UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIESTI Prof.dr.ing. Gh. Zecheru Conf. dr.ing. Gh.

Drăghici

ELEMENTE DE STIINTA SI INGINERIA MATERIALELOR Volumul 2

Editura ILEX şi Editura Universităţii din Ploiesti 2002

CUVÂNT ÎNAINTE
DESPRE GRANTUL C.N.F.I.S. 39691 “MODEL DE SOFTWARE INTEGRAT DE TIP MULTIMEDIA PENTRU ÎNVĂŢARE INTERACTIVĂ” GENERAT LA UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIESTI
Obiectivul fundamental al grantului (C.N.F.I.S 39691) este crearea unui instrument software de tip multimedia care să ofere fiecărui cadru didactic un model de construire şi prezentare a cursurilor , seminariilor şi laboratoarelor într-o manieră modernă, utilizând facilităţile puse la dispoziţie de tehnica avansată. Grantul se adresează în egală măsură şi studenţilor care vor putea să “audieze” cursurile / seminariile / laboratoarele în condiţii comparabile cu cele din ţările dezvoltate. Grantul C.N.F.I.S 39691 este structurat pe trei componente: CURS, LABORATOR, EVALUARE (vezi figura 1 *). • Componenta CURS oferă utilizatorilor de tip CADRU DIDACTIC posibilitatea de a realiza conţinutul cursului într-o manieră flexibilă, putând folosi informaţii de tip text, imagine, animaţie, prezentare video, slide show. Utilizatorul de tip STUDENT va avea acces la toate aceste tipuri de prezentare. În urma activării acestei componente, se poate obţine cursul pe suport de hârtie, pe suport magnetic sau se poate realiza introducerea în pagina de WEB a conţinutului acestuia. • Componenta LABORATOR acoperă activitatea de seminar / laborator. Ea oferă posibilitatea cursantului (utilizatorul de tip STUDENT) de a avea acces la textul de prezentare a temei propuse, la instrumente de tip instructor (tutorial), în toate cele cinci tipuri de prezentare de la curs, precum şi la modele ale fenomenelor / conceptelor prezentate. De asemenea, se pot realiza conexiuni cu anumite cursuri sau seminarii / laboratoare. Utilizatorul de tip CADRU DIDACTIC va avea posibilitatea să-şi descrie tema propusă folosind facilităţi de tip text, imagine, animaţie, prezentare video, slide show şi aplicaţii software specializate. El poate uza de ele pentru a realiza instrumente de tip instructor, precum şi modele ale fenomenului / conceptului prezentat sau conexiuni cu noţiuni înrudite. Ca urmare a activării acestei componente, se pot obţine comparaţii între obiectivele propuse şi rezultatele obţinute, exemple de rezolvare a problemelor propuse, date necesare efectuării lucrării, precum şi chestionare de tip şablon.
* Documentaţie Grant C.N.F.I.S. 39691 (1999,2000,2001), Runda a II-a, Director Grant – Liviu Dumitraşcu i

Figura 1. Structura generală a Grantului C.N.F.I.S 39691

• Componenta EVALUARE îşi propune să ofere posibilitatea evaluărilor efectuate de către utilizatorii de tip CADRU DIDACTIC asupra utilizatorilor de tip STUDENT, precum şi autoevaluărilor realizate de utilizatorul de tip student, la cerere. Evaluarea se poate realiza fie pe baza unor formulare de tip bilet de examen, fie de tip chestionar (generat de un software specializat). In cazul autoevaluării, utilizatorul STUDENT poate beneficia de acces direct la
ii

cursul aferent sau la un ciclu de tip întrebare – răspuns, posibilitate implementată cu ajutorul serviciului de poştă electronică. Serviciul de poştă electronică va fi susţinut de un server de WEB propriu programului.
REMARCI:

• Grantul «MODEL DE SOFTWARE INTEGRAT DE TIP MULTIMEDIA PENTRU ÎNVĂŢARE INTERACTIVĂ GENERAT LA UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIESTI» se realizează în trei etape: ETAPA I (proiectul de iniţiere program) – Realizare prototip SALĂ DE CURS (anul 1999); ETAPA a II-a – Imbunătăţirea prototipului SALĂ DE CURS, realizare prototipuri SALĂ DE LABORATOR, SALĂ DE EVALUARE (anul 2000); ETAPA a III-a – Realizarea integrală a modelului de învăţare interactivă (anul 2001). • Domeniul de interes al acestui program se înscrie în aria preocupărilor specialiştilor din învăţământ şi din domenii conexe acestuia, din EUROPA şi din AMERICA. • Rezultatele obţinute în urma aplicării unui software integrat de tip multimedia pentru învăţare interactivă pentru disciplinele predate în cadrul unei universităţi (precum şi pentru planurile de învăţământ) pot fi folosite ca punct de plecare în vederea constituirii unui server de WEB, bază pentru învăţământul la distanţă, pentru cursuri intensive de scurtă durată, alternativă dinamică pentru studiul individual la bibliotecă. Implementarea unui astfel de mecanism creează premise pentru posibilitatea evaluării interactive a studenţilor, precum şi pentru realizarea unui ciclu de tip “întrebare-răspuns” (cu ajutorul serviciului de poştă electronică). • Un câştig important constă în posibilitatea de a face cunoscută UNIVERSITATEA, atât în ţară cât şi în lume, nu numai la nivelul unor informaţii generale, cât mai ales la nivelul a ceea ce constituie una din componentele sale esenţia : cea de ÎNVĂŢĂMÂNT. La baza generării cursurilor interactive de învăţare / instruire realizate integral / parţial în cadrul grantului a stat “ Metodologia de proiectare a cursurilor multimedia şi hipermedia” ce cuprinde următoarele etape: Analiza cerinţelor de instruire, Proiectarea preliminară a aplicaţiei (cursului), Dezvoltarea aplicaţiei (cursului), Implementarea aplicaţiei (cursului), Evaluarea şi întreţinerea aplicaţiei (cursului). Pentru prezentarea tuturor cursurilor realizate în cadrul grantului a fost generată seria “Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S 39691 “ în care apare lucrarea Elemente de ştiinţa şi ingineria materialelor, Editura ILEX şi Editura Universităţii PETROL – GAZE din Ploiesti.
iii

REMARCI: • Toate lucrările din seria “Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S 39691“ se află pe site-ul Universităţii PETROL – GAZE din Ploiesti şi sunt disponibile pe CD-ROM. • Autorii lucrărilor sunt cadre didactice ale Universităţii, de la catedrele: Informatică, Tehnologia Construcţiei de Utilaj Petrolier, Forajul Sondelor, Chimie, Filologie. Îmi exprim convingerea că prin realizarea acestui proiect se va reuşi o concordanţă a procesului de învăţământ din Universitatea PETROL – GAZE din Ploiesti cu tendinţele internaţionale. DESPRE CARTE Lucrarea “Elemente de ingineria şi ştiinţa materialelor” cuprinde informaţiile esenţiale privind structura şi proprietăţile principalelor categorii de materiale folosite în tehnică şi poate constitui un ghid valoros pentru alegerea raţională a materialelor necesare diferitelor aplicaţii industriale. Lucrarea este structurată în două volume. Primul volum conţine noţiunile fundamentale privind structura si proprietăţile mecanice ale metalelor şi aliajelor şi informaţiile principale privind structura, proprietăţile şi tratamentele termice ale materialelor metalice cu cea mai mare pondere de utilizare industrială: fontele şi oţelurile. Cel de-al doilea volum al lucrării cuprinde informaţiile principale privind structura, proprietăţile şi domeniile de utilizare ale altor categorii de materiale: metalele şi aliajele neferoase, sticlele şi materialele ceramice, plastomerii şi elastomerii, materialele compozite şi materialele sinterizate. Fiecare capitol al lucrării este prevăzut cu teste de autoevaluare şi aplicaţii, care permit utilizatorilor să-şi autoaprecieze nivelul de pregătire şi nivelul de competenţă în folosirea independentă şi corectă a cunoştinţelor dobândite la soluţionarea unor probleme concrete.

Prof.dr.ing. Liviu Dumitraşcu Prorector Director Grant C.N.F.I.S. 39691 Coordonatorul seriei “Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S 39691“

iv

CUVÂNTUL AUTORILOR
Lucrarea Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor a fost concepută astfel încât să constituie un instrument util şi eficient pentru pregătirea individuală la disciplina Studiul materialelor, prevăzută în planul de învăţământ al studenţilor anului I, specializările Utilaj Tehnologic Petrolier şi Utilaj Tehnologic pentru Transportul şi Depozitarea Hidrocarburilor, de la Facultatea de Inginerie Mecanică si Electrică din cadrul Universităţii Petrol – Gaze din Ploiesti. Ea poate fi utilizată cu bune rezultate şi de studenţii care se pregătesc în alte specializări inginereşti, precum şi de tehnicienii şi inginerii care doresc să-şi aprofundeze sau să-şi reactualizeze cunoştinţele în domeniul materialelor. Lucrarea are ca obiect prezentarea structurii si proprietăţilor materialelor folosite în tehnică, precizarea legăturilor (corelaţiilor) dintre compoziţia chimică, structura si proprietăţile acestor materiale şi evidenţierea modificărilor de structură şi proprietăţi care se produc ca urmare a prelucrării materialelor prin diverse procedee tehnologice, scopul principal urmărit fiind însuşirea principiilor, legităţilor şi mecanismelor care stau la baza obţinerii materialelor cu structura corespunzătoare asigurării proprietăţilor impuse de utilizarea lor în diverse aplicaţii tehnice. Deoarece principalele aplicaţii tehnice avute în vedere sunt cele din domeniul maşinilor, utilajelor şi echipamentelor petroliere, materialele care au în prezent şi în viitorul apropiat cea mai mare pondere de utilizare sunt materialele metalice (metalele şi aliajele) şi ca urmare partea din lucrare destinată studierii acestor materiale este cea mai consistentă. Sunt studiate însă în lucrare şi celelate categorii de materiale folosite în tehnică: sticlele şi materialele ceramice, materialele pe bază de substanţe macromoleculare (plastomerii şi elastomerii), materialele obţinute prin agregare de pulberi şi materiale compozite durificate cu fibre. Volumul de faţă, cel de-al doilea al lucrării, conţine capitolele: Oţelurile şi fontele aliate; Oţelurile şi fontele comerciale; Structurile şi proprietăţile aliajelor neferoase; Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor; Structurile şi proprietăţile polimerilor; Structurile şi proprietăţile materialelor compozite; Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi; Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice. Adresăm cele mai calde mulţumiri celui care a făcut posibilă publicarea acestei lucrări (prof. dr. ing. Liviu Dumitraşcu ) şi colegilor care au realizat recenzia stiinţifică a lucrării (prof.dr.ing. Vlad Ulmanu şi prof. dr. ing. Ioan Tudor). Urăm utilizatorilor succes în însuşirea cunoştinţelor privind structurile şi proprietăţile materialelor şi aşteptăm cu deosebit interes sugestiile lor pentru îmbunătăţirea ediţiei viitoare a lucrării.

Autorii Ploieşti 30 iulie 2002
v

Seria
Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S. 39691
Liviu Dumitraşcu şi colectiv

(Borland) PASCAL în 13 conversaţii
Stelian Guţu

Tehnologiile informaţiei şi comunicaţiiilor. Mijloace multimedia
Gheorghe Zecheru şi Gheorghe Drăghici

Elemente de ştiinţa şi ingineria materialelor. Volumul 1
Ana Maria Burlan şi Andreea Negulescu

Compendiu de gramatică franceză cu exerciţii
Mihai Hotinceanu

Probleme şi lucrări de laborator de electromagnetism
Gabriel Marcu

Clase Java pentru metode numerice
Vlad Ulmanu

Tehnologia fabricării şi reparării utilajului petrolier
Mihai Pascu Coloja

Cercetarea sondelor în pompaj cu ajutorul metodelor acustice
Mihail Minesccu şi Ion Nae

Tehnologii şi utilaje în construcţia de maşini
Alexandra Şchiopescu, Maria Moraru, Anca Sterry, Ana Dincă, Ileana Cameniţă

Chimie generală. Aplicaţii numerice
Octav Pântea, Stelian Neagoe, Dorina Matei, Eva Trâmbiţaşu, Daniela Popovici

Bazele chimiei analitice calitative şi cantitative. Probleme şi întrebări
Şerban Vasilescu, Virgiliu Talle, Dorin Bădoiu

Rezistenţa materialelor. Tehnici de calcul şi proiectare
Constantin Ionescu , Liviu Băloiu şi colectiv

Introducere în problematica mediului înconjurător
vi

23 Cuvinte cheie …………………………………………………………………. 71 1 . v 7.3... Influenţele elementelor de aliere asupra trnsformărilor structurale în stare solidă ale oţelurilor şi fontelor……………………………………….……. Oţelurile carbon de uz general ………………………………….2.. STUDIUL ALIAJELOR DIN SISTEMUL FIER-CARBON 5. 69 8. 35 Teste de autoevaluare …………………………………………………………….. Oţelurile carbon de calitate ……………………………………... Interacţiunea elementelor de aliere cu carbonul ……………………. Clasele structurale de oţeluri şi fonte aliate ……………………….. Clasificarea oţelurilor comerciale ……………………………………… 55 8... Oţelurile pentru construcţii sudate …………………………………. i Cuvântul autorilor …………………………………………………………………. 66 8..4. NOŢIUNI GENERALE DESPRE ALIAJE 3. Oţelurile carbon cu destinaţie generală ……………………………………. Introducere …………………………………………………………...3. 69 8.2.…….……… 59 8.CUPRINS Volumul 1 1. PROPRIETĂŢILE MECANICE ALE MATERIALELOR METALICE 4.1.1.2. 53 8. 53 8.…….... 7 7. Simbolizarea oţelurilor comerciale ……………………………..………..……… 64 8......... 16 7.3.1.2. Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini ………………………. 64 8... 35 Aplicaţii …………………………………………………………………...……….……… 14 7..…….2.1. 5 7. 55 8.. 65 8.. Interacţiunea elementelor de aliere cu fierul ………………………………. 38 8.. NOTIUNI GENERALE DESPRE METALE 2...……...2.4.….5..……… 5 7.2. Formarea CUS la sudarea prin topire a oţelurilor ………………. TRATAMENTELE TERMICE LA OŢELURI ŞI FONTE Volumul 2 Cuvânt înainte ………………………………………………………………………. OŢELURILE ŞI FONTELE COMERCIALE ………………………………....5... Introducere ………………………………………………………….………....1..... OŢELURILE ŞI FONTELE ALIATE ………………………………….. Clasificarea şi simbolizarea oţelurilor comerciale …………………. TRANSFORMĂRILE STRUCTURALE ÎN STARE SOLIDĂ LA OŢELURI ŞI FONTE 6..3.……. Particularităţile realizării construcţiilor sudate ………………….5.5. 34 Bibliografie ……………………………………………………………………….

Aliajele Al – Si …………………………………………………. Alamele ………………………………………………………….... Tratamentele termice la aliajele neferoase ……………………...…….…….……. 113 8.…….7. Bronzurile ……………………………………………………………. 112 8..…….…….5. Oţelurile patinabile ……………………………………………………. Aluminiul şi aliajele pe bază de aluminiu ………………………....5.6...……. 148 9...5.5. 107 8... 136 9. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE METALELOR ŞI ALIAJELOR NEFEROASE …………………………………….. Aliajele Al − Mg ………………………………………………. 120 Bibliografie ……………………………………………………………………… 121 Teste de autoevaluare ……………………………………………………………. Alte oţeluri cu destinaţii sau caracteristici speciale ……………………….....6.4.. 76 8.....9. 170 9..……... Oţelurile nealiate pentru construcţii sudate ……………………... 114 8.6..9....7..……. Oţelurile pentru arcuri ………………………………………….... Oţelurile cu granulaţie fină pentru construcţii sudate …………. 122 Aplicaţii ………………………………………………………………….1. Oţelurile aliate pentru scule …………………………………….. 105 8. Oţelurile pentru piese turnate …………………………………. 86 8..1...6... 108 8.. Fontele cu destinaţie precizată …………………………………. 131 9. Fontele cu destinaţie generală ………………………………….…….. 163 9..…….3. Oţelurile pentru scule ……………………………………………….. Oţelurile pentru aparate şi recipiente sub presiune …………….. Oţelurile cu rezistenţă mecanică foarte ridicată ………………………..2... 118 Cuvinte cheie ……………………………………………………………..8.……….6...9..…….……. 170 2 .6... 125 9. 162 9. 113 8...3.. 142 9.2..9.………..……... 147 9.1. 99 8...8.... 154 9.8.1. 110 8. Transformările structurale în ZIT la sudarea prin topire a oţelurilor ……. 98 8.8..7...8..……. 77 8... Oţelurile inoxidabile şi refractare ……………………………….1....3.…….………. 137 9.6.8. Cuprul şi aliajele pe bază de cupru ………………………………………….1.…….……. 168 9......... Simbolizarea fontelor comerciale ………………………………...4. 109 8. 80 8..6.4.………….....5. Oţelurile carbon pentru scule ………………………………….6. Oţelurile cu coeficient de dilatare termică controlat ………………….………. Aliajele Al – Zn ……………………………………………….. Fontele comerciale …………………………………………………...5.2...... Oţelurile slab aliate cu rezistenţă mecanică ridicată …………….5.5... Modificarea aliajelor neferoase …………………………………….. 86 8.5.2....3. Introducere ………………………………………………………….. Oţelurile rezistente la coroziune ……………………………………...8.…….3.2.. 152 9... Simbolizarea metalelor şi aliajelor neferoase comerciale ………………….2.…….. 100 8...5.8. Aliajele Al – Cu ………………………………………………………. Oţelurile rezistente la uzare şi tenace ………………………………….2...……...1. 131 9..4.7.... 105 8. 102 8..5. Oţelurile pentru rulmenţi ………………………………………. 73 8.6. 75 8..3. Aliajele Cu − Ni ……………………………………………………….

.9.…….2.. 220 Bibliografie ……………………………………………………………………… 221 Teste de autoevaluare …………………………………………………………….…….1.5. Principalele proprietăţi ale ceramicelor şi sticlelor ………………. 219 10.. 197 10...…….1. Aditivii materialelor polimerice …………………………………….. 184 Cuvinte cheie …………………………………………………………….3... 250 11.. 177 9.………...8.. 225 11. Reacţiile de sinteză a polimerilor …………………………………. Introducere ………………………………………………………………… 229 11.3... Materialele termorigide ………………………………………..... Materialele vitroceramice ………………………………………….4..……. 182 9. 172 9....……….. 207 10.... Materialele termoplaste ………………………………………..……. 215 10.. Proprietăţile polimerilor …………………………………………………… 236 11.4. Materialele ceramice oxidice …………………………………..8. 229 11.. Caracterizarea generală a polimerilor ……………………………….. 257 3 ...……. Structura ceramicelor şi sticlelor ………………………………….. Introducere …………………………………………………………………..1.…….. Materialele refractare …………………………………………. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE POLIMERILOR ……………….... 207 10.2..…….3. 197 10.…….. 177 9. 251 11.....7.. Materialele ceramice silicatice ………………………………. 202 10.4.3. 254 11. Aliajele antifricţiune …………………………………………….8..……....………..... STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR CERAMICE ŞI STICLELOR …………………………..……….2. 222 Aplicaţii ………………………………………………………………….. 210 10. 233 11. 187 Aplicaţii …………………………………………………………………..5.5.…….1......6.. 250 11.4... 236 11.. Materialele elastomerice (cauciucurile) ……………………………..5.....……...4. Titanul şi aliajele pe bază de titan ………………………………………….4.1.. Materialele ceramice neoxidice ……………………………………… 214 10..... 180 9.…….4.. 238 11.8.3.8. Principalele tipuri de materiale polimerice ………………………. Aliajele cu memoria formei ……………………………………………. Structura polimerilor ……………………………………………………….…….... Materialele ceramice ………………………………………………. 192 10. Aliajele pentru lipire …………………………………………….2..2..…….1....4.. Alte metale şi aliaje neferoase ………………………………………..4. 231 11...…….2. Sticlele ……………………………………………………………………. 198 10.4. Cimentul …………………………………………………………………… 219 Cuvinte cheie ……………………………………………………………... 187 Teste de autoevaluare ……………………………………………………………... 211 10. 186 Bibliografie ………………………………………………………………………..……... Proprietăţile mecanice ale polimerilor ……………………….5.5. 255 Cuvinte cheie …………………………………………………………….. Aliajele superplastice …………………………………………………..7.4.

357 4 .4. Introducere ………………………………………………………………… 267 12... 263 12. 312 Cuvinte cheie ……………………………………………………………... 14. Aplicaţii ………………………………………………………………….... Cuvinte cheie ……………………………………………………………..……..3.... 295 13.. 291 Bibliografie ……………………………………………………………………….3. Obţinerea şi caracterizarea pulberilor ……………………………………...1.…….…….……....... STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR COMPOZITE ………………………………. Un studiu de caz privind alegerea materialelor ……………………. 315 Aplicaţii …………………………………………………………………. Estimarea caracteristicilor fizico-mecanice ale materialelor compozite .……….. 301 13.......……....2..3...... 353 Elements of materials science and engineering (Abstract) ……………….………... Materiale compozite durificate cu fibre …………………………………… 284 Cuvinte cheie ……………………………………………………………. Teste de autoevaluare …………………………………………………………... Criteriile şi metodele de selecţie a materialelor ……………………....……….. 14... 274 12.……...……. 258 Teste de autoevaluare ……………………………………………………………. 268 12. 292 Aplicaţii …………………………………………………………………..... 307 13. Introducere ………………………………………………………….………... 321 321 322 334 341 341 342 343 Grila de verificare a testelor de autoevaluare ……………………………. 14......………...……….4.…….Bibliografie ……………………………………………………………………….……... 352 Index ……………………………………………………………………………. ALEGEREA MATERIALELOR PENTRU APLICAŢIILE TEHNICE .1.. 314 Bibliografie ………………………………………………………………………...2.………... Bibliografie …………………………………………………………………….1.2...…….. Transformările structurale la presarea şi sinterizarea pulberilor …………..... Introducere ………………………………………………………….... 259 Aplicaţii …………………………………………………………………... Structurile şi proprietăţile produselor sinterizate …………………... 317 14... Lemnul – material compozit natural ……………………………….. 302 13. 292 Teste de autoevaluare ……………………………………………………………. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR REALIZATE PRIN AGREGARE DE PULBERI ……………......... 301 13. 267 12... 315 Teste de autoevaluare ……………………………………………………………..

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

Capitolul 7

OŢELURILE ŞI FONTELE ALIATE

7.1. Introducere
Oţelurile aliate sunt acele oţeluri care conţin, pe lângă componentele specifice (fierul – componentul de bază şi carbonul – componentul de aliere principal), elementele însoţitoare (manganul, siliciul etc.) şi impurităţile tipice (sulful, fosforul etc.) oţelurilor carbon, şi alte componente (denumite generic elemente de aliere EA), introduse în mod intenţionat şi în cantitate suficientă la elaborare, cu scopul de a conferi acestor aliaje anumite structuri şi proprietăţi. În contextul acestei definiţii, un component al unui oţel este considerat element de aliere, dacă concentraţia în care a fost introdus la elaborarea oţelului depăşeşte concentraţia până la care acest component se încadrează în categoria elementelor însoţitoare sau concentraţia maximă admisă când componentul are efectele unei impurităţi a oţelului. Astfel, având în vedere datele prezentate în scap. 4.3, oţelurile se consideră aliate cu mangan, dacă %Mnm > 0,8 %, cu siliciu, dacă %Sim > 0,5 %, cu fosfor, dacă %Pm > 0,06 % etc., în timp ce alte componente, cum ar fi cromul, nichelul, molibdenul, vanadiul, titanul, niobiul, wolframul, borul etc., care nu sunt specifice compoziţiei oţelurilor carbon industriale, capătă statutul de elemente de aliere oricare ar fi concentraţia în care au fost introduse (intenţionat) la elaborarea oţelurilor. În practică, pentru a exprima gradul de aliere al unui oţel se utilizează ca indicator suma concentraţiilor masice ale elementelor de aliere (exceptând carbonul) conţinute de acesta Sa ( S a = ∑ % EAmj , EAj, j = 1 … n, fiind elementele
j =1 n

de aliere introduse la elaborarea oţelului, iar %EAmj - concentraţiile masice ale acestor elemente), iar oţelurile aliate se clasifică în: oţeluri slab aliate, având Sa< 5 %, oţeluri mediu aliate, având 5 % ≤ Sa < 10 % şi oţeluri înalt (bogat) aliate, având Sa ≥ 10 %.
5

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

În mod similar, fontele aliate (denumite şi fonte speciale) sunt acele fonte care conţin, pe lângă componentele specifice, elementele însoţitoare şi impurităţile tipice fontelor albe (fără grafit în structură), cenuşii sau modificate (cu grafit în structură), şi alte componente (numite generic elemente de aliere), introduse în mod intenţionat şi în cantitate suficientă la elaborare, cu scopul de a conferi acestor aliaje anumite structuri şi proprietăţi. În contextul acestei definiţii, printr-un raţionament similar celui utilizat în cazul oţelurilor, sulful, în concentraţii %Sm < 0,15 % şi fosforul, în concentraţii %Pm < 0,6 %, considerate impurităţi, manganul, în concentraţii %Mnm < 1,5 %, siliciul, în concentraţii %Sim < 0,5…1,0 % la fontele albe sau %Sim < 3,5…4,5 % la fontele cenuşii sau modificate şi componentele introduse (în concentraţii mici) în cursul operaţiilor de modificare şi postmodificare (magneziu, ceriu, calciu, bariu, titan, zirconiu, aluminiu), considerate elemente însoţitoare, nu reprezintă elemente de aliere ale fontelor; aceste componente, introduse la elaborarea fontelor în concentraţii mai mari decât cele până la care se consideră impurităţi sau elemente însoţitoare, constituie elemente de aliere ale fontelor, iar componentele care nu sunt specifice compoziţiei fontelor albe, cenuşii sau modificate industriale, cum ar fi cromul, nichelul, molibdenul, vanadiul etc., au statutul de elemente de aliere oricare ar fi concentraţia în care au fost introduse (intenţionat) la elaborarea fontelor. Pentru a exprima gradul de aliere al unei fonte se poate utiliza, ca şi la oţeluri, indicatorul Sa, iar fontele aliate se clasifică în: fonte slab aliate, având Sa< 5 %, fonte mediu aliate, având 5 % ≤ Sa < 10 % şi fonte înalt (bogat) aliate, având Sa ≥ 10 %. Elementele de aliere se pot găsi în structurile oţelurilor şi fontelor, în funcţie de caracteristicile lor fizico – chimice (raza atomică, valenţa, electronegativitatea, tipul structurii cristaline, afinitatea chimică faţă de fier, carbon, elemente însoţitoare şi impurităţi) şi de concentraţiile în care sunt introduse la elaborarea acestor aliaje, în următoarele forme: a) dizolvate (prin substituţie sau interstiţial) în soluţiile solide specifice structurii aliajelor fier – carbon, soluţii denumite în acest caz ferită aliată şi austenită aliată; b) dizolvate în structura cristalină a cementitei, denumită în acest caz cementită aliată; c) legate sub formă de carburi proprii; d) combinate chimic cu fierul sub formă de compuşi intermetalici; e) legate sub formă de incluziuni nemetalice (oxizi, sulfuri, silicaţi) sau libere sub formă de cristale de metal pur. Primele trei forme de existenţă a elementelor de aliere sunt cele care corespund frecvent structurii oţelurilor şi fontelor aliate. Formele de existenţă d) şi e) sunt rar întâlnite, deoarece: * fierul formează compuşi intermetalici cu unele elemente de aliere numai dacă concentraţiile acestora sunt ridicate (de exemplu, fierul cu cromul formează compusul, de tip fază sigma, FeCr, caracterizat printr-o valoare de bază a concentraţiei cromului %Crm ≅ 45 %, cu vanadiul – compusul, de tip fază sigma,
6

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

FeV, având %Vm ≅ 48 %, cu molibdenul - compuşii Fe3Mo2, având %Mom ≅ 53 % şi FeMo, având %Mom ≅ 66 %, cu wolframul – compusul, de tip fază Laves, Fe2W, având %Wm ≅ 63 % şi compusul Fe3W2, având %Wm ≅ 68 %, cu titanul – compusul FeTi, având %Tim ≅ 52 %, iar cu niobiul – compusul, de tip fază Laves, Fe2Nb, având %Nbm ≅ 52 %); ca urmare, existenţa unor astfel de compuşi este caracteristică exclusiv oţelurilor şi fontelor înalt aliate cu astfel de elemente; * incluziunile nemetalice sunt (în mod obişnuit, datorită efectelor negative pe care le are prezenţa acestora - v. scap. 4.3.2 şi 4.3.3) faze nedorite ale structurii oţelurilor şi fontelor şi, ca urmare, legarea elementelor de aliere sub formă de incluziuni se realizează numai accidental, de obicei când nu se alege corect momentul introducerii acestor elemente în procesul tehnologic de elaborare; de exemplu, titanul, care are afinitatea chimică faţă de oxigen (puterea de dezoxidare) mai mare decât a siliciului şi aluminiului, introdus într-un oţel lichid înainte de finalizarea proceselor de dezoxidare (v. scap. 4.3.2) participă intens la realizarea acestor procese şi se va găsi în structura oţelului legat sub formă de incluziuni oxidice, diminuându-şi astfel activitatea ca element de aliere.

7.2. Interacţiunea elementelor de aliere cu fierul
Majoritatea elementelor de aliere sunt solubile în fier, formând cu acesta soluţii solide (în care, evident, fierul este solventul, iar elementele de aliere sunt componentele solut). Prezenţa elementelor de aliere dizolvate (împreună cu carbonul) în structura cristalină a fierului determină modificarea valorilor punctelor critice de transformare în stare solidă a acestuia. Unele elemente de aliere, cum ar fi cromul, siliciul, molibdenul, woframul, vanadiul, niobiul, având structura cristalină de tip CVC, sunt izomorfe cu Feα (şi Feδ), au o bună solubilitate în această modificaţie a fierului şi determină extinderea domeniilor de stabilitate a feritei (şi feritei delta) şi restrângerea domeniilor de stabilitate a austenitei, mărind temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feα ⇔ Feγ (punctul critic tc1 ≡ A3) şi micşorând temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feγ ⇔ Feδ (punctul critic tc2 ≡ A4). Elementele având influenţele menţionate anterior sunt denumite elemente de aliere alfagene sau elemente de aliere feritizante (notate generic EAα). Aşa cum se observă în figura 7.1 a, care prezintă configuraţia generală a diagramelor de echilibru ale sistemelor binare Fe – EAα, prezenţa elementelor de aliere alfagene determină domenii de existenţă a fazei γ ≡ Feγ(EAα) foarte înguste şi domenii foarte extinse de stabilitate a fazei α ≡ Feα(EAα); la aliajele unui astfel de sistem, caracterizate
7

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

prin %EAα ≥ a%, structura la orice temperatură corespunzătoare stării solide este alcătuită numai din cristalele fazei α ≡ Feα(EAα), fiind suprimată posibilitatea realizării transformărilor alotropice de tipul Feα ⇔ Feγ şi eliminată astfel posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (de tipul α ⇔ γ).

Fig. 7.1. Configuraţia generală a diagramelor de echilibru ale sistemelor binare de tipul: a – Fe – EAα; b – Fe − EAγ

Efectele anterior menţionate ale elementelor de aliere alfagene se menţin şi în cazul aliajelor ternare Fe – C − EAα (oţeluri şi fonte aliate cu elemente alfagene), în structura cărora faza α ≡ Feα(C, EAα) este ferita aliată, iar faza γ ≡ Feγ(C, EAα) este austenita aliată; aşa cum se observă în figura 7.2, care prezintă diagramele pseudobinare corespunzătoare la trei concentraţii masice (constante) de Si ≡ EAα; în aliajele ternare Fe – C – Si ≡ EAα , creşterea concentraţiei Si ≡ EAα determină îngustarea progresivă a domeniilor cu austenită aliată, lărgirea substanţială a domeniilor cu ferită aliată şi, ca o consecinţă, ridicarea substanţială a punctului critic A1 (creşterea temperaturii la care se poate realiza, în condiţii de echilibru, transformarea eutectoidă γ ⇔ α + Fe3C). Evident, când concentraţia de elemente de aliere alfagene %EAα ≥ a%, la orice temperatură corespunzătoare stării solide, oţelurile aliate au o structură monofazică feritică (sau o structură alcătuită din ferită şi mici conţinuturi de carburi), iar fontele aliate au o structură alcătuită din ferită şi carburi primare sau grafit, fiind suprimată posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (care presupun existenţa posibilităţii de realizare a transformărilor
8

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

alotropice de tipul Feα ⇔ Feγ); oţelurile sau fontele aliate care prezintă aceste particularităţi structurale sunt denumite oţeluri aliate feritice sau fonte aliate feritice.

Fig.7.2. Diagramele de echilibru pseudobinare ale aliajelor sistemului ternar Fe – C – Si ≡ EAα cu %Sim = 2,5 %; %Sim = 5,0 % şi %Sim = 7,5 %

Unele elemente de aliere, cum ar fi nichelul şi manganul, având structura cristalină de tip CFC, sunt izomorfe cu Feγ , au o bună solubilitate în această modificaţie a fierului şi determină extinderea domeniilor de stabilitate a austenitei şi restrângerea domeniilor de stabilitate a feritei (şi feritei delta), micşorând temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feα ⇔ Feγ (punctul critic tc1 ≡ A3) şi ridicând temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feγ ⇔ Feδ (punctul critic tc2 ≡ A4).
9

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

Elementele având influenţele menţionate anterior sunt denumite elemente de aliere gamagene sau elemente de aliere austenitizante (notate generic EAγ). Aşa cum se observă în figura 7.1 b, care prezintă configuraţia generală a diagramelor de echilibru ale sistemelor binare Fe – EAγ, prezenţa elementelor de aliere gamagene determină domenii de existenţă a fazei α ≡ Feα(EAγ) foarte înguste şi domenii foarte extinse de stabilitate a fazei γ ≡ Feγ(EAγ); la aliajele unui astfel de sistem, caracterizate prin %EAγ ≥ b%, structura la orice temperatură corespunzătoare stării solide este alcătuită numai din cristalele fazei γ ≡ Feγ(EAγ), fiind suprimată posibilitatea realizării transformărilor alotropice de tipul Feγ ⇔ Feα şi eliminată astfel posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (de tipul γ ⇔ α). Efectele anterior menţionate ale elementelor de aliere alfagene se menţin şi în cazul aliajelor ternare Fe – C − EAγ (oţeluri şi fonte aliate cu elemente gamagene), în structura cărora faza α ≡ Feα(C, EAγ ) este ferita aliată, iar faza γ ≡ Feγ(C, EAγ) este austenita aliată; aşa cum se observă în figura 7.3, care prezintă diagramele pseudobinare corespunzătoare la trei concentraţii masice (constante) de Mn ≡ EAγ; în aliajele ternare Fe – C – Mn ≡ EAγ , creşterea concentraţiei Mn ≡ EAγ determină îngustarea progresivă a domeniilor cu ferită aliată, lărgirea substanţială a domeniilor cu austenită aliată şi, ca o consecinţă, coborârea substanţială a punctului critic A1 (micşorarea temperaturii la care se poate realiza, în condiţii de echilibru, transformarea eutectoidă γ ⇔ α + Fe3C). Evident, când concentraţia de elemente de aliere gamagene %EAγ ≥ b %, la orice temperatură corespunzătoare stării solide, oţelurile aliate au o structură monofazică austenitică, iar fontele aliate au o structură alcătuită din austenită şi grafit, fiind suprimată posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (care presupun existenţa posibilităţii de realizare a transformărilor alotropice de tipul Feγ ⇔ Feα); oţelurile sau fontele aliate care prezintă aceste particularităţi structurale sunt denumite oţeluri aliate austenitice sau fonte aliate austenitice. Considerând (în mod schematic, simplificat) că influenţele elementelor de aliere se manifestă prin modificarea poziţiilor liniilor şi punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Fe – Fe3C, aşa cum se prezintă în figura 7.4, aspectele anterior prezentatate se pot sintetiza astfel: • elementele de aliere alfagene (cromul, siliciul, molibdenul etc.) determină extinderea domeniilor de existenţă a feritei şi restrângerea domeniilor de stabilitate a austenitei (v. fig. 7.4 a); la concentraţii mari de elemente alfagene posibilitatea realizării transformării alotropice Feα ⇔ Feγ este suprimată şi se obţin oţeluri sau fonte aliate feritice, care nu prezintă transformări de fază în stare solidă de tipul α ⇔ γ;
10

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

• elementele de aliere gamagene (manganul, nichelul etc.) determină extinderea domeniilor de existenţă a austenitei şi restrângerea domeniilor de stabilitate a feritei (v. fig. 7.4 b); la concentraţii mari de elemente gamagene posibilitatea realizării transformării alotropice Feγ ⇔ Feα este anulată şi se obţin oţeluri sau fonte aliate austenitice, care nu prezintă transformări de fază în stare solidă de tipul γ ⇔ α;

Fig.7.3. Diagramele de echilibru pseudobinare ale aliajelor sistemului ternar Fe – C – Mn ≡ EAγ cu %Mnm = 3,0 %; %Mn m = 13,0 % şi %Mn m = 20,0 %

11

corespunzătoare concentraţiei carbonului în perlită) spre concentraţii ale carbonului mai reduse (v. 12 .77 %. 4.6 sunt prezentate diagramele de variaţie a principalelor caracteristici mecanice ale feritei (rezistenţa la tracţiune Rm.4 şi 7. menţinerea constantă sau diminuarea plasticităţii etc. oţelurile aliate care prezintă aceste particularităţi structurale sunt denumite oţeluri aliate ledeburitice.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • elementele de aliere modifică poziţia punctului critic de transformare în stare solidă tPSK ≡ A1 şi deplasează punctul S (având. abscisa %Cm = 0.11 %) devine posibilă producerea transformării eutectice şi apariţia în structura lor de echilibru a unor mici cantităti de ledeburită (constituent specific structurii fontelor albe).7.4.) au şi elementele de aliere dizolvate în austenită. la unele oţeluri aliate (aliaje caracterizate prin concentraţii masice de carbon %Cm ≤ 2. 7.11 %) spre concentraţii ale carbonului mai scăzute şi. aşa cum s-a specificat în scap. În figura 7. fig. alungirea procentuală după rupere A.5). • elementele de aliere deplasează punctul E (având. b – elementele de aliere gamagene Elementele de aliere dizolvate în ferită sau austenită influenţează proprietăţile fizico – mecanice ale acestor faze. 4.2. ca urmare. influenţe similare (creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii.2. Fig. aşa cum s-a specificat în scap. duritatea Brinell HBS şi energia de rupere la încercarea la încovoiere prin şoc KV) în funcţie de concentraţiile masice ale diverselor elemente de aliere dizolvate în aceasta. Schema modificării liniilor şi punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Fe-Fe3C de către: a – elementele de aliere alfagene. abscisa %Cm = 2.

b − A = f2(%EAm). Influenţa elementelor de aliere asupra caracteristicilor mecanice ale feritei: a – Rm = f1(%EAm).5. 7.6. d − KV = f4(%EAm) 13 . c − HBS = f3(%EAm). 7.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. Influenţele elementelor de aliere asupra: a – poziţiei punctului critic A1. b – concentraţiei masice a carbonului în perlită Fig.

cementita aliată cu mangan poate avea %Mnat ≤ 100 %. interacţiunea cu carbonul depinde nu numai de afinitatea lor faţa de acest element. Ca urmare. principalele elemente de aliere care fac parte din această categorie sunt siliciul.7). scap.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 7. Cr.EA)3C. 7. W. astfel: Fe. dar carburile pe care le formează au stabilitate redusă. în această situaţie se pot afla elementele de aliere cu afinitate faţă de carbon apropiată de cea corespunzătoare fierului (manganul.4). în structura căreia atomii elementelor de aliere înlocuiesc în diverse proporţii atomii de fier (de exemplu. care formează carburi stabile. nichelul şi cobaltul.3.1). cromul. 14 . Zr. cu formula generală (Fe. aluminiul şi cuprul. Componentul de bază al oţelurilor şi fontelor Mn. Co3C) nu apar în mod obişnuit în structurile oţelurilor sau fontelor aliate. tabelul 1. • elemente carburigene. care formează cementită aliată. se pot defini următoarele tipuri de situaţii privind existenţa elementelor de aliere carburigene în structurile oţelurilor şi fontelor: a) elementele de aliere sunt dizolvate în cementită prin substituirea parţială a atomilor de fier din structura cristalină a acesteia. în funcţie de modul în care interacţionează cu carbonul. de exemplu. iar cementita aliată cu wolfram poate avea %Wat ≤ 1 %). cementita aliată cu molibden poate avea %Moat ≤ 3 %. ale căror carburi (Ni3C. nichelul. wolframul). dar şi de concentraţiile în care se găsesc acestea în oţeluri şi fonte şi de solubilitatea lor în ferită şi austenită. Ta. 4. V. cementita aliată cu crom poate avea %Crat ≤ 25 %. ce are caracteristicile unei faze bertholide. astfel: • elemente grafitizante. elemente ce pot fi ierarhizate. din această categorie fac parte metalele de tranziţie situate în tabloul periodic al elementelor la stânga fierului (v. Interacţiunea elementelor de aliere cu carbonul Elementele de aliere introduse la elaborarea oţelurilor şi fontelor se pot clasifica. în funcţie de afinitatea lor faţă de carbon (crescătoare odată cu mărirea deficitului de electroni în substraturile atomice d. • elemente care reacţionează cu carbonul. care împiedică formarea carburilor sau produc descompunerea carburilor existente şi asigură apariţia grafitului (carbonului liber) ca fază structurală a fontelor şi (uneori) a oţelurilor (v. Ti Elementul de aliere cel mai carburigen CREŞTE AFINITATEA FAŢĂ DE CARBON În cazul elementelor de aliere carburigene. Mo. ce pot exista ca faze distincte în structurile oţelurilor şi fontelor aliate. Nb. aşa cum se poate observa în fig. molibdenul. din această categorie fac parte.

în această situaţie se pot încadra cromul. cu duritate şi stabilitate foarte ridicate. Prezentarea schematică a corelaţiei dintre poziţia în tabloul periodic. cu structura cristalină de tip hexagonal. zirconiul şi titanul). 7. care formează carburi primare (insolubile în austenită) de tipul EAC. care se dizolvă în cementită (în concentraţiile anterior precizate) şi pot forma şi carburi proprii de tipul EA7C3. Deoarece carburile sunt de obicei prezente ca faze minoritare (cu conţinuturi procentuale scăzute) în structura oţelurilor sau fontelor aliate. uniform distribuite în matricea structurală asigură oţelurilor şi fontelor o combinaţie favorabilă de caracteristici mecanice (cu valori ridicate atât ale caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi duritate. modul de distribuţie şi gradul lor de dispersie în structură (v. scap. cât şi ale caracteristicilor de plasticitate şi tenacitate). cu structură cristalină complexă.7. cu structura cristalină cubică sau EA2C. dar formează şi carburi proprii (mai ales când se află în cantităti ce depăsesc solubilitatea lor în cementită). EA23C6 sau EA6C. configuraţia electronică şi afinitatea faţă de carbon ale principalelor elemente de aliere din oţeluri şi fonte b) elementele de aliere sunt dizolvate în cementită. carburile primare (ca faze individuale sau în alcătuirea amestecului eutectic) dispuse sub formă de reţea la limitele cristalelor masei metalice de bază a structurii măresc rezistenţa mecanică şi duritatea. această situaţie este tipică elementelor puternic carburigene (tantalul. niobiul.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Ti [Ar]3d24s2 V [Ar]3d34s2 Cr [Ar]3d54s1 Mn [Ar]3d54s2 Fe [Ar]3d64s2 Co [Ar]3d74s2 [Ar] ≡ 1s22s22p63s23p6 [Kr] ≡ [Ar] 3d104s24p6 [Xe] ≡ [Kr] 4d105s25p6 Ni [Ar]3d84s2 Cu [Ar]3d104s1 Zr [Kr]4d25s2 Nb [Kr]4d45s1 Mo [Kr]4d55s1 Ta [Xe]5d36s2 W [Xe]5d46s2 elementul chimic configuraţia electronică Elemente carburigene ! Elemente care formează carburi instabile Fig. dar diminuează considerabil plasticitatea şi tenacitatea oţelurilor sau fontelor. influenţelor pe care le au asupra proprietăţilor mecanice ale acestor aliaje depind în măsură importantă de forma.11). cu structura cristalină cubică sau EA2C. 3. care se dizolvă relativ uşor în austenită (la încălzirea oţelurilor sau fontelor aliate) şi de tipul EAC. c) elementele de aliere nu se dizolvă în cementită şi formează (oricare ar fi concentraţia în care au fost introduse în oţeluri sau fonte) carburi proprii greu fuzibile. 15 . care sunt insolubile în austenită. molibdenul şi wolframul. Carburile elementelor de aliere au duritatea mai mare şi fragilitatea mai redusă decât cele corespunzătoare cementitei. cu structura cristalină de tip hexagonal. vanadiul. în timp ce carburile globulare fine.

) diminuează vitezele de desfăsurare a etapelor de dizolvare a cementitei şi/sau carburilor în austenită şi de omogenizare a austenitei. datorită acestei influenţe. deoarece la încălzirea lor prin inducţie cu curenţi de înaltă frecvenţă se produce transformarea perlitei în austenită prin mecanismul fără difuzie (v.4. wolframul. titanul etc. nitrurile sau oxizii de aluminiu se distribuie în structură sub formă de particule izolate şi efectul de blocare a creşterii granulaţiei austenitei este anulat). scap. deoarece formează compuşi (carburi sau carbonitruri). 5.4. zirconul.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 7. molibdenul. transforma la răcire a austenitei şi transformarea la încălzire a martensitei (v. care constituie “bariere” eficiente pentru creşterea granulaţiei austenitei până la temperaturi ridicate (dacă %Alm > 0. τm mai mari decât cele corespunzătoare cazului când piesele sunt confecţionate din oţeluri carbon sau fonte nealiate. iar la proiectarea pieselor care urmează a fi supuse călirii CIF nu se vor alege ca materiale astfel de oţeluri sau fonte aliate. fig. scap. Influenţele privind transformarea la încălzire a perlitei în austenită se pot sintetiza astfel: • elementele de aliere care sunt solubile în cementită şi/sau formează carburi stabile (cromul.2). improprie pentru obţinerea unor structuri şi proprietăţi mecanice convenabile după călirea martensitică. vanadiul etc. efecte similare având şi alierea cu aluminiu. A.6) şi rezultă o structură cu austenită neomogenă şi carburi nedizolvate.).1 % şi se asigură formarea unor reţele peliculare submicroscopice de nitruri sau oxizi. Influenţele elementelor de aliere asupra transformărilor structurale în stare solidă ale oţelurilor şi fontelor Elementele de aliere prezente în compoziţia oţelurilor şi fontelor pot influenţa desfăşurarea şi efectele producerii transformărilor structurale în stare solidă tipice acestor aliaje: transformarea la încălzire a perlitei în austenită. 5). la încălzirea pieselor din oţeluri sau fonte aliate cu astfel de elemente în vederea aplicării de TT. niobiul. distribuiţi sub formă de reţele peliculare intercristaline.3. cap. chiar şi în concentraţii foarte reduse (corespunzătoare unei microalieri). 5.1 %. deplasând spre dreapta curbele c şi d ale diagramei TTT la încălzire (v. • elementele de aliere carburigene (molibdenul. 6. vanadiul. singurul element de aliere care favorizează creşterea granulaţiei 16 .1). dacă concentraţia masică a acestui element este %Alm ≤ 0. obţinerea structurilor cu austenită omogenă presupune utilizarea unor valori ale parametrilor de regim ti.1. reduc tendinţa de creştere a cristalelor de austenită la încălzire şi conferă oţelurilor şi fontelor ereditate granulară fină. care blochează creşterea cristalelor de austenită până la temperaturi ridicate (v.

corespunzător transformării austenitei subrăcite în bainită. fig. 5.8 Prezentarea schematică a influenţei elementelor de aliere asupra poziţiei curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei • elementele de aliere care nu formează carburi stabile (nichelul.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate austenitei este manganul (element solubil în Feγ şi care nu formează carburi proprii) şi. Fig. vanadiul etc.2. acestea indicând existenţa a două puncte de maxim cinetic (tMC1 . 7.corespunzător transformării austenitei subrăcite în perlită şi tMC2 .9 şi 7. siliciul.10. ca urmare. corespunzătoare unor oţeluri şi fonte industriale. scap. fiind (în marea lor majoritate) solubile în Feγ. măresc stabilitatea austenitei în domeniul transformărilor la răcire prin mecanismele cu difuzie şi intermediar şi deplasează spre dreapta (spre durate mai lungi) curbele diagramelor de transformare izotermă şi termocinetică a austenitei. manganul. 7. fig. molibdenul. 7. în timp ce elementele de aliere care pot forma carburi (cromul.) produc şi modificări ale formei curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei. în compoziţia oţelurilor şi fontelor aliate cu acest element. v. wolframul. micşorând astfel viteza de răcire critică vrc (v. aceste influenţe importante ale prezenţei elementelor de aliere în oţeluri sau fonte sunt prezentate schematic de diagramele din figura 7. destinate confecţionării semifabricatelor şi pieselor care se supun prelucrării prin deformare plastică la cald sau aplicării unor TT. cuprul) au influenţele anterior prezentate fără a modifica configuraţia curbelor diagramelor de transformare izotermă a austenitei. trebuie introduse (în cantităţi convenabile) şi elemente de aliere (din gama precizată mai înainte) care să anihileze tendinţa spre obţinerea unei granulaţii grosolane indusă de prezenţa manganului. B.4).11 a) sau suprimarea posibilităţilor de transformare (deplasarea spre durate foarte lungi a transformărilor) prin mecanismele perlitic (v.8 şi sunt ilustrate şi atestate de diagramele TTT din figurile 7. Principalele influenţe ale elementelor de aliere asupra transformării la răcire a austenitei sunt următoarele: • elementele de aliere (cu excepţia cobaltului).11 b) sau 17 .

44 %). Fig. b – oţel aliat cu Ni (%Cm = 0. aceste influenţe ale elementelor de aliere care formează carburi (sugerate schematic de diagramele din figura 7.9. 7. corespunzătoare unor oţeluri şi fonte aliate industriale. %Nim = 5 %) • elementele de aliere (cu excepţia cobaltului şi aluminiului) coboară temperaturile punctelor Ms şi Mf. fig. Prezentarea comparativă a diagramelor de transformare (izotermă şi termocinetică) a austenitei pentru două oţeluri industriale: a – oţel carbon (%Cm = 0. Influenţele elementelor de aliere asupra transformării la răcire a austenitei (prezentate anterior) au câteva implicaţii practice foarte importante: 18 .44 %.13 şi 7.11) sunt ilustrate şi atestate convingător de diagramele TTT din figurile 7.12. determină creşterea conţinuturilor procentuale de austenită reziduală din structurile la ta ale oţelurilor sau fontelor călite martensitic. 7.11 c).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR bainitic (v. 7.14. caracteristice pentru transformarea austenitei prin mecanismul fără difuzie (transformarea martensitică) şi. aceste influenţe sunt ilustrate sintetic de diagramele din figura 7. ca urmare.15.

2) şi. piesele confecţionate din oţeluri aliate se pot căli pe adâncimi mari şi/sau se pot supune călirii martensitice în medii care răcesc mai lent decât mediile de călire tradiţionale (apă. determină creşterea substanţială a călibilităţii oţelurilor (v. Prezentarea comparativă a diagramelor de transformare (termocinetică) a austenitei pentru două fonte industriale: a – fontă nodulară nealiată (%Cm = 3. 19 . 6.75 %) Fig.4. %Sim = 2.4 %.6 %). 7.6 %.10. ceea ce asigură niveluri mai scăzute ale tensiunilor mecanice reziduale generate de călire şi reduce considerabil riscul deformării excesive sau fisurării acestor piese (chiar şi în cazul când acestea prezintă forme complicate sau detalii constructive cu puternice efecte de concentrare a tensiunilor).Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. b – fontă nodulară aliată cu Mo (%Cm = 3.11. b – diagramă cu transformarea perlitică suprimată. ulei). produsă de prezenţa elementelor de aliere. 7. c – diagramă cu transformarea baintică suprimată • micşorarea vrc. %Mom = 0. Prezentarea schematică a infleunţelor elementelor de aliere asupra configuraţiei curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei: a – diagramă cu două puncte de maxim cinetic.4 %. ca urmare. %Sim = 2. scap.

oţelurile sau fontele aliate care prezintă acestă particularitate structurală sunt denumite oţeluri aliate martensitice (autocălibile) sau fonte aliate martensitice (autocălibile).6 %. %Crm = 0. Diagrama de transformare (izotermă) a austenitei (cu transformarea perlitică suprimată) pentru un oţel aliat (%Cm = 0. b – o fontă aliată (%Cm = 3 %. permite ca la unele oţeluri şi fonte aliate să se realizeze transformarea austenitei în martensită chiar şi la răcirea (călirea) în aer. %Nim = 0. Diagrama de transformare (izotermă) a austenitei (cu transformarea bainitică suprimată) pentru un oţel aliat (%Cm = 0. %Sim = 2 %. %Crm = 2.8 %) Fig. 20 .3 %) Fig.5 %. 7.4 %.14.2 %) • micşorarea vrc.35 %.2 %). %Nim = 1. 7. %Crm = 0.1 %. Diagramele de transformare (izotermă) a austenitei (cu două puncte de maxim cinetic) pentru: a – un oţel aliat (%Cm = 0. 7.5 %. %Mom = 0.13. produsă de prezenţa elementelor de aliere. determină la unele oţeluri şi fonte aliate nerealizarea transformării martensitice prin călirea (răcirea austenitei cu o viteză vr ≥ vrc) până la ta şi menţinerea unor structuri cu masa de bază austenitică după o astfel de călire. • coborârea punctului martensitic superior Ms. produsă de prezenţa elementelor de aliere. %Nim = 0. 12.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. %Nim = 1 %. %Crm = 12 %.

care se produce deoarece la încălzirea austenitei rezultate la călire (stabilă la ta datorită conţinutului mare de elemente de aliere dizolvate) procesele de difuzie a carbonului şi elementelor de aliere sunt activate.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. aceasta se transformă în martensită cubică şi rezultă astfel o structură (alcătuită din 21 . b – conţinutului procentual de austenită reziduală din structurile la ta ale oţelurilor sau fontelor călite martensitic C. aşa cum s-a arătat anterior. 6.5) a oţelurilor sau fontelor aliate fiind mai mare decât a structurilor care rezultă tratând în acelaşi fel (cu acelaşi regim) oţelurile carbon sau fontele nealiate echivalente (având aceleaşi conţinuturi de carbon. Influenţele elementelor de aliere asupra: a – temperaturii Ms. 15. revenirea poate determina apariţia unui fenomen numit durificare secundară. Influenţele elementelor de aliere asupra transformării la încălzire a martensitei (transformării la revenire a structurilor obţinute prin călirea martensitică a oţelurilor sau fontelor) sunt următoarele: • elementelor de aliere prezente în oţeluri şi fonte produc fenomenul de stabilitate la revenire a structurilor obţinute prin călirea martensitică. • la oţelurile (cu conţinuturi ridicate de carbon) şi fontele aliate cu elemente care produc coborârea punctului Ms (la care. scap. stabilitatea austenitei se micşorează. 7. duritatea structurilor realizate prin revenirea cu un anumit regim (ti.16 (curbele a şi b). elemente însoţitoare şi impurităti ca şi oţelurile sau fontele aliate). fenomen ce constă în frânarea proceselor care au loc la revenire (datorită diminuării substanţiale a vitezei de difuzie a carbonului în fier în prezenţa elementelor de aliere) şi deplasarea acestora spre temperaturi mai ridicate şi/sau durate mai mari (v. se obţin prin călirea pâna la ta structuri cu masa de bază austenitică). aşa cum se poate observa din examinarea diagramei prezentate în figura 7.3). datorită acestui fenomen. 5. τm – v. scap. se separă particule fine de carburi ale elementelor de aliere. efectul obţinut prin revenire este diminuat.

aşa cum arată diagrama din figura 7.16. 7.17. • la oţelurile aliate cu crom.%Crm = 1. %Crm = 12 % ) Fig.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR martensită şi carburi) cu duritatea ridicată. 7. Fig.45 %). apariţia a două anomalii privind nivelul tenacităţii (exprimat prin valoarea energiei de rupere KV) structurilor obţinute la revenire (care ar trebui să crească continuu o dată cu ridicarea temperaturii de revenire şi micşorarea durităţii): a) oţelurile revenite la ti = 200…400 oC prezintă un nivel scăzut al energiei de rupere KV (devin fragile). care se poate transforma. b − oţel aliat (%Cm = 0. fenomen care se manifestă. într-o structură (de tip sorbită de revenire – v. dar cu caracteristicile de tenacitate mai bune. cu mangan etc. cu crom şi nichel. Duritatea structurilor obţinute prin revenirea unor oţeluri călite: a – oţel carbon (%Cm = 0. iar apariţia ei este determinată de starea de tensiuni reziduale generată de producerea nesimultană în toată masa structurii a transformării martensitei de călire şi austenitei reziduale în martensită de revenire.45 %. dacă duratele de menţinere în intervalul de 22 . %Mom = 0. care poate determina. Diagrama variaţiei tenacităţii în funcţie de temperatura de revenire la un oţel aliat care prezintă fenomenul de fragilitate la revenire b) oţelurile revenite timp îndelungat la ti = 450…550 oC şi/sau răcite lent la sfârşitul tratamentului prezintă un nivel scăzut al energiei de rupere KV (devin fragile). efectele descrise mai înainte se pot observa examinând configuraţia curbei c din figura 7.2 %.17. 6.3 %) . dacă se măresc ti şi/sau τm. fragilitatea produsă de revenirea la ti = 200…400 oC este denumită fragilitate ireversibilă. c – oţel aliat (%Cm = 1 %.5) cu duritatea mai scăzută.16. fenomen care dispare dacă se face o revenire la o temperatură mai mare de 400 oC şi nu mai apare dacă se repetă revenirea la o temperatură situată între 200 oC şi 400 oC (decât dacă revenirea se aplică după o nouă operaţie de călire martensitică). scap. se manifestă fenomenul numit fragilitate de revenire.

chiar dacă se face revenirea la ti > 550 oC. în timp ce nichelul nu formează carburi stabile şi poate avea efect grafitizant etc.0 %). 23 . nitruri) şi crearea condiţiilor pentru apariţia unor microfisuri intercristaline (care generează comportarea fragilă a structurii de revenire). dacă se adaugă în compoziţia acestui oţel şi %Nim = 8 %. ridică rezistenţa mecanică şi duritatea etc.). acesta devine un oţel aliat austenitic). cromul este carburigen.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate temperaturi situat între 450 oC şi 550 oC sunt mari şi/sau viteza de răcire este mică. ridică rezistenţa mecanică şi duritatea. Datele din acest tabel şi aspectele expuse mai înainte evidenţiază complexitatea influenţelor elementelor de aliere şi motivează modul anterior de prezentare şi comentare a acestora. durata τm este scurtă.1 % şi %Crm = 18 % aparţine clasei oţelurilor aliate feritice. este denumită fragilitate reversibilă şi poate fi contracarată prin aplicarea următoarelor soluţii: utilizarea unor regimuri de revenire la care temperatura ti > 550 oC. carburi. În mod similar.2…0. dacă oţelul este aliat cu nichel. dar şi multe influenţe contradictorii (cromul este feritizant. îmbunătăţeşte tenacitatea etc. iar răcirea la sfârşitul revenirii să face rapid (în apă sau ulei) şi/sau utilizarea unor oţeluri aliate suplimentar cu molibden (%Mom = 0. dacă un oţel este aliat cu crom.1. se pot preciza cu un grad mare de siguranţă influenţele prezenţei acestui element de aliere (alfagen. De exemplu. elemente care au şi unele influenţe similare (măresc călibilitatea. în timp ce.). determinată de saturarea cu anumite elemente (în principal cu fosfor) a marginilor cristalelor structurii şi/sau separarea la marginea cristalelor a unor compuşi chimici ai acestor elemente (fosfuri. se pot estima cu o bună precizie influenţele prezenţei acestui element de aliere (gamagen.). este dificil de apreciat care sunt influenţele cumulate ale prezenţei celor două elemente de aliere în compoziţia oţelului. influenţa dominantă (rezultantă) nefiind întotdeauna în corelaţie directă cu valorile concentraţiilor acestora (de exemplu. în timp ce nichelul este austenitizant.3 %) sau wolfram (%Wm = 0. care a presupus împărţirea lor pe tipuri de influenţe şi gruparea elementelor de aliere pe clase sau categorii în funcţie de modul de acţiune şi de efectele prezenţei lor în oţeluri sau fonte. Dacă însă oţelul este aliat cu crom şi nichel. care măreşte călibilitatea.). care împiedică desfăşurarea proceselor (descrise mai înainte) responsabile de apariţia fenomenului. care finisează granulaţia. Clasele structurale de oţeluri şi fonte aliate Influenţele principalelor elemente de aliere asupra structurii şi proprietătilor oţelurilor şi fontelor sunt sintetizate în tabelul 7.5. creşte rezistenţa mecanică şi duritatea etc.5…1. măreşte călibilitatea. oţelul cu %Cm = 0. fragilitatea produsă de revenirea la ti = 450…550 oC. carburigen. 7.

reduce foarte mult vrc Puternică .1. efect antigrafitizant La fel cu a Fe Efectul în timpul revenirii − Rezistenţă moderată la înmuiere Menţine duritatea Foarte redusă. reduce întrucâtva plasticitatea Produce durificarea prin precipitare în aliajele Mo-Fe Creşte rezistenţa şi tenacitatea Durifică puternic Durifică şi scade plasticitatea Produce durificarea prin precipitare în aliajele Ti-Fe Produce durificarea prin precipitare în aliajele W-Fe Durificare moderată prin soluţia solidă Influenţa asupra austenitei In stare dizolvată reduce viteza critică Reduce viteza de racire critică vrc în aceeaşi măsură cu manganul Creşte viteza critică Influenţa exercitată prin carburi Tendinţa de formare a carburilor Mică . creşte rezistenţa la coroziune Durifică considerabil Durifică apreciabil.5 % 0. efect antigrafitizant Molibden oţeluri cu 0. reduce vrc In stare dizolvată. efect grafitizant Mai mică decât a Fe.5% (4%în oţeluri cu 0.3% C) Nichel Fosfor Siliciu Titan Nelimitată 2.5% C prin legarea carbonului în carburi stabile) Puternică Foarte puternică (mai mică decât a Ti sau Nb).8 % (20 % în oţeluri cu 0.2% C) 6 % (11 % în 6 % (se reduce cu scăderea temperaturii) 32 % (se reduce cu scăderea temperaturii) Nelimitată − Menţine duritatea prin dizolvare în soluţie Carburile stabile nu afectează revenirea. efect grafitizant Nulă. cu cromul efect antigrafitizant Reduce vrc mai puternic decât cromul Reduce moderat vrc .5 % (în funcţie de conţinutul de carbon) 2.2% C) . dar stabilizează austenita reziduală în oţelurile cu conţinut ridicat de carbon Reduce vrc în aceeaşi măsură cu manganul Reduce vrc mai mult decât nichelul Are tendinţă puternică de formare a carburilor şi măreşte viteza critică In cantităţi mici.5% C) Nelimitată Nelimitată 3 % (8% în în Feγ în Feα 30 % Nelimitată 80 % 15 … 18 % 32 % (se reduce cu scăderea temperaturii) 25 % (în funcţie de conţinutul de carbon) Influenţa asupra feritei Durifică considerabil Durifică puţin.5 % (nu depinde oţeluri cu 0.mai mare decât a cromului. producându-se totuşi o oarecare durificare secundară Impiedică înmuierea prin durificare secundară Durificare secundară maximă Wolfram oţeluri cu 0.2% C) Vanadiu 1.75 % (1% în oţeluri cu 0.Tabelul 7.1 % (creşte cu conţinutul de C) 12.0 % (9 % în 18. efect grafitizant Mai mare decât a Mn. efect antigrafitizant Mai mică decât a Fe. Influenţele principalelor elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor Elementul de aliere Aluminiu Crom Cobalt Mangan Solubilitatea în stare solidă 1.3% C) mult de carbon) 0. efect grafitizant Cea mai mare (2% Ti face necălibil un oţel cu 0. dar mai Reduce vrc în aceeaşi măsură mică decât a Cr. în procentele uzuale Stabilitate la revenire Impiedică înmuierea prin durificare secundară Foarte redusă Mai mare decât a Fe. dar mai mică decât a W.

dar structurile de echilibru la ta ale oţelurilor sunt similare celor corespunzătoare oţelurilor carbon. iar microstructurile acestor oţeluri sunt similare celor corespunzătoare oţelurilor carbon (v. la încălzire sau răcire. bainitice şi martensitice din structură. reduc concentraţia carbonului în perlită.8 % ≤ %Mnm ≤ 2. duritatea structurii care se obţine la răcirea din domeniul austenitic (ti = A3 + 30…50 oC). recoacerile cu schimbare de fază.1. s-a ajuns la concluzia că. %Nim ≤ 3 %. evident. 0. %Vm ≤ 0. mărirea călibilităţii. A. Elementele de aliere prezente în compoziţia acestor oţeluri pot avea influenţe multiple (se dizolvă în ferită. (%B) şi (%M) sunt conţinuturile procentuale de formaţiuni feritoperlitice. pot forma carburi proprii.4)…(6.6 %. austenită sau cementită. în care (%α. dacă sunt oţeluri hipoeutectoide. HVB şi HVM sunt 25 . se poate estima cu relaţia: (7.0 %. pentru a defini şi preciza cu o bună fidelitate efectele elementelor de aliere asupra oţelurilor. relaţiile (6.5 %. %Crm ≤ 3 %. Principalele clase structurale de oţeluri aliate sunt prezentate în continuare. iar HVα. constituentul omniprezent fiind perlita. categoriile şi tipurile de tratamente care se pot aplica fiind aceleaşi ca şi în cazul semifabricatelor şi pieselor realizate din oţeluri carbon (recoacerile fără schimbare de fază. la proiectarea regimurilor şi estimarea efectelor tratamentelor termice sau termochimice care se aplică semifabricatelor sau pieselor din oţeluri aliate perlitice se va ţine seama de influenţele specifice prezenţei elementelor de aliere: modificarea poziţiei punctelor critice A1. producerea fenomenului de stabilitate la revenire etc. după răcirea lentă sau în aer de la temperaturi înalte.6)). în funcţie de constituenţii din structura de echilibru stabil sau metastabil pe care o prezintă la ta. cu o anumită viteză vr (exprimată în oC/s). Ms (v. 0.P. %Mom ≤ 0. având compoziţia chimică caracterizată prin %Cm ≤ 0. pe lângă clasificarea oţelurilor în funcţie de gradul de aliere (prezentată în scap.P + (%B)HVB + (%M)HVM . Oţelurile aliate perlitice sunt oţeluri slab sau mediu aliate la care se produc.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Ţinând seama de aceste observaţii. A3.P)HVα.P).). numai din perlită.0 %. se pot separa din austenită sub formă de carburi secundare. călirea martensitică şi revenirea. 7.1) şi împărţirea lor în clase structurale. Pentru oţelurile aliate perlitice. este necesară. Semifabricatele şi piesele confecţionate din oţeluri aliate perlitice pot fi tratate termic sau termochimic. tabelul 4. tratamentele termochimice).5 % ≤ %Sim ≤ 2. influenţează desfăşurarea transformărilor în stare solidă etc. reducerea concentraţiei carbonului în perlită. aceleaşi transformări structurale ca şi la oţelurile carbon. utilizate în mod obişnuit la realizarea pieselor pentru maşini şi utilaje. modifică poziţiile punctelor critice A1 şi A3. finisarea granulaţiei. oţelurile aliate perlitice au structura de echilibru la ta alcătuită din ferită (aliată) şi perlită. astfel.2).1) HVST = (%α. dacă sunt oţeluri eutectoide sau din perlită şi carburi (cementită aliată sau carburi secundare). dacă sunt oţeluri hipereutectoide.

2 − 13%C m ) HVrOC .5).0 0 bMo 0 -33. dacă oţelurilor aliate perlitice destinate realizării pieselor pentru maşini şi utilaje (având caracteristicile de compoziţie chimică în limitele anterior precizate) li se aplică TT de îmbunătăţire (călire martensitică + revenire înaltă.0 -10. date de relaţii de forma: (7.0 0 bSi -19.6 0 aV 462 0 0 α. pentru un regim de revenire caracterizat printr-o valoare dată a parametrului PHJ = Ti[18 + lg(τm)]. 6.0 21. b0. dacă HVrOC > 300. scap. există următoarea corelaţie între duritatea HVrOA . cu Ti = ti + 273 în K şi τm în ore (v.P B M De asemenea.0 0 bNi 4. 300] şi PHJ = 17670 + 7950%C m − 21.3) iar regimurile de revenire se pot proiecta fără dificultate. corespunzătoare structurii rezultate după revenirea oţelului carbon echivalent (care are aceeaşi concentraţie masică de carbon ca şi oţelul aliat): HVrOA = HVrOC +30(%Sim+%Mnm)+55%Crm+6%Nim+100%Mom+150%Vm.4 8.2 29. coeficienţii a0.8 11. Tabelul 7.2 Valorile coeficienţilor din relaţiilede estimare a durităţii oţelurilor aliate perlitice Tipul structurii Ferită + perlită Bainită Martensită Tipul structurii Ferită + perlită Bainită Martensită ST ≡ a0 77.0 74. 26 (7. corespunzătoare structurii obţinute după revenirea unui oţel aliat şi duritatea HVrOC .0 73. Astfel.2) HVST = a0 + ∑ a EA % EAm + [b0 + ∑ bEA %EAm ] lg v r . scap. 6.8HVrOC .0 aMo 19.6 134 27. (7.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR durităţile celor trei tipuri de formaţiuni structurale.0 0 bCr 8.0 bC 0 54.0 0 bV 130 0 0 α. dacă HVrOC se situează în intervalul de valori [150 . aşa cum s-a constatat experimental.0 -55. bEA având valorile (stabilite experimental) precizate în tabelul 7. aEA.0 aNi 27. v.4) (7.0 aCr 35.5) .5 72.0 0 bMn 0 -22.0 -20. având în vedere că: PHJ = 21900 + 4050%C m − (33.5).5 202 aC 223 377 949 aSi -14.0 aMn 30. parametrii ti şi τm ai ciclului de revenire se stabilesc ţinând seama de intervenţia fenomenului de stabilitate la revenire.6 -6.9 16.2.P B M ST ≡ b0 10.0 89.

eventual. Microstructurile tipice ale oţelurilor din această clasă structurală sunt prezentate în figura 7. Mo. Oţelurile aliate austenitice sunt oţeluri ce au în compoziţie concentraţii mari de elemente gamagene (Ni. singura modalitate de modificare (între anumite limite) a granulaţiei şi caracteristicilor mecanice ale pieselor şi semifabricatelor din oţeluri aliate feritice constă din aplicarea unor operaţii de deformare plastică la rece (ecruisare). cu structura monofazică alcătuită din cristale de ferită aliată cu siliciu C. mici cantităţi de carburi ale elementelor de aliere). o structură alcătuită din austenită aliată (şi. care le conferă. recoacerea de recristalizare fară schimbare de fază (pentru refacerea plasticităţii pieselor şi semifabricatelor prelucrate prin deformare plastică la rece) şi recoacerea de detensionare (pentru diminuarea nivelului tensiunilor reziduale din piesele şi semifabricatele prelucrate prin diverse procedee tehnologice).06 %. W. cu structura alcătuită din ferită aliată cu crom (cromferită) şi carburi. călirea martensitică şi revenirea). Mn etc. ). V etc. eventual. Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate feritice: a – oţel feritic aliat cu crom (%Cm = 0.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate B. o structură alcătuită din ferită aliată (şi.). Si. care le conferă. la orice temperatură corespunzătoare stării solide. la care structura austenitică este conferită de alierea cu 27 . Cele mai utilizate tipuri de oţeluri din această clasa sunt oţelurile austenitice manganoase. fiind posibilă numai aplicarea tratamentelor termice fără schimbare de fază: recoacerea de omogenizare (pentru omogenizarea chimică a structurilor dendritice primare ale pieselor şi semifabricatelor obţinute prin turnare). la orice temperatură corespunzătoare stării solide.%Sim = 3. mici cantităţi de cementită aliată sau carburi ale elementelor de aliere).0 %).oţel feritic aliat cu siliciu (%Cm = 0. la piesele şi semifabricatele confecţionate din astfel de oţeluri nu se pot aplica tratamentele termice cu schimbare de fază (recoacerile cu schimbare de fază. 7. urmate de recoaceri de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul ales corespunzător asigurării caracteristicilor dorite).05 %.18. 18. mediu sau înalt aliate cu elemente alfagene (Cr. b . Oţelurile aliate feritice sunt oţeluri cu conţinut scăzut de carbon.%Crm = 12 %). Deoarece aceste oţeluri nu prezintă transformări de fază în stare solidă (elementele de aliere elimină posibilitatea realizării transformărilor de tipul Feα ⇔ Feγ şi α ⇔ γ ). Fig.

la piesele şi semifabricatele confecţionate din astfel de oţeluri nu se pot aplica tratamentele termice cu schimbare de fază (recoacerile cu schimbare de fază. călirea martensitică şi revenirea). c) %Cm = 0. %Nim = 2…4 %. b) %Cm = 0. deoarece resursele mondiale de nichel sunt limitate şi acest element este scump) şi menţinerea acestei structuri până la temperaturi scăzute (stabilizarea structurii austenitice). aşa cum s-a precizat anterior. Oţelurile aliate martensitice (autocălibile) sunt oţeluri la care concentraţiile de carbon şi de elemente de aliere sunt alese astfel încât să nu suprime posibilităţile de realizare a transformărilor de fază în stare solidă şi să asigure o diminuarea a vitezei de răcire critice care să permită obţinerea unei structuri martensitice la răcirea în aer din domeniul austenitic. gama oţelurilor aliate martensitice utilizate în aplicaţii tehnice este însă destul de restrânsă.2 %.19. deoarece oţelurile martensitice aliate cu elemente gamagene (Ni sau Mn). toate elementele de aliere (în afară de cobalt) au capacitatea de a micşora vrc. care asigură formarea structurii austenitice la concentraţii mai mici ale nichelului (face oţelurile mai ieftine. Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate martensitice (autocălibile) sunt prezentate în figura 7.2…0.15 % şi %Crm = 12…14 %. se folosesc foarte rar şi singurele oţelurile martensitice cu o frecvenţă mai mare de utilizare sunt oţelurile înalt aliate cu crom. la care structura austenitică este conferită de alierea cu nichel şi. ca şi în cazul oţelurilor aliate feritice. gama oţelurilor martensitice ar trebui să aibă o mare extindere.0 %. recoacerea de recristalizare fară schimbare de fază (pentru refacerea plasticităţii pieselor şi semifabricatelor prelucrate prin deformare plastică la rece) şi recoacerea de detensionare (pentru diminuarea nivelului tensiunilor reziduale din piesele şi semifabricatele prelucrate prin diverse procedee tehnologice).6…1. Deoarece aceste oţeluri nu prezintă transformări de fază în stare solidă (elementele de aliere elimină posibilitatea realizării transformărilor de tipul Feγ ⇔ Feα şi γ ⇔ α ). Deoarece. d) %Cm = 0. oţelurile austenitice cu nichel şi oţelurile austenitice crom – nichel. de alierea suplimentară cu mangan şi/sau azot. urmate de recoaceri de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul ales corespunzător asigurării caracteristicilor dorite).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR mangan. singura modalitate de modificare (între anumite limite) a granulaţiei şi caracteristicilor mecanice ale pieselor şi semifabricatelor din oţeluri aliate austenitice constă din aplicarea unor operaţii de deformare plastică la rece (ecruisare). D. %Crm = 16…18 %. cu diferite reţete de compoziţie: a) %Cm < 0. uneori. 28 . fiind caracterizate printr-o mare fragilitate. Microstructurile tipice ale oţelurilor din această clasă structurală sunt prezentate în figura 7.20.4 % şi %Crm = 13…15 %. fiind posibilă numai aplicarea tratamentelor termice fără schimbare de fază: recoacerea de omogenizare (pentru omogenizarea chimică a structurilor dendritice primare ale pieselor şi semifabricatelor obţinute prin turnare). %Crm = 16…18 %.1…0.

oţel austenitic aliat cu crom şi nichel (%Cm = 0. c . d .08 %. %Crm = 18 %. 20.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig.22 %. Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate martensitice: a – oţel martensitic aliat cu crom (%Cm = 0. 7. %Nim = 8 %.oţel austenitic aliat cu crom şi nichel (%Cm = 0.oţel martensitic aliat cu crom (%Cm = 0. %Crm = 14 %). ). Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate austenitice: a – oţel austenitic aliat cu mangan (%Cm = 1. %Crm = 25 %. ) Fig. b .2 %. %Nim = 12 %). %Mnm = 12 %). 7. %Nim = 30 %. 29 .4 %.oţel austenitic aliat cu nichel (%Cm = 0. b .4 %.05 %. %Crm = 14 %). 19.

având în compoziţie atât elemente alfagene. %Mom = 3 %). V. construite experimental pentru cele mai utilizate categorii de astfel de oţeluri. %Cm > 0. b . Mn etc.6 %) şi de elemente de aliere (Cr.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR E. Pentru estimarea clasei structurale a oţelurilor aliate complex. prezentată în figura 7. ambele microstructuri corespunzând unor oţeluri aliate ledeburitice călite martensitic (formaţiunile ledeburitice sunt dispuse la marginea cristalelor de austenită.23. iar în ordonată concentraţia de nichel echivalent %Nie. Fig.).21 a.22. 7. din care s-au separat carburi secundare şi care s-au transformat prin călire în martensită). se utilizează diagrama structurală A. %EAm. %Crm = 12 %. având în abscisă concentraţia de crom echivalent %Cre.) şi din figura 7. 21. Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate ledeburitice: a – oţel ledeburitic aliat cu crom şi molibden (%Cm = 0.24. Mo etc. corespunzătoare unor oţeluri aliate cu elemente alfagene (Cr. W. Pentru estimarea clasei structurale a oţelurilor aliate se folosesc diagramele structurale ale oţelurilor aliate. cât şi elemente gamagene. Clasa structurală căreia aparţine un oţel aliat depinde de concentraţia carbonului. Schaeffler 30 . astfel că la răcirea lor din stare lichidă este posibilă realizarea transformării eutectice şi apariţia în structură a unor mici cantităţi de ledeburită (constituent specific structurii fontelor albe).21 b.35 %. În funcţie de concentraţiile de carbon şi de elemente de aliere ce le caracterizează compoziţia. Si. Schaeffler.85 %. aşa cum evidenţiază microstructura din figura 7. Diagramele structurale din figura 7.) sunt realizate în coordonate %Cm. aşa cum se observă pe microstructura prezentată în figura 7. Fiecare din cele două mărimi care definesc sistemul de coordonate al diagramei structurale A. W etc. formaţiunile ledeburitice din structura acestor oţeluri pot fi disperse. Oţelurile aliate ledeburitice sunt oţeluri care au în compoziţie concentraţii mari de carbon (de obicei. sub forma unei reţele ledeburitice intergranulare (denumită în tehnică schelet ledeburitic). precum şi de tipul şi concentraţiile elementelor de aliere conţinute de acesta. corespunzătoare unor oţeluri aliate cu elemente gamagene (Ni. sau coerente.oţel martensitic aliat cu crom (%Cm = 1. %Crm = 12 %).

dacă %Crm ≥ 18 % (Xc = 0. Diagramele structurale ale oţelurilor aliate cu crom: a – structurile de echilibru.5%Nbm.24): * datorită complexităţii influenţelor elementelor de aliere. aleasă corespunzător reţetei de aliere utilizate la elaborarea sa.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate grupează câte o categorie de componente de aliere ale oţelurilor: concentraţiile masice ale elementelor de aliere alfagene (feritizante) sunt considerate (fiecare cu câte un factor de multiplicare stabilit experimental) pentru definirea mărimii %Cre. 7. pe unele diagrame structurale limitele domeniilor corespunzătoare unor clase structurale nu sunt marcate prin linii.5%Tam + %Wm + %Alm la determinarea %Cre şi 0. %Eam). respectiv (%Cre. ci prin zone (domenii) de tranziţie. Fig.7. poziţionând pe diagrama structurală. (7. dacă %Crm ≥ 28 %) Pentru orice oţel aliat la care se cunoaşte compoziţia chimică (exprimată prin concentraţiile masice ale tuturor componentelor) se poate determina clasa structurală din care face parte.5%Sim +0. 7. adăugând 2%Tim + %Vm + 0.22.5%Mnm +30%Cm .22.06. termenul de corecţie Xc luându-se nenul. iar concentraţiile masice ale elementelor de aliere gamagene (austenitizante) sunt considerate (fiecare cu câte un factor de multiplicare stabilit experimental) pentru definirea mărimii %Nie. care se completează uneori.7) %Nie = %Nim + 0.6) %Cre = %Crm + %Mom +1. punctul caracteristic nominal PCN . dacă oţelul este aliat complex (şi cu elemente de aliere alfagene şi cu elemente de aliere gamagene). b – structurile la răcirea în aer de la temperaturi înalte La utilizarea diagramelor structurale ale oţelurilor aliate trebuie avute în vedere şi următoarele particularităţi (v. %Nie).23 şi 7. punctele acestora 31 . dacă 18 ≤ %Crm <28 % şi Xc = 0. dacă oţelul este aliat cu elemente din aceeaşi categorie (alfagene sau gamagene). având coordonatele (%Cm. Pentru definirea mărimilor %Cre şi %Nie se utilizează relaţiile: (7.10.5%Com +30(%Nm – Xc) la determinarea Nie.fig.

Fig.pericol maxim de fragilizare (fisurare) la rece.. de exemplu. Criteriile care se utilizează în acest scop sunt: • forma de existenţă a carbonului. fonte nodulare etc. iar pe diagrama structurală A. b – oţelurilor aliate cu mangan Ca şi în cazul oţelurilor. modul de distribuţie şi gradul de dispersie ale formaţiunilor de grafit din structură: fonte pestriţe. austenito – martensitice. Diagramele structurale (la răcirea în aer de la temperaturi înalte) ale: a – oţelurilor aliate cu nichel. Schaeffler sunt marcate domeniile caracteristice din punctul de vedere al problemelor (pericolelor) care apar la utilizarea diverselor tipuri de oţeluri aliate: domeniul I – pericol maxim de fragilizare prin apariţia fazei sigma (compusul intermetalic FeCr). fonte cenuşii. conform acestui criteriu fontele aliate pot fi încadrate în categoria fontelor cu grafit (carbon liber) în structură (denumite. iar structurile sunt asemănătoare celor corespunzătoare fontelor albe). 23. ca şi fontele nealiate. 7. pentru a defini şi preciza cu o bună fidelitate efectele elementelor de aliere asupra fontelor. 32 . 7. deosebit de utile la utilizarea diagramelor pentru soluţionarea unor probleme tehnice. în funcţie de modul de asigurare a prezenţei grafitului şi de configuraţia.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR corespunzând PCN ale unor oţeluri aliate cu caracterizare structurală complexă: austenito – feritice. domeniul IV – pericol maxim de fragilizare datorită creşterii intense a granulaţiei la încălzire. domeniul III . fonte maleabile.) sau în categoria fontelor fără grafit în structură (la care tot carbonul din compoziţia fontelor este dizolvat în soluţiile având ca solvent fierul sau este legat sub formă de carburi. este utilă. pe lângă clasificarea lor în funcţie de gradul de aliere (prezentată în scap. dimensiunile. * pe diagramele structurale sunt precizate şi unele informaţii conexe.1) şi încadrarea fontelor în clase structurale. domeniul II – pericol maxim de fragilizare (fisurare) la cald. ferito – martensitice etc. pe diagrama structurală a oţelurilor aliate cu mangan este precizat subdomeniul oţelurilor austenitice recomandate pentru aplicaţii practice.

conform acestui criteriu fontele aliate pot fi încadrate (aplicând aceleaşi principii ca şi în cazul oţelurilor aliate) în următoarele clase structurale: fonte aliate perlitice. Diagrama structurală a fontelor aliate cu aluminiu 33 Fig. după răcirea sa lentă sau în aer de la temperaturi înalte. 7. 7. Diagrama structurală a fontelor cu grafit nodular aliate cu nichel şi molibden . 24. 26. fonte aliate feritice.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. fonte aliate martensitice. 7. Fig. 25. Diagrama structurală A. fonte aliate austenitice. Schaeffler • constituenţii din structura de echilibru stabil sau metastabil pe care o prezintă masa metalică de bază a fontei la ta.

6 cementită aliată. iar fontele înalt aliate cu crom (element alfagen. 5 oţel mediu aliat. 5 punct caracteristic nominal PCN. 5 oţel aliat perlitic. 7 element de aliere gamagen (austenitizant). cu acţiune grafitizantă) sunt fonte feritice cu grafit (lamelar sau nodular). construite experimental pentru cele mai utilizate categorii de astfel de fonte. 30 oţel aliat martensitic (autocălibil). iar transformarea eutectoidă. construcţia şi modalităţile de utilizare ale acestor diagrame fiind similare celor corespunzătoare diagramelor structurale ale oţelurilor aliate. fontele înalt aliate cu nichel (element gamagen. având structura de echilibru alcătuită din carburi primare. 6 fontă aliată austenitică. 31 stabilitate la revenire. 27 oţel aliat feritic. 14 element de aliere. 32 durificare secundară. Cuvinte cheie austenită aliată. Pentru estimarea clasei structurale a fontelor aliate se pot folosi diagramele structurale ale fontelor aliate. 5 element de aliere alfagen (feritizant). Schaeffler. 25 oţel aliat austenitic. constă din descompunerea austenitei în ferită şi carburi). 20 fontă înalt (bogat) aliată. carburigen şi antigrafitizant) se încadrează în categoria fontelor albe feritice. 22 oţel aliat. 30 diagramă structurală A. De exemplu. 10. 6 fontă slab aliată. 6 ferită aliată. 5 oţel slab aliat. 6 clasă structurală. eutectice şi secundare distribuite într-o masă de ferită aliată cu crom (la răcirea din stare lichidă a acestor fonte transformarea eutectică conduce la formarea unei structuri de tip ledeburitic. 6 carbură proprie. 25 diagramă structurală.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR De exemplu. ce are loc după separarea de carburi secundare din austenită. 21 element carburigen. 6 fontă aliată (specială). 21 34 . 9. 10 fontă aliată feritică. alcătuită din austenită şi carburi. 20.25 este prezentată diagrama structurală a fontelor aliate cu aluminiu (element alfagen). fontele înalt aliate cu siliciu (element alfagen. 28 oţel bogat aliat. reversibilă. în figura 7.26 diagrama structurală a fontelor cu grafit nodular slab aliate cu nichel (element gamagen) şi molibden (element alfagen). 6 fragilitate de revenire ireversibilă. 27 oţel aliat ledeburitic. cu acţiune grafitizantă) aparţin clasei structurale a fontelor austenitice cu grafit (lamelar sau nodular). 9 fontă aliată martensitică. 14 fază sigma. 6 fontă mediu aliată. iar în figura 7. 10 element grafitizant.

0 %. 1988 12. Ieremia A.3 %. Truşculescu M. Stefănescu D. Greenwich. 35 . Editura Tehnică. ş. Metalurgie fizică. Gâdea S. %Crm = 1.. ş.3 %. %Mnm = 0.06 %.. Timişoara..3 %. %S m = 0.. %Sm = 0.3 % este un oţel aliat numai cu crom. %Sim=0. Editura Tehnică. 1965 7. Cias W.a. Moscova.. Oţeluri inoxidabile şi refractare. %Mn m = 0. 1974 9. Editura Didactică şi Pedagogică. %Pm = 0... Moscova. %Sim=0.. Petrescu M.0 %. 1983 10. c) oţelul cu %Cm = 1. Greenwich. Care dintre afirmaţile următoare sunt adevărate: a) oţelul cu %Cm = 0. %Mn m = 0. Geru N. I..2.02 % şi %Pm = 0. Bucureşti. Mantea St. Editura Didactică şi Pedagogică.3 %.0 %. Metallurghia. Bucureşti.0 % este un oţel aliat cu crom. Mir.02 % şi %Cr m = 1. Bucuresti.7..1..02 %. 1970 5. %Sm = 0.06 %.5 % şi %Mom = 0. ş.W.. Editura Didactică şi Pedagogică. 1980 11.5 %. %Mnm = 1. II. %Si m =0. Studiul metalelor. Metalurgie fizică. %Sm = 0. * * * Austenite Transformation Kinetics of Ferrous Alloys. 1985 Teste de autoevaluare T.3 %. Bucureşti. şi Popova L. Sofroni I.45 %. d) oţelul cu %Cm = 0. II – Cast Irons and Steels.02 %.9 %. Editura Didactică şi Pedagogică. 1983 8. 1981 3.1 % este un oţel aliat cu sulf şi fosfor? T. %P m = 0.7 %. %Mnm = 0. Bucureşti.A.0 %. vol.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Bibliografie 1.E. %Sm = 0. Care dintre următoarele fonte se încadrează în categoria fontelor aliate: a) fonta cu %Cm = 3. b) fonta cu %C m = 3. Metalografie şi tratamente termice. Climax Molibdenum Company.02 % . Lakhtine I. Editura Facla. Austenite Transformation Kinetics of Ferrous Alloys. 1983 2. Bucureşti.. Popov A. %P m = 0. Editura Tehnică.5 %. 1982 4.0 %. %Mnm = 0. Metalurgie fizică şi studiul metalelor. Elaborarea oţelurilor aliate.15 % şi %Pm = 0.. %Sim=0.4 %. Colan H.15 %. Fonte speciale. 1978 6.. vol. Climax Molibdenum Company.M. Vacu S. Protopopescu H.. Izotermiceskie i termodinamoceskie diagramî raspada pereohladjenovo austenita. %Sim = 1. %Si m = 2.a.a. b) oţelul cu %C m = 0. Métallographie et traitements thermiques des métaux.7. Bucureşto.02 % este un oţel carbon.5 %.

c) manganul.6.14. b) recoacerea de detensionare. T. Care dintre următoarele tipuri de tratamente se pot aplica la piesele sau semifabricatele din oţeluri aliate austenitice: a) recoacerea de detensionare. %Mnm = 0.7. b) molibdenul.7.9. %Sim=1.3. b) titanul.5. c) incluziunile nemetalice.4.10. b) dizolvate în cementită.8 %. d) siliciul? T.7. d) vanadiul ? T. b) cromul. %Pm = 0. c) cromul. c) normalizarea. c) călirea martensitică. %Alm = 20 %.03 %. b) siliciul. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor aparţin categoriei elementelor gamagene: a) wolframul.12. d) recoacerea completă? T. b) manganul. %Sm = 0. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor 36 .06 %. d) siliciul? T. c) manganul.11. b) recoacerea de omogenizare. d) nichelul ? T. d) călirea martensitică? T. c) nichelul. c) cromul. %Pm = 0. b) siliciul.06 %. Elementele de aliere se pot găsi în structurile oţelurilor şi fontelor: a) dizolvate în ferită sau austenită. d) compuşii intermetalici? T. %Sm = 0. b) manganul. %Mnm = 6. c) fonta cu %Cm = 2.7.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Sm = 0. c) cromul.7. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor determină reducerea concentraţiei carbonului în perlită: a) nichelul.7. în general.06 %. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor aparţin categoriei elementelor alfagene: a) cromul. Care dintre următoarele componente ale oţelurilor sau fontelor sunt elemente de aliere gamagene (austenitizante): a) manganul.5 %.7.7.7. d) vanadiul? T.8. Care dintre următoarele tipuri de tratamente se pot aplica la piesele sau semifabricatele din oţeluri aliate feritice: a) recoacerea de recristalizare fără schimbare de fază.7.06 %. nedorite: a) soluţiile solide ale elementelor de aliere cu fierul: b) carburile elementelor de aliere. d) fonta cu %Cm = 3. d) wolframul? T.5 %. Care dintre următoarele elemente de aliere produc mărirea temperaturii corespunzătoare punctului critic A1 al oţelurilor şi fontelor: a) nichelul.5 %.0 %.06 %. Care dintre următoarele forme de existenţă a elementelor de aliere în structurile oţelurilor şi fontelor sunt. %Sim=2.7.0 %. d) nichelul? T. %Crm = 1. d) combinate cu fierul sub formă de compuşi intermetalici ? . Care dintre următoarele elemente de aliere coboară temperatura corespunzătoare punctului critic A1 al oţelurilor şi fontelor: a) molibdenul.7. %Pm = 0. c) cromul. %Nim = 13 %? T. Care dintre următoarele componente ale oţelurilor sau fontelor sunt elemente de aliere alfagene (feritizante): a) manganul. c) legate sub formă de carburi proprii.13.0 %.7.

7.7. d) manganul? T. %Mn = 2. Cum se poate diminua pericolul fragilităţii reversibile de revenire a unui oţel aliat: a) prin alierea suplimentară cu molibden în concentraţie de %Mom = 0. d) oţelul aliat având %Cm = 0.7.16. b) nichelul. d) cobaltul? T. b) cromul. b) nichelul.24.05 %. c) tantalul.19.7. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor are cea mai puternică acţiune carburigenă: a) manganul. c) prin răcirea rapidă în apă sau ulei la revenire. d) aluminiu? T.23.7.8 %.25. având compoziţia caracterizată prin %Cm = 0. d) oţelurile feritice? T. c) cromul.0 %.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate pot avea acţiune grafitizantă: a) siliciul. d) vanadiul? T. c) oţelurile feritice. b) vanadiu.21.2 %. b) nichelul. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor deplasează spre dreapta curbele diagramelor de transformare la răcire a austenitei: a) cromul.0 %.7. b) cromul. c) siliciul. c) oţelurile perlitice. Pentru a finisa granulaţia oţelurilor se poate utiliza microalierea cu: a) niobiu. c) manganul. b) nichelul.7. Care dintre următoarele oţeluri aliate va avea duritatea mai mare după călirea martensitică şi revenirea la ti = 500 oC.2…0.3 %. c) zirconiu. Care dintre următoarele oţeluri aliate capătă o structură de călire la răcirea în aer din domeniul austenitic: a) oţelurile austenitice.17.15.0 %? T. d) manganul? T. c) oţelul aliat având %Cm = 0. c) nichelul. d) aluminiul? T.26. Care dintre următoarele elemente de aliere determină micşorarea vitezei de răcire critice şi creşterea călibilităţii oţelurilor şi fontelor: a) cromul. Care dintre următoarele elemente de aliere pot modifica configuraţia obişnuită (tipică oţelurilor carbon sau fontelor nealiate) a curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei: a) cromul.20. d) oţelurile autocălibile? T. %Crm = 17 % şi %Nim = 10 % se foloseşte diagrama structurală A.6 % şi %Crm = 1. b) cobaltul.2 % şi %Crm = 1. b) oţelurile martensitice. Schaeffler. c) manganul. 37 .5 ore: a) oţelul carbon cu %Cm = 0. o durată τm = 0.7. d) prin alierea suplimentară cu mangan? T. Pentru stabilirea clasei structurale a unui oţel aliat.7. b) oţelul carbon cu %Cm = 0. b) oţelurile ledeburitice. d) titanul? T.7.6 %. Care dintre următoarele oţeluri aliate pot avea în structura lor la ta constituentul structural tipic fontelor albe: a) oţelurile martensitice. Care dintre următoarele elemente de aliere diminuează temperatura corespunzătoare punctului Ms al oţelurilor şi fontelor : a) cromul.18. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor are cea mai bună solubilitate în cementită: a) siliciul. Care sunt coordonatele PCN corespunzător acestui oţel: a) %Cre = 18. d) molibdenul? T.45 %.22.7. b) prin revenirea la ti >500 oC. %Sim = 0. c) manganul.7.

%Sim = 0. %Nim = 0.7 %.5 %.04 %.27. din domeniul austenitic şi până la ta.5 %.025 %). c) clasa oţelurilor ledeburitice. cu ajutorul relaţiei (5.29. c) clasa oţelurilor ledeburitice. %Pm = 0.7. c) fontele aliate cu vanadiu.1) şi (7. %Pm = 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Nie = 11.025 %. c) fragilizarea (fisurarea) la rece.6 %. %Sm = 0.30. %Crm = 1. %Sim = 0.5.2) să se estimeze valorile durităţii structurilor care rezultă la răcirea celor două oţeluri. cu diferite viteze vr. %Nie = 18. Folosind datele din aceste diagrame şi aplicând relaţiile (7. d) clasa oţelurilor austenitice? T.27 se prezintă diagramele de transformare termocinetică a austenitei pentru un oţel slab aliat.44 %. pe fiecare din diagramele de transformare a austenitei sunt trasate câte n curbe de răcire.44 %. %Mn = 1.22 %. Care dintre următoarele probleme poate să apară la utilizarea oţelului cu %Cm = 0. Conţinuturile procentuale de formaţiuni ferito-perlitice (%α.5 %.5 %: a) clasa oţelurilor feritice.22 %. %Nie = 12.5 %? T. %Nie = 12. b) clasa oţelurilor martensitice.2 %.10).01 % şi pentru oţelul carbon echivalent (cu compoziţa chimică definită prin %Cm = 0. având compoziţia chimică definită prin %Cm = 0. %Crm = 20. d) clasa oţelurilor austenitice? T.28. Rezolvare Aşa cum se poate observa examinând figura 7. %Sim = 0. Cărei clase structurale aparţine oţelul cu %Cm = 0.2 %. %Mnm = 0. 38 .7 %.030 %. %Sim = 0.02 %.08 %. %Crm = 25 % şi %Nim = 0.7.1. %Mom = 0. c) %Cre = 12. bainitice (%B)j şi martensitice (%M)j în structurile care rezultă prin răcirea austenitei după curbele de răcire j = 1…n sunt precizate pe diagramele din figura 7. În figura 7.5 %. %Vm = 0. d) fragilizarea datorită creşterii intense a granulaţiei la încălzire? T. Cărei clase structurale aparţine oţelul cu %Cm = 0.2 %. folosind procedeul descris la rezolvarea aplicaţiei A.27.2 %.3. d) fontele înalt aliate cu nichel? Aplicaţii A. aliat cu %Crm = 17 %: a) clasa oţelurilor feritice.7. b) clasa oţelurilor martensitice.P)j.030 %.6 %. b) fragilizarea (fisurarea) la cald.05 %. %Sm = 0. j = 1…n şi o anumită alcătuire a structurii care rezultă prin răcirea austenitei cu această viteză. datele care se obţin pe această cale sunt prezentate în tabelul 7. fiecărei curbe de răcire corespunzându-i o viteză de răcire vrj.7. b) %Cre = 18.27.26 %. %Mn = 1. iar valorile vitezelor de răcire corespunzătoare acestor curbe se determină. b) fontele înalt aliate cu crom. d) %Cre = 20.3. %Mnm = 0.7.03 %.5 % şi %Nim = 10 %: a) fragilizarea prin apariţia fazei sigma. Care din următoarele tipuri de fonte aliate au grafit în structură: a) fontele aliate cu siliciu.

44 %: a – oţel slab aliat cu Cr. Ni. Diagramele transformării termocinetice a austenitei pentru două oţeluri cu %Cm = 0. b – oţel carbon 39 . Fig 7.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate a.Mo şi V. b.27.

1) şi (7.6⋅10-3 -2 1000 750 3500 650 100 4. Graficele dependenţelor HVST = f(vr) pentru cele două oţeluri considerate în aplicaţia A.7 90 5 5 0.7. Vitezele de răcire şi alcătuirea structurilor corespunzătoare curbelor de răcire din diagramele prezentate în figura 7.8⋅10-1 3 750 20 650 5.5 693 0.P)j OTEL ALIAT 12300 750 40000 650 100 3.0 13 20 67 0.3 56 25 19 9 750 56 650 2.3 5 95 1 750 4 650 33.9 2 70 28 5 750 17 650 8.3.7 650 215.1 7 60 33 7 750 24 650 5.5 100 OTEL CARBON 4150 750 16100 650 100 8.27 Alcătuirea structurii t1j. τ2j.2 650 80.0 100 25 750 100 650 1.8 750 3 650 45.3 s-au obţinut rezultatele prezentate în tabelul 7.5 706 1.5 750 2 650 66.1. t2j.5 721 1.0⋅10 -1 150 750 500 650 100 2.4 100 0.7.2) pentru datele din tabelul 7.28. cu ajutorul cărora s-au construit. graficele dependenţelor HVST = f(vr). τ1j. vrj. 40 . reprezentate în figura 7. Fig.9 100 0. pentru cele două oţeluri considerate.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 7. o o o C C C/s (%B)j (%M)j s s (%α.5 650 71.3 3 97 0.0 2 98 Curba de răcire j 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 1 2 3 4 5 6 7 8 Aplicând relaţiile (7.9⋅10 60 750 160 650 1.4⋅10-3 100 750 360 650 100 3.0 73 17 10 0.4.3 60 40 3 750 10 650 14.28.9 750 5 650 24.

9 8. Durităţile structurilor obţinute la răcirea austenitei după curbele de răcire reprezentate pe diagramele din figura 7.3 33.0 1.P 206 223 237 246 248 251 259 184 194 201 205 207 207 208 HVB OTEL ALIAT 342 354 380 389 402 424 OTEL CARBON 400 402 407 442 HVM 656 660 669 672 677 685 688 673 673 674 683 Duritatea structurii HVST 206 223 237 246 349 448 459 502 664 677 688 184 194 201 205 240 287 560 678 3. ca urmare.7 71. • la aceste oţeluri.4 66. punerea în valoare a prezenţei elementelor de aliere conţinute de aceste oţeluri este posibilă numai prin aplicarea de TT capabile să asigure realizarea unor structuri cu conţinuturi procentuale mari de formaţiuni bainitice şi/sau martensitice. structurile cu caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi duritate se pot obţine şi la răcirea austenitei cu viteze mult mai mici decât cele necesare pentru realizarea aceloraşi efecte la oţelurile carbon 41 .0 Observaţie Rezultatele aplicaţiei evidenţiază câteva aspecte practice importante privind oţelurile aliate hipoeutectoide din clasa perlitică.0⋅10-2 2.27 Curba de răcire j 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 1 2 3 4 5 6 7 8 o vrj.3 14.3 2.9 24.0 80.0 215.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Tabelul 7.1 5. C/s Durităţileformaţiunilor structurale HVα.8⋅10-1 5.5 8.4. utilizate cu precădere la fabricarea pieselor pentru maşini şi utilaje: • structurile de echilibru (ferito – perlitice) ale acestor oţeluri au durităţi similare celor corespunzătoare structurilor de echilibru ale oţelurilor carbon echivalente.3 45.6⋅10-3 4. care conferă oţelurilor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi duritate.4⋅10-3 3.9⋅10-1 1.

iar la aplicarea TT de călire la piesele din oţel carbon se vor alege ti şi τm către limitele inferioare ale intervalelor de valori prescrise şi se va face răcirea în apă (pentru a se asigura formarea unei structuri martensitice). rezultă că pentru oţelurile cu compoziţiile chimice precizate în enunţ.3 %. ca urmare. v. TT de îmbunătăţire constă dintr-un ciclu primar de călire martensitică şi un ciclu final de revenire înaltă.4. apropiată de valoarea dată de relaţia (6.6 %.45 %.7.2.17).3 % şi b) oţel carbon. 5. Pentru proiectarea regimului de revenire înaltă a pieselor din oţel carbon. %Sim = 0.2. pentru oţelul carbon şi. fig. După călire. 6. %Mom = 0. se stabileşte valoarea necesară a parametrului PHJ = Ti[18 +lg(τm)].3 %. Aplicând relaţia (6. care determină creşterea însemnată a nivelului tensiunilor reziduale induse în piesele călite şi apariţia pericolului fisurării acestora.2 %.28. de exemplu.5. v.6 %. %Sim = 0. fig. în timp ce pentru realizarea aceleiaşi structuri la oţelul carbon echivalent trebuie folosite viteze de răcire vr > 200 oC/s (asigurate numai de răcirea în apă. Pentru realizarea unor piese de tip arbore sunt disponibile semifabricate confecţionate din două sortimente de oţel: a) oţel aliat. %Mnm = 0. A. 5. călirea martensitică a oţelurilor (carbon sau aliate perlitice) hipoeutectoide trebuie realizată cu următorul regim: ti = A3 + 30 … 50 oC. cu compoziţia chimică definită prin %Cm = 0.8). pentru oţelul aliat şi A3 ≅ 810 oC. 6. %Crm = 1.45 %. duritatea pieselor confecţionate din cele două sortimente de oţel va fi aproximativ identică (deoarece duritatea martensitei depinde esenţial de concentraţia carbonului în oţel. la realizarea TT de călire la piesele din oţel aliat se recomandă utilizarea unor valori ale ti şi τm către limitele superioare ale intervalelor de valori prescrise (deoarece prezenţa elementelor de aliere frânează procesele de obţinere a austenitei omogene) şi răcirea în ulei (deoarece elementele de aliere reduc vrc şi măresc călibilitatea oţelului). τm = 5 … 10 min şi răcirea în apă sau ulei. 42 . Rezolvare Aşa cum este cunoscut din scap. ţinând seama de influenţele elementelor de aliere.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR echivalente. aşa cum se poate observa examinând graficele din figura 7. pentru obţinerea structurii complet martensitice la oţelul aliat sunt necesare viteze de răcire vr ≅ 45 oC/s (asigurate de călirea în ulei. vi < vad. regimurile TT de călire martensitică pentru piesele confecţionate din cele două sortimente de oţel vor fi asemănătoare: ti = 850…870 oC.4). %Mnm = 0. τm = 5…10 min şi răcirea în apă sau ulei. Conform indicaţiilor din scap. valorile punctului critic A3 sunt: A3 ≅ 823 oC. Să se stabilească şi să se compare regimurile TT de îmbunătăţire care asigură pieselor de tip arbore confecţionate din cele două oţeluri un nivel al durităţii finale de 280 HV.2).17). scap. cu compoziţia chimică definită prin %Cm = 0. HM ≅ 58 HRC (660 HV).5. v.

45 – (33.3 = 184. τm = 5 ore şi răcirea în aer (deoarece oţelul este aliat cu Mo şi nu există pericolul de a se manifesta fragilitatea reversibilă la revenire). Aceste efecte pot fi mai sugestiv ilustrate. Observaţii • Rezolvarea aplicaţiei evidenţiază efectele fenomenului de stabilitate la revenire.2 − 13⋅0. • Rezultatele aplicaţiei nu trebuie să conducă la concluzia că. Dacă se adoptă o durată de menţinere la revenire τm = 5 ore.4).3).13⋅0. În figura 7. rezultă că. rezultă că temperatura la care trebuie efectuată revenirea pentru a asigurarea acestui nivel al PHJ 17880 este: Ti = ≅ 956 K sau ti ≅ 680 oC. TT de revenire a pieselor din oţel aliat este mai costisitor decât cel aplicat pieselor diun oţel carbon (datorită necesităţii utilizării unor temperaturi de încălzire şi/sau unor durate de menţinere mai mari). indus de prezenţa elementelor de aliere dintr-un oţel.4).2 − 100⋅0.3). rezultă că temperatura la care trebuie efectuată revenirea pentru a se asigura nivelul calculat al PHJ este: Ti = 15255 18 + lg 5 ≅ 816 K sau ti ≅ 540 oC.3 = 376. Interpretând corespunzător relaţiile (7. corespunzătoare unei durate de menţinere la revenire τm = ct. Dacă se foloseşte acelaşi regim la revenirea pieselor din oţel aliat.45)184 = 17880. (7.2 + 100⋅0. un regim de revenire care 18 + lg 5 conferă pieselor din oţel aliat nivelul impus al durităţii finale are parametrii: ti ≅ 680 oC.4) şi (7.5).45 %. utilizând relaţia (7.45)280 = 15255.45 – (33. este necesar să se utilizeze un regim de revenire care asigură la piesele din oţel carbon un nivel al durităţii HVrOC = 280 − 55⋅1. un regim de revenire care conferă pieselor din oţel carbon nivelul impus al durităţii finale are paremetrii: ti ≅ 540 oC. Ca urmare.2 .Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate folosind relaţia (7. În mod 43 . Ca urmare. coordonatele punctelor acestor grafice se obţin cu ajutorul relaţiilor (7. graficele dependenţelor HVr = f(ti). pentru satisfacerea acestei condiţii. în care se consideră HVrOC = 280 şi %Cm = 0.29 sunt prezentate graficele construite pentru oţelurile precizate în enunţul aplicaţiei. pentru a realiza pe piesele din oţel aliat un nivel al durităţii după revenire HVrOA = 280. trebuie ca valoarea parametrului PHJ să fie: PHJ = 21090 + 4050⋅0. dacă se construiesc.4). va rezulta. rezultă că. în conformitate cu relaţia (7. un nivel al durităţii finale HVrOA = 280 + 55⋅1. τm = 5 ore şi răcirea în aer (răcirea nu influenţează calitatea pieselor din oţel carbon supuse revenirii). rezultă: PHJ = 21090 + 4050⋅0. considerând o durată de revenire τm = 5 ore.3) şi (7. în general. Dacă se adoptă o durată de menţinere la revenire τm = 5 ore. pentru oţelul aliat şi pentru oţelul carbon echivalent.

cu compoziţia chimică definită prin: %Cm = 0. având diagrama de transformare termocinetică a austenitei prezentată în figura 7. impuse de realizarea acestor caracteristici vor fi identice. Graficele dependenţelor HVr = f(ti) pentru un oţel aliat de tip Cr-Mo şi pentru oţelul carbon echivalent A. %Sim = 0.25 oC/s şi vr2 = 1 oC/s şi s-au trasat aceste curbe pe diagrama de transformare termocinetică a austenitei (v. %Mom = 1 %.25 …1 oC/s.3. De exemplu. %Mnm = 0. Rezolvare Folosind procedura descrisă la rezolvarea aplicaţiei A. oţelul având compoziţia chimică precizată în enunţul aplicaţiei aparţine clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice. Stiind că viteza asigurată la răcirea în aer liniştit a pieselor din oţeluri este vr = 0. aşa cum a rezultat la rezolvarea aplicaţiei. 7.22 %. %Crm = 6 %.7. 44 .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR obişnuit. iar la piesele din oţel aliat se prescrie ca duritatea după îmbunătăţire să fie HVrOA ≅ 370 (corespunzătoare unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 1200 N/mm 2 ). s-au stabilit coordonatele punctelor ce descriu curbele de răcire cu vitezele vr1 = 0. Se observă astfel că răcirea în aer a austenitei conduce la obţinerea unei structuri complet martensitice şi.30. dacă la piesele din oţel carbon se prescrie ca duritate după îmbunătăţire să fie HVrOC = 280 (corespunzătoare unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 900 N/mm 2 ). Fig. deci.7 %.29.30). poate fi încadrat în clasa structurală a oţelurilor aliate martensitice. 7. să se analizeze dacă oţelul aliat. atunci ând se utilizează oţeluri aliate se prescriu şi niveluri mai ridicate ale rezistenţei mecanice şi durităţii.5.4. fig.8 %. regimurile TT de revenire. pentru a valorifica corespunzător cheltuielile suplimentare datorită alierii şi se pot utiliza regimuri de revenire asemănătoare celor aplicabile la oţelurile carbon echivalente.

într-un cuptor electric cu inducţie.8 %.. în concentraţiile %Crm = 6 %.6). se obţine %Cre = 7 %.22 b punctul caracteristic nominal al oţelului. considerând că. rezultă şi pe această cale că oţelul analizat aparţine clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice. %Cre = 7 %). modificările compoziţiei chimice a materiilor prime sunt neglijabile. în cantităţile mj.n ( M = ∑ m j ) şi având compoziţiile chimice.4.. Rezolvare Pentru a da caracter general algoritmului de soluţionare a problemei. %Crm = 6 %. Să se estimeze compoziţia chimică şi clasa structurală corespunzătoare oţelului elaborat.5. Poziţionând pe diagrama structurală din figura 7. se considră că sunt disponibile n sortimente de deşeuri de oţel. Dacă se foloseşte relaţia (7.7.8 %. %Mom = 1 % Observaţie Otelul considerat în această aplicaţie este aliat numai cu elemente alfagene. j = 1. Pentru elaborarea unei şarje de 100 kg de oţel aliat se topesc. la elaborarea oţelului în cuptorul electric cu inducţie.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. %Mom = 1 %. cu compoziţiile chimice şi în cantităţile indicate în tabelul 7.30. Diagarma transformării termocinetice a austenitei la un oţel cu %Cm = 0. având coordonatele (%Cm = 0. exprimate prin concentraţiile j =1 n 45 . deşeuri de oţel. A. 7.

%Sim = 0. având coordonatele (%Cre.6. care evidenţiază modalitatea uzuală de lucru pe diagrama structurală A. Observaţie Pentru rezolvarea problemei se poate utiliza şi o procedură grafică recursivă. %Nie) în diagrama din figura 7.275 %. Evident.5. %Nie).6 0. %Crmj. %Mnm = 1. j= 1 2 3 n=4 Concentraţiile masice ale componentelor de aliere %Cm 0. kg 50 25 15 10 Aplicând procedura descrisă anterior pentru datele precizate în enunţ.n. j =1 n în care EA se consideră. %Momj).03 0.02 0. cunoscute.0 Cantitatea mj.470 %.5 12. %Simj. corespunzătoare şarjei de oţel aliat elaborate. Folosind rezultatele obţinute.810 %. Mn. poziţa sa permiţând precizarea clasei structurale a oţelului. Această procedură conţine următoarea succesiune de etape: • se determină.3).. a fi C. se calculează. Compoziţiile chimice ale materiilor prime disponibile pentru elaborarea unei şarje de oţel aliat Materia primă..02 0. iar poziţia punctului caracteristic nominal O(%Cre.n şi ponderea fiecăruia din ele în încărcătura utilizată la elaborarea şarjei c j = M . Si.. Schaeffler punctul caracteristic nominal al şarjei de oţel aliat elaborate (O ≡ PCN)..0 25.5 10. j = 1. Tabelul 7.n. Ni.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR masice ale elementelor de aliere (inclusiv carbonul) %EAmj (%Cmj. se calculează valorile parametrilor %Cre şi %Nie.8 %Mnm 2. Utilizând relaţiile (7. %Nimj.18 %Sim 0. j = 1. cu relaţiile (7.8 %Crm 19.5 1.6 0.0 18. cu relaţiile: %Cre = ∑ c j %Crej .31 indică apartenenţa acestui oţel la clasa structurală a oţelurilor aliate austenito – feritice.0 %Nim 12.. Schaeffler la soluţionarea aplicaţiilor practice. reprezintă în diagrama structurală A. Mo. se obţin rezultatele redate în tabelul 7. valorile parametrilor %Crej şi %Niej.570 %. %Mom = 1. %Nim = 8. %Mnmj. pentru fiecare sortiment de deşeuri valorile parametrilor %Crej şi %Niej şi se reprezintă pe diagrama 46 .30 %Mom 3. %Crm = 19. j = 1.3) şi (7.2) şi (7. % Niej = ∑ c j % Niej .0 0. j =1 j =1 n n mj Punctul O.8 1.725 %. pentru toate sortimentele de deşeuri (materii prime).0375 %. pe rând.20 0. Cr.4 0.4).6 0..2 0.0 1. Compoziţia chimică a şarjei de oţel aliat elaborate este: %Cm = 0. compoziţia chimică a oţelului elaborat se poate estima cu ajutorul unor relaţii de forma: % EAm = ∑ c j % EAmj .

1 Clasa structurală Austenitic Austenito – feritic Feritic Ferito − martensitic cj 0. notat O1. 7.7.4 ∑mj j =1 2 ) şi are coordonatele %Cre1.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate structurală A.7. j = 1 2 3 n=4 %Cre 19.670 Austenito – feritic • se consideră că şarja de oţel aliat rezultă prin topirea succesivă a câte unei perechi de materii prime MP şi rezultă: * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1 şi m2 de deşeuri din primele două sortimente.10 OTELUL ELABORAT 21.9 29.6.2 = c1%Nie1 + c2%Nie2.2 = c1%Cre1 + c2%Cre2 şi %Nie1. Schaeffler punctele caracteristice nominale corespunzătoare acestora Oj(%Crej.9 14.1 11. Schaeffler a rezultatelor aplicaţiei A. este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1O2 în două părţi proporţionale cu ponderile participării acestor două sortimente de materie primă (c1 = 1 – c2.50 0. Materia primă. c2 = m2 Fig. %Niej).2 1.4 20.4.4 6. j = 1…n. Reprezentarea pe diagrama structurală A.2. 47 . Tabelul 7.2 %Nie 14.855 10. 31.25 0.15 0. Rezultatele aplicaţiei A.

31): • punctul caracteristic nominal al oţelului elaborat prin topirea a două 48 .2%Cre1. Rezolvarea aplicaţiei prin procedura grafică recursivă arată că (datorită sumării erorilor din întreaga succesiune de etape parcursă) aceasta asigură o precizie a rezultatelor mai mică decât procedura utilizată anterior.k + ck+1%Crek+1 şi %Nie1.k+1 = c1.n-1%Cre1.k%Nie1.2 + c3%Nie3.2 = m1 + m2 şi m3 de deşeuri din sortimentele (1.k = 1 – ck+1.k + ck+1%Niek+1. fig. ck +1 = m k +1 k +1 j =1 ) şi are coordonatele ∑mj %Cre1.k) şi k+1.2%Nie1.n-1 + cn%Nien.7 şi pe diagrama din figura 7.n-1On în două părţi proporţionale cu ponderile participării celor două sortimente de materie primă (c1. • • • * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1. c3 = m3 ∑mj j =1 3 ) şi are coordonatele %Cre1.2O3 în două părţi proporţionale cu ponderile participării celor două sortimente de materie primă (c1.2 + c3%Cre3 şi %Nie1. astfel. este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1.n-1 = 1 – cn . din reprezentările grafice corespunzătoare parcurgerii etapelor acestei proceduri.n-1 + cn%Cren şi %Nie = c1. Folosind această procedură în cazul precizat în enunţul aplicaţiei se obţin rezultatele redate în tabelul 7.k+1 = c1.n-1) şi n. dar este mai sugestivă şi permite evidenţierea unor concluzii cu caracter general.k+1. notat O1. este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1. notat O.2 = 1 – c3.2) şi 3.3 = c1.k%Cre1.3.kOk+1 în două părţi proporţionale cu ponderile participării celor două sortimente de materie primă (c1.n−1 = ∑ m j şi mn de deşeuri din sortimentele j =1 n −1 (1. j =1 k notat O1.3 = c1. rezultă (v. 7.k = ∑ m j şi mk+1 de deşeuri din sortimentele (1.31. • • • * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1. este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1. cn = mn ∑mj j =1 n = mn M ) şi are coordonatele %Cre = c1.n-1%Nie1.

9 % %Nie1.2 = 11.833 c3 = 0. necunoscutele problemei fiind participările (ponderile) materiilor prime folosite pentru elaborarea şarjei de oţel 49 .855 % %Nie1.3 = 90 kg c1.670 % PCN ≡ O MP4 m4 = 15 kg c4 = 0.133 % %Nie3 = 1. Tabelul 7. • punctul caracteristic nominal al oţelului elaborat prin topirea a n sortimente de deşeuri de oţel se află în interiorul poligonului O1O2…Ok…OnO1.On ale celor n materii prime utilizate. care uneşte punctele caracteristice nominale O1 şi O2 ale celor două materii prime utilizate.900 %Cre1.9 % %Nie1 = 14.7.2 PCN ≡ O3 MP1.5. cu compoziţiile chimice indicate în tabelul 7.4 = 1. Considerând că.067 % %Cre3 = 20.4 prin procedeul grafic MP1 m1 = 50 kg c1 = 0.167 %Cre1.4 % PCN ≡ O1.…. se topesc.4 = 10.4.2 = 0. la elaborarea oţelului în cuptorul electric cu inducţie.2 % %Nie4 = 6.1 % PCN ≡ O1 MP2 m2 = 25 kg c2 = 0.1 % PCN ≡ O4 A.3 m1. cu masa M = 100 kg.333 %Cre2 = 19. având vârfurile în punctele caracteristice nominale O1.4 = M = 90 kg c1.2 % PCN ≡ O2 MP1.Ok.2 = 13.000 %Cre1. Pentru elaborarea unei şarje de oţel aliat.2 MP3 m1.167 %Cre4 = 14.667 %Cre1 = 19.3 = 0.174 % PCN ≡ O1. să se determine ce cantităţi (mase) din aceste materii prime trebuie utilizate pentru obţinerea unui oţel aliat austenito – feritic.5. cu un conţinut procentual de ferită în structura %α = 50 %.3 = 22.2 = 75 kg m3 = 15 kg c1. O2.2 MP1. patru sortimente de deşeuri de oţel.….7. modificările compoziţiei chimice a materiilor prime sunt neglijabile.4 = 21.7.2 = 23.4 ≡ OTELUL ELABORAT m1. Datele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A. Rezolvare Se consideră notaţiile şi principiile utilizate în cele două proceduri concepute pentru rezolvarea aplicaţiei A.705 % %Nie1. într-un cuptor electric cu inducţie.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate sortimente de deşeuri de oţel se află pe segmentul O1O2.9 % %Nie2 = 11.7.

6 %). j =1 j =1 4 4 Pentru ca oţelul elaborat să corespundă clasei structurale a oţelurilor austenito – feritice (duplex) cu conţinuturile procentuale de faze din structura de echilibru %α = 50 % şi %γ = 50 %. Reprezentarea pe diagrama structurală A. Schaeffler a rezultatelor aplicaţiei A. iar ecuaţia dreptei PQ. c4 = m4 M .7. este necesar ca punctul O(%Cre. este %Nie = -0. care conţine punctele cu coordonatele (26. coordonatele punctului O (punctul caracteristic nominal al oţelului elaborat) sunt: %Cre = ∑ c j %Crej şi % Nie = ∑ c j % Niej .32. 32. c2 = m2 M . În aceste circumstanţe. 14.175. ecuaţia dreptei O1O2.32. ca urmare. 9.5 50 .305%Cre + 20.0 %. delimitat. respectarea acestor condiţii impune ca punctul O să se afle pe segmentul AB. este %Nie = -0. 25.9 %) şi (32.617%Cre – 6.133. pe dreapta corespunzătoare conţinutului procentual %α = 50 %.2 %). aşa cum se observă pe diagrama din figura 7. de dreapta O1O2 şi dreapta PQ. %Nie) să fie situat.0 %. 7.0 %.5 %) şi (26.4 %.792%Cre + 25. care. În sistemul de coordonate al diagramei din figura 7.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR aliat c1 = m1 M . ecuaţia dreptei AB. este %Nie = 0. în domeniul austenito – feritic al diagramei structurale A.9 %. c3 = m3 M . 4.1 %) şi (29. care conţine punctele cu coordoantele (19. 0≤c3≤ 1. care conţine punctele cu coordonatele (0 %. 0≤c2≤1. 11. 0≤c4≤1 şi ∑ c j = 1. pe dreapta corespunzătoare unui conţinut procentual %α = 50 %. 13.5 şi. ce delimitează pe diagramă domeniul bifazic α + γ. Schaeffler. evident. condiţiile anterior formulate se transcriu matematic sub forma următorului sistem: Fig.5 %). trebuie să respecte 4 j =1 condiţiile 0≤c1≤1.

51 . se procedează la descompunerea acestuia în două grupări de condiţii: a) c1 = 0.305%Cre + 20.870c3 – 0.954c2 – 1. 0 ≤ c1 ≤ 1.954c2 + 1. 1].774 ∈ [0. rezultă următoarea strategie de căutare a soluţiilor problemei: • se alege o valoare a ponderii c3 în intervalul [0.617%Cre + 6.954c2 – 2. 0. Determinarea grafică a ponderilor c2. 0 ≤ c1 ≤ 1. Sistemul de inegalităţi din gruparea b) se poate rezolva uşor prin metoda grafică.774 ∈ [0. c1 + c2 + 0.744 ≤ 0 ⇒ c2 + 1. c3) ale punctelor situate în domeniul haşurat pe această figură.323c2 + 2.175 ≤ 0. 33.020c3 – 1. înlocuind expresiile scrise anterior ale parametrilor %Cre şi %Nie. 7.423 ≥ 0 ⇒ c2 +0. 0 ≤ c2 ≤ 1. 0 ≤ c4 ≤ 1 şi c4 = 1 – c1 – c2 – c3.33 şi are ca soluţii coordonatele (c2. b) 2. 1].566c3 – 1.652 ≥ 0. 1. c3 ale materiilor prime folosite la elaborarea unei şarje de oţel aliat În aceste circumstanţe.792%Cre − 25.954c2 + 2.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate %Nie − 0. Pentru găsirea soluţiilor acestui sistem.313c3 – 0.613 ≥ 0.908 ≤ 0.049c3 − 0. c4 = -1.595c3 − 1 ≤ 0. Fig. c1 + 1. %Nie + 0.500 ≥ 0. sistemul devine: c1 – 0. %Nie + 0.369c2 + 0.971c3 + 1.971c3 + 0. aşa cum se arată în figura 7. 0 ≤ c2 ≤ 1.133 = 0.774 = 0. 0 ≤ c3 ≤ 1.666].971c3 − 0.

800 0.037 0.53. • se stabileşte dacă ponderile c1 şi c4.18.007 0.700 0.3 19.301 0.001 -0.0 55. 0 ≤ c4 ≤ 1.193 0.5 19.204 -0.9 1.35.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 7.200 [0.350 0.0.555 Concluzia Incorect Incorect SOLUTIE SOLUTIE Incorect Incorect SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE Incorect SOLUTIE Incorect Incorect Incorect Incorect Incorect Incorect Masele materiilor prime.1 30.8.0 45.270 0. 0.7 14.7 27.109 0.0 40.011 0.0 70.294 0.094 0.12] 0.015 0. Câteva din soluţiile posibile ale problemei analizate. 0.9 5. sunt prezentate în tabelul 7.247 0.850 0.3 10.300 0.500 0.100 0.105 0.450 0.0 20.750 0.870c3 + 0.139 0.011 0.5 0.400 [0.097 0.106 -0.8 - • se alege o valoare a ponderii c2 în intervalul [-0.44.305 0.650 [0.348 0. 0.09.500 0.2 m2 85. obţinute prin aplicarea acestei strategii de căutare.0 20.600 0.504 0.200 -0.058 -0. date de expresiile din gruparea de condiţii a) satisfac condiţiile 0 ≤ c1 ≤ 1.1 13.0 50.8.402 0.550 0.600 0. kg m1 3.450 0.900 0.5 9.003 -0.091 0.51] 0.64] 0.145 0.38] 0.0 45.0 30.25] [0.300 0.300 [0.250 0.400 0.3 5. 0.0 20.0 27.500 0.500 0.406 0.0 9.050 0.101 0.600 0.0 30.9 24.050 c4 0.085 -0.098 -0.100 [0.211 0.450 0.5 10.500 0.0 75. 0. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A.203 0.0 90.102 -0.91] 0.0 20.272 0.78] 0.255 c1 -0.0 20.0 m4 11. 0.61.7.7 10.613.7 8.3 1.200 0.5 c3 Domeniul ponderii c2 c2 0.313c3 + 0.100 -0.908].199 0.0 m3 0 0 10 10.05 0.0 60.1 0.113 0.0 40. 52 .700 0 [0. -1.005 0.27.

• standarde de produs. care se elaborează. care pot fi complete sau parţiale.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Capitolul 8 OŢELURILE ŞI FONTELE COMERCIALE 8. standardele pot fi: • standarde generale. simbolizări. Obiectivele generale ale standardizării sunt: asigurarea şi ridicarea calităţii produselor şi serviciilor. pentru probleme reale sau potenţiale. standarde pentru agricultură. clasificări. Introducere Oţelurile şi fontele utilizate în tehnică sunt produse industriale de mare importanţă. standardele complete cuprind toate elementele care permit asigurarea calităţii unui produs: tipurile. În funcţie de conţinutul lor. urmărind obţinerea unui grad optim de ordine într-un context dat. metodologii de prelevare a probelor şi de realizare a încercărilor sau determinărilor privind caracteristicile de calitate ale produselor etc. prescripţii sau caracteristici pentru activităţi sau rezultatul acestora. Standardele se pot clasifica folosind trei criterii: A. se transformă în semifabricate şi se utilizează în diverse aplicaţii conform unor reglementări stricte. clasele de calitate. în scopul obţinerii unui grad optim de ordine într-un context dat. Standardul este un document stabilit prin consens şi aprobat de un organism recunoscut.1. standarde pentru comerţ. Standardizarea este activitatea specifică prin care se stabilesc. sortimentele. care stabileşte reguli. condiţiile tehnice şi caracteristicile de 53 . B. În funcţie de domeniul la care se referă. bunurilor şi mediului înconjurător etc. ca şi în cazul altor produse. a căror cunoaştere şi respectare a impus. standarde privind protecţia vieţii. tipizarea produselor (stabilirea unei game sortimentale raţionale şi economice de produse). facilitarea schimburilor de mărfuri şi de informaţii pe piaţa internă şi internaţională. care cuprind generalităţi sau principii: terminologie. standardizarea acestora (cuprinderea lor în standarde). standardele pot fi standarde pentru industrie. prevederi destinate unei utilizări comune şi repetate.

Notarea standardelor române se realizează prin folosirea unui indicativ format pe baza următoarelor reguli: • pentru standardele aprobate înainte de 28 august 1992 notarea se face cu sigla STAS. societăţilor comerciale sau altor persoane juridice care le-au elaborat. de exemplu. în timp ce standardele parţiale se referă numai la unele din elementele definitorii (enumerate mai înainte) pentru calitatea unui produs. • standarde regionale. STAS 791-88.140. în care domeniile sunt împărţite în 389 de grupe. • pentru standardele aprobate după 28 august 1992 notarea se face cu 54 .nivelul 2.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR calitate.nivelul 1. în care o parte a grupelor sunt împărţite în subgrupe. care sunt adoptate de către o organizaţie regională cu activitate de standardizare şi care sunt puse la dispoziţia publicului (de exemplu. sau standarde cu caracter de recomandare (a căror aplicare este voluntară. • standarde internaţionale care sunt adoptate de organisme sau organizaţii internaţionale cu activitate de standardizare şi care sunt puse la dispoziţia publicului (de exemplu. subgrupa 77. de exemplu grupa 77. au caracter obligatoriu numai standardele române referitoare la protecţia vieţii. simbolizate prin două cifre. În funcţie de nivelul de aplicare.140 corespunde produselor metalurgice realizate din oţeluri şi fonte. urmat de un punct şi un grup de două cifre. notate cu simbolul domeniului. de exemplu. standardele elaborate de Organizaţia Internnaţională de Standardizare − ISO). standardele pot fi: • standarde de firmă. notarea acestora făcându-se cu simbolulu grupei. ASRO) şi puse la dispoziţia publicului. standardele europene.. urmată de numărul standardului şi de ultimele două cifre ale anului ediţiei. • standarde naţionale.10 cuprinde oţelurile pentru tratamente termice. elaborate de Comitetul European de Standardizare − CEN). de livrare etc. . C. în ţara noastră organismul de standardizare este Asociaţia de Standardizare din România. aceste standarde putând fi standarde obligatorii (cu putere de lege cu caracter general). facultativă). . de marcare. securităţii muncii şi protecţia mediului înconjurător. elaborate sau adoptate de un organism naţional de standardizare (de exemplu. adoptatat de ASRO începând cu anul 2001. ICS cuprinde trei niveluri ierarhice de clasificare: . care conţine 40 de sectoare (domenii) ale activităţilor standardizate. de exemplu 77 corespunde domeniului metalurgie. regulile şi metodele de verificare a calităţii. urmat de un punct şi un grup de trei cifre. cu aplicabilitate la nivelul regiilor autonome. Standardele naţionale române sunt clasificate pe baza Sistemului Internaţional de Clasificare numerică a Standardelor (ICS).nivelul 3. protecţia sănătăţii. celelalte standarde fiind facultative.

2. servind la identificarea mărcii. fără a da însă vreo informaţie despre caracteristicile de calitate ale materialului. SR EN 10207:1995. • pentru standardele române identice cu cele internaţionale se foloseşte sigla SR ISO. SR 13172:1993. gradul de dezoxidare la elaborare etc.1. Criteriul de identificare a unui oţel sau a unei fonte este marca. de exemplu. compoziţia chimică. numerele acestor standarde fiind identice cu cele ale standardelor internaţionale sau europene adoptate. Clasificarea oţelurilor comerciale Definirea şi clasificarea mărcilor de oţel este făcută conform SR EN 10020. ceea ce înlătură barierele tehnice din calea comercializării produselor din aceste materiale şi face posibilă cooperarea tehnologică naţională şi internaţională.. deoarece procesul de preluare a standardelor europene sau internaţionale ca standarde naţionale nu este finalizat. Conform standardului SR EN 10020. Clasificarea şi simbolizarea oţelurilor comerciale 8.2. La noi în ţară. Diversitatea extrem de mare a oţelurilor şi fontelor şi complexitatea activităţilor de obţinere a produselor din aceste materiale. simbolizarea oţelurilor şi fontelor era reglementată pentru fiecare marcă prin standardul după care se producea materialul respectiv. prin standardizarea căreia se realizează o uniformizare planificată a compoziţiei chimice şi/sau a caracteristicilor principale. este operaţional şi vechiul sistem de simbolizare şi sunt valabile toate standardele (încă neînlocuite sau anulate) privind oţelurile. sau pot fi convenţionale. în prezent. SR ISO 9477:1992.1. oţelurile nealiate sunt cele la care concentraţiile masice ale elementelor determinate pe oţelul lichid sau pe produsele realizate din acesta nu depăşesc valoarile limită prezentate în tabelul 8. iar pentru cele identice cu standardele europene − sigla SR EN. Simbolurile cu ajutorul cărora se notează mărcile şi clasele de calitate din cadrul unei mărci de oţel sau de fontă sunt şiruri de litere şi cifre (simbolizare alfanumerică) sau numai cifre (simbolizare numerică). considerând împărţirea oţelurilor în: oţeluri nealiate şi oţeluri aliate. a impus reglementarea producerii lor prin standarde naţionale (care pot fi şi de tipul SR ISO sau SR EN). fontele şi semifabricatele sau produsele realizate din aceste materiale. iar oţelurile aliate sunt cele la care concentraţia masică (determinată pe oţelul lichid sau pe produsele realizate din acesta) a cel puţin unui element atinge sau 55 . 8. în funcţie de compoziţia chimică determinată pe oţelul lichid. care conţin informaţii privind: caracteristicile mecanice principale. urmată de numărul acordat standardului de ASRO şi de anul ediţiei. destinaţia. de exemplu.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale sigla SR (Standard Român). metodele de obţinere a semifabricatelor.

60**) 0.10 0.1. în cadrul fiecărei clase principale există subclase constituite în special după caracteristicile principale de utilizare ale oţelurilor. în funcţie de gradul de puritate. % EAm. % 0. Oţelurile nealiate de uz general sunt oţeluri ale căror caracteristici corespund prescripţiilor prezentate în tabelul 8.10 0.10 (0. aşa cum se arată în schema din figura 8.10 0.05 0.06 0.10**) * În cazul în care aceste elemente sunt prescrise combinat.65 0. nu au prescrisă nici o altă condiţie de calitate şi sunt obţinute prin procedee tehnologice de elaborare obişnuite. ** Valorile admise pentru analiza efectuată pe produse Fig.05 0.1.30 0. de tehnologia de elaborare şi de nivelul prescripţiilor pentru anumite caracteristici.10 0.1.lim.1. lim . Tabelul 8. % 0. nu necesită aplicarea de tratamente termice pentru obţinerea acestor caracteristici.lim.10 (0. Atât oţelurile nealiate cât şi oţelurile aliate se împart în clase principale de calitate. valoarea limită a sumei concentraţiilor lor se consideră 0.10 (0.08 0.30**) 0. Valorile limită (maxime) ale concentraţiilor componentelor oţelurilor nealiate Elementul Aluminiu Bor Bismut Cobalt Crom* Cupru* Mangan Molibden* Niobiu * Nichel* Valoarea limită.30**) 0.05 (0. % EAm. 8.2.40 0.30 Elementul Plumb Seleniu Siliciu Telur Titan * Vanadiu* Wolfram Zirconiu Altele Valoarea limită.30**) 0.7 ∑ EAm . Schema de clasificare a oţelurilor comerciale Clasele principale de calitate sunt caracterizate în standardul SR EN 10020 astfel: A.0008 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR depăşeşte valoarea limită precizată în tabelul 8. 56 .50 (0. nu au impuse condiţii speciale pentru nici un element component (cu excepţia manganului şi siliciului).40 1.

Oţelurile nealiate de calitate sunt oţeluri la care prescripţiile privind calitatea sunt mai severe decât la oţelurile nealiate de uz general.045 % %Sm.) în concentraţii care menţin oţelul în categoria oţelurilor nealiate. pe epruvete prelevate longitudinal din produse Concentraţia masică de carbon maximă Concentraţia masică de fosfor maximă Concentraţia masică de sulf maximă Grosimea produsului s.min ≤ 690 N/mm2 Re. Oţelurile nealiate speciale sunt oţeluri cu caracteristici superioare celor corespunzătoare oţelurilor de uz general.045 % C. proceselor tehnologice de elaborare şi prin aplicarea tratamentelor termice de călire şi revenire sau de durificare superficială. D.10 % %Pm. necesită adaosuri de elemente de aliere în concentraţii ce depăsesc nivelurile limită date în tabelul 57 . − este destinată durificării prin precipitare.min ≤ 360 N/mm2 Amin ≤ 26 % KVmin ≤ 27 J %Cm.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale B. − are prescrisă adâncimea de călire sau duritatea superficială în una din stările C.max ≥ 0.025 %. are %Cm ≥ 0. mm s ≤ 16 s ≤ 16 s ≤ 16 10 ≤ s ≤ 16 − − − Prescripţia Rm. % Sm ≤ 0.2. asigurate în special prin controlul riguros al compoziţiei chimice. O marcă de oţel este inclusă în categoria oţelurilor nealiate speciale dacă îndeplineşte una sau mai multe dintre următoarele condiţii: − are prescrisă energia de rupere KV în starea C + r (obţinută prin călire martensitică şi revenire).max ≥ 0. purităţii. la +20 oC. Tabelul 8. Oţelurile aliate de calitate sunt oţeluri destinate utilizării în aplicaţii similare celor corespunzătoare oţelurilor nealiate de calitate. fără să li se impună condiţii privind comportarea la TT sau gradul de puritate.25 % .. − are conţinuturile de impuriţăţi %Pm. iar durificarea prin precipitare se realizează prin răcire controlată de la temperatura de prelucrare prin deformare la cald. are structura ferito-perlitică.11 µΩm . − are rezistivitatea electrică ρ < 0. C + r sau Cs (obţinută prin călire superficială). Prescripţiile privind caracteristicile oţelurilor nealiate de uz general Caracteristica prescrisă Rezistenţa la tracţiune minimă Limita de curgere minimă Alungirea procentuală după rupere minimă Energia de rupere minimă. conţine unul sau mai multe elemente de microaliere (Nb. care nu sunt destinate aplicării de TT şi care. − are prescrisă o energia de rupere (determinată pe epruvete prelevate longitudinal din semifabricate sau produse) KV > 27 J la −50 oC.max ≥ 0. − are conţinut scăzut de incluziuni nemetalice. în această categorie sunt incluse oţelurile nealiate care nu se încadrează în clasele A sau B. pentru a realiza caracteristicile prescrise. V etc.

10 Niobiu** Nichel* Titan** Vanadiu** Zirconiu** 0. în această categorie se încadrează oţelurile speciale de construcţie.au concentraţii ale elementelor de aliere mai mici decât valorile limită prezentate în tabelul 8.3. În funcţie de condiţiile specifice de utilizare. % Crom* Cupru* Lantanide ( fiecare) Mangan Molibden* 0.12 0.12 Dacă elementele marcate * şi ** sunt prescrise în combinaţie. care îndeplinesc (simultan) condiţiile: . Limitele compoziţiei chimice a oţelurilor aliate de calitate cu granulaţie fină.lim. oţelurile pentru recipiente sub presiune şi oţelurile pentru ţevi. .1.80 0. care au (datorită TT aplicate) o structură alcătuită dintr-o matrice feritică şi 10…35 % formaţiuni martensitice fine. oţelurile inoxidabile. oţelurile pentru piesele destinate construcţiei de maşini. b) oţelurile pentru electrotehnică. oţelurile pentru scule şi oţelurile cu proprietăţi fizice speciale. % EAm. . sudabile Elementul Valoarea limită.50 0. uniform dispersate în matrice.7 ∑ EAm . e) oţelurile la care singurul element de aliere prescris este cuprul.50 0. Tabelul 8. oţelurile refractare. E.50 0.08 0. prescrise cu abateri mici. lim .1. d) oţelurile bifazice (dual−phase steel). care conţin ca elemente de aliere numai siliciul sau siliciul şi aluminiul. valoarea limită a sumei concentraţiilor lor se consideră 0. pentru alte elemente se foloseşte tabelul 8.06 1. % EAm.lim. condiţiile de elaborare şi metodele de control al calităţii pentru a li se asigura caracteristici ridicate.3. oţelurile pentru rulmenţi.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8. % Elementul Valoarea limită.au energia de rupere (determinată pe epruvete prelevate longitudinal din produse) KV ≤ 27 J la −50 oC.au limita de curgere minimă (determinată pe produse cu s ≤ 10 mm) Rp0. 58 . Oţelurile aliate speciale sunt oţeluri la care se impun condiţii stricte privind compoziţia chimică.2 < 380 N/mm2. în categoria oţelurilor aliate de calitate se încadrează: a) oţelurile de construcţie cu granulaţie fină sudabile. introduse în scopul satisfacerii unor prescripţii referitoare la caracteristicile magnetice: c) oţelurile pentru produse la care se fac prelucrări severe (cu grade mari de deformare) prin deformare plastică la rece şi care conţin elemente ce asigură finisarea granulaţiei.12 0. pentru acelaşi tip de aplicaţie tehnică pot fi utilizate oţeluri din mai multe clase (oţeluri nealiate şi/sau aliate).

Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale

8.2.2. Simbolizarea oţelurilor comerciale
Simbolizarea alfanumerică a oţelurilor este reglementată de standardul SR EN 10027-1, completat cu SR CR 10260, iar prescripţiile privind simbolizarea numerică sunt cuprinse în standardul SR EN 10027-2. Conform SR EN 10027-1 simbolizarea alfanumerică cuprinde trei grupe de simboluri (care se scriu fără spaţii între ele): simboluri principale, care constau din grupe de litere şi cifre, simboluri suplimentare pentru oţel, formate din caractere alfanumerice scrise după simbolurile principale şi simboluri suplimentare pentru produse, formate din caractere alfanumerice, separate de simbolurile oţelului prin semnul + şi care codifică condiţiile speciale impuse produselor, tipul de acoperire a produselor sau o anumită stare de tratament a acestora. În funcţie de semnificaţiile simbolurilor principale, oţelurile se împart în două categorii: oţeluri simbolizate în funcţie de utilizare şi caracteristici mecanice sau fizice şi oţeluri simbolizate după compoziţia chimică. Structura şi conţinutul simbolurilor în funcţie de utilizare şi caracteristici pentru cele mai folosite categorii de oţeluri sunt prezentate în tabelul 8.4; structura şi conţinutul simbolurilor după compoziţia chimică pentru cele mai utilizate categorii de oţeluri la care se foloseşte această modalitate de simbolizare sunt redate, de asemenea, în tabelul 8.4. Simbolizarea numerică a mărcilor de oţel este complementară simbolizării alfanumerice şi se utilizează numai pentru oţelurile care fac obiectul unor operaţii comerciale, acest tip de simbolizare fiind mai potrivit prelucrării automate a datelor; simbolul constă dintr-un număr fix de cifre şi se alocă de către autoritatea naţională sau europeană de standardizare, în urma unei cereri formulate de producătorul de oţeluri. Până la înlocuirea tuturor standardelor de oţeluri aprobate înainte de 1992 (standarde marcate cu sigla STAS) se menţine (împreună cu prescripţiile de simbolizare anterior prezentate) şi posibilitatea simbolizării oţelurilor conform acestor standarde, ce cuprind următoarele reguli: • oţelurile carbon (nealiate) pot fi (în funcţie de calitate în care sunt realizate): oţeluri de uz general, de calitate (cu compoziţia chimică mai precis delimitată şi conţinuturile de impurităti mai mici decât la oţelurile de uz general) sau superioare (cu compoziţia chimică mai precis delimitată şi conţinuturile de impurităti mai mici decât la oţelurile de calitate), iar oţelurile aliate pot fi obişnuite (de calitate) sau superioare; • oţelurile nealiate de uz general, oţelurile microaliate şi slab aliate cu
59

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

granulaţie fină şi rezistenţă mecanică ridicată, oţelurile nealiate pentru turnare în piese etc. se simbolizează în funcţie de utilizare şi caracteristici mecanice, simbolul fiind alcătuit din o literă sau un grup de litere (OL în cazul oţelurilor carbon pentru construcţii metalice şi mecanice, R în cazul oţelurilor pentru cazane şi recipiente sub presiune ce funcţionează la temperatură ambiantă sau scăzută, K în cazul oţelurilor pentru cazane şi recipiente sub presiune ce funcţionează la temperatură ambiantă sau ridicată, OCS în cazul oţelurilor cu granulaţie fină pentru construcţii sudate, OLT în cazul oţelurilor nealiate pentru ţevi etc.) şi un număr care arată valoarea minimă a Rm în N/mm2; de exemplu, OL 370 este un oţel carbon de uz general pentru construcţii metalice şi mecanice cu Rm ≥ 370 N/mm2 , iar OCS 510 este un oţel pentru construcţii sudate cu Rm ≥ 510 N/mm2; simbolurile acestor oţeluri pot fi completate cu litere sau cifre care indică gradul de dezoxidare, clasa de calitate sau varianta tehnologică de elaborare ale oţelului; • oţelurile nealiate şi aliate, de calitate sau superioare, se simbolizează după compoziţa chimică, simbolul fiind alcătuit astfel: − în cazul oţelurilor nealiate: un grup de litere (OLC în cazul oţelurilor prelucrate prin deformare plastică pentru construcţia de maşini, OSC în cazul oţelurilor carbon pentru scule, OSP în cazul oţelurilor pentru pile, AUT în cazul oţelurilor pentru prelucrarea pe maşini unelte automate etc.), un număr egal cu 100%Cm (sau cu 10%Cm în cazul oţelurilor carbon pentru scule), %Cm fiind concentraţia masică medie de carbon a mărcii de oţel (valoarea medie aritmetică a limitelor intervalului prescris de standard pentru concentraţia masică a carbonului) şi litera X, dacă oţelul este superior; de exemplu, OLC 45 este un oţel carbon de calitate cu %Cm = 0,45 %, OLC 15 X este un oţel carbon superior cu %Cm = 0,15 %, AUT 30 este un oţel pentru prelucrarea pe maşini unelte automate cu %Cm = 0,30 %, iar OSC 10 este un oţel carbon pentru scule cu %Cm = 1 %; − în cazul oţelurilor aliate: litera T, dacă oţelul este destinat realizării pieselor turnate, un număr egal cu 100%Cm (%Cm având aceeaşi semnificaţie ca la oţelurile nealiate), simbolurile chimice ale elementelor de aliere, scrise în ordinea crescătoare a importanţei lor (sau în ordinea crescătoare a concentraţiei lor masice), un număr egal cu 10%EAp, %EAp fiind concentraţia masică medie a elementului de aliere principal (scris ultimul în structura simbolului) şi de litera X, dacă otelul este superior; de exmplu, T 15MoNiCr180 este un oţel pentru turnare în piese cu %Cm = 0,15 %, aliat cu Mo, Ni şi Cr, elementul de aliere principal fiind cromul, aflat în concentraţia %Crm = 18 %, iar 42MoCr11 X este un oţel superior (destinat realizării de semifabricate prelucrate prin deformare plastică la cald pentru construcţia de maşini) cu %Cm = 0,42 %, aliat cu Mo şi Cr, elementul de aliere principal fiind cromul, aflat în concentraţia %Crm = 1,1 %.
60

Tabelul 8.4. Principalele date privind simbolizarea oţelurilor comerciale

A. Oţeluri simbolizate în funcţie de caracteristici

Categoria oţelurilor

Exemplu

KV, J 27 40 60 Simbolizare JR KR LR J0 K0 L0 J2 K2 L2 J3 K3 L3 J4 K4 L4 J5 K5 L5 J6 K6 L6
o

T, C

Oţeluri pentru construcţii

S

nnn ≡ Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi

20 0 −20 −30 −40 −50 −60

C ≡ formare la rece E ≡ emailare F ≡ forjare L ≡ temperat. scăzută N ≡ normalizat O ≡ platforme marine Q ≡ călit şi revenit S ≡ construcţii navale T ≡ ţevi W ≡ rezistent la coroziune atmosferică G ≡ alte caracteristici (grad de dezoxidare etc..) H ≡ temperat. ridicată L ≡ temperat. scăzută R ≡ temperat. ambiantă X ≡ temperatură ridicată şi temperatură scăzută

- oţel cu Re ≡235N/mm2, la care se garantează KV = 27 J la −20 oC, calmat complet (G3);

S235J2G3

- simbolizare veche:
OL 370.4.k

Oteluri pentru recipiente sub presiune Oţeluri pentru ţevi destinate conductelor

P

nnn ≡ Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi

B ≡ recipiente de gaz M ≡ laminat termomec. N ≡ normalizat Q ≡ călit şi revenit S ≡ pentru recip. simple T ≡ pentru ţevi G ≡ alte caracteristici M ≡ laminat termomec. N ≡ normalizat Q ≡ călit şi revenit G ≡ alte caracteristici

P265GH - oţel pentru recipiente
sub presiune cu Re = 265 N/mm2 şi caracteristici specificate la temperaturi ridicate

- simbolizare veche :
K 410

L

nnn ≡Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi

L360Q
- oţel pentru ţevi cu Rp02 ≥ 360 N/mm2, în stare călit şi revenit

Tabelul 8.4. Principalele date privind simbolizarea oţelurilor comerciale − continuare

Oţeluri pentru piese destinate construcţiei de maşini Oţeluri pentru şine de cale ferată

E

nnn ≡ Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi nnn ≡ Rm min., în N/mm2 Cnn ≡ laminat la rece Dnn ≡ laminat la cald pentru formare directă la rece (cifrele desemnează calităţi diferite)

E335 G ≡ alte caracteristici (grad de dezoxidare etc.) Mn ≡ conţinut ridicat de mangan G ≡ alte caracteristici C ≡ destinat tragerii la rece
- oţel cu Re ≥ 335 N/mm2

R

Q ≡ călit şi revenit

- simbolizare veche OL 60 R0900Mn - oţel cu Rm ≥ 900
N/mm2, cu conţinut de mangan precizat

Oţeluri pentru produse plate D destinate ambutisării

EK ≡ pentru emailare la rece convenţională ED ≡ pentru emailare directă an ≡ simbolul chimic al elementului precizat urmat eventual de o cifră care reprezintă de 10 x media intervalului precizat al acestui element

DC04EK
- oţel laminat la rece pentru emailare convenţională

B. Oţeluri simbolizate în funcţie de compoziţia chimică B1. Oţeluri nealiate cu %Mnm < 1%

Categoria oţelurilor

Exemplu

Oţeluri nealiate cu %Mn m < 1% (cu excepţia celor pentru automate)

C

E ≡ cu un connţinut maxim de sulf precizat; D ≡ pentru trefilarea sârmei; C ≡ pentru formarea la rece; nnn ≡ 100· %Cm S ≡ pentru arcuri; U ≡ pentru scule; W ≡ pentru sârme electrozi; G ≡ alte caracteristici

C35E4 an ≡ EA[10·%EAm]
- oţel carbon cu %Cm = 0,35 % şi conţinut precizat de sulf; - simbolizare veche:

OLC 35 X

Tabelul 8.4. Principalele date privind simbolizarea oţelurilor comerciale − continuare

B2. Oţeluri nealiate cu %Mnm ≥ 1% şi oţeluri aliate

Categoria oţelurilor

Exemplu

Oţeluri nealiate cu %Mn m ≥ 1%, oţeluri nealiate pentru automate şi oţeluri aliate cu %EAmj < 5 %, j = 1…n Oţeluri aliate cu %EAmj ≥ 5 %, j = 1...n (cu excepţia oţelurilor rapide)

nnn ≡ 100 %Cm a ≡ EA1…EAj…EAn concentraţia

n−n…≡ k1·%EAm1−…−kj·%EAmj−… − kn·%EAmn Factorul Element kj Cr,Co,Mn,Ni,Si,W 4 Al,Be,Cu, Mo, 10 Nb,Pb,Ta,Ti,V, Zr; Ce, N, P, S; 100 B 1000 n−n…≡ k1·%EAm1−…−kj·%EAmj… − kn·%EAmn

13CrMo4−5 - oţel cu %Cm ≡ 0,13%, %Crm ≡ 1,0%, %Mom ≡ 0,5% - simbolizare veche 14MoCr10 X6CrNiTi18−10

X

nnn ≡ 100 %Cm

a ≡ EA1…EAj…EAn concentraţia

- oţel cu %Cm = 0,06%, %Crm = 18%, %Nim = 10%, stabilizat cu Ti ;

Oţeluri rapide

HS

n−n−n−n ≡ %Wm−%Mom−%Vm−%Com

- simbolizare veche: 10TiNiCr180 HS2-9-1-8 - oţel rapid cu %Wm = 2%, %Mom = 9%, %Vm =1%, %Com = 8%

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

8.3. Oţelurile carbon cu destinaţie generală
8.3.1. Oţelurile carbon de uz general
În această categorie sunt incluse oţelurile (hipoeutectoide) livrate sub formă de semifabricate prelucrate prin deformare plastică la cald (laminare, forjare), destinate realizării structurilor metalice (construcţii civile, poduri, instalaţii de ridicat şi transportat, construcţii metalice pentru utilajul petrolier, petrochimic şi de rafinării, stâlpi, piloni etc.) sau mecanice (piese pentru construcţia de maşini) cu solicitări mici sau moderate în exploatare. Produsele laminate din astfel de oţeluri se livrează de regulă netratate termic sau în starea obţinută după normalizare, iar produsele obţinute prin forjare se livrează în starea obţinută după TT de normalizare sau de recoacere completă. Aceste oţeluri nu sunt destinate aplicării tratamentelor termice sau termochimice, astfel că produsele realizate din astfel de materiale au caracteristicile mecanice ale semifabricatelor în stare de livrare. Caracteristicile impuse de o anumită aplicaţie se pot asigura alegând corespunzător concentraţia de carbon şi tehnologia de elaborare, în special, gradul de dezoxidare, din acest punct de vedere existând două tipuri de oţeluri: oţeluri calmate (dezoxidate complet la elaborare cu siliciu, mangan şi aluminiu) şi oţeluri necalmate (nedezoxidate complet la elaborare); oţelurile calmate au o structură omogenă, prezintă rezistenţă mecanică bună (datorită efectului de durificare pe care îl au incluziunile nemetalice uniform distribuite în structura oţelului), dar prelucrabilitatea lor prin deformare plastică la rece este relativ redusă, în timp ce oţelurile necalmate sunt mai ieftine, se prelucrează mai bine prin deformare plastică la rece, dar prezintă pericolul fragilizării prin îmbătrânire (v. scap. 4.3.2) şi de aceea nu se recomandă a fi utilizate pentru realizarea de construcţii sudate. Oţelurile carbon de uz general se produc conform STAS 500, care prevede împărţirea acestor oţeluri după garanţiile date la livrare în patru clase de calitate: clasa 1 − cu garanţii privind compoziţia chimică şi caracteristicile mecanice la tracţiune şi îndoire la rece, clasa 2 − cu garanţii suplimentare (faţă de clasa 1) privind energia de rupere la 20 oC, clasa 3 − cu garanţii suplimentare privind energia de rupere la 0 oC şi clasa 4 − cu garanţii suplimentare privind energia de rupere la −20 oC. De exemplu, marca de oţel simbolizată (conform STAS 500) OL 370.4k, corespunde unui oţel nealiat cu Rm ≥ 370 N/mm2, elaborat în clasa de calitate 2 şi calmat (indicaţie dată de litera k din simbol); conform noului sistem de simbolizare, această marcă de oţel (care are limita de curgere Re ≥ 235 N/mm2) se simbolizează S235J2G3 (v. tabelul 8.4).
64

Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale

8.3.2. Oţelurile carbon de calitate
Aceste oţeluri carbon sunt utilizate sub formă de semifabricate realizate prin deformare plastică, au tehnologiile de elaborare mai complexe decât cele folosite la oţelurile de uz general şi sunt destinate fabricării pieselor care se tratează termic şi/sau termochimic pentru obţinerea caracteristicilor mecanice impuse de condiţiile lor de utilizare. Oţelurile din această categorie sunt hipoeutectoide (cu structura de echilibru la ta alcătuită din ferită şi perlită) şi se pot clasifica, în funcţie de TT final care asigură cele mai bune caracteristici de utilizare produselor, în: oţeluri pentru carburare (cementare), care au %Cm ≤ 0,25 % şi oţeluri pentru îmbunătăţire (călire martensitică + revenire înaltă – v. scap. 6.5), care au concentraţia masică de carbon 0,25% < %Cm ≤ 0,6%. Conform STAS 880, care reglementează la noi în ţară producerea oţelurilor carbon de calitate, acestea pot fi elaborate şi ca oţeluri superioare (marcate cu litera X după simbolul recomandat de STAS 880), pentru care se prevăd condiţii suplimentare privind puritatea şi caracteristicile tehnologice sau ca oţeluri cu conţinut controlat de sulf (marcate cu litera S după simbolul recomandat de STAS 880), la care %Sm = 0,020…0,040 %. Oţelurile carbon de calitate se utilizează sub formă de produse plate şi profile laminate la cald, semifabricate pentru forjare, sârme laminate şi trase, produse tubulare, destinate fabricării pieselor cu solicitări mici şi moderate în exploatare; oţelurile pentru cementare se utilizează la confecţionarea pieselor supuse la uzare, oboseală şi/sau solicitări cu şoc, deoarece după tratamentul complet de cementare (v. scap. 6.6.2) se obţin piese cu stratul superficial îmbogăţit în carbon (cu structură martensitică) dur şi rezistent la uzare şi la fisurare prin oboseală şi cu miezul rezistent şi tenace (datorită conţinutului scăzut de carbon al oţelului), iar oţelurile pentru îmbunătăţire se folosesc pentru fabricarea pieselor supuse în exploatare la solicitări mecanice medii sau chiar ridicate. La alegerea oţelurilor din această categorie trebuie să se ţină seama că au călibilitatea redusă (v. scap. 6.4.2 şi 7.4.), ceea ce permite utilizarea lor în special la piesele cu secţiuni mici. Deoarece alegerea TT ce trebuie aplicat pieselor fabricate din aceste oţeluri este dependentă de conţinutul lor de carbon, oţelurile din această categorie se simbolizează după compoziţia chimică; de exemplu, marca simbolizată (conform STAS 880) OLC 15 sau (conform SR EN 10027−1) C15 corespunde unui oţel pentru cementare cu %Cm = 0,15 %, iar marca simbolizată (conform STAS 880) OLC 45 sau (conform SR EN 10027−1) C45 corespunde unui oţel pentru îmbunătăţire cu %Cm = 0,45 %.
65

în cazul folosirii oţelurilor pentru cementare. Producerea oţelurilor aliate pentru semifabricatele prelucrate prin deformare plastică destinate realizării pieselor pentru construcţia de maşini este reglementată la noi în ţară de STAS 791. pentru care se impune ca %Smax. Datorită influenţei elementelor de aliere asupra vitezei de răcire critice vrc.5). pentru a valorifica corespunzător aceste proprietăti tehnologice ale oţelurilor aliate. cât şi SR EN 10083 includ şi benzile de 66 . care conţine reglementări mai stricte (decât STAS 791) privind caracteristicile mecanice şi condiţiile de livrare. ceea ce dă posibilitatea realizării unor produse cu caracteristici mecanice superioare celor asigurate la produsele confecţionate din oţeluri carbon.025 %). rezistenţa la oboseală. în funcţie de tratamentul final care trebuie aplicat (obligatoriu) produselor realizate din aceste materiale. cât şi ca oţeluri aliate superioare. rezistenţa la uzare etc. energia de rupere. cu conţinuturi reduse de carbon şi caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate). Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini fac parte din clasa structurală a oţelurilor perlitice (v. care fac parte (conform SR EN 10020) din categoria oţelurilor aliate speciale şi se utilizează pentru realizarea elementelor (pieselor) puternic solicitate în exploatare ale construcţiilor mecanice (maşini şi utilaje).5). care prevede elaborarea lor atât ca oţeluri aliate obişnuite. călibilitatea acestor oţeluri este mai mare decât cea corespunzătoare oţelurilor carbon şi este posibil (de exemplu) ca. care au concentraţia masică de carbon 0.6%.25 % şi oţeluri pentru îmbunătăţire (călire martensitică + revenire înaltă – v. scap. %Pmax ≤ 0. oţelurile aliate pentru construcţia de maşini se pot clasifica. în: oţeluri pentru carburare (cementare) sau carbonitrurare. realizând o valorificare maximă a prezenţei elementelor de aliere) se obţine la produsele confecţionate din astfel de oţeluri numai după aplicarea unor tratamentelor termice sau termochimice finale adecvate.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8. limita de curgere. tratamentul de călire să aibă efect şi asupra miezului pieselor (determinând obţinerea unor structuri de tip martensitic sau bainitic.25% < %Cm ≤ 0. Combinaţia optimă a caracteristicilor de utilizare (care asigură valori ridicate pentu rezistenţa la tracţiune. alungirea procentuală după rupere. %Pmax ≤ 0. la care se prescrie un nivel mai scăzut al conţinuturilor de impurităţi (%Smax. Producerea şi comercializarea semifabricatelor deformate plastic la cald din oţeluri aliate superioare pentru îmbunătăţire este reglementată în prezent şi de standardul SR EN 10083−1:1997. atât STAS 791. Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini Oţelurile din această categorie sunt oţeluri slab şi mediu aliate.4. scap. 6. care au %Cm ≤ 0.035 %.. 7. ca urmare.

17CrMn4−4.4. mărind rezistenţa mecanică şi tenacitatea şi îmbunătăţind călibilitatea oţelurilor. 42CrMo4−2. Cromul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) contribuie la creşterea rezistenţei mecanice. în următoarele tipuri. ce nu se produce dacă oţelurile sunt aliate suplimentar cu molibden (%Mom = 0. Ni − Mo. b) Oţelurile având ca element de aliere principal nichelul. pentru piesele destinate construcţiei de maşini nu se folosesc de obicei oţeluri aliate numai cu nichel.4). dar este mult mai ieftin.3 %. 51VMnCr11 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 40Cr4. în funcţie de elementul principal de aliere EAp. 20MoNi35. de tipul: Ni − Cr.10…0. 51CrMnV4−4−1) – unor oţeluri pentru îmbunătăţire. atât în cazul oţelurilor pentru cementare sau carbonitrurare. 34MoCr11. a) Oţelurile având ca element de aliere principal cromul. %Mnm = 0. datorită proprietăţilor lor tehnologice (nu prezintă fragilitate la revenire) şi efectelor favorabile pe care le are alierea cu Mo asupra proprietăţilor de utilizare ale acestora (creşterea rezistenţei mecanice.30 %). Nichelul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) trece complet în masa lor structurală de bază (are solubilitate bună în Fe − v. iar mărcile 40Cr10. astfel că oţelurile de tipul Cr − Mn se aliază suplimentar cu titan (%Tim = 0. oţelurile Cr − Mo sau Cr – Mn − Mo sunt preferate în multe aplicaţii tehnice. 17MnCr10. De asemenea. 34CrMo4−2.4 %). 67 . STAS 791 cuprinde mai multe mărci de oţeluri având cromul ca EAp. 19CrMo4−2) corespund unor oţeluri pentru cementare. în practică se utilizează şi oţeluri Cr − Mn. scap 6. scap 7.090 %) sau vanadiu (%Vm = 0. Deoarece este un metal scump. fiind prescrisă încadrarea într-o banda normală (extinsă) a oţelurilor obişnuite şi încadrarea într-o banda îngustă a oţelurilor cu călibilitate garantată.030…0. 20NiMo14−2.8…1. din care mărcile 15Cr08. Ni – Cr − Mo. 19MoCr11 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 15Cr3. recurgându-se la reţete de aliere complexe. din care STAS 791 cuprinde mărcile 17CrNi16. Deoarece manganul are aproape aceleaşi efecte asupra călibilităţii. 20TiMnCr12.20 %). manganul favorizează însă creşterea excesivă a granulaţiei la încălzire. nichelul micşorează sensibilitatea la supraîncălzire şi finisează granulaţia oţelurilor.5 %) şi măreşte călibilitatea.8…1. 42MoCr11. 17MoCrNi14 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 17NiCr6−4. 20CrMnTi4−4−1.2).1). Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini pot fi grupate.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale călibilitate pentru cele mai utilizate oţeluri (v. Cromul şi manganul favorizează apariţia fenomenului de fragilitate reversibilă la revenire (v. tabelul 7. a rezistenţei la uzare şi a rezistenţei la oboseală).15…0. (%Crm = 0. fără să afecteze substanţial tenacitatea (creşterea cu un procent a %Crm măreşte Rm cu 80…100 N/mm2 şi determină o scădere a A cu numai 1.

70…1.25 %. 30MoCrNi20. la care se adaugă %Alm = 0. STAS 791 cuprinde următoarele mărci de oţeluri din această categorie: 31VMn12. Manganul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) contribuie la creşterea caracteristicilor de rezistenţă mecanică (Rm şi Rp0. de exemplu. V sau Ti. %Alm = 0.35…1. marca de oţel 38MoAlCr15 cuprinsă în STAS 791 (simbolizată conform SR EN 10027−1 38AlCrMo10−6−1) are compoziţia caracterizată de %Cm = 0. c) Oţelurile având ca element de aliere principal manganul. Aşa cum s-a arătat anterior.1 %. scap. e) Oţelurile având ca element de aliere principal siliciul. 35MnMoV6−2−1). Oţelurile aliate cu mangan sunt sensibile la supraîncălzire (granulaţia acestora creşte mult dacă sunt încălzite la temperaturi ridicate sau sunt menţinute timp îndelungat în domeniul austenitic) şi prezintă fenomenul de fragilizare la revenire. 43MnMo6−2.0. orientate în direcţia de deformare plastică). 34MoCrNi16 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 40NiCr5−4. micşorând numai puţin caracteristicile de plasticitate (A sau Z). 30NiCrMo8−8−2. care conferă acestor piese o anizotropie avansată a proprietăţilor mecanice (raportul dintre energia de rupere determinată pe epruvete prelevate longitudinal şi cea determinată pe epruvete prelevate transversal pe direcţia de deformare poate ajunge la 4:1). a rezistenţei la uzare. d) Oţelurile având ca element de aliere principal aluminiul.40 %.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 17NiCrMo6−4−2). cât şi în cazul oţelurilor pentru îmbunătăţire. Aceste oţeluri sunt destinate pieselor la care se aplică tratamentul termochimic de nitrurare în vederea obţinerii unei rezistenţe ridicate la uzare (v. iar la piesele realizate prin deformare plastică la cald din astfel de oţeluri se obţine o structură în benzi (alcătuită din şiruri alternante de ferită şi perlită.).15…0. 35VMoMn14 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 35Mn6. din care STAS 791 cuprinde mărcile 40CrNi12. Compoziţia chimică de bază a unui astfel de oţel este cea corespunzătoare oţelurilor de îmbunătăţire Cr − Mo.. 35Mn14. 34CrNiMo6−6−2).65 %.6…1. manganul măreşte călibilitatea oţelurilor în aceeaşi măsură ca şi cromul şi este un element de aliere ieftin. această din urmă particularitate face ca oţelurile cu mangan să se utilizeze în special pentru realizarea de semifabricate turnate sau pentru obţinerea semifabricatelor prelucrate prin deformare plastică la cald destinate pieselor solicitate uniaxial în exploatare (bare de tracţiune.1 % şi %Mom = 0. tije pentru pompe etc. 43MoMn16. 6. Siliciul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) contribuie la creşterea limitei de elasticitate.2). Evitarea fragilizării la revenire şi reducerea sensibilităţii la supraîncălzire se realizează la aceste oţeluri prin alierea suplimentară cu Mo. a rezistivităţii electrice şi a permeabilităţii magnetice şi micşorează sensibilitatea acestora la supraîncălzire. Pentru a conferi pieselor pentru construcţia de maşini 68 .36.6.. %Crm = 1.3).

1. configuraţia definită de următorii parametri geometrici: deschiderea b.2.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale caracteristicile de tenacitate necesare. 8. eventual.2. care determină încălzirea locală (cu ajutorul unei surse termice adecvate) a materialului pieselor supuse sudării (numit material de bază MB) la temperaturi superioare temperaturii lui ts. a unui material de adaos MA. unghiul α. Sudarea printr-un astfel de procedeu este rezultatul unei activări termice importante.5. prin topirea marginilor pieselor şi. lungimea L şi. Elemntele caracteristice realizării îmbinărilor sudate prin topire Realizarea îmbinărilor sudate prin topire presupune prelucrarea prealabilă a marginilor pieselor care trebuie îmbinate în scopul obţinerii unui rost de sudare. care se transformă prin solidificare într-o cusătură sudată CUS.5. 8. Fig. având. se practică alierea suplimentară a oţelurilor din această categorie cu mangan şi crom. STAS 791 cuprinde ca mărci de oţeluri având Si ca EAp: 20MnCrSi11 şi 36MnCrSi13 (simbolizate conform SR EN 10027−1 20SiCrMn4−4−4 şi 36SiCrMn5−4−4). lăţimea 69 . Particularităţile realizării construcţiilor sudate Prin sintagma “construcţii sudate” se denumesc în cadrul acestui subcapitol structurile mecanice obţinute din mai multe elemente metalice îmbinate între ele cu ajutorul unui procedeu de sudare prin topire. se formează între piese o baie de material metalic topit BMT. aşa cum se arată în figura 8. folosite în aplicaţiile tehnice ca înlocuitoare (ieftine) ale oţelurilor Cr – Mo. rădăcina c. eventual. Oţelurile pentru construcţii sudate 8.

1) p MB = S MB + S MA S MB + S MA în care SMB şi SMA sunt ariile precizate în figura 8.3. în funcţie de valorile parametrilor ce le caracterizează. lăţimea lc şi supraînălţarea h. O parte din energia sursei termice utilizate la sudarea prin topire produce încălzirea (cu o viteză vi) la ti < ts a unei zone din MB adiacente locului de formare a CUS. ZIT şi MB. de tipul celor prezentate în figura 8. rândurile depuse prin sudare şi cusăturile sudate se caracterizează prin următorii parametrii geometrici: pătrundera p. motiv pentru care zona adiacentă CUS afectată de acţiunea ciclurilor termice este denumită zonă influenţată termic (sau zonă influenţată termomecanic) ZIT. Pentru a defini gradul de participare a MB şi MA la formarea unei CUS se definesc parametrii pMB (numit participarea MB) şi pMA (numit participarea MA). iar ansamblul tuturor ciclurilor termice din această zonă este denumit câmp termic de sudare. are loc şi răcirea acestei zone din MB cu o viteză medie vr. ti < ts şi vr . iar rândurile situate la acelaşi nivel alcătuiesc straturile CUS.3. modificarea structurii şi proprietăţilor mecanice ale materialului pieselor supuse sudării şi generarea unui câmp de tensiuni mecanice reziduale. odată cu răcirea băii de metal topit formate în rostul dintre piese şi realizarea CUS. (8. p MA = .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR l şi raza r. Acţiunea ciclurilor termice care alcătuiesc câmpul termic la sudare determină. CUS poate fi realizată din unul sau mai multe rânduri. Ca urmare a acestui proces. un rând fiind partea din CUS realizată la o singură deplasare a sursei termice de sudare în lungul rostului de sudare. 70 . în timpul sudării orice punct situat în zona din MB adiacentă CUS este supus unui ciclu termic caracterizat de parametrii vi. 8. Fig. În funcţie de grosimea pieselor care se îmbină prin sudare. b − CUS realizată din mai multe straturi Pe baza celor prezentate rezultă că îmbinările sudate prin topire din alcătuirea construcţiilor sudate prezintă trei zone caracteristice: CUS. prin deplasarea sursei termice în direcţia de sudare. care se pot evidenţia clar şi pe imaginile macrostructurilor îmbinărilor sudate. Imaginile macroscopice ale îmbinărilor sudate realizate între două piese din oţel: a − CUS realizată din două straturi.2. cu relaţiile: S MB S MA .

%EAm. a fluxurilor de sudare. Aspectele prezentate conduc la concluzia că atât BMT. prin alegerea judicioasă a cuplului MB – MA . MA ± ∆% EAm .4): cristalizarea BMT este dirijată.2. este unul din mijloacele cele mai eficiente prin care se poate acţiona în vederea obţinerii unei CUS de calitate.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8. după fiecare secvenţă de cristalizare. sârme etc. 8. deoarece structura şi proprietăţile mecanice ale materialelor metalice depind esenţial de compoziţia lor chimică. BMT are compoziţia chimică omogenă. au (în general) o compoziţie chimică diferită de ale MB şi MA.MB este concentraţia masică a componentului în MB.). H2. şi prin realizarea unor valori adecvate ale pMB şi pMA. în rostul dintre piesele care trebuie îmbinate. aflat sub acţiunea sursei termice concentrate şi materialul mai rece situat în zona de contact dintre BMT şi MB (care constituie suportul BMT) se crează gradienţi termici pe direcţia cărora se deplasează frontul de solidificare şi se dezvoltă cristalele CUS de formă columnară. Formarea CUS la sudarea prin topire a oţelurilor Aşa cum s-a precizat anterior.CUS = p MB % EAm . prin topirea marginilor pieselor şi a unui MA (sub formă de electrozi înveliţi. vergele. rezultă că asigurarea unei compoziţii chimice favorabile a BMT. iar ∆%EAm – pierderile (−) sau aporturile (+) de component datorită interaţiunii BMT cu zgura şi atmosfera din jurul sursei termice. a gazelor de protecţie etc. N2). (8. cristalizarea este intermitentă. CUS se formează prin solidificarea BMT. BMT suferă transformări de natură metalurgică (chimică): îmbogăţire în gaze (O2. fig.2) în care %EAm.CUS se poate estima cu relaţia: % EAm . Structura CUS reflectă direct particularităţile cristalizării primare a BMT (v. cât şi CUS care se formează prin solidificarea acesteia. MB + p MA % EAm . iar concentraţia în BMT şi în CUS care se obţine prin solidificarea acesteia a oricărui component %EAm.5. datorită interacţiunii cu aceste două medii. a învelişului electrozilor. între materialul de la suprafaţa băii. materialul metalic din BMT este încălzit şi cristalizarea sa este întreruptă până când transferul de căldură spre MB asigură 71 . desulfurare. datorită eliberării de energie termică.MA – concentraţia masică a componentului în MA. Deoarece are volum redus şi este supraîncălzită şi agitată sub acţiunea concentrată a sursei termice. aliere etc. ce se realizează. dezoxidare. defosforare. BMT se află de obicei în contact cu un strat de zgură lichidă (realizat prin topirea învelişului electrozilor sau unui flux de sudare) şi cu atmosfera (protectoare) din jurul sursei termice utilizate la sudare.

combinată cu o alcătuire columnară. modul de distribuire a incluziunilor nemetalice etc. Particularităţile formării structurii CUS la sudarea prin topire a oţelurilor În morfologia CUS se evidenţiază efectele combinate ale cristalizării primare a BMT în condiţiile precizate mai înainte. Dacă aliajul (oţelul) ce corespunde compoziţiei chimice a CUS prezintă transformări de fază în stare solidă.4. CUS va suferi şi un proces de cristalizare secundară şi în urma desfăşurării acestuia structura CUS se modifică.4. CUS prezintă.) influenţează esenţial caracteristicile mecanice ale CUS. aşa cum se poate observa în figura 8. 8. viteza de creştere a cristalelor CUS este mare. datorită creşterii dirijate a formaţiunilor cristaline pe direcţia gradientului maxim de temperatură (variabilă în timp). distribuţia incluziunilor nemetalice etc. în mod obişnuit germinarea cristalelor CUS se produce pe cristalele MB aflate în contact cu BMT (pe linia de fuziune). 72 . cristalizarea se realizează cu un număr redus de germeni cristalini. iar forma acestor cristale este celular – dendritică (dendrite dezvoltate din cristalele MB pe care s-au format germenii cristalelor CUS). Fig.) nu sunt eliminate ci numai estompate (mascate) de cristalizarea secundară. o alcătuire în straturi. datorită solidificării intermitente. Structura primară (forma şi dimensiunile cristalelor.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR realizarea subrăcirii necesare continuării solidificării. influenţa structurii primare asupra proprietăţilor CUS se menţine însă. deoarece unele caracteristici ale acesteia (granulaţia.

5. în această fâşie se obţine la încălzire austenită cu granulaţie fină. . la răcirea austenitei (supraîncălzite. asemănătoare celor care se obţin prin aplicarea TT de recoacere incompletă sau. caracterul acestor transformări depinzând de compoziţia chimică a MB şi de parametrii ciclurilor termice. − fâşia II (de normalizare) conţine punctele în care A3 ≤ ti < tcg. se consideră cazul sudării oţelurilor cu conţinut scăzut de carbon. în structuri perlitice. Parametrii ciclurilor termice de sudare şi. care se transformă la răcire. bainită). asemănătoare celor obţinute prin aplicarea TT de normalizare sau în structuri de călire. Pentru a evidenţia principalele aspecte legate de transformările structurale în ZIT. Transformările structurale în ZIT la sudarea prin topire a oţelurilor Existenţa câmpului termic în ZIT poate determina desfăşurarea unor transformări structurale importante în această zonă. structurile în ZIT pot fi modificate acţionând asupra regimului de sudare sau folosind preîncălzirea MB 73 . ZIT poate fi împărţită în următoarele zubzone (fâşii): − fâşia I (de supraîncălzire) conţine punctele în care tcg ≤ ti < ts (tcg − temperatura deasupra căreia se produce creşterea excesivă a cristalelor de austenită. în structuri alcătuite din martensită şi ferită. cu temperatura de revenire inferioară ti şi ciclurile termice de sudare continuă transformările la revenire nefinalizate în timpul aplicării TT. în funcţie de mărimea vitezei de răcire vr.5 şi considerând că ti şi vr sunt parametrii principali ce caracterizează posibilităţile de transformare structurală a MB sub acţiunea unui ciclu termic. care se transformă la răcire în structuri ferito−perlitice. iar ts − temperatura de solidificare − topire a MB). ca urmare. în această fâşie se produc modificări de structură numai dacă MB a fost ecruisat anterior prin deformare plastică la rece şi ciclurile termice de sudare produc recristalizarea primară a materialului (prin care se elimină ecruisarea şi textura de deformare) sau dacă MB a fost supus anterior unui TT de călire şi revenire. în această fâşie se obţine la încălzire o structură bifazică formată din austenită şi ferită. cu rezistenţă mecanică şi duritate ridicate. care au însă proprietăţi de plasticitate mai bune decât cele corespunzătoare structurilor din fâşia de supraîncălzire. cu grăunţi grosolani) din această fâşie este favorizată formarea structurilor în afară de echilibru (martensită.fâşia IV (neaustenitizată ) conţine punctele în care tr ≤ ti < A1. dacă vr este mare. − fâşia III ( de austenitizare incompletă) conţine punctele în care A1 ≤ ti < A3. asemănătoare celor care se obţin prin călirea incompletă. dar cu tenacitate şi rezistenţă la fisurare scăzute.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8. folosind diagramele prezentate în figura 8.3.

ceea ce impune ca oţelurile destinate realizării construcţiilor sudate să aibă însuşirile tehnologice înglobate de noţiunea de sudabilitate. care exprimă modul cum reacţionează un oţel faţă de acţiunea unui anumit proces de sudare. definită ca fiind aptitudinea unui oţel ca printr-un anumit procedeu şi pentru un anumit scop să asigure în îmbinările sudate caracteristicile locale şi generale prescrise pentru o construcţie sudată. 8.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR în zona de sudare (pentru micşorarea gradienţilor termici între CUS şi MB şi micşorarea vr a ciclurilor termice). acţiune localizată în principal în ZIT. cu caracteristici de tenacitate ridicate. recoacerea completă. Structurile ZIT şi CUS şi stările de tensiuni reziduale din îmbinările sudate pot fi modificate. Din cele prezentate rezultă că sudarea influenţează complex structura şi caracteristicile materialului din ZIT. aplicând construcţiilor sudate diverse TT postsudare: recoacerea de detensionare. Deoarece se urmăreşte obţinerea în ZIT a unor structuri cât mai aproape de echilibru. Definirea fâşiilor caracteristice ale ZIT la sudarea oţelurilor Factorul principal de apreciere a sudabilităţii este comportarea metalurgică la sudare. normalizarea. Fig. de asemenea. oţelurile destinate construcţiilor sudate trebuie să aibă compoziţia chimică stabilită astfel încât vrc să fie cât mai mare (pentru a fi 74 . Aprecierea sudabilităţii unui oţel pe baza comportării metalurgice la sudare se face considerând drept criteriu principal compoziţia chimică a oţelului.5. îmbunătăţirea etc.

condiţie ce este îndeplinită dacă se impune ca oţelurile să aibă conţinuturi reduse de carbon şi de elemente de aliere. S275 şi S335.50…1.v. în funcţie de clasa de calitate şi de grosimea pieselor care se sudează.70 %. mărcile S235.) sunt oţelurile care îndeplinesc simultan criteriile: %Cm < 0.2) destinate fabricării de elemente pentru construcţii sudate exploatate la ta. J0. pentru S335 prevăzându-se şi posibilitatea livrării în clasa de calitate K2 (v. toate mărcile de oţel au concentraţia de carbon limitată %Cm ≤ c0 ∈ [0. valoarea maximă c0 fiind precizată în funcţie de marca oţelului şi de grosimea pieselor care se sudează. Pentru asigurarea sudabilităţii. valoarile maxime admise ale acestui parametru fiind date în standard. pentru a aprecia comportarea metalurgică la sudare a oţelurilor (din clasa structurală a oţelurilor perlitice) s-a definit (pe baza rezultatelor unor cercetări experimentale riguroase) mărimea numită carbon echivalent %Ce: % Mnm %Crm + %Vm + % Mom %Cu m + % Nim %C e = %C m + (8. mărcile de oţel destinate construcţiilor sudate fiind: S185. iar obţinerea caracteristicilor mecanice prescrise fiind asigurată prin creşterea concentraţiei manganului la %Mnm = 1. cu procedeele de sudare cele mai economice şi fără măsuri tehnologice speciale la sudare: preîncălzire. tabelul 8.4.19 %.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale favorizate transformările cu difuzie la răcirea austenitei). Oţelurile din această categorie nu sunt destinate aplicării de TT pentru obţinerea caracteristicilor mecanice.20…0. TT postsudare etc. S235. J2.4).45 %.22 % şi %Ce < 0. determinat cu relaţia (8. Oţelurile nealiate pentru construcţii sudate În această categorie sunt incluse oţeluri nealiate de uz general şi de calitate (conform SR EN 10020 . De asemenea. În funcţie de gradul de dezoxidare oţelurile pot fi necalmate sau calmate cu diferite grade de dezoxidare.5. excepţie fac produsele realizate prin laminare normalizantă.3). la care deformarea plastică finală se face într-un interval de temperaturi prescris. 0. astfel încât la răcire se realizează în material structura corespunzătoare aplicării unui TT de normalizare. 75 . scap 8. în stare necalmată putându-se livra numai produsele cu grosimi mai mici de 25 mm din oţelurile S185 sau S235.40…0. deoarece sudarea este o metodă tehnologică care introduce tensiuni reziduale de valori ridicate. Producerea acestor oţeluri este reglementată la noi în ţară de standardul SR EN 10025+A1. pentru fiecare marcă de oţel sudabilitatea creşte de la clasa JR la clasa K2 şi se poate aprecia cu ajutorul %Ce. 8.27 %].3) + + 6 5 15 şi s-a stabilit că oţelurile cu sudabilitate bună (care se pot suda uşor. S275 şi S335 se pot livra în clasele de calitate JR.

%Crm + %Mom + %Cum < 0. OL510). 8. Cr.30…0.80 %) şi prin respectarea unor corelaţii între concentraţiilor diverselor elemente de aliere prezente în compoziţie (de exemplu.) care lucrează la temperatură ambiantă sau scăzută. Cu. deformarea plastică finală efectuându-se într-un interval de temperaturi riguros respectat. grupul de cifre xxx indicând nivelul minim garantat al limitei de curgere Rp0.7 %) şi cu nichel (%Nim = 0. dar standardul SR EN 10025+A1 reglementează mai strict şi mai riguros condiţiile tehnice de producere şi livrare a acestor materiale.13…0. Ti.2 = 275…460 N/mm2. rezervoare de stocare. Ni.1 %) şi prezenţa unor elemente care să asigure obţinerea valorilor prescrise ale caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi tenacitate (Mn.03…0. în concentraţiile corespunzătoare unor oţeluri slab aliate). Compoziţia chimică a acestor oţeluri este complexă. Mo. Producerea oţelurilor cu granulaţie fină pentru construcţii sudate este reglementată prin SR EN 10113.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR construcţiile sudate realizate din astfel de oţeluri se pot supune (postsudare) unui TT de recoacere de detensionare. V. Nb. Pentru evitarea 76 .60 %). fiind utilizată microalierea cu elemente care să asigure granulaţia fină (Al. mărcile simbolizate SxxxN sau SxxxM au tenacitatea garantată (sub forma unei valori minime prescrise a KV) până la –20 oC. Aceste oţeluri se utilizează sub formă de semifabricate sau produse laminate la cald. destinate realizării elementelor puternic solicitate ale unor structuri sudate (poduri. aceasta denumind procedeul de laminare la care se controlează riguros toţi parametrii de lucru. livrate în starea obţinută după aplicarea TT de normalizare sau după prelucrarea prin laminare termomecanică (sau laminare controlată). Tenacitatea la temperaturi scăzute este asigurată de alierea cu mangan (%Mnm = 1. cu conţinut scăzut de carbon (%Cm = 0. OL440. Oţelurile nealiate pentru construcţii sudate se regăsesc printre oţelurile produse conform STAS 500 (mărcile OL370. care împarte aceste materiale în: oţeluri normalizate.20 %).2 (în N/mm2). iar mărcile simbolizate SxxxNL şi SxxxML au tenacitatea garantată până la –50 oC. ecluze. în concentraţii masice de 0. rezervoare de apă etc.5.5…1. simbolizate SxxxN sau SxxxNL şi oţeluri laminate termomecanic. Oţelurile cu granulaţie fină pentru construcţii sudate În această categorie sunt incluse oţelurile nealiate de calitate sau aliate speciale. cu limita de curgere Rp0. cu grade de deformare judicios alese şi cu viteze de răcire bine stabilite. astfel încât materialul prelucrat să prezinte caracteristici mecanice ridicate (ce nu pot fi obţinute numai prin aplicarea de TT). simbolizate cu SxxxM sau SxxxML .5.

care în ţara noastră este Inspecţia pentru Cazane. de clasa de calitate şi de grosimea semifabricatelor livrate. de starea defectologică prognozată pentru MB şi îmbinările sudate. iar pentru recipientele care funcţionează la temperaturi scăzute se utilizează oţeluri la care se garantează caracteristicile de tenacitate (de obicei. de intensitatea şi caracterul solicitărilor mecanice şi de temperatura minimă de exploatare ale recipientelor sub presiune. 4. la realizarea lor trebuie să se utilizeze oţeluri livrate în clase de calitate diferite. de temperaturile (minimă şi maximă) de exploatare şi de caracteristicile mediului de lucru (toxicitate. 8.3.2. recipientele sub presiune se confecţionează din oţeluri carbon sau din oţeluri aliate de calitate sau speciale (v.2). energia de rupere KV) la o temperatură de referinţă. instalarea. Deoarece domeniul temperaturilor de lucru al recipientelor sub presiune este foarte extins (–200 oC la +650 oC). distrugerea integrităţii sau pierderea etanşeităţii unui astfel de echipament putând avea urmări catastrofale.52 %]. 77 . pentru recipientele care lucrează la temperaturi ridicate se folosesc oţeluri la care se garantează limita de curgere la temperatura maximă de exploatare sau caracteristicile de comportare la fluaj la această temperatură.1). Astfel. 0.015…0. Sudabilitatea acestor oţeluri se asigură prin prescrierea unor valori limitate ale carbonului echivalent %Ce ≤ ce0 ∈ [0. inflamabilitate. datorită nivelului ridicat al energiei totale de deformare ce se acumulează în peretele metalic al corpului sub presiune al aparatului sau recipientului.6. fabricarea. valoarea maximă ce0 fiind precizată în funcţie de marca oţelului.).5. elaborate în convertizoare bazice cu oxigen sau în cuptoare electrice şi calmate. exploatarea. pentru aparatele şi recipientele sub presiune se impun exigenţe sporite privind calitatea şi la proiectarea. se limitează concentraţia de azot (%Nm ≤ 0.025 %) şi se impune ca %Alm ≥ 0. Ca urmare. scap 8. Oţelurile pentru aparate şi recipiente sub presiune Construcţiile sudate de tipul aparatelor şi recipientelor sub presiune trebuie să funcţioneze în condiţii de siguranţă maximă.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale fragilizării la albastru (v. corozivitate etc. repararea şi verificarea lor trebuie riguros respectate prescripţiile tehnice elaborate de o autoritate naţională în domeniu.34 %. scap. care poate să apară după aplicarea recoacerii de detensionare la structurile sudate realizate din aceste oţeluri. Recipiente sub Presiune şi Instalaţii de Ridicat − ISCIR.020 % (pentru legarea azotului sub formă de nitruri de aluminiu stabile). care se stabileşte în funcţie de grosimea peretelui. pentru fiecare clasă garantându-se acele caracteristici mecanice care asigură funcţionarea acestora în deplină siguranţă la temperaturile de exploatare. În funcţie de nivelul solicitărilor mecanice.

granulaţie fină şi insensibilitate la supraîncălzire.24 19.. la 20 oC 185…235 100…110 200…265 120…130 235…295 135…155 295…355 155…180 220…275 140…230 185…275 155…165 250…310 180…195 tmax.18 Oţelurile PxxxGH. Nb şi Ti..22 20. care grupează oţelurile pentru recipiente sub presiune după temperatura la care se garantează caracteristicile mecanice în: oţeluri aliate şi nealiate cu caracteristici specificate la temperaturi ridicate.. N/mm2 360…480 410…530 460…570 510…650 420…570 350…600 460…630 A5. Nb.. oC 400 400 400 400 500 500 500 Rm.50 % şi %Mom = 0. simbolurile mărcilor echivalente din STAS 2883 şi limitele principalelor caracteristici mecanice (valorile maxime ale caracteristicilor corespund grosimilor minime ale semifabricatelor livrate). V.. simbolizate PxxxGH (grupul de cifre xxx indicând nivelul minim garantat al limitei de curgere Rp0. în N/mm 2 ).1 şi cu respectarea condiţiei %Cr m + %Cum + %Mom + %Nim < 0..5 se prezintă mărcile de oţeluri din aceeastă categorie conform SR EN 10028−2.5.6. se livrează în starea obţinută prin aplicarea unui TT de normalizare + revenire sau de călire + revenire şi au limita de curgere garantată până la 500 oC. platbande etc.20 17..1. Alierea cu molibden asigură acestor oţeluri o bună rezitenţă la fluaj.21 19. Mo.23 21. oţeluri cu granulaţie fină normalizate. Oţelurile cu caracteristici specificate la temperaturi ridicate (SR EN 10028−2) cuprind două grupe: oţelurile nealiate de calitate (conform criteriilor din SR EN 10020). Oţelurile pentru recipiente sub presiune cu caracteristici specificate la temperaturi ridicate Simbolul oţelului SR EN 10028 STAS 2883 P235GH − P265GH K410 P295GH K460 P355GH K510 16Mo3 16Mo3 13CrMo4−5 14MoCr10 10CrMo9−10 12MoCr22 Limita de curgere..70 % şi mici adaosuri de Mo. până la prima revizuire a acestui standard se menţin în vigoare şi prevederile (similare) din STAS 2883. Tabelul 8. În tabelul 8. Cr. Oţelurile Cr − Mo au %Crm = 0.5. se livrează în stare normalizată şi au limita de curgere garantată până la temperatura de 400 oC. comportarea bună la temperaturi ridicate este asigurată prin microalierea cu V. fiind numite şi oţeluri termorezistente..2.70….ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Producerea şi livrarea semifabricatelor plate (table. care finisează granulaţia oţelurilor.10 %.. Ni (sub valorile limită date în tabelul 8. N/mm2 Rp02 la tmax Re.25 22.2.. care conţin %Mnm = 0.. Cu.70 %) şi oţelurile aliate Cr − Mo.40…1. 78 ..40…1. iar alierea cu crom asigură o bună rezistenţă la oxidare şi împiedică precipitarea la încălzire a grafitului (favorizată de prezenţa molibdenului). cu grosimi s ≤ 150 mm) din aceste oţeluri este reglementată prin standardul SR EN 10028. 8. şi oţeluri aliate cu nichel cu caracteristici specificate la temperaturi scăzute. % 24. Ti...

5. marca de oţel 79 . .5). iar cifra n (n = 2. care au caracteristicile mecanice garantate în domeniul de temperaturi (–50 oC . Oţelurile PxxxNL sunt echivalente oţelurilor reglementate de STAS 2883. de exemplu. cu grosimea s ≤16 mm.1).2.20 % şi garantarea unor valori ale carbonului echivalent %Ce = 0.grupa specială a oţelurilor rezistente la temperaturi joase cuprinde oţelurile simbolizate PxxxNL2.7) − clasa de calitate în care se încadrează oţelul. ce trebuie obţinute prin încercarea la încovoiere prin şoc.16…0. de asemenea. în N/mm2.05 %. la diferite temperaturi din intervalul de utilizare garantat. Producerea şi livrarea semifabricatelor plate (table.…. 3.3. cu grosimi s ≤ 150 mm) din aceste oţeluri este reglementată prin SR EN 10028−3. scap. destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –50 oC şi +20 oC. determinată pe produse în stare normalizată.22 %]. 6 şi 7 se garantează energia de rupere KV la temperatura minimă (în oC) t = (20 − 10n). ..40…0.5. xxx ∈ {275 N/mm2. a epruvetelor prelevate transversal şi longitudinal din produse. SR EN 10028−3 prescrie pentru toate oţelurile din aceeastă categorie valorile minime ale energiei de rupere KV. la oţelurile livrate în clasele de calitate 2 şi 3 se garantează aceleaşi caracteristici ca la oţelurile carbon de uz general (v. în condiţiile în care solicitările mecanice la temperaturi ridicate sunt de scurtă durată şi nu determină declanşarea fenomenului de fluaj. cu precizarea că trebuie respectate corelaţiile: %Crm + %Cum + %Mom < 0. Oţelurile cu granulaţie fină normalizate sunt oţeluri nealiate de calitate sau speciale şi oţeluri aliate speciale. simbolizate Rxxx–n. iar la cele livrate în clasele 4.6.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8.grupa oţelurilor rezistente la temperaturi joase cuprinde oţelurile simbolizate PxxxNL1. nivelul minim garantat al energiei de rupere KV la –50 oC fiind mai mare decât la oţelurile din grupa precedentă.grupa oţelurilor rezistente la temperaturi ridicate cuprinde oţelurile simbolizate PxxxNH. 8. 0. 460 N/mm2}. 355 N/mm2.grupa de bază cuprinde oţelurile simbolizate PxxxN. platbande etc.5. 400 oC. Din punctul de vedere al compoziţiei chimice aceste oţeluri sunt asemănătoare oţelurilor cu granulaţie fină pentru construcţii sudate (v.45 % şi %Nbm + %Tim + %Vm < a0 ∈ [0. Sudabilitatea acestor oţeluri este asigurată prin limitarea concentraţiei carbonului la %Cm ≤ 0. destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –20 oC şi +20 oC . Mărcile de oţeluri din această categorie au prescrisă limita de curgere minimă la ta. destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –20 oC şi +400 oC. scap 8. destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –50 oC şi +20 oC.45 %. numărul xxx indicând valoarea minimă garantată a rezistenţei la rupere. cu indicele convenţional al granulaţiei G ≥ 6. care împarte aceste oţeluri în patru grupe: . valoarea maximă a0 fiind precizată în funcţie de nivelul minim prescris al limitei de curgere.

0…1. V....015 %) şi prin alierea cu nichel şi mangan (în cazul oţelurilor cu tenacitatea garantată la temperaturi cuprinse între –60 oC şi –80 oC) sau numai cu nichel (în cazul oţelurilor cu tenacitatea garantată la temperaturi cuprinse între –80 oC şi –200 oC).0 Rp0.025 % şi %Sm = 0.2 %. platbande etc. J Long.25…3.3.6. aliate cu mangan (%Mnm = 1. Trans.50) 0.30…1. cu grosimi s ≤ 50 mm) din aceste oţeluri este reglementată de SR EN 10028−4. 40 40 40 40 40 70 100 27 27 27 27 27 50 80 8. prin diminuarea drastică a conţinuturilor de impurităţi (concentraţiile maxime acceptate sunt %Pm = 0.6. 8. destinate realizării aparatelor şi recipientelor sub presiune care lucrează în domeniul de temperaturi –60 oC…−200 oC. Oţelurile aliate cu nichel cu caracteristici specificate la temperaturi scăzute. semifabricatele din astfel de oţeluri se livrază în starea obţinută prin aplicarea unui TT de normalizare.50…10.30.85…1. mărcile de oţeluri fiind cele prezentate în tabelul 8.. Oţelurile slab aliate cu rezistenţă mecanică ridicată Oţelurile slab aliate sau microaliate cu rezistenţă mecanică ridicată.10…0.. numite şi oţeluri criogenice.7 %) şi cu mici cantităţi de alte elemente: Nb.7.70) 1. o C −60 −60 −80 −100 −120 −196 −196 KV la tmin.0.0.75…5.25 8.85…1. Producerea şi livrarea semifabricatelor plate (table.2.80 (0.70 (0.015. Tenacitatea la temperaturi scăzute este asigurată la aceste oţeluri prin limitarea concentraţiei carbonului la nivelul %Cm ≤ 0.5. N/mm2 420…530 490…610 490…640 490…640 530…710 640…820 680…820 tmin.0.03…0. limitării drastice a conţinuturilor de 80 . semifabricatele din astfel de oţeluri se realizează în mod obişnuit prin laminare termomecanică şi prezintă caracteristici mecanice ridicate şi o bună sudabilitate (datorită menţinerii concentraţiei carbonului la un nivel scăzut.85 (0. sunt oţeluri aliate speciale. normalizare + revenire sau călire + revenire.6.70) 3.18 %.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR simbolizată R510−5 are garantate rezistenţa la tracţiune Rm ≥ 510 N/mm2 şi tenacitatea la −30 °C.5.. Tabelul 8. Ti.30…0. numite şi oţeluri HSLA (High−Strength Low Alloy) sunt oţeluri cu conţinut scăzut de carbon %Cm = 0. Oţelurile cu tenacitate garantată la temperaturi scăzute Simbolul oţelului 12MnNi5−3 13MnNi6−3 15NiMn6 12Ni14 12Ni19 X8Ni9 X7Ni9 % Nim (%Mnm) 0.0 8.70…1. N/mm2 235…275 345…355 345…355 345…365 380…390 480…575 575…585 R m.75 4. Mo etc..005.50…10.

Semifabricatele şi produsele din astfel de oţeluri se obţin prin laminare termomecanică.. la care se obţin caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică datorită precipitării în structură a carburilor sau carbonitrurilor de Nb (cu diametrul de 1. asigurării unor structuri cu granulaţie fină etc. V şi/sau Ti.01 % a %Vm. cu %Vm ≤ 0..02.5... obţinerea unor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică (determinată şi de posibilitatea durificării structurii acestor oţeluri prin precipitarea dispersă a unor compuşi chimici de tipul carburilor..6). pentru obţinerea unui efect suplimentar de finisare a granulaţiei şi unui efect sporit de durificare (deoarece titanul măreşte eficienţa microalierii cu Nb. rezultă o cantitate mică de precipitate şi efectul de durificare este scăzut). se practică laminarea controlată şi microalierea suplimentară cu Ti (care formează pelicule intercristaline de TiN ce constituie bariere pentru creşterea cristalelor de austenită). Oţelurile microaliate ferito−perlitice au în compoziţie cantităti − mici de Nb.): 8. viteza care asigură durificarea maximă fiind de aproximativ 3.). microaliate uneori şi cu Ti. utilizate sub formă de produse obţinute prin laminare normalizantă sau prin laminare controlată.0. concentraţia masică a fiecăruia din aceste elemente nedepăşind 0. Caracteristicile oţelurilor microaliate cu vanadiu depind esenţial şi de mărimea granulaţiei oţelurilor.1 %. structură şi proprietăţi în următoarele tipuri (multe din reţetele privind compoziţia chimică şi prelucrarea tehnologică a acestor tipuri regăsindu-se printre cele corespunzătoare unora din oţelurile anterior prezentate: oţelurile pentru construcţii sudate.7.1. combinată cu atingerea unor niveluri ridicate ale caracteristicilor de tenacitate.1 %. aşa cum arată diagramele din fig.15 N/mm2 pentru fiecare creştere cu 0. combinată uneori cu TT postlaminare. vanadiul contribuie la durificarea acestor oţeluri prin formarea unor precipitate fine (cu diametrul de 5. cu %Nbm = 0. 8.. rezultă precipitate grosolane.. cu efect minim de durificare. − Oţeluri microaliate cu niobiu. când se doreşte obţinerea unor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică.3 oC/s (dacă viteza de răcire este mai mică.. În funcţie de reţeta de microaliere utilizată oţelurile de acest tip pot fi: − Oţeluri microaliate cu vanadiu. efectul durificării putând fi cuantificat prin creşterea caracteristicilor de rezistenţă mecanică (limita de curgere şi rezistenţa la rupere) cu 5. Oţelurile HSLA se pot clasifica în funcţie de compoziţie. oţelurile pentru recipiente sub presiune etc. efectul de durificare este dependent de viteza de răcire după laminare. Semifabricatele din oţeluri microaliate cu Nb.1.5 nm).0.10 nm) de carbonitrură de V (uniform distribuite în masa de ferită a oţelurilor) în timpul răcirii oţelurilor după laminare. nitrurilor şi/sau carbonitrurilor elementelor de microaliere) şi asigurarea unei bune sudabilităţi (datorită menţinerii la un nivel scăzut a concentraţiei carbonului). efectele aplicării unor astfel de tehnologii fiind finisarea granulaţiei (determinată şi de microaliere. micşorând 81 .04 %. iar dacă viteza de răcire este mai mare.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale impurităţi.

cu răcire accelerată la sfârşitul procesului (călire directă). Fig. cu %Nbm < 0.30 N/mm2 a rezistenţei la tracţiune şi limitei de curgere).7.2 sau Rt0. Efectul microalierii cu Nb. ci creşterii cantităţii de carbonitruri de Nb care precipită în structură în prezenţa molibdenului (alierea cu Mo micşorează concentraţia carbonului în perlită şi asigură astfel un surplus de 82 Fig 8.27 %. Alierea cu Mo determină creşterea importantă a caracteristicilor mecanice ale acestor oţeluri (fiecare creştere cu 0. dacă oţelurile sunt aliate suplimentar şi cu mici cantităţi de V sau Mo. V şi Ti asupra dimensiunilor grăunţilor de ferită − Oţeluri microaliate cu niobiu şi molibden. bainita superioară şi perlita au caracteristici mecanice apropiate). Configuraţia diagramelor TTT la oţelurile cu structură bainitică după laminarea controlată ... − Oţeluri microaliate cu vanadiu şi niobiu. oţelurile de acest fel au în structură un conţinut procentual de perlită foarte mic (sunt denumite şi oţeluri cu conţinut redus de perlită) şi se caracterizează printr-o bună sudabilitate.05 % şi %Mom = 0.1 %).. deoarece molibdenul determină formarea bainitei superioare în locul perlitei la răcirea austenitei. deoarece au conţinut scăzut de carbon.6.5 > 700 N/mm2).0. Rp0. 8.20. care se pot prelucra sub formă de semifabricate şi produse fie prin laminare obişnuită (caz în care acestea prezintă caracteristici de rezistenţă mecanică bune. semifabricatele obţinute prin laminare controlată pot avea caracteristici de rezistenţă mecanică foarte ridicate (de exemplu.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR solubilitatea acestuia în austenită şi creând astfel condiţiile măririi cantităţii de carburi sau carbonitruri de Nb care precipită în structură) sunt realizate prin laminare controlată. acest efect de durificare nedatorându-se formării bainitei superioare în locul perlitei (deoarece oţelurile au conţinut scăzut de carbon şi. fie prin laminare controlată (care asigură creşterea tenacităţii şi micşorarea temperaturii de tranziţie ductil-fragil. care pot avea microstructura alcătuită din ferită şi perlită sau din ferită aciculară (bainită cu conţinut scăzut de carbon). cu conţinut scăzut de carbon (%Cm < 0. în acest caz..1 % a %Mom conduce la sporirea cu 20. dar au tenacitatea scăzută şi temperatura de tranziţie ductil-fragil ridicată). datorită finisării intense a granulaţiei).

1 % şi %Nm = 0.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale carbon pentru formarea precipitatelor de carbonitruri de Nb). diagramele TTT la răcirea austenitei acestor oţeluri au configuraţia prezentată în figura 8. %Nbm = 0. cu %Vm < 0. 8. 8. %Mnm =1.0. aşa cum se poate observa pe micrografiile prezentate în figura 8. %Mom = 0. împreună cu efectele de finisare a granulaţiei şi de durificare prin precipitare induse de laminarea controlată şi de alegerea judicioasă a concentraţiilor elementelor de aliere.04 % obţinute prin: a − laminare obişnuită (structură cu ferită poliedrică şi perlită dispuse în benzi). b − laminare controlată (structură cu ferită aciculară) 83 .8.5 > 550 N/mm2).08 %) şi sunt aliate cu mici cantităţi de Mn. cât şi o bună tenacitate. Fig.8. aceste influenţe. − Oţeluri microaliate cu vanadiu şi azot. asigură obţinerea de semifabricate cu caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică (Rp0. împreună cu folosirea laminării controlate (pentru finisarea granulaţiei). sudabilitatea acestor oţeluri nu este însă satisfăcătoare.7. la care se adăugă uneori şi Nb.1 %) permit a se obţine din aceste oţeluri semifabricate care prezintă atât rezistenţă mecanică ridicată.2 sau Rt0.7. Microstructurile unui oţel cu %Cm = 0. acest tip de structură.5. ceea ce permite ca prin răcirea controlată la sfârşitul laminării semifabricatelor (cu jeturi de apă sau de aer comprimat) să se obţină structură cu ferită aciculară (bainită cu conţinut scăzut de carbon).5 > 500 N/mm2) şi tenacitate foarte bună.2 sau Rt0. cu Rp0. care prezintă caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică (de exemplu.3 %. diferă esenţial de structura ferito-perlitică (cu cristale poliedrice de ferită) ce rezultă dacă se aplică laminarea obişnuită. Oţelurile slab aliate cu structură feritică aciculară au conţinut scăzut de carbon (%Cm ≤ 0.2 sau Rt0.06 %.5 > 500 N/mm2) şi de tenacitate (KV > 130 J la ta şi temperatura de tranziţie t50% < −20 oC). Datorită reţetei de aliere utilizate. Rp0.8 %.2. permit a se realiza din aceste oţeluri semifabricate laminate cu caracteristici de rezistenţă mecanică foarte ridicate (de exemplu. deoarece au tendinţa spre formarea unor structuri fragile în ZIT.022 %.018. Laminarea controlată şi menţinerea la un nivel scăzut a concentraţiei carbonului (%Cm < 0. care... Mo şi/sau B. datorită existenţei în structură a unor precipitate de nitrură de V.

Semifabricatele din astfel de oţeluri sunt ieftine şi prezintă caracteristici mecanice ridicate (Rp0..7.8 %) şi microaliate cu elemente care să le confere granulaţie fină..10. Microstructura unui oţel bifazic cu %Cm = 0. pentru transformarea austenitei în martensită şi obţinerea structurii bifazice ferito−martensitice.4.16 %). care se utilizează sub formă de semifabricate sau produse având structura alcătuită dintr-o matrice feritică în care se află dispersate uniform insule de martensită (care ocupă. slab aliate cu mangan (%Mnm = 1. Rm = 600..1.5. 8. 8.800 N/mm2 şi A = 15. Fig.9..7. se obţine o structură bifazică ferito-austenitică în care concentraţia carbonului în austenită este suficient de ridicată pentru a-i asigura o bună capacitate de călire.A3) şi menţinerea lor o durată τm la această temperatură. iar ponderea formaţiunilor de austenită este la nivelul dorit al ponderii formaţiunilor martensitice în structura finală. condusă după una din diagramele prezentate în figura 8. O altă metodă de obţinere a semifabricatelor cu structură bifazică ferito-martensitică constă din laminarea controlată intercritică a oţelurilor. 8.5... alegând convenabil parametrii ti şi τm. necesare la 84 . 10.30 %).5. putând fi utilizate la confecţionarea construcţiilor metalice şi mecanice la care nu sunt impuse condiţii deosebite privind tenacitatea materialelor.20 % din structură). Oţelurile cu forma incluziunilor nemetalice controlată se folosesc pentru obţinerea de semifabricate laminate cu anizotropie minimă a caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi (mai ales) de tenacitate.9. Oţelurile bifazice (dual − phase steel) sunt oţeluri cu conţinut scăzut de carbon (%Cm < 0.. 8.12 % şi %Mnm = 1. aşa cum se poate observa pe micrografiile prezentate în fig..ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Oţelurile microaliate ferito-perlitice şi oţelurile slab aliate cu ferită aciculară au fost concepute în vederea utilizării la realizarea semifabricatelor laminate (de tip platbandă) pentru ţevile sudate destinate conductelor petroliere (amplasate subteran sau submarin) şi pentru construcţiile sudate ale instalaţiilor marine de foraj şi exploatare petrolieră.5 % O primă metodă de obţinere a structurii bifazice ferito−martensitice la semifabricatele laminate din astfel de oţeluri o reprezintă aplicarea unui TT intercritic constând din: a) încălzirea semifabricatelor la o temperatură ti ∈ (A1. b) răcirea rapidă (în apă) a semifabricatelor.2 = 320.3..420 N/mm2..

Diagrama pentru alegerea reţetei de microaliere la elaborarea oţelurilor cu forma incluziunilor nemetalice controlată 85 . raportul dintre concentraţiile elementelor adiţionale (Ti. Zr.11. 8. În prezent se aplică metoda introducerii la elaborarea oţelurilor a unor cantităţi mici de pământuri rare (lantanide). Diagramele de laminare controlată intercritică pentru obţinerea semifabricatelor cu structură bifazică ferito−martensitică Fig. rezervoare sferice etc. în consecinţă. controlul formei incluziunilor are ca scop principal obţinerea unor incluziuni de sulf globulare.) şi concentraţia sulfului într-un astfel de oţel se alege astfel încât să rezulte efectul maxim de reducere a anizotropiei caracteristicilor de tenacitate. Pentru obţinerea unei astfel de structuri se impune ca oţelurile supuse laminării să nu conţină incluziuni nemetalice (sulfuri) plastice (care se dispun în timpul laminării sub formă de şiruri orientate în direcţia de deformare şi determină formarea structurii în benzi la răcirea semifabricatelor după laminare). Metoda clasică de obţinere a incluziunilor de sulf cu formă controlată constau în tratarea oţelurilor la elaborare cu Ca şi Si.) supuse în exploatare unor solicitări mecanice complexe.11. le asigură finisarea şi le dispersează uniform în masa structurală a oţelurilor. globulare şi nedeformabile). lipsite de plasticitate şi uniform distribuite în structura oţelurilor. fiind necesară realizarea unor semifabricate laminate cu o structură în care formaţiunile de perlită să fie uniform distribuite în masa de ferită. care modifică tipul incluziunilor (determină formarea unor incluziuni greu fuzibile. Pentru astfel de aplicaţii nu este recomandată utilizarea semifabricatelor laminate din oţel cu structură (ferito-perlitică) în benzi (care se caracterizează printr-o mare anizotropie a caracteristicilor mecanice). care generează în acestea stări de tensiuni mecanice bi sau triaxiale. Ce etc. zirconiu sau titan. Fig. 8.10.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale realizarea unor piese sau echipamente (funduri pentru recipiente sub presiune. aşa cum sugerează diagrama (de principiu) redată în figura 8.

conţinuturi foarte scăzute de impurităţi (%Sm ≤ 0. 7. scap.1.3). 8.). Trebuie precizat că. formate din produşi de coroziune. în condiţii de temperatură ridicată. profile pentru utilizări generale etc. care precizează că oţelurile inoxidabile trebuie să aibă %Cm < 1. ce întrerup contactul lor cu mediile agresive şi le protejează astfel de acţiunea distructivă a acestora.1. deoarece cromul este un element carburigen (v. conform acestor standarde oţelurile inoxidabile sunt împărţite în clasele structurale prezentate în continuare. oţelurile inoxidabile pot fi clasificate în: oţeluri aliate cu crom şi oţeluri aliate cu crom şi nichel..015 %. %Pm ≤ 0. Oţelurile inoxidabile comerciale.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8.1. Oţelurile inoxidabile feritice fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi au compoziţia caracterizată prin %Cm ≤ 0.5.6.. Oţelurile inoxidabile care.08 %. 8. În funcţie de reţeta de aliere utilizată la elaborare. concentraţia masică minimă a cromului în astfel de oţeluri fiind %Crm = 10.0 %. bare.6.12. sârme. prezintă caracteristici bune de rezistenţă la oxidare şi la coroziune în gaze şi au capacitatea de a asigura caracteristici mecanice convenabile sunt denumite oţeluri refractare.5 %.6. a căror rezistenţă la coroziune este determinată de compoziţia chimică şi de structura acestora şi oţelurile patinabile. această prescripţie este cuprinsă şi în SR EN 10020. austenită. Oţelurile rezistente la coroziune Oţelurile rezistente la coroziune (oţelurile anticorosive) pot fi clasificate.7. Oţelurile inoxidabile şi refractare Oţelurile capătă proprietatea de a fi inoxidabile (de a prezenta o rezistenţă ridicată la acţiunea mediilor agresive cu care vin în contact). care interacţionează cu mediile corosive şi se acoperă cu pelicule compacte. livrate sub formă de semifabricate prelucrate prin deformare plastică (table. în funcţie de principalul factor care le asigură rezistenţa la acţiunea mediilor de lucru agresive. martensită) existente în structura acestuia.04 %) şi concentraţia 86 . au caracteristicile de calitate reglementate prin standardele SR EN 10088 şi STAS 3583 (care este încă în vigoare). iar simbolurile principalelor mărci standardizate din fiecare clasă sunt redate în tabelul 8.20 % şi %Crm > 10. în două categorii: oţelurile inoxidabile. benzi. dacă sunt înalt aliate cu crom. la calificarea unui oţel ca oţel inoxidabil sau refractar se ia în considerare numai concentraţia cromului dizolvat în soluţiile solide pe bază de fier (ferită.

1 %)..18 % sau %Crm = 25.. X2CrMoTi17−1..3. X6Cr17.8... titan (%Tim = 0.. X2CrNi12.13 %.. X3CrTi17. Tabelul 8.3. Zr). aşa cum rezultă din următoarele exemple: X6Cr13.martensitic Martensitic Martensitic Martensitic Martensitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenito .7.4.30 %. pentru îmbunăţăţirea tenacităţii şi prelucrabilităţii prin deformare plastică (Ni).3. X6CrMo17−1. niobiu (%Nbm = 0.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale masică de crom încadrată în una din următoarele reţete: %Crm = 11. Mărcile de oţeluri comerciale din această clasă structurală corespund integral acestor prescripţii..3. Mo). X2CrMoTi29−4.. Principalele mărci de oţeluri inoxidabile Marca de oţel conform: SR EN 10088 STAS 3583 X6Cr13 X6Cr17 X3CrTi17 X2CrMoTi18−2 X6CrAl13 X12Cr13 X20Cr13 X30Cr13 X39Cr13 X50CrMoV15 X2CrNi18−9 X5CrNi18−10 X6CrNiTi18−10 X2CrMnNi17−7−5 X2CrMnNiN18−9−5 X2CrNiMo17−13−3 X1NiCrMoCu25−20−5 X6CrNiMoTi17−12−2 X2CrNiMoCuN25−6−3 X2CrNiMoCuWN25−7−4 7Cr130 8Cr170 8TiCr170 2TiMoCr180 7AlCr130 10Cr130 20Cr130 30Cr130 40Cr130 45VMoCr145 2NiCr185 5NiCr180 10TiNiCr180 2MoNiCr175 2CuMoCrNi250 10TiMoNiCr175 - Clasa structurală Feritic Feritic Feritic Feritic Feritic Ferito . Ti.. X6CrAl3. nichel (%Nim = 0.1.feritic 87 . X6CrMoNb17−1. X2CrNbZr17.0. X2CrAlTi18−2.5 %). în compoziţia acestor oţeluri se pot adăuga în diverse concentraţii şi alte elemente: siliciu (%Sim ≤ 1 %).0. molibden (%Mom = 0.feritic Austenito .6 %). pentru finisarea granulaţiei. pentru creşterea refractarităţii şi comportării la fluaj (Al. Si. X2CrTi12.. aluminiu (%Alm ≤ 2 %). stabilizarea feritei şi mărirea rezistenţei la coroziune intercristalină (Nb.. reţetele cu concentraţii mari de crom prezentând şi bune proprietăţi de refractaritate..8 %) şi/sau zirconiu (%Zrm = 0.5 %). X6CrNi17−1.... %Crm = 17.

. pentru îmbunăţăţirea rezistenţei la coroziune în anumite medii (Al. 7.04 %) şi concentraţia masică de crom încadrată în una din următoarele reţete: %Crm = 11. nichel (%Nim = 1. V) sau pentru evitarea apariţiei fenomenelor de fragilitate la revenire (Mo).0.40 min şi răcirea în aer..13 %.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Aceste oţeluri prezintă. cum ar fi apariţia fazei σ în cazul menţinerilor îndelungate în intervalul de temperaturi 550...700 oC)...0 %. X90CrMoV18. niobiu (%Nbm = 0. X70CrMo15. molibden (%Mom = 0.1. urmată de aplicarea unui TT de recoacere de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul adecvat obţinerii caracteristicilor dorite). X20Cr13. aluminiu (%Alm ≤ 1.. X5CrNiCuNb16−4.015 %. Mo).. %Pm ≤ 0.08. X8CrNiMoAl15−7−2. pentru finisarea granulaţiei. locale (la îmbinările sudate) sau globale (la întreaga construcţie sudată). singura modalitate tehnologică de a le influenţa caracteristicile de rezistenţă mecanică şi plasticitate constă în ecruisarea lor prin deformare plastică la rece.. la orice temperatură în stare solidă.6. Mărcile de oţeluri comerciale din aceste clase structurale corespund integral prescripţiilor prezentate mai înainte. X50CrMoV15.6.. conţinuturi foarte scăzute de impurităţi (%Sm ≤ 0.. prin folosirea unor tehnologii de sudare adecvate şi prin aplicarea unor TT postsudare..1..18 %.2. Nb.6 %) şi/sau vanadiu (%Vm = 0. fig. caracteristicile de utilizare ale acestor oţeluri nu pot fi modificate prin aplicarea de TT cu schimbare de fază. X46Cr13.3.0 %). o structură monofazică feritică (eventual.. X105CrMo17. aceste probleme se pot rezolva prin alegerea corespunzătoare a MA pentru sudare.. Cu. %Crm = 17. Principalele probleme care pot să apară la realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri sunt legate (v...5 %). X4CrNiMo16−5−1. Cu).2 %) pentru creşterea refractarităţii şi comportării la fluaj (Al. mărirea călibilităţii şi durificarea prin precipitare a acestor oţeluri (Ni. în compoziţia acestor oţeluri se pot adăuga în diverse concentraţii şi alte elemente: siliciu (%Sim ≤ 1 %). aşa cum rezultă din următoarele exemple: X12Cr13.8 %).3. cupru (%Cum = 1. X7CrNiAl17−7.24) de sensibiltatea lor ridicată la supraîncălzire (creşterea pronunţată a granulaţie în cazul încălzirii şi menţinerii lor la temperaturi mai mari de 900 oC) şi de tendinţa acestora spre fragilizare şi fisurare (atât datorită creşterii granulaţiei. cât şi datorită intervenţiei altor fenomene. Oţelurile inoxidabile feritice au o sudabilitate relativ bună. constând din încălzirea la ti = 750.. 8... Oţelurile inoxidabile martensitice şi ferito-martensitice fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi au compoziţia caracterizată prin %Cm = 0.. X5CrNiMo13−4. menţinerea la aceste temperaturi o durata τm = 30. Si.. 88 .1.5 %). cu foarte mici cantităţi de carburi globulare uniform distribuite în matricea feritică) şi. pentru îmbunăţăţirea tenacităţii şi prelucrabilităţii prin deformare plastică (Ni).850 oC (temperaturile mai mari fiind recomandate la construcţiile sudate din oţeluri feritice cu concentraţii ridicate de crom).0. ca urmare.

..4).1050 oC) o structură austenitică. uneori.. caracteristicile de rezistenţă mecanică înregistrând creşteri semnificative (Rp0.08 %) şi conţinuturi ridicate de crom (%Cr m = 15. În majoritatea cazurilor oţelurile din aceste clase structurale se utilizează în starea metalurgică conferită prin aplicarea unui TT de călire + revenire.2 %) aceste condiţii sunt uşor de întrunit.1300 N/mm2).) şi se produce un efect de durificare (îmbătrânire) important... în structura martensitică apar precipitate ale compuşilor intermetalici pe care îi formează elementele de aliere suplimentare (de tipul MoNi3.1200 N/mm2 şi Rm = 1000...2 = 800..5 %).0. alcătuiesc o subdiviziune specială a oţelurilor inoxidabile martensitice (având ca mărci reprezentative X4CrNiMo16−5−1..60 J) şi de rezistenţă la coroziune..3 ore). X5CrNiCuNb16−4.8 %). Procesele care au loc la revenirea structurilor de călire ale acestor oţeluri (bogat aliate cu crom şi alte elemente de aliere) diferă de procesele care au loc la revenirea structurilor de călire ale oţelurilor nealiate (v.. la oţelurile cu concentraţii mari de carbon (%Cm > 0... aliate suplimentar cu nichel (%Ni m = 3.6 %).5 %). X8CrNiMoAl15−7−2) şi sunt denumite oţeluri cu durificare prin precipitare (oţeluri PH – preciptation hardening). scap.. care prezintă o capacitate particulară de creştere a caracteristicilor de rezistenţă mecanică prin aplicarea de TT.3.3).6. datorită intervenţiei fenomenelor de stabilitate la revenire şi de durificare secundară (separararea unor carburi de crom fin dispersate. de la ti = 1025.....8 % au Ms << ta şi prezintă (la ta) după călire (în aer de la ti = 950.630 oC şi τm = 1.7. având rezistenţă mecanică scăzută şi 89 .. 7. scap.3. aluminiu (%Al m = 0. 5. cupru (%Cu m = 1. Oţelurile PH cu %Nim = 6..5 % au Ms > ta şi prezintă după călire (în aer sau ulei. iar caracteristicile mecanice ale structurilor de revenire pot indica prezenţa fenomenelor de fragilitate la revenire (v. Oţelurile PH cu %Nim = 3.1. care măresc duritatea structurilor de revenire). prin aplicarea unui TT de revenire (la ti = 470.1050 oC) o structură martensitică cu conţinut scăzut de carbon.. în timp ce la oţelurile cu conţinut scăzut de carbon (%Cm < 0... căpătând o structură martensitică sau ferito – martensitică. care se poate transforma în martensită (cu conţinut redus de carbon. NbNi3 etc. încât transformarea alotropică Feγ ⇔ Feα nu este suprimată şi aceste oţeluri prezintă transformări de fază în stare solidă (în condiţii de echilibru termodinamic sunt posibile transformările de tipul austenită ⇔ ferită) şi se călesc în aer (sunt oţeluri autocălibile)... caracterizată prin rezistenţă mecanică redusă şi plasticitate ridicată.. fără afectarea inadmisibilă a caracteristicilor de tenacitate (energia de rupere se menţine la niveluri KV = 40..17 %)..0 %) şi/sau niobiu (%Nb m = 0. X7CrNiAl17−7. molibden (%Mo m = 0.1 %) pentru asigurarea structurilor martensitice la răcirea în aer se impune alierea lor suplimentară cu nichel şi. cu cupru. Oţelurile cu conţinuturi scăzute de carbon (%C m < 0..Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Aceste oţeluri au concentraţia de crom suficient de scăzută în corelaţie cu concentraţia de carbon..

alcătuit din călire martensitică şi revenire. Oţelurile inoxidabile martensitice cu %Cm > 0. aceste oţeluri au tendinţa de fragilizare la rece.. motiv pentru care oţelurile sunt denumite şi oţeluri austenitice tip 18−8. prin aplicarea ulterioară a unui TT de revenire (la ti = 500.6.5..5 ore. Oţelurile inoxidabile austenitice fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi nichel şi reprezint[ o clasă structurală de oţeluri cu proprietăţi deosebite: rezistenţă mare la coroziune în aer.. plasticitate mare.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR plasticitate ridicată) prin aplicarea unui TT de călire la temperaturi scăzute (constând din răcirea oţelurilor.1.. deoarece..850 oC.0.. Compoziţia chimică a acestor oţeluri poate fi caracterizată astfel: • concentraţia masică de carbon este scăzută. în mod obişnuit. structura austenitică se ecruisează puternic prin deformare plastică la rece şi.8 ore şi apoi reîncălzirea la ta) sau prin aplicarea unui TT de destabilizare a austenitei (constând din reîncălzirea oţelurilor la ti = 750... dar oţelurile moderne au %Cm ≤ 0.80 oC/oră.−80 oC.1...520 oC şi τm = 1. un TT complet. aceste oţeluri ridică probleme tehnologice la prelucrarea prin aşchiere sau prin deformare plastică. mai ales H... menţinerea la această temperatură o durată τm = 0. pentru micşorarea stabiltăţii austenitei prin separarea unor particule de carburi de crom şi alte elemente de aliere şi apoi răcirea în apă).24. în apă şi în foarte mulţi agenţi chimici. dacă este posibil.5 % călite şi îmbătrânite... Oţelurile inoxidabile martensitice şi ferito – martensitice cu %Cm < 0. fiind recomandat TT de revenire la ti = 600. instrumente chirurgicale etc.02. care au efecte negative majore asupra tenacităţii). 8. %Cm ≤ 0. menţinerea la tco o durată τm = 7.. comportare paramagnetică şi o bună sudabilitate.4 % sunt sudabile..15 %.20 % (corespunzătoare oţelurilor inoxidabile) şi concentraţii masice de nichel %Nim = 8.) şi instrumentelor de măsurare şi nu se utilizează la realizarea construcţiilor sudate.5 ore) se obţin efecte de durificare prin precipitare similare celor tipice oţelurile PH cu %Nim = 3. conform indicaţiilor diagramei din figura 7. la tco = −70....1. P. cu vr = 70... N şi.4 % sunt destinate confecţionării sculelor (cuţite... această reţetă fiind modificată la oţelurile pentru − 90 .04 %.750 oC sau. tenacitate şi rezistenţă mecanică ridicate la temperaturi scăzute (până la –270 oC).3. ca urmare. iar după sudare trebuie aplicate TT care să confere îmbinărilor sudate structuri asemănătoare cu cea corespunzătoare MB. la realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri trebuie utilizate MA cu concentraţii scăzute de carbon şi conţinuturi minime de impurităţi (S. BMT trebuie bine protejată în timpul sudării faţă de acţiunea nocivă a atmosferei înconjurătoare (prin utilizarea procedeelor de sudare în mediu de gaz inert).10 %. • reţeta de aliere de bază a acestor oţeluri prevede concentraţii masice de crom %Crm = 18..

..3 %)... aşa cum rezultă din următoarele exemple: X10CrNi18−8. Cu.. care se realizează cu %Crm = 15.25 %). temperaturi ridicate. X6CrNiTi18−10. cromul şi nichelul (elementele reţetei de aliere de bază): siliciul (%Sim ≤ 1. ca urmare.7 %). caracteristicile de utilizare ale acestor oţeluri nu pot fi modificate prin aplicarea de TT cu schimbare de fază.25 % şi %Nim = 15.. Deoarece nu prezintă transformări în stare solidă.. molibdenul (%Mom = 2..... manganul (%Mnm = 2. X2CrNi18−9. niobiul (%Nbm = 0. iar %Crm >15 % conferind oţelurilor rezistenţă la coroziunea (de tip elecrochimic) produsă de mediile active apoase. 20−25. solubilitatea carbonului în austenită la această temperatură fiind mai mare decât concentraţia carbonului existent în aceste oţeluri şi..12. Ti) sau pentru stabilizarea structurii austenitice şi înlocuirea parţială a nichelului (Mn.7 %).10 %).04 %) au structura de echilibru la ta complet austenitică. nichelul acţionează favorabil asupra rezistenţei la coroziune şi îmbunătăţeşte caracteristicile mecanice la temperaturi înalte ale oţelurilor.. prezintă cea mai bună comportare în prezenţa mediilor agresive de lucru. fiind elementul de aliere care le conferă structura austenitică şi asigură (în cazul când %Nim > 8 %) menţinerea unei astfel de structuri până la temperatura ambiantă (prin modificarea substanţială a poziţiei punctelor critice de transformare în stare solidă A1 şi A3). urmată de aplicarea unui TT de recoacere de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul adecvat obţinerii caracteristicilor dorite).0. pentru îmbunăţăţirea rezistenţei la coroziune (Mo. X2CrNiMo17−12−2. X6CrNiMoNb17−12−2. %Crm = 12.. efectele favorabile ale cromului se diminuează odată cu creşterea conţinutului de carbon al oţelurilor (care favorizează apariţia carburilor în structura acestora)..Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale aplicaţii speciale (caracterizate prin condiţii severe de lucru: solicitări mecanice cu intensităţi mari şi/sau aplicate dinamic. Nb.15 % asigurându-le o bună rezistenţă la oxidare în medii uscate. X12CrMnNiN18−9−5.5. pentru creşterea refractarităţii şi comportării la fluaj (Si.4 %).4...).0. • majoritatea oţelurilor austenitice crom-nichel au în compoziţie şi alte elemente de aliere decât carbonul..8..1 %) sau titanul (%Tim = 0.0 %) în astfel de medii este aproape nulă. X3CrNiCu18−9−4. medii foarte agresive etc. deoarece probabilitatea declanşării proceselor de corodare electrochimică a structurii monofazice austenitice (cu %Crm = 10. Mărcile de oţeluri comerciale din această clasă structurală corespund integral prescripţiilor prezentate mai înainte. Mo). 91 .. 25−35 etc. Oţelurile cu conţinuturi reduse de carbon (%Cm ≤ 0..5. cromul este elementul de aliere care conferă acestor oţeluri rezistenţă la coroziune şi la oxidare. singura modalitate tehnologică de a le influenţa caracteristicile de rezistenţă mecanică şi plasticitate constă în ecruisarea lor prin deformare plastică la rece. cuprul (%Cum = 0.1. la temperaturi înalte.. 45 % (şi sunt denumite oţeluri tip 15−35.). N). azotul (%Nm = 0.

. sărăcirea în crom a acestor margini este parţial compensată şi rezistenţa la coroziune a oţelului este puţin afectată.. • aşa cum se poate deduce examinând diagrama din figura 8. 0. iar dacă durata menţinerii este mai mare decât limita superioară a intervalului critic. pentru fiecare temperatură situată în intervalul critic de temperaturi există un interval critic al duratei de menţinere. atunci când piesele realizate dintr-un astfel de oţel vin în contact cu un mediu agresiv de lucru. aşa cum se poate observa în imaginile prezentate în figura 8. instabilă termodinamic şi. Pentru a le conferi o structură monofazică austenitică rezistentă la coroziune. fenomen numit coroziune intercristalină. se produce separarea din austenită a carbonului în exces sub formă de carburi de crom. dacă durata menţinerii este sub limita inferioară a intervalului critic. marginile (sărăcite în crom) ale cristalelor de austenită sunt atacate. marginile cristalelor de austenită îşi diminuează puţin concentraţia de crom şi diminuarea rezistenţei la coroziune a oţelului este mică. 850 oC).04. cantitatea de carburi precipitate este redusă. creşte concentraţia în crom a marginilor acestor cristale.. se produce uniformizarea prin difuzie a concentraţiei cromului în cristalele de austenită. se aplică TT de călire de punere în soluţie (a carburilor).12. structura monofazică astfel obţinută este alcătuită din austenită suprasaturată în carbon. ca urmare. dacă semifabricatele sau piesele confecţionate dintr-un oţel cu această structură sunt supuse încălzirii (în procesul de prelucrare sau în cursul utilizării). ca urmare. pentru menţinerea structurii monofazice austenitice (până la ta). astfel că. carbonul ajunge mai repede la marginile cristalelor de austenită şi formează carburile cu cromul din austenita situată în zonele adiacente acestor margini. sub 450 oC difuzia elementelor care formează carburile nefiind posibilă.1100 oC. pentru dizolvarea carburilor în austenită şi răcirea lor rapidă (în apă). pentru care intensitatea sensibilizării la coroziune intercristalină a oţelului este maximă. după precipitarea intercristalină a carburilor de crom. Aspectele prezentate sugerează şi principalele căi de acţiune pentru diminuarea susceptibilităţii oţelurilor inoxidabile austenitice faţă de coroziunea 92 . constând în încălzirea oţelurilor la ti = 1000. proces care prezintă următoarele particularităţi: • separarea carburilor apare numai în cazul încălzirii într-un interval critic de temperaturi (450 oC.15 %) au structura de echilibru la ta alcătuită din austenită şi carburi de crom.. separarea intercristalină a carburilor de crom şi scăderea concentraţiei de crom de la marginile cristalelor de austenită diminuează rezistenţa la coroziune a oţelului. • viteza de difuzie a carbonului în austenită este mai mare decât cea corespunzătoare cromului şi.13. această structură bifazică putând favoriza declanşarea proceselor de corodare a oţelurilor în prezenţa mediilor agresive. iar peste 850 oC austenita are capacitate ridicată de a dizolva carbon şi separarea carburilor nu mai este justificată termodinamic.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Oţelurile cu conţinuturi de carbon mai mari (%Cm = 0.

titan. se observă că principalele probleme care pot afecta sudabilitatea oţelurilor austenitice crom-nichel sunt: fisurarea la cald şi fragilizarea indusă de formarea fazei σ .12. Fig. Microfotografia unei zone afectate de coroziunea intercristalină la o piesă din oţel inoxidabil austenitic X10CrNi18−8 Fig.04 %). niobiu) compuşi (sulfura de nichel. niobiu sau tantal. care. 8. sulful şi fosforul favorizează apariţia fisurării la cald. creşterea concentraţiei cromului.13. în 93 . • Fisurarea la cald a CUS realizate prin sudare se produce la temperaturi ridicate (peste 1200 oC). Dacă se analizează diagrama structurală prezentată în figura 7. în timpul solidificării CUS.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale intercristalină: reducerea concentraţiei de carbon (%Cm ≤ 0. carburi de titan şi niobiu. leagă carbonul în exces sub formă de carburi proprii şi asigură astfel menţinerea nealterată a concentraţiei cromului în cristalele de austenită (oţelurile inoxidabile austenitice microaliate cu titan. pentru evitarea formării carburilor de crom în structura oţelurilor. siliciul. având afinitatea faţă de carbon mai mare decât cromul. deoarece formează cu elementele de aliere tipice oţelurilor inoxidabile austenitice (nichel. carbonul. silicaţi) care sunt faze uşor fuzibile sau care formează cu fierul sau cu elementele de aliere eutectice uşor fuzibile. Diagrama timp – temperatură − sensibilizare la coroziunnea intercristalină (TTS) a oţelului inoxidabil X10CrNi18−8 Oţelurile inoxidabile austenitice au o bună sudabilitate.24. apariţia fenomenului este influenţată de următorii factori: − compoziţia chimică a BMT din care rezultă prin solidificare CUS (dependentă de compoziţia şi puritatea MB şi MA). niobiu sau tantal sunt denumite oţeluri stabilizate). fisurile formate la cald având caracter interdendritic şi fiind cauzate de prezenţa unor faze uşor fuzibile în zonele intercristaline ale structurii primare a CUS. pentru ca separarea intercristalină a carburilor de crom să afecteze în mică măsură rezistenţa la coroziune a marginilor cristalelor de austenită şi/sau microalierea oţelurilor cu titan. 8.

1.24. Fragilizarea prin faza σ se produce atunci când în îmbinările sudate apare faza σ. ca urmare.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR timp ce manganul. menţinerea la această temperatură o durată τm = 2.5 %. denumite şi oţeluri duplex. prin realizarea următoarelor efecte: finisarea structurii (ferita cristalizează înaintea austenitei şi împiedică formarea structurilor dendritice grosolane).04 %... prezenţa în structură a feritei asigurându-le niveluri ridicate ale rezistenţei mecanice şi rezistenţei la coroziune. %Crm = 22. prin realizarea următoarelor etape: γ → γ + α → γ + α + σ → γ + σ. în zonele încălzite la 600. relaxarea tensiunilor mecanice care apar în timpul cristalizării primare a CUS (la temperaturi înalte.. Aceste oţeluri combină bunele proprietăţi ale oţelurilor inoxidabile feritice şi austenitice. %Mom = 1. ferita este faza care se deformează uşor şi ajută la diminuarea nivelului energetic al câmpului de tensiuni care apare datorită sudării) şi dizolvarea elementelor nocive (sulf. faza σ apare (mai greu) după sudare.2 % şi %Cum ≤ 2 %. wolframul.6. dacă MB sau CUS au structura complet austenitică.4 ore şi răcirea în aer. ferita are rezistenţa la deformare mai mică decât austenita şi. Si. 8.. iar prezenţa austenitei conferindu-le o bună ductilitate şi tenacitate. Oţelurile inoxidabile austenito – feritice sau ferito – austenitice.. Ti şi de procesele de deformare plastică la rece şi pot fi înlăturate aplicând după sudare (sau după operaţiile de prelucrare prin deformare plastică la rece) un tratament termic constând din încălzirea zonei sigmatate la ti ≅ 1000 oC. la realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri s-a constatat că structurile realizate în CUS şi ZIT nu mai prezintă raportul unitar al conţinuturilor procentuale de ferită 94 . Nb. siliciu) şi diminuarea pericolului de formare a eutecticelor uşor fuzibile. faza σ apare (mai uşor) în aceleaşi zone. raportul preferat al conţinuturilor procentuale de ferită şi austenită în structura oţelurilor de acest tip este cel unitar (%α ≅ 50 % şi %γ ≅ 50 %)... direct din austenită . prin realizarea următoarelor etape: γ + α → γ + α + σ → γ + σ. apariţia fazei σ (sigmatarea) şi fragilizarea care o însoţeşte sunt favorizate de prezenţa unor elemente de aliere ca Mo.. %Nim = 4.4 %) împiedică fisurarea la cald.. vanadiul şi molibdenul împiedică fisurara la cald.. Primele oţeluri duplex realizate au avut compoziţia: %Cm ≤ 0. compus intermetalic FeCr caracterizat prin duritate ridicată şi fragilitate accentuată.4. fixând elementele nocive (sulful. − prezenţa feritei în structura CUS (într-un conţinut procentual de 3. fosfor.900 oC. iar dacă structurile sunt austenito − feritice..) sub formă de compuşi greu fuzibili sau care formează cu fierul sau cu elementele de aliere eutectice greu fuzibile.. fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi nichel şi reprezintă o clasă structurală de oţeluri utilizată relativ recent (cu toate că primele oţeluri duplex au apărut încă din 1930) la fabricarea aparaturii tehnologice de presiune şi a construcţiilor sudate. carbonul etc.

iar rezistenţa la tracţiune şi limita de curgere sunt aproximativ de două ori mai mari decât ale oţelurilor inoxidabile austenitice. • în procesul de sudare se produc fenomene metalurgice de precipitare în CUS şi ZIT a unor faze dure (faze δ. tenacitatea oţelurilor duplex are nivelul situat între nivelurile corespunzătoare oţelurilor inoxidabile austenitice şi feritice.X3CrNiMoN27−5−2.X2CrNiMoCuN25−6−3.1.. de tipul unor compuşi intermetalici cu conţinuturi ridicate de crom şi molibden sau nitruri de fier şi/sau de elemente de aliere) care fragilizează structura şi micşorează rezistenţa la coroziune a acesteia.. Pentru realizarea unor îmbinări sudate de calitate la realizarea aparatelor tehnologice sau construcţiilor metalice din oţeluri duplex se recomandă a se avea în vedere următoarele aspecte: • pentru a obţine CUS cu caracteristici corespunzătoare..X2CrNiMoN22−5−3...Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale şi austenită. constatându-se că el îmbunătăţeşte rezistenţa mecanică şi rezitenţa la coroziune şi contribuie la formarea austenitei din ferită la temperaturi ridicate. construcţiilor şi echipamentelor care funcţionează la temperaturi superioare temperaturii de –50 oC (în condiţii de frig climatic sau industrial). Mărcile de oţeluri comerciale din această clasă structurală corespund integral prescripţiilor prezentate mai înainte. care au în mod obişnuit %Nim = 5.. aşa cum rezultă din următoarele exemple: X2CrNiN23−4.5.0 %). respectarea acestei prescripţii asigurând formarea şi menţinerea cantităţii corespunzătoare de austenită în structura CUS.. 95 . dar nefiind recomandate pentru echipamentele şi aparatele tehnologice destinate aplicaţiilor criogenice.4 % .. oţelurile duplex putând fi utilizate pentru confecţionarea pieselor. este necesar ca MA utilizate la sudare să fie supraaliate cu nichel (MA trebuie să aibă %Nim ≅ 9 %... iar caracteristicile de rezistenţă la coroziune ale îmbinărior sudate sunt nesatisfăcătoare.. azotul a fost utilizat pentru înlocuirea parţială a nichelului ca element austenitizant. %Cum ≤ 2. %Crm = 24.26 %.8 %.5. Rezistenţa la coroziune a oţelurilor duplex din generaţia a doua este mai bună decât a oţelurilor inoxidabile austenitice.. A doua generaţie de oţeluri duplex a avut compoziţia chimică caracterizată prin %Cm ≤ 0.7. spre deosebire de MB. %Nim = 6.15. X2CrNiMoN25−7−4.5 %).5 % şi %Nm = 0. asigurând menţinerea raportului unitar al conţinuturilor procentuale de ferită şi austenită în zonele caracteristice ale îmbinărilor sudate ale echipamentelor trehnologice sau construcţiilor realizate din astfel de materiale.0. mai ales dacă nu este posibilă aplicarea de TT postsudare.04 %. X2CrNiMoCuWN25−7−4.30 % (unele conţinând şi %Wm = 0. MA cu compoziţie apropiată de a MB se utilizează numai în cazul când se efectuează TT postsudare pentru rectificarea structurilor din CUS şi ZIT. %Mom = 3. iar sudarea fără MA sau cu pMA scăzute (valori mari ale pMB) nu este recomandată (trebuie evitată).

cu conţinuturile de carbon %Cm = 0. molibden. de tipul Cr2O3.) şi barelor forjate. 15SiNiCr250. vanadiu (care durifică oţelurile prin formarea de carburi stabile. aşa cum s-a arătat anterior. 40SiNiCr250. 20VNiWMoCr120 (aparţinând clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice). rezistenţa la oxidare este conferită oţelurilor de alierea cu crom şi este îmbunătăţită de alierea suplimentară cu siliciu şi aluminiu (elemente care asigură formarea pe suprafetele pieselor realizate din astfel de oţeluri şi exploatate la temperaturi ridicate a unui strat compact şi aderent de oxizi.6...ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fenomenele de precipitare se produc în principal în zonele feritice ale structurii CUS şi ZIT. 20VNiMnCr120. 900 oC].1100 oC) se utilizează oţelurile refractare (termorezistente) speciale. Pentru această aplicaţie singurele oţeluri care dau rezultate bune sunt oţelurile austenitice crom – nichel tip 15−35. Pentru aplicaţiile tehnice la care temperaturile de lucru sunt foarte ridicate (550. 15SiNiCr200.1. 12TiNiCr180. destinate fabricării produselor prin deformare plastică la cald. ţevi prin care circulă hidrocarburi şi care au domeniul temperaturilor de lucru [700 oC. 12SiNiCr360 şi 10TiAlCrNi320 (aparţinând clasei structurale a oţelurilor aliate austenitice). în general sub 550 oC). Al2O3. martensitică sau austenitică. 10AlCr180.. peste care se manifestă cu intensitate mare fenomenul de fluaj). SiO2. wolfram. 12NiCr250. s-a constatat că apariţia fazelor δ este determinată de menţinerile îndelungate la temperaturi ridicate. având calitatea reglementată de STAS 11523. semifabricatelor laminate finite (profile pline şi fasonate. uneia din clasele structurale anterior prezentate: feritică. în funcţie de compoziţia lor chimică. benzi. 8.. sârme etc. 20−25 sau 25−35. iar rezistenţa mecanică la temperaturi ridicate se asigură oţelurilor prin alierea cu crom. principalele mărci de astfel de oţeluri (simbolizate în acelaşi mod ca şi oţelurile aliate pentru construcţia de maşini cuprinse în STAS 791) sunt: 10AlCr70. ce protejează materialul împotriva oxidării în profunzime). deoarece. deoarece elementele de aliere difuzează mai uşor în această fază. 10AlCr240 (aparţinând clasei structurale a oţelurilor aliate feritice). micşorează tendiţa de fragilizare la cald a acestora şi/sau le măresc temperatura de recristalizare primară. O aplicaţie în care alegerea oţelurilor termorezistente ridică probleme interesante o constituie fabricare ţevilor pentru cuptoarele instalaţiilor de piroliză din combinatele petrochimice. dacă aplicaţiile în care sunt utilizate se caracterizează prin temperaturi de lucru nu prea mari.35.0. iar precipitarea nitrurilor se produce mai intens dacă MB nu are un conţinut suficient de azot (care să determine formarea şi stabilizarea austenitei) sau dacă nu se folosesc MA supraaliate cu nichel.5. 96 .45 %. table. oţelurile inoxidabile prezintă şi o bună refractaritate (mai ales. Oţelurile refractare (termorezistente) pot aparţine. nichel. iar solubilitatea azotului în ferită este mai scăzută decât în austenită.

ca urmare. siliciu (%Sim < 2 %).14 şi 8. iar cromul.0.45 % a fost adoptată ţinând seama că. titan. Soluţia folosirii unor oţeluri cu %Cm = 0. fier (%Fem = 2…12 %).05 %) şi alte elemente de aliere: molibden (%Mom = 2…25 %. aluminiu. Dependenţele dintre rezistenţa tehnică de durată şi concentraţia de carbon la oţelurile austenitice crom – nichel tip 15–35 şi 25–20 Pentru aplicaţiile în care mediul de lucru este foarte agresiv şi/sau temperaturile de lucru sunt ridicate. datorită numărului mare de componente aceste materiale sunt denumite superaliaje. care au în compoziţie şi mici cantităţi de carbon (%Cm = 0.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale având structura de echilibru la ta alcătuită din austenită şi carburi. wolfram (%Wm = 3…5 %). dar nu afectează inadmisibil sudabilitatea acestor oţeluri (cu anumite precauţii tehnologice ţevile pentru cuptoarele instalaţiilor de piroliză pot fi sudate).14. creşterea excesivă a cantităţii de carburi în structură fiind una din principalele cauze care produc degradarea ţevilor).25 %). 8. niobiu (%Nbm = 3…5 %).15. se utilizează aliaje speciale Ni−Cr ( %Nim = 45…70 % şi %Crm = 12…. 97 . zirconiu etc. impunând fabricarea ţevilor prin turnare centrifugală.15.35. împreună cu siliciul şi aluminiul. le asigură o foarte bună rezistenţă la oxidare. Dependenţa dintre viteza de fluaj şi concentraţia de carbon la oţelurile austenitice crom – nichel tip 15–35 Fig. aşa cum arată diagramele din figurile 8... aceste oţeluri prezintă viteze de fluaj minime şi rezistenţe tehnice de durată (fluaj) maxime şi au tendinţă redusă de carburare în prezenţa mediilor de hidrocarburi (carburarea ţevilor şi. conţinutul ridicat de carbon diminuează prelucrabilitatea prin deformare plastică a acestor oţeluri. 8. celelalte componente contribuind la creşterea rezistenţei mecanice la cald şi asigurarea unei bune comportări la fluaj.01…0. nichelul asigură acestor aliaje o rezistenţă excepţională la coroziune în medii puternic reducătoare. Fig.

15 %) şi conţin mici cantităţi de elemente care fixează azotul sub formă de nitruri stabile. %Pm ≤ 0. %Pm ≤ 0. niobiul (%Nbm = 0.25…0.02 %).02….10 %).6…1.6. Pentru a realiza o astfel de comportare. vanadiul (%Vm = 0. Ni3(Al. durificate prin precipitarea unor compuşi chimici.0…1 1. 0 % 8.6…6. ce pasivează produsele (reduc viteza de coroziune uniformă la valori apropiate de 0 mm/an). Superaliajele sunt cunoscute sub denumirile comerciale.0. Nimonic etc.30 %). cum ar fi Ni3Nb. 8. Compoziţiile chimice de bază ale unor superaliaje refractare Denumirea comercială INCONEL 625 INCONEL X 750 HASTELLOY C HASTELLOY X WASPALLOY NIMONIC 901 NIMONIC 105 %Nim min. molibden (Mom ≤ 0.015…. 0. cu caracteristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8.1.5…5. %Fem = 3…4 15…17 0. nichel (%Nim ≤ 0.%Tim = 2…3 % 10 %Wm = 4…5 %.55 %). oţelurile aparţinând acestei categorii au concentraţiile de carbon scăzute (%Cm ≤ 0.8. prin interacţiunea lor timp de 1. care se comportă ca nişte straturi autoprotectoare. 12…15 %Tim = 2…3 %. cu care firmele producătoare le-au lansat pe piaţă.. %Fem = 30…33 %. 18…22 %Tim = 1…1.2. conţinuturile de impurităţi ale acestor oţeluri sunt limitate la nivelurile %Sm.Ti) sau (Ni..0. Oţelurile patinabile Oţelurile din această categorie prezintă rezistenţă ridicată la coroziunea atmosferică. care.0…1 %Nbm = 3…4 %. %Fem = 17…20 %.035 %. prin duritatea.5…1. fineţea mare şi gradul lor de dispersie ridicat.0…2. %Alm = 4…5 5 % Superaliajele au structura alcătuită din soluţii solide ale componentelor.3 ani cu atmosfera înconjurătoare. cele mai cunoscute tipuri de aliaje din această clasă fiind: Inconel.25 %). rezistenţă determinată de formarea pe suprafaţa produselor realizate din astfel de oţeluri. dacă oţelurile sunt complet dezoxidate (calmate) la elaborare. 8. zirconiu (Zrm ≤ 0.04 %. contribuie la creşterea rezistenţei mecanice.5 %. %Sm.02…. Hastelloy. cupru (%Cum = 0.65 %)..%Sim = 0 0 1 1 3% 3. cum ar fi aluminiul (%Alm ≥ 0. 70 55…65 45…50 50…55 42…43 50…55 %Crm 20…23 14…17 15…19 20…23 18…21 12…14 14…15 Compoziţia chimică. Incoloy. tenace şi aderente la suprafaţa produselor.Fe)3Al.060 %).5…5.. %Fem = 5…9 % .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabel 8.8 0 10 % max. dacă oţelurile sunt livrate 98 . 58 min. %Alm = 0 1 2 1 6% 5. compacte.8…1.0.%Tim = 2…3 1 2 % 4. respectiv.12 %) şi titanul (%Tim = 0.30…. a unor pelicule (patine) de oxizi şi sulfat complex de fier.16 %). sunt slab aliate cu crom (%Crm = 0. % Alte elemente %Mom %Com max.12…0.%Sim =1.8.

dornuri.) destinate prelucrării prin aşchiere a semifabricatelor şi pieselor din diverse materiale (oţeluri. cum ar fi: stâlpii pentru reţelele electrice de înaltă tensiune. realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri nu ridică probleme tehnologice deosebite. alezoare.0. iar STAS 500/3 care reglementează acelaşi domeniu. pentru confecţionarea sculelor de prelucrare prin deformare plastică la rece sau la cald a diferitelor materiale (dălţi. prevede mărcile RCA 370 şi RCB 510.15 %). fonte. materiale plastice etc. 99 . burghie. Oţelurile pentru scule Oţelurile din această clasă se utilizează pentru confecţionarea sculelor (cuţite pentru strunjire.06…0. îndeplineşte condiţia %Ce ≤ 0.06. nefiind încă abrogat. Deoarece conţinuturile de carbon şi alte elemente de aliere sunt scăzute. piatră. iar produsele realizate din acestea nu se tratează termic. iar dacă condiţia nu este îndeplinită se recomandă sudarea cu preîncălzire şi. iar S355W se poate livra şi în varianta S355WP. Principalele aplicaţii tehnice în care se utilizează semifabricatele sub formă de table. eventual. Caracteristicile fizico − mecanice şi tehnologice ale oţelurilor din această categorie sunt similare celor ale oţelurilor de uz general echivalente din punctul de vedere al mărcii şi clasei de calitate. matriţe pentru prelucrarea oţelurilor sau maselor plastice.2.. Semifabricatele din astfel de oţeluri se livrează fie în starea obţinută prin laminare normalizantă. benzi sau profile laminate din astfel de oţeluri sunt construcţiile metalice şi mecanice (supuse în exploatare la coroziune atmosferică la temperatura ambiantă).2. Standardul SR EN 10155 prevede mărcile S235W şi S355W. cu conţinut ridicat de fosfor (%Pm = 0.. vagoanele de cale ferată.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale în altă stare decât cea calmată. 8. freze. poansoane. iar conţinuturile de impurităţi sunt limitate. filiere etc.). macaralele.. 8. determinat cu relaţia (8. semnificaţiile simbolurilor fiind cele precizate în scap. fie în starea realizată prin laminare obişnuită (cu sau fără TT de normalizare aplicat ulterior laminării). aplicarea recoacerii de detensionare ca TT postsudare. structurile portante şi de închidere ale halelor industriale şi unele recipiente sub presiune.15 %). rabotare şi mortezare. oţelurile SxxxW se pot livra în clasele de calitate J0. lemn.7.44 %.3). deoarece acesta poate participa ca element activ la formarea peliculelor de pasivare. J2 şi K2. concentraţia fosforului fiind mărită la unele oţeluri (la nivelul %Pm = 0. dacă carbonul echivalent. nicovale pentru forjat. tarozi. oţelurile din această categorie prezintă o bună sudabilitate. cuţite pentru foarfeci.

scap. pentru fabricarea unor piese rezistente la uzare (de la maşinile textile.4). • oţelurile trebuie să-şi menţină duritatea ridicată şi în urma încălzirii lor datorită frecărilor ce apar între scule şi semifabricatele sau piesele supuse prelucării. oţelurile pentru scule să fie (de obicei) hipereutectoide. fără ca duritatea tăişurilor să se micşoreze inadmisibil. ţinând seama că duritatea martensitei creşte odată cu concentraţia de carbon a oţelului supus călirii (v.7.). instrumente chirurgicale etc.2.) şi pentru realizarea elementelor active (care trebuie să prezinte durabilitate ridicată) ale instrumentelor de măsurare şi verificare a dimensiunilor pieselor (rigle. scap.2).25 %) şi conţinuturile de impurităţi limitate la nivelurile corespunzătoare oţelurilor de calitate. pentru fabricarea unor unelte şi instrumente de lucru (şurubelniţe. • oţelurile trebuie să prezinte sensibilitate redusă la deformare şi/sau fisurare prin călire şi să aibă tendinţă mică de decarburare superficială în timpul prelucrărilor şi TT la care sunt supuse în procesul tehnologic de realizare a sculelor (deoarece micşorarea concentraţiei carbonului în stratul superficial diminuează călibilitatea şi capacitatea de călire – v. vârfuri de centrare pentru maşini – unelte. scap. maşinile agricole etc. 8. Oţelurile carbon pentru scule Oţelurile din această categorie au concentraţia de carbon ridicată (%Cm = 0.). 5.2). astfel ca zona de la suprafaţa sculelor durificată prin călire să fie suficient de extinsă (adâncă) şi să permită ascuţirea repetată a acestora. care pot fi formulate astfel: • oţelurile trebuie să prezinte duritate ridicată (mai mare decât duritatea materialelor semifabricatelor sau pieselor care se se prelucrează cu sculele confecţionate din ele) şi tenacitate suficientă (pentru ca tăişurile şi corpul sculelor să poată prelua solicitările mecanice la care sunt supuse în timpul utilizării lor pentru prelucrarea semifabricatelor sau pieselor.). duritatea ridicată se asigură prin aplicarea unui TT final de călire martensitică a sculelor. micrometre. oţelurile din această clasă trebuie să corespundă mai multor condiţii generale.65. În corelaţie cu destinaţia lor. ace de trasare. scule de tragere la rece a materialelor metalice etc.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR punctatoare. 7. ferăstraie pentru lemn. 5. Fiind în marea majoritate oţeluri hipereutectoide.1.. şublere.1. • oţelurile trebuie să aibă o bună călibilitate. ceea ce impune ca. calibre etc. chei fixe. se impune ca oţelurile să prezinte o bună stabilitate la revenire şi/sau să fie aliate cu elemente care să le asigure durificarea secundară (v.2.. structura lor de echilibru la ta este alcătuită din perlită şi 100 . fără apariţia unor fenomene nedorite de fisurare sau rupere fragilă). deoarece încălzirile sculelor călite martensitic au efectele unor reveniri.

Pentru îndeplinirea condiţiilor generale anterior formulate. După aducerea la configuraţia dorită.200 oC). Oţelurile din această categorie au calitatea reglementată prin STAS 1700. scap. scap.5).200 oC..3. OSC8. scap. • sculele realizate din astfel de oţeluri au duritatea (după TT final) 55. pentru obţinerea unei structuri cu martensită de revenire (v. OSC11 şi OSC12.5). Gradul moderat de îndeplinire a condiţiilor limitează utilizarea acestor oţeluri la fabricarea sculelor cu forme simple şi dimensiuni caracteristice nu prea mari şi impune o serie de restricţii privind regimurile tehnologice de lucru cu sculele confecţionate din astfel de oţeluri (de exemplu.. pentru finisarea granulaţiei şi obţinerea unei structuri cvasieutectoide (fără reţea de cementită secundară).Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale cementită secundară (dispusă sub formă de reţea la marginea formaţiunilor perlitice – v. sculele realizate din astfel de oţeluri se supun unui TT final alcătuit din: • călire martensitică. în procesul tehnologic de realizare a sculelor din astfel de oţeluri se pot include următoarele TT: • normalizarea (v.. care se menţine numai dacă acestea nu se încălzesc (în timpul utilizării) la temperaturi mai mari de 150.. călire la temperaturi scăzute. care conferă oţelurilor o bună prelucrabilitate prin deformare plastică şi prin aşchiere. • revenire joasă (la ti = 150.3). OSC9. bine detensionată şi cu duritate ridicată (55. semnificaţia simbolurilor fiind cea precizată în scap.60 HRC). eventual.. limitarea vitezelor de aşchiere şi/sau răcirea sculelor în cursul utilizării lor pentru diverse prelucrări). 6. încadrarea lor în condiţiile generale anterior formulate se prezintă astfel: • oţelurile prezintă sensibilitate ridicată la decarburarea superficială şi la fisurarea prin călire. 6. Semifabricatele din astfel de oţeluri se realizează prin deformare plastică la cald şi se livrează în starea structurală (cu perlită globulară) conferită de aplicarea unui TT de recoacere de globulizare a cementitei (numită şi recoacere de înmuiere). 101 .2. pentru obţinerea unei structuri martensitice cu conţinuturi minime de austenită reziduală.60 HRC. pentru obţinerea unei structuri cu perlită globulară. • recoacerea de globulizare a cementitei (v. OSC10. 8. Deoarece creşterea concentraţiei masice de carbon şi aplicarea de TT sunt singurele căi de acţiune pentru asigurarea caracteristicilor de utilizare ale acestor oţeluri...2).. tabelul 4.3. principalele mărci de oţeluri sunt: OSC7.2 (de exemplu.0 %). 6. pentru creşterea durităţii şi. • călibilitatea acestor oţeluri corespunde unui indice J 5 – 55/60. simbolul OSC10 corespunde unui oţel carbon pentru scule având concentraţia masică medie de carbon %Cm = 1.

..4..8.8 %). TT final la care sunt supuse sculele confecţionate din astfel de oţeluri este alcătuit (ca şi în cazul sculelor din oţeluri carbon) din călire martensitică (urmată uneori de călire la temperaturi scăzute.2... %Sm ≤ 0. 55MoCrNi10 şi 55VMoCrNi17.2... 8..2.2. care cuprinde ca principale mărci: 30VCrW85.8.03 % şi sunt slab sau mediu aliate cu elemente ca wolframul (%Wm = 1. pentru diminuarea conţinutului de austenită reziduală din structură) şi revenire joasă (la ti = 150.1..2 %).. 105CrW20 şi 117VCr6.2 %). conţinuturile de impurităţi limitate la nivelul %Pm.3 %) şi manganul (%Mnm = 0.0 %). oţelurile de acest 102 . cromul (%Crm = 0.7. ce corespund unor oţeluri aliate (hipereutectoide) din clasa structurală perlitică (cu structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi carburi secundare) şi 155MoVCr115. calitatea şi simbolizarea acestor oţeluri sunt reglementate de STAS 3611. principalele mărci fiind: 90VMn20..8 %).1.. vanadiul (%Vm = 0. 31VMoCr29.1.03 % şi sunt slab. cum ar fi cromul (%Crm = 1. bine detensionată şi cu duritate ridicată (58.2.8. care recomandă o simbolizare similară celei utilizate de STAS 791 pentru oţelurile aliate destinate pieselor pentru construcţia de maşini..1 %).. 100VMoCr52.0 %).. 31VCr8.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8.. 8. Ca şi a oţelurile de tipul precedent.2.2 %). Semifabricatele din aceste oţeluri sunt realizate prin deformare plastică la cald şi sunt livrate în starea structurală (cu perlită globulară) obţinută prin aplicarea unei recoaceri de înmuiere.0 %).0.00 %). Oţelurile aliate pentru scule Oţelurile din această categorie au compoziţia chimică corelată cu destinaţia şi caracteristicile de utilizare ale sculelor care se confecţionează din ele... Oţelurile aliate pentru scule rezistente la şoc.1..7.. wolframul (%Wm = 0. siliciul %Sim = 0.8.65 HRC)...15.2.5.200 oC). scule (rezistente şi foarte rezistente la uzare) de prelucrare prin deformare plastică la rece şi instrumente de măsurare sau verificare au concentraţiile de carbon ridicate (%Cm = 0. putându-se distinge tipurile prezentate în continuare.2.2.1. vanadiul (%Vm = 0.1.7.... 90VCrMn20.0. 36VSiWMnCr53. ce corespund unor oţeluri aliate din clasa structurală ledeburitică (cu structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi carburi primare şi secundare). Calitatea acestor oţeluri este reglementată de STAS 3611.1.2. mediu sau înalt aliate cu diverse elemente..0 %). nichelul (%Nim = 1. 165VWMoCr115 şi 200Cr115.60 %. molibdenul (%Mom = 0.. pentru obţinerea unei structuri cu martensită de revenire.1.4. 105MnCrW11..6.. %Sm ≤ 0.25. unelte de mână şi scule de prelucrare prin deformare plastică la cald au concentraţiile de carbon %Cm = 0.4.12.. Oţelurile aliate pentru scule aşchietoare..2.2 %) şi manganul (%Mnm = 0. conţinuturile de impurităţi limitate la nivelul %Pm. molibdenul (%Mom = 0..

.3.2...18 %.3.2.7. deoarece la aceste oţeluri aliate se manifestă fenomenele de stabilitate la revenire şi de durificare secundară).5. %Crm = 3.5 %. %Wm = 2... deoarece structurile obţinute prin TT final aplicat acestor scule îşi menţin duritatea ridicată (60. urmat de un număr convenţional (fără semnificaţie privind compoziţia sau caracteristicile oţelurilor).1. Rp5.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale tip aparţin clasei structurale a oţelurilor aliate (hipoeutectoide) perlitice (cu structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi ferită). %Crm = 3. element de aliere scump)....65 HRC) până la temperaturi de 600. la ti = 500.. %Wm = 17. Rp10 şi Rp11..0.5 %. Oţelurile rapide sunt destinate în principal confecţionării sculelor aşchietoare care permit prelucrarea cu viteze mari de aşchiere a materialelor metalice... 8.650 oC. principalele mărci fiind Rp1. %Vm = 2.0.... Rp2..8. Sculele confecţionate din acest tip de oţeluri se supun unui TT final de îmbunătăţire (călire martensitică urmată de revenire înaltă..05 %.. Compoziţia chimică de bază a oţelurilor rapide corespunde mărcii Rp3: %Cm = 0.5.4. marca reprezentativă fiind Rp11.550 oC). %Crm = 3.9 %...95.2.2.1. Rp3.2 % şi %Mom = 8. cum ar fi nichelul şi manganul) este dictată la oţelurile de acest tip de necesitatea obţinerii unor scule cu tenacitate ridicată (rezistente la şocuri mecanice sau termice repetate) şi care să nu se decarbureze uşor în cazul utilizării lor (la temperaturi ridicate) pentru prelucrarea prin deformare plastică la cald a materialelor metalice.. Rp9. %Vm = 1. Rp4.4.5 %... Utilizarea unor concentraţii relativ mici de carbon (ca şi alierea cu unele elemente.1.2.5 % şi %Vm = 1.. marca reprezentativă fiind Rp9.50 HRC (menţinută la acest nivel ridicat. 103 .5.78 %.5. pentru obţinerea unei structuri (apropiată de echilibru) cu sorbită de revenire şi duritatea 40. cu următoarea compoziţie: %Cm = 0.95. Pornind de la această reţetă s-au dezvoltat toate variantele de oţeluri rapide utilizate în tehnică: • oţelurile economice. cu compoziţia: %Cm = 0. iar încălzirile la care sunt supuse sculele în timpul utilizării (pentru deformarea plastică la cald a materialelor metalice) echivalează cu aplicarea unor reveniri înalte. la sculele confecţionate din astfel de oţeluri nu se recomandă aplicarea TT de călire martensitică + revenire joasă... Oţelurile de acest tip au calitatea reglementată de STAS 7382 şi se simbolizează folosind grupul de litere Rp.5 % şi %Mom = 2.0.05 %.70..0 %. ce produc transformări structurale (trecerea martensitei de revenire în sorbită de revenire) însoţite de modificări dimensionale (nepermise) şi de micşorarea durităţii. deoarece se obţine o structură (cu martensită de revenire) instabilă. cu concentraţii mai ridicate de carbon.5. %Wm = 1.....0. concentraţii minime de wolfram şi aliate suplimentar cu molibden (care suplineşte lipsa wolframului). • oţelurile aliate suplimentar cu molibden (pentru a înlocui parţial wolframul....4...2 %.5 %.

. o parte din elementele de aliere se separă din austenită sub formă de carburi. structura de echilibru la ta a lingourilor turnate din astfel de oţeluri şi răcite foarte lent fiind alcătuită din perlită sorbitică. %Vm = 2.. • 2. Oţelurile rapide aparţin clasei structurale a oţelurilor aliate ledeburitice.16. întreruptă sau în trepte – v.17. carburi secundare şi un schelet ledeburitic. Ms << ta şi în urma călirii se obţine o structură alcătuită din austenită şi carburi primare. cu duritate ridicată (numită hardenită). scap..4 cicluri de revenire la ti = 530.0.0 %. 8.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • oţelurile aliate suplimentar cu cobalt (element care măreşte vrc şi temperaturile caracteristice Ms şi Mf ale oţelurilor şi permite simplificarea TT final al sculelor). aşchiere etc. %Crm = 3. semifabricatele cu această stare structurală se pot prelucra (prin deformare plastică la cald. o structură alcătuită din austenită.. marca reprezentativă fiind Rp1. cu compoziţia: %Cm = 0. aşa cum se poate observa pe micrografia prezentată în figura 8.. Microstructura sculelor din oţeluri rapide după TT final .6 %. semifabricatele obţinute după aceste operaţii având structura alcătuită din perlită globulară şi carburi primare..5 %. Lingourile obţinute în condiţii industriale (răcite rapid la solidificare) prezintă la ta..16.5).1300 oC.) pentru obţinerea sculelor cu configuraţia şi dimensiunile dorite.. de tipul celei prezentate în micrografia din figura 8. %Wm = 9..2.1300 oC 104 Fig. 6.5.1. stabilitatea austenitei scade (Ms creşte) şi aceasta se transformă în martensită foarte fină.9. Fig.580 oC.4.. repetarea revenirii conducând la diminuarea cantităţii de austenită netransformată şi obţinerea unei structuri finale.. Microstuctura oţelurilor rapide după călirea de la ti = 1200. TT final la care sunt supuse sculele din oţeluri rapide este alcătuit din: • călire martensitică (într-un singur mediu. 7.. deoarece oţelurile rapide au temeratura Ms << ta.10 %. scap.5 % şi %Com = 5..4. deoarece austenita din structura la ti conţine concentraţii mari de elemente de aliere dizolvate. 8. cu martensită de revenire fină şi carburi globulare uniform distribuite în aceasta..17.3) de la ti = 1200.... Lingourile cu această structură se supun forjării (la cald) pentru distrugerea scheletului ledeburitic şi sfărâmarea carburilor primare pe care acesta le conţine şi apoi unei recoaceri de înmuiere. în cursul încălzirii şi menţinerii la ti. carburi secundare şi un schelet ledeburitic (v..

4.18 . Cu toate acestea.19.8. mai ales la sculele realizate din oţeluri rapide aliate suplimentar cu cobalt. pentru transformarea austenitei în martensită şi se aplică apoi un singur ciclu de revenire. Diagrama TT final al sculelor realizate din oţeluri rapide Fig. se face o călire la temperaturi scăzute (la tco < −70 oC).1. 8. interval mare de solidificare. pentru durificarea superficială suplimentară a acestora. Influenţa temperaturii de revenire asupra durităţii sculelor din oţeluri rapide În legătură cu TT final al sculelor din oţeluri rapide trebuie evidenţiate şi următoarele aspecte: • tratamentul poate fi simplificat.8. Alte oţeluri cu destinaţii sau caracteristici speciale 8. deoarece oţelurile au proprietăţi de turnare mai slabe decât fontele (temperatură ts ridicată. Fig. Oţelurile pentru piese turnate Piesele turnate din oţel se obţin mai greu decât cele din fontă.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Diagrama TT final al sculelor din oţeluri rapide este prezentată în figura 8. fluiditate scăzută etc. dacă. piese cu dimensiuni şi mase mari etc.6. 8. iar modul în care ti la revenire influenţează duritatea sculelor este descris de diagrama din figura 8. Oţelurile destinate pieselor turnate trabuie să prezinte proprietăţi de 105 . • tratamentul de revenire se face în mod frecvent prin încălzirea sculelor în băi de săruri topite. scap 6.).) utilizarea semifabricatelor turnate din oţel rămâne soluţia agreată şi în prezent aproape 20 % din totalul semifabricatelor folosite pentru obţinerea diverselor produse sunt realizate prin turnare din diferite mărci de oţeluri.). pentru multe aplicaţii tehnice (piese cu configuraţii complicate. după ciclul primar de călire. caz în care se poate realiza simultan şi un tratament termochimic de cianurare (v. 19.18. 8.

2 = 410…840 N/mm2 şi Rm = 620…1030 N/mm2. se utilizează oţeluri slab aliate cu Mn. orice oţel poate fi utilizat şi pentru obţinerea pieselor turnate şi. în prezent simbolizarea oţelurilor de uz general pentru piese turnate se face cu ajutorul a două numere. Cr-Ni-Mo. Principala condiţie care se impune oţelurilor pentru piese turnate o constituie asigurarea caracteristicilor mecanice cerute de aplicaţia în care sunt utilizate şi. urmat de simbolul (alcătuit conform prescripţiilor din STAS 791) oţelului aliat respectiv (de exemplu.340 N/mm2 şi Rm = 400.. cu calitatea reglementată de STAS 9277 şi simbolizate cu grupul de litere OTA. %Sm ≤ 0. caz în care simbolul mărcii are ataşată la început litera G (v. reprezentând valorile minime ale limitei de curgere Re şi rezistenţei la tracţiune Rm (de exemplu. aceste oţeluri au caracteristicile minime de rezistenţă mecanică încadrate în limitele Re = 200. ca urmare. tabelele 8. au plasticitatea şi tenacitatea garantate prin prescrierea unor valori minime pentru coeficientul de gâtuire Z sau energia de rupere KV.4 şi 8.550 N/mm2. Cr-Mn-Si.. slab sau mediu aliate. noul sistem de simbolizare reglementat prin SR EN 10027 prevede la fiecare marcă de oţel posibilitatea de a fi utilizat şi ca oţel pentru piese (semifabricate) turnate. OTA17MoCr13 106 . aceste oţeluri se simbolizează la fel ca şi oţelurile nealiate turnate şi au compoziţia chimică stabilită de producător astfel încât să fie satisfăcute cerinţele privind caracteristicile mecanice (de exemplu. deoarece principala condiţie impusă se referă la asigurarea caracteristicilor mecanice.25 %. În principiu. Cr-Mn..25 % şi adâugându-se litera W la simbolul mărcii (de exemplu. • oţelurile de înaltă rezistenţă pentru construcţii mecanice şi metalice au calitatea reglementată de SR ISO 9477 şi sunt oţeluri carbon sau aliate destinate realizării semifabricatelor turnate care se supun TT de normalizare + revenire sau de călire + revenire înaltă (îmbunătăţire) în vederea asigurării unor caracteristici mecanice ridicate: Re sau Rp0. oţelul G 230−450 este un oţel pentru piese turnate cu Re ≥ 230 N/mm2 şi Rm ≥ 450 N/mm2).5). marca G 200−400W corespunde unui oţel nealiat sudabil.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR turnare acceptabile şi să asigure caracteristicile mecanice impuse de condiţiile de solicitare ale acestor piese. ca urmare. cu conţinuturile de impurităţi limitate la nivelul %Pm. Oţelurile de uz general pentru piese turnate sunt de două tipuri: • oţelurile nealiate pentru construcţii au calitatea reglementată de SR ISO 3775. Pe lângă oţelurile de uz general. sunt oţeluri cu %Cm ≤ 0. se utilizează netratate termic şi pot fi elaborate cu sau fără asigurarea sudabilităţii. la oţelurile sudabile prescriindu-se %Cm ≤ 0. Cr-Mo.035 %). se folosesc în practică şi oţeluri pentru piese (semifabricate) turnare cu destinaţie precisă: • oţelurile turnate pentru armături (robinete). cu Re ≥ 200 N/mm2 şi Rm ≥ 400 N/mm2)..

aliat cu V.25 %. la care se garantează o anumită valoare a energiei de rupere KV la –60 oC. Oţelurile pentru arcuri Aceste oţeluri sunt destinate realizării arcurilor şi elementelor elastice utilizate în construcţia de maşini. 3. mangan şi. nealiate sau aliate cu Cr. Mo şi Cr. aceste oţeluri au calitatea reglemntată de STAS 12404. 8. concentraţia masică medie a nichelului fiind %Nim = 3. Cr şi Ni. având concentraţia masică medie %Crm = 1. cu %Cm = 0.3 %).4). Arcurile şi elementele elastice confecţionate din aceste oţeluri se supun unui TT final alcătuit din călire 107 . cromul fiind elementul de aliere principal. Ni. Cele mai utilizate oţeluri din această categorie sunt oţelurile hipoeutectoide cu %Cm > 0. T21 este un oţel nealiat cu %Cm ≤ 0. dispozitive şi aparate. T15NiCr180 este un oţel inoxidabil austenitic de tip 18−8 pentru piese turnate). adăugându-se la sfârşitul simbolului litera R (de exemplu. iar T17VMoCr14 este un oţel cu %Cm ≤ 0. aceste oţeluri au calitatea reglementată de STAS 10718 şi se simbolizează la fel ca oţelurile inoxidabile livrate sub formă de semifabricate prelucrate prin deformare plastică. crom. • oţelurile turnate în piese rezistente la temperaturi scăzute sunt oţeluri cu %Cm ≤ 0. cu menţiunea că în faţa simbolului se scrie litera T (de exemplu. fiind %Crm = 1.21 %. stabilitate în timp a caracteristicilor mecanice în condiţiile de temperatură şi mediu de lucru specifice aplicaţiilor în care sunt utilizate.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale este un oţel turnat pentru armături. Pentru a corespunde destinaţiei oţelurile din această categorie trebuie să prezinte limită de elasticitate (curgere) ridicată (v. elementul de aliere principal.09 % şi aliat cu Mo.17 %. rezistenţă mare la oboseală şi sensibilitate redusă la fisurare în prezenţa concentratorilor de tensiuni şi o bună prelucrabilitate prin deformare plastică.35 %. Cr. slab aliate cu Mn. Mo. • oţelurile turnate în piese destinate să lucreze la temperaturi ridicate sunt oţeluri cu %Cm ≤ 0.0 %).2. vanadiu. concentraţia masică medie a cromului.17 %. aliat cu Mo şi Cr. V (elemente care îmbunătăţesc comportarea la fluaj). nealiate sau slab aliate cu siliciu. uneori.4 %).45 %. aceste oţeluri au calitatea reglementată de STAS 12403 şi se simbolizează la fel ca oţelurile de tipul precedent. T9MoCrNi30R este un oţel pentru piese turnate destinate să lucreze la temperaturi scăzute.scap.6. cu wolfram şi nichel. • oţelurile inoxidabile turnate în piese sunt oţeluri înalt aliate ferito−martensitice sau austenitice de tipul celor prezentate în scap 8. sunt destinate realizării semifabricatelor turnate pentru piesele care lucrează la temperaturi ridicate (sub 575 oC) şi se simbolizează similar oţelurilor de tipurile precedente (de exemplu.8. cu concentraţia masică medie de carbon %Cm = 0. Mo.

dacă oţelurile sunt tratate în vid la elaborare.1.5). a căror compoziţie chimică (încadrată în prescripţiile prezentate anterior) este diferenţiată pentru asigurarea următoarelor caracteristici de călibilitate (v. Oţelurile pentru arcuri au calitatea reglementată de STAS 795. Pentru confecţionarea arcurilor şi elementelor elastice care lucrează în medii corosive se utilizează oţelurile inoxidabile (v. o bună rezistenţă la uzare şi o bună rezistenţă la oboseala de contact (produsă de solicitările variabile datorate contactului intermitent al inelelor cu bilele sau rolele rulmenţilor). role etc.65 %. 6.. Oţelurile pentru rulmenţi Oţelurile din această categorie sunt utilizate la confecţionarea elementelor active (inele. arcurile şi elementele elastice se confecţionează din oţeluri refractare sau din oţeluri rapide pentru scule. Influenţa cea mai puternică asupra elasticităţii acestor oţeluri o are siliciul (dizolvat în ferită). iar pentru îmbunătăţirea purităţii se poate utiliza tratarea în vid a oţelurilor la elaborare.80 %). RUL2V şi RUL3V.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR martensitică.5 %.1.) ale rulmenţilor. 8. RUL2.0.. bile.020 % şi %Pm ≤ 0.4.45. oţelurile cu siliciu au însă tendinţă mare de decarburare şi de formare a unor defecte superficiale în timpul prelucrării prin deformare plastică la cald.. iar dacă temperaturile de lucru sunt ridicate. 8. iar 60Si15A este un oţel aliat pentru arcuri. pentru creştera călibilităţii (impusă de realizarea componentelor rulmenţilor de mari dimensiuni) se poate apela la alierea suplimentară cu mangan (%Mnm = 0. simbolizarea lor cuprinzând grupul de litere RUL.6.10 %. Oţelurile pentru rulmenţi utilizate curent au %Cm = 0. Oţelurile din această categorie au calitatea reglementată de STAS 1456/1 şi STAS 11250. există tendinţa înlocuirii acestora cu oţelurile slab aliate Cr−V sau Cr−Mn. aceste oţeluri trebuie să asigure caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate.8. Datorită destinaţiei.60 % şi %Sim = 1. în prezent.. 6. de litera V.1.3. eventual.1).35 %) şi molibden (%Mom = 0. principalele mărci de oţeluri pentru rulmenţi sunt RUL1.. simbolul mărcilor de oţel utilizate pentru confecţionarea arcurilor sau elementelor elastice fiind urmat de litera A. cu concentraţia masică medie de carbon %Cm = 0.. urmat de un număr convenţional (fără semnificaţie precizată) şi.. cu concentraţia masică medie a elementelor de aliere %Cm = 0. de exemplu.95.2): J 6 – 61/62 la 108 . OLC65A este un oţel nealiat de calitate pentru arcuri. scap.. scap. urmată de revenire medie (la ti = 370…500 oC – v.20.027 %) şi sunt slab aliate cu crom (%Crm = 1.90. scap. RUL1V. au conţinuturile de impurităţi drastic limitate (%Sm ≤ 0. motiv pentru care.65 %).

pentru astfel de aplicaţii folosirea oţelurilor durificate prin calire martensitică nu dă rezultate corespunzătoare. urmată de călirea la temperaturi scăzute (pentru eliminarea austenitei reziduale şi asigurarea stabilităţii dimensionale a elementelor rulmenţilor) şi de revenirea joasă (pentru obţinerea unei structuri cu martensită de revenire.5 – 61/62 la mărcile RUL2 şi RUL2V şi J19 – 61/62 sau J 31 – 61/62 la marca RUL3V. 8. se utilizează în prezent oţelurile aliate Cr – Ni sau Cr – Mo pentru cementare.6.2). Semifabricatele utilizate la confecţionarea elementelor (pieselor) componente ale rulmenţilor se realizează prin deformare plastică la cald. cu capacităţi mari de încărcare şi supuse la şocuri mecanice în cursul exploatării.4.9…1.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale mărcile RUL1 şi RUL1V. dinţi pentru cupele excavatoarelor. 6. funcţionare intermitentă şi condiţii necorespunzătoare de ungere. scap. şi călirea martensitică (pentru durificarea elementelor componente ale rulmenţilor). cu capacităţi mari de încărcare. la aceste piese se asigură durificarea prin aplicarea unui TT final de călire superficială (călire CIF – v.) supuse în exploatare unor procese intense de uzare. Pentru confecţionarea inelelor rulmenţilor de mari dimensiuni.8. Oţelurile pentru rulmenţi se încadrează în clasa structurală a oţelurilor aliate perlitice (hipereutectoide). cu compoziţia chimică caracterizată de %Cm = 0. ca TT finale. scap. denumite şi oţeluri Hadfield (după numele metalurgului englez care le-a conceput în 1882). sunt oţeluri austenitice înalt aliate cu mangan. în procesele tehnologice de fabricare a acestor componente incluzându-se aceleaşi TT ca şi la sculele din oţeluri carbon şi aliate (hipereutectoide): normalizarea (pentru finisarea granulaţiei şi obţinerea unei structuri cvasieutectoide) şi recoacerea de globulizare a cementitei (pentru asigurarea unei structuri cu perlită globulară). elemente active pentru concasoare şi utilaje miniere etc. 6. de mare intensitate şi repetate. ca TT aplicate în cursul fabricării. J 13. având structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi cementită secundară (dispusă sub formă de reţea la marginea formaţiunilor perlitice). datorită lipsei de tenacitate ce le caracterizează. la aceste piese se asigură durificarea superficială prin aplicarea unui TT final de carburare (v. Oţelurile din această categorie. se utilizează în prezent oţelurile (nealiate sau slab aliate) pentru îmbunătăţire. Oţelurile rezistente la uzare şi tenace Oţelurile din această categorie se utilizează la confecţionarea unor piese (lame pentru buldozere. pentru confecţionarea inelelor rulmenţilor de mari dimensiuni. De asemenea. bine detensionată şi cu duritate ridicată). produse prin acţiunea unor solicitări dinamice (şocuri) de contact.3 % şi 109 .3).4. şenile pentru tractoare.

stabilitatea sa se micşorează şi se produce transformarea ei în martenstă. cu formarea unor precipitate disperse cu mare efect de durificare structurală. prelucra sau fasona cu scule abrazive. la care se pot adăuga. 110 . În cursul utilizării pieselor confecţionate din aceste oţeluri. molibden etc. T100MoMn130 şi T130MoMn135.6.. T120CrMn130 . simbolizarea lor făcându-se la fel ca la oţelurile aliate pentru piese turnate.9. Piesele confecţionate din astfel de oţeluri se supun unui TT de călire de punere în soluţie. constând din încălzirea şi menţinerea la ti = 1050. urmată de răcirea rapidă. austenita este ecruisată. eventual. însoţită de creşterea durităţii şi rezistenţei la uzare a pieselor (aceste oţeluri se comportă ca nişte materiale inteligente. ca urmare a producerii unor fenomene de descompunere a soluţiilor solide suprasaturate prezente în structura acestora. datorită ecruisării superficiale puternice pe care le-o produce acţiunea unor astfel de scule. Piesele din astfel de oţeluri se obţin numai prin turnare şi se pot. T100NiMn130. prin călire (răcire rapidă de la ti).. care îşi autoadaptează proprietăţile în funcţie de condiţiile de utilizare).1.1100 oC. datorită deformării plastice superficiale provocate de solicitările mecanice de contact la care sunt supuse. la care structura acestor oţeluri devine complet austenitică. În această categorie se încadrează oţelurile inoxidabile martensitice cu durificare prin precipitare (oţelurile PH – preciptation hardening). T130Mn135. crom.2 şi oţelurile cu îmbătrânire martensitică (oţelurile maraging). având caracteristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Mnm = 11…14 %.5. 8. Mn)3C. prelucrarea lor prin aşchiere cu scule metalice nefiind posibilă. Starea structurală corespunzătoare realizării caracteristicilor mecanice precizate în tabelul 8. prezentate în scap. pentru dizolvarea carburilor în austenită. Structura de echilibru la ta a acestor oţeluri este alcătuită din austenită aliată cu mangan şi carburi de tipul (Fe. principalele mărci de oţeluri din această categorie sunt: T105Mn120.9 se realizează la oţelurile maraging prin aplicarea următoarelor TT: • călirea de la o temperatură ti superioară temperaturii de 732 oC. diverse cantităţi de nichel. Oţelurile cu rezistenţă mecanică foarte ridicată Aceste oţeluri aparţin clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice şi se caracterizează prin capacitatea de a realiza caracteristici mecanice ridicate.8. 8. pentru menţinerea structurii monofazice austenitice (cu plasticitate şi tenacitate ridicate) până la ta. Calitatea oţelurilor din această categorie este reglementată de STAS 3718. pentru îmbunătăţirea unor proprietăţi de utilizare.

01 % * Conţinutul de Cr (care. cu tendinţă redusă de fisurare.1 1700 1620 6 30 3. la această marcă de oţel. transformări locale ale martensitei în austenită şi micşorarea durităţii şi caracteristicilor de rezistenţă mecanică ale oţelurilor (înmuierea oţelurilor prin supraîmbătrânire).1 1700 1620 6 35 18Ni300 18. la o temperatură ti = 480. structura care rezultă fiind o martensită (soluţie solidă suprasaturată având ca solvent Feα) cu conţinut scăzut de carbon.0 8. care prezintă caracteristici bune de plasticitate şi tenacitate. suprasaturată în elemente de aliere. Z.0 0. transformarea martensitică a acestor oţeluri este reversibilă şi se caracterizează printr-un decalaj important între valorile temperaturii caracteristice Ms la realizarea transformării directe (la răcire) şi inverse (la încălzire): la răcire. înlocuieşte Co). %Mnm < 0. în starea structurală realizată prin călire.6 0. aşchiere şi/sau sudare.3 0. deoarece în timpul răcirii CUS şi ZIT după sudare. • durificarea prin precipitare (îmbătrânire). se realizează în fâşiile în care ciclurile termice de sudare se caracterizează prin temperaturi care asigură apariţia în structură a austenitei 111 .0 4.1 2500 2460 5 25 17Ni 17. semifabricatele..0 0. sunt: • înmuierea ZIT.7 0.1%. mai ales dacă operaţia de sudare este efectuată după realizarea TT de călire şi îmbătrânire la construcţia sudată.2.4 0. austenita se transformă în martensită plastică. Rp0.03 %.6 0.1%.0* 12−5−3 La toate oţelurile %Cm < 0.485 oC.5 8. martensita ⇒ austenită la depăşirea temperaturii Ms ≡ Msi ≅ 600 oC.2 4.5 12.7 5.4 1340 1260 14 60 12. %Nim %Com %Mom %Tim %Alm N/mm2 N/mm2 % % 18Ni200 18. %Sim < 0. Compoziţia chimică şi caracteristicile mecanice ale oţelurilor maraging Caracteristicile mecanice R m.1 1480 1410 12 55 18Ni250 18. Tabelul 8. iar la încălzire. austenita ⇒ martensită la traversarea temperaturii Ms ≡ Msr ≅ 240 oC.2 0. Principalele probleme care apar la sudare.0 8.8 0. o durată de menţinere aleasă convenabil pentru precipitarea în structura martensitică a fazelor durificatoare dorite.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale austenita suferă o transformare fără difuzie (transformare martensitică). piesele şi componentele de aparatură tehnologică realizate din astfel de oţeluri pot fi supuse prelucrărilor prin deformare plastică.8 1.0 11.8 4.3 0.1 2500 2460 5 25 18Ni350 18. %Pm < 0.0 5.9.2 0..2 0. %Sm .5 3.1 1970 1930 6 30 18Ni350 17.6 1.5 3. în mod obişnuit se activează precipitare compuşilor intermetalici MoNi3 şi TiNi3 (cu efect durificator maxim) şi se limitează duratele de îmbătrânire pentru a se evita apariţia precipitatelor de tip Fe2Mo (fără nichel). A.0 10. care determină creşteri locale ale concentraţiei de Ni. Marca oţelului Compoziţia chimică Sudabilitatea oţelurilor maraging este bună.

care poate determina scăderea tenacităţii şi creşterea tendinţei de fisurare).8. • Platinitul este un aliaj cu %Cm ≤ 0. care are un coeficient de dilatare termică redus şi un modul de elasticitate ce rămâne aproximativ constant până la 100 oC. care influenţează negativ caracteristicile de rezistenţă mecanică şi (mai ales) de tenacitate ale acestei zone a îmbinărilor sudate.). care are coeficientul de dilatare egal cu al sticlei şi platinei. acest aliaj este recomandat pentru fabricarea elementelor elastice de precizie (orologerie mecanică. • formarea porilor în CUS.6.).tabelul 8. • Elinvarul este un aliaj cu %Cm = 0. iar impurificarea excesivă cu sulf determină formarea în structura CUS a sulfurii de titan (uşor fuzibilă. %Nim = 42…48 % şi restul Fe.3. traductoare de precizie etc. Aceste probleme se pot rezolva prin: verificarea atentă a calităţii MB ale construcţiilor sudate. nedurificată prin precipitare.. intră în construcţia tuburilor catodice utilizate pentru monitoarele de mare rezoluţie ale calculatoarelor electronice etc. aparatură de laborator etc. austenita din aceste fâşii se transformă la răcirea îmbinărilor sudate în martensită moale şi plastică. este utilizat ca aliaj înlocuitor al platinei în construcţia aparatelor la care există piese metalice înglobate în sticlă (lămpi electrice.. N2.5 % şi restul Fe. este determinată de absorbţia de gaze (O2. de exemplu. H2) din mediul înconjurător sau din materialele utilizate la sudare.3 % şi %Nim = 35…37 %.9) şi alegerii necorespunzătoare a MA. • formarea în structura CUS a unor compuşi intermetalici... care are un coeficient de dilatare ce rămâne practic neschimbat până la 100 oC şi este de opt ori mai mic decât al fierului. alegerea judicioasă a MA şi proiectarea corectă a regimurilor de sudare. Oţelurile cu coeficient de dilatare termică controlat Oţelurile din această categorie sunt înalt aliate cu nichel sau cu crom şi nichel şi se caracterizează prin valori ale coeficientului de dilatare termică reduse şi care variază foarte puţin cu temperatura.732 oC şi martensita se transformă parţial în austenită). tuburi electronice. Principalele oţeluri (aliaje) comerciale din această categorie sunt: • Invarul este un oţel cu %Cm ≅ 0. elemente de acţionare în automatizări.0. acest aliaj se utilizează pentru fabricarea etaloanelor de lungime. %Crm = 8. excesul de carbon determină apariţia în structura CUS a carburilor de titan şi molibden. 8.4 %..ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (fâşiile din ZIT în care temperatura depăşeşte 732 oC şi se obţine o structură complet austenitică şi fâşiile din ZIT în care temperatura este situată în intervalul 480.0…12. 112 . %Nim = 35…37 %.4 %. se datorează neîncadrării MB în caracteristicile de compoziţie chimică recomandate (v.

9. în J). în funcţie de condiţiile specifice impuse 113 . fie în funcţie de compoziţia chimică. cifra din poziţia 5 a simbolului este 1 pentru cazul în care simbolul alfanumeric al fontei indică rezistenţa la tracţiune. − simbolizarea după caracteristici prevede posibilitatea de a indica fie rezitenţa la rupere Rm .Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8. simbolizarea alfanumerică se poate face fie în funcţie de caracteristici. se specifică dacă încercarea de încovoiere prin şoc. iar simbolurile au structura prezentată în figura 8. tabelul 8. 2 când se indică duritatea şi 3 când simbolizarea se face după compoziţia chimică. Prin această simbolizare se atribuie fiecărei mărci de fontă câte un număr de două cifre înscris în pozitiile 7 şi 8. simbolizarea alfanumerică se poate utiliza pentru orice categorie de fontă (standardizată sau nu). iar la poziţia 9 se înscrie o cifră (0…9). Fontele comerciale 8. Vickers sau Rockwell. în N/mm2 (şi eventual alungirea procentuală după rupere A. iar litera G − că aceasta se utilizează în stare turnată. litera J indicând că materialul simbolizat este o fontă. Structura şi conţinutul simbolurilor pentru cele două criterii de simbolizare sunt prezentate în tabelul 8.10. Simbolizarea numerică a mărcilor de fonte conform SR EN 1560 este complementară simbolizării alfanumerice. − simbolizarea după compoziţia chimică se realizează cu sau fără indicarea conţinutului de carbon.20. − simbolul alfanumeric dă informaţii despre conformaţia grafitului şi despre structura sau starea de tratament termic a masei metalice de bază a fontei. necesară pentu verificarea acestei caracteristici. Se poate observa că simbolizarea fontelor prezintă următoarele particularităţi: − prezenţa sau absenţa simbolului EN arată că fonta este inclusă într-un standard european sau nu . fie duritatea Brinell (în mod uzual). Simbolizarea fontelor comerciale Simbolizarea alfanumerică şi numerică a fontelor este reglementată de standardul SR EN 1560 conform căruia. iar simbolizarea numerică se utilizează numai pentru fontele standardizate.9. se efectuează la temperatură ambiantă (literele RT) sau la temperatură scăzută (literele LT) şi se indică în simbol modul de obţinere a epruvetelor (v. în % sau caracteristica de înovoiere prin şoc KV. aplicând aceleaşi principii ca în cazul oţelurilor aliate. Ca şi în cazul oţelurilor.1. în cazul în care simbolul cuprinde valoarea KV. − literele GJ sunt prezente în simbolul oricărei mărci de fontă.10).

Structura simbolizării numerice a fontelor conform SR EN 1560 Până la înlocuirea tuturor standardelor de fonte aprobate înainte de 1992 (standarde marcate cu sigla STAS) se menţine (împreună cu prescripţiile de simbolizare anterior prezentate) şi posibilitatea simbolizării fontelor conform acestor standarde. Caracteristica mecanică principală care se garantează la aceste materiale este rezistenţa la rupere Rm. Fontele cu destinaţie generală Din această categorie fac parte fontele cu grafit lamelar. 9 – pentru condiţii suplimentare specificate în comanda beneficiarului. structura acestor fonte este formată dint-o masă metalică de bază feritică (la fontele cu Rm < 200 N/mm2).03…0.4.15…0. 350 N/mm2]. 4 – pentru fontele la care se face încercarea la încovoiere prin şoc la temperatură ambiantă.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fiecărei mărci. %Nim = 0. 8. 114 .5…1.5…2.15 %. 5 – pentru fontele la care se face încercarea la încovoiere prin şoc la temperatură scăzută. Aceste aliaje au compoziţia chimică de bază caracterizată astfel: %Cm =2. %Cum = 0. %Sim = 1.5…1. Fontele cu grafit lamelar (fontele cenuşii) au utilizarea cea mai mare. 1 − pentru fontele ale căror caracteristici se verifică pe probe turnate separat.5…3. Aşa cum s-a prezentat în scap 4. 8.5 %.2…2 %.5 %.9. reprezentând 70 % din totalul materialelor metalice turnate în piese. fontele maleabile şi fontele cu grafit nodular.5 %.5 %.65 % şi %Sm = 0.20. obţinerea unor rezistenţe Rm > 250 N/mm2 se realizează prin aliere: %Crm = 0.8 %. %Mnm = 0.1…0.1…0.2. %Mom = 0. 6 – pentru fontele cu sudabilitate specificată. cuprinsă în mod obişnuit în intervalul [100 N/mm2 . 7 – pentru piesele în stare brută de turnare. după cum urmează: 0 − pentru fontele fără condiţii specifice. Fig. 8 – pentru piesele tratate termic. 3 – pentru fontele ale căror caracteristici se verifică pe probe prelevate din piesele turnate. 2 – pentru fontele ale căror caracteristici se verifică pe probe ataşate la piese.0 %. %Pm = 0.

când lamelele de grafit se aşează între ramurile dendritelor sub formă neordonată (grafit D) sau sub formă ordonată (grafit E). 300 N/mm2]) sau perlitică (la fontele cu Rm > 300 N/mm2) şi formaţiuni de grafit lamelar izolate sau sub formă de aglomerări.21. care caracterizează fontele pe baza rezistenţei la tracţiune sau pe baza durităţii Brinell. Prezenţa grafitului conferă însă fontelor şi unele caracteristici favorabile. Formele de grafit A. D se pot forma la aceeaşi viteză de răcire. 115 . cum ar fi capacitatea mare de amortizare a vibraţiilor mecanice şi o bună comportare la uzare.1…10000 kg).21. Se pot turna piese cu forme complicate şi de orice dimensiune (masa pieselor poate fi 0. Fig. EN−GJL−300 este o fontă cenuşie cu Rm ≥ 300 N/mm2. formele de grafit D şi E apar în cazul fontelor hipoeutectice supraîncălzite.4) HB = RH (100 + 0. sau EN−GJL−HBxxx.44 Rm ) . iar EN−GJL−HB235 este o fontă cenuşie cu duritatea HB ≥ 235 HBS Între duritatea Brinell şi rezistenţa la tracţiune a acestor materiale există următoarea corelaţie. contracţie la solidificare redusă) şi de prelucrare prin aşchiere (lamelele de grafit fragmentează aşchiile). datorită efectelor de ungere produse de grafit. care nu pot fi realizate prin alte procedee tehnologice. 8. principalele tipuri de separări de grafit fiind prezentate în figura 8. ceea ce explică rezistenţa mecanică scăzută. precizată şi în standardul SR EN 1561: (8. Grafitul lamelar întrerupe continuitatea masei metalice şi constituie concentratori puternici de tensiuni. în funcţie de capacitatea de germinare a topiturii.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale ferito-perlitică (la fontele cu Rm ∈ [200 N/mm2. B. xxx fiind duritatea Brinell. Utilizarea lor deosebit de largă se datorează costului redus. proprietăţilor foarte bune de turnare (fluiditate ridicată. xxx reprezentând rezistenţa minmă la tracţiune în N/mm2. de exemplu. Formele separărilor de grafit lamelar Caracteristicile fontelor cu grafit lamelar sunt reglementate de standardul SR EN 1561. Din punctul de vedere al influenţei asupra caracteristicilor mecanice de rezistenţă cea mai convenabilă formă a grafitului corespunde tipului A. lipsa de plasticitate şi rezistenţa la oboseală redusă a acestor materiale. astfel că simbolurile utilizate sunt EN−GJL−xxx.

Fontele maleabile se caracterizează prin existenţa grafitului sub formă de aglomerări sau cuiburi de grafit. %Mnm = 0. ceea ce pentru o epruvetă circulară corespunde unei lungimi iniţiale a porţiunii calibrate L0 = 3d0). iar al doilea numărul x alungirea la rupere A3. Al. − fontele maleabile cu miez negru. Comportarea la turnare a fontelor cu grafit nodular prezintă câteva particularităţi generate de compoziţia lor chimică apropiată de cea eutectică: fluiditate ridicată. de exemplu.2 %. 116 . numerele având aceleaşi semnificaţii ca mai înainte.8…1.5. aşa cum s-a prezentat în scap. Calitatea fontelor maleabile este reglementată de standardul SR EN 1562 care prevede două tipuri de fonte: − fontele maleabile cu miez alb.2…3. Ti. Sn. iar dimensiunile lor sunt relativ mici şi tratamentul de maleabilizare (a cărui durată depinde de masa pieselor supuse tratării) se poate aplica în condiţii economice. 4. deoarece acestea sunt piese cu pereţi subţiri şi se pot turna bine din fonte albe. Bi.4) este importantă deoarece permite evaluarea rezistenţei la tracţiune pentru fiecare piesă în parte. Sferoidizarea grafitului la modificare poate fi împiedicată de prezenţa unor impurităţi cum ar fi: As.4 S 0 . de exemplu. simbolizate EN−GJMB−xxx−x. care este o încercare nedistructivă şi poate fi realizată cu aparate portabile. RH = 0. ceea ce impune limitarea concentraţiilor acestor acestor componente la niveluri foarte scăzute.4.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR în care RH este un coeficient stabilit experimental pentru o anumită tehnologie de elaborare şi de turnare ai căror parametri pot fi menţinuţi constanţi (de obicei. numărul xxx reprezentând rezistenţa la tracţiune Rm.2). utilizând valorile determinărilor de duritate Brinell. TT aplicat acestor epruvete trebuind să fie acelaşi cu al pieselor pe care le reprezintă. încercarea la tracţiune se execută utilizând epruvete turnate separat şi neprelucrate mecanic. produsele din astfel de materiale se obţin aplicând tratamentele termice de recoacere de maleabilizare a semifabricatelor turnate din fonte albe hipoeutectice (cu %Cm = 2. simbolizate EN−GJMW−xxx−x. EN−GJMB−650−2 este o fontă maleabilă cu Rm ≥ 650 N/mm2 şi A3. Fontele cu grafit nodular numite şi fonte ductile se obţin din fonte cenuşii prin procedeele de modificare prezentate în scap. EN−GJMW−400−5 este o fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A3.4 în % (încercarea la tracţiune se realizează utilizând o epruvetă cu L0 = 3. Relaţia (8. Pb.5 %. De menţionat că în cazul fontelor maleabile. aceste materiale au rezistenţa la tracţiune Rm = 350…800 N/mm2 şi alungirea la rupere A = 1…12 % şi se utilizează în special pentru fabricarea pieselor de legătură pentru instalaţii (denumite fitinguri).8…1.8 %).6. în N/mm2.4 ≥ 2 %.3…0. %Sim = 0. valori mari ale tensiunii superficiale şi valori ridicate ale dilatării iniţiale (care impun utilizarea formelor de turnare cu maselote).4 ≥ 5 %.

în N/mm2.austenită. %Nim = 5 % şi %Sim = 2 %. ** Simboluri folosite numai la fonte maleabile Exemple de simbolizare: EN−GJL−150S − fontă standardizată cenuşie cu grafit lamelar cu Rm = 150 N/mm2. elementelor de −LT – la temepratură aliere %EAm scăzută separate prin cratimă * În cazul simbolizării în funcţie de duritate nu se mai indică Rm şi A. Structura grafitului Structura masei metalice L – lamelară. urmată după simbolizarea H – piesă cratimă de A în %. GJ−400C−Z – fontă cenuşie nestandardizată cu Rm = 400 N/mm2 la care se prevăd anumite condiţii în comandă. EN−GJN−X320CrNiSi9−5−2 – fontă ledeburitică la care se impune %Cm = 3.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Tabelul 8. este importantă. QT – calită şi 117 . determinate pe probe ataşate piesei. a) litera X pentru a D – stare brută indica de turnare. tratată termic.2 %. HBnnn – Brinell.10 Structura simbolurilor pentru fonte conform SR EN 1560 Condiţii Caracteristici mecanice sau compozitie chimică suplimentare Caracteristici mecanice Compozitie chimică a) -nnn-nn – Rm minimă. de aliere. martensită V− vermicular. Q – călită. EN−GJMW−450−7U – fontă standardizată maleabilă cu miez alb cu Rm = 450 N/mm2 şi A = 7%. L – N− fără grafit. în cazurile în care Z – alte condiţii C – probă prelevată din specificate în concetraţia piesă comandă carbonului c) duritatea*: revenită. EN−GJS−HB230 – fontă nodulară cu duritatea Brinell HBS = 230. simbolurilechimice W – miez ale elementelor d) încercarea la încovoiere alb **. EN−GJL−XNiMn13−7 – fontă cenuşie aliată cu %Nim = 13% şi %Mnm = 7%. ledeburită. aliată cu %Crm = 9 %. determinată pe probă turnată separat. b) %Cm x 100. determinate pe probe prelevate din piesă. după comp. b) modul de obţinere a chimică. HRnn – Rockwell. EN−GJS−350−22C – fontă standardizată cu grafit nodular cu Rm = 350 N/mm2 şi A = 22%. P – perlită M – grafit în M – cuiburi. S – nodulară F – ferită. W – sudabilitate probei: pentru îmbinare S − probă turnată separat. numai U – probă ataşată piesei. negru**. (sferoidală). prin sudare. prin şoc: d) concentraţiile −RT – la temperatură masice ale ambiantă. A. B – miez c) HVnnn – Vickers.

EN−GJS−350−22−LT este o fontă nodulară cu Rm ≥ 350 N/mm2. au rezistenţă mecanică ridicată Rm = 500…800 N/mm2. mărcile respective se recunosc după literele RT sau LT scrise la sfârşitul simbolului. Compoziţia chimică a fontelor cu destinaţie generală este lăsată la alegerea producătorului. puternic solicitate în exploatare. elaborate astfel încât au anumite caracteristici specifice aplicaţiilor cărora le sunt destinate. fontele nodulare se utilizează cu precădere în construcţia de motoare. Standardul SR EN 1563 prevede pentru fontele nodulare feritice şi posibilitatea garantării unei anumite energii de rupere KV.65 S 0 . fontele nodulare se supun TT de călire izotermă bainitică. ceea ce pentru o epruvetă circulară corespunde la L0 = 5d0. numerele având aceeaşi semnificaţie ca în cazul fontelor maleabile. cu precizarea că încercarea la tracţiune se efectuează pe epruvete prelucrate la care L0 = 5. dar plasticitatea lor este redusă.2. tinzând să înlocuiască oţelurile la realizarea arborilor cotiţi şi în industria metalurgică. Fontele cu destinaţie precizată În această categorie sunt incluse fonte nealiate sau aliate. la fabricarea pieselor de dimensiuni mari. Pentru obţinerea unor caracteristici mecanice mai bune. de exemplu. cu condiţia obţinerii caracteristicilor mecanice impuse. Din acest punct de vedere.9. Simbolul acestor fonte are structura EN−GJS−xxx−x. A ≥ 22 % la care se garantează KV ≥ 12 J la –40 oC. iar EN−GJS−22−RT aceeaşi fontă. determinată fie la temperatură ambiantă fie la temperaturi scăzute (până la –40 oC). în urma căruia se pot obţine rezistenţe la tracţiune Rm = 800…1400 N/mm2. la aceeaşi structură a R p 02 masei metalică de bază. EN−GJS−400−15 este o fontă nodulară cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. fontele 118 . de exemplu. Forma rotunjită a grafitului diminuează efectul de concentrare a tensiunilor. fontele nodulare perlitice. raportul este mai mare în cazul fontelor nodulare Rm decât în cazul oţelurilor. alungirea la rupere fiind comparabilă cu a oţelurilor hipoeutectoide.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Caracteristicile mecanice ale acestor fonte depind în mare măsură de structura masei metalice de bază: fontele nodulare feritice au rezistenţă mecanică scăzută şi plasticitate bună. 8. principalele categorii sunt: fontele refractare. adică epruvetă normală). la care se garantează KV ≥ 17 J la 20 oC. iar caracteristicile celor tratate termic − prin SR EN 1564. astfel că se pot atinge valori ale rezistenţei la oboseală σO = 200…280 N/mm2. cum sunt cilindrii de laminor. Caracteristicile fontelor cu grafit nodular netratate termic sunt stabilite prin SR EN 1563. Datorită acestor caracteristici.

cea mai bună comportare având-o fontele cu grafit fin dispersat în masa metalică de bază a structurii. Fontele rezistente la temperaturi scăzute sunt fonte nodulare aliate cu nichel (%Nim = 20. Tipurile de fonte rezistente la coroziune mai frecvent utilizate sunt prezentate în continuare. care se manifestă la temperaturi ridicate. În cazul pieselor solicitate la şocuri termice.4 %). care le conferă structură austenitică. %Mnm = 4…8 % . energia lor de rupere KV rămânând practic neschimbată de la ta până la –150 oC. şi. cu %Crm = 16 %. în care se găsesc carburi. fonte cu conţinut ridicat de aluminiu şi fonte cu conţinut ridicat de crom şi siliciu. în cantităţi mai mici.. Caracteristicile lor sunt stabilite prin STAS 6706.. se utilizează fonte austenitice cu grafit nodular. Aceste fonte prezintă rezistenţă la oxidare la t < 1100 °C şi au o bună rezistenţă la creştere. de exemplu FrCr16 este o fontă refractară cu grafit lamelar. dacă grafitul este lamelar şi Frgn. dacă grafitul este nodular.. molibden sau stibiu.. fenomen ce se produce (la temperaturi înalte) datorită descompunerii cementitei (cu formare de grafit) şi oxidării interne produse de gazele ce pătrund de-a lungul filamentelor de grafit şi are ca efecte creşterea volumului şi pierderea coeziunii materialui.12 %. şoc termic şi fluaj. care sunt fonte alite după una din reţetele Ni−Mn (%Nim = 10. cu %Alm = 22 %. Fontele refractare sunt fonte aliate care au o bună comportare la acţiunea fenomenelor de oxidare.3. Cromul. nichel..26 %) sau cu mangan ( %Mnm = 3. Fontele refractare se simbolizează cu literele Fr. În condiţiile asigurării structurii de echilibru (bine detensionată) aceste fonte au o bună rezistenţa la şocuri mecanice. siliciul şi aluminiul conferă acestor fonte rezistenţă la oxidare prin acelaşi mecanism ca în cazul oţelurilor refractare (formarea unei pelicule compacte şi aderente de oxizi care protejează materialul faţă de oxidarea în profunzime).5…4. conform căruia se produc patru tipuri de fonte: fonte cu conţinut ridicat de crom. în care se găsesc înglobate carburi şi grafit lamelar. %Mnm = 5…8 %) sau Ni− Si−Mn−Cu (%Nim =10…20 %. creştere de volum. grafit lamelar sau grafit nodular. şi %Cum = 2…4 %). siliciu. fie cu masa de bază feritică.0. Rezistenţa lor la coroziune este puternic influenţată de forma grafitului. iar FrgnAl 22 este o fontă refractară cu grafit nodular. Fontele rezistente la coroziune sunt fonte cu sau fără grafit în structură. Fontele înalt aliate cu siliciu (%Sim = 12…18 %) au un conţinut scăzut de carbon (%Cm = 0.5 %). urmate de simbolul elementului principal de aliere şi de un număr care arată concentraţia masică medie a acestui element.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale rezistente la temperaturi scăzute. %Sim = 4…6 %. fontele rezistente la coroziune şi fontele rezistente la uzare. au structura masei metalice feritică şi sunt rezistente 119 . aliate în principal cu crom. Fontele din această categorie sunt fie fonte cu masa de bază perlitică.. aluminiu. fonte cu conţinut ridicat de siliciu.

Cu.25…0. cu structura masei metalice perlitică.65 % sau %Mom ≅ 0.5 %). Fonte complex aliate cu nichel. 119 fontă rezistentă la coroziune.. 76 material de adaos (MA).35 %) au structura tipică fontelor albe (datorită efectului antigrafitizant al cromului). 94 hardenită. Fontele antifricţiune sunt fonte care trebuie să asigure un coeficient de frecare cât mai mic.5…12. Fontele înalt aliate cu nichel (%Nim = 13…35 %) au structura masei metalice austenitică. În structura acestor fonte nu se admite prezenţa cementitei libere. Fontele înalt aliate cu crom (%Crm = 25.25 %. 93 fontă comercială. care le îmbunătăţeşte rezistenţa la uzare. fiind fonte nealiate sau aliate cu %Nim = 1. iar grafitul poate fi lamelar sau nodular. 69 elinvar. P.2…1. 75 clase de calitate.5 % şi %Crm = 0. 119 fontă rezistentă la uzare antifricţiune. 75 laminare termomecanică (controlată). 73 120 fisurare la cald a CUS. 112 laminare normalizantă. Cuvinte cheie bandă de călibilitate normală. cu structura masei metalice austenitică. sunt rezistente la acţiunea acizilor şi apei de mare. fiind folosite pentru confecţionarea componentelor lagărelor de alunecare. 74 construcţie sudată. Ti. cupru. 112 fâşii ZIT. siliciu şi/sau cupru. slab aliate cu Cr. În cazul pieselor supuse la solicitări severe se folosesc fontele cu %Nim = 3. 120 fragilizare prin faza σ. dar toate conţin eutectic fosforos ternar (numit steadit). straturi. maleabile şi nodulare. devin rezistente şi la acţiunea acizilor oxidanţi sau organici.. 104 invar. siliciu şi aluminiu au rezistenţă bună la acţiunea acizilor sulfuric şi acetic. 67 câmp termic de sudare. structura masei metalice de bază a acestora fiind martensitică. Sunt fonte cenuşii. 69 ..5…6. sau înalt aliate cu Mn (%Mnm = 7. Au structură perlito-sorbitică. 113 fontă refractară. 56 comportare metalurgică la sudare. îngustă. Pb. 69 coroziune intercristalină. iar dacă sunt aliate suplimentar cu molibden (%Mom = 2…4 %) devin rezistente şi la cloruri. fiind utilizate pentru confecţionarea tamburilor de frână de la autovehicule. Ni. Fontele de fricţiune sunt fonte care trebuie să realizeze coeficienţi de frecare cât mai mari. sunt rezistente la acţiunea mediilor alcaline. 70 carbon echivalent %Ce.0 %. de fricţiune. Fontele rezistente la uzare cuprind două tipuri: fontele antifricţiune şi fontele de fricţiune. iar prin adaosuri de crom. 92 cusătură sudată (CUS) rânduri. Si.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR la acţiunea acizilor azotic şi sulfuric.

...D.. s. Mitelea I.I. 1983 8. 78 platinit. Metalurgie fizică. 1983 7. 94 oţel durificabil prin precipitare (PH). Editura Facla.a. Oţeluri. Bucureşti. 98 oţeluri pentru recipiente. Bucureşti. Protopopescu H. vol. 103 oţel refractar (termorezistent).. 79 oţel duplex.. Bucureşti. de produs.I. Editura Didactică şi Pedagogică. 1980 9... Editura Tehnică. Gâdea S. Geru N. Editura Didactică şi Pedagogică. O. 1999 11..I. 112 rost de sudare. 1994 10. 66 oţel pentru rulmenţi. Vacu S. 1996 121 . Bucureşti. 77 zonă influenţată termic (ZIT). I. 75 oţel pentru îmbunătăţire.. 66 otel pentru construcţii sudate.. * * * Culegere de standarde comentate – Fonte şi oţeluri turnate.I. O. 1983 2.I.D. 69 simbolizare alfanumerică.M.. Truşculescu M.C. Oţeluri inoxidabile şi refractare. Bucureşti. 93 oţel maraging. cu crom şi nichel. Lugsheider E.M. Ieremia A. numerică. 80 oţel cu granulatie fină. 76 oţel cu granulaţie fină.a.. 80 oţel inoxidabil stabilizat.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale material de bază (MB). calmat. 108 oţel rapid. Studiul metalelor. 89 oţel Hadfield. ş. 96 oţel turnat. 70 Bibliografie 1. Mărci şi condiţii tehnice de calitate. 83 sudabilitate. Studiul si ingineria materialelor. 53 structură feritică aciculară. Saban R. Metalografie şi tratamente termice. 1995 6. Metalurgie fizică şi studiul metalelor. Stiinţa materialelor în construcţia de maşini.a. II. 59 standard general. 69 oţel necalmat. 78 oteluri pentru scule.C. 86 oţeluri patinabile. Bucuresti. Editura Didactică şi Pedagogică. Timişoara. vol. Editura Didactică şi Pedagogică. 64 oţel bifazic (dual-phase).. 97 temperatură de referinţă. Mărci. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. O.D. Timişoara 1999 5. Colan H. 74 superaliaj. ş. Tillmann W.I. 1981 3. 110 oţel pentru carburare. * * * Culegere de standarde comentate – Oţeluri. 65 oţel criogenic. Petrescu M... 1982 4. 100 oţeluri termorezistente. Editura Sudura. * * * Culegere de standarde comentate – Supliment..C. 109 oţel HSLA. Elaborarea oţelurilor aliate. 84 oţel carbon de calitate. Bucureşti. 105 oţeli inoxidabil cu crom.M. Bucuresti.

3. oţelul are limita de curgere Re ≥ 235 N/mm2.8. pentru probleme reale sau potenţiale. Activitatea specifică prin care se stabilesc. c) standarde regionale.8. S235J2G3 conform SR EN 10027-1: a) otelul are rezistenţa la tracţiune Rm ≥ 370 N/mm2. d) oţelul este calmat? T.15 %. Care dintre următoarele condiţii sunt respectate de marca de oţel nealiat simbolizată OL370.9.2. respectiv. Care dintre următoarele oţeluri aliate se încadrează în clasa oţelurilor de calitate: a) oţelurile pentru recipiente sub presiune care au limita de curgere Rp0. prevederi destinate unei utilizări comune şi repetate. urmărind obţinerea unui grad optim de ordine într-un context dat. %Sm ≤ 0. c) oţelul se utilizează pentru piesele care se supun carburării. Clasele principale de calitate prevăzute în standardul SR EN 10020 pentru oţelurile nealiate sunt: a) oţeluri de uz general: b) oţeluri excepţionale. care stabileşte reguli. c) oţeluri de calitatea. Care dintre următoarele condiţii sunt respectate de marca de oţel nealiat simbolizată OLC15 conform STAS 880 şi.8. b) oţelurile pentru electrotehnică. respectiv. c) standardizare. c) oţelul are limita de curgere Re ≥ 370 N/mm2. standardele pot fi: a) standarde de firmă.8. d) standarde de produs? T. b) oţelul are concentraţia masică medie de carbon %Cm = 15 %. d) oţelurile la care singurul element de aliere (în fară de carbon) este niobiul? T.1.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Teste de autoevaluare T. d) clasificare? T. prescripţii sau caracteristici pentru activităţi sau rezultatul acestora. În funcţie de nivelul de aplicare.8. b) standarde naţionale.8. Respectarea cărora dintre următoarele condiţii determină încadrarea unui oţel nealiat în clasa oţelurilor speciale: a) oţelul are prescrisă energia de rupere KV în starea C + r.2 > 400 N/mm2. d) oţeluri speciale? T.8.6.8.5. d) oţelul este destinat fabricării pieselor la care TT final este îmbunătăţirea? T. C15 conform SR EN 10027−1: a) oţelul are concentraţia masică medie de carbon %Cm = 0. c) oţelul are prescrisă o energia de rupere (determinată pe epruvete prelevate longitudinal din semifabricate sau produse) KV > 27 J la −50 oC. c) lege. d) oţelul nu necesită aplicarea de TT pentru obţinerea caracteristicilor prescrise? T. b) normativ.7. b) ordonare. Documentul stabilit prin consens şi aprobat de un organism recunoscut. c) oţelurile bifazice. este denumită: a) normalizare. b) oţelul are concentraţiile de impurităţi %Pm. în scopul obţinerii unui grad optim de ordine într-un context dat este denumit: a) standard.8.025 %. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de 122 .k conform STAS 500 şi.4.4.8. d) convenţie? T.

dacă %Cm < 0. b) 38AlCrMo10−6−1. Care sunt zonele caracteristice ale unei îmbinări sudate: a) materialul de bază MB. d) 17CrMn4−4? T. d) 34MoCrNi16? T.8.8.16.17. b) 42MoCr11. b) zona influenţată termic ZIT.8. d) manganul. dacă %Mnm ≥ 12 %? T.18.8.2 %.8. c) ferită şi insule de martensită. dacă %Crm ≥ 12. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri cu caracteristici de tenacitate garantate la temperaturi scăzute (sub −60 oC): a) P235NL1.8. b) fâşia de normalizare.8. d) bainită cu conţinut scăzut e carbon? T.8.14. b) S235NL.13.8. b) 42MoCr11. d) 17CrMn4−4? T.8. b) X2CrMoTi17−1. c) 15Cr3. c) P355NH. b) plasticitate.8. b) 12MnNi15−3.20. d) 34MoCrNi16? T. b) ferită aciculară. c) P460NL2. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (simbolizate conform SR EN 10027−1) aparţin categoriei oţelurilor pentru carburare (cementare): a) 34CrMo4−2. c) fâşia de austenitizare incompletă. d) fâşia neaustenitizată? T.15.0 %. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile feritice: a) X50CrMoV15.11.21. c) 34CrNiMo6−6−2. Care dintre fâşiile ZIT a unei îmbinări sudate dintre două piese din oţel (nealiat) cu conţinut scăzut de carbon are cele mai slabe caracteristici de tenacitate: a) fâşia de supraîncălzire.10. c) materialul de adaos MA. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile 123 . Ce structură prezintă semifabricatele realizate din oţeluri bifazice (dual−phase steel): a) ferită şi perlită. c) X6CrNi17−1. Prezenţa cărui element de aliere conferă oţelurilor calitatea de a fi inoxidabile: a) nichelul. b) 51CrMnV4−4-1. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (simbolizate conform SR EN 10027−1) aparţin categoriei oţelurilor pentru îmbunătăţire: a) 43MnMo6−2.8. c) 17CrNi16.12. c) sudabilitate. c) 17CrNi16. d) P235NL1? T. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (simbolizate conform STAS 791) aparţin categoriei oţelurilor pentru carburare (cementare): a) 15Cr08. d) X6CrMoNb17−1? T. d) X8Ni9? T. c) carbonul. b) cromul. d) cusătura sudată CUS? T. dacă %Nim > 8 %. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri cu granulaţie fină pentru construcţii sudate: a) S335K2. d) elasticitate? T.19.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale maşini (simbolizate conform STAS 791) aparţin categoriei oţelurilor pentru îmbunătăţire: a) 15Cr08. Aptitudinea unui oţel ca printr-un anumit procedeu şi pentru un anumit scop să asigure în îmbinările sudate caracteristicile locale şi generale prescrise pentru o construcţie sudată este denumită: a) călibilitate.

d) X90CrMoV18? T.8. c) X2CrNi18−9. d) călire martensitică + revenire medie? T. c) X3CrNiMoN27−5−2.8. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri Hadfield: 124 .8. d) S335K2? T. d) X50CrMoV15 T.33.23. b) 117VCr6. Care este TT final ce se aplică sculelor confecţionate din oţelul OSC10: a) călire martensitică + revenire joasă.8.27. b) X6CrMoNb17−1. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile martensitice cu durificare prin precipitare: a) 12MnNi15−3. d) transformarea perlitei în austenită? T. b) X2CrMoTi17−1. d) X7CrNiAl17−7? T. c) 10AlCr240.26. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile de tip duplex: a) X2CrNiMoN22−5−3.31.32. b) transformarea perlitei în austenită. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile austenitice: a) X50CrMoV15.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR martensitice: a) X50CrMoV15. d) X2CrNiMo17−12−2? T. b) normalizare + recoacere de globulizare a cementitei. c) siliciul. d) apariţia fazei σ? T. Care din următoarele probleme pot să apară la sudarea oţelurilor inoxidabile feritice: a) fisurarea la cald a CUS. c) apariţia fazei σ. b) creşterea excesivă a granulaţiei.8. d) 31VCr8? T. c) RCA 370. c) călire martensitică + revenire înaltă (îmbunătăţire). Care din următoarele probleme pot să apară la sudarea oţelurilor inoxidabile austenitice: a) fisurarea la cald a CUS. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri patinabile: a) S235W.34. Care este TT final ce se aplică matriţelor confecţionate din oţelul 30VCrW85: a) călire martensitică + revenire joasă.24.8. b) S355W. d) normalizare + recoacere de globulizare a cementitei. b) îmbunătăţire.30. d) călire de punere în soluţie + îmbătrânire? T.25. b) nichelul. c) 30VCrW85. b) S235NL. Care dintre următoarele elemente conferă oţelurilor rezistenţă la oxidare la temperaturi ridicate. b) normalizare + recoacere de globulizare a cementitei. b) 12MnNi15−3. d) aluminiul? T. b) 10AlCr240.8. d) 15SiNiCr200? T. fiind elemente de aliere tipice pentru oţelurile refractare: a) cromul. c) OLC45. c) călire martensitică + revenire înaltă (îmbunătăţire).8.8.29.8.8. c) X70CrMo15.22. c) creşterea excesivă a granulaţiei. Care este TT final ce se aplică arcurilor confecţionate din oţelul 60Si15A: a) călire martensitică + revenire joasă.8.28. Care dintre următoarele mărci de oţeluri pot fi utilizate pentru confecţionarea matriţelor de deformare plastică la cald a oţelurilor: a) 105CrW20. d) călire de punere în soluţie + îmbătrânire? T.8. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri refractare: a) 10AlCr180.

8.8. d) fontă nodulară cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 5 %? Aplicaţii A.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale a) 105CrW20. b) fontă nodulară cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. d) fontele de fricţiune? T.1 % sunt supuse unui TT intercritic. Care dintre următoarele tipuri de fonte aparţin categoriei fontelor aliate rezistente la uzare: a) fontele rezistente la temperaturi scăzute. A3).8.8. d) fontă albă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %? T. Care din următoarele variante corespunde mărcii de fontă cu simbolul EN−GJS−400−15: a) fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. Care dintre următoarele mărci de oţeluri sunt destinate realizării de semifabricate sau piese turnate: a) G 230−450.1. constând din încălzirea la ti ∈ (A1. a) Ştiind că pentru oţelurile carbon hipoeutectoide punctele critice de transformare în stare solidă sunt A1 = 727 oC şi A3 = 910 − 208 %C m .36.40. b) fonta corespunde unui standard european. să se stabilească la ce temperatură ti trebuie efectuat TT pentru ca semifabricatele să prezinte la ta o structură ferito – martensitică cu un conţinut procentual de martensită %M ≅ 15 %. A3) se obţine o structură alcătuită din ferită şi austenită. b) fontele antifricţiune. d) fonta este netratată termic? T. c) fontă cu grafit lamelar cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 5 %. c) fontele refractare. b) T100NiMn130. d) T120CrMn130? T. b) fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. b) formarea în structura CUS a unor compuşi intermetalici care influenţează negativ caracteristicile de tenacitate. Care din următoarele variante corespunde mărcii de fontă cu simbolul EN−GJMW−400−5: a) fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 5 %.8.8. Ce semnificaţie are grupul de litere EN din simbolul unei mărci de fontă: a) fonta este cenuşie.8. iar duritatea martensitei este HM = 305 + 802%Cm. d) T9MoCrNi30R? T. b) T120CrMn130. c) fontă cu grafit lamelar cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. menţinerea o durată scurtă la această temperatură şi răcirea în apă. d) formarea porilor în CUS? T. pentru a le conferi structura corespunzătoare unui oţel bifazic.35. Rezolvare a) Prin încălzirea semifabricatelor la ti ∈ (A1. c) G 200−400W.38. Care din următoarele probleme pot să apară la sudarea oţelurilor maraging: a) înmuierea ZIT.39. c) 117VCr6. aşa cum se poate observa pe diagrama din 125 . să se determine care este duritatea semifabricatelor după aplicarea TT intercritic. c) fisurarea la cald a CUS. Semifabricatele confecţionate dintr-un oţel carbon cu %Cm = 0.37. c) fonta nu are grafit în structură. b) Ştiind că duritatea feritei este Hα = 80 HV.

conţinuturile procentuale ale celor două faze în structura semifabricatelor fiind date de relaţiile (care se obţin aplicând regula segmentelor inverse – v. ca urmare. scap. rezultă că la ti ∈ (A1. scrisă sub forma %γ = %M ≅ 15 %. se obţine o ecuaţie cu necunoscuta ti.4 Considerând că austenita obţinută la ti se transformă integral în martensită la răcirea în apă a semifabricatelor.22 Aplicând regula izotermei (v. Diagrama de stabilire a regimurilor TT pentru obţinerea oţelurilor bifazice Fig.0175 % şi (%Cm)γ = 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR figura 8. iar austenita are concentraţia de carbon corespunzătoare abscisei punctului Y. rezultă că abscisa punctului X este (%Cm)α = 0. Deoarece linia GP a diagramei de echilibru Fe – Fe3C este o dreaptă. 2. şi (%C m ) γ − (%C m )α (%C m ) γ − (%C m )α (%Cm)α fiind abscisa punctului X.1 – 1.1⋅10-4ti. 2.8. scap.2): (%C m ) γ − %C m %C m − (%C m )α %α = 100 %γ = 100 = 100 − %α . semifabricatele vor avea structura alcătuită dintr-o matrice feritică cu duritatea Hα = 80 HV şi insule de martensită (uniform distribuite în aceasta) cu duritatea HM = 305 + 802(%Cm)γ ≅ 778 HV.23. care are soluţia ti ≅ 750 oC.5. b) După aplicarea TT intercritic cu ti ≅ 750 oC. 208 Înlocuind expresiile (%Cm)α şi (%Cm)γ în condiţia pusă în enunţul aplicaţiei. iar (%Cm)γ – abscisa punctului Y. A3) ferita existentă în structura oţelului din care sunt confecţionate semifabricatele are concentraţia de carbon corespunzătoare abscisei punctului X. Fig. rezultă: %M = %γ.59 %.22.1). aceastei valori a temperaturii ti îi corespund valorile (%Cm)α = 0. 8. Abscisa punctului Y corespunde concentrţiei 910 − t i 2 masice de carbon a oţelului care are A3 ≡ ti şi este (%C m ) γ = ( ) .5. Diagrama de selectare a soluţiilor în cazul aplicaţiei A. 126 . 8.

Pentru realizarea unei bare de tracţiune cilindrice cu diametrul d = 15 mm. duritatea 12. Semifabricatele confecţionate dintr-un oţel carbon cu %Cm = 0.6 semifabricatelor tratate termic va fi H s = 722 + 80 ≅160 HV (care 100 100 corespunde unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 560 N/mm2).52 ≅ 722 HV.SR EN 10027-1).8. Rezolvare Intensitatea forţei F la care rezistă bara de tracţiune este dată de relaţia πd 2 F= Rm .Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale %M %α + Hα ≅ 180 HV 100 100 (care corespunde unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 630 N/mm2). d) bara este confecţionată din oţelul aliat în stare îmbunătăţită (călire + revenire la ti = 650 oC şi τm = 5 ore).STAS 880 (C35 .08 − 0.STAS 791 (34NiCrMo6-6-2 . iar duritatea martensitei este HM = 305 + 802%Cm. se obţin următoarele rezultate: (%Cm)α = 0. 910 − 760 2 0. c) bara este confecţionată din oţelul carbon în stare îmbunătăţită (călire + revenire la ti = 650 o C şi τm = 5 ore). semifabricatele vor avea structura alcătuită dintr-o matrice feritică cu duritatea Hα = 80 HV şi insule de martensită (uniform distribuite în aceasta) cu duritatea HM = 305 + 802⋅0.0164 %. Să se determine şi să se compare intensităţile forţei de tracţiune F la care rezistă bara în următoarele circumstanţe: a) bara este confecţionată din oţelul carbon în stare recoaptă (de echilibru).6 100 − 12.8. să se determine care este duritatea semifabricatelor după aplicarea TT intercritic.0164 (%C m ) γ = ( ) = 0. b) bara este confecţionată din oţelul aliat în stare recoaptă (de echilibru).1⋅10-4⋅760 = 0. A3).52 % şi %γ = %M = 100 = 12. ca urmare. 208 0. 4 duritatea semifabricatelor tratate termic va fi H s = H M 127 .6 %.11.1 – 1.1. b) Ştiind că duritatea feritei este Hα = 80 HV. a) Ştiind că pentru oţelurile carbon hipoeutectoide punctele critice de transformare în stare solidă sunt A1 = 727 oC şi A3 = 910 − 208 %C m . A.3. cu carateristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8.0164 b) După aplicarea TT intercritic cu ti = 760 oC. să se determine conţinut procentual de martensită %M din structura semifabricatelor tratate termic. pentru a le conferi structura corespunzătoare unui oţel bifazic.08 % sunt supuse unui TT intercritic.52 − 0.SR EN 10027-1) sau a oţelului aliat 34MoCrNi16 . menţinerea o durată scurtă la această temperatură şi răcirea în apă. constând din încălzirea la ti = 760 oC ∈ (A1.8. există posibilitatea utilizării oţelului carbon de calitate OLC35 . Rezolvare a) Folosind notaţiile şi raţionamentul prezentate la rezolvarea aplicaţiei A.2. A.

2% Nim + .5%Crm + 27. rezultă: HVαOC = 77. 128 . Rm = 3.11.2 şi o viteză de răcire din domeniul austenitic care să conducă la o astfel de structură.2).7.6 %Nim 0. Compoziţiile chimice ale oţelurilor considerate în aplicaţia A.5⋅211 ≅ 740 N/mm2 33. c) Dacă bara este confecţionată din oţelul OLC35 călit şi revenit la ti = 650 oC şi τm = 5 ore.35 %Mnm 0.2 1. duritatea structurii de revenire pe care o prezintă bara poate fi estimată cu relaţia (7.25 Marca oţelului OLC35 34MoCrNi16 a) Dacă bara este confecţionată din oţelul OLC35 în stare recoaptă. duritatea structurii cu sorbită de revenire pe care o prezintă bara poate fi estimată cu relaţia (7.P F= π 15 2 4 ⋅ 927 = 1. duritatea sa se poate estima cu relaţia (7.8. Se poate observa că forţa de tracţiune la care rezistă bara este cu aproximativ 36 % mai mare decât cea corespunzătoare situaţiei în care bara este confecţionată din acelaşi oţel în stare recoaptă. d) Dacă bara este confecţionată din oţelul slab aliat 34MoCrNi16 călit şi revenit la ti = 650 oC şi τm = 5 ore.6 0. % %Cm 0.6 + 223%C m − 14. rezultă: HVrOA = HVrOC + 30(% Si m + % Mnm ) + 55%Crm + 6% Nim + 100% Mom ≅ 361 HV. Se poate observa că forţa de tracţiune la care rezistă bara este cu aproximativ 19 % mai mare ca cea corespunzătoare situaţiei în care bara este confecţionată din acelaşi oţel în stare recoaptă.3 0.5⋅265 ≅ 927 N/mm2 şi .6 %Sim 0. cu structura ferito-perlitică. rezultă că bara are π 15 2 ⋅ 626 = 1.6% Sim + 30% Mnm + 35.5⋅179 ≅ 626 N/mm2 şi F = 4 Tabelul 8.3).31⋅105 N.35 %).64 ⋅ 10 5 N.10 ⋅ 10 5 N. Rm = 3. Rm = 3.6 %Mom 0. cu structura ferito-perlitică.35 0.2) considerând coeficienţii adecvaţi din tabelul 7. adoptând vr = 0.0% Si m = 8%Crm + 4% Ni m ]lg v r ≅ 179 HV.2 1. pe această cale 21900 + 4050%C m − PHJ se obţine HVrOC = ≅ 211HV .3 Concentraţiile masice ale componentelor de aliere. în care PHJ = Ti(18+lgτm) = (650 +273)(18 + lg5) ≅ 17259. Deoarece HV ≅ HB şi considerând relaţia Rm = 3.23⋅105 N.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 10 + [ − 19.5HB (v. duritatea sa se poate estima în acelaşi mod ca în cazul precedent şi rezultă HVαOA ≅ 265HV .3) în care HVrOC = 211 HV.3 %Crm 0.2 − 13%C m şi F = 1. Rm = 3. 3. aşa cum s-a obţinut în cazul precedent (pentru oţelul cu %Cm = 0.5⋅361 ≅ 1265 N/mm2 şi F = 2. A.4 oC/s (v.P b) Dacă bara este confecţionată din oţelul slab aliat 34MoCrNi16 în stare recoaptă.10). scap.

%Nie).9 20 10 0. Este evidenţiat faptul că. Concentraţiile masice ale principalelor componente.0 27 20 0.9 20 10 0.8 20 11 0.0 0.75 MA – D312 0. Compoziţiile chimice ale MB şi MA considerate în aplicaţia A.50 MA – D19.50 MA – D308L 0.8 17 13 2.24).30 MA – D309 0.11.12 2.5 1. Procedând în acelaşi mod.80 MA – D18.5 1.6) şi (7.8 18 10 MA – D308 0.08 1. acest MB şi MA disponibile pentru sudarea lui având caracteristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8. care să le permită consultarea. înţelegerea şi utilizarea prescripţiilor standardelor în vigoare.3. Procedeul de sudare care se utilizează şi configuraţia rosturile de sudare pregătite între piesele ce urmează a fi sudate asigură pMA = 70 %.9 30 9 0.11. 3. O construcţie sudată trebuie realizată din semifabricate de tip tablă din oţel inoxidabil austenitic X2CrNi19−11..8.4.9Nb 0. Să se determine care dintre MA disponibile asigură realizarea unor CUS având în structură.2 20 11 * Toate mărcile de MA sunt realizate în România Materialul Rezolvare Considerând caracteristicile de compoziţie chimică ale MB şi folosind relaţiile (7.08 .0 0.03 2. % %Cm %Mnm %Sim %Crm %Nim %Nbm %Mom MB – 10TiNiCr180 0. pentru evitarea fisurării la cald.8.5 1. 7.8Mn6 0.03 2.5 % ferită. Tabelul 8.10 6. Se recomandă cititorilor să conceapă şi alte aplicaţii similare. pe lângă austenită..0 23 14 0.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Observaţie Această aplicaţie are ca scop justificarea şi înţelegerea prescripţiilor privind utilizarea oţelurilor pentru construcţia de maşini.0 0. care reprezintă coordonatele punctului caracteristic nominal al MB pe diagrama structurală A.00 MA – D316L 0.0 0. se determină coordonatele (%Cre. 7. în timp ce pentru oţelurile aliate valorificarea prezenţei elementelor de aliere impune utilizarea lor numai în stare tratată termic (s-a observat din rezolvarea aplicaţiei că oţelul 34MoCrNi16 în stare îmbunătăţită are rezistenţa mecanică cu aproape 36 % mai mare decât atunci când este utilizat în starea structurală de echilibru). Schaeffler (v.08 1.50 MA – D310 0.8 0.7) se calculează valorile mărimilor %Cre şi %Nie.8 24 12 0.5 şi fig.04 2.9 19 13 2. corespunzătoare punctelor caracteristice nominale ale materialelor depuse prin 129 .60 MA – D316 0.50 MA – D309L 0.0 0.10 1.0 0.5 0. pentru oţelurile carbon de calitate utilizarea în stare tratată termic este facultativă (s-a observat din rezolvarea aplicaţiei că oţelul OLC35 are caracteristici de rezistenţă mecanică comparabile în stare recoaptă şi în stare îmbunătăţită). A.10 2. scap.08 2.

76 21.15 14. atât dreptele de izoferită %α = 3 % şi %α = 5 %.%Nie = 21.85 13.2). se poate aprecia că dreapta de izoferită %α = 3 % trece prin punctele de coordonate (%Cre = 28 %. % − 21.00 25.24.9Nb MA – D18.90 13. analizând diagrama din figura 7. dacă punctul caracteristic nominal al CUS realizate cu acesta este poziţionat în diagrama structurală A.74 28. 8.70 29. Un MA disponibil este apt pentru sudarea MB (îndeplineşte condiţia pusă în enunţul aplicaţiei.078 21.70 21.46 13.12.65 25.%Nie = 20.04 15. în condiţiile neglijării termenului ∆%EAm. % 19. % − 14.34 16.5.CUS .90 24.75 21. − 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Reprezentând pe aceiaşi diagramă. Rezultatele parcurgerii etapelor descrise anterior sunt prezentate în tabelul 8. ca urmare.5.33 21. corespunzătoare punctelor caracteristice nominale ale CUS realizate cu MA disponibile pentru sudare.25 %Cre.63 12.CUS . rezultă că MA capabile să asigure sudarea MB (precizat în enunţul aplicaţiei) fără apariţia fenomenului de fisurare la cald a CUS sunt D308 şi D309 (pentru care punctele caracteristice nominale ale CUS realizate se situează între cele două drepte de izoferită).%Nie = 6. iar dreapta de izoferită %α = 5 % trece prin punctele de coordonate (%Cre = 28 %. cât şi punctele cu coordonatele (%Cre.71 21. %Nie.44 16.CUS). Tabelul 8. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei 8.40 17.95 22.5 %) şi (%Cre = 14 %. % 13. 130 .25 31.15 Caracteristicile CUS %Nie.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR sudare cu MA disponibile. aşa cum se observă în figura 8.75 13.60 13.93 13.5 %) şi (%Cre = 14 %. între dreptele corespunzătoare conţinuturilor de ferită %α = 3 % şi %α = 5 %.8 %) şi.13.CUS).05%Cre – 7.40 12.70 21.4 Caracteristicile materialului Materialul MB MA – D308 MA – D308L MA – D309 MA – D309L MA – D310 MA – D312 MA – D316 MA – D316L MA – D19.5%]).56 20.%Nie = 6.80 %Nie.5 %) şi corespunde ecuaţiei %Nie = %Cre – 7. Folosind relaţia (8. are ecuaţia %Nie = 1.04 23.35 20. de a asigura realizarea unei CUS cu un conţinut procentual de ferită %α ∈ [3%.51 14. Schaeffler în domeniul α + γ.20 17.55 24. se determină coordonatele (%Cre.25.20 21.00 16.CUS.23 Punctul pe diagrama din fig.11 21.08 26. %Nie.CUS.8Mn6 %Cre.30 14.

cu cheltuieli inadmisibil de mari): rezistenţă ridicată la coroziune (în prezenţa mediilor de lucru chimic active). metalele şi aliajele neferoase reprezintă şi vor reprezenta şi în viitor o categorie de materiale de mare importanţă tehnică. conductibilitate termică şi electrică mare. Cu toate acestea. capacitate foarte bună de a conferi produselor caracteristici estetice deosebite etc. produsele confecţionate din aceste materiale sunt reciclabile şi ecologice. datorită unor proprietăţi pe care acestea le prezintă (şi care nu sunt asigurate de aliajele feroase sau se obţin mai greu la aceste materiale. proprietăţile (caracteristicile) lor mecanice sunt ridicate şi pot fi relativ uşor modificate şi adaptate condiţiilor de utilizare prin aplicarea de tratamente termice şi termochimice. capacitate bună de prelucrare prin turnare.1. tehnologiile de elaborare şi de realizare a semifabricatelor şi pieselor din astfel de aliaje sunt bine fundamentate ştiinţific şi asigurate logistic. deformare plastică sau aşchiere. valori ridicate (mai mari decât cele asigurate de fonte şi oţeluri) ale raportului dintre rezistenţa mecanică şi masa specifică (densitate). Motivele utilizării preponderente în tehnică a fontelor şi oţelurilor sunt numeroase: resursele de materii prime necesare elaborării acestor aliaje sunt uşor accesibile şi destul de uniform distribuite pe glob.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Capitolul 9 STRUCTURA ŞI PROPRIETĂŢILE METALELOR ŞI ALIAJELOR NEFEROASE 9. 131 . Introducere Metalele şi aliajele neferoase deţin în prezent în aplicaţiile tehnice o pondere de aproape 20 de ori mai mică decât cea corespunzătoare aliajelor feroase (fonte şi oţeluri). tenacitate bună la temperaturi scăzute. costurile implicate de elaborarea unor astfel de aliaje şi de transformarea lor în produse se corelează favorabil cu performanţele tehnice pe care aceste produse le asigură etc.

0 39.6 106 . nΩ⋅m Al Cu Ti Ni Sn Sb Zn Pb Cd Be Mg Au Ag Pt 660 1083 1660 1453 232 631 420 327 321 1278 649 1064 962 1772 2700 8930 4510 8910 7290 6690 7130 11340 8650 1850 1740 19280 10500 21440 900 386 512 471 222 207 382 129 230 1886 1025 128 235 132 397 205 440 309 59 163 101 23.Tabelul 9.5 14.5 23. la ta.5 110 370 59.2 206 72.6 25.5 8. kg/m3 Căldura specifică Cs la ta.7 420 68.6 16. J/(kg⋅K) Căldura latentă de topire qs.5 11. 0 C Densitatea ρ la ta.0 44. µm/(m⋅K) Coeficientul de conductivitate termică λ la ta.7 40.2 14.1.2 55 1300 368 63 104 113 23.3 11. Caracteristicile fizice ale principalelor componente de bază ale aliajelor neferoase Metalul Aluminiu Cupru (Aramă) Titan Nichel Staniu (Cositor) Stibiu (Antimoniu) Zinc Plumb Cadmiu Beriliu Magneziu Aur Argint Platină Simbolul chimic Temperatura de solidificare – topire ts.2 19.3 21.5 16.7 29.0 9.4 13. W/(m⋅K) Rezistivitatea electrică ρΩ.1 247 401 19 83 63 26 113 34 97 210 163 317 428 72 26. kJ/kg Coeficientul de dilatare termică liniară αt (între ta şi 100 0C).3 31.

Sb 99.6 Bi. Clasele de puritate ale componente de bază ale aliajelor neferoase Metalul Al Cu Ti Ni Cr Sn Sb Zn Mărcile industriale * STAS 7607: Al 99. Tabelul 9. Al 99.8 Pb.96. Zn. Bi Pb.95.2.98.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Deoarece proprietăţile aliajelor neferoase sunt determinate în măsură importantă de proprietăţile componentului lor principal (metalic). Sb-Pb Zn-Al.75. Cd.6. Al-Si. Si. Cr 98.99: Pb 99.5 STAS 646: Zn 99.6. Bi. Sn 99.97. S. Cd 99. Zn-Mn Pb-Sb. Sb 97.90. Pb-Ca Cd-Ag. Sb 98. Fe S.9 Mg-Al. Zn Ag-Cd.96. Sn 98.5 Ti 99. Pt 99. (Au 995. Cu-Be Ti-Al.1 sunt prezentate metalele folosite frecvent drept componente de bază ale acestor aliaje şi sunt precizate o serie de caracteristici care. Sn-Zn. Mg 99. Al-Zn Cu-Zn.Al 99. Pb 99.98. Ag-Cu.5.985.3 sunt expuse valorile celor mai importante caracteristici mecanice ale metalelor care constituie componentele de bază ale aliajelor neferoase. Si.5 STAS 663: Pb 99.5.3 STAS 10502: Ni 99.6. P. Au-Pt Pb. Cd Cd-Sn Mg-Si. Ni 99. S. Cu 99. Cu 99. Fe Fe.9. Al 99. Cu As. As. Pt 99.2 sunt precizate clasele de puritate industrială în care pot fi obţinute aceste metale.99. Al.9. Cu-Al. împreună cu cele redate în tabelul 1. Bi. Pb.65 Principalele impurităţi Fe. Cu.8. Pt-Ir.6. Ag STAS 3321: Ag 999.C. cu excepţia Au şi Ag. Fe.8. Mg-Zn Au-Ag. Cr 98. O. Sn-Hg Sb-Sn. Pb Pb-Ag. Ag-Hg Pt-Rh. As. Sn. Zn 99. în tabelul 9. Si Pt-Ni. P.7. Zn 98. Cu 99. Al 99 STAS 270/1:Cu 99. Cu 99.Al 99.9. Al 99. Cu. Fe.85 STAS 8615: Cd 99. Sb 99.99. Sn 96.5. Au STAS 4389: Au 999. P Pb. Cr 97 STAS 10309: Sn 99. Au-Cu. Cu-Sn.97. Pb. în tabelul 9. Ni 99. Mg-Mn. Bi. Al 99. Cu. Fe. Pb. Al 99. Cd 99. Ag-Ni. Sb Sn. Cr-W. Cd 99. Sb. Cu. Sn-Sb. Sn Ag.565. Al 99. Fe.4.Cd C. Cr-Ti. Fe. Mg STAS 10273:Mg 99. Zn Pb. Pb 99.99.4. S Pb.5. Mg 99. Sb. Zn-Cu. Ni-Cr.95. S. Sb 99. Zn-Cd. Cu.99. Al. Sb 99.94.9.Bi.As.6 STAS 7386: Cr 99.95. 133 . Pt STAS 10560: Pt 99. Ni 97. Ni 99.3. Fe. Al 99.93. Ti 99. Ti 99.2.5. Cu 99.95. Ni. Al-Mg. Ni 98.995. pentru care concentraţia este în %o). Zn 97.35 STAS 10262: Sb 99. Pb 99. Cr-Mo Sn-Pb. Mn Principalele clase de aliaje binare folosite în tehnică Al-Cu. Ni-Fe Cr-Ni.3. As. Sn 99.0) Au-Ni. Pb 99. impurităţile ce au influenţe (negative) majore asupra proprietăţilor lor şi cele mai utilizate tipuri de aliaje binare în care fiecare din aceste metale este componentul de bază (principal).95. Zn 98.6. Ti-Ni Ni-Cu. Pb-Sn. Pt-W * cifrele de după simbolul chimic indică valoarea minimă a concentraţiei masice a metalului industrial (în %. Fe. Pb. Cd-Ni.5. Si.98.85. Bi. Cu. Cu.99. iar în tabelul 9. Ni-Mo. definesc cantitativ proprietăţile lor fizice.

. Caracteristicile mecanice la ta ale principalelor componente de bază ale aliajelor neferoase Metalul Starea Rezistenţa la rupere 2).Tabelul 9.3. N/mm2 Duritatea 2) Al Cu Ti Ni Sn Sb Zn Pb Cd Be Mg Au Ag Pt 1) recopt (stare de echilibru) ecruisat ecruisat 1) 40 – 70 120 − 140 170 − 220 420 − 450 220 − 250 310 − 330 12 − 14 10 − 13 70 − 100 11− 13 69 − 83 380 − 480 160 − 195 180 − 220 100 − 120 120 − 145 15 – 30 100 − 120 50 − 70 320 − 330 130 − 150 50 − 60 10 − 11 − 50 − 55 4−5 − 260 − 310 90 − 105 115 − 140 − − 50 – 70 8 − 12 45 − 60 10 − 15 50 − 60 30 − 40 80 − 90 − 40 − 50 60 − 70 17 − 25 − 3 − 15 2 − 10 40 − 50 48 − 50 62000 115000 105000 207000 44000 77800 105000 55000 300000 43000 78000 76000 25000 42800 79000 16500 19000 38000 20600 140000 − − 27500 140 − 220 HV − 35 – 40 HBS 95 – 110 HBS 90 – 120 HBS 60 – 65 HV 5 – 6 HBS 30 – 60 HBS 20 – 35 HBS 3 – 5 HBS 16 – 24 HBS 75 – 85 HRB 37 – 39 HRE 48 – 54 HRE 18 – 20 HBS 25 – 30 HV recopt (stare de echilibru) 1) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) sinterizat (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) ecruisat 1) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) 170000 38 – 45 HV 150 − 165 − − deformat plastic la rece cu GD = 70 … 90 %. 2) creşte odată cu conţinutul de impurităţi al metalului. N/mm2 Limita de curgere 2) . % Modulul de elasticitate longitudinală. 3) scade odată cu conţinutul de impurităţi. N/mm2 Modulul de elasticitate transversală. N/mm2 Alungirea procentuală după rupere 3) .

Sn. iar aliajele denumite în tehnică alame au ca bază aliaje Cu – Zn. Mn etc. ternare sau complexe. aliajele titanului (aliaje pe bază de titan). aliaje antifricţiune. Al.). iar în funcţie de aptitudinile de a-şi mări rezistenţa mecanică în urma aplicării de TT. • în funcţie de constituţia structurală de echilibru (la ta). Pt etc. aliajele aluminiului (aliaje pe bază de aluminiu). dar. în diverse concentraţii şi alte elemente de aliere decât cuprul: Mg. pentru denumirea diverselor aliaje neferoase şi sistematizarea studierii structurii şi proprietăţilor lor.) etc. aliajele neferoase pot fi: aliaje de turnare şi aliaje deformabile plastic. Mn. − aliaje care conţin în structură constituenţi eterogeni (de tipul amestecurilor mecanice eutectice sau eutectoide). în diverse concentraţii şi alte elemente de aliere decât zincul: Si. aliajele metalelor preţioase (aliaje pe bază de metale preţioase: Ag. aliaje anticorosive (cu rezistenţă ridicată la acţiunea mediilor agresive de lucru). preferându-se clasificarea acestora în funcţie de componentul de bază şi încadrarea lor în categorii de tipul: aliajele cuprului (aliaje pe bază de cupru). Aliajele neferoase (ca şi fontele şi oţelurile) se pot clasifica şi pe baza denumirii proprietăţii sau caracteristicii care le defineşte primordial utilitatea tehnică. se ia ca bază câte un aliaj binar reprezentativ şi se consideră că restul componentelor sunt elemente suplimentare de aliere (de exemplu. Toate criteriile de clasificare anterior precizate se folosesc însă drept criterii secundare.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Aliajele neferoase se pot clasifica folosind o multitudine de criterii. 135 . aliaje criogenice (cu tenacitate ridicată la temperaturi scăzute). alcătuită din cristale de soluţie solidă având ca solvent componentul de bază. aliajele neferoase se clasifică în: aliaje durificabile structural prin tratamente termice şi aliaje nedurificabile prin tratamente termice. pentru a facilita studierea structurii şi proprietăţilor fiecărui tip de astfel de aliaje. − aliaje cu structură monofazică după solidificare. aliaje uşor fuzibile (cu temperaturi ts coborâte) etc. care prezintă în stare solidă. la orice temperatură.. aliaje cu rezistenţa mecanică ridicată (dure). compuşi intermetalici). cele mai multe tipuri de aliaje utilizate în prezent în tehnică sunt complexe. se practică încadrarea aliajelor neferoase în categorii ca: aliaje uşoare (caracterizate prin densităţi ρ ≤ 4000 kg/m3). • în funcţie de posibilităţile tehnologice de transpunere în produse şi de prelucrare a acestora. în care sunt introduse frecvent. aliajele neferoase pot fi: binare. Ni etc. Fe. aliajele neferoase se încadrează în următoarele categorii: − aliaje monofazice. Au. astfel: • în funcţie de numărul componentelor. în care precipită la răcirea ulterioară particule de faze secundare (de obicei. aliajele nichelului (aliaje pe bază de nichel). în care sunt introduse suplimentar. aliajele denumite în tehnică duraluminuri au ca bază aliaje Al – Cu. de exemplu. Pb. o structură monofazică.

2). Ta. asigurând solidificarea cu un număr mare de germeni cristalini şi formarea unor structuri primare fine. v. v. distribuite sub formă de suspensie fină.2.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. care are ca efect principal finisarea (micşorarea dimensiunilor) cristalelor dendritice primare.4. La alegerea modificatorilor şi realizarea modificării aliajelor neferoase trebuie avute în vedere următoarele aspecte esenţiale: • modificatorii introduşi în aliajele neferoase lichide acţionează în unul din următoarele moduri: − formează (individual sau prin combinare cu componentele aliajelor) particule greu fuzibile şi insolubile în aliajele topite. constând din inocularea în aliajele lichide a unor cantităţi mici de substanţe chimice (numite modificatori. în decursul răcirii după solidificare. Mo). constituie baze pentru germinarea eterogenă la solidificarea aliajelor (v. • modificare de tipul III. care are ca efect îmbunătăţirea fineţei şi gradului de dispersie a fazelor componente ale amestecurile mecanice eutectice care se formează la solidificarea unor aliaje neferoase. 1. scap. 136 . care să determine transformarea structurii dendritice primare într-o structură secundară favorabilă (din punctul de vedere al mărimii granulaţiei şi gradului de dispersie a fazelor) obţinerii unor caracteristici mecanice ridicate şi/sau asigurării unei bune comportări la prelucrarea prin deformare plastică sau la aplicarea de TT. În funcţie de efectele pe care le produce asupra structurii primare a aliajelor neferoase. care. 4. se utilizează cu predilecţie pentru realizarea modificărilor de tipurile I şi III. care pot schimba mecanismele obişnuite ale germinării şi/sau creşterii cristalelor la solidificare. la aceste aliaje nu se produc. • modificarea de tipul II. fenomene de cristalizare secundară (recristalizare în stare solidă. acest tip de modificare este eficient la aliajele neferoase care prezintă după cristalizarea primară o structură monofazică (cu cristale de soluţie solidă). care determină accentuarea ramificării şi subţierea ramurilor (axelor) cristalelor dendritice primare şi influenţează favorabil distribuţia fazelor secundare la aliajele în care (în timpul răcirii după solidificare) precipită particule ale unor astfel de faze. ca urmare. Modalitatea actuală cea mai eficientă de influenţare a caracteristicilor structurii primare a aliajelor neferoase o reprezintă modificarea. modificatorii care acţionează în acest mod (borul şi unele metale de tranziţie cu reactivitate chimică mare: Ti.6).6). Modificarea aliajelor neferoase La marea majoritate a aliajelor neferoase folosite în tehnică componentele de bază nu prezintă transformări alotropice şi. Zr. scap. 1. scap. modificarea poate fi: • modificare de tipul I.

definită ca fiind temperatura la care verticala aliajului intersectează linia sau suprafaţa solidus a diagramei de echilibru fazic a sistemului de aliaje căruia aparţine acesta. modificatorii care acţionează în acest mod (metalele uşor fuzibile: Li. Pb) se folosesc mai ales pentru asigurarea modificărilor de tipul II. Na.3. pentru omogenizarea pieselor turnate din aliaje în care procesele de difuzie se defăşoară foarte lent. având ts = 500…600 oC). dacă concentraţia acestora este la nivelul optim se formează o suspensie fină. efectele pozitive ale modificării se micşorează. cum sunt aliajele uşoare.8…0. în cazul modificatorilor care au rolul de a forma particule greu fuzibile şi insolubile în aliajele topite. în unele cazuri (de exemplu la semifabricatele şi piesele turnate din aliaje pe bază de Cu) impunându-se 137 . pe bază de Al sau Mg.9. deoarece omogenizarea se realizează prin difuzie. este temperatura de solidificare – topire a aliajului din care sunt confecţionate piesele supuse RO. scap.1). de exemplu. în K. care micşorează viteza de creştere a germenilor şi limitează dezvoltarea în grosime a ramurilor cristalelor dendritice primare. Principalele tipuri de recoaceri fără schimbare de fază care se pot aplica semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase sunt: • Recoacerea de omogenizare (RO) este recomandată pentru diminuarea neomogenităţilor chimice ale structurilor dendritice primare ale semifabricatelor şi pieselor turnate. iar dacă concentraţia acestora depăşeşte nivelul optim. Sb. iar coeficientul kO se ia. 6. 9. τm = 2…24 ore).Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase − formează pelicule de adsorbţie pe suprafeţele germenilor cristalini.98. deoarece particulele care se formează sunt grosolane şi în număr insuficient realizării unei structuri primare fine. • modificatorii trebuie introduşi în aliajele neferoase într-o cantitate (concentraţie) optimă (care asigură nivelul maxim al efectelor pozitive produse de modificare). în care Ts. particulele nu se formează sau se formează în număr insuficient asigurării unei structuri primare fine. Tratamentele termice la aliajele neferoase Tratamentele termice (TT) care se aplică semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase se definesc şi se clasifică la fel ca şi tratamentele destinate semifabricatelor şi pieselor din oţeluri şi fonte (v. cu un număr mare de particule care activează germinarea eterogenă şi rezultă structura primară cu granulaţia cea mai fină. dacă concentraţia acestora este mică.95…0. în mod obişnuit. Ca. iar τm trebuie să fie mari (de obicei. ti corespunzătoare acestui TT se alege cât mai ridicată (ti + 273 = Ti = kOTs. kO = 0. dar poate avea şi valori kO = 0.

în cazul normalizării). 6. v. mecanismele detensionării termice şi principiile stabilirii regimului RD sunt cele prezentate în scap. • Recoacerea de recristalizare fără schimbare de fază (RRN) este utilizată pentru refacerea plasticităţii semifabricatelor şi pieselor ecruisate prin deformare plastică la rece. La semifabricatele şi piesele confecţionate din aliaje neferoase se pot efectua două tipuri (principial diferite) de călire: • Călirea martensitică se poate aplica pieselor din aliaje neferoase care racire α + δ .2). îmbunătăţirea prelucrabilităţii prin deformare plastică sau prin aşchiere etc.5 şi 6.3. pentru finisarea granulaţiei structurii grosolane rezultate după RO. pentru obţinerea la ta a unei stări de echilibru structural. la piesele din astfel de aliaje. γ fiind suferă transformări eutectoide (la fel ca oţelurile şi fontele): γ incal. unele aliaje pe bază de Ti) pentru obţinerea stărilor structurale de echilibru. Regimul RRN se alege astfel încât să se producă în piesele supuse tratamentului procesele de restaurare şi recristalizare primară şi să nu apară efectele defavorabile ale desfăşurării fenomenelor de creştere a granulaţiei şi de recristalizare secundară (v. aliajele Cu – Al.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR aplicarea de TT ulterioare.2. Recoacerile cu schimbare de fază (de tipul recoacerii complete sau normalizării.2. τi + τm = 1…4 ore şi răcirea în aer liniştit. • Recoacerea de detensionare (RD) se aplică semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase în scopul diminuării intensităţii şi redistribuirii tensiunilor mecanice reziduale existente în acestea. scap. în mod obişnuit. de producerea transformărilor alotropice ale unor componente. scap. RRN a semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase se realizează cu ti = trp + 100…200 oC (trp fiind temperatura de recristalizare primară a aliajului din care sunt confecţionate piesele supuse TT. în cazul recoacerii sau în aer liniştit. recoacerile cu schimbare de fază se efectuează la produsele confecţionate din astfel de aliaje neferoase (cum sunt aliajele Cu – Zn.3) se pot aplica semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase care prezintă transformări fazice în stare solidă (determinate de variaţiile cu temperatura ale solubilităţii componentelor în fazele din structura aliajelor. trp + 273 = Trp ≅ 0. ca şi faza corespondentă a aliajelor Fe – C) care se transformă (la răcirea sub o temperatură caracteristică) în amestecul eutectoid (α + δ). TT de călire 138 . 6. Modul de conducere a unui astfel de TT este simplu: piesele se încălzesc la o temperatură ti situată desupra unuia din punctele de transformare în stare solidă ale aliajului neferos din care sunt confecţionate. soluţia solidă (denumită. finisarea granulaţiei. austenită.4Ts).). ca şi în cazul aplicării la piesele din aliaje feroase. 3. se menţin la ti o durată τm (pentru uniformizarea temperaturii în masa pieslor şi pentru omogenizarea structurii) şi se răcesc lent (o dată cu cuptorul. de obicei. de realizarea unor transformări eutectoide etc.

structurile (monofazice. • Călirea de punere în soluţie se poate aplica la piesele din aliaje neferoase în a căror structură apare ca fază principală o soluţie solidă care are ca solvent componentul de bază al aliajelor şi prezintă o variaţie importantă cu temperatura a capacităţii de a dizolva componentele de aliere (solubilitatea componentelor de aliere în această fază scade puternic când se micşorează temperatura). Ti – Mo.. fig. Ti – Ni.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase martensitică constă din încălzirea lor la o temperatură ti situată în domeniul de stabilitate al fazei γ (domeniul austenitic). Călirea martensitică se poate aplica la produsele realizate din unele aliaje ale sistemelor Cu – Al. urmată de răcirea rapidă (de obicei. alcătuită din cristale de soluţie solidă α suprasaturată în elemente de aliere (fază metastabilă). care îndeplinesc criteriile structurale menţionate mai înainte. pentru obţinerea unei structuri monofazice. acest TT a fost denumit călire de punere în soluţie (a fazei θ). cu structura cristalină diferită de cea corespunzătoare fazei γ (austenitei) din care s-a format. deoarece realizează punerea (dizolvarea la încălzire şi menţinerea la răcire) în soluţia solidă α a fazei θ. alcătuită din cristale de soluţie solidă α ≡ B(A) omogenă. rezultă că prin răcirea rapidă de la tic a structurii monofazice α se împiedică separarea din aceasta (prin procese bazate pe difuzie) a fazei θ (bogată în elemente de aliere) şi se obţine la ta o structură monofazică. 9. 139 . Revenirea structurilor (metastabile) obţinute prin călirea martensitică a aliajelor neferoase poate conduce la efecte similare celor care se produc prin revenirea oţelurilor sau fontelor călite martensitic şi care constau în obţinerea (prin transformări structurale bazate pe difuzie) unor structuri apropiate de echilibru şi bine detensionate. Cu − Ti. ts). Ti – Al etc. La piesele din astfel de aliaje. care aparţin unor sisteme ale căror diagrame de echilibru sunt de tipul celei prezentate în figura 9. cu cristale de soluţie solidă) obţinute prin călirea de punere în soluţie a aliajelor neferoase prezintă o bună comportare la prelucrarea prin deformare plastică. pentru ca transformarea (printrun mecanism bazat pe difuzia componentelor) γ ⇒ α + δ să nu fie posibilă şi să se realizeze o transformare de tip martensitic (printr-un mecanism care nu presupune difuzia componentelor) γ ⇒ M. Cu – Be.1). ca şi faza corespondentă din structura aliajelor Fe – C călite) fiind o soluţie solidă suprasaturată în elemente de aliere. M (denumită martensită. menţinerea la această temperatură o durată τm (pentru obţinerea unei structuri cu austenită omogenă) şi răcirea rapidă (cu o viteză vr mai mare decât o viteză critică vrc). TT de călire de punere în soluţie constă din încălzirea şi menţinerea o scurtă durată la o temperatură tic ∈ (tso. Spre deosebire de structurile (dure şi fragile) realizate prin călirea martensitică. în apă) pentru menţinerea structurii monofazice α până la ta. Analizând modul de efectuare a acestui TT (v.1.

dacă tii = ta sau îmbătrânire artificială. zonele GP au forma unor discuri cu diametrul de 5. cu configuraţie platiformă (cu diametrul de 25. datorită efectelor de durificare pe care le produce. 140 . precipitatele θ” germinează relativ uniform în matricea α şi sunt legate prin interfeţe coerente cu structura cristalină a acestei matrice. • precipitatele θ sunt faze stabile (de echilibru).8 nm şi grosimea de 0. dacă ta < tii < tso.0... deoarece aceste precipitate se formează prin procese de germinare şi creştere..5. determină separarea din soluţia solidă suprasaturată (metastabilă) a unor precipitate care durifică structura. pe dislocaţiile elicoidale) şi sunt semicoerente cu structura cristalină a acestei matrice. în structura matricei α se pot forma următoarele tipuri de precipitate: • zonele GP (notate în acest mod după numele cercetătorilor Guinier şi Preston care le-au detectat pentru prima oară prin tehnici de difracţie cu raze X) apar la temperaturi şi durate mici ale procesului de îmbătrânire şi sunt asocieri preferenţiale de atomi ai componentelor de aliere din aliajul tratat. constând din încălzirea şi menţinerea acestora la o temperatură tii ∈ [ta. care pot fi evidenţiate în structură numai prin examinarea la microscopul electronic.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Revenirea structurilor obţinute prin călirea de punere în soluţie a aliajelor neferoase. putând fi uşor evidenţiate în structură prin examinarea la microscopul optic.. în mod obişnuit.0 nm). cu dimensiuni suficient de mari pentru a putea fi observate prin examinarea structurilor la microscopul optic şi care apar dacă duratele şi/sau temperaturile de îmbătrânire sunt mai mari decât cele corespunzătoare formării precipitatelor θ”. în funcţie de temperatura şi durata îmbătrânirii aliajelor neferoase călite. precipitatele θ’ se formează prin germinare eterogenă pe anumite defecte ale structurii cristaline a matricei α (de exemplu. având la bază mecanisme ce presupun difuzia componentelor aliajului supus TT. Cercetările întreprinse până în prezent au evidenţiat că. • precipitatele θ” sunt faze metastabile care se formează la durate mai lungi şi/sau la temperaturi mai înalte de îmbătrânire decât cele corespunzătoare formării zonelor GP şi sunt faze distincte (cu structuri cristaline diferite de structura fazei stabile θ). ajungând la frecvenţe de 1013…1015 zone/mm3. care germinează eterogen pe limitele grăunţilor cristalini ai matricei α şi sunt necoerente cu această matrice..6 nm şi se formează uniform în matruicea α. TT de revenire aplicat structurilor obţinute prin călirea de punere în soluţie este denumit îmbătrânire şi poate fi îmbătrânire naturală.. prin procese de germinare omogenă... Natura fazică şi caracteristicile structurale ale precipitatelor care se formează la îmbătrânire depind de mărimile parametrilor ti şi τm. • precipitatele θ’ sunt tot faze metastabile.30 nm şi grosimea de 1.2.3. tso).

Aceste particularităţi ale formării precipitatelor în timpul îmbătrânirii aliajelor neferoase călite sunt valorificate practic la realizarea procesului de reversiune.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase În privinţa filiaţiei diverselor tipuri de precipitate.). Aşa cum se poate observa analizând curba de îmbătrânire HVr = f(ti = 130 oC. la ridicarea temperaturii de îmbătrânire de la ti la t i/ > ti. corespunzător temperaturii t / > ti. care constă din supraîncălzirea de scurtă durată a aliajelor îmbătrânite. dar nu oferă timpul necesar separării precipitatelor specifice temperaturii la care s-a supraîncălzit aliajul). τm) sau HVr = g(ti.1. cu %Cum = 3 % Transformările structurale produse prin îmbătrânire sunt însoţite de modificări ale proprietăţilor aliajelor călite. în principal de creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii acestora. Configuraţia diagramei de echilibru a sistemelor cărora aparţin aliajele neferoase la care se pot aplica TT de călire de punere în soluţie Fig. Curba de îmbătrânire la ti = 130 oC a unui aliaj Al – Cu. τm = ct. efectul de durificare al îmbătrânirii se poate evidenţia cu ajutorul unor curbe de îmbătrânire. reprezentând dependenţele experimentale dintre duritatea aliajului îmbătrânit şi parametrii de regim ai îmătrânirii: HVr = f(ti = ct.2. 9. astfel. pentru reconstituirea stării structurale monofazice pe care aliajele o aveau după călirea de punere în soluţie (supraîncălzirea de scurtă durată asigură dizolvarea în matricea α a precipitatelor formate prin îmbătrânire. cercetările experimentale întreprinse până în prezent au arătat că orice precipitat se formează direct din matricea α şi nu prin transformarea precipitatelor existente anterior în structura aliajului supus îmbătrânirii. Fig. 9.. pentru orice aliaj călit şi îmbătrânit. prezentată în 141 . τm) a unui aliaj Al – Cu (cu %Cum = 3 %). precipitatul specific temperaturii ti se dizolvă în matricea α şi apoi din matricea α se separă un nou precipitat.

5. acest efect diminuându-şi intensitatea odată cu distrugerea coerenţei dintre matricea structurală a aliajului şi precipitatele formate la îmbătrânire. la aliajele zincului etc. Simbolizarea metalelor şi aliajelor neferoase comerciale În prezent nu există un sistem de simbolizare a mărcilor de metale şi aliajele neferoase unanim recunoscut şi aplicat la întocmirea documentelor tehnice aferente conceperii. AA (Aluminum Association). sunt: • sistemul de simbolizare numerică. cum ar fi ASM (American Society for Metals).2. principalele variante ale acestui sistem. fără nici o semnificaţie legată de compoziţia şi proprietăţile mărcii) acordat de asociaţia sau de organismul (naţional. se ajunge astfel la ideea (confirmată prin cercetări experimentale) că efectul de durificare este o consecinţă a interacţiunii dintre dislocaţiile matricei aliajului îmbătrânit şi precipitatele coerente.4. cupru şi aliaje pe bază de cupru etc.) sunt simbolizate printr-un număr (în mod obişnuit. fabricării.4 şi 9. conform căruia mărcile de metale şi aliaje neferoase din diverse categorii (aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu. 9. la aliajele magneziului. semifabricatele sau piesele din aliaje neferoase se supun unor operaţii de deformare plastică la rece. verificării şi comercializării semifabricatelor şi pieselor din astfel de materiale. având la bază principiile prezentate în tabelele 9. aplicată la aluminiu şi aliajele pe bază de aluminiu şi recomandată de standardele elaborate de ISO şi CEN pentru mărcile de aluminiu şi aliaje de aluminiu deformabile. CEN (Comité European de Normalisation) sau ISO (International Organization for Standardization). Cele mai utilizate sisteme de simbolizare a mărcilor de metale şi aliaje neferoase. proiectării. 142 . la aliajele titanului. regionale sau internaţionale).. şi varianta propusă de AA (Aluminum Association). între călirea de punere în soluţie şi îmbătrânire. Desfăşurarea proceselor de precipitare la îmbătrânire şi efectele de durificare produse de acestea pot fi influenţate substanţial dacă.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR figura 9. sunt: varianta UNS (Unified Numbering System). efectul de durificare al îmbătrânirii creşte în cursul formării precipitatelor semicoerente (zonele GP şi precipitatele θ”) şi scade odată cu apariţia precipitatelor semicoerente (θ’) şi necoerente (θ). regional sau internaţional) care gestionează sistemul. recomandate de diverse asociaţii profesionale şi/sau organisme de standardizare (naţionale. la aliajele cuprului. aplicată la aliajele aluminiului.

0 G AlCu4MgTi 3. simbolurile chimice ale elementelor de aliere pentru care %EAm este în jur de 1 % sau mai mare fiind însoţite de numere (de preferinţă întregi) care indică concentraţiiile masice nominale (medii) ale acestor componente. urmată (eventual) de o literă care codifică procedeul tehnologic de turnare recomandat la realizarea semifabricatelor sau pieselor din aceste aliaje (litera S pentru turnarea în forme din nisip. Aliaje având Si ca EAP 4 A94343 / 4343 AlSi7.).5 6. Aliaje având Si ca EAP + Cu şi Mn 3 A13190 / A319.0 G AlSi5Cu3 4. Aliaje având Cu ca EAP** 2 A02040 / 204. simbolurile aliajelor de turnare sunt precedate de litera G.X4* Seria (grupa) de aliaje Exemple de mărci X1 1 A01001 / 100. simbolul nu conţine litera α. Date privind simbolizarea mărcilor de aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu Mărcile de aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu pentru turnare Structura simbolului în varianta UNS: AX0X1X2X3X4* Structura simbolului în varianta AA: αX1X2X3.. 6 pentru aliajele rezultate prin modificări aduse unei reţete originale.0 G AlMg10 6.5MgMn 3. Aliaje având Mg ca EAP 5 A95052 / 5052 AlMg2. scrise în ordinea descrescătoare a importanţei lor.0 1.1 G AlSn6Cu1Ni1 9.2 ..1 G Al 99. X0 = 6 ⇒ α ≡ F.. X0 = 2 ⇒ α ≡ B. X4 = 0 la aliajele pentru turnare în piese şi X4 = 1 sau 2 la aliajele pentru turnare în lingouri. Aliaje având Mg ca EAP 5 A05200 / 520. Aliaje având Zn ca EAP 7 A97149 / 7149 AlZn8MgCu 8. litera P pentru turnarea sub presiune etc. Aliaje având Zn ca EAP 7 A07120 / 712. ** EAP ≡ element de aliere principal 143 . Aluminiu şi aliaje cu %Alm ≥ 99 % 2. Aliaje având Mn ca EAP 3 A93003 / 3003 AlMn1Cu 4.4. . litera M pentru turnarea în forme metalice. Tabelul 9. Aliaje având Si şi Mg ca EAP 6 A96106 / 6106 AlMgSiMn 7.8 1. iar simbolurile mărcilor de aliaje neferoase sunt alcătuite din simbolul chimic al componentului de bază.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • sistemul de simbolizare alfanumerică (sistemul de simbolizare după compoziţie). Aluminiu şi aliaje cu %Alm ≥ 99 % 2. conform căruia mărcile de metale neferoase se simbolizează aşa cum se arată în tabelul 9. litera C pentru turnarea continuă. litera Z pentru turnarea centrifugală. Aliaje având alte EAP 9 − − Mărcile de aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu deformabile Structura simbolului în varianta UNS: A9X1X2X3X4 Structura simbolului în varianta AA: X1X2X3X4 Seria (grupa) de aliaje Exemple de mărci X1 1 A91080 / 1080 Al 99.. Aliaje având Sn ca EAP 8 A08510 / 851.2. Aliaje având Cu ca EAP 2 A92001 / 2001 AlCu5. Grupă de aliaje neutilizată 6 − − 7.1 G AlSi5 5. urmat de simbolurile chimice ale elementelor de aliere.0 G AlZn6MgCr 8.5 5. Aliaje având alte EAP 8 A98016 / 8016 AlFe1Mn * X0 = 0 pentru aliajele corespunzătoare unei reţete originale . dacă X0 = 0. Aliaje având Si ca EAP 4 A24430 / B443. dacă X0 = 1⇒ α ≡ A. X0 = 1.

Date privind simbolizarea mărcilor de cupru şi aliaje pe bază de cupru Mărcile de cupru şi aliaje pe bază de cupru pentru turnare Structura simbolului în varianta UNS: C8X1X2X3X4 . Bronzuri cu Al (%Alm <19 %) C95200 .. C7X1X2X3X4* Seria (grupa) de aliaje UNS Exemple de mărci C11100 Cu 99.. Alame roşii (simple sau cu Pb) C83300 . la aliajele pe bază de Zn UNS = ZX1X2X3X4 (de exemplu. C99800 C99600 G CuMn40Al2 Mărcile de cupru şi aliaje pe bază de cupru deformabile Structura simbolului în varianta UNS: C1X1X2X3X4 . C82800 C82100 G CuBe0... Bronzuri şi alame cu Si C87200 .. la aliajele pe bază de Mg UNS = MX1X2X3X4.. Alame cu %Znm < 37 % CuZn34. C87900 C87200 G CuSi4 C87500 G CuZn14Si4 G CuSn11 5. C51100 CuSn4P 4.. iar sistemul de simbolizare alfanumerică este util îndeosebi în activităţile de cercetare... (de exemplu. proiectare.. iar M10100 – aliajului MgAl10Mn) etc.. Cupru şi aliaje cu %EAm < 8 % C10000 ...... Bronzuri cu Si (%Sim < 8 %) C64700 .5 2...ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 9.95 1. fabricare şi verificare a metalelor şi aliajelor neferoase sau a produselor ce se confecţionează din astfel de materiale. C17300 CuBe1. M11311 corespunde aliajului cu simbolul alfa numeric MgAl3Zn1. Aliaje Cu – Ni şi Cu – Ni − Zn C70000 .. Cupru cu %Cum ≥ 99. R54520 corespunde aliajului cu simbolul alfanumeric TiAl5Sn2.5.5Pb C33500 C30000 . C86800 C86300 G CuZn25Al6Mn 4.9 1.. Simbolurile mărcilor de metale sau aliaje neferoase sunt însoţite de 144 ... Sistemul de simbolizare numerică se recomandă a fi utilzat mai ales în activităţile comerciale.. C69800 Alame speciale 3. C66100 C65500 CuSi3 6..... C83800 C83400 G CuZn10 Alame semiroşii (simple/cu Pb) C84200 ...9 CuZn12. Bronzuri cu Al (%Alm< 19 %) C60600 . Aliaje Cu – Ni şi Cu – Ni . Bronzuri cu Pb C98200 . Bronzuri fosforoase cu %Sn < 9 % C50000 ..Zn C96200 .. C95800 C95600 G CuAl7Si2 7.. C94900 6. 2. C84800 C84500 G CuZn12Pb7Sn2 Alame galbene (simple/cu Pb) C85200 .5 C22600 C20000 . Aliaje cu %EAm < 5 % C81300 . C91700 C90700 G CuSn10Pb2 Bronzuri aliate cu Pb C92200 . Alame cu Sn CuZn36Al1Mn3Sn C67400 C66400 .. (de exemplu.....5Ni 3. N04400 corespunde aliajului cu simbolul alfa numeric NiCu32)..... Z35530 corespunde aliajului cu simbolul alfa numeric ZnCu1Al4). C64200 C61000 CuAl8 5. C85800 C85400 G CuZn29Pb3Sn Alame speciale C86100 . Aliaje pe bază de Cu speciale C99300 .. C97800 C96400 G CuNi30Fe C97600 G CuNi20Zn8Sn4Pb 8.. C76200 CuZn29Ni12 * varianta UNS se utilizează şi la alte tipuri de aliaje: la aliajele pe bază de Ti UNS = RX1X2X3X4..5 9... C98800 C98600 G CuPb35Ag1. Bronzuri obişnuite (Cu – Sn) C90200 .. la aliajele pe bază de Ni UNS = NX1X2X3X4 (de exemplu.5)..C9 X1X2X3X4 Seria (grupa) de aliaje UNS Exemple de mărci C80100 . C94500 C92700 G CuSn5Pb25 C94300 G CuSn5Ni5 C94800 Bronzuri aliate cu Ni C94700 .. C81100 C80100 G Cu 99. Alame cu Pb CuZn28Sn1 C44300 C40000 ...

Simbolul stării unui metal sau aliaj neferos este alcătuit dintr-o literă de codificare a stării de bază (care defineşte modul principial de atingere a stării în care se află materialul). eventual. îmbunătăţirii ductilităţii sau stabilizării caracteristicilor mecanice) 3. pentru obţinerea unor stări stabile diferite de stările 1. Brut de fabricaţie (starea obţinută din operaţiile de prelucrare la cald. iar în tabelul 9. 2 sau 3 * Simbolul stării pentru Al şi pentru Cu şi aliajele pe aliajele pe bază de Al bază de Cu F M O O H* W ** T H* − T cifrele sau literele care urmează acestui simbol codifică succesiunea de operaţii tehnologice care se aplică pentru atingerea stării. în cursul cărora nu se efectuează nici o verificare privind regimul termic sau gradul de deformare) 2. Tabelul 9.6. după recoacere sau deformare plastică la cald. de litere sau cifre care indică subdiviziunea corespunzătoare stării de bază (modul particular în care se realizează starea de livrare a materialului. cu sau fără ecruisare suplimentară. Definirea şi simbolizarea stărilor de bază ale produselor realizate din principalele categorii de metale şi aliaje neferoase industriale Definirea stării de bază 1.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase simbolurile stărilor de livrare ale semifabricatelor sau produselor realizate din aceste materiale. finisării granulaţiei. Tratat termic. ** cifrele care urmează acestui simbol indică durata (în ore) a procesului de îmbătrânire naturală spontană.7 sunt definite subdiviziunile stării TRATAT TERMIC corespunzătoare produselor realizate din aceste materiale. Principalele date (cuprinse în standardele SR EN 515 şi SR ISO 1190/2) privind simbolizarea stărilor de bază ale produselor realizate din principalele categorii de metale şi aliaje neferoase industriale sunt prezentate în tabelul 9. Pus în soluţie (starea instabilă obţinută la produsele supuse unei căliri de punere în suluţie şi îmbătrânite spontan la ta) 5. urmată. 145 .6. adică particularităţile privind succesiunea şi conţinutul operaţiilor tehnologice ce trebuie aplicate pentru atingerea stării de livrare a produselor) şi/sau valorile anumitor caracteristici definitorii ale calităţii produselor care se livrează. Recopt (starea obţinută la produsele deformate plastic în urma aplicării unei recoaceri complete în scopul asigurării valorilor minime ale caracteristicilor de rezistenţă mecanică sau starea obţinută la produsele turnate după o recoacere destinată reducerii segregaţiilor dendritice. gradul de ecruisare realizat etc. în scopul obţinerii unor caracteristici mecanice prescrise) 4. Ecruisat (starea obţinută la produsele care. sunt supuse unor operaţii de deformare plastică la rece sau unor combinaţii de operaţii de deformare plastică la rece şi RRN.

sunt ecruisate prin deformare plastică la rece şi îmbătrânite artificial) 5. după prelucrarea la temperaturi ridicate. îmbătrânit artificial şi deformat plastic la rece (starea obţinută la produsele care. sunt răcite la ta. sunt răcite la ta. Pus în soluţie şi supraîmbătrânit/stabilizat (starea obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie. urmată de ecruisarea prin deformare plastică la rece şi îmbătrânirea artificială) 5.9. după prelucrarea la temperaturi ridicate. urmată de ecruisarea prin deformare plastică la rece şi îmbătrânirea naturală) 5. de exemplu.10.11. Pus în soluţie şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie. Pus în soluţie. urmată de o îmbătrânire artificială al cărei scop principal nu este obţinerea unui efect de durificare prescris. deformat plastic la rece şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie.6. sunt îmbătrânite artificial) 5. urmată de o îmbătrânire artificială) 5.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 9. Răcit după prelucrare la cald. Pus în soluţie.3. urmată de o îmbătrânire naturală) 5.2. după atingerea stării definite la 5. deformat plastic la rece şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care.7. sunt ecruisate prin deformare plastică la rece) 146 Simbolul stării pentru Al şi pentru Cu şi aliajele pe aliajele pe bază de Al bază de Cu T1 T2 TA TC T3 T4 T5 T6 TD TB TE TF T7 − − TG T8 TH − T9 TK TL . rezistenţa maximă la acţiunea unor medii corosive) 5. Răcit după prelucrare la cald şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care. după prelucrarea la temperaturi ridicate şi răcirea la ta . Răcit după prelucrare la cald. sunt răcite la ta şi îmbătrânite natural) 5.5.8.5.1.7. Răcit după prelucrare la cald. sunt ecruisate prin deformare plastică la rece) 5. Definirea şi simbolizarea subdiviziunilor stării TRATAT TERMIC a produselor realizate din principalele categorii de metale şi aliaje neferoase industriale Definirea subdiviziunii stării de bază 5. Răcit după prelucrare la cald şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care. deformat plastic la rece şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care. sunt ecruisate prin deformare plastică la rece şi îmbătrânite natural) 5. după atingerea stării definite la 5.6.4. Pus în soluţie şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie. după prelucrarea la temperaturi ridicate. Pus în soluţie. îmbătrânit artificial şi deformat plastic la rece (starea obţinută la produsele care. ci realizarea unor caracteristici speciale. deformat plastic la rece şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie. cum ar fi.

• impurităţi insolubile în cuprul solid (Pb. amoniac.2 % şi are ts ≅ 270 oC). compuşii (cu topire congruentă) pe care îi formează cu cuprul aceste impurităţi se dispun intercristalin în structura cuprului. Cuprul este atacat (se corodează) în medii care conţin hidrogen.2. sunt.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase 9. Principalele impurităţi ale cuprului tehnic se pot clasifica în următoarele categorii: • impurităţi solubile în cuprul solid (Ag. As. 9.. iar Bi şi Cu formează un eutectic care conţine %Cum = 0. 9. Cuprul şi aliajele pe bază de cupru Sub formă de metal pur sau sub formă de component de bază al unor aliaje. cloruri şi acizi anorganici (sulfuric. cuprul este utilizat din timpuri străvechi pentru realizarea de produse. sub formă de incluziuni nemetalice. Ni. vapori de apă supraîncălziţi. glicerină etc. Bi). Au. Se. producând fisurarea intercristalină a produselor din cupru. aceste impurităţi formează cu cuprul eutectice uşor fuzibile (Pb şi Cu formează un eutectic care conţine %Cum = 0. constând în creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii. P.3. principalele aliaje pe bază de cupru folosite în tehnică fiind prezentate în continuare. sulf.1. neaerate de sulfaţi. de obicei. 147 . soluţii slabe. azotaţi. diminuându-i substanţial plasticitatea şi tenacitatea şi micşorându-i considerabil conductibilitatea termică şi electrică. Sb). Cuprul formează un număr impresionant de aliaje.2 şi 9. substanţe organice (benzină. reducerea conductibilităţii termice şi electrice etc. Te). benzol. care se declanşează prin reacţia Cu2O + H2 ⇒ 2Cu + H2O şi conduce la formarea de vapori de apă a căror presiune creşte (deoarece nu se pot elimina).5. Fe. prezenţa incluziunilor intercristaline de CuO2 în structura cuprului (nedezoxidat corespunzător la elaborare) poate determina şi fenomenul numit “boala de hidrogen”. Cd. hidrogen sulfurat. Mn. efectele prezenţei în concentraţii masice mici (sub 0. ape reziduale şi ape sărate. Principalele proprietăţi fizico – chimice şi mecanice şi clasele de puritate tehnică ale cuprului sunt descrise complet de caracteristicile redate în tabelele 1. • impurităţi care formează cu cuprul compuşi chimici fragili (O.5 %) a acestor impurităţi (care formează soluţii solide de substituţie cu cuprul). Sn. S. Zn.06 % şi are ts ≅ 320 oC. Cuprul are o bună rezistenţă la coroziune în multe medii de lucru: atmosfere poluate. micşorarea plasticităţii şi tenacităţii. Pt. anilină şi acid acetic etc. acceptabile. soluţii concentrate de acizi anorganici. Cr. care se dispun la limitele cristalelor de cupru şi îi influenţează negativ prelucrabilitatea prin deformare plastică la cald (generează fenomene de fragilitate sau fisurare la cald). clorhidric. Mg. azotic). motorină.).

• α este soluţia solidă de substituţie având ca solvent cuprul şi ca solut zincul (α ≡ Cu(Zn)). Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu . punctele caracteristice ale acestei diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9. • β este o soluţie solidă pe bază de compus chimic (fază bertholidă). soluţia solidă α se caracterizează printr-o bună plasticitate. v. care prezintă structură cristalină de tip CVC.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9.1) suferă un proces de ordonare (atomii de Cu se distribuie în nodurile situate în vârfurile celulelor elementare. iar sub temperatura tCK ≅ 450 oC (temperatura Curie – Kurnakov a fazei β. capătă caracteristicile tipice compuşilor intermetalici (duritate ridicată şi fragilitate accentuată).3.2. structură cristalină de tip CFC. β are caracteristicile unei soluţii solide neordonate. Fig. iar atomii de Zn se poziţionează în nodurile aflate în centrele celulelor elementare) şi soluţia solidă ordonată (faza Kurnakov). 9. 9. ca şi solventul său.8. prezentată în figura 9. prezentând tenacitate şi plasticitate bune. la temperaturi ridicate. 2. Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Zn. atât la cald. având drept component de aliere principal zincul sunt denumite în tehnică alame.3. Alamele Aliajel pe bază de cupru. putând fi deformată plastic uşor. Variaţia caracteristicilor mecanice ale alamelor în funcţie de %Znm 148 . scap. Structura alamelor se poate analiza apelând la diagrama de echilibru fazic a sistemului Cu – Zn.5. cât şi la rece. deoarece prezintă.Zn Fig. notată β’.1.4.

la care aceste alame prezintă o structură monofazică β. cu structura la ta alcătuită numai din cristale de fază β’ (v. cristalele acestei structuri devenind poliedrice (echiaxiale). fig. Alamele monofazice β’. %Znm 0 41 32 38 39 46 46 32 Ordonata. piesele din alame bifazice cu conţinut ridicat de zinc se supun unui TT de călire în apă (de la o temperatură ti la care materialul prezintă o structură monofazică β. structura lor la ta va fi alcătuită din cristale poliedrice de soluţie solida α omogenă. 9.5 ore) sau sunt deformate plastic şi supuse apoi recoacerii. dacă se aplică un TT de recoacere. Alamele bifazice. eventual. au %Znm ∈ (39 %. semifabricatele sau lingourile din astfel de alame prezintă o structură monofazică. 10). 50 %] şi se pot utiliza atât ca alame de turnare. aşa cum se poate observa în figura 9. cu plasticitate bună). structura la ta a semifabricatelor şi pieselor turnate din astfel de alame are aspectul prezentat în figura 9. B. C.9) şi. la o temperatură ti < tCK.. au %Znm ∈ (46 %.6. alamele se pot clasifica astfel: A. cu structura la ta alcătuită din cristalele fazelor α şi β’. Bi) care determină apariţia unor fenomene de fragilitate sau fisurare la cald.. alcătuită din cristale dendritice de soluţie solidă α neomogenă. cât şi ca alame deformabile la cald (la o temperatură de deformare situată deasupra punctului tCK ≅ 450 oC. Alamele monofazice α se comportă foarte bine la deformarea plastică la rece şi au o comportare mai slabă la deformarea plastică la cald. mai ales în prezenta impurităţilor insolubile în cupru (Pb. alamele monofazice α. În unele cazuri.. 9. care definesc procedeul tehnologic recomandat pentru realizarea semifabricatelor şi pieselor. unei reveniri.7.4). duritatea şi fragilitatea acestora crescând pe măsură ce se măreşte conţinutul procentual al fazei β’ în structură.8. în cantitatea şi cu dispunerea corespunzătoare obţinerii unor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate.8. oC 1083 905 905 905 450 450 ta ta În funcţie de structura de echilibru şi de caracteristicile mecanice pe care le prezintă în această stare (v. 850 oC. Coordonatele punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Cu − Zn Punctul A B C D M N P Q Abscisa. cât şi prin deformare plastică la rece). 46 %) şi sunt utilizate de obicei ca alame de turnare. pentru ca în structură să apară cristale de fază α. pentru obţinerea structurii prezentate în fig. 149 . Alamele monofazice α (cu structura la ta alcătuită numai din cristale de soluţie solidă α) au %Znm ≤ 39 % şi sunt alame deformabile (care se prelucrează bine atât prin deformare plastică la cald. După turnare şi răcire la ta. dacă semifabricatele sau lingourile turnate sunt supuse unei recoaceri de omogenizare (la ti = 800 .5. τm = 2. fig. 9. cu %Znm ≤ 25 % sunt denumite în tehnică tombacuri. aşa cum se observă în figura 9. aşa cum se observă în figura 9..Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Tabelul 9.

care au în compoziţie (pe lângă zinc) şi alte elemente de aliere. 9. introdus în concentraţii %Fem ≤ 1. după recoacerea de omogenizare. adică concentraţia masică a cuprului în alama binară echivalentă din punctul de vedere al microstructurii. Principalele elemente de aliere folosite la elaborarea alamelor speciale au următoarele efecte asupra structurii şi proprietăţilor acestor aliaje: • Aluminiul. a alamelor monofazice α În tehnică se utilizează nu numai alamele binare (aliajele Cu – Zn) ci şi alamele complexe (speciale). sunt concentraţiile masice ale elementelor suplimentare de aliere existente în compoziţia alamei speciale. din punctul de vedere al efectelor asupra structurii. orice alamă specială poate fi încadrată în categoriile structurale anterior precizate pentru alamele binare.6. determină creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii alamelor.5. • Fierul.1) în care %EAmj. introdus în concentraţii %Alm ≤ 3. Fierul are keFe = 0. fără a le diminua caracteristicile de plasticitate şi tenacitate şi îmbunătăţeşte rezistenţa lor la acţiunea mediilor corosive. 9.5 %... n.9. cu relaţa: %Cu me = %Cu m %Cu m + % Znm + ∑ k eEAj % EAmj j =1 n 100 .5 %.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. n.. j = 1. Structura la ta. cu suplimentarea cu %k eEA j % EAmj a concentraţie de zinc a alamei). iar la concentraţii masice mai 150 . sunt coeficienţii de echivalare în zinc a elementelor de aliere suplimentare (introducerea unui element de aliere suplimentar în concentraţia %EAmj este echivalentă. Structura la ta a alamelor monofazice α turnate Fig. dacă se calculează titlul fictiv al alamei %Cume. aluminiul determină micşorarea sensibilă a conţinutului procentual de fază α al structurii alamelor. iar k eEA j . finisează granulaţia şi mareşte tenacitatea alamelor. (9. Deoarece are keAl = 6. j = 1..

10. 820 oC) şi îmbătrânire (revenire la ti = 400 .8. iar efectele sale asupra microstructurii se pot aprecia considerând keMn = 0. introdus în concentraţii %Snm ≤ 1 %... Structura la ta a alamelor monofazice β’ • Manganul. Structura la ta a alamelor bifazice călite si revenite Fig. având în vedere că keSn = 2.5. piesele şi semifabricatele din alame aliate suplimentar cu acest element se pot supune TT de călire de punere în soluţie (răcire în apă de la ti = 800 . Fig..9. 420 oC). 40 % a caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi duritate. măreşte rezistenţa mecanică şi plasticitatea alamelor şi îmbunătăţeşte comportarea alamelor în medii corosive cum sunt apa de mare. introdus în concentraţii %Mnm ≤ 5 %. fiind considerat o impuritate a acestuia) se foloseşte ca element de aliere al 151 . aburul supraîncălzit şi soluţiile de cloruri. 9. • Plumbul (care.. care induce un efect suplimentar de finisare a granulaţiei şi asigură sfărâmarea aşchiilor la prelucrarea prin aşchiere a alamelor. măreşte rezistenţa la coroziune a alamelor în apa de mare. este insolubil în cupru.4 % determină apariţia în structură a compusului FeZn7.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase mari de 0. 9. aşa cum s-a precizat anterior.7. care determină o creştere cu 30 .. efectele staniului asupra microstructurii alamelor se pot estima cu uşurinţă. 9.. 9. Structura la ta a alamelor bifazice recoapte după turnare Fig. datorită efectelor fierului asupra microstructurii. Structura la ta a alamelor bifazice turnate Fig. manganul este un bun dezoxidant. • Staniul.

. • Nichelul. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu – Ni. deoarece poate determina apariţia fenomenelor de fragilitate sau fisuare la cald. CuZn10. introdus în concentraţii %Nim ≤ 3 %. prezenţa plumbului înrăutăţeşte comportarea la prelucrarea prin deformare plastică a alamelor. efectele sale asupra microstructurii alamelor sunt importante.3.. de exemplu. • Siliciul. prezentată în figura 9. G CuZn40PbSn. Aliajele Cu − Ni Cuprul şi nichelul. evidenţiază faptul că toate aliajele acestui sistem au la ta o structură monofazică. alcătuită din cristale de soluţie solidă de substituţie α ≡ Cu(Ni) ≡ Ni(Cu). CuZn36Pb1.. Mărcile de alame comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate.2. mărirea rezistenţei mecanice şi durităţii (mai ales ale fazei β) şi îmbunătăţirea rezistenţei la coroziune (mai ales în prezenţa mediilor active calde). Deoarece nichelul înlocuieşte în structura alamelor atomii de cupru (are asupra microstructurii alamelor efectul corespunzător scăderii concentraţiei de zinc). deoarece are keSi = 10. CuZn36 sunt mărci de alame monofazice α (alame binare deformabile). curbele ce descriu dependenţele dintre caracteristicile fizico – mecanice ale aliajelor Cu − Ni şi compoziţia lor chimică corespund configuraţiei redate în diagrama din figura 3.12. CuZn39Ni3 sunt mărci de alame speciale monofazice α (alame speciale deformabile). au solubilitate totală în stare solidă.5. măreşte fluiditatea şi proprietăţile de turnare ale alamelor topite şi determină îmbunătăţirea comportării în medii corosive a produselor confecţionate din alame speciale. coeficientul său de echivalare este keNi = −1. CuZn20. fiind metale izomorfe (cu structură cristalină de tip CFC) şi prezentând dimensiuni atomice apropiate.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR alamelor din care se confecţionează produse destinate prelucrării prin aşchiere. iar CuZn42Mn3Al2 şi G CuZn30Al5Fe3Mn2 sunt mărci de alame monofazice β. G CuZn30Al5Fe3Mn2 sunt mărci de alame bifazice (alame pentru turnare). CuZn30.800 N/mm2) şi punctele de minim local ale curbelor alungirii procentuale după rupere (cu ordonata la A = 40 . deoarece particulele de plumb uniform distribuite în structura alamelor asigură sfărâmarea aşchiilor şi îmbunătăţesc prelucrabilitatea prin aşchire a acestor aliaje. 45 %) şi coeficientului de gâtuire (cu ordonata la 152 . punctul de maxim local al curbei rezistenţei mecanice (cu ordonata la Rm = 600.27.. G CuZn40Pb.11. determină creşterea plasticităţii şi tenacităţii alamelor. iar influenţa sa asupra microstructurii alamelor se poate estima considerând kePb = 1. 9. este un bun dezoxidant. G CuZn38Pb2Mn2. Plumbul se introduce în concentraţii %Pbm ≤ 3 %. Ca urmare. CuZn31Si. CuZn15. introdus în concentraţii %Sim ≤ 1 %. aşa cum se poate observa în figura 9.

.. iar curba care redă dependenţa dintre rezistivitatea electrică şi compoziţia acestor aliaje prezentând un punct de maxim local cu abscisa %Nim ≅ 50 %...70 % şi adaosuri de Fe... • aliaje Monel. folosite (ca aliaje deformabile.) şi se pot utiliza la fabricarea rezistorilor electrici. cu %Nim = 65.35 % şi adaosuri de Mn (%Mnm = 3. 11. Principalele reţete de aliaje Cu – Ni utilizate în tehnică sunt: • aliajele Kunial.. 153 .. cu %Nim = 5. folosite ca materiale electrotehnice (în special pentru confecţionarea rezistorilor)... 1.50 % şi aliajele Nichelină.. cu %Nim = 18 . în acizi organici.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Z = 55.. prezintă o bună rezistenţă la coroziune (în apă de mare şi în soluţii saline.3 %). folosite în aplicaţiile care impun materiale anticorosive.. cu %Nim = 40.. CuNi18Zn27 sau CuNi15Zn21).. • aliajele Alpaca (Neusilber.. în vapori de apă etc..60 %) având abscisa situată la %Nim ≅ 65 %. • aliajele Constantan. folosite pentru a confecţiona (prin deformare plastică la rece sau la cald) elemente elastice (arcuri sau lamele) şi piese rezistente la coroziune... folosite (ca aliaje deformabile sau pentru turnare) pentru confecţionarea pieselor rezistente la coroziune. 1. Microstructura la ta a aliajului Cu – Ni. 12. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu − Ni Fig. cu %Nim = 15 . instrumentelor de măsurare. Argentan).0 %) şi Mn (%Mnm = 0. 20 % şi %Znm = 20.30 % (corespunzător mărcilor comerciale CuNi18Zn20. rezistorilor electrici. 9. dar şi ca aliaje pentru turnare) în aplicaţiile care necesită materiale rezistente la coroziune..15% şi adaosuri de Al (%Alm = 1 . • aliaje Melchior (Maillechort)... 3%). cu %Nim = 30.4 %). pieselor de mecanică fină.. Mn şi Si.8 .. 9.6 . 20 % şi adaosuri de Fe (%Fem = 0. Fig. tacâmurilor şi obiectelor de artă sau podoabă etc. cu %Nim = 20 % Datorită structurii monofazice şi proprietăţilor fizico – mecanice pe care le prezintă.. aliajele Cu – Ni se prelucrează bine prin deformare plastică (la rece sau la cald) sau prin aşchiere.

aşa cum rezultă examinând diagramele din figura 9.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. β este stabilă numai până la temperatura t = 586 oC. cu structură cristalină de tip CVC. care apara (la răcirea bronzurilor topite) prin defăşurarea transformării peritectice (la t ≅ 800 oC): L + α ⇒ β. ca şi solventul său. • α este soluţia solidă de substituţie având ca solvent cuprul şi ca solut sataniul (α ≡ Cu(Sn)). în funcţie de concentraţia masică a staniului. datorită vitezei extrem de reduse cu care se realizează transformarea δ ⇒ α + ε. • ε este compusul intermetalic Cu3Sn. la care se descompune eutectoid: β ⇒ α + γ.13 au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Sn. punctele caracteristice ale acestor diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9. • β este o soluţie solidă pa baza compusului chimic Cu5Sn (fază bertholidă). Principalele tipuri de bronzuri folosite pentru realizarea pieselor din construcţia de maşini şi pentru fabricare construcţiilor mecanice sunt: bronzurile cu staniu (denumite şi bronzuri clasice).13. se descompune eutectoid: δ ⇒ α + ε. bronzurile cu aluminiu.3. structură cristalină de tip CFC.3. în condiţii de echilibru (care presupun menţineri îndelungate). În funcţie de structura pe care o prezintă (la ta) în starea M. bronzurile cu siliciu. de caracteristicile mecanice asigurate (redate sintetic. la care se descompune eutectoid: γ ⇒ α + δ. bronzurile cu beriliu şi bronzurile cu plumb. faza δ este stabilă numai până la temperatura t = 320 oC. structurile indicate de diagramele de echilibru (stabil sau metastabil) redate în figura 9.5. în funcţie de concentraţia 154 . putând fi deformată plastic uşor. Fazele care apar pe diagramele de echilibru din figura 9. faza γ este stabilă numai până temperatura la t = 520 oC. Bronzurile Aliajele pe bază de cupru al căror component de aliere principal este un alt element decât zincul sau nichelul sunt denumite bronzuri.13.9.5. faza ε nu apare în structura semifabricatelor şi pieselor din bronzuri industriale livrate în stările M sau O. deoarece prezintă. cu structură cristalină de tip CVC. cu structură cristalină complexă. 9. • δ este o soluţie solidă pe baza compusului chimic Cu31Sn8 (fază bertholidă). faza α se caracterizează printr-o bună plasticitate. la care. atât la cald. Bronzurile cu staniu folosite în tehnică au %Cum ≤ 20 % şi prezintă.1. cât şi la rece. • γ este (ca şi β) o soluţie solidă pe baza compusului chimic Cu5Sn (fază bertholidă).

2 ta A.0 800 E E’ 16. alcătuită din cristale dendritice de soluţie solidă α neomogenă.14) şi de procedeul tehnologic recomandat pentru realizarea semifabricatelor şi pieselor.0 520 K 11.20 % şi se folosesc ca bronzuri de turnare. Bronzurile hipoeutectoide (bronzurile bifazice) au %Snm = 10.5 9.0 8.0 8. respectiv.. aşa cum se observă pe micrografia din figura 9. Diagramele de echilibru ale sistemului de aliaje Cu – Sn pentru diferite stări: a. Coordonatele punctelor caracteristice ale diagramelor de echilibru Cu − Sn Punctul Abscisa. structurile la ta ale semifabricatelor şi pieselor realizate din astfel de bronzuri conţin (aşa cum se poate observa în fig. 9. starea metastabilă obţinută prin turnare (strarea F) Tabelul 9.5 800 C C’ 13. bronzurile cu staniu se pot clasifica astfel: Fig.%Snm Ordonata.17) fazele α şi δ şi.0 586 F 24.0 800 D 22. în starea M.0 586 G 26.0 350 Q 0.0 586 H H’ 16. în diagramele din fig. starea de echilibru stabil. constituenţii α (preeutectoid) 155 .Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase masică a staniului. starea metastabilă obţinută prin recoacere (starea O).13. se poate transforma prin recoacere (precedată sau nu de o operaţie de prelucrare prin deformare plastică) într-o structură cu cristale poliedrice de soluţie solidă α omogenă.16.15.0 520 J 27.9.. 9. structura de turnare a acestor bronzuri. B.. c. cât şi prin deformare plastică la rece). 9. 9 % şi sunt bronzuri deformabile (care se pot prelucra atât prin deformare plastică la cald. Bronzurile monofazice α (cu structura la ta alcătuită numai din cristale de soluţie solidă α) au %Snm ≤ 8 .. b. aşa cum se poate vedea pe migrografia prezentată în figura 9. oC A 0 1083 B 25.

0. separate intercristalin în structură. favorizează sfărâmarea aşchiilor) şi rezistenţa lor la 156 . Variaţia caracteristicilor mecanice ale bronzurilor cu staniu în funcţie de %Snm Fig. introdus în concentraţii %Pm < 0. 9. Structura la ta a bronzurilor hipoeutectoide turnate Bronzurile cu staniu se pot alia suplimentar la elaborare şi cu alte elemente. • plumbul. iar în concentraţii %Pm = 0. Structura la ta a bronzurilor monofazice α turnate Fig. 9. Fig..3 %. care produc următoarele efecte asupra structurii şi proprietăţilor acestor aliaje: • fosforul. 9.17. 9.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR şi amestecul eutectoid (α + δ).15. Structura la ta a bronzurilor monofazice α recoapte Fig.6 % determină formarea în structură a unor mici cantităţi de compus Cu3P. duritatea şi fragilitatea acestor structuri crescând pe măsură ce se măreşte conţinutul lor procentual de eutectoid (α + δ)..14. ce influenţează pozitiv caracteristicile de antifricţiune şi rezistenţa la uzare a bronzurilor. asigură o bună dezoxidare (împiedică apariţia incluziunilor dure şi fragile de SnO2) şi măreşte fluiditatea bronzurilor topite (conferă bune proprietăţi de turnare). introdus în concentraţii %Pbm ≤ 2 %.3. îmbunătăţeşte prelucrabilitatea prin aşchiere a bronzurilor (deoarece particulele de Pb.16.

3 %) şi/sau ca fază separată la transformarea eutectică (la t ≅ 1035 oC) L ⇒ α + β şi este stabilă numai până la temperatura t = 565 oC.. punctele caracteristice ale acestei diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9.5. cu retasura de contracţie concentrată). • γ este (ca şi β) o fază bertholidă. stabilă sub temperatura t = 785 oC. Mărcile de bronzuri cu staniu comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate. la solidificarea după turnare. CuSn8 şi CuSn4Pb4Zn4 sunt mărci de bronzuri monofazice α (bronzuri deformabile).10. cât şi la rece. faza β poate să apară în structura bronzurilor cu aluminiu. cu structură cubică complexă.12 %) le asigură proprietăţi bune de antifricţiune (deoarece particulele de plumb. au un substanţial efect lubrifiant). structurile indicate de diagrama de echilibru redată în figura 9. duritate ridicată şi fragilitate accentuată. Aşa cum se poate observa examinând diagrama de echilibru din figura 9. în funcţie de concentraţia aluminiului în aceste aliaje. • β este o fază bertholidă pe baza compusului chimic Cu3Al. de exemplu. influenţează pozitiv proprietăţile de turnare ale bronzurilor (măreşte fluiditatea. micşorează intervalul temperaturilor de solidificare. cu structură cristalină de tip CFC. bronzurile cu aluminiu (spre deosebire de bronzurile clasice) au un interval de solidificare restrâns (10. • α este soluţia solidă de substituţie α ≡ Cu(Al). • zincul. stabilă deasupra temperaturii t = 785 oC... corespunzătoare compusului Cu9Al4. care poate fi deformată plastic uşor.15 oC). CuSn6. Bronzurile cu aluminiu folosite în tehnică au %Alm ≤ 15 % şi prezintă... tendinţa de a forma cristale dendritice lungi (columnare). atât la cald.18. evită apariţia incluziunilor de gaze în lingourile şi piesele turnate) şi nu produce modificări structurale (deoarece se dizolvă integral în soluţia solidă α). ca urmare. cu structură cristalină cubică şi γ2. la care se descompune eutectoid: β ⇒ α + γ2. 9. GCuSn12Ni2 şi GCuSn10Zn2 sunt mărci de bronzuri bifazice (bronzuri de turnare). separate intercristalin în structura bronzurilor.3. ca fază separată preeutectoid (la cristalizarea primară a bronzurilor cu %Alm > 8.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase coroziune.18. aptitudine de a realiza piese turnate compacte.2. Fazele care apar pe diagrama de echilibru din figura 9. în concentraţii %Znm = 5. corespunzătoare compusului Cu32Al19. iar în concentraţii mai mari (%Pbm = 4. care înrăutăţesc comportarea la deformare plastică (măresc înclinaţia spre fisurare) a 157 . γ prezintă două modificaţii (forme alotropice): γ1.10 %.18 au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Al. aşa cum se poate observa pe diagrama de echilibru. în funcţie de concentraţia masică a aluminiului. Bronzurile cu aluminiu prezintă însă. cu structură cristalină de tip CVC. aceste aliaje au proprietăţi de turnare foarte bune (fluiditate ridicată. iar GCuSn14..

19 Variaţia caracteristicilor mecanice ale bronzurilor cu aluminiu în funcţie de %Alm Tabelul 9.0 1035 K 9. 18.4 ta În funcţie de structura pe care o prezintă (la ta) în stările M sau O. Fig. dacă la elaborare se face modificarea lor cu V. 9.5. bronzurile cu aluminiu se pot clasifica astfel: A. Bronzurile monofazice α (cu structura la ta alcătuită numai din cristale de soluţie solidă α) au %Alm < 9 % şi sunt bronzuri deformabile. B. 9. dacă temperatura la care se face deformarea este situată în domeniul în care aceste aliaje prezintă structură monofazică β (structură care se poate menţine şi la ta. respectiv. Coordonatele punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Cu − Al Punctul Abscisa.5 % se pot prelucra şi prin deformare plastică la cald. B şi li se aplică o bună dezoxidare (pentru evitarea apariţiei în structură a incluziunilor fragile de Al2O3). de caracteristicile mecanice asigurate (redate sintetic. Ti.10.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR pieslor şi semifabricatelor turnate. în diagramele din fig. Bronzurile bifazice cu %Alm = 9.3 1035 C 11.2 1048 F 7. structura la ta a semifabricatelor şi pieselor realizate din astfel de bronzuri conţine fazele α şi γ2 şi.6 785 Q 9.. dacă se aplică un TT de 158 .4 565 M 12.19) şi de procedeul tehnologic recomandat pentru realizarea semifabricatelor şi pieselor. duritatea şi fragilitatea acestei structuri crescând pe măsură ce se măreşte conţinutul procentual de eutectoid (α + γ2). acest dezavantaj poate fi eliminat. 9. oC A 0 1083 B 8. %Snm Ordonata.0 565 P 13. Bronzurile hipoeutectoide (bronzurile bifazice) au %Alm ≥ 9 % şi se folosesc în mod obişnuit ca bronzuri de turnare. în funcţie de concentraţia masică a aluminiului. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu − Al Fig.10.4 1035 G 9.. constituenţii α (preeutectoid) şi amestecul eutectoid (α + γ2).

are efecte asemănătoare fierului şi manganului şi. Rp0.. rezistenţă mare la coroziune şi o bună prelucrabilitate prin aşchiere.900 N/mm2. Bronzurile cu siliciu folosite în tehnică au %Sim ≤ 3 % şi prezintă (în mod obişnuit) în stare solidă o structură monofazică α ≡ Cu(Si).Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase călire. produse rezistente la acţiunea apei de mare. petrolului şi produselor petroliere).. cum ar fi: • fierul. acestea se pot utiliza atât ca bronzuri deformabile.500 N/mm2 şi A = 3. Bronzurile binare cu siliciu se utilizează mai rar în aplicaţiile tehnice. Bronzurile cu aluminiu au. de exemplu. în concentraţii masice %Nim ≤ 5 %..2 = 140.3.. de exemplu: • bronzurile cu siliciu şi mangan (cu %Sim = 2..2 %) au proprietăţi bune de turnare. cât şi ca bronzuri de turnare şi au caracteristici mecanice ridicate (Rm = 200. Pentru îmbunăţăţirea unor caracteristici de utilizare.. se pot prelucra prin deformare plastică la cald (la t = 800 . apelor reziduale. Rp0... finisează granulaţia. 850 oC) şi sunt indicate pentru realizarea unor piese pentru construcţia de maşini sau pentru industria chimică (elemente elastice. densitate mai mică.8 % la bronzurile ecruisate prin deformare plastică la rece).. caracteristici de antifricţiune şi rezistenţa la uzare mai scăzute şi caracteristici mecanice asemănătoare... bronzurile cu aluminiu se pot alia suplimentar şi cu alte elemente... soluţiile unor acizi organici).3.5 %... CuAl10Fe3 şi CuAl9Mn2 sunt mărci de bronzuri monofazice α (bronzuri deformabile). măreşte rezistenţa mecanică şi duritatea. 159 .5. îmbunătăţeşte comportarea bronzurilor la temperaturi ridicate... soluţiile de acid carbonic. de obicei fiind preferată folosirea bronzurilor ternare sau complexe (bronzuri cu siliciu aliate suplimentar şi cu alte elemente. în plus. dar micşorează fluiditatea acestora (înrăutăţeşte proprietăţile de turnare). 9.2 = 450. rezistenţă la coroziune mult mai bună (în medii ca: apa de mare şi soluţiile saline.. în concentraţii masice %Mnm ≤ 2 %.200 N/mm2 şi A = 15. • manganul. • nichelul. îmbunătăţeşte caracteristicile de antifricţiune ale bronzurilor şi măreşte refractaritatea acestora (rezistenţa la oxidare/coroziune la temperaturi înalte).3 % şi %Mnm = 1.25 % la bronzurile deformate plastic la cald sau de turnare şi Rm = 750.300 N/mm2. prezentând şi avantajul de a fi mai ieftine decât celelalte tipuri de bronzuri. Mărcile de bronzuri cu aluminiu comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate. în concentraţii %Fem = 3. amplificând efectele acestui element de aliere.. care să determine sporirea anumitor proprietăţi de utilizare ale acestora). are efecte similare cu ale fierului.. în comparaţie cu bronzurile clasice. piese cu proprietăţi bune antifricţiune. corespunzător obţinerii stărilor TA sau TB). iar G CuAl10Fe3. G CuAl10Mn şi G CuAl9Fe5Ni5 sunt mărci de bronzuri bifazice (bronzuri de turnare).

dacă solicitările mecanice sunt intense. care prezintă o mare variaţie cu temperatura a solubilităţii în faza α. CuSi3 şi G CuSi4. punctele caracteristice ale acestei diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9..3 % şi %Nim = 1. urmată de îmbătrânire artificială (la ti = 450.5 % şi prezintă.500 oC). în funcţie de concentraţia masică a beriliului. 9.5..4 %) se caracterizează printr-o bună prelucrabilitate prin aşchiere şi bune proprietăţi antifricţiune..3. în structura de echilibru la ta a acestor bronzuri apare faza Ni2Si.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • bronzurile cu siliciu şi nichel (cu %Sim = 1.3 %) se prelucrează bine prin deformare plastică la cald (la t = 850 .. Mărcile de bronzuri cu siliciu comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate.11..5.2 % şi %Nim = 1. Fazele care apar pe diagrama de echilibru Cu – Be au următoarele semnificaţii: 160 . cele mai utilizate mărci de bronzuri cu siliciu sunt: CuSi1. prin aplicarea unui TT alcătuit din călire de punere în soluţie (de la ti = 900.950 oC). Bronzurile cu beriliu folosite în tehnică au %Bem ≤ 2... • bronzurile cu siliciu şi plumb (%Sim = 2. datorită particulelor intercristaline de plumb pe care le prezintă în structură.20..4.. permiţând obţinerea la aceste aliaje a unor efecte de durificare substanţiale. ungerea este insuficientă şi temperaturile de lucru sunt ridicate).. structurile indicate de diagrama de echilibru redată în figura 9... 900 oC) şi la rece şi prezintă bune proprietăţi antifricţiune şi rezistenţă la uzare (mai ales...

CuBe1..2.. o structură alcătuită din fazele α şi γ şi. 5 %. 1050 N/mm2 şi A = 2 . 820 oC).. 1500 N/mm2. 40 %. cu structură cristalină de tip CFC. Principalele mărci de bronzuri cu beriliu comerciale sunt: CuBe1. iar pentru îmbunătăţirea tenacităţii acestor bronzuri se foloseşte alierea suplimentară cu Ni (%Nim = 0. sculelor antiscântei (care nu produc scântei prin lovire) şi pieselor care trebuie să prezinte bune proprietăţi antifricţiune sau care sunt puternic solicitate mecanic în medii de lucru active (apă de mare. pentru obţinerea unei structuri monofazice α (cu cristale de α suprasaturate cu beriliu). 350 N/mm2 şi A = 30 .. în stările M sau O.. caracteristicile mecanice la tracţiune ale bronzurilor cu beriliu ating nivelurile Rm = 1100 . abur etc... 400 HB.2.. • β este o fază bertholidă.2 = 300 . în aceste stări structurale caracteristicile mecanice nu sunt foarte ridicate (caracteristicile la tracţiune sunt: Rm = 450 . 161 . Datorită variaţiei mari cu temperatura a solubilităţii beriliului în cupru.9 şi CuBe0.. aceste materiale se folosesc la realizarea elementelor elastice (arcuri.. dacă (după călire) se face ecruisarea controlată a acestor bronzuri prin deformare plastică la rece. Rp0.2. faza β poate să apară în structura bronzurilor industriale ca urmare a desfăşurării transformării peritectice (la t = 865 oC) L + α ⇒ β sau ca urmare a diminuării solubilităţii beriliului în cupru o dată cu scăderea temperaturii.. Pentru micşorarea concentraţiei beriliului (care este un element de aliere scump) în bronzurile industriale şi creşterea efectelor de durificare ale îmbătrânirii se practică alierea suplimentară a acestora cu mangan (%Mnm = 0. 500 N/mm2. • γ este o fază bertholidă pe baza compusului CuBe.7. În stările de livrare TF sau TH (care se obţin aplicând operaţiile tehnologice precizate mai înainte)..6Mn. cu structură cristalină de tip CVC.).0.0 % şi prezintă la ta.. iar duritatea este 90 . efectele de durificare ale acestui TT se pot mări substanţial.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Be. respectiv... semifabricatele şi piesele confecţionate din aceste aliaje se pot trata termic prin călire de punere în soluţie (de la ti = 800 . aşa cum se poate observa pe diagrama de echilibru.. lamele elastice etc. cu structură cristalină de tip CVC... care poate fi deformată plastic uşor..5. Bronzurile cu beriliu utilizate în mod obişnuit au %Bem = 1.. din constituenţii α şi amestecul eutectoid (α + γ).. • α este soluţia solidă de substituţie α ≡ Cu(Be). Rp0. care rezultă prin transformarea eutectoidă (la t = 620 oC) β ⇒ α + γ. 110 HB).5 %). iar duritatea lor este 350 . 350 oC)....5 %).).5...2 = 1000 . urmată de îmbătrânire artificială (la ti = 300 . a cărui contribuţie la durificarea structurii produselor din astfel de materiale este datorată formării compusului MnBe2.

chimie şi petrochimie. 9. eoliană).1. Pentru a anihila această tendinţă şi a asigura o distribuţie uniformă a formaţiunilor intercristaline de plumb (cu rol lubrifiant) în matricea de cupru a structurii se practică alierea lor suplimentară cu nichel (%Nim = 1. Bronzurile cu plumb se folosesc în tehnică (datorită proprietăţilor antifricţiune pe care le prezintă) ca materiale pentru confecţionarea cuzineţilor (piese inelare. Cuzineţii din bronzuri cu plumb se realizează prin turnare.2. fosfor (%Pm < 0.6.. structura la ta a bronzurilor cu plumb este alcătuită din cristale de cupru şi separări intergranulare de plumb. bronzurile cu plumb manifestă o mare tendinţă de segregare (separare) a componentelor în structură. realizate dintr-o bucată sau din două semiinele.3 %) sau zinc (%Znm = 1.. Mărcile de bronzuri cu plumb comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate.5.5. Datorită insolubilităţii în stare solidă a cuprului şi plumbului şi diferenţelor mari între temperaturile lor de solidificare – topire şi între densităţile acestora. pe care se sprijină arborii maşinilor şi utilajelor) lagărelor de alunecare (organe de maşini alcătuite din cuzineţi şi elementele de poziţionare şi susţinere a acestora).2 şi 9. Deoarece cuprul şi plumbul sunt insolubile în stare solidă. caracteristicile care trebuie remarcate. Principalele impurităţi ale aluminiului tehnic se pot clasifica în următoarele categorii: 162 .. Principalele proprietăţi fizico – chimice şi mecanice şi clasele de puritate tehnică ale aluminiului sunt descrise complet de caracteristicile redate în tabelele 1.. electrotehnică şi telecomunicaţii. deoarece au determinat opţiunile pentru utilizarea acestui metal în cele mai multe aplicaţii.2 %).3. iar duritatea 30..10 %). sunt: densitatea scăzută.. construcţii civile şi industriale. deoarece bronzurile cu plumb au rezistenţă mecanică scăzută (rezistenţa la rupere este Rm = 50.50 HB).. 9.. 9. energetică neconvenţională (solară.150 N/mm2.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. G CuPb20Sn5. se practică turnarea cuzineţilor pe suporţi din oţel şi/sau se face alierea suplimentară a bronzurilor cu elemente care măresc duritatea matricei lor structurale: staniu (%Snm = 5.3. cele mai utilizate mărci sunt: G CuPb25. G CuPb15Sn8 şi G CuPb7Sn7Zn3... forajul sondelor de petrol..5 %) şi răcirea forţată la solidificare a acestor bronzuri. plasticitatea bună şi conductibilitatea termică şi electrică ridicată. aluminiul este utilizat în prezent pentru realizarea de semifabricate şi produse pentru multe ramuri economice importante: aeronautică.0.3 %). Aluminiul şi aliajele pe bază de aluminiu Sub formă de metal pur sau sub formă de component de bază al unor aliaje.. fabricarea ambalajelor.2. stibiu (%Sbm = 1.

As. etc. prezenţa compuşilor (Al3Fe. Zn). Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Al şi Cu. Prezenţa impurităţilor (Fe. Bi). soluţiile de acid fosforic. Mn) sau îmbunătăţirea acestora (Si şi. aceste impurităţi uşor fuzibile se separă la limitele cristalelor de aluminiu şi influenţează negativ prelucrabilitatea prin deformare plastică la cald (generează fenomene de fragilitate sau fisurare la cald). sunt de obicei acceptabile. Cu.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • impurităţi solubile în aluminiul solid (Si. amoniacul) pot determina declanşarea unor procese de corodare intensă a produselor din aluminiu. AlSb) pe care îi formează aluminiul cu aceste impurităţi are ca efect principal diminuarea plasticităţii şi tenacităţii semifabricatelor sau produselor din aluminiu. Mg. Pb. Zn. Zr). 9. Mo). Zn. Aluminiul are o bună rezistenţă la coroziune în multe medii de lucru: atmosfere poluate. îmbunătăţirea prelucrabilităţii prin aşchiere (Cu. Al12Fe3Si. soluţii de acid sulfuric etc. reducerea conductibilităţii electrice (Mn) etc. Cr. petrol. Zn. constând în diminuarea proprietăţilor de turnare (Cu.. principalele aliaje pe bază de aluminiu folosite în tehnică fiind prezentate în continuare. AlAs.) sau unele medii active (soluţiile de acid azotic. vapori de apă. care împiedică atacarea produselor de către mediilor active de lucru. Mg. compactă şi foarte rezistentă la coroziune. • impurităţi insolubile în aluminiul solid (Sn. chimie şi petrochimie etc. Ni) sau diminuarea acesteia (Cu).21. Structura acestor aliaje se poate analiza apelând la diagrama de echilibru fazic Al − Cu.). creşterea rezistenţei mecanice şi scăderea plasticităţii (Si.6. Aluminiul are o bună capacitate de a forma aliaje. Ta. Mg. aderentă. • impurităţi care formează cu aluminiul compuşi chimici (Fe. Mn. mai ales. Ni. Aliajele Al − Cu Aliajele aluminiului având ca element de aliere principal cuprul au o largă utilizare în tehnică (construcţia de maşini. care fiind greu fuzibile se comportă ca modificatori şi determină obţinerea unor structuri primare cu granulaţie fină). 163 . Rezistenţa la coroziune a produselor din aluminiu se datorează acoperirii lor (pe cale naturală sau prin aplicarea unor procedee tehnologice de tratare chimică sau electrochimică) cu o peliculă de Al2O3. Si.1. Mg. Mn. medii apoase care conţin dioxid de carbon. prezentată în figura 9. Sb). Cr. aeronautică. ape reziduale. Zn. Cu. creşterea refractarităţii (Ni. efectele prezenţei acestor impurităţi în concentraţii masice mici. mărirea rezistenţei la coroziune (Si. Cr. Mo). Mn. Ti. Ta. Ti.

care prezintă o structură cristalină de tip tetragonal. subcap.1. Structura de echilibru la ta a aliajelor Al − Cu cu %Cum = 4 % 9. ca şi solventul sau.1%.. Fig. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Cu Fig. Aliajele industriale Al – Cu deformabile şi durificabile structural prin TT se caracterizează printr-o concentraţie masică de cupru %Cum = 2. aliajele Al − Cu se pot supune TT de călire de punere în soluţie.1. • θ este un compus intermetalic de tip geometric. în care sunt distribuite uniform particule de fază secundară θ. 9. soluţia solidă α se caracterizează printr-o bună plasticitate. 9.1.21 corepunde cele prezentate în figura 9. cu formula chimică Al2Cu şi concentraţia masică de cupru %Cum = 54. b) aliaje pentru turnare. atât la cald cât şi la rece. 9.5 % (situată în intervalul delimitat de abscisele punctelor C şi B ale diagramei de echilibru din figura 9. putând fi deformată plastic uşor. Procesul tehnologic prin care se realizează prelucrarea prin deformare plastică şi durificarea structurală a unui semifabricat confecţionat dintr-un astfel de aliaj are următoarele etape: 164 .22. Deoarece configuraţia diagramei de echilibru din figura 9. din categoria fazelor Laves. fiind susceptibile de a fi durificate prin călire şi îmbătrânire naturală sau artificială (v.3). aşa cum se poate observa în figura 9..22. aliajele Al − Cu se pot clasifica în două categorii: a) aliaje deformabile şi durificabile structural prin TT.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • α este soluţia solidă de substituţie având ca solvent aluminiul şi ca solut cuprul ( α ≡ Al(Cu)).21.21) şi au structura de echilibru la ta alcătuită dintr-o matrice de soluţie solidă α.6. deoarece prezintă. structură cristalină de tip CFC. Pornind de la această observaţie.

cunoscute sub denumirea de duraluminiu...5 %. %Mgm = 1.. scap....6 %).2.2 % şi % Cu m % Mg m = 1.4... θ”.. îmbunătăţirea rezistenţei la coroziune etc..4 %. 165 .7 . %Mgm = 0. 9.1.. Proprietăţile acestor aliaje sunt influenţate de ponderea elementelor de aliere..Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • călirea de punere în soluţie. %Mnm = 0. iar impurităţile permanent prezente sunt Fe şi Si (concentraţiile masice maxime uzual acceptate pentru fiecare din aceste elemente fiind de 0.5 %.3. de raportul concentraţiilor acestora şi de prezenţa impurităţilor (Fe. compoziţia chimică a acestor aliaje se caracterizează prin: %Cum = 2.. alcătuită din cristale de soluţie solidă α suprasaturată în cupru. aceste influenţe negative fiind diminuate dacă raportul % Fe m % Si m este menţinut la o valoare subunitară. cea mai mare rezistenţă mecanică se poate obţine la aliajele cu %Cum = 4..0..5 %.. θ’ sau θ) capabile să producă durificarea la nivelul dorit a structurii (v. constând din menţinerea produsului prelucrat prin deformare plastică la o temperatură tii ∈ [ta. Cele mai folosite sunt aliajele Al – Cu – Mg cu adaosuri de Mn. Si): * rezistenţa mecanică.. în timp ce plasticitatea cea %Cu m % Mg m mai mare (dar rezistenţa mecanică cea mai scăzută) o au aliajele cu %Cum = 4. sporirea capacităţii de durificare prin călire şi îmbătrânire. ts). pentru obţinerea la ta a unei structuri monofazice. %Mgm = 0.3).. anihilarea influenţelor negative ale unor impurităţi greu de eliminat la elaborare. plasticitatea şi capacitatea de durificare prin TT sunt influenţate substanţial de concentraţiile cuprului şi magneziului şi de raportul acestora.19 .2.3 % şi = 18. în vederea separării din soluţia solidă α suprasaturată a precipitatelor (zone GP.. efectul negativ al fierului este eliminat.2.0. • prelucrarea prin deformare plastică a semifabricatului cu structură monofazică α. constând din răcirea în apă a semifabricatului încălzit la o temperatură tic situată în intervalul (tso. * capacitatea de durificare prin TT este diminuată la creşterea concentraţiei fierului.5. • îmbătrânirea (naturală sau artificială).2. deoarece acesta fixează o parte din cupru sub forma compusului Al7FeCu2 (fază insolubilă în matricea α) şi diminuează astfel cantitatea de cupru disponibilă pentru formarea la îmbătrânire a precipitatelor ce asigură durificarea structurală a aliajelor. alierea aluminiului cu mai multe elemente fiind determinată de necesităţi privind îmbunătăţirea prelucrabilităţii prin deformare plastică.0.5 %. dacă %Mgm ≥ 1 %.. * prelucrabilitatea prin deformare plastică şi rezistenţa la coroziune se înrăutăţesc când concentraţiile impurităţilor (Fe şi Si) cresc. Aliajele industriale aparţinând acestei categorii au compoziţie complexă. ts0).2.

.. tratamentele de durificare structurală aplicate aliajelor de tip duraluminiu nu conduc la stări structurale de echilibru stabil.. Deoarece.)..1. β’ etc.7 % sau din soluţie solidă α. %Mgm = 1.23..1.) se dizolvă în matricea α. ţevi. aşa cum s-a arătat în scap.3.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Structura de echilibru la ta a aliajelor de tip duraluminiu este alcătuită din matricea α şi diverşi compuşi chimici (cu prezenţa şi ponderea dependente de compoziţia aliajului): Al2Cu (faza θ). variaţiile caracteristicilor mecanice la tracţiune determinate la ta după menţinerea aliajului. Acest fenomen este sugestiv ilustrat de diagramele prezentate în figura 9. Mn. Si.24 care redau. eutectic (α+θ) şi separări de fază secundară θ.0. la temperaturi t ∈ [ta. Al6CuMg4. S. în timp ce compuşii conţinând Fe şi Mn rămân nedizolvaţi şi se menţin în structura aliajelor călite (cu efecte negative asupra plasticităţii acestei structuri). Ni. Produsele realizate prin turnare din astfel de aliaje se pot sau nu supune 166 . cu Mg. %Fem ≤ 0. iar în cazul unei îmbătrâniri avansate – precipitate stabile necoerente cu matricea α (θ. S. Aliajele din această categorie se pot alia suplimentar.5 % (corespunzător mărcii 2024 − T8 sau AlCu4Mg1. 9. β etc.Fe)Al6 şi Al7Cu2Fe. La încălzirea în vederea călirii compuşii intermetalici pe bază de Al. corespund simbolurilor: AlCu4MgMn. Mg (θ. Mărcile de aliaje uşoare de tip duraluminiu. În procesul de îmbătrânire se formează mai întâi zone GP (de forma unor bastonaşe sau sfere).5Mn şi AlCu4MgMnSi.10 %. Al2CuMg (faza S). instalaţii de forare a sondelor. ca şi aliajele deformabile. (Mn. 9. 400 oC]. efectuate după diferite durate de menţinere a aliajului la temperatura de încercare. Aliajele industriale Al – Cu pentru turnare se caracterizează printr-o concentraţie masică de cupru %Cum = 3. platbande. etc.2.7 %. Structura de echilibru la ta este alcătuită din soluţie solidă α şi formaţiuni de fază secundară θ. β etc.8 %. %Sim = ≤ 0. care redau.5 %.).9 %.6.4. AlCu4Mg1. Mg2Si. pentru un aliaj %Cum = 3.. folosite la confecţionarea semifabricatelor (table.5Mn − T8)...2. %Mnm = 0. apoi precipitate metastabile semicoerente cu matricea α (θ’. profile extrudate etc. în cazul aliajelor %Cu > 5. autovehicule. S’.9 %. menţinerile ulterioare ale acestor aliaje la temperaturi t > ta pot produce modificări structurale cu efecte substanţiale asupra caracteristicilor mecanice. pentru acelaşi aliaj.) din care se realizează piese şi echipamente pentru aeronave. variaţiile caracteristicilor mecanice la tracţiune determinate prin încercări la temperaturi t ∈ [ta. Mg2Al3 (faza β). Bi. diferite durate.8.. instalaţii petrochimice. Cu. în cazul aliajelor cu %Cum ≤ 5. 400 oC] şi de diagramele prezentate în figura 9.3. Durificarea prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire a aliajelor de tip duraluminiu se realizează prin mecanismele prezentate în cazul aliajelor Al – Cu.

400 oC]. determinate la ta după menţinerea aliajului. GAlCu10Mg. G AlCu4Ni2Mg.23.24. durificarea structurală a aliajelor pentru turnare se obţine de obicei prin atingerea stărilor T1 sau T5 (răcirea rapidă după turnare. Durificarea structurală prin TT poate fi substanţială la aliajele cu %Cum ≤ 5. pentru obţinerea unei structuri cu soluţie solidă α suprasaturată în elemente de aliere. Fig. Caracteristicile mecanice la tracţiune ale unui aliaj 2024 – T8.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase durificării structurale printr-un TT alcătuit din călire de punere în soluţie şi îmbătrânire naturală sau artificială. efectuate după diferite durate de menţinere a aliajului la temperatura de încercare.9. Spre deosebire de aliajele deformabile.7 %. T6 sau T8. la temperaturi t ∈ [ta. urmată de îmbătrânire naturală sau artificială) şi. 400 oC] Fig. G AlCu6Si5Mg. la solidificarea cărora se produce transformarea eutectică L ⇒ α + θ şi principalul efect durificator îl aduce prezenţa în structură a eutecticului (α+θ). 167 . G AlCu8. G AlCu4Si4MnSi. prin atingerea stărilor T4 sau T6. la care durificarea structurală se asigura în mod obişnuit prin atingerea stărilor T3.9. T4. diferite durate. la care nu apare în structura de echilibru eutecticul (α+θ) şi este puţin importantă la aliajele cu %Cum > 5. GAlCu4Si1. G AlCu4MgTi. determinate prin încercări la temperaturi t ∈ [ta. Mărcile de aliaje industriale de acest tip (folosite pentru confecţionarea de semifabricate turnate cu destinaţii similare celor prezentate în cazul aliajelor deformabile) sunt: G AlCu10.7 %. mai rar. Caracteristicile mecanice la tracţiune ale unui aliaj 2024 – T8.

6. T4..520 N/mm2..25 şi are aceeaşi configuraţie ca şi diagrama sistemului de aliaje Al − Cu..15 %. Aliajele Al − Mg se pot clasifica în două categorii. 37.2. cu formula chimică Al3Mg2 şi cu concentraţia masică de Mg variabilă în intervalul [35. care se pot durifica structural prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire (la fel ca şi aliajele Al − Cu sau de tip duraluminiu)..10 %. b) aliaje pentru turnare.....5.250 N/mm2 şi A = 14..8 % (sub limita solubilităţii magneziului în aluminiu la ta).. Aliajele din această categorie (cunoscute în tehnică sub denumirea de magnaliu sau alumag) se aliază suplimentar cu Mn (%Mnm = 0.2 %) şi V (%Vm ≤ 0.21. AlMg1Mn1.. Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Al şi Mg. • aliaje bifazice α + β. care se pot durifica numai datorită ecruisării produse de prelucrarea lor prin deformare plastică la rece.5. cu structură cristalină de tip CFC şi cu bună plasticitate. AlMg5. creşterea rezistenţei mecanice la Rm = 500. AlMg7. • β este o fază bertholidă.. 9..7 %]. aplicându-se succesiunea de operaţii corespunzătoare atingerii stărilor T3. la finisarea granulaţiei şi la sporirea caracteristicilor mecanice şi rezistenţei la coroziune.1.0 %).2 %).1. Cr (%Crm = 0. Aliajele industriale Al – Mg deformabile sunt de două tipuri: • aliajele monofazice α. AlMg9MnSi.. T6 sau T8. cu menţinerea alungirii procentuale după rupere la niveluri A ≥ 8.3 % .5 %). cu %Mgm = 4. 168 . AlMg5Ti şi AlMg5SiV. Ti (%Tim ≤ 0. la aliajele cu %Mgm = 8.. cu %Mgm = 0.1.12 % (sub limita solubilităţii magneziului în aluminiu la t = 450 oC).10 %..ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9.6. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Mg este prezentată în figura 9.2 %).. AlMg2. AlMg3. de exemplu. efectele de durificare structurală prin TT sunt importante.0.2.2. a) aliaje deformabile.5. care contribuie la creşterea efectelor de durificare structurală prin TT... • α ≡ Al(Mg) este o soluţie solidă de substituţie.. Cele mai folosite aliaje din această categorie corespund mărcilor: AlMg1. care în stare recoaptă au Rm = 300. Si (%Sim = 1. AlMg1SiCr. Aliajele Al − Mg Aliajele aluminiului având ca element de aliere principal magneziul se utilizează în tehnică (la fel ca şi aliajele Al − Cu şi Al – Cu − Mg) în aplicaţiile care impun materiale uşoare (cu densitate scăzută). redată în figura 9. care se poate prelucra prin deformare plastică la rece sau la cald. determinând.

169 . Structura de echilibru a semifabricatelor turnate din astfel de aliaje (obţinută după aplicarea unei recoaceri de omogenizare la ti = 450. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Mg Fig.. Cele mai utilizate aliaje din această categorie corespund mărcilor: G AlMg3. produsele turnate cu această structură suferă în exploatare un proces de coroziune intercristalină (atacarea preferenţială a reţelei intercristaline de Al3 Mg2 )... G AlMg5. 9.. Aliajele industriale Al – Mg pentru turnare au %Mgm = 2.530 oC (pentru dizolvarea fazei β în matricea α) urmată de o răcire (călire) în apă (pentru menţinerea la ta a structurii monofazice α)..Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Fig. cu menţineri τm = 48... G AlMg10 şi G AlMg9MnSiTi. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Si 9. produsele turnate din astfel de aliaje se supun unui TT.2..100 oC.50 ore.6. cu τm = 30...26.60 ore) este alcătuită din cristale de soluţie solidă α şi o reţea celulară intercristalină de fază β. determină precipitarea parţială a fazei β (care are efecte de durificare a structurii) sub forma unor şiruri intercristaline alcătuite din particule globulare (care nu mai formează o reţea continuă şi nu mai determină producerea fenomenului de coroziune intercristalină). Pentru a preveni apariţia acestui fenomen nedorit. 9. revenirea produselor călite la ti = 80..2.25. Deoarece faza β (compusul Al 3 Mg2 ) are rezistenţă scăzută la acţiunea mediilor active de lucru.. care constă din încălzirea şi menţinerea lor îndelungată la t i = 500.12 %.500 oC.

Si..).. fluiditate ridicată etc.5Cu1. la t = 577 oC şi %Alm ≅ 0 % la ta) se poate considera că β ≡ Si..) şi apoi precipitate stabile necoerente (de tip M. T’ etc. Structura acestor aliaje se poate analiza apelând la diagrama de echilibru fazic Al . Caracteristicile de rezistenţă mecanică prezentate anterior corespund în mod obişnuit produselor livrate în starea T6.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9.. ca aliaje deformabile cu rezistenţă mecanică ridicată (Rm = 550. sub denumirea de zincral sau alzimac.750 N/mm2 şi A ≥ 8 %). Zr. iar în stadiile avansate – precipitate metastabile semicoerente cu matricea α (de tip M’.. cartere şi pistoane pentru motoare cu ardere internă şi compresoare de aer.. în procesul de îmbătrânire artificială al aliajelor călite se formează în stadiile iniţiale zone GP.3 %). • α este soluţia solidă având ca solvent aluminiul şi ca solut siliciul (α ≡ Al(Si)). Ti. având ca element principal de aliere zincul (%Znm = 5. 9. Si. se folosesc în tehnică. introduse fiecare în concentraţii masice care nu depăşesc 0. ca aliaje uşoare pentru turnare (corpuri de maşini.3. prezentată în figura 9.) Aliajele din această categorie folosite cu cea mai mare pondere în aplicaţiile tehnice corespund mărcii AlZn6Mg2. Cu (%Cum = 1.5 %. Aliajele Al − Zn Aliajele aluminiului. conţinând în plus compuşii intermetalici: MgZn2. (faza M) sau Al2Mg3Zn3 (faza T). sunt 170 .26.T etc. Cr. sub denumirea silumin.).6.5. Aliajele Al – Si Aliajele aluminiului având ca element de aliere principal siliciul se utilizează în tehnică. datorită proprietăţilor lor bune de turnare (temperatura de solidificare-topire scăzută.6. α are structură cristalină de tip CFC şi prezintă o bună palsticitate.. armături şi piese industriale rezistente la uzură şi coroziune la temperaturi ridicate în prezenţa gazelor oxidante. Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Al şi Si. Aliajele folosite cu precădere în tehnică.2 %). Structura de echilibru la ta a aliajelor din această categorie este similară celei corespunzătoare aliajelor tip duraluminiu. • β este soluţia solidă având ca solvent siliciul şi ca solut aluminiul (β ≡ Si(Al)). deoarece solubilitatea aluminiului în siliciu este foarte redusă (concentraţia masică de Al care se poate dizolva în Si este %Alm = 0.8 %) şi adaosuri de Mg (%Mgm = 2.4.2 %) şi alte elemente (Mn.. corpuri de carburatoare pentru autovehicule etc.

care formează compuşi intemetalici cu componentele existente în aceste aliaje (Mg2Si...Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase aliajele eutectice sau uşor hipereutectice (cu %Sim = 11.. GAlSi12CuMgni..0 %). Al2Cu..160 oC..0.540 oC.260 N/mm2 şi A = 6... aliate suplimentar cu Mg (%Mgm = 0. Pentru îmbunătăţirea caracteristicilor mecanice şi tehnologice ale acestor aliaje se practică modificarea cu sodiu (care se adaugă înainte de turnare.10 %). modificarea cu sodiu determină formarea unor particule de adsorbţie pe suprafeţele germenilor cristalini şi asigură astfel o structură primară cu granulaţie fină.7 % la %Sim = 14 %. sub formă de cloruri sau fluoruri...28...27. astfel că structura de echilibru a aliajelor la ta va fi alcătuită din cristale de soluţie solidă α (separate preeutectic) şi eutectic (α+β). Prezenţa sodiului determină micşorarea temperaturii eutectice de la 577 oC la 565 oC şi deplasarea concentraţiei eutectice de la %Sim = 11.27. GAlSi9Cu3Mg..8 %). peste aliajele topite). cu τm = 3..10 %)..2 %) şi prezintă rezistenţă scăzută la acţiunea mediilor corosive. Aliajele cu o astfel de structură nu au caracteristici mecanice convenabile (Rm = 130..12 ore) a produselor turnate realizate din astfel de aliaje.. în acelaşi timp. 171 .4 %) sau Ni (%Nim = 0.3. Cu (%Cum = 1. urmată de îmbătrânire artificială la ti = 150.28. Aliajele din această categorie folosite de obicei în aplicaţii tehnice corespund mărcilor: GAlSi12Mn.3..3.14 % ) a căror structură de echilibru la ta este alcătuită din cristale de Si (formate preeutectic) şi eutectic (α+β). 9.. Al3Ni) şi crează astfel posibilitatea durificării structurale prin TT (călire de punere în soluţie de la ti = 350... caracterizată prin niveluri ridicate ale rezistenţei mecanice şi plasticităţii (Rm = 200. Fig.150 N/mm2 şi A = 1. aşa cum se poate observa pe micrografia din figura 9. GAlSi8cu3Ni şi GAlSi9Mg... Structura de echilibru la ta a siluminului nemodificat (%Sim = 13 %) Fig. aşa cum se poate observa pe micrografia prezentată în figura 9.. Structura de echilibru la ta a siluminului modificat cu Na (%Sim = 13 %) În tehnică se utilizează şi aliaje de tip silumin cu conţinuturi scăzute de Si (%Sim = 5. 9.

70 %.. deoarece la concentraţii mai mari se formează o reţea intercristalină de hidruri de titan care determină comportarea fragilă la rupere a titanului).. • deformarea plastică a titanului se realizează la temperaturi situate deasupra punctului critic tc = 882 oC.. aşa cum se observă pe micrografia prezentată în figura 9. Principalele proprietăţi fizico-chimice şi mecanice şi clasele de puritate tehnică ale titanului sunt descrise complet de caracteristicile redate în tabelele 1. azotul (a cărei concentraţie maximă admisă este de 0.650 N/mm2 şi A = 20.260 N/mm2 şi A = 60.....ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9.2.3. titanul tehnic (cu conţinuturile de impurităţi sub limitele admisibile precizate anterior) are Rm = 550.25 %. a cărei plasticitate se îmbunătăţeşte 172 . stabil deasupra temperaturii tc = 882 oC şi până la temperatura ts = 1660 oC. deoarece la depăşirea acesteia oxigenul pătruns în interstiţiile structurii cristaline a titanului produce fragilizarea acestuia). care modifică valoarea punctului critic tc. iar răcirea lentă după deformare conduce la obţinerea unei structuri cu cristale poliedrice de Tiα ≡ α.1.7. Titanul şi aliajele pe bază de titan Titanul şi aliajele sale constituie materiale deosebit de importante pentru tehnica modernă. densităţii scăzute ( ρ Ti ≅ 4500 kg/m3). deoarece la concentraţii mai mari se formează precipitate de carbură de titan care durifică şi fragilizează titanul). 9. datorită caracteristicilor mecanice ridicate (mai ales la temperaturi înalte). cu structură cristalină de tip HC.29.2).2 şi 9. măresc rezistenţa mecanică şi micşorează drastic plasticitatea şi tenacitatea titanului făcându-l inapt pentru prelucrarea prin deformare plastică. stabil sub temperatura tc = 882 oC şi Tiβ. deoarece la depăşirea acesteia azotul dizolvat interstiţial în titan produce fragilizarea acestuia) şi carbonul (a carei concentraţie masică trebuie limitată la 0.01 %. sunt impurităţile gazoase: oxigenul (a cărei concentraţie trebuie limitată la 0. Pentru înţelegerea corespunzătoare a principalelor aspecte referitoare la titan şi aliajele acestuia trebuie subliniate următoarele aspecte particulare: • titanul prezintă două stări alotropice (modificaţii): Tiα.06 %. 9. hidrogenul (a cărei concentraţie trebuie limitată la 0.1 %. comportării foarte bune în prezenţa mediilor active de lucru şi posibilităţilor de prelucrare prin deformare plastică şi de influenţare a proprietăţilor lor prin aplicarea de tratamente termice. titanul foarte pur are Rm = 220. aşa cum se poate observa în figura 9.2 %. iar titanul impurificat peste limitele anterior precizate este extrem de fragil şi nu poate fi prelucrat prin deformare plastică. răcirea rapidă (călirea) de la temperaturi ti > tc determină formarea unei structuri cu cristale aciculare (numită martensită M ≡ α’)..30. cu structură cristalină de tip CVC. • impurităţile cu grad major de nocivitate (în afară de cele menţionate în tabelul 9.

Ti2Ni etc. N. 9. Fe.32. Diagramele de echilibru ale sistemelor de aliaje binare pe care le formează titanul cu astfel de EA au configuraţia prezentată în figura 9. β – soluţia solidă β ≡ Tiβ(EA) şi γ – faza intermediară care se poate forma la răcirea aliajelor sistemului prin cristalizare din faza lichidă sau prin transformarea peritectică (la t = tp) L + β ⇒ γ şi care se poate descompune prin transformarea peritectoidă (la t = tpe) β + γ ⇒ α. A. Fig. A ≥ 18 % şi Z ≥ 40%). Cr care formează cu titanul sisteme de aliaje având diagramele de echilibru de tipul celei prezentate în figura 9.31. faza γ corespunzând unui compus intermetalic TimEAn (Ti2Cu. aliajele titanului având concentraţii reduse de elemente de aliere (%EAm ≤ 10 %). micşorând temperatura punctului critic tc. la care se produce transformarea alotropică Tiα ⇔ Tiβ. semnificaţiile fazelor care apar pe aceste diagrame fiind identice celor precizate în cazul diagramei din figura 9. structură cristalină de tip CVC). în general. Sn. Elementele stabilizante β sau elementele betagene (Mo. În categoria elementelor betagene se încadrează şi Mn. au solubilitate ridicată în Tiβ şi determină creşterea stabilităţii acestuia. ca şi Tiβ. Elementele stabilizante α sau elementele alfagene (Al.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase considerabil dacă se aplică un TT de revenire la o temperatură imediat inferioară punctului tc (în această stare titanul are Rm ≥ 700 N/mm2. în aceste cazuri faza β ≡ Tiβ(EA) ar trebui să se descompună eutectoid 173 . C. Structura titanului deformat plastic la cald la tDP > tc şi răcit rapid (călit) B. Cu. Elementele care formează aliaje cu titanul se pot clasifica aşa cum se prezintă în continuare. Nb) sunt izomorfe cu Tiβ (au. O) determină creşterea stabilităţii Tiα şi măresc temperatura punctului critic tc.29. Diagramele de echilibru ale sistemelor de aliaje binare pe care le formează titanul cu astfel de EA au configuraţia prezentată în figura 9. Structura titanului deformat plastic la cald la tDP > tc şi răcit lent Fig. Titanul formează aliaje cu diverse elemente. semnificaţiile fazelor care apar pe această diagramă fiind: L este soluţia lichidă a componentelor Ti şi EA. 9.30.33 (foarte asemănătoare cu diagrama de echilibru metastabil Fe − Fe3C).). α – soluţia solidă α ≡ Tiα(EA). V.31.

la vitezele de răcire uzuale pentru aliajele tehnice nu se poate produce şi faza β rămâne stabilă până la ta. Nb) care nu formează compuşi chimici cu Ti Fig.31. Fig. Diagrama de echilibru a sistemelor de aliaje formate de Ti cu elementele de aliere betagene (Mo. Cr) care formează cu Ti compuşi chimici γ ≡ ΤimΕΑn 174 . 9.32.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (β ⇒ α + γ). C. 9. dar. O) Fig. deoarece transformarea se desfăşoară foarte lent. Fe. Diagrama de echilibru a sistemelor de aliaje formate de Ti cu elementele de aliere betagene (Mn.33. Cu. Sn. V. 9. Diagrama de echilibru a sistemelor de aliaje formate de Ti cu elementele de aliere alfagene (Al. N.

Cr.. Călirea martensitică se realizează de la o temperatură ti la care aliajul supus TT are o structură monofazică β sau bifazică α + β.. • aliaje bifazice α + β.4 ore. ca aluminiul (%Alm = 2. etc. cât şi elemente betagene (V. %Vm = 12... %Snm = 1.2 %) şi sunt bogat aliate cu elemente betagene (%Crm = 3.5. ca şi la oţeluri.. cu τm = 1. etc. transformarea fazei β în martensită (β ⇒ M) se realizează la răcirea acesteia sub o temperatură Ms (numită punct martensitic superior) şi se finalizează când se atinge o temperatură Mf (numită punct martensitic inferior). Ms şi Mf 175 . în care se încadrează aliajele pe bază de Ti având ca element de aliere principal aluminiul (%Alm = 5. • aliaje monofazice β. Recoacerea de recristalizare fără schimbare de fază.. Mo.14 %. Cr.. cele mai utilizate aliaje tehnice din această categorie corespund mărcilor: TiAl5.. Semifabricatele şi produsele realizate din aliaje pe bază de titan se pot supune unor tratamente termice sau termochimice (carburare.700 oC). cele mai folosite aliaje tehnice din această categorie corespund mărcilor: TiV13Cr11Al3..2 %). %Mom = 3...13 %).. urmată de revenire (îmbătrânire).. ti = 750. în care se încadrează aliajele tehnice care conţin în concentraţii mici de elemente alfagene (%Alm = 2. B. Mn... Călirea martensitică.800 oC). în mod obişnuit se realizează la ti = 550. se aplică la produsele realizate din aliaje monofazice α şi bifazice în scopul refacerii plasticităţii după prelucrările prin deformare plastică la rece.5 şi TiAl6Sn2Zr2Mo.8 %) şi mici adaosuri de alte elemente (alfagene sau betagene): Sn. Fe. TiAl3Mn1.) capabile să le modifice structura şi să le confere proprietăţile fizico-mecanice impuse de condiţiile lor de utilizare. A.600 oC. dar să nu se producă transformarea α ⇒ β.. TiAl5Sn2.. TiMo8V8Fe2Al3 şi TiV10Fe2Al3. TiAl6Sn2V6 şi TiAl5Sn2Zr4Mo6Cr4. C.... temperatura ti alegându-se astfel încât să fie depăşită temperatura de recristalizare primară (trp = 650.). care este însoţită de o creştere importantă a granulaţiei (de obicei.10 %.. nitrurare. rezultă că aliajele titaniului se pot clasifica în funcţie de structura pe care o prezintă la ta în: • aliaje monofazice α..Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Ţinând seama de cele prezentate anterior. Mo.3 %.. Recoacerea de detensionare se aplică la produsele din aliaje pe bază de titan în scopul diminuării nivelului tensiunilor reziduale produse de prelucrările utilizate pentru obţinerea acestora. Cele mai utilizate TT sunt prezentate în continuare. se aplică la produsele realizate din aliaje bifazice în scopul creşterii caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi menţinerii unor niveluri ridicate ale caracteristicilor de plasticitate şi tenacitate.. cele mai folosite aliaje tehnice din această categorie corespund mărcilor: TiAl6V4.8 %) şi Sn (%Snm = 1. în care se încadrează aliajele tehnice care conţin atât elemente alfagene.

34. • aliajele având a % < %EAm < b % capătă o structură alcătuită din martensită M ≡ α’ şi fază β reziduală. cu structură hexagonală deformată (datorită suprasaturării în EA).32. Descrierea comportării la călire a aliajelor titanului cu elemente betagene care nu formează compuşi chimici cu Ti Dacă aliajele pe bază de titan din care sunt confecţionate produsele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru de tipul celei prezentate în figura 9.9.35. comportarea la călire martensitică se poate analiza pe baza diagramelor redate în figura 9. Dacă aliajele pe bază de titan din care sunt confecţionate produsele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru de tipul celei prezentate în figura 9. M ≡ α’ fiind o soluţie solidă suprasaturată de EA în Tiα. Fig. astfel: • aliajele având %EAm ≤ a % capătă o structură complet martensitică. menţinându-şi la ta structura monofazică β.34.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR depinzând de concentraţia EA conţinute în aliajul din care sunt confecţionate produsele supuse tratamentului.35.33. comportarea la călire martensitică se poate analiza folosind diagramele din figura 9.9. Descrierea comportării la călire a aliajelor titanului cu elemente betagene care formează compuşi chimici γ ≡ ΤimΕΑn Fig. cu aspect metalografic acicular şi cu duritatea şi rezistenţa mecanică crescătoare odată cu concentraţia EA în aceste aliaje. • aliajele având %EAm ≥ b % nu se călesc. Dacă la temperatura ti de la care se face călirea aliajul supus TT are 176 .

8. 2. KV = 30. Aliajele antifricţiune Aliajele destinate realizării cuzineţilor lagărelor de alunecare utilizate ca organe de rezemare a arborilor maşinilor şi utilajelor trebuie să prezinte o rezistenţă mare la uzare atât în condiţiile normale de ungere. cu τm = 30. Rp0. care trece apoi (la temperaturi de revenire ti > 425 oC) în faza stabilă α..15 mm şi duritatea 750.... nu se produce (sau se produce parţial) transformarea ei în martensită..15 %.2 = 820.1. dacă aliajele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru (cu transformare eutectoidă) de tipul prezentat în figura 9..970 N/mm2) şi prezintă în acelaşi timp şi bune caracteristici de plasticitate şi tenacitate (A = 10. în mod obişnuit revenirea aliajelor pe bază de titan călite se face la ti = 450..1) compoziţia corespunzătoare abscisei punctului B şi. comportarea sa la călire este similară (în funcţie de concentraţia EA) celei descrise anterior. D. Tratamentele termochimice se aplică la produsele confecţionate din aliaje pe bază de titan în scopul creşterii rezistenţei la uzare a acestora. dacă aliajele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru de tipul celei din figure 9.950 oC.1300 N/mm2.25 %.35 J)... faza β stabilă la această temperatură are (în conformitate cu regula izotermiei – v. cu grosimea x = 0. cu fragilitate accentuată.5. Deoarece fragilitatea conferită de prezenţa în structură a fazei ω este inacceptabilă....650 oC > 425 oC.35. Dacă temperatura ti se alege însă astfel încât structura aliajului să fie bifazică.900 HV. În continuare sunt tratate succint câteva clase de metale şi aliaje neferoase cu proprietăţi speciale. care conduce la obţinerea unor straturi superficiale bogate în azot (în structura cărora apare nitrura de titan TiN). scap. cu durate de menţinere τm = 2.33.. Aliajele pe bază de titan călite şi revenite au caracteristici de rezistenţă mecanică foarte ridicate (Rm = 900... aşa cum se poate constata pe diagrama din figura 9. Z = 20..60 ore. pe lângă clasele de metale şi aliaje neferoase anterior prezentate şi alte metale şi aliaje neferose. La revenirea aliajelor călite se produce transformarea structurilor alcătuite din martensită şi/sau fază β în structuri apropiate de echilibru. În procesul de revenire faza metastabilă β se transformă mai întâi (la temperaturi sub 425 oC) într-o fază intermediară ω. în atmosferă de azot).. 9. De obicei se utilizează tratamentul termochimic de nitrurare (la ti = 850.32. Alte metale şi aliaje neferoase În tehnică se utilizează. alcătuite din fazele α şi γ..24 ore.0..Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase structura monofazică β..05..8. sau din fazele α şi β. 9. cât şi în situaţiile 177 ..

. Aliajele antifricţiune cu ts joasă reprezintă o clasă de materiale ale cărei categorii reprezentative sunt: • aliajele pe bază de staniu cu stibiu (%Sbm = 10. electromotoare. cât şi faze dure sau semidure.. deoarece procesele de uzare a cuzineţilor se produc datorită frecării cu zonele de rezemare ale arborilor (numite fusuri)..36.9. au structura alcătuită dintr-o 178 . în plus. capabile să preia solicitările mecanice la care sunt supuşi arborii pe care îi susţin.36. adică să asigure valori cât mai scăzute ale coeficienţilor de frecare de alunecare µ la contactele fus – cuzinet. denumite compoziţii pe bază de Sn şi Pb sau aliaje Babbit cu Sn şi Pb. uniform distribuite în masa matricei α.. care să înmagazineze substanţele de ungere (lubrifianţii) şi să poată disipa cu uşurinţă căldura produsă datorită frecării.. motoare Diesel etc.1. Fig. Structura la ta a unei compoziţii pe bază de plumb • aliajele pe bază de staniu şi plumb (%Snm = 10. caracterizate prin încărcări mecanice reduse şi turaţii mari ale arborilor. au..12 %) şi cupru (%Cum = 2. capabile să asigure conformarea (acomodarea) cuzineţilor după configuraţia geometrică a fusurilor arborilor... structura alcătuită dintr-o matrice moale de soluţie solidă α ≡ Sn(Sb. Cu) şi formaţiuni dure.37.12 %) şi cupru (%Cum = 5. în clasele şi categoriile prezentate în continuare. Aliajele antifricţiune utilizate în tehnică se pot împărţi.15 %. în funcţie de mărimea temperaturii lor ts. aceste aliaje trebuie să aibă capacitatea de a forma pe suprafeţele active ale cuzineţilor reţele de canale capilare. care să conţină atât faze moi(cu duritate scăzută şi plasticitate ridicată). %Pbm = 70. Aliajele cu bune proprietăţi antifricţiune trebuie să aibă o structură eterogenă.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (accidentale) când ungerea este insuficientă sau chiar absentă.75 %) cu stibiu (%Sbm = 10. 9. aşa cum se poate observa în figura 9. Structura la ta a unei compoziţii pe bază de staniu Fig. rezultă că aliajele pentru cuzineţi trebuie să aibă proprietăţi antifricţiune.9..6 %). pentru a asigura regimuri termice staţionare de funcţionare a lagărelor.1. denumite compoziţii pe bază de Sn sau aliaje Babbit..3 %)... de compuşi intermetalici SnSb (sub formă de cristale poliedrice mari) şi Cu3Sn (sub formă de cristale aciculare fine) şi se utilizează pentru cuzineţii lagărelor de la turbocompresoare..8.

. turaţii mici şi solicitări mecanice ridicate (cum sunt. cupru (%Cum = 0...5.. Si) care să confere duritatea dorită masei lor structurale de bază şi cu adaosuri de P şi Pb.5. Aliajele antifricţiune cu ts ridicată reprezintă o clasă de materiale destinată confecţionării cuzineţilor lagărelor de alunecare cu încărcări mecanice mari şi turaţii moderate sau reduse ale arborilor. • aliajele pe bază de aluminiu cu staniu (%Snm = 19.3): bronzurile bifazice cu staniu (bronzurile hipoeutectoide). denumite compoziţii pe bază de Pb sau aliaje Bahnmetall. au structura alcătuită din cristale de soluţie solidă β ≡ Zn(Al) şi amestecuri eutectice (binare sau ternare) ce conţin fazele bertholide dure formate de zinc cu elementele de aliere şi se utilizează la confecţionarea cuzineţilor pentru lagărele cu funcţionare intermitentă.. cuzineţii lagărelor pentru locomotive şi vagoane de marfă).8.5 %) şi magneziu (%Mgm = 0. lagărele de la locomotive).Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase masă semidură de eutectic ternar (Sn + SnSb + Pb).2 %) sau cu staniu (%Snm = 6...8.1. cupru (%Cum = 4.0 %) şi mici adaosuri de Na..NiAl3 etc. 9.8.. Ni... principale categorii de aliaje ale acestei clase au fost prezentate anterior (v..2.2 %) şi nichel (%Nim = 0. au structura alcătuită dintr-o matrice moale de soluţie solidă α ≡ Al(EA). 179 .1. Aliajele antifricţiune cu ts moderată reprezintă o clasă de materiale ale cărei categorii reprezentative sunt: • aliajele pe bază de zinc cu aluminiu (%Alm = 8...8.0 %).2 %) sau cu cupru (%Cum = 1.3. 9..1. care le îmbunătăţesc comportarea la uzare.3. bronzurile cu siliciu şi plumb.37. 9.1. scap. bronzurile cu beriliu şi bronzurile cu plumb. care sunt fonte (cenuşii. În afară de bronzuri.10 %).1. în această clasă sunt incluse şi fontele antifricţiune. aşa cum se prezintă în figura 9. maleabile sau nodulare) cu grafit în structură..8 %).1.3 %) şi plumb (%Pbm = 1. bronzurile cu aluminiu.3 %).24 %) şi cupru (%Cum = 0. structura alcătuită dintr-o matrice moale de plumb (uşor durificată prin dizolvarea adaosurilor de Na. aliate cu elemente (Cr.. Mg şi Al. sunt mai ieftine decât compoziţiile pe bază de Sn (deoarece staniul este înlocuit parţial cu plumb) şi se pot folosi la realizarea cuzineţilor pentru lagăre cu încărcări mecanice ridicate (de exemplu. Mg şi Al) şi formaţiuni cristaline dure de compus definit Pb3Ca şi se utilizează la realizarea cuzineţilor lagărelor cu încărcări mecanice ridicate şi cu turaţii relativ reduse ale arborilor (de exemplu. cuzineţii lagărelor de la macarale şi poduri rulante)..2. au. în care sunt înglobate particule dure de compuşi intermetalici (CuAl2.. • aliajele pe bază de plumb cu calciu (%Cam = 0. Cu.1. bronzurile cu siliciu şi nichel. Ti... în care sunt înglobate particule dure de compuşi intermetalici SnSb şi Cu3Sn..0.) şi se folosesc la realizarea cuzineţilor pentru lagărele care funcţionează cu încărcări mecanice moderate şi turaţii medii ale arborilor.5. de exemplu.

înveliş pe vergelele din MA. pastă.MA ≤ 450 oC sau lipire tare (brazare).MA < ts. dacă ts.MA este mare (la lipirea tare). deoarece ts. Principiul de lucru la lipire este simplu: • MA se topeşte cu ajutorul unei surse termice şi se introduce în interstiţiul (rostul) dintre piesele care trebuie îmbinate. • MA în stare topită trebuie să aibă fluiditate suficientă (pentru a pătrunde uşor în rostul dintre piesele de lipit). între piesele metalice. continuitate metalică (datorită legăturilor coezionale asigurate între MA şi MB) şi rezistenţă mecanică mai mică decât a MB (deoarece ts. trebuie respectate următoarele condiţii: • suprafeţele rostului dintre piesele de lipit trebuie să fie curăţite perfect.) care să realizeze îndepărtarea oxizilor şi aerului adsorbit de pe suprafeţele rostului. lipirea poate fi: lipire moale.MB a materialului de bază (MB). • prin solidificarea MA se obţine LIP. dacă ts. rezultă că. deoarece asigură realizarea legăturilor coezionale între MA şi MB. caracterizată prin: eterogenitate (deoarece MA este diferit de MB). pentru realizarea unei LIP de bună calitate.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. din care sunt confecţionate piesele ce se îmbină.MA < ts.MA inferioară temperaturii de topire – solidificare ts.MA > 450 oC. desfăşurarea proceselor de umectare – difuzie este esenţială. iar dacă ts. Analizând principiul de lucru expus.MA a MA folosit şi de rezistenţa îmbinărilor realizate. pentru a fi asigurate condiţiile de desfăşurării proceselor de realizare a contactului nemijlocit între MA şi MB. numite lipituri (LIP).2. au loc şi procese de difuzie reciprocă între MA (în stare lichidă) şi MB (în stare solidă). MB rămâne în stare solidă. • MA topit umectează suprafeţele rostului şi se stabileşte un contact nemijlocit între MA şi MB (o parte din atomii MA ajung în câmpul de atracţie al atomilor MB aflaţi pe suprafeţele rostului). îndeplinirea acestei condiţii impune curăţirea (mecanică sau chimică) atentă a suprafeţelor pieselor înainte de lipire şi/sau folosirea la lipire a unor fluxuri (sub formă de pudră.MA mai înaltă. folosind materiale de adaos (MA) cu temperatura de topire – solidificare ts.MB. în funcţie de ts. evident.8. Aliajele pentru lipire Lipirea este o metodă tehnologică de realizare pe cale metalurgică a unor îmbinări nedemontabile eterogene. trebuie să prezinte o bună capacitate de umectare a MB şi (în cazul lipirii tari) trebuie să fie compatibil cu MB din punctul 180 . topitură etc. această clasificare convenţională având la bază constatarea (facută experimental) că rezistenţa mecanică a LIP realizată între două piese confecţionate dintr-un anumit MB este cu atât mai mare cu cât MA folosit are ts.MB).

7 %) şi aliajele Cu – Ag – P (%Agm = 5...4 %) şi aliajele Pb – Sn – Ag (%Snm = 1....2..25%) şi aliajele Zn – Al (%Alm = 4...8. radiatoare auto... fonte.. %Cdm = 17. acidul clorhidric.2 %). nesupuse (în timpul utilizării) la solicitări mecanice importante (tinichigerie ordinară.. %Sbm = 0.8 %) au ts.90 %.MA ≅ 900 oC şi se folosesc pentru lipirea pieselor din cupru..MA = 700 ..17 %..8. aliajele Zn – Cd (%Cdm = 24.2 % şi %Sim = 0. 9. %Agm = 1. argint. care măresc plasticitatea LIP).3...2. aliajele Cd – Zn – Pb (%Znm = 28.0 %..MA = 190 ...20 %..36 %. %Agm = 1.2 %) au ts..15 %.900 oC şi se utilizează la lipirea pieselor din cupru şi aliaje pe bază de cupru.2.1..6 %) au ts.2.1. %Pbm = 10.98 %) şi Sn – Pb – Sb (%Pbm = 40..40 %)..30 %..1.5..... aliajele Sn – Pb – Ag (%Pbm = 35. clorura de zinc şi clorura de amoniu (fluxuri de natură anorganică)..... • aliajele Cu – P (%Pm = 5. aparate sanitare..8.. manşoane pentru cabluri.400 oC şi se folosesc la lipirea pieselor rezistente la coroziune din aluminiu.. alame etc....... nichel.MA = 230 . circuite imprimate..8.3.2. • aliajele Cd – Zn (%Znm = 35...800 oC şi se utilizează la lipirea pieselor din cupru şi aliaje pe bază de cupru. %Znm = 10.0 %).20 %) au ts. fără apariţia de faze (soluţii solide. aliajele Pb – Ag (%Agm = 3.. nichel şi aliaje pe bază de nichel. Aliajele pentru lipire utilizate în tehnică se pot împărţi în clasele şi tipurile prezentate în continuare. • aliajele Cu – Ag – Zn (%Agm = 20... 181 . %Znm = 25.2...62 %..8. alame.. aliaje de tip monel etc.MA = 700 . 9.. %Agm = 2.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase de vedere al desfăşurării (în condiţiile termice de realizare a lipirii) unor procese cât mai intense de difuzie reciprocă.MA = 200 .8.1.270 oC şi se folosesc la lipirea pieselor din oţeluri.. Principalele fluxuri care se folosesc cu aceste aliaje sunt: colofoniul (flux de natură organică). cupru.)... %Snm = 0.. îndeplinirea unora dintre aceste condiţii poate fi asigurată (în cazul multor MA) folosind la lipire fluxuri adecvate (pentru micşorarea tensiunii superficiale a MA şi creşterea capacităţii sale de umectare a MB).. a conductelor de presiune din oţeluri inoxidabile şi a produselor realizate din metale preţioase sau aliaje ale acestora (cele cu conţinut ridicat de argint şi adaosuri de cadmiu. alame etc.11 %). bronzuri.5 %).4 %) au ts.40 %. Aliajele pentru lipire tare au ca tipuri reprezentative: • aliajele Cu – Zn (alamele speciale cu %Znm = 58. conductori electrici.. nefiind recomandate (datorită conţinutului ridicat de fosfor) la lipirea pieselor din oţeluri. %Pm = 5. aliajele Cd – Zn – Ag (%Znm = 15..... aliaje pe bază de aluminiu etc. compuşi chimici) fragile. cutii de conserve etc.300 oC şi se folosesc la lipirea pieselor pentru electrotehnică (ce trebuie să aibă conductibilitate electrică ridicată) din cupru..2.7 %) au ts..50 %.30 %) şi aliajele Cu – Ag – Zn – Cd (%Agm = 40. • aliajele Sn – Ag (%Agm = 4.. Aliajele pentru lipire moale au ca tipuri reprezentative: • aliajele Sn – Pb (%Pbm = 10.

Viteza de deformare (viteza de creştere a deformaţiilor specifice ε în materialele supuse deformării) trebuie să fie foarte mică (10−4. aşa cum este cunoscut (v.5 şi 6.. Cercetările teoretice şi experimentale efectuate până în prezent au evidenţiat condiţiile şi aspectele prezentate în continuare privind deformarea superplastică a materialelor metalice.10 %) au ts.5000 %.. principalele aliaje superplastice cunoscute şi utilizate până în prezent.2. B. cu granulaţia de acelaşi ordin de marime ca şi a matricei şi distribuită astfel încât să blocheze creşterea granulaţiei matricei). ridicarea temperaturii peste temperatura de recristalizare Trp ≅ 0. Mecanismul de producere a procesului de deformare superplastică este redat schematic în figura 9. la care se manifestă cu intensitate ridicată procesele de difuzie ale atomilor componentelor materialelor.. 9. fie eutectice sau eutectoide (la care creşterea granulaţiei este limitată de interacţiunea fazelor care alcătuiesc amestecurile mecanice).4).9)) atinge valori GD = 400. clorura de zinc şi fluorurile alcaline. iar ca adaosuri (pentru mărirea fluidităţii şi creşterea capacităţii de decapare) acidul boric. A.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • aliajele Ni – Cr (%Crm = 10. C.MA = 1000..1100 oC şi sunt recomandate la lipirea pieselor din metale greu fuzibile sau din aliaje refractare. ceea ce corespunde unor procese foarte lente de deformare plastică..37 şi prezinta următoarele particularităţi: * procesul este bazat pe producerea unor secvenţe multiple de alunecare 182 . Pentru materiale metalice cu structură monofazică (metal pur sau soluţie solidă) cele două condiţii sunt contradictorii şi incompatibile. fie alcătuite dintr-o matrice structurală de bază şi o fază secundară (cu un conţinut procentual suficient de mare. scap. Fluxurile care se folosesc cu aceste aliaje au drept component de bază boraxul.20 %. În consecinţă.3.12 corespund în totalitate acestei condiţii privind structura. prezentate în tabelul 9.10−2 s−1).2). Aliajele superplastice Superplasticitatea este proprietatea unor aliaje de a se deforma plastic cu grade mari de deformare..4Ts conduce la aparitia fenomenului de creştere a granulaţiei.. fără apariţia riscului de fisurare sau rupere datorită apariţiei fenomenului de gâtuire (v.. Materialele metalice trebuie să prezinte o structură cu granulaţie fină şi stabilă (dimensiunile grăunţilor cristalelor care alcătuiesc structura trebuie să fie mai mici ca 10 µm) şi să fie supuse deformării plastice la o temperatură Tdp ≥ 0. Gradul de deformare al aliajelor superplastice (definit de relaţia (3.30 %) şi aliajele Ni – Cr − Si (%Crm = 18. %Sim = 8..3...5Ts. deoarece. scap.8. materialele metalice apte a fi deformate superplastic sunt aliajele cu structură bifazică.. 3.

12. fig. %Zrm=0.38) din modificarea poziţiei grăunţilor prin deplasare liniară şi rotire. scap.39. 9. %Zrm=0. deplasarea dislocaţiilor prin alunecare şi căţărare. generarea de noi dislocaţii etc. Ciclul histerezis al transformărilor in aliajele cu memoria formei .. %Vm=4 % %Alm=22 % Caracteristicile structurale aliaj eutectic v. 9.6 % %Cdm=18 % %Pbm=38 % %Alm=6 %.38. 9. Compoziţia chimică şi caracteristicile principalelor tipuri de aliaje superplastice Tipul aliajului Al – Cu Al – Cu – Zr Al – Zn – Mg – Zr Bi – Sn Cu – Al – Fe Mg – Al Mg – Zn – Zr Pb – Cd Sn – Pb Ti – Al – V Zn – Al Compoziţia chimică %Cum=33 % %Cum=6 %. Mg) + fază secundară (ZrAl3) aliaj eutectic α ≡ Cu(Al) + faze secundare aliaj eutectic α ≡ Mg(Zn) + faze secundare eutectic eutectic α+β v. în desfăşurarea cărora dufuzia componentelor materialului supus deformării joacă un rol important.9 %.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase între grăunţii cristalini ai materialului supus deformării. Tabelul 9. cu asigurarea permanentă a contactului dintre aceştia prin contribuţia unor fenomene de acomodare.21 α ≡ Al(Cu) + fază secundară (ZrAl3) β ≡ Al(Zn.4 % %Snm=44 % %Cum=9. Schema realizării proceslor de deformare superplastică a aliajelor 183 Fig 9.7 eutectoid GDmax la deformarea superplastică la tracţiune.5 %. %Zrm=0.7 %. % 1300 2000 1500 1900 800 2100 1700 1500 4800 1000 2900 Fig.5 % %Znm=10. constând (aşa cum se observă în figura 9. %Mgm=0. %Fem=4 % %Alm=33 % %Znm=6 %.

tragere. Dacă procesul de deformare superplastică a unui material metalic se conduce până la depăşirea capacităţii lui de deformare. adică transformarea γ ⇒ M începe la răcirea rapidă a austenitei sub o temperatură Ms şi se finalizează la o temperatură Mf < Ms. iar la încălzirea martensitei se produce transformarea inversă M ⇒ γ.8. 184 . scap. 9. bare profile. prezentată în figura 9.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR * alunecările între grăunţii cristalini la producerea deformării superplastice şi fenomenele de acomodare care le însoţesc se realizează (aşa cum se observă în figura 9. în final. adică la apariţia cristalelor platiforme de martensită nu se produce deformarea plastică . • prin răcirea rapidă a austenitei sub Ms se formează o martensită termoelastică. caracterizate de o serie de particularităţi. Considerând că la aceste aliaje (prin analogie cu cazul aliajelor sistemului Fe – C) faza care se transformă în martensită (M) la răcirea cu viteză mare este denumită austenită (γ). Aliajele superplastice au mari perspective de utilizare la realizarea unor produse industriale (piese pentru construcţia de maşini. funduri. extrudere.2). în procesul de deformare neproducându-se modificarea formei grăunţilor prin alungirea lor în direcţia deformării (deoarece orice cristal care a suferit într-o primă secvenţă o alungire pe o anumită direcţie. impuse de desfăşurarea transformării. ambutisare. sunt reduse). într-un interval de temperaturi (As. 5. 39.Af). suferă în secvenţele următoare deplasări liniare si rotiri care îi modifică poziţia. corpuri de recipiente. se constată că toate cristalele îşi menţin forma echiaxială avută înainte de deformare).4. ci numai deformarea elastică a austenitei netransformate din vecinătatea acestor cristale (deformaţiile structurii cristaline a austenitei.38) pe grupe de grăunţi adiacenţi. D. ruperea nu este precedată de apariţia unei gâtuiri locale.) prin deformare plastică (curbare. etc. procesele ulterioare de deformare îi produc alungiri pe alte directii şi.2. trefilare etc. având o lăţime ∆tHIS relativ redusă. Aliajele cu memoria formei Fenomenul de memorie a formei s-a constatat experimental la aliajele care prezintă transformări martensitice de tip special. sârme. motiv pentru care este denumită rupere prin cavitaţie. laminare. diferite de cele prezentate pentru transformarea martensitică (transformarea la răcire a austenitei prin mecanismul fără difuzie la aliajele Fe – C (v. ci de formarea de microgoluri intercristaline. bucla de histerezis al transformării. aceste particularităţi pot fi descrise succint astfel: • transformarea este reversibilă.) la cald cu grade mari de deformare şi consumuri energetice reduse.

Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • structura cristalină a martensitei se caracterizează printr-o distribuţie ordonată a atomilor componentelor aliajului.. Compoziţia chimică şi caracteristicile principalelor tipuri de aliaje marmem Tipul aliajului Cu –Al − Ni Au – Cd Ag – Cd Ni – Ti Au – Cu − Zn Cu – Al Ni – Al Compoziţia chimică %Alm = 14 %.5 % %Cdat = 44 .. fabricarea pieselor pentru servomecanisme programate.. deformarea plastică nu se poate realiza prin mecanismul clasic de alunecare (v. singurele imperfecţiuni prezente în această structură fiind maclele (v.5.. La piesele realizate din aliaje care prezintă transformări martensitice caracterizate prin aceste particularităţi. confecţionarea de filtre sau proteze pentru medicină. fabricarea maşinilor termice neconvenţionale..9 % %Alm = 11 . 870 Domeniile în care se pot utiliza astfel de aliaje sunt multiple: asamblarea pieselor pentru mecanică fină. 60 −137 .13. refacerea maclelor şi restabilirea în acest fel a formei iniţiale a pieselor (pe care au avut-o înainte de deformarea lor plastică în stare martensitică). −44 −50 . %Znm = 20. care se implantează în vena cavă a bolnavilor. scap. 13 % %Alat = 39 .3) şi nu dislocaţiile (care crează posibilitatea distrugerii distribuţiei ordonate a atomilor prin procese de deformare plastică realizate cu deplasarea lor prin alunecare).13. %Nim = 4 % %Cdat = 47.. −40 − 240 . • deformarea plastică a pieselor cu structură de martensită termoelastică. deoarece structura martensitei termoelastice este lipsită de dislocaţii şi se produce printr-un mecanism ce constă din demaclarea maclelor prezente în structura martensitei.. oC −15 . 3...7 %. 41 % Ms..450 240 . %Tiat = 50 %) se utilizează în prezent la fabricarea filtrelor de prevenire a emboliilor. De exemplu..... scap. 47 % %Tiat = 50 % %Cum = 20. aliajul marmem denumit nitinol (%Niat = 50 %. pentru producerea transformării M ⇒ γ.. pentru a 185 ... Tabelul 9.3). fenomenul de memorie a formei se poate evidenţia efectuând următoarele operaţii: • răcirea rapidă a pieselor din domeniul austenitic. • încălzirea pieselor deformate plastic. Principalele aliaje la care s-a evidenţiat fenomenul de memorie a formei (numite aliaje Marmem) sunt prezentate în tabelul 9. 1. pentru realizarea transformării martensitice γ ⇒ M.. realizarea cuplajelor termocomandate. realizarea antenelor pentru spaţiul cosmic. în timpul desfăşurării acestei transformări tensiunile reziduale generate în procesul de deformare plastică bazat pe mecanismul de demaclare acţionează şi produc deformarea în sens invers. −10 30 .

.........20 alame monofazice β’........10 rupere prin cavitaţie..................................................24 cupru tehnic ...............ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR împiedica accesul spre inima acestora al cheagurilor de sânge formate datorită maladiilor de care suferă sau datorită intervenţiilor chirurgicale la care sunt supuşi......................... de forma unei spirale realizate din sârmă de nitinol.................................................................................................44 elemente betagene .....10 îmbătrânire naturală..........................................................Preston ...........41 aliaje Al – Mg pentru turnare .46 Alpaca (Neusilber............44 flux ...37 aliaje Al ..........................57 precipitate θ ....................................................24 Nitinol....... recăpătând structura austenitică şi forma spirală care îi asigură funcţionarea ca filtru.....................................56 Melchior (Maillechort) .......................................................41 simbolizare alfanumerică..... 18 alame bifazice.........................................................................................24 aluminiu tehnic....................30 bronzuri cu staniu................................20 alame de turnare ............................................................52 aliajele titanului monofazice bifazice.....................................................................................9 compoziţii pe bază de Pb (Bahnmetall).............. se aduce prin răcire în stare martensitică........ se supune îndreptării în această stare (pentru a căpăta o formă convenabilă implantării în vena cavă)............50 constantan..................39 aliaje Al − Cu.................................20 alame monofazice α ..............56 aliaje pentru lipire ..........40 aliaje Al − Mg.................................................34 aliaje antifricţiune.............20 tombac ....................................................52 îmbătrânire artificială ...23 aliaje cu memoria formei (Marmem) ......................12 stări de bază .................................51 magnaliu (alumag).............. ...............................................................10 Kunial ........................43 titlu fictiv ......10 186 ....39 martensită termoelastică ................. tare (brazare) ........................................................................................................ tipul II....................24 bronzuri hipoeutectoide (bifazice).................15 superplasticitate ........... Cuvinte cheie acomodare .................33 bronz ....26 bronzuri monofazice α ............................. suferă transformarea inversă..................................................27 bronzuri cu beriliu ................... tipul III ......53 titan.......24 modificare tipul I.......................................17 curbe de îmbătrânire .........................................................32 bronzuri cu siliciu.......................................24 bronzuri cu aluminiu .........................................13 simbolizare numerică............................................................24 lipire moale.........31 bronzuri cu plumb .................. datorită încălzirii la temperatura corpului uman.....54 alame .......36 elemente alfagene ...... un astfel de filtru........... iar după implantare............26 călire de punere în solutie..................................12 duraluminiu ...................................................Zn ...........................19 zone GP (Guinier ............56 silumin.........................................................................................6 Monel .....50 compoziţii pe bază de Sn şi Pb ..........................49 aliaje Cu – Ni.. Argentan).........20 alame complexe (speciale) .....................19 aliaje Al – Cu pentru turnare ................................. .....................50 compoziţii pe bază de Sn (Babbit) ......................................................................................................................

. vol. Bucureşti.1. 1965 7. b) modificarea de tipul III determină amplasarea intercristalină a eutecticelor care se formează la solidificarea aliajelor. J.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase Bibliografie 1.. Reference book.. T. Studiul metalelor.a.9. 1986 Teste de autoevaluare T. Editura Tehnică. d) modificarea de tipul III are ca efect finisarea granulaţiei si creşterea gradului de dispersie a fazelor componente ale eutecticelor care se formează la solidificarea aliajelor. Metalurgie fizică şi studiul metalelor... vol.. Gâdea S. * * * Metals Handbook Ninth Edition. American Society for Metals... Editura Didactică şi Pedagogică. Petrescu M. Colan H. Care dintre afirmaţiile următoare privind efectele modificării aliajelor neferoase sunt adevărate: a) modificarea de tipul I are ca efect principal micşorarea dimensiunilor cristalelor dendritice primare ale aliajelor. Aliaje neferoase. 1962 6. Editura Didactică şi Pedagogică. Macmillan Publishing Company. Métallographie et traitements thermiques des métaux. Editura Tehnică. 1955 8. vol. Smithells C.. Mir. Traducere din limba germană. Shackelford F. c) modificarea de tipul II determină accentuarea ramificării şi subţierea ramurilor cristalelor dendritice primare şi influenţează favorabil distribuţia fazelor secundare la aliajele în structura cărora precipită particule ale unor astfel de faze. 1991 9.9. Lakhtine I. Gâdea S. Metalurgie fizică. ş. 1983 5. 1981 3.. Editura Didactică şi Pedagogică. Schumann H. În ce scop se aplică TT de recoacere de recristalizare fără schimbare de fază la semifabricatele şi piesele din aliaje neferoase: a) pentru omogenizarea chimică a structurilor dendritrice primare. New York. Bucureşti. I. Metalografie şi tratamente termice.9. Bucuresti. Moscova.. & Interscience Publishers Inc. London & New York. Metals. 1978 4. Bucureşti. Bucureşti. Ohio. Protopopescu H. Butterworths Publications Ltd. Protopopescu M.. 1983 2. II. Introduction to materials science for engineers.2. b) pentru refacerea 187 .

d) tombacurile? 188 . sunt răcite rapid la ta şi sunt apoi supuse unei îmbătrâniri artificiale.9.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR plasticităţii după ecruisarea prin deformare plastică la rece. răcire rapidă la ta şi îmbătrânire artificială. îmbătrânire artificială şi deformare plastică la rece. d) prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire artificială? T. deformare plastică la rece şi îmbătrânire naturală.4. d) prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire artificială? T. cum s-a realizat această stare: a) prin călire de punere în soluţie. d) pentru obţinerea stării de echilibru structural? T.9. îmbătrânire artificială şi deformare plastică la rece.9.9.9.9. Procesul de supraîncălzire de scurtă durată a aliajelor neferoase îmbătrânite pentru reconstituirea stării structurale pe care aliajele au avut-o după călirea de punere în soluţie este denumit: a) reversiune. c) o structură alcătuită dintr-o soluţie solidă şi un amestec mecanic. Semifabrcatele realizate dintr-un aliaj pe bază de aluminiu sunt prelucrate prin deformare plastică la cald. b) bismutul. Care dintre următoarele impurităţi prezente în cuprul tehnic determină apariţia fenomenului numit „boala de hidrogen”: a) plumbul. c) aliaje Alpaca.8. c) prin prelucrare la cald.9. sunt răcite rapid la ta. Care dintre următoarele aliaje pe bază de cupru au ca element de aliere principal zincul: a) bronzurile. sunt supuse unui tratament de îmbătrânire artificială. b) o structură bifazică alcătuită dintr-o soluţie solidă şi un compus intermetalic. b) T4.3. Produsele realizate dintr-un aliaj pe bază de cupru sunt livrate în starea TD. Ce structură rezultă prin aplicarea călirii de punere în soluţie la o piesă din aliaj neferos: a) o structură martensitică. d) TG? T.10. c) alamele monofazice β’. răcire rapidă la ta şi îmbătrânire artificială.7. care este simbolul stării de bază a produselor obţinute in acest fel: a) M. b) revenire. c) recoacere izotermă.9. d) TE? T. cum s-a realizat această stare: a) prin călire de punere în soluţie. c) prin prelucrare la cald.11. sunt apoi ecruisate prin deformare plastică la rece şi. care este simbolul stării de bază a produselor obţinute în acest fel: a) F. d) alamele? T. în final. c) oxigenul. Care dintre următoarele tipuri de alame se pot prelucra prin deformare plastică: a) alamele monofazice α.9. b) TK. b) aliaje Kunial.6. c) T5. b) prin călire de punere în soluţie. d) sulful? T. c) pentru diminuarea intensităţii şi redistribuirea tensiunilor mecanice reziduale. d) normalizare? T. b) alamele bifazice. d) o structură monofazică alcătuită din cristale de soluţie solidă suprasaturată în elemente de aliere? T. Semifabrcatele realizate dintr-un aliaj pe bază de cupru sunt prelucrate prin deformare plastică la cald. c) T8. b) prin călire de punere în soluţie şi deformare palstică la rece. Produsele realizate dintr-un aliaj pe bază de aluminiu sunt livrate în starea T6.9.5.

c) structură bifazică. c) nichelul.12. c) AlMg7. c) este o alamă specială deformabilă.9. Care dintre următoarele aliaje este cunoscut sub denumirea de 189 .7 %. Care este structura la ta a semifabricatelor şi pieselor turnate realizate din bronzul G CuAl10Mn: a) structură monofazică α ≡ Cu(Al).5 %. b) aliajele Melchior. prezentă în structura bronzurilor cu staniu pentru turnare: a) soluţie solidă Cu(Sn). c) aliajele de turnare cu %Cum < 5. b) structură monofazică γ (fază bertholidă pe baza compusului CuBe. d) structură monofazică γ2? T.22. d) structură alcătuită din constituienţi a (preeutectoid) şi eutectoidul (α+γ)? T. b) este o alamă binară deformabilă.9. d) este o alamă pentru turnare? T. La care dintre următoarele mărci de aliaje Al − Mg se poate aplica durificarea structurală prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire: a) AlMg1. c) starea TC. alcătuită din α şi γ. având %Cum = 2..9.9. b) AlCu4MgMn. d) produsele realizate din aliajul AlMg2? T.18. b) aliajele de turnare cu %Cum ≤ 5. d) starea T6? T.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase T.21. c) structură alcătuită din constituenţii α (preeutectoid) şi eutectoid (α+γ2). Care dintre următoarele caracteristici corespund alamei CuZn30: a) este o alamă monofazică α. d) toate categoriile de aliaje industriale? T.14.9.15. b) fază bertholidă Cu5Sn. Care este structura de echilibru la ta a bronzurilor cu beriliu folosite în tehnică: a) structură monofazică α ≡ Cu(Be).9. b) starea TH. c) AlMg5.9. b) staniul.16. c) aliajele Konstantan. d) AlMg7? T.20. b) produsele fabricate din aliajul G AlMg5. d) Al Mg9MnSi? T.7 %. b) AlMg3. b) structură alcătuită din fazele α ≡ CuAl şi γ2 (fază bertholidă corespunzătoare compusului Cu32Al10).23.9.13..9. Care dintre următoarele tipuri de aliaje Cu − Νi prezintă la ta o structură monofazocă: a) aliajele Kunial. Care este semnificaţia fazei δ.17. Care dintre următoarele elemente de aliere determină micşorarea conţinutului procentual de fază α al structurii alamelor speciale: a) aluminiul.9. d) siliciul? T. d) fază bertholoidă Cu31Sn8? T. d) aliajele Monel? T. Care dintre următoarele categorii de produse realizate din aliajele industriale Al − Mg se livrează de obicei în starea H: a) produsele din aliajul AlMg1. c) compus intermetalic Cu3Sn.9. Care stare de bază asigură produselor realizate din bronzuri cu beriliu cele mai ridicate caracteristici de rezistenţă mecanică şi duritate: a) starea TA. Care dintre următoarele aliaje are densitatea mai scăzută: a) CuAl10Fe3. Care dintre următoarele categorii de aliaje industriale Al − Cu se pot supune durificării structurale prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire naturală sau artificială: a) aliajele deformabile.9.19. c) produsele realizate din aliajul AlMg7.

nemodificat la elaborare: a) o structură bifazică alcătuită din soluţie solidă α ≡ Al(Si) şi soluţie solidă β ≡ Si(Al).24. Care dintre următoarele elemente de aliere este prezent în toate aliajele industriale pe bază de titan: a) fierul. c) TiAl6SnV6. Care dintre următoarele afirmaţii privind titanul sunt adevărate: a) titanul prezintă două modificaţii: Tiα cu structură cristalină HC şi Tiβ cu structură cristalină CVC. d) deformarea plastică a titanului se face de obicei la rece. b) cuprul.9.25. b) o structură alcătuită din constituienţii β (preeutectoid) şi eutectoidul (α+β). La care dintre următoarele mărci de aliaje pe bază de titan se poate realiza creşterea rezistenţei mecanice prin aplicarea TT de călire martensitică şi revenire: a) TiAl6V4. c) molibdenul. Care este structura de echilibru la ta a unui silumin industrial cu %Sim = 12.5Cu1.9. Ce tratament termochimic se poate aplica pentru durificarea superficială a produselor realizate din aliaje pe bază de titan: a) carburarea.5. c) molibdenul. c) o structură alcătuită din constituienţii α (preeutectic) şi eutecticul (α+β).29.5 %.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR zincral sau alzimac: a) aliajul G CuZn40PbSn. b) aliajul AlZn6Mg2.30. modificat cu sodiu la elaborare: a) o structură bifazică alcătuită din soluţie solidă α ≡ Al(Si) şi soluţie solidă β ≡ Si(Al).27. d) silicizarea? T. d) aluminiul? T. Care dintre următoarele caracteristici corespund aliajelor antifricţiune folosite la confecţionarea cuzineţilor pentru lagărele de alunecare: a) structura lor conţine faze cu duritate scăzută şi plasticitate ridicată. b) titanul prezintă două modificaţii: Tiα cu structură cristalină CVC şi Tiβ cu structură cristalină HC.31. b) nitrurarea. c) carbonitrurarea. b) TiAl5Sn2.28. care asigură conformarea cuzineţilor cu zonele de rezemare ale arborilor pe care îi susţin. care asigură conformarea cuzineţilor cu zonele de rezemare ale arborilor pe care îi susţin. d) o structură monofazică α? T. d) aliajul G AlMg9MnSiTi? T. c) o structură alcătuită din constituienţii β (preeutectic) şi eutecticul (α+β). c) aliajul CuZn39Ni3.9. b) o structură alcătuită din constituienţii β (preeutectoid) şi eutectoidul (α+β).9.5.9. Care este structura de echilibru la ta a unui silumin industrial cu %Sim = 12. în starea Tiα? T. d) vanadiul? T. b) staniul. d) sunt mai dure decât materialele folosite la realizarea arborilor care se reazemă pe cuzineţi? 190 . Care dintre următoarele elemente de aliere ale aliajelor industriale pe bază de titan sunt stabilizante α (alfagene): a) aluminiul.5%. c) impurităţile care reduc plasticitatea titanului şi îl fac inapt pentru prelucrări prin deformare plastică sunt oxigenul. d) TiV13Cr11Al3? T.9.26. azotul şi carbonul. d) o structură monofazică α? T. c) au capacitatea de a disipa căldura produsă datorită frecărilor din lagărele de alunecare.9. b) structura lor conţine faze dure sau semidure.9. hidrogenul.

9. Care dintre următoarele caracteristici trebuie asigurate de aliajele de lipit: a) să prezinte o bună fluiditate în stare topită. c) CuZn20. Care dintre următoarele aliaje prezintă fenomenul de deformare superplastică: a) aliajul eutectic Al – Cu (cu %Cum = 33 %). c) fontele albe.34.9. c) aliajul Au – Cd cu %Cdat = 47.9. b) un amestec mecanic eutectoid. d) cristalele de Pb? T. b) aliajul Ni – Ti cu %Tiat = 50 %. Care dintre următoarele aliaje fac parte din categoria aliajelor care prezintă fenomenul de memorie a formei: a) aliajul bifazic TiAl6V4. Care dintre următoarele caracteristici corespund aliajelor neferoase superplastice: a) au structură monofazică.37. b) aliajul eutectic Pb – Cd (cu %Cdm = 18 %).42. Care dintre următoarele aliaje de lipit se folosesc pentru lipirea tare (brazare): a) CuZn42. d) aliajul CuSn8? T. c) au granulaţie foarte fină.9. b) aliajele Pb – Sn – Sb – Cu. Care dintre următoarele caracteristici corespund transformării martensitice ce se produce la călirea aliajelor marmem: a) transformarea este ireversibilă.36. d) bronzurile hipoeutectoide? T. c) aliajul eutectic Al – Cu (cu %Cum = 33 %).41.9. b) aliajul TiAl6V4. b) fontele cenuşii feritoperlitice. b) SnAg5.40. d) aliajul Au – Cd cu %Cdat = 47. d) SnPb37Ag? T.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase T. Care dintre următoarele aliaje prezintă fenomenul de deformare superplastică: a) alama monofazică CuZn20. c) SnAg5.9. c) martensita formată este termoelastică.38. d) un compus intermetalic? T.32. c) să fie dure şi fragile.5 %. b) compusul intermetalic Cu3Sn.9. b) au structură bifazică. Structura aliajelor superplastice este alcătuită din: a) un amestec mecanic eutectic.9. d) SnPb10? T. c) o matrice structurală de bază şi o fază secundară (distribuită astfel încât să poată bloca creşterea grăunţilor matricei).35.39.9.33. b) să fie compatibile cu MB (materialul din care sunt confecţionate piesele care trebuie îmbinate prin lipire).9. c) soluţia solidă α ≡ Sn(Sb. b) CuAg10P5. Care pot fi fazele dure din structurile aliajelor antifricţiune de tip Babbit: a) compusul intermetalic SnSb. b) transformarea este reversibilă.5 %? 191 . Care dintre următoarele aliaje de lipit se folosesc pentru lipirea moale: a) SnPb10. c) bronzurile cu Pb. d) martensita formată conţine un număr mare de dislocaţii în structură? T. d) să aibă temperatura ts mai mare decât cea corespunzătoare MB? T. Care dintre următoarele clase de aliaje se folosesc ca materiale antifricţiune cu ts joasă: a) aliajele Sn – Sb − Cu.43. d) au granulaţie grosolană şi sunt sensibile la supraîncălzire? T.9. d) aliajele Bahnmetall? T.9. d) aliajul eutectoid Zn – Al (cu %Alm = 22 %)? T.Cu). c) aliajul AlCu4. Care dintre următoarele clase de aliaje se folosesc ca materiale antifricţiune cu ts ridicată: a) oţelurile carbon eutectoide.

7 100 16.55.5 %. Să se stabilească clasele structurale tipice alamelor speciale CuZn32Pb2. iar cuprul are valenţa vCu = 1 şi masa atomică maCu = 63. Să se determine valorile de bază ale concentraţiilor masice ale componentelor în fazele bertholide tipice structurilor de echilibru ale bronzurilor 21 cu staniu. Din tabelele 1. se obţine pentru faza γ: % Snatγ = % Snmγ = 100(CEγ − vCu ) v Sn − vCu = 100( 3 1) − 2 4 −1 = 16. ştiind că faza γ are CEγ = 3 . 4 Rezolvare Se notează %Snmγ.1.9. fiind o alamă monofazică β’.51 % şi %Snmδ = 32.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Aplicaţii A. 192 . % Snatγ maSn % Snatγ maSn + %Cu atγ maCu 100 = 16.4) şi (2.2. A.55 În mod similar.5 % şi aparţine aceleiaşi clase structurale ca şi alama binară cu %Znm = 100 − %Cume = 48. CuZn38Pb2Mn2 şi CuZn30Al5Fe3Mn2.7. fiind o alamă monofazică α.67 ⋅118.2 %. faza δ are CEδ = 13 . %Snmδ şi %Snmε concentraţiile masice ale staniului în cele fazele bertholide γ. δ şi ε şi %Snatγ. fiind o alamă bifazică.0 %.1 şi 1. • alama specială Cu Zn38Pb2Mn2 are titlul fictiv %Cume = 58.5 %.9. cu coeficienţii de echivalare în zinc a elementelor de aliere precizaţi în scap. iar pentru faza ε: %Snatε = 25.1.7 + 83. %Snatδ şi %Snatε concentraţiile atomice ale staniului în aceste faze.67 % şi = 27.0 % şi aparţine aceleiaşi clase structurale ca şi alama binară cu %Znm = 100 − %Cume = 34. Rezolvare Pentru încadrarea în clase structurale a mărcilor de alame speciale precizate în enunţul aplicaţiei se calculează titlul fictiv al acestora.4 %.4 %. • alama specială Cu Zn30Al5Fe3Mn2 are titlul fictiv %Cume = 48. 9.1).00 % şi %Snmε = 38.2 rezultă că staniul are valenţa vSn = 4 şi masa atomică maSn = 118.3).6 % şi aparţine aceleiaşi clase structurale ca şi alama binară cu %Znm = 100 − %Cume = 41. iar faza ε are 2 CEε = 7 . pe această cale se obţin datele prezentate în tabelul 9.67 ⋅118. rezultă pentru faza δ: %Snatδ = 20.5. folosind relaţia (9. Folosind relaţiile (2.33⋅ 63.14 şi rezultă: • alama specială Cu Zn32Pb2 are titlul fictiv %Cume = 66.

5 + 50 = 212. aşa cum s-a demonstrat la rezolvarea aplicaţiei A.75 şi n2 = 82. m3 = 5 şi n3 = 50. aceste rezultate indicând că prezenţa fazei δ durifică şi fragilizează structurile bronzurilor cu staniu..5 %. ca urmare.3. Rp0. caracteristicile mecanice Rm (N/mm2). în cazul bronzurilor în stare de turnare.75⋅32.5. Rp0.2δ = 3.3.. Ţinând seama că faza bertholidă δ are concentraţia masică de staniu %Snm = 32.0 CuZn38Pb2Mn2 58 38 2 2 − − 58.9.5. % (kePb = 1.11). din relaţiile scrise mai înainte: m1 = −7. compoziţia de bază a fazei δ).6 CuZn30Al5Fe3Mn2 60 30 2 5 2 48. Rmδ – Rp0. Rp0.5) %Alm . Rp0. HB = m3%Snm + n3. limita de curgere Rp0. cu %Snm = 14 %). % CuZn32Pb2 66 32 2 − − − 66.5 ≅ 205 N/mm2. rezultă că. cu %Snm = 10 % şi G CuSn14.2 = 135 N/mm2 şi duritatea 120 HB. Rezolvare Examinând diagrama de echilibru din figura 9. iar bronzul G Cu Sn14 are după turnare Rm = 360 N/mm2.55 şi n1 = 465.13 c. se determină valorile coeficienţilor mj şi nj.5 + 82. % %Znm.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase Tabelul 9.2 (N/mm2) şi HB ale bronzurilor bifazice turnate se pot estima analitic.1. se obţine: Rmδ = −7. j = 1. aliajele G CuSn10 şi G Cu Sn14 sunt bronzuri bifazice (hipoeutectoide). % (keAl = 6.5 % (care defineşte. scap. m2 = 3.5 + 465 ≅ 220 N/mm2. cu relaţii de forma: Rm = m1%Snm + n1.55⋅32.2 = m2%Snm + n2. 193 . % %Pbm. % (keFe = 0. Rp0. Cunoscând valorile caracteristicilor mecanice (determinate experimental) ale celor două bronzuri bifazice (G CuSn10.2 = 120 N/mm2 şi duritaea 100 HB.0) %Mnm.2 şi HB ale fazei bertholide δ. 3. între caracteristicile corespunzătoare celor două faze care le alcătuiesc structura. ca urmare.9. Conform legii lui Kurnacov (v. în funcţie de concentraţia lor masică de staniu %Snm.0) %Fem.14. % (keMn = 0. domeniul bifazic α + δ al acesteia corespunde unor concentraţii masice de cupru cuprinse între %Snm = 8 % (care defineşte limita domeniului monofazic α) şi %Snm = 32.5 A. Compoziţiile chimice şi titlurile fictive pentru trei mărci de alame speciale Marca de alamă %Cum. să se estimeze valorile caracteristicilor mecanice Rm. în domeniile bifazice ale diagramelor de echilibru binare caracteristicile mecanice ale aliajelor variază liniar. Bronzul G CuSn10 are după turnare rezistenţa la tracţiune Rm = 390 N/mm2. Aplicând legea lui Kurnacov. în funţie de compoziţia lor chimică.2δ ≅ 15 N/mm2 şi HBδ = 5⋅32.9) %Cume.

Condiţia A ≥ 40 % este respectată de aliajele Cu – Ni a căror concentraţie 2 masică de nichel satisface inegalitatea 0.06GD şi HR = 0. pentru GD = 0: Rm = 270 N/mm2. A = 45 % şi duritatea HR ≅ 50 HRB. Caracteristicile mecanice Rm (în N/mm2).0 %]. soluţia acestei inegalităţi este %Nim ∈ (0 %. relaţiile din enunţul aplicaţiei conduc la următoarele valori ale caracteristicilor mecanice: Rm ≅ 444 N/mm2. 19. prin orificiul calibrat al unei scule (matriţe). 100 %) ∩ (0 %.9). un semifabricat cilindric (aflat în starea O) cu diametrul Ds = 10 mm. iar S D = π − 4 4 transversale a produsului. Caracteristicile mecanice la tracţiune Rm (în N/mm2) şi A (în %) ale aliajelor Cu – Ni în stare de echilibru se află în următoarele dependenţe (stabilite pe baza datelor experimentale) cu concentraţia lor masică de nichel %Nim: 2 2 Rm = −0.9 %. Cele două condiţii precizate în enunţul aplicaţiei sunt respectate simultan de aliajele cu %Nim ∈ [13.9. 19. care evidenţiază efectele ecruisării prin deformare plastică la rece asupra caracteristicilor mecanice ale alamei din care este realizat produsul. în conformitate cu următoarele relaţii: Rm = −0. cu diferite grade de deformare GD ∈ (5 %. în care 2 Dp D2 S 0 = π s este aria secţiunii transversale a semifabricatului.07 % Nim +8.06GD2 + 7GD + 270.0 %] ⇒ %Nim ∈ [13.6GD + 50. A. 19.9 %.9%Nim – 110 ≥ 0.5.308%Nim + 45.0024 % Nim − 0. 194 aria secţiunii .9%Nim + 210 şi A = 0. Gradul de deformare plastică al materialului produsului obţinut prin tragere la rece se determină aplicând relaţia (3. rezultă astfel 2 2 2 2 D p − D0 8 − 10 S − S0 100 = 100 = 100 = 36 %. A (în %) şi HR (în HRB) ale alamei CuZn15 se modifică prin deformare plastică la rece.9 %. A = 45 e−0.308%Nim + 5 ≥ 0. 50 %).4.0 %]. Un produs de forma unei bare cilindrice cu diametrul Dp = 8 mm este obţinut trăgând la rece. Rezolvare Condiţia Rm ≥ 320 N/mm2 este respectată de aliajele Cu – Ni a căror 2 concentraţie masică de nichel satisface inegalitatea −0.9.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR A.07 % Nim +8. A ≅ 5 % şi HR ≅ 72 HRB. 100 %). soluţia acestei inegalităţi este %Nim ∈ [13. să se determine compoziţia chimică a aliajelor Cu – Ni care îndeplinesc simultan condiţiile: Rm ≥ 320 N/mm2 şi A ≥ 40 %. Care sunt caracteristicile mecanice ale produsului astfel obţinut? Rezolvare Semifabricatul aflat în stare recoaptă (starea O) are caracteristicile mecanice date de relaţiile din enunţul aplicaţiei. Pentru GD = 36 % GD = D 2 2 S0 D0 10 (gradul de deformare plastică la rece al materialului produsului).024 % Nim − 0.

Tabelul 9. ρMg = 1740 kg/m3.7. din aliajul CuSn6Zn4Pb4. % Densitatea aliajului ρ. kg/m3 A. %Mgm = 2. cu masa m = 100 kg.4 6. şi pPb = 0. siluminul G AlSi9Mg (cu %Sim = 9. Densităţile aliajelor de aluminiu din aplicaţia A.5 94.ρSi = 2330 kg/m3 şi ρCu= 8930 kg/m3.7 %).7 % şi %Cum = 1.5 % şi %Mgm = 0.5Cu1. pSn = 1 %. 195 . rezultă că concentraţiile componentelor acestuia sunt: %Pbm = 4 %.0 %. 15.75 %.5 %. Rezolvare Ţinând seama de semnificaţia simbolului mărcii aliajului care se elaborează.8 0.15.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase A.7 89.5Cu1.5 90. Să se determine care dintre următoarele aliaje are densitatea cea mai mică: duraluminiul AlCu4MgMn (cu %Cum = 4.9.5 2. %Mnm = 0.5 %). ρZn = 7130 kg/m3.6 Aliajul Concentraţiile masice ale elementelor de aliere AlCu4MgMn %Mgm %Mnm %Znm %Sim %Cum 0.5 %. aplicând această relaţie pentru aliajele ρ Al cu compoziţia chimică precizată în enunţul aplicaţiei se obţin rezultatele prezentate în tabelul 9. se obţine următoarea relaţie pentru determinarea densităţii aliajelor pe bază de aluminiu: ρ = ∑ n 100 % EAmj j =1 ρ EA j + 100 − ∑ EAmj j =1 n .9 % şi %Mnm = 0. % Concentraţia masică a aluminiului %Alm. pZn = 2 %.4. Prin particularizarea relaţiei generale stabilite la rezolvarea aplicaţiei A. dacă materiile prime disponibile pentru formarea încărcăturii sunt metalele pure componente ale aliajului.0 2575 AlZn6Mg2. Să se stabilească compoziţia masică a încărcăturii cuptorului pentru realizarea unei şarje.0 2799 G AlSi9Mg 0.5 %).5 9. ρMn = 7470 kg/m3.0 1.6 4.8 % şi %Sim = 0.5 (cu cu %Znm = 6.9.5 0.8 %). aliajul AlMg9MnSi (cu %Mgm = 9. Rezolvare Din tabelul 1.6 90.6.0 2653 %EAmj. %Mgm = 0.9 0.2 se extrag următoarele valori ale densităţilor componentelor aliajelor pe bază de aluminiu precizate în enunţul aplicaţiei: ρAl = 2700 kg/m3.2.0 2784 AlMg9MnSi 9.9. La elaborarea aliajelor pe bază de cupru în cuptoare cu inducţie pierderile procentuale masice prin oxidare ale componentelor încărcăturii sunt: pCu = 1 %. alzimacul AlZn6Mg2.

030 kg şi mCu = 86. concentraţiile masice ale componentelor în mateiile prime MP1 ≡ CuZn10.613 kg. A. p p j =1 j =1 1 − Pb 1 − Zn 100 100 % Snm %Cu m m = ∑ % Snmj m j . mSn = 4. MP2 ≡ G CuSn10Zn2.. %Znmj.995.. %Snm şi %Cum concentraţiile componentelor în aliajul care se elaborează şi %Pbmj. m = ∑ %Cu mj m j . rezultă relaţiile: m = ∑ % Pbmj m j .. Masa totală a încărcăturii este mi = mPb + mZn + mSn + mCu ≅ 101. mSn şi mCu..995 şi mj. 196 .869 kg.4. m2 = 30.938 kg şi m4 = 0.04 kg. notând mPb. m3 = 50.4. j = 1. dacă materiile prime disponibile pentru formarea încărcăturii sunt deşeuri de alamă binară CuZn10. din aliajul CuSn6Zn4Pb4. Rezolvare Ţinând seama de semnificaţiile simbolurilor aliajului care trebuie elaborat şi aliajelor folosite ca materii prime şi notând %Pbm. masele materiilor prime care trebuie introduse în încărcătura cuptorului pentru elaborarea aliajului şi ţinând seama de condiţiile din enunţul aplicaţiei.165 kg. mZn = 4.4): .8. %Snmj şi %Cumj. Să se stabilească compoziţia masică a încărcăturii cuptorului pentru realizarea unei şarje.082 kg.04 kg. pSn = 1 %. % Znm.75 100 − p Pb mod similar. rezultă: % Pbm % Pbm p 4 m = m Pb (1 − Pb ) ⇒ m Pb = m = 100 = 4. masele care se introduc în încărcătură din cele patru materii prime 4 4 % Pbm % Zn m disponibile. se obţine următorul sistem de ecuaţii (cu 0 0 20 100 m1 403 m2 10 2 0 0 408 × = necunoscutele mj.9. j = 1. Introducând în aceste relaţii p Sn p Cu j =1 j =1 1− 1− 4 4 100 100 datele din enunţul aplicaţiei. având soluţiile m3 0 10 5 0 606 90 88 75 0 8687 m4 m1 = 19.. cu masa m = 100 kg. Masa totală a încărcăturii este mi = m1 + m2 + m3 + m4 ≅ 101.325 kg. bronzuri G CuSn10Zn2 şi G CuPb20Sn5 şi plumb marca Pb 99. pZn = 2 %.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Znm = 4 %. j = 1.75 %.. %Snm = 6 % şi %Cum = 100 – [%Pbm + %Znm + %Snm] = 86 %. m = ∑ % Zn mj m j . mZn. în 100 100 100 − 0. La elaborarea aliajelor pe bază de cupru în cuptoare cu inducţie pierderile procentuale masice prin oxidare ale componentelor încărcăturii sunt: pCu = 1 %. şi pPb = 0.030 kg şi. MP3 ≡ G CuPb20Sn5 şi MP4 ≡ Pb 99.

astfel că se bazeză în special pe legături ionice şi covalente. adică formează unităţi structurale prin coordinarea atomilor de oxigen în jurul ionului metalic prin legături ionice sau covalente.1. Cele mai multe ceramice sunt compuşi între metale şi nemetale. cu legături şi structură complexe. Introducere Materialele ceramice sunt materiale anorganice nemetalice. utilizate în cele mai diverse domenii cum ar fi electrotehnica. dintre care cel puţin unul are rolul de vitrifiant. În prezent termenul de ceramică include o gamă de materiale mult mai largă. care este un proces de încălzire cu sau fără presare simultană. păstrându-se doar ordinea apropiată. industria metalurgică etc. starea amorfă (vitroasă) este caracterizată de lipsa ordonării atomice la distanţă. ceea ce face ca materialele ceramice să aibă conductibilitate termică şi conductibilitate electrică foarte scăzute fiind materiale electroizolante sau termoizolante în marea majoritate a cazurilor. electronica. Reprezintă o categorie de materiale care au fost utilizate din cele mai vechi timpuri sub formă de vase din lut (însăşi termenul de ceramică provine de la grecescul “keramon” care însemna “lut ars”) şi de materiale de construcţie datorită capacităţii de prelucrare în cele mai diverse forme şi abundenţei materiilor prime. Legăturile ionice şi covalente implică toţi electronii de valenţă ai componentelor.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Capitolul 10 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR CERAMICE ŞI STICLELOR 10. referitoare la câteva 197 . în timpul căruia se formează legăturile dintre particule prin difuzie sau topire parţială a unui component. industria chimică. astfel că nu există electroni liberi. obţinute din materii prime sub formă de pulberi prin sinterizare. Sticlele sunt materiale anorganice cu structură amorfă (corpuri vitroase) obţinute prin solidificarea unor topituri constituite din amestecuri de oxizi în stare topită.

numărul de coordinaţie şi implicit geometria unităţii structurale depinde de valoarea raportului dintre raza cationului rC şi raza anionului rA . sau pot avea centrele în punctele marcate cu C. fie o succesiune ABCABC…. figura 10. 1. întrucât cationii metalici se plasează în aceste interstiţii. 10. considerând un plan de anioni care au centrele în punctele notate cu A în figura 10. rA Deoarece anionii au raza mai mare se pot aranja în plane compacte dispuse succesiv.2.scap 1. ceea ce face ca sticlele să fie considerate ca lichide vâscoase subrăcite. În funcţie de poziţia anionilor din două plane compacte succesive se formază două tipuri de interstiţii: interstiţii tetraedrale (câte trei într-un plan compact şi unul în planul învecinat) aşezaţi astfel încât unind centrele lor de masă se formează un tetraedru regulat şi interstiţii octaedrale mărginite de şase anioni (câte trei în fiecare plan compact aşezaţi astfel încât unind centrele lor de masă se formează un octaedru regulat (v. înseamnă că numărul de coordinaţie poate fi 4 sau 6.1 în care se prezintă razele ionice ale componentelor uzuale din ceramice) astfel că structurile stabile ale fazelor cristaline din ceramice se formează atunci când fiecare cation metalic este înconjurat de anioni nemetalici cu care se află în contact direct.1 în care se prezintă limitele r raportului C şi geometria posibilă pentru fiecare număr de coordinaţie. Întradevăr. deoarece metalele prin ionizare pierd electronii de valenţă. cationii au de obicei raze mai mici decât anionii (v.1). rezultă astfel fie o succesiune de plane ABABAB… care corespunde unei structuri de tip hexagonală compactă (HC) a anionilor.2). aşa cum 198 .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR distanţe interatomice corespunzătoare unităţilor structurale. care corespunde unei structuri de tip cub cu feţe centrate (CFC) a anionilor. În acest capitol se vor prezenta caracteristicile structurale ale principalelor tipuri de materiale ceramice şi sticle şi proprietăţile generale ale acestora. aşa cum se constată din tabelul 10. ceea ce înseamnă că numărul anionilor din unitatea structurală reprezintă chiar numărul de coordinaţie al structurii cristaline respective (v scap.2). Structura ceramicelor şi sticlelor Elementele componente ale materialelor ceramice sunt legate între ele prin legături ionice şi covalente formând reţele de ioni metalici şi nemetalici (cationi şi anioni) a căror celulă elementară este constituită dintr-un cation. generând structuri cristaline de tip CFC sau HC ca şi în cazul metalelor (v. anionii celui de-al treilea plan compact pot avea centrele pe aceeaşi verticală cu punctele A. înconjurat de anioni cărora anionul le-a cedat electronii de valenţă.1 şi planul următor de anioni cu centrele în punctele notate cu B. tabelul 10.

132 0.102 0.039 0.020 0.184 rC < rA rC < rA rC < rA rC < rA 3 Cl− F− I− O2− S 2− 0.181 0.000 Fig. cât şi de modul în care sunt ocupate interstiţiile cu cationi metalici. Tabel 10.136 0.077 0. nm 0.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor rezultă şi din tabelul 10.106 0.732 0.414 ≤ 6 Na+ 2+ 0.155 ≤ Nr. Razele ionice ale unor componente ale ceramicelor şi geometria coordinărilor Raze ionice Raze cationi rC Raze anioni rA Cation Al3+ Ba2+ B3+ Ca Fe K 2+ 2+ + 2+ 2+ Tip de coordinare rC rA 0.133 0.1 Reprezentarea prin sfere rigide a dispunerii anionilor în structura ceramicelor 199 .057 0.225 ≤ 4 Mg Mn Ni 0.067 0.069 0. Rezultă că structurile fazelor cristaline ale ceramicelor depind atât de tipul reţelei compacte pe car o formează anionii.414 0.1.138 0. nm 0.064 Anion Br − rA .732 ≤ Si4+ Ti4+ 8 1.220 0.196 0.078 0. de coordinaţie Geometria coordinării rC . 10.1.225 0.

3) se constată că în condiţiile solidificării prin cristalizare. Structura vitroasă corespunde unei stări metastabile cu energie liberă mai mare decât cea corespunzătoare structurii cristaline.2 b. la temperatura Tc volumul specific are un salt brusc. o reprezentare plană simplificată a stării vitroase a SiO2 care reprezintă baza structurii sticlelor silicatice este redată în figura 10. fiind dependentă de viteza de răcire.care formează aranjamente complexe de tip HC sau CFC. apoi.3.cu dispunere ordonată (structură cristalină) sau aleatoare (structură amorfă) a unităţilor structurale.cărora le rămâne câte o valenţă liberă cu care se pot lega de alte unităţi structurale formând aranjamente unidimensionale. tridimit şi cristobalit diferenţiate prin poziţiile relative ale tetraedrilor [SiO4]4. Această structură se obţine dacă răcirea topiturii se face foarte lent. Cea mai mare parte a ceramicelor şi sticlelor sunt constituite din silicaţi a căror bază structurală o constituie tetraedrul [SiO4]4-care are în centru ionul Si4+ iar în vârfuri ionii O2. ceea ce conduce la existenţa unei diversităţi foarte mari de structuri a fazelor cristaline din materialele ceramice. Din punct de vedere chimic cel mai simplu silicat este dioxidul de siliciu SiO2 (silice) care structural este constituit dintr-o reţea spaţială de [SiO4]4. temperatura Tv de pe această curbă este numită temperatură de tranziţie sticloasă sau temperatură de vitrifiere şi nu are o valoare bine definită. astfel că există tendinţa ca în timp. reprezentând variaţia volumului specific (inversul densităţii ρ) în funcţie de temperatură (curba 1 în figura 10. ceea ce a făcut ca solidele cu o astfel de structură să fie numite corpuri vitroase. Pe baza celor arătate se poate stabili că în structura dezordonată a solidelor vitroase distanţele dintre particulele constitutive şi intensitatea legăturilor nu sunt uniforme.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Interstiţiile pot fi ocupate de cationi de acelaşi tip. să se treacă la starea de echilbru stabil. La încălzire. pe măsura creşterii energiei interne a sistemului se desfac mai întâi legăturile mai slabe. treptat cele mai puternice.2a. ceea ce are ca efect reducerea vâscozităţii şi trecerea treptată de la starea solidă la starea lichidă pe măsură ce temperatura creşte deasupra temperaturii Tv. proces 200 . structura este constituită din lanţuri spaţiale în care poziţia relativă a unităţilor structurale este aleatoare ca în starea lichidă. sub acţiunea temperaturii. Continuitatea curbei 2 cu cea de la temperaturi mai ridicate (T > Tc) arată că materialul este de fapt un lichid subrăcit. bidimensionale sau spaţiale cu un grad înalt de stabilitate. a cărui vâscozitate creşte pe măsură ce scade temperatura. astfel că la o temperatură Tc are loc cristalizarea la fel ca în cazul materialelor metalice. fiind exclusă existenţa liberă a unităţii tetraedrale. Silicea cristalină prezintă trei forme alotropice: cuarţ. În cazul răcirii relativ rapide a topiturii ce conţine unităţile [SiO4]4dependenţa de temperatură a volumului specific este cea corespunzătoare curbei 2 din figura 10. sau de cationi diferiţi. o reprezentare plană simplificată a structurii cristaline tridimit a SiO2 este redată în figura 10.

tabelul 10. În mod obişnuit materialele ceramice au structura alcătuită din faze cristaline însoţite de o fază vitroasă aşa cum se observă în figura 10. Fig.Schema structurilor silicei: a − structura cristalină. astfel că pe lângă tetraedrii [SiO4]4. tehnologiile moderne permiţând obţinerea unor ceramice cu structură cristalină aşa cum se obsevă în figura 10 4 b în care se prezintă structura aluminei (Al2O3) cristaline.1).4. 201 . b – ceramică cristalină (Al2O3) Silicaţii naturali care constituie baza materialelor ceramice sunt aluminosilicaţi care au rezultat prin substituirea unor ioni Si4+ cu ioni Al3+.3. Devitrifierea necontrolată a sticlelor are consecinţe negative asupra proprietăţilor mecanice şi optice (sticla devine fragilă şi pierde transparenţa datorită refracţiei razelor de lumină pe limitele grăunţilor). cantitatea de fază vitroasă depinde de compoziţia chimică şi de procesul tehnologic de fabricare.2. Variaţia volumului specific cu temperatura în cazul SiO2 Fig 10.există şi tetraedrii [AlO4]5-. 10. Structurile unor ceramice: a – ceramică refractară cu faze cristaline şi masă vitroasă. b – structură vitroasă Fig. 10.4 a care prezintă structura unei ceramice refractare.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor numit devitrifiere şi poate avea loc controlat sau în mod natural. substituirea este posibilă datorită diferenţelor mici între dimensiunile celor doi ioni (v.

10. Fig 10. Ba2+ etc. Mg2+. A.6. Curbe CCCT tipice pentru materiale metalice şi materiale ceramice Fig.5 în care se prezintă CCCT (v. tensiunea maximă în fibra întinsă a epruvetei încovoiate (corespunzătoare forţei Fmax) reprezintă rezistenţa la încovoiere Ri a cărei valoare este apropiată de rezistenţa la tracţiune Rm.3. Principalele proprietăţi ale ceramicelor şi sticlelor Proprietăţile mecanice ale materialelor ceramice şi sticlelor prezintă particularităţi în raport cele ale materialelor metalice datorită legăturilor ionice şi covalente care stau la baza formării structurii acestora. Trebuie precizat că în cazul materialelor ceramice şi sticlelor se constată o împrăştiere foarte mare a valorilor caracteristicilor mecanice deoarece fragilitatea intrinsecă le face foarte sensibile la prezenţa concentratorilor de tensiuni. Deoarece încercarea la tracţiune este mai greu de aplicat (dificultăţile sunt legate de prinderea epruvetei). K+) şi ioni divalenţi (Ca2+.5. Comportarea la rupere a acestor 202 .2. În tabelul 10. deşi ruperea are tot caracter fragil. se prezintă valorile rezitenţei la încovoiere Ri şi ale modulului de elasticitate E pentru câteva ceramice şi sticle uzuale.6. pentru fiecare ion Al3+ din reţea apare o sarcină electrică negativă. Aceste materiale se caracterizează în primul rând prin duritate şi fragilitate foarte ridicate determinate de caracterul puternic al legăturilor ionice şi covalente.4) a unui material ceramic şi CCCT a unui material metalic. restabilirea neutralităţii electrice se obţine prin introducerea în structură a unor ioni monovalenţi (Na+. Li+. pentru caracterizarea rezistenţei mecanice la întindere a materialelor ceramice se foloseşte adesea încercarea de încovoiere statică realizată conform schemei prezentată în figura 10.) 10. Ruperea se produce fără deformare plastică aşa cum se constată din figura 10. scap 3. Schema încercării la încovoiere statică Rezistenţa la compresiune a materialelor ceramice şi sticlelor este însă mult mai mare (poate ajunge la valori de 10 ori mai mari decât rezistenţa la tracţiune).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Deoarece numărul ionilor de oxigen rămâne acelaşi ca în cazul unităţilor structurale [SiO4]4-. Comportarea la rupere.

6·10-6 4. în tabelul 10. contracţii sau dilatări neuniforme şi deci tensiuni care produc fisurarea sau ruperea.5·10-6 10. W/moC la 1000 o C 3. cele mai bune rezistenţe la fluaj le au materialele ceramice complet cristaline sau în a căror structură faza vitroasă se află în cantitate mai mică. α şi λ reprezintă caracteristici care capătă importanţă mai mare la alegerea materialelor ceramice pentru o anumită aplicaţie decât în cazul utilizării materialelor metalice.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor materiale se explică prin existenţa unui număr mare de defecte de structură şi chiar microfisuri a căror extindere se produce în avalanşă în momentul în care tensiunile depăşesc valoarea critică.1 2.9 − − 2. din acest motiv.9 1. B. Şocul termic. Caracteristicile fizico-mecanice principale ale unor ceramice şi sticle Tipul materialului ceramic sau sticlei Mulit (3Al2O3·2SiO2) Alumina cristalizată (Al2O3) Magnezită sinterizată (MgO) Zirconie stabilizată (ZrO2) Berilie sinterizată (BeO) Spinel (MgAl2O4) Carbura de siliciu (SiC) Carbura de bor (B4C) Sticla de cuarţ (silice) (SiO2 ) Sticla calco-sodică Sticla boro-silicatică Ri. starea critică se atinge la valori mai ridicate ale solicitărilor.0 2.0·10-6 8. Este fenomenul de fisurare sau chiar rupere a materialului la modificarea relativ rapidă a temperaturii şi se datorează fragilităţii intrinseci a materialelor ceramice şi a sticlelor corelată cu exploatarea la temperaturi ridicate. kN/mm2 60…80 350…380 150…170 130…150 290…310 200…240 430…470 250…290 60…90 40…60 50…70 0−1000oC.3 20 5.5·10-6 9.3·10-6 8. cu deosebirea că procesele de difuzie sunt mult mai complexe fiind implicaţi ioni cu sarcini electrice diferite.0·10-6 7.7·10-6 4. Un factor la fel de important pentru comportarea la şoc termic îl 203 .1 38. la variaţia rapidă a temperaturii mediului se creează diferenţe de temperatură pe secţiune. deoarece tensiunile de compresiune tind să închidă microfisurile.7 1. Din această cauză.8·10-6 13. Tabelul 10.2.0·10-6 9. N/mm2 60…80 380…1000 90…110 70…100 140…280 80…100 140…200 45…100 80…110 40…150 40…150 E.8 1. Problema comportării la fluaj (v.2 se prezintă valorile acestor caracteristici pentru câteva ceramice şi sticle uzuale.0 1. dacă materialul are conductivitate termică scăzută (cum este cazul materialelor ceramice şi sticlelor).5·10-6 0.scap 3.5 7. Fluajul. Fenomenul se desfăşoară la fel ca în cazul metalelor.2 λ. mm/mmoC 5.0 219 15 − − 2. Deformaţiile plastice specifice fenomenului de fluaj se produc la limitele dintre grăunţii fazelor cristaline şi sunt influenţate de prezenţa masei vitroase a cărei vâscozitate scade odată cu creşterea temperaturii.5 − − C.0·10-6 α pe la 100 o C 5. Comportarea la şoc termic a materialelor depinde în special de coeficientul de dilatare liniară α şi de conductivitatea termică λ.8) apare în special în cazul ceramicelor utilizate ca materiale refractare.

şi pe de altă parte datorită reacţiei chimice a apei cu silicaţii componente ai sticlelor sau ceramicelor. Deasupra temperaturii Tv vâscozitatea depinde de temperatură după o relaţie de forma: η = η0 e . Aşa cum a fost arătat anterior. 204 Ea RT . unitatea de măsură pentru vâscozitate este N·s/m2 ceea ce înseamnă Pa·s (Pascal secundă). în urma reacţiei chimice se produce ruperea lanţului –O−Si−O−. deasupra temperaturii Tv. iar T − temperatura absolută. E. a cărui vâscozitate scade cu creşterea temperaturii. (10. Similar curbelor de durabilitate la oboseală din cazul materialelor metalice (v. Ea − energia de activare a procesului de curgere. iar la temperaturi scăzute este blocată reacţia chimică a apei cu silicaţii.2) în care η0 este o constantă experimentală. scap 3. R – constanta gazelor. τ fiind timpul de expunere la mediul umed a piesei solicitate la tensiunea σ. fiecare moleculă de apă conducând la formarea a două unităţi Si−OH care nu mai sunt legate una de alta. Rezistenţa la şoc termic se defineşte ca fiind diferenţa de temperatură ∆T dintre temperatura suprafeţei corpului şi temperatura mediului pe care o poate suporta un corp răcit sau încălzit în anumite condiţii fără să se fisureze. D. Fisurarea sub tensiune într-un mediu dat. sticla se comportă ca un lichid. fenomenul se produce cu viteză maximă la temperatura camerei deoarece la temperaturi mai ridicate creşte mobilitatea ionilor hidroxil care nu se mai ataşează lanţului –O−Si−O−. Vâscozitatea η este o mărime ce caracterizează proprietăţile de curgere ale fluidelor şi reprezintă factorul de proporţionalitate dintre tensiunile tangenţiale şi variaţia vitezei de alunecare pe grosimea stratului fluidului.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR constituie geometria piesei. aşa cum se constată din figura 10. Mecanismul fisurării sub tensiune (numit uneori impropriu şi “oboseală statică”) se bazează pe adsorbţia moleculelor de apă în microfisurile superficiale şi extinderea acestora sub acţiunea tensiunilor mecanice constante datorită pe de o parte efectului de “pană” pe care îl au moleculele adsobite la vârful fisurii. Este un fenomen de rupere întârziată a materialelor ceramice şi a sticlelor care se produce în cazul solicitării pieselor la tensiuni constante în medii apoase. În cazul sticlelor vâscozitatea în stare vitroasă (sub temperatura Tv) se consideră η = 1018 Pa·s iar starea fluidă se consideră atinsă dacă vâscozitatea scade sub 103 Pa·s.8 aceste curbe sunt asemănătoare curbelor Wöhler ale materialelor metalice. Comportarea sticlelor în stare vâscoasă. deoarece schimbările bruşte de secţiune acţionează şi în cazul materialelor ceramice ca nişte concentratori de tensiuni. În figura 10.9) există curbe de durabilitate la fisurare sub tensiune sub forma dependenţei σ = f(τ).7 se prezintă variaţia rezistenţei la şoc termic a unor materiale ceramice şi sticle în funcţie de condiţiile de răcire.

Rezistenţele la şoc termic ale unor ceramice şi sticle Fig.6 Pa·s. Curbele de durabilitate la fisurarea sub tensiune ale unor sticle În funcţie de valoarea vâscozităţii (deasupra temperaturii Tv) s-au stabilit următoarele temperaturi numite puncte fixe de vâscozitate ale sticlelor. 205 . (10. t0 = 210 cu ajutorul cărora s-a trasat curba η = f(t) prezentată în figura 10. pentru o sticlă calco-sodică s-au determinat valorile: A= −3. iar pe de altă parte. 10.7. * temperatura de prelucrare tp corespunde la η = 103 Pa·s.3) t − t0 în care A. B şi t0 sunt constante ce se pot determina experimental prin măsurarea vâscozităţii la trei temperaturi diferite.9 se ilustrează pe curba η = f(t) stabilirea punctelor fixe ale sticlei şi se prezintă valorile acestor puncte pentru câteva tipuri de sticle uzuale. * temperatura superioară de recoacere tsr corespunde la η = 1012 Pa·s. utilizate la stabilirea parametrilor operaţiilor tehnologice de fabricare a obiectelor din sticlă: * temperatura inferioară de recoacere tir corespunde la η = 1013.9 Fig.3.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Pentru scopuri practice se utilizează relaţii de forma: B log η = A + . la sfârşitul prelucrării vâscozitatea să fie suficient de ridicată pentru evitarea deformării necontrolate sub greutatea proprie a obiectului fasonat. * temperatura de înmuiere tm corespunde la η = 106. * temperatura de curgere tc corespunde la η = 104 Pa·s. B = 4800. Comportarea sticlei în stare vâscoasă prezintă importanţă deosebită pentru prelucrare deoarece aceasta trebuie să se desfăşoare intr-un interval de temperaturi astfel ales încât pe de o parte vâscozitatea să fie suficient de mică pentru ca prin fasonare să se obţină forma corespunzătoare a obiectului. În figura 10.8. iar t este temperatura în oC.5 Pa·s. de exmplu. 10.

în continuare se face răcirea completă lent. 206 . astfel că în strat vor lua naştere tensiuni reziduale de compresiune datorită contracţiei de răcire a miezului. faţadele şi uşile clădirilor etc. O fisură care apare în stratul superficial eliberează brusc tensiunile de compresiune şi produce spargerea sticlei cu formarea unui număr mare de granule mici. datorită conductibilităţii termice reduse în urma răcirii la suprafaţa sticlei temperatura scade sub Tv. 10. aceste tensiuni de compresiune au valori ridicate şi contribuie la creşterea rezistenţei materialului. tsr) şi răcirea rapidă cu jet de aer sau în ulei. Rezistenţa la deformare sub sarcină este una din caracteristicile importante ale materialelor refractare şi se apreciază în mod uzual prin temperatura care determină un anumit grad de deformare sub acţiunea unei tensiuni de compresiune date. iar în miez temperatura este suficient de ridicată pentru ca materialul să preia prin deformare plastică contracţia suprafeţei rigide. 9. acesta constă din încălzirea la o tempertură ti din domeniul (tir . Punctele fixe de vâscozitate ale sticlelor De asemenea.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. O altă consecinţă a comportării vâscoase a sticlelor este deformarea (înmuierea) sub sarcină la temperaturi ridicate a materialelor ceramice care conţin şi masă vitroasă. variaţia vâscozităţii sticlei cu temperatura în maniera arătată permite aplicarea unui tratament termic de tip călire. motiv pentru care aceste sticle sunt cunoscute sub denumirea curentă de sticle “securit” şi se folosesec pentru mijloacele de transport. ceea ce reduce riscul rănirii persoanelor din jur.

argilele sunt silicaţi de aluminiu hidrataţi însoţiţi de impurităţi (oxizi metalici ) care influenţează culoarea finală a materialului ceramic. Na.feldspatul este denumirea generică pentru compuşii complecşi de tipul alumino-silicaţilor de K. materiile prime utilizate au următoarele caracterisitici: . Mg. 14) nu se tratează şi problemele proprietăţilor electrice.4. In timpul arderii rezultă o anumită cantitate de fază lichidă care prin răcire formează o reţea sticloasă în jurul granulelor pe care le leagă sub forma unui material solid şi dens. . . au rol de fondanţi deoarece în timpul arderii formează cu argila şi silicea compuşi cu temperatură mică de topire fiind la originea masei vitroase care leagă particulele de silice şi de argilă şi reduce porozitatea. Materialele ceramice silicatice Materialele ceramice silicatice aparţin sistemului ternar SiO2−Al2O3−X. În cele ce urmează se vor prezenta câteva dintre cele mai importante tipuri de materiale ceramice şi sticle.3 câteva caracteristici ale acestora. Pentru obţinerea ceramicelor silicatice. In funcţie de concentraţiile componentelor şi de condiţiile tehnologice se obţin următoarele tipuri de materiale ceramice: teracotă. tare sau tehnic. CaO sau MgO.1. unde X poate fi K2O. în funcţie de compoziţia chimică şi scopul urmărit. magnetice şi optice ale acestor materiale.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Scopul acestui capitol fiind prezentarea materialelor ceramice şi a sticlelor ca materiale structurale ( vezi cap. gresie ceramică. Na2O. în figura 10. porţelan moale. Ca.nisipul de cuarţ (silice) modifică plasticitatea argilelor la uscare şi ardere în timpul căreia suferă transformările cristalografice cuarţ→ tridimit→ cristobalit. varietatea de argilă cea mai utilizată este caolinul (Al2O3 ·2SiO2·2H2O) care are o structură lamelară şi este constituit din granule. Materialele ceramice 10. 10.10 se prezintă în triunghiul concentraţiilor componentelor de bază domeniile corespunzătoare acestor ceramice.4. faianţă. formând în prezenţa apei o suspensie coloidală ce conferă amestecului plasticitate. 207 . iar în tabelul 10. din care se realizează piesele ce apoi se usucă şi se calcinează prin încălzire la temperaturi de 900…1500 oC. Procesul de vitrifiere este însoţit întodeauna de contracţie şi stă la baza obţinerii majorităţii materialelor ceramice. amestecului pulverulent de materii prime i se adaugă o cantitate determinată de apă obţinându-se o pastă (numită şi “barbotină”).

vase. (faze cristaline) determină creşterea rezistenţei mecanice şi a temperaturii de utilizare. vase etc Dintre materialele ceramice silicatice în tehnică răspândirea cea mai mare o au porţelanurile care sunt mase ceramice vitrifiate albe (translucide în strat subţire) ale căror faze cristaline se pot stabili cu ajutorul diagramei binare de echilibru SiO2−Al2O3 prezentată în figura 10. ceea ce îi conferă duritate ridicată. In acest sistem SiO2 cristalizează sub formă de cristobalit. care este un compus cu reţea CFC. duritate ridicată şi este baza majorităţii constituenţilor materialelor ceramice silicatice. Tabelul 10. pardoseli. ţevi ceramice echipamente sanitare. corespunde formulei chimice 3Al2O3·2SiO2. transformare peritectică şi formează un compus cu topire incongruentă.11. aparatură pentru laboratoare de chimie. Creşterea conţinutului de feldspat (deci a masei vitroase) determină reducerea rezistenţei mecanice şi a rezistivităţii electrice. iar celălalt component Al2O3 cristalizează sub formă de corindon. Analiza transformărilor la răcire a ceramicelor care au la bază acest sistem se face la fel ca în cazul diagramelor de echilibru ale sistemelor de aliaje. Deoarece în condiţii industriale vitezele de răcire sunt mai mari decât cele 208 . condensatori electrici.5…3 % Suprafaţa: glazurată sticloasă Temperatura de ardere: 1100…1300 oC Porozitate: 0…2 % Suprafaţa: glazurată sticloasă Temperatura de ardere: 1100…1400 oC Domenii de utilizare cărămizi. placaje etc. proprietăţile lor sunt influenţate puternic de raportul dintre cantitatea de fază cristalină şi cantitatea de fază vitroasă. Analizând această diagramă se constată că sistemul SiO2−Al2O3 prezintă transformare eutectică.3. acest compus se numeşte mulit. care este un compus cu reţea hexagonală compactă de ioni de oxigen în care ionii de Al ocupă 2 din 3 golurile octaedrice. ţigle.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Structura ceramicelor fiind neomogenă. opacă Temperatura de ardere: 950…1200 oC Porozitate: 0. placaje. în care baza o constituie tetraedrii [SiO4]. Materialele ceramice pe bază de argile Denumirea materialului Teracotă Faianţă Gresie ceramică Porţelan Caracteristici Porozitate: 15…30 % Suprafaţa: glazurată sau nu Temperatura de ardere: 950…1050 oC Porozitate: 10…15 % Suprafaţa: glazurată. aparatură pentru laboratoare de chimie etc izolatoare elctrice. creşterea conţinutului de caolin şi de silice. are formă aciculară. echipamente sanitare.

4 Porţelanuri tehnice – caracteristici principale Denumirea comercială a materialului Porţelan pentru izolatori de joasă tensiune Porţelan pentru izolatori de înaltă tensiune Cordierit (compus de bază 2MgO·2Al2O3·5SiO2) Steatit (compus de bază 3MgO·4SiO2·H2O) Densitatea. solidificându-se sub formă de fază sticloasă. Tabelul 10. oC 300…400 200…650 400…780 440…1100 Pentru reducerea (sau chiar eliminarea) absorbţiei de apă în pori. Pe lângă faptul că prin glazurare se reduce higroscopicitatea. 10.4. acestea sunt straturi compacte sticloase obţinute în timpul procesului de ardere din stratul de vopsea pe bază de boraţi. Fig. piesele din ceramică se acoperă cu glazuri. Caracteristicile câtorva tipuri de porţelanuri utilizate în tehnică sunt prezentate în tabelul 10. datorită coeficientului de dilatare mai mic al glazurii iau naştere tensiuni de compresiune în strat care contribuie la îmbunătăţirea rezistenţei mecanice a pieselor.11 Diagrama de echilibru a sistemului SiO2Al2O3 Componentul de bază al porţelanurilor tehnice este mulitul care asigură acestuia rezistenţă mecanică şi rezistenţă la şoc termic ridicate.10. o parte din topitură nu va reuşi să cristalizeze.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor corespunzătoare echilibrului. kg/m3 2200…2400 2350…2500 2100…2650 2800…2950 Rezistenţa la tracţiune N/mm2 20…35 20…55 35…65 52…107 Rezistenţa la compresiune. Domeniile ceramicelor silicatice în sistemul argilă – cuarţ feldspat Fig 10. rezistenţă la agresiunea acizilor şi alcaliilor. carbonaţi alcalini şi oxizi metalici aplicat pieselor înainte de calcinare. 209 . N/mm2 173…345 173…550 138…620 414…2970 Temperatura maximă de utilizare.

cu creşterea conţinutului de Al2O3 creşte rezistenţa la compresiune. Caracteristicile de exploatare ale pieselor pe bază de alumină depind în mare măsură de concentraţia masică a acesteea. aşa cum rezultă din figura 10.2). locul ionilor Mg2+ şi Al3+ fiind luat de alte metale. abrazivi. TiO2 şi BeO). se obţine alumina transparentă utilizată în optica tehnică. Datorită energiei mari de legătură a oxizilor. ZrO2.4. iar ionii Al3+ ocupă interstiţii octaedrice. spinelul are o reţea cristalină cubică complexă în care ionii Mg2+ ocupă interstiţiile tetraedrice. Oxidul de aluminiu (Al2O3. la 1700 oC Reprezintă cea mai importantă ceramică oxidică şi are utilizări multiple. care este o fază bertholidă cu topire congruentă (v. titanaţi şi ferite. materiale izolante. cum ar fi materialele refractare. alumina) are temperatura de topire 2054 oC şi cristalizează sub formă de corindon aşa cum s-a arătat mai sus. în figura 10.2. prin creşterea % Al2O3 de la 85 % la 99. Pentru exemplificare.13 se prezintă diagrama de echilibru a sistemului MgO − Al2O3.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 10. Oxidul de magneziu (MgO – magnezită) are temperatura de topire 2800 oC şi constituie baza materialelor refractare pentru căptuşelile cu caracter bazic a cuptoarelor. In condiţii tehnologice deosebite şi cu materii prime de puritate înaltă. pentru evitarea acestor neajunsuri se adaugă CaO şi/sau MgO care în concentraţii mai mici de 10…15% se dizolvă în ZrO2 şi stabilizează structura cubică ce se menţine de la temperatura de cristalizare până la temperatura ambiantă. refractarele bazice pot conţine şi alţi oxizi dintre care mai des întâlniţi sunt CaO. Pe lângă MgO. implanturi medicale.scap. tetragonală pe intervalul 1200…2370 oC şi cubică peste 2370 oC.7 % rezistenţa la compresiune creşte de la 1800 N/mm2 la 2500 N/mm2 iar temperatura de utilizare de la 1300 oC. unelte de tăiat. Materialele ceramice oxidice Materialele ceramice oxidice sunt materiale policristaline formate din oxizi sau compuşi oxidici şi lipsite de faze sticloase. Existenţa transformărilor alotropice care se produc cu creştere de volum înrăutăţeşte comportarea materialului. 2. temperatura de utilizare şi rezistivitatea electrică. de exemplu. Al2O3 şi Cr2O3. tipul de structură spinelică este frecvent întâlnită. MgO. 210 .12 în care se prezintă diagrama de echilibru a sistemului ZrO2 – CaO. din care rezultă formarea compusului MgAl2O4 (sau MgOAl2O3) numit şi spinel. compuşii sunt foarte stabili la acţiunea agenţilor chimici şi au duritate şi rezistenţă la compresiune ridicate. Componentei mai importanţi ai acestor ceramice sunt: oxizi (Al2O3. Oxidul de zirconiu (ZrO2) are temperatura de topire-solidificare 2690 oC şi prezintă mai multe forme alotropice: reţea monoclinică de la ta până la 1000 oC.

10. Li etc) având formula generală nkMkO·qFe2O3 unde nk este numărul de molecule al oxidului metalului Mk.2. Ni.12. Comportarea la temperaturi înalte a materialelor refractare se apreciază în principal cu ajutorul a două mărimi: . k=1. 211 . Materialele refractare Sunt produse ceramice rezistente la temperaturi înalte. Feritele sunt compuşi ai oxidului de fier (Fe2O3) şi ai altor metale (Ba.2 N/mm2 (vezi şi scap.rezistenţa piroscopică numită frecvent şi refractaritate este temperatura la care o epruvetă conică din materialul considerat se tasează cu o valoare dată. Mg.13. Ca. Diagrama de echilibru a sistemului ZrO2 – CaO Fig. Mn. Zn. . 10.3. se utilizează pentru proprietăţile feroelectrice (se polarizează în câmp electric) la realizarea generatoarelor şi traductoarelor pentru ultrasunete. fiind încadrate în această categorie cele care îşi menţin caracteristicile până la temperatura de minimum 1500 oC. în condiţii determinate de expunere la temepratură.4.3. unde M este un metal bivalent (Ba. Sr). 10.10. Cu.5 % sub acţiunea unei sarcini de compresiune de 0.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Fig. se utilizează ca materiale feromagnetice datorită rezistivităţii electrice ridicate (ceea ce reduce pierderile prin curenţi turbionari) şi costului mai redus decât al aliajelor metalice. Sr.rezistenţa la deformare (înmuiere) sub sarcină care se apreciază prin temperatura la care se produce o deformare specifică de 0. Mg. Diagrama de echilibru a sistemului MgO − Al2O3 Titanaţii sunt compuşi cu formula MTiO3.3 E).

b) MgO şi CaO. şi %Al2O3 = 63…80% au structură mulitică (v. care provin din cristalizarea topiturii în perioada de răcire şi se prezintă sub formă de cristale mici. Din diagrama de echilibru se constată că trebuie evitate compoziţiile cu concentraţia de Al2O3 apropiată de cea eutectică (5.5 % Al2O3) deoarece au temperatura de topire cea mai scăzută. Domeniile principalelor tipuri de refractare silicatice din sistemul SiO2–Al2O3 şi domeniile temperaturilor caracteristice (refractaritatea şi temperatura de înmuiere sub sarcină) sunt prezentate în figura 10. şi %Al2O3 = 40…30%) are caracteristici mai reduse decât refractarele silicatice. oxizii care stau la baza compoziţiei lor chimice putându-se grupa în trei categorii: a) SiO2 şi ZrO2. a cărui diagramă de echilibru a fost prezentată în figura 10.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR În procesul de fabricaţie refractarele se ard la temperaturi ridicate şi se menţin mai multe ore la temperatura maximă până la apariţia fazei lichide. • refractarele silimanitice (superaluminoase) cu %SiO2 = 36…20%. insolubile în topitură şi faze cristaline secundare. În industria petrolieră şi petrochimică se utilizează în mod frecvent refractarele din sistemul SiO2–Al2O3. Ele se caracterizează prin temperaturi de înmuiere ridicate. Restul de fază lichidă care nu cristalizează va constitui fază vitroasă şi prezenţa sa limitează proprietăţile de utilizare ale materialelor refractare prin micşorarea temperaturii de înmuiere sub sarcină.11. prezenţa unei cantităţi mai mari de fază sticloasă face ca diferenţa dintre refractaritate şi temperatura de înmuiere sub sarcină să fie mai mare. Diversitatea materialelor refractare este foarte mare. Principalele tipuri de materiale refractare în funcţie de componentele preponderente sunt prezentate pe schema din figura 10.11) şi pot fi utilizate până la cca 1800 oC în cazul încălzirilor de scurtă durată şi până la temperaturi de 1650 oC în cazul solicitărilor şi/sau încălzirilor de lungă durată.14. aceeastă comportare se explică prin proprietatea cuarţului de a forma la recristalizare în fază solidă reţele complexe de tip tridimit (v. În aceste condiţii. 10. c) Al2O3 şi Cr2O3. • refractarele corindonice sau mulito-corindonice sunt fabricate din 212 .15 din care rezultă următoarele: • refractarele silica (% SiO2> 93%) au refractaritatea şi temperatura de înmuiere foarte apropiate putând fi utilizate până la temperaturi de 1650 oC. rezistenţă la şoc termic şi conferă căptuşelilor cuptoarelor caracter acid. iar răcirea se face foarte lent.2) şi vâscozităţii ridicate a sticlei silicioase prezentă ca fază vitroasă în aceste ceramici. • şamota (%SiO2 = 60…70%. figura 10. scap. vor exista două tipuri de faze cristaline: faze cristaline primare sub formă de cristale mari. timp de mai multe zile pentru a da posibilitatea cristalizării cvasitotalităţii fazei lichide.

13). ele pot fi utilizate până la temperaturi de 1900 oC.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor alumină pură topită şi eventual mici cantităţi de argilă ca liant. 10. 12…28% Cr2O3. o C N/mm2 kg/m3 o C A. rezistenţa mecanică este dependentă de conţinutul de alumină aşa cum a fost arătat anterior. fig. Proprietăţile celorlalte tipuri de materiale refractare nominalizate în figura 10. Domeniile temperaturilor limită pentru refractaritate şi deformare sub sarcină în sistemul SiO2 – Al2O3 Tabelul 10. 15…25% Al2O3) Cromit (% Cr2O3 > 85%) 1700…1900 1800…2000 1800…2000 2100…. Fig.5.40 25…35 40…50 45…75 35…55 65…85 B. Refractare acide (SiO2 + Al2O3) Refractare silica (%SiO2 > 95%) Samotă inferioară (20…25% Al2O3) Samotă standard (30…35% Al2O3) Samotă densă (40…45% Al2O3) Refractare mulitice (75…80%Al2O3) Refractare mulito-corindonice (80…85% Al2O3) Magnezită (%MgO > 92%) Crom –magnezită (25…50% MgO. 10. compresiune.14.14 pot fi apreciate pe baza diagramelor binare de echilibru ale sistemelor corespunzătoare aşa cum s-a arătat anterior pentru ceramicele pe bază de MgO (v. Principalele tipuri de materiale refractare Fig 10... Materialul refractar aparentă.15.2300 2900…3100 3400…3600 1700 1680 1700 1740 1830 1950 1650 1250 1275 1350 1350 1400 1500 1500 1450 18…22 15…25 15…25 30.5 se prezintă câteva materiale refractare utilizate mai des şi proprietăţile lor principale. Caracteristicile unor materiale refractare utilizate frecvent Temperatura Rezistenţa Rezistenţa la Densitatea de înmuiere piroscopică. Refractare bazice 2900…3100 2200 2900…3100 3200…3400 213 2000 1950 . În tabelul 10. sub sarcină.

Cele mai comune utilizări sunt ca materiale abrazive şi ca materiale pentru rezistenţe de încălzire electrică a cuptoarelor (cunoscute sub denumirea comercială de “bare de silită”).6. obţinându-se o clasă nouă de materiale ceramice denumite sialon (de la Si−Al−O−N) ale căror unităţi structurale sunt tetraedrii (SixAl1−x)(OyN1−y)4−. este un material din categoria ceramicelor tehnice de performanţă din care se pot obţine piese complicate. Materialele ceramice neoxidice Materialele ceramice neoxidice sunt compuşi de tipul carburi. Câteva ceramice neoxidice şi proprietăţile lor mai importante sunt prezentate în tabelul 10.4. nitruri. Nitrura de siliciu cristalizează în sitemul hexagonal. iar ponderea legăturilor covalente este de cca 70 %. fiind materialul sintetic cu cea mai mare duritate. Prin procedee tehnologice moderne s-a reuşit înlocuirea unor atomi de siliciu şi de azot cu atomi de aluminiu şi oxigen. Aceste structuri îi conferă duritatea mare stabilitate termică. cap 12). conductibilitate electrică şi rezistenţă la oxidare (la temperaturi de peste 1500 oC se acoperă cu un strat de SiO2). printre care cea mai importantă o reprezintă stabilitatea până la 1800 oC. Aceste caracteristici le-a impus ca materiale destinate unor categorii largi de aplicaţii pentru obţinerea de piese prin sinterizare sau sub formă de fibre pentru obţinerea materialelor compozite (v. Carbura de siliciu cristalizează într-un număr mare de forme alotropice cu densităţi aproape egale şi structuri de tip hexagonal.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 10. cu stabilitate dimensională bună la variaţii de temperatură. În practică se utilizează de obicei produse sinterizate împreună cu un liant care este tot un material ceramic refractar. 214 . se caracterizează prin rezistenţă mecanică ridicată şi comportare bună la fluaj.4. cristalizată în sistemul hexagonal (ca şi grafitul) este utlizată pentru fabricarea unor piese prin sinterizare şi pentru electrozi de sudură. boruri sau siliciuri ale căror unităţi structurale au la bază de obicei legături covalente care le conferă temperaturi înalte de topire sau de descompunere modul de elasticitate şi duritate ridicate. cristalizată în sistemul cubic (nitrura cubică de bor sau CBN) are duritatea apropiată de a diamntului. menţinându-şi practic nemodificate caracteristicile până la 1400 oC. Nitrura de bor poate cristaliza în sistemul cubic şi în sistemul hexagonal. prin variaţia legăturilor atomice şi ionice se obţin structuri noi şi deci proprietăţi noi. ceea ce a făcut ca sialonurile să fie utilizate pe scară din ce înce mai mare la fabricarea unor piese puternic solicitate. romboedric sau cubic. bazate preponderent pe legătura covalentă.

). sau pot lega tetraedrii între ei. cu deosebirea că baza piramidei de diamant (care constituie penetratorul ) este un romb. o C 2400 1898 2700…290 2425 0 Nitrura cubică de bor 3480 5000 840…870 6500…700 1540 (BN) 0 Carbura de wolfram (WC) 15500 2700 580…620 4500. Carbura de bor are duritatea imediat mai mică decât CBN fiind utilizată la realizarea sculelor aşchietoare sau în construcţii aerospaţiale datorită modulului de elasticitate ridicat şi densităţii reduse (v. Ti. N/mm2 900…1100 250…700 Temperatura de topire sau de descomp.2 b). Carburile de W. B3+.16 b. Ta se utilizează ca materiale dure pentru scule sub formă de plăcuţe sinterizate cu un liant metalic (de obicei Co).6. În acest context. Caracteristicile unor materiale ceramice neoxidice Denumirea şi formula chimică a materialului Carbura de siliciu (SiC) Nitrura de siliciu (Si3N4) Carbura de bor (B4C) Densitatea . 10.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Tabelul 10. Utilizarea sticlei de silice cu această structură este limitată la aplicaţii speciale unde se cere refractaritate ridicată. kg/m3 2700…320 0 1900…320 0 2510 Duritatea Knoop* 3000 Modulul de elasticitate.500 2780 0 4800…494 Carbura de titan (TiC) 3100 330…350 2500…280 3100 0 0 * Metoda Knoop de determinare a durităţii se bazează pe aceleaşi principii ca şi microduritatea Vickers. 10. fig. Sticlele Aşa cum s-a arătat în scap 10. componentele sticlelor se pot grupa după cum urmează: a) Formatorii de reţea (vitrifianţi) sunt oxizi ai elementelor cu cationi de rază mică şi sarcină relativ mare (Si4+. cationii respectivi se înconjoară (coordinează) cu 3−4 ioni de oxigen formând tetraedri sau piramide 215 . tabelul 10. Acest lucru se realizează prin adăugarea altor componente. care modifică structura prin apariţia unor ioni metalici ce se pot plasa între tetraedrii [SiO]4−. aşa cum se observă în figura 10. baza structurii sticlelor silicatice o constituie reţeaua spaţială de unităţi [SiO]4− legate în poziţii aleatoare (v. fig. etc..16 a. 10.2.. P5+. Pentru majoritatea aplicaţiilor însă este necesar ca temperatura de curgere Tc (v.9) să fie mai redusă pentru prelucrarea sticlei în condiţii economice corespunzătoare.6).. aşa cum se observă din figura 10.5. kN/mm2 380…420 160…320 3500 440…460 Rezistenţa la compresiun e.

fig. 216 . dând naştere reţelei spaţiale dezordonate.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR care se leagă între ei prin vârfuri.10. oxidul de bariu BaO şi oxidul de zinc ZnO). Fig. în figura 10. pentru exemplificarea influenţei fondanţilor. c) Intermediarii sunt componente care contribuie atât la formarea reţelei cât şi la modificarea unor caracteristici. pe care se observă existenţa unei transformări de tip eutectic la temperatura de 800 oC şi formarea compusului Na2O·2SiO2 cu temperatură de topire mai mică decât a silicei.16 a). oxidul de potasiu K2O şi oxidul de litiu Li2O) sau de stabilizatori (de exemplu: oxidul de calciu CaO. c− sticla calco-sodică b) Modificatorii de reţea sunt componentele cu rol de fondanţi (de exemplu: oxidul de sodiu Na2O. Imbunătăţirea caracteristicilor se realizează prin acţiunea stabilizatorilor care sunt oxizi ai metalelor bivalente alcalino-pământoase (Ca. formatorul de reţea cel mai utilizat este silicea (SiO2) însoţit în unele cazuri de oxidul boric B2O3 şi/sau pentaoxidul de fosfor (P2O5). în această categorie intră Al2O3. Mg) ai căror ioni contribuie la realizarea legăturilor între unităţile structurale (v. aşa cum a fost arătat. oxidul de magneziu MgO. oxizi care acţionează prin înlocuirea în reţea a ionului Si4+ cu ionii metalelor respective. Structura sticlelor: a – sticla silico – sodică. 10. 10. Ba.16b).17 se prezintă diagrama de echilibru a sistemului SiO2−Na2O. fig. PbO şi ZrO2.16. Sticlele formate numai din silice şi oxizi alcalini au rezistenţă scăzută la acţiunea substanţelor chimice. rezistenţă mecanică şi rezistenţă la şoc termic reduse. Temperatura de topire a silicei se reduce în prezenţa fondanţilor prin distrugerea continuităţii reţelei datorită ruperii lanţurilor Si−O−Si de către ionii metalelor alcaline (v.

compoziţiile chimice ale câtorva tipuri de sticle utilizate mai frecvent. Na2O şi CaO) rezultă pe de o parte din condiţia reducerii temperaturii de topire ceea ce ar însemna cantităţi mai mari de Na2O.2). dar acesta are influenţă negativă asupra solidificării (favorizează cristalizarea).. cât şi cele continui 217 .10. fig. care se pot grupa în funcţie de tipul oxizilor care imprimă sticlei anumite proprietăţi. 13. ceea ce conduce şi la o dispersie mare a caracteristicilor mecanice (v. obiectelor de menaj şi anumitor aparate de laborator.. ambalajelor. Utilizarea oxidului B2O3 alături de SiO2 ca formator de reţea are ca efect reducerea temperaturii de topire. în scap. Conţinutul redus de oxizi alcalini le conferă o rezistivitate electrică foarte mare şi rezistenţă chimică bună.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Există o varietate foarte mare de tipuri de sticle.19 % Na2O şi 8. Principalele particularităţi ale comportării sticlelor la solicitări mecanice au fost prezentate anterior. Denumirea comună de “cristal de plumb” se folseşte pentru sticlele care conţin peste 20 % PbO.17.9) putând fi utilizate şi la temperaturi înalte. Sticlele boro-silicatice se caracterizează prin coeficienţi de dilatare mici. remarcându-se influenţa deosebit de puternică a concentratorilor de tensiuni. 10. Limitele concentraţiilor pentru oxizii de bază (SiO2. dar proprietăţi optice şi electrice deosebite. Diagrama de echilibru a Răspândirea lor extrem de mare se sistemului SiO2 − Na2O datorează costului redus al materiilor prime. Sticlele alumino-silicatice au temperaturile punctelor fixe de vâscozitate ridicate (v. 8). fără să afecteze stabilitatea chimică şi fără să modifice proprietăţile de solidificare ale silicei. precum şi influenţa prezenţei apei asupra rezistenţei la solicitări de durată (v. Cea mai importantă utilizare a sticlelor ca materiale structurale o constituie fără îndoială fibrele. 10. fig. fiind utilizate ca sticle speciale pentru aparatura de laborator care lucrează la temperaturi ridicate. sunt prezentate în tabelul 10. Fig.. Sticlele calco-sodice sunt cele mai uzuale.. ceea ce ar însemna concentraţii de CaO mai mari. Sunt utilizate la fabricarea materialelor electroizolante. pentru reducerea tendinţei de cristalizare se introduce 3…4 % MgO.7. iar pe de altă parte asigurarea unei rezistenţe chimice mai bune. fiind utilizate pentru fabricarea geamurilor (sticla plană). 10.2. Sticlele calcosodice conţin 70…75 % SiO2.11 % CaO. atât cele discontinui (vata de sticlă). Sticlele cu plumb au rezistenţă chimică scăzută. tabelul 10.

2 < 0.5 0.5 <0. Rezistenţa la tracţiune a fibrelor de sticlă este mult mai mare decât cea determinată pe epruvete deoarece structura are un grad de anizotropie cu atât mai pronunţat cu cât diametrul fibrei este mai redus.7). O categorie aparte de mase sticloase o constituie emailurile aplicate pe suprafaţa pieselor metalice în unul sau mai multe straturi. În cazul fibrelor tip E utilizate în electrotehnică se remarcă limitarea drastică a conţinutului de oxizi alcalini.5 5 8 16 14 8.3 Fe2O3 25 - Pe lângă componentele de bază.tip E – rezistivitate elctrică mare .5 14.5 2 58% ZrO2 4 0.tip S − rezistenţă mecanică mare * Concentratia masică în % pentru: Formatori de Modificatori şi stabilizatori Intermediari reţea de reţea SiO2 B2O3 Na2O K2O CaO MgO Al2O3 Alţii * 72 14 1 8 4 1 80.2 70 62 65 54 65 1. Analizând compoziţiile chimice ale sticlelor utilizate pentru fibre (v. Compoziţiile chimice ale unor sticle uzuale Tipul sticlei Sticle calco-sodice (sticlă plană) Sticla boro-silicatică (“Pyrex”) Sticla alumino-silicatică Sticla cu plumb (‘cristal”) Sticla Vycor Sticle pentru fibre: . Se utilizează sticle silicatice cu compoziţii complexe.58% PbO 96 3 < 0. care capătă importanţă mai mare în cazul fibrelor datorită secţiunii reduse şi suprafeţei mare de expunere la mediu.4 2.9 4 0. tabelul 10.5 22 0. Pentru obţinerea unor straturi de acoperire uniforme. la fibrele din silice pură se obţin şi rezistenţe de 8000 N/mm2).12).2 54 7. (formator şi modificator de reţea) conduce la creşterea stabilităţii chimice.5 35 7 .5 8 4 14 17 3 16 3 5 10 1. cap. se ating astfel rezistenţe la tracţiune de 2000…5000 N/mm2 în funcţie de conţinutul de SiO2 şi de diametrul fibrei (de exemplu.7.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR folosite în principal la obţinerea materialelor compozite (v. unele sticle conţin şi cantităţi mici de alţi oxizi metalici pentru îmbunătăţirea proprietăţilor optice sau pentru colorare. în care %SiO2 = 45…55 % iar %Na2O sau %Li2O = 15…20 %.tipa A – calco-sodică normală . aderente şi continui emailurile trebuie să aibă capacitate de umectare a suprafeţei metalice şi capacitate de întindere.tip AR – rezistente la alcalii . Tabelul 10.tip C – rezistente la coroziune . se constată că sunt sticle alumino-silicatice şi boro-silicatice.5 12. K+ sunt purtători de sarcină electrică). prezenţa Al2O3 ca intermediar. iar prin procesul de fabricaţie se realizează obţinerea de fibre cu suprafeţele lipsite de defecte. restul fiind adaosuri ce contribuie la îmbunătăţirea proprietăţilor şi aspectului. deoarece prezenţa acestora conduce la micşorarea rezistivităţii electrice (ionii Na+.5 Fe2O3 15 0. Emailarea este o metodă relativ ieftină de obţinere a unor piese metalice cu rezistenţă ridicată la coroziune.5 <0. 218 .

fluoruri sau chiar metale (Ag. Cimentul Este un material pulverulent constituit din silicaţi şi aluminaţi de calciu care sunt compuşi anhidri. P2O5. • aluminatul tricalcic 3CaO·Al2O3 (simbol C3A) se află în proporţie de 7. Cr2O3).80 %. amestecaţi cu apa ei formează compuşi hidrataţi. stabili şi cristalizaţi..7.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor 10. restul fiind masă vitroasă ce leagă între ele aceste cristale. instabili în prezenţa apei.6. Materialele vitroceramice au rezistenţă mecanică ridicată. proprietăţi optice şi electrice deosebite.. • silicatul tricalcic 3CaO·SiO2 (simbol C3S) se află în proporţie de 40. în materialele vitroceramice uzuale cristalele pot reprezenta 50…95 % din volumul total.. Au. Pt. ZrO2. are întărire lentă cu degajare redusă de căldură. 219 . Calitatea vitroceramului depinde esenţial de uniformitatea germinării în toată masa topiturii şi de posibilitatea de a controla numărul germenilor de cristalizare. Principalele componente ale cimentului şi concentraţiile masice ale acestora sunt: • silicatul dicalcic 2CaO·SiO2 (simbol C2S) se află în proporţie de 0…30 %. Materialele vitroceramice Materialele vitroceramice sunt materiale policristaline de tipul aluminosilicaţilor obţinute printr-o tehnologie asemănătoare cu cea a sticlei. de obicei pe bază de aluminosilicat de litiu în care se adaugă germeni de cristalizare ce pot fi: oxizi cu temperaturi înalte de topire (TiO2. placajele rezistente la coroziune în industria chimică. 10. coeficient de dilatare foarte mic (deci rezistenţă la şoc termic). Compoziţia topiturii şi tipul germenilor de cristalizare se aleg astfel încât proprietăţile cristalelor şi ale sticlei intercristaline să fie corespunzătoare scopului urmărit. până la vasele de bucătărie termorezistente.15 % şi are întărire rapidă la început. de la scuturile termice pentru vehicule spaţiale. Baza topiturii o constituie o sticlă simplă. cantitatea de structură cristalină depinzând de condiţiile în care se face răcirea. fiind utilizate în cele mai diverse domenii. Reacţia de hidratare este exotermă şi în urma desfăşurării complete se obţine o masă rezistentă cu rol de liant pentru particulele altor materiale înglobate (nisip şi pietriş).. la răcirea topiturii germinarea se produce rapid în toată masa. are întărire rapidă cu degajare mare de căldură. dar sunt supuse unui proces de cristalizare controlată. Cu).

219 aluminat tricalcic (C3A).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • aluminatul feric tetracalcic 4CaO·Al2O3·Fe2O3 (simbol C3AF)se află în proporţie de 4. Compoziţiile nominale ale cimenturilor portland şi rezistenţa la compresiune după întărire sunt prezentate în tabelul 10. cimentul se foloseşte împreună cu nisip şi pietriş (care se află în proporţia cea mai mare). aceasta rămâne în masa betonului şi după evaporare va rezulta. N/mm2 după 3 după 28 zile zile 12.5 Aşa cum a fost arătat mai sus. Dacă se introduce apă mai puţină.. diatomite etc.5 10. cenuşă de termocentrale. amestecul nu are palsticitate suficientă. formând astfel amestecul (agregatul compozit. % Tipul cimentului C2S Tip 10 – normal (standard) Tip20 – cu întărire lentă şi căldură redusă Tip 30 – cu întărire rapidă Tip 40 – cu degajare mică de căldură Tip 50 – rezistent la sulfaţi 25 31 14 46 38 C3S 49 44 58 28 41 C3A 11 5 11 5 4 C3A F 8 13 8 13 10 Rezistenţa la compresiune . rezultând o masă pulverulentă (dimensiuni de particule 0. 12) numit beton . cu rezistenţă mecanică redusă. o structură poroasă..8 . 210 aluminat feric tetracalcic (C3AF). Cel mai utilizat tip de ciment este cimentul “Portland” (după numele insulei britanice unde s-a fabricat pentru prima dată) care se obţine prin calcinarea calcarului cu argilă şi măcinarea produsului sinterizat.5 26. de asemenea. 197 . Dacă se introduce apă în exces.8. ceea ce conduce la o structură poroasă a betonului. Tabelul 10.5…50 µm). Pentru obţinerea rezistenţei mecanice corespunzătoare trebuie să se asigure un raport optim apă/ciment. nu umple bine forma şi va conţine aer. cap. 219 alumino-silicaţi. 201 220 argile. 207 carbură de bor. 214 ceramice.5 26. gips.5 22 25. v. 215 carbura de siliciu. Compoziţiile şi proprietăţile cimenturilor portland Concentraţiile masice. Cuvinte cheie alumina. Există şi alte varietăţi de cimenturi care pe lângă componentei cimentului portland conţin şi alte substanţe cum ar fi: zgură de furnal.5 10 22 8.5 26. Aceste substanţe modifică proprietăţile cimentului prin formarea unor hidrosilicaţi sau hidroaluminaţi mult mai stabili.15 % şi are întărire lentă.

Tehnologia sticlei. 206 sticle.. 200 teracotă.S. 197. 217 sticle cu plumb. 218 faianţă. 207 încovoiere statică.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor ceramice neoxidice.. 1995 6. Editura Tehnică. Ceramica tehnică. 211 vâscozitate.. Materiale electrotehnice. 215 Bibliografie 1. 214 ceramice oxidice. 217 sticle boro-silcatice. Editura Didactică şi Pedagogică. 207 punct fix de vâscozitate. 219 silicat tricalcic (C3S). 219 modificatori de reţea. 204 vitrifiant. 207 ciment. 205 temperatură de înmuiere. 212 rezistenţa la înmuiere sub sarcină. Nica Al. Stiinţa materialelor. Studiul si ingineria materialelor. şi Ciocea N. 214 nitrura de siliciu. 212 refractare silica.a. Bucuresti. 217 sticle calco-sodice. 204 fondant. 209 gresie ceramică. 216 glazură. 211 rezistenţa piroscopică (refractaritate).. New York. Introduction to Materials Science for Engineers. Bucuresti. Saban R. Noţingher P. 210 ceramice silicatice. 213 devitrifiere. 202 intermediari. 207 feldspat. Nölle G. 203 spinel. s. New Jersey. 212 sialon. 201 duritate Knoop. 1992 3. 1988 4. Ifrim A. 208 cristobalit. 208 cromit. 218 temperatură de curgere. Printice Hall. 1981 5. 219 corindon. Shackelford J. Smith Ch. O. 205 temperatură de prelucrare. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. 1986 221 . The Science of Engineering Materials. Bucuresti. 219 silice. 205 temperatură de recoacere. 197 sticle alumino-silicatice. 208 nitrura de bor. Editura Tehnică. 207 titanaţi. 205 temperatură de vitrifiere. Inc. 215 emailuri. 210 materiale vitroceramice. 210 porţelan. 205 refractare corindonice. 216 mulit. Constantinescu D. 214 silicat dicalcic (C2S). 200 şoc termic. 197 sticlă “securit”. 1983 2. 211 şamotă. 216 magnezită.. Bucureşti. Editura Didactică şi Pedagogică. 214 oxidul de zirconiu. 217 sticle pentru fibre. Macmillan Publishing Company. 210 stabilizator. 216 starea amorfă (vitroasă). 1988 7. Vasilescu D. 212 refractare silimanitice. 211 fisurare sub tensiune. 207 ferite.

c) distanţele dintre particulele constitutive şi intensitatea legăturilor nu sunt uniforme. Care tipuri de legături se întâlnesc în cazul materialelor ceramice: a) legături metalice. Ce reprezintă devitrifierea sticlelor: a) trecerea în stare fluidă prin reducerea treptată a vâscozităţii.6.10. b) caracteristica de încovoiere prin şoc. Fibre de sticlă. c) este fenomenul de fisurare sau 222 .3. c) pierderea componenţilor cu rol de vitrifianţi din structură. H.10. Fizica stării solide – aplicaţii în inginerie Editura Tehnică.4. d) alungirea procentuală după rupere? T. Sixt Edition. c) legături metalice şi legături covalente. b) este fenomenul de creştere necontrolată a dimensiunilor la o variaţie bruscă a temperaturii..1. b) modificarea numărului de coordinaţie al unităţii structurale.5.7. Elements of Materials Science and Engineering. Zet Gh.. b) numărul de anioni ai unităţii respective. Bucureşti. Van Vlack L. Fundamente. c) structura este complet amorfă. d) numărul electronilor de valenţă ai componenţilor? T. formată din faze metalice şi faze nemetalice? T.10.10. Care dintre afirmaţiile următoare despre şocul termic sunt adevărate: a) este fenomenul de reducere bruscă a vâscozităţii la reducerea temperaturii sub o anumită valoare. c) numărul de cationi din unitatea de volum. b) se topesc şi se solidifică la temperatură constantă. Care dintre afirmaţiile următoare depre structura materialelor ceramice sunt adevărate: a) este o structură complexă ce conţine faze cristaline şi faze amorfe.2. Care dintre mărimile următoare reprezintă numărul de coordinaţie al unităţii structurale a materialelor ceramice: a) numărul de cationi din interstiţiile tetraedrale. 1995 Teste de autoevaluare T10. b) structura este complet cristalină. Care dintre mărimile enumerate se utilizează pentru caracterizarea rezistenţei mecanice a materialelor ceramice şi a sticlelor: a) rezistenţa la încovoiere statică. d) trecerea spre starea de echilibru stabil prin creşterea gradului de ordine din structură? T. * * * Hütte. Manualul inginerului. Editura Tehnică.10. d) structura corespunde unei stări stabile cu energia liberă minimă? T. d) legături ionice şi legături moleculare? T. b) legături ionice şi legături covalente. Tenţulescu D. 1994 9. Addison-Wesley Reading.L. 1989 10. Ce se poate spune despre corpurile vitroase (amorfe): a) structura este constituită din lanţuri spaţiale în care poziţia relativă a unităţilor structurale este aleatoare ca în starea lichidă. Bucureşti. Bucuresti 1986 11. Editura Tehnică. Massachusetts. Ursu D.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8.10. d) structura este complexă. c) rezistenţa la compresiune.

d) temperatura de modificare a transparenţei sticlei? T. Ca. d) au rolul de fondanţi fiind la originea masei vitroase care leagă particulele de silice şi de argilă în structura ceramicelor? T. d) temperatura care determină un anumit grad de deformare sub acţiunea unei tensiuni de compresiune date? T.10. d) se produce ca urmare a apariţiei unei neuniformităţi pronunţate a temperaturii pe secţiunea piesei? T.8.13. b) silice (SiO2) în 223 .11. Ce reprezintă temperatura de vitrifiere Tv a sticlelor: a) temperatura sub care corpul se comportă ca un solid cristalin. b) temperatura maximă la care apare deformarea plastică a unui corp supus unei solicitări constante.10. K. c) compus chimic definit pe bază de calciu cu formula 2CaO·SiO2. d) diferenţa de temperatură ∆T dintre temperatura suprafeţei corpului şi temperatura mediului pe care o poate suporta un corp răcit sau încălzit în anumite condiţii fără să se deformeze? T. d) alumino-silicat hidratat cu formula Al2O3 ·2SiO2·2H2O? T. b) o varietate de argilă cu structură lamelară. au rolul de a forma fazele cristaline ale ceramicelor.10. c) diferenţa de temperatură ∆T dintre temperatura suprafeţei corpului şi temperatura mediului pe care o poate suporta un corp răcit sau încălzit în anumite condiţii fără să se fisureze. c) temperatura sub care vâscozitatea este mai mare de 1018 Pa·s. Ce este caolinul: a) o varietate de silice cu granule foarte fine. c) temperatura la care se produce o deformare elasto-plastică dată sub acţiunea unei solicitări de întindere.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor rupere la o variaţie bruscă a temperaturii. Care dintre afirmaţiile următoare despre feldspaţi sunt adevărate: a) sunt compuşi alumino-silicatici de Na.12.10.10. Ce este mulitul: a) un mineral natural care însoţeşte argila şi este baza majorităţii constituenţilor materialelor ceramice silicatice. c) temperatura la care se determină limita de curgere prin încercarea la tracţiune. b) structurii amorfe. b) temperatura sub care vâscozitatea este mai mare de 104 Pa·s. Mg.14.10. b) tensiunea de întindere care provoacă o deformarea elastică dată. Ce reprezintă temperatura de curgere Tc a sticlelor:a) temperatura deasupra căreia vâscozitatea este mai mică de 104 Pa·s.15. c) măresc rezistenţa la deformare sub sarcină a ceramicelor. Rezistenţa la deformare (înmuiere) sub sarcină este apreciată în mod uzual prin: a) tensiunea de compresiune care provoacă o deformare plastică dată.10.10. Ce este rezistenţa la şoc termic: a) tensiunea mecanică la care se deformează un corp supus unei diferenţe mari de temperatură. Cui se datorează sensibilitatea materialelor ceramice şi a sticlelor la şoc termic: a) coeficientului de dilatare liniară mai redus al acestor materiale.9.10. c) conductivităţii termice reduse. d) prezenţei fazelor cristaline? T. b) temperatura la care apar deformaţii plastice mai mari decât o anumită valoare. d) temperatura de prelucrare a sticlei? T.

5 % sub acţiunea unei sarcini de compresiune de 0. c) are tenacitate ridicată şi constituie baza lianţilor materialelor ceramice.18.23.24. d) un compus definit cu topire incongruentă care apare în sistemul SiO2-Al2O3 şi corespunde formulei chimice 3Al2O3·2SiO2? T. Care dintre următoarele substanţe au rol de formatori de reţea în structura sticlelor: a) silicea (SiO2). d) prin tratament termic de călire de punere în soluţie? T.10. d) oxidul de zinc (ZnO)? T.19. d) oxidul de plumb (PbO)? T. silice şi apă. în condiţii determinate de expunere la temperatură? T. c) prin adăugarea de CaO şi/sau MgO care în concentraţii mai mici de 10…15 % se dizolvă în ZrO2 şi stabilizează structura cubică. b) de a micşora higroscopicitatea prin formarea unui strat compact cu structură vitroasă.22. d) are o reţea cristalină cubică complexă în care ionii Mg2+ ocupă interstiţiile tetraedrice iar ionii Al3+ ocupă interstiţii octaedrice? T. b) oxidul boric (B2O3).10. c) amestecul plastic de argilă.10. c) oxidul de sodiu (Na2O). c) temperatura la care o epruvetă conică din materialul considerat se tasează cu o valoare dată. c) oxidul de sodiu (Na2O).2 N/mm2.21. b) oxidul de magneziu (MgO). Care dintre afirmaţiile următoare despre spinel sunt adevărate: a) este un compus care se formează pe baza schimbului de electroni de acelaşi spin: b) este o fază daltonidă cu topire congruentă cu formula Al2O3 ·2SiO2. Ce rol are glazurarea pieselor confecţionate din ceramică: a) de a mări rezistenţa la deformare sub sarcină.17.10. Care dintre următoarele substanţe au rol de stabilizatori în structura sticlelor: a) alumina (Al2O3). b) prin adăugarea de Al2O3 care în concentraţii mai mici de 5 % se dizolvă în ZrO2 şi stabilizează structura tetragonală. Cum se realizează îmbunătăţirea comportării la temperaturi ridicate a oxidului de zirconiu (ZrO2): a) prin calcinare la temperaturi de 1200…1300 oC. Ce reprezintă rezistenţa piroscopică a materialelor ceramice refractare: a) temperatura la care vâscozitatea scade sub 103 Pa·s. d) are duritate ridicată şi este utilizată pentru realizarea implanturilor medicale de os? T. d) oxidul de zinc (ZnO)? T. c) de a mări rezistenţa mecanică prin crearea unor tensiuni reziduale de compresiune? T.20. Care dintre afirmaţiile următoare despre alumină sunt adevărate: a) are temperatura de topire 2054 oC şi cristalizează sub formă de corindon. c)este o fază bertholidă cu topire congruentă cu formula MgO·Al2O3.10. b) temperatura la care o epruvetă cubică capătă o deformare specifică de 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR stare amorfă.10. b) are temperatura de topire 1716 oC şi cristalizează sub formă de cristobalit. Care dintre afirmaţiile următoare despre sticlele calco-sodice sunt 224 .10.16. feldspat.10. c) oxidul de sodiu (Na2O). b) oxidul de litiu (Li2O). Care dintre următoarele substanţe au rol de modificatori de reţea (fondanţi) în structura sticlelor: a) alumina (Al2O3).10.

Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor adevărate: a) toate sticlele calco-sodice conţin 70…75 % SiO2. În care dintre următoarele enumerări cimenturile sunt prezentate în ordinea crescătoare a conţinutului de silicat tricalcic (C3S): a) ciment Tip 40. b) este mai mare datorită lipsei de defecte superficiale şi anizotropiei structurii. ciment Tip 50. în cazul dat O2-). b) concetraţia de CaO în compoziţia lor chimică este limitată de influenţa negativă asupra stabilităţii chimice.10. ciment Tip 20.26.19 % Na2O şi 8. numărul de coordinaţie depinde de r raportul C (rC – raza cationului metalic şi rA – raza anionului. b) sunt sticle speciale supuse unui tratament de călire în urma căruia iau naştere tensiuni reziduale de compresiune în strat şi de întindere în miez. şi supuse unui proces de cristalizare controlată. c) sticlele alumino-silicatice. ciment Tip 20. b) sticlele cu plumb. Care dintre afirmaţiile următoare despre materialele vitroceramice sunt adevărate: a) sunt materiale ceramice cu structura complet vitroasă.. c) sunt materiale policristaline de tipul alumino-silicaţilor obţinute printr-o tehnologie asemănătoare cu cea a sticlei. Care dintre următoarele tipuri de sticle se utilizează pentru fabricarea fibrelor continui: a) sticlele boro-silicatice. fluoruri sau chiar metale? T. c) concetraţia de CaO în compoziţia lor chimică este limitată de influenţa negativă asupra solidificării prin favorizarea cristalizării. 13. ciment Tip 30. d) ciment Tip 50. ciment Tip 10. ciment Tip 30. d) obţinerea sticlelor cu rezistenţă piroscopică se realizează prin creşterea concentraţiei de Na2O? T.10. Rezolvare Aşa cum s-a arătat în scap.27.28. c) este la fel cu cea determinată pe epruvete. MgO şi CaO. ciment Tip 10? Aplicaţii A. d) în topitură se adaugă germeni de cristalizare ce pot fi oxizi cu temperaturi înalte de topire.1 cu 225 .. c) ciment Tip 20. Să se determine numărul de coordinaţie şi geometria coordinării pentru următorii oxizi componenţi ai ceramicelor şi sticlelor: SiO2. Ce se poate spune despre rezistenţa la tracţiune a fibrelor de sticlă: a) este mai redusă datorită secţiunii mici.11 % CaO. d) sticlele calco-sodice? T.25.10. ciment Tip 20. 10.10.2. Al2O3. Ti2O. Na2O.1. b) ciment Tip 10. rA pentru rezolvarea aplicaţiei se utilizează datele prezentate în tabelul 10. deoarece sticla este un material fragil. d) este mai ridicată datorită utilizării sticlelor cu conţinut ridicat de silice? T.10.

9.2.414) şi 0. fie T1 şi T2.106 rC rO 2 − 0.1.225…0. rezultatele aplicaţiei fiind prezentate în tabelul 10.2).414…0.102 0. Pentru ceilalţi oxizi se procedează identic. în care singura necunoscută este Ea şi a η2 e RT2 RT1T2 η1 8.T2) = (104. 10.10.tab. valoare care aparţine intervalului [0.9.732…1. se stabileşte numărul de coordinaţie.590 0. scriind relaţia (10. Tabelul 10.2) pentru cele două puncte de pe curbă şi făcând Ea     η e RT1 raportul lor rezultă: 1 = E = e R  T1T2  . Să se calculeze energia de activare Ea pentru curgerea vâscoasă deasupra temperaturii de înmuiere a sticlei alumino-silicatice ale căror puncte fixe sunt prezentate în tabelul ce însoţeşte figura 10.295 0. adică de vâscozitatea η a materialului care depinde de temperatură conform relaţiei (10.057 0.6.1).225.414 0.732 0.732 0. şi geometria coordinării. Rezolvare Energia de activare pentru curgerea vâscoasă este legată de rezistenţa opusă deplasării atomilor la o temperatură dată. nm 0.803 Intervalul căruia aparţine 0.295 .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR ajutorul cărora se calculează raportul rC rO 2 − (cu rO 2 − = 0.132 rO 2− deci numărul de coordinaţie este 4 iar geometria coordinării este tetraedrală (v. Pe baza definirii punctelor tm şi tc se obţin două perechi de valori: (η1.462 0.078 0.000 0.132 nm).039 0.414…0. deci E a = = 1383 − 1213 T2 − T1 η 2 10 Ea  T2 −T1  226 . Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A10. rezultat cunoscut deja din cele prezentate anterior.000 Numărul de coordinaţie 4 6 6 8 6 8 Geometria coordinaţiei tetraedru octaedru octaedru cub octaedru cub A. Cationul Si4+ Al3+ Ti3+ Na+ Mg2+ Ca2+ rC . temperaturile absolute corespunzătoare temperaturii de înmuiere tm şi temperaturii de curgere tc.772 0.061 0.039 rezultă: Si = = 0.314 ⋅ 1213 ⋅ 1383 10 6.431 0. 0.1213) şi (η2. 6 ln ln 4 ≅ 491170 J/mol.732…1.9.732 0.1383) ce aparţin curbei η = f(T). Pe aceaastă cale pentru SiO2. r 4+ 0.T1) = (106. pentru sticla alumino-silicatică dată rezultă: T1 = 940 + 273 = 1213 K şi T2 = 1110+273 = 1383 K.414…0.

Pentru temperatura de curgere tc.2.5 % are loc o transformare eutectică.5 − e 547400 8. Aplicând pincipile de analiză a diagramelor de echilibru şi a diagramelor structurale prezentate în cap. 10.9 rezultă că vâscozitatea corespunzătoare temperaturii tir este η1 = 1013. tp = 1109 − 273 = 836 oC Tp = 3 − 23 8. din figura 10.6·10-23. fig.6 Pa·s. 314⋅788 = 1.2) scriind această relaţie pentru T1. Rezolvare Temperaturile cerute se pot determina pe baza relaţiei (10.5 ln = ln 6.2.4. ηc = 104 Pa·s iar pentru temperatura de prelucrare tp.5. Să se determine temperatura de curgere tc şi temperatura de prelucrare tp ale acestui tip de sticlă. Ea = 973 − 788 T2 − T1 η 2 10 Cu această valoare se poate determina constanta η0 din relaţia (10.3.5 rezultă că materialul analizat (şamotă densă) are %Al2O3m = 40…45 % . ηp = 103 Pa·s (v.10.9) şi rezultă: 547400 = 1067 K. iar mulitul (3Al2O3·2 SiO2) se formează la concentraţia de %Al2O3m = 72 %. tc = 1067 − 273 = 794 oC Tc = 8. rezultă : 227 . Pentru o sticlă destinată prelucrării prin fasonare se cunoaşte că temperatura inferioară de recoacere tir = 515 oC iar temperatura de înmuiere este tm = 700 oC. temperaturile absolute corespunzătoare vor fi.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor A. Rezolvare Refractarele de tip şamotă sunt materiale ce aparţin sistemului SiO2−Al2O3 a cărui diagramă de echilibru este prezentată în figura 10. Rezultă: RT1T2 η1 8. rezultă η 0 = η1e − Ea RT1 = 10 13.2) din care Ea rezultă: T = R(ln η − ln η 0 ) Energia de activare Ea pentru curgerea vâscoasă se determină procedând la fel ca la rezolvarea aplicaţiei A10.314 ln 10 − ln 1. T1 = 515+273 = 788 K şi T2 = 700 + 273 = 973 K.10.6 ⋅ 10 ( ) ( ) A. Din tabelul 10.11 din care rezultă că la %Al2O3m = 5.6 ⋅ 10 − 23 547400 = 1109 K.314 ⋅ 788 ⋅ 973 1013. O cărămidă refractară este realizată din şamota densă ale cărei caracteristici sunt prezentate în tabelul 10. 6 ≅ 547400 J/mol.314 ln 10 4 − ln 1.5 Pa·s iar cea corespunzătoare temperaturii tm este η2 = 106. Să se determine limitele între care se încadrează cantitatea de mulit din structura acestui material refractar.

astfel încât blocul refractar să nu se fisureze.pentru %Al2O3m = 40%. %mulitmin = 228 .5.5·10-6 mm/mm oC şi E = 150…170 kN/mm2. Rezolvare Dilatarea liberă a blocului fiind împiedicată. Un bloc refractar de magnezită este montat în căptuşeala unui cuptor astfel încât dilatarea sa liberă este împiedicată. Dilatarea specifică (dilatarea unităţii de lungime) la o încălzire a materialului cu ∆t este α∆t. 3. scap. unde α este coeficientul de dilatare. pe baza celor R arătate trebuie ca α∆tmax ≤ εmax şi de aici. 72 − 5.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 40 − 5.10.. acest rezultat arată cât de importantă este încălzirea uniformă a întregii căptuşeli refractare a cuptorului şi construirea acesteia astfel încât să se asigure şi dilatarea liberă a componentelor sale. pentru calcule se utilizează valorile medii ale intervalelor de variaţie ale acestor mărimi şi rezultă: 60 ∆t max ≤ ≅ 28 oC 3 −6 13..2.5 .pentru %Al2O3m = 45%. . de unde rezultă deformaţia specifică maximă εmax pe care o poate R suporta blocul este ε max = mc .5 100 = 51.5 A. pe baza observaţiei că materialul se deformează elastic până la rupere (este fragil) rezultă că este valabilă legea lui Hooke (v. %mulitmax = 100 = 59. iar E E − modulul de elasticitate.88% . înseamnă că în material se vor dezvolta tensiuni de compresiune corespunzătoare deformaţiei specifice egale cu dilatarea specifică împiedicată.5 ⋅ 10 160 ⋅ 10 Tinând seama că temperaturile de lucru ale cuptoarelor sunt de ordinul sutelor de grade.4).75 N/mm2. iar în tabelul 10. se găsesc următoarele caracteristici ale materialului analizat: α = 13.se dă rezistenţa la compresiune Rmc = 45. αE În tabelul 10. unde Rmc este rezistenţa la compresiune. Să se determine diferenţa maximă dintre temperatura blocului şi temperatura căptuşelii în care este încastrat.5 45 − 5.5. ∆t max ≤ mc . 72 − 5.40% .

Spre deosebire de acestea. atomul de carbon se află în centrul tetraedrului format de ceilalţi atomi. se obţin molecule din ce în ce mai complexe. o legătură simplă şi una triplă. astfel că unghiul dintre două legături este de aprox. Prin înlocuirea unui atom din vârful tetraedrului cu o unitate structurală de acelaşi tip sau diferită. hidrocarburile nesaturate au legături duble sau chiar triple. două legături simple şi una dublă.5o. pot exista următoarele situaţii: patru legături simple. Aşa cum se cunoaşte. pornind de la cea mai simplă hidrocarbură saturată care este metanul CH4. Introducere Polimerii sunt compuşi chimici (în marea majoritate a cazurilor organici) cu molecule de dimensiuni mari (macromolecule) obţinute din unirea într-un lanţ molecular (catenă) a unui număr mare de monomeri . caz în care moleculele devin planare şi pot reacţiona între ele sau cu alţi compuşi dând naştere moleculelor gigant ale polimerilor.unităţi structurale de obicei identice. cei doi tetraedri fiind poziţionaţi astfel încât forţele de respingere dintre ionii H+ să fie minime. două legături duble. moleculele organice se formează prin legarea covalentă a atomilor de carbon cu alţi atomi sau unităţi structurale. de exemplu. prin înlocuirea unui atom de hidrogen cu grupul CH3 se obţine etanul C2H5.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Capitolul 11 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE POLIMERILOR 11. În cazul celor patru legături simple.109. După modul cum sunt ocupate cele patru valenţe ale carbonului. în cazul etilenei C2H4 legăturile duble se pot desface permiţând unităţilor structurale să se lege şi să formeze polietilena conform schemei : 229 .1. de exemplu.

(11. Gradul de polimerizare se determină cu relaţia: M polimer . In acelaşi mod. distribuţia fracţiilor reprezentând lanţurile cu un anumit grad de polimerizare n având caracter probabilistic pentru caracterizarea masică a unui polimer se fosesc două mărimi medii: − masa moleculară medie M m determinată în funcţie de fracţia masică a macromoleculelor şi definită prin relaţia: ∑ N i M i2 .1) se consideră Mpolimer = M n .2) M m = ∑ mi M i = ∑ Ni M i unde mi este fracţia masică a lanţurilor cu masa Mi. care pentru polimerii utilizaţi în tehnică are valori n = 103…106. pentru calculul gradului de polimerizare n cu relaţia (11.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR care poate fi reprezentată şi astfel: unde n reprezintă numărul de unităţi structurale (monomeri) din lanţul macromolecular şi se numeşte grad de polimerizare.1) n= M monomer unde Mpolimer este masa moleculară a polimerului iar Mmonomer masa moleculară a monomerului. (11. (11. caracteristică ce se numeşte polidispersie de masă moleculară. − masa moleculară medie M n determinată în funcţie de fracţia numerică a lanţurilor şi definită prin relaţia: ∑ Ni M i . 230 .3) M n = ∑ xi M i = ∑ Ni unde xi este fracţia numerică a lanţurilor cu masa Mi. şi alţi atomi de H pot fi înlocuiţi cu atomi sau radicali liberi ( grupuri structurale de atomi care au legături nesatisfăcute) rezultând practic un număr nelimitat de monomeri ce pot polimeriza. Polimerii sintetici sunt amestecuri de macromolecule cu grade de polimerizare diferite. iar Ni numărul lanţurilor cu masa Mi.

aceeastă etapă este ilustrată în figura 11. Polimerizarea este o reacţie în lanţ ce decurge în trei etape: • iniţierea în decursul căreia are loc prin procese termice sau fotochimice scindarea moleculelor unei substanţe introduse special ca iniţiator. • întreruperea în decursul căreia radicalii reacţionează în perechi pierzându-şi reactivitatea şi creşterea lanţului molecular se opreşte.1 d. fig. Gradul de polimerizare şi masa moleculară medie influenţează în mod deosebit proprietăţile fizice şi mecanice ale unui polimer. procesul de întrerupere este aleator şi se produce prin două mecanisme: − prin combinare.5…3. numărul de legături libere ale unui monomer reprezintă funcţionalitatea acestuia. atunci când capetele libere a două lanţuri moleculare se întâlnesc şi se unesc (v.1a. iar celălat capăt este liber şi poate primi noi unităţi. această primă etapă este ilustrată pentru un monomer oarecare (X fiind un atom sau o unitate structurală) în figura 11. aşa cum se poate observa în figura 11. 11. Rezultă că pentru realizarea reacţiei de polimerizare este suficientă activarea energetică pentru iniţiere. cu trei legături trifuncţional şi cu mai mult de trei legături polifuncţional. • propagarea (creşterea) în decursul căreia radicalii liberi formaţi în etapa anterioară participă la reacţii de transfer în care se extrage un atom dintr-o moleculă legându-se la radical care devine stabil şi se generează un nou radical din molecula care a furnizat atomul. acţiunea iniţiatorului se bazează pe captarea unui electron al legăturii duble C═C astfel că unul din atomii de carbon rămâne cu un electron fără perechea sa de spin şi este capabil să adiţioneze la o altă unitate structurală pentru a reface perechea.2. procesul continuă astfel cu ataşarea unor noi unităţi structurale lanţului molecular care are la unul din capete radicalul primar. Reacţiile de sinteză a polimerilor A.1 c).Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Mm descrie mărimea intervalului de distribuţie a maselor Mn moleculare sau polidispersitatea care pentru polimerii uzuali are valori 1. şi formarea unor radicali liberi primari care adiţionează la legătura dublă a monomerului şi formează un radical mai mare. în continuare reacţia desfăşurându-se de la 231 . adică a căpătat o legătură liberă. Raportul 11. ajungând în unele cazuri să aibă şi valori peste 10. atunci când un atom de hidrogen este transferat de la un lanţ la altul şi se favorizează refacerea unei legături duble C═C. − prin disproporţionare. astfel că un monomer cu două legături este bifuncţional.1b.

astfel că polimerul obţinut are compoziţia chimică a merilor din care provine (la fel ca la polimerizare). 11. reacţia are loc cu eliminarea unor substanţe cu molecula mică (cel mai frecvent apa). obţinerea unor grade de polimerizare corespunzătoare presupune controlul desfăşurării reacţiilor astfel încât să nu se atingă prematur echilibrul. ceea ce înseamnă că polimerii obţinuţi prin policondensare au compoziţie chimică diferită de a monomerilor din care provin.1 Etapele reacţiei de polimerizare: a – iniţierea. c − intreruperea prin combinare.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR sine. Policondensarea este procesul prin care două molecule organice diferite reacţionează pentru formarea unei molecule complexe ce se unesc în lanţul macromolecular. Reacţia de policondensare este o reacţie în trepte (sau pas cu pas) deoarece creşterea lanţului macromolecular se realizează prin formarea de noi legături în urma reacţiilor de condensare. 232 . Fig. polimerii care se formează prin poliadiţie au de obicei în lanţurile principale şi alţi atomi decât carbonul. d − întreruperea prin disproporţionare B. b – propagarea. deoarece prin polimerizare nu se elimină produse secundare de reacţie. fapt pentru care este numită reacţie în lanţ. Poliadiţia este o reacţie în trepte (la fel ca policondensarea) care decurge fără eliminarea unei substanţe cu molecula mică. Polimerii astfel obţinuţi au compoziţia chimică a merilor din care provin. C.

caz în care rezultatul sintezei este un homopolimer sau pot fi diferiţi şi în acest caz rezultatul sintezei este un copolimer.2: − aranjamentul isotactic – acela în care toate unităţile structurale X (atomii sau radicalii care caracterizează monomerul) sunt dispuse de aceeaşi parte a lanţului (v. după un număr anumit de monomeri (implicit şi legături) poziţia monomerului următor este practic independentă de cea a primului monomer. Din punct de vedere al utilizării materialelor pe bază de polimeri sunt mult mai importante aspectele privind structura şi proprietăţile acestora. Conformaţia se referă la poziţia relativă a doi monomeri vecini. fig. 11. fig. aceştia pot fi identici. Configuraţia se referă la relaţia de ordine a unităţilor structurale în cadrul lanţului macromolecular dată de legăturile chimice. 11.2c). fig. dacă lanţul macromolecular nu are ramificaţii sau acestea sunt scurte polimerul respectiv este un polimer liniar. − aranjamentul sindiotactic – acela în care unităţile structurale X sunt dispuse alternant de o parte şi de alta a lanţului (v. Considerând dispunerea grupelor laterale ale monomerilor care alcătuiesc catena (lanţul macromolecular) faţă de lanţul principal pot exista trei tipuri de aranjamente distincte. 11. posibilitatea de rotire permite modificarea poziţiei monomerului vecin fără ruperea legăturii chimice. deşi 233 . ilustrate în figura 11.2a). Polimerii care au aceeaşi compoziţie chimică dar aranjament diferit al monomerilor se numesc steroizomeri. Reacţiile de sinteză a polimerilor au la bază mecanisme complexe a căror prezentare în detaliu depăşeşte cu mult cadrul acestei lucrări. realizată prin rotirea în jurul legăturii simple dintre atomii de carbon.3. Structura polimerilor Proprietăţile fizico-mecanice ale polimerilor sunt influenţate de compoziţia chimică şi de structură care se apreciază cu ajutorul a două caracteristici: configuraţia şi conformaţia. 11. iar dacă lanţul are ramificaţii lungi este un polimer ramificat sau dendrimer. Din punct de vedere al tipului monomerilor ce alcătuiesc lanţul. porţiunea respectivă a macromoleculei numindu-se segment de lanţ.2b).Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor În timpul desfăşurării reacţiilor de sinteză pot avea loc ramificări ale lanţului molecular. În acest mod. − aranjamentul atactic – acela în care unităţile structurale X sunt dispuse aleator faţă de lanţul principal (v. ceea ce înseamnă că modificarea configuraţiei se poate face numai prin ruperea legăturilor chimice. chiar şi în cazul în care monomerii participanţi sun bifuncţionali (au doar două legături active).

b – aranjament sindiotactic. care exprimă procentual volumul zonelor cu structură cristalină.2 Dispunerea grupelor laterale la stereoizomeri: a − aranjament isotactic.3 se prezintă schematic poziţiile lanţurilor moleculare în cazul structurilor amorfe. în figura 11. c − aranjament atactic Fig 11. obţinându-se o texturare a zonelor cristaline. prin anumite procedee tehnologice se poate realiza şi o orientare a cristalitelor. Poziţia relativă a lanţurilor macromoleculare încolăcite este aleatoare ceeea ce conferă structură amorfă polimerilor. Aceasta înseamnă că distanţele dintre atomi sunt diferite în funcţie de conformaţia lanţului (şi implicit interacţiunile dintre ei).5o) macromolecula rezultă sub forma unui lanţ flexibil încolăcit. Fig.3.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fiecare legătură are un unghi fix (aprox. obţinându-se o structură parţial cristalină apreciată prin gradul de cristalinitate. ceea ce influenţează proprietăţile fizico-mecanice ale polimerului. 11. În cazul polimerilor liniari se poate realiza şi o ordonare la distanţă pe anumite zone prin alinierea unor segmente de lanţ. Porţiunile de catene aranjate ordonat sunt numite cristalite şi au o dispunere aleatoare în masa polimerului. Structurile polimerilor liniari: a – structură amorfă. b – structură cristalină. c – texturare cristalină 234 .109. cristaline şi texturate.

11. iar sferulitele prin unire mai multor fibrile în jurul unui nucleu aşa cum se observă în figura 11.5 Tipurile structurale de copolimeri: vedere existând următoarele tipuri a – statistic. b – bloc. 235 . 4. 11. Reprezentarea schematică a componentelor unei sferulite Lanţurile moleculare ale polimerilor liniari şi ramificaţi se pot lega între ele prin punţi formate dintr-o singură unitate structurală (atom sau radical liber) sau printr-un lanţ scurt. c . fig. cu secvenţe succesive de monomeri de acelaşi tip în cadrul lanţului (v.grefat de copolimeri: copolimer statistic cu distribuţia monomerilor aleatoare (v. 11. fie ulterior prin amestecarea polimerului cu un agent de reticulare (element sau compus chimic). În cazul structurii copolimerilor apare suplimentar problema distribuţiei monomerilor diferiţi în cadrul lanţului macromolecular.5 b) şi copolimer grefat. fig. în cazul polimerilor reticulaţi noţiunea de macromoleculă îşi pierde sensul deoarece se formează un complex de legături în care catenele nu mai pot fi individualizate.5 a). rezultând o reţea tridimensională dezordonată numită structură reticulară – respectiv polimer reticulat. copolimer bloc.din acest punct de Fig.5 c). 11. 11. Fibrilele rezultă prin orientarea cristalitelor pe o singură direcţie. Fig. o sferulită cuprinde atât fibrile cât şi cristalite orientate aleator.4. care are un lanţ principal constituit din monomeri de acelaşi tip şi ramificaţii ale acestuia din polimeri de alt tip (v.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Cristalizarea poate conduce şi la realizarea unor structuri supramoleculare de tip fibrile şi/sau sferulite. Reticularea se poate realiza fie în timpul reacţiilor de sinteză. fig. lanţuri moleculare de legătură şi zone cu structură amorfă.

6 valorile lor au fost marcate în mod convenţional. în figura 11. trecerea către starea lichidă la încălzire făcându-se treptat într-un interval de temperatură (v. sunt caracteristici importante ale polimerilor deoarece permit stabilirea temperaturilor de lucru şi temperaturilor de prelucrare. Este cunoscut că principala consecinţă a structurii amorfe este faptul că materialele respective nu au o temperatură definită de topire solidificare.4.6. iar Tv rămâne practic constantă la valori mai ridicate ale masei moleculare. şi variază liniar cu temperatura.1. dacă temperatura depăşeşte o anumită valoare se produce degradarea termică a polimerului prin ruperea legăturilor dintre monomeri şi oxidarea exotermă (arderea) acestora. 10. transformările producându-se de fapt în intervale de temperaturi a căror mărime şi configuraţie prezentate în figura 11. în acest interval de temperaturi polimerul se poate afla într-o stare înalt elastică (deformaţiile sunt preponderent elastice) sau într-o stare elasto-plastică (deformaţiile sunt preponderent plastice).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 11. (v. La temperaturi T > Tc. se determină şi o temperatură considerată temperatură de sfârşit de topire de la care polimerul este în stare lichidă. Proprietăţile polimerilor 11.7 arată că temepratura Tc este puternic dependentă de masa moleculară a polimerului.3). În cazul polimerilor caracterizarea poate fi făcută mai sugestiv cu ajutorul curbei termo-mecanice care arată dependenţa deformaţiei specifice în funcţie de temperatură (la solicitare constantă) aşa cum se observă în figura 11. deformaţia specifică are valori foarte ridicate (corespunzătoare uneori unor alungiri de peste 10 ori lungimea iniţială). şi în cazul polimerilor ca şi în cazul sticlelor există o temperatură Tv de tranziţie sticloasă (vitroasă) sub care se comportă din punct de vedere mecanic ca solidele cristaline şi o temperatură de curgere Tc deasupra căreia materialul se comportă ca un lichid vâscos. fig. Temperaturile Tv şi Tc ale căror valori depind în principal de compoziţia chimică şi de masa moleculară.3). substanţele macromoleculare se grupează în 236 . la temperaturi Tv < T ≤ Tc. deformaţiile sunt mici. După comportarea la încălzire. La temperaturi T ≤ Tv.4. materialul comportându-se ca un solid rigid (stare vitroasă). în practică. Caracterizarea generală a polimerilor Caracteristicile generale ale polimerilor şi materialelor pe bază de polimeri rezultă din particularităţile naturii chimice (compoziţie şi tip de legături) şi structurii lor. scap 10. materialul se comportă ca un fluid a cărui vâscozitate scade pe măsură ce creşte temperatura. după caracterul deformaţiilor.

6 Curba termo-mecanică a unui polimer cu structură amorfă Fig. b) Au coeficient de dilatare specifică mare datorită legăturilor Van der 237 . a) Sunt substanţe cu densitate mică (ρ = 900…2200 kg/m3) datorită faptului că elementele componente (în principal H şi C) au masa atomică redusă. caracteristice structurii reticulare le conferă proprietăţile de rezistenţă corespunzătoare stării vitroase. Fig. Reticularea se produce prin activare termică (întărire la cald) sau prin activare chimică la introducerea în masa polimerului de bază a unui agent de reticulare (întărire la rece). 11. • Elastomerii sunt substnţe macromoleculare cu catene lungi. complet amorfă sau parţial cristalină. iar la încălzire nu trec prin faza de înmuiere datorită reticulării slabe. • Termoplastele sunt substanţe macromoleculare cu structura liniară sau ramificată. Indiferent de categoria în care se încadrează. termorigide şi elastomeri. termoplaste (plastomeri).Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor trei categorii. Tc) sau în stare vitroasă (T < Tv). astfel că sub acţiunea solicitărilor mecanice se pot deforma uşor şi reversibil. 11. Se utilizează în stare elasto-plastică în domeniul de temperaturi (Tv . ele menţinându-şi starea înalt elastică până la temperatura de descompunere. astfel că fragilizarea se produce la temperaturi scăzute. încolăcite. iar la o reîncălzire ulterioară mişcările moleculelor fiind limitate nu se mai atinge starea vâscoasă. ce pot fi încălzite în vederea prelucrării la temperaturi T > Tc de un număr nelimitat de ori (cu condiţia evitării temperaturilor de degradare). care formează ochiuri elastice. materialul descompunându-se fără să mai treacă prin faza de înmuiere (în cazul lor temperatura Tv este ridicată şi nu mai există temperatura Tc). Legăturile puternice. polimerii au câteva caracteristici generale prezentate în continuare.7 Dependenţa temeperaturilor Tv şi tc de masa moleculară • Termorigidele sunt substanţe macromoleculare cu grad mare de reticulare care se prelucrează într-o stare de polimerizare incompletă în care nu s-a format reţeaua spaţială a structurii. Temperatura Tv a elastomerilor este sub temperatura ambiantă.

3). schimbări de culoare. − alunecarea relativă a catenelor. desfăşurarea şi decuplarea catenelor aşa cum sugerează schema din figura 11. înrăutăţirea proprietăţilor dielectrice (scad valorile rezistivităţii şi permitivităţii electrice). de ultraviolete şi de radiaţiile ionizante care pot rupe legăturile dintre catene şi/sau dintre monomeri modificând astfel structura iniţială prin reducerea gradului de polimerizare. radiaţii. c) Sunt inflamabile (în marea majoritate a cazurilor) şi au stabilitate termică redusă datorită faptului că sunt substanţe organice. ruperea legăturilor interatomice şi refacerea lor în alte poziţii (v. d) Au conductibilitate termică mică şi rezistivitate electrică foarte mare datorită legăturilor covalente din interiorul lanţului macromolecular. ultimele două mecanisme necesită solicitări mai ridicate şi se întâlnesc în cazul duroplastelor cu structură reticulară sau în cazul 238 . ceea ce explică deformabilitatea ridicată a termoplastelor şi elastomerilor care au structuri liniare şi ramificate. Spre deosebire de solidele cristaline a căror deformare elastică se bazează pe modificarea reversibilă a distanţelor interatomice (ce se poate realiza în limite restrânse) iar deformarea plastică presupune alunecarea pe planele atomice. e) Proprietăţile lor sunt afectate de radiaţiile din spectrul vizibil.4. − modificarea distanţelor dintre monomeri.) acţionează conjugat. 3). 11. reducerea proprietăţilor de rezistenţă mecanică.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Waals (legături slabe) dintre catene şi conformaţiei acestora (v.2.8. prezenţa oxigenului şi ozonului. cap. în cele ce urmează se vor prezenta mai detaliat aspectele legate de comportarea mecanică a polimerilor. ce se manifestă la nivel macroscopic prin apariţia unor fisuri. ceea ce are ca efect îmbătrânirea materialului. Primele două mecanisme se pot realiza la valori scăzute ale solicitărilor. umiditatea etc. din acelaşi motiv pot fi degradate de microorganisme (biodegradabilitate). scap 11. f) Factorii fizico-chimici (temperatură. în cazul polimerilor deformările se pot realiza prin mai multe mecanisme după cum urmează: − îndreptarea. de plasticitate şi de elasticitate. − ruperea legăturilor intermoleculare. Proprietăţile mecanice ale polimerilor Datorită caracteristicilor structurale polimerii prezintă particularităţi şi în comportarea la solicitări mecanice generate în special de mecanismele prin care se realizează deformarea acestora sub acţiunea solicitărilor exterioare. Ca şi în cazul celorlalte tipuri de materiale.

• Vâscoelasticitatea reprezintă capacitatea polimerilor de a căpăta deformaţii elastice variabile în timp sub acţiunea solicitărilor constante şi este caracterizată de următoarele aspecte ilustrate schematic în figura 11. deformaţia corespunzătoare acestei etape are o componentă elastică εr şi o componentă plastică εp − imediat după încetarea solicitării dispare deformaţia iniţială ε0. care care rămâne permanentă (v. existenţa deformaţieie elastice reversibile a polimerilor se evidenţiază pe cale experimentală.8. fig.10: − la solicitarea corespunzătoare unei tensiuni σ0. − menţinând încărcarea constantă materialul continuă să se deformeze cu viteze din ce în ce mai mici până la atingerea unei stări staţionare (similar fluajului primar al materialelor metalice). Fig.5) E în care η este vâscozitatea. iar ulterior deformaţia se reduce treptat în timp până la valoarea εp.4) .9 din care rezultă că domeniul dependenţei liniare dintre tensiuni şi deformaţii (porţiunea liniară a curbelor) este redus chiar şi în cazul polimerilor cu rezistenţă mecanică mai ridicată.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor polimerilor liniari cu grade ridicate de cristalinitate la care s-a realizat o orientare preferenţială a lanţurilor moleculare. Mecanismele complexe prin care se produce deformarea polimerilor generează comportări particulare ale acestora sub acţiunea solicitărilor. aceste particularităţi sunt ilustrate şi de curbele CCCT schematizate în figura 11. 11. E τ (11. η τr = . se produce o deformare elastică iniţială la valoarea ε0 în conformitate cu legea lui Hooke (v. (11. E − modulul de elasticitate. cap3). Mecanismul deformării polimerilor liniari prin îndreptarea şi desfăşurarea catenelor Caracteristica esenţială a comportării vâscoelastice este existenţa deformaţiei elastice reversibile εr. 239 σ τ ε r = 0 (1 − e r ) . iar τr − constanta de relaxare se defineşte prin relaţia. a cărei variaţie cu timpul se determină cu relaţia: în care σ0 este tensiunea constantă corespunzătoare solicitării. în mod obişnuit. 11.10).

prin reticulare (duroplastele) sau prin texturare cristalină.11d).11. d – elastomeri 240 . 11. 11. 11. 11. variaţiile devin din ce în mai mici (v.11 a. c – termoplaste cristaline. b – polimeri reticulari (duroplaste).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. Analizând aceste reprezentări se constată că variaţia cea mai mare o au polimerii cu structură liniară (termpoplastele).c). Variaţia deformaţiei în timp a polimerilor cu comportare vâscoelastică În legătură cu comportarea vâscoelastică a polimerilor este şi variaţia cu temperatura a modulului de elasticitate E aşa cum se observă din figura 11. fig. fig. se constată că aceştia îşi menţin modulul de elasticitate aproape nemodificat până aproape de temperatura de curgere(v.9. 11.b.10.11 în care se prezintă calitativ această dependenţă pentru principalele tipuri de polimeri. Fig. Curbele caracteristice convenţionale la tracţiune (CCCT ale unor polimeri Fig. Variaţia modulului de elasticitate E cu temperatura pentru: a − termoplaste amorfe. datorită limitelor largi în care variază modulul de elasticitate pentru reprezentările respective se utilizează coordonatele logaritmice. în cazul elastomerilor a căror temperatură Tv se află sub temperatura ambiantă.

din studiul variaţiei acestuia cu temperatura rezultă informaţii necesare atât la stabilirea condiţiilor în care pot fi exploatate piesele din polimeri cât şi pentru proiectarea proceselor tehnologice de fabricaţie ale acestora. Variaţia tensiunilor σ în timp este dată de relaţia: . de exemplu STAS 5794 prevede pentru condiţionare şi încercare două atmosfere standard: atmosfera standard normală 23/50 adică temperatura de 23 oC şi umiditatea relativă de 50 % şi atmosfera standard pentru zone tropicale 27/65 (27 oC şi 65 %). (11. Încercările mecanice şi caracteristicile prin care se apreciază proprietăţile polimerilor se definesc şi se determină prin metode similare celor aplicate în cazul materialelor metalice. mijloacele şi metodele de măsurare utilizate. • Relaxarea tensiunilor este fenomenul de reducere treptată a tensiunilor în timp.1 se prezintă principalele tipuri de încercări mecanice şi termomecanice şi standardele după care se execută. astfel că se reglementează prin norme condiţionarea epruvetelor – adică menţinerea lor în condiţii standard de temperatură şi umiditate relativă o durată suficientă pentru atingerea echilibrului higrometric. gradul de orientare a macromoleculelor gradul de reticulare. La efectuarea încercărilor mecanice ale polimerilor trebuie să se ţină seama şi de faptul că proprietăţile lor sunt mult mai puternic afectate de factorii de mediu. influenţa puternică a “istoriei termomecanice”) fac ca încercările polimerilor să difere totuşi prin geometria şi dimensiunile epruvetelor. în tabelul 11. Particularităţile structurale şi de comportare mecanică (starea amorfă sau parţial cristalină.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Deoarece modulul de elasticitate este o caracteristică ce arată rezistenţa opusă de corpuri la deformare. Mecanismul relaxării tensiunilor în cazul polimerilor este curgerea plastică ce are loc ca urmare a modificării poziţiei relative a moleculelor lanţurilor prin alunecări succesive în urma cărora componenta elastică a deformaţiei totale (ce rămâne constantă) se micşorează şi creşte componenta plastică. tensiunile reziduale. rt σ = σ 0e τ −τ 241 .6) în care σ0 este tensiunea iniţială. iar τrt este constanta de relaxare a tensiunilor. (11. care reprezintă durata necesară atingerii unei anumite tensiuni prin relaxare. ceea ce a impus elaborarea unor standarde specifice dedicate acestor încercări. tipul şi dimensiunile dispozitivelor de fixare şi de solicitare a epruvetelor. în cazul solicitărilor la care deformaţiile rămân constante.7) caracteristica τrt rezultând pe curba de relaxare σ =f(τ) determinată experimental pentru un tip de material analizat. pentru definirea τrt se consideră una din condiţiile: σ = σ 0 e −1 sau τ = τ rt ln 2 . în mod uzual.

În aceste situaţii. Incovoiere prin şoc Duritate Fluaj Relaxare Tensofisurare într-un mediu dat Oboseală Temperatura de încovoiere sub sarcină Încercări Stabilitatea termică termomecanice Temeperatura de înmuiere Temperatura de fragilizare * Nu există standarde echivalente SR sau STAS Încercări de lungă durată De asemenea. se admite condiţionarea accelerată la temperaturi de 50…95 oC şi umiditatea relativă 50 %. În cazul materialelor care ating echilibrul higrometric după durate lungi. STAS 8826 SR EN ISO 899. cu condiţia ca la temperatura respectivă materialul să nu sufere transformări ireversibile. a) Încercarea la tracţiune se realizează conform SR EN ISO 527 pe 242 . STAS 9594 Încercări de scurtă durată (instantanee) Compresiune Forfecare Sfâşiere Incovoiere statică. prin presare sau prin turnare. STAS 6175. ASTM D 671 SR ISO 75 STAS 6174 SR ISO 306 ISO 974. STAS 6642 SR EN ISO 604. STAS 6765 STAS 9182 SR EN ISO 8067. SR EN ISO 8256. STAS 6127 SR ISO 178. STAS 5874. ISO 12244* SR EN ISO 4599 NF T 51-120*.1 Principalele încercări ale polimerilor Tipul încercării Denumirea încercării Tracţiune Standardele după care se execută SR EN ISO 527.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR duratele de condiţionare diferă de la o încercare la alta şi sunt cuprinse în majoritatea cazurilor între 24 şi 96 de ore. STAS 9046 ISO 2285*. SR ISO 868. STAS 9775 STAS 5801. STAS 7310 SR EN ISO 2039. Tabelul 11. ISO 8570. SR ISO 6602. obţinerea epruvetelor pentru încercările mecanice ale polimerilor poate fi diferită de cazul materialelor metalice deoarece polimerii se livrează şi sub formă de material granular sau în stare lichidă nu numai sub formă de semifabricate sau piese finite. Câteva aspecte privind încercările uzuale şi caracteristicile determinate vor fi prezentate în continuare. Epruvetele din semifabricate sau piese se obţin prin prelucrări mecanice ai căror parametri tehnologici sunt riguros prescrişi şi controlaţi astfel încât să se evite abaterile dimensionale şi prezenţa concentratorilor de tensiuni care pot apare mult mai uşor datorită durităţii scăzute a polimerilor şi au influenţă mult mai mare asupra comportării la rupere a acestora decât în cazul materialelor metalice. se reglementează prin standarde formarea epruvetelor prin injecţie. STAS 5871.

curbe de tipul celei prezentate în figura 11. începând de la solicitarea corespunzătoare puctului B. cel mai frecvent întâlnindu-se curbe de tipul celor prezentate în figura 11. secţiunea reală fiind mult mai mică decât cea convenţională. cele din figura 11. iar pentru solicitările corespunzătoare porţiunii AB comportarea elastică devine neliniară. dar care nu prezintă o limită de curgere aparentă.12 b. această comportare este specifică materialelor termoplaste încercate la temperatura ambiantă.13 a se constată că pentru solicitări mici.. corespunzătoare porţiunii OA a curbei. 11. Reducerea tensiunii pe porţiunea BC este aparentă. 9). deoarece zona gâtuită se extinde pe aproape toată 243 Fig 11. conform SR EN ISO 527: a − epruveta tip 1. d – epruveta tip 5 . Curba caracteristică convenţională la tractiune CCCT se defineşte la fel ca în cazul materialelor metalice şi prezintă aspecte diferite în funcţie de tipul materialului (v. Epruvetele pentru încercarea la tracţiune a polimerilor.13 a. În continuare se produc deformaţii fără creşterea tensiunii (porţiunea CD a curbei).13 b sunt caracteristice materialelor polimerice cu tenacitate bună. deoarece.c pentru materiale termorigide. Maşina pe care se execută încercarea trebuie să fie capabilă să realizeze încărcarea cu viteze de 0. iar cele din figura 11.12 în funcţie de tipul materialului după cum urmează: cele din figura 11.12 d pentru folii şi materiale termoplaste cu alungirea mare.unde s-au figurat şi aspectele pe care le capătă epruveta pe parcursul încercării. fig.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor epruvete plate de forma celor prezentate în figura 11. Analizând CCCT din fig. pe epruvetă apare o gâtuire pronunţată. c − epruveta tip 4. b − epruveta tip 2.12. materialul prezintă elasticitate liniară (este valabilă legea lui Hooke).12 a pentru materiale termoplaste cu alungire redusă.2…600 mm/min.11. să aibă cursa mare (până la 1000 mm) şi mijloace de măsurare a deplasărilor atât de mari.

b – fără limită de curgere aparentă − limita de curgere aparentă se determină pentru materiale a căror CCCT este de tipul celei din figura 11.la fel ca în cazul materialelor metalice (v.5 %. îndreptarea şi orientarea catenelor după direcţia de solicitare.4). Fig 11. 11. deoarece continuarea deformării presupune mărirea distanţelor dintre monomerii lanţului (realizată cu consum de energie mai mare) până în momentul ruperii (porţiunea DE a curbei CCCT). CCCT tipice pentru polimeri: a – cu limită de curgere aparentă. fig. scap 3. modulul lui Young se determină conform SR EN ISO 527 ca pantă a dreptei care trece prin punctele de pe CCCT corespunzătoare deformaţiei totale de εt = 0.13 b şi este definită de 244 .13 a. iar uneori chiar poate lipsi. 200 % sau 300 % în funcţie de standardul după care se execută încercarea). La epuizarea capacităţii de deformare prin acest mecanism tensiunea începe să crească. distingându-se limita de curgere aparentă superioară ReH (tensiunea corespunzătoare punctului B de pe CCCT) şi limita de curgere inferioară aparentă ReL (tensiunea corespunzătoare punctului C de pe CCCT). deoarece porţiunea liniară a CCCT în cazul polimerilor este foarte redusă. Prin încercarea la tracţiune a polimerilor se determină în mod uzual următoarele caracteristici: − modulul de elasticitate E (modulul lui Young) este panta porţiunii liniare a CCCT . în cazul elastomerilor se determină modulul de elasticitate secant definit ca fiind panta dreptei ce uneşte originea cu un punct de pe CCCT care corespunde unei deformaţii totale date (uzual 100 %. − limita de curgere convenţională Rp se determină pentru materiale a căror curbă caracteristică este de tipul celei din figura 11.13.13 a).25 % şi εt = 0. fenomenul se explică prin faptul că la aceste solicitări are loc descolăcirea.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR lungimea calibrată a epruvetei (v.

duritatea H (în N/mm2) se defineşte ca şi duritatea Brinell a materialelor metalice. această caracteristică împreună cu limita de curgere sunt importante pentru stabilirea comportării pieselor din materiale polimerice deoarece arată care sunt deformaţiile maxime pe care le poate suferi materialul fără modificarea secţiunii (peste această solicitare apare gâtuirea). adică: F (11. − alungirea procentuală la limita de curgere Ac este deformaţia specifică totală corespunzătoare limitei de curgere aparente ReH. S0 unde Fr este forţa de tracţiune în momentul ruperii. rezistenţa la rupere Rm. b) Încercările de duritate ale polimerilor se bazează pe aceleaşi principii ca şi în cazul determinării durităţii metalelor.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor SR EN ISO 527 ca fiind tensiunea corespunzătoare unei deformaţii totale εt = x % convenţional alese. 138 N. alte standarde definesc limita de curgere convenţională ca fiind tensiunea corespunzătoare unei deformaţii remanente de 0. fig.9) H= m πDh − determinarea durităţii prin metoda Rockwell este la fel ca la materialele metalice.8) Rm = r . În cazul materialelor polimerice reticulate sau cristalinizate.1…1 %. M. şi alungirea după rupere Ar. 11. − rezistenţa la rupere Rm este tensiunea corespunzătoare punctului E de pe CCCT. care au curba CCCT de tipul celei prezentat în figura 11. forţa de apăsare Fm = 49 N. iar S0 este secţiunea iniţială a epruvetei. cu particularităţi impuse de valorile mai scăzute ale durităţii şi de comportarea vâscoelastică a polimerilor. − determinarea durităţii prin penetrare cu bilă – STAS 5871 se realizează folosind ca penetrator o bilă de oţel cu diametrul D = 5 mm. după care se măsoară adâncimea de pătrundere a penetratorului h. ţinând seama de modul în care este definită Rm în cazul polimerilor şi de faptul că până la rupere materialul suferă deformaţii ce pot depăşi 1000 % această caracteristică nu poate fi utilizată la dimensionarea pieselor. 490 N sau 961 N fiind aplicată o durată τ = 30 s. prin încercarea la tracţiune se pot determina numai modulul de elasticitate E. cu deosebirea că aria urmei se calculează pe baza adâncimii de pătrundere a penetratorului: F (11. 358 N. E sau 245 .9. L. − alungirea procentuală după rupere Ar se defineşte şi se determină la fel ca în cazul materialelor metalice.13 b). fenomenul de curgere plastică fiind practic inexistent. Cele mai utilizate metode sunt. caz în care se determină ducând o paralelă la porţiunea liniară a CCCT prin punctul corespunzător deformaţiei remanente date (v. cu menţiunea că se folosesc scările Rockwell R.

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

K, ce diferă prin diametrul D al pentratorului (de tip bilă de oţel) şi mărimea forţei suplimentare F1 (v. scap 3.10), forţa iniţială F0 fiind aceeaşi (98,1 N); în tabelul 11.2 se prezintă valorile diametrelor penetratoarelor şi valorile forţei totale de apăsare (ce se menţine o durată de 10 s); se precizează că dintre aceste scări, cele mai utilizate sunt scările R şi M.
Tabelul 11.2. Caracteristicile scărilor de duritate Rockwell conform STAS 8826 Caracteristici Diametrul bilei D, mm Forţa totală F0+F1, N (kgf) R 12,7 588,4 (60) Scara durităţii Rockwell L M E 6,35 6,35 3,175 588,4 981 981 (60) (100) (100) K 3,175 1471 (150)

− determinarea durităţii prin metoda Shore se bazează pe utilizarea unui penetrator tronconic sau conic, ce este apăsat de un resort calibrat pe suprafaţa probei şi măsurarea adâncimii lui de pătrundere; durimetrul Shore este un dispozitiv portativ astfel construit încât penetratorul (de forma şi dimensiunile prezentate în figura 11.14) acţionează prin presarea plăcii de bază a dispozitivului pe suprafaţa probei şi este prevăzut cu un aparat indicator gradat de la 0 la 100, 0 corespunzând situaţiei în care penetratorul ar pătrunde complet în material, iar 100 − situaţiei când nu ar pătrunde deloc în material (prin presare, faţa frontală a penetratorului ajunge în planul feţei frontale a plăcii de bază (v. fig. 11.14); duritatea Shore astfel definită este o mărime convenţională, ce poate fi utilizată numai ca un criteriu de recepţie a materialelor; datorită comportării vâscoelastice a polimerilor, standardul SR ISO 868 prevede determinarea fie a unei durităţi instantanee, caz în care citirea trebuie să se facă în cel mult 1 s de la apăsare, fie a unei durităţi ce corespunde unei durate de 15 s de la apăsare; duritatea determinată cu aparatele prevăzute cu penetratorul din figura 11.14 a se numeşte duritate Shore A şi se utilizează în cazul termoplastelor moi şi elastomerilor, iar duritatea determinată cu penetratorul prezentat în figura 11.14 b se numeşte duritate Shore D şi se utilizează în cazul materialelor polimerice dure;

Fig. 11.14. Penetratoarele durimetrelor Shore: a – penetrator Shore A; b – penetrator Shore D 246

Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor

− determinarea durităţii prin metoda Barcol − STAS 11333 se bazează pe acelaşi principiu ca şi metoda Shore, cu diferenţa că diametrul şi lungimea penetratorului sunt mai mici (D = 0,157 mm, H = 0,76 mm), astfel că unei unităţi de duritate Barcol îi corespunde o adâncime de pătrundere de 0,0076 mm; condiţiile privind starea suprafeţei probei (lipsa craterelor, impurităţilor, zgârieturilor) sunt din acest motiv mai severe în cazul metodei Barcol. O corespondenţă aproximativă între durităţile determinate prin metodele Rockwell şi Shore (metodele care au cea mai largă utilizare) este prezentată în figura 11.15.

Fig. 11.15. Comparaţie între scările de duritate definite prin diferite metode

c) Încercările la rupere prin şoc se aplică în special materialelor termoplaste dure, materialelor termorigide şi materialelor compozite (v. cap 12) şi se diferenţiază în principal după tipul solicitării (încovoiere sau tracţiune) şi dispozitivului utilizat pentru încercare. − metoda Charpy - STAS 5871, utilizează ciocanul pendul Charpy de tipul celui folosit şi la metale (v. fig. 3.18.), cu precizarea că energia maximă este de până la 50 J; epruveta uzuală este epruveta tip 1, cu forma şi dimensiunile prezentate în figura 11.16 a, dar se poate efectua şi pe epruveta cu crestătură dublă (fig. 11.16 b), caz în care lovitura se aplică pe faţa perpendiculară pe crestătură; caracteristica mecanică determinată este rezilienţa (v. scap. 3.7), exprimată în J/m2;
247

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

− metoda Izod – STAS 7310 constă din ruperea unei epruvete cu crestătură, încastrată la unul din capete, printr-o lovitură aplicată cu un ciocan pendul la capătul liber, fie pe faţa cu crestătură, după schema prezentată în figura 11.17 a (încercare normală), fie pe faţa opusă crestăturii (încercare cu crestătura inversată); epruveta uzuală este epruveta de tip 1 utilizată la metoda Charpy (v. fig. 11.16), fiind acceptate numai două tipuri de crestături: cu r = 0,25 mm sau cu r =1 mm, ce se practică pe lăţimea b a epruvetei; caracteristica mecanică determinată este rezistenţa la şoc Izod , definită la fel ca rezilienţa în cazul metodei Charpy şi exprimată tot în J/m2;

− metoda Dynstat – STAS 6175 are la bază aceeaşi schemă de încercare ca metoda Izod, cu diferenţa că epruvetele utilizate au dimensiuni mult mai mici (Lxbxh = 15x10x3 mm), iar energia maximă de lovire este de până la 2 J; d) Încercările la fluaj ale polimerilor constau din solicitarea pe durate îndelungate cu sarcini constante în condiţii de temperatură şi umiditate controlate; aceste încercări sunt mai frecvente în cazul polimerilor decât în cazul materialelor metalice deoarece fluajul are loc la temperaturi apropiate de temperatura ambiantă, astfel că şi încercările se efectuează de cele mai multe ori în condiţii de atmosferă standard normală 23/50; solicitările pot fi la tracţiune, (STAS 9046) sau la încovoiere (SR ISO 6602), rezultatele fiind prezentate sub forma curbelor de fluaj ε = f(τ), (timpul la scară logaritmică) pentru diferite valori ale tensiunilor (v. fig. 11.18); cu ajutorul curbelor de fluaj se pot determina, folosind metodele sugerate în figura 11.18, următoarele dependenţe:
248

Fig. 11. 16. Epruvetele pentru încercările la încovoiere prin şoc ale polimerilor; a − normală; b – cu crestătură dublă

Fig 11.17 Schemele încercării la încovoiere prin şoc Izod; a – normală; b – cu crestătura inversată

Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor

− curbele izocronice tensiune – deformaţie, care permit stabilirea deformaţiei după o anumită durată de expunere la o solicitare dată; − curbele izometrice tensiune – timp, care permit stabilirea timpului după care deformaţia atinge o anumită valoare la o solicitare dată; − curbele modulului de fluaj Ef(τ), care, pentru o tensiune σ constantă, se determină cu relaţia: (11.10) E f (τ ) = σ , ε (τ ) în care ε(τ) este valoare deformaţiei epruvetei solicitate cu tensiunea σ, după o durată τ de solicitare.

Fig. 11.18. Curbele de fluaj ε = f(τ) şi curbele derivate din acestea: a – curbe de fluaj; b – curba izometrică; c – curba izocronică; d – curba modulului de fluaj

Criteriile după care se apreciază scoaterea din uz a pieselor din materiale polimerice depind de tipul materalului şi de rolul funcţional al piesei. Aceste criterii pot fi: − ruperea, în cazul materialelor fragile; − creşterea pronunţată a deformaţiilor (fluajul accelerat);
249

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

− atingerea unei deformaţii critice (a cărei valoare este uzual sub 1%); − apariţia unor microfisuri sau modifcarea culorii (albirea suprafeţei). Duratele încercărilor de laborator sunt rareori apropiate de cele reale deoarece duratele de serviciu în unele cazuri depăşesc 50 de ani (de exemplu reţelele de conducte). În aceste situaţii se aplică metode speciale de extrapolare a rezultatelor obţinute prin încercări la durate mai mici (de obicei 6 luni sau 1 an).

11.5. Principalele tipuri de materiale polimerice
11.5.1. Aditivii materialelor polimerice
În practică se utilizează materiale pe bază de polimeri care conţin şi alte substanţe introduse în scopul îmbunătăţirii anumitor proprietăţi şi/sau al reducerii costului; materialele care au la bază polimeri termoplastici sau polimeri termorigizi sunt cunoscute sub denumirea generică de materiale ( mase) plastice. Principalele tipuri de substanţe introduse în polimerii de bază sunt următoarele: − plastifianţii, care micşorează interacţiunea dintre catene, astfel că segmentele de lanţuri moleculare devin mai mobile şi comportarea vâscoelastică se îmbunătăţeşte; − agenţii de reticulare, care crează punţi de legătură între catene şi astfel se îmbunătăţesc proprietăţile de elasticitate şi de rezistenţă; pornind de la acelaşi polimer în funcţie de gradul de reticulare se pot modifica proprietăţile în limite foarte largi; − materialele de umplutură, care nu reacţionează de obicei cu polimerul de bază, ci se distribuie uniform prin amestecare mecanică în masa de bază şi contribuie astfel la creşterea rezistenţei mecanice; se utilizează în mod curent ca materiale de umplutură talcul, praful de cretă, caolinul, rumeguşul de lemn, fibre textile sau celulozice etc.; negrul de fum (particule sferice de carbon cu structură hexagonală) utilizat şi el ca material de umplutură are şi rol activ înfluenţând gradul de reticulare; − coloranţii, care introduşi în materialele polimerice le colorează în masă prin amestecare mecanică. Pe lângă aceste categorii de substanţe care nu lipsesc din nici un material plastic, se mai introduc în funcţie de scop şi alte categorii de substanţe cum ar fi: antistaticele, pentru reducerea electrizării prin frecare, ignifuganţii, pentru reducerea inflamabilităţii, lubrifianţii, pentru uşurarea prelucrării, fungicidele, pentru creşterea rezistenţei la atacul ciupercilor, antioxidanţii, pentru creşterea
250

Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor

rezistenţei la îmbătrânire a materialelor polimerice etc. Pe baza celor arătate se poate explica diversitatea extrem de mare a maselor plastice utilizate în prezent de societatea omenească. O încercare de grupare a celor mai utilizate tipuri după criteriul costului şi al proprietăţilor este prezentată în figura 11.19, în care pentru costul relativ s-a luat ca bază (Cr = 1) costul polietilenei, unul dintre cei mai utilizaţi polimeri.

Fig. 11.19. Principalele categorii de mase plastice

11.5.2. Materialele termoplaste
În această categorie sunt incluse materialele plastice la care polimerul de bază este un termoplast; principalele termoplaste şi caracteristicile lor mai importante sunt prezentate în tabelul 11.3. După structura lanţului molecular, termoplastele pot fi grupate în două categorii: − polimeri la care linia principală a lanţului molecular este formată numai din atomi de carbon, atomii diferiţi sau radicalii ataşându-se prin legături laterale; din această categorie fac parte: poliolefinele (PE, PP), polimerii vinilici (PVC, PS), polimerii acrilici (PAN, PMMA) şi fluoroplastele (PTFE); − polimeri care au în componenţa liniei principale a lanţului şi alţi atomi (de obicei N, O, Si) sau cicluri benzenice; din această categorie fac parte poliesterii (PET, PBT), poliamidele (PA), policarbonaţii (PC), acetalii (POM) etc.
251

Tabelul 11.3. Principalele caracteristici ale unor materiale termoplaste Denumirea materialului Polietilenă de joasă densitate Polietilenă de mare densitate Polipropilenă Polistiren Policlorură de vinil rigid Policlorură de vinil plastifiat Polimetacrilat de metil (plexiglas) Policarbonat Poliamida 66 (Nylon 66) Polioximetilena (acetal) Polietilen teraftalat (răşină poliesterică) Politetrafluor etilena (teflon) Poliacrilonitril (răşină acrilică) Acrilonitril/butadien /stiren Acetat de celuloză (celuloid) Simbol PE−LD PE−HD PP PS ρ, kg/m3 910…940 950…965 900…910 E, N/mm2 120…500 420…1400 500…1900 R m, N/mm2 5…16 Ar, % 200…600 Tv, o C −75 −75 −10 85…100 Tc, o C 115 130 170 Observaţii cristalinizată 40…55 % elastic, rezistentă cristalinizată. 60…80 % elastic rezistentă cristalinizată. 60…70 % mai rigidă decât PE amorf; dur şi fragil amorf; rigid, sensibil la zgârieturi compus vinilic amorf; flexibil, elastic amorf; rigid dur şi rezistent la zgârieturi amorf; rigid şi rezistent la şoc cristalinizată < 60 %; dură, rezistentă şi rigidă cristalinizată < 75 %; rigidă, elastică, rezistentă amorfă sau cristalinizată 30…40%; stabil dimensional cristalinizat < 70 %; coeficient de frecare redus compus acrilic; se trage uşor în fibre amestec de butadien-stiren (elastomer) şi stiren-acrilonitril (termoplast) modificaţie chimică a celulozei (polimer natural)

20…40 700…1300 30…50 200…1000 5…75 10…50 200…500 4…10 80…120 40…60 35…75

1040…1100 2800…3500 20…50

PVC dur 1360...1400 1500…3500 40…60 PVC−P 1150...1250 moale PC PA 66 POM PET PTFE PAN ABS CA − 10…30

125 175… 75…105 212 −40 150 225 230 250 170 255 330 320 − −

PMMA 1180…1220 2700…3500 60…80 1150...1250 2350...2450 1120...1180 900…2800 50…70 50…80

90…105 150 55 −50 73

1370...1430 3000…3500 60…70

1320…1390 2000…2500 40…60 100…2300 2100…2250 350…800 20…40

250…500 85...125 3…5 10…140 5…100 107 125 120

1100...1200 3500…4000 50…60 1040…1700 900…2800 1250...1350 800…2400 20…60 25…50

Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Comportarea termoplastelor deasupra temperaturii Tv depinde de starea structurală a acestora. de asemenea. Principalele dezavantaje sunt legate de temperaturile relativ scăzute până la care pot fi utilizate (v. ceea ce face ca piesele realizate să fie rezistente la şocuri. iar la o încălzire mai mare curg plastic. În figura 11. 11. Domeniile de stare ale unor materiale termoplaste Termoplastele se utilizează ca materiale structurale în tehnică datorită caracteristicilor mecanice de rezistenţă relativ bune şi caracteristicilor de tenacitate care în unele cazuri sunt foarte bune. Proprietatea lor de a putea suferi reîncălziri în domeniul de curgere de un număr nelimitat de ori în vederea prelucrării contribuie. peste această temperatură masa cristalină trece în stare amorfă şi materialul curge plastic (stare vâscoasă). fig.6). la extinderea utilizării lor.20. ale unor termoplaste. în funcţie de temperatură. PC) se comportă vâscoelastic imediat deasupra lui Tv.3) Excepţie 253 . 11. PP.20 se prezintă simplificat domeniile de stare. Fig. PS. vâscozitatea scade pe măsură ce creşte temperatura atingând la un moment dat valorile corespunzătoare lichidelor. termoplastele cu cristalinitate parţială (PE. PA) au proprietăţi de rezistenţă – elasticitate care le permit menţinerea formei până la temperatura Tc (v. termoplastele amorfe ( PVC. tabelul 11.

A. Termoplastele se utilizează în tehnică pentru conducte. deoarece proprietăţile lor de curgere sunt slabe. datorită structurii lanţului (atomii de H din lanţul polietilenei sunt înlocuiţi de atomi de F). Principalele tipuri de materiale polimerizate termorigide şi câteva caracteristici ale lor sunt prezentate în tabelul 11. matrice pentru compozite 254 . utilizate ca răşini pentru presare şi 35…70 7…10 0.5.4. Materialele termorigide Proprietăţile caracteristice maselor plastice termorigide (numite şi duroplaste) sunt date de structura reticulară a polimerului de bază care intră în compoziţia lor.3). forme de turnare etc. adezivi. au stabilitate pe un interval mare de temperaturi (v.3. N/mm2 E. piese cu solicitări moderate şi supuse la şocuri.5…7.13). tabelul 11.4. kg/m3 1250 R m. culoare închisă. 11. materiale electroizolante etc. utilizate pentru piese presate sau turnate. Starea iniţială a acestor polimeri obţinuţi prin policondensare este de polimerizare incompletă. Tabelul 11. lagăre. în timpul fabricării obiectelor se produce reticularea spaţială prin intermediul legăturilor principale ale lanţurilor moleculare prin activare termică sau prin activare chimică (introducerea unui agent de întărire). utilizate ca răşini de turnare.3 3 funcţie de gradul de reticulare.% kN/mm2 r Caracterizare 1550 1700 1250 Răşini epoxidice (EP) 1200 * dure. dar mai puţin sensibile la 35…65 6…7 − zgâriere. rezistente la şoc. utilizate ca materialele de acoperire * dure şi fragile până la elastice în 40…90 6.75 laminare. se prelucrează prin metodele metalurgiei pulberilor (v. stabile 50…70 6.2…7.25 fierbinte.5 − dimensional. * proprietăţi asemănătoare cu ale UF.aldehidice Melamine (MF) − răşini melamin-formaldehidice Răşini poliesterice nesaturate (UP) ρ. ca matrice pentru materiale compozite * dure. utilizate ca răşini de presare * dure şi fragile până la elastice.0 1.2…8. cu catene ramificate. astfel că după prelucrare materialul capătă proprietăţi de rezistenţă şi duritate ce se menţin la o reîncălzire ulterioară până la temperatura de descompunere.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fac fluoroplastele (teflonul). Principalele caracteristici ale unor polimeri termorigizi Polimerul Fenoplaste ( PF) − răşini fenol − formaldehidice (bachelitice) Aminoplaste (UF) răşini ureo. adezivi. higroscopice şi nerezistente la apă 35…55 5. angrenaje. care. fragile. culoare deschisă. cap. fragile.

11. Proprietatea de termorigiditate este esenţială în utilizarea răşinilor din această categorie ca lianţi pentru amestecurile de formare din care se realizează formele pentru turnarea pieselor din materiale metalice. iar dacă se introduce 45 % sulf. a căror întărire se realizează prin adăugarea unui agent de reticulare .8). Aditivii cei mai importanţi introduşi împreună cu materialele de umplere în cazul elastomerilor sunt antioxidanţii. Materialele de umplere (negrul de fum.1 şi fig. caz în care se folosesc răşini fluide (lichid vâscos) obţinute prin policondensarea ureei cu formaldehidă şi alcool furfurulic (răşini furanice). cauciuc nitrilic. în timpul proceselor tehnologice de fabricare a produselor. gama întrebuinţărilor fiind mult mai extinsă. împreună cu alţi aditivi.). deoarece oxigenul şi ozonul acţionează în timp la fel ca agenţi de reticulare. Materialele elastomerice (cauciucurile) Sunt substanţe macromoleculare a căror capacitate de deformare elastică se bazează pe structura constituită din lanţuri moleculare lungi.21 se prezintă reacţia de vulcanizare cu sulf a cauciucului natural. În tabelul 11. pulberea de silice (SiO2). fapt ce se datorează în special caracteristicilor de rezistenţă mecanică ale acestor materiale.4. În figura 11. pentru cauciucurile uzuale se adaugă 4…5 % sulf. obţinându-se un material dur şi fragil cunoscut sub numele comercial de ebonită. ceea ce are ca efect scăderea elasticităţii şi fragilizarea materialului.5.5 se prezintă elastomerii utilizati mai frecvent şi câteva din caracteristicile acestora. introduşi în masa elastomerului.4. ceea ce provoacă desfacerea a cca 10…30 % din legăturile duble şi legarea lanţurilor prin punţi de sulf. cauciuc butilic etc. ce constă din ruperea unor legături duble din linia principală a lanţului şi realizarea unor legături între lanţurile macromoleculare prin punţi constituite din atomi sau grupuri de atomi ai agenţilor de reticulare (în mod uzual sulf. talcul şi praful de cretă etc. reticularea este completă.scap.4 sunt indicate numai câteva utilizări specifice ale unor răşini termorigide. răşinile destinate acestui scop pot fi cu întărire la cald (răşini aminoplaste termoreactive) şi răşini cu întărire la rece. Reticularea slabă a elastomerilor (aşa numita vulcanizare) este un proces activat termic (ti = 120…150 oC).) au rolul de a îmbunătăţi rezistenţa mecanică şi de a ieftini produsele. 11. gradul de reticulare şi implicit caracteristicile de rezistenţă şi elasticitate sunt dependente de cantitatea de sulf. 255 . încolăcite şi slab reticulate aşa cum a fost arătat anterior (v. peroxizi sau amine). 11. cauciuc acrilic.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor În tabelul 11. Elasticitatea lor asemănătoare cauciucului natural (poliizopren) a făcut ca denumirea de “cauciuc” să devină generică şi să fie alăturată denumirii elastomerului de bază (de exemplu.

5. oC tmin. 11. N/mm2 4…25 4…25 4…15 4…18 4…20 4…12 7…15 15…30 3…10 Ar.21.22 b) sau reticulaţi (v. 11. oC −30…−60 −20…−50 −10…−40 −10…−50 −20…−50 −20…−40 −20…−40 0…−20 −50…−80 R 60 70 80 70 70 80 175 60 200 100 100 140 130 130 150 250 80 275 M U Q c t max − temperatura maximă de serviciu la expunere continuă.22 c).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. % 100…600 100…500 100…800 100…400 100…500 100…500 100…200 100…800 100…400 Temperaturi de exploatare c i t max . fig. numite generic polisiloxani. 11. − grupa Q cuprinde cauciucurile siliconice. Exemple de elastomeri din fiecare grupă sunt date în tabelul 11. − grupa U cuprinde poliuretanii. Acestea sunt materiale polimerice la care linia principală a lanţului molecular este lanţul siloxanic. a cărui structură este prezentată în figura 11. i t max − temperatura maximă de serviciu la expunere inermitentă.22 a. Caracteristicile principale ale unor elastomeri Elastomerul Cauciuc natural (NR) Butadien – stiren (SBR) Cauciuc butilic (IIR) Cauciuc nitrilic (NBR) Cloropren (CR) Polietilenă clorosulfonată (CSM) Elastomeri polifluorurati (FPM) Cauciuc poliuretanic (EU) Cauciuc siliconic (Q) Grupa R m. Schema procesului de vulcanizare a cauciucului natural cu sulf Tabelul 11. obţinându-se diferite tipuri de materiale polimerice. fig. 256 . valenţele libere ale lanţului siloxanic pot fi completate cu radicali organici.5. După tipul lanţului macromolecular elastomerii se împart în patru grupe: − grupa R cuprinde polimerii cu lanţ nesaturat ale căror proprietăţi se modifică prin reticulare. care pot fi liniari (v. − grupa M cuprinde polimerii cu lanţ saturat. din care rezultă că particularităţi deosebite din punct de vedere al temperaturilor de serviciu prezintă siliconii. oC t max .

siliconii se pot prezenta sub formă de materiale rigide. 250 material elastomeric (cauciuc). 233 izotactic. 245 aminoplaste. 250 atactic. 254 fibrilă. 234 curba modulului de fluaj. 230 material de umplutură.22. 249 257 dendrimer. nehigroscopice. 241 condiţionarea epruvetelor. 241 configuraţie. fiind utilizate în industria aerospaţială. 229 lanţ siloxanic. 237 fenoplaste. 233 statistic. nu dezvoltă gaze toxice prin ardere şi aderă la suprafeţele metalice. 233 atmosferă standard. elastomeri (cauciuc siliconic). pot fi utilizate şi la temperaturi de 800 oC). 249 curbă termo-mecanică. 246 elastomeri. c − polisiloxan reticulat Materialele pe bază de siliconi fac parte din categoria materialelor plastice de înaltă performanţă (v. din acelaşi motiv îşi menţin proprietăţile de elasticitate într-un interval mare de temperaturi. bloc. 254 antioxidant. deoarece îmbină proprietăţile de elasticitate ale materialelor organice cu stabilitatea termică şi chimică a materialelor anorganice (de exemplu. b – polisiloxan cu molecule liniare. 256 masă moleculară. 236 curbe izocronice. 242 funcţionalitate. 11. lacuri sau uleiuri siliconice. 233 conformaţie. grefat. 233 disproporţionare. 235 formare epruvete. În funcţie de tipul radicalilor ataşaţi lanţului siloxanic. 234 grad de polimerizare. 249 curbe izometrice. Structura chimică a siliconilor: a – lanţul siloxanic. 250 antistatic. 239 copolimer.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Fig. 247 duritate Shore. fig. 11. sunt neinflamabile. 250 alungire la limita de curgere. 233 lanţ molecular (catenă). 255 . pentru durate scurte. la realizarea echipamentelor pentru zonele arctice etc. 231 grad de cristalinitate. 231 duritate Barcol. geluri. 235. 233 constantă de relaxare. 230 homopolimer.19). Cuvinte cheie agent de reticulare. 235 cristalite. de gradul de polimerizare şi de gradul de reticulare.

* * * Culegere de standarde române comentate CSCM – Mp5. New Jersey. 230 polidispersitate. Bucuresti.a. Tehnologia materialelor. 248 segment de lanţ molecular. Smith Ch. 1995 10.. OIDCM. H. 1998 258 .. Studiul si ingineria materialelor. 229 plastifiant. Materiale plastice. 1988 6. 254 reacţie în lanţ. 250 poliadiţie. Stiinţa materialelor.. 1998 11. 236 termoplaste. s. 231 răşini epoxidice. 1995 5.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR melamine. Essais mecaniques des plastiques. Inc. Manualul inginerului. Shackelford J. 1985 9. 237 tranziţie sticloasă (vitroasă). Techinques de l’Ingenieur. Bucureşti. 241 rezilienţa. partea a doua. 1989 8. Constantinescu D.S. 254 răşini poliesterice. The Science of Engineering Materials. Elements of Materials Science and Engineering. * * * Hütte.. Mitelea I. 237 termorigide (duroplaste). * * * Culegere de standarde române comentate CSCM – Mp4. 232 polidispersie. Editura Didactică şi Pedagogică. 235 polimerizare. 232 relaxarea tensiunilor. 233 structură amorfă. Timişoara 1999 4. Materiale plastice. Bucureşti. 1983 2. O. Materiale termoplastice şi materiale termorigide. Massachusetts. 255 Bibliografie 1. 1986 7. Saban R. IPG Ploiesti. Stiinţa materialelor în construcţia de maşini. Bucureşti. New York. Krawczak P. OIDCM. Paris. Zecheru Gh. 256 sindiotactic. 233 steroizomer.. Editura Didactică şi Pedagogică. 234 temperatură de curgere. 247 rezistenţă Dynstat la şoc. Vasilescu D. Printice Hall. 254 monomer. Addison-Wesley Reading. 229 polimer reticulat. Lugsheider E. Macmillan Publishing Company. Van Vlack L. Editura Tehnică. 235 silicon. Fundamente. Editura Sudura. 229 polimer. 248 rezistenţă Izod la şoc. şi Ciocea N. AM 3510. 232 policondensare. 236 vâscoelasticitate. Sixt Edition. 231 polietilenă. Terminologie şi metode de analiză şi încercări.. 232 reacţie în trepte. Tillmann W. 233 sferulită. Bucuresti. 239 vulcanizare. 1999 3. Introduction to Materials Science for Engineers.

b) este procesul prin care două molecule organice identice reacţionează pentru formarea unei molecule complexe. b) este o reacţie în lanţ ce se iniţiază în prezenţa unei substanţe introduse special în acest scop.11. c) numărul de monomeri din lanţul macromolecular reprezintă gradul de polidispersie moleculară.4. c) este o reacţie în trepte care decurge fără eliminarea unei substanţe cu molecula mică. c) prin răcirea bruscă a amestecului de reacţie. c)după dispunerea monomerilor pot fi copolimeri statistici. b) sunt rezultatul unirii în lanţul macromolecular a unor monomeri diferiţi. c) prin polimerizare se obţin substanţe a căror compoziţie chimică diferă de a monomerilor din care provin.11. d) după 259 . d) numărul de unităţi structurale din lanţul macromolecular reprezintă gradul de polimerizare? T.5. Care dintre următoarele afirmaţii despre polimeri sunt adevărate: a) sunt substanţe organice micromoleculare care conţin mai multe componente. b) este o reacţie în lanţ la fel ca polimerizarea.6. d) prin transferul de la un lanţ la altul a unui unui atom de H care reface legătura dublă C = C a monomerului? T. b) prin unirea capetelor libere a două catene. Care dintre afirmaţiile următoare despre reacţia de polimerizare sunt advărate: a) este o reacţie în trepete care necesită activare energetică la fiecare secvenţă. Prin ce se caracterizează reacţia de poliadiţie: a) este procesul prin care două molecule organice identice reacţionează pentru formarea unei molecule complexe.11. b) sunt compuşi chimici (în marea majoritate a cazurilor organici) cu molecule de dimensiuni mari. d) în timpul procesului de creştere a catenelor ambele capete ale lanţului sunt libere? T.3.2. Care dintre afirmaţiile următoare despre copolimeri sunt adevărate: a) sunt rezultatul unirii unor monomeri de acelaşi tip.11. Cum se realizează întreruperea reacţiei de polimerizare: a) prin introducerea unui radical care reacţionează cu monomerii liberi şi consumă energia necesară continuării reacţiei de polimerizare.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Teste de autoevaluare T.11. copolimeri grefaţi şi copolimeri bloc. c) polimerii obţinuţi prin policondensare au compoziţie chimică diferită de a monomerilor din care provin. d) creşterea lanţului macromolecular se realizează prin formarea de noi legături în urma reacţiilor de condensare (reacţie în trepte)? T.1. Prin ce se caracterizează reacţia de policondensare: a) este procesul prin care două molecule organice diferite reacţionează pentru formarea unei molecule complexe. d) polimerii care se formează prin poliadiţie au de obicei în lanţurile principale şi alţi atomi decât carbonul? T11.

c) îşi menţin proprietăţile înalt elastice până aproape de descompunere.11. c) se utilizează numai în stare vitroasă. polimeri statistici şi polimeri grefaţi. c) la gradul de ramificare a catenelor.11.13.11. La ce se referă noţiunea de configuraţie în cazul structurii polimerilor: a) la relaţia de ordine a unităţilor structurale în cadrul lanţului macromolecular dată de legăturile chimice. polimeri atactici şi polimeri sindiotactici. complet amorfă sau parţial cristalină. catenelor. c) la poziţia relativă a doi monomeri vecini realizată prin rotirea în jurul legăturii simple dintre atomii de carbon. d) la numărul şi radicalilor liberi din unitatea structurală? T. c) la forma cristalitelor rezultate prin presare. Care sunt tipurile de polimeri după modul de dispunere a grupelor laterale faţă de lanţul principal: a) polimeri isotactici.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR dispunerea monomerilor pot fi: steroizomeri. c)desfăşurarea şi decuplarea 260 . b) la forma moleculelor monomerilor din componenţa catenelor.11.10. d) se durifică pe măsură ce creşte temperatura prin creşterea gradului de reticulare? T. Cum se comportă elastomerii la încălzire: a) odată cu creşterea temperaturii deformarea elastică se produce la solicitări mai mici. La ce se referă noţiunea de conformaţie în cazul structurii polimerilor: a) la relaţia de ordine a unităţilor structurale în cadrul lanţului macromolecular. polimeri reticulaţi şi polimeri cristalini? T. c) polimeri liniari. copolimeri atactici sau copolimeri isotactici? T.11.7.9. la o reîncălzire ulterioară nu se mai atinge starea vâscoasă? T.11. b) are loc înmuierea prin reducerea pronunţată a vâscozităţii. d) la zonele cu structură complexă ce ce rezultă prin prin unirea mai multor fibrile în jurul unui nucleu? T. b) sunt substanţe macromoleculare cu grad mare de reticulare.11. Care dintre afirmaţiile următoare despre termorigide sunt adevărate: a) sunt substanţe macromoleculare cu structura ramificată.11.12. d) la distribuţia monomerilor diferiţi în cadrul lanţului macromolecular? T.8. Care dintre afirmaţiile următoare despre termoplaste sunt adevărate: a) sunt substanţe macromoleculare cu structura liniară sau ramificată. b) pot fi încălzite în vederea prelucrării o singură dată. b) polimeri isotactici. d) pot fi încălzite în vederea prelucrării de un număr nelimitat de ori ? T. b) la forma pe care o capătă lanţurile macromoleculare. b) ruperea legăturilor intermoleculare. b) la ordonarea pe anumite zone prin alinierea unor segmente de lanţ.11. Care dintre mecanismele prin care se produce deformarea polimerilor sunt caracteristice termoplastelor şi elastomerilor: a) îndreptarea.14. La ce se referă noţiunea de sferulită în cazul structurii polimerilor: a) la formaţiunile structurale constituite prin încolăcirea unui lanţ molecular. c) se prelucrează într-o stare de polimerizare incompletă.

Care dintre mecanismele prin care se produce deformarea polimerilor sunt caracteristice termorigidelor: a) alunecarea relativă a catenelor. d) alunecarea relativă a catenelor? T.11.22. c) în cazul menţinerii constante a temperaturii şi a forţelor exterioare. La ce se referă noţiunea de condiţionare a epruvetelor pentru încercări mecanice: a) la prelucrarea mecanică în condiţii care să asigure o anumită precizie şi rugozitate a suprafeţelor.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor catenelor.18. b) în cazul solicitărilor la temperatură variabilă. Care dintre afirmaţiile următoare despre metoda Shore de determinare a durităţii polimerilor sunt adevărate: a) metoda se bazează pe utilizarea unui penetrator tronconic sau conic ce este apăsat de un resort calibrat pe suprafaţa probei. c) la polimerii nereticulaţi.11.16. c) se măsoară adâncimea de pătrundere iar scala de duritate Shore are 100 261 .15. d) la temperaturi Tv < T >Tc? T. c) decuplarea catenelor. c) alungirea procentuală la rupere Ar. d) în cazul creşterii temperaturii şi menţinerii constante a forţelor exterioare? T. d) ruperea legăturilor intermoleculare? T.17. b) la realizarea epruvetelor prin presare în condiţii standardizate.11. b) reprezintă capacitatea polimerilor de a căpăta deformaţii elastice variabile în timp sub acţiunea solicitărilor constante. În ce condiţii are loc relaxarea tensiunilor în cazul polimerilor: a) în cazul solicitărilor la care deformaţiile şi temperatura se menţin constante.11. b) se măsoară diametrul urmei lăsate de penetrator pe suprafaţa probei şi se calculează duritatea ca raport dintre forţa de apăsare şi aria urmei. d) limita de curgere aparentă Re? T.11. c) materialul cu comportare vâscoelastică se deformează la solicitare constantă până la atingerea unei stări staţionare. b) la polimerii puternic reticulaţi. d) materialul cu comportare vâscoelastică se deformează la solicitare constantă până la rupere? T.19.11.21.20. La care tip de polimeri se înregistrează variaţia cea mai mare a modulului de elasticitate E cu temperatura: a) la polimerii cu grad mare de cristalinitate. d) la polimerii cu structură complet amorfă? T.11. Care dintre afirmaţiile următoare despre vâscoelasticitate sunt adevărate: a) este capacitatea polimerilor de a-şi menţine deformaţia elastică la reducerea vâscozităţii. b) modificarea distanţelor dintre monomeri. c) la menţinerea epruvetelor într-o atmosferă standard o durată suficientă pentru atingerea echilibrului termic şi higrometric? T.18. În ce domeniu de temperaturi variază puternic modulul de elasticitate E: a) la temperaturi T < Tv. b) alungirea procentuală la curgere Ac. c) la temperaturi t < ta. b) la temperaturi T > Tc. Care sunt caracteristicile mecanice determinate prin încercarea la tracţiune ce prezintă importanţă pentru proiectarea pieselor din materiale polimerice: a) rezistenţa la tracţiune Rm.

PET. PAN. PAN. PMMA. d) PTFE. În care dintre enumerările următoare polimerii sunt în ordinea crescătoare a modulului de elasticitate (valoarea medie a intervalului de variaţie): a) PE-LD. CR.11. c) POM. c) aminoplastele. ABS . ABS.31. ABS. IIR. PF. c) încercările se efectuează prin solicitarea la tracţiune sau la încovoiere.30. Care dintre afirmaţiile următoare despre metoda Izod de încercare la încovoiere prin şoc sunt adevărate. UF.11.25. Q? 262 . PET.29. definită la fel ca rezilienţa în cazul metodei Charpy şi exprimată în J/m2? T. b)poliuretanii liniari. PET. d) EU. ABS. În care dintre enumerările următoare materialele plastice termorigide sunt în ordinea descrescătoare a rezistenţei la rupere Rm: a) UF. UF. PTFE. FPM. PAN.24. b) PE−HD. valoarea 0 corespunâznd pătrunderii totale a penetratorului. ABS. UP. IIR. PP. PE-LD. PTFE. b) UP.? T. a) se utilizează aceeaşi schemă de solicitare ca la încercarea Charpy. d) UP. b) NR. PVC−P. d) polistirenul? T. Q. b) încercările se efectuează numai prin solicitarea la tracţiune la temperaturi ridicate. MF. UP. c) PE-LD. PC. ABS. NR. CSM. În care dintre enumerările următoare materialele termoplaste sunt în ordinea crescătoare temperaturii de vitrifiere: a) PE−HD. PET. b) constă din ruperea unei epruvete cu crestătură încastrată la unul din capete printr-o lovitură cu un ciocan pendul aplicată la capătul liber fie pe faţa cu crestătură fie pe faţa opusă crestăturii. PP. d) duritatea Shore este o mărime convenţională ce poate fi utilizată numai ca un criteriu de recepţie a materialelor? T. c) PE−HD. Care dintre afirmaţiile următoare despre încercările la fluaj ale polimerilor sunt adevărate: a) încercările sunt mai frecvente în cazul polimerilor decât în cazul materialelor metalice. CR.EP. PET.11.26. d) siliconii? T.11. PVC−P. d) siliconii? T. MF? T. c) EU.11. PVC−P. PP. c) caracteristica mecanică determinată este rezistenţa Izod la şoc. În care dintre enumerările următoare materialele elastomerice sunt în ordinea crescătoare a temperaturii maxime de serviciu la expunere continuă: a) CR. b)fenoplastele.11. PET.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR de unităţi.11. PET.11. d) caracteristica mecanică determinată este rezistenţa Izod la şoc. PA66. Care dintre următoarele mase plastice aparţin termoplastelor: a) polietilena.28. PP? T. Care dintre următoarele mase plastice aparţin termorigidelor: a) fenoplastele. PAN. UF. b) PP. EP. d) încercările se efectuează de cele mai multe ori în condiţii de atmosferă standard normală 23/50? T. PC. epruvetele fiind diferite.11. EP. Care dintre următoarele mase plastice aparţin termoplastelor: a) răşinile acrilice. NBR. c)policarbonaţii.23. PP. FPM. PC. CSM. c) răşinile alchidice. d) UP. b) poliamidele. PTFE. MF. MF.27. PE-LD. MF. definită ca fiind energia absorbită prin ruperea epruvetei şi exprimată în J.

2) şi (11.1). Să se calculeze gradul de polimerizare a unui lot de polietilenă de mare densitate PE−HD pentru care s-a determinat experimental o masă moleculară medie de 90000 g/mol Rezolvare Gradul de polimerizare n se determină cu relaţia (11.6. Mm = ≅ 25208 g/mol şi M n = 12020 ⋅ 10 4 263 303 ⋅ 1010 12020 ⋅ 10 4 ≅ 23205 g/mol.01 = 28. ∑ N i M i = 12020 ⋅ 10 4 .1): M C 2 H 4 = 2·12. 5180 .1. calculând mai întâi masa monomerului etilenă (C2H4) cu datele din tabelul 1. utilizând aceste date.75·1010 150 45000 675·104 30. g/mol Numărul de lanţuri Ni Masa moleculară medie pe interval Mi. să se calculeze masa moleculară medie în funcţie de fracţia masică ( M m ) şi masa moleculară medie în funcţie de fracţia numerică ( M n ). Determinările experimentale de masă moleculară asupra unei probe de polimer au condus la datele prezentate în coloanele 1 şi 2 ale tabelului 11. 10000] 330 5000 495·104 0. 20000] (20000 .2. Aplicând relaţiile (11.01 + 4·1.1). 28.11.11. 50000] Rezolvare Pentru calculul celor două mărimi prin care se poate caracteriza masa moleculară medie a polimerului se utilizează relaţiile (11. rezultă: = 5180 .6 Cu valorile astfel determinate.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Aplicaţii A.6. aplicând relaţia (10.06 A.3) rezultă : ∑ Ni ∑ N i M i2 ≅ 303 ⋅ 1010 . cap. n= Tabelul 11. 40000] 700 35000 245·105 85.825·1010 1600 15000 240·105 36·1010 (10000 . se obţine: 90000 ≅ 3207 .06 g/mol .2) şi (11. g/mol Ni M i N i M i2 (0 . 30000] 2400 25000 600·105 150·1010 (30000 .3).11. Datele iniţiale şi rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A.375·1010 (40000 .2 Intervalul maselor moleculare. produsele NiMi şi N i M i2 şi se completează coloanele corespunzătoare din tabelul 11. se calculează mai întâi masa moleculară medie Mi pentru fiecare interval.1 (v.

Ea – energia de activare a procesului de relaxare.6). după menţinerea ei (în stare întinsă) o durată τ3 = 40 zile la t3 = 30 oC. Rezolvare Constanta de relaxare a tensiunilor pentru banda de cauciuc se poate determina cu ajutorul relaţiei (11.6 zile.5e ≅ 2. iar T – temperatura materialului (în K). pentru datele din enunţ.3. care s-a relaxat la nivelul σ1 = 6 N/mm2.6 . acelaşi rezultat putând fi obţinut şi astfel: σ = σ 1e = 5. la t2 = 25 oC şi la t3 = 30 oC pentru o bandă de cauciuc. ştiind că în aceasta s-a generat o tensiune de întindere σ0 = 12 N/mm2.3.5 N/mm2. după acest timp tensiunile din bandă atingând nivelul σ1 = 5.11. rezultă: 264 − Ea k BT τ −τ − 1 0 τ rt 90 − 42 60.5 N/mm2. după care capetele benzii se fixează.4. Banda se menţine în această stare la ta o durată τ0 = 2 zile.5 N/mm2.11.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR A. ţinând seama de datele din τ enunţul aplicaţiei. A.10−24 J/K. a) Să se determine valorile constantei de relaxare a tensiunilor la t1 = 20 oC. După menţinerea benzii în poziţie întinsă o durată τ1 = 90 zile. după menţinerea barei o durată τ1 = 60 zile la t1=20 oC sau o durată τ2 = 50 zile la t2 = 25 oC. (11. b) Să se determine nivelul tensiunilor din bară. O bandă de cauciuc cu (secţiunea dreptunghiulară) este supusă la tracţiune. Relaţia dintre viteza de relaxare a tensiunilor din materialele polimerice şi temperatură este de tip Arrhenius: T . dependentă de tipul materialului. kB = 13.81. înlocuind datele din enunţ se obţine σ ln 0 σ1 42 τ rt = = 60. 11 ln 5.11. prelucrată.5 tensiunile se relaxează la nivelul σ = σ 0 e τ − 1 τ rt = 11e − 90 60. Să se determine constanta de relaxare a tensiunilor pentru această bandă şi intensitatea tensiunilor din banda de cauciuc după menţinerea în poziţia întinsă o durată τ1 = 90 zile.11 ) v rσ = v rσ o e în care vrσ 0 este o valoare de referinţă a vitezei de relaxare.6 − ≅ 2.6). Rezolvare a) Aplicând relaţia (11. ca la rezolvarea aplicaţiei A. sub forma: τ rt = 0 . astfel încât în bandă se generează tensiuni normale de întindere σ0 = 11 N/mm2.

relaţia (11. τ0 pentru aplicaţia considerată. 6 5 T2 ln τ rt2 − T1 ln τ rt2 T τ0 = e T2 − T1 = 0.6 zile.2 ln = 4. se obţine sistemul de ecuaţii (cu necunoscutele τ0 şi Ea): τ 1 E a = k B T1 ln rt τ0 τ 2 E a = k B T2 ln rt .8 ⋅ 10 −24 86.00156e 13.7 ≅ 5. 265 . 3⋅10 −20 σ 3 = σ 0e τ − 3 T τ rt3 = 12e − 40 49.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor τ1 τ 60 50 T T T = = 86. şi 1 1 72. Viteza de relaxare a tensiunilor este invers proporţională cu durata menţinerii materialului la o temepratură T şi. τ rt1 şi τ rt2 fiind σ 12 σ 12 ln 0 ln ln 0 ln 6 6 σ1 σ1 o constantele de relaxare a tensiunilor la t1 = 20 C (T1 = 293 K) şi t2 = 25 oC (T2 = 298 K). τ rt2 = 2 = = 72. iar τ rt constanta de T 0 τ0 τ rt τ rt1 = T relaxare la temperatura T. acest sistem are soluţia: Ea = 1 1 − T1 T2 T T T kB ln T τ rt1 τ T2 rt = 13.1 − 293 298 =e 298 ln 72 .00156 zile Constanta de relaxare a tensiunilor la t3 = 30 oC (T3 = 303 K) are valoarea: E − 24 = τ 0 e a = 0.11) devine: E T τ rt = τ 0 e a . În aceste circumstanţe. (11. ca urmare.4 N/mm2.3 ⋅ 10 − 20 J. v rσ = C .1− 293 ln 86 . corespunzătoare relaxării tensiunilor la temperaturile t1 = 20 oC şi t2 = 25 oC. se pot scrie 1 1 T T T relaţiile: vrσ = C .12) k BT Considerând datele din enunţul aplicaţiei. C şi τ0 fiind constante.6 zile k B T3 b) Tensiunile din banda de cauciuc menţinută o durată τ3 = 40 zile la o t3 = 30 C (T3 = 303 K) vor fi: T τ rt3 4 .1 zile.8⋅10 ⋅303 = 45.

11. polietilena comercială de înaltă densitate PE−HD are densitatea ρPE-HD = 960 kg/m3. densitatea polietilenei necristalizate este ρ0 = 900 kg/m3. Cristalele moleculare de polietilenă (polietilena cu gradul de cristalinitate 100%) au densitatea ρ100 = 1010 kg/m3. rezultă: ρ − ρ0 (11. Rezolvare Considerând că densitatea polietilenei creşte liniar cu gradul de cristalinitate X. polietilena comercială de joasă densitate PE−LD are densitatea ρPE-LD = 920 kg/m3.5.13) X = 100 X ρ100 − ρ 0 Aplicând această relaţie se obţine pentru cazurile considerate în enunţul aplicaţiei: 920 − 900 960 − 900 X PE −LD = 100 = 18% şi X PE −HD = 100 ≅ 55% 1010 − 900 1010 − 900 266 . Să se estimeze gradele de cristalinitate ale PE-LD şi PE-HD.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR A.

Materialele compozite stratificate au structura alcătuită dintr-un material suport dispus în straturi solidarizate cu un material de legătură (liant). poliamidă. carton.) înglobată. Te etc. În această categorie sunt incluse materialele organice stratificate. acid salicilic fin dispersat.) înglobate. materialele dure. politetrafluoroetilenă etc. lemn. în concentraţii volumice de până la 80 %. TaC etc. pulberi metalice etc. materiale textile etc. Introducere Materialele compozite reprezintă o clasă modernă de materiale cu structura eterogenă. Mo etc. B.). având structura alcătuită din particule fine de carburi metalice (WC. Ni. într-o matrice metalică (Co. ZrO2 etc.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite Capitolul 12 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR COMPOZITE 12. Cr. într-o matrice metalică (Fe. În funcţie de caracteristicile structurale. având structura alcătuită dintr-un material macromolecular de bază − duroplast (răşină fenolică. răşină epoxidică etc. bile de sticlă.) sau termoplast (polimetacrilat de metil. răşină 267 . Materialele compozite cu granule (agregatele compozite) au structura alcătuită dintr-un material matrice în care sunt înglobate granule (particule) din unul sau mai multe materiale. alcătuită din două sau mai multe materiale componente.) – în care sunt înglobate particulele unui material de umplutură (rumeguş de lemn. polipropilenă.) şi liant (răşină fenolică. în concentraţii volumice de până la 95 %.) şi masele plastice aglomerate. Co. materialele compozite pot fi împărţite în mai multe categorii: A.). care sunt puternic legate între ele şi conlucrează eficient pentru a conferi ansamblului structural caracteristici superioare celor proprii componentelor solitare.1. În această categorie sunt incluse: betonul. având structura alcătuită din starturi multiple de material organic (hârtie. cermeturile. Ni. având structura alcătuită dintr-o fază oxidică − ceramică (Al2O3. TiC.

Estimarea caracteristicilor fizico − mecanice ale materialelor compozite Caracteristicile de utilizare ale materialelor compozite sunt determinate esenţial de natura şi intesitatea legăturilor ce se realizează între materialele componente ale structurii acestora. carbură de siliciu. betonul armat şi. din oţel sau fontă). carbură de siliciu. împletituri de fibre sau straturi de fibre din diferite materiale.1. oxid de Be.). 12. Materialele compozite cu fibre au structura alcătuită dintr-un material de bază (matrice) în care sunt înglobate fibre individuale (scurte sau lungi. Cr. Pentru majoritatea materialelor din această categorie matricea este un material organic macromolecular (de obicei. Mo. whiskers) cu structură de monocristale perfecte din alumină. Fe etc. anorganic (ceramică pe bază de Al2O3. Ta. b − lemn. carbură de B. ceramice (alumină.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR melaminformaldehidică. c − poliester armat cu fibre de sticlă Cele mai utilizate materiale din această categorie sunt compozitele polimerice armate cu fibre de sticlă. orientate sau neorientate). iar fibrele sunt polimerice (poliamide de tip Kevlar. Imaginile structurilor câtorva materiale compozite folosite în tehnică sunt prezentate în figura 12. de sticlă. Fig. având structura alcătuită din unul sau mai multe straturi de material oxido-silicatic depuse pe un suport metalic (de obicei.2. C. Structurile unor materiale compozite uzuale: a − beton. ciment sau beton) sau metalice (diverse metale sau aliaje). în prezent fiind folosite frecvent fibrele fine (trihite.1. lemnul. fier sau grafit. un material duroplast. care asigură conlucrarea (cooperarea) acestor 268 . Nylon sau Aramid).) şi materialele metalice emailate (materialele anorganico − metalice). de carbon (grafit) sau metalice (W. Cu. ca material compozit natural. nitrură de siliciu). 12. de tipul răşinilor poliesterice nesaturate sau răşinilor epoxidice). răşină ureoaldehidică etc. Ni.

A. fapt care se poate deduce cu uşurinţă comparând imaginile microstructurilor prezentate în figura 12.2. cât şi structurile zonelor de legătură (interfaciale) dintre materialele componente. comportarea sa poate fi descrisă astfel: • deformaţiile (alungirile) specificie (de natură elastică) ale matricei εM. caracteristicile distribuţiei (dispunerii) acestor componente şi raportul concentraţiilor lor (masice sau volumice). un material compozit este bine realizat.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite componente. materialul este un agregat compozit solicitat la tracţiune monoaxială. b − cu legături puternice între matrice şi fibre Pentru a prezenta modul în care se pot estima caracteristicile fizico − mecanice ale unui material compozit. materialul compozit are structura alcătuită dintr-o matrice în care sunt înglobate fibre dispuse paralel şi este solicitat la tracţiune axială pe o direcţie perpendiculară pe direcţia de dispunere a fibrelor. aşa cum se arată în schema prezentă în figura 12. Ca urmare. Dacă un material compozit alcătuit dintr-o matrice (M) în care sunt înglobate fibre (f) dispuse paralel este solicitat la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor de o forţă Fc. C. trei cazuri distincte: A.3. care evidenţiază dependenţa dintre comportarea la rupere a unui material compozit de tip poliester armat cu fibre de sticlă şi calitatea legăturilor realizate între matrice şi fibre. Fig. 269 .2.12. în funcţie de caracteristicile materialelor componente şi de raportul concentraţiilor acestora în structura compozitului. dacă structura zonelor de legătură asigură conlucrarea perfectă a materialelor componente ale acestuia. B. materialul compozit are structura alcătuită dintr-o matrice în care sunt înglobate fibre dispuse paralel şi este solicitat mecanic la tracţiune axială în lungul fibrelor. Imaginile microscopice ale suprafeţelor de rupere la tracţiune ale unui material compozit de tip poliester armat cu fibre de sticlă: a − cu legături insuficiente între matrice şi fibre. când se analizează structura unui material compozit se iau în considerare atât structurile materialelor componente. care produce deformarea elastică a compozitului şi a materialelor sale componente. se consideră.

• dacă EM.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fibrelor εf şi compozitului εC pe direcţia de aplicare a forţei Fc sunt egale: (12.5) EC = EM(1 − vf) + Efvf. iar porţiunea din SC ocupată de matrice are aria SM = SC(1 − vf) şi se pot scrie relaţiile: (12. Această relaţie este valabilă dacă fracţia 270 .4. Schema conlucrării componentelor M şi f ale unui material compozit supus la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor Relaţia (12. • dacă secţiunea (transversală) portantă a compozitului are aria SC. o parte FM fiind preluată de matrice şi o parte Ff − de fibre: (12. fibrelor şi compozitului. în fibre şi în compozit. Fig.2) εM = M . 12.4) σCSC = σMSM + σfSf ⇒ σC = σM(1 − vf) + σfvf. (12. porţiunea din SC ocupată de fibre are aria Sf = SCvf. iar σM. 12. ε f = EM Ef EC • forţa Fc se distribuie pe M şi f existente în structura compozitului.3. determinată de existenţa legăturilor intime dintre ele. σf şi σC sunt tensiunile normale (pe direcţia de acţiune a forţei Fc) generate de solicitarea mecanică în matrice. cunoscând valorile modulelor de elasticitate longitudinală ale materialele componente M şi f. această condiţie (numită condiţia de izodeformaţie) fiind respectată datorită conlucrării componentelor M şi f. Schema comportării unui material compozit cu fibre dispuse paralel la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor Fig.3) Fc = FM + Ff.1) εM = εf = εC . (12.5) permite estimarea modulului de elasticitate longitudinală al unui material compozit. se poate aplica legea lui Hooke şi rezultă relaţiile: σf σ σ şi ε C = C . iar fracţia volumică a fibrelor în aceasta este vf. Ef şi EC sunt modulele de elasticitate longitudinală ale matricei.

Aşa cum sugerează schema din figura 12. RmM fiind definită prin tensiunea care produce matricei o deformare specifică egală cu cea la care survine ruperea fibrelor. în consecinţă.4) şi (12. Diagrama prezentată în figura 12.4. rezistenţa la rupere * * corespunde rezistenţei la rupere a matricei RmM ( RmM > RmM. deoarece matricea este plastică şi se deformează înainte de rupere mai mult decât fibrele). deoarece o mare parte din materialul matricei se află în afara zonelor de acţiune ale fibrelor şi se deformează liber.6) RmC = RmM(1 – vf) + Rmfvf . relaţia (12. materialul M din afara acestei zone putându-se deforma liber. Dacă materialul compozit este alcătuit dintr-o matrice moale şi plastică şi fibre cu rezistenţă mecanică ridicată şi plasticitate scăzută (care se comportă elastic până la rupere). cum ar fi: coeficientul de difuzie D. • dacă compozitul are vf mică.6) este valabilă dacă vf este suficient de mare. comportarea sa poate fi descrisă astfel: 271 . compozitul trebuie să se caracterizeze printr-o densitate suficient de mare a fibrelor (fracţia volumică a fibrelor trebuie să fie suficient de mare). coeficientul de conductibilitate termică λ sau coeficientul contracţiei transversale (Poisson) µ.7) v fcr = mM Rmf − RmM Relaţiile de forma (12. rezistenţa sa la rupere scade pe măsură ce creşte vf. • efectul durificator al fibrelor se manifestă dacă fracţia volumică a fibrelor depăşeşte valoarea critică vfcr. pentru ca orice porţiune din M să aparţină unei zone de acţiune a unei fibre. Ca şi relaţia (12. care produce deformarea elastică a compozitului şi componentelor sale. B. dată de relaţia: R * − RmM . Dacă un material compozit alcătuit dintr-o matrice (M) în care sunt înglobate fibre (f) dispuse paralel este solicitat la tracţiune monoaxială de o forţă Fc normală la fibre.5).6.5 justifică această afirmaţie. iar prezenţa fibrelor este echivalentă cu existenţa în material a unor goluri (defecte) care îi diminuează secţiunea portantă. (12. aşa cum se arată în schema prezentată în figura 12.5) sunt valabile şi pentru estimarea altor caracteristici fizico − mecanice ale materialelor compozite. legăturile dintre M şi f asigură respectarea condiţiei de izodeformaţie numai într-o zonă din jurul fiecărei fibre înscrisă într-un cilindru cu diametrul dm (numită zona de acţiune a fibrei). evidenţiind următoarele aspecte: • dacă materialul este lipsit de fibre (vf = 0).1).4) se poate adapta pentru estimarea rezistenţei la rupere a compozitului RmC în funcţie de rezistenţa la rupere a fibrelor Rmf şi de rezistenţa convenţională a matricei RmM: (12.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite volumică a fibrelor în materialul compozit este suficient de mare pentru a fi respectată condiţia de izodeformaţie (12. relaţia (12.

Fig.4) şi (12. Diagrama dependenţei dintre rezistenţa la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor a unui compozit şi mărimea fracţiei volumice a fibrelor • orice element de volum din materialul compozit se deformează elastic pe direcţia tensiunilor σC. 12.5): εM = ∆L f = ∆L f şi relaţia (12. ţinând seama de îndeplinirea 272 .8) σM = σf = σC.2) şi.5. iar deformaţiile specifice (pe aceeaşi direcţie) ale celor două materiale LC ∆L ∆LM (M şi f) ce compun elementul de volum sunt: ε M = M = şi LM LC (1 − V f ) Lf LCV f (12.9) se transformă într-o relaţie de aceiaşi formă cu (12.9) ∆LC = ∆LM + ∆Lf. deoarece lungimea iniţială a elementului de volum a fost LC = LM + Lf. porţiunea ocupată de fibre fiind Lf = LCvf. • deoarece deformaţiile produse compozitului de solicitarea mecanică sunt de natură elastică. alungirea ∆LC produsă pe această direcţie obţinându-se prin sumarea alungirii matricei ∆LM şi alungirii fibrelor ∆Lf: (12. deformaţia specifică corespunzătoare acestui element este ∆L ε C = C .10) εC = εM(1 − vf) + εfvf. iar porţiunea ocupată de materialul matricei – LM = LC(1 − vf).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • tensiunile normale (pe direcţia de aplicare a forţei Fc) generate de solicitarea mecanică în matrice σM. această condiţie (numită condiţia de izotensiune) fiind respectată datorită legăturilor intime existente între matrice şi fibrele compozitului. rămân valabile relaţiile (12. în fibre σf şi în compozit σC sunt egale: (12.

care produce deformarea elastică a compozitului şi componentelor sale.11) şi agregatul compozit se 273 . cum ar fi coeficientul de difuzie D sau coeficientul de conductibilitate termică λ. aşa cum se arată în schema prezentată în figura 12. Cercetările întreprinse până în prezent au evidenţiat însă că astfel de materiale au caracteristicile elastice intermediare celor corespunzătoare compozitelor cu fibre (cu aceleaşi materiale M şi f) care îndeplinesc condiţiile de izodeformaţie şi de izotensiune. Dacă un material de tip agregat compozit este solicitat la tracţiune monoaxială de o forţă Fc. 12.11) EC 1 = EM1 (1 − V f ) + E −1V f . 12. Schema comportării la tracţiune monoaxială pe direcţia normală la fibre a unui material compozit cu fibre dispuse paralel Fig. cunoscând valorile moduleleor de elasticitate longitudinală ale materialelor componente M şi f. Schema comportării unui agregat compozit la tracţiune monoaxială Relaţiile de forma (12.10) devine: − − (12. Valoarea exponentului n depinde de caracteristicile materialelor M şi f care alcătuiesc compozitul. comportarea sa este dificil de descris.12) EC = Em (1 − V f ) + E nV f .Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite condiţiei de izotensiune (12. relaţia (12. pentru alte caracteristici. f exponentul n aparţinând mulţimii n ∈ [−1.10).12) devine (12. C. cum sunt.11) permite estimarea modulului de elasticitate longitudinală al unui material compozit. ca urmare. Fig. relaţia (12.8). f Pentru condiţiile de solicitare considerate.11) sunt valabile şi pentru estimarea altor caracteristici fizico − mecanice al materialelor compozite pe direcţia normală la fibre. relaţia (12.7.1] \{0}. astfel: • dacă n = −1. rezistivitatea electrică ρ (inversul conductibilităţii electrice) se pot utiliza relaţii de tipul (12.6. de exemplu. se poate presupune că modulul de elasticitate lungitudinală al agregatelor compozite este dat de relaţii de forma: n n (12.7.

8. Lemnul – material compozit natural Lemnul este unul din materialele compozite naturale cu fibre folosite pe scară largă în aplicaţiile tehnice. din oţel) în care sunt înglobate particule sferice cu Ef foarte scăzut (de exemplu. coeficientul de conductibilitate termică λ. numită ritidom (partea moartă. care are o parte exterioară. iar agregatele compozite cu EM ridicat şi Ef scăzut au comportarea elastică descrisă de (12. relaţiile de forma (12.3.1).12) cu n ∈ (0.12) sunt valabile nu numai pentru estimarea caracteristicilor elastice ale agregatelor compozite. Secţiunea transversală făcută prin trunchiul unui arbore evidenţiază (la scară macroscopică). relaţia (12.9. aspectul secţiunilor transversală (secţiunea făcută cu un plan perpendicular pe axa longitudinală a trunchiului).5) şi agregatul compozit se comportă ca un material compozit (cu fibre) care îndeplineşte condiţiile de izodeformaţie. un astfel de agregat compozit poate fi alcătuit dintr-o matrice cu EM foarte ridicat (de exemplu. coeficientul contracţiei transversale µ etc. ci şi pentru alte caracteristici fizico-mecanice (coeficientul de difuzie D. sugerând eterogenitatea structurală şi anizotropia acestui material. Ca şi în cazul celorlalte tipuri de materiale compozite. aşa cum se arată în figura 12. în multe ţări (de exemplu. industria chimică.12) cu n ∈ (−1. un astfel de agregat compozit poate fi alcătuit dintr-o matrice cu EM foarte scăzut (de exemplu. • agregatele compozite industriale având EM scăzut şi Ef ridicat au comportarea elestică descrisă de (12. din oţel). următoarele zone structurale ale acestuia: • zona exterioară a trunchiului reprezintă scoarţa (coaja). • dacă n = 1. cu aspect crăpat. aşa cum se poate observa în figura 12. din cauciuc). din cauciuc) în care sunt înglobate particule sferice cu Ef foarte ridicat (de exemplu. radială (secţiunea făcută cu un plan care conţine axa trunchiului) şi tangenţială (secţiunea făcută cu un plan paralel cu axa trunchiului şi normal unei raze a acestuia) obţinute. agricultură etc.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR comportă ca un material compozit (cu fibre) care îndeplineşte condiţia de izotensiune. SUA sau Rusia) cantitatea de lemn utilizată anual pentru diverse construcţii industriale sau civile şi în alte aplicaţii (din industria mobilei. brăzdat sau desprins în 274 .12) devine (12.) depăşind suma cantităţilor de oţel şi beton întrebuinţate în aplicaţiiile tehnice din toate ramurile economiei lor naţionale. pentru studierea structurii lemnului se procedează la secţionarea trunchiului arborilor.0). Sursa din care se obţine acest material este în mod obişnuit trunchiul arborilor.) 12. ca urmare.

la cele mai multe specii de arbori. numită duramen (format din ţesuturi moarte. golite de conţinutul lor celular. şi care are. care se distinge uşor la tulpinile tinere şi este mult diminuată la tulpinile arborilor maturi) şi o parte intermediară. • zona interioară a trunchiului reprezintă lemnul.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite solzi.8. aşa cum se observă în figura 12.10. fibre liberiene şi ţesuturi de parenchim). celulele care alcătuiesc acest ţesut au propietatea de a se multiplica în mod continuu în timpul perioadei de vegetaţie a arborelui şi de a da naştere anual (spre interior) ţesuturilor care formează lemnul şi (spre exterior) ţesuturilor care formează liberul. care alcătuiesc ţesutul conductor al sevei brute. care are o parte exterioară. numită măduvă (formată din ţesuturi de parenchim rare. culoarea mai închisă decât alburnul). Zonele structurale ale trunchiului unui arbore Structura la scară microscopică (constituţia anatomică) a lemnului are. permiţând stabilirea vârstei arborelui. numită liber (partea vie. 275 . afânate şi rezistente. 12. Fig. cu pereţii lignificaţi. care se dezvoltă anual şi este alcătuită din vase. straturile lemnoase care se formează anual datorită activităţii cambiului şi care determină creşterea în grosime a lemnului sunt numite inele anuale şi pot fi observate clar în secţiunea transversală. prin care se face circulaţia ascendentă a sevei brute). Schema secţionării trunchiului arborilor pentru studierea structurii lemnului Fig. • zona intermediară. o parte centrală. următoarele elemente: • vasele lemnoase sunt şiruri de celule alungite.9. 12. situată între coajă şi lemn formată dintr-un singur strat de celule care determină creşterea în grosime a trunchiului reprezintă cambiul. numită alburn (de culoare deschisă. în fâşii sau în placi) şi o parte interioară.

).. pe pereţii lor laterali existând multiple punctuaţii (mici porţiuni circulare nelignificate şi permeabile care permit comunicarea cu ţesuturile sau vasele vecine. • canalele rezinifere sunt canale căptuşite cu celule secretoare de răşină. fibrele lemnoase sunt elementele de bază ale ţesutului mecanic (de rezistenţă) al lemnului. • razele medulare sunt şiruri de celule de parenchim aşezate radial. lignificaţi şi cu spaţiul interior (golit de conţinutul celular) foarte îngust.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR vasele lemnoase sunt de două feluri: − traheele (vasele perfecte sau vasele propriu-zise). la care pereţii transversali se păstrează intacţi sau ciuruiţi. Structura la scară microscopică (constituţia anatomică) a lemnului Datorită acestei constituţii anatomice.6 %).50 %).. alungite. ele constituind 40. − traheidele (vasele imperfecte). la care pereţii transversali (care despart celulele componente ale vaselor) au dispărut complet sau parţial. 12..45 %) şi hidrogenul (5. oxigenul (44.. care apar în structura masei lemnoase a unor specii de arbori (molid.70 % din masa lemnului. 276 . strâns legate între ele (fără spaţii inter celulare)...10. astfel că circulaţia sevei prin acestea se face ca prin nişte tuburi.. Fig. pin etc. Elementele chimice care compun matricea şi fibrele acestui material sunt: carbonul (49. cu pereţii groşi. • fibrele lemnoase sunt şiruri de celule moarte. lemnul poate fi privit ca un material compozit având în structură fibrele lemnoase alcătuite din celuloză şi o matrice (liant) alcătuită din hemiceluloză (celuloză cu grad relativ redus de polimerizare n < 200 ) şi lignină (polimer cu reţea de fenol − propan)..

13 şi 12.12 sunt prezentate (pentru exemplificare) curbele caracteristice convenţionale la tracţiune şi compresiune pe direcţia fibrelor pentru lemnul de fag.14 sunt redate aspectele specifice ale ruperii lemnului la astfel de solicitări. Influenţele prezenţei concentratorilor de tensiuni mecanice asupra comportării la rupere a lemnului (la tracţiune pe direcţia fibrelor) sunt sugerate de imaginile prezentate în figura 12.3). 3. scap. iar 277 . Trebuie precizat că împărţirea tradiţională a diverselor specii de lemn în categoriile: lemn de esenţă moale şi lemn de esenţă tare foloseşte rezistenţa mecanică numai ca un criteriu secundar. Densitatea lemnului se defineşte în trei moduri distincte: densitatea lemnului verde ρu este masa unităţii de volum de lemn verde (cu umiditatea maximă).3). alungirea procentuală după rupere A etc. a unor epruvete prelucrate din lemn. în general. plasticitatea şi rezistenţa la rupere a lemnului se definesc la fel ca în cazul materialelor metalice (v. Elasticitatea. lemnul de esenţă moale (având. A. B. prezintă o mare anizotropie a proprietăţilor fizico-mecanice.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite La stabilirea proprietăţilor de utilizare ale lemnului trebuie avute în vedere următoarele aspecte: • lemnul.). Principalele proprietăţi fizico-mecanice ale lemnului şi caracteristicile care se folosesc pentru exprimarea cantitativă a acestora se definesc în moduri similare şi se determină prin încercări asemănătoare celor utilizate în cazul materialelor metalice (v. rezistenţă mecanică relativ scăzută) provenind din arborii alor căror frunze rămân verzi tot timpul anului (brad. standardele care regelmentează modul de efectuare a încercărilor fiind: STAS 336 şi STAS 6291 (pentru încercarea la tracţiune). iar densitatea convenţională ρc este raportul dintre masa de lemn anhidru şi volumul de lemn verde (cu fibrele saturate de umiditate) din care aceasta sa obţinut prin uscarea artificială a lemnului la 105 oC. aceste încercări se efectuează prin solicitarea monoaxială (la întindere sau la compresiune).2 şi 3. • proprietăţile fizico-mecanice ale lemnului (şi produselor confecţionate din lemn) sunt influenţate sunstanţial de umiditatea acestuia. pin etc.) se folosesc (ca încercări de referinţă) încercarea la tracţiune şi încercarea la compresiune. ţinând seama de anizotropia proprietăţilor lemnului. STAS 86 şi STAS 1348 (pentru încercarea la compresiune). cap. Pentru determinarea caracteristicilor care pot exprima cantitativ aceste proprietăţi (modulul de elasticitate E. iar în figurile 12. În figurile 12. având structura unui material compozit cu fibre dispuse paralel. criteriul principal care stă la baza acestei calsificări fiind natura sezonieră a arborilor din care provine lemnul.15. în lungul fibrelor sau perpendicular pe direcţia fibrelor.11 şi 12. rezistenţa la rupere Rm. densitatea absolută ρ0 este masa unităţii de volum de lemn anhidru (uscat artificial la 105 oC).

v. Fig. Curbe caracteristice convenţionale la tracţiune pe direcţia fibrelor pentru lemnul de fag Fig. Comportarea la rupere a lemnului se poate caracteriza cu ajutorul încercării la încovoiere statică (reglementată de STAS 337/2) al cărei rezultat este rezistenţa al rupere la încovoiere statică normală pe fibre Rmis sau (ca şi în cazul materialelor metalice. rezistenţă mecanică ridicată) fiind obţinut din arborii ale căror frunze se schimbă anual (stejar. Aspectul ruperilor lemnului la compresiune pe direcţia fibrelor .3.scap. în N/mm2.12.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR lemnul de esenţă tare (având.11.13. Curbe caracteristice convenţionale la compresiune pe direcţia fibrelor pentru lemnul de fag Fig.14. în general.7) cu ajutorul încercării de încovoiere prin şoc cu ciocanul pendul (reglementată de STAS 338). 12. fag etc.16. Aspectele specifice ale ruperii la încovoiere (statică sau dinamică) a lemnului sunt sugerate de imaginile prezentate în figura 12. Aspectul ruperilor lemnului la tracţiune pe direcţia fibrelor 278 Fig.). 12. C. 12. al cărei rezultat este (de obicei) rezilienţa (indicele de rezilienţă) KCV în J/cm2 sau (uneori) rezistenţa la rupere la încovoiere dinamică normală pe fibre Rmid. 12.

15.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite Fig.. pentru determinarea durităţii prin această metodă se apasă penetratorul sferic cu diametrul D. b − de tipul orificiilor Fig. 25 s). Comportarea la rupere a lemnului în prezenţa concentratorilor de tensiuni: a − de tipul crestăturilor laterale. Aspectul ruperilor lemnului la încovoiere normală pe fibre: a − în cazul solicitării la încovoiere statică. 12. Duritatea lemnului se determină folosind mai multe metode: • Metoda Brinell (reglementată de STAS 2417/2) utilizează ca penetrator o sferă (bilă) din oţel. b − în cazul solicitării la încovoiere dinamică D. un timp τd (τd = 10 . pe un 279 . cu o forţă F. 12.16..

epruvetă. fig. • Metoda Janka (reglementată de STAS 2417/1) utilizează ca penetrator o sferă (bilă) din oţel cu diametrul D = 11.3. se îndepărtează penetratorul şi se măsoară diametrul d al urmei lăsate de acesta pe lemn (v. 18. fig. Comportarea la solicitări variabile a lemnului se poate analiza construind (ca şi în cazul materialelor metalice.28 mm (având aria secţiunii ecuatoriale Se = 100 mm2 = 1 cm2).9) curba de durabilitate la obseală (curba Wöhler).80665 N) şi aria suprafeţei urmei lăsate de acesta pe lemnul analizat Sp. Aspectul acestei curbe (v.17) şi exprimată în mm2. E.17) arată că în cazul lemnului (la fel ca la unele materiale metalice) se poate defini caracteristica numită rezistenţă la oboseală RO. Fig. Modificarea rezistenţei la oboseală a lemnului de brad în funcţie de: a − temperatură . iar după încetarea acţiunii forţei.12. Curba de durabilitate la oboseală (Wöhler) a lemnului de molid 280 Fig. Duritatea Brinell (simbolizată HB) este o caracteristică mecanică definită (convenţional) ca fiind raportul dintre forţa F. 12.24). b − umiditate . calculată cu relaţia (3. v. epruvetă.18.17. Duritatea Janca (simbolizată HJ) este o caracteristică mecanică definită 2 (convenţional) prin relaţia HJ = F. pe un eşantion (probă. acestă caracteristică se modifică în funcţie de temperatura şi umiditatea lemnului aşa cum sugerează diagramele prezentate în figura 12. scap. exprimată în kgf (1 kgf = 9. piesă) din lemnul care se analizează şi se stabileşte intensitatea forţei F (în kgf) care produce pătrunderea penetratorului în lemn pe o adâncime h = D . 3.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR eşantion (probă. 12. piesă) din lemnul care se analizează. cu o forţă crescătoare. pentru determinarea durităţii prin această metodă se apasă penetratorul sferic.

pin Mahon Mesteacăn Fag. nuc Densitatea ρu. J/cm2 Lemn cu rezilienţă foarte slabă KCV < 3. ulm Nuc.5…6.0 Lemn cu rezilienţă slabă KCV = 3. pin Mesteacăn. mobilier. pin Mesteacăn Carpen. N/mm2 Rezistenţa la încovoiere statică normală pe fibre Rmis *. Principalele categorii de semifabricate realizate din lemn brut 281 .0 * caracteristicile se determină pe lemnul cu umiditatea de 12 % Lemnul brut se prelucrează sub formă de semifabricate destinate utilizării în diverse aplicaţii tehnice (construcţii civile sau industriale. ambalaje etc.0…9. N/mm2 Rezilienţa KCV *.0 Lemn cu rezilienţă foarte mare KCV > 9. fag Guaiac Balsa Mahon Brad. fag Mesteacăn.1. Clasificarea lemnului în funcţie de caracteristicile fizico − mecanice Caracteristica Categoriile de lemn Lemn foarte uşor Lemn uşor Lemn moderat de greu Lemn greu Lemn foarte greu Lemn extrem de greu Lemn foarte moale Lemn moale Lemn mijlociu Lemn foarte dur Lemn extrem de dur Lemn cu rezistenţă foarte slabă Lemn cu rezistenţă slabă Lemn cu rezistenţă bună Lemn cu rezistenţă mare Lemn cu rezistenţă foarte mare Lemn cu rezistenţă foarte slabă Lemn cu rezistenţă slabă Lemn cu rezistenţă bună Lemn cu rezistenţă mare Lemn cu rezistenţă foarte mare Lemn cu rezistenţă foarte slabă Lemn cu rezistenţă slabă Lemn cu rezistenţă bună Lemn cu rezistenţă mare Lemn cu rezistenţă foarte mare Valorile caracteristicii ρu < 400 ρu = 400…500 ρu = 500…650 ρu = 650…800 ρu = 800…1000 ρu > 1000 HJ < 350 HJ = 350…500 HJ = 500…650 HJ = 650…1000 HJ > 1000 Rmc < 30 Rmc = 30…45 Rmc = 45…60 Rmc = 60…80 Rmc > 80 Rmt < 75 Rmt = 75…90 Rmt = 90…125 Rmt = 125…150 Rmt > 150 Rmis < 65 Rmis = 65…85 Rmis = 85…110 Rmis = 110…140 Rmis > 140 Exemple de specii de lemn Balsa.0 Lemn cu rezilienţă mare KCV = 6. N/mm2 Rezistenţa la tracţiune paralelă cu fibrele Rmt *. mesteacăn Fag. balsa. salcie albă Mahon.). nuc Guaiac Plop tremurător Brad. nuc Balsa Brad. Tabelul 12.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite Caracteristicile fizico-mecanice anterior definite permit clasificarea speciilor de lemn în categoriile precizate în tabelul 12. fag Măslin Guaiac Brad.0…4.1. pin Mesteacăn Ulm de câmp Carpen.5 Lemn cu rezilienţă bună KCV = 4. fag Carpen Plop alb Brad Pin Carpen. kg/m3 Duritatea HJ * Rezistenţa la compresiune paralelă cu fibrele Rmc *.

panelul (semifabricat alcătuit dintr-un miez de şipci şi feţe din furnir cu fibrele perpendiculare pe direcţia fibrelor miezului). clasei materialelor compozite: principalele tipuri de astfel de semifabricate sunt: furnirul (semifabricat plan. plăci decorative (plăci din PFL. de asemenea. scânduri.D.D având aplicat pe una din feţe un strat subţire de pastă mecanică albă sau colorată în diverse nuanţe). încleierea fiind rezistentă la fiereberea în apă. aparţin. plăci stratificate din PFL. folie de hârtie impregnată cu răşină melaminică). realizate în diverse sortimente: plăci cu densitate medie – PFL. placajul (semifabricat stratificat din furnire tehnice).D finisate aplicând. acoperite pe ambele feţe cu placaj). având densitatea ρ > 800 kg/m3). plăci extrudate din aşchii de lemn – PAL.0 mm. plăci de interior presate perpendicular pe feţe – PAL. 282 . plăci melaminate din aşchii de lemn – PAL.. peliculele de suprafaţă fiind din răsină melaminică). cu grosimea de 0. prin presare la cald. imprimări. grunduri. dulapi. plăci dure – PFL. prin presare la cald. realizate în diverse sortimente: plăci de interior presate perpendicular pe feţe (obţinute din aşchii de lemn încleiate cu răşină ureoformaldehidică şi presate perpendicular pe feţe).M (plăci din aşchii de lemn acoperite pe ambele feţe. plăci fonoabsorbante (obţinute prin perforarea sau înţeparea suprafeţelor unor PFL moi şi poroase şi destinate utilizării la finisajele interioare şi tratamentele fonoabsorbanete ale construcţiilor) etc. buşteni. aceste sortimente se pot supune unor tratamente termice. destinate fabricării mobilierului sau utilizării în lucrările interioare de construcţii). plăci melaminate (plăci din PFL.CON (obţinute din aşchii de lemn încleiate cu răşină fenolică.D). cu unul sau mai multe pelicule de răşină sintetică. plăcile celulare (semifabricate de tip panou.SET (plăci din aşchii de lemn înobilate pe ambele feţe cu masă de şpaclu. destinate fabricării mobilierului sau utilizării în lucrările interioare de construcţii). datorită structurii şi proprietăţilor pe care le prezintă.D (obţinute prin împâslirea şi presarea fibrelor de lemn.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR sunt buştenii şi cheresteaua de diverese sortimente: grinzi. cherestea şi/sau aşchii de lemn se realizează şi alte tipuri de semifabricate.D (plăci cu grosimea s > 12 mm. plăci emailate din aşchii de lemn PAL. obţinute prin lipirea mai multor straturi de PFL. pe una sau ambele feţe. cu sau fără adaosuri de lianţi. finisate prin acoperirea uneia din feţe cu o peliculă de email sau lac pe bază de răşini sintetice uscată la cald). la atacul ciupercilor şi insectelor xilofage). emailuri şi lacuri. plăci de exterior presate perpendicular pe feţe – PAL.AI (obţinute din aşchii de lemn încleiate cu răşină ureoformaldehidică şi care au înglobate substanţe de protecţie contra ciupercilor.Ex (obţinute din aşchii de lemn presate la cald prin extrudare şi placate pe ambele feţe cu furnir tehnic) etc.DM (PFL cu densitatea ρ = 500. şipci.2). plăcile din aşchii de lemn – PAL. rigle.800 kg/m3.. Din lemn brut. insectelor xilofage şi focului). plăci emailate (plăci din PFL. în scopul obţinerii unor caracteristici de utilizare convenabile. alcătuite dintr-o ramă de lemn şi un miez din lamele sau hârtie. şi plăcile din fibre de lemn – PFL. care se obţine prin derulare centrică sau tăiere plană din buşteni sau cherestea). care.5…3. lemnul stratificat. chimice sau termochimice (de tipul celor prezentate în tabelul 12.

. • aburirea propriuzisă. ca urmare a evaporării mai intense a apei din lemnul încălzit. timp de 24 ore.Tabelul 12. PREZERVAREA • Antiseptizarea lemnului înainte de uscare (cu paste antiseptice aplicate − LEMNULUI upeficial). Principalele date privind tratamentele aplicate semifabricatelor din lemn Denumirea tratamentului Scopurile aplicării tratamentului Principalele date privind regimul tratamentului ABURIREA USCAREA ÎN AER • Înlăturarea diferenţelor de culoare între alburn şi duramen. prin aburire obţinându-se o nuanţă uniformă roşie – cărămizie. iar • Micşorarea umidităţii prin menţinerea îndelungată a lemnului în depozite cheresteaua cu grosime mare de uscare (cu lungimea de 50…100 m şi lăţimea de 30…50 m). cu aer cald şi umed. • Protecţia cherestelei împotriva crăpării. • încălzirea completă a • Reducerea contragerii şi umflării specifice prin modificarea punctului de lemnului la 99…100 oC în 8…18 ore.5 m/s. 99…100 oC. prin tratarea capetelor cu aracet produs pe bază de poliacetat de vinil) sau folosind elemente mecanice de protecţie. • Creşterea caracteristicilor de rezistenţă mecanică Cheresteaua cu grosimea sub 25 mm se menţine 22…60 zile. crăpături etc. cu viteza de INSTALAŢII circulaţie a aerului 3…6. la • Reducerea umidităţii lemnului cu 20…30 % în primele ore după aburire. atmosferică. INDUSTRIALE Uscarea se realizează printr-o succesiune alternantă de perioade USCAREA • Micşorarea umidităţii prin menţinerea lemnului în instslaţii speciale de de încălzire la presiune ÎN VID tratare în vid. Se folosesc camere speciale de • Distrugerea agenţilor biologici existenţi în lemn (ciuperci şi insecte aburire şi se parcurg trei etape: xilofage) si blocarea fenomenelor de încingere şi răscoacere. • încălzirea camerei la • Reducerea tensiunilor reziduale din lemn şi evitarea defectelor cauzate 99…100 oC în 4…12 ore. (75…80 mm) se menţine 70…250 zile USCAREA ÎN • Micşorarea umidităţii prin menţinerea lemnului în instalaţii de tip tunel Uscarea la 70…100 oC. asemănătoare lemnului de mahon.2. cu peioade de menţinere în vid • Conservarea buştenilor împotriva răscoacerii şi crăpării în timpul verii prin imersare sau stropire cu apă. saturaţie în apă al fibrelor. de acestea (deformaţii.).

• lungimea minimă a fibrelor compozitului. care sunt maxime în vecinătatea interfeţei M – f (unde matricea este constrânsă să respecte condiţia de izodeformaţie) şi se micşorează în intensitate pe măsură ce creşte distanţa faţă de fibre (datorită diminuării constrângerilor impuse materialului matricei). este mai mare şi cu mari.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 12. astfel că orice porţiune din materialul matricei se află integral într-o zonă de acţiune a unei fibre. aşa cum arată schema din fig. (12. 12. numit raport de formă al fibrelor. Datorită comportării solidare a ansamblului M – f. orientate unidirecţional) reprezintă clasa de materiale compozite cu cele mai mari perspective de dezvoltare şi de utilizare în aplicaţiile tehnice.13) permite următoarele interpretări: • tensiunile σf preluate de fibrele unui material compozit pot fi cu atât mai L . cât şi în M. matricea (care. 284 .13) 4 df relaţia finală (12. Materialele compozite durificate cu fibre Compozitele durificate cu fibre (având structura alcătuită dintr-o matrice (M) în care sunt înglobate fibre (f) cu rezistenţă mecanică ridicată. Pentru a justifica această afirmaţie este necesar să se cunoască mai în detaliu aspectele principale ale mecanismului durificării cu fibre a materialelor. 12. rezultă: πd 2 4L f σ f = πd f Lτ M ⇒ σ f = τM . la solicitarea la tracţiune în lungul fibrelor a materialului compozit se generează tensiuni mecanice atât în f. • Rezistenţa mecanică ridicată a unui astfel de compozit se obţine dacă fracţia volumică a fibrelor înglobate în material este suficient de mare. unele din acestea fiind prezentate în scap.4.3. cu cât raportul df cât tensiunile de forfecare τm ce pot fi preluate de matrice au intensităţi mai ridicate. are tendinţa de a se deforma mai mult) induce în fibre tensiuni de întindere σf.19 şi se scrie condiţia de echilibru a fibrelor (cu diametrul df şi lungimea Lf). Dacă se utilizează schema din figura 12. iar prin reacţiune se dezvoltă în matrice (pe direcţia paralelă cu fibrele) tensiuni de forfecare τM.2 – cazul A: • Comportarea solidară a componentelor la solicitarea mecanică la tracţiune în lungul fibrelor a unui astfel de compozit este determinată de legăturile interfaciale puternice create între M şi f la elaborarea materialului. numită lungime critică a fibrelor Lc. care permite preluarea de către acestea a unor tensiuni cu intensitatea σf.

(12.16) . de genul unor filamente L (cu df = 1.15) L Comportarea la solicitări mecanice a compozitelor durificate cu fibre prezintă şi următoarele particularităţi: • Rezistenţa lor mecanică este influenţată în măsură importantă de precizia orientării fibrelor pe direcţia aplicării solicitărilor mecanice.3..30 µm şi > 100) monocristaline cvasiperfecte (fără defecte ale df structurii cristaline de tipul dislocaţiilor – v. Pentru compozitele durificate cu fibre discontinui. numit raport de transfer al sarcinilor.. numite trihite sau fibre whiskers. mM ) RmC . 1. dacă unghiul dintre direcţia orientării fibrelor şi direcţia de aplicare a solicitărilor mecanice are măsura θ. principalele caracteristici fizico – mecanice ale unor astfel de fibre sunt redate în tabelul 12. (12. Schema solicitării mecanice a M şi f la în cazul compozitelor durificate cu fibre Lc .6).5.12. relaţia (12. cos 2 θ cosθ sin θ sin 2 θ RmC = RmM (1 − v f ) + Rmf (1 − 285 .Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite este dată de relaţia: . rezistenţa la rupere a materialului compozit este: R R* τ rM (12. Aspectele prezentate mai înainte au condus la ideea realizării materialelor compozite durificate cu fibre discontinui ultrarezistente. 1 σf Fig. L cu atât materialul compozit are o comportare mai eficientă în ceea ce priveşte conlucrarea între M şi f şi poate prelua solicitări mecanice de intensitate mai ridicată.19. este mai mic.14) Lc = d f τ rM 4 τrM fiind rezistenţa la rupere la forfecare a materialului ce constituie matricea compozitului. scap.2 ). care permite estimarea rezistenţei lor mecanice se modifică astfel: • cu cât raportul Lc )v f .θ = min( mC .

dacă măsura unghiului θ depăşeşte o valoare critică θcr. kg/m3 3960 2850 2520 3180 3180 2500 TRIHITE METALICE 7190 8930 7870 8910 425.26 123.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR şi se poate deduce că. (12. atunci când este 286 .15) poate fi de multe ori imprecisă. o C 2040 2570 2450 2690 1900 3650 1857 1083 1538 1453 • Temperatura Modulul de elasticitate longitudinală Ef. kN/mm2 TRIHITE CERAMICE Densitatea ρf. Caracteristicile fizico−mecanice ale principalelor tipuri de trihite utilizate la realizarea materialelor compozite Materialul trihitelor Temperatura de topire sau de înmuiere tsf.80 Rezistenţa la tracţiune Rmf. care. compozitele destinate realizării pieselor solicitate la temperaturi ridicate au structura alcătuită dintr-o matrice. pentru materialele compozite cu fibre de sticlă şi matrice din materiale plastice se recomandă determinarea caracteristicilor mecanice prin încercarea la tracţiune efectuată conform SR EN ISO 527 şi STAS 11268 sau prin încercarea la încovoiere efectuată conform SR EN 63 şi SR EN ISO 14125.61 343. Realizarea semifabricatelor şi pieselor din materiale compozite durificate cu fibre cu respectarea condiţiei θ < θcr.5). (12. complică de cele mai multe ori tehnologiile de fabricare şi măreşte considerabil costurile unor astfel de produse. impunând determinarea experimentală a acestor caracteristici prin încercări mecanice pe epruvete prelevate din aceste materiale.6) sau (12. În mod obişnuit. N/mm2 20600 13050 14000 20500 13700 19500 8800 2900 13050 3850 Al2O3 . Tabelul 12.07 212. dată de relaţia: τ θ cr = arctg ( rM ).grafit Cr Cu Fe Ni la care sunt solicitate compozitele durificate cu fibre afectează în mod diferit caracteristicile mecanice ale componentelor lor structurale.19 240.3.56 700. de exemplu.53 377.alumină BeO B4C SiC Si3N4 C .53 480. rezultă că estimarea caracteristicilor mecanice ale materialelor compozite durificate cu fibre cu ajutorul relaţiilor (12.17) RmC rezistenţa mecanică a materialului compozit se diminuează considerabil.23 480.56 199. Având în vedere această particularitate.

25%Ti−0. Caracteristicile mecanice ale celor mai utilizate fibre refractare df. % 3. privind caracteristicile mecanice ale principalelor tipuri de materiale compozite durificate cu fibre folosite în tehnică. turbinele cu gaze şi alte componente pentru aeronautică) sunt prezentate în tabelul 12.3 Rezistenţa tehnică de durată (fluaj) 1000 oC 830 600 - Materialul fibrelor RrT/ 100000 . 1200 oC 360 310 140 - N/mm2 la temperatura T: 1100 oC 510 470 590 270 420 440 • Comportarea la rupere a compozitelor durificate cu fibre este determinată de caracteristicile de rezistentă mecanică şi tenacitate ale componentelor M şi f care le alcătuiesc structura şi de conlucrarea favorabilă a acestora. această afirmaţie este validată de datele prezentate în tabelul 12. Riscul producerii intempestive a fenomenului de rupere a unui astfel de compozit supus solicitărilor mecanice (în lungul fibrelor) este minim.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite încălzită.scap.15%Zr Mo−1.20 1.5.4. Câteva dintre cele mai utilizate tipuri de fibre refractare pentru realizarea compozitelor destinate aplicaţiilor care presupun temperaturi ridicate de lucru (de exemplu. Tabelul 12. care prezintă fragilitate accentuată.0 0. iar f – un material cu rezistenţă mecanică foarte ridicată. în acest fel.1 1. Caracteristicile de rezistenţă mecanică şi plasticitate ale componentelor M şi f sunt în mod obişnuit complementare. M fiind un material cu rezistenţă mecanică scăzută. N/mm2 2400 2250 1140 2100 1600 1700 Af. îşi menţine rezistenţa la oxidare.5 0.8 1.3. la care diminuarea rezistenţei mecanice odată cu creşterea temperaturii este neînsemnată.9 2.8) au valori ridicate. datorită legăturilor interfaciale puternice create între M şi f la elaborarea acestor materiale. deoarece solicitările se redistribuie pe fibrele nefisurate şi sunt preluate parţial de acele 287 .00 Caracteristicile mecanice la ta Rmf. diferenţele dintre caracteristicile de rezistenţă mecanică ale materialelor componente ale compozitului solicitat la temperaturi ridicate sunt considerabile şi efectul de durificare produs de fibre este foarte important (mult mai mare decât cel produs în cazul solicitării compozitului la temperatura ambiantă).00 1. mm W – 1%ThO2 W – 5%Re Mo−0.15%Zr 0. datorită următoarelor argumente: − fisurile se iniţiază de obicei în fibre.25 0.20 1. dar acest proces nu determină degradarea inadmisibilă a compozitului.20 0. dar cu tendinţă accentuată către comportarea fragilă la rupere.5%Ti−0. iar caracteristicile de comportare la fluaj ( rezistenţa tehnică de durată RrT/ τ şi limita tehnică de fluaj RεT/ τ − v.4. dar îşi micşorează considerabil rezistenţa mecanică şi fibre din material refractar. dar foarte plastic (ductil).

datorită capacităţii substanţiale de deformare plastică înainte de rupere.77 0.6 36.2 11.44 0.6 15.82 0. structura şi proprietăţile compozitelor durificate cu fibre sunt influenţate esenţial de natura şi intensitatea legăturilor interfaciale produse între componentele M şi f ale acestor materiale. În mod obişnuit materialele 288 .0 7.9 112. deoarece aceste legături se crează la elaborarea compozitelor.47 0. ρg km 77.0 11.70 0. N/mm2 1640 780 1200 1520 2100 890 1110 1190 300 200 2640 1110 1170 1630 1750 500 450 1590 660 1750 1060 730 360 400 Rezistenţa mecanică R specifică KR = mC .5 35.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fragmente ale fibrelor fisurate (sparte) care prezintă o lungime superioară lungimii critice.0 6.10 0.7 4. Tabelul 12.18 Rezistenţa la tracţiune RmC.22 0. 5.0 Aşa cum a rezultat din cele prezentate anterior.0 4. disipează prin deformare plastică cea mai mare parte a energiei disponibile pentru extinderea fisurilor şi crează la vârful fisurilor enclave plastice ce micşorează drastic efectul de concentrare a tensiunilor mecanice produs de prezenţa fisurilor.30 0. − propagarea fisurilor iniţiate în fibre este blocată (frânată) de matricea compozitului.73 0.19 0.6 21.09 0.6 5.0 10.3 7. Date privind caracteristicile principalelor compozite durificate cu fibre Componentele materialului Matricea Răşină epoxidică Răşină epoxidică Răşină epoxidică Răşină epoxidică Răşină epoxidică Aluminiu Aluminiu Aluminiu Aluminiu Aluminiu Nichel Nichel Nichel Fier Aliaj Ni-Cr Aliaj Ni-Cr Argint Argint Titan Cupru Tantal Cobalt Cobalt Oţel inoxidabil Fibrele Sticlă Whiskers Al2O3 Carbon Kevlar Filamente B SiO2 Al2O3 Oţel Filamente B Whiskers B4C Filamente B Filamente W Whiskers Al2O3 Whiskers Al2O3 Al2O3 Filamente W Oţel Al2O3 Filamente W Filamente W Filamente Ta2C Filamente W Filamente Mo Filamente W Fracţia volumică a fibrelor vf 0.35 0.24 0.14 0.17 0.20 0.0 4.0 2.36 0.2 48.0 18.25 0.7 8.0 − 37.08 0.29 0. care.10 0.8 76.40 0.67 0. particularităţile metodelor şi procedeelor tehnologice de fabricare sunt factori foarte importanţi de influenţă ai calităţii unor astfel de materiale.5 30.

având structurile prezentate în figura 12.20.12.20. b − fibre de oţel . compozitele cu fibre de carbon şi matrice de nichel (la care metoda infiltrării nu dă rezultate bune. fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită. − depunerea chimică a matricei în jurul fibrelor. fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită. se infiltrează între fibre (sub vid sau sub presiunea unui gaz inert) şi prin solidificare determină formarea compozitului. prin această metodă fiind realizate. topit sub formă de picături fine cu ajutorul unui jet de plasmă. fibrele se aliniază şi se dispun în straturi alternante cu matricea. cum ar fi: − simpla lipire. cu această tehnologie fiind realizate (la temperaturi apropiate de ta). materialul matricei este adus în stare topită. de exemplu.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite compozite durificate cu fibre se realizează prin metode şi procedee tehnologice indirecte (fibrele şi matricea se fabrică independent şi se supun apoi agregării sub formă de material compozit). deoarece nichelul topit atacă şi deteriorează fibrele de carbon) şi compozitele cu fibre de oţel şi matrice de nichel. de 289 Fig. − depunerea electrolitică a matricei în jurul fibrelor. iar matricea se depune pe fibre prin cementarea acestora în băi de săruri sau în mediu gazos. fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită.care se poate supune ulterior şi unor operaţii de prelucrare prin deformare plastică la cald pentru mărirea fracţiei volumice a fibrelor în materialul compozit. Microstructura compozitelor cu matrice de nichel durificată cu: a − fibre de carbon. această metodă permiţând fabricarea materialelor compozite cu matrice metalică şi trihite ceramice (de exemplu. după care se supun unui proces de agregare prin lipire (realizat în mod obişnuit prin încălzirea şi întărirea prin polimerizare a matricei). compozitele cu trihite de safir în matrice de argint). o variantă a acestei metode o reprezintă depunerea pe fibrele aliniate în direcţia de armare dorită a materialului matricei. după care se depune electrolitic între ele materialul matricei. această metodă fiind utilizată frecvent pentru realizarea compozitelor cu fibre de sticlă sau de carbon şi matricea din răşini sintetice − infiltrarea.

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR exemplu. de exemplu. iar faza care are rolul fibrelor durificatoare capătă dispunerea şi orientarea necesare prin solidificarea dirijată unidirecţional a aliajelor turnate în forme. Pentru obţinerea unor materiale compozite durificate cu fibre se utilizează în prezent şi metode şi procedee tehnologice directe (fibrele şi matricea se realizează împreună şi sunt supuse unor prelucrări menite să asigure realizarea compozitului cu caracteristicile de utilizare dorite).C) şi a celor cu fibre de compus Nb8Fe7Cr2 şi matrice de soluţie solidă Fe(Cr.21. pentru realizarea compozitelor cu fibre de wolfram şi matrice de soluţie solidă Ni(W).Nb). această tehnologie permiţând obţinerea compozitelor cu fibre de bor şi matrice de aluminiu şi a celor cu fibre de wolfram şi matrice de oţel inoxidabil. 12. a compozitelor cu fibre de compus Al3Ni şi matrice de aluminiu.21. tragere sau extrudare) pentru obţinerea materialului compozit. compozitele cu trihite de oxid de aluminiu şi matrice de titan şi compozitele cu fibre de carbură de siliciu şi matrice de molibden. metoda asigură legături interfaciale foarte puternice între matricea şi fibrele materialului compozit.12. fazele din structura unor aliaje eutectice reprezintă materialele componente ale compozitului. 290 . având structura prezentată în figura 12. Structura semifabricatului utilizat pentru obţinrea prin deformare plastică a compozitului cu fibre de W şi matrice din oţel inoxidabil Fig. având structura celui prezentat în figura 12. dar prezintă dezavantajul că fracţia volumică a fibrelor nu se poate regla.22. fiind impusă de raportul cantitativ al fazelor componente ale structurii aliajelor eutectice. se supune deformării plastice la cald (prin laminare. un pachet realizat din straturi alternante de fibre şi matrice (sub formă de folie). − încorporarea fibrelor prin deformarea plastică a matricei. a compozitelor cu fibre de carbură de tantal şi matrice de soluţie solidă Co(Ta.22. Structura compozitului cu fibre de W şi matrice de soluţie solidă Ni(W) obţinut prin solidificarea dirijată a aliajului eutectic Ni − W − solidificarea unidirecţională a eutecticelor. cum ar fi: Fig. această tehnologie fiind utilizată.

Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite

− formarea fibrelor prin deformarea plastică a aliajelor bifazice; materialele bifazice, având în structură o fază f cu modul de elasticitate ridicat şi rezistenţă mecanică la cald mare şi o fază M cu plasticitate ridicată şi rezistenţă mare la oxidare la temperaturi înalte, se supun prelucrării prin deformare plastică la rece, iar tendinţa naturală de formare a structurii fibroase (de alungire a grăunţilor cristalini în direcţia deformării) determină distribuirea fazei f sub formă de fibre în faza M ce capătă rolul de matrice; această tehnologie permite obţinerea unor materiale compozite cu foarte bune proprietăţi de refractaritate ( de exemplu, prin deformarea plastică la rece, cu un grad de deformare GD ≅ 90 %, a agragatului compozit obţinut prin infiltrarea în pulbere de wolfram a aliajului lichid Ni−Cr rezultă un compozit cu fibre aliniate care are rezistenţa la rupere, la t t = 870 oC, RmC = 430...450 N/mm2 (în timp ce matricea din aliaj Ni − Cr are
t RmC = 48...50 N/mm2). Toate aspectele anterior prezentate conduc la concluzia că utilizarea materialelor compozite durificate cu fibre trebuie extinsă în viitor; singurul argument care (în prezent) limitează folosirea acestor materiale în diverse aplicaţii tehnice îl constituie costul lor de elaborare ridicat.

Cuvinte cheie
agregare prin lipire, 289 alburn, 275 cambiu, 275 canal rezinifer, 276 compozit durificat cu fibre, 284 densitate lemn absolută, convenţională, 277 depunere chimică, 289 depunere electrolitică, 289 duramen, 275 duritate Janca, 280 enclavă plastică, 288 fibră lemnoasă, 276 fracţie volumică, 270 furnir, 282 hemiceluloză, 276 încorporare, 290 inel anual, 275 infiltrare, 289 izodeformaţie, 270 izotensiune, 272 liber, 275 lignină, 276 lungime critică a fibrelor, 284 matrice, 269 panel, 282 plăci celulare, 282 plăci din aşchii de lemn – PAL, 282 plăci din fibre de lemn – PFL, 282 procedee tehnologice directe, 290 procedee tehnologice indirecte, 289 raport de formă al fibrelor, 284 raport de transfer al sarcinilor, 285 rază medulară, 276 ritidom, 274 solidificare unidirecţională, 290 trahee, 276 traheidă, 276 trihite (fibre whiskers), 285 vas lemnos, 275 zona de acţiune a fibrei, 271

291

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

Bibliografie
1. Shakelford J. Introduction to Materials Science for Engineers, Macmillan Publishing Commpany, New York, 1988 2. Gâdea S., Petrescu M., Metalurgie fizică şi studiul metalelor, vol. II, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981 3. Van Vlack L., Elements of Materials Science and Engineering, Addison – Wesley Publishing Company, Massachusetts, 1985 4. Pavel A., Surse şi riscuri de avarie în petrol − petrochimie – chimie, vol. I, Universitatea din Ploieşti, Ploieşti, 1993 5. * * * Hütte – Manualul inginerului. Fundamente. Traducere din limba germană după ediţia a 29 – a, Editura Tehnică, Bucureşti, 1995 6. Broutman L.J., Composite materials. Fracture and fatigue, Academic Press, New York, 1994 7. Suciu P. Lemnul – structură, proprietăţi, tehnologie, Editura Ceres, Bucureşti, 1985

Teste de autoevaluare
T.12.1. Care din următoarele materiale aparţin categoriei agregatelor compozite: a) betonul; b) oţelul carbon hipoeutectoid; c) cermetul cu particule de Al2O3 înglobate într-o matrice de fier; d) lemnul? T.12.2. Care din următoarele materiale aparţin categoriei compozitelor stratificate: a) fonta emailată; b) panelul; c) placajul; d) polistirenul expandat? T.12.3. Care din următoarele materiale aparţin categoriei compozitelor cu fibre: a) cimentul; b) betonul armat; c) fonta albă hipoeutectică; d) compozitul cu filamente de carbură de bor orientate unidirecţional într-o matrice de aluminiu? T.12.4. Care din următorii factori influenţează proprietăţile materialelor compozite: a) proprietătile materialelor componente; b) concentraţiile (masice sau volumice) ale materialelor componente; c) structura şi proprietăţile zonelor de legătură (interfaciale) dintre materialele componente; d) distribuţia materialelor componente în structura compozitului? T.12.5. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate în cazul unui compozit cu fibre orientate unidirecţional, solicitat la tracţiune în lungul fibrelor: a) este respectată condiţia de izodeformaţie; b) este respectată condiţia de izotensiune; c) efectul durificator al fibrelor se manifestă numai dacă fracţia
292

Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite

volumică a fibrelor depăşeşte o valoare critică; d) efectul durificator al fibrelor se manifestă numai dacă fracţia volumică a fibrelor este mai mică decât o valoare critică? T.12.6. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate în cazul unui compozit cu fibre orientate unidirecţional, solicitat la tracţiune pe o direcţie normală la fibre: a) este respectată condiţia de izodeformaţie; b) este respectată condiţia de izotensiune; c) fracţia volumică a fibrelor nu influenţează comportarea la tracţiune a materialului compozit; d) tensiunile generate în fibre, în matrice şi în materialul compozit de solicitarea la tracţiune sunt egale? T.12.7. Care dintre următoarele afirmaţii privind structura la scară macroscopică a trunchiului unui arbore sunt adevărate: a) zona exterioară a trunchiului este denumită coajă sau scoarţă; b) partea exteriaoră a scoarţei este denumită alburn; c) partea interioară a scoarţei este denumită liber; d) liberul este partea interioară a scoarţei, care se dezvoltă anual şi este alcătuită din vase, fibre liberiene şi ţesuturi de parenchim? T.12.8. Care dintre următoarele afirmaţii privind structura la scară macroscopică a trunchiului unui arbore sunt adevărate: a) zona interioară a trunchiului este denumită lemn; b) partea exterioară a lemnului este denumită alburn; c) partea centrală a lemnului este denumită duramen; d) duramenul este partea lemnului situată între alburn şi măduvă? T.12.9. Care dintre următoarele elemente aparţin constituţiei anatomice (structurii la scară microscopică) a lemnului: a) traheele; b) fibrele lemnoase; c) razele medulare; d) canalele rezinifere? T.12.10. Care element din constituţia anatomică a lemnului este alcătuit din şiruri de celule moarte, alungite, cu pereţii lignificaţi şi cu spaţiul interior (golit de conţinutul celular) foarte îngust, strâns legate între ele: a) traheele; b) fibrele lemnoase; c) razele medulare; d) canalele rezinifere? T.12.11. Care dintre următoarele elemente chimice intră în alcătuirea fibrelor lemnoase (celulozice) şi matricei din hemiceluloză şi lignină, care definesc structura de material compozit a lemnului: a) magneziul; b) carbonul; c) oxigenul; d) hidrogenul? T.12.12. Care dintre următoarele definiţii privind densitatea lemnului sunt corecte: a) densitatea lemnului verde reprezintă masa unităţii de volum a lemnului saturat în apă; b) densitatea absolută a lemnului reprezintă masa unităţii de volum a lemnului uscat artificial la 105 oC; c) densitatea convenţională este raportul dintre masa de lemn verde şi volumul de lemn anhidru care se obţine din aceasta; d) densitatea convenţională este raportul dintre masa de lemn anhidru şi volumul de lemn verde din care aceasta s-a obţinut? T.12.13. Care din următoarele afirmaţii privind caracteristicile mecanice ale lemnului sunt adevărate: a) pentru lemn şi produsele din lemn se poate defini
293

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

(ca şi la unele materiale metalice) o caracteristică mecanică numită rezistenţă la oboseală; b) duritatea Brinell a lemnului se defineşte la fel ca în cazul materialelor metalice; c) prezenţa concenratorilor de tensiuni de tipul crestăturilor marginale sau orificiilor nu influenţează comportarea la rupere a lemnului; d) caracteristicile mecanice ale lemnului nu depind de direcţia pe care sunt măsurate, lemnul fiind un material compozit izotrop? T.12.14. Care dintre următoarele semifabricate realizate din lemn se pot considera materiale compozite stratificate: a) grinzile; b) panelul; c) plăcile melaminate din aşchii de lemn; d) plăci extrudate din aşchii de lemn? T.12.15. Care dintre următorii factori influenţează caracteristicile mecanice ale compozitelor durificate cu fibre: a) lungimea fibrelor; b) raportul de formă al fibrelor; c) măsura unghiului dintre direcţia orientării fibrelor şi direcţia de aplicare a solicitărilor mecanice; d) fracţia volumică a fibrelor? T.12.16. Care dintre următoarele afirmaţii privind comportarea la solicitări mecanice a compozitelor durificate cu fibre sunt adevărate: a) comportarea solidară a componentelor la solicitarea mecanică la tracţiune în lungul fibrelor a unui astfel de compozit este determinată de legăturile interfaciale puternice create între M şi f la elaborarea materialului; b) rezistenţa mecanică a unui astfel de compozit este ridicată, dacă fracţia volumică a fibrelor înglobate în material este suficient de mare, astfel că orice porţiune din materialul matricei se află integral într-o zonă de acţiune a unei fibre; c) cu cât raportul de transfer al sarcinilor este mai mic, cu atât materialul compozit are o comportare mai eficientă în ceea ce priveşte conlucrarea între M şi f şi poate prelua solicitări mecanice de intensitate mai ridicată; d) rezistenţa mecanică a unui astfel de compozit este ridicată, dacă fracţia volumică a fibrelor înglobate în material este suficient de mică şi o parte din materialul matricei se află în afara zonelor de acţiune ale fibrelor? T.12.17. Care dintre următoarele afirmaţii privind elaborarea materialelor compozite durificate cu fibre sunt adevărate: a) la elaborarea prin infiltrare, fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită, materialul matricei este adus în stare topită, se infiltrează între fibre (sub vid sau sub presiunea unui gaz inert) şi prin solidificare determină formarea compozitului; b) la elaborarea prin depunerea chimică a matricei în jurul fibrelor, fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită, iar matricea se depune pe fibre prin cementarea acestora în băi de săruri sau în mediu gazos; c) la elaborarea prin încorporarea fibrelor prin deformarea plastică a matricei, un pachet realizat din straturi alternante de fibre şi matrice (sub formă de folie) se supune deformării plastice la cald prin laminare, tragere sau extrudare; d) la elaborarea prin solidificarea unidirecţională a eutecticelor, fazele din structura unui aliaj eutectic reprezintă materialele componente ale compozitului, iar faza care are rolul fibrelor durificatoare capătă dispunerea şi orientarea necesare prin solidificarea dirijată unidirecţional a aliajului turnat?
294

Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite

Aplicaţii
A.12.1. Un material compozit cu fibre de sticlă înglobate într-o matrice de răşină epoxidică are fracţia volumică a fibrelor vf = 0,70. Ştiind că fibrele de sticlă au densitatea ρf = 2540 kg/m3, iar matricea din răşină epoxidică are densitatea ρM = 1210 kg/m3, să se determine concentraţia masică a fibrelor în materialul compozit %fm şi densitatea compozitului ρC. Rezolvare Considerând că materialul compozit are volumul VC, iar volumele fibrelor şi matricei sunt Vf , VM, se obţin relaţiile: Vf = VCvf , VM = VC(1 – vf) şi VC = Vf + VM . Masele corespunzătoare volumelor Vf , VM şi VC sunt Mf = VCvfρf, MM = VC(1 – vf)ρM şi MC = Mf + MM, iar densitatea compozitului este dată de o relaţie de forma (12.5): ρC = ρM(1 – vf) + ρfvf; pentru datele precizate în enunţul aplicaţiei se obţine: ρC = 1210(1 – 0,70) + 2540⋅0,70 = 2141 kg/m3. Concentraţia volumică a fibrelor în materialul compozit este %fV = 100vf, iar concentraţia masică a acestora este dată de relaţia (stabilită utilizând ρf raţionamentul prezentat la rezolvarea aplicaţiei A.2.4): % f m = 100v f ; pentru ρ datele precizate în enunţul aplicaţiei se obţine: % f m = 100 ⋅ 0,7
2540 2141

≅ 83 %.

A.12.2. Un material compozit cu fibre continui de sticlă înglobate în matrice de răşină epoxidică se consideră ca material de referinţă la proiectarea unui nou material compozit (cu aceleaşi componente). Ştiind că matricea are * EM = 6900 N/mm2 şi RmM = 69 N/mm2, fibrele au Ef = 72500 N/mm2 şi Rmf = 3400 N/mm2, iar materialul de referinţă supus încercării la tracţiune în / lungul fibrelor are modulul de elasticitate EC = 46260 N/mm2 şi rezistenţa la
/ rupere RmC = 2050 N/mm2, să se stabilească ce valoare trebuie să aibă fracţia volumica a fibrelor în noul material, pentru ca acesta să prezinte (pe direcţia de orientare a fibrelor) modulul de elasticitate EC ≥ 50000 N/mm2 şi rezistenţa la rupere RmC ≥ 2200 N/mm2. Rezolvare Pentru compozitul de referinţă se pot scrie relaţiile (12.5) şi (12.6) din care rezultă valoarea fracţiei volumice a fibrelor în acest material vf şi mărimea / E − EM 46260 − 6900 rezistenţei conventionale a matricei RmM: v /f = C = = 0, 6 ; 72500 − 6900 E f − EM

295

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR R mC
/

RmM =

− R mf v /f
/ f

1− v

=

2050 − 3400 ⋅ 0,6 1− 0,6

= 25 N/mm 2 . Deoarece pentru noul compozit

sunt, de asemenea, valabile relaţiile (12.5) şi (12.6), se poate determina valoarea fracţiei volumice a fibrelor în acest material vf pentru respectarea condiţiilor impuse în enunţul aplicaţiei, astfel:. Cu datele precizate în enunţul aplicaţiei se obţine: vf ≥ max(0,66; 0,64) Vf ≥ 0,66. De exemplu, adoptând vf = 0,70, rezultă EC = 52820 N/mm2 > 50000 N/mm2 şi Rmc = 2387,5 N/mm2 > 2200 N/mm2. Observaţie Atât pentru materialul compozit de referinţă, cât şi pentru noul material proiectat, fracţiile volumice ale fibrelor depăşesc valaorea critică dată de relaţia R * − RmM 69 − 25 = (12.7): v fcr = mM = 0,013 ; ca urmare, efectul de durificare 3400 − 25 Rmf − RmM datorită înglobării fibrelor în matrice este asigurat la ambele materiale. A.12.3. Un compozit cu fibre continui, este realizat înglobând fibre dintr-un material cu Ef = 80000 N/mm2 într-un material matrice cu EM = 8000 N/mm2. Să se analizeze cum se modifică, în funcţie de fracţia volumică a fibrelor vf, valorile modulului de elasticitate al compozitului EC pe direcţia fibrelor şi pe direcţia normală la fibre. Rezolvare Folosind relaţiile (12.5) şi (12.11) în condiţiile precizate în enunţul aplicaţiei se pot trasa graficele EC = f(vf) prezentate în figura 12.23. Analizând aceste grafice, rezultă că modulul de elasticitate al compozitului pe direcţia de orientare a fibrelor creşte liniar odată cu vf, în timp ce efectul de creştere odată cu vf a modulului de elasticitate al compozitului pe direcţia normală la fibre se manifestă pregnant numai la valori ridicate ale vf .

Fig. 12.23. Diagramele de variaţie, în funcţie de fracţia volumică a fibelor, a modulului de elasticitate determinat în lungul fibrelor şi pe direcţia normală la fibre la un compozit cu fibre de sticlă si matrice de răşină epoxidică 296

Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite

A12.4. Să se determine valoarea exponentului n din relaţia (12.12) pentru un agregat compozit alcătuit dintr-o matrice de cobalt în care sunt înglobate particule dure de carbură de wolfram, cunoscând că modulul de elasticitate al matricei este EM = 207000 N/mm2, modulul de elasticitate al particulelor este Ef = 705000 N/mm2, iar modulul de elasticitate al materialului cu vf = 0,5 este EC = 382000 N/mm2. Rezolvare Înlocuind datele din enunţul aplicaţiei în relaţia (12.12), se obtine ecuaţia exponenţială (transcendentă), cu necunoscuta n: 2 ⋅ 382 n = 207 n + 705 n .Această ecuaţie se poate rezolva pe cale numerică, considerând diverse valori ale necunoscutei n∈[−1;1]\{0}, calculând (pentru fiecare valoare a exponentului n) A = 2 ⋅ 382 n şi B = 207 n + 705 n şi declarând ca soluţie valoarea n pentru care se obţine A = B. Rezultatele utilizării aceastei proceduri de rezolvare sunt diagrafiate în figura 12.24, iar soluţia care se obţine astfel este n → 0 (aceeaşi soluţie rezultând şi prin utilizarea programului de rezolvare numerică a ecuaţiilor al produsului informatic MathCad).

Fig. 12. 24. Determinarea exponentului n din relaţia (12.12) pentru un agregat compozit cu particule de WC înglobate în matrice de Co

Fig.12.25. Diagrama de variaţie, în funcţie de vf, a modulului de elasticitate al agregatului compozit cu particule de WC şi matrice de Co

Observaţie În cazul agregatului compozit analizat, exponentul n din relaţia (12.12) tinde către valoarea zero şi, ca urmare, în această situaţie se poate considera că
297

A.12. aşa cum se observă în figura 12. se determină valoarea exponentului n din relaţia (12.7.4⋅220n. 12.3 ⋅ 70000 −0. curba AC redă variaţia în funcţie de vf a modulului de elasticitate al agregatului compozit (cvasiizotrop) cu particule de carbură de wolfram uniform distribuite într-o matrice de cobalt. modulul de elasticitate al materialului f este Ef = 220000 N/mm2. curba CNF redă variaţia în funcţie de vf a modulului de elasticitate determinat pe direcţia normală la fibre la compozitul cu fibre de carbură de wolfram înglobate într-o matrice de cobalt. caracteristicile agregatelor compozite cu structura alcătuită din particulele unui material f distribuite într-o matrice dintr-un material M sunt intermediare celor care se pot determina în lungul fibrelor şi pe direcţia normală la fibre la compozitele cu fibre din material f înglobate în matricea M. Rezolvare Procedând ca la rezolvarea aplicaţiei A.25.6⋅70n + 0.6945. rezultă vf EC = [0. fracţia volumică a particulelor fiind vf = 0.12).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR modulul de elasticitate al materialului este definit. ecuaţia exponenţială care trebuie rezolvată este: 100n = 0. iar variaţia EC. 6945 = 140625 N/mm2.12) (cu n = − 0. n = − 0.5).18) Datele din enunţul aplicaţie satisfac această egalitate. expresia analitică a funcţiei corespunzătoare acestei curbe fiind (12. iar modulul de elasticitate al agregatului compozit (cu aceleaşi componente) având vf = 0. Se cunoaşte că modulul de elasticitate al materialului M este EM = 70000 N/mm2.18). care modelează analitic variaţia modulului de easticitate al agregatului compozit.6945).4 este EC = 100000 N/mm2. Folosind relaţia (12. în care: curba CLF redă variaţia în funcţie de vf a modulului de elasticitate determinat în lungul fibrelor la compozitul cu fibre de carbură de wolfram înglobate într-o matrice de cobalt. Respectarea acestei reguli de către agregatul compozit cu particule de carbură de wolfram înglobate într-o matrice de cobalt este ilustrată în figura 12.12. Aşa cum s-a precizat în scap. 6945 ] 298 − 1 0 . pe baza relaţiei (12.5. expresia analitică a funcţiei corespunzătoare acestei curbe fiind (12.12) pentru estimarea modulului de elasticitate al agregatelor compozite la care n → 0.2. iar soluţia (nebanală) care rezultă prin rezolvarea numerică a acesteia este. astfel: EC = lim [ E (1 − v f ) + E v f ] = E M f E f f n→0 n M n f v 1 n 1− v (12. Să se determine valoarea modulului de elasticitate EC al unui agregat compozit alcătuit dintr-o matrice M în care sunt distribuite uniform particule dintr-un material f.4.11).7. 6945 + 0. care se poate considera în locul relaţiei (12.12). se poate determina modulul de elasticitate al agregatului compozit cu = 0.7 ⋅ 220000 − 0. expresia analitică a funcţiei corespunzătoare acestei curbe fiind (12. .26.

5⋅105 N.6.15).14). în funcţie de vf.27. considerând valoarea lungimii critice a fibrelor Lc dată de relaţia (12.12. Diagrama de variaţie.5 Fig. 26.5 Rezistenţa la rupere a materialului compozit se poate determina cu relaţia (12.94 mm << L Procedând astfel. A.12. Determinarea exponentului n din relaţia (12. 12. iar matricea din răşină epoxidică are RmM = 25 N/mm2 şi τrM = 40 N/mm2.5⋅105 N produce tensiuni normale (în 5 4F 4 ⋅ 7. pentru agregatele compozite cu componentele M şi f precizate în enunţul aplicaţiei este redată în figura 12.05 mm şi lungimea L = 50 mm.12. orientate pe direcţia axei longitudinale a barei şi având diametrul df = 0. Rmf 1 1 3000 = 0. Să se stabilească dacă bara de tracţiune rezistă la solicitarea dată de o forţă cu intensitatea F = 7.27. Fracţia volumică a fibrelor materialului compozit este vf = 0.5 ⋅ 10 lungul fibrelor) cu intensitatea σ = = = 1528 N/mm2.12) pentru agregatul compozit considerat în aplicaţia A. O bară de tracţiune cu diametrul D = 25 mm este realizată dintr-un material compozit durificat cu fibre discontinui de sticlă.12. în care notaţiile au semnificaţii similare celor precizate la rezolvarea aplicaţiei A.7. 2 2 πD π 25 Fig.05 4 40 τ rM 4 299 . se obţine: LC = d f = 0. Rezolvare Solicitarea la tracţiune cu forţa F = 7.Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite în funcţie de vf. a modulului de elasticitate al agregatului compozit considerat în aplicaţia A. componentele materialului fiind caracterizate astfel: fibrele de sticlă au Rmf = 3000 N/mm2.12.4.

ca urmare. fracţia volumică a fibrelor fiind vf = 0. L Deoarece σ < RmC. 4 a) Dacă fibrele materialului compozit din care este confecţionată bara sunt perfect paralele cu axa longitudinală a barei ( pe direcţia căreia se aplică forţa F).02)0.7 ≅ 2065 N/mm2. . forţa de πD 2 tracţiune monoaxială care produce ruperea barei are intensitatea dată de relaţia: πD 2 F= RmC . RmM = 80 N/mm2 şi τrM = 40 N/mm2.7) + 3000(1 − 0.16). O bară de tracţiune cu diametrul D = 15 mm este realizată dintr-un material compozit cu fibre continui. 40 cos 5 sin 5 o o .73 ≅ 1833 N/mm2 şi F = 4 b) Dacă fibrele materialului compozit din care este realizată bara sunt orientate sub un unghi θ = 5 o faţa de direcţia axei longitudinale a barei. rezistenţa la rupere a compozitului este dată de relaţia (12. Ştiind că matricea compozitului * are RmM = 30 N/mm2. 80 sin 2 5 o ) = min(1847. rezultând: π 15 2 1833 ≅ 3. Diminuarea considerabilă a rezistenţei mecanice a 4 barei în acest caz este datorată faptului că măsura unghiului θ este mai mare decât valoarea critică dată de relaţia (12. rezistenţa la rupere a compozitului RmC este dată de relaţia (12.17): θ cr = arctg 300 40 1833 = 1o15’.5⋅105 N.θ = min( şi F = 1833 cos 5 2 o . Rezolvare Ruperea barei se produce când tensiunile normale generate de solicitarea la 4F tracţiune cu forţa F au intensitatea σ = = RmC şi. orientate pe direcţia axei longitudinale a barei. 0.461. să se estimeze intensitatea forţei de tracţiune F la care se produce ruperea barei în următoarele circumstanţe: a) fibrele materialului sunt perfect paralele cu axa longitudinală a barei. A.73) + 2500⋅0. iar ≅ L L RmC = RmM (1 − v f ) + Rmf (1 − C )v f = 25(1 − 0.24⋅105 N.12. RmC = 30(1 − 0. LC raportul de transfer al sarcinilor fiind foarte redus.10532) = 461 N/mm2 π 15 2 461 ≅ 8.6).7.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (materialul are o comportare eficientă în ceea ce priveşte conlucrarea între M şi f. iar fibrele au Rmf = 2500 N/mm2. bara rezistă la solicitarea la tracţiune cu forţa F = 7. rezultând: RmC .1⋅104 N. b) unghiul dintre axa longitudinală a barei şi direcţia orientării fibrelor este θ = 5 o.73.02).

cu perspective mari de extindere în viitor.1. uneori amestecate şi cu pulberi nemetalice.) cu dimensiunile cuprinse între 0. numit sinterizare.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi Capitolul 13 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR REALIZATE PRIN AGREGARE DE PULBERI 13. oxizi metalici. Introducere În tehnica actuală se utilizează.1 µm şi 1 mm. nemetalice) utilizate în metalurgia pulberilor sunt materiale formate din granule (particule) de metale pure. aliaje sau compuşi chimici (intermetalici. duze pentru ejectarea 301 . Pulberile (metalice şi. Tehnologiile de realizare a produselor prin metoda agregării pulberilor sunt aplicate de obicei în două scopuri: A. care conferă produselor compactitatea şi caracteristicile de utilizare dictate de aplicaţia căreia sunt destinate produsele. tehnologiile de realizare a semifabricatelor şi pieselor pentru diverse aplicaţii din pulberi metalice. cu sau fără presare. Studiul şi aplicarea industrială a proceselor. amestecul de pulberi este adus apoi la forma dorită (corespunzătoare produselor). metodelor şi procedeelor tehnologice de obţinere a pulberilor (preponderent metalice) şi de utilizare a lor pentru realizarea de produse cu diverse destinaţii fac obiectul unei ramuri a metalurgiei numită metalurgia pulberilor . uneori. Realizarea de produse din materiale metalice care nu pot fi elaborate şi prelucrate primar prin tehnologiile clasice de topire – turnare: • piese (filamente. sulfuri etc. La fabricarea produselor prin metoda agregării pulberilor. iar comprimatele de pulberi astfel obţinute se supun unui tratament termic. plăcuţe pentru tuburi electronice. materiile prime sub formă de pulberi (de diverse sortimente compoziţionale şi/sau granulometrice) sunt amestecate în proporţiile necesare produselor care trebuie realizate.

) sau pseudoaliajelor (aliajele W – Ag.2. de tipul unor agregate compozite.). Ni – Fe etc. • piese (scule aşchietoare. Ta. având ts ridicate. garnituri. pistoane. Ni etc. pârghii. electrozi poroşi din nichel sau argint pentru echipamentele utilizate în electrochimie etc.) din materiale de tipul cermeturilor. se obţin greu în stare lichidă şi se impurifică uşor. contacte electrice. Fe – Cr. • piese (plăcuţe şi scule pentru prelucrarea prin aşchiere a materialelor metalice) din materiale dure. ZrO2 etc. care. Mo – Ag. având structura alcătuită dintr-o fază oxidică − ceramică (Al2O3. materia primă sub formă de material metalic turnat. având componentele cu ts foarte diferite şi/sau cu solubilităţi foarte reduse în stare lichidă. filtre metalice din bronzuri. W – Cu. magneţi etc. echipamente de calcul automat etc. Ni. care este folosită în prezent pentru realizarea pulberilor de Mn. 13. la aplicarea acestei metode. aliaje Fe – Al. Mo – Cu etc. care. Obţinerea şi caracterizarea pulberilor Pentru obţinerea pulberilor se utilizează două categorii de metode tehnologice: metodele mecanice şi metodele fizico – chimice.) înglobată într-o matrice metalică (Fe. Realizarea de produse cu dimensiuni mici şi forme complicate. Sb.). se obţin foarte greu în stare topită). Co. oţeluri inoxidabile sau aliaje Monel.. diamant – metale etc. • piese poroase cu diverse destinaţii: cuzineţi poroşi autoungători din bronzuri cu staniu sau din aliaje Fe – Cu. compozitelor cu metale şi nemetale (Cu – grafit. B. Co. came. elemente de fricţiune. reacţionând puternic cu căptuşeala ceramică a agregatelor de elaborare – turnare. echipamente electrocasnice. Nb etc. având structura alcătuită din particule de carburi metalice dure (WC. Fe. burete de 302 . dar a căror fabricare prin turnare nu este eficientă. Cr.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR gazelor fierbinţi electrozi nefuzibili pentru sudare etc.) înglobate într-o matrice metalică tenace (Co.. în construcţia de maşini (automobile.). cuzineţi. Fe – mase plastice. TaC etc. ce impune aplicarea unor operaţii tehnologice de finisare laborioase şi costisitoare. inele.). Mo.) din metale greu fuzibile (W. Mo2C. Principalele metode mecanice folosite în practica industrială pentru obţinerea pulberilor sunt: • Metoda măcinării. tacheţi. Mo etc. cu mărimea particulelor între 20 µm şi 1 mm şi forma predominant lamelară. Cr. din materiale care pot fi elaborate în stare topită. TiC.) se folosesc pe scară largă astfel de piese sinterizate (roţi dinţate. segmenţi. realizate mai ales din pulberi feroase.. Al. magneţi etc. deoarece implică consumuri exagerate de materiale şi conduce la obţinerea de semifabricate cu precizia necorespunzătoare a formei şi dimensiunilor.

) şi este pulverizată în picături fine. Ta.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi minereu. cu mărimea particulelor între 0. producând reducerea oxizilor. precipitate obţinute prin electoliză. • Metoda pulverizării din fază lichidă. spongioase sau pulverulente.1 µm şi 100 µm şi forma aciculară (dendritică). aplicată actual pentru realizarea pulberilor de Fe. cu mărimea particulelor între 0. care. de exemplu. aplicată pentru realizarea pulberilor de Fe. folosind ca materie primă soluţia de acetat de cupru.1 µm şi 10 µm şi forma sferoidală. alame. obţinându-se depozite catodice compacte − fragile. • Metoda precipitării din soluţii apoase. care se pot transforma uşor în pulberi prin măcinare. Pt etc. Cr. se transformă (în anumite condiţii de temperatură şi presiune. suferă impactul cu mai multe jeturi (de aer.. rezultă precipitate granulare de plumb acoperite cu cupru. Au. metoda permite şi obţinerea pulberilor cu particule bimetalice. oţeluri etc. • Metoda electrolitică. Co. Zn. Cu. Principalele metode fizico – chimice de elaborare a puberilor metalice sunt: • Metoda reducerii oxizilor.) care produce precipitarea metalului (Me) sub formă de pulbere. aşchii. care se transformă în particule de pulbere prin solidificarea într-o baie de răcire. materia primă sub formă de aşchii ale metalului (Me) care trebuie adus în formă de pulbere este introdusă într-un cuptor tubular. la aplicarea acestei metode. apă etc. folosită în prezent pentru obţinerea pulberilor de Fe. Fe – Ni – Mo etc. Fe – Mo. Co. Cd. este transformată în pulbere prin măcinare în mori cu bile sau în mori cu vârtej. Au. Fe – Cr. la folosirea acestei metode. la folosirea acestei tehnologii. cu mărimea particulelor între 20 µm şi 400 µm şi forma predominant sferoidală. în stare măcinată este supusă acţiunii unui agent chimic (pulbere de cocs sau gaz metan). materia primă sub formă de soluţie apoasă a sărurilor metalului (Me) care trebuie obţinut sub formă de pulbere este supusă unui agent chimic (pulbere de Zn. Ni. materia primă sub formă de minereu oxidic de fier sau arsură de fier. Fe. Fe. este supusă acţiunii unui curent de oxid de carbon.. • Metoda carbonil. aliaje Fe – Ni. Cr. Cu. Ni. Al. Cu. aliaje Fe – Ni. specifice fiecărui metal) în carbonil metalic Men(CO)m (condensat sub formă de lichid vâscos). Ni – Mo. bronzuri. la utilizarea acestei metode. la aplicarea acestei tehnologii.. materia primă sub formă de metal sau aliaj topit se scurge dintr-un creuzet (printr-o duză calibrată). utilizată în prezent pentru obţinerea pulberilor de Ni. iar descompunerea prin volatilizare a acestuia determină formarea oxidului de carbon (care se reutilizează în proces) şi pulberii metalului Me. Al etc. W. materia primă sub formă de soluţii apoase sau topituri de săruri metalice este descompusă prin electroliză. vapori. iar ca agent chimic pulberea fină de Pb.. sârme etc. Ni – Co etc. Pt. aplicată actual pentru fabricarea pulberilor de Ag. o transformă în pulbere de fier pur. 303 . Sn. V. Ni.

Principalele forme ale particulelor pulberilor utilizate în metalurgia pulberilor: a − particule aciculare. • structura internă a particulelor. poliedrice ). această caracteristică se defineşte ca fiind volumul ocupat de unitatea de masă de pulbere vărsată liber (netasată) într-un vas de măsurare. 13. cu ajutorul histogramelor granulometrice ale pulberii şi modelate analitic cu ajutorul unei funcţii de distribuţie a granulaţiei pulberii (de obicei. inclusiv a macroporilor deschişi conţinuţi de acestea.6. pulberile metalice uzuale au particulele cu suprafeţe neregulate şi rugoase. particulele pulberilor metalice uzuale au structura internă spongioasă (cu macropori deschişi). pulberile metalice uzuale au granulaţia eterogenă. Principalele caracteristici fizice ale pulberilor metalice sunt: • forma particulelor. definite. . compoziţia granulometrică a unei pulberi metalice putându-se exprima prin fracţiile granulometrice ale particulelor de diferite mărimi ce intră în alcătuirea pulberii. poroasă (cu macropori închişi) sau compactă (fără macroporozităţi). • mărimea particulelor.1. b − particule lamelare. aplicaţia A. funcţia erorilor – v. o caracteristică derivată a acesteia fiind densitatea de umplere ρu = 304 1 Vu Fig. mărimea particulelor acestora încadrându-se într-un domeniu mai mult sau mai puţin extins. c − particule sferoidale . • volumul specific de umplere Vu. această caracteristică se exprimă de obicei prin mărimea suprafeţei totale a particulelor. pulberile cu particule lamelare (platiforme) şi pulberile cu particule echiaxiale (sferoidale. • suprafaţa specifică a particulelor. pentru exprimarea acestei caracteristici se folosesc două mărimi: diametrul echivalent al particulelor sau mărimea celui mai mic ochi de sită prin care acestea pot trece. trei grupe de pulberi: pulberile cu particule fibroase (aciculare). • calitatea suprafeţei particulelor. aşa cum se poate observa în figura 13.1. existând însă şi pulberi ale căror particule au suprafeţe netede şi regulate. această caracteristică se apreciază pe baza raportului dintre cele trei dimensiuni caracteristice ale particulelor.5).2.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Pulberile metalice prezintă o serie de caracteristici fizico – chimice şi tehnologice care influenţează esenţial calitatea produselor obţinute prin agregarea lor. aşa cum se poate observa în figura 13. distingându-se din acest punct de vedere. raportată la masa sau volumul lor efectiv.

această caracteristică se defineşte ca fiind cantitatea (masa) de pulbere ce se scurge în unitatea de timp prin orificiul calibrat al unei pâlnii şi este dependentă în special de calitatea suprafeţei particulelor şi de compoziţia granulometrică a pulberilor. b − gamă îngustă de dimensiuni ale particulelor Principalele caracteristici chimice ale pulberilor metalice sunt conţinutul de impurităţi (C. O.) al particulelor şi rezistenţa la oxidare a particulelor. cunoaşterea ei fiind deosebit de importantă pentru reglarea corectă a dispozitivelor de dozare a pulberilor folosite la realizarea unui anumit produs. cunoscând (pentru o pulbere metalică dată) Vsc şi Vu. • densitatea de presare ρpr şi compactitatea de presare Cpr. pentru pulberile metalice uzuale Vsc fiind cu 20.30 % mai mic decât Vu.. se poate defini caracteristica numită grad de V − Vsc .2. S. Definirea granulaţiei cu ajutorul histogramei granulometrice pentru pulberile cu: a − gamă largă de dimensiuni ale particulelor. aceste caracteristici exprimă presabilitatea pulberilor. îndesare (prin scuturare) I s = u Vu Fig. ρe fiind densitatea materialului particulelor pulberii. P etc.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi • compactitatea de umplere Cu. Si. această caracteristică reprezintă volumul ocupat de unitatea de masă de pulbere după tasarea ei prin scuturare intensă. iar Cpr fiind C pr = 305 ρp ρe 100 . aceste caracteristici depinzând de natura materialului particulelor şi de metoda folosită pentru obţinerea pulberilor. 13. • volumul specific de scuturare Vsc. Principalele caracteristici tehnologice ale pulberilor metalice sunt: • fluiditatea. C u = Ve Vu 100 = ρu ρe 100 .. . această caracteristică este definită ca fiind raportul procentual dintre volumul efectiv al particulelor pulberii Ve şi volumul de umplere Vu. o caracteristică derivată este porozitatea de umplere Pu = 100 − Cu. ρpr reprezentând masa unităţii de volum a unei pulberi supuse unei presiuni de compactizare p.

La obţinerea produselor prin agregare de pulberi trebuie să se ţină seama de următoarele particularităţi privind caracteristicile şi comportarea pulberilor: • terminarea bruscă a structurii cristaline pe suprafeţele libere ale particulelor pulberilor metalice face ca atomii aflaţi pe aceste suprafeţe. cu orbitalele electronice incomplete. să aibă o mobilitate accentuată şi o mare capacitate de a atrage electroni. oxidare. Compactitatea de umplere. denumirea ei fiind determinată de faptul că rezistenţa mecanică a oricărui semifabricat obţinut prin presarea unei pulberi depinde în principal de comportarea zonelor sale cu sensibilitate maximă la degradare: muchiile ascuţite şi pereţii foarte subţiri. această caracteristică exprimă capacitatea unei pulberi de a da prin presare un semifabricat suficient de rezistent. în funcţie de compoziţia granulometrică. care este influenţată nu numai de forma particulelor pulberilor şi.. dislocaţiilor sau defectelor de împachetare) pe care le conţin.3. corodare. datorită multiplelor imperfecţiuni cristaline (de tipul vacanţelor. Vs şi Pu) depinde esenţial de fluiditatea pulberilor. ci şi de rugozitatea suprafeţelor particulelor care alcătuiesc pulberile (care poate determina modificări esenţiale ale mobilităţii reciproce a particulelor pulberilor la vărsarea şi/sau presarea lor în matriţele utilizate la obţinerea produselor sinterizate). Fig. care să-şi păstreze forma şi să nu sufere pierderi masice în timpul manipulărilor la care este supus în procesul de fabricare a produselor. de compoziţia granulometrică a pulberilor. contribuind la intensificarea proceselor de adsorbţie. • realizarea unei împachetări compacte a particulelor pulberilor (micşorarea valorilor caracteristicilor Vu. 13. iar suprafeţele să prezinte aspect rugos. caracterul rugos al suprafeţelor libere şi starea de nesaturare electronică a atomilor de pe aceste suprafeţe determină o reactivitate accentuată a acestora.3. aşa cum sugerează schemele din figura 13. b − cu gamă îngustă de dimensiuni ale particulelor 306 . difuzie etc.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • rezistenţa muchiilor. care definesc interacţiunea complexă dintre particulele pulberilor şi dintre particule şi mediul (gazos sau lichid) cu care acestea vin în contact în cursul operaţiilor de realizare a produselor sinterizate. pentru pulberile: a − cu gamă largă de dimensiuni ale particulelor.

Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi Fig. Aceste procese. suprafaţa lor specifică se măreşte. diminuează compactitatea de umplere.3.4. Transformările structurale la presarea şi sinterizarea pulberilor Procesele esenţiale ce trebuie realizate pentru obţinerea produselor prin metoda agregării pulberilor constau în formarea legăturilor de consolidare a particulelor pulberii sau amestecului de pulberi utilizate ca materie primă. soluţia tehnologică cea mai indicată în acest scop constând în utilizarea unor substanţe lubrifiante (depuse pe particulele pulberilor sau adăugate la dozarea şi amestecarea pulberilor în vederea realizării produselor sinterizate). aşa cum s-a arătat anterior. determinând apariţia unor fenomene de frecare şi adeziune între particule. se desfăşoară în mai multe etape. gradul de îndesare şi compactitatea de presare a pulberilor şi determină obţinerea de produse cu porozitate excesivă (inacceptabilă). neputând asigura gradul de consolidare necesar pentru ca produsele să-şi păstreze configuraţia la extragerea din matriţe. care conduc la formarea în masa pulberilor a unor aglomerate (grupări de particule ferm legate între ele prin forţe superficiale de adeziune) şi a unor agregate (grupări de aglomerate slab legate între ele şi uşor de dezintegrat prin acţiuni mecanice). deoarece. Schema micşorării compactităţii pulberilor la formarea aglomeratelor şi agregatelor de particule • pe măsură ce dimensiunile particulelor pulberilor se micşorează. • creşterea legăturilor punctiforme şi formarea suprafeţelor de 307 . 13.5: • crearea legăturilor punctiforme între particule. aşa cum se poate observa în figura 13.4. formarea aglomeratelor şi agregatelor trebuie împedicată. astfel de legături apar între particulele pulberilor metalice la simpla lor vărsare sau tasare în matriţele folosite la realizarea produselor şi sunt (în general) instabile.13. iar influenţele rugozităţii suprafeţelor libere ale particulelor şi reactivităţii acestor suprafeţe devin mai importante. schematizate în figura 13.

Principalelor etape de formare a legăturilor de consolidare la realizarea produselor prin agregare de pulberi: a − formarea legăturilor punctiforme. care au tendinţa de a se dezvolta independent sub forma unor noi cristale şi de a declanşa astfel un proces general de recristalizare în masa pulberilor. amestecul de pulberi este presat în cavitatea unei matriţe (la presiuni p = 100.. dar există şi procedee tehnologice care prevăd executarea lor simultană (presarea la cald sau sinterizarea sub presiune). prin încălzirea pulberilor presate. prin care amestecurile neconsolidate de pulberi se transformă în produse compacte şi rezistente. deformarea plastică şi sudarea între ele a particulelor) şi sunt finalizate.. care determină creşterea mobilităţii atomilor particulelor pulberilor.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR contact (punţilor de legătură) între particule. • creşterea cristalelor noi. c − formarea şi creşterea cristalelor noi. asigurând consolidarea acestora şi micşorarea. De obicei cele două operaţii se realizează succesiv.13. prin creşterea germenilor formaţi în etapa anterioară. aceste procese sunt declanşate prin presarea pulberilor în matriţe (care determină compactizarea pulberilor prin redistribuirea particulelor. mai ales a celor aflaţi pe suprafeţele libere ale acestora şi desfăşurarea intensă a unor procese de difuzie. d − diminuarea şi sferoidizarea porilor Procesele descrise succint mai înainte. care asigură amestecului de pulberi împachetarea 308 . se desfăşoară mai ales în cursul operaţiilor tehnologice de presare a pulberilor în matriţe şi de sinterizare a comprimatelor obţinute prin presare. ale cărei cristale sunt dezvoltate între (peste) particulele pulberilor. Procesele care se desfăşoară în timpul operaţiei de presare pot fi descrise astfel: • la începutul presării se produce reorientarea particulelor. Fig. alunecarea lor reciprocă şi umplerea golurilor. de tipul unor germeni cristalini. sferoidizarea şi chiar dispariţia porilor. b − formarea suprafeţelor de contact. agregatele de pulberi capătă o structură cristalină nouă. în cursul tratamentului termic de sinterizare. în urma desfăşurării acestei etape. între particulele pulberilor supuse prelucrării se formează suprafeţe de contact (punţi de legătură). sferoidizarea şi diminuarea dimensiunilor porilor.2000 MPa) şi se transformă într-un comprimat cu forma produsului ce urmează a fi realizat.5. La operaţia de presare.

) şi aplatizarea micronereguarităţilor din aceste zone. − o parte din energia acumulată în materialul deformat plastic din zonele de conact ale particulelor pulberii constituie energia de activare necesară creşterii şi transformării în cristale a germenilor cristalini comuni. sudarea prin presiune a particulelor nu se poate realiza. care determină dislocarea straturilor eterogene (ce conţin oxizi. particule de praf ionizate etc. ca urmare. • odată cu creştera presiunii se produce deformarea elasto – plastică a particulelor pulberii şi se crează condiţiile necesare sudării lor prin presiune. în acest fel realizându-se sudarea între particulele pulberii. Pentru conducerea corectă a operaţiei de presare şi aprecierea corespunzătoare a eficienţei proceselor care se desfăşoară în cursul acesteia trebuie avute în vedere următoarele aspecte: • deformarea plastică locală a zonelor de contact ale particulelor se realizează (în mod obişnuit) la rece. • dacă particulele pulberii supuse presării au plasticitate scăzută. în plus. atomii marginali ai particulelor se apropie la distanţe având ordinul de mărime al parametrilor stucturii cristaline a materialului particulelor şi interacţionează dând naştere unor germeni cristalini comuni în zonele de contact ale particulelor. ca urmare. sudarea prin presiune a particulelor pulberii se realizează prin următorul mecanism: − sub acţiunea presiunii exercitate asupra pulberii. ca urmare a desfăşurării acestor procese. extinderea redusă a punţilor de legătură realizate prin sudare este. care se constituie într-o sursă de activare mecanică. fiind însoţită de ecruisarea materialului (creşterea rezistenţei la deformare a materialului) din aceste zone şi. molecule de apă şi grăsimi. 309 . se produce deformarea plastică locală a particulelor în zonele lor de contact reciproc. determinată şi de intensitatea scăzută cu care se desfăşoară procesele de difuzie la temperatura de presare. procesele de deformare sunt transferate în afara zonelor de contact ale particulelor (spre materialul neecruisat din interiorul particulelor pulberii) înainte de aplatizarea completă a microneregularităţilor şi dizlocarea suficientă a straturilor eterogene de pe suprafeţele în contact ale particulelor. molecule de aer adsorbit. iar punţile de legătură realizate prin sudare au (datorită extinderii reduse şi conţinutului mare de impurităţi) rezistenţă mecanică relativ scăzută. la fabricarea produselor din pulberi metalice sau nemetalice nedeformabile consolidarea prin presare a particulelor pulberilor şi obţinerea unor comprimate cu rezistenţă mecanică acceptabilă se realizează numai dacă particulele sunt amestecate cu un liant metalic (care rămâne în compunerea produsului) sau organic (care se elimină în cursul sinterizării).Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi cea mai densă posibilă la dimensiunile şi forma pe care le prezintă particulele componente.

densificarea (micşorarea porozităţii) şi recristalizarea structurii produselor realizate prin agregare de pulberi. evitarea acestui fenomen nedorit fiind asigurată de utilizarea lianţilor. efectul postelastic este important (comprimatele îşi măresc volumul cu câteva procente la scoaterea lor din matriţe) şi poate produce distrugerea comprimatelor. care produc consolidarea şi creşterea punţilor de legătură dintre particule. Ts fiind 3 5 temperatura de solidificare – topire (în K) a componentului principal al pulberii sau amestecului de pulberi din care se confecţionează produsele. Pri ncipalii parametri de regim ai tratamentului de sinterizare se aleg astfel: • Temperatura de sinterizare Tsi se stabileşte având în vedere că sinterizarea trebuie să asigure formarea de noi cristale între particulele pulberilor din care sunt realizate comprimatele supuse acestui tratament. în plus. accelerată de ridicarea temperaturii. dacă plasticitatea particulelor pulberilor este redusă. eliminarea gazelor şi lichidelor adsorbite pe suprafeţele particulelor pulberii. bazate pe difuzie. difuzia atomilor.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • la extragerea comprimatelor din matriţele în care s-a realizat presarea se produce relaxarea elastică a materialului particulelor pulberii şi. numit efect postelastic. • creşterea temperaturii determină desfăşurarea unor procese chimice. în cazul amestecurilor de pulberi (cu particule din materiale diferite) se produce şi alierea particulelor cu componentele transportate prin difuzie din particulele vecine. ca urmare. sferoidizarea şi micşorarea porilor şi finisarea granulaţiei produselor.6. aşa cum sugerează imaginile prezentate în figura 13. Sinterizarea este tratamentul termic prin care se realizează activarea termică a comprimatelor de pulberi în vederea desfăşurării proceselor. care constau în reducerea peliculelor de oxizi de pe suprafeţele particulelor. care au ca efecte consolidarea legăturilor dintre particulele pulberii. descompunerea şi vaporizarea substanţelor introduse la presare ca lianţi sau lubrifianţi. determină consolidarea şi creşterea germenilor cristalini formaţi în zonele de contact dintre particule. Desfăşurarea acestor procese şi calitatea produselor obţinute prin agregare de pulberi sunt influenţate esenţial de regimul tehnologic al tratamentului de sinterizare. De 2 4 obicei. determină • declanşarea unor procese de recristalizare a materialului (ecruisat prin deformarea plastică la rece produsă de presare) din zonele de contact ale particulelor şi din interiorul acestora. se manifestă un fenomen de creştere bruscă a volumului acestor comprimate. Procesele care se desfăşoară în timpul sinterizării pot fi descrise astfel: • difuzia atomilor. accelerată de ridicarea temperaturii. temperatura de sinterizare se adoptă Tsi = ( ⋅ ⋅ ⋅ )Ts . îndepărtarea produselor rezultate din reducerea. se 310 .

hidrocarburi etc.6.4T s – v.7). Mediile neutre (atmosferele de argon) se folosesc la sinterizarea produselor din pulberi metalice lipsite de oxizi. c − pulberea presată şi sinterizată 240 ore la 900 oC • Durata sinterizării τsi se stabileşte experimental.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi observă că tratamentul se efectuează la Tsi > Trp. Acest mod de alegere a temperaturii T si conduce în anumite cazuri. scap. în corelaţie cu gradul de sinterizare necesar realizării proprietăţilor de utilizare dorite ale produselor. deoarece prezenţa oxizilor în masa sau pe suprafeţele particulelor pulberilor folosite la realizarea produselor influenţează negativ desfăşurarea proceselor de difuzie care au loc în cursul sinterizării. Trp fiind temperatura de recristalizare primară a componentului principal al pulberii sau amestecului de pulberi (T rp ≅ 0.5). 311 . • Mediul de sinterizare se alege în mod obişnuit neutru sau reducător. amoniac. pentru a asigura condiţiile termice necesare desfăşurării proceselor de recristalizare care stau la baza formării legăturilor de consolidare între particule. Fig. la stabilirea mărimii τsi se ţine seama că aceasta este direct proporţională cu volumul particulelor pulberii din care se realizează produsele şi invers proporţională cu coeficientul de difuzie D al componentului principal al pulberii (care se corelează cu Tsi conform (1. b − pulberea presată şi sinterizată o oră la 900 oC. uşor de obţinut şi cu activitatea chimică (reducătoare sau neutră) reglabilă (prin nivelul vidului şi temperatura Tsi utilizate la sinterizare). mediu ieftin. manipulare sau depozitare. Mediile reducătoare (atmosferele de hidrogen. 3. 13.15) – v. când pulberile sau amestecurile de pulberi conţin componente secundare cu temperatura de solidificare – topire inferioară T si. fapt ce are ca efecte accelerarea proceselor şi obţinerea unor produse cu compactitate ridicată. la desfăşurarea proceselor de sinterizare în prezenţa unei anumite cantităţi de fază lichidă. În prezent se practică pe scară largă sinterizarea în vid. scap. 1.) se utilizează atunci când pulberile din care se realizează produsele se oxidează uşor sau prezintă conţinuturi apreciabile de oxigen (oxizi) de la elaborare. Efectele presării şi sinterizării pulberii de argint cu incluziuni de Al2O3: a − pulberea vărsată în matriţa de presare.

definite prin constituţia acesteia (natura.2.9. b − timp de 6. Structurile şi proprietăţile produselor sinterizate Produsele care se obţin prin metoda agregării pulberilor au caracteristicile structurale (influenţate de compoziţia chimică şi de regimul tehnologic folosit la sinterizare) sugerate de micrografiile prezentate în figurile 13. c − timp de 22 ore Produsele fără porozitate. Fig. numărul şi proporţia fazelor care alcătuiesc structura) şi prin forma. forma şi dimensiunile porilor. 13. se comportă ca niste agregate compozite. cu structura alcătuită din particulele unui material înglobate într-un material suport (liant.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 13. 13. 13. Produsele sinterizate prezentând o porozitate Pp au caracteristicile fizico − mecanice determinate atât de caracteristicile structurii realizate prin sinterizare. 312 .7. 12.8 şi 13. Microstructurile produselor sinterizate din WC cu liant de Co: a − material cu 94 % WC şi 6 % Co. modul de distribuţie şi gradul de dispersie al fazelor componente ale structurii. Microstructurile produselor din pulbere de Fe sinterizată la 800 oC: a − timp de 0.4. b − material cu 85 % WC şi 15 % Co Fig.5 ore. cât şi de mărimea porozităţii. dimensiunile.7. caracteristicile lor putând fi determinate aplicând principiile prezentate în scap. matrice).5 ore.8.

Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi Fig. Ys ≡ HBs).2) în care Y şi Ys reprezintă valorile unei caracteristici mecanice determinate pe materialul sinterizat şi. pe materialul (lipsit de pori) care alcătuieşte masa structurală a produsului sinterizat. b − electrod din pulbere de wolfram. 13. Ys ≡ Rms) şi alungirea procentuală după rupere (Y ≡ A. Microstructurile unor produe industriale sinterizate: a − filtru din pulbere de bronz. Ys ≡ Es) şi coeficientului contracţiei transversale (Y ≡ µ.2) este potrivită pentru a estima duritatea Brinell (Y ≡ HB. (13. caracteristicile mecanice ale acestor produse pot fi influenţate în măsură importantă de mărimea porozităţii Pp (în %). rezistenţa la tracţiune (Y ≡ Rm.2) permite a se estima duritatea Brinell HB.1) Pp = V ρs în care V şi ρ reprezintă volumul şi. densitatea masei structurale (lipsită de pori) a produsului. evident. de exemplu. iar Vs şi ρs – volumul şi. Cercetările experimentale întreprinse asupra diverselor materiale obţinute prin metoda agregării de pulberi au evidenţiat faptul că dependeţele dintre principalele caracteristici mecanice ale acestor materiale şi porozitatea lor pot fi exprimate analitic prin relaţii de forma: Y = Ys e − K s Pp sau Y = Ys (1 − K s/ Ppm ) (13. densitatea produsului sinterizat. respectiv. respectiv. respectiv. în cazul produselor realizate din pulberi de fier sinterizate. c − piesă din pseudoaliaj W−Ni−Fe obţinută prin sinterizare Deoarece porii prezenţi în produsele sinterizate diminuează secţiunile portante şi au efectele unor concentratori de tensiuni. definită prin relaţiile: V − Vs ρ 100 = (1 − )100 . în timp ce a doua relaţie permite modelarea numerică a modulului de elasticitate longitudinală (Y ≡ E. iar Ks. K s/ şi m sunt constante cu valorile dependente de natura materialului sinterizat şi.049. de caracteristica mecanică considerată. dacă se consideră Ys ≡ HBs = 75 HBS şi Ks = 0. Ys ≡ As) ale materialelor sinterizate. Prima dintre relaţiile (13.9. Ys ≡ µs) ale unor astfel de materiale. prima dintre relaţiile (13. 313 .

311 efect postelastic. 304 sinterizare. 307 compactitate de presare. 301 fibroase. 310 fluiditate.043 şi alungirea procentuală după rupere A.03 şi m = 0. dacă se utilizează Ys ≡ As = 40 % şi Ks = 0.10. K s/ = 0. Curbele Wöhler ale fierului sinterizat cu diferite valori ale porozităţii Pp Porozitatea produselor sinterizate influenţează negativ rezistenţa la oboselă a acestora. rezistenţa la coroziune etc. lamelare. 302 porozitate de umplere.058. Cuvinte cheie aglomerate.05⋅105 N/mm2. 13. dacă se ia Ys ≡ Rms = 250 N/mm2 şi Ks = 0.67 şi coeficientului lui Poisson. 305 pulberi. 305 mediu de sinterizare. 310 temperatură de sinterizare. 305 314 . 301 agregate. Fig. electrolitică. iar cea de-a doua relaţie din grupul (13. 307 agregare pulberi. 304 durată de sinterizare. 305 densitate de presare. De asemenea. aşa cum rezultă examinând curbele de durabilitate (Wöhler) ale pieselor din fier sinterizat prezentate în figura 13. porozitatea influenţează şi alte caracteristici ale produselor sinterizate: conductibilitatea termică şi electrică. caracteristicile magnetice.01 şi m = 1. K s/ = 0. 310 volum specific de scuturare. precipitare. 305 compactitate de umplere.35.10. 301 metode fizico-chimice reducere oxizi. 305 grad de îndesare. carbonil. dacă se ia Ys ≡ µs = 0.2) permite a se determina cu o bună precizie valorile modulului de elasticitate longitudinală E. pulverizare. dacă se consideră Ys ≡ Es = 2.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR rezistenţa la tracţiune Rm. 311 metalurgia pulberilor. 305 densitate de umplere. 303 metode mecanice măcinare. sferoidale.

b) presarea pulberilor. Editura Didactică şi Pedagogică. c) filtrele din aliaje Monel. Macmillan Publishing Commpany.9. II. Care dintre următoarele produse se pot obţine prin metoda agregării de pulberi: a) cuzineţii din bronz grafitat. b) metoda carbonil. Zecheru Gh. care se transformă în particule de pulbere prin solidificarea într-o baie de răcire. c) spargerea comprimatelor realizate prin presare.4. 1985 6. d) grinzile metalice pentru poduri? T. New York. este: a) metoda electolitică. d) metoda precipitării din soluţie apoasă? 315 . 1984 4. Ohio. Piese sinterizate din pulberi metalice.13. 1986 Teste de autoevaluare T.. Metalografie.. 1981 3. suferă impactul cu mai multe jeturi (de aer. Gâdea S.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor obţinute prin agregare de pulberi Bibliografie 1.a. Surdeanu T. Shakelford J. American Society for Metals. Care dintre următoarele produse se pot obţine prin metoda agregării de pulberi: a) electrozii nefuzibili din wolfram pentru sudare... * * * Metals Handbook Ninth Edition. Petrescu M. c) metoda pulverizării din fază lichidă. Ciocârdia C. Ploieşti. Universitatea din Ploieşti.. 1986 7. vapori. Bucureşti.) şi este pulverizată în picături fine.. Care dintre următoarele etape se parcurg la fabricarea unui produs prin metoda agregării de pulberi: a) obţinerea pulberilor.13. b) plăcuţele dure din cermeturi pentru sculele aşchietoare.. Metalurgie fizică şi studiul metalelor. Editura Tehnică..3. d) sinterizarea comprimatelor obţinute prin presare? T. Introduction to Materials Science for Engineers. Editura Tehnică. c) arborii cotiţi ai motoarelor Diesel pentru camioanele de mare tonaj. Bucureşti. Perneş M. Aliaje dure sinterizate din carburi metalice.. ş. Drăgulănescu I. vol. Bucureşti. Drăgulănescu E. apă etc. Metoda de producere a pulberilor la a cărei aplicare materia primă sub formă de metal sau aliaj topit se scurge dintr-un creuzet (printr-o duză calibrată).13. 1985 5. Editura didactică şi Pedagogică. Gâdea S. vol. b) plăcuţele din materiale dure pentru sculele aşchietoare.13.2. Bucureşti. Tehnologia materialelor. d) barele de tracţiune din răşină poliesterică armată cu fibre de sticlă? T. 1988 2. Partea a doua.1.

inclusiv a macroporilor deschişi conţinuţi de acestea. c) rezistenţa muchiilor (comprimatelor obţinute prin presarea pulberii). Mărimea suprafeţei totale a particulelor unei pulberi. Care dintre următorii factori influenţează fluiditatea unei pulberi: a) forma particulelor.6. d) amestecare a pulberilor? T. c) metoda carbonil. Care dintre următoarele procese se produc la formarea legăturilor de consolidare a particulelor pulberii utilizate ca materie primă pentru obţinerea unui produs: a) crearea legăturilor punctiforme între particule. c) creşterea legăturilor punctiforme şi formarea suprafeţelor de contact (punţilor de legătură) între particule.13.13. c) fluiditatea: d) densitatea de presare? T.13. care să-şi păstreze forma şi să nu sufere pierderi masice în timpul manipulărilor la care este supus în procesul de fabricare a produselor defineşte: a) densitatea de umplere a pulberii.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR T. b) rezistenţa la oxidare a particulelor pulberii.9. b) metoda precipitării din soluţie apoasă. b) suprafaţa specifică a particulelor pulberii. raportată la masa sau volumul lor efectiv defineşte: a) volumul specific al pulberii. Procesele prin care amestecurile neconsolidate de pulberi se transformă în produse compacte şi rezistente se desfăşoară mai ales în cursul operaţiilor tehnologice de: a) dozare a pulberilor. d) rugozitatea suprafeţelor particulelor? T. d) metoda electrolitică? T.13. b) volumul specific de scuturare. Grupările de particule ferm legate între ele prin forţe superficiale de 316 . Care dintre următoarele caracteristici ale pulberilor metalice se încadrează în categoria caracteristicilor fizice: a) mărimea particulelor. b) dezintegrarea particulelor. d) creşterea cristalelor noi. Capacitatea unei pulberi de a da prin presare un semifabricat suficient de rezistent. d) porozitatea de umplere a pulberii? T. c) sinterizare.13. b) presare a pulberilor în matriţe. este: a) metoda măcinării. c) mărimea particulelor pulberii.8. c) densitatea de presare. obţinându-se depozite catodice compacte fragile. c) conţinutul de impurităţi al particulelor pulberii.7. c) compactitatea de umplere a pulberii. Cantitatea (masa) de pulbere ce se scurge în unitatea de timp prin orificiul calibrat al unei pâlnii defineşte: a) densitatea de presare a pulberii. b) suprafaţa specifică a particulelor. Care dintre următoarele caracteristici ale pulberilor metalice se încadrează în categoria caracteristicilor tehnologice: a) densitatea de umplere.13. d) fluiditatea pulberii? T.14. d) fluiditatea pulberii? T. b) compoziţia granulometrică a pulberii.13.5.13. spongioase sau pulverulente. b) suprafaţa specifică a particulelor pulberii.13. Metoda de producere a pulberilor la a cărei aplicare materia primă sub formă de soluţii apoase sau topituri de săruri metalice este descompusă prin electroliză.12.13.10. care se pot transforma uşor în pulberi prin măcinare. sferoidizarea şi diminuarea dimensiunilor porilor? T. d) compactitatea de presare? T.11.13.

13. Care dintre următoarele efecte corespund prezenţei porilor în produsele realizate prin metoda agregării de pulberi: a) diminuează rezistenţa la tracţiune. Care dintre următoarele afirmaţii privind alegerea regimului tehnologic la sinterizarea comprimatelor de pulberi sunt adevărate: a) temperatura de sinterizare trebuie să fie mai mică decât temperatura de recristalizare primară a materialului componentului principal al pulberii. d) sinterizare? T. să se stabilească relaţia de determinare a suprafeţei specifice a pulberilor alcătuite din particule cubice (cu latura dp) sau sferice (cu diametrul dp) realizate dintr-un material cu densitatea ρe. c) măresc rezistenţa la oboseală. amoniac. b) durata sinterizării este direct proporţională cu volumul particulelor pulberii din care se realizează produsele şi invers proporţională cu coeficientul de difuzie D al componentului principal al pulberii.13. Ca urmare. d) lipituri? T.15. c) călire martensitică.18.13. Rezolvare Conform definiţiei date în scap. d) atmosferele de argon se folosesc la sinterizarea produselor din pulberi metalice lipsite de oxizi? T.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor obţinute prin agregare de pulberi adeziune sunt denumite: a) agregate de particule.1.17. b) aglomerate de particule. b) normalizare. d) dislocaţii. suprafaţa specifică a particulelor unei pulberi este raportul dintre suprafaţa totală a particulelor şi suprafaţa lor efectivă (numit suprafaţă specifică Sv) sau raportul dintre suprafaţa totală a particulelor şi masa lor efectivă (numit suprafaţă specifică Sm). 13. c) efect postelastic.2. d) expansiune? T.13. hidrocarburi etc. este denumită: a) sinterizare. însoţită de creşterea bruscă a volumului comprimatelor de pulberi la scoaterea lor din matriţele în care au fost realizate prin presare.13. considerând că o masă M de pulbere conţine np particule cu volumul (total) efectiv 317 . densificarea (micşorarea porozităţii) şi recristalizarea structurii produselor realizate prin agregare de pulberi este denumit: a) recoacere completă.). b) dilatare termică. Tratamentul termic prin care se realizează activarea termică a comprimatelor de pulberi în vederea desfăşurării proceselor. bazate pe difuzie. d) micşorează modulul de elasticitate? Aplicaţii A. manipulare sau depozitare sinterizarea se face în atmosferă reducătoare (hidrogen.16. c) când pulberile din care se realizează produsele se oxidează uşor sau prezintă conţinuturi apreciabile de oxigen (oxizi) de la elaborare. Relaxarea elastică a materialului particulelor pulberii. care produc consolidarea şi creşterea punţilor de legătură dintre particule. b) măresc duritatea.

(13.7 %. 3 2 dp dacă particulele au forma cubică sau S p = 4π ( ) 2 .3) şi S m = Sv = ρe d p dp Observaţie Relaţiile (13. Evident.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Ve. fiecare particulă având volumul Vp ( V p = d 3 . cu aspect dendritic etc. dacă particulele au forma cubică p 4 dp 2 sau V p = π ( ) 3 .6 ≅ 55. se obţin relaţiile: 6 6 . 318 . dacă particulele au forma 2 npS p S p npS p Sp sferică) şi masa M p = ρ eV p . Rezolvare Utilizând relaţiile de definire a caracteristicilor pulberilor (date în scap.3) sugerează că suprafaţa specifică a pulberilor cu particule de formă regulată este independentă de forma particulelor.2.4 % .3 % şi. 13. care ţine seama de abaterile de la forma regulată (poliedrică sau sferică) ale particulelor pulberii.2). rezultă pentru pulberea precizată în enunţul aplicaţiei: compactitatea ρ 3500 de umplere a pulberii este C u = u 100 = 100 ≅ 44. porozitatea pulberii presate este este C pr = ρe 7850 Ppr = 100 – Cpr = 100 – 91.3 % < 10 %.) suprafaţa specifică se stabileşte cu relaţii de forma: 6 6 α f şi S m = αf. (13. dacă particulele au forma sferică).6 %. A. se poate aprecia că produsele realizate vor avea Pp < 8. densitatea de umplere ρu = 3500 kg/m3 şi densitatea de presare ρp = 7200 kg/m3.7 = 8. porozitatea de umplere Pu şi compactitatea de presare Cpr şi să se stabilească dacă produsul obţinut prin sinterizare poate avea porozitatea Pp ≤ 10 %.4) Sv = ρe d p dp αf fiind un factor de corecţie supraunitar. Să se determine pentru această pulbere compactitatea de umplere Cu. porozitatea de ρe 7850 umplere este Pu = 100 – Cu = 100 – 44. Pulberea metalică utilizată ca materie primă pentru realizarea unui produs sinterizat are următoarele caracteristici: densitatea materialului particulelor pulberii ρe = 7850 kg/m3. ţinând seama că tratamentul termic de sinterizare reduce porozitatea comprimatelor de pulbere obţinute prin presare. rezultă: S v = . şi S m = = = n pV p V p n p ρ eV p ρ eV p înlocuind în aceste relaţii expresiile mărimilor Sp şi Vp. iar compactitatea de presare ρp 7200 100 = 100 ≅ 91. În cazul pulberilor cu particule de formă neregulată (cu macropori deschişi. suprafaţa Sp ( S p = 6d p .13.

Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor obţinute prin agregare de pulberi A.3. ρSn = 7290 kg/m3: ρ Bz = %Cu m % Snm 90 10 + + 8930 7290 ρ Cu ρ Sn Considerând că produsul precizat în enunţul aplicaţiei are masa Mp şi volumul Vp. MBz şi MC fiind masele bronzului şi grafitului exisistente în structura produsului. Un filtru realizat prin sinterizare din pulbere de aliaj Monel cu %Nim = 70 % are porozitatea Pp = 38 %.scap. 4.4. 9. % Ni m %Cu m 70 30 + + 8910 8930 ρ Ni ρ Cu Densitatea filtrului obţinut prin sinterizare din pulbere de aliaj Monel este: Pp 38 ρ p = ρ e (1 − ) = 8916(1 − ) ≅ 5528 kg/m3.13. % Bz v %C v Deoarece VBz = V p şi VC = V p se obţine că densitatea produsului este 100 100 % Bz v %C v ρ p = ρ Bz + ρC = 8734⋅0.2): ρNi = 8910 kg/m3 şi ρCu = 8930 kg/m3. Rezolvare Densitatea grafitului este (v.1) ρC = 2500 kg/m3. ştiind că la realizarea lui s-a folosit un amestec alcătuit din pulbere de grafit şi pulbere de bronz cu staniu cu %Snm = 10 %. se poate determina densitatea materialului particulelor 100 100 pulberii: ρ e = = ≅ 8916 kg/m3. ştiind că (aşa cum se precizează în tabelul 1. densităţile acestor componentelor având valorile (precizate în tabelul 1. Particularizând relaţia generală stabilită la rezolvarea aplicaţiei A. grafit şi pori în această structură. Să se determine densitatea acestui produs. 100 100 Observaţie Dacă produsul ar avea porozitatea Pu = 0 %. VC şi Vpori – volumele ocupate de bronz.2) concentraţiile masice ale componentelor: %Nim = 70 % şi %Cum = 30 %.2. conţinuturile procentuale 319 .13.4.5.2) ρCu = 8930 kg/m3 şi 100 100 = ≅ 8734 kg/m3. restul fiind pori.85 + 2500⋅0. 100 100 A.4. Microstructura unui produs din bronz grafitat realizat prin metoda agregării de pulberi evidenţiază un conţinut procentual (volumic) de bronz %Bzv = 85 % şi un conţinut procentual (volumic) de grafit %Cv = 85 %. Rezolvare Particulele pulberii din aliaj Monel au (aşa cum s-a precizat în scap. iar VBz. iar densitatea bronzului cu staniu se determină folosind relaţia generală stabilită la rezolvarea aplicaţiei A.10 ≅ 7674 kg/m3. rezultă Mp = MBz + MC = ρBz VBz + ρC VC şi Vp = VBz + VC + Vpori.2. Să se determine densitatea aceestui produs.

13. se obţin diagramele de variaţie ale principalelor caracteristici mecanice ale produselor realizate din pulberi de fier sinterizate (duritatea Brinell HB.895 + 2500⋅0. rezistenţa la tracţiune Rm. 30 %). prezentate în figura 13. alungirea procentuală după rupere A şi modulul de elasticitate longitudinală E). 100 100 A.5 % şi densitatea produsului creşte % Bz v/ %C v/ la valoarea ρ = ρ Bz + ρC = 8734⋅0.105 ≅ 8080 kg/m3.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (volumice) ale constituenţilor structurali ar fi: % Bz v/ = % Bz v 85 100 = 100 ≅ % Bz v + %C v 95 89. 13. în funcţie de porozitatea acestora Pu ∈ (0 %.2). în funcţie de porozitatea acestora Pp .4.11.11. 13.5. cu valorile precizate în scap.5 % şi %C v/ = 100 − % Bz v/ = 100 – 89.5 = 10.4 pentru constantele care intervin în aceste relaţii. 320 . / p Fig. să se studieze variaţiile caracteristicilor mecanice ale produselor realizate din pulberi de fier sinterizate. Utilizănd datele prezentate în scap. Diagramele de variaţie în funcţie de porozitatea Pp ale principalelor caracteristici mecanice ale produselor realizate din pulberi de fier sinterizate Rezolvare Utilizând relaţiile potrivite din grupul (13. 13.

chimică. obţinerea semifabricatelor şi realizarea produselor impuse de aplicaţie. componentelor) supuse la solicitări mecanice. adică să poată fi transpuse în practică cu cheltuieli acceptabile privind elaborarea materialelor. ele fiind destinate confecţionării elementelor (pieselor. • materialele funcţionale sunt cele la care caracteristicile cele mai importante sunt de natură electrică. materialele pe bază de substanţe macromoleculare. s-a recurs la împărţirea materialelor în două mari clase: • materialele structurale (materialele de construcţie) sunt cele la care caracteristicile de rezistenţă mecanică sunt cele mai importante. componente) pentru electrotehnică. ele trebuind să asigure îndeplinirea rolului funcţional al unor elemente (piese. În scopul facilitării alegerii lor pentru diverse aplicaţii tehnice. Introducere La alegerea materialelor pentru o aplicaţie tehnică trebuie avute în vedere două principii: * materialele selectate trebuie să posede proprietăţile fizico-chimice. automatică şi informatică.. în lucrarea de faţă. electronică. materiale ceramice şi sticlele. fonte şi aliaje neferoase). magnetică. mecanice şi tehnologice corespunzătoare cerinţelor impuse de aplicaţia în care sunt utilizate. adresată în principal celor care se pregătesc sau care lucrează în domeniul ingineriei mecanice. etc. optică. * materialele alese trebuie să conducă la soluţii tehnice de rezolvare a aplicaţiei care să fie convenabile economic. sunt tratate cu precădere materialele din această clasă: materialele metalice (oţeluri. tehnica măsurării. lemnul şi materialele compozite.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Capitolul 14 ALEGEREA MATERIALELOR PENTRU APLICAŢIILE TEHNICE 14.1. 321 .

de tip întindere compresiune. materialele din această clasă (materialele semiconductoare. • condiţiile privind caracteristicile fizice ale materialului produsului. etc. intesitatea solicitărilor. caracterul static sau dinamic al aplicării acestora. rezistivitatea electrică. caracterul variabil în timp sau constant al solicitărilor (care implică apariţia sau nu a fenomenului de degradare prin oboseală). În prezent. încovoiere simplă sau forfecare pură. sau solicitări compuse). materialele magnetice. în cursul unei perioade de timp date. dilativitatea termică etc. materialele conductoare şi superconducoare.2.) nu au făcut obiectul acestei lucrări. Criteriile şi metodele de selecţie a materialelor Prima etapă care trebuie parcursă la alegerea materialelor adecvate realizării unui produs constă în cunoaşterea tuturor condiţiilor tehnice ce definesc funcţionalitatea lui şi comportarea sa în exploatare: • condiţiile privind solicitările mecanice la care este supus produsul: complexitatea sistemului de solicitare (solicitări simple. condiţiile termice în care se aplică solicitările (solicitări la temperaturi scăzute.. polimerii pentru cristale lichide. mediu corosiv sau abraziv) etc. conductibilitatea termică. materialele ceramice cu proprietăţi piezoelectrice. posibilitatea ca solicitările să genereze fenomene de pierdere a stabilităţii unor componente ale produsului (a căror evitare impune asigurarea unor anumite rigidităţi ale componentelor).. solicitări în condiţii de temperatură normală sau solicitări în condiţii termice care determină manifestarea fenomenului de fluaj). în acest capitol sunt tratate în principal aspectele privind alegerea materialelor structurale pentru aplicaţiile tehnice. în gama condiţiilor tehnice ale produselor industriale se includ 322 . ceramicele electrooptice. 14. Tinând de cele expuse mai înainte. • condiţiile privind fiabilitatea şi mentenabilitatea produsului.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR detecţia şi înregistrarea semnalelor de diverse naturi fizice. fuzibilitatea. condiţiile de mediu în care se aplică solicitările (mediu de lucru neutru. întreţinut şi reparat într-o anumită perioadă de timp. iar mentenabilitatea fiind proprietatea produsului exprimată prin probabilitatea ca acesta să poată fi supravegheat. care determină sau influenţează îndeplinirea funcţiilor pentru care acesta este realizat: densitatea. etc. fiabilitatea fiind proprietatea produsului exprimată prin probabilitatea ca acesta să-şi îndeplinească funcţiile în condiţii prescrise. • condiţiile privind precizia dimensională a produsului şi calitatea suprafeţelor acestuia..

rezistenţa la oboseală. coeficientul de dilatare termică. dacă într-o aplicaţie este necesar să se utilzeze materiale având rezistenţa la rupere mai mare decât 300 N/mm2. modulul de elasticitate. temperatura de topire-solidificare. criteriul de selecţie a materialelor se poiate scrie ρ ≤ 4000 kg/m3. dacă se notează cu CAP nivelul limită (minim sau maxim) acceptabil (din punctul de vedere al aplicaţiei pentru care trebuie ales materialul) al unei caracteristici de material şi cu CAM nivelul (aceleiaşi caracteristici) asigurat de materialele din gama considerată la selecţie. rezistenţa la fluaj. rezistivitatea electrică. rezistenţa la rupere. criteriul de selecţie a materialelor va fi Rm > 300 N/mm2. de exemplu. iar dacă aplicaţia impune ca materialele să aibă densitatea mai mică decât 4000 kg/m3. alungirea procentuală după rupere. − criteriile privind caracteristicile semifabricatelor necesare pentru obţinerea produsului: forma. − criteriile privind caracteristiciele chimice şi structurale impuse: compoziţia chimică. în această categorie sunt incluse: − criteriile privind caracteristicile mecanice care trebuie asigurate (în condiţiile de temperatură şi mediu de lucru corespunzătoare produsului ce trebuie realizat): duritatea. etc. criteriul se poate exprima analitic în una din următoarele forme: (14. După analiza detaliată a condiţiilor tehnice impuse produsului care trebuie obţinut se formulează criteriile de selecţie a materialelor necesare pentru fabricarea acestuia.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice şi cele privind protecţia oamenilor şi mediului înconjurător (condiţiile ecologice) şi condiţiile privind reciclabilitatea (proprietatea produsului scos din uz de a putea fi transformat în deşeuri reintegrabile în natură sau valorificabile prin procese tehnologice de realizare a unor noi produse). − criteriile privind caracteristicile fizice care trebuie asigurate: densitatea. Astfel. conductibilitatea termică. rezistenţa la coroziune (în mediul de lucru şi în condiţiile de solicitare corespunzătoare produsului ce trebuie realizat). Criteriile privind proprietăţile materialelor sunt principalele criterii folosite pentru alegerea acestora. În mod obişnuit criteriile privind alegerea materialelor în funcţie de proprietăţi se formulează considerând diversele caracteristici care exprimă cantitativ proprietăţile acestora.1) CAM ≥ CAP sau CAM ≤ CAP. limita de curgere. calitatea suprafeţelor semifabricatelor. energia de rupere. structura. Criteriile din această categorie pot fi ierarhizate în funcţie de importanţă. Pentru ierarhizarea criteriilor şi stabilirea ponderii (coeficientului de importanţă) cu care fiecare 323 . etc. stabilindu-se pentru fiecare criteriu dacă este principal (de bază) sau secundar (auxiliar) şi dacă este obligatorie sau facultativă respectarea sa.. grupate în categoriile prezentate în continuare: A. conţinutul de impurităţi. dimensiunile şi masa semifabricatelor..

în cazul când numai aceste două criterii se iau în considerare. . iar dacă γ trebuie ales un material care să asigure în mod eficient o bună comportare a 324 . .. • echipa de proiectare stabileşte valorile ponderilor parţiale aij.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR criteriu trebuie considerat la luarea deciziilor privind alegerea materialelor se poate folosi metoda prezentată în figura 14. criteriul de selecţie a materialelor se formulează considerând E caracteristica (sintetică) numită modul de elesticitate specific KE = . respectarea criteriului K1 asigură în proporţie de 70% luarea unei decizii bune la alegera materialului). presupunând că numai criteriile Ki şi Kj intervin în alegerea materialului. • se calculează suma ponderilor parţiale corespunzătoare fiecărui criteriu (suma pondrilor înscrise pe fiecare coloană a matricei preferinţelor) Spj = ∑ aij şi suma tuturor ponderilor parţiale înscrise în matrice S p = n(n − 1) 2 = i1 n . i ≠ j şi aij +aji = 1 şi întocmeşte un tablou numit matricea preferinţelor.1. K3) şi apreciind că. Kn. . j = 1. a31 = 0... ρ fiind densitatea materialului. dacă pentru o aplicaţie trebuie ales un material care să asigure un nivel ridicat al rezistenţei mecanice a pieselor şi un nivel scăzut al masei acestora. De exemplu. iar g acceleraţia R gravitaţională) K R = m . i ≠ j şi. De asemenea.3 rezultă considerând perechea de criterii (K1. criteriul de selecţie a materialelor se formulează considerând caracteristica (sintetică) denumită rezistenţă mecanică specifică KR. la aplicarea căreia se parcurg următoarele etape: • se precizează criteriile care se iau în considerare K1.7 şi a13 = 0.n ( ∑ a j = 1) şi pe această baza se poate j =1 Sp face ierarhizarea după importanţă a criteriilor. . dacă pentru o aplicaţia trebuie ales un γ material care să asigure un nivel ridicat al rigidităţii pieselor (deformaţii elastice mici ale pieselor în prezenţa solicitărilor mecanice) şi un nivel scăzut al masei acestora. se estimează coeficientul de importanţă al fiecărui criteriu (de exemplu. Kj). Pentru ca numărul criteriilor utilizate la selecţia materialelor în funcţie de proprietăţi să fie cât mai mic (în scopul facilitării alegerii) se apelează la formularea unor criterii bazate pe caracteristici sintetice (care înglobează mai multe caracteristici ale materialului).. • se calculează ponderea cu care trebuie considerat fiecare criteriu la n Spj alegerea materialelor aj = . definită prin raportul dintre rezistenţa la rupere a materialului Rm şi greutatea specifică γ (γ = ρg. Kj..K2.. pentru stabilirea valorilor ponderilor aij se consideră pe rând perechile de criterii (Ki.Ki.

manuale etc. ajn ... .1... Ki ... anj Spj . Kj . . RO fiind rezistenţa la oboseală a materialului (v.. Kn Spj = ∑ aij = i1 n .. acestea grupează materialele după destinaţie (de exemplu.. ...... în cazul materialelor metalice există standarde pentru oţelurile.1. Kj... ain . .. ai1 ... .. Etapele metodei de stabilire a coeficienţilor de importanţă ai criteriilor privind alegerea materialelor în funcţie de proprietăţi După stabilirea şi ierarhizarea în funcţie de importanţă a criteriilor de alegere a materialelor pe baza proprietăţilor pe care trebuie să le asigure în aplicaţia considerată... Ki a1i ..9). aj .... scap.. . cuprind date concrete privind caracteristicile asigurate de fiecare marcă de material şi indicaţii precise privind prelucrările tehnologice ce conduc la stările structurale corespunzătoare obţinerii acestor caracteristici şi facilitează astfel alegerea lor pentru o anumită aplicaţie...Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice pieselor la solicitări variabile.. Ki. Spn S p = ∑ S pj j =1 aj = Spj Sp a1 .. normative. Rm Valorile unor astfel de caracteristici sintetice asigurate de diversele materiale comerciale sunt prezentate în tabelul 14.. documentele cele mai utilizate fiind standardele.. .. Kn Kn a1n .. 3... .. ani Spi n . an1 Sp1 K1 ... aşa cum s-a putut constata în capitolele anterioare. ... ai .. ....... criteriul de selecţie a materialelor se formulează considerând caracteristica (sintetică) numită rezistenţă relativă la oboseală R KO = O . . ... cataloage.. an Fig. aji ... .. .. aij .... . .... deoarece. .. K1 .. aj1 . .. ÎNTOCMIREA MATRICEI PREFERINŢELOR DETERMINAREA SUMEI PONDERILOR PARTIALE ALE CRITERIILOR DETERMINAREA SUMEI TOTALE A PONDERILOR DETERMINAREA COEFICIENTILOR DE IMPORTANTA AI CRITERIILOR .... .. .. 325 . În acest scop se folosesc datele existente în standarde. 14.... ..privind caracteristicile diverselor materiale comerciale...... se poate face o primă selecţie a materialelor.... .... .... . . DEFINIREA CRITERIILOR CRITERIUL K1.... Kj a1j . fontele şi aliajele neferoase recomandate pentru diferite utilizări)... .. . ....

.....0.4.210 210...m..... notată GMP. cuprinde m materiale (marcate Mk...9 7...8...17.5..3 6.92.. Pentru alegerea celui mai potrivit material din această gamă se poate utiliza următoare metodologie: • se consideră că gama materialelor cu proprietăţi adecvate.6 12...650 200. k = 1..8 7.2 3.90 km 4. N/mm2 350..3.2.4 12.5.110 140....1 8.8.9 7..6 8.20 11...20.6.2 1.550 700.. j = 1.. CAP..1 8.1......8.8. k = 1.210 200.220 190.7.1. j = 1.4...2 170.1.135 68.3.2........7.210 140...n.2...3 1....7..3..8.8...850 600. pentru toate materialele Mk..1.750 520...8.1300 450..1. de exemplu..1200 1000...... kN/mm2 200.33 7.8.14.3.115 85..1.7 7.0.3 24.16.25 1.8.6.5 0..210 200..95 0.220 90....4.50..1.1.5.5..7. nivelurile caracteristicilor asiguarete CAM..5..7..9...5 2.4.90...9..8..950 1800.2.0.10.....8.9 2.7 1...800 450.7.....1000 200..0 7..4 0...180 28.9 8..60 2..... metoda prezentată anterior) şi nivelele limită acceptabile ale caracteristicilor de material. care îndeplinesc integral cele n criterii de selecţie (notate j = 1.3....80 3000..10.7..5 2. uscat Lemn esenţă moale.1.200 200.1....m........11..4 8.47 0.....11 9.7. j = 1..4 8.110 43.100 50..10.1400 650........210 K R.6..9 7. care respectă toate criteriile 326 .00 1. Materialele care respectă toate criteriile privind proprietăţile impuse de aplicaţia în care urmează a fi utilizate alcătuiesc gama materialelor cu proprietăţi adecvate. Principalele caracteristici tehnice ale unor materiale comerciale Materialul Oţeluri carbon de uz general Oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (tratate termic) Oteluri pentru conducte şi recipiente sub presiune (laminate termomecanic) Oţeluri inoxidabile feritice Oţeluri inoxidabile austenitice Oţeluri inoxidabile duplex Oţeluri maraging Superaliaje tip Inconel Superaliaje tip Nimonic superaliaje tip Hastelloy Alame Bronzuri cu Sn sau cu Al Aliaje Cu – Ni Bronzuri cu beriliu Aliaje pa bază de Al deformabile (călite şi îmbătrânite) Aliaje pe bază de Ti Aliaje pe bază de Mg Polietilenă Polipropilenă Politetrafluoretilenă (teflon) Poliamide (nylon) Policlorură de vinil Lemn esenţă tare...8..0.2......7.7....10.7.....1 2.. având coeficienţii de importanţă aj.220 200....n.1200 300..8.6.4.5.2500 600.14..4500 E......1.8 5....0..j..900 400. • din analiza care a condus la constituirea gamei materialelor cu proprietăţi adecvate se cunosc..100 40.6.......7 4...0.8.1300 110.1..00 0..8 0.5 3.28 6..9 7..2 Rm..210 200.9..3 6..7 1.....32 40.50 60.1.9.8 8...91 2...8....10 70.1 9.9.70.8..2 8.1. k = 1..0...ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 14..4 4.500 400.72 107.jk.9.0 10.210 180.8. uscat Compozite poliesteri + fibre de sticlă ρ..8 6.6 4.7..2 6..m)...9.1..8...5...n)..60 20...520 500.1 4.12. t/m3 7.10....40 70...75.2 8.n (stabiliţi folosind.190 115.

jk analitic în forma „max”.. dimensiunile şi caliatea suprafeţelor impuse de realizarea produselor se face cu scule. iar neîndeplinirea fiecărui criteriu (notată cu 0) să diminueze şansele de alegere a acestui material.. k = 1.j sau în forma „max” CAM. în ordinea descrescătoare a valorilor indicatorului ICT. j = 1. Criteriile privind procesarea tehnologică a materialelor în vederea obţinerii semifabricatelor sau produselor se formulează în mod obişnuit într-o formă calitativă (atributivă). care exprimă măsura în care materialul satisface criteriile de selecţie Kj. Ijk ≥ 1.. astfel încât îndeplinirea fiecărui criteriu de către un material (notată cu 1) să constituie un argument în favoarea alegerii acestuia pentru o anumită aplicaţie.. scrise analitic în forma „min” CAM. dispozitive sau maşini universale (prelucrarea semifabricatelor nu necesită utilizarea de scule.. sau Ijk = CA P .k. * prelucrarea semifabricatelor la forma. CT = j1 n „min”.jk ≥ CAP.. * prelucarerea semifabricatelor la forma. dacă criteriul de selecţie Kj este formulat CA M .. j = 1.. dimensiunile şi calitatea suprafeţelor impuse de realizarea produselor se face cu tehnologii obişnuite..Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Kj..n.n.m.jk ≤ CAP.j .. respectă toate criteriile de selecţie Kj.n... fără a fi necesară aplicarea unor procedee sau operaţii operaţii tehnologice speciale.m. k = 1. evident.. dispozitive sau maşini speciale).n. de exemplu.. k = 1.m.m. * obţinerea caracteristicilor materialului impuse de condiţiile tehnice ale 327 ..n..m se stabilesc indicatorii parţiali Ijk. j = 1.. folosind relaţia: I . dacă fiecare din materialele Mk.n.. k = 1. • pentru fiecare din materialele Mk. j = 1. dacă criteriul de selecţie Kj este formulat analitic în forma Ijk = CA P .j.. B.jk .. Un set de criterii de acest tip poate avea.k = ∑ ajIjk ..k. se calculează indicatorul global al proprietăţilor (caracteristicilor tehnice) ICT.2) • se ierarhizează materialele Mk.m. indicatorii parţiali se calculează cu relaţii de forma: CA M . k = 1.j (14. • pentru fiecare din materialele Mk. j = 1. k = 1. j = 1. materialul cu cea mai mare valoare a acestui indicator fiind (din punctul de vedere al caracteristicilor asigurate) cel mai potrivit pentru aplicaţia avută în vedre. următoarea alcătuire: * materialul este disponibil pe piaţă în cantităţile şi sub forma semifabricatelor necesare pentru realizarea produselor (materialul nu trebuie elaborat şi transformat în semifabricate pe baza unor comenzi speciale lansate către producător).

4) şi se poate face ierarhizarea materialelor din GMP în ordinea descrescătoare a valorilor indicatorului IPT. daca materialul M k respecta criteriul K ′j  (14. Mm} respectă aceste criterii. j = 1…q..k. k = 1…m j =1 n (14.. aceste criterii se formulează în funcţie de costul total al 328 . se calculează indicatorul global al performanţelor tehnologice IPT. numit matricea performanţelor tehnologice (de forma celui prezentat în fig. folosind relaţia: I PT .3) I ′jk =  0. K ′2 .. a 2 .ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR produsului care se realizează nu necesită aplicarea unor tratamente termice. C. aplicând aceiaşi metodă ca şi în cazul criteriilor privind proprietăţile.. k = 1…q : 1. ( ∑ a /j = 1 ) şi se face apoi ierarhizarea criteriilor după valoarea coeficienţilor j =1 q a ′j .... Criteriile privind costurile (cheltuielile) aferente elaborării materialelor. * posibilităţile apariţiei defectelor de material sau de rebutare a produselor în timpul prelucrărilor tehnologice sunt minime. numite indicatorii parţiali ai performanţelor tehnologice I ′jk .. k = 1…m. …. k = 1…m. transformării lor în semifabricate şi prelucrării acestora pentru obţinerea produselor sunt deosebit de importante. daca materialul M k nu respecta criteriul K ′j  Pentru fiecare din materialele Mk. k = 1…m. din GMP îndeplinesc criteriile K ′j . k = ∑ a ′j I ′jk . ′ adică pentru fiecare din criteriile K 1 .2). exprimă măsura în care fiecare din materialele Mk. În mod obişnuit. materialul cu cea mai mare valoare a acestui indicator fiind cel mai avantajos din punctul de vedere al comodităţii achiziţionării şi comportării la prelucrarile tehnologice necesare transformării sale în produse... M2.. chimice sau termochimice. în care elementele matricei. întocmind un tablou. Criteriile privind procesarea materialelor se pot ierarhiza în funcţie de importanţă. 14. se stabilesc coeficienţii de importanţă a1 . respectarea acestora determinând alegerea materialelor şi tehnologiilor de fabricaţie care asigură realizarea în condiţii economice (cu cheltuieli cât mai mici) a produselor necesare într-o aplicaţie tehnică. K ′q incluse în setul de criterii privind ′ ′ ′ procesarea materialelor. a q . a ′j .k. ….. se trece la analiza măsurii în care materialele din gama GMP ≡ {M1. Mk. După stabilirea şi ierarhizarea în funcţie de importanţă a criteriilor privind procesarea tehnologică.

IPT.k . definite prin relaţia: CT .1 IPT...Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice realizării produselor cu performanţele tehnice impuse de aplicaţia în care sunt utilizate. k = 1.. k = 1. a a I PT . I I / j2 .. ...k . Mm / I 12 / I 22 K 1/ / K2 a1/ / a2 / I 11 / I 21 ...k 329 .. I /jm . Pentru a compara materialele din GMP prin prisma costurilor totale implicate de obţinerea semifabricatelor şi/sau de utilizarea acestora la realizarea produselor necesare unei aplicaţii se pot utiliza costurile relative Cr. . . Configuraţia matricei performanţelor tehnologice ale materialelor Criteriul realizării cu costuri minime a produselor necesare unei aplicaţii tehnice se consideră la luarea deciziei finale privind alegerea materialelor.k C r .2 .... iar CTref este costul total al realizării aceluiaşi tip de semifabricate şi/sau al obţinerii aceluiaşi tip de produse dintr-un material de referinţă (din GMP sau din afara acestei game).... ... K K / j .k = . Mk .... (14. / q ... + a PT I PT ..2. / q1 .m.2. .m Fig.. . . I I / j1 . / I qm IPT... k = ∑ a ′j I ′jk j =1 n / j ...m. .k...... . IPT.......... k = CT CT k C r ..6) I PTE ..... Câteva date cu caracter informativ privind costurile relative ale unor materiale (metalice şi nemetalice) utilizate frecvent în aplicaţiile tehnice sunt prezentate în tabelul 14. / I 1k / I 2k .5) CTref în care CT. / q ... / q2 . I I / jk ... CRITERIUL PONDEREA CRITERIULUI M1 INDICATRII PARTIALI I /jk PENTRU MATERIALUL Mk ⊂ GMP M2 ..... . 14. calculând pentru fiecare material Mk ∈ GMP indicatorul global al performanţelor tehnico-economice (numit şi meritul global) IPTE. cu formula: a I .. / I 1m / I 2m .k reprezintă costul total al realizării semifabricatelor dintr-un material Mk ∈ GMP şi/sau al obţinerii produselor necesare unei anumite aplicaţii... / qk .. (14..

400 Dacă valorile indicatorului IPT.4.40 3.k. Poliamide (Nylon) Fibre de sticlă Compozite polimerice cu fibre de sticlă sau de carbon Cr = CT CTref * 1.5. I PTE ..1.18 19.1.k O metodă modernă ce poate fi utilizată la luarea deciziei finale privind selecţia materialelor pentru o aplicaţie tehnică este analiza valorii (analiza tehnico−economică a utilităţii). ţinând seama de acest principiu..2.7..2.5.. Bronzuri... Valorile informative ale costurilor relative ale unor materiale utilizate în tehnică MATERIALUL Oteluri de uz general (bare laminate) Oteluri de uz general (table..9 6.120 25.5 2.m.. Tabelul 14..45 5.21 100.. Bronzuri.1.2. materialele Mk ∈ GMP care au meritul global cel mai ridicat trebuie să fie cele preferate pentru aplicaţia tehnică considerată.. k = 1..1.. iar aPT – coeficientul de importanţă global al criteriilor privind performanţele tehnologice ale materialelor (aCT + aPT = 1).3. Alame (produse obţinute prin turnare) Aliaje Cu – Ni (produse laminate sau turnate) Superaliaje de tip Nimonic.k şi costurile aferente prelucrării tehnologice pentru materialele din GMP sunt apropiate...3.5 270. Udimet Titan şi aliaje de Ti (produse obţinute prin DP + TT) Polietilenă.0.7) ... evident.0 1. analiza oricărui produs trebuie realizată pornind de la sistemul de 330 * Costurile CT şi CTref sunt calculate în lei/kg de semifabricat .13 6..9. Alame (produse obţinute prin DP) Cupru.m..5 7. Inconel..8 2...8.9 1.8 5. k = 1.....5 8.8 2..2... Polipropilenă.9. indicatorul global al performanţelor tehnico – economice IPTE.. Polistyren Policlorură de vinil.9.. profile) Oţeluri carbon pentru construcţia de maşini (produse laminate) Oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (produse laminate) Oteluri carbon şi slab aliate pentru scule Oţeluri inoxidabile şi refractare (produse laminate) Fonte albe şi cenuşii (produse obţinute prin turnare) Fonte modificate (produse obţinute prin turnare) Aluminiu şi aliaje de Al (produse oţinute prin DP + TT) Aluminiu şi aliaje de Al (produse obţinute prin turnare) C= r C T C ref T * MATERIALUL Cupru.8... care are la bază următoarele principii: − • orice produs este purtătorul material al unor funcţii capabile să satisfacă anumite necesităţi ale utilizatorilor (un produs nu trebuie privit ca un ansamblu de părţi materiale..0 10.4.. k = C r ..14 36..4.... benzi.1.6 2.5.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR în care aCT este coeficientul de importanţă global al criteriilor privind caracteristicile tehnice ale materialelor.4.. ci ca un ansamblu de utilităţi).k (14. Incoloy. Răşini acrilice şi fenolice Politetrafluoretilenă (Teflon). se poate stabili cu formula: I CT . ABS..

ingineri specializaţi în domeniul tehnologiilor de fabricaţie. directe) ale celor care utilizează produsul şi funcţii auxiliare (secundare).f ( ∑ α i = 1 ) şi o pondere a costului i =1 f C de realizare ci. ci = i . ţinând seama de acest principiu. diminuează responsabilitatea membrilor echipei de proiectare şi micşorează cerinţele privind competenţa acestora. Considerând că produsul analizat are f funcţii şi că la fiecare funcţie corespunde un coeficient importanţa αi.. Aspectele anterior prezentate evidenţiază cu claritate complexitatea problemelor privind alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice. nu trebuie să conducă la ideea că aceste metode simplifică problemele. ţinând seama de următoarele recomandări: • în prima etapă de rezolvare a problemei se analizează cu atenţie 331 . economişti specailizaţi în domeniul costurilor etc. care contribuie la îndeplinirea normală a funcţiilor de bază sau care fac produsul mai uşor de vândut şi cresc reputaţia pe piaţă a acestuia.).f. care să constituie suportul luării deciziilor pertinente privind rezolvarea unor astfel de probleme. la analiza oricărui produs trebuie calculată ponderea costurilor implicate de realizarea fiecărei funcţii şi trebuie examinată corelaţia ce există între aceasta şi ponderea funcţiei (coeficientul de importanţă al funcţiei) în asigurarea utilităţii (calităţii) globale a produsului. în cadrul căruia funcţiile sunt împărţite în categorii de importanţă: funcţii de bază (principale). • pentru orice produs trebuie să existe o corelaţie optimă între funcţiile asigurate şi resursele alocate pentru realizarea acestora..Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice funcţii al acestuia..3. se poate construi un grafic de corelare i =1 f utilitate – cost de tipul celui prezentat în figura 14. i = 1. dacă problema alegerii materialelor pentru o aplicaţie tehnică se tratează etapizat. i = 1. Ci fiind costul aferent realizării funcţiei.. acest principiu fiind denumit principiul raportului maxim între utilitate sau valoare de întrebuinţare şi cost. Din analiza unor astfel de grafice rezultă care sunt funcţiile produsului pentru care costurile sunt disproporţionate în raport cu contribuţiile lor la utilitate şi se pot găsi modalităţile de eliminare a neconcordanţelor cu efecte negative asupra costurilor (eliminarea funcţiilor inutile sau operarea unor modificări tehnologice privind realizarea funcţiilor care implică costuri ridicate). care corespund unor necesităţi reale (efective. de către o echipă de proiectare bine structurată (care cuprinde ingineri cunoscători ai aplicaţiei ce se analizează. Aplicarea acestor metode este utilă şi conduce la rezultate bune. Încercarea de a recomanda unele metode cantitative. ingineri specializaţi în domeniul materialelor. iar CT CT – costul total al produsului ( ∑ ci = 1). pentru ca produsul obţinut să se caracterizeze printr-un raport maxim utilitate/cost).

materialul din care acesta urmează să fie confecţionat trebuie să prezinte caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate. Configuraţia unui grafic de corelare utilitate – cost obţinut prin aplicarea analizei valorii la un produs industrial • dacă în prima etapă de rezolvare a problemei criteriile privind proprietăţile nu sunt suficiente pentru selectarea familiei de materiale adecvate aplicatiei avute în vedere. 332 . dacă produsul care trebuie realizat este un recipient de stocare a unui gaz combustibil (pentru utilizare casnică) sub presiune. se pot adăuga acestora şi criterii din celelalte categorii (criterii privind procesarea tehnologică sau criterii privind costurile). condiţii care.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR condiţiile tehnice ce caracterizează produsul care trebuie realizat. pentru cele două aplicaţii descrise anterior alegerea tipurilor de materiale se realizează aşa cum sugerează schemele prezentate în figurile 14. 14. cât şi de materialele compozite durificate cu fibre. tipurile sau mărcile de materiale adecvate din această familie. se stabilesc principalele proprietăţi (caracteristici) pe care trebuie să le posede materialul din care acesta urmează să fie confecţionat şi. de exemplu. dacă produsul care trebuie realizat este un recipient sub presiune care urmează a fi amplasat pe o aeronavă.4. tenacitate mare şi densitate cât mai mică. • după selectarea familiei din care trebuie să facă parte materialul ce va fi utilizat la confecţionarea produsului. aşa cum se arată în schema din figura 14. se stabilesc categoriile.6 şi 14.5. ceea ce conduce.7. se poate încerca selectarea clasei (familiei) de materiale potrivite pentru fabricarea produsului. pe această bază. pot fi îndeplinite atât de materialele metalice. aşa cum se arată în schema din figura 14. de exemplu. menţinând în prim plan cerinţele privind proprietăţile şi adăugând eventual acestora şi criterii privind caracteristicile tehnologice sau costurile. Fig.3. de exemplu. la soluţia alegerii unui material din familia compozitelor durificate cu fibre. materialul din care acesta urmează să fie confecţionat trebuie să se caracterizeze prin rezistenţă mecanică ridicată. decizia utilizării unui material metalic fiind justificată de compararea celor două familii de materiale prin prisma costurilor.

pentru ca eficienţa aplicării acestor metode să fie corespunzătoare este necesar ca numărul materialelor Mk din GMP să fie cât mai 333 Fig.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Fig. 14. Shema alegerii tipurilor de materiale metalice pentru un recipient sub presiune amplasat pe o aeronavă .7. Shema alegerii familiei de materiale pentru un recipient sub presiune amplasat pe o aeronavă Fig.6. 14.5. aşa cum s-a arătat mai înainte. Schema alegerii tipurilor de materiale compozite pentru un recipient sub presiune amplasat pe o aeronavă Fig. pentru a decide care dintre tipurile de materiale selectate în etapele precedente (care alcătuiesc gama materialelor cu proprietăţi adecvate GMP) corespunde cel mai bine cerinţelor tehnico-economice ce definesc aplicaţia avută în vedere. 14. 14.4. Shema alegerii familiei de materiale pentru un recipient de stocare sub presiune a unui gaz combustibil • metodele prezentate anterior se pot utiliza în etapa finală.

Acest fapt este ilustrat în figura 14. Ca 2 2 2 2 urmare.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR mic. 14. La aplicarea acestei metode tehnologice de exploatare a sondelor.4 < R < 0) şi au ca tensiuni caracteristice: tensiunea maximă. normative sau prescripţii tehnice. pentru aplicaţia constând în realizarea recipientului de stocare a gazului gombustibil (anterior discutată). Configuraţia constructivă a prajinilor de pompare este dictată de rolul lor funcţional şi de tipul materialului utilizat la confecţionarea acestora şi este prezentată în figura 14. cataloage. Ciclurile de solicitare ale prăjinilor din compunerea garniturii de prăjini de la o sondă sunt (în mod obişnuit) ondulant-pozitive (cu coefcientul de asimetrie σ R = min = 0..7 ) sau (mai rar. se poate aprecia că durabilitatea unei prăjini de pompare este în directă dependenţă cu mărimea coeficientului de siguranţă c. În timpul utilizării într-o sondă aflată în exploatare. Un studiu de caz privind alegerea materialelor Pentru a evidenţia complexitatea problemei alegerii materialelor pentru aplicaţiile tehnice se prezintă un studiu de caz privind materialele selectate şi utilizate de diverşi producători pentru realizarea prăjinilor de pompare a petrolului din zăcăminte. tensiunea minimă σmin = Rσmax.3. ciclurile de solicitare având perioada aproximativ egală cu durata unui ciclu de lucru al pompei de adâncime.. garnitura de prăjini (alcătuită din prăjini de pompare asamblate cap la cap) este una din componentele principale ale echipamentului de lucru. tensiunea medie σ + σ min σ max (1 + R) σ − σ min σ max (1 − R) σ m = max = > 0 şi σ v = max = σv. σmax > 0.85% din sondele aflate în producţie.0.9. mărcile de oţel adecvate (care alcătuiesc GMP pentru această aplicaţie) se pot alege folosind prescripţiile din standardul SR EN 10028. care prezintă o modalitate de estimare a caracteristicilor ciclurilor de solicitare ale prăjinilor de pompare din diferite zone ale garniturii de prăjini ce echipează o sondă. având rolul de a transmite mişcarea rectilinie alternativă de la instalaţia de suprafaţă la pistonul (cilindrul) pompei de adâncime cu care se realizează extracţia ţiţeiului din zăcământ. În ţara noastră şi în multe alte ţări de pe glob.3. dată de relaţia: 334 . pe baza interpretării dinamogramelor înregistrate la sonda respectivă. prajinile de pompare sunt supuse unor solicitări axiale variabile. în condiţii de funcţionare defectuoasă a σ max instalaţiei de pompare) alternante (cu –0. această cerinţă putând fi uşor respectată dacă se face o selecţie a tipurilor de meteriale pe baza informaţiilor cuprinse în standarde..8. de exemplu. pompajul de adâncime cu prăjini se utilizează ca metodă de extracţie a petrolului (ţiţeiului) la 65..

rigidităţile la tracţiune şi încovoiere ale prăjinilor fiind în directă proporţionalitate cu această caracteristică. forţele de frecare (între prăjini şi ţevile de extracţie. între pistonul şi cămaşa pompei de adâncime.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Rm σ max. 335 . greutatea coloanei de lichid pompat F1. Analizând relaţia (14. Fd. se poate aprecia că durabilitatea prăjinilor de pompare creşte o dată cu rezistenţa R mecanică specifică a materialului din care sunt confecţionate.) Ff. forţa de flotabilitate a garniturii de prăjini Ff1.1 este tensiunea maximă a ciclurilor limită care. (14. etc. determină micşorarea deformaţiilor axiale şi γ curburilor locale ale garniturii de prăjini ce echipează o sondă aflată în exploatare şi asigură astfel o funcţionare mai eficientă a instalaţiei de pompare. Fmax este rezultanta unui Fmax şi aria secţiunii transversale a prăjinii S p = 2 4 grup de sarcini axiale ce are ca principale componente: greutatea proprie a prăjinilor de pompare Fg. intensităţile forţei Fmax şi tensiunii σmax (şi. sarcinile (dinamice) datorate inerţiei şi fenomenelor oscilatorii ale garniturii de prăjini Fd. Rm Comportarea în exploatare a prăjinilor de pompare are ca factor de influenţă şi modulul de elasticitate longitudinal al materialului acestora E.8) în contextul argumentelor anterior prezentate. având acelaşi coeficient de asimetrie ca şi ciclurile solicitării de lucru.1 σ max . creşterea valorii modulului de elasticitate specific al E materialului prăjinilor K E = . πd 2 . Rm este rezistenţa la rupere a materialului prăjinii. Ff1. Intensităţile majorităţii acestor componente (Fg. ca urmare. iar σ−1 – rezistenţa la oboseală (prin solicitare alternant-simetrică. K R = m şi cu γ σ mărimea rezistenţei la oboseală relative K O = −1 . Ff) sunt direct proporţionale cu greutatea specifică a materialului prăjinilor γ = ρg şi. Tensiunea maximă (σmax) a ciclurilor solicitării de lucru a unei prăjini are mărimea dată de raportul dintre forţa maximă de solicitare axială a prăjinii. produc ruperea prin oboseală a prăjinii considerate. cu corozivitatea determinată de salinitate şi de conţinuturile de CO2 şi H2S dizolvate). cu R = −1) a prăjinii de pompare în mediul de lucru din sondă (amestec ţiţei−ape de sondă. implicit.8) = c= Rm σ max (1 − R) + (1 + R ) σ −1 în care σmax. energia consumată la exploatarea unei sonde prin pompaj de adâncime) sunt în dependenţă liniară cu caracteristica γ.

9.14. recomandate pentru prăjinile supuse în exploatare la sarcini mici sau mijlocii. în medii de lucru slab corozive. Configuraţia constructivă şi dimensiunile produsului prăjină de pompare Fig. 14.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig.790 N/mm2) sunt realizate de oţelurile 336 . KO. A. Standardele şi normele existente clasifică oţelurile pentru prăjini de pompare în următoarele clase de rezistenţă: a) oţeluri grad C.. caracteristicile de rezistenţă mecanică prescrise (Rm = 630. KE) pot servi la efectuarea unei analize comparative a diverselor materiale utilizate sau cu perspective de utilizare la confecţionarea prăjinilor de pompare. Determinarea caracteristicilor ciclurilor de solicitare ale prăjinilor de pompare Caracteristicile precizate anterior (KR.8. Oţelurile sunt materialele tradiţionale pentru prăjinile de pompare..

0.1..Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice carbon sau slab aliate de tip C−Mn (cu %Cm = 0.55 % mai scăzută decât rezistenţa la oboseală a materialului din care sunt confecţionate (determinată pe epruvete polizate). %Crm = 0.0.1....65. asigură rezistenţe mecanice superioare ale prăjinilor şi ameliorează comportarea lor la oboseală în aer şi în mediile corozive saline.. un exemplu tipic de oţel aparţinând acestei clase este cel cu %Cm = 0.. %Crm = 1..7 % şi %Mom = 0.45 %.. destinate prăjinilor solicitate moderat în timpul pompajului. în medii de lucru saline (fără H2S)...17 %. recomandate pentru prăjinile supuse în timpul pompajului la sarcini mari sau foarte mari.2. ce asigură (după calire+ revenire) caracteristici de rezistenţă mecanică la nivelul oţelurilor grad D şi rezistenţe la oboseală (în aer şi în mediul coroziv de sondă) superioare celor prezentate de celelalte oţeluri pentru prăjini.0. dificultăţile tehnice ridicate de aplicarea călirii martensitice clasice (cu încălzirea pieselor în cuptor şi răcirea ulterioară în băi de ulei sau apă) la prăjinile de pompare pot fi depăşite dacă se utilizează încălzirea prin inducţie cu curenţi de medie frecvenţă (8000. %Nim = 1 % şi %Mom = 1%. în figura 14..3 %) sau Cr−Ni−Mo (%Cm = 0.0..8.3..4 %.3.15. în medii de lucru cu corozivitate scăzută....6 %) în stare normalizată. cu TT final de normalizare + revenire înaltă.965 N/mm2) sunt realizate de oţeluri slab aliate de tip Cr−Mo (%Cm = 0.4. se recomandă utilizarea unui oţel Ni−Mo (%Cm = 0..0 % şi %Mom = 0. rezistenţa la oboseală este influenţată substanţial şi de frecvenţa ciclurilor de solicitare variabilă. în stările structurale conferite prin aplicarea unor TT finale de normalizare + revenire sau îmbunătăţire.. %Nim = 1..10000 Hz) şi răcirea cu jeturi de apă.4.42 %.35.3 %)..3.. b) oţeluri grad D. în locul tratamentelor de normalizare sau normalizare + revenire..17. 337 .0.0...1...15. Cercetările întreprinse pentru creşterea caracteristicilor de exploatare ale prăjinilor de pompare din oţel au condus la concluziile următoare: • Aplicarea TT final de îmbunătăţire.0. • Rezistenţa la oboseală (în aer sau în mediu coroziv) a prăjinilor de pompare este cu 40. aşa cum indică datele prezentate în tabelul 14.2 % şi %Mom = 0.23 %..3 %). %Crm = 16.7 %..3...10.4 % şi %Mnm = 1..1. %Nim = 1.11 se prezintă sintetic modul în care starea suprafeţelor prăjinilor şi mediul de lucru influenţează rezistenţa la oboseală a acestora. aşa cum indică diagramele prezentate în figura 14. caracteristicile de rezistenţă mecanică impuse (Rm = 790.12.2.. aşa cum arată diagramele din figura 14. În cazul mediilor corozive.. recomandate pentru prăjinile de pompare cu condiţii grele de lucru: sarcini mari de pompare şi medii saline contaminate cu CO2 (fără H2S) sau sarcini de pompare moderate şi medii de lucru puternic corozive (medii saline cu CO2 şi H2S).0.2.. c) oţeluri grad K. d) oţeluri speciale.

9 %. 338 .. B.2. Influenţele stării suprafeţei şi mediului de lucru asupra rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din oţel • Creşterea rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din oţel se poate realiza dacă se aplică acestora operaţii finale de durificare superficială (ecruisare prin rulare sau prin sablare cu jet de alice.2. Ti..11. din clasa 7000 (de exemplu.14.1. v.... tabelul14.75.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig.20) ⋅104 m (mai mari ca la oţeluri. %Cum = 1. cu rugozitatea suprafeţelor acestora Rz.1. etc. La utilizarea acestor aliaje pentru confecţionarea prăjinilor de pompare trebuie avute în vedere următoarele aspecte: • Aliajele asigură prăjinilor rezistenţa la tracţiune Rm = 475. 14. %Mgm = 2. S-a constatat că rezistenţa la oboseală a prăjinilor σ−1 este în dependenţă liniară cu rezistenţa la rupere a oţelului din care sunt realizate Rm.3)..2. prin aplicarea unor TT de tipul T7. aliajul 7075. care induc tensiuni reziduale de compresiune în stratul superficial al pieselor. Aliajele pe bază de aluminiu reprezintăo altă categorie de materiale a cărei utilizare la confecţionarea prăjinilor de pompare a fost cercetată. Cercetările au arătat că aliajele pe bază de Al potrivite pentru această aplicaţie sunt aliajele deformabile şi durificabile structural prin TT. Zr). Al2Mg3Zn3 (faze T’ sau T).10.. aceste aliaje capătă structuri alcătuite dintr-o matrice de soluţie solidă a componentelor şi faze durificatoare (semicoerente sau necoerente cu matricea) uniform distribuite în matrice.2. călire superficială. Rezistenţa la oboseală în aer a oţelurilor pentru prăjinile de pompare Fig.0 % şi adaosuri de Mn. şi cu mărimea tensiunilor reziduale de compresiune din stratul superficial al prăjinilor (introduse în cursul procesului tehnologic de fabricare sau prin operaţiile de durificare superficială practicate) σr..1 %. cu %Znm = 5.6. de tip MgZn2 (faze M’ sau M).6⋅106 m (puţin mai mică decât a oţelurilor) şi KR = (1...). Al2CuMg (faze S’ sau S) etc.600 N/mm2 şi caracteristici KE = 2. Cr.

13.. caracteristica KO înregistrând valori 0. B sau whiskers (trihite) metalice sau ceramice. • Prezenţa mediilor corozive de lucru afectează rezistenţa la oboseală a aliajelor pe bază de aluminiu în măsură mult mai mică decât în cazul oţelurilor. Compozitele cu fibre de sticlă folosite pentru realizarea prăjinilor de pompare (conform soluţiei constructive sugerate de fig..8) au 339 .14. pentru viitor (când costurile de fabricare vor înregistra scăderi datorită progresului tehnic şi tehnologic) se întrevede şi utilizarea compozitelor cu fibre de C..31.14.14.200 oC (de exemplu. dacă piesele din astfel de aliaje sunt menţinute la temperaturi mai mari ca 150.13. aşa cum sugerează diagramele din figura 14. Influenţele mediului de lucru şi frecvenţei ciclurilor de solicitare asupra rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din oţel grad D Fig.. menţineri de 1000 ore la 200 oC pot determina diminuarea cu 50. chiar şi în cazul contaminării acestora cu H2S şi CO2. v.. scap. existenţa acestui fenomen (datorat trecerii în stare stabilă a structuriilor metastabile realizate prin TT aplicate) impune limitarea adâncimilor la care pot fi utilizate prăjinile din aliaje de Al şi verificarea periodică a caracteristicilor lor mecanice (însoţită.60 % a Rm.33.12. Compozitele cu fibre de sticlă reprezintă o altă categorie de materiale aplicabile la confecţionarea prăjinilor de pompare. eventual.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice • Caracteristicile de rezistenţă mecanică se degradează în timp. Fig. de refacerea structurii printr-un nou TT de călire de punere în soluţie + îmbătrânire).. la nivelul celor tipice oţelurilor înalt aliate cu Cr. C. aliajele au o bună rezistenţă la oboseală în mediile saline.6.1). 9. Influenţele asimetriei ciclurilor de solicitare şi prezenţei concentratorilor asupra rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din aliaje pe bază de aluminiu • Rezistenţa la oboseală (în aer) a aliajelor pe bază de aluminiu este influenţată în măsură importantă de asimetria ciclurilor de solicitare şi de prezenţa concntratorilor de tensiuni.0.

10) Ef Aşa cum rezultă comparând datele prezentate în tabelul 14..15.60 N/mm2 şi Em = 6.24⋅103 N/mm2) sau din sticlă S (cu Rmf = 4800 N/mm2 şi Ef Em = 8.14.9⋅103. Rm = Rmf [fv + (1 – fv) Fig.. concomitent cu gelifierea. Dependenţa dintre rezistenţa la rupere şi fracţia volumică a fibrelor la compozitele pentru prăjini de pompare Fig. întărirea şi maturarea la cald a răşinii în prezenţa unor catalizatori).9) E = fv Ef + (1 – fv)Em Em ] (14.3. Prăjinile de pompare din astfel de materiale se realizează printr-un proces de pultruziune (tragerea răşinii.. armată cu fire paralele din rovrig de fibre de sticlă.. valorile experimentale ale caracteristicilor E şi Rm ale materialelor compozite diferă de cele calculate cu relaţiile (14.14. cap. şi Rm (la tracţiune) ale prăjinilor realizate din materiale compozite putându-se estima cu relaţii de forma (v.55⋅103 N/mm2). printr-o matriţă.3 şi în diagramele din figura 14.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR matricea de răşină poliesterică sau epoxidică (cu Rmm = 30. deoarece compozitele realizate industrial nu asigură întotdeauna legături interfaciale perfecte între fibre şi matrice (condiţie ce stă la baza stabilirii acestor relaţii). 14. La utilizarea acestor materiale pentru confecţionarea prăjinilor de pompare trebuie avute în vedere următoarele aspecte tehnice: • Caracteristicile KE şi KR ale compozitelor cu fibre de sticlă sunt superioare celor prezentate de oţeluri. aşa cum rezultă analizând datele prezentate în tabelul 14. Modificarea rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din materiale compozite în funcţie de abaterile de la aranjamentul axial al fibrelor de sticlă 340 .12): (14.9) şi (14.7.1⋅103 N/mm2) şi fibre din sticlă E (cu Rmf = 3400 N/mm2 şi ≅ 7. E. 14.10). aceste caracteristici sunt dependente de fracţia volumică a fibrelor în structura compozitului fv.

.11) 0.12.22.2 KR...27) 0.22.62 1. ** KR şi KE.26 1.9. considerând factorii CT şi CTref exprimaţi în lei/(m de prăjină).56 0...15⋅105 7.0..1....8 2.11 1..24.73.1.7 2.930 470.870 810. N/mm2 630.2..5).06.1030 690.5Cu1.47.10⋅105 N N+r C+R KO *** în aer 0.35) 0.0 E.27 (0.9 4.52 0. N/mm2 2.580 1600.7 2.83 0.1..7 2.93 0... 1800 pentru compozitul cu fibre de sticlă..26 (0.26 0.51 (0..06..31) 0..32 0.07) 0.49.35 (0.0. în kg/m3: 7820 pentru oţelurile slab aliate (Grad C...8 5..7 2....0..35) 0..** Mm 2... 2760 pentru aliajul de Al tip 7075 (AlZn6Mg2....50..26 (0.49.53 0.0.. calculate cu următoarele densităţi ρ.05) 0..52 (0.05⋅105 Starea N C+r N+r C+r Rm...33..13 1..22.31 (0...790 790.51.82..22 1..0.03.0..20.Tabelul 14.7 2.03⋅104 5..14 9.25) KO *** în apă salină 0.81....24) 5. Grad E şi Grad K).3..50 (0.50 0.0...1.965 860.24 (0.1.0. 7750 pentru oţelurile speciale înalt aliate cu Cr.52 0.90.60⋅104 C+r T7 80 % fibre * Costurile relative Cr calculate cu relaţia (14.** km 0.710 620.6 Oţel Grad K Oţel Special (aliat cu Cr) Aliaj de Al tip 7075 Compozit cu fibre de sticlă E 2.. în paranteze sunt valorile lui KO obţinute cu σ-1 determinat pe baza rezultatelor unor încercări efectuate pe prăjini reale..7 2.0.0.6 3..1.03 1. *** KO calculate cu σ-1 determinat pe epruvete polizate.0.0.04...1700 KE.5).....7 2.0. Principalele caracteristici tehnico-economice ale materialelor folosite la realizarea prăjinilor de pompare Materialul Oţel Grad C Oţel Grad E Cr* 1.34 0....0..48.98.27 0.640 750.2 2.850 790...

334 proprietăţi adecvate. 330 cicluri de solicitare.. Studiul de caz prezentat evidenţiază un aspect important privind alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice: produsele destinate utilizării în diverse condiţii (privind solicitările mecanice.42). 334 coefcient de asimetrie. Cuvinte cheie analiza valorii. 321 materiale structurale.1 în loc de σ−1 are valori KO = 0. 322 modul de elasticitate specific.ca urmare prăjinile de pompare realizate din materiale compozite cu fibre de sticlă nu pot fi utilizate la temperaturi mai mari de 200 oC. KO calculat cu σ0...Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice • Rezistenţa la oboseală în aer a prăjinilor de pompare din compozite cu fibre de sticlă este caracterizată prin valori KO = 0. 327 materiale funcţionale. 328.37. 321 matricea preferinţelor. 329 criterii de cost. 323 criterii tehnologice. 331 indicator global. Rezistenţa la oboseală nu este practic afectată de prezenţa mediilor corozive. 334 coeficient de importanţă. 322 grafic de corelare utilitate-cost. 324 prajini de pompare. 328 criterii privind proprietăţile. 329 indicator parţial. 323 coeficient de siguranţă. • Aşa cum arată diagramele din figura 14. rezistenţa la oboseală este mai ridicată dacă solicitările variabile se caracterizează numai prin eforturi de întindere (de exemplu. 323 rezistenţă mecanică specifică. 324 rezistenţă relativă la oboseală.0..0. temperaturile şi mediile de lucru) se pot realiza în mai multe variante. compozitele cu fibre de sticlă având o foarte bună comportare în mediile apoase saline.15.25. 334 costuri relative. 327 fiabilitate. 326 pultruziune. 327.30. compozitele cu fibre unidirecţionale având tendinţa de degradare rapidă când sunt solicitate la compresiune. în soluţiile de acizi sau baze şi în prezenţa solvenţilor organici. 324 mentenabilitate. 340 reciclabilitate. pentru fiecare variantă selectându-se materialul adecvat funcţionării în deplină siguranţă a produsului şi care asigură raportul maxim utilitate/cost. 325 341 . rezistenţa la oboseală a compozitelor cu fibre de sticlă pentru prăjinile de pompare este substanţial influenţată de abaterile de la aranjamentul axial al armăturii (unidirecţionale) din fibre şi (la fel ca E şi Rm) de caracteristicile legăturilor realizate în procesul de fabricare la interfeţele dintre fibre şi matrice. • Caracteristicile mecanice ale materialelor compozite sunt influenţate negativ de creşterea temperaturii (ce produce degradarea matricei şi legăturilor interfaciale dintre fibre şi matrice).

1995 5... Traducere din limba germană după ediţia a 29-a. Moţoiu R.. Composite materials. Editura Chiminform Data. A. Desk Edition. New York.5.J. Introduction to materials science for engineers. Shackelford J.3. Bucureşti. New York – London. „Noutăţi în domeniul tehnologiilor şi utilajelor pentru prelucrare la cald”.14..14. Zecheru Gh. 1992 6. Care dintre următoarele materiale pot fi încadrate în gama materialelor reciclabile: a) oţelurile. Care dintre următoarele materiale asigură un modul de elasticitate specific KE ≅ 2.S. c) polietilena. * * * Metals Handbook.1. d) fabricarea elementului activ al unui aprinzător piezolelectric? T. b) KR ≅ 20.. c) fabricarea unui tranzistor. Ciurea S.7⋅106 m: a) oţelul cu E = 2... 1995 Teste de autoevaluare T.1⋅105 N/mm2 şi ρ = 7850 kg/m3. Editura Tehnică.4 m. 1994 7. Metals Park.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Bibliografie 1. Fracture and fatigue. Editura Economică. d) sticla? T.4 km. Analiza comparativă a caracteristicilor de exploatare ale materialelor pentru prăjinile de pompare. Bucureşti. 1974 3. Broutman L. Drăgulănescu N. 342 . * * * Hütte − Manualul inginerului. c) KR ≅ 10.. Braşov. Drăghici Gh. în vol. d) KR ≅ 40.14.M. 1985 4. Pentru care dintre următoarele aplicaţii trebuie ales un material din gama materialelor structurale: a) realizarea arborelui cotit al unui motor de autoturism.M. MacMillan Publishing Company. Care dintre următoarele aplicaţii tehnice impun alegerea unui material din gama materialelor funcţionale: a) realizarea conductorilor electrici. 1992 2. c) realizarea ţevilor pentru tubulatura unei conducte care transportă gaze naturale sub presiune. Academic Press. d) fabricarea corpului unui rezervor sferic de depozitare a gazelor lichefiate? T. b) fabricarea unui magnet permanent.2.4 km.14. Ohio. Managementul calităţii totale. Bucureşti.4. Care este rezistenţa mecanică specifică a unui material metalic cu Rm = 800 N/mm2 şi ρ = 4000 kg/m3: a) KR ≅ 20.2 km? T. b) fabricarea catalizatorului pentru un reactor dintr-o instalaţie petrochimică. Ingineria calităţii.. Ulmanu V. b) fontele.14.

10. d) IPTE.k = 0.14.8 şi Cr.4? T.k = 0. c) aliajul pe bază de titan cu E = 1. Care dintre următoarele principii se aplică la utilizarea analizei valorii la un produs industrial: a) orice produs este purtătorul material al unor funcţii capabile să satisfacă necesităţile exprimate sau implicite ale utilizatorilor. b) Rm = 600 N/mm2.8.2.14. Care dintre criterii nu a fost îndeplinit de un material.k = 0.8. Stiind că act = 0. b) ρ = 7600 kg/m3. IPT. b) IPT = 0.222? 343 . Un material Mk din gama materialelor cu proprietăti adecvate unei anumite aplicaţii are ICT.k = 0. d) condiţiile privind preţul de desfacere? T. c) ρ = 2860 kg/m3. La alegerea materialului pentru un produs sunt impuse patru criterii (calitative) privind procesarea sa tehnologică. Care este rezistenţa la tracţiune a unui material al cărui indicator parţial privind respectarea acestui criteriu este I = 1. Materialul din care se confecţionează un produs trebuie să satisfacă criteriul ρ ≤ 4000 kg/m3.k = 1.1⋅104 N/mm2 şi ρ = 2750 kg/m3.14.14.733. b) condiţiile privind fiabilitatea.4: a) ρ = 900 kg/m3.4: a) Rm = 900 N/mm2. dacă indicatorul global al performanţelor sale tehnologice are valoarea / I PT = a1/ + a3/ + a 4 : a) primul criteriu. a 2 . c) IPTE. b) IPTE. coeficienţii de importanţă ai / / / criteriilor fiind a1/ .k = 3.455.1⋅105 N/mm2 şi ρ = 8550 kg/m3? T.7. d) Rm = 840 N/mm2? T.373. d) ρ = 5600 kg/m3? T. d) orice produs trebuie privit ca un ansamblu de părţi materiale şi nu ca un ansamblu de utilităţi? T. Care este indicatorul global al performanţelor tehnologice pentru un material care respectă numai trei din criteriile impuse: a) IPT = 1. La alegerea materialului pentru un produs sunt impuse cinci criterii (calitative) privind procesarea sa tehnologică. c) Rm = 500 N/mm2. b) al doilea criteriu. d) al patrulea criteriu? T.k = 1. a 3 . b) orice produs trebuie privit ca un ansamblu de utilităţi. c) orice produs trebuie să asigure un raport maxim între utilitate sau valoare de întrebuinţare şi cost. d) IPT = 0.8. c) IPT = 0. a 4 .0.14. Care este densitatea unui material al cărui indicator parţial privind respectarea acestui criteriu este I = 1. Care dintre următoarele condiţii pot fi incluse în gama condiţiilor tehnice care definesc funcţionalitatea şi comportarea în exploatare ale unui produs: a) condiţiile privind solicitările mecanice.1⋅105 N/mm2 şi ρ = 4150 kg/m3.14. să se precizeze care este valoarea indicatorului global al performanţelor tehnicoeconomice pentru acest material: a) IPTE.6.6. Materialul din care se confecţionează un produs trebuie să satisfacă criteriul Rm ≥ 600 N/mm2.9.11.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice b) aliajul de aluminiu cu E = 7. toate criteriile având acelaşi coeficient de importanţă.14. c) al treilea criteriu. d) alama cu E = 1.12. c) condiţiile privind reciclabilitatea.

L πd ∆L0 Înlocuind datele din enunţul aplicaţiei rezultă următoarele criterii de alegere a materialului barei de tracţiune: Rp0. Să se stabilească ce criterii privind proprietăţile trebuie impuse la alegerea materialului pentru această bară.5 mm. Rezolvare 4F Tensiunile de întindere din bară au intensitatea maximă σ = şi πd 2 trebuie să corespundă criteriului σ ≤ 0. se obţine astfel condiţia: ρ ≤ 2 0 .2.14. πd L σ 4F Deformaţia specifică axială a barei este ε = = 2 .1.8Rp0. ρ fiind densitatea materialului barei şi 4 4m trebuie să îndeplinească criteriul m ≤ m0.2. E fiind modulul E πd ∆L0 de elasticitate longitudinal al materialului barei şi trebuie să respecte criteriul ∆L 4 FL ε ≤ 0 . având caracteristicile precizate în tabelul 14.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Aplicaţii A.4.8πd 2 πd 2 Masa barei este m = Lρ .14. se obţine astfel condiţia E ≥ 2 .2 fiind limita de curgere a materialului barei. c) deformaţia axială a barei nu trebuie să depăşească valoarea ∆L0 = 1. Pentru realizarea unei maşini trebuie confecţionată o bară de tracţiune cu lungimea L = 0. Forţa axială maximă care solicită bara în timpul funcţionării maşinii este F = 25000 N.2. dacă funcţionarea în siguranţă a maşinii impune respectarea următoarelor condiţii tehnice: a) tensiunile din bară trebuie să respecte condiţia σ ≤ 0. A. b) bara trebuie să prezinte o bună tenacitate.5 m şi diametrul d ≅ 15 mm. Rp0. Pentru funcţionarea în siguranţă a maşinii trebuie respectate următoarele condiţii tehnice: a) tensiunile generate în bară de aplicarea forţei de întindere F trebuie să respecte condiţia σ ≤ 0. asigurată dacă materialul acesteia îndeplineşte simultan criteriile: 344 .5 kg. ρ ≤ 5660 kg/m3 şi E ≥ 47160 N/mm2.2. R p 0.8Rp0.8Rp0. se obţine astfel condiţia 4F . 2 ≥ 0.2 ≥ 177 N/mm2. Pentru realizarea unei bare de tracţiune cilindrice din compunerea unei maşini s-a selectat o GMP cu cinci oţeluri. b) masa barei trebuie să fie m ≤ m0 = 0.

2 Rm importanţă a1 = 0..k πd k Dacă se consideră d1 (corespunzător barei realizate din materialul M1) ca diametru R p 0.0 1.9.2 1. Să se decidă care dintre materialele din GMP corespunde cel mai bine aplicaţiei. pentru 345 .2 k Marca oţelului * Rp0.k = Lρ . notând dk diametrul barei în cazul realizării ei din materialul Mk ∈ GMP.4. iar masa unei 4 unităţi de lungime din bară (de exemplu. A k.14. considerând CT. Rezolvare Prima dinte condiţiile tehnice impuse de aplicaţie se utilizează pentru dimensionarea barei de tracţiune (determinarea diametrului barei). Rm. N/mm2 Caracteristicile mecanice minime KVk la –20 oC.k. ** costurile relative calculate cu CT şi CTref în lei/(kg de semifabricat) πd k2 Masa barei de tracţiune cu lungimea L este mT . 2.461 0. 2.2..k de referinţă. Caracteristicile oţelurilor ce alcătuiesc GMP pentru aplicaţia A.5.. 2 .. 0. 2 .5. deoarece barele realizate din diversele materiale incluse în GMP au diametre dk diferite şi aceeaşi lungime.8R p 0.5. a2 = 0. k = 1..1 Tabelul 14. având coeficienţii de R p 0.5.7 1 2 3 4 5 S235J2 S275J2 S355K2 P460NL1 12Ni14 235 175 355 460 355 510 430 620 620 640 3 24 20 16 17 22 27 27 40 47 55 * toate oţelurile au ρ = 7850 kg/m .5. R p 0. rezultă: 4F 4F σ = 2 ≤ 0. Evident. se obţine d k = d1 . 2. k = 1.8 2.. se obţine: mk = m1 .4 1. compararea acestor materiale prin prisma costurilor trebuie făcută cu ajutorul costurilor relative Cr.5). 2.742 0.k ** 1. k realizate din materialul M1) ca masă de referinţă. Dacă se consideră m1 (corespunzătoare barei 4 R p 0.k şi CTref exprimate în lei/(m de semifabricat). R p 0.k Rm ..Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice K1: R p 0. k 0. K2: A ≥ 15 % şi K3: KV ≥ 27 J la – 20 oC..k.k calculate cu relaţia (14. 2 N/mm % J ≤ 0. k = 1. 2 şi bara trebuie să aibă diametrul (minim) d k = .8πR p 0.1 k = 1.554 C r/ .573 0.640 0. L = 1 m) are valoarea (în kg/m) dată de πd 2 formula mk = k ρ .3.2 şi a3 = 0.

mm d1 0.924d1 0.2) se obţin valorile indicatorilor globali ai proprietăţilor ICT. C r . k = 1.. F3) şi două funcţii auxiliare (notate F4.k 1. atribuiţi fiecărei 346 . corespunzători celor trei criterii (j = 1.5. k • criteriile K2: A ≥ 15 % şi K3: KV ≥ 27 J la – 20 oC sunt formulate analitic A în forma „min” şi au CAP.511m1 0.802 IPTE.. k = 1. iar dacă se utilizează indicatorul IPTE.571 1.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR a determina costurile relative Cr..7) se pot determina valorile indicatorilor globali ai performanţelor tehnico−economice IPTE. F2. 2 .026 0.2 • criteriul K1: ≤ 0..5.13 1.952 1.k.k m1 R p 0.662m1 0.814d1 0.158 1. 2 .3.3) privind asigurarea tenacităţii barei: R p 0.855m1 0.662m1 Cr * 1.14.07 1..k k = C r/ .5.406 1.587 1.537 1.5. I 3k = 27 Utilizând valorile coeficienţilor aj.k 1. Tabelul 14.1 Pentru fiecare dintre materialele Mk ∈ GMP se determină indicatorii parţiali Ijk. ca Rm R p 0.. A.920 1. materialul recomandat pentru confecţionarea barei este oţelul 12Ni14. dacă se consideră pentru luarea deciziei valorile indicatorului ICT.. kg/m m1 0.9 .460 1.5.k.008 * Cr calculate considerând CT şi CTref în lei/(m de semifabricat) Rezultatele care se obţin parcurgând toate etapele de lucru descrise anterior sunt redate în tabelul 14. k =1.406 1. j = 1.4 şi relaţia R p 0.47 I3k 1.9 are forma „max” şi CAP.k = C r/.787 I1k 1.1 = 0. ca urmare: I 2 k = k şi 15 KVk .04 ICT.3.33 1.k se folosesc datele din tabelul 14..927 0. 2.14.k (care ţine seama şi de costurile implicate de realizarea barei de tracţiune) materialul ce trebuie ales pentru realizarea barei este oţelul P460NL1. coeficienţii de importanţă αi. k = 1. i = 1. F5).2 = 15 % şi CAP.406 1.814d1 mk.188 1.. Pentru un produs industrial s-a aplicat analiza valorii şi s-a constatat că acesta are trei funcţii de bază (notate F1..k m .625 I2k 1.425 1..00 1.213 1..74 2.5.9 şi.k urmare: I 1k = 0.00 1.5.. iar cu ajutorul relaţiei (14.3 = 27 J şi. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A.48 1. Rm .000 1.k. Se observă că.2 k 1 2 3 4 5 dk.. date în enunţul aplicaţiei şi folosind relaţia (14.60 1.715d1 0.

prin modificări privind alegerea materialelor şi tehnologiilor folosite la fabricarea lui s-au diminuat cheltuielile de realizare a funcţiilor F2. i = 1.10 0. iar CT = ∑ C i .40 0.. Deoarece ponderile ci sunt definite de relaţia ci = i .14.. cheltuielile 100 100 5 totale pentru obţinerea produsului au valoarea CT/ = ∑ C i/ = CT ∑ (1 − i =1 i =1 5 ri 100 )ci .6.35 0.6. F3 şi F5. rezultă că graficul de corelare utilitate – cost are aspectul prezentat în figura 14.16..5. definesc calitatea unui produs ca fiind ansamblul caracteristicilor care conferă acestuia aptitudinea de a satisface nevoile exprimate sau implicite ale utilizatorilor) sunt F2.. Tabelul 14.. b) Conform datelor din enunţul aplicaţiei.5. F3 şi F5 cu C r2 = r3 = r5 = 20 %.05 αi 0. CT i = 1.15 0. în fiecare etapă modificându-se materialele şi tehnologiile folosite la fabricarea acestuia.5. Coeficienţii de importanţă si ponderile costurilor de realizare ale funcţiilor ce definesc utilitatea produsului considerat în aplicaţia A. să se determine cum s-au modificat ponderile ci. astfel încăt costurile implicate de realizarea funcţiilor pentru care ci > αi să se diminueze cu ri = 20 % . i = 1.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice funcţii şi ponderile ci..30 0. i =1 5 după prima etapă de modernizare (M1) cheltuielile aferente realizării fiecărei r r funcţii au atins nivelurile C i/ = (1 − i )C i = CT (1 − i )ci .6. dacă se are în vedere că standardele ISO din seria 9000.. iar 347 . se observă că funcţiile care se realizează cu cheltuieli prea mari în raport cu contribuţiile pe care le aduc la realizarea utilităţii produsului (sau calităţii produsului.30 0. b) Ştiind că s-au parcurs trei etape succesive de modernizare a produsului..5.3 Funcţia F1 F2 F3 F4 F5 0. corespunzătoare costurilor de realizare a fiecărei funcţii având valorile prezentate în tabelul 14. Examinând acest grafic şi/sau datele prezentate în tabelul 14. i = 1.10 ci a) Să se construiască graficul de corelare utilitate – cost şi să se precizeze funcţiile pentru care costurile sunt mai mari decât contribuţiile pe care le aduc aceste funcţii la realizarea utilităţii globale a produsului.05 0. în prima etapă de modernizare a produsului. Rezolvare a) Considerând că valorile coeficienţilor de importanţă ai funcţiilor sunt în directă proporţionalitate cu contribuţiile acestora la realizarea utilităţii globale a produsului. după fiecare etapă de modernizare şi să se construiască graficul de corelare utilitate – cost la finele programului de modernizare a produsului. în care Ci reprezintă costul aferent realizării funcţiei Fi.20 0.

150 0.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR ponderile cheltuielilor corespunzătoare r (1 − i )ci C i/ 100 .345 0 0.300 0.727CT c /// i .5. ci/ = / = 5 ri CT )c i ∑ (1 − i =1 realizării fiecărei funcţii sunt 100 Fig.293 0 0.16.413 0.070 CT M1 0.7.065 0 0. % M2 αi 0.150 0...057 0 0.400 0.141 348 0.400 0.083 20 0.100 0.322 20 0.3 Etapa Funcţia F1 F2 F3 F4 F5 Costul total 0 αi ci ri.400 0. % αi 0.766CT c // i ri.392 0 0.300 0 0.200 20 0.870CT c / i ri.400 0.150 0. Graficele de corelare utilitate – cost ale produsului analizat în aplicaţia A.167 20 0.050 0 0.100 0.308 0.3 Tabelul 14. i = 1.100 20 0.300 0.350 20 0.050 0.100 0.14.14.300 0.068 0.050 0.100 0.050 0. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A. % M3 αi 0.184 20 0.14.300 0.092 20 0.150 0.050 0.

.. să se stabilească varianta care trebuie adoptată pentru realizarea acestuia..k şi Cu.2). k = 1. obţinerea cuvei cu o masă relativă cât mai mare este un obiectiv secundar.4.8. calculat cu relaţia (14. A.. iar Vgc – volumul de gabarit al cuvei.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice În mod similar se pot determina modificările aduse ponderilor ci de următoarele etape de modernizare a produsului (M2 şi M3).7 şi în graficele din figura 14. ţinând seama de caracteristicile fizico − mecanice ale fiecărui material. k = 1. iar Qac – capacitatea de Qac M încărcare a cuvei.k. iar asigurarea unui volum util maxim al cuvei este un obiectiv minor. precizate în enunţul aplicaţiei şi valorile indicatorilor parţiali Ijk determinate..4.. Qac considerând că realizarea cuvei cu valori minime ale consumului specific de material şi costului util sunt obiective principale. rezultănd astfel patru variante ale produsului. Ks. Rezolvare Varianta de produs care trebuie adoptată este cea caracterizată prin valoarea maximă a indicatorului global ICT.. k = 1.35. K2: masa relativă a M produsului M r = c 100 ≤ 75 %. notate Vk.. se poate observa că modernizările aduse produsului au condus la reducerea cu aproximativ 27 % a costului total de α realizare a acestuia şi la obţinerea unor rapoarte i apropiate de unitate pentru ci toate funcţiile care-i definesc utilitatea. s-a elaborat câte un proiect constructiv – tehnologic de obţinere a cuvei. k = 1.k. folosind datele 349 . V formulate astfel: K1: volumul util al produsului Vu = ic 100 ≥ 85 %. j = 1. CT fiind costul total al realizării cuvei.4.4.. Msc Mc fiind masa semifabricatului necesar pentru confecţionarea cuvei şi K4: costul util C al produsului C u = T ≤ 100 mii lei/kg. rezultatele care se obţin considerând datele din enunţul aplicaţiei fiind cele prezentate în tabelul 14. j = 1. Mr fiind masa cuvei. sunt cele redate în tabelul 14.4 şi. a3 = a4 = 0. s-au stabilit următoarele valori ale coeficienţilor de importanţă ai criteriilor: a1 = 0.14.4. K3: consumul specific de material K s = sc 100 ≤ 140 %. Pentru selectarea celei mai bune variante de produs s-au stabilit patru criterii Kj. considerănd valorile coeficienţilor de iportanţă ai criteriilor aj. Mr. corespunzătoare celor patru variante ale produsului... Pentru realizarea cuvei de stocare a materiei prime a unei maşini destinate prelucrării maselor plastice s-a selectat o GMP alcătuită din patru materiale Mk.k.1. Ştiind că valorile Vu.. Vic fiind V gc volumul interior al cuvei. a2 = 0.16.k.2.4.

CAM.10 I1k 1.k 90 70 100 70 Tabelul 14.4 ≡ 100 mii lei/kg.000 1.3}.1784 1.333 1..35 Valorile indicatorilor parţiali Ijk I2k 1.10 Vu. Rezultatele obţinute pe această cale.4k ≡ Cu.875 1.14.2 ≡ 75 %. considerând pe rând fiecare din criteriile Kj.118 1.059 1.875 1.429 1. pentru criteriul K3.20 0.k Observaţie Pentru rezolvarea unor aplicaţii de tipul celei anterior discutate se pot utiliza şi alte metode.14.4.3304 1.20 0.167 Indicatorul global ICT.2204 0. La folosirea acestei metode se parcurg următoarele etape (prezentate considerând condiţiile din enunţul aplicaţiei anterior discutate): • se analizează datele din tabelul 14. redate în tabelul 14.8 şi din enunţul aplicaţiei.3 ≡ 140 %.k 40 105 40 110 60 105 75 120 K4 0. CAM.k şi CAP. recomandată de STAS 6401. Caracteristicile variantelor produsului analizat în aplicaţia A.3k ≡ Ks.k 85 90 95 95 K2 K3 0.118 K2 „max” K3 „max” K4 „max” 0.1 ≡ 85 %. j = 1. CAM.429 1..9. atribuindu-se gj = 3.. CAM. gj = 2.4 Criteriul Kj aj Varianta Vk V1 V2 V3 V4 K1 0. pentru criteriul K2.jk Mr.35 I4k 1.2k ≡ Mr.2. iar pentru criteriul K4. Tabelul 14.k şi CAP.k Ks. Valorile indicatorilor parţiali şi globali de caracterizare a variantelor produsului analizat în aplicaţia A.. dacă respectarea criteriului Kj corespunde realizării unui obiectiv principal.9. • se acordă caracteristicilor corespunzătoare fiecărui criteriu Kj.250 1.k şi CAP.k şi CAP. una dintre acestea fiind metoda de estimare a utilităţii consecinţelor.35 Cu.273 1.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR din tabelul 14.333 1. dacă respectarea criteriului Kj corespunde realizării unui obiectiv secundar şi gj = 1 dacă 350 .4 Criteriul Kj Forma aj Varianta Vk V1 V2 V3 V4 K1 „min” 0. astfel: pentru criteriul K1.4 un grad de importanţă gj ∈{1.8 (denumit şi matricea utilităţilor) şi se marchează pe acesta variantele cele mai bune ale produsului (denumite variante optime).000 1. conduc la concluzia că varianta de produs care trebuie adoptată (cu cea mai mare valoare a indicatorului global) este V2.4266 1.000 I3k 1.1k ≡ Vu.35 Valorile caracteristicilor CAM.8.111 1. j = 1.

864 110 3 3 105 = 2.100 8. k = 1. varianta de produs care are cea mai mare valoare a Usk (numită varianta optimă de produs) fiind cea care trebuie adoptată.. în cazul aplicaţiei analizate. înlocuind valorile caracteristicilor din matricea utilităţilor cu gjIjk. Tabelul 14.811 7. g2 = 2 şi g3 = g4 = 3. rezultă: g1 = 1. varianta de produs care trebuie adoptată este V2. iar nivelurile limită acceptabile CAP.4. 351 . rezultatele parcurgerii acestei etape în cazul aplicaţiei analizate sunt prezentate în tabelul 14.692 2 40 = 1. în cazul aplicaţiei analizate. aşa cum a rezultat şi prin metoda indicatorului global.625 120 3 70 = 2. considerând datele precizate în enunţ.10.333 90 3 70 3 100 = 2.10.jk ale produsului analizat.947 95 1 1 2 2 40 2 60 = 1.067 75 3 • se calculează suma valorilor înscrise pe fiecare linie a matricei modificate a utilităţilor Usk.895 95 1 90 = 0.j sunt valorile (aceloraşi caracteristici) corespunzătoare variantelor optime. Matricea modificată a utilităţilor pentru produsul analizat în aplicaţia A. se observă că. • se întocmeşte un tablou (numit matricea modificată a utilităţilor). calculaţi considerând că aceste valori reprezintă CAM. analizănd rezultatele redate în tabelul 14.4 Criteriul Kj Forma gj Varianta Vk K1 „min” g1 = 1 g1I1k K2 „max” K3 „max” K4 „max” g4 = 3 g4I4k g2 = 2 g3 = 3 Matricea modificată a utilităţilor g2I2k g3I2k Usk V1 V2 V3 V4 1 85 = 0.228 8. numită utilitatea sinteză a variantei Vk.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice respectarea criteriului Kj corespunde realizării unui obiectiv minor.333 3 3 105 = 2. Ijk fiind nişte indicatori parţiali..433 7.10.14.

19. b T.8.25.11.29.10.11.25.15.13.9. a. a.d T.3. d Capitolul 12 T.12. b.11.d T.28. d T.12.10. a. c T. b.c.20.b. a.c T.16. c. d T. a. b T.d T.34.b T. a.10.9.10.22.19.8.19. d T. a. a T. a. d T.7.8. b.9. a.d T. d T.9.26.23. c T.6.25.c T.12.4.b.13. T.12.b T.10.15. c.c.8.12.8.b. c.3.c. a.8.c.11.d Capitolul 14 T.b. c T.5. c T.13.8.7. b.9.1.5.31.35.11. a. d T.c.1.30. b T. d T.27.8.6.7.b.10.9.18.9.b.9.c T.21. a T.9.2. a T. c.21.8.12. c.c.39.41.12. b. a.10. a T.c T. c. c. a. b.17.10.b. d T.12.c.b.7.b. d Capitolul 11 T.18.12.9.2.13. b.13.d T.8.10.c T.b.c. a.7. d T.6.d T.7.c. a.7.d T. d T. b T.9. b b a a.d T.11.2.13.b. a.7.9. b. b.11.9.10.8. d T.c T. a.13.40.8.9. b. c T.32.b.d T.8.10. a T.c T.d T.14.7. 9.7.12.c T. a.c T.b T.31.d T. b.b. a. a.20.13.c T.26.c.33.21. c T.16.d T.11. a T. a T.8. c T.9. b.17. T. b.7.d T.d Capitolul 10 T.d T. c.30. a Capitolul 9 T.14. b.1. b T.b T. a T.24.c.7.37. b.24.11.4.8.8.8.10. b T.14.29. c.d T.12.1.c T. a.2. d T.22.12.12.14. c T. a.c.d T.26.d Capitolul 8 T.13.8.4. a T. a.11.8. a T.b.35.10.10. d T.d T.10.28. b.d T. a.23. b T.39. b T.13.5. a. b. b. b. a.9.b.d T. c c.8.7.c. a.1.11.c T.d T.22.11. d T. a.7.c.5.43.9.b. d T.7.b. a.10. b.9.b.d T. b T.13.10. d T.d T.4. b T.b.c T. b.11.d T. c T.14. c.6.14.10.d T.c T.9.b.7.11. a. a.10.c.c T.4.b.b.12.c.8. c. c.d T.d Capitolul 13 T.b.36.d T.13.5.11.13.d T.21. a.10. c T.8.12. a.7. c.d T.11.d T.9.5. c T.d T.9.27. b.10. b.b.9. b T.d T.d T. c T.8.14. b.15.16.6.42.13.d T.8. a.7. a. c. c T.19. d T.7. c T.9.23. c.6. a.20. c.7.d T. a.d T. a.d T.7.11.d T.11. d T.b.11.9. d T.9.11.27. c T.5.19.10.9.14.b. a. b.7.b.d T. a. b.8.9. a T. d T. b.b.d T.8.17.14.b. b.c.13.17.c.7. T.8.d T. a. b.2.18. T. a T.4. a.40. b.26.10.12.14.8.10.10.38.d T.d T.15.b.c T.7. a.9.9.d T. a. a.29.12.7.11. a.10.7.b T.8.17.17.16.9. a. a. b.7.6.d T.Grila de verificare a testelor de autoevaluare Capitolul 7 T. d T.b. c T.20.8. c T. b T.16. a.20.10.22.9.25.11.d T.7.9.d T.11. c T.8. c T. d T. a T.21.11. a.1.10. a.33.8. c T. a.9.36.c T.14.d T.11.d T.28. a. a. c T.14.7.8. d T.16.b.c T.b T.8.3.14. a.4.7.c.9. c T.b. d T.11.9. c.c.9.6. c T.b.9.2. d T. a.27.11.14. c T.7.1. b.13.10.c.9. c T.26.2.11.8. a.13. c T.27. a.13. b T.8. T. a.c. b T.23.3.d 352 .16.12.12. d T.7.37.b T.12.c T.13. b. a.11.13.9.7. a. c T.10. a. c.c. 9. a. b T.24.13.24. a. d T.9. b.24. a. a.15.30.11.8.2.15.c T.d T. c.3. a.13.4.18.28.13.13.14. d T.d T.8. d T.11.b T.1.c T.8. b T. a.14.b. a.8.8. c T. a. a.18.11.10. b.7. a.11. a T.9. a.9. d T.c T.9.12.14. a.7. b T.18.d T.d T.b T.8. a T.d T.c. a. d T.25.22. d T.3.b.c T.5. a.14.c T. d T.8.7.c T. b T. d T. b.c.11.12. a. a.23.9. d T. b T.d T. c.8.11.d T.d T.32.c T.7.28. c T. b.9.d T.9. a.15.10.d T.10. a.d T. c T.12.b.9.c.c. a.c T. a.8.8.10.3.12.11.d T.38. c d a.8.12.9. T.10. a.14.8.d T. b. c T. d T.c T.b.c.3.d T.7.17.13.d T.9. a.10.34. b T.

233 densitate de presare. 201 aminoplaste. 210 ceramice silicatice. 184 aliaje pentru lipire. 304 depunere chimică.. 249 curbe izometrice. 241 ceramice oxidice. 92 costuri relative. 214 carbură de bor. 305 comportare metalurgică la sudare. 284 compoziţii. 153 constantă de relaxare. 147 curbă termo−mecanică. 67 bronz. 139 ceramice neoxidice. 275 câmp termic de sudare. 152 aliaje cu memoria formei (Marmem). 276 carbon echivalent.INDEX A acomodare. 163 aliaje antifricţiune. 327 cromit. 153 alumina. 214 D dendrimer. 275 aliaje Al − Zn. 69 copolimer. 179 condiţionarea epruvetelor. 25 clase de calitate. 233 conformaţie. 234 cristobalit. 69 B bandă de călibilitate. 323 criterii tehnologice. 328 criterii privind proprietăţile. 70 canal rezinifer. 219 clasă structurală. 75 carbură de siliciu. 330 antioxidant. 183 agent de reticulare. 305 densitate de umplere. Argentan). 236 curbe de îmbătrânire. 233 corindon. 175 Alpaca (Neusilber. 249 cusătură sudată (CUS). 168 aliaje Al − Cu. 154 C cambiu. 250 argile. 334 compactitate de presare. 289 353 . 170 aliaje Al − Mg. 56 coefcient de asimetrie. 207 ceramice. 289 agregare pulberi. 213 cupru tehnic. 207 atmosferă standard. 148 alburn. normală. îngustă. 307 agregare prin lipire. 301 alame. 334 coeficient de importanţă. 323 coeficient de siguranţă. 177 aliaje Cu – Ni. 208 coroziune intercristalină. 208 criterii de cost. 197 ciment. 233 constantan. 250 aglomerate. 241 configuraţie. 329 cristalite. 74 compozit durificat cu fibre. 141 curbe izocronice. 305 compactitate de umplere. 210 alumino−silicaţi. 215 călire de punere în solutie. 254 analiza valorii. 181 aliajele titanului. 239 construcţie sudată. 235.

230 grafic de corelare utilitate-cost. 207 E efect postelastic. 242 fracţie volumică. 112 emailuri. 276 homopolimer. 280 duritate Knoop. 275 infiltrare. 305 grad de polimerizare. 237 element carburigen. 327 inel anual. 112 izodeformaţie. 165 duramen. 310 elastomeri. 7 element de aliere gamagen (austenitizant). 204 fluiditate. 275 durată de sinterizare. 276 fibrilă. 73 fază sigma. 93 fisurare sub tensiune. 5 element grafitizant. 289 devitrifiere. 6 feldspat. 247 duritate Janca. 331 gresie ceramică. 14 element de aliere alfagen (feritizant). 322 fibră lemnoasă. 94 funcţionalitate. 282 G glazură. 231 furnir. 104 hemiceluloză. 202 K Kunial. 153 354 . 207 fâşii ZIT. 246 fragilitate de revenire. 290 încovoiere statică. 231 duraluminiu. 21 duritate Barcol. Schaeffler. 215 duritate Shore. 327. 10 element de aliere. 270 Î îmbătrânire artificială.depunere electrolitică. 289 intermediari. 6 fontă aliată martensitică. 20 fontă comercială. 270 izotactic. 305 fondant. 201 diagramă structurală A. 311 durificare secundară. 233 izotensiune. 328. 216 invar. 235 fisurare la cald a CUS. 254 fiabilitate. 140 încorporare. 207 fenoplaste. 14 element betagen. 288 H hardenită. 22 fragilizare prin faza σ. 140 îmbătrânire naturală. 233 I indicator global. 272 F faianţă. 234 grad de îndesare. 216 fontă aliată. 113 formare epruvete. 173 elinvar. 209 grad de cristalinitate. 218 enclavă plastică. 32 disproporţionare. 329 indicator parţial.

216 Monel. 210 martensită termoelastică. 98 oţel pentru recipiente. 136 modificatori de reţea. 76 lanţ molecular (catenă). 229 mulit. 66 oţel pentru îmbunătăţire. 340 punct caracteristic nominal. 207 prajini de pompare. 229 lanţ siloxanic. 301 modificare. 254 Melchior (Maillechort). 255 materiale funcţionale. 89 oţel Hadfield. 76 oţel duplex. 180 lungime critică a fibrelor. 219 matrice.cu crom. 100 oţel aliat. 31 punct fix de vâscozitate. 324 mediu de sinterizare. 232 policondensare. 256 liber. 153 monomer. 284 M magnaliu (alumag). 108 oţel rapid. 86 oţel patinabil. 275 lignină. 185 nitrură de bor. 282 plăci din fibre de lemn – PFL. 205 N Nitinol. 304 pultruziune. 326 pulberi. 96 oţel turnat. 112 plăci celulare. 168 magnezită. 5 355 . 94 oţel durificabil prin precipitare (PH). 230 material elastomeric (cauciuc). 229 polimer reticulat. 250 platinit. 140 proprietăţi adecvate. 321 materiale structurale. 153 mentenabilitate. 184 masă moleculară. 305 porţelan. 231 porozitate de umplere. 80 oţel cu granulatie fină. 321 materiale vitroceramice. 84 oţel carbon de calitate. 230 polietilenă. 276 lipire. 269 matrice a preferinţelor. 78 oxid de zirconiu. cu crom şi nichel. 229 polimerizare. 103 oţel refractar (termorezistent). 210 P panel. 105 oţel inoxidabil. 282 plăci din aşchii de lemn – PAL. 311 melamine. 75 laminare termomecanică (controlată). 65 oţel criogenic. 282 poliadiţie. 75 oţel pentru scule. 208 oţel bifazic (dual-phase). 78 oţel termorezistente. 93 oţel maraging. 214 O oţel pentru construcţii sudate. 109 oţel HSLA. 214 nitrură de siliciu.L laminare normalizantă. 110 oţel pentru carburare. 322 metalurgia pulberilor. 80 oţel inoxidabil stabilizat. 235 polimer. 334 precipitate θ. 66 oţel pentru rulmenţi. 282 plastifiant. 232 polidispersie.

211 rezistenţă piroscopică (refractaritate). 237 termorigide (duroplaste).. 77 temperatură de sinterizare. 97 superplasticitate. 200 teracotă. 323 refractare corindonice.. 69 rupere prin cavitaţie. 256 silumin. 21 stabilizator. 290 spinel. 237 titan. 284 raport de transfer al sarcinilor. 239 vâscozitate. 255 Z zonă de acţiune a fibrei. 210 stabilitate la revenire. 74 superaliaj. 232 reciclabilitate.R raport de formă al fibrelor. 53 starea amorfă (vitroasă). 325 ritidom. 212 refractare silica. 70 zone Guinier. 184 structură amorfă. 197 stereoizomer. 200 silicon. 212 relaxarea tensiunilor. 235 sialon.. 248 rezistenţă la şoc Izod. 236 trihite (fibre whiskers). 211 rezistenţă Dynstat la şoc. 150 tombac. 324 rezistenţă relativă la oboseală. 233 sferulită. 211 titlu fictiv. 275 vâscoelasticitate. 248 rezistenţă mecanică specifică. 207 termoplaste. 233 sinterizare. 149 trahee. 206 sticle. 215 volum specific de scuturare. 274 rost de sudare. 254 reacţie în lanţ. 276 tranziţie sticloasă (vitroasă). 233 sticlă “securit”. 310 solidificare unidirecţională. 182 Ş şamotă.Preston (GP). 170 simbolizare 59 sindiotactic. 285 S segment de lanţ molecular. 310 temperatură de vitrifiere. 285 rază medulară. 212 refractare silimanitice. 276 răşini epoxidice. 197 structură feritică aciculară. 254 răşini poliesterice. 140 356 . 203 T temperatură de referinţă. 276 traheidă. 197. 214 silice. 216 standard. 305 vulcanizare. 234 sudabilitate. 271 zonă influenţată termic (ZIT). 232 reacţie în trepte. 247 rezistenţă la înmuiere sub sarcină. 83 V vas lemnos. 172 titanaţi. 204 vitrifiant. 212 şoc termic. 241 rezilienţă.

ELEMENTS OF MATERIALS SCIENCE AND ENGINEERING The book Elements of Materials Science and Engineering presents the structure and properties of materials used for technical applications. this book can prove useful for other students. Iron-carbon alloys. The second volume includes the chapters: Alloyed steels and cast irons. as well as technicians and engineers who wish to enhance or update their material science knowledge. therefore the discussion of these materials is more comprehensive. Petrochemical and Refinery Equipment and Equipment for Gas and Petroleum Transportation and Storage at the Faculty of Mechanical and Electrical Engineering of the Petroleum-Gas University of Ploiesti with a useful and effective tool for individual study. The work consists of two volumes. the metallic materials (metals and alloys) are and will be used more frequently. Its main purpose is to understand the principles. it points out the correlation between their chemical composition. This book is meant to provide the students that read Oil-Field Equipment. the paper also deals with other types of materials for technical applications: glasses and ceramic materials. However. polymeric materials (plastomers and elastomers). Alloys – general concepts. Structure and properties of sintering materials. rules and mechanisms for obtaining materials compliant with the structural specifications of each particular application. Structure and properties of polymeric materials. Since the main applications analysed belong to the field of oil equipment. sintering materials and fibre-reinforced composites. Mechanical properties of metallic materials. structure and properties and emphasises the structural and property changes due to various processing technologies. Structure and properties of composites. However. Structure and properties of nonferrous alloys. 357 . The first volume includes the following chapters: Metals – general concepts. in order to allow the reader to estimate the knowledge acquired and their level of competence (the ability to use knowledge independently and correctly to solve practical problems). Heat treatment of steels and cast irons. Types of commercial steels and cast irons. Structure and properties of glasses and ceramic materials. To enhance the utility of the book. Phase transformations of solid steels and cast irons. Choosing the appropriate material for an application. each chapter includes exercises and self-assessment tests.

ro/curs_esim. materialele inteligente.I. Gheorghe Drăghici de la catedra Tehnologia Construcţiei Utilajului Petrolier a Universităţii PETROL – GAZE din Ploiesti. dr. ceramicele ultrarezistente. Fiecare capitol este prevăzut cu teste de autoevaluare şi aplicaţii. Gheorghe Zecheru şi conf.inclusiv materialele descoperite şi utilizate recent: compozitele durificate cu fibre. “Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor” se află pe site-ul cu adresa: www. “Model de software integrat de tip multimedia pentru învăţare interactivă generat la Universitatea Petrol – Gaze din Ploiesti” Lucrarea este elaborată de prof.upg-ploiesti. care permit utilizatorilor să-şi autoaprecieze nivelul de pregătire şi nivelul de competenţă în folosirea independentă şi corectă a cunoştinţelor dobândite la soluţionarea unor probleme concrete.N.htm “Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor” este disponibilă pe CD-ROM ISBN 973-99015-8-1 ISBN 973-85511-8-3 .S. materialele superplastice etc.dr. şi poate constitui un ghid valoros pentru alegerea raţională a materialelor necesare diferitelor aplicaţii industriale.F.“Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor” este realizată în cadrul grant-ului C.ing. 39691. Lucrarea este structurată în două volume şi cuprinde informaţiile esenţiale privind structura şi proprietăţile principalelor categorii de materiale folosite în tehnică.ing.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful