlZn6Mg2..05⋅105 Starea N C+r N+r C+r Rm.0.15⋅105 7.12.81. N/mm2 630.56 0.1..13 1.34 0.06.62 1...2.50..** km 0....51.53 0.1.1030 690....640 750....82.0.26 (0..2 KR.....0..7 2. 1800 pentru compozitul cu fibre de sticlă.90..0.965 860...7 2.98.52 0..

330 cicluri de solicitare. 328 criterii privind proprietăţile. compozitele cu fibre de sticlă având o foarte bună comportare în mediile apoase saline. 322 grafic de corelare utilitate-cost. 323 rezistenţă mecanică specifică. rezistenţa la oboseală este mai ridicată dacă solicitările variabile se caracterizează numai prin eforturi de întindere (de exemplu.. pentru fiecare variantă selectându-se materialul adecvat funcţionării în deplină siguranţă a produsului şi care asigură raportul maxim utilitate/cost.30. 323 criterii tehnologice. 334 coefcient de asimetrie. 329 indicator parţial. 321 materiale structurale. rezistenţa la oboseală a compozitelor cu fibre de sticlă pentru prăjinile de pompare este substanţial influenţată de abaterile de la aranjamentul axial al armăturii (unidirecţionale) din fibre şi (la fel ca E şi Rm) de caracteristicile legăturilor realizate în procesul de fabricare la interfeţele dintre fibre şi matrice. 323 coeficient de siguranţă. 321 matricea preferinţelor..ca urmare prăjinile de pompare realizate din materiale compozite cu fibre de sticlă nu pot fi utilizate la temperaturi mai mari de 200 oC.0. 327. 324 rezistenţă relativă la oboseală. 334 coeficient de importanţă.25. Cuvinte cheie analiza valorii... temperaturile şi mediile de lucru) se pot realiza în mai multe variante.15. 327 materiale funcţionale. 324 prajini de pompare. 329 criterii de cost. 325 341 . 331 indicator global.37. 324 mentenabilitate. • Caracteristicile mecanice ale materialelor compozite sunt influenţate negativ de creşterea temperaturii (ce produce degradarea matricei şi legăturilor interfaciale dintre fibre şi matrice). 327 fiabilitate. • Aşa cum arată diagramele din figura 14. Rezistenţa la oboseală nu este practic afectată de prezenţa mediilor corozive. 328. 322 modul de elasticitate specific. KO calculat cu σ0. 340 reciclabilitate.1 în loc de σ−1 are valori KO = 0.42). compozitele cu fibre unidirecţionale având tendinţa de degradare rapidă când sunt solicitate la compresiune.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice • Rezistenţa la oboseală în aer a prăjinilor de pompare din compozite cu fibre de sticlă este caracterizată prin valori KO = 0. în soluţiile de acizi sau baze şi în prezenţa solvenţilor organici. 334 costuri relative. 326 pultruziune. 334 proprietăţi adecvate.0. Studiul de caz prezentat evidenţiază un aspect important privind alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice: produsele destinate utilizării în diverse condiţii (privind solicitările mecanice.

Drăgulănescu N. New York – London. 1994 7. c) polietilena. Metals Park. c) KR ≅ 10. * * * Hütte − Manualul inginerului. Introduction to materials science for engineers.. Desk Edition..J. Bucureşti.. Ingineria calităţii.3.14.14. Fracture and fatigue. 1985 4. Ulmanu V.S. d) KR ≅ 40. Moţoiu R. Pentru care dintre următoarele aplicaţii trebuie ales un material din gama materialelor structurale: a) realizarea arborelui cotit al unui motor de autoturism.. în vol. Care dintre următoarele materiale pot fi încadrate în gama materialelor reciclabile: a) oţelurile. Ciurea S. Care dintre următoarele materiale asigură un modul de elasticitate specific KE ≅ 2. Editura Chiminform Data.M.. Broutman L.4 km.7⋅106 m: a) oţelul cu E = 2. Analiza comparativă a caracteristicilor de exploatare ale materialelor pentru prăjinile de pompare. Ohio.4 km. * * * Metals Handbook. 1995 Teste de autoevaluare T. b) fabricarea catalizatorului pentru un reactor dintr-o instalaţie petrochimică. d) fabricarea corpului unui rezervor sferic de depozitare a gazelor lichefiate? T. Drăghici Gh.. 342 . b) fabricarea unui magnet permanent. A. d) fabricarea elementului activ al unui aprinzător piezolelectric? T. Editura Economică.4. Care este rezistenţa mecanică specifică a unui material metalic cu Rm = 800 N/mm2 şi ρ = 4000 kg/m3: a) KR ≅ 20..4 m.1⋅105 N/mm2 şi ρ = 7850 kg/m3. Composite materials. „Noutăţi în domeniul tehnologiilor şi utilajelor pentru prelucrare la cald”. New York. 1992 6. Bucureşti. Braşov.14.1. Academic Press.14.. Care dintre următoarele aplicaţii tehnice impun alegerea unui material din gama materialelor funcţionale: a) realizarea conductorilor electrici.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Bibliografie 1. b) KR ≅ 20. Shackelford J.14.5. c) realizarea ţevilor pentru tubulatura unei conducte care transportă gaze naturale sub presiune. Zecheru Gh. 1995 5. 1992 2. Traducere din limba germană după ediţia a 29-a. 1974 3.M. b) fontele. Managementul calităţii totale. MacMillan Publishing Company.2. c) fabricarea unui tranzistor. d) sticla? T.2 km? T. Bucureşti.. Editura Tehnică.

b) al doilea criteriu. să se precizeze care este valoarea indicatorului global al performanţelor tehnicoeconomice pentru acest material: a) IPTE.14.9. La alegerea materialului pentru un produs sunt impuse patru criterii (calitative) privind procesarea sa tehnologică. d) ρ = 5600 kg/m3? T.14.8. Materialul din care se confecţionează un produs trebuie să satisfacă criteriul Rm ≥ 600 N/mm2.455.1⋅104 N/mm2 şi ρ = 2750 kg/m3. a 4 .14. c) IPT = 0. Care este indicatorul global al performanţelor tehnologice pentru un material care respectă numai trei din criteriile impuse: a) IPT = 1. IPT.7.4: a) Rm = 900 N/mm2.4? T.14.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice b) aliajul de aluminiu cu E = 7. coeficienţii de importanţă ai / / / criteriilor fiind a1/ .k = 1. c) al treilea criteriu. Care este rezistenţa la tracţiune a unui material al cărui indicator parţial privind respectarea acestui criteriu este I = 1. La alegerea materialului pentru un produs sunt impuse cinci criterii (calitative) privind procesarea sa tehnologică.8. Care dintre următoarele principii se aplică la utilizarea analizei valorii la un produs industrial: a) orice produs este purtătorul material al unor funcţii capabile să satisfacă necesităţile exprimate sau implicite ale utilizatorilor.1⋅105 N/mm2 şi ρ = 8550 kg/m3? T. b) ρ = 7600 kg/m3.14. a 3 . b) orice produs trebuie privit ca un ansamblu de utilităţi. toate criteriile având acelaşi coeficient de importanţă.k = 1.0. d) Rm = 840 N/mm2? T.222? 343 . d) al patrulea criteriu? T. a 2 . Care dintre următoarele condiţii pot fi incluse în gama condiţiilor tehnice care definesc funcţionalitatea şi comportarea în exploatare ale unui produs: a) condiţiile privind solicitările mecanice.k = 0. b) condiţiile privind fiabilitatea. c) aliajul pe bază de titan cu E = 1. d) IPT = 0. c) IPTE. d) condiţiile privind preţul de desfacere? T.14.10.11.1⋅105 N/mm2 şi ρ = 4150 kg/m3. c) ρ = 2860 kg/m3. Care dintre criterii nu a fost îndeplinit de un material. Care este densitatea unui material al cărui indicator parţial privind respectarea acestui criteriu este I = 1.k = 0. b) IPT = 0.k = 0. dacă indicatorul global al performanţelor sale tehnologice are valoarea / I PT = a1/ + a3/ + a 4 : a) primul criteriu.14. b) Rm = 600 N/mm2. c) condiţiile privind reciclabilitatea.4: a) ρ = 900 kg/m3.k = 3. Un material Mk din gama materialelor cu proprietăti adecvate unei anumite aplicaţii are ICT. d) alama cu E = 1. d) IPTE.733.6.373. Stiind că act = 0.8.6. Materialul din care se confecţionează un produs trebuie să satisfacă criteriul ρ ≤ 4000 kg/m3. c) orice produs trebuie să asigure un raport maxim între utilitate sau valoare de întrebuinţare şi cost. c) Rm = 500 N/mm2.8 şi Cr.2. b) IPTE.k = 0.12. d) orice produs trebuie privit ca un ansamblu de părţi materiale şi nu ca un ansamblu de utilităţi? T.

8πd 2 πd 2 Masa barei este m = Lρ . Să se stabilească ce criterii privind proprietăţile trebuie impuse la alegerea materialului pentru această bară. ρ ≤ 5660 kg/m3 şi E ≥ 47160 N/mm2. L πd ∆L0 Înlocuind datele din enunţul aplicaţiei rezultă următoarele criterii de alegere a materialului barei de tracţiune: Rp0. E fiind modulul E πd ∆L0 de elasticitate longitudinal al materialului barei şi trebuie să respecte criteriul ∆L 4 FL ε ≤ 0 .14. se obţine astfel condiţia E ≥ 2 . c) deformaţia axială a barei nu trebuie să depăşească valoarea ∆L0 = 1. b) bara trebuie să prezinte o bună tenacitate. Pentru realizarea unei bare de tracţiune cilindrice din compunerea unei maşini s-a selectat o GMP cu cinci oţeluri. R p 0. b) masa barei trebuie să fie m ≤ m0 = 0. Pentru funcţionarea în siguranţă a maşinii trebuie respectate următoarele condiţii tehnice: a) tensiunile generate în bară de aplicarea forţei de întindere F trebuie să respecte condiţia σ ≤ 0. ρ fiind densitatea materialului barei şi 4 4m trebuie să îndeplinească criteriul m ≤ m0. πd L σ 4F Deformaţia specifică axială a barei este ε = = 2 .5 m şi diametrul d ≅ 15 mm.5 mm.2.4. asigurată dacă materialul acesteia îndeplineşte simultan criteriile: 344 .14. Forţa axială maximă care solicită bara în timpul funcţionării maşinii este F = 25000 N.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Aplicaţii A. având caracteristicile precizate în tabelul 14. 2 ≥ 0. A.2. se obţine astfel condiţia 4F .1.2.2 fiind limita de curgere a materialului barei. Rezolvare 4F Tensiunile de întindere din bară au intensitatea maximă σ = şi πd 2 trebuie să corespundă criteriului σ ≤ 0.8Rp0. se obţine astfel condiţia: ρ ≤ 2 0 .2. dacă funcţionarea în siguranţă a maşinii impune respectarea următoarelor condiţii tehnice: a) tensiunile din bară trebuie să respecte condiţia σ ≤ 0. Rp0. Pentru realizarea unei maşini trebuie confecţionată o bară de tracţiune cu lungimea L = 0.8Rp0.2 ≥ 177 N/mm2.5 kg.8Rp0.

2. Rezolvare Prima dinte condiţiile tehnice impuse de aplicaţie se utilizează pentru dimensionarea barei de tracţiune (determinarea diametrului barei)..2.k şi CTref exprimate în lei/(m de semifabricat). R p 0. R p 0. notând dk diametrul barei în cazul realizării ei din materialul Mk ∈ GMP.k. N/mm2 Caracteristicile mecanice minime KVk la –20 oC. Caracteristicile oţelurilor ce alcătuiesc GMP pentru aplicaţia A. a2 = 0. ** costurile relative calculate cu CT şi CTref în lei/(kg de semifabricat) πd k2 Masa barei de tracţiune cu lungimea L este mT .2 k Marca oţelului * Rp0.5. 2. Să se decidă care dintre materialele din GMP corespunde cel mai bine aplicaţiei.7 1 2 3 4 5 S235J2 S275J2 S355K2 P460NL1 12Ni14 235 175 355 460 355 510 430 620 620 640 3 24 20 16 17 22 27 27 40 47 55 * toate oţelurile au ρ = 7850 kg/m .k πd k Dacă se consideră d1 (corespunzător barei realizate din materialul M1) ca diametru R p 0.5).14. k realizate din materialul M1) ca masă de referinţă. k = 1. 2.0 1.554 C r/ . A k. compararea acestor materiale prin prisma costurilor trebuie făcută cu ajutorul costurilor relative Cr. Evident.5.5. L = 1 m) are valoarea (în kg/m) dată de πd 2 formula mk = k ρ .k Rm ..k calculate cu relaţia (14. k 0. K2: A ≥ 15 % şi K3: KV ≥ 27 J la – 20 oC. Rm. 0... iar masa unei 4 unităţi de lungime din bară (de exemplu.1 k = 1.8 2.. 2 şi bara trebuie să aibă diametrul (minim) d k = .4.573 0.1 Tabelul 14.2 Rm importanţă a1 = 0. k = 1.5. pentru 345 . considerând CT.742 0.8πR p 0. Dacă se consideră m1 (corespunzătoare barei 4 R p 0. se obţine: mk = m1 .5.k ** 1.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice K1: R p 0.9. deoarece barele realizate din diversele materiale incluse în GMP au diametre dk diferite şi aceeaşi lungime.k de referinţă. k = 1.640 0.. rezultă: 4F 4F σ = 2 ≤ 0. 2 . având coeficienţii de R p 0.k.4 1.2 1.461 0.. 2 .8R p 0. se obţine d k = d1 . 2 N/mm % J ≤ 0.. 2.2 şi a3 = 0.k = Lρ .3.

materialul recomandat pentru confecţionarea barei este oţelul 12Ni14. Rm .k.026 0.3) privind asigurarea tenacităţii barei: R p 0.927 0. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A.460 1.. iar cu ajutorul relaţiei (14.14... 2 .814d1 mk.158 1.787 I1k 1. iar dacă se utilizează indicatorul IPTE.00 1.k = C r/.k.k m . kg/m m1 0.920 1.5.74 2.. F5).k.2) se obţin valorile indicatorilor globali ai proprietăţilor ICT.571 1. i = 1..1 = 0. Pentru un produs industrial s-a aplicat analiza valorii şi s-a constatat că acesta are trei funcţii de bază (notate F1.2 = 15 % şi CAP.k 1.537 1.662m1 0. atribuiţi fiecărei 346 . j = 1. Se observă că.855m1 0.406 1. dacă se consideră pentru luarea deciziei valorile indicatorului ICT. C r .33 1.k k = C r/ . 2 .5.60 1.5.814d1 0. ca Rm R p 0..213 1.48 1.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR a determina costurile relative Cr. 2.802 IPTE.5. I 3k = 27 Utilizând valorile coeficienţilor aj.7) se pot determina valorile indicatorilor globali ai performanţelor tehnico−economice IPTE. coeficienţii de importanţă αi....2 k 1 2 3 4 5 dk. mm d1 0.2 • criteriul K1: ≤ 0.625 I2k 1.04 ICT.00 1.008 * Cr calculate considerând CT şi CTref în lei/(m de semifabricat) Rezultatele care se obţin parcurgând toate etapele de lucru descrise anterior sunt redate în tabelul 14. k = 1. date în enunţul aplicaţiei şi folosind relaţia (14.k se folosesc datele din tabelul 14. k =1. Tabelul 14..511m1 0.9 are forma „max” şi CAP.5.3.406 1.1 Pentru fiecare dintre materialele Mk ∈ GMP se determină indicatorii parţiali Ijk.k m1 R p 0. k = 1.952 1.3.k urmare: I 1k = 0.5..715d1 0. corespunzători celor trei criterii (j = 1. F2.924d1 0.5. k = 1.14. k • criteriile K2: A ≥ 15 % şi K3: KV ≥ 27 J la – 20 oC sunt formulate analitic A în forma „min” şi au CAP.9 .47 I3k 1..662m1 Cr * 1..k (care ţine seama şi de costurile implicate de realizarea barei de tracţiune) materialul ce trebuie ales pentru realizarea barei este oţelul P460NL1.000 1. ca urmare: I 2 k = k şi 15 KVk .188 1.4 şi relaţia R p 0.3 = 27 J şi.587 1.9 şi.k 1.406 1.13 1. A. F3) şi două funcţii auxiliare (notate F4.07 1..425 1.

Coeficienţii de importanţă si ponderile costurilor de realizare ale funcţiilor ce definesc utilitatea produsului considerat în aplicaţia A.40 0.14. i =1 5 după prima etapă de modernizare (M1) cheltuielile aferente realizării fiecărei r r funcţii au atins nivelurile C i/ = (1 − i )C i = CT (1 − i )ci .5.6. prin modificări privind alegerea materialelor şi tehnologiilor folosite la fabricarea lui s-au diminuat cheltuielile de realizare a funcţiilor F2. CT i = 1. în care Ci reprezintă costul aferent realizării funcţiei Fi.... iar CT = ∑ C i .05 0. rezultă că graficul de corelare utilitate – cost are aspectul prezentat în figura 14. i = 1. se observă că funcţiile care se realizează cu cheltuieli prea mari în raport cu contribuţiile pe care le aduc la realizarea utilităţii produsului (sau calităţii produsului. Rezolvare a) Considerând că valorile coeficienţilor de importanţă ai funcţiilor sunt în directă proporţionalitate cu contribuţiile acestora la realizarea utilităţii globale a produsului.05 αi 0. i = 1.15 0. corespunzătoare costurilor de realizare a fiecărei funcţii având valorile prezentate în tabelul 14. astfel încăt costurile implicate de realizarea funcţiilor pentru care ci > αi să se diminueze cu ri = 20 % . dacă se are în vedere că standardele ISO din seria 9000. Examinând acest grafic şi/sau datele prezentate în tabelul 14..20 0.3 Funcţia F1 F2 F3 F4 F5 0. definesc calitatea unui produs ca fiind ansamblul caracteristicilor care conferă acestuia aptitudinea de a satisface nevoile exprimate sau implicite ale utilizatorilor) sunt F2. cheltuielile 100 100 5 totale pentru obţinerea produsului au valoarea CT/ = ∑ C i/ = CT ∑ (1 − i =1 i =1 5 ri 100 )ci . F3 şi F5 cu C r2 = r3 = r5 = 20 %.6. i = 1..5. să se determine cum s-au modificat ponderile ci. b) Ştiind că s-au parcurs trei etape succesive de modernizare a produsului. Deoarece ponderile ci sunt definite de relaţia ci = i .10 ci a) Să se construiască graficul de corelare utilitate – cost şi să se precizeze funcţiile pentru care costurile sunt mai mari decât contribuţiile pe care le aduc aceste funcţii la realizarea utilităţii globale a produsului.. Tabelul 14..16. în prima etapă de modernizare a produsului.30 0.35 0.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice funcţii şi ponderile ci. după fiecare etapă de modernizare şi să se construiască graficul de corelare utilitate – cost la finele programului de modernizare a produsului.5. iar 347 .6. F3 şi F5.10 0. în fiecare etapă modificându-se materialele şi tehnologiile folosite la fabricarea acestuia.30 0..5. b) Conform datelor din enunţul aplicaţiei.

300 0.400 0.200 20 0. % M2 αi 0.150 0.184 20 0.3 Tabelul 14.300 0.300 0.065 0 0.141 348 0.392 0 0.16..400 0.14.100 0.400 0.293 0 0.100 0.300 0.050 0.7.400 0.5.308 0. i = 1.870CT c / i ri.092 20 0.150 0.100 0. % M3 αi 0.3 Etapa Funcţia F1 F2 F3 F4 F5 Costul total 0 αi ci ri.100 0.100 20 0. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A.050 0.345 0 0.300 0 0..727CT c /// i .150 0. Graficele de corelare utilitate – cost ale produsului analizat în aplicaţia A.167 20 0.14.050 0 0.050 0.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR ponderile cheltuielilor corespunzătoare r (1 − i )ci C i/ 100 .070 CT M1 0.350 20 0.057 0 0.068 0.14. % αi 0.083 20 0.322 20 0.766CT c // i ri.050 0. ci/ = / = 5 ri CT )c i ∑ (1 − i =1 realizării fiecărei funcţii sunt 100 Fig.413 0.150 0.

k. considerănd valorile coeficienţilor de iportanţă ai criteriilor aj.k. K2: masa relativă a M produsului M r = c 100 ≤ 75 %.14.1. k = 1.4 şi.4.2. corespunzătoare celor patru variante ale produsului.16..4. sunt cele redate în tabelul 14. K3: consumul specific de material K s = sc 100 ≤ 140 %.. CT fiind costul total al realizării cuvei. se poate observa că modernizările aduse produsului au condus la reducerea cu aproximativ 27 % a costului total de α realizare a acestuia şi la obţinerea unor rapoarte i apropiate de unitate pentru ci toate funcţiile care-i definesc utilitatea. obţinerea cuvei cu o masă relativă cât mai mare este un obiectiv secundar. calculat cu relaţia (14. Rezolvare Varianta de produs care trebuie adoptată este cea caracterizată prin valoarea maximă a indicatorului global ICT. Ştiind că valorile Vu.8. Pentru realizarea cuvei de stocare a materiei prime a unei maşini destinate prelucrării maselor plastice s-a selectat o GMP alcătuită din patru materiale Mk. notate Vk... a3 = a4 = 0. Mr fiind masa cuvei..Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice În mod similar se pot determina modificările aduse ponderilor ci de următoarele etape de modernizare a produsului (M2 şi M3). k = 1.k.35..4. iar Qac – capacitatea de Qac M încărcare a cuvei. ţinând seama de caracteristicile fizico − mecanice ale fiecărui material. să se stabilească varianta care trebuie adoptată pentru realizarea acestuia. Ks. A.7 şi în graficele din figura 14. folosind datele 349 .2).. s-a elaborat câte un proiect constructiv – tehnologic de obţinere a cuvei. Msc Mc fiind masa semifabricatului necesar pentru confecţionarea cuvei şi K4: costul util C al produsului C u = T ≤ 100 mii lei/kg. s-au stabilit următoarele valori ale coeficienţilor de importanţă ai criteriilor: a1 = 0...4.4.k. j = 1. a2 = 0.k şi Cu.4. Vic fiind V gc volumul interior al cuvei. Qac considerând că realizarea cuvei cu valori minime ale consumului specific de material şi costului util sunt obiective principale. rezultatele care se obţin considerând datele din enunţul aplicaţiei fiind cele prezentate în tabelul 14. k = 1. iar Vgc – volumul de gabarit al cuvei. rezultănd astfel patru variante ale produsului.. Mr. k = 1. Pentru selectarea celei mai bune variante de produs s-au stabilit patru criterii Kj. iar asigurarea unui volum util maxim al cuvei este un obiectiv minor. j = 1... V formulate astfel: K1: volumul util al produsului Vu = ic 100 ≥ 85 %. precizate în enunţul aplicaţiei şi valorile indicatorilor parţiali Ijk determinate.

.35 Valorile indicatorilor parţiali Ijk I2k 1.9. dacă respectarea criteriului Kj corespunde realizării unui obiectiv secundar şi gj = 1 dacă 350 .k şi CAP. • se acordă caracteristicilor corespunzătoare fiecărui criteriu Kj. j = 1. iar pentru criteriul K4. conduc la concluzia că varianta de produs care trebuie adoptată (cu cea mai mare valoare a indicatorului global) este V2.4 Criteriul Kj aj Varianta Vk V1 V2 V3 V4 K1 0.4 un grad de importanţă gj ∈{1. pentru criteriul K3.000 1.250 1.273 1.8 (denumit şi matricea utilităţilor) şi se marchează pe acesta variantele cele mai bune ale produsului (denumite variante optime).333 1.14.9. CAM. Valorile indicatorilor parţiali şi globali de caracterizare a variantelor produsului analizat în aplicaţia A.1 ≡ 85 %. La folosirea acestei metode se parcurg următoarele etape (prezentate considerând condiţiile din enunţul aplicaţiei anterior discutate): • se analizează datele din tabelul 14.4 ≡ 100 mii lei/kg.2k ≡ Mr.429 1. pentru criteriul K2.3304 1.k şi CAP.4 Criteriul Kj Forma aj Varianta Vk V1 V2 V3 V4 K1 „min” 0.4k ≡ Cu.35 Cu.118 1.14.2 ≡ 75 %.333 1.000 I3k 1.20 0.k 90 70 100 70 Tabelul 14. CAM. j = 1.000 1.8 şi din enunţul aplicaţiei.3 ≡ 140 %.167 Indicatorul global ICT. Rezultatele obţinute pe această cale.1k ≡ Vu..4.jk Mr.2..875 1. Tabelul 14. Caracteristicile variantelor produsului analizat în aplicaţia A.k Ks.35 I4k 1. atribuindu-se gj = 3. CAM.429 1.3}.35 Valorile caracteristicilor CAM.. recomandată de STAS 6401. gj = 2. redate în tabelul 14. dacă respectarea criteriului Kj corespunde realizării unui obiectiv principal.20 0.3k ≡ Ks.1784 1.10 I1k 1.k 85 90 95 95 K2 K3 0. CAM.059 1.k 40 105 40 110 60 105 75 120 K4 0. astfel: pentru criteriul K1. considerând pe rând fiecare din criteriile Kj.4266 1.2204 0.118 K2 „max” K3 „max” K4 „max” 0.k Observaţie Pentru rezolvarea unor aplicaţii de tipul celei anterior discutate se pot utiliza şi alte metode.8.10 Vu.111 1.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR din tabelul 14. una dintre acestea fiind metoda de estimare a utilităţii consecinţelor.k şi CAP.875 1.k şi CAP.

calculaţi considerând că aceste valori reprezintă CAM. iar nivelurile limită acceptabile CAP.100 8. Ijk fiind nişte indicatori parţiali.10. înlocuind valorile caracteristicilor din matricea utilităţilor cu gjIjk.947 95 1 1 2 2 40 2 60 = 1. în cazul aplicaţiei analizate. rezultatele parcurgerii acestei etape în cazul aplicaţiei analizate sunt prezentate în tabelul 14.10. numită utilitatea sinteză a variantei Vk.228 8..625 120 3 70 = 2. rezultă: g1 = 1..j sunt valorile (aceloraşi caracteristici) corespunzătoare variantelor optime.895 95 1 90 = 0.14.864 110 3 3 105 = 2.333 3 3 105 = 2.067 75 3 • se calculează suma valorilor înscrise pe fiecare linie a matricei modificate a utilităţilor Usk. aşa cum a rezultat şi prin metoda indicatorului global.4 Criteriul Kj Forma gj Varianta Vk K1 „min” g1 = 1 g1I1k K2 „max” K3 „max” K4 „max” g4 = 3 g4I4k g2 = 2 g3 = 3 Matricea modificată a utilităţilor g2I2k g3I2k Usk V1 V2 V3 V4 1 85 = 0. varianta de produs care are cea mai mare valoare a Usk (numită varianta optimă de produs) fiind cea care trebuie adoptată. g2 = 2 şi g3 = g4 = 3.4.10. • se întocmeşte un tablou (numit matricea modificată a utilităţilor). în cazul aplicaţiei analizate.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice respectarea criteriului Kj corespunde realizării unui obiectiv minor. considerând datele precizate în enunţ. varianta de produs care trebuie adoptată este V2. 351 .811 7.692 2 40 = 1. k = 1.jk ale produsului analizat. Tabelul 14.433 7. se observă că. Matricea modificată a utilităţilor pentru produsul analizat în aplicaţia A.333 90 3 70 3 100 = 2. analizănd rezultatele redate în tabelul 14.

T.15.b.14. 9.14.c. b.d T.c T.b.d T.10.11.8. T.24.d T.11. a. d T.8.25.10.20.7.9.7.33.6.13. b.10. c T.c T.c.c.10.29. b.11.22.d T. c T.9. d T. a.9. b.10. a T.19.d T.d T. a. a.20. d T. d T. b. c T. c. d T.9.8.13.8.b T.27. d Capitolul 12 T.3. d T.6. a.7.d T. d T.15.18.23.d T.11.d T.13.9.11.8.9.8.13.8.d T.13.8. b. d T.8.b T. a.14.21.9.13.10.9. d T.14.b.c T. c T.9.9. a.9. b.7.b.d T.19.20. a.6.d T.14.b.d T.9.8. a.7.16.d Capitolul 10 T.c T.7. a. a.c T. a.11.39.d T.19. a.12.9.38.31.9.11.c T.8. b. c T.35.c T.8.d T. b.27. c. b.b.18.22.d T. b.13.9. b.8.8.8. c. a. c T.42.19.38.15. b.c.c T.14.19. a T. a. c.3.d Capitolul 13 T.11.20. b. c T.d T.d T.12.12.8.7.7. a.34.b.d T.2.12.13.5.10.41.c T. b T. a. c T. a.8.13.13. b.23. a. c T.6.11.7.7. T.8.d 352 . b. a. d T. d T. d T.8.c T.12.9.d T.d T. d T.d T. d T. c d a.b. c. a.16.11.b. a.b. a.c.14.c.30.c T. b.13. c T.28.8. b. a. d T.31. b T.18.10.11.3.9.27.9.7.d T. c.9.d T.9.d T. a. c T.11. T.c.8.18.d T.34.1.9. c T.16.8.11. d T.8.d T. b.4. b b a a.11.7.7. a. c.c. a. a T.25. a. c T.8.13.b.7.7.11.8. c T. c T.d T. c T.14.1.d T.c T.13. c T.12.33.13.22.9. d T.3.29.c.9.14.8. c. b.32.1.5. a.9.b.d T.7.7.b. b T. c T.17.12.2.40. b T.d T.7.b T.11.24.17. c. d T.10. a T.14. c T.12. c T.10.c T.b. d T.13.d Capitolul 8 T.d T.d Capitolul 14 T.2.14.29.13.b. b. c T.7.9.d T. a.9. c. a. b. c T. a.17.13.c T. d Capitolul 11 T. a T.11.b T.b. d T.b.14.b T. a.12.d T.17.23. c T. b T. d T.37.7.12.7.10.1. d T. d T. b T.27.7.d T. a. b.d T. d T.8.25. b T. b T.d T.11.8.c T.12.3.11.9.24.b. c T.40. b.11.c.7.d T.32.c T. b T. T. b.10.10.b. a.12.d T.d T. b T.13.b T.14.c T.10.b. d T.c.b. b.16.4. b.6.10.36. a T.8.11.14.1.7.c.22.9.18.10.8. a. a.10.13. b T.35. a.5.c.11.b.30.c.11. a T.20.11. a. d T.b.c.c.30.c.11. T.21.7. a. d T.4. b.12.8. 9.7.8.21.b.d T.b T.11.10.4.d T.d T.2.7. c T. d T.28.7. a.36.11. b. b.d T.c.d T.26.7.1.d T.28.d T.c T.12. d T. c.9.d T.8.37. a.10.13.16.13.2.10. b T.11. a.c.c.5. a.10.4.d T.11. a Capitolul 9 T. b.13.22.11. a T.c T.10.10.13.9.5.c T.10.15. a T.5. c.10.d T.c T.15.9.26.9.14.c T.9. a.6.12.14.9.1.25.8.9. d T.d T.7. a.b.c T.1. b T. a.8. a T. a.9.9. a.28.11. b T. c T.5.6.2. a.5. c. a.8. c. c c.c.7.8.9. a T. a. c T.d T.10.8.13. c.4.3. b.d T.21. a.7. a.d T.4. c T. a.d T.7.c T.b.b.28. a. d T.b.14. a.12.b. a T. a.11.24.c. b. b T. b.c.24. b. a. d T.7. a. a.11.b.2.c. b. b T.d T. d T.12.12.10. b. c.9.Grila de verificare a testelor de autoevaluare Capitolul 7 T.c T. a. a.c.15.7.8.12. b T. b T. a. a.11.10.14.13.d T.9. a.9. a. a. c.10.c T.12.23.8.14.c.3.7.26.11.12. a. a.b.25. a.4. a.8.c.26. a.26.12.8.6.9.15.17.d T. d T.8.d T.9.9.d T.10.10. c.17.12.d T.11.b. c.9. a T.b.c.b.12.10.18. a. c T. a. a T.9.10. c T. b T.21.17. a.b. b.c T.d T.8.16.8. a.d T.27. c.39.b T. d T.3. a.10.9.10.9. b T. a T. a.12.b.8. a.8.43. a.c T.7. d T.7.b. a.b T. a.b.2. a.10. c T.8.9.23.16.

153 alumina. 207 ceramice. 334 compactitate de presare. 56 coefcient de asimetrie. 69 B bandă de călibilitate. 177 aliaje Cu – Ni. 249 curbe izometrice. 289 353 . 219 clasă structurală. 153 constantă de relaxare. 307 agregare prin lipire. 69 copolimer. 214 D dendrimer. 305 compactitate de umplere. 328 criterii privind proprietăţile. 75 carbură de siliciu. 249 cusătură sudată (CUS). 25 clase de calitate. 250 aglomerate. 239 construcţie sudată. 74 compozit durificat cu fibre. 275 aliaje Al − Zn. 323 criterii tehnologice. 329 cristalite. 305 comportare metalurgică la sudare. 214 carbură de bor. 233 corindon. 327 cromit. 208 coroziune intercristalină. 234 cristobalit.INDEX A acomodare. 233 constantan. 141 curbe izocronice. 170 aliaje Al − Mg. îngustă. 210 alumino−silicaţi. 92 costuri relative. 207 atmosferă standard. 305 densitate de umplere. 241 ceramice oxidice. 175 Alpaca (Neusilber. 163 aliaje antifricţiune. 147 curbă termo−mecanică.. 168 aliaje Al − Cu. 330 antioxidant. 284 compoziţii. 275 câmp termic de sudare. 289 agregare pulberi. 201 aminoplaste. 148 alburn. 179 condiţionarea epruvetelor. 304 depunere chimică. 276 carbon echivalent. 139 ceramice neoxidice. 213 cupru tehnic. 241 configuraţie. 208 criterii de cost. 254 analiza valorii. 210 ceramice silicatice. 197 ciment. 323 coeficient de siguranţă. 334 coeficient de importanţă. 67 bronz. normală. 154 C cambiu. 235. 250 argile. 70 canal rezinifer. 236 curbe de îmbătrânire. 181 aliajele titanului. 184 aliaje pentru lipire. 233 conformaţie. 233 densitate de presare. 301 alame. Argentan). 183 agent de reticulare. 215 călire de punere în solutie. 152 aliaje cu memoria formei (Marmem).

305 fondant. 112 emailuri. 329 indicator parţial. 328. 331 gresie ceramică.depunere electrolitică. 233 I indicator global. 32 disproporţionare. 140 îmbătrânire naturală. 112 izodeformaţie. 216 fontă aliată. 207 fâşii ZIT. Schaeffler. 230 grafic de corelare utilitate-cost. 289 devitrifiere. 242 fracţie volumică. 14 element betagen. 234 grad de îndesare. 276 fibrilă. 290 încovoiere statică. 207 fenoplaste. 6 feldspat. 14 element de aliere alfagen (feritizant). 327. 201 diagramă structurală A. 207 E efect postelastic. 246 fragilitate de revenire. 270 izotactic. 10 element de aliere. 270 Î îmbătrânire artificială. 254 fiabilitate. 113 formare epruvete. 216 invar. 280 duritate Knoop. 215 duritate Shore. 272 F faianţă. 310 elastomeri. 94 funcţionalitate. 237 element carburigen. 209 grad de cristalinitate. 104 hemiceluloză. 7 element de aliere gamagen (austenitizant). 282 G glazură. 153 354 . 275 infiltrare. 231 furnir. 6 fontă aliată martensitică. 165 duramen. 22 fragilizare prin faza σ. 20 fontă comercială. 231 duraluminiu. 73 fază sigma. 233 izotensiune. 288 H hardenită. 202 K Kunial. 275 durată de sinterizare. 289 intermediari. 311 durificare secundară. 235 fisurare la cald a CUS. 173 elinvar. 5 element grafitizant. 204 fluiditate. 305 grad de polimerizare. 140 încorporare. 218 enclavă plastică. 247 duritate Janca. 327 inel anual. 93 fisurare sub tensiune. 322 fibră lemnoasă. 276 homopolimer. 21 duritate Barcol.

184 masă moleculară. 76 oţel duplex.cu crom. 208 oţel bifazic (dual-phase). 136 modificatori de reţea. 232 polidispersie. 231 porozitate de umplere. 230 polietilenă. 65 oţel criogenic. 98 oţel pentru recipiente. 282 plăci din fibre de lemn – PFL. 168 magnezită. 140 proprietăţi adecvate. 304 pultruziune. 66 oţel pentru rulmenţi. 89 oţel Hadfield. 284 M magnaliu (alumag). 31 punct fix de vâscozitate. 153 mentenabilitate. 214 nitrură de siliciu. 109 oţel HSLA. 229 lanţ siloxanic. 96 oţel turnat. 185 nitrură de bor. 180 lungime critică a fibrelor. 205 N Nitinol. 219 matrice. 78 oţel termorezistente. 210 martensită termoelastică. 326 pulberi. 232 policondensare. 334 precipitate θ. 86 oţel patinabil. 153 monomer. 275 lignină. 322 metalurgia pulberilor. 229 polimerizare. 93 oţel maraging. 75 oţel pentru scule. 324 mediu de sinterizare. 282 plastifiant. 282 plăci din aşchii de lemn – PAL. 75 laminare termomecanică (controlată). 216 Monel. 207 prajini de pompare. 250 platinit. 76 lanţ molecular (catenă). 276 lipire. 66 oţel pentru îmbunătăţire. 84 oţel carbon de calitate. 112 plăci celulare. 100 oţel aliat. 214 O oţel pentru construcţii sudate. 80 oţel inoxidabil stabilizat. 256 liber. 78 oxid de zirconiu. 282 poliadiţie. 235 polimer. 94 oţel durificabil prin precipitare (PH). 269 matrice a preferinţelor.L laminare normalizantă. 110 oţel pentru carburare. 254 Melchior (Maillechort). 305 porţelan. 80 oţel cu granulatie fină. 340 punct caracteristic nominal. 5 355 . 210 P panel. 229 polimer reticulat. 229 mulit. 311 melamine. 321 materiale vitroceramice. 321 materiale structurale. 108 oţel rapid. 230 material elastomeric (cauciuc). 255 materiale funcţionale. 301 modificare. cu crom şi nichel. 105 oţel inoxidabil. 103 oţel refractar (termorezistent).

170 simbolizare 59 sindiotactic. 211 titlu fictiv. 324 rezistenţă relativă la oboseală. 210 stabilitate la revenire. 232 reacţie în trepte. 255 Z zonă de acţiune a fibrei. 276 răşini epoxidice. 69 rupere prin cavitaţie. 70 zone Guinier. 53 starea amorfă (vitroasă). 285 S segment de lanţ molecular. 239 vâscozitate. 140 356 . 149 trahee. 214 silice. 211 rezistenţă Dynstat la şoc.R raport de formă al fibrelor. 290 spinel. 200 silicon. 271 zonă influenţată termic (ZIT). 236 trihite (fibre whiskers). 184 structură amorfă. 254 reacţie în lanţ. 212 refractare silica. 256 silumin. 212 şoc termic. 305 vulcanizare. 323 refractare corindonice. 237 termorigide (duroplaste). 232 reciclabilitate. 207 termoplaste. 248 rezistenţă mecanică specifică. 310 temperatură de vitrifiere. 200 teracotă. 150 tombac. 325 ritidom. 77 temperatură de sinterizare. 206 sticle. 215 volum specific de scuturare. 21 stabilizator. 233 sinterizare. 83 V vas lemnos. 233 sferulită. 247 rezistenţă la înmuiere sub sarcină. 241 rezilienţă.Preston (GP).. 211 rezistenţă piroscopică (refractaritate). 182 Ş şamotă. 204 vitrifiant. 274 rost de sudare. 275 vâscoelasticitate. 212 relaxarea tensiunilor.. 197 structură feritică aciculară. 248 rezistenţă la şoc Izod. 285 rază medulară. 97 superplasticitate. 74 superaliaj. 203 T temperatură de referinţă. 216 standard. 276 traheidă. 254 răşini poliesterice. 276 tranziţie sticloasă (vitroasă). 172 titanaţi. 197 stereoizomer. 237 titan. 212 refractare silimanitice. 310 solidificare unidirecţională. 197. 235 sialon. 233 sticlă “securit”. 284 raport de transfer al sarcinilor. 234 sudabilitate..

Since the main applications analysed belong to the field of oil equipment. The work consists of two volumes. Structure and properties of polymeric materials. However. rules and mechanisms for obtaining materials compliant with the structural specifications of each particular application. However. Petrochemical and Refinery Equipment and Equipment for Gas and Petroleum Transportation and Storage at the Faculty of Mechanical and Electrical Engineering of the Petroleum-Gas University of Ploiesti with a useful and effective tool for individual study. the metallic materials (metals and alloys) are and will be used more frequently. Structure and properties of sintering materials. the paper also deals with other types of materials for technical applications: glasses and ceramic materials. Choosing the appropriate material for an application. polymeric materials (plastomers and elastomers). Iron-carbon alloys. sintering materials and fibre-reinforced composites. Alloys – general concepts. 357 . This book is meant to provide the students that read Oil-Field Equipment. structure and properties and emphasises the structural and property changes due to various processing technologies. Mechanical properties of metallic materials. Structure and properties of nonferrous alloys. The first volume includes the following chapters: Metals – general concepts. therefore the discussion of these materials is more comprehensive. as well as technicians and engineers who wish to enhance or update their material science knowledge. this book can prove useful for other students. To enhance the utility of the book. The second volume includes the chapters: Alloyed steels and cast irons. Heat treatment of steels and cast irons. Phase transformations of solid steels and cast irons. Types of commercial steels and cast irons. each chapter includes exercises and self-assessment tests. Structure and properties of glasses and ceramic materials.ELEMENTS OF MATERIALS SCIENCE AND ENGINEERING The book Elements of Materials Science and Engineering presents the structure and properties of materials used for technical applications. Its main purpose is to understand the principles. in order to allow the reader to estimate the knowledge acquired and their level of competence (the ability to use knowledge independently and correctly to solve practical problems). Structure and properties of composites. it points out the correlation between their chemical composition.

ing. materialele superplastice etc.ro/curs_esim.F. dr.ing. Gheorghe Zecheru şi conf.N. şi poate constitui un ghid valoros pentru alegerea raţională a materialelor necesare diferitelor aplicaţii industriale. ceramicele ultrarezistente.inclusiv materialele descoperite şi utilizate recent: compozitele durificate cu fibre. materialele inteligente. 39691. Gheorghe Drăghici de la catedra Tehnologia Construcţiei Utilajului Petrolier a Universităţii PETROL – GAZE din Ploiesti.dr.S. Fiecare capitol este prevăzut cu teste de autoevaluare şi aplicaţii.htm “Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor” este disponibilă pe CD-ROM ISBN 973-99015-8-1 ISBN 973-85511-8-3 .“Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor” este realizată în cadrul grant-ului C. care permit utilizatorilor să-şi autoaprecieze nivelul de pregătire şi nivelul de competenţă în folosirea independentă şi corectă a cunoştinţelor dobândite la soluţionarea unor probleme concrete. “Model de software integrat de tip multimedia pentru învăţare interactivă generat la Universitatea Petrol – Gaze din Ploiesti” Lucrarea este elaborată de prof.I. Lucrarea este structurată în două volume şi cuprinde informaţiile esenţiale privind structura şi proprietăţile principalelor categorii de materiale folosite în tehnică. “Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor” se află pe site-ul cu adresa: www.upg-ploiesti.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful