UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIESTI Prof.dr.ing. Gh. Zecheru Conf. dr.ing. Gh.

Drăghici

ELEMENTE DE STIINTA SI INGINERIA MATERIALELOR Volumul 2

Editura ILEX şi Editura Universităţii din Ploiesti 2002

CUVÂNT ÎNAINTE
DESPRE GRANTUL C.N.F.I.S. 39691 “MODEL DE SOFTWARE INTEGRAT DE TIP MULTIMEDIA PENTRU ÎNVĂŢARE INTERACTIVĂ” GENERAT LA UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIESTI
Obiectivul fundamental al grantului (C.N.F.I.S 39691) este crearea unui instrument software de tip multimedia care să ofere fiecărui cadru didactic un model de construire şi prezentare a cursurilor , seminariilor şi laboratoarelor într-o manieră modernă, utilizând facilităţile puse la dispoziţie de tehnica avansată. Grantul se adresează în egală măsură şi studenţilor care vor putea să “audieze” cursurile / seminariile / laboratoarele în condiţii comparabile cu cele din ţările dezvoltate. Grantul C.N.F.I.S 39691 este structurat pe trei componente: CURS, LABORATOR, EVALUARE (vezi figura 1 *). • Componenta CURS oferă utilizatorilor de tip CADRU DIDACTIC posibilitatea de a realiza conţinutul cursului într-o manieră flexibilă, putând folosi informaţii de tip text, imagine, animaţie, prezentare video, slide show. Utilizatorul de tip STUDENT va avea acces la toate aceste tipuri de prezentare. În urma activării acestei componente, se poate obţine cursul pe suport de hârtie, pe suport magnetic sau se poate realiza introducerea în pagina de WEB a conţinutului acestuia. • Componenta LABORATOR acoperă activitatea de seminar / laborator. Ea oferă posibilitatea cursantului (utilizatorul de tip STUDENT) de a avea acces la textul de prezentare a temei propuse, la instrumente de tip instructor (tutorial), în toate cele cinci tipuri de prezentare de la curs, precum şi la modele ale fenomenelor / conceptelor prezentate. De asemenea, se pot realiza conexiuni cu anumite cursuri sau seminarii / laboratoare. Utilizatorul de tip CADRU DIDACTIC va avea posibilitatea să-şi descrie tema propusă folosind facilităţi de tip text, imagine, animaţie, prezentare video, slide show şi aplicaţii software specializate. El poate uza de ele pentru a realiza instrumente de tip instructor, precum şi modele ale fenomenului / conceptului prezentat sau conexiuni cu noţiuni înrudite. Ca urmare a activării acestei componente, se pot obţine comparaţii între obiectivele propuse şi rezultatele obţinute, exemple de rezolvare a problemelor propuse, date necesare efectuării lucrării, precum şi chestionare de tip şablon.
* Documentaţie Grant C.N.F.I.S. 39691 (1999,2000,2001), Runda a II-a, Director Grant – Liviu Dumitraşcu i

Figura 1. Structura generală a Grantului C.N.F.I.S 39691

• Componenta EVALUARE îşi propune să ofere posibilitatea evaluărilor efectuate de către utilizatorii de tip CADRU DIDACTIC asupra utilizatorilor de tip STUDENT, precum şi autoevaluărilor realizate de utilizatorul de tip student, la cerere. Evaluarea se poate realiza fie pe baza unor formulare de tip bilet de examen, fie de tip chestionar (generat de un software specializat). In cazul autoevaluării, utilizatorul STUDENT poate beneficia de acces direct la
ii

cursul aferent sau la un ciclu de tip întrebare – răspuns, posibilitate implementată cu ajutorul serviciului de poştă electronică. Serviciul de poştă electronică va fi susţinut de un server de WEB propriu programului.
REMARCI:

• Grantul «MODEL DE SOFTWARE INTEGRAT DE TIP MULTIMEDIA PENTRU ÎNVĂŢARE INTERACTIVĂ GENERAT LA UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIESTI» se realizează în trei etape: ETAPA I (proiectul de iniţiere program) – Realizare prototip SALĂ DE CURS (anul 1999); ETAPA a II-a – Imbunătăţirea prototipului SALĂ DE CURS, realizare prototipuri SALĂ DE LABORATOR, SALĂ DE EVALUARE (anul 2000); ETAPA a III-a – Realizarea integrală a modelului de învăţare interactivă (anul 2001). • Domeniul de interes al acestui program se înscrie în aria preocupărilor specialiştilor din învăţământ şi din domenii conexe acestuia, din EUROPA şi din AMERICA. • Rezultatele obţinute în urma aplicării unui software integrat de tip multimedia pentru învăţare interactivă pentru disciplinele predate în cadrul unei universităţi (precum şi pentru planurile de învăţământ) pot fi folosite ca punct de plecare în vederea constituirii unui server de WEB, bază pentru învăţământul la distanţă, pentru cursuri intensive de scurtă durată, alternativă dinamică pentru studiul individual la bibliotecă. Implementarea unui astfel de mecanism creează premise pentru posibilitatea evaluării interactive a studenţilor, precum şi pentru realizarea unui ciclu de tip “întrebare-răspuns” (cu ajutorul serviciului de poştă electronică). • Un câştig important constă în posibilitatea de a face cunoscută UNIVERSITATEA, atât în ţară cât şi în lume, nu numai la nivelul unor informaţii generale, cât mai ales la nivelul a ceea ce constituie una din componentele sale esenţia : cea de ÎNVĂŢĂMÂNT. La baza generării cursurilor interactive de învăţare / instruire realizate integral / parţial în cadrul grantului a stat “ Metodologia de proiectare a cursurilor multimedia şi hipermedia” ce cuprinde următoarele etape: Analiza cerinţelor de instruire, Proiectarea preliminară a aplicaţiei (cursului), Dezvoltarea aplicaţiei (cursului), Implementarea aplicaţiei (cursului), Evaluarea şi întreţinerea aplicaţiei (cursului). Pentru prezentarea tuturor cursurilor realizate în cadrul grantului a fost generată seria “Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S 39691 “ în care apare lucrarea Elemente de ştiinţa şi ingineria materialelor, Editura ILEX şi Editura Universităţii PETROL – GAZE din Ploiesti.
iii

REMARCI: • Toate lucrările din seria “Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S 39691“ se află pe site-ul Universităţii PETROL – GAZE din Ploiesti şi sunt disponibile pe CD-ROM. • Autorii lucrărilor sunt cadre didactice ale Universităţii, de la catedrele: Informatică, Tehnologia Construcţiei de Utilaj Petrolier, Forajul Sondelor, Chimie, Filologie. Îmi exprim convingerea că prin realizarea acestui proiect se va reuşi o concordanţă a procesului de învăţământ din Universitatea PETROL – GAZE din Ploiesti cu tendinţele internaţionale. DESPRE CARTE Lucrarea “Elemente de ingineria şi ştiinţa materialelor” cuprinde informaţiile esenţiale privind structura şi proprietăţile principalelor categorii de materiale folosite în tehnică şi poate constitui un ghid valoros pentru alegerea raţională a materialelor necesare diferitelor aplicaţii industriale. Lucrarea este structurată în două volume. Primul volum conţine noţiunile fundamentale privind structura si proprietăţile mecanice ale metalelor şi aliajelor şi informaţiile principale privind structura, proprietăţile şi tratamentele termice ale materialelor metalice cu cea mai mare pondere de utilizare industrială: fontele şi oţelurile. Cel de-al doilea volum al lucrării cuprinde informaţiile principale privind structura, proprietăţile şi domeniile de utilizare ale altor categorii de materiale: metalele şi aliajele neferoase, sticlele şi materialele ceramice, plastomerii şi elastomerii, materialele compozite şi materialele sinterizate. Fiecare capitol al lucrării este prevăzut cu teste de autoevaluare şi aplicaţii, care permit utilizatorilor să-şi autoaprecieze nivelul de pregătire şi nivelul de competenţă în folosirea independentă şi corectă a cunoştinţelor dobândite la soluţionarea unor probleme concrete.

Prof.dr.ing. Liviu Dumitraşcu Prorector Director Grant C.N.F.I.S. 39691 Coordonatorul seriei “Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S 39691“

iv

CUVÂNTUL AUTORILOR
Lucrarea Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor a fost concepută astfel încât să constituie un instrument util şi eficient pentru pregătirea individuală la disciplina Studiul materialelor, prevăzută în planul de învăţământ al studenţilor anului I, specializările Utilaj Tehnologic Petrolier şi Utilaj Tehnologic pentru Transportul şi Depozitarea Hidrocarburilor, de la Facultatea de Inginerie Mecanică si Electrică din cadrul Universităţii Petrol – Gaze din Ploiesti. Ea poate fi utilizată cu bune rezultate şi de studenţii care se pregătesc în alte specializări inginereşti, precum şi de tehnicienii şi inginerii care doresc să-şi aprofundeze sau să-şi reactualizeze cunoştinţele în domeniul materialelor. Lucrarea are ca obiect prezentarea structurii si proprietăţilor materialelor folosite în tehnică, precizarea legăturilor (corelaţiilor) dintre compoziţia chimică, structura si proprietăţile acestor materiale şi evidenţierea modificărilor de structură şi proprietăţi care se produc ca urmare a prelucrării materialelor prin diverse procedee tehnologice, scopul principal urmărit fiind însuşirea principiilor, legităţilor şi mecanismelor care stau la baza obţinerii materialelor cu structura corespunzătoare asigurării proprietăţilor impuse de utilizarea lor în diverse aplicaţii tehnice. Deoarece principalele aplicaţii tehnice avute în vedere sunt cele din domeniul maşinilor, utilajelor şi echipamentelor petroliere, materialele care au în prezent şi în viitorul apropiat cea mai mare pondere de utilizare sunt materialele metalice (metalele şi aliajele) şi ca urmare partea din lucrare destinată studierii acestor materiale este cea mai consistentă. Sunt studiate însă în lucrare şi celelate categorii de materiale folosite în tehnică: sticlele şi materialele ceramice, materialele pe bază de substanţe macromoleculare (plastomerii şi elastomerii), materialele obţinute prin agregare de pulberi şi materiale compozite durificate cu fibre. Volumul de faţă, cel de-al doilea al lucrării, conţine capitolele: Oţelurile şi fontele aliate; Oţelurile şi fontele comerciale; Structurile şi proprietăţile aliajelor neferoase; Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor; Structurile şi proprietăţile polimerilor; Structurile şi proprietăţile materialelor compozite; Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi; Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice. Adresăm cele mai calde mulţumiri celui care a făcut posibilă publicarea acestei lucrări (prof. dr. ing. Liviu Dumitraşcu ) şi colegilor care au realizat recenzia stiinţifică a lucrării (prof.dr.ing. Vlad Ulmanu şi prof. dr. ing. Ioan Tudor). Urăm utilizatorilor succes în însuşirea cunoştinţelor privind structurile şi proprietăţile materialelor şi aşteptăm cu deosebit interes sugestiile lor pentru îmbunătăţirea ediţiei viitoare a lucrării.

Autorii Ploieşti 30 iulie 2002
v

Seria
Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S. 39691
Liviu Dumitraşcu şi colectiv

(Borland) PASCAL în 13 conversaţii
Stelian Guţu

Tehnologiile informaţiei şi comunicaţiiilor. Mijloace multimedia
Gheorghe Zecheru şi Gheorghe Drăghici

Elemente de ştiinţa şi ingineria materialelor. Volumul 1
Ana Maria Burlan şi Andreea Negulescu

Compendiu de gramatică franceză cu exerciţii
Mihai Hotinceanu

Probleme şi lucrări de laborator de electromagnetism
Gabriel Marcu

Clase Java pentru metode numerice
Vlad Ulmanu

Tehnologia fabricării şi reparării utilajului petrolier
Mihai Pascu Coloja

Cercetarea sondelor în pompaj cu ajutorul metodelor acustice
Mihail Minesccu şi Ion Nae

Tehnologii şi utilaje în construcţia de maşini
Alexandra Şchiopescu, Maria Moraru, Anca Sterry, Ana Dincă, Ileana Cameniţă

Chimie generală. Aplicaţii numerice
Octav Pântea, Stelian Neagoe, Dorina Matei, Eva Trâmbiţaşu, Daniela Popovici

Bazele chimiei analitice calitative şi cantitative. Probleme şi întrebări
Şerban Vasilescu, Virgiliu Talle, Dorin Bădoiu

Rezistenţa materialelor. Tehnici de calcul şi proiectare
Constantin Ionescu , Liviu Băloiu şi colectiv

Introducere în problematica mediului înconjurător
vi

CUPRINS Volumul 1 1.. Clasele structurale de oţeluri şi fonte aliate ……………………….. Formarea CUS la sudarea prin topire a oţelurilor ………………. 16 7.3. STUDIUL ALIAJELOR DIN SISTEMUL FIER-CARBON 5. Oţelurile carbon cu destinaţie generală ……………………………………. 65 8. Clasificarea oţelurilor comerciale ……………………………………… 55 8......3..……….. Interacţiunea elementelor de aliere cu carbonul ……………………..2.2. TRANSFORMĂRILE STRUCTURALE ÎN STARE SOLIDĂ LA OŢELURI ŞI FONTE 6..3. Clasificarea şi simbolizarea oţelurilor comerciale …………………. Simbolizarea oţelurilor comerciale ……………………………..………. 53 8.…….……… 59 8.... i Cuvântul autorilor ………………………………………………………………….1.... 55 8.. Introducere ………………………………………………………….……. 66 8..…….1. 5 7.. Particularităţile realizării construcţiilor sudate ………………….. Oţelurile carbon de uz general …………………………………. 69 8.2.1.…….……… 5 7... Interacţiunea elementelor de aliere cu fierul ………………………………. NOŢIUNI GENERALE DESPRE ALIAJE 3.5.5.. PROPRIETĂŢILE MECANICE ALE MATERIALELOR METALICE 4. OŢELURILE ŞI FONTELE COMERCIALE ……………………………….. 23 Cuvinte cheie …………………………………………………………………..1.……… 14 7. 69 8....4. Oţelurile pentru construcţii sudate ………………………………….3.. TRATAMENTELE TERMICE LA OŢELURI ŞI FONTE Volumul 2 Cuvânt înainte ………………………………………………………………………. 7 7...4..5.... Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini ………………………. 38 8. 71 1 . OŢELURILE ŞI FONTELE ALIATE ………………………………….2. v 7..……...……...2. 53 8..2..…... NOTIUNI GENERALE DESPRE METALE 2.. Influenţele elementelor de aliere asupra trnsformărilor structurale în stare solidă ale oţelurilor şi fontelor………………………………………. 35 Aplicaţii …………………………………………………………………. Introducere …………………………………………………………. 64 8. 35 Teste de autoevaluare ……………………………………………………………. Oţelurile carbon de calitate ……………………………………..1. 34 Bibliografie ……………………………………………………………………….5..……….2....……… 64 8.

... 131 9.... 114 8.9. Introducere …………………………………………………………..2.6...3.……...……... 113 8. 105 8. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE METALELOR ŞI ALIAJELOR NEFEROASE …………………………………….……. Tratamentele termice la aliajele neferoase …………………….1.………. Oţelurile patinabile ……………………………………………………... 152 9.1.. 112 8.. 73 8.6..……...5.. 75 8.…….5..5....……..……….. 98 8....8... 136 9..…….……. 170 2 ..4. Oţelurile carbon pentru scule ………………………………….2. Oţelurile rezistente la uzare şi tenace …………………………………. 102 8. Oţelurile rezistente la coroziune ……………………………………..4. Oţelurile cu rezistenţă mecanică foarte ridicată ………………………..3...8.. 108 8..... 105 8.2.……....…………... Aliajele Al – Zn ………………………………………………. 142 9.. Aliajele Al – Si …………………………………………………. 120 Bibliografie ……………………………………………………………………… 121 Teste de autoevaluare ……………………………………………………………... Oţelurile pentru arcuri …………………………………………. 77 8. 131 9. Fontele cu destinaţie precizată ………………………………….……..……... Transformările structurale în ZIT la sudarea prin topire a oţelurilor ……. 125 9.1.……..2. Oţelurile slab aliate cu rezistenţă mecanică ridicată …………….1.. 113 8.8... 80 8..6. Oţelurile pentru piese turnate ………………………………….. Aluminiul şi aliajele pe bază de aluminiu ……………………….8.7.1..8.3. Oţelurile pentru rulmenţi ……………………………………….. 122 Aplicaţii ………………………………………………………………….. Oţelurile aliate pentru scule ……………………………………. 137 9..5..……. Oţelurile nealiate pentru construcţii sudate …………………….……...5. 99 8.2..…….. Modificarea aliajelor neferoase ……………………………………..6..9.8. 86 8.5.4.5.. 110 8..5.7...6. Cuprul şi aliajele pe bază de cupru ………………………………………….. Aliajele Al – Cu ………………………………………………………. Aliajele Al − Mg ………………………………………………....8.1. Oţelurile pentru scule ………………………………………………. 162 9.. Alte oţeluri cu destinaţii sau caracteristici speciale ……………………….5.. 76 8.……....6..…….……….5.…….7.....6.……..... 147 9. Oţelurile cu coeficient de dilatare termică controlat ………………….4. Oţelurile pentru aparate şi recipiente sub presiune …………….. 118 Cuvinte cheie …………………………………………………………….6. 168 9. Simbolizarea metalelor şi aliajelor neferoase comerciale …………………....3.... Simbolizarea fontelor comerciale ……………………………….2. Alamele …………………………………………………………. 86 8.3..9. 109 8... Oţelurile inoxidabile şi refractare ………………………………. 148 9... Aliajele Cu − Ni ……………………………………………………….... Fontele comerciale ………………………………………………….2. Bronzurile ……………………………………………………………. 100 8... 107 8.9.... Fontele cu destinaţie generală …………………………………..6.5.. 154 9.6....………..8. Oţelurile cu granulaţie fină pentru construcţii sudate …………..……..1.. 163 9.... 170 9.3..…….7..

198 10. 257 3 .3.. 210 10...…….7.…….. 236 11. 197 10. Principalele tipuri de materiale polimerice ………………………...…….3. Materialele ceramice silicatice ………………………………. 251 11...2...8.4.. 186 Bibliografie ………………………………………………………………………. 197 10. 177 9. Sticlele ……………………………………………………………………... Cimentul …………………………………………………………………… 219 Cuvinte cheie …………………………………………………………….2... Structura polimerilor ………………………………………………………. Materialele termoplaste ……………………………………….8.4. 255 Cuvinte cheie ……………………………………………………………... 172 9.1.... Aliajele antifricţiune …………………………………………….…….. Principalele proprietăţi ale ceramicelor şi sticlelor ……………….…….. Reacţiile de sinteză a polimerilor ………………………………….....6.5.2.3.9.………. 207 10.………..……….1. 238 11..……....……... 233 11. Alte metale şi aliaje neferoase ……………………………………….…….……... 222 Aplicaţii …………………………………………………………………... 231 11.... 207 10..8. 211 10. Introducere ………………………………………………………………… 229 11.4..1. 215 10. Structura ceramicelor şi sticlelor …………………………………. 182 9. 250 11..…….... 225 11.4.8.2..3..……..……....……...4.4. Introducere …………………………………………………………………... Materialele ceramice neoxidice ……………………………………… 214 10. Aliajele pentru lipire …………………………………………….1.5...... Aditivii materialelor polimerice …………………………………….....……….. 187 Aplicaţii ………………………………………………………………….. Proprietăţile mecanice ale polimerilor ………………………. 180 9.4...4.4. Materialele elastomerice (cauciucurile) ……………………………... 219 10..5......…….. 184 Cuvinte cheie ……………………………………………………………... Caracterizarea generală a polimerilor ……………………………….. Materialele ceramice ……………………………………………….3....5...……..2. Aliajele cu memoria formei ……………………………………………. 187 Teste de autoevaluare ……………………………………………………………. 202 10. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR CERAMICE ŞI STICLELOR ………………………….2.1.4..…….4. Materialele vitroceramice …………………………………………..……. 229 11. 177 9. Titanul şi aliajele pe bază de titan ………………………………………….7.... Materialele ceramice oxidice ………………………………….1.. Aliajele superplastice …………………………………………………. 192 10..5... 220 Bibliografie ……………………………………………………………………… 221 Teste de autoevaluare ……………………………………………………………. Materialele refractare ………………………………………….. Proprietăţile polimerilor …………………………………………………… 236 11.. Materialele termorigide ………………………………………..8.. 250 11. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE POLIMERILOR ……………….5. 254 11.

292 Teste de autoevaluare …………………………………………………………….... Un studiu de caz privind alegerea materialelor ……………………. 317 14..1. 301 13. 301 13.. 291 Bibliografie ………………………………………………………………………...…….... ALEGEREA MATERIALELOR PENTRU APLICAŢIILE TEHNICE .4.... Lemnul – material compozit natural ………………………………...……….... Aplicaţii ………………………………………………………………….. Teste de autoevaluare …………………………………………………………......……….……..3... STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR COMPOZITE ………………………………..... Criteriile şi metodele de selecţie a materialelor ……………………... Obţinerea şi caracterizarea pulberilor …………………………………….3..…….. 14. 295 13.……....2.. 312 Cuvinte cheie ……………………………………………………………... 14...... 263 12.....……. Transformările structurale la presarea şi sinterizarea pulberilor ………….....……. 314 Bibliografie ……………………………………………………………………….... 315 Teste de autoevaluare ……………………………………………………………. Cuvinte cheie …………………………………………………………….. 267 12. 258 Teste de autoevaluare …………………………………………………………….. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR REALIZATE PRIN AGREGARE DE PULBERI ……………. 353 Elements of materials science and engineering (Abstract) ………………... Introducere ………………………………………………………………… 267 12.1....……. 268 12.1. Structurile şi proprietăţile produselor sinterizate …………………........………...………. 14.……....………... 315 Aplicaţii …………………………………………………………………...……... Materiale compozite durificate cu fibre …………………………………… 284 Cuvinte cheie ……………………………………………………………. Bibliografie ……………………………………………………………………... 352 Index ……………………………………………………………………………. 292 Aplicaţii …………………………………………………………………..4.. 302 13. 357 4 .3. Estimarea caracteristicilor fizico-mecanice ale materialelor compozite .……….2. Introducere …………………………………………………………...………. 274 12. 307 13..Bibliografie ………………………………………………………………………...2.. 321 321 322 334 341 341 342 343 Grila de verificare a testelor de autoevaluare ……………………………. Introducere …………………………………………………………... 259 Aplicaţii …………………………………………………………………...……..

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

Capitolul 7

OŢELURILE ŞI FONTELE ALIATE

7.1. Introducere
Oţelurile aliate sunt acele oţeluri care conţin, pe lângă componentele specifice (fierul – componentul de bază şi carbonul – componentul de aliere principal), elementele însoţitoare (manganul, siliciul etc.) şi impurităţile tipice (sulful, fosforul etc.) oţelurilor carbon, şi alte componente (denumite generic elemente de aliere EA), introduse în mod intenţionat şi în cantitate suficientă la elaborare, cu scopul de a conferi acestor aliaje anumite structuri şi proprietăţi. În contextul acestei definiţii, un component al unui oţel este considerat element de aliere, dacă concentraţia în care a fost introdus la elaborarea oţelului depăşeşte concentraţia până la care acest component se încadrează în categoria elementelor însoţitoare sau concentraţia maximă admisă când componentul are efectele unei impurităţi a oţelului. Astfel, având în vedere datele prezentate în scap. 4.3, oţelurile se consideră aliate cu mangan, dacă %Mnm > 0,8 %, cu siliciu, dacă %Sim > 0,5 %, cu fosfor, dacă %Pm > 0,06 % etc., în timp ce alte componente, cum ar fi cromul, nichelul, molibdenul, vanadiul, titanul, niobiul, wolframul, borul etc., care nu sunt specifice compoziţiei oţelurilor carbon industriale, capătă statutul de elemente de aliere oricare ar fi concentraţia în care au fost introduse (intenţionat) la elaborarea oţelurilor. În practică, pentru a exprima gradul de aliere al unui oţel se utilizează ca indicator suma concentraţiilor masice ale elementelor de aliere (exceptând carbonul) conţinute de acesta Sa ( S a = ∑ % EAmj , EAj, j = 1 … n, fiind elementele
j =1 n

de aliere introduse la elaborarea oţelului, iar %EAmj - concentraţiile masice ale acestor elemente), iar oţelurile aliate se clasifică în: oţeluri slab aliate, având Sa< 5 %, oţeluri mediu aliate, având 5 % ≤ Sa < 10 % şi oţeluri înalt (bogat) aliate, având Sa ≥ 10 %.
5

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

În mod similar, fontele aliate (denumite şi fonte speciale) sunt acele fonte care conţin, pe lângă componentele specifice, elementele însoţitoare şi impurităţile tipice fontelor albe (fără grafit în structură), cenuşii sau modificate (cu grafit în structură), şi alte componente (numite generic elemente de aliere), introduse în mod intenţionat şi în cantitate suficientă la elaborare, cu scopul de a conferi acestor aliaje anumite structuri şi proprietăţi. În contextul acestei definiţii, printr-un raţionament similar celui utilizat în cazul oţelurilor, sulful, în concentraţii %Sm < 0,15 % şi fosforul, în concentraţii %Pm < 0,6 %, considerate impurităţi, manganul, în concentraţii %Mnm < 1,5 %, siliciul, în concentraţii %Sim < 0,5…1,0 % la fontele albe sau %Sim < 3,5…4,5 % la fontele cenuşii sau modificate şi componentele introduse (în concentraţii mici) în cursul operaţiilor de modificare şi postmodificare (magneziu, ceriu, calciu, bariu, titan, zirconiu, aluminiu), considerate elemente însoţitoare, nu reprezintă elemente de aliere ale fontelor; aceste componente, introduse la elaborarea fontelor în concentraţii mai mari decât cele până la care se consideră impurităţi sau elemente însoţitoare, constituie elemente de aliere ale fontelor, iar componentele care nu sunt specifice compoziţiei fontelor albe, cenuşii sau modificate industriale, cum ar fi cromul, nichelul, molibdenul, vanadiul etc., au statutul de elemente de aliere oricare ar fi concentraţia în care au fost introduse (intenţionat) la elaborarea fontelor. Pentru a exprima gradul de aliere al unei fonte se poate utiliza, ca şi la oţeluri, indicatorul Sa, iar fontele aliate se clasifică în: fonte slab aliate, având Sa< 5 %, fonte mediu aliate, având 5 % ≤ Sa < 10 % şi fonte înalt (bogat) aliate, având Sa ≥ 10 %. Elementele de aliere se pot găsi în structurile oţelurilor şi fontelor, în funcţie de caracteristicile lor fizico – chimice (raza atomică, valenţa, electronegativitatea, tipul structurii cristaline, afinitatea chimică faţă de fier, carbon, elemente însoţitoare şi impurităţi) şi de concentraţiile în care sunt introduse la elaborarea acestor aliaje, în următoarele forme: a) dizolvate (prin substituţie sau interstiţial) în soluţiile solide specifice structurii aliajelor fier – carbon, soluţii denumite în acest caz ferită aliată şi austenită aliată; b) dizolvate în structura cristalină a cementitei, denumită în acest caz cementită aliată; c) legate sub formă de carburi proprii; d) combinate chimic cu fierul sub formă de compuşi intermetalici; e) legate sub formă de incluziuni nemetalice (oxizi, sulfuri, silicaţi) sau libere sub formă de cristale de metal pur. Primele trei forme de existenţă a elementelor de aliere sunt cele care corespund frecvent structurii oţelurilor şi fontelor aliate. Formele de existenţă d) şi e) sunt rar întâlnite, deoarece: * fierul formează compuşi intermetalici cu unele elemente de aliere numai dacă concentraţiile acestora sunt ridicate (de exemplu, fierul cu cromul formează compusul, de tip fază sigma, FeCr, caracterizat printr-o valoare de bază a concentraţiei cromului %Crm ≅ 45 %, cu vanadiul – compusul, de tip fază sigma,
6

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

FeV, având %Vm ≅ 48 %, cu molibdenul - compuşii Fe3Mo2, având %Mom ≅ 53 % şi FeMo, având %Mom ≅ 66 %, cu wolframul – compusul, de tip fază Laves, Fe2W, având %Wm ≅ 63 % şi compusul Fe3W2, având %Wm ≅ 68 %, cu titanul – compusul FeTi, având %Tim ≅ 52 %, iar cu niobiul – compusul, de tip fază Laves, Fe2Nb, având %Nbm ≅ 52 %); ca urmare, existenţa unor astfel de compuşi este caracteristică exclusiv oţelurilor şi fontelor înalt aliate cu astfel de elemente; * incluziunile nemetalice sunt (în mod obişnuit, datorită efectelor negative pe care le are prezenţa acestora - v. scap. 4.3.2 şi 4.3.3) faze nedorite ale structurii oţelurilor şi fontelor şi, ca urmare, legarea elementelor de aliere sub formă de incluziuni se realizează numai accidental, de obicei când nu se alege corect momentul introducerii acestor elemente în procesul tehnologic de elaborare; de exemplu, titanul, care are afinitatea chimică faţă de oxigen (puterea de dezoxidare) mai mare decât a siliciului şi aluminiului, introdus într-un oţel lichid înainte de finalizarea proceselor de dezoxidare (v. scap. 4.3.2) participă intens la realizarea acestor procese şi se va găsi în structura oţelului legat sub formă de incluziuni oxidice, diminuându-şi astfel activitatea ca element de aliere.

7.2. Interacţiunea elementelor de aliere cu fierul
Majoritatea elementelor de aliere sunt solubile în fier, formând cu acesta soluţii solide (în care, evident, fierul este solventul, iar elementele de aliere sunt componentele solut). Prezenţa elementelor de aliere dizolvate (împreună cu carbonul) în structura cristalină a fierului determină modificarea valorilor punctelor critice de transformare în stare solidă a acestuia. Unele elemente de aliere, cum ar fi cromul, siliciul, molibdenul, woframul, vanadiul, niobiul, având structura cristalină de tip CVC, sunt izomorfe cu Feα (şi Feδ), au o bună solubilitate în această modificaţie a fierului şi determină extinderea domeniilor de stabilitate a feritei (şi feritei delta) şi restrângerea domeniilor de stabilitate a austenitei, mărind temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feα ⇔ Feγ (punctul critic tc1 ≡ A3) şi micşorând temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feγ ⇔ Feδ (punctul critic tc2 ≡ A4). Elementele având influenţele menţionate anterior sunt denumite elemente de aliere alfagene sau elemente de aliere feritizante (notate generic EAα). Aşa cum se observă în figura 7.1 a, care prezintă configuraţia generală a diagramelor de echilibru ale sistemelor binare Fe – EAα, prezenţa elementelor de aliere alfagene determină domenii de existenţă a fazei γ ≡ Feγ(EAα) foarte înguste şi domenii foarte extinse de stabilitate a fazei α ≡ Feα(EAα); la aliajele unui astfel de sistem, caracterizate
7

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

prin %EAα ≥ a%, structura la orice temperatură corespunzătoare stării solide este alcătuită numai din cristalele fazei α ≡ Feα(EAα), fiind suprimată posibilitatea realizării transformărilor alotropice de tipul Feα ⇔ Feγ şi eliminată astfel posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (de tipul α ⇔ γ).

Fig. 7.1. Configuraţia generală a diagramelor de echilibru ale sistemelor binare de tipul: a – Fe – EAα; b – Fe − EAγ

Efectele anterior menţionate ale elementelor de aliere alfagene se menţin şi în cazul aliajelor ternare Fe – C − EAα (oţeluri şi fonte aliate cu elemente alfagene), în structura cărora faza α ≡ Feα(C, EAα) este ferita aliată, iar faza γ ≡ Feγ(C, EAα) este austenita aliată; aşa cum se observă în figura 7.2, care prezintă diagramele pseudobinare corespunzătoare la trei concentraţii masice (constante) de Si ≡ EAα; în aliajele ternare Fe – C – Si ≡ EAα , creşterea concentraţiei Si ≡ EAα determină îngustarea progresivă a domeniilor cu austenită aliată, lărgirea substanţială a domeniilor cu ferită aliată şi, ca o consecinţă, ridicarea substanţială a punctului critic A1 (creşterea temperaturii la care se poate realiza, în condiţii de echilibru, transformarea eutectoidă γ ⇔ α + Fe3C). Evident, când concentraţia de elemente de aliere alfagene %EAα ≥ a%, la orice temperatură corespunzătoare stării solide, oţelurile aliate au o structură monofazică feritică (sau o structură alcătuită din ferită şi mici conţinuturi de carburi), iar fontele aliate au o structură alcătuită din ferită şi carburi primare sau grafit, fiind suprimată posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (care presupun existenţa posibilităţii de realizare a transformărilor
8

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

alotropice de tipul Feα ⇔ Feγ); oţelurile sau fontele aliate care prezintă aceste particularităţi structurale sunt denumite oţeluri aliate feritice sau fonte aliate feritice.

Fig.7.2. Diagramele de echilibru pseudobinare ale aliajelor sistemului ternar Fe – C – Si ≡ EAα cu %Sim = 2,5 %; %Sim = 5,0 % şi %Sim = 7,5 %

Unele elemente de aliere, cum ar fi nichelul şi manganul, având structura cristalină de tip CFC, sunt izomorfe cu Feγ , au o bună solubilitate în această modificaţie a fierului şi determină extinderea domeniilor de stabilitate a austenitei şi restrângerea domeniilor de stabilitate a feritei (şi feritei delta), micşorând temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feα ⇔ Feγ (punctul critic tc1 ≡ A3) şi ridicând temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feγ ⇔ Feδ (punctul critic tc2 ≡ A4).
9

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

Elementele având influenţele menţionate anterior sunt denumite elemente de aliere gamagene sau elemente de aliere austenitizante (notate generic EAγ). Aşa cum se observă în figura 7.1 b, care prezintă configuraţia generală a diagramelor de echilibru ale sistemelor binare Fe – EAγ, prezenţa elementelor de aliere gamagene determină domenii de existenţă a fazei α ≡ Feα(EAγ) foarte înguste şi domenii foarte extinse de stabilitate a fazei γ ≡ Feγ(EAγ); la aliajele unui astfel de sistem, caracterizate prin %EAγ ≥ b%, structura la orice temperatură corespunzătoare stării solide este alcătuită numai din cristalele fazei γ ≡ Feγ(EAγ), fiind suprimată posibilitatea realizării transformărilor alotropice de tipul Feγ ⇔ Feα şi eliminată astfel posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (de tipul γ ⇔ α). Efectele anterior menţionate ale elementelor de aliere alfagene se menţin şi în cazul aliajelor ternare Fe – C − EAγ (oţeluri şi fonte aliate cu elemente gamagene), în structura cărora faza α ≡ Feα(C, EAγ ) este ferita aliată, iar faza γ ≡ Feγ(C, EAγ) este austenita aliată; aşa cum se observă în figura 7.3, care prezintă diagramele pseudobinare corespunzătoare la trei concentraţii masice (constante) de Mn ≡ EAγ; în aliajele ternare Fe – C – Mn ≡ EAγ , creşterea concentraţiei Mn ≡ EAγ determină îngustarea progresivă a domeniilor cu ferită aliată, lărgirea substanţială a domeniilor cu austenită aliată şi, ca o consecinţă, coborârea substanţială a punctului critic A1 (micşorarea temperaturii la care se poate realiza, în condiţii de echilibru, transformarea eutectoidă γ ⇔ α + Fe3C). Evident, când concentraţia de elemente de aliere gamagene %EAγ ≥ b %, la orice temperatură corespunzătoare stării solide, oţelurile aliate au o structură monofazică austenitică, iar fontele aliate au o structură alcătuită din austenită şi grafit, fiind suprimată posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (care presupun existenţa posibilităţii de realizare a transformărilor alotropice de tipul Feγ ⇔ Feα); oţelurile sau fontele aliate care prezintă aceste particularităţi structurale sunt denumite oţeluri aliate austenitice sau fonte aliate austenitice. Considerând (în mod schematic, simplificat) că influenţele elementelor de aliere se manifestă prin modificarea poziţiilor liniilor şi punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Fe – Fe3C, aşa cum se prezintă în figura 7.4, aspectele anterior prezentatate se pot sintetiza astfel: • elementele de aliere alfagene (cromul, siliciul, molibdenul etc.) determină extinderea domeniilor de existenţă a feritei şi restrângerea domeniilor de stabilitate a austenitei (v. fig. 7.4 a); la concentraţii mari de elemente alfagene posibilitatea realizării transformării alotropice Feα ⇔ Feγ este suprimată şi se obţin oţeluri sau fonte aliate feritice, care nu prezintă transformări de fază în stare solidă de tipul α ⇔ γ;
10

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

• elementele de aliere gamagene (manganul, nichelul etc.) determină extinderea domeniilor de existenţă a austenitei şi restrângerea domeniilor de stabilitate a feritei (v. fig. 7.4 b); la concentraţii mari de elemente gamagene posibilitatea realizării transformării alotropice Feγ ⇔ Feα este anulată şi se obţin oţeluri sau fonte aliate austenitice, care nu prezintă transformări de fază în stare solidă de tipul γ ⇔ α;

Fig.7.3. Diagramele de echilibru pseudobinare ale aliajelor sistemului ternar Fe – C – Mn ≡ EAγ cu %Mnm = 3,0 %; %Mn m = 13,0 % şi %Mn m = 20,0 %

11

2. abscisa %Cm = 2. b – elementele de aliere gamagene Elementele de aliere dizolvate în ferită sau austenită influenţează proprietăţile fizico – mecanice ale acestor faze. aşa cum s-a specificat în scap.77 %. corespunzătoare concentraţiei carbonului în perlită) spre concentraţii ale carbonului mai reduse (v. 4. influenţe similare (creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii.11 %) spre concentraţii ale carbonului mai scăzute şi. fig.4. Fig. alungirea procentuală după rupere A.11 %) devine posibilă producerea transformării eutectice şi apariţia în structura lor de echilibru a unor mici cantităti de ledeburită (constituent specific structurii fontelor albe).6 sunt prezentate diagramele de variaţie a principalelor caracteristici mecanice ale feritei (rezistenţa la tracţiune Rm. 12 . 7.5). ca urmare.7.2.4 şi 7. 4.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • elementele de aliere modifică poziţia punctului critic de transformare în stare solidă tPSK ≡ A1 şi deplasează punctul S (având. oţelurile aliate care prezintă aceste particularităţi structurale sunt denumite oţeluri aliate ledeburitice. Schema modificării liniilor şi punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Fe-Fe3C de către: a – elementele de aliere alfagene. abscisa %Cm = 0.) au şi elementele de aliere dizolvate în austenită. menţinerea constantă sau diminuarea plasticităţii etc. duritatea Brinell HBS şi energia de rupere la încercarea la încovoiere prin şoc KV) în funcţie de concentraţiile masice ale diverselor elemente de aliere dizolvate în aceasta. • elementele de aliere deplasează punctul E (având. la unele oţeluri aliate (aliaje caracterizate prin concentraţii masice de carbon %Cm ≤ 2. aşa cum s-a specificat în scap. În figura 7.

d − KV = f4(%EAm) 13 . 7. b − A = f2(%EAm). b – concentraţiei masice a carbonului în perlită Fig.5. Influenţele elementelor de aliere asupra: a – poziţiei punctului critic A1. 7.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. c − HBS = f3(%EAm).6. Influenţa elementelor de aliere asupra caracteristicilor mecanice ale feritei: a – Rm = f1(%EAm).

scap. elemente ce pot fi ierarhizate. Co3C) nu apar în mod obişnuit în structurile oţelurilor sau fontelor aliate. nichelul. 4. iar cementita aliată cu wolfram poate avea %Wat ≤ 1 %). în funcţie de modul în care interacţionează cu carbonul. în această situaţie se pot afla elementele de aliere cu afinitate faţă de carbon apropiată de cea corespunzătoare fierului (manganul. în funcţie de afinitatea lor faţă de carbon (crescătoare odată cu mărirea deficitului de electroni în substraturile atomice d. nichelul şi cobaltul. Nb.3. aluminiul şi cuprul. ce pot exista ca faze distincte în structurile oţelurilor şi fontelor aliate. W. care împiedică formarea carburilor sau produc descompunerea carburilor existente şi asigură apariţia grafitului (carbonului liber) ca fază structurală a fontelor şi (uneori) a oţelurilor (v. dar carburile pe care le formează au stabilitate redusă. • elemente carburigene. care formează carburi stabile. se pot defini următoarele tipuri de situaţii privind existenţa elementelor de aliere carburigene în structurile oţelurilor şi fontelor: a) elementele de aliere sunt dizolvate în cementită prin substituirea parţială a atomilor de fier din structura cristalină a acesteia. molibdenul. astfel: Fe. dar şi de concentraţiile în care se găsesc acestea în oţeluri şi fonte şi de solubilitatea lor în ferită şi austenită. Ta. Componentul de bază al oţelurilor şi fontelor Mn. Zr. aşa cum se poate observa în fig. tabelul 1. 7. astfel: • elemente grafitizante.1). Ti Elementul de aliere cel mai carburigen CREŞTE AFINITATEA FAŢĂ DE CARBON În cazul elementelor de aliere carburigene. cementita aliată cu crom poate avea %Crat ≤ 25 %.4). • elemente care reacţionează cu carbonul. Cr. ale căror carburi (Ni3C. cu formula generală (Fe. din această categorie fac parte. care formează cementită aliată. 14 . Interacţiunea elementelor de aliere cu carbonul Elementele de aliere introduse la elaborarea oţelurilor şi fontelor se pot clasifica. V. cementita aliată cu molibden poate avea %Moat ≤ 3 %. Ca urmare. cementita aliată cu mangan poate avea %Mnat ≤ 100 %. ce are caracteristicile unei faze bertholide.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 7. Mo. din această categorie fac parte metalele de tranziţie situate în tabloul periodic al elementelor la stânga fierului (v.EA)3C. interacţiunea cu carbonul depinde nu numai de afinitatea lor faţa de acest element. principalele elemente de aliere care fac parte din această categorie sunt siliciul. wolframul). în structura căreia atomii elementelor de aliere înlocuiesc în diverse proporţii atomii de fier (de exemplu. de exemplu. cromul.7).

configuraţia electronică şi afinitatea faţă de carbon ale principalelor elemente de aliere din oţeluri şi fonte b) elementele de aliere sunt dizolvate în cementită. uniform distribuite în matricea structurală asigură oţelurilor şi fontelor o combinaţie favorabilă de caracteristici mecanice (cu valori ridicate atât ale caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi duritate. carburile primare (ca faze individuale sau în alcătuirea amestecului eutectic) dispuse sub formă de reţea la limitele cristalelor masei metalice de bază a structurii măresc rezistenţa mecanică şi duritatea. cât şi ale caracteristicilor de plasticitate şi tenacitate). care formează carburi primare (insolubile în austenită) de tipul EAC. zirconiul şi titanul). 3. 15 . EA23C6 sau EA6C. această situaţie este tipică elementelor puternic carburigene (tantalul. cu structura cristalină de tip hexagonal. cu structura cristalină de tip hexagonal.7. modul de distribuţie şi gradul lor de dispersie în structură (v.11). în această situaţie se pot încadra cromul. scap. dar diminuează considerabil plasticitatea şi tenacitatea oţelurilor sau fontelor.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Ti [Ar]3d24s2 V [Ar]3d34s2 Cr [Ar]3d54s1 Mn [Ar]3d54s2 Fe [Ar]3d64s2 Co [Ar]3d74s2 [Ar] ≡ 1s22s22p63s23p6 [Kr] ≡ [Ar] 3d104s24p6 [Xe] ≡ [Kr] 4d105s25p6 Ni [Ar]3d84s2 Cu [Ar]3d104s1 Zr [Kr]4d25s2 Nb [Kr]4d45s1 Mo [Kr]4d55s1 Ta [Xe]5d36s2 W [Xe]5d46s2 elementul chimic configuraţia electronică Elemente carburigene ! Elemente care formează carburi instabile Fig. dar formează şi carburi proprii (mai ales când se află în cantităti ce depăsesc solubilitatea lor în cementită). Deoarece carburile sunt de obicei prezente ca faze minoritare (cu conţinuturi procentuale scăzute) în structura oţelurilor sau fontelor aliate. influenţelor pe care le au asupra proprietăţilor mecanice ale acestor aliaje depind în măsură importantă de forma. Carburile elementelor de aliere au duritatea mai mare şi fragilitatea mai redusă decât cele corespunzătoare cementitei. 7. care se dizolvă în cementită (în concentraţiile anterior precizate) şi pot forma şi carburi proprii de tipul EA7C3. niobiul. Prezentarea schematică a corelaţiei dintre poziţia în tabloul periodic. c) elementele de aliere nu se dizolvă în cementită şi formează (oricare ar fi concentraţia în care au fost introduse în oţeluri sau fonte) carburi proprii greu fuzibile. cu structură cristalină complexă. care se dizolvă relativ uşor în austenită (la încălzirea oţelurilor sau fontelor aliate) şi de tipul EAC. în timp ce carburile globulare fine. cu structura cristalină cubică sau EA2C. cu structura cristalină cubică sau EA2C. vanadiul. molibdenul şi wolframul. care sunt insolubile în austenită. cu duritate şi stabilitate foarte ridicate.

datorită acestei influenţe. scap. deplasând spre dreapta curbele c şi d ale diagramei TTT la încălzire (v. chiar şi în concentraţii foarte reduse (corespunzătoare unei microalieri). fig. cap. τm mai mari decât cele corespunzătoare cazului când piesele sunt confecţionate din oţeluri carbon sau fonte nealiate. dacă concentraţia masică a acestui element este %Alm ≤ 0.4. scap. singurul element de aliere care favorizează creşterea granulaţiei 16 . transforma la răcire a austenitei şi transformarea la încălzire a martensitei (v.6) şi rezultă o structură cu austenită neomogenă şi carburi nedizolvate. reduc tendinţa de creştere a cristalelor de austenită la încălzire şi conferă oţelurilor şi fontelor ereditate granulară fină. 5. A. niobiul. deoarece la încălzirea lor prin inducţie cu curenţi de înaltă frecvenţă se produce transformarea perlitei în austenită prin mecanismul fără difuzie (v.). care constituie “bariere” eficiente pentru creşterea granulaţiei austenitei până la temperaturi ridicate (dacă %Alm > 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 7.) diminuează vitezele de desfăsurare a etapelor de dizolvare a cementitei şi/sau carburilor în austenită şi de omogenizare a austenitei.1. nitrurile sau oxizii de aluminiu se distribuie în structură sub formă de particule izolate şi efectul de blocare a creşterii granulaţiei austenitei este anulat). 5.2). care blochează creşterea cristalelor de austenită până la temperaturi ridicate (v. zirconul. Influenţele privind transformarea la încălzire a perlitei în austenită se pot sintetiza astfel: • elementele de aliere care sunt solubile în cementită şi/sau formează carburi stabile (cromul. deoarece formează compuşi (carburi sau carbonitruri). vanadiul. wolframul.3. efecte similare având şi alierea cu aluminiu. Influenţele elementelor de aliere asupra transformărilor structurale în stare solidă ale oţelurilor şi fontelor Elementele de aliere prezente în compoziţia oţelurilor şi fontelor pot influenţa desfăşurarea şi efectele producerii transformărilor structurale în stare solidă tipice acestor aliaje: transformarea la încălzire a perlitei în austenită.1 % şi se asigură formarea unor reţele peliculare submicroscopice de nitruri sau oxizi. titanul etc. iar la proiectarea pieselor care urmează a fi supuse călirii CIF nu se vor alege ca materiale astfel de oţeluri sau fonte aliate. la încălzirea pieselor din oţeluri sau fonte aliate cu astfel de elemente în vederea aplicării de TT. 5).1). improprie pentru obţinerea unor structuri şi proprietăţi mecanice convenabile după călirea martensitică. obţinerea structurilor cu austenită omogenă presupune utilizarea unor valori ale parametrilor de regim ti. 6. distribuiţi sub formă de reţele peliculare intercristaline.4.1 %. vanadiul etc. • elementele de aliere carburigene (molibdenul. molibdenul.

trebuie introduse (în cantităţi convenabile) şi elemente de aliere (din gama precizată mai înainte) care să anihileze tendinţa spre obţinerea unei granulaţii grosolane indusă de prezenţa manganului.11 a) sau suprimarea posibilităţilor de transformare (deplasarea spre durate foarte lungi a transformărilor) prin mecanismele perlitic (v. wolframul. 5. manganul. molibdenul. în timp ce elementele de aliere care pot forma carburi (cromul. aceste influenţe importante ale prezenţei elementelor de aliere în oţeluri sau fonte sunt prezentate schematic de diagramele din figura 7.8 şi sunt ilustrate şi atestate de diagramele TTT din figurile 7.corespunzător transformării austenitei subrăcite în bainită. siliciul. fiind (în marea lor majoritate) solubile în Feγ. măresc stabilitatea austenitei în domeniul transformărilor la răcire prin mecanismele cu difuzie şi intermediar şi deplasează spre dreapta (spre durate mai lungi) curbele diagramelor de transformare izotermă şi termocinetică a austenitei. 7. v.9 şi 7.8 Prezentarea schematică a influenţei elementelor de aliere asupra poziţiei curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei • elementele de aliere care nu formează carburi stabile (nichelul. ca urmare. scap. 7. Principalele influenţe ale elementelor de aliere asupra transformării la răcire a austenitei sunt următoarele: • elementele de aliere (cu excepţia cobaltului).) produc şi modificări ale formei curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei.11 b) sau 17 . micşorând astfel viteza de răcire critică vrc (v.corespunzător transformării austenitei subrăcite în perlită şi tMC2 . B. corespunzătoare unor oţeluri şi fonte industriale. fig.10. fig. cuprul) au influenţele anterior prezentate fără a modifica configuraţia curbelor diagramelor de transformare izotermă a austenitei. 7.2. vanadiul etc. în compoziţia oţelurilor şi fontelor aliate cu acest element. acestea indicând existenţa a două puncte de maxim cinetic (tMC1 .4). destinate confecţionării semifabricatelor şi pieselor care se supun prelucrării prin deformare plastică la cald sau aplicării unor TT. Fig.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate austenitei este manganul (element solubil în Feγ şi care nu formează carburi proprii) şi.

caracteristice pentru transformarea austenitei prin mecanismul fără difuzie (transformarea martensitică) şi. determină creşterea conţinuturilor procentuale de austenită reziduală din structurile la ta ale oţelurilor sau fontelor călite martensitic. 7. aceste influenţe ale elementelor de aliere care formează carburi (sugerate schematic de diagramele din figura 7. Fig. aceste influenţe sunt ilustrate sintetic de diagramele din figura 7.12.44 %. ca urmare.14. 7.9. corespunzătoare unor oţeluri şi fonte aliate industriale.11) sunt ilustrate şi atestate convingător de diagramele TTT din figurile 7. %Nim = 5 %) • elementele de aliere (cu excepţia cobaltului şi aluminiului) coboară temperaturile punctelor Ms şi Mf.13 şi 7.15.11 c). 7. b – oţel aliat cu Ni (%Cm = 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR bainitic (v. fig. Prezentarea comparativă a diagramelor de transformare (izotermă şi termocinetică) a austenitei pentru două oţeluri industriale: a – oţel carbon (%Cm = 0.44 %). Influenţele elementelor de aliere asupra transformării la răcire a austenitei (prezentate anterior) au câteva implicaţii practice foarte importante: 18 .

Prezentarea comparativă a diagramelor de transformare (termocinetică) a austenitei pentru două fonte industriale: a – fontă nodulară nealiată (%Cm = 3. produsă de prezenţa elementelor de aliere. b – diagramă cu transformarea perlitică suprimată.4. 19 . ulei).Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig.2) şi.6 %). 7.75 %) Fig. %Mom = 0.6 %. %Sim = 2. scap. ceea ce asigură niveluri mai scăzute ale tensiunilor mecanice reziduale generate de călire şi reduce considerabil riscul deformării excesive sau fisurării acestor piese (chiar şi în cazul când acestea prezintă forme complicate sau detalii constructive cu puternice efecte de concentrare a tensiunilor). Prezentarea schematică a infleunţelor elementelor de aliere asupra configuraţiei curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei: a – diagramă cu două puncte de maxim cinetic. ca urmare. b – fontă nodulară aliată cu Mo (%Cm = 3. 6.10.4 %. 7. determină creşterea substanţială a călibilităţii oţelurilor (v.4 %. c – diagramă cu transformarea baintică suprimată • micşorarea vrc. %Sim = 2. piesele confecţionate din oţeluri aliate se pot căli pe adâncimi mari şi/sau se pot supune călirii martensitice în medii care răcesc mai lent decât mediile de călire tradiţionale (apă.11.

14. 7. produsă de prezenţa elementelor de aliere.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig.4 %.8 %) Fig. • coborârea punctului martensitic superior Ms.2 %) • micşorarea vrc. %Nim = 0.3 %) Fig. permite ca la unele oţeluri şi fonte aliate să se realizeze transformarea austenitei în martensită chiar şi la răcirea (călirea) în aer. produsă de prezenţa elementelor de aliere. %Nim = 1. oţelurile sau fontele aliate care prezintă acestă particularitate structurală sunt denumite oţeluri aliate martensitice (autocălibile) sau fonte aliate martensitice (autocălibile). 12. 7. Diagrama de transformare (izotermă) a austenitei (cu transformarea bainitică suprimată) pentru un oţel aliat (%Cm = 0.5 %. %Sim = 2 %.2 %). %Crm = 0. Diagrama de transformare (izotermă) a austenitei (cu transformarea perlitică suprimată) pentru un oţel aliat (%Cm = 0.6 %. %Crm = 12 %. 20 . %Mom = 0. %Crm = 2.1 %. %Nim = 1 %. 7. determină la unele oţeluri şi fonte aliate nerealizarea transformării martensitice prin călirea (răcirea austenitei cu o viteză vr ≥ vrc) până la ta şi menţinerea unor structuri cu masa de bază austenitică după o astfel de călire.13. %Crm = 0.5 %. b – o fontă aliată (%Cm = 3 %. Diagramele de transformare (izotermă) a austenitei (cu două puncte de maxim cinetic) pentru: a – un oţel aliat (%Cm = 0. %Nim = 0.35 %.

5) a oţelurilor sau fontelor aliate fiind mai mare decât a structurilor care rezultă tratând în acelaşi fel (cu acelaşi regim) oţelurile carbon sau fontele nealiate echivalente (având aceleaşi conţinuturi de carbon. datorită acestui fenomen. 15. fenomen ce constă în frânarea proceselor care au loc la revenire (datorită diminuării substanţiale a vitezei de difuzie a carbonului în fier în prezenţa elementelor de aliere) şi deplasarea acestora spre temperaturi mai ridicate şi/sau durate mai mari (v. care se produce deoarece la încălzirea austenitei rezultate la călire (stabilă la ta datorită conţinutului mare de elemente de aliere dizolvate) procesele de difuzie a carbonului şi elementelor de aliere sunt activate. se obţin prin călirea pâna la ta structuri cu masa de bază austenitică). scap. efectul obţinut prin revenire este diminuat. revenirea poate determina apariţia unui fenomen numit durificare secundară. aşa cum se poate observa din examinarea diagramei prezentate în figura 7. aceasta se transformă în martensită cubică şi rezultă astfel o structură (alcătuită din 21 . elemente însoţitoare şi impurităti ca şi oţelurile sau fontele aliate). 6. 5.3). 7. Influenţele elementelor de aliere asupra: a – temperaturii Ms. b – conţinutului procentual de austenită reziduală din structurile la ta ale oţelurilor sau fontelor călite martensitic C. duritatea structurilor realizate prin revenirea cu un anumit regim (ti. se separă particule fine de carburi ale elementelor de aliere. scap. stabilitatea austenitei se micşorează.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. τm – v.16 (curbele a şi b). Influenţele elementelor de aliere asupra transformării la încălzire a martensitei (transformării la revenire a structurilor obţinute prin călirea martensitică a oţelurilor sau fontelor) sunt următoarele: • elementelor de aliere prezente în oţeluri şi fonte produc fenomenul de stabilitate la revenire a structurilor obţinute prin călirea martensitică. • la oţelurile (cu conţinuturi ridicate de carbon) şi fontele aliate cu elemente care produc coborârea punctului Ms (la care. aşa cum s-a arătat anterior.

se manifestă fenomenul numit fragilitate de revenire. scap. iar apariţia ei este determinată de starea de tensiuni reziduale generată de producerea nesimultană în toată masa structurii a transformării martensitei de călire şi austenitei reziduale în martensită de revenire. cu mangan etc.%Crm = 1. dacă duratele de menţinere în intervalul de 22 . c – oţel aliat (%Cm = 1 %. Fig.2 %. care poate determina. fenomen care dispare dacă se face o revenire la o temperatură mai mare de 400 oC şi nu mai apare dacă se repetă revenirea la o temperatură situată între 200 oC şi 400 oC (decât dacă revenirea se aplică după o nouă operaţie de călire martensitică). Duritatea structurilor obţinute prin revenirea unor oţeluri călite: a – oţel carbon (%Cm = 0.17. Diagrama variaţiei tenacităţii în funcţie de temperatura de revenire la un oţel aliat care prezintă fenomenul de fragilitate la revenire b) oţelurile revenite timp îndelungat la ti = 450…550 oC şi/sau răcite lent la sfârşitul tratamentului prezintă un nivel scăzut al energiei de rupere KV (devin fragile).5) cu duritatea mai scăzută. 6.16. apariţia a două anomalii privind nivelul tenacităţii (exprimat prin valoarea energiei de rupere KV) structurilor obţinute la revenire (care ar trebui să crească continuu o dată cu ridicarea temperaturii de revenire şi micşorarea durităţii): a) oţelurile revenite la ti = 200…400 oC prezintă un nivel scăzut al energiei de rupere KV (devin fragile).3 %) . %Mom = 0. cu crom şi nichel.16. fenomen care se manifestă. %Crm = 12 % ) Fig. aşa cum arată diagrama din figura 7.45 %). dacă se măresc ti şi/sau τm. care se poate transforma. fragilitatea produsă de revenirea la ti = 200…400 oC este denumită fragilitate ireversibilă.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR martensită şi carburi) cu duritatea ridicată.17. b − oţel aliat (%Cm = 0. efectele descrise mai înainte se pot observa examinând configuraţia curbei c din figura 7. dar cu caracteristicile de tenacitate mai bune. 7. 7. într-o structură (de tip sorbită de revenire – v.45 %. • la oţelurile aliate cu crom.

5…1.). dacă se adaugă în compoziţia acestui oţel şi %Nim = 8 %.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate temperaturi situat între 450 oC şi 550 oC sunt mari şi/sau viteza de răcire este mică. în timp ce nichelul nu formează carburi stabile şi poate avea efect grafitizant etc. durata τm este scurtă. măreşte călibilitatea. 7.3 %) sau wolfram (%Wm = 0. nitruri) şi crearea condiţiilor pentru apariţia unor microfisuri intercristaline (care generează comportarea fragilă a structurii de revenire). este denumită fragilitate reversibilă şi poate fi contracarată prin aplicarea următoarelor soluţii: utilizarea unor regimuri de revenire la care temperatura ti > 550 oC.2…0. chiar dacă se face revenirea la ti > 550 oC. acesta devine un oţel aliat austenitic).1.). carburigen. Clasele structurale de oţeluri şi fonte aliate Influenţele principalelor elemente de aliere asupra structurii şi proprietătilor oţelurilor şi fontelor sunt sintetizate în tabelul 7. în timp ce. ridică rezistenţa mecanică şi duritatea etc. se pot estima cu o bună precizie influenţele prezenţei acestui element de aliere (gamagen. De exemplu. dacă un oţel este aliat cu crom. este dificil de apreciat care sunt influenţele cumulate ale prezenţei celor două elemente de aliere în compoziţia oţelului. 23 . oţelul cu %Cm = 0. creşte rezistenţa mecanică şi duritatea etc. fragilitatea produsă de revenirea la ti = 450…550 oC. determinată de saturarea cu anumite elemente (în principal cu fosfor) a marginilor cristalelor structurii şi/sau separarea la marginea cristalelor a unor compuşi chimici ai acestor elemente (fosfuri. în timp ce nichelul este austenitizant. dar şi multe influenţe contradictorii (cromul este feritizant. ridică rezistenţa mecanică şi duritatea.). carburi. care măreşte călibilitatea. În mod similar. Dacă însă oţelul este aliat cu crom şi nichel. influenţa dominantă (rezultantă) nefiind întotdeauna în corelaţie directă cu valorile concentraţiilor acestora (de exemplu. elemente care au şi unele influenţe similare (măresc călibilitatea. care a presupus împărţirea lor pe tipuri de influenţe şi gruparea elementelor de aliere pe clase sau categorii în funcţie de modul de acţiune şi de efectele prezenţei lor în oţeluri sau fonte.0 %). Datele din acest tabel şi aspectele expuse mai înainte evidenţiază complexitatea influenţelor elementelor de aliere şi motivează modul anterior de prezentare şi comentare a acestora.1 % şi %Crm = 18 % aparţine clasei oţelurilor aliate feritice.5. cromul este carburigen. se pot preciza cu un grad mare de siguranţă influenţele prezenţei acestui element de aliere (alfagen.). dacă oţelul este aliat cu nichel. iar răcirea la sfârşitul revenirii să face rapid (în apă sau ulei) şi/sau utilizarea unor oţeluri aliate suplimentar cu molibden (%Mom = 0. îmbunătăţeşte tenacitatea etc. care finisează granulaţia. care împiedică desfăşurarea proceselor (descrise mai înainte) responsabile de apariţia fenomenului.

reduce vrc In stare dizolvată.75 % (1% în oţeluri cu 0.3% C) mult de carbon) 0.1 % (creşte cu conţinutul de C) 12.3% C) Nichel Fosfor Siliciu Titan Nelimitată 2. efect grafitizant Nulă.2% C) Vanadiu 1. efect antigrafitizant Mai mică decât a Fe. efect antigrafitizant La fel cu a Fe Efectul în timpul revenirii − Rezistenţă moderată la înmuiere Menţine duritatea Foarte redusă.5% (4%în oţeluri cu 0. creşte rezistenţa la coroziune Durifică considerabil Durifică apreciabil. dar mai Reduce vrc în aceeaşi măsură mică decât a Cr. Influenţele principalelor elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor Elementul de aliere Aluminiu Crom Cobalt Mangan Solubilitatea în stare solidă 1.5 % 0.2% C) 6 % (11 % în 6 % (se reduce cu scăderea temperaturii) 32 % (se reduce cu scăderea temperaturii) Nelimitată − Menţine duritatea prin dizolvare în soluţie Carburile stabile nu afectează revenirea.8 % (20 % în oţeluri cu 0. efect grafitizant Cea mai mare (2% Ti face necălibil un oţel cu 0. dar stabilizează austenita reziduală în oţelurile cu conţinut ridicat de carbon Reduce vrc în aceeaşi măsură cu manganul Reduce vrc mai mult decât nichelul Are tendinţă puternică de formare a carburilor şi măreşte viteza critică In cantităţi mici. în procentele uzuale Stabilitate la revenire Impiedică înmuierea prin durificare secundară Foarte redusă Mai mare decât a Fe.5 % (în funcţie de conţinutul de carbon) 2. cu cromul efect antigrafitizant Reduce vrc mai puternic decât cromul Reduce moderat vrc . dar mai mică decât a W.Tabelul 7.0 % (9 % în 18. reduce întrucâtva plasticitatea Produce durificarea prin precipitare în aliajele Mo-Fe Creşte rezistenţa şi tenacitatea Durifică puternic Durifică şi scade plasticitatea Produce durificarea prin precipitare în aliajele Ti-Fe Produce durificarea prin precipitare în aliajele W-Fe Durificare moderată prin soluţia solidă Influenţa asupra austenitei In stare dizolvată reduce viteza critică Reduce viteza de racire critică vrc în aceeaşi măsură cu manganul Creşte viteza critică Influenţa exercitată prin carburi Tendinţa de formare a carburilor Mică .5 % (nu depinde oţeluri cu 0.5% C) Nelimitată Nelimitată 3 % (8% în în Feγ în Feα 30 % Nelimitată 80 % 15 … 18 % 32 % (se reduce cu scăderea temperaturii) 25 % (în funcţie de conţinutul de carbon) Influenţa asupra feritei Durifică considerabil Durifică puţin.1. producându-se totuşi o oarecare durificare secundară Impiedică înmuierea prin durificare secundară Durificare secundară maximă Wolfram oţeluri cu 0. efect grafitizant Mai mică decât a Fe.mai mare decât a cromului. efect grafitizant Mai mare decât a Mn.2% C) . reduce foarte mult vrc Puternică . efect antigrafitizant Molibden oţeluri cu 0.5% C prin legarea carbonului în carburi stabile) Puternică Foarte puternică (mai mică decât a Ti sau Nb).

duritatea structurii care se obţine la răcirea din domeniul austenitic (ti = A3 + 30…50 oC). evident. Oţelurile aliate perlitice sunt oţeluri slab sau mediu aliate la care se produc.6)).4)…(6. Ms (v. 0. dacă sunt oţeluri eutectoide sau din perlită şi carburi (cementită aliată sau carburi secundare). utilizate în mod obişnuit la realizarea pieselor pentru maşini şi utilaje. iar HVα. dar structurile de echilibru la ta ale oţelurilor sunt similare celor corespunzătoare oţelurilor carbon. cu o anumită viteză vr (exprimată în oC/s).0 %. categoriile şi tipurile de tratamente care se pot aplica fiind aceleaşi ca şi în cazul semifabricatelor şi pieselor realizate din oţeluri carbon (recoacerile fără schimbare de fază. %Nim ≤ 3 %. %Crm ≤ 3 %.1) HVST = (%α. tratamentele termochimice).P)HVα. este necesară. reducerea concentraţiei carbonului în perlită. Principalele clase structurale de oţeluri aliate sunt prezentate în continuare. se pot separa din austenită sub formă de carburi secundare.1.8 % ≤ %Mnm ≤ 2. oţelurile aliate perlitice au structura de echilibru la ta alcătuită din ferită (aliată) şi perlită.0 %. reduc concentraţia carbonului în perlită. Elementele de aliere prezente în compoziţia acestor oţeluri pot avea influenţe multiple (se dizolvă în ferită. iar microstructurile acestor oţeluri sunt similare celor corespunzătoare oţelurilor carbon (v. finisarea granulaţiei. Semifabricatele şi piesele confecţionate din oţeluri aliate perlitice pot fi tratate termic sau termochimic. A. pe lângă clasificarea oţelurilor în funcţie de gradul de aliere (prezentată în scap. în care (%α. în funcţie de constituenţii din structura de echilibru stabil sau metastabil pe care o prezintă la ta. astfel. Pentru oţelurile aliate perlitice.5 % ≤ %Sim ≤ 2. %Vm ≤ 0. dacă sunt oţeluri hipereutectoide. pentru a defini şi preciza cu o bună fidelitate efectele elementelor de aliere asupra oţelurilor. dacă sunt oţeluri hipoeutectoide. bainitice şi martensitice din structură. relaţiile (6. se poate estima cu relaţia: (7. pot forma carburi proprii.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Ţinând seama de aceste observaţii.P).5 %. numai din perlită. având compoziţia chimică caracterizată prin %Cm ≤ 0. influenţează desfăşurarea transformărilor în stare solidă etc.6 %.). tabelul 4. după răcirea lentă sau în aer de la temperaturi înalte. 7. 0.P + (%B)HVB + (%M)HVM . recoacerile cu schimbare de fază. aceleaşi transformări structurale ca şi la oţelurile carbon. A3. HVB şi HVM sunt 25 . mărirea călibilităţii. austenită sau cementită. la încălzire sau răcire. producerea fenomenului de stabilitate la revenire etc. (%B) şi (%M) sunt conţinuturile procentuale de formaţiuni feritoperlitice. călirea martensitică şi revenirea.P. s-a ajuns la concluzia că. modifică poziţiile punctelor critice A1 şi A3.2). %Mom ≤ 0.1) şi împărţirea lor în clase structurale. la proiectarea regimurilor şi estimarea efectelor tratamentelor termice sau termochimice care se aplică semifabricatelor sau pieselor din oţeluri aliate perlitice se va ţine seama de influenţele specifice prezenţei elementelor de aliere: modificarea poziţiei punctelor critice A1. constituentul omniprezent fiind perlita.

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR durităţile celor trei tipuri de formaţiuni structurale. corespunzătoare structurii obţinute după revenirea unui oţel aliat şi duritatea HVrOC .0 -10. scap.4) (7.0 bC 0 54.0 aMn 30. bEA având valorile (stabilite experimental) precizate în tabelul 7. aEA.3) iar regimurile de revenire se pot proiecta fără dificultate.P B M ST ≡ b0 10.5) . Astfel. având în vedere că: PHJ = 21900 + 4050%C m − (33.4 8. date de relaţii de forma: (7.0 73.5). 6. există următoarea corelaţie între duritatea HVrOA . b0.0 74. (7.0 89.2 − 13%C m ) HVrOC .2 29.0 aNi 27.0 0 bMo 0 -33.2 Valorile coeficienţilor din relaţiilede estimare a durităţii oţelurilor aliate perlitice Tipul structurii Ferită + perlită Bainită Martensită Tipul structurii Ferită + perlită Bainită Martensită ST ≡ a0 77.0 21. dacă HVrOC se situează în intervalul de valori [150 .0 aCr 35.0 -55. parametrii ti şi τm ai ciclului de revenire se stabilesc ţinând seama de intervenţia fenomenului de stabilitate la revenire.9 16.6 0 aV 462 0 0 α. dacă oţelurilor aliate perlitice destinate realizării pieselor pentru maşini şi utilaje (având caracteristicile de compoziţie chimică în limitele anterior precizate) li se aplică TT de îmbunătăţire (călire martensitică + revenire înaltă.0 -20.5). pentru un regim de revenire caracterizat printr-o valoare dată a parametrului PHJ = Ti[18 + lg(τm)]. 6. corespunzătoare structurii rezultate după revenirea oţelului carbon echivalent (care are aceeaşi concentraţie masică de carbon ca şi oţelul aliat): HVrOA = HVrOC +30(%Sim+%Mnm)+55%Crm+6%Nim+100%Mom+150%Vm.0 0 bMn 0 -22. 300] şi PHJ = 17670 + 7950%C m − 21.8HVrOC .8 11. Tabelul 7.6 -6.0 0 bSi -19.0 0 bNi 4. aşa cum s-a constatat experimental.0 aMo 19.5 202 aC 223 377 949 aSi -14.6 134 27.5 72. scap. v.2) HVST = a0 + ∑ a EA % EAm + [b0 + ∑ bEA %EAm ] lg v r .2.0 0 bV 130 0 0 α.0 0 bCr 8. coeficienţii a0. 26 (7. dacă HVrOC > 300. cu Ti = ti + 273 în K şi τm în ore (v.P B M De asemenea.

cu structura alcătuită din ferită aliată cu crom (cromferită) şi carburi. la orice temperatură corespunzătoare stării solide. la care structura austenitică este conferită de alierea cu 27 .05 %. mici cantităţi de carburi ale elementelor de aliere). Deoarece aceste oţeluri nu prezintă transformări de fază în stare solidă (elementele de aliere elimină posibilitatea realizării transformărilor de tipul Feα ⇔ Feγ şi α ⇔ γ ).Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate B. b . la orice temperatură corespunzătoare stării solide. cu structura monofazică alcătuită din cristale de ferită aliată cu siliciu C. Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate feritice: a – oţel feritic aliat cu crom (%Cm = 0. urmate de recoaceri de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul ales corespunzător asigurării caracteristicilor dorite). singura modalitate de modificare (între anumite limite) a granulaţiei şi caracteristicilor mecanice ale pieselor şi semifabricatelor din oţeluri aliate feritice constă din aplicarea unor operaţii de deformare plastică la rece (ecruisare). recoacerea de recristalizare fară schimbare de fază (pentru refacerea plasticităţii pieselor şi semifabricatelor prelucrate prin deformare plastică la rece) şi recoacerea de detensionare (pentru diminuarea nivelului tensiunilor reziduale din piesele şi semifabricatele prelucrate prin diverse procedee tehnologice). eventual. o structură alcătuită din ferită aliată (şi. mici cantităţi de cementită aliată sau carburi ale elementelor de aliere). Cele mai utilizate tipuri de oţeluri din această clasa sunt oţelurile austenitice manganoase. eventual.%Crm = 12 %). V etc. mediu sau înalt aliate cu elemente alfagene (Cr. o structură alcătuită din austenită aliată (şi. Oţelurile aliate austenitice sunt oţeluri ce au în compoziţie concentraţii mari de elemente gamagene (Ni. ). W. Oţelurile aliate feritice sunt oţeluri cu conţinut scăzut de carbon. 7.06 %. 18. care le conferă.oţel feritic aliat cu siliciu (%Cm = 0.%Sim = 3. Fig. Mn etc.). la piesele şi semifabricatele confecţionate din astfel de oţeluri nu se pot aplica tratamentele termice cu schimbare de fază (recoacerile cu schimbare de fază. fiind posibilă numai aplicarea tratamentelor termice fără schimbare de fază: recoacerea de omogenizare (pentru omogenizarea chimică a structurilor dendritice primare ale pieselor şi semifabricatelor obţinute prin turnare). care le conferă. Microstructurile tipice ale oţelurilor din această clasă structurală sunt prezentate în figura 7. călirea martensitică şi revenirea). Si.18.0 %). Mo.

deoarece oţelurile martensitice aliate cu elemente gamagene (Ni sau Mn). D. fiind caracterizate printr-o mare fragilitate. oţelurile austenitice cu nichel şi oţelurile austenitice crom – nichel. c) %Cm = 0.20. călirea martensitică şi revenirea). Oţelurile aliate martensitice (autocălibile) sunt oţeluri la care concentraţiile de carbon şi de elemente de aliere sunt alese astfel încât să nu suprime posibilităţile de realizare a transformărilor de fază în stare solidă şi să asigure o diminuarea a vitezei de răcire critice care să permită obţinerea unei structuri martensitice la răcirea în aer din domeniul austenitic.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR mangan. ca şi în cazul oţelurilor aliate feritice. Deoarece aceste oţeluri nu prezintă transformări de fază în stare solidă (elementele de aliere elimină posibilitatea realizării transformărilor de tipul Feγ ⇔ Feα şi γ ⇔ α ). Microstructurile tipice ale oţelurilor din această clasă structurală sunt prezentate în figura 7. la care structura austenitică este conferită de alierea cu nichel şi. la piesele şi semifabricatele confecţionate din astfel de oţeluri nu se pot aplica tratamentele termice cu schimbare de fază (recoacerile cu schimbare de fază. uneori. care asigură formarea structurii austenitice la concentraţii mai mici ale nichelului (face oţelurile mai ieftine. gama oţelurilor aliate martensitice utilizate în aplicaţii tehnice este însă destul de restrânsă. singura modalitate de modificare (între anumite limite) a granulaţiei şi caracteristicilor mecanice ale pieselor şi semifabricatelor din oţeluri aliate austenitice constă din aplicarea unor operaţii de deformare plastică la rece (ecruisare). 28 . cu diferite reţete de compoziţie: a) %Cm < 0. se folosesc foarte rar şi singurele oţelurile martensitice cu o frecvenţă mai mare de utilizare sunt oţelurile înalt aliate cu crom. fiind posibilă numai aplicarea tratamentelor termice fără schimbare de fază: recoacerea de omogenizare (pentru omogenizarea chimică a structurilor dendritice primare ale pieselor şi semifabricatelor obţinute prin turnare).4 % şi %Crm = 13…15 %.0 %.6…1. %Nim = 2…4 %. recoacerea de recristalizare fară schimbare de fază (pentru refacerea plasticităţii pieselor şi semifabricatelor prelucrate prin deformare plastică la rece) şi recoacerea de detensionare (pentru diminuarea nivelului tensiunilor reziduale din piesele şi semifabricatele prelucrate prin diverse procedee tehnologice). %Crm = 16…18 %.1…0. gama oţelurilor martensitice ar trebui să aibă o mare extindere.15 % şi %Crm = 12…14 %. deoarece resursele mondiale de nichel sunt limitate şi acest element este scump) şi menţinerea acestei structuri până la temperaturi scăzute (stabilizarea structurii austenitice). Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate martensitice (autocălibile) sunt prezentate în figura 7. urmate de recoaceri de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul ales corespunzător asigurării caracteristicilor dorite). aşa cum s-a precizat anterior. %Crm = 16…18 %. d) %Cm = 0. toate elementele de aliere (în afară de cobalt) au capacitatea de a micşora vrc. de alierea suplimentară cu mangan şi/sau azot. b) %Cm = 0.2…0. Deoarece.2 %.19.

d . c . ) Fig. Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate austenitice: a – oţel austenitic aliat cu mangan (%Cm = 1.08 %.oţel austenitic aliat cu nichel (%Cm = 0.22 %. 19. Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate martensitice: a – oţel martensitic aliat cu crom (%Cm = 0.4 %. %Crm = 14 %). %Crm = 14 %). %Nim = 12 %).05 %.4 %. 7. %Nim = 30 %. %Crm = 25 %. b . ). 20. %Mnm = 12 %). 7. b .oţel martensitic aliat cu crom (%Cm = 0. 29 .Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. %Nim = 8 %. %Crm = 18 %.oţel austenitic aliat cu crom şi nichel (%Cm = 0.oţel austenitic aliat cu crom şi nichel (%Cm = 0.2 %.

având în abscisă concentraţia de crom echivalent %Cre. W etc. Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate ledeburitice: a – oţel ledeburitic aliat cu crom şi molibden (%Cm = 0. 21. Fig. având în compoziţie atât elemente alfagene.23. %Crm = 12 %.6 %) şi de elemente de aliere (Cr. b .21 b. sub forma unei reţele ledeburitice intergranulare (denumită în tehnică schelet ledeburitic). formaţiunile ledeburitice din structura acestor oţeluri pot fi disperse. cât şi elemente gamagene. iar în ordonată concentraţia de nichel echivalent %Nie. Mn etc. Si.35 %.). corespunzătoare unor oţeluri aliate cu elemente gamagene (Ni. din care s-au separat carburi secundare şi care s-au transformat prin călire în martensită). V. %Cm > 0. sau coerente.oţel martensitic aliat cu crom (%Cm = 1. Pentru estimarea clasei structurale a oţelurilor aliate complex. corespunzătoare unor oţeluri aliate cu elemente alfagene (Cr.22.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR E. ambele microstructuri corespunzând unor oţeluri aliate ledeburitice călite martensitic (formaţiunile ledeburitice sunt dispuse la marginea cristalelor de austenită. Mo etc. %Mom = 3 %). Pentru estimarea clasei structurale a oţelurilor aliate se folosesc diagramele structurale ale oţelurilor aliate. aşa cum evidenţiază microstructura din figura 7. Diagramele structurale din figura 7.85 %. aşa cum se observă pe microstructura prezentată în figura 7. Clasa structurală căreia aparţine un oţel aliat depinde de concentraţia carbonului. prezentată în figura 7.) şi din figura 7. 7. construite experimental pentru cele mai utilizate categorii de astfel de oţeluri. %Crm = 12 %). precum şi de tipul şi concentraţiile elementelor de aliere conţinute de acesta. Oţelurile aliate ledeburitice sunt oţeluri care au în compoziţie concentraţii mari de carbon (de obicei. W.24.) sunt realizate în coordonate %Cm. se utilizează diagrama structurală A. În funcţie de concentraţiile de carbon şi de elemente de aliere ce le caracterizează compoziţia. Schaeffler 30 . %EAm. Schaeffler. Fiecare din cele două mărimi care definesc sistemul de coordonate al diagramei structurale A. astfel că la răcirea lor din stare lichidă este posibilă realizarea transformării eutectice şi apariţia în structură a unor mici cantităţi de ledeburită (constituent specific structurii fontelor albe).21 a.

%Eam). termenul de corecţie Xc luându-se nenul. Pentru definirea mărimilor %Cre şi %Nie se utilizează relaţiile: (7.6) %Cre = %Crm + %Mom +1. %Nie). aleasă corespunzător reţetei de aliere utilizate la elaborarea sa. ci prin zone (domenii) de tranziţie.23 şi 7.22.7. punctele acestora 31 .5%Mnm +30%Cm . având coordonatele (%Cm.5%Sim +0.5%Com +30(%Nm – Xc) la determinarea Nie. care se completează uneori.24): * datorită complexităţii influenţelor elementelor de aliere. 7. dacă %Crm ≥ 28 %) Pentru orice oţel aliat la care se cunoaşte compoziţia chimică (exprimată prin concentraţiile masice ale tuturor componentelor) se poate determina clasa structurală din care face parte. iar concentraţiile masice ale elementelor de aliere gamagene (austenitizante) sunt considerate (fiecare cu câte un factor de multiplicare stabilit experimental) pentru definirea mărimii %Nie.22. poziţionând pe diagrama structurală.5%Tam + %Wm + %Alm la determinarea %Cre şi 0.5%Nbm. (7. dacă oţelul este aliat cu elemente din aceeaşi categorie (alfagene sau gamagene).7) %Nie = %Nim + 0. 7. dacă 18 ≤ %Crm <28 % şi Xc = 0. Fig. adăugând 2%Tim + %Vm + 0.06.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate grupează câte o categorie de componente de aliere ale oţelurilor: concentraţiile masice ale elementelor de aliere alfagene (feritizante) sunt considerate (fiecare cu câte un factor de multiplicare stabilit experimental) pentru definirea mărimii %Cre. dacă %Crm ≥ 18 % (Xc = 0. pe unele diagrame structurale limitele domeniilor corespunzătoare unor clase structurale nu sunt marcate prin linii. Diagramele structurale ale oţelurilor aliate cu crom: a – structurile de echilibru. respectiv (%Cre. dacă oţelul este aliat complex (şi cu elemente de aliere alfagene şi cu elemente de aliere gamagene).fig. b – structurile la răcirea în aer de la temperaturi înalte La utilizarea diagramelor structurale ale oţelurilor aliate trebuie avute în vedere şi următoarele particularităţi (v. punctul caracteristic nominal PCN .10.

pentru a defini şi preciza cu o bună fidelitate efectele elementelor de aliere asupra fontelor. * pe diagramele structurale sunt precizate şi unele informaţii conexe. 23. domeniul III .) sau în categoria fontelor fără grafit în structură (la care tot carbonul din compoziţia fontelor este dizolvat în soluţiile având ca solvent fierul sau este legat sub formă de carburi. iar pe diagrama structurală A. de exemplu. Fig. ca şi fontele nealiate. conform acestui criteriu fontele aliate pot fi încadrate în categoria fontelor cu grafit (carbon liber) în structură (denumite. fonte maleabile. Diagramele structurale (la răcirea în aer de la temperaturi înalte) ale: a – oţelurilor aliate cu nichel. în funcţie de modul de asigurare a prezenţei grafitului şi de configuraţia. dimensiunile. domeniul II – pericol maxim de fragilizare (fisurare) la cald. fonte nodulare etc. austenito – martensitice. Schaeffler sunt marcate domeniile caracteristice din punctul de vedere al problemelor (pericolelor) care apar la utilizarea diverselor tipuri de oţeluri aliate: domeniul I – pericol maxim de fragilizare prin apariţia fazei sigma (compusul intermetalic FeCr). este utilă. 7. deosebit de utile la utilizarea diagramelor pentru soluţionarea unor probleme tehnice. modul de distribuţie şi gradul de dispersie ale formaţiunilor de grafit din structură: fonte pestriţe. domeniul IV – pericol maxim de fragilizare datorită creşterii intense a granulaţiei la încălzire.1) şi încadrarea fontelor în clase structurale. 7. Criteriile care se utilizează în acest scop sunt: • forma de existenţă a carbonului. ferito – martensitice etc.pericol maxim de fragilizare (fisurare) la rece. pe lângă clasificarea lor în funcţie de gradul de aliere (prezentată în scap. iar structurile sunt asemănătoare celor corespunzătoare fontelor albe).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR corespunzând PCN ale unor oţeluri aliate cu caracterizare structurală complexă: austenito – feritice. b – oţelurilor aliate cu mangan Ca şi în cazul oţelurilor.. pe diagrama structurală a oţelurilor aliate cu mangan este precizat subdomeniul oţelurilor austenitice recomandate pentru aplicaţii practice. fonte cenuşii. 32 .

conform acestui criteriu fontele aliate pot fi încadrate (aplicând aceleaşi principii ca şi în cazul oţelurilor aliate) în următoarele clase structurale: fonte aliate perlitice. Fig. 7. fonte aliate martensitice. 7. după răcirea sa lentă sau în aer de la temperaturi înalte. 26.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. Diagrama structurală A. 7. 24. fonte aliate feritice. Diagrama structurală a fontelor cu grafit nodular aliate cu nichel şi molibden . fonte aliate austenitice. Schaeffler • constituenţii din structura de echilibru stabil sau metastabil pe care o prezintă masa metalică de bază a fontei la ta. 25. Diagrama structurală a fontelor aliate cu aluminiu 33 Fig.

5 oţel mediu aliat. 20 fontă înalt (bogat) aliată. 10. 9. carburigen şi antigrafitizant) se încadrează în categoria fontelor albe feritice. ce are loc după separarea de carburi secundare din austenită. cu acţiune grafitizantă) aparţin clasei structurale a fontelor austenitice cu grafit (lamelar sau nodular). 5 oţel slab aliat. 30 oţel aliat martensitic (autocălibil). 6 ferită aliată. 6 fontă aliată austenitică. construcţia şi modalităţile de utilizare ale acestor diagrame fiind similare celor corespunzătoare diagramelor structurale ale oţelurilor aliate. 27 oţel aliat feritic. reversibilă. 25 diagramă structurală. 7 element de aliere gamagen (austenitizant). constă din descompunerea austenitei în ferită şi carburi).25 este prezentată diagrama structurală a fontelor aliate cu aluminiu (element alfagen). construite experimental pentru cele mai utilizate categorii de astfel de fonte. 27 oţel aliat ledeburitic. 30 diagramă structurală A. 6 carbură proprie. iar transformarea eutectoidă. Cuvinte cheie austenită aliată. iar în figura 7. Schaeffler. 32 durificare secundară. 25 oţel aliat austenitic. fontele înalt aliate cu nichel (element gamagen. 6 cementită aliată. Pentru estimarea clasei structurale a fontelor aliate se pot folosi diagramele structurale ale fontelor aliate. în figura 7. fontele înalt aliate cu siliciu (element alfagen. 5 oţel aliat perlitic.26 diagrama structurală a fontelor cu grafit nodular slab aliate cu nichel (element gamagen) şi molibden (element alfagen). 10 fontă aliată feritică. 6 fontă aliată (specială). De exemplu. 28 oţel bogat aliat. 22 oţel aliat. 5 punct caracteristic nominal PCN. cu acţiune grafitizantă) sunt fonte feritice cu grafit (lamelar sau nodular).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR De exemplu. 6 clasă structurală. eutectice şi secundare distribuite într-o masă de ferită aliată cu crom (la răcirea din stare lichidă a acestor fonte transformarea eutectică conduce la formarea unei structuri de tip ledeburitic. iar fontele înalt aliate cu crom (element alfagen. 6 fragilitate de revenire ireversibilă. 21 element carburigen. 31 stabilitate la revenire. 21 34 . 20. având structura de echilibru alcătuită din carburi primare. 14 element de aliere. 6 fontă mediu aliată. 10 element grafitizant. 9 fontă aliată martensitică. alcătuită din austenită şi carburi. 14 fază sigma. 5 element de aliere alfagen (feritizant). 6 fontă slab aliată.

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Bibliografie 1.. %Sim=0. Climax Molibdenum Company. Editura Facla.3 % este un oţel aliat numai cu crom.a. Métallographie et traitements thermiques des métaux. 1982 4.45 %. %S m = 0. Moscova. Studiul metalelor. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti.W.. %Si m =0. c) oţelul cu %Cm = 1. Moscova.3 %. Geru N. Editura Tehnică.02 % . Metalurgie fizică şi studiul metalelor. ş..5 %. Vacu S.E.7. Ieremia A. %Mn m = 0. 1965 7. %P m = 0. I.06 %. 1983 8. II. %Sm = 0. Sofroni I. Greenwich.02 %.0 %. Elaborarea oţelurilor aliate. Truşculescu M. Austenite Transformation Kinetics of Ferrous Alloys. Greenwich.4 %. Timişoara.7 %.1 % este un oţel aliat cu sulf şi fosfor? T. şi Popova L...3 %.. Fonte speciale. %Crm = 1.0 % este un oţel aliat cu crom.0 %. %Mnm = 0.A.a.0 %. 1980 11. vol. Care dintre următoarele fonte se încadrează în categoria fontelor aliate: a) fonta cu %Cm = 3.2. Mantea St. Metalurgie fizică..0 %.. 1974 9. Lakhtine I. 1985 Teste de autoevaluare T.02 %. b) oţelul cu %C m = 0. %Si m = 2. Popov A. %Sm = 0. II – Cast Irons and Steels. Stefănescu D. 1988 12..7.. Bucureşti. 1981 3. 1983 2. %P m = 0. %Sm = 0.. %Mnm = 0.06 %.02 % şi %Pm = 0. d) oţelul cu %Cm = 0.5 %. Bucureşti.15 % şi %Pm = 0. b) fonta cu %C m = 3.5 % şi %Mom = 0.3 %. Metalografie şi tratamente termice.3 %.M.a. 1978 6. Protopopescu H. %Sm = 0. Bucuresti. %Pm = 0. ş. %Mnm = 0. Mir. %Sim=0. Oţeluri inoxidabile şi refractare. %Sim=0. ş..3 %.02 % este un oţel carbon. Metallurghia. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. Editura Didactică şi Pedagogică. Cias W. Editura Didactică şi Pedagogică. 1970 5. %Sim = 1.. 1983 10. Care dintre afirmaţile următoare sunt adevărate: a) oţelul cu %Cm = 0. Gâdea S.. * * * Austenite Transformation Kinetics of Ferrous Alloys.5 %.15 %. %Mnm = 1.0 %. vol.. Metalurgie fizică. Editura Tehnică. Petrescu M. Colan H.1.. %Mn m = 0.02 % şi %Cr m = 1. Izotermiceskie i termodinamoceskie diagramî raspada pereohladjenovo austenita. Bucureşti. 35 . Climax Molibdenum Company.9 %. Bucureşto. Editura Tehnică.

c) cromul. d) combinate cu fierul sub formă de compuşi intermetalici ? . c) cromul.06 %. c) manganul. Care dintre următoarele componente ale oţelurilor sau fontelor sunt elemente de aliere gamagene (austenitizante): a) manganul.14. d) vanadiul ? T. %Mnm = 0.12. Care dintre următoarele elemente de aliere produc mărirea temperaturii corespunzătoare punctului critic A1 al oţelurilor şi fontelor: a) nichelul.13.7. d) vanadiul? T.06 %.0 %.11.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Sm = 0.7.7. T.7. %Pm = 0.8 %.8. c) nichelul. d) compuşii intermetalici? T. b) molibdenul. c) incluziunile nemetalice.6.3. d) wolframul? T. c) normalizarea.7.5 %. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor aparţin categoriei elementelor gamagene: a) wolframul. b) cromul. %Crm = 1. b) siliciul.7. %Mnm = 6. b) siliciul. %Pm = 0. d) siliciul? T. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor determină reducerea concentraţiei carbonului în perlită: a) nichelul. c) cromul.9. %Sm = 0.7. b) recoacerea de omogenizare.03 %. Care dintre următoarele tipuri de tratamente se pot aplica la piesele sau semifabricatele din oţeluri aliate austenitice: a) recoacerea de detensionare. d) recoacerea completă? T. în general. %Sim=1. b) dizolvate în cementită.4. Elementele de aliere se pot găsi în structurile oţelurilor şi fontelor: a) dizolvate în ferită sau austenită. c) fonta cu %Cm = 2. %Sim=2. nedorite: a) soluţiile solide ale elementelor de aliere cu fierul: b) carburile elementelor de aliere. Care dintre următoarele componente ale oţelurilor sau fontelor sunt elemente de aliere alfagene (feritizante): a) manganul. Care dintre următoarele elemente de aliere coboară temperatura corespunzătoare punctului critic A1 al oţelurilor şi fontelor: a) molibdenul. %Sm = 0. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor 36 .7.7. b) titanul. d) călirea martensitică? T.0 %.5 %. %Nim = 13 %? T. %Pm = 0. d) siliciul? T. Care dintre următoarele forme de existenţă a elementelor de aliere în structurile oţelurilor şi fontelor sunt.06 %.7.06 %.5 %.10.06 %. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor aparţin categoriei elementelor alfagene: a) cromul. c) cromul.7. c) legate sub formă de carburi proprii.0 %. b) manganul. d) nichelul ? T. b) recoacerea de detensionare. %Alm = 20 %.5.7. Care dintre următoarele tipuri de tratamente se pot aplica la piesele sau semifabricatele din oţeluri aliate feritice: a) recoacerea de recristalizare fără schimbare de fază. d) fonta cu %Cm = 3. c) manganul. c) călirea martensitică. b) manganul. d) nichelul? T.7.

16. Care dintre următoarele oţeluri aliate va avea duritatea mai mare după călirea martensitică şi revenirea la ti = 500 oC. c) manganul. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor are cea mai puternică acţiune carburigenă: a) manganul.19. b) nichelul.17. b) vanadiu.0 %. Schaeffler. d) oţelurile feritice? T. d) cobaltul? T. b) nichelul. o durată τm = 0. d) vanadiul? T.7.20.23. Care dintre următoarele elemente de aliere determină micşorarea vitezei de răcire critice şi creşterea călibilităţii oţelurilor şi fontelor: a) cromul.24. %Crm = 17 % şi %Nim = 10 % se foloseşte diagrama structurală A. Cum se poate diminua pericolul fragilităţii reversibile de revenire a unui oţel aliat: a) prin alierea suplimentară cu molibden în concentraţie de %Mom = 0. d) titanul? T. Care sunt coordonatele PCN corespunzător acestui oţel: a) %Cre = 18. 37 . %Mn = 2.6 %. c) oţelurile perlitice.7.2 %. b) nichelul. c) oţelurile feritice. d) aluminiu? T. b) cromul. c) zirconiu. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor deplasează spre dreapta curbele diagramelor de transformare la răcire a austenitei: a) cromul. d) prin alierea suplimentară cu mangan? T.2…0.7. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor are cea mai bună solubilitate în cementită: a) siliciul.2 % şi %Crm = 1. c) tantalul. b) nichelul. Pentru stabilirea clasei structurale a unui oţel aliat.6 % şi %Crm = 1.8 %.21. c) cromul.7. c) manganul.7. Pentru a finisa granulaţia oţelurilor se poate utiliza microalierea cu: a) niobiu.7. d) manganul? T.7. Care dintre următoarele elemente de aliere pot modifica configuraţia obişnuită (tipică oţelurilor carbon sau fontelor nealiate) a curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei: a) cromul. având compoziţia caracterizată prin %Cm = 0.26.7.25.7. b) cobaltul. Care dintre următoarele elemente de aliere diminuează temperatura corespunzătoare punctului Ms al oţelurilor şi fontelor : a) cromul.05 %.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate pot avea acţiune grafitizantă: a) siliciul. d) molibdenul? T.7.0 %.5 ore: a) oţelul carbon cu %Cm = 0.45 %. d) aluminiul? T. b) oţelurile ledeburitice.7. d) manganul? T. b) prin revenirea la ti >500 oC. Care dintre următoarele oţeluri aliate pot avea în structura lor la ta constituentul structural tipic fontelor albe: a) oţelurile martensitice. %Sim = 0. c) nichelul. c) oţelul aliat având %Cm = 0.18. b) oţelul carbon cu %Cm = 0.7. b) cromul. d) oţelurile autocălibile? T. c) prin răcirea rapidă în apă sau ulei la revenire.3 %.0 %? T. Care dintre următoarele oţeluri aliate capătă o structură de călire la răcirea în aer din domeniul austenitic: a) oţelurile austenitice.15. c) manganul. b) oţelurile martensitice. d) oţelul aliat având %Cm = 0. c) siliciul.22.

având compoziţia chimică definită prin %Cm = 0. d) clasa oţelurilor austenitice? T. %Nie = 12.03 %. Cărei clase structurale aparţine oţelul cu %Cm = 0. bainitice (%B)j şi martensitice (%M)j în structurile care rezultă prin răcirea austenitei după curbele de răcire j = 1…n sunt precizate pe diagramele din figura 7.5 %.P)j.7 %. %Mnm = 0.5.27.2) să se estimeze valorile durităţii structurilor care rezultă la răcirea celor două oţeluri. 38 .7. %Mn = 1.5 %? T.44 %.6 %. c) fragilizarea (fisurarea) la rece. b) clasa oţelurilor martensitice.5 %: a) clasa oţelurilor feritice.28.44 %. %Sim = 0.025 %.5 %. %Nim = 0. d) clasa oţelurilor austenitice? T. %Mom = 0. j = 1…n şi o anumită alcătuire a structurii care rezultă prin răcirea austenitei cu această viteză.22 %.27.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Nie = 11. Conţinuturile procentuale de formaţiuni ferito-perlitice (%α. d) fontele înalt aliate cu nichel? Aplicaţii A. %Crm = 1. %Nie = 18.26 %. %Crm = 20.030 %. fiecărei curbe de răcire corespunzându-i o viteză de răcire vrj.27 se prezintă diagramele de transformare termocinetică a austenitei pentru un oţel slab aliat.2 %.7.08 %. %Crm = 25 % şi %Nim = 0.29.04 %. Care din următoarele tipuri de fonte aliate au grafit în structură: a) fontele aliate cu siliciu. %Mn = 1. %Sim = 0. c) %Cre = 12.22 %. c) clasa oţelurilor ledeburitice. Folosind datele din aceste diagrame şi aplicând relaţiile (7.5 % şi %Nim = 10 %: a) fragilizarea prin apariţia fazei sigma. %Sm = 0. Care dintre următoarele probleme poate să apară la utilizarea oţelului cu %Cm = 0.01 % şi pentru oţelul carbon echivalent (cu compoziţa chimică definită prin %Cm = 0. c) fontele aliate cu vanadiu.7. pe fiecare din diagramele de transformare a austenitei sunt trasate câte n curbe de răcire.2 %. %Pm = 0.030 %. iar valorile vitezelor de răcire corespunzătoare acestor curbe se determină.05 %.7. %Vm = 0. b) fontele înalt aliate cu crom. b) fragilizarea (fisurarea) la cald. din domeniul austenitic şi până la ta.2 %. %Mnm = 0. cu diferite viteze vr. aliat cu %Crm = 17 %: a) clasa oţelurilor feritice.27.5 %. Rezolvare Aşa cum se poate observa examinând figura 7.2 %.3. În figura 7.6 %. b) %Cre = 18.1) şi (7.7 %.30. b) clasa oţelurilor martensitice. datele care se obţin pe această cale sunt prezentate în tabelul 7. d) fragilizarea datorită creşterii intense a granulaţiei la încălzire? T.3. folosind procedeul descris la rezolvarea aplicaţiei A. %Sim = 0. %Nie = 12.10).02 %.025 %).1. d) %Cre = 20. Cărei clase structurale aparţine oţelul cu %Cm = 0. %Pm = 0. cu ajutorul relaţiei (5. %Sim = 0.5 %. %Sm = 0. c) clasa oţelurilor ledeburitice.7.

Diagramele transformării termocinetice a austenitei pentru două oţeluri cu %Cm = 0.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate a.44 %: a – oţel slab aliat cu Cr.27. b – oţel carbon 39 . b. Ni. Fig 7.Mo şi V.

3 56 25 19 9 750 56 650 2.5 650 71.2) pentru datele din tabelul 7. graficele dependenţelor HVST = f(vr). 40 .7 650 215.0 2 98 Curba de răcire j 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 1 2 3 4 5 6 7 8 Aplicând relaţiile (7.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 7. Graficele dependenţelor HVST = f(vr) pentru cele două oţeluri considerate în aplicaţia A.7.5 100 OTEL CARBON 4150 750 16100 650 100 8.27 Alcătuirea structurii t1j.8⋅10-1 3 750 20 650 5.7. Fig.3 3 97 0. reprezentate în figura 7. τ1j.4 100 0.1) şi (7.5 693 0.2 650 80.5 706 1.0 73 17 10 0.6⋅10-3 -2 1000 750 3500 650 100 4.3 s-au obţinut rezultatele prezentate în tabelul 7.28.4. t2j.1.0 100 25 750 100 650 1. pentru cele două oţeluri considerate.7 90 5 5 0. o o o C C C/s (%B)j (%M)j s s (%α.5 721 1. τ2j.8 750 3 650 45.5 750 2 650 66. Vitezele de răcire şi alcătuirea structurilor corespunzătoare curbelor de răcire din diagramele prezentate în figura 7.3 60 40 3 750 10 650 14.0⋅10 -1 150 750 500 650 100 2.0 13 20 67 0.3 5 95 1 750 4 650 33.1 7 60 33 7 750 24 650 5. cu ajutorul cărora s-au construit.9 100 0.3.9⋅10 60 750 160 650 1.9 2 70 28 5 750 17 650 8.9 750 5 650 24. vrj.28.P)j OTEL ALIAT 12300 750 40000 650 100 3.4⋅10-3 100 750 360 650 100 3.

8⋅10-1 5.7 71.3 33. Durităţile structurilor obţinute la răcirea austenitei după curbele de răcire reprezentate pe diagramele din figura 7.4⋅10-3 3.0 215.3 45. care conferă oţelurilor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi duritate.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Tabelul 7.3 2.6⋅10-3 4.27 Curba de răcire j 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 1 2 3 4 5 6 7 8 o vrj.4 66.P 206 223 237 246 248 251 259 184 194 201 205 207 207 208 HVB OTEL ALIAT 342 354 380 389 402 424 OTEL CARBON 400 402 407 442 HVM 656 660 669 672 677 685 688 673 673 674 683 Duritatea structurii HVST 206 223 237 246 349 448 459 502 664 677 688 184 194 201 205 240 287 560 678 3.9 24. structurile cu caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi duritate se pot obţine şi la răcirea austenitei cu viteze mult mai mici decât cele necesare pentru realizarea aceloraşi efecte la oţelurile carbon 41 .0 Observaţie Rezultatele aplicaţiei evidenţiază câteva aspecte practice importante privind oţelurile aliate hipoeutectoide din clasa perlitică.0 80. punerea în valoare a prezenţei elementelor de aliere conţinute de aceste oţeluri este posibilă numai prin aplicarea de TT capabile să asigure realizarea unor structuri cu conţinuturi procentuale mari de formaţiuni bainitice şi/sau martensitice.3 14. ca urmare. C/s Durităţileformaţiunilor structurale HVα.0⋅10-2 2.9⋅10-1 1.4.9 8.5 8. utilizate cu precădere la fabricarea pieselor pentru maşini şi utilaje: • structurile de echilibru (ferito – perlitice) ale acestor oţeluri au durităţi similare celor corespunzătoare structurilor de echilibru ale oţelurilor carbon echivalente.1 5.0 1. • la aceste oţeluri.

vi < vad. 5. %Crm = 1. care determină creşterea însemnată a nivelului tensiunilor reziduale induse în piesele călite şi apariţia pericolului fisurării acestora. Pentru proiectarea regimului de revenire înaltă a pieselor din oţel carbon. fig. Rezolvare Aşa cum este cunoscut din scap. pentru obţinerea structurii complet martensitice la oţelul aliat sunt necesare viteze de răcire vr ≅ 45 oC/s (asigurate de călirea în ulei. de exemplu. valorile punctului critic A3 sunt: A3 ≅ 823 oC. %Sim = 0.2. Să se stabilească şi să se compare regimurile TT de îmbunătăţire care asigură pieselor de tip arbore confecţionate din cele două oţeluri un nivel al durităţii finale de 280 HV. HM ≅ 58 HRC (660 HV). ţinând seama de influenţele elementelor de aliere. v.7. %Sim = 0. După călire.2). 6. %Mnm = 0. rezultă că pentru oţelurile cu compoziţiile chimice precizate în enunţ.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR echivalente.4). cu compoziţia chimică definită prin %Cm = 0. 5. 6. pentru oţelul carbon şi.28. Pentru realizarea unor piese de tip arbore sunt disponibile semifabricate confecţionate din două sortimente de oţel: a) oţel aliat. τm = 5 … 10 min şi răcirea în apă sau ulei. regimurile TT de călire martensitică pentru piesele confecţionate din cele două sortimente de oţel vor fi asemănătoare: ti = 850…870 oC. duritatea pieselor confecţionate din cele două sortimente de oţel va fi aproximativ identică (deoarece duritatea martensitei depinde esenţial de concentraţia carbonului în oţel. se stabileşte valoarea necesară a parametrului PHJ = Ti[18 +lg(τm)].3 %. scap.6 %. v. %Mom = 0. la realizarea TT de călire la piesele din oţel aliat se recomandă utilizarea unor valori ale ti şi τm către limitele superioare ale intervalelor de valori prescrise (deoarece prezenţa elementelor de aliere frânează procesele de obţinere a austenitei omogene) şi răcirea în ulei (deoarece elementele de aliere reduc vrc şi măresc călibilitatea oţelului). TT de îmbunătăţire constă dintr-un ciclu primar de călire martensitică şi un ciclu final de revenire înaltă.3 %.17). călirea martensitică a oţelurilor (carbon sau aliate perlitice) hipoeutectoide trebuie realizată cu următorul regim: ti = A3 + 30 … 50 oC.45 %.5.6 %. în timp ce pentru realizarea aceleiaşi structuri la oţelul carbon echivalent trebuie folosite viteze de răcire vr > 200 oC/s (asigurate numai de răcirea în apă. cu compoziţia chimică definită prin %Cm = 0.45 %. τm = 5…10 min şi răcirea în apă sau ulei. v.4. ca urmare. aşa cum se poate observa examinând graficele din figura 7. iar la aplicarea TT de călire la piesele din oţel carbon se vor alege ti şi τm către limitele inferioare ale intervalelor de valori prescrise şi se va face răcirea în apă (pentru a se asigura formarea unei structuri martensitice).2 %.8).3 % şi b) oţel carbon. apropiată de valoarea dată de relaţia (6. %Mnm = 0. Aplicând relaţia (6. Conform indicaţiilor din scap.17).5. A. fig.2. pentru oţelul aliat şi A3 ≅ 810 oC. 42 .

dacă se construiesc. indus de prezenţa elementelor de aliere dintr-un oţel.3). Dacă se foloseşte acelaşi regim la revenirea pieselor din oţel aliat.4) şi (7. considerând o durată de revenire τm = 5 ore. pentru oţelul aliat şi pentru oţelul carbon echivalent.4).13⋅0.45)184 = 17880. în conformitate cu relaţia (7. rezultă că temperatura la care trebuie efectuată revenirea pentru a asigurarea acestui nivel al PHJ 17880 este: Ti = ≅ 956 K sau ti ≅ 680 oC. TT de revenire a pieselor din oţel aliat este mai costisitor decât cel aplicat pieselor diun oţel carbon (datorită necesităţii utilizării unor temperaturi de încălzire şi/sau unor durate de menţinere mai mari).2 + 100⋅0.4).29 sunt prezentate graficele construite pentru oţelurile precizate în enunţul aplicaţiei.5). rezultă că temperatura la care trebuie efectuată revenirea pentru a se asigura nivelul calculat al PHJ este: Ti = 15255 18 + lg 5 ≅ 816 K sau ti ≅ 540 oC. corespunzătoare unei durate de menţinere la revenire τm = ct. • Rezultatele aplicaţiei nu trebuie să conducă la concluzia că. Dacă se adoptă o durată de menţinere la revenire τm = 5 ore. Ca urmare. pentru a realiza pe piesele din oţel aliat un nivel al durităţii după revenire HVrOA = 280. Aceste efecte pot fi mai sugestiv ilustrate. τm = 5 ore şi răcirea în aer (deoarece oţelul este aliat cu Mo şi nu există pericolul de a se manifesta fragilitatea reversibilă la revenire). un nivel al durităţii finale HVrOA = 280 + 55⋅1. rezultă că. graficele dependenţelor HVr = f(ti).2 − 100⋅0.2 − 13⋅0.3) şi (7.45 – (33.45)280 = 15255. un regim de revenire care 18 + lg 5 conferă pieselor din oţel aliat nivelul impus al durităţii finale are parametrii: ti ≅ 680 oC. În mod 43 . rezultă: PHJ = 21090 + 4050⋅0. Observaţii • Rezolvarea aplicaţiei evidenţiază efectele fenomenului de stabilitate la revenire.2 . coordonatele punctelor acestor grafice se obţin cu ajutorul relaţiilor (7. utilizând relaţia (7. în care se consideră HVrOC = 280 şi %Cm = 0. trebuie ca valoarea parametrului PHJ să fie: PHJ = 21090 + 4050⋅0. este necesar să se utilizeze un regim de revenire care asigură la piesele din oţel carbon un nivel al durităţii HVrOC = 280 − 55⋅1. (7. pentru satisfacerea acestei condiţii.45 %. Ca urmare.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate folosind relaţia (7. τm = 5 ore şi răcirea în aer (răcirea nu influenţează calitatea pieselor din oţel carbon supuse revenirii). în general.3 = 376.3). În figura 7. un regim de revenire care conferă pieselor din oţel carbon nivelul impus al durităţii finale are paremetrii: ti ≅ 540 oC. Dacă se adoptă o durată de menţinere la revenire τm = 5 ore.4).3 = 184. Interpretând corespunzător relaţiile (7.45 – (33. rezultă că. va rezulta.

%Mom = 1 %.8 %. oţelul având compoziţia chimică precizată în enunţul aplicaţiei aparţine clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice. dacă la piesele din oţel carbon se prescrie ca duritate după îmbunătăţire să fie HVrOC = 280 (corespunzătoare unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 900 N/mm 2 ). 7.3.30. iar la piesele din oţel aliat se prescrie ca duritatea după îmbunătăţire să fie HVrOA ≅ 370 (corespunzătoare unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 1200 N/mm 2 ).30). %Sim = 0.5. 44 . cu compoziţia chimică definită prin: %Cm = 0. regimurile TT de revenire. impuse de realizarea acestor caracteristici vor fi identice. Rezolvare Folosind procedura descrisă la rezolvarea aplicaţiei A. De exemplu.25 …1 oC/s. poate fi încadrat în clasa structurală a oţelurilor aliate martensitice. Se observă astfel că răcirea în aer a austenitei conduce la obţinerea unei structuri complet martensitice şi. Fig.4.25 oC/s şi vr2 = 1 oC/s şi s-au trasat aceste curbe pe diagrama de transformare termocinetică a austenitei (v.22 %. %Crm = 6 %. %Mnm = 0. s-au stabilit coordonatele punctelor ce descriu curbele de răcire cu vitezele vr1 = 0.7. 7.7 %. Graficele dependenţelor HVr = f(ti) pentru un oţel aliat de tip Cr-Mo şi pentru oţelul carbon echivalent A. Stiind că viteza asigurată la răcirea în aer liniştit a pieselor din oţeluri este vr = 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR obişnuit. să se analizeze dacă oţelul aliat. fig. deci.29. atunci ând se utilizează oţeluri aliate se prescriu şi niveluri mai ridicate ale rezistenţei mecanice şi durităţii. aşa cum a rezultat la rezolvarea aplicaţiei. având diagrama de transformare termocinetică a austenitei prezentată în figura 7. pentru a valorifica corespunzător cheltuielile suplimentare datorită alierii şi se pot utiliza regimuri de revenire asemănătoare celor aplicabile la oţelurile carbon echivalente.

7.5.8 %. într-un cuptor electric cu inducţie.8 %. %Crm = 6 %. 7. la elaborarea oţelului în cuptorul electric cu inducţie. Diagarma transformării termocinetice a austenitei la un oţel cu %Cm = 0.n ( M = ∑ m j ) şi având compoziţiile chimice. %Cre = 7 %). considerând că. se considră că sunt disponibile n sortimente de deşeuri de oţel. j = 1. se obţine %Cre = 7 %.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. Pentru elaborarea unei şarje de 100 kg de oţel aliat se topesc. Dacă se foloseşte relaţia (7.30.4. Să se estimeze compoziţia chimică şi clasa structurală corespunzătoare oţelului elaborat. exprimate prin concentraţiile j =1 n 45 .. Rezolvare Pentru a da caracter general algoritmului de soluţionare a problemei. deşeuri de oţel. în concentraţiile %Crm = 6 %. A. %Mom = 1 % Observaţie Otelul considerat în această aplicaţie este aliat numai cu elemente alfagene. rezultă şi pe această cale că oţelul analizat aparţine clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice.6). %Mom = 1 %. în cantităţile mj.. având coordonatele (%Cm = 0. cu compoziţiile chimice şi în cantităţile indicate în tabelul 7.22 b punctul caracteristic nominal al oţelului. Poziţionând pe diagrama structurală din figura 7. modificările compoziţiei chimice a materiilor prime sunt neglijabile.

0375 %. Folosind rezultatele obţinute. Schaeffler la soluţionarea aplicaţiilor practice. %Simj. %Crm = 19.6 0. %Mnm = 1. a fi C.4 0. Ni..0 1. %Crmj.810 %. Schaeffler punctul caracteristic nominal al şarjei de oţel aliat elaborate (O ≡ PCN).. j =1 n în care EA se consideră.03 0. Compoziţia chimică a şarjei de oţel aliat elaborate este: %Cm = 0.3).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR masice ale elementelor de aliere (inclusiv carbonul) %EAmj (%Cmj. % Niej = ∑ c j % Niej . cunoscute.8 %Mnm 2. Evident..30 %Mom 3.725 %.8 1.2 0. compoziţia chimică a oţelului elaborat se poate estima cu ajutorul unor relaţii de forma: % EAm = ∑ c j % EAmj . cu relaţiile: %Cre = ∑ c j %Crej . iar poziţia punctului caracteristic nominal O(%Cre. pentru toate sortimentele de deşeuri (materii prime).n şi ponderea fiecăruia din ele în încărcătura utilizată la elaborarea şarjei c j = M .6 0. corespunzătoare şarjei de oţel aliat elaborate. %Nie). care evidenţiază modalitatea uzuală de lucru pe diagrama structurală A.275 %.6 0. %Nie) în diagrama din figura 7.31 indică apartenenţa acestui oţel la clasa structurală a oţelurilor aliate austenito – feritice.n. Mn. %Nimj. Compoziţiile chimice ale materiilor prime disponibile pentru elaborarea unei şarje de oţel aliat Materia primă. Cr. j= 1 2 3 n=4 Concentraţiile masice ale componentelor de aliere %Cm 0. j =1 j =1 n n mj Punctul O.5 12. Această procedură conţine următoarea succesiune de etape: • se determină.0 25.4).20 0. se obţin rezultatele redate în tabelul 7.570 %. j = 1. Utilizând relaţiile (7..02 0. Mo.18 %Sim 0.2) şi (7. %Nim = 8.02 0. se calculează. pe rând. valorile parametrilor %Crej şi %Niej. %Momj).5 1. Si. reprezintă în diagrama structurală A.6. cu relaţiile (7.5 10..5. kg 50 25 15 10 Aplicând procedura descrisă anterior pentru datele precizate în enunţ.0 %Nim 12.3) şi (7.. j = 1. având coordonatele (%Cre. %Mom = 1.n. %Mnmj.8 %Crm 19. pentru fiecare sortiment de deşeuri valorile parametrilor %Crej şi %Niej şi se reprezintă pe diagrama 46 .470 %. Observaţie Pentru rezolvarea problemei se poate utiliza şi o procedură grafică recursivă.0 18. poziţa sa permiţând precizarea clasei structurale a oţelului.0 Cantitatea mj. j = 1. %Sim = 0. se calculează valorile parametrilor %Cre şi %Nie. Tabelul 7.0 0.

%Niej).7.6. Materia primă. este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1O2 în două părţi proporţionale cu ponderile participării acestor două sortimente de materie primă (c1 = 1 – c2.7. j = 1 2 3 n=4 %Cre 19.1 11. Reprezentarea pe diagrama structurală A.9 14.855 10.50 0.670 Austenito – feritic • se consideră că şarja de oţel aliat rezultă prin topirea succesivă a câte unei perechi de materii prime MP şi rezultă: * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1 şi m2 de deşeuri din primele două sortimente. Tabelul 7.9 29. 7. 47 .2. 31. c2 = m2 Fig.4 20. Schaeffler a rezultatelor aplicaţiei A. j = 1…n.10 OTELUL ELABORAT 21.4 ∑mj j =1 2 ) şi are coordonatele %Cre1.25 0.4 6.2 %Nie 14.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate structurală A. Schaeffler punctele caracteristice nominale corespunzătoare acestora Oj(%Crej.15 0.4.2 1.2 = c1%Cre1 + c2%Cre2 şi %Nie1.1 Clasa structurală Austenitic Austenito – feritic Feritic Ferito − martensitic cj 0. notat O1.2 = c1%Nie1 + c2%Nie2. Rezultatele aplicaţiei A.

2%Cre1. fig.3 = c1. c3 = m3 ∑mj j =1 3 ) şi are coordonatele %Cre1.k + ck+1%Niek+1.n-1%Cre1.3.k%Cre1.k = ∑ m j şi mk+1 de deşeuri din sortimentele (1.2 = 1 – c3.k+1 = c1. • • • * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1.n-1%Nie1.n-1 + cn%Cren şi %Nie = c1. Folosind această procedură în cazul precizat în enunţul aplicaţiei se obţin rezultatele redate în tabelul 7. Rezolvarea aplicaţiei prin procedura grafică recursivă arată că (datorită sumării erorilor din întreaga succesiune de etape parcursă) aceasta asigură o precizie a rezultatelor mai mică decât procedura utilizată anterior. rezultă (v. cn = mn ∑mj j =1 n = mn M ) şi are coordonatele %Cre = c1.2O3 în două părţi proporţionale cu ponderile participării celor două sortimente de materie primă (c1.k%Nie1.n-1On în două părţi proporţionale cu ponderile participării celor două sortimente de materie primă (c1. notat O. dar este mai sugestivă şi permite evidenţierea unor concluzii cu caracter general.k + ck+1%Crek+1 şi %Nie1.k) şi k+1.2 + c3%Nie3.2%Nie1. ck +1 = m k +1 k +1 j =1 ) şi are coordonatele ∑mj %Cre1.7 şi pe diagrama din figura 7.2 + c3%Cre3 şi %Nie1.2) şi 3.k+1 = c1.n−1 = ∑ m j şi mn de deşeuri din sortimentele j =1 n −1 (1.31.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1. • • • * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1.k+1.3 = c1.31): • punctul caracteristic nominal al oţelului elaborat prin topirea a două 48 . 7. j =1 k notat O1. astfel. este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1.kOk+1 în două părţi proporţionale cu ponderile participării celor două sortimente de materie primă (c1.k = 1 – ck+1. este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1.n-1) şi n. notat O1.n-1 + cn%Nien.2 = m1 + m2 şi m3 de deşeuri din sortimentele (1.n-1 = 1 – cn . este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1. din reprezentările grafice corespunzătoare parcurgerii etapelor acestei proceduri.

9 % %Nie1.2 MP3 m1.2 % PCN ≡ O2 MP1.833 c3 = 0.7.2 = 75 kg m3 = 15 kg c1. Tabelul 7.705 % %Nie1. Pentru elaborarea unei şarje de oţel aliat.1 % PCN ≡ O4 A.900 %Cre1.3 = 90 kg c1.333 %Cre2 = 19.Ok.670 % PCN ≡ O MP4 m4 = 15 kg c4 = 0. modificările compoziţiei chimice a materiilor prime sunt neglijabile.2 % %Nie4 = 6.000 %Cre1. O2.4 = M = 90 kg c1. cu masa M = 100 kg.3 m1.667 %Cre1 = 19.2 = 11.2 = 23.3 = 22. Datele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A. se topesc.7.174 % PCN ≡ O1.2 = 13.167 %Cre4 = 14. • punctul caracteristic nominal al oţelului elaborat prin topirea a n sortimente de deşeuri de oţel se află în interiorul poligonului O1O2…Ok…OnO1.….9 % %Nie1 = 14. patru sortimente de deşeuri de oţel. Rezolvare Se consideră notaţiile şi principiile utilizate în cele două proceduri concepute pentru rezolvarea aplicaţiei A.4 prin procedeul grafic MP1 m1 = 50 kg c1 = 0. cu compoziţiile chimice indicate în tabelul 7. necunoscutele problemei fiind participările (ponderile) materiilor prime folosite pentru elaborarea şarjei de oţel 49 .167 %Cre1.1 % PCN ≡ O1 MP2 m2 = 25 kg c2 = 0.9 % %Nie2 = 11.3 = 0.4 % PCN ≡ O1.4 = 1.4 = 10.2 = 0.7. având vârfurile în punctele caracteristice nominale O1. să se determine ce cantităţi (mase) din aceste materii prime trebuie utilizate pentru obţinerea unui oţel aliat austenito – feritic.…. cu un conţinut procentual de ferită în structura %α = 50 %.2 PCN ≡ O3 MP1.2 MP1.4 = 21.4 ≡ OTELUL ELABORAT m1. care uneşte punctele caracteristice nominale O1 şi O2 ale celor două materii prime utilizate.5. Considerând că.4.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate sortimente de deşeuri de oţel se află pe segmentul O1O2. într-un cuptor electric cu inducţie. la elaborarea oţelului în cuptorul electric cu inducţie.7.133 % %Nie3 = 1.5.855 % %Nie1.067 % %Cre3 = 20.On ale celor n materii prime utilizate.

Reprezentarea pe diagrama structurală A. trebuie să respecte 4 j =1 condiţiile 0≤c1≤1.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR aliat c1 = m1 M . 13. În sistemul de coordonate al diagramei din figura 7. În aceste circumstanţe. este %Nie = -0. 11.32. de dreapta O1O2 şi dreapta PQ. condiţiile anterior formulate se transcriu matematic sub forma următorului sistem: Fig.5 50 .9 %) şi (32. c2 = m2 M . 25. delimitat.5 %) şi (26.1 %) şi (29. c4 = m4 M . 4. 32. care conţine punctele cu coordoantele (19. iar ecuaţia dreptei PQ. evident. 0≤c4≤1 şi ∑ c j = 1. este necesar ca punctul O(%Cre.4 %. aşa cum se observă pe diagrama din figura 7.617%Cre – 6. pe dreapta corespunzătoare unui conţinut procentual %α = 50 %. este %Nie = -0. care conţine punctele cu coordonatele (26. 14. ca urmare.9 %. respectarea acestor condiţii impune ca punctul O să se afle pe segmentul AB.2 %).0 %. Schaeffler. ce delimitează pe diagramă domeniul bifazic α + γ.133. 0≤c3≤ 1.305%Cre + 20.32. 7. 0≤c2≤1. coordonatele punctului O (punctul caracteristic nominal al oţelului elaborat) sunt: %Cre = ∑ c j %Crej şi % Nie = ∑ c j % Niej . care. ecuaţia dreptei AB.6 %). %Nie) să fie situat.7.175.5 şi. ecuaţia dreptei O1O2. este %Nie = 0. Schaeffler a rezultatelor aplicaţiei A.792%Cre + 25.0 %. pe dreapta corespunzătoare conţinutului procentual %α = 50 %.0 %. în domeniul austenito – feritic al diagramei structurale A. care conţine punctele cu coordonatele (0 %. c3 = m3 M . 9. j =1 j =1 4 4 Pentru ca oţelul elaborat să corespundă clasei structurale a oţelurilor austenito – feritice (duplex) cu conţinuturile procentuale de faze din structura de echilibru %α = 50 % şi %γ = 50 %.5 %).

617%Cre + 6. Determinarea grafică a ponderilor c2.971c3 + 0. 0 ≤ c4 ≤ 1 şi c4 = 1 – c1 – c2 – c3.971c3 + 1.870c3 – 0. Pentru găsirea soluţiilor acestui sistem. c3 ale materiilor prime folosite la elaborarea unei şarje de oţel aliat În aceste circumstanţe. 0.652 ≥ 0.774 = 0.369c2 + 0. %Nie + 0. 1]. 0 ≤ c1 ≤ 1.954c2 – 1. înlocuind expresiile scrise anterior ale parametrilor %Cre şi %Nie.133 = 0. 7.908 ≤ 0.175 ≤ 0. 0 ≤ c3 ≤ 1. c4 = -1.305%Cre + 20. b) 2. 33.423 ≥ 0 ⇒ c2 +0. sistemul devine: c1 – 0. 1. rezultă următoarea strategie de căutare a soluţiilor problemei: • se alege o valoare a ponderii c3 în intervalul [0.566c3 – 1.774 ∈ [0. 0 ≤ c2 ≤ 1. 1]. c3) ale punctelor situate în domeniul haşurat pe această figură.971c3 − 0.613 ≥ 0.020c3 – 1.666].774 ∈ [0.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate %Nie − 0. Fig. se procedează la descompunerea acestuia în două grupări de condiţii: a) c1 = 0.500 ≥ 0.323c2 + 2. 51 .792%Cre − 25. %Nie + 0.33 şi are ca soluţii coordonatele (c2.049c3 − 0. c1 + c2 + 0.313c3 – 0.954c2 + 2.954c2 – 2. 0 ≤ c2 ≤ 1.954c2 + 1.744 ≤ 0 ⇒ c2 + 1. Sistemul de inegalităţi din gruparea b) se poate rezolva uşor prin metoda grafică. c1 + 1. aşa cum se arată în figura 7. 0 ≤ c1 ≤ 1.595c3 − 1 ≤ 0.

5 19.091 0.037 0. 0. 0.003 -0.305 0.100 0.555 Concluzia Incorect Incorect SOLUTIE SOLUTIE Incorect Incorect SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE Incorect SOLUTIE Incorect Incorect Incorect Incorect Incorect Incorect Masele materiilor prime.350 0. 0.3 19. Câteva din soluţiile posibile ale problemei analizate.102 -0.600 0.402 0.0 60.0 m4 11. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A.850 0.106 -0.085 -0.1 30.12] 0.058 -0.600 0.91] 0.0 75.0 9.348 0.7 8.101 0.35.301 0.500 0.7.313c3 + 0.7 10.5 0.0 45.0 45.0 30.0 90.550 0.0 40.100 -0.8 - • se alege o valoare a ponderii c2 în intervalul [-0.9 24. -1.500 0.145 0.450 0.0.247 0.7 27.3 5.1 0.7 14.294 0.700 0.8.44.406 0. 0.0 55.5 c3 Domeniul ponderii c2 c2 0.400 0.007 0.005 0.0 50.001 -0.908].09.61.193 0.0 30.113 0.3 1.700 0 [0.51] 0.613.0 20.800 0.25] [0.105 0.0 20. obţinute prin aplicarea acestei strategii de căutare.250 0.64] 0.05 0.27.200 0.38] 0.8.600 0.5 10.015 0.18.100 [0.139 0.0 70.3 10.098 -0.094 0.0 m3 0 0 10 10.050 0.200 [0.011 0.270 0.199 0.5 9.78] 0.272 0. date de expresiile din gruparea de condiţii a) satisfac condiţiile 0 ≤ c1 ≤ 1.500 0. • se stabileşte dacă ponderile c1 şi c4.109 0.255 c1 -0.870c3 + 0.750 0.011 0. 52 .0 20.500 0.9 5. sunt prezentate în tabelul 7.53.300 0. kg m1 3.300 0. 0 ≤ c4 ≤ 1.9 1.450 0.0 40.900 0. 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 7.2 m2 85.204 -0.1 13.504 0.300 [0.0 20.050 c4 0.200 -0.450 0. 0.211 0.400 [0.203 0.097 0.0 20.650 [0.500 0.0 27.

clasele de calitate. în scopul obţinerii unui grad optim de ordine într-un context dat.1. standardizarea acestora (cuprinderea lor în standarde). se transformă în semifabricate şi se utilizează în diverse aplicaţii conform unor reglementări stricte. În funcţie de conţinutul lor. standarde pentru comerţ. Obiectivele generale ale standardizării sunt: asigurarea şi ridicarea calităţii produselor şi serviciilor.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Capitolul 8 OŢELURILE ŞI FONTELE COMERCIALE 8. care cuprind generalităţi sau principii: terminologie. Introducere Oţelurile şi fontele utilizate în tehnică sunt produse industriale de mare importanţă. standardele complete cuprind toate elementele care permit asigurarea calităţii unui produs: tipurile. • standarde de produs. urmărind obţinerea unui grad optim de ordine într-un context dat. sortimentele. simbolizări. ca şi în cazul altor produse. condiţiile tehnice şi caracteristicile de 53 . tipizarea produselor (stabilirea unei game sortimentale raţionale şi economice de produse). care stabileşte reguli. a căror cunoaştere şi respectare a impus. În funcţie de domeniul la care se referă. metodologii de prelevare a probelor şi de realizare a încercărilor sau determinărilor privind caracteristicile de calitate ale produselor etc. care se elaborează. standarde privind protecţia vieţii. B. Standardele se pot clasifica folosind trei criterii: A. clasificări. standardele pot fi standarde pentru industrie. facilitarea schimburilor de mărfuri şi de informaţii pe piaţa internă şi internaţională. standardele pot fi: • standarde generale. prevederi destinate unei utilizări comune şi repetate. bunurilor şi mediului înconjurător etc. standarde pentru agricultură. pentru probleme reale sau potenţiale. Standardul este un document stabilit prin consens şi aprobat de un organism recunoscut. prescripţii sau caracteristici pentru activităţi sau rezultatul acestora. care pot fi complete sau parţiale. Standardizarea este activitatea specifică prin care se stabilesc.

. urmat de un punct şi un grup de două cifre. notarea acestora făcându-se cu simbolulu grupei.nivelul 3. ICS cuprinde trei niveluri ierarhice de clasificare: . În funcţie de nivelul de aplicare. elaborate sau adoptate de un organism naţional de standardizare (de exemplu. de marcare. în timp ce standardele parţiale se referă numai la unele din elementele definitorii (enumerate mai înainte) pentru calitatea unui produs. de exemplu. standardele europene. • standarde internaţionale care sunt adoptate de organisme sau organizaţii internaţionale cu activitate de standardizare şi care sunt puse la dispoziţia publicului (de exemplu..140 corespunde produselor metalurgice realizate din oţeluri şi fonte. urmat de un punct şi un grup de trei cifre.140. facultativă). simbolizate prin două cifre. sau standarde cu caracter de recomandare (a căror aplicare este voluntară. regulile şi metodele de verificare a calităţii. notate cu simbolul domeniului. au caracter obligatoriu numai standardele române referitoare la protecţia vieţii. standardele elaborate de Organizaţia Internnaţională de Standardizare − ISO). ASRO) şi puse la dispoziţia publicului.10 cuprinde oţelurile pentru tratamente termice. subgrupa 77.nivelul 2. urmată de numărul standardului şi de ultimele două cifre ale anului ediţiei. în care o parte a grupelor sunt împărţite în subgrupe. C. aceste standarde putând fi standarde obligatorii (cu putere de lege cu caracter general). standardele pot fi: • standarde de firmă. de exemplu. de exemplu 77 corespunde domeniului metalurgie. care conţine 40 de sectoare (domenii) ale activităţilor standardizate. cu aplicabilitate la nivelul regiilor autonome.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR calitate. protecţia sănătăţii. • pentru standardele aprobate după 28 august 1992 notarea se face cu 54 . STAS 791-88.nivelul 1. . elaborate de Comitetul European de Standardizare − CEN). în ţara noastră organismul de standardizare este Asociaţia de Standardizare din România. în care domeniile sunt împărţite în 389 de grupe. celelalte standarde fiind facultative. Notarea standardelor române se realizează prin folosirea unui indicativ format pe baza următoarelor reguli: • pentru standardele aprobate înainte de 28 august 1992 notarea se face cu sigla STAS. • standarde naţionale. de livrare etc. societăţilor comerciale sau altor persoane juridice care le-au elaborat. securităţii muncii şi protecţia mediului înconjurător. adoptatat de ASRO începând cu anul 2001. de exemplu grupa 77. Standardele naţionale române sunt clasificate pe baza Sistemului Internaţional de Clasificare numerică a Standardelor (ICS). • standarde regionale. care sunt adoptate de către o organizaţie regională cu activitate de standardizare şi care sunt puse la dispoziţia publicului (de exemplu.

sau pot fi convenţionale. iar pentru cele identice cu standardele europene − sigla SR EN. SR ISO 9477:1992. a impus reglementarea producerii lor prin standarde naţionale (care pot fi şi de tipul SR ISO sau SR EN).Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale sigla SR (Standard Român). • pentru standardele române identice cu cele internaţionale se foloseşte sigla SR ISO. fontele şi semifabricatele sau produsele realizate din aceste materiale. servind la identificarea mărcii. iar oţelurile aliate sunt cele la care concentraţia masică (determinată pe oţelul lichid sau pe produsele realizate din acesta) a cel puţin unui element atinge sau 55 . este operaţional şi vechiul sistem de simbolizare şi sunt valabile toate standardele (încă neînlocuite sau anulate) privind oţelurile. de exemplu. SR EN 10207:1995. considerând împărţirea oţelurilor în: oţeluri nealiate şi oţeluri aliate. Criteriul de identificare a unui oţel sau a unei fonte este marca. compoziţia chimică.2. Simbolurile cu ajutorul cărora se notează mărcile şi clasele de calitate din cadrul unei mărci de oţel sau de fontă sunt şiruri de litere şi cifre (simbolizare alfanumerică) sau numai cifre (simbolizare numerică). în funcţie de compoziţia chimică determinată pe oţelul lichid.2. Conform standardului SR EN 10020. deoarece procesul de preluare a standardelor europene sau internaţionale ca standarde naţionale nu este finalizat. gradul de dezoxidare la elaborare etc.1. care conţin informaţii privind: caracteristicile mecanice principale. numerele acestor standarde fiind identice cu cele ale standardelor internaţionale sau europene adoptate. 8. La noi în ţară. Diversitatea extrem de mare a oţelurilor şi fontelor şi complexitatea activităţilor de obţinere a produselor din aceste materiale. Clasificarea şi simbolizarea oţelurilor comerciale 8. fără a da însă vreo informaţie despre caracteristicile de calitate ale materialului.1. destinaţia. simbolizarea oţelurilor şi fontelor era reglementată pentru fiecare marcă prin standardul după care se producea materialul respectiv. ceea ce înlătură barierele tehnice din calea comercializării produselor din aceste materiale şi face posibilă cooperarea tehnologică naţională şi internaţională. prin standardizarea căreia se realizează o uniformizare planificată a compoziţiei chimice şi/sau a caracteristicilor principale. metodele de obţinere a semifabricatelor. de exemplu. oţelurile nealiate sunt cele la care concentraţiile masice ale elementelor determinate pe oţelul lichid sau pe produsele realizate din acesta nu depăşesc valoarile limită prezentate în tabelul 8. Clasificarea oţelurilor comerciale Definirea şi clasificarea mărcilor de oţel este făcută conform SR EN 10020. urmată de numărul acordat standardului de ASRO şi de anul ediţiei. SR 13172:1993.. în prezent.

1.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR depăşeşte valoarea limită precizată în tabelul 8. nu au prescrisă nici o altă condiţie de calitate şi sunt obţinute prin procedee tehnologice de elaborare obişnuite.40 1.1.30**) 0. nu au impuse condiţii speciale pentru nici un element component (cu excepţia manganului şi siliciului).lim.05 (0. de tehnologia de elaborare şi de nivelul prescripţiilor pentru anumite caracteristici. Valorile limită (maxime) ale concentraţiilor componentelor oţelurilor nealiate Elementul Aluminiu Bor Bismut Cobalt Crom* Cupru* Mangan Molibden* Niobiu * Nichel* Valoarea limită.40 0.lim.7 ∑ EAm . Schema de clasificare a oţelurilor comerciale Clasele principale de calitate sunt caracterizate în standardul SR EN 10020 astfel: A.10**) * În cazul în care aceste elemente sunt prescrise combinat.30 Elementul Plumb Seleniu Siliciu Telur Titan * Vanadiu* Wolfram Zirconiu Altele Valoarea limită.05 0. ** Valorile admise pentru analiza efectuată pe produse Fig. % EAm. în cadrul fiecărei clase principale există subclase constituite în special după caracteristicile principale de utilizare ale oţelurilor.10 0.30**) 0.06 0. nu necesită aplicarea de tratamente termice pentru obţinerea acestor caracteristici.60**) 0. Atât oţelurile nealiate cât şi oţelurile aliate se împart în clase principale de calitate. valoarea limită a sumei concentraţiilor lor se consideră 0.10 (0.10 (0. în funcţie de gradul de puritate.0008 0.10 0.30**) 0.1. % 0.30 0. aşa cum se arată în schema din figura 8. Oţelurile nealiate de uz general sunt oţeluri ale căror caracteristici corespund prescripţiilor prezentate în tabelul 8.08 0. % 0. Tabelul 8.10 0. lim . 56 . % EAm.10 0.50 (0.05 0.65 0. 8.2.1.10 (0.

necesită adaosuri de elemente de aliere în concentraţii ce depăsesc nivelurile limită date în tabelul 57 . − are conţinuturile de impuriţăţi %Pm. în această categorie sunt incluse oţelurile nealiate care nu se încadrează în clasele A sau B.25 % .2.045 % C.min ≤ 360 N/mm2 Amin ≤ 26 % KVmin ≤ 27 J %Cm. D. − este destinată durificării prin precipitare. fără să li se impună condiţii privind comportarea la TT sau gradul de puritate. − are prescrisă o energia de rupere (determinată pe epruvete prelevate longitudinal din semifabricate sau produse) KV > 27 J la −50 oC.045 % %Sm.) în concentraţii care menţin oţelul în categoria oţelurilor nealiate. iar durificarea prin precipitare se realizează prin răcire controlată de la temperatura de prelucrare prin deformare la cald. proceselor tehnologice de elaborare şi prin aplicarea tratamentelor termice de călire şi revenire sau de durificare superficială. care nu sunt destinate aplicării de TT şi care. conţine unul sau mai multe elemente de microaliere (Nb. O marcă de oţel este inclusă în categoria oţelurilor nealiate speciale dacă îndeplineşte una sau mai multe dintre următoarele condiţii: − are prescrisă energia de rupere KV în starea C + r (obţinută prin călire martensitică şi revenire).Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale B. % Sm ≤ 0. C + r sau Cs (obţinută prin călire superficială).. Prescripţiile privind caracteristicile oţelurilor nealiate de uz general Caracteristica prescrisă Rezistenţa la tracţiune minimă Limita de curgere minimă Alungirea procentuală după rupere minimă Energia de rupere minimă.11 µΩm . Oţelurile aliate de calitate sunt oţeluri destinate utilizării în aplicaţii similare celor corespunzătoare oţelurilor nealiate de calitate. are structura ferito-perlitică. purităţii. la +20 oC.min ≤ 690 N/mm2 Re. Oţelurile nealiate speciale sunt oţeluri cu caracteristici superioare celor corespunzătoare oţelurilor de uz general.025 %.max ≥ 0.max ≥ 0. asigurate în special prin controlul riguros al compoziţiei chimice. mm s ≤ 16 s ≤ 16 s ≤ 16 10 ≤ s ≤ 16 − − − Prescripţia Rm. − are rezistivitatea electrică ρ < 0. Tabelul 8. pentru a realiza caracteristicile prescrise.max ≥ 0. Oţelurile nealiate de calitate sunt oţeluri la care prescripţiile privind calitatea sunt mai severe decât la oţelurile nealiate de uz general. − are conţinut scăzut de incluziuni nemetalice. V etc. are %Cm ≥ 0. pe epruvete prelevate longitudinal din produse Concentraţia masică de carbon maximă Concentraţia masică de fosfor maximă Concentraţia masică de sulf maximă Grosimea produsului s. − are prescrisă adâncimea de călire sau duritatea superficială în una din stările C.10 % %Pm.

care îndeplinesc (simultan) condiţiile: .12 0. .06 1. b) oţelurile pentru electrotehnică. Tabelul 8. % Crom* Cupru* Lantanide ( fiecare) Mangan Molibden* 0.au limita de curgere minimă (determinată pe produse cu s ≤ 10 mm) Rp0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8. oţelurile pentru rulmenţi. oţelurile pentru scule şi oţelurile cu proprietăţi fizice speciale. oţelurile pentru recipiente sub presiune şi oţelurile pentru ţevi.10 Niobiu** Nichel* Titan** Vanadiu** Zirconiu** 0. care au (datorită TT aplicate) o structură alcătuită dintr-o matrice feritică şi 10…35 % formaţiuni martensitice fine. pentru alte elemente se foloseşte tabelul 8.2 < 380 N/mm2. % EAm.lim. 58 .08 0. uniform dispersate în matrice. prescrise cu abateri mici.50 0. În funcţie de condiţiile specifice de utilizare. .3. E. în această categorie se încadrează oţelurile speciale de construcţie. % Elementul Valoarea limită. d) oţelurile bifazice (dual−phase steel).lim. e) oţelurile la care singurul element de aliere prescris este cuprul.12 0. sudabile Elementul Valoarea limită. pentru acelaşi tip de aplicaţie tehnică pot fi utilizate oţeluri din mai multe clase (oţeluri nealiate şi/sau aliate).7 ∑ EAm . oţelurile refractare.au concentraţii ale elementelor de aliere mai mici decât valorile limită prezentate în tabelul 8. condiţiile de elaborare şi metodele de control al calităţii pentru a li se asigura caracteristici ridicate.12 Dacă elementele marcate * şi ** sunt prescrise în combinaţie. Oţelurile aliate speciale sunt oţeluri la care se impun condiţii stricte privind compoziţia chimică. introduse în scopul satisfacerii unor prescripţii referitoare la caracteristicile magnetice: c) oţelurile pentru produse la care se fac prelucrări severe (cu grade mari de deformare) prin deformare plastică la rece şi care conţin elemente ce asigură finisarea granulaţiei. oţelurile pentru piesele destinate construcţiei de maşini.1.3.50 0.1.au energia de rupere (determinată pe epruvete prelevate longitudinal din produse) KV ≤ 27 J la −50 oC. % EAm.50 0. lim .80 0. Limitele compoziţiei chimice a oţelurilor aliate de calitate cu granulaţie fină. oţelurile inoxidabile. în categoria oţelurilor aliate de calitate se încadrează: a) oţelurile de construcţie cu granulaţie fină sudabile. valoarea limită a sumei concentraţiilor lor se consideră 0. care conţin ca elemente de aliere numai siliciul sau siliciul şi aluminiul.

Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale

8.2.2. Simbolizarea oţelurilor comerciale
Simbolizarea alfanumerică a oţelurilor este reglementată de standardul SR EN 10027-1, completat cu SR CR 10260, iar prescripţiile privind simbolizarea numerică sunt cuprinse în standardul SR EN 10027-2. Conform SR EN 10027-1 simbolizarea alfanumerică cuprinde trei grupe de simboluri (care se scriu fără spaţii între ele): simboluri principale, care constau din grupe de litere şi cifre, simboluri suplimentare pentru oţel, formate din caractere alfanumerice scrise după simbolurile principale şi simboluri suplimentare pentru produse, formate din caractere alfanumerice, separate de simbolurile oţelului prin semnul + şi care codifică condiţiile speciale impuse produselor, tipul de acoperire a produselor sau o anumită stare de tratament a acestora. În funcţie de semnificaţiile simbolurilor principale, oţelurile se împart în două categorii: oţeluri simbolizate în funcţie de utilizare şi caracteristici mecanice sau fizice şi oţeluri simbolizate după compoziţia chimică. Structura şi conţinutul simbolurilor în funcţie de utilizare şi caracteristici pentru cele mai folosite categorii de oţeluri sunt prezentate în tabelul 8.4; structura şi conţinutul simbolurilor după compoziţia chimică pentru cele mai utilizate categorii de oţeluri la care se foloseşte această modalitate de simbolizare sunt redate, de asemenea, în tabelul 8.4. Simbolizarea numerică a mărcilor de oţel este complementară simbolizării alfanumerice şi se utilizează numai pentru oţelurile care fac obiectul unor operaţii comerciale, acest tip de simbolizare fiind mai potrivit prelucrării automate a datelor; simbolul constă dintr-un număr fix de cifre şi se alocă de către autoritatea naţională sau europeană de standardizare, în urma unei cereri formulate de producătorul de oţeluri. Până la înlocuirea tuturor standardelor de oţeluri aprobate înainte de 1992 (standarde marcate cu sigla STAS) se menţine (împreună cu prescripţiile de simbolizare anterior prezentate) şi posibilitatea simbolizării oţelurilor conform acestor standarde, ce cuprind următoarele reguli: • oţelurile carbon (nealiate) pot fi (în funcţie de calitate în care sunt realizate): oţeluri de uz general, de calitate (cu compoziţia chimică mai precis delimitată şi conţinuturile de impurităti mai mici decât la oţelurile de uz general) sau superioare (cu compoziţia chimică mai precis delimitată şi conţinuturile de impurităti mai mici decât la oţelurile de calitate), iar oţelurile aliate pot fi obişnuite (de calitate) sau superioare; • oţelurile nealiate de uz general, oţelurile microaliate şi slab aliate cu
59

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

granulaţie fină şi rezistenţă mecanică ridicată, oţelurile nealiate pentru turnare în piese etc. se simbolizează în funcţie de utilizare şi caracteristici mecanice, simbolul fiind alcătuit din o literă sau un grup de litere (OL în cazul oţelurilor carbon pentru construcţii metalice şi mecanice, R în cazul oţelurilor pentru cazane şi recipiente sub presiune ce funcţionează la temperatură ambiantă sau scăzută, K în cazul oţelurilor pentru cazane şi recipiente sub presiune ce funcţionează la temperatură ambiantă sau ridicată, OCS în cazul oţelurilor cu granulaţie fină pentru construcţii sudate, OLT în cazul oţelurilor nealiate pentru ţevi etc.) şi un număr care arată valoarea minimă a Rm în N/mm2; de exemplu, OL 370 este un oţel carbon de uz general pentru construcţii metalice şi mecanice cu Rm ≥ 370 N/mm2 , iar OCS 510 este un oţel pentru construcţii sudate cu Rm ≥ 510 N/mm2; simbolurile acestor oţeluri pot fi completate cu litere sau cifre care indică gradul de dezoxidare, clasa de calitate sau varianta tehnologică de elaborare ale oţelului; • oţelurile nealiate şi aliate, de calitate sau superioare, se simbolizează după compoziţa chimică, simbolul fiind alcătuit astfel: − în cazul oţelurilor nealiate: un grup de litere (OLC în cazul oţelurilor prelucrate prin deformare plastică pentru construcţia de maşini, OSC în cazul oţelurilor carbon pentru scule, OSP în cazul oţelurilor pentru pile, AUT în cazul oţelurilor pentru prelucrarea pe maşini unelte automate etc.), un număr egal cu 100%Cm (sau cu 10%Cm în cazul oţelurilor carbon pentru scule), %Cm fiind concentraţia masică medie de carbon a mărcii de oţel (valoarea medie aritmetică a limitelor intervalului prescris de standard pentru concentraţia masică a carbonului) şi litera X, dacă oţelul este superior; de exemplu, OLC 45 este un oţel carbon de calitate cu %Cm = 0,45 %, OLC 15 X este un oţel carbon superior cu %Cm = 0,15 %, AUT 30 este un oţel pentru prelucrarea pe maşini unelte automate cu %Cm = 0,30 %, iar OSC 10 este un oţel carbon pentru scule cu %Cm = 1 %; − în cazul oţelurilor aliate: litera T, dacă oţelul este destinat realizării pieselor turnate, un număr egal cu 100%Cm (%Cm având aceeaşi semnificaţie ca la oţelurile nealiate), simbolurile chimice ale elementelor de aliere, scrise în ordinea crescătoare a importanţei lor (sau în ordinea crescătoare a concentraţiei lor masice), un număr egal cu 10%EAp, %EAp fiind concentraţia masică medie a elementului de aliere principal (scris ultimul în structura simbolului) şi de litera X, dacă otelul este superior; de exmplu, T 15MoNiCr180 este un oţel pentru turnare în piese cu %Cm = 0,15 %, aliat cu Mo, Ni şi Cr, elementul de aliere principal fiind cromul, aflat în concentraţia %Crm = 18 %, iar 42MoCr11 X este un oţel superior (destinat realizării de semifabricate prelucrate prin deformare plastică la cald pentru construcţia de maşini) cu %Cm = 0,42 %, aliat cu Mo şi Cr, elementul de aliere principal fiind cromul, aflat în concentraţia %Crm = 1,1 %.
60

Tabelul 8.4. Principalele date privind simbolizarea oţelurilor comerciale

A. Oţeluri simbolizate în funcţie de caracteristici

Categoria oţelurilor

Exemplu

KV, J 27 40 60 Simbolizare JR KR LR J0 K0 L0 J2 K2 L2 J3 K3 L3 J4 K4 L4 J5 K5 L5 J6 K6 L6
o

T, C

Oţeluri pentru construcţii

S

nnn ≡ Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi

20 0 −20 −30 −40 −50 −60

C ≡ formare la rece E ≡ emailare F ≡ forjare L ≡ temperat. scăzută N ≡ normalizat O ≡ platforme marine Q ≡ călit şi revenit S ≡ construcţii navale T ≡ ţevi W ≡ rezistent la coroziune atmosferică G ≡ alte caracteristici (grad de dezoxidare etc..) H ≡ temperat. ridicată L ≡ temperat. scăzută R ≡ temperat. ambiantă X ≡ temperatură ridicată şi temperatură scăzută

- oţel cu Re ≡235N/mm2, la care se garantează KV = 27 J la −20 oC, calmat complet (G3);

S235J2G3

- simbolizare veche:
OL 370.4.k

Oteluri pentru recipiente sub presiune Oţeluri pentru ţevi destinate conductelor

P

nnn ≡ Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi

B ≡ recipiente de gaz M ≡ laminat termomec. N ≡ normalizat Q ≡ călit şi revenit S ≡ pentru recip. simple T ≡ pentru ţevi G ≡ alte caracteristici M ≡ laminat termomec. N ≡ normalizat Q ≡ călit şi revenit G ≡ alte caracteristici

P265GH - oţel pentru recipiente
sub presiune cu Re = 265 N/mm2 şi caracteristici specificate la temperaturi ridicate

- simbolizare veche :
K 410

L

nnn ≡Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi

L360Q
- oţel pentru ţevi cu Rp02 ≥ 360 N/mm2, în stare călit şi revenit

Tabelul 8.4. Principalele date privind simbolizarea oţelurilor comerciale − continuare

Oţeluri pentru piese destinate construcţiei de maşini Oţeluri pentru şine de cale ferată

E

nnn ≡ Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi nnn ≡ Rm min., în N/mm2 Cnn ≡ laminat la rece Dnn ≡ laminat la cald pentru formare directă la rece (cifrele desemnează calităţi diferite)

E335 G ≡ alte caracteristici (grad de dezoxidare etc.) Mn ≡ conţinut ridicat de mangan G ≡ alte caracteristici C ≡ destinat tragerii la rece
- oţel cu Re ≥ 335 N/mm2

R

Q ≡ călit şi revenit

- simbolizare veche OL 60 R0900Mn - oţel cu Rm ≥ 900
N/mm2, cu conţinut de mangan precizat

Oţeluri pentru produse plate D destinate ambutisării

EK ≡ pentru emailare la rece convenţională ED ≡ pentru emailare directă an ≡ simbolul chimic al elementului precizat urmat eventual de o cifră care reprezintă de 10 x media intervalului precizat al acestui element

DC04EK
- oţel laminat la rece pentru emailare convenţională

B. Oţeluri simbolizate în funcţie de compoziţia chimică B1. Oţeluri nealiate cu %Mnm < 1%

Categoria oţelurilor

Exemplu

Oţeluri nealiate cu %Mn m < 1% (cu excepţia celor pentru automate)

C

E ≡ cu un connţinut maxim de sulf precizat; D ≡ pentru trefilarea sârmei; C ≡ pentru formarea la rece; nnn ≡ 100· %Cm S ≡ pentru arcuri; U ≡ pentru scule; W ≡ pentru sârme electrozi; G ≡ alte caracteristici

C35E4 an ≡ EA[10·%EAm]
- oţel carbon cu %Cm = 0,35 % şi conţinut precizat de sulf; - simbolizare veche:

OLC 35 X

Tabelul 8.4. Principalele date privind simbolizarea oţelurilor comerciale − continuare

B2. Oţeluri nealiate cu %Mnm ≥ 1% şi oţeluri aliate

Categoria oţelurilor

Exemplu

Oţeluri nealiate cu %Mn m ≥ 1%, oţeluri nealiate pentru automate şi oţeluri aliate cu %EAmj < 5 %, j = 1…n Oţeluri aliate cu %EAmj ≥ 5 %, j = 1...n (cu excepţia oţelurilor rapide)

nnn ≡ 100 %Cm a ≡ EA1…EAj…EAn concentraţia

n−n…≡ k1·%EAm1−…−kj·%EAmj−… − kn·%EAmn Factorul Element kj Cr,Co,Mn,Ni,Si,W 4 Al,Be,Cu, Mo, 10 Nb,Pb,Ta,Ti,V, Zr; Ce, N, P, S; 100 B 1000 n−n…≡ k1·%EAm1−…−kj·%EAmj… − kn·%EAmn

13CrMo4−5 - oţel cu %Cm ≡ 0,13%, %Crm ≡ 1,0%, %Mom ≡ 0,5% - simbolizare veche 14MoCr10 X6CrNiTi18−10

X

nnn ≡ 100 %Cm

a ≡ EA1…EAj…EAn concentraţia

- oţel cu %Cm = 0,06%, %Crm = 18%, %Nim = 10%, stabilizat cu Ti ;

Oţeluri rapide

HS

n−n−n−n ≡ %Wm−%Mom−%Vm−%Com

- simbolizare veche: 10TiNiCr180 HS2-9-1-8 - oţel rapid cu %Wm = 2%, %Mom = 9%, %Vm =1%, %Com = 8%

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

8.3. Oţelurile carbon cu destinaţie generală
8.3.1. Oţelurile carbon de uz general
În această categorie sunt incluse oţelurile (hipoeutectoide) livrate sub formă de semifabricate prelucrate prin deformare plastică la cald (laminare, forjare), destinate realizării structurilor metalice (construcţii civile, poduri, instalaţii de ridicat şi transportat, construcţii metalice pentru utilajul petrolier, petrochimic şi de rafinării, stâlpi, piloni etc.) sau mecanice (piese pentru construcţia de maşini) cu solicitări mici sau moderate în exploatare. Produsele laminate din astfel de oţeluri se livrează de regulă netratate termic sau în starea obţinută după normalizare, iar produsele obţinute prin forjare se livrează în starea obţinută după TT de normalizare sau de recoacere completă. Aceste oţeluri nu sunt destinate aplicării tratamentelor termice sau termochimice, astfel că produsele realizate din astfel de materiale au caracteristicile mecanice ale semifabricatelor în stare de livrare. Caracteristicile impuse de o anumită aplicaţie se pot asigura alegând corespunzător concentraţia de carbon şi tehnologia de elaborare, în special, gradul de dezoxidare, din acest punct de vedere existând două tipuri de oţeluri: oţeluri calmate (dezoxidate complet la elaborare cu siliciu, mangan şi aluminiu) şi oţeluri necalmate (nedezoxidate complet la elaborare); oţelurile calmate au o structură omogenă, prezintă rezistenţă mecanică bună (datorită efectului de durificare pe care îl au incluziunile nemetalice uniform distribuite în structura oţelului), dar prelucrabilitatea lor prin deformare plastică la rece este relativ redusă, în timp ce oţelurile necalmate sunt mai ieftine, se prelucrează mai bine prin deformare plastică la rece, dar prezintă pericolul fragilizării prin îmbătrânire (v. scap. 4.3.2) şi de aceea nu se recomandă a fi utilizate pentru realizarea de construcţii sudate. Oţelurile carbon de uz general se produc conform STAS 500, care prevede împărţirea acestor oţeluri după garanţiile date la livrare în patru clase de calitate: clasa 1 − cu garanţii privind compoziţia chimică şi caracteristicile mecanice la tracţiune şi îndoire la rece, clasa 2 − cu garanţii suplimentare (faţă de clasa 1) privind energia de rupere la 20 oC, clasa 3 − cu garanţii suplimentare privind energia de rupere la 0 oC şi clasa 4 − cu garanţii suplimentare privind energia de rupere la −20 oC. De exemplu, marca de oţel simbolizată (conform STAS 500) OL 370.4k, corespunde unui oţel nealiat cu Rm ≥ 370 N/mm2, elaborat în clasa de calitate 2 şi calmat (indicaţie dată de litera k din simbol); conform noului sistem de simbolizare, această marcă de oţel (care are limita de curgere Re ≥ 235 N/mm2) se simbolizează S235J2G3 (v. tabelul 8.4).
64

Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale

8.3.2. Oţelurile carbon de calitate
Aceste oţeluri carbon sunt utilizate sub formă de semifabricate realizate prin deformare plastică, au tehnologiile de elaborare mai complexe decât cele folosite la oţelurile de uz general şi sunt destinate fabricării pieselor care se tratează termic şi/sau termochimic pentru obţinerea caracteristicilor mecanice impuse de condiţiile lor de utilizare. Oţelurile din această categorie sunt hipoeutectoide (cu structura de echilibru la ta alcătuită din ferită şi perlită) şi se pot clasifica, în funcţie de TT final care asigură cele mai bune caracteristici de utilizare produselor, în: oţeluri pentru carburare (cementare), care au %Cm ≤ 0,25 % şi oţeluri pentru îmbunătăţire (călire martensitică + revenire înaltă – v. scap. 6.5), care au concentraţia masică de carbon 0,25% < %Cm ≤ 0,6%. Conform STAS 880, care reglementează la noi în ţară producerea oţelurilor carbon de calitate, acestea pot fi elaborate şi ca oţeluri superioare (marcate cu litera X după simbolul recomandat de STAS 880), pentru care se prevăd condiţii suplimentare privind puritatea şi caracteristicile tehnologice sau ca oţeluri cu conţinut controlat de sulf (marcate cu litera S după simbolul recomandat de STAS 880), la care %Sm = 0,020…0,040 %. Oţelurile carbon de calitate se utilizează sub formă de produse plate şi profile laminate la cald, semifabricate pentru forjare, sârme laminate şi trase, produse tubulare, destinate fabricării pieselor cu solicitări mici şi moderate în exploatare; oţelurile pentru cementare se utilizează la confecţionarea pieselor supuse la uzare, oboseală şi/sau solicitări cu şoc, deoarece după tratamentul complet de cementare (v. scap. 6.6.2) se obţin piese cu stratul superficial îmbogăţit în carbon (cu structură martensitică) dur şi rezistent la uzare şi la fisurare prin oboseală şi cu miezul rezistent şi tenace (datorită conţinutului scăzut de carbon al oţelului), iar oţelurile pentru îmbunătăţire se folosesc pentru fabricarea pieselor supuse în exploatare la solicitări mecanice medii sau chiar ridicate. La alegerea oţelurilor din această categorie trebuie să se ţină seama că au călibilitatea redusă (v. scap. 6.4.2 şi 7.4.), ceea ce permite utilizarea lor în special la piesele cu secţiuni mici. Deoarece alegerea TT ce trebuie aplicat pieselor fabricate din aceste oţeluri este dependentă de conţinutul lor de carbon, oţelurile din această categorie se simbolizează după compoziţia chimică; de exemplu, marca simbolizată (conform STAS 880) OLC 15 sau (conform SR EN 10027−1) C15 corespunde unui oţel pentru cementare cu %Cm = 0,15 %, iar marca simbolizată (conform STAS 880) OLC 45 sau (conform SR EN 10027−1) C45 corespunde unui oţel pentru îmbunătăţire cu %Cm = 0,45 %.
65

realizând o valorificare maximă a prezenţei elementelor de aliere) se obţine la produsele confecţionate din astfel de oţeluri numai după aplicarea unor tratamentelor termice sau termochimice finale adecvate. care prevede elaborarea lor atât ca oţeluri aliate obişnuite. Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini Oţelurile din această categorie sunt oţeluri slab şi mediu aliate. călibilitatea acestor oţeluri este mai mare decât cea corespunzătoare oţelurilor carbon şi este posibil (de exemplu) ca. care fac parte (conform SR EN 10020) din categoria oţelurilor aliate speciale şi se utilizează pentru realizarea elementelor (pieselor) puternic solicitate în exploatare ale construcţiilor mecanice (maşini şi utilaje).035 %. scap. %Pmax ≤ 0. rezistenţa la oboseală. în cazul folosirii oţelurilor pentru cementare. Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini fac parte din clasa structurală a oţelurilor perlitice (v. scap.6%. cu conţinuturi reduse de carbon şi caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate). pentru care se impune ca %Smax. ca urmare. energia de rupere. care au %Cm ≤ 0. Producerea şi comercializarea semifabricatelor deformate plastic la cald din oţeluri aliate superioare pentru îmbunătăţire este reglementată în prezent şi de standardul SR EN 10083−1:1997. Datorită influenţei elementelor de aliere asupra vitezei de răcire critice vrc.25 % şi oţeluri pentru îmbunătăţire (călire martensitică + revenire înaltă – v. tratamentul de călire să aibă efect şi asupra miezului pieselor (determinând obţinerea unor structuri de tip martensitic sau bainitic..25% < %Cm ≤ 0. ceea ce dă posibilitatea realizării unor produse cu caracteristici mecanice superioare celor asigurate la produsele confecţionate din oţeluri carbon.025 %). în: oţeluri pentru carburare (cementare) sau carbonitrurare. 7. pentru a valorifica corespunzător aceste proprietăti tehnologice ale oţelurilor aliate. cât şi SR EN 10083 includ şi benzile de 66 . Producerea oţelurilor aliate pentru semifabricatele prelucrate prin deformare plastică destinate realizării pieselor pentru construcţia de maşini este reglementată la noi în ţară de STAS 791. care conţine reglementări mai stricte (decât STAS 791) privind caracteristicile mecanice şi condiţiile de livrare. care au concentraţia masică de carbon 0. la care se prescrie un nivel mai scăzut al conţinuturilor de impurităţi (%Smax. rezistenţa la uzare etc. cât şi ca oţeluri aliate superioare.4. limita de curgere. 6. atât STAS 791. în funcţie de tratamentul final care trebuie aplicat (obligatoriu) produselor realizate din aceste materiale.5). alungirea procentuală după rupere.5). oţelurile aliate pentru construcţia de maşini se pot clasifica. %Pmax ≤ 0. Combinaţia optimă a caracteristicilor de utilizare (care asigură valori ridicate pentu rezistenţa la tracţiune.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8.

5 %) şi măreşte călibilitatea.15…0. a rezistenţei la uzare şi a rezistenţei la oboseală). 20TiMnCr12. 17MoCrNi14 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 17NiCr6−4.3 %. ce nu se produce dacă oţelurile sunt aliate suplimentar cu molibden (%Mom = 0. (%Crm = 0. de tipul: Ni − Cr. 17MnCr10. Cromul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) contribuie la creşterea rezistenţei mecanice. manganul favorizează însă creşterea excesivă a granulaţiei la încălzire. mărind rezistenţa mecanică şi tenacitatea şi îmbunătăţind călibilitatea oţelurilor.8…1.20 %). 19MoCr11 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 15Cr3. Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini pot fi grupate.030…0. în următoarele tipuri. 17CrMn4−4.090 %) sau vanadiu (%Vm = 0. din care mărcile 15Cr08. 51CrMnV4−4−1) – unor oţeluri pentru îmbunătăţire. tabelul 7. b) Oţelurile având ca element de aliere principal nichelul. %Mnm = 0. Cromul şi manganul favorizează apariţia fenomenului de fragilitate reversibilă la revenire (v.10…0. scap 6. Nichelul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) trece complet în masa lor structurală de bază (are solubilitate bună în Fe − v. scap 7. Deoarece manganul are aproape aceleaşi efecte asupra călibilităţii. 19CrMo4−2) corespund unor oţeluri pentru cementare. Ni – Cr − Mo. recurgându-se la reţete de aliere complexe. datorită proprietăţilor lor tehnologice (nu prezintă fragilitate la revenire) şi efectelor favorabile pe care le are alierea cu Mo asupra proprietăţilor de utilizare ale acestora (creşterea rezistenţei mecanice. Deoarece este un metal scump.4. oţelurile Cr − Mo sau Cr – Mn − Mo sunt preferate în multe aplicaţii tehnice. din care STAS 791 cuprinde mărcile 17CrNi16.30 %).4 %). atât în cazul oţelurilor pentru cementare sau carbonitrurare. 67 . dar este mult mai ieftin.8…1. STAS 791 cuprinde mai multe mărci de oţeluri având cromul ca EAp. iar mărcile 40Cr10. 34CrMo4−2. 20NiMo14−2.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale călibilitate pentru cele mai utilizate oţeluri (v. 42CrMo4−2. fiind prescrisă încadrarea într-o banda normală (extinsă) a oţelurilor obişnuite şi încadrarea într-o banda îngustă a oţelurilor cu călibilitate garantată.1). nichelul micşorează sensibilitatea la supraîncălzire şi finisează granulaţia oţelurilor. astfel că oţelurile de tipul Cr − Mn se aliază suplimentar cu titan (%Tim = 0. 20CrMnTi4−4−1. 51VMnCr11 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 40Cr4. De asemenea. pentru piesele destinate construcţiei de maşini nu se folosesc de obicei oţeluri aliate numai cu nichel. fără să afecteze substanţial tenacitatea (creşterea cu un procent a %Crm măreşte Rm cu 80…100 N/mm2 şi determină o scădere a A cu numai 1. 42MoCr11.2). în practică se utilizează şi oţeluri Cr − Mn. 20MoNi35. 34MoCr11. în funcţie de elementul principal de aliere EAp.4). Ni − Mo. a) Oţelurile având ca element de aliere principal cromul.

%Alm = 0. d) Oţelurile având ca element de aliere principal aluminiul. iar la piesele realizate prin deformare plastică la cald din astfel de oţeluri se obţine o structură în benzi (alcătuită din şiruri alternante de ferită şi perlită. 30MoCrNi20. 35Mn14.70…1.25 %. Oţelurile aliate cu mangan sunt sensibile la supraîncălzire (granulaţia acestora creşte mult dacă sunt încălzite la temperaturi ridicate sau sunt menţinute timp îndelungat în domeniul austenitic) şi prezintă fenomenul de fragilizare la revenire. 34MoCrNi16 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 40NiCr5−4. 35MnMoV6−2−1). STAS 791 cuprinde următoarele mărci de oţeluri din această categorie: 31VMn12.36.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 17NiCrMo6−4−2).. Manganul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) contribuie la creşterea caracteristicilor de rezistenţă mecanică (Rm şi Rp0. scap. 35VMoMn14 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 35Mn6.1 %.. manganul măreşte călibilitatea oţelurilor în aceeaşi măsură ca şi cromul şi este un element de aliere ieftin.2). cât şi în cazul oţelurilor pentru îmbunătăţire. care conferă acestor piese o anizotropie avansată a proprietăţilor mecanice (raportul dintre energia de rupere determinată pe epruvete prelevate longitudinal şi cea determinată pe epruvete prelevate transversal pe direcţia de deformare poate ajunge la 4:1).6. c) Oţelurile având ca element de aliere principal manganul. din care STAS 791 cuprinde mărcile 40CrNi12. 30NiCrMo8−8−2.35…1. %Crm = 1. Pentru a conferi pieselor pentru construcţia de maşini 68 . tije pentru pompe etc.0. 43MoMn16. 6.40 %. V sau Ti. această din urmă particularitate face ca oţelurile cu mangan să se utilizeze în special pentru realizarea de semifabricate turnate sau pentru obţinerea semifabricatelor prelucrate prin deformare plastică la cald destinate pieselor solicitate uniaxial în exploatare (bare de tracţiune.3). marca de oţel 38MoAlCr15 cuprinsă în STAS 791 (simbolizată conform SR EN 10027−1 38AlCrMo10−6−1) are compoziţia caracterizată de %Cm = 0. a rezistenţei la uzare. de exemplu. e) Oţelurile având ca element de aliere principal siliciul. Evitarea fragilizării la revenire şi reducerea sensibilităţii la supraîncălzire se realizează la aceste oţeluri prin alierea suplimentară cu Mo. Aşa cum s-a arătat anterior. Compoziţia chimică de bază a unui astfel de oţel este cea corespunzătoare oţelurilor de îmbunătăţire Cr − Mo. la care se adaugă %Alm = 0.15…0. Aceste oţeluri sunt destinate pieselor la care se aplică tratamentul termochimic de nitrurare în vederea obţinerii unei rezistenţe ridicate la uzare (v. 34CrNiMo6−6−2). orientate în direcţia de deformare plastică).1 % şi %Mom = 0. Siliciul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) contribuie la creşterea limitei de elasticitate. a rezistivităţii electrice şi a permeabilităţii magnetice şi micşorează sensibilitatea acestora la supraîncălzire.).6…1. 43MnMo6−2.65 %. micşorând numai puţin caracteristicile de plasticitate (A sau Z).

2. STAS 791 cuprinde ca mărci de oţeluri având Si ca EAp: 20MnCrSi11 şi 36MnCrSi13 (simbolizate conform SR EN 10027−1 20SiCrMn4−4−4 şi 36SiCrMn5−4−4). rădăcina c. Particularităţile realizării construcţiilor sudate Prin sintagma “construcţii sudate” se denumesc în cadrul acestui subcapitol structurile mecanice obţinute din mai multe elemente metalice îmbinate între ele cu ajutorul unui procedeu de sudare prin topire.1. eventual. folosite în aplicaţiile tehnice ca înlocuitoare (ieftine) ale oţelurilor Cr – Mo. configuraţia definită de următorii parametri geometrici: deschiderea b. lungimea L şi. unghiul α. care se transformă prin solidificare într-o cusătură sudată CUS. aşa cum se arată în figura 8. Oţelurile pentru construcţii sudate 8.2. având.5.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale caracteristicile de tenacitate necesare. Elemntele caracteristice realizării îmbinărilor sudate prin topire Realizarea îmbinărilor sudate prin topire presupune prelucrarea prealabilă a marginilor pieselor care trebuie îmbinate în scopul obţinerii unui rost de sudare. eventual. Fig. care determină încălzirea locală (cu ajutorul unei surse termice adecvate) a materialului pieselor supuse sudării (numit material de bază MB) la temperaturi superioare temperaturii lui ts. 8. lăţimea 69 .5. prin topirea marginilor pieselor şi. Sudarea printr-un astfel de procedeu este rezultatul unei activări termice importante. a unui material de adaos MA. se formează între piese o baie de material metalic topit BMT. se practică alierea suplimentară a oţelurilor din această categorie cu mangan şi crom. 8.

odată cu răcirea băii de metal topit formate în rostul dintre piese şi realizarea CUS. CUS poate fi realizată din unul sau mai multe rânduri. motiv pentru care zona adiacentă CUS afectată de acţiunea ciclurilor termice este denumită zonă influenţată termic (sau zonă influenţată termomecanic) ZIT.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR l şi raza r. modificarea structurii şi proprietăţilor mecanice ale materialului pieselor supuse sudării şi generarea unui câmp de tensiuni mecanice reziduale. Fig. O parte din energia sursei termice utilizate la sudarea prin topire produce încălzirea (cu o viteză vi) la ti < ts a unei zone din MB adiacente locului de formare a CUS. în funcţie de valorile parametrilor ce le caracterizează. iar ansamblul tuturor ciclurilor termice din această zonă este denumit câmp termic de sudare. (8.2. Pentru a defini gradul de participare a MB şi MA la formarea unei CUS se definesc parametrii pMB (numit participarea MB) şi pMA (numit participarea MA). ZIT şi MB. rândurile depuse prin sudare şi cusăturile sudate se caracterizează prin următorii parametrii geometrici: pătrundera p. Imaginile macroscopice ale îmbinărilor sudate realizate între două piese din oţel: a − CUS realizată din două straturi. p MA = . 8. are loc şi răcirea acestei zone din MB cu o viteză medie vr. 70 . prin deplasarea sursei termice în direcţia de sudare.3. în timpul sudării orice punct situat în zona din MB adiacentă CUS este supus unui ciclu termic caracterizat de parametrii vi. În funcţie de grosimea pieselor care se îmbină prin sudare. lăţimea lc şi supraînălţarea h. de tipul celor prezentate în figura 8. care se pot evidenţia clar şi pe imaginile macrostructurilor îmbinărilor sudate. Ca urmare a acestui proces. iar rândurile situate la acelaşi nivel alcătuiesc straturile CUS. un rând fiind partea din CUS realizată la o singură deplasare a sursei termice de sudare în lungul rostului de sudare.1) p MB = S MB + S MA S MB + S MA în care SMB şi SMA sunt ariile precizate în figura 8. cu relaţiile: S MB S MA . b − CUS realizată din mai multe straturi Pe baza celor prezentate rezultă că îmbinările sudate prin topire din alcătuirea construcţiilor sudate prezintă trei zone caracteristice: CUS. ti < ts şi vr .3. Acţiunea ciclurilor termice care alcătuiesc câmpul termic la sudare determină.

MB + p MA % EAm . materialul metalic din BMT este încălzit şi cristalizarea sa este întreruptă până când transferul de căldură spre MB asigură 71 . Structura CUS reflectă direct particularităţile cristalizării primare a BMT (v. a învelişului electrozilor. au (în general) o compoziţie chimică diferită de ale MB şi MA. BMT se află de obicei în contact cu un strat de zgură lichidă (realizat prin topirea învelişului electrozilor sau unui flux de sudare) şi cu atmosfera (protectoare) din jurul sursei termice utilizate la sudare. ce se realizează.CUS se poate estima cu relaţia: % EAm .2) în care %EAm. în rostul dintre piesele care trebuie îmbinate.5. 8. datorită interacţiunii cu aceste două medii.MB este concentraţia masică a componentului în MB. CUS se formează prin solidificarea BMT.CUS = p MB % EAm . fig. %EAm. deoarece structura şi proprietăţile mecanice ale materialelor metalice depind esenţial de compoziţia lor chimică.2. H2. prin topirea marginilor pieselor şi a unui MA (sub formă de electrozi înveliţi. cât şi CUS care se formează prin solidificarea acesteia. după fiecare secvenţă de cristalizare.). MA ± ∆% EAm . aflat sub acţiunea sursei termice concentrate şi materialul mai rece situat în zona de contact dintre BMT şi MB (care constituie suportul BMT) se crează gradienţi termici pe direcţia cărora se deplasează frontul de solidificare şi se dezvoltă cristalele CUS de formă columnară. Formarea CUS la sudarea prin topire a oţelurilor Aşa cum s-a precizat anterior. rezultă că asigurarea unei compoziţii chimice favorabile a BMT. dezoxidare. prin alegerea judicioasă a cuplului MB – MA . datorită eliberării de energie termică. aliere etc. este unul din mijloacele cele mai eficiente prin care se poate acţiona în vederea obţinerii unei CUS de calitate. sârme etc. a gazelor de protecţie etc. iar ∆%EAm – pierderile (−) sau aporturile (+) de component datorită interaţiunii BMT cu zgura şi atmosfera din jurul sursei termice. BMT are compoziţia chimică omogenă.4): cristalizarea BMT este dirijată. a fluxurilor de sudare. între materialul de la suprafaţa băii. N2). defosforare. Aspectele prezentate conduc la concluzia că atât BMT. şi prin realizarea unor valori adecvate ale pMB şi pMA. cristalizarea este intermitentă. vergele. iar concentraţia în BMT şi în CUS care se obţine prin solidificarea acesteia a oricărui component %EAm. (8.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8.MA – concentraţia masică a componentului în MA. BMT suferă transformări de natură metalurgică (chimică): îmbogăţire în gaze (O2. Deoarece are volum redus şi este supraîncălzită şi agitată sub acţiunea concentrată a sursei termice. desulfurare.

72 . viteza de creştere a cristalelor CUS este mare.) influenţează esenţial caracteristicile mecanice ale CUS. datorită solidificării intermitente. CUS prezintă. aşa cum se poate observa în figura 8. CUS va suferi şi un proces de cristalizare secundară şi în urma desfăşurării acestuia structura CUS se modifică. Fig. cristalizarea se realizează cu un număr redus de germeni cristalini. Particularităţile formării structurii CUS la sudarea prin topire a oţelurilor În morfologia CUS se evidenţiază efectele combinate ale cristalizării primare a BMT în condiţiile precizate mai înainte. datorită creşterii dirijate a formaţiunilor cristaline pe direcţia gradientului maxim de temperatură (variabilă în timp). influenţa structurii primare asupra proprietăţilor CUS se menţine însă. modul de distribuire a incluziunilor nemetalice etc. o alcătuire în straturi. combinată cu o alcătuire columnară. deoarece unele caracteristici ale acesteia (granulaţia. 8. în mod obişnuit germinarea cristalelor CUS se produce pe cristalele MB aflate în contact cu BMT (pe linia de fuziune).4.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR realizarea subrăcirii necesare continuării solidificării. iar forma acestor cristale este celular – dendritică (dendrite dezvoltate din cristalele MB pe care s-au format germenii cristalelor CUS). Dacă aliajul (oţelul) ce corespunde compoziţiei chimice a CUS prezintă transformări de fază în stare solidă.4. distribuţia incluziunilor nemetalice etc.) nu sunt eliminate ci numai estompate (mascate) de cristalizarea secundară. Structura primară (forma şi dimensiunile cristalelor.

în această fâşie se obţine la încălzire austenită cu granulaţie fină. bainită). ZIT poate fi împărţită în următoarele zubzone (fâşii): − fâşia I (de supraîncălzire) conţine punctele în care tcg ≤ ti < ts (tcg − temperatura deasupra căreia se produce creşterea excesivă a cristalelor de austenită. cu rezistenţă mecanică şi duritate ridicate. − fâşia III ( de austenitizare incompletă) conţine punctele în care A1 ≤ ti < A3. în structuri alcătuite din martensită şi ferită. Pentru a evidenţia principalele aspecte legate de transformările structurale în ZIT. asemănătoare celor care se obţin prin aplicarea TT de recoacere incompletă sau. asemănătoare celor care se obţin prin călirea incompletă. ca urmare. folosind diagramele prezentate în figura 8. Transformările structurale în ZIT la sudarea prin topire a oţelurilor Existenţa câmpului termic în ZIT poate determina desfăşurarea unor transformări structurale importante în această zonă. dacă vr este mare. care se transformă la răcire. în structuri perlitice.3.5 şi considerând că ti şi vr sunt parametrii principali ce caracterizează posibilităţile de transformare structurală a MB sub acţiunea unui ciclu termic. cu grăunţi grosolani) din această fâşie este favorizată formarea structurilor în afară de echilibru (martensită. dar cu tenacitate şi rezistenţă la fisurare scăzute. structurile în ZIT pot fi modificate acţionând asupra regimului de sudare sau folosind preîncălzirea MB 73 .5. în funcţie de mărimea vitezei de răcire vr. . în această fâşie se obţine la încălzire o structură bifazică formată din austenită şi ferită. iar ts − temperatura de solidificare − topire a MB). caracterul acestor transformări depinzând de compoziţia chimică a MB şi de parametrii ciclurilor termice. − fâşia II (de normalizare) conţine punctele în care A3 ≤ ti < tcg. care se transformă la răcire în structuri ferito−perlitice. care au însă proprietăţi de plasticitate mai bune decât cele corespunzătoare structurilor din fâşia de supraîncălzire. în această fâşie se produc modificări de structură numai dacă MB a fost ecruisat anterior prin deformare plastică la rece şi ciclurile termice de sudare produc recristalizarea primară a materialului (prin care se elimină ecruisarea şi textura de deformare) sau dacă MB a fost supus anterior unui TT de călire şi revenire. asemănătoare celor obţinute prin aplicarea TT de normalizare sau în structuri de călire. se consideră cazul sudării oţelurilor cu conţinut scăzut de carbon. la răcirea austenitei (supraîncălzite.fâşia IV (neaustenitizată ) conţine punctele în care tr ≤ ti < A1. cu temperatura de revenire inferioară ti şi ciclurile termice de sudare continuă transformările la revenire nefinalizate în timpul aplicării TT. Parametrii ciclurilor termice de sudare şi.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8.

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR în zona de sudare (pentru micşorarea gradienţilor termici între CUS şi MB şi micşorarea vr a ciclurilor termice). acţiune localizată în principal în ZIT. aplicând construcţiilor sudate diverse TT postsudare: recoacerea de detensionare. Fig. Din cele prezentate rezultă că sudarea influenţează complex structura şi caracteristicile materialului din ZIT.5. definită ca fiind aptitudinea unui oţel ca printr-un anumit procedeu şi pentru un anumit scop să asigure în îmbinările sudate caracteristicile locale şi generale prescrise pentru o construcţie sudată. Deoarece se urmăreşte obţinerea în ZIT a unor structuri cât mai aproape de echilibru. care exprimă modul cum reacţionează un oţel faţă de acţiunea unui anumit proces de sudare. 8. cu caracteristici de tenacitate ridicate. îmbunătăţirea etc. normalizarea. oţelurile destinate construcţiilor sudate trebuie să aibă compoziţia chimică stabilită astfel încât vrc să fie cât mai mare (pentru a fi 74 . Definirea fâşiilor caracteristice ale ZIT la sudarea oţelurilor Factorul principal de apreciere a sudabilităţii este comportarea metalurgică la sudare. Aprecierea sudabilităţii unui oţel pe baza comportării metalurgice la sudare se face considerând drept criteriu principal compoziţia chimică a oţelului. Structurile ZIT şi CUS şi stările de tensiuni reziduale din îmbinările sudate pot fi modificate. de asemenea. recoacerea completă. ceea ce impune ca oţelurile destinate realizării construcţiilor sudate să aibă însuşirile tehnologice înglobate de noţiunea de sudabilitate.

0.3) + + 6 5 15 şi s-a stabilit că oţelurile cu sudabilitate bună (care se pot suda uşor.4. deoarece sudarea este o metodă tehnologică care introduce tensiuni reziduale de valori ridicate. condiţie ce este îndeplinită dacă se impune ca oţelurile să aibă conţinuturi reduse de carbon şi de elemente de aliere. 75 .19 %. pentru S335 prevăzându-se şi posibilitatea livrării în clasa de calitate K2 (v. scap 8. astfel încât la răcire se realizează în material structura corespunzătoare aplicării unui TT de normalizare.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale favorizate transformările cu difuzie la răcirea austenitei). În funcţie de gradul de dezoxidare oţelurile pot fi necalmate sau calmate cu diferite grade de dezoxidare. cu procedeele de sudare cele mai economice şi fără măsuri tehnologice speciale la sudare: preîncălzire. 8. S275 şi S335 se pot livra în clasele de calitate JR.40…0. pentru a aprecia comportarea metalurgică la sudare a oţelurilor (din clasa structurală a oţelurilor perlitice) s-a definit (pe baza rezultatelor unor cercetări experimentale riguroase) mărimea numită carbon echivalent %Ce: % Mnm %Crm + %Vm + % Mom %Cu m + % Nim %C e = %C m + (8. Oţelurile nealiate pentru construcţii sudate În această categorie sunt incluse oţeluri nealiate de uz general şi de calitate (conform SR EN 10020 . pentru fiecare marcă de oţel sudabilitatea creşte de la clasa JR la clasa K2 şi se poate aprecia cu ajutorul %Ce.5. în stare necalmată putându-se livra numai produsele cu grosimi mai mici de 25 mm din oţelurile S185 sau S235. Pentru asigurarea sudabilităţii.) sunt oţelurile care îndeplinesc simultan criteriile: %Cm < 0. valoarea maximă c0 fiind precizată în funcţie de marca oţelului şi de grosimea pieselor care se sudează.4).45 %. iar obţinerea caracteristicilor mecanice prescrise fiind asigurată prin creşterea concentraţiei manganului la %Mnm = 1.70 %. S275 şi S335. TT postsudare etc. tabelul 8. în funcţie de clasa de calitate şi de grosimea pieselor care se sudează.27 %]. la care deformarea plastică finală se face într-un interval de temperaturi prescris. S235. mărcile S235. J2.3). toate mărcile de oţel au concentraţia de carbon limitată %Cm ≤ c0 ∈ [0.50…1.20…0. valoarile maxime admise ale acestui parametru fiind date în standard. excepţie fac produsele realizate prin laminare normalizantă. J0. Oţelurile din această categorie nu sunt destinate aplicării de TT pentru obţinerea caracteristicilor mecanice. De asemenea.v. determinat cu relaţia (8.2) destinate fabricării de elemente pentru construcţii sudate exploatate la ta. Producerea acestor oţeluri este reglementată la noi în ţară de standardul SR EN 10025+A1.22 % şi %Ce < 0. mărcile de oţel destinate construcţiilor sudate fiind: S185.

2 (în N/mm2). Nb.03…0. Cr. %Crm + %Mom + %Cum < 0. în concentraţiile corespunzătoare unor oţeluri slab aliate). aceasta denumind procedeul de laminare la care se controlează riguros toţi parametrii de lucru. astfel încât materialul prelucrat să prezinte caracteristici mecanice ridicate (ce nu pot fi obţinute numai prin aplicarea de TT).30…0.1 %) şi prezenţa unor elemente care să asigure obţinerea valorilor prescrise ale caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi tenacitate (Mn. V. care împarte aceste materiale în: oţeluri normalizate. Pentru evitarea 76 . Producerea oţelurilor cu granulaţie fină pentru construcţii sudate este reglementată prin SR EN 10113. fiind utilizată microalierea cu elemente care să asigure granulaţia fină (Al.) care lucrează la temperatură ambiantă sau scăzută. iar mărcile simbolizate SxxxNL şi SxxxML au tenacitatea garantată până la –50 oC. cu limita de curgere Rp0. în concentraţii masice de 0. simbolizate cu SxxxM sau SxxxML . deformarea plastică finală efectuându-se într-un interval de temperaturi riguros respectat. rezervoare de apă etc. livrate în starea obţinută după aplicarea TT de normalizare sau după prelucrarea prin laminare termomecanică (sau laminare controlată). 8.2 = 275…460 N/mm2.13…0. cu conţinut scăzut de carbon (%Cm = 0. mărcile simbolizate SxxxN sau SxxxM au tenacitatea garantată (sub forma unei valori minime prescrise a KV) până la –20 oC. Tenacitatea la temperaturi scăzute este asigurată de alierea cu mangan (%Mnm = 1. rezervoare de stocare. Oţelurile cu granulaţie fină pentru construcţii sudate În această categorie sunt incluse oţelurile nealiate de calitate sau aliate speciale. OL440.60 %). simbolizate SxxxN sau SxxxNL şi oţeluri laminate termomecanic. cu grade de deformare judicios alese şi cu viteze de răcire bine stabilite. Aceste oţeluri se utilizează sub formă de semifabricate sau produse laminate la cald. Ni.5. Mo. grupul de cifre xxx indicând nivelul minim garantat al limitei de curgere Rp0. ecluze.7 %) şi cu nichel (%Nim = 0.20 %). destinate realizării elementelor puternic solicitate ale unor structuri sudate (poduri.80 %) şi prin respectarea unor corelaţii între concentraţiilor diverselor elemente de aliere prezente în compoziţie (de exemplu.5…1. Compoziţia chimică a acestor oţeluri este complexă. Oţelurile nealiate pentru construcţii sudate se regăsesc printre oţelurile produse conform STAS 500 (mărcile OL370. Cu. Ti. OL510).5. dar standardul SR EN 10025+A1 reglementează mai strict şi mai riguros condiţiile tehnice de producere şi livrare a acestor materiale.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR construcţiile sudate realizate din astfel de oţeluri se pot supune (postsudare) unui TT de recoacere de detensionare.

52 %]. distrugerea integrităţii sau pierderea etanşeităţii unui astfel de echipament putând avea urmări catastrofale. instalarea. pentru aparatele şi recipientele sub presiune se impun exigenţe sporite privind calitatea şi la proiectarea. care în ţara noastră este Inspecţia pentru Cazane. recipientele sub presiune se confecţionează din oţeluri carbon sau din oţeluri aliate de calitate sau speciale (v. repararea şi verificarea lor trebuie riguros respectate prescripţiile tehnice elaborate de o autoritate naţională în domeniu. Sudabilitatea acestor oţeluri se asigură prin prescrierea unor valori limitate ale carbonului echivalent %Ce ≤ ce0 ∈ [0.2. Deoarece domeniul temperaturilor de lucru al recipientelor sub presiune este foarte extins (–200 oC la +650 oC). de intensitatea şi caracterul solicitărilor mecanice şi de temperatura minimă de exploatare ale recipientelor sub presiune.025 %) şi se impune ca %Alm ≥ 0. la realizarea lor trebuie să se utilizeze oţeluri livrate în clase de calitate diferite. valoarea maximă ce0 fiind precizată în funcţie de marca oţelului. În funcţie de nivelul solicitărilor mecanice. de clasa de calitate şi de grosimea semifabricatelor livrate. care se stabileşte în funcţie de grosimea peretelui. 4. 77 . scap. pentru recipientele care lucrează la temperaturi ridicate se folosesc oţeluri la care se garantează limita de curgere la temperatura maximă de exploatare sau caracteristicile de comportare la fluaj la această temperatură. elaborate în convertizoare bazice cu oxigen sau în cuptoare electrice şi calmate.3. energia de rupere KV) la o temperatură de referinţă.5. de starea defectologică prognozată pentru MB şi îmbinările sudate. inflamabilitate.015…0. 0.34 %. Ca urmare. se limitează concentraţia de azot (%Nm ≤ 0. Oţelurile pentru aparate şi recipiente sub presiune Construcţiile sudate de tipul aparatelor şi recipientelor sub presiune trebuie să funcţioneze în condiţii de siguranţă maximă. fabricarea.). Recipiente sub Presiune şi Instalaţii de Ridicat − ISCIR. datorită nivelului ridicat al energiei totale de deformare ce se acumulează în peretele metalic al corpului sub presiune al aparatului sau recipientului. corozivitate etc.020 % (pentru legarea azotului sub formă de nitruri de aluminiu stabile).Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale fragilizării la albastru (v. pentru fiecare clasă garantându-se acele caracteristici mecanice care asigură funcţionarea acestora în deplină siguranţă la temperaturile de exploatare. iar pentru recipientele care funcţionează la temperaturi scăzute se utilizează oţeluri la care se garantează caracteristicile de tenacitate (de obicei.2).1). Astfel. 8. scap 8. exploatarea.6. care poate să apară după aplicarea recoacerii de detensionare la structurile sudate realizate din aceste oţeluri. de temperaturile (minimă şi maximă) de exploatare şi de caracteristicile mediului de lucru (toxicitate.

.1 şi cu respectarea condiţiei %Cr m + %Cum + %Mom + %Nim < 0.70 % şi mici adaosuri de Mo.. Nb şi Ti.5. N/mm2 360…480 410…530 460…570 510…650 420…570 350…600 460…630 A5.21 19..25 22. fiind numite şi oţeluri termorezistente.2. Ti.. Ni (sub valorile limită date în tabelul 8. Oţelurile cu caracteristici specificate la temperaturi ridicate (SR EN 10028−2) cuprind două grupe: oţelurile nealiate de calitate (conform criteriilor din SR EN 10020). până la prima revizuire a acestui standard se menţin în vigoare şi prevederile (similare) din STAS 2883.23 21.. simbolurile mărcilor echivalente din STAS 2883 şi limitele principalelor caracteristici mecanice (valorile maxime ale caracteristicilor corespund grosimilor minime ale semifabricatelor livrate). comportarea bună la temperaturi ridicate este asigurată prin microalierea cu V. Cu. care conţin %Mnm = 0. iar alierea cu crom asigură o bună rezistenţă la oxidare şi împiedică precipitarea la încălzire a grafitului (favorizată de prezenţa molibdenului)..... În tabelul 8.18 Oţelurile PxxxGH. Alierea cu molibden asigură acestor oţeluri o bună rezitenţă la fluaj. se livrează în stare normalizată şi au limita de curgere garantată până la temperatura de 400 oC.24 19. granulaţie fină şi insensibilitate la supraîncălzire.. 78 .1. V.50 % şi %Mom = 0. Oţelurile Cr − Mo au %Crm = 0. simbolizate PxxxGH (grupul de cifre xxx indicând nivelul minim garantat al limitei de curgere Rp0.. care finisează granulaţia oţelurilor.. care grupează oţelurile pentru recipiente sub presiune după temperatura la care se garantează caracteristicile mecanice în: oţeluri aliate şi nealiate cu caracteristici specificate la temperaturi ridicate.40…1. platbande etc. oţeluri cu granulaţie fină normalizate.2.10 %. N/mm2 Rp02 la tmax Re.40…1.70 %) şi oţelurile aliate Cr − Mo.22 20.20 17.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Producerea şi livrarea semifabricatelor plate (table.. cu grosimi s ≤ 150 mm) din aceste oţeluri este reglementată prin standardul SR EN 10028.5 se prezintă mărcile de oţeluri din aceeastă categorie conform SR EN 10028−2. şi oţeluri aliate cu nichel cu caracteristici specificate la temperaturi scăzute. Mo.70…. la 20 oC 185…235 100…110 200…265 120…130 235…295 135…155 295…355 155…180 220…275 140…230 185…275 155…165 250…310 180…195 tmax.6. % 24. în N/mm 2 ). Oţelurile pentru recipiente sub presiune cu caracteristici specificate la temperaturi ridicate Simbolul oţelului SR EN 10028 STAS 2883 P235GH − P265GH K410 P295GH K460 P355GH K510 16Mo3 16Mo3 13CrMo4−5 14MoCr10 10CrMo9−10 12MoCr22 Limita de curgere. Cr.. 8. Nb. se livrează în starea obţinută prin aplicarea unui TT de normalizare + revenire sau de călire + revenire şi au limita de curgere garantată până la 500 oC.5. oC 400 400 400 400 500 500 500 Rm.. Tabelul 8.

. de exemplu. determinată pe produse în stare normalizată. de asemenea. destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –20 oC şi +400 oC.45 % şi %Nbm + %Tim + %Vm < a0 ∈ [0. . 460 N/mm2}. Din punctul de vedere al compoziţiei chimice aceste oţeluri sunt asemănătoare oţelurilor cu granulaţie fină pentru construcţii sudate (v.3.….Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8. cu precizarea că trebuie respectate corelaţiile: %Crm + %Cum + %Mom < 0. care au caracteristicile mecanice garantate în domeniul de temperaturi (–50 oC .16…0. 400 oC. 5. cu grosimi s ≤ 150 mm) din aceste oţeluri este reglementată prin SR EN 10028−3. platbande etc. iar la cele livrate în clasele 4. Oţelurile cu granulaţie fină normalizate sunt oţeluri nealiate de calitate sau speciale şi oţeluri aliate speciale. scap. 0.6. valoarea maximă a0 fiind precizată în funcţie de nivelul minim prescris al limitei de curgere. scap 8. 8. în N/mm2.22 %]. SR EN 10028−3 prescrie pentru toate oţelurile din aceeastă categorie valorile minime ale energiei de rupere KV. în condiţiile în care solicitările mecanice la temperaturi ridicate sunt de scurtă durată şi nu determină declanşarea fenomenului de fluaj.05 %. nivelul minim garantat al energiei de rupere KV la –50 oC fiind mai mare decât la oţelurile din grupa precedentă.5.5. 6 şi 7 se garantează energia de rupere KV la temperatura minimă (în oC) t = (20 − 10n).40…0. 355 N/mm2.20 % şi garantarea unor valori ale carbonului echivalent %Ce = 0.grupa oţelurilor rezistente la temperaturi joase cuprinde oţelurile simbolizate PxxxNL1. la oţelurile livrate în clasele de calitate 2 şi 3 se garantează aceleaşi caracteristici ca la oţelurile carbon de uz general (v. a epruvetelor prelevate transversal şi longitudinal din produse.5).grupa specială a oţelurilor rezistente la temperaturi joase cuprinde oţelurile simbolizate PxxxNL2. care împarte aceste oţeluri în patru grupe: . Sudabilitatea acestor oţeluri este asigurată prin limitarea concentraţiei carbonului la %Cm ≤ 0. simbolizate Rxxx–n. 3. marca de oţel 79 .45 %. destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –20 oC şi +20 oC . cu grosimea s ≤16 mm. numărul xxx indicând valoarea minimă garantată a rezistenţei la rupere..grupa de bază cuprinde oţelurile simbolizate PxxxN. Oţelurile PxxxNL sunt echivalente oţelurilor reglementate de STAS 2883. destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –50 oC şi +20 oC. cu indicele convenţional al granulaţiei G ≥ 6. la diferite temperaturi din intervalul de utilizare garantat. iar cifra n (n = 2. ce trebuie obţinute prin încercarea la încovoiere prin şoc.2.1). xxx ∈ {275 N/mm2. destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –50 oC şi +20 oC.grupa oţelurilor rezistente la temperaturi ridicate cuprinde oţelurile simbolizate PxxxNH. Producerea şi livrarea semifabricatelor plate (table.7) − clasa de calitate în care se încadrează oţelul. Mărcile de oţeluri din această categorie au prescrisă limita de curgere minimă la ta.

40 40 40 40 40 70 100 27 27 27 27 27 50 80 8.25 8. Oţelurile slab aliate cu rezistenţă mecanică ridicată Oţelurile slab aliate sau microaliate cu rezistenţă mecanică ridicată.85…1.18 %. cu grosimi s ≤ 50 mm) din aceste oţeluri este reglementată de SR EN 10028−4.80 (0.50…10.03…0.70…1.30…1.50) 0.0. Trans. 8.70) 3...75…5..0 8.025 % şi %Sm = 0.005.6.70 (0. platbande etc. V.10…0. semifabricatele din astfel de oţeluri se realizează în mod obişnuit prin laminare termomecanică şi prezintă caracteristici mecanice ridicate şi o bună sudabilitate (datorită menţinerii concentraţiei carbonului la un nivel scăzut.0.7 %) şi cu mici cantităţi de alte elemente: Nb. o C −60 −60 −80 −100 −120 −196 −196 KV la tmin. prin diminuarea drastică a conţinuturilor de impurităţi (concentraţiile maxime acceptate sunt %Pm = 0..30…0. Ti.. numite şi oţeluri criogenice.5.25…3.5. mărcile de oţeluri fiind cele prezentate în tabelul 8.2 %. N/mm2 235…275 345…355 345…355 345…365 380…390 480…575 575…585 R m. Mo etc.70) 1.50…10. aliate cu mangan (%Mnm = 1. Tabelul 8. destinate realizării aparatelor şi recipientelor sub presiune care lucrează în domeniul de temperaturi –60 oC…−200 oC.30.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR simbolizată R510−5 are garantate rezistenţa la tracţiune Rm ≥ 510 N/mm2 şi tenacitatea la −30 °C.6.7. semifabricatele din astfel de oţeluri se livrază în starea obţinută prin aplicarea unui TT de normalizare.0. J Long. Tenacitatea la temperaturi scăzute este asigurată la aceste oţeluri prin limitarea concentraţiei carbonului la nivelul %Cm ≤ 0.2.0 Rp0..015 %) şi prin alierea cu nichel şi mangan (în cazul oţelurilor cu tenacitatea garantată la temperaturi cuprinse între –60 oC şi –80 oC) sau numai cu nichel (în cazul oţelurilor cu tenacitatea garantată la temperaturi cuprinse între –80 oC şi –200 oC). normalizare + revenire sau călire + revenire. Producerea şi livrarea semifabricatelor plate (table.015. numite şi oţeluri HSLA (High−Strength Low Alloy) sunt oţeluri cu conţinut scăzut de carbon %Cm = 0.85…1.3. sunt oţeluri aliate speciale.75 4.6..85 (0. N/mm2 420…530 490…610 490…640 490…640 530…710 640…820 680…820 tmin. limitării drastice a conţinuturilor de 80 . Oţelurile aliate cu nichel cu caracteristici specificate la temperaturi scăzute. Oţelurile cu tenacitate garantată la temperaturi scăzute Simbolul oţelului 12MnNi5−3 13MnNi6−3 15NiMn6 12Ni14 12Ni19 X8Ni9 X7Ni9 % Nim (%Mnm) 0.0…1.

5. Caracteristicile oţelurilor microaliate cu vanadiu depind esenţial şi de mărimea granulaţiei oţelurilor. Oţelurile HSLA se pot clasifica în funcţie de compoziţie.. efectul durificării putând fi cuantificat prin creşterea caracteristicilor de rezistenţă mecanică (limita de curgere şi rezistenţa la rupere) cu 5.04 %. cu %Vm ≤ 0.. micşorând 81 . oţelurile pentru recipiente sub presiune etc. nitrurilor şi/sau carbonitrurilor elementelor de microaliere) şi asigurarea unei bune sudabilităţi (datorită menţinerii la un nivel scăzut a concentraţiei carbonului).. − Oţeluri microaliate cu niobiu.. asigurării unor structuri cu granulaţie fină etc. la care se obţin caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică datorită precipitării în structură a carburilor sau carbonitrurilor de Nb (cu diametrul de 1. rezultă precipitate grosolane. 8.7. microaliate uneori şi cu Ti.5 nm)..01 % a %Vm.): 8.1 %. structură şi proprietăţi în următoarele tipuri (multe din reţetele privind compoziţia chimică şi prelucrarea tehnologică a acestor tipuri regăsindu-se printre cele corespunzătoare unora din oţelurile anterior prezentate: oţelurile pentru construcţii sudate. efectele aplicării unor astfel de tehnologii fiind finisarea granulaţiei (determinată şi de microaliere.1 %.). V şi/sau Ti. vanadiul contribuie la durificarea acestor oţeluri prin formarea unor precipitate fine (cu diametrul de 5.10 nm) de carbonitrură de V (uniform distribuite în masa de ferită a oţelurilor) în timpul răcirii oţelurilor după laminare. când se doreşte obţinerea unor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică. aşa cum arată diagramele din fig. iar dacă viteza de răcire este mai mare. efectul de durificare este dependent de viteza de răcire după laminare.1.. obţinerea unor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică (determinată şi de posibilitatea durificării structurii acestor oţeluri prin precipitarea dispersă a unor compuşi chimici de tipul carburilor.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale impurităţi. viteza care asigură durificarea maximă fiind de aproximativ 3.6).0.0. cu %Nbm = 0.. concentraţia masică a fiecăruia din aceste elemente nedepăşind 0. se practică laminarea controlată şi microalierea suplimentară cu Ti (care formează pelicule intercristaline de TiN ce constituie bariere pentru creşterea cristalelor de austenită).15 N/mm2 pentru fiecare creştere cu 0.3 oC/s (dacă viteza de răcire este mai mică. Semifabricatele din oţeluri microaliate cu Nb. În funcţie de reţeta de microaliere utilizată oţelurile de acest tip pot fi: − Oţeluri microaliate cu vanadiu. combinată uneori cu TT postlaminare. Oţelurile microaliate ferito−perlitice au în compoziţie cantităti − mici de Nb. utilizate sub formă de produse obţinute prin laminare normalizantă sau prin laminare controlată.1.. Semifabricatele şi produsele din astfel de oţeluri se obţin prin laminare termomecanică.02. rezultă o cantitate mică de precipitate şi efectul de durificare este scăzut). pentru obţinerea unui efect suplimentar de finisare a granulaţiei şi unui efect sporit de durificare (deoarece titanul măreşte eficienţa microalierii cu Nb. combinată cu atingerea unor niveluri ridicate ale caracteristicilor de tenacitate. cu efect minim de durificare.

20. V şi Ti asupra dimensiunilor grăunţilor de ferită − Oţeluri microaliate cu niobiu şi molibden. fie prin laminare controlată (care asigură creşterea tenacităţii şi micşorarea temperaturii de tranziţie ductil-fragil. datorită finisării intense a granulaţiei).30 N/mm2 a rezistenţei la tracţiune şi limitei de curgere). deoarece molibdenul determină formarea bainitei superioare în locul perlitei la răcirea austenitei.. dar au tenacitatea scăzută şi temperatura de tranziţie ductil-fragil ridicată).27 %. deoarece au conţinut scăzut de carbon. care pot avea microstructura alcătuită din ferită şi perlită sau din ferită aciculară (bainită cu conţinut scăzut de carbon). bainita superioară şi perlita au caracteristici mecanice apropiate).5 > 700 N/mm2). oţelurile de acest fel au în structură un conţinut procentual de perlită foarte mic (sunt denumite şi oţeluri cu conţinut redus de perlită) şi se caracterizează printr-o bună sudabilitate. cu %Nbm < 0. acest efect de durificare nedatorându-se formării bainitei superioare în locul perlitei (deoarece oţelurile au conţinut scăzut de carbon şi. în acest caz.05 % şi %Mom = 0..6. Efectul microalierii cu Nb. dacă oţelurile sunt aliate suplimentar şi cu mici cantităţi de V sau Mo. cu conţinut scăzut de carbon (%Cm < 0.7.0. ci creşterii cantităţii de carbonitruri de Nb care precipită în structură în prezenţa molibdenului (alierea cu Mo micşorează concentraţia carbonului în perlită şi asigură astfel un surplus de 82 Fig 8. Fig.. Configuraţia diagramelor TTT la oţelurile cu structură bainitică după laminarea controlată .1 %). − Oţeluri microaliate cu vanadiu şi niobiu.2 sau Rt0. cu răcire accelerată la sfârşitul procesului (călire directă). Rp0.1 % a %Mom conduce la sporirea cu 20. care se pot prelucra sub formă de semifabricate şi produse fie prin laminare obişnuită (caz în care acestea prezintă caracteristici de rezistenţă mecanică bune. Alierea cu Mo determină creşterea importantă a caracteristicilor mecanice ale acestor oţeluri (fiecare creştere cu 0.. 8.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR solubilitatea acestuia în austenită şi creând astfel condiţiile măririi cantităţii de carburi sau carbonitruri de Nb care precipită în structură) sunt realizate prin laminare controlată. semifabricatele obţinute prin laminare controlată pot avea caracteristici de rezistenţă mecanică foarte ridicate (de exemplu.

împreună cu efectele de finisare a granulaţiei şi de durificare prin precipitare induse de laminarea controlată şi de alegerea judicioasă a concentraţiilor elementelor de aliere.5 > 500 N/mm2) şi de tenacitate (KV > 130 J la ta şi temperatura de tranziţie t50% < −20 oC).. datorită existenţei în structură a unor precipitate de nitrură de V. diferă esenţial de structura ferito-perlitică (cu cristale poliedrice de ferită) ce rezultă dacă se aplică laminarea obişnuită. acest tip de structură.7.1 %) permit a se obţine din aceste oţeluri semifabricate care prezintă atât rezistenţă mecanică ridicată. Fig. 8. %Mnm =1. Laminarea controlată şi menţinerea la un nivel scăzut a concentraţiei carbonului (%Cm < 0. aşa cum se poate observa pe micrografiile prezentate în figura 8. la care se adăugă uneori şi Nb. deoarece au tendinţa spre formarea unor structuri fragile în ZIT.. %Mom = 0. asigură obţinerea de semifabricate cu caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică (Rp0. b − laminare controlată (structură cu ferită aciculară) 83 .2 sau Rt0.5 > 500 N/mm2) şi tenacitate foarte bună. Microstructurile unui oţel cu %Cm = 0.022 %.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale carbon pentru formarea precipitatelor de carbonitruri de Nb).08 %) şi sunt aliate cu mici cantităţi de Mn.8 %. Rp0. cu %Vm < 0.018.7.0.8.8. diagramele TTT la răcirea austenitei acestor oţeluri au configuraţia prezentată în figura 8. Oţelurile slab aliate cu structură feritică aciculară au conţinut scăzut de carbon (%Cm ≤ 0.2 sau Rt0. Mo şi/sau B. care.2 sau Rt0.5 > 550 N/mm2).2. ceea ce permite ca prin răcirea controlată la sfârşitul laminării semifabricatelor (cu jeturi de apă sau de aer comprimat) să se obţină structură cu ferită aciculară (bainită cu conţinut scăzut de carbon). care prezintă caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică (de exemplu. aceste influenţe. împreună cu folosirea laminării controlate (pentru finisarea granulaţiei).04 % obţinute prin: a − laminare obişnuită (structură cu ferită poliedrică şi perlită dispuse în benzi). − Oţeluri microaliate cu vanadiu şi azot. cu Rp0.06 %. 8. %Nbm = 0.1 % şi %Nm = 0. cât şi o bună tenacitate. sudabilitatea acestor oţeluri nu este însă satisfăcătoare. permit a se realiza din aceste oţeluri semifabricate laminate cu caracteristici de rezistenţă mecanică foarte ridicate (de exemplu.3 %. Datorită reţetei de aliere utilizate.5.

Oţelurile bifazice (dual − phase steel) sunt oţeluri cu conţinut scăzut de carbon (%Cm < 0.. 8. putând fi utilizate la confecţionarea construcţiilor metalice şi mecanice la care nu sunt impuse condiţii deosebite privind tenacitatea materialelor.16 %)..12 % şi %Mnm = 1. Oţelurile cu forma incluziunilor nemetalice controlată se folosesc pentru obţinerea de semifabricate laminate cu anizotropie minimă a caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi (mai ales) de tenacitate. 8..9. pentru transformarea austenitei în martensită şi obţinerea structurii bifazice ferito−martensitice...2 = 320. care se utilizează sub formă de semifabricate sau produse având structura alcătuită dintr-o matrice feritică în care se află dispersate uniform insule de martensită (care ocupă.5.1. 8. iar ponderea formaţiunilor de austenită este la nivelul dorit al ponderii formaţiunilor martensitice în structura finală..8 %) şi microaliate cu elemente care să le confere granulaţie fină...5 % O primă metodă de obţinere a structurii bifazice ferito−martensitice la semifabricatele laminate din astfel de oţeluri o reprezintă aplicarea unui TT intercritic constând din: a) încălzirea semifabricatelor la o temperatură ti ∈ (A1.5.3.10. 8. Microstructura unui oţel bifazic cu %Cm = 0. 10. Fig. Rm = 600. O altă metodă de obţinere a semifabricatelor cu structură bifazică ferito-martensitică constă din laminarea controlată intercritică a oţelurilor.4.9.7.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Oţelurile microaliate ferito-perlitice şi oţelurile slab aliate cu ferită aciculară au fost concepute în vederea utilizării la realizarea semifabricatelor laminate (de tip platbandă) pentru ţevile sudate destinate conductelor petroliere (amplasate subteran sau submarin) şi pentru construcţiile sudate ale instalaţiilor marine de foraj şi exploatare petrolieră. condusă după una din diagramele prezentate în figura 8. necesare la 84 .800 N/mm2 şi A = 15. aşa cum se poate observa pe micrografiile prezentate în fig. b) răcirea rapidă (în apă) a semifabricatelor.20 % din structură). se obţine o structură bifazică ferito-austenitică în care concentraţia carbonului în austenită este suficient de ridicată pentru a-i asigura o bună capacitate de călire.30 %).420 N/mm2. alegând convenabil parametrii ti şi τm.A3) şi menţinerea lor o durată τm la această temperatură.. Semifabricatele din astfel de oţeluri sunt ieftine şi prezintă caracteristici mecanice ridicate (Rp0. slab aliate cu mangan (%Mnm = 1..5.7.

Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale realizarea unor piese sau echipamente (funduri pentru recipiente sub presiune. 8. globulare şi nedeformabile). Diagrama pentru alegerea reţetei de microaliere la elaborarea oţelurilor cu forma incluziunilor nemetalice controlată 85 . lipsite de plasticitate şi uniform distribuite în structura oţelurilor. Diagramele de laminare controlată intercritică pentru obţinerea semifabricatelor cu structură bifazică ferito−martensitică Fig. Pentru obţinerea unei astfel de structuri se impune ca oţelurile supuse laminării să nu conţină incluziuni nemetalice (sulfuri) plastice (care se dispun în timpul laminării sub formă de şiruri orientate în direcţia de deformare şi determină formarea structurii în benzi la răcirea semifabricatelor după laminare). Metoda clasică de obţinere a incluziunilor de sulf cu formă controlată constau în tratarea oţelurilor la elaborare cu Ca şi Si.11. în consecinţă. care generează în acestea stări de tensiuni mecanice bi sau triaxiale. rezervoare sferice etc. Pentru astfel de aplicaţii nu este recomandată utilizarea semifabricatelor laminate din oţel cu structură (ferito-perlitică) în benzi (care se caracterizează printr-o mare anizotropie a caracteristicilor mecanice). care modifică tipul incluziunilor (determină formarea unor incluziuni greu fuzibile. Ce etc. Fig. controlul formei incluziunilor are ca scop principal obţinerea unor incluziuni de sulf globulare. În prezent se aplică metoda introducerii la elaborarea oţelurilor a unor cantităţi mici de pământuri rare (lantanide). aşa cum sugerează diagrama (de principiu) redată în figura 8. raportul dintre concentraţiile elementelor adiţionale (Ti.11.) şi concentraţia sulfului într-un astfel de oţel se alege astfel încât să rezulte efectul maxim de reducere a anizotropiei caracteristicilor de tenacitate. le asigură finisarea şi le dispersează uniform în masa structurală a oţelurilor. fiind necesară realizarea unor semifabricate laminate cu o structură în care formaţiunile de perlită să fie uniform distribuite în masa de ferită.10.) supuse în exploatare unor solicitări mecanice complexe. Zr. 8. zirconiu sau titan.

1. Oţelurile rezistente la coroziune Oţelurile rezistente la coroziune (oţelurile anticorosive) pot fi clasificate. 7. Oţelurile inoxidabile şi refractare Oţelurile capătă proprietatea de a fi inoxidabile (de a prezenta o rezistenţă ridicată la acţiunea mediilor agresive cu care vin în contact).08 %.).3). bare. martensită) existente în structura acestuia. au caracteristicile de calitate reglementate prin standardele SR EN 10088 şi STAS 3583 (care este încă în vigoare). care precizează că oţelurile inoxidabile trebuie să aibă %Cm < 1.0 %. la calificarea unui oţel ca oţel inoxidabil sau refractar se ia în considerare numai concentraţia cromului dizolvat în soluţiile solide pe bază de fier (ferită.6. sârme. Trebuie precizat că.. în funcţie de principalul factor care le asigură rezistenţa la acţiunea mediilor de lucru agresive. prezintă caracteristici bune de rezistenţă la oxidare şi la coroziune în gaze şi au capacitatea de a asigura caracteristici mecanice convenabile sunt denumite oţeluri refractare. formate din produşi de coroziune. dacă sunt înalt aliate cu crom. în condiţii de temperatură ridicată. ce întrerup contactul lor cu mediile agresive şi le protejează astfel de acţiunea distructivă a acestora. 8.5 %. a căror rezistenţă la coroziune este determinată de compoziţia chimică şi de structura acestora şi oţelurile patinabile.20 % şi %Crm > 10.6.015 %. profile pentru utilizări generale etc. Oţelurile inoxidabile comerciale. livrate sub formă de semifabricate prelucrate prin deformare plastică (table. această prescripţie este cuprinsă şi în SR EN 10020. iar simbolurile principalelor mărci standardizate din fiecare clasă sunt redate în tabelul 8.1. %Pm ≤ 0. austenită. Oţelurile inoxidabile care.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8.. scap. 8. în două categorii: oţelurile inoxidabile. deoarece cromul este un element carburigen (v. Oţelurile inoxidabile feritice fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi au compoziţia caracterizată prin %Cm ≤ 0.5. conţinuturi foarte scăzute de impurităţi (%Sm ≤ 0.1. concentraţia masică minimă a cromului în astfel de oţeluri fiind %Crm = 10. În funcţie de reţeta de aliere utilizată la elaborare.12.04 %) şi concentraţia 86 . care interacţionează cu mediile corosive şi se acoperă cu pelicule compacte. benzi. oţelurile inoxidabile pot fi clasificate în: oţeluri aliate cu crom şi oţeluri aliate cu crom şi nichel.7.6. conform acestor standarde oţelurile inoxidabile sunt împărţite în clasele structurale prezentate în continuare.

%Crm = 17..3. nichel (%Nim = 0. pentru îmbunăţăţirea tenacităţii şi prelucrabilităţii prin deformare plastică (Ni).feritic Austenito ..1 %). Zr)..8 %) şi/sau zirconiu (%Zrm = 0... molibden (%Mom = 0.. aşa cum rezultă din următoarele exemple: X6Cr13.1. X6CrAl3. X2CrAlTi18−2. X3CrTi17. aluminiu (%Alm ≤ 2 %).. titan (%Tim = 0.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale masică de crom încadrată în una din următoarele reţete: %Crm = 11.. X2CrMoTi17−1.3.30 %.feritic 87 . X6Cr17. X6CrMo17−1. X2CrMoTi29−4. Mo)..0. în compoziţia acestor oţeluri se pot adăuga în diverse concentraţii şi alte elemente: siliciu (%Sim ≤ 1 %). Tabelul 8.0... Mărcile de oţeluri comerciale din această clasă structurală corespund integral acestor prescripţii.5 %)..13 %. Si..3.3. Principalele mărci de oţeluri inoxidabile Marca de oţel conform: SR EN 10088 STAS 3583 X6Cr13 X6Cr17 X3CrTi17 X2CrMoTi18−2 X6CrAl13 X12Cr13 X20Cr13 X30Cr13 X39Cr13 X50CrMoV15 X2CrNi18−9 X5CrNi18−10 X6CrNiTi18−10 X2CrMnNi17−7−5 X2CrMnNiN18−9−5 X2CrNiMo17−13−3 X1NiCrMoCu25−20−5 X6CrNiMoTi17−12−2 X2CrNiMoCuN25−6−3 X2CrNiMoCuWN25−7−4 7Cr130 8Cr170 8TiCr170 2TiMoCr180 7AlCr130 10Cr130 20Cr130 30Cr130 40Cr130 45VMoCr145 2NiCr185 5NiCr180 10TiNiCr180 2MoNiCr175 2CuMoCrNi250 10TiMoNiCr175 - Clasa structurală Feritic Feritic Feritic Feritic Feritic Ferito . X2CrTi12.4. niobiu (%Nbm = 0.18 % sau %Crm = 25. X2CrNbZr17.. pentru creşterea refractarităţii şi comportării la fluaj (Al. Ti. reţetele cu concentraţii mari de crom prezentând şi bune proprietăţi de refractaritate. X6CrNi17−1.6 %).martensitic Martensitic Martensitic Martensitic Martensitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenito .7. pentru finisarea granulaţiei.8. X6CrMoNb17−1.. X2CrNi12. stabilizarea feritei şi mărirea rezistenţei la coroziune intercristalină (Nb.5 %)..

850 oC (temperaturile mai mari fiind recomandate la construcţiile sudate din oţeluri feritice cu concentraţii ridicate de crom).0 %.40 min şi răcirea în aer.. 7.. cu foarte mici cantităţi de carburi globulare uniform distribuite în matricea feritică) şi.015 %.. Nb. cum ar fi apariţia fazei σ în cazul menţinerilor îndelungate în intervalul de temperaturi 550. pentru finisarea granulaţiei. %Crm = 17. X70CrMo15.3. Oţelurile inoxidabile martensitice şi ferito-martensitice fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi au compoziţia caracterizată prin %Cm = 0. urmată de aplicarea unui TT de recoacere de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul adecvat obţinerii caracteristicilor dorite)...6.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Aceste oţeluri prezintă.08.. Principalele probleme care pot să apară la realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri sunt legate (v. V) sau pentru evitarea apariţiei fenomenelor de fragilitate la revenire (Mo)..6. X20Cr13.. nichel (%Nim = 1. singura modalitate tehnologică de a le influenţa caracteristicile de rezistenţă mecanică şi plasticitate constă în ecruisarea lor prin deformare plastică la rece. locale (la îmbinările sudate) sau globale (la întreaga construcţie sudată).6 %) şi/sau vanadiu (%Vm = 0. caracteristicile de utilizare ale acestor oţeluri nu pot fi modificate prin aplicarea de TT cu schimbare de fază.. cât şi datorită intervenţiei altor fenomene.5 %). Oţelurile inoxidabile feritice au o sudabilitate relativ bună. 88 .0.13 %. Si.1..3. pentru îmbunăţăţirea rezistenţei la coroziune în anumite medii (Al.2. X46Cr13.700 oC). Mo). X5CrNiMo13−4. aceste probleme se pot rezolva prin alegerea corespunzătoare a MA pentru sudare. X4CrNiMo16−5−1.. cupru (%Cum = 1. X5CrNiCuNb16−4.. niobiu (%Nbm = 0.. prin folosirea unor tehnologii de sudare adecvate şi prin aplicarea unor TT postsudare.5 %). constând din încălzirea la ti = 750..8 %).. X8CrNiMoAl15−7−2... conţinuturi foarte scăzute de impurităţi (%Sm ≤ 0. molibden (%Mom = 0. menţinerea la aceste temperaturi o durata τm = 30. mărirea călibilităţii şi durificarea prin precipitare a acestor oţeluri (Ni. fig... aşa cum rezultă din următoarele exemple: X12Cr13. o structură monofazică feritică (eventual.1.2 %) pentru creşterea refractarităţii şi comportării la fluaj (Al. aluminiu (%Alm ≤ 1.1. pentru îmbunăţăţirea tenacităţii şi prelucrabilităţii prin deformare plastică (Ni). X7CrNiAl17−7. %Pm ≤ 0.24) de sensibiltatea lor ridicată la supraîncălzire (creşterea pronunţată a granulaţie în cazul încălzirii şi menţinerii lor la temperaturi mai mari de 900 oC) şi de tendinţa acestora spre fragilizare şi fisurare (atât datorită creşterii granulaţiei. în compoziţia acestor oţeluri se pot adăuga în diverse concentraţii şi alte elemente: siliciu (%Sim ≤ 1 %)..0 %). 8. Mărcile de oţeluri comerciale din aceste clase structurale corespund integral prescripţiilor prezentate mai înainte.0.18 %. ca urmare.. X90CrMoV18..04 %) şi concentraţia masică de crom încadrată în una din următoarele reţete: %Crm = 11. X50CrMoV15. X105CrMo17. la orice temperatură în stare solidă. Cu). Cu.

08 %) şi conţinuturi ridicate de crom (%Cr m = 15. aliate suplimentar cu nichel (%Ni m = 3.. caracteristicile de rezistenţă mecanică înregistrând creşteri semnificative (Rp0. cupru (%Cu m = 1... scap. Procesele care au loc la revenirea structurilor de călire ale acestor oţeluri (bogat aliate cu crom şi alte elemente de aliere) diferă de procesele care au loc la revenirea structurilor de călire ale oţelurilor nealiate (v.1300 N/mm2). de la ti = 1025. cu cupru.0. NbNi3 etc. 5.... scap. căpătând o structură martensitică sau ferito – martensitică. X7CrNiAl17−7.1050 oC) o structură martensitică cu conţinut scăzut de carbon.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Aceste oţeluri au concentraţia de crom suficient de scăzută în corelaţie cu concentraţia de carbon. în structura martensitică apar precipitate ale compuşilor intermetalici pe care îi formează elementele de aliere suplimentare (de tipul MoNi3. În majoritatea cazurilor oţelurile din aceste clase structurale se utilizează în starea metalurgică conferită prin aplicarea unui TT de călire + revenire.0 %) şi/sau niobiu (%Nb m = 0.. molibden (%Mo m = 0.. uneori.1.5 %)..4).6.8 %).3).. având rezistenţă mecanică scăzută şi 89 .1200 N/mm2 şi Rm = 1000. fără afectarea inadmisibilă a caracteristicilor de tenacitate (energia de rupere se menţine la niveluri KV = 40.. datorită intervenţiei fenomenelor de stabilitate la revenire şi de durificare secundară (separararea unor carburi de crom fin dispersate.. caracterizată prin rezistenţă mecanică redusă şi plasticitate ridicată. care prezintă o capacitate particulară de creştere a caracteristicilor de rezistenţă mecanică prin aplicarea de TT.630 oC şi τm = 1...60 J) şi de rezistenţă la coroziune.17 %).7..) şi se produce un efect de durificare (îmbătrânire) important.. X8CrNiMoAl15−7−2) şi sunt denumite oţeluri cu durificare prin precipitare (oţeluri PH – preciptation hardening). încât transformarea alotropică Feγ ⇔ Feα nu este suprimată şi aceste oţeluri prezintă transformări de fază în stare solidă (în condiţii de echilibru termodinamic sunt posibile transformările de tipul austenită ⇔ ferită) şi se călesc în aer (sunt oţeluri autocălibile).. iar caracteristicile mecanice ale structurilor de revenire pot indica prezenţa fenomenelor de fragilitate la revenire (v. în timp ce la oţelurile cu conţinut scăzut de carbon (%Cm < 0..2 = 800.. Oţelurile cu conţinuturi scăzute de carbon (%C m < 0.. Oţelurile PH cu %Nim = 3. X5CrNiCuNb16−4.8 % au Ms << ta şi prezintă (la ta) după călire (în aer de la ti = 950.3.2 %) aceste condiţii sunt uşor de întrunit. care se poate transforma în martensită (cu conţinut redus de carbon.5 % au Ms > ta şi prezintă după călire (în aer sau ulei.5 %). aluminiu (%Al m = 0.1050 oC) o structură austenitică.. la oţelurile cu concentraţii mari de carbon (%Cm > 0. 7.. Oţelurile PH cu %Nim = 6.. care măresc duritatea structurilor de revenire). alcătuiesc o subdiviziune specială a oţelurilor inoxidabile martensitice (având ca mărci reprezentative X4CrNiMo16−5−1...6 %)....1 %) pentru asigurarea structurilor martensitice la răcirea în aer se impune alierea lor suplimentară cu nichel şi. prin aplicarea unui TT de revenire (la ti = 470..3 ore)..3.

comportare paramagnetică şi o bună sudabilitate..−80 oC.15 %. motiv pentru care oţelurile sunt denumite şi oţeluri austenitice tip 18−8.1. aceste oţeluri au tendinţa de fragilizare la rece. iar după sudare trebuie aplicate TT care să confere îmbinărilor sudate structuri asemănătoare cu cea corespunzătoare MB. tenacitate şi rezistenţă mecanică ridicate la temperaturi scăzute (până la –270 oC).. P.04 %. mai ales H.10 %.1....520 oC şi τm = 1.850 oC. Oţelurile inoxidabile austenitice fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi nichel şi reprezint[ o clasă structurală de oţeluri cu proprietăţi deosebite: rezistenţă mare la coroziune în aer.. menţinerea la această temperatură o durată τm = 0.. • reţeta de aliere de bază a acestor oţeluri prevede concentraţii masice de crom %Crm = 18. ca urmare.02.750 oC sau. 8. dar oţelurile moderne au %Cm ≤ 0.. cu vr = 70.. %Cm ≤ 0.3.5 % călite şi îmbătrânite. care au efecte negative majore asupra tenacităţii). pentru micşorarea stabiltăţii austenitei prin separarea unor particule de carburi de crom şi alte elemente de aliere şi apoi răcirea în apă).0. Compoziţia chimică a acestor oţeluri poate fi caracterizată astfel: • concentraţia masică de carbon este scăzută.4 % sunt sudabile..8 ore şi apoi reîncălzirea la ta) sau prin aplicarea unui TT de destabilizare a austenitei (constând din reîncălzirea oţelurilor la ti = 750. aceste oţeluri ridică probleme tehnologice la prelucrarea prin aşchiere sau prin deformare plastică. în mod obişnuit. conform indicaţiilor diagramei din figura 7.24. deoarece. în apă şi în foarte mulţi agenţi chimici. BMT trebuie bine protejată în timpul sudării faţă de acţiunea nocivă a atmosferei înconjurătoare (prin utilizarea procedeelor de sudare în mediu de gaz inert)..6........ la tco = −70. plasticitate mare. alcătuit din călire martensitică şi revenire... un TT complet..4 % sunt destinate confecţionării sculelor (cuţite. prin aplicarea ulterioară a unui TT de revenire (la ti = 500.. fiind recomandat TT de revenire la ti = 600. instrumente chirurgicale etc.5..5 ore) se obţin efecte de durificare prin precipitare similare celor tipice oţelurile PH cu %Nim = 3. dacă este posibil. Oţelurile inoxidabile martensitice cu %Cm > 0. la realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri trebuie utilizate MA cu concentraţii scăzute de carbon şi conţinuturi minime de impurităţi (S. menţinerea la tco o durată τm = 7.20 % (corespunzătoare oţelurilor inoxidabile) şi concentraţii masice de nichel %Nim = 8.5 ore..) şi instrumentelor de măsurare şi nu se utilizează la realizarea construcţiilor sudate. Oţelurile inoxidabile martensitice şi ferito – martensitice cu %Cm < 0. această reţetă fiind modificată la oţelurile pentru − 90 .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR plasticitate ridicată) prin aplicarea unui TT de călire la temperaturi scăzute (constând din răcirea oţelurilor. N şi. structura austenitică se ecruisează puternic prin deformare plastică la rece şi.80 oC/oră.1.

cromul este elementul de aliere care conferă acestor oţeluri rezistenţă la coroziune şi la oxidare.5..4. X12CrMnNiN18−9−5. prezintă cea mai bună comportare în prezenţa mediilor agresive de lucru.1.04 %) au structura de echilibru la ta complet austenitică. fiind elementul de aliere care le conferă structura austenitică şi asigură (în cazul când %Nim > 8 %) menţinerea unei astfel de structuri până la temperatura ambiantă (prin modificarea substanţială a poziţiei punctelor critice de transformare în stare solidă A1 şi A3). temperaturi ridicate..8. solubilitatea carbonului în austenită la această temperatură fiind mai mare decât concentraţia carbonului existent în aceste oţeluri şi. pentru creşterea refractarităţii şi comportării la fluaj (Si... ca urmare.0.7 %). nichelul acţionează favorabil asupra rezistenţei la coroziune şi îmbunătăţeşte caracteristicile mecanice la temperaturi înalte ale oţelurilor. deoarece probabilitatea declanşării proceselor de corodare electrochimică a structurii monofazice austenitice (cu %Crm = 10. Cu.. medii foarte agresive etc.15 % asigurându-le o bună rezistenţă la oxidare în medii uscate. caracteristicile de utilizare ale acestor oţeluri nu pot fi modificate prin aplicarea de TT cu schimbare de fază. Ti) sau pentru stabilizarea structurii austenitice şi înlocuirea parţială a nichelului (Mn.7 %). manganul (%Mnm = 2. • majoritatea oţelurilor austenitice crom-nichel au în compoziţie şi alte elemente de aliere decât carbonul. 45 % (şi sunt denumite oţeluri tip 15−35. X2CrNi18−9... iar %Crm >15 % conferind oţelurilor rezistenţă la coroziunea (de tip elecrochimic) produsă de mediile active apoase. N). urmată de aplicarea unui TT de recoacere de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul adecvat obţinerii caracteristicilor dorite).Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale aplicaţii speciale (caracterizate prin condiţii severe de lucru: solicitări mecanice cu intensităţi mari şi/sau aplicate dinamic... efectele favorabile ale cromului se diminuează odată cu creşterea conţinutului de carbon al oţelurilor (care favorizează apariţia carburilor în structura acestora).. Oţelurile cu conţinuturi reduse de carbon (%Cm ≤ 0. cromul şi nichelul (elementele reţetei de aliere de bază): siliciul (%Sim ≤ 1. Deoarece nu prezintă transformări în stare solidă.. singura modalitate tehnologică de a le influenţa caracteristicile de rezistenţă mecanică şi plasticitate constă în ecruisarea lor prin deformare plastică la rece. la temperaturi înalte. molibdenul (%Mom = 2. Mo).. niobiul (%Nbm = 0.). Mărcile de oţeluri comerciale din această clasă structurală corespund integral prescripţiilor prezentate mai înainte.12. 91 .. pentru îmbunăţăţirea rezistenţei la coroziune (Mo.4 %).. X3CrNiCu18−9−4.0. azotul (%Nm = 0. X6CrNiTi18−10.. 25−35 etc..25 %).10 %).1 %) sau titanul (%Tim = 0.5. cuprul (%Cum = 0. 20−25.. X2CrNiMo17−12−2.3 %).0 %) în astfel de medii este aproape nulă.. Nb. %Crm = 12..). care se realizează cu %Crm = 15.. X6CrNiMoNb17−12−2. aşa cum rezultă din următoarele exemple: X10CrNi18−8..25 % şi %Nim = 15..

dacă semifabricatele sau piesele confecţionate dintr-un oţel cu această structură sunt supuse încălzirii (în procesul de prelucrare sau în cursul utilizării). sărăcirea în crom a acestor margini este parţial compensată şi rezistenţa la coroziune a oţelului este puţin afectată. separarea intercristalină a carburilor de crom şi scăderea concentraţiei de crom de la marginile cristalelor de austenită diminuează rezistenţa la coroziune a oţelului. Pentru a le conferi o structură monofazică austenitică rezistentă la coroziune. fenomen numit coroziune intercristalină. iar dacă durata menţinerii este mai mare decât limita superioară a intervalului critic.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Oţelurile cu conţinuturi de carbon mai mari (%Cm = 0.04. ca urmare. marginile (sărăcite în crom) ale cristalelor de austenită sunt atacate. se produce separarea din austenită a carbonului în exces sub formă de carburi de crom.. dacă durata menţinerii este sub limita inferioară a intervalului critic. se aplică TT de călire de punere în soluţie (a carburilor). astfel că. cantitatea de carburi precipitate este redusă. sub 450 oC difuzia elementelor care formează carburile nefiind posibilă. 0. se produce uniformizarea prin difuzie a concentraţiei cromului în cristalele de austenită. marginile cristalelor de austenită îşi diminuează puţin concentraţia de crom şi diminuarea rezistenţei la coroziune a oţelului este mică. iar peste 850 oC austenita are capacitate ridicată de a dizolva carbon şi separarea carburilor nu mai este justificată termodinamic. • viteza de difuzie a carbonului în austenită este mai mare decât cea corespunzătoare cromului şi. creşte concentraţia în crom a marginilor acestor cristale. după precipitarea intercristalină a carburilor de crom. pentru fiecare temperatură situată în intervalul critic de temperaturi există un interval critic al duratei de menţinere..12. carbonul ajunge mai repede la marginile cristalelor de austenită şi formează carburile cu cromul din austenita situată în zonele adiacente acestor margini. aşa cum se poate observa în imaginile prezentate în figura 8. Aspectele prezentate sugerează şi principalele căi de acţiune pentru diminuarea susceptibilităţii oţelurilor inoxidabile austenitice faţă de coroziunea 92 .13. atunci când piesele realizate dintr-un astfel de oţel vin în contact cu un mediu agresiv de lucru. structura monofazică astfel obţinută este alcătuită din austenită suprasaturată în carbon. pentru dizolvarea carburilor în austenită şi răcirea lor rapidă (în apă).. constând în încălzirea oţelurilor la ti = 1000. 850 oC). pentru menţinerea structurii monofazice austenitice (până la ta).1100 oC. instabilă termodinamic şi. pentru care intensitatea sensibilizării la coroziune intercristalină a oţelului este maximă. • aşa cum se poate deduce examinând diagrama din figura 8.15 %) au structura de echilibru la ta alcătuită din austenită şi carburi de crom.. această structură bifazică putând favoriza declanşarea proceselor de corodare a oţelurilor în prezenţa mediilor agresive. proces care prezintă următoarele particularităţi: • separarea carburilor apare numai în cazul încălzirii într-un interval critic de temperaturi (450 oC. ca urmare.

8. pentru ca separarea intercristalină a carburilor de crom să afecteze în mică măsură rezistenţa la coroziune a marginilor cristalelor de austenită şi/sau microalierea oţelurilor cu titan. Dacă se analizează diagrama structurală prezentată în figura 7. în timpul solidificării CUS. niobiu sau tantal sunt denumite oţeluri stabilizate). leagă carbonul în exces sub formă de carburi proprii şi asigură astfel menţinerea nealterată a concentraţiei cromului în cristalele de austenită (oţelurile inoxidabile austenitice microaliate cu titan. în 93 . având afinitatea faţă de carbon mai mare decât cromul.04 %). carbonul.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale intercristalină: reducerea concentraţiei de carbon (%Cm ≤ 0. care. Fig. siliciul. deoarece formează cu elementele de aliere tipice oţelurilor inoxidabile austenitice (nichel.13. • Fisurarea la cald a CUS realizate prin sudare se produce la temperaturi ridicate (peste 1200 oC). titan. creşterea concentraţiei cromului. sulful şi fosforul favorizează apariţia fisurării la cald. niobiu sau tantal. se observă că principalele probleme care pot afecta sudabilitatea oţelurilor austenitice crom-nichel sunt: fisurarea la cald şi fragilizarea indusă de formarea fazei σ .24. 8. carburi de titan şi niobiu. pentru evitarea formării carburilor de crom în structura oţelurilor. Microfotografia unei zone afectate de coroziunea intercristalină la o piesă din oţel inoxidabil austenitic X10CrNi18−8 Fig. fisurile formate la cald având caracter interdendritic şi fiind cauzate de prezenţa unor faze uşor fuzibile în zonele intercristaline ale structurii primare a CUS. niobiu) compuşi (sulfura de nichel. Diagrama timp – temperatură − sensibilizare la coroziunnea intercristalină (TTS) a oţelului inoxidabil X10CrNi18−8 Oţelurile inoxidabile austenitice au o bună sudabilitate. silicaţi) care sunt faze uşor fuzibile sau care formează cu fierul sau cu elementele de aliere eutectice uşor fuzibile. apariţia fenomenului este influenţată de următorii factori: − compoziţia chimică a BMT din care rezultă prin solidificare CUS (dependentă de compoziţia şi puritatea MB şi MA).12.

24. Si. fosfor.) sub formă de compuşi greu fuzibili sau care formează cu fierul sau cu elementele de aliere eutectice greu fuzibile..04 %.. carbonul etc. la realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri s-a constatat că structurile realizate în CUS şi ZIT nu mai prezintă raportul unitar al conţinuturilor procentuale de ferită 94 . ferita este faza care se deformează uşor şi ajută la diminuarea nivelului energetic al câmpului de tensiuni care apare datorită sudării) şi dizolvarea elementelor nocive (sulf. în zonele încălzite la 600.. prin realizarea următoarelor etape: γ → γ + α → γ + α + σ → γ + σ. %Mom = 1. ferita are rezistenţa la deformare mai mică decât austenita şi... relaxarea tensiunilor mecanice care apar în timpul cristalizării primare a CUS (la temperaturi înalte. denumite şi oţeluri duplex. Oţelurile inoxidabile austenito – feritice sau ferito – austenitice. iar dacă structurile sunt austenito − feritice. Ti şi de procesele de deformare plastică la rece şi pot fi înlăturate aplicând după sudare (sau după operaţiile de prelucrare prin deformare plastică la rece) un tratament termic constând din încălzirea zonei sigmatate la ti ≅ 1000 oC. compus intermetalic FeCr caracterizat prin duritate ridicată şi fragilitate accentuată. prin realizarea următoarelor etape: γ + α → γ + α + σ → γ + σ.1... siliciu) şi diminuarea pericolului de formare a eutecticelor uşor fuzibile. prezenţa în structură a feritei asigurându-le niveluri ridicate ale rezistenţei mecanice şi rezistenţei la coroziune. apariţia fazei σ (sigmatarea) şi fragilizarea care o însoţeşte sunt favorizate de prezenţa unor elemente de aliere ca Mo. prin realizarea următoarelor efecte: finisarea structurii (ferita cristalizează înaintea austenitei şi împiedică formarea structurilor dendritice grosolane).. direct din austenită .4 %) împiedică fisurarea la cald. wolframul.. vanadiul şi molibdenul împiedică fisurara la cald.4. Fragilizarea prin faza σ se produce atunci când în îmbinările sudate apare faza σ. ca urmare. faza σ apare (mai greu) după sudare. Aceste oţeluri combină bunele proprietăţi ale oţelurilor inoxidabile feritice şi austenitice.. raportul preferat al conţinuturilor procentuale de ferită şi austenită în structura oţelurilor de acest tip este cel unitar (%α ≅ 50 % şi %γ ≅ 50 %). dacă MB sau CUS au structura complet austenitică.. fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi nichel şi reprezintă o clasă structurală de oţeluri utilizată relativ recent (cu toate că primele oţeluri duplex au apărut încă din 1930) la fabricarea aparaturii tehnologice de presiune şi a construcţiilor sudate.2 % şi %Cum ≤ 2 %.900 oC. fixând elementele nocive (sulful. 8.5 %. %Nim = 4.4 ore şi răcirea în aer. menţinerea la această temperatură o durată τm = 2.. faza σ apare (mai uşor) în aceleaşi zone. − prezenţa feritei în structura CUS (într-un conţinut procentual de 3. Primele oţeluri duplex realizate au avut compoziţia: %Cm ≤ 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR timp ce manganul.6. %Crm = 22. Nb. iar prezenţa austenitei conferindu-le o bună ductilitate şi tenacitate.

0. 95 .8 %.04 %. Pentru realizarea unor îmbinări sudate de calitate la realizarea aparatelor tehnologice sau construcţiilor metalice din oţeluri duplex se recomandă a se avea în vedere următoarele aspecte: • pentru a obţine CUS cu caracteristici corespunzătoare. iar rezistenţa la tracţiune şi limita de curgere sunt aproximativ de două ori mai mari decât ale oţelurilor inoxidabile austenitice. iar caracteristicile de rezistenţă la coroziune ale îmbinărior sudate sunt nesatisfăcătoare.. iar sudarea fără MA sau cu pMA scăzute (valori mari ale pMB) nu este recomandată (trebuie evitată). tenacitatea oţelurilor duplex are nivelul situat între nivelurile corespunzătoare oţelurilor inoxidabile austenitice şi feritice. azotul a fost utilizat pentru înlocuirea parţială a nichelului ca element austenitizant..5.4 % .26 %.15. care au în mod obişnuit %Nim = 5..X2CrNiMoN22−5−3. asigurând menţinerea raportului unitar al conţinuturilor procentuale de ferită şi austenită în zonele caracteristice ale îmbinărilor sudate ale echipamentelor trehnologice sau construcţiilor realizate din astfel de materiale. Rezistenţa la coroziune a oţelurilor duplex din generaţia a doua este mai bună decât a oţelurilor inoxidabile austenitice.X2CrNiMoCuN25−6−3. Mărcile de oţeluri comerciale din această clasă structurală corespund integral prescripţiilor prezentate mai înainte. %Nim = 6. construcţiilor şi echipamentelor care funcţionează la temperaturi superioare temperaturii de –50 oC (în condiţii de frig climatic sau industrial). %Crm = 24.. de tipul unor compuşi intermetalici cu conţinuturi ridicate de crom şi molibden sau nitruri de fier şi/sau de elemente de aliere) care fragilizează structura şi micşorează rezistenţa la coroziune a acesteia.X3CrNiMoN27−5−2. constatându-se că el îmbunătăţeşte rezistenţa mecanică şi rezitenţa la coroziune şi contribuie la formarea austenitei din ferită la temperaturi ridicate. spre deosebire de MB.30 % (unele conţinând şi %Wm = 0.0 %)...5 %). mai ales dacă nu este posibilă aplicarea de TT postsudare.7. aşa cum rezultă din următoarele exemple: X2CrNiN23−4. respectarea acestei prescripţii asigurând formarea şi menţinerea cantităţii corespunzătoare de austenită în structura CUS.5.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale şi austenită... MA cu compoziţie apropiată de a MB se utilizează numai în cazul când se efectuează TT postsudare pentru rectificarea structurilor din CUS şi ZIT.5 % şi %Nm = 0. X2CrNiMoN25−7−4. %Cum ≤ 2. oţelurile duplex putând fi utilizate pentru confecţionarea pieselor. • în procesul de sudare se produc fenomene metalurgice de precipitare în CUS şi ZIT a unor faze dure (faze δ. X2CrNiMoCuWN25−7−4. este necesar ca MA utilizate la sudare să fie supraaliate cu nichel (MA trebuie să aibă %Nim ≅ 9 %. dar nefiind recomandate pentru echipamentele şi aparatele tehnologice destinate aplicaţiilor criogenice.. A doua generaţie de oţeluri duplex a avut compoziţia chimică caracterizată prin %Cm ≤ 0.. %Mom = 3.1...

1. principalele mărci de astfel de oţeluri (simbolizate în acelaşi mod ca şi oţelurile aliate pentru construcţia de maşini cuprinse în STAS 791) sunt: 10AlCr70. uneia din clasele structurale anterior prezentate: feritică.1100 oC) se utilizează oţelurile refractare (termorezistente) speciale. Pentru această aplicaţie singurele oţeluri care dau rezultate bune sunt oţelurile austenitice crom – nichel tip 15−35. cu conţinuturile de carbon %Cm = 0. având calitatea reglementată de STAS 11523. Al2O3. micşorează tendiţa de fragilizare la cald a acestora şi/sau le măresc temperatura de recristalizare primară. în funcţie de compoziţia lor chimică. table. destinate fabricării produselor prin deformare plastică la cald. 12TiNiCr180. nichel. oţelurile inoxidabile prezintă şi o bună refractaritate (mai ales. wolfram. semifabricatelor laminate finite (profile pline şi fasonate.45 %. sârme etc. 900 oC]. ţevi prin care circulă hidrocarburi şi care au domeniul temperaturilor de lucru [700 oC. 12NiCr250. în general sub 550 oC). benzi. deoarece elementele de aliere difuzează mai uşor în această fază. 20−25 sau 25−35. 10AlCr240 (aparţinând clasei structurale a oţelurilor aliate feritice). 40SiNiCr250.35. 10AlCr180. O aplicaţie în care alegerea oţelurilor termorezistente ridică probleme interesante o constituie fabricare ţevilor pentru cuptoarele instalaţiilor de piroliză din combinatele petrochimice. iar rezistenţa mecanică la temperaturi ridicate se asigură oţelurilor prin alierea cu crom. 12SiNiCr360 şi 10TiAlCrNi320 (aparţinând clasei structurale a oţelurilor aliate austenitice). de tipul Cr2O3. dacă aplicaţiile în care sunt utilizate se caracterizează prin temperaturi de lucru nu prea mari. deoarece. 20VNiWMoCr120 (aparţinând clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice). 15SiNiCr250.. 96 . Pentru aplicaţiile tehnice la care temperaturile de lucru sunt foarte ridicate (550. s-a constatat că apariţia fazelor δ este determinată de menţinerile îndelungate la temperaturi ridicate. 15SiNiCr200.) şi barelor forjate. Oţelurile refractare (termorezistente) pot aparţine.5..0.. peste care se manifestă cu intensitate mare fenomenul de fluaj).. 8. iar solubilitatea azotului în ferită este mai scăzută decât în austenită. martensitică sau austenitică. vanadiu (care durifică oţelurile prin formarea de carburi stabile. SiO2. ce protejează materialul împotriva oxidării în profunzime).6. rezistenţa la oxidare este conferită oţelurilor de alierea cu crom şi este îmbunătăţită de alierea suplimentară cu siliciu şi aluminiu (elemente care asigură formarea pe suprafetele pieselor realizate din astfel de oţeluri şi exploatate la temperaturi ridicate a unui strat compact şi aderent de oxizi. molibden. 20VNiMnCr120. aşa cum s-a arătat anterior.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fenomenele de precipitare se produc în principal în zonele feritice ale structurii CUS şi ZIT. iar precipitarea nitrurilor se produce mai intens dacă MB nu are un conţinut suficient de azot (care să determine formarea şi stabilizarea austenitei) sau dacă nu se folosesc MA supraaliate cu nichel.

siliciu (%Sim < 2 %). celelalte componente contribuind la creşterea rezistenţei mecanice la cald şi asigurarea unei bune comportări la fluaj. Dependenţele dintre rezistenţa tehnică de durată şi concentraţia de carbon la oţelurile austenitice crom – nichel tip 15–35 şi 25–20 Pentru aplicaţiile în care mediul de lucru este foarte agresiv şi/sau temperaturile de lucru sunt ridicate. se utilizează aliaje speciale Ni−Cr ( %Nim = 45…70 % şi %Crm = 12…. creşterea excesivă a cantităţii de carburi în structură fiind una din principalele cauze care produc degradarea ţevilor).0. zirconiu etc. dar nu afectează inadmisibil sudabilitatea acestor oţeluri (cu anumite precauţii tehnologice ţevile pentru cuptoarele instalaţiilor de piroliză pot fi sudate). împreună cu siliciul şi aluminiul. fier (%Fem = 2…12 %). conţinutul ridicat de carbon diminuează prelucrabilitatea prin deformare plastică a acestor oţeluri.25 %). Soluţia folosirii unor oţeluri cu %Cm = 0. aceste oţeluri prezintă viteze de fluaj minime şi rezistenţe tehnice de durată (fluaj) maxime şi au tendinţă redusă de carburare în prezenţa mediilor de hidrocarburi (carburarea ţevilor şi. 8.14 şi 8. ca urmare. Fig. aşa cum arată diagramele din figurile 8. care au în compoziţie şi mici cantităţi de carbon (%Cm = 0. aluminiu. le asigură o foarte bună rezistenţă la oxidare. datorită numărului mare de componente aceste materiale sunt denumite superaliaje. impunând fabricarea ţevilor prin turnare centrifugală.15. 97 .35. titan.05 %) şi alte elemente de aliere: molibden (%Mom = 2…25 %. 8.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale având structura de echilibru la ta alcătuită din austenită şi carburi. nichelul asigură acestor aliaje o rezistenţă excepţională la coroziune în medii puternic reducătoare. Dependenţa dintre viteza de fluaj şi concentraţia de carbon la oţelurile austenitice crom – nichel tip 15–35 Fig. wolfram (%Wm = 3…5 %). iar cromul.01…0..15. niobiu (%Nbm = 3…5 %)..45 % a fost adoptată ţinând seama că.14.

6.015….2. a unor pelicule (patine) de oxizi şi sulfat complex de fier.0…1 %Nbm = 3…4 %. %Fem = 30…33 %.65 %). niobiul (%Nbm = 0. 70 55…65 45…50 50…55 42…43 50…55 %Crm 20…23 14…17 15…19 20…23 18…21 12…14 14…15 Compoziţia chimică.30 %). fineţea mare şi gradul lor de dispersie ridicat. Oţelurile patinabile Oţelurile din această categorie prezintă rezistenţă ridicată la coroziunea atmosferică. %Pm ≤ 0.8. Pentru a realiza o astfel de comportare. 8. dacă oţelurile sunt complet dezoxidate (calmate) la elaborare. cele mai cunoscute tipuri de aliaje din această clasă fiind: Inconel. compacte. 8.%Tim = 2…3 % 10 %Wm = 4…5 %.0…1 1.04 %.15 %) şi conţin mici cantităţi de elemente care fixează azotul sub formă de nitruri stabile. %Alm = 0 1 2 1 6% 5.5…5. zirconiu (Zrm ≤ 0.12 %) şi titanul (%Tim = 0.8. Incoloy. 58 min. vanadiul (%Vm = 0. durificate prin precipitarea unor compuşi chimici. Ni3(Al.. %Fem = 5…9 % . 18…22 %Tim = 1…1. cum ar fi Ni3Nb. 0. rezistenţă determinată de formarea pe suprafaţa produselor realizate din astfel de oţeluri. dacă oţelurile sunt livrate 98 . Hastelloy. sunt slab aliate cu crom (%Crm = 0. cu caracteristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8.30…. ce pasivează produsele (reduc viteza de coroziune uniformă la valori apropiate de 0 mm/an). cupru (%Cum = 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabel 8.060 %). Nimonic etc.8 0 10 % max.6…1. contribuie la creşterea rezistenţei mecanice.%Tim = 2…3 1 2 % 4.02 %). tenace şi aderente la suprafaţa produselor.02….10 %).02….%Sim =1.5…5. cum ar fi aluminiul (%Alm ≥ 0. %Sm.6…6..Fe)3Al.1.035 %.5…1.0…2. respectiv. %Fem = 3…4 15…17 0. prin interacţiunea lor timp de 1. molibden (Mom ≤ 0.Ti) sau (Ni. Compoziţiile chimice de bază ale unor superaliaje refractare Denumirea comercială INCONEL 625 INCONEL X 750 HASTELLOY C HASTELLOY X WASPALLOY NIMONIC 901 NIMONIC 105 %Nim min. nichel (%Nim ≤ 0.0.. Superaliajele sunt cunoscute sub denumirile comerciale.25…0. %Fem = 17…20 %.8…1.16 %).0. 0 % 8.25 %). cu care firmele producătoare le-au lansat pe piaţă.%Sim = 0 0 1 1 3% 3..55 %). %Alm = 4…5 5 % Superaliajele au structura alcătuită din soluţii solide ale componentelor. care. care se comportă ca nişte straturi autoprotectoare.3 ani cu atmosfera înconjurătoare. % Alte elemente %Mom %Com max.5 %. conţinuturile de impurităţi ale acestor oţeluri sunt limitate la nivelurile %Sm. %Pm ≤ 0.12…0. 12…15 %Tim = 2…3 %.0. prin duritatea. oţelurile aparţinând acestei categorii au concentraţiile de carbon scăzute (%Cm ≤ 0.

fonte. Semifabricatele din astfel de oţeluri se livrează fie în starea obţinută prin laminare normalizantă. macaralele. benzi sau profile laminate din astfel de oţeluri sunt construcţiile metalice şi mecanice (supuse în exploatare la coroziune atmosferică la temperatura ambiantă).0. cu conţinut ridicat de fosfor (%Pm = 0. matriţe pentru prelucrarea oţelurilor sau maselor plastice.2. structurile portante şi de închidere ale halelor industriale şi unele recipiente sub presiune. prevede mărcile RCA 370 şi RCB 510. Deoarece conţinuturile de carbon şi alte elemente de aliere sunt scăzute. eventual. deoarece acesta poate participa ca element activ la formarea peliculelor de pasivare. îndeplineşte condiţia %Ce ≤ 0. nicovale pentru forjat.. oţelurile din această categorie prezintă o bună sudabilitate. dacă carbonul echivalent. 8. freze. iar S355W se poate livra şi în varianta S355WP. lemn. determinat cu relaţia (8. realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri nu ridică probleme tehnologice deosebite.15 %). J2 şi K2. Standardul SR EN 10155 prevede mărcile S235W şi S355W. nefiind încă abrogat. fie în starea realizată prin laminare obişnuită (cu sau fără TT de normalizare aplicat ulterior laminării). iar dacă condiţia nu este îndeplinită se recomandă sudarea cu preîncălzire şi. Oţelurile pentru scule Oţelurile din această clasă se utilizează pentru confecţionarea sculelor (cuţite pentru strunjire. cum ar fi: stâlpii pentru reţelele electrice de înaltă tensiune.7.44 %. aplicarea recoacerii de detensionare ca TT postsudare. iar produsele realizate din acestea nu se tratează termic. concentraţia fosforului fiind mărită la unele oţeluri (la nivelul %Pm = 0..) destinate prelucrării prin aşchiere a semifabricatelor şi pieselor din diverse materiale (oţeluri. pentru confecţionarea sculelor de prelucrare prin deformare plastică la rece sau la cald a diferitelor materiale (dălţi. oţelurile SxxxW se pot livra în clasele de calitate J0. burghie. poansoane. alezoare. vagoanele de cale ferată.. Principalele aplicaţii tehnice în care se utilizează semifabricatele sub formă de table.3).06. filiere etc. semnificaţiile simbolurilor fiind cele precizate în scap. dornuri. rabotare şi mortezare. cuţite pentru foarfeci.). tarozi.06…0. iar conţinuturile de impurităţi sunt limitate. Caracteristicile fizico − mecanice şi tehnologice ale oţelurilor din această categorie sunt similare celor ale oţelurilor de uz general echivalente din punctul de vedere al mărcii şi clasei de calitate. materiale plastice etc. iar STAS 500/3 care reglementează acelaşi domeniu.15 %). 8. piatră. 99 .2.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale în altă stare decât cea calmată.

deoarece încălzirile sculelor călite martensitic au efectele unor reveniri. chei fixe.. • oţelurile trebuie să-şi menţină duritatea ridicată şi în urma încălzirii lor datorită frecărilor ce apar între scule şi semifabricatele sau piesele supuse prelucării.2.). ţinând seama că duritatea martensitei creşte odată cu concentraţia de carbon a oţelului supus călirii (v. Oţelurile carbon pentru scule Oţelurile din această categorie au concentraţia de carbon ridicată (%Cm = 0. fără apariţia unor fenomene nedorite de fisurare sau rupere fragilă).2. ceea ce impune ca.1. pentru fabricarea unor unelte şi instrumente de lucru (şurubelniţe.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR punctatoare. duritatea ridicată se asigură prin aplicarea unui TT final de călire martensitică a sculelor. calibre etc.. ferăstraie pentru lemn.). micrometre.2). instrumente chirurgicale etc. scap.). 5. 5. scule de tragere la rece a materialelor metalice etc.) şi pentru realizarea elementelor active (care trebuie să prezinte durabilitate ridicată) ale instrumentelor de măsurare şi verificare a dimensiunilor pieselor (rigle. 7. scap. şublere. Fiind în marea majoritate oţeluri hipereutectoide. oţelurile din această clasă trebuie să corespundă mai multor condiţii generale. ace de trasare. fără ca duritatea tăişurilor să se micşoreze inadmisibil.25 %) şi conţinuturile de impurităţi limitate la nivelurile corespunzătoare oţelurilor de calitate. scap. care pot fi formulate astfel: • oţelurile trebuie să prezinte duritate ridicată (mai mare decât duritatea materialelor semifabricatelor sau pieselor care se se prelucrează cu sculele confecţionate din ele) şi tenacitate suficientă (pentru ca tăişurile şi corpul sculelor să poată prelua solicitările mecanice la care sunt supuse în timpul utilizării lor pentru prelucrarea semifabricatelor sau pieselor.4). În corelaţie cu destinaţia lor.1.2). structura lor de echilibru la ta este alcătuită din perlită şi 100 .65. se impune ca oţelurile să prezinte o bună stabilitate la revenire şi/sau să fie aliate cu elemente care să le asigure durificarea secundară (v.7. • oţelurile trebuie să prezinte sensibilitate redusă la deformare şi/sau fisurare prin călire şi să aibă tendinţă mică de decarburare superficială în timpul prelucrărilor şi TT la care sunt supuse în procesul tehnologic de realizare a sculelor (deoarece micşorarea concentraţiei carbonului în stratul superficial diminuează călibilitatea şi capacitatea de călire – v. pentru fabricarea unor piese rezistente la uzare (de la maşinile textile. maşinile agricole etc. astfel ca zona de la suprafaţa sculelor durificată prin călire să fie suficient de extinsă (adâncă) şi să permită ascuţirea repetată a acestora. oţelurile pentru scule să fie (de obicei) hipereutectoide. 8. vârfuri de centrare pentru maşini – unelte. • oţelurile trebuie să aibă o bună călibilitate.

După aducerea la configuraţia dorită.. scap. călire la temperaturi scăzute.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale cementită secundară (dispusă sub formă de reţea la marginea formaţiunilor perlitice – v.. tabelul 4. OSC8. limitarea vitezelor de aşchiere şi/sau răcirea sculelor în cursul utilizării lor pentru diverse prelucrări).. • sculele realizate din astfel de oţeluri au duritatea (după TT final) 55. eventual. simbolul OSC10 corespunde unui oţel carbon pentru scule având concentraţia masică medie de carbon %Cm = 1. • recoacerea de globulizare a cementitei (v.200 oC). OSC11 şi OSC12.3). Pentru îndeplinirea condiţiilor generale anterior formulate.200 oC. 6.3.3. Oţelurile din această categorie au calitatea reglementată prin STAS 1700. 101 . sculele realizate din astfel de oţeluri se supun unui TT final alcătuit din: • călire martensitică. pentru creşterea durităţii şi. 8.0 %). scap. semnificaţia simbolurilor fiind cea precizată în scap. 6. pentru obţinerea unei structuri martensitice cu conţinuturi minime de austenită reziduală.2.. încadrarea lor în condiţiile generale anterior formulate se prezintă astfel: • oţelurile prezintă sensibilitate ridicată la decarburarea superficială şi la fisurarea prin călire.60 HRC). Semifabricatele din astfel de oţeluri se realizează prin deformare plastică la cald şi se livrează în starea structurală (cu perlită globulară) conferită de aplicarea unui TT de recoacere de globulizare a cementitei (numită şi recoacere de înmuiere). OSC9. în procesul tehnologic de realizare a sculelor din astfel de oţeluri se pot include următoarele TT: • normalizarea (v. pentru finisarea granulaţiei şi obţinerea unei structuri cvasieutectoide (fără reţea de cementită secundară). Gradul moderat de îndeplinire a condiţiilor limitează utilizarea acestor oţeluri la fabricarea sculelor cu forme simple şi dimensiuni caracteristice nu prea mari şi impune o serie de restricţii privind regimurile tehnologice de lucru cu sculele confecţionate din astfel de oţeluri (de exemplu. pentru obţinerea unei structuri cu perlită globulară. scap.2 (de exemplu. care se menţine numai dacă acestea nu se încălzesc (în timpul utilizării) la temperaturi mai mari de 150. • revenire joasă (la ti = 150.. bine detensionată şi cu duritate ridicată (55... 6. pentru obţinerea unei structuri cu martensită de revenire (v. OSC10. Deoarece creşterea concentraţiei masice de carbon şi aplicarea de TT sunt singurele căi de acţiune pentru asigurarea caracteristicilor de utilizare ale acestor oţeluri..5). care conferă oţelurilor o bună prelucrabilitate prin deformare plastică şi prin aşchiere.60 HRC. principalele mărci de oţeluri sunt: OSC7. • călibilitatea acestor oţeluri corespunde unui indice J 5 – 55/60.2).5).

. 31VCr8. 31VMoCr29.. TT final la care sunt supuse sculele confecţionate din astfel de oţeluri este alcătuit (ca şi în cazul sculelor din oţeluri carbon) din călire martensitică (urmată uneori de călire la temperaturi scăzute.8 %). conţinuturile de impurităţi limitate la nivelul %Pm. ce corespund unor oţeluri aliate (hipereutectoide) din clasa structurală perlitică (cu structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi carburi secundare) şi 155MoVCr115.2.. molibdenul (%Mom = 0.03 % şi sunt slab... unelte de mână şi scule de prelucrare prin deformare plastică la cald au concentraţiile de carbon %Cm = 0.2.1.2 %).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8.. care cuprinde ca principale mărci: 30VCrW85. Oţelurile aliate pentru scule Oţelurile din această categorie au compoziţia chimică corelată cu destinaţia şi caracteristicile de utilizare ale sculelor care se confecţionează din ele.2 %).5.1. 55MoCrNi10 şi 55VMoCrNi17...3 %) şi manganul (%Mnm = 0.2. 165VWMoCr115 şi 200Cr115. Oţelurile aliate pentru scule rezistente la şoc.. 8. Semifabricatele din aceste oţeluri sunt realizate prin deformare plastică la cald şi sunt livrate în starea structurală (cu perlită globulară) obţinută prin aplicarea unei recoaceri de înmuiere. cromul (%Crm = 0..8. care recomandă o simbolizare similară celei utilizate de STAS 791 pentru oţelurile aliate destinate pieselor pentru construcţia de maşini. 8.200 oC).1. cum ar fi cromul (%Crm = 1. vanadiul (%Vm = 0. principalele mărci fiind: 90VMn20. 105MnCrW11.2. Calitatea acestor oţeluri este reglementată de STAS 3611.. scule (rezistente şi foarte rezistente la uzare) de prelucrare prin deformare plastică la rece şi instrumente de măsurare sau verificare au concentraţiile de carbon ridicate (%Cm = 0. siliciul %Sim = 0.12....8... pentru obţinerea unei structuri cu martensită de revenire.4.2.. vanadiul (%Vm = 0.7.7..1...7.2 %). molibdenul (%Mom = 0. 36VSiWMnCr53. mediu sau înalt aliate cu diverse elemente. oţelurile de acest 102 .. pentru diminuarea conţinutului de austenită reziduală din structură) şi revenire joasă (la ti = 150..2 %) şi manganul (%Mnm = 0.2.8...0 %).. ce corespund unor oţeluri aliate din clasa structurală ledeburitică (cu structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi carburi primare şi secundare).. 100VMoCr52. Oţelurile aliate pentru scule aşchietoare. bine detensionată şi cu duritate ridicată (58.0.2.60 %.25..2.15. 90VCrMn20. conţinuturile de impurităţi limitate la nivelul %Pm.4.6.. Ca şi a oţelurile de tipul precedent.2..0 %).0.0 %).1.8. calitatea şi simbolizarea acestor oţeluri sunt reglementate de STAS 3611. putându-se distinge tipurile prezentate în continuare.1 %).2.00 %). %Sm ≤ 0. 105CrW20 şi 117VCr6. wolframul (%Wm = 0.1.4. %Sm ≤ 0..65 HRC).03 % şi sunt slab sau mediu aliate cu elemente ca wolframul (%Wm = 1...0 %).8 %).2.1.1. nichelul (%Nim = 1.

9 %. marca reprezentativă fiind Rp11.05 %. cum ar fi nichelul şi manganul) este dictată la oţelurile de acest tip de necesitatea obţinerii unor scule cu tenacitate ridicată (rezistente la şocuri mecanice sau termice repetate) şi care să nu se decarbureze uşor în cazul utilizării lor (la temperaturi ridicate) pentru prelucrarea prin deformare plastică la cald a materialelor metalice.. Utilizarea unor concentraţii relativ mici de carbon (ca şi alierea cu unele elemente.5 % şi %Mom = 2..2. la ti = 500.1..70.0.... Rp9. %Crm = 3..1....5 % şi %Vm = 1. %Wm = 2. cu concentraţii mai ridicate de carbon.5. iar încălzirile la care sunt supuse sculele în timpul utilizării (pentru deformarea plastică la cald a materialelor metalice) echivalează cu aplicarea unor reveniri înalte.. Oţelurile de acest tip au calitatea reglementată de STAS 7382 şi se simbolizează folosind grupul de litere Rp.. 8. deoarece structurile obţinute prin TT final aplicat acestor scule îşi menţin duritatea ridicată (60.0. 103 . %Wm = 17...78 %.1. Rp2..2. principalele mărci fiind Rp1. ce produc transformări structurale (trecerea martensitei de revenire în sorbită de revenire) însoţite de modificări dimensionale (nepermise) şi de micşorarea durităţii. %Crm = 3.7..4.95..5 %. Rp10 şi Rp11..Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale tip aparţin clasei structurale a oţelurilor aliate (hipoeutectoide) perlitice (cu structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi ferită). marca reprezentativă fiind Rp9. cu compoziţia: %Cm = 0. • oţelurile aliate suplimentar cu molibden (pentru a înlocui parţial wolframul..0.. urmat de un număr convenţional (fără semnificaţie privind compoziţia sau caracteristicile oţelurilor). Rp5.. deoarece la aceste oţeluri aliate se manifestă fenomenele de stabilitate la revenire şi de durificare secundară).550 oC).2.2 % şi %Mom = 8.5.18 %.. deoarece se obţine o structură (cu martensită de revenire) instabilă. Compoziţia chimică de bază a oţelurilor rapide corespunde mărcii Rp3: %Cm = 0.650 oC.. %Wm = 1.2. pentru obţinerea unei structuri (apropiată de echilibru) cu sorbită de revenire şi duritatea 40.5 %...50 HRC (menţinută la acest nivel ridicat. Sculele confecţionate din acest tip de oţeluri se supun unui TT final de îmbunătăţire (călire martensitică urmată de revenire înaltă.95.. %Vm = 2. Pornind de la această reţetă s-au dezvoltat toate variantele de oţeluri rapide utilizate în tehnică: • oţelurile economice.2..5.5. Rp4.... la sculele confecţionate din astfel de oţeluri nu se recomandă aplicarea TT de călire martensitică + revenire joasă.3. %Vm = 1...4.8.5.0.2 %..0 %. Rp3. cu următoarea compoziţie: %Cm = 0.65 HRC) până la temperaturi de 600.05 %. element de aliere scump). Oţelurile rapide sunt destinate în principal confecţionării sculelor aşchietoare care permit prelucrarea cu viteze mari de aşchiere a materialelor metalice..4..5 %.3. %Crm = 3. concentraţii minime de wolfram şi aliate suplimentar cu molibden (care suplineşte lipsa wolframului)..5 %.

.4.3) de la ti = 1200..ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • oţelurile aliate suplimentar cu cobalt (element care măreşte vrc şi temperaturile caracteristice Ms şi Mf ale oţelurilor şi permite simplificarea TT final al sculelor). o structură alcătuită din austenită. structura de echilibru la ta a lingourilor turnate din astfel de oţeluri şi răcite foarte lent fiind alcătuită din perlită sorbitică. aşchiere etc.580 oC. în cursul încălzirii şi menţinerii la ti. Microstuctura oţelurilor rapide după călirea de la ti = 1200.. scap...5 % şi %Com = 5.2..9. semifabricatele obţinute după aceste operaţii având structura alcătuită din perlită globulară şi carburi primare. cu compoziţia: %Cm = 0. carburi secundare şi un schelet ledeburitic. %Wm = 9.0.. semifabricatele cu această stare structurală se pot prelucra (prin deformare plastică la cald.17.0 %.16. întreruptă sau în trepte – v..10 %.. Microstructura sculelor din oţeluri rapide după TT final . de tipul celei prezentate în micrografia din figura 8.) pentru obţinerea sculelor cu configuraţia şi dimensiunile dorite.1.. repetarea revenirii conducând la diminuarea cantităţii de austenită netransformată şi obţinerea unei structuri finale.6 %.4. Fig. aşa cum se poate observa pe micrografia prezentată în figura 8. TT final la care sunt supuse sculele din oţeluri rapide este alcătuit din: • călire martensitică (într-un singur mediu.16. • 2..17. 8. %Crm = 3.5 %.5).. cu duritate ridicată (numită hardenită).. stabilitatea austenitei scade (Ms creşte) şi aceasta se transformă în martensită foarte fină. %Vm = 2. Ms << ta şi în urma călirii se obţine o structură alcătuită din austenită şi carburi primare..1300 oC 104 Fig. carburi secundare şi un schelet ledeburitic (v.. deoarece austenita din structura la ti conţine concentraţii mari de elemente de aliere dizolvate.5. deoarece oţelurile rapide au temeratura Ms << ta.1300 oC. o parte din elementele de aliere se separă din austenită sub formă de carburi. scap. cu martensită de revenire fină şi carburi globulare uniform distribuite în aceasta. Lingourile cu această structură se supun forjării (la cald) pentru distrugerea scheletului ledeburitic şi sfărâmarea carburilor primare pe care acesta le conţine şi apoi unei recoaceri de înmuiere. 8.. 7. Oţelurile rapide aparţin clasei structurale a oţelurilor aliate ledeburitice. marca reprezentativă fiind Rp1. Lingourile obţinute în condiţii industriale (răcite rapid la solidificare) prezintă la ta..4 cicluri de revenire la ti = 530. 6..

19. pentru transformarea austenitei în martensită şi se aplică apoi un singur ciclu de revenire. deoarece oţelurile au proprietăţi de turnare mai slabe decât fontele (temperatură ts ridicată. piese cu dimensiuni şi mase mari etc. 8. 8. Fig. pentru durificarea superficială suplimentară a acestora.8. Oţelurile pentru piese turnate Piesele turnate din oţel se obţin mai greu decât cele din fontă.1. Diagrama TT final al sculelor realizate din oţeluri rapide Fig. 19. Cu toate acestea. • tratamentul de revenire se face în mod frecvent prin încălzirea sculelor în băi de săruri topite. după ciclul primar de călire.6. 8.18 . dacă.). Alte oţeluri cu destinaţii sau caracteristici speciale 8. Influenţa temperaturii de revenire asupra durităţii sculelor din oţeluri rapide În legătură cu TT final al sculelor din oţeluri rapide trebuie evidenţiate şi următoarele aspecte: • tratamentul poate fi simplificat. se face o călire la temperaturi scăzute (la tco < −70 oC).18.) utilizarea semifabricatelor turnate din oţel rămâne soluţia agreată şi în prezent aproape 20 % din totalul semifabricatelor folosite pentru obţinerea diverselor produse sunt realizate prin turnare din diferite mărci de oţeluri. fluiditate scăzută etc. iar modul în care ti la revenire influenţează duritatea sculelor este descris de diagrama din figura 8. scap 6.4. mai ales la sculele realizate din oţeluri rapide aliate suplimentar cu cobalt.). pentru multe aplicaţii tehnice (piese cu configuraţii complicate.8.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Diagrama TT final al sculelor din oţeluri rapide este prezentată în figura 8. caz în care se poate realiza simultan şi un tratament termochimic de cianurare (v. Oţelurile destinate pieselor turnate trabuie să prezinte proprietăţi de 105 . interval mare de solidificare.

orice oţel poate fi utilizat şi pentru obţinerea pieselor turnate şi. Oţelurile de uz general pentru piese turnate sunt de două tipuri: • oţelurile nealiate pentru construcţii au calitatea reglementată de SR ISO 3775. aceste oţeluri se simbolizează la fel ca şi oţelurile nealiate turnate şi au compoziţia chimică stabilită de producător astfel încât să fie satisfăcute cerinţele privind caracteristicile mecanice (de exemplu. sunt oţeluri cu %Cm ≤ 0. se folosesc în practică şi oţeluri pentru piese (semifabricate) turnare cu destinaţie precisă: • oţelurile turnate pentru armături (robinete). deoarece principala condiţie impusă se referă la asigurarea caracteristicilor mecanice.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR turnare acceptabile şi să asigure caracteristicile mecanice impuse de condiţiile de solicitare ale acestor piese. • oţelurile de înaltă rezistenţă pentru construcţii mecanice şi metalice au calitatea reglementată de SR ISO 9477 şi sunt oţeluri carbon sau aliate destinate realizării semifabricatelor turnate care se supun TT de normalizare + revenire sau de călire + revenire înaltă (îmbunătăţire) în vederea asigurării unor caracteristici mecanice ridicate: Re sau Rp0. Cr-Mn...5). reprezentând valorile minime ale limitei de curgere Re şi rezistenţei la tracţiune Rm (de exemplu. Pe lângă oţelurile de uz general. Cr-Mn-Si. cu conţinuturile de impurităţi limitate la nivelul %Pm. în prezent simbolizarea oţelurilor de uz general pentru piese turnate se face cu ajutorul a două numere. noul sistem de simbolizare reglementat prin SR EN 10027 prevede la fiecare marcă de oţel posibilitatea de a fi utilizat şi ca oţel pentru piese (semifabricate) turnate.. la oţelurile sudabile prescriindu-se %Cm ≤ 0. slab sau mediu aliate. tabelele 8. În principiu. cu Re ≥ 200 N/mm2 şi Rm ≥ 400 N/mm2).340 N/mm2 şi Rm = 400. se utilizează oţeluri slab aliate cu Mn.2 = 410…840 N/mm2 şi Rm = 620…1030 N/mm2. au plasticitatea şi tenacitatea garantate prin prescrierea unor valori minime pentru coeficientul de gâtuire Z sau energia de rupere KV.550 N/mm2. cu calitatea reglementată de STAS 9277 şi simbolizate cu grupul de litere OTA.4 şi 8. %Sm ≤ 0. oţelul G 230−450 este un oţel pentru piese turnate cu Re ≥ 230 N/mm2 şi Rm ≥ 450 N/mm2). Principala condiţie care se impune oţelurilor pentru piese turnate o constituie asigurarea caracteristicilor mecanice cerute de aplicaţia în care sunt utilizate şi.035 %). Cr-Mo. marca G 200−400W corespunde unui oţel nealiat sudabil. OTA17MoCr13 106 . ca urmare.25 %. urmat de simbolul (alcătuit conform prescripţiilor din STAS 791) oţelului aliat respectiv (de exemplu. caz în care simbolul mărcii are ataşată la început litera G (v. aceste oţeluri au caracteristicile minime de rezistenţă mecanică încadrate în limitele Re = 200.. ca urmare.25 % şi adâugându-se litera W la simbolul mărcii (de exemplu. se utilizează netratate termic şi pot fi elaborate cu sau fără asigurarea sudabilităţii. Cr-Ni-Mo.

cu concentraţia masică medie de carbon %Cm = 0. la care se garantează o anumită valoare a energiei de rupere KV la –60 oC.17 %. T21 este un oţel nealiat cu %Cm ≤ 0. elementul de aliere principal. iar T17VMoCr14 este un oţel cu %Cm ≤ 0. V (elemente care îmbunătăţesc comportarea la fluaj). mangan şi. sunt destinate realizării semifabricatelor turnate pentru piesele care lucrează la temperaturi ridicate (sub 575 oC) şi se simbolizează similar oţelurilor de tipurile precedente (de exemplu. Mo. nealiate sau slab aliate cu siliciu. 8. concentraţia masică medie a cromului. vanadiu. cu menţiunea că în faţa simbolului se scrie litera T (de exemplu.09 % şi aliat cu Mo. T9MoCrNi30R este un oţel pentru piese turnate destinate să lucreze la temperaturi scăzute.45 %. cromul fiind elementul de aliere principal. Mo şi Cr.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale este un oţel turnat pentru armături. • oţelurile turnate în piese destinate să lucreze la temperaturi ridicate sunt oţeluri cu %Cm ≤ 0.25 %.3 %).0 %). slab aliate cu Mn. Cr şi Ni. Oţelurile pentru arcuri Aceste oţeluri sunt destinate realizării arcurilor şi elementelor elastice utilizate în construcţia de maşini. aliat cu Mo şi Cr.6. cu wolfram şi nichel. stabilitate în timp a caracteristicilor mecanice în condiţiile de temperatură şi mediu de lucru specifice aplicaţiilor în care sunt utilizate. Cr. aceste oţeluri au calitatea reglementată de STAS 10718 şi se simbolizează la fel ca oţelurile inoxidabile livrate sub formă de semifabricate prelucrate prin deformare plastică.17 %. cu %Cm = 0. Mo. Cele mai utilizate oţeluri din această categorie sunt oţelurile hipoeutectoide cu %Cm > 0. • oţelurile turnate în piese rezistente la temperaturi scăzute sunt oţeluri cu %Cm ≤ 0. aceste oţeluri au calitatea reglementată de STAS 12403 şi se simbolizează la fel ca oţelurile de tipul precedent. concentraţia masică medie a nichelului fiind %Nim = 3. rezistenţă mare la oboseală şi sensibilitate redusă la fisurare în prezenţa concentratorilor de tensiuni şi o bună prelucrabilitate prin deformare plastică. • oţelurile inoxidabile turnate în piese sunt oţeluri înalt aliate ferito−martensitice sau austenitice de tipul celor prezentate în scap 8. Ni.35 %.scap.4). având concentraţia masică medie %Crm = 1. T15NiCr180 este un oţel inoxidabil austenitic de tip 18−8 pentru piese turnate).21 %.8.4 %). aliat cu V. Arcurile şi elementele elastice confecţionate din aceste oţeluri se supun unui TT final alcătuit din călire 107 . 3. adăugându-se la sfârşitul simbolului litera R (de exemplu. aceste oţeluri au calitatea reglemntată de STAS 12404. Pentru a corespunde destinaţiei oţelurile din această categorie trebuie să prezinte limită de elasticitate (curgere) ridicată (v.2. uneori. fiind %Crm = 1. nealiate sau aliate cu Cr. crom. dispozitive şi aparate.

45. urmat de un număr convenţional (fără semnificaţie precizată) şi. oţelurile cu siliciu au însă tendinţă mare de decarburare şi de formare a unor defecte superficiale în timpul prelucrării prin deformare plastică la cald.0. arcurile şi elementele elastice se confecţionează din oţeluri refractare sau din oţeluri rapide pentru scule. iar dacă temperaturile de lucru sunt ridicate.6. Oţelurile pentru rulmenţi utilizate curent au %Cm = 0.. bile. în prezent.20. a căror compoziţie chimică (încadrată în prescripţiile prezentate anterior) este diferenţiată pentru asigurarea următoarelor caracteristici de călibilitate (v. de litera V. simbolizarea lor cuprinzând grupul de litere RUL. aceste oţeluri trebuie să asigure caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate. 8. urmată de revenire medie (la ti = 370…500 oC – v.) ale rulmenţilor. motiv pentru care. Pentru confecţionarea arcurilor şi elementelor elastice care lucrează în medii corosive se utilizează oţelurile inoxidabile (v. Datorită destinaţiei. au conţinuturile de impurităţi drastic limitate (%Sm ≤ 0.5 %.90. de exemplu. pentru creştera călibilităţii (impusă de realizarea componentelor rulmenţilor de mari dimensiuni) se poate apela la alierea suplimentară cu mangan (%Mnm = 0.4.2): J 6 – 61/62 la 108 .65 %.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR martensitică. RUL2. RUL2V şi RUL3V. iar pentru îmbunătăţirea purităţii se poate utiliza tratarea în vid a oţelurilor la elaborare. role etc.. o bună rezistenţă la uzare şi o bună rezistenţă la oboseala de contact (produsă de solicitările variabile datorate contactului intermitent al inelelor cu bilele sau rolele rulmenţilor). eventual..1. OLC65A este un oţel nealiat de calitate pentru arcuri. dacă oţelurile sunt tratate în vid la elaborare..1. Influenţa cea mai puternică asupra elasticităţii acestor oţeluri o are siliciul (dizolvat în ferită). scap... RUL1V.1. cu concentraţia masică medie a elementelor de aliere %Cm = 0. iar 60Si15A este un oţel aliat pentru arcuri. cu concentraţia masică medie de carbon %Cm = 0.1). 6.10 %. principalele mărci de oţeluri pentru rulmenţi sunt RUL1.3. simbolul mărcilor de oţel utilizate pentru confecţionarea arcurilor sau elementelor elastice fiind urmat de litera A. există tendinţa înlocuirii acestora cu oţelurile slab aliate Cr−V sau Cr−Mn.020 % şi %Pm ≤ 0.8. Oţelurile pentru arcuri au calitatea reglementată de STAS 795.027 %) şi sunt slab aliate cu crom (%Crm = 1..80 %).65 %). 6.5). scap. Oţelurile pentru rulmenţi Oţelurile din această categorie sunt utilizate la confecţionarea elementelor active (inele.95. 8. Oţelurile din această categorie au calitatea reglementată de STAS 1456/1 şi STAS 11250..35 %) şi molibden (%Mom = 0.60 % şi %Sim = 1. scap.

şi călirea martensitică (pentru durificarea elementelor componente ale rulmenţilor). 8. bine detensionată şi cu duritate ridicată). Oţelurile pentru rulmenţi se încadrează în clasa structurală a oţelurilor aliate perlitice (hipereutectoide). elemente active pentru concasoare şi utilaje miniere etc.3). la aceste piese se asigură durificarea prin aplicarea unui TT final de călire superficială (călire CIF – v. urmată de călirea la temperaturi scăzute (pentru eliminarea austenitei reziduale şi asigurarea stabilităţii dimensionale a elementelor rulmenţilor) şi de revenirea joasă (pentru obţinerea unei structuri cu martensită de revenire. Oţelurile din această categorie. funcţionare intermitentă şi condiţii necorespunzătoare de ungere. scap.4. se utilizează în prezent oţelurile aliate Cr – Ni sau Cr – Mo pentru cementare. dinţi pentru cupele excavatoarelor. sunt oţeluri austenitice înalt aliate cu mangan. având structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi cementită secundară (dispusă sub formă de reţea la marginea formaţiunilor perlitice). cu capacităţi mari de încărcare. se utilizează în prezent oţelurile (nealiate sau slab aliate) pentru îmbunătăţire.8.3 % şi 109 . 6.) supuse în exploatare unor procese intense de uzare. Semifabricatele utilizate la confecţionarea elementelor (pieselor) componente ale rulmenţilor se realizează prin deformare plastică la cald. De asemenea. denumite şi oţeluri Hadfield (după numele metalurgului englez care le-a conceput în 1882). J 13.2).Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale mărcile RUL1 şi RUL1V.9…1. la aceste piese se asigură durificarea superficială prin aplicarea unui TT final de carburare (v. pentru confecţionarea inelelor rulmenţilor de mari dimensiuni. în procesele tehnologice de fabricare a acestor componente incluzându-se aceleaşi TT ca şi la sculele din oţeluri carbon şi aliate (hipereutectoide): normalizarea (pentru finisarea granulaţiei şi obţinerea unei structuri cvasieutectoide) şi recoacerea de globulizare a cementitei (pentru asigurarea unei structuri cu perlită globulară). ca TT aplicate în cursul fabricării.5 – 61/62 la mărcile RUL2 şi RUL2V şi J19 – 61/62 sau J 31 – 61/62 la marca RUL3V. cu compoziţia chimică caracterizată de %Cm = 0. de mare intensitate şi repetate. produse prin acţiunea unor solicitări dinamice (şocuri) de contact. Oţelurile rezistente la uzare şi tenace Oţelurile din această categorie se utilizează la confecţionarea unor piese (lame pentru buldozere. datorită lipsei de tenacitate ce le caracterizează. şenile pentru tractoare. ca TT finale. cu capacităţi mari de încărcare şi supuse la şocuri mecanice în cursul exploatării. Pentru confecţionarea inelelor rulmenţilor de mari dimensiuni.6. 6. scap.4. pentru astfel de aplicaţii folosirea oţelurilor durificate prin calire martensitică nu dă rezultate corespunzătoare.

prelucra sau fasona cu scule abrazive. prelucrarea lor prin aşchiere cu scule metalice nefiind posibilă. Oţelurile cu rezistenţă mecanică foarte ridicată Aceste oţeluri aparţin clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice şi se caracterizează prin capacitatea de a realiza caracteristici mecanice ridicate. Mn)3C.5. având caracteristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8.9 se realizează la oţelurile maraging prin aplicarea următoarelor TT: • călirea de la o temperatură ti superioară temperaturii de 732 oC. În această categorie se încadrează oţelurile inoxidabile martensitice cu durificare prin precipitare (oţelurile PH – preciptation hardening). datorită ecruisării superficiale puternice pe care le-o produce acţiunea unor astfel de scule. În cursul utilizării pieselor confecţionate din aceste oţeluri. austenita este ecruisată. pentru îmbunătăţirea unor proprietăţi de utilizare. ca urmare a producerii unor fenomene de descompunere a soluţiilor solide suprasaturate prezente în structura acestora. Piesele confecţionate din astfel de oţeluri se supun unui TT de călire de punere în soluţie. prezentate în scap. Structura de echilibru la ta a acestor oţeluri este alcătuită din austenită aliată cu mangan şi carburi de tipul (Fe. pentru menţinerea structurii monofazice austenitice (cu plasticitate şi tenacitate ridicate) până la ta. stabilitatea sa se micşorează şi se produce transformarea ei în martenstă.2 şi oţelurile cu îmbătrânire martensitică (oţelurile maraging).9.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Mnm = 11…14 %. eventual. 110 . T120CrMn130 . datorită deformării plastice superficiale provocate de solicitările mecanice de contact la care sunt supuse. T100NiMn130. T130Mn135. cu formarea unor precipitate disperse cu mare efect de durificare structurală. crom..8. Piesele din astfel de oţeluri se obţin numai prin turnare şi se pot. diverse cantităţi de nichel. însoţită de creşterea durităţii şi rezistenţei la uzare a pieselor (aceste oţeluri se comportă ca nişte materiale inteligente. care îşi autoadaptează proprietăţile în funcţie de condiţiile de utilizare). 8.. la care structura acestor oţeluri devine complet austenitică. pentru dizolvarea carburilor în austenită. 8. T100MoMn130 şi T130MoMn135. molibden etc.1100 oC. la care se pot adăuga. Calitatea oţelurilor din această categorie este reglementată de STAS 3718.1. simbolizarea lor făcându-se la fel ca la oţelurile aliate pentru piese turnate. constând din încălzirea şi menţinerea la ti = 1050. Starea structurală corespunzătoare realizării caracteristicilor mecanice precizate în tabelul 8. principalele mărci de oţeluri din această categorie sunt: T105Mn120. prin călire (răcire rapidă de la ti).6. urmată de răcirea rapidă.

1 2500 2460 5 25 18Ni350 18.0 8. martensita ⇒ austenită la depăşirea temperaturii Ms ≡ Msi ≅ 600 oC.485 oC. %Pm < 0.03 %. transformări locale ale martensitei în austenită şi micşorarea durităţii şi caracteristicilor de rezistenţă mecanică ale oţelurilor (înmuierea oţelurilor prin supraîmbătrânire).9. A.01 % * Conţinutul de Cr (care. la o temperatură ti = 480. %Sm . transformarea martensitică a acestor oţeluri este reversibilă şi se caracterizează printr-un decalaj important între valorile temperaturii caracteristice Ms la realizarea transformării directe (la răcire) şi inverse (la încălzire): la răcire.0 0.2 0. în starea structurală realizată prin călire. %Nim %Com %Mom %Tim %Alm N/mm2 N/mm2 % % 18Ni200 18.2 4. austenita ⇒ martensită la traversarea temperaturii Ms ≡ Msr ≅ 240 oC.1%. %Sim < 0.2..0 5.4 0. • durificarea prin precipitare (îmbătrânire). Tabelul 8.8 1.5 8.0 4. cu tendinţă redusă de fisurare..1 1700 1620 6 30 3.2 0.8 0. care prezintă caracteristici bune de plasticitate şi tenacitate.1 1700 1620 6 35 18Ni300 18. suprasaturată în elemente de aliere. la această marcă de oţel. austenita se transformă în martensită plastică. înlocuieşte Co). Z. Compoziţia chimică şi caracteristicile mecanice ale oţelurilor maraging Caracteristicile mecanice R m.3 0. care determină creşteri locale ale concentraţiei de Ni.0 10. %Mnm < 0.6 0.1%.5 3. piesele şi componentele de aparatură tehnologică realizate din astfel de oţeluri pot fi supuse prelucrărilor prin deformare plastică.2 0.4 1340 1260 14 60 12.1 1480 1410 12 55 18Ni250 18.5 12. Marca oţelului Compoziţia chimică Sudabilitatea oţelurilor maraging este bună. deoarece în timpul răcirii CUS şi ZIT după sudare. semifabricatele. mai ales dacă operaţia de sudare este efectuată după realizarea TT de călire şi îmbătrânire la construcţia sudată.0 8. Principalele probleme care apar la sudare. o durată de menţinere aleasă convenabil pentru precipitarea în structura martensitică a fazelor durificatoare dorite. în mod obişnuit se activează precipitare compuşilor intermetalici MoNi3 şi TiNi3 (cu efect durificator maxim) şi se limitează duratele de îmbătrânire pentru a se evita apariţia precipitatelor de tip Fe2Mo (fără nichel). sunt: • înmuierea ZIT.5 3. Rp0. structura care rezultă fiind o martensită (soluţie solidă suprasaturată având ca solvent Feα) cu conţinut scăzut de carbon.1 2500 2460 5 25 17Ni 17.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale austenita suferă o transformare fără difuzie (transformare martensitică).7 0.6 0.3 0.6 1.7 5. se realizează în fâşiile în care ciclurile termice de sudare se caracterizează prin temperaturi care asigură apariţia în structură a austenitei 111 .0 0.0* 12−5−3 La toate oţelurile %Cm < 0.8 4. iar la încălzire. aşchiere şi/sau sudare.0 11.1 1970 1930 6 30 18Ni350 17.

alegerea judicioasă a MA şi proiectarea corectă a regimurilor de sudare.4 %. Aceste probleme se pot rezolva prin: verificarea atentă a calităţii MB ale construcţiilor sudate.4 %.732 oC şi martensita se transformă parţial în austenită). care are un coeficient de dilatare ce rămâne practic neschimbat până la 100 oC şi este de opt ori mai mic decât al fierului. acest aliaj este recomandat pentru fabricarea elementelor elastice de precizie (orologerie mecanică. tuburi electronice.. traductoare de precizie etc. • Platinitul este un aliaj cu %Cm ≤ 0. austenita din aceste fâşii se transformă la răcirea îmbinărilor sudate în martensită moale şi plastică. Principalele oţeluri (aliaje) comerciale din această categorie sunt: • Invarul este un oţel cu %Cm ≅ 0. nedurificată prin precipitare. care are coeficientul de dilatare egal cu al sticlei şi platinei. %Nim = 35…37 %. este determinată de absorbţia de gaze (O2. care influenţează negativ caracteristicile de rezistenţă mecanică şi (mai ales) de tenacitate ale acestei zone a îmbinărilor sudate.). de exemplu. elemente de acţionare în automatizări. acest aliaj se utilizează pentru fabricarea etaloanelor de lungime.). 112 . se datorează neîncadrării MB în caracteristicile de compoziţie chimică recomandate (v. 8. iar impurificarea excesivă cu sulf determină formarea în structura CUS a sulfurii de titan (uşor fuzibilă..8.5 % şi restul Fe. excesul de carbon determină apariţia în structura CUS a carburilor de titan şi molibden.. N2. Oţelurile cu coeficient de dilatare termică controlat Oţelurile din această categorie sunt înalt aliate cu nichel sau cu crom şi nichel şi se caracterizează prin valori ale coeficientului de dilatare termică reduse şi care variază foarte puţin cu temperatura.9) şi alegerii necorespunzătoare a MA..ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (fâşiile din ZIT în care temperatura depăşeşte 732 oC şi se obţine o structură complet austenitică şi fâşiile din ZIT în care temperatura este situată în intervalul 480. • Elinvarul este un aliaj cu %Cm = 0.. %Nim = 42…48 % şi restul Fe. care are un coeficient de dilatare termică redus şi un modul de elasticitate ce rămâne aproximativ constant până la 100 oC. • formarea porilor în CUS.6. care poate determina scăderea tenacităţii şi creşterea tendinţei de fisurare).0.tabelul 8. • formarea în structura CUS a unor compuşi intermetalici.3. %Crm = 8. aparatură de laborator etc. intră în construcţia tuburilor catodice utilizate pentru monitoarele de mare rezoluţie ale calculatoarelor electronice etc.0…12. H2) din mediul înconjurător sau din materialele utilizate la sudare.3 % şi %Nim = 35…37 %. este utilizat ca aliaj înlocuitor al platinei în construcţia aparatelor la care există piese metalice înglobate în sticlă (lămpi electrice.

simbolizarea alfanumerică se poate utiliza pentru orice categorie de fontă (standardizată sau nu). se efectuează la temperatură ambiantă (literele RT) sau la temperatură scăzută (literele LT) şi se indică în simbol modul de obţinere a epruvetelor (v. iar simbolizarea numerică se utilizează numai pentru fontele standardizate.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8. fie în funcţie de compoziţia chimică. Vickers sau Rockwell. necesară pentu verificarea acestei caracteristici. 2 când se indică duritatea şi 3 când simbolizarea se face după compoziţia chimică. Simbolizarea numerică a mărcilor de fonte conform SR EN 1560 este complementară simbolizării alfanumerice. în J). iar simbolurile au structura prezentată în figura 8. Se poate observa că simbolizarea fontelor prezintă următoarele particularităţi: − prezenţa sau absenţa simbolului EN arată că fonta este inclusă într-un standard european sau nu .9.1. − simbolizarea după caracteristici prevede posibilitatea de a indica fie rezitenţa la rupere Rm . în % sau caracteristica de înovoiere prin şoc KV. iar litera G − că aceasta se utilizează în stare turnată. aplicând aceleaşi principii ca în cazul oţelurilor aliate. litera J indicând că materialul simbolizat este o fontă. Prin această simbolizare se atribuie fiecărei mărci de fontă câte un număr de două cifre înscris în pozitiile 7 şi 8. în cazul în care simbolul cuprinde valoarea KV. cifra din poziţia 5 a simbolului este 1 pentru cazul în care simbolul alfanumeric al fontei indică rezistenţa la tracţiune. Fontele comerciale 8.10. − literele GJ sunt prezente în simbolul oricărei mărci de fontă.9.10). iar la poziţia 9 se înscrie o cifră (0…9). simbolizarea alfanumerică se poate face fie în funcţie de caracteristici. − simbolul alfanumeric dă informaţii despre conformaţia grafitului şi despre structura sau starea de tratament termic a masei metalice de bază a fontei. se specifică dacă încercarea de încovoiere prin şoc. Structura şi conţinutul simbolurilor pentru cele două criterii de simbolizare sunt prezentate în tabelul 8. − simbolizarea după compoziţia chimică se realizează cu sau fără indicarea conţinutului de carbon. Simbolizarea fontelor comerciale Simbolizarea alfanumerică şi numerică a fontelor este reglementată de standardul SR EN 1560 conform căruia. fie duritatea Brinell (în mod uzual). în N/mm2 (şi eventual alungirea procentuală după rupere A. în funcţie de condiţiile specifice impuse 113 .20. Ca şi în cazul oţelurilor. tabelul 8.

5 %. Fig. fontele maleabile şi fontele cu grafit nodular. obţinerea unor rezistenţe Rm > 250 N/mm2 se realizează prin aliere: %Crm = 0.15…0.65 % şi %Sm = 0. %Sim = 1.0 %. 9 – pentru condiţii suplimentare specificate în comanda beneficiarului. 8 – pentru piesele tratate termic.9. %Mnm = 0. 114 .5 %. Aşa cum s-a prezentat în scap 4. 350 N/mm2]. %Nim = 0. 7 – pentru piesele în stare brută de turnare. reprezentând 70 % din totalul materialelor metalice turnate în piese. %Mom = 0. după cum urmează: 0 − pentru fontele fără condiţii specifice.5…3. Structura simbolizării numerice a fontelor conform SR EN 1560 Până la înlocuirea tuturor standardelor de fonte aprobate înainte de 1992 (standarde marcate cu sigla STAS) se menţine (împreună cu prescripţiile de simbolizare anterior prezentate) şi posibilitatea simbolizării fontelor conform acestor standarde. 8. %Pm = 0. 8. 6 – pentru fontele cu sudabilitate specificată. 5 – pentru fontele la care se face încercarea la încovoiere prin şoc la temperatură scăzută.5 %.2.5…1.8 %. %Cum = 0. 2 – pentru fontele ale căror caracteristici se verifică pe probe ataşate la piese.4.1…0. 4 – pentru fontele la care se face încercarea la încovoiere prin şoc la temperatură ambiantă. 1 − pentru fontele ale căror caracteristici se verifică pe probe turnate separat. Caracteristica mecanică principală care se garantează la aceste materiale este rezistenţa la rupere Rm. Aceste aliaje au compoziţia chimică de bază caracterizată astfel: %Cm =2.15 %.03…0.2…2 %.5 %. 3 – pentru fontele ale căror caracteristici se verifică pe probe prelevate din piesele turnate.5…1. structura acestor fonte este formată dint-o masă metalică de bază feritică (la fontele cu Rm < 200 N/mm2).1…0.5…2. Fontele cu destinaţie generală Din această categorie fac parte fontele cu grafit lamelar.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fiecărei mărci.20. Fontele cu grafit lamelar (fontele cenuşii) au utilizarea cea mai mare. cuprinsă în mod obişnuit în intervalul [100 N/mm2 .

care caracterizează fontele pe baza rezistenţei la tracţiune sau pe baza durităţii Brinell. Se pot turna piese cu forme complicate şi de orice dimensiune (masa pieselor poate fi 0. D se pot forma la aceeaşi viteză de răcire. Formele separărilor de grafit lamelar Caracteristicile fontelor cu grafit lamelar sunt reglementate de standardul SR EN 1561. datorită efectelor de ungere produse de grafit. iar EN−GJL−HB235 este o fontă cenuşie cu duritatea HB ≥ 235 HBS Între duritatea Brinell şi rezistenţa la tracţiune a acestor materiale există următoarea corelaţie. în funcţie de capacitatea de germinare a topiturii. lipsa de plasticitate şi rezistenţa la oboseală redusă a acestor materiale.21. principalele tipuri de separări de grafit fiind prezentate în figura 8. cum ar fi capacitatea mare de amortizare a vibraţiilor mecanice şi o bună comportare la uzare. Din punctul de vedere al influenţei asupra caracteristicilor mecanice de rezistenţă cea mai convenabilă formă a grafitului corespunde tipului A. 115 . astfel că simbolurile utilizate sunt EN−GJL−xxx. Grafitul lamelar întrerupe continuitatea masei metalice şi constituie concentratori puternici de tensiuni.44 Rm ) . care nu pot fi realizate prin alte procedee tehnologice. Formele de grafit A. Utilizarea lor deosebit de largă se datorează costului redus. ceea ce explică rezistenţa mecanică scăzută. precizată şi în standardul SR EN 1561: (8. xxx reprezentând rezistenţa minmă la tracţiune în N/mm2. Fig. Prezenţa grafitului conferă însă fontelor şi unele caracteristici favorabile.1…10000 kg). proprietăţilor foarte bune de turnare (fluiditate ridicată. 300 N/mm2]) sau perlitică (la fontele cu Rm > 300 N/mm2) şi formaţiuni de grafit lamelar izolate sau sub formă de aglomerări.4) HB = RH (100 + 0.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale ferito-perlitică (la fontele cu Rm ∈ [200 N/mm2. sau EN−GJL−HBxxx. 8. xxx fiind duritatea Brinell. de exemplu.21. contracţie la solidificare redusă) şi de prelucrare prin aşchiere (lamelele de grafit fragmentează aşchiile). EN−GJL−300 este o fontă cenuşie cu Rm ≥ 300 N/mm2. B. când lamelele de grafit se aşează între ramurile dendritelor sub formă neordonată (grafit D) sau sub formă ordonată (grafit E). formele de grafit D şi E apar în cazul fontelor hipoeutectice supraîncălzite.

simbolizate EN−GJMW−xxx−x.2 %.6. care este o încercare nedistructivă şi poate fi realizată cu aparate portabile.4 ≥ 2 %. Comportarea la turnare a fontelor cu grafit nodular prezintă câteva particularităţi generate de compoziţia lor chimică apropiată de cea eutectică: fluiditate ridicată.8…1.5 %.5. Bi.2). aşa cum s-a prezentat în scap. Pb.4 ≥ 5 %. valori mari ale tensiunii superficiale şi valori ridicate ale dilatării iniţiale (care impun utilizarea formelor de turnare cu maselote). încercarea la tracţiune se execută utilizând epruvete turnate separat şi neprelucrate mecanic. %Sim = 0. în N/mm2. ceea ce impune limitarea concentraţiilor acestor acestor componente la niveluri foarte scăzute.4 S 0 . TT aplicat acestor epruvete trebuind să fie acelaşi cu al pieselor pe care le reprezintă.2…3. Sn.3…0. numerele având aceleaşi semnificaţii ca mai înainte. aceste materiale au rezistenţa la tracţiune Rm = 350…800 N/mm2 şi alungirea la rupere A = 1…12 % şi se utilizează în special pentru fabricarea pieselor de legătură pentru instalaţii (denumite fitinguri). Fontele maleabile se caracterizează prin existenţa grafitului sub formă de aglomerări sau cuiburi de grafit. %Mnm = 0. de exemplu. 116 . EN−GJMW−400−5 este o fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A3. Al. iar al doilea numărul x alungirea la rupere A3. deoarece acestea sunt piese cu pereţi subţiri şi se pot turna bine din fonte albe. EN−GJMB−650−2 este o fontă maleabilă cu Rm ≥ 650 N/mm2 şi A3.4) este importantă deoarece permite evaluarea rezistenţei la tracţiune pentru fiecare piesă în parte.4 în % (încercarea la tracţiune se realizează utilizând o epruvetă cu L0 = 3. Calitatea fontelor maleabile este reglementată de standardul SR EN 1562 care prevede două tipuri de fonte: − fontele maleabile cu miez alb. ceea ce pentru o epruvetă circulară corespunde unei lungimi iniţiale a porţiunii calibrate L0 = 3d0). produsele din astfel de materiale se obţin aplicând tratamentele termice de recoacere de maleabilizare a semifabricatelor turnate din fonte albe hipoeutectice (cu %Cm = 2. simbolizate EN−GJMB−xxx−x. iar dimensiunile lor sunt relativ mici şi tratamentul de maleabilizare (a cărui durată depinde de masa pieselor supuse tratării) se poate aplica în condiţii economice. − fontele maleabile cu miez negru. de exemplu. utilizând valorile determinărilor de duritate Brinell. Ti. numărul xxx reprezentând rezistenţa la tracţiune Rm.4.8…1. Fontele cu grafit nodular numite şi fonte ductile se obţin din fonte cenuşii prin procedeele de modificare prezentate în scap. Relaţia (8. RH = 0. 4.8 %). De menţionat că în cazul fontelor maleabile.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR în care RH este un coeficient stabilit experimental pentru o anumită tehnologie de elaborare şi de turnare ai căror parametri pot fi menţinuţi constanţi (de obicei. Sferoidizarea grafitului la modificare poate fi împiedicată de prezenţa unor impurităţi cum ar fi: As.

determinate pe probe ataşate piesei. tratată termic. EN−GJS−HB230 – fontă nodulară cu duritatea Brinell HBS = 230. după comp. determinate pe probe prelevate din piesă. Structura grafitului Structura masei metalice L – lamelară. b) modul de obţinere a chimică. L – N− fără grafit. GJ−400C−Z – fontă cenuşie nestandardizată cu Rm = 400 N/mm2 la care se prevăd anumite condiţii în comandă. în N/mm2. prin şoc: d) concentraţiile −RT – la temperatură masice ale ambiantă. a) litera X pentru a D – stare brută indica de turnare. S – nodulară F – ferită. ledeburită. (sferoidală). negru**. EN−GJS−350−22C – fontă standardizată cu grafit nodular cu Rm = 350 N/mm2 şi A = 22%.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Tabelul 8. EN−GJL−XNiMn13−7 – fontă cenuşie aliată cu %Nim = 13% şi %Mnm = 7%. aliată cu %Crm = 9 %. EN−GJMW−450−7U – fontă standardizată maleabilă cu miez alb cu Rm = 450 N/mm2 şi A = 7%. elementelor de −LT – la temepratură aliere %EAm scăzută separate prin cratimă * În cazul simbolizării în funcţie de duritate nu se mai indică Rm şi A. HRnn – Rockwell. %Nim = 5 % şi %Sim = 2 %. A. b) %Cm x 100. este importantă. EN−GJN−X320CrNiSi9−5−2 – fontă ledeburitică la care se impune %Cm = 3. de aliere. simbolurilechimice W – miez ale elementelor d) încercarea la încovoiere alb **. martensită V− vermicular. QT – calită şi 117 . numai U – probă ataşată piesei. prin sudare.austenită. B – miez c) HVnnn – Vickers. P – perlită M – grafit în M – cuiburi. W – sudabilitate probei: pentru îmbinare S − probă turnată separat. în cazurile în care Z – alte condiţii C – probă prelevată din specificate în concetraţia piesă comandă carbonului c) duritatea*: revenită. determinată pe probă turnată separat. urmată după simbolizarea H – piesă cratimă de A în %. ** Simboluri folosite numai la fonte maleabile Exemple de simbolizare: EN−GJL−150S − fontă standardizată cenuşie cu grafit lamelar cu Rm = 150 N/mm2. HBnnn – Brinell.2 %. Q – călită.10 Structura simbolurilor pentru fonte conform SR EN 1560 Condiţii Caracteristici mecanice sau compozitie chimică suplimentare Caracteristici mecanice Compozitie chimică a) -nnn-nn – Rm minimă.

Simbolul acestor fonte are structura EN−GJS−xxx−x. EN−GJS−400−15 este o fontă nodulară cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. Standardul SR EN 1563 prevede pentru fontele nodulare feritice şi posibilitatea garantării unei anumite energii de rupere KV. la care se garantează KV ≥ 17 J la 20 oC. de exemplu. fontele nodulare perlitice. dar plasticitatea lor este redusă. principalele categorii sunt: fontele refractare. au rezistenţă mecanică ridicată Rm = 500…800 N/mm2. Din acest punct de vedere. fontele nodulare se supun TT de călire izotermă bainitică. la fabricarea pieselor de dimensiuni mari. tinzând să înlocuiască oţelurile la realizarea arborilor cotiţi şi în industria metalurgică. adică epruvetă normală). Datorită acestor caracteristici. cu precizarea că încercarea la tracţiune se efectuează pe epruvete prelucrate la care L0 = 5. numerele având aceeaşi semnificaţie ca în cazul fontelor maleabile. fontele nodulare se utilizează cu precădere în construcţia de motoare. Forma rotunjită a grafitului diminuează efectul de concentrare a tensiunilor. Fontele cu destinaţie precizată În această categorie sunt incluse fonte nealiate sau aliate. elaborate astfel încât au anumite caracteristici specifice aplicaţiilor cărora le sunt destinate.65 S 0 . de exemplu. în urma căruia se pot obţine rezistenţe la tracţiune Rm = 800…1400 N/mm2. raportul este mai mare în cazul fontelor nodulare Rm decât în cazul oţelurilor.9. Caracteristicile fontelor cu grafit nodular netratate termic sunt stabilite prin SR EN 1563. iar EN−GJS−22−RT aceeaşi fontă. cum sunt cilindrii de laminor. ceea ce pentru o epruvetă circulară corespunde la L0 = 5d0. EN−GJS−350−22−LT este o fontă nodulară cu Rm ≥ 350 N/mm2. astfel că se pot atinge valori ale rezistenţei la oboseală σO = 200…280 N/mm2. alungirea la rupere fiind comparabilă cu a oţelurilor hipoeutectoide. 8. Compoziţia chimică a fontelor cu destinaţie generală este lăsată la alegerea producătorului. mărcile respective se recunosc după literele RT sau LT scrise la sfârşitul simbolului. puternic solicitate în exploatare. cu condiţia obţinerii caracteristicilor mecanice impuse. iar caracteristicile celor tratate termic − prin SR EN 1564. A ≥ 22 % la care se garantează KV ≥ 12 J la –40 oC. fontele 118 . determinată fie la temperatură ambiantă fie la temperaturi scăzute (până la –40 oC). la aceeaşi structură a R p 02 masei metalică de bază. Pentru obţinerea unor caracteristici mecanice mai bune.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Caracteristicile mecanice ale acestor fonte depind în mare măsură de structura masei metalice de bază: fontele nodulare feritice au rezistenţă mecanică scăzută şi plasticitate bună.2.

şoc termic şi fluaj. creştere de volum. Rezistenţa lor la coroziune este puternic influenţată de forma grafitului. grafit lamelar sau grafit nodular.. iar FrgnAl 22 este o fontă refractară cu grafit nodular. fenomen ce se produce (la temperaturi înalte) datorită descompunerii cementitei (cu formare de grafit) şi oxidării interne produse de gazele ce pătrund de-a lungul filamentelor de grafit şi are ca efecte creşterea volumului şi pierderea coeziunii materialui. Cromul. fontele rezistente la coroziune şi fontele rezistente la uzare. care se manifestă la temperaturi ridicate. în cantităţi mai mici. Fontele din această categorie sunt fie fonte cu masa de bază perlitică..5 %). cu %Crm = 16 %.3. Fontele refractare sunt fonte aliate care au o bună comportare la acţiunea fenomenelor de oxidare.4 %). molibden sau stibiu. Fontele înalt aliate cu siliciu (%Sim = 12…18 %) au un conţinut scăzut de carbon (%Cm = 0. care le conferă structură austenitică. fonte cu conţinut ridicat de siliciu. aliate în principal cu crom.26 %) sau cu mangan ( %Mnm = 3.. care sunt fonte alite după una din reţetele Ni−Mn (%Nim = 10. şi. cea mai bună comportare având-o fontele cu grafit fin dispersat în masa metalică de bază a structurii. Fontele rezistente la coroziune sunt fonte cu sau fără grafit în structură. aluminiu. fie cu masa de bază feritică. În cazul pieselor solicitate la şocuri termice. Tipurile de fonte rezistente la coroziune mai frecvent utilizate sunt prezentate în continuare. siliciu. dacă grafitul este nodular. Fontele rezistente la temperaturi scăzute sunt fonte nodulare aliate cu nichel (%Nim = 20. %Mnm = 4…8 % . dacă grafitul este lamelar şi Frgn. Fontele refractare se simbolizează cu literele Fr. fonte cu conţinut ridicat de aluminiu şi fonte cu conţinut ridicat de crom şi siliciu. în care se găsesc înglobate carburi şi grafit lamelar.. nichel.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale rezistente la temperaturi scăzute. siliciul şi aluminiul conferă acestor fonte rezistenţă la oxidare prin acelaşi mecanism ca în cazul oţelurilor refractare (formarea unei pelicule compacte şi aderente de oxizi care protejează materialul faţă de oxidarea în profunzime). %Mnm = 5…8 %) sau Ni− Si−Mn−Cu (%Nim =10…20 %. %Sim = 4…6 %. conform căruia se produc patru tipuri de fonte: fonte cu conţinut ridicat de crom.5…4. În condiţiile asigurării structurii de echilibru (bine detensionată) aceste fonte au o bună rezistenţa la şocuri mecanice. în care se găsesc carburi.. energia lor de rupere KV rămânând practic neschimbată de la ta până la –150 oC. şi %Cum = 2…4 %). se utilizează fonte austenitice cu grafit nodular. de exemplu FrCr16 este o fontă refractară cu grafit lamelar. Caracteristicile lor sunt stabilite prin STAS 6706. urmate de simbolul elementului principal de aliere şi de un număr care arată concentraţia masică medie a acestui element.0. au structura masei metalice feritică şi sunt rezistente 119 . Aceste fonte prezintă rezistenţă la oxidare la t < 1100 °C şi au o bună rezistenţă la creştere. cu %Alm = 22 %.12 %..

Si. Cu. de fricţiune. structura masei metalice de bază a acestora fiind martensitică. 75 clase de calitate.2…1. îngustă. 75 laminare termomecanică (controlată). 112 laminare normalizantă.0 %. Cuvinte cheie bandă de călibilitate normală. 104 invar. cu structura masei metalice perlitică. 69 . fiind utilizate pentru confecţionarea tamburilor de frână de la autovehicule.. cupru. 93 fontă comercială. În structura acestor fonte nu se admite prezenţa cementitei libere.25…0. dar toate conţin eutectic fosforos ternar (numit steadit). 112 fâşii ZIT. 73 120 fisurare la cald a CUS.5…12. P. 69 elinvar. Ni. Fontele antifricţiune sunt fonte care trebuie să asigure un coeficient de frecare cât mai mic.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR la acţiunea acizilor azotic şi sulfuric. 56 comportare metalurgică la sudare.. Fontele rezistente la uzare cuprind două tipuri: fontele antifricţiune şi fontele de fricţiune. 119 fontă rezistentă la uzare antifricţiune. straturi. fiind fonte nealiate sau aliate cu %Nim = 1. Pb. iar dacă sunt aliate suplimentar cu molibden (%Mom = 2…4 %) devin rezistente şi la cloruri. cu structura masei metalice austenitică. Fontele înalt aliate cu crom (%Crm = 25. Au structură perlito-sorbitică. iar grafitul poate fi lamelar sau nodular. În cazul pieselor supuse la solicitări severe se folosesc fontele cu %Nim = 3. 94 hardenită. 113 fontă refractară. care le îmbunătăţeşte rezistenţa la uzare. siliciu şi/sau cupru. 67 câmp termic de sudare. Fonte complex aliate cu nichel. sau înalt aliate cu Mn (%Mnm = 7.65 % sau %Mom ≅ 0.35 %) au structura tipică fontelor albe (datorită efectului antigrafitizant al cromului). 74 construcţie sudată. maleabile şi nodulare. siliciu şi aluminiu au rezistenţă bună la acţiunea acizilor sulfuric şi acetic. fiind folosite pentru confecţionarea componentelor lagărelor de alunecare. 76 material de adaos (MA). Sunt fonte cenuşii. Fontele de fricţiune sunt fonte care trebuie să realizeze coeficienţi de frecare cât mai mari. Fontele înalt aliate cu nichel (%Nim = 13…35 %) au structura masei metalice austenitică. 92 cusătură sudată (CUS) rânduri.5 %). slab aliate cu Cr.5…6. 70 carbon echivalent %Ce..25 %. iar prin adaosuri de crom. 120 fragilizare prin faza σ.5 % şi %Crm = 0. devin rezistente şi la acţiunea acizilor oxidanţi sau organici. sunt rezistente la acţiunea acizilor şi apei de mare. sunt rezistente la acţiunea mediilor alcaline. Ti. 119 fontă rezistentă la coroziune. 69 coroziune intercristalină.

C. 75 oţel pentru îmbunătăţire.C. 78 oteluri pentru scule. 1983 7. Truşculescu M. Stiinţa materialelor în construcţia de maşini..M.I. Editura Sudura. 1983 8. Colan H. 112 rost de sudare. 1982 4. vol. 86 oţeluri patinabile. Mărci. Bucuresti.a. 64 oţel bifazic (dual-phase). 66 oţel pentru rulmenţi. 105 oţeli inoxidabil cu crom. 70 Bibliografie 1. Vacu S. 78 platinit.C. II. Petrescu M.. 1981 3.D. Metalurgie fizică.M... Metalografie şi tratamente termice. 66 otel pentru construcţii sudate.. Oţeluri inoxidabile şi refractare. 80 oţel inoxidabil stabilizat.I. Editura Didactică şi Pedagogică. O. Timişoara 1999 5. 108 oţel rapid.D.. cu crom şi nichel.. 53 structură feritică aciculară. Editura Tehnică. Bucureşti. 59 standard general. Editura Didactică şi Pedagogică. 77 zonă influenţată termic (ZIT). 110 oţel pentru carburare. 1994 10. 109 oţel HSLA. 79 oţel duplex. Editura Facla. Metalurgie fizică şi studiul metalelor.. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti.. 96 oţel turnat. 76 oţel cu granulaţie fină. 69 oţel necalmat. Bucuresti.D. Elaborarea oţelurilor aliate. Bucureşti.. Geru N.I. O. 89 oţel Hadfield. 1995 6. Tillmann W. Saban R. Protopopescu H. Bucureşti. s. 80 oţel cu granulatie fină. Lugsheider E. Mitelea I. * * * Culegere de standarde comentate – Supliment.. Timişoara. 65 oţel criogenic. 93 oţel maraging.I. Studiul si ingineria materialelor. 1980 9.a. ş. I. ş. 103 oţel refractar (termorezistent). de produs. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. Studiul metalelor. 100 oţeluri termorezistente.a. 1983 2. 97 temperatură de referinţă. Bucureşti.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale material de bază (MB). 98 oţeluri pentru recipiente. * * * Culegere de standarde comentate – Oţeluri. calmat. 74 superaliaj. Oţeluri.... Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. Gâdea S.I. 1996 121 . 94 oţel durificabil prin precipitare (PH). numerică. O. 69 simbolizare alfanumerică..I. 83 sudabilitate.. * * * Culegere de standarde comentate – Fonte şi oţeluri turnate. 84 oţel carbon de calitate. vol..M. Mărci şi condiţii tehnice de calitate. 1999 11. Ieremia A.

d) oţelurile la care singurul element de aliere (în fară de carbon) este niobiul? T.k conform STAS 500 şi. care stabileşte reguli. C15 conform SR EN 10027−1: a) oţelul are concentraţia masică medie de carbon %Cm = 0.4.8. S235J2G3 conform SR EN 10027-1: a) otelul are rezistenţa la tracţiune Rm ≥ 370 N/mm2. respectiv. În funcţie de nivelul de aplicare. prescripţii sau caracteristici pentru activităţi sau rezultatul acestora. c) oţelul se utilizează pentru piesele care se supun carburării.2. Care dintre următoarele condiţii sunt respectate de marca de oţel nealiat simbolizată OLC15 conform STAS 880 şi.8.8. c) standarde regionale. Care dintre următoarele oţeluri aliate se încadrează în clasa oţelurilor de calitate: a) oţelurile pentru recipiente sub presiune care au limita de curgere Rp0. c) oţeluri de calitatea.7. c) standardizare. în scopul obţinerii unui grad optim de ordine într-un context dat este denumit: a) standard. b) normativ.5. c) oţelul are prescrisă o energia de rupere (determinată pe epruvete prelevate longitudinal din semifabricate sau produse) KV > 27 J la −50 oC. %Sm ≤ 0. b) standarde naţionale. pentru probleme reale sau potenţiale. d) standarde de produs? T. Respectarea cărora dintre următoarele condiţii determină încadrarea unui oţel nealiat în clasa oţelurilor speciale: a) oţelul are prescrisă energia de rupere KV în starea C + r. d) oţelul este destinat fabricării pieselor la care TT final este îmbunătăţirea? T.8. c) oţelul are limita de curgere Re ≥ 370 N/mm2. c) lege.6. b) oţelul are concentraţiile de impurităţi %Pm. d) oţeluri speciale? T. b) oţelurile pentru electrotehnică.8.8. prevederi destinate unei utilizări comune şi repetate.9.8. standardele pot fi: a) standarde de firmă.4. b) ordonare. Care dintre următoarele condiţii sunt respectate de marca de oţel nealiat simbolizată OL370. Activitatea specifică prin care se stabilesc. este denumită: a) normalizare. c) oţelurile bifazice.1. Clasele principale de calitate prevăzute în standardul SR EN 10020 pentru oţelurile nealiate sunt: a) oţeluri de uz general: b) oţeluri excepţionale.8. d) clasificare? T.8. urmărind obţinerea unui grad optim de ordine într-un context dat.3. respectiv. b) oţelul are concentraţia masică medie de carbon %Cm = 15 %. d) oţelul nu necesită aplicarea de TT pentru obţinerea caracteristicilor prescrise? T.8.2 > 400 N/mm2. d) convenţie? T. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de 122 . Documentul stabilit prin consens şi aprobat de un organism recunoscut.025 %.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Teste de autoevaluare T.15 %. oţelul are limita de curgere Re ≥ 235 N/mm2. d) oţelul este calmat? T.

10.8. Aptitudinea unui oţel ca printr-un anumit procedeu şi pentru un anumit scop să asigure în îmbinările sudate caracteristicile locale şi generale prescrise pentru o construcţie sudată este denumită: a) călibilitate.12. c) 17CrNi16. dacă %Cm < 0.8.8. c) X6CrNi17−1.20.15. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri cu caracteristici de tenacitate garantate la temperaturi scăzute (sub −60 oC): a) P235NL1. b) 38AlCrMo10−6−1. b) S235NL. d) 34MoCrNi16? T. c) P460NL2.18. d) 17CrMn4−4? T. Care dintre fâşiile ZIT a unei îmbinări sudate dintre două piese din oţel (nealiat) cu conţinut scăzut de carbon are cele mai slabe caracteristici de tenacitate: a) fâşia de supraîncălzire. Ce structură prezintă semifabricatele realizate din oţeluri bifazice (dual−phase steel): a) ferită şi perlită. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile feritice: a) X50CrMoV15. b) plasticitate. b) X2CrMoTi17−1.8.8. c) P355NH. d) manganul. b) cromul.13. c) 34CrNiMo6−6−2. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile 123 .8. d) 34MoCrNi16? T.16. c) materialul de adaos MA. c) carbonul.8. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (simbolizate conform STAS 791) aparţin categoriei oţelurilor pentru carburare (cementare): a) 15Cr08.11. d) X6CrMoNb17−1? T.8.8.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale maşini (simbolizate conform STAS 791) aparţin categoriei oţelurilor pentru îmbunătăţire: a) 15Cr08.17. c) fâşia de austenitizare incompletă.8. d) cusătura sudată CUS? T. b) 51CrMnV4−4-1.14. d) X8Ni9? T.0 %. b) 42MoCr11. d) 17CrMn4−4? T. dacă %Nim > 8 %.2 %. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (simbolizate conform SR EN 10027−1) aparţin categoriei oţelurilor pentru carburare (cementare): a) 34CrMo4−2.8. d) P235NL1? T.21. c) 15Cr3. d) bainită cu conţinut scăzut e carbon? T. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (simbolizate conform SR EN 10027−1) aparţin categoriei oţelurilor pentru îmbunătăţire: a) 43MnMo6−2. dacă %Mnm ≥ 12 %? T. Care sunt zonele caracteristice ale unei îmbinări sudate: a) materialul de bază MB. d) elasticitate? T. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri cu granulaţie fină pentru construcţii sudate: a) S335K2. b) 42MoCr11. c) sudabilitate. d) fâşia neaustenitizată? T. b) fâşia de normalizare. dacă %Crm ≥ 12. b) zona influenţată termic ZIT. b) 12MnNi15−3.8. c) 17CrNi16.19. b) ferită aciculară. Prezenţa cărui element de aliere conferă oţelurilor calitatea de a fi inoxidabile: a) nichelul. c) ferită şi insule de martensită.

Care este TT final ce se aplică arcurilor confecţionate din oţelul 60Si15A: a) călire martensitică + revenire joasă.8.31.32.8. c) călire martensitică + revenire înaltă (îmbunătăţire).8.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR martensitice: a) X50CrMoV15. c) călire martensitică + revenire înaltă (îmbunătăţire). b) S235NL. Care este TT final ce se aplică sculelor confecţionate din oţelul OSC10: a) călire martensitică + revenire joasă. d) X90CrMoV18? T. d) transformarea perlitei în austenită? T. Care este TT final ce se aplică matriţelor confecţionate din oţelul 30VCrW85: a) călire martensitică + revenire joasă. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri Hadfield: 124 . fiind elemente de aliere tipice pentru oţelurile refractare: a) cromul.8.8. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri patinabile: a) S235W. d) 31VCr8? T. d) S335K2? T. b) nichelul. c) 10AlCr240. Care din următoarele probleme pot să apară la sudarea oţelurilor inoxidabile austenitice: a) fisurarea la cald a CUS.30.27.8. c) OLC45.23. c) X70CrMo15.25. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile austenitice: a) X50CrMoV15. c) siliciul. d) X50CrMoV15 T. d) călire martensitică + revenire medie? T. c) RCA 370.26.24. c) creşterea excesivă a granulaţiei.34. b) transformarea perlitei în austenită. d) călire de punere în soluţie + îmbătrânire? T. c) X3CrNiMoN27−5−2. d) aluminiul? T. b) S355W. d) X2CrNiMo17−12−2? T. b) X6CrMoNb17−1. b) 12MnNi15−3.29.8. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri refractare: a) 10AlCr180. Care dintre următoarele mărci de oţeluri pot fi utilizate pentru confecţionarea matriţelor de deformare plastică la cald a oţelurilor: a) 105CrW20. b) creşterea excesivă a granulaţiei. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile de tip duplex: a) X2CrNiMoN22−5−3.8.28. b) normalizare + recoacere de globulizare a cementitei.8. Care dintre următoarele elemente conferă oţelurilor rezistenţă la oxidare la temperaturi ridicate.8.33. b) 117VCr6.8. c) 30VCrW85. d) apariţia fazei σ? T. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile martensitice cu durificare prin precipitare: a) 12MnNi15−3. Care din următoarele probleme pot să apară la sudarea oţelurilor inoxidabile feritice: a) fisurarea la cald a CUS. d) normalizare + recoacere de globulizare a cementitei. b) îmbunătăţire. b) normalizare + recoacere de globulizare a cementitei. b) X2CrMoTi17−1.8. c) X2CrNi18−9. d) X7CrNiAl17−7? T. d) 15SiNiCr200? T.22. c) apariţia fazei σ.8. b) 10AlCr240. d) călire de punere în soluţie + îmbătrânire? T.

39. Rezolvare a) Prin încălzirea semifabricatelor la ti ∈ (A1. Care dintre următoarele tipuri de fonte aparţin categoriei fontelor aliate rezistente la uzare: a) fontele rezistente la temperaturi scăzute. c) fontă cu grafit lamelar cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale a) 105CrW20. b) T120CrMn130.37. b) fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. d) T120CrMn130? T. A3) se obţine o structură alcătuită din ferită şi austenită.8. c) fonta nu are grafit în structură. menţinerea o durată scurtă la această temperatură şi răcirea în apă. c) fontele refractare.8. d) fontă albă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %? T. b) fontă nodulară cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. aşa cum se poate observa pe diagrama din 125 . pentru a le conferi structura corespunzătoare unui oţel bifazic.36.1. d) fonta este netratată termic? T. iar duritatea martensitei este HM = 305 + 802%Cm. Care din următoarele variante corespunde mărcii de fontă cu simbolul EN−GJS−400−15: a) fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. b) formarea în structura CUS a unor compuşi intermetalici care influenţează negativ caracteristicile de tenacitate. b) fonta corespunde unui standard european. c) fisurarea la cald a CUS. Care din următoarele probleme pot să apară la sudarea oţelurilor maraging: a) înmuierea ZIT.38. b) fontele antifricţiune. să se determine care este duritatea semifabricatelor după aplicarea TT intercritic. constând din încălzirea la ti ∈ (A1. c) fontă cu grafit lamelar cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 5 %. Care din următoarele variante corespunde mărcii de fontă cu simbolul EN−GJMW−400−5: a) fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 5 %.8. să se stabilească la ce temperatură ti trebuie efectuat TT pentru ca semifabricatele să prezinte la ta o structură ferito – martensitică cu un conţinut procentual de martensită %M ≅ 15 %.8.1 % sunt supuse unui TT intercritic. d) formarea porilor în CUS? T. Semifabricatele confecţionate dintr-un oţel carbon cu %Cm = 0. a) Ştiind că pentru oţelurile carbon hipoeutectoide punctele critice de transformare în stare solidă sunt A1 = 727 oC şi A3 = 910 − 208 %C m .40. b) T100NiMn130. d) fontă nodulară cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 5 %? Aplicaţii A. d) fontele de fricţiune? T.8. A3). c) G 200−400W. Care dintre următoarele mărci de oţeluri sunt destinate realizării de semifabricate sau piese turnate: a) G 230−450.35.8. c) 117VCr6.8. b) Ştiind că duritatea feritei este Hα = 80 HV. d) T9MoCrNi30R? T. Ce semnificaţie are grupul de litere EN din simbolul unei mărci de fontă: a) fonta este cenuşie.

rezultă că abscisa punctului X este (%Cm)α = 0. 8. aceastei valori a temperaturii ti îi corespund valorile (%Cm)α = 0.22. care are soluţia ti ≅ 750 oC. conţinuturile procentuale ale celor două faze în structura semifabricatelor fiind date de relaţiile (care se obţin aplicând regula segmentelor inverse – v.1). scrisă sub forma %γ = %M ≅ 15 %. 2. iar austenita are concentraţia de carbon corespunzătoare abscisei punctului Y. se obţine o ecuaţie cu necunoscuta ti. ca urmare. Diagrama de stabilire a regimurilor TT pentru obţinerea oţelurilor bifazice Fig.8.0175 % şi (%Cm)γ = 0. 2.4 Considerând că austenita obţinută la ti se transformă integral în martensită la răcirea în apă a semifabricatelor. rezultă că la ti ∈ (A1. rezultă: %M = %γ.5.1 – 1.59 %.5.22 Aplicând regula izotermei (v.1⋅10-4ti. semifabricatele vor avea structura alcătuită dintr-o matrice feritică cu duritatea Hα = 80 HV şi insule de martensită (uniform distribuite în aceasta) cu duritatea HM = 305 + 802(%Cm)γ ≅ 778 HV. 208 Înlocuind expresiile (%Cm)α şi (%Cm)γ în condiţia pusă în enunţul aplicaţiei. Deoarece linia GP a diagramei de echilibru Fe – Fe3C este o dreaptă. Abscisa punctului Y corespunde concentrţiei 910 − t i 2 masice de carbon a oţelului care are A3 ≡ ti şi este (%C m ) γ = ( ) .2): (%C m ) γ − %C m %C m − (%C m )α %α = 100 %γ = 100 = 100 − %α .23. 8. scap. Diagrama de selectare a soluţiilor în cazul aplicaţiei A. b) După aplicarea TT intercritic cu ti ≅ 750 oC. 126 .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR figura 8. A3) ferita existentă în structura oţelului din care sunt confecţionate semifabricatele are concentraţia de carbon corespunzătoare abscisei punctului X. şi (%C m ) γ − (%C m )α (%C m ) γ − (%C m )α (%Cm)α fiind abscisa punctului X. iar (%Cm)γ – abscisa punctului Y. scap. Fig.

208 0.1⋅10-4⋅760 = 0.11. Rezolvare Intensitatea forţei F la care rezistă bara de tracţiune este dată de relaţia πd 2 F= Rm . duritatea 12.0164 (%C m ) γ = ( ) = 0. A3). ca urmare.1.8.STAS 880 (C35 .SR EN 10027-1). 4 duritatea semifabricatelor tratate termic va fi H s = H M 127 .0164 b) După aplicarea TT intercritic cu ti = 760 oC. constând din încălzirea la ti = 760 oC ∈ (A1.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale %M %α + Hα ≅ 180 HV 100 100 (care corespunde unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 630 N/mm2).6 100 − 12.52 ≅ 722 HV.3. cu carateristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8. să se determine care este duritatea semifabricatelor după aplicarea TT intercritic. A.8. Semifabricatele confecţionate dintr-un oţel carbon cu %Cm = 0. A. 910 − 760 2 0.6 semifabricatelor tratate termic va fi H s = 722 + 80 ≅160 HV (care 100 100 corespunde unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 560 N/mm2).8.52 − 0. Pentru realizarea unei bare de tracţiune cilindrice cu diametrul d = 15 mm. a) Ştiind că pentru oţelurile carbon hipoeutectoide punctele critice de transformare în stare solidă sunt A1 = 727 oC şi A3 = 910 − 208 %C m . b) Ştiind că duritatea feritei este Hα = 80 HV.08 − 0. se obţin următoarele rezultate: (%Cm)α = 0. c) bara este confecţionată din oţelul carbon în stare îmbunătăţită (călire + revenire la ti = 650 o C şi τm = 5 ore). Rezolvare a) Folosind notaţiile şi raţionamentul prezentate la rezolvarea aplicaţiei A. d) bara este confecţionată din oţelul aliat în stare îmbunătăţită (călire + revenire la ti = 650 oC şi τm = 5 ore). pentru a le conferi structura corespunzătoare unui oţel bifazic. b) bara este confecţionată din oţelul aliat în stare recoaptă (de echilibru). să se determine conţinut procentual de martensită %M din structura semifabricatelor tratate termic.6 %.0164 %.STAS 791 (34NiCrMo6-6-2 .2. există posibilitatea utilizării oţelului carbon de calitate OLC35 . semifabricatele vor avea structura alcătuită dintr-o matrice feritică cu duritatea Hα = 80 HV şi insule de martensită (uniform distribuite în aceasta) cu duritatea HM = 305 + 802⋅0. menţinerea o durată scurtă la această temperatură şi răcirea în apă. iar duritatea martensitei este HM = 305 + 802%Cm.1 – 1.52 % şi %γ = %M = 100 = 12. Să se determine şi să se compare intensităţile forţei de tracţiune F la care rezistă bara în următoarele circumstanţe: a) bara este confecţionată din oţelul carbon în stare recoaptă (de echilibru).SR EN 10027-1) sau a oţelului aliat 34MoCrNi16 .08 % sunt supuse unui TT intercritic.

d) Dacă bara este confecţionată din oţelul slab aliat 34MoCrNi16 călit şi revenit la ti = 650 oC şi τm = 5 ore.2) considerând coeficienţii adecvaţi din tabelul 7.35 %).2).P b) Dacă bara este confecţionată din oţelul slab aliat 34MoCrNi16 în stare recoaptă.6 0. în care PHJ = Ti(18+lgτm) = (650 +273)(18 + lg5) ≅ 17259.6 + 223%C m − 14.3 %Crm 0.2 − 13%C m şi F = 1.5⋅265 ≅ 927 N/mm2 şi .7. duritatea structurii de revenire pe care o prezintă bara poate fi estimată cu relaţia (7.6 %Sim 0. cu structura ferito-perlitică. aşa cum s-a obţinut în cazul precedent (pentru oţelul cu %Cm = 0.10).P F= π 15 2 4 ⋅ 927 = 1.6 %Nim 0.3). Rm = 3. Deoarece HV ≅ HB şi considerând relaţia Rm = 3.31⋅105 N.3 0. pe această cale 21900 + 4050%C m − PHJ se obţine HVrOC = ≅ 211HV .25 Marca oţelului OLC35 34MoCrNi16 a) Dacă bara este confecţionată din oţelul OLC35 în stare recoaptă.4 oC/s (v. rezultă: HVαOC = 77.35 %Mnm 0. % %Cm 0. Se poate observa că forţa de tracţiune la care rezistă bara este cu aproximativ 36 % mai mare decât cea corespunzătoare situaţiei în care bara este confecţionată din acelaşi oţel în stare recoaptă.10 ⋅ 10 5 N.2 1. c) Dacă bara este confecţionată din oţelul OLC35 călit şi revenit la ti = 650 oC şi τm = 5 ore.2 1. Rm = 3.6 %Mom 0.3 Concentraţiile masice ale componentelor de aliere. Se poate observa că forţa de tracţiune la care rezistă bara este cu aproximativ 19 % mai mare ca cea corespunzătoare situaţiei în care bara este confecţionată din acelaşi oţel în stare recoaptă.23⋅105 N.35 0. rezultă că bara are π 15 2 ⋅ 626 = 1.2% Nim + . Compoziţiile chimice ale oţelurilor considerate în aplicaţia A.64 ⋅ 10 5 N. duritatea sa se poate estima în acelaşi mod ca în cazul precedent şi rezultă HVαOA ≅ 265HV .3) în care HVrOC = 211 HV. cu structura ferito-perlitică. Rm = 3.8.0% Si m = 8%Crm + 4% Ni m ]lg v r ≅ 179 HV.2 şi o viteză de răcire din domeniul austenitic care să conducă la o astfel de structură. Rm = 3. adoptând vr = 0.5⋅211 ≅ 740 N/mm2 33.5⋅179 ≅ 626 N/mm2 şi F = 4 Tabelul 8.5%Crm + 27.5HB (v. scap. duritatea sa se poate estima cu relaţia (7.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 10 + [ − 19. 128 . 3.11. duritatea structurii cu sorbită de revenire pe care o prezintă bara poate fi estimată cu relaţia (7.6% Sim + 30% Mnm + 35. rezultă: HVrOA = HVrOC + 30(% Si m + % Mnm ) + 55%Crm + 6% Nim + 100% Mom ≅ 361 HV. A.5⋅361 ≅ 1265 N/mm2 şi F = 2.

8 24 12 0.9 20 10 0. acest MB şi MA disponibile pentru sudarea lui având caracteristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8.8 0. în timp ce pentru oţelurile aliate valorificarea prezenţei elementelor de aliere impune utilizarea lor numai în stare tratată termic (s-a observat din rezolvarea aplicaţiei că oţelul 34MoCrNi16 în stare îmbunătăţită are rezistenţa mecanică cu aproape 36 % mai mare decât atunci când este utilizat în starea structurală de echilibru).80 MA – D18..2 20 11 * Toate mărcile de MA sunt realizate în România Materialul Rezolvare Considerând caracteristicile de compoziţie chimică ale MB şi folosind relaţiile (7.00 MA – D316L 0.24).7) se calculează valorile mărimilor %Cre şi %Nie. pentru evitarea fisurării la cald.10 6.8. Compoziţiile chimice ale MB şi MA considerate în aplicaţia A.10 2.10 1. 7. Procedeul de sudare care se utilizează şi configuraţia rosturile de sudare pregătite între piesele ce urmează a fi sudate asigură pMA = 70 %.0 0. care să le permită consultarea.11.08 1.08 1. Se recomandă cititorilor să conceapă şi alte aplicaţii similare. Schaeffler (v. Tabelul 8. 7.0 0.5 1.0 27 20 0.4.5 1. pe lângă austenită.5 1. Este evidenţiat faptul că. corespunzătoare punctelor caracteristice nominale ale materialelor depuse prin 129 . Să se determine care dintre MA disponibile asigură realizarea unor CUS având în structură.03 2.0 23 14 0. pentru oţelurile carbon de calitate utilizarea în stare tratată termic este facultativă (s-a observat din rezolvarea aplicaţiei că oţelul OLC35 are caracteristici de rezistenţă mecanică comparabile în stare recoaptă şi în stare îmbunătăţită).50 MA – D310 0.03 2.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Observaţie Această aplicaţie are ca scop justificarea şi înţelegerea prescripţiilor privind utilizarea oţelurilor pentru construcţia de maşini.50 MA – D19.8 20 11 0.0 0..8.50 MA – D309L 0. Concentraţiile masice ale principalelor componente.9 30 9 0.9 19 13 2.12 2. care reprezintă coordonatele punctului caracteristic nominal al MB pe diagrama structurală A. O construcţie sudată trebuie realizată din semifabricate de tip tablă din oţel inoxidabil austenitic X2CrNi19−11.08 2.75 MA – D312 0. Procedând în acelaşi mod.3.30 MA – D309 0.5 şi fig.0 0.6) şi (7.8 18 10 MA – D308 0.60 MA – D316 0.0 0.5 0.9Nb 0.%Nie).08 .11.9 20 10 0.0 0.8 17 13 2. înţelegerea şi utilizarea prescripţiilor standardelor în vigoare.5 % ferită. se determină coordonatele (%Cre. A. % %Cm %Mnm %Sim %Crm %Nim %Nbm %Mom MB – 10TiNiCr180 0.8Mn6 0.50 MA – D308L 0. scap.04 2. 3.

dacă punctul caracteristic nominal al CUS realizate cu acesta este poziţionat în diagrama structurală A. %Nie.08 26. în condiţiile neglijării termenului ∆%EAm.30 14.04 23. atât dreptele de izoferită %α = 3 % şi %α = 5 %.70 21.40 17.33 21. Tabelul 8.85 13. %Nie. 130 .51 14.CUS. aşa cum se observă în figura 8.5 %) şi (%Cre = 14 %.90 13.70 29.90 24.15 Caracteristicile CUS %Nie.%Nie = 21. iar dreapta de izoferită %α = 5 % trece prin punctele de coordonate (%Cre = 28 %.25 31.95 22. Rezultatele parcurgerii etapelor descrise anterior sunt prezentate în tabelul 8.04 15.CUS). − 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Reprezentând pe aceiaşi diagramă.80 %Nie.34 16.5 %) şi (%Cre = 14 %.CUS).CUS. se poate aprecia că dreapta de izoferită %α = 3 % trece prin punctele de coordonate (%Cre = 28 %.75 21.9Nb MA – D18.5%]).13.35 20.5. % 13.11 21. Folosind relaţia (8.24.23 Punctul pe diagrama din fig.63 12. Schaeffler în domeniul α + γ. corespunzătoare punctelor caracteristice nominale ale CUS realizate cu MA disponibile pentru sudare. Un MA disponibil este apt pentru sudarea MB (îndeplineşte condiţia pusă în enunţul aplicaţiei. % − 21.20 21.CUS .4 Caracteristicile materialului Materialul MB MA – D308 MA – D308L MA – D309 MA – D309L MA – D310 MA – D312 MA – D316 MA – D316L MA – D19.56 20. are ecuaţia %Nie = 1. % 19.%Nie = 6. cât şi punctele cu coordonatele (%Cre.CUS .2). 8.44 16.05%Cre – 7.5.55 24.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR sudare cu MA disponibile.8 %) şi.5 %) şi corespunde ecuaţiei %Nie = %Cre – 7.%Nie = 6. analizând diagrama din figura 7.65 25. se determină coordonatele (%Cre.75 13.078 21.00 16. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei 8.93 13.71 21.46 13.60 13. de a asigura realizarea unei CUS cu un conţinut procentual de ferită %α ∈ [3%.40 12.70 21.74 28.15 14.25 %Cre.20 17.8Mn6 %Cre.76 21.12.25. ca urmare. % − 14. între dreptele corespunzătoare conţinuturilor de ferită %α = 3 % şi %α = 5 %. rezultă că MA capabile să asigure sudarea MB (precizat în enunţul aplicaţiei) fără apariţia fenomenului de fisurare la cald a CUS sunt D308 şi D309 (pentru care punctele caracteristice nominale ale CUS realizate se situează între cele două drepte de izoferită).%Nie = 20.00 25.

Motivele utilizării preponderente în tehnică a fontelor şi oţelurilor sunt numeroase: resursele de materii prime necesare elaborării acestor aliaje sunt uşor accesibile şi destul de uniform distribuite pe glob. proprietăţile (caracteristicile) lor mecanice sunt ridicate şi pot fi relativ uşor modificate şi adaptate condiţiilor de utilizare prin aplicarea de tratamente termice şi termochimice. Cu toate acestea. valori ridicate (mai mari decât cele asigurate de fonte şi oţeluri) ale raportului dintre rezistenţa mecanică şi masa specifică (densitate). Introducere Metalele şi aliajele neferoase deţin în prezent în aplicaţiile tehnice o pondere de aproape 20 de ori mai mică decât cea corespunzătoare aliajelor feroase (fonte şi oţeluri). produsele confecţionate din aceste materiale sunt reciclabile şi ecologice.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Capitolul 9 STRUCTURA ŞI PROPRIETĂŢILE METALELOR ŞI ALIAJELOR NEFEROASE 9. metalele şi aliajele neferoase reprezintă şi vor reprezenta şi în viitor o categorie de materiale de mare importanţă tehnică. costurile implicate de elaborarea unor astfel de aliaje şi de transformarea lor în produse se corelează favorabil cu performanţele tehnice pe care aceste produse le asigură etc.1. datorită unor proprietăţi pe care acestea le prezintă (şi care nu sunt asigurate de aliajele feroase sau se obţin mai greu la aceste materiale. capacitate bună de prelucrare prin turnare. capacitate foarte bună de a conferi produselor caracteristici estetice deosebite etc. tehnologiile de elaborare şi de realizare a semifabricatelor şi pieselor din astfel de aliaje sunt bine fundamentate ştiinţific şi asigurate logistic. cu cheltuieli inadmisibil de mari): rezistenţă ridicată la coroziune (în prezenţa mediilor de lucru chimic active). 131 . tenacitate bună la temperaturi scăzute. conductibilitate termică şi electrică mare. deformare plastică sau aşchiere.

5 110 370 59. la ta.6 16.7 29.7 420 68. kJ/kg Coeficientul de dilatare termică liniară αt (între ta şi 100 0C).Tabelul 9.2 14.7 40. µm/(m⋅K) Coeficientul de conductivitate termică λ la ta.6 106 .3 31. nΩ⋅m Al Cu Ti Ni Sn Sb Zn Pb Cd Be Mg Au Ag Pt 660 1083 1660 1453 232 631 420 327 321 1278 649 1064 962 1772 2700 8930 4510 8910 7290 6690 7130 11340 8650 1850 1740 19280 10500 21440 900 386 512 471 222 207 382 129 230 1886 1025 128 235 132 397 205 440 309 59 163 101 23.0 39. Caracteristicile fizice ale principalelor componente de bază ale aliajelor neferoase Metalul Aluminiu Cupru (Aramă) Titan Nichel Staniu (Cositor) Stibiu (Antimoniu) Zinc Plumb Cadmiu Beriliu Magneziu Aur Argint Platină Simbolul chimic Temperatura de solidificare – topire ts. J/(kg⋅K) Căldura latentă de topire qs. W/(m⋅K) Rezistivitatea electrică ρΩ.0 9. 0 C Densitatea ρ la ta.2 206 72.0 44.1 247 401 19 83 63 26 113 34 97 210 163 317 428 72 26.2 55 1300 368 63 104 113 23.3 21.5 16. kg/m3 Căldura specifică Cs la ta.5 8.1.4 13.6 25.5 14.5 23.5 11.2 19.3 11.

5.93.35 STAS 10262: Sb 99.96. Zn Pb. Al-Zn Cu-Zn.3. Al.8. Fe S. Pb. Sn 99.2. Al 99.99. Ni.99.995. Al 99. iar în tabelul 9.3 sunt expuse valorile celor mai importante caracteristici mecanice ale metalelor care constituie componentele de bază ale aliajelor neferoase.95.6.85. Zn 98. S. Cu 99. As.5. Sn 96. Ti 99. Si. Ag STAS 3321: Ag 999. Pb-Ca Cd-Ag.5 STAS 663: Pb 99.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Deoarece proprietăţile aliajelor neferoase sunt determinate în măsură importantă de proprietăţile componentului lor principal (metalic). Ni 97.C. Ni-Fe Cr-Ni.98. Al-Si. Ni 99. Si Pt-Ni. în tabelul 9. Sb 98. Cu. Mg 99.6. Cr 98. Sb Sn. Pb-Sn. Cu.99. Ni 99. Mg-Mn. S.97. Al 99. Zn-Cu. Cd. P. Ni-Cr. Sn-Hg Sb-Sn. Bi.95. Pt 99. Tabelul 9. Sb 99.97. Al 99.8. Fe Fe. Al 99. Fe. Bi. Sn-Sb. Cu 99. Si.2 sunt precizate clasele de puritate industrială în care pot fi obţinute aceste metale. Cr-Mo Sn-Pb. Al 99 STAS 270/1:Cu 99.6 STAS 7386: Cr 99. Pb.5 Ti 99.Al 99.99: Pb 99.65 Principalele impurităţi Fe.9. Pt-Ir.1 sunt prezentate metalele folosite frecvent drept componente de bază ale acestor aliaje şi sunt precizate o serie de caracteristici care. Pb Pb-Ag. S Pb. Cu 99. As. Sb 99. Cr-Ti. P Pb. Cu. Cr 97 STAS 10309: Sn 99. Ag-Ni.6.85 STAS 8615: Cd 99. Mn Principalele clase de aliaje binare folosite în tehnică Al-Cu. Sb 99.9. Au-Cu.9 Mg-Al.6. Fe.8 Pb. P. S. Cd 99. Cu-Be Ti-Al.3 STAS 10502: Ni 99. Clasele de puritate ale componente de bază ale aliajelor neferoase Metalul Al Cu Ti Ni Cr Sn Sb Zn Mărcile industriale * STAS 7607: Al 99. As.6 Bi.5. impurităţile ce au influenţe (negative) majore asupra proprietăţilor lor şi cele mai utilizate tipuri de aliaje binare în care fiecare din aceste metale este componentul de bază (principal). Al-Mg. Zn. Ag-Hg Pt-Rh.96. Sb 99.95. Pt-W * cifrele de după simbolul chimic indică valoarea minimă a concentraţiei masice a metalului industrial (în %.5 STAS 646: Zn 99.99. Pb. Cd 99. Au STAS 4389: Au 999. Cu 99.6. Mg 99. Fe.5.9. Sn Ag.95. împreună cu cele redate în tabelul 1. Ni 98. Ni 99. Zn Ag-Cd. Bi Pb. Cd Cd-Sn Mg-Si. Ti 99. Pb 99. definesc cantitativ proprietăţile lor fizice. Ti-Ni Ni-Cu. Ag-Cu. Sb-Pb Zn-Al. O. Sb. Zn-Mn Pb-Sb. Cr-W.Bi. Cd-Ni. în tabelul 9. Si. Pt STAS 10560: Pt 99. Sb 97.3. Pb 99.565. Bi.4. Cu-Al. Mg STAS 10273:Mg 99.5.90. Ni-Mo.0) Au-Ni. Pb 99. Cu 99. Cd 99.7.75. cu excepţia Au şi Ag. Cu-Sn. Cu.98. Pb. Pb 99.As. pentru care concentraţia este în %o). 133 . Mg-Zn Au-Ag. Cu. Al 99.2. Zn-Cd. (Au 995. Sb. Fe.4. Fe.9.Al 99.99. Sn 99. Sn-Zn. Al 99.95. Cr 98. Cu As. Al. Pt 99.98. Fe.Cd C. Au-Pt Pb. Cu. Zn 99.94.5. Zn 97. Fe. Sn 98. Zn 98. Sn. Bi.985. Cu.

N/mm2 Modulul de elasticitate transversală.3. N/mm2 Duritatea 2) Al Cu Ti Ni Sn Sb Zn Pb Cd Be Mg Au Ag Pt 1) recopt (stare de echilibru) ecruisat ecruisat 1) 40 – 70 120 − 140 170 − 220 420 − 450 220 − 250 310 − 330 12 − 14 10 − 13 70 − 100 11− 13 69 − 83 380 − 480 160 − 195 180 − 220 100 − 120 120 − 145 15 – 30 100 − 120 50 − 70 320 − 330 130 − 150 50 − 60 10 − 11 − 50 − 55 4−5 − 260 − 310 90 − 105 115 − 140 − − 50 – 70 8 − 12 45 − 60 10 − 15 50 − 60 30 − 40 80 − 90 − 40 − 50 60 − 70 17 − 25 − 3 − 15 2 − 10 40 − 50 48 − 50 62000 115000 105000 207000 44000 77800 105000 55000 300000 43000 78000 76000 25000 42800 79000 16500 19000 38000 20600 140000 − − 27500 140 − 220 HV − 35 – 40 HBS 95 – 110 HBS 90 – 120 HBS 60 – 65 HV 5 – 6 HBS 30 – 60 HBS 20 – 35 HBS 3 – 5 HBS 16 – 24 HBS 75 – 85 HRB 37 – 39 HRE 48 – 54 HRE 18 – 20 HBS 25 – 30 HV recopt (stare de echilibru) 1) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) sinterizat (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) ecruisat 1) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) 170000 38 – 45 HV 150 − 165 − − deformat plastic la rece cu GD = 70 … 90 %. 2) creşte odată cu conţinutul de impurităţi al metalului. Caracteristicile mecanice la ta ale principalelor componente de bază ale aliajelor neferoase Metalul Starea Rezistenţa la rupere 2).Tabelul 9. % Modulul de elasticitate longitudinală. N/mm2 Alungirea procentuală după rupere 3) . . N/mm2 Limita de curgere 2) . 3) scade odată cu conţinutul de impurităţi.

Aliajele neferoase (ca şi fontele şi oţelurile) se pot clasifica şi pe baza denumirii proprietăţii sau caracteristicii care le defineşte primordial utilitatea tehnică. aliajele neferoase pot fi: binare. pentru denumirea diverselor aliaje neferoase şi sistematizarea studierii structurii şi proprietăţilor lor. de exemplu. Fe. Pt etc. alcătuită din cristale de soluţie solidă având ca solvent componentul de bază. aliaje uşor fuzibile (cu temperaturi ts coborâte) etc. se practică încadrarea aliajelor neferoase în categorii ca: aliaje uşoare (caracterizate prin densităţi ρ ≤ 4000 kg/m3). Mn. la orice temperatură. aliajele neferoase pot fi: aliaje de turnare şi aliaje deformabile plastic.) etc. − aliaje cu structură monofazică după solidificare. Au. Al.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Aliajele neferoase se pot clasifica folosind o multitudine de criterii. 135 . în diverse concentraţii şi alte elemente de aliere decât cuprul: Mg. în care precipită la răcirea ulterioară particule de faze secundare (de obicei. • în funcţie de constituţia structurală de echilibru (la ta). preferându-se clasificarea acestora în funcţie de componentul de bază şi încadrarea lor în categorii de tipul: aliajele cuprului (aliaje pe bază de cupru). în diverse concentraţii şi alte elemente de aliere decât zincul: Si. în care sunt introduse suplimentar. aliajele neferoase se clasifică în: aliaje durificabile structural prin tratamente termice şi aliaje nedurificabile prin tratamente termice. o structură monofazică. Toate criteriile de clasificare anterior precizate se folosesc însă drept criterii secundare. aliajele denumite în tehnică duraluminuri au ca bază aliaje Al – Cu. compuşi intermetalici). Mn etc. astfel: • în funcţie de numărul componentelor. iar în funcţie de aptitudinile de a-şi mări rezistenţa mecanică în urma aplicării de TT. pentru a facilita studierea structurii şi proprietăţilor fiecărui tip de astfel de aliaje. în care sunt introduse frecvent. • în funcţie de posibilităţile tehnologice de transpunere în produse şi de prelucrare a acestora. aliaje anticorosive (cu rezistenţă ridicată la acţiunea mediilor agresive de lucru). dar. Sn. − aliaje care conţin în structură constituenţi eterogeni (de tipul amestecurilor mecanice eutectice sau eutectoide). care prezintă în stare solidă.). aliaje antifricţiune. aliaje cu rezistenţa mecanică ridicată (dure). aliajele aluminiului (aliaje pe bază de aluminiu). aliajele metalelor preţioase (aliaje pe bază de metale preţioase: Ag. Ni etc. aliajele titanului (aliaje pe bază de titan). aliajele neferoase se încadrează în următoarele categorii: − aliaje monofazice. iar aliajele denumite în tehnică alame au ca bază aliaje Cu – Zn. aliaje criogenice (cu tenacitate ridicată la temperaturi scăzute). aliajele nichelului (aliaje pe bază de nichel). se ia ca bază câte un aliaj binar reprezentativ şi se consideră că restul componentelor sunt elemente suplimentare de aliere (de exemplu. ternare sau complexe.. cele mai multe tipuri de aliaje utilizate în prezent în tehnică sunt complexe. Pb.

constând din inocularea în aliajele lichide a unor cantităţi mici de substanţe chimice (numite modificatori. 136 . se utilizează cu predilecţie pentru realizarea modificărilor de tipurile I şi III. care are ca efect principal finisarea (micşorarea dimensiunilor) cristalelor dendritice primare.2). care. modificatorii care acţionează în acest mod (borul şi unele metale de tranziţie cu reactivitate chimică mare: Ti. Modalitatea actuală cea mai eficientă de influenţare a caracteristicilor structurii primare a aliajelor neferoase o reprezintă modificarea. care are ca efect îmbunătăţirea fineţei şi gradului de dispersie a fazelor componente ale amestecurile mecanice eutectice care se formează la solidificarea unor aliaje neferoase. constituie baze pentru germinarea eterogenă la solidificarea aliajelor (v. 1. la aceste aliaje nu se produc. Modificarea aliajelor neferoase La marea majoritate a aliajelor neferoase folosite în tehnică componentele de bază nu prezintă transformări alotropice şi.2. scap. ca urmare. La alegerea modificatorilor şi realizarea modificării aliajelor neferoase trebuie avute în vedere următoarele aspecte esenţiale: • modificatorii introduşi în aliajele neferoase lichide acţionează în unul din următoarele moduri: − formează (individual sau prin combinare cu componentele aliajelor) particule greu fuzibile şi insolubile în aliajele topite. distribuite sub formă de suspensie fină.6). în decursul răcirii după solidificare. v. • modificarea de tipul II.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9.6). • modificare de tipul III. 4. care determină accentuarea ramificării şi subţierea ramurilor (axelor) cristalelor dendritice primare şi influenţează favorabil distribuţia fazelor secundare la aliajele în care (în timpul răcirii după solidificare) precipită particule ale unor astfel de faze. scap. 1. modificarea poate fi: • modificare de tipul I. Mo). v. Zr. care să determine transformarea structurii dendritice primare într-o structură secundară favorabilă (din punctul de vedere al mărimii granulaţiei şi gradului de dispersie a fazelor) obţinerii unor caracteristici mecanice ridicate şi/sau asigurării unei bune comportări la prelucrarea prin deformare plastică sau la aplicarea de TT. În funcţie de efectele pe care le produce asupra structurii primare a aliajelor neferoase. fenomene de cristalizare secundară (recristalizare în stare solidă. acest tip de modificare este eficient la aliajele neferoase care prezintă după cristalizarea primară o structură monofazică (cu cristale de soluţie solidă). asigurând solidificarea cu un număr mare de germeni cristalini şi formarea unor structuri primare fine. scap. care pot schimba mecanismele obişnuite ale germinării şi/sau creşterii cristalelor la solidificare. Ta.4.

în mod obişnuit.3.9. deoarece particulele care se formează sunt grosolane şi în număr insuficient realizării unei structuri primare fine.95…0. pe bază de Al sau Mg. având ts = 500…600 oC). este temperatura de solidificare – topire a aliajului din care sunt confecţionate piesele supuse RO. Sb. Pb) se folosesc mai ales pentru asigurarea modificărilor de tipul II. modificatorii care acţionează în acest mod (metalele uşor fuzibile: Li. dacă concentraţia acestora este la nivelul optim se formează o suspensie fină. Principalele tipuri de recoaceri fără schimbare de fază care se pot aplica semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase sunt: • Recoacerea de omogenizare (RO) este recomandată pentru diminuarea neomogenităţilor chimice ale structurilor dendritice primare ale semifabricatelor şi pieselor turnate. deoarece omogenizarea se realizează prin difuzie. dacă concentraţia acestora este mică. 9. Na.98. cum sunt aliajele uşoare.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase − formează pelicule de adsorbţie pe suprafeţele germenilor cristalini.8…0. în care Ts. dar poate avea şi valori kO = 0. cu un număr mare de particule care activează germinarea eterogenă şi rezultă structura primară cu granulaţia cea mai fină. 6. τm = 2…24 ore). efectele pozitive ale modificării se micşorează. Ca. pentru omogenizarea pieselor turnate din aliaje în care procesele de difuzie se defăşoară foarte lent. iar dacă concentraţia acestora depăşeşte nivelul optim. care micşorează viteza de creştere a germenilor şi limitează dezvoltarea în grosime a ramurilor cristalelor dendritice primare. în unele cazuri (de exemplu la semifabricatele şi piesele turnate din aliaje pe bază de Cu) impunându-se 137 . definită ca fiind temperatura la care verticala aliajului intersectează linia sau suprafaţa solidus a diagramei de echilibru fazic a sistemului de aliaje căruia aparţine acesta. • modificatorii trebuie introduşi în aliajele neferoase într-o cantitate (concentraţie) optimă (care asigură nivelul maxim al efectelor pozitive produse de modificare). scap.1). de exemplu. în K. în cazul modificatorilor care au rolul de a forma particule greu fuzibile şi insolubile în aliajele topite. kO = 0. Tratamentele termice la aliajele neferoase Tratamentele termice (TT) care se aplică semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase se definesc şi se clasifică la fel ca şi tratamentele destinate semifabricatelor şi pieselor din oţeluri şi fonte (v. ti corespunzătoare acestui TT se alege cât mai ridicată (ti + 273 = Ti = kOTs. iar coeficientul kO se ia. iar τm trebuie să fie mari (de obicei. particulele nu se formează sau se formează în număr insuficient asigurării unei structuri primare fine.

2). trp + 273 = Trp ≅ 0.3. ca şi în cazul aplicării la piesele din aliaje feroase. ca şi faza corespondentă a aliajelor Fe – C) care se transformă (la răcirea sub o temperatură caracteristică) în amestecul eutectoid (α + δ). 6. v. aliajele Cu – Al.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR aplicarea de TT ulterioare. • Recoacerea de detensionare (RD) se aplică semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase în scopul diminuării intensităţii şi redistribuirii tensiunilor mecanice reziduale existente în acestea. pentru finisarea granulaţiei structurii grosolane rezultate după RO. recoacerile cu schimbare de fază se efectuează la produsele confecţionate din astfel de aliaje neferoase (cum sunt aliajele Cu – Zn. scap. Recoacerile cu schimbare de fază (de tipul recoacerii complete sau normalizării. la piesele din astfel de aliaje. • Recoacerea de recristalizare fără schimbare de fază (RRN) este utilizată pentru refacerea plasticităţii semifabricatelor şi pieselor ecruisate prin deformare plastică la rece. în cazul normalizării). de realizarea unor transformări eutectoide etc. TT de călire 138 . La semifabricatele şi piesele confecţionate din aliaje neferoase se pot efectua două tipuri (principial diferite) de călire: • Călirea martensitică se poate aplica pieselor din aliaje neferoase care racire α + δ .2. scap.3) se pot aplica semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase care prezintă transformări fazice în stare solidă (determinate de variaţiile cu temperatura ale solubilităţii componentelor în fazele din structura aliajelor. de obicei. Modul de conducere a unui astfel de TT este simplu: piesele se încălzesc la o temperatură ti situată desupra unuia din punctele de transformare în stare solidă ale aliajului neferos din care sunt confecţionate.). Regimul RRN se alege astfel încât să se producă în piesele supuse tratamentului procesele de restaurare şi recristalizare primară şi să nu apară efectele defavorabile ale desfăşurării fenomenelor de creştere a granulaţiei şi de recristalizare secundară (v. 3. mecanismele detensionării termice şi principiile stabilirii regimului RD sunt cele prezentate în scap.5 şi 6. în cazul recoacerii sau în aer liniştit. se menţin la ti o durată τm (pentru uniformizarea temperaturii în masa pieslor şi pentru omogenizarea structurii) şi se răcesc lent (o dată cu cuptorul. RRN a semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase se realizează cu ti = trp + 100…200 oC (trp fiind temperatura de recristalizare primară a aliajului din care sunt confecţionate piesele supuse TT.4Ts). soluţia solidă (denumită. finisarea granulaţiei. 6. îmbunătăţirea prelucrabilităţii prin deformare plastică sau prin aşchiere etc. unele aliaje pe bază de Ti) pentru obţinerea stărilor structurale de echilibru. γ fiind suferă transformări eutectoide (la fel ca oţelurile şi fontele): γ incal. austenită. de producerea transformărilor alotropice ale unor componente. τi + τm = 1…4 ore şi răcirea în aer liniştit. în mod obişnuit. pentru obţinerea la ta a unei stări de echilibru structural.2.

Analizând modul de efectuare a acestui TT (v.1. pentru ca transformarea (printrun mecanism bazat pe difuzia componentelor) γ ⇒ α + δ să nu fie posibilă şi să se realizeze o transformare de tip martensitic (printr-un mecanism care nu presupune difuzia componentelor) γ ⇒ M. Călirea martensitică se poate aplica la produsele realizate din unele aliaje ale sistemelor Cu – Al. care aparţin unor sisteme ale căror diagrame de echilibru sunt de tipul celei prezentate în figura 9. urmată de răcirea rapidă (de obicei.. alcătuită din cristale de soluţie solidă α suprasaturată în elemente de aliere (fază metastabilă). rezultă că prin răcirea rapidă de la tic a structurii monofazice α se împiedică separarea din aceasta (prin procese bazate pe difuzie) a fazei θ (bogată în elemente de aliere) şi se obţine la ta o structură monofazică. alcătuită din cristale de soluţie solidă α ≡ B(A) omogenă. Ti – Al etc. deoarece realizează punerea (dizolvarea la încălzire şi menţinerea la răcire) în soluţia solidă α a fazei θ. cu structura cristalină diferită de cea corespunzătoare fazei γ (austenitei) din care s-a format.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase martensitică constă din încălzirea lor la o temperatură ti situată în domeniul de stabilitate al fazei γ (domeniul austenitic). care îndeplinesc criteriile structurale menţionate mai înainte.1). fig. • Călirea de punere în soluţie se poate aplica la piesele din aliaje neferoase în a căror structură apare ca fază principală o soluţie solidă care are ca solvent componentul de bază al aliajelor şi prezintă o variaţie importantă cu temperatura a capacităţii de a dizolva componentele de aliere (solubilitatea componentelor de aliere în această fază scade puternic când se micşorează temperatura). 139 . în apă) pentru menţinerea structurii monofazice α până la ta. acest TT a fost denumit călire de punere în soluţie (a fazei θ). menţinerea la această temperatură o durată τm (pentru obţinerea unei structuri cu austenită omogenă) şi răcirea rapidă (cu o viteză vr mai mare decât o viteză critică vrc). Ti – Ni. Spre deosebire de structurile (dure şi fragile) realizate prin călirea martensitică. ca şi faza corespondentă din structura aliajelor Fe – C călite) fiind o soluţie solidă suprasaturată în elemente de aliere. TT de călire de punere în soluţie constă din încălzirea şi menţinerea o scurtă durată la o temperatură tic ∈ (tso. Ti – Mo. Cu − Ti. 9. Revenirea structurilor (metastabile) obţinute prin călirea martensitică a aliajelor neferoase poate conduce la efecte similare celor care se produc prin revenirea oţelurilor sau fontelor călite martensitic şi care constau în obţinerea (prin transformări structurale bazate pe difuzie) unor structuri apropiate de echilibru şi bine detensionate. structurile (monofazice. Cu – Be. pentru obţinerea unei structuri monofazice. M (denumită martensită. La piesele din astfel de aliaje. cu cristale de soluţie solidă) obţinute prin călirea de punere în soluţie a aliajelor neferoase prezintă o bună comportare la prelucrarea prin deformare plastică. ts).

dacă ta < tii < tso. prin procese de germinare omogenă. precipitatele θ” germinează relativ uniform în matricea α şi sunt legate prin interfeţe coerente cu structura cristalină a acestei matrice. Cercetările întreprinse până în prezent au evidenţiat că.2.. precipitatele θ’ se formează prin germinare eterogenă pe anumite defecte ale structurii cristaline a matricei α (de exemplu. Natura fazică şi caracteristicile structurale ale precipitatelor care se formează la îmbătrânire depind de mărimile parametrilor ti şi τm.... care germinează eterogen pe limitele grăunţilor cristalini ai matricei α şi sunt necoerente cu această matrice. în structura matricei α se pot forma următoarele tipuri de precipitate: • zonele GP (notate în acest mod după numele cercetătorilor Guinier şi Preston care le-au detectat pentru prima oară prin tehnici de difracţie cu raze X) apar la temperaturi şi durate mici ale procesului de îmbătrânire şi sunt asocieri preferenţiale de atomi ai componentelor de aliere din aliajul tratat.0. putând fi uşor evidenţiate în structură prin examinarea la microscopul optic. zonele GP au forma unor discuri cu diametrul de 5. • precipitatele θ” sunt faze metastabile care se formează la durate mai lungi şi/sau la temperaturi mai înalte de îmbătrânire decât cele corespunzătoare formării zonelor GP şi sunt faze distincte (cu structuri cristaline diferite de structura fazei stabile θ). constând din încălzirea şi menţinerea acestora la o temperatură tii ∈ [ta. deoarece aceste precipitate se formează prin procese de germinare şi creştere.. care pot fi evidenţiate în structură numai prin examinarea la microscopul electronic. în funcţie de temperatura şi durata îmbătrânirii aliajelor neferoase călite. în mod obişnuit.6 nm şi se formează uniform în matruicea α..0 nm). cu dimensiuni suficient de mari pentru a putea fi observate prin examinarea structurilor la microscopul optic şi care apar dacă duratele şi/sau temperaturile de îmbătrânire sunt mai mari decât cele corespunzătoare formării precipitatelor θ”. determină separarea din soluţia solidă suprasaturată (metastabilă) a unor precipitate care durifică structura. pe dislocaţiile elicoidale) şi sunt semicoerente cu structura cristalină a acestei matrice. • precipitatele θ’ sunt tot faze metastabile..30 nm şi grosimea de 1.5. TT de revenire aplicat structurilor obţinute prin călirea de punere în soluţie este denumit îmbătrânire şi poate fi îmbătrânire naturală.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Revenirea structurilor obţinute prin călirea de punere în soluţie a aliajelor neferoase. • precipitatele θ sunt faze stabile (de echilibru).3. 140 . cu configuraţie platiformă (cu diametrul de 25. dacă tii = ta sau îmbătrânire artificială. datorită efectelor de durificare pe care le produce. ajungând la frecvenţe de 1013…1015 zone/mm3. având la bază mecanisme ce presupun difuzia componentelor aliajului supus TT. tso)..8 nm şi grosimea de 0.

. Aşa cum se poate observa analizând curba de îmbătrânire HVr = f(ti = 130 oC. la ridicarea temperaturii de îmbătrânire de la ti la t i/ > ti.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase În privinţa filiaţiei diverselor tipuri de precipitate. astfel. dar nu oferă timpul necesar separării precipitatelor specifice temperaturii la care s-a supraîncălzit aliajul). pentru orice aliaj călit şi îmbătrânit. Aceste particularităţi ale formării precipitatelor în timpul îmbătrânirii aliajelor neferoase călite sunt valorificate practic la realizarea procesului de reversiune. în principal de creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii acestora.). cercetările experimentale întreprinse până în prezent au arătat că orice precipitat se formează direct din matricea α şi nu prin transformarea precipitatelor existente anterior în structura aliajului supus îmbătrânirii. prezentată în 141 . Fig. 9. cu %Cum = 3 % Transformările structurale produse prin îmbătrânire sunt însoţite de modificări ale proprietăţilor aliajelor călite. Configuraţia diagramei de echilibru a sistemelor cărora aparţin aliajele neferoase la care se pot aplica TT de călire de punere în soluţie Fig. τm = ct. care constă din supraîncălzirea de scurtă durată a aliajelor îmbătrânite. efectul de durificare al îmbătrânirii se poate evidenţia cu ajutorul unor curbe de îmbătrânire. pentru reconstituirea stării structurale monofazice pe care aliajele o aveau după călirea de punere în soluţie (supraîncălzirea de scurtă durată asigură dizolvarea în matricea α a precipitatelor formate prin îmbătrânire. Curba de îmbătrânire la ti = 130 oC a unui aliaj Al – Cu.2.1. reprezentând dependenţele experimentale dintre duritatea aliajului îmbătrânit şi parametrii de regim ai îmătrânirii: HVr = f(ti = ct. precipitatul specific temperaturii ti se dizolvă în matricea α şi apoi din matricea α se separă un nou precipitat. τm) sau HVr = g(ti. 9. corespunzător temperaturii t / > ti. τm) a unui aliaj Al – Cu (cu %Cum = 3 %).

Cele mai utilizate sisteme de simbolizare a mărcilor de metale şi aliaje neferoase. Simbolizarea metalelor şi aliajelor neferoase comerciale În prezent nu există un sistem de simbolizare a mărcilor de metale şi aliajele neferoase unanim recunoscut şi aplicat la întocmirea documentelor tehnice aferente conceperii. conform căruia mărcile de metale şi aliaje neferoase din diverse categorii (aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu. recomandate de diverse asociaţii profesionale şi/sau organisme de standardizare (naţionale. proiectării. 142 . şi varianta propusă de AA (Aluminum Association). sunt: varianta UNS (Unified Numbering System). la aliajele magneziului. la aliajele titanului. fără nici o semnificaţie legată de compoziţia şi proprietăţile mărcii) acordat de asociaţia sau de organismul (naţional. regional sau internaţional) care gestionează sistemul. cum ar fi ASM (American Society for Metals). acest efect diminuându-şi intensitatea odată cu distrugerea coerenţei dintre matricea structurală a aliajului şi precipitatele formate la îmbătrânire.2. se ajunge astfel la ideea (confirmată prin cercetări experimentale) că efectul de durificare este o consecinţă a interacţiunii dintre dislocaţiile matricei aliajului îmbătrânit şi precipitatele coerente.4. la aliajele zincului etc. la aliajele cuprului. regionale sau internaţionale).. fabricării. aplicată la aluminiu şi aliajele pe bază de aluminiu şi recomandată de standardele elaborate de ISO şi CEN pentru mărcile de aluminiu şi aliaje de aluminiu deformabile. între călirea de punere în soluţie şi îmbătrânire.5. efectul de durificare al îmbătrânirii creşte în cursul formării precipitatelor semicoerente (zonele GP şi precipitatele θ”) şi scade odată cu apariţia precipitatelor semicoerente (θ’) şi necoerente (θ). Desfăşurarea proceselor de precipitare la îmbătrânire şi efectele de durificare produse de acestea pot fi influenţate substanţial dacă. CEN (Comité European de Normalisation) sau ISO (International Organization for Standardization). sunt: • sistemul de simbolizare numerică. AA (Aluminum Association). aplicată la aliajele aluminiului. verificării şi comercializării semifabricatelor şi pieselor din astfel de materiale. principalele variante ale acestui sistem.) sunt simbolizate printr-un număr (în mod obişnuit.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR figura 9. semifabricatele sau piesele din aliaje neferoase se supun unor operaţii de deformare plastică la rece.4 şi 9. 9. având la bază principiile prezentate în tabelele 9. cupru şi aliaje pe bază de cupru etc.

.0 G AlCu4MgTi 3. X4 = 0 la aliajele pentru turnare în piese şi X4 = 1 sau 2 la aliajele pentru turnare în lingouri. X0 = 1.).5 6. Aliaje având Cu ca EAP** 2 A02040 / 204.5 5. simbolurile chimice ale elementelor de aliere pentru care %EAm este în jur de 1 % sau mai mare fiind însoţite de numere (de preferinţă întregi) care indică concentraţiiile masice nominale (medii) ale acestor componente.2. Grupă de aliaje neutilizată 6 − − 7. Aluminiu şi aliaje cu %Alm ≥ 99 % 2. X0 = 2 ⇒ α ≡ B. litera P pentru turnarea sub presiune etc. Aliaje având Zn ca EAP 7 A97149 / 7149 AlZn8MgCu 8. Tabelul 9. dacă X0 = 0.. dacă X0 = 1⇒ α ≡ A. iar simbolurile mărcilor de aliaje neferoase sunt alcătuite din simbolul chimic al componentului de bază.5MgMn 3. Aliaje având Si şi Mg ca EAP 6 A96106 / 6106 AlMgSiMn 7. Aliaje având Sn ca EAP 8 A08510 / 851. . X0 = 6 ⇒ α ≡ F. Aliaje având alte EAP 8 A98016 / 8016 AlFe1Mn * X0 = 0 pentru aliajele corespunzătoare unei reţete originale . Aluminiu şi aliaje cu %Alm ≥ 99 % 2. simbolurile aliajelor de turnare sunt precedate de litera G.4.X4* Seria (grupa) de aliaje Exemple de mărci X1 1 A01001 / 100. urmată (eventual) de o literă care codifică procedeul tehnologic de turnare recomandat la realizarea semifabricatelor sau pieselor din aceste aliaje (litera S pentru turnarea în forme din nisip. conform căruia mărcile de metale neferoase se simbolizează aşa cum se arată în tabelul 9. Aliaje având Zn ca EAP 7 A07120 / 712. Date privind simbolizarea mărcilor de aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu Mărcile de aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu pentru turnare Structura simbolului în varianta UNS: AX0X1X2X3X4* Structura simbolului în varianta AA: αX1X2X3. scrise în ordinea descrescătoare a importanţei lor. litera C pentru turnarea continuă.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • sistemul de simbolizare alfanumerică (sistemul de simbolizare după compoziţie). Aliaje având Si ca EAP 4 A24430 / B443..1 G AlSn6Cu1Ni1 9.8 1.0 G AlZn6MgCr 8. urmat de simbolurile chimice ale elementelor de aliere. Aliaje având Cu ca EAP 2 A92001 / 2001 AlCu5. Aliaje având Mn ca EAP 3 A93003 / 3003 AlMn1Cu 4.1 G AlSi5 5. Aliaje având alte EAP 9 − − Mărcile de aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu deformabile Structura simbolului în varianta UNS: A9X1X2X3X4 Structura simbolului în varianta AA: X1X2X3X4 Seria (grupa) de aliaje Exemple de mărci X1 1 A91080 / 1080 Al 99.1 G Al 99. litera M pentru turnarea în forme metalice.2 . Aliaje având Si ca EAP 4 A94343 / 4343 AlSi7. Aliaje având Mg ca EAP 5 A05200 / 520. ** EAP ≡ element de aliere principal 143 .0 G AlSi5Cu3 4. Aliaje având Si ca EAP + Cu şi Mn 3 A13190 / A319. simbolul nu conţine litera α.0 G AlMg10 6. litera Z pentru turnarea centrifugală..0 1. Aliaje având Mg ca EAP 5 A95052 / 5052 AlMg2. 6 pentru aliajele rezultate prin modificări aduse unei reţete originale.

..Zn C96200 ..5... C99800 C99600 G CuMn40Al2 Mărcile de cupru şi aliaje pe bază de cupru deformabile Structura simbolului în varianta UNS: C1X1X2X3X4 . C82800 C82100 G CuBe0. (de exemplu. C64200 C61000 CuAl8 5... C95800 C95600 G CuAl7Si2 7.. Alame cu Pb CuZn28Sn1 C44300 C40000 .. Aliaje Cu – Ni şi Cu – Ni . la aliajele pe bază de Ni UNS = NX1X2X3X4 (de exemplu... C7X1X2X3X4* Seria (grupa) de aliaje UNS Exemple de mărci C11100 Cu 99. Alame cu Sn CuZn36Al1Mn3Sn C67400 C66400 . Bronzuri cu Si (%Sim < 8 %) C64700 . Bronzuri cu Pb C98200 . Aliaje pe bază de Cu speciale C99300 . fabricare şi verificare a metalelor şi aliajelor neferoase sau a produselor ce se confecţionează din astfel de materiale.. C81100 C80100 G Cu 99. la aliajele pe bază de Mg UNS = MX1X2X3X4.9 1. C85800 C85400 G CuZn29Pb3Sn Alame speciale C86100 ..9 CuZn12. Bronzuri fosforoase cu %Sn < 9 % C50000 ....... C94500 C92700 G CuSn5Pb25 C94300 G CuSn5Ni5 C94800 Bronzuri aliate cu Ni C94700 . C84800 C84500 G CuZn12Pb7Sn2 Alame galbene (simple/cu Pb) C85200 .5). C86800 C86300 G CuZn25Al6Mn 4. Date privind simbolizarea mărcilor de cupru şi aliaje pe bază de cupru Mărcile de cupru şi aliaje pe bază de cupru pentru turnare Structura simbolului în varianta UNS: C8X1X2X3X4 ....5Pb C33500 C30000 .... Alame roşii (simple sau cu Pb) C83300 . Bronzuri cu Al (%Alm< 19 %) C60600 . N04400 corespunde aliajului cu simbolul alfa numeric NiCu32). Z35530 corespunde aliajului cu simbolul alfa numeric ZnCu1Al4).5Ni 3....5 2. iar sistemul de simbolizare alfanumerică este util îndeosebi în activităţile de cercetare.. Cupru şi aliaje cu %EAm < 8 % C10000 . C17300 CuBe1. C66100 C65500 CuSi3 6.. C87900 C87200 G CuSi4 C87500 G CuZn14Si4 G CuSn11 5. la aliajele pe bază de Zn UNS = ZX1X2X3X4 (de exemplu.. iar M10100 – aliajului MgAl10Mn) etc. C76200 CuZn29Ni12 * varianta UNS se utilizează şi la alte tipuri de aliaje: la aliajele pe bază de Ti UNS = RX1X2X3X4...C9 X1X2X3X4 Seria (grupa) de aliaje UNS Exemple de mărci C80100 ..5 9. Bronzuri cu Al (%Alm <19 %) C95200 . (de exemplu... Sistemul de simbolizare numerică se recomandă a fi utilzat mai ales în activităţile comerciale.. Cupru cu %Cum ≥ 99. C51100 CuSn4P 4.. Aliaje cu %EAm < 5 % C81300 . Aliaje Cu – Ni şi Cu – Ni − Zn C70000 . C94900 6.. C91700 C90700 G CuSn10Pb2 Bronzuri aliate cu Pb C92200 .... Alame cu %Znm < 37 % CuZn34.. C83800 C83400 G CuZn10 Alame semiroşii (simple/cu Pb) C84200 .95 1. C98800 C98600 G CuPb35Ag1. Bronzuri obişnuite (Cu – Sn) C90200 .ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 9.. M11311 corespunde aliajului cu simbolul alfa numeric MgAl3Zn1. R54520 corespunde aliajului cu simbolul alfanumeric TiAl5Sn2. 2. Simbolurile mărcilor de metale sau aliaje neferoase sunt însoţite de 144 . Bronzuri şi alame cu Si C87200 .. proiectare.... C69800 Alame speciale 3... C97800 C96400 G CuNi30Fe C97600 G CuNi20Zn8Sn4Pb 8.5 C22600 C20000 ..

sunt supuse unor operaţii de deformare plastică la rece sau unor combinaţii de operaţii de deformare plastică la rece şi RRN. iar în tabelul 9. 145 .7 sunt definite subdiviziunile stării TRATAT TERMIC corespunzătoare produselor realizate din aceste materiale. Pus în soluţie (starea instabilă obţinută la produsele supuse unei căliri de punere în suluţie şi îmbătrânite spontan la ta) 5. Principalele date (cuprinse în standardele SR EN 515 şi SR ISO 1190/2) privind simbolizarea stărilor de bază ale produselor realizate din principalele categorii de metale şi aliaje neferoase industriale sunt prezentate în tabelul 9. eventual. Ecruisat (starea obţinută la produsele care. în scopul obţinerii unor caracteristici mecanice prescrise) 4. Brut de fabricaţie (starea obţinută din operaţiile de prelucrare la cald. Definirea şi simbolizarea stărilor de bază ale produselor realizate din principalele categorii de metale şi aliaje neferoase industriale Definirea stării de bază 1.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase simbolurile stărilor de livrare ale semifabricatelor sau produselor realizate din aceste materiale. după recoacere sau deformare plastică la cald. cu sau fără ecruisare suplimentară. Recopt (starea obţinută la produsele deformate plastic în urma aplicării unei recoaceri complete în scopul asigurării valorilor minime ale caracteristicilor de rezistenţă mecanică sau starea obţinută la produsele turnate după o recoacere destinată reducerii segregaţiilor dendritice. de litere sau cifre care indică subdiviziunea corespunzătoare stării de bază (modul particular în care se realizează starea de livrare a materialului. pentru obţinerea unor stări stabile diferite de stările 1.6. ** cifrele care urmează acestui simbol indică durata (în ore) a procesului de îmbătrânire naturală spontană.6. 2 sau 3 * Simbolul stării pentru Al şi pentru Cu şi aliajele pe aliajele pe bază de Al bază de Cu F M O O H* W ** T H* − T cifrele sau literele care urmează acestui simbol codifică succesiunea de operaţii tehnologice care se aplică pentru atingerea stării. finisării granulaţiei. în cursul cărora nu se efectuează nici o verificare privind regimul termic sau gradul de deformare) 2. Tabelul 9. Tratat termic. îmbunătăţirii ductilităţii sau stabilizării caracteristicilor mecanice) 3. Simbolul stării unui metal sau aliaj neferos este alcătuit dintr-o literă de codificare a stării de bază (care defineşte modul principial de atingere a stării în care se află materialul). adică particularităţile privind succesiunea şi conţinutul operaţiilor tehnologice ce trebuie aplicate pentru atingerea stării de livrare a produselor) şi/sau valorile anumitor caracteristici definitorii ale calităţii produselor care se livrează. urmată. gradul de ecruisare realizat etc.

7.2. ci realizarea unor caracteristici speciale. îmbătrânit artificial şi deformat plastic la rece (starea obţinută la produsele care.4. cum ar fi. sunt răcite la ta şi îmbătrânite natural) 5. Pus în soluţie.3. îmbătrânit artificial şi deformat plastic la rece (starea obţinută la produsele care. Pus în soluţie şi supraîmbătrânit/stabilizat (starea obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie.5. deformat plastic la rece şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care. Pus în soluţie. Pus în soluţie şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie.7.11. Pus în soluţie şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie. Pus în soluţie. urmată de o îmbătrânire artificială al cărei scop principal nu este obţinerea unui efect de durificare prescris. Răcit după prelucrare la cald. sunt răcite la ta. sunt îmbătrânite artificial) 5. urmată de o îmbătrânire naturală) 5.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 9. Răcit după prelucrare la cald şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care.8. sunt ecruisate prin deformare plastică la rece şi îmbătrânite natural) 5.10. sunt ecruisate prin deformare plastică la rece şi îmbătrânite artificial) 5. după atingerea stării definite la 5. deformat plastic la rece şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie. după prelucrarea la temperaturi ridicate.1. Răcit după prelucrare la cald. rezistenţa maximă la acţiunea unor medii corosive) 5. după prelucrarea la temperaturi ridicate. după atingerea stării definite la 5.5. Răcit după prelucrare la cald şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care. sunt răcite la ta. Răcit după prelucrare la cald. urmată de ecruisarea prin deformare plastică la rece şi îmbătrânirea naturală) 5. după prelucrarea la temperaturi ridicate.6. deformat plastic la rece şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie. Definirea şi simbolizarea subdiviziunilor stării TRATAT TERMIC a produselor realizate din principalele categorii de metale şi aliaje neferoase industriale Definirea subdiviziunii stării de bază 5. sunt ecruisate prin deformare plastică la rece) 5. după prelucrarea la temperaturi ridicate şi răcirea la ta . de exemplu. sunt ecruisate prin deformare plastică la rece) 146 Simbolul stării pentru Al şi pentru Cu şi aliajele pe aliajele pe bază de Al bază de Cu T1 T2 TA TC T3 T4 T5 T6 TD TB TE TF T7 − − TG T8 TH − T9 TK TL . deformat plastic la rece şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care.6. urmată de o îmbătrânire artificială) 5. urmată de ecruisarea prin deformare plastică la rece şi îmbătrânirea artificială) 5.9.

• impurităţi care formează cu cuprul compuşi chimici fragili (O. cloruri şi acizi anorganici (sulfuric. producând fisurarea intercristalină a produselor din cupru. sunt.). Cr. sub formă de incluziuni nemetalice. substanţe organice (benzină. Principalele impurităţi ale cuprului tehnic se pot clasifica în următoarele categorii: • impurităţi solubile în cuprul solid (Ag. neaerate de sulfaţi. ape reziduale şi ape sărate. compuşii (cu topire congruentă) pe care îi formează cu cuprul aceste impurităţi se dispun intercristalin în structura cuprului. Bi). principalele aliaje pe bază de cupru folosite în tehnică fiind prezentate în continuare. 9. Cuprul şi aliajele pe bază de cupru Sub formă de metal pur sau sub formă de component de bază al unor aliaje.06 % şi are ts ≅ 320 oC.5 %) a acestor impurităţi (care formează soluţii solide de substituţie cu cuprul). Cd. 9. clorhidric.5. Principalele proprietăţi fizico – chimice şi mecanice şi clasele de puritate tehnică ale cuprului sunt descrise complet de caracteristicile redate în tabelele 1. Cuprul este atacat (se corodează) în medii care conţin hidrogen. reducerea conductibilităţii termice şi electrice etc. constând în creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii. • impurităţi insolubile în cuprul solid (Pb. P. Cuprul are o bună rezistenţă la coroziune în multe medii de lucru: atmosfere poluate.2 şi 9. efectele prezenţei în concentraţii masice mici (sub 0. amoniac. aceste impurităţi formează cu cuprul eutectice uşor fuzibile (Pb şi Cu formează un eutectic care conţine %Cum = 0. Mn. Cuprul formează un număr impresionant de aliaje. azotic). care se dispun la limitele cristalelor de cupru şi îi influenţează negativ prelucrabilitatea prin deformare plastică la cald (generează fenomene de fragilitate sau fisurare la cald). sulf. vapori de apă supraîncălziţi. Zn. Pt. hidrogen sulfurat. Fe.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase 9. Te). acceptabile. prezenţa incluziunilor intercristaline de CuO2 în structura cuprului (nedezoxidat corespunzător la elaborare) poate determina şi fenomenul numit “boala de hidrogen”. Se.2 % şi are ts ≅ 270 oC).2. As. benzol.3. anilină şi acid acetic etc. de obicei. micşorarea plasticităţii şi tenacităţii. diminuându-i substanţial plasticitatea şi tenacitatea şi micşorându-i considerabil conductibilitatea termică şi electrică. 147 . care se declanşează prin reacţia Cu2O + H2 ⇒ 2Cu + H2O şi conduce la formarea de vapori de apă a căror presiune creşte (deoarece nu se pot elimina). cuprul este utilizat din timpuri străvechi pentru realizarea de produse. azotaţi. motorină. S. soluţii concentrate de acizi anorganici. iar Bi şi Cu formează un eutectic care conţine %Cum = 0.1. Au. soluţii slabe. Mg. Sn. glicerină etc. Sb). Ni..

soluţia solidă α se caracterizează printr-o bună plasticitate. Variaţia caracteristicilor mecanice ale alamelor în funcţie de %Znm 148 . 9. Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Zn. iar sub temperatura tCK ≅ 450 oC (temperatura Curie – Kurnakov a fazei β.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9.Zn Fig.8. Fig. 2. capătă caracteristicile tipice compuşilor intermetalici (duritate ridicată şi fragilitate accentuată).4.1) suferă un proces de ordonare (atomii de Cu se distribuie în nodurile situate în vârfurile celulelor elementare. atât la cald. având drept component de aliere principal zincul sunt denumite în tehnică alame. prezentată în figura 9.1. scap. v.3. • α este soluţia solidă de substituţie având ca solvent cuprul şi ca solut zincul (α ≡ Cu(Zn)). ca şi solventul său. β are caracteristicile unei soluţii solide neordonate.2.3. • β este o soluţie solidă pe bază de compus chimic (fază bertholidă). 9. cât şi la rece. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu . iar atomii de Zn se poziţionează în nodurile aflate în centrele celulelor elementare) şi soluţia solidă ordonată (faza Kurnakov). punctele caracteristice ale acestei diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9. putând fi deformată plastic uşor. structură cristalină de tip CFC. Alamele Aliajel pe bază de cupru.5. prezentând tenacitate şi plasticitate bune. la temperaturi ridicate. care prezintă structură cristalină de tip CVC. Structura alamelor se poate analiza apelând la diagrama de echilibru fazic a sistemului Cu – Zn. notată β’. deoarece prezintă.

care definesc procedeul tehnologic recomandat pentru realizarea semifabricatelor şi pieselor. 850 oC. pentru obţinerea structurii prezentate în fig. structura lor la ta va fi alcătuită din cristale poliedrice de soluţie solida α omogenă. aşa cum se poate observa în figura 9. τm = 2. Coordonatele punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Cu − Zn Punctul A B C D M N P Q Abscisa. au %Znm ∈ (46 %. unei reveniri. dacă semifabricatele sau lingourile turnate sunt supuse unei recoaceri de omogenizare (la ti = 800 . 149 . fig. alcătuită din cristale dendritice de soluţie solidă α neomogenă. mai ales în prezenta impurităţilor insolubile în cupru (Pb. Alamele monofazice β’. la o temperatură ti < tCK. cristalele acestei structuri devenind poliedrice (echiaxiale). cu structura la ta alcătuită numai din cristale de fază β’ (v.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Tabelul 9.4). Alamele bifazice. Alamele monofazice α (cu structura la ta alcătuită numai din cristale de soluţie solidă α) au %Znm ≤ 39 % şi sunt alame deformabile (care se prelucrează bine atât prin deformare plastică la cald. 10). la care aceste alame prezintă o structură monofazică β. structura la ta a semifabricatelor şi pieselor turnate din astfel de alame are aspectul prezentat în figura 9. duritatea şi fragilitatea acestora crescând pe măsură ce se măreşte conţinutul procentual al fazei β’ în structură. în cantitatea şi cu dispunerea corespunzătoare obţinerii unor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate. B. cât şi prin deformare plastică la rece). 50 %] şi se pot utiliza atât ca alame de turnare.6. pentru ca în structură să apară cristale de fază α.9) şi. 46 %) şi sunt utilizate de obicei ca alame de turnare. alamele se pot clasifica astfel: A. dacă se aplică un TT de recoacere. cât şi ca alame deformabile la cald (la o temperatură de deformare situată deasupra punctului tCK ≅ 450 oC.5 ore) sau sunt deformate plastic şi supuse apoi recoacerii.8. cu %Znm ≤ 25 % sunt denumite în tehnică tombacuri. cu plasticitate bună).7. piesele din alame bifazice cu conţinut ridicat de zinc se supun unui TT de călire în apă (de la o temperatură ti la care materialul prezintă o structură monofazică β. După turnare şi răcire la ta. au %Znm ∈ (39 %. 9.. oC 1083 905 905 905 450 450 ta ta În funcţie de structura de echilibru şi de caracteristicile mecanice pe care le prezintă în această stare (v.8. %Znm 0 41 32 38 39 46 46 32 Ordonata. 9. Alamele monofazice α se comportă foarte bine la deformarea plastică la rece şi au o comportare mai slabă la deformarea plastică la cald. Bi) care determină apariţia unor fenomene de fragilitate sau fisurare la cald. aşa cum se observă în figura 9. eventual. alamele monofazice α. C.5. fig. semifabricatele sau lingourile din astfel de alame prezintă o structură monofazică.. cu structura la ta alcătuită din cristalele fazelor α şi β’. aşa cum se observă în figura 9.. 9. În unele cazuri..

care au în compoziţie (pe lângă zinc) şi alte elemente de aliere. sunt concentraţiile masice ale elementelor suplimentare de aliere existente în compoziţia alamei speciale.5... sunt coeficienţii de echivalare în zinc a elementelor de aliere suplimentare (introducerea unui element de aliere suplimentar în concentraţia %EAmj este echivalentă. după recoacerea de omogenizare.9.. j = 1. cu relaţa: %Cu me = %Cu m %Cu m + % Znm + ∑ k eEAj % EAmj j =1 n 100 . dacă se calculează titlul fictiv al alamei %Cume. din punctul de vedere al efectelor asupra structurii. 9. Fierul are keFe = 0. Structura la ta a alamelor monofazice α turnate Fig. 9. aluminiul determină micşorarea sensibilă a conţinutului procentual de fază α al structurii alamelor.6. cu suplimentarea cu %k eEA j % EAmj a concentraţie de zinc a alamei). introdus în concentraţii %Alm ≤ 3.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. n. orice alamă specială poate fi încadrată în categoriile structurale anterior precizate pentru alamele binare. n. Structura la ta. a alamelor monofazice α În tehnică se utilizează nu numai alamele binare (aliajele Cu – Zn) ci şi alamele complexe (speciale). finisează granulaţia şi mareşte tenacitatea alamelor.5 %. adică concentraţia masică a cuprului în alama binară echivalentă din punctul de vedere al microstructurii. iar k eEA j . j = 1.5 %.. Principalele elemente de aliere folosite la elaborarea alamelor speciale au următoarele efecte asupra structurii şi proprietăţilor acestor aliaje: • Aluminiul.1) în care %EAmj. Deoarece are keAl = 6. • Fierul. introdus în concentraţii %Fem ≤ 1. determină creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii alamelor. fără a le diminua caracteristicile de plasticitate şi tenacitate şi îmbunătăţeşte rezistenţa lor la acţiunea mediilor corosive. iar la concentraţii masice mai 150 . (9.

Structura la ta a alamelor bifazice turnate Fig.9.4 % determină apariţia în structură a compusului FeZn7. fiind considerat o impuritate a acestuia) se foloseşte ca element de aliere al 151 . piesele şi semifabricatele din alame aliate suplimentar cu acest element se pot supune TT de călire de punere în soluţie (răcire în apă de la ti = 800 .7. datorită efectelor fierului asupra microstructurii.. 40 % a caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi duritate. măreşte rezistenţa la coroziune a alamelor în apa de mare. măreşte rezistenţa mecanică şi plasticitatea alamelor şi îmbunătăţeşte comportarea alamelor în medii corosive cum sunt apa de mare... 9. aburul supraîncălzit şi soluţiile de cloruri. Fig. • Plumbul (care. având în vedere că keSn = 2. 9. care determină o creştere cu 30 ...8. Structura la ta a alamelor bifazice recoapte după turnare Fig. efectele staniului asupra microstructurii alamelor se pot estima cu uşurinţă. care induce un efect suplimentar de finisare a granulaţiei şi asigură sfărâmarea aşchiilor la prelucrarea prin aşchiere a alamelor.5. introdus în concentraţii %Snm ≤ 1 %. manganul este un bun dezoxidant. 9. iar efectele sale asupra microstructurii se pot aprecia considerând keMn = 0. 10. • Staniul. Structura la ta a alamelor monofazice β’ • Manganul. este insolubil în cupru. 820 oC) şi îmbătrânire (revenire la ti = 400 .Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase mari de 0. Structura la ta a alamelor bifazice călite si revenite Fig.. introdus în concentraţii %Mnm ≤ 5 %. 9. 420 oC). aşa cum s-a precizat anterior.

CuZn36Pb1. mărirea rezistenţei mecanice şi durităţii (mai ales ale fazei β) şi îmbunătăţirea rezistenţei la coroziune (mai ales în prezenţa mediilor active calde). alcătuită din cristale de soluţie solidă de substituţie α ≡ Cu(Ni) ≡ Ni(Cu). iar CuZn42Mn3Al2 şi G CuZn30Al5Fe3Mn2 sunt mărci de alame monofazice β. evidenţiază faptul că toate aliajele acestui sistem au la ta o structură monofazică. deoarece particulele de plumb uniform distribuite în structura alamelor asigură sfărâmarea aşchiilor şi îmbunătăţesc prelucrabilitatea prin aşchire a acestor aliaje.800 N/mm2) şi punctele de minim local ale curbelor alungirii procentuale după rupere (cu ordonata la A = 40 . introdus în concentraţii %Nim ≤ 3 %. Mărcile de alame comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate. măreşte fluiditatea şi proprietăţile de turnare ale alamelor topite şi determină îmbunătăţirea comportării în medii corosive a produselor confecţionate din alame speciale. este un bun dezoxidant. CuZn15. de exemplu.. coeficientul său de echivalare este keNi = −1. G CuZn40PbSn. CuZn10. CuZn39Ni3 sunt mărci de alame speciale monofazice α (alame speciale deformabile). prezentată în figura 9. G CuZn30Al5Fe3Mn2 sunt mărci de alame bifazice (alame pentru turnare).. Plumbul se introduce în concentraţii %Pbm ≤ 3 %. prezenţa plumbului înrăutăţeşte comportarea la prelucrarea prin deformare plastică a alamelor. CuZn31Si. • Siliciul. • Nichelul. au solubilitate totală în stare solidă. G CuZn40Pb. CuZn20. aşa cum se poate observa în figura 9. CuZn30. G CuZn38Pb2Mn2.12. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu – Ni. iar influenţa sa asupra microstructurii alamelor se poate estima considerând kePb = 1.2. determină creşterea plasticităţii şi tenacităţii alamelor. efectele sale asupra microstructurii alamelor sunt importante.11.27. 45 %) şi coeficientului de gâtuire (cu ordonata la 152 . Ca urmare. introdus în concentraţii %Sim ≤ 1 %.3. Deoarece nichelul înlocuieşte în structura alamelor atomii de cupru (are asupra microstructurii alamelor efectul corespunzător scăderii concentraţiei de zinc). deoarece poate determina apariţia fenomenelor de fragilitate sau fisuare la cald.5. punctul de maxim local al curbei rezistenţei mecanice (cu ordonata la Rm = 600. CuZn36 sunt mărci de alame monofazice α (alame binare deformabile). 9... deoarece are keSi = 10. curbele ce descriu dependenţele dintre caracteristicile fizico – mecanice ale aliajelor Cu − Ni şi compoziţia lor chimică corespund configuraţiei redate în diagrama din figura 3.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR alamelor din care se confecţionează produse destinate prelucrării prin aşchiere. fiind metale izomorfe (cu structură cristalină de tip CFC) şi prezentând dimensiuni atomice apropiate. Aliajele Cu − Ni Cuprul şi nichelul.

15% şi adaosuri de Al (%Alm = 1 .. cu %Nim = 40. pieselor de mecanică fină. folosite (ca aliaje deformabile sau pentru turnare) pentru confecţionarea pieselor rezistente la coroziune...... Mn şi Si..70 % şi adaosuri de Fe..3 %). 1..8 ... 3%). Argentan). Fig...) şi se pot utiliza la fabricarea rezistorilor electrici..6 . iar curba care redă dependenţa dintre rezistivitatea electrică şi compoziţia acestor aliaje prezentând un punct de maxim local cu abscisa %Nim ≅ 50 %. folosite (ca aliaje deformabile. dar şi ca aliaje pentru turnare) în aplicaţiile care necesită materiale rezistente la coroziune. Microstructura la ta a aliajului Cu – Ni.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Z = 55. • aliajele Alpaca (Neusilber. prezintă o bună rezistenţă la coroziune (în apă de mare şi în soluţii saline. CuNi18Zn27 sau CuNi15Zn21).30 % (corespunzător mărcilor comerciale CuNi18Zn20. cu %Nim = 5. cu %Nim = 20 % Datorită structurii monofazice şi proprietăţilor fizico – mecanice pe care le prezintă. cu %Nim = 18 .35 % şi adaosuri de Mn (%Mnm = 3... 1. rezistorilor electrici.. instrumentelor de măsurare.. folosite ca materiale electrotehnice (în special pentru confecţionarea rezistorilor). 11.. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu − Ni Fig.60 %) având abscisa situată la %Nim ≅ 65 %.... • aliajele Constantan.50 % şi aliajele Nichelină. 12.4 %). 20 % şi %Znm = 20. • aliaje Monel. cu %Nim = 65. folosite pentru a confecţiona (prin deformare plastică la rece sau la cald) elemente elastice (arcuri sau lamele) şi piese rezistente la coroziune.. folosite în aplicaţiile care impun materiale anticorosive. în vapori de apă etc. aliajele Cu – Ni se prelucrează bine prin deformare plastică (la rece sau la cald) sau prin aşchiere. 9. tacâmurilor şi obiectelor de artă sau podoabă etc..0 %) şi Mn (%Mnm = 0. cu %Nim = 15 . cu %Nim = 30. Principalele reţete de aliaje Cu – Ni utilizate în tehnică sunt: • aliajele Kunial. în acizi organici.. 153 . 9. • aliaje Melchior (Maillechort). 20 % şi adaosuri de Fe (%Fem = 0.

putând fi deformată plastic uşor. bronzurile cu siliciu. se descompune eutectoid: δ ⇒ α + ε. datorită vitezei extrem de reduse cu care se realizează transformarea δ ⇒ α + ε. în funcţie de concentraţia masică a staniului. • δ este o soluţie solidă pe baza compusului chimic Cu31Sn8 (fază bertholidă). În funcţie de structura pe care o prezintă (la ta) în starea M.1.13 au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Sn. structură cristalină de tip CFC. aşa cum rezultă examinând diagramele din figura 9.5. cu structură cristalină de tip CVC. Bronzurile Aliajele pe bază de cupru al căror component de aliere principal este un alt element decât zincul sau nichelul sunt denumite bronzuri. în funcţie de concentraţia 154 . în condiţii de echilibru (care presupun menţineri îndelungate).5. cu structură cristalină complexă. la care.3. β este stabilă numai până la temperatura t = 586 oC. la care se descompune eutectoid: γ ⇒ α + δ. • γ este (ca şi β) o soluţie solidă pe baza compusului chimic Cu5Sn (fază bertholidă). Fazele care apar pe diagramele de echilibru din figura 9.9. atât la cald. • α este soluţia solidă de substituţie având ca solvent cuprul şi ca solut sataniul (α ≡ Cu(Sn)). punctele caracteristice ale acestor diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9. bronzurile cu aluminiu. • ε este compusul intermetalic Cu3Sn. la care se descompune eutectoid: β ⇒ α + γ. faza ε nu apare în structura semifabricatelor şi pieselor din bronzuri industriale livrate în stările M sau O. Principalele tipuri de bronzuri folosite pentru realizarea pieselor din construcţia de maşini şi pentru fabricare construcţiilor mecanice sunt: bronzurile cu staniu (denumite şi bronzuri clasice). structurile indicate de diagramele de echilibru (stabil sau metastabil) redate în figura 9. de caracteristicile mecanice asigurate (redate sintetic. Bronzurile cu staniu folosite în tehnică au %Cum ≤ 20 % şi prezintă. cu structură cristalină de tip CVC. 9. bronzurile cu beriliu şi bronzurile cu plumb.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9.13. ca şi solventul său.3. faza α se caracterizează printr-o bună plasticitate. • β este o soluţie solidă pa baza compusului chimic Cu5Sn (fază bertholidă). cât şi la rece. faza δ este stabilă numai până la temperatura t = 320 oC. faza γ este stabilă numai până temperatura la t = 520 oC. deoarece prezintă. care apara (la răcirea bronzurilor topite) prin defăşurarea transformării peritectice (la t ≅ 800 oC): L + α ⇒ β.13.

.0 800 E E’ 16.5 9.0 586 H H’ 16.5 800 C C’ 13.0 8. starea de echilibru stabil. starea metastabilă obţinută prin recoacere (starea O). Coordonatele punctelor caracteristice ale diagramelor de echilibru Cu − Sn Punctul Abscisa. se poate transforma prin recoacere (precedată sau nu de o operaţie de prelucrare prin deformare plastică) într-o structură cu cristale poliedrice de soluţie solidă α omogenă. respectiv. constituenţii α (preeutectoid) 155 . structura de turnare a acestor bronzuri.2 ta A. în starea M.0 520 K 11.0 800 D 22. structurile la ta ale semifabricatelor şi pieselor realizate din astfel de bronzuri conţin (aşa cum se poate observa în fig. B. 9 % şi sunt bronzuri deformabile (care se pot prelucra atât prin deformare plastică la cald.. 9.9..0 350 Q 0.13.15. starea metastabilă obţinută prin turnare (strarea F) Tabelul 9. aşa cum se observă pe micrografia din figura 9.0 586 F 24. b. aşa cum se poate vedea pe migrografia prezentată în figura 9. alcătuită din cristale dendritice de soluţie solidă α neomogenă. oC A 0 1083 B 25.14) şi de procedeul tehnologic recomandat pentru realizarea semifabricatelor şi pieselor.20 % şi se folosesc ca bronzuri de turnare. cât şi prin deformare plastică la rece). bronzurile cu staniu se pot clasifica astfel: Fig.0 8. 9. Bronzurile hipoeutectoide (bronzurile bifazice) au %Snm = 10..16.%Snm Ordonata.17) fazele α şi δ şi.0 520 J 27. în diagramele din fig.0 586 G 26. 9. c.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase masică a staniului. Bronzurile monofazice α (cu structura la ta alcătuită numai din cristale de soluţie solidă α) au %Snm ≤ 8 . Diagramele de echilibru ale sistemului de aliaje Cu – Sn pentru diferite stări: a.

ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR şi amestecul eutectoid (α + δ). 9. Structura la ta a bronzurilor hipoeutectoide turnate Bronzurile cu staniu se pot alia suplimentar la elaborare şi cu alte elemente.15.6 % determină formarea în structură a unor mici cantităţi de compus Cu3P.. • plumbul. 9. îmbunătăţeşte prelucrabilitatea prin aşchiere a bronzurilor (deoarece particulele de Pb. 9. iar în concentraţii %Pm = 0.0. 9. Structura la ta a bronzurilor monofazice α recoapte Fig.3. Fig. Variaţia caracteristicilor mecanice ale bronzurilor cu staniu în funcţie de %Snm Fig. introdus în concentraţii %Pm < 0.3 %.17.. duritatea şi fragilitatea acestor structuri crescând pe măsură ce se măreşte conţinutul lor procentual de eutectoid (α + δ).14.16. ce influenţează pozitiv caracteristicile de antifricţiune şi rezistenţa la uzare a bronzurilor. asigură o bună dezoxidare (împiedică apariţia incluziunilor dure şi fragile de SnO2) şi măreşte fluiditatea bronzurilor topite (conferă bune proprietăţi de turnare). care produc următoarele efecte asupra structurii şi proprietăţilor acestor aliaje: • fosforul. introdus în concentraţii %Pbm ≤ 2 %. favorizează sfărâmarea aşchiilor) şi rezistenţa lor la 156 . separate intercristalin în structură. Structura la ta a bronzurilor monofazice α turnate Fig.

cât şi la rece. influenţează pozitiv proprietăţile de turnare ale bronzurilor (măreşte fluiditatea. în concentraţii %Znm = 5. bronzurile cu aluminiu (spre deosebire de bronzurile clasice) au un interval de solidificare restrâns (10.18. aşa cum se poate observa pe diagrama de echilibru. duritate ridicată şi fragilitate accentuată. 9. Aşa cum se poate observa examinând diagrama de echilibru din figura 9. γ prezintă două modificaţii (forme alotropice): γ1. CuSn6. CuSn8 şi CuSn4Pb4Zn4 sunt mărci de bronzuri monofazice α (bronzuri deformabile). care înrăutăţesc comportarea la deformare plastică (măresc înclinaţia spre fisurare) a 157 . cu structură cubică complexă..3.. aceste aliaje au proprietăţi de turnare foarte bune (fluiditate ridicată. • zincul.10.12 %) le asigură proprietăţi bune de antifricţiune (deoarece particulele de plumb. ca urmare. la solidificarea după turnare. faza β poate să apară în structura bronzurilor cu aluminiu. iar GCuSn14.. la care se descompune eutectoid: β ⇒ α + γ2.2. cu retasura de contracţie concentrată). care poate fi deformată plastic uşor.18. separate intercristalin în structura bronzurilor. tendinţa de a forma cristale dendritice lungi (columnare). GCuSn12Ni2 şi GCuSn10Zn2 sunt mărci de bronzuri bifazice (bronzuri de turnare).3 %) şi/sau ca fază separată la transformarea eutectică (la t ≅ 1035 oC) L ⇒ α + β şi este stabilă numai până la temperatura t = 565 oC. • γ este (ca şi β) o fază bertholidă.5. cu structură cristalină de tip CFC. cu structură cristalină de tip CVC. • α este soluţia solidă de substituţie α ≡ Cu(Al). iar în concentraţii mai mari (%Pbm = 4. în funcţie de concentraţia aluminiului în aceste aliaje. aptitudine de a realiza piese turnate compacte. corespunzătoare compusului Cu32Al19. punctele caracteristice ale acestei diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9. micşorează intervalul temperaturilor de solidificare.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase coroziune. • β este o fază bertholidă pe baza compusului chimic Cu3Al. Bronzurile cu aluminiu folosite în tehnică au %Alm ≤ 15 % şi prezintă.15 oC).18 au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Al... Bronzurile cu aluminiu prezintă însă. ca fază separată preeutectoid (la cristalizarea primară a bronzurilor cu %Alm > 8. atât la cald. stabilă deasupra temperaturii t = 785 oC. Fazele care apar pe diagrama de echilibru din figura 9. au un substanţial efect lubrifiant). evită apariţia incluziunilor de gaze în lingourile şi piesele turnate) şi nu produce modificări structurale (deoarece se dizolvă integral în soluţia solidă α). stabilă sub temperatura t = 785 oC. în funcţie de concentraţia masică a aluminiului. Mărcile de bronzuri cu staniu comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate.. de exemplu. cu structură cristalină cubică şi γ2. structurile indicate de diagrama de echilibru redată în figura 9.10 %. corespunzătoare compusului Cu9Al4.

5 % se pot prelucra şi prin deformare plastică la cald. B şi li se aplică o bună dezoxidare (pentru evitarea apariţiei în structură a incluziunilor fragile de Al2O3). 9. B. Fig. în diagramele din fig. acest dezavantaj poate fi eliminat.19) şi de procedeul tehnologic recomandat pentru realizarea semifabricatelor şi pieselor. bronzurile cu aluminiu se pot clasifica astfel: A.3 1035 C 11. constituenţii α (preeutectoid) şi amestecul eutectoid (α + γ2).0 565 P 13. Ti. %Snm Ordonata.4 565 M 12.6 785 Q 9. Bronzurile bifazice cu %Alm = 9. dacă temperatura la care se face deformarea este situată în domeniul în care aceste aliaje prezintă structură monofazică β (structură care se poate menţine şi la ta.10.2 1048 F 7. dacă se aplică un TT de 158 .. structura la ta a semifabricatelor şi pieselor realizate din astfel de bronzuri conţine fazele α şi γ2 şi. 18.5. în funcţie de concentraţia masică a aluminiului. Bronzurile monofazice α (cu structura la ta alcătuită numai din cristale de soluţie solidă α) au %Alm < 9 % şi sunt bronzuri deformabile. Coordonatele punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Cu − Al Punctul Abscisa.4 1035 G 9. de caracteristicile mecanice asigurate (redate sintetic. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu − Al Fig. duritatea şi fragilitatea acestei structuri crescând pe măsură ce se măreşte conţinutul procentual de eutectoid (α + γ2).. 19 Variaţia caracteristicilor mecanice ale bronzurilor cu aluminiu în funcţie de %Alm Tabelul 9. 9.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR pieslor şi semifabricatelor turnate. Bronzurile hipoeutectoide (bronzurile bifazice) au %Alm ≥ 9 % şi se folosesc în mod obişnuit ca bronzuri de turnare. 9. dacă la elaborare se face modificarea lor cu V. oC A 0 1083 B 8.10. respectiv.4 ta În funcţie de structura pe care o prezintă (la ta) în stările M sau O.0 1035 K 9.

8 % la bronzurile ecruisate prin deformare plastică la rece).500 N/mm2 şi A = 3. de exemplu. cât şi ca bronzuri de turnare şi au caracteristici mecanice ridicate (Rm = 200. • nichelul. densitate mai mică. caracteristici de antifricţiune şi rezistenţa la uzare mai scăzute şi caracteristici mecanice asemănătoare. soluţiile de acid carbonic... rezistenţă la coroziune mult mai bună (în medii ca: apa de mare şi soluţiile saline.3 % şi %Mnm = 1.200 N/mm2 şi A = 15.2 %) au proprietăţi bune de turnare. are efecte similare cu ale fierului. în concentraţii masice %Nim ≤ 5 %. Mărcile de bronzuri cu aluminiu comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate.. produse rezistente la acţiunea apei de mare. corespunzător obţinerii stărilor TA sau TB).3. rezistenţă mare la coroziune şi o bună prelucrabilitate prin aşchiere. în concentraţii masice %Mnm ≤ 2 %. soluţiile unor acizi organici). Bronzurile binare cu siliciu se utilizează mai rar în aplicaţiile tehnice..... petrolului şi produselor petroliere). de obicei fiind preferată folosirea bronzurilor ternare sau complexe (bronzuri cu siliciu aliate suplimentar şi cu alte elemente. de exemplu: • bronzurile cu siliciu şi mangan (cu %Sim = 2...Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase călire.25 % la bronzurile deformate plastic la cald sau de turnare şi Rm = 750.5..900 N/mm2.300 N/mm2. 850 oC) şi sunt indicate pentru realizarea unor piese pentru construcţia de maşini sau pentru industria chimică (elemente elastice.2 = 140. îmbunătăţeşte comportarea bronzurilor la temperaturi ridicate. Rp0. cum ar fi: • fierul. • manganul. are efecte asemănătoare fierului şi manganului şi. Bronzurile cu siliciu folosite în tehnică au %Sim ≤ 3 % şi prezintă (în mod obişnuit) în stare solidă o structură monofazică α ≡ Cu(Si). în comparaţie cu bronzurile clasice. bronzurile cu aluminiu se pot alia suplimentar şi cu alte elemente. acestea se pot utiliza atât ca bronzuri deformabile.. iar G CuAl10Fe3.. CuAl10Fe3 şi CuAl9Mn2 sunt mărci de bronzuri monofazice α (bronzuri deformabile). se pot prelucra prin deformare plastică la cald (la t = 800 . 159 . Bronzurile cu aluminiu au. prezentând şi avantajul de a fi mai ieftine decât celelalte tipuri de bronzuri. apelor reziduale. îmbunătăţeşte caracteristicile de antifricţiune ale bronzurilor şi măreşte refractaritatea acestora (rezistenţa la oxidare/coroziune la temperaturi înalte). măreşte rezistenţa mecanică şi duritatea. Rp0. care să determine sporirea anumitor proprietăţi de utilizare ale acestora). finisează granulaţia... piese cu proprietăţi bune antifricţiune.2 = 450... amplificând efectele acestui element de aliere.3.5 %.. dar micşorează fluiditatea acestora (înrăutăţeşte proprietăţile de turnare). G CuAl10Mn şi G CuAl9Fe5Ni5 sunt mărci de bronzuri bifazice (bronzuri de turnare).. Pentru îmbunăţăţirea unor caracteristici de utilizare.. în concentraţii %Fem = 3.. 9. în plus.

. în funcţie de concentraţia masică a beriliului.4 %) se caracterizează printr-o bună prelucrabilitate prin aşchiere şi bune proprietăţi antifricţiune.500 oC).. 9.5.. permiţând obţinerea la aceste aliaje a unor efecte de durificare substanţiale.3 % şi %Nim = 1.. ungerea este insuficientă şi temperaturile de lucru sunt ridicate)..ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • bronzurile cu siliciu şi nichel (cu %Sim = 1.5 % şi prezintă..3. urmată de îmbătrânire artificială (la ti = 450.3 %) se prelucrează bine prin deformare plastică la cald (la t = 850 . care prezintă o mare variaţie cu temperatura a solubilităţii în faza α.11.... Mărcile de bronzuri cu siliciu comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate. punctele caracteristice ale acestei diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9.2 % şi %Nim = 1. prin aplicarea unui TT alcătuit din călire de punere în soluţie (de la ti = 900. • bronzurile cu siliciu şi plumb (%Sim = 2.. cele mai utilizate mărci de bronzuri cu siliciu sunt: CuSi1. CuSi3 şi G CuSi4.4. structurile indicate de diagrama de echilibru redată în figura 9.5. 900 oC) şi la rece şi prezintă bune proprietăţi antifricţiune şi rezistenţă la uzare (mai ales..950 oC).. Bronzurile cu beriliu folosite în tehnică au %Bem ≤ 2. în structura de echilibru la ta a acestor bronzuri apare faza Ni2Si. dacă solicitările mecanice sunt intense. datorită particulelor intercristaline de plumb pe care le prezintă în structură.20... Fazele care apar pe diagrama de echilibru Cu – Be au următoarele semnificaţii: 160 .

Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Be..). lamele elastice etc.2... respectiv. Pentru micşorarea concentraţiei beriliului (care este un element de aliere scump) în bronzurile industriale şi creşterea efectelor de durificare ale îmbătrânirii se practică alierea suplimentară a acestora cu mangan (%Mnm = 0. în aceste stări structurale caracteristicile mecanice nu sunt foarte ridicate (caracteristicile la tracţiune sunt: Rm = 450 ..)..5 %).. aceste materiale se folosesc la realizarea elementelor elastice (arcuri.0...5. cu structură cristalină de tip CFC. • γ este o fază bertholidă pe baza compusului CuBe. 400 HB. care poate fi deformată plastic uşor. 110 HB). abur etc. • α este soluţia solidă de substituţie α ≡ Cu(Be). dacă (după călire) se face ecruisarea controlată a acestor bronzuri prin deformare plastică la rece. în stările M sau O. o structură alcătuită din fazele α şi γ şi. Bronzurile cu beriliu utilizate în mod obişnuit au %Bem = 1.5.. iar duritatea este 90 .7. iar pentru îmbunătăţirea tenacităţii acestor bronzuri se foloseşte alierea suplimentară cu Ni (%Nim = 0.. cu structură cristalină de tip CVC.. Principalele mărci de bronzuri cu beriliu comerciale sunt: CuBe1.. 350 N/mm2 şi A = 30 .... Rp0.. 350 oC). 5 %.. urmată de îmbătrânire artificială (la ti = 300 .5 %). din constituenţii α şi amestecul eutectoid (α + γ). efectele de durificare ale acestui TT se pot mări substanţial. Datorită variaţiei mari cu temperatura a solubilităţii beriliului în cupru. 1500 N/mm2. cu structură cristalină de tip CVC.. iar duritatea lor este 350 . 40 %. care rezultă prin transformarea eutectoidă (la t = 620 oC) β ⇒ α + γ. caracteristicile mecanice la tracţiune ale bronzurilor cu beriliu ating nivelurile Rm = 1100 . 500 N/mm2.. 161 . • β este o fază bertholidă.0 % şi prezintă la ta..2... sculelor antiscântei (care nu produc scântei prin lovire) şi pieselor care trebuie să prezinte bune proprietăţi antifricţiune sau care sunt puternic solicitate mecanic în medii de lucru active (apă de mare. semifabricatele şi piesele confecţionate din aceste aliaje se pot trata termic prin călire de punere în soluţie (de la ti = 800 ... Rp0.6Mn. a cărui contribuţie la durificarea structurii produselor din astfel de materiale este datorată formării compusului MnBe2. CuBe1.. aşa cum se poate observa pe diagrama de echilibru. pentru obţinerea unei structuri monofazice α (cu cristale de α suprasaturate cu beriliu). 1050 N/mm2 şi A = 2 .2.2 = 1000 . 820 oC). faza β poate să apară în structura bronzurilor industriale ca urmare a desfăşurării transformării peritectice (la t = 865 oC) L + α ⇒ β sau ca urmare a diminuării solubilităţii beriliului în cupru o dată cu scăderea temperaturii.2 = 300 . În stările de livrare TF sau TH (care se obţin aplicând operaţiile tehnologice precizate mai înainte)..9 şi CuBe0.

. eoliană)..3.3 %)..2 şi 9. 9.2.5. 9.150 N/mm2. Aluminiul şi aliajele pe bază de aluminiu Sub formă de metal pur sau sub formă de component de bază al unor aliaje. plasticitatea bună şi conductibilitatea termică şi electrică ridicată..0. forajul sondelor de petrol. Deoarece cuprul şi plumbul sunt insolubile în stare solidă. Pentru a anihila această tendinţă şi a asigura o distribuţie uniformă a formaţiunilor intercristaline de plumb (cu rol lubrifiant) în matricea de cupru a structurii se practică alierea lor suplimentară cu nichel (%Nim = 1.5. deoarece au determinat opţiunile pentru utilizarea acestui metal în cele mai multe aplicaţii.5 %) şi răcirea forţată la solidificare a acestor bronzuri.1.. fosfor (%Pm < 0. fabricarea ambalajelor. realizate dintr-o bucată sau din două semiinele.3 %) sau zinc (%Znm = 1.6.2. structura la ta a bronzurilor cu plumb este alcătuită din cristale de cupru şi separări intergranulare de plumb.. chimie şi petrochimie. cele mai utilizate mărci sunt: G CuPb25. aluminiul este utilizat în prezent pentru realizarea de semifabricate şi produse pentru multe ramuri economice importante: aeronautică. iar duritatea 30.10 %). G CuPb15Sn8 şi G CuPb7Sn7Zn3.. Mărcile de bronzuri cu plumb comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate.. 9. caracteristicile care trebuie remarcate.. Principalele proprietăţi fizico – chimice şi mecanice şi clasele de puritate tehnică ale aluminiului sunt descrise complet de caracteristicile redate în tabelele 1. Datorită insolubilităţii în stare solidă a cuprului şi plumbului şi diferenţelor mari între temperaturile lor de solidificare – topire şi între densităţile acestora.. energetică neconvenţională (solară..50 HB). sunt: densitatea scăzută. Cuzineţii din bronzuri cu plumb se realizează prin turnare.3. electrotehnică şi telecomunicaţii. pe care se sprijină arborii maşinilor şi utilajelor) lagărelor de alunecare (organe de maşini alcătuite din cuzineţi şi elementele de poziţionare şi susţinere a acestora). se practică turnarea cuzineţilor pe suporţi din oţel şi/sau se face alierea suplimentară a bronzurilor cu elemente care măresc duritatea matricei lor structurale: staniu (%Snm = 5. construcţii civile şi industriale. stibiu (%Sbm = 1. Bronzurile cu plumb se folosesc în tehnică (datorită proprietăţilor antifricţiune pe care le prezintă) ca materiale pentru confecţionarea cuzineţilor (piese inelare.. bronzurile cu plumb manifestă o mare tendinţă de segregare (separare) a componentelor în structură.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. Principalele impurităţi ale aluminiului tehnic se pot clasifica în următoarele categorii: 162 . deoarece bronzurile cu plumb au rezistenţă mecanică scăzută (rezistenţa la rupere este Rm = 50. G CuPb20Sn5.2 %).

care împiedică atacarea produselor de către mediilor active de lucru. ape reziduale.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • impurităţi solubile în aluminiul solid (Si. creşterea refractarităţii (Ni. aeronautică. As. amoniacul) pot determina declanşarea unor procese de corodare intensă a produselor din aluminiu. principalele aliaje pe bază de aluminiu folosite în tehnică fiind prezentate în continuare. Cu. Zn. medii apoase care conţin dioxid de carbon. Cr. Bi). Aluminiul are o bună capacitate de a forma aliaje. • impurităţi insolubile în aluminiul solid (Sn. Mn) sau îmbunătăţirea acestora (Si şi. AlSb) pe care îi formează aluminiul cu aceste impurităţi are ca efect principal diminuarea plasticităţii şi tenacităţii semifabricatelor sau produselor din aluminiu. mai ales. Structura acestor aliaje se poate analiza apelând la diagrama de echilibru fazic Al − Cu.21. Cu. Si. sunt de obicei acceptabile. chimie şi petrochimie etc. Mo). • impurităţi care formează cu aluminiul compuşi chimici (Fe. 163 . Rezistenţa la coroziune a produselor din aluminiu se datorează acoperirii lor (pe cale naturală sau prin aplicarea unor procedee tehnologice de tratare chimică sau electrochimică) cu o peliculă de Al2O3. Mg. Ta.) sau unele medii active (soluţiile de acid azotic. compactă şi foarte rezistentă la coroziune. etc. constând în diminuarea proprietăţilor de turnare (Cu. Ta. Mg. Aluminiul are o bună rezistenţă la coroziune în multe medii de lucru: atmosfere poluate. Ti. Zn). Zr). Zn. prezenţa compuşilor (Al3Fe. Ni) sau diminuarea acesteia (Cu).6. Mg. Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Al şi Cu. Sb). Zn. mărirea rezistenţei la coroziune (Si. îmbunătăţirea prelucrabilităţii prin aşchiere (Cu. soluţiile de acid fosforic. 9. Ti. Cr. Aliajele Al − Cu Aliajele aluminiului având ca element de aliere principal cuprul au o largă utilizare în tehnică (construcţia de maşini. Cr. Ni. reducerea conductibilităţii electrice (Mn) etc. Mg. vapori de apă. AlAs. Zn. Al12Fe3Si. soluţii de acid sulfuric etc. Mn. aceste impurităţi uşor fuzibile se separă la limitele cristalelor de aluminiu şi influenţează negativ prelucrabilitatea prin deformare plastică la cald (generează fenomene de fragilitate sau fisurare la cald). prezentată în figura 9. Mn. Prezenţa impurităţilor (Fe. Pb. efectele prezenţei acestor impurităţi în concentraţii masice mici.1. petrol.. aderentă.). care fiind greu fuzibile se comportă ca modificatori şi determină obţinerea unor structuri primare cu granulaţie fină). Mn. creşterea rezistenţei mecanice şi scăderea plasticităţii (Si. Mo).

.21. Aliajele industriale Al – Cu deformabile şi durificabile structural prin TT se caracterizează printr-o concentraţie masică de cupru %Cum = 2. ca şi solventul sau. putând fi deformată plastic uşor. atât la cald cât şi la rece. Procesul tehnologic prin care se realizează prelucrarea prin deformare plastică şi durificarea structurală a unui semifabricat confecţionat dintr-un astfel de aliaj are următoarele etape: 164 . Deoarece configuraţia diagramei de echilibru din figura 9. • θ este un compus intermetalic de tip geometric. deoarece prezintă.1.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • α este soluţia solidă de substituţie având ca solvent aluminiul şi ca solut cuprul ( α ≡ Al(Cu)). Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Cu Fig. 9.22. b) aliaje pentru turnare.21 corepunde cele prezentate în figura 9.1%. soluţia solidă α se caracterizează printr-o bună plasticitate. Structura de echilibru la ta a aliajelor Al − Cu cu %Cum = 4 % 9.3). în care sunt distribuite uniform particule de fază secundară θ.1. subcap. aliajele Al − Cu se pot clasifica în două categorii: a) aliaje deformabile şi durificabile structural prin TT. din categoria fazelor Laves. 9. care prezintă o structură cristalină de tip tetragonal. 9.6. cu formula chimică Al2Cu şi concentraţia masică de cupru %Cum = 54.1.21) şi au structura de echilibru la ta alcătuită dintr-o matrice de soluţie solidă α.22. structură cristalină de tip CFC. aliajele Al − Cu se pot supune TT de călire de punere în soluţie. Fig. Pornind de la această observaţie.. fiind susceptibile de a fi durificate prin călire şi îmbătrânire naturală sau artificială (v. aşa cum se poate observa în figura 9.5 % (situată în intervalul delimitat de abscisele punctelor C şi B ale diagramei de echilibru din figura 9.

scap. pentru obţinerea la ta a unei structuri monofazice.. compoziţia chimică a acestor aliaje se caracterizează prin: %Cum = 2. deoarece acesta fixează o parte din cupru sub forma compusului Al7FeCu2 (fază insolubilă în matricea α) şi diminuează astfel cantitatea de cupru disponibilă pentru formarea la îmbătrânire a precipitatelor ce asigură durificarea structurală a aliajelor.5..5 %.. cunoscute sub denumirea de duraluminiu.5 %.3.. cea mai mare rezistenţă mecanică se poate obţine la aliajele cu %Cum = 4.2. în vederea separării din soluţia solidă α suprasaturată a precipitatelor (zone GP. Aliajele industriale aparţinând acestei categorii au compoziţie complexă. aceste influenţe negative fiind diminuate dacă raportul % Fe m % Si m este menţinut la o valoare subunitară.2.19 . dacă %Mgm ≥ 1 %. alcătuită din cristale de soluţie solidă α suprasaturată în cupru...0. ts). • îmbătrânirea (naturală sau artificială)..3). de raportul concentraţiilor acestora şi de prezenţa impurităţilor (Fe.3 % şi = 18.1.4 %..2. sporirea capacităţii de durificare prin călire şi îmbătrânire.7 . îmbunătăţirea rezistenţei la coroziune etc. %Mgm = 0.0.. alierea aluminiului cu mai multe elemente fiind determinată de necesităţi privind îmbunătăţirea prelucrabilităţii prin deformare plastică.2 % şi % Cu m % Mg m = 1.. anihilarea influenţelor negative ale unor impurităţi greu de eliminat la elaborare. 165 .2. Cele mai folosite sunt aliajele Al – Cu – Mg cu adaosuri de Mn. ts0).... Proprietăţile acestor aliaje sunt influenţate de ponderea elementelor de aliere.5 %..0. constând din răcirea în apă a semifabricatului încălzit la o temperatură tic situată în intervalul (tso..6 %). Si): * rezistenţa mecanică. 9... constând din menţinerea produsului prelucrat prin deformare plastică la o temperatură tii ∈ [ta. efectul negativ al fierului este eliminat.. • prelucrarea prin deformare plastică a semifabricatului cu structură monofazică α.. %Mgm = 0..Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • călirea de punere în soluţie. iar impurităţile permanent prezente sunt Fe şi Si (concentraţiile masice maxime uzual acceptate pentru fiecare din aceste elemente fiind de 0. θ’ sau θ) capabile să producă durificarea la nivelul dorit a structurii (v. plasticitatea şi capacitatea de durificare prin TT sunt influenţate substanţial de concentraţiile cuprului şi magneziului şi de raportul acestora. %Mgm = 1. %Mnm = 0.2. * prelucrabilitatea prin deformare plastică şi rezistenţa la coroziune se înrăutăţesc când concentraţiile impurităţilor (Fe şi Si) cresc. θ”.4. * capacitatea de durificare prin TT este diminuată la creşterea concentraţiei fierului. în timp ce plasticitatea cea %Cu m % Mg m mai mare (dar rezistenţa mecanică cea mai scăzută) o au aliajele cu %Cum = 4.5 %.

Mărcile de aliaje uşoare de tip duraluminiu. S. Aliajele din această categorie se pot alia suplimentar.5 % (corespunzător mărcii 2024 − T8 sau AlCu4Mg1.).) din care se realizează piese şi echipamente pentru aeronave.23.5Mn şi AlCu4MgMnSi. ca şi aliajele deformabile. 400 oC] şi de diagramele prezentate în figura 9.).. tratamentele de durificare structurală aplicate aliajelor de tip duraluminiu nu conduc la stări structurale de echilibru stabil. instalaţii petrochimice.3. menţinerile ulterioare ale acestor aliaje la temperaturi t > ta pot produce modificări structurale cu efecte substanţiale asupra caracteristicilor mecanice.5 %.1.. %Mnm = 0. Cu. etc..8 %.) se dizolvă în matricea α. variaţiile caracteristicilor mecanice la tracţiune determinate la ta după menţinerea aliajului.. în cazul aliajelor cu %Cum ≤ 5. în timp ce compuşii conţinând Fe şi Mn rămân nedizolvaţi şi se menţin în structura aliajelor călite (cu efecte negative asupra plasticităţii acestei structuri). 9.4. β etc. Mg2Al3 (faza β). care redau. Al2CuMg (faza S).8. %Sim = ≤ 0. corespund simbolurilor: AlCu4MgMn.2. platbande.7 % sau din soluţie solidă α. În procesul de îmbătrânire se formează mai întâi zone GP (de forma unor bastonaşe sau sfere). La încălzirea în vederea călirii compuşii intermetalici pe bază de Al. profile extrudate etc. pentru acelaşi aliaj. iar în cazul unei îmbătrâniri avansate – precipitate stabile necoerente cu matricea α (θ... la temperaturi t ∈ [ta. 9. S. pentru un aliaj %Cum = 3.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Structura de echilibru la ta a aliajelor de tip duraluminiu este alcătuită din matricea α şi diverşi compuşi chimici (cu prezenţa şi ponderea dependente de compoziţia aliajului): Al2Cu (faza θ).3. instalaţii de forare a sondelor. β’ etc. %Mgm = 1. Ni.10 %. AlCu4Mg1. S’. autovehicule.0. Bi.6... Al6CuMg4. Durificarea prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire a aliajelor de tip duraluminiu se realizează prin mecanismele prezentate în cazul aliajelor Al – Cu. diferite durate.1. %Fem ≤ 0. variaţiile caracteristicilor mecanice la tracţiune determinate prin încercări la temperaturi t ∈ [ta. în cazul aliajelor %Cu > 5. eutectic (α+θ) şi separări de fază secundară θ. Deoarece.9 %. Mg2Si. folosite la confecţionarea semifabricatelor (table. β etc.5Mn − T8). Mn.24 care redau.9 %. Aliajele industriale Al – Cu pentru turnare se caracterizează printr-o concentraţie masică de cupru %Cum = 3. ţevi.Fe)Al6 şi Al7Cu2Fe. 400 oC]. Mg (θ. Produsele realizate prin turnare din astfel de aliaje se pot sau nu supune 166 .2. aşa cum s-a arătat în scap. Si.7 %. (Mn. apoi precipitate metastabile semicoerente cu matricea α (θ’. cu Mg. Structura de echilibru la ta este alcătuită din soluţie solidă α şi formaţiuni de fază secundară θ. efectuate după diferite durate de menţinere a aliajului la temperatura de încercare.. Acest fenomen este sugestiv ilustrat de diagramele prezentate în figura 9.

Fig. 400 oC]. 167 . T6 sau T8. G AlCu4Ni2Mg. efectuate după diferite durate de menţinere a aliajului la temperatura de încercare.7 %.24. 400 oC] Fig. Durificarea structurală prin TT poate fi substanţială la aliajele cu %Cum ≤ 5.7 %. diferite durate. G AlCu6Si5Mg. urmată de îmbătrânire naturală sau artificială) şi.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase durificării structurale printr-un TT alcătuit din călire de punere în soluţie şi îmbătrânire naturală sau artificială. Caracteristicile mecanice la tracţiune ale unui aliaj 2024 – T8. la care durificarea structurală se asigura în mod obişnuit prin atingerea stărilor T3. Caracteristicile mecanice la tracţiune ale unui aliaj 2024 – T8. G AlCu4Si4MnSi.23. prin atingerea stărilor T4 sau T6. la temperaturi t ∈ [ta. Spre deosebire de aliajele deformabile. la care nu apare în structura de echilibru eutecticul (α+θ) şi este puţin importantă la aliajele cu %Cum > 5.9. determinate la ta după menţinerea aliajului. mai rar. G AlCu8. determinate prin încercări la temperaturi t ∈ [ta.9. pentru obţinerea unei structuri cu soluţie solidă α suprasaturată în elemente de aliere. GAlCu4Si1. la solidificarea cărora se produce transformarea eutectică L ⇒ α + θ şi principalul efect durificator îl aduce prezenţa în structură a eutecticului (α+θ). durificarea structurală a aliajelor pentru turnare se obţine de obicei prin atingerea stărilor T1 sau T5 (răcirea rapidă după turnare. GAlCu10Mg. G AlCu4MgTi. T4. Mărcile de aliaje industriale de acest tip (folosite pentru confecţionarea de semifabricate turnate cu destinaţii similare celor prezentate în cazul aliajelor deformabile) sunt: G AlCu10.

aplicându-se succesiunea de operaţii corespunzătoare atingerii stărilor T3. Cr (%Crm = 0.2. care se pot durifica structural prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire (la fel ca şi aliajele Al − Cu sau de tip duraluminiu).10 %..15 %...2. AlMg1Mn1..6. care contribuie la creşterea efectelor de durificare structurală prin TT.. Aliajele industriale Al – Mg deformabile sunt de două tipuri: • aliajele monofazice α.7 %]. AlMg2.5. Cele mai folosite aliaje din această categorie corespund mărcilor: AlMg1. • β este o fază bertholidă.5 %).6. la finisarea granulaţiei şi la sporirea caracteristicilor mecanice şi rezistenţei la coroziune. cu formula chimică Al3Mg2 şi cu concentraţia masică de Mg variabilă în intervalul [35. determinând. Aliajele Al − Mg se pot clasifica în două categorii.2 %) şi V (%Vm ≤ 0.. cu menţinerea alungirii procentuale după rupere la niveluri A ≥ 8.21. cu %Mgm = 0. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Mg este prezentată în figura 9.. • aliaje bifazice α + β. 168 . cu structură cristalină de tip CFC şi cu bună plasticitate.. AlMg5Ti şi AlMg5SiV.0.5.520 N/mm2.2 %).0 %).. AlMg9MnSi. Si (%Sim = 1. T6 sau T8.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. 37. 9. la aliajele cu %Mgm = 8.10 %..12 % (sub limita solubilităţii magneziului în aluminiu la t = 450 oC).250 N/mm2 şi A = 14.25 şi are aceeaşi configuraţie ca şi diagrama sistemului de aliaje Al − Cu. care se pot durifica numai datorită ecruisării produse de prelucrarea lor prin deformare plastică la rece.1. care în stare recoaptă au Rm = 300. redată în figura 9. efectele de durificare structurală prin TT sunt importante. T4. care se poate prelucra prin deformare plastică la rece sau la cald. • α ≡ Al(Mg) este o soluţie solidă de substituţie.. creşterea rezistenţei mecanice la Rm = 500..8 % (sub limita solubilităţii magneziului în aluminiu la ta). Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Al şi Mg..3 % . b) aliaje pentru turnare. AlMg1SiCr.5.. Ti (%Tim ≤ 0. de exemplu.2 %). Aliajele din această categorie (cunoscute în tehnică sub denumirea de magnaliu sau alumag) se aliază suplimentar cu Mn (%Mnm = 0. AlMg3.2.1.1.... cu %Mgm = 4. AlMg7. a) aliaje deformabile. Aliajele Al − Mg Aliajele aluminiului având ca element de aliere principal magneziul se utilizează în tehnică (la fel ca şi aliajele Al − Cu şi Al – Cu − Mg) în aplicaţiile care impun materiale uşoare (cu densitate scăzută).. AlMg5...

Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Fig. 169 .25... 9.. Deoarece faza β (compusul Al 3 Mg2 ) are rezistenţă scăzută la acţiunea mediilor active de lucru... Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Mg Fig. Structura de echilibru a semifabricatelor turnate din astfel de aliaje (obţinută după aplicarea unei recoaceri de omogenizare la ti = 450.26. Pentru a preveni apariţia acestui fenomen nedorit. produsele turnate din astfel de aliaje se supun unui TT. Cele mai utilizate aliaje din această categorie corespund mărcilor: G AlMg3..2.12 %.2. revenirea produselor călite la ti = 80. cu menţineri τm = 48.50 ore.530 oC (pentru dizolvarea fazei β în matricea α) urmată de o răcire (călire) în apă (pentru menţinerea la ta a structurii monofazice α).60 ore) este alcătuită din cristale de soluţie solidă α şi o reţea celulară intercristalină de fază β. care constă din încălzirea şi menţinerea lor îndelungată la t i = 500...100 oC.6. cu τm = 30. produsele turnate cu această structură suferă în exploatare un proces de coroziune intercristalină (atacarea preferenţială a reţelei intercristaline de Al3 Mg2 ). G AlMg5. Aliajele industriale Al – Mg pentru turnare au %Mgm = 2..500 oC. G AlMg10 şi G AlMg9MnSiTi.. determină precipitarea parţială a fazei β (care are efecte de durificare a structurii) sub forma unor şiruri intercristaline alcătuite din particule globulare (care nu mai formează o reţea continuă şi nu mai determină producerea fenomenului de coroziune intercristalină). Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Si 9. 9...

deoarece solubilitatea aluminiului în siliciu este foarte redusă (concentraţia masică de Al care se poate dizolva în Si este %Alm = 0. sunt 170 . α are structură cristalină de tip CFC şi prezintă o bună palsticitate.Si.3. Si. Cr. (faza M) sau Al2Mg3Zn3 (faza T)..750 N/mm2 şi A ≥ 8 %).5Cu1.4.. Aliajele Al – Si Aliajele aluminiului având ca element de aliere principal siliciul se utilizează în tehnică.. Aliajele folosite cu precădere în tehnică. • α este soluţia solidă având ca solvent aluminiul şi ca solut siliciul (α ≡ Al(Si)). Zr.5.6. Ti.5 %. Caracteristicile de rezistenţă mecanică prezentate anterior corespund în mod obişnuit produselor livrate în starea T6. introduse fiecare în concentraţii masice care nu depăşesc 0.. ca aliaje uşoare pentru turnare (corpuri de maşini. T’ etc. Cu (%Cum = 1. conţinând în plus compuşii intermetalici: MgZn2.). sub denumirea silumin. Aliajele Al − Zn Aliajele aluminiului.2 %). • β este soluţia solidă având ca solvent siliciul şi ca solut aluminiul (β ≡ Si(Al)). Structura de echilibru la ta a aliajelor din această categorie este similară celei corespunzătoare aliajelor tip duraluminiu.T etc. ca aliaje deformabile cu rezistenţă mecanică ridicată (Rm = 550.26. cartere şi pistoane pentru motoare cu ardere internă şi compresoare de aer.8 %) şi adaosuri de Mg (%Mgm = 2.). Structura acestor aliaje se poate analiza apelând la diagrama de echilibru fazic Al .) şi apoi precipitate stabile necoerente (de tip M. Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Al şi Si. iar în stadiile avansate – precipitate metastabile semicoerente cu matricea α (de tip M’. sub denumirea de zincral sau alzimac.. prezentată în figura 9.. se folosesc în tehnică. în procesul de îmbătrânire artificială al aliajelor călite se formează în stadiile iniţiale zone GP. având ca element principal de aliere zincul (%Znm = 5.) Aliajele din această categorie folosite cu cea mai mare pondere în aplicaţiile tehnice corespund mărcii AlZn6Mg2..6. datorită proprietăţilor lor bune de turnare (temperatura de solidificare-topire scăzută.. fluiditate ridicată etc.3 %). la t = 577 oC şi %Alm ≅ 0 % la ta) se poate considera că β ≡ Si.2 %) şi alte elemente (Mn. armături şi piese industriale rezistente la uzură şi coroziune la temperaturi ridicate în prezenţa gazelor oxidante. 9. corpuri de carburatoare pentru autovehicule etc.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9.

.0..0 %). Prezenţa sodiului determină micşorarea temperaturii eutectice de la 577 oC la 565 oC şi deplasarea concentraţiei eutectice de la %Sim = 11.14 % ) a căror structură de echilibru la ta este alcătuită din cristale de Si (formate preeutectic) şi eutectic (α+β). sub formă de cloruri sau fluoruri. Structura de echilibru la ta a siluminului nemodificat (%Sim = 13 %) Fig.160 oC. caracterizată prin niveluri ridicate ale rezistenţei mecanice şi plasticităţii (Rm = 200.. GAlSi12CuMgni. Structura de echilibru la ta a siluminului modificat cu Na (%Sim = 13 %) În tehnică se utilizează şi aliaje de tip silumin cu conţinuturi scăzute de Si (%Sim = 5.150 N/mm2 şi A = 1.. 171 .....10 %).3..540 oC. GAlSi8cu3Ni şi GAlSi9Mg. în acelaşi timp.. astfel că structura de echilibru a aliajelor la ta va fi alcătuită din cristale de soluţie solidă α (separate preeutectic) şi eutectic (α+β).3.3.2 %) şi prezintă rezistenţă scăzută la acţiunea mediilor corosive.... aşa cum se poate observa pe micrografia din figura 9.27. aliate suplimentar cu Mg (%Mgm = 0.8 %). Al2Cu. peste aliajele topite). 9.4 %) sau Ni (%Nim = 0.27. Aliajele cu o astfel de structură nu au caracteristici mecanice convenabile (Rm = 130.10 %).7 % la %Sim = 14 %. care formează compuşi intemetalici cu componentele existente în aceste aliaje (Mg2Si.. cu τm = 3... 9..Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase aliajele eutectice sau uşor hipereutectice (cu %Sim = 11. GAlSi9Cu3Mg. urmată de îmbătrânire artificială la ti = 150. Cu (%Cum = 1..260 N/mm2 şi A = 6..28... Al3Ni) şi crează astfel posibilitatea durificării structurale prin TT (călire de punere în soluţie de la ti = 350.28. aşa cum se poate observa pe micrografia prezentată în figura 9.. modificarea cu sodiu determină formarea unor particule de adsorbţie pe suprafeţele germenilor cristalini şi asigură astfel o structură primară cu granulaţie fină. Aliajele din această categorie folosite de obicei în aplicaţii tehnice corespund mărcilor: GAlSi12Mn..12 ore) a produselor turnate realizate din astfel de aliaje. Pentru îmbunătăţirea caracteristicilor mecanice şi tehnologice ale acestor aliaje se practică modificarea cu sodiu (care se adaugă înainte de turnare.. Fig.

aşa cum se poate observa în figura 9. densităţii scăzute ( ρ Ti ≅ 4500 kg/m3). deoarece la concentraţii mai mari se formează o reţea intercristalină de hidruri de titan care determină comportarea fragilă la rupere a titanului).. aşa cum se observă pe micrografia prezentată în figura 9.25 %. care modifică valoarea punctului critic tc.7.. Titanul şi aliajele pe bază de titan Titanul şi aliajele sale constituie materiale deosebit de importante pentru tehnica modernă. Principalele proprietăţi fizico-chimice şi mecanice şi clasele de puritate tehnică ale titanului sunt descrise complet de caracteristicile redate în tabelele 1.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. Pentru înţelegerea corespunzătoare a principalelor aspecte referitoare la titan şi aliajele acestuia trebuie subliniate următoarele aspecte particulare: • titanul prezintă două stări alotropice (modificaţii): Tiα. deoarece la depăşirea acesteia oxigenul pătruns în interstiţiile structurii cristaline a titanului produce fragilizarea acestuia).01 %. comportării foarte bune în prezenţa mediilor active de lucru şi posibilităţilor de prelucrare prin deformare plastică şi de influenţare a proprietăţilor lor prin aplicarea de tratamente termice.2).2 şi 9. titanul foarte pur are Rm = 220. răcirea rapidă (călirea) de la temperaturi ti > tc determină formarea unei structuri cu cristale aciculare (numită martensită M ≡ α’). hidrogenul (a cărei concentraţie trebuie limitată la 0. titanul tehnic (cu conţinuturile de impurităţi sub limitele admisibile precizate anterior) are Rm = 550. iar răcirea lentă după deformare conduce la obţinerea unei structuri cu cristale poliedrice de Tiα ≡ α.70 %. 9. deoarece la depăşirea acesteia azotul dizolvat interstiţial în titan produce fragilizarea acestuia) şi carbonul (a carei concentraţie masică trebuie limitată la 0..30.. cu structură cristalină de tip CVC.3.. stabil deasupra temperaturii tc = 882 oC şi până la temperatura ts = 1660 oC.1 %. datorită caracteristicilor mecanice ridicate (mai ales la temperaturi înalte).06 %. a cărei plasticitate se îmbunătăţeşte 172 .260 N/mm2 şi A = 60.29.. azotul (a cărei concentraţie maximă admisă este de 0.. măresc rezistenţa mecanică şi micşorează drastic plasticitatea şi tenacitatea titanului făcându-l inapt pentru prelucrarea prin deformare plastică.2 %. iar titanul impurificat peste limitele anterior precizate este extrem de fragil şi nu poate fi prelucrat prin deformare plastică. sunt impurităţile gazoase: oxigenul (a cărei concentraţie trebuie limitată la 0. cu structură cristalină de tip HC.2. 9. deoarece la concentraţii mai mari se formează precipitate de carbură de titan care durifică şi fragilizează titanul). • impurităţile cu grad major de nocivitate (în afară de cele menţionate în tabelul 9.650 N/mm2 şi A = 20.1. stabil sub temperatura tc = 882 oC şi Tiβ.. • deformarea plastică a titanului se realizează la temperaturi situate deasupra punctului critic tc = 882 oC.

Diagramele de echilibru ale sistemelor de aliaje binare pe care le formează titanul cu astfel de EA au configuraţia prezentată în figura 9. Elementele stabilizante α sau elementele alfagene (Al. la care se produce transformarea alotropică Tiα ⇔ Tiβ. A ≥ 18 % şi Z ≥ 40%).31. Fe. aliajele titanului având concentraţii reduse de elemente de aliere (%EAm ≤ 10 %).Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase considerabil dacă se aplică un TT de revenire la o temperatură imediat inferioară punctului tc (în această stare titanul are Rm ≥ 700 N/mm2. 9.31. micşorând temperatura punctului critic tc. Diagramele de echilibru ale sistemelor de aliaje binare pe care le formează titanul cu astfel de EA au configuraţia prezentată în figura 9. Structura titanului deformat plastic la cald la tDP > tc şi răcit lent Fig. structură cristalină de tip CVC). N. în aceste cazuri faza β ≡ Tiβ(EA) ar trebui să se descompună eutectoid 173 . V. Fig. semnificaţiile fazelor care apar pe aceste diagrame fiind identice celor precizate în cazul diagramei din figura 9.29. A. semnificaţiile fazelor care apar pe această diagramă fiind: L este soluţia lichidă a componentelor Ti şi EA. Cr care formează cu titanul sisteme de aliaje având diagramele de echilibru de tipul celei prezentate în figura 9.33 (foarte asemănătoare cu diagrama de echilibru metastabil Fe − Fe3C). ca şi Tiβ.32. Cu. Ti2Ni etc. α – soluţia solidă α ≡ Tiα(EA). C. 9. β – soluţia solidă β ≡ Tiβ(EA) şi γ – faza intermediară care se poate forma la răcirea aliajelor sistemului prin cristalizare din faza lichidă sau prin transformarea peritectică (la t = tp) L + β ⇒ γ şi care se poate descompune prin transformarea peritectoidă (la t = tpe) β + γ ⇒ α. au solubilitate ridicată în Tiβ şi determină creşterea stabilităţii acestuia.30. Elementele care formează aliaje cu titanul se pot clasifica aşa cum se prezintă în continuare. Sn. în general. faza γ corespunzând unui compus intermetalic TimEAn (Ti2Cu.). O) determină creşterea stabilităţii Tiα şi măresc temperatura punctului critic tc. Elementele stabilizante β sau elementele betagene (Mo. Structura titanului deformat plastic la cald la tDP > tc şi răcit rapid (călit) B. Titanul formează aliaje cu diverse elemente. În categoria elementelor betagene se încadrează şi Mn. Nb) sunt izomorfe cu Tiβ (au.

O) Fig. Fig. la vitezele de răcire uzuale pentru aliajele tehnice nu se poate produce şi faza β rămâne stabilă până la ta. 9. 9. deoarece transformarea se desfăşoară foarte lent.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (β ⇒ α + γ). dar. Nb) care nu formează compuşi chimici cu Ti Fig. V.31. Diagrama de echilibru a sistemelor de aliaje formate de Ti cu elementele de aliere betagene (Mo. N. Diagrama de echilibru a sistemelor de aliaje formate de Ti cu elementele de aliere alfagene (Al. Cr) care formează cu Ti compuşi chimici γ ≡ ΤimΕΑn 174 . C.33. Fe. Diagrama de echilibru a sistemelor de aliaje formate de Ti cu elementele de aliere betagene (Mn. 9.32. Sn. Cu.

. se aplică la produsele realizate din aliaje monofazice α şi bifazice în scopul refacerii plasticităţii după prelucrările prin deformare plastică la rece.8 %) şi Sn (%Snm = 1. cu τm = 1. Mn. Cele mai utilizate TT sunt prezentate în continuare..2 %) şi sunt bogat aliate cu elemente betagene (%Crm = 3. rezultă că aliajele titaniului se pot clasifica în funcţie de structura pe care o prezintă la ta în: • aliaje monofazice α........ TiAl5Sn2. în mod obişnuit se realizează la ti = 550..8 %) şi mici adaosuri de alte elemente (alfagene sau betagene): Sn.13 %).5. Recoacerea de recristalizare fără schimbare de fază... Călirea martensitică. TiMo8V8Fe2Al3 şi TiV10Fe2Al3.. ca şi la oţeluri. • aliaje monofazice β.). Mo. Mo. B.. ti = 750. temperatura ti alegându-se astfel încât să fie depăşită temperatura de recristalizare primară (trp = 650.800 oC).10 %.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Ţinând seama de cele prezentate anterior. în care se încadrează aliajele tehnice care conţin în concentraţii mici de elemente alfagene (%Alm = 2.700 oC). care este însoţită de o creştere importantă a granulaţiei (de obicei. cele mai folosite aliaje tehnice din această categorie corespund mărcilor: TiV13Cr11Al3.2 %).. C. Ms şi Mf 175 .. %Snm = 1. cele mai folosite aliaje tehnice din această categorie corespund mărcilor: TiAl6V4. în care se încadrează aliajele pe bază de Ti având ca element de aliere principal aluminiul (%Alm = 5. Cr.600 oC.) capabile să le modifice structura şi să le confere proprietăţile fizico-mecanice impuse de condiţiile lor de utilizare. TiAl3Mn1.. dar să nu se producă transformarea α ⇒ β.. Fe.. se aplică la produsele realizate din aliaje bifazice în scopul creşterii caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi menţinerii unor niveluri ridicate ale caracteristicilor de plasticitate şi tenacitate.5 şi TiAl6Sn2Zr2Mo... Recoacerea de detensionare se aplică la produsele din aliaje pe bază de titan în scopul diminuării nivelului tensiunilor reziduale produse de prelucrările utilizate pentru obţinerea acestora. Semifabricatele şi produsele realizate din aliaje pe bază de titan se pot supune unor tratamente termice sau termochimice (carburare. %Vm = 12... cât şi elemente betagene (V. etc. • aliaje bifazice α + β.14 %. transformarea fazei β în martensită (β ⇒ M) se realizează la răcirea acesteia sub o temperatură Ms (numită punct martensitic superior) şi se finalizează când se atinge o temperatură Mf (numită punct martensitic inferior).4 ore.. etc. TiAl6Sn2V6 şi TiAl5Sn2Zr4Mo6Cr4. Cr. nitrurare. în care se încadrează aliajele tehnice care conţin atât elemente alfagene. urmată de revenire (îmbătrânire). %Mom = 3. Călirea martensitică se realizează de la o temperatură ti la care aliajul supus TT are o structură monofazică β sau bifazică α + β.3 %. A. ca aluminiul (%Alm = 2. cele mai utilizate aliaje tehnice din această categorie corespund mărcilor: TiAl5.

• aliajele având %EAm ≥ b % nu se călesc. Dacă la temperatura ti de la care se face călirea aliajul supus TT are 176 . Dacă aliajele pe bază de titan din care sunt confecţionate produsele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru de tipul celei prezentate în figura 9.35.32.9.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR depinzând de concentraţia EA conţinute în aliajul din care sunt confecţionate produsele supuse tratamentului.34.9.34. cu aspect metalografic acicular şi cu duritatea şi rezistenţa mecanică crescătoare odată cu concentraţia EA în aceste aliaje.33. • aliajele având a % < %EAm < b % capătă o structură alcătuită din martensită M ≡ α’ şi fază β reziduală.35. Fig. cu structură hexagonală deformată (datorită suprasaturării în EA). menţinându-şi la ta structura monofazică β. Descrierea comportării la călire a aliajelor titanului cu elemente betagene care formează compuşi chimici γ ≡ ΤimΕΑn Fig. astfel: • aliajele având %EAm ≤ a % capătă o structură complet martensitică. M ≡ α’ fiind o soluţie solidă suprasaturată de EA în Tiα. Descrierea comportării la călire a aliajelor titanului cu elemente betagene care nu formează compuşi chimici cu Ti Dacă aliajele pe bază de titan din care sunt confecţionate produsele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru de tipul celei prezentate în figura 9. comportarea la călire martensitică se poate analiza pe baza diagramelor redate în figura 9. comportarea la călire martensitică se poate analiza folosind diagramele din figura 9.

. 9. sau din fazele α şi β.33.8...650 oC > 425 oC. În procesul de revenire faza metastabilă β se transformă mai întâi (la temperaturi sub 425 oC) într-o fază intermediară ω.5. dacă aliajele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru (cu transformare eutectoidă) de tipul prezentat în figura 9. pe lângă clasele de metale şi aliaje neferoase anterior prezentate şi alte metale şi aliaje neferose.15 %. Rp0..35 J). cu fragilitate accentuată.. faza β stabilă la această temperatură are (în conformitate cu regula izotermiei – v.1) compoziţia corespunzătoare abscisei punctului B şi. Dacă temperatura ti se alege însă astfel încât structura aliajului să fie bifazică...1300 N/mm2. Z = 20. Aliajele antifricţiune Aliajele destinate realizării cuzineţilor lagărelor de alunecare utilizate ca organe de rezemare a arborilor maşinilor şi utilajelor trebuie să prezinte o rezistenţă mare la uzare atât în condiţiile normale de ungere. 9..950 oC. cu τm = 30.. care trece apoi (la temperaturi de revenire ti > 425 oC) în faza stabilă α. În continuare sunt tratate succint câteva clase de metale şi aliaje neferoase cu proprietăţi speciale. Aliajele pe bază de titan călite şi revenite au caracteristici de rezistenţă mecanică foarte ridicate (Rm = 900. 2..24 ore..0. KV = 30.60 ore. care conduce la obţinerea unor straturi superficiale bogate în azot (în structura cărora apare nitrura de titan TiN).15 mm şi duritatea 750. cât şi în situaţiile 177 ...2 = 820... în atmosferă de azot). comportarea sa la călire este similară (în funcţie de concentraţia EA) celei descrise anterior. dacă aliajele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru de tipul celei din figure 9.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase structura monofazică β.35.25 %. Tratamentele termochimice se aplică la produsele confecţionate din aliaje pe bază de titan în scopul creşterii rezistenţei la uzare a acestora.. cu durate de menţinere τm = 2.. La revenirea aliajelor călite se produce transformarea structurilor alcătuite din martensită şi/sau fază β în structuri apropiate de echilibru. scap.. în mod obişnuit revenirea aliajelor pe bază de titan călite se face la ti = 450.1. Deoarece fragilitatea conferită de prezenţa în structură a fazei ω este inacceptabilă..05. alcătuite din fazele α şi γ.900 HV...32.970 N/mm2) şi prezintă în acelaşi timp şi bune caracteristici de plasticitate şi tenacitate (A = 10. cu grosimea x = 0.. nu se produce (sau se produce parţial) transformarea ei în martensită. aşa cum se poate constata pe diagrama din figura 9. De obicei se utilizează tratamentul termochimic de nitrurare (la ti = 850. Alte metale şi aliaje neferoase În tehnică se utilizează.8. D.

electromotoare. cât şi faze dure sau semidure.9. Structura la ta a unei compoziţii pe bază de staniu Fig.. au. denumite compoziţii pe bază de Sn sau aliaje Babbit... Aliajele antifricţiune utilizate în tehnică se pot împărţi. motoare Diesel etc.. %Pbm = 70.. Fig. denumite compoziţii pe bază de Sn şi Pb sau aliaje Babbit cu Sn şi Pb. aceste aliaje trebuie să aibă capacitatea de a forma pe suprafeţele active ale cuzineţilor reţele de canale capilare. în clasele şi categoriile prezentate în continuare.36.1. Cu) şi formaţiuni dure. în funcţie de mărimea temperaturii lor ts.. de compuşi intermetalici SnSb (sub formă de cristale poliedrice mari) şi Cu3Sn (sub formă de cristale aciculare fine) şi se utilizează pentru cuzineţii lagărelor de la turbocompresoare. în plus. au structura alcătuită dintr-o 178 . structura alcătuită dintr-o matrice moale de soluţie solidă α ≡ Sn(Sb..8..3 %).1.. adică să asigure valori cât mai scăzute ale coeficienţilor de frecare de alunecare µ la contactele fus – cuzinet.. capabile să asigure conformarea (acomodarea) cuzineţilor după configuraţia geometrică a fusurilor arborilor.15 %. uniform distribuite în masa matricei α. aşa cum se poate observa în figura 9.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (accidentale) când ungerea este insuficientă sau chiar absentă. Structura la ta a unei compoziţii pe bază de plumb • aliajele pe bază de staniu şi plumb (%Snm = 10.75 %) cu stibiu (%Sbm = 10.12 %) şi cupru (%Cum = 5.. pentru a asigura regimuri termice staţionare de funcţionare a lagărelor. care să înmagazineze substanţele de ungere (lubrifianţii) şi să poată disipa cu uşurinţă căldura produsă datorită frecării.. capabile să preia solicitările mecanice la care sunt supuşi arborii pe care îi susţin.37.36. deoarece procesele de uzare a cuzineţilor se produc datorită frecării cu zonele de rezemare ale arborilor (numite fusuri). Aliajele cu bune proprietăţi antifricţiune trebuie să aibă o structură eterogenă.12 %) şi cupru (%Cum = 2. caracterizate prin încărcări mecanice reduse şi turaţii mari ale arborilor.9..6 %). care să conţină atât faze moi(cu duritate scăzută şi plasticitate ridicată). Aliajele antifricţiune cu ts joasă reprezintă o clasă de materiale ale cărei categorii reprezentative sunt: • aliajele pe bază de staniu cu stibiu (%Sbm = 10. rezultă că aliajele pentru cuzineţi trebuie să aibă proprietăţi antifricţiune. 9.

. bronzurile cu siliciu şi plumb.. scap.2 %) şi nichel (%Nim = 0. au.1. Aliajele antifricţiune cu ts ridicată reprezintă o clasă de materiale destinată confecţionării cuzineţilor lagărelor de alunecare cu încărcări mecanice mari şi turaţii moderate sau reduse ale arborilor..) şi se folosesc la realizarea cuzineţilor pentru lagărele care funcţionează cu încărcări mecanice moderate şi turaţii medii ale arborilor... bronzurile cu beriliu şi bronzurile cu plumb. denumite compoziţii pe bază de Pb sau aliaje Bahnmetall. Si) care să confere duritatea dorită masei lor structurale de bază şi cu adaosuri de P şi Pb. care sunt fonte (cenuşii.. Ni. au structura alcătuită din cristale de soluţie solidă β ≡ Zn(Al) şi amestecuri eutectice (binare sau ternare) ce conţin fazele bertholide dure formate de zinc cu elementele de aliere şi se utilizează la confecţionarea cuzineţilor pentru lagărele cu funcţionare intermitentă... 9.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase masă semidură de eutectic ternar (Sn + SnSb + Pb).3): bronzurile bifazice cu staniu (bronzurile hipoeutectoide).8.8.. sunt mai ieftine decât compoziţiile pe bază de Sn (deoarece staniul este înlocuit parţial cu plumb) şi se pot folosi la realizarea cuzineţilor pentru lagăre cu încărcări mecanice ridicate (de exemplu.24 %) şi cupru (%Cum = 0.0 %) şi mici adaosuri de Na. cuzineţii lagărelor pentru locomotive şi vagoane de marfă). În afară de bronzuri.2 %) sau cu cupru (%Cum = 1. 9.5.. turaţii mici şi solicitări mecanice ridicate (cum sunt. Cu.1. Aliajele antifricţiune cu ts moderată reprezintă o clasă de materiale ale cărei categorii reprezentative sunt: • aliajele pe bază de zinc cu aluminiu (%Alm = 8. cupru (%Cum = 0.3. Mg şi Al.1.5.8...2 %) sau cu staniu (%Snm = 6. în care sunt înglobate particule dure de compuşi intermetalici (CuAl2. aşa cum se prezintă în figura 9. care le îmbunătăţesc comportarea la uzare. • aliajele pe bază de aluminiu cu staniu (%Snm = 19. • aliajele pe bază de plumb cu calciu (%Cam = 0.5 %) şi magneziu (%Mgm = 0.1.3 %) şi plumb (%Pbm = 1.. Mg şi Al) şi formaţiuni cristaline dure de compus definit Pb3Ca şi se utilizează la realizarea cuzineţilor lagărelor cu încărcări mecanice ridicate şi cu turaţii relativ reduse ale arborilor (de exemplu..2. bronzurile cu siliciu şi nichel..2.1. bronzurile cu aluminiu..37.. structura alcătuită dintr-o matrice moale de plumb (uşor durificată prin dizolvarea adaosurilor de Na..3 %).. principale categorii de aliaje ale acestei clase au fost prezentate anterior (v. Ti. maleabile sau nodulare) cu grafit în structură.8. 9.10 %). lagărele de la locomotive). cupru (%Cum = 4..0 %).NiAl3 etc. în această clasă sunt incluse şi fontele antifricţiune.1. de exemplu. cuzineţii lagărelor de la macarale şi poduri rulante). au structura alcătuită dintr-o matrice moale de soluţie solidă α ≡ Al(EA). aliate cu elemente (Cr.. în care sunt înglobate particule dure de compuşi intermetalici SnSb şi Cu3Sn.8 %).1.3.5. 179 ..0.

Aliajele pentru lipire Lipirea este o metodă tehnologică de realizare pe cale metalurgică a unor îmbinări nedemontabile eterogene. Principiul de lucru la lipire este simplu: • MA se topeşte cu ajutorul unei surse termice şi se introduce în interstiţiul (rostul) dintre piesele care trebuie îmbinate. evident. continuitate metalică (datorită legăturilor coezionale asigurate între MA şi MB) şi rezistenţă mecanică mai mică decât a MB (deoarece ts. deoarece ts. pastă.MB a materialului de bază (MB). dacă ts. pentru a fi asigurate condiţiile de desfăşurării proceselor de realizare a contactului nemijlocit între MA şi MB. în funcţie de ts.MA a MA folosit şi de rezistenţa îmbinărilor realizate. desfăşurarea proceselor de umectare – difuzie este esenţială. trebuie respectate următoarele condiţii: • suprafeţele rostului dintre piesele de lipit trebuie să fie curăţite perfect.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. folosind materiale de adaos (MA) cu temperatura de topire – solidificare ts. trebuie să prezinte o bună capacitate de umectare a MB şi (în cazul lipirii tari) trebuie să fie compatibil cu MB din punctul 180 .8. pentru realizarea unei LIP de bună calitate.MA este mare (la lipirea tare). numite lipituri (LIP). Analizând principiul de lucru expus. între piesele metalice. au loc şi procese de difuzie reciprocă între MA (în stare lichidă) şi MB (în stare solidă). din care sunt confecţionate piesele ce se îmbină. lipirea poate fi: lipire moale. topitură etc. îndeplinirea acestei condiţii impune curăţirea (mecanică sau chimică) atentă a suprafeţelor pieselor înainte de lipire şi/sau folosirea la lipire a unor fluxuri (sub formă de pudră. • MA în stare topită trebuie să aibă fluiditate suficientă (pentru a pătrunde uşor în rostul dintre piesele de lipit).MA mai înaltă. dacă ts. • MA topit umectează suprafeţele rostului şi se stabileşte un contact nemijlocit între MA şi MB (o parte din atomii MA ajung în câmpul de atracţie al atomilor MB aflaţi pe suprafeţele rostului). iar dacă ts.MA < ts. deoarece asigură realizarea legăturilor coezionale între MA şi MB. caracterizată prin: eterogenitate (deoarece MA este diferit de MB).MB.) care să realizeze îndepărtarea oxizilor şi aerului adsorbit de pe suprafeţele rostului.MB). această clasificare convenţională având la bază constatarea (facută experimental) că rezistenţa mecanică a LIP realizată între două piese confecţionate dintr-un anumit MB este cu atât mai mare cu cât MA folosit are ts. rezultă că.MA > 450 oC.MA inferioară temperaturii de topire – solidificare ts. MB rămâne în stare solidă.2.MA ≤ 450 oC sau lipire tare (brazare). înveliş pe vergelele din MA. • prin solidificarea MA se obţine LIP.MA < ts.

.MA = 230 .1. • aliajele Sn – Ag (%Agm = 4. %Cdm = 17.. radiatoare auto... circuite imprimate.36 %.2.300 oC şi se folosesc la lipirea pieselor pentru electrotehnică (ce trebuie să aibă conductibilitate electrică ridicată) din cupru.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase de vedere al desfăşurării (în condiţiile termice de realizare a lipirii) unor procese cât mai intense de difuzie reciprocă. alame etc.2. 9. • aliajele Cu – P (%Pm = 5. îndeplinirea unora dintre aceste condiţii poate fi asigurată (în cazul multor MA) folosind la lipire fluxuri adecvate (pentru micşorarea tensiunii superficiale a MA şi creşterea capacităţii sale de umectare a MB)..17 %.. cupru..0 %).30 %) şi aliajele Cu – Ag – Zn – Cd (%Agm = 40. aliajele Sn – Pb – Ag (%Pbm = 35.40 %. cutii de conserve etc... nefiind recomandate (datorită conţinutului ridicat de fosfor) la lipirea pieselor din oţeluri.... aliajele Cd – Zn – Pb (%Znm = 28... aliaje pe bază de aluminiu etc. a conductelor de presiune din oţeluri inoxidabile şi a produselor realizate din metale preţioase sau aliaje ale acestora (cele cu conţinut ridicat de argint şi adaosuri de cadmiu.MA = 200 .MA = 190 .7 %) şi aliajele Cu – Ag – P (%Agm = 5. %Agm = 2... %Pbm = 10.800 oC şi se utilizează la lipirea pieselor din cupru şi aliaje pe bază de cupru..62 %. fără apariţia de faze (soluţii solide.25%) şi aliajele Zn – Al (%Alm = 4.2 %) au ts..8.15 %. care măresc plasticitatea LIP).1..50 %.40 %).8. aliajele Cd – Zn – Ag (%Znm = 15. nichel..7 %) au ts.30 %..20 %) au ts. %Agm = 1.....98 %) şi Sn – Pb – Sb (%Pbm = 40. compuşi chimici) fragile.1. conductori electrici.900 oC şi se utilizează la lipirea pieselor din cupru şi aliaje pe bază de cupru.20 %. %Znm = 10.. bronzuri.11 %). aliajele Pb – Ag (%Agm = 3.2.6 %) au ts. nesupuse (în timpul utilizării) la solicitări mecanice importante (tinichigerie ordinară.8 %) au ts... argint..).2..MA = 700 ... aparate sanitare.0 %.4 %) şi aliajele Pb – Sn – Ag (%Snm = 1.4 %) au ts.3. %Sbm = 0..270 oC şi se folosesc la lipirea pieselor din oţeluri.....MA = 700 .90 %.8..400 oC şi se folosesc la lipirea pieselor rezistente la coroziune din aluminiu.1...2 % şi %Sim = 0... Aliajele pentru lipire utilizate în tehnică se pot împărţi în clasele şi tipurile prezentate în continuare..2..2.. • aliajele Cd – Zn (%Znm = 35. aliaje de tip monel etc.. %Znm = 25.. alame. Principalele fluxuri care se folosesc cu aceste aliaje sunt: colofoniul (flux de natură organică).. 181 ...8..2 %)..5...5 %). %Snm = 0. 9... %Agm = 1..8. aliajele Zn – Cd (%Cdm = 24. acidul clorhidric.MA ≅ 900 oC şi se folosesc pentru lipirea pieselor din cupru.. Aliajele pentru lipire moale au ca tipuri reprezentative: • aliajele Sn – Pb (%Pbm = 10. clorura de zinc şi clorura de amoniu (fluxuri de natură anorganică). fonte.8. alame etc.. manşoane pentru cabluri. Aliajele pentru lipire tare au ca tipuri reprezentative: • aliajele Cu – Zn (alamele speciale cu %Znm = 58..2... nichel şi aliaje pe bază de nichel. %Pm = 5.. • aliajele Cu – Ag – Zn (%Agm = 20..3....

deoarece.30 %) şi aliajele Ni – Cr − Si (%Crm = 18.9)) atinge valori GD = 400. fie alcătuite dintr-o matrice structurală de bază şi o fază secundară (cu un conţinut procentual suficient de mare.. Fluxurile care se folosesc cu aceste aliaje au drept component de bază boraxul.8.5Ts.2. Mecanismul de producere a procesului de deformare superplastică este redat schematic în figura 9.3. scap. prezentate în tabelul 9. scap. Viteza de deformare (viteza de creştere a deformaţiilor specifice ε în materialele supuse deformării) trebuie să fie foarte mică (10−4.5000 %. Gradul de deformare al aliajelor superplastice (definit de relaţia (3... %Sim = 8. C. B. Cercetările teoretice şi experimentale efectuate până în prezent au evidenţiat condiţiile şi aspectele prezentate în continuare privind deformarea superplastică a materialelor metalice.10 %) au ts.3.10−2 s−1).MA = 1000..1100 oC şi sunt recomandate la lipirea pieselor din metale greu fuzibile sau din aliaje refractare.37 şi prezinta următoarele particularităţi: * procesul este bazat pe producerea unor secvenţe multiple de alunecare 182 ..4Ts conduce la aparitia fenomenului de creştere a granulaţiei. Pentru materiale metalice cu structură monofazică (metal pur sau soluţie solidă) cele două condiţii sunt contradictorii şi incompatibile.. materialele metalice apte a fi deformate superplastic sunt aliajele cu structură bifazică.20 %.12 corespund în totalitate acestei condiţii privind structura. 9... A... ceea ce corespunde unor procese foarte lente de deformare plastică. Materialele metalice trebuie să prezinte o structură cu granulaţie fină şi stabilă (dimensiunile grăunţilor cristalelor care alcătuiesc structura trebuie să fie mai mici ca 10 µm) şi să fie supuse deformării plastice la o temperatură Tdp ≥ 0..4). clorura de zinc şi fluorurile alcaline. aşa cum este cunoscut (v. ridicarea temperaturii peste temperatura de recristalizare Trp ≅ 0. principalele aliaje superplastice cunoscute şi utilizate până în prezent. Aliajele superplastice Superplasticitatea este proprietatea unor aliaje de a se deforma plastic cu grade mari de deformare. fie eutectice sau eutectoide (la care creşterea granulaţiei este limitată de interacţiunea fazelor care alcătuiesc amestecurile mecanice).. cu granulaţia de acelaşi ordin de marime ca şi a matricei şi distribuită astfel încât să blocheze creşterea granulaţiei matricei).2).5 şi 6.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • aliajele Ni – Cr (%Crm = 10. În consecinţă. fără apariţia riscului de fisurare sau rupere datorită apariţiei fenomenului de gâtuire (v. iar ca adaosuri (pentru mărirea fluidităţii şi creşterea capacităţii de decapare) acidul boric. 3. la care se manifestă cu intensitate ridicată procesele de difuzie ale atomilor componentelor materialelor.

fig. %Mgm=0.6 % %Cdm=18 % %Pbm=38 % %Alm=6 %. generarea de noi dislocaţii etc.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase între grăunţii cristalini ai materialului supus deformării. Compoziţia chimică şi caracteristicile principalelor tipuri de aliaje superplastice Tipul aliajului Al – Cu Al – Cu – Zr Al – Zn – Mg – Zr Bi – Sn Cu – Al – Fe Mg – Al Mg – Zn – Zr Pb – Cd Sn – Pb Ti – Al – V Zn – Al Compoziţia chimică %Cum=33 % %Cum=6 %. %Fem=4 % %Alm=33 % %Znm=6 %. %Vm=4 % %Alm=22 % Caracteristicile structurale aliaj eutectic v. Mg) + fază secundară (ZrAl3) aliaj eutectic α ≡ Cu(Al) + faze secundare aliaj eutectic α ≡ Mg(Zn) + faze secundare eutectic eutectic α+β v. deplasarea dislocaţiilor prin alunecare şi căţărare. Schema realizării proceslor de deformare superplastică a aliajelor 183 Fig 9. Tabelul 9..39.21 α ≡ Al(Cu) + fază secundară (ZrAl3) β ≡ Al(Zn.38. %Zrm=0.4 % %Snm=44 % %Cum=9. în desfăşurarea cărora dufuzia componentelor materialului supus deformării joacă un rol important. 9.7 eutectoid GDmax la deformarea superplastică la tracţiune.5 % %Znm=10.12. constând (aşa cum se observă în figura 9. %Zrm=0. Ciclul histerezis al transformărilor in aliajele cu memoria formei .38) din modificarea poziţiei grăunţilor prin deplasare liniară şi rotire.5 %. scap. %Zrm=0. % 1300 2000 1500 1900 800 2100 1700 1500 4800 1000 2900 Fig.9 %. 9.7 %. 9. cu asigurarea permanentă a contactului dintre aceştia prin contribuţia unor fenomene de acomodare.

caracterizate de o serie de particularităţi. 39. procesele ulterioare de deformare îi produc alungiri pe alte directii şi.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR * alunecările între grăunţii cristalini la producerea deformării superplastice şi fenomenele de acomodare care le însoţesc se realizează (aşa cum se observă în figura 9. adică transformarea γ ⇒ M începe la răcirea rapidă a austenitei sub o temperatură Ms şi se finalizează la o temperatură Mf < Ms. • prin răcirea rapidă a austenitei sub Ms se formează o martensită termoelastică. aceste particularităţi pot fi descrise succint astfel: • transformarea este reversibilă. 9. Aliajele cu memoria formei Fenomenul de memorie a formei s-a constatat experimental la aliajele care prezintă transformări martensitice de tip special.) la cald cu grade mari de deformare şi consumuri energetice reduse. într-un interval de temperaturi (As.38) pe grupe de grăunţi adiacenţi. se constată că toate cristalele îşi menţin forma echiaxială avută înainte de deformare).4.Af). impuse de desfăşurarea transformării. suferă în secvenţele următoare deplasări liniare si rotiri care îi modifică poziţia. Dacă procesul de deformare superplastică a unui material metalic se conduce până la depăşirea capacităţii lui de deformare. etc. diferite de cele prezentate pentru transformarea martensitică (transformarea la răcire a austenitei prin mecanismul fără difuzie la aliajele Fe – C (v. ruperea nu este precedată de apariţia unei gâtuiri locale. bare profile. prezentată în figura 9.2. având o lăţime ∆tHIS relativ redusă. bucla de histerezis al transformării. în final. adică la apariţia cristalelor platiforme de martensită nu se produce deformarea plastică . laminare. corpuri de recipiente. ci numai deformarea elastică a austenitei netransformate din vecinătatea acestor cristale (deformaţiile structurii cristaline a austenitei. 184 .) prin deformare plastică (curbare. extrudere. ci de formarea de microgoluri intercristaline. sunt reduse). ambutisare. iar la încălzirea martensitei se produce transformarea inversă M ⇒ γ. 5. Considerând că la aceste aliaje (prin analogie cu cazul aliajelor sistemului Fe – C) faza care se transformă în martensită (M) la răcirea cu viteză mare este denumită austenită (γ). sârme. scap. D. motiv pentru care este denumită rupere prin cavitaţie. trefilare etc.2). funduri. în procesul de deformare neproducându-se modificarea formei grăunţilor prin alungirea lor în direcţia deformării (deoarece orice cristal care a suferit într-o primă secvenţă o alungire pe o anumită direcţie.8. tragere. Aliajele superplastice au mari perspective de utilizare la realizarea unor produse industriale (piese pentru construcţia de maşini.

. scap.5. în timpul desfăşurării acestei transformări tensiunile reziduale generate în procesul de deformare plastică bazat pe mecanismul de demaclare acţionează şi produc deformarea în sens invers.3). −10 30 . fenomenul de memorie a formei se poate evidenţia efectuând următoarele operaţii: • răcirea rapidă a pieselor din domeniul austenitic. Tabelul 9.. −40 − 240 . 1.. oC −15 .450 240 . care se implantează în vena cavă a bolnavilor. %Tiat = 50 %) se utilizează în prezent la fabricarea filtrelor de prevenire a emboliilor. 47 % %Tiat = 50 % %Cum = 20. • încălzirea pieselor deformate plastic.. • deformarea plastică a pieselor cu structură de martensită termoelastică. De exemplu. realizarea antenelor pentru spaţiul cosmic.. confecţionarea de filtre sau proteze pentru medicină. pentru a 185 .. −44 −50 . Principalele aliaje la care s-a evidenţiat fenomenul de memorie a formei (numite aliaje Marmem) sunt prezentate în tabelul 9. 870 Domeniile în care se pot utiliza astfel de aliaje sunt multiple: asamblarea pieselor pentru mecanică fină.7 %. fabricarea pieselor pentru servomecanisme programate. deformarea plastică nu se poate realiza prin mecanismul clasic de alunecare (v..Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • structura cristalină a martensitei se caracterizează printr-o distribuţie ordonată a atomilor componentelor aliajului. aliajul marmem denumit nitinol (%Niat = 50 %. scap..... singurele imperfecţiuni prezente în această structură fiind maclele (v. 60 −137 .5 % %Cdat = 44 . pentru realizarea transformării martensitice γ ⇒ M.. %Nim = 4 % %Cdat = 47. %Znm = 20.13. 3.. deoarece structura martensitei termoelastice este lipsită de dislocaţii şi se produce printr-un mecanism ce constă din demaclarea maclelor prezente în structura martensitei.9 % %Alm = 11 . La piesele realizate din aliaje care prezintă transformări martensitice caracterizate prin aceste particularităţi..13.3) şi nu dislocaţiile (care crează posibilitatea distrugerii distribuţiei ordonate a atomilor prin procese de deformare plastică realizate cu deplasarea lor prin alunecare).. realizarea cuplajelor termocomandate.. 13 % %Alat = 39 . pentru producerea transformării M ⇒ γ.. 41 % Ms. refacerea maclelor şi restabilirea în acest fel a formei iniţiale a pieselor (pe care au avut-o înainte de deformarea lor plastică în stare martensitică).. Compoziţia chimică şi caracteristicile principalelor tipuri de aliaje marmem Tipul aliajului Cu –Al − Ni Au – Cd Ag – Cd Ni – Ti Au – Cu − Zn Cu – Al Ni – Al Compoziţia chimică %Alm = 14 %. fabricarea maşinilor termice neconvenţionale.

.................................................20 alame de turnare ............................................20 tombac ................................41 aliaje Al – Mg pentru turnare ..........................10 îmbătrânire naturală.............................................................39 martensită termoelastică ......................44 flux ....................24 aluminiu tehnic..... recăpătând structura austenitică şi forma spirală care îi asigură funcţionarea ca filtru....................................24 lipire moale..... de forma unei spirale realizate din sârmă de nitinol.... tipul II.............................20 alame complexe (speciale) ..............41 simbolizare alfanumerică...........................................19 aliaje Al – Cu pentru turnare ............................................................44 elemente betagene ...30 bronzuri cu staniu......50 compoziţii pe bază de Sn şi Pb ................................10 186 ..................................................... se supune îndreptării în această stare (pentru a căpăta o formă convenabilă implantării în vena cavă)........ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR împiedica accesul spre inima acestora al cheagurilor de sânge formate datorită maladiilor de care suferă sau datorită intervenţiilor chirurgicale la care sunt supuşi........52 aliajele titanului monofazice bifazice............................36 elemente alfagene .....27 bronzuri cu beriliu .............................................Preston ..........................................................................39 aliaje Al − Cu......................................... iar după implantare.............23 aliaje cu memoria formei (Marmem) ......................53 titan.......12 stări de bază ............50 constantan....57 precipitate θ .................................10 Kunial ..........................26 bronzuri monofazice α ............. 18 alame bifazice...................................... Cuvinte cheie acomodare ..............................................................12 duraluminiu ....... datorită încălzirii la temperatura corpului uman...13 simbolizare numerică.............................Zn ....43 titlu fictiv ............................................15 superplasticitate .............................9 compoziţii pe bază de Pb (Bahnmetall)..............................................................................33 bronz ................17 curbe de îmbătrânire ...50 compoziţii pe bază de Sn (Babbit) ......................56 aliaje pentru lipire ...................51 magnaliu (alumag)...........................24 bronzuri cu aluminiu .. ...............20 alame monofazice β’. ....................................................................24 Nitinol........24 bronzuri hipoeutectoide (bifazice).....................................49 aliaje Cu – Ni.....24 modificare tipul I................................................................................46 Alpaca (Neusilber. se aduce prin răcire în stare martensitică.............................. Argentan).......... un astfel de filtru......................................................................... tipul III .................56 silumin. tare (brazare) ................................52 îmbătrânire artificială .......................................................40 aliaje Al − Mg........................................37 aliaje Al ..........................................................56 Melchior (Maillechort) ..................32 bronzuri cu siliciu........19 zone GP (Guinier .......................6 Monel ...........................31 bronzuri cu plumb ......................................10 rupere prin cavitaţie..............................................................................................................................................................54 alame ............................................ suferă transformarea inversă..............................................26 călire de punere în solutie...34 aliaje antifricţiune...20 alame monofazice α ........................................24 cupru tehnic ..

Mir. Introduction to materials science for engineers. Gâdea S. b) modificarea de tipul III determină amplasarea intercristalină a eutecticelor care se formează la solidificarea aliajelor. I. & Interscience Publishers Inc. Reference book. Metalurgie fizică. Macmillan Publishing Company. Bucureşti. b) pentru refacerea 187 . vol. Protopopescu M. London & New York. New York. Bucureşti.. Editura Didactică şi Pedagogică. 1983 5. 1955 8. T. Aliaje neferoase. Smithells C. * * * Metals Handbook Ninth Edition. Care dintre afirmaţiile următoare privind efectele modificării aliajelor neferoase sunt adevărate: a) modificarea de tipul I are ca efect principal micşorarea dimensiunilor cristalelor dendritice primare ale aliajelor. vol.. Editura Tehnică. Bucureşti. Butterworths Publications Ltd. ş.. Bucureşti.. 1962 6. Metalografie şi tratamente termice.2... d) modificarea de tipul III are ca efect finisarea granulaţiei si creşterea gradului de dispersie a fazelor componente ale eutecticelor care se formează la solidificarea aliajelor. Petrescu M. 1965 7. c) modificarea de tipul II determină accentuarea ramificării şi subţierea ramurilor cristalelor dendritice primare şi influenţează favorabil distribuţia fazelor secundare la aliajele în structura cărora precipită particule ale unor astfel de faze.9. Metalurgie fizică şi studiul metalelor. vol. În ce scop se aplică TT de recoacere de recristalizare fără schimbare de fază la semifabricatele şi piesele din aliaje neferoase: a) pentru omogenizarea chimică a structurilor dendritrice primare.1. Traducere din limba germană. Ohio. Colan H. Schumann H... 1978 4.. Protopopescu H... Métallographie et traitements thermiques des métaux.9. Studiul metalelor.a. 1986 Teste de autoevaluare T. Bucuresti. 1983 2. Shackelford F.. 1991 9. Editura Didactică şi Pedagogică. Metals. Moscova.9. Editura Didactică şi Pedagogică. II. Gâdea S. 1981 3. American Society for Metals. Editura Tehnică. Lakhtine I.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase Bibliografie 1. J.

cum s-a realizat această stare: a) prin călire de punere în soluţie.6.10. d) TG? T.7.9. b) TK. c) alamele monofazice β’. b) T4.4.9.9. sunt supuse unui tratament de îmbătrânire artificială. b) prin călire de punere în soluţie şi deformare palstică la rece. Semifabrcatele realizate dintr-un aliaj pe bază de aluminiu sunt prelucrate prin deformare plastică la cald. care este simbolul stării de bază a produselor obţinute in acest fel: a) M. Care dintre următoarele tipuri de alame se pot prelucra prin deformare plastică: a) alamele monofazice α. c) T8. c) T5.9. d) alamele? T. d) TE? T. deformare plastică la rece şi îmbătrânire naturală. d) tombacurile? 188 .3. d) prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire artificială? T. d) sulful? T. îmbătrânire artificială şi deformare plastică la rece. care este simbolul stării de bază a produselor obţinute în acest fel: a) F. sunt răcite rapid la ta. d) prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire artificială? T. cum s-a realizat această stare: a) prin călire de punere în soluţie. Care dintre următoarele aliaje pe bază de cupru au ca element de aliere principal zincul: a) bronzurile. Ce structură rezultă prin aplicarea călirii de punere în soluţie la o piesă din aliaj neferos: a) o structură martensitică. Procesul de supraîncălzire de scurtă durată a aliajelor neferoase îmbătrânite pentru reconstituirea stării structurale pe care aliajele au avut-o după călirea de punere în soluţie este denumit: a) reversiune. c) prin prelucrare la cald. d) pentru obţinerea stării de echilibru structural? T.9. c) prin prelucrare la cald. Care dintre următoarele impurităţi prezente în cuprul tehnic determină apariţia fenomenului numit „boala de hidrogen”: a) plumbul. c) aliaje Alpaca. c) recoacere izotermă. răcire rapidă la ta şi îmbătrânire artificială. b) bismutul. d) o structură monofazică alcătuită din cristale de soluţie solidă suprasaturată în elemente de aliere? T.9. Semifabrcatele realizate dintr-un aliaj pe bază de cupru sunt prelucrate prin deformare plastică la cald. c) pentru diminuarea intensităţii şi redistribuirea tensiunilor mecanice reziduale.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR plasticităţii după ecruisarea prin deformare plastică la rece. b) o structură bifazică alcătuită dintr-o soluţie solidă şi un compus intermetalic.11. c) oxigenul.8. răcire rapidă la ta şi îmbătrânire artificială.9. sunt apoi ecruisate prin deformare plastică la rece şi.9.5. b) aliaje Kunial. b) alamele bifazice. c) o structură alcătuită dintr-o soluţie solidă şi un amestec mecanic. Produsele realizate dintr-un aliaj pe bază de cupru sunt livrate în starea TD. b) prin călire de punere în soluţie. b) revenire. Produsele realizate dintr-un aliaj pe bază de aluminiu sunt livrate în starea T6.9.9. în final. îmbătrânire artificială şi deformare plastică la rece. d) normalizare? T. sunt răcite rapid la ta şi sunt apoi supuse unei îmbătrâniri artificiale.

23. b) fază bertholidă Cu5Sn. b) aliajele de turnare cu %Cum ≤ 5. Care dintre următoarele tipuri de aliaje Cu − Νi prezintă la ta o structură monofazocă: a) aliajele Kunial. c) nichelul. b) structură alcătuită din fazele α ≡ CuAl şi γ2 (fază bertholidă corespunzătoare compusului Cu32Al10).9.7 %. c) structură bifazică. b) starea TH. c) AlMg5.9.18. d) siliciul? T. c) produsele realizate din aliajul AlMg7.9.12. d) starea T6? T. d) structură alcătuită din constituienţi a (preeutectoid) şi eutectoidul (α+γ)? T. c) starea TC.20.13. prezentă în structura bronzurilor cu staniu pentru turnare: a) soluţie solidă Cu(Sn). Care dintre următoarele categorii de aliaje industriale Al − Cu se pot supune durificării structurale prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire naturală sau artificială: a) aliajele deformabile.17. Care este structura la ta a semifabricatelor şi pieselor turnate realizate din bronzul G CuAl10Mn: a) structură monofazică α ≡ Cu(Al). d) toate categoriile de aliaje industriale? T. d) este o alamă pentru turnare? T.5 %..16.19. b) staniul.9.9. b) produsele fabricate din aliajul G AlMg5. b) este o alamă binară deformabilă. b) structură monofazică γ (fază bertholidă pe baza compusului CuBe.9. Care dintre următoarele caracteristici corespund alamei CuZn30: a) este o alamă monofazică α. Care este semnificaţia fazei δ. b) aliajele Melchior. La care dintre următoarele mărci de aliaje Al − Mg se poate aplica durificarea structurală prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire: a) AlMg1. d) Al Mg9MnSi? T. d) aliajele Monel? T. Care dintre următoarele categorii de produse realizate din aliajele industriale Al − Mg se livrează de obicei în starea H: a) produsele din aliajul AlMg1.22.9. c) aliajele de turnare cu %Cum < 5. Care stare de bază asigură produselor realizate din bronzuri cu beriliu cele mai ridicate caracteristici de rezistenţă mecanică şi duritate: a) starea TA.15..21. c) AlMg7. Care este structura de echilibru la ta a bronzurilor cu beriliu folosite în tehnică: a) structură monofazică α ≡ Cu(Be). b) AlMg3. c) este o alamă specială deformabilă.14. având %Cum = 2. d) structură monofazică γ2? T. c) compus intermetalic Cu3Sn. alcătuită din α şi γ. d) produsele realizate din aliajul AlMg2? T.7 %. d) fază bertholoidă Cu31Sn8? T. c) structură alcătuită din constituenţii α (preeutectoid) şi eutectoid (α+γ2). Care dintre următoarele aliaje are densitatea mai scăzută: a) CuAl10Fe3. Care dintre următoarele aliaje este cunoscut sub denumirea de 189 .9.9.9. Care dintre următoarele elemente de aliere determină micşorarea conţinutului procentual de fază α al structurii alamelor speciale: a) aluminiul.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase T. d) AlMg7? T.9. b) AlCu4MgMn. c) aliajele Konstantan.9.

Care dintre următoarele elemente de aliere este prezent în toate aliajele industriale pe bază de titan: a) fierul. d) silicizarea? T. Care dintre următoarele caracteristici corespund aliajelor antifricţiune folosite la confecţionarea cuzineţilor pentru lagărele de alunecare: a) structura lor conţine faze cu duritate scăzută şi plasticitate ridicată. b) aliajul AlZn6Mg2. b) cuprul. b) titanul prezintă două modificaţii: Tiα cu structură cristalină CVC şi Tiβ cu structură cristalină HC. b) o structură alcătuită din constituienţii β (preeutectoid) şi eutectoidul (α+β).5. modificat cu sodiu la elaborare: a) o structură bifazică alcătuită din soluţie solidă α ≡ Al(Si) şi soluţie solidă β ≡ Si(Al).5Cu1. c) molibdenul.9. b) o structură alcătuită din constituienţii β (preeutectoid) şi eutectoidul (α+β). nemodificat la elaborare: a) o structură bifazică alcătuită din soluţie solidă α ≡ Al(Si) şi soluţie solidă β ≡ Si(Al). b) staniul. d) aliajul G AlMg9MnSiTi? T.26. c) o structură alcătuită din constituienţii α (preeutectic) şi eutecticul (α+β).9.9. d) aluminiul? T. c) carbonitrurarea. c) impurităţile care reduc plasticitatea titanului şi îl fac inapt pentru prelucrări prin deformare plastică sunt oxigenul. c) aliajul CuZn39Ni3.25. c) molibdenul.27.28.30. în starea Tiα? T. d) o structură monofazică α? T.5. c) au capacitatea de a disipa căldura produsă datorită frecărilor din lagărele de alunecare. azotul şi carbonul.29. b) structura lor conţine faze dure sau semidure.5 %. c) o structură alcătuită din constituienţii β (preeutectic) şi eutecticul (α+β). d) deformarea plastică a titanului se face de obicei la rece. Ce tratament termochimic se poate aplica pentru durificarea superficială a produselor realizate din aliaje pe bază de titan: a) carburarea.31. Care este structura de echilibru la ta a unui silumin industrial cu %Sim = 12.9.5%. care asigură conformarea cuzineţilor cu zonele de rezemare ale arborilor pe care îi susţin.9. b) nitrurarea.9.9. c) TiAl6SnV6. Care dintre următoarele elemente de aliere ale aliajelor industriale pe bază de titan sunt stabilizante α (alfagene): a) aluminiul. La care dintre următoarele mărci de aliaje pe bază de titan se poate realiza creşterea rezistenţei mecanice prin aplicarea TT de călire martensitică şi revenire: a) TiAl6V4.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR zincral sau alzimac: a) aliajul G CuZn40PbSn. Care dintre următoarele afirmaţii privind titanul sunt adevărate: a) titanul prezintă două modificaţii: Tiα cu structură cristalină HC şi Tiβ cu structură cristalină CVC. b) TiAl5Sn2. hidrogenul. Care este structura de echilibru la ta a unui silumin industrial cu %Sim = 12.24.9. d) o structură monofazică α? T. d) sunt mai dure decât materialele folosite la realizarea arborilor care se reazemă pe cuzineţi? 190 . d) TiV13Cr11Al3? T. d) vanadiul? T. care asigură conformarea cuzineţilor cu zonele de rezemare ale arborilor pe care îi susţin.

35. d) aliajul CuSn8? T.9. b) să fie compatibile cu MB (materialul din care sunt confecţionate piesele care trebuie îmbinate prin lipire). Care dintre următoarele aliaje de lipit se folosesc pentru lipirea tare (brazare): a) CuZn42. b) SnAg5.9.33. Care dintre următoarele aliaje fac parte din categoria aliajelor care prezintă fenomenul de memorie a formei: a) aliajul bifazic TiAl6V4.9. c) SnAg5. c) să fie dure şi fragile. Care dintre următoarele caracteristici corespund aliajelor neferoase superplastice: a) au structură monofazică. b) aliajul eutectic Pb – Cd (cu %Cdm = 18 %).9.38.Cu). Care dintre următoarele caracteristici corespund transformării martensitice ce se produce la călirea aliajelor marmem: a) transformarea este ireversibilă. Care dintre următoarele caracteristici trebuie asigurate de aliajele de lipit: a) să prezinte o bună fluiditate în stare topită.9.39.5 %. c) aliajul eutectic Al – Cu (cu %Cum = 33 %). b) CuAg10P5. c) martensita formată este termoelastică.9. d) să aibă temperatura ts mai mare decât cea corespunzătoare MB? T. d) aliajele Bahnmetall? T. Structura aliajelor superplastice este alcătuită din: a) un amestec mecanic eutectic. b) au structură bifazică. c) aliajul Au – Cd cu %Cdat = 47. c) o matrice structurală de bază şi o fază secundară (distribuită astfel încât să poată bloca creşterea grăunţilor matricei). b) fontele cenuşii feritoperlitice.41.5 %? 191 . d) au granulaţie grosolană şi sunt sensibile la supraîncălzire? T.9. b) aliajul TiAl6V4. d) martensita formată conţine un număr mare de dislocaţii în structură? T. b) transformarea este reversibilă. d) SnPb37Ag? T.9. b) compusul intermetalic Cu3Sn. c) CuZn20.37. Care dintre următoarele clase de aliaje se folosesc ca materiale antifricţiune cu ts ridicată: a) oţelurile carbon eutectoide.9. Care dintre următoarele aliaje prezintă fenomenul de deformare superplastică: a) aliajul eutectic Al – Cu (cu %Cum = 33 %). b) aliajele Pb – Sn – Sb – Cu. d) aliajul Au – Cd cu %Cdat = 47.34. d) cristalele de Pb? T.40.9. d) bronzurile hipoeutectoide? T. c) au granulaţie foarte fină. c) fontele albe. c) soluţia solidă α ≡ Sn(Sb. Care dintre următoarele aliaje prezintă fenomenul de deformare superplastică: a) alama monofazică CuZn20. b) un amestec mecanic eutectoid.9. Care dintre următoarele aliaje de lipit se folosesc pentru lipirea moale: a) SnPb10.43.42. d) un compus intermetalic? T. Care dintre următoarele clase de aliaje se folosesc ca materiale antifricţiune cu ts joasă: a) aliajele Sn – Sb − Cu. d) aliajul eutectoid Zn – Al (cu %Alm = 22 %)? T.32. c) aliajul AlCu4.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase T. b) aliajul Ni – Ti cu %Tiat = 50 %. d) SnPb10? T. c) bronzurile cu Pb.9.36. Care pot fi fazele dure din structurile aliajelor antifricţiune de tip Babbit: a) compusul intermetalic SnSb.

fiind o alamă monofazică α.5 %. CuZn38Pb2Mn2 şi CuZn30Al5Fe3Mn2. iar cuprul are valenţa vCu = 1 şi masa atomică maCu = 63.67 ⋅118.55 În mod similar. folosind relaţia (9.1. %Snatδ şi %Snatε concentraţiile atomice ale staniului în aceste faze.67 % şi = 27. δ şi ε şi %Snatγ.9. iar pentru faza ε: %Snatε = 25. pe această cale se obţin datele prezentate în tabelul 9.0 %.1).1.5 %. iar faza ε are 2 CEε = 7 .4 %. A.2. ştiind că faza γ are CEγ = 3 .33⋅ 63. Folosind relaţiile (2. Rezolvare Pentru încadrarea în clase structurale a mărcilor de alame speciale precizate în enunţul aplicaţiei se calculează titlul fictiv al acestora.67 ⋅118. se obţine pentru faza γ: % Snatγ = % Snmγ = 100(CEγ − vCu ) v Sn − vCu = 100( 3 1) − 2 4 −1 = 16.14 şi rezultă: • alama specială Cu Zn32Pb2 are titlul fictiv %Cume = 66.3). • alama specială Cu Zn30Al5Fe3Mn2 are titlul fictiv %Cume = 48.55. Să se determine valorile de bază ale concentraţiilor masice ale componentelor în fazele bertholide tipice structurilor de echilibru ale bronzurilor 21 cu staniu.5 % şi aparţine aceleiaşi clase structurale ca şi alama binară cu %Znm = 100 − %Cume = 48. 192 . faza δ are CEδ = 13 . %Snmδ şi %Snmε concentraţiile masice ale staniului în cele fazele bertholide γ. rezultă pentru faza δ: %Snatδ = 20.51 % şi %Snmδ = 32.7 100 16. • alama specială Cu Zn38Pb2Mn2 are titlul fictiv %Cume = 58. 9.00 % şi %Snmε = 38. 4 Rezolvare Se notează %Snmγ.5.6 % şi aparţine aceleiaşi clase structurale ca şi alama binară cu %Znm = 100 − %Cume = 41.1 şi 1. % Snatγ maSn % Snatγ maSn + %Cu atγ maCu 100 = 16. Din tabelele 1.7.4 %.9.7 + 83. Să se stabilească clasele structurale tipice alamelor speciale CuZn32Pb2.0 % şi aparţine aceleiaşi clase structurale ca şi alama binară cu %Znm = 100 − %Cume = 34. cu coeficienţii de echivalare în zinc a elementelor de aliere precizaţi în scap. fiind o alamă bifazică.2 %. fiind o alamă monofazică β’.4) şi (2.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Aplicaţii A.2 rezultă că staniul are valenţa vSn = 4 şi masa atomică maSn = 118.

5 + 50 = 212. % CuZn32Pb2 66 32 2 − − − 66. Rp0. 3.5 ≅ 205 N/mm2.5. domeniul bifazic α + δ al acesteia corespunde unor concentraţii masice de cupru cuprinse între %Snm = 8 % (care defineşte limita domeniului monofazic α) şi %Snm = 32.6 CuZn30Al5Fe3Mn2 60 30 2 5 2 48. aceste rezultate indicând că prezenţa fazei δ durifică şi fragilizează structurile bronzurilor cu staniu. în funţie de compoziţia lor chimică. Compoziţiile chimice şi titlurile fictive pentru trei mărci de alame speciale Marca de alamă %Cum. Ţinând seama că faza bertholidă δ are concentraţia masică de staniu %Snm = 32.9) %Cume. Rp0.5 + 465 ≅ 220 N/mm2.2 = 135 N/mm2 şi duritatea 120 HB. cu %Snm = 14 %).9. se determină valorile coeficienţilor mj şi nj.2δ ≅ 15 N/mm2 şi HBδ = 5⋅32. se obţine: Rmδ = −7.3.75 şi n2 = 82.2 = 120 N/mm2 şi duritaea 100 HB. % %Znm. în funcţie de concentraţia lor masică de staniu %Snm. Rp0. m3 = 5 şi n3 = 50.1. în domeniile bifazice ale diagramelor de echilibru binare caracteristicile mecanice ale aliajelor variază liniar. iar bronzul G Cu Sn14 are după turnare Rm = 360 N/mm2.5 % (care defineşte.2 şi HB ale fazei bertholide δ. m2 = 3. 193 .55 şi n1 = 465. între caracteristicile corespunzătoare celor două faze care le alcătuiesc structura. Rmδ – Rp0.5. Rp0.11). cu relaţii de forma: Rm = m1%Snm + n1. rezultă că.0 CuZn38Pb2Mn2 58 38 2 2 − − 58.9. să se estimeze valorile caracteristicilor mecanice Rm.2 = m2%Snm + n2. % (keAl = 6. % (keMn = 0. în cazul bronzurilor în stare de turnare. din relaţiile scrise mai înainte: m1 = −7. % (keFe = 0.0) %Mnm. % (kePb = 1.3. cu %Snm = 10 % şi G CuSn14.14. scap..5) %Alm . caracteristicile mecanice Rm (N/mm2). Conform legii lui Kurnacov (v. HB = m3%Snm + n3.13 c.55⋅32.5 + 82. j = 1. compoziţia de bază a fazei δ). % %Pbm.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase Tabelul 9.75⋅32. Rezolvare Examinând diagrama de echilibru din figura 9. aşa cum s-a demonstrat la rezolvarea aplicaţiei A.0) %Fem.5 %.2δ = 3. aliajele G CuSn10 şi G Cu Sn14 sunt bronzuri bifazice (hipoeutectoide).2 (N/mm2) şi HB ale bronzurilor bifazice turnate se pot estima analitic. limita de curgere Rp0. ca urmare. Cunoscând valorile caracteristicilor mecanice (determinate experimental) ale celor două bronzuri bifazice (G CuSn10. ca urmare.5 A. Bronzul G CuSn10 are după turnare rezistenţa la tracţiune Rm = 390 N/mm2. Aplicând legea lui Kurnacov.. Rp0.

024 % Nim − 0.9). 19.0 %] ⇒ %Nim ∈ [13. prin orificiul calibrat al unei scule (matriţe). rezultă astfel 2 2 2 2 D p − D0 8 − 10 S − S0 100 = 100 = 100 = 36 %. cu diferite grade de deformare GD ∈ (5 %. 19. soluţia acestei inegalităţi este %Nim ∈ (0 %. 100 %) ∩ (0 %.5. soluţia acestei inegalităţi este %Nim ∈ [13. să se determine compoziţia chimică a aliajelor Cu – Ni care îndeplinesc simultan condiţiile: Rm ≥ 320 N/mm2 şi A ≥ 40 %.6GD + 50. A = 45 % şi duritatea HR ≅ 50 HRB. A ≅ 5 % şi HR ≅ 72 HRB. în care 2 Dp D2 S 0 = π s este aria secţiunii transversale a semifabricatului.9%Nim + 210 şi A = 0. Condiţia A ≥ 40 % este respectată de aliajele Cu – Ni a căror concentraţie 2 masică de nichel satisface inegalitatea 0.0 %].9 %.0 %]. Caracteristicile mecanice la tracţiune Rm (în N/mm2) şi A (în %) ale aliajelor Cu – Ni în stare de echilibru se află în următoarele dependenţe (stabilite pe baza datelor experimentale) cu concentraţia lor masică de nichel %Nim: 2 2 Rm = −0. A.06GD şi HR = 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR A.0024 % Nim − 0. Rezolvare Condiţia Rm ≥ 320 N/mm2 este respectată de aliajele Cu – Ni a căror 2 concentraţie masică de nichel satisface inegalitatea −0. pentru GD = 0: Rm = 270 N/mm2.9%Nim – 110 ≥ 0. în conformitate cu următoarele relaţii: Rm = −0. 50 %). Gradul de deformare plastică al materialului produsului obţinut prin tragere la rece se determină aplicând relaţia (3. Pentru GD = 36 % GD = D 2 2 S0 D0 10 (gradul de deformare plastică la rece al materialului produsului). relaţiile din enunţul aplicaţiei conduc la următoarele valori ale caracteristicilor mecanice: Rm ≅ 444 N/mm2.06GD2 + 7GD + 270.9 %.07 % Nim +8.4. care evidenţiază efectele ecruisării prin deformare plastică la rece asupra caracteristicilor mecanice ale alamei din care este realizat produsul.9. A = 45 e−0. iar S D = π − 4 4 transversale a produsului. Caracteristicile mecanice Rm (în N/mm2). 19. un semifabricat cilindric (aflat în starea O) cu diametrul Ds = 10 mm. Cele două condiţii precizate în enunţul aplicaţiei sunt respectate simultan de aliajele cu %Nim ∈ [13. 194 aria secţiunii .308%Nim + 5 ≥ 0.9 %. A (în %) şi HR (în HRB) ale alamei CuZn15 se modifică prin deformare plastică la rece. 100 %). Un produs de forma unei bare cilindrice cu diametrul Dp = 8 mm este obţinut trăgând la rece. Care sunt caracteristicile mecanice ale produsului astfel obţinut? Rezolvare Semifabricatul aflat în stare recoaptă (starea O) are caracteristicile mecanice date de relaţiile din enunţul aplicaţiei.308%Nim + 45.9.07 % Nim +8.

dacă materiile prime disponibile pentru formarea încărcăturii sunt metalele pure componente ale aliajului.5 94.0 2799 G AlSi9Mg 0.5 %. din aliajul CuSn6Zn4Pb4.6 Aliajul Concentraţiile masice ale elementelor de aliere AlCu4MgMn %Mgm %Mnm %Znm %Sim %Cum 0.7.8 %).7 89.5 (cu cu %Znm = 6.4 6. cu masa m = 100 kg. Densităţile aliajelor de aluminiu din aplicaţia A.9.7 % şi %Cum = 1. Rezolvare Ţinând seama de semnificaţia simbolului mărcii aliajului care se elaborează.2 se extrag următoarele valori ale densităţilor componentelor aliajelor pe bază de aluminiu precizate în enunţul aplicaţiei: ρAl = 2700 kg/m3. rezultă că concentraţiile componentelor acestuia sunt: %Pbm = 4 %.75 %.6 90. ρMn = 7470 kg/m3. pZn = 2 %. 195 . se obţine următoarea relaţie pentru determinarea densităţii aliajelor pe bază de aluminiu: ρ = ∑ n 100 % EAmj j =1 ρ EA j + 100 − ∑ EAmj j =1 n .0 2575 AlZn6Mg2.6.0 2784 AlMg9MnSi 9. ρMg = 1740 kg/m3. siluminul G AlSi9Mg (cu %Sim = 9. ρZn = 7130 kg/m3. alzimacul AlZn6Mg2.5 90. 15.9 % şi %Mnm = 0.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase A.5 %). Să se stabilească compoziţia masică a încărcăturii cuptorului pentru realizarea unei şarje. pSn = 1 %.5 % şi %Mgm = 0.8 0.5 2. aliajul AlMg9MnSi (cu %Mgm = 9.8 % şi %Sim = 0.6 4. aplicând această relaţie pentru aliajele ρ Al cu compoziţia chimică precizată în enunţul aplicaţiei se obţin rezultatele prezentate în tabelul 9.5 9.9 0. %Mnm = 0.15. % Densitatea aliajului ρ.2. şi pPb = 0. Prin particularizarea relaţiei generale stabilite la rezolvarea aplicaţiei A. %Mgm = 0.5Cu1.9.0 1. % Concentraţia masică a aluminiului %Alm. kg/m3 A. Tabelul 9.5 %.9.5Cu1.ρSi = 2330 kg/m3 şi ρCu= 8930 kg/m3.4. Rezolvare Din tabelul 1.0 %.0 2653 %EAmj. %Mgm = 2.5 0.7 %). Să se determine care dintre următoarele aliaje are densitatea cea mai mică: duraluminiul AlCu4MgMn (cu %Cum = 4. La elaborarea aliajelor pe bază de cupru în cuptoare cu inducţie pierderile procentuale masice prin oxidare ale componentelor încărcăturii sunt: pCu = 1 %.5 %).

p p j =1 j =1 1 − Pb 1 − Zn 100 100 % Snm %Cu m m = ∑ % Snmj m j .. MP2 ≡ G CuSn10Zn2. mSn = 4. masele materiilor prime care trebuie introduse în încărcătura cuptorului pentru elaborarea aliajului şi ţinând seama de condiţiile din enunţul aplicaţiei. j = 1. şi pPb = 0.995. mZn. dacă materiile prime disponibile pentru formarea încărcăturii sunt deşeuri de alamă binară CuZn10. %Snm = 6 % şi %Cum = 100 – [%Pbm + %Znm + %Snm] = 86 %.75 100 − p Pb mod similar..4): . cu masa m = 100 kg. din aliajul CuSn6Zn4Pb4. rezultă relaţiile: m = ∑ % Pbmj m j . notând mPb. Să se stabilească compoziţia masică a încărcăturii cuptorului pentru realizarea unei şarje. 196 . Masa totală a încărcăturii este mi = mPb + mZn + mSn + mCu ≅ 101. %Snm şi %Cum concentraţiile componentelor în aliajul care se elaborează şi %Pbmj. A. Rezolvare Ţinând seama de semnificaţiile simbolurilor aliajului care trebuie elaborat şi aliajelor folosite ca materii prime şi notând %Pbm. pSn = 1 %. masele care se introduc în încărcătură din cele patru materii prime 4 4 % Pbm % Zn m disponibile.165 kg.030 kg şi mCu = 86.995 şi mj. mSn şi mCu. MP3 ≡ G CuPb20Sn5 şi MP4 ≡ Pb 99. % Znm. bronzuri G CuSn10Zn2 şi G CuPb20Sn5 şi plumb marca Pb 99.. pZn = 2 %.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Znm = 4 %.030 kg şi. în 100 100 100 − 0.869 kg..8. m = ∑ % Zn mj m j .938 kg şi m4 = 0.. concentraţiile masice ale componentelor în mateiile prime MP1 ≡ CuZn10. j = 1. rezultă: % Pbm % Pbm p 4 m = m Pb (1 − Pb ) ⇒ m Pb = m = 100 = 4. La elaborarea aliajelor pe bază de cupru în cuptoare cu inducţie pierderile procentuale masice prin oxidare ale componentelor încărcăturii sunt: pCu = 1 %.04 kg.613 kg.. m = ∑ %Cu mj m j . mZn = 4. Masa totală a încărcăturii este mi = m1 + m2 + m3 + m4 ≅ 101.75 %.9. m3 = 50.082 kg.4.04 kg. %Snmj şi %Cumj. având soluţiile m3 0 10 5 0 606 90 88 75 0 8687 m4 m1 = 19. Introducând în aceste relaţii p Sn p Cu j =1 j =1 1− 1− 4 4 100 100 datele din enunţul aplicaţiei.325 kg. m2 = 30. j = 1.4. se obţine următorul sistem de ecuaţii (cu 0 0 20 100 m1 403 m2 10 2 0 0 408 × = necunoscutele mj. %Znmj.

Reprezintă o categorie de materiale care au fost utilizate din cele mai vechi timpuri sub formă de vase din lut (însăşi termenul de ceramică provine de la grecescul “keramon” care însemna “lut ars”) şi de materiale de construcţie datorită capacităţii de prelucrare în cele mai diverse forme şi abundenţei materiilor prime. astfel că nu există electroni liberi. care este un proces de încălzire cu sau fără presare simultană. Sticlele sunt materiale anorganice cu structură amorfă (corpuri vitroase) obţinute prin solidificarea unor topituri constituite din amestecuri de oxizi în stare topită. cu legături şi structură complexe. Cele mai multe ceramice sunt compuşi între metale şi nemetale. Introducere Materialele ceramice sunt materiale anorganice nemetalice. industria chimică. În prezent termenul de ceramică include o gamă de materiale mult mai largă. dintre care cel puţin unul are rolul de vitrifiant. în timpul căruia se formează legăturile dintre particule prin difuzie sau topire parţială a unui component. referitoare la câteva 197 . ceea ce face ca materialele ceramice să aibă conductibilitate termică şi conductibilitate electrică foarte scăzute fiind materiale electroizolante sau termoizolante în marea majoritate a cazurilor. Legăturile ionice şi covalente implică toţi electronii de valenţă ai componentelor. obţinute din materii prime sub formă de pulberi prin sinterizare.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Capitolul 10 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR CERAMICE ŞI STICLELOR 10. utilizate în cele mai diverse domenii cum ar fi electrotehnica. adică formează unităţi structurale prin coordinarea atomilor de oxigen în jurul ionului metalic prin legături ionice sau covalente. electronica. astfel că se bazeză în special pe legături ionice şi covalente. industria metalurgică etc. starea amorfă (vitroasă) este caracterizată de lipsa ordonării atomice la distanţă. păstrându-se doar ordinea apropiată.1.

rA Deoarece anionii au raza mai mare se pot aranja în plane compacte dispuse succesiv. ceea ce înseamnă că numărul anionilor din unitatea structurală reprezintă chiar numărul de coordinaţie al structurii cristaline respective (v scap. deoarece metalele prin ionizare pierd electronii de valenţă. ceea ce face ca sticlele să fie considerate ca lichide vâscoase subrăcite. cationii au de obicei raze mai mici decât anionii (v. 10. aşa cum 198 .1). care corespunde unei structuri de tip cub cu feţe centrate (CFC) a anionilor. întrucât cationii metalici se plasează în aceste interstiţii. fie o succesiune ABCABC…. În acest capitol se vor prezenta caracteristicile structurale ale principalelor tipuri de materiale ceramice şi sticle şi proprietăţile generale ale acestora.1 în care se prezintă razele ionice ale componentelor uzuale din ceramice) astfel că structurile stabile ale fazelor cristaline din ceramice se formează atunci când fiecare cation metalic este înconjurat de anioni nemetalici cu care se află în contact direct.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR distanţe interatomice corespunzătoare unităţilor structurale. figura 10.1 în care se prezintă limitele r raportului C şi geometria posibilă pentru fiecare număr de coordinaţie.1 şi planul următor de anioni cu centrele în punctele notate cu B. anionii celui de-al treilea plan compact pot avea centrele pe aceeaşi verticală cu punctele A. Structura ceramicelor şi sticlelor Elementele componente ale materialelor ceramice sunt legate între ele prin legături ionice şi covalente formând reţele de ioni metalici şi nemetalici (cationi şi anioni) a căror celulă elementară este constituită dintr-un cation. înseamnă că numărul de coordinaţie poate fi 4 sau 6.2).2). aşa cum se constată din tabelul 10. înconjurat de anioni cărora anionul le-a cedat electronii de valenţă. tabelul 10. Întradevăr.scap 1. 1.2. numărul de coordinaţie şi implicit geometria unităţii structurale depinde de valoarea raportului dintre raza cationului rC şi raza anionului rA . sau pot avea centrele în punctele marcate cu C. În funcţie de poziţia anionilor din două plane compacte succesive se formază două tipuri de interstiţii: interstiţii tetraedrale (câte trei într-un plan compact şi unul în planul învecinat) aşezaţi astfel încât unind centrele lor de masă se formează un tetraedru regulat şi interstiţii octaedrale mărginite de şase anioni (câte trei în fiecare plan compact aşezaţi astfel încât unind centrele lor de masă se formează un octaedru regulat (v. rezultă astfel fie o succesiune de plane ABABAB… care corespunde unei structuri de tip hexagonală compactă (HC) a anionilor. generând structuri cristaline de tip CFC sau HC ca şi în cazul metalelor (v. considerând un plan de anioni care au centrele în punctele notate cu A în figura 10.

155 ≤ Nr. nm 0.732 0.414 0.067 0.133 0.102 0.000 Fig.225 ≤ 4 Mg Mn Ni 0.414 ≤ 6 Na+ 2+ 0.732 ≤ Si4+ Ti4+ 8 1. Tabel 10.069 0.225 0.184 rC < rA rC < rA rC < rA rC < rA 3 Cl− F− I− O2− S 2− 0.181 0.1 Reprezentarea prin sfere rigide a dispunerii anionilor în structura ceramicelor 199 .Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor rezultă şi din tabelul 10. 10.064 Anion Br − rA .1.078 0.077 0.220 0.196 0. Razele ionice ale unor componente ale ceramicelor şi geometria coordinărilor Raze ionice Raze cationi rC Raze anioni rA Cation Al3+ Ba2+ B3+ Ca Fe K 2+ 2+ + 2+ 2+ Tip de coordinare rC rA 0.057 0.1. cât şi de modul în care sunt ocupate interstiţiile cu cationi metalici. nm 0.136 0.020 0. Rezultă că structurile fazelor cristaline ale ceramicelor depind atât de tipul reţelei compacte pe car o formează anionii. de coordinaţie Geometria coordinării rC .132 0.039 0.106 0.138 0.

fiind exclusă existenţa liberă a unităţii tetraedrale. astfel că la o temperatură Tc are loc cristalizarea la fel ca în cazul materialelor metalice. ceea ce are ca efect reducerea vâscozităţii şi trecerea treptată de la starea solidă la starea lichidă pe măsură ce temperatura creşte deasupra temperaturii Tv. Pe baza celor arătate se poate stabili că în structura dezordonată a solidelor vitroase distanţele dintre particulele constitutive şi intensitatea legăturilor nu sunt uniforme. să se treacă la starea de echilbru stabil. proces 200 .2a.3) se constată că în condiţiile solidificării prin cristalizare. structura este constituită din lanţuri spaţiale în care poziţia relativă a unităţilor structurale este aleatoare ca în starea lichidă. sau de cationi diferiţi. sub acţiunea temperaturii.cărora le rămâne câte o valenţă liberă cu care se pot lega de alte unităţi structurale formând aranjamente unidimensionale. astfel că există tendinţa ca în timp.care formează aranjamente complexe de tip HC sau CFC. reprezentând variaţia volumului specific (inversul densităţii ρ) în funcţie de temperatură (curba 1 în figura 10. În cazul răcirii relativ rapide a topiturii ce conţine unităţile [SiO4]4dependenţa de temperatură a volumului specific este cea corespunzătoare curbei 2 din figura 10. Această structură se obţine dacă răcirea topiturii se face foarte lent. ceea ce a făcut ca solidele cu o astfel de structură să fie numite corpuri vitroase.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Interstiţiile pot fi ocupate de cationi de acelaşi tip. pe măsura creşterii energiei interne a sistemului se desfac mai întâi legăturile mai slabe. bidimensionale sau spaţiale cu un grad înalt de stabilitate. temperatura Tv de pe această curbă este numită temperatură de tranziţie sticloasă sau temperatură de vitrifiere şi nu are o valoare bine definită. tridimit şi cristobalit diferenţiate prin poziţiile relative ale tetraedrilor [SiO4]4. apoi. ceea ce conduce la existenţa unei diversităţi foarte mari de structuri a fazelor cristaline din materialele ceramice. o reprezentare plană simplificată a structurii cristaline tridimit a SiO2 este redată în figura 10. a cărui vâscozitate creşte pe măsură ce scade temperatura.cu dispunere ordonată (structură cristalină) sau aleatoare (structură amorfă) a unităţilor structurale. fiind dependentă de viteza de răcire. La încălzire. o reprezentare plană simplificată a stării vitroase a SiO2 care reprezintă baza structurii sticlelor silicatice este redată în figura 10. Continuitatea curbei 2 cu cea de la temperaturi mai ridicate (T > Tc) arată că materialul este de fapt un lichid subrăcit.2 b.3. Silicea cristalină prezintă trei forme alotropice: cuarţ. Structura vitroasă corespunde unei stări metastabile cu energie liberă mai mare decât cea corespunzătoare structurii cristaline. Din punct de vedere chimic cel mai simplu silicat este dioxidul de siliciu SiO2 (silice) care structural este constituit dintr-o reţea spaţială de [SiO4]4. la temperatura Tc volumul specific are un salt brusc. treptat cele mai puternice. Cea mai mare parte a ceramicelor şi sticlelor sunt constituite din silicaţi a căror bază structurală o constituie tetraedrul [SiO4]4-care are în centru ionul Si4+ iar în vârfuri ionii O2.

10. Structurile unor ceramice: a – ceramică refractară cu faze cristaline şi masă vitroasă.4. 10. Fig. cantitatea de fază vitroasă depinde de compoziţia chimică şi de procesul tehnologic de fabricare.2. tabelul 10. b – ceramică cristalină (Al2O3) Silicaţii naturali care constituie baza materialelor ceramice sunt aluminosilicaţi care au rezultat prin substituirea unor ioni Si4+ cu ioni Al3+.4 a care prezintă structura unei ceramice refractare.Schema structurilor silicei: a − structura cristalină. tehnologiile moderne permiţând obţinerea unor ceramice cu structură cristalină aşa cum se obsevă în figura 10 4 b în care se prezintă structura aluminei (Al2O3) cristaline. În mod obişnuit materialele ceramice au structura alcătuită din faze cristaline însoţite de o fază vitroasă aşa cum se observă în figura 10.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor numit devitrifiere şi poate avea loc controlat sau în mod natural. Devitrifierea necontrolată a sticlelor are consecinţe negative asupra proprietăţilor mecanice şi optice (sticla devine fragilă şi pierde transparenţa datorită refracţiei razelor de lumină pe limitele grăunţilor).3.există şi tetraedrii [AlO4]5-. 201 . substituirea este posibilă datorită diferenţelor mici între dimensiunile celor doi ioni (v. b – structură vitroasă Fig. Variaţia volumului specific cu temperatura în cazul SiO2 Fig 10.1). astfel că pe lângă tetraedrii [SiO4]4.

3.) 10.6. Fig 10. Trebuie precizat că în cazul materialelor ceramice şi sticlelor se constată o împrăştiere foarte mare a valorilor caracteristicilor mecanice deoarece fragilitatea intrinsecă le face foarte sensibile la prezenţa concentratorilor de tensiuni.6. deşi ruperea are tot caracter fragil. Mg2+. Principalele proprietăţi ale ceramicelor şi sticlelor Proprietăţile mecanice ale materialelor ceramice şi sticlelor prezintă particularităţi în raport cele ale materialelor metalice datorită legăturilor ionice şi covalente care stau la baza formării structurii acestora. Li+.2. 10. Comportarea la rupere a acestor 202 . Ba2+ etc.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Deoarece numărul ionilor de oxigen rămâne acelaşi ca în cazul unităţilor structurale [SiO4]4-. Aceste materiale se caracterizează în primul rând prin duritate şi fragilitate foarte ridicate determinate de caracterul puternic al legăturilor ionice şi covalente. Deoarece încercarea la tracţiune este mai greu de aplicat (dificultăţile sunt legate de prinderea epruvetei). restabilirea neutralităţii electrice se obţine prin introducerea în structură a unor ioni monovalenţi (Na+.5. Comportarea la rupere. tensiunea maximă în fibra întinsă a epruvetei încovoiate (corespunzătoare forţei Fmax) reprezintă rezistenţa la încovoiere Ri a cărei valoare este apropiată de rezistenţa la tracţiune Rm. Ruperea se produce fără deformare plastică aşa cum se constată din figura 10. se prezintă valorile rezitenţei la încovoiere Ri şi ale modulului de elasticitate E pentru câteva ceramice şi sticle uzuale. K+) şi ioni divalenţi (Ca2+. scap 3. pentru fiecare ion Al3+ din reţea apare o sarcină electrică negativă. pentru caracterizarea rezistenţei mecanice la întindere a materialelor ceramice se foloseşte adesea încercarea de încovoiere statică realizată conform schemei prezentată în figura 10. Curbe CCCT tipice pentru materiale metalice şi materiale ceramice Fig.5 în care se prezintă CCCT (v. În tabelul 10. Schema încercării la încovoiere statică Rezistenţa la compresiune a materialelor ceramice şi sticlelor este însă mult mai mare (poate ajunge la valori de 10 ori mai mari decât rezistenţa la tracţiune).4) a unui material ceramic şi CCCT a unui material metalic. A.

Caracteristicile fizico-mecanice principale ale unor ceramice şi sticle Tipul materialului ceramic sau sticlei Mulit (3Al2O3·2SiO2) Alumina cristalizată (Al2O3) Magnezită sinterizată (MgO) Zirconie stabilizată (ZrO2) Berilie sinterizată (BeO) Spinel (MgAl2O4) Carbura de siliciu (SiC) Carbura de bor (B4C) Sticla de cuarţ (silice) (SiO2 ) Sticla calco-sodică Sticla boro-silicatică Ri. α şi λ reprezintă caracteristici care capătă importanţă mai mare la alegerea materialelor ceramice pentru o anumită aplicaţie decât în cazul utilizării materialelor metalice.1 2. la variaţia rapidă a temperaturii mediului se creează diferenţe de temperatură pe secţiune. Este fenomenul de fisurare sau chiar rupere a materialului la modificarea relativ rapidă a temperaturii şi se datorează fragilităţii intrinseci a materialelor ceramice şi a sticlelor corelată cu exploatarea la temperaturi ridicate.1 38. N/mm2 60…80 380…1000 90…110 70…100 140…280 80…100 140…200 45…100 80…110 40…150 40…150 E.8 1.0 219 15 − − 2. dacă materialul are conductivitate termică scăzută (cum este cazul materialelor ceramice şi sticlelor). Fenomenul se desfăşoară la fel ca în cazul metalelor. în tabelul 10.7 1. mm/mmoC 5. B.2 λ.5 7.5·10-6 10.0 2. cele mai bune rezistenţe la fluaj le au materialele ceramice complet cristaline sau în a căror structură faza vitroasă se află în cantitate mai mică. contracţii sau dilatări neuniforme şi deci tensiuni care produc fisurarea sau ruperea. din acest motiv.5 − − C.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor materiale se explică prin existenţa unui număr mare de defecte de structură şi chiar microfisuri a căror extindere se produce în avalanşă în momentul în care tensiunile depăşesc valoarea critică.5·10-6 9.9 1.8·10-6 13. Din această cauză.7·10-6 4. starea critică se atinge la valori mai ridicate ale solicitărilor.3·10-6 8. cu deosebirea că procesele de difuzie sunt mult mai complexe fiind implicaţi ioni cu sarcini electrice diferite. kN/mm2 60…80 350…380 150…170 130…150 290…310 200…240 430…470 250…290 60…90 40…60 50…70 0−1000oC. W/moC la 1000 o C 3.8) apare în special în cazul ceramicelor utilizate ca materiale refractare.0·10-6 α pe la 100 o C 5.5·10-6 0.0·10-6 8. Comportarea la şoc termic a materialelor depinde în special de coeficientul de dilatare liniară α şi de conductivitatea termică λ. Un factor la fel de important pentru comportarea la şoc termic îl 203 .9 − − 2.scap 3.2 se prezintă valorile acestor caracteristici pentru câteva ceramice şi sticle uzuale. Deformaţiile plastice specifice fenomenului de fluaj se produc la limitele dintre grăunţii fazelor cristaline şi sunt influenţate de prezenţa masei vitroase a cărei vâscozitate scade odată cu creşterea temperaturii.0·10-6 9. Problema comportării la fluaj (v.0 1. Tabelul 10.6·10-6 4. Fluajul.3 20 5.0·10-6 7. deoarece tensiunile de compresiune tind să închidă microfisurile.2. Şocul termic.

Este un fenomen de rupere întârziată a materialelor ceramice şi a sticlelor care se produce în cazul solicitării pieselor la tensiuni constante în medii apoase. Rezistenţa la şoc termic se defineşte ca fiind diferenţa de temperatură ∆T dintre temperatura suprafeţei corpului şi temperatura mediului pe care o poate suporta un corp răcit sau încălzit în anumite condiţii fără să se fisureze. scap 3. fenomenul se produce cu viteză maximă la temperatura camerei deoarece la temperaturi mai ridicate creşte mobilitatea ionilor hidroxil care nu se mai ataşează lanţului –O−Si−O−.8 aceste curbe sunt asemănătoare curbelor Wöhler ale materialelor metalice. τ fiind timpul de expunere la mediul umed a piesei solicitate la tensiunea σ. fiecare moleculă de apă conducând la formarea a două unităţi Si−OH care nu mai sunt legate una de alta.9) există curbe de durabilitate la fisurare sub tensiune sub forma dependenţei σ = f(τ). Fisurarea sub tensiune într-un mediu dat. Comportarea sticlelor în stare vâscoasă. aşa cum se constată din figura 10. R – constanta gazelor. unitatea de măsură pentru vâscozitate este N·s/m2 ceea ce înseamnă Pa·s (Pascal secundă). D. Deasupra temperaturii Tv vâscozitatea depinde de temperatură după o relaţie de forma: η = η0 e . în urma reacţiei chimice se produce ruperea lanţului –O−Si−O−. deasupra temperaturii Tv. sticla se comportă ca un lichid. (10. În figura 10.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR constituie geometria piesei. deoarece schimbările bruşte de secţiune acţionează şi în cazul materialelor ceramice ca nişte concentratori de tensiuni. 204 Ea RT . Ea − energia de activare a procesului de curgere.7 se prezintă variaţia rezistenţei la şoc termic a unor materiale ceramice şi sticle în funcţie de condiţiile de răcire. a cărui vâscozitate scade cu creşterea temperaturii. În cazul sticlelor vâscozitatea în stare vitroasă (sub temperatura Tv) se consideră η = 1018 Pa·s iar starea fluidă se consideră atinsă dacă vâscozitatea scade sub 103 Pa·s. Vâscozitatea η este o mărime ce caracterizează proprietăţile de curgere ale fluidelor şi reprezintă factorul de proporţionalitate dintre tensiunile tangenţiale şi variaţia vitezei de alunecare pe grosimea stratului fluidului. iar T − temperatura absolută. E. iar la temperaturi scăzute este blocată reacţia chimică a apei cu silicaţii. şi pe de altă parte datorită reacţiei chimice a apei cu silicaţii componente ai sticlelor sau ceramicelor. Similar curbelor de durabilitate la oboseală din cazul materialelor metalice (v. Aşa cum a fost arătat anterior.2) în care η0 este o constantă experimentală. Mecanismul fisurării sub tensiune (numit uneori impropriu şi “oboseală statică”) se bazează pe adsorbţia moleculelor de apă în microfisurile superficiale şi extinderea acestora sub acţiunea tensiunilor mecanice constante datorită pe de o parte efectului de “pană” pe care îl au moleculele adsobite la vârful fisurii.

3. * temperatura de prelucrare tp corespunde la η = 103 Pa·s.8.7. 10. pentru o sticlă calco-sodică s-au determinat valorile: A= −3. Curbele de durabilitate la fisurarea sub tensiune ale unor sticle În funcţie de valoarea vâscozităţii (deasupra temperaturii Tv) s-au stabilit următoarele temperaturi numite puncte fixe de vâscozitate ale sticlelor.3) t − t0 în care A. * temperatura superioară de recoacere tsr corespunde la η = 1012 Pa·s.5 Pa·s. iar pe de altă parte. * temperatura de curgere tc corespunde la η = 104 Pa·s. În figura 10.9 se ilustrează pe curba η = f(t) stabilirea punctelor fixe ale sticlei şi se prezintă valorile acestor puncte pentru câteva tipuri de sticle uzuale. (10. Comportarea sticlei în stare vâscoasă prezintă importanţă deosebită pentru prelucrare deoarece aceasta trebuie să se desfăşoare intr-un interval de temperaturi astfel ales încât pe de o parte vâscozitatea să fie suficient de mică pentru ca prin fasonare să se obţină forma corespunzătoare a obiectului. iar t este temperatura în oC. t0 = 210 cu ajutorul cărora s-a trasat curba η = f(t) prezentată în figura 10. * temperatura de înmuiere tm corespunde la η = 106. Rezistenţele la şoc termic ale unor ceramice şi sticle Fig. de exmplu.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Pentru scopuri practice se utilizează relaţii de forma: B log η = A + . B = 4800.6 Pa·s.9 Fig. 205 . B şi t0 sunt constante ce se pot determina experimental prin măsurarea vâscozităţii la trei temperaturi diferite. la sfârşitul prelucrării vâscozitatea să fie suficient de ridicată pentru evitarea deformării necontrolate sub greutatea proprie a obiectului fasonat. 10. utilizate la stabilirea parametrilor operaţiilor tehnologice de fabricare a obiectelor din sticlă: * temperatura inferioară de recoacere tir corespunde la η = 1013.

ceea ce reduce riscul rănirii persoanelor din jur. tsr) şi răcirea rapidă cu jet de aer sau în ulei.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. datorită conductibilităţii termice reduse în urma răcirii la suprafaţa sticlei temperatura scade sub Tv. iar în miez temperatura este suficient de ridicată pentru ca materialul să preia prin deformare plastică contracţia suprafeţei rigide. faţadele şi uşile clădirilor etc. 206 . în continuare se face răcirea completă lent. O fisură care apare în stratul superficial eliberează brusc tensiunile de compresiune şi produce spargerea sticlei cu formarea unui număr mare de granule mici. motiv pentru care aceste sticle sunt cunoscute sub denumirea curentă de sticle “securit” şi se folosesec pentru mijloacele de transport. 10. acesta constă din încălzirea la o tempertură ti din domeniul (tir . aceste tensiuni de compresiune au valori ridicate şi contribuie la creşterea rezistenţei materialului. 9. O altă consecinţă a comportării vâscoase a sticlelor este deformarea (înmuierea) sub sarcină la temperaturi ridicate a materialelor ceramice care conţin şi masă vitroasă. astfel că în strat vor lua naştere tensiuni reziduale de compresiune datorită contracţiei de răcire a miezului. Rezistenţa la deformare sub sarcină este una din caracteristicile importante ale materialelor refractare şi se apreciază în mod uzual prin temperatura care determină un anumit grad de deformare sub acţiunea unei tensiuni de compresiune date. variaţia vâscozităţii sticlei cu temperatura în maniera arătată permite aplicarea unui tratament termic de tip călire. Punctele fixe de vâscozitate ale sticlelor De asemenea.

varietatea de argilă cea mai utilizată este caolinul (Al2O3 ·2SiO2·2H2O) care are o structură lamelară şi este constituit din granule. 10. Ca.10 se prezintă în triunghiul concentraţiilor componentelor de bază domeniile corespunzătoare acestor ceramice. unde X poate fi K2O.4. CaO sau MgO. porţelan moale. în funcţie de compoziţia chimică şi scopul urmărit. gresie ceramică. Na2O. Mg. amestecului pulverulent de materii prime i se adaugă o cantitate determinată de apă obţinându-se o pastă (numită şi “barbotină”). 14) nu se tratează şi problemele proprietăţilor electrice. în figura 10.4.feldspatul este denumirea generică pentru compuşii complecşi de tipul alumino-silicaţilor de K. . magnetice şi optice ale acestor materiale.nisipul de cuarţ (silice) modifică plasticitatea argilelor la uscare şi ardere în timpul căreia suferă transformările cristalografice cuarţ→ tridimit→ cristobalit. din care se realizează piesele ce apoi se usucă şi se calcinează prin încălzire la temperaturi de 900…1500 oC. au rol de fondanţi deoarece în timpul arderii formează cu argila şi silicea compuşi cu temperatură mică de topire fiind la originea masei vitroase care leagă particulele de silice şi de argilă şi reduce porozitatea. In timpul arderii rezultă o anumită cantitate de fază lichidă care prin răcire formează o reţea sticloasă în jurul granulelor pe care le leagă sub forma unui material solid şi dens. Materialele ceramice silicatice Materialele ceramice silicatice aparţin sistemului ternar SiO2−Al2O3−X.1. iar în tabelul 10. Pentru obţinerea ceramicelor silicatice. Materialele ceramice 10. . formând în prezenţa apei o suspensie coloidală ce conferă amestecului plasticitate. materiile prime utilizate au următoarele caracterisitici: .3 câteva caracteristici ale acestora.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Scopul acestui capitol fiind prezentarea materialelor ceramice şi a sticlelor ca materiale structurale ( vezi cap.argilele sunt silicaţi de aluminiu hidrataţi însoţiţi de impurităţi (oxizi metalici ) care influenţează culoarea finală a materialului ceramic. faianţă. tare sau tehnic. Procesul de vitrifiere este însoţit întodeauna de contracţie şi stă la baza obţinerii majorităţii materialelor ceramice. Na. În cele ce urmează se vor prezenta câteva dintre cele mai importante tipuri de materiale ceramice şi sticle. 207 . In funcţie de concentraţiile componentelor şi de condiţiile tehnologice se obţin următoarele tipuri de materiale ceramice: teracotă.

(faze cristaline) determină creşterea rezistenţei mecanice şi a temperaturii de utilizare. corespunde formulei chimice 3Al2O3·2SiO2.11.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Structura ceramicelor fiind neomogenă. transformare peritectică şi formează un compus cu topire incongruentă. Creşterea conţinutului de feldspat (deci a masei vitroase) determină reducerea rezistenţei mecanice şi a rezistivităţii electrice. Tabelul 10. aparatură pentru laboratoare de chimie. iar celălalt component Al2O3 cristalizează sub formă de corindon. aparatură pentru laboratoare de chimie etc izolatoare elctrice. pardoseli. Analizând această diagramă se constată că sistemul SiO2−Al2O3 prezintă transformare eutectică. duritate ridicată şi este baza majorităţii constituenţilor materialelor ceramice silicatice. Materialele ceramice pe bază de argile Denumirea materialului Teracotă Faianţă Gresie ceramică Porţelan Caracteristici Porozitate: 15…30 % Suprafaţa: glazurată sau nu Temperatura de ardere: 950…1050 oC Porozitate: 10…15 % Suprafaţa: glazurată. placaje etc. placaje. echipamente sanitare. are formă aciculară. opacă Temperatura de ardere: 950…1200 oC Porozitate: 0. creşterea conţinutului de caolin şi de silice. în care baza o constituie tetraedrii [SiO4]. condensatori electrici. care este un compus cu reţea hexagonală compactă de ioni de oxigen în care ionii de Al ocupă 2 din 3 golurile octaedrice. acest compus se numeşte mulit. Analiza transformărilor la răcire a ceramicelor care au la bază acest sistem se face la fel ca în cazul diagramelor de echilibru ale sistemelor de aliaje. Deoarece în condiţii industriale vitezele de răcire sunt mai mari decât cele 208 . In acest sistem SiO2 cristalizează sub formă de cristobalit. ţigle. ceea ce îi conferă duritate ridicată.5…3 % Suprafaţa: glazurată sticloasă Temperatura de ardere: 1100…1300 oC Porozitate: 0…2 % Suprafaţa: glazurată sticloasă Temperatura de ardere: 1100…1400 oC Domenii de utilizare cărămizi. care este un compus cu reţea CFC.3. proprietăţile lor sunt influenţate puternic de raportul dintre cantitatea de fază cristalină şi cantitatea de fază vitroasă. vase. ţevi ceramice echipamente sanitare. vase etc Dintre materialele ceramice silicatice în tehnică răspândirea cea mai mare o au porţelanurile care sunt mase ceramice vitrifiate albe (translucide în strat subţire) ale căror faze cristaline se pot stabili cu ajutorul diagramei binare de echilibru SiO2−Al2O3 prezentată în figura 10.

Fig. piesele din ceramică se acoperă cu glazuri. o parte din topitură nu va reuşi să cristalizeze.4 Porţelanuri tehnice – caracteristici principale Denumirea comercială a materialului Porţelan pentru izolatori de joasă tensiune Porţelan pentru izolatori de înaltă tensiune Cordierit (compus de bază 2MgO·2Al2O3·5SiO2) Steatit (compus de bază 3MgO·4SiO2·H2O) Densitatea. carbonaţi alcalini şi oxizi metalici aplicat pieselor înainte de calcinare. acestea sunt straturi compacte sticloase obţinute în timpul procesului de ardere din stratul de vopsea pe bază de boraţi. Domeniile ceramicelor silicatice în sistemul argilă – cuarţ feldspat Fig 10. N/mm2 173…345 173…550 138…620 414…2970 Temperatura maximă de utilizare.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor corespunzătoare echilibrului. kg/m3 2200…2400 2350…2500 2100…2650 2800…2950 Rezistenţa la tracţiune N/mm2 20…35 20…55 35…65 52…107 Rezistenţa la compresiune. Caracteristicile câtorva tipuri de porţelanuri utilizate în tehnică sunt prezentate în tabelul 10. solidificându-se sub formă de fază sticloasă.11 Diagrama de echilibru a sistemului SiO2Al2O3 Componentul de bază al porţelanurilor tehnice este mulitul care asigură acestuia rezistenţă mecanică şi rezistenţă la şoc termic ridicate. datorită coeficientului de dilatare mai mic al glazurii iau naştere tensiuni de compresiune în strat care contribuie la îmbunătăţirea rezistenţei mecanice a pieselor. oC 300…400 200…650 400…780 440…1100 Pentru reducerea (sau chiar eliminarea) absorbţiei de apă în pori. rezistenţă la agresiunea acizilor şi alcaliilor. 10. Pe lângă faptul că prin glazurare se reduce higroscopicitatea. Tabelul 10. 209 .10.4.

Materialele ceramice oxidice Materialele ceramice oxidice sunt materiale policristaline formate din oxizi sau compuşi oxidici şi lipsite de faze sticloase. 2. tetragonală pe intervalul 1200…2370 oC şi cubică peste 2370 oC. cu creşterea conţinutului de Al2O3 creşte rezistenţa la compresiune. MgO. Caracteristicile de exploatare ale pieselor pe bază de alumină depind în mare măsură de concentraţia masică a acesteea. In condiţii tehnologice deosebite şi cu materii prime de puritate înaltă. de exemplu. alumina) are temperatura de topire 2054 oC şi cristalizează sub formă de corindon aşa cum s-a arătat mai sus.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 10. compuşii sunt foarte stabili la acţiunea agenţilor chimici şi au duritate şi rezistenţă la compresiune ridicate. tipul de structură spinelică este frecvent întâlnită. în figura 10. care este o fază bertholidă cu topire congruentă (v. materiale izolante. Existenţa transformărilor alotropice care se produc cu creştere de volum înrăutăţeşte comportarea materialului. iar ionii Al3+ ocupă interstiţii octaedrice. Componentei mai importanţi ai acestor ceramice sunt: oxizi (Al2O3.12 în care se prezintă diagrama de echilibru a sistemului ZrO2 – CaO. implanturi medicale. Al2O3 şi Cr2O3. titanaţi şi ferite. la 1700 oC Reprezintă cea mai importantă ceramică oxidică şi are utilizări multiple. cum ar fi materialele refractare. temperatura de utilizare şi rezistivitatea electrică. Datorită energiei mari de legătură a oxizilor. TiO2 şi BeO). din care rezultă formarea compusului MgAl2O4 (sau MgOAl2O3) numit şi spinel.2). Oxidul de zirconiu (ZrO2) are temperatura de topire-solidificare 2690 oC şi prezintă mai multe forme alotropice: reţea monoclinică de la ta până la 1000 oC. locul ionilor Mg2+ şi Al3+ fiind luat de alte metale. aşa cum rezultă din figura 10. Pe lângă MgO. spinelul are o reţea cristalină cubică complexă în care ionii Mg2+ ocupă interstiţiile tetraedrice. pentru evitarea acestor neajunsuri se adaugă CaO şi/sau MgO care în concentraţii mai mici de 10…15% se dizolvă în ZrO2 şi stabilizează structura cubică ce se menţine de la temperatura de cristalizare până la temperatura ambiantă. refractarele bazice pot conţine şi alţi oxizi dintre care mai des întâlniţi sunt CaO.13 se prezintă diagrama de echilibru a sistemului MgO − Al2O3. Oxidul de magneziu (MgO – magnezită) are temperatura de topire 2800 oC şi constituie baza materialelor refractare pentru căptuşelile cu caracter bazic a cuptoarelor. unelte de tăiat.scap. prin creşterea % Al2O3 de la 85 % la 99. ZrO2. abrazivi. 210 .4. Pentru exemplificare.2. Oxidul de aluminiu (Al2O3.7 % rezistenţa la compresiune creşte de la 1800 N/mm2 la 2500 N/mm2 iar temperatura de utilizare de la 1300 oC. se obţine alumina transparentă utilizată în optica tehnică.

13. Cu.2. unde M este un metal bivalent (Ba.rezistenţa piroscopică numită frecvent şi refractaritate este temperatura la care o epruvetă conică din materialul considerat se tasează cu o valoare dată. Diagrama de echilibru a sistemului ZrO2 – CaO Fig. Ni. 211 .2 N/mm2 (vezi şi scap. 10.4.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Fig.3 E).12. Li etc) având formula generală nkMkO·qFe2O3 unde nk este numărul de molecule al oxidului metalului Mk. Mg. în condiţii determinate de expunere la temepratură. Mn. . 10. Ca. 10. fiind încadrate în această categorie cele care îşi menţin caracteristicile până la temperatura de minimum 1500 oC.10. Zn. Sr). Materialele refractare Sunt produse ceramice rezistente la temperaturi înalte. k=1.3. se utilizează pentru proprietăţile feroelectrice (se polarizează în câmp electric) la realizarea generatoarelor şi traductoarelor pentru ultrasunete. se utilizează ca materiale feromagnetice datorită rezistivităţii electrice ridicate (ceea ce reduce pierderile prin curenţi turbionari) şi costului mai redus decât al aliajelor metalice. Mg.5 % sub acţiunea unei sarcini de compresiune de 0. Diagrama de echilibru a sistemului MgO − Al2O3 Titanaţii sunt compuşi cu formula MTiO3.3. Feritele sunt compuşi ai oxidului de fier (Fe2O3) şi ai altor metale (Ba. Sr. Comportarea la temperaturi înalte a materialelor refractare se apreciază în principal cu ajutorul a două mărimi: .rezistenţa la deformare (înmuiere) sub sarcină care se apreciază prin temperatura la care se produce o deformare specifică de 0.

vor exista două tipuri de faze cristaline: faze cristaline primare sub formă de cristale mari. figura 10. care provin din cristalizarea topiturii în perioada de răcire şi se prezintă sub formă de cristale mici.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR În procesul de fabricaţie refractarele se ard la temperaturi ridicate şi se menţin mai multe ore la temperatura maximă până la apariţia fazei lichide. În aceste condiţii. a cărui diagramă de echilibru a fost prezentată în figura 10. Domeniile principalelor tipuri de refractare silicatice din sistemul SiO2–Al2O3 şi domeniile temperaturilor caracteristice (refractaritatea şi temperatura de înmuiere sub sarcină) sunt prezentate în figura 10. • refractarele corindonice sau mulito-corindonice sunt fabricate din 212 . b) MgO şi CaO. c) Al2O3 şi Cr2O3. • refractarele silimanitice (superaluminoase) cu %SiO2 = 36…20%.5 % Al2O3) deoarece au temperatura de topire cea mai scăzută. şi %Al2O3 = 40…30%) are caracteristici mai reduse decât refractarele silicatice.15 din care rezultă următoarele: • refractarele silica (% SiO2> 93%) au refractaritatea şi temperatura de înmuiere foarte apropiate putând fi utilizate până la temperaturi de 1650 oC. Principalele tipuri de materiale refractare în funcţie de componentele preponderente sunt prezentate pe schema din figura 10. timp de mai multe zile pentru a da posibilitatea cristalizării cvasitotalităţii fazei lichide. oxizii care stau la baza compoziţiei lor chimice putându-se grupa în trei categorii: a) SiO2 şi ZrO2. iar răcirea se face foarte lent. Ele se caracterizează prin temperaturi de înmuiere ridicate.2) şi vâscozităţii ridicate a sticlei silicioase prezentă ca fază vitroasă în aceste ceramici. prezenţa unei cantităţi mai mari de fază sticloasă face ca diferenţa dintre refractaritate şi temperatura de înmuiere sub sarcină să fie mai mare. insolubile în topitură şi faze cristaline secundare. • şamota (%SiO2 = 60…70%. În industria petrolieră şi petrochimică se utilizează în mod frecvent refractarele din sistemul SiO2–Al2O3.11. Din diagrama de echilibru se constată că trebuie evitate compoziţiile cu concentraţia de Al2O3 apropiată de cea eutectică (5.11) şi pot fi utilizate până la cca 1800 oC în cazul încălzirilor de scurtă durată şi până la temperaturi de 1650 oC în cazul solicitărilor şi/sau încălzirilor de lungă durată. scap.14. aceeastă comportare se explică prin proprietatea cuarţului de a forma la recristalizare în fază solidă reţele complexe de tip tridimit (v. Diversitatea materialelor refractare este foarte mare. şi %Al2O3 = 63…80% au structură mulitică (v. Restul de fază lichidă care nu cristalizează va constitui fază vitroasă şi prezenţa sa limitează proprietăţile de utilizare ale materialelor refractare prin micşorarea temperaturii de înmuiere sub sarcină. 10. rezistenţă la şoc termic şi conferă căptuşelilor cuptoarelor caracter acid.

5.14.5 se prezintă câteva materiale refractare utilizate mai des şi proprietăţile lor principale.2300 2900…3100 3400…3600 1700 1680 1700 1740 1830 1950 1650 1250 1275 1350 1350 1400 1500 1500 1450 18…22 15…25 15…25 30. Domeniile temperaturilor limită pentru refractaritate şi deformare sub sarcină în sistemul SiO2 – Al2O3 Tabelul 10. În tabelul 10. compresiune.13). Materialul refractar aparentă. 15…25% Al2O3) Cromit (% Cr2O3 > 85%) 1700…1900 1800…2000 1800…2000 2100…. Principalele tipuri de materiale refractare Fig 10.40 25…35 40…50 45…75 35…55 65…85 B. 10. Caracteristicile unor materiale refractare utilizate frecvent Temperatura Rezistenţa Rezistenţa la Densitatea de înmuiere piroscopică. o C N/mm2 kg/m3 o C A. Fig. sub sarcină. Proprietăţile celorlalte tipuri de materiale refractare nominalizate în figura 10. Refractare acide (SiO2 + Al2O3) Refractare silica (%SiO2 > 95%) Samotă inferioară (20…25% Al2O3) Samotă standard (30…35% Al2O3) Samotă densă (40…45% Al2O3) Refractare mulitice (75…80%Al2O3) Refractare mulito-corindonice (80…85% Al2O3) Magnezită (%MgO > 92%) Crom –magnezită (25…50% MgO.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor alumină pură topită şi eventual mici cantităţi de argilă ca liant. 10. rezistenţa mecanică este dependentă de conţinutul de alumină aşa cum a fost arătat anterior.15.. fig.. 12…28% Cr2O3.14 pot fi apreciate pe baza diagramelor binare de echilibru ale sistemelor corespunzătoare aşa cum s-a arătat anterior pentru ceramicele pe bază de MgO (v. Refractare bazice 2900…3100 2200 2900…3100 3200…3400 213 2000 1950 . ele pot fi utilizate până la temperaturi de 1900 oC.

4. cristalizată în sistemul cubic (nitrura cubică de bor sau CBN) are duritatea apropiată de a diamntului. cristalizată în sistemul hexagonal (ca şi grafitul) este utlizată pentru fabricarea unor piese prin sinterizare şi pentru electrozi de sudură. Cele mai comune utilizări sunt ca materiale abrazive şi ca materiale pentru rezistenţe de încălzire electrică a cuptoarelor (cunoscute sub denumirea comercială de “bare de silită”). printre care cea mai importantă o reprezintă stabilitatea până la 1800 oC. În practică se utilizează de obicei produse sinterizate împreună cu un liant care este tot un material ceramic refractar. Materialele ceramice neoxidice Materialele ceramice neoxidice sunt compuşi de tipul carburi. Nitrura de bor poate cristaliza în sistemul cubic şi în sistemul hexagonal. cap 12). se caracterizează prin rezistenţă mecanică ridicată şi comportare bună la fluaj. boruri sau siliciuri ale căror unităţi structurale au la bază de obicei legături covalente care le conferă temperaturi înalte de topire sau de descompunere modul de elasticitate şi duritate ridicate. ceea ce a făcut ca sialonurile să fie utilizate pe scară din ce înce mai mare la fabricarea unor piese puternic solicitate. Prin procedee tehnologice moderne s-a reuşit înlocuirea unor atomi de siliciu şi de azot cu atomi de aluminiu şi oxigen. conductibilitate electrică şi rezistenţă la oxidare (la temperaturi de peste 1500 oC se acoperă cu un strat de SiO2). Câteva ceramice neoxidice şi proprietăţile lor mai importante sunt prezentate în tabelul 10. cu stabilitate dimensională bună la variaţii de temperatură. 214 . bazate preponderent pe legătura covalentă. prin variaţia legăturilor atomice şi ionice se obţin structuri noi şi deci proprietăţi noi. Aceste structuri îi conferă duritatea mare stabilitate termică.6. obţinându-se o clasă nouă de materiale ceramice denumite sialon (de la Si−Al−O−N) ale căror unităţi structurale sunt tetraedrii (SixAl1−x)(OyN1−y)4−. iar ponderea legăturilor covalente este de cca 70 %. menţinându-şi practic nemodificate caracteristicile până la 1400 oC. Carbura de siliciu cristalizează într-un număr mare de forme alotropice cu densităţi aproape egale şi structuri de tip hexagonal.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 10. nitruri. Nitrura de siliciu cristalizează în sitemul hexagonal. romboedric sau cubic. fiind materialul sintetic cu cea mai mare duritate. este un material din categoria ceramicelor tehnice de performanţă din care se pot obţine piese complicate. Aceste caracteristici le-a impus ca materiale destinate unor categorii largi de aplicaţii pentru obţinerea de piese prin sinterizare sau sub formă de fibre pentru obţinerea materialelor compozite (v.4.

cationii respectivi se înconjoară (coordinează) cu 3−4 ioni de oxigen formând tetraedri sau piramide 215 .. etc. 10..6.5. componentele sticlelor se pot grupa după cum urmează: a) Formatorii de reţea (vitrifianţi) sunt oxizi ai elementelor cu cationi de rază mică şi sarcină relativ mare (Si4+. Ta se utilizează ca materiale dure pentru scule sub formă de plăcuţe sinterizate cu un liant metalic (de obicei Co). 10. kg/m3 2700…320 0 1900…320 0 2510 Duritatea Knoop* 3000 Modulul de elasticitate. fig. Carbura de bor are duritatea imediat mai mică decât CBN fiind utilizată la realizarea sculelor aşchietoare sau în construcţii aerospaţiale datorită modulului de elasticitate ridicat şi densităţii reduse (v. N/mm2 900…1100 250…700 Temperatura de topire sau de descomp.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Tabelul 10.16 a. Carburile de W. Sticlele Aşa cum s-a arătat în scap 10. Acest lucru se realizează prin adăugarea altor componente.500 2780 0 4800…494 Carbura de titan (TiC) 3100 330…350 2500…280 3100 0 0 * Metoda Knoop de determinare a durităţii se bazează pe aceleaşi principii ca şi microduritatea Vickers.2. o C 2400 1898 2700…290 2425 0 Nitrura cubică de bor 3480 5000 840…870 6500…700 1540 (BN) 0 Carbura de wolfram (WC) 15500 2700 580…620 4500. tabelul 10. fig..16 b. aşa cum se observă în figura 10. P5+. aşa cum se observă din figura 10.). kN/mm2 380…420 160…320 3500 440…460 Rezistenţa la compresiun e.9) să fie mai redusă pentru prelucrarea sticlei în condiţii economice corespunzătoare. În acest context.2 b). Utilizarea sticlei de silice cu această structură este limitată la aplicaţii speciale unde se cere refractaritate ridicată. cu deosebirea că baza piramidei de diamant (care constituie penetratorul ) este un romb. Ti. Caracteristicile unor materiale ceramice neoxidice Denumirea şi formula chimică a materialului Carbura de siliciu (SiC) Nitrura de siliciu (Si3N4) Carbura de bor (B4C) Densitatea . Pentru majoritatea aplicaţiilor însă este necesar ca temperatura de curgere Tc (v. care modifică structura prin apariţia unor ioni metalici ce se pot plasa între tetraedrii [SiO]4−.6). 10. sau pot lega tetraedrii între ei. B3+. baza structurii sticlelor silicatice o constituie reţeaua spaţială de unităţi [SiO]4− legate în poziţii aleatoare (v.

formatorul de reţea cel mai utilizat este silicea (SiO2) însoţit în unele cazuri de oxidul boric B2O3 şi/sau pentaoxidul de fosfor (P2O5). în această categorie intră Al2O3. oxidul de potasiu K2O şi oxidul de litiu Li2O) sau de stabilizatori (de exemplu: oxidul de calciu CaO. rezistenţă mecanică şi rezistenţă la şoc termic reduse. pentru exemplificarea influenţei fondanţilor. Sticlele formate numai din silice şi oxizi alcalini au rezistenţă scăzută la acţiunea substanţelor chimice.16 a). 10. pe care se observă existenţa unei transformări de tip eutectic la temperatura de 800 oC şi formarea compusului Na2O·2SiO2 cu temperatură de topire mai mică decât a silicei. PbO şi ZrO2. Temperatura de topire a silicei se reduce în prezenţa fondanţilor prin distrugerea continuităţii reţelei datorită ruperii lanţurilor Si−O−Si de către ionii metalelor alcaline (v.17 se prezintă diagrama de echilibru a sistemului SiO2−Na2O. fig.16b). în figura 10. fig.10. oxidul de bariu BaO şi oxidul de zinc ZnO). aşa cum a fost arătat. oxizi care acţionează prin înlocuirea în reţea a ionului Si4+ cu ionii metalelor respective. Ba. 10. Mg) ai căror ioni contribuie la realizarea legăturilor între unităţile structurale (v.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR care se leagă între ei prin vârfuri. oxidul de magneziu MgO. Structura sticlelor: a – sticla silico – sodică.16. Imbunătăţirea caracteristicilor se realizează prin acţiunea stabilizatorilor care sunt oxizi ai metalelor bivalente alcalino-pământoase (Ca. c− sticla calco-sodică b) Modificatorii de reţea sunt componentele cu rol de fondanţi (de exemplu: oxidul de sodiu Na2O. 216 . c) Intermediarii sunt componente care contribuie atât la formarea reţelei cât şi la modificarea unor caracteristici. dând naştere reţelei spaţiale dezordonate. Fig.

ceea ce conduce şi la o dispersie mare a caracteristicilor mecanice (v.. Principalele particularităţi ale comportării sticlelor la solicitări mecanice au fost prezentate anterior. 8). fiind utilizate ca sticle speciale pentru aparatura de laborator care lucrează la temperaturi ridicate. fig.. ambalajelor. Cea mai importantă utilizare a sticlelor ca materiale structurale o constituie fără îndoială fibrele.17. Limitele concentraţiilor pentru oxizii de bază (SiO2.10. fără să afecteze stabilitatea chimică şi fără să modifice proprietăţile de solidificare ale silicei.19 % Na2O şi 8. 13. sunt prezentate în tabelul 10. iar pe de altă parte asigurarea unei rezistenţe chimice mai bune. Denumirea comună de “cristal de plumb” se folseşte pentru sticlele care conţin peste 20 % PbO. Conţinutul redus de oxizi alcalini le conferă o rezistivitate electrică foarte mare şi rezistenţă chimică bună. 10.11 % CaO. Sunt utilizate la fabricarea materialelor electroizolante.2). obiectelor de menaj şi anumitor aparate de laborator. pentru reducerea tendinţei de cristalizare se introduce 3…4 % MgO.7.. atât cele discontinui (vata de sticlă). dar proprietăţi optice şi electrice deosebite. în scap. 10. cât şi cele continui 217 . ceea ce ar însemna concentraţii de CaO mai mari.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Există o varietate foarte mare de tipuri de sticle. Sticlele alumino-silicatice au temperaturile punctelor fixe de vâscozitate ridicate (v. Sticlele boro-silicatice se caracterizează prin coeficienţi de dilatare mici.. Sticlele cu plumb au rezistenţă chimică scăzută. dar acesta are influenţă negativă asupra solidificării (favorizează cristalizarea). 10. precum şi influenţa prezenţei apei asupra rezistenţei la solicitări de durată (v. Sticlele calcosodice conţin 70…75 % SiO2. fig. remarcându-se influenţa deosebit de puternică a concentratorilor de tensiuni. Fig. Sticlele calco-sodice sunt cele mai uzuale. Na2O şi CaO) rezultă pe de o parte din condiţia reducerii temperaturii de topire ceea ce ar însemna cantităţi mai mari de Na2O. tabelul 10. care se pot grupa în funcţie de tipul oxizilor care imprimă sticlei anumite proprietăţi. Utilizarea oxidului B2O3 alături de SiO2 ca formator de reţea are ca efect reducerea temperaturii de topire. Diagrama de echilibru a Răspândirea lor extrem de mare se sistemului SiO2 − Na2O datorează costului redus al materiilor prime.2. fiind utilizate pentru fabricarea geamurilor (sticla plană). compoziţiile chimice ale câtorva tipuri de sticle utilizate mai frecvent.9) putând fi utilizate şi la temperaturi înalte.

se ating astfel rezistenţe la tracţiune de 2000…5000 N/mm2 în funcţie de conţinutul de SiO2 şi de diametrul fibrei (de exemplu.5 <0.5 35 7 . în care %SiO2 = 45…55 % iar %Na2O sau %Li2O = 15…20 %. Analizând compoziţiile chimice ale sticlelor utilizate pentru fibre (v. unele sticle conţin şi cantităţi mici de alţi oxizi metalici pentru îmbunătăţirea proprietăţilor optice sau pentru colorare.5 8 4 14 17 3 16 3 5 10 1.9 4 0. la fibrele din silice pură se obţin şi rezistenţe de 8000 N/mm2). Tabelul 10. se constată că sunt sticle alumino-silicatice şi boro-silicatice.58% PbO 96 3 < 0. (formator şi modificator de reţea) conduce la creşterea stabilităţii chimice.7.5 5 8 16 14 8.5 22 0.5 12.12). 218 . Compoziţiile chimice ale unor sticle uzuale Tipul sticlei Sticle calco-sodice (sticlă plană) Sticla boro-silicatică (“Pyrex”) Sticla alumino-silicatică Sticla cu plumb (‘cristal”) Sticla Vycor Sticle pentru fibre: . Pentru obţinerea unor straturi de acoperire uniforme.2 54 7. Se utilizează sticle silicatice cu compoziţii complexe.tip C – rezistente la coroziune . Rezistenţa la tracţiune a fibrelor de sticlă este mult mai mare decât cea determinată pe epruvete deoarece structura are un grad de anizotropie cu atât mai pronunţat cu cât diametrul fibrei este mai redus. cap.4 2. O categorie aparte de mase sticloase o constituie emailurile aplicate pe suprafaţa pieselor metalice în unul sau mai multe straturi. deoarece prezenţa acestora conduce la micşorarea rezistivităţii electrice (ionii Na+. care capătă importanţă mai mare în cazul fibrelor datorită secţiunii reduse şi suprafeţei mare de expunere la mediu.2 < 0.3 Fe2O3 25 - Pe lângă componentele de bază. Emailarea este o metodă relativ ieftină de obţinere a unor piese metalice cu rezistenţă ridicată la coroziune.5 <0.5 2 58% ZrO2 4 0. În cazul fibrelor tip E utilizate în electrotehnică se remarcă limitarea drastică a conţinutului de oxizi alcalini. restul fiind adaosuri ce contribuie la îmbunătăţirea proprietăţilor şi aspectului.2 70 62 65 54 65 1.5 0.5 Fe2O3 15 0.7).tip AR – rezistente la alcalii . tabelul 10.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR folosite în principal la obţinerea materialelor compozite (v.tip S − rezistenţă mecanică mare * Concentratia masică în % pentru: Formatori de Modificatori şi stabilizatori Intermediari reţea de reţea SiO2 B2O3 Na2O K2O CaO MgO Al2O3 Alţii * 72 14 1 8 4 1 80.5 14. prezenţa Al2O3 ca intermediar.tipa A – calco-sodică normală . K+ sunt purtători de sarcină electrică). aderente şi continui emailurile trebuie să aibă capacitate de umectare a suprafeţei metalice şi capacitate de întindere.tip E – rezistivitate elctrică mare . iar prin procesul de fabricaţie se realizează obţinerea de fibre cu suprafeţele lipsite de defecte.

stabili şi cristalizaţi.. placajele rezistente la coroziune în industria chimică. Cimentul Este un material pulverulent constituit din silicaţi şi aluminaţi de calciu care sunt compuşi anhidri. instabili în prezenţa apei. Compoziţia topiturii şi tipul germenilor de cristalizare se aleg astfel încât proprietăţile cristalelor şi ale sticlei intercristaline să fie corespunzătoare scopului urmărit. • aluminatul tricalcic 3CaO·Al2O3 (simbol C3A) se află în proporţie de 7. de obicei pe bază de aluminosilicat de litiu în care se adaugă germeni de cristalizare ce pot fi: oxizi cu temperaturi înalte de topire (TiO2. fluoruri sau chiar metale (Ag. fiind utilizate în cele mai diverse domenii. Materialele vitroceramice Materialele vitroceramice sunt materiale policristaline de tipul aluminosilicaţilor obţinute printr-o tehnologie asemănătoare cu cea a sticlei. 10. Calitatea vitroceramului depinde esenţial de uniformitatea germinării în toată masa topiturii şi de posibilitatea de a controla numărul germenilor de cristalizare.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor 10..6.7. are întărire lentă cu degajare redusă de căldură. proprietăţi optice şi electrice deosebite. Cr2O3). Cu). are întărire rapidă cu degajare mare de căldură. Materialele vitroceramice au rezistenţă mecanică ridicată. la răcirea topiturii germinarea se produce rapid în toată masa. Au. restul fiind masă vitroasă ce leagă între ele aceste cristale. de la scuturile termice pentru vehicule spaţiale. Reacţia de hidratare este exotermă şi în urma desfăşurării complete se obţine o masă rezistentă cu rol de liant pentru particulele altor materiale înglobate (nisip şi pietriş). • silicatul tricalcic 3CaO·SiO2 (simbol C3S) se află în proporţie de 40. până la vasele de bucătărie termorezistente.80 %.. Baza topiturii o constituie o sticlă simplă. P2O5.15 % şi are întărire rapidă la început. amestecaţi cu apa ei formează compuşi hidrataţi. cantitatea de structură cristalină depinzând de condiţiile în care se face răcirea. coeficient de dilatare foarte mic (deci rezistenţă la şoc termic). 219 . Principalele componente ale cimentului şi concentraţiile masice ale acestora sunt: • silicatul dicalcic 2CaO·SiO2 (simbol C2S) se află în proporţie de 0…30 %. Pt.. ZrO2. dar sunt supuse unui proces de cristalizare controlată. în materialele vitroceramice uzuale cristalele pot reprezenta 50…95 % din volumul total.

cenuşă de termocentrale.. Cuvinte cheie alumina. 219 alumino-silicaţi. 214 ceramice. 219 aluminat tricalcic (C3A). nu umple bine forma şi va conţine aer. Aceste substanţe modifică proprietăţile cimentului prin formarea unor hidrosilicaţi sau hidroaluminaţi mult mai stabili. 215 carbura de siliciu. gips.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • aluminatul feric tetracalcic 4CaO·Al2O3·Fe2O3 (simbol C3AF)se află în proporţie de 4. Tabelul 10.5 Aşa cum a fost arătat mai sus.. aceasta rămâne în masa betonului şi după evaporare va rezulta.8 . Dacă se introduce apă în exces. Cel mai utilizat tip de ciment este cimentul “Portland” (după numele insulei britanice unde s-a fabricat pentru prima dată) care se obţine prin calcinarea calcarului cu argilă şi măcinarea produsului sinterizat. o structură poroasă.5 26. 12) numit beton . amestecul nu are palsticitate suficientă. 210 aluminat feric tetracalcic (C3AF). Compoziţiile nominale ale cimenturilor portland şi rezistenţa la compresiune după întărire sunt prezentate în tabelul 10. de asemenea.8. 201 220 argile.5 22 25. cu rezistenţă mecanică redusă. 197 . cap. Există şi alte varietăţi de cimenturi care pe lângă componentei cimentului portland conţin şi alte substanţe cum ar fi: zgură de furnal. % Tipul cimentului C2S Tip 10 – normal (standard) Tip20 – cu întărire lentă şi căldură redusă Tip 30 – cu întărire rapidă Tip 40 – cu degajare mică de căldură Tip 50 – rezistent la sulfaţi 25 31 14 46 38 C3S 49 44 58 28 41 C3A 11 5 11 5 4 C3A F 8 13 8 13 10 Rezistenţa la compresiune . diatomite etc.5 26.15 % şi are întărire lentă. Dacă se introduce apă mai puţină. N/mm2 după 3 după 28 zile zile 12.5…50 µm). ceea ce conduce la o structură poroasă a betonului. 207 carbură de bor.5 26. formând astfel amestecul (agregatul compozit. Compoziţiile şi proprietăţile cimenturilor portland Concentraţiile masice. rezultând o masă pulverulentă (dimensiuni de particule 0.5 10 22 8. Pentru obţinerea rezistenţei mecanice corespunzătoare trebuie să se asigure un raport optim apă/ciment. cimentul se foloseşte împreună cu nisip şi pietriş (care se află în proporţia cea mai mare).5 10. v.

218 temperatură de curgere.a. 212 sialon. 1988 4. şi Ciocea N. 210 ceramice silicatice. 219 silicat tricalcic (C3S). Editura Tehnică. Macmillan Publishing Company. 212 rezistenţa la înmuiere sub sarcină. 211 şamotă. 205 temperatură de vitrifiere. Printice Hall. 219 modificatori de reţea. 204 fondant. New Jersey. 212 refractare silimanitice. 1988 7. 211 vâscozitate. 217 sticle pentru fibre. Studiul si ingineria materialelor. 214 oxidul de zirconiu.. 1995 6. 217 sticle cu plumb. 208 cromit.. Ifrim A. 211 fisurare sub tensiune. 207 feldspat. Introduction to Materials Science for Engineers. 214 silicat dicalcic (C2S). 215 Bibliografie 1. 207 ciment. 206 sticle. 1986 221 . Bucuresti. Tehnologia sticlei. Inc. 202 intermediari. 204 vitrifiant. 197 sticlă “securit”. Materiale electrotehnice. 197 sticle alumino-silicatice. 205 temperatură de prelucrare. 210 stabilizator. 216 starea amorfă (vitroasă). 200 şoc termic. 214 nitrura de siliciu. The Science of Engineering Materials. 212 refractare silica. Editura Didactică şi Pedagogică. 218 faianţă. 211 rezistenţa piroscopică (refractaritate). Nölle G. 210 porţelan. 1983 2. Editura Didactică şi Pedagogică. 217 sticle calco-sodice.. Stiinţa materialelor. Smith Ch. 1992 3. 207 încovoiere statică. 205 temperatură de recoacere. Editura Didactică şi Pedagogică. 207 titanaţi. 213 devitrifiere. 210 materiale vitroceramice. Bucuresti. 208 nitrura de bor. 208 cristobalit. New York. 219 corindon. 207 punct fix de vâscozitate. 209 gresie ceramică. 215 emailuri. 207 ferite. Constantinescu D. 197..S.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor ceramice neoxidice. Saban R. 216 magnezită. Bucureşti. 205 refractare corindonice. Shackelford J.. 1981 5. 201 duritate Knoop. 200 teracotă. 216 glazură. O. s. Bucureşti. 205 temperatură de înmuiere. 216 mulit. Nica Al. Vasilescu D. Editura Tehnică. 214 ceramice oxidice. Ceramica tehnică. 217 sticle boro-silcatice. 219 silice. Noţingher P. 203 spinel. Bucuresti.

Bucuresti 1986 11. b) este fenomenul de creştere necontrolată a dimensiunilor la o variaţie bruscă a temperaturii. Zet Gh. Massachusetts.10.. Care dintre afirmaţiile următoare despre şocul termic sunt adevărate: a) este fenomenul de reducere bruscă a vâscozităţii la reducerea temperaturii sub o anumită valoare. Ce reprezintă devitrifierea sticlelor: a) trecerea în stare fluidă prin reducerea treptată a vâscozităţii. b) legături ionice şi legături covalente.3. Fibre de sticlă. Care tipuri de legături se întâlnesc în cazul materialelor ceramice: a) legături metalice. Care dintre mărimile următoare reprezintă numărul de coordinaţie al unităţii structurale a materialelor ceramice: a) numărul de cationi din interstiţiile tetraedrale. c) pierderea componenţilor cu rol de vitrifianţi din structură. c) distanţele dintre particulele constitutive şi intensitatea legăturilor nu sunt uniforme.1. 1989 10.10.5. b) modificarea numărului de coordinaţie al unităţii structurale. d) numărul electronilor de valenţă ai componenţilor? T.10. Bucureşti. Care dintre afirmaţiile următoare depre structura materialelor ceramice sunt adevărate: a) este o structură complexă ce conţine faze cristaline şi faze amorfe. Addison-Wesley Reading.10.L. Editura Tehnică.2. c) structura este complet amorfă. c) legături metalice şi legături covalente. b) se topesc şi se solidifică la temperatură constantă. Bucureşti. Editura Tehnică. d) alungirea procentuală după rupere? T. b) structura este complet cristalină. Ursu D. Van Vlack L. Ce se poate spune despre corpurile vitroase (amorfe): a) structura este constituită din lanţuri spaţiale în care poziţia relativă a unităţilor structurale este aleatoare ca în starea lichidă. 1995 Teste de autoevaluare T10. d) structura este complexă. c) numărul de cationi din unitatea de volum. b) caracteristica de încovoiere prin şoc.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8. Elements of Materials Science and Engineering.. H. Tenţulescu D.10.4.7. c) rezistenţa la compresiune. d) structura corespunde unei stări stabile cu energia liberă minimă? T.6.10. Manualul inginerului. Care dintre mărimile enumerate se utilizează pentru caracterizarea rezistenţei mecanice a materialelor ceramice şi a sticlelor: a) rezistenţa la încovoiere statică. d) trecerea spre starea de echilibru stabil prin creşterea gradului de ordine din structură? T. Sixt Edition. formată din faze metalice şi faze nemetalice? T. Fizica stării solide – aplicaţii în inginerie Editura Tehnică. d) legături ionice şi legături moleculare? T. b) numărul de anioni ai unităţii respective. c) este fenomenul de fisurare sau 222 . 1994 9. * * * Hütte. Fundamente.

Care dintre afirmaţiile următoare despre feldspaţi sunt adevărate: a) sunt compuşi alumino-silicatici de Na. Ce reprezintă temperatura de curgere Tc a sticlelor:a) temperatura deasupra căreia vâscozitatea este mai mică de 104 Pa·s.10. c) măresc rezistenţa la deformare sub sarcină a ceramicelor. Mg. d) prezenţei fazelor cristaline? T. d) diferenţa de temperatură ∆T dintre temperatura suprafeţei corpului şi temperatura mediului pe care o poate suporta un corp răcit sau încălzit în anumite condiţii fără să se deformeze? T. Rezistenţa la deformare (înmuiere) sub sarcină este apreciată în mod uzual prin: a) tensiunea de compresiune care provoacă o deformare plastică dată. b) temperatura la care apar deformaţii plastice mai mari decât o anumită valoare. Ce reprezintă temperatura de vitrifiere Tv a sticlelor: a) temperatura sub care corpul se comportă ca un solid cristalin. Cui se datorează sensibilitatea materialelor ceramice şi a sticlelor la şoc termic: a) coeficientului de dilatare liniară mai redus al acestor materiale. d) alumino-silicat hidratat cu formula Al2O3 ·2SiO2·2H2O? T. d) temperatura de prelucrare a sticlei? T. b) structurii amorfe. Ce este mulitul: a) un mineral natural care însoţeşte argila şi este baza majorităţii constituenţilor materialelor ceramice silicatice.10.10.10. d) temperatura de modificare a transparenţei sticlei? T.10.9. c) conductivităţii termice reduse. Ca. b) silice (SiO2) în 223 .Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor rupere la o variaţie bruscă a temperaturii. b) o varietate de argilă cu structură lamelară.12.13. c) diferenţa de temperatură ∆T dintre temperatura suprafeţei corpului şi temperatura mediului pe care o poate suporta un corp răcit sau încălzit în anumite condiţii fără să se fisureze.8. Ce este caolinul: a) o varietate de silice cu granule foarte fine. d) temperatura care determină un anumit grad de deformare sub acţiunea unei tensiuni de compresiune date? T. b) temperatura sub care vâscozitatea este mai mare de 104 Pa·s. b) tensiunea de întindere care provoacă o deformarea elastică dată.14.10. c) temperatura la care se determină limita de curgere prin încercarea la tracţiune. d) se produce ca urmare a apariţiei unei neuniformităţi pronunţate a temperaturii pe secţiunea piesei? T. Ce este rezistenţa la şoc termic: a) tensiunea mecanică la care se deformează un corp supus unei diferenţe mari de temperatură.10. c) temperatura sub care vâscozitatea este mai mare de 1018 Pa·s. d) au rolul de fondanţi fiind la originea masei vitroase care leagă particulele de silice şi de argilă în structura ceramicelor? T. c) compus chimic definit pe bază de calciu cu formula 2CaO·SiO2. K. au rolul de a forma fazele cristaline ale ceramicelor.15. c) temperatura la care se produce o deformare elasto-plastică dată sub acţiunea unei solicitări de întindere.10.10.11. b) temperatura maximă la care apare deformarea plastică a unui corp supus unei solicitări constante.

Care dintre următoarele substanţe au rol de formatori de reţea în structura sticlelor: a) silicea (SiO2). b) prin adăugarea de Al2O3 care în concentraţii mai mici de 5 % se dizolvă în ZrO2 şi stabilizează structura tetragonală.22. c) amestecul plastic de argilă. d) prin tratament termic de călire de punere în soluţie? T. b) oxidul de magneziu (MgO).2 N/mm2.21. Care dintre următoarele substanţe au rol de modificatori de reţea (fondanţi) în structura sticlelor: a) alumina (Al2O3). c) temperatura la care o epruvetă conică din materialul considerat se tasează cu o valoare dată.10. d) oxidul de zinc (ZnO)? T. Ce rol are glazurarea pieselor confecţionate din ceramică: a) de a mări rezistenţa la deformare sub sarcină.10.20. c) prin adăugarea de CaO şi/sau MgO care în concentraţii mai mici de 10…15 % se dizolvă în ZrO2 şi stabilizează structura cubică. feldspat. d) are o reţea cristalină cubică complexă în care ionii Mg2+ ocupă interstiţiile tetraedrice iar ionii Al3+ ocupă interstiţii octaedrice? T. Cum se realizează îmbunătăţirea comportării la temperaturi ridicate a oxidului de zirconiu (ZrO2): a) prin calcinare la temperaturi de 1200…1300 oC. c)este o fază bertholidă cu topire congruentă cu formula MgO·Al2O3. b) are temperatura de topire 1716 oC şi cristalizează sub formă de cristobalit.5 % sub acţiunea unei sarcini de compresiune de 0.10. Care dintre afirmaţiile următoare despre alumină sunt adevărate: a) are temperatura de topire 2054 oC şi cristalizează sub formă de corindon. Ce reprezintă rezistenţa piroscopică a materialelor ceramice refractare: a) temperatura la care vâscozitatea scade sub 103 Pa·s.10. d) oxidul de plumb (PbO)? T.10. c) oxidul de sodiu (Na2O).10.10. silice şi apă. b) de a micşora higroscopicitatea prin formarea unui strat compact cu structură vitroasă.17. c) oxidul de sodiu (Na2O). b) oxidul boric (B2O3). b) temperatura la care o epruvetă cubică capătă o deformare specifică de 0. c) oxidul de sodiu (Na2O). c) are tenacitate ridicată şi constituie baza lianţilor materialelor ceramice. în condiţii determinate de expunere la temperatură? T.10.16.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR stare amorfă. d) are duritate ridicată şi este utilizată pentru realizarea implanturilor medicale de os? T.18.19.23.24. d) oxidul de zinc (ZnO)? T. b) oxidul de litiu (Li2O). c) de a mări rezistenţa mecanică prin crearea unor tensiuni reziduale de compresiune? T. Care dintre următoarele substanţe au rol de stabilizatori în structura sticlelor: a) alumina (Al2O3). Care dintre afirmaţiile următoare despre sticlele calco-sodice sunt 224 .10. Care dintre afirmaţiile următoare despre spinel sunt adevărate: a) este un compus care se formează pe baza schimbului de electroni de acelaşi spin: b) este o fază daltonidă cu topire congruentă cu formula Al2O3 ·2SiO2. d) un compus definit cu topire incongruentă care apare în sistemul SiO2-Al2O3 şi corespunde formulei chimice 3Al2O3·2SiO2? T.

b) concetraţia de CaO în compoziţia lor chimică este limitată de influenţa negativă asupra stabilităţii chimice. d) în topitură se adaugă germeni de cristalizare ce pot fi oxizi cu temperaturi înalte de topire. b) ciment Tip 10. rA pentru rezolvarea aplicaţiei se utilizează datele prezentate în tabelul 10. c) sticlele alumino-silicatice. şi supuse unui proces de cristalizare controlată.25.27. Să se determine numărul de coordinaţie şi geometria coordinării pentru următorii oxizi componenţi ai ceramicelor şi sticlelor: SiO2.19 % Na2O şi 8. d) obţinerea sticlelor cu rezistenţă piroscopică se realizează prin creşterea concentraţiei de Na2O? T. b) sunt sticle speciale supuse unui tratament de călire în urma căruia iau naştere tensiuni reziduale de compresiune în strat şi de întindere în miez. ciment Tip 20.2. Care dintre afirmaţiile următoare despre materialele vitroceramice sunt adevărate: a) sunt materiale ceramice cu structura complet vitroasă. c) ciment Tip 20. d) sticlele calco-sodice? T. ciment Tip 10. Al2O3. Ce se poate spune despre rezistenţa la tracţiune a fibrelor de sticlă: a) este mai redusă datorită secţiunii mici. ciment Tip 20.. deoarece sticla este un material fragil. ciment Tip 30. Na2O. MgO şi CaO. d) este mai ridicată datorită utilizării sticlelor cu conţinut ridicat de silice? T. ciment Tip 10? Aplicaţii A. c) este la fel cu cea determinată pe epruvete.1 cu 225 . ciment Tip 30.10. ciment Tip 20.28. Rezolvare Aşa cum s-a arătat în scap.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor adevărate: a) toate sticlele calco-sodice conţin 70…75 % SiO2.11 % CaO. ciment Tip 50.10. Care dintre următoarele tipuri de sticle se utilizează pentru fabricarea fibrelor continui: a) sticlele boro-silicatice. Ti2O.. în cazul dat O2-).10.1. 13. c) sunt materiale policristaline de tipul alumino-silicaţilor obţinute printr-o tehnologie asemănătoare cu cea a sticlei. c) concetraţia de CaO în compoziţia lor chimică este limitată de influenţa negativă asupra solidificării prin favorizarea cristalizării. b) este mai mare datorită lipsei de defecte superficiale şi anizotropiei structurii.26. fluoruri sau chiar metale? T. În care dintre următoarele enumerări cimenturile sunt prezentate în ordinea crescătoare a conţinutului de silicat tricalcic (C3S): a) ciment Tip 40.10.10. b) sticlele cu plumb. 10. numărul de coordinaţie depinde de r raportul C (rC – raza cationului metalic şi rA – raza anionului. d) ciment Tip 50.

Pe baza definirii punctelor tm şi tc se obţin două perechi de valori: (η1. se stabileşte numărul de coordinaţie. 10.1.000 Numărul de coordinaţie 4 6 6 8 6 8 Geometria coordinaţiei tetraedru octaedru octaedru cub octaedru cub A.414 0.431 0.T1) = (106.039 rezultă: Si = = 0.1).414…0. 0.225…0.225.732 0.803 Intervalul căruia aparţine 0.132 nm). valoare care aparţine intervalului [0.T2) = (104. Să se calculeze energia de activare Ea pentru curgerea vâscoasă deasupra temperaturii de înmuiere a sticlei alumino-silicatice ale căror puncte fixe sunt prezentate în tabelul ce însoţeşte figura 10. r 4+ 0.102 0. în care singura necunoscută este Ea şi a η2 e RT2 RT1T2 η1 8. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A10. şi geometria coordinării. 6 ln ln 4 ≅ 491170 J/mol.9. adică de vâscozitatea η a materialului care depinde de temperatură conform relaţiei (10.2) pentru cele două puncte de pe curbă şi făcând Ea     η e RT1 raportul lor rezultă: 1 = E = e R  T1T2  .772 0.078 0.6. fie T1 şi T2. Cationul Si4+ Al3+ Ti3+ Na+ Mg2+ Ca2+ rC .106 rC rO 2 − 0.9. scriind relaţia (10. nm 0.462 0.000 0.10.132 rO 2− deci numărul de coordinaţie este 4 iar geometria coordinării este tetraedrală (v.414…0.414) şi 0.2.590 0.061 0.732…1. Pentru ceilalţi oxizi se procedează identic.1213) şi (η2. temperaturile absolute corespunzătoare temperaturii de înmuiere tm şi temperaturii de curgere tc.9.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR ajutorul cărora se calculează raportul rC rO 2 − (cu rO 2 − = 0. pentru sticla alumino-silicatică dată rezultă: T1 = 940 + 273 = 1213 K şi T2 = 1110+273 = 1383 K.057 0.314 ⋅ 1213 ⋅ 1383 10 6.295 . deci E a = = 1383 − 1213 T2 − T1 η 2 10 Ea  T2 −T1  226 . Tabelul 10.295 0. rezultat cunoscut deja din cele prezentate anterior.tab. Rezolvare Energia de activare pentru curgerea vâscoasă este legată de rezistenţa opusă deplasării atomilor la o temperatură dată.732…1.414…0.2). rezultatele aplicaţiei fiind prezentate în tabelul 10.732 0. Pe aceaastă cale pentru SiO2.1383) ce aparţin curbei η = f(T).732 0.039 0.

tc = 1067 − 273 = 794 oC Tc = 8. ηp = 103 Pa·s (v.10.2) scriind această relaţie pentru T1.314 ⋅ 788 ⋅ 973 1013. temperaturile absolute corespunzătoare vor fi.2.5 − e 547400 8. Aplicând pincipile de analiză a diagramelor de echilibru şi a diagramelor structurale prezentate în cap. Rezultă: RT1T2 η1 8.4.6·10-23. Rezolvare Temperaturile cerute se pot determina pe baza relaţiei (10. 6 ≅ 547400 J/mol. iar mulitul (3Al2O3·2 SiO2) se formează la concentraţia de %Al2O3m = 72 %. Ea = 973 − 788 T2 − T1 η 2 10 Cu această valoare se poate determina constanta η0 din relaţia (10.2.9 rezultă că vâscozitatea corespunzătoare temperaturii tir este η1 = 1013. Din tabelul 10.5 ln = ln 6.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor A. 314⋅788 = 1.3. din figura 10.5 rezultă că materialul analizat (şamotă densă) are %Al2O3m = 40…45 % .6 ⋅ 10 ( ) ( ) A. Pentru o sticlă destinată prelucrării prin fasonare se cunoaşte că temperatura inferioară de recoacere tir = 515 oC iar temperatura de înmuiere este tm = 700 oC.5 Pa·s iar cea corespunzătoare temperaturii tm este η2 = 106.11 din care rezultă că la %Al2O3m = 5. rezultă η 0 = η1e − Ea RT1 = 10 13. Să se determine limitele între care se încadrează cantitatea de mulit din structura acestui material refractar. T1 = 515+273 = 788 K şi T2 = 700 + 273 = 973 K.5 % are loc o transformare eutectică. tp = 1109 − 273 = 836 oC Tp = 3 − 23 8. Să se determine temperatura de curgere tc şi temperatura de prelucrare tp ale acestui tip de sticlă.6 ⋅ 10 − 23 547400 = 1109 K.314 ln 10 − ln 1.10.2) din care Ea rezultă: T = R(ln η − ln η 0 ) Energia de activare Ea pentru curgerea vâscoasă se determină procedând la fel ca la rezolvarea aplicaţiei A10. 10. fig. Pentru temperatura de curgere tc.5. Rezolvare Refractarele de tip şamotă sunt materiale ce aparţin sistemului SiO2−Al2O3 a cărui diagramă de echilibru este prezentată în figura 10. O cărămidă refractară este realizată din şamota densă ale cărei caracteristici sunt prezentate în tabelul 10.9) şi rezultă: 547400 = 1067 K.314 ln 10 4 − ln 1. ηc = 104 Pa·s iar pentru temperatura de prelucrare tp. rezultă : 227 .6 Pa·s.

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 40 − 5. Să se determine diferenţa maximă dintre temperatura blocului şi temperatura căptuşelii în care este încastrat. astfel încât blocul refractar să nu se fisureze. 3.5 45 − 5. pentru calcule se utilizează valorile medii ale intervalelor de variaţie ale acestor mărimi şi rezultă: 60 ∆t max ≤ ≅ 28 oC 3 −6 13. αE În tabelul 10. 72 − 5.pentru %Al2O3m = 40%. 72 − 5.5 A.75 N/mm2. iar în tabelul 10. acest rezultat arată cât de importantă este încălzirea uniformă a întregii căptuşeli refractare a cuptorului şi construirea acesteia astfel încât să se asigure şi dilatarea liberă a componentelor sale. de unde rezultă deformaţia specifică maximă εmax pe care o poate R suporta blocul este ε max = mc .2.5·10-6 mm/mm oC şi E = 150…170 kN/mm2. iar E E − modulul de elasticitate. .5 .5 ⋅ 10 160 ⋅ 10 Tinând seama că temperaturile de lucru ale cuptoarelor sunt de ordinul sutelor de grade. Un bloc refractar de magnezită este montat în căptuşeala unui cuptor astfel încât dilatarea sa liberă este împiedicată. unde Rmc este rezistenţa la compresiune. unde α este coeficientul de dilatare.40% . %mulitmin = 228 .se dă rezistenţa la compresiune Rmc = 45. pe baza observaţiei că materialul se deformează elastic până la rupere (este fragil) rezultă că este valabilă legea lui Hooke (v. pe baza celor R arătate trebuie ca α∆tmax ≤ εmax şi de aici. Dilatarea specifică (dilatarea unităţii de lungime) la o încălzire a materialului cu ∆t este α∆t. înseamnă că în material se vor dezvolta tensiuni de compresiune corespunzătoare deformaţiei specifice egale cu dilatarea specifică împiedicată.4)..88% .pentru %Al2O3m = 45%.. Rezolvare Dilatarea liberă a blocului fiind împiedicată. %mulitmax = 100 = 59. ∆t max ≤ mc .5. se găsesc următoarele caracteristici ale materialului analizat: α = 13.5 100 = 51. scap.5.10.

două legături simple şi una dublă.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Capitolul 11 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE POLIMERILOR 11. în cazul etilenei C2H4 legăturile duble se pot desface permiţând unităţilor structurale să se lege şi să formeze polietilena conform schemei : 229 . caz în care moleculele devin planare şi pot reacţiona între ele sau cu alţi compuşi dând naştere moleculelor gigant ale polimerilor. Prin înlocuirea unui atom din vârful tetraedrului cu o unitate structurală de acelaşi tip sau diferită. hidrocarburile nesaturate au legături duble sau chiar triple. În cazul celor patru legături simple.5o.109. prin înlocuirea unui atom de hidrogen cu grupul CH3 se obţine etanul C2H5. de exemplu. astfel că unghiul dintre două legături este de aprox. o legătură simplă şi una triplă. pot exista următoarele situaţii: patru legături simple. Introducere Polimerii sunt compuşi chimici (în marea majoritate a cazurilor organici) cu molecule de dimensiuni mari (macromolecule) obţinute din unirea într-un lanţ molecular (catenă) a unui număr mare de monomeri . se obţin molecule din ce în ce mai complexe. cei doi tetraedri fiind poziţionaţi astfel încât forţele de respingere dintre ionii H+ să fie minime. Spre deosebire de acestea. două legături duble.1. pornind de la cea mai simplă hidrocarbură saturată care este metanul CH4.unităţi structurale de obicei identice. de exemplu. moleculele organice se formează prin legarea covalentă a atomilor de carbon cu alţi atomi sau unităţi structurale. Aşa cum se cunoaşte. După modul cum sunt ocupate cele patru valenţe ale carbonului. atomul de carbon se află în centrul tetraedrului format de ceilalţi atomi.

care pentru polimerii utilizaţi în tehnică are valori n = 103…106.1) n= M monomer unde Mpolimer este masa moleculară a polimerului iar Mmonomer masa moleculară a monomerului. Gradul de polimerizare se determină cu relaţia: M polimer . iar Ni numărul lanţurilor cu masa Mi. (11.2) M m = ∑ mi M i = ∑ Ni M i unde mi este fracţia masică a lanţurilor cu masa Mi.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR care poate fi reprezentată şi astfel: unde n reprezintă numărul de unităţi structurale (monomeri) din lanţul macromolecular şi se numeşte grad de polimerizare. (11. 230 . Polimerii sintetici sunt amestecuri de macromolecule cu grade de polimerizare diferite. − masa moleculară medie M n determinată în funcţie de fracţia numerică a lanţurilor şi definită prin relaţia: ∑ Ni M i . şi alţi atomi de H pot fi înlocuiţi cu atomi sau radicali liberi ( grupuri structurale de atomi care au legături nesatisfăcute) rezultând practic un număr nelimitat de monomeri ce pot polimeriza. In acelaşi mod. pentru calculul gradului de polimerizare n cu relaţia (11. distribuţia fracţiilor reprezentând lanţurile cu un anumit grad de polimerizare n având caracter probabilistic pentru caracterizarea masică a unui polimer se fosesc două mărimi medii: − masa moleculară medie M m determinată în funcţie de fracţia masică a macromoleculelor şi definită prin relaţia: ∑ N i M i2 . caracteristică ce se numeşte polidispersie de masă moleculară. (11.1) se consideră Mpolimer = M n .3) M n = ∑ xi M i = ∑ Ni unde xi este fracţia numerică a lanţurilor cu masa Mi.

• propagarea (creşterea) în decursul căreia radicalii liberi formaţi în etapa anterioară participă la reacţii de transfer în care se extrage un atom dintr-o moleculă legându-se la radical care devine stabil şi se generează un nou radical din molecula care a furnizat atomul. iar celălat capăt este liber şi poate primi noi unităţi. numărul de legături libere ale unui monomer reprezintă funcţionalitatea acestuia. în continuare reacţia desfăşurându-se de la 231 . astfel că un monomer cu două legături este bifuncţional.1a. Raportul 11. atunci când capetele libere a două lanţuri moleculare se întâlnesc şi se unesc (v. Rezultă că pentru realizarea reacţiei de polimerizare este suficientă activarea energetică pentru iniţiere. adică a căpătat o legătură liberă. procesul de întrerupere este aleator şi se produce prin două mecanisme: − prin combinare. Gradul de polimerizare şi masa moleculară medie influenţează în mod deosebit proprietăţile fizice şi mecanice ale unui polimer.1 c). cu trei legături trifuncţional şi cu mai mult de trei legături polifuncţional.1 d.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Mm descrie mărimea intervalului de distribuţie a maselor Mn moleculare sau polidispersitatea care pentru polimerii uzuali are valori 1. • întreruperea în decursul căreia radicalii reacţionează în perechi pierzându-şi reactivitatea şi creşterea lanţului molecular se opreşte.2. fig. procesul continuă astfel cu ataşarea unor noi unităţi structurale lanţului molecular care are la unul din capete radicalul primar.1b. 11. aşa cum se poate observa în figura 11. atunci când un atom de hidrogen este transferat de la un lanţ la altul şi se favorizează refacerea unei legături duble C═C.5…3. ajungând în unele cazuri să aibă şi valori peste 10. această primă etapă este ilustrată pentru un monomer oarecare (X fiind un atom sau o unitate structurală) în figura 11. Polimerizarea este o reacţie în lanţ ce decurge în trei etape: • iniţierea în decursul căreia are loc prin procese termice sau fotochimice scindarea moleculelor unei substanţe introduse special ca iniţiator. Reacţiile de sinteză a polimerilor A. aceeastă etapă este ilustrată în figura 11. − prin disproporţionare. acţiunea iniţiatorului se bazează pe captarea unui electron al legăturii duble C═C astfel că unul din atomii de carbon rămâne cu un electron fără perechea sa de spin şi este capabil să adiţioneze la o altă unitate structurală pentru a reface perechea. şi formarea unor radicali liberi primari care adiţionează la legătura dublă a monomerului şi formează un radical mai mare.

c − intreruperea prin combinare. Reacţia de policondensare este o reacţie în trepte (sau pas cu pas) deoarece creşterea lanţului macromolecular se realizează prin formarea de noi legături în urma reacţiilor de condensare. reacţia are loc cu eliminarea unor substanţe cu molecula mică (cel mai frecvent apa). fapt pentru care este numită reacţie în lanţ. polimerii care se formează prin poliadiţie au de obicei în lanţurile principale şi alţi atomi decât carbonul.1 Etapele reacţiei de polimerizare: a – iniţierea. 232 . Fig. obţinerea unor grade de polimerizare corespunzătoare presupune controlul desfăşurării reacţiilor astfel încât să nu se atingă prematur echilibrul. deoarece prin polimerizare nu se elimină produse secundare de reacţie. Policondensarea este procesul prin care două molecule organice diferite reacţionează pentru formarea unei molecule complexe ce se unesc în lanţul macromolecular. astfel că polimerul obţinut are compoziţia chimică a merilor din care provine (la fel ca la polimerizare). Poliadiţia este o reacţie în trepte (la fel ca policondensarea) care decurge fără eliminarea unei substanţe cu molecula mică. b – propagarea. ceea ce înseamnă că polimerii obţinuţi prin policondensare au compoziţie chimică diferită de a monomerilor din care provin. 11. C. Polimerii astfel obţinuţi au compoziţia chimică a merilor din care provin.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR sine. d − întreruperea prin disproporţionare B.

3. Structura polimerilor Proprietăţile fizico-mecanice ale polimerilor sunt influenţate de compoziţia chimică şi de structură care se apreciază cu ajutorul a două caracteristici: configuraţia şi conformaţia. realizată prin rotirea în jurul legăturii simple dintre atomii de carbon. 11. porţiunea respectivă a macromoleculei numindu-se segment de lanţ. − aranjamentul sindiotactic – acela în care unităţile structurale X sunt dispuse alternant de o parte şi de alta a lanţului (v. dacă lanţul macromolecular nu are ramificaţii sau acestea sunt scurte polimerul respectiv este un polimer liniar. Reacţiile de sinteză a polimerilor au la bază mecanisme complexe a căror prezentare în detaliu depăşeşte cu mult cadrul acestei lucrări. Polimerii care au aceeaşi compoziţie chimică dar aranjament diferit al monomerilor se numesc steroizomeri.2c). fig. Din punct de vedere al utilizării materialelor pe bază de polimeri sunt mult mai importante aspectele privind structura şi proprietăţile acestora. caz în care rezultatul sintezei este un homopolimer sau pot fi diferiţi şi în acest caz rezultatul sintezei este un copolimer. iar dacă lanţul are ramificaţii lungi este un polimer ramificat sau dendrimer. ilustrate în figura 11. 11. Conformaţia se referă la poziţia relativă a doi monomeri vecini.2: − aranjamentul isotactic – acela în care toate unităţile structurale X (atomii sau radicalii care caracterizează monomerul) sunt dispuse de aceeaşi parte a lanţului (v. Considerând dispunerea grupelor laterale ale monomerilor care alcătuiesc catena (lanţul macromolecular) faţă de lanţul principal pot exista trei tipuri de aranjamente distincte. fig. după un număr anumit de monomeri (implicit şi legături) poziţia monomerului următor este practic independentă de cea a primului monomer. 11.2a). 11. posibilitatea de rotire permite modificarea poziţiei monomerului vecin fără ruperea legăturii chimice. Configuraţia se referă la relaţia de ordine a unităţilor structurale în cadrul lanţului macromolecular dată de legăturile chimice. aceştia pot fi identici. Din punct de vedere al tipului monomerilor ce alcătuiesc lanţul.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor În timpul desfăşurării reacţiilor de sinteză pot avea loc ramificări ale lanţului molecular. deşi 233 . fig. ceea ce înseamnă că modificarea configuraţiei se poate face numai prin ruperea legăturilor chimice. − aranjamentul atactic – acela în care unităţile structurale X sunt dispuse aleator faţă de lanţul principal (v. chiar şi în cazul în care monomerii participanţi sun bifuncţionali (au doar două legături active).2b). În acest mod.

Fig. cristaline şi texturate. ceea ce influenţează proprietăţile fizico-mecanice ale polimerului. În cazul polimerilor liniari se poate realiza şi o ordonare la distanţă pe anumite zone prin alinierea unor segmente de lanţ.3. Aceasta înseamnă că distanţele dintre atomi sunt diferite în funcţie de conformaţia lanţului (şi implicit interacţiunile dintre ei).2 Dispunerea grupelor laterale la stereoizomeri: a − aranjament isotactic. în figura 11. b – structură cristalină. obţinându-se o structură parţial cristalină apreciată prin gradul de cristalinitate. c − aranjament atactic Fig 11.3 se prezintă schematic poziţiile lanţurilor moleculare în cazul structurilor amorfe. care exprimă procentual volumul zonelor cu structură cristalină.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fiecare legătură are un unghi fix (aprox. Porţiunile de catene aranjate ordonat sunt numite cristalite şi au o dispunere aleatoare în masa polimerului. 11. Poziţia relativă a lanţurilor macromoleculare încolăcite este aleatoare ceeea ce conferă structură amorfă polimerilor. prin anumite procedee tehnologice se poate realiza şi o orientare a cristalitelor.5o) macromolecula rezultă sub forma unui lanţ flexibil încolăcit.109. obţinându-se o texturare a zonelor cristaline. Structurile polimerilor liniari: a – structură amorfă. b – aranjament sindiotactic. c – texturare cristalină 234 .

În cazul structurii copolimerilor apare suplimentar problema distribuţiei monomerilor diferiţi în cadrul lanţului macromolecular.grefat de copolimeri: copolimer statistic cu distribuţia monomerilor aleatoare (v. Reticularea se poate realiza fie în timpul reacţiilor de sinteză. rezultând o reţea tridimensională dezordonată numită structură reticulară – respectiv polimer reticulat. 11. copolimer bloc. Fibrilele rezultă prin orientarea cristalitelor pe o singură direcţie. 11.din acest punct de Fig. care are un lanţ principal constituit din monomeri de acelaşi tip şi ramificaţii ale acestuia din polimeri de alt tip (v. 4.4. Fig. b – bloc. c .5 Tipurile structurale de copolimeri: vedere existând următoarele tipuri a – statistic. fig. o sferulită cuprinde atât fibrile cât şi cristalite orientate aleator. lanţuri moleculare de legătură şi zone cu structură amorfă. 235 . Reprezentarea schematică a componentelor unei sferulite Lanţurile moleculare ale polimerilor liniari şi ramificaţi se pot lega între ele prin punţi formate dintr-o singură unitate structurală (atom sau radical liber) sau printr-un lanţ scurt. cu secvenţe succesive de monomeri de acelaşi tip în cadrul lanţului (v. fie ulterior prin amestecarea polimerului cu un agent de reticulare (element sau compus chimic).5 b) şi copolimer grefat. în cazul polimerilor reticulaţi noţiunea de macromoleculă îşi pierde sensul deoarece se formează un complex de legături în care catenele nu mai pot fi individualizate. 11. fig. 11.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Cristalizarea poate conduce şi la realizarea unor structuri supramoleculare de tip fibrile şi/sau sferulite. fig. 11.5 c).5 a). iar sferulitele prin unire mai multor fibrile în jurul unui nucleu aşa cum se observă în figura 11.

fig. Caracterizarea generală a polimerilor Caracteristicile generale ale polimerilor şi materialelor pe bază de polimeri rezultă din particularităţile naturii chimice (compoziţie şi tip de legături) şi structurii lor. După comportarea la încălzire. Proprietăţile polimerilor 11. în practică. în acest interval de temperaturi polimerul se poate afla într-o stare înalt elastică (deformaţiile sunt preponderent elastice) sau într-o stare elasto-plastică (deformaţiile sunt preponderent plastice).3). 10. În cazul polimerilor caracterizarea poate fi făcută mai sugestiv cu ajutorul curbei termo-mecanice care arată dependenţa deformaţiei specifice în funcţie de temperatură (la solicitare constantă) aşa cum se observă în figura 11. sunt caracteristici importante ale polimerilor deoarece permit stabilirea temperaturilor de lucru şi temperaturilor de prelucrare. deformaţia specifică are valori foarte ridicate (corespunzătoare uneori unor alungiri de peste 10 ori lungimea iniţială). iar Tv rămâne practic constantă la valori mai ridicate ale masei moleculare. în figura 11. (v. se determină şi o temperatură considerată temperatură de sfârşit de topire de la care polimerul este în stare lichidă. şi în cazul polimerilor ca şi în cazul sticlelor există o temperatură Tv de tranziţie sticloasă (vitroasă) sub care se comportă din punct de vedere mecanic ca solidele cristaline şi o temperatură de curgere Tc deasupra căreia materialul se comportă ca un lichid vâscos. dacă temperatura depăşeşte o anumită valoare se produce degradarea termică a polimerului prin ruperea legăturilor dintre monomeri şi oxidarea exotermă (arderea) acestora.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 11. Temperaturile Tv şi Tc ale căror valori depind în principal de compoziţia chimică şi de masa moleculară. deformaţiile sunt mici.4.3).4. substanţele macromoleculare se grupează în 236 .1. materialul comportându-se ca un solid rigid (stare vitroasă). şi variază liniar cu temperatura.6 valorile lor au fost marcate în mod convenţional.6.7 arată că temepratura Tc este puternic dependentă de masa moleculară a polimerului. după caracterul deformaţiilor. La temperaturi T > Tc. La temperaturi T ≤ Tv. Este cunoscut că principala consecinţă a structurii amorfe este faptul că materialele respective nu au o temperatură definită de topire solidificare. la temperaturi Tv < T ≤ Tc. scap 10. transformările producându-se de fapt în intervale de temperaturi a căror mărime şi configuraţie prezentate în figura 11. materialul se comportă ca un fluid a cărui vâscozitate scade pe măsură ce creşte temperatura. trecerea către starea lichidă la încălzire făcându-se treptat într-un interval de temperatură (v.

astfel că sub acţiunea solicitărilor mecanice se pot deforma uşor şi reversibil. încolăcite. a) Sunt substanţe cu densitate mică (ρ = 900…2200 kg/m3) datorită faptului că elementele componente (în principal H şi C) au masa atomică redusă. b) Au coeficient de dilatare specifică mare datorită legăturilor Van der 237 . Se utilizează în stare elasto-plastică în domeniul de temperaturi (Tv . ce pot fi încălzite în vederea prelucrării la temperaturi T > Tc de un număr nelimitat de ori (cu condiţia evitării temperaturilor de degradare). Reticularea se produce prin activare termică (întărire la cald) sau prin activare chimică la introducerea în masa polimerului de bază a unui agent de reticulare (întărire la rece). complet amorfă sau parţial cristalină. care formează ochiuri elastice. ele menţinându-şi starea înalt elastică până la temperatura de descompunere. • Elastomerii sunt substnţe macromoleculare cu catene lungi. 11. caracteristice structurii reticulare le conferă proprietăţile de rezistenţă corespunzătoare stării vitroase. Indiferent de categoria în care se încadrează. 11. termoplaste (plastomeri). Tc) sau în stare vitroasă (T < Tv). termorigide şi elastomeri. • Termoplastele sunt substanţe macromoleculare cu structura liniară sau ramificată.7 Dependenţa temeperaturilor Tv şi tc de masa moleculară • Termorigidele sunt substanţe macromoleculare cu grad mare de reticulare care se prelucrează într-o stare de polimerizare incompletă în care nu s-a format reţeaua spaţială a structurii.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor trei categorii. Fig. polimerii au câteva caracteristici generale prezentate în continuare. iar la o reîncălzire ulterioară mişcările moleculelor fiind limitate nu se mai atinge starea vâscoasă.6 Curba termo-mecanică a unui polimer cu structură amorfă Fig. Legăturile puternice. astfel că fragilizarea se produce la temperaturi scăzute. materialul descompunându-se fără să mai treacă prin faza de înmuiere (în cazul lor temperatura Tv este ridicată şi nu mai există temperatura Tc). Temperatura Tv a elastomerilor este sub temperatura ambiantă. iar la încălzire nu trec prin faza de înmuiere datorită reticulării slabe.

ultimele două mecanisme necesită solicitări mai ridicate şi se întâlnesc în cazul duroplastelor cu structură reticulară sau în cazul 238 . prezenţa oxigenului şi ozonului. − modificarea distanţelor dintre monomeri. schimbări de culoare. în cele ce urmează se vor prezenta mai detaliat aspectele legate de comportarea mecanică a polimerilor. radiaţii. Proprietăţile mecanice ale polimerilor Datorită caracteristicilor structurale polimerii prezintă particularităţi şi în comportarea la solicitări mecanice generate în special de mecanismele prin care se realizează deformarea acestora sub acţiunea solicitărilor exterioare. Ca şi în cazul celorlalte tipuri de materiale.4. de plasticitate şi de elasticitate. Spre deosebire de solidele cristaline a căror deformare elastică se bazează pe modificarea reversibilă a distanţelor interatomice (ce se poate realiza în limite restrânse) iar deformarea plastică presupune alunecarea pe planele atomice.3). umiditatea etc. ceea ce explică deformabilitatea ridicată a termoplastelor şi elastomerilor care au structuri liniare şi ramificate.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Waals (legături slabe) dintre catene şi conformaţiei acestora (v. scap 11. din acelaşi motiv pot fi degradate de microorganisme (biodegradabilitate). înrăutăţirea proprietăţilor dielectrice (scad valorile rezistivităţii şi permitivităţii electrice). Primele două mecanisme se pot realiza la valori scăzute ale solicitărilor.2. e) Proprietăţile lor sunt afectate de radiaţiile din spectrul vizibil. d) Au conductibilitate termică mică şi rezistivitate electrică foarte mare datorită legăturilor covalente din interiorul lanţului macromolecular. 3). în cazul polimerilor deformările se pot realiza prin mai multe mecanisme după cum urmează: − îndreptarea.) acţionează conjugat. reducerea proprietăţilor de rezistenţă mecanică.8. 11. − alunecarea relativă a catenelor. f) Factorii fizico-chimici (temperatură. ce se manifestă la nivel macroscopic prin apariţia unor fisuri. ceea ce are ca efect îmbătrânirea materialului. de ultraviolete şi de radiaţiile ionizante care pot rupe legăturile dintre catene şi/sau dintre monomeri modificând astfel structura iniţială prin reducerea gradului de polimerizare. − ruperea legăturilor intermoleculare. cap. desfăşurarea şi decuplarea catenelor aşa cum sugerează schema din figura 11. c) Sunt inflamabile (în marea majoritate a cazurilor) şi au stabilitate termică redusă datorită faptului că sunt substanţe organice. ruperea legăturilor interatomice şi refacerea lor în alte poziţii (v.

Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor polimerilor liniari cu grade ridicate de cristalinitate la care s-a realizat o orientare preferenţială a lanţurilor moleculare. iar ulterior deformaţia se reduce treptat în timp până la valoarea εp.10). • Vâscoelasticitatea reprezintă capacitatea polimerilor de a căpăta deformaţii elastice variabile în timp sub acţiunea solicitărilor constante şi este caracterizată de următoarele aspecte ilustrate schematic în figura 11. E − modulul de elasticitate. 11. iar τr − constanta de relaxare se defineşte prin relaţia. deformaţia corespunzătoare acestei etape are o componentă elastică εr şi o componentă plastică εp − imediat după încetarea solicitării dispare deformaţia iniţială ε0. fig. (11. cap3).9 din care rezultă că domeniul dependenţei liniare dintre tensiuni şi deformaţii (porţiunea liniară a curbelor) este redus chiar şi în cazul polimerilor cu rezistenţă mecanică mai ridicată. 11. se produce o deformare elastică iniţială la valoarea ε0 în conformitate cu legea lui Hooke (v. Mecanismul deformării polimerilor liniari prin îndreptarea şi desfăşurarea catenelor Caracteristica esenţială a comportării vâscoelastice este existenţa deformaţiei elastice reversibile εr.4) . care care rămâne permanentă (v. aceste particularităţi sunt ilustrate şi de curbele CCCT schematizate în figura 11. E τ (11. − menţinând încărcarea constantă materialul continuă să se deformeze cu viteze din ce în ce mai mici până la atingerea unei stări staţionare (similar fluajului primar al materialelor metalice). în mod obişnuit.10: − la solicitarea corespunzătoare unei tensiuni σ0. a cărei variaţie cu timpul se determină cu relaţia: în care σ0 este tensiunea constantă corespunzătoare solicitării. Fig. Mecanismele complexe prin care se produce deformarea polimerilor generează comportări particulare ale acestora sub acţiunea solicitărilor.8.5) E în care η este vâscozitatea. η τr = . existenţa deformaţieie elastice reversibile a polimerilor se evidenţiază pe cale experimentală. 239 σ τ ε r = 0 (1 − e r ) .

10.b. Variaţia modulului de elasticitate E cu temperatura pentru: a − termoplaste amorfe. Fig. datorită limitelor largi în care variază modulul de elasticitate pentru reprezentările respective se utilizează coordonatele logaritmice. b – polimeri reticulari (duroplaste). Variaţia deformaţiei în timp a polimerilor cu comportare vâscoelastică În legătură cu comportarea vâscoelastică a polimerilor este şi variaţia cu temperatura a modulului de elasticitate E aşa cum se observă din figura 11. 11. Curbele caracteristice convenţionale la tracţiune (CCCT ale unor polimeri Fig.11d). prin reticulare (duroplastele) sau prin texturare cristalină. 11. în cazul elastomerilor a căror temperatură Tv se află sub temperatura ambiantă.9. c – termoplaste cristaline.11.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. 11. se constată că aceştia îşi menţin modulul de elasticitate aproape nemodificat până aproape de temperatura de curgere(v. variaţiile devin din ce în mai mici (v. fig. fig. Analizând aceste reprezentări se constată că variaţia cea mai mare o au polimerii cu structură liniară (termpoplastele). 11.11 a. 11.11 în care se prezintă calitativ această dependenţă pentru principalele tipuri de polimeri.c). d – elastomeri 240 .

iar τrt este constanta de relaxare a tensiunilor. (11. tensiunile reziduale. Mecanismul relaxării tensiunilor în cazul polimerilor este curgerea plastică ce are loc ca urmare a modificării poziţiei relative a moleculelor lanţurilor prin alunecări succesive în urma cărora componenta elastică a deformaţiei totale (ce rămâne constantă) se micşorează şi creşte componenta plastică. în tabelul 11. gradul de orientare a macromoleculelor gradul de reticulare. rt σ = σ 0e τ −τ 241 . • Relaxarea tensiunilor este fenomenul de reducere treptată a tensiunilor în timp. în mod uzual.7) caracteristica τrt rezultând pe curba de relaxare σ =f(τ) determinată experimental pentru un tip de material analizat. tipul şi dimensiunile dispozitivelor de fixare şi de solicitare a epruvetelor. Particularităţile structurale şi de comportare mecanică (starea amorfă sau parţial cristalină.1 se prezintă principalele tipuri de încercări mecanice şi termomecanice şi standardele după care se execută. în cazul solicitărilor la care deformaţiile rămân constante. Variaţia tensiunilor σ în timp este dată de relaţia: . influenţa puternică a “istoriei termomecanice”) fac ca încercările polimerilor să difere totuşi prin geometria şi dimensiunile epruvetelor. care reprezintă durata necesară atingerii unei anumite tensiuni prin relaxare. La efectuarea încercărilor mecanice ale polimerilor trebuie să se ţină seama şi de faptul că proprietăţile lor sunt mult mai puternic afectate de factorii de mediu.6) în care σ0 este tensiunea iniţială. Încercările mecanice şi caracteristicile prin care se apreciază proprietăţile polimerilor se definesc şi se determină prin metode similare celor aplicate în cazul materialelor metalice. din studiul variaţiei acestuia cu temperatura rezultă informaţii necesare atât la stabilirea condiţiilor în care pot fi exploatate piesele din polimeri cât şi pentru proiectarea proceselor tehnologice de fabricaţie ale acestora. ceea ce a impus elaborarea unor standarde specifice dedicate acestor încercări.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Deoarece modulul de elasticitate este o caracteristică ce arată rezistenţa opusă de corpuri la deformare. de exemplu STAS 5794 prevede pentru condiţionare şi încercare două atmosfere standard: atmosfera standard normală 23/50 adică temperatura de 23 oC şi umiditatea relativă de 50 % şi atmosfera standard pentru zone tropicale 27/65 (27 oC şi 65 %). pentru definirea τrt se consideră una din condiţiile: σ = σ 0 e −1 sau τ = τ rt ln 2 . (11. mijloacele şi metodele de măsurare utilizate. astfel că se reglementează prin norme condiţionarea epruvetelor – adică menţinerea lor în condiţii standard de temperatură şi umiditate relativă o durată suficientă pentru atingerea echilibrului higrometric.

SR ISO 868. STAS 7310 SR EN ISO 2039. STAS 9594 Încercări de scurtă durată (instantanee) Compresiune Forfecare Sfâşiere Incovoiere statică. STAS 5871. STAS 8826 SR EN ISO 899. prin presare sau prin turnare.1 Principalele încercări ale polimerilor Tipul încercării Denumirea încercării Tracţiune Standardele după care se execută SR EN ISO 527. STAS 6765 STAS 9182 SR EN ISO 8067. a) Încercarea la tracţiune se realizează conform SR EN ISO 527 pe 242 . ASTM D 671 SR ISO 75 STAS 6174 SR ISO 306 ISO 974. STAS 9775 STAS 5801. STAS 5874. STAS 9046 ISO 2285*. Tabelul 11. se admite condiţionarea accelerată la temperaturi de 50…95 oC şi umiditatea relativă 50 %. Incovoiere prin şoc Duritate Fluaj Relaxare Tensofisurare într-un mediu dat Oboseală Temperatura de încovoiere sub sarcină Încercări Stabilitatea termică termomecanice Temeperatura de înmuiere Temperatura de fragilizare * Nu există standarde echivalente SR sau STAS Încercări de lungă durată De asemenea.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR duratele de condiţionare diferă de la o încercare la alta şi sunt cuprinse în majoritatea cazurilor între 24 şi 96 de ore. cu condiţia ca la temperatura respectivă materialul să nu sufere transformări ireversibile. ISO 8570. Câteva aspecte privind încercările uzuale şi caracteristicile determinate vor fi prezentate în continuare. obţinerea epruvetelor pentru încercările mecanice ale polimerilor poate fi diferită de cazul materialelor metalice deoarece polimerii se livrează şi sub formă de material granular sau în stare lichidă nu numai sub formă de semifabricate sau piese finite. se reglementează prin standarde formarea epruvetelor prin injecţie. SR EN ISO 8256. STAS 6642 SR EN ISO 604. În aceste situaţii. ISO 12244* SR EN ISO 4599 NF T 51-120*. SR ISO 6602. STAS 6127 SR ISO 178. Epruvetele din semifabricate sau piese se obţin prin prelucrări mecanice ai căror parametri tehnologici sunt riguros prescrişi şi controlaţi astfel încât să se evite abaterile dimensionale şi prezenţa concentratorilor de tensiuni care pot apare mult mai uşor datorită durităţii scăzute a polimerilor şi au influenţă mult mai mare asupra comportării la rupere a acestora decât în cazul materialelor metalice. În cazul materialelor care ating echilibrul higrometric după durate lungi. STAS 6175.

cel mai frecvent întâlnindu-se curbe de tipul celor prezentate în figura 11. b − epruveta tip 2. pe epruvetă apare o gâtuire pronunţată. c − epruveta tip 4. iar cele din figura 11.12 a pentru materiale termoplaste cu alungire redusă. fig. corespunzătoare porţiunii OA a curbei. d – epruveta tip 5 . 11.11.13 b sunt caracteristice materialelor polimerice cu tenacitate bună.. curbe de tipul celei prezentate în figura 11.12.12 b. conform SR EN ISO 527: a − epruveta tip 1. dar care nu prezintă o limită de curgere aparentă. iar pentru solicitările corespunzătoare porţiunii AB comportarea elastică devine neliniară. cele din figura 11. Reducerea tensiunii pe porţiunea BC este aparentă.13 a. începând de la solicitarea corespunzătoare puctului B. deoarece. Epruvetele pentru încercarea la tracţiune a polimerilor.unde s-au figurat şi aspectele pe care le capătă epruveta pe parcursul încercării.13 a se constată că pentru solicitări mici.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor epruvete plate de forma celor prezentate în figura 11. Analizând CCCT din fig.c pentru materiale termorigide. materialul prezintă elasticitate liniară (este valabilă legea lui Hooke). 9). să aibă cursa mare (până la 1000 mm) şi mijloace de măsurare a deplasărilor atât de mari. secţiunea reală fiind mult mai mică decât cea convenţională.2…600 mm/min. Maşina pe care se execută încercarea trebuie să fie capabilă să realizeze încărcarea cu viteze de 0. această comportare este specifică materialelor termoplaste încercate la temperatura ambiantă.12 d pentru folii şi materiale termoplaste cu alungirea mare. În continuare se produc deformaţii fără creşterea tensiunii (porţiunea CD a curbei).12 în funcţie de tipul materialului după cum urmează: cele din figura 11. deoarece zona gâtuită se extinde pe aproape toată 243 Fig 11. Curba caracteristică convenţională la tractiune CCCT se defineşte la fel ca în cazul materialelor metalice şi prezintă aspecte diferite în funcţie de tipul materialului (v.

deoarece continuarea deformării presupune mărirea distanţelor dintre monomerii lanţului (realizată cu consum de energie mai mare) până în momentul ruperii (porţiunea DE a curbei CCCT).13 a).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR lungimea calibrată a epruvetei (v. La epuizarea capacităţii de deformare prin acest mecanism tensiunea începe să crească. deoarece porţiunea liniară a CCCT în cazul polimerilor este foarte redusă. 11. distingându-se limita de curgere aparentă superioară ReH (tensiunea corespunzătoare punctului B de pe CCCT) şi limita de curgere inferioară aparentă ReL (tensiunea corespunzătoare punctului C de pe CCCT). modulul lui Young se determină conform SR EN ISO 527 ca pantă a dreptei care trece prin punctele de pe CCCT corespunzătoare deformaţiei totale de εt = 0. CCCT tipice pentru polimeri: a – cu limită de curgere aparentă. Prin încercarea la tracţiune a polimerilor se determină în mod uzual următoarele caracteristici: − modulul de elasticitate E (modulul lui Young) este panta porţiunii liniare a CCCT . îndreptarea şi orientarea catenelor după direcţia de solicitare. Fig 11. iar uneori chiar poate lipsi.la fel ca în cazul materialelor metalice (v. fig. în cazul elastomerilor se determină modulul de elasticitate secant definit ca fiind panta dreptei ce uneşte originea cu un punct de pe CCCT care corespunde unei deformaţii totale date (uzual 100 %.5 %. b – fără limită de curgere aparentă − limita de curgere aparentă se determină pentru materiale a căror CCCT este de tipul celei din figura 11.13 b şi este definită de 244 . 200 % sau 300 % în funcţie de standardul după care se execută încercarea). fenomenul se explică prin faptul că la aceste solicitări are loc descolăcirea.4).25 % şi εt = 0. − limita de curgere convenţională Rp se determină pentru materiale a căror curbă caracteristică este de tipul celei din figura 11.13 a. scap 3.13.

adică: F (11.9) H= m πDh − determinarea durităţii prin metoda Rockwell este la fel ca la materialele metalice. rezistenţa la rupere Rm. după care se măsoară adâncimea de pătrundere a penetratorului h. caz în care se determină ducând o paralelă la porţiunea liniară a CCCT prin punctul corespunzător deformaţiei remanente date (v. 11. În cazul materialelor polimerice reticulate sau cristalinizate. această caracteristică împreună cu limita de curgere sunt importante pentru stabilirea comportării pieselor din materiale polimerice deoarece arată care sunt deformaţiile maxime pe care le poate suferi materialul fără modificarea secţiunii (peste această solicitare apare gâtuirea). Cele mai utilizate metode sunt.9. L.8) Rm = r . alte standarde definesc limita de curgere convenţională ca fiind tensiunea corespunzătoare unei deformaţii remanente de 0. b) Încercările de duritate ale polimerilor se bazează pe aceleaşi principii ca şi în cazul determinării durităţii metalelor. fenomenul de curgere plastică fiind practic inexistent. iar S0 este secţiunea iniţială a epruvetei. duritatea H (în N/mm2) se defineşte ca şi duritatea Brinell a materialelor metalice. 490 N sau 961 N fiind aplicată o durată τ = 30 s. cu deosebirea că aria urmei se calculează pe baza adâncimii de pătrundere a penetratorului: F (11.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor SR EN ISO 527 ca fiind tensiunea corespunzătoare unei deformaţii totale εt = x % convenţional alese. cu particularităţi impuse de valorile mai scăzute ale durităţii şi de comportarea vâscoelastică a polimerilor. fig. E sau 245 . cu menţiunea că se folosesc scările Rockwell R. − determinarea durităţii prin penetrare cu bilă – STAS 5871 se realizează folosind ca penetrator o bilă de oţel cu diametrul D = 5 mm. S0 unde Fr este forţa de tracţiune în momentul ruperii.1…1 %. 358 N. prin încercarea la tracţiune se pot determina numai modulul de elasticitate E. şi alungirea după rupere Ar. − alungirea procentuală la limita de curgere Ac este deformaţia specifică totală corespunzătoare limitei de curgere aparente ReH. forţa de apăsare Fm = 49 N. M. care au curba CCCT de tipul celei prezentat în figura 11.13 b). − rezistenţa la rupere Rm este tensiunea corespunzătoare punctului E de pe CCCT. − alungirea procentuală după rupere Ar se defineşte şi se determină la fel ca în cazul materialelor metalice. ţinând seama de modul în care este definită Rm în cazul polimerilor şi de faptul că până la rupere materialul suferă deformaţii ce pot depăşi 1000 % această caracteristică nu poate fi utilizată la dimensionarea pieselor. 138 N.

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

K, ce diferă prin diametrul D al pentratorului (de tip bilă de oţel) şi mărimea forţei suplimentare F1 (v. scap 3.10), forţa iniţială F0 fiind aceeaşi (98,1 N); în tabelul 11.2 se prezintă valorile diametrelor penetratoarelor şi valorile forţei totale de apăsare (ce se menţine o durată de 10 s); se precizează că dintre aceste scări, cele mai utilizate sunt scările R şi M.
Tabelul 11.2. Caracteristicile scărilor de duritate Rockwell conform STAS 8826 Caracteristici Diametrul bilei D, mm Forţa totală F0+F1, N (kgf) R 12,7 588,4 (60) Scara durităţii Rockwell L M E 6,35 6,35 3,175 588,4 981 981 (60) (100) (100) K 3,175 1471 (150)

− determinarea durităţii prin metoda Shore se bazează pe utilizarea unui penetrator tronconic sau conic, ce este apăsat de un resort calibrat pe suprafaţa probei şi măsurarea adâncimii lui de pătrundere; durimetrul Shore este un dispozitiv portativ astfel construit încât penetratorul (de forma şi dimensiunile prezentate în figura 11.14) acţionează prin presarea plăcii de bază a dispozitivului pe suprafaţa probei şi este prevăzut cu un aparat indicator gradat de la 0 la 100, 0 corespunzând situaţiei în care penetratorul ar pătrunde complet în material, iar 100 − situaţiei când nu ar pătrunde deloc în material (prin presare, faţa frontală a penetratorului ajunge în planul feţei frontale a plăcii de bază (v. fig. 11.14); duritatea Shore astfel definită este o mărime convenţională, ce poate fi utilizată numai ca un criteriu de recepţie a materialelor; datorită comportării vâscoelastice a polimerilor, standardul SR ISO 868 prevede determinarea fie a unei durităţi instantanee, caz în care citirea trebuie să se facă în cel mult 1 s de la apăsare, fie a unei durităţi ce corespunde unei durate de 15 s de la apăsare; duritatea determinată cu aparatele prevăzute cu penetratorul din figura 11.14 a se numeşte duritate Shore A şi se utilizează în cazul termoplastelor moi şi elastomerilor, iar duritatea determinată cu penetratorul prezentat în figura 11.14 b se numeşte duritate Shore D şi se utilizează în cazul materialelor polimerice dure;

Fig. 11.14. Penetratoarele durimetrelor Shore: a – penetrator Shore A; b – penetrator Shore D 246

Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor

− determinarea durităţii prin metoda Barcol − STAS 11333 se bazează pe acelaşi principiu ca şi metoda Shore, cu diferenţa că diametrul şi lungimea penetratorului sunt mai mici (D = 0,157 mm, H = 0,76 mm), astfel că unei unităţi de duritate Barcol îi corespunde o adâncime de pătrundere de 0,0076 mm; condiţiile privind starea suprafeţei probei (lipsa craterelor, impurităţilor, zgârieturilor) sunt din acest motiv mai severe în cazul metodei Barcol. O corespondenţă aproximativă între durităţile determinate prin metodele Rockwell şi Shore (metodele care au cea mai largă utilizare) este prezentată în figura 11.15.

Fig. 11.15. Comparaţie între scările de duritate definite prin diferite metode

c) Încercările la rupere prin şoc se aplică în special materialelor termoplaste dure, materialelor termorigide şi materialelor compozite (v. cap 12) şi se diferenţiază în principal după tipul solicitării (încovoiere sau tracţiune) şi dispozitivului utilizat pentru încercare. − metoda Charpy - STAS 5871, utilizează ciocanul pendul Charpy de tipul celui folosit şi la metale (v. fig. 3.18.), cu precizarea că energia maximă este de până la 50 J; epruveta uzuală este epruveta tip 1, cu forma şi dimensiunile prezentate în figura 11.16 a, dar se poate efectua şi pe epruveta cu crestătură dublă (fig. 11.16 b), caz în care lovitura se aplică pe faţa perpendiculară pe crestătură; caracteristica mecanică determinată este rezilienţa (v. scap. 3.7), exprimată în J/m2;
247

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

− metoda Izod – STAS 7310 constă din ruperea unei epruvete cu crestătură, încastrată la unul din capete, printr-o lovitură aplicată cu un ciocan pendul la capătul liber, fie pe faţa cu crestătură, după schema prezentată în figura 11.17 a (încercare normală), fie pe faţa opusă crestăturii (încercare cu crestătura inversată); epruveta uzuală este epruveta de tip 1 utilizată la metoda Charpy (v. fig. 11.16), fiind acceptate numai două tipuri de crestături: cu r = 0,25 mm sau cu r =1 mm, ce se practică pe lăţimea b a epruvetei; caracteristica mecanică determinată este rezistenţa la şoc Izod , definită la fel ca rezilienţa în cazul metodei Charpy şi exprimată tot în J/m2;

− metoda Dynstat – STAS 6175 are la bază aceeaşi schemă de încercare ca metoda Izod, cu diferenţa că epruvetele utilizate au dimensiuni mult mai mici (Lxbxh = 15x10x3 mm), iar energia maximă de lovire este de până la 2 J; d) Încercările la fluaj ale polimerilor constau din solicitarea pe durate îndelungate cu sarcini constante în condiţii de temperatură şi umiditate controlate; aceste încercări sunt mai frecvente în cazul polimerilor decât în cazul materialelor metalice deoarece fluajul are loc la temperaturi apropiate de temperatura ambiantă, astfel că şi încercările se efectuează de cele mai multe ori în condiţii de atmosferă standard normală 23/50; solicitările pot fi la tracţiune, (STAS 9046) sau la încovoiere (SR ISO 6602), rezultatele fiind prezentate sub forma curbelor de fluaj ε = f(τ), (timpul la scară logaritmică) pentru diferite valori ale tensiunilor (v. fig. 11.18); cu ajutorul curbelor de fluaj se pot determina, folosind metodele sugerate în figura 11.18, următoarele dependenţe:
248

Fig. 11. 16. Epruvetele pentru încercările la încovoiere prin şoc ale polimerilor; a − normală; b – cu crestătură dublă

Fig 11.17 Schemele încercării la încovoiere prin şoc Izod; a – normală; b – cu crestătura inversată

Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor

− curbele izocronice tensiune – deformaţie, care permit stabilirea deformaţiei după o anumită durată de expunere la o solicitare dată; − curbele izometrice tensiune – timp, care permit stabilirea timpului după care deformaţia atinge o anumită valoare la o solicitare dată; − curbele modulului de fluaj Ef(τ), care, pentru o tensiune σ constantă, se determină cu relaţia: (11.10) E f (τ ) = σ , ε (τ ) în care ε(τ) este valoare deformaţiei epruvetei solicitate cu tensiunea σ, după o durată τ de solicitare.

Fig. 11.18. Curbele de fluaj ε = f(τ) şi curbele derivate din acestea: a – curbe de fluaj; b – curba izometrică; c – curba izocronică; d – curba modulului de fluaj

Criteriile după care se apreciază scoaterea din uz a pieselor din materiale polimerice depind de tipul materalului şi de rolul funcţional al piesei. Aceste criterii pot fi: − ruperea, în cazul materialelor fragile; − creşterea pronunţată a deformaţiilor (fluajul accelerat);
249

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

− atingerea unei deformaţii critice (a cărei valoare este uzual sub 1%); − apariţia unor microfisuri sau modifcarea culorii (albirea suprafeţei). Duratele încercărilor de laborator sunt rareori apropiate de cele reale deoarece duratele de serviciu în unele cazuri depăşesc 50 de ani (de exemplu reţelele de conducte). În aceste situaţii se aplică metode speciale de extrapolare a rezultatelor obţinute prin încercări la durate mai mici (de obicei 6 luni sau 1 an).

11.5. Principalele tipuri de materiale polimerice
11.5.1. Aditivii materialelor polimerice
În practică se utilizează materiale pe bază de polimeri care conţin şi alte substanţe introduse în scopul îmbunătăţirii anumitor proprietăţi şi/sau al reducerii costului; materialele care au la bază polimeri termoplastici sau polimeri termorigizi sunt cunoscute sub denumirea generică de materiale ( mase) plastice. Principalele tipuri de substanţe introduse în polimerii de bază sunt următoarele: − plastifianţii, care micşorează interacţiunea dintre catene, astfel că segmentele de lanţuri moleculare devin mai mobile şi comportarea vâscoelastică se îmbunătăţeşte; − agenţii de reticulare, care crează punţi de legătură între catene şi astfel se îmbunătăţesc proprietăţile de elasticitate şi de rezistenţă; pornind de la acelaşi polimer în funcţie de gradul de reticulare se pot modifica proprietăţile în limite foarte largi; − materialele de umplutură, care nu reacţionează de obicei cu polimerul de bază, ci se distribuie uniform prin amestecare mecanică în masa de bază şi contribuie astfel la creşterea rezistenţei mecanice; se utilizează în mod curent ca materiale de umplutură talcul, praful de cretă, caolinul, rumeguşul de lemn, fibre textile sau celulozice etc.; negrul de fum (particule sferice de carbon cu structură hexagonală) utilizat şi el ca material de umplutură are şi rol activ înfluenţând gradul de reticulare; − coloranţii, care introduşi în materialele polimerice le colorează în masă prin amestecare mecanică. Pe lângă aceste categorii de substanţe care nu lipsesc din nici un material plastic, se mai introduc în funcţie de scop şi alte categorii de substanţe cum ar fi: antistaticele, pentru reducerea electrizării prin frecare, ignifuganţii, pentru reducerea inflamabilităţii, lubrifianţii, pentru uşurarea prelucrării, fungicidele, pentru creşterea rezistenţei la atacul ciupercilor, antioxidanţii, pentru creşterea
250

Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor

rezistenţei la îmbătrânire a materialelor polimerice etc. Pe baza celor arătate se poate explica diversitatea extrem de mare a maselor plastice utilizate în prezent de societatea omenească. O încercare de grupare a celor mai utilizate tipuri după criteriul costului şi al proprietăţilor este prezentată în figura 11.19, în care pentru costul relativ s-a luat ca bază (Cr = 1) costul polietilenei, unul dintre cei mai utilizaţi polimeri.

Fig. 11.19. Principalele categorii de mase plastice

11.5.2. Materialele termoplaste
În această categorie sunt incluse materialele plastice la care polimerul de bază este un termoplast; principalele termoplaste şi caracteristicile lor mai importante sunt prezentate în tabelul 11.3. După structura lanţului molecular, termoplastele pot fi grupate în două categorii: − polimeri la care linia principală a lanţului molecular este formată numai din atomi de carbon, atomii diferiţi sau radicalii ataşându-se prin legături laterale; din această categorie fac parte: poliolefinele (PE, PP), polimerii vinilici (PVC, PS), polimerii acrilici (PAN, PMMA) şi fluoroplastele (PTFE); − polimeri care au în componenţa liniei principale a lanţului şi alţi atomi (de obicei N, O, Si) sau cicluri benzenice; din această categorie fac parte poliesterii (PET, PBT), poliamidele (PA), policarbonaţii (PC), acetalii (POM) etc.
251

Tabelul 11.3. Principalele caracteristici ale unor materiale termoplaste Denumirea materialului Polietilenă de joasă densitate Polietilenă de mare densitate Polipropilenă Polistiren Policlorură de vinil rigid Policlorură de vinil plastifiat Polimetacrilat de metil (plexiglas) Policarbonat Poliamida 66 (Nylon 66) Polioximetilena (acetal) Polietilen teraftalat (răşină poliesterică) Politetrafluor etilena (teflon) Poliacrilonitril (răşină acrilică) Acrilonitril/butadien /stiren Acetat de celuloză (celuloid) Simbol PE−LD PE−HD PP PS ρ, kg/m3 910…940 950…965 900…910 E, N/mm2 120…500 420…1400 500…1900 R m, N/mm2 5…16 Ar, % 200…600 Tv, o C −75 −75 −10 85…100 Tc, o C 115 130 170 Observaţii cristalinizată 40…55 % elastic, rezistentă cristalinizată. 60…80 % elastic rezistentă cristalinizată. 60…70 % mai rigidă decât PE amorf; dur şi fragil amorf; rigid, sensibil la zgârieturi compus vinilic amorf; flexibil, elastic amorf; rigid dur şi rezistent la zgârieturi amorf; rigid şi rezistent la şoc cristalinizată < 60 %; dură, rezistentă şi rigidă cristalinizată < 75 %; rigidă, elastică, rezistentă amorfă sau cristalinizată 30…40%; stabil dimensional cristalinizat < 70 %; coeficient de frecare redus compus acrilic; se trage uşor în fibre amestec de butadien-stiren (elastomer) şi stiren-acrilonitril (termoplast) modificaţie chimică a celulozei (polimer natural)

20…40 700…1300 30…50 200…1000 5…75 10…50 200…500 4…10 80…120 40…60 35…75

1040…1100 2800…3500 20…50

PVC dur 1360...1400 1500…3500 40…60 PVC−P 1150...1250 moale PC PA 66 POM PET PTFE PAN ABS CA − 10…30

125 175… 75…105 212 −40 150 225 230 250 170 255 330 320 − −

PMMA 1180…1220 2700…3500 60…80 1150...1250 2350...2450 1120...1180 900…2800 50…70 50…80

90…105 150 55 −50 73

1370...1430 3000…3500 60…70

1320…1390 2000…2500 40…60 100…2300 2100…2250 350…800 20…40

250…500 85...125 3…5 10…140 5…100 107 125 120

1100...1200 3500…4000 50…60 1040…1700 900…2800 1250...1350 800…2400 20…60 25…50

tabelul 11. În figura 11.6). iar la o încălzire mai mare curg plastic. de asemenea. PP. 11. vâscozitatea scade pe măsură ce creşte temperatura atingând la un moment dat valorile corespunzătoare lichidelor.3) Excepţie 253 .Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Comportarea termoplastelor deasupra temperaturii Tv depinde de starea structurală a acestora. fig. PA) au proprietăţi de rezistenţă – elasticitate care le permit menţinerea formei până la temperatura Tc (v. ceea ce face ca piesele realizate să fie rezistente la şocuri.20. PC) se comportă vâscoelastic imediat deasupra lui Tv. Principalele dezavantaje sunt legate de temperaturile relativ scăzute până la care pot fi utilizate (v. Domeniile de stare ale unor materiale termoplaste Termoplastele se utilizează ca materiale structurale în tehnică datorită caracteristicilor mecanice de rezistenţă relativ bune şi caracteristicilor de tenacitate care în unele cazuri sunt foarte bune. termoplastele amorfe ( PVC. peste această temperatură masa cristalină trece în stare amorfă şi materialul curge plastic (stare vâscoasă). Fig. ale unor termoplaste. termoplastele cu cristalinitate parţială (PE.20 se prezintă simplificat domeniile de stare. la extinderea utilizării lor. 11. PS. Proprietatea lor de a putea suferi reîncălziri în domeniul de curgere de un număr nelimitat de ori în vederea prelucrării contribuie. în funcţie de temperatură.

3.5 − dimensional. au stabilitate pe un interval mare de temperaturi (v. materiale electroizolante etc.3).2…8. Principalele caracteristici ale unor polimeri termorigizi Polimerul Fenoplaste ( PF) − răşini fenol − formaldehidice (bachelitice) Aminoplaste (UF) răşini ureo.0 1. care. cu catene ramificate. Principalele tipuri de materiale polimerizate termorigide şi câteva caracteristici ale lor sunt prezentate în tabelul 11. rezistente la şoc. lagăre. utilizate ca materialele de acoperire * dure şi fragile până la elastice în 40…90 6. în timpul fabricării obiectelor se produce reticularea spaţială prin intermediul legăturilor principale ale lanţurilor moleculare prin activare termică sau prin activare chimică (introducerea unui agent de întărire). piese cu solicitări moderate şi supuse la şocuri. tabelul 11.% kN/mm2 r Caracterizare 1550 1700 1250 Răşini epoxidice (EP) 1200 * dure. utilizate ca răşini de presare * dure şi fragile până la elastice. Tabelul 11.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fac fluoroplastele (teflonul).3 3 funcţie de gradul de reticulare. * proprietăţi asemănătoare cu ale UF. datorită structurii lanţului (atomii de H din lanţul polietilenei sunt înlocuiţi de atomi de F). A. higroscopice şi nerezistente la apă 35…55 5. cap. adezivi. dar mai puţin sensibile la 35…65 6…7 − zgâriere. N/mm2 E. utilizate ca răşini de turnare. adezivi. Materialele termorigide Proprietăţile caracteristice maselor plastice termorigide (numite şi duroplaste) sunt date de structura reticulară a polimerului de bază care intră în compoziţia lor.4. deoarece proprietăţile lor de curgere sunt slabe.5.4. ca matrice pentru materiale compozite * dure. 11. utilizate pentru piese presate sau turnate.2…7.75 laminare.5…7.13).aldehidice Melamine (MF) − răşini melamin-formaldehidice Răşini poliesterice nesaturate (UP) ρ. kg/m3 1250 R m. angrenaje. culoare închisă. forme de turnare etc. matrice pentru compozite 254 . astfel că după prelucrare materialul capătă proprietăţi de rezistenţă şi duritate ce se menţin la o reîncălzire ulterioară până la temperatura de descompunere. fragile. fragile. utilizate ca răşini pentru presare şi 35…70 7…10 0. se prelucrează prin metodele metalurgiei pulberilor (v. culoare deschisă.25 fierbinte. stabile 50…70 6. Starea iniţială a acestor polimeri obţinuţi prin policondensare este de polimerizare incompletă. Termoplastele se utilizează în tehnică pentru conducte.

introduşi în masa elastomerului. cauciuc nitrilic. Aditivii cei mai importanţi introduşi împreună cu materialele de umplere în cazul elastomerilor sunt antioxidanţii.5 se prezintă elastomerii utilizati mai frecvent şi câteva din caracteristicile acestora. iar dacă se introduce 45 % sulf.8).5. Proprietatea de termorigiditate este esenţială în utilizarea răşinilor din această categorie ca lianţi pentru amestecurile de formare din care se realizează formele pentru turnarea pieselor din materiale metalice. a căror întărire se realizează prin adăugarea unui agent de reticulare .4. 11.). cauciuc acrilic. Materialele de umplere (negrul de fum. ceea ce provoacă desfacerea a cca 10…30 % din legăturile duble şi legarea lanţurilor prin punţi de sulf. răşinile destinate acestui scop pot fi cu întărire la cald (răşini aminoplaste termoreactive) şi răşini cu întărire la rece. cauciuc butilic etc. În figura 11. deoarece oxigenul şi ozonul acţionează în timp la fel ca agenţi de reticulare. ceea ce are ca efect scăderea elasticităţii şi fragilizarea materialului. pentru cauciucurile uzuale se adaugă 4…5 % sulf. gradul de reticulare şi implicit caracteristicile de rezistenţă şi elasticitate sunt dependente de cantitatea de sulf. caz în care se folosesc răşini fluide (lichid vâscos) obţinute prin policondensarea ureei cu formaldehidă şi alcool furfurulic (răşini furanice). gama întrebuinţărilor fiind mult mai extinsă. încolăcite şi slab reticulate aşa cum a fost arătat anterior (v.1 şi fig. Reticularea slabă a elastomerilor (aşa numita vulcanizare) este un proces activat termic (ti = 120…150 oC). pulberea de silice (SiO2). împreună cu alţi aditivi. peroxizi sau amine). 11.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor În tabelul 11. Materialele elastomerice (cauciucurile) Sunt substanţe macromoleculare a căror capacitate de deformare elastică se bazează pe structura constituită din lanţuri moleculare lungi. reticularea este completă.) au rolul de a îmbunătăţi rezistenţa mecanică şi de a ieftini produsele.4. În tabelul 11. 11. ce constă din ruperea unor legături duble din linia principală a lanţului şi realizarea unor legături între lanţurile macromoleculare prin punţi constituite din atomi sau grupuri de atomi ai agenţilor de reticulare (în mod uzual sulf. talcul şi praful de cretă etc.4 sunt indicate numai câteva utilizări specifice ale unor răşini termorigide. 255 .scap. în timpul proceselor tehnologice de fabricare a produselor.21 se prezintă reacţia de vulcanizare cu sulf a cauciucului natural. fapt ce se datorează în special caracteristicilor de rezistenţă mecanică ale acestor materiale. obţinându-se un material dur şi fragil cunoscut sub numele comercial de ebonită. Elasticitatea lor asemănătoare cauciucului natural (poliizopren) a făcut ca denumirea de “cauciuc” să devină generică şi să fie alăturată denumirii elastomerului de bază (de exemplu.

fig.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. numite generic polisiloxani.22 b) sau reticulaţi (v. 11. − grupa U cuprinde poliuretanii. oC t max . N/mm2 4…25 4…25 4…15 4…18 4…20 4…12 7…15 15…30 3…10 Ar. − grupa Q cuprinde cauciucurile siliconice. i t max − temperatura maximă de serviciu la expunere inermitentă. Schema procesului de vulcanizare a cauciucului natural cu sulf Tabelul 11.21. 11. Acestea sunt materiale polimerice la care linia principală a lanţului molecular este lanţul siloxanic.5. 11. oC tmin.22 a. Exemple de elastomeri din fiecare grupă sunt date în tabelul 11. care pot fi liniari (v. % 100…600 100…500 100…800 100…400 100…500 100…500 100…200 100…800 100…400 Temperaturi de exploatare c i t max . din care rezultă că particularităţi deosebite din punct de vedere al temperaturilor de serviciu prezintă siliconii. 256 . oC −30…−60 −20…−50 −10…−40 −10…−50 −20…−50 −20…−40 −20…−40 0…−20 −50…−80 R 60 70 80 70 70 80 175 60 200 100 100 140 130 130 150 250 80 275 M U Q c t max − temperatura maximă de serviciu la expunere continuă.5. fig.22 c). valenţele libere ale lanţului siloxanic pot fi completate cu radicali organici. a cărui structură este prezentată în figura 11. − grupa M cuprinde polimerii cu lanţ saturat. obţinându-se diferite tipuri de materiale polimerice. După tipul lanţului macromolecular elastomerii se împart în patru grupe: − grupa R cuprinde polimerii cu lanţ nesaturat ale căror proprietăţi se modifică prin reticulare. Caracteristicile principale ale unor elastomeri Elastomerul Cauciuc natural (NR) Butadien – stiren (SBR) Cauciuc butilic (IIR) Cauciuc nitrilic (NBR) Cloropren (CR) Polietilenă clorosulfonată (CSM) Elastomeri polifluorurati (FPM) Cauciuc poliuretanic (EU) Cauciuc siliconic (Q) Grupa R m.

254 fibrilă. 245 aminoplaste. 231 duritate Barcol. 233 atmosferă standard. În funcţie de tipul radicalilor ataşaţi lanţului siloxanic. pot fi utilizate şi la temperaturi de 800 oC). nehigroscopice. 233 disproporţionare. 247 duritate Shore. 229 lanţ siloxanic. 249 curbă termo-mecanică.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Fig. pentru durate scurte. 234 grad de polimerizare. 233 statistic. 235. 242 funcţionalitate. b – polisiloxan cu molecule liniare. 250 alungire la limita de curgere. deoarece îmbină proprietăţile de elasticitate ale materialelor organice cu stabilitatea termică şi chimică a materialelor anorganice (de exemplu. 230 material de umplutură. Cuvinte cheie agent de reticulare. lacuri sau uleiuri siliconice. nu dezvoltă gaze toxice prin ardere şi aderă la suprafeţele metalice. 235 formare epruvete. geluri. din acelaşi motiv îşi menţin proprietăţile de elasticitate într-un interval mare de temperaturi. 233 conformaţie. 241 condiţionarea epruvetelor. 239 copolimer. 255 . 236 curbe izocronice. c − polisiloxan reticulat Materialele pe bază de siliconi fac parte din categoria materialelor plastice de înaltă performanţă (v. 231 grad de cristalinitate. la realizarea echipamentelor pentru zonele arctice etc. Structura chimică a siliconilor: a – lanţul siloxanic. 233 constantă de relaxare. 250 atactic. 233 lanţ molecular (catenă). 241 configuraţie. 249 curbe izometrice. 237 fenoplaste. 254 antioxidant. 11. fiind utilizate în industria aerospaţială. 11. 235 cristalite. 249 257 dendrimer. sunt neinflamabile. 250 material elastomeric (cauciuc).19). 234 curba modulului de fluaj. 246 elastomeri. 230 homopolimer. siliconii se pot prezenta sub formă de materiale rigide.22. elastomeri (cauciuc siliconic). 256 masă moleculară. 250 antistatic. de gradul de polimerizare şi de gradul de reticulare. 233 izotactic. grefat. fig. bloc.

Editura Tehnică. s. 254 răşini poliesterice.. 232 polidispersie. Tillmann W. 1998 258 . 250 poliadiţie. Timişoara 1999 4.. 256 sindiotactic. 231 răşini epoxidice. 234 temperatură de curgere. 1985 9. Macmillan Publishing Company.S. Sixt Edition. Lugsheider E. H. 233 steroizomer. 248 segment de lanţ molecular. Materiale plastice. Introduction to Materials Science for Engineers. The Science of Engineering Materials. Paris. 237 termorigide (duroplaste). Terminologie şi metode de analiză şi încercări. şi Ciocea N. Techinques de l’Ingenieur. 239 vulcanizare. * * * Culegere de standarde române comentate CSCM – Mp5. Editura Didactică şi Pedagogică. Tehnologia materialelor. Materiale termoplastice şi materiale termorigide.. 229 polimer. 241 rezilienţa. Addison-Wesley Reading. 233 sferulită. * * * Hütte. Stiinţa materialelor în construcţia de maşini. Printice Hall. * * * Culegere de standarde române comentate CSCM – Mp4. Essais mecaniques des plastiques. Zecheru Gh. Manualul inginerului. 230 polidispersitate. 247 rezistenţă Dynstat la şoc. Saban R.. Editura Sudura. 232 policondensare. 1986 7. 248 rezistenţă Izod la şoc. Bucureşti. Studiul si ingineria materialelor. Vasilescu D. 1989 8. Materiale plastice. Mitelea I. 229 plastifiant. IPG Ploiesti. 236 termoplaste. New York. Constantinescu D. partea a doua. 237 tranziţie sticloasă (vitroasă).a. Bucuresti. 1999 3. 232 reacţie în trepte. O. Bucuresti. 233 structură amorfă. 236 vâscoelasticitate. AM 3510. Shackelford J. 229 polimer reticulat. 1995 5. 1995 10. Inc. 1983 2. Massachusetts.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR melamine. Editura Didactică şi Pedagogică.. 254 reacţie în lanţ. Krawczak P. 1998 11. 254 monomer. Bucureşti. OIDCM. New Jersey. Fundamente. Stiinţa materialelor. 231 polietilenă. 235 silicon. 255 Bibliografie 1. 232 relaxarea tensiunilor. 235 polimerizare.. Bucureşti. 1988 6. Smith Ch. Elements of Materials Science and Engineering. Van Vlack L. OIDCM.

d) după 259 .11. b) este procesul prin care două molecule organice identice reacţionează pentru formarea unei molecule complexe.4.2. d) numărul de unităţi structurale din lanţul macromolecular reprezintă gradul de polimerizare? T. Care dintre următoarele afirmaţii despre polimeri sunt adevărate: a) sunt substanţe organice micromoleculare care conţin mai multe componente.5. b) este o reacţie în lanţ ce se iniţiază în prezenţa unei substanţe introduse special în acest scop.11. b) este o reacţie în lanţ la fel ca polimerizarea. Care dintre afirmaţiile următoare despre reacţia de polimerizare sunt advărate: a) este o reacţie în trepete care necesită activare energetică la fiecare secvenţă. b) sunt rezultatul unirii în lanţul macromolecular a unor monomeri diferiţi.6.11.3.1. c) este o reacţie în trepte care decurge fără eliminarea unei substanţe cu molecula mică. b) prin unirea capetelor libere a două catene. Prin ce se caracterizează reacţia de policondensare: a) este procesul prin care două molecule organice diferite reacţionează pentru formarea unei molecule complexe. b) sunt compuşi chimici (în marea majoritate a cazurilor organici) cu molecule de dimensiuni mari. c)după dispunerea monomerilor pot fi copolimeri statistici. c) prin polimerizare se obţin substanţe a căror compoziţie chimică diferă de a monomerilor din care provin. d) creşterea lanţului macromolecular se realizează prin formarea de noi legături în urma reacţiilor de condensare (reacţie în trepte)? T. c) numărul de monomeri din lanţul macromolecular reprezintă gradul de polidispersie moleculară. Cum se realizează întreruperea reacţiei de polimerizare: a) prin introducerea unui radical care reacţionează cu monomerii liberi şi consumă energia necesară continuării reacţiei de polimerizare.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Teste de autoevaluare T. c) prin răcirea bruscă a amestecului de reacţie. d) în timpul procesului de creştere a catenelor ambele capete ale lanţului sunt libere? T. d) polimerii care se formează prin poliadiţie au de obicei în lanţurile principale şi alţi atomi decât carbonul? T11. Care dintre afirmaţiile următoare despre copolimeri sunt adevărate: a) sunt rezultatul unirii unor monomeri de acelaşi tip. d) prin transferul de la un lanţ la altul a unui unui atom de H care reface legătura dublă C = C a monomerului? T.11.11. c) polimerii obţinuţi prin policondensare au compoziţie chimică diferită de a monomerilor din care provin. Prin ce se caracterizează reacţia de poliadiţie: a) este procesul prin care două molecule organice identice reacţionează pentru formarea unei molecule complexe. copolimeri grefaţi şi copolimeri bloc.

polimeri reticulaţi şi polimeri cristalini? T. la o reîncălzire ulterioară nu se mai atinge starea vâscoasă? T.7. c) se utilizează numai în stare vitroasă. La ce se referă noţiunea de configuraţie în cazul structurii polimerilor: a) la relaţia de ordine a unităţilor structurale în cadrul lanţului macromolecular dată de legăturile chimice. d) la numărul şi radicalilor liberi din unitatea structurală? T. polimeri statistici şi polimeri grefaţi.14. b) la ordonarea pe anumite zone prin alinierea unor segmente de lanţ. polimeri atactici şi polimeri sindiotactici.11. c) se prelucrează într-o stare de polimerizare incompletă. c) la poziţia relativă a doi monomeri vecini realizată prin rotirea în jurul legăturii simple dintre atomii de carbon. d) la zonele cu structură complexă ce ce rezultă prin prin unirea mai multor fibrile în jurul unui nucleu? T. copolimeri atactici sau copolimeri isotactici? T. c) la gradul de ramificare a catenelor. c) la forma cristalitelor rezultate prin presare. b) la forma moleculelor monomerilor din componenţa catenelor. b) are loc înmuierea prin reducerea pronunţată a vâscozităţii.13. Care dintre mecanismele prin care se produce deformarea polimerilor sunt caracteristice termoplastelor şi elastomerilor: a) îndreptarea.8. Care sunt tipurile de polimeri după modul de dispunere a grupelor laterale faţă de lanţul principal: a) polimeri isotactici. d) se durifică pe măsură ce creşte temperatura prin creşterea gradului de reticulare? T.11. Care dintre afirmaţiile următoare despre termoplaste sunt adevărate: a) sunt substanţe macromoleculare cu structura liniară sau ramificată.11.11. Care dintre afirmaţiile următoare despre termorigide sunt adevărate: a) sunt substanţe macromoleculare cu structura ramificată. d) la distribuţia monomerilor diferiţi în cadrul lanţului macromolecular? T.11. c) îşi menţin proprietăţile înalt elastice până aproape de descompunere.11. La ce se referă noţiunea de conformaţie în cazul structurii polimerilor: a) la relaţia de ordine a unităţilor structurale în cadrul lanţului macromolecular. c) polimeri liniari.11. b) sunt substanţe macromoleculare cu grad mare de reticulare.12. catenelor.11. c)desfăşurarea şi decuplarea 260 . complet amorfă sau parţial cristalină.11. b) pot fi încălzite în vederea prelucrării o singură dată. Cum se comportă elastomerii la încălzire: a) odată cu creşterea temperaturii deformarea elastică se produce la solicitări mai mici. La ce se referă noţiunea de sferulită în cazul structurii polimerilor: a) la formaţiunile structurale constituite prin încolăcirea unui lanţ molecular. b) la forma pe care o capătă lanţurile macromoleculare. b) ruperea legăturilor intermoleculare.9.10. b) polimeri isotactici. d) pot fi încălzite în vederea prelucrării de un număr nelimitat de ori ? T.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR dispunerea monomerilor pot fi: steroizomeri.

20.11. c) decuplarea catenelor. c) la polimerii nereticulaţi. b) reprezintă capacitatea polimerilor de a căpăta deformaţii elastice variabile în timp sub acţiunea solicitărilor constante. d) ruperea legăturilor intermoleculare? T.11. d) alunecarea relativă a catenelor? T.15. b) la temperaturi T > Tc.11. c) la temperaturi t < ta. Care dintre afirmaţiile următoare despre vâscoelasticitate sunt adevărate: a) este capacitatea polimerilor de a-şi menţine deformaţia elastică la reducerea vâscozităţii. c) alungirea procentuală la rupere Ar.18.19.11. d) în cazul creşterii temperaturii şi menţinerii constante a forţelor exterioare? T. c) materialul cu comportare vâscoelastică se deformează la solicitare constantă până la atingerea unei stări staţionare. b) la realizarea epruvetelor prin presare în condiţii standardizate. d) materialul cu comportare vâscoelastică se deformează la solicitare constantă până la rupere? T. b) alungirea procentuală la curgere Ac. Care sunt caracteristicile mecanice determinate prin încercarea la tracţiune ce prezintă importanţă pentru proiectarea pieselor din materiale polimerice: a) rezistenţa la tracţiune Rm.18. La care tip de polimeri se înregistrează variaţia cea mai mare a modulului de elasticitate E cu temperatura: a) la polimerii cu grad mare de cristalinitate. Care dintre afirmaţiile următoare despre metoda Shore de determinare a durităţii polimerilor sunt adevărate: a) metoda se bazează pe utilizarea unui penetrator tronconic sau conic ce este apăsat de un resort calibrat pe suprafaţa probei. În ce domeniu de temperaturi variază puternic modulul de elasticitate E: a) la temperaturi T < Tv. b) se măsoară diametrul urmei lăsate de penetrator pe suprafaţa probei şi se calculează duritatea ca raport dintre forţa de apăsare şi aria urmei. Care dintre mecanismele prin care se produce deformarea polimerilor sunt caracteristice termorigidelor: a) alunecarea relativă a catenelor. d) limita de curgere aparentă Re? T.17. d) la temperaturi Tv < T >Tc? T.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor catenelor. În ce condiţii are loc relaxarea tensiunilor în cazul polimerilor: a) în cazul solicitărilor la care deformaţiile şi temperatura se menţin constante.22.11. b) în cazul solicitărilor la temperatură variabilă. c) în cazul menţinerii constante a temperaturii şi a forţelor exterioare.16. d) la polimerii cu structură complet amorfă? T. b) la polimerii puternic reticulaţi.21. c) se măsoară adâncimea de pătrundere iar scala de duritate Shore are 100 261 . b) modificarea distanţelor dintre monomeri. La ce se referă noţiunea de condiţionare a epruvetelor pentru încercări mecanice: a) la prelucrarea mecanică în condiţii care să asigure o anumită precizie şi rugozitate a suprafeţelor. c) la menţinerea epruvetelor într-o atmosferă standard o durată suficientă pentru atingerea echilibrului termic şi higrometric? T.11.11.

MF. PA66. PAN. Care dintre următoarele mase plastice aparţin termorigidelor: a) fenoplastele.11. În care dintre enumerările următoare materialele elastomerice sunt în ordinea crescătoare a temperaturii maxime de serviciu la expunere continuă: a) CR. În care dintre enumerările următoare materialele plastice termorigide sunt în ordinea descrescătoare a rezistenţei la rupere Rm: a) UF. c) încercările se efectuează prin solicitarea la tracţiune sau la încovoiere. c) PE−HD. c) PE-LD.EP. PET. UF. PET.24. PP? T. c) caracteristica mecanică determinată este rezistenţa Izod la şoc.11. b) NR.11. IIR.? T. UF. ABS . ABS. EP. PVC−P.11. c) răşinile alchidice. PAN. PF. IIR.29. Q? 262 . b) poliamidele. d) UP. a) se utilizează aceeaşi schemă de solicitare ca la încercarea Charpy. d) duritatea Shore este o mărime convenţională ce poate fi utilizată numai ca un criteriu de recepţie a materialelor? T. b) PP. d) siliconii? T.31. CSM. ABS. definită la fel ca rezilienţa în cazul metodei Charpy şi exprimată în J/m2? T. UP. c) EU. PTFE.11. MF? T. CR. PP. FPM. valoarea 0 corespunâznd pătrunderii totale a penetratorului. d) încercările se efectuează de cele mai multe ori în condiţii de atmosferă standard normală 23/50? T. b) constă din ruperea unei epruvete cu crestătură încastrată la unul din capete printr-o lovitură cu un ciocan pendul aplicată la capătul liber fie pe faţa cu crestătură fie pe faţa opusă crestăturii. MF. PET. Q. UF. EP. PVC−P. PC.11. b) PE−HD.11.25. ABS. d) PTFE. PP. NR. PET. b) UP. PP. d) polistirenul? T. PC. Care dintre afirmaţiile următoare despre metoda Izod de încercare la încovoiere prin şoc sunt adevărate. PC.23. NBR. UP. PP. PTFE.27. d) caracteristica mecanică determinată este rezistenţa Izod la şoc.11. c) aminoplastele. definită ca fiind energia absorbită prin ruperea epruvetei şi exprimată în J.28. ABS. PMMA. CR. CSM. PE-LD. b)poliuretanii liniari. PAN.26. PE-LD.30. PTFE. c) POM. d) EU.11. FPM. Care dintre afirmaţiile următoare despre încercările la fluaj ale polimerilor sunt adevărate: a) încercările sunt mai frecvente în cazul polimerilor decât în cazul materialelor metalice. PAN. PET. Care dintre următoarele mase plastice aparţin termoplastelor: a) răşinile acrilice. MF. b)fenoplastele. PET. MF. b) încercările se efectuează numai prin solicitarea la tracţiune la temperaturi ridicate. d) UP. epruvetele fiind diferite. Care dintre următoarele mase plastice aparţin termoplastelor: a) polietilena. În care dintre enumerările următoare polimerii sunt în ordinea crescătoare a modulului de elasticitate (valoarea medie a intervalului de variaţie): a) PE-LD.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR de unităţi. PET. În care dintre enumerările următoare materialele termoplaste sunt în ordinea crescătoare temperaturii de vitrifiere: a) PE−HD. c)policarbonaţii. PVC−P. d) siliconii? T. ABS.

20000] (20000 .75·1010 150 45000 675·104 30.1. 28.3). se calculează mai întâi masa moleculară medie Mi pentru fiecare interval. Aplicând relaţiile (11.375·1010 (40000 . Mm = ≅ 25208 g/mol şi M n = 12020 ⋅ 10 4 263 303 ⋅ 1010 12020 ⋅ 10 4 ≅ 23205 g/mol. cap.1 (v. 50000] Rezolvare Pentru calculul celor două mărimi prin care se poate caracteriza masa moleculară medie a polimerului se utilizează relaţiile (11. 10000] 330 5000 495·104 0. Datele iniţiale şi rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A.1). se obţine: 90000 ≅ 3207 . g/mol Numărul de lanţuri Ni Masa moleculară medie pe interval Mi.06 g/mol .825·1010 1600 15000 240·105 36·1010 (10000 .2 Intervalul maselor moleculare.11.01 = 28. 40000] 700 35000 245·105 85.11.3) rezultă : ∑ Ni ∑ N i M i2 ≅ 303 ⋅ 1010 .2) şi (11. calculând mai întâi masa monomerului etilenă (C2H4) cu datele din tabelul 1.01 + 4·1.06 A.6. Determinările experimentale de masă moleculară asupra unei probe de polimer au condus la datele prezentate în coloanele 1 şi 2 ale tabelului 11. Să se calculeze gradul de polimerizare a unui lot de polietilenă de mare densitate PE−HD pentru care s-a determinat experimental o masă moleculară medie de 90000 g/mol Rezolvare Gradul de polimerizare n se determină cu relaţia (11.2.6. utilizând aceste date.1). g/mol Ni M i N i M i2 (0 .1): M C 2 H 4 = 2·12. n= Tabelul 11.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Aplicaţii A. să se calculeze masa moleculară medie în funcţie de fracţia masică ( M m ) şi masa moleculară medie în funcţie de fracţia numerică ( M n ). 5180 . ∑ N i M i = 12020 ⋅ 10 4 .2) şi (11. aplicând relaţia (10.6 Cu valorile astfel determinate. produsele NiMi şi N i M i2 şi se completează coloanele corespunzătoare din tabelul 11. 30000] 2400 25000 600·105 150·1010 (30000 .11. rezultă: = 5180 .

b) Să se determine nivelul tensiunilor din bară.5 N/mm2. Relaţia dintre viteza de relaxare a tensiunilor din materialele polimerice şi temperatură este de tip Arrhenius: T .11. A. ţinând seama de datele din τ enunţul aplicaţiei.3.11.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR A. ştiind că în aceasta s-a generat o tensiune de întindere σ0 = 12 N/mm2. iar T – temperatura materialului (în K). după menţinerea barei o durată τ1 = 60 zile la t1=20 oC sau o durată τ2 = 50 zile la t2 = 25 oC.10−24 J/K. O bandă de cauciuc cu (secţiunea dreptunghiulară) este supusă la tracţiune. pentru datele din enunţ.6 − ≅ 2. rezultă: 264 − Ea k BT τ −τ − 1 0 τ rt 90 − 42 60.11 ) v rσ = v rσ o e în care vrσ 0 este o valoare de referinţă a vitezei de relaxare. după acest timp tensiunile din bandă atingând nivelul σ1 = 5.6 zile. După menţinerea benzii în poziţie întinsă o durată τ1 = 90 zile.6 . după care capetele benzii se fixează. a) Să se determine valorile constantei de relaxare a tensiunilor la t1 = 20 oC. ca la rezolvarea aplicaţiei A.6). la t2 = 25 oC şi la t3 = 30 oC pentru o bandă de cauciuc. după menţinerea ei (în stare întinsă) o durată τ3 = 40 zile la t3 = 30 oC. care s-a relaxat la nivelul σ1 = 6 N/mm2.5 N/mm2. Să se determine constanta de relaxare a tensiunilor pentru această bandă şi intensitatea tensiunilor din banda de cauciuc după menţinerea în poziţia întinsă o durată τ1 = 90 zile.5e ≅ 2. Ea – energia de activare a procesului de relaxare.81. kB = 13. Banda se menţine în această stare la ta o durată τ0 = 2 zile. astfel încât în bandă se generează tensiuni normale de întindere σ0 = 11 N/mm2. acelaşi rezultat putând fi obţinut şi astfel: σ = σ 1e = 5. Rezolvare Constanta de relaxare a tensiunilor pentru banda de cauciuc se poate determina cu ajutorul relaţiei (11. sub forma: τ rt = 0 . Rezolvare a) Aplicând relaţia (11. (11. 11 ln 5.3. prelucrată.5 N/mm2.4. dependentă de tipul materialului. înlocuind datele din enunţ se obţine σ ln 0 σ1 42 τ rt = = 60.6).5 tensiunile se relaxează la nivelul σ = σ 0 e τ − 1 τ rt = 11e − 90 60.11.

acest sistem are soluţia: Ea = 1 1 − T1 T2 T T T kB ln T τ rt1 τ T2 rt = 13. 6 5 T2 ln τ rt2 − T1 ln τ rt2 T τ0 = e T2 − T1 = 0.8⋅10 ⋅303 = 45. iar τ rt constanta de T 0 τ0 τ rt τ rt1 = T relaxare la temperatura T. corespunzătoare relaxării tensiunilor la temperaturile t1 = 20 oC şi t2 = 25 oC.12) k BT Considerând datele din enunţul aplicaţiei.6 zile k B T3 b) Tensiunile din banda de cauciuc menţinută o durată τ3 = 40 zile la o t3 = 30 C (T3 = 303 K) vor fi: T τ rt3 4 .Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor τ1 τ 60 50 T T T = = 86. Viteza de relaxare a tensiunilor este invers proporţională cu durata menţinerii materialului la o temepratură T şi.7 ≅ 5.1 − 293 298 =e 298 ln 72 . şi 1 1 72.11) devine: E T τ rt = τ 0 e a . 265 .4 N/mm2. C şi τ0 fiind constante. v rσ = C . 3⋅10 −20 σ 3 = σ 0e τ − 3 T τ rt3 = 12e − 40 49.6 zile.1 zile.3 ⋅ 10 − 20 J. În aceste circumstanţe.00156e 13. se pot scrie 1 1 T T T relaţiile: vrσ = C .1− 293 ln 86 . τ0 pentru aplicaţia considerată.2 ln = 4. τ rt1 şi τ rt2 fiind σ 12 σ 12 ln 0 ln ln 0 ln 6 6 σ1 σ1 o constantele de relaxare a tensiunilor la t1 = 20 C (T1 = 293 K) şi t2 = 25 oC (T2 = 298 K). se obţine sistemul de ecuaţii (cu necunoscutele τ0 şi Ea): τ 1 E a = k B T1 ln rt τ0 τ 2 E a = k B T2 ln rt . ca urmare.00156 zile Constanta de relaxare a tensiunilor la t3 = 30 oC (T3 = 303 K) are valoarea: E − 24 = τ 0 e a = 0. τ rt2 = 2 = = 72.8 ⋅ 10 −24 86. relaţia (11. (11.

11. rezultă: ρ − ρ0 (11. Cristalele moleculare de polietilenă (polietilena cu gradul de cristalinitate 100%) au densitatea ρ100 = 1010 kg/m3. polietilena comercială de joasă densitate PE−LD are densitatea ρPE-LD = 920 kg/m3. Rezolvare Considerând că densitatea polietilenei creşte liniar cu gradul de cristalinitate X. Să se estimeze gradele de cristalinitate ale PE-LD şi PE-HD.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR A.13) X = 100 X ρ100 − ρ 0 Aplicând această relaţie se obţine pentru cazurile considerate în enunţul aplicaţiei: 920 − 900 960 − 900 X PE −LD = 100 = 18% şi X PE −HD = 100 ≅ 55% 1010 − 900 1010 − 900 266 . polietilena comercială de înaltă densitate PE−HD are densitatea ρPE-HD = 960 kg/m3.5. densitatea polietilenei necristalizate este ρ0 = 900 kg/m3.

TaC etc. Ni. materialele compozite pot fi împărţite în mai multe categorii: A. Cr.) înglobată. în concentraţii volumice de până la 95 %. Mo etc.1. Te etc.) sau termoplast (polimetacrilat de metil. având structura alcătuită dintr-un material macromolecular de bază − duroplast (răşină fenolică. având structura alcătuită din starturi multiple de material organic (hârtie. În această categorie sunt incluse materialele organice stratificate. În această categorie sunt incluse: betonul. Materialele compozite cu granule (agregatele compozite) au structura alcătuită dintr-un material matrice în care sunt înglobate granule (particule) din unul sau mai multe materiale. B. materialele dure. alcătuită din două sau mai multe materiale componente. Co. lemn. într-o matrice metalică (Co. poliamidă. În funcţie de caracteristicile structurale.). politetrafluoroetilenă etc. care sunt puternic legate între ele şi conlucrează eficient pentru a conferi ansamblului structural caracteristici superioare celor proprii componentelor solitare. cermeturile. răşină epoxidică etc.) – în care sunt înglobate particulele unui material de umplutură (rumeguş de lemn. într-o matrice metalică (Fe. materiale textile etc.) şi masele plastice aglomerate. pulberi metalice etc. bile de sticlă. în concentraţii volumice de până la 80 %. având structura alcătuită din particule fine de carburi metalice (WC. Ni. ZrO2 etc.) şi liant (răşină fenolică. răşină 267 . polipropilenă. TiC. Materialele compozite stratificate au structura alcătuită dintr-un material suport dispus în straturi solidarizate cu un material de legătură (liant). având structura alcătuită dintr-o fază oxidică − ceramică (Al2O3. carton.) înglobate.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite Capitolul 12 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR COMPOZITE 12. Introducere Materialele compozite reprezintă o clasă modernă de materiale cu structura eterogenă. acid salicilic fin dispersat.).

12.) şi materialele metalice emailate (materialele anorganico − metalice). ciment sau beton) sau metalice (diverse metale sau aliaje). carbură de B. carbură de siliciu. Fig. Fe etc. Imaginile structurilor câtorva materiale compozite folosite în tehnică sunt prezentate în figura 12. Mo. Cr. de tipul răşinilor poliesterice nesaturate sau răşinilor epoxidice). răşină ureoaldehidică etc. Materialele compozite cu fibre au structura alcătuită dintr-un material de bază (matrice) în care sunt înglobate fibre individuale (scurte sau lungi. oxid de Be. c − poliester armat cu fibre de sticlă Cele mai utilizate materiale din această categorie sunt compozitele polimerice armate cu fibre de sticlă. ca material compozit natural. care asigură conlucrarea (cooperarea) acestor 268 . iar fibrele sunt polimerice (poliamide de tip Kevlar.1. fier sau grafit. Estimarea caracteristicilor fizico − mecanice ale materialelor compozite Caracteristicile de utilizare ale materialelor compozite sunt determinate esenţial de natura şi intesitatea legăturilor ce se realizează între materialele componente ale structurii acestora. de sticlă. b − lemn. C. nitrură de siliciu).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR melaminformaldehidică. betonul armat şi. un material duroplast. whiskers) cu structură de monocristale perfecte din alumină. de carbon (grafit) sau metalice (W. Structurile unor materiale compozite uzuale: a − beton. împletituri de fibre sau straturi de fibre din diferite materiale.2. Nylon sau Aramid). orientate sau neorientate). Ni. Cu. având structura alcătuită din unul sau mai multe straturi de material oxido-silicatic depuse pe un suport metalic (de obicei. din oţel sau fontă). Pentru majoritatea materialelor din această categorie matricea este un material organic macromolecular (de obicei.). Ta. lemnul. carbură de siliciu.1. ceramice (alumină. anorganic (ceramică pe bază de Al2O3. în prezent fiind folosite frecvent fibrele fine (trihite. 12.

materialul compozit are structura alcătuită dintr-o matrice în care sunt înglobate fibre dispuse paralel şi este solicitat mecanic la tracţiune axială în lungul fibrelor.3. când se analizează structura unui material compozit se iau în considerare atât structurile materialelor componente. în funcţie de caracteristicile materialelor componente şi de raportul concentraţiilor acestora în structura compozitului. care evidenţiază dependenţa dintre comportarea la rupere a unui material compozit de tip poliester armat cu fibre de sticlă şi calitatea legăturilor realizate între matrice şi fibre. aşa cum se arată în schema prezentă în figura 12. caracteristicile distribuţiei (dispunerii) acestor componente şi raportul concentraţiilor lor (masice sau volumice). Dacă un material compozit alcătuit dintr-o matrice (M) în care sunt înglobate fibre (f) dispuse paralel este solicitat la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor de o forţă Fc. cât şi structurile zonelor de legătură (interfaciale) dintre materialele componente. trei cazuri distincte: A.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite componente. Ca urmare. materialul este un agregat compozit solicitat la tracţiune monoaxială. Imaginile microscopice ale suprafeţelor de rupere la tracţiune ale unui material compozit de tip poliester armat cu fibre de sticlă: a − cu legături insuficiente între matrice şi fibre. b − cu legături puternice între matrice şi fibre Pentru a prezenta modul în care se pot estima caracteristicile fizico − mecanice ale unui material compozit.2. comportarea sa poate fi descrisă astfel: • deformaţiile (alungirile) specificie (de natură elastică) ale matricei εM. C. un material compozit este bine realizat. se consideră. dacă structura zonelor de legătură asigură conlucrarea perfectă a materialelor componente ale acestuia.12. care produce deformarea elastică a compozitului şi a materialelor sale componente. B.2. A. 269 . materialul compozit are structura alcătuită dintr-o matrice în care sunt înglobate fibre dispuse paralel şi este solicitat la tracţiune axială pe o direcţie perpendiculară pe direcţia de dispunere a fibrelor. Fig. fapt care se poate deduce cu uşurinţă comparând imaginile microstructurilor prezentate în figura 12.

4. Ef şi EC sunt modulele de elasticitate longitudinală ale matricei. (12.3) Fc = FM + Ff.5) EC = EM(1 − vf) + Efvf. Această relaţie este valabilă dacă fracţia 270 . Schema conlucrării componentelor M şi f ale unui material compozit supus la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor Relaţia (12. iar porţiunea din SC ocupată de matrice are aria SM = SC(1 − vf) şi se pot scrie relaţiile: (12. determinată de existenţa legăturilor intime dintre ele.2) εM = M . • dacă EM. Fig. cunoscând valorile modulelor de elasticitate longitudinală ale materialele componente M şi f. o parte FM fiind preluată de matrice şi o parte Ff − de fibre: (12. 12.3. porţiunea din SC ocupată de fibre are aria Sf = SCvf. fibrelor şi compozitului. σf şi σC sunt tensiunile normale (pe direcţia de acţiune a forţei Fc) generate de solicitarea mecanică în matrice.4) σCSC = σMSM + σfSf ⇒ σC = σM(1 − vf) + σfvf. Schema comportării unui material compozit cu fibre dispuse paralel la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor Fig. iar fracţia volumică a fibrelor în aceasta este vf. în fibre şi în compozit. 12. această condiţie (numită condiţia de izodeformaţie) fiind respectată datorită conlucrării componentelor M şi f. se poate aplica legea lui Hooke şi rezultă relaţiile: σf σ σ şi ε C = C .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fibrelor εf şi compozitului εC pe direcţia de aplicare a forţei Fc sunt egale: (12. ε f = EM Ef EC • forţa Fc se distribuie pe M şi f existente în structura compozitului. (12. • dacă secţiunea (transversală) portantă a compozitului are aria SC.1) εM = εf = εC .5) permite estimarea modulului de elasticitate longitudinală al unui material compozit. iar σM.

coeficientul de conductibilitate termică λ sau coeficientul contracţiei transversale (Poisson) µ. Dacă un material compozit alcătuit dintr-o matrice (M) în care sunt înglobate fibre (f) dispuse paralel este solicitat la tracţiune monoaxială de o forţă Fc normală la fibre. Aşa cum sugerează schema din figura 12.4) şi (12. cum ar fi: coeficientul de difuzie D. Diagrama prezentată în figura 12.7) v fcr = mM Rmf − RmM Relaţiile de forma (12. relaţia (12. B. care produce deformarea elastică a compozitului şi componentelor sale. Ca şi relaţia (12. iar prezenţa fibrelor este echivalentă cu existenţa în material a unor goluri (defecte) care îi diminuează secţiunea portantă. rezistenţa sa la rupere scade pe măsură ce creşte vf. compozitul trebuie să se caracterizeze printr-o densitate suficient de mare a fibrelor (fracţia volumică a fibrelor trebuie să fie suficient de mare). aşa cum se arată în schema prezentată în figura 12. deoarece o mare parte din materialul matricei se află în afara zonelor de acţiune ale fibrelor şi se deformează liber. • dacă compozitul are vf mică. relaţia (12. materialul M din afara acestei zone putându-se deforma liber. dată de relaţia: R * − RmM .4.5). (12. comportarea sa poate fi descrisă astfel: 271 .6) este valabilă dacă vf este suficient de mare. RmM fiind definită prin tensiunea care produce matricei o deformare specifică egală cu cea la care survine ruperea fibrelor. evidenţiind următoarele aspecte: • dacă materialul este lipsit de fibre (vf = 0). Dacă materialul compozit este alcătuit dintr-o matrice moale şi plastică şi fibre cu rezistenţă mecanică ridicată şi plasticitate scăzută (care se comportă elastic până la rupere).6. • efectul durificator al fibrelor se manifestă dacă fracţia volumică a fibrelor depăşeşte valoarea critică vfcr.5 justifică această afirmaţie. în consecinţă.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite volumică a fibrelor în materialul compozit este suficient de mare pentru a fi respectată condiţia de izodeformaţie (12. rezistenţa la rupere * * corespunde rezistenţei la rupere a matricei RmM ( RmM > RmM.6) RmC = RmM(1 – vf) + Rmfvf .1). legăturile dintre M şi f asigură respectarea condiţiei de izodeformaţie numai într-o zonă din jurul fiecărei fibre înscrisă într-un cilindru cu diametrul dm (numită zona de acţiune a fibrei). deoarece matricea este plastică şi se deformează înainte de rupere mai mult decât fibrele).4) se poate adapta pentru estimarea rezistenţei la rupere a compozitului RmC în funcţie de rezistenţa la rupere a fibrelor Rmf şi de rezistenţa convenţională a matricei RmM: (12.5) sunt valabile şi pentru estimarea altor caracteristici fizico − mecanice ale materialelor compozite. pentru ca orice porţiune din M să aparţină unei zone de acţiune a unei fibre.

iar porţiunea ocupată de materialul matricei – LM = LC(1 − vf).9) ∆LC = ∆LM + ∆Lf.8) σM = σf = σC. în fibre σf şi în compozit σC sunt egale: (12. 12.4) şi (12.10) εC = εM(1 − vf) + εfvf. deoarece lungimea iniţială a elementului de volum a fost LC = LM + Lf. • deoarece deformaţiile produse compozitului de solicitarea mecanică sunt de natură elastică. iar deformaţiile specifice (pe aceeaşi direcţie) ale celor două materiale LC ∆L ∆LM (M şi f) ce compun elementul de volum sunt: ε M = M = şi LM LC (1 − V f ) Lf LCV f (12.5): εM = ∆L f = ∆L f şi relaţia (12.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • tensiunile normale (pe direcţia de aplicare a forţei Fc) generate de solicitarea mecanică în matrice σM. alungirea ∆LC produsă pe această direcţie obţinându-se prin sumarea alungirii matricei ∆LM şi alungirii fibrelor ∆Lf: (12. deformaţia specifică corespunzătoare acestui element este ∆L ε C = C .9) se transformă într-o relaţie de aceiaşi formă cu (12.5.2) şi. porţiunea ocupată de fibre fiind Lf = LCvf. rămân valabile relaţiile (12. ţinând seama de îndeplinirea 272 . Diagrama dependenţei dintre rezistenţa la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor a unui compozit şi mărimea fracţiei volumice a fibrelor • orice element de volum din materialul compozit se deformează elastic pe direcţia tensiunilor σC. această condiţie (numită condiţia de izotensiune) fiind respectată datorită legăturilor intime existente între matrice şi fibrele compozitului. Fig.

Schema comportării la tracţiune monoaxială pe direcţia normală la fibre a unui material compozit cu fibre dispuse paralel Fig. cum sunt. Valoarea exponentului n depinde de caracteristicile materialelor M şi f care alcătuiesc compozitul.8).10). f exponentul n aparţinând mulţimii n ∈ [−1. C. Schema comportării unui agregat compozit la tracţiune monoaxială Relaţiile de forma (12.11) şi agregatul compozit se 273 .11) EC 1 = EM1 (1 − V f ) + E −1V f . 12. comportarea sa este dificil de descris. Cercetările întreprinse până în prezent au evidenţiat însă că astfel de materiale au caracteristicile elastice intermediare celor corespunzătoare compozitelor cu fibre (cu aceleaşi materiale M şi f) care îndeplinesc condiţiile de izodeformaţie şi de izotensiune.1] \{0}.6. cunoscând valorile moduleleor de elasticitate longitudinală ale materialelor componente M şi f. care produce deformarea elastică a compozitului şi componentelor sale. pentru alte caracteristici. Dacă un material de tip agregat compozit este solicitat la tracţiune monoaxială de o forţă Fc.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite condiţiei de izotensiune (12. astfel: • dacă n = −1. rezistivitatea electrică ρ (inversul conductibilităţii electrice) se pot utiliza relaţii de tipul (12.10) devine: − − (12.11) permite estimarea modulului de elasticitate longitudinală al unui material compozit. relaţia (12. 12. se poate presupune că modulul de elasticitate lungitudinală al agregatelor compozite este dat de relaţii de forma: n n (12.12) devine (12. relaţia (12.7.7. de exemplu. Fig. f Pentru condiţiile de solicitare considerate. relaţia (12. ca urmare.12) EC = Em (1 − V f ) + E nV f . cum ar fi coeficientul de difuzie D sau coeficientul de conductibilitate termică λ.11) sunt valabile şi pentru estimarea altor caracteristici fizico − mecanice al materialelor compozite pe direcţia normală la fibre. aşa cum se arată în schema prezentată în figura 12.

numită ritidom (partea moartă.12) sunt valabile nu numai pentru estimarea caracteristicilor elastice ale agregatelor compozite. un astfel de agregat compozit poate fi alcătuit dintr-o matrice cu EM foarte scăzut (de exemplu.) 12.8. următoarele zone structurale ale acestuia: • zona exterioară a trunchiului reprezintă scoarţa (coaja).5) şi agregatul compozit se comportă ca un material compozit (cu fibre) care îndeplineşte condiţiile de izodeformaţie.3. coeficientul contracţiei transversale µ etc. agricultură etc.9. cu aspect crăpat.) depăşind suma cantităţilor de oţel şi beton întrebuinţate în aplicaţiiile tehnice din toate ramurile economiei lor naţionale.1).12) devine (12. sugerând eterogenitatea structurală şi anizotropia acestui material. din oţel) în care sunt înglobate particule sferice cu Ef foarte scăzut (de exemplu. ci şi pentru alte caracteristici fizico-mecanice (coeficientul de difuzie D. brăzdat sau desprins în 274 . un astfel de agregat compozit poate fi alcătuit dintr-o matrice cu EM foarte ridicat (de exemplu. relaţiile de forma (12. relaţia (12. aspectul secţiunilor transversală (secţiunea făcută cu un plan perpendicular pe axa longitudinală a trunchiului).12) cu n ∈ (0. coeficientul de conductibilitate termică λ. din cauciuc). SUA sau Rusia) cantitatea de lemn utilizată anual pentru diverse construcţii industriale sau civile şi în alte aplicaţii (din industria mobilei. care are o parte exterioară. Secţiunea transversală făcută prin trunchiul unui arbore evidenţiază (la scară macroscopică). • agregatele compozite industriale având EM scăzut şi Ef ridicat au comportarea elestică descrisă de (12. Ca şi în cazul celorlalte tipuri de materiale compozite. aşa cum se arată în figura 12. în multe ţări (de exemplu. Sursa din care se obţine acest material este în mod obişnuit trunchiul arborilor.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR comportă ca un material compozit (cu fibre) care îndeplineşte condiţia de izotensiune. industria chimică. ca urmare. radială (secţiunea făcută cu un plan care conţine axa trunchiului) şi tangenţială (secţiunea făcută cu un plan paralel cu axa trunchiului şi normal unei raze a acestuia) obţinute. din cauciuc) în care sunt înglobate particule sferice cu Ef foarte ridicat (de exemplu.12) cu n ∈ (−1. aşa cum se poate observa în figura 12. pentru studierea structurii lemnului se procedează la secţionarea trunchiului arborilor.0). • dacă n = 1. din oţel). Lemnul – material compozit natural Lemnul este unul din materialele compozite naturale cu fibre folosite pe scară largă în aplicaţiile tehnice. iar agregatele compozite cu EM ridicat şi Ef scăzut au comportarea elastică descrisă de (12.

următoarele elemente: • vasele lemnoase sunt şiruri de celule alungite. care alcătuiesc ţesutul conductor al sevei brute. 12. situată între coajă şi lemn formată dintr-un singur strat de celule care determină creşterea în grosime a trunchiului reprezintă cambiul. Fig. în fâşii sau în placi) şi o parte interioară. culoarea mai închisă decât alburnul). golite de conţinutul lor celular.10. aşa cum se observă în figura 12. celulele care alcătuiesc acest ţesut au propietatea de a se multiplica în mod continuu în timpul perioadei de vegetaţie a arborelui şi de a da naştere anual (spre interior) ţesuturilor care formează lemnul şi (spre exterior) ţesuturilor care formează liberul. şi care are. afânate şi rezistente. fibre liberiene şi ţesuturi de parenchim). numită măduvă (formată din ţesuturi de parenchim rare. numită liber (partea vie. numită duramen (format din ţesuturi moarte. care se distinge uşor la tulpinile tinere şi este mult diminuată la tulpinile arborilor maturi) şi o parte intermediară. prin care se face circulaţia ascendentă a sevei brute). la cele mai multe specii de arbori. Zonele structurale ale trunchiului unui arbore Structura la scară microscopică (constituţia anatomică) a lemnului are. permiţând stabilirea vârstei arborelui. o parte centrală. numită alburn (de culoare deschisă.9. Schema secţionării trunchiului arborilor pentru studierea structurii lemnului Fig. cu pereţii lignificaţi.8. care are o parte exterioară. care se dezvoltă anual şi este alcătuită din vase. 12. • zona intermediară. 275 .Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite solzi. straturile lemnoase care se formează anual datorită activităţii cambiului şi care determină creşterea în grosime a lemnului sunt numite inele anuale şi pot fi observate clar în secţiunea transversală. • zona interioară a trunchiului reprezintă lemnul.

• canalele rezinifere sunt canale căptuşite cu celule secretoare de răşină..50 %). alungite. cu pereţii groşi.10. astfel că circulaţia sevei prin acestea se face ca prin nişte tuburi. la care pereţii transversali (care despart celulele componente ale vaselor) au dispărut complet sau parţial. 276 . care apar în structura masei lemnoase a unor specii de arbori (molid.70 % din masa lemnului.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR vasele lemnoase sunt de două feluri: − traheele (vasele perfecte sau vasele propriu-zise)..45 %) şi hidrogenul (5. pe pereţii lor laterali existând multiple punctuaţii (mici porţiuni circulare nelignificate şi permeabile care permit comunicarea cu ţesuturile sau vasele vecine.. la care pereţii transversali se păstrează intacţi sau ciuruiţi. pin etc...). 12. − traheidele (vasele imperfecte). Elementele chimice care compun matricea şi fibrele acestui material sunt: carbonul (49. strâns legate între ele (fără spaţii inter celulare).. lemnul poate fi privit ca un material compozit având în structură fibrele lemnoase alcătuite din celuloză şi o matrice (liant) alcătuită din hemiceluloză (celuloză cu grad relativ redus de polimerizare n < 200 ) şi lignină (polimer cu reţea de fenol − propan).6 %). lignificaţi şi cu spaţiul interior (golit de conţinutul celular) foarte îngust. • razele medulare sunt şiruri de celule de parenchim aşezate radial. ele constituind 40. Structura la scară microscopică (constituţia anatomică) a lemnului Datorită acestei constituţii anatomice. • fibrele lemnoase sunt şiruri de celule moarte.. fibrele lemnoase sunt elementele de bază ale ţesutului mecanic (de rezistenţă) al lemnului. oxigenul (44.. Fig.

aceste încercări se efectuează prin solicitarea monoaxială (la întindere sau la compresiune).) se folosesc (ca încercări de referinţă) încercarea la tracţiune şi încercarea la compresiune. Influenţele prezenţei concentratorilor de tensiuni mecanice asupra comportării la rupere a lemnului (la tracţiune pe direcţia fibrelor) sunt sugerate de imaginile prezentate în figura 12. iar densitatea convenţională ρc este raportul dintre masa de lemn anhidru şi volumul de lemn verde (cu fibrele saturate de umiditate) din care aceasta sa obţinut prin uscarea artificială a lemnului la 105 oC. lemnul de esenţă moale (având. alungirea procentuală după rupere A etc.11 şi 12. Pentru determinarea caracteristicilor care pot exprima cantitativ aceste proprietăţi (modulul de elasticitate E. rezistenţa la rupere Rm. plasticitatea şi rezistenţa la rupere a lemnului se definesc la fel ca în cazul materialelor metalice (v. a unor epruvete prelucrate din lemn. standardele care regelmentează modul de efectuare a încercărilor fiind: STAS 336 şi STAS 6291 (pentru încercarea la tracţiune).15. Principalele proprietăţi fizico-mecanice ale lemnului şi caracteristicile care se folosesc pentru exprimarea cantitativă a acestora se definesc în moduri similare şi se determină prin încercări asemănătoare celor utilizate în cazul materialelor metalice (v. STAS 86 şi STAS 1348 (pentru încercarea la compresiune). ţinând seama de anizotropia proprietăţilor lemnului. iar în figurile 12. criteriul principal care stă la baza acestei calsificări fiind natura sezonieră a arborilor din care provine lemnul.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite La stabilirea proprietăţilor de utilizare ale lemnului trebuie avute în vedere următoarele aspecte: • lemnul. pin etc. A.14 sunt redate aspectele specifice ale ruperii lemnului la astfel de solicitări. în lungul fibrelor sau perpendicular pe direcţia fibrelor.12 sunt prezentate (pentru exemplificare) curbele caracteristice convenţionale la tracţiune şi compresiune pe direcţia fibrelor pentru lemnul de fag. • proprietăţile fizico-mecanice ale lemnului (şi produselor confecţionate din lemn) sunt influenţate sunstanţial de umiditatea acestuia. scap.3). cap. 3. densitatea absolută ρ0 este masa unităţii de volum de lemn anhidru (uscat artificial la 105 oC). având structura unui material compozit cu fibre dispuse paralel. prezintă o mare anizotropie a proprietăţilor fizico-mecanice.). rezistenţă mecanică relativ scăzută) provenind din arborii alor căror frunze rămân verzi tot timpul anului (brad. În figurile 12.13 şi 12. Densitatea lemnului se defineşte în trei moduri distincte: densitatea lemnului verde ρu este masa unităţii de volum de lemn verde (cu umiditatea maximă). Trebuie precizat că împărţirea tradiţională a diverselor specii de lemn în categoriile: lemn de esenţă moale şi lemn de esenţă tare foloseşte rezistenţa mecanică numai ca un criteriu secundar. B. iar 277 .3). în general. Elasticitatea.2 şi 3.

Comportarea la rupere a lemnului se poate caracteriza cu ajutorul încercării la încovoiere statică (reglementată de STAS 337/2) al cărei rezultat este rezistenţa al rupere la încovoiere statică normală pe fibre Rmis sau (ca şi în cazul materialelor metalice.14. al cărei rezultat este (de obicei) rezilienţa (indicele de rezilienţă) KCV în J/cm2 sau (uneori) rezistenţa la rupere la încovoiere dinamică normală pe fibre Rmid. Fig.7) cu ajutorul încercării de încovoiere prin şoc cu ciocanul pendul (reglementată de STAS 338).11. Curbe caracteristice convenţionale la compresiune pe direcţia fibrelor pentru lemnul de fag Fig. 12. Curbe caracteristice convenţionale la tracţiune pe direcţia fibrelor pentru lemnul de fag Fig. în general. 12.16.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR lemnul de esenţă tare (având.3. Aspectele specifice ale ruperii la încovoiere (statică sau dinamică) a lemnului sunt sugerate de imaginile prezentate în figura 12.). rezistenţă mecanică ridicată) fiind obţinut din arborii ale căror frunze se schimbă anual (stejar. Aspectul ruperilor lemnului la tracţiune pe direcţia fibrelor 278 Fig. v. 12. fag etc.scap.12.13. în N/mm2. 12. C. Aspectul ruperilor lemnului la compresiune pe direcţia fibrelor .

12. pe un 279 . Comportarea la rupere a lemnului în prezenţa concentratorilor de tensiuni: a − de tipul crestăturilor laterale.15. Aspectul ruperilor lemnului la încovoiere normală pe fibre: a − în cazul solicitării la încovoiere statică. Duritatea lemnului se determină folosind mai multe metode: • Metoda Brinell (reglementată de STAS 2417/2) utilizează ca penetrator o sferă (bilă) din oţel. b − de tipul orificiilor Fig. cu o forţă F. b − în cazul solicitării la încovoiere dinamică D...Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite Fig. 12.16. 25 s). un timp τd (τd = 10 . pentru determinarea durităţii prin această metodă se apasă penetratorul sferic cu diametrul D.

fig.17. 12.3. epruvetă. E. 3.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR eşantion (probă.12.24). acestă caracteristică se modifică în funcţie de temperatura şi umiditatea lemnului aşa cum sugerează diagramele prezentate în figura 12. Curba de durabilitate la oboseală (Wöhler) a lemnului de molid 280 Fig.17) arată că în cazul lemnului (la fel ca la unele materiale metalice) se poate defini caracteristica numită rezistenţă la oboseală RO. pentru determinarea durităţii prin această metodă se apasă penetratorul sferic. iar după încetarea acţiunii forţei. piesă) din lemnul care se analizează. v. 18. scap. Comportarea la solicitări variabile a lemnului se poate analiza construind (ca şi în cazul materialelor metalice.80665 N) şi aria suprafeţei urmei lăsate de acesta pe lemnul analizat Sp. piesă) din lemnul care se analizează şi se stabileşte intensitatea forţei F (în kgf) care produce pătrunderea penetratorului în lemn pe o adâncime h = D .9) curba de durabilitate la obseală (curba Wöhler). pe un eşantion (probă.18. Aspectul acestei curbe (v. cu o forţă crescătoare. Duritatea Janca (simbolizată HJ) este o caracteristică mecanică definită 2 (convenţional) prin relaţia HJ = F. se îndepărtează penetratorul şi se măsoară diametrul d al urmei lăsate de acesta pe lemn (v. Fig. Duritatea Brinell (simbolizată HB) este o caracteristică mecanică definită (convenţional) ca fiind raportul dintre forţa F. Modificarea rezistenţei la oboseală a lemnului de brad în funcţie de: a − temperatură . fig. epruvetă. 12. b − umiditate . exprimată în kgf (1 kgf = 9. • Metoda Janka (reglementată de STAS 2417/1) utilizează ca penetrator o sferă (bilă) din oţel cu diametrul D = 11.28 mm (având aria secţiunii ecuatoriale Se = 100 mm2 = 1 cm2). calculată cu relaţia (3.17) şi exprimată în mm2.

Tabelul 12. nuc Densitatea ρu. pin Mesteacăn. fag Carpen Plop alb Brad Pin Carpen. nuc Guaiac Plop tremurător Brad. pin Mesteacăn Ulm de câmp Carpen. nuc Balsa Brad. ambalaje etc.5 Lemn cu rezilienţă bună KCV = 4.1. pin Mahon Mesteacăn Fag. fag Măslin Guaiac Brad. N/mm2 Rezistenţa la tracţiune paralelă cu fibrele Rmt *. salcie albă Mahon.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite Caracteristicile fizico-mecanice anterior definite permit clasificarea speciilor de lemn în categoriile precizate în tabelul 12. Principalele categorii de semifabricate realizate din lemn brut 281 .0 Lemn cu rezilienţă foarte mare KCV > 9.0 Lemn cu rezilienţă slabă KCV = 3.).0 * caracteristicile se determină pe lemnul cu umiditatea de 12 % Lemnul brut se prelucrează sub formă de semifabricate destinate utilizării în diverse aplicaţii tehnice (construcţii civile sau industriale.1.0 Lemn cu rezilienţă mare KCV = 6. Clasificarea lemnului în funcţie de caracteristicile fizico − mecanice Caracteristica Categoriile de lemn Lemn foarte uşor Lemn uşor Lemn moderat de greu Lemn greu Lemn foarte greu Lemn extrem de greu Lemn foarte moale Lemn moale Lemn mijlociu Lemn foarte dur Lemn extrem de dur Lemn cu rezistenţă foarte slabă Lemn cu rezistenţă slabă Lemn cu rezistenţă bună Lemn cu rezistenţă mare Lemn cu rezistenţă foarte mare Lemn cu rezistenţă foarte slabă Lemn cu rezistenţă slabă Lemn cu rezistenţă bună Lemn cu rezistenţă mare Lemn cu rezistenţă foarte mare Lemn cu rezistenţă foarte slabă Lemn cu rezistenţă slabă Lemn cu rezistenţă bună Lemn cu rezistenţă mare Lemn cu rezistenţă foarte mare Valorile caracteristicii ρu < 400 ρu = 400…500 ρu = 500…650 ρu = 650…800 ρu = 800…1000 ρu > 1000 HJ < 350 HJ = 350…500 HJ = 500…650 HJ = 650…1000 HJ > 1000 Rmc < 30 Rmc = 30…45 Rmc = 45…60 Rmc = 60…80 Rmc > 80 Rmt < 75 Rmt = 75…90 Rmt = 90…125 Rmt = 125…150 Rmt > 150 Rmis < 65 Rmis = 65…85 Rmis = 85…110 Rmis = 110…140 Rmis > 140 Exemple de specii de lemn Balsa.5…6. fag Mesteacăn. kg/m3 Duritatea HJ * Rezistenţa la compresiune paralelă cu fibrele Rmc *. mobilier. N/mm2 Rezilienţa KCV *. N/mm2 Rezistenţa la încovoiere statică normală pe fibre Rmis *.0…4. fag Guaiac Balsa Mahon Brad. mesteacăn Fag. balsa. pin Mesteacăn Carpen.0…9. ulm Nuc. J/cm2 Lemn cu rezilienţă foarte slabă KCV < 3.

care. grunduri.D finisate aplicând. plăcile celulare (semifabricate de tip panou. încleierea fiind rezistentă la fiereberea în apă. plăci dure – PFL. aparţin. acoperite pe ambele feţe cu placaj). plăci melaminate (plăci din PFL.DM (PFL cu densitatea ρ = 500. datorită structurii şi proprietăţilor pe care le prezintă. realizate în diverse sortimente: plăci de interior presate perpendicular pe feţe (obţinute din aşchii de lemn încleiate cu răşină ureoformaldehidică şi presate perpendicular pe feţe). plăci fonoabsorbante (obţinute prin perforarea sau înţeparea suprafeţelor unor PFL moi şi poroase şi destinate utilizării la finisajele interioare şi tratamentele fonoabsorbanete ale construcţiilor) etc. aceste sortimente se pot supune unor tratamente termice.. cherestea şi/sau aşchii de lemn se realizează şi alte tipuri de semifabricate. finisate prin acoperirea uneia din feţe cu o peliculă de email sau lac pe bază de răşini sintetice uscată la cald). destinate fabricării mobilierului sau utilizării în lucrările interioare de construcţii). folie de hârtie impregnată cu răşină melaminică).AI (obţinute din aşchii de lemn încleiate cu răşină ureoformaldehidică şi care au înglobate substanţe de protecţie contra ciupercilor. scânduri. destinate fabricării mobilierului sau utilizării în lucrările interioare de construcţii). obţinute prin lipirea mai multor straturi de PFL. alcătuite dintr-o ramă de lemn şi un miez din lamele sau hârtie. lemnul stratificat. prin presare la cald. în scopul obţinerii unor caracteristici de utilizare convenabile. şi plăcile din fibre de lemn – PFL. pe una sau ambele feţe. plăci extrudate din aşchii de lemn – PAL. realizate în diverse sortimente: plăci cu densitate medie – PFL. şipci. cu sau fără adaosuri de lianţi. panelul (semifabricat alcătuit dintr-un miez de şipci şi feţe din furnir cu fibrele perpendiculare pe direcţia fibrelor miezului). chimice sau termochimice (de tipul celor prezentate în tabelul 12.D (obţinute prin împâslirea şi presarea fibrelor de lemn. cu grosimea de 0. plăci de interior presate perpendicular pe feţe – PAL.SET (plăci din aşchii de lemn înobilate pe ambele feţe cu masă de şpaclu.D având aplicat pe una din feţe un strat subţire de pastă mecanică albă sau colorată în diverse nuanţe).Ex (obţinute din aşchii de lemn presate la cald prin extrudare şi placate pe ambele feţe cu furnir tehnic) etc.5…3.2).0 mm. plăci de exterior presate perpendicular pe feţe – PAL. 282 . Din lemn brut. plăci emailate din aşchii de lemn PAL. buşteni. placajul (semifabricat stratificat din furnire tehnice). plăcile din aşchii de lemn – PAL. plăci decorative (plăci din PFL. emailuri şi lacuri. insectelor xilofage şi focului). plăci stratificate din PFL. de asemenea. cu unul sau mai multe pelicule de răşină sintetică.D. prin presare la cald.800 kg/m3.D). plăci emailate (plăci din PFL.D (plăci cu grosimea s > 12 mm. clasei materialelor compozite: principalele tipuri de astfel de semifabricate sunt: furnirul (semifabricat plan. dulapi. imprimări.M (plăci din aşchii de lemn acoperite pe ambele feţe. care se obţine prin derulare centrică sau tăiere plană din buşteni sau cherestea). la atacul ciupercilor şi insectelor xilofage). peliculele de suprafaţă fiind din răsină melaminică).CON (obţinute din aşchii de lemn încleiate cu răşină fenolică.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR sunt buştenii şi cheresteaua de diverese sortimente: grinzi. plăci melaminate din aşchii de lemn – PAL. rigle.. având densitatea ρ > 800 kg/m3).

iar • Micşorarea umidităţii prin menţinerea îndelungată a lemnului în depozite cheresteaua cu grosime mare de uscare (cu lungimea de 50…100 m şi lăţimea de 30…50 m). crăpături etc. prin aburire obţinându-se o nuanţă uniformă roşie – cărămizie. INDUSTRIALE Uscarea se realizează printr-o succesiune alternantă de perioade USCAREA • Micşorarea umidităţii prin menţinerea lemnului în instslaţii speciale de de încălzire la presiune ÎN VID tratare în vid. • încălzirea camerei la • Reducerea tensiunilor reziduale din lemn şi evitarea defectelor cauzate 99…100 oC în 4…12 ore.Tabelul 12.2. saturaţie în apă al fibrelor. cu peioade de menţinere în vid • Conservarea buştenilor împotriva răscoacerii şi crăpării în timpul verii prin imersare sau stropire cu apă.5 m/s. • aburirea propriuzisă. 99…100 oC. Se folosesc camere speciale de • Distrugerea agenţilor biologici existenţi în lemn (ciuperci şi insecte aburire şi se parcurg trei etape: xilofage) si blocarea fenomenelor de încingere şi răscoacere. PREZERVAREA • Antiseptizarea lemnului înainte de uscare (cu paste antiseptice aplicate − LEMNULUI upeficial). . la • Reducerea umidităţii lemnului cu 20…30 % în primele ore după aburire. ca urmare a evaporării mai intense a apei din lemnul încălzit. • Creşterea caracteristicilor de rezistenţă mecanică Cheresteaua cu grosimea sub 25 mm se menţine 22…60 zile. atmosferică. prin tratarea capetelor cu aracet produs pe bază de poliacetat de vinil) sau folosind elemente mecanice de protecţie. cu aer cald şi umed. • Protecţia cherestelei împotriva crăpării. cu viteza de INSTALAŢII circulaţie a aerului 3…6. asemănătoare lemnului de mahon. • încălzirea completă a • Reducerea contragerii şi umflării specifice prin modificarea punctului de lemnului la 99…100 oC în 8…18 ore. (75…80 mm) se menţine 70…250 zile USCAREA ÎN • Micşorarea umidităţii prin menţinerea lemnului în instalaţii de tip tunel Uscarea la 70…100 oC. Principalele date privind tratamentele aplicate semifabricatelor din lemn Denumirea tratamentului Scopurile aplicării tratamentului Principalele date privind regimul tratamentului ABURIREA USCAREA ÎN AER • Înlăturarea diferenţelor de culoare între alburn şi duramen.). de acestea (deformaţii. timp de 24 ore.

cât şi în M. care sunt maxime în vecinătatea interfeţei M – f (unde matricea este constrânsă să respecte condiţia de izodeformaţie) şi se micşorează în intensitate pe măsură ce creşte distanţa faţă de fibre (datorită diminuării constrângerilor impuse materialului matricei). numit raport de formă al fibrelor.2 – cazul A: • Comportarea solidară a componentelor la solicitarea mecanică la tracţiune în lungul fibrelor a unui astfel de compozit este determinată de legăturile interfaciale puternice create între M şi f la elaborarea materialului. rezultă: πd 2 4L f σ f = πd f Lτ M ⇒ σ f = τM . Dacă se utilizează schema din figura 12. • Rezistenţa mecanică ridicată a unui astfel de compozit se obţine dacă fracţia volumică a fibrelor înglobate în material este suficient de mare. este mai mare şi cu mari. Datorită comportării solidare a ansamblului M – f. astfel că orice porţiune din materialul matricei se află integral într-o zonă de acţiune a unei fibre.13) 4 df relaţia finală (12. • lungimea minimă a fibrelor compozitului. unele din acestea fiind prezentate în scap. are tendinţa de a se deforma mai mult) induce în fibre tensiuni de întindere σf. la solicitarea la tracţiune în lungul fibrelor a materialului compozit se generează tensiuni mecanice atât în f. 12. (12.3. iar prin reacţiune se dezvoltă în matrice (pe direcţia paralelă cu fibrele) tensiuni de forfecare τM. cu cât raportul df cât tensiunile de forfecare τm ce pot fi preluate de matrice au intensităţi mai ridicate.19 şi se scrie condiţia de echilibru a fibrelor (cu diametrul df şi lungimea Lf). orientate unidirecţional) reprezintă clasa de materiale compozite cu cele mai mari perspective de dezvoltare şi de utilizare în aplicaţiile tehnice. matricea (care.13) permite următoarele interpretări: • tensiunile σf preluate de fibrele unui material compozit pot fi cu atât mai L . numită lungime critică a fibrelor Lc. Pentru a justifica această afirmaţie este necesar să se cunoască mai în detaliu aspectele principale ale mecanismului durificării cu fibre a materialelor. aşa cum arată schema din fig. 12.4.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 12. care permite preluarea de către acestea a unor tensiuni cu intensitatea σf. 284 . Materialele compozite durificate cu fibre Compozitele durificate cu fibre (având structura alcătuită dintr-o matrice (M) în care sunt înglobate fibre (f) cu rezistenţă mecanică ridicată.

30 µm şi > 100) monocristaline cvasiperfecte (fără defecte ale df structurii cristaline de tipul dislocaţiilor – v.5. numite trihite sau fibre whiskers. este mai mic.16) . Schema solicitării mecanice a M şi f la în cazul compozitelor durificate cu fibre Lc .. care permite estimarea rezistenţei lor mecanice se modifică astfel: • cu cât raportul Lc )v f . mM ) RmC . relaţia (12.6). numit raport de transfer al sarcinilor. Aspectele prezentate mai înainte au condus la ideea realizării materialelor compozite durificate cu fibre discontinui ultrarezistente.2 ). dacă unghiul dintre direcţia orientării fibrelor şi direcţia de aplicare a solicitărilor mecanice are măsura θ. principalele caracteristici fizico – mecanice ale unor astfel de fibre sunt redate în tabelul 12. L cu atât materialul compozit are o comportare mai eficientă în ceea ce priveşte conlucrarea între M şi f şi poate prelua solicitări mecanice de intensitate mai ridicată. 1. (12.15) L Comportarea la solicitări mecanice a compozitelor durificate cu fibre prezintă şi următoarele particularităţi: • Rezistenţa lor mecanică este influenţată în măsură importantă de precizia orientării fibrelor pe direcţia aplicării solicitărilor mecanice. scap.19. Pentru compozitele durificate cu fibre discontinui. (12.3.θ = min( mC .Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite este dată de relaţia: .12. de genul unor filamente L (cu df = 1.. rezistenţa la rupere a materialului compozit este: R R* τ rM (12. 1 σf Fig.14) Lc = d f τ rM 4 τrM fiind rezistenţa la rupere la forfecare a materialului ce constituie matricea compozitului. cos 2 θ cosθ sin θ sin 2 θ RmC = RmM (1 − v f ) + Rmf (1 − 285 .

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR şi se poate deduce că.61 343. complică de cele mai multe ori tehnologiile de fabricare şi măreşte considerabil costurile unor astfel de produse. care. Tabelul 12.15) poate fi de multe ori imprecisă.07 212.grafit Cr Cu Fe Ni la care sunt solicitate compozitele durificate cu fibre afectează în mod diferit caracteristicile mecanice ale componentelor lor structurale.56 700. pentru materialele compozite cu fibre de sticlă şi matrice din materiale plastice se recomandă determinarea caracteristicilor mecanice prin încercarea la tracţiune efectuată conform SR EN ISO 527 şi STAS 11268 sau prin încercarea la încovoiere efectuată conform SR EN 63 şi SR EN ISO 14125.53 480. de exemplu.17) RmC rezistenţa mecanică a materialului compozit se diminuează considerabil. kN/mm2 TRIHITE CERAMICE Densitatea ρf. dacă măsura unghiului θ depăşeşte o valoare critică θcr.alumină BeO B4C SiC Si3N4 C . atunci când este 286 .56 199. impunând determinarea experimentală a acestor caracteristici prin încercări mecanice pe epruvete prelevate din aceste materiale.53 377. compozitele destinate realizării pieselor solicitate la temperaturi ridicate au structura alcătuită dintr-o matrice. o C 2040 2570 2450 2690 1900 3650 1857 1083 1538 1453 • Temperatura Modulul de elasticitate longitudinală Ef. kg/m3 3960 2850 2520 3180 3180 2500 TRIHITE METALICE 7190 8930 7870 8910 425. rezultă că estimarea caracteristicilor mecanice ale materialelor compozite durificate cu fibre cu ajutorul relaţiilor (12. Realizarea semifabricatelor şi pieselor din materiale compozite durificate cu fibre cu respectarea condiţiei θ < θcr.80 Rezistenţa la tracţiune Rmf. N/mm2 20600 13050 14000 20500 13700 19500 8800 2900 13050 3850 Al2O3 . (12.26 123.5). (12.23 480.6) sau (12. Caracteristicile fizico−mecanice ale principalelor tipuri de trihite utilizate la realizarea materialelor compozite Materialul trihitelor Temperatura de topire sau de înmuiere tsf. Având în vedere această particularitate.3.19 240. dată de relaţia: τ θ cr = arctg ( rM ). În mod obişnuit.

15%Zr 0.00 1.5. Riscul producerii intempestive a fenomenului de rupere a unui astfel de compozit supus solicitărilor mecanice (în lungul fibrelor) este minim. M fiind un material cu rezistenţă mecanică scăzută. Câteva dintre cele mai utilizate tipuri de fibre refractare pentru realizarea compozitelor destinate aplicaţiilor care presupun temperaturi ridicate de lucru (de exemplu. datorită următoarelor argumente: − fisurile se iniţiază de obicei în fibre.5 0.scap. mm W – 1%ThO2 W – 5%Re Mo−0.8) au valori ridicate. iar caracteristicile de comportare la fluaj ( rezistenţa tehnică de durată RrT/ τ şi limita tehnică de fluaj RεT/ τ − v. Caracteristicile de rezistenţă mecanică şi plasticitate ale componentelor M şi f sunt în mod obişnuit complementare. această afirmaţie este validată de datele prezentate în tabelul 12. la care diminuarea rezistenţei mecanice odată cu creşterea temperaturii este neînsemnată. Caracteristicile mecanice ale celor mai utilizate fibre refractare df.1 1.8 1. privind caracteristicile mecanice ale principalelor tipuri de materiale compozite durificate cu fibre folosite în tehnică. dar îşi micşorează considerabil rezistenţa mecanică şi fibre din material refractar. îşi menţine rezistenţa la oxidare. datorită legăturilor interfaciale puternice create între M şi f la elaborarea acestor materiale.00 Caracteristicile mecanice la ta Rmf.0 0.25 0.20 1.3 Rezistenţa tehnică de durată (fluaj) 1000 oC 830 600 - Materialul fibrelor RrT/ 100000 .4. care prezintă fragilitate accentuată.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite încălzită. Tabelul 12. % 3.9 2. turbinele cu gaze şi alte componente pentru aeronautică) sunt prezentate în tabelul 12. dar acest proces nu determină degradarea inadmisibilă a compozitului. deoarece solicitările se redistribuie pe fibrele nefisurate şi sunt preluate parţial de acele 287 .15%Zr Mo−1. 1200 oC 360 310 140 - N/mm2 la temperatura T: 1100 oC 510 470 590 270 420 440 • Comportarea la rupere a compozitelor durificate cu fibre este determinată de caracteristicile de rezistentă mecanică şi tenacitate ale componentelor M şi f care le alcătuiesc structura şi de conlucrarea favorabilă a acestora. dar cu tendinţă accentuată către comportarea fragilă la rupere.4.25%Ti−0.20 0. iar f – un material cu rezistenţă mecanică foarte ridicată. dar foarte plastic (ductil). N/mm2 2400 2250 1140 2100 1600 1700 Af.3. în acest fel.5%Ti−0. diferenţele dintre caracteristicile de rezistenţă mecanică ale materialelor componente ale compozitului solicitat la temperaturi ridicate sunt considerabile şi efectul de durificare produs de fibre este foarte important (mult mai mare decât cel produs în cazul solicitării compozitului la temperatura ambiantă).20 1.

7 4. N/mm2 1640 780 1200 1520 2100 890 1110 1190 300 200 2640 1110 1170 1630 1750 500 450 1590 660 1750 1060 730 360 400 Rezistenţa mecanică R specifică KR = mC . În mod obişnuit materialele 288 .73 0.6 5.82 0.0 4. − propagarea fisurilor iniţiate în fibre este blocată (frânată) de matricea compozitului. 5. particularităţile metodelor şi procedeelor tehnologice de fabricare sunt factori foarte importanţi de influenţă ai calităţii unor astfel de materiale. ρg km 77.44 0.10 0.70 0.0 − 37.30 0.6 15.7 8.77 0. Date privind caracteristicile principalelor compozite durificate cu fibre Componentele materialului Matricea Răşină epoxidică Răşină epoxidică Răşină epoxidică Răşină epoxidică Răşină epoxidică Aluminiu Aluminiu Aluminiu Aluminiu Aluminiu Nichel Nichel Nichel Fier Aliaj Ni-Cr Aliaj Ni-Cr Argint Argint Titan Cupru Tantal Cobalt Cobalt Oţel inoxidabil Fibrele Sticlă Whiskers Al2O3 Carbon Kevlar Filamente B SiO2 Al2O3 Oţel Filamente B Whiskers B4C Filamente B Filamente W Whiskers Al2O3 Whiskers Al2O3 Al2O3 Filamente W Oţel Al2O3 Filamente W Filamente W Filamente Ta2C Filamente W Filamente Mo Filamente W Fracţia volumică a fibrelor vf 0.40 0.47 0.3 7.2 11.24 0.0 Aşa cum a rezultat din cele prezentate anterior.20 0.9 112.0 11. Tabelul 12. disipează prin deformare plastică cea mai mare parte a energiei disponibile pentru extinderea fisurilor şi crează la vârful fisurilor enclave plastice ce micşorează drastic efectul de concentrare a tensiunilor mecanice produs de prezenţa fisurilor.18 Rezistenţa la tracţiune RmC.19 0.0 2.22 0.5 30.36 0.6 36.29 0.14 0.6 21.2 48. structura şi proprietăţile compozitelor durificate cu fibre sunt influenţate esenţial de natura şi intensitatea legăturilor interfaciale produse între componentele M şi f ale acestor materiale.5 35.0 18.25 0.08 0.0 7.0 6.67 0.0 10.8 76. care.35 0.17 0.10 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fragmente ale fibrelor fisurate (sparte) care prezintă o lungime superioară lungimii critice. deoarece aceste legături se crează la elaborarea compozitelor.09 0.0 4. datorită capacităţii substanţiale de deformare plastică înainte de rupere.

după care se supun unui proces de agregare prin lipire (realizat în mod obişnuit prin încălzirea şi întărirea prin polimerizare a matricei). deoarece nichelul topit atacă şi deteriorează fibrele de carbon) şi compozitele cu fibre de oţel şi matrice de nichel.care se poate supune ulterior şi unor operaţii de prelucrare prin deformare plastică la cald pentru mărirea fracţiei volumice a fibrelor în materialul compozit. prin această metodă fiind realizate. − depunerea chimică a matricei în jurul fibrelor.12.20. iar matricea se depune pe fibre prin cementarea acestora în băi de săruri sau în mediu gazos. această metodă permiţând fabricarea materialelor compozite cu matrice metalică şi trihite ceramice (de exemplu. b − fibre de oţel . compozitele cu fibre de carbon şi matrice de nichel (la care metoda infiltrării nu dă rezultate bune.20. cu această tehnologie fiind realizate (la temperaturi apropiate de ta). fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită. o variantă a acestei metode o reprezintă depunerea pe fibrele aliniate în direcţia de armare dorită a materialului matricei. având structurile prezentate în figura 12. cum ar fi: − simpla lipire. fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită. după care se depune electrolitic între ele materialul matricei. compozitele cu trihite de safir în matrice de argint). materialul matricei este adus în stare topită. de 289 Fig. fibrele se aliniază şi se dispun în straturi alternante cu matricea. − depunerea electrolitică a matricei în jurul fibrelor. Microstructura compozitelor cu matrice de nichel durificată cu: a − fibre de carbon. această metodă fiind utilizată frecvent pentru realizarea compozitelor cu fibre de sticlă sau de carbon şi matricea din răşini sintetice − infiltrarea.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite compozite durificate cu fibre se realizează prin metode şi procedee tehnologice indirecte (fibrele şi matricea se fabrică independent şi se supun apoi agregării sub formă de material compozit). fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită. topit sub formă de picături fine cu ajutorul unui jet de plasmă. se infiltrează între fibre (sub vid sau sub presiunea unui gaz inert) şi prin solidificare determină formarea compozitului. de exemplu.

un pachet realizat din straturi alternante de fibre şi matrice (sub formă de folie). această tehnologie permiţând obţinerea compozitelor cu fibre de bor şi matrice de aluminiu şi a celor cu fibre de wolfram şi matrice de oţel inoxidabil. Structura compozitului cu fibre de W şi matrice de soluţie solidă Ni(W) obţinut prin solidificarea dirijată a aliajului eutectic Ni − W − solidificarea unidirecţională a eutecticelor. Structura semifabricatului utilizat pentru obţinrea prin deformare plastică a compozitului cu fibre de W şi matrice din oţel inoxidabil Fig. compozitele cu trihite de oxid de aluminiu şi matrice de titan şi compozitele cu fibre de carbură de siliciu şi matrice de molibden. fiind impusă de raportul cantitativ al fazelor componente ale structurii aliajelor eutectice. pentru realizarea compozitelor cu fibre de wolfram şi matrice de soluţie solidă Ni(W).Nb). dar prezintă dezavantajul că fracţia volumică a fibrelor nu se poate regla.21.C) şi a celor cu fibre de compus Nb8Fe7Cr2 şi matrice de soluţie solidă Fe(Cr. a compozitelor cu fibre de compus Al3Ni şi matrice de aluminiu. de exemplu.22. iar faza care are rolul fibrelor durificatoare capătă dispunerea şi orientarea necesare prin solidificarea dirijată unidirecţional a aliajelor turnate în forme. se supune deformării plastice la cald (prin laminare. Pentru obţinerea unor materiale compozite durificate cu fibre se utilizează în prezent şi metode şi procedee tehnologice directe (fibrele şi matricea se realizează împreună şi sunt supuse unor prelucrări menite să asigure realizarea compozitului cu caracteristicile de utilizare dorite). având structura celui prezentat în figura 12.22. fazele din structura unor aliaje eutectice reprezintă materialele componente ale compozitului. tragere sau extrudare) pentru obţinerea materialului compozit. 12. metoda asigură legături interfaciale foarte puternice între matricea şi fibrele materialului compozit. a compozitelor cu fibre de carbură de tantal şi matrice de soluţie solidă Co(Ta. cum ar fi: Fig. această tehnologie fiind utilizată.12. − încorporarea fibrelor prin deformarea plastică a matricei. 290 .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR exemplu. având structura prezentată în figura 12.21.

Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite

− formarea fibrelor prin deformarea plastică a aliajelor bifazice; materialele bifazice, având în structură o fază f cu modul de elasticitate ridicat şi rezistenţă mecanică la cald mare şi o fază M cu plasticitate ridicată şi rezistenţă mare la oxidare la temperaturi înalte, se supun prelucrării prin deformare plastică la rece, iar tendinţa naturală de formare a structurii fibroase (de alungire a grăunţilor cristalini în direcţia deformării) determină distribuirea fazei f sub formă de fibre în faza M ce capătă rolul de matrice; această tehnologie permite obţinerea unor materiale compozite cu foarte bune proprietăţi de refractaritate ( de exemplu, prin deformarea plastică la rece, cu un grad de deformare GD ≅ 90 %, a agragatului compozit obţinut prin infiltrarea în pulbere de wolfram a aliajului lichid Ni−Cr rezultă un compozit cu fibre aliniate care are rezistenţa la rupere, la t t = 870 oC, RmC = 430...450 N/mm2 (în timp ce matricea din aliaj Ni − Cr are
t RmC = 48...50 N/mm2). Toate aspectele anterior prezentate conduc la concluzia că utilizarea materialelor compozite durificate cu fibre trebuie extinsă în viitor; singurul argument care (în prezent) limitează folosirea acestor materiale în diverse aplicaţii tehnice îl constituie costul lor de elaborare ridicat.

Cuvinte cheie
agregare prin lipire, 289 alburn, 275 cambiu, 275 canal rezinifer, 276 compozit durificat cu fibre, 284 densitate lemn absolută, convenţională, 277 depunere chimică, 289 depunere electrolitică, 289 duramen, 275 duritate Janca, 280 enclavă plastică, 288 fibră lemnoasă, 276 fracţie volumică, 270 furnir, 282 hemiceluloză, 276 încorporare, 290 inel anual, 275 infiltrare, 289 izodeformaţie, 270 izotensiune, 272 liber, 275 lignină, 276 lungime critică a fibrelor, 284 matrice, 269 panel, 282 plăci celulare, 282 plăci din aşchii de lemn – PAL, 282 plăci din fibre de lemn – PFL, 282 procedee tehnologice directe, 290 procedee tehnologice indirecte, 289 raport de formă al fibrelor, 284 raport de transfer al sarcinilor, 285 rază medulară, 276 ritidom, 274 solidificare unidirecţională, 290 trahee, 276 traheidă, 276 trihite (fibre whiskers), 285 vas lemnos, 275 zona de acţiune a fibrei, 271

291

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

Bibliografie
1. Shakelford J. Introduction to Materials Science for Engineers, Macmillan Publishing Commpany, New York, 1988 2. Gâdea S., Petrescu M., Metalurgie fizică şi studiul metalelor, vol. II, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981 3. Van Vlack L., Elements of Materials Science and Engineering, Addison – Wesley Publishing Company, Massachusetts, 1985 4. Pavel A., Surse şi riscuri de avarie în petrol − petrochimie – chimie, vol. I, Universitatea din Ploieşti, Ploieşti, 1993 5. * * * Hütte – Manualul inginerului. Fundamente. Traducere din limba germană după ediţia a 29 – a, Editura Tehnică, Bucureşti, 1995 6. Broutman L.J., Composite materials. Fracture and fatigue, Academic Press, New York, 1994 7. Suciu P. Lemnul – structură, proprietăţi, tehnologie, Editura Ceres, Bucureşti, 1985

Teste de autoevaluare
T.12.1. Care din următoarele materiale aparţin categoriei agregatelor compozite: a) betonul; b) oţelul carbon hipoeutectoid; c) cermetul cu particule de Al2O3 înglobate într-o matrice de fier; d) lemnul? T.12.2. Care din următoarele materiale aparţin categoriei compozitelor stratificate: a) fonta emailată; b) panelul; c) placajul; d) polistirenul expandat? T.12.3. Care din următoarele materiale aparţin categoriei compozitelor cu fibre: a) cimentul; b) betonul armat; c) fonta albă hipoeutectică; d) compozitul cu filamente de carbură de bor orientate unidirecţional într-o matrice de aluminiu? T.12.4. Care din următorii factori influenţează proprietăţile materialelor compozite: a) proprietătile materialelor componente; b) concentraţiile (masice sau volumice) ale materialelor componente; c) structura şi proprietăţile zonelor de legătură (interfaciale) dintre materialele componente; d) distribuţia materialelor componente în structura compozitului? T.12.5. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate în cazul unui compozit cu fibre orientate unidirecţional, solicitat la tracţiune în lungul fibrelor: a) este respectată condiţia de izodeformaţie; b) este respectată condiţia de izotensiune; c) efectul durificator al fibrelor se manifestă numai dacă fracţia
292

Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite

volumică a fibrelor depăşeşte o valoare critică; d) efectul durificator al fibrelor se manifestă numai dacă fracţia volumică a fibrelor este mai mică decât o valoare critică? T.12.6. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate în cazul unui compozit cu fibre orientate unidirecţional, solicitat la tracţiune pe o direcţie normală la fibre: a) este respectată condiţia de izodeformaţie; b) este respectată condiţia de izotensiune; c) fracţia volumică a fibrelor nu influenţează comportarea la tracţiune a materialului compozit; d) tensiunile generate în fibre, în matrice şi în materialul compozit de solicitarea la tracţiune sunt egale? T.12.7. Care dintre următoarele afirmaţii privind structura la scară macroscopică a trunchiului unui arbore sunt adevărate: a) zona exterioară a trunchiului este denumită coajă sau scoarţă; b) partea exteriaoră a scoarţei este denumită alburn; c) partea interioară a scoarţei este denumită liber; d) liberul este partea interioară a scoarţei, care se dezvoltă anual şi este alcătuită din vase, fibre liberiene şi ţesuturi de parenchim? T.12.8. Care dintre următoarele afirmaţii privind structura la scară macroscopică a trunchiului unui arbore sunt adevărate: a) zona interioară a trunchiului este denumită lemn; b) partea exterioară a lemnului este denumită alburn; c) partea centrală a lemnului este denumită duramen; d) duramenul este partea lemnului situată între alburn şi măduvă? T.12.9. Care dintre următoarele elemente aparţin constituţiei anatomice (structurii la scară microscopică) a lemnului: a) traheele; b) fibrele lemnoase; c) razele medulare; d) canalele rezinifere? T.12.10. Care element din constituţia anatomică a lemnului este alcătuit din şiruri de celule moarte, alungite, cu pereţii lignificaţi şi cu spaţiul interior (golit de conţinutul celular) foarte îngust, strâns legate între ele: a) traheele; b) fibrele lemnoase; c) razele medulare; d) canalele rezinifere? T.12.11. Care dintre următoarele elemente chimice intră în alcătuirea fibrelor lemnoase (celulozice) şi matricei din hemiceluloză şi lignină, care definesc structura de material compozit a lemnului: a) magneziul; b) carbonul; c) oxigenul; d) hidrogenul? T.12.12. Care dintre următoarele definiţii privind densitatea lemnului sunt corecte: a) densitatea lemnului verde reprezintă masa unităţii de volum a lemnului saturat în apă; b) densitatea absolută a lemnului reprezintă masa unităţii de volum a lemnului uscat artificial la 105 oC; c) densitatea convenţională este raportul dintre masa de lemn verde şi volumul de lemn anhidru care se obţine din aceasta; d) densitatea convenţională este raportul dintre masa de lemn anhidru şi volumul de lemn verde din care aceasta s-a obţinut? T.12.13. Care din următoarele afirmaţii privind caracteristicile mecanice ale lemnului sunt adevărate: a) pentru lemn şi produsele din lemn se poate defini
293

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

(ca şi la unele materiale metalice) o caracteristică mecanică numită rezistenţă la oboseală; b) duritatea Brinell a lemnului se defineşte la fel ca în cazul materialelor metalice; c) prezenţa concenratorilor de tensiuni de tipul crestăturilor marginale sau orificiilor nu influenţează comportarea la rupere a lemnului; d) caracteristicile mecanice ale lemnului nu depind de direcţia pe care sunt măsurate, lemnul fiind un material compozit izotrop? T.12.14. Care dintre următoarele semifabricate realizate din lemn se pot considera materiale compozite stratificate: a) grinzile; b) panelul; c) plăcile melaminate din aşchii de lemn; d) plăci extrudate din aşchii de lemn? T.12.15. Care dintre următorii factori influenţează caracteristicile mecanice ale compozitelor durificate cu fibre: a) lungimea fibrelor; b) raportul de formă al fibrelor; c) măsura unghiului dintre direcţia orientării fibrelor şi direcţia de aplicare a solicitărilor mecanice; d) fracţia volumică a fibrelor? T.12.16. Care dintre următoarele afirmaţii privind comportarea la solicitări mecanice a compozitelor durificate cu fibre sunt adevărate: a) comportarea solidară a componentelor la solicitarea mecanică la tracţiune în lungul fibrelor a unui astfel de compozit este determinată de legăturile interfaciale puternice create între M şi f la elaborarea materialului; b) rezistenţa mecanică a unui astfel de compozit este ridicată, dacă fracţia volumică a fibrelor înglobate în material este suficient de mare, astfel că orice porţiune din materialul matricei se află integral într-o zonă de acţiune a unei fibre; c) cu cât raportul de transfer al sarcinilor este mai mic, cu atât materialul compozit are o comportare mai eficientă în ceea ce priveşte conlucrarea între M şi f şi poate prelua solicitări mecanice de intensitate mai ridicată; d) rezistenţa mecanică a unui astfel de compozit este ridicată, dacă fracţia volumică a fibrelor înglobate în material este suficient de mică şi o parte din materialul matricei se află în afara zonelor de acţiune ale fibrelor? T.12.17. Care dintre următoarele afirmaţii privind elaborarea materialelor compozite durificate cu fibre sunt adevărate: a) la elaborarea prin infiltrare, fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită, materialul matricei este adus în stare topită, se infiltrează între fibre (sub vid sau sub presiunea unui gaz inert) şi prin solidificare determină formarea compozitului; b) la elaborarea prin depunerea chimică a matricei în jurul fibrelor, fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită, iar matricea se depune pe fibre prin cementarea acestora în băi de săruri sau în mediu gazos; c) la elaborarea prin încorporarea fibrelor prin deformarea plastică a matricei, un pachet realizat din straturi alternante de fibre şi matrice (sub formă de folie) se supune deformării plastice la cald prin laminare, tragere sau extrudare; d) la elaborarea prin solidificarea unidirecţională a eutecticelor, fazele din structura unui aliaj eutectic reprezintă materialele componente ale compozitului, iar faza care are rolul fibrelor durificatoare capătă dispunerea şi orientarea necesare prin solidificarea dirijată unidirecţional a aliajului turnat?
294

Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite

Aplicaţii
A.12.1. Un material compozit cu fibre de sticlă înglobate într-o matrice de răşină epoxidică are fracţia volumică a fibrelor vf = 0,70. Ştiind că fibrele de sticlă au densitatea ρf = 2540 kg/m3, iar matricea din răşină epoxidică are densitatea ρM = 1210 kg/m3, să se determine concentraţia masică a fibrelor în materialul compozit %fm şi densitatea compozitului ρC. Rezolvare Considerând că materialul compozit are volumul VC, iar volumele fibrelor şi matricei sunt Vf , VM, se obţin relaţiile: Vf = VCvf , VM = VC(1 – vf) şi VC = Vf + VM . Masele corespunzătoare volumelor Vf , VM şi VC sunt Mf = VCvfρf, MM = VC(1 – vf)ρM şi MC = Mf + MM, iar densitatea compozitului este dată de o relaţie de forma (12.5): ρC = ρM(1 – vf) + ρfvf; pentru datele precizate în enunţul aplicaţiei se obţine: ρC = 1210(1 – 0,70) + 2540⋅0,70 = 2141 kg/m3. Concentraţia volumică a fibrelor în materialul compozit este %fV = 100vf, iar concentraţia masică a acestora este dată de relaţia (stabilită utilizând ρf raţionamentul prezentat la rezolvarea aplicaţiei A.2.4): % f m = 100v f ; pentru ρ datele precizate în enunţul aplicaţiei se obţine: % f m = 100 ⋅ 0,7
2540 2141

≅ 83 %.

A.12.2. Un material compozit cu fibre continui de sticlă înglobate în matrice de răşină epoxidică se consideră ca material de referinţă la proiectarea unui nou material compozit (cu aceleaşi componente). Ştiind că matricea are * EM = 6900 N/mm2 şi RmM = 69 N/mm2, fibrele au Ef = 72500 N/mm2 şi Rmf = 3400 N/mm2, iar materialul de referinţă supus încercării la tracţiune în / lungul fibrelor are modulul de elasticitate EC = 46260 N/mm2 şi rezistenţa la
/ rupere RmC = 2050 N/mm2, să se stabilească ce valoare trebuie să aibă fracţia volumica a fibrelor în noul material, pentru ca acesta să prezinte (pe direcţia de orientare a fibrelor) modulul de elasticitate EC ≥ 50000 N/mm2 şi rezistenţa la rupere RmC ≥ 2200 N/mm2. Rezolvare Pentru compozitul de referinţă se pot scrie relaţiile (12.5) şi (12.6) din care rezultă valoarea fracţiei volumice a fibrelor în acest material vf şi mărimea / E − EM 46260 − 6900 rezistenţei conventionale a matricei RmM: v /f = C = = 0, 6 ; 72500 − 6900 E f − EM

295

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR R mC
/

RmM =

− R mf v /f
/ f

1− v

=

2050 − 3400 ⋅ 0,6 1− 0,6

= 25 N/mm 2 . Deoarece pentru noul compozit

sunt, de asemenea, valabile relaţiile (12.5) şi (12.6), se poate determina valoarea fracţiei volumice a fibrelor în acest material vf pentru respectarea condiţiilor impuse în enunţul aplicaţiei, astfel:. Cu datele precizate în enunţul aplicaţiei se obţine: vf ≥ max(0,66; 0,64) Vf ≥ 0,66. De exemplu, adoptând vf = 0,70, rezultă EC = 52820 N/mm2 > 50000 N/mm2 şi Rmc = 2387,5 N/mm2 > 2200 N/mm2. Observaţie Atât pentru materialul compozit de referinţă, cât şi pentru noul material proiectat, fracţiile volumice ale fibrelor depăşesc valaorea critică dată de relaţia R * − RmM 69 − 25 = (12.7): v fcr = mM = 0,013 ; ca urmare, efectul de durificare 3400 − 25 Rmf − RmM datorită înglobării fibrelor în matrice este asigurat la ambele materiale. A.12.3. Un compozit cu fibre continui, este realizat înglobând fibre dintr-un material cu Ef = 80000 N/mm2 într-un material matrice cu EM = 8000 N/mm2. Să se analizeze cum se modifică, în funcţie de fracţia volumică a fibrelor vf, valorile modulului de elasticitate al compozitului EC pe direcţia fibrelor şi pe direcţia normală la fibre. Rezolvare Folosind relaţiile (12.5) şi (12.11) în condiţiile precizate în enunţul aplicaţiei se pot trasa graficele EC = f(vf) prezentate în figura 12.23. Analizând aceste grafice, rezultă că modulul de elasticitate al compozitului pe direcţia de orientare a fibrelor creşte liniar odată cu vf, în timp ce efectul de creştere odată cu vf a modulului de elasticitate al compozitului pe direcţia normală la fibre se manifestă pregnant numai la valori ridicate ale vf .

Fig. 12.23. Diagramele de variaţie, în funcţie de fracţia volumică a fibelor, a modulului de elasticitate determinat în lungul fibrelor şi pe direcţia normală la fibre la un compozit cu fibre de sticlă si matrice de răşină epoxidică 296

Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite

A12.4. Să se determine valoarea exponentului n din relaţia (12.12) pentru un agregat compozit alcătuit dintr-o matrice de cobalt în care sunt înglobate particule dure de carbură de wolfram, cunoscând că modulul de elasticitate al matricei este EM = 207000 N/mm2, modulul de elasticitate al particulelor este Ef = 705000 N/mm2, iar modulul de elasticitate al materialului cu vf = 0,5 este EC = 382000 N/mm2. Rezolvare Înlocuind datele din enunţul aplicaţiei în relaţia (12.12), se obtine ecuaţia exponenţială (transcendentă), cu necunoscuta n: 2 ⋅ 382 n = 207 n + 705 n .Această ecuaţie se poate rezolva pe cale numerică, considerând diverse valori ale necunoscutei n∈[−1;1]\{0}, calculând (pentru fiecare valoare a exponentului n) A = 2 ⋅ 382 n şi B = 207 n + 705 n şi declarând ca soluţie valoarea n pentru care se obţine A = B. Rezultatele utilizării aceastei proceduri de rezolvare sunt diagrafiate în figura 12.24, iar soluţia care se obţine astfel este n → 0 (aceeaşi soluţie rezultând şi prin utilizarea programului de rezolvare numerică a ecuaţiilor al produsului informatic MathCad).

Fig. 12. 24. Determinarea exponentului n din relaţia (12.12) pentru un agregat compozit cu particule de WC înglobate în matrice de Co

Fig.12.25. Diagrama de variaţie, în funcţie de vf, a modulului de elasticitate al agregatului compozit cu particule de WC şi matrice de Co

Observaţie În cazul agregatului compozit analizat, exponentul n din relaţia (12.12) tinde către valoarea zero şi, ca urmare, în această situaţie se poate considera că
297

aşa cum se observă în figura 12. astfel: EC = lim [ E (1 − v f ) + E v f ] = E M f E f f n→0 n M n f v 1 n 1− v (12. 12. curba AC redă variaţia în funcţie de vf a modulului de elasticitate al agregatului compozit (cvasiizotrop) cu particule de carbură de wolfram uniform distribuite într-o matrice de cobalt.2. fracţia volumică a particulelor fiind vf = 0. Aşa cum s-a precizat în scap.18) Datele din enunţul aplicaţie satisfac această egalitate. se determină valoarea exponentului n din relaţia (12. .4. caracteristicile agregatelor compozite cu structura alcătuită din particulele unui material f distribuite într-o matrice dintr-un material M sunt intermediare celor care se pot determina în lungul fibrelor şi pe direcţia normală la fibre la compozitele cu fibre din material f înglobate în matricea M. Respectarea acestei reguli de către agregatul compozit cu particule de carbură de wolfram înglobate într-o matrice de cobalt este ilustrată în figura 12. 6945 + 0.6945.6⋅70n + 0. 6945 = 140625 N/mm2. curba CNF redă variaţia în funcţie de vf a modulului de elasticitate determinat pe direcţia normală la fibre la compozitul cu fibre de carbură de wolfram înglobate într-o matrice de cobalt.25.12. 6945 ] 298 − 1 0 . ecuaţia exponenţială care trebuie rezolvată este: 100n = 0.11).12).12).7. expresia analitică a funcţiei corespunzătoare acestei curbe fiind (12.26. iar modulul de elasticitate al agregatului compozit (cu aceleaşi componente) având vf = 0.12) pentru estimarea modulului de elasticitate al agregatelor compozite la care n → 0. care modelează analitic variaţia modulului de easticitate al agregatului compozit.12. iar soluţia (nebanală) care rezultă prin rezolvarea numerică a acesteia este. Folosind relaţia (12.5).5. modulul de elasticitate al materialului f este Ef = 220000 N/mm2. n = − 0. iar variaţia EC.18). Rezolvare Procedând ca la rezolvarea aplicaţiei A.3 ⋅ 70000 −0. rezultă vf EC = [0. care se poate considera în locul relaţiei (12.4 este EC = 100000 N/mm2. pe baza relaţiei (12. se poate determina modulul de elasticitate al agregatului compozit cu = 0. Se cunoaşte că modulul de elasticitate al materialului M este EM = 70000 N/mm2.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR modulul de elasticitate al materialului este definit. în care: curba CLF redă variaţia în funcţie de vf a modulului de elasticitate determinat în lungul fibrelor la compozitul cu fibre de carbură de wolfram înglobate într-o matrice de cobalt.12) (cu n = − 0. A.6945). expresia analitică a funcţiei corespunzătoare acestei curbe fiind (12.7 ⋅ 220000 − 0. Să se determine valoarea modulului de elasticitate EC al unui agregat compozit alcătuit dintr-o matrice M în care sunt distribuite uniform particule dintr-un material f. expresia analitică a funcţiei corespunzătoare acestei curbe fiind (12.7.4⋅220n.

considerând valoarea lungimii critice a fibrelor Lc dată de relaţia (12.05 mm şi lungimea L = 50 mm.12.5 ⋅ 10 lungul fibrelor) cu intensitatea σ = = = 1528 N/mm2.12.7. în funcţie de vf.12. pentru agregatele compozite cu componentele M şi f precizate în enunţul aplicaţiei este redată în figura 12.12) pentru agregatul compozit considerat în aplicaţia A. Să se stabilească dacă bara de tracţiune rezistă la solicitarea dată de o forţă cu intensitatea F = 7. 12.12.6.4. O bară de tracţiune cu diametrul D = 25 mm este realizată dintr-un material compozit durificat cu fibre discontinui de sticlă. Rezolvare Solicitarea la tracţiune cu forţa F = 7.94 mm << L Procedând astfel. Determinarea exponentului n din relaţia (12. A. Diagrama de variaţie.5 Rezistenţa la rupere a materialului compozit se poate determina cu relaţia (12.15).12.27. iar matricea din răşină epoxidică are RmM = 25 N/mm2 şi τrM = 40 N/mm2. Fracţia volumică a fibrelor materialului compozit este vf = 0.14). componentele materialului fiind caracterizate astfel: fibrele de sticlă au Rmf = 3000 N/mm2.Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite în funcţie de vf. orientate pe direcţia axei longitudinale a barei şi având diametrul df = 0. 26.05 4 40 τ rM 4 299 . Rmf 1 1 3000 = 0.5 Fig. 2 2 πD π 25 Fig.5⋅105 N.5⋅105 N produce tensiuni normale (în 5 4F 4 ⋅ 7. în care notaţiile au semnificaţii similare celor precizate la rezolvarea aplicaţiei A. a modulului de elasticitate al agregatului compozit considerat în aplicaţia A. se obţine: LC = d f = 0.27.

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (materialul are o comportare eficientă în ceea ce priveşte conlucrarea între M şi f. A. fracţia volumică a fibrelor fiind vf = 0. rezultând: RmC . 4 a) Dacă fibrele materialului compozit din care este confecţionată bara sunt perfect paralele cu axa longitudinală a barei ( pe direcţia căreia se aplică forţa F). forţa de πD 2 tracţiune monoaxială care produce ruperea barei are intensitatea dată de relaţia: πD 2 F= RmC . bara rezistă la solicitarea la tracţiune cu forţa F = 7.17): θ cr = arctg 300 40 1833 = 1o15’.02)0.73 ≅ 1833 N/mm2 şi F = 4 b) Dacă fibrele materialului compozit din care este realizată bara sunt orientate sub un unghi θ = 5 o faţa de direcţia axei longitudinale a barei.12. rezistenţa la rupere a compozitului RmC este dată de relaţia (12.7 ≅ 2065 N/mm2. rezistenţa la rupere a compozitului este dată de relaţia (12.7) + 3000(1 − 0.7. . orientate pe direcţia axei longitudinale a barei. să se estimeze intensitatea forţei de tracţiune F la care se produce ruperea barei în următoarele circumstanţe: a) fibrele materialului sunt perfect paralele cu axa longitudinală a barei. L Deoarece σ < RmC.73. b) unghiul dintre axa longitudinală a barei şi direcţia orientării fibrelor este θ = 5 o. Ştiind că matricea compozitului * are RmM = 30 N/mm2.461. 40 cos 5 sin 5 o o . 0.5⋅105 N.16). 80 sin 2 5 o ) = min(1847. iar fibrele au Rmf = 2500 N/mm2. rezultând: π 15 2 1833 ≅ 3.θ = min( şi F = 1833 cos 5 2 o .02).10532) = 461 N/mm2 π 15 2 461 ≅ 8. RmM = 80 N/mm2 şi τrM = 40 N/mm2. ca urmare. Diminuarea considerabilă a rezistenţei mecanice a 4 barei în acest caz este datorată faptului că măsura unghiului θ este mai mare decât valoarea critică dată de relaţia (12.6). Rezolvare Ruperea barei se produce când tensiunile normale generate de solicitarea la 4F tracţiune cu forţa F au intensitatea σ = = RmC şi. LC raportul de transfer al sarcinilor fiind foarte redus.24⋅105 N. O bară de tracţiune cu diametrul D = 15 mm este realizată dintr-un material compozit cu fibre continui.1⋅104 N.73) + 2500⋅0. iar ≅ L L RmC = RmM (1 − v f ) + Rmf (1 − C )v f = 25(1 − 0. RmC = 30(1 − 0.

cu perspective mari de extindere în viitor. Realizarea de produse din materiale metalice care nu pot fi elaborate şi prelucrate primar prin tehnologiile clasice de topire – turnare: • piese (filamente. materiile prime sub formă de pulberi (de diverse sortimente compoziţionale şi/sau granulometrice) sunt amestecate în proporţiile necesare produselor care trebuie realizate. iar comprimatele de pulberi astfel obţinute se supun unui tratament termic. Tehnologiile de realizare a produselor prin metoda agregării pulberilor sunt aplicate de obicei în două scopuri: A. nemetalice) utilizate în metalurgia pulberilor sunt materiale formate din granule (particule) de metale pure. numit sinterizare. Studiul şi aplicarea industrială a proceselor.) cu dimensiunile cuprinse între 0. Introducere În tehnica actuală se utilizează. uneori amestecate şi cu pulberi nemetalice. plăcuţe pentru tuburi electronice. metodelor şi procedeelor tehnologice de obţinere a pulberilor (preponderent metalice) şi de utilizare a lor pentru realizarea de produse cu diverse destinaţii fac obiectul unei ramuri a metalurgiei numită metalurgia pulberilor .Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi Capitolul 13 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR REALIZATE PRIN AGREGARE DE PULBERI 13. cu sau fără presare. oxizi metalici. tehnologiile de realizare a semifabricatelor şi pieselor pentru diverse aplicaţii din pulberi metalice.1 µm şi 1 mm. La fabricarea produselor prin metoda agregării pulberilor. duze pentru ejectarea 301 . uneori. aliaje sau compuşi chimici (intermetalici. sulfuri etc.1. Pulberile (metalice şi. care conferă produselor compactitatea şi caracteristicile de utilizare dictate de aplicaţia căreia sunt destinate produsele. amestecul de pulberi este adus apoi la forma dorită (corespunzătoare produselor).

se obţin foarte greu în stare topită). ZrO2 etc. care.).). ce impune aplicarea unor operaţii tehnologice de finisare laborioase şi costisitoare. • piese (scule aşchietoare. diamant – metale etc. electrozi poroşi din nichel sau argint pentru echipamentele utilizate în electrochimie etc. Principalele metode mecanice folosite în practica industrială pentru obţinerea pulberilor sunt: • Metoda măcinării. Fe – mase plastice. Cr. având componentele cu ts foarte diferite şi/sau cu solubilităţi foarte reduse în stare lichidă.) din materiale de tipul cermeturilor. pistoane.. Sb. din materiale care pot fi elaborate în stare topită.) sau pseudoaliajelor (aliajele W – Ag. având structura alcătuită din particule de carburi metalice dure (WC. B. Mo – Cu etc. Realizarea de produse cu dimensiuni mici şi forme complicate. realizate mai ales din pulberi feroase. filtre metalice din bronzuri. TaC etc.. aliaje Fe – Al. garnituri. la aplicarea acestei metode. compozitelor cu metale şi nemetale (Cu – grafit. Ta. W – Cu. reacţionând puternic cu căptuşeala ceramică a agregatelor de elaborare – turnare. Cr. oţeluri inoxidabile sau aliaje Monel. Mo2C. elemente de fricţiune. echipamente electrocasnice. pârghii. inele. care este folosită în prezent pentru realizarea pulberilor de Mn.). echipamente de calcul automat etc. • piese poroase cu diverse destinaţii: cuzineţi poroşi autoungători din bronzuri cu staniu sau din aliaje Fe – Cu. magneţi etc.2. Fe. tacheţi. Obţinerea şi caracterizarea pulberilor Pentru obţinerea pulberilor se utilizează două categorii de metode tehnologice: metodele mecanice şi metodele fizico – chimice. • piese (plăcuţe şi scule pentru prelucrarea prin aşchiere a materialelor metalice) din materiale dure. care. Mo. Co. contacte electrice. în construcţia de maşini (automobile. se obţin greu în stare lichidă şi se impurifică uşor. burete de 302 .) înglobate într-o matrice metalică tenace (Co. segmenţi. deoarece implică consumuri exagerate de materiale şi conduce la obţinerea de semifabricate cu precizia necorespunzătoare a formei şi dimensiunilor. având structura alcătuită dintr-o fază oxidică − ceramică (Al2O3. cu mărimea particulelor între 20 µm şi 1 mm şi forma predominant lamelară.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR gazelor fierbinţi electrozi nefuzibili pentru sudare etc. materia primă sub formă de material metalic turnat. Mo etc. Mo – Ag.) se folosesc pe scară largă astfel de piese sinterizate (roţi dinţate. dar a căror fabricare prin turnare nu este eficientă. TiC. de tipul unor agregate compozite. Al. Nb etc. Ni – Fe etc.. came. Ni etc. Co. cuzineţi. 13. având ts ridicate.) înglobată într-o matrice metalică (Fe. Fe – Cr. Ni.) din metale greu fuzibile (W.). magneţi etc.

apă etc. cu mărimea particulelor între 0. Co. la aplicarea acestei tehnologii. care se transformă în particule de pulbere prin solidificarea într-o baie de răcire. Au. Zn. folosită în prezent pentru obţinerea pulberilor de Fe.1 µm şi 100 µm şi forma aciculară (dendritică). aplicată actual pentru fabricarea pulberilor de Ag.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi minereu. W. Cu. Cr. Cu. sârme etc. Ni. materia primă sub formă de aşchii ale metalului (Me) care trebuie adus în formă de pulbere este introdusă într-un cuptor tubular. Fe. care. materia primă sub formă de metal sau aliaj topit se scurge dintr-un creuzet (printr-o duză calibrată). • Metoda electrolitică. rezultă precipitate granulare de plumb acoperite cu cupru. V.. aplicată pentru realizarea pulberilor de Fe. Al. Ta. precipitate obţinute prin electoliză. cu mărimea particulelor între 20 µm şi 400 µm şi forma predominant sferoidală. suferă impactul cu mai multe jeturi (de aer. Pt etc.. Sn.) şi este pulverizată în picături fine. metoda permite şi obţinerea pulberilor cu particule bimetalice. specifice fiecărui metal) în carbonil metalic Men(CO)m (condensat sub formă de lichid vâscos). • Metoda carbonil. materia primă sub formă de soluţie apoasă a sărurilor metalului (Me) care trebuie obţinut sub formă de pulbere este supusă unui agent chimic (pulbere de Zn. • Metoda pulverizării din fază lichidă. Cu. o transformă în pulbere de fier pur. Fe – Ni – Mo etc. Principalele metode fizico – chimice de elaborare a puberilor metalice sunt: • Metoda reducerii oxizilor. este supusă acţiunii unui curent de oxid de carbon. Co. • Metoda precipitării din soluţii apoase. la aplicarea acestei metode. este transformată în pulbere prin măcinare în mori cu bile sau în mori cu vârtej. Al etc. la utilizarea acestei metode. aliaje Fe – Ni. aşchii. Ni – Co etc. Fe – Mo.. bronzuri. iar ca agent chimic pulberea fină de Pb. Ni – Mo. de exemplu. producând reducerea oxizilor. utilizată în prezent pentru obţinerea pulberilor de Ni.. materia primă sub formă de minereu oxidic de fier sau arsură de fier. alame. se transformă (în anumite condiţii de temperatură şi presiune. la folosirea acestei tehnologii. vapori. Au. 303 .1 µm şi 10 µm şi forma sferoidală. aplicată actual pentru realizarea pulberilor de Fe. în stare măcinată este supusă acţiunii unui agent chimic (pulbere de cocs sau gaz metan). aliaje Fe – Ni. materia primă sub formă de soluţii apoase sau topituri de săruri metalice este descompusă prin electroliză. la folosirea acestei metode. care se pot transforma uşor în pulberi prin măcinare. obţinându-se depozite catodice compacte − fragile. Fe. iar descompunerea prin volatilizare a acestuia determină formarea oxidului de carbon (care se reutilizează în proces) şi pulberii metalului Me. Ni. Pt. cu mărimea particulelor între 0. spongioase sau pulverulente. Ni. Cr. Fe – Cr. folosind ca materie primă soluţia de acetat de cupru.) care produce precipitarea metalului (Me) sub formă de pulbere. oţeluri etc. Cd.

funcţia erorilor – v. această caracteristică se exprimă de obicei prin mărimea suprafeţei totale a particulelor. raportată la masa sau volumul lor efectiv. distingându-se din acest punct de vedere. mărimea particulelor acestora încadrându-se într-un domeniu mai mult sau mai puţin extins. existând însă şi pulberi ale căror particule au suprafeţe netede şi regulate. aşa cum se poate observa în figura 13. • calitatea suprafeţei particulelor.6.2. particulele pulberilor metalice uzuale au structura internă spongioasă (cu macropori deschişi). • suprafaţa specifică a particulelor. pulberile metalice uzuale au particulele cu suprafeţe neregulate şi rugoase. inclusiv a macroporilor deschişi conţinuţi de acestea. • mărimea particulelor. cu ajutorul histogramelor granulometrice ale pulberii şi modelate analitic cu ajutorul unei funcţii de distribuţie a granulaţiei pulberii (de obicei. pentru exprimarea acestei caracteristici se folosesc două mărimi: diametrul echivalent al particulelor sau mărimea celui mai mic ochi de sită prin care acestea pot trece.5). poroasă (cu macropori închişi) sau compactă (fără macroporozităţi). această caracteristică se apreciază pe baza raportului dintre cele trei dimensiuni caracteristice ale particulelor. pulberile metalice uzuale au granulaţia eterogenă. 13. aşa cum se poate observa în figura 13. o caracteristică derivată a acesteia fiind densitatea de umplere ρu = 304 1 Vu Fig. b − particule lamelare. aplicaţia A. Principalele forme ale particulelor pulberilor utilizate în metalurgia pulberilor: a − particule aciculare.1. • volumul specific de umplere Vu.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Pulberile metalice prezintă o serie de caracteristici fizico – chimice şi tehnologice care influenţează esenţial calitatea produselor obţinute prin agregarea lor. această caracteristică se defineşte ca fiind volumul ocupat de unitatea de masă de pulbere vărsată liber (netasată) într-un vas de măsurare. • structura internă a particulelor. trei grupe de pulberi: pulberile cu particule fibroase (aciculare). . c − particule sferoidale . Principalele caracteristici fizice ale pulberilor metalice sunt: • forma particulelor. compoziţia granulometrică a unei pulberi metalice putându-se exprima prin fracţiile granulometrice ale particulelor de diferite mărimi ce intră în alcătuirea pulberii.1. poliedrice ). definite. pulberile cu particule lamelare (platiforme) şi pulberile cu particule echiaxiale (sferoidale.

ρe fiind densitatea materialului particulelor pulberii. P etc.. 13. Definirea granulaţiei cu ajutorul histogramei granulometrice pentru pulberile cu: a − gamă largă de dimensiuni ale particulelor. această caracteristică este definită ca fiind raportul procentual dintre volumul efectiv al particulelor pulberii Ve şi volumul de umplere Vu. pentru pulberile metalice uzuale Vsc fiind cu 20. îndesare (prin scuturare) I s = u Vu Fig. această caracteristică reprezintă volumul ocupat de unitatea de masă de pulbere după tasarea ei prin scuturare intensă. b − gamă îngustă de dimensiuni ale particulelor Principalele caracteristici chimice ale pulberilor metalice sunt conţinutul de impurităţi (C. O. Si. ρpr reprezentând masa unităţii de volum a unei pulberi supuse unei presiuni de compactizare p.) al particulelor şi rezistenţa la oxidare a particulelor.30 % mai mic decât Vu. iar Cpr fiind C pr = 305 ρp ρe 100 . • densitatea de presare ρpr şi compactitatea de presare Cpr.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi • compactitatea de umplere Cu. aceste caracteristici depinzând de natura materialului particulelor şi de metoda folosită pentru obţinerea pulberilor. cunoscând (pentru o pulbere metalică dată) Vsc şi Vu. se poate defini caracteristica numită grad de V − Vsc . cunoaşterea ei fiind deosebit de importantă pentru reglarea corectă a dispozitivelor de dozare a pulberilor folosite la realizarea unui anumit produs. aceste caracteristici exprimă presabilitatea pulberilor. Principalele caracteristici tehnologice ale pulberilor metalice sunt: • fluiditatea. o caracteristică derivată este porozitatea de umplere Pu = 100 − Cu. . C u = Ve Vu 100 = ρu ρe 100 . S. această caracteristică se defineşte ca fiind cantitatea (masa) de pulbere ce se scurge în unitatea de timp prin orificiul calibrat al unei pâlnii şi este dependentă în special de calitatea suprafeţei particulelor şi de compoziţia granulometrică a pulberilor.2. • volumul specific de scuturare Vsc..

dislocaţiilor sau defectelor de împachetare) pe care le conţin. 13. contribuind la intensificarea proceselor de adsorbţie. Fig. care este influenţată nu numai de forma particulelor pulberilor şi. să aibă o mobilitate accentuată şi o mare capacitate de a atrage electroni.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • rezistenţa muchiilor. care să-şi păstreze forma şi să nu sufere pierderi masice în timpul manipulărilor la care este supus în procesul de fabricare a produselor. cu orbitalele electronice incomplete. care definesc interacţiunea complexă dintre particulele pulberilor şi dintre particule şi mediul (gazos sau lichid) cu care acestea vin în contact în cursul operaţiilor de realizare a produselor sinterizate.3. aşa cum sugerează schemele din figura 13. corodare. caracterul rugos al suprafeţelor libere şi starea de nesaturare electronică a atomilor de pe aceste suprafeţe determină o reactivitate accentuată a acestora. La obţinerea produselor prin agregare de pulberi trebuie să se ţină seama de următoarele particularităţi privind caracteristicile şi comportarea pulberilor: • terminarea bruscă a structurii cristaline pe suprafeţele libere ale particulelor pulberilor metalice face ca atomii aflaţi pe aceste suprafeţe. în funcţie de compoziţia granulometrică.3. Compactitatea de umplere. Vs şi Pu) depinde esenţial de fluiditatea pulberilor. oxidare. această caracteristică exprimă capacitatea unei pulberi de a da prin presare un semifabricat suficient de rezistent. difuzie etc. de compoziţia granulometrică a pulberilor. datorită multiplelor imperfecţiuni cristaline (de tipul vacanţelor. b − cu gamă îngustă de dimensiuni ale particulelor 306 . iar suprafeţele să prezinte aspect rugos. • realizarea unei împachetări compacte a particulelor pulberilor (micşorarea valorilor caracteristicilor Vu. ci şi de rugozitatea suprafeţelor particulelor care alcătuiesc pulberile (care poate determina modificări esenţiale ale mobilităţii reciproce a particulelor pulberilor la vărsarea şi/sau presarea lor în matriţele utilizate la obţinerea produselor sinterizate). denumirea ei fiind determinată de faptul că rezistenţa mecanică a oricărui semifabricat obţinut prin presarea unei pulberi depinde în principal de comportarea zonelor sale cu sensibilitate maximă la degradare: muchiile ascuţite şi pereţii foarte subţiri.. pentru pulberile: a − cu gamă largă de dimensiuni ale particulelor.

5: • crearea legăturilor punctiforme între particule. se desfăşoară în mai multe etape. Schema micşorării compactităţii pulberilor la formarea aglomeratelor şi agregatelor de particule • pe măsură ce dimensiunile particulelor pulberilor se micşorează. • creşterea legăturilor punctiforme şi formarea suprafeţelor de 307 . soluţia tehnologică cea mai indicată în acest scop constând în utilizarea unor substanţe lubrifiante (depuse pe particulele pulberilor sau adăugate la dozarea şi amestecarea pulberilor în vederea realizării produselor sinterizate). neputând asigura gradul de consolidare necesar pentru ca produsele să-şi păstreze configuraţia la extragerea din matriţe.13. 13.3. suprafaţa lor specifică se măreşte.4. schematizate în figura 13. gradul de îndesare şi compactitatea de presare a pulberilor şi determină obţinerea de produse cu porozitate excesivă (inacceptabilă). care conduc la formarea în masa pulberilor a unor aglomerate (grupări de particule ferm legate între ele prin forţe superficiale de adeziune) şi a unor agregate (grupări de aglomerate slab legate între ele şi uşor de dezintegrat prin acţiuni mecanice).4. diminuează compactitatea de umplere. iar influenţele rugozităţii suprafeţelor libere ale particulelor şi reactivităţii acestor suprafeţe devin mai importante. formarea aglomeratelor şi agregatelor trebuie împedicată. Transformările structurale la presarea şi sinterizarea pulberilor Procesele esenţiale ce trebuie realizate pentru obţinerea produselor prin metoda agregării pulberilor constau în formarea legăturilor de consolidare a particulelor pulberii sau amestecului de pulberi utilizate ca materie primă.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi Fig. Aceste procese. aşa cum s-a arătat anterior. deoarece. determinând apariţia unor fenomene de frecare şi adeziune între particule. astfel de legături apar între particulele pulberilor metalice la simpla lor vărsare sau tasare în matriţele folosite la realizarea produselor şi sunt (în general) instabile. aşa cum se poate observa în figura 13.

2000 MPa) şi se transformă într-un comprimat cu forma produsului ce urmează a fi realizat. prin care amestecurile neconsolidate de pulberi se transformă în produse compacte şi rezistente. Procesele care se desfăşoară în timpul operaţiei de presare pot fi descrise astfel: • la începutul presării se produce reorientarea particulelor. care asigură amestecului de pulberi împachetarea 308 . Principalelor etape de formare a legăturilor de consolidare la realizarea produselor prin agregare de pulberi: a − formarea legăturilor punctiforme. sferoidizarea şi diminuarea dimensiunilor porilor. La operaţia de presare. deformarea plastică şi sudarea între ele a particulelor) şi sunt finalizate. d − diminuarea şi sferoidizarea porilor Procesele descrise succint mai înainte. De obicei cele două operaţii se realizează succesiv. mai ales a celor aflaţi pe suprafeţele libere ale acestora şi desfăşurarea intensă a unor procese de difuzie.. dar există şi procedee tehnologice care prevăd executarea lor simultană (presarea la cald sau sinterizarea sub presiune). Fig. sferoidizarea şi chiar dispariţia porilor. alunecarea lor reciprocă şi umplerea golurilor.. se desfăşoară mai ales în cursul operaţiilor tehnologice de presare a pulberilor în matriţe şi de sinterizare a comprimatelor obţinute prin presare. c − formarea şi creşterea cristalelor noi. amestecul de pulberi este presat în cavitatea unei matriţe (la presiuni p = 100.5. care determină creşterea mobilităţii atomilor particulelor pulberilor. în cursul tratamentului termic de sinterizare. b − formarea suprafeţelor de contact. în urma desfăşurării acestei etape. • creşterea cristalelor noi. care au tendinţa de a se dezvolta independent sub forma unor noi cristale şi de a declanşa astfel un proces general de recristalizare în masa pulberilor. între particulele pulberilor supuse prelucrării se formează suprafeţe de contact (punţi de legătură).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR contact (punţilor de legătură) între particule. de tipul unor germeni cristalini. prin creşterea germenilor formaţi în etapa anterioară. ale cărei cristale sunt dezvoltate între (peste) particulele pulberilor. aceste procese sunt declanşate prin presarea pulberilor în matriţe (care determină compactizarea pulberilor prin redistribuirea particulelor. asigurând consolidarea acestora şi micşorarea. prin încălzirea pulberilor presate. agregatele de pulberi capătă o structură cristalină nouă.13.

particule de praf ionizate etc. extinderea redusă a punţilor de legătură realizate prin sudare este. în plus. atomii marginali ai particulelor se apropie la distanţe având ordinul de mărime al parametrilor stucturii cristaline a materialului particulelor şi interacţionează dând naştere unor germeni cristalini comuni în zonele de contact ale particulelor. • dacă particulele pulberii supuse presării au plasticitate scăzută.) şi aplatizarea micronereguarităţilor din aceste zone.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi cea mai densă posibilă la dimensiunile şi forma pe care le prezintă particulele componente. determinată şi de intensitatea scăzută cu care se desfăşoară procesele de difuzie la temperatura de presare. fiind însoţită de ecruisarea materialului (creşterea rezistenţei la deformare a materialului) din aceste zone şi. care se constituie într-o sursă de activare mecanică. 309 . în acest fel realizându-se sudarea între particulele pulberii. ca urmare. procesele de deformare sunt transferate în afara zonelor de contact ale particulelor (spre materialul neecruisat din interiorul particulelor pulberii) înainte de aplatizarea completă a microneregularităţilor şi dizlocarea suficientă a straturilor eterogene de pe suprafeţele în contact ale particulelor. care determină dislocarea straturilor eterogene (ce conţin oxizi. la fabricarea produselor din pulberi metalice sau nemetalice nedeformabile consolidarea prin presare a particulelor pulberilor şi obţinerea unor comprimate cu rezistenţă mecanică acceptabilă se realizează numai dacă particulele sunt amestecate cu un liant metalic (care rămâne în compunerea produsului) sau organic (care se elimină în cursul sinterizării). molecule de apă şi grăsimi. Pentru conducerea corectă a operaţiei de presare şi aprecierea corespunzătoare a eficienţei proceselor care se desfăşoară în cursul acesteia trebuie avute în vedere următoarele aspecte: • deformarea plastică locală a zonelor de contact ale particulelor se realizează (în mod obişnuit) la rece. molecule de aer adsorbit. • odată cu creştera presiunii se produce deformarea elasto – plastică a particulelor pulberii şi se crează condiţiile necesare sudării lor prin presiune. − o parte din energia acumulată în materialul deformat plastic din zonele de conact ale particulelor pulberii constituie energia de activare necesară creşterii şi transformării în cristale a germenilor cristalini comuni. sudarea prin presiune a particulelor pulberii se realizează prin următorul mecanism: − sub acţiunea presiunii exercitate asupra pulberii. se produce deformarea plastică locală a particulelor în zonele lor de contact reciproc. ca urmare. sudarea prin presiune a particulelor nu se poate realiza. iar punţile de legătură realizate prin sudare au (datorită extinderii reduse şi conţinutului mare de impurităţi) rezistenţă mecanică relativ scăzută. ca urmare a desfăşurării acestor procese.

determină • declanşarea unor procese de recristalizare a materialului (ecruisat prin deformarea plastică la rece produsă de presare) din zonele de contact ale particulelor şi din interiorul acestora.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • la extragerea comprimatelor din matriţele în care s-a realizat presarea se produce relaxarea elastică a materialului particulelor pulberii şi. difuzia atomilor. efectul postelastic este important (comprimatele îşi măresc volumul cu câteva procente la scoaterea lor din matriţe) şi poate produce distrugerea comprimatelor. accelerată de ridicarea temperaturii. densificarea (micşorarea porozităţii) şi recristalizarea structurii produselor realizate prin agregare de pulberi. Ts fiind 3 5 temperatura de solidificare – topire (în K) a componentului principal al pulberii sau amestecului de pulberi din care se confecţionează produsele. Sinterizarea este tratamentul termic prin care se realizează activarea termică a comprimatelor de pulberi în vederea desfăşurării proceselor. descompunerea şi vaporizarea substanţelor introduse la presare ca lianţi sau lubrifianţi. dacă plasticitatea particulelor pulberilor este redusă. bazate pe difuzie. eliminarea gazelor şi lichidelor adsorbite pe suprafeţele particulelor pulberii. în cazul amestecurilor de pulberi (cu particule din materiale diferite) se produce şi alierea particulelor cu componentele transportate prin difuzie din particulele vecine. aşa cum sugerează imaginile prezentate în figura 13. se manifestă un fenomen de creştere bruscă a volumului acestor comprimate. • creşterea temperaturii determină desfăşurarea unor procese chimice. temperatura de sinterizare se adoptă Tsi = ( ⋅ ⋅ ⋅ )Ts . numit efect postelastic. se 310 . care constau în reducerea peliculelor de oxizi de pe suprafeţele particulelor. care produc consolidarea şi creşterea punţilor de legătură dintre particule. ca urmare. evitarea acestui fenomen nedorit fiind asigurată de utilizarea lianţilor. Desfăşurarea acestor procese şi calitatea produselor obţinute prin agregare de pulberi sunt influenţate esenţial de regimul tehnologic al tratamentului de sinterizare. sferoidizarea şi micşorarea porilor şi finisarea granulaţiei produselor. Pri ncipalii parametri de regim ai tratamentului de sinterizare se aleg astfel: • Temperatura de sinterizare Tsi se stabileşte având în vedere că sinterizarea trebuie să asigure formarea de noi cristale între particulele pulberilor din care sunt realizate comprimatele supuse acestui tratament. în plus. De 2 4 obicei. accelerată de ridicarea temperaturii. Procesele care se desfăşoară în timpul sinterizării pot fi descrise astfel: • difuzia atomilor.6. care au ca efecte consolidarea legăturilor dintre particulele pulberii. determină consolidarea şi creşterea germenilor cristalini formaţi în zonele de contact dintre particule. îndepărtarea produselor rezultate din reducerea.

b − pulberea presată şi sinterizată o oră la 900 oC.7). • Mediul de sinterizare se alege în mod obişnuit neutru sau reducător. c − pulberea presată şi sinterizată 240 ore la 900 oC • Durata sinterizării τsi se stabileşte experimental.) se utilizează atunci când pulberile din care se realizează produsele se oxidează uşor sau prezintă conţinuturi apreciabile de oxigen (oxizi) de la elaborare. scap. scap. În prezent se practică pe scară largă sinterizarea în vid. pentru a asigura condiţiile termice necesare desfăşurării proceselor de recristalizare care stau la baza formării legăturilor de consolidare între particule.5). 13. amoniac. 3. Trp fiind temperatura de recristalizare primară a componentului principal al pulberii sau amestecului de pulberi (T rp ≅ 0.15) – v.4T s – v.6. Mediile neutre (atmosferele de argon) se folosesc la sinterizarea produselor din pulberi metalice lipsite de oxizi. 311 . manipulare sau depozitare. Acest mod de alegere a temperaturii T si conduce în anumite cazuri.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi observă că tratamentul se efectuează la Tsi > Trp. hidrocarburi etc. la desfăşurarea proceselor de sinterizare în prezenţa unei anumite cantităţi de fază lichidă. în corelaţie cu gradul de sinterizare necesar realizării proprietăţilor de utilizare dorite ale produselor. Fig. Efectele presării şi sinterizării pulberii de argint cu incluziuni de Al2O3: a − pulberea vărsată în matriţa de presare. mediu ieftin. 1. deoarece prezenţa oxizilor în masa sau pe suprafeţele particulelor pulberilor folosite la realizarea produselor influenţează negativ desfăşurarea proceselor de difuzie care au loc în cursul sinterizării. la stabilirea mărimii τsi se ţine seama că aceasta este direct proporţională cu volumul particulelor pulberii din care se realizează produsele şi invers proporţională cu coeficientul de difuzie D al componentului principal al pulberii (care se corelează cu Tsi conform (1. uşor de obţinut şi cu activitatea chimică (reducătoare sau neutră) reglabilă (prin nivelul vidului şi temperatura Tsi utilizate la sinterizare). Mediile reducătoare (atmosferele de hidrogen. fapt ce are ca efecte accelerarea proceselor şi obţinerea unor produse cu compactitate ridicată. când pulberile sau amestecurile de pulberi conţin componente secundare cu temperatura de solidificare – topire inferioară T si.

b − timp de 6. se comportă ca niste agregate compozite. Microstructurile produselor din pulbere de Fe sinterizată la 800 oC: a − timp de 0. modul de distribuţie şi gradul de dispersie al fazelor componente ale structurii. cu structura alcătuită din particulele unui material înglobate într-un material suport (liant. matrice).8 şi 13. forma şi dimensiunile porilor.5 ore.9. dimensiunile. 13. caracteristicile lor putând fi determinate aplicând principiile prezentate în scap. 312 . definite prin constituţia acesteia (natura.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 13. 12.8. Microstructurile produselor sinterizate din WC cu liant de Co: a − material cu 94 % WC şi 6 % Co. Produsele sinterizate prezentând o porozitate Pp au caracteristicile fizico − mecanice determinate atât de caracteristicile structurii realizate prin sinterizare. 13. Structurile şi proprietăţile produselor sinterizate Produsele care se obţin prin metoda agregării pulberilor au caracteristicile structurale (influenţate de compoziţia chimică şi de regimul tehnologic folosit la sinterizare) sugerate de micrografiile prezentate în figurile 13.7. 13.7. Fig. b − material cu 85 % WC şi 15 % Co Fig.5 ore. c − timp de 22 ore Produsele fără porozitate. cât şi de mărimea porozităţii.2. numărul şi proporţia fazelor care alcătuiesc structura) şi prin forma.4.

Ys ≡ Es) şi coeficientului contracţiei transversale (Y ≡ µ.2) este potrivită pentru a estima duritatea Brinell (Y ≡ HB. caracteristicile mecanice ale acestor produse pot fi influenţate în măsură importantă de mărimea porozităţii Pp (în %). Prima dintre relaţiile (13. Ys ≡ Rms) şi alungirea procentuală după rupere (Y ≡ A. rezistenţa la tracţiune (Y ≡ Rm.9. b − electrod din pulbere de wolfram.2) în care Y şi Ys reprezintă valorile unei caracteristici mecanice determinate pe materialul sinterizat şi. dacă se consideră Ys ≡ HBs = 75 HBS şi Ks = 0. pe materialul (lipsit de pori) care alcătuieşte masa structurală a produsului sinterizat. respectiv. în cazul produselor realizate din pulberi de fier sinterizate. densitatea masei structurale (lipsită de pori) a produsului.049.2) permite a se estima duritatea Brinell HB. iar Vs şi ρs – volumul şi. respectiv. K s/ şi m sunt constante cu valorile dependente de natura materialului sinterizat şi. 13. 313 . definită prin relaţiile: V − Vs ρ 100 = (1 − )100 . c − piesă din pseudoaliaj W−Ni−Fe obţinută prin sinterizare Deoarece porii prezenţi în produsele sinterizate diminuează secţiunile portante şi au efectele unor concentratori de tensiuni. Cercetările experimentale întreprinse asupra diverselor materiale obţinute prin metoda agregării de pulberi au evidenţiat faptul că dependeţele dintre principalele caracteristici mecanice ale acestor materiale şi porozitatea lor pot fi exprimate analitic prin relaţii de forma: Y = Ys e − K s Pp sau Y = Ys (1 − K s/ Ppm ) (13. prima dintre relaţiile (13. Microstructurile unor produe industriale sinterizate: a − filtru din pulbere de bronz. Ys ≡ As) ale materialelor sinterizate. respectiv. iar Ks. în timp ce a doua relaţie permite modelarea numerică a modulului de elasticitate longitudinală (Y ≡ E. (13. de exemplu. de caracteristica mecanică considerată. densitatea produsului sinterizat. Ys ≡ HBs). Ys ≡ µs) ale unor astfel de materiale.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi Fig. evident.1) Pp = V ρs în care V şi ρ reprezintă volumul şi.

dacă se consideră Ys ≡ Es = 2. 301 agregate. 310 temperatură de sinterizare. lamelare. 311 metalurgia pulberilor.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR rezistenţa la tracţiune Rm. 301 metode fizico-chimice reducere oxizi. 310 fluiditate. 303 metode mecanice măcinare. Fig. porozitatea influenţează şi alte caracteristici ale produselor sinterizate: conductibilitatea termică şi electrică. 305 compactitate de umplere. 305 pulberi. Curbele Wöhler ale fierului sinterizat cu diferite valori ale porozităţii Pp Porozitatea produselor sinterizate influenţează negativ rezistenţa la oboselă a acestora. iar cea de-a doua relaţie din grupul (13. electrolitică. 307 agregare pulberi. rezistenţa la coroziune etc. K s/ = 0. 310 volum specific de scuturare. 307 compactitate de presare. 13.03 şi m = 0. 305 densitate de presare.10.35. 311 efect postelastic. K s/ = 0. pulverizare. carbonil.67 şi coeficientului lui Poisson. 301 fibroase. dacă se ia Ys ≡ Rms = 250 N/mm2 şi Ks = 0. aşa cum rezultă examinând curbele de durabilitate (Wöhler) ale pieselor din fier sinterizat prezentate în figura 13.058. 305 densitate de umplere.2) permite a se determina cu o bună precizie valorile modulului de elasticitate longitudinală E. precipitare. De asemenea. caracteristicile magnetice. dacă se ia Ys ≡ µs = 0. dacă se utilizează Ys ≡ As = 40 % şi Ks = 0. 302 porozitate de umplere. 305 314 . 305 grad de îndesare. sferoidale. 305 mediu de sinterizare.05⋅105 N/mm2.10.01 şi m = 1. Cuvinte cheie aglomerate. 304 sinterizare.043 şi alungirea procentuală după rupere A. 304 durată de sinterizare.

4. Piese sinterizate din pulberi metalice. care se transformă în particule de pulbere prin solidificarea într-o baie de răcire. Universitatea din Ploieşti. b) presarea pulberilor. vol. Ciocârdia C..) şi este pulverizată în picături fine. Perneş M. 1984 4. American Society for Metals. Metoda de producere a pulberilor la a cărei aplicare materia primă sub formă de metal sau aliaj topit se scurge dintr-un creuzet (printr-o duză calibrată). c) filtrele din aliaje Monel. ş. este: a) metoda electolitică. c) spargerea comprimatelor realizate prin presare. b) plăcuţele din materiale dure pentru sculele aşchietoare. Drăgulănescu I. vol. 1986 Teste de autoevaluare T. Ploieşti. Gâdea S. Partea a doua.13. b) plăcuţele dure din cermeturi pentru sculele aşchietoare...1. d) sinterizarea comprimatelor obţinute prin presare? T.9. Drăgulănescu E. d) metoda precipitării din soluţie apoasă? 315 . suferă impactul cu mai multe jeturi (de aer.3. c) metoda pulverizării din fază lichidă. Bucureşti. Care dintre următoarele produse se pot obţine prin metoda agregării de pulberi: a) electrozii nefuzibili din wolfram pentru sudare.13. Editura Tehnică. Tehnologia materialelor.a. Introduction to Materials Science for Engineers. d) grinzile metalice pentru poduri? T... Metalografie. 1986 7. Zecheru Gh. Editura Didactică şi Pedagogică.13. Care dintre următoarele etape se parcurg la fabricarea unui produs prin metoda agregării de pulberi: a) obţinerea pulberilor.13. Gâdea S. New York.. * * * Metals Handbook Ninth Edition.2. Shakelford J. Bucureşti.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor obţinute prin agregare de pulberi Bibliografie 1. 1981 3. Care dintre următoarele produse se pot obţine prin metoda agregării de pulberi: a) cuzineţii din bronz grafitat.. Editura didactică şi Pedagogică. II. 1988 2. Surdeanu T. apă etc. d) barele de tracţiune din răşină poliesterică armată cu fibre de sticlă? T. c) arborii cotiţi ai motoarelor Diesel pentru camioanele de mare tonaj. Bucureşti. 1985 5. Macmillan Publishing Commpany. Bucureşti... vapori. Metalurgie fizică şi studiul metalelor. Editura Tehnică. Ohio. Petrescu M. 1985 6. b) metoda carbonil. Aliaje dure sinterizate din carburi metalice.

d) fluiditatea pulberii? T.10. Mărimea suprafeţei totale a particulelor unei pulberi. Cantitatea (masa) de pulbere ce se scurge în unitatea de timp prin orificiul calibrat al unei pâlnii defineşte: a) densitatea de presare a pulberii. d) amestecare a pulberilor? T.14.12. b) suprafaţa specifică a particulelor. Procesele prin care amestecurile neconsolidate de pulberi se transformă în produse compacte şi rezistente se desfăşoară mai ales în cursul operaţiilor tehnologice de: a) dozare a pulberilor. c) metoda carbonil.13.6. b) rezistenţa la oxidare a particulelor pulberii. Capacitatea unei pulberi de a da prin presare un semifabricat suficient de rezistent. Care dintre următoarele caracteristici ale pulberilor metalice se încadrează în categoria caracteristicilor tehnologice: a) densitatea de umplere. c) mărimea particulelor pulberii. Grupările de particule ferm legate între ele prin forţe superficiale de 316 . c) compactitatea de umplere a pulberii. care să-şi păstreze forma şi să nu sufere pierderi masice în timpul manipulărilor la care este supus în procesul de fabricare a produselor defineşte: a) densitatea de umplere a pulberii. sferoidizarea şi diminuarea dimensiunilor porilor? T. obţinându-se depozite catodice compacte fragile. b) volumul specific de scuturare.13.13.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR T.13. b) compoziţia granulometrică a pulberii. inclusiv a macroporilor deschişi conţinuţi de acestea. d) rugozitatea suprafeţelor particulelor? T. c) fluiditatea: d) densitatea de presare? T. b) suprafaţa specifică a particulelor pulberii.13. c) densitatea de presare. d) creşterea cristalelor noi.9. Care dintre următoarele caracteristici ale pulberilor metalice se încadrează în categoria caracteristicilor fizice: a) mărimea particulelor. c) creşterea legăturilor punctiforme şi formarea suprafeţelor de contact (punţilor de legătură) între particule. Metoda de producere a pulberilor la a cărei aplicare materia primă sub formă de soluţii apoase sau topituri de săruri metalice este descompusă prin electroliză. b) presare a pulberilor în matriţe. b) metoda precipitării din soluţie apoasă. d) fluiditatea pulberii? T.8. d) compactitatea de presare? T. este: a) metoda măcinării.13.7.13.13.13. c) conţinutul de impurităţi al particulelor pulberii. d) metoda electrolitică? T. Care dintre următorii factori influenţează fluiditatea unei pulberi: a) forma particulelor. b) suprafaţa specifică a particulelor pulberii. Care dintre următoarele procese se produc la formarea legăturilor de consolidare a particulelor pulberii utilizate ca materie primă pentru obţinerea unui produs: a) crearea legăturilor punctiforme între particule.11. c) sinterizare.13. d) porozitatea de umplere a pulberii? T. spongioase sau pulverulente. care se pot transforma uşor în pulberi prin măcinare.13.5. raportată la masa sau volumul lor efectiv defineşte: a) volumul specific al pulberii. b) dezintegrarea particulelor. c) rezistenţa muchiilor (comprimatelor obţinute prin presarea pulberii).

16. 13. manipulare sau depozitare sinterizarea se face în atmosferă reducătoare (hidrogen. c) când pulberile din care se realizează produsele se oxidează uşor sau prezintă conţinuturi apreciabile de oxigen (oxizi) de la elaborare. densificarea (micşorarea porozităţii) şi recristalizarea structurii produselor realizate prin agregare de pulberi este denumit: a) recoacere completă. c) măresc rezistenţa la oboseală.13. hidrocarburi etc.13. Rezolvare Conform definiţiei date în scap.15. bazate pe difuzie. Ca urmare.13. Tratamentul termic prin care se realizează activarea termică a comprimatelor de pulberi în vederea desfăşurării proceselor. Care dintre următoarele efecte corespund prezenţei porilor în produsele realizate prin metoda agregării de pulberi: a) diminuează rezistenţa la tracţiune.2.). d) atmosferele de argon se folosesc la sinterizarea produselor din pulberi metalice lipsite de oxizi? T. b) aglomerate de particule. b) măresc duritatea. d) sinterizare? T. suprafaţa specifică a particulelor unei pulberi este raportul dintre suprafaţa totală a particulelor şi suprafaţa lor efectivă (numit suprafaţă specifică Sv) sau raportul dintre suprafaţa totală a particulelor şi masa lor efectivă (numit suprafaţă specifică Sm).18. d) dislocaţii. b) dilatare termică. c) călire martensitică.1. b) normalizare. care produc consolidarea şi creşterea punţilor de legătură dintre particule. Care dintre următoarele afirmaţii privind alegerea regimului tehnologic la sinterizarea comprimatelor de pulberi sunt adevărate: a) temperatura de sinterizare trebuie să fie mai mică decât temperatura de recristalizare primară a materialului componentului principal al pulberii. însoţită de creşterea bruscă a volumului comprimatelor de pulberi la scoaterea lor din matriţele în care au fost realizate prin presare. considerând că o masă M de pulbere conţine np particule cu volumul (total) efectiv 317 .Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor obţinute prin agregare de pulberi adeziune sunt denumite: a) agregate de particule. amoniac. este denumită: a) sinterizare. Relaxarea elastică a materialului particulelor pulberii. d) lipituri? T.13. b) durata sinterizării este direct proporţională cu volumul particulelor pulberii din care se realizează produsele şi invers proporţională cu coeficientul de difuzie D al componentului principal al pulberii.17. d) micşorează modulul de elasticitate? Aplicaţii A.13. c) efect postelastic. să se stabilească relaţia de determinare a suprafeţei specifice a pulberilor alcătuite din particule cubice (cu latura dp) sau sferice (cu diametrul dp) realizate dintr-un material cu densitatea ρe. d) expansiune? T.

A. dacă particulele au forma 2 npS p S p npS p Sp sferică) şi masa M p = ρ eV p . În cazul pulberilor cu particule de formă neregulată (cu macropori deschişi. Să se determine pentru această pulbere compactitatea de umplere Cu.) suprafaţa specifică se stabileşte cu relaţii de forma: 6 6 α f şi S m = αf. care ţine seama de abaterile de la forma regulată (poliedrică sau sferică) ale particulelor pulberii.3 % şi. cu aspect dendritic etc. Evident.3 % < 10 %.4) Sv = ρe d p dp αf fiind un factor de corecţie supraunitar. fiecare particulă având volumul Vp ( V p = d 3 .3) sugerează că suprafaţa specifică a pulberilor cu particule de formă regulată este independentă de forma particulelor.6 ≅ 55. ţinând seama că tratamentul termic de sinterizare reduce porozitatea comprimatelor de pulbere obţinute prin presare.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Ve.4 % .7 = 8. 13. porozitatea de umplere Pu şi compactitatea de presare Cpr şi să se stabilească dacă produsul obţinut prin sinterizare poate avea porozitatea Pp ≤ 10 %. şi S m = = = n pV p V p n p ρ eV p ρ eV p înlocuind în aceste relaţii expresiile mărimilor Sp şi Vp. Rezolvare Utilizând relaţiile de definire a caracteristicilor pulberilor (date în scap. rezultă pentru pulberea precizată în enunţul aplicaţiei: compactitatea ρ 3500 de umplere a pulberii este C u = u 100 = 100 ≅ 44. 3 2 dp dacă particulele au forma cubică sau S p = 4π ( ) 2 .2. suprafaţa Sp ( S p = 6d p .2). dacă particulele au forma cubică p 4 dp 2 sau V p = π ( ) 3 . dacă particulele au forma sferică).3) şi S m = Sv = ρe d p dp Observaţie Relaţiile (13. se poate aprecia că produsele realizate vor avea Pp < 8.13. porozitatea de ρe 7850 umplere este Pu = 100 – Cu = 100 – 44.7 %. iar compactitatea de presare ρp 7200 100 = 100 ≅ 91. (13. rezultă: S v = . Pulberea metalică utilizată ca materie primă pentru realizarea unui produs sinterizat are următoarele caracteristici: densitatea materialului particulelor pulberii ρe = 7850 kg/m3. porozitatea pulberii presate este este C pr = ρe 7850 Ppr = 100 – Cpr = 100 – 91. 318 . (13. densitatea de umplere ρu = 3500 kg/m3 şi densitatea de presare ρp = 7200 kg/m3. se obţin relaţiile: 6 6 .6 %.

% Ni m %Cu m 70 30 + + 8910 8930 ρ Ni ρ Cu Densitatea filtrului obţinut prin sinterizare din pulbere de aliaj Monel este: Pp 38 ρ p = ρ e (1 − ) = 8916(1 − ) ≅ 5528 kg/m3. ştiind că (aşa cum se precizează în tabelul 1.85 + 2500⋅0.4. se poate determina densitatea materialului particulelor 100 100 pulberii: ρ e = = ≅ 8916 kg/m3. 100 100 A. Microstructura unui produs din bronz grafitat realizat prin metoda agregării de pulberi evidenţiază un conţinut procentual (volumic) de bronz %Bzv = 85 % şi un conţinut procentual (volumic) de grafit %Cv = 85 %. MBz şi MC fiind masele bronzului şi grafitului exisistente în structura produsului.2) ρCu = 8930 kg/m3 şi 100 100 = ≅ 8734 kg/m3.4. Rezolvare Densitatea grafitului este (v. rezultă Mp = MBz + MC = ρBz VBz + ρC VC şi Vp = VBz + VC + Vpori. iar VBz. 9.2): ρNi = 8910 kg/m3 şi ρCu = 8930 kg/m3. Să se determine densitatea aceestui produs. densităţile acestor componentelor având valorile (precizate în tabelul 1.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor obţinute prin agregare de pulberi A. ρSn = 7290 kg/m3: ρ Bz = %Cu m % Snm 90 10 + + 8930 7290 ρ Cu ρ Sn Considerând că produsul precizat în enunţul aplicaţiei are masa Mp şi volumul Vp. restul fiind pori. 100 100 Observaţie Dacă produsul ar avea porozitatea Pu = 0 %.2.13.4. Să se determine densitatea acestui produs.2) concentraţiile masice ale componentelor: %Nim = 70 % şi %Cum = 30 %. Particularizând relaţia generală stabilită la rezolvarea aplicaţiei A. Un filtru realizat prin sinterizare din pulbere de aliaj Monel cu %Nim = 70 % are porozitatea Pp = 38 %.5.13. ştiind că la realizarea lui s-a folosit un amestec alcătuit din pulbere de grafit şi pulbere de bronz cu staniu cu %Snm = 10 %. grafit şi pori în această structură. Rezolvare Particulele pulberii din aliaj Monel au (aşa cum s-a precizat în scap.1) ρC = 2500 kg/m3. VC şi Vpori – volumele ocupate de bronz. 4.10 ≅ 7674 kg/m3.scap. iar densitatea bronzului cu staniu se determină folosind relaţia generală stabilită la rezolvarea aplicaţiei A.2.3. conţinuturile procentuale 319 . % Bz v %C v Deoarece VBz = V p şi VC = V p se obţine că densitatea produsului este 100 100 % Bz v %C v ρ p = ρ Bz + ρC = 8734⋅0.

prezentate în figura 13.5 % şi densitatea produsului creşte % Bz v/ %C v/ la valoarea ρ = ρ Bz + ρC = 8734⋅0.4 pentru constantele care intervin în aceste relaţii.11. 30 %). 320 .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (volumice) ale constituenţilor structurali ar fi: % Bz v/ = % Bz v 85 100 = 100 ≅ % Bz v + %C v 95 89. să se studieze variaţiile caracteristicilor mecanice ale produselor realizate din pulberi de fier sinterizate. alungirea procentuală după rupere A şi modulul de elasticitate longitudinală E). 13.5 % şi %C v/ = 100 − % Bz v/ = 100 – 89. rezistenţa la tracţiune Rm. în funcţie de porozitatea acestora Pu ∈ (0 %. Diagramele de variaţie în funcţie de porozitatea Pp ale principalelor caracteristici mecanice ale produselor realizate din pulberi de fier sinterizate Rezolvare Utilizând relaţiile potrivite din grupul (13.5 = 10. 100 100 A. cu valorile precizate în scap.2).4. în funcţie de porozitatea acestora Pp . 13. Utilizănd datele prezentate în scap. / p Fig. se obţin diagramele de variaţie ale principalelor caracteristici mecanice ale produselor realizate din pulberi de fier sinterizate (duritatea Brinell HB.5.13.895 + 2500⋅0.105 ≅ 8080 kg/m3.11. 13.

magnetică. chimică. etc. componente) pentru electrotehnică. materialele pe bază de substanţe macromoleculare. Introducere La alegerea materialelor pentru o aplicaţie tehnică trebuie avute în vedere două principii: * materialele selectate trebuie să posede proprietăţile fizico-chimice. mecanice şi tehnologice corespunzătoare cerinţelor impuse de aplicaţia în care sunt utilizate. fonte şi aliaje neferoase).Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Capitolul 14 ALEGEREA MATERIALELOR PENTRU APLICAŢIILE TEHNICE 14. în lucrarea de faţă. lemnul şi materialele compozite. obţinerea semifabricatelor şi realizarea produselor impuse de aplicaţie.1. adică să poată fi transpuse în practică cu cheltuieli acceptabile privind elaborarea materialelor.. În scopul facilitării alegerii lor pentru diverse aplicaţii tehnice. s-a recurs la împărţirea materialelor în două mari clase: • materialele structurale (materialele de construcţie) sunt cele la care caracteristicile de rezistenţă mecanică sunt cele mai importante. automatică şi informatică. adresată în principal celor care se pregătesc sau care lucrează în domeniul ingineriei mecanice. materiale ceramice şi sticlele. 321 . optică. * materialele alese trebuie să conducă la soluţii tehnice de rezolvare a aplicaţiei care să fie convenabile economic. tehnica măsurării. electronică. sunt tratate cu precădere materialele din această clasă: materialele metalice (oţeluri. ele trebuind să asigure îndeplinirea rolului funcţional al unor elemente (piese. • materialele funcţionale sunt cele la care caracteristicile cele mai importante sunt de natură electrică. componentelor) supuse la solicitări mecanice. ele fiind destinate confecţionării elementelor (pieselor.

) nu au făcut obiectul acestei lucrări. etc. fiabilitatea fiind proprietatea produsului exprimată prin probabilitatea ca acesta să-şi îndeplinească funcţiile în condiţii prescrise. materialele conductoare şi superconducoare. • condiţiile privind precizia dimensională a produsului şi calitatea suprafeţelor acestuia. Criteriile şi metodele de selecţie a materialelor Prima etapă care trebuie parcursă la alegerea materialelor adecvate realizării unui produs constă în cunoaşterea tuturor condiţiilor tehnice ce definesc funcţionalitatea lui şi comportarea sa în exploatare: • condiţiile privind solicitările mecanice la care este supus produsul: complexitatea sistemului de solicitare (solicitări simple. materialele magnetice. 14. încovoiere simplă sau forfecare pură. polimerii pentru cristale lichide. • condiţiile privind fiabilitatea şi mentenabilitatea produsului. fuzibilitatea.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR detecţia şi înregistrarea semnalelor de diverse naturi fizice. materialele ceramice cu proprietăţi piezoelectrice. caracterul static sau dinamic al aplicării acestora. etc. întreţinut şi reparat într-o anumită perioadă de timp. în gama condiţiilor tehnice ale produselor industriale se includ 322 . În prezent. solicitări în condiţii de temperatură normală sau solicitări în condiţii termice care determină manifestarea fenomenului de fluaj). conductibilitatea termică. ceramicele electrooptice. iar mentenabilitatea fiind proprietatea produsului exprimată prin probabilitatea ca acesta să poată fi supravegheat. sau solicitări compuse).. rezistivitatea electrică. materialele din această clasă (materialele semiconductoare. în acest capitol sunt tratate în principal aspectele privind alegerea materialelor structurale pentru aplicaţiile tehnice. mediu corosiv sau abraziv) etc. care determină sau influenţează îndeplinirea funcţiilor pentru care acesta este realizat: densitatea.. de tip întindere compresiune. • condiţiile privind caracteristicile fizice ale materialului produsului. în cursul unei perioade de timp date.. condiţiile de mediu în care se aplică solicitările (mediu de lucru neutru. condiţiile termice în care se aplică solicitările (solicitări la temperaturi scăzute. posibilitatea ca solicitările să genereze fenomene de pierdere a stabilităţii unor componente ale produsului (a căror evitare impune asigurarea unor anumite rigidităţi ale componentelor).2. Tinând de cele expuse mai înainte. caracterul variabil în timp sau constant al solicitărilor (care implică apariţia sau nu a fenomenului de degradare prin oboseală). intesitatea solicitărilor. dilativitatea termică etc.

conţinutul de impurităţi. energia de rupere. modulul de elasticitate.1) CAM ≥ CAP sau CAM ≤ CAP. coeficientul de dilatare termică. − criteriile privind caracteristiciele chimice şi structurale impuse: compoziţia chimică.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice şi cele privind protecţia oamenilor şi mediului înconjurător (condiţiile ecologice) şi condiţiile privind reciclabilitatea (proprietatea produsului scos din uz de a putea fi transformat în deşeuri reintegrabile în natură sau valorificabile prin procese tehnologice de realizare a unor noi produse). alungirea procentuală după rupere. grupate în categoriile prezentate în continuare: A. rezistenţa la rupere. dacă se notează cu CAP nivelul limită (minim sau maxim) acceptabil (din punctul de vedere al aplicaţiei pentru care trebuie ales materialul) al unei caracteristici de material şi cu CAM nivelul (aceleiaşi caracteristici) asigurat de materialele din gama considerată la selecţie. temperatura de topire-solidificare. stabilindu-se pentru fiecare criteriu dacă este principal (de bază) sau secundar (auxiliar) şi dacă este obligatorie sau facultativă respectarea sa. Criteriile din această categorie pot fi ierarhizate în funcţie de importanţă.. rezistenţa la fluaj. în această categorie sunt incluse: − criteriile privind caracteristicile mecanice care trebuie asigurate (în condiţiile de temperatură şi mediu de lucru corespunzătoare produsului ce trebuie realizat): duritatea. de exemplu. etc. Pentru ierarhizarea criteriilor şi stabilirea ponderii (coeficientului de importanţă) cu care fiecare 323 . iar dacă aplicaţia impune ca materialele să aibă densitatea mai mică decât 4000 kg/m3. Astfel.. − criteriile privind caracteristicile semifabricatelor necesare pentru obţinerea produsului: forma. rezistenţa la coroziune (în mediul de lucru şi în condiţiile de solicitare corespunzătoare produsului ce trebuie realizat). criteriul de selecţie a materialelor va fi Rm > 300 N/mm2. structura. criteriul de selecţie a materialelor se poiate scrie ρ ≤ 4000 kg/m3. limita de curgere. Criteriile privind proprietăţile materialelor sunt principalele criterii folosite pentru alegerea acestora. rezistenţa la oboseală. După analiza detaliată a condiţiilor tehnice impuse produsului care trebuie obţinut se formulează criteriile de selecţie a materialelor necesare pentru fabricarea acestuia. dimensiunile şi masa semifabricatelor. dacă într-o aplicaţie este necesar să se utilzeze materiale având rezistenţa la rupere mai mare decât 300 N/mm2. rezistivitatea electrică. criteriul se poate exprima analitic în una din următoarele forme: (14. conductibilitatea termică. − criteriile privind caracteristicile fizice care trebuie asigurate: densitatea. În mod obişnuit criteriile privind alegerea materialelor în funcţie de proprietăţi se formulează considerând diversele caracteristici care exprimă cantitativ proprietăţile acestora. etc. calitatea suprafeţelor semifabricatelor.

iar g acceleraţia R gravitaţională) K R = m . Kn. dacă pentru o aplicaţia trebuie ales un γ material care să asigure un nivel ridicat al rigidităţii pieselor (deformaţii elastice mici ale pieselor în prezenţa solicitărilor mecanice) şi un nivel scăzut al masei acestora.. • se calculează suma ponderilor parţiale corespunzătoare fiecărui criteriu (suma pondrilor înscrise pe fiecare coloană a matricei preferinţelor) Spj = ∑ aij şi suma tuturor ponderilor parţiale înscrise în matrice S p = n(n − 1) 2 = i1 n . se estimează coeficientul de importanţă al fiecărui criteriu (de exemplu.. în cazul când numai aceste două criterii se iau în considerare. iar dacă γ trebuie ales un material care să asigure în mod eficient o bună comportare a 324 . presupunând că numai criteriile Ki şi Kj intervin în alegerea materialului. . criteriul de selecţie a materialelor se formulează considerând caracteristica (sintetică) denumită rezistenţă mecanică specifică KR. dacă pentru o aplicaţie trebuie ales un material care să asigure un nivel ridicat al rezistenţei mecanice a pieselor şi un nivel scăzut al masei acestora. Kj.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR criteriu trebuie considerat la luarea deciziilor privind alegerea materialelor se poate folosi metoda prezentată în figura 14. j = 1. • se calculează ponderea cu care trebuie considerat fiecare criteriu la n Spj alegerea materialelor aj = . De asemenea. respectarea criteriului K1 asigură în proporţie de 70% luarea unei decizii bune la alegera materialului). i ≠ j şi aij +aji = 1 şi întocmeşte un tablou numit matricea preferinţelor.1.n ( ∑ a j = 1) şi pe această baza se poate j =1 Sp face ierarhizarea după importanţă a criteriilor. pentru stabilirea valorilor ponderilor aij se consideră pe rând perechile de criterii (Ki.7 şi a13 = 0. i ≠ j şi. ρ fiind densitatea materialului.K2. De exemplu.. . Kj).. .Ki. K3) şi apreciind că. a31 = 0. ...3 rezultă considerând perechea de criterii (K1. • echipa de proiectare stabileşte valorile ponderilor parţiale aij. Pentru ca numărul criteriilor utilizate la selecţia materialelor în funcţie de proprietăţi să fie cât mai mic (în scopul facilitării alegerii) se apelează la formularea unor criterii bazate pe caracteristici sintetice (care înglobează mai multe caracteristici ale materialului). criteriul de selecţie a materialelor se formulează considerând E caracteristica (sintetică) numită modul de elesticitate specific KE = . definită prin raportul dintre rezistenţa la rupere a materialului Rm şi greutatea specifică γ (γ = ρg. la aplicarea căreia se parcurg următoarele etape: • se precizează criteriile care se iau în considerare K1.

...... Ki a1i . aj1 . 325 .. .. K1 ... ... anj Spj ... .... .. Kn Kn a1n . RO fiind rezistenţa la oboseală a materialului (v.. . Spn S p = ∑ S pj j =1 aj = Spj Sp a1 . ain . .. . normative.. .. aşa cum s-a putut constata în capitolele anterioare. Etapele metodei de stabilire a coeficienţilor de importanţă ai criteriilor privind alegerea materialelor în funcţie de proprietăţi După stabilirea şi ierarhizarea în funcţie de importanţă a criteriilor de alegere a materialelor pe baza proprietăţilor pe care trebuie să le asigure în aplicaţia considerată.. ÎNTOCMIREA MATRICEI PREFERINŢELOR DETERMINAREA SUMEI PONDERILOR PARTIALE ALE CRITERIILOR DETERMINAREA SUMEI TOTALE A PONDERILOR DETERMINAREA COEFICIENTILOR DE IMPORTANTA AI CRITERIILOR ... scap. . acestea grupează materialele după destinaţie (de exemplu. .. ajn .... .privind caracteristicile diverselor materiale comerciale... ani Spi n .. Ki. ...... . ai .. . .... ...1. aj ........ . DEFINIREA CRITERIILOR CRITERIUL K1. cataloage.. Kj.... deoarece. fontele şi aliajele neferoase recomandate pentru diferite utilizări). se poate face o primă selecţie a materialelor.. ..1...... .. ....... aij .. an Fig. manuale etc. . documentele cele mai utilizate fiind standardele.. .Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice pieselor la solicitări variabile. 3. în cazul materialelor metalice există standarde pentru oţelurile....... Kj . aji . an1 Sp1 K1 .9). ai1 . ..... Ki ... 14... În acest scop se folosesc datele existente în standarde.... .. Rm Valorile unor astfel de caracteristici sintetice asigurate de diversele materiale comerciale sunt prezentate în tabelul 14.... ...... Kj a1j ... criteriul de selecţie a materialelor se formulează considerând caracteristica (sintetică) numită rezistenţă relativă la oboseală R KO = O . . . cuprind date concrete privind caracteristicile asigurate de fiecare marcă de material şi indicaţii precise privind prelucrările tehnologice ce conduc la stările structurale corespunzătoare obţinerii acestor caracteristici şi facilitează astfel alegerea lor pentru o anumită aplicaţie. Kn Spj = ∑ aij = i1 n .

50...190 115...3 6..180 28.. j = 1.1 2.60 20.....2 170.100 50.m...6 8.25 1.0. t/m3 7..8 0.. N/mm2 350.60 2.. j = 1....9 2..m.0 7.. cuprinde m materiale (marcate Mk...210 140.. kN/mm2 200...7...n)..750 520.135 68.11.8..20..1 8.90.10.1.8 5..6..8 6...32 40. CAP.1..4 4..0. uscat Lemn esenţă moale...950 1800.0.8 7..3..1 4.... j = 1.1200 300.5.7.5.....6.10.. k = 1.3 1..00 1.2 1.40 70.17..2 Rm.7......1 8.2500 600.8.75.4.. Materialele care respectă toate criteriile privind proprietăţile impuse de aplicaţia în care urmează a fi utilizate alcătuiesc gama materialelor cu proprietăţi adecvate...115 85...9 7....100 40. care respectă toate criteriile 326 ..1.1300 450.7.220 90.16.4.5.9. k = 1.8.1.11 9..8.210 200..8.14.5 0...... Pentru alegerea celui mai potrivit material din această gamă se poate utiliza următoare metodologie: • se consideră că gama materialelor cu proprietăţi adecvate.10 70.7.7....72 107.....9....50 60.3.....7.7 7.3 6.. care îndeplinesc integral cele n criterii de selecţie (notate j = 1.8...2.1400 650.9..jk.5..1..2 8.n.220 200.210 200.2...1200 1000.8.90 km 4.8.900 400.550 700.8..520 500.6 12.20 11.5.. k = 1...8.8.....9 7..4 12.. notată GMP.8 8.850 600.1 9.33 7...210 180..2 8..7 1.6 4.3 24.m)....14...4 8.7 4..9...110 43..5..7.2.70.. pentru toate materialele Mk.8.. uscat Compozite poliesteri + fibre de sticlă ρ.2 6.8....00 0..210 K R.500 400....200 200...1.....1300 110...8.8......3..1..47 0.4......0.. de exemplu... nivelurile caracteristicilor asiguarete CAM.1.210 210.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 14..8...1000 200.. metoda prezentată anterior) şi nivelele limită acceptabile ale caracteristicilor de material....10.1.92....2 3.5 2..n... Principalele caracteristici tehnice ale unor materiale comerciale Materialul Oţeluri carbon de uz general Oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (tratate termic) Oteluri pentru conducte şi recipiente sub presiune (laminate termomecanic) Oţeluri inoxidabile feritice Oţeluri inoxidabile austenitice Oţeluri inoxidabile duplex Oţeluri maraging Superaliaje tip Inconel Superaliaje tip Nimonic superaliaje tip Hastelloy Alame Bronzuri cu Sn sau cu Al Aliaje Cu – Ni Bronzuri cu beriliu Aliaje pa bază de Al deformabile (călite şi îmbătrânite) Aliaje pe bază de Ti Aliaje pe bază de Mg Polietilenă Polipropilenă Politetrafluoretilenă (teflon) Poliamide (nylon) Policlorură de vinil Lemn esenţă tare.1.0..0.9.1.2.0 10...4..5 3..4 8...4.7.1...10.110 140...4 0.9.7.4500 E.12..91 2. • din analiza care a condus la constituirea gamei materialelor cu proprietăţi adecvate se cunosc..95 0.650 200.9 7..7 1....6.80 3000...j.5.210 200.2.9 7...5 2.10...1..3.28 6............3.9 8.8.9.7..n (stabiliţi folosind..1.0..8. având coeficienţii de importanţă aj.800 450.6.....6..7..........1.220 190.

jk ≥ CAP.jk . k = 1. dispozitive sau maşini speciale). j = 1. k = 1. • pentru fiecare din materialele Mk.m. k = 1..n.j sau în forma „max” CAM.. scrise analitic în forma „min” CAM.jk ≤ CAP. Criteriile privind procesarea tehnologică a materialelor în vederea obţinerii semifabricatelor sau produselor se formulează în mod obişnuit într-o formă calitativă (atributivă).. j = 1.j.. fără a fi necesară aplicarea unor procedee sau operaţii operaţii tehnologice speciale.m.. Un set de criterii de acest tip poate avea.j (14.n..n..m. indicatorii parţiali se calculează cu relaţii de forma: CA M .k = ∑ ajIjk .n.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Kj.. evident. se calculează indicatorul global al proprietăţilor (caracteristicilor tehnice) ICT. CT = j1 n „min”. care exprimă măsura în care materialul satisface criteriile de selecţie Kj. k = 1. iar neîndeplinirea fiecărui criteriu (notată cu 0) să diminueze şansele de alegere a acestui material.j .m. dacă criteriul de selecţie Kj este formulat analitic în forma Ijk = CA P . sau Ijk = CA P . dacă criteriul de selecţie Kj este formulat CA M .n. următoarea alcătuire: * materialul este disponibil pe piaţă în cantităţile şi sub forma semifabricatelor necesare pentru realizarea produselor (materialul nu trebuie elaborat şi transformat în semifabricate pe baza unor comenzi speciale lansate către producător)..n. dispozitive sau maşini universale (prelucrarea semifabricatelor nu necesită utilizarea de scule. dacă fiecare din materialele Mk.. Ijk ≥ 1.. B.... respectă toate criteriile de selecţie Kj. * prelucrarea semifabricatelor la forma. * prelucarerea semifabricatelor la forma.m.jk analitic în forma „max”. j = 1. j = 1.2) • se ierarhizează materialele Mk. • pentru fiecare din materialele Mk.. j = 1. folosind relaţia: I . dimensiunile şi calitatea suprafeţelor impuse de realizarea produselor se face cu tehnologii obişnuite.k.. materialul cu cea mai mare valoare a acestui indicator fiind (din punctul de vedere al caracteristicilor asigurate) cel mai potrivit pentru aplicaţia avută în vedre. de exemplu.... astfel încât îndeplinirea fiecărui criteriu de către un material (notată cu 1) să constituie un argument în favoarea alegerii acestuia pentru o anumită aplicaţie...k. * obţinerea caracteristicilor materialului impuse de condiţiile tehnice ale 327 .. k = 1.m se stabilesc indicatorii parţiali Ijk. dimensiunile şi caliatea suprafeţelor impuse de realizarea produselor se face cu scule. j = 1. k = 1. în ordinea descrescătoare a valorilor indicatorului ICT.

.. numit matricea performanţelor tehnologice (de forma celui prezentat în fig. …. K ′q incluse în setul de criterii privind ′ ′ ′ procesarea materialelor. daca materialul M k respecta criteriul K ′j  (14. …. materialul cu cea mai mare valoare a acestui indicator fiind cel mai avantajos din punctul de vedere al comodităţii achiziţionării şi comportării la prelucrarile tehnologice necesare transformării sale în produse. se trece la analiza măsurii în care materialele din gama GMP ≡ {M1. se calculează indicatorul global al performanţelor tehnologice IPT. exprimă măsura în care fiecare din materialele Mk..3) I ′jk =  0. transformării lor în semifabricate şi prelucrării acestora pentru obţinerea produselor sunt deosebit de importante.. daca materialul M k nu respecta criteriul K ′j  Pentru fiecare din materialele Mk.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR produsului care se realizează nu necesită aplicarea unor tratamente termice. k = 1…q : 1. k = 1…m j =1 n (14.k. * posibilităţile apariţiei defectelor de material sau de rebutare a produselor în timpul prelucrărilor tehnologice sunt minime. în care elementele matricei. întocmind un tablou. respectarea acestora determinând alegerea materialelor şi tehnologiilor de fabricaţie care asigură realizarea în condiţii economice (cu cheltuieli cât mai mici) a produselor necesare într-o aplicaţie tehnică. După stabilirea şi ierarhizarea în funcţie de importanţă a criteriilor privind procesarea tehnologică. 14. k = 1…m. C.... folosind relaţia: I PT . Criteriile privind procesarea materialelor se pot ierarhiza în funcţie de importanţă.k. k = 1…m. Mm} respectă aceste criterii. K ′2 . din GMP îndeplinesc criteriile K ′j . aplicând aceiaşi metodă ca şi în cazul criteriilor privind proprietăţile. Criteriile privind costurile (cheltuielile) aferente elaborării materialelor. k = ∑ a ′j I ′jk . j = 1…q. a ′j .4) şi se poate face ierarhizarea materialelor din GMP în ordinea descrescătoare a valorilor indicatorului IPT. chimice sau termochimice.. ( ∑ a /j = 1 ) şi se face apoi ierarhizarea criteriilor după valoarea coeficienţilor j =1 q a ′j .2). a q . În mod obişnuit. Mk. se stabilesc coeficienţii de importanţă a1 . k = 1…m.... a 2 . ′ adică pentru fiecare din criteriile K 1 .. M2. aceste criterii se formulează în funcţie de costul total al 328 . numite indicatorii parţiali ai performanţelor tehnologice I ′jk .

......... / q . iar CTref este costul total al realizării aceluiaşi tip de semifabricate şi/sau al obţinerii aceluiaşi tip de produse dintr-un material de referinţă (din GMP sau din afara acestei game)... IPT... / I qm IPT. I I / jk . / I 1m / I 2m . IPT.. / q2 . k = 1. .. k = CT CT k C r ...k 329 .k reprezintă costul total al realizării semifabricatelor dintr-un material Mk ∈ GMP şi/sau al obţinerii produselor necesare unei anumite aplicaţii.m. ....5) CTref în care CT. I I / j2 ... a a I PT .. / q .. Mk . 14. Câteva date cu caracter informativ privind costurile relative ale unor materiale (metalice şi nemetalice) utilizate frecvent în aplicaţiile tehnice sunt prezentate în tabelul 14..Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice realizării produselor cu performanţele tehnice impuse de aplicaţia în care sunt utilizate...... CRITERIUL PONDEREA CRITERIULUI M1 INDICATRII PARTIALI I /jk PENTRU MATERIALUL Mk ⊂ GMP M2 ... / I 1k / I 2k ...m. / q1 .2 . + a PT I PT .m Fig...k .k .k C r ...k... . definite prin relaţia: CT .1 IPT. (14. I /jm .. cu formula: a I ...2.. .. . Pentru a compara materialele din GMP prin prisma costurilor totale implicate de obţinerea semifabricatelor şi/sau de utilizarea acestora la realizarea produselor necesare unei aplicaţii se pot utiliza costurile relative Cr. K K / j ..k = .. .. / qk .. k = ∑ a ′j I ′jk j =1 n / j ... Configuraţia matricei performanţelor tehnologice ale materialelor Criteriul realizării cu costuri minime a produselor necesare unei aplicaţii tehnice se consideră la luarea deciziei finale privind alegerea materialelor. .. calculând pentru fiecare material Mk ∈ GMP indicatorul global al performanţelor tehnico-economice (numit şi meritul global) IPTE. k = 1... .6) I PTE . Mm / I 12 / I 22 K 1/ / K2 a1/ / a2 / I 11 / I 21 .. . .... I I / j1 . (14..2..

1.1.k şi costurile aferente prelucrării tehnologice pentru materialele din GMP sunt apropiate.4..4. k = 1...k (14... care are la bază următoarele principii: − • orice produs este purtătorul material al unor funcţii capabile să satisfacă anumite necesităţi ale utilizatorilor (un produs nu trebuie privit ca un ansamblu de părţi materiale..2.21 100.8 2. ţinând seama de acest principiu. analiza oricărui produs trebuie realizată pornind de la sistemul de 330 * Costurile CT şi CTref sunt calculate în lei/kg de semifabricat .5.7.. ABS.5 8.. benzi.9. evident... Alame (produse obţinute prin turnare) Aliaje Cu – Ni (produse laminate sau turnate) Superaliaje de tip Nimonic. Bronzuri..0.. Polistyren Policlorură de vinil.8 5.18 19....0 10.1.. Valorile informative ale costurilor relative ale unor materiale utilizate în tehnică MATERIALUL Oteluri de uz general (bare laminate) Oteluri de uz general (table. Alame (produse obţinute prin DP) Cupru. profile) Oţeluri carbon pentru construcţia de maşini (produse laminate) Oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (produse laminate) Oteluri carbon şi slab aliate pentru scule Oţeluri inoxidabile şi refractare (produse laminate) Fonte albe şi cenuşii (produse obţinute prin turnare) Fonte modificate (produse obţinute prin turnare) Aluminiu şi aliaje de Al (produse oţinute prin DP + TT) Aluminiu şi aliaje de Al (produse obţinute prin turnare) C= r C T C ref T * MATERIALUL Cupru.8.3..8 2..120 25.1. Răşini acrilice şi fenolice Politetrafluoretilenă (Teflon).7) . Inconel. se poate stabili cu formula: I CT .13 6..k O metodă modernă ce poate fi utilizată la luarea deciziei finale privind selecţia materialelor pentru o aplicaţie tehnică este analiza valorii (analiza tehnico−economică a utilităţii).2.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR în care aCT este coeficientul de importanţă global al criteriilor privind caracteristicile tehnice ale materialelor.5 270... I PTE .. ci ca un ansamblu de utilităţi).m.1.5...8..40 3.2.. Bronzuri.k...m.0 1.5. Udimet Titan şi aliaje de Ti (produse obţinute prin DP + TT) Polietilenă.4. Tabelul 14.14 36. indicatorul global al performanţelor tehnico – economice IPTE... Poliamide (Nylon) Fibre de sticlă Compozite polimerice cu fibre de sticlă sau de carbon Cr = CT CTref * 1.45 5. iar aPT – coeficientul de importanţă global al criteriilor privind performanţele tehnologice ale materialelor (aCT + aPT = 1).3. materialele Mk ∈ GMP care au meritul global cel mai ridicat trebuie să fie cele preferate pentru aplicaţia tehnică considerată.5 7.9.400 Dacă valorile indicatorului IPT.9 1.6 2.2..4. k = 1...... Incoloy..9.... k = C r ..5 2. Polipropilenă.9 6..

i = 1. • pentru orice produs trebuie să existe o corelaţie optimă între funcţiile asigurate şi resursele alocate pentru realizarea acestora. diminuează responsabilitatea membrilor echipei de proiectare şi micşorează cerinţele privind competenţa acestora. directe) ale celor care utilizează produsul şi funcţii auxiliare (secundare).). în cadrul căruia funcţiile sunt împărţite în categorii de importanţă: funcţii de bază (principale). de către o echipă de proiectare bine structurată (care cuprinde ingineri cunoscători ai aplicaţiei ce se analizează. ţinând seama de acest principiu. se poate construi un grafic de corelare i =1 f utilitate – cost de tipul celui prezentat în figura 14. nu trebuie să conducă la ideea că aceste metode simplifică problemele. care să constituie suportul luării deciziilor pertinente privind rezolvarea unor astfel de probleme.. i = 1..3. economişti specailizaţi în domeniul costurilor etc. Considerând că produsul analizat are f funcţii şi că la fiecare funcţie corespunde un coeficient importanţa αi.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice funcţii al acestuia. pentru ca produsul obţinut să se caracterizeze printr-un raport maxim utilitate/cost). iar CT CT – costul total al produsului ( ∑ ci = 1).f. ingineri specializaţi în domeniul materialelor.. Aplicarea acestor metode este utilă şi conduce la rezultate bune. ci = i . ţinând seama de următoarele recomandări: • în prima etapă de rezolvare a problemei se analizează cu atenţie 331 . care contribuie la îndeplinirea normală a funcţiilor de bază sau care fac produsul mai uşor de vândut şi cresc reputaţia pe piaţă a acestuia. Din analiza unor astfel de grafice rezultă care sunt funcţiile produsului pentru care costurile sunt disproporţionate în raport cu contribuţiile lor la utilitate şi se pot găsi modalităţile de eliminare a neconcordanţelor cu efecte negative asupra costurilor (eliminarea funcţiilor inutile sau operarea unor modificări tehnologice privind realizarea funcţiilor care implică costuri ridicate).. Încercarea de a recomanda unele metode cantitative.f ( ∑ α i = 1 ) şi o pondere a costului i =1 f C de realizare ci. care corespund unor necesităţi reale (efective. dacă problema alegerii materialelor pentru o aplicaţie tehnică se tratează etapizat. ingineri specializaţi în domeniul tehnologiilor de fabricaţie. Aspectele anterior prezentate evidenţiază cu claritate complexitatea problemelor privind alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice. Ci fiind costul aferent realizării funcţiei. la analiza oricărui produs trebuie calculată ponderea costurilor implicate de realizarea fiecărei funcţii şi trebuie examinată corelaţia ce există între aceasta şi ponderea funcţiei (coeficientul de importanţă al funcţiei) în asigurarea utilităţii (calităţii) globale a produsului. acest principiu fiind denumit principiul raportului maxim între utilitate sau valoare de întrebuinţare şi cost.

materialul din care acesta urmează să fie confecţionat trebuie să se caracterizeze prin rezistenţă mecanică ridicată. de exemplu.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR condiţiile tehnice ce caracterizează produsul care trebuie realizat. aşa cum se arată în schema din figura 14. pentru cele două aplicaţii descrise anterior alegerea tipurilor de materiale se realizează aşa cum sugerează schemele prezentate în figurile 14.6 şi 14. aşa cum se arată în schema din figura 14. dacă produsul care trebuie realizat este un recipient de stocare a unui gaz combustibil (pentru utilizare casnică) sub presiune.3. 14.7. cât şi de materialele compozite durificate cu fibre. de exemplu. materialul din care acesta urmează să fie confecţionat trebuie să prezinte caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate. dacă produsul care trebuie realizat este un recipient sub presiune care urmează a fi amplasat pe o aeronavă. se stabilesc principalele proprietăţi (caracteristici) pe care trebuie să le posede materialul din care acesta urmează să fie confecţionat şi. pot fi îndeplinite atât de materialele metalice. 332 . de exemplu.4. la soluţia alegerii unui material din familia compozitelor durificate cu fibre. se poate încerca selectarea clasei (familiei) de materiale potrivite pentru fabricarea produsului. pe această bază. tenacitate mare şi densitate cât mai mică. • după selectarea familiei din care trebuie să facă parte materialul ce va fi utilizat la confecţionarea produsului. Fig. se stabilesc categoriile. Configuraţia unui grafic de corelare utilitate – cost obţinut prin aplicarea analizei valorii la un produs industrial • dacă în prima etapă de rezolvare a problemei criteriile privind proprietăţile nu sunt suficiente pentru selectarea familiei de materiale adecvate aplicatiei avute în vedere.5. condiţii care. menţinând în prim plan cerinţele privind proprietăţile şi adăugând eventual acestora şi criterii privind caracteristicile tehnologice sau costurile. ceea ce conduce. se pot adăuga acestora şi criterii din celelalte categorii (criterii privind procesarea tehnologică sau criterii privind costurile). tipurile sau mărcile de materiale adecvate din această familie. decizia utilizării unui material metalic fiind justificată de compararea celor două familii de materiale prin prisma costurilor.

7.4.6. Shema alegerii familiei de materiale pentru un recipient sub presiune amplasat pe o aeronavă Fig. aşa cum s-a arătat mai înainte. Schema alegerii tipurilor de materiale compozite pentru un recipient sub presiune amplasat pe o aeronavă Fig.5. 14. Shema alegerii tipurilor de materiale metalice pentru un recipient sub presiune amplasat pe o aeronavă .Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Fig. Shema alegerii familiei de materiale pentru un recipient de stocare sub presiune a unui gaz combustibil • metodele prezentate anterior se pot utiliza în etapa finală. pentru ca eficienţa aplicării acestor metode să fie corespunzătoare este necesar ca numărul materialelor Mk din GMP să fie cât mai 333 Fig. 14. 14. 14. pentru a decide care dintre tipurile de materiale selectate în etapele precedente (care alcătuiesc gama materialelor cu proprietăţi adecvate GMP) corespunde cel mai bine cerinţelor tehnico-economice ce definesc aplicaţia avută în vedere.

pe baza interpretării dinamogramelor înregistrate la sonda respectivă.8..3. tensiunea medie σ + σ min σ max (1 + R) σ − σ min σ max (1 − R) σ m = max = > 0 şi σ v = max = σv. această cerinţă putând fi uşor respectată dacă se face o selecţie a tipurilor de meteriale pe baza informaţiilor cuprinse în standarde.0. 14. normative sau prescripţii tehnice.4 < R < 0) şi au ca tensiuni caracteristice: tensiunea maximă. mărcile de oţel adecvate (care alcătuiesc GMP pentru această aplicaţie) se pot alege folosind prescripţiile din standardul SR EN 10028..ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR mic.. tensiunea minimă σmin = Rσmax. Ca 2 2 2 2 urmare. cataloage. pentru aplicaţia constând în realizarea recipientului de stocare a gazului gombustibil (anterior discutată). Ciclurile de solicitare ale prăjinilor din compunerea garniturii de prăjini de la o sondă sunt (în mod obişnuit) ondulant-pozitive (cu coefcientul de asimetrie σ R = min = 0. ciclurile de solicitare având perioada aproximativ egală cu durata unui ciclu de lucru al pompei de adâncime. În ţara noastră şi în multe alte ţări de pe glob. prajinile de pompare sunt supuse unor solicitări axiale variabile.7 ) sau (mai rar.9. dată de relaţia: 334 . σmax > 0.85% din sondele aflate în producţie. Un studiu de caz privind alegerea materialelor Pentru a evidenţia complexitatea problemei alegerii materialelor pentru aplicaţiile tehnice se prezintă un studiu de caz privind materialele selectate şi utilizate de diverşi producători pentru realizarea prăjinilor de pompare a petrolului din zăcăminte. care prezintă o modalitate de estimare a caracteristicilor ciclurilor de solicitare ale prăjinilor de pompare din diferite zone ale garniturii de prăjini ce echipează o sondă.. garnitura de prăjini (alcătuită din prăjini de pompare asamblate cap la cap) este una din componentele principale ale echipamentului de lucru. se poate aprecia că durabilitatea unei prăjini de pompare este în directă dependenţă cu mărimea coeficientului de siguranţă c. Configuraţia constructivă a prajinilor de pompare este dictată de rolul lor funcţional şi de tipul materialului utilizat la confecţionarea acestora şi este prezentată în figura 14. având rolul de a transmite mişcarea rectilinie alternativă de la instalaţia de suprafaţă la pistonul (cilindrul) pompei de adâncime cu care se realizează extracţia ţiţeiului din zăcământ. de exemplu.3. în condiţii de funcţionare defectuoasă a σ max instalaţiei de pompare) alternante (cu –0. La aplicarea acestei metode tehnologice de exploatare a sondelor. În timpul utilizării într-o sondă aflată în exploatare. pompajul de adâncime cu prăjini se utilizează ca metodă de extracţie a petrolului (ţiţeiului) la 65. Acest fapt este ilustrat în figura 14.

8) = c= Rm σ max (1 − R) + (1 + R ) σ −1 în care σmax. implicit. cu R = −1) a prăjinii de pompare în mediul de lucru din sondă (amestec ţiţei−ape de sondă. determină micşorarea deformaţiilor axiale şi γ curburilor locale ale garniturii de prăjini ce echipează o sondă aflată în exploatare şi asigură astfel o funcţionare mai eficientă a instalaţiei de pompare.) Ff.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Rm σ max. Fmax este rezultanta unui Fmax şi aria secţiunii transversale a prăjinii S p = 2 4 grup de sarcini axiale ce are ca principale componente: greutatea proprie a prăjinilor de pompare Fg. Tensiunea maximă (σmax) a ciclurilor solicitării de lucru a unei prăjini are mărimea dată de raportul dintre forţa maximă de solicitare axială a prăjinii. iar σ−1 – rezistenţa la oboseală (prin solicitare alternant-simetrică. sarcinile (dinamice) datorate inerţiei şi fenomenelor oscilatorii ale garniturii de prăjini Fd. rigidităţile la tracţiune şi încovoiere ale prăjinilor fiind în directă proporţionalitate cu această caracteristică. πd 2 . se poate aprecia că durabilitatea prăjinilor de pompare creşte o dată cu rezistenţa R mecanică specifică a materialului din care sunt confecţionate. produc ruperea prin oboseală a prăjinii considerate. forţa de flotabilitate a garniturii de prăjini Ff1. ca urmare. Intensităţile majorităţii acestor componente (Fg. Ff1. energia consumată la exploatarea unei sonde prin pompaj de adâncime) sunt în dependenţă liniară cu caracteristica γ. etc. având acelaşi coeficient de asimetrie ca şi ciclurile solicitării de lucru. Fd. (14. forţele de frecare (între prăjini şi ţevile de extracţie. 335 . Analizând relaţia (14. cu corozivitatea determinată de salinitate şi de conţinuturile de CO2 şi H2S dizolvate).8) în contextul argumentelor anterior prezentate. Rm este rezistenţa la rupere a materialului prăjinii.1 este tensiunea maximă a ciclurilor limită care. creşterea valorii modulului de elasticitate specific al E materialului prăjinilor K E = . între pistonul şi cămaşa pompei de adâncime. Ff) sunt direct proporţionale cu greutatea specifică a materialului prăjinilor γ = ρg şi. Rm Comportarea în exploatare a prăjinilor de pompare are ca factor de influenţă şi modulul de elasticitate longitudinal al materialului acestora E. K R = m şi cu γ σ mărimea rezistenţei la oboseală relative K O = −1 .1 σ max . greutatea coloanei de lichid pompat F1. intensităţile forţei Fmax şi tensiunii σmax (şi.

8. A. caracteristicile de rezistenţă mecanică prescrise (Rm = 630. Standardele şi normele existente clasifică oţelurile pentru prăjini de pompare în următoarele clase de rezistenţă: a) oţeluri grad C. 14. Configuraţia constructivă şi dimensiunile produsului prăjină de pompare Fig. Oţelurile sunt materialele tradiţionale pentru prăjinile de pompare. KO. în medii de lucru slab corozive..14.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. recomandate pentru prăjinile supuse în exploatare la sarcini mici sau mijlocii..9.790 N/mm2) sunt realizate de oţelurile 336 . Determinarea caracteristicilor ciclurilor de solicitare ale prăjinilor de pompare Caracteristicile precizate anterior (KR. KE) pot servi la efectuarea unei analize comparative a diverselor materiale utilizate sau cu perspective de utilizare la confecţionarea prăjinilor de pompare.

destinate prăjinilor solicitate moderat în timpul pompajului..0. în stările structurale conferite prin aplicarea unor TT finale de normalizare + revenire sau îmbunătăţire. în locul tratamentelor de normalizare sau normalizare + revenire. %Nim = 1...2. în medii de lucru saline (fără H2S).4 % şi %Mnm = 1... în figura 14..0. rezistenţa la oboseală este influenţată substanţial şi de frecvenţa ciclurilor de solicitare variabilă.4 %.12. c) oţeluri grad K.2 % şi %Mom = 0. dificultăţile tehnice ridicate de aplicarea călirii martensitice clasice (cu încălzirea pieselor în cuptor şi răcirea ulterioară în băi de ulei sau apă) la prăjinile de pompare pot fi depăşite dacă se utilizează încălzirea prin inducţie cu curenţi de medie frecvenţă (8000. %Crm = 1..2.3 %).. • Rezistenţa la oboseală (în aer sau în mediu coroziv) a prăjinilor de pompare este cu 40..1..4.. recomandate pentru prăjinile supuse în timpul pompajului la sarcini mari sau foarte mari.7 % şi %Mom = 0.4..15..45 %.3..35. În cazul mediilor corozive. recomandate pentru prăjinile de pompare cu condiţii grele de lucru: sarcini mari de pompare şi medii saline contaminate cu CO2 (fără H2S) sau sarcini de pompare moderate şi medii de lucru puternic corozive (medii saline cu CO2 şi H2S). 337 .2.1. aşa cum arată diagramele din figura 14. asigură rezistenţe mecanice superioare ale prăjinilor şi ameliorează comportarea lor la oboseală în aer şi în mediile corozive saline.0. aşa cum indică datele prezentate în tabelul 14.0.23 %.15.6 %) în stare normalizată.10000 Hz) şi răcirea cu jeturi de apă... cu TT final de normalizare + revenire înaltă. %Nim = 1..3. %Crm = 0... %Crm = 16..42 %...3. Cercetările întreprinse pentru creşterea caracteristicilor de exploatare ale prăjinilor de pompare din oţel au condus la concluziile următoare: • Aplicarea TT final de îmbunătăţire.1.17 %.3 %). un exemplu tipic de oţel aparţinând acestei clase este cel cu %Cm = 0.. se recomandă utilizarea unui oţel Ni−Mo (%Cm = 0.0 % şi %Mom = 0. %Nim = 1 % şi %Mom = 1%. aşa cum indică diagramele prezentate în figura 14.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice carbon sau slab aliate de tip C−Mn (cu %Cm = 0.965 N/mm2) sunt realizate de oţeluri slab aliate de tip Cr−Mo (%Cm = 0. ce asigură (după calire+ revenire) caracteristici de rezistenţă mecanică la nivelul oţelurilor grad D şi rezistenţe la oboseală (în aer şi în mediul coroziv de sondă) superioare celor prezentate de celelalte oţeluri pentru prăjini..7 %..3 %) sau Cr−Ni−Mo (%Cm = 0.0. b) oţeluri grad D.17.. caracteristicile de rezistenţă mecanică impuse (Rm = 790.1..10.0.8.0.. d) oţeluri speciale.11 se prezintă sintetic modul în care starea suprafeţelor prăjinilor şi mediul de lucru influenţează rezistenţa la oboseală a acestora.65..55 % mai scăzută decât rezistenţa la oboseală a materialului din care sunt confecţionate (determinată pe epruvete polizate)...3. în medii de lucru cu corozivitate scăzută.0....

Influenţele stării suprafeţei şi mediului de lucru asupra rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din oţel • Creşterea rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din oţel se poate realiza dacă se aplică acestora operaţii finale de durificare superficială (ecruisare prin rulare sau prin sablare cu jet de alice.).. care induc tensiuni reziduale de compresiune în stratul superficial al pieselor.6⋅106 m (puţin mai mică decât a oţelurilor) şi KR = (1.3).11.2... de tip MgZn2 (faze M’ sau M)..2. Ti.20) ⋅104 m (mai mari ca la oţeluri.. Aliajele pe bază de aluminiu reprezintăo altă categorie de materiale a cărei utilizare la confecţionarea prăjinilor de pompare a fost cercetată. tabelul14. La utilizarea acestor aliaje pentru confecţionarea prăjinilor de pompare trebuie avute în vedere următoarele aspecte: • Aliajele asigură prăjinilor rezistenţa la tracţiune Rm = 475. 14.1. Al2Mg3Zn3 (faze T’ sau T).. prin aplicarea unor TT de tipul T7..0 % şi adaosuri de Mn. %Cum = 1. %Mgm = 2.14.2.10. B. Cercetările au arătat că aliajele pe bază de Al potrivite pentru această aplicaţie sunt aliajele deformabile şi durificabile structural prin TT. cu rugozitatea suprafeţelor acestora Rz.2.. S-a constatat că rezistenţa la oboseală a prăjinilor σ−1 este în dependenţă liniară cu rezistenţa la rupere a oţelului din care sunt realizate Rm. v. aceste aliaje capătă structuri alcătuite dintr-o matrice de soluţie solidă a componentelor şi faze durificatoare (semicoerente sau necoerente cu matricea) uniform distribuite în matrice. călire superficială. cu %Znm = 5. Rezistenţa la oboseală în aer a oţelurilor pentru prăjinile de pompare Fig.. şi cu mărimea tensiunilor reziduale de compresiune din stratul superficial al prăjinilor (introduse în cursul procesului tehnologic de fabricare sau prin operaţiile de durificare superficială practicate) σr. Cr. Zr).ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig.9 %. 338 . aliajul 7075. din clasa 7000 (de exemplu.6.75. Al2CuMg (faze S’ sau S) etc.1 %.600 N/mm2 şi caracteristici KE = 2.1.. etc.

aliajele au o bună rezistenţă la oboseală în mediile saline. de refacerea structurii printr-un nou TT de călire de punere în soluţie + îmbătrânire).. chiar şi în cazul contaminării acestora cu H2S şi CO2. Influenţele mediului de lucru şi frecvenţei ciclurilor de solicitare asupra rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din oţel grad D Fig.13. eventual. v. C. aşa cum sugerează diagramele din figura 14.8) au 339 .. Compozitele cu fibre de sticlă reprezintă o altă categorie de materiale aplicabile la confecţionarea prăjinilor de pompare. caracteristica KO înregistrând valori 0.200 oC (de exemplu.. la nivelul celor tipice oţelurilor înalt aliate cu Cr.0.33..13.. pentru viitor (când costurile de fabricare vor înregistra scăderi datorită progresului tehnic şi tehnologic) se întrevede şi utilizarea compozitelor cu fibre de C. • Prezenţa mediilor corozive de lucru afectează rezistenţa la oboseală a aliajelor pe bază de aluminiu în măsură mult mai mică decât în cazul oţelurilor. Fig. Compozitele cu fibre de sticlă folosite pentru realizarea prăjinilor de pompare (conform soluţiei constructive sugerate de fig. existenţa acestui fenomen (datorat trecerii în stare stabilă a structuriilor metastabile realizate prin TT aplicate) impune limitarea adâncimilor la care pot fi utilizate prăjinile din aliaje de Al şi verificarea periodică a caracteristicilor lor mecanice (însoţită.14.31. scap.14.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice • Caracteristicile de rezistenţă mecanică se degradează în timp..60 % a Rm. menţineri de 1000 ore la 200 oC pot determina diminuarea cu 50. Influenţele asimetriei ciclurilor de solicitare şi prezenţei concentratorilor asupra rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din aliaje pe bază de aluminiu • Rezistenţa la oboseală (în aer) a aliajelor pe bază de aluminiu este influenţată în măsură importantă de asimetria ciclurilor de solicitare şi de prezenţa concntratorilor de tensiuni.6. 9. dacă piesele din astfel de aliaje sunt menţinute la temperaturi mai mari ca 150.14.1).12. B sau whiskers (trihite) metalice sau ceramice.

60 N/mm2 şi Em = 6. armată cu fire paralele din rovrig de fibre de sticlă.9) E = fv Ef + (1 – fv)Em Em ] (14.55⋅103 N/mm2). Rm = Rmf [fv + (1 – fv) Fig.9⋅103. întărirea şi maturarea la cald a răşinii în prezenţa unor catalizatori).12): (14. 14. aceste caracteristici sunt dependente de fracţia volumică a fibrelor în structura compozitului fv.3. Dependenţa dintre rezistenţa la rupere şi fracţia volumică a fibrelor la compozitele pentru prăjini de pompare Fig. deoarece compozitele realizate industrial nu asigură întotdeauna legături interfaciale perfecte între fibre şi matrice (condiţie ce stă la baza stabilirii acestor relaţii).. cap.. 14.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR matricea de răşină poliesterică sau epoxidică (cu Rmm = 30.15.7.10) Ef Aşa cum rezultă comparând datele prezentate în tabelul 14. Modificarea rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din materiale compozite în funcţie de abaterile de la aranjamentul axial al fibrelor de sticlă 340 .1⋅103 N/mm2) şi fibre din sticlă E (cu Rmf = 3400 N/mm2 şi ≅ 7. Prăjinile de pompare din astfel de materiale se realizează printr-un proces de pultruziune (tragerea răşinii. La utilizarea acestor materiale pentru confecţionarea prăjinilor de pompare trebuie avute în vedere următoarele aspecte tehnice: • Caracteristicile KE şi KR ale compozitelor cu fibre de sticlă sunt superioare celor prezentate de oţeluri.14. şi Rm (la tracţiune) ale prăjinilor realizate din materiale compozite putându-se estima cu relaţii de forma (v. aşa cum rezultă analizând datele prezentate în tabelul 14. E. concomitent cu gelifierea. valorile experimentale ale caracteristicilor E şi Rm ale materialelor compozite diferă de cele calculate cu relaţiile (14.9) şi (14.24⋅103 N/mm2) sau din sticlă S (cu Rmf = 4800 N/mm2 şi Ef Em = 8. printr-o matriţă.10)..3 şi în diagramele din figura 14..14.

.03⋅104 5.27) 0.1700 KE..11) 0.51.710 620.965 860..870 810.51 (0. 1800 pentru compozitul cu fibre de sticlă.07) 0.. considerând factorii CT şi CTref exprimaţi în lei/(m de prăjină).10⋅105 N N+r C+R KO *** în aer 0.6 Oţel Grad K Oţel Special (aliat cu Cr) Aliaj de Al tip 7075 Compozit cu fibre de sticlă E 2.5)..7 2.31) 0..0..62 1.50 (0.930 470.04..31 (0.03.33.0..52 0...0.2 2.27 (0.03 1. în kg/m3: 7820 pentru oţelurile slab aliate (Grad C..50.. N/mm2 2.48..2.6 3.49. 2760 pentru aliajul de Al tip 7075 (AlZn6Mg2..0.** km 0...580 1600.3.790 790.82.9.0.1..0...06..52 (0.0.83 0..27 0.56 0.0.47. Principalele caracteristici tehnico-economice ale materialelor folosite la realizarea prăjinilor de pompare Materialul Oţel Grad C Oţel Grad E Cr* 1.24 (0.2 KR..640 750.5).22.25) KO *** în apă salină 0..7 2.1..22...50 0.22...7 2.60⋅104 C+r T7 80 % fibre * Costurile relative Cr calculate cu relaţia (14.....81.93 0.53 0.24) 5..35 (0..35) 0.. ..0 E.1.7 2.1.0....14 9.12.7 2...9 4.8 2.98.34 0..73. calculate cu următoarele densităţi ρ..5Cu1.26 1.7 2.11 1.. *** KO calculate cu σ-1 determinat pe epruvete polizate.Tabelul 14.24.52 0...49. ** KR şi KE.13 1.. în paranteze sunt valorile lui KO obţinute cu σ-1 determinat pe baza rezultatelor unor încercări efectuate pe prăjini reale....850 790....22 1.7 2.1030 690.0...90.0.0.20.0. Grad E şi Grad K).35) 0. 7750 pentru oţelurile speciale înalt aliate cu Cr.0.1...26 (0..32 0..8 5...05) 0. N/mm2 630.26 0.1.** Mm 2...15⋅105 7.26 (0.06.05⋅105 Starea N C+r N+r C+r Rm.

324 mentenabilitate. 325 341 . 340 reciclabilitate. compozitele cu fibre de sticlă având o foarte bună comportare în mediile apoase saline. 328 criterii privind proprietăţile. 323 criterii tehnologice. Rezistenţa la oboseală nu este practic afectată de prezenţa mediilor corozive. rezistenţa la oboseală este mai ridicată dacă solicitările variabile se caracterizează numai prin eforturi de întindere (de exemplu. pentru fiecare variantă selectându-se materialul adecvat funcţionării în deplină siguranţă a produsului şi care asigură raportul maxim utilitate/cost. 329 indicator parţial. 322 grafic de corelare utilitate-cost.. • Aşa cum arată diagramele din figura 14. 321 materiale structurale. • Caracteristicile mecanice ale materialelor compozite sunt influenţate negativ de creşterea temperaturii (ce produce degradarea matricei şi legăturilor interfaciale dintre fibre şi matrice)... temperaturile şi mediile de lucru) se pot realiza în mai multe variante.1 în loc de σ−1 are valori KO = 0. 324 rezistenţă relativă la oboseală. 329 criterii de cost.0. 330 cicluri de solicitare. 323 coeficient de siguranţă.15. 321 matricea preferinţelor. Studiul de caz prezentat evidenţiază un aspect important privind alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice: produsele destinate utilizării în diverse condiţii (privind solicitările mecanice. 327 fiabilitate. 334 costuri relative.25. compozitele cu fibre unidirecţionale având tendinţa de degradare rapidă când sunt solicitate la compresiune. 323 rezistenţă mecanică specifică. 334 coefcient de asimetrie.42). 334 coeficient de importanţă. Cuvinte cheie analiza valorii. 328. 324 prajini de pompare. 334 proprietăţi adecvate. 322 modul de elasticitate specific. KO calculat cu σ0. în soluţiile de acizi sau baze şi în prezenţa solvenţilor organici. 327.0. 331 indicator global.37.30. 327 materiale funcţionale.. 326 pultruziune.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice • Rezistenţa la oboseală în aer a prăjinilor de pompare din compozite cu fibre de sticlă este caracterizată prin valori KO = 0.ca urmare prăjinile de pompare realizate din materiale compozite cu fibre de sticlă nu pot fi utilizate la temperaturi mai mari de 200 oC. rezistenţa la oboseală a compozitelor cu fibre de sticlă pentru prăjinile de pompare este substanţial influenţată de abaterile de la aranjamentul axial al armăturii (unidirecţionale) din fibre şi (la fel ca E şi Rm) de caracteristicile legăturilor realizate în procesul de fabricare la interfeţele dintre fibre şi matrice.

Care este rezistenţa mecanică specifică a unui material metalic cu Rm = 800 N/mm2 şi ρ = 4000 kg/m3: a) KR ≅ 20.. b) fabricarea catalizatorului pentru un reactor dintr-o instalaţie petrochimică..14.14. Desk Edition. 1985 4.4 km.3.2 km? T. Bucureşti.5. d) fabricarea elementului activ al unui aprinzător piezolelectric? T. în vol... Managementul calităţii totale. A. c) polietilena. 1992 6. c) fabricarea unui tranzistor.J. b) fabricarea unui magnet permanent. * * * Metals Handbook. 1994 7.7⋅106 m: a) oţelul cu E = 2. New York. Ingineria calităţii.S. Drăgulănescu N. c) realizarea ţevilor pentru tubulatura unei conducte care transportă gaze naturale sub presiune. Zecheru Gh. d) sticla? T. Shackelford J. c) KR ≅ 10.1⋅105 N/mm2 şi ρ = 7850 kg/m3.14. d) fabricarea corpului unui rezervor sferic de depozitare a gazelor lichefiate? T. Editura Tehnică. Pentru care dintre următoarele aplicaţii trebuie ales un material din gama materialelor structurale: a) realizarea arborelui cotit al unui motor de autoturism. Editura Chiminform Data.. Composite materials.. d) KR ≅ 40. Analiza comparativă a caracteristicilor de exploatare ale materialelor pentru prăjinile de pompare. Care dintre următoarele aplicaţii tehnice impun alegerea unui material din gama materialelor funcţionale: a) realizarea conductorilor electrici. * * * Hütte − Manualul inginerului. Moţoiu R. Introduction to materials science for engineers. 1974 3. Ulmanu V.. Metals Park. 1995 Teste de autoevaluare T. Care dintre următoarele materiale pot fi încadrate în gama materialelor reciclabile: a) oţelurile. 342 . Editura Economică. Academic Press. 1992 2.2. Broutman L. Ciurea S. MacMillan Publishing Company.14. New York – London.M. Bucureşti. Braşov. Fracture and fatigue.1.4 m. 1995 5.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Bibliografie 1. Traducere din limba germană după ediţia a 29-a. b) KR ≅ 20.14.4 km... Drăghici Gh. Care dintre următoarele materiale asigură un modul de elasticitate specific KE ≅ 2.M. Ohio. Bucureşti.4. b) fontele. „Noutăţi în domeniul tehnologiilor şi utilajelor pentru prelucrare la cald”.

k = 0.12.733. d) IPT = 0.1⋅105 N/mm2 şi ρ = 4150 kg/m3.14. b) orice produs trebuie privit ca un ansamblu de utilităţi.k = 0. Care este indicatorul global al performanţelor tehnologice pentru un material care respectă numai trei din criteriile impuse: a) IPT = 1.8. d) condiţiile privind preţul de desfacere? T.8 şi Cr.14. c) al treilea criteriu. b) ρ = 7600 kg/m3.k = 1. a 2 .373. c) condiţiile privind reciclabilitatea.7. d) al patrulea criteriu? T.4? T. b) IPTE. d) Rm = 840 N/mm2? T.k = 1. a 3 .455.k = 0.0.1⋅104 N/mm2 şi ρ = 2750 kg/m3. La alegerea materialului pentru un produs sunt impuse cinci criterii (calitative) privind procesarea sa tehnologică.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice b) aliajul de aluminiu cu E = 7.6. c) orice produs trebuie să asigure un raport maxim între utilitate sau valoare de întrebuinţare şi cost.11.1⋅105 N/mm2 şi ρ = 8550 kg/m3? T. Un material Mk din gama materialelor cu proprietăti adecvate unei anumite aplicaţii are ICT. b) condiţiile privind fiabilitatea.6. să se precizeze care este valoarea indicatorului global al performanţelor tehnicoeconomice pentru acest material: a) IPTE. c) IPT = 0.k = 3.14. b) Rm = 600 N/mm2. b) IPT = 0. Care dintre următoarele principii se aplică la utilizarea analizei valorii la un produs industrial: a) orice produs este purtătorul material al unor funcţii capabile să satisfacă necesităţile exprimate sau implicite ale utilizatorilor.14.14.4: a) ρ = 900 kg/m3.14. c) aliajul pe bază de titan cu E = 1.222? 343 . coeficienţii de importanţă ai / / / criteriilor fiind a1/ . d) ρ = 5600 kg/m3? T. d) alama cu E = 1.k = 0.8.2. Care dintre următoarele condiţii pot fi incluse în gama condiţiilor tehnice care definesc funcţionalitatea şi comportarea în exploatare ale unui produs: a) condiţiile privind solicitările mecanice.4: a) Rm = 900 N/mm2. Care este rezistenţa la tracţiune a unui material al cărui indicator parţial privind respectarea acestui criteriu este I = 1. toate criteriile având acelaşi coeficient de importanţă. c) Rm = 500 N/mm2. d) IPTE. dacă indicatorul global al performanţelor sale tehnologice are valoarea / I PT = a1/ + a3/ + a 4 : a) primul criteriu. Care dintre criterii nu a fost îndeplinit de un material. a 4 .10. Care este densitatea unui material al cărui indicator parţial privind respectarea acestui criteriu este I = 1. c) ρ = 2860 kg/m3. Stiind că act = 0. Materialul din care se confecţionează un produs trebuie să satisfacă criteriul ρ ≤ 4000 kg/m3. d) orice produs trebuie privit ca un ansamblu de părţi materiale şi nu ca un ansamblu de utilităţi? T. b) al doilea criteriu. c) IPTE. La alegerea materialului pentru un produs sunt impuse patru criterii (calitative) privind procesarea sa tehnologică.8.9.14. Materialul din care se confecţionează un produs trebuie să satisfacă criteriul Rm ≥ 600 N/mm2. IPT.

b) masa barei trebuie să fie m ≤ m0 = 0. având caracteristicile precizate în tabelul 14.14.1. ρ ≤ 5660 kg/m3 şi E ≥ 47160 N/mm2.2. se obţine astfel condiţia E ≥ 2 .2. πd L σ 4F Deformaţia specifică axială a barei este ε = = 2 . Forţa axială maximă care solicită bara în timpul funcţionării maşinii este F = 25000 N. Pentru realizarea unei bare de tracţiune cilindrice din compunerea unei maşini s-a selectat o GMP cu cinci oţeluri. R p 0.5 m şi diametrul d ≅ 15 mm.8Rp0. b) bara trebuie să prezinte o bună tenacitate.8Rp0. asigurată dacă materialul acesteia îndeplineşte simultan criteriile: 344 .2. A. Să se stabilească ce criterii privind proprietăţile trebuie impuse la alegerea materialului pentru această bară. E fiind modulul E πd ∆L0 de elasticitate longitudinal al materialului barei şi trebuie să respecte criteriul ∆L 4 FL ε ≤ 0 . Rezolvare 4F Tensiunile de întindere din bară au intensitatea maximă σ = şi πd 2 trebuie să corespundă criteriului σ ≤ 0. se obţine astfel condiţia: ρ ≤ 2 0 .5 mm. ρ fiind densitatea materialului barei şi 4 4m trebuie să îndeplinească criteriul m ≤ m0. Rp0.2 fiind limita de curgere a materialului barei. L πd ∆L0 Înlocuind datele din enunţul aplicaţiei rezultă următoarele criterii de alegere a materialului barei de tracţiune: Rp0.5 kg. dacă funcţionarea în siguranţă a maşinii impune respectarea următoarelor condiţii tehnice: a) tensiunile din bară trebuie să respecte condiţia σ ≤ 0.8πd 2 πd 2 Masa barei este m = Lρ .2.8Rp0. se obţine astfel condiţia 4F .14.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Aplicaţii A.2 ≥ 177 N/mm2.4. c) deformaţia axială a barei nu trebuie să depăşească valoarea ∆L0 = 1. 2 ≥ 0. Pentru funcţionarea în siguranţă a maşinii trebuie respectate următoarele condiţii tehnice: a) tensiunile generate în bară de aplicarea forţei de întindere F trebuie să respecte condiţia σ ≤ 0. Pentru realizarea unei maşini trebuie confecţionată o bară de tracţiune cu lungimea L = 0.

14. 2 .k πd k Dacă se consideră d1 (corespunzător barei realizate din materialul M1) ca diametru R p 0.8R p 0.1 k = 1. se obţine: mk = m1 .554 C r/ . k realizate din materialul M1) ca masă de referinţă. k 0.7 1 2 3 4 5 S235J2 S275J2 S355K2 P460NL1 12Ni14 235 175 355 460 355 510 430 620 620 640 3 24 20 16 17 22 27 27 40 47 55 * toate oţelurile au ρ = 7850 kg/m .. rezultă: 4F 4F σ = 2 ≤ 0.2 1.5.5. Dacă se consideră m1 (corespunzătoare barei 4 R p 0.5). 2. k = 1.. Caracteristicile oţelurilor ce alcătuiesc GMP pentru aplicaţia A. notând dk diametrul barei în cazul realizării ei din materialul Mk ∈ GMP.2 şi a3 = 0. R p 0.573 0.5.640 0.1 Tabelul 14. N/mm2 Caracteristicile mecanice minime KVk la –20 oC. K2: A ≥ 15 % şi K3: KV ≥ 27 J la – 20 oC.k = Lρ . Rezolvare Prima dinte condiţiile tehnice impuse de aplicaţie se utilizează pentru dimensionarea barei de tracţiune (determinarea diametrului barei). considerând CT. L = 1 m) are valoarea (în kg/m) dată de πd 2 formula mk = k ρ .0 1..9.4 1.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice K1: R p 0.k ** 1. iar masa unei 4 unităţi de lungime din bară (de exemplu.k Rm . Evident. se obţine d k = d1 ..k şi CTref exprimate în lei/(m de semifabricat). 2 .2 k Marca oţelului * Rp0.5. k = 1. 2.8πR p 0. R p 0. 2 şi bara trebuie să aibă diametrul (minim) d k = . Rm. 2 N/mm % J ≤ 0. a2 = 0.k de referinţă..742 0..k. deoarece barele realizate din diversele materiale incluse în GMP au diametre dk diferite şi aceeaşi lungime. ** costurile relative calculate cu CT şi CTref în lei/(kg de semifabricat) πd k2 Masa barei de tracţiune cu lungimea L este mT . Să se decidă care dintre materialele din GMP corespunde cel mai bine aplicaţiei. k = 1. A k. având coeficienţii de R p 0.k. pentru 345 .2. 2..2 Rm importanţă a1 = 0.5.k calculate cu relaţia (14. 2.4.461 0.8 2.3.. compararea acestor materiale prin prisma costurilor trebuie făcută cu ajutorul costurilor relative Cr. 0.

i = 1. k = 1.48 1.425 1..924d1 0. F2.14.5.9 şi. F3) şi două funcţii auxiliare (notate F4.3. Tabelul 14.855m1 0. 2 .802 IPTE. kg/m m1 0.5..2 • criteriul K1: ≤ 0. date în enunţul aplicaţiei şi folosind relaţia (14.008 * Cr calculate considerând CT şi CTref în lei/(m de semifabricat) Rezultatele care se obţin parcurgând toate etapele de lucru descrise anterior sunt redate în tabelul 14. C r .814d1 0.k urmare: I 1k = 0.k 1. corespunzători celor trei criterii (j = 1.927 0..587 1.406 1.k se folosesc datele din tabelul 14.406 1.9 are forma „max” şi CAP. k • criteriile K2: A ≥ 15 % şi K3: KV ≥ 27 J la – 20 oC sunt formulate analitic A în forma „min” şi au CAP..5.9 .787 I1k 1.60 1. mm d1 0.920 1.460 1.00 1.k.3) privind asigurarea tenacităţii barei: R p 0. k = 1. Pentru un produs industrial s-a aplicat analiza valorii şi s-a constatat că acesta are trei funcţii de bază (notate F1..k. coeficienţii de importanţă αi.. A. atribuiţi fiecărei 346 .511m1 0.571 1. materialul recomandat pentru confecţionarea barei este oţelul 12Ni14.625 I2k 1. dacă se consideră pentru luarea deciziei valorile indicatorului ICT.2 = 15 % şi CAP..5.00 1.04 ICT. Rm ..1 = 0. I 3k = 27 Utilizând valorile coeficienţilor aj.952 1. 2 . k = 1.k 1.662m1 Cr * 1..5. k =1. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A.74 2.5..3 = 27 J şi.k m . j = 1.2) se obţin valorile indicatorilor globali ai proprietăţilor ICT.k = C r/. ca urmare: I 2 k = k şi 15 KVk .213 1.1 Pentru fiecare dintre materialele Mk ∈ GMP se determină indicatorii parţiali Ijk.k m1 R p 0.662m1 0.33 1.715d1 0.k (care ţine seama şi de costurile implicate de realizarea barei de tracţiune) materialul ce trebuie ales pentru realizarea barei este oţelul P460NL1.406 1.537 1.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR a determina costurile relative Cr.3.k k = C r/ .13 1.k. iar dacă se utilizează indicatorul IPTE.4 şi relaţia R p 0. ca Rm R p 0.47 I3k 1.07 1.5. F5).188 1.000 1. iar cu ajutorul relaţiei (14..814d1 mk. 2.14.7) se pot determina valorile indicatorilor globali ai performanţelor tehnico−economice IPTE.2 k 1 2 3 4 5 dk.026 0.. Se observă că...158 1.

16. dacă se are în vedere că standardele ISO din seria 9000.. i = 1. prin modificări privind alegerea materialelor şi tehnologiilor folosite la fabricarea lui s-au diminuat cheltuielile de realizare a funcţiilor F2.. se observă că funcţiile care se realizează cu cheltuieli prea mari în raport cu contribuţiile pe care le aduc la realizarea utilităţii produsului (sau calităţii produsului. i =1 5 după prima etapă de modernizare (M1) cheltuielile aferente realizării fiecărei r r funcţii au atins nivelurile C i/ = (1 − i )C i = CT (1 − i )ci . F3 şi F5 cu C r2 = r3 = r5 = 20 %. CT i = 1.35 0. după fiecare etapă de modernizare şi să se construiască graficul de corelare utilitate – cost la finele programului de modernizare a produsului. Rezolvare a) Considerând că valorile coeficienţilor de importanţă ai funcţiilor sunt în directă proporţionalitate cu contribuţiile acestora la realizarea utilităţii globale a produsului. corespunzătoare costurilor de realizare a fiecărei funcţii având valorile prezentate în tabelul 14.6. rezultă că graficul de corelare utilitate – cost are aspectul prezentat în figura 14. b) Ştiind că s-au parcurs trei etape succesive de modernizare a produsului.. Examinând acest grafic şi/sau datele prezentate în tabelul 14.3 Funcţia F1 F2 F3 F4 F5 0.40 0.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice funcţii şi ponderile ci.. b) Conform datelor din enunţul aplicaţiei. în care Ci reprezintă costul aferent realizării funcţiei Fi. definesc calitatea unui produs ca fiind ansamblul caracteristicilor care conferă acestuia aptitudinea de a satisface nevoile exprimate sau implicite ale utilizatorilor) sunt F2. F3 şi F5.5. Deoarece ponderile ci sunt definite de relaţia ci = i . iar CT = ∑ C i . Tabelul 14.30 0. să se determine cum s-au modificat ponderile ci. astfel încăt costurile implicate de realizarea funcţiilor pentru care ci > αi să se diminueze cu ri = 20 % . i = 1. în prima etapă de modernizare a produsului.05 αi 0.5. iar 347 .5. Coeficienţii de importanţă si ponderile costurilor de realizare ale funcţiilor ce definesc utilitatea produsului considerat în aplicaţia A.10 ci a) Să se construiască graficul de corelare utilitate – cost şi să se precizeze funcţiile pentru care costurile sunt mai mari decât contribuţiile pe care le aduc aceste funcţii la realizarea utilităţii globale a produsului..30 0...20 0. cheltuielile 100 100 5 totale pentru obţinerea produsului au valoarea CT/ = ∑ C i/ = CT ∑ (1 − i =1 i =1 5 ri 100 )ci .5..6. în fiecare etapă modificându-se materialele şi tehnologiile folosite la fabricarea acestuia.05 0.14.6.10 0.15 0. i = 1.

300 0.070 CT M1 0.16.100 0.14. ci/ = / = 5 ri CT )c i ∑ (1 − i =1 realizării fiecărei funcţii sunt 100 Fig.057 0 0.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR ponderile cheltuielilor corespunzătoare r (1 − i )ci C i/ 100 .167 20 0.400 0..3 Etapa Funcţia F1 F2 F3 F4 F5 Costul total 0 αi ci ri.092 20 0..100 20 0.083 20 0.065 0 0.400 0.14.100 0.184 20 0.141 348 0.400 0.727CT c /// i .050 0.14.766CT c // i ri.150 0.345 0 0.150 0.870CT c / i ri.300 0.322 20 0.150 0.5.350 20 0.308 0. % M2 αi 0. % M3 αi 0. % αi 0.150 0.050 0.7.200 20 0.293 0 0.050 0.050 0. Graficele de corelare utilitate – cost ale produsului analizat în aplicaţia A.050 0 0.300 0.068 0.100 0.100 0.413 0.300 0. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A.3 Tabelul 14.400 0. i = 1.392 0 0.300 0 0.

k. iar Qac – capacitatea de Qac M încărcare a cuvei. K2: masa relativă a M produsului M r = c 100 ≤ 75 %. k = 1.k şi Cu. s-au stabilit următoarele valori ale coeficienţilor de importanţă ai criteriilor: a1 = 0. Mr.4. Msc Mc fiind masa semifabricatului necesar pentru confecţionarea cuvei şi K4: costul util C al produsului C u = T ≤ 100 mii lei/kg. corespunzătoare celor patru variante ale produsului. Ştiind că valorile Vu. precizate în enunţul aplicaţiei şi valorile indicatorilor parţiali Ijk determinate.. notate Vk..k. V formulate astfel: K1: volumul util al produsului Vu = ic 100 ≥ 85 %.. rezultănd astfel patru variante ale produsului. k = 1.8. CT fiind costul total al realizării cuvei.7 şi în graficele din figura 14. să se stabilească varianta care trebuie adoptată pentru realizarea acestuia.. se poate observa că modernizările aduse produsului au condus la reducerea cu aproximativ 27 % a costului total de α realizare a acestuia şi la obţinerea unor rapoarte i apropiate de unitate pentru ci toate funcţiile care-i definesc utilitatea..16.2).. folosind datele 349 . Pentru selectarea celei mai bune variante de produs s-au stabilit patru criterii Kj. considerănd valorile coeficienţilor de iportanţă ai criteriilor aj. Vic fiind V gc volumul interior al cuvei. calculat cu relaţia (14.4.k. Pentru realizarea cuvei de stocare a materiei prime a unei maşini destinate prelucrării maselor plastice s-a selectat o GMP alcătuită din patru materiale Mk.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice În mod similar se pot determina modificările aduse ponderilor ci de următoarele etape de modernizare a produsului (M2 şi M3).4.4 şi.4. iar asigurarea unui volum util maxim al cuvei este un obiectiv minor.. Ks... Rezolvare Varianta de produs care trebuie adoptată este cea caracterizată prin valoarea maximă a indicatorului global ICT.. iar Vgc – volumul de gabarit al cuvei. obţinerea cuvei cu o masă relativă cât mai mare este un obiectiv secundar.2. j = 1. rezultatele care se obţin considerând datele din enunţul aplicaţiei fiind cele prezentate în tabelul 14.14. ţinând seama de caracteristicile fizico − mecanice ale fiecărui material. K3: consumul specific de material K s = sc 100 ≤ 140 %.35.1..4.4. Mr fiind masa cuvei. j = 1..k. k = 1. A. sunt cele redate în tabelul 14. k = 1. a2 = 0. a3 = a4 = 0. Qac considerând că realizarea cuvei cu valori minime ale consumului specific de material şi costului util sunt obiective principale. s-a elaborat câte un proiect constructiv – tehnologic de obţinere a cuvei.

CAM.4 Criteriul Kj Forma aj Varianta Vk V1 V2 V3 V4 K1 „min” 0..4 ≡ 100 mii lei/kg.k 90 70 100 70 Tabelul 14.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR din tabelul 14. j = 1.4 Criteriul Kj aj Varianta Vk V1 V2 V3 V4 K1 0.333 1.9.10 Vu.. CAM.250 1. • se acordă caracteristicilor corespunzătoare fiecărui criteriu Kj. recomandată de STAS 6401.4 un grad de importanţă gj ∈{1.20 0.14.k Ks.118 1.000 I3k 1. iar pentru criteriul K4.429 1.4266 1. dacă respectarea criteriului Kj corespunde realizării unui obiectiv principal.4. pentru criteriul K3.35 Valorile indicatorilor parţiali Ijk I2k 1.35 Cu.2 ≡ 75 %. pentru criteriul K2.20 0.000 1.118 K2 „max” K3 „max” K4 „max” 0. gj = 2. conduc la concluzia că varianta de produs care trebuie adoptată (cu cea mai mare valoare a indicatorului global) este V2. j = 1.059 1.k 40 105 40 110 60 105 75 120 K4 0.1k ≡ Vu.k Observaţie Pentru rezolvarea unor aplicaţii de tipul celei anterior discutate se pot utiliza şi alte metode. La folosirea acestei metode se parcurg următoarele etape (prezentate considerând condiţiile din enunţul aplicaţiei anterior discutate): • se analizează datele din tabelul 14.2k ≡ Mr.14.875 1.9. Tabelul 14. dacă respectarea criteriului Kj corespunde realizării unui obiectiv secundar şi gj = 1 dacă 350 .875 1.8 şi din enunţul aplicaţiei.3}.k şi CAP. CAM. considerând pe rând fiecare din criteriile Kj.k şi CAP.3k ≡ Ks. CAM.333 1.8 (denumit şi matricea utilităţilor) şi se marchează pe acesta variantele cele mai bune ale produsului (denumite variante optime).1 ≡ 85 %.1784 1.167 Indicatorul global ICT.35 Valorile caracteristicilor CAM.111 1.429 1.35 I4k 1.4k ≡ Cu. atribuindu-se gj = 3.3 ≡ 140 %.2. redate în tabelul 14.000 1.273 1.8. Caracteristicile variantelor produsului analizat în aplicaţia A. Rezultatele obţinute pe această cale. astfel: pentru criteriul K1..k şi CAP.3304 1.k şi CAP. una dintre acestea fiind metoda de estimare a utilităţii consecinţelor.10 I1k 1.k 85 90 95 95 K2 K3 0..jk Mr.2204 0. Valorile indicatorilor parţiali şi globali de caracterizare a variantelor produsului analizat în aplicaţia A.

433 7. calculaţi considerând că aceste valori reprezintă CAM.895 95 1 90 = 0.14. se observă că. varianta de produs care are cea mai mare valoare a Usk (numită varianta optimă de produs) fiind cea care trebuie adoptată. analizănd rezultatele redate în tabelul 14. 351 . • se întocmeşte un tablou (numit matricea modificată a utilităţilor). în cazul aplicaţiei analizate.228 8. aşa cum a rezultat şi prin metoda indicatorului global.4. varianta de produs care trebuie adoptată este V2. rezultă: g1 = 1. g2 = 2 şi g3 = g4 = 3.100 8. Matricea modificată a utilităţilor pentru produsul analizat în aplicaţia A.jk ale produsului analizat. înlocuind valorile caracteristicilor din matricea utilităţilor cu gjIjk.10..811 7. în cazul aplicaţiei analizate. rezultatele parcurgerii acestei etape în cazul aplicaţiei analizate sunt prezentate în tabelul 14.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice respectarea criteriului Kj corespunde realizării unui obiectiv minor. Ijk fiind nişte indicatori parţiali.333 3 3 105 = 2.864 110 3 3 105 = 2. Tabelul 14.333 90 3 70 3 100 = 2.10.625 120 3 70 = 2. k = 1. numită utilitatea sinteză a variantei Vk..4 Criteriul Kj Forma gj Varianta Vk K1 „min” g1 = 1 g1I1k K2 „max” K3 „max” K4 „max” g4 = 3 g4I4k g2 = 2 g3 = 3 Matricea modificată a utilităţilor g2I2k g3I2k Usk V1 V2 V3 V4 1 85 = 0.692 2 40 = 1.10.067 75 3 • se calculează suma valorilor înscrise pe fiecare linie a matricei modificate a utilităţilor Usk.j sunt valorile (aceloraşi caracteristici) corespunzătoare variantelor optime. iar nivelurile limită acceptabile CAP. considerând datele precizate în enunţ.947 95 1 1 2 2 40 2 60 = 1.

c. b. b.9.d T.12.9.9.8. a.11.7.c.26.9. d T.23.d T.11. a. a.9.d T.7.d T. b.6.2.14.37. c T. c.b.14. b.9. d T. a.c.c T. b T.13. b T. a.c T.13. a. c T.8. a. a.9.43.c.18. b. a.12.12.8.8.b.c. b.11.b. a.16. c.14.16.11.7.12.31. d Capitolul 12 T. b. d T.c.8.d T.c T.d T.7. b T.d T. b T.7.10.9.38.4. d T. d T.35.8. a.26.8.b T.10.10.7. c T. c.c T.36.2.28. d T. b.9.12. a.8.d Capitolul 14 T.17.9.9.28.12.3. d T.31. c T. b T.4. b.c T.27.3.36.21. a.c.10. c.8.13.d T.b.18. c. a.11.8.12. c T.c T.d Capitolul 13 T.21. a T.8. c.11.19. c c. T.17. a T. c d a.9.23.9. b.8.1.d T.11.c.7.19.c T.15.17.9. b.d T.11.2.9.9.12.15. a. d T.d T.33.b.b.18.7. b T.9.d T.12.10.b.14.7.33. c T. c.10. a. d T.b T.11.27.d T.9. a T. b.10.11.8. a.6. a. b. c T.12.b.d T.8.8.5.d T.11.d T.d Capitolul 10 T.24. d T.9.11. a.8. a.5.14.9.c T. b.4. a. c T.9.c.10. d T.d T.8.c. b.26.13.7.7.1.b.10. a. b. a.8.c T. a. b T. T.8.34. b.28. a.14.11.b.c.d T.28. a.9. b. c T. b T. b T.c T.9.25.11.9.d T. a T. a. a. a.14. b.b T.6. d T.40.d T.9. a. b. a T.24.d T.3. b T. c T.18.34.5.8.26. c. T. a. b T.8. d T.16.2. a.9.c T.19.29.8.7.12.d T.b. a.10.c T.d T. b T. a.8.8.22.10.10. a. b T.5. a. b. a T.16.29.8.d Capitolul 8 T. a.13.6.10. c. d T.d T. d T.9.3.11.d T.d T.15. a. b. c.11.5.24.d T.7. b T. d T.14.18.10.32.7.11. c T.9. c T. c T. d T.d T.c T.c. a.d T. b.14.14.17. a. T.10. b.28. a.20.4.9. a T.9.14.c. d T.13.10.b. c T.d T.11.b.13.d T. d T.13.b.3.10. a. a T.13.6.11.d T.10.11.10. b T.b. d T. b.7.d T.8. c T.27. a. a Capitolul 9 T.b. d T.d T.9. a.3. T.12.8. d T.10.7.25.c T.b. a.6.d T.13.14.d T.b.8.b. c.d T.c.9. a.11.13. b.d T.12. a.d T.2.17.b.27. d T. d T.37. c T.8.d T.12.1. a.b.8. b.12.b T. d T. a T.8.b.c.26.20.32. d T. c. b T.11. c T.6.7. b.b T.8.10.d T.b.15. c T.11.10.21. a. a.c.7.d T. b. d T. a.c. a. T.30.8.11. a.9.14.5.16.1.13.Grila de verificare a testelor de autoevaluare Capitolul 7 T.11.10.7. a T.7.8.c T. b T.9.9.b.3.12.10.14. b.8.c T.13. a.21.b. b.23. c T.13.8.2.13. 9. 9.4. c.12. a.4.15. c.d T.c T.c.25. a.10.20.10.30.39. c T.9.11.11.41.5.8.38.15. b b a a. a.c.13.23.13.7. d Capitolul 11 T.d T.b T.d T.10.c.c T.c.c.d T.c T. b.1.35.c T.10. d T. a T.d T.9.19. a. c T. a.8.8.9.7.b.8.20. a.12.11.13. a.15. a. a. b T.b.9.14.d T. a.2.7.20.d T.7. d T.3.11. a. d T.d T. c.1. a. c.b. b.14.12.22.c T.39.11. c T.7.c. c T.9.9. a T.d T.11.c T.d T. a.40.16. a.b. c T.b T.8.22.12.b. c.8.9.d T.23.9.b.7.c T.10. a.c T.7. a.7. a. d T. b.13. a.17. c T. a.2. b.8.d T. a.d T. c T.11.b T.12.7.22. c.12.1.25.7.22. d T.11.9. a.9. b T.10.c T.1.7.7.b.c T.27.11.10.12. a.29. a.11.10.13.10.4.b.14.d T. a. d T. a.16. d T.13.14. b.8.30.13. a T.8.12. d T. d T.13. a T.10.5.c.d T.8.b.d T.9.19.12.d 352 .d T.10.21.b.d T.42.b.13.b.c.11.8. c.7.c.9.18.c.4. b T. c T.24. b.c.25.7.17.7.9.c T. a.d T.7.7.8. b.7. a.6. c T.13.10. c.14. a T. a.b T. c T.9. a.b.24.d T. c T.c T.d T. c T. a.

197 ciment. 239 construcţie sudată. 233 densitate de presare. 201 aminoplaste. 214 D dendrimer. 323 coeficient de siguranţă. 233 corindon. 207 ceramice. 327 cromit. 330 antioxidant. 92 costuri relative. 210 ceramice silicatice. 233 constantan. 147 curbă termo−mecanică. 183 agent de reticulare. 177 aliaje Cu – Ni. 233 conformaţie. 214 carbură de bor. 210 alumino−silicaţi. normală. 289 agregare pulberi. 250 aglomerate. 234 cristobalit. 74 compozit durificat cu fibre. 241 ceramice oxidice. 170 aliaje Al − Mg. 152 aliaje cu memoria formei (Marmem). 179 condiţionarea epruvetelor. 168 aliaje Al − Cu. 275 aliaje Al − Zn. 236 curbe de îmbătrânire. îngustă. 334 compactitate de presare. 75 carbură de siliciu. Argentan). 163 aliaje antifricţiune. 219 clasă structurală. 175 Alpaca (Neusilber. 213 cupru tehnic. 249 curbe izometrice. 69 copolimer. 284 compoziţii. 250 argile. 70 canal rezinifer. 249 cusătură sudată (CUS). 208 coroziune intercristalină. 328 criterii privind proprietăţile. 215 călire de punere în solutie. 139 ceramice neoxidice. 141 curbe izocronice. 67 bronz. 148 alburn.INDEX A acomodare. 241 configuraţie. 208 criterii de cost. 153 alumina. 154 C cambiu. 275 câmp termic de sudare. 207 atmosferă standard. 56 coefcient de asimetrie. 307 agregare prin lipire. 334 coeficient de importanţă.. 301 alame. 305 comportare metalurgică la sudare. 181 aliajele titanului. 329 cristalite. 254 analiza valorii. 305 compactitate de umplere. 25 clase de calitate. 235. 69 B bandă de călibilitate. 289 353 . 304 depunere chimică. 305 densitate de umplere. 276 carbon echivalent. 184 aliaje pentru lipire. 323 criterii tehnologice. 153 constantă de relaxare.

202 K Kunial. 6 fontă aliată martensitică. 233 izotensiune. 280 duritate Knoop. 242 fracţie volumică. 288 H hardenită. 104 hemiceluloză. 73 fază sigma. 112 emailuri. 22 fragilizare prin faza σ. 14 element de aliere alfagen (feritizant). 165 duramen. 216 fontă aliată. 237 element carburigen. 310 elastomeri. 207 fenoplaste. 215 duritate Shore. 93 fisurare sub tensiune. 204 fluiditate.depunere electrolitică. 270 izotactic. 153 354 . 276 fibrilă. 207 fâşii ZIT. 311 durificare secundară. 7 element de aliere gamagen (austenitizant). 246 fragilitate de revenire. 327 inel anual. 231 furnir. 289 intermediari. 209 grad de cristalinitate. 21 duritate Barcol. 113 formare epruvete. 5 element grafitizant. 140 încorporare. 327. Schaeffler. 305 grad de polimerizare. 6 feldspat. 10 element de aliere. 140 îmbătrânire naturală. 231 duraluminiu. 282 G glazură. 322 fibră lemnoasă. 20 fontă comercială. 207 E efect postelastic. 275 durată de sinterizare. 329 indicator parţial. 233 I indicator global. 201 diagramă structurală A. 230 grafic de corelare utilitate-cost. 276 homopolimer. 272 F faianţă. 275 infiltrare. 216 invar. 270 Î îmbătrânire artificială. 235 fisurare la cald a CUS. 290 încovoiere statică. 234 grad de îndesare. 32 disproporţionare. 14 element betagen. 247 duritate Janca. 289 devitrifiere. 305 fondant. 218 enclavă plastică. 331 gresie ceramică. 94 funcţionalitate. 254 fiabilitate. 173 elinvar. 328. 112 izodeformaţie.

103 oţel refractar (termorezistent). 207 prajini de pompare. 284 M magnaliu (alumag). 311 melamine. 256 liber. 80 oţel cu granulatie fină. 230 material elastomeric (cauciuc). 96 oţel turnat. 230 polietilenă. 108 oţel rapid. 210 P panel. 305 porţelan. 98 oţel pentru recipiente. 76 lanţ molecular (catenă). 153 monomer. 5 355 . cu crom şi nichel. 208 oţel bifazic (dual-phase). 235 polimer. 282 plastifiant. 66 oţel pentru îmbunătăţire. 66 oţel pentru rulmenţi. 109 oţel HSLA. 276 lipire. 78 oxid de zirconiu. 321 materiale structurale. 105 oţel inoxidabil. 110 oţel pentru carburare. 250 platinit. 324 mediu de sinterizare. 282 plăci din aşchii de lemn – PAL. 100 oţel aliat. 321 materiale vitroceramice. 232 polidispersie. 65 oţel criogenic. 254 Melchior (Maillechort). 216 Monel. 153 mentenabilitate. 76 oţel duplex. 184 masă moleculară. 75 oţel pentru scule. 210 martensită termoelastică. 232 policondensare. 185 nitrură de bor. 31 punct fix de vâscozitate. 326 pulberi. 334 precipitate θ. 214 O oţel pentru construcţii sudate. 255 materiale funcţionale. 229 lanţ siloxanic. 282 plăci din fibre de lemn – PFL.L laminare normalizantă. 78 oţel termorezistente. 219 matrice. 214 nitrură de siliciu. 93 oţel maraging. 140 proprietăţi adecvate. 229 polimer reticulat. 282 poliadiţie. 301 modificare. 136 modificatori de reţea. 75 laminare termomecanică (controlată). 269 matrice a preferinţelor. 322 metalurgia pulberilor. 205 N Nitinol. 84 oţel carbon de calitate. 231 porozitate de umplere. 304 pultruziune. 275 lignină. 229 polimerizare. 112 plăci celulare. 89 oţel Hadfield. 340 punct caracteristic nominal. 180 lungime critică a fibrelor. 94 oţel durificabil prin precipitare (PH). 168 magnezită. 86 oţel patinabil. 80 oţel inoxidabil stabilizat.cu crom. 229 mulit.

276 răşini epoxidice. 211 rezistenţă piroscopică (refractaritate). 254 răşini poliesterice. 212 şoc termic. 233 sticlă “securit”. 285 S segment de lanţ molecular. 255 Z zonă de acţiune a fibrei. 211 titlu fictiv. 290 spinel. 239 vâscozitate. 323 refractare corindonice. 150 tombac.R raport de formă al fibrelor. 197 structură feritică aciculară. 149 trahee. 247 rezistenţă la înmuiere sub sarcină. 310 temperatură de vitrifiere. 200 teracotă. 237 termorigide (duroplaste). 200 silicon. 197. 215 volum specific de scuturare. 248 rezistenţă la şoc Izod. 83 V vas lemnos. 276 traheidă. 236 trihite (fibre whiskers). 212 refractare silica. 77 temperatură de sinterizare. 233 sinterizare. 256 silumin. 248 rezistenţă mecanică specifică. 234 sudabilitate. 276 tranziţie sticloasă (vitroasă). 274 rost de sudare. 284 raport de transfer al sarcinilor. 21 stabilizator. 172 titanaţi. 241 rezilienţă.. 254 reacţie în lanţ. 97 superplasticitate. 324 rezistenţă relativă la oboseală. 211 rezistenţă Dynstat la şoc. 310 solidificare unidirecţională. 212 relaxarea tensiunilor. 69 rupere prin cavitaţie. 74 superaliaj. 197 stereoizomer. 325 ritidom. 182 Ş şamotă. 232 reacţie în trepte. 204 vitrifiant. 184 structură amorfă. 232 reciclabilitate. 210 stabilitate la revenire. 305 vulcanizare. 233 sferulită.Preston (GP). 70 zone Guinier. 140 356 . 275 vâscoelasticitate. 216 standard. 53 starea amorfă (vitroasă). 203 T temperatură de referinţă. 271 zonă influenţată termic (ZIT). 235 sialon.. 237 titan. 207 termoplaste. 285 rază medulară.. 170 simbolizare 59 sindiotactic. 206 sticle. 212 refractare silimanitice. 214 silice.

Alloys – general concepts. This book is meant to provide the students that read Oil-Field Equipment. Structure and properties of glasses and ceramic materials. The first volume includes the following chapters: Metals – general concepts. Petrochemical and Refinery Equipment and Equipment for Gas and Petroleum Transportation and Storage at the Faculty of Mechanical and Electrical Engineering of the Petroleum-Gas University of Ploiesti with a useful and effective tool for individual study. 357 . Types of commercial steels and cast irons. Structure and properties of polymeric materials. it points out the correlation between their chemical composition. the paper also deals with other types of materials for technical applications: glasses and ceramic materials. Since the main applications analysed belong to the field of oil equipment. in order to allow the reader to estimate the knowledge acquired and their level of competence (the ability to use knowledge independently and correctly to solve practical problems). The work consists of two volumes. Phase transformations of solid steels and cast irons. each chapter includes exercises and self-assessment tests. sintering materials and fibre-reinforced composites. rules and mechanisms for obtaining materials compliant with the structural specifications of each particular application. Structure and properties of composites. Choosing the appropriate material for an application. Structure and properties of nonferrous alloys. Iron-carbon alloys. therefore the discussion of these materials is more comprehensive. polymeric materials (plastomers and elastomers). However.ELEMENTS OF MATERIALS SCIENCE AND ENGINEERING The book Elements of Materials Science and Engineering presents the structure and properties of materials used for technical applications. this book can prove useful for other students. Structure and properties of sintering materials. structure and properties and emphasises the structural and property changes due to various processing technologies. Mechanical properties of metallic materials. Heat treatment of steels and cast irons. To enhance the utility of the book. The second volume includes the chapters: Alloyed steels and cast irons. However. the metallic materials (metals and alloys) are and will be used more frequently. as well as technicians and engineers who wish to enhance or update their material science knowledge. Its main purpose is to understand the principles.

şi poate constitui un ghid valoros pentru alegerea raţională a materialelor necesare diferitelor aplicaţii industriale. Lucrarea este structurată în două volume şi cuprinde informaţiile esenţiale privind structura şi proprietăţile principalelor categorii de materiale folosite în tehnică.upg-ploiesti.htm “Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor” este disponibilă pe CD-ROM ISBN 973-99015-8-1 ISBN 973-85511-8-3 .F. Fiecare capitol este prevăzut cu teste de autoevaluare şi aplicaţii. “Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor” se află pe site-ul cu adresa: www. “Model de software integrat de tip multimedia pentru învăţare interactivă generat la Universitatea Petrol – Gaze din Ploiesti” Lucrarea este elaborată de prof.inclusiv materialele descoperite şi utilizate recent: compozitele durificate cu fibre.“Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor” este realizată în cadrul grant-ului C. materialele inteligente.ing. 39691.I.ro/curs_esim. care permit utilizatorilor să-şi autoaprecieze nivelul de pregătire şi nivelul de competenţă în folosirea independentă şi corectă a cunoştinţelor dobândite la soluţionarea unor probleme concrete.N.S. Gheorghe Drăghici de la catedra Tehnologia Construcţiei Utilajului Petrolier a Universităţii PETROL – GAZE din Ploiesti. Gheorghe Zecheru şi conf.dr. ceramicele ultrarezistente. materialele superplastice etc.ing. dr.