UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIESTI Prof.dr.ing. Gh. Zecheru Conf. dr.ing. Gh.

Drăghici

ELEMENTE DE STIINTA SI INGINERIA MATERIALELOR Volumul 2

Editura ILEX şi Editura Universităţii din Ploiesti 2002

CUVÂNT ÎNAINTE
DESPRE GRANTUL C.N.F.I.S. 39691 “MODEL DE SOFTWARE INTEGRAT DE TIP MULTIMEDIA PENTRU ÎNVĂŢARE INTERACTIVĂ” GENERAT LA UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIESTI
Obiectivul fundamental al grantului (C.N.F.I.S 39691) este crearea unui instrument software de tip multimedia care să ofere fiecărui cadru didactic un model de construire şi prezentare a cursurilor , seminariilor şi laboratoarelor într-o manieră modernă, utilizând facilităţile puse la dispoziţie de tehnica avansată. Grantul se adresează în egală măsură şi studenţilor care vor putea să “audieze” cursurile / seminariile / laboratoarele în condiţii comparabile cu cele din ţările dezvoltate. Grantul C.N.F.I.S 39691 este structurat pe trei componente: CURS, LABORATOR, EVALUARE (vezi figura 1 *). • Componenta CURS oferă utilizatorilor de tip CADRU DIDACTIC posibilitatea de a realiza conţinutul cursului într-o manieră flexibilă, putând folosi informaţii de tip text, imagine, animaţie, prezentare video, slide show. Utilizatorul de tip STUDENT va avea acces la toate aceste tipuri de prezentare. În urma activării acestei componente, se poate obţine cursul pe suport de hârtie, pe suport magnetic sau se poate realiza introducerea în pagina de WEB a conţinutului acestuia. • Componenta LABORATOR acoperă activitatea de seminar / laborator. Ea oferă posibilitatea cursantului (utilizatorul de tip STUDENT) de a avea acces la textul de prezentare a temei propuse, la instrumente de tip instructor (tutorial), în toate cele cinci tipuri de prezentare de la curs, precum şi la modele ale fenomenelor / conceptelor prezentate. De asemenea, se pot realiza conexiuni cu anumite cursuri sau seminarii / laboratoare. Utilizatorul de tip CADRU DIDACTIC va avea posibilitatea să-şi descrie tema propusă folosind facilităţi de tip text, imagine, animaţie, prezentare video, slide show şi aplicaţii software specializate. El poate uza de ele pentru a realiza instrumente de tip instructor, precum şi modele ale fenomenului / conceptului prezentat sau conexiuni cu noţiuni înrudite. Ca urmare a activării acestei componente, se pot obţine comparaţii între obiectivele propuse şi rezultatele obţinute, exemple de rezolvare a problemelor propuse, date necesare efectuării lucrării, precum şi chestionare de tip şablon.
* Documentaţie Grant C.N.F.I.S. 39691 (1999,2000,2001), Runda a II-a, Director Grant – Liviu Dumitraşcu i

Figura 1. Structura generală a Grantului C.N.F.I.S 39691

• Componenta EVALUARE îşi propune să ofere posibilitatea evaluărilor efectuate de către utilizatorii de tip CADRU DIDACTIC asupra utilizatorilor de tip STUDENT, precum şi autoevaluărilor realizate de utilizatorul de tip student, la cerere. Evaluarea se poate realiza fie pe baza unor formulare de tip bilet de examen, fie de tip chestionar (generat de un software specializat). In cazul autoevaluării, utilizatorul STUDENT poate beneficia de acces direct la
ii

cursul aferent sau la un ciclu de tip întrebare – răspuns, posibilitate implementată cu ajutorul serviciului de poştă electronică. Serviciul de poştă electronică va fi susţinut de un server de WEB propriu programului.
REMARCI:

• Grantul «MODEL DE SOFTWARE INTEGRAT DE TIP MULTIMEDIA PENTRU ÎNVĂŢARE INTERACTIVĂ GENERAT LA UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIESTI» se realizează în trei etape: ETAPA I (proiectul de iniţiere program) – Realizare prototip SALĂ DE CURS (anul 1999); ETAPA a II-a – Imbunătăţirea prototipului SALĂ DE CURS, realizare prototipuri SALĂ DE LABORATOR, SALĂ DE EVALUARE (anul 2000); ETAPA a III-a – Realizarea integrală a modelului de învăţare interactivă (anul 2001). • Domeniul de interes al acestui program se înscrie în aria preocupărilor specialiştilor din învăţământ şi din domenii conexe acestuia, din EUROPA şi din AMERICA. • Rezultatele obţinute în urma aplicării unui software integrat de tip multimedia pentru învăţare interactivă pentru disciplinele predate în cadrul unei universităţi (precum şi pentru planurile de învăţământ) pot fi folosite ca punct de plecare în vederea constituirii unui server de WEB, bază pentru învăţământul la distanţă, pentru cursuri intensive de scurtă durată, alternativă dinamică pentru studiul individual la bibliotecă. Implementarea unui astfel de mecanism creează premise pentru posibilitatea evaluării interactive a studenţilor, precum şi pentru realizarea unui ciclu de tip “întrebare-răspuns” (cu ajutorul serviciului de poştă electronică). • Un câştig important constă în posibilitatea de a face cunoscută UNIVERSITATEA, atât în ţară cât şi în lume, nu numai la nivelul unor informaţii generale, cât mai ales la nivelul a ceea ce constituie una din componentele sale esenţia : cea de ÎNVĂŢĂMÂNT. La baza generării cursurilor interactive de învăţare / instruire realizate integral / parţial în cadrul grantului a stat “ Metodologia de proiectare a cursurilor multimedia şi hipermedia” ce cuprinde următoarele etape: Analiza cerinţelor de instruire, Proiectarea preliminară a aplicaţiei (cursului), Dezvoltarea aplicaţiei (cursului), Implementarea aplicaţiei (cursului), Evaluarea şi întreţinerea aplicaţiei (cursului). Pentru prezentarea tuturor cursurilor realizate în cadrul grantului a fost generată seria “Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S 39691 “ în care apare lucrarea Elemente de ştiinţa şi ingineria materialelor, Editura ILEX şi Editura Universităţii PETROL – GAZE din Ploiesti.
iii

REMARCI: • Toate lucrările din seria “Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S 39691“ se află pe site-ul Universităţii PETROL – GAZE din Ploiesti şi sunt disponibile pe CD-ROM. • Autorii lucrărilor sunt cadre didactice ale Universităţii, de la catedrele: Informatică, Tehnologia Construcţiei de Utilaj Petrolier, Forajul Sondelor, Chimie, Filologie. Îmi exprim convingerea că prin realizarea acestui proiect se va reuşi o concordanţă a procesului de învăţământ din Universitatea PETROL – GAZE din Ploiesti cu tendinţele internaţionale. DESPRE CARTE Lucrarea “Elemente de ingineria şi ştiinţa materialelor” cuprinde informaţiile esenţiale privind structura şi proprietăţile principalelor categorii de materiale folosite în tehnică şi poate constitui un ghid valoros pentru alegerea raţională a materialelor necesare diferitelor aplicaţii industriale. Lucrarea este structurată în două volume. Primul volum conţine noţiunile fundamentale privind structura si proprietăţile mecanice ale metalelor şi aliajelor şi informaţiile principale privind structura, proprietăţile şi tratamentele termice ale materialelor metalice cu cea mai mare pondere de utilizare industrială: fontele şi oţelurile. Cel de-al doilea volum al lucrării cuprinde informaţiile principale privind structura, proprietăţile şi domeniile de utilizare ale altor categorii de materiale: metalele şi aliajele neferoase, sticlele şi materialele ceramice, plastomerii şi elastomerii, materialele compozite şi materialele sinterizate. Fiecare capitol al lucrării este prevăzut cu teste de autoevaluare şi aplicaţii, care permit utilizatorilor să-şi autoaprecieze nivelul de pregătire şi nivelul de competenţă în folosirea independentă şi corectă a cunoştinţelor dobândite la soluţionarea unor probleme concrete.

Prof.dr.ing. Liviu Dumitraşcu Prorector Director Grant C.N.F.I.S. 39691 Coordonatorul seriei “Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S 39691“

iv

CUVÂNTUL AUTORILOR
Lucrarea Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor a fost concepută astfel încât să constituie un instrument util şi eficient pentru pregătirea individuală la disciplina Studiul materialelor, prevăzută în planul de învăţământ al studenţilor anului I, specializările Utilaj Tehnologic Petrolier şi Utilaj Tehnologic pentru Transportul şi Depozitarea Hidrocarburilor, de la Facultatea de Inginerie Mecanică si Electrică din cadrul Universităţii Petrol – Gaze din Ploiesti. Ea poate fi utilizată cu bune rezultate şi de studenţii care se pregătesc în alte specializări inginereşti, precum şi de tehnicienii şi inginerii care doresc să-şi aprofundeze sau să-şi reactualizeze cunoştinţele în domeniul materialelor. Lucrarea are ca obiect prezentarea structurii si proprietăţilor materialelor folosite în tehnică, precizarea legăturilor (corelaţiilor) dintre compoziţia chimică, structura si proprietăţile acestor materiale şi evidenţierea modificărilor de structură şi proprietăţi care se produc ca urmare a prelucrării materialelor prin diverse procedee tehnologice, scopul principal urmărit fiind însuşirea principiilor, legităţilor şi mecanismelor care stau la baza obţinerii materialelor cu structura corespunzătoare asigurării proprietăţilor impuse de utilizarea lor în diverse aplicaţii tehnice. Deoarece principalele aplicaţii tehnice avute în vedere sunt cele din domeniul maşinilor, utilajelor şi echipamentelor petroliere, materialele care au în prezent şi în viitorul apropiat cea mai mare pondere de utilizare sunt materialele metalice (metalele şi aliajele) şi ca urmare partea din lucrare destinată studierii acestor materiale este cea mai consistentă. Sunt studiate însă în lucrare şi celelate categorii de materiale folosite în tehnică: sticlele şi materialele ceramice, materialele pe bază de substanţe macromoleculare (plastomerii şi elastomerii), materialele obţinute prin agregare de pulberi şi materiale compozite durificate cu fibre. Volumul de faţă, cel de-al doilea al lucrării, conţine capitolele: Oţelurile şi fontele aliate; Oţelurile şi fontele comerciale; Structurile şi proprietăţile aliajelor neferoase; Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor; Structurile şi proprietăţile polimerilor; Structurile şi proprietăţile materialelor compozite; Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi; Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice. Adresăm cele mai calde mulţumiri celui care a făcut posibilă publicarea acestei lucrări (prof. dr. ing. Liviu Dumitraşcu ) şi colegilor care au realizat recenzia stiinţifică a lucrării (prof.dr.ing. Vlad Ulmanu şi prof. dr. ing. Ioan Tudor). Urăm utilizatorilor succes în însuşirea cunoştinţelor privind structurile şi proprietăţile materialelor şi aşteptăm cu deosebit interes sugestiile lor pentru îmbunătăţirea ediţiei viitoare a lucrării.

Autorii Ploieşti 30 iulie 2002
v

Seria
Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S. 39691
Liviu Dumitraşcu şi colectiv

(Borland) PASCAL în 13 conversaţii
Stelian Guţu

Tehnologiile informaţiei şi comunicaţiiilor. Mijloace multimedia
Gheorghe Zecheru şi Gheorghe Drăghici

Elemente de ştiinţa şi ingineria materialelor. Volumul 1
Ana Maria Burlan şi Andreea Negulescu

Compendiu de gramatică franceză cu exerciţii
Mihai Hotinceanu

Probleme şi lucrări de laborator de electromagnetism
Gabriel Marcu

Clase Java pentru metode numerice
Vlad Ulmanu

Tehnologia fabricării şi reparării utilajului petrolier
Mihai Pascu Coloja

Cercetarea sondelor în pompaj cu ajutorul metodelor acustice
Mihail Minesccu şi Ion Nae

Tehnologii şi utilaje în construcţia de maşini
Alexandra Şchiopescu, Maria Moraru, Anca Sterry, Ana Dincă, Ileana Cameniţă

Chimie generală. Aplicaţii numerice
Octav Pântea, Stelian Neagoe, Dorina Matei, Eva Trâmbiţaşu, Daniela Popovici

Bazele chimiei analitice calitative şi cantitative. Probleme şi întrebări
Şerban Vasilescu, Virgiliu Talle, Dorin Bădoiu

Rezistenţa materialelor. Tehnici de calcul şi proiectare
Constantin Ionescu , Liviu Băloiu şi colectiv

Introducere în problematica mediului înconjurător
vi

69 8.1. 65 8.3. NOŢIUNI GENERALE DESPRE ALIAJE 3. 38 8.1.2..……… 59 8..……… 5 7.. 53 8.. 35 Aplicaţii ………………………………………………………………….. Interacţiunea elementelor de aliere cu carbonul ……………………. Formarea CUS la sudarea prin topire a oţelurilor ……………….……… 14 7.. OŢELURILE ŞI FONTELE COMERCIALE ………………………………... Oţelurile pentru construcţii sudate …………………………………. Simbolizarea oţelurilor comerciale ……………………………. Clasele structurale de oţeluri şi fonte aliate ……………………….4. Interacţiunea elementelor de aliere cu fierul ………………………………. TRANSFORMĂRILE STRUCTURALE ÎN STARE SOLIDĂ LA OŢELURI ŞI FONTE 6. 7 7. NOTIUNI GENERALE DESPRE METALE 2.….. STUDIUL ALIAJELOR DIN SISTEMUL FIER-CARBON 5...5...…….1.2..2...3.……….2. 69 8. 34 Bibliografie ………………………………………………………………………..........5. 64 8.CUPRINS Volumul 1 1.. Clasificarea şi simbolizarea oţelurilor comerciale ………………….... 23 Cuvinte cheie ………………………………………………………………….5.……….3.……...4....3. TRATAMENTELE TERMICE LA OŢELURI ŞI FONTE Volumul 2 Cuvânt înainte ………………………………………………………………………. v 7.5.1.. PROPRIETĂŢILE MECANICE ALE MATERIALELOR METALICE 4. Oţelurile carbon de calitate …………………………………….. 5 7.. Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini ………………………. Introducere ………………………………………………………….2. Oţelurile carbon cu destinaţie generală ……………………………………. 71 1 . 55 8.…….……... Oţelurile carbon de uz general …………………………………. 16 7. Particularităţile realizării construcţiilor sudate …………………..2. Introducere ………………………………………………………….2.1.……...…….………... 66 8. Clasificarea oţelurilor comerciale ……………………………………… 55 8.... i Cuvântul autorilor ………………………………………………………………….. 53 8... 35 Teste de autoevaluare ……………………………………………………………. OŢELURILE ŞI FONTELE ALIATE …………………………………. Influenţele elementelor de aliere asupra trnsformărilor structurale în stare solidă ale oţelurilor şi fontelor………………………………………...……… 64 8.

3.……. 73 8. 147 9. Oţelurile pentru arcuri …………………………………………. 148 9. Aluminiul şi aliajele pe bază de aluminiu ………………………...…….6... Transformările structurale în ZIT la sudarea prin topire a oţelurilor …….1.……. Bronzurile ……………………………………………………………. 168 9. Oţelurile patinabile …………………………………………………….... 102 8..5.1.……..4.....5..6.6.....…….6.....3..……. 109 8.1.5. 98 8.. Fontele cu destinaţie precizată …………………………………. Oţelurile pentru piese turnate ………………………………….. 80 8.6. Aliajele Al – Zn ………………………………………………...2..3. Fontele comerciale …………………………………………………. 152 9..……. 99 8...2.…….8... Oţelurile cu granulaţie fină pentru construcţii sudate …………. 105 8. 170 9. 100 8.. Oţelurile cu coeficient de dilatare termică controlat …………………. Aliajele Al – Si ………………………………………………….... Aliajele Al – Cu ………………………………………………………..…….………... Oţelurile inoxidabile şi refractare ………………………………. 105 8...7... 114 8..7.5.. 118 Cuvinte cheie ……………………………………………………………... 108 8..8. Simbolizarea fontelor comerciale ………………………………. Cuprul şi aliajele pe bază de cupru ………………………………………….6. Alte oţeluri cu destinaţii sau caracteristici speciale ……………………….…….……...4. 170 2 ... 75 8.....5..8.......5..5. Aliajele Cu − Ni ………………………………………………………... 122 Aplicaţii …………………………………………………………………. Oţelurile pentru aparate şi recipiente sub presiune ……………... Oţelurile carbon pentru scule …………………………………. Oţelurile rezistente la coroziune ……………………………………. Oţelurile pentru scule ……………………………………………….. Oţelurile aliate pentru scule …………………………………….8..4. 113 8.. Simbolizarea metalelor şi aliajelor neferoase comerciale …………………. 131 9..2...9.………..6.…………...9.. 120 Bibliografie ……………………………………………………………………… 121 Teste de autoevaluare …………………………………………………………….. Tratamentele termice la aliajele neferoase …………………….……...……....……. Oţelurile slab aliate cu rezistenţă mecanică ridicată …………….…….. 136 9..1. Alamele …………………………………………………………. Modificarea aliajelor neferoase ……………………………………. 125 9.. Aliajele Al − Mg ………………………………………………. 86 8...2..1..…….9........6..2. 154 9.5. 162 9..5.9.6. Oţelurile nealiate pentru construcţii sudate …………………….3.7. 86 8... 76 8. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE METALELOR ŞI ALIAJELOR NEFEROASE ……………………………………. 113 8.. 137 9...……….8. 142 9...……. 110 8.. 163 9..8.6. Oţelurile cu rezistenţă mecanică foarte ridicată ……………………….3. Oţelurile rezistente la uzare şi tenace ………………………………….5. Fontele cu destinaţie generală ………………………………….7.8..2.……...1.. 131 9... Oţelurile pentru rulmenţi ………………………………………... 77 8.…….…….……. 107 8...………..2.5..4.3..8..1. 112 8.... Introducere ………………………………………………………….

. 255 Cuvinte cheie …………………………………………………………….3...... 187 Teste de autoevaluare ……………………………………………………………. Introducere …………………………………………………………………. Principalele proprietăţi ale ceramicelor şi sticlelor ………………. 231 11. Structura ceramicelor şi sticlelor …………………………………..5..…….3.. 197 10. 215 10.4. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR CERAMICE ŞI STICLELOR ………………………….5.…….……. Materialele refractare …………………………………………. 222 Aplicaţii ………………………………………………………………….3. 198 10.……. Aditivii materialelor polimerice …………………………………….. Caracterizarea generală a polimerilor ………………………………. 236 11.4.. Aliajele antifricţiune ……………………………………………..4...5... 211 10....……….2.. 192 10. 207 10.2. Materialele termoplaste ………………………………………..8.....……….8.. Aliajele superplastice …………………………………………………... Introducere ………………………………………………………………… 229 11..…….. 254 11.8.. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE POLIMERILOR ………………. Materialele elastomerice (cauciucurile) …………………………….. Materialele ceramice silicatice ………………………………... Materialele termorigide ……………………………………….…….4..1.. Aliajele pentru lipire …………………………………………….…….. 220 Bibliografie ……………………………………………………………………… 221 Teste de autoevaluare ……………………………………………………………....8... 229 11. 180 9. Aliajele cu memoria formei …………………………………………….4.…….2.1.2.…….……. Alte metale şi aliaje neferoase ………………………………………. Titanul şi aliajele pe bază de titan ………………………………………….2... Materialele ceramice neoxidice ……………………………………… 214 10.9.……….4.4...5. 251 11... 177 9.1.1.. 233 11.. 250 11.. Structura polimerilor ………………………………………………………..1.3... Principalele tipuri de materiale polimerice ……………………….8.... 202 10.. 238 11...…….5...6...3..5...4. Proprietăţile polimerilor …………………………………………………… 236 11.. Materialele vitroceramice …………………………………………..7...4...……...……. 210 10.2... 182 9. 225 11..1. 207 10. Cimentul …………………………………………………………………… 219 Cuvinte cheie …………………………………………………………….. 257 3 .... 177 9... 187 Aplicaţii …………………………………………………………………..……….. Materialele ceramice ……………………………………………….4.…….. Materialele ceramice oxidice …………………………………. 219 10. 197 10.... Reacţiile de sinteză a polimerilor …………………………………. Proprietăţile mecanice ale polimerilor ……………………….…….. 184 Cuvinte cheie ……………………………………………………………..4.……. Sticlele …………………………………………………………………….7... 250 11...……. 172 9.. 186 Bibliografie ………………………………………………………………………....

259 Aplicaţii ………………………………………………………………….. 307 13..……. Transformările structurale la presarea şi sinterizarea pulberilor ………….3.....………. 267 12... 14. 295 13.……... 258 Teste de autoevaluare ……………………………………………………………. 315 Aplicaţii …………………………………………………………………......………. 352 Index ……………………………………………………………………………....1. 14... Introducere ………………………………………………………………… 267 12. 357 4 . Cuvinte cheie ……………………………………………………………. 353 Elements of materials science and engineering (Abstract) ………………....... Estimarea caracteristicilor fizico-mecanice ale materialelor compozite . Teste de autoevaluare …………………………………………………………. 292 Teste de autoevaluare ……………………………………………………………. 274 12.... 268 12. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR COMPOZITE ……………………………….. 291 Bibliografie ………………………………………………………………………... Un studiu de caz privind alegerea materialelor …………………….. Aplicaţii ………………………………………………………………….3.. 302 13.... Materiale compozite durificate cu fibre …………………………………… 284 Cuvinte cheie ……………………………………………………………..…….... Introducere ………………………………………………………….…….. Structurile şi proprietăţile produselor sinterizate ………………….………. 321 321 322 334 341 341 342 343 Grila de verificare a testelor de autoevaluare ……………………………..Bibliografie ………………………………………………………………………......2. 315 Teste de autoevaluare ……………………………………………………………..4.……..……....……….. Bibliografie …………………………………………………………………….... ALEGEREA MATERIALELOR PENTRU APLICAŢIILE TEHNICE . Lemnul – material compozit natural ……………………………….. 301 13.3...……. 317 14. 301 13....2. Obţinerea şi caracterizarea pulberilor ……………………………………... 263 12...1.. Introducere ………………………………………………………….……….......………...…….. 292 Aplicaţii …………………………………………………………………...………...…….. 312 Cuvinte cheie …………………………………………………………….1...... STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR REALIZATE PRIN AGREGARE DE PULBERI ……………... 14....2..…….. Criteriile şi metodele de selecţie a materialelor …………………….... 314 Bibliografie ……………………………………………………………………….4.

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

Capitolul 7

OŢELURILE ŞI FONTELE ALIATE

7.1. Introducere
Oţelurile aliate sunt acele oţeluri care conţin, pe lângă componentele specifice (fierul – componentul de bază şi carbonul – componentul de aliere principal), elementele însoţitoare (manganul, siliciul etc.) şi impurităţile tipice (sulful, fosforul etc.) oţelurilor carbon, şi alte componente (denumite generic elemente de aliere EA), introduse în mod intenţionat şi în cantitate suficientă la elaborare, cu scopul de a conferi acestor aliaje anumite structuri şi proprietăţi. În contextul acestei definiţii, un component al unui oţel este considerat element de aliere, dacă concentraţia în care a fost introdus la elaborarea oţelului depăşeşte concentraţia până la care acest component se încadrează în categoria elementelor însoţitoare sau concentraţia maximă admisă când componentul are efectele unei impurităţi a oţelului. Astfel, având în vedere datele prezentate în scap. 4.3, oţelurile se consideră aliate cu mangan, dacă %Mnm > 0,8 %, cu siliciu, dacă %Sim > 0,5 %, cu fosfor, dacă %Pm > 0,06 % etc., în timp ce alte componente, cum ar fi cromul, nichelul, molibdenul, vanadiul, titanul, niobiul, wolframul, borul etc., care nu sunt specifice compoziţiei oţelurilor carbon industriale, capătă statutul de elemente de aliere oricare ar fi concentraţia în care au fost introduse (intenţionat) la elaborarea oţelurilor. În practică, pentru a exprima gradul de aliere al unui oţel se utilizează ca indicator suma concentraţiilor masice ale elementelor de aliere (exceptând carbonul) conţinute de acesta Sa ( S a = ∑ % EAmj , EAj, j = 1 … n, fiind elementele
j =1 n

de aliere introduse la elaborarea oţelului, iar %EAmj - concentraţiile masice ale acestor elemente), iar oţelurile aliate se clasifică în: oţeluri slab aliate, având Sa< 5 %, oţeluri mediu aliate, având 5 % ≤ Sa < 10 % şi oţeluri înalt (bogat) aliate, având Sa ≥ 10 %.
5

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

În mod similar, fontele aliate (denumite şi fonte speciale) sunt acele fonte care conţin, pe lângă componentele specifice, elementele însoţitoare şi impurităţile tipice fontelor albe (fără grafit în structură), cenuşii sau modificate (cu grafit în structură), şi alte componente (numite generic elemente de aliere), introduse în mod intenţionat şi în cantitate suficientă la elaborare, cu scopul de a conferi acestor aliaje anumite structuri şi proprietăţi. În contextul acestei definiţii, printr-un raţionament similar celui utilizat în cazul oţelurilor, sulful, în concentraţii %Sm < 0,15 % şi fosforul, în concentraţii %Pm < 0,6 %, considerate impurităţi, manganul, în concentraţii %Mnm < 1,5 %, siliciul, în concentraţii %Sim < 0,5…1,0 % la fontele albe sau %Sim < 3,5…4,5 % la fontele cenuşii sau modificate şi componentele introduse (în concentraţii mici) în cursul operaţiilor de modificare şi postmodificare (magneziu, ceriu, calciu, bariu, titan, zirconiu, aluminiu), considerate elemente însoţitoare, nu reprezintă elemente de aliere ale fontelor; aceste componente, introduse la elaborarea fontelor în concentraţii mai mari decât cele până la care se consideră impurităţi sau elemente însoţitoare, constituie elemente de aliere ale fontelor, iar componentele care nu sunt specifice compoziţiei fontelor albe, cenuşii sau modificate industriale, cum ar fi cromul, nichelul, molibdenul, vanadiul etc., au statutul de elemente de aliere oricare ar fi concentraţia în care au fost introduse (intenţionat) la elaborarea fontelor. Pentru a exprima gradul de aliere al unei fonte se poate utiliza, ca şi la oţeluri, indicatorul Sa, iar fontele aliate se clasifică în: fonte slab aliate, având Sa< 5 %, fonte mediu aliate, având 5 % ≤ Sa < 10 % şi fonte înalt (bogat) aliate, având Sa ≥ 10 %. Elementele de aliere se pot găsi în structurile oţelurilor şi fontelor, în funcţie de caracteristicile lor fizico – chimice (raza atomică, valenţa, electronegativitatea, tipul structurii cristaline, afinitatea chimică faţă de fier, carbon, elemente însoţitoare şi impurităţi) şi de concentraţiile în care sunt introduse la elaborarea acestor aliaje, în următoarele forme: a) dizolvate (prin substituţie sau interstiţial) în soluţiile solide specifice structurii aliajelor fier – carbon, soluţii denumite în acest caz ferită aliată şi austenită aliată; b) dizolvate în structura cristalină a cementitei, denumită în acest caz cementită aliată; c) legate sub formă de carburi proprii; d) combinate chimic cu fierul sub formă de compuşi intermetalici; e) legate sub formă de incluziuni nemetalice (oxizi, sulfuri, silicaţi) sau libere sub formă de cristale de metal pur. Primele trei forme de existenţă a elementelor de aliere sunt cele care corespund frecvent structurii oţelurilor şi fontelor aliate. Formele de existenţă d) şi e) sunt rar întâlnite, deoarece: * fierul formează compuşi intermetalici cu unele elemente de aliere numai dacă concentraţiile acestora sunt ridicate (de exemplu, fierul cu cromul formează compusul, de tip fază sigma, FeCr, caracterizat printr-o valoare de bază a concentraţiei cromului %Crm ≅ 45 %, cu vanadiul – compusul, de tip fază sigma,
6

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

FeV, având %Vm ≅ 48 %, cu molibdenul - compuşii Fe3Mo2, având %Mom ≅ 53 % şi FeMo, având %Mom ≅ 66 %, cu wolframul – compusul, de tip fază Laves, Fe2W, având %Wm ≅ 63 % şi compusul Fe3W2, având %Wm ≅ 68 %, cu titanul – compusul FeTi, având %Tim ≅ 52 %, iar cu niobiul – compusul, de tip fază Laves, Fe2Nb, având %Nbm ≅ 52 %); ca urmare, existenţa unor astfel de compuşi este caracteristică exclusiv oţelurilor şi fontelor înalt aliate cu astfel de elemente; * incluziunile nemetalice sunt (în mod obişnuit, datorită efectelor negative pe care le are prezenţa acestora - v. scap. 4.3.2 şi 4.3.3) faze nedorite ale structurii oţelurilor şi fontelor şi, ca urmare, legarea elementelor de aliere sub formă de incluziuni se realizează numai accidental, de obicei când nu se alege corect momentul introducerii acestor elemente în procesul tehnologic de elaborare; de exemplu, titanul, care are afinitatea chimică faţă de oxigen (puterea de dezoxidare) mai mare decât a siliciului şi aluminiului, introdus într-un oţel lichid înainte de finalizarea proceselor de dezoxidare (v. scap. 4.3.2) participă intens la realizarea acestor procese şi se va găsi în structura oţelului legat sub formă de incluziuni oxidice, diminuându-şi astfel activitatea ca element de aliere.

7.2. Interacţiunea elementelor de aliere cu fierul
Majoritatea elementelor de aliere sunt solubile în fier, formând cu acesta soluţii solide (în care, evident, fierul este solventul, iar elementele de aliere sunt componentele solut). Prezenţa elementelor de aliere dizolvate (împreună cu carbonul) în structura cristalină a fierului determină modificarea valorilor punctelor critice de transformare în stare solidă a acestuia. Unele elemente de aliere, cum ar fi cromul, siliciul, molibdenul, woframul, vanadiul, niobiul, având structura cristalină de tip CVC, sunt izomorfe cu Feα (şi Feδ), au o bună solubilitate în această modificaţie a fierului şi determină extinderea domeniilor de stabilitate a feritei (şi feritei delta) şi restrângerea domeniilor de stabilitate a austenitei, mărind temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feα ⇔ Feγ (punctul critic tc1 ≡ A3) şi micşorând temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feγ ⇔ Feδ (punctul critic tc2 ≡ A4). Elementele având influenţele menţionate anterior sunt denumite elemente de aliere alfagene sau elemente de aliere feritizante (notate generic EAα). Aşa cum se observă în figura 7.1 a, care prezintă configuraţia generală a diagramelor de echilibru ale sistemelor binare Fe – EAα, prezenţa elementelor de aliere alfagene determină domenii de existenţă a fazei γ ≡ Feγ(EAα) foarte înguste şi domenii foarte extinse de stabilitate a fazei α ≡ Feα(EAα); la aliajele unui astfel de sistem, caracterizate
7

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

prin %EAα ≥ a%, structura la orice temperatură corespunzătoare stării solide este alcătuită numai din cristalele fazei α ≡ Feα(EAα), fiind suprimată posibilitatea realizării transformărilor alotropice de tipul Feα ⇔ Feγ şi eliminată astfel posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (de tipul α ⇔ γ).

Fig. 7.1. Configuraţia generală a diagramelor de echilibru ale sistemelor binare de tipul: a – Fe – EAα; b – Fe − EAγ

Efectele anterior menţionate ale elementelor de aliere alfagene se menţin şi în cazul aliajelor ternare Fe – C − EAα (oţeluri şi fonte aliate cu elemente alfagene), în structura cărora faza α ≡ Feα(C, EAα) este ferita aliată, iar faza γ ≡ Feγ(C, EAα) este austenita aliată; aşa cum se observă în figura 7.2, care prezintă diagramele pseudobinare corespunzătoare la trei concentraţii masice (constante) de Si ≡ EAα; în aliajele ternare Fe – C – Si ≡ EAα , creşterea concentraţiei Si ≡ EAα determină îngustarea progresivă a domeniilor cu austenită aliată, lărgirea substanţială a domeniilor cu ferită aliată şi, ca o consecinţă, ridicarea substanţială a punctului critic A1 (creşterea temperaturii la care se poate realiza, în condiţii de echilibru, transformarea eutectoidă γ ⇔ α + Fe3C). Evident, când concentraţia de elemente de aliere alfagene %EAα ≥ a%, la orice temperatură corespunzătoare stării solide, oţelurile aliate au o structură monofazică feritică (sau o structură alcătuită din ferită şi mici conţinuturi de carburi), iar fontele aliate au o structură alcătuită din ferită şi carburi primare sau grafit, fiind suprimată posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (care presupun existenţa posibilităţii de realizare a transformărilor
8

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

alotropice de tipul Feα ⇔ Feγ); oţelurile sau fontele aliate care prezintă aceste particularităţi structurale sunt denumite oţeluri aliate feritice sau fonte aliate feritice.

Fig.7.2. Diagramele de echilibru pseudobinare ale aliajelor sistemului ternar Fe – C – Si ≡ EAα cu %Sim = 2,5 %; %Sim = 5,0 % şi %Sim = 7,5 %

Unele elemente de aliere, cum ar fi nichelul şi manganul, având structura cristalină de tip CFC, sunt izomorfe cu Feγ , au o bună solubilitate în această modificaţie a fierului şi determină extinderea domeniilor de stabilitate a austenitei şi restrângerea domeniilor de stabilitate a feritei (şi feritei delta), micşorând temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feα ⇔ Feγ (punctul critic tc1 ≡ A3) şi ridicând temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feγ ⇔ Feδ (punctul critic tc2 ≡ A4).
9

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

Elementele având influenţele menţionate anterior sunt denumite elemente de aliere gamagene sau elemente de aliere austenitizante (notate generic EAγ). Aşa cum se observă în figura 7.1 b, care prezintă configuraţia generală a diagramelor de echilibru ale sistemelor binare Fe – EAγ, prezenţa elementelor de aliere gamagene determină domenii de existenţă a fazei α ≡ Feα(EAγ) foarte înguste şi domenii foarte extinse de stabilitate a fazei γ ≡ Feγ(EAγ); la aliajele unui astfel de sistem, caracterizate prin %EAγ ≥ b%, structura la orice temperatură corespunzătoare stării solide este alcătuită numai din cristalele fazei γ ≡ Feγ(EAγ), fiind suprimată posibilitatea realizării transformărilor alotropice de tipul Feγ ⇔ Feα şi eliminată astfel posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (de tipul γ ⇔ α). Efectele anterior menţionate ale elementelor de aliere alfagene se menţin şi în cazul aliajelor ternare Fe – C − EAγ (oţeluri şi fonte aliate cu elemente gamagene), în structura cărora faza α ≡ Feα(C, EAγ ) este ferita aliată, iar faza γ ≡ Feγ(C, EAγ) este austenita aliată; aşa cum se observă în figura 7.3, care prezintă diagramele pseudobinare corespunzătoare la trei concentraţii masice (constante) de Mn ≡ EAγ; în aliajele ternare Fe – C – Mn ≡ EAγ , creşterea concentraţiei Mn ≡ EAγ determină îngustarea progresivă a domeniilor cu ferită aliată, lărgirea substanţială a domeniilor cu austenită aliată şi, ca o consecinţă, coborârea substanţială a punctului critic A1 (micşorarea temperaturii la care se poate realiza, în condiţii de echilibru, transformarea eutectoidă γ ⇔ α + Fe3C). Evident, când concentraţia de elemente de aliere gamagene %EAγ ≥ b %, la orice temperatură corespunzătoare stării solide, oţelurile aliate au o structură monofazică austenitică, iar fontele aliate au o structură alcătuită din austenită şi grafit, fiind suprimată posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (care presupun existenţa posibilităţii de realizare a transformărilor alotropice de tipul Feγ ⇔ Feα); oţelurile sau fontele aliate care prezintă aceste particularităţi structurale sunt denumite oţeluri aliate austenitice sau fonte aliate austenitice. Considerând (în mod schematic, simplificat) că influenţele elementelor de aliere se manifestă prin modificarea poziţiilor liniilor şi punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Fe – Fe3C, aşa cum se prezintă în figura 7.4, aspectele anterior prezentatate se pot sintetiza astfel: • elementele de aliere alfagene (cromul, siliciul, molibdenul etc.) determină extinderea domeniilor de existenţă a feritei şi restrângerea domeniilor de stabilitate a austenitei (v. fig. 7.4 a); la concentraţii mari de elemente alfagene posibilitatea realizării transformării alotropice Feα ⇔ Feγ este suprimată şi se obţin oţeluri sau fonte aliate feritice, care nu prezintă transformări de fază în stare solidă de tipul α ⇔ γ;
10

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

• elementele de aliere gamagene (manganul, nichelul etc.) determină extinderea domeniilor de existenţă a austenitei şi restrângerea domeniilor de stabilitate a feritei (v. fig. 7.4 b); la concentraţii mari de elemente gamagene posibilitatea realizării transformării alotropice Feγ ⇔ Feα este anulată şi se obţin oţeluri sau fonte aliate austenitice, care nu prezintă transformări de fază în stare solidă de tipul γ ⇔ α;

Fig.7.3. Diagramele de echilibru pseudobinare ale aliajelor sistemului ternar Fe – C – Mn ≡ EAγ cu %Mnm = 3,0 %; %Mn m = 13,0 % şi %Mn m = 20,0 %

11

12 . corespunzătoare concentraţiei carbonului în perlită) spre concentraţii ale carbonului mai reduse (v. alungirea procentuală după rupere A. abscisa %Cm = 0.4 şi 7. În figura 7.6 sunt prezentate diagramele de variaţie a principalelor caracteristici mecanice ale feritei (rezistenţa la tracţiune Rm. influenţe similare (creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii. aşa cum s-a specificat în scap.11 %) spre concentraţii ale carbonului mai scăzute şi.2.4. 4. Schema modificării liniilor şi punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Fe-Fe3C de către: a – elementele de aliere alfagene. la unele oţeluri aliate (aliaje caracterizate prin concentraţii masice de carbon %Cm ≤ 2. fig. oţelurile aliate care prezintă aceste particularităţi structurale sunt denumite oţeluri aliate ledeburitice. Fig.) au şi elementele de aliere dizolvate în austenită.2. abscisa %Cm = 2. duritatea Brinell HBS şi energia de rupere la încercarea la încovoiere prin şoc KV) în funcţie de concentraţiile masice ale diverselor elemente de aliere dizolvate în aceasta.11 %) devine posibilă producerea transformării eutectice şi apariţia în structura lor de echilibru a unor mici cantităti de ledeburită (constituent specific structurii fontelor albe). 4.77 %.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • elementele de aliere modifică poziţia punctului critic de transformare în stare solidă tPSK ≡ A1 şi deplasează punctul S (având. aşa cum s-a specificat în scap. 7. • elementele de aliere deplasează punctul E (având.5).7. b – elementele de aliere gamagene Elementele de aliere dizolvate în ferită sau austenită influenţează proprietăţile fizico – mecanice ale acestor faze. ca urmare. menţinerea constantă sau diminuarea plasticităţii etc.

6. d − KV = f4(%EAm) 13 . b − A = f2(%EAm). 7. Influenţa elementelor de aliere asupra caracteristicilor mecanice ale feritei: a – Rm = f1(%EAm). c − HBS = f3(%EAm). Influenţele elementelor de aliere asupra: a – poziţiei punctului critic A1. b – concentraţiei masice a carbonului în perlită Fig. 7.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig.5.

Ta. ce pot exista ca faze distincte în structurile oţelurilor şi fontelor aliate. din această categorie fac parte metalele de tranziţie situate în tabloul periodic al elementelor la stânga fierului (v. interacţiunea cu carbonul depinde nu numai de afinitatea lor faţa de acest element. wolframul). molibdenul.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 7. cementita aliată cu crom poate avea %Crat ≤ 25 %. Zr. Interacţiunea elementelor de aliere cu carbonul Elementele de aliere introduse la elaborarea oţelurilor şi fontelor se pot clasifica. astfel: • elemente grafitizante. Ca urmare. nichelul şi cobaltul.7). cromul. astfel: Fe. ale căror carburi (Ni3C. din această categorie fac parte.3. care împiedică formarea carburilor sau produc descompunerea carburilor existente şi asigură apariţia grafitului (carbonului liber) ca fază structurală a fontelor şi (uneori) a oţelurilor (v.4). 4. în structura căreia atomii elementelor de aliere înlocuiesc în diverse proporţii atomii de fier (de exemplu. dar carburile pe care le formează au stabilitate redusă. cu formula generală (Fe. ce are caracteristicile unei faze bertholide. care formează carburi stabile. 14 . Nb. dar şi de concentraţiile în care se găsesc acestea în oţeluri şi fonte şi de solubilitatea lor în ferită şi austenită. V. Co3C) nu apar în mod obişnuit în structurile oţelurilor sau fontelor aliate.1). W. care formează cementită aliată. elemente ce pot fi ierarhizate. aşa cum se poate observa în fig. principalele elemente de aliere care fac parte din această categorie sunt siliciul. • elemente carburigene. în funcţie de afinitatea lor faţă de carbon (crescătoare odată cu mărirea deficitului de electroni în substraturile atomice d. Ti Elementul de aliere cel mai carburigen CREŞTE AFINITATEA FAŢĂ DE CARBON În cazul elementelor de aliere carburigene. aluminiul şi cuprul. cementita aliată cu molibden poate avea %Moat ≤ 3 %. scap. în funcţie de modul în care interacţionează cu carbonul. cementita aliată cu mangan poate avea %Mnat ≤ 100 %. tabelul 1. în această situaţie se pot afla elementele de aliere cu afinitate faţă de carbon apropiată de cea corespunzătoare fierului (manganul. Mo. Cr. de exemplu.EA)3C. se pot defini următoarele tipuri de situaţii privind existenţa elementelor de aliere carburigene în structurile oţelurilor şi fontelor: a) elementele de aliere sunt dizolvate în cementită prin substituirea parţială a atomilor de fier din structura cristalină a acesteia. Componentul de bază al oţelurilor şi fontelor Mn. iar cementita aliată cu wolfram poate avea %Wat ≤ 1 %). 7. nichelul. • elemente care reacţionează cu carbonul.

Prezentarea schematică a corelaţiei dintre poziţia în tabloul periodic. 7. care se dizolvă relativ uşor în austenită (la încălzirea oţelurilor sau fontelor aliate) şi de tipul EAC. cu structura cristalină de tip hexagonal. uniform distribuite în matricea structurală asigură oţelurilor şi fontelor o combinaţie favorabilă de caracteristici mecanice (cu valori ridicate atât ale caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi duritate. care sunt insolubile în austenită. cu structura cristalină de tip hexagonal. scap. modul de distribuţie şi gradul lor de dispersie în structură (v. în timp ce carburile globulare fine. cu structură cristalină complexă. configuraţia electronică şi afinitatea faţă de carbon ale principalelor elemente de aliere din oţeluri şi fonte b) elementele de aliere sunt dizolvate în cementită.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Ti [Ar]3d24s2 V [Ar]3d34s2 Cr [Ar]3d54s1 Mn [Ar]3d54s2 Fe [Ar]3d64s2 Co [Ar]3d74s2 [Ar] ≡ 1s22s22p63s23p6 [Kr] ≡ [Ar] 3d104s24p6 [Xe] ≡ [Kr] 4d105s25p6 Ni [Ar]3d84s2 Cu [Ar]3d104s1 Zr [Kr]4d25s2 Nb [Kr]4d45s1 Mo [Kr]4d55s1 Ta [Xe]5d36s2 W [Xe]5d46s2 elementul chimic configuraţia electronică Elemente carburigene ! Elemente care formează carburi instabile Fig. 15 .7. Deoarece carburile sunt de obicei prezente ca faze minoritare (cu conţinuturi procentuale scăzute) în structura oţelurilor sau fontelor aliate. cu structura cristalină cubică sau EA2C. Carburile elementelor de aliere au duritatea mai mare şi fragilitatea mai redusă decât cele corespunzătoare cementitei. molibdenul şi wolframul. care formează carburi primare (insolubile în austenită) de tipul EAC. cu duritate şi stabilitate foarte ridicate. cât şi ale caracteristicilor de plasticitate şi tenacitate). carburile primare (ca faze individuale sau în alcătuirea amestecului eutectic) dispuse sub formă de reţea la limitele cristalelor masei metalice de bază a structurii măresc rezistenţa mecanică şi duritatea. care se dizolvă în cementită (în concentraţiile anterior precizate) şi pot forma şi carburi proprii de tipul EA7C3. dar formează şi carburi proprii (mai ales când se află în cantităti ce depăsesc solubilitatea lor în cementită). influenţelor pe care le au asupra proprietăţilor mecanice ale acestor aliaje depind în măsură importantă de forma. 3.11). c) elementele de aliere nu se dizolvă în cementită şi formează (oricare ar fi concentraţia în care au fost introduse în oţeluri sau fonte) carburi proprii greu fuzibile. niobiul. vanadiul. EA23C6 sau EA6C. această situaţie este tipică elementelor puternic carburigene (tantalul. în această situaţie se pot încadra cromul. dar diminuează considerabil plasticitatea şi tenacitatea oţelurilor sau fontelor. zirconiul şi titanul). cu structura cristalină cubică sau EA2C.

scap. deplasând spre dreapta curbele c şi d ale diagramei TTT la încălzire (v. deoarece la încălzirea lor prin inducţie cu curenţi de înaltă frecvenţă se produce transformarea perlitei în austenită prin mecanismul fără difuzie (v. scap. nitrurile sau oxizii de aluminiu se distribuie în structură sub formă de particule izolate şi efectul de blocare a creşterii granulaţiei austenitei este anulat). Influenţele privind transformarea la încălzire a perlitei în austenită se pot sintetiza astfel: • elementele de aliere care sunt solubile în cementită şi/sau formează carburi stabile (cromul.2). la încălzirea pieselor din oţeluri sau fonte aliate cu astfel de elemente în vederea aplicării de TT. fig. vanadiul. singurul element de aliere care favorizează creşterea granulaţiei 16 .4. iar la proiectarea pieselor care urmează a fi supuse călirii CIF nu se vor alege ca materiale astfel de oţeluri sau fonte aliate.4. cap. care constituie “bariere” eficiente pentru creşterea granulaţiei austenitei până la temperaturi ridicate (dacă %Alm > 0. reduc tendinţa de creştere a cristalelor de austenită la încălzire şi conferă oţelurilor şi fontelor ereditate granulară fină. • elementele de aliere carburigene (molibdenul.1).6) şi rezultă o structură cu austenită neomogenă şi carburi nedizolvate. datorită acestei influenţe. zirconul. molibdenul. niobiul.). titanul etc. 6. A. deoarece formează compuşi (carburi sau carbonitruri). Influenţele elementelor de aliere asupra transformărilor structurale în stare solidă ale oţelurilor şi fontelor Elementele de aliere prezente în compoziţia oţelurilor şi fontelor pot influenţa desfăşurarea şi efectele producerii transformărilor structurale în stare solidă tipice acestor aliaje: transformarea la încălzire a perlitei în austenită.1 % şi se asigură formarea unor reţele peliculare submicroscopice de nitruri sau oxizi. vanadiul etc. wolframul.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 7. distribuiţi sub formă de reţele peliculare intercristaline. 5.3. τm mai mari decât cele corespunzătoare cazului când piesele sunt confecţionate din oţeluri carbon sau fonte nealiate. efecte similare având şi alierea cu aluminiu. 5. care blochează creşterea cristalelor de austenită până la temperaturi ridicate (v.1 %. transforma la răcire a austenitei şi transformarea la încălzire a martensitei (v.1. 5). chiar şi în concentraţii foarte reduse (corespunzătoare unei microalieri). improprie pentru obţinerea unor structuri şi proprietăţi mecanice convenabile după călirea martensitică.) diminuează vitezele de desfăsurare a etapelor de dizolvare a cementitei şi/sau carburilor în austenită şi de omogenizare a austenitei. dacă concentraţia masică a acestui element este %Alm ≤ 0. obţinerea structurilor cu austenită omogenă presupune utilizarea unor valori ale parametrilor de regim ti.

7.8 şi sunt ilustrate şi atestate de diagramele TTT din figurile 7. trebuie introduse (în cantităţi convenabile) şi elemente de aliere (din gama precizată mai înainte) care să anihileze tendinţa spre obţinerea unei granulaţii grosolane indusă de prezenţa manganului. siliciul. ca urmare.11 a) sau suprimarea posibilităţilor de transformare (deplasarea spre durate foarte lungi a transformărilor) prin mecanismele perlitic (v.corespunzător transformării austenitei subrăcite în perlită şi tMC2 . fiind (în marea lor majoritate) solubile în Feγ.corespunzător transformării austenitei subrăcite în bainită. fig.10. Fig.11 b) sau 17 . destinate confecţionării semifabricatelor şi pieselor care se supun prelucrării prin deformare plastică la cald sau aplicării unor TT. 7.9 şi 7. cuprul) au influenţele anterior prezentate fără a modifica configuraţia curbelor diagramelor de transformare izotermă a austenitei. în compoziţia oţelurilor şi fontelor aliate cu acest element. vanadiul etc.4). 5. fig. wolframul. manganul. acestea indicând existenţa a două puncte de maxim cinetic (tMC1 . molibdenul. 7.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate austenitei este manganul (element solubil în Feγ şi care nu formează carburi proprii) şi. aceste influenţe importante ale prezenţei elementelor de aliere în oţeluri sau fonte sunt prezentate schematic de diagramele din figura 7.8 Prezentarea schematică a influenţei elementelor de aliere asupra poziţiei curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei • elementele de aliere care nu formează carburi stabile (nichelul. corespunzătoare unor oţeluri şi fonte industriale.) produc şi modificări ale formei curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei.2. măresc stabilitatea austenitei în domeniul transformărilor la răcire prin mecanismele cu difuzie şi intermediar şi deplasează spre dreapta (spre durate mai lungi) curbele diagramelor de transformare izotermă şi termocinetică a austenitei. Principalele influenţe ale elementelor de aliere asupra transformării la răcire a austenitei sunt următoarele: • elementele de aliere (cu excepţia cobaltului). v. în timp ce elementele de aliere care pot forma carburi (cromul. micşorând astfel viteza de răcire critică vrc (v. scap. B.

b – oţel aliat cu Ni (%Cm = 0.14.9. Influenţele elementelor de aliere asupra transformării la răcire a austenitei (prezentate anterior) au câteva implicaţii practice foarte importante: 18 . corespunzătoare unor oţeluri şi fonte aliate industriale. caracteristice pentru transformarea austenitei prin mecanismul fără difuzie (transformarea martensitică) şi.12. %Nim = 5 %) • elementele de aliere (cu excepţia cobaltului şi aluminiului) coboară temperaturile punctelor Ms şi Mf. aceste influenţe ale elementelor de aliere care formează carburi (sugerate schematic de diagramele din figura 7. aceste influenţe sunt ilustrate sintetic de diagramele din figura 7.44 %).13 şi 7.44 %. 7.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR bainitic (v. ca urmare. 7.15. determină creşterea conţinuturilor procentuale de austenită reziduală din structurile la ta ale oţelurilor sau fontelor călite martensitic. 7. fig.11 c). Prezentarea comparativă a diagramelor de transformare (izotermă şi termocinetică) a austenitei pentru două oţeluri industriale: a – oţel carbon (%Cm = 0.11) sunt ilustrate şi atestate convingător de diagramele TTT din figurile 7. Fig.

Prezentarea comparativă a diagramelor de transformare (termocinetică) a austenitei pentru două fonte industriale: a – fontă nodulară nealiată (%Cm = 3.4 %. scap. b – fontă nodulară aliată cu Mo (%Cm = 3. ceea ce asigură niveluri mai scăzute ale tensiunilor mecanice reziduale generate de călire şi reduce considerabil riscul deformării excesive sau fisurării acestor piese (chiar şi în cazul când acestea prezintă forme complicate sau detalii constructive cu puternice efecte de concentrare a tensiunilor). Prezentarea schematică a infleunţelor elementelor de aliere asupra configuraţiei curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei: a – diagramă cu două puncte de maxim cinetic. c – diagramă cu transformarea baintică suprimată • micşorarea vrc.6 %.6 %). 7. determină creşterea substanţială a călibilităţii oţelurilor (v.2) şi. 7.4 %.4. produsă de prezenţa elementelor de aliere. %Sim = 2. %Sim = 2. 6. piesele confecţionate din oţeluri aliate se pot căli pe adâncimi mari şi/sau se pot supune călirii martensitice în medii care răcesc mai lent decât mediile de călire tradiţionale (apă.75 %) Fig.10. ulei).11.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. %Mom = 0. b – diagramă cu transformarea perlitică suprimată. 19 . ca urmare.

35 %. %Crm = 2. 7. Diagramele de transformare (izotermă) a austenitei (cu două puncte de maxim cinetic) pentru: a – un oţel aliat (%Cm = 0. permite ca la unele oţeluri şi fonte aliate să se realizeze transformarea austenitei în martensită chiar şi la răcirea (călirea) în aer. 20 .3 %) Fig. determină la unele oţeluri şi fonte aliate nerealizarea transformării martensitice prin călirea (răcirea austenitei cu o viteză vr ≥ vrc) până la ta şi menţinerea unor structuri cu masa de bază austenitică după o astfel de călire. %Nim = 0.4 %. %Crm = 0. Diagrama de transformare (izotermă) a austenitei (cu transformarea perlitică suprimată) pentru un oţel aliat (%Cm = 0.14. 12. %Nim = 1 %. %Crm = 12 %. b – o fontă aliată (%Cm = 3 %. produsă de prezenţa elementelor de aliere.2 %).13. Diagrama de transformare (izotermă) a austenitei (cu transformarea bainitică suprimată) pentru un oţel aliat (%Cm = 0.6 %. %Nim = 1.8 %) Fig.5 %.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. %Sim = 2 %. 7. %Nim = 0.2 %) • micşorarea vrc. %Mom = 0. oţelurile sau fontele aliate care prezintă acestă particularitate structurală sunt denumite oţeluri aliate martensitice (autocălibile) sau fonte aliate martensitice (autocălibile). produsă de prezenţa elementelor de aliere.1 %. • coborârea punctului martensitic superior Ms. 7.5 %. %Crm = 0.

6. b – conţinutului procentual de austenită reziduală din structurile la ta ale oţelurilor sau fontelor călite martensitic C.5) a oţelurilor sau fontelor aliate fiind mai mare decât a structurilor care rezultă tratând în acelaşi fel (cu acelaşi regim) oţelurile carbon sau fontele nealiate echivalente (având aceleaşi conţinuturi de carbon. fenomen ce constă în frânarea proceselor care au loc la revenire (datorită diminuării substanţiale a vitezei de difuzie a carbonului în fier în prezenţa elementelor de aliere) şi deplasarea acestora spre temperaturi mai ridicate şi/sau durate mai mari (v. Influenţele elementelor de aliere asupra: a – temperaturii Ms. stabilitatea austenitei se micşorează.3). aşa cum se poate observa din examinarea diagramei prezentate în figura 7. care se produce deoarece la încălzirea austenitei rezultate la călire (stabilă la ta datorită conţinutului mare de elemente de aliere dizolvate) procesele de difuzie a carbonului şi elementelor de aliere sunt activate. scap. aceasta se transformă în martensită cubică şi rezultă astfel o structură (alcătuită din 21 . 5. • la oţelurile (cu conţinuturi ridicate de carbon) şi fontele aliate cu elemente care produc coborârea punctului Ms (la care. aşa cum s-a arătat anterior. 7. se obţin prin călirea pâna la ta structuri cu masa de bază austenitică). Influenţele elementelor de aliere asupra transformării la încălzire a martensitei (transformării la revenire a structurilor obţinute prin călirea martensitică a oţelurilor sau fontelor) sunt următoarele: • elementelor de aliere prezente în oţeluri şi fonte produc fenomenul de stabilitate la revenire a structurilor obţinute prin călirea martensitică. datorită acestui fenomen. elemente însoţitoare şi impurităti ca şi oţelurile sau fontele aliate). 15. τm – v. scap.16 (curbele a şi b). revenirea poate determina apariţia unui fenomen numit durificare secundară. efectul obţinut prin revenire este diminuat. duritatea structurilor realizate prin revenirea cu un anumit regim (ti. se separă particule fine de carburi ale elementelor de aliere.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig.

care se poate transforma.2 %. scap. Diagrama variaţiei tenacităţii în funcţie de temperatura de revenire la un oţel aliat care prezintă fenomenul de fragilitate la revenire b) oţelurile revenite timp îndelungat la ti = 450…550 oC şi/sau răcite lent la sfârşitul tratamentului prezintă un nivel scăzut al energiei de rupere KV (devin fragile).16. aşa cum arată diagrama din figura 7.45 %. dacă se măresc ti şi/sau τm. efectele descrise mai înainte se pot observa examinând configuraţia curbei c din figura 7. Fig.17.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR martensită şi carburi) cu duritatea ridicată.3 %) .%Crm = 1. dar cu caracteristicile de tenacitate mai bune.5) cu duritatea mai scăzută.17. 7. apariţia a două anomalii privind nivelul tenacităţii (exprimat prin valoarea energiei de rupere KV) structurilor obţinute la revenire (care ar trebui să crească continuu o dată cu ridicarea temperaturii de revenire şi micşorarea durităţii): a) oţelurile revenite la ti = 200…400 oC prezintă un nivel scăzut al energiei de rupere KV (devin fragile).45 %). fenomen care se manifestă. %Mom = 0. se manifestă fenomenul numit fragilitate de revenire. 7. fragilitatea produsă de revenirea la ti = 200…400 oC este denumită fragilitate ireversibilă. fenomen care dispare dacă se face o revenire la o temperatură mai mare de 400 oC şi nu mai apare dacă se repetă revenirea la o temperatură situată între 200 oC şi 400 oC (decât dacă revenirea se aplică după o nouă operaţie de călire martensitică). iar apariţia ei este determinată de starea de tensiuni reziduale generată de producerea nesimultană în toată masa structurii a transformării martensitei de călire şi austenitei reziduale în martensită de revenire. cu crom şi nichel.16. 6. %Crm = 12 % ) Fig. care poate determina. c – oţel aliat (%Cm = 1 %. cu mangan etc. Duritatea structurilor obţinute prin revenirea unor oţeluri călite: a – oţel carbon (%Cm = 0. într-o structură (de tip sorbită de revenire – v. dacă duratele de menţinere în intervalul de 22 . • la oţelurile aliate cu crom. b − oţel aliat (%Cm = 0.

).5…1.0 %). elemente care au şi unele influenţe similare (măresc călibilitatea. ridică rezistenţa mecanică şi duritatea etc. în timp ce nichelul nu formează carburi stabile şi poate avea efect grafitizant etc. este denumită fragilitate reversibilă şi poate fi contracarată prin aplicarea următoarelor soluţii: utilizarea unor regimuri de revenire la care temperatura ti > 550 oC. 23 . dar şi multe influenţe contradictorii (cromul este feritizant.5. carburi. De exemplu. fragilitatea produsă de revenirea la ti = 450…550 oC. măreşte călibilitatea. nitruri) şi crearea condiţiilor pentru apariţia unor microfisuri intercristaline (care generează comportarea fragilă a structurii de revenire). care finisează granulaţia. iar răcirea la sfârşitul revenirii să face rapid (în apă sau ulei) şi/sau utilizarea unor oţeluri aliate suplimentar cu molibden (%Mom = 0. creşte rezistenţa mecanică şi duritatea etc. dacă un oţel este aliat cu crom. influenţa dominantă (rezultantă) nefiind întotdeauna în corelaţie directă cu valorile concentraţiilor acestora (de exemplu.2…0. Dacă însă oţelul este aliat cu crom şi nichel.). Clasele structurale de oţeluri şi fonte aliate Influenţele principalelor elemente de aliere asupra structurii şi proprietătilor oţelurilor şi fontelor sunt sintetizate în tabelul 7. cromul este carburigen. ridică rezistenţa mecanică şi duritatea. îmbunătăţeşte tenacitatea etc.1 % şi %Crm = 18 % aparţine clasei oţelurilor aliate feritice. se pot preciza cu un grad mare de siguranţă influenţele prezenţei acestui element de aliere (alfagen. determinată de saturarea cu anumite elemente (în principal cu fosfor) a marginilor cristalelor structurii şi/sau separarea la marginea cristalelor a unor compuşi chimici ai acestor elemente (fosfuri. care măreşte călibilitatea. În mod similar. în timp ce nichelul este austenitizant. în timp ce. Datele din acest tabel şi aspectele expuse mai înainte evidenţiază complexitatea influenţelor elementelor de aliere şi motivează modul anterior de prezentare şi comentare a acestora. dacă se adaugă în compoziţia acestui oţel şi %Nim = 8 %. dacă oţelul este aliat cu nichel. acesta devine un oţel aliat austenitic). 7. este dificil de apreciat care sunt influenţele cumulate ale prezenţei celor două elemente de aliere în compoziţia oţelului.).3 %) sau wolfram (%Wm = 0. care împiedică desfăşurarea proceselor (descrise mai înainte) responsabile de apariţia fenomenului. care a presupus împărţirea lor pe tipuri de influenţe şi gruparea elementelor de aliere pe clase sau categorii în funcţie de modul de acţiune şi de efectele prezenţei lor în oţeluri sau fonte.1. carburigen.). se pot estima cu o bună precizie influenţele prezenţei acestui element de aliere (gamagen.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate temperaturi situat între 450 oC şi 550 oC sunt mari şi/sau viteza de răcire este mică. durata τm este scurtă. chiar dacă se face revenirea la ti > 550 oC. oţelul cu %Cm = 0.

în procentele uzuale Stabilitate la revenire Impiedică înmuierea prin durificare secundară Foarte redusă Mai mare decât a Fe. efect grafitizant Mai mică decât a Fe. creşte rezistenţa la coroziune Durifică considerabil Durifică apreciabil. cu cromul efect antigrafitizant Reduce vrc mai puternic decât cromul Reduce moderat vrc .5 % (în funcţie de conţinutul de carbon) 2.5 % 0.1 % (creşte cu conţinutul de C) 12. efect antigrafitizant La fel cu a Fe Efectul în timpul revenirii − Rezistenţă moderată la înmuiere Menţine duritatea Foarte redusă.0 % (9 % în 18.1.2% C) .2% C) Vanadiu 1. producându-se totuşi o oarecare durificare secundară Impiedică înmuierea prin durificare secundară Durificare secundară maximă Wolfram oţeluri cu 0. efect antigrafitizant Mai mică decât a Fe.2% C) 6 % (11 % în 6 % (se reduce cu scăderea temperaturii) 32 % (se reduce cu scăderea temperaturii) Nelimitată − Menţine duritatea prin dizolvare în soluţie Carburile stabile nu afectează revenirea. dar mai mică decât a W. efect grafitizant Nulă.5 % (nu depinde oţeluri cu 0. efect antigrafitizant Molibden oţeluri cu 0. reduce foarte mult vrc Puternică . efect grafitizant Cea mai mare (2% Ti face necălibil un oţel cu 0. efect grafitizant Mai mare decât a Mn.5% C) Nelimitată Nelimitată 3 % (8% în în Feγ în Feα 30 % Nelimitată 80 % 15 … 18 % 32 % (se reduce cu scăderea temperaturii) 25 % (în funcţie de conţinutul de carbon) Influenţa asupra feritei Durifică considerabil Durifică puţin.8 % (20 % în oţeluri cu 0. reduce întrucâtva plasticitatea Produce durificarea prin precipitare în aliajele Mo-Fe Creşte rezistenţa şi tenacitatea Durifică puternic Durifică şi scade plasticitatea Produce durificarea prin precipitare în aliajele Ti-Fe Produce durificarea prin precipitare în aliajele W-Fe Durificare moderată prin soluţia solidă Influenţa asupra austenitei In stare dizolvată reduce viteza critică Reduce viteza de racire critică vrc în aceeaşi măsură cu manganul Creşte viteza critică Influenţa exercitată prin carburi Tendinţa de formare a carburilor Mică .3% C) mult de carbon) 0.Tabelul 7.3% C) Nichel Fosfor Siliciu Titan Nelimitată 2.5% C prin legarea carbonului în carburi stabile) Puternică Foarte puternică (mai mică decât a Ti sau Nb).mai mare decât a cromului. Influenţele principalelor elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor Elementul de aliere Aluminiu Crom Cobalt Mangan Solubilitatea în stare solidă 1. dar stabilizează austenita reziduală în oţelurile cu conţinut ridicat de carbon Reduce vrc în aceeaşi măsură cu manganul Reduce vrc mai mult decât nichelul Are tendinţă puternică de formare a carburilor şi măreşte viteza critică In cantităţi mici.75 % (1% în oţeluri cu 0. reduce vrc In stare dizolvată. dar mai Reduce vrc în aceeaşi măsură mică decât a Cr.5% (4%în oţeluri cu 0.

tabelul 4. finisarea granulaţiei. Elementele de aliere prezente în compoziţia acestor oţeluri pot avea influenţe multiple (se dizolvă în ferită. Ms (v. în care (%α. 0. bainitice şi martensitice din structură. 0. pot forma carburi proprii. duritatea structurii care se obţine la răcirea din domeniul austenitic (ti = A3 + 30…50 oC). %Mom ≤ 0. la proiectarea regimurilor şi estimarea efectelor tratamentelor termice sau termochimice care se aplică semifabricatelor sau pieselor din oţeluri aliate perlitice se va ţine seama de influenţele specifice prezenţei elementelor de aliere: modificarea poziţiei punctelor critice A1. oţelurile aliate perlitice au structura de echilibru la ta alcătuită din ferită (aliată) şi perlită. producerea fenomenului de stabilitate la revenire etc. având compoziţia chimică caracterizată prin %Cm ≤ 0. HVB şi HVM sunt 25 . călirea martensitică şi revenirea.P)HVα. A3.P. categoriile şi tipurile de tratamente care se pot aplica fiind aceleaşi ca şi în cazul semifabricatelor şi pieselor realizate din oţeluri carbon (recoacerile fără schimbare de fază. se poate estima cu relaţia: (7. este necesară. relaţiile (6. utilizate în mod obişnuit la realizarea pieselor pentru maşini şi utilaje. la încălzire sau răcire. austenită sau cementită. numai din perlită.P + (%B)HVB + (%M)HVM . astfel. influenţează desfăşurarea transformărilor în stare solidă etc. constituentul omniprezent fiind perlita. Principalele clase structurale de oţeluri aliate sunt prezentate în continuare. iar microstructurile acestor oţeluri sunt similare celor corespunzătoare oţelurilor carbon (v.4)…(6. dar structurile de echilibru la ta ale oţelurilor sunt similare celor corespunzătoare oţelurilor carbon. reducerea concentraţiei carbonului în perlită. pe lângă clasificarea oţelurilor în funcţie de gradul de aliere (prezentată în scap. A. dacă sunt oţeluri eutectoide sau din perlită şi carburi (cementită aliată sau carburi secundare).6)).Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Ţinând seama de aceste observaţii. Semifabricatele şi piesele confecţionate din oţeluri aliate perlitice pot fi tratate termic sau termochimic.8 % ≤ %Mnm ≤ 2. %Crm ≤ 3 %. %Vm ≤ 0. aceleaşi transformări structurale ca şi la oţelurile carbon.P). dacă sunt oţeluri hipereutectoide.1) şi împărţirea lor în clase structurale. dacă sunt oţeluri hipoeutectoide. mărirea călibilităţii. modifică poziţiile punctelor critice A1 şi A3. %Nim ≤ 3 %.1.1) HVST = (%α.0 %. în funcţie de constituenţii din structura de echilibru stabil sau metastabil pe care o prezintă la ta. (%B) şi (%M) sunt conţinuturile procentuale de formaţiuni feritoperlitice. se pot separa din austenită sub formă de carburi secundare. iar HVα.5 %. recoacerile cu schimbare de fază. Pentru oţelurile aliate perlitice. Oţelurile aliate perlitice sunt oţeluri slab sau mediu aliate la care se produc. reduc concentraţia carbonului în perlită.0 %.2).). cu o anumită viteză vr (exprimată în oC/s). 7. tratamentele termochimice). pentru a defini şi preciza cu o bună fidelitate efectele elementelor de aliere asupra oţelurilor. evident.5 % ≤ %Sim ≤ 2. s-a ajuns la concluzia că. după răcirea lentă sau în aer de la temperaturi înalte.6 %.

parametrii ti şi τm ai ciclului de revenire se stabilesc ţinând seama de intervenţia fenomenului de stabilitate la revenire.2 − 13%C m ) HVrOC .6 0 aV 462 0 0 α. pentru un regim de revenire caracterizat printr-o valoare dată a parametrului PHJ = Ti[18 + lg(τm)]. bEA având valorile (stabilite experimental) precizate în tabelul 7.0 0 bMo 0 -33. coeficienţii a0. dacă HVrOC se situează în intervalul de valori [150 .0 73.5 202 aC 223 377 949 aSi -14. cu Ti = ti + 273 în K şi τm în ore (v.8 11. v.0 0 bNi 4.0 0 bV 130 0 0 α. Tabelul 7.0 bC 0 54. date de relaţii de forma: (7. aEA. Astfel.2 Valorile coeficienţilor din relaţiilede estimare a durităţii oţelurilor aliate perlitice Tipul structurii Ferită + perlită Bainită Martensită Tipul structurii Ferită + perlită Bainită Martensită ST ≡ a0 77.9 16.5). corespunzătoare structurii obţinute după revenirea unui oţel aliat şi duritatea HVrOC . dacă oţelurilor aliate perlitice destinate realizării pieselor pentru maşini şi utilaje (având caracteristicile de compoziţie chimică în limitele anterior precizate) li se aplică TT de îmbunătăţire (călire martensitică + revenire înaltă. având în vedere că: PHJ = 21900 + 4050%C m − (33.0 -10.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR durităţile celor trei tipuri de formaţiuni structurale. b0. 6. corespunzătoare structurii rezultate după revenirea oţelului carbon echivalent (care are aceeaşi concentraţie masică de carbon ca şi oţelul aliat): HVrOA = HVrOC +30(%Sim+%Mnm)+55%Crm+6%Nim+100%Mom+150%Vm. 300] şi PHJ = 17670 + 7950%C m − 21.4) (7.5).2. scap.8HVrOC . 26 (7. scap.0 aNi 27. (7.6 -6. 6.2) HVST = a0 + ∑ a EA % EAm + [b0 + ∑ bEA %EAm ] lg v r .5 72.0 aCr 35.0 89.0 74.0 0 bMn 0 -22.2 29.6 134 27.0 aMn 30.0 -20.0 0 bSi -19.0 aMo 19.0 -55.0 21.0 0 bCr 8. există următoarea corelaţie între duritatea HVrOA .4 8. aşa cum s-a constatat experimental.3) iar regimurile de revenire se pot proiecta fără dificultate.P B M De asemenea.P B M ST ≡ b0 10.5) . dacă HVrOC > 300.

la orice temperatură corespunzătoare stării solide. Cele mai utilizate tipuri de oţeluri din această clasa sunt oţelurile austenitice manganoase. mici cantităţi de carburi ale elementelor de aliere). care le conferă. urmate de recoaceri de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul ales corespunzător asigurării caracteristicilor dorite). călirea martensitică şi revenirea).05 %.). 7. Oţelurile aliate austenitice sunt oţeluri ce au în compoziţie concentraţii mari de elemente gamagene (Ni. Si. eventual. ). Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate feritice: a – oţel feritic aliat cu crom (%Cm = 0. W. o structură alcătuită din ferită aliată (şi. eventual. recoacerea de recristalizare fară schimbare de fază (pentru refacerea plasticităţii pieselor şi semifabricatelor prelucrate prin deformare plastică la rece) şi recoacerea de detensionare (pentru diminuarea nivelului tensiunilor reziduale din piesele şi semifabricatele prelucrate prin diverse procedee tehnologice). Mo. 18. V etc. la orice temperatură corespunzătoare stării solide.%Crm = 12 %). b . la care structura austenitică este conferită de alierea cu 27 . care le conferă. o structură alcătuită din austenită aliată (şi.0 %). mici cantităţi de cementită aliată sau carburi ale elementelor de aliere). Deoarece aceste oţeluri nu prezintă transformări de fază în stare solidă (elementele de aliere elimină posibilitatea realizării transformărilor de tipul Feα ⇔ Feγ şi α ⇔ γ ). Fig. singura modalitate de modificare (între anumite limite) a granulaţiei şi caracteristicilor mecanice ale pieselor şi semifabricatelor din oţeluri aliate feritice constă din aplicarea unor operaţii de deformare plastică la rece (ecruisare).%Sim = 3. cu structura monofazică alcătuită din cristale de ferită aliată cu siliciu C.oţel feritic aliat cu siliciu (%Cm = 0. Oţelurile aliate feritice sunt oţeluri cu conţinut scăzut de carbon.06 %. Microstructurile tipice ale oţelurilor din această clasă structurală sunt prezentate în figura 7. Mn etc. la piesele şi semifabricatele confecţionate din astfel de oţeluri nu se pot aplica tratamentele termice cu schimbare de fază (recoacerile cu schimbare de fază.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate B. mediu sau înalt aliate cu elemente alfagene (Cr.18. cu structura alcătuită din ferită aliată cu crom (cromferită) şi carburi. fiind posibilă numai aplicarea tratamentelor termice fără schimbare de fază: recoacerea de omogenizare (pentru omogenizarea chimică a structurilor dendritice primare ale pieselor şi semifabricatelor obţinute prin turnare).

gama oţelurilor aliate martensitice utilizate în aplicaţii tehnice este însă destul de restrânsă. oţelurile austenitice cu nichel şi oţelurile austenitice crom – nichel. deoarece resursele mondiale de nichel sunt limitate şi acest element este scump) şi menţinerea acestei structuri până la temperaturi scăzute (stabilizarea structurii austenitice). fiind posibilă numai aplicarea tratamentelor termice fără schimbare de fază: recoacerea de omogenizare (pentru omogenizarea chimică a structurilor dendritice primare ale pieselor şi semifabricatelor obţinute prin turnare). recoacerea de recristalizare fară schimbare de fază (pentru refacerea plasticităţii pieselor şi semifabricatelor prelucrate prin deformare plastică la rece) şi recoacerea de detensionare (pentru diminuarea nivelului tensiunilor reziduale din piesele şi semifabricatele prelucrate prin diverse procedee tehnologice). de alierea suplimentară cu mangan şi/sau azot. Deoarece aceste oţeluri nu prezintă transformări de fază în stare solidă (elementele de aliere elimină posibilitatea realizării transformărilor de tipul Feγ ⇔ Feα şi γ ⇔ α ).6…1. %Nim = 2…4 %. uneori.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR mangan.0 %. urmate de recoaceri de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul ales corespunzător asigurării caracteristicilor dorite). Deoarece. gama oţelurilor martensitice ar trebui să aibă o mare extindere.1…0. Oţelurile aliate martensitice (autocălibile) sunt oţeluri la care concentraţiile de carbon şi de elemente de aliere sunt alese astfel încât să nu suprime posibilităţile de realizare a transformărilor de fază în stare solidă şi să asigure o diminuarea a vitezei de răcire critice care să permită obţinerea unei structuri martensitice la răcirea în aer din domeniul austenitic. Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate martensitice (autocălibile) sunt prezentate în figura 7. la care structura austenitică este conferită de alierea cu nichel şi. ca şi în cazul oţelurilor aliate feritice. singura modalitate de modificare (între anumite limite) a granulaţiei şi caracteristicilor mecanice ale pieselor şi semifabricatelor din oţeluri aliate austenitice constă din aplicarea unor operaţii de deformare plastică la rece (ecruisare).2…0.19. se folosesc foarte rar şi singurele oţelurile martensitice cu o frecvenţă mai mare de utilizare sunt oţelurile înalt aliate cu crom.2 %. %Crm = 16…18 %. d) %Cm = 0. 28 . %Crm = 16…18 %. b) %Cm = 0. D. Microstructurile tipice ale oţelurilor din această clasă structurală sunt prezentate în figura 7. c) %Cm = 0. deoarece oţelurile martensitice aliate cu elemente gamagene (Ni sau Mn). fiind caracterizate printr-o mare fragilitate. aşa cum s-a precizat anterior. la piesele şi semifabricatele confecţionate din astfel de oţeluri nu se pot aplica tratamentele termice cu schimbare de fază (recoacerile cu schimbare de fază.4 % şi %Crm = 13…15 %. toate elementele de aliere (în afară de cobalt) au capacitatea de a micşora vrc.20.15 % şi %Crm = 12…14 %. care asigură formarea structurii austenitice la concentraţii mai mici ale nichelului (face oţelurile mai ieftine. călirea martensitică şi revenirea). cu diferite reţete de compoziţie: a) %Cm < 0.

b .08 %.22 %. Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate martensitice: a – oţel martensitic aliat cu crom (%Cm = 0.oţel austenitic aliat cu crom şi nichel (%Cm = 0. 7. d . %Mnm = 12 %). %Crm = 14 %). %Crm = 14 %). %Crm = 25 %.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. %Nim = 30 %. b . %Crm = 18 %. c . 19.4 %. %Nim = 8 %. 20.4 %.05 %.oţel martensitic aliat cu crom (%Cm = 0. ). 29 . %Nim = 12 %).2 %.oţel austenitic aliat cu nichel (%Cm = 0. Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate austenitice: a – oţel austenitic aliat cu mangan (%Cm = 1. ) Fig.oţel austenitic aliat cu crom şi nichel (%Cm = 0. 7.

Fiecare din cele două mărimi care definesc sistemul de coordonate al diagramei structurale A.85 %. aşa cum evidenţiază microstructura din figura 7. %Crm = 12 %.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR E.35 %. 21. având în abscisă concentraţia de crom echivalent %Cre. W etc. având în compoziţie atât elemente alfagene. Pentru estimarea clasei structurale a oţelurilor aliate complex. Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate ledeburitice: a – oţel ledeburitic aliat cu crom şi molibden (%Cm = 0. În funcţie de concentraţiile de carbon şi de elemente de aliere ce le caracterizează compoziţia. corespunzătoare unor oţeluri aliate cu elemente gamagene (Ni. Fig. b . Mn etc. Si. Oţelurile aliate ledeburitice sunt oţeluri care au în compoziţie concentraţii mari de carbon (de obicei. precum şi de tipul şi concentraţiile elementelor de aliere conţinute de acesta. V.) sunt realizate în coordonate %Cm. prezentată în figura 7. Diagramele structurale din figura 7. %EAm.21 a.21 b. astfel că la răcirea lor din stare lichidă este posibilă realizarea transformării eutectice şi apariţia în structură a unor mici cantităţi de ledeburită (constituent specific structurii fontelor albe). formaţiunile ledeburitice din structura acestor oţeluri pot fi disperse. 7. Pentru estimarea clasei structurale a oţelurilor aliate se folosesc diagramele structurale ale oţelurilor aliate. construite experimental pentru cele mai utilizate categorii de astfel de oţeluri.6 %) şi de elemente de aliere (Cr.). Clasa structurală căreia aparţine un oţel aliat depinde de concentraţia carbonului. ambele microstructuri corespunzând unor oţeluri aliate ledeburitice călite martensitic (formaţiunile ledeburitice sunt dispuse la marginea cristalelor de austenită.oţel martensitic aliat cu crom (%Cm = 1. sub forma unei reţele ledeburitice intergranulare (denumită în tehnică schelet ledeburitic). Mo etc.) şi din figura 7.24.23. aşa cum se observă pe microstructura prezentată în figura 7. iar în ordonată concentraţia de nichel echivalent %Nie. din care s-au separat carburi secundare şi care s-au transformat prin călire în martensită). %Cm > 0. %Crm = 12 %). se utilizează diagrama structurală A.22. Schaeffler. Schaeffler 30 . sau coerente. cât şi elemente gamagene. W. corespunzătoare unor oţeluri aliate cu elemente alfagene (Cr. %Mom = 3 %).

7. Diagramele structurale ale oţelurilor aliate cu crom: a – structurile de echilibru. dacă %Crm ≥ 28 %) Pentru orice oţel aliat la care se cunoaşte compoziţia chimică (exprimată prin concentraţiile masice ale tuturor componentelor) se poate determina clasa structurală din care face parte. respectiv (%Cre. b – structurile la răcirea în aer de la temperaturi înalte La utilizarea diagramelor structurale ale oţelurilor aliate trebuie avute în vedere şi următoarele particularităţi (v. punctele acestora 31 .5%Mnm +30%Cm . %Nie). (7. termenul de corecţie Xc luându-se nenul.7) %Nie = %Nim + 0.24): * datorită complexităţii influenţelor elementelor de aliere.22. care se completează uneori.23 şi 7. Fig.fig.5%Com +30(%Nm – Xc) la determinarea Nie.5%Sim +0. dacă 18 ≤ %Crm <28 % şi Xc = 0. adăugând 2%Tim + %Vm + 0.7. Pentru definirea mărimilor %Cre şi %Nie se utilizează relaţiile: (7. poziţionând pe diagrama structurală.06. pe unele diagrame structurale limitele domeniilor corespunzătoare unor clase structurale nu sunt marcate prin linii. aleasă corespunzător reţetei de aliere utilizate la elaborarea sa. ci prin zone (domenii) de tranziţie.22. dacă %Crm ≥ 18 % (Xc = 0.6) %Cre = %Crm + %Mom +1. %Eam).5%Tam + %Wm + %Alm la determinarea %Cre şi 0. dacă oţelul este aliat complex (şi cu elemente de aliere alfagene şi cu elemente de aliere gamagene). punctul caracteristic nominal PCN . iar concentraţiile masice ale elementelor de aliere gamagene (austenitizante) sunt considerate (fiecare cu câte un factor de multiplicare stabilit experimental) pentru definirea mărimii %Nie. dacă oţelul este aliat cu elemente din aceeaşi categorie (alfagene sau gamagene).5%Nbm.10.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate grupează câte o categorie de componente de aliere ale oţelurilor: concentraţiile masice ale elementelor de aliere alfagene (feritizante) sunt considerate (fiecare cu câte un factor de multiplicare stabilit experimental) pentru definirea mărimii %Cre. având coordonatele (%Cm. 7.

conform acestui criteriu fontele aliate pot fi încadrate în categoria fontelor cu grafit (carbon liber) în structură (denumite. modul de distribuţie şi gradul de dispersie ale formaţiunilor de grafit din structură: fonte pestriţe.pericol maxim de fragilizare (fisurare) la rece. în funcţie de modul de asigurare a prezenţei grafitului şi de configuraţia. 7. fonte maleabile. * pe diagramele structurale sunt precizate şi unele informaţii conexe. domeniul II – pericol maxim de fragilizare (fisurare) la cald. dimensiunile. pentru a defini şi preciza cu o bună fidelitate efectele elementelor de aliere asupra fontelor. de exemplu. b – oţelurilor aliate cu mangan Ca şi în cazul oţelurilor.) sau în categoria fontelor fără grafit în structură (la care tot carbonul din compoziţia fontelor este dizolvat în soluţiile având ca solvent fierul sau este legat sub formă de carburi. pe lângă clasificarea lor în funcţie de gradul de aliere (prezentată în scap. 7. domeniul III . deosebit de utile la utilizarea diagramelor pentru soluţionarea unor probleme tehnice. fonte nodulare etc. austenito – martensitice. Diagramele structurale (la răcirea în aer de la temperaturi înalte) ale: a – oţelurilor aliate cu nichel. 32 . domeniul IV – pericol maxim de fragilizare datorită creşterii intense a granulaţiei la încălzire. Fig. pe diagrama structurală a oţelurilor aliate cu mangan este precizat subdomeniul oţelurilor austenitice recomandate pentru aplicaţii practice. Criteriile care se utilizează în acest scop sunt: • forma de existenţă a carbonului. ca şi fontele nealiate. fonte cenuşii.1) şi încadrarea fontelor în clase structurale. Schaeffler sunt marcate domeniile caracteristice din punctul de vedere al problemelor (pericolelor) care apar la utilizarea diverselor tipuri de oţeluri aliate: domeniul I – pericol maxim de fragilizare prin apariţia fazei sigma (compusul intermetalic FeCr). ferito – martensitice etc. 23.. iar structurile sunt asemănătoare celor corespunzătoare fontelor albe). iar pe diagrama structurală A.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR corespunzând PCN ale unor oţeluri aliate cu caracterizare structurală complexă: austenito – feritice. este utilă.

Schaeffler • constituenţii din structura de echilibru stabil sau metastabil pe care o prezintă masa metalică de bază a fontei la ta. 7. Diagrama structurală A. Diagrama structurală a fontelor aliate cu aluminiu 33 Fig. Fig. conform acestui criteriu fontele aliate pot fi încadrate (aplicând aceleaşi principii ca şi în cazul oţelurilor aliate) în următoarele clase structurale: fonte aliate perlitice. 7. fonte aliate feritice. 7. fonte aliate martensitice. 26. fonte aliate austenitice. 25. 24. după răcirea sa lentă sau în aer de la temperaturi înalte.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. Diagrama structurală a fontelor cu grafit nodular aliate cu nichel şi molibden .

cu acţiune grafitizantă) sunt fonte feritice cu grafit (lamelar sau nodular). 6 cementită aliată. 5 oţel mediu aliat. 6 fragilitate de revenire ireversibilă.25 este prezentată diagrama structurală a fontelor aliate cu aluminiu (element alfagen). 6 carbură proprie. 32 durificare secundară. fontele înalt aliate cu nichel (element gamagen. Cuvinte cheie austenită aliată. 27 oţel aliat feritic. 22 oţel aliat. constă din descompunerea austenitei în ferită şi carburi). iar fontele înalt aliate cu crom (element alfagen. 27 oţel aliat ledeburitic. 6 fontă slab aliată. 14 fază sigma. 5 oţel aliat perlitic. 30 diagramă structurală A. 21 34 . Schaeffler. 6 ferită aliată. eutectice şi secundare distribuite într-o masă de ferită aliată cu crom (la răcirea din stare lichidă a acestor fonte transformarea eutectică conduce la formarea unei structuri de tip ledeburitic. Pentru estimarea clasei structurale a fontelor aliate se pot folosi diagramele structurale ale fontelor aliate. 31 stabilitate la revenire. având structura de echilibru alcătuită din carburi primare. 7 element de aliere gamagen (austenitizant). cu acţiune grafitizantă) aparţin clasei structurale a fontelor austenitice cu grafit (lamelar sau nodular). 20. fontele înalt aliate cu siliciu (element alfagen. 28 oţel bogat aliat. 9 fontă aliată martensitică. 25 diagramă structurală. reversibilă. ce are loc după separarea de carburi secundare din austenită. 10 element grafitizant. construite experimental pentru cele mai utilizate categorii de astfel de fonte. 25 oţel aliat austenitic. 14 element de aliere. 6 fontă mediu aliată. carburigen şi antigrafitizant) se încadrează în categoria fontelor albe feritice. 5 punct caracteristic nominal PCN. alcătuită din austenită şi carburi. 10 fontă aliată feritică. construcţia şi modalităţile de utilizare ale acestor diagrame fiind similare celor corespunzătoare diagramelor structurale ale oţelurilor aliate. 6 fontă aliată austenitică. 5 element de aliere alfagen (feritizant). 5 oţel slab aliat. în figura 7.26 diagrama structurală a fontelor cu grafit nodular slab aliate cu nichel (element gamagen) şi molibden (element alfagen). 10. iar transformarea eutectoidă. 30 oţel aliat martensitic (autocălibil).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR De exemplu. 6 fontă aliată (specială). 21 element carburigen. 20 fontă înalt (bogat) aliată. 6 clasă structurală. De exemplu. iar în figura 7. 9.

%Sim=0. %Si m = 2. Geru N...1.A. Metallurghia.a. Oţeluri inoxidabile şi refractare.0 %. Bucuresti.3 %. Elaborarea oţelurilor aliate. %P m = 0. Métallographie et traitements thermiques des métaux. Care dintre următoarele fonte se încadrează în categoria fontelor aliate: a) fonta cu %Cm = 3..0 % este un oţel aliat cu crom.0 %. %Sim=0. %Si m =0. 1974 9.7.. Lakhtine I. 1978 6. Bucureşti.3 %. 1983 2.3 % este un oţel aliat numai cu crom. Editura Tehnică. 1981 3.5 % şi %Mom = 0. Austenite Transformation Kinetics of Ferrous Alloys. 1980 11..06 %.E. 1988 12. %Sm = 0... Editura Didactică şi Pedagogică. Editura Facla.45 %. ş.02 % şi %Pm = 0. Popov A. Care dintre afirmaţile următoare sunt adevărate: a) oţelul cu %Cm = 0.. Fonte speciale.. vol.1 % este un oţel aliat cu sulf şi fosfor? T.02 % este un oţel carbon.0 %.15 % şi %Pm = 0. Ieremia A. Climax Molibdenum Company. %Mn m = 0.W. Metalurgie fizică. 1982 4.5 %. %Sim = 1. Metalurgie fizică şi studiul metalelor. Mir. vol. Truşculescu M. Sofroni I.2..0 %.. Bucureşti. I.a. şi Popova L. %Mn m = 0. %Mnm = 0. 35 . Moscova.02 % şi %Cr m = 1.7. b) oţelul cu %C m = 0. Mantea St. ş. Climax Molibdenum Company...15 %. Editura Didactică şi Pedagogică. Protopopescu H. b) fonta cu %C m = 3.3 %.5 %. 1970 5. Editura Didactică şi Pedagogică.4 %. Colan H. d) oţelul cu %Cm = 0. ş. Metalografie şi tratamente termice. Editura Tehnică. Petrescu M.06 %. %Pm = 0. Studiul metalelor. %S m = 0. Cias W. 1983 8. Metalurgie fizică. Bucureşti. Bucureşti.7 %.02 % . 1965 7. %Mnm = 0. Stefănescu D.0 %. Timişoara. %Sim=0. 1985 Teste de autoevaluare T.5 %. Gâdea S. c) oţelul cu %Cm = 1. II.. Moscova. 1983 10.02 %. Bucureşti.3 %. Editura Didactică şi Pedagogică. Izotermiceskie i termodinamoceskie diagramî raspada pereohladjenovo austenita. * * * Austenite Transformation Kinetics of Ferrous Alloys.3 %. Greenwich.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Bibliografie 1.9 %. Greenwich.02 %. %Mnm = 1. %P m = 0. %Sm = 0. %Sm = 0. II – Cast Irons and Steels. %Mnm = 0.. Editura Tehnică. Vacu S. %Crm = 1. Bucureşto.a. %Sm = 0..M.

9. b) siliciul. d) recoacerea completă? T. c) manganul. b) dizolvate în cementită. Care dintre următoarele tipuri de tratamente se pot aplica la piesele sau semifabricatele din oţeluri aliate feritice: a) recoacerea de recristalizare fără schimbare de fază. b) cromul. %Sim=1. %Sim=2.8. c) cromul. c) nichelul. b) titanul. %Nim = 13 %? T. c) manganul. d) vanadiul ? T. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor 36 .7. c) călirea martensitică. Care dintre următoarele componente ale oţelurilor sau fontelor sunt elemente de aliere gamagene (austenitizante): a) manganul.6.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Sm = 0. T.06 %.5 %.06 %.4.10.0 %.7. c) legate sub formă de carburi proprii. d) fonta cu %Cm = 3.8 %. în general.7. d) wolframul? T. Care dintre următoarele forme de existenţă a elementelor de aliere în structurile oţelurilor şi fontelor sunt.14.7. b) siliciul. b) recoacerea de detensionare. Elementele de aliere se pot găsi în structurile oţelurilor şi fontelor: a) dizolvate în ferită sau austenită. %Sm = 0. d) călirea martensitică? T.7. c) cromul. c) cromul.03 %.7. %Pm = 0.7. %Sm = 0. c) incluziunile nemetalice. %Pm = 0.3. Care dintre următoarele tipuri de tratamente se pot aplica la piesele sau semifabricatele din oţeluri aliate austenitice: a) recoacerea de detensionare.0 %. d) compuşii intermetalici? T. d) nichelul? T. c) cromul.5 %.7. c) normalizarea. nedorite: a) soluţiile solide ale elementelor de aliere cu fierul: b) carburile elementelor de aliere.06 %. c) fonta cu %Cm = 2. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor determină reducerea concentraţiei carbonului în perlită: a) nichelul.13. Care dintre următoarele elemente de aliere coboară temperatura corespunzătoare punctului critic A1 al oţelurilor şi fontelor: a) molibdenul. %Mnm = 0. %Crm = 1.12. d) siliciul? T.7. b) manganul. d) nichelul ? T. b) recoacerea de omogenizare. d) combinate cu fierul sub formă de compuşi intermetalici ? .7. d) siliciul? T. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor aparţin categoriei elementelor alfagene: a) cromul.5 %. Care dintre următoarele elemente de aliere produc mărirea temperaturii corespunzătoare punctului critic A1 al oţelurilor şi fontelor: a) nichelul.0 %.7. b) manganul.06 %.5.7. %Pm = 0.7. %Mnm = 6.11.06 %. d) vanadiul? T. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor aparţin categoriei elementelor gamagene: a) wolframul. %Alm = 20 %. b) molibdenul. Care dintre următoarele componente ale oţelurilor sau fontelor sunt elemente de aliere alfagene (feritizante): a) manganul.

7. Care dintre următoarele elemente de aliere determină micşorarea vitezei de răcire critice şi creşterea călibilităţii oţelurilor şi fontelor: a) cromul. b) nichelul. b) oţelurile martensitice.25.2…0.21.7. %Sim = 0.0 %.7.7. d) manganul? T. b) cobaltul.7. c) cromul.7.8 %.7. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor are cea mai bună solubilitate în cementită: a) siliciul.23. %Mn = 2.45 %. b) nichelul.5 ore: a) oţelul carbon cu %Cm = 0. d) aluminiul? T. o durată τm = 0. b) oţelul carbon cu %Cm = 0. d) molibdenul? T.7. c) manganul. Care sunt coordonatele PCN corespunzător acestui oţel: a) %Cre = 18. d) oţelurile feritice? T. d) prin alierea suplimentară cu mangan? T. 37 . Care dintre următoarele elemente de aliere diminuează temperatura corespunzătoare punctului Ms al oţelurilor şi fontelor : a) cromul.3 %. c) nichelul. d) titanul? T. c) oţelurile perlitice. Pentru stabilirea clasei structurale a unui oţel aliat. %Crm = 17 % şi %Nim = 10 % se foloseşte diagrama structurală A.2 %. c) manganul. c) oţelurile feritice.18. b) nichelul. d) cobaltul? T. b) prin revenirea la ti >500 oC. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor deplasează spre dreapta curbele diagramelor de transformare la răcire a austenitei: a) cromul.7. c) manganul.22. Care dintre următoarele oţeluri aliate pot avea în structura lor la ta constituentul structural tipic fontelor albe: a) oţelurile martensitice. b) cromul.19. Care dintre următoarele oţeluri aliate va avea duritatea mai mare după călirea martensitică şi revenirea la ti = 500 oC.6 % şi %Crm = 1.0 %. Schaeffler.2 % şi %Crm = 1. c) oţelul aliat având %Cm = 0.15. b) nichelul. d) aluminiu? T.7.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate pot avea acţiune grafitizantă: a) siliciul. b) cromul.6 %.7. c) siliciul. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor are cea mai puternică acţiune carburigenă: a) manganul.0 %? T. Care dintre următoarele oţeluri aliate capătă o structură de călire la răcirea în aer din domeniul austenitic: a) oţelurile austenitice.26.7. având compoziţia caracterizată prin %Cm = 0. c) prin răcirea rapidă în apă sau ulei la revenire. d) oţelul aliat având %Cm = 0.20.24. Pentru a finisa granulaţia oţelurilor se poate utiliza microalierea cu: a) niobiu. c) tantalul. c) zirconiu. b) vanadiu. d) manganul? T.05 %.16. d) vanadiul? T. Care dintre următoarele elemente de aliere pot modifica configuraţia obişnuită (tipică oţelurilor carbon sau fontelor nealiate) a curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei: a) cromul. Cum se poate diminua pericolul fragilităţii reversibile de revenire a unui oţel aliat: a) prin alierea suplimentară cu molibden în concentraţie de %Mom = 0. b) oţelurile ledeburitice. d) oţelurile autocălibile? T.17.

2 %. d) clasa oţelurilor austenitice? T.7.1) şi (7. datele care se obţin pe această cale sunt prezentate în tabelul 7.2 %.22 %.2) să se estimeze valorile durităţii structurilor care rezultă la răcirea celor două oţeluri. având compoziţia chimică definită prin %Cm = 0.44 %. pe fiecare din diagramele de transformare a austenitei sunt trasate câte n curbe de răcire.5 %.28. Folosind datele din aceste diagrame şi aplicând relaţiile (7. %Sim = 0. %Mnm = 0. Care dintre următoarele probleme poate să apară la utilizarea oţelului cu %Cm = 0. j = 1…n şi o anumită alcătuire a structurii care rezultă prin răcirea austenitei cu această viteză. %Nie = 18.27 se prezintă diagramele de transformare termocinetică a austenitei pentru un oţel slab aliat.030 %. %Nim = 0.29. %Mom = 0. %Sm = 0. Cărei clase structurale aparţine oţelul cu %Cm = 0.5 %: a) clasa oţelurilor feritice.08 %. %Nie = 12. d) fontele înalt aliate cu nichel? Aplicaţii A.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Nie = 11.26 %.10). b) clasa oţelurilor martensitice.02 %. %Crm = 20. 38 .22 %. %Pm = 0. c) fontele aliate cu vanadiu.5 %? T. %Nie = 12. c) clasa oţelurilor ledeburitice.5 % şi %Nim = 10 %: a) fragilizarea prin apariţia fazei sigma. Conţinuturile procentuale de formaţiuni ferito-perlitice (%α. %Mnm = 0.04 %.27. %Sim = 0. d) %Cre = 20. c) %Cre = 12.2 %.7. b) clasa oţelurilor martensitice. %Crm = 1. aliat cu %Crm = 17 %: a) clasa oţelurilor feritice.7.6 %.05 %.7 %.27.30.2 %. %Mn = 1. %Mn = 1. Cărei clase structurale aparţine oţelul cu %Cm = 0. bainitice (%B)j şi martensitice (%M)j în structurile care rezultă prin răcirea austenitei după curbele de răcire j = 1…n sunt precizate pe diagramele din figura 7.025 %).3. d) clasa oţelurilor austenitice? T. b) fontele înalt aliate cu crom.3. Rezolvare Aşa cum se poate observa examinând figura 7.44 %. %Vm = 0. c) clasa oţelurilor ledeburitice.7.7. În figura 7. b) %Cre = 18. c) fragilizarea (fisurarea) la rece.1. cu diferite viteze vr.5 %.01 % şi pentru oţelul carbon echivalent (cu compoziţa chimică definită prin %Cm = 0. %Sm = 0.27. %Crm = 25 % şi %Nim = 0.025 %.5. Care din următoarele tipuri de fonte aliate au grafit în structură: a) fontele aliate cu siliciu.P)j. d) fragilizarea datorită creşterii intense a granulaţiei la încălzire? T. %Pm = 0. %Sim = 0. din domeniul austenitic şi până la ta. b) fragilizarea (fisurarea) la cald. fiecărei curbe de răcire corespunzându-i o viteză de răcire vrj. iar valorile vitezelor de răcire corespunzătoare acestor curbe se determină. cu ajutorul relaţiei (5.6 %. folosind procedeul descris la rezolvarea aplicaţiei A.5 %.7 %.030 %. %Sim = 0.5 %.03 %.

Ni. b – oţel carbon 39 .27. Fig 7.44 %: a – oţel slab aliat cu Cr.Mo şi V. Diagramele transformării termocinetice a austenitei pentru două oţeluri cu %Cm = 0.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate a. b.

7.8 750 3 650 45.7 650 215.3 60 40 3 750 10 650 14.9 2 70 28 5 750 17 650 8.3.1.3 s-au obţinut rezultatele prezentate în tabelul 7.4⋅10-3 100 750 360 650 100 3.9 750 5 650 24.7 90 5 5 0. o o o C C C/s (%B)j (%M)j s s (%α.3 5 95 1 750 4 650 33. cu ajutorul cărora s-au construit.0 2 98 Curba de răcire j 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 1 2 3 4 5 6 7 8 Aplicând relaţiile (7.5 693 0.1) şi (7. τ1j. pentru cele două oţeluri considerate. vrj.P)j OTEL ALIAT 12300 750 40000 650 100 3.2) pentru datele din tabelul 7.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 7. Fig.4.8⋅10-1 3 750 20 650 5.5 706 1.2 650 80.5 100 OTEL CARBON 4150 750 16100 650 100 8. reprezentate în figura 7.5 650 71.3 56 25 19 9 750 56 650 2.3 3 97 0.7.0 73 17 10 0.28. t2j.5 750 2 650 66.9⋅10 60 750 160 650 1.6⋅10-3 -2 1000 750 3500 650 100 4.9 100 0.27 Alcătuirea structurii t1j.0⋅10 -1 150 750 500 650 100 2.4 100 0.0 100 25 750 100 650 1. Vitezele de răcire şi alcătuirea structurilor corespunzătoare curbelor de răcire din diagramele prezentate în figura 7.0 13 20 67 0.28. 40 .5 721 1.1 7 60 33 7 750 24 650 5. Graficele dependenţelor HVST = f(vr) pentru cele două oţeluri considerate în aplicaţia A. graficele dependenţelor HVST = f(vr). τ2j.

• la aceste oţeluri.3 33.3 14.9 24.6⋅10-3 4.0 215. care conferă oţelurilor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi duritate.5 8.7 71.0 80.27 Curba de răcire j 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 1 2 3 4 5 6 7 8 o vrj.0 Observaţie Rezultatele aplicaţiei evidenţiază câteva aspecte practice importante privind oţelurile aliate hipoeutectoide din clasa perlitică.1 5.0⋅10-2 2. punerea în valoare a prezenţei elementelor de aliere conţinute de aceste oţeluri este posibilă numai prin aplicarea de TT capabile să asigure realizarea unor structuri cu conţinuturi procentuale mari de formaţiuni bainitice şi/sau martensitice. structurile cu caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi duritate se pot obţine şi la răcirea austenitei cu viteze mult mai mici decât cele necesare pentru realizarea aceloraşi efecte la oţelurile carbon 41 . Durităţile structurilor obţinute la răcirea austenitei după curbele de răcire reprezentate pe diagramele din figura 7.4 66.4⋅10-3 3.9⋅10-1 1. utilizate cu precădere la fabricarea pieselor pentru maşini şi utilaje: • structurile de echilibru (ferito – perlitice) ale acestor oţeluri au durităţi similare celor corespunzătoare structurilor de echilibru ale oţelurilor carbon echivalente.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Tabelul 7.8⋅10-1 5.P 206 223 237 246 248 251 259 184 194 201 205 207 207 208 HVB OTEL ALIAT 342 354 380 389 402 424 OTEL CARBON 400 402 407 442 HVM 656 660 669 672 677 685 688 673 673 674 683 Duritatea structurii HVST 206 223 237 246 349 448 459 502 664 677 688 184 194 201 205 240 287 560 678 3. ca urmare.3 2.9 8.3 45.0 1.4. C/s Durităţileformaţiunilor structurale HVα.

%Sim = 0.45 %.4.5. v. pentru oţelul aliat şi A3 ≅ 810 oC. τm = 5 … 10 min şi răcirea în apă sau ulei. %Crm = 1. 5. Pentru realizarea unor piese de tip arbore sunt disponibile semifabricate confecţionate din două sortimente de oţel: a) oţel aliat.2).4). iar la aplicarea TT de călire la piesele din oţel carbon se vor alege ti şi τm către limitele inferioare ale intervalelor de valori prescrise şi se va face răcirea în apă (pentru a se asigura formarea unei structuri martensitice). ţinând seama de influenţele elementelor de aliere. rezultă că pentru oţelurile cu compoziţiile chimice precizate în enunţ. apropiată de valoarea dată de relaţia (6. scap.7. Conform indicaţiilor din scap. valorile punctului critic A3 sunt: A3 ≅ 823 oC. aşa cum se poate observa examinând graficele din figura 7. 42 .6 %.28. cu compoziţia chimică definită prin %Cm = 0. regimurile TT de călire martensitică pentru piesele confecţionate din cele două sortimente de oţel vor fi asemănătoare: ti = 850…870 oC.5.17).6 %. în timp ce pentru realizarea aceleiaşi structuri la oţelul carbon echivalent trebuie folosite viteze de răcire vr > 200 oC/s (asigurate numai de răcirea în apă.45 %. Aplicând relaţia (6. v.2. 6. %Sim = 0. duritatea pieselor confecţionate din cele două sortimente de oţel va fi aproximativ identică (deoarece duritatea martensitei depinde esenţial de concentraţia carbonului în oţel. călirea martensitică a oţelurilor (carbon sau aliate perlitice) hipoeutectoide trebuie realizată cu următorul regim: ti = A3 + 30 … 50 oC.2. pentru obţinerea structurii complet martensitice la oţelul aliat sunt necesare viteze de răcire vr ≅ 45 oC/s (asigurate de călirea în ulei. 5. pentru oţelul carbon şi. %Mnm = 0. Pentru proiectarea regimului de revenire înaltă a pieselor din oţel carbon.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR echivalente. ca urmare. 6.17). la realizarea TT de călire la piesele din oţel aliat se recomandă utilizarea unor valori ale ti şi τm către limitele superioare ale intervalelor de valori prescrise (deoarece prezenţa elementelor de aliere frânează procesele de obţinere a austenitei omogene) şi răcirea în ulei (deoarece elementele de aliere reduc vrc şi măresc călibilitatea oţelului). fig.3 %.2 %. După călire. de exemplu. cu compoziţia chimică definită prin %Cm = 0.8). fig. %Mnm = 0. τm = 5…10 min şi răcirea în apă sau ulei. Să se stabilească şi să se compare regimurile TT de îmbunătăţire care asigură pieselor de tip arbore confecţionate din cele două oţeluri un nivel al durităţii finale de 280 HV. Rezolvare Aşa cum este cunoscut din scap. %Mom = 0. HM ≅ 58 HRC (660 HV). TT de îmbunătăţire constă dintr-un ciclu primar de călire martensitică şi un ciclu final de revenire înaltă. care determină creşterea însemnată a nivelului tensiunilor reziduale induse în piesele călite şi apariţia pericolului fisurării acestora. A. se stabileşte valoarea necesară a parametrului PHJ = Ti[18 +lg(τm)].3 %. vi < vad. v.3 % şi b) oţel carbon.

trebuie ca valoarea parametrului PHJ să fie: PHJ = 21090 + 4050⋅0.2 .4) şi (7. graficele dependenţelor HVr = f(ti).5). în general. în conformitate cu relaţia (7. Interpretând corespunzător relaţiile (7.3). corespunzătoare unei durate de menţinere la revenire τm = ct. utilizând relaţia (7.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate folosind relaţia (7. τm = 5 ore şi răcirea în aer (deoarece oţelul este aliat cu Mo şi nu există pericolul de a se manifesta fragilitatea reversibilă la revenire). Dacă se adoptă o durată de menţinere la revenire τm = 5 ore. în care se consideră HVrOC = 280 şi %Cm = 0. rezultă că temperatura la care trebuie efectuată revenirea pentru a asigurarea acestui nivel al PHJ 17880 este: Ti = ≅ 956 K sau ti ≅ 680 oC. va rezulta.45)280 = 15255. un regim de revenire care conferă pieselor din oţel carbon nivelul impus al durităţii finale are paremetrii: ti ≅ 540 oC.4). este necesar să se utilizeze un regim de revenire care asigură la piesele din oţel carbon un nivel al durităţii HVrOC = 280 − 55⋅1. În figura 7. Aceste efecte pot fi mai sugestiv ilustrate.13⋅0. Dacă se foloseşte acelaşi regim la revenirea pieselor din oţel aliat. pentru a realiza pe piesele din oţel aliat un nivel al durităţii după revenire HVrOA = 280. Dacă se adoptă o durată de menţinere la revenire τm = 5 ore. Ca urmare.4).2 − 13⋅0.45)184 = 17880.3). Ca urmare. • Rezultatele aplicaţiei nu trebuie să conducă la concluzia că. indus de prezenţa elementelor de aliere dintr-un oţel.4). dacă se construiesc. TT de revenire a pieselor din oţel aliat este mai costisitor decât cel aplicat pieselor diun oţel carbon (datorită necesităţii utilizării unor temperaturi de încălzire şi/sau unor durate de menţinere mai mari). un regim de revenire care 18 + lg 5 conferă pieselor din oţel aliat nivelul impus al durităţii finale are parametrii: ti ≅ 680 oC. Observaţii • Rezolvarea aplicaţiei evidenţiază efectele fenomenului de stabilitate la revenire.3 = 376. rezultă că. rezultă că. pentru oţelul aliat şi pentru oţelul carbon echivalent. coordonatele punctelor acestor grafice se obţin cu ajutorul relaţiilor (7.3) şi (7.2 − 100⋅0. pentru satisfacerea acestei condiţii.45 – (33.3 = 184. un nivel al durităţii finale HVrOA = 280 + 55⋅1.45 %. (7. considerând o durată de revenire τm = 5 ore. τm = 5 ore şi răcirea în aer (răcirea nu influenţează calitatea pieselor din oţel carbon supuse revenirii).29 sunt prezentate graficele construite pentru oţelurile precizate în enunţul aplicaţiei.2 + 100⋅0. rezultă: PHJ = 21090 + 4050⋅0. În mod 43 . rezultă că temperatura la care trebuie efectuată revenirea pentru a se asigura nivelul calculat al PHJ este: Ti = 15255 18 + lg 5 ≅ 816 K sau ti ≅ 540 oC.45 – (33.

22 %.30).8 %. %Crm = 6 %. Fig.7 %. Graficele dependenţelor HVr = f(ti) pentru un oţel aliat de tip Cr-Mo şi pentru oţelul carbon echivalent A. 7. regimurile TT de revenire.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR obişnuit. având diagrama de transformare termocinetică a austenitei prezentată în figura 7.25 oC/s şi vr2 = 1 oC/s şi s-au trasat aceste curbe pe diagrama de transformare termocinetică a austenitei (v. %Sim = 0. De exemplu. %Mom = 1 %. oţelul având compoziţia chimică precizată în enunţul aplicaţiei aparţine clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice. pentru a valorifica corespunzător cheltuielile suplimentare datorită alierii şi se pot utiliza regimuri de revenire asemănătoare celor aplicabile la oţelurile carbon echivalente. deci. fig.4. Se observă astfel că răcirea în aer a austenitei conduce la obţinerea unei structuri complet martensitice şi. s-au stabilit coordonatele punctelor ce descriu curbele de răcire cu vitezele vr1 = 0.30. cu compoziţia chimică definită prin: %Cm = 0.29. impuse de realizarea acestor caracteristici vor fi identice. să se analizeze dacă oţelul aliat.7. %Mnm = 0. 7. 44 .3.25 …1 oC/s. iar la piesele din oţel aliat se prescrie ca duritatea după îmbunătăţire să fie HVrOA ≅ 370 (corespunzătoare unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 1200 N/mm 2 ). Rezolvare Folosind procedura descrisă la rezolvarea aplicaţiei A. aşa cum a rezultat la rezolvarea aplicaţiei. atunci ând se utilizează oţeluri aliate se prescriu şi niveluri mai ridicate ale rezistenţei mecanice şi durităţii. Stiind că viteza asigurată la răcirea în aer liniştit a pieselor din oţeluri este vr = 0.5. poate fi încadrat în clasa structurală a oţelurilor aliate martensitice. dacă la piesele din oţel carbon se prescrie ca duritate după îmbunătăţire să fie HVrOC = 280 (corespunzătoare unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 900 N/mm 2 ).

%Cre = 7 %). A. Dacă se foloseşte relaţia (7.8 %.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. în concentraţiile %Crm = 6 %.8 %. cu compoziţiile chimice şi în cantităţile indicate în tabelul 7. Diagarma transformării termocinetice a austenitei la un oţel cu %Cm = 0. în cantităţile mj.. se considră că sunt disponibile n sortimente de deşeuri de oţel. Poziţionând pe diagrama structurală din figura 7. Să se estimeze compoziţia chimică şi clasa structurală corespunzătoare oţelului elaborat. exprimate prin concentraţiile j =1 n 45 . considerând că. 7.30. %Crm = 6 %. %Mom = 1 %..7. într-un cuptor electric cu inducţie. Pentru elaborarea unei şarje de 100 kg de oţel aliat se topesc. la elaborarea oţelului în cuptorul electric cu inducţie.n ( M = ∑ m j ) şi având compoziţiile chimice. având coordonatele (%Cm = 0. rezultă şi pe această cale că oţelul analizat aparţine clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice.6). deşeuri de oţel. %Mom = 1 % Observaţie Otelul considerat în această aplicaţie este aliat numai cu elemente alfagene.22 b punctul caracteristic nominal al oţelului. j = 1. se obţine %Cre = 7 %.4. Rezolvare Pentru a da caracter general algoritmului de soluţionare a problemei.5. modificările compoziţiei chimice a materiilor prime sunt neglijabile.

%Nim = 8.0 0. având coordonatele (%Cre. Schaeffler punctul caracteristic nominal al şarjei de oţel aliat elaborate (O ≡ PCN). care evidenţiază modalitatea uzuală de lucru pe diagrama structurală A. a fi C. Utilizând relaţiile (7.8 %Mnm 2.3) şi (7.725 %.0 1.. Schaeffler la soluţionarea aplicaţiilor practice.02 0.6 0. Folosind rezultatele obţinute.6 0. valorile parametrilor %Crej şi %Niej.02 0.8 1. j = 1. Observaţie Pentru rezolvarea problemei se poate utiliza şi o procedură grafică recursivă.6 0. %Momj). Evident.275 %. j= 1 2 3 n=4 Concentraţiile masice ale componentelor de aliere %Cm 0.8 %Crm 19.4 0.4).6. se calculează. Mo. %Mom = 1. j =1 n în care EA se consideră.570 %. Cr. pentru fiecare sortiment de deşeuri valorile parametrilor %Crej şi %Niej şi se reprezintă pe diagrama 46 . cunoscute.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR masice ale elementelor de aliere (inclusiv carbonul) %EAmj (%Cmj. Tabelul 7. % Niej = ∑ c j % Niej . kg 50 25 15 10 Aplicând procedura descrisă anterior pentru datele precizate în enunţ.. se calculează valorile parametrilor %Cre şi %Nie.20 0.18 %Sim 0.30 %Mom 3.5 1.0 Cantitatea mj. Ni..0 %Nim 12. cu relaţiile: %Cre = ∑ c j %Crej .31 indică apartenenţa acestui oţel la clasa structurală a oţelurilor aliate austenito – feritice. %Sim = 0. %Simj. cu relaţiile (7.. Compoziţia chimică a şarjei de oţel aliat elaborate este: %Cm = 0. Această procedură conţine următoarea succesiune de etape: • se determină. %Mnmj. Si. Compoziţiile chimice ale materiilor prime disponibile pentru elaborarea unei şarje de oţel aliat Materia primă. %Nie) în diagrama din figura 7. %Nimj.n şi ponderea fiecăruia din ele în încărcătura utilizată la elaborarea şarjei c j = M . j =1 j =1 n n mj Punctul O.2) şi (7. iar poziţia punctului caracteristic nominal O(%Cre.n. %Crmj.n. pe rând. Mn. j = 1.0 18.03 0.3). pentru toate sortimentele de deşeuri (materii prime). j = 1. se obţin rezultatele redate în tabelul 7. %Mnm = 1.5 10. poziţa sa permiţând precizarea clasei structurale a oţelului. reprezintă în diagrama structurală A. %Nie).0375 %.5 12..810 %. corespunzătoare şarjei de oţel aliat elaborate..0 25. %Crm = 19.2 0. compoziţia chimică a oţelului elaborat se poate estima cu ajutorul unor relaţii de forma: % EAm = ∑ c j % EAmj .470 %.5.

Schaeffler punctele caracteristice nominale corespunzătoare acestora Oj(%Crej.9 29.10 OTELUL ELABORAT 21.7. Reprezentarea pe diagrama structurală A.7.1 Clasa structurală Austenitic Austenito – feritic Feritic Ferito − martensitic cj 0.2 = c1%Nie1 + c2%Nie2. %Niej). 47 .25 0.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate structurală A.15 0.2 %Nie 14. j = 1 2 3 n=4 %Cre 19. 31.4.1 11. notat O1.670 Austenito – feritic • se consideră că şarja de oţel aliat rezultă prin topirea succesivă a câte unei perechi de materii prime MP şi rezultă: * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1 şi m2 de deşeuri din primele două sortimente.4 20. Tabelul 7.50 0. c2 = m2 Fig.2 = c1%Cre1 + c2%Cre2 şi %Nie1.9 14. Schaeffler a rezultatelor aplicaţiei A. 7.4 6.2 1.2.6. Materia primă.4 ∑mj j =1 2 ) şi are coordonatele %Cre1. Rezultatele aplicaţiei A. este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1O2 în două părţi proporţionale cu ponderile participării acestor două sortimente de materie primă (c1 = 1 – c2. j = 1…n.855 10.

2 + c3%Cre3 şi %Nie1.n-1 = 1 – cn .k+1 = c1.31): • punctul caracteristic nominal al oţelului elaborat prin topirea a două 48 . fig.n-1On în două părţi proporţionale cu ponderile participării celor două sortimente de materie primă (c1.k = ∑ m j şi mk+1 de deşeuri din sortimentele (1.2 = 1 – c3. j =1 k notat O1. c3 = m3 ∑mj j =1 3 ) şi are coordonatele %Cre1. rezultă (v.2O3 în două părţi proporţionale cu ponderile participării celor două sortimente de materie primă (c1.n-1 + cn%Cren şi %Nie = c1.k = 1 – ck+1. notat O1.31.n-1%Cre1. din reprezentările grafice corespunzătoare parcurgerii etapelor acestei proceduri. cn = mn ∑mj j =1 n = mn M ) şi are coordonatele %Cre = c1.2 + c3%Nie3. astfel.k%Cre1.3.k) şi k+1. notat O.7 şi pe diagrama din figura 7.2%Cre1.k%Nie1. 7. ck +1 = m k +1 k +1 j =1 ) şi are coordonatele ∑mj %Cre1.k+1. este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1. dar este mai sugestivă şi permite evidenţierea unor concluzii cu caracter general.3 = c1.2 = m1 + m2 şi m3 de deşeuri din sortimentele (1. Folosind această procedură în cazul precizat în enunţul aplicaţiei se obţin rezultatele redate în tabelul 7.n-1) şi n.2) şi 3.n−1 = ∑ m j şi mn de deşeuri din sortimentele j =1 n −1 (1.3 = c1. este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1.2%Nie1. Rezolvarea aplicaţiei prin procedura grafică recursivă arată că (datorită sumării erorilor din întreaga succesiune de etape parcursă) aceasta asigură o precizie a rezultatelor mai mică decât procedura utilizată anterior. este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1.k + ck+1%Crek+1 şi %Nie1.n-1 + cn%Nien.n-1%Nie1.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1. • • • * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1. • • • * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1.kOk+1 în două părţi proporţionale cu ponderile participării celor două sortimente de materie primă (c1.k+1 = c1.k + ck+1%Niek+1.

….133 % %Nie3 = 1.4 = M = 90 kg c1.900 %Cre1. la elaborarea oţelului în cuptorul electric cu inducţie.1 % PCN ≡ O4 A.4.705 % %Nie1.167 %Cre1.3 = 22.9 % %Nie1.9 % %Nie2 = 11.2 PCN ≡ O3 MP1.2 MP3 m1.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate sortimente de deşeuri de oţel se află pe segmentul O1O2.167 %Cre4 = 14. Considerând că.7.2 = 75 kg m3 = 15 kg c1.3 = 0.5.5.2 = 11.4 % PCN ≡ O1.2 % PCN ≡ O2 MP1.3 m1. cu masa M = 100 kg.000 %Cre1. necunoscutele problemei fiind participările (ponderile) materiilor prime folosite pentru elaborarea şarjei de oţel 49 .4 = 1. cu compoziţiile chimice indicate în tabelul 7.Ok.3 = 90 kg c1. Rezolvare Se consideră notaţiile şi principiile utilizate în cele două proceduri concepute pentru rezolvarea aplicaţiei A.On ale celor n materii prime utilizate. Tabelul 7.2 MP1. cu un conţinut procentual de ferită în structura %α = 50 %.174 % PCN ≡ O1.2 = 23.4 prin procedeul grafic MP1 m1 = 50 kg c1 = 0. modificările compoziţiei chimice a materiilor prime sunt neglijabile. să se determine ce cantităţi (mase) din aceste materii prime trebuie utilizate pentru obţinerea unui oţel aliat austenito – feritic.4 = 21.2 = 0. O2. care uneşte punctele caracteristice nominale O1 şi O2 ale celor două materii prime utilizate.855 % %Nie1.4 = 10.7.….9 % %Nie1 = 14.4 ≡ OTELUL ELABORAT m1.833 c3 = 0.7. se topesc.670 % PCN ≡ O MP4 m4 = 15 kg c4 = 0.1 % PCN ≡ O1 MP2 m2 = 25 kg c2 = 0.333 %Cre2 = 19. Datele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A. Pentru elaborarea unei şarje de oţel aliat. într-un cuptor electric cu inducţie. • punctul caracteristic nominal al oţelului elaborat prin topirea a n sortimente de deşeuri de oţel se află în interiorul poligonului O1O2…Ok…OnO1.667 %Cre1 = 19. având vârfurile în punctele caracteristice nominale O1.7.2 = 13. patru sortimente de deşeuri de oţel.2 % %Nie4 = 6.067 % %Cre3 = 20.

j =1 j =1 4 4 Pentru ca oţelul elaborat să corespundă clasei structurale a oţelurilor austenito – feritice (duplex) cu conţinuturile procentuale de faze din structura de echilibru %α = 50 % şi %γ = 50 %. 4.5 %). ce delimitează pe diagramă domeniul bifazic α + γ. Reprezentarea pe diagrama structurală A. 7.32.2 %).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR aliat c1 = m1 M . c4 = m4 M . 32. de dreapta O1O2 şi dreapta PQ.5 50 . care conţine punctele cu coordoantele (19.133. 0≤c4≤1 şi ∑ c j = 1.1 %) şi (29. în domeniul austenito – feritic al diagramei structurale A.9 %) şi (32. evident. Schaeffler a rezultatelor aplicaţiei A. trebuie să respecte 4 j =1 condiţiile 0≤c1≤1.0 %.617%Cre – 6. ecuaţia dreptei O1O2.0 %. ecuaţia dreptei AB.9 %. iar ecuaţia dreptei PQ. pe dreapta corespunzătoare unui conţinut procentual %α = 50 %.792%Cre + 25. care conţine punctele cu coordonatele (26.0 %. 25. pe dreapta corespunzătoare conţinutului procentual %α = 50 %. care. 0≤c3≤ 1. delimitat. condiţiile anterior formulate se transcriu matematic sub forma următorului sistem: Fig.6 %). 9. 13. ca urmare. este %Nie = 0. 0≤c2≤1.4 %. 11. În sistemul de coordonate al diagramei din figura 7. În aceste circumstanţe. care conţine punctele cu coordonatele (0 %.7.305%Cre + 20. este %Nie = -0. respectarea acestor condiţii impune ca punctul O să se afle pe segmentul AB. coordonatele punctului O (punctul caracteristic nominal al oţelului elaborat) sunt: %Cre = ∑ c j %Crej şi % Nie = ∑ c j % Niej .5 şi.5 %) şi (26. c3 = m3 M . 14. %Nie) să fie situat. aşa cum se observă pe diagrama din figura 7. este necesar ca punctul O(%Cre.32.175. c2 = m2 M . Schaeffler. este %Nie = -0.

908 ≤ 0. 0 ≤ c3 ≤ 1.613 ≥ 0. înlocuind expresiile scrise anterior ale parametrilor %Cre şi %Nie.305%Cre + 20.049c3 − 0. c4 = -1.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate %Nie − 0. %Nie + 0. aşa cum se arată în figura 7.020c3 – 1.595c3 − 1 ≤ 0.774 ∈ [0. c3 ale materiilor prime folosite la elaborarea unei şarje de oţel aliat În aceste circumstanţe. sistemul devine: c1 – 0. 0 ≤ c2 ≤ 1. c1 + c2 + 0. 0 ≤ c4 ≤ 1 şi c4 = 1 – c1 – c2 – c3. rezultă următoarea strategie de căutare a soluţiilor problemei: • se alege o valoare a ponderii c3 în intervalul [0.500 ≥ 0. 7. 51 .774 = 0.617%Cre + 6.175 ≤ 0.971c3 + 0. Sistemul de inegalităţi din gruparea b) se poate rezolva uşor prin metoda grafică. 0 ≤ c1 ≤ 1.666].954c2 + 1.954c2 + 2.971c3 − 0. c3) ale punctelor situate în domeniul haşurat pe această figură.954c2 – 1.369c2 + 0. 1]. Determinarea grafică a ponderilor c2. c1 + 1.792%Cre − 25. 33.774 ∈ [0.33 şi are ca soluţii coordonatele (c2. 0 ≤ c1 ≤ 1. %Nie + 0.744 ≤ 0 ⇒ c2 + 1.566c3 – 1. 1]. Fig.313c3 – 0.870c3 – 0.423 ≥ 0 ⇒ c2 +0. Pentru găsirea soluţiilor acestui sistem.652 ≥ 0. 0. se procedează la descompunerea acestuia în două grupări de condiţii: a) c1 = 0.954c2 – 2.323c2 + 2. 0 ≤ c2 ≤ 1. b) 2.133 = 0. 1.971c3 + 1.

kg m1 3.272 0.001 -0.3 5.550 0.1 0.200 -0.27.400 [0.003 -0. 0 ≤ c4 ≤ 1.500 0. sunt prezentate în tabelul 7.300 [0.5 0. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A.097 0. 0.091 0. 0.301 0.193 0. 0.5 c3 Domeniul ponderii c2 c2 0.0 20.402 0.145 0.908]. 0.203 0.0 20. date de expresiile din gruparea de condiţii a) satisfac condiţiile 0 ≤ c1 ≤ 1.3 1.51] 0.35.101 0.005 0.09.0 30.450 0.05 0.850 0.113 0.700 0.1 30.613.139 0.0 55.0 40.3 10.200 0.0 9.91] 0.015 0.2 m2 85.100 [0.555 Concluzia Incorect Incorect SOLUTIE SOLUTIE Incorect Incorect SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE Incorect SOLUTIE Incorect Incorect Incorect Incorect Incorect Incorect Masele materiilor prime. -1.270 0.300 0.098 -0.0 75.12] 0.0 20.7 27.0.9 1.700 0 [0.199 0.5 9.211 0.750 0.650 [0.600 0.500 0.0 70.106 -0.011 0.500 0.247 0.600 0.5 10.0 50.105 0.5 19. 0.38] 0.8.100 0.300 0.53.348 0.350 0.1 13.7.011 0.406 0.204 -0. Câteva din soluţiile posibile ale problemei analizate.25] [0.109 0.61.3 19.450 0.64] 0.0 60.305 0.7 8.870c3 + 0.78] 0.18. obţinute prin aplicarea acestei strategii de căutare.0 45.500 0.007 0.0 27.44. • se stabileşte dacă ponderile c1 şi c4.294 0.0 20.102 -0.0 40.050 c4 0.8.900 0.7 10.313c3 + 0.400 0.0 m3 0 0 10 10.094 0.0 20.800 0.0 m4 11.504 0.500 0. 52 .9 5.8 - • se alege o valoare a ponderii c2 în intervalul [-0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 7.100 -0.050 0.0 90.0 30.7 14.085 -0. 0.0 45.9 24.250 0.200 [0.037 0.450 0.255 c1 -0.058 -0.600 0.

care se elaborează. care cuprind generalităţi sau principii: terminologie. bunurilor şi mediului înconjurător etc. se transformă în semifabricate şi se utilizează în diverse aplicaţii conform unor reglementări stricte. care pot fi complete sau parţiale.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Capitolul 8 OŢELURILE ŞI FONTELE COMERCIALE 8. standardizarea acestora (cuprinderea lor în standarde). metodologii de prelevare a probelor şi de realizare a încercărilor sau determinărilor privind caracteristicile de calitate ale produselor etc. a căror cunoaştere şi respectare a impus. standardele pot fi standarde pentru industrie. pentru probleme reale sau potenţiale. standardele pot fi: • standarde generale. B. urmărind obţinerea unui grad optim de ordine într-un context dat. standarde privind protecţia vieţii. prevederi destinate unei utilizări comune şi repetate. În funcţie de conţinutul lor. Introducere Oţelurile şi fontele utilizate în tehnică sunt produse industriale de mare importanţă. condiţiile tehnice şi caracteristicile de 53 . care stabileşte reguli. în scopul obţinerii unui grad optim de ordine într-un context dat. prescripţii sau caracteristici pentru activităţi sau rezultatul acestora. Standardele se pot clasifica folosind trei criterii: A. Standardizarea este activitatea specifică prin care se stabilesc. simbolizări. standarde pentru comerţ. tipizarea produselor (stabilirea unei game sortimentale raţionale şi economice de produse). În funcţie de domeniul la care se referă. standarde pentru agricultură. ca şi în cazul altor produse. standardele complete cuprind toate elementele care permit asigurarea calităţii unui produs: tipurile.1. clasele de calitate. clasificări. sortimentele. Standardul este un document stabilit prin consens şi aprobat de un organism recunoscut. Obiectivele generale ale standardizării sunt: asigurarea şi ridicarea calităţii produselor şi serviciilor. • standarde de produs. facilitarea schimburilor de mărfuri şi de informaţii pe piaţa internă şi internaţională.

• standarde internaţionale care sunt adoptate de organisme sau organizaţii internaţionale cu activitate de standardizare şi care sunt puse la dispoziţia publicului (de exemplu. celelalte standarde fiind facultative. standardele elaborate de Organizaţia Internnaţională de Standardizare − ISO). STAS 791-88. • standarde naţionale. în care o parte a grupelor sunt împărţite în subgrupe. urmat de un punct şi un grup de două cifre. notate cu simbolul domeniului. de exemplu. . în care domeniile sunt împărţite în 389 de grupe.140. au caracter obligatoriu numai standardele române referitoare la protecţia vieţii.nivelul 1. de exemplu.140 corespunde produselor metalurgice realizate din oţeluri şi fonte.. elaborate sau adoptate de un organism naţional de standardizare (de exemplu.10 cuprinde oţelurile pentru tratamente termice. • pentru standardele aprobate după 28 august 1992 notarea se face cu 54 . C. aceste standarde putând fi standarde obligatorii (cu putere de lege cu caracter general). În funcţie de nivelul de aplicare. simbolizate prin două cifre. care sunt adoptate de către o organizaţie regională cu activitate de standardizare şi care sunt puse la dispoziţia publicului (de exemplu. de marcare. sau standarde cu caracter de recomandare (a căror aplicare este voluntară. securităţii muncii şi protecţia mediului înconjurător. de livrare etc.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR calitate. facultativă). ICS cuprinde trei niveluri ierarhice de clasificare: . urmat de un punct şi un grup de trei cifre. care conţine 40 de sectoare (domenii) ale activităţilor standardizate. regulile şi metodele de verificare a calităţii. de exemplu 77 corespunde domeniului metalurgie. . ASRO) şi puse la dispoziţia publicului. Notarea standardelor române se realizează prin folosirea unui indicativ format pe baza următoarelor reguli: • pentru standardele aprobate înainte de 28 august 1992 notarea se face cu sigla STAS. urmată de numărul standardului şi de ultimele două cifre ale anului ediţiei. elaborate de Comitetul European de Standardizare − CEN). în timp ce standardele parţiale se referă numai la unele din elementele definitorii (enumerate mai înainte) pentru calitatea unui produs.nivelul 2. adoptatat de ASRO începând cu anul 2001. standardele pot fi: • standarde de firmă. cu aplicabilitate la nivelul regiilor autonome. • standarde regionale. în ţara noastră organismul de standardizare este Asociaţia de Standardizare din România. notarea acestora făcându-se cu simbolulu grupei.nivelul 3. standardele europene. Standardele naţionale române sunt clasificate pe baza Sistemului Internaţional de Clasificare numerică a Standardelor (ICS). protecţia sănătăţii. subgrupa 77. societăţilor comerciale sau altor persoane juridice care le-au elaborat. de exemplu grupa 77.

Diversitatea extrem de mare a oţelurilor şi fontelor şi complexitatea activităţilor de obţinere a produselor din aceste materiale. gradul de dezoxidare la elaborare etc. destinaţia. prin standardizarea căreia se realizează o uniformizare planificată a compoziţiei chimice şi/sau a caracteristicilor principale. La noi în ţară. • pentru standardele române identice cu cele internaţionale se foloseşte sigla SR ISO. sau pot fi convenţionale. oţelurile nealiate sunt cele la care concentraţiile masice ale elementelor determinate pe oţelul lichid sau pe produsele realizate din acesta nu depăşesc valoarile limită prezentate în tabelul 8. în funcţie de compoziţia chimică determinată pe oţelul lichid. fontele şi semifabricatele sau produsele realizate din aceste materiale. Conform standardului SR EN 10020. compoziţia chimică. iar pentru cele identice cu standardele europene − sigla SR EN. de exemplu. metodele de obţinere a semifabricatelor.2..1. simbolizarea oţelurilor şi fontelor era reglementată pentru fiecare marcă prin standardul după care se producea materialul respectiv. a impus reglementarea producerii lor prin standarde naţionale (care pot fi şi de tipul SR ISO sau SR EN). Clasificarea oţelurilor comerciale Definirea şi clasificarea mărcilor de oţel este făcută conform SR EN 10020.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale sigla SR (Standard Român). în prezent.2. iar oţelurile aliate sunt cele la care concentraţia masică (determinată pe oţelul lichid sau pe produsele realizate din acesta) a cel puţin unui element atinge sau 55 . Simbolurile cu ajutorul cărora se notează mărcile şi clasele de calitate din cadrul unei mărci de oţel sau de fontă sunt şiruri de litere şi cifre (simbolizare alfanumerică) sau numai cifre (simbolizare numerică). considerând împărţirea oţelurilor în: oţeluri nealiate şi oţeluri aliate. este operaţional şi vechiul sistem de simbolizare şi sunt valabile toate standardele (încă neînlocuite sau anulate) privind oţelurile. urmată de numărul acordat standardului de ASRO şi de anul ediţiei. SR EN 10207:1995. deoarece procesul de preluare a standardelor europene sau internaţionale ca standarde naţionale nu este finalizat. SR 13172:1993. Clasificarea şi simbolizarea oţelurilor comerciale 8. de exemplu. Criteriul de identificare a unui oţel sau a unei fonte este marca. 8.1. SR ISO 9477:1992. care conţin informaţii privind: caracteristicile mecanice principale. fără a da însă vreo informaţie despre caracteristicile de calitate ale materialului. servind la identificarea mărcii. ceea ce înlătură barierele tehnice din calea comercializării produselor din aceste materiale şi face posibilă cooperarea tehnologică naţională şi internaţională. numerele acestor standarde fiind identice cu cele ale standardelor internaţionale sau europene adoptate.

2. ** Valorile admise pentru analiza efectuată pe produse Fig. 8.1. Valorile limită (maxime) ale concentraţiilor componentelor oţelurilor nealiate Elementul Aluminiu Bor Bismut Cobalt Crom* Cupru* Mangan Molibden* Niobiu * Nichel* Valoarea limită. Atât oţelurile nealiate cât şi oţelurile aliate se împart în clase principale de calitate.65 0.30**) 0.05 (0.10 (0. nu au impuse condiţii speciale pentru nici un element component (cu excepţia manganului şi siliciului).10 0.7 ∑ EAm . în funcţie de gradul de puritate. nu necesită aplicarea de tratamente termice pentru obţinerea acestor caracteristici.30 0.10**) * În cazul în care aceste elemente sunt prescrise combinat. % EAm.10 (0. nu au prescrisă nici o altă condiţie de calitate şi sunt obţinute prin procedee tehnologice de elaborare obişnuite.05 0.40 0.30 Elementul Plumb Seleniu Siliciu Telur Titan * Vanadiu* Wolfram Zirconiu Altele Valoarea limită.30**) 0.08 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR depăşeşte valoarea limită precizată în tabelul 8.30**) 0. lim .1.10 0. Oţelurile nealiate de uz general sunt oţeluri ale căror caracteristici corespund prescripţiilor prezentate în tabelul 8.06 0. 56 .60**) 0.10 0.10 0. % 0. % 0.1. aşa cum se arată în schema din figura 8. Schema de clasificare a oţelurilor comerciale Clasele principale de calitate sunt caracterizate în standardul SR EN 10020 astfel: A.0008 0.lim.10 (0.05 0. valoarea limită a sumei concentraţiilor lor se consideră 0. % EAm. Tabelul 8.lim. în cadrul fiecărei clase principale există subclase constituite în special după caracteristicile principale de utilizare ale oţelurilor.50 (0.40 1. de tehnologia de elaborare şi de nivelul prescripţiilor pentru anumite caracteristici.1.

2. pentru a realiza caracteristicile prescrise.25 % . Tabelul 8.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale B.max ≥ 0. proceselor tehnologice de elaborare şi prin aplicarea tratamentelor termice de călire şi revenire sau de durificare superficială.min ≤ 360 N/mm2 Amin ≤ 26 % KVmin ≤ 27 J %Cm.10 % %Pm. asigurate în special prin controlul riguros al compoziţiei chimice. − are conţinut scăzut de incluziuni nemetalice.min ≤ 690 N/mm2 Re. C + r sau Cs (obţinută prin călire superficială).11 µΩm . la +20 oC. mm s ≤ 16 s ≤ 16 s ≤ 16 10 ≤ s ≤ 16 − − − Prescripţia Rm. Oţelurile aliate de calitate sunt oţeluri destinate utilizării în aplicaţii similare celor corespunzătoare oţelurilor nealiate de calitate. D. iar durificarea prin precipitare se realizează prin răcire controlată de la temperatura de prelucrare prin deformare la cald.025 %. O marcă de oţel este inclusă în categoria oţelurilor nealiate speciale dacă îndeplineşte una sau mai multe dintre următoarele condiţii: − are prescrisă energia de rupere KV în starea C + r (obţinută prin călire martensitică şi revenire).. în această categorie sunt incluse oţelurile nealiate care nu se încadrează în clasele A sau B. necesită adaosuri de elemente de aliere în concentraţii ce depăsesc nivelurile limită date în tabelul 57 . − are prescrisă adâncimea de călire sau duritatea superficială în una din stările C. conţine unul sau mai multe elemente de microaliere (Nb. fără să li se impună condiţii privind comportarea la TT sau gradul de puritate. − are rezistivitatea electrică ρ < 0. pe epruvete prelevate longitudinal din produse Concentraţia masică de carbon maximă Concentraţia masică de fosfor maximă Concentraţia masică de sulf maximă Grosimea produsului s.) în concentraţii care menţin oţelul în categoria oţelurilor nealiate. Oţelurile nealiate de calitate sunt oţeluri la care prescripţiile privind calitatea sunt mai severe decât la oţelurile nealiate de uz general. are %Cm ≥ 0. % Sm ≤ 0.045 % %Sm. Prescripţiile privind caracteristicile oţelurilor nealiate de uz general Caracteristica prescrisă Rezistenţa la tracţiune minimă Limita de curgere minimă Alungirea procentuală după rupere minimă Energia de rupere minimă. V etc.045 % C.max ≥ 0. − este destinată durificării prin precipitare.max ≥ 0. − are prescrisă o energia de rupere (determinată pe epruvete prelevate longitudinal din semifabricate sau produse) KV > 27 J la −50 oC. purităţii. Oţelurile nealiate speciale sunt oţeluri cu caracteristici superioare celor corespunzătoare oţelurilor de uz general. care nu sunt destinate aplicării de TT şi care. − are conţinuturile de impuriţăţi %Pm. are structura ferito-perlitică.

pentru alte elemente se foloseşte tabelul 8.3. E.lim. oţelurile pentru rulmenţi.06 1.10 Niobiu** Nichel* Titan** Vanadiu** Zirconiu** 0.12 Dacă elementele marcate * şi ** sunt prescrise în combinaţie. care conţin ca elemente de aliere numai siliciul sau siliciul şi aluminiul.au limita de curgere minimă (determinată pe produse cu s ≤ 10 mm) Rp0.50 0. oţelurile refractare.7 ∑ EAm . % EAm.3. În funcţie de condiţiile specifice de utilizare. Oţelurile aliate speciale sunt oţeluri la care se impun condiţii stricte privind compoziţia chimică.au concentraţii ale elementelor de aliere mai mici decât valorile limită prezentate în tabelul 8.12 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8. pentru acelaşi tip de aplicaţie tehnică pot fi utilizate oţeluri din mai multe clase (oţeluri nealiate şi/sau aliate).50 0.1.2 < 380 N/mm2.lim. d) oţelurile bifazice (dual−phase steel). în categoria oţelurilor aliate de calitate se încadrează: a) oţelurile de construcţie cu granulaţie fină sudabile.50 0. % Crom* Cupru* Lantanide ( fiecare) Mangan Molibden* 0. lim . . % Elementul Valoarea limită. în această categorie se încadrează oţelurile speciale de construcţie.au energia de rupere (determinată pe epruvete prelevate longitudinal din produse) KV ≤ 27 J la −50 oC. . care îndeplinesc (simultan) condiţiile: . oţelurile pentru scule şi oţelurile cu proprietăţi fizice speciale. e) oţelurile la care singurul element de aliere prescris este cuprul. care au (datorită TT aplicate) o structură alcătuită dintr-o matrice feritică şi 10…35 % formaţiuni martensitice fine.08 0. valoarea limită a sumei concentraţiilor lor se consideră 0.1. condiţiile de elaborare şi metodele de control al calităţii pentru a li se asigura caracteristici ridicate.80 0. 58 . introduse în scopul satisfacerii unor prescripţii referitoare la caracteristicile magnetice: c) oţelurile pentru produse la care se fac prelucrări severe (cu grade mari de deformare) prin deformare plastică la rece şi care conţin elemente ce asigură finisarea granulaţiei. Limitele compoziţiei chimice a oţelurilor aliate de calitate cu granulaţie fină. b) oţelurile pentru electrotehnică. prescrise cu abateri mici. oţelurile pentru piesele destinate construcţiei de maşini. oţelurile pentru recipiente sub presiune şi oţelurile pentru ţevi.12 0. Tabelul 8. % EAm. oţelurile inoxidabile. sudabile Elementul Valoarea limită. uniform dispersate în matrice.

Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale

8.2.2. Simbolizarea oţelurilor comerciale
Simbolizarea alfanumerică a oţelurilor este reglementată de standardul SR EN 10027-1, completat cu SR CR 10260, iar prescripţiile privind simbolizarea numerică sunt cuprinse în standardul SR EN 10027-2. Conform SR EN 10027-1 simbolizarea alfanumerică cuprinde trei grupe de simboluri (care se scriu fără spaţii între ele): simboluri principale, care constau din grupe de litere şi cifre, simboluri suplimentare pentru oţel, formate din caractere alfanumerice scrise după simbolurile principale şi simboluri suplimentare pentru produse, formate din caractere alfanumerice, separate de simbolurile oţelului prin semnul + şi care codifică condiţiile speciale impuse produselor, tipul de acoperire a produselor sau o anumită stare de tratament a acestora. În funcţie de semnificaţiile simbolurilor principale, oţelurile se împart în două categorii: oţeluri simbolizate în funcţie de utilizare şi caracteristici mecanice sau fizice şi oţeluri simbolizate după compoziţia chimică. Structura şi conţinutul simbolurilor în funcţie de utilizare şi caracteristici pentru cele mai folosite categorii de oţeluri sunt prezentate în tabelul 8.4; structura şi conţinutul simbolurilor după compoziţia chimică pentru cele mai utilizate categorii de oţeluri la care se foloseşte această modalitate de simbolizare sunt redate, de asemenea, în tabelul 8.4. Simbolizarea numerică a mărcilor de oţel este complementară simbolizării alfanumerice şi se utilizează numai pentru oţelurile care fac obiectul unor operaţii comerciale, acest tip de simbolizare fiind mai potrivit prelucrării automate a datelor; simbolul constă dintr-un număr fix de cifre şi se alocă de către autoritatea naţională sau europeană de standardizare, în urma unei cereri formulate de producătorul de oţeluri. Până la înlocuirea tuturor standardelor de oţeluri aprobate înainte de 1992 (standarde marcate cu sigla STAS) se menţine (împreună cu prescripţiile de simbolizare anterior prezentate) şi posibilitatea simbolizării oţelurilor conform acestor standarde, ce cuprind următoarele reguli: • oţelurile carbon (nealiate) pot fi (în funcţie de calitate în care sunt realizate): oţeluri de uz general, de calitate (cu compoziţia chimică mai precis delimitată şi conţinuturile de impurităti mai mici decât la oţelurile de uz general) sau superioare (cu compoziţia chimică mai precis delimitată şi conţinuturile de impurităti mai mici decât la oţelurile de calitate), iar oţelurile aliate pot fi obişnuite (de calitate) sau superioare; • oţelurile nealiate de uz general, oţelurile microaliate şi slab aliate cu
59

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

granulaţie fină şi rezistenţă mecanică ridicată, oţelurile nealiate pentru turnare în piese etc. se simbolizează în funcţie de utilizare şi caracteristici mecanice, simbolul fiind alcătuit din o literă sau un grup de litere (OL în cazul oţelurilor carbon pentru construcţii metalice şi mecanice, R în cazul oţelurilor pentru cazane şi recipiente sub presiune ce funcţionează la temperatură ambiantă sau scăzută, K în cazul oţelurilor pentru cazane şi recipiente sub presiune ce funcţionează la temperatură ambiantă sau ridicată, OCS în cazul oţelurilor cu granulaţie fină pentru construcţii sudate, OLT în cazul oţelurilor nealiate pentru ţevi etc.) şi un număr care arată valoarea minimă a Rm în N/mm2; de exemplu, OL 370 este un oţel carbon de uz general pentru construcţii metalice şi mecanice cu Rm ≥ 370 N/mm2 , iar OCS 510 este un oţel pentru construcţii sudate cu Rm ≥ 510 N/mm2; simbolurile acestor oţeluri pot fi completate cu litere sau cifre care indică gradul de dezoxidare, clasa de calitate sau varianta tehnologică de elaborare ale oţelului; • oţelurile nealiate şi aliate, de calitate sau superioare, se simbolizează după compoziţa chimică, simbolul fiind alcătuit astfel: − în cazul oţelurilor nealiate: un grup de litere (OLC în cazul oţelurilor prelucrate prin deformare plastică pentru construcţia de maşini, OSC în cazul oţelurilor carbon pentru scule, OSP în cazul oţelurilor pentru pile, AUT în cazul oţelurilor pentru prelucrarea pe maşini unelte automate etc.), un număr egal cu 100%Cm (sau cu 10%Cm în cazul oţelurilor carbon pentru scule), %Cm fiind concentraţia masică medie de carbon a mărcii de oţel (valoarea medie aritmetică a limitelor intervalului prescris de standard pentru concentraţia masică a carbonului) şi litera X, dacă oţelul este superior; de exemplu, OLC 45 este un oţel carbon de calitate cu %Cm = 0,45 %, OLC 15 X este un oţel carbon superior cu %Cm = 0,15 %, AUT 30 este un oţel pentru prelucrarea pe maşini unelte automate cu %Cm = 0,30 %, iar OSC 10 este un oţel carbon pentru scule cu %Cm = 1 %; − în cazul oţelurilor aliate: litera T, dacă oţelul este destinat realizării pieselor turnate, un număr egal cu 100%Cm (%Cm având aceeaşi semnificaţie ca la oţelurile nealiate), simbolurile chimice ale elementelor de aliere, scrise în ordinea crescătoare a importanţei lor (sau în ordinea crescătoare a concentraţiei lor masice), un număr egal cu 10%EAp, %EAp fiind concentraţia masică medie a elementului de aliere principal (scris ultimul în structura simbolului) şi de litera X, dacă otelul este superior; de exmplu, T 15MoNiCr180 este un oţel pentru turnare în piese cu %Cm = 0,15 %, aliat cu Mo, Ni şi Cr, elementul de aliere principal fiind cromul, aflat în concentraţia %Crm = 18 %, iar 42MoCr11 X este un oţel superior (destinat realizării de semifabricate prelucrate prin deformare plastică la cald pentru construcţia de maşini) cu %Cm = 0,42 %, aliat cu Mo şi Cr, elementul de aliere principal fiind cromul, aflat în concentraţia %Crm = 1,1 %.
60

Tabelul 8.4. Principalele date privind simbolizarea oţelurilor comerciale

A. Oţeluri simbolizate în funcţie de caracteristici

Categoria oţelurilor

Exemplu

KV, J 27 40 60 Simbolizare JR KR LR J0 K0 L0 J2 K2 L2 J3 K3 L3 J4 K4 L4 J5 K5 L5 J6 K6 L6
o

T, C

Oţeluri pentru construcţii

S

nnn ≡ Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi

20 0 −20 −30 −40 −50 −60

C ≡ formare la rece E ≡ emailare F ≡ forjare L ≡ temperat. scăzută N ≡ normalizat O ≡ platforme marine Q ≡ călit şi revenit S ≡ construcţii navale T ≡ ţevi W ≡ rezistent la coroziune atmosferică G ≡ alte caracteristici (grad de dezoxidare etc..) H ≡ temperat. ridicată L ≡ temperat. scăzută R ≡ temperat. ambiantă X ≡ temperatură ridicată şi temperatură scăzută

- oţel cu Re ≡235N/mm2, la care se garantează KV = 27 J la −20 oC, calmat complet (G3);

S235J2G3

- simbolizare veche:
OL 370.4.k

Oteluri pentru recipiente sub presiune Oţeluri pentru ţevi destinate conductelor

P

nnn ≡ Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi

B ≡ recipiente de gaz M ≡ laminat termomec. N ≡ normalizat Q ≡ călit şi revenit S ≡ pentru recip. simple T ≡ pentru ţevi G ≡ alte caracteristici M ≡ laminat termomec. N ≡ normalizat Q ≡ călit şi revenit G ≡ alte caracteristici

P265GH - oţel pentru recipiente
sub presiune cu Re = 265 N/mm2 şi caracteristici specificate la temperaturi ridicate

- simbolizare veche :
K 410

L

nnn ≡Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi

L360Q
- oţel pentru ţevi cu Rp02 ≥ 360 N/mm2, în stare călit şi revenit

Tabelul 8.4. Principalele date privind simbolizarea oţelurilor comerciale − continuare

Oţeluri pentru piese destinate construcţiei de maşini Oţeluri pentru şine de cale ferată

E

nnn ≡ Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi nnn ≡ Rm min., în N/mm2 Cnn ≡ laminat la rece Dnn ≡ laminat la cald pentru formare directă la rece (cifrele desemnează calităţi diferite)

E335 G ≡ alte caracteristici (grad de dezoxidare etc.) Mn ≡ conţinut ridicat de mangan G ≡ alte caracteristici C ≡ destinat tragerii la rece
- oţel cu Re ≥ 335 N/mm2

R

Q ≡ călit şi revenit

- simbolizare veche OL 60 R0900Mn - oţel cu Rm ≥ 900
N/mm2, cu conţinut de mangan precizat

Oţeluri pentru produse plate D destinate ambutisării

EK ≡ pentru emailare la rece convenţională ED ≡ pentru emailare directă an ≡ simbolul chimic al elementului precizat urmat eventual de o cifră care reprezintă de 10 x media intervalului precizat al acestui element

DC04EK
- oţel laminat la rece pentru emailare convenţională

B. Oţeluri simbolizate în funcţie de compoziţia chimică B1. Oţeluri nealiate cu %Mnm < 1%

Categoria oţelurilor

Exemplu

Oţeluri nealiate cu %Mn m < 1% (cu excepţia celor pentru automate)

C

E ≡ cu un connţinut maxim de sulf precizat; D ≡ pentru trefilarea sârmei; C ≡ pentru formarea la rece; nnn ≡ 100· %Cm S ≡ pentru arcuri; U ≡ pentru scule; W ≡ pentru sârme electrozi; G ≡ alte caracteristici

C35E4 an ≡ EA[10·%EAm]
- oţel carbon cu %Cm = 0,35 % şi conţinut precizat de sulf; - simbolizare veche:

OLC 35 X

Tabelul 8.4. Principalele date privind simbolizarea oţelurilor comerciale − continuare

B2. Oţeluri nealiate cu %Mnm ≥ 1% şi oţeluri aliate

Categoria oţelurilor

Exemplu

Oţeluri nealiate cu %Mn m ≥ 1%, oţeluri nealiate pentru automate şi oţeluri aliate cu %EAmj < 5 %, j = 1…n Oţeluri aliate cu %EAmj ≥ 5 %, j = 1...n (cu excepţia oţelurilor rapide)

nnn ≡ 100 %Cm a ≡ EA1…EAj…EAn concentraţia

n−n…≡ k1·%EAm1−…−kj·%EAmj−… − kn·%EAmn Factorul Element kj Cr,Co,Mn,Ni,Si,W 4 Al,Be,Cu, Mo, 10 Nb,Pb,Ta,Ti,V, Zr; Ce, N, P, S; 100 B 1000 n−n…≡ k1·%EAm1−…−kj·%EAmj… − kn·%EAmn

13CrMo4−5 - oţel cu %Cm ≡ 0,13%, %Crm ≡ 1,0%, %Mom ≡ 0,5% - simbolizare veche 14MoCr10 X6CrNiTi18−10

X

nnn ≡ 100 %Cm

a ≡ EA1…EAj…EAn concentraţia

- oţel cu %Cm = 0,06%, %Crm = 18%, %Nim = 10%, stabilizat cu Ti ;

Oţeluri rapide

HS

n−n−n−n ≡ %Wm−%Mom−%Vm−%Com

- simbolizare veche: 10TiNiCr180 HS2-9-1-8 - oţel rapid cu %Wm = 2%, %Mom = 9%, %Vm =1%, %Com = 8%

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

8.3. Oţelurile carbon cu destinaţie generală
8.3.1. Oţelurile carbon de uz general
În această categorie sunt incluse oţelurile (hipoeutectoide) livrate sub formă de semifabricate prelucrate prin deformare plastică la cald (laminare, forjare), destinate realizării structurilor metalice (construcţii civile, poduri, instalaţii de ridicat şi transportat, construcţii metalice pentru utilajul petrolier, petrochimic şi de rafinării, stâlpi, piloni etc.) sau mecanice (piese pentru construcţia de maşini) cu solicitări mici sau moderate în exploatare. Produsele laminate din astfel de oţeluri se livrează de regulă netratate termic sau în starea obţinută după normalizare, iar produsele obţinute prin forjare se livrează în starea obţinută după TT de normalizare sau de recoacere completă. Aceste oţeluri nu sunt destinate aplicării tratamentelor termice sau termochimice, astfel că produsele realizate din astfel de materiale au caracteristicile mecanice ale semifabricatelor în stare de livrare. Caracteristicile impuse de o anumită aplicaţie se pot asigura alegând corespunzător concentraţia de carbon şi tehnologia de elaborare, în special, gradul de dezoxidare, din acest punct de vedere existând două tipuri de oţeluri: oţeluri calmate (dezoxidate complet la elaborare cu siliciu, mangan şi aluminiu) şi oţeluri necalmate (nedezoxidate complet la elaborare); oţelurile calmate au o structură omogenă, prezintă rezistenţă mecanică bună (datorită efectului de durificare pe care îl au incluziunile nemetalice uniform distribuite în structura oţelului), dar prelucrabilitatea lor prin deformare plastică la rece este relativ redusă, în timp ce oţelurile necalmate sunt mai ieftine, se prelucrează mai bine prin deformare plastică la rece, dar prezintă pericolul fragilizării prin îmbătrânire (v. scap. 4.3.2) şi de aceea nu se recomandă a fi utilizate pentru realizarea de construcţii sudate. Oţelurile carbon de uz general se produc conform STAS 500, care prevede împărţirea acestor oţeluri după garanţiile date la livrare în patru clase de calitate: clasa 1 − cu garanţii privind compoziţia chimică şi caracteristicile mecanice la tracţiune şi îndoire la rece, clasa 2 − cu garanţii suplimentare (faţă de clasa 1) privind energia de rupere la 20 oC, clasa 3 − cu garanţii suplimentare privind energia de rupere la 0 oC şi clasa 4 − cu garanţii suplimentare privind energia de rupere la −20 oC. De exemplu, marca de oţel simbolizată (conform STAS 500) OL 370.4k, corespunde unui oţel nealiat cu Rm ≥ 370 N/mm2, elaborat în clasa de calitate 2 şi calmat (indicaţie dată de litera k din simbol); conform noului sistem de simbolizare, această marcă de oţel (care are limita de curgere Re ≥ 235 N/mm2) se simbolizează S235J2G3 (v. tabelul 8.4).
64

Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale

8.3.2. Oţelurile carbon de calitate
Aceste oţeluri carbon sunt utilizate sub formă de semifabricate realizate prin deformare plastică, au tehnologiile de elaborare mai complexe decât cele folosite la oţelurile de uz general şi sunt destinate fabricării pieselor care se tratează termic şi/sau termochimic pentru obţinerea caracteristicilor mecanice impuse de condiţiile lor de utilizare. Oţelurile din această categorie sunt hipoeutectoide (cu structura de echilibru la ta alcătuită din ferită şi perlită) şi se pot clasifica, în funcţie de TT final care asigură cele mai bune caracteristici de utilizare produselor, în: oţeluri pentru carburare (cementare), care au %Cm ≤ 0,25 % şi oţeluri pentru îmbunătăţire (călire martensitică + revenire înaltă – v. scap. 6.5), care au concentraţia masică de carbon 0,25% < %Cm ≤ 0,6%. Conform STAS 880, care reglementează la noi în ţară producerea oţelurilor carbon de calitate, acestea pot fi elaborate şi ca oţeluri superioare (marcate cu litera X după simbolul recomandat de STAS 880), pentru care se prevăd condiţii suplimentare privind puritatea şi caracteristicile tehnologice sau ca oţeluri cu conţinut controlat de sulf (marcate cu litera S după simbolul recomandat de STAS 880), la care %Sm = 0,020…0,040 %. Oţelurile carbon de calitate se utilizează sub formă de produse plate şi profile laminate la cald, semifabricate pentru forjare, sârme laminate şi trase, produse tubulare, destinate fabricării pieselor cu solicitări mici şi moderate în exploatare; oţelurile pentru cementare se utilizează la confecţionarea pieselor supuse la uzare, oboseală şi/sau solicitări cu şoc, deoarece după tratamentul complet de cementare (v. scap. 6.6.2) se obţin piese cu stratul superficial îmbogăţit în carbon (cu structură martensitică) dur şi rezistent la uzare şi la fisurare prin oboseală şi cu miezul rezistent şi tenace (datorită conţinutului scăzut de carbon al oţelului), iar oţelurile pentru îmbunătăţire se folosesc pentru fabricarea pieselor supuse în exploatare la solicitări mecanice medii sau chiar ridicate. La alegerea oţelurilor din această categorie trebuie să se ţină seama că au călibilitatea redusă (v. scap. 6.4.2 şi 7.4.), ceea ce permite utilizarea lor în special la piesele cu secţiuni mici. Deoarece alegerea TT ce trebuie aplicat pieselor fabricate din aceste oţeluri este dependentă de conţinutul lor de carbon, oţelurile din această categorie se simbolizează după compoziţia chimică; de exemplu, marca simbolizată (conform STAS 880) OLC 15 sau (conform SR EN 10027−1) C15 corespunde unui oţel pentru cementare cu %Cm = 0,15 %, iar marca simbolizată (conform STAS 880) OLC 45 sau (conform SR EN 10027−1) C45 corespunde unui oţel pentru îmbunătăţire cu %Cm = 0,45 %.
65

6. rezistenţa la oboseală.5). în: oţeluri pentru carburare (cementare) sau carbonitrurare. 7. energia de rupere. care au %Cm ≤ 0. care prevede elaborarea lor atât ca oţeluri aliate obişnuite. scap. realizând o valorificare maximă a prezenţei elementelor de aliere) se obţine la produsele confecţionate din astfel de oţeluri numai după aplicarea unor tratamentelor termice sau termochimice finale adecvate. %Pmax ≤ 0. Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini Oţelurile din această categorie sunt oţeluri slab şi mediu aliate. tratamentul de călire să aibă efect şi asupra miezului pieselor (determinând obţinerea unor structuri de tip martensitic sau bainitic.25 % şi oţeluri pentru îmbunătăţire (călire martensitică + revenire înaltă – v. cu conţinuturi reduse de carbon şi caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate). scap. călibilitatea acestor oţeluri este mai mare decât cea corespunzătoare oţelurilor carbon şi este posibil (de exemplu) ca. care fac parte (conform SR EN 10020) din categoria oţelurilor aliate speciale şi se utilizează pentru realizarea elementelor (pieselor) puternic solicitate în exploatare ale construcţiilor mecanice (maşini şi utilaje). ca urmare.4. ceea ce dă posibilitatea realizării unor produse cu caracteristici mecanice superioare celor asigurate la produsele confecţionate din oţeluri carbon. Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini fac parte din clasa structurală a oţelurilor perlitice (v. Datorită influenţei elementelor de aliere asupra vitezei de răcire critice vrc. cât şi ca oţeluri aliate superioare.5). în funcţie de tratamentul final care trebuie aplicat (obligatoriu) produselor realizate din aceste materiale. Producerea şi comercializarea semifabricatelor deformate plastic la cald din oţeluri aliate superioare pentru îmbunătăţire este reglementată în prezent şi de standardul SR EN 10083−1:1997. cât şi SR EN 10083 includ şi benzile de 66 .25% < %Cm ≤ 0. Producerea oţelurilor aliate pentru semifabricatele prelucrate prin deformare plastică destinate realizării pieselor pentru construcţia de maşini este reglementată la noi în ţară de STAS 791. pentru a valorifica corespunzător aceste proprietăti tehnologice ale oţelurilor aliate.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8. pentru care se impune ca %Smax. alungirea procentuală după rupere. atât STAS 791. rezistenţa la uzare etc.. în cazul folosirii oţelurilor pentru cementare. %Pmax ≤ 0. Combinaţia optimă a caracteristicilor de utilizare (care asigură valori ridicate pentu rezistenţa la tracţiune. limita de curgere. oţelurile aliate pentru construcţia de maşini se pot clasifica.035 %. care conţine reglementări mai stricte (decât STAS 791) privind caracteristicile mecanice şi condiţiile de livrare. la care se prescrie un nivel mai scăzut al conţinuturilor de impurităţi (%Smax. care au concentraţia masică de carbon 0.6%.025 %).

19CrMo4−2) corespund unor oţeluri pentru cementare. Cromul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) contribuie la creşterea rezistenţei mecanice. Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini pot fi grupate. ce nu se produce dacă oţelurile sunt aliate suplimentar cu molibden (%Mom = 0. în următoarele tipuri. Cromul şi manganul favorizează apariţia fenomenului de fragilitate reversibilă la revenire (v. din care STAS 791 cuprinde mărcile 17CrNi16. Deoarece este un metal scump. 42MoCr11.10…0.30 %). în practică se utilizează şi oţeluri Cr − Mn.4 %). Nichelul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) trece complet în masa lor structurală de bază (are solubilitate bună în Fe − v. scap 7. iar mărcile 40Cr10.8…1.1). 51VMnCr11 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 40Cr4. atât în cazul oţelurilor pentru cementare sau carbonitrurare. 20TiMnCr12. a) Oţelurile având ca element de aliere principal cromul. 17CrMn4−4. astfel că oţelurile de tipul Cr − Mn se aliază suplimentar cu titan (%Tim = 0. fără să afecteze substanţial tenacitatea (creşterea cu un procent a %Crm măreşte Rm cu 80…100 N/mm2 şi determină o scădere a A cu numai 1. 42CrMo4−2. 34MoCr11. nichelul micşorează sensibilitatea la supraîncălzire şi finisează granulaţia oţelurilor. 17MoCrNi14 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 17NiCr6−4. %Mnm = 0. fiind prescrisă încadrarea într-o banda normală (extinsă) a oţelurilor obişnuite şi încadrarea într-o banda îngustă a oţelurilor cu călibilitate garantată. 34CrMo4−2.090 %) sau vanadiu (%Vm = 0. recurgându-se la reţete de aliere complexe. scap 6.2). 67 . de tipul: Ni − Cr. STAS 791 cuprinde mai multe mărci de oţeluri având cromul ca EAp. Deoarece manganul are aproape aceleaşi efecte asupra călibilităţii. b) Oţelurile având ca element de aliere principal nichelul. mărind rezistenţa mecanică şi tenacitatea şi îmbunătăţind călibilitatea oţelurilor. a rezistenţei la uzare şi a rezistenţei la oboseală). 20CrMnTi4−4−1. 17MnCr10. în funcţie de elementul principal de aliere EAp.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale călibilitate pentru cele mai utilizate oţeluri (v. din care mărcile 15Cr08.030…0. pentru piesele destinate construcţiei de maşini nu se folosesc de obicei oţeluri aliate numai cu nichel. Ni − Mo. 20NiMo14−2. 20MoNi35. tabelul 7.4). manganul favorizează însă creşterea excesivă a granulaţiei la încălzire. dar este mult mai ieftin.20 %).15…0.3 %.4.8…1. Ni – Cr − Mo.5 %) şi măreşte călibilitatea. 19MoCr11 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 15Cr3. De asemenea. 51CrMnV4−4−1) – unor oţeluri pentru îmbunătăţire. (%Crm = 0. oţelurile Cr − Mo sau Cr – Mn − Mo sunt preferate în multe aplicaţii tehnice. datorită proprietăţilor lor tehnologice (nu prezintă fragilitate la revenire) şi efectelor favorabile pe care le are alierea cu Mo asupra proprietăţilor de utilizare ale acestora (creşterea rezistenţei mecanice.

36. orientate în direcţia de deformare plastică).0. Manganul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) contribuie la creşterea caracteristicilor de rezistenţă mecanică (Rm şi Rp0. la care se adaugă %Alm = 0. Aceste oţeluri sunt destinate pieselor la care se aplică tratamentul termochimic de nitrurare în vederea obţinerii unei rezistenţe ridicate la uzare (v. Oţelurile aliate cu mangan sunt sensibile la supraîncălzire (granulaţia acestora creşte mult dacă sunt încălzite la temperaturi ridicate sau sunt menţinute timp îndelungat în domeniul austenitic) şi prezintă fenomenul de fragilizare la revenire.25 %.1 %. 30MoCrNi20. STAS 791 cuprinde următoarele mărci de oţeluri din această categorie: 31VMn12. tije pentru pompe etc.6. 6. 35VMoMn14 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 35Mn6.70…1. această din urmă particularitate face ca oţelurile cu mangan să se utilizeze în special pentru realizarea de semifabricate turnate sau pentru obţinerea semifabricatelor prelucrate prin deformare plastică la cald destinate pieselor solicitate uniaxial în exploatare (bare de tracţiune. V sau Ti. %Alm = 0.. a rezistivităţii electrice şi a permeabilităţii magnetice şi micşorează sensibilitatea acestora la supraîncălzire.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 17NiCrMo6−4−2). 43MnMo6−2. Evitarea fragilizării la revenire şi reducerea sensibilităţii la supraîncălzire se realizează la aceste oţeluri prin alierea suplimentară cu Mo. Pentru a conferi pieselor pentru construcţia de maşini 68 . a rezistenţei la uzare. %Crm = 1. 34MoCrNi16 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 40NiCr5−4. scap. d) Oţelurile având ca element de aliere principal aluminiul..3). din care STAS 791 cuprinde mărcile 40CrNi12.15…0.1 % şi %Mom = 0. 43MoMn16. 35Mn14. e) Oţelurile având ca element de aliere principal siliciul.6…1.35…1.65 %. 30NiCrMo8−8−2. cât şi în cazul oţelurilor pentru îmbunătăţire. Siliciul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) contribuie la creşterea limitei de elasticitate.2).40 %. 35MnMoV6−2−1). marca de oţel 38MoAlCr15 cuprinsă în STAS 791 (simbolizată conform SR EN 10027−1 38AlCrMo10−6−1) are compoziţia caracterizată de %Cm = 0. micşorând numai puţin caracteristicile de plasticitate (A sau Z). Aşa cum s-a arătat anterior.). 34CrNiMo6−6−2). iar la piesele realizate prin deformare plastică la cald din astfel de oţeluri se obţine o structură în benzi (alcătuită din şiruri alternante de ferită şi perlită. de exemplu. c) Oţelurile având ca element de aliere principal manganul. Compoziţia chimică de bază a unui astfel de oţel este cea corespunzătoare oţelurilor de îmbunătăţire Cr − Mo. care conferă acestor piese o anizotropie avansată a proprietăţilor mecanice (raportul dintre energia de rupere determinată pe epruvete prelevate longitudinal şi cea determinată pe epruvete prelevate transversal pe direcţia de deformare poate ajunge la 4:1). manganul măreşte călibilitatea oţelurilor în aceeaşi măsură ca şi cromul şi este un element de aliere ieftin.

se formează între piese o baie de material metalic topit BMT.1. se practică alierea suplimentară a oţelurilor din această categorie cu mangan şi crom. eventual. configuraţia definită de următorii parametri geometrici: deschiderea b. aşa cum se arată în figura 8. care se transformă prin solidificare într-o cusătură sudată CUS. lungimea L şi.5. care determină încălzirea locală (cu ajutorul unei surse termice adecvate) a materialului pieselor supuse sudării (numit material de bază MB) la temperaturi superioare temperaturii lui ts. prin topirea marginilor pieselor şi. a unui material de adaos MA. 8. având. lăţimea 69 . unghiul α. Fig. STAS 791 cuprinde ca mărci de oţeluri având Si ca EAp: 20MnCrSi11 şi 36MnCrSi13 (simbolizate conform SR EN 10027−1 20SiCrMn4−4−4 şi 36SiCrMn5−4−4). 8.2. rădăcina c.2. Elemntele caracteristice realizării îmbinărilor sudate prin topire Realizarea îmbinărilor sudate prin topire presupune prelucrarea prealabilă a marginilor pieselor care trebuie îmbinate în scopul obţinerii unui rost de sudare. Oţelurile pentru construcţii sudate 8. Particularităţile realizării construcţiilor sudate Prin sintagma “construcţii sudate” se denumesc în cadrul acestui subcapitol structurile mecanice obţinute din mai multe elemente metalice îmbinate între ele cu ajutorul unui procedeu de sudare prin topire.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale caracteristicile de tenacitate necesare. eventual. folosite în aplicaţiile tehnice ca înlocuitoare (ieftine) ale oţelurilor Cr – Mo.5. Sudarea printr-un astfel de procedeu este rezultatul unei activări termice importante.

modificarea structurii şi proprietăţilor mecanice ale materialului pieselor supuse sudării şi generarea unui câmp de tensiuni mecanice reziduale. un rând fiind partea din CUS realizată la o singură deplasare a sursei termice de sudare în lungul rostului de sudare. lăţimea lc şi supraînălţarea h. CUS poate fi realizată din unul sau mai multe rânduri. odată cu răcirea băii de metal topit formate în rostul dintre piese şi realizarea CUS. rândurile depuse prin sudare şi cusăturile sudate se caracterizează prin următorii parametrii geometrici: pătrundera p. Acţiunea ciclurilor termice care alcătuiesc câmpul termic la sudare determină. 70 . prin deplasarea sursei termice în direcţia de sudare.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR l şi raza r. în timpul sudării orice punct situat în zona din MB adiacentă CUS este supus unui ciclu termic caracterizat de parametrii vi. de tipul celor prezentate în figura 8. care se pot evidenţia clar şi pe imaginile macrostructurilor îmbinărilor sudate. În funcţie de grosimea pieselor care se îmbină prin sudare. 8. iar ansamblul tuturor ciclurilor termice din această zonă este denumit câmp termic de sudare.2. motiv pentru care zona adiacentă CUS afectată de acţiunea ciclurilor termice este denumită zonă influenţată termic (sau zonă influenţată termomecanic) ZIT. b − CUS realizată din mai multe straturi Pe baza celor prezentate rezultă că îmbinările sudate prin topire din alcătuirea construcţiilor sudate prezintă trei zone caracteristice: CUS. ti < ts şi vr . Imaginile macroscopice ale îmbinărilor sudate realizate între două piese din oţel: a − CUS realizată din două straturi.3.3. Ca urmare a acestui proces. are loc şi răcirea acestei zone din MB cu o viteză medie vr. ZIT şi MB. (8.1) p MB = S MB + S MA S MB + S MA în care SMB şi SMA sunt ariile precizate în figura 8. Fig. cu relaţiile: S MB S MA . iar rândurile situate la acelaşi nivel alcătuiesc straturile CUS. p MA = . O parte din energia sursei termice utilizate la sudarea prin topire produce încălzirea (cu o viteză vi) la ti < ts a unei zone din MB adiacente locului de formare a CUS. Pentru a defini gradul de participare a MB şi MA la formarea unei CUS se definesc parametrii pMB (numit participarea MB) şi pMA (numit participarea MA). în funcţie de valorile parametrilor ce le caracterizează.

BMT se află de obicei în contact cu un strat de zgură lichidă (realizat prin topirea învelişului electrozilor sau unui flux de sudare) şi cu atmosfera (protectoare) din jurul sursei termice utilizate la sudare. dezoxidare.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8. Structura CUS reflectă direct particularităţile cristalizării primare a BMT (v. cristalizarea este intermitentă.). N2). ce se realizează. iar concentraţia în BMT şi în CUS care se obţine prin solidificarea acesteia a oricărui component %EAm. după fiecare secvenţă de cristalizare. materialul metalic din BMT este încălzit şi cristalizarea sa este întreruptă până când transferul de căldură spre MB asigură 71 . aflat sub acţiunea sursei termice concentrate şi materialul mai rece situat în zona de contact dintre BMT şi MB (care constituie suportul BMT) se crează gradienţi termici pe direcţia cărora se deplasează frontul de solidificare şi se dezvoltă cristalele CUS de formă columnară.CUS se poate estima cu relaţia: % EAm . prin alegerea judicioasă a cuplului MB – MA . MB + p MA % EAm . datorită interacţiunii cu aceste două medii. vergele. în rostul dintre piesele care trebuie îmbinate. cât şi CUS care se formează prin solidificarea acesteia. fig. MA ± ∆% EAm . prin topirea marginilor pieselor şi a unui MA (sub formă de electrozi înveliţi. BMT suferă transformări de natură metalurgică (chimică): îmbogăţire în gaze (O2. desulfurare. a fluxurilor de sudare. defosforare.4): cristalizarea BMT este dirijată. şi prin realizarea unor valori adecvate ale pMB şi pMA. %EAm. iar ∆%EAm – pierderile (−) sau aporturile (+) de component datorită interaţiunii BMT cu zgura şi atmosfera din jurul sursei termice. datorită eliberării de energie termică. deoarece structura şi proprietăţile mecanice ale materialelor metalice depind esenţial de compoziţia lor chimică. a învelişului electrozilor.5. (8.CUS = p MB % EAm . sârme etc. a gazelor de protecţie etc.MA – concentraţia masică a componentului în MA. Deoarece are volum redus şi este supraîncălzită şi agitată sub acţiunea concentrată a sursei termice. Aspectele prezentate conduc la concluzia că atât BMT. CUS se formează prin solidificarea BMT.MB este concentraţia masică a componentului în MB. 8.2) în care %EAm. aliere etc. între materialul de la suprafaţa băii. au (în general) o compoziţie chimică diferită de ale MB şi MA. Formarea CUS la sudarea prin topire a oţelurilor Aşa cum s-a precizat anterior. H2. BMT are compoziţia chimică omogenă.2. este unul din mijloacele cele mai eficiente prin care se poate acţiona în vederea obţinerii unei CUS de calitate. rezultă că asigurarea unei compoziţii chimice favorabile a BMT.

iar forma acestor cristale este celular – dendritică (dendrite dezvoltate din cristalele MB pe care s-au format germenii cristalelor CUS). o alcătuire în straturi. viteza de creştere a cristalelor CUS este mare. cristalizarea se realizează cu un număr redus de germeni cristalini.4. Structura primară (forma şi dimensiunile cristalelor. Dacă aliajul (oţelul) ce corespunde compoziţiei chimice a CUS prezintă transformări de fază în stare solidă. în mod obişnuit germinarea cristalelor CUS se produce pe cristalele MB aflate în contact cu BMT (pe linia de fuziune). CUS prezintă. distribuţia incluziunilor nemetalice etc. influenţa structurii primare asupra proprietăţilor CUS se menţine însă. datorită solidificării intermitente. datorită creşterii dirijate a formaţiunilor cristaline pe direcţia gradientului maxim de temperatură (variabilă în timp). combinată cu o alcătuire columnară.) nu sunt eliminate ci numai estompate (mascate) de cristalizarea secundară. CUS va suferi şi un proces de cristalizare secundară şi în urma desfăşurării acestuia structura CUS se modifică. Fig. modul de distribuire a incluziunilor nemetalice etc. aşa cum se poate observa în figura 8.4. 8. deoarece unele caracteristici ale acesteia (granulaţia. Particularităţile formării structurii CUS la sudarea prin topire a oţelurilor În morfologia CUS se evidenţiază efectele combinate ale cristalizării primare a BMT în condiţiile precizate mai înainte. 72 .) influenţează esenţial caracteristicile mecanice ale CUS.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR realizarea subrăcirii necesare continuării solidificării.

în această fâşie se obţine la încălzire o structură bifazică formată din austenită şi ferită. structurile în ZIT pot fi modificate acţionând asupra regimului de sudare sau folosind preîncălzirea MB 73 . dar cu tenacitate şi rezistenţă la fisurare scăzute. asemănătoare celor obţinute prin aplicarea TT de normalizare sau în structuri de călire. asemănătoare celor care se obţin prin călirea incompletă. iar ts − temperatura de solidificare − topire a MB). cu temperatura de revenire inferioară ti şi ciclurile termice de sudare continuă transformările la revenire nefinalizate în timpul aplicării TT. care au însă proprietăţi de plasticitate mai bune decât cele corespunzătoare structurilor din fâşia de supraîncălzire. bainită). asemănătoare celor care se obţin prin aplicarea TT de recoacere incompletă sau.5. care se transformă la răcire. Parametrii ciclurilor termice de sudare şi. la răcirea austenitei (supraîncălzite. în structuri perlitice. Transformările structurale în ZIT la sudarea prin topire a oţelurilor Existenţa câmpului termic în ZIT poate determina desfăşurarea unor transformări structurale importante în această zonă. Pentru a evidenţia principalele aspecte legate de transformările structurale în ZIT.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8. ca urmare. caracterul acestor transformări depinzând de compoziţia chimică a MB şi de parametrii ciclurilor termice. − fâşia III ( de austenitizare incompletă) conţine punctele în care A1 ≤ ti < A3. − fâşia II (de normalizare) conţine punctele în care A3 ≤ ti < tcg. în structuri alcătuite din martensită şi ferită. ZIT poate fi împărţită în următoarele zubzone (fâşii): − fâşia I (de supraîncălzire) conţine punctele în care tcg ≤ ti < ts (tcg − temperatura deasupra căreia se produce creşterea excesivă a cristalelor de austenită. folosind diagramele prezentate în figura 8. dacă vr este mare.3.fâşia IV (neaustenitizată ) conţine punctele în care tr ≤ ti < A1. care se transformă la răcire în structuri ferito−perlitice. în această fâşie se produc modificări de structură numai dacă MB a fost ecruisat anterior prin deformare plastică la rece şi ciclurile termice de sudare produc recristalizarea primară a materialului (prin care se elimină ecruisarea şi textura de deformare) sau dacă MB a fost supus anterior unui TT de călire şi revenire. cu rezistenţă mecanică şi duritate ridicate. cu grăunţi grosolani) din această fâşie este favorizată formarea structurilor în afară de echilibru (martensită. în funcţie de mărimea vitezei de răcire vr. în această fâşie se obţine la încălzire austenită cu granulaţie fină.5 şi considerând că ti şi vr sunt parametrii principali ce caracterizează posibilităţile de transformare structurală a MB sub acţiunea unui ciclu termic. . se consideră cazul sudării oţelurilor cu conţinut scăzut de carbon.

Deoarece se urmăreşte obţinerea în ZIT a unor structuri cât mai aproape de echilibru. Fig.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR în zona de sudare (pentru micşorarea gradienţilor termici între CUS şi MB şi micşorarea vr a ciclurilor termice). Structurile ZIT şi CUS şi stările de tensiuni reziduale din îmbinările sudate pot fi modificate. aplicând construcţiilor sudate diverse TT postsudare: recoacerea de detensionare. oţelurile destinate construcţiilor sudate trebuie să aibă compoziţia chimică stabilită astfel încât vrc să fie cât mai mare (pentru a fi 74 . cu caracteristici de tenacitate ridicate. ceea ce impune ca oţelurile destinate realizării construcţiilor sudate să aibă însuşirile tehnologice înglobate de noţiunea de sudabilitate. Definirea fâşiilor caracteristice ale ZIT la sudarea oţelurilor Factorul principal de apreciere a sudabilităţii este comportarea metalurgică la sudare. Din cele prezentate rezultă că sudarea influenţează complex structura şi caracteristicile materialului din ZIT. de asemenea. definită ca fiind aptitudinea unui oţel ca printr-un anumit procedeu şi pentru un anumit scop să asigure în îmbinările sudate caracteristicile locale şi generale prescrise pentru o construcţie sudată. acţiune localizată în principal în ZIT. care exprimă modul cum reacţionează un oţel faţă de acţiunea unui anumit proces de sudare. Aprecierea sudabilităţii unui oţel pe baza comportării metalurgice la sudare se face considerând drept criteriu principal compoziţia chimică a oţelului. recoacerea completă. normalizarea. 8.5. îmbunătăţirea etc.

20…0. valoarile maxime admise ale acestui parametru fiind date în standard. în funcţie de clasa de calitate şi de grosimea pieselor care se sudează. Oţelurile nealiate pentru construcţii sudate În această categorie sunt incluse oţeluri nealiate de uz general şi de calitate (conform SR EN 10020 .3) + + 6 5 15 şi s-a stabilit că oţelurile cu sudabilitate bună (care se pot suda uşor. tabelul 8. mărcile de oţel destinate construcţiilor sudate fiind: S185.5. scap 8. deoarece sudarea este o metodă tehnologică care introduce tensiuni reziduale de valori ridicate. la care deformarea plastică finală se face într-un interval de temperaturi prescris. pentru a aprecia comportarea metalurgică la sudare a oţelurilor (din clasa structurală a oţelurilor perlitice) s-a definit (pe baza rezultatelor unor cercetări experimentale riguroase) mărimea numită carbon echivalent %Ce: % Mnm %Crm + %Vm + % Mom %Cu m + % Nim %C e = %C m + (8. J0.40…0. În funcţie de gradul de dezoxidare oţelurile pot fi necalmate sau calmate cu diferite grade de dezoxidare. în stare necalmată putându-se livra numai produsele cu grosimi mai mici de 25 mm din oţelurile S185 sau S235. Oţelurile din această categorie nu sunt destinate aplicării de TT pentru obţinerea caracteristicilor mecanice.19 %. cu procedeele de sudare cele mai economice şi fără măsuri tehnologice speciale la sudare: preîncălzire. valoarea maximă c0 fiind precizată în funcţie de marca oţelului şi de grosimea pieselor care se sudează.4). Producerea acestor oţeluri este reglementată la noi în ţară de standardul SR EN 10025+A1. J2.) sunt oţelurile care îndeplinesc simultan criteriile: %Cm < 0. condiţie ce este îndeplinită dacă se impune ca oţelurile să aibă conţinuturi reduse de carbon şi de elemente de aliere.27 %].4. De asemenea.70 %.22 % şi %Ce < 0.45 %. TT postsudare etc. 75 . S275 şi S335 se pot livra în clasele de calitate JR. S235. 0. pentru fiecare marcă de oţel sudabilitatea creşte de la clasa JR la clasa K2 şi se poate aprecia cu ajutorul %Ce. pentru S335 prevăzându-se şi posibilitatea livrării în clasa de calitate K2 (v. S275 şi S335. Pentru asigurarea sudabilităţii. astfel încât la răcire se realizează în material structura corespunzătoare aplicării unui TT de normalizare. determinat cu relaţia (8.2) destinate fabricării de elemente pentru construcţii sudate exploatate la ta.50…1. mărcile S235. toate mărcile de oţel au concentraţia de carbon limitată %Cm ≤ c0 ∈ [0.3).v. iar obţinerea caracteristicilor mecanice prescrise fiind asigurată prin creşterea concentraţiei manganului la %Mnm = 1.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale favorizate transformările cu difuzie la răcirea austenitei). excepţie fac produsele realizate prin laminare normalizantă. 8.

Producerea oţelurilor cu granulaţie fină pentru construcţii sudate este reglementată prin SR EN 10113.60 %).80 %) şi prin respectarea unor corelaţii între concentraţiilor diverselor elemente de aliere prezente în compoziţie (de exemplu. aceasta denumind procedeul de laminare la care se controlează riguros toţi parametrii de lucru. %Crm + %Mom + %Cum < 0. simbolizate SxxxN sau SxxxNL şi oţeluri laminate termomecanic.20 %). grupul de cifre xxx indicând nivelul minim garantat al limitei de curgere Rp0.5. ecluze. OL510).03…0.13…0. care împarte aceste materiale în: oţeluri normalizate. Ti.5.2 = 275…460 N/mm2.1 %) şi prezenţa unor elemente care să asigure obţinerea valorilor prescrise ale caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi tenacitate (Mn. Aceste oţeluri se utilizează sub formă de semifabricate sau produse laminate la cald. deformarea plastică finală efectuându-se într-un interval de temperaturi riguros respectat. 8. Cr. destinate realizării elementelor puternic solicitate ale unor structuri sudate (poduri.) care lucrează la temperatură ambiantă sau scăzută. Compoziţia chimică a acestor oţeluri este complexă. rezervoare de stocare.30…0. V. simbolizate cu SxxxM sau SxxxML . dar standardul SR EN 10025+A1 reglementează mai strict şi mai riguros condiţiile tehnice de producere şi livrare a acestor materiale. Oţelurile nealiate pentru construcţii sudate se regăsesc printre oţelurile produse conform STAS 500 (mărcile OL370. cu grade de deformare judicios alese şi cu viteze de răcire bine stabilite. Tenacitatea la temperaturi scăzute este asigurată de alierea cu mangan (%Mnm = 1.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR construcţiile sudate realizate din astfel de oţeluri se pot supune (postsudare) unui TT de recoacere de detensionare. cu conţinut scăzut de carbon (%Cm = 0. Pentru evitarea 76 . Nb. Cu. astfel încât materialul prelucrat să prezinte caracteristici mecanice ridicate (ce nu pot fi obţinute numai prin aplicarea de TT). în concentraţii masice de 0. Oţelurile cu granulaţie fină pentru construcţii sudate În această categorie sunt incluse oţelurile nealiate de calitate sau aliate speciale. livrate în starea obţinută după aplicarea TT de normalizare sau după prelucrarea prin laminare termomecanică (sau laminare controlată). în concentraţiile corespunzătoare unor oţeluri slab aliate). Ni. mărcile simbolizate SxxxN sau SxxxM au tenacitatea garantată (sub forma unei valori minime prescrise a KV) până la –20 oC.5…1. cu limita de curgere Rp0. OL440.7 %) şi cu nichel (%Nim = 0. fiind utilizată microalierea cu elemente care să asigure granulaţia fină (Al. Mo. iar mărcile simbolizate SxxxNL şi SxxxML au tenacitatea garantată până la –50 oC.2 (în N/mm2). rezervoare de apă etc.

4.2. energia de rupere KV) la o temperatură de referinţă. repararea şi verificarea lor trebuie riguros respectate prescripţiile tehnice elaborate de o autoritate naţională în domeniu.3.025 %) şi se impune ca %Alm ≥ 0. pentru fiecare clasă garantându-se acele caracteristici mecanice care asigură funcţionarea acestora în deplină siguranţă la temperaturile de exploatare.1). Sudabilitatea acestor oţeluri se asigură prin prescrierea unor valori limitate ale carbonului echivalent %Ce ≤ ce0 ∈ [0.52 %]. exploatarea. scap 8. Ca urmare. elaborate în convertizoare bazice cu oxigen sau în cuptoare electrice şi calmate. de intensitatea şi caracterul solicitărilor mecanice şi de temperatura minimă de exploatare ale recipientelor sub presiune. de temperaturile (minimă şi maximă) de exploatare şi de caracteristicile mediului de lucru (toxicitate. distrugerea integrităţii sau pierderea etanşeităţii unui astfel de echipament putând avea urmări catastrofale. datorită nivelului ridicat al energiei totale de deformare ce se acumulează în peretele metalic al corpului sub presiune al aparatului sau recipientului.6.015…0. recipientele sub presiune se confecţionează din oţeluri carbon sau din oţeluri aliate de calitate sau speciale (v. se limitează concentraţia de azot (%Nm ≤ 0. Deoarece domeniul temperaturilor de lucru al recipientelor sub presiune este foarte extins (–200 oC la +650 oC).). instalarea.5. inflamabilitate. fabricarea. pentru recipientele care lucrează la temperaturi ridicate se folosesc oţeluri la care se garantează limita de curgere la temperatura maximă de exploatare sau caracteristicile de comportare la fluaj la această temperatură. iar pentru recipientele care funcţionează la temperaturi scăzute se utilizează oţeluri la care se garantează caracteristicile de tenacitate (de obicei. la realizarea lor trebuie să se utilizeze oţeluri livrate în clase de calitate diferite. În funcţie de nivelul solicitărilor mecanice. corozivitate etc.020 % (pentru legarea azotului sub formă de nitruri de aluminiu stabile). care poate să apară după aplicarea recoacerii de detensionare la structurile sudate realizate din aceste oţeluri. Oţelurile pentru aparate şi recipiente sub presiune Construcţiile sudate de tipul aparatelor şi recipientelor sub presiune trebuie să funcţioneze în condiţii de siguranţă maximă. valoarea maximă ce0 fiind precizată în funcţie de marca oţelului. de starea defectologică prognozată pentru MB şi îmbinările sudate. 77 . Recipiente sub Presiune şi Instalaţii de Ridicat − ISCIR. care în ţara noastră este Inspecţia pentru Cazane. 0. scap. care se stabileşte în funcţie de grosimea peretelui. Astfel.34 %.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale fragilizării la albastru (v. 8. pentru aparatele şi recipientele sub presiune se impun exigenţe sporite privind calitatea şi la proiectarea.2). de clasa de calitate şi de grosimea semifabricatelor livrate.

. care finisează granulaţia oţelurilor.23 21.50 % şi %Mom = 0. se livrează în starea obţinută prin aplicarea unui TT de normalizare + revenire sau de călire + revenire şi au limita de curgere garantată până la 500 oC. la 20 oC 185…235 100…110 200…265 120…130 235…295 135…155 295…355 155…180 220…275 140…230 185…275 155…165 250…310 180…195 tmax.... Tabelul 8.. 78 .25 22.70 %) şi oţelurile aliate Cr − Mo. % 24.1 şi cu respectarea condiţiei %Cr m + %Cum + %Mom + %Nim < 0. Ni (sub valorile limită date în tabelul 8. N/mm2 360…480 410…530 460…570 510…650 420…570 350…600 460…630 A5. Oţelurile pentru recipiente sub presiune cu caracteristici specificate la temperaturi ridicate Simbolul oţelului SR EN 10028 STAS 2883 P235GH − P265GH K410 P295GH K460 P355GH K510 16Mo3 16Mo3 13CrMo4−5 14MoCr10 10CrMo9−10 12MoCr22 Limita de curgere.70…. Oţelurile Cr − Mo au %Crm = 0.2. în N/mm 2 ). Cr.21 19. Cu. comportarea bună la temperaturi ridicate este asigurată prin microalierea cu V..20 17. Mo. oC 400 400 400 400 500 500 500 Rm. care conţin %Mnm = 0. se livrează în stare normalizată şi au limita de curgere garantată până la temperatura de 400 oC... simbolizate PxxxGH (grupul de cifre xxx indicând nivelul minim garantat al limitei de curgere Rp0. platbande etc. În tabelul 8. simbolurile mărcilor echivalente din STAS 2883 şi limitele principalelor caracteristici mecanice (valorile maxime ale caracteristicilor corespund grosimilor minime ale semifabricatelor livrate).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Producerea şi livrarea semifabricatelor plate (table.10 %.40…1. granulaţie fină şi insensibilitate la supraîncălzire.. Ti. V. care grupează oţelurile pentru recipiente sub presiune după temperatura la care se garantează caracteristicile mecanice în: oţeluri aliate şi nealiate cu caracteristici specificate la temperaturi ridicate... Nb şi Ti. Oţelurile cu caracteristici specificate la temperaturi ridicate (SR EN 10028−2) cuprind două grupe: oţelurile nealiate de calitate (conform criteriilor din SR EN 10020)..5 se prezintă mărcile de oţeluri din aceeastă categorie conform SR EN 10028−2.1. N/mm2 Rp02 la tmax Re.22 20. Nb.. până la prima revizuire a acestui standard se menţin în vigoare şi prevederile (similare) din STAS 2883.24 19. fiind numite şi oţeluri termorezistente. oţeluri cu granulaţie fină normalizate. Alierea cu molibden asigură acestor oţeluri o bună rezitenţă la fluaj.5. şi oţeluri aliate cu nichel cu caracteristici specificate la temperaturi scăzute..2.70 % şi mici adaosuri de Mo. cu grosimi s ≤ 150 mm) din aceste oţeluri este reglementată prin standardul SR EN 10028.40…1. 8.5.. iar alierea cu crom asigură o bună rezistenţă la oxidare şi împiedică precipitarea la încălzire a grafitului (favorizată de prezenţa molibdenului).6.18 Oţelurile PxxxGH.

45 % şi %Nbm + %Tim + %Vm < a0 ∈ [0. SR EN 10028−3 prescrie pentru toate oţelurile din aceeastă categorie valorile minime ale energiei de rupere KV. cu indicele convenţional al granulaţiei G ≥ 6. Sudabilitatea acestor oţeluri este asigurată prin limitarea concentraţiei carbonului la %Cm ≤ 0.3. la diferite temperaturi din intervalul de utilizare garantat.05 %.grupa oţelurilor rezistente la temperaturi ridicate cuprinde oţelurile simbolizate PxxxNH. în condiţiile în care solicitările mecanice la temperaturi ridicate sunt de scurtă durată şi nu determină declanşarea fenomenului de fluaj. cu grosimi s ≤ 150 mm) din aceste oţeluri este reglementată prin SR EN 10028−3. de asemenea. marca de oţel 79 . 460 N/mm2}. cu precizarea că trebuie respectate corelaţiile: %Crm + %Cum + %Mom < 0. 8. valoarea maximă a0 fiind precizată în funcţie de nivelul minim prescris al limitei de curgere. destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –50 oC şi +20 oC.6.grupa de bază cuprinde oţelurile simbolizate PxxxN.2.45 %. 0.40…0. . care împarte aceste oţeluri în patru grupe: .1).. scap 8. destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –50 oC şi +20 oC. 400 oC.5. 3. Oţelurile cu granulaţie fină normalizate sunt oţeluri nealiate de calitate sau speciale şi oţeluri aliate speciale. de exemplu. platbande etc. 355 N/mm2.22 %]. care au caracteristicile mecanice garantate în domeniul de temperaturi (–50 oC . Mărcile de oţeluri din această categorie au prescrisă limita de curgere minimă la ta. simbolizate Rxxx–n.grupa specială a oţelurilor rezistente la temperaturi joase cuprinde oţelurile simbolizate PxxxNL2. destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –20 oC şi +20 oC . nivelul minim garantat al energiei de rupere KV la –50 oC fiind mai mare decât la oţelurile din grupa precedentă. scap. 5. . xxx ∈ {275 N/mm2. destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –20 oC şi +400 oC. numărul xxx indicând valoarea minimă garantată a rezistenţei la rupere.5. cu grosimea s ≤16 mm.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8.16…0.grupa oţelurilor rezistente la temperaturi joase cuprinde oţelurile simbolizate PxxxNL1. în N/mm2. 6 şi 7 se garantează energia de rupere KV la temperatura minimă (în oC) t = (20 − 10n). iar la cele livrate în clasele 4. determinată pe produse în stare normalizată. la oţelurile livrate în clasele de calitate 2 şi 3 se garantează aceleaşi caracteristici ca la oţelurile carbon de uz general (v. ce trebuie obţinute prin încercarea la încovoiere prin şoc. Oţelurile PxxxNL sunt echivalente oţelurilor reglementate de STAS 2883.20 % şi garantarea unor valori ale carbonului echivalent %Ce = 0. iar cifra n (n = 2.….7) − clasa de calitate în care se încadrează oţelul. a epruvetelor prelevate transversal şi longitudinal din produse. Din punctul de vedere al compoziţiei chimice aceste oţeluri sunt asemănătoare oţelurilor cu granulaţie fină pentru construcţii sudate (v. Producerea şi livrarea semifabricatelor plate (table.5).

7 %) şi cu mici cantităţi de alte elemente: Nb. mărcile de oţeluri fiind cele prezentate în tabelul 8.25…3.015 %) şi prin alierea cu nichel şi mangan (în cazul oţelurilor cu tenacitatea garantată la temperaturi cuprinse între –60 oC şi –80 oC) sau numai cu nichel (în cazul oţelurilor cu tenacitatea garantată la temperaturi cuprinse între –80 oC şi –200 oC). Oţelurile slab aliate cu rezistenţă mecanică ridicată Oţelurile slab aliate sau microaliate cu rezistenţă mecanică ridicată.75 4. Tabelul 8. 40 40 40 40 40 70 100 27 27 27 27 27 50 80 8.. numite şi oţeluri HSLA (High−Strength Low Alloy) sunt oţeluri cu conţinut scăzut de carbon %Cm = 0. normalizare + revenire sau călire + revenire.5.75…5...015. sunt oţeluri aliate speciale.50) 0.30…0.50…10. Oţelurile cu tenacitate garantată la temperaturi scăzute Simbolul oţelului 12MnNi5−3 13MnNi6−3 15NiMn6 12Ni14 12Ni19 X8Ni9 X7Ni9 % Nim (%Mnm) 0. cu grosimi s ≤ 50 mm) din aceste oţeluri este reglementată de SR EN 10028−4. N/mm2 235…275 345…355 345…355 345…365 380…390 480…575 575…585 R m.70 (0.03…0. Oţelurile aliate cu nichel cu caracteristici specificate la temperaturi scăzute. destinate realizării aparatelor şi recipientelor sub presiune care lucrează în domeniul de temperaturi –60 oC…−200 oC. semifabricatele din astfel de oţeluri se livrază în starea obţinută prin aplicarea unui TT de normalizare.70) 1. numite şi oţeluri criogenice. N/mm2 420…530 490…610 490…640 490…640 530…710 640…820 680…820 tmin.0 Rp0.7. Tenacitatea la temperaturi scăzute este asigurată la aceste oţeluri prin limitarea concentraţiei carbonului la nivelul %Cm ≤ 0.005.0. platbande etc. Ti.. o C −60 −60 −80 −100 −120 −196 −196 KV la tmin.2.025 % şi %Sm = 0.85 (0.6. Trans.80 (0.50…10.0.6.3.18 %. Producerea şi livrarea semifabricatelor plate (table.0. 8.30.. prin diminuarea drastică a conţinuturilor de impurităţi (concentraţiile maxime acceptate sunt %Pm = 0. V.70…1.2 %.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR simbolizată R510−5 are garantate rezistenţa la tracţiune Rm ≥ 510 N/mm2 şi tenacitatea la −30 °C.6.5.85…1..25 8. aliate cu mangan (%Mnm = 1.0…1.30…1.85…1..10…0. semifabricatele din astfel de oţeluri se realizează în mod obişnuit prin laminare termomecanică şi prezintă caracteristici mecanice ridicate şi o bună sudabilitate (datorită menţinerii concentraţiei carbonului la un nivel scăzut.0 8. J Long. Mo etc. limitării drastice a conţinuturilor de 80 .70) 3.

Caracteristicile oţelurilor microaliate cu vanadiu depind esenţial şi de mărimea granulaţiei oţelurilor. rezultă o cantitate mică de precipitate şi efectul de durificare este scăzut).1.5. efectul durificării putând fi cuantificat prin creşterea caracteristicilor de rezistenţă mecanică (limita de curgere şi rezistenţa la rupere) cu 5..1. Semifabricatele şi produsele din astfel de oţeluri se obţin prin laminare termomecanică.15 N/mm2 pentru fiecare creştere cu 0.10 nm) de carbonitrură de V (uniform distribuite în masa de ferită a oţelurilor) în timpul răcirii oţelurilor după laminare.5 nm). microaliate uneori şi cu Ti.3 oC/s (dacă viteza de răcire este mai mică. combinată cu atingerea unor niveluri ridicate ale caracteristicilor de tenacitate. combinată uneori cu TT postlaminare....02. oţelurile pentru recipiente sub presiune etc.. aşa cum arată diagramele din fig. obţinerea unor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică (determinată şi de posibilitatea durificării structurii acestor oţeluri prin precipitarea dispersă a unor compuşi chimici de tipul carburilor. vanadiul contribuie la durificarea acestor oţeluri prin formarea unor precipitate fine (cu diametrul de 5. pentru obţinerea unui efect suplimentar de finisare a granulaţiei şi unui efect sporit de durificare (deoarece titanul măreşte eficienţa microalierii cu Nb.0. efectele aplicării unor astfel de tehnologii fiind finisarea granulaţiei (determinată şi de microaliere. În funcţie de reţeta de microaliere utilizată oţelurile de acest tip pot fi: − Oţeluri microaliate cu vanadiu. iar dacă viteza de răcire este mai mare. asigurării unor structuri cu granulaţie fină etc.. − Oţeluri microaliate cu niobiu.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale impurităţi.01 % a %Vm. structură şi proprietăţi în următoarele tipuri (multe din reţetele privind compoziţia chimică şi prelucrarea tehnologică a acestor tipuri regăsindu-se printre cele corespunzătoare unora din oţelurile anterior prezentate: oţelurile pentru construcţii sudate. concentraţia masică a fiecăruia din aceste elemente nedepăşind 0.7.): 8. cu efect minim de durificare.. când se doreşte obţinerea unor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică. la care se obţin caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică datorită precipitării în structură a carburilor sau carbonitrurilor de Nb (cu diametrul de 1.1 %.1 %. rezultă precipitate grosolane. Semifabricatele din oţeluri microaliate cu Nb.0. cu %Vm ≤ 0.). viteza care asigură durificarea maximă fiind de aproximativ 3.. Oţelurile HSLA se pot clasifica în funcţie de compoziţie. V şi/sau Ti. nitrurilor şi/sau carbonitrurilor elementelor de microaliere) şi asigurarea unei bune sudabilităţi (datorită menţinerii la un nivel scăzut a concentraţiei carbonului). utilizate sub formă de produse obţinute prin laminare normalizantă sau prin laminare controlată. micşorând 81 . se practică laminarea controlată şi microalierea suplimentară cu Ti (care formează pelicule intercristaline de TiN ce constituie bariere pentru creşterea cristalelor de austenită). cu %Nbm = 0.6). Oţelurile microaliate ferito−perlitice au în compoziţie cantităti − mici de Nb.04 %. efectul de durificare este dependent de viteza de răcire după laminare. 8.

ci creşterii cantităţii de carbonitruri de Nb care precipită în structură în prezenţa molibdenului (alierea cu Mo micşorează concentraţia carbonului în perlită şi asigură astfel un surplus de 82 Fig 8. dar au tenacitatea scăzută şi temperatura de tranziţie ductil-fragil ridicată). Rp0. acest efect de durificare nedatorându-se formării bainitei superioare în locul perlitei (deoarece oţelurile au conţinut scăzut de carbon şi. care pot avea microstructura alcătuită din ferită şi perlită sau din ferită aciculară (bainită cu conţinut scăzut de carbon). Configuraţia diagramelor TTT la oţelurile cu structură bainitică după laminarea controlată . oţelurile de acest fel au în structură un conţinut procentual de perlită foarte mic (sunt denumite şi oţeluri cu conţinut redus de perlită) şi se caracterizează printr-o bună sudabilitate. cu %Nbm < 0.20.5 > 700 N/mm2).2 sau Rt0. în acest caz. care se pot prelucra sub formă de semifabricate şi produse fie prin laminare obişnuită (caz în care acestea prezintă caracteristici de rezistenţă mecanică bune. fie prin laminare controlată (care asigură creşterea tenacităţii şi micşorarea temperaturii de tranziţie ductil-fragil. V şi Ti asupra dimensiunilor grăunţilor de ferită − Oţeluri microaliate cu niobiu şi molibden.0. 8.05 % şi %Mom = 0. dacă oţelurile sunt aliate suplimentar şi cu mici cantităţi de V sau Mo.1 %)..27 %. semifabricatele obţinute prin laminare controlată pot avea caracteristici de rezistenţă mecanică foarte ridicate (de exemplu. deoarece au conţinut scăzut de carbon. deoarece molibdenul determină formarea bainitei superioare în locul perlitei la răcirea austenitei.30 N/mm2 a rezistenţei la tracţiune şi limitei de curgere). Fig.. Alierea cu Mo determină creşterea importantă a caracteristicilor mecanice ale acestor oţeluri (fiecare creştere cu 0. cu conţinut scăzut de carbon (%Cm < 0. − Oţeluri microaliate cu vanadiu şi niobiu.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR solubilitatea acestuia în austenită şi creând astfel condiţiile măririi cantităţii de carburi sau carbonitruri de Nb care precipită în structură) sunt realizate prin laminare controlată. Efectul microalierii cu Nb..7.1 % a %Mom conduce la sporirea cu 20.6. cu răcire accelerată la sfârşitul procesului (călire directă).. bainita superioară şi perlita au caracteristici mecanice apropiate). datorită finisării intense a granulaţiei).

%Mom = 0.2 sau Rt0.2. diagramele TTT la răcirea austenitei acestor oţeluri au configuraţia prezentată în figura 8.1 % şi %Nm = 0.5 > 500 N/mm2) şi tenacitate foarte bună. Oţelurile slab aliate cu structură feritică aciculară au conţinut scăzut de carbon (%Cm ≤ 0. care prezintă caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică (de exemplu.7. %Mnm =1.022 %. aşa cum se poate observa pe micrografiile prezentate în figura 8.5. Mo şi/sau B. Datorită reţetei de aliere utilizate.. împreună cu folosirea laminării controlate (pentru finisarea granulaţiei).1 %) permit a se obţine din aceste oţeluri semifabricate care prezintă atât rezistenţă mecanică ridicată. datorită existenţei în structură a unor precipitate de nitrură de V. Rp0..8.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale carbon pentru formarea precipitatelor de carbonitruri de Nb). 8. împreună cu efectele de finisare a granulaţiei şi de durificare prin precipitare induse de laminarea controlată şi de alegerea judicioasă a concentraţiilor elementelor de aliere.3 %.8. Laminarea controlată şi menţinerea la un nivel scăzut a concentraţiei carbonului (%Cm < 0. aceste influenţe. cu Rp0. acest tip de structură. b − laminare controlată (structură cu ferită aciculară) 83 . cu %Vm < 0. Fig.06 %.0. la care se adăugă uneori şi Nb. ceea ce permite ca prin răcirea controlată la sfârşitul laminării semifabricatelor (cu jeturi de apă sau de aer comprimat) să se obţină structură cu ferită aciculară (bainită cu conţinut scăzut de carbon). care.5 > 500 N/mm2) şi de tenacitate (KV > 130 J la ta şi temperatura de tranziţie t50% < −20 oC).04 % obţinute prin: a − laminare obişnuită (structură cu ferită poliedrică şi perlită dispuse în benzi). permit a se realiza din aceste oţeluri semifabricate laminate cu caracteristici de rezistenţă mecanică foarte ridicate (de exemplu.7. asigură obţinerea de semifabricate cu caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică (Rp0. Microstructurile unui oţel cu %Cm = 0. sudabilitatea acestor oţeluri nu este însă satisfăcătoare. − Oţeluri microaliate cu vanadiu şi azot.08 %) şi sunt aliate cu mici cantităţi de Mn. cât şi o bună tenacitate. %Nbm = 0.5 > 550 N/mm2). deoarece au tendinţa spre formarea unor structuri fragile în ZIT.2 sau Rt0.8 %. diferă esenţial de structura ferito-perlitică (cu cristale poliedrice de ferită) ce rezultă dacă se aplică laminarea obişnuită. 8.018.2 sau Rt0.

putând fi utilizate la confecţionarea construcţiilor metalice şi mecanice la care nu sunt impuse condiţii deosebite privind tenacitatea materialelor. Microstructura unui oţel bifazic cu %Cm = 0.5. se obţine o structură bifazică ferito-austenitică în care concentraţia carbonului în austenită este suficient de ridicată pentru a-i asigura o bună capacitate de călire. condusă după una din diagramele prezentate în figura 8.7. Oţelurile bifazice (dual − phase steel) sunt oţeluri cu conţinut scăzut de carbon (%Cm < 0.30 %).5. care se utilizează sub formă de semifabricate sau produse având structura alcătuită dintr-o matrice feritică în care se află dispersate uniform insule de martensită (care ocupă. 8. alegând convenabil parametrii ti şi τm. 10.5 % O primă metodă de obţinere a structurii bifazice ferito−martensitice la semifabricatele laminate din astfel de oţeluri o reprezintă aplicarea unui TT intercritic constând din: a) încălzirea semifabricatelor la o temperatură ti ∈ (A1. 8. Semifabricatele din astfel de oţeluri sunt ieftine şi prezintă caracteristici mecanice ridicate (Rp0.4.. 8.A3) şi menţinerea lor o durată τm la această temperatură. Rm = 600..800 N/mm2 şi A = 15.20 % din structură).9.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Oţelurile microaliate ferito-perlitice şi oţelurile slab aliate cu ferită aciculară au fost concepute în vederea utilizării la realizarea semifabricatelor laminate (de tip platbandă) pentru ţevile sudate destinate conductelor petroliere (amplasate subteran sau submarin) şi pentru construcţiile sudate ale instalaţiilor marine de foraj şi exploatare petrolieră.. 8.. b) răcirea rapidă (în apă) a semifabricatelor.5.. iar ponderea formaţiunilor de austenită este la nivelul dorit al ponderii formaţiunilor martensitice în structura finală...8 %) şi microaliate cu elemente care să le confere granulaţie fină.16 %). Fig. pentru transformarea austenitei în martensită şi obţinerea structurii bifazice ferito−martensitice.2 = 320.7..12 % şi %Mnm = 1.420 N/mm2.9.3.1.10.. slab aliate cu mangan (%Mnm = 1. necesare la 84 . O altă metodă de obţinere a semifabricatelor cu structură bifazică ferito-martensitică constă din laminarea controlată intercritică a oţelurilor. Oţelurile cu forma incluziunilor nemetalice controlată se folosesc pentru obţinerea de semifabricate laminate cu anizotropie minimă a caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi (mai ales) de tenacitate.. aşa cum se poate observa pe micrografiile prezentate în fig.

Diagramele de laminare controlată intercritică pentru obţinerea semifabricatelor cu structură bifazică ferito−martensitică Fig. Metoda clasică de obţinere a incluziunilor de sulf cu formă controlată constau în tratarea oţelurilor la elaborare cu Ca şi Si. fiind necesară realizarea unor semifabricate laminate cu o structură în care formaţiunile de perlită să fie uniform distribuite în masa de ferită. 8. Ce etc.11.) supuse în exploatare unor solicitări mecanice complexe. în consecinţă. care modifică tipul incluziunilor (determină formarea unor incluziuni greu fuzibile. 8. Zr.) şi concentraţia sulfului într-un astfel de oţel se alege astfel încât să rezulte efectul maxim de reducere a anizotropiei caracteristicilor de tenacitate.11. zirconiu sau titan. În prezent se aplică metoda introducerii la elaborarea oţelurilor a unor cantităţi mici de pământuri rare (lantanide). controlul formei incluziunilor are ca scop principal obţinerea unor incluziuni de sulf globulare. rezervoare sferice etc. Fig. care generează în acestea stări de tensiuni mecanice bi sau triaxiale.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale realizarea unor piese sau echipamente (funduri pentru recipiente sub presiune. aşa cum sugerează diagrama (de principiu) redată în figura 8.10. lipsite de plasticitate şi uniform distribuite în structura oţelurilor. le asigură finisarea şi le dispersează uniform în masa structurală a oţelurilor. Pentru obţinerea unei astfel de structuri se impune ca oţelurile supuse laminării să nu conţină incluziuni nemetalice (sulfuri) plastice (care se dispun în timpul laminării sub formă de şiruri orientate în direcţia de deformare şi determină formarea structurii în benzi la răcirea semifabricatelor după laminare). globulare şi nedeformabile). Diagrama pentru alegerea reţetei de microaliere la elaborarea oţelurilor cu forma incluziunilor nemetalice controlată 85 . raportul dintre concentraţiile elementelor adiţionale (Ti. Pentru astfel de aplicaţii nu este recomandată utilizarea semifabricatelor laminate din oţel cu structură (ferito-perlitică) în benzi (care se caracterizează printr-o mare anizotropie a caracteristicilor mecanice).

livrate sub formă de semifabricate prelucrate prin deformare plastică (table. profile pentru utilizări generale etc.08 %.04 %) şi concentraţia 86 .). În funcţie de reţeta de aliere utilizată la elaborare. Oţelurile rezistente la coroziune Oţelurile rezistente la coroziune (oţelurile anticorosive) pot fi clasificate.6. formate din produşi de coroziune. 8. au caracteristicile de calitate reglementate prin standardele SR EN 10088 şi STAS 3583 (care este încă în vigoare). Oţelurile inoxidabile care.20 % şi %Crm > 10. martensită) existente în structura acestuia. conţinuturi foarte scăzute de impurităţi (%Sm ≤ 0. scap. Oţelurile inoxidabile şi refractare Oţelurile capătă proprietatea de a fi inoxidabile (de a prezenta o rezistenţă ridicată la acţiunea mediilor agresive cu care vin în contact).0 %. această prescripţie este cuprinsă şi în SR EN 10020..6. 7.1.1. ce întrerup contactul lor cu mediile agresive şi le protejează astfel de acţiunea distructivă a acestora. %Pm ≤ 0. bare. sârme. 8. a căror rezistenţă la coroziune este determinată de compoziţia chimică şi de structura acestora şi oţelurile patinabile..12. în două categorii: oţelurile inoxidabile. iar simbolurile principalelor mărci standardizate din fiecare clasă sunt redate în tabelul 8. Oţelurile inoxidabile comerciale. benzi.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8. care interacţionează cu mediile corosive şi se acoperă cu pelicule compacte.3). deoarece cromul este un element carburigen (v. austenită. dacă sunt înalt aliate cu crom. prezintă caracteristici bune de rezistenţă la oxidare şi la coroziune în gaze şi au capacitatea de a asigura caracteristici mecanice convenabile sunt denumite oţeluri refractare. oţelurile inoxidabile pot fi clasificate în: oţeluri aliate cu crom şi oţeluri aliate cu crom şi nichel.5. care precizează că oţelurile inoxidabile trebuie să aibă %Cm < 1. la calificarea unui oţel ca oţel inoxidabil sau refractar se ia în considerare numai concentraţia cromului dizolvat în soluţiile solide pe bază de fier (ferită.6.015 %. în funcţie de principalul factor care le asigură rezistenţa la acţiunea mediilor de lucru agresive. Oţelurile inoxidabile feritice fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi au compoziţia caracterizată prin %Cm ≤ 0. Trebuie precizat că.1.5 %. în condiţii de temperatură ridicată. concentraţia masică minimă a cromului în astfel de oţeluri fiind %Crm = 10.7. conform acestor standarde oţelurile inoxidabile sunt împărţite în clasele structurale prezentate în continuare.

.1 %)..6 %).0.feritic 87 . Ti. titan (%Tim = 0. Mărcile de oţeluri comerciale din această clasă structurală corespund integral acestor prescripţii. X6CrMo17−1.8. X3CrTi17. pentru finisarea granulaţiei.3.13 %. pentru îmbunăţăţirea tenacităţii şi prelucrabilităţii prin deformare plastică (Ni).1. X2CrMoTi17−1. reţetele cu concentraţii mari de crom prezentând şi bune proprietăţi de refractaritate.feritic Austenito .4.. Zr).. X2CrAlTi18−2.. X2CrMoTi29−4. X6Cr17.5 %). molibden (%Mom = 0.3. X2CrNbZr17.. aluminiu (%Alm ≤ 2 %).3. nichel (%Nim = 0. Si.30 %.. X6CrAl3..3.18 % sau %Crm = 25. aşa cum rezultă din următoarele exemple: X6Cr13. în compoziţia acestor oţeluri se pot adăuga în diverse concentraţii şi alte elemente: siliciu (%Sim ≤ 1 %).Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale masică de crom încadrată în una din următoarele reţete: %Crm = 11. pentru creşterea refractarităţii şi comportării la fluaj (Al.. niobiu (%Nbm = 0. Tabelul 8. Principalele mărci de oţeluri inoxidabile Marca de oţel conform: SR EN 10088 STAS 3583 X6Cr13 X6Cr17 X3CrTi17 X2CrMoTi18−2 X6CrAl13 X12Cr13 X20Cr13 X30Cr13 X39Cr13 X50CrMoV15 X2CrNi18−9 X5CrNi18−10 X6CrNiTi18−10 X2CrMnNi17−7−5 X2CrMnNiN18−9−5 X2CrNiMo17−13−3 X1NiCrMoCu25−20−5 X6CrNiMoTi17−12−2 X2CrNiMoCuN25−6−3 X2CrNiMoCuWN25−7−4 7Cr130 8Cr170 8TiCr170 2TiMoCr180 7AlCr130 10Cr130 20Cr130 30Cr130 40Cr130 45VMoCr145 2NiCr185 5NiCr180 10TiNiCr180 2MoNiCr175 2CuMoCrNi250 10TiMoNiCr175 - Clasa structurală Feritic Feritic Feritic Feritic Feritic Ferito .. Mo)...0.martensitic Martensitic Martensitic Martensitic Martensitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenito . %Crm = 17. stabilizarea feritei şi mărirea rezistenţei la coroziune intercristalină (Nb..8 %) şi/sau zirconiu (%Zrm = 0. X6CrMoNb17−1.7. X2CrTi12. X2CrNi12.5 %). X6CrNi17−1....

cu foarte mici cantităţi de carburi globulare uniform distribuite în matricea feritică) şi. urmată de aplicarea unui TT de recoacere de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul adecvat obţinerii caracteristicilor dorite). Oţelurile inoxidabile feritice au o sudabilitate relativ bună.3.. 7. %Pm ≤ 0. X7CrNiAl17−7.3.5 %).18 %. X5CrNiCuNb16−4. ca urmare. pentru îmbunăţăţirea tenacităţii şi prelucrabilităţii prin deformare plastică (Ni).0..1.24) de sensibiltatea lor ridicată la supraîncălzire (creşterea pronunţată a granulaţie în cazul încălzirii şi menţinerii lor la temperaturi mai mari de 900 oC) şi de tendinţa acestora spre fragilizare şi fisurare (atât datorită creşterii granulaţiei. constând din încălzirea la ti = 750..6.04 %) şi concentraţia masică de crom încadrată în una din următoarele reţete: %Crm = 11. %Crm = 17... Nb.5 %)..0. Cu). X8CrNiMoAl15−7−2. X105CrMo17. pentru îmbunăţăţirea rezistenţei la coroziune în anumite medii (Al. molibden (%Mom = 0.. 8. Si.40 min şi răcirea în aer. pentru finisarea granulaţiei. fig.1.0 %).6 %) şi/sau vanadiu (%Vm = 0..1.. locale (la îmbinările sudate) sau globale (la întreaga construcţie sudată).. X20Cr13.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Aceste oţeluri prezintă.. mărirea călibilităţii şi durificarea prin precipitare a acestor oţeluri (Ni. conţinuturi foarte scăzute de impurităţi (%Sm ≤ 0. aceste probleme se pot rezolva prin alegerea corespunzătoare a MA pentru sudare..850 oC (temperaturile mai mari fiind recomandate la construcţiile sudate din oţeluri feritice cu concentraţii ridicate de crom)..6..2 %) pentru creşterea refractarităţii şi comportării la fluaj (Al. X70CrMo15. 88 . Oţelurile inoxidabile martensitice şi ferito-martensitice fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi au compoziţia caracterizată prin %Cm = 0. Mărcile de oţeluri comerciale din aceste clase structurale corespund integral prescripţiilor prezentate mai înainte. la orice temperatură în stare solidă. singura modalitate tehnologică de a le influenţa caracteristicile de rezistenţă mecanică şi plasticitate constă în ecruisarea lor prin deformare plastică la rece.08. niobiu (%Nbm = 0... cum ar fi apariţia fazei σ în cazul menţinerilor îndelungate în intervalul de temperaturi 550. menţinerea la aceste temperaturi o durata τm = 30.700 oC).8 %).13 %. aluminiu (%Alm ≤ 1. cât şi datorită intervenţiei altor fenomene..015 %. X50CrMoV15.. Cu.. X5CrNiMo13−4.. X46Cr13. nichel (%Nim = 1. Principalele probleme care pot să apară la realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri sunt legate (v. aşa cum rezultă din următoarele exemple: X12Cr13.0 %. X4CrNiMo16−5−1. în compoziţia acestor oţeluri se pot adăuga în diverse concentraţii şi alte elemente: siliciu (%Sim ≤ 1 %). V) sau pentru evitarea apariţiei fenomenelor de fragilitate la revenire (Mo).. Mo). o structură monofazică feritică (eventual. X90CrMoV18. cupru (%Cum = 1. prin folosirea unor tehnologii de sudare adecvate şi prin aplicarea unor TT postsudare. caracteristicile de utilizare ale acestor oţeluri nu pot fi modificate prin aplicarea de TT cu schimbare de fază.2..

care măresc duritatea structurilor de revenire). X5CrNiCuNb16−4.8 %)..... scap. cupru (%Cu m = 1.08 %) şi conţinuturi ridicate de crom (%Cr m = 15. X8CrNiMoAl15−7−2) şi sunt denumite oţeluri cu durificare prin precipitare (oţeluri PH – preciptation hardening). la oţelurile cu concentraţii mari de carbon (%Cm > 0... în structura martensitică apar precipitate ale compuşilor intermetalici pe care îi formează elementele de aliere suplimentare (de tipul MoNi3. caracteristicile de rezistenţă mecanică înregistrând creşteri semnificative (Rp0.8 % au Ms << ta şi prezintă (la ta) după călire (în aer de la ti = 950.. având rezistenţă mecanică scăzută şi 89 ...5 %).2 %) aceste condiţii sunt uşor de întrunit..3.6. scap. aliate suplimentar cu nichel (%Ni m = 3. alcătuiesc o subdiviziune specială a oţelurilor inoxidabile martensitice (având ca mărci reprezentative X4CrNiMo16−5−1. 7. NbNi3 etc. de la ti = 1025.1 %) pentru asigurarea structurilor martensitice la răcirea în aer se impune alierea lor suplimentară cu nichel şi. molibden (%Mo m = 0. Oţelurile PH cu %Nim = 3.1050 oC) o structură austenitică.0 %) şi/sau niobiu (%Nb m = 0.. căpătând o structură martensitică sau ferito – martensitică. aluminiu (%Al m = 0. 5.3 ore)...4).. prin aplicarea unui TT de revenire (la ti = 470..5 % au Ms > ta şi prezintă după călire (în aer sau ulei.3.2 = 800.6 %).17 %). Oţelurile PH cu %Nim = 6.) şi se produce un efect de durificare (îmbătrânire) important..1050 oC) o structură martensitică cu conţinut scăzut de carbon.5 %). care prezintă o capacitate particulară de creştere a caracteristicilor de rezistenţă mecanică prin aplicarea de TT. caracterizată prin rezistenţă mecanică redusă şi plasticitate ridicată. fără afectarea inadmisibilă a caracteristicilor de tenacitate (energia de rupere se menţine la niveluri KV = 40.1300 N/mm2).1... Procesele care au loc la revenirea structurilor de călire ale acestor oţeluri (bogat aliate cu crom şi alte elemente de aliere) diferă de procesele care au loc la revenirea structurilor de călire ale oţelurilor nealiate (v. datorită intervenţiei fenomenelor de stabilitate la revenire şi de durificare secundară (separararea unor carburi de crom fin dispersate...3). iar caracteristicile mecanice ale structurilor de revenire pot indica prezenţa fenomenelor de fragilitate la revenire (v.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Aceste oţeluri au concentraţia de crom suficient de scăzută în corelaţie cu concentraţia de carbon....... X7CrNiAl17−7.. În majoritatea cazurilor oţelurile din aceste clase structurale se utilizează în starea metalurgică conferită prin aplicarea unui TT de călire + revenire. încât transformarea alotropică Feγ ⇔ Feα nu este suprimată şi aceste oţeluri prezintă transformări de fază în stare solidă (în condiţii de echilibru termodinamic sunt posibile transformările de tipul austenită ⇔ ferită) şi se călesc în aer (sunt oţeluri autocălibile).630 oC şi τm = 1. uneori.60 J) şi de rezistenţă la coroziune. Oţelurile cu conţinuturi scăzute de carbon (%C m < 0... în timp ce la oţelurile cu conţinut scăzut de carbon (%Cm < 0.1200 N/mm2 şi Rm = 1000.7. care se poate transforma în martensită (cu conţinut redus de carbon. cu cupru.0..

..5 ore) se obţin efecte de durificare prin precipitare similare celor tipice oţelurile PH cu %Nim = 3.5 ore.. comportare paramagnetică şi o bună sudabilitate.. N şi. aceste oţeluri ridică probleme tehnologice la prelucrarea prin aşchiere sau prin deformare plastică.. mai ales H....4 % sunt sudabile.6.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR plasticitate ridicată) prin aplicarea unui TT de călire la temperaturi scăzute (constând din răcirea oţelurilor.1.. în apă şi în foarte mulţi agenţi chimici. menţinerea la această temperatură o durată τm = 0. la tco = −70. 8. ca urmare. această reţetă fiind modificată la oţelurile pentru − 90 ..850 oC. BMT trebuie bine protejată în timpul sudării faţă de acţiunea nocivă a atmosferei înconjurătoare (prin utilizarea procedeelor de sudare în mediu de gaz inert). Oţelurile inoxidabile martensitice cu %Cm > 0.5. plasticitate mare.. Oţelurile inoxidabile martensitice şi ferito – martensitice cu %Cm < 0. în mod obişnuit.. alcătuit din călire martensitică şi revenire. menţinerea la tco o durată τm = 7.. pentru micşorarea stabiltăţii austenitei prin separarea unor particule de carburi de crom şi alte elemente de aliere şi apoi răcirea în apă)..10 %... Oţelurile inoxidabile austenitice fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi nichel şi reprezint[ o clasă structurală de oţeluri cu proprietăţi deosebite: rezistenţă mare la coroziune în aer. fiind recomandat TT de revenire la ti = 600.1. • reţeta de aliere de bază a acestor oţeluri prevede concentraţii masice de crom %Crm = 18. iar după sudare trebuie aplicate TT care să confere îmbinărilor sudate structuri asemănătoare cu cea corespunzătoare MB.24.−80 oC. deoarece. motiv pentru care oţelurile sunt denumite şi oţeluri austenitice tip 18−8. P. cu vr = 70. dar oţelurile moderne au %Cm ≤ 0.15 %.1.4 % sunt destinate confecţionării sculelor (cuţite. prin aplicarea ulterioară a unui TT de revenire (la ti = 500. Compoziţia chimică a acestor oţeluri poate fi caracterizată astfel: • concentraţia masică de carbon este scăzută.80 oC/oră. tenacitate şi rezistenţă mecanică ridicate la temperaturi scăzute (până la –270 oC).02. conform indicaţiilor diagramei din figura 7.) şi instrumentelor de măsurare şi nu se utilizează la realizarea construcţiilor sudate. care au efecte negative majore asupra tenacităţii). %Cm ≤ 0.20 % (corespunzătoare oţelurilor inoxidabile) şi concentraţii masice de nichel %Nim = 8....750 oC sau. la realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri trebuie utilizate MA cu concentraţii scăzute de carbon şi conţinuturi minime de impurităţi (S.. dacă este posibil.0.. un TT complet.3. instrumente chirurgicale etc.5 % călite şi îmbătrânite.04 %..520 oC şi τm = 1... structura austenitică se ecruisează puternic prin deformare plastică la rece şi.8 ore şi apoi reîncălzirea la ta) sau prin aplicarea unui TT de destabilizare a austenitei (constând din reîncălzirea oţelurilor la ti = 750. aceste oţeluri au tendinţa de fragilizare la rece.

aşa cum rezultă din următoarele exemple: X10CrNi18−8.5. urmată de aplicarea unui TT de recoacere de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul adecvat obţinerii caracteristicilor dorite).. molibdenul (%Mom = 2. Deoarece nu prezintă transformări în stare solidă. Ti) sau pentru stabilizarea structurii austenitice şi înlocuirea parţială a nichelului (Mn.. Mo).. niobiul (%Nbm = 0. pentru îmbunăţăţirea rezistenţei la coroziune (Mo. singura modalitate tehnologică de a le influenţa caracteristicile de rezistenţă mecanică şi plasticitate constă în ecruisarea lor prin deformare plastică la rece. nichelul acţionează favorabil asupra rezistenţei la coroziune şi îmbunătăţeşte caracteristicile mecanice la temperaturi înalte ale oţelurilor.0.15 % asigurându-le o bună rezistenţă la oxidare în medii uscate... X6CrNiMoNb17−12−2.).. cuprul (%Cum = 0.. cromul şi nichelul (elementele reţetei de aliere de bază): siliciul (%Sim ≤ 1.... %Crm = 12. prezintă cea mai bună comportare în prezenţa mediilor agresive de lucru. N). X2CrNiMo17−12−2.0. Mărcile de oţeluri comerciale din această clasă structurală corespund integral prescripţiilor prezentate mai înainte. • majoritatea oţelurilor austenitice crom-nichel au în compoziţie şi alte elemente de aliere decât carbonul. temperaturi ridicate.. care se realizează cu %Crm = 15. manganul (%Mnm = 2. 45 % (şi sunt denumite oţeluri tip 15−35. iar %Crm >15 % conferind oţelurilor rezistenţă la coroziunea (de tip elecrochimic) produsă de mediile active apoase.0 %) în astfel de medii este aproape nulă.25 %). deoarece probabilitatea declanşării proceselor de corodare electrochimică a structurii monofazice austenitice (cu %Crm = 10.1..7 %).. medii foarte agresive etc. 20−25. cromul este elementul de aliere care conferă acestor oţeluri rezistenţă la coroziune şi la oxidare. caracteristicile de utilizare ale acestor oţeluri nu pot fi modificate prin aplicarea de TT cu schimbare de fază..1 %) sau titanul (%Tim = 0. X6CrNiTi18−10. ca urmare. X12CrMnNiN18−9−5.25 % şi %Nim = 15.10 %). azotul (%Nm = 0. Oţelurile cu conţinuturi reduse de carbon (%Cm ≤ 0.12. Cu.. Nb. 91 ..7 %).. X2CrNi18−9.). 25−35 etc.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale aplicaţii speciale (caracterizate prin condiţii severe de lucru: solicitări mecanice cu intensităţi mari şi/sau aplicate dinamic.5.. X3CrNiCu18−9−4..4.. solubilitatea carbonului în austenită la această temperatură fiind mai mare decât concentraţia carbonului existent în aceste oţeluri şi..8.3 %).4 %).. la temperaturi înalte.04 %) au structura de echilibru la ta complet austenitică. efectele favorabile ale cromului se diminuează odată cu creşterea conţinutului de carbon al oţelurilor (care favorizează apariţia carburilor în structura acestora). fiind elementul de aliere care le conferă structura austenitică şi asigură (în cazul când %Nim > 8 %) menţinerea unei astfel de structuri până la temperatura ambiantă (prin modificarea substanţială a poziţiei punctelor critice de transformare în stare solidă A1 şi A3). pentru creşterea refractarităţii şi comportării la fluaj (Si.

850 oC). ca urmare.. se produce separarea din austenită a carbonului în exces sub formă de carburi de crom. carbonul ajunge mai repede la marginile cristalelor de austenită şi formează carburile cu cromul din austenita situată în zonele adiacente acestor margini. fenomen numit coroziune intercristalină. pentru care intensitatea sensibilizării la coroziune intercristalină a oţelului este maximă. 0. marginile (sărăcite în crom) ale cristalelor de austenită sunt atacate. proces care prezintă următoarele particularităţi: • separarea carburilor apare numai în cazul încălzirii într-un interval critic de temperaturi (450 oC. iar peste 850 oC austenita are capacitate ridicată de a dizolva carbon şi separarea carburilor nu mai este justificată termodinamic. marginile cristalelor de austenită îşi diminuează puţin concentraţia de crom şi diminuarea rezistenţei la coroziune a oţelului este mică. constând în încălzirea oţelurilor la ti = 1000. cantitatea de carburi precipitate este redusă.. după precipitarea intercristalină a carburilor de crom. sărăcirea în crom a acestor margini este parţial compensată şi rezistenţa la coroziune a oţelului este puţin afectată.13. creşte concentraţia în crom a marginilor acestor cristale. • viteza de difuzie a carbonului în austenită este mai mare decât cea corespunzătoare cromului şi. ca urmare.15 %) au structura de echilibru la ta alcătuită din austenită şi carburi de crom. pentru menţinerea structurii monofazice austenitice (până la ta)..04. structura monofazică astfel obţinută este alcătuită din austenită suprasaturată în carbon.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Oţelurile cu conţinuturi de carbon mai mari (%Cm = 0. dacă durata menţinerii este sub limita inferioară a intervalului critic. Aspectele prezentate sugerează şi principalele căi de acţiune pentru diminuarea susceptibilităţii oţelurilor inoxidabile austenitice faţă de coroziunea 92 . aşa cum se poate observa în imaginile prezentate în figura 8. această structură bifazică putând favoriza declanşarea proceselor de corodare a oţelurilor în prezenţa mediilor agresive.1100 oC. astfel că.12. instabilă termodinamic şi.. se produce uniformizarea prin difuzie a concentraţiei cromului în cristalele de austenită. Pentru a le conferi o structură monofazică austenitică rezistentă la coroziune. iar dacă durata menţinerii este mai mare decât limita superioară a intervalului critic. pentru dizolvarea carburilor în austenită şi răcirea lor rapidă (în apă). atunci când piesele realizate dintr-un astfel de oţel vin în contact cu un mediu agresiv de lucru. • aşa cum se poate deduce examinând diagrama din figura 8. dacă semifabricatele sau piesele confecţionate dintr-un oţel cu această structură sunt supuse încălzirii (în procesul de prelucrare sau în cursul utilizării). separarea intercristalină a carburilor de crom şi scăderea concentraţiei de crom de la marginile cristalelor de austenită diminuează rezistenţa la coroziune a oţelului. se aplică TT de călire de punere în soluţie (a carburilor). sub 450 oC difuzia elementelor care formează carburile nefiind posibilă. pentru fiecare temperatură situată în intervalul critic de temperaturi există un interval critic al duratei de menţinere.

pentru ca separarea intercristalină a carburilor de crom să afecteze în mică măsură rezistenţa la coroziune a marginilor cristalelor de austenită şi/sau microalierea oţelurilor cu titan. în timpul solidificării CUS. Microfotografia unei zone afectate de coroziunea intercristalină la o piesă din oţel inoxidabil austenitic X10CrNi18−8 Fig.04 %). sulful şi fosforul favorizează apariţia fisurării la cald. Fig. siliciul. pentru evitarea formării carburilor de crom în structura oţelurilor. se observă că principalele probleme care pot afecta sudabilitatea oţelurilor austenitice crom-nichel sunt: fisurarea la cald şi fragilizarea indusă de formarea fazei σ . care. 8. titan. fisurile formate la cald având caracter interdendritic şi fiind cauzate de prezenţa unor faze uşor fuzibile în zonele intercristaline ale structurii primare a CUS. Dacă se analizează diagrama structurală prezentată în figura 7. carburi de titan şi niobiu. niobiu sau tantal sunt denumite oţeluri stabilizate). carbonul. leagă carbonul în exces sub formă de carburi proprii şi asigură astfel menţinerea nealterată a concentraţiei cromului în cristalele de austenită (oţelurile inoxidabile austenitice microaliate cu titan. niobiu) compuşi (sulfura de nichel. niobiu sau tantal. deoarece formează cu elementele de aliere tipice oţelurilor inoxidabile austenitice (nichel. apariţia fenomenului este influenţată de următorii factori: − compoziţia chimică a BMT din care rezultă prin solidificare CUS (dependentă de compoziţia şi puritatea MB şi MA). silicaţi) care sunt faze uşor fuzibile sau care formează cu fierul sau cu elementele de aliere eutectice uşor fuzibile.13.12. creşterea concentraţiei cromului. 8. • Fisurarea la cald a CUS realizate prin sudare se produce la temperaturi ridicate (peste 1200 oC). Diagrama timp – temperatură − sensibilizare la coroziunnea intercristalină (TTS) a oţelului inoxidabil X10CrNi18−8 Oţelurile inoxidabile austenitice au o bună sudabilitate.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale intercristalină: reducerea concentraţiei de carbon (%Cm ≤ 0. în 93 . având afinitatea faţă de carbon mai mare decât cromul.24.

fixând elementele nocive (sulful. faza σ apare (mai greu) după sudare. wolframul..2 % şi %Cum ≤ 2 %. 8.. prin realizarea următoarelor efecte: finisarea structurii (ferita cristalizează înaintea austenitei şi împiedică formarea structurilor dendritice grosolane). %Mom = 1.1. Aceste oţeluri combină bunele proprietăţi ale oţelurilor inoxidabile feritice şi austenitice. Si.. ferita este faza care se deformează uşor şi ajută la diminuarea nivelului energetic al câmpului de tensiuni care apare datorită sudării) şi dizolvarea elementelor nocive (sulf. Nb. relaxarea tensiunilor mecanice care apar în timpul cristalizării primare a CUS (la temperaturi înalte.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR timp ce manganul. ferita are rezistenţa la deformare mai mică decât austenita şi.4.24. menţinerea la această temperatură o durată τm = 2.. fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi nichel şi reprezintă o clasă structurală de oţeluri utilizată relativ recent (cu toate că primele oţeluri duplex au apărut încă din 1930) la fabricarea aparaturii tehnologice de presiune şi a construcţiilor sudate. în zonele încălzite la 600. %Crm = 22. la realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri s-a constatat că structurile realizate în CUS şi ZIT nu mai prezintă raportul unitar al conţinuturilor procentuale de ferită 94 .. compus intermetalic FeCr caracterizat prin duritate ridicată şi fragilitate accentuată. faza σ apare (mai uşor) în aceleaşi zone.6. dacă MB sau CUS au structura complet austenitică. Primele oţeluri duplex realizate au avut compoziţia: %Cm ≤ 0.) sub formă de compuşi greu fuzibili sau care formează cu fierul sau cu elementele de aliere eutectice greu fuzibile. − prezenţa feritei în structura CUS (într-un conţinut procentual de 3. siliciu) şi diminuarea pericolului de formare a eutecticelor uşor fuzibile. iar prezenţa austenitei conferindu-le o bună ductilitate şi tenacitate.. denumite şi oţeluri duplex. raportul preferat al conţinuturilor procentuale de ferită şi austenită în structura oţelurilor de acest tip este cel unitar (%α ≅ 50 % şi %γ ≅ 50 %)..5 %. Oţelurile inoxidabile austenito – feritice sau ferito – austenitice...900 oC. fosfor. %Nim = 4.04 %. ca urmare.. apariţia fazei σ (sigmatarea) şi fragilizarea care o însoţeşte sunt favorizate de prezenţa unor elemente de aliere ca Mo. iar dacă structurile sunt austenito − feritice. direct din austenită .. prin realizarea următoarelor etape: γ → γ + α → γ + α + σ → γ + σ. Fragilizarea prin faza σ se produce atunci când în îmbinările sudate apare faza σ.. Ti şi de procesele de deformare plastică la rece şi pot fi înlăturate aplicând după sudare (sau după operaţiile de prelucrare prin deformare plastică la rece) un tratament termic constând din încălzirea zonei sigmatate la ti ≅ 1000 oC. prin realizarea următoarelor etape: γ + α → γ + α + σ → γ + σ.4 ore şi răcirea în aer. carbonul etc. vanadiul şi molibdenul împiedică fisurara la cald.4 %) împiedică fisurarea la cald. prezenţa în structură a feritei asigurându-le niveluri ridicate ale rezistenţei mecanice şi rezistenţei la coroziune.

5 %).. spre deosebire de MB.0 %). dar nefiind recomandate pentru echipamentele şi aparatele tehnologice destinate aplicaţiilor criogenice.. iar caracteristicile de rezistenţă la coroziune ale îmbinărior sudate sunt nesatisfăcătoare.15. de tipul unor compuşi intermetalici cu conţinuturi ridicate de crom şi molibden sau nitruri de fier şi/sau de elemente de aliere) care fragilizează structura şi micşorează rezistenţa la coroziune a acesteia. Pentru realizarea unor îmbinări sudate de calitate la realizarea aparatelor tehnologice sau construcţiilor metalice din oţeluri duplex se recomandă a se avea în vedere următoarele aspecte: • pentru a obţine CUS cu caracteristici corespunzătoare... %Cum ≤ 2.X2CrNiMoN22−5−3.. A doua generaţie de oţeluri duplex a avut compoziţia chimică caracterizată prin %Cm ≤ 0..0. 95 . X2CrNiMoN25−7−4. asigurând menţinerea raportului unitar al conţinuturilor procentuale de ferită şi austenită în zonele caracteristice ale îmbinărilor sudate ale echipamentelor trehnologice sau construcţiilor realizate din astfel de materiale.. %Nim = 6.1.X3CrNiMoN27−5−2. MA cu compoziţie apropiată de a MB se utilizează numai în cazul când se efectuează TT postsudare pentru rectificarea structurilor din CUS şi ZIT. • în procesul de sudare se produc fenomene metalurgice de precipitare în CUS şi ZIT a unor faze dure (faze δ. iar sudarea fără MA sau cu pMA scăzute (valori mari ale pMB) nu este recomandată (trebuie evitată). este necesar ca MA utilizate la sudare să fie supraaliate cu nichel (MA trebuie să aibă %Nim ≅ 9 %.5. X2CrNiMoCuWN25−7−4. azotul a fost utilizat pentru înlocuirea parţială a nichelului ca element austenitizant. respectarea acestei prescripţii asigurând formarea şi menţinerea cantităţii corespunzătoare de austenită în structura CUS...5.4 % . Rezistenţa la coroziune a oţelurilor duplex din generaţia a doua este mai bună decât a oţelurilor inoxidabile austenitice.. %Mom = 3.5 % şi %Nm = 0.04 %. construcţiilor şi echipamentelor care funcţionează la temperaturi superioare temperaturii de –50 oC (în condiţii de frig climatic sau industrial). mai ales dacă nu este posibilă aplicarea de TT postsudare. iar rezistenţa la tracţiune şi limita de curgere sunt aproximativ de două ori mai mari decât ale oţelurilor inoxidabile austenitice.X2CrNiMoCuN25−6−3. oţelurile duplex putând fi utilizate pentru confecţionarea pieselor.7. Mărcile de oţeluri comerciale din această clasă structurală corespund integral prescripţiilor prezentate mai înainte.8 %. care au în mod obişnuit %Nim = 5.. aşa cum rezultă din următoarele exemple: X2CrNiN23−4..26 %. constatându-se că el îmbunătăţeşte rezistenţa mecanică şi rezitenţa la coroziune şi contribuie la formarea austenitei din ferită la temperaturi ridicate. %Crm = 24.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale şi austenită. tenacitatea oţelurilor duplex are nivelul situat între nivelurile corespunzătoare oţelurilor inoxidabile austenitice şi feritice.30 % (unele conţinând şi %Wm = 0.

martensitică sau austenitică. în general sub 550 oC). 12SiNiCr360 şi 10TiAlCrNi320 (aparţinând clasei structurale a oţelurilor aliate austenitice). de tipul Cr2O3. ce protejează materialul împotriva oxidării în profunzime). având calitatea reglementată de STAS 11523.45 %. 20VNiMnCr120.35.1. Oţelurile refractare (termorezistente) pot aparţine.0. 8. oţelurile inoxidabile prezintă şi o bună refractaritate (mai ales. benzi. dacă aplicaţiile în care sunt utilizate se caracterizează prin temperaturi de lucru nu prea mari. table. 20−25 sau 25−35. SiO2. Al2O3. wolfram. molibden. iar rezistenţa mecanică la temperaturi ridicate se asigură oţelurilor prin alierea cu crom. în funcţie de compoziţia lor chimică. peste care se manifestă cu intensitate mare fenomenul de fluaj). 12NiCr250.) şi barelor forjate.6.5. 15SiNiCr250. 10AlCr240 (aparţinând clasei structurale a oţelurilor aliate feritice). iar solubilitatea azotului în ferită este mai scăzută decât în austenită. Pentru aplicaţiile tehnice la care temperaturile de lucru sunt foarte ridicate (550. ţevi prin care circulă hidrocarburi şi care au domeniul temperaturilor de lucru [700 oC. aşa cum s-a arătat anterior.. 10AlCr180. 20VNiWMoCr120 (aparţinând clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice). s-a constatat că apariţia fazelor δ este determinată de menţinerile îndelungate la temperaturi ridicate. semifabricatelor laminate finite (profile pline şi fasonate. deoarece. sârme etc. cu conţinuturile de carbon %Cm = 0. 40SiNiCr250. destinate fabricării produselor prin deformare plastică la cald. 15SiNiCr200.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fenomenele de precipitare se produc în principal în zonele feritice ale structurii CUS şi ZIT. nichel. 900 oC].1100 oC) se utilizează oţelurile refractare (termorezistente) speciale. iar precipitarea nitrurilor se produce mai intens dacă MB nu are un conţinut suficient de azot (care să determine formarea şi stabilizarea austenitei) sau dacă nu se folosesc MA supraaliate cu nichel. micşorează tendiţa de fragilizare la cald a acestora şi/sau le măresc temperatura de recristalizare primară.. Pentru această aplicaţie singurele oţeluri care dau rezultate bune sunt oţelurile austenitice crom – nichel tip 15−35. 96 .. vanadiu (care durifică oţelurile prin formarea de carburi stabile. uneia din clasele structurale anterior prezentate: feritică.. principalele mărci de astfel de oţeluri (simbolizate în acelaşi mod ca şi oţelurile aliate pentru construcţia de maşini cuprinse în STAS 791) sunt: 10AlCr70. rezistenţa la oxidare este conferită oţelurilor de alierea cu crom şi este îmbunătăţită de alierea suplimentară cu siliciu şi aluminiu (elemente care asigură formarea pe suprafetele pieselor realizate din astfel de oţeluri şi exploatate la temperaturi ridicate a unui strat compact şi aderent de oxizi. 12TiNiCr180. deoarece elementele de aliere difuzează mai uşor în această fază. O aplicaţie în care alegerea oţelurilor termorezistente ridică probleme interesante o constituie fabricare ţevilor pentru cuptoarele instalaţiilor de piroliză din combinatele petrochimice.

se utilizează aliaje speciale Ni−Cr ( %Nim = 45…70 % şi %Crm = 12…. împreună cu siliciul şi aluminiul.0. conţinutul ridicat de carbon diminuează prelucrabilitatea prin deformare plastică a acestor oţeluri. aşa cum arată diagramele din figurile 8. zirconiu etc.14 şi 8. wolfram (%Wm = 3…5 %).01…0. creşterea excesivă a cantităţii de carburi în structură fiind una din principalele cauze care produc degradarea ţevilor). celelalte componente contribuind la creşterea rezistenţei mecanice la cald şi asigurarea unei bune comportări la fluaj. ca urmare. le asigură o foarte bună rezistenţă la oxidare. impunând fabricarea ţevilor prin turnare centrifugală. Dependenţa dintre viteza de fluaj şi concentraţia de carbon la oţelurile austenitice crom – nichel tip 15–35 Fig. iar cromul. Fig.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale având structura de echilibru la ta alcătuită din austenită şi carburi. siliciu (%Sim < 2 %)..45 % a fost adoptată ţinând seama că. titan.25 %). 8.14. nichelul asigură acestor aliaje o rezistenţă excepţională la coroziune în medii puternic reducătoare. care au în compoziţie şi mici cantităţi de carbon (%Cm = 0. fier (%Fem = 2…12 %).35. 97 . 8. dar nu afectează inadmisibil sudabilitatea acestor oţeluri (cu anumite precauţii tehnologice ţevile pentru cuptoarele instalaţiilor de piroliză pot fi sudate). Soluţia folosirii unor oţeluri cu %Cm = 0.15. niobiu (%Nbm = 3…5 %).05 %) şi alte elemente de aliere: molibden (%Mom = 2…25 %. aceste oţeluri prezintă viteze de fluaj minime şi rezistenţe tehnice de durată (fluaj) maxime şi au tendinţă redusă de carburare în prezenţa mediilor de hidrocarburi (carburarea ţevilor şi.15. aluminiu. datorită numărului mare de componente aceste materiale sunt denumite superaliaje. Dependenţele dintre rezistenţa tehnică de durată şi concentraţia de carbon la oţelurile austenitice crom – nichel tip 15–35 şi 25–20 Pentru aplicaţiile în care mediul de lucru este foarte agresiv şi/sau temperaturile de lucru sunt ridicate..

%Fem = 30…33 %.6…6.0. oţelurile aparţinând acestei categorii au concentraţiile de carbon scăzute (%Cm ≤ 0.. %Fem = 5…9 % . % Alte elemente %Mom %Com max.0…1 %Nbm = 3…4 %.%Tim = 2…3 % 10 %Wm = 4…5 %. cum ar fi Ni3Nb. fineţea mare şi gradul lor de dispersie ridicat.0.02 %).015….Ti) sau (Ni. nichel (%Nim ≤ 0. cum ar fi aluminiul (%Alm ≥ 0. 70 55…65 45…50 50…55 42…43 50…55 %Crm 20…23 14…17 15…19 20…23 18…21 12…14 14…15 Compoziţia chimică. %Sm.30…. cupru (%Cum = 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabel 8. %Pm ≤ 0. molibden (Mom ≤ 0. durificate prin precipitarea unor compuşi chimici.25 %).%Sim = 0 0 1 1 3% 3. care..0.%Sim =1. 0.65 %). niobiul (%Nbm = 0.6. %Pm ≤ 0. %Alm = 4…5 5 % Superaliajele au structura alcătuită din soluţii solide ale componentelor.25…0. %Fem = 3…4 15…17 0.0…1 1.2. Superaliajele sunt cunoscute sub denumirile comerciale. 8.02…. compacte.3 ani cu atmosfera înconjurătoare. 18…22 %Tim = 1…1.12…0. %Fem = 17…20 %.55 %). conţinuturile de impurităţi ale acestor oţeluri sunt limitate la nivelurile %Sm. ce pasivează produsele (reduc viteza de coroziune uniformă la valori apropiate de 0 mm/an).5…5.02…. tenace şi aderente la suprafaţa produselor. Pentru a realiza o astfel de comportare.8 0 10 % max. cele mai cunoscute tipuri de aliaje din această clasă fiind: Inconel. respectiv.16 %). Ni3(Al.0…2. a unor pelicule (patine) de oxizi şi sulfat complex de fier. sunt slab aliate cu crom (%Crm = 0.%Tim = 2…3 1 2 % 4.. dacă oţelurile sunt livrate 98 . Incoloy.12 %) şi titanul (%Tim = 0. %Alm = 0 1 2 1 6% 5. care se comportă ca nişte straturi autoprotectoare. 0 % 8.15 %) şi conţin mici cantităţi de elemente care fixează azotul sub formă de nitruri stabile.060 %).035 %.8. 8.5…1.5…5.10 %).8…1. cu care firmele producătoare le-au lansat pe piaţă. Nimonic etc. 12…15 %Tim = 2…3 %.6…1. vanadiul (%Vm = 0.30 %). zirconiu (Zrm ≤ 0. dacă oţelurile sunt complet dezoxidate (calmate) la elaborare. Oţelurile patinabile Oţelurile din această categorie prezintă rezistenţă ridicată la coroziunea atmosferică. rezistenţă determinată de formarea pe suprafaţa produselor realizate din astfel de oţeluri. prin duritatea.8. Hastelloy.5 %.1. prin interacţiunea lor timp de 1. contribuie la creşterea rezistenţei mecanice..04 %. cu caracteristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8.Fe)3Al. 58 min. Compoziţiile chimice de bază ale unor superaliaje refractare Denumirea comercială INCONEL 625 INCONEL X 750 HASTELLOY C HASTELLOY X WASPALLOY NIMONIC 901 NIMONIC 105 %Nim min.

iar dacă condiţia nu este îndeplinită se recomandă sudarea cu preîncălzire şi.06. oţelurile SxxxW se pot livra în clasele de calitate J0. Deoarece conţinuturile de carbon şi alte elemente de aliere sunt scăzute.7.44 %.2. cu conţinut ridicat de fosfor (%Pm = 0. iar STAS 500/3 care reglementează acelaşi domeniu. cum ar fi: stâlpii pentru reţelele electrice de înaltă tensiune.. îndeplineşte condiţia %Ce ≤ 0. pentru confecţionarea sculelor de prelucrare prin deformare plastică la rece sau la cald a diferitelor materiale (dălţi. burghie. nefiind încă abrogat. rabotare şi mortezare. prevede mărcile RCA 370 şi RCB 510. 99 . tarozi. oţelurile din această categorie prezintă o bună sudabilitate. Standardul SR EN 10155 prevede mărcile S235W şi S355W. dornuri..) destinate prelucrării prin aşchiere a semifabricatelor şi pieselor din diverse materiale (oţeluri.15 %). Semifabricatele din astfel de oţeluri se livrează fie în starea obţinută prin laminare normalizantă.0.). Principalele aplicaţii tehnice în care se utilizează semifabricatele sub formă de table. determinat cu relaţia (8. macaralele. dacă carbonul echivalent. aplicarea recoacerii de detensionare ca TT postsudare. vagoanele de cale ferată. benzi sau profile laminate din astfel de oţeluri sunt construcţiile metalice şi mecanice (supuse în exploatare la coroziune atmosferică la temperatura ambiantă). concentraţia fosforului fiind mărită la unele oţeluri (la nivelul %Pm = 0.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale în altă stare decât cea calmată. Caracteristicile fizico − mecanice şi tehnologice ale oţelurilor din această categorie sunt similare celor ale oţelurilor de uz general echivalente din punctul de vedere al mărcii şi clasei de calitate.. iar S355W se poate livra şi în varianta S355WP. alezoare. iar conţinuturile de impurităţi sunt limitate.15 %). materiale plastice etc. lemn. freze. nicovale pentru forjat. piatră. fonte. 8.06…0. iar produsele realizate din acestea nu se tratează termic. matriţe pentru prelucrarea oţelurilor sau maselor plastice. deoarece acesta poate participa ca element activ la formarea peliculelor de pasivare. cuţite pentru foarfeci. realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri nu ridică probleme tehnologice deosebite. eventual. J2 şi K2.3). structurile portante şi de închidere ale halelor industriale şi unele recipiente sub presiune. poansoane. Oţelurile pentru scule Oţelurile din această clasă se utilizează pentru confecţionarea sculelor (cuţite pentru strunjire.2. filiere etc. fie în starea realizată prin laminare obişnuită (cu sau fără TT de normalizare aplicat ulterior laminării). semnificaţiile simbolurilor fiind cele precizate în scap. 8.

scap. scule de tragere la rece a materialelor metalice etc. 7.65. chei fixe..2. duritatea ridicată se asigură prin aplicarea unui TT final de călire martensitică a sculelor. fără ca duritatea tăişurilor să se micşoreze inadmisibil. ferăstraie pentru lemn. structura lor de echilibru la ta este alcătuită din perlită şi 100 . oţelurile pentru scule să fie (de obicei) hipereutectoide. care pot fi formulate astfel: • oţelurile trebuie să prezinte duritate ridicată (mai mare decât duritatea materialelor semifabricatelor sau pieselor care se se prelucrează cu sculele confecţionate din ele) şi tenacitate suficientă (pentru ca tăişurile şi corpul sculelor să poată prelua solicitările mecanice la care sunt supuse în timpul utilizării lor pentru prelucrarea semifabricatelor sau pieselor.25 %) şi conţinuturile de impurităţi limitate la nivelurile corespunzătoare oţelurilor de calitate. şublere. fără apariţia unor fenomene nedorite de fisurare sau rupere fragilă).1. se impune ca oţelurile să prezinte o bună stabilitate la revenire şi/sau să fie aliate cu elemente care să le asigure durificarea secundară (v.).1. pentru fabricarea unor piese rezistente la uzare (de la maşinile textile. 8. instrumente chirurgicale etc.2). deoarece încălzirile sculelor călite martensitic au efectele unor reveniri. astfel ca zona de la suprafaţa sculelor durificată prin călire să fie suficient de extinsă (adâncă) şi să permită ascuţirea repetată a acestora. • oţelurile trebuie să-şi menţină duritatea ridicată şi în urma încălzirii lor datorită frecărilor ce apar între scule şi semifabricatele sau piesele supuse prelucării.4). calibre etc. Oţelurile carbon pentru scule Oţelurile din această categorie au concentraţia de carbon ridicată (%Cm = 0. scap. • oţelurile trebuie să prezinte sensibilitate redusă la deformare şi/sau fisurare prin călire şi să aibă tendinţă mică de decarburare superficială în timpul prelucrărilor şi TT la care sunt supuse în procesul tehnologic de realizare a sculelor (deoarece micşorarea concentraţiei carbonului în stratul superficial diminuează călibilitatea şi capacitatea de călire – v. Fiind în marea majoritate oţeluri hipereutectoide. ceea ce impune ca.7.). micrometre. vârfuri de centrare pentru maşini – unelte.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR punctatoare.2. În corelaţie cu destinaţia lor. oţelurile din această clasă trebuie să corespundă mai multor condiţii generale. ţinând seama că duritatea martensitei creşte odată cu concentraţia de carbon a oţelului supus călirii (v.) şi pentru realizarea elementelor active (care trebuie să prezinte durabilitate ridicată) ale instrumentelor de măsurare şi verificare a dimensiunilor pieselor (rigle. scap.. maşinile agricole etc. ace de trasare.2). pentru fabricarea unor unelte şi instrumente de lucru (şurubelniţe. 5. • oţelurile trebuie să aibă o bună călibilitate. 5.).

OSC9. pentru obţinerea unei structuri cu perlită globulară...5). 6.. 6.200 oC. scap. • revenire joasă (la ti = 150.2).2. principalele mărci de oţeluri sunt: OSC7. • sculele realizate din astfel de oţeluri au duritatea (după TT final) 55. Gradul moderat de îndeplinire a condiţiilor limitează utilizarea acestor oţeluri la fabricarea sculelor cu forme simple şi dimensiuni caracteristice nu prea mari şi impune o serie de restricţii privind regimurile tehnologice de lucru cu sculele confecţionate din astfel de oţeluri (de exemplu. pentru obţinerea unei structuri martensitice cu conţinuturi minime de austenită reziduală.2 (de exemplu.3.. Pentru îndeplinirea condiţiilor generale anterior formulate.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale cementită secundară (dispusă sub formă de reţea la marginea formaţiunilor perlitice – v. sculele realizate din astfel de oţeluri se supun unui TT final alcătuit din: • călire martensitică. OSC10. pentru obţinerea unei structuri cu martensită de revenire (v. OSC11 şi OSC12. eventual. scap... După aducerea la configuraţia dorită. călire la temperaturi scăzute. 6. tabelul 4.. • călibilitatea acestor oţeluri corespunde unui indice J 5 – 55/60.0 %). încadrarea lor în condiţiile generale anterior formulate se prezintă astfel: • oţelurile prezintă sensibilitate ridicată la decarburarea superficială şi la fisurarea prin călire. 8. Oţelurile din această categorie au calitatea reglementată prin STAS 1700. bine detensionată şi cu duritate ridicată (55. Deoarece creşterea concentraţiei masice de carbon şi aplicarea de TT sunt singurele căi de acţiune pentru asigurarea caracteristicilor de utilizare ale acestor oţeluri.60 HRC. care conferă oţelurilor o bună prelucrabilitate prin deformare plastică şi prin aşchiere. 101 . OSC8. pentru creşterea durităţii şi. în procesul tehnologic de realizare a sculelor din astfel de oţeluri se pot include următoarele TT: • normalizarea (v. limitarea vitezelor de aşchiere şi/sau răcirea sculelor în cursul utilizării lor pentru diverse prelucrări).200 oC). simbolul OSC10 corespunde unui oţel carbon pentru scule având concentraţia masică medie de carbon %Cm = 1. care se menţine numai dacă acestea nu se încălzesc (în timpul utilizării) la temperaturi mai mari de 150. semnificaţia simbolurilor fiind cea precizată în scap.3). Semifabricatele din astfel de oţeluri se realizează prin deformare plastică la cald şi se livrează în starea structurală (cu perlită globulară) conferită de aplicarea unui TT de recoacere de globulizare a cementitei (numită şi recoacere de înmuiere).60 HRC).5). scap. pentru finisarea granulaţiei şi obţinerea unei structuri cvasieutectoide (fără reţea de cementită secundară).. • recoacerea de globulizare a cementitei (v.3.

03 % şi sunt slab sau mediu aliate cu elemente ca wolframul (%Wm = 1.0. Semifabricatele din aceste oţeluri sunt realizate prin deformare plastică la cald şi sunt livrate în starea structurală (cu perlită globulară) obţinută prin aplicarea unei recoaceri de înmuiere.25... ce corespund unor oţeluri aliate din clasa structurală ledeburitică (cu structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi carburi primare şi secundare).. care cuprinde ca principale mărci: 30VCrW85. pentru obţinerea unei structuri cu martensită de revenire. cromul (%Crm = 0. 36VSiWMnCr53.. %Sm ≤ 0. pentru diminuarea conţinutului de austenită reziduală din structură) şi revenire joasă (la ti = 150.1.2. scule (rezistente şi foarte rezistente la uzare) de prelucrare prin deformare plastică la rece şi instrumente de măsurare sau verificare au concentraţiile de carbon ridicate (%Cm = 0. 100VMoCr52. Oţelurile aliate pentru scule rezistente la şoc..ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8.. calitatea şi simbolizarea acestor oţeluri sunt reglementate de STAS 3611. unelte de mână şi scule de prelucrare prin deformare plastică la cald au concentraţiile de carbon %Cm = 0.0 %).15..0 %).2 %) şi manganul (%Mnm = 0. vanadiul (%Vm = 0.1.. bine detensionată şi cu duritate ridicată (58.2. care recomandă o simbolizare similară celei utilizate de STAS 791 pentru oţelurile aliate destinate pieselor pentru construcţia de maşini.1 %). Ca şi a oţelurile de tipul precedent.. 8. 90VCrMn20.1. 31VMoCr29. vanadiul (%Vm = 0.1.4.2. siliciul %Sim = 0..12.0 %).7.2.. Calitatea acestor oţeluri este reglementată de STAS 3611. 105MnCrW11. Oţelurile aliate pentru scule aşchietoare. nichelul (%Nim = 1.. TT final la care sunt supuse sculele confecţionate din astfel de oţeluri este alcătuit (ca şi în cazul sculelor din oţeluri carbon) din călire martensitică (urmată uneori de călire la temperaturi scăzute. cum ar fi cromul (%Crm = 1. molibdenul (%Mom = 0.1. 55MoCrNi10 şi 55VMoCrNi17.0 %).8 %)..5. 165VWMoCr115 şi 200Cr115..03 % şi sunt slab.. %Sm ≤ 0. molibdenul (%Mom = 0.2 %)..00 %). 105CrW20 şi 117VCr6.2.1.8. putându-se distinge tipurile prezentate în continuare. Oţelurile aliate pentru scule Oţelurile din această categorie au compoziţia chimică corelată cu destinaţia şi caracteristicile de utilizare ale sculelor care se confecţionează din ele. conţinuturile de impurităţi limitate la nivelul %Pm.2. conţinuturile de impurităţi limitate la nivelul %Pm.8.2..65 HRC).2 %).7..1.200 oC).2 %)..6...4. mediu sau înalt aliate cu diverse elemente.1.2..60 %.. ce corespund unor oţeluri aliate (hipereutectoide) din clasa structurală perlitică (cu structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi carburi secundare) şi 155MoVCr115. 8.. principalele mărci fiind: 90VMn20... wolframul (%Wm = 0..8... oţelurile de acest 102 .3 %) şi manganul (%Mnm = 0..8.2.7.0.4. 31VCr8..2.2..8 %).

Rp3. iar încălzirile la care sunt supuse sculele în timpul utilizării (pentru deformarea plastică la cald a materialelor metalice) echivalează cu aplicarea unor reveniri înalte.70... cu următoarea compoziţie: %Cm = 0.. cu compoziţia: %Cm = 0.1. la ti = 500.2. %Crm = 3.65 HRC) până la temperaturi de 600.. concentraţii minime de wolfram şi aliate suplimentar cu molibden (care suplineşte lipsa wolframului).5 % şi %Vm = 1.2.5 %..4. deoarece la aceste oţeluri aliate se manifestă fenomenele de stabilitate la revenire şi de durificare secundară).3.5. 8. Utilizarea unor concentraţii relativ mici de carbon (ca şi alierea cu unele elemente.2 % şi %Mom = 8. Rp2.78 %.0 %. principalele mărci fiind Rp1..0.. deoarece se obţine o structură (cu martensită de revenire) instabilă. Pornind de la această reţetă s-au dezvoltat toate variantele de oţeluri rapide utilizate în tehnică: • oţelurile economice.0..5. la sculele confecţionate din astfel de oţeluri nu se recomandă aplicarea TT de călire martensitică + revenire joasă...5 %...8. cum ar fi nichelul şi manganul) este dictată la oţelurile de acest tip de necesitatea obţinerii unor scule cu tenacitate ridicată (rezistente la şocuri mecanice sau termice repetate) şi care să nu se decarbureze uşor în cazul utilizării lor (la temperaturi ridicate) pentru prelucrarea prin deformare plastică la cald a materialelor metalice.2.0.4.5 %.......3. Oţelurile rapide sunt destinate în principal confecţionării sculelor aşchietoare care permit prelucrarea cu viteze mari de aşchiere a materialelor metalice. %Wm = 1... Rp10 şi Rp11.05 %.5..4. Rp4.. • oţelurile aliate suplimentar cu molibden (pentru a înlocui parţial wolframul.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale tip aparţin clasei structurale a oţelurilor aliate (hipoeutectoide) perlitice (cu structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi ferită). Compoziţia chimică de bază a oţelurilor rapide corespunde mărcii Rp3: %Cm = 0. pentru obţinerea unei structuri (apropiată de echilibru) cu sorbită de revenire şi duritatea 40. cu concentraţii mai ridicate de carbon. Rp9. marca reprezentativă fiind Rp11.2..2 %. %Crm = 3...... element de aliere scump). %Vm = 1. 103 .18 %.5. marca reprezentativă fiind Rp9. Oţelurile de acest tip au calitatea reglementată de STAS 7382 şi se simbolizează folosind grupul de litere Rp. %Crm = 3..650 oC..7.50 HRC (menţinută la acest nivel ridicat. Sculele confecţionate din acest tip de oţeluri se supun unui TT final de îmbunătăţire (călire martensitică urmată de revenire înaltă.0. Rp5. %Wm = 17.05 %.5.2.550 oC).9 %. %Vm = 2.. urmat de un număr convenţional (fără semnificaţie privind compoziţia sau caracteristicile oţelurilor). ce produc transformări structurale (trecerea martensitei de revenire în sorbită de revenire) însoţite de modificări dimensionale (nepermise) şi de micşorarea durităţii.... deoarece structurile obţinute prin TT final aplicat acestor scule îşi menţin duritatea ridicată (60...95. %Wm = 2.5 %.5 % şi %Mom = 2.1.1.95.

8.. deoarece austenita din structura la ti conţine concentraţii mari de elemente de aliere dizolvate.. structura de echilibru la ta a lingourilor turnate din astfel de oţeluri şi răcite foarte lent fiind alcătuită din perlită sorbitică.. în cursul încălzirii şi menţinerii la ti. stabilitatea austenitei scade (Ms creşte) şi aceasta se transformă în martensită foarte fină. semifabricatele obţinute după aceste operaţii având structura alcătuită din perlită globulară şi carburi primare.. deoarece oţelurile rapide au temeratura Ms << ta. TT final la care sunt supuse sculele din oţeluri rapide este alcătuit din: • călire martensitică (într-un singur mediu.17. 7.1300 oC.10 %. cu compoziţia: %Cm = 0. 6.2. Microstructura sculelor din oţeluri rapide după TT final ..1.... cu duritate ridicată (numită hardenită). Lingourile cu această structură se supun forjării (la cald) pentru distrugerea scheletului ledeburitic şi sfărâmarea carburilor primare pe care acesta le conţine şi apoi unei recoaceri de înmuiere..6 %..17.0.16.3) de la ti = 1200. Microstuctura oţelurilor rapide după călirea de la ti = 1200. cu martensită de revenire fină şi carburi globulare uniform distribuite în aceasta. aşchiere etc.580 oC. aşa cum se poate observa pe micrografia prezentată în figura 8.5). • 2..4.9. repetarea revenirii conducând la diminuarea cantităţii de austenită netransformată şi obţinerea unei structuri finale. Lingourile obţinute în condiţii industriale (răcite rapid la solidificare) prezintă la ta. carburi secundare şi un schelet ledeburitic (v.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • oţelurile aliate suplimentar cu cobalt (element care măreşte vrc şi temperaturile caracteristice Ms şi Mf ale oţelurilor şi permite simplificarea TT final al sculelor).. Fig.1300 oC 104 Fig..4 cicluri de revenire la ti = 530..0 %.. o parte din elementele de aliere se separă din austenită sub formă de carburi.5 % şi %Com = 5.16. o structură alcătuită din austenită. 8.5 %. carburi secundare şi un schelet ledeburitic. %Crm = 3. marca reprezentativă fiind Rp1... scap.) pentru obţinerea sculelor cu configuraţia şi dimensiunile dorite. scap.4. întreruptă sau în trepte – v. Ms << ta şi în urma călirii se obţine o structură alcătuită din austenită şi carburi primare. %Wm = 9. %Vm = 2. de tipul celei prezentate în micrografia din figura 8. semifabricatele cu această stare structurală se pot prelucra (prin deformare plastică la cald. Oţelurile rapide aparţin clasei structurale a oţelurilor aliate ledeburitice.5..

Fig. deoarece oţelurile au proprietăţi de turnare mai slabe decât fontele (temperatură ts ridicată. Oţelurile pentru piese turnate Piesele turnate din oţel se obţin mai greu decât cele din fontă.4. dacă. după ciclul primar de călire. 8. scap 6.1.6. Cu toate acestea. pentru durificarea superficială suplimentară a acestora.18 . 8. mai ales la sculele realizate din oţeluri rapide aliate suplimentar cu cobalt. 8. fluiditate scăzută etc. caz în care se poate realiza simultan şi un tratament termochimic de cianurare (v.).19.) utilizarea semifabricatelor turnate din oţel rămâne soluţia agreată şi în prezent aproape 20 % din totalul semifabricatelor folosite pentru obţinerea diverselor produse sunt realizate prin turnare din diferite mărci de oţeluri. piese cu dimensiuni şi mase mari etc.).8.8. Oţelurile destinate pieselor turnate trabuie să prezinte proprietăţi de 105 . Alte oţeluri cu destinaţii sau caracteristici speciale 8. Diagrama TT final al sculelor realizate din oţeluri rapide Fig. • tratamentul de revenire se face în mod frecvent prin încălzirea sculelor în băi de săruri topite. pentru multe aplicaţii tehnice (piese cu configuraţii complicate. iar modul în care ti la revenire influenţează duritatea sculelor este descris de diagrama din figura 8. interval mare de solidificare.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Diagrama TT final al sculelor din oţeluri rapide este prezentată în figura 8. se face o călire la temperaturi scăzute (la tco < −70 oC). Influenţa temperaturii de revenire asupra durităţii sculelor din oţeluri rapide În legătură cu TT final al sculelor din oţeluri rapide trebuie evidenţiate şi următoarele aspecte: • tratamentul poate fi simplificat.18. pentru transformarea austenitei în martensită şi se aplică apoi un singur ciclu de revenire. 19.

au plasticitatea şi tenacitatea garantate prin prescrierea unor valori minime pentru coeficientul de gâtuire Z sau energia de rupere KV. la oţelurile sudabile prescriindu-se %Cm ≤ 0.035 %). • oţelurile de înaltă rezistenţă pentru construcţii mecanice şi metalice au calitatea reglementată de SR ISO 9477 şi sunt oţeluri carbon sau aliate destinate realizării semifabricatelor turnate care se supun TT de normalizare + revenire sau de călire + revenire înaltă (îmbunătăţire) în vederea asigurării unor caracteristici mecanice ridicate: Re sau Rp0. reprezentând valorile minime ale limitei de curgere Re şi rezistenţei la tracţiune Rm (de exemplu. deoarece principala condiţie impusă se referă la asigurarea caracteristicilor mecanice.340 N/mm2 şi Rm = 400. se utilizează oţeluri slab aliate cu Mn. aceste oţeluri au caracteristicile minime de rezistenţă mecanică încadrate în limitele Re = 200. sunt oţeluri cu %Cm ≤ 0. OTA17MoCr13 106 . tabelele 8. cu Re ≥ 200 N/mm2 şi Rm ≥ 400 N/mm2). Principala condiţie care se impune oţelurilor pentru piese turnate o constituie asigurarea caracteristicilor mecanice cerute de aplicaţia în care sunt utilizate şi. cu calitatea reglementată de STAS 9277 şi simbolizate cu grupul de litere OTA.2 = 410…840 N/mm2 şi Rm = 620…1030 N/mm2. ca urmare.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR turnare acceptabile şi să asigure caracteristicile mecanice impuse de condiţiile de solicitare ale acestor piese.. Cr-Mo.550 N/mm2. caz în care simbolul mărcii are ataşată la început litera G (v. aceste oţeluri se simbolizează la fel ca şi oţelurile nealiate turnate şi au compoziţia chimică stabilită de producător astfel încât să fie satisfăcute cerinţele privind caracteristicile mecanice (de exemplu. se utilizează netratate termic şi pot fi elaborate cu sau fără asigurarea sudabilităţii. urmat de simbolul (alcătuit conform prescripţiilor din STAS 791) oţelului aliat respectiv (de exemplu. orice oţel poate fi utilizat şi pentru obţinerea pieselor turnate şi. ca urmare. Cr-Mn-Si. Pe lângă oţelurile de uz general.25 %. noul sistem de simbolizare reglementat prin SR EN 10027 prevede la fiecare marcă de oţel posibilitatea de a fi utilizat şi ca oţel pentru piese (semifabricate) turnate. Oţelurile de uz general pentru piese turnate sunt de două tipuri: • oţelurile nealiate pentru construcţii au calitatea reglementată de SR ISO 3775.. slab sau mediu aliate. Cr-Mn. oţelul G 230−450 este un oţel pentru piese turnate cu Re ≥ 230 N/mm2 şi Rm ≥ 450 N/mm2). se folosesc în practică şi oţeluri pentru piese (semifabricate) turnare cu destinaţie precisă: • oţelurile turnate pentru armături (robinete)..5).. %Sm ≤ 0. În principiu. Cr-Ni-Mo. în prezent simbolizarea oţelurilor de uz general pentru piese turnate se face cu ajutorul a două numere. cu conţinuturile de impurităţi limitate la nivelul %Pm. marca G 200−400W corespunde unui oţel nealiat sudabil.4 şi 8.25 % şi adâugându-se litera W la simbolul mărcii (de exemplu.

4). nealiate sau aliate cu Cr. cu %Cm = 0.3 %). Mo şi Cr. cu menţiunea că în faţa simbolului se scrie litera T (de exemplu. concentraţia masică medie a nichelului fiind %Nim = 3.35 %. aceste oţeluri au calitatea reglementată de STAS 12403 şi se simbolizează la fel ca oţelurile de tipul precedent. Arcurile şi elementele elastice confecţionate din aceste oţeluri se supun unui TT final alcătuit din călire 107 . aceste oţeluri au calitatea reglementată de STAS 10718 şi se simbolizează la fel ca oţelurile inoxidabile livrate sub formă de semifabricate prelucrate prin deformare plastică. V (elemente care îmbunătăţesc comportarea la fluaj). cromul fiind elementul de aliere principal. aliat cu Mo şi Cr. Mo. concentraţia masică medie a cromului.4 %).8. Ni. Cr şi Ni. crom.6.17 %. iar T17VMoCr14 este un oţel cu %Cm ≤ 0. adăugându-se la sfârşitul simbolului litera R (de exemplu. uneori. la care se garantează o anumită valoare a energiei de rupere KV la –60 oC. Oţelurile pentru arcuri Aceste oţeluri sunt destinate realizării arcurilor şi elementelor elastice utilizate în construcţia de maşini. Cr.09 % şi aliat cu Mo.45 %. cu wolfram şi nichel. sunt destinate realizării semifabricatelor turnate pentru piesele care lucrează la temperaturi ridicate (sub 575 oC) şi se simbolizează similar oţelurilor de tipurile precedente (de exemplu. • oţelurile inoxidabile turnate în piese sunt oţeluri înalt aliate ferito−martensitice sau austenitice de tipul celor prezentate în scap 8. elementul de aliere principal. T21 este un oţel nealiat cu %Cm ≤ 0. T9MoCrNi30R este un oţel pentru piese turnate destinate să lucreze la temperaturi scăzute. nealiate sau slab aliate cu siliciu. având concentraţia masică medie %Crm = 1. slab aliate cu Mn.2. Mo. Pentru a corespunde destinaţiei oţelurile din această categorie trebuie să prezinte limită de elasticitate (curgere) ridicată (v. fiind %Crm = 1. rezistenţă mare la oboseală şi sensibilitate redusă la fisurare în prezenţa concentratorilor de tensiuni şi o bună prelucrabilitate prin deformare plastică. 3. dispozitive şi aparate. stabilitate în timp a caracteristicilor mecanice în condiţiile de temperatură şi mediu de lucru specifice aplicaţiilor în care sunt utilizate.25 %. aliat cu V.21 %. vanadiu. • oţelurile turnate în piese destinate să lucreze la temperaturi ridicate sunt oţeluri cu %Cm ≤ 0. 8. mangan şi.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale este un oţel turnat pentru armături. Cele mai utilizate oţeluri din această categorie sunt oţelurile hipoeutectoide cu %Cm > 0. cu concentraţia masică medie de carbon %Cm = 0. T15NiCr180 este un oţel inoxidabil austenitic de tip 18−8 pentru piese turnate).17 %. aceste oţeluri au calitatea reglemntată de STAS 12404.scap.0 %). • oţelurile turnate în piese rezistente la temperaturi scăzute sunt oţeluri cu %Cm ≤ 0.

urmată de revenire medie (la ti = 370…500 oC – v.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR martensitică.90.65 %.4.1. 8. de exemplu. de litera V. o bună rezistenţă la uzare şi o bună rezistenţă la oboseala de contact (produsă de solicitările variabile datorate contactului intermitent al inelelor cu bilele sau rolele rulmenţilor). Oţelurile pentru rulmenţi Oţelurile din această categorie sunt utilizate la confecţionarea elementelor active (inele.0. Datorită destinaţiei.45.. OLC65A este un oţel nealiat de calitate pentru arcuri.5 %. au conţinuturile de impurităţi drastic limitate (%Sm ≤ 0.65 %). urmat de un număr convenţional (fără semnificaţie precizată) şi. există tendinţa înlocuirii acestora cu oţelurile slab aliate Cr−V sau Cr−Mn. bile. simbolul mărcilor de oţel utilizate pentru confecţionarea arcurilor sau elementelor elastice fiind urmat de litera A. oţelurile cu siliciu au însă tendinţă mare de decarburare şi de formare a unor defecte superficiale în timpul prelucrării prin deformare plastică la cald..1.95. aceste oţeluri trebuie să asigure caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate. dacă oţelurile sunt tratate în vid la elaborare. iar dacă temperaturile de lucru sunt ridicate. iar pentru îmbunătăţirea purităţii se poate utiliza tratarea în vid a oţelurilor la elaborare. scap. scap.60 % şi %Sim = 1.5). Pentru confecţionarea arcurilor şi elementelor elastice care lucrează în medii corosive se utilizează oţelurile inoxidabile (v. 8. principalele mărci de oţeluri pentru rulmenţi sunt RUL1.. arcurile şi elementele elastice se confecţionează din oţeluri refractare sau din oţeluri rapide pentru scule. cu concentraţia masică medie de carbon %Cm = 0..6. 6.8.1..10 %. Oţelurile pentru rulmenţi utilizate curent au %Cm = 0..) ale rulmenţilor.020 % şi %Pm ≤ 0. Oţelurile pentru arcuri au calitatea reglementată de STAS 795.027 %) şi sunt slab aliate cu crom (%Crm = 1. RUL1V. Influenţa cea mai puternică asupra elasticităţii acestor oţeluri o are siliciul (dizolvat în ferită). RUL2. simbolizarea lor cuprinzând grupul de litere RUL. a căror compoziţie chimică (încadrată în prescripţiile prezentate anterior) este diferenţiată pentru asigurarea următoarelor caracteristici de călibilitate (v. RUL2V şi RUL3V.80 %). role etc. scap. iar 60Si15A este un oţel aliat pentru arcuri. Oţelurile din această categorie au calitatea reglementată de STAS 1456/1 şi STAS 11250. 6. eventual.2): J 6 – 61/62 la 108 . în prezent.35 %) şi molibden (%Mom = 0.. pentru creştera călibilităţii (impusă de realizarea componentelor rulmenţilor de mari dimensiuni) se poate apela la alierea suplimentară cu mangan (%Mnm = 0..20. cu concentraţia masică medie a elementelor de aliere %Cm = 0.1).3. motiv pentru care.

şi călirea martensitică (pentru durificarea elementelor componente ale rulmenţilor). se utilizează în prezent oţelurile aliate Cr – Ni sau Cr – Mo pentru cementare.4. de mare intensitate şi repetate. funcţionare intermitentă şi condiţii necorespunzătoare de ungere. 6. produse prin acţiunea unor solicitări dinamice (şocuri) de contact.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale mărcile RUL1 şi RUL1V. J 13.8. Oţelurile din această categorie. pentru confecţionarea inelelor rulmenţilor de mari dimensiuni. bine detensionată şi cu duritate ridicată).) supuse în exploatare unor procese intense de uzare. datorită lipsei de tenacitate ce le caracterizează. scap. cu capacităţi mari de încărcare. urmată de călirea la temperaturi scăzute (pentru eliminarea austenitei reziduale şi asigurarea stabilităţii dimensionale a elementelor rulmenţilor) şi de revenirea joasă (pentru obţinerea unei structuri cu martensită de revenire.9…1.3 % şi 109 . Semifabricatele utilizate la confecţionarea elementelor (pieselor) componente ale rulmenţilor se realizează prin deformare plastică la cald. cu capacităţi mari de încărcare şi supuse la şocuri mecanice în cursul exploatării. pentru astfel de aplicaţii folosirea oţelurilor durificate prin calire martensitică nu dă rezultate corespunzătoare. denumite şi oţeluri Hadfield (după numele metalurgului englez care le-a conceput în 1882). cu compoziţia chimică caracterizată de %Cm = 0.2). elemente active pentru concasoare şi utilaje miniere etc.5 – 61/62 la mărcile RUL2 şi RUL2V şi J19 – 61/62 sau J 31 – 61/62 la marca RUL3V. De asemenea.4. 8.3). ca TT finale. şenile pentru tractoare. 6. dinţi pentru cupele excavatoarelor. având structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi cementită secundară (dispusă sub formă de reţea la marginea formaţiunilor perlitice). în procesele tehnologice de fabricare a acestor componente incluzându-se aceleaşi TT ca şi la sculele din oţeluri carbon şi aliate (hipereutectoide): normalizarea (pentru finisarea granulaţiei şi obţinerea unei structuri cvasieutectoide) şi recoacerea de globulizare a cementitei (pentru asigurarea unei structuri cu perlită globulară). Oţelurile pentru rulmenţi se încadrează în clasa structurală a oţelurilor aliate perlitice (hipereutectoide). la aceste piese se asigură durificarea prin aplicarea unui TT final de călire superficială (călire CIF – v. la aceste piese se asigură durificarea superficială prin aplicarea unui TT final de carburare (v. sunt oţeluri austenitice înalt aliate cu mangan. Pentru confecţionarea inelelor rulmenţilor de mari dimensiuni. scap. ca TT aplicate în cursul fabricării. se utilizează în prezent oţelurile (nealiate sau slab aliate) pentru îmbunătăţire. Oţelurile rezistente la uzare şi tenace Oţelurile din această categorie se utilizează la confecţionarea unor piese (lame pentru buldozere.6.

pentru îmbunătăţirea unor proprietăţi de utilizare.1100 oC. constând din încălzirea şi menţinerea la ti = 1050. pentru menţinerea structurii monofazice austenitice (cu plasticitate şi tenacitate ridicate) până la ta. Oţelurile cu rezistenţă mecanică foarte ridicată Aceste oţeluri aparţin clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice şi se caracterizează prin capacitatea de a realiza caracteristici mecanice ridicate. pentru dizolvarea carburilor în austenită.1. Starea structurală corespunzătoare realizării caracteristicilor mecanice precizate în tabelul 8. simbolizarea lor făcându-se la fel ca la oţelurile aliate pentru piese turnate. datorită ecruisării superficiale puternice pe care le-o produce acţiunea unor astfel de scule. având caracteristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8. Piesele confecţionate din astfel de oţeluri se supun unui TT de călire de punere în soluţie. crom. însoţită de creşterea durităţii şi rezistenţei la uzare a pieselor (aceste oţeluri se comportă ca nişte materiale inteligente. Mn)3C. T130Mn135. diverse cantităţi de nichel... prezentate în scap. Calitatea oţelurilor din această categorie este reglementată de STAS 3718. prelucrarea lor prin aşchiere cu scule metalice nefiind posibilă. 8. stabilitatea sa se micşorează şi se produce transformarea ei în martenstă. datorită deformării plastice superficiale provocate de solicitările mecanice de contact la care sunt supuse. 8.6.9 se realizează la oţelurile maraging prin aplicarea următoarelor TT: • călirea de la o temperatură ti superioară temperaturii de 732 oC. la care se pot adăuga. urmată de răcirea rapidă. În această categorie se încadrează oţelurile inoxidabile martensitice cu durificare prin precipitare (oţelurile PH – preciptation hardening). eventual. prelucra sau fasona cu scule abrazive. cu formarea unor precipitate disperse cu mare efect de durificare structurală. prin călire (răcire rapidă de la ti).2 şi oţelurile cu îmbătrânire martensitică (oţelurile maraging). care îşi autoadaptează proprietăţile în funcţie de condiţiile de utilizare). molibden etc. T120CrMn130 .5. la care structura acestor oţeluri devine complet austenitică. Piesele din astfel de oţeluri se obţin numai prin turnare şi se pot. În cursul utilizării pieselor confecţionate din aceste oţeluri. austenita este ecruisată. Structura de echilibru la ta a acestor oţeluri este alcătuită din austenită aliată cu mangan şi carburi de tipul (Fe.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Mnm = 11…14 %. ca urmare a producerii unor fenomene de descompunere a soluţiilor solide suprasaturate prezente în structura acestora. T100MoMn130 şi T130MoMn135.9. T100NiMn130.8. principalele mărci de oţeluri din această categorie sunt: T105Mn120. 110 .

4 1340 1260 14 60 12. mai ales dacă operaţia de sudare este efectuată după realizarea TT de călire şi îmbătrânire la construcţia sudată.1 2500 2460 5 25 18Ni350 18.7 5. o durată de menţinere aleasă convenabil pentru precipitarea în structura martensitică a fazelor durificatoare dorite. %Pm < 0. structura care rezultă fiind o martensită (soluţie solidă suprasaturată având ca solvent Feα) cu conţinut scăzut de carbon. %Sim < 0. transformarea martensitică a acestor oţeluri este reversibilă şi se caracterizează printr-un decalaj important între valorile temperaturii caracteristice Ms la realizarea transformării directe (la răcire) şi inverse (la încălzire): la răcire. • durificarea prin precipitare (îmbătrânire)..5 12.1 1700 1620 6 35 18Ni300 18.3 0.0 8. transformări locale ale martensitei în austenită şi micşorarea durităţii şi caracteristicilor de rezistenţă mecanică ale oţelurilor (înmuierea oţelurilor prin supraîmbătrânire)..5 8. Z. %Mnm < 0.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale austenita suferă o transformare fără difuzie (transformare martensitică).01 % * Conţinutul de Cr (care.485 oC.3 0. piesele şi componentele de aparatură tehnologică realizate din astfel de oţeluri pot fi supuse prelucrărilor prin deformare plastică. se realizează în fâşiile în care ciclurile termice de sudare se caracterizează prin temperaturi care asigură apariţia în structură a austenitei 111 . martensita ⇒ austenită la depăşirea temperaturii Ms ≡ Msi ≅ 600 oC. în mod obişnuit se activează precipitare compuşilor intermetalici MoNi3 şi TiNi3 (cu efect durificator maxim) şi se limitează duratele de îmbătrânire pentru a se evita apariţia precipitatelor de tip Fe2Mo (fără nichel).1 2500 2460 5 25 17Ni 17. austenita ⇒ martensită la traversarea temperaturii Ms ≡ Msr ≅ 240 oC. iar la încălzire.4 0. înlocuieşte Co).7 0. Compoziţia chimică şi caracteristicile mecanice ale oţelurilor maraging Caracteristicile mecanice R m. care determină creşteri locale ale concentraţiei de Ni. semifabricatele.03 %.2.8 4.0 8. Marca oţelului Compoziţia chimică Sudabilitatea oţelurilor maraging este bună.8 1.1%. suprasaturată în elemente de aliere.2 4.1 1700 1620 6 30 3.8 0. cu tendinţă redusă de fisurare. aşchiere şi/sau sudare.2 0.1 1480 1410 12 55 18Ni250 18. %Nim %Com %Mom %Tim %Alm N/mm2 N/mm2 % % 18Ni200 18.0 0.0 11. A.1%. la această marcă de oţel.1 1970 1930 6 30 18Ni350 17.0 0. deoarece în timpul răcirii CUS şi ZIT după sudare. la o temperatură ti = 480. în starea structurală realizată prin călire.5 3.0 10. sunt: • înmuierea ZIT.2 0.6 0.6 1.0 5.9.5 3. care prezintă caracteristici bune de plasticitate şi tenacitate.2 0.0* 12−5−3 La toate oţelurile %Cm < 0. %Sm . austenita se transformă în martensită plastică. Principalele probleme care apar la sudare. Rp0.0 4. Tabelul 8.6 0.

. 8. care influenţează negativ caracteristicile de rezistenţă mecanică şi (mai ales) de tenacitate ale acestei zone a îmbinărilor sudate. elemente de acţionare în automatizări. care are un coeficient de dilatare ce rămâne practic neschimbat până la 100 oC şi este de opt ori mai mic decât al fierului.. traductoare de precizie etc.0…12.9) şi alegerii necorespunzătoare a MA.tabelul 8. intră în construcţia tuburilor catodice utilizate pentru monitoarele de mare rezoluţie ale calculatoarelor electronice etc.. care poate determina scăderea tenacităţii şi creşterea tendinţei de fisurare).. austenita din aceste fâşii se transformă la răcirea îmbinărilor sudate în martensită moale şi plastică.4 %.5 % şi restul Fe. acest aliaj se utilizează pentru fabricarea etaloanelor de lungime.732 oC şi martensita se transformă parţial în austenită). N2. alegerea judicioasă a MA şi proiectarea corectă a regimurilor de sudare. %Crm = 8. acest aliaj este recomandat pentru fabricarea elementelor elastice de precizie (orologerie mecanică.4 %. • formarea în structura CUS a unor compuşi intermetalici. %Nim = 42…48 % şi restul Fe.3 % şi %Nim = 35…37 %.. • Platinitul este un aliaj cu %Cm ≤ 0.).0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (fâşiile din ZIT în care temperatura depăşeşte 732 oC şi se obţine o structură complet austenitică şi fâşiile din ZIT în care temperatura este situată în intervalul 480.). H2) din mediul înconjurător sau din materialele utilizate la sudare. • Elinvarul este un aliaj cu %Cm = 0. aparatură de laborator etc. nedurificată prin precipitare. se datorează neîncadrării MB în caracteristicile de compoziţie chimică recomandate (v. • formarea porilor în CUS. iar impurificarea excesivă cu sulf determină formarea în structura CUS a sulfurii de titan (uşor fuzibilă. Principalele oţeluri (aliaje) comerciale din această categorie sunt: • Invarul este un oţel cu %Cm ≅ 0. %Nim = 35…37 %. care are un coeficient de dilatare termică redus şi un modul de elasticitate ce rămâne aproximativ constant până la 100 oC.8. Aceste probleme se pot rezolva prin: verificarea atentă a calităţii MB ale construcţiilor sudate. care are coeficientul de dilatare egal cu al sticlei şi platinei. 112 . este utilizat ca aliaj înlocuitor al platinei în construcţia aparatelor la care există piese metalice înglobate în sticlă (lămpi electrice. Oţelurile cu coeficient de dilatare termică controlat Oţelurile din această categorie sunt înalt aliate cu nichel sau cu crom şi nichel şi se caracterizează prin valori ale coeficientului de dilatare termică reduse şi care variază foarte puţin cu temperatura. tuburi electronice. de exemplu. excesul de carbon determină apariţia în structura CUS a carburilor de titan şi molibden.3.6. este determinată de absorbţia de gaze (O2.

Ca şi în cazul oţelurilor. Prin această simbolizare se atribuie fiecărei mărci de fontă câte un număr de două cifre înscris în pozitiile 7 şi 8. iar simbolizarea numerică se utilizează numai pentru fontele standardizate. 2 când se indică duritatea şi 3 când simbolizarea se face după compoziţia chimică.1. fie duritatea Brinell (în mod uzual). în % sau caracteristica de înovoiere prin şoc KV. fie în funcţie de compoziţia chimică.20. Simbolizarea numerică a mărcilor de fonte conform SR EN 1560 este complementară simbolizării alfanumerice. Fontele comerciale 8. simbolizarea alfanumerică se poate utiliza pentru orice categorie de fontă (standardizată sau nu).10). − simbolizarea după caracteristici prevede posibilitatea de a indica fie rezitenţa la rupere Rm . iar simbolurile au structura prezentată în figura 8. se specifică dacă încercarea de încovoiere prin şoc. necesară pentu verificarea acestei caracteristici. în cazul în care simbolul cuprinde valoarea KV. Se poate observa că simbolizarea fontelor prezintă următoarele particularităţi: − prezenţa sau absenţa simbolului EN arată că fonta este inclusă într-un standard european sau nu .Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8. în funcţie de condiţiile specifice impuse 113 . − simbolizarea după compoziţia chimică se realizează cu sau fără indicarea conţinutului de carbon. Simbolizarea fontelor comerciale Simbolizarea alfanumerică şi numerică a fontelor este reglementată de standardul SR EN 1560 conform căruia. − simbolul alfanumeric dă informaţii despre conformaţia grafitului şi despre structura sau starea de tratament termic a masei metalice de bază a fontei. − literele GJ sunt prezente în simbolul oricărei mărci de fontă.9. cifra din poziţia 5 a simbolului este 1 pentru cazul în care simbolul alfanumeric al fontei indică rezistenţa la tracţiune. iar la poziţia 9 se înscrie o cifră (0…9). aplicând aceleaşi principii ca în cazul oţelurilor aliate. se efectuează la temperatură ambiantă (literele RT) sau la temperatură scăzută (literele LT) şi se indică în simbol modul de obţinere a epruvetelor (v.9. simbolizarea alfanumerică se poate face fie în funcţie de caracteristici. iar litera G − că aceasta se utilizează în stare turnată.10. litera J indicând că materialul simbolizat este o fontă. în J). în N/mm2 (şi eventual alungirea procentuală după rupere A. Vickers sau Rockwell. tabelul 8. Structura şi conţinutul simbolurilor pentru cele două criterii de simbolizare sunt prezentate în tabelul 8.

obţinerea unor rezistenţe Rm > 250 N/mm2 se realizează prin aliere: %Crm = 0.2…2 %.5 %. %Pm = 0.1…0. 8.15 %. 5 – pentru fontele la care se face încercarea la încovoiere prin şoc la temperatură scăzută. structura acestor fonte este formată dint-o masă metalică de bază feritică (la fontele cu Rm < 200 N/mm2). 1 − pentru fontele ale căror caracteristici se verifică pe probe turnate separat.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fiecărei mărci. fontele maleabile şi fontele cu grafit nodular. Fig. 114 .5…3. Aceste aliaje au compoziţia chimică de bază caracterizată astfel: %Cm =2. Fontele cu grafit lamelar (fontele cenuşii) au utilizarea cea mai mare.20. reprezentând 70 % din totalul materialelor metalice turnate în piese.03…0.9. 8.5 %.1…0. 8 – pentru piesele tratate termic. 9 – pentru condiţii suplimentare specificate în comanda beneficiarului.5…1.5 %. după cum urmează: 0 − pentru fontele fără condiţii specifice.5…2. 3 – pentru fontele ale căror caracteristici se verifică pe probe prelevate din piesele turnate. %Cum = 0. %Mom = 0.15…0. 350 N/mm2].5…1. Aşa cum s-a prezentat în scap 4.5 %.0 %. %Sim = 1. %Mnm = 0. Caracteristica mecanică principală care se garantează la aceste materiale este rezistenţa la rupere Rm. cuprinsă în mod obişnuit în intervalul [100 N/mm2 .65 % şi %Sm = 0. %Nim = 0. Fontele cu destinaţie generală Din această categorie fac parte fontele cu grafit lamelar. 4 – pentru fontele la care se face încercarea la încovoiere prin şoc la temperatură ambiantă.8 %.4. Structura simbolizării numerice a fontelor conform SR EN 1560 Până la înlocuirea tuturor standardelor de fonte aprobate înainte de 1992 (standarde marcate cu sigla STAS) se menţine (împreună cu prescripţiile de simbolizare anterior prezentate) şi posibilitatea simbolizării fontelor conform acestor standarde. 7 – pentru piesele în stare brută de turnare. 2 – pentru fontele ale căror caracteristici se verifică pe probe ataşate la piese.2. 6 – pentru fontele cu sudabilitate specificată.

precizată şi în standardul SR EN 1561: (8. proprietăţilor foarte bune de turnare (fluiditate ridicată. 8. iar EN−GJL−HB235 este o fontă cenuşie cu duritatea HB ≥ 235 HBS Între duritatea Brinell şi rezistenţa la tracţiune a acestor materiale există următoarea corelaţie. xxx fiind duritatea Brinell. când lamelele de grafit se aşează între ramurile dendritelor sub formă neordonată (grafit D) sau sub formă ordonată (grafit E).4) HB = RH (100 + 0. Grafitul lamelar întrerupe continuitatea masei metalice şi constituie concentratori puternici de tensiuni.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale ferito-perlitică (la fontele cu Rm ∈ [200 N/mm2. Din punctul de vedere al influenţei asupra caracteristicilor mecanice de rezistenţă cea mai convenabilă formă a grafitului corespunde tipului A. B. Formele de grafit A. care caracterizează fontele pe baza rezistenţei la tracţiune sau pe baza durităţii Brinell. formele de grafit D şi E apar în cazul fontelor hipoeutectice supraîncălzite. contracţie la solidificare redusă) şi de prelucrare prin aşchiere (lamelele de grafit fragmentează aşchiile).1…10000 kg). Utilizarea lor deosebit de largă se datorează costului redus. 300 N/mm2]) sau perlitică (la fontele cu Rm > 300 N/mm2) şi formaţiuni de grafit lamelar izolate sau sub formă de aglomerări. EN−GJL−300 este o fontă cenuşie cu Rm ≥ 300 N/mm2. de exemplu. Prezenţa grafitului conferă însă fontelor şi unele caracteristici favorabile. Fig. D se pot forma la aceeaşi viteză de răcire. lipsa de plasticitate şi rezistenţa la oboseală redusă a acestor materiale. în funcţie de capacitatea de germinare a topiturii. sau EN−GJL−HBxxx. ceea ce explică rezistenţa mecanică scăzută.21. xxx reprezentând rezistenţa minmă la tracţiune în N/mm2. care nu pot fi realizate prin alte procedee tehnologice. astfel că simbolurile utilizate sunt EN−GJL−xxx. Formele separărilor de grafit lamelar Caracteristicile fontelor cu grafit lamelar sunt reglementate de standardul SR EN 1561. 115 . Se pot turna piese cu forme complicate şi de orice dimensiune (masa pieselor poate fi 0. datorită efectelor de ungere produse de grafit. cum ar fi capacitatea mare de amortizare a vibraţiilor mecanice şi o bună comportare la uzare. principalele tipuri de separări de grafit fiind prezentate în figura 8.21.44 Rm ) .

6. Comportarea la turnare a fontelor cu grafit nodular prezintă câteva particularităţi generate de compoziţia lor chimică apropiată de cea eutectică: fluiditate ridicată. 4.8…1.4) este importantă deoarece permite evaluarea rezistenţei la tracţiune pentru fiecare piesă în parte. utilizând valorile determinărilor de duritate Brinell.2…3. EN−GJMW−400−5 este o fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A3. Fontele cu grafit nodular numite şi fonte ductile se obţin din fonte cenuşii prin procedeele de modificare prezentate în scap.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR în care RH este un coeficient stabilit experimental pentru o anumită tehnologie de elaborare şi de turnare ai căror parametri pot fi menţinuţi constanţi (de obicei.8 %). TT aplicat acestor epruvete trebuind să fie acelaşi cu al pieselor pe care le reprezintă. 116 . valori mari ale tensiunii superficiale şi valori ridicate ale dilatării iniţiale (care impun utilizarea formelor de turnare cu maselote). în N/mm2. iar dimensiunile lor sunt relativ mici şi tratamentul de maleabilizare (a cărui durată depinde de masa pieselor supuse tratării) se poate aplica în condiţii economice.5 %.4 în % (încercarea la tracţiune se realizează utilizând o epruvetă cu L0 = 3. ceea ce pentru o epruvetă circulară corespunde unei lungimi iniţiale a porţiunii calibrate L0 = 3d0). − fontele maleabile cu miez negru. %Mnm = 0. EN−GJMB−650−2 este o fontă maleabilă cu Rm ≥ 650 N/mm2 şi A3.3…0. Calitatea fontelor maleabile este reglementată de standardul SR EN 1562 care prevede două tipuri de fonte: − fontele maleabile cu miez alb. %Sim = 0. deoarece acestea sunt piese cu pereţi subţiri şi se pot turna bine din fonte albe. care este o încercare nedistructivă şi poate fi realizată cu aparate portabile. iar al doilea numărul x alungirea la rupere A3. Al.2 %. încercarea la tracţiune se execută utilizând epruvete turnate separat şi neprelucrate mecanic. numerele având aceleaşi semnificaţii ca mai înainte. De menţionat că în cazul fontelor maleabile. Sferoidizarea grafitului la modificare poate fi împiedicată de prezenţa unor impurităţi cum ar fi: As.4 S 0 .4. simbolizate EN−GJMW−xxx−x. simbolizate EN−GJMB−xxx−x. Sn. Relaţia (8. numărul xxx reprezentând rezistenţa la tracţiune Rm.5. Ti.4 ≥ 5 %. Fontele maleabile se caracterizează prin existenţa grafitului sub formă de aglomerări sau cuiburi de grafit. ceea ce impune limitarea concentraţiilor acestor acestor componente la niveluri foarte scăzute.8…1. aşa cum s-a prezentat în scap. Pb. de exemplu. RH = 0. de exemplu. produsele din astfel de materiale se obţin aplicând tratamentele termice de recoacere de maleabilizare a semifabricatelor turnate din fonte albe hipoeutectice (cu %Cm = 2.2).4 ≥ 2 %. aceste materiale au rezistenţa la tracţiune Rm = 350…800 N/mm2 şi alungirea la rupere A = 1…12 % şi se utilizează în special pentru fabricarea pieselor de legătură pentru instalaţii (denumite fitinguri). Bi.

A. QT – calită şi 117 . b) %Cm x 100. EN−GJN−X320CrNiSi9−5−2 – fontă ledeburitică la care se impune %Cm = 3. determinate pe probe prelevate din piesă. ledeburită. W – sudabilitate probei: pentru îmbinare S − probă turnată separat. prin sudare. Q – călită. elementelor de −LT – la temepratură aliere %EAm scăzută separate prin cratimă * În cazul simbolizării în funcţie de duritate nu se mai indică Rm şi A. ** Simboluri folosite numai la fonte maleabile Exemple de simbolizare: EN−GJL−150S − fontă standardizată cenuşie cu grafit lamelar cu Rm = 150 N/mm2. simbolurilechimice W – miez ale elementelor d) încercarea la încovoiere alb **. B – miez c) HVnnn – Vickers. EN−GJS−HB230 – fontă nodulară cu duritatea Brinell HBS = 230. HRnn – Rockwell. (sferoidală).2 %. EN−GJMW−450−7U – fontă standardizată maleabilă cu miez alb cu Rm = 450 N/mm2 şi A = 7%.10 Structura simbolurilor pentru fonte conform SR EN 1560 Condiţii Caracteristici mecanice sau compozitie chimică suplimentare Caracteristici mecanice Compozitie chimică a) -nnn-nn – Rm minimă. urmată după simbolizarea H – piesă cratimă de A în %. b) modul de obţinere a chimică.austenită. determinată pe probă turnată separat. de aliere. determinate pe probe ataşate piesei. în N/mm2. EN−GJL−XNiMn13−7 – fontă cenuşie aliată cu %Nim = 13% şi %Mnm = 7%. prin şoc: d) concentraţiile −RT – la temperatură masice ale ambiantă. L – N− fără grafit.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Tabelul 8. negru**. P – perlită M – grafit în M – cuiburi. după comp. HBnnn – Brinell. martensită V− vermicular. este importantă. %Nim = 5 % şi %Sim = 2 %. GJ−400C−Z – fontă cenuşie nestandardizată cu Rm = 400 N/mm2 la care se prevăd anumite condiţii în comandă. numai U – probă ataşată piesei. a) litera X pentru a D – stare brută indica de turnare. EN−GJS−350−22C – fontă standardizată cu grafit nodular cu Rm = 350 N/mm2 şi A = 22%. tratată termic. Structura grafitului Structura masei metalice L – lamelară. aliată cu %Crm = 9 %. în cazurile în care Z – alte condiţii C – probă prelevată din specificate în concetraţia piesă comandă carbonului c) duritatea*: revenită. S – nodulară F – ferită.

fontele nodulare se utilizează cu precădere în construcţia de motoare.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Caracteristicile mecanice ale acestor fonte depind în mare măsură de structura masei metalice de bază: fontele nodulare feritice au rezistenţă mecanică scăzută şi plasticitate bună. alungirea la rupere fiind comparabilă cu a oţelurilor hipoeutectoide. Compoziţia chimică a fontelor cu destinaţie generală este lăsată la alegerea producătorului. de exemplu. determinată fie la temperatură ambiantă fie la temperaturi scăzute (până la –40 oC). raportul este mai mare în cazul fontelor nodulare Rm decât în cazul oţelurilor. Din acest punct de vedere. la fabricarea pieselor de dimensiuni mari. EN−GJS−400−15 este o fontă nodulară cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. la care se garantează KV ≥ 17 J la 20 oC. A ≥ 22 % la care se garantează KV ≥ 12 J la –40 oC. dar plasticitatea lor este redusă. numerele având aceeaşi semnificaţie ca în cazul fontelor maleabile.9. Forma rotunjită a grafitului diminuează efectul de concentrare a tensiunilor.2. principalele categorii sunt: fontele refractare. Datorită acestor caracteristici. Fontele cu destinaţie precizată În această categorie sunt incluse fonte nealiate sau aliate.65 S 0 . Standardul SR EN 1563 prevede pentru fontele nodulare feritice şi posibilitatea garantării unei anumite energii de rupere KV. cu precizarea că încercarea la tracţiune se efectuează pe epruvete prelucrate la care L0 = 5. au rezistenţă mecanică ridicată Rm = 500…800 N/mm2. adică epruvetă normală). mărcile respective se recunosc după literele RT sau LT scrise la sfârşitul simbolului. cum sunt cilindrii de laminor. iar EN−GJS−22−RT aceeaşi fontă. la aceeaşi structură a R p 02 masei metalică de bază. astfel că se pot atinge valori ale rezistenţei la oboseală σO = 200…280 N/mm2. elaborate astfel încât au anumite caracteristici specifice aplicaţiilor cărora le sunt destinate. tinzând să înlocuiască oţelurile la realizarea arborilor cotiţi şi în industria metalurgică. Simbolul acestor fonte are structura EN−GJS−xxx−x. fontele 118 . în urma căruia se pot obţine rezistenţe la tracţiune Rm = 800…1400 N/mm2. iar caracteristicile celor tratate termic − prin SR EN 1564. de exemplu. EN−GJS−350−22−LT este o fontă nodulară cu Rm ≥ 350 N/mm2. fontele nodulare se supun TT de călire izotermă bainitică. cu condiţia obţinerii caracteristicilor mecanice impuse. fontele nodulare perlitice. puternic solicitate în exploatare. 8. ceea ce pentru o epruvetă circulară corespunde la L0 = 5d0. Caracteristicile fontelor cu grafit nodular netratate termic sunt stabilite prin SR EN 1563. Pentru obţinerea unor caracteristici mecanice mai bune.

energia lor de rupere KV rămânând practic neschimbată de la ta până la –150 oC. Fontele înalt aliate cu siliciu (%Sim = 12…18 %) au un conţinut scăzut de carbon (%Cm = 0. de exemplu FrCr16 este o fontă refractară cu grafit lamelar. în care se găsesc carburi. fie cu masa de bază feritică. în care se găsesc înglobate carburi şi grafit lamelar.. Fontele din această categorie sunt fie fonte cu masa de bază perlitică... Cromul. fonte cu conţinut ridicat de aluminiu şi fonte cu conţinut ridicat de crom şi siliciu. siliciu. şi. care se manifestă la temperaturi ridicate. Rezistenţa lor la coroziune este puternic influenţată de forma grafitului. care le conferă structură austenitică.12 %. care sunt fonte alite după una din reţetele Ni−Mn (%Nim = 10. aluminiu. dacă grafitul este nodular.3. cu %Alm = 22 %. cea mai bună comportare având-o fontele cu grafit fin dispersat în masa metalică de bază a structurii. creştere de volum. aliate în principal cu crom. molibden sau stibiu. fenomen ce se produce (la temperaturi înalte) datorită descompunerii cementitei (cu formare de grafit) şi oxidării interne produse de gazele ce pătrund de-a lungul filamentelor de grafit şi are ca efecte creşterea volumului şi pierderea coeziunii materialui.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale rezistente la temperaturi scăzute. grafit lamelar sau grafit nodular.4 %).0. dacă grafitul este lamelar şi Frgn. Tipurile de fonte rezistente la coroziune mai frecvent utilizate sunt prezentate în continuare.. iar FrgnAl 22 este o fontă refractară cu grafit nodular. Aceste fonte prezintă rezistenţă la oxidare la t < 1100 °C şi au o bună rezistenţă la creştere.. în cantităţi mai mici. cu %Crm = 16 %. Fontele rezistente la temperaturi scăzute sunt fonte nodulare aliate cu nichel (%Nim = 20.26 %) sau cu mangan ( %Mnm = 3. se utilizează fonte austenitice cu grafit nodular. fontele rezistente la coroziune şi fontele rezistente la uzare.. nichel. %Mnm = 5…8 %) sau Ni− Si−Mn−Cu (%Nim =10…20 %. conform căruia se produc patru tipuri de fonte: fonte cu conţinut ridicat de crom. siliciul şi aluminiul conferă acestor fonte rezistenţă la oxidare prin acelaşi mecanism ca în cazul oţelurilor refractare (formarea unei pelicule compacte şi aderente de oxizi care protejează materialul faţă de oxidarea în profunzime). %Mnm = 4…8 % .5…4. Caracteristicile lor sunt stabilite prin STAS 6706. %Sim = 4…6 %. Fontele rezistente la coroziune sunt fonte cu sau fără grafit în structură. Fontele refractare sunt fonte aliate care au o bună comportare la acţiunea fenomenelor de oxidare. În condiţiile asigurării structurii de echilibru (bine detensionată) aceste fonte au o bună rezistenţa la şocuri mecanice. În cazul pieselor solicitate la şocuri termice. fonte cu conţinut ridicat de siliciu. Fontele refractare se simbolizează cu literele Fr. şoc termic şi fluaj. şi %Cum = 2…4 %). urmate de simbolul elementului principal de aliere şi de un număr care arată concentraţia masică medie a acestui element.5 %). au structura masei metalice feritică şi sunt rezistente 119 .

Fontele antifricţiune sunt fonte care trebuie să asigure un coeficient de frecare cât mai mic. cupru. straturi. 119 fontă rezistentă la coroziune. Ti. 73 120 fisurare la cald a CUS. Si. Ni. de fricţiune. Au structură perlito-sorbitică.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR la acţiunea acizilor azotic şi sulfuric. Fontele înalt aliate cu nichel (%Nim = 13…35 %) au structura masei metalice austenitică. siliciu şi aluminiu au rezistenţă bună la acţiunea acizilor sulfuric şi acetic. 119 fontă rezistentă la uzare antifricţiune. 70 carbon echivalent %Ce. 76 material de adaos (MA). Pb. fiind fonte nealiate sau aliate cu %Nim = 1. care le îmbunătăţeşte rezistenţa la uzare. Cu. dar toate conţin eutectic fosforos ternar (numit steadit). 104 invar. iar prin adaosuri de crom. 120 fragilizare prin faza σ.2…1. În structura acestor fonte nu se admite prezenţa cementitei libere. structura masei metalice de bază a acestora fiind martensitică.35 %) au structura tipică fontelor albe (datorită efectului antigrafitizant al cromului).5…6. 67 câmp termic de sudare.5 % şi %Crm = 0.5…12. sunt rezistente la acţiunea mediilor alcaline. devin rezistente şi la acţiunea acizilor oxidanţi sau organici.0 %..65 % sau %Mom ≅ 0. 94 hardenită.5 %).. 113 fontă refractară. iar dacă sunt aliate suplimentar cu molibden (%Mom = 2…4 %) devin rezistente şi la cloruri. fiind folosite pentru confecţionarea componentelor lagărelor de alunecare. 69 coroziune intercristalină. 69 elinvar.. P. Cuvinte cheie bandă de călibilitate normală. cu structura masei metalice perlitică. 112 laminare normalizantă. îngustă. iar grafitul poate fi lamelar sau nodular. Fontele înalt aliate cu crom (%Crm = 25. Sunt fonte cenuşii. 56 comportare metalurgică la sudare. 112 fâşii ZIT. maleabile şi nodulare. cu structura masei metalice austenitică. 93 fontă comercială. siliciu şi/sau cupru. Fontele rezistente la uzare cuprind două tipuri: fontele antifricţiune şi fontele de fricţiune. În cazul pieselor supuse la solicitări severe se folosesc fontele cu %Nim = 3. sunt rezistente la acţiunea acizilor şi apei de mare.25…0. Fontele de fricţiune sunt fonte care trebuie să realizeze coeficienţi de frecare cât mai mari.25 %. 92 cusătură sudată (CUS) rânduri. 75 laminare termomecanică (controlată). 69 . fiind utilizate pentru confecţionarea tamburilor de frână de la autovehicule. 74 construcţie sudată. sau înalt aliate cu Mn (%Mnm = 7. slab aliate cu Cr. Fonte complex aliate cu nichel. 75 clase de calitate.

1983 8. vol. O. Bucureşti. Mărci.M. 76 oţel cu granulaţie fină. ş. Timişoara 1999 5. 98 oţeluri pentru recipiente. 69 oţel necalmat. 84 oţel carbon de calitate. 94 oţel durificabil prin precipitare (PH).C.M. 89 oţel Hadfield. Stiinţa materialelor în construcţia de maşini. Editura Didactică şi Pedagogică.. Vacu S. Gâdea S.D.. Bucureşti. Editura Didactică şi Pedagogică.C. 80 oţel inoxidabil stabilizat. Editura Didactică şi Pedagogică.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale material de bază (MB). Metalografie şi tratamente termice.C. 69 simbolizare alfanumerică. Studiul metalelor.I. 96 oţel turnat. 53 structură feritică aciculară.I. 79 oţel duplex. 64 oţel bifazic (dual-phase)..a. Editura Sudura. 1999 11. 1996 121 . Bucureşti. 110 oţel pentru carburare. 1983 2. Bucuresti. 86 oţeluri patinabile.M. Mitelea I. O. Timişoara. Editura Didactică şi Pedagogică. 97 temperatură de referinţă. Editura Tehnică. 1982 4. s... 77 zonă influenţată termic (ZIT).I. Bucureşti. Oţeluri inoxidabile şi refractare.. * * * Culegere de standarde comentate – Supliment.. 65 oţel criogenic. Metalurgie fizică şi studiul metalelor. 70 Bibliografie 1. II. Saban R.I... Colan H.I.. calmat. Bucureşti. Truşculescu M. cu crom şi nichel. 74 superaliaj. 80 oţel cu granulatie fină. 78 oteluri pentru scule. 1981 3. Metalurgie fizică.. 66 oţel pentru rulmenţi. 105 oţeli inoxidabil cu crom. de produs. Elaborarea oţelurilor aliate. 100 oţeluri termorezistente. 103 oţel refractar (termorezistent). Studiul si ingineria materialelor. numerică. 75 oţel pentru îmbunătăţire. vol. Tillmann W. I.D..a.I. Ieremia A. Bucureşti.. 1995 6. Bucuresti. Geru N. Bucureşti. 83 sudabilitate. 93 oţel maraging..D. 1994 10. Petrescu M. Editura Facla. * * * Culegere de standarde comentate – Fonte şi oţeluri turnate. 78 platinit. O. Mărci şi condiţii tehnice de calitate. ş. 59 standard general. Oţeluri. * * * Culegere de standarde comentate – Oţeluri. Lugsheider E. 1980 9. 108 oţel rapid.. 1983 7. Protopopescu H. 109 oţel HSLA..a. 66 otel pentru construcţii sudate.. Editura Didactică şi Pedagogică. 112 rost de sudare.

b) oţelul are concentraţia masică medie de carbon %Cm = 15 %. d) convenţie? T. b) normativ. b) oţelul are concentraţiile de impurităţi %Pm.8. c) oţelul are limita de curgere Re ≥ 370 N/mm2. Respectarea cărora dintre următoarele condiţii determină încadrarea unui oţel nealiat în clasa oţelurilor speciale: a) oţelul are prescrisă energia de rupere KV în starea C + r. Clasele principale de calitate prevăzute în standardul SR EN 10020 pentru oţelurile nealiate sunt: a) oţeluri de uz general: b) oţeluri excepţionale. b) oţelurile pentru electrotehnică. Activitatea specifică prin care se stabilesc. respectiv. c) standardizare. Care dintre următoarele oţeluri aliate se încadrează în clasa oţelurilor de calitate: a) oţelurile pentru recipiente sub presiune care au limita de curgere Rp0.8. c) lege. b) ordonare.2 > 400 N/mm2. este denumită: a) normalizare.025 %. Care dintre următoarele condiţii sunt respectate de marca de oţel nealiat simbolizată OLC15 conform STAS 880 şi.8.6. pentru probleme reale sau potenţiale.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Teste de autoevaluare T. %Sm ≤ 0.8.8. d) clasificare? T.8. Documentul stabilit prin consens şi aprobat de un organism recunoscut.8. în scopul obţinerii unui grad optim de ordine într-un context dat este denumit: a) standard. prescripţii sau caracteristici pentru activităţi sau rezultatul acestora. c) oţelurile bifazice. c) oţelul se utilizează pentru piesele care se supun carburării. d) standarde de produs? T. standardele pot fi: a) standarde de firmă.7. care stabileşte reguli.8.1. În funcţie de nivelul de aplicare. d) oţelul este calmat? T. d) oţelurile la care singurul element de aliere (în fară de carbon) este niobiul? T. d) oţelul este destinat fabricării pieselor la care TT final este îmbunătăţirea? T.9.5. c) oţelul are prescrisă o energia de rupere (determinată pe epruvete prelevate longitudinal din semifabricate sau produse) KV > 27 J la −50 oC.3. d) oţeluri speciale? T. c) oţeluri de calitatea.2. c) standarde regionale.4. prevederi destinate unei utilizări comune şi repetate.15 %. respectiv.k conform STAS 500 şi. S235J2G3 conform SR EN 10027-1: a) otelul are rezistenţa la tracţiune Rm ≥ 370 N/mm2.4.8. oţelul are limita de curgere Re ≥ 235 N/mm2. b) standarde naţionale. Care dintre următoarele condiţii sunt respectate de marca de oţel nealiat simbolizată OL370. urmărind obţinerea unui grad optim de ordine într-un context dat. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de 122 .8. d) oţelul nu necesită aplicarea de TT pentru obţinerea caracteristicilor prescrise? T. C15 conform SR EN 10027−1: a) oţelul are concentraţia masică medie de carbon %Cm = 0.

d) bainită cu conţinut scăzut e carbon? T. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile feritice: a) X50CrMoV15.8. c) sudabilitate. b) cromul.12. b) 42MoCr11. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile 123 . b) 51CrMnV4−4-1.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale maşini (simbolizate conform STAS 791) aparţin categoriei oţelurilor pentru îmbunătăţire: a) 15Cr08. b) S235NL. dacă %Nim > 8 %. b) zona influenţată termic ZIT.8.8. c) 15Cr3. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri cu caracteristici de tenacitate garantate la temperaturi scăzute (sub −60 oC): a) P235NL1. dacă %Crm ≥ 12.8. b) plasticitate.18. Aptitudinea unui oţel ca printr-un anumit procedeu şi pentru un anumit scop să asigure în îmbinările sudate caracteristicile locale şi generale prescrise pentru o construcţie sudată este denumită: a) călibilitate. d) 34MoCrNi16? T. d) 34MoCrNi16? T. dacă %Mnm ≥ 12 %? T. c) fâşia de austenitizare incompletă.8. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (simbolizate conform SR EN 10027−1) aparţin categoriei oţelurilor pentru carburare (cementare): a) 34CrMo4−2.20. d) X8Ni9? T. c) 34CrNiMo6−6−2. c) P355NH.21. b) 12MnNi15−3. b) 42MoCr11. d) fâşia neaustenitizată? T. c) X6CrNi17−1.15.10.8.8. d) cusătura sudată CUS? T. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (simbolizate conform STAS 791) aparţin categoriei oţelurilor pentru carburare (cementare): a) 15Cr08. Care dintre fâşiile ZIT a unei îmbinări sudate dintre două piese din oţel (nealiat) cu conţinut scăzut de carbon are cele mai slabe caracteristici de tenacitate: a) fâşia de supraîncălzire. c) materialul de adaos MA.17. b) X2CrMoTi17−1.14. Ce structură prezintă semifabricatele realizate din oţeluri bifazice (dual−phase steel): a) ferită şi perlită. d) P235NL1? T. c) ferită şi insule de martensită. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri cu granulaţie fină pentru construcţii sudate: a) S335K2.8. d) manganul. b) ferită aciculară. c) carbonul. Prezenţa cărui element de aliere conferă oţelurilor calitatea de a fi inoxidabile: a) nichelul. b) fâşia de normalizare. dacă %Cm < 0.2 %. d) elasticitate? T.16. c) P460NL2. b) 38AlCrMo10−6−1.13. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (simbolizate conform SR EN 10027−1) aparţin categoriei oţelurilor pentru îmbunătăţire: a) 43MnMo6−2. d) 17CrMn4−4? T.8. d) X6CrMoNb17−1? T. c) 17CrNi16. d) 17CrMn4−4? T.8.0 %.19.8. c) 17CrNi16. Care sunt zonele caracteristice ale unei îmbinări sudate: a) materialul de bază MB.11.8.

b) transformarea perlitei în austenită. Care este TT final ce se aplică sculelor confecţionate din oţelul OSC10: a) călire martensitică + revenire joasă.8. c) siliciul. b) 10AlCr240.25. b) creşterea excesivă a granulaţiei. b) 12MnNi15−3.24. Care dintre următoarele elemente conferă oţelurilor rezistenţă la oxidare la temperaturi ridicate. d) călire de punere în soluţie + îmbătrânire? T. d) călire de punere în soluţie + îmbătrânire? T.8. d) 31VCr8? T. Care din următoarele probleme pot să apară la sudarea oţelurilor inoxidabile austenitice: a) fisurarea la cald a CUS.8. fiind elemente de aliere tipice pentru oţelurile refractare: a) cromul.29. d) transformarea perlitei în austenită? T. d) apariţia fazei σ? T. b) nichelul. d) 15SiNiCr200? T. c) X3CrNiMoN27−5−2.26.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR martensitice: a) X50CrMoV15. c) X70CrMo15. b) normalizare + recoacere de globulizare a cementitei. c) călire martensitică + revenire înaltă (îmbunătăţire). c) 10AlCr240. d) aluminiul? T. c) călire martensitică + revenire înaltă (îmbunătăţire). c) RCA 370. c) X2CrNi18−9. Care din următoarele probleme pot să apară la sudarea oţelurilor inoxidabile feritice: a) fisurarea la cald a CUS. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri Hadfield: 124 . Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile martensitice cu durificare prin precipitare: a) 12MnNi15−3. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile de tip duplex: a) X2CrNiMoN22−5−3. d) X7CrNiAl17−7? T.27. b) 117VCr6.30.31. b) X6CrMoNb17−1.8. c) OLC45.8. d) X2CrNiMo17−12−2? T. d) X90CrMoV18? T. b) normalizare + recoacere de globulizare a cementitei. b) S235NL.8.8.8. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri patinabile: a) S235W.34. b) S355W.22.8. d) S335K2? T.32. b) îmbunătăţire.33. Care dintre următoarele mărci de oţeluri pot fi utilizate pentru confecţionarea matriţelor de deformare plastică la cald a oţelurilor: a) 105CrW20. Care este TT final ce se aplică arcurilor confecţionate din oţelul 60Si15A: a) călire martensitică + revenire joasă.28. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri refractare: a) 10AlCr180.8. d) normalizare + recoacere de globulizare a cementitei. d) călire martensitică + revenire medie? T. c) 30VCrW85. Care este TT final ce se aplică matriţelor confecţionate din oţelul 30VCrW85: a) călire martensitică + revenire joasă.8.8. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile austenitice: a) X50CrMoV15. d) X50CrMoV15 T.8. c) creşterea excesivă a granulaţiei.23. c) apariţia fazei σ. b) X2CrMoTi17−1.

36. b) fontele antifricţiune. b) T100NiMn130. c) fontă cu grafit lamelar cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 5 %. d) fonta este netratată termic? T.8. A3).38.40. c) 117VCr6. c) G 200−400W.8. b) Ştiind că duritatea feritei este Hα = 80 HV. menţinerea o durată scurtă la această temperatură şi răcirea în apă.8.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale a) 105CrW20.1 % sunt supuse unui TT intercritic.8. c) fontă cu grafit lamelar cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. Care din următoarele variante corespunde mărcii de fontă cu simbolul EN−GJS−400−15: a) fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. c) fisurarea la cald a CUS. b) fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. d) fontele de fricţiune? T. d) T9MoCrNi30R? T. d) T120CrMn130? T.1. Care dintre următoarele mărci de oţeluri sunt destinate realizării de semifabricate sau piese turnate: a) G 230−450. constând din încălzirea la ti ∈ (A1. b) fontă nodulară cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %.39. să se stabilească la ce temperatură ti trebuie efectuat TT pentru ca semifabricatele să prezinte la ta o structură ferito – martensitică cu un conţinut procentual de martensită %M ≅ 15 %.8.35. Care din următoarele probleme pot să apară la sudarea oţelurilor maraging: a) înmuierea ZIT. Care din următoarele variante corespunde mărcii de fontă cu simbolul EN−GJMW−400−5: a) fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 5 %.8. b) formarea în structura CUS a unor compuşi intermetalici care influenţează negativ caracteristicile de tenacitate. d) fontă albă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %? T. b) fonta corespunde unui standard european. Ce semnificaţie are grupul de litere EN din simbolul unei mărci de fontă: a) fonta este cenuşie. pentru a le conferi structura corespunzătoare unui oţel bifazic. Rezolvare a) Prin încălzirea semifabricatelor la ti ∈ (A1.8. d) formarea porilor în CUS? T.37. A3) se obţine o structură alcătuită din ferită şi austenită. a) Ştiind că pentru oţelurile carbon hipoeutectoide punctele critice de transformare în stare solidă sunt A1 = 727 oC şi A3 = 910 − 208 %C m . b) T120CrMn130. Care dintre următoarele tipuri de fonte aparţin categoriei fontelor aliate rezistente la uzare: a) fontele rezistente la temperaturi scăzute. c) fontele refractare. d) fontă nodulară cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 5 %? Aplicaţii A. aşa cum se poate observa pe diagrama din 125 . Semifabricatele confecţionate dintr-un oţel carbon cu %Cm = 0. iar duritatea martensitei este HM = 305 + 802%Cm. c) fonta nu are grafit în structură. să se determine care este duritatea semifabricatelor după aplicarea TT intercritic.

22 Aplicând regula izotermei (v. 2. şi (%C m ) γ − (%C m )α (%C m ) γ − (%C m )α (%Cm)α fiind abscisa punctului X. semifabricatele vor avea structura alcătuită dintr-o matrice feritică cu duritatea Hα = 80 HV şi insule de martensită (uniform distribuite în aceasta) cu duritatea HM = 305 + 802(%Cm)γ ≅ 778 HV.1⋅10-4ti. Fig. scap. ca urmare. iar austenita are concentraţia de carbon corespunzătoare abscisei punctului Y. scap. aceastei valori a temperaturii ti îi corespund valorile (%Cm)α = 0. 2.1 – 1.5.23. 8. 126 .0175 % şi (%Cm)γ = 0. Deoarece linia GP a diagramei de echilibru Fe – Fe3C este o dreaptă.8. b) După aplicarea TT intercritic cu ti ≅ 750 oC. A3) ferita existentă în structura oţelului din care sunt confecţionate semifabricatele are concentraţia de carbon corespunzătoare abscisei punctului X. rezultă că abscisa punctului X este (%Cm)α = 0. care are soluţia ti ≅ 750 oC. iar (%Cm)γ – abscisa punctului Y. rezultă că la ti ∈ (A1. rezultă: %M = %γ. 208 Înlocuind expresiile (%Cm)α şi (%Cm)γ în condiţia pusă în enunţul aplicaţiei. Diagrama de stabilire a regimurilor TT pentru obţinerea oţelurilor bifazice Fig.2): (%C m ) γ − %C m %C m − (%C m )α %α = 100 %γ = 100 = 100 − %α .5. conţinuturile procentuale ale celor două faze în structura semifabricatelor fiind date de relaţiile (care se obţin aplicând regula segmentelor inverse – v. 8. Abscisa punctului Y corespunde concentrţiei 910 − t i 2 masice de carbon a oţelului care are A3 ≡ ti şi este (%C m ) γ = ( ) . Diagrama de selectare a soluţiilor în cazul aplicaţiei A.22. scrisă sub forma %γ = %M ≅ 15 %.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR figura 8.1). se obţine o ecuaţie cu necunoscuta ti.4 Considerând că austenita obţinută la ti se transformă integral în martensită la răcirea în apă a semifabricatelor.59 %.

să se determine conţinut procentual de martensită %M din structura semifabricatelor tratate termic. pentru a le conferi structura corespunzătoare unui oţel bifazic.STAS 791 (34NiCrMo6-6-2 . ca urmare.SR EN 10027-1). d) bara este confecţionată din oţelul aliat în stare îmbunătăţită (călire + revenire la ti = 650 oC şi τm = 5 ore). Rezolvare a) Folosind notaţiile şi raţionamentul prezentate la rezolvarea aplicaţiei A. c) bara este confecţionată din oţelul carbon în stare îmbunătăţită (călire + revenire la ti = 650 o C şi τm = 5 ore).1⋅10-4⋅760 = 0. b) Ştiind că duritatea feritei este Hα = 80 HV.2. să se determine care este duritatea semifabricatelor după aplicarea TT intercritic.11.1. 4 duritatea semifabricatelor tratate termic va fi H s = H M 127 .08 % sunt supuse unui TT intercritic.6 semifabricatelor tratate termic va fi H s = 722 + 80 ≅160 HV (care 100 100 corespunde unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 560 N/mm2). Rezolvare Intensitatea forţei F la care rezistă bara de tracţiune este dată de relaţia πd 2 F= Rm . duritatea 12. iar duritatea martensitei este HM = 305 + 802%Cm. cu carateristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8.3.0164 b) După aplicarea TT intercritic cu ti = 760 oC.8.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale %M %α + Hα ≅ 180 HV 100 100 (care corespunde unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 630 N/mm2).52 % şi %γ = %M = 100 = 12.52 ≅ 722 HV. semifabricatele vor avea structura alcătuită dintr-o matrice feritică cu duritatea Hα = 80 HV şi insule de martensită (uniform distribuite în aceasta) cu duritatea HM = 305 + 802⋅0. a) Ştiind că pentru oţelurile carbon hipoeutectoide punctele critice de transformare în stare solidă sunt A1 = 727 oC şi A3 = 910 − 208 %C m . A.1 – 1.0164 %.8.0164 (%C m ) γ = ( ) = 0. există posibilitatea utilizării oţelului carbon de calitate OLC35 . Pentru realizarea unei bare de tracţiune cilindrice cu diametrul d = 15 mm.STAS 880 (C35 . Să se determine şi să se compare intensităţile forţei de tracţiune F la care rezistă bara în următoarele circumstanţe: a) bara este confecţionată din oţelul carbon în stare recoaptă (de echilibru).8.6 %. Semifabricatele confecţionate dintr-un oţel carbon cu %Cm = 0. A.52 − 0. b) bara este confecţionată din oţelul aliat în stare recoaptă (de echilibru). constând din încălzirea la ti = 760 oC ∈ (A1.SR EN 10027-1) sau a oţelului aliat 34MoCrNi16 . se obţin următoarele rezultate: (%Cm)α = 0. 208 0. menţinerea o durată scurtă la această temperatură şi răcirea în apă.6 100 − 12.08 − 0. A3). 910 − 760 2 0.

64 ⋅ 10 5 N.2 1. duritatea sa se poate estima cu relaţia (7.6 0.31⋅105 N.0% Si m = 8%Crm + 4% Ni m ]lg v r ≅ 179 HV.6% Sim + 30% Mnm + 35.6 %Nim 0.10).3 0. în care PHJ = Ti(18+lgτm) = (650 +273)(18 + lg5) ≅ 17259.2% Nim + . 3. A. duritatea structurii de revenire pe care o prezintă bara poate fi estimată cu relaţia (7. 128 .2).3). cu structura ferito-perlitică.23⋅105 N.5⋅265 ≅ 927 N/mm2 şi . duritatea sa se poate estima în acelaşi mod ca în cazul precedent şi rezultă HVαOA ≅ 265HV . Rm = 3. Compoziţiile chimice ale oţelurilor considerate în aplicaţia A.2) considerând coeficienţii adecvaţi din tabelul 7.2 şi o viteză de răcire din domeniul austenitic care să conducă la o astfel de structură. scap. rezultă: HVrOA = HVrOC + 30(% Si m + % Mnm ) + 55%Crm + 6% Nim + 100% Mom ≅ 361 HV.11.4 oC/s (v.6 %Mom 0. pe această cale 21900 + 4050%C m − PHJ se obţine HVrOC = ≅ 211HV .2 − 13%C m şi F = 1.6 + 223%C m − 14.5%Crm + 27. Rm = 3. Se poate observa că forţa de tracţiune la care rezistă bara este cu aproximativ 36 % mai mare decât cea corespunzătoare situaţiei în care bara este confecţionată din acelaşi oţel în stare recoaptă. c) Dacă bara este confecţionată din oţelul OLC35 călit şi revenit la ti = 650 oC şi τm = 5 ore. aşa cum s-a obţinut în cazul precedent (pentru oţelul cu %Cm = 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 10 + [ − 19. cu structura ferito-perlitică.5⋅211 ≅ 740 N/mm2 33. rezultă că bara are π 15 2 ⋅ 626 = 1.3 %Crm 0. Rm = 3.35 %Mnm 0.35 %).P b) Dacă bara este confecţionată din oţelul slab aliat 34MoCrNi16 în stare recoaptă.3 Concentraţiile masice ale componentelor de aliere.P F= π 15 2 4 ⋅ 927 = 1.2 1.5⋅361 ≅ 1265 N/mm2 şi F = 2.5HB (v.8. d) Dacă bara este confecţionată din oţelul slab aliat 34MoCrNi16 călit şi revenit la ti = 650 oC şi τm = 5 ore.7. % %Cm 0. rezultă: HVαOC = 77. Deoarece HV ≅ HB şi considerând relaţia Rm = 3. Rm = 3.5⋅179 ≅ 626 N/mm2 şi F = 4 Tabelul 8.35 0. adoptând vr = 0. duritatea structurii cu sorbită de revenire pe care o prezintă bara poate fi estimată cu relaţia (7. Se poate observa că forţa de tracţiune la care rezistă bara este cu aproximativ 19 % mai mare ca cea corespunzătoare situaţiei în care bara este confecţionată din acelaşi oţel în stare recoaptă.3) în care HVrOC = 211 HV.6 %Sim 0.25 Marca oţelului OLC35 34MoCrNi16 a) Dacă bara este confecţionată din oţelul OLC35 în stare recoaptă.10 ⋅ 10 5 N.

3.24).9 19 13 2.80 MA – D18.08 .8 17 13 2.00 MA – D316L 0. care reprezintă coordonatele punctului caracteristic nominal al MB pe diagrama structurală A.04 2.50 MA – D310 0.5 0.03 2. Compoziţiile chimice ale MB şi MA considerate în aplicaţia A.4.50 MA – D308L 0. Este evidenţiat faptul că.5 1.08 2.10 2. scap.5 şi fig.9 20 10 0.03 2.7) se calculează valorile mărimilor %Cre şi %Nie.8Mn6 0.. O construcţie sudată trebuie realizată din semifabricate de tip tablă din oţel inoxidabil austenitic X2CrNi19−11.60 MA – D316 0.50 MA – D309L 0.11. pentru evitarea fisurării la cald. Se recomandă cititorilor să conceapă şi alte aplicaţii similare.8 24 12 0.0 23 14 0.12 2.8.%Nie).0 0. Procedând în acelaşi mod.5 % ferită. înţelegerea şi utilizarea prescripţiilor standardelor în vigoare.2 20 11 * Toate mărcile de MA sunt realizate în România Materialul Rezolvare Considerând caracteristicile de compoziţie chimică ale MB şi folosind relaţiile (7. 3.0 0.9 20 10 0.08 1. Tabelul 8. Procedeul de sudare care se utilizează şi configuraţia rosturile de sudare pregătite între piesele ce urmează a fi sudate asigură pMA = 70 %.0 0.5 1.75 MA – D312 0.9 30 9 0.0 0. % %Cm %Mnm %Sim %Crm %Nim %Nbm %Mom MB – 10TiNiCr180 0.5 1. 7.8 18 10 MA – D308 0. Concentraţiile masice ale principalelor componente.08 1. corespunzătoare punctelor caracteristice nominale ale materialelor depuse prin 129 .8.50 MA – D19. pe lângă austenită. A. Schaeffler (v.0 0. se determină coordonatele (%Cre. care să le permită consultarea.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Observaţie Această aplicaţie are ca scop justificarea şi înţelegerea prescripţiilor privind utilizarea oţelurilor pentru construcţia de maşini.8 0.11. Să se determine care dintre MA disponibile asigură realizarea unor CUS având în structură.9Nb 0.6) şi (7.10 1.0 27 20 0.0 0.8 20 11 0.. 7.30 MA – D309 0. acest MB şi MA disponibile pentru sudarea lui având caracteristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8. în timp ce pentru oţelurile aliate valorificarea prezenţei elementelor de aliere impune utilizarea lor numai în stare tratată termic (s-a observat din rezolvarea aplicaţiei că oţelul 34MoCrNi16 în stare îmbunătăţită are rezistenţa mecanică cu aproape 36 % mai mare decât atunci când este utilizat în starea structurală de echilibru).10 6. pentru oţelurile carbon de calitate utilizarea în stare tratată termic este facultativă (s-a observat din rezolvarea aplicaţiei că oţelul OLC35 are caracteristici de rezistenţă mecanică comparabile în stare recoaptă şi în stare îmbunătăţită).

5.70 29.44 16.05%Cre – 7. dacă punctul caracteristic nominal al CUS realizate cu acesta este poziţionat în diagrama structurală A.40 12.5 %) şi corespunde ecuaţiei %Nie = %Cre – 7.46 13.56 20.2).8Mn6 %Cre. corespunzătoare punctelor caracteristice nominale ale CUS realizate cu MA disponibile pentru sudare. Rezultatele parcurgerii etapelor descrise anterior sunt prezentate în tabelul 8.CUS .76 21.CUS).90 24.75 21.08 26.34 16.63 12.04 23. − 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Reprezentând pe aceiaşi diagramă.13.70 21. cât şi punctele cu coordonatele (%Cre. % − 14.15 Caracteristicile CUS %Nie.40 17.12.51 14. aşa cum se observă în figura 8. se poate aprecia că dreapta de izoferită %α = 3 % trece prin punctele de coordonate (%Cre = 28 %. % − 21.20 17. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei 8.24.5 %) şi (%Cre = 14 %.23 Punctul pe diagrama din fig.078 21.5%]).60 13. iar dreapta de izoferită %α = 5 % trece prin punctele de coordonate (%Cre = 28 %.4 Caracteristicile materialului Materialul MB MA – D308 MA – D308L MA – D309 MA – D309L MA – D310 MA – D312 MA – D316 MA – D316L MA – D19. %Nie. ca urmare.%Nie = 20.5 %) şi (%Cre = 14 %.00 16.71 21.65 25.55 24.25 %Cre. 8.15 14.74 28.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR sudare cu MA disponibile.%Nie = 21. Schaeffler în domeniul α + γ.CUS.9Nb MA – D18. între dreptele corespunzătoare conţinuturilor de ferită %α = 3 % şi %α = 5 %.35 20. în condiţiile neglijării termenului ∆%EAm.11 21. are ecuaţia %Nie = 1.30 14. %Nie. % 19.95 22. Un MA disponibil este apt pentru sudarea MB (îndeplineşte condiţia pusă în enunţul aplicaţiei.00 25.CUS.93 13. Folosind relaţia (8.25 31.25.CUS .33 21. rezultă că MA capabile să asigure sudarea MB (precizat în enunţul aplicaţiei) fără apariţia fenomenului de fisurare la cald a CUS sunt D308 şi D309 (pentru care punctele caracteristice nominale ale CUS realizate se situează între cele două drepte de izoferită). se determină coordonatele (%Cre.80 %Nie.20 21.%Nie = 6.%Nie = 6. 130 . % 13.75 13. atât dreptele de izoferită %α = 3 % şi %α = 5 %.85 13.70 21. Tabelul 8.CUS). analizând diagrama din figura 7.04 15.90 13. de a asigura realizarea unei CUS cu un conţinut procentual de ferită %α ∈ [3%.5.8 %) şi.

proprietăţile (caracteristicile) lor mecanice sunt ridicate şi pot fi relativ uşor modificate şi adaptate condiţiilor de utilizare prin aplicarea de tratamente termice şi termochimice. capacitate bună de prelucrare prin turnare.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Capitolul 9 STRUCTURA ŞI PROPRIETĂŢILE METALELOR ŞI ALIAJELOR NEFEROASE 9. costurile implicate de elaborarea unor astfel de aliaje şi de transformarea lor în produse se corelează favorabil cu performanţele tehnice pe care aceste produse le asigură etc. Introducere Metalele şi aliajele neferoase deţin în prezent în aplicaţiile tehnice o pondere de aproape 20 de ori mai mică decât cea corespunzătoare aliajelor feroase (fonte şi oţeluri). Motivele utilizării preponderente în tehnică a fontelor şi oţelurilor sunt numeroase: resursele de materii prime necesare elaborării acestor aliaje sunt uşor accesibile şi destul de uniform distribuite pe glob. valori ridicate (mai mari decât cele asigurate de fonte şi oţeluri) ale raportului dintre rezistenţa mecanică şi masa specifică (densitate). produsele confecţionate din aceste materiale sunt reciclabile şi ecologice. 131 . conductibilitate termică şi electrică mare. deformare plastică sau aşchiere. datorită unor proprietăţi pe care acestea le prezintă (şi care nu sunt asigurate de aliajele feroase sau se obţin mai greu la aceste materiale. tehnologiile de elaborare şi de realizare a semifabricatelor şi pieselor din astfel de aliaje sunt bine fundamentate ştiinţific şi asigurate logistic. Cu toate acestea. tenacitate bună la temperaturi scăzute. capacitate foarte bună de a conferi produselor caracteristici estetice deosebite etc. cu cheltuieli inadmisibil de mari): rezistenţă ridicată la coroziune (în prezenţa mediilor de lucru chimic active).1. metalele şi aliajele neferoase reprezintă şi vor reprezenta şi în viitor o categorie de materiale de mare importanţă tehnică.

7 29.5 16.5 8. 0 C Densitatea ρ la ta.1.5 11.3 31.3 21.5 23.0 9.Tabelul 9.6 25. la ta.7 420 68.6 16.2 14.6 106 .0 39. µm/(m⋅K) Coeficientul de conductivitate termică λ la ta.5 110 370 59.5 14. J/(kg⋅K) Căldura latentă de topire qs.2 206 72. W/(m⋅K) Rezistivitatea electrică ρΩ. kJ/kg Coeficientul de dilatare termică liniară αt (între ta şi 100 0C).2 19.4 13.3 11. Caracteristicile fizice ale principalelor componente de bază ale aliajelor neferoase Metalul Aluminiu Cupru (Aramă) Titan Nichel Staniu (Cositor) Stibiu (Antimoniu) Zinc Plumb Cadmiu Beriliu Magneziu Aur Argint Platină Simbolul chimic Temperatura de solidificare – topire ts.1 247 401 19 83 63 26 113 34 97 210 163 317 428 72 26. nΩ⋅m Al Cu Ti Ni Sn Sb Zn Pb Cd Be Mg Au Ag Pt 660 1083 1660 1453 232 631 420 327 321 1278 649 1064 962 1772 2700 8930 4510 8910 7290 6690 7130 11340 8650 1850 1740 19280 10500 21440 900 386 512 471 222 207 382 129 230 1886 1025 128 235 132 397 205 440 309 59 163 101 23.0 44. kg/m3 Căldura specifică Cs la ta.7 40.2 55 1300 368 63 104 113 23.

2 sunt precizate clasele de puritate industrială în care pot fi obţinute aceste metale.95. Mg-Zn Au-Ag.85. Cu As. S. Bi Pb.8. Cr 98.4.6. Cd 99. Pb 99. Sn Ag. Pb. Ni 99. Al-Mg.9 Mg-Al.5 Ti 99. cu excepţia Au şi Ag. Si. S. S. Sn-Sb. Cu-Be Ti-Al. în tabelul 9.9.3. Cd 99. Pb Pb-Ag.3 STAS 10502: Ni 99. Sb 99.85 STAS 8615: Cd 99. O. Zn 97. Bi. Si Pt-Ni.Bi. împreună cu cele redate în tabelul 1. Cr 97 STAS 10309: Sn 99.96. As. Al 99. P. Tabelul 9. Sb. Ti 99. Mg 99. Au STAS 4389: Au 999. Pb 99.C.98. Al 99. Al 99. pentru care concentraţia este în %o). Cr 98. Sn.95.7.97. Zn 99. Pt-Ir. Mg-Mn. Cu. Ti-Ni Ni-Cu.8 Pb.98.Cd C. Al-Zn Cu-Zn.75.6. Al 99. Cu 99.95. Cu 99. Mg 99.95. Sb Sn. Sn 98.99. Zn Ag-Cd. Ag STAS 3321: Ag 999. Fe Fe. Fe. Cr-Mo Sn-Pb.3 sunt expuse valorile celor mai importante caracteristici mecanice ale metalelor care constituie componentele de bază ale aliajelor neferoase. Cu-Al. Ni.99.6 STAS 7386: Cr 99.6 Bi.99. Ni 97. în tabelul 9.5. Si. Ni 99. impurităţile ce au influenţe (negative) majore asupra proprietăţilor lor şi cele mai utilizate tipuri de aliaje binare în care fiecare din aceste metale este componentul de bază (principal). Sn-Hg Sb-Sn. Pb. (Au 995. Ti 99.94. Al. Cd. As.95.9. Au-Pt Pb.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Deoarece proprietăţile aliajelor neferoase sunt determinate în măsură importantă de proprietăţile componentului lor principal (metalic). Sb 98. Cu 99.65 Principalele impurităţi Fe. As. Cu. Zn 98.99. Zn. Pb 99. Cu 99. Pt-W * cifrele de după simbolul chimic indică valoarea minimă a concentraţiei masice a metalului industrial (în %. Cd Cd-Sn Mg-Si.6. Al. Bi. Cu. P. Clasele de puritate ale componente de bază ale aliajelor neferoase Metalul Al Cu Ti Ni Cr Sn Sb Zn Mărcile industriale * STAS 7607: Al 99. Zn-Cd. Ni 98.As. Zn Pb. Zn-Cu.99. Ni 99. Sb 99. Pb. Fe.Al 99. Mg STAS 10273:Mg 99.5. P Pb. Sn 96. Al 99 STAS 270/1:Cu 99. Fe. Ni-Cr. Ni-Mo. Pt STAS 10560: Pt 99. Cu. Fe. 133 . Pt 99. iar în tabelul 9. Ag-Cu. Sn 99.5 STAS 663: Pb 99. Sn-Zn.5.0) Au-Ni.9. Cr-W. Fe S.5. Cu.985. Cr-Ti.995.93.565.96.2. S Pb.1 sunt prezentate metalele folosite frecvent drept componente de bază ale acestor aliaje şi sunt precizate o serie de caracteristici care. Bi. Pb-Sn. Al-Si. Si.Al 99. Ni-Fe Cr-Ni.4. definesc cantitativ proprietăţile lor fizice. Cu 99. Ag-Hg Pt-Rh. Zn-Mn Pb-Sb. Sn 99.99: Pb 99.35 STAS 10262: Sb 99. Au-Cu. Sb 99. Pb.5 STAS 646: Zn 99. Ag-Ni. Cu-Sn.2. Sb 99.5. Mn Principalele clase de aliaje binare folosite în tehnică Al-Cu. Sb-Pb Zn-Al. Cu. Sb 97. Al 99. Bi. Cu.5.98.6. Al 99. Fe. Fe.3. Pb 99. Al 99. Fe. Zn 98.97.9.8. Pt 99. Cd-Ni.6. Pb-Ca Cd-Ag.90. Sb. Cd 99.

N/mm2 Modulul de elasticitate transversală.Tabelul 9.3. N/mm2 Duritatea 2) Al Cu Ti Ni Sn Sb Zn Pb Cd Be Mg Au Ag Pt 1) recopt (stare de echilibru) ecruisat ecruisat 1) 40 – 70 120 − 140 170 − 220 420 − 450 220 − 250 310 − 330 12 − 14 10 − 13 70 − 100 11− 13 69 − 83 380 − 480 160 − 195 180 − 220 100 − 120 120 − 145 15 – 30 100 − 120 50 − 70 320 − 330 130 − 150 50 − 60 10 − 11 − 50 − 55 4−5 − 260 − 310 90 − 105 115 − 140 − − 50 – 70 8 − 12 45 − 60 10 − 15 50 − 60 30 − 40 80 − 90 − 40 − 50 60 − 70 17 − 25 − 3 − 15 2 − 10 40 − 50 48 − 50 62000 115000 105000 207000 44000 77800 105000 55000 300000 43000 78000 76000 25000 42800 79000 16500 19000 38000 20600 140000 − − 27500 140 − 220 HV − 35 – 40 HBS 95 – 110 HBS 90 – 120 HBS 60 – 65 HV 5 – 6 HBS 30 – 60 HBS 20 – 35 HBS 3 – 5 HBS 16 – 24 HBS 75 – 85 HRB 37 – 39 HRE 48 – 54 HRE 18 – 20 HBS 25 – 30 HV recopt (stare de echilibru) 1) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) sinterizat (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) ecruisat 1) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) 170000 38 – 45 HV 150 − 165 − − deformat plastic la rece cu GD = 70 … 90 %. 3) scade odată cu conţinutul de impurităţi. . N/mm2 Limita de curgere 2) . N/mm2 Alungirea procentuală după rupere 3) . Caracteristicile mecanice la ta ale principalelor componente de bază ale aliajelor neferoase Metalul Starea Rezistenţa la rupere 2). % Modulul de elasticitate longitudinală. 2) creşte odată cu conţinutul de impurităţi al metalului.

pentru denumirea diverselor aliaje neferoase şi sistematizarea studierii structurii şi proprietăţilor lor. ternare sau complexe. Fe. aliajele titanului (aliaje pe bază de titan). care prezintă în stare solidă. Sn. se practică încadrarea aliajelor neferoase în categorii ca: aliaje uşoare (caracterizate prin densităţi ρ ≤ 4000 kg/m3). preferându-se clasificarea acestora în funcţie de componentul de bază şi încadrarea lor în categorii de tipul: aliajele cuprului (aliaje pe bază de cupru). cele mai multe tipuri de aliaje utilizate în prezent în tehnică sunt complexe.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Aliajele neferoase se pot clasifica folosind o multitudine de criterii. aliajele neferoase pot fi: aliaje de turnare şi aliaje deformabile plastic. în diverse concentraţii şi alte elemente de aliere decât cuprul: Mg. − aliaje care conţin în structură constituenţi eterogeni (de tipul amestecurilor mecanice eutectice sau eutectoide). aliajele neferoase pot fi: binare. dar. Pt etc. aliajele aluminiului (aliaje pe bază de aluminiu). aliaje uşor fuzibile (cu temperaturi ts coborâte) etc. la orice temperatură. 135 . Toate criteriile de clasificare anterior precizate se folosesc însă drept criterii secundare.. aliajele neferoase se încadrează în următoarele categorii: − aliaje monofazice. Au. Mn etc. astfel: • în funcţie de numărul componentelor. Mn. iar aliajele denumite în tehnică alame au ca bază aliaje Cu – Zn. o structură monofazică. aliaje cu rezistenţa mecanică ridicată (dure). pentru a facilita studierea structurii şi proprietăţilor fiecărui tip de astfel de aliaje. iar în funcţie de aptitudinile de a-şi mări rezistenţa mecanică în urma aplicării de TT. − aliaje cu structură monofazică după solidificare. aliajele denumite în tehnică duraluminuri au ca bază aliaje Al – Cu. Pb. în care sunt introduse frecvent. aliaje anticorosive (cu rezistenţă ridicată la acţiunea mediilor agresive de lucru). • în funcţie de posibilităţile tehnologice de transpunere în produse şi de prelucrare a acestora. alcătuită din cristale de soluţie solidă având ca solvent componentul de bază.). aliajele metalelor preţioase (aliaje pe bază de metale preţioase: Ag. în diverse concentraţii şi alte elemente de aliere decât zincul: Si. aliajele neferoase se clasifică în: aliaje durificabile structural prin tratamente termice şi aliaje nedurificabile prin tratamente termice. în care sunt introduse suplimentar. se ia ca bază câte un aliaj binar reprezentativ şi se consideră că restul componentelor sunt elemente suplimentare de aliere (de exemplu. compuşi intermetalici).) etc. aliaje criogenice (cu tenacitate ridicată la temperaturi scăzute). Aliajele neferoase (ca şi fontele şi oţelurile) se pot clasifica şi pe baza denumirii proprietăţii sau caracteristicii care le defineşte primordial utilitatea tehnică. Ni etc. de exemplu. aliajele nichelului (aliaje pe bază de nichel). aliaje antifricţiune. • în funcţie de constituţia structurală de echilibru (la ta). în care precipită la răcirea ulterioară particule de faze secundare (de obicei. Al.

1. 4.2. acest tip de modificare este eficient la aliajele neferoase care prezintă după cristalizarea primară o structură monofazică (cu cristale de soluţie solidă). care să determine transformarea structurii dendritice primare într-o structură secundară favorabilă (din punctul de vedere al mărimii granulaţiei şi gradului de dispersie a fazelor) obţinerii unor caracteristici mecanice ridicate şi/sau asigurării unei bune comportări la prelucrarea prin deformare plastică sau la aplicarea de TT. distribuite sub formă de suspensie fină. • modificare de tipul III. Zr. v. 1. ca urmare. modificarea poate fi: • modificare de tipul I. care are ca efect îmbunătăţirea fineţei şi gradului de dispersie a fazelor componente ale amestecurile mecanice eutectice care se formează la solidificarea unor aliaje neferoase.6).4.6). Mo). scap. scap. care determină accentuarea ramificării şi subţierea ramurilor (axelor) cristalelor dendritice primare şi influenţează favorabil distribuţia fazelor secundare la aliajele în care (în timpul răcirii după solidificare) precipită particule ale unor astfel de faze. la aceste aliaje nu se produc. constând din inocularea în aliajele lichide a unor cantităţi mici de substanţe chimice (numite modificatori. Modalitatea actuală cea mai eficientă de influenţare a caracteristicilor structurii primare a aliajelor neferoase o reprezintă modificarea. În funcţie de efectele pe care le produce asupra structurii primare a aliajelor neferoase. se utilizează cu predilecţie pentru realizarea modificărilor de tipurile I şi III. • modificarea de tipul II. v. care are ca efect principal finisarea (micşorarea dimensiunilor) cristalelor dendritice primare. 136 . fenomene de cristalizare secundară (recristalizare în stare solidă. Modificarea aliajelor neferoase La marea majoritate a aliajelor neferoase folosite în tehnică componentele de bază nu prezintă transformări alotropice şi.2). constituie baze pentru germinarea eterogenă la solidificarea aliajelor (v. La alegerea modificatorilor şi realizarea modificării aliajelor neferoase trebuie avute în vedere următoarele aspecte esenţiale: • modificatorii introduşi în aliajele neferoase lichide acţionează în unul din următoarele moduri: − formează (individual sau prin combinare cu componentele aliajelor) particule greu fuzibile şi insolubile în aliajele topite. în decursul răcirii după solidificare. care pot schimba mecanismele obişnuite ale germinării şi/sau creşterii cristalelor la solidificare. scap. Ta.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. care. asigurând solidificarea cu un număr mare de germeni cristalini şi formarea unor structuri primare fine. modificatorii care acţionează în acest mod (borul şi unele metale de tranziţie cu reactivitate chimică mare: Ti.

Na. dacă concentraţia acestora este la nivelul optim se formează o suspensie fină. pentru omogenizarea pieselor turnate din aliaje în care procesele de difuzie se defăşoară foarte lent. scap.1). pe bază de Al sau Mg. iar τm trebuie să fie mari (de obicei. particulele nu se formează sau se formează în număr insuficient asigurării unei structuri primare fine.3. având ts = 500…600 oC). τm = 2…24 ore). ti corespunzătoare acestui TT se alege cât mai ridicată (ti + 273 = Ti = kOTs. în mod obişnuit.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase − formează pelicule de adsorbţie pe suprafeţele germenilor cristalini. Tratamentele termice la aliajele neferoase Tratamentele termice (TT) care se aplică semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase se definesc şi se clasifică la fel ca şi tratamentele destinate semifabricatelor şi pieselor din oţeluri şi fonte (v. este temperatura de solidificare – topire a aliajului din care sunt confecţionate piesele supuse RO. Principalele tipuri de recoaceri fără schimbare de fază care se pot aplica semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase sunt: • Recoacerea de omogenizare (RO) este recomandată pentru diminuarea neomogenităţilor chimice ale structurilor dendritice primare ale semifabricatelor şi pieselor turnate.9. în care Ts. deoarece omogenizarea se realizează prin difuzie. cu un număr mare de particule care activează germinarea eterogenă şi rezultă structura primară cu granulaţia cea mai fină. 9. Ca. • modificatorii trebuie introduşi în aliajele neferoase într-o cantitate (concentraţie) optimă (care asigură nivelul maxim al efectelor pozitive produse de modificare). în unele cazuri (de exemplu la semifabricatele şi piesele turnate din aliaje pe bază de Cu) impunându-se 137 . modificatorii care acţionează în acest mod (metalele uşor fuzibile: Li. kO = 0. iar coeficientul kO se ia. 6. Sb. iar dacă concentraţia acestora depăşeşte nivelul optim. de exemplu. deoarece particulele care se formează sunt grosolane şi în număr insuficient realizării unei structuri primare fine. dacă concentraţia acestora este mică. care micşorează viteza de creştere a germenilor şi limitează dezvoltarea în grosime a ramurilor cristalelor dendritice primare. cum sunt aliajele uşoare.95…0. definită ca fiind temperatura la care verticala aliajului intersectează linia sau suprafaţa solidus a diagramei de echilibru fazic a sistemului de aliaje căruia aparţine acesta. Pb) se folosesc mai ales pentru asigurarea modificărilor de tipul II. în cazul modificatorilor care au rolul de a forma particule greu fuzibile şi insolubile în aliajele topite.98. efectele pozitive ale modificării se micşorează. dar poate avea şi valori kO = 0. în K.8…0.

ca şi faza corespondentă a aliajelor Fe – C) care se transformă (la răcirea sub o temperatură caracteristică) în amestecul eutectoid (α + δ). finisarea granulaţiei.5 şi 6. în cazul normalizării). în cazul recoacerii sau în aer liniştit.2. mecanismele detensionării termice şi principiile stabilirii regimului RD sunt cele prezentate în scap. pentru finisarea granulaţiei structurii grosolane rezultate după RO. 6. trp + 273 = Trp ≅ 0. de realizarea unor transformări eutectoide etc. La semifabricatele şi piesele confecţionate din aliaje neferoase se pot efectua două tipuri (principial diferite) de călire: • Călirea martensitică se poate aplica pieselor din aliaje neferoase care racire α + δ . se menţin la ti o durată τm (pentru uniformizarea temperaturii în masa pieslor şi pentru omogenizarea structurii) şi se răcesc lent (o dată cu cuptorul. γ fiind suferă transformări eutectoide (la fel ca oţelurile şi fontele): γ incal. aliajele Cu – Al.). • Recoacerea de detensionare (RD) se aplică semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase în scopul diminuării intensităţii şi redistribuirii tensiunilor mecanice reziduale existente în acestea. de producerea transformărilor alotropice ale unor componente. τi + τm = 1…4 ore şi răcirea în aer liniştit. v. RRN a semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase se realizează cu ti = trp + 100…200 oC (trp fiind temperatura de recristalizare primară a aliajului din care sunt confecţionate piesele supuse TT. Modul de conducere a unui astfel de TT este simplu: piesele se încălzesc la o temperatură ti situată desupra unuia din punctele de transformare în stare solidă ale aliajului neferos din care sunt confecţionate. TT de călire 138 . Regimul RRN se alege astfel încât să se producă în piesele supuse tratamentului procesele de restaurare şi recristalizare primară şi să nu apară efectele defavorabile ale desfăşurării fenomenelor de creştere a granulaţiei şi de recristalizare secundară (v.2). scap. recoacerile cu schimbare de fază se efectuează la produsele confecţionate din astfel de aliaje neferoase (cum sunt aliajele Cu – Zn. soluţia solidă (denumită. scap. • Recoacerea de recristalizare fără schimbare de fază (RRN) este utilizată pentru refacerea plasticităţii semifabricatelor şi pieselor ecruisate prin deformare plastică la rece. austenită. 6.3) se pot aplica semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase care prezintă transformări fazice în stare solidă (determinate de variaţiile cu temperatura ale solubilităţii componentelor în fazele din structura aliajelor. în mod obişnuit. Recoacerile cu schimbare de fază (de tipul recoacerii complete sau normalizării.2. pentru obţinerea la ta a unei stări de echilibru structural. ca şi în cazul aplicării la piesele din aliaje feroase. îmbunătăţirea prelucrabilităţii prin deformare plastică sau prin aşchiere etc. 3. unele aliaje pe bază de Ti) pentru obţinerea stărilor structurale de echilibru. la piesele din astfel de aliaje.3.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR aplicarea de TT ulterioare.4Ts). de obicei.

Ti – Al etc.1. urmată de răcirea rapidă (de obicei. care îndeplinesc criteriile structurale menţionate mai înainte. care aparţin unor sisteme ale căror diagrame de echilibru sunt de tipul celei prezentate în figura 9. rezultă că prin răcirea rapidă de la tic a structurii monofazice α se împiedică separarea din aceasta (prin procese bazate pe difuzie) a fazei θ (bogată în elemente de aliere) şi se obţine la ta o structură monofazică. Analizând modul de efectuare a acestui TT (v. pentru ca transformarea (printrun mecanism bazat pe difuzia componentelor) γ ⇒ α + δ să nu fie posibilă şi să se realizeze o transformare de tip martensitic (printr-un mecanism care nu presupune difuzia componentelor) γ ⇒ M. fig. TT de călire de punere în soluţie constă din încălzirea şi menţinerea o scurtă durată la o temperatură tic ∈ (tso. La piesele din astfel de aliaje. cu structura cristalină diferită de cea corespunzătoare fazei γ (austenitei) din care s-a format. 9. acest TT a fost denumit călire de punere în soluţie (a fazei θ). pentru obţinerea unei structuri monofazice. cu cristale de soluţie solidă) obţinute prin călirea de punere în soluţie a aliajelor neferoase prezintă o bună comportare la prelucrarea prin deformare plastică. Spre deosebire de structurile (dure şi fragile) realizate prin călirea martensitică. alcătuită din cristale de soluţie solidă α suprasaturată în elemente de aliere (fază metastabilă).Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase martensitică constă din încălzirea lor la o temperatură ti situată în domeniul de stabilitate al fazei γ (domeniul austenitic). 139 . deoarece realizează punerea (dizolvarea la încălzire şi menţinerea la răcire) în soluţia solidă α a fazei θ. menţinerea la această temperatură o durată τm (pentru obţinerea unei structuri cu austenită omogenă) şi răcirea rapidă (cu o viteză vr mai mare decât o viteză critică vrc). M (denumită martensită. Ti – Mo.1). ca şi faza corespondentă din structura aliajelor Fe – C călite) fiind o soluţie solidă suprasaturată în elemente de aliere. Călirea martensitică se poate aplica la produsele realizate din unele aliaje ale sistemelor Cu – Al. structurile (monofazice. • Călirea de punere în soluţie se poate aplica la piesele din aliaje neferoase în a căror structură apare ca fază principală o soluţie solidă care are ca solvent componentul de bază al aliajelor şi prezintă o variaţie importantă cu temperatura a capacităţii de a dizolva componentele de aliere (solubilitatea componentelor de aliere în această fază scade puternic când se micşorează temperatura).. în apă) pentru menţinerea structurii monofazice α până la ta. ts). Revenirea structurilor (metastabile) obţinute prin călirea martensitică a aliajelor neferoase poate conduce la efecte similare celor care se produc prin revenirea oţelurilor sau fontelor călite martensitic şi care constau în obţinerea (prin transformări structurale bazate pe difuzie) unor structuri apropiate de echilibru şi bine detensionate. Cu – Be. Ti – Ni. alcătuită din cristale de soluţie solidă α ≡ B(A) omogenă. Cu − Ti.

care germinează eterogen pe limitele grăunţilor cristalini ai matricei α şi sunt necoerente cu această matrice. dacă ta < tii < tso. având la bază mecanisme ce presupun difuzia componentelor aliajului supus TT. cu dimensiuni suficient de mari pentru a putea fi observate prin examinarea structurilor la microscopul optic şi care apar dacă duratele şi/sau temperaturile de îmbătrânire sunt mai mari decât cele corespunzătoare formării precipitatelor θ”. tso). Cercetările întreprinse până în prezent au evidenţiat că. zonele GP au forma unor discuri cu diametrul de 5. în funcţie de temperatura şi durata îmbătrânirii aliajelor neferoase călite.6 nm şi se formează uniform în matruicea α. dacă tii = ta sau îmbătrânire artificială. TT de revenire aplicat structurilor obţinute prin călirea de punere în soluţie este denumit îmbătrânire şi poate fi îmbătrânire naturală.0 nm). datorită efectelor de durificare pe care le produce. cu configuraţie platiformă (cu diametrul de 25. • precipitatele θ’ sunt tot faze metastabile.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Revenirea structurilor obţinute prin călirea de punere în soluţie a aliajelor neferoase. 140 . pe dislocaţiile elicoidale) şi sunt semicoerente cu structura cristalină a acestei matrice. în mod obişnuit. prin procese de germinare omogenă.8 nm şi grosimea de 0. • precipitatele θ sunt faze stabile (de echilibru). determină separarea din soluţia solidă suprasaturată (metastabilă) a unor precipitate care durifică structura.3... precipitatele θ’ se formează prin germinare eterogenă pe anumite defecte ale structurii cristaline a matricei α (de exemplu.0. deoarece aceste precipitate se formează prin procese de germinare şi creştere. care pot fi evidenţiate în structură numai prin examinarea la microscopul electronic.. în structura matricei α se pot forma următoarele tipuri de precipitate: • zonele GP (notate în acest mod după numele cercetătorilor Guinier şi Preston care le-au detectat pentru prima oară prin tehnici de difracţie cu raze X) apar la temperaturi şi durate mici ale procesului de îmbătrânire şi sunt asocieri preferenţiale de atomi ai componentelor de aliere din aliajul tratat. ajungând la frecvenţe de 1013…1015 zone/mm3..30 nm şi grosimea de 1.. putând fi uşor evidenţiate în structură prin examinarea la microscopul optic..2. • precipitatele θ” sunt faze metastabile care se formează la durate mai lungi şi/sau la temperaturi mai înalte de îmbătrânire decât cele corespunzătoare formării zonelor GP şi sunt faze distincte (cu structuri cristaline diferite de structura fazei stabile θ). Natura fazică şi caracteristicile structurale ale precipitatelor care se formează la îmbătrânire depind de mărimile parametrilor ti şi τm.. constând din încălzirea şi menţinerea acestora la o temperatură tii ∈ [ta..5. precipitatele θ” germinează relativ uniform în matricea α şi sunt legate prin interfeţe coerente cu structura cristalină a acestei matrice.

cu %Cum = 3 % Transformările structurale produse prin îmbătrânire sunt însoţite de modificări ale proprietăţilor aliajelor călite. cercetările experimentale întreprinse până în prezent au arătat că orice precipitat se formează direct din matricea α şi nu prin transformarea precipitatelor existente anterior în structura aliajului supus îmbătrânirii.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase În privinţa filiaţiei diverselor tipuri de precipitate. Aceste particularităţi ale formării precipitatelor în timpul îmbătrânirii aliajelor neferoase călite sunt valorificate practic la realizarea procesului de reversiune. 9. Fig.. reprezentând dependenţele experimentale dintre duritatea aliajului îmbătrânit şi parametrii de regim ai îmătrânirii: HVr = f(ti = ct. 9. efectul de durificare al îmbătrânirii se poate evidenţia cu ajutorul unor curbe de îmbătrânire. în principal de creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii acestora. care constă din supraîncălzirea de scurtă durată a aliajelor îmbătrânite. precipitatul specific temperaturii ti se dizolvă în matricea α şi apoi din matricea α se separă un nou precipitat.1. Configuraţia diagramei de echilibru a sistemelor cărora aparţin aliajele neferoase la care se pot aplica TT de călire de punere în soluţie Fig. dar nu oferă timpul necesar separării precipitatelor specifice temperaturii la care s-a supraîncălzit aliajul). prezentată în 141 . la ridicarea temperaturii de îmbătrânire de la ti la t i/ > ti. pentru orice aliaj călit şi îmbătrânit. Aşa cum se poate observa analizând curba de îmbătrânire HVr = f(ti = 130 oC. astfel. τm = ct. τm) a unui aliaj Al – Cu (cu %Cum = 3 %).). τm) sau HVr = g(ti.2. Curba de îmbătrânire la ti = 130 oC a unui aliaj Al – Cu. corespunzător temperaturii t / > ti. pentru reconstituirea stării structurale monofazice pe care aliajele o aveau după călirea de punere în soluţie (supraîncălzirea de scurtă durată asigură dizolvarea în matricea α a precipitatelor formate prin îmbătrânire.

Cele mai utilizate sisteme de simbolizare a mărcilor de metale şi aliaje neferoase. fără nici o semnificaţie legată de compoziţia şi proprietăţile mărcii) acordat de asociaţia sau de organismul (naţional. conform căruia mărcile de metale şi aliaje neferoase din diverse categorii (aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu. efectul de durificare al îmbătrânirii creşte în cursul formării precipitatelor semicoerente (zonele GP şi precipitatele θ”) şi scade odată cu apariţia precipitatelor semicoerente (θ’) şi necoerente (θ). proiectării. verificării şi comercializării semifabricatelor şi pieselor din astfel de materiale.4. având la bază principiile prezentate în tabelele 9. semifabricatele sau piesele din aliaje neferoase se supun unor operaţii de deformare plastică la rece. AA (Aluminum Association). cupru şi aliaje pe bază de cupru etc. regional sau internaţional) care gestionează sistemul. acest efect diminuându-şi intensitatea odată cu distrugerea coerenţei dintre matricea structurală a aliajului şi precipitatele formate la îmbătrânire.2. Simbolizarea metalelor şi aliajelor neferoase comerciale În prezent nu există un sistem de simbolizare a mărcilor de metale şi aliajele neferoase unanim recunoscut şi aplicat la întocmirea documentelor tehnice aferente conceperii.5.4 şi 9. şi varianta propusă de AA (Aluminum Association). regionale sau internaţionale). fabricării. Desfăşurarea proceselor de precipitare la îmbătrânire şi efectele de durificare produse de acestea pot fi influenţate substanţial dacă. cum ar fi ASM (American Society for Metals).. CEN (Comité European de Normalisation) sau ISO (International Organization for Standardization). principalele variante ale acestui sistem. sunt: • sistemul de simbolizare numerică. se ajunge astfel la ideea (confirmată prin cercetări experimentale) că efectul de durificare este o consecinţă a interacţiunii dintre dislocaţiile matricei aliajului îmbătrânit şi precipitatele coerente. la aliajele zincului etc. aplicată la aluminiu şi aliajele pe bază de aluminiu şi recomandată de standardele elaborate de ISO şi CEN pentru mărcile de aluminiu şi aliaje de aluminiu deformabile. 142 . 9.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR figura 9. la aliajele cuprului. la aliajele titanului. aplicată la aliajele aluminiului. la aliajele magneziului.) sunt simbolizate printr-un număr (în mod obişnuit. sunt: varianta UNS (Unified Numbering System). recomandate de diverse asociaţii profesionale şi/sau organisme de standardizare (naţionale. între călirea de punere în soluţie şi îmbătrânire.

). Aliaje având Zn ca EAP 7 A97149 / 7149 AlZn8MgCu 8. Aliaje având alte EAP 8 A98016 / 8016 AlFe1Mn * X0 = 0 pentru aliajele corespunzătoare unei reţete originale .Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • sistemul de simbolizare alfanumerică (sistemul de simbolizare după compoziţie). Aliaje având Si ca EAP + Cu şi Mn 3 A13190 / A319. conform căruia mărcile de metale neferoase se simbolizează aşa cum se arată în tabelul 9.5 6.0 G AlZn6MgCr 8.X4* Seria (grupa) de aliaje Exemple de mărci X1 1 A01001 / 100.2 . scrise în ordinea descrescătoare a importanţei lor. .0 G AlMg10 6. 6 pentru aliajele rezultate prin modificări aduse unei reţete originale. Aliaje având Mg ca EAP 5 A05200 / 520. simbolurile aliajelor de turnare sunt precedate de litera G.0 1. Aliaje având alte EAP 9 − − Mărcile de aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu deformabile Structura simbolului în varianta UNS: A9X1X2X3X4 Structura simbolului în varianta AA: X1X2X3X4 Seria (grupa) de aliaje Exemple de mărci X1 1 A91080 / 1080 Al 99. Aliaje având Mg ca EAP 5 A95052 / 5052 AlMg2. litera Z pentru turnarea centrifugală. X0 = 6 ⇒ α ≡ F. litera M pentru turnarea în forme metalice. ** EAP ≡ element de aliere principal 143 .0 G AlCu4MgTi 3. Tabelul 9. Aluminiu şi aliaje cu %Alm ≥ 99 % 2.5 5. Aliaje având Si ca EAP 4 A94343 / 4343 AlSi7. Aliaje având Cu ca EAP 2 A92001 / 2001 AlCu5. Grupă de aliaje neutilizată 6 − − 7. urmată (eventual) de o literă care codifică procedeul tehnologic de turnare recomandat la realizarea semifabricatelor sau pieselor din aceste aliaje (litera S pentru turnarea în forme din nisip. Aliaje având Si şi Mg ca EAP 6 A96106 / 6106 AlMgSiMn 7. dacă X0 = 0.1 G Al 99.. Aliaje având Si ca EAP 4 A24430 / B443.1 G AlSn6Cu1Ni1 9.8 1.. Aliaje având Sn ca EAP 8 A08510 / 851.5MgMn 3. X0 = 2 ⇒ α ≡ B. simbolul nu conţine litera α. Date privind simbolizarea mărcilor de aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu Mărcile de aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu pentru turnare Structura simbolului în varianta UNS: AX0X1X2X3X4* Structura simbolului în varianta AA: αX1X2X3. X0 = 1. Aliaje având Zn ca EAP 7 A07120 / 712.2. litera P pentru turnarea sub presiune etc. Aluminiu şi aliaje cu %Alm ≥ 99 % 2.4. litera C pentru turnarea continuă. simbolurile chimice ale elementelor de aliere pentru care %EAm este în jur de 1 % sau mai mare fiind însoţite de numere (de preferinţă întregi) care indică concentraţiiile masice nominale (medii) ale acestor componente. Aliaje având Cu ca EAP** 2 A02040 / 204.. urmat de simbolurile chimice ale elementelor de aliere.0 G AlSi5Cu3 4. dacă X0 = 1⇒ α ≡ A..1 G AlSi5 5. Aliaje având Mn ca EAP 3 A93003 / 3003 AlMn1Cu 4. iar simbolurile mărcilor de aliaje neferoase sunt alcătuite din simbolul chimic al componentului de bază. X4 = 0 la aliajele pentru turnare în piese şi X4 = 1 sau 2 la aliajele pentru turnare în lingouri.

... Bronzuri cu Al (%Alm <19 %) C95200 . C97800 C96400 G CuNi30Fe C97600 G CuNi20Zn8Sn4Pb 8... C69800 Alame speciale 3. Bronzuri şi alame cu Si C87200 ... C76200 CuZn29Ni12 * varianta UNS se utilizează şi la alte tipuri de aliaje: la aliajele pe bază de Ti UNS = RX1X2X3X4. iar M10100 – aliajului MgAl10Mn) etc. fabricare şi verificare a metalelor şi aliajelor neferoase sau a produselor ce se confecţionează din astfel de materiale..9 1. Bronzuri cu Al (%Alm< 19 %) C60600 .Zn C96200 .. Z35530 corespunde aliajului cu simbolul alfa numeric ZnCu1Al4).C9 X1X2X3X4 Seria (grupa) de aliaje UNS Exemple de mărci C80100 . C94900 6... Alame cu Sn CuZn36Al1Mn3Sn C67400 C66400 . Cupru cu %Cum ≥ 99....5 C22600 C20000 .. C81100 C80100 G Cu 99. Aliaje cu %EAm < 5 % C81300 . Alame cu Pb CuZn28Sn1 C44300 C40000 . Aliaje Cu – Ni şi Cu – Ni .5Ni 3. (de exemplu.5 9. C83800 C83400 G CuZn10 Alame semiroşii (simple/cu Pb) C84200 . C66100 C65500 CuSi3 6.. C82800 C82100 G CuBe0.... C99800 C99600 G CuMn40Al2 Mărcile de cupru şi aliaje pe bază de cupru deformabile Structura simbolului în varianta UNS: C1X1X2X3X4 .. C91700 C90700 G CuSn10Pb2 Bronzuri aliate cu Pb C92200 . Bronzuri cu Si (%Sim < 8 %) C64700 . (de exemplu... C86800 C86300 G CuZn25Al6Mn 4. la aliajele pe bază de Zn UNS = ZX1X2X3X4 (de exemplu. C94500 C92700 G CuSn5Pb25 C94300 G CuSn5Ni5 C94800 Bronzuri aliate cu Ni C94700 .... C17300 CuBe1. Simbolurile mărcilor de metale sau aliaje neferoase sunt însoţite de 144 ...5)...5 2... Cupru şi aliaje cu %EAm < 8 % C10000 ... Alame cu %Znm < 37 % CuZn34... Aliaje pe bază de Cu speciale C99300 .... la aliajele pe bază de Ni UNS = NX1X2X3X4 (de exemplu. Sistemul de simbolizare numerică se recomandă a fi utilzat mai ales în activităţile comerciale.....ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 9.. la aliajele pe bază de Mg UNS = MX1X2X3X4.. R54520 corespunde aliajului cu simbolul alfanumeric TiAl5Sn2. C64200 C61000 CuAl8 5.9 CuZn12. C87900 C87200 G CuSi4 C87500 G CuZn14Si4 G CuSn11 5.. N04400 corespunde aliajului cu simbolul alfa numeric NiCu32). 2... Alame roşii (simple sau cu Pb) C83300 . C98800 C98600 G CuPb35Ag1. C85800 C85400 G CuZn29Pb3Sn Alame speciale C86100 .5Pb C33500 C30000 . iar sistemul de simbolizare alfanumerică este util îndeosebi în activităţile de cercetare.. C95800 C95600 G CuAl7Si2 7.5. Date privind simbolizarea mărcilor de cupru şi aliaje pe bază de cupru Mărcile de cupru şi aliaje pe bază de cupru pentru turnare Structura simbolului în varianta UNS: C8X1X2X3X4 .. Bronzuri fosforoase cu %Sn < 9 % C50000 . C7X1X2X3X4* Seria (grupa) de aliaje UNS Exemple de mărci C11100 Cu 99. M11311 corespunde aliajului cu simbolul alfa numeric MgAl3Zn1... proiectare.95 1. Aliaje Cu – Ni şi Cu – Ni − Zn C70000 . C51100 CuSn4P 4. C84800 C84500 G CuZn12Pb7Sn2 Alame galbene (simple/cu Pb) C85200 . Bronzuri obişnuite (Cu – Sn) C90200 . Bronzuri cu Pb C98200 .

Simbolul stării unui metal sau aliaj neferos este alcătuit dintr-o literă de codificare a stării de bază (care defineşte modul principial de atingere a stării în care se află materialul). după recoacere sau deformare plastică la cald. în scopul obţinerii unor caracteristici mecanice prescrise) 4. pentru obţinerea unor stări stabile diferite de stările 1. urmată.7 sunt definite subdiviziunile stării TRATAT TERMIC corespunzătoare produselor realizate din aceste materiale. Recopt (starea obţinută la produsele deformate plastic în urma aplicării unei recoaceri complete în scopul asigurării valorilor minime ale caracteristicilor de rezistenţă mecanică sau starea obţinută la produsele turnate după o recoacere destinată reducerii segregaţiilor dendritice. Tratat termic. Principalele date (cuprinse în standardele SR EN 515 şi SR ISO 1190/2) privind simbolizarea stărilor de bază ale produselor realizate din principalele categorii de metale şi aliaje neferoase industriale sunt prezentate în tabelul 9. adică particularităţile privind succesiunea şi conţinutul operaţiilor tehnologice ce trebuie aplicate pentru atingerea stării de livrare a produselor) şi/sau valorile anumitor caracteristici definitorii ale calităţii produselor care se livrează. cu sau fără ecruisare suplimentară.6. de litere sau cifre care indică subdiviziunea corespunzătoare stării de bază (modul particular în care se realizează starea de livrare a materialului. Ecruisat (starea obţinută la produsele care. 145 . Tabelul 9.6. sunt supuse unor operaţii de deformare plastică la rece sau unor combinaţii de operaţii de deformare plastică la rece şi RRN. ** cifrele care urmează acestui simbol indică durata (în ore) a procesului de îmbătrânire naturală spontană. iar în tabelul 9. Definirea şi simbolizarea stărilor de bază ale produselor realizate din principalele categorii de metale şi aliaje neferoase industriale Definirea stării de bază 1. Brut de fabricaţie (starea obţinută din operaţiile de prelucrare la cald. finisării granulaţiei. Pus în soluţie (starea instabilă obţinută la produsele supuse unei căliri de punere în suluţie şi îmbătrânite spontan la ta) 5. 2 sau 3 * Simbolul stării pentru Al şi pentru Cu şi aliajele pe aliajele pe bază de Al bază de Cu F M O O H* W ** T H* − T cifrele sau literele care urmează acestui simbol codifică succesiunea de operaţii tehnologice care se aplică pentru atingerea stării.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase simbolurile stărilor de livrare ale semifabricatelor sau produselor realizate din aceste materiale. gradul de ecruisare realizat etc. în cursul cărora nu se efectuează nici o verificare privind regimul termic sau gradul de deformare) 2. îmbunătăţirii ductilităţii sau stabilizării caracteristicilor mecanice) 3. eventual.

Pus în soluţie şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie. de exemplu. Răcit după prelucrare la cald. Pus în soluţie şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie. Răcit după prelucrare la cald. Răcit după prelucrare la cald. Pus în soluţie. rezistenţa maximă la acţiunea unor medii corosive) 5. Pus în soluţie.10.1. urmată de o îmbătrânire artificială al cărei scop principal nu este obţinerea unui efect de durificare prescris.5. Pus în soluţie şi supraîmbătrânit/stabilizat (starea obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie. cum ar fi. sunt ecruisate prin deformare plastică la rece) 5. deformat plastic la rece şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care. după prelucrarea la temperaturi ridicate. sunt ecruisate prin deformare plastică la rece şi îmbătrânite natural) 5. după prelucrarea la temperaturi ridicate. după atingerea stării definite la 5. deformat plastic la rece şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie.6.4. sunt răcite la ta şi îmbătrânite natural) 5. îmbătrânit artificial şi deformat plastic la rece (starea obţinută la produsele care. sunt ecruisate prin deformare plastică la rece) 146 Simbolul stării pentru Al şi pentru Cu şi aliajele pe aliajele pe bază de Al bază de Cu T1 T2 TA TC T3 T4 T5 T6 TD TB TE TF T7 − − TG T8 TH − T9 TK TL . urmată de ecruisarea prin deformare plastică la rece şi îmbătrânirea naturală) 5.5. Răcit după prelucrare la cald şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care. sunt ecruisate prin deformare plastică la rece şi îmbătrânite artificial) 5. ci realizarea unor caracteristici speciale. urmată de o îmbătrânire artificială) 5.7.8. după atingerea stării definite la 5.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 9. îmbătrânit artificial şi deformat plastic la rece (starea obţinută la produsele care. sunt răcite la ta. deformat plastic la rece şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care.3.2.6. după prelucrarea la temperaturi ridicate şi răcirea la ta . după prelucrarea la temperaturi ridicate.11.7. Răcit după prelucrare la cald şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care. urmată de o îmbătrânire naturală) 5. Definirea şi simbolizarea subdiviziunilor stării TRATAT TERMIC a produselor realizate din principalele categorii de metale şi aliaje neferoase industriale Definirea subdiviziunii stării de bază 5.9. deformat plastic la rece şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie. sunt răcite la ta. Pus în soluţie. sunt îmbătrânite artificial) 5. urmată de ecruisarea prin deformare plastică la rece şi îmbătrânirea artificială) 5.

care se dispun la limitele cristalelor de cupru şi îi influenţează negativ prelucrabilitatea prin deformare plastică la cald (generează fenomene de fragilitate sau fisurare la cald).5. prezenţa incluziunilor intercristaline de CuO2 în structura cuprului (nedezoxidat corespunzător la elaborare) poate determina şi fenomenul numit “boala de hidrogen”. iar Bi şi Cu formează un eutectic care conţine %Cum = 0. compuşii (cu topire congruentă) pe care îi formează cu cuprul aceste impurităţi se dispun intercristalin în structura cuprului. Zn. ape reziduale şi ape sărate. As. neaerate de sulfaţi. soluţii slabe. Sn. motorină.06 % şi are ts ≅ 320 oC. soluţii concentrate de acizi anorganici. sulf. Au. • impurităţi insolubile în cuprul solid (Pb.1. anilină şi acid acetic etc.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase 9. clorhidric. Cr. cloruri şi acizi anorganici (sulfuric. S. de obicei.2. Te). principalele aliaje pe bază de cupru folosite în tehnică fiind prezentate în continuare. Cd. care se declanşează prin reacţia Cu2O + H2 ⇒ 2Cu + H2O şi conduce la formarea de vapori de apă a căror presiune creşte (deoarece nu se pot elimina). P. substanţe organice (benzină. Se. Principalele impurităţi ale cuprului tehnic se pot clasifica în următoarele categorii: • impurităţi solubile în cuprul solid (Ag. Fe.5 %) a acestor impurităţi (care formează soluţii solide de substituţie cu cuprul). aceste impurităţi formează cu cuprul eutectice uşor fuzibile (Pb şi Cu formează un eutectic care conţine %Cum = 0. amoniac. • impurităţi care formează cu cuprul compuşi chimici fragili (O.2 % şi are ts ≅ 270 oC). azotaţi. efectele prezenţei în concentraţii masice mici (sub 0. Bi). Cuprul formează un număr impresionant de aliaje. diminuându-i substanţial plasticitatea şi tenacitatea şi micşorându-i considerabil conductibilitatea termică şi electrică. glicerină etc. producând fisurarea intercristalină a produselor din cupru. azotic).. Mg. Ni.2 şi 9. 9. vapori de apă supraîncălziţi. Sb). constând în creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii. reducerea conductibilităţii termice şi electrice etc. 9. Pt. Mn. 147 . sunt. Cuprul şi aliajele pe bază de cupru Sub formă de metal pur sau sub formă de component de bază al unor aliaje. acceptabile. benzol. Cuprul este atacat (se corodează) în medii care conţin hidrogen. sub formă de incluziuni nemetalice. cuprul este utilizat din timpuri străvechi pentru realizarea de produse. Cuprul are o bună rezistenţă la coroziune în multe medii de lucru: atmosfere poluate.). hidrogen sulfurat.3. Principalele proprietăţi fizico – chimice şi mecanice şi clasele de puritate tehnică ale cuprului sunt descrise complet de caracteristicile redate în tabelele 1. micşorarea plasticităţii şi tenacităţii.

Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu .1) suferă un proces de ordonare (atomii de Cu se distribuie în nodurile situate în vârfurile celulelor elementare. Alamele Aliajel pe bază de cupru. punctele caracteristice ale acestei diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9.8. 9. Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Zn. v. prezentând tenacitate şi plasticitate bune.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. atât la cald. iar sub temperatura tCK ≅ 450 oC (temperatura Curie – Kurnakov a fazei β. capătă caracteristicile tipice compuşilor intermetalici (duritate ridicată şi fragilitate accentuată). iar atomii de Zn se poziţionează în nodurile aflate în centrele celulelor elementare) şi soluţia solidă ordonată (faza Kurnakov).4. putând fi deformată plastic uşor. soluţia solidă α se caracterizează printr-o bună plasticitate. având drept component de aliere principal zincul sunt denumite în tehnică alame. prezentată în figura 9. 9.1. cât şi la rece. care prezintă structură cristalină de tip CVC. scap. Fig. la temperaturi ridicate. structură cristalină de tip CFC. • α este soluţia solidă de substituţie având ca solvent cuprul şi ca solut zincul (α ≡ Cu(Zn)). ca şi solventul său.3. • β este o soluţie solidă pe bază de compus chimic (fază bertholidă). 2. Structura alamelor se poate analiza apelând la diagrama de echilibru fazic a sistemului Cu – Zn.3.Zn Fig. β are caracteristicile unei soluţii solide neordonate. notată β’.2.5. Variaţia caracteristicilor mecanice ale alamelor în funcţie de %Znm 148 . deoarece prezintă.

piesele din alame bifazice cu conţinut ridicat de zinc se supun unui TT de călire în apă (de la o temperatură ti la care materialul prezintă o structură monofazică β. %Znm 0 41 32 38 39 46 46 32 Ordonata. mai ales în prezenta impurităţilor insolubile în cupru (Pb. structura la ta a semifabricatelor şi pieselor turnate din astfel de alame are aspectul prezentat în figura 9. 9.. la o temperatură ti < tCK. fig. fig.8. Alamele monofazice α (cu structura la ta alcătuită numai din cristale de soluţie solidă α) au %Znm ≤ 39 % şi sunt alame deformabile (care se prelucrează bine atât prin deformare plastică la cald. duritatea şi fragilitatea acestora crescând pe măsură ce se măreşte conţinutul procentual al fazei β’ în structură. unei reveniri. 850 oC. pentru obţinerea structurii prezentate în fig. semifabricatele sau lingourile din astfel de alame prezintă o structură monofazică. eventual..5 ore) sau sunt deformate plastic şi supuse apoi recoacerii.6. 50 %] şi se pot utiliza atât ca alame de turnare. cât şi ca alame deformabile la cald (la o temperatură de deformare situată deasupra punctului tCK ≅ 450 oC. τm = 2.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Tabelul 9.4). aşa cum se observă în figura 9. alcătuită din cristale dendritice de soluţie solidă α neomogenă. dacă semifabricatele sau lingourile turnate sunt supuse unei recoaceri de omogenizare (la ti = 800 . Alamele bifazice. cu structura la ta alcătuită numai din cristale de fază β’ (v. pentru ca în structură să apară cristale de fază α. După turnare şi răcire la ta. au %Znm ∈ (39 %.5. alamele monofazice α.7. cu plasticitate bună). în cantitatea şi cu dispunerea corespunzătoare obţinerii unor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate. B. la care aceste alame prezintă o structură monofazică β. oC 1083 905 905 905 450 450 ta ta În funcţie de structura de echilibru şi de caracteristicile mecanice pe care le prezintă în această stare (v. 149 . alamele se pot clasifica astfel: A. aşa cum se poate observa în figura 9. Bi) care determină apariţia unor fenomene de fragilitate sau fisurare la cald. Alamele monofazice α se comportă foarte bine la deformarea plastică la rece şi au o comportare mai slabă la deformarea plastică la cald. 9. aşa cum se observă în figura 9.. cristalele acestei structuri devenind poliedrice (echiaxiale).. cât şi prin deformare plastică la rece). cu structura la ta alcătuită din cristalele fazelor α şi β’. 10). 46 %) şi sunt utilizate de obicei ca alame de turnare. care definesc procedeul tehnologic recomandat pentru realizarea semifabricatelor şi pieselor. structura lor la ta va fi alcătuită din cristale poliedrice de soluţie solida α omogenă. Alamele monofazice β’. C. Coordonatele punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Cu − Zn Punctul A B C D M N P Q Abscisa. 9. dacă se aplică un TT de recoacere.8. În unele cazuri. cu %Znm ≤ 25 % sunt denumite în tehnică tombacuri. au %Znm ∈ (46 %.9) şi.

1) în care %EAmj. fără a le diminua caracteristicile de plasticitate şi tenacitate şi îmbunătăţeşte rezistenţa lor la acţiunea mediilor corosive. • Fierul.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. Principalele elemente de aliere folosite la elaborarea alamelor speciale au următoarele efecte asupra structurii şi proprietăţilor acestor aliaje: • Aluminiul.5 %. Deoarece are keAl = 6. n.. din punctul de vedere al efectelor asupra structurii. sunt coeficienţii de echivalare în zinc a elementelor de aliere suplimentare (introducerea unui element de aliere suplimentar în concentraţia %EAmj este echivalentă. determină creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii alamelor.. Fierul are keFe = 0. introdus în concentraţii %Fem ≤ 1. 9. dacă se calculează titlul fictiv al alamei %Cume. a alamelor monofazice α În tehnică se utilizează nu numai alamele binare (aliajele Cu – Zn) ci şi alamele complexe (speciale). sunt concentraţiile masice ale elementelor suplimentare de aliere existente în compoziţia alamei speciale. iar k eEA j .. 9.9.6. n. finisează granulaţia şi mareşte tenacitatea alamelor.. Structura la ta a alamelor monofazice α turnate Fig.5 %. introdus în concentraţii %Alm ≤ 3. după recoacerea de omogenizare. j = 1. adică concentraţia masică a cuprului în alama binară echivalentă din punctul de vedere al microstructurii. cu suplimentarea cu %k eEA j % EAmj a concentraţie de zinc a alamei). j = 1. iar la concentraţii masice mai 150 . (9. Structura la ta. cu relaţa: %Cu me = %Cu m %Cu m + % Znm + ∑ k eEAj % EAmj j =1 n 100 . aluminiul determină micşorarea sensibilă a conţinutului procentual de fază α al structurii alamelor. orice alamă specială poate fi încadrată în categoriile structurale anterior precizate pentru alamele binare. care au în compoziţie (pe lângă zinc) şi alte elemente de aliere.5.

Structura la ta a alamelor bifazice turnate Fig. care induce un efect suplimentar de finisare a granulaţiei şi asigură sfărâmarea aşchiilor la prelucrarea prin aşchiere a alamelor. 9. introdus în concentraţii %Snm ≤ 1 %. fiind considerat o impuritate a acestuia) se foloseşte ca element de aliere al 151 . este insolubil în cupru. iar efectele sale asupra microstructurii se pot aprecia considerând keMn = 0.4 % determină apariţia în structură a compusului FeZn7.8.9. măreşte rezistenţa la coroziune a alamelor în apa de mare. 9. datorită efectelor fierului asupra microstructurii.. 820 oC) şi îmbătrânire (revenire la ti = 400 . • Plumbul (care.. aburul supraîncălzit şi soluţiile de cloruri. Structura la ta a alamelor bifazice recoapte după turnare Fig. • Staniul. 9. Structura la ta a alamelor bifazice călite si revenite Fig. introdus în concentraţii %Mnm ≤ 5 %. efectele staniului asupra microstructurii alamelor se pot estima cu uşurinţă.. măreşte rezistenţa mecanică şi plasticitatea alamelor şi îmbunătăţeşte comportarea alamelor în medii corosive cum sunt apa de mare.5. Structura la ta a alamelor monofazice β’ • Manganul. aşa cum s-a precizat anterior.7. 40 % a caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi duritate. care determină o creştere cu 30 . având în vedere că keSn = 2..Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase mari de 0.. 420 oC).. 9. 10. piesele şi semifabricatele din alame aliate suplimentar cu acest element se pot supune TT de călire de punere în soluţie (răcire în apă de la ti = 800 . manganul este un bun dezoxidant. Fig.

. G CuZn40Pb. deoarece poate determina apariţia fenomenelor de fragilitate sau fisuare la cald. mărirea rezistenţei mecanice şi durităţii (mai ales ale fazei β) şi îmbunătăţirea rezistenţei la coroziune (mai ales în prezenţa mediilor active calde). fiind metale izomorfe (cu structură cristalină de tip CFC) şi prezentând dimensiuni atomice apropiate. CuZn15.. G CuZn38Pb2Mn2. aşa cum se poate observa în figura 9. CuZn31Si. deoarece are keSi = 10. Plumbul se introduce în concentraţii %Pbm ≤ 3 %.800 N/mm2) şi punctele de minim local ale curbelor alungirii procentuale după rupere (cu ordonata la A = 40 . iar CuZn42Mn3Al2 şi G CuZn30Al5Fe3Mn2 sunt mărci de alame monofazice β. deoarece particulele de plumb uniform distribuite în structura alamelor asigură sfărâmarea aşchiilor şi îmbunătăţesc prelucrabilitatea prin aşchire a acestor aliaje. CuZn30. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu – Ni. CuZn36 sunt mărci de alame monofazice α (alame binare deformabile).3. 45 %) şi coeficientului de gâtuire (cu ordonata la 152 ...2.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR alamelor din care se confecţionează produse destinate prelucrării prin aşchiere. de exemplu. Aliajele Cu − Ni Cuprul şi nichelul. curbele ce descriu dependenţele dintre caracteristicile fizico – mecanice ale aliajelor Cu − Ni şi compoziţia lor chimică corespund configuraţiei redate în diagrama din figura 3. Ca urmare. punctul de maxim local al curbei rezistenţei mecanice (cu ordonata la Rm = 600. CuZn10. G CuZn30Al5Fe3Mn2 sunt mărci de alame bifazice (alame pentru turnare). CuZn39Ni3 sunt mărci de alame speciale monofazice α (alame speciale deformabile). introdus în concentraţii %Sim ≤ 1 %. G CuZn40PbSn.11.12. Mărcile de alame comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate. CuZn20. determină creşterea plasticităţii şi tenacităţii alamelor. Deoarece nichelul înlocuieşte în structura alamelor atomii de cupru (are asupra microstructurii alamelor efectul corespunzător scăderii concentraţiei de zinc).5. • Siliciul. 9. au solubilitate totală în stare solidă. alcătuită din cristale de soluţie solidă de substituţie α ≡ Cu(Ni) ≡ Ni(Cu). evidenţiază faptul că toate aliajele acestui sistem au la ta o structură monofazică. coeficientul său de echivalare este keNi = −1. măreşte fluiditatea şi proprietăţile de turnare ale alamelor topite şi determină îmbunătăţirea comportării în medii corosive a produselor confecţionate din alame speciale. prezentată în figura 9. • Nichelul. prezenţa plumbului înrăutăţeşte comportarea la prelucrarea prin deformare plastică a alamelor. este un bun dezoxidant.27. iar influenţa sa asupra microstructurii alamelor se poate estima considerând kePb = 1. introdus în concentraţii %Nim ≤ 3 %. CuZn36Pb1. efectele sale asupra microstructurii alamelor sunt importante.

9. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu − Ni Fig. Microstructura la ta a aliajului Cu – Ni. folosite (ca aliaje deformabile. prezintă o bună rezistenţă la coroziune (în apă de mare şi în soluţii saline. cu %Nim = 20 % Datorită structurii monofazice şi proprietăţilor fizico – mecanice pe care le prezintă. aliajele Cu – Ni se prelucrează bine prin deformare plastică (la rece sau la cald) sau prin aşchiere.. cu %Nim = 18 .. folosite pentru a confecţiona (prin deformare plastică la rece sau la cald) elemente elastice (arcuri sau lamele) şi piese rezistente la coroziune.. în vapori de apă etc..30 % (corespunzător mărcilor comerciale CuNi18Zn20.. 3%). în acizi organici. cu %Nim = 5. folosite (ca aliaje deformabile sau pentru turnare) pentru confecţionarea pieselor rezistente la coroziune. cu %Nim = 15 . 1. rezistorilor electrici. iar curba care redă dependenţa dintre rezistivitatea electrică şi compoziţia acestor aliaje prezentând un punct de maxim local cu abscisa %Nim ≅ 50 %. pieselor de mecanică fină... Fig. tacâmurilor şi obiectelor de artă sau podoabă etc...50 % şi aliajele Nichelină..0 %) şi Mn (%Mnm = 0. cu %Nim = 30.3 %). Principalele reţete de aliaje Cu – Ni utilizate în tehnică sunt: • aliajele Kunial. • aliaje Monel.. 20 % şi %Znm = 20...6 .. 9.... Mn şi Si. 11. • aliajele Constantan. 1. 20 % şi adaosuri de Fe (%Fem = 0.. folosite în aplicaţiile care impun materiale anticorosive..8 .70 % şi adaosuri de Fe. CuNi18Zn27 sau CuNi15Zn21).. 12..60 %) având abscisa situată la %Nim ≅ 65 %.4 %).. cu %Nim = 40.. folosite ca materiale electrotehnice (în special pentru confecţionarea rezistorilor). cu %Nim = 65. • aliaje Melchior (Maillechort).Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Z = 55. • aliajele Alpaca (Neusilber.) şi se pot utiliza la fabricarea rezistorilor electrici.. Argentan). dar şi ca aliaje pentru turnare) în aplicaţiile care necesită materiale rezistente la coroziune. 153 . instrumentelor de măsurare.15% şi adaosuri de Al (%Alm = 1 ..35 % şi adaosuri de Mn (%Mnm = 3.

faza α se caracterizează printr-o bună plasticitate. datorită vitezei extrem de reduse cu care se realizează transformarea δ ⇒ α + ε. structură cristalină de tip CFC. de caracteristicile mecanice asigurate (redate sintetic.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. cu structură cristalină de tip CVC. bronzurile cu beriliu şi bronzurile cu plumb. deoarece prezintă. • α este soluţia solidă de substituţie având ca solvent cuprul şi ca solut sataniul (α ≡ Cu(Sn)).13.3. la care.3. în condiţii de echilibru (care presupun menţineri îndelungate). cu structură cristalină de tip CVC. structurile indicate de diagramele de echilibru (stabil sau metastabil) redate în figura 9. în funcţie de concentraţia masică a staniului. Fazele care apar pe diagramele de echilibru din figura 9. la care se descompune eutectoid: β ⇒ α + γ.5. În funcţie de structura pe care o prezintă (la ta) în starea M. faza δ este stabilă numai până la temperatura t = 320 oC. ca şi solventul său.9. bronzurile cu aluminiu. în funcţie de concentraţia 154 . aşa cum rezultă examinând diagramele din figura 9. putând fi deformată plastic uşor. β este stabilă numai până la temperatura t = 586 oC. Bronzurile cu staniu folosite în tehnică au %Cum ≤ 20 % şi prezintă. atât la cald.5. cât şi la rece. bronzurile cu siliciu. Principalele tipuri de bronzuri folosite pentru realizarea pieselor din construcţia de maşini şi pentru fabricare construcţiilor mecanice sunt: bronzurile cu staniu (denumite şi bronzuri clasice). faza ε nu apare în structura semifabricatelor şi pieselor din bronzuri industriale livrate în stările M sau O. punctele caracteristice ale acestor diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9. • ε este compusul intermetalic Cu3Sn. • δ este o soluţie solidă pe baza compusului chimic Cu31Sn8 (fază bertholidă). faza γ este stabilă numai până temperatura la t = 520 oC. care apara (la răcirea bronzurilor topite) prin defăşurarea transformării peritectice (la t ≅ 800 oC): L + α ⇒ β.13 au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Sn. se descompune eutectoid: δ ⇒ α + ε. 9. • β este o soluţie solidă pa baza compusului chimic Cu5Sn (fază bertholidă). Bronzurile Aliajele pe bază de cupru al căror component de aliere principal este un alt element decât zincul sau nichelul sunt denumite bronzuri.1.13. • γ este (ca şi β) o soluţie solidă pe baza compusului chimic Cu5Sn (fază bertholidă). cu structură cristalină complexă. la care se descompune eutectoid: γ ⇒ α + δ.

20 % şi se folosesc ca bronzuri de turnare. 9 % şi sunt bronzuri deformabile (care se pot prelucra atât prin deformare plastică la cald.. Diagramele de echilibru ale sistemului de aliaje Cu – Sn pentru diferite stări: a.5 9. Bronzurile monofazice α (cu structura la ta alcătuită numai din cristale de soluţie solidă α) au %Snm ≤ 8 . în diagramele din fig. c.0 800 E E’ 16.5 800 C C’ 13. starea de echilibru stabil.15. aşa cum se poate vedea pe migrografia prezentată în figura 9..0 520 K 11.16. respectiv. structura de turnare a acestor bronzuri.%Snm Ordonata.0 800 D 22.0 586 H H’ 16.17) fazele α şi δ şi. cât şi prin deformare plastică la rece). bronzurile cu staniu se pot clasifica astfel: Fig.. 9.0 586 F 24. alcătuită din cristale dendritice de soluţie solidă α neomogenă..9.14) şi de procedeul tehnologic recomandat pentru realizarea semifabricatelor şi pieselor. Coordonatele punctelor caracteristice ale diagramelor de echilibru Cu − Sn Punctul Abscisa.0 8. 9. se poate transforma prin recoacere (precedată sau nu de o operaţie de prelucrare prin deformare plastică) într-o structură cu cristale poliedrice de soluţie solidă α omogenă.13. starea metastabilă obţinută prin turnare (strarea F) Tabelul 9.2 ta A. b. Bronzurile hipoeutectoide (bronzurile bifazice) au %Snm = 10.0 8. oC A 0 1083 B 25. constituenţii α (preeutectoid) 155 .0 586 G 26.0 520 J 27. starea metastabilă obţinută prin recoacere (starea O).0 350 Q 0.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase masică a staniului. în starea M. structurile la ta ale semifabricatelor şi pieselor realizate din astfel de bronzuri conţin (aşa cum se poate observa în fig. 9. B. aşa cum se observă pe micrografia din figura 9.

ce influenţează pozitiv caracteristicile de antifricţiune şi rezistenţa la uzare a bronzurilor. duritatea şi fragilitatea acestor structuri crescând pe măsură ce se măreşte conţinutul lor procentual de eutectoid (α + δ).17.3. 9. asigură o bună dezoxidare (împiedică apariţia incluziunilor dure şi fragile de SnO2) şi măreşte fluiditatea bronzurilor topite (conferă bune proprietăţi de turnare). Structura la ta a bronzurilor monofazice α turnate Fig.0.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR şi amestecul eutectoid (α + δ). 9. Variaţia caracteristicilor mecanice ale bronzurilor cu staniu în funcţie de %Snm Fig.16. introdus în concentraţii %Pm < 0. Fig. • plumbul. 9. iar în concentraţii %Pm = 0. favorizează sfărâmarea aşchiilor) şi rezistenţa lor la 156 . introdus în concentraţii %Pbm ≤ 2 %. îmbunătăţeşte prelucrabilitatea prin aşchiere a bronzurilor (deoarece particulele de Pb.14. Structura la ta a bronzurilor hipoeutectoide turnate Bronzurile cu staniu se pot alia suplimentar la elaborare şi cu alte elemente.15. care produc următoarele efecte asupra structurii şi proprietăţilor acestor aliaje: • fosforul..3 %. Structura la ta a bronzurilor monofazice α recoapte Fig. 9.6 % determină formarea în structură a unor mici cantităţi de compus Cu3P.. separate intercristalin în structură.

Mărcile de bronzuri cu staniu comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate.. cu structură cristalină cubică şi γ2. în concentraţii %Znm = 5. separate intercristalin în structura bronzurilor.12 %) le asigură proprietăţi bune de antifricţiune (deoarece particulele de plumb.18. care înrăutăţesc comportarea la deformare plastică (măresc înclinaţia spre fisurare) a 157 . cu retasura de contracţie concentrată). Bronzurile cu aluminiu folosite în tehnică au %Alm ≤ 15 % şi prezintă. • γ este (ca şi β) o fază bertholidă. micşorează intervalul temperaturilor de solidificare. corespunzătoare compusului Cu9Al4.18. CuSn6. Fazele care apar pe diagrama de echilibru din figura 9. ca fază separată preeutectoid (la cristalizarea primară a bronzurilor cu %Alm > 8. atât la cald.10 %.18 au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Al. stabilă deasupra temperaturii t = 785 oC. în funcţie de concentraţia aluminiului în aceste aliaje. tendinţa de a forma cristale dendritice lungi (columnare).. punctele caracteristice ale acestei diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9.5.3. au un substanţial efect lubrifiant). CuSn8 şi CuSn4Pb4Zn4 sunt mărci de bronzuri monofazice α (bronzuri deformabile).. evită apariţia incluziunilor de gaze în lingourile şi piesele turnate) şi nu produce modificări structurale (deoarece se dizolvă integral în soluţia solidă α). iar în concentraţii mai mari (%Pbm = 4.. cu structură cubică complexă. Aşa cum se poate observa examinând diagrama de echilibru din figura 9. la care se descompune eutectoid: β ⇒ α + γ2. aceste aliaje au proprietăţi de turnare foarte bune (fluiditate ridicată. 9. • α este soluţia solidă de substituţie α ≡ Cu(Al). • β este o fază bertholidă pe baza compusului chimic Cu3Al.. bronzurile cu aluminiu (spre deosebire de bronzurile clasice) au un interval de solidificare restrâns (10. faza β poate să apară în structura bronzurilor cu aluminiu.2.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase coroziune. cu structură cristalină de tip CFC. cu structură cristalină de tip CVC. GCuSn12Ni2 şi GCuSn10Zn2 sunt mărci de bronzuri bifazice (bronzuri de turnare). ca urmare. cât şi la rece. iar GCuSn14.. care poate fi deformată plastic uşor. • zincul. în funcţie de concentraţia masică a aluminiului. aşa cum se poate observa pe diagrama de echilibru. γ prezintă două modificaţii (forme alotropice): γ1. stabilă sub temperatura t = 785 oC. Bronzurile cu aluminiu prezintă însă. de exemplu. aptitudine de a realiza piese turnate compacte. structurile indicate de diagrama de echilibru redată în figura 9.10. duritate ridicată şi fragilitate accentuată.15 oC). corespunzătoare compusului Cu32Al19. influenţează pozitiv proprietăţile de turnare ale bronzurilor (măreşte fluiditatea. la solidificarea după turnare.3 %) şi/sau ca fază separată la transformarea eutectică (la t ≅ 1035 oC) L ⇒ α + β şi este stabilă numai până la temperatura t = 565 oC.

Bronzurile hipoeutectoide (bronzurile bifazice) au %Alm ≥ 9 % şi se folosesc în mod obişnuit ca bronzuri de turnare. Fig. structura la ta a semifabricatelor şi pieselor realizate din astfel de bronzuri conţine fazele α şi γ2 şi.4 1035 G 9. constituenţii α (preeutectoid) şi amestecul eutectoid (α + γ2).3 1035 C 11. 9. Ti. respectiv. oC A 0 1083 B 8. 9. Bronzurile bifazice cu %Alm = 9.0 1035 K 9.. B şi li se aplică o bună dezoxidare (pentru evitarea apariţiei în structură a incluziunilor fragile de Al2O3).5. 9.19) şi de procedeul tehnologic recomandat pentru realizarea semifabricatelor şi pieselor.5 % se pot prelucra şi prin deformare plastică la cald. 19 Variaţia caracteristicilor mecanice ale bronzurilor cu aluminiu în funcţie de %Alm Tabelul 9.2 1048 F 7. duritatea şi fragilitatea acestei structuri crescând pe măsură ce se măreşte conţinutul procentual de eutectoid (α + γ2). dacă temperatura la care se face deformarea este situată în domeniul în care aceste aliaje prezintă structură monofazică β (structură care se poate menţine şi la ta. dacă se aplică un TT de 158 .10.6 785 Q 9. în funcţie de concentraţia masică a aluminiului.. de caracteristicile mecanice asigurate (redate sintetic.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR pieslor şi semifabricatelor turnate. Bronzurile monofazice α (cu structura la ta alcătuită numai din cristale de soluţie solidă α) au %Alm < 9 % şi sunt bronzuri deformabile.4 ta În funcţie de structura pe care o prezintă (la ta) în stările M sau O. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu − Al Fig. acest dezavantaj poate fi eliminat. în diagramele din fig. 18. bronzurile cu aluminiu se pot clasifica astfel: A. Coordonatele punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Cu − Al Punctul Abscisa. dacă la elaborare se face modificarea lor cu V.4 565 M 12. B.10. %Snm Ordonata.0 565 P 13.

25 % la bronzurile deformate plastic la cald sau de turnare şi Rm = 750.. măreşte rezistenţa mecanică şi duritatea.. piese cu proprietăţi bune antifricţiune.. dar micşorează fluiditatea acestora (înrăutăţeşte proprietăţile de turnare). soluţiile de acid carbonic. CuAl10Fe3 şi CuAl9Mn2 sunt mărci de bronzuri monofazice α (bronzuri deformabile). iar G CuAl10Fe3. se pot prelucra prin deformare plastică la cald (la t = 800 .. în plus.2 = 450.. produse rezistente la acţiunea apei de mare. 850 oC) şi sunt indicate pentru realizarea unor piese pentru construcţia de maşini sau pentru industria chimică (elemente elastice. G CuAl10Mn şi G CuAl9Fe5Ni5 sunt mărci de bronzuri bifazice (bronzuri de turnare). rezistenţă mare la coroziune şi o bună prelucrabilitate prin aşchiere. prezentând şi avantajul de a fi mai ieftine decât celelalte tipuri de bronzuri.2 %) au proprietăţi bune de turnare. amplificând efectele acestui element de aliere. îmbunătăţeşte caracteristicile de antifricţiune ale bronzurilor şi măreşte refractaritatea acestora (rezistenţa la oxidare/coroziune la temperaturi înalte).500 N/mm2 şi A = 3.900 N/mm2. • nichelul.3. finisează granulaţia. de obicei fiind preferată folosirea bronzurilor ternare sau complexe (bronzuri cu siliciu aliate suplimentar şi cu alte elemente. Mărcile de bronzuri cu aluminiu comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate. corespunzător obţinerii stărilor TA sau TB). care să determine sporirea anumitor proprietăţi de utilizare ale acestora).. densitate mai mică...300 N/mm2. Rp0.5 %. are efecte asemănătoare fierului şi manganului şi..8 % la bronzurile ecruisate prin deformare plastică la rece). petrolului şi produselor petroliere). Rp0. în concentraţii masice %Mnm ≤ 2 %. îmbunătăţeşte comportarea bronzurilor la temperaturi ridicate... în comparaţie cu bronzurile clasice. bronzurile cu aluminiu se pot alia suplimentar şi cu alte elemente.3..2 = 140. Bronzurile binare cu siliciu se utilizează mai rar în aplicaţiile tehnice... Bronzurile cu siliciu folosite în tehnică au %Sim ≤ 3 % şi prezintă (în mod obişnuit) în stare solidă o structură monofazică α ≡ Cu(Si).. cum ar fi: • fierul.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase călire. • manganul. apelor reziduale.5.. cât şi ca bronzuri de turnare şi au caracteristici mecanice ridicate (Rm = 200. caracteristici de antifricţiune şi rezistenţa la uzare mai scăzute şi caracteristici mecanice asemănătoare... acestea se pot utiliza atât ca bronzuri deformabile.. în concentraţii masice %Nim ≤ 5 %. de exemplu: • bronzurile cu siliciu şi mangan (cu %Sim = 2. soluţiile unor acizi organici). Bronzurile cu aluminiu au. în concentraţii %Fem = 3.. are efecte similare cu ale fierului. de exemplu.3 % şi %Mnm = 1. Pentru îmbunăţăţirea unor caracteristici de utilizare.200 N/mm2 şi A = 15. 9. 159 . rezistenţă la coroziune mult mai bună (în medii ca: apa de mare şi soluţiile saline.

ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • bronzurile cu siliciu şi nichel (cu %Sim = 1... care prezintă o mare variaţie cu temperatura a solubilităţii în faza α. Bronzurile cu beriliu folosite în tehnică au %Bem ≤ 2..4 %) se caracterizează printr-o bună prelucrabilitate prin aşchiere şi bune proprietăţi antifricţiune.3 %) se prelucrează bine prin deformare plastică la cald (la t = 850 ...5. Mărcile de bronzuri cu siliciu comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate. în funcţie de concentraţia masică a beriliului. datorită particulelor intercristaline de plumb pe care le prezintă în structură. permiţând obţinerea la aceste aliaje a unor efecte de durificare substanţiale.5 % şi prezintă. • bronzurile cu siliciu şi plumb (%Sim = 2.. structurile indicate de diagrama de echilibru redată în figura 9... dacă solicitările mecanice sunt intense. punctele caracteristice ale acestei diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9.4.3. CuSi3 şi G CuSi4. Fazele care apar pe diagrama de echilibru Cu – Be au următoarele semnificaţii: 160 .. prin aplicarea unui TT alcătuit din călire de punere în soluţie (de la ti = 900. urmată de îmbătrânire artificială (la ti = 450.11.. 900 oC) şi la rece şi prezintă bune proprietăţi antifricţiune şi rezistenţă la uzare (mai ales. cele mai utilizate mărci de bronzuri cu siliciu sunt: CuSi1..2 % şi %Nim = 1. 9.5.500 oC).950 oC).20. ungerea este insuficientă şi temperaturile de lucru sunt ridicate)..3 % şi %Nim = 1. în structura de echilibru la ta a acestor bronzuri apare faza Ni2Si...

aşa cum se poate observa pe diagrama de echilibru.0 % şi prezintă la ta. o structură alcătuită din fazele α şi γ şi.0.. 161 .9 şi CuBe0. Pentru micşorarea concentraţiei beriliului (care este un element de aliere scump) în bronzurile industriale şi creşterea efectelor de durificare ale îmbătrânirii se practică alierea suplimentară a acestora cu mangan (%Mnm = 0. a cărui contribuţie la durificarea structurii produselor din astfel de materiale este datorată formării compusului MnBe2. 500 N/mm2. 820 oC).. iar pentru îmbunătăţirea tenacităţii acestor bronzuri se foloseşte alierea suplimentară cu Ni (%Nim = 0. lamele elastice etc. sculelor antiscântei (care nu produc scântei prin lovire) şi pieselor care trebuie să prezinte bune proprietăţi antifricţiune sau care sunt puternic solicitate mecanic în medii de lucru active (apă de mare.5 %). cu structură cristalină de tip CVC.. • γ este o fază bertholidă pe baza compusului CuBe. 5 %. respectiv. 40 %.2. cu structură cristalină de tip CFC. CuBe1.2..Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Be.6Mn... abur etc.. iar duritatea este 90 . iar duritatea lor este 350 ... Bronzurile cu beriliu utilizate în mod obişnuit au %Bem = 1... Datorită variaţiei mari cu temperatura a solubilităţii beriliului în cupru. în aceste stări structurale caracteristicile mecanice nu sunt foarte ridicate (caracteristicile la tracţiune sunt: Rm = 450 .5..2 = 300 ... urmată de îmbătrânire artificială (la ti = 300 ... 350 oC). • β este o fază bertholidă. semifabricatele şi piesele confecţionate din aceste aliaje se pot trata termic prin călire de punere în soluţie (de la ti = 800 . dacă (după călire) se face ecruisarea controlată a acestor bronzuri prin deformare plastică la rece. pentru obţinerea unei structuri monofazice α (cu cristale de α suprasaturate cu beriliu). 110 HB).. În stările de livrare TF sau TH (care se obţin aplicând operaţiile tehnologice precizate mai înainte). în stările M sau O. din constituenţii α şi amestecul eutectoid (α + γ).5... 1050 N/mm2 şi A = 2 . aceste materiale se folosesc la realizarea elementelor elastice (arcuri. caracteristicile mecanice la tracţiune ale bronzurilor cu beriliu ating nivelurile Rm = 1100 ...7.).. care rezultă prin transformarea eutectoidă (la t = 620 oC) β ⇒ α + γ. 350 N/mm2 şi A = 30 .2. faza β poate să apară în structura bronzurilor industriale ca urmare a desfăşurării transformării peritectice (la t = 865 oC) L + α ⇒ β sau ca urmare a diminuării solubilităţii beriliului în cupru o dată cu scăderea temperaturii. 1500 N/mm2. Principalele mărci de bronzuri cu beriliu comerciale sunt: CuBe1.. 400 HB. efectele de durificare ale acestui TT se pot mări substanţial. care poate fi deformată plastic uşor.. Rp0...). cu structură cristalină de tip CVC. Rp0.2 = 1000 .5 %). • α este soluţia solidă de substituţie α ≡ Cu(Be).

energetică neconvenţională (solară.3. deoarece au determinat opţiunile pentru utilizarea acestui metal în cele mai multe aplicaţii.10 %). Cuzineţii din bronzuri cu plumb se realizează prin turnare. Deoarece cuprul şi plumbul sunt insolubile în stare solidă.3 %) sau zinc (%Znm = 1. Bronzurile cu plumb se folosesc în tehnică (datorită proprietăţilor antifricţiune pe care le prezintă) ca materiale pentru confecţionarea cuzineţilor (piese inelare.. realizate dintr-o bucată sau din două semiinele. caracteristicile care trebuie remarcate.0. se practică turnarea cuzineţilor pe suporţi din oţel şi/sau se face alierea suplimentară a bronzurilor cu elemente care măresc duritatea matricei lor structurale: staniu (%Snm = 5.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. fabricarea ambalajelor. fosfor (%Pm < 0... chimie şi petrochimie. Mărcile de bronzuri cu plumb comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate. Aluminiul şi aliajele pe bază de aluminiu Sub formă de metal pur sau sub formă de component de bază al unor aliaje. Principalele impurităţi ale aluminiului tehnic se pot clasifica în următoarele categorii: 162 . Principalele proprietăţi fizico – chimice şi mecanice şi clasele de puritate tehnică ale aluminiului sunt descrise complet de caracteristicile redate în tabelele 1. 9. cele mai utilizate mărci sunt: G CuPb25.3 %). pe care se sprijină arborii maşinilor şi utilajelor) lagărelor de alunecare (organe de maşini alcătuite din cuzineţi şi elementele de poziţionare şi susţinere a acestora).. aluminiul este utilizat în prezent pentru realizarea de semifabricate şi produse pentru multe ramuri economice importante: aeronautică. bronzurile cu plumb manifestă o mare tendinţă de segregare (separare) a componentelor în structură.. iar duritatea 30..5.. 9.50 HB). electrotehnică şi telecomunicaţii.3. Datorită insolubilităţii în stare solidă a cuprului şi plumbului şi diferenţelor mari între temperaturile lor de solidificare – topire şi între densităţile acestora.. forajul sondelor de petrol.. plasticitatea bună şi conductibilitatea termică şi electrică ridicată.. stibiu (%Sbm = 1.6.1. sunt: densitatea scăzută. deoarece bronzurile cu plumb au rezistenţă mecanică scăzută (rezistenţa la rupere este Rm = 50. structura la ta a bronzurilor cu plumb este alcătuită din cristale de cupru şi separări intergranulare de plumb.150 N/mm2. Pentru a anihila această tendinţă şi a asigura o distribuţie uniformă a formaţiunilor intercristaline de plumb (cu rol lubrifiant) în matricea de cupru a structurii se practică alierea lor suplimentară cu nichel (%Nim = 1. G CuPb20Sn5. construcţii civile şi industriale.5.2.2 %). eoliană).2.5 %) şi răcirea forţată la solidificare a acestor bronzuri. G CuPb15Sn8 şi G CuPb7Sn7Zn3. 9.2 şi 9...

Prezenţa impurităţilor (Fe. soluţiile de acid fosforic. efectele prezenţei acestor impurităţi în concentraţii masice mici. AlSb) pe care îi formează aluminiul cu aceste impurităţi are ca efect principal diminuarea plasticităţii şi tenacităţii semifabricatelor sau produselor din aluminiu. Si. amoniacul) pot determina declanşarea unor procese de corodare intensă a produselor din aluminiu. Zn. Ni) sau diminuarea acesteia (Cu).) sau unele medii active (soluţiile de acid azotic. Ta. Zn. Mo). chimie şi petrochimie etc. Ti. creşterea refractarităţii (Ni. soluţii de acid sulfuric etc. Ni. 9. Rezistenţa la coroziune a produselor din aluminiu se datorează acoperirii lor (pe cale naturală sau prin aplicarea unor procedee tehnologice de tratare chimică sau electrochimică) cu o peliculă de Al2O3. Zn. Mn. principalele aliaje pe bază de aluminiu folosite în tehnică fiind prezentate în continuare. Cu. • impurităţi care formează cu aluminiul compuşi chimici (Fe. Cr. Zn). Pb. Mo). Zr). compactă şi foarte rezistentă la coroziune. prezentată în figura 9. Mn. Aluminiul are o bună rezistenţă la coroziune în multe medii de lucru: atmosfere poluate. prezenţa compuşilor (Al3Fe.). medii apoase care conţin dioxid de carbon. Structura acestor aliaje se poate analiza apelând la diagrama de echilibru fazic Al − Cu. vapori de apă. constând în diminuarea proprietăţilor de turnare (Cu. ape reziduale. Ta. Ti. petrol. Zn. Mg. 163 . Cu. aceste impurităţi uşor fuzibile se separă la limitele cristalelor de aluminiu şi influenţează negativ prelucrabilitatea prin deformare plastică la cald (generează fenomene de fragilitate sau fisurare la cald). Aluminiul are o bună capacitate de a forma aliaje.6. • impurităţi insolubile în aluminiul solid (Sn. Mg. Mg. Cr. Mn. aderentă. Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Al şi Cu. Mn) sau îmbunătăţirea acestora (Si şi. Al12Fe3Si. Mg.. Bi). mai ales.21. As. care împiedică atacarea produselor de către mediilor active de lucru.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • impurităţi solubile în aluminiul solid (Si. Aliajele Al − Cu Aliajele aluminiului având ca element de aliere principal cuprul au o largă utilizare în tehnică (construcţia de maşini. mărirea rezistenţei la coroziune (Si. sunt de obicei acceptabile. Cr. AlAs. reducerea conductibilităţii electrice (Mn) etc. îmbunătăţirea prelucrabilităţii prin aşchiere (Cu.1. creşterea rezistenţei mecanice şi scăderea plasticităţii (Si. Sb). etc. aeronautică. care fiind greu fuzibile se comportă ca modificatori şi determină obţinerea unor structuri primare cu granulaţie fină).

22. 9. Procesul tehnologic prin care se realizează prelucrarea prin deformare plastică şi durificarea structurală a unui semifabricat confecţionat dintr-un astfel de aliaj are următoarele etape: 164 . Aliajele industriale Al – Cu deformabile şi durificabile structural prin TT se caracterizează printr-o concentraţie masică de cupru %Cum = 2. subcap.21. deoarece prezintă.1. fiind susceptibile de a fi durificate prin călire şi îmbătrânire naturală sau artificială (v. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Cu Fig.1.21 corepunde cele prezentate în figura 9.6.1.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • α este soluţia solidă de substituţie având ca solvent aluminiul şi ca solut cuprul ( α ≡ Al(Cu)). putând fi deformată plastic uşor. care prezintă o structură cristalină de tip tetragonal.3). 9. b) aliaje pentru turnare.21) şi au structura de echilibru la ta alcătuită dintr-o matrice de soluţie solidă α. aliajele Al − Cu se pot clasifica în două categorii: a) aliaje deformabile şi durificabile structural prin TT. 9.1%. soluţia solidă α se caracterizează printr-o bună plasticitate. cu formula chimică Al2Cu şi concentraţia masică de cupru %Cum = 54. structură cristalină de tip CFC. Structura de echilibru la ta a aliajelor Al − Cu cu %Cum = 4 % 9. • θ este un compus intermetalic de tip geometric. aşa cum se poate observa în figura 9.. Fig. atât la cald cât şi la rece. aliajele Al − Cu se pot supune TT de călire de punere în soluţie. din categoria fazelor Laves.5 % (situată în intervalul delimitat de abscisele punctelor C şi B ale diagramei de echilibru din figura 9.. Deoarece configuraţia diagramei de echilibru din figura 9. Pornind de la această observaţie. ca şi solventul sau. în care sunt distribuite uniform particule de fază secundară θ.22.

. %Mgm = 1. în vederea separării din soluţia solidă α suprasaturată a precipitatelor (zone GP..5 %.7 . %Mnm = 0. 165 .. Si): * rezistenţa mecanică. anihilarea influenţelor negative ale unor impurităţi greu de eliminat la elaborare.4.2...0. • prelucrarea prin deformare plastică a semifabricatului cu structură monofazică α. de raportul concentraţiilor acestora şi de prezenţa impurităţilor (Fe.2. cea mai mare rezistenţă mecanică se poate obţine la aliajele cu %Cum = 4. compoziţia chimică a acestor aliaje se caracterizează prin: %Cum = 2..6 %).0..19 . ts0). * prelucrabilitatea prin deformare plastică şi rezistenţa la coroziune se înrăutăţesc când concentraţiile impurităţilor (Fe şi Si) cresc... plasticitatea şi capacitatea de durificare prin TT sunt influenţate substanţial de concentraţiile cuprului şi magneziului şi de raportul acestora. în timp ce plasticitatea cea %Cu m % Mg m mai mare (dar rezistenţa mecanică cea mai scăzută) o au aliajele cu %Cum = 4. * capacitatea de durificare prin TT este diminuată la creşterea concentraţiei fierului.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • călirea de punere în soluţie.1. dacă %Mgm ≥ 1 %.0..5 %.. alierea aluminiului cu mai multe elemente fiind determinată de necesităţi privind îmbunătăţirea prelucrabilităţii prin deformare plastică.3 % şi = 18. constând din răcirea în apă a semifabricatului încălzit la o temperatură tic situată în intervalul (tso... iar impurităţile permanent prezente sunt Fe şi Si (concentraţiile masice maxime uzual acceptate pentru fiecare din aceste elemente fiind de 0. sporirea capacităţii de durificare prin călire şi îmbătrânire.5. alcătuită din cristale de soluţie solidă α suprasaturată în cupru... θ’ sau θ) capabile să producă durificarea la nivelul dorit a structurii (v. %Mgm = 0. scap.2 % şi % Cu m % Mg m = 1. deoarece acesta fixează o parte din cupru sub forma compusului Al7FeCu2 (fază insolubilă în matricea α) şi diminuează astfel cantitatea de cupru disponibilă pentru formarea la îmbătrânire a precipitatelor ce asigură durificarea structurală a aliajelor.2. pentru obţinerea la ta a unei structuri monofazice. cunoscute sub denumirea de duraluminiu. constând din menţinerea produsului prelucrat prin deformare plastică la o temperatură tii ∈ [ta. efectul negativ al fierului este eliminat. aceste influenţe negative fiind diminuate dacă raportul % Fe m % Si m este menţinut la o valoare subunitară.5 %.4 %. • îmbătrânirea (naturală sau artificială). θ”.2. 9. ts). Aliajele industriale aparţinând acestei categorii au compoziţie complexă...3)... %Mgm = 0. Cele mai folosite sunt aliajele Al – Cu – Mg cu adaosuri de Mn.3. îmbunătăţirea rezistenţei la coroziune etc..5 %.2. Proprietăţile acestor aliaje sunt influenţate de ponderea elementelor de aliere.

β etc. Durificarea prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire a aliajelor de tip duraluminiu se realizează prin mecanismele prezentate în cazul aliajelor Al – Cu. Aliajele industriale Al – Cu pentru turnare se caracterizează printr-o concentraţie masică de cupru %Cum = 3. %Sim = ≤ 0. instalaţii petrochimice.4. 9. autovehicule. în timp ce compuşii conţinând Fe şi Mn rămân nedizolvaţi şi se menţin în structura aliajelor călite (cu efecte negative asupra plasticităţii acestei structuri).) se dizolvă în matricea α. aşa cum s-a arătat în scap.9 %.0.7 % sau din soluţie solidă α. Mg2Al3 (faza β). Structura de echilibru la ta este alcătuită din soluţie solidă α şi formaţiuni de fază secundară θ.3. Acest fenomen este sugestiv ilustrat de diagramele prezentate în figura 9. efectuate după diferite durate de menţinere a aliajului la temperatura de încercare.2.. %Fem ≤ 0. corespund simbolurilor: AlCu4MgMn. 9. în cazul aliajelor cu %Cum ≤ 5. %Mnm = 0. tratamentele de durificare structurală aplicate aliajelor de tip duraluminiu nu conduc la stări structurale de echilibru stabil. La încălzirea în vederea călirii compuşii intermetalici pe bază de Al. diferite durate.2. Bi. instalaţii de forare a sondelor. În procesul de îmbătrânire se formează mai întâi zone GP (de forma unor bastonaşe sau sfere). pentru acelaşi aliaj. Mg (θ..7 %. S. β etc. Mg2Si.. în cazul aliajelor %Cu > 5. ţevi. (Mn.6. Mn.23.). Aliajele din această categorie se pot alia suplimentar. etc.10 %.) din care se realizează piese şi echipamente pentru aeronave. S’. cu Mg. pentru un aliaj %Cum = 3. Si.5 % (corespunzător mărcii 2024 − T8 sau AlCu4Mg1.9 %. variaţiile caracteristicilor mecanice la tracţiune determinate prin încercări la temperaturi t ∈ [ta. S.)..8 %.1. Ni.Fe)Al6 şi Al7Cu2Fe. folosite la confecţionarea semifabricatelor (table. Deoarece.3. Cu. Mărcile de aliaje uşoare de tip duraluminiu. profile extrudate etc. la temperaturi t ∈ [ta. 400 oC] şi de diagramele prezentate în figura 9..8.5Mn şi AlCu4MgMnSi..ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Structura de echilibru la ta a aliajelor de tip duraluminiu este alcătuită din matricea α şi diverşi compuşi chimici (cu prezenţa şi ponderea dependente de compoziţia aliajului): Al2Cu (faza θ). iar în cazul unei îmbătrâniri avansate – precipitate stabile necoerente cu matricea α (θ. 400 oC].. Al6CuMg4. variaţiile caracteristicilor mecanice la tracţiune determinate la ta după menţinerea aliajului. β’ etc. Produsele realizate prin turnare din astfel de aliaje se pot sau nu supune 166 .24 care redau. ca şi aliajele deformabile. apoi precipitate metastabile semicoerente cu matricea α (θ’.. care redau. Al2CuMg (faza S).1.5 %. eutectic (α+θ) şi separări de fază secundară θ.. AlCu4Mg1. %Mgm = 1. platbande. menţinerile ulterioare ale acestor aliaje la temperaturi t > ta pot produce modificări structurale cu efecte substanţiale asupra caracteristicilor mecanice.5Mn − T8).

la care nu apare în structura de echilibru eutecticul (α+θ) şi este puţin importantă la aliajele cu %Cum > 5. la care durificarea structurală se asigura în mod obişnuit prin atingerea stărilor T3.23. durificarea structurală a aliajelor pentru turnare se obţine de obicei prin atingerea stărilor T1 sau T5 (răcirea rapidă după turnare. G AlCu6Si5Mg. 400 oC] Fig. determinate la ta după menţinerea aliajului. determinate prin încercări la temperaturi t ∈ [ta. G AlCu4Ni2Mg. GAlCu10Mg. G AlCu4Si4MnSi. 167 . pentru obţinerea unei structuri cu soluţie solidă α suprasaturată în elemente de aliere. Caracteristicile mecanice la tracţiune ale unui aliaj 2024 – T8.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase durificării structurale printr-un TT alcătuit din călire de punere în soluţie şi îmbătrânire naturală sau artificială. Caracteristicile mecanice la tracţiune ale unui aliaj 2024 – T8. GAlCu4Si1. Durificarea structurală prin TT poate fi substanţială la aliajele cu %Cum ≤ 5. mai rar. 400 oC]. G AlCu8.9. T4. la temperaturi t ∈ [ta.24. la solidificarea cărora se produce transformarea eutectică L ⇒ α + θ şi principalul efect durificator îl aduce prezenţa în structură a eutecticului (α+θ). urmată de îmbătrânire naturală sau artificială) şi. prin atingerea stărilor T4 sau T6. efectuate după diferite durate de menţinere a aliajului la temperatura de încercare. Spre deosebire de aliajele deformabile.9. Mărcile de aliaje industriale de acest tip (folosite pentru confecţionarea de semifabricate turnate cu destinaţii similare celor prezentate în cazul aliajelor deformabile) sunt: G AlCu10. Fig.7 %. G AlCu4MgTi.7 %. T6 sau T8. diferite durate.

b) aliaje pentru turnare.2 %) şi V (%Vm ≤ 0..5.. care contribuie la creşterea efectelor de durificare structurală prin TT.520 N/mm2.6.. efectele de durificare structurală prin TT sunt importante.0 %)..5.. • α ≡ Al(Mg) este o soluţie solidă de substituţie.7 %]. 9. care se pot durifica numai datorită ecruisării produse de prelucrarea lor prin deformare plastică la rece.1..2..6.25 şi are aceeaşi configuraţie ca şi diagrama sistemului de aliaje Al − Cu. 168 . redată în figura 9. cu formula chimică Al3Mg2 şi cu concentraţia masică de Mg variabilă în intervalul [35.5 %). Ti (%Tim ≤ 0.21. Cele mai folosite aliaje din această categorie corespund mărcilor: AlMg1.15 %.. Aliajele din această categorie (cunoscute în tehnică sub denumirea de magnaliu sau alumag) se aliază suplimentar cu Mn (%Mnm = 0.10 %.5. • aliaje bifazice α + β.1. 37.10 %. creşterea rezistenţei mecanice la Rm = 500. AlMg2.. • β este o fază bertholidă...8 % (sub limita solubilităţii magneziului în aluminiu la ta). care se pot durifica structural prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire (la fel ca şi aliajele Al − Cu sau de tip duraluminiu).0. AlMg3. AlMg9MnSi. AlMg5Ti şi AlMg5SiV..2 %). care se poate prelucra prin deformare plastică la rece sau la cald. a) aliaje deformabile. care în stare recoaptă au Rm = 300. Aliajele Al − Mg Aliajele aluminiului având ca element de aliere principal magneziul se utilizează în tehnică (la fel ca şi aliajele Al − Cu şi Al – Cu − Mg) în aplicaţiile care impun materiale uşoare (cu densitate scăzută). AlMg1SiCr. cu structură cristalină de tip CFC şi cu bună plasticitate.. Aliajele Al − Mg se pot clasifica în două categorii.. T4. Aliajele industriale Al – Mg deformabile sunt de două tipuri: • aliajele monofazice α.. aplicându-se succesiunea de operaţii corespunzătoare atingerii stărilor T3.1. Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Al şi Mg. de exemplu.2... T6 sau T8. cu %Mgm = 0.3 % . la aliajele cu %Mgm = 8. cu %Mgm = 4.12 % (sub limita solubilităţii magneziului în aluminiu la t = 450 oC). Si (%Sim = 1. AlMg1Mn1. cu menţinerea alungirii procentuale după rupere la niveluri A ≥ 8. AlMg7. la finisarea granulaţiei şi la sporirea caracteristicilor mecanice şi rezistenţei la coroziune.2 %)... Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Mg este prezentată în figura 9.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. determinând.2. AlMg5. Cr (%Crm = 0..250 N/mm2 şi A = 14.

produsele turnate cu această structură suferă în exploatare un proces de coroziune intercristalină (atacarea preferenţială a reţelei intercristaline de Al3 Mg2 ). Aliajele industriale Al – Mg pentru turnare au %Mgm = 2.6.25....50 ore. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Si 9. Pentru a preveni apariţia acestui fenomen nedorit.500 oC.. G AlMg10 şi G AlMg9MnSiTi. Cele mai utilizate aliaje din această categorie corespund mărcilor: G AlMg3.. produsele turnate din astfel de aliaje se supun unui TT.2. care constă din încălzirea şi menţinerea lor îndelungată la t i = 500.530 oC (pentru dizolvarea fazei β în matricea α) urmată de o răcire (călire) în apă (pentru menţinerea la ta a structurii monofazice α).. 9. G AlMg5. determină precipitarea parţială a fazei β (care are efecte de durificare a structurii) sub forma unor şiruri intercristaline alcătuite din particule globulare (care nu mai formează o reţea continuă şi nu mai determină producerea fenomenului de coroziune intercristalină).2.. Deoarece faza β (compusul Al 3 Mg2 ) are rezistenţă scăzută la acţiunea mediilor active de lucru.26. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Mg Fig.100 oC.12 %. cu τm = 30.. revenirea produselor călite la ti = 80. cu menţineri τm = 48..60 ore) este alcătuită din cristale de soluţie solidă α şi o reţea celulară intercristalină de fază β. 9. 169 ... Structura de echilibru a semifabricatelor turnate din astfel de aliaje (obţinută după aplicarea unei recoaceri de omogenizare la ti = 450..Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Fig.

2 %) şi alte elemente (Mn.6. introduse fiecare în concentraţii masice care nu depăşesc 0.2 %).26... Aliajele Al − Zn Aliajele aluminiului. în procesul de îmbătrânire artificială al aliajelor călite se formează în stadiile iniţiale zone GP. corpuri de carburatoare pentru autovehicule etc. cartere şi pistoane pentru motoare cu ardere internă şi compresoare de aer. se folosesc în tehnică. Cu (%Cum = 1.5Cu1.) Aliajele din această categorie folosite cu cea mai mare pondere în aplicaţiile tehnice corespund mărcii AlZn6Mg2. • β este soluţia solidă având ca solvent siliciul şi ca solut aluminiul (β ≡ Si(Al))..3. Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Al şi Si. Zr.Si. prezentată în figura 9. T’ etc. la t = 577 oC şi %Alm ≅ 0 % la ta) se poate considera că β ≡ Si. sunt 170 . Structura acestor aliaje se poate analiza apelând la diagrama de echilibru fazic Al .). sub denumirea de zincral sau alzimac. • α este soluţia solidă având ca solvent aluminiul şi ca solut siliciul (α ≡ Al(Si)).T etc. ca aliaje deformabile cu rezistenţă mecanică ridicată (Rm = 550.) şi apoi precipitate stabile necoerente (de tip M.750 N/mm2 şi A ≥ 8 %). 9.. Cr.4.. conţinând în plus compuşii intermetalici: MgZn2. sub denumirea silumin. Caracteristicile de rezistenţă mecanică prezentate anterior corespund în mod obişnuit produselor livrate în starea T6.5 %. Structura de echilibru la ta a aliajelor din această categorie este similară celei corespunzătoare aliajelor tip duraluminiu. Aliajele Al – Si Aliajele aluminiului având ca element de aliere principal siliciul se utilizează în tehnică. deoarece solubilitatea aluminiului în siliciu este foarte redusă (concentraţia masică de Al care se poate dizolva în Si este %Alm = 0. Aliajele folosite cu precădere în tehnică. iar în stadiile avansate – precipitate metastabile semicoerente cu matricea α (de tip M’. având ca element principal de aliere zincul (%Znm = 5. armături şi piese industriale rezistente la uzură şi coroziune la temperaturi ridicate în prezenţa gazelor oxidante..6. datorită proprietăţilor lor bune de turnare (temperatura de solidificare-topire scăzută. Ti.).. Si. ca aliaje uşoare pentru turnare (corpuri de maşini.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9..3 %). fluiditate ridicată etc. (faza M) sau Al2Mg3Zn3 (faza T). α are structură cristalină de tip CFC şi prezintă o bună palsticitate.8 %) şi adaosuri de Mg (%Mgm = 2.5.

160 oC. sub formă de cloruri sau fluoruri. aşa cum se poate observa pe micrografia din figura 9.2 %) şi prezintă rezistenţă scăzută la acţiunea mediilor corosive.3.28.150 N/mm2 şi A = 1... aliate suplimentar cu Mg (%Mgm = 0.0 %). modificarea cu sodiu determină formarea unor particule de adsorbţie pe suprafeţele germenilor cristalini şi asigură astfel o structură primară cu granulaţie fină. caracterizată prin niveluri ridicate ale rezistenţei mecanice şi plasticităţii (Rm = 200.10 %). Aliajele cu o astfel de structură nu au caracteristici mecanice convenabile (Rm = 130.27.260 N/mm2 şi A = 6.4 %) sau Ni (%Nim = 0.3.. Al2Cu. GAlSi9Cu3Mg... urmată de îmbătrânire artificială la ti = 150..14 % ) a căror structură de echilibru la ta este alcătuită din cristale de Si (formate preeutectic) şi eutectic (α+β). 9. Structura de echilibru la ta a siluminului nemodificat (%Sim = 13 %) Fig. Al3Ni) şi crează astfel posibilitatea durificării structurale prin TT (călire de punere în soluţie de la ti = 350. 9.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase aliajele eutectice sau uşor hipereutectice (cu %Sim = 11..540 oC.12 ore) a produselor turnate realizate din astfel de aliaje..... 171 ..27.. Aliajele din această categorie folosite de obicei în aplicaţii tehnice corespund mărcilor: GAlSi12Mn. care formează compuşi intemetalici cu componentele existente în aceste aliaje (Mg2Si. GAlSi12CuMgni. în acelaşi timp..7 % la %Sim = 14 %..8 %).3...... cu τm = 3.. Fig. Cu (%Cum = 1. astfel că structura de echilibru a aliajelor la ta va fi alcătuită din cristale de soluţie solidă α (separate preeutectic) şi eutectic (α+β).28. Prezenţa sodiului determină micşorarea temperaturii eutectice de la 577 oC la 565 oC şi deplasarea concentraţiei eutectice de la %Sim = 11. peste aliajele topite).10 %).0. Structura de echilibru la ta a siluminului modificat cu Na (%Sim = 13 %) În tehnică se utilizează şi aliaje de tip silumin cu conţinuturi scăzute de Si (%Sim = 5. GAlSi8cu3Ni şi GAlSi9Mg.. aşa cum se poate observa pe micrografia prezentată în figura 9.. Pentru îmbunătăţirea caracteristicilor mecanice şi tehnologice ale acestor aliaje se practică modificarea cu sodiu (care se adaugă înainte de turnare..

2. deoarece la concentraţii mai mari se formează precipitate de carbură de titan care durifică şi fragilizează titanul)... azotul (a cărei concentraţie maximă admisă este de 0. Principalele proprietăţi fizico-chimice şi mecanice şi clasele de puritate tehnică ale titanului sunt descrise complet de caracteristicile redate în tabelele 1. 9. aşa cum se poate observa în figura 9..ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. • deformarea plastică a titanului se realizează la temperaturi situate deasupra punctului critic tc = 882 oC.2)..2 şi 9. Pentru înţelegerea corespunzătoare a principalelor aspecte referitoare la titan şi aliajele acestuia trebuie subliniate următoarele aspecte particulare: • titanul prezintă două stări alotropice (modificaţii): Tiα.1 %. deoarece la concentraţii mai mari se formează o reţea intercristalină de hidruri de titan care determină comportarea fragilă la rupere a titanului). sunt impurităţile gazoase: oxigenul (a cărei concentraţie trebuie limitată la 0.2 %. densităţii scăzute ( ρ Ti ≅ 4500 kg/m3).260 N/mm2 şi A = 60. măresc rezistenţa mecanică şi micşorează drastic plasticitatea şi tenacitatea titanului făcându-l inapt pentru prelucrarea prin deformare plastică. care modifică valoarea punctului critic tc. 9. deoarece la depăşirea acesteia azotul dizolvat interstiţial în titan produce fragilizarea acestuia) şi carbonul (a carei concentraţie masică trebuie limitată la 0. iar titanul impurificat peste limitele anterior precizate este extrem de fragil şi nu poate fi prelucrat prin deformare plastică. stabil sub temperatura tc = 882 oC şi Tiβ..29. răcirea rapidă (călirea) de la temperaturi ti > tc determină formarea unei structuri cu cristale aciculare (numită martensită M ≡ α’).30. aşa cum se observă pe micrografia prezentată în figura 9. stabil deasupra temperaturii tc = 882 oC şi până la temperatura ts = 1660 oC.1. hidrogenul (a cărei concentraţie trebuie limitată la 0. a cărei plasticitate se îmbunătăţeşte 172 . titanul foarte pur are Rm = 220. comportării foarte bune în prezenţa mediilor active de lucru şi posibilităţilor de prelucrare prin deformare plastică şi de influenţare a proprietăţilor lor prin aplicarea de tratamente termice... Titanul şi aliajele pe bază de titan Titanul şi aliajele sale constituie materiale deosebit de importante pentru tehnica modernă.70 %.3.06 %.. • impurităţile cu grad major de nocivitate (în afară de cele menţionate în tabelul 9. cu structură cristalină de tip CVC. datorită caracteristicilor mecanice ridicate (mai ales la temperaturi înalte).650 N/mm2 şi A = 20.7.01 %. deoarece la depăşirea acesteia oxigenul pătruns în interstiţiile structurii cristaline a titanului produce fragilizarea acestuia). cu structură cristalină de tip HC. iar răcirea lentă după deformare conduce la obţinerea unei structuri cu cristale poliedrice de Tiα ≡ α. titanul tehnic (cu conţinuturile de impurităţi sub limitele admisibile precizate anterior) are Rm = 550.25 %.

29. Ti2Ni etc. Structura titanului deformat plastic la cald la tDP > tc şi răcit lent Fig. A ≥ 18 % şi Z ≥ 40%). la care se produce transformarea alotropică Tiα ⇔ Tiβ. Elementele stabilizante α sau elementele alfagene (Al. Nb) sunt izomorfe cu Tiβ (au. Cr care formează cu titanul sisteme de aliaje având diagramele de echilibru de tipul celei prezentate în figura 9. în general. Structura titanului deformat plastic la cald la tDP > tc şi răcit rapid (călit) B. Elementele care formează aliaje cu titanul se pot clasifica aşa cum se prezintă în continuare. V.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase considerabil dacă se aplică un TT de revenire la o temperatură imediat inferioară punctului tc (în această stare titanul are Rm ≥ 700 N/mm2. Sn. Fig. semnificaţiile fazelor care apar pe aceste diagrame fiind identice celor precizate în cazul diagramei din figura 9.33 (foarte asemănătoare cu diagrama de echilibru metastabil Fe − Fe3C). au solubilitate ridicată în Tiβ şi determină creşterea stabilităţii acestuia. Fe. faza γ corespunzând unui compus intermetalic TimEAn (Ti2Cu. ca şi Tiβ. 9. Elementele stabilizante β sau elementele betagene (Mo. C. N. aliajele titanului având concentraţii reduse de elemente de aliere (%EAm ≤ 10 %). Cu. micşorând temperatura punctului critic tc. O) determină creşterea stabilităţii Tiα şi măresc temperatura punctului critic tc. structură cristalină de tip CVC). 9.). β – soluţia solidă β ≡ Tiβ(EA) şi γ – faza intermediară care se poate forma la răcirea aliajelor sistemului prin cristalizare din faza lichidă sau prin transformarea peritectică (la t = tp) L + β ⇒ γ şi care se poate descompune prin transformarea peritectoidă (la t = tpe) β + γ ⇒ α. α – soluţia solidă α ≡ Tiα(EA).31. semnificaţiile fazelor care apar pe această diagramă fiind: L este soluţia lichidă a componentelor Ti şi EA. Diagramele de echilibru ale sistemelor de aliaje binare pe care le formează titanul cu astfel de EA au configuraţia prezentată în figura 9.31. În categoria elementelor betagene se încadrează şi Mn.30. în aceste cazuri faza β ≡ Tiβ(EA) ar trebui să se descompună eutectoid 173 . Diagramele de echilibru ale sistemelor de aliaje binare pe care le formează titanul cu astfel de EA au configuraţia prezentată în figura 9. A.32. Titanul formează aliaje cu diverse elemente.

V. N.31. Nb) care nu formează compuşi chimici cu Ti Fig.32. O) Fig. 9. deoarece transformarea se desfăşoară foarte lent. Fe. Diagrama de echilibru a sistemelor de aliaje formate de Ti cu elementele de aliere alfagene (Al.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (β ⇒ α + γ). Fig.33. C. 9. 9. Cu. Sn. Diagrama de echilibru a sistemelor de aliaje formate de Ti cu elementele de aliere betagene (Mo. dar. Diagrama de echilibru a sistemelor de aliaje formate de Ti cu elementele de aliere betagene (Mn. Cr) care formează cu Ti compuşi chimici γ ≡ ΤimΕΑn 174 . la vitezele de răcire uzuale pentru aliajele tehnice nu se poate produce şi faza β rămâne stabilă până la ta.

ca şi la oţeluri.. urmată de revenire (îmbătrânire). dar să nu se producă transformarea α ⇒ β. transformarea fazei β în martensită (β ⇒ M) se realizează la răcirea acesteia sub o temperatură Ms (numită punct martensitic superior) şi se finalizează când se atinge o temperatură Mf (numită punct martensitic inferior).. nitrurare.. temperatura ti alegându-se astfel încât să fie depăşită temperatura de recristalizare primară (trp = 650. în care se încadrează aliajele pe bază de Ti având ca element de aliere principal aluminiul (%Alm = 5. în mod obişnuit se realizează la ti = 550. cât şi elemente betagene (V. se aplică la produsele realizate din aliaje monofazice α şi bifazice în scopul refacerii plasticităţii după prelucrările prin deformare plastică la rece. %Snm = 1. B.600 oC. cele mai folosite aliaje tehnice din această categorie corespund mărcilor: TiAl6V4. se aplică la produsele realizate din aliaje bifazice în scopul creşterii caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi menţinerii unor niveluri ridicate ale caracteristicilor de plasticitate şi tenacitate... Cr. cu τm = 1.... ca aluminiul (%Alm = 2. etc. A.700 oC).2 %).. ti = 750.) capabile să le modifice structura şi să le confere proprietăţile fizico-mecanice impuse de condiţiile lor de utilizare. care este însoţită de o creştere importantă a granulaţiei (de obicei.2 %) şi sunt bogat aliate cu elemente betagene (%Crm = 3. Mo. %Vm = 12. Călirea martensitică.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Ţinând seama de cele prezentate anterior. Recoacerea de detensionare se aplică la produsele din aliaje pe bază de titan în scopul diminuării nivelului tensiunilor reziduale produse de prelucrările utilizate pentru obţinerea acestora.800 oC). • aliaje monofazice β.10 %. Semifabricatele şi produsele realizate din aliaje pe bază de titan se pot supune unor tratamente termice sau termochimice (carburare.. Cele mai utilizate TT sunt prezentate în continuare. TiAl3Mn1.5 şi TiAl6Sn2Zr2Mo. Ms şi Mf 175 .. Mn..14 %.3 %...13 %).. TiAl6Sn2V6 şi TiAl5Sn2Zr4Mo6Cr4. cele mai folosite aliaje tehnice din această categorie corespund mărcilor: TiV13Cr11Al3... rezultă că aliajele titaniului se pot clasifica în funcţie de structura pe care o prezintă la ta în: • aliaje monofazice α.4 ore...). Cr.8 %) şi Sn (%Snm = 1. Fe.. TiMo8V8Fe2Al3 şi TiV10Fe2Al3.. TiAl5Sn2.. în care se încadrează aliajele tehnice care conţin în concentraţii mici de elemente alfagene (%Alm = 2. etc.. cele mai utilizate aliaje tehnice din această categorie corespund mărcilor: TiAl5.. Mo. %Mom = 3. în care se încadrează aliajele tehnice care conţin atât elemente alfagene. C.5. Călirea martensitică se realizează de la o temperatură ti la care aliajul supus TT are o structură monofazică β sau bifazică α + β. Recoacerea de recristalizare fără schimbare de fază. • aliaje bifazice α + β.8 %) şi mici adaosuri de alte elemente (alfagene sau betagene): Sn.

34. Dacă aliajele pe bază de titan din care sunt confecţionate produsele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru de tipul celei prezentate în figura 9. Descrierea comportării la călire a aliajelor titanului cu elemente betagene care nu formează compuşi chimici cu Ti Dacă aliajele pe bază de titan din care sunt confecţionate produsele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru de tipul celei prezentate în figura 9. menţinându-şi la ta structura monofazică β. Dacă la temperatura ti de la care se face călirea aliajul supus TT are 176 .9.35.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR depinzând de concentraţia EA conţinute în aliajul din care sunt confecţionate produsele supuse tratamentului. cu aspect metalografic acicular şi cu duritatea şi rezistenţa mecanică crescătoare odată cu concentraţia EA în aceste aliaje. Descrierea comportării la călire a aliajelor titanului cu elemente betagene care formează compuşi chimici γ ≡ ΤimΕΑn Fig. • aliajele având %EAm ≥ b % nu se călesc.32.33.9. M ≡ α’ fiind o soluţie solidă suprasaturată de EA în Tiα. cu structură hexagonală deformată (datorită suprasaturării în EA).34.35. comportarea la călire martensitică se poate analiza pe baza diagramelor redate în figura 9. • aliajele având a % < %EAm < b % capătă o structură alcătuită din martensită M ≡ α’ şi fază β reziduală. astfel: • aliajele având %EAm ≤ a % capătă o structură complet martensitică. Fig. comportarea la călire martensitică se poate analiza folosind diagramele din figura 9.

în mod obişnuit revenirea aliajelor pe bază de titan călite se face la ti = 450..8.. KV = 30.1300 N/mm2..0.32. Tratamentele termochimice se aplică la produsele confecţionate din aliaje pe bază de titan în scopul creşterii rezistenţei la uzare a acestora.8. Aliajele pe bază de titan călite şi revenite au caracteristici de rezistenţă mecanică foarte ridicate (Rm = 900.1) compoziţia corespunzătoare abscisei punctului B şi. pe lângă clasele de metale şi aliaje neferoase anterior prezentate şi alte metale şi aliaje neferose..15 %. În procesul de revenire faza metastabilă β se transformă mai întâi (la temperaturi sub 425 oC) într-o fază intermediară ω. Rp0...5. Dacă temperatura ti se alege însă astfel încât structura aliajului să fie bifazică. cu durate de menţinere τm = 2.. Z = 20.. alcătuite din fazele α şi γ.900 HV.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase structura monofazică β... dacă aliajele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru (cu transformare eutectoidă) de tipul prezentat în figura 9. faza β stabilă la această temperatură are (în conformitate cu regula izotermiei – v.650 oC > 425 oC.2 = 820.970 N/mm2) şi prezintă în acelaşi timp şi bune caracteristici de plasticitate şi tenacitate (A = 10.35. 9. 2. Deoarece fragilitatea conferită de prezenţa în structură a fazei ω este inacceptabilă.33.. nu se produce (sau se produce parţial) transformarea ei în martensită.25 %.60 ore. D. Aliajele antifricţiune Aliajele destinate realizării cuzineţilor lagărelor de alunecare utilizate ca organe de rezemare a arborilor maşinilor şi utilajelor trebuie să prezinte o rezistenţă mare la uzare atât în condiţiile normale de ungere.1.. De obicei se utilizează tratamentul termochimic de nitrurare (la ti = 850..05. dacă aliajele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru de tipul celei din figure 9.. în atmosferă de azot).. scap. sau din fazele α şi β.. 9. cu fragilitate accentuată.950 oC.... cu grosimea x = 0.24 ore. comportarea sa la călire este similară (în funcţie de concentraţia EA) celei descrise anterior. aşa cum se poate constata pe diagrama din figura 9. care trece apoi (la temperaturi de revenire ti > 425 oC) în faza stabilă α.35 J).. La revenirea aliajelor călite se produce transformarea structurilor alcătuite din martensită şi/sau fază β în structuri apropiate de echilibru. Alte metale şi aliaje neferoase În tehnică se utilizează. cu τm = 30.15 mm şi duritatea 750.. cât şi în situaţiile 177 .. În continuare sunt tratate succint câteva clase de metale şi aliaje neferoase cu proprietăţi speciale. care conduce la obţinerea unor straturi superficiale bogate în azot (în structura cărora apare nitrura de titan TiN).

1. structura alcătuită dintr-o matrice moale de soluţie solidă α ≡ Sn(Sb. care să conţină atât faze moi(cu duritate scăzută şi plasticitate ridicată). motoare Diesel etc. caracterizate prin încărcări mecanice reduse şi turaţii mari ale arborilor.. cât şi faze dure sau semidure. aşa cum se poate observa în figura 9.6 %). capabile să asigure conformarea (acomodarea) cuzineţilor după configuraţia geometrică a fusurilor arborilor.. Aliajele cu bune proprietăţi antifricţiune trebuie să aibă o structură eterogenă.36.. au. rezultă că aliajele pentru cuzineţi trebuie să aibă proprietăţi antifricţiune. 9. Aliajele antifricţiune cu ts joasă reprezintă o clasă de materiale ale cărei categorii reprezentative sunt: • aliajele pe bază de staniu cu stibiu (%Sbm = 10..12 %) şi cupru (%Cum = 5.12 %) şi cupru (%Cum = 2..8. în clasele şi categoriile prezentate în continuare. denumite compoziţii pe bază de Sn sau aliaje Babbit.. în plus.36.15 %. pentru a asigura regimuri termice staţionare de funcţionare a lagărelor. care să înmagazineze substanţele de ungere (lubrifianţii) şi să poată disipa cu uşurinţă căldura produsă datorită frecării. deoarece procesele de uzare a cuzineţilor se produc datorită frecării cu zonele de rezemare ale arborilor (numite fusuri).1. aceste aliaje trebuie să aibă capacitatea de a forma pe suprafeţele active ale cuzineţilor reţele de canale capilare. Cu) şi formaţiuni dure. capabile să preia solicitările mecanice la care sunt supuşi arborii pe care îi susţin. au structura alcătuită dintr-o 178 .. denumite compoziţii pe bază de Sn şi Pb sau aliaje Babbit cu Sn şi Pb. Aliajele antifricţiune utilizate în tehnică se pot împărţi.. Fig.. în funcţie de mărimea temperaturii lor ts.9.75 %) cu stibiu (%Sbm = 10.37.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (accidentale) când ungerea este insuficientă sau chiar absentă... Structura la ta a unei compoziţii pe bază de staniu Fig..9. uniform distribuite în masa matricei α. %Pbm = 70.3 %). de compuşi intermetalici SnSb (sub formă de cristale poliedrice mari) şi Cu3Sn (sub formă de cristale aciculare fine) şi se utilizează pentru cuzineţii lagărelor de la turbocompresoare.. electromotoare. adică să asigure valori cât mai scăzute ale coeficienţilor de frecare de alunecare µ la contactele fus – cuzinet. Structura la ta a unei compoziţii pe bază de plumb • aliajele pe bază de staniu şi plumb (%Snm = 10.

.. au. lagărele de la locomotive).. cuzineţii lagărelor de la macarale şi poduri rulante). în această clasă sunt incluse şi fontele antifricţiune. în care sunt înglobate particule dure de compuşi intermetalici SnSb şi Cu3Sn.2 %) sau cu cupru (%Cum = 1.3. cuzineţii lagărelor pentru locomotive şi vagoane de marfă). bronzurile cu siliciu şi plumb.3 %)..5.0. 9.2.0 %) şi mici adaosuri de Na.1. În afară de bronzuri. • aliajele pe bază de plumb cu calciu (%Cam = 0. sunt mai ieftine decât compoziţiile pe bază de Sn (deoarece staniul este înlocuit parţial cu plumb) şi se pot folosi la realizarea cuzineţilor pentru lagăre cu încărcări mecanice ridicate (de exemplu.. bronzurile cu beriliu şi bronzurile cu plumb.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase masă semidură de eutectic ternar (Sn + SnSb + Pb).. de exemplu..1..2.3): bronzurile bifazice cu staniu (bronzurile hipoeutectoide).5 %) şi magneziu (%Mgm = 0. turaţii mici şi solicitări mecanice ridicate (cum sunt.10 %). Ti.. cupru (%Cum = 0. au structura alcătuită din cristale de soluţie solidă β ≡ Zn(Al) şi amestecuri eutectice (binare sau ternare) ce conţin fazele bertholide dure formate de zinc cu elementele de aliere şi se utilizează la confecţionarea cuzineţilor pentru lagărele cu funcţionare intermitentă..1. în care sunt înglobate particule dure de compuşi intermetalici (CuAl2.5. • aliajele pe bază de aluminiu cu staniu (%Snm = 19. 9.. denumite compoziţii pe bază de Pb sau aliaje Bahnmetall. aşa cum se prezintă în figura 9.. care sunt fonte (cenuşii.1.0 %)... bronzurile cu siliciu şi nichel...2 %) sau cu staniu (%Snm = 6..2 %) şi nichel (%Nim = 0. 179 . structura alcătuită dintr-o matrice moale de plumb (uşor durificată prin dizolvarea adaosurilor de Na.NiAl3 etc.. cupru (%Cum = 4.3.5.8. Mg şi Al. au structura alcătuită dintr-o matrice moale de soluţie solidă α ≡ Al(EA).8 %)..24 %) şi cupru (%Cum = 0. principale categorii de aliaje ale acestei clase au fost prezentate anterior (v. scap.37. care le îmbunătăţesc comportarea la uzare. Aliajele antifricţiune cu ts moderată reprezintă o clasă de materiale ale cărei categorii reprezentative sunt: • aliajele pe bază de zinc cu aluminiu (%Alm = 8.1.8. maleabile sau nodulare) cu grafit în structură. aliate cu elemente (Cr. Ni. bronzurile cu aluminiu.3 %) şi plumb (%Pbm = 1.8. Aliajele antifricţiune cu ts ridicată reprezintă o clasă de materiale destinată confecţionării cuzineţilor lagărelor de alunecare cu încărcări mecanice mari şi turaţii moderate sau reduse ale arborilor..1.1.. Si) care să confere duritatea dorită masei lor structurale de bază şi cu adaosuri de P şi Pb. 9.) şi se folosesc la realizarea cuzineţilor pentru lagărele care funcţionează cu încărcări mecanice moderate şi turaţii medii ale arborilor.8. Mg şi Al) şi formaţiuni cristaline dure de compus definit Pb3Ca şi se utilizează la realizarea cuzineţilor lagărelor cu încărcări mecanice ridicate şi cu turaţii relativ reduse ale arborilor (de exemplu.. Cu.

evident. iar dacă ts.) care să realizeze îndepărtarea oxizilor şi aerului adsorbit de pe suprafeţele rostului. dacă ts. în funcţie de ts. trebuie să prezinte o bună capacitate de umectare a MB şi (în cazul lipirii tari) trebuie să fie compatibil cu MB din punctul 180 . înveliş pe vergelele din MA. folosind materiale de adaos (MA) cu temperatura de topire – solidificare ts. • MA topit umectează suprafeţele rostului şi se stabileşte un contact nemijlocit între MA şi MB (o parte din atomii MA ajung în câmpul de atracţie al atomilor MB aflaţi pe suprafeţele rostului). rezultă că. pastă. îndeplinirea acestei condiţii impune curăţirea (mecanică sau chimică) atentă a suprafeţelor pieselor înainte de lipire şi/sau folosirea la lipire a unor fluxuri (sub formă de pudră. numite lipituri (LIP). • prin solidificarea MA se obţine LIP.MB.MA < ts. această clasificare convenţională având la bază constatarea (facută experimental) că rezistenţa mecanică a LIP realizată între două piese confecţionate dintr-un anumit MB este cu atât mai mare cu cât MA folosit are ts. Analizând principiul de lucru expus. lipirea poate fi: lipire moale.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9.MB). topitură etc. pentru a fi asigurate condiţiile de desfăşurării proceselor de realizare a contactului nemijlocit între MA şi MB. dacă ts.MA > 450 oC.MB a materialului de bază (MB). Aliajele pentru lipire Lipirea este o metodă tehnologică de realizare pe cale metalurgică a unor îmbinări nedemontabile eterogene. trebuie respectate următoarele condiţii: • suprafeţele rostului dintre piesele de lipit trebuie să fie curăţite perfect. deoarece asigură realizarea legăturilor coezionale între MA şi MB. MB rămâne în stare solidă.MA mai înaltă. deoarece ts. desfăşurarea proceselor de umectare – difuzie este esenţială.2.MA inferioară temperaturii de topire – solidificare ts.MA ≤ 450 oC sau lipire tare (brazare).8. continuitate metalică (datorită legăturilor coezionale asigurate între MA şi MB) şi rezistenţă mecanică mai mică decât a MB (deoarece ts. între piesele metalice.MA a MA folosit şi de rezistenţa îmbinărilor realizate. caracterizată prin: eterogenitate (deoarece MA este diferit de MB). • MA în stare topită trebuie să aibă fluiditate suficientă (pentru a pătrunde uşor în rostul dintre piesele de lipit). pentru realizarea unei LIP de bună calitate.MA < ts. din care sunt confecţionate piesele ce se îmbină.MA este mare (la lipirea tare). au loc şi procese de difuzie reciprocă între MA (în stare lichidă) şi MB (în stare solidă). Principiul de lucru la lipire este simplu: • MA se topeşte cu ajutorul unei surse termice şi se introduce în interstiţiul (rostul) dintre piesele care trebuie îmbinate.

Aliajele pentru lipire tare au ca tipuri reprezentative: • aliajele Cu – Zn (alamele speciale cu %Znm = 58... Aliajele pentru lipire utilizate în tehnică se pot împărţi în clasele şi tipurile prezentate în continuare...0 %..11 %). aliajele Cd – Zn – Pb (%Znm = 28. • aliajele Cd – Zn (%Znm = 35.30 %... acidul clorhidric.....MA = 700 .5. %Cdm = 17.25%) şi aliajele Zn – Al (%Alm = 4. manşoane pentru cabluri... nefiind recomandate (datorită conţinutului ridicat de fosfor) la lipirea pieselor din oţeluri.1....8..... a conductelor de presiune din oţeluri inoxidabile şi a produselor realizate din metale preţioase sau aliaje ale acestora (cele cu conţinut ridicat de argint şi adaosuri de cadmiu.98 %) şi Sn – Pb – Sb (%Pbm = 40..MA = 230 .1.. circuite imprimate.2..8 %) au ts. care măresc plasticitatea LIP).... bronzuri.400 oC şi se folosesc la lipirea pieselor rezistente la coroziune din aluminiu. cutii de conserve etc.3. %Sbm = 0. • aliajele Sn – Ag (%Agm = 4. conductori electrici..800 oC şi se utilizează la lipirea pieselor din cupru şi aliaje pe bază de cupru. %Snm = 0..8. aliaje de tip monel etc.MA = 700 . %Agm = 1.30 %) şi aliajele Cu – Ag – Zn – Cd (%Agm = 40.2. nichel şi aliaje pe bază de nichel. compuşi chimici) fragile....36 %. clorura de zinc şi clorura de amoniu (fluxuri de natură anorganică)...2.1.3....2.. aparate sanitare....Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase de vedere al desfăşurării (în condiţiile termice de realizare a lipirii) unor procese cât mai intense de difuzie reciprocă. %Pm = 5.MA ≅ 900 oC şi se folosesc pentru lipirea pieselor din cupru.8. 9...20 %.. Aliajele pentru lipire moale au ca tipuri reprezentative: • aliajele Sn – Pb (%Pbm = 10. • aliajele Cu – P (%Pm = 5..900 oC şi se utilizează la lipirea pieselor din cupru şi aliaje pe bază de cupru.62 %..2 % şi %Sim = 0. argint. aliaje pe bază de aluminiu etc. aliajele Pb – Ag (%Agm = 3. radiatoare auto.MA = 190 .. %Agm = 1..40 %. 9..... fără apariţia de faze (soluţii solide.5 %).300 oC şi se folosesc la lipirea pieselor pentru electrotehnică (ce trebuie să aibă conductibilitate electrică ridicată) din cupru. • aliajele Cu – Ag – Zn (%Agm = 20. %Znm = 10.4 %) şi aliajele Pb – Sn – Ag (%Snm = 1.20 %) au ts.7 %) şi aliajele Cu – Ag – P (%Agm = 5.).2. aliajele Sn – Pb – Ag (%Pbm = 35. aliajele Zn – Cd (%Cdm = 24.17 %.7 %) au ts. nichel.. %Znm = 25.8. fonte.1. îndeplinirea unora dintre aceste condiţii poate fi asigurată (în cazul multor MA) folosind la lipire fluxuri adecvate (pentru micşorarea tensiunii superficiale a MA şi creşterea capacităţii sale de umectare a MB). Principalele fluxuri care se folosesc cu aceste aliaje sunt: colofoniul (flux de natură organică). %Pbm = 10....8.....8.2...40 %).. cupru.. alame.MA = 200 ..270 oC şi se folosesc la lipirea pieselor din oţeluri.90 %. aliajele Cd – Zn – Ag (%Znm = 15... 181 .2 %).15 %.4 %) au ts. nesupuse (în timpul utilizării) la solicitări mecanice importante (tinichigerie ordinară.2 %) au ts. %Agm = 2.50 %. alame etc.2. alame etc.0 %)..6 %) au ts.

3... Pentru materiale metalice cu structură monofazică (metal pur sau soluţie solidă) cele două condiţii sunt contradictorii şi incompatibile.10−2 s−1). În consecinţă.10 %) au ts. 9. %Sim = 8. iar ca adaosuri (pentru mărirea fluidităţii şi creşterea capacităţii de decapare) acidul boric. Fluxurile care se folosesc cu aceste aliaje au drept component de bază boraxul.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • aliajele Ni – Cr (%Crm = 10. prezentate în tabelul 9. scap.12 corespund în totalitate acestei condiţii privind structura. aşa cum este cunoscut (v.. principalele aliaje superplastice cunoscute şi utilizate până în prezent..5 şi 6. scap. B.8. Gradul de deformare al aliajelor superplastice (definit de relaţia (3. Mecanismul de producere a procesului de deformare superplastică este redat schematic în figura 9.5Ts. fie eutectice sau eutectoide (la care creşterea granulaţiei este limitată de interacţiunea fazelor care alcătuiesc amestecurile mecanice). fie alcătuite dintr-o matrice structurală de bază şi o fază secundară (cu un conţinut procentual suficient de mare. Aliajele superplastice Superplasticitatea este proprietatea unor aliaje de a se deforma plastic cu grade mari de deformare..1100 oC şi sunt recomandate la lipirea pieselor din metale greu fuzibile sau din aliaje refractare. cu granulaţia de acelaşi ordin de marime ca şi a matricei şi distribuită astfel încât să blocheze creşterea granulaţiei matricei).2. deoarece.9)) atinge valori GD = 400.3. ceea ce corespunde unor procese foarte lente de deformare plastică.. ridicarea temperaturii peste temperatura de recristalizare Trp ≅ 0.20 %.4Ts conduce la aparitia fenomenului de creştere a granulaţiei. A.37 şi prezinta următoarele particularităţi: * procesul este bazat pe producerea unor secvenţe multiple de alunecare 182 .5000 %. Materialele metalice trebuie să prezinte o structură cu granulaţie fină şi stabilă (dimensiunile grăunţilor cristalelor care alcătuiesc structura trebuie să fie mai mici ca 10 µm) şi să fie supuse deformării plastice la o temperatură Tdp ≥ 0..2). fără apariţia riscului de fisurare sau rupere datorită apariţiei fenomenului de gâtuire (v.30 %) şi aliajele Ni – Cr − Si (%Crm = 18.MA = 1000. Cercetările teoretice şi experimentale efectuate până în prezent au evidenţiat condiţiile şi aspectele prezentate în continuare privind deformarea superplastică a materialelor metalice. clorura de zinc şi fluorurile alcaline.. materialele metalice apte a fi deformate superplastic sunt aliajele cu structură bifazică. C... la care se manifestă cu intensitate ridicată procesele de difuzie ale atomilor componentelor materialelor. Viteza de deformare (viteza de creştere a deformaţiilor specifice ε în materialele supuse deformării) trebuie să fie foarte mică (10−4...3.4).

21 α ≡ Al(Cu) + fază secundară (ZrAl3) β ≡ Al(Zn. Schema realizării proceslor de deformare superplastică a aliajelor 183 Fig 9.7 %.4 % %Snm=44 % %Cum=9. Ciclul histerezis al transformărilor in aliajele cu memoria formei .38) din modificarea poziţiei grăunţilor prin deplasare liniară şi rotire.12..7 eutectoid GDmax la deformarea superplastică la tracţiune.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase între grăunţii cristalini ai materialului supus deformării. cu asigurarea permanentă a contactului dintre aceştia prin contribuţia unor fenomene de acomodare. %Zrm=0.5 %. constând (aşa cum se observă în figura 9. 9. în desfăşurarea cărora dufuzia componentelor materialului supus deformării joacă un rol important. %Fem=4 % %Alm=33 % %Znm=6 %. generarea de noi dislocaţii etc.9 %. Compoziţia chimică şi caracteristicile principalelor tipuri de aliaje superplastice Tipul aliajului Al – Cu Al – Cu – Zr Al – Zn – Mg – Zr Bi – Sn Cu – Al – Fe Mg – Al Mg – Zn – Zr Pb – Cd Sn – Pb Ti – Al – V Zn – Al Compoziţia chimică %Cum=33 % %Cum=6 %. deplasarea dislocaţiilor prin alunecare şi căţărare. fig. Tabelul 9. %Mgm=0. 9. %Zrm=0. scap.5 % %Znm=10. 9.39. Mg) + fază secundară (ZrAl3) aliaj eutectic α ≡ Cu(Al) + faze secundare aliaj eutectic α ≡ Mg(Zn) + faze secundare eutectic eutectic α+β v. % 1300 2000 1500 1900 800 2100 1700 1500 4800 1000 2900 Fig.6 % %Cdm=18 % %Pbm=38 % %Alm=6 %.38. %Zrm=0. %Vm=4 % %Alm=22 % Caracteristicile structurale aliaj eutectic v.

adică la apariţia cristalelor platiforme de martensită nu se produce deformarea plastică . într-un interval de temperaturi (As. 184 .2). sunt reduse). adică transformarea γ ⇒ M începe la răcirea rapidă a austenitei sub o temperatură Ms şi se finalizează la o temperatură Mf < Ms. în procesul de deformare neproducându-se modificarea formei grăunţilor prin alungirea lor în direcţia deformării (deoarece orice cristal care a suferit într-o primă secvenţă o alungire pe o anumită direcţie.) la cald cu grade mari de deformare şi consumuri energetice reduse.) prin deformare plastică (curbare. ruperea nu este precedată de apariţia unei gâtuiri locale.38) pe grupe de grăunţi adiacenţi. corpuri de recipiente. • prin răcirea rapidă a austenitei sub Ms se formează o martensită termoelastică.4. Considerând că la aceste aliaje (prin analogie cu cazul aliajelor sistemului Fe – C) faza care se transformă în martensită (M) la răcirea cu viteză mare este denumită austenită (γ). ci de formarea de microgoluri intercristaline. ambutisare. iar la încălzirea martensitei se produce transformarea inversă M ⇒ γ. motiv pentru care este denumită rupere prin cavitaţie. Dacă procesul de deformare superplastică a unui material metalic se conduce până la depăşirea capacităţii lui de deformare. având o lăţime ∆tHIS relativ redusă. 5.8. scap. Aliajele cu memoria formei Fenomenul de memorie a formei s-a constatat experimental la aliajele care prezintă transformări martensitice de tip special. 39. D.Af). trefilare etc. caracterizate de o serie de particularităţi. în final. extrudere. impuse de desfăşurarea transformării. funduri. Aliajele superplastice au mari perspective de utilizare la realizarea unor produse industriale (piese pentru construcţia de maşini.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR * alunecările între grăunţii cristalini la producerea deformării superplastice şi fenomenele de acomodare care le însoţesc se realizează (aşa cum se observă în figura 9. etc. diferite de cele prezentate pentru transformarea martensitică (transformarea la răcire a austenitei prin mecanismul fără difuzie la aliajele Fe – C (v. laminare. bare profile. aceste particularităţi pot fi descrise succint astfel: • transformarea este reversibilă. prezentată în figura 9. 9. suferă în secvenţele următoare deplasări liniare si rotiri care îi modifică poziţia. sârme. bucla de histerezis al transformării.2. ci numai deformarea elastică a austenitei netransformate din vecinătatea acestor cristale (deformaţiile structurii cristaline a austenitei. procesele ulterioare de deformare îi produc alungiri pe alte directii şi. se constată că toate cristalele îşi menţin forma echiaxială avută înainte de deformare). tragere.

9 % %Alm = 11 . Compoziţia chimică şi caracteristicile principalelor tipuri de aliaje marmem Tipul aliajului Cu –Al − Ni Au – Cd Ag – Cd Ni – Ti Au – Cu − Zn Cu – Al Ni – Al Compoziţia chimică %Alm = 14 %. Tabelul 9. realizarea antenelor pentru spaţiul cosmic. aliajul marmem denumit nitinol (%Niat = 50 %... 3. La piesele realizate din aliaje care prezintă transformări martensitice caracterizate prin aceste particularităţi.... pentru a 185 .. scap... 47 % %Tiat = 50 % %Cum = 20.. −40 − 240 . refacerea maclelor şi restabilirea în acest fel a formei iniţiale a pieselor (pe care au avut-o înainte de deformarea lor plastică în stare martensitică). fenomenul de memorie a formei se poate evidenţia efectuând următoarele operaţii: • răcirea rapidă a pieselor din domeniul austenitic. 60 −137 . fabricarea pieselor pentru servomecanisme programate.13.5. deformarea plastică nu se poate realiza prin mecanismul clasic de alunecare (v. %Nim = 4 % %Cdat = 47.. pentru realizarea transformării martensitice γ ⇒ M.5 % %Cdat = 44 ... %Tiat = 50 %) se utilizează în prezent la fabricarea filtrelor de prevenire a emboliilor. 13 % %Alat = 39 . 1.. −44 −50 . • deformarea plastică a pieselor cu structură de martensită termoelastică.. realizarea cuplajelor termocomandate. −10 30 . 41 % Ms. • încălzirea pieselor deformate plastic..450 240 . deoarece structura martensitei termoelastice este lipsită de dislocaţii şi se produce printr-un mecanism ce constă din demaclarea maclelor prezente în structura martensitei. oC −15 . fabricarea maşinilor termice neconvenţionale. în timpul desfăşurării acestei transformări tensiunile reziduale generate în procesul de deformare plastică bazat pe mecanismul de demaclare acţionează şi produc deformarea în sens invers.7 %. pentru producerea transformării M ⇒ γ. care se implantează în vena cavă a bolnavilor. Principalele aliaje la care s-a evidenţiat fenomenul de memorie a formei (numite aliaje Marmem) sunt prezentate în tabelul 9.13.3) şi nu dislocaţiile (care crează posibilitatea distrugerii distribuţiei ordonate a atomilor prin procese de deformare plastică realizate cu deplasarea lor prin alunecare).3).. singurele imperfecţiuni prezente în această structură fiind maclele (v. 870 Domeniile în care se pot utiliza astfel de aliaje sunt multiple: asamblarea pieselor pentru mecanică fină.. scap. %Znm = 20.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • structura cristalină a martensitei se caracterizează printr-o distribuţie ordonată a atomilor componentelor aliajului.. confecţionarea de filtre sau proteze pentru medicină. De exemplu.

................................20 alame monofazice β’.......... suferă transformarea inversă. un astfel de filtru................................................................................................................................................40 aliaje Al − Mg......................................................................12 duraluminiu ................................. se supune îndreptării în această stare (pentru a căpăta o formă convenabilă implantării în vena cavă).........12 stări de bază ....................................................................24 modificare tipul I....................................... datorită încălzirii la temperatura corpului uman.....20 alame monofazice α ..........34 aliaje antifricţiune.........................52 aliajele titanului monofazice bifazice....................................24 bronzuri hipoeutectoide (bifazice)............................... de forma unei spirale realizate din sârmă de nitinol....................Preston ..........20 tombac ....... tipul III .............................................20 alame de turnare .23 aliaje cu memoria formei (Marmem) ..10 îmbătrânire naturală................... iar după implantare................ se aduce prin răcire în stare martensitică......................................................46 Alpaca (Neusilber.........................................................................................................................................................50 compoziţii pe bază de Sn şi Pb ................................... tare (brazare) .....................54 alame .................6 Monel .....................50 compoziţii pe bază de Sn (Babbit) ...............................................................................................................................39 aliaje Al − Cu................................................50 constantan.......... .........36 elemente alfagene .....................56 silumin....................33 bronz ..........56 aliaje pentru lipire ....................... 18 alame bifazice.........................................................24 Nitinol..............................43 titlu fictiv .......................24 cupru tehnic ........... Argentan)..............52 îmbătrânire artificială .....41 simbolizare alfanumerică...............................44 flux ........32 bronzuri cu siliciu.................................56 Melchior (Maillechort) .......................................................10 Kunial .........................Zn ............................................24 aluminiu tehnic...53 titan.............................9 compoziţii pe bază de Pb (Bahnmetall).........................30 bronzuri cu staniu.............24 lipire moale....................41 aliaje Al – Mg pentru turnare ....................10 rupere prin cavitaţie...13 simbolizare numerică..........51 magnaliu (alumag)..............................26 călire de punere în solutie..........19 zone GP (Guinier .....................49 aliaje Cu – Ni....26 bronzuri monofazice α .57 precipitate θ ........... tipul II...............44 elemente betagene ....27 bronzuri cu beriliu ...................24 bronzuri cu aluminiu ..................... ..............................19 aliaje Al – Cu pentru turnare ..................37 aliaje Al ..................................................................15 superplasticitate ................................................................31 bronzuri cu plumb ..........ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR împiedica accesul spre inima acestora al cheagurilor de sânge formate datorită maladiilor de care suferă sau datorită intervenţiilor chirurgicale la care sunt supuşi.................. recăpătând structura austenitică şi forma spirală care îi asigură funcţionarea ca filtru..... Cuvinte cheie acomodare ....................17 curbe de îmbătrânire .........................................................39 martensită termoelastică .................................................10 186 ..............20 alame complexe (speciale) ...........................................................

Mir. 1991 9.1.. Studiul metalelor. 1955 8. Bucureşti. Petrescu M.. Bucureşti..a. ş. London & New York. I. II. American Society for Metals. Protopopescu H. Bucureşti.. 1983 5. Gâdea S. Care dintre afirmaţiile următoare privind efectele modificării aliajelor neferoase sunt adevărate: a) modificarea de tipul I are ca efect principal micşorarea dimensiunilor cristalelor dendritice primare ale aliajelor.. Macmillan Publishing Company. Butterworths Publications Ltd... Editura Didactică şi Pedagogică.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase Bibliografie 1.2. T. Lakhtine I. Smithells C. Metalurgie fizică şi studiul metalelor. Metalurgie fizică. 1978 4. vol. Protopopescu M. Bucureşti. 1962 6. Editura Didactică şi Pedagogică. Schumann H.. Ohio. Shackelford F.. Editura Tehnică. În ce scop se aplică TT de recoacere de recristalizare fără schimbare de fază la semifabricatele şi piesele din aliaje neferoase: a) pentru omogenizarea chimică a structurilor dendritrice primare.9. b) modificarea de tipul III determină amplasarea intercristalină a eutecticelor care se formează la solidificarea aliajelor. c) modificarea de tipul II determină accentuarea ramificării şi subţierea ramurilor cristalelor dendritice primare şi influenţează favorabil distribuţia fazelor secundare la aliajele în structura cărora precipită particule ale unor astfel de faze. vol. Introduction to materials science for engineers. 1965 7. Aliaje neferoase. * * * Metals Handbook Ninth Edition. Colan H.. 1986 Teste de autoevaluare T. Editura Didactică şi Pedagogică.9. New York. Editura Tehnică. Moscova. Traducere din limba germană. vol.. Métallographie et traitements thermiques des métaux. 1981 3. Bucuresti. J. & Interscience Publishers Inc. b) pentru refacerea 187 . Metalografie şi tratamente termice. d) modificarea de tipul III are ca efect finisarea granulaţiei si creşterea gradului de dispersie a fazelor componente ale eutecticelor care se formează la solidificarea aliajelor.9.. Reference book. Gâdea S. Metals. 1983 2.

îmbătrânire artificială şi deformare plastică la rece. c) recoacere izotermă. c) T8. c) o structură alcătuită dintr-o soluţie solidă şi un amestec mecanic. d) sulful? T. răcire rapidă la ta şi îmbătrânire artificială.10. răcire rapidă la ta şi îmbătrânire artificială.9.9.9.9. b) prin călire de punere în soluţie. b) bismutul. care este simbolul stării de bază a produselor obţinute in acest fel: a) M. Care dintre următoarele tipuri de alame se pot prelucra prin deformare plastică: a) alamele monofazice α.5. Procesul de supraîncălzire de scurtă durată a aliajelor neferoase îmbătrânite pentru reconstituirea stării structurale pe care aliajele au avut-o după călirea de punere în soluţie este denumit: a) reversiune. sunt supuse unui tratament de îmbătrânire artificială.7. b) prin călire de punere în soluţie şi deformare palstică la rece. b) T4. care este simbolul stării de bază a produselor obţinute în acest fel: a) F. cum s-a realizat această stare: a) prin călire de punere în soluţie. d) o structură monofazică alcătuită din cristale de soluţie solidă suprasaturată în elemente de aliere? T. b) TK. c) alamele monofazice β’. d) alamele? T. Care dintre următoarele aliaje pe bază de cupru au ca element de aliere principal zincul: a) bronzurile. Ce structură rezultă prin aplicarea călirii de punere în soluţie la o piesă din aliaj neferos: a) o structură martensitică. d) TE? T. c) pentru diminuarea intensităţii şi redistribuirea tensiunilor mecanice reziduale.9. d) prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire artificială? T.9. sunt răcite rapid la ta şi sunt apoi supuse unei îmbătrâniri artificiale. Produsele realizate dintr-un aliaj pe bază de aluminiu sunt livrate în starea T6. Semifabrcatele realizate dintr-un aliaj pe bază de cupru sunt prelucrate prin deformare plastică la cald.11. c) oxigenul. Care dintre următoarele impurităţi prezente în cuprul tehnic determină apariţia fenomenului numit „boala de hidrogen”: a) plumbul.6.8. cum s-a realizat această stare: a) prin călire de punere în soluţie. Semifabrcatele realizate dintr-un aliaj pe bază de aluminiu sunt prelucrate prin deformare plastică la cald. c) T5. d) tombacurile? 188 .9. sunt apoi ecruisate prin deformare plastică la rece şi. b) aliaje Kunial. b) alamele bifazice. sunt răcite rapid la ta.9.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR plasticităţii după ecruisarea prin deformare plastică la rece.4.9. c) aliaje Alpaca. d) normalizare? T. c) prin prelucrare la cald. Produsele realizate dintr-un aliaj pe bază de cupru sunt livrate în starea TD. în final.3. îmbătrânire artificială şi deformare plastică la rece. c) prin prelucrare la cald. deformare plastică la rece şi îmbătrânire naturală. d) TG? T.9. d) pentru obţinerea stării de echilibru structural? T. b) o structură bifazică alcătuită dintr-o soluţie solidă şi un compus intermetalic. b) revenire. d) prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire artificială? T.

9. La care dintre următoarele mărci de aliaje Al − Mg se poate aplica durificarea structurală prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire: a) AlMg1. d) siliciul? T. c) structură bifazică. Care stare de bază asigură produselor realizate din bronzuri cu beriliu cele mai ridicate caracteristici de rezistenţă mecanică şi duritate: a) starea TA. c) compus intermetalic Cu3Sn. b) starea TH.9.18. Care dintre următoarele aliaje are densitatea mai scăzută: a) CuAl10Fe3.9. Care dintre următoarele tipuri de aliaje Cu − Νi prezintă la ta o structură monofazocă: a) aliajele Kunial. c) aliajele Konstantan.12..9.19. Care dintre următoarele categorii de produse realizate din aliajele industriale Al − Mg se livrează de obicei în starea H: a) produsele din aliajul AlMg1.5 %.16. d) structură alcătuită din constituienţi a (preeutectoid) şi eutectoidul (α+γ)? T.14.17. Care este structura de echilibru la ta a bronzurilor cu beriliu folosite în tehnică: a) structură monofazică α ≡ Cu(Be). b) structură monofazică γ (fază bertholidă pe baza compusului CuBe.7 %. Care este structura la ta a semifabricatelor şi pieselor turnate realizate din bronzul G CuAl10Mn: a) structură monofazică α ≡ Cu(Al).Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase T. Care este semnificaţia fazei δ. b) este o alamă binară deformabilă. d) este o alamă pentru turnare? T. prezentă în structura bronzurilor cu staniu pentru turnare: a) soluţie solidă Cu(Sn). d) fază bertholoidă Cu31Sn8? T. b) AlMg3.15. d) Al Mg9MnSi? T.9. c) structură alcătuită din constituenţii α (preeutectoid) şi eutectoid (α+γ2). d) produsele realizate din aliajul AlMg2? T. b) aliajele de turnare cu %Cum ≤ 5. alcătuită din α şi γ. b) staniul. Care dintre următoarele elemente de aliere determină micşorarea conţinutului procentual de fază α al structurii alamelor speciale: a) aluminiul.9.21.13. Care dintre următoarele aliaje este cunoscut sub denumirea de 189 . d) AlMg7? T. Care dintre următoarele categorii de aliaje industriale Al − Cu se pot supune durificării structurale prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire naturală sau artificială: a) aliajele deformabile. d) aliajele Monel? T. c) AlMg5. c) aliajele de turnare cu %Cum < 5.7 %.9. c) nichelul. d) toate categoriile de aliaje industriale? T.. având %Cum = 2. b) fază bertholidă Cu5Sn.23.9. d) starea T6? T.22. c) AlMg7.9.20. b) AlCu4MgMn.9. c) este o alamă specială deformabilă.9.9. c) produsele realizate din aliajul AlMg7. b) produsele fabricate din aliajul G AlMg5. b) structură alcătuită din fazele α ≡ CuAl şi γ2 (fază bertholidă corespunzătoare compusului Cu32Al10). b) aliajele Melchior. c) starea TC. Care dintre următoarele caracteristici corespund alamei CuZn30: a) este o alamă monofazică α. d) structură monofazică γ2? T.

b) TiAl5Sn2. d) o structură monofazică α? T. hidrogenul. c) aliajul CuZn39Ni3.5%.5 %.31. Ce tratament termochimic se poate aplica pentru durificarea superficială a produselor realizate din aliaje pe bază de titan: a) carburarea. c) TiAl6SnV6.28. b) aliajul AlZn6Mg2. d) sunt mai dure decât materialele folosite la realizarea arborilor care se reazemă pe cuzineţi? 190 .9.30. Care este structura de echilibru la ta a unui silumin industrial cu %Sim = 12.9.9. modificat cu sodiu la elaborare: a) o structură bifazică alcătuită din soluţie solidă α ≡ Al(Si) şi soluţie solidă β ≡ Si(Al). La care dintre următoarele mărci de aliaje pe bază de titan se poate realiza creşterea rezistenţei mecanice prin aplicarea TT de călire martensitică şi revenire: a) TiAl6V4. azotul şi carbonul. d) silicizarea? T.29. d) aluminiul? T.9.9.9. c) au capacitatea de a disipa căldura produsă datorită frecărilor din lagărele de alunecare. c) o structură alcătuită din constituienţii β (preeutectic) şi eutecticul (α+β). d) deformarea plastică a titanului se face de obicei la rece. Care dintre următoarele elemente de aliere ale aliajelor industriale pe bază de titan sunt stabilizante α (alfagene): a) aluminiul. c) impurităţile care reduc plasticitatea titanului şi îl fac inapt pentru prelucrări prin deformare plastică sunt oxigenul. Care dintre următoarele caracteristici corespund aliajelor antifricţiune folosite la confecţionarea cuzineţilor pentru lagărele de alunecare: a) structura lor conţine faze cu duritate scăzută şi plasticitate ridicată. c) molibdenul. d) TiV13Cr11Al3? T. Care dintre următoarele afirmaţii privind titanul sunt adevărate: a) titanul prezintă două modificaţii: Tiα cu structură cristalină HC şi Tiβ cu structură cristalină CVC. Care dintre următoarele elemente de aliere este prezent în toate aliajele industriale pe bază de titan: a) fierul. b) staniul.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR zincral sau alzimac: a) aliajul G CuZn40PbSn. b) structura lor conţine faze dure sau semidure. nemodificat la elaborare: a) o structură bifazică alcătuită din soluţie solidă α ≡ Al(Si) şi soluţie solidă β ≡ Si(Al).24.5Cu1. d) vanadiul? T.26.27. d) o structură monofazică α? T. c) carbonitrurarea. c) o structură alcătuită din constituienţii α (preeutectic) şi eutecticul (α+β).9. în starea Tiα? T. b) o structură alcătuită din constituienţii β (preeutectoid) şi eutectoidul (α+β).5. b) cuprul. c) molibdenul. care asigură conformarea cuzineţilor cu zonele de rezemare ale arborilor pe care îi susţin.5. Care este structura de echilibru la ta a unui silumin industrial cu %Sim = 12.9. b) titanul prezintă două modificaţii: Tiα cu structură cristalină CVC şi Tiβ cu structură cristalină HC. care asigură conformarea cuzineţilor cu zonele de rezemare ale arborilor pe care îi susţin.25. d) aliajul G AlMg9MnSiTi? T. b) o structură alcătuită din constituienţii β (preeutectoid) şi eutectoidul (α+β). b) nitrurarea.

d) martensita formată conţine un număr mare de dislocaţii în structură? T. b) aliajele Pb – Sn – Sb – Cu. b) aliajul TiAl6V4. b) SnAg5.39.9.33.9.5 %. Care dintre următoarele caracteristici trebuie asigurate de aliajele de lipit: a) să prezinte o bună fluiditate în stare topită.43. d) să aibă temperatura ts mai mare decât cea corespunzătoare MB? T. d) SnPb10? T.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase T. d) aliajul eutectoid Zn – Al (cu %Alm = 22 %)? T. d) un compus intermetalic? T. Structura aliajelor superplastice este alcătuită din: a) un amestec mecanic eutectic.38. b) CuAg10P5.41. Care dintre următoarele caracteristici corespund aliajelor neferoase superplastice: a) au structură monofazică. Care dintre următoarele clase de aliaje se folosesc ca materiale antifricţiune cu ts ridicată: a) oţelurile carbon eutectoide.5 %? 191 .40. b) fontele cenuşii feritoperlitice. c) fontele albe. c) o matrice structurală de bază şi o fază secundară (distribuită astfel încât să poată bloca creşterea grăunţilor matricei).32.9.9. c) CuZn20.9.9. c) martensita formată este termoelastică. c) SnAg5.34.9. b) au structură bifazică. d) SnPb37Ag? T. d) aliajul Au – Cd cu %Cdat = 47. c) bronzurile cu Pb. d) bronzurile hipoeutectoide? T. Care dintre următoarele aliaje prezintă fenomenul de deformare superplastică: a) aliajul eutectic Al – Cu (cu %Cum = 33 %). Care dintre următoarele caracteristici corespund transformării martensitice ce se produce la călirea aliajelor marmem: a) transformarea este ireversibilă.35.9. b) aliajul Ni – Ti cu %Tiat = 50 %. Care dintre următoarele aliaje de lipit se folosesc pentru lipirea moale: a) SnPb10.42. d) aliajul CuSn8? T. b) un amestec mecanic eutectoid. b) să fie compatibile cu MB (materialul din care sunt confecţionate piesele care trebuie îmbinate prin lipire). d) au granulaţie grosolană şi sunt sensibile la supraîncălzire? T. b) compusul intermetalic Cu3Sn. d) cristalele de Pb? T.9. Care dintre următoarele clase de aliaje se folosesc ca materiale antifricţiune cu ts joasă: a) aliajele Sn – Sb − Cu. c) aliajul AlCu4. c) aliajul Au – Cd cu %Cdat = 47.Cu). c) aliajul eutectic Al – Cu (cu %Cum = 33 %).36.9. b) aliajul eutectic Pb – Cd (cu %Cdm = 18 %). d) aliajele Bahnmetall? T.9. c) au granulaţie foarte fină. c) soluţia solidă α ≡ Sn(Sb. Care pot fi fazele dure din structurile aliajelor antifricţiune de tip Babbit: a) compusul intermetalic SnSb.37.9. Care dintre următoarele aliaje de lipit se folosesc pentru lipirea tare (brazare): a) CuZn42. b) transformarea este reversibilă. c) să fie dure şi fragile. Care dintre următoarele aliaje fac parte din categoria aliajelor care prezintă fenomenul de memorie a formei: a) aliajul bifazic TiAl6V4. Care dintre următoarele aliaje prezintă fenomenul de deformare superplastică: a) alama monofazică CuZn20.

192 .14 şi rezultă: • alama specială Cu Zn32Pb2 are titlul fictiv %Cume = 66. Rezolvare Pentru încadrarea în clase structurale a mărcilor de alame speciale precizate în enunţul aplicaţiei se calculează titlul fictiv al acestora.4 %. δ şi ε şi %Snatγ. cu coeficienţii de echivalare în zinc a elementelor de aliere precizaţi în scap.0 % şi aparţine aceleiaşi clase structurale ca şi alama binară cu %Znm = 100 − %Cume = 34. iar pentru faza ε: %Snatε = 25. Să se stabilească clasele structurale tipice alamelor speciale CuZn32Pb2. • alama specială Cu Zn30Al5Fe3Mn2 are titlul fictiv %Cume = 48.51 % şi %Snmδ = 32.2 %. Să se determine valorile de bază ale concentraţiilor masice ale componentelor în fazele bertholide tipice structurilor de echilibru ale bronzurilor 21 cu staniu.6 % şi aparţine aceleiaşi clase structurale ca şi alama binară cu %Znm = 100 − %Cume = 41.55 În mod similar.1.1. folosind relaţia (9. CuZn38Pb2Mn2 şi CuZn30Al5Fe3Mn2.3). 4 Rezolvare Se notează %Snmγ.2 rezultă că staniul are valenţa vSn = 4 şi masa atomică maSn = 118.55.67 % şi = 27. iar faza ε are 2 CEε = 7 . rezultă pentru faza δ: %Snatδ = 20. 9.67 ⋅118.1 şi 1. faza δ are CEδ = 13 . %Snatδ şi %Snatε concentraţiile atomice ale staniului în aceste faze.5. Folosind relaţiile (2.00 % şi %Snmε = 38.5 %.67 ⋅118.7 100 16. Din tabelele 1.7. fiind o alamă monofazică β’.5 % şi aparţine aceleiaşi clase structurale ca şi alama binară cu %Znm = 100 − %Cume = 48.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Aplicaţii A. % Snatγ maSn % Snatγ maSn + %Cu atγ maCu 100 = 16. • alama specială Cu Zn38Pb2Mn2 are titlul fictiv %Cume = 58. ştiind că faza γ are CEγ = 3 . %Snmδ şi %Snmε concentraţiile masice ale staniului în cele fazele bertholide γ. fiind o alamă bifazică. iar cuprul are valenţa vCu = 1 şi masa atomică maCu = 63.0 %. se obţine pentru faza γ: % Snatγ = % Snmγ = 100(CEγ − vCu ) v Sn − vCu = 100( 3 1) − 2 4 −1 = 16.9.9.33⋅ 63.1).7 + 83. fiind o alamă monofazică α.4) şi (2. A.4 %.2.5 %. pe această cale se obţin datele prezentate în tabelul 9.

2δ ≅ 15 N/mm2 şi HBδ = 5⋅32.6 CuZn30Al5Fe3Mn2 60 30 2 5 2 48.1.0 CuZn38Pb2Mn2 58 38 2 2 − − 58.14. între caracteristicile corespunzătoare celor două faze care le alcătuiesc structura.3. în domeniile bifazice ale diagramelor de echilibru binare caracteristicile mecanice ale aliajelor variază liniar.9.55⋅32. domeniul bifazic α + δ al acesteia corespunde unor concentraţii masice de cupru cuprinse între %Snm = 8 % (care defineşte limita domeniului monofazic α) şi %Snm = 32.0) %Fem. 3. Compoziţiile chimice şi titlurile fictive pentru trei mărci de alame speciale Marca de alamă %Cum. ca urmare. să se estimeze valorile caracteristicilor mecanice Rm.5) %Alm . % (keAl = 6. m2 = 3.5 A.5 %.5. % (keFe = 0. Rp0. % (kePb = 1. în funţie de compoziţia lor chimică. în cazul bronzurilor în stare de turnare. Bronzul G CuSn10 are după turnare rezistenţa la tracţiune Rm = 390 N/mm2. cu relaţii de forma: Rm = m1%Snm + n1.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase Tabelul 9. Conform legii lui Kurnacov (v. compoziţia de bază a fazei δ). Rp0. Rezolvare Examinând diagrama de echilibru din figura 9. limita de curgere Rp0. % %Pbm.5 ≅ 205 N/mm2. 193 .0) %Mnm. HB = m3%Snm + n3. Ţinând seama că faza bertholidă δ are concentraţia masică de staniu %Snm = 32. Rp0. Aplicând legea lui Kurnacov. % %Znm.75 şi n2 = 82. se obţine: Rmδ = −7.5 + 82.2 şi HB ale fazei bertholide δ. m3 = 5 şi n3 = 50. Rp0.75⋅32.9) %Cume.. ca urmare. % CuZn32Pb2 66 32 2 − − − 66. rezultă că.5 % (care defineşte. aşa cum s-a demonstrat la rezolvarea aplicaţiei A.2δ = 3.55 şi n1 = 465. Cunoscând valorile caracteristicilor mecanice (determinate experimental) ale celor două bronzuri bifazice (G CuSn10.2 = 120 N/mm2 şi duritaea 100 HB. aliajele G CuSn10 şi G Cu Sn14 sunt bronzuri bifazice (hipoeutectoide).11).5. din relaţiile scrise mai înainte: m1 = −7.2 = m2%Snm + n2. j = 1. Rmδ – Rp0.3. cu %Snm = 10 % şi G CuSn14. % (keMn = 0.9. în funcţie de concentraţia lor masică de staniu %Snm.5 + 50 = 212. iar bronzul G Cu Sn14 are după turnare Rm = 360 N/mm2. caracteristicile mecanice Rm (N/mm2).5 + 465 ≅ 220 N/mm2. Rp0. scap.2 (N/mm2) şi HB ale bronzurilor bifazice turnate se pot estima analitic..13 c. se determină valorile coeficienţilor mj şi nj. aceste rezultate indicând că prezenţa fazei δ durifică şi fragilizează structurile bronzurilor cu staniu. cu %Snm = 14 %).2 = 135 N/mm2 şi duritatea 120 HB.

Un produs de forma unei bare cilindrice cu diametrul Dp = 8 mm este obţinut trăgând la rece.0024 % Nim − 0. care evidenţiază efectele ecruisării prin deformare plastică la rece asupra caracteristicilor mecanice ale alamei din care este realizat produsul. relaţiile din enunţul aplicaţiei conduc la următoarele valori ale caracteristicilor mecanice: Rm ≅ 444 N/mm2. A. A = 45 % şi duritatea HR ≅ 50 HRB. 194 aria secţiunii . Caracteristicile mecanice la tracţiune Rm (în N/mm2) şi A (în %) ale aliajelor Cu – Ni în stare de echilibru se află în următoarele dependenţe (stabilite pe baza datelor experimentale) cu concentraţia lor masică de nichel %Nim: 2 2 Rm = −0. Gradul de deformare plastică al materialului produsului obţinut prin tragere la rece se determină aplicând relaţia (3.9. A = 45 e−0. A (în %) şi HR (în HRB) ale alamei CuZn15 se modifică prin deformare plastică la rece. soluţia acestei inegalităţi este %Nim ∈ (0 %.9%Nim + 210 şi A = 0.6GD + 50.06GD şi HR = 0. rezultă astfel 2 2 2 2 D p − D0 8 − 10 S − S0 100 = 100 = 100 = 36 %. soluţia acestei inegalităţi este %Nim ∈ [13. cu diferite grade de deformare GD ∈ (5 %.9).9 %.308%Nim + 45. 19.9 %.024 % Nim − 0.4. Rezolvare Condiţia Rm ≥ 320 N/mm2 este respectată de aliajele Cu – Ni a căror 2 concentraţie masică de nichel satisface inegalitatea −0. să se determine compoziţia chimică a aliajelor Cu – Ni care îndeplinesc simultan condiţiile: Rm ≥ 320 N/mm2 şi A ≥ 40 %.07 % Nim +8. Care sunt caracteristicile mecanice ale produsului astfel obţinut? Rezolvare Semifabricatul aflat în stare recoaptă (starea O) are caracteristicile mecanice date de relaţiile din enunţul aplicaţiei. 19. în care 2 Dp D2 S 0 = π s este aria secţiunii transversale a semifabricatului. iar S D = π − 4 4 transversale a produsului. A ≅ 5 % şi HR ≅ 72 HRB.0 %]. 50 %). Caracteristicile mecanice Rm (în N/mm2).9%Nim – 110 ≥ 0.06GD2 + 7GD + 270. Cele două condiţii precizate în enunţul aplicaţiei sunt respectate simultan de aliajele cu %Nim ∈ [13.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR A. pentru GD = 0: Rm = 270 N/mm2. prin orificiul calibrat al unei scule (matriţe).0 %] ⇒ %Nim ∈ [13. 100 %) ∩ (0 %.308%Nim + 5 ≥ 0. Condiţia A ≥ 40 % este respectată de aliajele Cu – Ni a căror concentraţie 2 masică de nichel satisface inegalitatea 0. 19. 100 %).5. Pentru GD = 36 % GD = D 2 2 S0 D0 10 (gradul de deformare plastică la rece al materialului produsului). un semifabricat cilindric (aflat în starea O) cu diametrul Ds = 10 mm. în conformitate cu următoarele relaţii: Rm = −0.0 %].9.07 % Nim +8.9 %.

se obţine următoarea relaţie pentru determinarea densităţii aliajelor pe bază de aluminiu: ρ = ∑ n 100 % EAmj j =1 ρ EA j + 100 − ∑ EAmj j =1 n .75 %. % Concentraţia masică a aluminiului %Alm.ρSi = 2330 kg/m3 şi ρCu= 8930 kg/m3.0 2784 AlMg9MnSi 9.9.0 %. kg/m3 A.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase A.6 90. 195 . Rezolvare Ţinând seama de semnificaţia simbolului mărcii aliajului care se elaborează.6 Aliajul Concentraţiile masice ale elementelor de aliere AlCu4MgMn %Mgm %Mnm %Znm %Sim %Cum 0.8 %). La elaborarea aliajelor pe bază de cupru în cuptoare cu inducţie pierderile procentuale masice prin oxidare ale componentelor încărcăturii sunt: pCu = 1 %.9 % şi %Mnm = 0.5 9. Prin particularizarea relaţiei generale stabilite la rezolvarea aplicaţiei A.9 0.8 % şi %Sim = 0.6.0 1.5 (cu cu %Znm = 6.6 4. şi pPb = 0.5 %. Densităţile aliajelor de aluminiu din aplicaţia A.4. Rezolvare Din tabelul 1. ρMn = 7470 kg/m3. Tabelul 9.5 94.7.5Cu1.5 % şi %Mgm = 0.4 6.5 0.5 90. aliajul AlMg9MnSi (cu %Mgm = 9. ρZn = 7130 kg/m3. cu masa m = 100 kg.5 %.0 2575 AlZn6Mg2. dacă materiile prime disponibile pentru formarea încărcăturii sunt metalele pure componente ale aliajului. pSn = 1 %.7 89. 15.5Cu1. aplicând această relaţie pentru aliajele ρ Al cu compoziţia chimică precizată în enunţul aplicaţiei se obţin rezultatele prezentate în tabelul 9. siluminul G AlSi9Mg (cu %Sim = 9.0 2653 %EAmj. Să se stabilească compoziţia masică a încărcăturii cuptorului pentru realizarea unei şarje. din aliajul CuSn6Zn4Pb4. %Mgm = 2. rezultă că concentraţiile componentelor acestuia sunt: %Pbm = 4 %. %Mgm = 0. Să se determine care dintre următoarele aliaje are densitatea cea mai mică: duraluminiul AlCu4MgMn (cu %Cum = 4.7 %).8 0.15.5 %). % Densitatea aliajului ρ. %Mnm = 0. ρMg = 1740 kg/m3.0 2799 G AlSi9Mg 0.2.7 % şi %Cum = 1.9.2 se extrag următoarele valori ale densităţilor componentelor aliajelor pe bază de aluminiu precizate în enunţul aplicaţiei: ρAl = 2700 kg/m3.9. alzimacul AlZn6Mg2.5 %). pZn = 2 %.5 2.

mZn = 4. Introducând în aceste relaţii p Sn p Cu j =1 j =1 1− 1− 4 4 100 100 datele din enunţul aplicaţiei. A. în 100 100 100 − 0.325 kg. mSn şi mCu.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Znm = 4 %.082 kg. La elaborarea aliajelor pe bază de cupru în cuptoare cu inducţie pierderile procentuale masice prin oxidare ale componentelor încărcăturii sunt: pCu = 1 %. p p j =1 j =1 1 − Pb 1 − Zn 100 100 % Snm %Cu m m = ∑ % Snmj m j . j = 1... j = 1.4): . %Snmj şi %Cumj. %Snm şi %Cum concentraţiile componentelor în aliajul care se elaborează şi %Pbmj.9.165 kg. m2 = 30.8.030 kg şi mCu = 86. MP3 ≡ G CuPb20Sn5 şi MP4 ≡ Pb 99.. m = ∑ %Cu mj m j . având soluţiile m3 0 10 5 0 606 90 88 75 0 8687 m4 m1 = 19. Rezolvare Ţinând seama de semnificaţiile simbolurilor aliajului care trebuie elaborat şi aliajelor folosite ca materii prime şi notând %Pbm. 196 . masele care se introduc în încărcătură din cele patru materii prime 4 4 % Pbm % Zn m disponibile. Masa totală a încărcăturii este mi = m1 + m2 + m3 + m4 ≅ 101. Masa totală a încărcăturii este mi = mPb + mZn + mSn + mCu ≅ 101. Să se stabilească compoziţia masică a încărcăturii cuptorului pentru realizarea unei şarje. rezultă relaţiile: m = ∑ % Pbmj m j .4. cu masa m = 100 kg.613 kg. rezultă: % Pbm % Pbm p 4 m = m Pb (1 − Pb ) ⇒ m Pb = m = 100 = 4. notând mPb.75 %.995.938 kg şi m4 = 0. m3 = 50. pSn = 1 %. %Snm = 6 % şi %Cum = 100 – [%Pbm + %Znm + %Snm] = 86 %. MP2 ≡ G CuSn10Zn2.030 kg şi..4.869 kg. mZn.04 kg.04 kg. masele materiilor prime care trebuie introduse în încărcătura cuptorului pentru elaborarea aliajului şi ţinând seama de condiţiile din enunţul aplicaţiei. mSn = 4. j = 1.995 şi mj. concentraţiile masice ale componentelor în mateiile prime MP1 ≡ CuZn10. din aliajul CuSn6Zn4Pb4. se obţine următorul sistem de ecuaţii (cu 0 0 20 100 m1 403 m2 10 2 0 0 408 × = necunoscutele mj.. % Znm. dacă materiile prime disponibile pentru formarea încărcăturii sunt deşeuri de alamă binară CuZn10. m = ∑ % Zn mj m j .75 100 − p Pb mod similar. %Znmj. şi pPb = 0.. pZn = 2 %. bronzuri G CuSn10Zn2 şi G CuPb20Sn5 şi plumb marca Pb 99.

obţinute din materii prime sub formă de pulberi prin sinterizare. Legăturile ionice şi covalente implică toţi electronii de valenţă ai componentelor. starea amorfă (vitroasă) este caracterizată de lipsa ordonării atomice la distanţă.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Capitolul 10 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR CERAMICE ŞI STICLELOR 10. în timpul căruia se formează legăturile dintre particule prin difuzie sau topire parţială a unui component. adică formează unităţi structurale prin coordinarea atomilor de oxigen în jurul ionului metalic prin legături ionice sau covalente. utilizate în cele mai diverse domenii cum ar fi electrotehnica. Introducere Materialele ceramice sunt materiale anorganice nemetalice. Cele mai multe ceramice sunt compuşi între metale şi nemetale. industria metalurgică etc. În prezent termenul de ceramică include o gamă de materiale mult mai largă. industria chimică. astfel că se bazeză în special pe legături ionice şi covalente. referitoare la câteva 197 . Sticlele sunt materiale anorganice cu structură amorfă (corpuri vitroase) obţinute prin solidificarea unor topituri constituite din amestecuri de oxizi în stare topită. cu legături şi structură complexe. astfel că nu există electroni liberi. care este un proces de încălzire cu sau fără presare simultană. Reprezintă o categorie de materiale care au fost utilizate din cele mai vechi timpuri sub formă de vase din lut (însăşi termenul de ceramică provine de la grecescul “keramon” care însemna “lut ars”) şi de materiale de construcţie datorită capacităţii de prelucrare în cele mai diverse forme şi abundenţei materiilor prime.1. dintre care cel puţin unul are rolul de vitrifiant. ceea ce face ca materialele ceramice să aibă conductibilitate termică şi conductibilitate electrică foarte scăzute fiind materiale electroizolante sau termoizolante în marea majoritate a cazurilor. păstrându-se doar ordinea apropiată. electronica.

În acest capitol se vor prezenta caracteristicile structurale ale principalelor tipuri de materiale ceramice şi sticle şi proprietăţile generale ale acestora.1 în care se prezintă razele ionice ale componentelor uzuale din ceramice) astfel că structurile stabile ale fazelor cristaline din ceramice se formează atunci când fiecare cation metalic este înconjurat de anioni nemetalici cu care se află în contact direct. deoarece metalele prin ionizare pierd electronii de valenţă. înconjurat de anioni cărora anionul le-a cedat electronii de valenţă. înseamnă că numărul de coordinaţie poate fi 4 sau 6.2). cationii au de obicei raze mai mici decât anionii (v. care corespunde unei structuri de tip cub cu feţe centrate (CFC) a anionilor.2. numărul de coordinaţie şi implicit geometria unităţii structurale depinde de valoarea raportului dintre raza cationului rC şi raza anionului rA . rezultă astfel fie o succesiune de plane ABABAB… care corespunde unei structuri de tip hexagonală compactă (HC) a anionilor. rA Deoarece anionii au raza mai mare se pot aranja în plane compacte dispuse succesiv.1 în care se prezintă limitele r raportului C şi geometria posibilă pentru fiecare număr de coordinaţie. aşa cum se constată din tabelul 10. generând structuri cristaline de tip CFC sau HC ca şi în cazul metalelor (v. anionii celui de-al treilea plan compact pot avea centrele pe aceeaşi verticală cu punctele A.1 şi planul următor de anioni cu centrele în punctele notate cu B. aşa cum 198 . tabelul 10. sau pot avea centrele în punctele marcate cu C. 10.1).scap 1. ceea ce înseamnă că numărul anionilor din unitatea structurală reprezintă chiar numărul de coordinaţie al structurii cristaline respective (v scap. întrucât cationii metalici se plasează în aceste interstiţii. Structura ceramicelor şi sticlelor Elementele componente ale materialelor ceramice sunt legate între ele prin legături ionice şi covalente formând reţele de ioni metalici şi nemetalici (cationi şi anioni) a căror celulă elementară este constituită dintr-un cation. considerând un plan de anioni care au centrele în punctele notate cu A în figura 10.2). ceea ce face ca sticlele să fie considerate ca lichide vâscoase subrăcite.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR distanţe interatomice corespunzătoare unităţilor structurale. fie o succesiune ABCABC…. figura 10. 1. Întradevăr. În funcţie de poziţia anionilor din două plane compacte succesive se formază două tipuri de interstiţii: interstiţii tetraedrale (câte trei într-un plan compact şi unul în planul învecinat) aşezaţi astfel încât unind centrele lor de masă se formează un tetraedru regulat şi interstiţii octaedrale mărginite de şase anioni (câte trei în fiecare plan compact aşezaţi astfel încât unind centrele lor de masă se formează un octaedru regulat (v.

155 ≤ Nr.414 0.196 0.1.184 rC < rA rC < rA rC < rA rC < rA 3 Cl− F− I− O2− S 2− 0.1. nm 0.181 0.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor rezultă şi din tabelul 10.067 0. nm 0.106 0.069 0. Razele ionice ale unor componente ale ceramicelor şi geometria coordinărilor Raze ionice Raze cationi rC Raze anioni rA Cation Al3+ Ba2+ B3+ Ca Fe K 2+ 2+ + 2+ 2+ Tip de coordinare rC rA 0.133 0.020 0. cât şi de modul în care sunt ocupate interstiţiile cu cationi metalici.414 ≤ 6 Na+ 2+ 0.057 0.064 Anion Br − rA .000 Fig. Rezultă că structurile fazelor cristaline ale ceramicelor depind atât de tipul reţelei compacte pe car o formează anionii. 10.138 0.225 0.732 0.102 0.732 ≤ Si4+ Ti4+ 8 1. de coordinaţie Geometria coordinării rC .078 0.039 0.136 0.225 ≤ 4 Mg Mn Ni 0. Tabel 10.1 Reprezentarea prin sfere rigide a dispunerii anionilor în structura ceramicelor 199 .220 0.077 0.132 0.

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Interstiţiile pot fi ocupate de cationi de acelaşi tip. Din punct de vedere chimic cel mai simplu silicat este dioxidul de siliciu SiO2 (silice) care structural este constituit dintr-o reţea spaţială de [SiO4]4. Pe baza celor arătate se poate stabili că în structura dezordonată a solidelor vitroase distanţele dintre particulele constitutive şi intensitatea legăturilor nu sunt uniforme. astfel că la o temperatură Tc are loc cristalizarea la fel ca în cazul materialelor metalice. o reprezentare plană simplificată a structurii cristaline tridimit a SiO2 este redată în figura 10. fiind exclusă existenţa liberă a unităţii tetraedrale. temperatura Tv de pe această curbă este numită temperatură de tranziţie sticloasă sau temperatură de vitrifiere şi nu are o valoare bine definită. sub acţiunea temperaturii. Structura vitroasă corespunde unei stări metastabile cu energie liberă mai mare decât cea corespunzătoare structurii cristaline. fiind dependentă de viteza de răcire. să se treacă la starea de echilbru stabil. La încălzire. a cărui vâscozitate creşte pe măsură ce scade temperatura. În cazul răcirii relativ rapide a topiturii ce conţine unităţile [SiO4]4dependenţa de temperatură a volumului specific este cea corespunzătoare curbei 2 din figura 10. tridimit şi cristobalit diferenţiate prin poziţiile relative ale tetraedrilor [SiO4]4. bidimensionale sau spaţiale cu un grad înalt de stabilitate. pe măsura creşterii energiei interne a sistemului se desfac mai întâi legăturile mai slabe.cărora le rămâne câte o valenţă liberă cu care se pot lega de alte unităţi structurale formând aranjamente unidimensionale. treptat cele mai puternice. ceea ce are ca efect reducerea vâscozităţii şi trecerea treptată de la starea solidă la starea lichidă pe măsură ce temperatura creşte deasupra temperaturii Tv.2 b. astfel că există tendinţa ca în timp. proces 200 . reprezentând variaţia volumului specific (inversul densităţii ρ) în funcţie de temperatură (curba 1 în figura 10. ceea ce conduce la existenţa unei diversităţi foarte mari de structuri a fazelor cristaline din materialele ceramice. sau de cationi diferiţi. Silicea cristalină prezintă trei forme alotropice: cuarţ. apoi.3) se constată că în condiţiile solidificării prin cristalizare.3. Această structură se obţine dacă răcirea topiturii se face foarte lent.2a. Cea mai mare parte a ceramicelor şi sticlelor sunt constituite din silicaţi a căror bază structurală o constituie tetraedrul [SiO4]4-care are în centru ionul Si4+ iar în vârfuri ionii O2. o reprezentare plană simplificată a stării vitroase a SiO2 care reprezintă baza structurii sticlelor silicatice este redată în figura 10. structura este constituită din lanţuri spaţiale în care poziţia relativă a unităţilor structurale este aleatoare ca în starea lichidă.cu dispunere ordonată (structură cristalină) sau aleatoare (structură amorfă) a unităţilor structurale. Continuitatea curbei 2 cu cea de la temperaturi mai ridicate (T > Tc) arată că materialul este de fapt un lichid subrăcit. la temperatura Tc volumul specific are un salt brusc. ceea ce a făcut ca solidele cu o astfel de structură să fie numite corpuri vitroase.care formează aranjamente complexe de tip HC sau CFC.

tehnologiile moderne permiţând obţinerea unor ceramice cu structură cristalină aşa cum se obsevă în figura 10 4 b în care se prezintă structura aluminei (Al2O3) cristaline. Devitrifierea necontrolată a sticlelor are consecinţe negative asupra proprietăţilor mecanice şi optice (sticla devine fragilă şi pierde transparenţa datorită refracţiei razelor de lumină pe limitele grăunţilor). În mod obişnuit materialele ceramice au structura alcătuită din faze cristaline însoţite de o fază vitroasă aşa cum se observă în figura 10. b – structură vitroasă Fig.4.Schema structurilor silicei: a − structura cristalină.4 a care prezintă structura unei ceramice refractare. Fig.2. 10. astfel că pe lângă tetraedrii [SiO4]4.există şi tetraedrii [AlO4]5-. 201 . cantitatea de fază vitroasă depinde de compoziţia chimică şi de procesul tehnologic de fabricare.1). b – ceramică cristalină (Al2O3) Silicaţii naturali care constituie baza materialelor ceramice sunt aluminosilicaţi care au rezultat prin substituirea unor ioni Si4+ cu ioni Al3+.3. substituirea este posibilă datorită diferenţelor mici între dimensiunile celor doi ioni (v.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor numit devitrifiere şi poate avea loc controlat sau în mod natural. Structurile unor ceramice: a – ceramică refractară cu faze cristaline şi masă vitroasă. tabelul 10. 10. Variaţia volumului specific cu temperatura în cazul SiO2 Fig 10.

scap 3. Deoarece încercarea la tracţiune este mai greu de aplicat (dificultăţile sunt legate de prinderea epruvetei). Aceste materiale se caracterizează în primul rând prin duritate şi fragilitate foarte ridicate determinate de caracterul puternic al legăturilor ionice şi covalente. Fig 10.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Deoarece numărul ionilor de oxigen rămâne acelaşi ca în cazul unităţilor structurale [SiO4]4-. deşi ruperea are tot caracter fragil. tensiunea maximă în fibra întinsă a epruvetei încovoiate (corespunzătoare forţei Fmax) reprezintă rezistenţa la încovoiere Ri a cărei valoare este apropiată de rezistenţa la tracţiune Rm.4) a unui material ceramic şi CCCT a unui material metalic.5 în care se prezintă CCCT (v. Li+. Ba2+ etc. În tabelul 10. se prezintă valorile rezitenţei la încovoiere Ri şi ale modulului de elasticitate E pentru câteva ceramice şi sticle uzuale. Curbe CCCT tipice pentru materiale metalice şi materiale ceramice Fig. 10.2. Principalele proprietăţi ale ceramicelor şi sticlelor Proprietăţile mecanice ale materialelor ceramice şi sticlelor prezintă particularităţi în raport cele ale materialelor metalice datorită legăturilor ionice şi covalente care stau la baza formării structurii acestora. pentru caracterizarea rezistenţei mecanice la întindere a materialelor ceramice se foloseşte adesea încercarea de încovoiere statică realizată conform schemei prezentată în figura 10. Comportarea la rupere a acestor 202 .6. pentru fiecare ion Al3+ din reţea apare o sarcină electrică negativă. Mg2+. Trebuie precizat că în cazul materialelor ceramice şi sticlelor se constată o împrăştiere foarte mare a valorilor caracteristicilor mecanice deoarece fragilitatea intrinsecă le face foarte sensibile la prezenţa concentratorilor de tensiuni. restabilirea neutralităţii electrice se obţine prin introducerea în structură a unor ioni monovalenţi (Na+.) 10.5. Schema încercării la încovoiere statică Rezistenţa la compresiune a materialelor ceramice şi sticlelor este însă mult mai mare (poate ajunge la valori de 10 ori mai mari decât rezistenţa la tracţiune). Comportarea la rupere.3.6. A. K+) şi ioni divalenţi (Ca2+. Ruperea se produce fără deformare plastică aşa cum se constată din figura 10.

0·10-6 7. cele mai bune rezistenţe la fluaj le au materialele ceramice complet cristaline sau în a căror structură faza vitroasă se află în cantitate mai mică.scap 3.1 38. B.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor materiale se explică prin existenţa unui număr mare de defecte de structură şi chiar microfisuri a căror extindere se produce în avalanşă în momentul în care tensiunile depăşesc valoarea critică.0·10-6 9. în tabelul 10. Caracteristicile fizico-mecanice principale ale unor ceramice şi sticle Tipul materialului ceramic sau sticlei Mulit (3Al2O3·2SiO2) Alumina cristalizată (Al2O3) Magnezită sinterizată (MgO) Zirconie stabilizată (ZrO2) Berilie sinterizată (BeO) Spinel (MgAl2O4) Carbura de siliciu (SiC) Carbura de bor (B4C) Sticla de cuarţ (silice) (SiO2 ) Sticla calco-sodică Sticla boro-silicatică Ri. contracţii sau dilatări neuniforme şi deci tensiuni care produc fisurarea sau ruperea. Comportarea la şoc termic a materialelor depinde în special de coeficientul de dilatare liniară α şi de conductivitatea termică λ.0 1.0 219 15 − − 2. Deformaţiile plastice specifice fenomenului de fluaj se produc la limitele dintre grăunţii fazelor cristaline şi sunt influenţate de prezenţa masei vitroase a cărei vâscozitate scade odată cu creşterea temperaturii. din acest motiv. W/moC la 1000 o C 3. α şi λ reprezintă caracteristici care capătă importanţă mai mare la alegerea materialelor ceramice pentru o anumită aplicaţie decât în cazul utilizării materialelor metalice.6·10-6 4.8) apare în special în cazul ceramicelor utilizate ca materiale refractare.3·10-6 8.0 2.8·10-6 13. Este fenomenul de fisurare sau chiar rupere a materialului la modificarea relativ rapidă a temperaturii şi se datorează fragilităţii intrinseci a materialelor ceramice şi a sticlelor corelată cu exploatarea la temperaturi ridicate. mm/mmoC 5.9 1.5 − − C. Tabelul 10. Fenomenul se desfăşoară la fel ca în cazul metalelor.5·10-6 10. Problema comportării la fluaj (v. dacă materialul are conductivitate termică scăzută (cum este cazul materialelor ceramice şi sticlelor).7·10-6 4. Şocul termic.0·10-6 8. deoarece tensiunile de compresiune tind să închidă microfisurile.5·10-6 0.7 1.5 7. kN/mm2 60…80 350…380 150…170 130…150 290…310 200…240 430…470 250…290 60…90 40…60 50…70 0−1000oC.8 1. cu deosebirea că procesele de difuzie sunt mult mai complexe fiind implicaţi ioni cu sarcini electrice diferite.3 20 5. Un factor la fel de important pentru comportarea la şoc termic îl 203 . N/mm2 60…80 380…1000 90…110 70…100 140…280 80…100 140…200 45…100 80…110 40…150 40…150 E. la variaţia rapidă a temperaturii mediului se creează diferenţe de temperatură pe secţiune.9 − − 2.5·10-6 9.1 2. Fluajul.2.2 se prezintă valorile acestor caracteristici pentru câteva ceramice şi sticle uzuale. starea critică se atinge la valori mai ridicate ale solicitărilor.0·10-6 α pe la 100 o C 5.2 λ. Din această cauză.

R – constanta gazelor. E. Este un fenomen de rupere întârziată a materialelor ceramice şi a sticlelor care se produce în cazul solicitării pieselor la tensiuni constante în medii apoase. aşa cum se constată din figura 10.8 aceste curbe sunt asemănătoare curbelor Wöhler ale materialelor metalice. (10. Comportarea sticlelor în stare vâscoasă. deoarece schimbările bruşte de secţiune acţionează şi în cazul materialelor ceramice ca nişte concentratori de tensiuni. fiecare moleculă de apă conducând la formarea a două unităţi Si−OH care nu mai sunt legate una de alta. Deasupra temperaturii Tv vâscozitatea depinde de temperatură după o relaţie de forma: η = η0 e . scap 3. Aşa cum a fost arătat anterior. unitatea de măsură pentru vâscozitate este N·s/m2 ceea ce înseamnă Pa·s (Pascal secundă). 204 Ea RT . Fisurarea sub tensiune într-un mediu dat. Similar curbelor de durabilitate la oboseală din cazul materialelor metalice (v. D. în urma reacţiei chimice se produce ruperea lanţului –O−Si−O−. a cărui vâscozitate scade cu creşterea temperaturii. fenomenul se produce cu viteză maximă la temperatura camerei deoarece la temperaturi mai ridicate creşte mobilitatea ionilor hidroxil care nu se mai ataşează lanţului –O−Si−O−.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR constituie geometria piesei. În figura 10.9) există curbe de durabilitate la fisurare sub tensiune sub forma dependenţei σ = f(τ). τ fiind timpul de expunere la mediul umed a piesei solicitate la tensiunea σ. iar la temperaturi scăzute este blocată reacţia chimică a apei cu silicaţii. În cazul sticlelor vâscozitatea în stare vitroasă (sub temperatura Tv) se consideră η = 1018 Pa·s iar starea fluidă se consideră atinsă dacă vâscozitatea scade sub 103 Pa·s. Mecanismul fisurării sub tensiune (numit uneori impropriu şi “oboseală statică”) se bazează pe adsorbţia moleculelor de apă în microfisurile superficiale şi extinderea acestora sub acţiunea tensiunilor mecanice constante datorită pe de o parte efectului de “pană” pe care îl au moleculele adsobite la vârful fisurii. şi pe de altă parte datorită reacţiei chimice a apei cu silicaţii componente ai sticlelor sau ceramicelor.7 se prezintă variaţia rezistenţei la şoc termic a unor materiale ceramice şi sticle în funcţie de condiţiile de răcire. iar T − temperatura absolută.2) în care η0 este o constantă experimentală. deasupra temperaturii Tv. Rezistenţa la şoc termic se defineşte ca fiind diferenţa de temperatură ∆T dintre temperatura suprafeţei corpului şi temperatura mediului pe care o poate suporta un corp răcit sau încălzit în anumite condiţii fără să se fisureze. sticla se comportă ca un lichid. Ea − energia de activare a procesului de curgere. Vâscozitatea η este o mărime ce caracterizează proprietăţile de curgere ale fluidelor şi reprezintă factorul de proporţionalitate dintre tensiunile tangenţiale şi variaţia vitezei de alunecare pe grosimea stratului fluidului.

5 Pa·s. pentru o sticlă calco-sodică s-au determinat valorile: A= −3. * temperatura superioară de recoacere tsr corespunde la η = 1012 Pa·s.9 se ilustrează pe curba η = f(t) stabilirea punctelor fixe ale sticlei şi se prezintă valorile acestor puncte pentru câteva tipuri de sticle uzuale.3. utilizate la stabilirea parametrilor operaţiilor tehnologice de fabricare a obiectelor din sticlă: * temperatura inferioară de recoacere tir corespunde la η = 1013.3) t − t0 în care A.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Pentru scopuri practice se utilizează relaţii de forma: B log η = A + . Curbele de durabilitate la fisurarea sub tensiune ale unor sticle În funcţie de valoarea vâscozităţii (deasupra temperaturii Tv) s-au stabilit următoarele temperaturi numite puncte fixe de vâscozitate ale sticlelor. 10. * temperatura de curgere tc corespunde la η = 104 Pa·s.9 Fig. Comportarea sticlei în stare vâscoasă prezintă importanţă deosebită pentru prelucrare deoarece aceasta trebuie să se desfăşoare intr-un interval de temperaturi astfel ales încât pe de o parte vâscozitatea să fie suficient de mică pentru ca prin fasonare să se obţină forma corespunzătoare a obiectului.6 Pa·s. t0 = 210 cu ajutorul cărora s-a trasat curba η = f(t) prezentată în figura 10. * temperatura de înmuiere tm corespunde la η = 106. (10. iar t este temperatura în oC. iar pe de altă parte. 205 . * temperatura de prelucrare tp corespunde la η = 103 Pa·s. B şi t0 sunt constante ce se pot determina experimental prin măsurarea vâscozităţii la trei temperaturi diferite. 10. B = 4800. Rezistenţele la şoc termic ale unor ceramice şi sticle Fig.8. În figura 10. de exmplu.7. la sfârşitul prelucrării vâscozitatea să fie suficient de ridicată pentru evitarea deformării necontrolate sub greutatea proprie a obiectului fasonat.

astfel că în strat vor lua naştere tensiuni reziduale de compresiune datorită contracţiei de răcire a miezului. datorită conductibilităţii termice reduse în urma răcirii la suprafaţa sticlei temperatura scade sub Tv. aceste tensiuni de compresiune au valori ridicate şi contribuie la creşterea rezistenţei materialului. Punctele fixe de vâscozitate ale sticlelor De asemenea. faţadele şi uşile clădirilor etc. O altă consecinţă a comportării vâscoase a sticlelor este deformarea (înmuierea) sub sarcină la temperaturi ridicate a materialelor ceramice care conţin şi masă vitroasă. iar în miez temperatura este suficient de ridicată pentru ca materialul să preia prin deformare plastică contracţia suprafeţei rigide. Rezistenţa la deformare sub sarcină este una din caracteristicile importante ale materialelor refractare şi se apreciază în mod uzual prin temperatura care determină un anumit grad de deformare sub acţiunea unei tensiuni de compresiune date. în continuare se face răcirea completă lent. ceea ce reduce riscul rănirii persoanelor din jur. motiv pentru care aceste sticle sunt cunoscute sub denumirea curentă de sticle “securit” şi se folosesec pentru mijloacele de transport.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. tsr) şi răcirea rapidă cu jet de aer sau în ulei. 10. acesta constă din încălzirea la o tempertură ti din domeniul (tir . 206 . variaţia vâscozităţii sticlei cu temperatura în maniera arătată permite aplicarea unui tratament termic de tip călire. O fisură care apare în stratul superficial eliberează brusc tensiunile de compresiune şi produce spargerea sticlei cu formarea unui număr mare de granule mici. 9.

porţelan moale.10 se prezintă în triunghiul concentraţiilor componentelor de bază domeniile corespunzătoare acestor ceramice. In timpul arderii rezultă o anumită cantitate de fază lichidă care prin răcire formează o reţea sticloasă în jurul granulelor pe care le leagă sub forma unui material solid şi dens. In funcţie de concentraţiile componentelor şi de condiţiile tehnologice se obţin următoarele tipuri de materiale ceramice: teracotă. au rol de fondanţi deoarece în timpul arderii formează cu argila şi silicea compuşi cu temperatură mică de topire fiind la originea masei vitroase care leagă particulele de silice şi de argilă şi reduce porozitatea. 10. Procesul de vitrifiere este însoţit întodeauna de contracţie şi stă la baza obţinerii majorităţii materialelor ceramice. gresie ceramică. formând în prezenţa apei o suspensie coloidală ce conferă amestecului plasticitate. Materialele ceramice 10. iar în tabelul 10. Ca. Pentru obţinerea ceramicelor silicatice.4. faianţă. Na2O. .3 câteva caracteristici ale acestora. materiile prime utilizate au următoarele caracterisitici: . Materialele ceramice silicatice Materialele ceramice silicatice aparţin sistemului ternar SiO2−Al2O3−X.1. magnetice şi optice ale acestor materiale. 14) nu se tratează şi problemele proprietăţilor electrice. în funcţie de compoziţia chimică şi scopul urmărit.nisipul de cuarţ (silice) modifică plasticitatea argilelor la uscare şi ardere în timpul căreia suferă transformările cristalografice cuarţ→ tridimit→ cristobalit.argilele sunt silicaţi de aluminiu hidrataţi însoţiţi de impurităţi (oxizi metalici ) care influenţează culoarea finală a materialului ceramic. din care se realizează piesele ce apoi se usucă şi se calcinează prin încălzire la temperaturi de 900…1500 oC. Mg. în figura 10.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Scopul acestui capitol fiind prezentarea materialelor ceramice şi a sticlelor ca materiale structurale ( vezi cap.feldspatul este denumirea generică pentru compuşii complecşi de tipul alumino-silicaţilor de K. unde X poate fi K2O.4. 207 . CaO sau MgO. amestecului pulverulent de materii prime i se adaugă o cantitate determinată de apă obţinându-se o pastă (numită şi “barbotină”). varietatea de argilă cea mai utilizată este caolinul (Al2O3 ·2SiO2·2H2O) care are o structură lamelară şi este constituit din granule. . tare sau tehnic. Na. În cele ce urmează se vor prezenta câteva dintre cele mai importante tipuri de materiale ceramice şi sticle.

In acest sistem SiO2 cristalizează sub formă de cristobalit. care este un compus cu reţea hexagonală compactă de ioni de oxigen în care ionii de Al ocupă 2 din 3 golurile octaedrice. duritate ridicată şi este baza majorităţii constituenţilor materialelor ceramice silicatice.3. placaje etc.5…3 % Suprafaţa: glazurată sticloasă Temperatura de ardere: 1100…1300 oC Porozitate: 0…2 % Suprafaţa: glazurată sticloasă Temperatura de ardere: 1100…1400 oC Domenii de utilizare cărămizi. condensatori electrici. în care baza o constituie tetraedrii [SiO4]. care este un compus cu reţea CFC. aparatură pentru laboratoare de chimie etc izolatoare elctrice. placaje. acest compus se numeşte mulit. Materialele ceramice pe bază de argile Denumirea materialului Teracotă Faianţă Gresie ceramică Porţelan Caracteristici Porozitate: 15…30 % Suprafaţa: glazurată sau nu Temperatura de ardere: 950…1050 oC Porozitate: 10…15 % Suprafaţa: glazurată. Analiza transformărilor la răcire a ceramicelor care au la bază acest sistem se face la fel ca în cazul diagramelor de echilibru ale sistemelor de aliaje. corespunde formulei chimice 3Al2O3·2SiO2. ţevi ceramice echipamente sanitare. transformare peritectică şi formează un compus cu topire incongruentă. echipamente sanitare. proprietăţile lor sunt influenţate puternic de raportul dintre cantitatea de fază cristalină şi cantitatea de fază vitroasă. creşterea conţinutului de caolin şi de silice. (faze cristaline) determină creşterea rezistenţei mecanice şi a temperaturii de utilizare. vase. opacă Temperatura de ardere: 950…1200 oC Porozitate: 0.11.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Structura ceramicelor fiind neomogenă. are formă aciculară. vase etc Dintre materialele ceramice silicatice în tehnică răspândirea cea mai mare o au porţelanurile care sunt mase ceramice vitrifiate albe (translucide în strat subţire) ale căror faze cristaline se pot stabili cu ajutorul diagramei binare de echilibru SiO2−Al2O3 prezentată în figura 10. aparatură pentru laboratoare de chimie. Tabelul 10. ţigle. Creşterea conţinutului de feldspat (deci a masei vitroase) determină reducerea rezistenţei mecanice şi a rezistivităţii electrice. Analizând această diagramă se constată că sistemul SiO2−Al2O3 prezintă transformare eutectică. Deoarece în condiţii industriale vitezele de răcire sunt mai mari decât cele 208 . iar celălalt component Al2O3 cristalizează sub formă de corindon. pardoseli. ceea ce îi conferă duritate ridicată.

N/mm2 173…345 173…550 138…620 414…2970 Temperatura maximă de utilizare. Fig.4. kg/m3 2200…2400 2350…2500 2100…2650 2800…2950 Rezistenţa la tracţiune N/mm2 20…35 20…55 35…65 52…107 Rezistenţa la compresiune. piesele din ceramică se acoperă cu glazuri.4 Porţelanuri tehnice – caracteristici principale Denumirea comercială a materialului Porţelan pentru izolatori de joasă tensiune Porţelan pentru izolatori de înaltă tensiune Cordierit (compus de bază 2MgO·2Al2O3·5SiO2) Steatit (compus de bază 3MgO·4SiO2·H2O) Densitatea. oC 300…400 200…650 400…780 440…1100 Pentru reducerea (sau chiar eliminarea) absorbţiei de apă în pori.11 Diagrama de echilibru a sistemului SiO2Al2O3 Componentul de bază al porţelanurilor tehnice este mulitul care asigură acestuia rezistenţă mecanică şi rezistenţă la şoc termic ridicate. rezistenţă la agresiunea acizilor şi alcaliilor. carbonaţi alcalini şi oxizi metalici aplicat pieselor înainte de calcinare. datorită coeficientului de dilatare mai mic al glazurii iau naştere tensiuni de compresiune în strat care contribuie la îmbunătăţirea rezistenţei mecanice a pieselor. 209 . Pe lângă faptul că prin glazurare se reduce higroscopicitatea. solidificându-se sub formă de fază sticloasă. Domeniile ceramicelor silicatice în sistemul argilă – cuarţ feldspat Fig 10. Caracteristicile câtorva tipuri de porţelanuri utilizate în tehnică sunt prezentate în tabelul 10.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor corespunzătoare echilibrului. Tabelul 10.10. acestea sunt straturi compacte sticloase obţinute în timpul procesului de ardere din stratul de vopsea pe bază de boraţi. o parte din topitură nu va reuşi să cristalizeze. 10.

Componentei mai importanţi ai acestor ceramice sunt: oxizi (Al2O3. In condiţii tehnologice deosebite şi cu materii prime de puritate înaltă. unelte de tăiat. Oxidul de zirconiu (ZrO2) are temperatura de topire-solidificare 2690 oC şi prezintă mai multe forme alotropice: reţea monoclinică de la ta până la 1000 oC. aşa cum rezultă din figura 10. materiale izolante. Caracteristicile de exploatare ale pieselor pe bază de alumină depind în mare măsură de concentraţia masică a acesteea. 210 . 2. tipul de structură spinelică este frecvent întâlnită.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 10.2). cum ar fi materialele refractare.12 în care se prezintă diagrama de echilibru a sistemului ZrO2 – CaO. TiO2 şi BeO). refractarele bazice pot conţine şi alţi oxizi dintre care mai des întâlniţi sunt CaO. în figura 10. Pe lângă MgO. locul ionilor Mg2+ şi Al3+ fiind luat de alte metale. se obţine alumina transparentă utilizată în optica tehnică. spinelul are o reţea cristalină cubică complexă în care ionii Mg2+ ocupă interstiţiile tetraedrice. Materialele ceramice oxidice Materialele ceramice oxidice sunt materiale policristaline formate din oxizi sau compuşi oxidici şi lipsite de faze sticloase. ZrO2. compuşii sunt foarte stabili la acţiunea agenţilor chimici şi au duritate şi rezistenţă la compresiune ridicate.13 se prezintă diagrama de echilibru a sistemului MgO − Al2O3. cu creşterea conţinutului de Al2O3 creşte rezistenţa la compresiune. la 1700 oC Reprezintă cea mai importantă ceramică oxidică şi are utilizări multiple.4. prin creşterea % Al2O3 de la 85 % la 99. Existenţa transformărilor alotropice care se produc cu creştere de volum înrăutăţeşte comportarea materialului. Oxidul de aluminiu (Al2O3. iar ionii Al3+ ocupă interstiţii octaedrice. Oxidul de magneziu (MgO – magnezită) are temperatura de topire 2800 oC şi constituie baza materialelor refractare pentru căptuşelile cu caracter bazic a cuptoarelor.2. Datorită energiei mari de legătură a oxizilor. care este o fază bertholidă cu topire congruentă (v. pentru evitarea acestor neajunsuri se adaugă CaO şi/sau MgO care în concentraţii mai mici de 10…15% se dizolvă în ZrO2 şi stabilizează structura cubică ce se menţine de la temperatura de cristalizare până la temperatura ambiantă. alumina) are temperatura de topire 2054 oC şi cristalizează sub formă de corindon aşa cum s-a arătat mai sus. din care rezultă formarea compusului MgAl2O4 (sau MgOAl2O3) numit şi spinel. de exemplu. abrazivi. Pentru exemplificare. temperatura de utilizare şi rezistivitatea electrică.7 % rezistenţa la compresiune creşte de la 1800 N/mm2 la 2500 N/mm2 iar temperatura de utilizare de la 1300 oC.scap. MgO. tetragonală pe intervalul 1200…2370 oC şi cubică peste 2370 oC. implanturi medicale. titanaţi şi ferite. Al2O3 şi Cr2O3.

3 E). în condiţii determinate de expunere la temepratură. Ni. se utilizează ca materiale feromagnetice datorită rezistivităţii electrice ridicate (ceea ce reduce pierderile prin curenţi turbionari) şi costului mai redus decât al aliajelor metalice.13. se utilizează pentru proprietăţile feroelectrice (se polarizează în câmp electric) la realizarea generatoarelor şi traductoarelor pentru ultrasunete. Li etc) având formula generală nkMkO·qFe2O3 unde nk este numărul de molecule al oxidului metalului Mk.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Fig.rezistenţa la deformare (înmuiere) sub sarcină care se apreciază prin temperatura la care se produce o deformare specifică de 0. Feritele sunt compuşi ai oxidului de fier (Fe2O3) şi ai altor metale (Ba. Mg. Zn. 10.3.2. Mg. fiind încadrate în această categorie cele care îşi menţin caracteristicile până la temperatura de minimum 1500 oC. unde M este un metal bivalent (Ba.12. Materialele refractare Sunt produse ceramice rezistente la temperaturi înalte. Mn. 10. Comportarea la temperaturi înalte a materialelor refractare se apreciază în principal cu ajutorul a două mărimi: . Cu. k=1. .10.3.5 % sub acţiunea unei sarcini de compresiune de 0. 10.4.2 N/mm2 (vezi şi scap.rezistenţa piroscopică numită frecvent şi refractaritate este temperatura la care o epruvetă conică din materialul considerat se tasează cu o valoare dată. Diagrama de echilibru a sistemului ZrO2 – CaO Fig. Diagrama de echilibru a sistemului MgO − Al2O3 Titanaţii sunt compuşi cu formula MTiO3. Sr. 211 . Ca. Sr).

insolubile în topitură şi faze cristaline secundare. figura 10. Restul de fază lichidă care nu cristalizează va constitui fază vitroasă şi prezenţa sa limitează proprietăţile de utilizare ale materialelor refractare prin micşorarea temperaturii de înmuiere sub sarcină. În aceste condiţii. rezistenţă la şoc termic şi conferă căptuşelilor cuptoarelor caracter acid. b) MgO şi CaO. care provin din cristalizarea topiturii în perioada de răcire şi se prezintă sub formă de cristale mici. Principalele tipuri de materiale refractare în funcţie de componentele preponderente sunt prezentate pe schema din figura 10. • refractarele corindonice sau mulito-corindonice sunt fabricate din 212 . oxizii care stau la baza compoziţiei lor chimice putându-se grupa în trei categorii: a) SiO2 şi ZrO2. • refractarele silimanitice (superaluminoase) cu %SiO2 = 36…20%. • şamota (%SiO2 = 60…70%. aceeastă comportare se explică prin proprietatea cuarţului de a forma la recristalizare în fază solidă reţele complexe de tip tridimit (v. În industria petrolieră şi petrochimică se utilizează în mod frecvent refractarele din sistemul SiO2–Al2O3. şi %Al2O3 = 40…30%) are caracteristici mai reduse decât refractarele silicatice.14. Domeniile principalelor tipuri de refractare silicatice din sistemul SiO2–Al2O3 şi domeniile temperaturilor caracteristice (refractaritatea şi temperatura de înmuiere sub sarcină) sunt prezentate în figura 10. 10. scap. timp de mai multe zile pentru a da posibilitatea cristalizării cvasitotalităţii fazei lichide. vor exista două tipuri de faze cristaline: faze cristaline primare sub formă de cristale mari.5 % Al2O3) deoarece au temperatura de topire cea mai scăzută.2) şi vâscozităţii ridicate a sticlei silicioase prezentă ca fază vitroasă în aceste ceramici. Diversitatea materialelor refractare este foarte mare. Din diagrama de echilibru se constată că trebuie evitate compoziţiile cu concentraţia de Al2O3 apropiată de cea eutectică (5. prezenţa unei cantităţi mai mari de fază sticloasă face ca diferenţa dintre refractaritate şi temperatura de înmuiere sub sarcină să fie mai mare. şi %Al2O3 = 63…80% au structură mulitică (v. c) Al2O3 şi Cr2O3. a cărui diagramă de echilibru a fost prezentată în figura 10.15 din care rezultă următoarele: • refractarele silica (% SiO2> 93%) au refractaritatea şi temperatura de înmuiere foarte apropiate putând fi utilizate până la temperaturi de 1650 oC.11.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR În procesul de fabricaţie refractarele se ard la temperaturi ridicate şi se menţin mai multe ore la temperatura maximă până la apariţia fazei lichide. Ele se caracterizează prin temperaturi de înmuiere ridicate. iar răcirea se face foarte lent.11) şi pot fi utilizate până la cca 1800 oC în cazul încălzirilor de scurtă durată şi până la temperaturi de 1650 oC în cazul solicitărilor şi/sau încălzirilor de lungă durată.

5 se prezintă câteva materiale refractare utilizate mai des şi proprietăţile lor principale. 10. 12…28% Cr2O3. În tabelul 10.14 pot fi apreciate pe baza diagramelor binare de echilibru ale sistemelor corespunzătoare aşa cum s-a arătat anterior pentru ceramicele pe bază de MgO (v.13).. Fig. compresiune. Caracteristicile unor materiale refractare utilizate frecvent Temperatura Rezistenţa Rezistenţa la Densitatea de înmuiere piroscopică.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor alumină pură topită şi eventual mici cantităţi de argilă ca liant.15. o C N/mm2 kg/m3 o C A. Refractare acide (SiO2 + Al2O3) Refractare silica (%SiO2 > 95%) Samotă inferioară (20…25% Al2O3) Samotă standard (30…35% Al2O3) Samotă densă (40…45% Al2O3) Refractare mulitice (75…80%Al2O3) Refractare mulito-corindonice (80…85% Al2O3) Magnezită (%MgO > 92%) Crom –magnezită (25…50% MgO. fig.2300 2900…3100 3400…3600 1700 1680 1700 1740 1830 1950 1650 1250 1275 1350 1350 1400 1500 1500 1450 18…22 15…25 15…25 30. 10. Materialul refractar aparentă. 15…25% Al2O3) Cromit (% Cr2O3 > 85%) 1700…1900 1800…2000 1800…2000 2100…. ele pot fi utilizate până la temperaturi de 1900 oC.40 25…35 40…50 45…75 35…55 65…85 B. Proprietăţile celorlalte tipuri de materiale refractare nominalizate în figura 10. Refractare bazice 2900…3100 2200 2900…3100 3200…3400 213 2000 1950 . Domeniile temperaturilor limită pentru refractaritate şi deformare sub sarcină în sistemul SiO2 – Al2O3 Tabelul 10.5. Principalele tipuri de materiale refractare Fig 10. sub sarcină.. rezistenţa mecanică este dependentă de conţinutul de alumină aşa cum a fost arătat anterior.14.

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 10. Nitrura de bor poate cristaliza în sistemul cubic şi în sistemul hexagonal. cu stabilitate dimensională bună la variaţii de temperatură. obţinându-se o clasă nouă de materiale ceramice denumite sialon (de la Si−Al−O−N) ale căror unităţi structurale sunt tetraedrii (SixAl1−x)(OyN1−y)4−. prin variaţia legăturilor atomice şi ionice se obţin structuri noi şi deci proprietăţi noi. Carbura de siliciu cristalizează într-un număr mare de forme alotropice cu densităţi aproape egale şi structuri de tip hexagonal. Aceste caracteristici le-a impus ca materiale destinate unor categorii largi de aplicaţii pentru obţinerea de piese prin sinterizare sau sub formă de fibre pentru obţinerea materialelor compozite (v. Câteva ceramice neoxidice şi proprietăţile lor mai importante sunt prezentate în tabelul 10. nitruri.4. iar ponderea legăturilor covalente este de cca 70 %. Cele mai comune utilizări sunt ca materiale abrazive şi ca materiale pentru rezistenţe de încălzire electrică a cuptoarelor (cunoscute sub denumirea comercială de “bare de silită”). bazate preponderent pe legătura covalentă.4. Aceste structuri îi conferă duritatea mare stabilitate termică. boruri sau siliciuri ale căror unităţi structurale au la bază de obicei legături covalente care le conferă temperaturi înalte de topire sau de descompunere modul de elasticitate şi duritate ridicate. se caracterizează prin rezistenţă mecanică ridicată şi comportare bună la fluaj. Materialele ceramice neoxidice Materialele ceramice neoxidice sunt compuşi de tipul carburi.6. cap 12). romboedric sau cubic. În practică se utilizează de obicei produse sinterizate împreună cu un liant care este tot un material ceramic refractar. ceea ce a făcut ca sialonurile să fie utilizate pe scară din ce înce mai mare la fabricarea unor piese puternic solicitate. cristalizată în sistemul hexagonal (ca şi grafitul) este utlizată pentru fabricarea unor piese prin sinterizare şi pentru electrozi de sudură. cristalizată în sistemul cubic (nitrura cubică de bor sau CBN) are duritatea apropiată de a diamntului. printre care cea mai importantă o reprezintă stabilitatea până la 1800 oC. 214 . menţinându-şi practic nemodificate caracteristicile până la 1400 oC. conductibilitate electrică şi rezistenţă la oxidare (la temperaturi de peste 1500 oC se acoperă cu un strat de SiO2). Nitrura de siliciu cristalizează în sitemul hexagonal. este un material din categoria ceramicelor tehnice de performanţă din care se pot obţine piese complicate. Prin procedee tehnologice moderne s-a reuşit înlocuirea unor atomi de siliciu şi de azot cu atomi de aluminiu şi oxigen. fiind materialul sintetic cu cea mai mare duritate.

6. baza structurii sticlelor silicatice o constituie reţeaua spaţială de unităţi [SiO]4− legate în poziţii aleatoare (v. o C 2400 1898 2700…290 2425 0 Nitrura cubică de bor 3480 5000 840…870 6500…700 1540 (BN) 0 Carbura de wolfram (WC) 15500 2700 580…620 4500.6). kg/m3 2700…320 0 1900…320 0 2510 Duritatea Knoop* 3000 Modulul de elasticitate. kN/mm2 380…420 160…320 3500 440…460 Rezistenţa la compresiun e. Acest lucru se realizează prin adăugarea altor componente.5. aşa cum se observă în figura 10. Carbura de bor are duritatea imediat mai mică decât CBN fiind utilizată la realizarea sculelor aşchietoare sau în construcţii aerospaţiale datorită modulului de elasticitate ridicat şi densităţii reduse (v. Sticlele Aşa cum s-a arătat în scap 10. Carburile de W. B3+. 10. Ta se utilizează ca materiale dure pentru scule sub formă de plăcuţe sinterizate cu un liant metalic (de obicei Co). componentele sticlelor se pot grupa după cum urmează: a) Formatorii de reţea (vitrifianţi) sunt oxizi ai elementelor cu cationi de rază mică şi sarcină relativ mare (Si4+. În acest context. sau pot lega tetraedrii între ei.. aşa cum se observă din figura 10. N/mm2 900…1100 250…700 Temperatura de topire sau de descomp. fig.2 b). etc. Utilizarea sticlei de silice cu această structură este limitată la aplicaţii speciale unde se cere refractaritate ridicată.2.16 a.16 b.). Pentru majoritatea aplicaţiilor însă este necesar ca temperatura de curgere Tc (v.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Tabelul 10. cu deosebirea că baza piramidei de diamant (care constituie penetratorul ) este un romb. fig. Caracteristicile unor materiale ceramice neoxidice Denumirea şi formula chimică a materialului Carbura de siliciu (SiC) Nitrura de siliciu (Si3N4) Carbura de bor (B4C) Densitatea .. 10.. P5+. care modifică structura prin apariţia unor ioni metalici ce se pot plasa între tetraedrii [SiO]4−. 10.500 2780 0 4800…494 Carbura de titan (TiC) 3100 330…350 2500…280 3100 0 0 * Metoda Knoop de determinare a durităţii se bazează pe aceleaşi principii ca şi microduritatea Vickers. cationii respectivi se înconjoară (coordinează) cu 3−4 ioni de oxigen formând tetraedri sau piramide 215 . Ti. tabelul 10.9) să fie mai redusă pentru prelucrarea sticlei în condiţii economice corespunzătoare.

formatorul de reţea cel mai utilizat este silicea (SiO2) însoţit în unele cazuri de oxidul boric B2O3 şi/sau pentaoxidul de fosfor (P2O5). 10. PbO şi ZrO2. rezistenţă mecanică şi rezistenţă la şoc termic reduse. Ba.17 se prezintă diagrama de echilibru a sistemului SiO2−Na2O. 216 . c) Intermediarii sunt componente care contribuie atât la formarea reţelei cât şi la modificarea unor caracteristici. oxizi care acţionează prin înlocuirea în reţea a ionului Si4+ cu ionii metalelor respective. Mg) ai căror ioni contribuie la realizarea legăturilor între unităţile structurale (v. pe care se observă existenţa unei transformări de tip eutectic la temperatura de 800 oC şi formarea compusului Na2O·2SiO2 cu temperatură de topire mai mică decât a silicei. Sticlele formate numai din silice şi oxizi alcalini au rezistenţă scăzută la acţiunea substanţelor chimice. fig. Imbunătăţirea caracteristicilor se realizează prin acţiunea stabilizatorilor care sunt oxizi ai metalelor bivalente alcalino-pământoase (Ca.16b). oxidul de bariu BaO şi oxidul de zinc ZnO). oxidul de magneziu MgO. aşa cum a fost arătat. oxidul de potasiu K2O şi oxidul de litiu Li2O) sau de stabilizatori (de exemplu: oxidul de calciu CaO. în figura 10.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR care se leagă între ei prin vârfuri. Fig. pentru exemplificarea influenţei fondanţilor. în această categorie intră Al2O3.10. Structura sticlelor: a – sticla silico – sodică.16.16 a). c− sticla calco-sodică b) Modificatorii de reţea sunt componentele cu rol de fondanţi (de exemplu: oxidul de sodiu Na2O. fig. dând naştere reţelei spaţiale dezordonate. Temperatura de topire a silicei se reduce în prezenţa fondanţilor prin distrugerea continuităţii reţelei datorită ruperii lanţurilor Si−O−Si de către ionii metalelor alcaline (v. 10.

Utilizarea oxidului B2O3 alături de SiO2 ca formator de reţea are ca efect reducerea temperaturii de topire.11 % CaO. ceea ce conduce şi la o dispersie mare a caracteristicilor mecanice (v. ambalajelor. Limitele concentraţiilor pentru oxizii de bază (SiO2. fig.17. Diagrama de echilibru a Răspândirea lor extrem de mare se sistemului SiO2 − Na2O datorează costului redus al materiilor prime.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Există o varietate foarte mare de tipuri de sticle. Sticlele calcosodice conţin 70…75 % SiO2. precum şi influenţa prezenţei apei asupra rezistenţei la solicitări de durată (v.7. Sticlele calco-sodice sunt cele mai uzuale. cât şi cele continui 217 . fiind utilizate ca sticle speciale pentru aparatura de laborator care lucrează la temperaturi ridicate. Na2O şi CaO) rezultă pe de o parte din condiţia reducerii temperaturii de topire ceea ce ar însemna cantităţi mai mari de Na2O.. Sticlele boro-silicatice se caracterizează prin coeficienţi de dilatare mici. 10.10.2). Sticlele cu plumb au rezistenţă chimică scăzută. care se pot grupa în funcţie de tipul oxizilor care imprimă sticlei anumite proprietăţi. compoziţiile chimice ale câtorva tipuri de sticle utilizate mai frecvent. iar pe de altă parte asigurarea unei rezistenţe chimice mai bune. tabelul 10. Sunt utilizate la fabricarea materialelor electroizolante.. în scap.. pentru reducerea tendinţei de cristalizare se introduce 3…4 % MgO. sunt prezentate în tabelul 10.. remarcându-se influenţa deosebit de puternică a concentratorilor de tensiuni.9) putând fi utilizate şi la temperaturi înalte. ceea ce ar însemna concentraţii de CaO mai mari. fiind utilizate pentru fabricarea geamurilor (sticla plană). 13. 10. Conţinutul redus de oxizi alcalini le conferă o rezistivitate electrică foarte mare şi rezistenţă chimică bună.19 % Na2O şi 8. Fig. 10.2. Denumirea comună de “cristal de plumb” se folseşte pentru sticlele care conţin peste 20 % PbO. atât cele discontinui (vata de sticlă). Sticlele alumino-silicatice au temperaturile punctelor fixe de vâscozitate ridicate (v. obiectelor de menaj şi anumitor aparate de laborator. Cea mai importantă utilizare a sticlelor ca materiale structurale o constituie fără îndoială fibrele. Principalele particularităţi ale comportării sticlelor la solicitări mecanice au fost prezentate anterior. 8). dar proprietăţi optice şi electrice deosebite. fără să afecteze stabilitatea chimică şi fără să modifice proprietăţile de solidificare ale silicei. fig. dar acesta are influenţă negativă asupra solidificării (favorizează cristalizarea).

tip E – rezistivitate elctrică mare .5 <0.5 <0.5 22 0. Pentru obţinerea unor straturi de acoperire uniforme. 218 . la fibrele din silice pură se obţin şi rezistenţe de 8000 N/mm2). Emailarea este o metodă relativ ieftină de obţinere a unor piese metalice cu rezistenţă ridicată la coroziune. Se utilizează sticle silicatice cu compoziţii complexe.7). unele sticle conţin şi cantităţi mici de alţi oxizi metalici pentru îmbunătăţirea proprietăţilor optice sau pentru colorare.tip S − rezistenţă mecanică mare * Concentratia masică în % pentru: Formatori de Modificatori şi stabilizatori Intermediari reţea de reţea SiO2 B2O3 Na2O K2O CaO MgO Al2O3 Alţii * 72 14 1 8 4 1 80.3 Fe2O3 25 - Pe lângă componentele de bază.5 14. deoarece prezenţa acestora conduce la micşorarea rezistivităţii electrice (ionii Na+.58% PbO 96 3 < 0. cap.5 12.5 35 7 .9 4 0.2 54 7.5 8 4 14 17 3 16 3 5 10 1.7.2 < 0.tipa A – calco-sodică normală .5 Fe2O3 15 0.2 70 62 65 54 65 1. se constată că sunt sticle alumino-silicatice şi boro-silicatice. Tabelul 10. care capătă importanţă mai mare în cazul fibrelor datorită secţiunii reduse şi suprafeţei mare de expunere la mediu.4 2. În cazul fibrelor tip E utilizate în electrotehnică se remarcă limitarea drastică a conţinutului de oxizi alcalini. iar prin procesul de fabricaţie se realizează obţinerea de fibre cu suprafeţele lipsite de defecte. restul fiind adaosuri ce contribuie la îmbunătăţirea proprietăţilor şi aspectului.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR folosite în principal la obţinerea materialelor compozite (v.12). se ating astfel rezistenţe la tracţiune de 2000…5000 N/mm2 în funcţie de conţinutul de SiO2 şi de diametrul fibrei (de exemplu.5 5 8 16 14 8. în care %SiO2 = 45…55 % iar %Na2O sau %Li2O = 15…20 %. tabelul 10.5 2 58% ZrO2 4 0. (formator şi modificator de reţea) conduce la creşterea stabilităţii chimice. Rezistenţa la tracţiune a fibrelor de sticlă este mult mai mare decât cea determinată pe epruvete deoarece structura are un grad de anizotropie cu atât mai pronunţat cu cât diametrul fibrei este mai redus. Analizând compoziţiile chimice ale sticlelor utilizate pentru fibre (v. Compoziţiile chimice ale unor sticle uzuale Tipul sticlei Sticle calco-sodice (sticlă plană) Sticla boro-silicatică (“Pyrex”) Sticla alumino-silicatică Sticla cu plumb (‘cristal”) Sticla Vycor Sticle pentru fibre: . K+ sunt purtători de sarcină electrică). O categorie aparte de mase sticloase o constituie emailurile aplicate pe suprafaţa pieselor metalice în unul sau mai multe straturi.tip C – rezistente la coroziune . prezenţa Al2O3 ca intermediar.tip AR – rezistente la alcalii .5 0. aderente şi continui emailurile trebuie să aibă capacitate de umectare a suprafeţei metalice şi capacitate de întindere.

Principalele componente ale cimentului şi concentraţiile masice ale acestora sunt: • silicatul dicalcic 2CaO·SiO2 (simbol C2S) se află în proporţie de 0…30 %. Cr2O3). • aluminatul tricalcic 3CaO·Al2O3 (simbol C3A) se află în proporţie de 7. la răcirea topiturii germinarea se produce rapid în toată masa. instabili în prezenţa apei. Au. Calitatea vitroceramului depinde esenţial de uniformitatea germinării în toată masa topiturii şi de posibilitatea de a controla numărul germenilor de cristalizare. fiind utilizate în cele mai diverse domenii.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor 10. dar sunt supuse unui proces de cristalizare controlată. stabili şi cristalizaţi. Cimentul Este un material pulverulent constituit din silicaţi şi aluminaţi de calciu care sunt compuşi anhidri. restul fiind masă vitroasă ce leagă între ele aceste cristale. de la scuturile termice pentru vehicule spaţiale.80 %. 219 . Reacţia de hidratare este exotermă şi în urma desfăşurării complete se obţine o masă rezistentă cu rol de liant pentru particulele altor materiale înglobate (nisip şi pietriş).. Cu). placajele rezistente la coroziune în industria chimică. cantitatea de structură cristalină depinzând de condiţiile în care se face răcirea. de obicei pe bază de aluminosilicat de litiu în care se adaugă germeni de cristalizare ce pot fi: oxizi cu temperaturi înalte de topire (TiO2. până la vasele de bucătărie termorezistente. Baza topiturii o constituie o sticlă simplă. 10. ZrO2. în materialele vitroceramice uzuale cristalele pot reprezenta 50…95 % din volumul total.. Materialele vitroceramice Materialele vitroceramice sunt materiale policristaline de tipul aluminosilicaţilor obţinute printr-o tehnologie asemănătoare cu cea a sticlei. are întărire lentă cu degajare redusă de căldură. are întărire rapidă cu degajare mare de căldură. coeficient de dilatare foarte mic (deci rezistenţă la şoc termic). P2O5.7.15 % şi are întărire rapidă la început.6. amestecaţi cu apa ei formează compuşi hidrataţi. Pt.. fluoruri sau chiar metale (Ag. Compoziţia topiturii şi tipul germenilor de cristalizare se aleg astfel încât proprietăţile cristalelor şi ale sticlei intercristaline să fie corespunzătoare scopului urmărit. Materialele vitroceramice au rezistenţă mecanică ridicată.. proprietăţi optice şi electrice deosebite. • silicatul tricalcic 3CaO·SiO2 (simbol C3S) se află în proporţie de 40.

nu umple bine forma şi va conţine aer. 201 220 argile.8 . formând astfel amestecul (agregatul compozit. 214 ceramice. Cel mai utilizat tip de ciment este cimentul “Portland” (după numele insulei britanice unde s-a fabricat pentru prima dată) care se obţine prin calcinarea calcarului cu argilă şi măcinarea produsului sinterizat. Dacă se introduce apă mai puţină. 215 carbura de siliciu. 12) numit beton . cap. 219 aluminat tricalcic (C3A). 219 alumino-silicaţi.15 % şi are întărire lentă.5 26. ceea ce conduce la o structură poroasă a betonului. cenuşă de termocentrale..ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • aluminatul feric tetracalcic 4CaO·Al2O3·Fe2O3 (simbol C3AF)se află în proporţie de 4. de asemenea. Compoziţiile nominale ale cimenturilor portland şi rezistenţa la compresiune după întărire sunt prezentate în tabelul 10. diatomite etc. amestecul nu are palsticitate suficientă. o structură poroasă. 197 . v. % Tipul cimentului C2S Tip 10 – normal (standard) Tip20 – cu întărire lentă şi căldură redusă Tip 30 – cu întărire rapidă Tip 40 – cu degajare mică de căldură Tip 50 – rezistent la sulfaţi 25 31 14 46 38 C3S 49 44 58 28 41 C3A 11 5 11 5 4 C3A F 8 13 8 13 10 Rezistenţa la compresiune .8. Dacă se introduce apă în exces. 207 carbură de bor.5 10 22 8. aceasta rămâne în masa betonului şi după evaporare va rezulta. Compoziţiile şi proprietăţile cimenturilor portland Concentraţiile masice. Aceste substanţe modifică proprietăţile cimentului prin formarea unor hidrosilicaţi sau hidroaluminaţi mult mai stabili. Cuvinte cheie alumina.5…50 µm). Pentru obţinerea rezistenţei mecanice corespunzătoare trebuie să se asigure un raport optim apă/ciment. gips. cu rezistenţă mecanică redusă. 210 aluminat feric tetracalcic (C3AF). Există şi alte varietăţi de cimenturi care pe lângă componentei cimentului portland conţin şi alte substanţe cum ar fi: zgură de furnal.5 26. rezultând o masă pulverulentă (dimensiuni de particule 0.5 22 25.. Tabelul 10.5 26.5 Aşa cum a fost arătat mai sus. cimentul se foloseşte împreună cu nisip şi pietriş (care se află în proporţia cea mai mare). N/mm2 după 3 după 28 zile zile 12.5 10.

216 glazură. 210 porţelan. 217 sticle boro-silcatice. 1986 221 . Shackelford J. 211 fisurare sub tensiune. 211 şamotă. O. Studiul si ingineria materialelor. 210 materiale vitroceramice.. 207 feldspat. 216 starea amorfă (vitroasă). 1983 2. Bucuresti. 214 nitrura de siliciu. Macmillan Publishing Company. Materiale electrotehnice. 208 cristobalit. Bucuresti. s. 203 spinel. 214 oxidul de zirconiu. 212 sialon. 211 rezistenţa piroscopică (refractaritate). 197. Nölle G. 217 sticle calco-sodice. 211 vâscozitate. 205 temperatură de vitrifiere. 219 silicat tricalcic (C3S). 210 ceramice silicatice. Ceramica tehnică. 214 ceramice oxidice. 207 titanaţi. 1988 7. 212 refractare silica. şi Ciocea N. The Science of Engineering Materials.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor ceramice neoxidice. 197 sticlă “securit”. Editura Tehnică. 201 duritate Knoop. 204 fondant. Vasilescu D. Bucuresti. Smith Ch. 1981 5. 213 devitrifiere. 206 sticle. Introduction to Materials Science for Engineers. New Jersey. 219 corindon. Ifrim A. 212 rezistenţa la înmuiere sub sarcină. 205 temperatură de recoacere.a. Bucureşti. Editura Didactică şi Pedagogică. 210 stabilizator. 205 temperatură de prelucrare.. 208 nitrura de bor. 217 sticle pentru fibre. 217 sticle cu plumb. 219 silice. Tehnologia sticlei. New York. 204 vitrifiant. 207 încovoiere statică. 1988 4.S. Inc. 207 punct fix de vâscozitate. 212 refractare silimanitice.. Constantinescu D. Editura Didactică şi Pedagogică. 1992 3. 205 temperatură de înmuiere. 215 Bibliografie 1. 207 ferite. Noţingher P. 200 teracotă. 209 gresie ceramică. 202 intermediari. 219 modificatori de reţea. Stiinţa materialelor. Editura Didactică şi Pedagogică. Nica Al. Saban R. 205 refractare corindonice. 216 mulit. 200 şoc termic. Printice Hall. Bucureşti. 216 magnezită. 215 emailuri. 197 sticle alumino-silicatice. 207 ciment. 214 silicat dicalcic (C2S). 218 faianţă. 218 temperatură de curgere.. 1995 6.. 208 cromit. Editura Tehnică.

1989 10. Van Vlack L. d) alungirea procentuală după rupere? T. b) legături ionice şi legături covalente. Bucuresti 1986 11. d) structura corespunde unei stări stabile cu energia liberă minimă? T. Editura Tehnică. 1994 9. c) structura este complet amorfă. Care dintre afirmaţiile următoare despre şocul termic sunt adevărate: a) este fenomenul de reducere bruscă a vâscozităţii la reducerea temperaturii sub o anumită valoare. c) numărul de cationi din unitatea de volum. d) structura este complexă. b) caracteristica de încovoiere prin şoc. c) legături metalice şi legături covalente.4. Elements of Materials Science and Engineering. Editura Tehnică. Manualul inginerului. Bucureşti. Care dintre mărimile următoare reprezintă numărul de coordinaţie al unităţii structurale a materialelor ceramice: a) numărul de cationi din interstiţiile tetraedrale. d) trecerea spre starea de echilibru stabil prin creşterea gradului de ordine din structură? T. Tenţulescu D. * * * Hütte. Bucureşti.3.10. c) rezistenţa la compresiune.10.7. c) este fenomenul de fisurare sau 222 . Zet Gh. Ursu D. 1995 Teste de autoevaluare T10. c) pierderea componenţilor cu rol de vitrifianţi din structură. d) legături ionice şi legături moleculare? T. Massachusetts.. Ce se poate spune despre corpurile vitroase (amorfe): a) structura este constituită din lanţuri spaţiale în care poziţia relativă a unităţilor structurale este aleatoare ca în starea lichidă. Fundamente. Care dintre afirmaţiile următoare depre structura materialelor ceramice sunt adevărate: a) este o structură complexă ce conţine faze cristaline şi faze amorfe. Fizica stării solide – aplicaţii în inginerie Editura Tehnică.10. formată din faze metalice şi faze nemetalice? T. c) distanţele dintre particulele constitutive şi intensitatea legăturilor nu sunt uniforme. Fibre de sticlă. b) modificarea numărului de coordinaţie al unităţii structurale. Sixt Edition. b) numărul de anioni ai unităţii respective.2.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8.. Care dintre mărimile enumerate se utilizează pentru caracterizarea rezistenţei mecanice a materialelor ceramice şi a sticlelor: a) rezistenţa la încovoiere statică. b) se topesc şi se solidifică la temperatură constantă.10.L. Ce reprezintă devitrifierea sticlelor: a) trecerea în stare fluidă prin reducerea treptată a vâscozităţii. Care tipuri de legături se întâlnesc în cazul materialelor ceramice: a) legături metalice.1. b) este fenomenul de creştere necontrolată a dimensiunilor la o variaţie bruscă a temperaturii.6. b) structura este complet cristalină.10.5. Addison-Wesley Reading. H. d) numărul electronilor de valenţă ai componenţilor? T.10.

Ca. d) alumino-silicat hidratat cu formula Al2O3 ·2SiO2·2H2O? T. d) diferenţa de temperatură ∆T dintre temperatura suprafeţei corpului şi temperatura mediului pe care o poate suporta un corp răcit sau încălzit în anumite condiţii fără să se deformeze? T. c) compus chimic definit pe bază de calciu cu formula 2CaO·SiO2.10.10. Cui se datorează sensibilitatea materialelor ceramice şi a sticlelor la şoc termic: a) coeficientului de dilatare liniară mai redus al acestor materiale. d) temperatura de prelucrare a sticlei? T. b) structurii amorfe. b) temperatura maximă la care apare deformarea plastică a unui corp supus unei solicitări constante. c) diferenţa de temperatură ∆T dintre temperatura suprafeţei corpului şi temperatura mediului pe care o poate suporta un corp răcit sau încălzit în anumite condiţii fără să se fisureze. b) temperatura sub care vâscozitatea este mai mare de 104 Pa·s. b) tensiunea de întindere care provoacă o deformarea elastică dată. Rezistenţa la deformare (înmuiere) sub sarcină este apreciată în mod uzual prin: a) tensiunea de compresiune care provoacă o deformare plastică dată.10. d) temperatura care determină un anumit grad de deformare sub acţiunea unei tensiuni de compresiune date? T.10. b) o varietate de argilă cu structură lamelară.8. c) temperatura sub care vâscozitatea este mai mare de 1018 Pa·s. b) silice (SiO2) în 223 . d) se produce ca urmare a apariţiei unei neuniformităţi pronunţate a temperaturii pe secţiunea piesei? T. d) au rolul de fondanţi fiind la originea masei vitroase care leagă particulele de silice şi de argilă în structura ceramicelor? T. Mg. Ce reprezintă temperatura de curgere Tc a sticlelor:a) temperatura deasupra căreia vâscozitatea este mai mică de 104 Pa·s.14.10. au rolul de a forma fazele cristaline ale ceramicelor.10. d) prezenţei fazelor cristaline? T. c) măresc rezistenţa la deformare sub sarcină a ceramicelor.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor rupere la o variaţie bruscă a temperaturii.15. b) temperatura la care apar deformaţii plastice mai mari decât o anumită valoare. c) temperatura la care se determină limita de curgere prin încercarea la tracţiune. d) temperatura de modificare a transparenţei sticlei? T.10.10.13.10. c) temperatura la care se produce o deformare elasto-plastică dată sub acţiunea unei solicitări de întindere. K.12. Ce este caolinul: a) o varietate de silice cu granule foarte fine. Ce este rezistenţa la şoc termic: a) tensiunea mecanică la care se deformează un corp supus unei diferenţe mari de temperatură.11. Care dintre afirmaţiile următoare despre feldspaţi sunt adevărate: a) sunt compuşi alumino-silicatici de Na. c) conductivităţii termice reduse.9. Ce reprezintă temperatura de vitrifiere Tv a sticlelor: a) temperatura sub care corpul se comportă ca un solid cristalin. Ce este mulitul: a) un mineral natural care însoţeşte argila şi este baza majorităţii constituenţilor materialelor ceramice silicatice.

19. Care dintre următoarele substanţe au rol de formatori de reţea în structura sticlelor: a) silicea (SiO2). b) are temperatura de topire 1716 oC şi cristalizează sub formă de cristobalit. d) oxidul de plumb (PbO)? T. c)este o fază bertholidă cu topire congruentă cu formula MgO·Al2O3.22. d) are o reţea cristalină cubică complexă în care ionii Mg2+ ocupă interstiţiile tetraedrice iar ionii Al3+ ocupă interstiţii octaedrice? T. b) de a micşora higroscopicitatea prin formarea unui strat compact cu structură vitroasă. Care dintre afirmaţiile următoare despre spinel sunt adevărate: a) este un compus care se formează pe baza schimbului de electroni de acelaşi spin: b) este o fază daltonidă cu topire congruentă cu formula Al2O3 ·2SiO2. c) de a mări rezistenţa mecanică prin crearea unor tensiuni reziduale de compresiune? T. silice şi apă. d) oxidul de zinc (ZnO)? T. b) temperatura la care o epruvetă cubică capătă o deformare specifică de 0. d) un compus definit cu topire incongruentă care apare în sistemul SiO2-Al2O3 şi corespunde formulei chimice 3Al2O3·2SiO2? T.24.23. b) oxidul de magneziu (MgO).16. b) oxidul boric (B2O3). d) are duritate ridicată şi este utilizată pentru realizarea implanturilor medicale de os? T. Care dintre afirmaţiile următoare despre sticlele calco-sodice sunt 224 . în condiţii determinate de expunere la temperatură? T.10.20. c) temperatura la care o epruvetă conică din materialul considerat se tasează cu o valoare dată. feldspat.21. c) oxidul de sodiu (Na2O). Cum se realizează îmbunătăţirea comportării la temperaturi ridicate a oxidului de zirconiu (ZrO2): a) prin calcinare la temperaturi de 1200…1300 oC. Care dintre afirmaţiile următoare despre alumină sunt adevărate: a) are temperatura de topire 2054 oC şi cristalizează sub formă de corindon.10.10. Care dintre următoarele substanţe au rol de stabilizatori în structura sticlelor: a) alumina (Al2O3). Care dintre următoarele substanţe au rol de modificatori de reţea (fondanţi) în structura sticlelor: a) alumina (Al2O3).18. c) prin adăugarea de CaO şi/sau MgO care în concentraţii mai mici de 10…15 % se dizolvă în ZrO2 şi stabilizează structura cubică.2 N/mm2. c) oxidul de sodiu (Na2O). b) oxidul de litiu (Li2O).10.10.10. d) prin tratament termic de călire de punere în soluţie? T. d) oxidul de zinc (ZnO)? T. c) oxidul de sodiu (Na2O).10. c) amestecul plastic de argilă. c) are tenacitate ridicată şi constituie baza lianţilor materialelor ceramice.10. b) prin adăugarea de Al2O3 care în concentraţii mai mici de 5 % se dizolvă în ZrO2 şi stabilizează structura tetragonală.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR stare amorfă.17.5 % sub acţiunea unei sarcini de compresiune de 0. Ce rol are glazurarea pieselor confecţionate din ceramică: a) de a mări rezistenţa la deformare sub sarcină.10. Ce reprezintă rezistenţa piroscopică a materialelor ceramice refractare: a) temperatura la care vâscozitatea scade sub 103 Pa·s.

ciment Tip 30. c) sunt materiale policristaline de tipul alumino-silicaţilor obţinute printr-o tehnologie asemănătoare cu cea a sticlei. Care dintre afirmaţiile următoare despre materialele vitroceramice sunt adevărate: a) sunt materiale ceramice cu structura complet vitroasă. ciment Tip 10? Aplicaţii A.10. şi supuse unui proces de cristalizare controlată. Să se determine numărul de coordinaţie şi geometria coordinării pentru următorii oxizi componenţi ai ceramicelor şi sticlelor: SiO2.10. c) ciment Tip 20. Al2O3.19 % Na2O şi 8.. b) este mai mare datorită lipsei de defecte superficiale şi anizotropiei structurii.10.11 % CaO.27.28. b) sticlele cu plumb.10. Ti2O. d) este mai ridicată datorită utilizării sticlelor cu conţinut ridicat de silice? T.2. c) sticlele alumino-silicatice. b) concetraţia de CaO în compoziţia lor chimică este limitată de influenţa negativă asupra stabilităţii chimice. MgO şi CaO. d) în topitură se adaugă germeni de cristalizare ce pot fi oxizi cu temperaturi înalte de topire.10. ciment Tip 50. b) sunt sticle speciale supuse unui tratament de călire în urma căruia iau naştere tensiuni reziduale de compresiune în strat şi de întindere în miez. deoarece sticla este un material fragil. c) este la fel cu cea determinată pe epruvete. c) concetraţia de CaO în compoziţia lor chimică este limitată de influenţa negativă asupra solidificării prin favorizarea cristalizării. ciment Tip 20. b) ciment Tip 10. 10. rA pentru rezolvarea aplicaţiei se utilizează datele prezentate în tabelul 10. Care dintre următoarele tipuri de sticle se utilizează pentru fabricarea fibrelor continui: a) sticlele boro-silicatice. În care dintre următoarele enumerări cimenturile sunt prezentate în ordinea crescătoare a conţinutului de silicat tricalcic (C3S): a) ciment Tip 40. numărul de coordinaţie depinde de r raportul C (rC – raza cationului metalic şi rA – raza anionului.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor adevărate: a) toate sticlele calco-sodice conţin 70…75 % SiO2.25. d) obţinerea sticlelor cu rezistenţă piroscopică se realizează prin creşterea concentraţiei de Na2O? T. fluoruri sau chiar metale? T. d) ciment Tip 50. Na2O. în cazul dat O2-). d) sticlele calco-sodice? T.1. ciment Tip 20. ciment Tip 20. Rezolvare Aşa cum s-a arătat în scap.. Ce se poate spune despre rezistenţa la tracţiune a fibrelor de sticlă: a) este mai redusă datorită secţiunii mici.1 cu 225 . ciment Tip 30. 13. ciment Tip 10.26.

1. rezultatele aplicaţiei fiind prezentate în tabelul 10.1).225. şi geometria coordinării. r 4+ 0.102 0. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A10. scriind relaţia (10. nm 0.T1) = (106. Să se calculeze energia de activare Ea pentru curgerea vâscoasă deasupra temperaturii de înmuiere a sticlei alumino-silicatice ale căror puncte fixe sunt prezentate în tabelul ce însoţeşte figura 10. deci E a = = 1383 − 1213 T2 − T1 η 2 10 Ea  T2 −T1  226 .732 0. pentru sticla alumino-silicatică dată rezultă: T1 = 940 + 273 = 1213 K şi T2 = 1110+273 = 1383 K.732 0. Pe baza definirii punctelor tm şi tc se obţin două perechi de valori: (η1. fie T1 şi T2.10. 0.6.431 0.414 0.414…0.106 rC rO 2 − 0. Pe aceaastă cale pentru SiO2.462 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR ajutorul cărora se calculează raportul rC rO 2 − (cu rO 2 − = 0.314 ⋅ 1213 ⋅ 1383 10 6.2.772 0. Pentru ceilalţi oxizi se procedează identic.057 0.9.732…1.078 0.039 rezultă: Si = = 0. Rezolvare Energia de activare pentru curgerea vâscoasă este legată de rezistenţa opusă deplasării atomilor la o temperatură dată.295 0. 10.414) şi 0. se stabileşte numărul de coordinaţie.T2) = (104.732…1.061 0.132 nm).590 0. în care singura necunoscută este Ea şi a η2 e RT2 RT1T2 η1 8.2).9.tab.000 Numărul de coordinaţie 4 6 6 8 6 8 Geometria coordinaţiei tetraedru octaedru octaedru cub octaedru cub A. Cationul Si4+ Al3+ Ti3+ Na+ Mg2+ Ca2+ rC .414…0. 6 ln ln 4 ≅ 491170 J/mol. adică de vâscozitatea η a materialului care depinde de temperatură conform relaţiei (10.000 0.225…0.039 0.295 . valoare care aparţine intervalului [0.2) pentru cele două puncte de pe curbă şi făcând Ea     η e RT1 raportul lor rezultă: 1 = E = e R  T1T2  .132 rO 2− deci numărul de coordinaţie este 4 iar geometria coordinării este tetraedrală (v.1213) şi (η2. temperaturile absolute corespunzătoare temperaturii de înmuiere tm şi temperaturii de curgere tc. Tabelul 10.803 Intervalul căruia aparţine 0.732 0.9.414…0.1383) ce aparţin curbei η = f(T). rezultat cunoscut deja din cele prezentate anterior.

10. O cărămidă refractară este realizată din şamota densă ale cărei caracteristici sunt prezentate în tabelul 10. Aplicând pincipile de analiză a diagramelor de echilibru şi a diagramelor structurale prezentate în cap. 6 ≅ 547400 J/mol. Să se determine limitele între care se încadrează cantitatea de mulit din structura acestui material refractar. tp = 1109 − 273 = 836 oC Tp = 3 − 23 8. fig.5 rezultă că materialul analizat (şamotă densă) are %Al2O3m = 40…45 % . ηc = 104 Pa·s iar pentru temperatura de prelucrare tp. Rezultă: RT1T2 η1 8.5 Pa·s iar cea corespunzătoare temperaturii tm este η2 = 106. ηp = 103 Pa·s (v. tc = 1067 − 273 = 794 oC Tc = 8.6 ⋅ 10 − 23 547400 = 1109 K. Din tabelul 10.314 ln 10 − ln 1. 314⋅788 = 1.9 rezultă că vâscozitatea corespunzătoare temperaturii tir este η1 = 1013.3.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor A. Pentru o sticlă destinată prelucrării prin fasonare se cunoaşte că temperatura inferioară de recoacere tir = 515 oC iar temperatura de înmuiere este tm = 700 oC.2.2) din care Ea rezultă: T = R(ln η − ln η 0 ) Energia de activare Ea pentru curgerea vâscoasă se determină procedând la fel ca la rezolvarea aplicaţiei A10.9) şi rezultă: 547400 = 1067 K. Ea = 973 − 788 T2 − T1 η 2 10 Cu această valoare se poate determina constanta η0 din relaţia (10.11 din care rezultă că la %Al2O3m = 5. Să se determine temperatura de curgere tc şi temperatura de prelucrare tp ale acestui tip de sticlă.314 ln 10 4 − ln 1.5 ln = ln 6. din figura 10. Rezolvare Temperaturile cerute se pot determina pe baza relaţiei (10. Rezolvare Refractarele de tip şamotă sunt materiale ce aparţin sistemului SiO2−Al2O3 a cărui diagramă de echilibru este prezentată în figura 10.10. iar mulitul (3Al2O3·2 SiO2) se formează la concentraţia de %Al2O3m = 72 %.314 ⋅ 788 ⋅ 973 1013.4. Pentru temperatura de curgere tc.6 ⋅ 10 ( ) ( ) A.6·10-23.10.6 Pa·s.2) scriind această relaţie pentru T1. T1 = 515+273 = 788 K şi T2 = 700 + 273 = 973 K.5. rezultă η 0 = η1e − Ea RT1 = 10 13.2.5 − e 547400 8. rezultă : 227 . temperaturile absolute corespunzătoare vor fi.5 % are loc o transformare eutectică.

scap. înseamnă că în material se vor dezvolta tensiuni de compresiune corespunzătoare deformaţiei specifice egale cu dilatarea specifică împiedicată. iar în tabelul 10. αE În tabelul 10. unde Rmc este rezistenţa la compresiune.pentru %Al2O3m = 40%.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 40 − 5. %mulitmin = 228 . ∆t max ≤ mc . %mulitmax = 100 = 59. pentru calcule se utilizează valorile medii ale intervalelor de variaţie ale acestor mărimi şi rezultă: 60 ∆t max ≤ ≅ 28 oC 3 −6 13. Să se determine diferenţa maximă dintre temperatura blocului şi temperatura căptuşelii în care este încastrat. 3. iar E E − modulul de elasticitate. Rezolvare Dilatarea liberă a blocului fiind împiedicată. astfel încât blocul refractar să nu se fisureze.88% . 72 − 5. .40% .75 N/mm2.5 45 − 5. acest rezultat arată cât de importantă este încălzirea uniformă a întregii căptuşeli refractare a cuptorului şi construirea acesteia astfel încât să se asigure şi dilatarea liberă a componentelor sale.10..pentru %Al2O3m = 45%.4).5 .5·10-6 mm/mm oC şi E = 150…170 kN/mm2.2. pe baza observaţiei că materialul se deformează elastic până la rupere (este fragil) rezultă că este valabilă legea lui Hooke (v.5 A.5 ⋅ 10 160 ⋅ 10 Tinând seama că temperaturile de lucru ale cuptoarelor sunt de ordinul sutelor de grade.5. de unde rezultă deformaţia specifică maximă εmax pe care o poate R suporta blocul este ε max = mc . se găsesc următoarele caracteristici ale materialului analizat: α = 13.. pe baza celor R arătate trebuie ca α∆tmax ≤ εmax şi de aici.se dă rezistenţa la compresiune Rmc = 45.5 100 = 51. 72 − 5. Dilatarea specifică (dilatarea unităţii de lungime) la o încălzire a materialului cu ∆t este α∆t.5. unde α este coeficientul de dilatare. Un bloc refractar de magnezită este montat în căptuşeala unui cuptor astfel încât dilatarea sa liberă este împiedicată.

În cazul celor patru legături simple. Aşa cum se cunoaşte. prin înlocuirea unui atom de hidrogen cu grupul CH3 se obţine etanul C2H5. de exemplu. Introducere Polimerii sunt compuşi chimici (în marea majoritate a cazurilor organici) cu molecule de dimensiuni mari (macromolecule) obţinute din unirea într-un lanţ molecular (catenă) a unui număr mare de monomeri . Prin înlocuirea unui atom din vârful tetraedrului cu o unitate structurală de acelaşi tip sau diferită. Spre deosebire de acestea. de exemplu. astfel că unghiul dintre două legături este de aprox. o legătură simplă şi una triplă. pot exista următoarele situaţii: patru legături simple. moleculele organice se formează prin legarea covalentă a atomilor de carbon cu alţi atomi sau unităţi structurale.109. cei doi tetraedri fiind poziţionaţi astfel încât forţele de respingere dintre ionii H+ să fie minime.1.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Capitolul 11 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE POLIMERILOR 11.5o. atomul de carbon se află în centrul tetraedrului format de ceilalţi atomi.unităţi structurale de obicei identice. După modul cum sunt ocupate cele patru valenţe ale carbonului. în cazul etilenei C2H4 legăturile duble se pot desface permiţând unităţilor structurale să se lege şi să formeze polietilena conform schemei : 229 . două legături simple şi una dublă. se obţin molecule din ce în ce mai complexe. caz în care moleculele devin planare şi pot reacţiona între ele sau cu alţi compuşi dând naştere moleculelor gigant ale polimerilor. hidrocarburile nesaturate au legături duble sau chiar triple. două legături duble. pornind de la cea mai simplă hidrocarbură saturată care este metanul CH4.

2) M m = ∑ mi M i = ∑ Ni M i unde mi este fracţia masică a lanţurilor cu masa Mi. (11. Gradul de polimerizare se determină cu relaţia: M polimer .1) se consideră Mpolimer = M n . caracteristică ce se numeşte polidispersie de masă moleculară. (11. pentru calculul gradului de polimerizare n cu relaţia (11. iar Ni numărul lanţurilor cu masa Mi. − masa moleculară medie M n determinată în funcţie de fracţia numerică a lanţurilor şi definită prin relaţia: ∑ Ni M i . (11. In acelaşi mod. Polimerii sintetici sunt amestecuri de macromolecule cu grade de polimerizare diferite. care pentru polimerii utilizaţi în tehnică are valori n = 103…106. şi alţi atomi de H pot fi înlocuiţi cu atomi sau radicali liberi ( grupuri structurale de atomi care au legături nesatisfăcute) rezultând practic un număr nelimitat de monomeri ce pot polimeriza.1) n= M monomer unde Mpolimer este masa moleculară a polimerului iar Mmonomer masa moleculară a monomerului. 230 .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR care poate fi reprezentată şi astfel: unde n reprezintă numărul de unităţi structurale (monomeri) din lanţul macromolecular şi se numeşte grad de polimerizare. distribuţia fracţiilor reprezentând lanţurile cu un anumit grad de polimerizare n având caracter probabilistic pentru caracterizarea masică a unui polimer se fosesc două mărimi medii: − masa moleculară medie M m determinată în funcţie de fracţia masică a macromoleculelor şi definită prin relaţia: ∑ N i M i2 .3) M n = ∑ xi M i = ∑ Ni unde xi este fracţia numerică a lanţurilor cu masa Mi.

Reacţiile de sinteză a polimerilor A. Gradul de polimerizare şi masa moleculară medie influenţează în mod deosebit proprietăţile fizice şi mecanice ale unui polimer. aşa cum se poate observa în figura 11. procesul continuă astfel cu ataşarea unor noi unităţi structurale lanţului molecular care are la unul din capete radicalul primar.1 c). iar celălat capăt este liber şi poate primi noi unităţi. cu trei legături trifuncţional şi cu mai mult de trei legături polifuncţional. 11.5…3.2. în continuare reacţia desfăşurându-se de la 231 .Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Mm descrie mărimea intervalului de distribuţie a maselor Mn moleculare sau polidispersitatea care pentru polimerii uzuali are valori 1.1 d. • propagarea (creşterea) în decursul căreia radicalii liberi formaţi în etapa anterioară participă la reacţii de transfer în care se extrage un atom dintr-o moleculă legându-se la radical care devine stabil şi se generează un nou radical din molecula care a furnizat atomul. astfel că un monomer cu două legături este bifuncţional. • întreruperea în decursul căreia radicalii reacţionează în perechi pierzându-şi reactivitatea şi creşterea lanţului molecular se opreşte. atunci când capetele libere a două lanţuri moleculare se întâlnesc şi se unesc (v. numărul de legături libere ale unui monomer reprezintă funcţionalitatea acestuia. Polimerizarea este o reacţie în lanţ ce decurge în trei etape: • iniţierea în decursul căreia are loc prin procese termice sau fotochimice scindarea moleculelor unei substanţe introduse special ca iniţiator. acţiunea iniţiatorului se bazează pe captarea unui electron al legăturii duble C═C astfel că unul din atomii de carbon rămâne cu un electron fără perechea sa de spin şi este capabil să adiţioneze la o altă unitate structurală pentru a reface perechea.1a. aceeastă etapă este ilustrată în figura 11. ajungând în unele cazuri să aibă şi valori peste 10. Raportul 11. adică a căpătat o legătură liberă.1b. − prin disproporţionare. procesul de întrerupere este aleator şi se produce prin două mecanisme: − prin combinare. fig. şi formarea unor radicali liberi primari care adiţionează la legătura dublă a monomerului şi formează un radical mai mare. Rezultă că pentru realizarea reacţiei de polimerizare este suficientă activarea energetică pentru iniţiere. atunci când un atom de hidrogen este transferat de la un lanţ la altul şi se favorizează refacerea unei legături duble C═C. această primă etapă este ilustrată pentru un monomer oarecare (X fiind un atom sau o unitate structurală) în figura 11.

Fig. 232 . Poliadiţia este o reacţie în trepte (la fel ca policondensarea) care decurge fără eliminarea unei substanţe cu molecula mică.1 Etapele reacţiei de polimerizare: a – iniţierea.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR sine. 11. ceea ce înseamnă că polimerii obţinuţi prin policondensare au compoziţie chimică diferită de a monomerilor din care provin. fapt pentru care este numită reacţie în lanţ. Reacţia de policondensare este o reacţie în trepte (sau pas cu pas) deoarece creşterea lanţului macromolecular se realizează prin formarea de noi legături în urma reacţiilor de condensare. C. Polimerii astfel obţinuţi au compoziţia chimică a merilor din care provin. polimerii care se formează prin poliadiţie au de obicei în lanţurile principale şi alţi atomi decât carbonul. deoarece prin polimerizare nu se elimină produse secundare de reacţie. Policondensarea este procesul prin care două molecule organice diferite reacţionează pentru formarea unei molecule complexe ce se unesc în lanţul macromolecular. obţinerea unor grade de polimerizare corespunzătoare presupune controlul desfăşurării reacţiilor astfel încât să nu se atingă prematur echilibrul. reacţia are loc cu eliminarea unor substanţe cu molecula mică (cel mai frecvent apa). b – propagarea. d − întreruperea prin disproporţionare B. c − intreruperea prin combinare. astfel că polimerul obţinut are compoziţia chimică a merilor din care provine (la fel ca la polimerizare).

3.2b). deşi 233 .2: − aranjamentul isotactic – acela în care toate unităţile structurale X (atomii sau radicalii care caracterizează monomerul) sunt dispuse de aceeaşi parte a lanţului (v.2a). 11. 11. dacă lanţul macromolecular nu are ramificaţii sau acestea sunt scurte polimerul respectiv este un polimer liniar. Conformaţia se referă la poziţia relativă a doi monomeri vecini. Reacţiile de sinteză a polimerilor au la bază mecanisme complexe a căror prezentare în detaliu depăşeşte cu mult cadrul acestei lucrări. caz în care rezultatul sintezei este un homopolimer sau pot fi diferiţi şi în acest caz rezultatul sintezei este un copolimer. Considerând dispunerea grupelor laterale ale monomerilor care alcătuiesc catena (lanţul macromolecular) faţă de lanţul principal pot exista trei tipuri de aranjamente distincte. realizată prin rotirea în jurul legăturii simple dintre atomii de carbon. porţiunea respectivă a macromoleculei numindu-se segment de lanţ. Din punct de vedere al utilizării materialelor pe bază de polimeri sunt mult mai importante aspectele privind structura şi proprietăţile acestora. Din punct de vedere al tipului monomerilor ce alcătuiesc lanţul. după un număr anumit de monomeri (implicit şi legături) poziţia monomerului următor este practic independentă de cea a primului monomer. posibilitatea de rotire permite modificarea poziţiei monomerului vecin fără ruperea legăturii chimice. ilustrate în figura 11.2c). Configuraţia se referă la relaţia de ordine a unităţilor structurale în cadrul lanţului macromolecular dată de legăturile chimice. iar dacă lanţul are ramificaţii lungi este un polimer ramificat sau dendrimer. 11. chiar şi în cazul în care monomerii participanţi sun bifuncţionali (au doar două legături active). Structura polimerilor Proprietăţile fizico-mecanice ale polimerilor sunt influenţate de compoziţia chimică şi de structură care se apreciază cu ajutorul a două caracteristici: configuraţia şi conformaţia. aceştia pot fi identici. 11. fig.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor În timpul desfăşurării reacţiilor de sinteză pot avea loc ramificări ale lanţului molecular. − aranjamentul sindiotactic – acela în care unităţile structurale X sunt dispuse alternant de o parte şi de alta a lanţului (v. fig. Polimerii care au aceeaşi compoziţie chimică dar aranjament diferit al monomerilor se numesc steroizomeri. − aranjamentul atactic – acela în care unităţile structurale X sunt dispuse aleator faţă de lanţul principal (v. ceea ce înseamnă că modificarea configuraţiei se poate face numai prin ruperea legăturilor chimice. fig. În acest mod.

prin anumite procedee tehnologice se poate realiza şi o orientare a cristalitelor.109.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fiecare legătură are un unghi fix (aprox.3. care exprimă procentual volumul zonelor cu structură cristalină.5o) macromolecula rezultă sub forma unui lanţ flexibil încolăcit. Fig.3 se prezintă schematic poziţiile lanţurilor moleculare în cazul structurilor amorfe. Porţiunile de catene aranjate ordonat sunt numite cristalite şi au o dispunere aleatoare în masa polimerului. 11.2 Dispunerea grupelor laterale la stereoizomeri: a − aranjament isotactic. c – texturare cristalină 234 . b – structură cristalină. În cazul polimerilor liniari se poate realiza şi o ordonare la distanţă pe anumite zone prin alinierea unor segmente de lanţ. b – aranjament sindiotactic. Structurile polimerilor liniari: a – structură amorfă. Poziţia relativă a lanţurilor macromoleculare încolăcite este aleatoare ceeea ce conferă structură amorfă polimerilor. ceea ce influenţează proprietăţile fizico-mecanice ale polimerului. în figura 11. c − aranjament atactic Fig 11. Aceasta înseamnă că distanţele dintre atomi sunt diferite în funcţie de conformaţia lanţului (şi implicit interacţiunile dintre ei). obţinându-se o texturare a zonelor cristaline. obţinându-se o structură parţial cristalină apreciată prin gradul de cristalinitate. cristaline şi texturate.

4. fig. fig. b – bloc. fie ulterior prin amestecarea polimerului cu un agent de reticulare (element sau compus chimic). 11. 11. 11.grefat de copolimeri: copolimer statistic cu distribuţia monomerilor aleatoare (v. Reticularea se poate realiza fie în timpul reacţiilor de sinteză.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Cristalizarea poate conduce şi la realizarea unor structuri supramoleculare de tip fibrile şi/sau sferulite. În cazul structurii copolimerilor apare suplimentar problema distribuţiei monomerilor diferiţi în cadrul lanţului macromolecular. lanţuri moleculare de legătură şi zone cu structură amorfă. fig. Fibrilele rezultă prin orientarea cristalitelor pe o singură direcţie.din acest punct de Fig. 11. în cazul polimerilor reticulaţi noţiunea de macromoleculă îşi pierde sensul deoarece se formează un complex de legături în care catenele nu mai pot fi individualizate. copolimer bloc.5 b) şi copolimer grefat.5 c). Reprezentarea schematică a componentelor unei sferulite Lanţurile moleculare ale polimerilor liniari şi ramificaţi se pot lega între ele prin punţi formate dintr-o singură unitate structurală (atom sau radical liber) sau printr-un lanţ scurt. c . Fig.5 a). rezultând o reţea tridimensională dezordonată numită structură reticulară – respectiv polimer reticulat.4. 11. 235 . o sferulită cuprinde atât fibrile cât şi cristalite orientate aleator.5 Tipurile structurale de copolimeri: vedere existând următoarele tipuri a – statistic. cu secvenţe succesive de monomeri de acelaşi tip în cadrul lanţului (v. care are un lanţ principal constituit din monomeri de acelaşi tip şi ramificaţii ale acestuia din polimeri de alt tip (v. iar sferulitele prin unire mai multor fibrile în jurul unui nucleu aşa cum se observă în figura 11.

După comportarea la încălzire.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 11. La temperaturi T ≤ Tv. 10. în figura 11. fig. dacă temperatura depăşeşte o anumită valoare se produce degradarea termică a polimerului prin ruperea legăturilor dintre monomeri şi oxidarea exotermă (arderea) acestora. deformaţia specifică are valori foarte ridicate (corespunzătoare uneori unor alungiri de peste 10 ori lungimea iniţială). şi în cazul polimerilor ca şi în cazul sticlelor există o temperatură Tv de tranziţie sticloasă (vitroasă) sub care se comportă din punct de vedere mecanic ca solidele cristaline şi o temperatură de curgere Tc deasupra căreia materialul se comportă ca un lichid vâscos. substanţele macromoleculare se grupează în 236 . şi variază liniar cu temperatura. La temperaturi T > Tc. în acest interval de temperaturi polimerul se poate afla într-o stare înalt elastică (deformaţiile sunt preponderent elastice) sau într-o stare elasto-plastică (deformaţiile sunt preponderent plastice). trecerea către starea lichidă la încălzire făcându-se treptat într-un interval de temperatură (v.3).4. la temperaturi Tv < T ≤ Tc. iar Tv rămâne practic constantă la valori mai ridicate ale masei moleculare. deformaţiile sunt mici. materialul comportându-se ca un solid rigid (stare vitroasă). Caracterizarea generală a polimerilor Caracteristicile generale ale polimerilor şi materialelor pe bază de polimeri rezultă din particularităţile naturii chimice (compoziţie şi tip de legături) şi structurii lor. Proprietăţile polimerilor 11. se determină şi o temperatură considerată temperatură de sfârşit de topire de la care polimerul este în stare lichidă. după caracterul deformaţiilor.7 arată că temepratura Tc este puternic dependentă de masa moleculară a polimerului. Temperaturile Tv şi Tc ale căror valori depind în principal de compoziţia chimică şi de masa moleculară. scap 10. (v. Este cunoscut că principala consecinţă a structurii amorfe este faptul că materialele respective nu au o temperatură definită de topire solidificare.6 valorile lor au fost marcate în mod convenţional. În cazul polimerilor caracterizarea poate fi făcută mai sugestiv cu ajutorul curbei termo-mecanice care arată dependenţa deformaţiei specifice în funcţie de temperatură (la solicitare constantă) aşa cum se observă în figura 11. sunt caracteristici importante ale polimerilor deoarece permit stabilirea temperaturilor de lucru şi temperaturilor de prelucrare. în practică. transformările producându-se de fapt în intervale de temperaturi a căror mărime şi configuraţie prezentate în figura 11.1.4. materialul se comportă ca un fluid a cărui vâscozitate scade pe măsură ce creşte temperatura.6.3).

complet amorfă sau parţial cristalină. astfel că sub acţiunea solicitărilor mecanice se pot deforma uşor şi reversibil. Reticularea se produce prin activare termică (întărire la cald) sau prin activare chimică la introducerea în masa polimerului de bază a unui agent de reticulare (întărire la rece). a) Sunt substanţe cu densitate mică (ρ = 900…2200 kg/m3) datorită faptului că elementele componente (în principal H şi C) au masa atomică redusă.7 Dependenţa temeperaturilor Tv şi tc de masa moleculară • Termorigidele sunt substanţe macromoleculare cu grad mare de reticulare care se prelucrează într-o stare de polimerizare incompletă în care nu s-a format reţeaua spaţială a structurii. 11. caracteristice structurii reticulare le conferă proprietăţile de rezistenţă corespunzătoare stării vitroase. iar la încălzire nu trec prin faza de înmuiere datorită reticulării slabe. ele menţinându-şi starea înalt elastică până la temperatura de descompunere. Indiferent de categoria în care se încadrează. iar la o reîncălzire ulterioară mişcările moleculelor fiind limitate nu se mai atinge starea vâscoasă. 11.6 Curba termo-mecanică a unui polimer cu structură amorfă Fig. Legăturile puternice.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor trei categorii. încolăcite. • Elastomerii sunt substnţe macromoleculare cu catene lungi. termoplaste (plastomeri). Temperatura Tv a elastomerilor este sub temperatura ambiantă. astfel că fragilizarea se produce la temperaturi scăzute. Se utilizează în stare elasto-plastică în domeniul de temperaturi (Tv . • Termoplastele sunt substanţe macromoleculare cu structura liniară sau ramificată. b) Au coeficient de dilatare specifică mare datorită legăturilor Van der 237 . termorigide şi elastomeri. materialul descompunându-se fără să mai treacă prin faza de înmuiere (în cazul lor temperatura Tv este ridicată şi nu mai există temperatura Tc). Fig. ce pot fi încălzite în vederea prelucrării la temperaturi T > Tc de un număr nelimitat de ori (cu condiţia evitării temperaturilor de degradare). Tc) sau în stare vitroasă (T < Tv). polimerii au câteva caracteristici generale prezentate în continuare. care formează ochiuri elastice.

4. de ultraviolete şi de radiaţiile ionizante care pot rupe legăturile dintre catene şi/sau dintre monomeri modificând astfel structura iniţială prin reducerea gradului de polimerizare. ceea ce explică deformabilitatea ridicată a termoplastelor şi elastomerilor care au structuri liniare şi ramificate. Spre deosebire de solidele cristaline a căror deformare elastică se bazează pe modificarea reversibilă a distanţelor interatomice (ce se poate realiza în limite restrânse) iar deformarea plastică presupune alunecarea pe planele atomice. ruperea legăturilor interatomice şi refacerea lor în alte poziţii (v. − modificarea distanţelor dintre monomeri. − ruperea legăturilor intermoleculare. în cele ce urmează se vor prezenta mai detaliat aspectele legate de comportarea mecanică a polimerilor. radiaţii.3).) acţionează conjugat.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Waals (legături slabe) dintre catene şi conformaţiei acestora (v. cap. 3). în cazul polimerilor deformările se pot realiza prin mai multe mecanisme după cum urmează: − îndreptarea.8. 11. ceea ce are ca efect îmbătrânirea materialului. de plasticitate şi de elasticitate. ce se manifestă la nivel macroscopic prin apariţia unor fisuri. scap 11. Primele două mecanisme se pot realiza la valori scăzute ale solicitărilor. − alunecarea relativă a catenelor.2. din acelaşi motiv pot fi degradate de microorganisme (biodegradabilitate). e) Proprietăţile lor sunt afectate de radiaţiile din spectrul vizibil. schimbări de culoare. Ca şi în cazul celorlalte tipuri de materiale. c) Sunt inflamabile (în marea majoritate a cazurilor) şi au stabilitate termică redusă datorită faptului că sunt substanţe organice. umiditatea etc. prezenţa oxigenului şi ozonului. înrăutăţirea proprietăţilor dielectrice (scad valorile rezistivităţii şi permitivităţii electrice). d) Au conductibilitate termică mică şi rezistivitate electrică foarte mare datorită legăturilor covalente din interiorul lanţului macromolecular. f) Factorii fizico-chimici (temperatură. Proprietăţile mecanice ale polimerilor Datorită caracteristicilor structurale polimerii prezintă particularităţi şi în comportarea la solicitări mecanice generate în special de mecanismele prin care se realizează deformarea acestora sub acţiunea solicitărilor exterioare. desfăşurarea şi decuplarea catenelor aşa cum sugerează schema din figura 11. ultimele două mecanisme necesită solicitări mai ridicate şi se întâlnesc în cazul duroplastelor cu structură reticulară sau în cazul 238 . reducerea proprietăţilor de rezistenţă mecanică.

deformaţia corespunzătoare acestei etape are o componentă elastică εr şi o componentă plastică εp − imediat după încetarea solicitării dispare deformaţia iniţială ε0. 239 σ τ ε r = 0 (1 − e r ) . fig. η τr = . existenţa deformaţieie elastice reversibile a polimerilor se evidenţiază pe cale experimentală. 11. a cărei variaţie cu timpul se determină cu relaţia: în care σ0 este tensiunea constantă corespunzătoare solicitării. cap3). Mecanismele complexe prin care se produce deformarea polimerilor generează comportări particulare ale acestora sub acţiunea solicitărilor.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor polimerilor liniari cu grade ridicate de cristalinitate la care s-a realizat o orientare preferenţială a lanţurilor moleculare. E τ (11. • Vâscoelasticitatea reprezintă capacitatea polimerilor de a căpăta deformaţii elastice variabile în timp sub acţiunea solicitărilor constante şi este caracterizată de următoarele aspecte ilustrate schematic în figura 11. se produce o deformare elastică iniţială la valoarea ε0 în conformitate cu legea lui Hooke (v.10). iar ulterior deformaţia se reduce treptat în timp până la valoarea εp. Mecanismul deformării polimerilor liniari prin îndreptarea şi desfăşurarea catenelor Caracteristica esenţială a comportării vâscoelastice este existenţa deformaţiei elastice reversibile εr. în mod obişnuit. E − modulul de elasticitate.10: − la solicitarea corespunzătoare unei tensiuni σ0.9 din care rezultă că domeniul dependenţei liniare dintre tensiuni şi deformaţii (porţiunea liniară a curbelor) este redus chiar şi în cazul polimerilor cu rezistenţă mecanică mai ridicată. aceste particularităţi sunt ilustrate şi de curbele CCCT schematizate în figura 11.4) . Fig. − menţinând încărcarea constantă materialul continuă să se deformeze cu viteze din ce în ce mai mici până la atingerea unei stări staţionare (similar fluajului primar al materialelor metalice). care care rămâne permanentă (v. (11. iar τr − constanta de relaxare se defineşte prin relaţia.5) E în care η este vâscozitatea. 11.8.

se constată că aceştia îşi menţin modulul de elasticitate aproape nemodificat până aproape de temperatura de curgere(v. b – polimeri reticulari (duroplaste). 11. Variaţia deformaţiei în timp a polimerilor cu comportare vâscoelastică În legătură cu comportarea vâscoelastică a polimerilor este şi variaţia cu temperatura a modulului de elasticitate E aşa cum se observă din figura 11. d – elastomeri 240 .10. datorită limitelor largi în care variază modulul de elasticitate pentru reprezentările respective se utilizează coordonatele logaritmice. 11. prin reticulare (duroplastele) sau prin texturare cristalină. Analizând aceste reprezentări se constată că variaţia cea mai mare o au polimerii cu structură liniară (termpoplastele).c). Curbele caracteristice convenţionale la tracţiune (CCCT ale unor polimeri Fig. în cazul elastomerilor a căror temperatură Tv se află sub temperatura ambiantă. c – termoplaste cristaline. fig.11 a. 11. variaţiile devin din ce în mai mici (v.9.11 în care se prezintă calitativ această dependenţă pentru principalele tipuri de polimeri. Fig.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. fig. Variaţia modulului de elasticitate E cu temperatura pentru: a − termoplaste amorfe. 11.11.b. 11.11d).

Mecanismul relaxării tensiunilor în cazul polimerilor este curgerea plastică ce are loc ca urmare a modificării poziţiei relative a moleculelor lanţurilor prin alunecări succesive în urma cărora componenta elastică a deformaţiei totale (ce rămâne constantă) se micşorează şi creşte componenta plastică. • Relaxarea tensiunilor este fenomenul de reducere treptată a tensiunilor în timp. tipul şi dimensiunile dispozitivelor de fixare şi de solicitare a epruvetelor. La efectuarea încercărilor mecanice ale polimerilor trebuie să se ţină seama şi de faptul că proprietăţile lor sunt mult mai puternic afectate de factorii de mediu. din studiul variaţiei acestuia cu temperatura rezultă informaţii necesare atât la stabilirea condiţiilor în care pot fi exploatate piesele din polimeri cât şi pentru proiectarea proceselor tehnologice de fabricaţie ale acestora. tensiunile reziduale. Variaţia tensiunilor σ în timp este dată de relaţia: . Particularităţile structurale şi de comportare mecanică (starea amorfă sau parţial cristalină. influenţa puternică a “istoriei termomecanice”) fac ca încercările polimerilor să difere totuşi prin geometria şi dimensiunile epruvetelor.6) în care σ0 este tensiunea iniţială. astfel că se reglementează prin norme condiţionarea epruvetelor – adică menţinerea lor în condiţii standard de temperatură şi umiditate relativă o durată suficientă pentru atingerea echilibrului higrometric. în mod uzual. în tabelul 11. care reprezintă durata necesară atingerii unei anumite tensiuni prin relaxare.1 se prezintă principalele tipuri de încercări mecanice şi termomecanice şi standardele după care se execută. în cazul solicitărilor la care deformaţiile rămân constante. de exemplu STAS 5794 prevede pentru condiţionare şi încercare două atmosfere standard: atmosfera standard normală 23/50 adică temperatura de 23 oC şi umiditatea relativă de 50 % şi atmosfera standard pentru zone tropicale 27/65 (27 oC şi 65 %). ceea ce a impus elaborarea unor standarde specifice dedicate acestor încercări.7) caracteristica τrt rezultând pe curba de relaxare σ =f(τ) determinată experimental pentru un tip de material analizat. pentru definirea τrt se consideră una din condiţiile: σ = σ 0 e −1 sau τ = τ rt ln 2 . iar τrt este constanta de relaxare a tensiunilor. rt σ = σ 0e τ −τ 241 . (11. gradul de orientare a macromoleculelor gradul de reticulare.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Deoarece modulul de elasticitate este o caracteristică ce arată rezistenţa opusă de corpuri la deformare. Încercările mecanice şi caracteristicile prin care se apreciază proprietăţile polimerilor se definesc şi se determină prin metode similare celor aplicate în cazul materialelor metalice. mijloacele şi metodele de măsurare utilizate. (11.

STAS 6765 STAS 9182 SR EN ISO 8067. STAS 7310 SR EN ISO 2039. STAS 6642 SR EN ISO 604. ISO 8570. În aceste situaţii. ISO 12244* SR EN ISO 4599 NF T 51-120*. prin presare sau prin turnare. STAS 8826 SR EN ISO 899. Epruvetele din semifabricate sau piese se obţin prin prelucrări mecanice ai căror parametri tehnologici sunt riguros prescrişi şi controlaţi astfel încât să se evite abaterile dimensionale şi prezenţa concentratorilor de tensiuni care pot apare mult mai uşor datorită durităţii scăzute a polimerilor şi au influenţă mult mai mare asupra comportării la rupere a acestora decât în cazul materialelor metalice. cu condiţia ca la temperatura respectivă materialul să nu sufere transformări ireversibile. ASTM D 671 SR ISO 75 STAS 6174 SR ISO 306 ISO 974. se admite condiţionarea accelerată la temperaturi de 50…95 oC şi umiditatea relativă 50 %. SR ISO 868. SR EN ISO 8256. În cazul materialelor care ating echilibrul higrometric după durate lungi. obţinerea epruvetelor pentru încercările mecanice ale polimerilor poate fi diferită de cazul materialelor metalice deoarece polimerii se livrează şi sub formă de material granular sau în stare lichidă nu numai sub formă de semifabricate sau piese finite. a) Încercarea la tracţiune se realizează conform SR EN ISO 527 pe 242 . STAS 9046 ISO 2285*. Tabelul 11. Câteva aspecte privind încercările uzuale şi caracteristicile determinate vor fi prezentate în continuare. STAS 6175. se reglementează prin standarde formarea epruvetelor prin injecţie. STAS 5871. STAS 9594 Încercări de scurtă durată (instantanee) Compresiune Forfecare Sfâşiere Incovoiere statică. Incovoiere prin şoc Duritate Fluaj Relaxare Tensofisurare într-un mediu dat Oboseală Temperatura de încovoiere sub sarcină Încercări Stabilitatea termică termomecanice Temeperatura de înmuiere Temperatura de fragilizare * Nu există standarde echivalente SR sau STAS Încercări de lungă durată De asemenea.1 Principalele încercări ale polimerilor Tipul încercării Denumirea încercării Tracţiune Standardele după care se execută SR EN ISO 527. SR ISO 6602.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR duratele de condiţionare diferă de la o încercare la alta şi sunt cuprinse în majoritatea cazurilor între 24 şi 96 de ore. STAS 5874. STAS 9775 STAS 5801. STAS 6127 SR ISO 178.

începând de la solicitarea corespunzătoare puctului B. Maşina pe care se execută încercarea trebuie să fie capabilă să realizeze încărcarea cu viteze de 0.13 a se constată că pentru solicitări mici.12 d pentru folii şi materiale termoplaste cu alungirea mare. deoarece zona gâtuită se extinde pe aproape toată 243 Fig 11.13 a. 9).12 a pentru materiale termoplaste cu alungire redusă. Epruvetele pentru încercarea la tracţiune a polimerilor. b − epruveta tip 2. Curba caracteristică convenţională la tractiune CCCT se defineşte la fel ca în cazul materialelor metalice şi prezintă aspecte diferite în funcţie de tipul materialului (v.13 b sunt caracteristice materialelor polimerice cu tenacitate bună. secţiunea reală fiind mult mai mică decât cea convenţională.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor epruvete plate de forma celor prezentate în figura 11. dar care nu prezintă o limită de curgere aparentă.12. curbe de tipul celei prezentate în figura 11.unde s-au figurat şi aspectele pe care le capătă epruveta pe parcursul încercării. materialul prezintă elasticitate liniară (este valabilă legea lui Hooke).c pentru materiale termorigide.12 b. conform SR EN ISO 527: a − epruveta tip 1. corespunzătoare porţiunii OA a curbei. această comportare este specifică materialelor termoplaste încercate la temperatura ambiantă. să aibă cursa mare (până la 1000 mm) şi mijloace de măsurare a deplasărilor atât de mari.2…600 mm/min. 11. cel mai frecvent întâlnindu-se curbe de tipul celor prezentate în figura 11.11. iar cele din figura 11. pe epruvetă apare o gâtuire pronunţată. iar pentru solicitările corespunzătoare porţiunii AB comportarea elastică devine neliniară. fig. cele din figura 11.. d – epruveta tip 5 . c − epruveta tip 4. deoarece. Reducerea tensiunii pe porţiunea BC este aparentă. În continuare se produc deformaţii fără creşterea tensiunii (porţiunea CD a curbei).12 în funcţie de tipul materialului după cum urmează: cele din figura 11. Analizând CCCT din fig.

b – fără limită de curgere aparentă − limita de curgere aparentă se determină pentru materiale a căror CCCT este de tipul celei din figura 11. 11.13 b şi este definită de 244 . La epuizarea capacităţii de deformare prin acest mecanism tensiunea începe să crească. CCCT tipice pentru polimeri: a – cu limită de curgere aparentă.5 %. modulul lui Young se determină conform SR EN ISO 527 ca pantă a dreptei care trece prin punctele de pe CCCT corespunzătoare deformaţiei totale de εt = 0. Prin încercarea la tracţiune a polimerilor se determină în mod uzual următoarele caracteristici: − modulul de elasticitate E (modulul lui Young) este panta porţiunii liniare a CCCT .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR lungimea calibrată a epruvetei (v. în cazul elastomerilor se determină modulul de elasticitate secant definit ca fiind panta dreptei ce uneşte originea cu un punct de pe CCCT care corespunde unei deformaţii totale date (uzual 100 %. Fig 11. − limita de curgere convenţională Rp se determină pentru materiale a căror curbă caracteristică este de tipul celei din figura 11. 200 % sau 300 % în funcţie de standardul după care se execută încercarea).13 a.13.25 % şi εt = 0. fenomenul se explică prin faptul că la aceste solicitări are loc descolăcirea. deoarece continuarea deformării presupune mărirea distanţelor dintre monomerii lanţului (realizată cu consum de energie mai mare) până în momentul ruperii (porţiunea DE a curbei CCCT).13 a).4). scap 3. îndreptarea şi orientarea catenelor după direcţia de solicitare. distingându-se limita de curgere aparentă superioară ReH (tensiunea corespunzătoare punctului B de pe CCCT) şi limita de curgere inferioară aparentă ReL (tensiunea corespunzătoare punctului C de pe CCCT). fig. iar uneori chiar poate lipsi. deoarece porţiunea liniară a CCCT în cazul polimerilor este foarte redusă.la fel ca în cazul materialelor metalice (v.

alte standarde definesc limita de curgere convenţională ca fiind tensiunea corespunzătoare unei deformaţii remanente de 0. 138 N. fenomenul de curgere plastică fiind practic inexistent. 490 N sau 961 N fiind aplicată o durată τ = 30 s.13 b). − determinarea durităţii prin penetrare cu bilă – STAS 5871 se realizează folosind ca penetrator o bilă de oţel cu diametrul D = 5 mm. 11. după care se măsoară adâncimea de pătrundere a penetratorului h. caz în care se determină ducând o paralelă la porţiunea liniară a CCCT prin punctul corespunzător deformaţiei remanente date (v. Cele mai utilizate metode sunt. cu deosebirea că aria urmei se calculează pe baza adâncimii de pătrundere a penetratorului: F (11. ţinând seama de modul în care este definită Rm în cazul polimerilor şi de faptul că până la rupere materialul suferă deformaţii ce pot depăşi 1000 % această caracteristică nu poate fi utilizată la dimensionarea pieselor. prin încercarea la tracţiune se pot determina numai modulul de elasticitate E.9. forţa de apăsare Fm = 49 N. − alungirea procentuală după rupere Ar se defineşte şi se determină la fel ca în cazul materialelor metalice. duritatea H (în N/mm2) se defineşte ca şi duritatea Brinell a materialelor metalice. b) Încercările de duritate ale polimerilor se bazează pe aceleaşi principii ca şi în cazul determinării durităţii metalelor. adică: F (11. E sau 245 .1…1 %. care au curba CCCT de tipul celei prezentat în figura 11. şi alungirea după rupere Ar. cu menţiunea că se folosesc scările Rockwell R. M.9) H= m πDh − determinarea durităţii prin metoda Rockwell este la fel ca la materialele metalice. − alungirea procentuală la limita de curgere Ac este deformaţia specifică totală corespunzătoare limitei de curgere aparente ReH. − rezistenţa la rupere Rm este tensiunea corespunzătoare punctului E de pe CCCT. fig. această caracteristică împreună cu limita de curgere sunt importante pentru stabilirea comportării pieselor din materiale polimerice deoarece arată care sunt deformaţiile maxime pe care le poate suferi materialul fără modificarea secţiunii (peste această solicitare apare gâtuirea). cu particularităţi impuse de valorile mai scăzute ale durităţii şi de comportarea vâscoelastică a polimerilor.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor SR EN ISO 527 ca fiind tensiunea corespunzătoare unei deformaţii totale εt = x % convenţional alese. S0 unde Fr este forţa de tracţiune în momentul ruperii. rezistenţa la rupere Rm.8) Rm = r . În cazul materialelor polimerice reticulate sau cristalinizate. iar S0 este secţiunea iniţială a epruvetei. 358 N. L.

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

K, ce diferă prin diametrul D al pentratorului (de tip bilă de oţel) şi mărimea forţei suplimentare F1 (v. scap 3.10), forţa iniţială F0 fiind aceeaşi (98,1 N); în tabelul 11.2 se prezintă valorile diametrelor penetratoarelor şi valorile forţei totale de apăsare (ce se menţine o durată de 10 s); se precizează că dintre aceste scări, cele mai utilizate sunt scările R şi M.
Tabelul 11.2. Caracteristicile scărilor de duritate Rockwell conform STAS 8826 Caracteristici Diametrul bilei D, mm Forţa totală F0+F1, N (kgf) R 12,7 588,4 (60) Scara durităţii Rockwell L M E 6,35 6,35 3,175 588,4 981 981 (60) (100) (100) K 3,175 1471 (150)

− determinarea durităţii prin metoda Shore se bazează pe utilizarea unui penetrator tronconic sau conic, ce este apăsat de un resort calibrat pe suprafaţa probei şi măsurarea adâncimii lui de pătrundere; durimetrul Shore este un dispozitiv portativ astfel construit încât penetratorul (de forma şi dimensiunile prezentate în figura 11.14) acţionează prin presarea plăcii de bază a dispozitivului pe suprafaţa probei şi este prevăzut cu un aparat indicator gradat de la 0 la 100, 0 corespunzând situaţiei în care penetratorul ar pătrunde complet în material, iar 100 − situaţiei când nu ar pătrunde deloc în material (prin presare, faţa frontală a penetratorului ajunge în planul feţei frontale a plăcii de bază (v. fig. 11.14); duritatea Shore astfel definită este o mărime convenţională, ce poate fi utilizată numai ca un criteriu de recepţie a materialelor; datorită comportării vâscoelastice a polimerilor, standardul SR ISO 868 prevede determinarea fie a unei durităţi instantanee, caz în care citirea trebuie să se facă în cel mult 1 s de la apăsare, fie a unei durităţi ce corespunde unei durate de 15 s de la apăsare; duritatea determinată cu aparatele prevăzute cu penetratorul din figura 11.14 a se numeşte duritate Shore A şi se utilizează în cazul termoplastelor moi şi elastomerilor, iar duritatea determinată cu penetratorul prezentat în figura 11.14 b se numeşte duritate Shore D şi se utilizează în cazul materialelor polimerice dure;

Fig. 11.14. Penetratoarele durimetrelor Shore: a – penetrator Shore A; b – penetrator Shore D 246

Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor

− determinarea durităţii prin metoda Barcol − STAS 11333 se bazează pe acelaşi principiu ca şi metoda Shore, cu diferenţa că diametrul şi lungimea penetratorului sunt mai mici (D = 0,157 mm, H = 0,76 mm), astfel că unei unităţi de duritate Barcol îi corespunde o adâncime de pătrundere de 0,0076 mm; condiţiile privind starea suprafeţei probei (lipsa craterelor, impurităţilor, zgârieturilor) sunt din acest motiv mai severe în cazul metodei Barcol. O corespondenţă aproximativă între durităţile determinate prin metodele Rockwell şi Shore (metodele care au cea mai largă utilizare) este prezentată în figura 11.15.

Fig. 11.15. Comparaţie între scările de duritate definite prin diferite metode

c) Încercările la rupere prin şoc se aplică în special materialelor termoplaste dure, materialelor termorigide şi materialelor compozite (v. cap 12) şi se diferenţiază în principal după tipul solicitării (încovoiere sau tracţiune) şi dispozitivului utilizat pentru încercare. − metoda Charpy - STAS 5871, utilizează ciocanul pendul Charpy de tipul celui folosit şi la metale (v. fig. 3.18.), cu precizarea că energia maximă este de până la 50 J; epruveta uzuală este epruveta tip 1, cu forma şi dimensiunile prezentate în figura 11.16 a, dar se poate efectua şi pe epruveta cu crestătură dublă (fig. 11.16 b), caz în care lovitura se aplică pe faţa perpendiculară pe crestătură; caracteristica mecanică determinată este rezilienţa (v. scap. 3.7), exprimată în J/m2;
247

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

− metoda Izod – STAS 7310 constă din ruperea unei epruvete cu crestătură, încastrată la unul din capete, printr-o lovitură aplicată cu un ciocan pendul la capătul liber, fie pe faţa cu crestătură, după schema prezentată în figura 11.17 a (încercare normală), fie pe faţa opusă crestăturii (încercare cu crestătura inversată); epruveta uzuală este epruveta de tip 1 utilizată la metoda Charpy (v. fig. 11.16), fiind acceptate numai două tipuri de crestături: cu r = 0,25 mm sau cu r =1 mm, ce se practică pe lăţimea b a epruvetei; caracteristica mecanică determinată este rezistenţa la şoc Izod , definită la fel ca rezilienţa în cazul metodei Charpy şi exprimată tot în J/m2;

− metoda Dynstat – STAS 6175 are la bază aceeaşi schemă de încercare ca metoda Izod, cu diferenţa că epruvetele utilizate au dimensiuni mult mai mici (Lxbxh = 15x10x3 mm), iar energia maximă de lovire este de până la 2 J; d) Încercările la fluaj ale polimerilor constau din solicitarea pe durate îndelungate cu sarcini constante în condiţii de temperatură şi umiditate controlate; aceste încercări sunt mai frecvente în cazul polimerilor decât în cazul materialelor metalice deoarece fluajul are loc la temperaturi apropiate de temperatura ambiantă, astfel că şi încercările se efectuează de cele mai multe ori în condiţii de atmosferă standard normală 23/50; solicitările pot fi la tracţiune, (STAS 9046) sau la încovoiere (SR ISO 6602), rezultatele fiind prezentate sub forma curbelor de fluaj ε = f(τ), (timpul la scară logaritmică) pentru diferite valori ale tensiunilor (v. fig. 11.18); cu ajutorul curbelor de fluaj se pot determina, folosind metodele sugerate în figura 11.18, următoarele dependenţe:
248

Fig. 11. 16. Epruvetele pentru încercările la încovoiere prin şoc ale polimerilor; a − normală; b – cu crestătură dublă

Fig 11.17 Schemele încercării la încovoiere prin şoc Izod; a – normală; b – cu crestătura inversată

Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor

− curbele izocronice tensiune – deformaţie, care permit stabilirea deformaţiei după o anumită durată de expunere la o solicitare dată; − curbele izometrice tensiune – timp, care permit stabilirea timpului după care deformaţia atinge o anumită valoare la o solicitare dată; − curbele modulului de fluaj Ef(τ), care, pentru o tensiune σ constantă, se determină cu relaţia: (11.10) E f (τ ) = σ , ε (τ ) în care ε(τ) este valoare deformaţiei epruvetei solicitate cu tensiunea σ, după o durată τ de solicitare.

Fig. 11.18. Curbele de fluaj ε = f(τ) şi curbele derivate din acestea: a – curbe de fluaj; b – curba izometrică; c – curba izocronică; d – curba modulului de fluaj

Criteriile după care se apreciază scoaterea din uz a pieselor din materiale polimerice depind de tipul materalului şi de rolul funcţional al piesei. Aceste criterii pot fi: − ruperea, în cazul materialelor fragile; − creşterea pronunţată a deformaţiilor (fluajul accelerat);
249

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

− atingerea unei deformaţii critice (a cărei valoare este uzual sub 1%); − apariţia unor microfisuri sau modifcarea culorii (albirea suprafeţei). Duratele încercărilor de laborator sunt rareori apropiate de cele reale deoarece duratele de serviciu în unele cazuri depăşesc 50 de ani (de exemplu reţelele de conducte). În aceste situaţii se aplică metode speciale de extrapolare a rezultatelor obţinute prin încercări la durate mai mici (de obicei 6 luni sau 1 an).

11.5. Principalele tipuri de materiale polimerice
11.5.1. Aditivii materialelor polimerice
În practică se utilizează materiale pe bază de polimeri care conţin şi alte substanţe introduse în scopul îmbunătăţirii anumitor proprietăţi şi/sau al reducerii costului; materialele care au la bază polimeri termoplastici sau polimeri termorigizi sunt cunoscute sub denumirea generică de materiale ( mase) plastice. Principalele tipuri de substanţe introduse în polimerii de bază sunt următoarele: − plastifianţii, care micşorează interacţiunea dintre catene, astfel că segmentele de lanţuri moleculare devin mai mobile şi comportarea vâscoelastică se îmbunătăţeşte; − agenţii de reticulare, care crează punţi de legătură între catene şi astfel se îmbunătăţesc proprietăţile de elasticitate şi de rezistenţă; pornind de la acelaşi polimer în funcţie de gradul de reticulare se pot modifica proprietăţile în limite foarte largi; − materialele de umplutură, care nu reacţionează de obicei cu polimerul de bază, ci se distribuie uniform prin amestecare mecanică în masa de bază şi contribuie astfel la creşterea rezistenţei mecanice; se utilizează în mod curent ca materiale de umplutură talcul, praful de cretă, caolinul, rumeguşul de lemn, fibre textile sau celulozice etc.; negrul de fum (particule sferice de carbon cu structură hexagonală) utilizat şi el ca material de umplutură are şi rol activ înfluenţând gradul de reticulare; − coloranţii, care introduşi în materialele polimerice le colorează în masă prin amestecare mecanică. Pe lângă aceste categorii de substanţe care nu lipsesc din nici un material plastic, se mai introduc în funcţie de scop şi alte categorii de substanţe cum ar fi: antistaticele, pentru reducerea electrizării prin frecare, ignifuganţii, pentru reducerea inflamabilităţii, lubrifianţii, pentru uşurarea prelucrării, fungicidele, pentru creşterea rezistenţei la atacul ciupercilor, antioxidanţii, pentru creşterea
250

Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor

rezistenţei la îmbătrânire a materialelor polimerice etc. Pe baza celor arătate se poate explica diversitatea extrem de mare a maselor plastice utilizate în prezent de societatea omenească. O încercare de grupare a celor mai utilizate tipuri după criteriul costului şi al proprietăţilor este prezentată în figura 11.19, în care pentru costul relativ s-a luat ca bază (Cr = 1) costul polietilenei, unul dintre cei mai utilizaţi polimeri.

Fig. 11.19. Principalele categorii de mase plastice

11.5.2. Materialele termoplaste
În această categorie sunt incluse materialele plastice la care polimerul de bază este un termoplast; principalele termoplaste şi caracteristicile lor mai importante sunt prezentate în tabelul 11.3. După structura lanţului molecular, termoplastele pot fi grupate în două categorii: − polimeri la care linia principală a lanţului molecular este formată numai din atomi de carbon, atomii diferiţi sau radicalii ataşându-se prin legături laterale; din această categorie fac parte: poliolefinele (PE, PP), polimerii vinilici (PVC, PS), polimerii acrilici (PAN, PMMA) şi fluoroplastele (PTFE); − polimeri care au în componenţa liniei principale a lanţului şi alţi atomi (de obicei N, O, Si) sau cicluri benzenice; din această categorie fac parte poliesterii (PET, PBT), poliamidele (PA), policarbonaţii (PC), acetalii (POM) etc.
251

Tabelul 11.3. Principalele caracteristici ale unor materiale termoplaste Denumirea materialului Polietilenă de joasă densitate Polietilenă de mare densitate Polipropilenă Polistiren Policlorură de vinil rigid Policlorură de vinil plastifiat Polimetacrilat de metil (plexiglas) Policarbonat Poliamida 66 (Nylon 66) Polioximetilena (acetal) Polietilen teraftalat (răşină poliesterică) Politetrafluor etilena (teflon) Poliacrilonitril (răşină acrilică) Acrilonitril/butadien /stiren Acetat de celuloză (celuloid) Simbol PE−LD PE−HD PP PS ρ, kg/m3 910…940 950…965 900…910 E, N/mm2 120…500 420…1400 500…1900 R m, N/mm2 5…16 Ar, % 200…600 Tv, o C −75 −75 −10 85…100 Tc, o C 115 130 170 Observaţii cristalinizată 40…55 % elastic, rezistentă cristalinizată. 60…80 % elastic rezistentă cristalinizată. 60…70 % mai rigidă decât PE amorf; dur şi fragil amorf; rigid, sensibil la zgârieturi compus vinilic amorf; flexibil, elastic amorf; rigid dur şi rezistent la zgârieturi amorf; rigid şi rezistent la şoc cristalinizată < 60 %; dură, rezistentă şi rigidă cristalinizată < 75 %; rigidă, elastică, rezistentă amorfă sau cristalinizată 30…40%; stabil dimensional cristalinizat < 70 %; coeficient de frecare redus compus acrilic; se trage uşor în fibre amestec de butadien-stiren (elastomer) şi stiren-acrilonitril (termoplast) modificaţie chimică a celulozei (polimer natural)

20…40 700…1300 30…50 200…1000 5…75 10…50 200…500 4…10 80…120 40…60 35…75

1040…1100 2800…3500 20…50

PVC dur 1360...1400 1500…3500 40…60 PVC−P 1150...1250 moale PC PA 66 POM PET PTFE PAN ABS CA − 10…30

125 175… 75…105 212 −40 150 225 230 250 170 255 330 320 − −

PMMA 1180…1220 2700…3500 60…80 1150...1250 2350...2450 1120...1180 900…2800 50…70 50…80

90…105 150 55 −50 73

1370...1430 3000…3500 60…70

1320…1390 2000…2500 40…60 100…2300 2100…2250 350…800 20…40

250…500 85...125 3…5 10…140 5…100 107 125 120

1100...1200 3500…4000 50…60 1040…1700 900…2800 1250...1350 800…2400 20…60 25…50

ceea ce face ca piesele realizate să fie rezistente la şocuri.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Comportarea termoplastelor deasupra temperaturii Tv depinde de starea structurală a acestora. fig. PS. PC) se comportă vâscoelastic imediat deasupra lui Tv.20. În figura 11. în funcţie de temperatură. Principalele dezavantaje sunt legate de temperaturile relativ scăzute până la care pot fi utilizate (v. PP. de asemenea. ale unor termoplaste. 11.20 se prezintă simplificat domeniile de stare.6). termoplastele amorfe ( PVC.3) Excepţie 253 . iar la o încălzire mai mare curg plastic. 11. PA) au proprietăţi de rezistenţă – elasticitate care le permit menţinerea formei până la temperatura Tc (v. Proprietatea lor de a putea suferi reîncălziri în domeniul de curgere de un număr nelimitat de ori în vederea prelucrării contribuie. tabelul 11. vâscozitatea scade pe măsură ce creşte temperatura atingând la un moment dat valorile corespunzătoare lichidelor. termoplastele cu cristalinitate parţială (PE. Fig. peste această temperatură masa cristalină trece în stare amorfă şi materialul curge plastic (stare vâscoasă). la extinderea utilizării lor. Domeniile de stare ale unor materiale termoplaste Termoplastele se utilizează ca materiale structurale în tehnică datorită caracteristicilor mecanice de rezistenţă relativ bune şi caracteristicilor de tenacitate care în unele cazuri sunt foarte bune.

care.0 1. matrice pentru compozite 254 . N/mm2 E. Starea iniţială a acestor polimeri obţinuţi prin policondensare este de polimerizare incompletă. fragile. kg/m3 1250 R m. deoarece proprietăţile lor de curgere sunt slabe.5…7. adezivi. au stabilitate pe un interval mare de temperaturi (v.13). piese cu solicitări moderate şi supuse la şocuri. angrenaje. fragile.% kN/mm2 r Caracterizare 1550 1700 1250 Răşini epoxidice (EP) 1200 * dure. Principalele caracteristici ale unor polimeri termorigizi Polimerul Fenoplaste ( PF) − răşini fenol − formaldehidice (bachelitice) Aminoplaste (UF) răşini ureo.4.75 laminare.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fac fluoroplastele (teflonul). utilizate ca răşini pentru presare şi 35…70 7…10 0. adezivi. higroscopice şi nerezistente la apă 35…55 5.3). culoare deschisă. ca matrice pentru materiale compozite * dure. materiale electroizolante etc. astfel că după prelucrare materialul capătă proprietăţi de rezistenţă şi duritate ce se menţin la o reîncălzire ulterioară până la temperatura de descompunere. utilizate pentru piese presate sau turnate. tabelul 11. cap.2…8. se prelucrează prin metodele metalurgiei pulberilor (v.5.aldehidice Melamine (MF) − răşini melamin-formaldehidice Răşini poliesterice nesaturate (UP) ρ. Termoplastele se utilizează în tehnică pentru conducte. Materialele termorigide Proprietăţile caracteristice maselor plastice termorigide (numite şi duroplaste) sunt date de structura reticulară a polimerului de bază care intră în compoziţia lor. * proprietăţi asemănătoare cu ale UF.3. 11. utilizate ca răşini de turnare. în timpul fabricării obiectelor se produce reticularea spaţială prin intermediul legăturilor principale ale lanţurilor moleculare prin activare termică sau prin activare chimică (introducerea unui agent de întărire). utilizate ca răşini de presare * dure şi fragile până la elastice. utilizate ca materialele de acoperire * dure şi fragile până la elastice în 40…90 6. stabile 50…70 6. dar mai puţin sensibile la 35…65 6…7 − zgâriere.4. Tabelul 11. A. forme de turnare etc.5 − dimensional.3 3 funcţie de gradul de reticulare. rezistente la şoc. datorită structurii lanţului (atomii de H din lanţul polietilenei sunt înlocuiţi de atomi de F). lagăre.25 fierbinte. cu catene ramificate. Principalele tipuri de materiale polimerizate termorigide şi câteva caracteristici ale lor sunt prezentate în tabelul 11. culoare închisă.2…7.

În tabelul 11. Materialele de umplere (negrul de fum. cauciuc acrilic.5. ceea ce are ca efect scăderea elasticităţii şi fragilizarea materialului. răşinile destinate acestui scop pot fi cu întărire la cald (răşini aminoplaste termoreactive) şi răşini cu întărire la rece. talcul şi praful de cretă etc.). împreună cu alţi aditivi. 11. gradul de reticulare şi implicit caracteristicile de rezistenţă şi elasticitate sunt dependente de cantitatea de sulf.4 sunt indicate numai câteva utilizări specifice ale unor răşini termorigide. reticularea este completă. Reticularea slabă a elastomerilor (aşa numita vulcanizare) este un proces activat termic (ti = 120…150 oC).) au rolul de a îmbunătăţi rezistenţa mecanică şi de a ieftini produsele. 11. cauciuc butilic etc. ce constă din ruperea unor legături duble din linia principală a lanţului şi realizarea unor legături între lanţurile macromoleculare prin punţi constituite din atomi sau grupuri de atomi ai agenţilor de reticulare (în mod uzual sulf. caz în care se folosesc răşini fluide (lichid vâscos) obţinute prin policondensarea ureei cu formaldehidă şi alcool furfurulic (răşini furanice).21 se prezintă reacţia de vulcanizare cu sulf a cauciucului natural.8). În figura 11. iar dacă se introduce 45 % sulf. fapt ce se datorează în special caracteristicilor de rezistenţă mecanică ale acestor materiale.scap.1 şi fig. încolăcite şi slab reticulate aşa cum a fost arătat anterior (v.5 se prezintă elastomerii utilizati mai frecvent şi câteva din caracteristicile acestora. Proprietatea de termorigiditate este esenţială în utilizarea răşinilor din această categorie ca lianţi pentru amestecurile de formare din care se realizează formele pentru turnarea pieselor din materiale metalice.4. peroxizi sau amine). Elasticitatea lor asemănătoare cauciucului natural (poliizopren) a făcut ca denumirea de “cauciuc” să devină generică şi să fie alăturată denumirii elastomerului de bază (de exemplu. obţinându-se un material dur şi fragil cunoscut sub numele comercial de ebonită.4. cauciuc nitrilic. 255 . pulberea de silice (SiO2). Materialele elastomerice (cauciucurile) Sunt substanţe macromoleculare a căror capacitate de deformare elastică se bazează pe structura constituită din lanţuri moleculare lungi. introduşi în masa elastomerului. gama întrebuinţărilor fiind mult mai extinsă. pentru cauciucurile uzuale se adaugă 4…5 % sulf.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor În tabelul 11. deoarece oxigenul şi ozonul acţionează în timp la fel ca agenţi de reticulare. în timpul proceselor tehnologice de fabricare a produselor. Aditivii cei mai importanţi introduşi împreună cu materialele de umplere în cazul elastomerilor sunt antioxidanţii. ceea ce provoacă desfacerea a cca 10…30 % din legăturile duble şi legarea lanţurilor prin punţi de sulf. 11. a căror întărire se realizează prin adăugarea unui agent de reticulare .

oC t max . 11. i t max − temperatura maximă de serviciu la expunere inermitentă. din care rezultă că particularităţi deosebite din punct de vedere al temperaturilor de serviciu prezintă siliconii. − grupa Q cuprinde cauciucurile siliconice. După tipul lanţului macromolecular elastomerii se împart în patru grupe: − grupa R cuprinde polimerii cu lanţ nesaturat ale căror proprietăţi se modifică prin reticulare. numite generic polisiloxani.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. Acestea sunt materiale polimerice la care linia principală a lanţului molecular este lanţul siloxanic. N/mm2 4…25 4…25 4…15 4…18 4…20 4…12 7…15 15…30 3…10 Ar. − grupa U cuprinde poliuretanii. oC −30…−60 −20…−50 −10…−40 −10…−50 −20…−50 −20…−40 −20…−40 0…−20 −50…−80 R 60 70 80 70 70 80 175 60 200 100 100 140 130 130 150 250 80 275 M U Q c t max − temperatura maximă de serviciu la expunere continuă. oC tmin. Schema procesului de vulcanizare a cauciucului natural cu sulf Tabelul 11.22 a. valenţele libere ale lanţului siloxanic pot fi completate cu radicali organici. fig. 11.21. Exemple de elastomeri din fiecare grupă sunt date în tabelul 11. 256 .22 c).5. Caracteristicile principale ale unor elastomeri Elastomerul Cauciuc natural (NR) Butadien – stiren (SBR) Cauciuc butilic (IIR) Cauciuc nitrilic (NBR) Cloropren (CR) Polietilenă clorosulfonată (CSM) Elastomeri polifluorurati (FPM) Cauciuc poliuretanic (EU) Cauciuc siliconic (Q) Grupa R m. a cărui structură este prezentată în figura 11.5. % 100…600 100…500 100…800 100…400 100…500 100…500 100…200 100…800 100…400 Temperaturi de exploatare c i t max . obţinându-se diferite tipuri de materiale polimerice. 11. − grupa M cuprinde polimerii cu lanţ saturat.22 b) sau reticulaţi (v. fig. care pot fi liniari (v.

c − polisiloxan reticulat Materialele pe bază de siliconi fac parte din categoria materialelor plastice de înaltă performanţă (v. 235 cristalite. 255 . 233 statistic. 233 lanţ molecular (catenă). fig.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Fig. bloc. lacuri sau uleiuri siliconice. 230 homopolimer. 242 funcţionalitate. Structura chimică a siliconilor: a – lanţul siloxanic. 234 curba modulului de fluaj. pentru durate scurte. 233 conformaţie. 249 curbă termo-mecanică. 233 atmosferă standard. 246 elastomeri. 233 disproporţionare. elastomeri (cauciuc siliconic). fiind utilizate în industria aerospaţială. sunt neinflamabile. 235 formare epruvete. nehigroscopice. 254 fibrilă. 247 duritate Shore. b – polisiloxan cu molecule liniare. 230 material de umplutură. de gradul de polimerizare şi de gradul de reticulare. 231 grad de cristalinitate. 250 alungire la limita de curgere. 11. geluri. pot fi utilizate şi la temperaturi de 800 oC). 241 condiţionarea epruvetelor. 231 duritate Barcol. 250 antistatic. 229 lanţ siloxanic. 254 antioxidant. nu dezvoltă gaze toxice prin ardere şi aderă la suprafeţele metalice. 236 curbe izocronice. 11. din acelaşi motiv îşi menţin proprietăţile de elasticitate într-un interval mare de temperaturi. 249 curbe izometrice.22. la realizarea echipamentelor pentru zonele arctice etc. 256 masă moleculară. 237 fenoplaste. Cuvinte cheie agent de reticulare. 233 constantă de relaxare. siliconii se pot prezenta sub formă de materiale rigide.19). deoarece îmbină proprietăţile de elasticitate ale materialelor organice cu stabilitatea termică şi chimică a materialelor anorganice (de exemplu. 249 257 dendrimer. 250 atactic. 239 copolimer. 250 material elastomeric (cauciuc). 235. 245 aminoplaste. 234 grad de polimerizare. În funcţie de tipul radicalilor ataşaţi lanţului siloxanic. 233 izotactic. grefat. 241 configuraţie.

Studiul si ingineria materialelor. Techinques de l’Ingenieur. Terminologie şi metode de analiză şi încercări. Essais mecaniques des plastiques. Elements of Materials Science and Engineering. 255 Bibliografie 1. OIDCM. 231 polietilenă.. Printice Hall. 1995 10. 235 polimerizare. 254 monomer. 1999 3. 1998 258 .. AM 3510. Zecheru Gh. O. Editura Tehnică. Addison-Wesley Reading. Krawczak P. Tillmann W. 236 termoplaste. 1985 9. Materiale plastice. Sixt Edition.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR melamine. The Science of Engineering Materials. 254 răşini poliesterice. Editura Didactică şi Pedagogică. 248 segment de lanţ molecular. Bucureşti. IPG Ploiesti.. 232 policondensare. Editura Didactică şi Pedagogică. 247 rezistenţă Dynstat la şoc. Bucuresti. Lugsheider E. 254 reacţie în lanţ. 256 sindiotactic. New York. Stiinţa materialelor. Bucureşti. 1989 8. Shackelford J. Smith Ch. * * * Hütte. 229 polimer. 248 rezistenţă Izod la şoc. Fundamente. Bucureşti. Stiinţa materialelor în construcţia de maşini. New Jersey. şi Ciocea N. Massachusetts. Timişoara 1999 4. 1988 6. 229 plastifiant. 229 polimer reticulat. Saban R. 236 vâscoelasticitate.a. 235 silicon.S. Introduction to Materials Science for Engineers. 234 temperatură de curgere. s. 250 poliadiţie. 237 tranziţie sticloasă (vitroasă). Materiale termoplastice şi materiale termorigide. 239 vulcanizare. Constantinescu D. Paris. Inc. 1983 2. Vasilescu D. Van Vlack L. 232 relaxarea tensiunilor. 233 steroizomer. 1998 11. 232 polidispersie. 1986 7. Materiale plastice.. Bucuresti. Mitelea I. 231 răşini epoxidice. Tehnologia materialelor. OIDCM. 230 polidispersitate. 241 rezilienţa. partea a doua... 233 sferulită. Macmillan Publishing Company. Manualul inginerului. 232 reacţie în trepte. * * * Culegere de standarde române comentate CSCM – Mp4. H. 233 structură amorfă. 1995 5. Editura Sudura. * * * Culegere de standarde române comentate CSCM – Mp5. 237 termorigide (duroplaste).

5. d) creşterea lanţului macromolecular se realizează prin formarea de noi legături în urma reacţiilor de condensare (reacţie în trepte)? T. Care dintre afirmaţiile următoare despre reacţia de polimerizare sunt advărate: a) este o reacţie în trepete care necesită activare energetică la fiecare secvenţă. Care dintre afirmaţiile următoare despre copolimeri sunt adevărate: a) sunt rezultatul unirii unor monomeri de acelaşi tip.4. Cum se realizează întreruperea reacţiei de polimerizare: a) prin introducerea unui radical care reacţionează cu monomerii liberi şi consumă energia necesară continuării reacţiei de polimerizare.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Teste de autoevaluare T. b) este procesul prin care două molecule organice identice reacţionează pentru formarea unei molecule complexe.2.3. d) în timpul procesului de creştere a catenelor ambele capete ale lanţului sunt libere? T. c) prin răcirea bruscă a amestecului de reacţie. c) este o reacţie în trepte care decurge fără eliminarea unei substanţe cu molecula mică.11. copolimeri grefaţi şi copolimeri bloc. c)după dispunerea monomerilor pot fi copolimeri statistici. b) sunt rezultatul unirii în lanţul macromolecular a unor monomeri diferiţi. b) este o reacţie în lanţ la fel ca polimerizarea. c) prin polimerizare se obţin substanţe a căror compoziţie chimică diferă de a monomerilor din care provin. c) numărul de monomeri din lanţul macromolecular reprezintă gradul de polidispersie moleculară. c) polimerii obţinuţi prin policondensare au compoziţie chimică diferită de a monomerilor din care provin. b) prin unirea capetelor libere a două catene. Prin ce se caracterizează reacţia de poliadiţie: a) este procesul prin care două molecule organice identice reacţionează pentru formarea unei molecule complexe. Care dintre următoarele afirmaţii despre polimeri sunt adevărate: a) sunt substanţe organice micromoleculare care conţin mai multe componente. d) polimerii care se formează prin poliadiţie au de obicei în lanţurile principale şi alţi atomi decât carbonul? T11.11. d) prin transferul de la un lanţ la altul a unui unui atom de H care reface legătura dublă C = C a monomerului? T. d) după 259 .6. b) sunt compuşi chimici (în marea majoritate a cazurilor organici) cu molecule de dimensiuni mari.11. Prin ce se caracterizează reacţia de policondensare: a) este procesul prin care două molecule organice diferite reacţionează pentru formarea unei molecule complexe. d) numărul de unităţi structurale din lanţul macromolecular reprezintă gradul de polimerizare? T. b) este o reacţie în lanţ ce se iniţiază în prezenţa unei substanţe introduse special în acest scop.11.11.1.

9.13.11. b) sunt substanţe macromoleculare cu grad mare de reticulare. c) polimeri liniari.12.11. Care dintre afirmaţiile următoare despre termorigide sunt adevărate: a) sunt substanţe macromoleculare cu structura ramificată.8.11.11. Care dintre mecanismele prin care se produce deformarea polimerilor sunt caracteristice termoplastelor şi elastomerilor: a) îndreptarea. b) pot fi încălzite în vederea prelucrării o singură dată. d) la numărul şi radicalilor liberi din unitatea structurală? T.11. b) la forma pe care o capătă lanţurile macromoleculare. b) ruperea legăturilor intermoleculare. d) la distribuţia monomerilor diferiţi în cadrul lanţului macromolecular? T. catenelor.11.11. b) polimeri isotactici.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR dispunerea monomerilor pot fi: steroizomeri. copolimeri atactici sau copolimeri isotactici? T. d) se durifică pe măsură ce creşte temperatura prin creşterea gradului de reticulare? T. b) la ordonarea pe anumite zone prin alinierea unor segmente de lanţ. c) se utilizează numai în stare vitroasă. b) la forma moleculelor monomerilor din componenţa catenelor. La ce se referă noţiunea de sferulită în cazul structurii polimerilor: a) la formaţiunile structurale constituite prin încolăcirea unui lanţ molecular.7. c) la poziţia relativă a doi monomeri vecini realizată prin rotirea în jurul legăturii simple dintre atomii de carbon. b) are loc înmuierea prin reducerea pronunţată a vâscozităţii. la o reîncălzire ulterioară nu se mai atinge starea vâscoasă? T. Care dintre afirmaţiile următoare despre termoplaste sunt adevărate: a) sunt substanţe macromoleculare cu structura liniară sau ramificată. d) pot fi încălzite în vederea prelucrării de un număr nelimitat de ori ? T. polimeri atactici şi polimeri sindiotactici.11. c) îşi menţin proprietăţile înalt elastice până aproape de descompunere. La ce se referă noţiunea de configuraţie în cazul structurii polimerilor: a) la relaţia de ordine a unităţilor structurale în cadrul lanţului macromolecular dată de legăturile chimice. c) la gradul de ramificare a catenelor. Care sunt tipurile de polimeri după modul de dispunere a grupelor laterale faţă de lanţul principal: a) polimeri isotactici. c) la forma cristalitelor rezultate prin presare.11. d) la zonele cu structură complexă ce ce rezultă prin prin unirea mai multor fibrile în jurul unui nucleu? T. complet amorfă sau parţial cristalină. c) se prelucrează într-o stare de polimerizare incompletă. c)desfăşurarea şi decuplarea 260 . La ce se referă noţiunea de conformaţie în cazul structurii polimerilor: a) la relaţia de ordine a unităţilor structurale în cadrul lanţului macromolecular. polimeri statistici şi polimeri grefaţi. polimeri reticulaţi şi polimeri cristalini? T.14.10. Cum se comportă elastomerii la încălzire: a) odată cu creşterea temperaturii deformarea elastică se produce la solicitări mai mici.

d) alunecarea relativă a catenelor? T. c) la polimerii nereticulaţi. d) la polimerii cu structură complet amorfă? T. La care tip de polimeri se înregistrează variaţia cea mai mare a modulului de elasticitate E cu temperatura: a) la polimerii cu grad mare de cristalinitate.17. b) în cazul solicitărilor la temperatură variabilă.20.11. d) limita de curgere aparentă Re? T.18. d) materialul cu comportare vâscoelastică se deformează la solicitare constantă până la rupere? T. d) în cazul creşterii temperaturii şi menţinerii constante a forţelor exterioare? T.22.11.16.18. Care dintre afirmaţiile următoare despre vâscoelasticitate sunt adevărate: a) este capacitatea polimerilor de a-şi menţine deformaţia elastică la reducerea vâscozităţii. În ce condiţii are loc relaxarea tensiunilor în cazul polimerilor: a) în cazul solicitărilor la care deformaţiile şi temperatura se menţin constante. c) alungirea procentuală la rupere Ar. c) se măsoară adâncimea de pătrundere iar scala de duritate Shore are 100 261 . d) la temperaturi Tv < T >Tc? T. Care dintre afirmaţiile următoare despre metoda Shore de determinare a durităţii polimerilor sunt adevărate: a) metoda se bazează pe utilizarea unui penetrator tronconic sau conic ce este apăsat de un resort calibrat pe suprafaţa probei.21. b) la realizarea epruvetelor prin presare în condiţii standardizate. c) la menţinerea epruvetelor într-o atmosferă standard o durată suficientă pentru atingerea echilibrului termic şi higrometric? T. Care sunt caracteristicile mecanice determinate prin încercarea la tracţiune ce prezintă importanţă pentru proiectarea pieselor din materiale polimerice: a) rezistenţa la tracţiune Rm. La ce se referă noţiunea de condiţionare a epruvetelor pentru încercări mecanice: a) la prelucrarea mecanică în condiţii care să asigure o anumită precizie şi rugozitate a suprafeţelor. c) în cazul menţinerii constante a temperaturii şi a forţelor exterioare.11. c) decuplarea catenelor. b) reprezintă capacitatea polimerilor de a căpăta deformaţii elastice variabile în timp sub acţiunea solicitărilor constante.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor catenelor. c) la temperaturi t < ta. b) se măsoară diametrul urmei lăsate de penetrator pe suprafaţa probei şi se calculează duritatea ca raport dintre forţa de apăsare şi aria urmei. b) la temperaturi T > Tc.11. b) la polimerii puternic reticulaţi. d) ruperea legăturilor intermoleculare? T. b) modificarea distanţelor dintre monomeri.11. Care dintre mecanismele prin care se produce deformarea polimerilor sunt caracteristice termorigidelor: a) alunecarea relativă a catenelor.11. c) materialul cu comportare vâscoelastică se deformează la solicitare constantă până la atingerea unei stări staţionare.19. În ce domeniu de temperaturi variază puternic modulul de elasticitate E: a) la temperaturi T < Tv.11.15. b) alungirea procentuală la curgere Ac.

11.26. c) încercările se efectuează prin solicitarea la tracţiune sau la încovoiere. UF. PET.30. PTFE.11. EP. CR. EP.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR de unităţi. FPM. Care dintre afirmaţiile următoare despre încercările la fluaj ale polimerilor sunt adevărate: a) încercările sunt mai frecvente în cazul polimerilor decât în cazul materialelor metalice. PAN. b) PP. CSM.29. PET.25. PP.11. MF. PET. b) poliamidele. PC. definită ca fiind energia absorbită prin ruperea epruvetei şi exprimată în J. d) polistirenul? T.23.11. PAN.31. PVC−P. c) caracteristica mecanică determinată este rezistenţa Izod la şoc. ABS. IIR. NBR.24. b) NR. b) PE−HD. MF? T. ABS. UF. UP. c) EU.11. IIR. MF. d) UP. b)fenoplastele.EP. d) siliconii? T. PET. FPM. PET. În care dintre enumerările următoare materialele elastomerice sunt în ordinea crescătoare a temperaturii maxime de serviciu la expunere continuă: a) CR. definită la fel ca rezilienţa în cazul metodei Charpy şi exprimată în J/m2? T. PAN.28. PTFE. În care dintre enumerările următoare materialele termoplaste sunt în ordinea crescătoare temperaturii de vitrifiere: a) PE−HD. b) UP. c) răşinile alchidice. PC. c) PE−HD. Q? 262 . epruvetele fiind diferite. PE-LD. c) PE-LD. PE-LD. PP. ABS. c) POM. UF. În care dintre enumerările următoare polimerii sunt în ordinea crescătoare a modulului de elasticitate (valoarea medie a intervalului de variaţie): a) PE-LD. PMMA. PP? T.11. PVC−P. c) aminoplastele. d) EU. PTFE. PF. d) încercările se efectuează de cele mai multe ori în condiţii de atmosferă standard normală 23/50? T. MF. CSM. Care dintre următoarele mase plastice aparţin termorigidelor: a) fenoplastele.? T. PC. c)policarbonaţii. UP.27. d) caracteristica mecanică determinată este rezistenţa Izod la şoc.11. Care dintre afirmaţiile următoare despre metoda Izod de încercare la încovoiere prin şoc sunt adevărate. PVC−P. PET. Care dintre următoarele mase plastice aparţin termoplastelor: a) polietilena. PET. ABS. PP.11. CR. valoarea 0 corespunâznd pătrunderii totale a penetratorului. PA66. d) UP. În care dintre enumerările următoare materialele plastice termorigide sunt în ordinea descrescătoare a rezistenţei la rupere Rm: a) UF. ABS. d) siliconii? T. b)poliuretanii liniari. PP. PAN. b) încercările se efectuează numai prin solicitarea la tracţiune la temperaturi ridicate.11. NR. a) se utilizează aceeaşi schemă de solicitare ca la încercarea Charpy. Care dintre următoarele mase plastice aparţin termoplastelor: a) răşinile acrilice. ABS . Q. d) PTFE. MF. d) duritatea Shore este o mărime convenţională ce poate fi utilizată numai ca un criteriu de recepţie a materialelor? T. b) constă din ruperea unei epruvete cu crestătură încastrată la unul din capete printr-o lovitură cu un ciocan pendul aplicată la capătul liber fie pe faţa cu crestătură fie pe faţa opusă crestăturii.

825·1010 1600 15000 240·105 36·1010 (10000 .2.3) rezultă : ∑ Ni ∑ N i M i2 ≅ 303 ⋅ 1010 . să se calculeze masa moleculară medie în funcţie de fracţia masică ( M m ) şi masa moleculară medie în funcţie de fracţia numerică ( M n ). g/mol Ni M i N i M i2 (0 . rezultă: = 5180 .Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Aplicaţii A.6.1 (v.01 = 28. se obţine: 90000 ≅ 3207 .06 g/mol . 20000] (20000 .01 + 4·1. utilizând aceste date. 50000] Rezolvare Pentru calculul celor două mărimi prin care se poate caracteriza masa moleculară medie a polimerului se utilizează relaţiile (11. Datele iniţiale şi rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A. Să se calculeze gradul de polimerizare a unui lot de polietilenă de mare densitate PE−HD pentru care s-a determinat experimental o masă moleculară medie de 90000 g/mol Rezolvare Gradul de polimerizare n se determină cu relaţia (11. 10000] 330 5000 495·104 0. cap. 28. se calculează mai întâi masa moleculară medie Mi pentru fiecare interval.1).75·1010 150 45000 675·104 30.2 Intervalul maselor moleculare.2) şi (11. Mm = ≅ 25208 g/mol şi M n = 12020 ⋅ 10 4 263 303 ⋅ 1010 12020 ⋅ 10 4 ≅ 23205 g/mol. Aplicând relaţiile (11.1. Determinările experimentale de masă moleculară asupra unei probe de polimer au condus la datele prezentate în coloanele 1 şi 2 ale tabelului 11. 5180 .6 Cu valorile astfel determinate. n= Tabelul 11.3). aplicând relaţia (10.6.1): M C 2 H 4 = 2·12. g/mol Numărul de lanţuri Ni Masa moleculară medie pe interval Mi. 30000] 2400 25000 600·105 150·1010 (30000 .1). produsele NiMi şi N i M i2 şi se completează coloanele corespunzătoare din tabelul 11.06 A.11. ∑ N i M i = 12020 ⋅ 10 4 . calculând mai întâi masa monomerului etilenă (C2H4) cu datele din tabelul 1.11.11.2) şi (11.375·1010 (40000 . 40000] 700 35000 245·105 85.

6 . după menţinerea ei (în stare întinsă) o durată τ3 = 40 zile la t3 = 30 oC. ţinând seama de datele din τ enunţul aplicaţiei. ca la rezolvarea aplicaţiei A. O bandă de cauciuc cu (secţiunea dreptunghiulară) este supusă la tracţiune. Banda se menţine în această stare la ta o durată τ0 = 2 zile.81.11.10−24 J/K.3. După menţinerea benzii în poziţie întinsă o durată τ1 = 90 zile. 11 ln 5.6 zile. pentru datele din enunţ.5e ≅ 2. înlocuind datele din enunţ se obţine σ ln 0 σ1 42 τ rt = = 60. Rezolvare a) Aplicând relaţia (11. care s-a relaxat la nivelul σ1 = 6 N/mm2. la t2 = 25 oC şi la t3 = 30 oC pentru o bandă de cauciuc. astfel încât în bandă se generează tensiuni normale de întindere σ0 = 11 N/mm2.4.5 tensiunile se relaxează la nivelul σ = σ 0 e τ − 1 τ rt = 11e − 90 60. după menţinerea barei o durată τ1 = 60 zile la t1=20 oC sau o durată τ2 = 50 zile la t2 = 25 oC. rezultă: 264 − Ea k BT τ −τ − 1 0 τ rt 90 − 42 60. acelaşi rezultat putând fi obţinut şi astfel: σ = σ 1e = 5. Să se determine constanta de relaxare a tensiunilor pentru această bandă şi intensitatea tensiunilor din banda de cauciuc după menţinerea în poziţia întinsă o durată τ1 = 90 zile. după acest timp tensiunile din bandă atingând nivelul σ1 = 5.6). Ea – energia de activare a procesului de relaxare. A. Relaţia dintre viteza de relaxare a tensiunilor din materialele polimerice şi temperatură este de tip Arrhenius: T .5 N/mm2.5 N/mm2.11 ) v rσ = v rσ o e în care vrσ 0 este o valoare de referinţă a vitezei de relaxare. dependentă de tipul materialului. prelucrată. b) Să se determine nivelul tensiunilor din bară. kB = 13. sub forma: τ rt = 0 . iar T – temperatura materialului (în K).11. Rezolvare Constanta de relaxare a tensiunilor pentru banda de cauciuc se poate determina cu ajutorul relaţiei (11.5 N/mm2.3.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR A.6).11. ştiind că în aceasta s-a generat o tensiune de întindere σ0 = 12 N/mm2. (11. a) Să se determine valorile constantei de relaxare a tensiunilor la t1 = 20 oC. după care capetele benzii se fixează.6 − ≅ 2.

v rσ = C . τ rt2 = 2 = = 72.12) k BT Considerând datele din enunţul aplicaţiei. 6 5 T2 ln τ rt2 − T1 ln τ rt2 T τ0 = e T2 − T1 = 0. Viteza de relaxare a tensiunilor este invers proporţională cu durata menţinerii materialului la o temepratură T şi. τ0 pentru aplicaţia considerată.1 zile. corespunzătoare relaxării tensiunilor la temperaturile t1 = 20 oC şi t2 = 25 oC. ca urmare.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor τ1 τ 60 50 T T T = = 86.1− 293 ln 86 . iar τ rt constanta de T 0 τ0 τ rt τ rt1 = T relaxare la temperatura T.8 ⋅ 10 −24 86.11) devine: E T τ rt = τ 0 e a . se pot scrie 1 1 T T T relaţiile: vrσ = C . acest sistem are soluţia: Ea = 1 1 − T1 T2 T T T kB ln T τ rt1 τ T2 rt = 13.4 N/mm2.6 zile. relaţia (11. (11.3 ⋅ 10 − 20 J.7 ≅ 5. C şi τ0 fiind constante.00156e 13. se obţine sistemul de ecuaţii (cu necunoscutele τ0 şi Ea): τ 1 E a = k B T1 ln rt τ0 τ 2 E a = k B T2 ln rt . şi 1 1 72.1 − 293 298 =e 298 ln 72 . În aceste circumstanţe. 265 .00156 zile Constanta de relaxare a tensiunilor la t3 = 30 oC (T3 = 303 K) are valoarea: E − 24 = τ 0 e a = 0. 3⋅10 −20 σ 3 = σ 0e τ − 3 T τ rt3 = 12e − 40 49.8⋅10 ⋅303 = 45. τ rt1 şi τ rt2 fiind σ 12 σ 12 ln 0 ln ln 0 ln 6 6 σ1 σ1 o constantele de relaxare a tensiunilor la t1 = 20 C (T1 = 293 K) şi t2 = 25 oC (T2 = 298 K).2 ln = 4.6 zile k B T3 b) Tensiunile din banda de cauciuc menţinută o durată τ3 = 40 zile la o t3 = 30 C (T3 = 303 K) vor fi: T τ rt3 4 .

5. rezultă: ρ − ρ0 (11. polietilena comercială de înaltă densitate PE−HD are densitatea ρPE-HD = 960 kg/m3.13) X = 100 X ρ100 − ρ 0 Aplicând această relaţie se obţine pentru cazurile considerate în enunţul aplicaţiei: 920 − 900 960 − 900 X PE −LD = 100 = 18% şi X PE −HD = 100 ≅ 55% 1010 − 900 1010 − 900 266 . Să se estimeze gradele de cristalinitate ale PE-LD şi PE-HD. densitatea polietilenei necristalizate este ρ0 = 900 kg/m3.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR A. polietilena comercială de joasă densitate PE−LD are densitatea ρPE-LD = 920 kg/m3.11. Cristalele moleculare de polietilenă (polietilena cu gradul de cristalinitate 100%) au densitatea ρ100 = 1010 kg/m3. Rezolvare Considerând că densitatea polietilenei creşte liniar cu gradul de cristalinitate X.

care sunt puternic legate între ele şi conlucrează eficient pentru a conferi ansamblului structural caracteristici superioare celor proprii componentelor solitare. materialele dure. Cr. răşină epoxidică etc. lemn. ZrO2 etc. În această categorie sunt incluse: betonul. răşină 267 . materialele compozite pot fi împărţite în mai multe categorii: A. având structura alcătuită dintr-o fază oxidică − ceramică (Al2O3. Te etc. politetrafluoroetilenă etc. În această categorie sunt incluse materialele organice stratificate. într-o matrice metalică (Fe. Materialele compozite cu granule (agregatele compozite) au structura alcătuită dintr-un material matrice în care sunt înglobate granule (particule) din unul sau mai multe materiale. B. având structura alcătuită dintr-un material macromolecular de bază − duroplast (răşină fenolică.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite Capitolul 12 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR COMPOZITE 12. în concentraţii volumice de până la 95 %. materiale textile etc. pulberi metalice etc. cermeturile. poliamidă. alcătuită din două sau mai multe materiale componente.) şi liant (răşină fenolică. polipropilenă. bile de sticlă. Introducere Materialele compozite reprezintă o clasă modernă de materiale cu structura eterogenă.).) – în care sunt înglobate particulele unui material de umplutură (rumeguş de lemn. Materialele compozite stratificate au structura alcătuită dintr-un material suport dispus în straturi solidarizate cu un material de legătură (liant).). TiC. carton.) sau termoplast (polimetacrilat de metil. având structura alcătuită din starturi multiple de material organic (hârtie. TaC etc. având structura alcătuită din particule fine de carburi metalice (WC.) înglobată. Ni. acid salicilic fin dispersat.) înglobate.) şi masele plastice aglomerate. Ni. În funcţie de caracteristicile structurale.1. Co. într-o matrice metalică (Co. Mo etc. în concentraţii volumice de până la 80 %.

care asigură conlucrarea (cooperarea) acestor 268 . de sticlă. ca material compozit natural. 12.2. c − poliester armat cu fibre de sticlă Cele mai utilizate materiale din această categorie sunt compozitele polimerice armate cu fibre de sticlă. Mo. fier sau grafit.1. betonul armat şi. Imaginile structurilor câtorva materiale compozite folosite în tehnică sunt prezentate în figura 12. whiskers) cu structură de monocristale perfecte din alumină. carbură de B. de carbon (grafit) sau metalice (W. ceramice (alumină. 12. un material duroplast. carbură de siliciu. Nylon sau Aramid). carbură de siliciu. ciment sau beton) sau metalice (diverse metale sau aliaje).1. Ni. nitrură de siliciu). orientate sau neorientate). Cr. Materialele compozite cu fibre au structura alcătuită dintr-un material de bază (matrice) în care sunt înglobate fibre individuale (scurte sau lungi. Fig. având structura alcătuită din unul sau mai multe straturi de material oxido-silicatic depuse pe un suport metalic (de obicei. în prezent fiind folosite frecvent fibrele fine (trihite.) şi materialele metalice emailate (materialele anorganico − metalice). din oţel sau fontă). împletituri de fibre sau straturi de fibre din diferite materiale. Structurile unor materiale compozite uzuale: a − beton. oxid de Be. C. Cu. de tipul răşinilor poliesterice nesaturate sau răşinilor epoxidice). Pentru majoritatea materialelor din această categorie matricea este un material organic macromolecular (de obicei. lemnul. anorganic (ceramică pe bază de Al2O3. răşină ureoaldehidică etc.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR melaminformaldehidică.). iar fibrele sunt polimerice (poliamide de tip Kevlar. Estimarea caracteristicilor fizico − mecanice ale materialelor compozite Caracteristicile de utilizare ale materialelor compozite sunt determinate esenţial de natura şi intesitatea legăturilor ce se realizează între materialele componente ale structurii acestora. Ta. b − lemn. Fe etc.

Ca urmare. când se analizează structura unui material compozit se iau în considerare atât structurile materialelor componente. fapt care se poate deduce cu uşurinţă comparând imaginile microstructurilor prezentate în figura 12. în funcţie de caracteristicile materialelor componente şi de raportul concentraţiilor acestora în structura compozitului. comportarea sa poate fi descrisă astfel: • deformaţiile (alungirile) specificie (de natură elastică) ale matricei εM. Dacă un material compozit alcătuit dintr-o matrice (M) în care sunt înglobate fibre (f) dispuse paralel este solicitat la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor de o forţă Fc. dacă structura zonelor de legătură asigură conlucrarea perfectă a materialelor componente ale acestuia. materialul compozit are structura alcătuită dintr-o matrice în care sunt înglobate fibre dispuse paralel şi este solicitat la tracţiune axială pe o direcţie perpendiculară pe direcţia de dispunere a fibrelor.3. care produce deformarea elastică a compozitului şi a materialelor sale componente. materialul compozit are structura alcătuită dintr-o matrice în care sunt înglobate fibre dispuse paralel şi este solicitat mecanic la tracţiune axială în lungul fibrelor. B. se consideră. caracteristicile distribuţiei (dispunerii) acestor componente şi raportul concentraţiilor lor (masice sau volumice). care evidenţiază dependenţa dintre comportarea la rupere a unui material compozit de tip poliester armat cu fibre de sticlă şi calitatea legăturilor realizate între matrice şi fibre. Imaginile microscopice ale suprafeţelor de rupere la tracţiune ale unui material compozit de tip poliester armat cu fibre de sticlă: a − cu legături insuficiente între matrice şi fibre.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite componente. materialul este un agregat compozit solicitat la tracţiune monoaxială. Fig. trei cazuri distincte: A.2. aşa cum se arată în schema prezentă în figura 12.2.12. 269 . un material compozit este bine realizat. cât şi structurile zonelor de legătură (interfaciale) dintre materialele componente. b − cu legături puternice între matrice şi fibre Pentru a prezenta modul în care se pot estima caracteristicile fizico − mecanice ale unui material compozit. A. C.

o parte FM fiind preluată de matrice şi o parte Ff − de fibre: (12. Fig. Schema comportării unui material compozit cu fibre dispuse paralel la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor Fig. se poate aplica legea lui Hooke şi rezultă relaţiile: σf σ σ şi ε C = C . ε f = EM Ef EC • forţa Fc se distribuie pe M şi f existente în structura compozitului.5) permite estimarea modulului de elasticitate longitudinală al unui material compozit. • dacă secţiunea (transversală) portantă a compozitului are aria SC. iar fracţia volumică a fibrelor în aceasta este vf. 12.4. porţiunea din SC ocupată de fibre are aria Sf = SCvf. • dacă EM. Această relaţie este valabilă dacă fracţia 270 . iar σM. această condiţie (numită condiţia de izodeformaţie) fiind respectată datorită conlucrării componentelor M şi f. în fibre şi în compozit.3) Fc = FM + Ff.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fibrelor εf şi compozitului εC pe direcţia de aplicare a forţei Fc sunt egale: (12.2) εM = M . (12.3.4) σCSC = σMSM + σfSf ⇒ σC = σM(1 − vf) + σfvf.5) EC = EM(1 − vf) + Efvf. fibrelor şi compozitului. Schema conlucrării componentelor M şi f ale unui material compozit supus la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor Relaţia (12. σf şi σC sunt tensiunile normale (pe direcţia de acţiune a forţei Fc) generate de solicitarea mecanică în matrice. 12. (12. Ef şi EC sunt modulele de elasticitate longitudinală ale matricei. cunoscând valorile modulelor de elasticitate longitudinală ale materialele componente M şi f. determinată de existenţa legăturilor intime dintre ele. iar porţiunea din SC ocupată de matrice are aria SM = SC(1 − vf) şi se pot scrie relaţiile: (12.1) εM = εf = εC .

relaţia (12. deoarece matricea este plastică şi se deformează înainte de rupere mai mult decât fibrele).4) se poate adapta pentru estimarea rezistenţei la rupere a compozitului RmC în funcţie de rezistenţa la rupere a fibrelor Rmf şi de rezistenţa convenţională a matricei RmM: (12. • dacă compozitul are vf mică. materialul M din afara acestei zone putându-se deforma liber.4) şi (12.6. în consecinţă. relaţia (12. • efectul durificator al fibrelor se manifestă dacă fracţia volumică a fibrelor depăşeşte valoarea critică vfcr.6) RmC = RmM(1 – vf) + Rmfvf . iar prezenţa fibrelor este echivalentă cu existenţa în material a unor goluri (defecte) care îi diminuează secţiunea portantă. legăturile dintre M şi f asigură respectarea condiţiei de izodeformaţie numai într-o zonă din jurul fiecărei fibre înscrisă într-un cilindru cu diametrul dm (numită zona de acţiune a fibrei).Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite volumică a fibrelor în materialul compozit este suficient de mare pentru a fi respectată condiţia de izodeformaţie (12.5). comportarea sa poate fi descrisă astfel: 271 . cum ar fi: coeficientul de difuzie D. Dacă materialul compozit este alcătuit dintr-o matrice moale şi plastică şi fibre cu rezistenţă mecanică ridicată şi plasticitate scăzută (care se comportă elastic până la rupere). rezistenţa sa la rupere scade pe măsură ce creşte vf. care produce deformarea elastică a compozitului şi componentelor sale. aşa cum se arată în schema prezentată în figura 12.5 justifică această afirmaţie.5) sunt valabile şi pentru estimarea altor caracteristici fizico − mecanice ale materialelor compozite.7) v fcr = mM Rmf − RmM Relaţiile de forma (12. (12.4. RmM fiind definită prin tensiunea care produce matricei o deformare specifică egală cu cea la care survine ruperea fibrelor. evidenţiind următoarele aspecte: • dacă materialul este lipsit de fibre (vf = 0). deoarece o mare parte din materialul matricei se află în afara zonelor de acţiune ale fibrelor şi se deformează liber. dată de relaţia: R * − RmM . Diagrama prezentată în figura 12. Aşa cum sugerează schema din figura 12. pentru ca orice porţiune din M să aparţină unei zone de acţiune a unei fibre.1). rezistenţa la rupere * * corespunde rezistenţei la rupere a matricei RmM ( RmM > RmM. coeficientul de conductibilitate termică λ sau coeficientul contracţiei transversale (Poisson) µ. B. compozitul trebuie să se caracterizeze printr-o densitate suficient de mare a fibrelor (fracţia volumică a fibrelor trebuie să fie suficient de mare). Dacă un material compozit alcătuit dintr-o matrice (M) în care sunt înglobate fibre (f) dispuse paralel este solicitat la tracţiune monoaxială de o forţă Fc normală la fibre. Ca şi relaţia (12.6) este valabilă dacă vf este suficient de mare.

9) ∆LC = ∆LM + ∆Lf. rămân valabile relaţiile (12. porţiunea ocupată de fibre fiind Lf = LCvf. iar deformaţiile specifice (pe aceeaşi direcţie) ale celor două materiale LC ∆L ∆LM (M şi f) ce compun elementul de volum sunt: ε M = M = şi LM LC (1 − V f ) Lf LCV f (12.5): εM = ∆L f = ∆L f şi relaţia (12. alungirea ∆LC produsă pe această direcţie obţinându-se prin sumarea alungirii matricei ∆LM şi alungirii fibrelor ∆Lf: (12. Fig.2) şi.5. deformaţia specifică corespunzătoare acestui element este ∆L ε C = C . în fibre σf şi în compozit σC sunt egale: (12.4) şi (12. această condiţie (numită condiţia de izotensiune) fiind respectată datorită legăturilor intime existente între matrice şi fibrele compozitului. iar porţiunea ocupată de materialul matricei – LM = LC(1 − vf).10) εC = εM(1 − vf) + εfvf. 12.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • tensiunile normale (pe direcţia de aplicare a forţei Fc) generate de solicitarea mecanică în matrice σM. • deoarece deformaţiile produse compozitului de solicitarea mecanică sunt de natură elastică. deoarece lungimea iniţială a elementului de volum a fost LC = LM + Lf.8) σM = σf = σC.9) se transformă într-o relaţie de aceiaşi formă cu (12. Diagrama dependenţei dintre rezistenţa la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor a unui compozit şi mărimea fracţiei volumice a fibrelor • orice element de volum din materialul compozit se deformează elastic pe direcţia tensiunilor σC. ţinând seama de îndeplinirea 272 .

relaţia (12.10). rezistivitatea electrică ρ (inversul conductibilităţii electrice) se pot utiliza relaţii de tipul (12. cum sunt.11) sunt valabile şi pentru estimarea altor caracteristici fizico − mecanice al materialelor compozite pe direcţia normală la fibre. astfel: • dacă n = −1. pentru alte caracteristici.8). 12.7.1] \{0}. f exponentul n aparţinând mulţimii n ∈ [−1. Cercetările întreprinse până în prezent au evidenţiat însă că astfel de materiale au caracteristicile elastice intermediare celor corespunzătoare compozitelor cu fibre (cu aceleaşi materiale M şi f) care îndeplinesc condiţiile de izodeformaţie şi de izotensiune.12) devine (12. cum ar fi coeficientul de difuzie D sau coeficientul de conductibilitate termică λ. aşa cum se arată în schema prezentată în figura 12.10) devine: − − (12. Valoarea exponentului n depinde de caracteristicile materialelor M şi f care alcătuiesc compozitul.7. Fig. Schema comportării la tracţiune monoaxială pe direcţia normală la fibre a unui material compozit cu fibre dispuse paralel Fig. se poate presupune că modulul de elasticitate lungitudinală al agregatelor compozite este dat de relaţii de forma: n n (12.11) şi agregatul compozit se 273 . relaţia (12. relaţia (12. ca urmare.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite condiţiei de izotensiune (12. C.11) EC 1 = EM1 (1 − V f ) + E −1V f . Dacă un material de tip agregat compozit este solicitat la tracţiune monoaxială de o forţă Fc. cunoscând valorile moduleleor de elasticitate longitudinală ale materialelor componente M şi f. f Pentru condiţiile de solicitare considerate. Schema comportării unui agregat compozit la tracţiune monoaxială Relaţiile de forma (12. care produce deformarea elastică a compozitului şi componentelor sale. de exemplu.11) permite estimarea modulului de elasticitate longitudinală al unui material compozit.6. 12. comportarea sa este dificil de descris.12) EC = Em (1 − V f ) + E nV f .

coeficientul de conductibilitate termică λ. iar agregatele compozite cu EM ridicat şi Ef scăzut au comportarea elastică descrisă de (12. aşa cum se arată în figura 12. industria chimică. aşa cum se poate observa în figura 12. Sursa din care se obţine acest material este în mod obişnuit trunchiul arborilor. un astfel de agregat compozit poate fi alcătuit dintr-o matrice cu EM foarte scăzut (de exemplu.1).9. în multe ţări (de exemplu.5) şi agregatul compozit se comportă ca un material compozit (cu fibre) care îndeplineşte condiţiile de izodeformaţie.) 12. • agregatele compozite industriale având EM scăzut şi Ef ridicat au comportarea elestică descrisă de (12. relaţia (12. • dacă n = 1. brăzdat sau desprins în 274 .12) cu n ∈ (0.3.8. radială (secţiunea făcută cu un plan care conţine axa trunchiului) şi tangenţială (secţiunea făcută cu un plan paralel cu axa trunchiului şi normal unei raze a acestuia) obţinute. din oţel) în care sunt înglobate particule sferice cu Ef foarte scăzut (de exemplu. relaţiile de forma (12.) depăşind suma cantităţilor de oţel şi beton întrebuinţate în aplicaţiiile tehnice din toate ramurile economiei lor naţionale. din oţel). SUA sau Rusia) cantitatea de lemn utilizată anual pentru diverse construcţii industriale sau civile şi în alte aplicaţii (din industria mobilei. sugerând eterogenitatea structurală şi anizotropia acestui material.12) cu n ∈ (−1. din cauciuc).12) devine (12. Secţiunea transversală făcută prin trunchiul unui arbore evidenţiază (la scară macroscopică). pentru studierea structurii lemnului se procedează la secţionarea trunchiului arborilor. următoarele zone structurale ale acestuia: • zona exterioară a trunchiului reprezintă scoarţa (coaja).12) sunt valabile nu numai pentru estimarea caracteristicilor elastice ale agregatelor compozite. cu aspect crăpat. numită ritidom (partea moartă.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR comportă ca un material compozit (cu fibre) care îndeplineşte condiţia de izotensiune. care are o parte exterioară. Ca şi în cazul celorlalte tipuri de materiale compozite. agricultură etc. din cauciuc) în care sunt înglobate particule sferice cu Ef foarte ridicat (de exemplu. coeficientul contracţiei transversale µ etc. ci şi pentru alte caracteristici fizico-mecanice (coeficientul de difuzie D.0). ca urmare. un astfel de agregat compozit poate fi alcătuit dintr-o matrice cu EM foarte ridicat (de exemplu. aspectul secţiunilor transversală (secţiunea făcută cu un plan perpendicular pe axa longitudinală a trunchiului). Lemnul – material compozit natural Lemnul este unul din materialele compozite naturale cu fibre folosite pe scară largă în aplicaţiile tehnice.

următoarele elemente: • vasele lemnoase sunt şiruri de celule alungite. care se dezvoltă anual şi este alcătuită din vase. numită alburn (de culoare deschisă. numită duramen (format din ţesuturi moarte. prin care se face circulaţia ascendentă a sevei brute). cu pereţii lignificaţi. fibre liberiene şi ţesuturi de parenchim). Schema secţionării trunchiului arborilor pentru studierea structurii lemnului Fig. Fig. o parte centrală. situată între coajă şi lemn formată dintr-un singur strat de celule care determină creşterea în grosime a trunchiului reprezintă cambiul.8. care alcătuiesc ţesutul conductor al sevei brute. aşa cum se observă în figura 12. 12. • zona intermediară. şi care are. celulele care alcătuiesc acest ţesut au propietatea de a se multiplica în mod continuu în timpul perioadei de vegetaţie a arborelui şi de a da naştere anual (spre interior) ţesuturilor care formează lemnul şi (spre exterior) ţesuturilor care formează liberul. • zona interioară a trunchiului reprezintă lemnul. afânate şi rezistente. la cele mai multe specii de arbori. care se distinge uşor la tulpinile tinere şi este mult diminuată la tulpinile arborilor maturi) şi o parte intermediară. Zonele structurale ale trunchiului unui arbore Structura la scară microscopică (constituţia anatomică) a lemnului are. golite de conţinutul lor celular. 12.10. straturile lemnoase care se formează anual datorită activităţii cambiului şi care determină creşterea în grosime a lemnului sunt numite inele anuale şi pot fi observate clar în secţiunea transversală.9. numită măduvă (formată din ţesuturi de parenchim rare. în fâşii sau în placi) şi o parte interioară. care are o parte exterioară.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite solzi. numită liber (partea vie. permiţând stabilirea vârstei arborelui. culoarea mai închisă decât alburnul). 275 .

• canalele rezinifere sunt canale căptuşite cu celule secretoare de răşină..50 %).).. oxigenul (44.. lignificaţi şi cu spaţiul interior (golit de conţinutul celular) foarte îngust.. strâns legate între ele (fără spaţii inter celulare).. lemnul poate fi privit ca un material compozit având în structură fibrele lemnoase alcătuite din celuloză şi o matrice (liant) alcătuită din hemiceluloză (celuloză cu grad relativ redus de polimerizare n < 200 ) şi lignină (polimer cu reţea de fenol − propan).70 % din masa lemnului. • razele medulare sunt şiruri de celule de parenchim aşezate radial. fibrele lemnoase sunt elementele de bază ale ţesutului mecanic (de rezistenţă) al lemnului.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR vasele lemnoase sunt de două feluri: − traheele (vasele perfecte sau vasele propriu-zise). pin etc. 12. care apar în structura masei lemnoase a unor specii de arbori (molid.6 %). cu pereţii groşi..45 %) şi hidrogenul (5. Structura la scară microscopică (constituţia anatomică) a lemnului Datorită acestei constituţii anatomice. 276 . • fibrele lemnoase sunt şiruri de celule moarte. pe pereţii lor laterali existând multiple punctuaţii (mici porţiuni circulare nelignificate şi permeabile care permit comunicarea cu ţesuturile sau vasele vecine. ele constituind 40. la care pereţii transversali (care despart celulele componente ale vaselor) au dispărut complet sau parţial. − traheidele (vasele imperfecte). Fig. la care pereţii transversali se păstrează intacţi sau ciuruiţi. alungite..10. Elementele chimice care compun matricea şi fibrele acestui material sunt: carbonul (49.. astfel că circulaţia sevei prin acestea se face ca prin nişte tuburi.

criteriul principal care stă la baza acestei calsificări fiind natura sezonieră a arborilor din care provine lemnul.) se folosesc (ca încercări de referinţă) încercarea la tracţiune şi încercarea la compresiune. B. Pentru determinarea caracteristicilor care pot exprima cantitativ aceste proprietăţi (modulul de elasticitate E. Influenţele prezenţei concentratorilor de tensiuni mecanice asupra comportării la rupere a lemnului (la tracţiune pe direcţia fibrelor) sunt sugerate de imaginile prezentate în figura 12. Trebuie precizat că împărţirea tradiţională a diverselor specii de lemn în categoriile: lemn de esenţă moale şi lemn de esenţă tare foloseşte rezistenţa mecanică numai ca un criteriu secundar. având structura unui material compozit cu fibre dispuse paralel. cap. standardele care regelmentează modul de efectuare a încercărilor fiind: STAS 336 şi STAS 6291 (pentru încercarea la tracţiune).15. aceste încercări se efectuează prin solicitarea monoaxială (la întindere sau la compresiune). lemnul de esenţă moale (având.14 sunt redate aspectele specifice ale ruperii lemnului la astfel de solicitări. în lungul fibrelor sau perpendicular pe direcţia fibrelor. • proprietăţile fizico-mecanice ale lemnului (şi produselor confecţionate din lemn) sunt influenţate sunstanţial de umiditatea acestuia. iar în figurile 12.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite La stabilirea proprietăţilor de utilizare ale lemnului trebuie avute în vedere următoarele aspecte: • lemnul. scap. iar densitatea convenţională ρc este raportul dintre masa de lemn anhidru şi volumul de lemn verde (cu fibrele saturate de umiditate) din care aceasta sa obţinut prin uscarea artificială a lemnului la 105 oC. Elasticitatea. pin etc. Densitatea lemnului se defineşte în trei moduri distincte: densitatea lemnului verde ρu este masa unităţii de volum de lemn verde (cu umiditatea maximă). a unor epruvete prelucrate din lemn.3). în general. ţinând seama de anizotropia proprietăţilor lemnului.12 sunt prezentate (pentru exemplificare) curbele caracteristice convenţionale la tracţiune şi compresiune pe direcţia fibrelor pentru lemnul de fag. Principalele proprietăţi fizico-mecanice ale lemnului şi caracteristicile care se folosesc pentru exprimarea cantitativă a acestora se definesc în moduri similare şi se determină prin încercări asemănătoare celor utilizate în cazul materialelor metalice (v. STAS 86 şi STAS 1348 (pentru încercarea la compresiune). densitatea absolută ρ0 este masa unităţii de volum de lemn anhidru (uscat artificial la 105 oC). alungirea procentuală după rupere A etc. 3. prezintă o mare anizotropie a proprietăţilor fizico-mecanice. În figurile 12.2 şi 3. plasticitatea şi rezistenţa la rupere a lemnului se definesc la fel ca în cazul materialelor metalice (v. rezistenţă mecanică relativ scăzută) provenind din arborii alor căror frunze rămân verzi tot timpul anului (brad.11 şi 12. iar 277 .).3). A. rezistenţa la rupere Rm.13 şi 12.

12. al cărei rezultat este (de obicei) rezilienţa (indicele de rezilienţă) KCV în J/cm2 sau (uneori) rezistenţa la rupere la încovoiere dinamică normală pe fibre Rmid. Curbe caracteristice convenţionale la compresiune pe direcţia fibrelor pentru lemnul de fag Fig. 12.14.). Aspectele specifice ale ruperii la încovoiere (statică sau dinamică) a lemnului sunt sugerate de imaginile prezentate în figura 12. Fig.3. Aspectul ruperilor lemnului la tracţiune pe direcţia fibrelor 278 Fig. v. 12. fag etc. în general.13.16.11. 12. rezistenţă mecanică ridicată) fiind obţinut din arborii ale căror frunze se schimbă anual (stejar. Aspectul ruperilor lemnului la compresiune pe direcţia fibrelor . 12. C.scap.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR lemnul de esenţă tare (având. în N/mm2.7) cu ajutorul încercării de încovoiere prin şoc cu ciocanul pendul (reglementată de STAS 338). Curbe caracteristice convenţionale la tracţiune pe direcţia fibrelor pentru lemnul de fag Fig. Comportarea la rupere a lemnului se poate caracteriza cu ajutorul încercării la încovoiere statică (reglementată de STAS 337/2) al cărei rezultat este rezistenţa al rupere la încovoiere statică normală pe fibre Rmis sau (ca şi în cazul materialelor metalice.

.16. Comportarea la rupere a lemnului în prezenţa concentratorilor de tensiuni: a − de tipul crestăturilor laterale. pentru determinarea durităţii prin această metodă se apasă penetratorul sferic cu diametrul D. b − în cazul solicitării la încovoiere dinamică D. 12. 25 s).Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite Fig. un timp τd (τd = 10 . Aspectul ruperilor lemnului la încovoiere normală pe fibre: a − în cazul solicitării la încovoiere statică. pe un 279 .15. b − de tipul orificiilor Fig. Duritatea lemnului se determină folosind mai multe metode: • Metoda Brinell (reglementată de STAS 2417/2) utilizează ca penetrator o sferă (bilă) din oţel. 12.. cu o forţă F.

se îndepărtează penetratorul şi se măsoară diametrul d al urmei lăsate de acesta pe lemn (v. 3. 18.9) curba de durabilitate la obseală (curba Wöhler). v. Duritatea Brinell (simbolizată HB) este o caracteristică mecanică definită (convenţional) ca fiind raportul dintre forţa F. Modificarea rezistenţei la oboseală a lemnului de brad în funcţie de: a − temperatură . • Metoda Janka (reglementată de STAS 2417/1) utilizează ca penetrator o sferă (bilă) din oţel cu diametrul D = 11. scap. piesă) din lemnul care se analizează. fig. acestă caracteristică se modifică în funcţie de temperatura şi umiditatea lemnului aşa cum sugerează diagramele prezentate în figura 12.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR eşantion (probă.80665 N) şi aria suprafeţei urmei lăsate de acesta pe lemnul analizat Sp. Aspectul acestei curbe (v.24). b − umiditate . Comportarea la solicitări variabile a lemnului se poate analiza construind (ca şi în cazul materialelor metalice. Fig.3.17) arată că în cazul lemnului (la fel ca la unele materiale metalice) se poate defini caracteristica numită rezistenţă la oboseală RO. pentru determinarea durităţii prin această metodă se apasă penetratorul sferic. 12. epruvetă.18. calculată cu relaţia (3. epruvetă.12. iar după încetarea acţiunii forţei.28 mm (având aria secţiunii ecuatoriale Se = 100 mm2 = 1 cm2). exprimată în kgf (1 kgf = 9. fig. cu o forţă crescătoare.17. Duritatea Janca (simbolizată HJ) este o caracteristică mecanică definită 2 (convenţional) prin relaţia HJ = F. pe un eşantion (probă. piesă) din lemnul care se analizează şi se stabileşte intensitatea forţei F (în kgf) care produce pătrunderea penetratorului în lemn pe o adâncime h = D .17) şi exprimată în mm2. Curba de durabilitate la oboseală (Wöhler) a lemnului de molid 280 Fig. 12. E.

1. nuc Balsa Brad.0 Lemn cu rezilienţă slabă KCV = 3.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite Caracteristicile fizico-mecanice anterior definite permit clasificarea speciilor de lemn în categoriile precizate în tabelul 12.0…9. pin Mahon Mesteacăn Fag. ambalaje etc. N/mm2 Rezistenţa la încovoiere statică normală pe fibre Rmis *.). pin Mesteacăn Ulm de câmp Carpen.0 Lemn cu rezilienţă mare KCV = 6. fag Măslin Guaiac Brad. ulm Nuc. kg/m3 Duritatea HJ * Rezistenţa la compresiune paralelă cu fibrele Rmc *. fag Mesteacăn. fag Guaiac Balsa Mahon Brad. nuc Guaiac Plop tremurător Brad.1.5…6. Principalele categorii de semifabricate realizate din lemn brut 281 . N/mm2 Rezistenţa la tracţiune paralelă cu fibrele Rmt *. nuc Densitatea ρu. pin Mesteacăn Carpen.0 Lemn cu rezilienţă foarte mare KCV > 9.0…4. Clasificarea lemnului în funcţie de caracteristicile fizico − mecanice Caracteristica Categoriile de lemn Lemn foarte uşor Lemn uşor Lemn moderat de greu Lemn greu Lemn foarte greu Lemn extrem de greu Lemn foarte moale Lemn moale Lemn mijlociu Lemn foarte dur Lemn extrem de dur Lemn cu rezistenţă foarte slabă Lemn cu rezistenţă slabă Lemn cu rezistenţă bună Lemn cu rezistenţă mare Lemn cu rezistenţă foarte mare Lemn cu rezistenţă foarte slabă Lemn cu rezistenţă slabă Lemn cu rezistenţă bună Lemn cu rezistenţă mare Lemn cu rezistenţă foarte mare Lemn cu rezistenţă foarte slabă Lemn cu rezistenţă slabă Lemn cu rezistenţă bună Lemn cu rezistenţă mare Lemn cu rezistenţă foarte mare Valorile caracteristicii ρu < 400 ρu = 400…500 ρu = 500…650 ρu = 650…800 ρu = 800…1000 ρu > 1000 HJ < 350 HJ = 350…500 HJ = 500…650 HJ = 650…1000 HJ > 1000 Rmc < 30 Rmc = 30…45 Rmc = 45…60 Rmc = 60…80 Rmc > 80 Rmt < 75 Rmt = 75…90 Rmt = 90…125 Rmt = 125…150 Rmt > 150 Rmis < 65 Rmis = 65…85 Rmis = 85…110 Rmis = 110…140 Rmis > 140 Exemple de specii de lemn Balsa. pin Mesteacăn. mesteacăn Fag. salcie albă Mahon.5 Lemn cu rezilienţă bună KCV = 4. fag Carpen Plop alb Brad Pin Carpen. N/mm2 Rezilienţa KCV *.0 * caracteristicile se determină pe lemnul cu umiditatea de 12 % Lemnul brut se prelucrează sub formă de semifabricate destinate utilizării în diverse aplicaţii tehnice (construcţii civile sau industriale. J/cm2 Lemn cu rezilienţă foarte slabă KCV < 3. Tabelul 12. mobilier. balsa.

încleierea fiind rezistentă la fiereberea în apă. aparţin.D. lemnul stratificat. destinate fabricării mobilierului sau utilizării în lucrările interioare de construcţii). prin presare la cald.2). plăci extrudate din aşchii de lemn – PAL. pe una sau ambele feţe. care se obţine prin derulare centrică sau tăiere plană din buşteni sau cherestea). imprimări.D (obţinute prin împâslirea şi presarea fibrelor de lemn. plăci decorative (plăci din PFL. peliculele de suprafaţă fiind din răsină melaminică). plăcile celulare (semifabricate de tip panou. buşteni. datorită structurii şi proprietăţilor pe care le prezintă. şipci.M (plăci din aşchii de lemn acoperite pe ambele feţe. cherestea şi/sau aşchii de lemn se realizează şi alte tipuri de semifabricate. clasei materialelor compozite: principalele tipuri de astfel de semifabricate sunt: furnirul (semifabricat plan. prin presare la cald.AI (obţinute din aşchii de lemn încleiate cu răşină ureoformaldehidică şi care au înglobate substanţe de protecţie contra ciupercilor. având densitatea ρ > 800 kg/m3)..D). plăci melaminate din aşchii de lemn – PAL. 282 . rigle. alcătuite dintr-o ramă de lemn şi un miez din lamele sau hârtie. Din lemn brut. plăci emailate din aşchii de lemn PAL. plăci dure – PFL. plăcile din aşchii de lemn – PAL. scânduri. plăci fonoabsorbante (obţinute prin perforarea sau înţeparea suprafeţelor unor PFL moi şi poroase şi destinate utilizării la finisajele interioare şi tratamentele fonoabsorbanete ale construcţiilor) etc. care. obţinute prin lipirea mai multor straturi de PFL. de asemenea.D (plăci cu grosimea s > 12 mm. dulapi.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR sunt buştenii şi cheresteaua de diverese sortimente: grinzi. insectelor xilofage şi focului). cu grosimea de 0. realizate în diverse sortimente: plăci cu densitate medie – PFL. destinate fabricării mobilierului sau utilizării în lucrările interioare de construcţii). realizate în diverse sortimente: plăci de interior presate perpendicular pe feţe (obţinute din aşchii de lemn încleiate cu răşină ureoformaldehidică şi presate perpendicular pe feţe).CON (obţinute din aşchii de lemn încleiate cu răşină fenolică.SET (plăci din aşchii de lemn înobilate pe ambele feţe cu masă de şpaclu. plăci de exterior presate perpendicular pe feţe – PAL. emailuri şi lacuri. cu unul sau mai multe pelicule de răşină sintetică. grunduri. placajul (semifabricat stratificat din furnire tehnice).. acoperite pe ambele feţe cu placaj).800 kg/m3. panelul (semifabricat alcătuit dintr-un miez de şipci şi feţe din furnir cu fibrele perpendiculare pe direcţia fibrelor miezului). şi plăcile din fibre de lemn – PFL.5…3. în scopul obţinerii unor caracteristici de utilizare convenabile. cu sau fără adaosuri de lianţi.D finisate aplicând.0 mm. plăci melaminate (plăci din PFL. plăci de interior presate perpendicular pe feţe – PAL. folie de hârtie impregnată cu răşină melaminică). plăci emailate (plăci din PFL. chimice sau termochimice (de tipul celor prezentate în tabelul 12. aceste sortimente se pot supune unor tratamente termice.Ex (obţinute din aşchii de lemn presate la cald prin extrudare şi placate pe ambele feţe cu furnir tehnic) etc.D având aplicat pe una din feţe un strat subţire de pastă mecanică albă sau colorată în diverse nuanţe). finisate prin acoperirea uneia din feţe cu o peliculă de email sau lac pe bază de răşini sintetice uscată la cald). plăci stratificate din PFL.DM (PFL cu densitatea ρ = 500. la atacul ciupercilor şi insectelor xilofage).

la • Reducerea umidităţii lemnului cu 20…30 % în primele ore după aburire. crăpături etc. atmosferică.Tabelul 12. • încălzirea camerei la • Reducerea tensiunilor reziduale din lemn şi evitarea defectelor cauzate 99…100 oC în 4…12 ore. saturaţie în apă al fibrelor.5 m/s. • Protecţia cherestelei împotriva crăpării.). prin tratarea capetelor cu aracet produs pe bază de poliacetat de vinil) sau folosind elemente mecanice de protecţie. Se folosesc camere speciale de • Distrugerea agenţilor biologici existenţi în lemn (ciuperci şi insecte aburire şi se parcurg trei etape: xilofage) si blocarea fenomenelor de încingere şi răscoacere. INDUSTRIALE Uscarea se realizează printr-o succesiune alternantă de perioade USCAREA • Micşorarea umidităţii prin menţinerea lemnului în instslaţii speciale de de încălzire la presiune ÎN VID tratare în vid. • Creşterea caracteristicilor de rezistenţă mecanică Cheresteaua cu grosimea sub 25 mm se menţine 22…60 zile. • aburirea propriuzisă. • încălzirea completă a • Reducerea contragerii şi umflării specifice prin modificarea punctului de lemnului la 99…100 oC în 8…18 ore. iar • Micşorarea umidităţii prin menţinerea îndelungată a lemnului în depozite cheresteaua cu grosime mare de uscare (cu lungimea de 50…100 m şi lăţimea de 30…50 m). timp de 24 ore. cu peioade de menţinere în vid • Conservarea buştenilor împotriva răscoacerii şi crăpării în timpul verii prin imersare sau stropire cu apă. prin aburire obţinându-se o nuanţă uniformă roşie – cărămizie. 99…100 oC.2. asemănătoare lemnului de mahon. de acestea (deformaţii. . Principalele date privind tratamentele aplicate semifabricatelor din lemn Denumirea tratamentului Scopurile aplicării tratamentului Principalele date privind regimul tratamentului ABURIREA USCAREA ÎN AER • Înlăturarea diferenţelor de culoare între alburn şi duramen. cu aer cald şi umed. ca urmare a evaporării mai intense a apei din lemnul încălzit. cu viteza de INSTALAŢII circulaţie a aerului 3…6. PREZERVAREA • Antiseptizarea lemnului înainte de uscare (cu paste antiseptice aplicate − LEMNULUI upeficial). (75…80 mm) se menţine 70…250 zile USCAREA ÎN • Micşorarea umidităţii prin menţinerea lemnului în instalaţii de tip tunel Uscarea la 70…100 oC.

13) 4 df relaţia finală (12. care permite preluarea de către acestea a unor tensiuni cu intensitatea σf. Datorită comportării solidare a ansamblului M – f. • Rezistenţa mecanică ridicată a unui astfel de compozit se obţine dacă fracţia volumică a fibrelor înglobate în material este suficient de mare. are tendinţa de a se deforma mai mult) induce în fibre tensiuni de întindere σf. numită lungime critică a fibrelor Lc. astfel că orice porţiune din materialul matricei se află integral într-o zonă de acţiune a unei fibre. care sunt maxime în vecinătatea interfeţei M – f (unde matricea este constrânsă să respecte condiţia de izodeformaţie) şi se micşorează în intensitate pe măsură ce creşte distanţa faţă de fibre (datorită diminuării constrângerilor impuse materialului matricei).19 şi se scrie condiţia de echilibru a fibrelor (cu diametrul df şi lungimea Lf). aşa cum arată schema din fig. 12.3.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 12. cât şi în M. 284 . • lungimea minimă a fibrelor compozitului. Dacă se utilizează schema din figura 12.13) permite următoarele interpretări: • tensiunile σf preluate de fibrele unui material compozit pot fi cu atât mai L . la solicitarea la tracţiune în lungul fibrelor a materialului compozit se generează tensiuni mecanice atât în f. 12. iar prin reacţiune se dezvoltă în matrice (pe direcţia paralelă cu fibrele) tensiuni de forfecare τM. matricea (care. numit raport de formă al fibrelor. unele din acestea fiind prezentate în scap. rezultă: πd 2 4L f σ f = πd f Lτ M ⇒ σ f = τM .2 – cazul A: • Comportarea solidară a componentelor la solicitarea mecanică la tracţiune în lungul fibrelor a unui astfel de compozit este determinată de legăturile interfaciale puternice create între M şi f la elaborarea materialului. (12. orientate unidirecţional) reprezintă clasa de materiale compozite cu cele mai mari perspective de dezvoltare şi de utilizare în aplicaţiile tehnice. cu cât raportul df cât tensiunile de forfecare τm ce pot fi preluate de matrice au intensităţi mai ridicate. este mai mare şi cu mari.4. Materialele compozite durificate cu fibre Compozitele durificate cu fibre (având structura alcătuită dintr-o matrice (M) în care sunt înglobate fibre (f) cu rezistenţă mecanică ridicată. Pentru a justifica această afirmaţie este necesar să se cunoască mai în detaliu aspectele principale ale mecanismului durificării cu fibre a materialelor.

3. 1. 1 σf Fig.30 µm şi > 100) monocristaline cvasiperfecte (fără defecte ale df structurii cristaline de tipul dislocaţiilor – v. Pentru compozitele durificate cu fibre discontinui.2 ).5.6). numite trihite sau fibre whiskers. rezistenţa la rupere a materialului compozit este: R R* τ rM (12.16) . este mai mic.19. (12. scap. dacă unghiul dintre direcţia orientării fibrelor şi direcţia de aplicare a solicitărilor mecanice are măsura θ.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite este dată de relaţia: . care permite estimarea rezistenţei lor mecanice se modifică astfel: • cu cât raportul Lc )v f .12. Schema solicitării mecanice a M şi f la în cazul compozitelor durificate cu fibre Lc . mM ) RmC . de genul unor filamente L (cu df = 1..15) L Comportarea la solicitări mecanice a compozitelor durificate cu fibre prezintă şi următoarele particularităţi: • Rezistenţa lor mecanică este influenţată în măsură importantă de precizia orientării fibrelor pe direcţia aplicării solicitărilor mecanice.14) Lc = d f τ rM 4 τrM fiind rezistenţa la rupere la forfecare a materialului ce constituie matricea compozitului.θ = min( mC . cos 2 θ cosθ sin θ sin 2 θ RmC = RmM (1 − v f ) + Rmf (1 − 285 . relaţia (12. principalele caracteristici fizico – mecanice ale unor astfel de fibre sunt redate în tabelul 12. numit raport de transfer al sarcinilor.. (12. L cu atât materialul compozit are o comportare mai eficientă în ceea ce priveşte conlucrarea între M şi f şi poate prelua solicitări mecanice de intensitate mai ridicată. Aspectele prezentate mai înainte au condus la ideea realizării materialelor compozite durificate cu fibre discontinui ultrarezistente.

dacă măsura unghiului θ depăşeşte o valoare critică θcr.5). Având în vedere această particularitate. dată de relaţia: τ θ cr = arctg ( rM ). de exemplu. (12. Caracteristicile fizico−mecanice ale principalelor tipuri de trihite utilizate la realizarea materialelor compozite Materialul trihitelor Temperatura de topire sau de înmuiere tsf.53 480.23 480.26 123.15) poate fi de multe ori imprecisă. kN/mm2 TRIHITE CERAMICE Densitatea ρf. kg/m3 3960 2850 2520 3180 3180 2500 TRIHITE METALICE 7190 8930 7870 8910 425. pentru materialele compozite cu fibre de sticlă şi matrice din materiale plastice se recomandă determinarea caracteristicilor mecanice prin încercarea la tracţiune efectuată conform SR EN ISO 527 şi STAS 11268 sau prin încercarea la încovoiere efectuată conform SR EN 63 şi SR EN ISO 14125.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR şi se poate deduce că. rezultă că estimarea caracteristicilor mecanice ale materialelor compozite durificate cu fibre cu ajutorul relaţiilor (12. N/mm2 20600 13050 14000 20500 13700 19500 8800 2900 13050 3850 Al2O3 .07 212. impunând determinarea experimentală a acestor caracteristici prin încercări mecanice pe epruvete prelevate din aceste materiale.61 343. complică de cele mai multe ori tehnologiile de fabricare şi măreşte considerabil costurile unor astfel de produse. compozitele destinate realizării pieselor solicitate la temperaturi ridicate au structura alcătuită dintr-o matrice. Realizarea semifabricatelor şi pieselor din materiale compozite durificate cu fibre cu respectarea condiţiei θ < θcr. Tabelul 12.3. care.80 Rezistenţa la tracţiune Rmf.6) sau (12.56 700. o C 2040 2570 2450 2690 1900 3650 1857 1083 1538 1453 • Temperatura Modulul de elasticitate longitudinală Ef.17) RmC rezistenţa mecanică a materialului compozit se diminuează considerabil.56 199.19 240.alumină BeO B4C SiC Si3N4 C .grafit Cr Cu Fe Ni la care sunt solicitate compozitele durificate cu fibre afectează în mod diferit caracteristicile mecanice ale componentelor lor structurale.53 377. atunci când este 286 . În mod obişnuit. (12.

1200 oC 360 310 140 - N/mm2 la temperatura T: 1100 oC 510 470 590 270 420 440 • Comportarea la rupere a compozitelor durificate cu fibre este determinată de caracteristicile de rezistentă mecanică şi tenacitate ale componentelor M şi f care le alcătuiesc structura şi de conlucrarea favorabilă a acestora.0 0. dar foarte plastic (ductil). % 3.15%Zr Mo−1.9 2.5.20 1.8) au valori ridicate.1 1. în acest fel.4. dar cu tendinţă accentuată către comportarea fragilă la rupere. N/mm2 2400 2250 1140 2100 1600 1700 Af. mm W – 1%ThO2 W – 5%Re Mo−0.20 0.3 Rezistenţa tehnică de durată (fluaj) 1000 oC 830 600 - Materialul fibrelor RrT/ 100000 . datorită următoarelor argumente: − fisurile se iniţiază de obicei în fibre. turbinele cu gaze şi alte componente pentru aeronautică) sunt prezentate în tabelul 12. M fiind un material cu rezistenţă mecanică scăzută.3.scap.25 0.4. iar f – un material cu rezistenţă mecanică foarte ridicată. dar îşi micşorează considerabil rezistenţa mecanică şi fibre din material refractar. Riscul producerii intempestive a fenomenului de rupere a unui astfel de compozit supus solicitărilor mecanice (în lungul fibrelor) este minim. dar acest proces nu determină degradarea inadmisibilă a compozitului. deoarece solicitările se redistribuie pe fibrele nefisurate şi sunt preluate parţial de acele 287 .5 0. la care diminuarea rezistenţei mecanice odată cu creşterea temperaturii este neînsemnată. Caracteristicile mecanice ale celor mai utilizate fibre refractare df. îşi menţine rezistenţa la oxidare.5%Ti−0.15%Zr 0. această afirmaţie este validată de datele prezentate în tabelul 12. privind caracteristicile mecanice ale principalelor tipuri de materiale compozite durificate cu fibre folosite în tehnică.00 Caracteristicile mecanice la ta Rmf.00 1. Caracteristicile de rezistenţă mecanică şi plasticitate ale componentelor M şi f sunt în mod obişnuit complementare.25%Ti−0.20 1. Câteva dintre cele mai utilizate tipuri de fibre refractare pentru realizarea compozitelor destinate aplicaţiilor care presupun temperaturi ridicate de lucru (de exemplu. iar caracteristicile de comportare la fluaj ( rezistenţa tehnică de durată RrT/ τ şi limita tehnică de fluaj RεT/ τ − v. diferenţele dintre caracteristicile de rezistenţă mecanică ale materialelor componente ale compozitului solicitat la temperaturi ridicate sunt considerabile şi efectul de durificare produs de fibre este foarte important (mult mai mare decât cel produs în cazul solicitării compozitului la temperatura ambiantă). Tabelul 12.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite încălzită. datorită legăturilor interfaciale puternice create între M şi f la elaborarea acestor materiale. care prezintă fragilitate accentuată.8 1.

0 Aşa cum a rezultat din cele prezentate anterior.25 0.0 10.3 7.77 0.44 0.70 0.5 35. structura şi proprietăţile compozitelor durificate cu fibre sunt influenţate esenţial de natura şi intensitatea legăturilor interfaciale produse între componentele M şi f ale acestor materiale.19 0.0 4.8 76. 5.30 0.0 − 37.22 0.7 4.10 0. datorită capacităţii substanţiale de deformare plastică înainte de rupere.17 0.18 Rezistenţa la tracţiune RmC.9 112.6 21.47 0.0 7.09 0.82 0.0 2. disipează prin deformare plastică cea mai mare parte a energiei disponibile pentru extinderea fisurilor şi crează la vârful fisurilor enclave plastice ce micşorează drastic efectul de concentrare a tensiunilor mecanice produs de prezenţa fisurilor. deoarece aceste legături se crează la elaborarea compozitelor.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fragmente ale fibrelor fisurate (sparte) care prezintă o lungime superioară lungimii critice.36 0.2 11.0 18.67 0.5 30. Tabelul 12. − propagarea fisurilor iniţiate în fibre este blocată (frânată) de matricea compozitului.6 15.73 0. Date privind caracteristicile principalelor compozite durificate cu fibre Componentele materialului Matricea Răşină epoxidică Răşină epoxidică Răşină epoxidică Răşină epoxidică Răşină epoxidică Aluminiu Aluminiu Aluminiu Aluminiu Aluminiu Nichel Nichel Nichel Fier Aliaj Ni-Cr Aliaj Ni-Cr Argint Argint Titan Cupru Tantal Cobalt Cobalt Oţel inoxidabil Fibrele Sticlă Whiskers Al2O3 Carbon Kevlar Filamente B SiO2 Al2O3 Oţel Filamente B Whiskers B4C Filamente B Filamente W Whiskers Al2O3 Whiskers Al2O3 Al2O3 Filamente W Oţel Al2O3 Filamente W Filamente W Filamente Ta2C Filamente W Filamente Mo Filamente W Fracţia volumică a fibrelor vf 0. În mod obişnuit materialele 288 .0 11. N/mm2 1640 780 1200 1520 2100 890 1110 1190 300 200 2640 1110 1170 1630 1750 500 450 1590 660 1750 1060 730 360 400 Rezistenţa mecanică R specifică KR = mC .24 0. care.10 0. particularităţile metodelor şi procedeelor tehnologice de fabricare sunt factori foarte importanţi de influenţă ai calităţii unor astfel de materiale.14 0.6 36.35 0.20 0.08 0. ρg km 77.7 8.0 4.29 0.40 0.2 48.6 5.0 6.

această metodă fiind utilizată frecvent pentru realizarea compozitelor cu fibre de sticlă sau de carbon şi matricea din răşini sintetice − infiltrarea. b − fibre de oţel . Microstructura compozitelor cu matrice de nichel durificată cu: a − fibre de carbon.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite compozite durificate cu fibre se realizează prin metode şi procedee tehnologice indirecte (fibrele şi matricea se fabrică independent şi se supun apoi agregării sub formă de material compozit). cum ar fi: − simpla lipire.care se poate supune ulterior şi unor operaţii de prelucrare prin deformare plastică la cald pentru mărirea fracţiei volumice a fibrelor în materialul compozit. − depunerea electrolitică a matricei în jurul fibrelor. fibrele se aliniază şi se dispun în straturi alternante cu matricea. de exemplu. deoarece nichelul topit atacă şi deteriorează fibrele de carbon) şi compozitele cu fibre de oţel şi matrice de nichel. având structurile prezentate în figura 12. topit sub formă de picături fine cu ajutorul unui jet de plasmă. de 289 Fig. o variantă a acestei metode o reprezintă depunerea pe fibrele aliniate în direcţia de armare dorită a materialului matricei. − depunerea chimică a matricei în jurul fibrelor. fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită. materialul matricei este adus în stare topită.20.12. fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită. iar matricea se depune pe fibre prin cementarea acestora în băi de săruri sau în mediu gazos. prin această metodă fiind realizate. fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită. compozitele cu trihite de safir în matrice de argint). după care se depune electrolitic între ele materialul matricei.20. după care se supun unui proces de agregare prin lipire (realizat în mod obişnuit prin încălzirea şi întărirea prin polimerizare a matricei). se infiltrează între fibre (sub vid sau sub presiunea unui gaz inert) şi prin solidificare determină formarea compozitului. această metodă permiţând fabricarea materialelor compozite cu matrice metalică şi trihite ceramice (de exemplu. cu această tehnologie fiind realizate (la temperaturi apropiate de ta). compozitele cu fibre de carbon şi matrice de nichel (la care metoda infiltrării nu dă rezultate bune.

compozitele cu trihite de oxid de aluminiu şi matrice de titan şi compozitele cu fibre de carbură de siliciu şi matrice de molibden. a compozitelor cu fibre de carbură de tantal şi matrice de soluţie solidă Co(Ta. fiind impusă de raportul cantitativ al fazelor componente ale structurii aliajelor eutectice. Structura semifabricatului utilizat pentru obţinrea prin deformare plastică a compozitului cu fibre de W şi matrice din oţel inoxidabil Fig. dar prezintă dezavantajul că fracţia volumică a fibrelor nu se poate regla. având structura prezentată în figura 12. de exemplu.12. pentru realizarea compozitelor cu fibre de wolfram şi matrice de soluţie solidă Ni(W). iar faza care are rolul fibrelor durificatoare capătă dispunerea şi orientarea necesare prin solidificarea dirijată unidirecţional a aliajelor turnate în forme. un pachet realizat din straturi alternante de fibre şi matrice (sub formă de folie). metoda asigură legături interfaciale foarte puternice între matricea şi fibrele materialului compozit.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR exemplu.21. cum ar fi: Fig. această tehnologie permiţând obţinerea compozitelor cu fibre de bor şi matrice de aluminiu şi a celor cu fibre de wolfram şi matrice de oţel inoxidabil. Structura compozitului cu fibre de W şi matrice de soluţie solidă Ni(W) obţinut prin solidificarea dirijată a aliajului eutectic Ni − W − solidificarea unidirecţională a eutecticelor. această tehnologie fiind utilizată.Nb). tragere sau extrudare) pentru obţinerea materialului compozit. având structura celui prezentat în figura 12.21.C) şi a celor cu fibre de compus Nb8Fe7Cr2 şi matrice de soluţie solidă Fe(Cr. fazele din structura unor aliaje eutectice reprezintă materialele componente ale compozitului. Pentru obţinerea unor materiale compozite durificate cu fibre se utilizează în prezent şi metode şi procedee tehnologice directe (fibrele şi matricea se realizează împreună şi sunt supuse unor prelucrări menite să asigure realizarea compozitului cu caracteristicile de utilizare dorite). 290 . a compozitelor cu fibre de compus Al3Ni şi matrice de aluminiu. − încorporarea fibrelor prin deformarea plastică a matricei. 12. se supune deformării plastice la cald (prin laminare.22.22.

Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite

− formarea fibrelor prin deformarea plastică a aliajelor bifazice; materialele bifazice, având în structură o fază f cu modul de elasticitate ridicat şi rezistenţă mecanică la cald mare şi o fază M cu plasticitate ridicată şi rezistenţă mare la oxidare la temperaturi înalte, se supun prelucrării prin deformare plastică la rece, iar tendinţa naturală de formare a structurii fibroase (de alungire a grăunţilor cristalini în direcţia deformării) determină distribuirea fazei f sub formă de fibre în faza M ce capătă rolul de matrice; această tehnologie permite obţinerea unor materiale compozite cu foarte bune proprietăţi de refractaritate ( de exemplu, prin deformarea plastică la rece, cu un grad de deformare GD ≅ 90 %, a agragatului compozit obţinut prin infiltrarea în pulbere de wolfram a aliajului lichid Ni−Cr rezultă un compozit cu fibre aliniate care are rezistenţa la rupere, la t t = 870 oC, RmC = 430...450 N/mm2 (în timp ce matricea din aliaj Ni − Cr are
t RmC = 48...50 N/mm2). Toate aspectele anterior prezentate conduc la concluzia că utilizarea materialelor compozite durificate cu fibre trebuie extinsă în viitor; singurul argument care (în prezent) limitează folosirea acestor materiale în diverse aplicaţii tehnice îl constituie costul lor de elaborare ridicat.

Cuvinte cheie
agregare prin lipire, 289 alburn, 275 cambiu, 275 canal rezinifer, 276 compozit durificat cu fibre, 284 densitate lemn absolută, convenţională, 277 depunere chimică, 289 depunere electrolitică, 289 duramen, 275 duritate Janca, 280 enclavă plastică, 288 fibră lemnoasă, 276 fracţie volumică, 270 furnir, 282 hemiceluloză, 276 încorporare, 290 inel anual, 275 infiltrare, 289 izodeformaţie, 270 izotensiune, 272 liber, 275 lignină, 276 lungime critică a fibrelor, 284 matrice, 269 panel, 282 plăci celulare, 282 plăci din aşchii de lemn – PAL, 282 plăci din fibre de lemn – PFL, 282 procedee tehnologice directe, 290 procedee tehnologice indirecte, 289 raport de formă al fibrelor, 284 raport de transfer al sarcinilor, 285 rază medulară, 276 ritidom, 274 solidificare unidirecţională, 290 trahee, 276 traheidă, 276 trihite (fibre whiskers), 285 vas lemnos, 275 zona de acţiune a fibrei, 271

291

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

Bibliografie
1. Shakelford J. Introduction to Materials Science for Engineers, Macmillan Publishing Commpany, New York, 1988 2. Gâdea S., Petrescu M., Metalurgie fizică şi studiul metalelor, vol. II, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981 3. Van Vlack L., Elements of Materials Science and Engineering, Addison – Wesley Publishing Company, Massachusetts, 1985 4. Pavel A., Surse şi riscuri de avarie în petrol − petrochimie – chimie, vol. I, Universitatea din Ploieşti, Ploieşti, 1993 5. * * * Hütte – Manualul inginerului. Fundamente. Traducere din limba germană după ediţia a 29 – a, Editura Tehnică, Bucureşti, 1995 6. Broutman L.J., Composite materials. Fracture and fatigue, Academic Press, New York, 1994 7. Suciu P. Lemnul – structură, proprietăţi, tehnologie, Editura Ceres, Bucureşti, 1985

Teste de autoevaluare
T.12.1. Care din următoarele materiale aparţin categoriei agregatelor compozite: a) betonul; b) oţelul carbon hipoeutectoid; c) cermetul cu particule de Al2O3 înglobate într-o matrice de fier; d) lemnul? T.12.2. Care din următoarele materiale aparţin categoriei compozitelor stratificate: a) fonta emailată; b) panelul; c) placajul; d) polistirenul expandat? T.12.3. Care din următoarele materiale aparţin categoriei compozitelor cu fibre: a) cimentul; b) betonul armat; c) fonta albă hipoeutectică; d) compozitul cu filamente de carbură de bor orientate unidirecţional într-o matrice de aluminiu? T.12.4. Care din următorii factori influenţează proprietăţile materialelor compozite: a) proprietătile materialelor componente; b) concentraţiile (masice sau volumice) ale materialelor componente; c) structura şi proprietăţile zonelor de legătură (interfaciale) dintre materialele componente; d) distribuţia materialelor componente în structura compozitului? T.12.5. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate în cazul unui compozit cu fibre orientate unidirecţional, solicitat la tracţiune în lungul fibrelor: a) este respectată condiţia de izodeformaţie; b) este respectată condiţia de izotensiune; c) efectul durificator al fibrelor se manifestă numai dacă fracţia
292

Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite

volumică a fibrelor depăşeşte o valoare critică; d) efectul durificator al fibrelor se manifestă numai dacă fracţia volumică a fibrelor este mai mică decât o valoare critică? T.12.6. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate în cazul unui compozit cu fibre orientate unidirecţional, solicitat la tracţiune pe o direcţie normală la fibre: a) este respectată condiţia de izodeformaţie; b) este respectată condiţia de izotensiune; c) fracţia volumică a fibrelor nu influenţează comportarea la tracţiune a materialului compozit; d) tensiunile generate în fibre, în matrice şi în materialul compozit de solicitarea la tracţiune sunt egale? T.12.7. Care dintre următoarele afirmaţii privind structura la scară macroscopică a trunchiului unui arbore sunt adevărate: a) zona exterioară a trunchiului este denumită coajă sau scoarţă; b) partea exteriaoră a scoarţei este denumită alburn; c) partea interioară a scoarţei este denumită liber; d) liberul este partea interioară a scoarţei, care se dezvoltă anual şi este alcătuită din vase, fibre liberiene şi ţesuturi de parenchim? T.12.8. Care dintre următoarele afirmaţii privind structura la scară macroscopică a trunchiului unui arbore sunt adevărate: a) zona interioară a trunchiului este denumită lemn; b) partea exterioară a lemnului este denumită alburn; c) partea centrală a lemnului este denumită duramen; d) duramenul este partea lemnului situată între alburn şi măduvă? T.12.9. Care dintre următoarele elemente aparţin constituţiei anatomice (structurii la scară microscopică) a lemnului: a) traheele; b) fibrele lemnoase; c) razele medulare; d) canalele rezinifere? T.12.10. Care element din constituţia anatomică a lemnului este alcătuit din şiruri de celule moarte, alungite, cu pereţii lignificaţi şi cu spaţiul interior (golit de conţinutul celular) foarte îngust, strâns legate între ele: a) traheele; b) fibrele lemnoase; c) razele medulare; d) canalele rezinifere? T.12.11. Care dintre următoarele elemente chimice intră în alcătuirea fibrelor lemnoase (celulozice) şi matricei din hemiceluloză şi lignină, care definesc structura de material compozit a lemnului: a) magneziul; b) carbonul; c) oxigenul; d) hidrogenul? T.12.12. Care dintre următoarele definiţii privind densitatea lemnului sunt corecte: a) densitatea lemnului verde reprezintă masa unităţii de volum a lemnului saturat în apă; b) densitatea absolută a lemnului reprezintă masa unităţii de volum a lemnului uscat artificial la 105 oC; c) densitatea convenţională este raportul dintre masa de lemn verde şi volumul de lemn anhidru care se obţine din aceasta; d) densitatea convenţională este raportul dintre masa de lemn anhidru şi volumul de lemn verde din care aceasta s-a obţinut? T.12.13. Care din următoarele afirmaţii privind caracteristicile mecanice ale lemnului sunt adevărate: a) pentru lemn şi produsele din lemn se poate defini
293

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

(ca şi la unele materiale metalice) o caracteristică mecanică numită rezistenţă la oboseală; b) duritatea Brinell a lemnului se defineşte la fel ca în cazul materialelor metalice; c) prezenţa concenratorilor de tensiuni de tipul crestăturilor marginale sau orificiilor nu influenţează comportarea la rupere a lemnului; d) caracteristicile mecanice ale lemnului nu depind de direcţia pe care sunt măsurate, lemnul fiind un material compozit izotrop? T.12.14. Care dintre următoarele semifabricate realizate din lemn se pot considera materiale compozite stratificate: a) grinzile; b) panelul; c) plăcile melaminate din aşchii de lemn; d) plăci extrudate din aşchii de lemn? T.12.15. Care dintre următorii factori influenţează caracteristicile mecanice ale compozitelor durificate cu fibre: a) lungimea fibrelor; b) raportul de formă al fibrelor; c) măsura unghiului dintre direcţia orientării fibrelor şi direcţia de aplicare a solicitărilor mecanice; d) fracţia volumică a fibrelor? T.12.16. Care dintre următoarele afirmaţii privind comportarea la solicitări mecanice a compozitelor durificate cu fibre sunt adevărate: a) comportarea solidară a componentelor la solicitarea mecanică la tracţiune în lungul fibrelor a unui astfel de compozit este determinată de legăturile interfaciale puternice create între M şi f la elaborarea materialului; b) rezistenţa mecanică a unui astfel de compozit este ridicată, dacă fracţia volumică a fibrelor înglobate în material este suficient de mare, astfel că orice porţiune din materialul matricei se află integral într-o zonă de acţiune a unei fibre; c) cu cât raportul de transfer al sarcinilor este mai mic, cu atât materialul compozit are o comportare mai eficientă în ceea ce priveşte conlucrarea între M şi f şi poate prelua solicitări mecanice de intensitate mai ridicată; d) rezistenţa mecanică a unui astfel de compozit este ridicată, dacă fracţia volumică a fibrelor înglobate în material este suficient de mică şi o parte din materialul matricei se află în afara zonelor de acţiune ale fibrelor? T.12.17. Care dintre următoarele afirmaţii privind elaborarea materialelor compozite durificate cu fibre sunt adevărate: a) la elaborarea prin infiltrare, fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită, materialul matricei este adus în stare topită, se infiltrează între fibre (sub vid sau sub presiunea unui gaz inert) şi prin solidificare determină formarea compozitului; b) la elaborarea prin depunerea chimică a matricei în jurul fibrelor, fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită, iar matricea se depune pe fibre prin cementarea acestora în băi de săruri sau în mediu gazos; c) la elaborarea prin încorporarea fibrelor prin deformarea plastică a matricei, un pachet realizat din straturi alternante de fibre şi matrice (sub formă de folie) se supune deformării plastice la cald prin laminare, tragere sau extrudare; d) la elaborarea prin solidificarea unidirecţională a eutecticelor, fazele din structura unui aliaj eutectic reprezintă materialele componente ale compozitului, iar faza care are rolul fibrelor durificatoare capătă dispunerea şi orientarea necesare prin solidificarea dirijată unidirecţional a aliajului turnat?
294

Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite

Aplicaţii
A.12.1. Un material compozit cu fibre de sticlă înglobate într-o matrice de răşină epoxidică are fracţia volumică a fibrelor vf = 0,70. Ştiind că fibrele de sticlă au densitatea ρf = 2540 kg/m3, iar matricea din răşină epoxidică are densitatea ρM = 1210 kg/m3, să se determine concentraţia masică a fibrelor în materialul compozit %fm şi densitatea compozitului ρC. Rezolvare Considerând că materialul compozit are volumul VC, iar volumele fibrelor şi matricei sunt Vf , VM, se obţin relaţiile: Vf = VCvf , VM = VC(1 – vf) şi VC = Vf + VM . Masele corespunzătoare volumelor Vf , VM şi VC sunt Mf = VCvfρf, MM = VC(1 – vf)ρM şi MC = Mf + MM, iar densitatea compozitului este dată de o relaţie de forma (12.5): ρC = ρM(1 – vf) + ρfvf; pentru datele precizate în enunţul aplicaţiei se obţine: ρC = 1210(1 – 0,70) + 2540⋅0,70 = 2141 kg/m3. Concentraţia volumică a fibrelor în materialul compozit este %fV = 100vf, iar concentraţia masică a acestora este dată de relaţia (stabilită utilizând ρf raţionamentul prezentat la rezolvarea aplicaţiei A.2.4): % f m = 100v f ; pentru ρ datele precizate în enunţul aplicaţiei se obţine: % f m = 100 ⋅ 0,7
2540 2141

≅ 83 %.

A.12.2. Un material compozit cu fibre continui de sticlă înglobate în matrice de răşină epoxidică se consideră ca material de referinţă la proiectarea unui nou material compozit (cu aceleaşi componente). Ştiind că matricea are * EM = 6900 N/mm2 şi RmM = 69 N/mm2, fibrele au Ef = 72500 N/mm2 şi Rmf = 3400 N/mm2, iar materialul de referinţă supus încercării la tracţiune în / lungul fibrelor are modulul de elasticitate EC = 46260 N/mm2 şi rezistenţa la
/ rupere RmC = 2050 N/mm2, să se stabilească ce valoare trebuie să aibă fracţia volumica a fibrelor în noul material, pentru ca acesta să prezinte (pe direcţia de orientare a fibrelor) modulul de elasticitate EC ≥ 50000 N/mm2 şi rezistenţa la rupere RmC ≥ 2200 N/mm2. Rezolvare Pentru compozitul de referinţă se pot scrie relaţiile (12.5) şi (12.6) din care rezultă valoarea fracţiei volumice a fibrelor în acest material vf şi mărimea / E − EM 46260 − 6900 rezistenţei conventionale a matricei RmM: v /f = C = = 0, 6 ; 72500 − 6900 E f − EM

295

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR R mC
/

RmM =

− R mf v /f
/ f

1− v

=

2050 − 3400 ⋅ 0,6 1− 0,6

= 25 N/mm 2 . Deoarece pentru noul compozit

sunt, de asemenea, valabile relaţiile (12.5) şi (12.6), se poate determina valoarea fracţiei volumice a fibrelor în acest material vf pentru respectarea condiţiilor impuse în enunţul aplicaţiei, astfel:. Cu datele precizate în enunţul aplicaţiei se obţine: vf ≥ max(0,66; 0,64) Vf ≥ 0,66. De exemplu, adoptând vf = 0,70, rezultă EC = 52820 N/mm2 > 50000 N/mm2 şi Rmc = 2387,5 N/mm2 > 2200 N/mm2. Observaţie Atât pentru materialul compozit de referinţă, cât şi pentru noul material proiectat, fracţiile volumice ale fibrelor depăşesc valaorea critică dată de relaţia R * − RmM 69 − 25 = (12.7): v fcr = mM = 0,013 ; ca urmare, efectul de durificare 3400 − 25 Rmf − RmM datorită înglobării fibrelor în matrice este asigurat la ambele materiale. A.12.3. Un compozit cu fibre continui, este realizat înglobând fibre dintr-un material cu Ef = 80000 N/mm2 într-un material matrice cu EM = 8000 N/mm2. Să se analizeze cum se modifică, în funcţie de fracţia volumică a fibrelor vf, valorile modulului de elasticitate al compozitului EC pe direcţia fibrelor şi pe direcţia normală la fibre. Rezolvare Folosind relaţiile (12.5) şi (12.11) în condiţiile precizate în enunţul aplicaţiei se pot trasa graficele EC = f(vf) prezentate în figura 12.23. Analizând aceste grafice, rezultă că modulul de elasticitate al compozitului pe direcţia de orientare a fibrelor creşte liniar odată cu vf, în timp ce efectul de creştere odată cu vf a modulului de elasticitate al compozitului pe direcţia normală la fibre se manifestă pregnant numai la valori ridicate ale vf .

Fig. 12.23. Diagramele de variaţie, în funcţie de fracţia volumică a fibelor, a modulului de elasticitate determinat în lungul fibrelor şi pe direcţia normală la fibre la un compozit cu fibre de sticlă si matrice de răşină epoxidică 296

Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite

A12.4. Să se determine valoarea exponentului n din relaţia (12.12) pentru un agregat compozit alcătuit dintr-o matrice de cobalt în care sunt înglobate particule dure de carbură de wolfram, cunoscând că modulul de elasticitate al matricei este EM = 207000 N/mm2, modulul de elasticitate al particulelor este Ef = 705000 N/mm2, iar modulul de elasticitate al materialului cu vf = 0,5 este EC = 382000 N/mm2. Rezolvare Înlocuind datele din enunţul aplicaţiei în relaţia (12.12), se obtine ecuaţia exponenţială (transcendentă), cu necunoscuta n: 2 ⋅ 382 n = 207 n + 705 n .Această ecuaţie se poate rezolva pe cale numerică, considerând diverse valori ale necunoscutei n∈[−1;1]\{0}, calculând (pentru fiecare valoare a exponentului n) A = 2 ⋅ 382 n şi B = 207 n + 705 n şi declarând ca soluţie valoarea n pentru care se obţine A = B. Rezultatele utilizării aceastei proceduri de rezolvare sunt diagrafiate în figura 12.24, iar soluţia care se obţine astfel este n → 0 (aceeaşi soluţie rezultând şi prin utilizarea programului de rezolvare numerică a ecuaţiilor al produsului informatic MathCad).

Fig. 12. 24. Determinarea exponentului n din relaţia (12.12) pentru un agregat compozit cu particule de WC înglobate în matrice de Co

Fig.12.25. Diagrama de variaţie, în funcţie de vf, a modulului de elasticitate al agregatului compozit cu particule de WC şi matrice de Co

Observaţie În cazul agregatului compozit analizat, exponentul n din relaţia (12.12) tinde către valoarea zero şi, ca urmare, în această situaţie se poate considera că
297

18) Datele din enunţul aplicaţie satisfac această egalitate.3 ⋅ 70000 −0. astfel: EC = lim [ E (1 − v f ) + E v f ] = E M f E f f n→0 n M n f v 1 n 1− v (12.12) (cu n = − 0. A.11). iar soluţia (nebanală) care rezultă prin rezolvarea numerică a acesteia este. care modelează analitic variaţia modulului de easticitate al agregatului compozit.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR modulul de elasticitate al materialului este definit. pe baza relaţiei (12. Rezolvare Procedând ca la rezolvarea aplicaţiei A. expresia analitică a funcţiei corespunzătoare acestei curbe fiind (12. Respectarea acestei reguli de către agregatul compozit cu particule de carbură de wolfram înglobate într-o matrice de cobalt este ilustrată în figura 12.7. se determină valoarea exponentului n din relaţia (12. 6945 = 140625 N/mm2. iar variaţia EC.6945). Folosind relaţia (12.2.25. Să se determine valoarea modulului de elasticitate EC al unui agregat compozit alcătuit dintr-o matrice M în care sunt distribuite uniform particule dintr-un material f.12. 6945 + 0. rezultă vf EC = [0.12) pentru estimarea modulului de elasticitate al agregatelor compozite la care n → 0. caracteristicile agregatelor compozite cu structura alcătuită din particulele unui material f distribuite într-o matrice dintr-un material M sunt intermediare celor care se pot determina în lungul fibrelor şi pe direcţia normală la fibre la compozitele cu fibre din material f înglobate în matricea M. în care: curba CLF redă variaţia în funcţie de vf a modulului de elasticitate determinat în lungul fibrelor la compozitul cu fibre de carbură de wolfram înglobate într-o matrice de cobalt. n = − 0.12).7. modulul de elasticitate al materialului f este Ef = 220000 N/mm2.6945.26. . 6945 ] 298 − 1 0 . aşa cum se observă în figura 12.4 este EC = 100000 N/mm2.12). fracţia volumică a particulelor fiind vf = 0. expresia analitică a funcţiei corespunzătoare acestei curbe fiind (12.12. care se poate considera în locul relaţiei (12. Aşa cum s-a precizat în scap. expresia analitică a funcţiei corespunzătoare acestei curbe fiind (12. se poate determina modulul de elasticitate al agregatului compozit cu = 0. iar modulul de elasticitate al agregatului compozit (cu aceleaşi componente) având vf = 0.5. curba AC redă variaţia în funcţie de vf a modulului de elasticitate al agregatului compozit (cvasiizotrop) cu particule de carbură de wolfram uniform distribuite într-o matrice de cobalt. ecuaţia exponenţială care trebuie rezolvată este: 100n = 0. 12.4⋅220n. curba CNF redă variaţia în funcţie de vf a modulului de elasticitate determinat pe direcţia normală la fibre la compozitul cu fibre de carbură de wolfram înglobate într-o matrice de cobalt.4.7 ⋅ 220000 − 0. Se cunoaşte că modulul de elasticitate al materialului M este EM = 70000 N/mm2.5).18).6⋅70n + 0.

12. 26.12) pentru agregatul compozit considerat în aplicaţia A.12.Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite în funcţie de vf. a modulului de elasticitate al agregatului compozit considerat în aplicaţia A.05 mm şi lungimea L = 50 mm.05 4 40 τ rM 4 299 .12.6. în care notaţiile au semnificaţii similare celor precizate la rezolvarea aplicaţiei A.7.4.12. Determinarea exponentului n din relaţia (12. 2 2 πD π 25 Fig.15).5 Rezistenţa la rupere a materialului compozit se poate determina cu relaţia (12. Să se stabilească dacă bara de tracţiune rezistă la solicitarea dată de o forţă cu intensitatea F = 7.12. A. componentele materialului fiind caracterizate astfel: fibrele de sticlă au Rmf = 3000 N/mm2.5 ⋅ 10 lungul fibrelor) cu intensitatea σ = = = 1528 N/mm2. se obţine: LC = d f = 0.5⋅105 N produce tensiuni normale (în 5 4F 4 ⋅ 7. Fracţia volumică a fibrelor materialului compozit este vf = 0. Rmf 1 1 3000 = 0.27.94 mm << L Procedând astfel. pentru agregatele compozite cu componentele M şi f precizate în enunţul aplicaţiei este redată în figura 12.12.5⋅105 N.27. considerând valoarea lungimii critice a fibrelor Lc dată de relaţia (12. Rezolvare Solicitarea la tracţiune cu forţa F = 7. O bară de tracţiune cu diametrul D = 25 mm este realizată dintr-un material compozit durificat cu fibre discontinui de sticlă. Diagrama de variaţie.14). în funcţie de vf.5 Fig. iar matricea din răşină epoxidică are RmM = 25 N/mm2 şi τrM = 40 N/mm2. orientate pe direcţia axei longitudinale a barei şi având diametrul df = 0.

Rezolvare Ruperea barei se produce când tensiunile normale generate de solicitarea la 4F tracţiune cu forţa F au intensitatea σ = = RmC şi. fracţia volumică a fibrelor fiind vf = 0. rezistenţa la rupere a compozitului este dată de relaţia (12.7.10532) = 461 N/mm2 π 15 2 461 ≅ 8. forţa de πD 2 tracţiune monoaxială care produce ruperea barei are intensitatea dată de relaţia: πD 2 F= RmC . bara rezistă la solicitarea la tracţiune cu forţa F = 7. A.12. O bară de tracţiune cu diametrul D = 15 mm este realizată dintr-un material compozit cu fibre continui.24⋅105 N.73) + 2500⋅0.16). 0. RmC = 30(1 − 0.7) + 3000(1 − 0.6). 80 sin 2 5 o ) = min(1847.5⋅105 N.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (materialul are o comportare eficientă în ceea ce priveşte conlucrarea între M şi f. Ştiind că matricea compozitului * are RmM = 30 N/mm2.461. L Deoarece σ < RmC.1⋅104 N. iar fibrele au Rmf = 2500 N/mm2. 40 cos 5 sin 5 o o .73. RmM = 80 N/mm2 şi τrM = 40 N/mm2. rezultând: π 15 2 1833 ≅ 3.7 ≅ 2065 N/mm2. rezultând: RmC .θ = min( şi F = 1833 cos 5 2 o . b) unghiul dintre axa longitudinală a barei şi direcţia orientării fibrelor este θ = 5 o. ca urmare.17): θ cr = arctg 300 40 1833 = 1o15’.73 ≅ 1833 N/mm2 şi F = 4 b) Dacă fibrele materialului compozit din care este realizată bara sunt orientate sub un unghi θ = 5 o faţa de direcţia axei longitudinale a barei. . orientate pe direcţia axei longitudinale a barei. să se estimeze intensitatea forţei de tracţiune F la care se produce ruperea barei în următoarele circumstanţe: a) fibrele materialului sunt perfect paralele cu axa longitudinală a barei. LC raportul de transfer al sarcinilor fiind foarte redus. iar ≅ L L RmC = RmM (1 − v f ) + Rmf (1 − C )v f = 25(1 − 0.02)0. rezistenţa la rupere a compozitului RmC este dată de relaţia (12. Diminuarea considerabilă a rezistenţei mecanice a 4 barei în acest caz este datorată faptului că măsura unghiului θ este mai mare decât valoarea critică dată de relaţia (12.02). 4 a) Dacă fibrele materialului compozit din care este confecţionată bara sunt perfect paralele cu axa longitudinală a barei ( pe direcţia căreia se aplică forţa F).

) cu dimensiunile cuprinse între 0. materiile prime sub formă de pulberi (de diverse sortimente compoziţionale şi/sau granulometrice) sunt amestecate în proporţiile necesare produselor care trebuie realizate.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi Capitolul 13 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR REALIZATE PRIN AGREGARE DE PULBERI 13. amestecul de pulberi este adus apoi la forma dorită (corespunzătoare produselor). Pulberile (metalice şi. uneori. sulfuri etc. uneori amestecate şi cu pulberi nemetalice. cu perspective mari de extindere în viitor.1 µm şi 1 mm. La fabricarea produselor prin metoda agregării pulberilor. tehnologiile de realizare a semifabricatelor şi pieselor pentru diverse aplicaţii din pulberi metalice. Studiul şi aplicarea industrială a proceselor. cu sau fără presare. numit sinterizare. duze pentru ejectarea 301 . Realizarea de produse din materiale metalice care nu pot fi elaborate şi prelucrate primar prin tehnologiile clasice de topire – turnare: • piese (filamente. plăcuţe pentru tuburi electronice. iar comprimatele de pulberi astfel obţinute se supun unui tratament termic. metodelor şi procedeelor tehnologice de obţinere a pulberilor (preponderent metalice) şi de utilizare a lor pentru realizarea de produse cu diverse destinaţii fac obiectul unei ramuri a metalurgiei numită metalurgia pulberilor .1. Introducere În tehnica actuală se utilizează. nemetalice) utilizate în metalurgia pulberilor sunt materiale formate din granule (particule) de metale pure. care conferă produselor compactitatea şi caracteristicile de utilizare dictate de aplicaţia căreia sunt destinate produsele. aliaje sau compuşi chimici (intermetalici. oxizi metalici. Tehnologiile de realizare a produselor prin metoda agregării pulberilor sunt aplicate de obicei în două scopuri: A.

Co. materia primă sub formă de material metalic turnat. Mo2C. Fe. se obţin greu în stare lichidă şi se impurifică uşor.. Fe – Cr. diamant – metale etc. oţeluri inoxidabile sau aliaje Monel. pistoane. care. Mo etc. la aplicarea acestei metode.). Mo – Ag. având structura alcătuită din particule de carburi metalice dure (WC. se obţin foarte greu în stare topită). burete de 302 . tacheţi. TiC. cuzineţi.). electrozi poroşi din nichel sau argint pentru echipamentele utilizate în electrochimie etc. Al. • piese poroase cu diverse destinaţii: cuzineţi poroşi autoungători din bronzuri cu staniu sau din aliaje Fe – Cu. Realizarea de produse cu dimensiuni mici şi forme complicate. Ta. de tipul unor agregate compozite. având componentele cu ts foarte diferite şi/sau cu solubilităţi foarte reduse în stare lichidă. Ni etc. dar a căror fabricare prin turnare nu este eficientă. Sb.) sau pseudoaliajelor (aliajele W – Ag. magneţi etc. 13. elemente de fricţiune. care este folosită în prezent pentru realizarea pulberilor de Mn. cu mărimea particulelor între 20 µm şi 1 mm şi forma predominant lamelară.. ce impune aplicarea unor operaţii tehnologice de finisare laborioase şi costisitoare.) din materiale de tipul cermeturilor. Obţinerea şi caracterizarea pulberilor Pentru obţinerea pulberilor se utilizează două categorii de metode tehnologice: metodele mecanice şi metodele fizico – chimice. ZrO2 etc. magneţi etc.) înglobate într-o matrice metalică tenace (Co. compozitelor cu metale şi nemetale (Cu – grafit. având structura alcătuită dintr-o fază oxidică − ceramică (Al2O3. Fe – mase plastice. din materiale care pot fi elaborate în stare topită. segmenţi. în construcţia de maşini (automobile. echipamente de calcul automat etc. contacte electrice. B. • piese (plăcuţe şi scule pentru prelucrarea prin aşchiere a materialelor metalice) din materiale dure. echipamente electrocasnice. TaC etc. Principalele metode mecanice folosite în practica industrială pentru obţinerea pulberilor sunt: • Metoda măcinării. deoarece implică consumuri exagerate de materiale şi conduce la obţinerea de semifabricate cu precizia necorespunzătoare a formei şi dimensiunilor. Cr. garnituri. Ni – Fe etc. • piese (scule aşchietoare. W – Cu.). Mo. care. aliaje Fe – Al. inele. Cr. având ts ridicate.2. filtre metalice din bronzuri.) înglobată într-o matrice metalică (Fe. reacţionând puternic cu căptuşeala ceramică a agregatelor de elaborare – turnare. Mo – Cu etc. Ni. Nb etc.).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR gazelor fierbinţi electrozi nefuzibili pentru sudare etc.) din metale greu fuzibile (W. pârghii. came.. realizate mai ales din pulberi feroase. Co.) se folosesc pe scară largă astfel de piese sinterizate (roţi dinţate.

Al. Ni. alame. Fe. vapori. Cu.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi minereu. care se transformă în particule de pulbere prin solidificarea într-o baie de răcire. Cu. oţeluri etc. • Metoda carbonil. Cu.) şi este pulverizată în picături fine. Ni – Mo. Ni. folosită în prezent pentru obţinerea pulberilor de Fe. la aplicarea acestei metode. folosind ca materie primă soluţia de acetat de cupru. se transformă (în anumite condiţii de temperatură şi presiune. Ni. la aplicarea acestei tehnologii. Al etc. Co. Fe – Ni – Mo etc. aplicată actual pentru fabricarea pulberilor de Ag. materia primă sub formă de minereu oxidic de fier sau arsură de fier. Cr. Zn. aplicată actual pentru realizarea pulberilor de Fe. la utilizarea acestei metode. aplicată pentru realizarea pulberilor de Fe. precipitate obţinute prin electoliză. specifice fiecărui metal) în carbonil metalic Men(CO)m (condensat sub formă de lichid vâscos). care. Principalele metode fizico – chimice de elaborare a puberilor metalice sunt: • Metoda reducerii oxizilor.. iar ca agent chimic pulberea fină de Pb. apă etc. spongioase sau pulverulente.. aşchii. este transformată în pulbere prin măcinare în mori cu bile sau în mori cu vârtej. utilizată în prezent pentru obţinerea pulberilor de Ni. cu mărimea particulelor între 0..1 µm şi 10 µm şi forma sferoidală. aliaje Fe – Ni. Pt. de exemplu. bronzuri.1 µm şi 100 µm şi forma aciculară (dendritică). la folosirea acestei metode. în stare măcinată este supusă acţiunii unui agent chimic (pulbere de cocs sau gaz metan). • Metoda pulverizării din fază lichidă. la folosirea acestei tehnologii. Co. rezultă precipitate granulare de plumb acoperite cu cupru. o transformă în pulbere de fier pur. materia primă sub formă de soluţie apoasă a sărurilor metalului (Me) care trebuie obţinut sub formă de pulbere este supusă unui agent chimic (pulbere de Zn. suferă impactul cu mai multe jeturi (de aer. metoda permite şi obţinerea pulberilor cu particule bimetalice. Sn. producând reducerea oxizilor. materia primă sub formă de metal sau aliaj topit se scurge dintr-un creuzet (printr-o duză calibrată). materia primă sub formă de aşchii ale metalului (Me) care trebuie adus în formă de pulbere este introdusă într-un cuptor tubular. Au. este supusă acţiunii unui curent de oxid de carbon. Cd. 303 . cu mărimea particulelor între 20 µm şi 400 µm şi forma predominant sferoidală. aliaje Fe – Ni. Ni – Co etc. Ta.) care produce precipitarea metalului (Me) sub formă de pulbere. cu mărimea particulelor între 0. Fe – Mo. W. Au. sârme etc. Cr. V. obţinându-se depozite catodice compacte − fragile.. • Metoda precipitării din soluţii apoase. care se pot transforma uşor în pulberi prin măcinare. Pt etc. materia primă sub formă de soluţii apoase sau topituri de săruri metalice este descompusă prin electroliză. Fe. Fe – Cr. iar descompunerea prin volatilizare a acestuia determină formarea oxidului de carbon (care se reutilizează în proces) şi pulberii metalului Me. • Metoda electrolitică.

pulberile metalice uzuale au particulele cu suprafeţe neregulate şi rugoase. Principalele caracteristici fizice ale pulberilor metalice sunt: • forma particulelor. existând însă şi pulberi ale căror particule au suprafeţe netede şi regulate. cu ajutorul histogramelor granulometrice ale pulberii şi modelate analitic cu ajutorul unei funcţii de distribuţie a granulaţiei pulberii (de obicei. mărimea particulelor acestora încadrându-se într-un domeniu mai mult sau mai puţin extins.1. funcţia erorilor – v. această caracteristică se apreciază pe baza raportului dintre cele trei dimensiuni caracteristice ale particulelor. 13. distingându-se din acest punct de vedere. b − particule lamelare. raportată la masa sau volumul lor efectiv.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Pulberile metalice prezintă o serie de caracteristici fizico – chimice şi tehnologice care influenţează esenţial calitatea produselor obţinute prin agregarea lor. o caracteristică derivată a acesteia fiind densitatea de umplere ρu = 304 1 Vu Fig. compoziţia granulometrică a unei pulberi metalice putându-se exprima prin fracţiile granulometrice ale particulelor de diferite mărimi ce intră în alcătuirea pulberii. poliedrice ). definite. aşa cum se poate observa în figura 13.6. • mărimea particulelor. această caracteristică se defineşte ca fiind volumul ocupat de unitatea de masă de pulbere vărsată liber (netasată) într-un vas de măsurare. aşa cum se poate observa în figura 13. pulberile metalice uzuale au granulaţia eterogenă. această caracteristică se exprimă de obicei prin mărimea suprafeţei totale a particulelor. Principalele forme ale particulelor pulberilor utilizate în metalurgia pulberilor: a − particule aciculare.2. inclusiv a macroporilor deschişi conţinuţi de acestea. pulberile cu particule lamelare (platiforme) şi pulberile cu particule echiaxiale (sferoidale. poroasă (cu macropori închişi) sau compactă (fără macroporozităţi).5). particulele pulberilor metalice uzuale au structura internă spongioasă (cu macropori deschişi). pentru exprimarea acestei caracteristici se folosesc două mărimi: diametrul echivalent al particulelor sau mărimea celui mai mic ochi de sită prin care acestea pot trece. trei grupe de pulberi: pulberile cu particule fibroase (aciculare). aplicaţia A.1. • volumul specific de umplere Vu. • suprafaţa specifică a particulelor. c − particule sferoidale . . • calitatea suprafeţei particulelor. • structura internă a particulelor.

) al particulelor şi rezistenţa la oxidare a particulelor. iar Cpr fiind C pr = 305 ρp ρe 100 . aceste caracteristici exprimă presabilitatea pulberilor.2. îndesare (prin scuturare) I s = u Vu Fig. • volumul specific de scuturare Vsc. această caracteristică reprezintă volumul ocupat de unitatea de masă de pulbere după tasarea ei prin scuturare intensă. această caracteristică este definită ca fiind raportul procentual dintre volumul efectiv al particulelor pulberii Ve şi volumul de umplere Vu. se poate defini caracteristica numită grad de V − Vsc . ρe fiind densitatea materialului particulelor pulberii. C u = Ve Vu 100 = ρu ρe 100 . aceste caracteristici depinzând de natura materialului particulelor şi de metoda folosită pentru obţinerea pulberilor. cunoscând (pentru o pulbere metalică dată) Vsc şi Vu. Definirea granulaţiei cu ajutorul histogramei granulometrice pentru pulberile cu: a − gamă largă de dimensiuni ale particulelor.. Si. o caracteristică derivată este porozitatea de umplere Pu = 100 − Cu. această caracteristică se defineşte ca fiind cantitatea (masa) de pulbere ce se scurge în unitatea de timp prin orificiul calibrat al unei pâlnii şi este dependentă în special de calitatea suprafeţei particulelor şi de compoziţia granulometrică a pulberilor. pentru pulberile metalice uzuale Vsc fiind cu 20. .. P etc. S. b − gamă îngustă de dimensiuni ale particulelor Principalele caracteristici chimice ale pulberilor metalice sunt conţinutul de impurităţi (C. cunoaşterea ei fiind deosebit de importantă pentru reglarea corectă a dispozitivelor de dozare a pulberilor folosite la realizarea unui anumit produs. ρpr reprezentând masa unităţii de volum a unei pulberi supuse unei presiuni de compactizare p. • densitatea de presare ρpr şi compactitatea de presare Cpr. Principalele caracteristici tehnologice ale pulberilor metalice sunt: • fluiditatea.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi • compactitatea de umplere Cu.30 % mai mic decât Vu. 13. O.

13. • realizarea unei împachetări compacte a particulelor pulberilor (micşorarea valorilor caracteristicilor Vu. care definesc interacţiunea complexă dintre particulele pulberilor şi dintre particule şi mediul (gazos sau lichid) cu care acestea vin în contact în cursul operaţiilor de realizare a produselor sinterizate. dislocaţiilor sau defectelor de împachetare) pe care le conţin.3. La obţinerea produselor prin agregare de pulberi trebuie să se ţină seama de următoarele particularităţi privind caracteristicile şi comportarea pulberilor: • terminarea bruscă a structurii cristaline pe suprafeţele libere ale particulelor pulberilor metalice face ca atomii aflaţi pe aceste suprafeţe.3. care este influenţată nu numai de forma particulelor pulberilor şi. oxidare. să aibă o mobilitate accentuată şi o mare capacitate de a atrage electroni. corodare. Fig. iar suprafeţele să prezinte aspect rugos.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • rezistenţa muchiilor. cu orbitalele electronice incomplete. denumirea ei fiind determinată de faptul că rezistenţa mecanică a oricărui semifabricat obţinut prin presarea unei pulberi depinde în principal de comportarea zonelor sale cu sensibilitate maximă la degradare: muchiile ascuţite şi pereţii foarte subţiri. difuzie etc. aşa cum sugerează schemele din figura 13. datorită multiplelor imperfecţiuni cristaline (de tipul vacanţelor. Compactitatea de umplere.. această caracteristică exprimă capacitatea unei pulberi de a da prin presare un semifabricat suficient de rezistent. în funcţie de compoziţia granulometrică. caracterul rugos al suprafeţelor libere şi starea de nesaturare electronică a atomilor de pe aceste suprafeţe determină o reactivitate accentuată a acestora. contribuind la intensificarea proceselor de adsorbţie. ci şi de rugozitatea suprafeţelor particulelor care alcătuiesc pulberile (care poate determina modificări esenţiale ale mobilităţii reciproce a particulelor pulberilor la vărsarea şi/sau presarea lor în matriţele utilizate la obţinerea produselor sinterizate). Vs şi Pu) depinde esenţial de fluiditatea pulberilor. care să-şi păstreze forma şi să nu sufere pierderi masice în timpul manipulărilor la care este supus în procesul de fabricare a produselor. b − cu gamă îngustă de dimensiuni ale particulelor 306 . de compoziţia granulometrică a pulberilor. pentru pulberile: a − cu gamă largă de dimensiuni ale particulelor.

astfel de legături apar între particulele pulberilor metalice la simpla lor vărsare sau tasare în matriţele folosite la realizarea produselor şi sunt (în general) instabile. aşa cum se poate observa în figura 13. schematizate în figura 13.5: • crearea legăturilor punctiforme între particule.13. Schema micşorării compactităţii pulberilor la formarea aglomeratelor şi agregatelor de particule • pe măsură ce dimensiunile particulelor pulberilor se micşorează. neputând asigura gradul de consolidare necesar pentru ca produsele să-şi păstreze configuraţia la extragerea din matriţe. soluţia tehnologică cea mai indicată în acest scop constând în utilizarea unor substanţe lubrifiante (depuse pe particulele pulberilor sau adăugate la dozarea şi amestecarea pulberilor în vederea realizării produselor sinterizate). se desfăşoară în mai multe etape. deoarece. suprafaţa lor specifică se măreşte. Transformările structurale la presarea şi sinterizarea pulberilor Procesele esenţiale ce trebuie realizate pentru obţinerea produselor prin metoda agregării pulberilor constau în formarea legăturilor de consolidare a particulelor pulberii sau amestecului de pulberi utilizate ca materie primă.4.4. • creşterea legăturilor punctiforme şi formarea suprafeţelor de 307 . Aceste procese. iar influenţele rugozităţii suprafeţelor libere ale particulelor şi reactivităţii acestor suprafeţe devin mai importante. diminuează compactitatea de umplere. formarea aglomeratelor şi agregatelor trebuie împedicată. determinând apariţia unor fenomene de frecare şi adeziune între particule.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi Fig. gradul de îndesare şi compactitatea de presare a pulberilor şi determină obţinerea de produse cu porozitate excesivă (inacceptabilă). aşa cum s-a arătat anterior. care conduc la formarea în masa pulberilor a unor aglomerate (grupări de particule ferm legate între ele prin forţe superficiale de adeziune) şi a unor agregate (grupări de aglomerate slab legate între ele şi uşor de dezintegrat prin acţiuni mecanice).3. 13.

agregatele de pulberi capătă o structură cristalină nouă. deformarea plastică şi sudarea între ele a particulelor) şi sunt finalizate. asigurând consolidarea acestora şi micşorarea.13. sferoidizarea şi diminuarea dimensiunilor porilor. care au tendinţa de a se dezvolta independent sub forma unor noi cristale şi de a declanşa astfel un proces general de recristalizare în masa pulberilor. sferoidizarea şi chiar dispariţia porilor. în cursul tratamentului termic de sinterizare.2000 MPa) şi se transformă într-un comprimat cu forma produsului ce urmează a fi realizat. b − formarea suprafeţelor de contact. în urma desfăşurării acestei etape. dar există şi procedee tehnologice care prevăd executarea lor simultană (presarea la cald sau sinterizarea sub presiune). De obicei cele două operaţii se realizează succesiv.. amestecul de pulberi este presat în cavitatea unei matriţe (la presiuni p = 100. d − diminuarea şi sferoidizarea porilor Procesele descrise succint mai înainte. c − formarea şi creşterea cristalelor noi. prin creşterea germenilor formaţi în etapa anterioară.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR contact (punţilor de legătură) între particule. Principalelor etape de formare a legăturilor de consolidare la realizarea produselor prin agregare de pulberi: a − formarea legăturilor punctiforme. prin încălzirea pulberilor presate.. Procesele care se desfăşoară în timpul operaţiei de presare pot fi descrise astfel: • la începutul presării se produce reorientarea particulelor. între particulele pulberilor supuse prelucrării se formează suprafeţe de contact (punţi de legătură). ale cărei cristale sunt dezvoltate între (peste) particulele pulberilor. de tipul unor germeni cristalini. mai ales a celor aflaţi pe suprafeţele libere ale acestora şi desfăşurarea intensă a unor procese de difuzie. • creşterea cristalelor noi. se desfăşoară mai ales în cursul operaţiilor tehnologice de presare a pulberilor în matriţe şi de sinterizare a comprimatelor obţinute prin presare. care determină creşterea mobilităţii atomilor particulelor pulberilor.5. Fig. La operaţia de presare. prin care amestecurile neconsolidate de pulberi se transformă în produse compacte şi rezistente. aceste procese sunt declanşate prin presarea pulberilor în matriţe (care determină compactizarea pulberilor prin redistribuirea particulelor. care asigură amestecului de pulberi împachetarea 308 . alunecarea lor reciprocă şi umplerea golurilor.

care determină dislocarea straturilor eterogene (ce conţin oxizi. molecule de aer adsorbit. fiind însoţită de ecruisarea materialului (creşterea rezistenţei la deformare a materialului) din aceste zone şi. se produce deformarea plastică locală a particulelor în zonele lor de contact reciproc. extinderea redusă a punţilor de legătură realizate prin sudare este. • odată cu creştera presiunii se produce deformarea elasto – plastică a particulelor pulberii şi se crează condiţiile necesare sudării lor prin presiune. ca urmare a desfăşurării acestor procese.) şi aplatizarea micronereguarităţilor din aceste zone. procesele de deformare sunt transferate în afara zonelor de contact ale particulelor (spre materialul neecruisat din interiorul particulelor pulberii) înainte de aplatizarea completă a microneregularităţilor şi dizlocarea suficientă a straturilor eterogene de pe suprafeţele în contact ale particulelor. în plus.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi cea mai densă posibilă la dimensiunile şi forma pe care le prezintă particulele componente. Pentru conducerea corectă a operaţiei de presare şi aprecierea corespunzătoare a eficienţei proceselor care se desfăşoară în cursul acesteia trebuie avute în vedere următoarele aspecte: • deformarea plastică locală a zonelor de contact ale particulelor se realizează (în mod obişnuit) la rece. determinată şi de intensitatea scăzută cu care se desfăşoară procesele de difuzie la temperatura de presare. 309 . sudarea prin presiune a particulelor nu se poate realiza. ca urmare. în acest fel realizându-se sudarea între particulele pulberii. ca urmare. iar punţile de legătură realizate prin sudare au (datorită extinderii reduse şi conţinutului mare de impurităţi) rezistenţă mecanică relativ scăzută. la fabricarea produselor din pulberi metalice sau nemetalice nedeformabile consolidarea prin presare a particulelor pulberilor şi obţinerea unor comprimate cu rezistenţă mecanică acceptabilă se realizează numai dacă particulele sunt amestecate cu un liant metalic (care rămâne în compunerea produsului) sau organic (care se elimină în cursul sinterizării). atomii marginali ai particulelor se apropie la distanţe având ordinul de mărime al parametrilor stucturii cristaline a materialului particulelor şi interacţionează dând naştere unor germeni cristalini comuni în zonele de contact ale particulelor. sudarea prin presiune a particulelor pulberii se realizează prin următorul mecanism: − sub acţiunea presiunii exercitate asupra pulberii. − o parte din energia acumulată în materialul deformat plastic din zonele de conact ale particulelor pulberii constituie energia de activare necesară creşterii şi transformării în cristale a germenilor cristalini comuni. • dacă particulele pulberii supuse presării au plasticitate scăzută. particule de praf ionizate etc. care se constituie într-o sursă de activare mecanică. molecule de apă şi grăsimi.

în cazul amestecurilor de pulberi (cu particule din materiale diferite) se produce şi alierea particulelor cu componentele transportate prin difuzie din particulele vecine. determină • declanşarea unor procese de recristalizare a materialului (ecruisat prin deformarea plastică la rece produsă de presare) din zonele de contact ale particulelor şi din interiorul acestora. evitarea acestui fenomen nedorit fiind asigurată de utilizarea lianţilor. De 2 4 obicei. Procesele care se desfăşoară în timpul sinterizării pot fi descrise astfel: • difuzia atomilor. temperatura de sinterizare se adoptă Tsi = ( ⋅ ⋅ ⋅ )Ts . eliminarea gazelor şi lichidelor adsorbite pe suprafeţele particulelor pulberii. numit efect postelastic. care constau în reducerea peliculelor de oxizi de pe suprafeţele particulelor. ca urmare. Desfăşurarea acestor procese şi calitatea produselor obţinute prin agregare de pulberi sunt influenţate esenţial de regimul tehnologic al tratamentului de sinterizare.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • la extragerea comprimatelor din matriţele în care s-a realizat presarea se produce relaxarea elastică a materialului particulelor pulberii şi. densificarea (micşorarea porozităţii) şi recristalizarea structurii produselor realizate prin agregare de pulberi. aşa cum sugerează imaginile prezentate în figura 13. se 310 . în plus. dacă plasticitatea particulelor pulberilor este redusă. difuzia atomilor. bazate pe difuzie. care au ca efecte consolidarea legăturilor dintre particulele pulberii. determină consolidarea şi creşterea germenilor cristalini formaţi în zonele de contact dintre particule. Pri ncipalii parametri de regim ai tratamentului de sinterizare se aleg astfel: • Temperatura de sinterizare Tsi se stabileşte având în vedere că sinterizarea trebuie să asigure formarea de noi cristale între particulele pulberilor din care sunt realizate comprimatele supuse acestui tratament. efectul postelastic este important (comprimatele îşi măresc volumul cu câteva procente la scoaterea lor din matriţe) şi poate produce distrugerea comprimatelor.6. accelerată de ridicarea temperaturii. sferoidizarea şi micşorarea porilor şi finisarea granulaţiei produselor. • creşterea temperaturii determină desfăşurarea unor procese chimice. se manifestă un fenomen de creştere bruscă a volumului acestor comprimate. descompunerea şi vaporizarea substanţelor introduse la presare ca lianţi sau lubrifianţi. îndepărtarea produselor rezultate din reducerea. care produc consolidarea şi creşterea punţilor de legătură dintre particule. Ts fiind 3 5 temperatura de solidificare – topire (în K) a componentului principal al pulberii sau amestecului de pulberi din care se confecţionează produsele. Sinterizarea este tratamentul termic prin care se realizează activarea termică a comprimatelor de pulberi în vederea desfăşurării proceselor. accelerată de ridicarea temperaturii.

3.15) – v. scap. b − pulberea presată şi sinterizată o oră la 900 oC.7). Acest mod de alegere a temperaturii T si conduce în anumite cazuri. scap. la stabilirea mărimii τsi se ţine seama că aceasta este direct proporţională cu volumul particulelor pulberii din care se realizează produsele şi invers proporţională cu coeficientul de difuzie D al componentului principal al pulberii (care se corelează cu Tsi conform (1. 1. fapt ce are ca efecte accelerarea proceselor şi obţinerea unor produse cu compactitate ridicată. amoniac. hidrocarburi etc. În prezent se practică pe scară largă sinterizarea în vid.6.4T s – v. deoarece prezenţa oxizilor în masa sau pe suprafeţele particulelor pulberilor folosite la realizarea produselor influenţează negativ desfăşurarea proceselor de difuzie care au loc în cursul sinterizării. pentru a asigura condiţiile termice necesare desfăşurării proceselor de recristalizare care stau la baza formării legăturilor de consolidare între particule. 13. mediu ieftin. manipulare sau depozitare. Fig. în corelaţie cu gradul de sinterizare necesar realizării proprietăţilor de utilizare dorite ale produselor.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi observă că tratamentul se efectuează la Tsi > Trp.5). Mediile neutre (atmosferele de argon) se folosesc la sinterizarea produselor din pulberi metalice lipsite de oxizi. când pulberile sau amestecurile de pulberi conţin componente secundare cu temperatura de solidificare – topire inferioară T si. c − pulberea presată şi sinterizată 240 ore la 900 oC • Durata sinterizării τsi se stabileşte experimental. la desfăşurarea proceselor de sinterizare în prezenţa unei anumite cantităţi de fază lichidă. uşor de obţinut şi cu activitatea chimică (reducătoare sau neutră) reglabilă (prin nivelul vidului şi temperatura Tsi utilizate la sinterizare). 311 .) se utilizează atunci când pulberile din care se realizează produsele se oxidează uşor sau prezintă conţinuturi apreciabile de oxigen (oxizi) de la elaborare. Trp fiind temperatura de recristalizare primară a componentului principal al pulberii sau amestecului de pulberi (T rp ≅ 0. Efectele presării şi sinterizării pulberii de argint cu incluziuni de Al2O3: a − pulberea vărsată în matriţa de presare. • Mediul de sinterizare se alege în mod obişnuit neutru sau reducător. Mediile reducătoare (atmosferele de hidrogen.

b − material cu 85 % WC şi 15 % Co Fig.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 13. dimensiunile.8. Microstructurile produselor sinterizate din WC cu liant de Co: a − material cu 94 % WC şi 6 % Co. matrice).5 ore. b − timp de 6. definite prin constituţia acesteia (natura.4. c − timp de 22 ore Produsele fără porozitate. 13.7. 13. Fig. modul de distribuţie şi gradul de dispersie al fazelor componente ale structurii. 12. caracteristicile lor putând fi determinate aplicând principiile prezentate în scap.9. cu structura alcătuită din particulele unui material înglobate într-un material suport (liant. 312 .2.5 ore. Produsele sinterizate prezentând o porozitate Pp au caracteristicile fizico − mecanice determinate atât de caracteristicile structurii realizate prin sinterizare. Microstructurile produselor din pulbere de Fe sinterizată la 800 oC: a − timp de 0. numărul şi proporţia fazelor care alcătuiesc structura) şi prin forma. se comportă ca niste agregate compozite. cât şi de mărimea porozităţii. forma şi dimensiunile porilor. 13.8 şi 13. Structurile şi proprietăţile produselor sinterizate Produsele care se obţin prin metoda agregării pulberilor au caracteristicile structurale (influenţate de compoziţia chimică şi de regimul tehnologic folosit la sinterizare) sugerate de micrografiile prezentate în figurile 13.7.

iar Ks. K s/ şi m sunt constante cu valorile dependente de natura materialului sinterizat şi. de caracteristica mecanică considerată. de exemplu. respectiv. evident. Prima dintre relaţiile (13. Ys ≡ HBs). definită prin relaţiile: V − Vs ρ 100 = (1 − )100 . 13. respectiv. iar Vs şi ρs – volumul şi. în timp ce a doua relaţie permite modelarea numerică a modulului de elasticitate longitudinală (Y ≡ E. în cazul produselor realizate din pulberi de fier sinterizate. 313 . densitatea masei structurale (lipsită de pori) a produsului. Ys ≡ µs) ale unor astfel de materiale. Ys ≡ Rms) şi alungirea procentuală după rupere (Y ≡ A.2) permite a se estima duritatea Brinell HB. densitatea produsului sinterizat. prima dintre relaţiile (13.2) este potrivită pentru a estima duritatea Brinell (Y ≡ HB. b − electrod din pulbere de wolfram. c − piesă din pseudoaliaj W−Ni−Fe obţinută prin sinterizare Deoarece porii prezenţi în produsele sinterizate diminuează secţiunile portante şi au efectele unor concentratori de tensiuni. pe materialul (lipsit de pori) care alcătuieşte masa structurală a produsului sinterizat. respectiv. Cercetările experimentale întreprinse asupra diverselor materiale obţinute prin metoda agregării de pulberi au evidenţiat faptul că dependeţele dintre principalele caracteristici mecanice ale acestor materiale şi porozitatea lor pot fi exprimate analitic prin relaţii de forma: Y = Ys e − K s Pp sau Y = Ys (1 − K s/ Ppm ) (13. rezistenţa la tracţiune (Y ≡ Rm. Ys ≡ As) ale materialelor sinterizate. caracteristicile mecanice ale acestor produse pot fi influenţate în măsură importantă de mărimea porozităţii Pp (în %). Microstructurile unor produe industriale sinterizate: a − filtru din pulbere de bronz. Ys ≡ Es) şi coeficientului contracţiei transversale (Y ≡ µ.049.2) în care Y şi Ys reprezintă valorile unei caracteristici mecanice determinate pe materialul sinterizat şi.1) Pp = V ρs în care V şi ρ reprezintă volumul şi. (13.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi Fig. dacă se consideră Ys ≡ HBs = 75 HBS şi Ks = 0.9.

iar cea de-a doua relaţie din grupul (13. 301 agregate. carbonil. Fig. precipitare. 305 314 . 310 fluiditate. 303 metode mecanice măcinare. 311 efect postelastic. 13. 305 pulberi. dacă se utilizează Ys ≡ As = 40 % şi Ks = 0. lamelare. 304 durată de sinterizare. 305 compactitate de umplere. De asemenea. 307 compactitate de presare. K s/ = 0. 311 metalurgia pulberilor. 305 mediu de sinterizare. 301 fibroase. 305 densitate de presare. 307 agregare pulberi.043 şi alungirea procentuală după rupere A.10. electrolitică. dacă se ia Ys ≡ Rms = 250 N/mm2 şi Ks = 0. dacă se consideră Ys ≡ Es = 2. 305 densitate de umplere.058.10. sferoidale. K s/ = 0.03 şi m = 0. 305 grad de îndesare. 310 volum specific de scuturare. rezistenţa la coroziune etc. 310 temperatură de sinterizare. Cuvinte cheie aglomerate. 304 sinterizare. aşa cum rezultă examinând curbele de durabilitate (Wöhler) ale pieselor din fier sinterizat prezentate în figura 13. 301 metode fizico-chimice reducere oxizi.35. dacă se ia Ys ≡ µs = 0. 302 porozitate de umplere.2) permite a se determina cu o bună precizie valorile modulului de elasticitate longitudinală E.01 şi m = 1. Curbele Wöhler ale fierului sinterizat cu diferite valori ale porozităţii Pp Porozitatea produselor sinterizate influenţează negativ rezistenţa la oboselă a acestora. caracteristicile magnetice.67 şi coeficientului lui Poisson.05⋅105 N/mm2. pulverizare. porozitatea influenţează şi alte caracteristici ale produselor sinterizate: conductibilitatea termică şi electrică.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR rezistenţa la tracţiune Rm.

Tehnologia materialelor.. Universitatea din Ploieşti. Ciocârdia C. 1988 2. Editura didactică şi Pedagogică. Surdeanu T. Metalurgie fizică şi studiul metalelor. Gâdea S. este: a) metoda electolitică. Bucureşti. b) metoda carbonil. Bucureşti.. d) grinzile metalice pentru poduri? T.13. ş. Care dintre următoarele produse se pot obţine prin metoda agregării de pulberi: a) cuzineţii din bronz grafitat.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor obţinute prin agregare de pulberi Bibliografie 1.3. II.1. Macmillan Publishing Commpany. Aliaje dure sinterizate din carburi metalice. 1981 3. Introduction to Materials Science for Engineers. Care dintre următoarele produse se pot obţine prin metoda agregării de pulberi: a) electrozii nefuzibili din wolfram pentru sudare. c) metoda pulverizării din fază lichidă. vol. Editura Tehnică... care se transformă în particule de pulbere prin solidificarea într-o baie de răcire. b) plăcuţele dure din cermeturi pentru sculele aşchietoare.. apă etc. Bucureşti.4.. 1984 4. d) barele de tracţiune din răşină poliesterică armată cu fibre de sticlă? T. * * * Metals Handbook Ninth Edition.13. 1986 Teste de autoevaluare T. 1985 5.13. Zecheru Gh.. b) presarea pulberilor. Drăgulănescu E. c) filtrele din aliaje Monel.. Metoda de producere a pulberilor la a cărei aplicare materia primă sub formă de metal sau aliaj topit se scurge dintr-un creuzet (printr-o duză calibrată). c) arborii cotiţi ai motoarelor Diesel pentru camioanele de mare tonaj. Petrescu M.. Drăgulănescu I. Ploieşti.9. Piese sinterizate din pulberi metalice. Gâdea S. 1986 7. Perneş M. suferă impactul cu mai multe jeturi (de aer. vapori. Bucureşti. vol. Partea a doua. Care dintre următoarele etape se parcurg la fabricarea unui produs prin metoda agregării de pulberi: a) obţinerea pulberilor. d) sinterizarea comprimatelor obţinute prin presare? T. New York. c) spargerea comprimatelor realizate prin presare.13. American Society for Metals. d) metoda precipitării din soluţie apoasă? 315 .a. Metalografie.2. Shakelford J. b) plăcuţele din materiale dure pentru sculele aşchietoare. Editura Didactică şi Pedagogică. Editura Tehnică. 1985 6. Ohio.) şi este pulverizată în picături fine.

13. b) rezistenţa la oxidare a particulelor pulberii.14. este: a) metoda măcinării.13.11.5. b) metoda precipitării din soluţie apoasă.8.13. b) suprafaţa specifică a particulelor pulberii. d) rugozitatea suprafeţelor particulelor? T.13. c) mărimea particulelor pulberii. d) fluiditatea pulberii? T.13. c) sinterizare. Grupările de particule ferm legate între ele prin forţe superficiale de 316 . Mărimea suprafeţei totale a particulelor unei pulberi. inclusiv a macroporilor deschişi conţinuţi de acestea.13. d) metoda electrolitică? T. Metoda de producere a pulberilor la a cărei aplicare materia primă sub formă de soluţii apoase sau topituri de săruri metalice este descompusă prin electroliză.13.7. c) compactitatea de umplere a pulberii. spongioase sau pulverulente. d) compactitatea de presare? T. b) suprafaţa specifică a particulelor.13. c) rezistenţa muchiilor (comprimatelor obţinute prin presarea pulberii). c) creşterea legăturilor punctiforme şi formarea suprafeţelor de contact (punţilor de legătură) între particule. Care dintre următoarele caracteristici ale pulberilor metalice se încadrează în categoria caracteristicilor tehnologice: a) densitatea de umplere. c) conţinutul de impurităţi al particulelor pulberii. sferoidizarea şi diminuarea dimensiunilor porilor? T. b) presare a pulberilor în matriţe.13.9. b) suprafaţa specifică a particulelor pulberii. c) densitatea de presare. d) amestecare a pulberilor? T.13.10. d) porozitatea de umplere a pulberii? T. c) fluiditatea: d) densitatea de presare? T. Capacitatea unei pulberi de a da prin presare un semifabricat suficient de rezistent. c) metoda carbonil.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR T. b) dezintegrarea particulelor.13. b) compoziţia granulometrică a pulberii. raportată la masa sau volumul lor efectiv defineşte: a) volumul specific al pulberii. Procesele prin care amestecurile neconsolidate de pulberi se transformă în produse compacte şi rezistente se desfăşoară mai ales în cursul operaţiilor tehnologice de: a) dozare a pulberilor. obţinându-se depozite catodice compacte fragile.12. Care dintre următorii factori influenţează fluiditatea unei pulberi: a) forma particulelor. care se pot transforma uşor în pulberi prin măcinare. b) volumul specific de scuturare. Cantitatea (masa) de pulbere ce se scurge în unitatea de timp prin orificiul calibrat al unei pâlnii defineşte: a) densitatea de presare a pulberii. Care dintre următoarele caracteristici ale pulberilor metalice se încadrează în categoria caracteristicilor fizice: a) mărimea particulelor. Care dintre următoarele procese se produc la formarea legăturilor de consolidare a particulelor pulberii utilizate ca materie primă pentru obţinerea unui produs: a) crearea legăturilor punctiforme între particule. d) fluiditatea pulberii? T. d) creşterea cristalelor noi.6. care să-şi păstreze forma şi să nu sufere pierderi masice în timpul manipulărilor la care este supus în procesul de fabricare a produselor defineşte: a) densitatea de umplere a pulberii.

Rezolvare Conform definiţiei date în scap.13. densificarea (micşorarea porozităţii) şi recristalizarea structurii produselor realizate prin agregare de pulberi este denumit: a) recoacere completă. amoniac. suprafaţa specifică a particulelor unei pulberi este raportul dintre suprafaţa totală a particulelor şi suprafaţa lor efectivă (numit suprafaţă specifică Sv) sau raportul dintre suprafaţa totală a particulelor şi masa lor efectivă (numit suprafaţă specifică Sm). considerând că o masă M de pulbere conţine np particule cu volumul (total) efectiv 317 . c) călire martensitică. b) durata sinterizării este direct proporţională cu volumul particulelor pulberii din care se realizează produsele şi invers proporţională cu coeficientul de difuzie D al componentului principal al pulberii. care produc consolidarea şi creşterea punţilor de legătură dintre particule. Tratamentul termic prin care se realizează activarea termică a comprimatelor de pulberi în vederea desfăşurării proceselor.13.2. b) dilatare termică. d) expansiune? T. d) lipituri? T. este denumită: a) sinterizare. să se stabilească relaţia de determinare a suprafeţei specifice a pulberilor alcătuite din particule cubice (cu latura dp) sau sferice (cu diametrul dp) realizate dintr-un material cu densitatea ρe.13. manipulare sau depozitare sinterizarea se face în atmosferă reducătoare (hidrogen. b) aglomerate de particule. d) atmosferele de argon se folosesc la sinterizarea produselor din pulberi metalice lipsite de oxizi? T. d) micşorează modulul de elasticitate? Aplicaţii A. bazate pe difuzie.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor obţinute prin agregare de pulberi adeziune sunt denumite: a) agregate de particule. b) măresc duritatea. c) efect postelastic. c) măresc rezistenţa la oboseală. b) normalizare. Relaxarea elastică a materialului particulelor pulberii. c) când pulberile din care se realizează produsele se oxidează uşor sau prezintă conţinuturi apreciabile de oxigen (oxizi) de la elaborare.16. hidrocarburi etc.13.13.1. Care dintre următoarele efecte corespund prezenţei porilor în produsele realizate prin metoda agregării de pulberi: a) diminuează rezistenţa la tracţiune.). însoţită de creşterea bruscă a volumului comprimatelor de pulberi la scoaterea lor din matriţele în care au fost realizate prin presare. d) sinterizare? T.18.15. Ca urmare. 13. d) dislocaţii. Care dintre următoarele afirmaţii privind alegerea regimului tehnologic la sinterizarea comprimatelor de pulberi sunt adevărate: a) temperatura de sinterizare trebuie să fie mai mică decât temperatura de recristalizare primară a materialului componentului principal al pulberii.17.

ţinând seama că tratamentul termic de sinterizare reduce porozitatea comprimatelor de pulbere obţinute prin presare.3) şi S m = Sv = ρe d p dp Observaţie Relaţiile (13.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Ve. rezultă pentru pulberea precizată în enunţul aplicaţiei: compactitatea ρ 3500 de umplere a pulberii este C u = u 100 = 100 ≅ 44. dacă particulele au forma cubică p 4 dp 2 sau V p = π ( ) 3 . (13. rezultă: S v = .3) sugerează că suprafaţa specifică a pulberilor cu particule de formă regulată este independentă de forma particulelor. Evident.2).13. porozitatea de ρe 7850 umplere este Pu = 100 – Cu = 100 – 44.4) Sv = ρe d p dp αf fiind un factor de corecţie supraunitar. Rezolvare Utilizând relaţiile de definire a caracteristicilor pulberilor (date în scap.6 ≅ 55.) suprafaţa specifică se stabileşte cu relaţii de forma: 6 6 α f şi S m = αf. porozitatea pulberii presate este este C pr = ρe 7850 Ppr = 100 – Cpr = 100 – 91.7 = 8. Pulberea metalică utilizată ca materie primă pentru realizarea unui produs sinterizat are următoarele caracteristici: densitatea materialului particulelor pulberii ρe = 7850 kg/m3. fiecare particulă având volumul Vp ( V p = d 3 .3 % < 10 %. şi S m = = = n pV p V p n p ρ eV p ρ eV p înlocuind în aceste relaţii expresiile mărimilor Sp şi Vp. A. În cazul pulberilor cu particule de formă neregulată (cu macropori deschişi. 318 .7 %. care ţine seama de abaterile de la forma regulată (poliedrică sau sferică) ale particulelor pulberii.6 %.3 % şi. cu aspect dendritic etc. densitatea de umplere ρu = 3500 kg/m3 şi densitatea de presare ρp = 7200 kg/m3. dacă particulele au forma sferică). porozitatea de umplere Pu şi compactitatea de presare Cpr şi să se stabilească dacă produsul obţinut prin sinterizare poate avea porozitatea Pp ≤ 10 %. se poate aprecia că produsele realizate vor avea Pp < 8. suprafaţa Sp ( S p = 6d p .2. 3 2 dp dacă particulele au forma cubică sau S p = 4π ( ) 2 . iar compactitatea de presare ρp 7200 100 = 100 ≅ 91. se obţin relaţiile: 6 6 . Să se determine pentru această pulbere compactitatea de umplere Cu. 13. dacă particulele au forma 2 npS p S p npS p Sp sferică) şi masa M p = ρ eV p .4 % . (13.

rezultă Mp = MBz + MC = ρBz VBz + ρC VC şi Vp = VBz + VC + Vpori.scap.4.2) concentraţiile masice ale componentelor: %Nim = 70 % şi %Cum = 30 %. Să se determine densitatea aceestui produs.5. MBz şi MC fiind masele bronzului şi grafitului exisistente în structura produsului. conţinuturile procentuale 319 . % Bz v %C v Deoarece VBz = V p şi VC = V p se obţine că densitatea produsului este 100 100 % Bz v %C v ρ p = ρ Bz + ρC = 8734⋅0. 100 100 Observaţie Dacă produsul ar avea porozitatea Pu = 0 %.2): ρNi = 8910 kg/m3 şi ρCu = 8930 kg/m3. Rezolvare Densitatea grafitului este (v.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor obţinute prin agregare de pulberi A. 4. Să se determine densitatea acestui produs.4. restul fiind pori. Microstructura unui produs din bronz grafitat realizat prin metoda agregării de pulberi evidenţiază un conţinut procentual (volumic) de bronz %Bzv = 85 % şi un conţinut procentual (volumic) de grafit %Cv = 85 %. iar VBz.2.85 + 2500⋅0. ştiind că la realizarea lui s-a folosit un amestec alcătuit din pulbere de grafit şi pulbere de bronz cu staniu cu %Snm = 10 %.2. 9.1) ρC = 2500 kg/m3. Un filtru realizat prin sinterizare din pulbere de aliaj Monel cu %Nim = 70 % are porozitatea Pp = 38 %. 100 100 A. % Ni m %Cu m 70 30 + + 8910 8930 ρ Ni ρ Cu Densitatea filtrului obţinut prin sinterizare din pulbere de aliaj Monel este: Pp 38 ρ p = ρ e (1 − ) = 8916(1 − ) ≅ 5528 kg/m3.13.2) ρCu = 8930 kg/m3 şi 100 100 = ≅ 8734 kg/m3. grafit şi pori în această structură. Rezolvare Particulele pulberii din aliaj Monel au (aşa cum s-a precizat în scap.4. se poate determina densitatea materialului particulelor 100 100 pulberii: ρ e = = ≅ 8916 kg/m3. ρSn = 7290 kg/m3: ρ Bz = %Cu m % Snm 90 10 + + 8930 7290 ρ Cu ρ Sn Considerând că produsul precizat în enunţul aplicaţiei are masa Mp şi volumul Vp. Particularizând relaţia generală stabilită la rezolvarea aplicaţiei A.13.3. iar densitatea bronzului cu staniu se determină folosind relaţia generală stabilită la rezolvarea aplicaţiei A. ştiind că (aşa cum se precizează în tabelul 1. VC şi Vpori – volumele ocupate de bronz.10 ≅ 7674 kg/m3. densităţile acestor componentelor având valorile (precizate în tabelul 1.

11. 30 %). Diagramele de variaţie în funcţie de porozitatea Pp ale principalelor caracteristici mecanice ale produselor realizate din pulberi de fier sinterizate Rezolvare Utilizând relaţiile potrivite din grupul (13.13. cu valorile precizate în scap. se obţin diagramele de variaţie ale principalelor caracteristici mecanice ale produselor realizate din pulberi de fier sinterizate (duritatea Brinell HB.5 = 10.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (volumice) ale constituenţilor structurali ar fi: % Bz v/ = % Bz v 85 100 = 100 ≅ % Bz v + %C v 95 89. 13.4 pentru constantele care intervin în aceste relaţii. Utilizănd datele prezentate în scap. 13. în funcţie de porozitatea acestora Pu ∈ (0 %. prezentate în figura 13.2).4. rezistenţa la tracţiune Rm. / p Fig. 100 100 A.11. să se studieze variaţiile caracteristicilor mecanice ale produselor realizate din pulberi de fier sinterizate.105 ≅ 8080 kg/m3.5 % şi densitatea produsului creşte % Bz v/ %C v/ la valoarea ρ = ρ Bz + ρC = 8734⋅0. în funcţie de porozitatea acestora Pp . 320 .5. alungirea procentuală după rupere A şi modulul de elasticitate longitudinală E).5 % şi %C v/ = 100 − % Bz v/ = 100 – 89. 13.895 + 2500⋅0.

lemnul şi materialele compozite. sunt tratate cu precădere materialele din această clasă: materialele metalice (oţeluri.. adică să poată fi transpuse în practică cu cheltuieli acceptabile privind elaborarea materialelor. ele fiind destinate confecţionării elementelor (pieselor. * materialele alese trebuie să conducă la soluţii tehnice de rezolvare a aplicaţiei care să fie convenabile economic. electronică. s-a recurs la împărţirea materialelor în două mari clase: • materialele structurale (materialele de construcţie) sunt cele la care caracteristicile de rezistenţă mecanică sunt cele mai importante. magnetică. optică. • materialele funcţionale sunt cele la care caracteristicile cele mai importante sunt de natură electrică. Introducere La alegerea materialelor pentru o aplicaţie tehnică trebuie avute în vedere două principii: * materialele selectate trebuie să posede proprietăţile fizico-chimice.1. materiale ceramice şi sticlele. mecanice şi tehnologice corespunzătoare cerinţelor impuse de aplicaţia în care sunt utilizate. în lucrarea de faţă. adresată în principal celor care se pregătesc sau care lucrează în domeniul ingineriei mecanice. componentelor) supuse la solicitări mecanice. materialele pe bază de substanţe macromoleculare. obţinerea semifabricatelor şi realizarea produselor impuse de aplicaţie. chimică. În scopul facilitării alegerii lor pentru diverse aplicaţii tehnice. 321 . etc. fonte şi aliaje neferoase). ele trebuind să asigure îndeplinirea rolului funcţional al unor elemente (piese. automatică şi informatică. componente) pentru electrotehnică. tehnica măsurării.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Capitolul 14 ALEGEREA MATERIALELOR PENTRU APLICAŢIILE TEHNICE 14.

în cursul unei perioade de timp date. întreţinut şi reparat într-o anumită perioadă de timp.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR detecţia şi înregistrarea semnalelor de diverse naturi fizice. Tinând de cele expuse mai înainte. caracterul static sau dinamic al aplicării acestora. materialele magnetice. Criteriile şi metodele de selecţie a materialelor Prima etapă care trebuie parcursă la alegerea materialelor adecvate realizării unui produs constă în cunoaşterea tuturor condiţiilor tehnice ce definesc funcţionalitatea lui şi comportarea sa în exploatare: • condiţiile privind solicitările mecanice la care este supus produsul: complexitatea sistemului de solicitare (solicitări simple. etc. mediu corosiv sau abraziv) etc. • condiţiile privind caracteristicile fizice ale materialului produsului. În prezent.2. dilativitatea termică etc. conductibilitatea termică. condiţiile de mediu în care se aplică solicitările (mediu de lucru neutru. încovoiere simplă sau forfecare pură. iar mentenabilitatea fiind proprietatea produsului exprimată prin probabilitatea ca acesta să poată fi supravegheat. fuzibilitatea. 14.. sau solicitări compuse). materialele din această clasă (materialele semiconductoare. intesitatea solicitărilor.) nu au făcut obiectul acestei lucrări.. solicitări în condiţii de temperatură normală sau solicitări în condiţii termice care determină manifestarea fenomenului de fluaj). rezistivitatea electrică. materialele ceramice cu proprietăţi piezoelectrice.. ceramicele electrooptice. în acest capitol sunt tratate în principal aspectele privind alegerea materialelor structurale pentru aplicaţiile tehnice. de tip întindere compresiune. posibilitatea ca solicitările să genereze fenomene de pierdere a stabilităţii unor componente ale produsului (a căror evitare impune asigurarea unor anumite rigidităţi ale componentelor). care determină sau influenţează îndeplinirea funcţiilor pentru care acesta este realizat: densitatea. polimerii pentru cristale lichide. • condiţiile privind fiabilitatea şi mentenabilitatea produsului. • condiţiile privind precizia dimensională a produsului şi calitatea suprafeţelor acestuia. materialele conductoare şi superconducoare. caracterul variabil în timp sau constant al solicitărilor (care implică apariţia sau nu a fenomenului de degradare prin oboseală). condiţiile termice în care se aplică solicitările (solicitări la temperaturi scăzute. etc. în gama condiţiilor tehnice ale produselor industriale se includ 322 . fiabilitatea fiind proprietatea produsului exprimată prin probabilitatea ca acesta să-şi îndeplinească funcţiile în condiţii prescrise.

Astfel. alungirea procentuală după rupere. modulul de elasticitate. rezistenţa la fluaj. etc. În mod obişnuit criteriile privind alegerea materialelor în funcţie de proprietăţi se formulează considerând diversele caracteristici care exprimă cantitativ proprietăţile acestora. temperatura de topire-solidificare. După analiza detaliată a condiţiilor tehnice impuse produsului care trebuie obţinut se formulează criteriile de selecţie a materialelor necesare pentru fabricarea acestuia. stabilindu-se pentru fiecare criteriu dacă este principal (de bază) sau secundar (auxiliar) şi dacă este obligatorie sau facultativă respectarea sa. − criteriile privind caracteristiciele chimice şi structurale impuse: compoziţia chimică. criteriul de selecţie a materialelor se poiate scrie ρ ≤ 4000 kg/m3. dacă într-o aplicaţie este necesar să se utilzeze materiale având rezistenţa la rupere mai mare decât 300 N/mm2. − criteriile privind caracteristicile semifabricatelor necesare pentru obţinerea produsului: forma. grupate în categoriile prezentate în continuare: A. criteriul se poate exprima analitic în una din următoarele forme: (14.. structura. rezistivitatea electrică. rezistenţa la coroziune (în mediul de lucru şi în condiţiile de solicitare corespunzătoare produsului ce trebuie realizat). etc.. dimensiunile şi masa semifabricatelor. conţinutul de impurităţi. conductibilitatea termică. criteriul de selecţie a materialelor va fi Rm > 300 N/mm2. Criteriile privind proprietăţile materialelor sunt principalele criterii folosite pentru alegerea acestora. în această categorie sunt incluse: − criteriile privind caracteristicile mecanice care trebuie asigurate (în condiţiile de temperatură şi mediu de lucru corespunzătoare produsului ce trebuie realizat): duritatea. − criteriile privind caracteristicile fizice care trebuie asigurate: densitatea. limita de curgere. de exemplu. energia de rupere. coeficientul de dilatare termică. Pentru ierarhizarea criteriilor şi stabilirea ponderii (coeficientului de importanţă) cu care fiecare 323 . Criteriile din această categorie pot fi ierarhizate în funcţie de importanţă. iar dacă aplicaţia impune ca materialele să aibă densitatea mai mică decât 4000 kg/m3. rezistenţa la rupere. calitatea suprafeţelor semifabricatelor. dacă se notează cu CAP nivelul limită (minim sau maxim) acceptabil (din punctul de vedere al aplicaţiei pentru care trebuie ales materialul) al unei caracteristici de material şi cu CAM nivelul (aceleiaşi caracteristici) asigurat de materialele din gama considerată la selecţie.1) CAM ≥ CAP sau CAM ≤ CAP. rezistenţa la oboseală.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice şi cele privind protecţia oamenilor şi mediului înconjurător (condiţiile ecologice) şi condiţiile privind reciclabilitatea (proprietatea produsului scos din uz de a putea fi transformat în deşeuri reintegrabile în natură sau valorificabile prin procese tehnologice de realizare a unor noi produse).

• echipa de proiectare stabileşte valorile ponderilor parţiale aij.K2.. respectarea criteriului K1 asigură în proporţie de 70% luarea unei decizii bune la alegera materialului). j = 1. a31 = 0. • se calculează suma ponderilor parţiale corespunzătoare fiecărui criteriu (suma pondrilor înscrise pe fiecare coloană a matricei preferinţelor) Spj = ∑ aij şi suma tuturor ponderilor parţiale înscrise în matrice S p = n(n − 1) 2 = i1 n . i ≠ j şi.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR criteriu trebuie considerat la luarea deciziilor privind alegerea materialelor se poate folosi metoda prezentată în figura 14. iar g acceleraţia R gravitaţională) K R = m .3 rezultă considerând perechea de criterii (K1.1. De exemplu. pentru stabilirea valorilor ponderilor aij se consideră pe rând perechile de criterii (Ki.7 şi a13 = 0.. criteriul de selecţie a materialelor se formulează considerând caracteristica (sintetică) denumită rezistenţă mecanică specifică KR.n ( ∑ a j = 1) şi pe această baza se poate j =1 Sp face ierarhizarea după importanţă a criteriilor.. dacă pentru o aplicaţia trebuie ales un γ material care să asigure un nivel ridicat al rigidităţii pieselor (deformaţii elastice mici ale pieselor în prezenţa solicitărilor mecanice) şi un nivel scăzut al masei acestora. în cazul când numai aceste două criterii se iau în considerare. la aplicarea căreia se parcurg următoarele etape: • se precizează criteriile care se iau în considerare K1. K3) şi apreciind că. . ρ fiind densitatea materialului. presupunând că numai criteriile Ki şi Kj intervin în alegerea materialului.Ki. • se calculează ponderea cu care trebuie considerat fiecare criteriu la n Spj alegerea materialelor aj = . se estimează coeficientul de importanţă al fiecărui criteriu (de exemplu. . i ≠ j şi aij +aji = 1 şi întocmeşte un tablou numit matricea preferinţelor. .. Kj. criteriul de selecţie a materialelor se formulează considerând E caracteristica (sintetică) numită modul de elesticitate specific KE = ... . Kj). Pentru ca numărul criteriilor utilizate la selecţia materialelor în funcţie de proprietăţi să fie cât mai mic (în scopul facilitării alegerii) se apelează la formularea unor criterii bazate pe caracteristici sintetice (care înglobează mai multe caracteristici ale materialului). De asemenea. Kn. definită prin raportul dintre rezistenţa la rupere a materialului Rm şi greutatea specifică γ (γ = ρg. dacă pentru o aplicaţie trebuie ales un material care să asigure un nivel ridicat al rezistenţei mecanice a pieselor şi un nivel scăzut al masei acestora. iar dacă γ trebuie ales un material care să asigure în mod eficient o bună comportare a 324 .

. . cuprind date concrete privind caracteristicile asigurate de fiecare marcă de material şi indicaţii precise privind prelucrările tehnologice ce conduc la stările structurale corespunzătoare obţinerii acestor caracteristici şi facilitează astfel alegerea lor pentru o anumită aplicaţie.. . 325 .. . an1 Sp1 K1 . .. . Spn S p = ∑ S pj j =1 aj = Spj Sp a1 .. acestea grupează materialele după destinaţie (de exemplu..... aji .. normative.... se poate face o primă selecţie a materialelor. . . ... aj1 ... Kj .. Ki a1i . .. . . Ki . ai . .. Kn Kn a1n ... Kn Spj = ∑ aij = i1 n . .. În acest scop se folosesc datele existente în standarde... anj Spj .....Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice pieselor la solicitări variabile. ai1 . scap.. aj ..... manuale etc...9).. .. Ki... ... . ÎNTOCMIREA MATRICEI PREFERINŢELOR DETERMINAREA SUMEI PONDERILOR PARTIALE ALE CRITERIILOR DETERMINAREA SUMEI TOTALE A PONDERILOR DETERMINAREA COEFICIENTILOR DE IMPORTANTA AI CRITERIILOR .1..1. ani Spi n ..... criteriul de selecţie a materialelor se formulează considerând caracteristica (sintetică) numită rezistenţă relativă la oboseală R KO = O ....... Etapele metodei de stabilire a coeficienţilor de importanţă ai criteriilor privind alegerea materialelor în funcţie de proprietăţi După stabilirea şi ierarhizarea în funcţie de importanţă a criteriilor de alegere a materialelor pe baza proprietăţilor pe care trebuie să le asigure în aplicaţia considerată. .. . Rm Valorile unor astfel de caracteristici sintetice asigurate de diversele materiale comerciale sunt prezentate în tabelul 14. Kj a1j .. 3. ain . 14. documentele cele mai utilizate fiind standardele... .. RO fiind rezistenţa la oboseală a materialului (v. în cazul materialelor metalice există standarde pentru oţelurile. . .. cataloage.... an Fig... ..... ... fontele şi aliajele neferoase recomandate pentru diferite utilizări).... . deoarece. .. . . K1 . Kj... aşa cum s-a putut constata în capitolele anterioare...... DEFINIREA CRITERIILOR CRITERIUL K1...... .... ajn ... aij .privind caracteristicile diverselor materiale comerciale.......

10.210 180.7 7...3...2 Rm..2 8..m.9 7.........210 200.1000 200.5 0.8 6..4. pentru toate materialele Mk..n). k = 1.90.7....7..7. kN/mm2 200.3 6.10.14...4 8. CAP..9.2 3.4 4.0.2..2500 600..0 10....2.7.100 40....8..550 700.9..5. uscat Lemn esenţă moale.....210 140.220 190.500 400..12....9.0..14.. j = 1.9. cuprinde m materiale (marcate Mk. t/m3 7...16. k = 1.5.1.20..11 9.2 6.8.200 200.1 9.6.... care îndeplinesc integral cele n criterii de selecţie (notate j = 1.7.....8 7...9.....0.j.135 68..25 1..92.8.7...0..220 90...8...0..0 7..6...8...8.......4.1.. k = 1..50 60..7.2...1200 1000...1.210 K R.. de exemplu...1..n.9 7... Pentru alegerea celui mai potrivit material din această gamă se poate utiliza următoare metodologie: • se consideră că gama materialelor cu proprietăţi adecvate..8.5 2..5.10.1 8.20 11....50.1.6 12.8....28 6.110 140..8.5.10 70.8.72 107.70.. care respectă toate criteriile 326 .4.7.....m).9.6 8.5 2.11.2.0...3 6.9 7.6..8.. Materialele care respectă toate criteriile privind proprietăţile impuse de aplicaţia în care urmează a fi utilizate alcătuiesc gama materialelor cu proprietăţi adecvate.....5.4500 E.8. j = 1...7 1..n.2 8.115 85.9 8.950 1800.750 520..10.6 4.9 2...3 24..3.9 7..00 0. uscat Compozite poliesteri + fibre de sticlă ρ..5.. • din analiza care a condus la constituirea gamei materialelor cu proprietăţi adecvate se cunosc.1200 300..3.....6.900 400.8.1.7..8 8.....n (stabiliţi folosind..8..210 200.0.3.110 43. N/mm2 350.....100 50...... notată GMP.8..4 12..95 0...8.40 70.4 8..60 20..7 1.7 4...7.....7.1.1...190 115.9.. metoda prezentată anterior) şi nivelele limită acceptabile ale caracteristicilor de material...650 200.1300 110...1.800 450.m.850 600.1 8..220 200.00 1..8.2 1.3 1...6.5 3....10.5.8 0.4..1.... nivelurile caracteristicilor asiguarete CAM....17...3.1400 650.210 200...80 3000..1 2.1....210 210...8 5. având coeficienţii de importanţă aj.91 2....1.1..8.90 km 4.75.jk..1300 450.....1.4 0.. j = 1..520 500. Principalele caracteristici tehnice ale unor materiale comerciale Materialul Oţeluri carbon de uz general Oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (tratate termic) Oteluri pentru conducte şi recipiente sub presiune (laminate termomecanic) Oţeluri inoxidabile feritice Oţeluri inoxidabile austenitice Oţeluri inoxidabile duplex Oţeluri maraging Superaliaje tip Inconel Superaliaje tip Nimonic superaliaje tip Hastelloy Alame Bronzuri cu Sn sau cu Al Aliaje Cu – Ni Bronzuri cu beriliu Aliaje pa bază de Al deformabile (călite şi îmbătrânite) Aliaje pe bază de Ti Aliaje pe bază de Mg Polietilenă Polipropilenă Politetrafluoretilenă (teflon) Poliamide (nylon) Policlorură de vinil Lemn esenţă tare.33 7.32 40.180 28..47 0...1..2.2 170....ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 14..60 2..1 4....7.4...

m se stabilesc indicatorii parţiali Ijk. materialul cu cea mai mare valoare a acestui indicator fiind (din punctul de vedere al caracteristicilor asigurate) cel mai potrivit pentru aplicaţia avută în vedre. de exemplu. * prelucrarea semifabricatelor la forma. * obţinerea caracteristicilor materialului impuse de condiţiile tehnice ale 327 . sau Ijk = CA P .j sau în forma „max” CAM. k = 1. care exprimă măsura în care materialul satisface criteriile de selecţie Kj. • pentru fiecare din materialele Mk.. CT = j1 n „min”. k = 1. • pentru fiecare din materialele Mk.. dacă criteriul de selecţie Kj este formulat analitic în forma Ijk = CA P ..m. următoarea alcătuire: * materialul este disponibil pe piaţă în cantităţile şi sub forma semifabricatelor necesare pentru realizarea produselor (materialul nu trebuie elaborat şi transformat în semifabricate pe baza unor comenzi speciale lansate către producător)...m. indicatorii parţiali se calculează cu relaţii de forma: CA M ..n. j = 1.j .k. j = 1..n.n. dimensiunile şi caliatea suprafeţelor impuse de realizarea produselor se face cu scule.jk . iar neîndeplinirea fiecărui criteriu (notată cu 0) să diminueze şansele de alegere a acestui material. dacă fiecare din materialele Mk.k. în ordinea descrescătoare a valorilor indicatorului ICT. dimensiunile şi calitatea suprafeţelor impuse de realizarea produselor se face cu tehnologii obişnuite. dispozitive sau maşini universale (prelucrarea semifabricatelor nu necesită utilizarea de scule. j = 1.jk ≤ CAP.jk analitic în forma „max”.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Kj.n.n... j = 1.k = ∑ ajIjk . dacă criteriul de selecţie Kj este formulat CA M . evident....n.. se calculează indicatorul global al proprietăţilor (caracteristicilor tehnice) ICT.m..j.m.. scrise analitic în forma „min” CAM. folosind relaţia: I . k = 1. j = 1... B.. * prelucarerea semifabricatelor la forma. j = 1. k = 1. respectă toate criteriile de selecţie Kj. Criteriile privind procesarea tehnologică a materialelor în vederea obţinerii semifabricatelor sau produselor se formulează în mod obişnuit într-o formă calitativă (atributivă)... Ijk ≥ 1.j (14. astfel încât îndeplinirea fiecărui criteriu de către un material (notată cu 1) să constituie un argument în favoarea alegerii acestuia pentru o anumită aplicaţie..jk ≥ CAP. fără a fi necesară aplicarea unor procedee sau operaţii operaţii tehnologice speciale. Un set de criterii de acest tip poate avea. dispozitive sau maşini speciale). k = 1.2) • se ierarhizează materialele Mk. k = 1.m..

respectarea acestora determinând alegerea materialelor şi tehnologiilor de fabricaţie care asigură realizarea în condiţii economice (cu cheltuieli cât mai mici) a produselor necesare într-o aplicaţie tehnică. Mm} respectă aceste criterii. se trece la analiza măsurii în care materialele din gama GMP ≡ {M1. exprimă măsura în care fiecare din materialele Mk. …. k = 1…q : 1.3) I ′jk =  0. se calculează indicatorul global al performanţelor tehnologice IPT.. * posibilităţile apariţiei defectelor de material sau de rebutare a produselor în timpul prelucrărilor tehnologice sunt minime. se stabilesc coeficienţii de importanţă a1 . folosind relaţia: I PT . transformării lor în semifabricate şi prelucrării acestora pentru obţinerea produselor sunt deosebit de importante.. a 2 . chimice sau termochimice. k = 1…m.. M2. K ′q incluse în setul de criterii privind ′ ′ ′ procesarea materialelor.. a q .... j = 1…q.. întocmind un tablou. k = 1…m j =1 n (14. …. C. ′ adică pentru fiecare din criteriile K 1 .. k = ∑ a ′j I ′jk . Criteriile privind costurile (cheltuielile) aferente elaborării materialelor. În mod obişnuit. numite indicatorii parţiali ai performanţelor tehnologice I ′jk .k. k = 1…m. numit matricea performanţelor tehnologice (de forma celui prezentat în fig. Mk. materialul cu cea mai mare valoare a acestui indicator fiind cel mai avantajos din punctul de vedere al comodităţii achiziţionării şi comportării la prelucrarile tehnologice necesare transformării sale în produse. Criteriile privind procesarea materialelor se pot ierarhiza în funcţie de importanţă.k.2). aceste criterii se formulează în funcţie de costul total al 328 . 14. în care elementele matricei... k = 1…m. daca materialul M k nu respecta criteriul K ′j  Pentru fiecare din materialele Mk.4) şi se poate face ierarhizarea materialelor din GMP în ordinea descrescătoare a valorilor indicatorului IPT. din GMP îndeplinesc criteriile K ′j . a ′j .ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR produsului care se realizează nu necesită aplicarea unor tratamente termice. ( ∑ a /j = 1 ) şi se face apoi ierarhizarea criteriilor după valoarea coeficienţilor j =1 q a ′j . daca materialul M k respecta criteriul K ′j  (14.. aplicând aceiaşi metodă ca şi în cazul criteriilor privind proprietăţile. După stabilirea şi ierarhizarea în funcţie de importanţă a criteriilor privind procesarea tehnologică. K ′2 .

. IPT.k C r .. k = 1. / q2 ..1 IPT. cu formula: a I .. 14..k 329 .... ..... a a I PT . ... I /jm . k = CT CT k C r . / q1 . ..m... I I / j2 .Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice realizării produselor cu performanţele tehnice impuse de aplicaţia în care sunt utilizate.. ..m... Mm / I 12 / I 22 K 1/ / K2 a1/ / a2 / I 11 / I 21 .. / q .. ... . CRITERIUL PONDEREA CRITERIULUI M1 INDICATRII PARTIALI I /jk PENTRU MATERIALUL Mk ⊂ GMP M2 ..m Fig. + a PT I PT . k = ∑ a ′j I ′jk j =1 n / j . Configuraţia matricei performanţelor tehnologice ale materialelor Criteriul realizării cu costuri minime a produselor necesare unei aplicaţii tehnice se consideră la luarea deciziei finale privind alegerea materialelor.. (14.2. Câteva date cu caracter informativ privind costurile relative ale unor materiale (metalice şi nemetalice) utilizate frecvent în aplicaţiile tehnice sunt prezentate în tabelul 14. K K / j .. definite prin relaţia: CT ..k... IPT. .. / I 1m / I 2m .. ....6) I PTE ... .k reprezintă costul total al realizării semifabricatelor dintr-un material Mk ∈ GMP şi/sau al obţinerii produselor necesare unei anumite aplicaţii..2 . I I / jk . / q ..... Mk ... .....k = ... Pentru a compara materialele din GMP prin prisma costurilor totale implicate de obţinerea semifabricatelor şi/sau de utilizarea acestora la realizarea produselor necesare unei aplicaţii se pot utiliza costurile relative Cr.. calculând pentru fiecare material Mk ∈ GMP indicatorul global al performanţelor tehnico-economice (numit şi meritul global) IPTE....k ..k .. (14. iar CTref este costul total al realizării aceluiaşi tip de semifabricate şi/sau al obţinerii aceluiaşi tip de produse dintr-un material de referinţă (din GMP sau din afara acestei game).2. k = 1. / qk ..5) CTref în care CT. I I / j1 .. / I 1k / I 2k . / I qm IPT..

k = C r .5....1. Bronzuri. Valorile informative ale costurilor relative ale unor materiale utilizate în tehnică MATERIALUL Oteluri de uz general (bare laminate) Oteluri de uz general (table.4.0.. materialele Mk ∈ GMP care au meritul global cel mai ridicat trebuie să fie cele preferate pentru aplicaţia tehnică considerată.21 100. iar aPT – coeficientul de importanţă global al criteriilor privind performanţele tehnologice ale materialelor (aCT + aPT = 1).18 19.9 6. Alame (produse obţinute prin DP) Cupru.5.13 6. analiza oricărui produs trebuie realizată pornind de la sistemul de 330 * Costurile CT şi CTref sunt calculate în lei/kg de semifabricat .1. k = 1.8. Alame (produse obţinute prin turnare) Aliaje Cu – Ni (produse laminate sau turnate) Superaliaje de tip Nimonic. Bronzuri.0 10.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR în care aCT este coeficientul de importanţă global al criteriilor privind caracteristicile tehnice ale materialelor..5 8.5. ţinând seama de acest principiu.....400 Dacă valorile indicatorului IPT.. ci ca un ansamblu de utilităţi).1. care are la bază următoarele principii: − • orice produs este purtătorul material al unor funcţii capabile să satisfacă anumite necesităţi ale utilizatorilor (un produs nu trebuie privit ca un ansamblu de părţi materiale..1.5 2......4. benzi....45 5..8 5..8 2.0 1.. Tabelul 14.k O metodă modernă ce poate fi utilizată la luarea deciziei finale privind selecţia materialelor pentru o aplicaţie tehnică este analiza valorii (analiza tehnico−economică a utilităţii)..9. ABS..8. Polipropilenă..5 7.4.7) ..2.3. Răşini acrilice şi fenolice Politetrafluoretilenă (Teflon).. Inconel... Poliamide (Nylon) Fibre de sticlă Compozite polimerice cu fibre de sticlă sau de carbon Cr = CT CTref * 1.4. indicatorul global al performanţelor tehnico – economice IPTE.m.....9 1.14 36. se poate stabili cu formula: I CT .9.2.k.8 2.7. profile) Oţeluri carbon pentru construcţia de maşini (produse laminate) Oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (produse laminate) Oteluri carbon şi slab aliate pentru scule Oţeluri inoxidabile şi refractare (produse laminate) Fonte albe şi cenuşii (produse obţinute prin turnare) Fonte modificate (produse obţinute prin turnare) Aluminiu şi aliaje de Al (produse oţinute prin DP + TT) Aluminiu şi aliaje de Al (produse obţinute prin turnare) C= r C T C ref T * MATERIALUL Cupru.m. Incoloy.5 270.40 3...2.1.6 2.k (14..k şi costurile aferente prelucrării tehnologice pentru materialele din GMP sunt apropiate. evident.. k = 1. I PTE . Polistyren Policlorură de vinil....2. Udimet Titan şi aliaje de Ti (produse obţinute prin DP + TT) Polietilenă.120 25.9.3...

ingineri specializaţi în domeniul tehnologiilor de fabricaţie. se poate construi un grafic de corelare i =1 f utilitate – cost de tipul celui prezentat în figura 14. ţinând seama de următoarele recomandări: • în prima etapă de rezolvare a problemei se analizează cu atenţie 331 . nu trebuie să conducă la ideea că aceste metode simplifică problemele. iar CT CT – costul total al produsului ( ∑ ci = 1). Ci fiind costul aferent realizării funcţiei.). Aplicarea acestor metode este utilă şi conduce la rezultate bune. Aspectele anterior prezentate evidenţiază cu claritate complexitatea problemelor privind alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice. diminuează responsabilitatea membrilor echipei de proiectare şi micşorează cerinţele privind competenţa acestora.f. care contribuie la îndeplinirea normală a funcţiilor de bază sau care fac produsul mai uşor de vândut şi cresc reputaţia pe piaţă a acestuia... i = 1. • pentru orice produs trebuie să existe o corelaţie optimă între funcţiile asigurate şi resursele alocate pentru realizarea acestora. care corespund unor necesităţi reale (efective. dacă problema alegerii materialelor pentru o aplicaţie tehnică se tratează etapizat. directe) ale celor care utilizează produsul şi funcţii auxiliare (secundare). Considerând că produsul analizat are f funcţii şi că la fiecare funcţie corespunde un coeficient importanţa αi.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice funcţii al acestuia. pentru ca produsul obţinut să se caracterizeze printr-un raport maxim utilitate/cost).3. Din analiza unor astfel de grafice rezultă care sunt funcţiile produsului pentru care costurile sunt disproporţionate în raport cu contribuţiile lor la utilitate şi se pot găsi modalităţile de eliminare a neconcordanţelor cu efecte negative asupra costurilor (eliminarea funcţiilor inutile sau operarea unor modificări tehnologice privind realizarea funcţiilor care implică costuri ridicate). acest principiu fiind denumit principiul raportului maxim între utilitate sau valoare de întrebuinţare şi cost. în cadrul căruia funcţiile sunt împărţite în categorii de importanţă: funcţii de bază (principale). de către o echipă de proiectare bine structurată (care cuprinde ingineri cunoscători ai aplicaţiei ce se analizează. care să constituie suportul luării deciziilor pertinente privind rezolvarea unor astfel de probleme. ţinând seama de acest principiu. economişti specailizaţi în domeniul costurilor etc.. ci = i . la analiza oricărui produs trebuie calculată ponderea costurilor implicate de realizarea fiecărei funcţii şi trebuie examinată corelaţia ce există între aceasta şi ponderea funcţiei (coeficientul de importanţă al funcţiei) în asigurarea utilităţii (calităţii) globale a produsului. ingineri specializaţi în domeniul materialelor..f ( ∑ α i = 1 ) şi o pondere a costului i =1 f C de realizare ci. i = 1. Încercarea de a recomanda unele metode cantitative.

5. la soluţia alegerii unui material din familia compozitelor durificate cu fibre. menţinând în prim plan cerinţele privind proprietăţile şi adăugând eventual acestora şi criterii privind caracteristicile tehnologice sau costurile. pe această bază. 332 . se stabilesc categoriile. • după selectarea familiei din care trebuie să facă parte materialul ce va fi utilizat la confecţionarea produsului. de exemplu. dacă produsul care trebuie realizat este un recipient de stocare a unui gaz combustibil (pentru utilizare casnică) sub presiune.7. aşa cum se arată în schema din figura 14. decizia utilizării unui material metalic fiind justificată de compararea celor două familii de materiale prin prisma costurilor. tipurile sau mărcile de materiale adecvate din această familie. aşa cum se arată în schema din figura 14. de exemplu. 14.4. Fig. se stabilesc principalele proprietăţi (caracteristici) pe care trebuie să le posede materialul din care acesta urmează să fie confecţionat şi. se poate încerca selectarea clasei (familiei) de materiale potrivite pentru fabricarea produsului. pot fi îndeplinite atât de materialele metalice. de exemplu.3. ceea ce conduce.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR condiţiile tehnice ce caracterizează produsul care trebuie realizat. tenacitate mare şi densitate cât mai mică.6 şi 14. materialul din care acesta urmează să fie confecţionat trebuie să prezinte caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate. pentru cele două aplicaţii descrise anterior alegerea tipurilor de materiale se realizează aşa cum sugerează schemele prezentate în figurile 14. dacă produsul care trebuie realizat este un recipient sub presiune care urmează a fi amplasat pe o aeronavă. materialul din care acesta urmează să fie confecţionat trebuie să se caracterizeze prin rezistenţă mecanică ridicată. cât şi de materialele compozite durificate cu fibre. condiţii care. se pot adăuga acestora şi criterii din celelalte categorii (criterii privind procesarea tehnologică sau criterii privind costurile). Configuraţia unui grafic de corelare utilitate – cost obţinut prin aplicarea analizei valorii la un produs industrial • dacă în prima etapă de rezolvare a problemei criteriile privind proprietăţile nu sunt suficiente pentru selectarea familiei de materiale adecvate aplicatiei avute în vedere.

6. 14.7. 14. 14.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Fig. Shema alegerii familiei de materiale pentru un recipient sub presiune amplasat pe o aeronavă Fig. Schema alegerii tipurilor de materiale compozite pentru un recipient sub presiune amplasat pe o aeronavă Fig. 14. Shema alegerii familiei de materiale pentru un recipient de stocare sub presiune a unui gaz combustibil • metodele prezentate anterior se pot utiliza în etapa finală. Shema alegerii tipurilor de materiale metalice pentru un recipient sub presiune amplasat pe o aeronavă . pentru ca eficienţa aplicării acestor metode să fie corespunzătoare este necesar ca numărul materialelor Mk din GMP să fie cât mai 333 Fig.4.5. pentru a decide care dintre tipurile de materiale selectate în etapele precedente (care alcătuiesc gama materialelor cu proprietăţi adecvate GMP) corespunde cel mai bine cerinţelor tehnico-economice ce definesc aplicaţia avută în vedere. aşa cum s-a arătat mai înainte.

0. garnitura de prăjini (alcătuită din prăjini de pompare asamblate cap la cap) este una din componentele principale ale echipamentului de lucru.4 < R < 0) şi au ca tensiuni caracteristice: tensiunea maximă. 14.7 ) sau (mai rar. ciclurile de solicitare având perioada aproximativ egală cu durata unui ciclu de lucru al pompei de adâncime.. dată de relaţia: 334 . de exemplu. pompajul de adâncime cu prăjini se utilizează ca metodă de extracţie a petrolului (ţiţeiului) la 65.8. tensiunea medie σ + σ min σ max (1 + R) σ − σ min σ max (1 − R) σ m = max = > 0 şi σ v = max = σv. σmax > 0. pe baza interpretării dinamogramelor înregistrate la sonda respectivă. Acest fapt este ilustrat în figura 14.. se poate aprecia că durabilitatea unei prăjini de pompare este în directă dependenţă cu mărimea coeficientului de siguranţă c. Configuraţia constructivă a prajinilor de pompare este dictată de rolul lor funcţional şi de tipul materialului utilizat la confecţionarea acestora şi este prezentată în figura 14. mărcile de oţel adecvate (care alcătuiesc GMP pentru această aplicaţie) se pot alege folosind prescripţiile din standardul SR EN 10028. prajinile de pompare sunt supuse unor solicitări axiale variabile. normative sau prescripţii tehnice. În timpul utilizării într-o sondă aflată în exploatare. La aplicarea acestei metode tehnologice de exploatare a sondelor... Ciclurile de solicitare ale prăjinilor din compunerea garniturii de prăjini de la o sondă sunt (în mod obişnuit) ondulant-pozitive (cu coefcientul de asimetrie σ R = min = 0.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR mic. având rolul de a transmite mişcarea rectilinie alternativă de la instalaţia de suprafaţă la pistonul (cilindrul) pompei de adâncime cu care se realizează extracţia ţiţeiului din zăcământ.9.3. cataloage. Un studiu de caz privind alegerea materialelor Pentru a evidenţia complexitatea problemei alegerii materialelor pentru aplicaţiile tehnice se prezintă un studiu de caz privind materialele selectate şi utilizate de diverşi producători pentru realizarea prăjinilor de pompare a petrolului din zăcăminte. care prezintă o modalitate de estimare a caracteristicilor ciclurilor de solicitare ale prăjinilor de pompare din diferite zone ale garniturii de prăjini ce echipează o sondă. în condiţii de funcţionare defectuoasă a σ max instalaţiei de pompare) alternante (cu –0.85% din sondele aflate în producţie. Ca 2 2 2 2 urmare. tensiunea minimă σmin = Rσmax. această cerinţă putând fi uşor respectată dacă se face o selecţie a tipurilor de meteriale pe baza informaţiilor cuprinse în standarde. pentru aplicaţia constând în realizarea recipientului de stocare a gazului gombustibil (anterior discutată). În ţara noastră şi în multe alte ţări de pe glob.3.

Tensiunea maximă (σmax) a ciclurilor solicitării de lucru a unei prăjini are mărimea dată de raportul dintre forţa maximă de solicitare axială a prăjinii. între pistonul şi cămaşa pompei de adâncime. Fd. produc ruperea prin oboseală a prăjinii considerate. Intensităţile majorităţii acestor componente (Fg. forţa de flotabilitate a garniturii de prăjini Ff1. Analizând relaţia (14. având acelaşi coeficient de asimetrie ca şi ciclurile solicitării de lucru.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Rm σ max. Ff1. ca urmare. Rm este rezistenţa la rupere a materialului prăjinii. forţele de frecare (între prăjini şi ţevile de extracţie.1 σ max . implicit. creşterea valorii modulului de elasticitate specific al E materialului prăjinilor K E = . cu R = −1) a prăjinii de pompare în mediul de lucru din sondă (amestec ţiţei−ape de sondă. 335 . energia consumată la exploatarea unei sonde prin pompaj de adâncime) sunt în dependenţă liniară cu caracteristica γ. cu corozivitatea determinată de salinitate şi de conţinuturile de CO2 şi H2S dizolvate).8) = c= Rm σ max (1 − R) + (1 + R ) σ −1 în care σmax. Rm Comportarea în exploatare a prăjinilor de pompare are ca factor de influenţă şi modulul de elasticitate longitudinal al materialului acestora E. πd 2 . (14. sarcinile (dinamice) datorate inerţiei şi fenomenelor oscilatorii ale garniturii de prăjini Fd. greutatea coloanei de lichid pompat F1.8) în contextul argumentelor anterior prezentate.) Ff. determină micşorarea deformaţiilor axiale şi γ curburilor locale ale garniturii de prăjini ce echipează o sondă aflată în exploatare şi asigură astfel o funcţionare mai eficientă a instalaţiei de pompare. intensităţile forţei Fmax şi tensiunii σmax (şi. K R = m şi cu γ σ mărimea rezistenţei la oboseală relative K O = −1 . se poate aprecia că durabilitatea prăjinilor de pompare creşte o dată cu rezistenţa R mecanică specifică a materialului din care sunt confecţionate. iar σ−1 – rezistenţa la oboseală (prin solicitare alternant-simetrică. rigidităţile la tracţiune şi încovoiere ale prăjinilor fiind în directă proporţionalitate cu această caracteristică. Fmax este rezultanta unui Fmax şi aria secţiunii transversale a prăjinii S p = 2 4 grup de sarcini axiale ce are ca principale componente: greutatea proprie a prăjinilor de pompare Fg. Ff) sunt direct proporţionale cu greutatea specifică a materialului prăjinilor γ = ρg şi.1 este tensiunea maximă a ciclurilor limită care. etc.

caracteristicile de rezistenţă mecanică prescrise (Rm = 630.14. KO. Configuraţia constructivă şi dimensiunile produsului prăjină de pompare Fig.. în medii de lucru slab corozive. recomandate pentru prăjinile supuse în exploatare la sarcini mici sau mijlocii.9.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig.8..790 N/mm2) sunt realizate de oţelurile 336 . 14. A. Oţelurile sunt materialele tradiţionale pentru prăjinile de pompare. KE) pot servi la efectuarea unei analize comparative a diverselor materiale utilizate sau cu perspective de utilizare la confecţionarea prăjinilor de pompare. Determinarea caracteristicilor ciclurilor de solicitare ale prăjinilor de pompare Caracteristicile precizate anterior (KR. Standardele şi normele existente clasifică oţelurile pentru prăjini de pompare în următoarele clase de rezistenţă: a) oţeluri grad C.

. rezistenţa la oboseală este influenţată substanţial şi de frecvenţa ciclurilor de solicitare variabilă. în medii de lucru saline (fără H2S).0 % şi %Mom = 0..0..2.15..4 %..0... %Crm = 16. %Nim = 1.11 se prezintă sintetic modul în care starea suprafeţelor prăjinilor şi mediul de lucru influenţează rezistenţa la oboseală a acestora.0.2 % şi %Mom = 0.7 % şi %Mom = 0. se recomandă utilizarea unui oţel Ni−Mo (%Cm = 0. În cazul mediilor corozive.35. b) oţeluri grad D.45 %. %Nim = 1 % şi %Mom = 1%. %Crm = 0.3.. Cercetările întreprinse pentru creşterea caracteristicilor de exploatare ale prăjinilor de pompare din oţel au condus la concluziile următoare: • Aplicarea TT final de îmbunătăţire....0. 337 .10.0.15. în locul tratamentelor de normalizare sau normalizare + revenire. • Rezistenţa la oboseală (în aer sau în mediu coroziv) a prăjinilor de pompare este cu 40.965 N/mm2) sunt realizate de oţeluri slab aliate de tip Cr−Mo (%Cm = 0. un exemplu tipic de oţel aparţinând acestei clase este cel cu %Cm = 0. în medii de lucru cu corozivitate scăzută.3 %) sau Cr−Ni−Mo (%Cm = 0.. aşa cum arată diagramele din figura 14.6 %) în stare normalizată.. recomandate pentru prăjinile supuse în timpul pompajului la sarcini mari sau foarte mari.2. cu TT final de normalizare + revenire înaltă.55 % mai scăzută decât rezistenţa la oboseală a materialului din care sunt confecţionate (determinată pe epruvete polizate)...3.17 %.10000 Hz) şi răcirea cu jeturi de apă.8.42 %.12...3. aşa cum indică diagramele prezentate în figura 14.3 %).. aşa cum indică datele prezentate în tabelul 14.1..65. destinate prăjinilor solicitate moderat în timpul pompajului..3 %).. ce asigură (după calire+ revenire) caracteristici de rezistenţă mecanică la nivelul oţelurilor grad D şi rezistenţe la oboseală (în aer şi în mediul coroziv de sondă) superioare celor prezentate de celelalte oţeluri pentru prăjini.17..2.. d) oţeluri speciale.4.1.1. în figura 14.3...23 %....0.. c) oţeluri grad K....4. caracteristicile de rezistenţă mecanică impuse (Rm = 790. recomandate pentru prăjinile de pompare cu condiţii grele de lucru: sarcini mari de pompare şi medii saline contaminate cu CO2 (fără H2S) sau sarcini de pompare moderate şi medii de lucru puternic corozive (medii saline cu CO2 şi H2S). în stările structurale conferite prin aplicarea unor TT finale de normalizare + revenire sau îmbunătăţire.1. dificultăţile tehnice ridicate de aplicarea călirii martensitice clasice (cu încălzirea pieselor în cuptor şi răcirea ulterioară în băi de ulei sau apă) la prăjinile de pompare pot fi depăşite dacă se utilizează încălzirea prin inducţie cu curenţi de medie frecvenţă (8000.4 % şi %Mnm = 1.0. asigură rezistenţe mecanice superioare ale prăjinilor şi ameliorează comportarea lor la oboseală în aer şi în mediile corozive saline.0... %Nim = 1.7 %. %Crm = 1.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice carbon sau slab aliate de tip C−Mn (cu %Cm = 0.

Zr). Aliajele pe bază de aluminiu reprezintăo altă categorie de materiale a cărei utilizare la confecţionarea prăjinilor de pompare a fost cercetată. tabelul14.2..0 % şi adaosuri de Mn. Cercetările au arătat că aliajele pe bază de Al potrivite pentru această aplicaţie sunt aliajele deformabile şi durificabile structural prin TT.2.. etc. de tip MgZn2 (faze M’ sau M)..ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig.)..1 %. Cr. B. din clasa 7000 (de exemplu. şi cu mărimea tensiunilor reziduale de compresiune din stratul superficial al prăjinilor (introduse în cursul procesului tehnologic de fabricare sau prin operaţiile de durificare superficială practicate) σr. aliajul 7075. 14.1. v. Ti.. Influenţele stării suprafeţei şi mediului de lucru asupra rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din oţel • Creşterea rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din oţel se poate realiza dacă se aplică acestora operaţii finale de durificare superficială (ecruisare prin rulare sau prin sablare cu jet de alice.14..10. %Cum = 1.20) ⋅104 m (mai mari ca la oţeluri. Rezistenţa la oboseală în aer a oţelurilor pentru prăjinile de pompare Fig. cu %Znm = 5.11.6.9 %. %Mgm = 2.75.2.600 N/mm2 şi caracteristici KE = 2. călire superficială.1. Al2Mg3Zn3 (faze T’ sau T)..2. La utilizarea acestor aliaje pentru confecţionarea prăjinilor de pompare trebuie avute în vedere următoarele aspecte: • Aliajele asigură prăjinilor rezistenţa la tracţiune Rm = 475. prin aplicarea unor TT de tipul T7..3).6⋅106 m (puţin mai mică decât a oţelurilor) şi KR = (1. S-a constatat că rezistenţa la oboseală a prăjinilor σ−1 este în dependenţă liniară cu rezistenţa la rupere a oţelului din care sunt realizate Rm. Al2CuMg (faze S’ sau S) etc.. cu rugozitatea suprafeţelor acestora Rz. care induc tensiuni reziduale de compresiune în stratul superficial al pieselor. 338 . aceste aliaje capătă structuri alcătuite dintr-o matrice de soluţie solidă a componentelor şi faze durificatoare (semicoerente sau necoerente cu matricea) uniform distribuite în matrice..

la nivelul celor tipice oţelurilor înalt aliate cu Cr. chiar şi în cazul contaminării acestora cu H2S şi CO2.14. Compozitele cu fibre de sticlă reprezintă o altă categorie de materiale aplicabile la confecţionarea prăjinilor de pompare. aşa cum sugerează diagramele din figura 14.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice • Caracteristicile de rezistenţă mecanică se degradează în timp. Influenţele mediului de lucru şi frecvenţei ciclurilor de solicitare asupra rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din oţel grad D Fig. v. de refacerea structurii printr-un nou TT de călire de punere în soluţie + îmbătrânire). scap. dacă piesele din astfel de aliaje sunt menţinute la temperaturi mai mari ca 150.200 oC (de exemplu. eventual. Influenţele asimetriei ciclurilor de solicitare şi prezenţei concentratorilor asupra rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din aliaje pe bază de aluminiu • Rezistenţa la oboseală (în aer) a aliajelor pe bază de aluminiu este influenţată în măsură importantă de asimetria ciclurilor de solicitare şi de prezenţa concntratorilor de tensiuni. • Prezenţa mediilor corozive de lucru afectează rezistenţa la oboseală a aliajelor pe bază de aluminiu în măsură mult mai mică decât în cazul oţelurilor.... Compozitele cu fibre de sticlă folosite pentru realizarea prăjinilor de pompare (conform soluţiei constructive sugerate de fig.8) au 339 .13. aliajele au o bună rezistenţă la oboseală în mediile saline. existenţa acestui fenomen (datorat trecerii în stare stabilă a structuriilor metastabile realizate prin TT aplicate) impune limitarea adâncimilor la care pot fi utilizate prăjinile din aliaje de Al şi verificarea periodică a caracteristicilor lor mecanice (însoţită.33.1).. menţineri de 1000 ore la 200 oC pot determina diminuarea cu 50. pentru viitor (când costurile de fabricare vor înregistra scăderi datorită progresului tehnic şi tehnologic) se întrevede şi utilizarea compozitelor cu fibre de C. Fig.13.14.12. C... caracteristica KO înregistrând valori 0.6. B sau whiskers (trihite) metalice sau ceramice.0.60 % a Rm.31. 9.14.

. Rm = Rmf [fv + (1 – fv) Fig. şi Rm (la tracţiune) ale prăjinilor realizate din materiale compozite putându-se estima cu relaţii de forma (v. E. întărirea şi maturarea la cald a răşinii în prezenţa unor catalizatori).. Dependenţa dintre rezistenţa la rupere şi fracţia volumică a fibrelor la compozitele pentru prăjini de pompare Fig. Prăjinile de pompare din astfel de materiale se realizează printr-un proces de pultruziune (tragerea răşinii.1⋅103 N/mm2) şi fibre din sticlă E (cu Rmf = 3400 N/mm2 şi ≅ 7. 14. La utilizarea acestor materiale pentru confecţionarea prăjinilor de pompare trebuie avute în vedere următoarele aspecte tehnice: • Caracteristicile KE şi KR ale compozitelor cu fibre de sticlă sunt superioare celor prezentate de oţeluri. concomitent cu gelifierea. cap. valorile experimentale ale caracteristicilor E şi Rm ale materialelor compozite diferă de cele calculate cu relaţiile (14.9⋅103.9) E = fv Ef + (1 – fv)Em Em ] (14.10). Modificarea rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din materiale compozite în funcţie de abaterile de la aranjamentul axial al fibrelor de sticlă 340 ..3.9) şi (14.14.60 N/mm2 şi Em = 6. armată cu fire paralele din rovrig de fibre de sticlă. aceste caracteristici sunt dependente de fracţia volumică a fibrelor în structura compozitului fv.24⋅103 N/mm2) sau din sticlă S (cu Rmf = 4800 N/mm2 şi Ef Em = 8.3 şi în diagramele din figura 14. printr-o matriţă.7.12): (14.55⋅103 N/mm2). aşa cum rezultă analizând datele prezentate în tabelul 14.15..14. deoarece compozitele realizate industrial nu asigură întotdeauna legături interfaciale perfecte între fibre şi matrice (condiţie ce stă la baza stabilirii acestor relaţii).ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR matricea de răşină poliesterică sau epoxidică (cu Rmm = 30.10) Ef Aşa cum rezultă comparând datele prezentate în tabelul 14. 14.

580 1600...03 1. 1800 pentru compozitul cu fibre de sticlă.0.51 (0.05⋅105 Starea N C+r N+r C+r Rm.03..26 1..870 810.6 3....12.Tabelul 14. în paranteze sunt valorile lui KO obţinute cu σ-1 determinat pe baza rezultatelor unor încercări efectuate pe prăjini reale....26 0.8 5.81..24 (0.0..35) 0.7 2.51...9.850 790.15⋅105 7.. considerând factorii CT şi CTref exprimaţi în lei/(m de prăjină)..710 620..0.56 0.52 0..0.49..52 (0..03⋅104 5. N/mm2 2.26 (0.7 2.7 2.....5Cu1.1.2 KR..0 E.. în kg/m3: 7820 pentru oţelurile slab aliate (Grad C.2 2...35) 0.640 750...22..22.7 2..1.7 2.06.5)..8 2...04.24) 5.1030 690..22 1.20. ** KR şi KE.13 1..1.11) 0..82.05) 0.34 0.1.790 790.5).07) 0... Principalele caracteristici tehnico-economice ale materialelor folosite la realizarea prăjinilor de pompare Materialul Oţel Grad C Oţel Grad E Cr* 1.1.47.7 2. 2760 pentru aliajul de Al tip 7075 (AlZn6Mg2.0.0.50..83 0. .11 1.0.0.. *** KO calculate cu σ-1 determinat pe epruvete polizate.9 4.25) KO *** în apă salină 0.31 (0.0.....35 (0.27 (0.0..49.3.90.965 860..1.73.10⋅105 N N+r C+R KO *** în aer 0.0.53 0.24.50 0..27) 0.26 (0.0.48.14 9...6 Oţel Grad K Oţel Special (aliat cu Cr) Aliaj de Al tip 7075 Compozit cu fibre de sticlă E 2.98.62 1.50 (0....06.22..** Mm 2.0. N/mm2 630..33... Grad E şi Grad K).930 470.** km 0.52 0.2..32 0. 7750 pentru oţelurile speciale înalt aliate cu Cr.27 0.60⋅104 C+r T7 80 % fibre * Costurile relative Cr calculate cu relaţia (14.93 0.31) 0..0.7 2....1700 KE. calculate cu următoarele densităţi ρ..

Cuvinte cheie analiza valorii. Studiul de caz prezentat evidenţiază un aspect important privind alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice: produsele destinate utilizării în diverse condiţii (privind solicitările mecanice. 340 reciclabilitate.0.25. Rezistenţa la oboseală nu este practic afectată de prezenţa mediilor corozive. 334 proprietăţi adecvate.ca urmare prăjinile de pompare realizate din materiale compozite cu fibre de sticlă nu pot fi utilizate la temperaturi mai mari de 200 oC. 321 matricea preferinţelor. 325 341 .30. 323 criterii tehnologice. 329 indicator parţial. KO calculat cu σ0.. în soluţiile de acizi sau baze şi în prezenţa solvenţilor organici. 323 rezistenţă mecanică specifică. 327 materiale funcţionale. 327 fiabilitate..Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice • Rezistenţa la oboseală în aer a prăjinilor de pompare din compozite cu fibre de sticlă este caracterizată prin valori KO = 0. pentru fiecare variantă selectându-se materialul adecvat funcţionării în deplină siguranţă a produsului şi care asigură raportul maxim utilitate/cost. rezistenţa la oboseală a compozitelor cu fibre de sticlă pentru prăjinile de pompare este substanţial influenţată de abaterile de la aranjamentul axial al armăturii (unidirecţionale) din fibre şi (la fel ca E şi Rm) de caracteristicile legăturilor realizate în procesul de fabricare la interfeţele dintre fibre şi matrice. 334 costuri relative.. • Caracteristicile mecanice ale materialelor compozite sunt influenţate negativ de creşterea temperaturii (ce produce degradarea matricei şi legăturilor interfaciale dintre fibre şi matrice). 326 pultruziune. temperaturile şi mediile de lucru) se pot realiza în mai multe variante. 328. 334 coeficient de importanţă. 331 indicator global. compozitele cu fibre unidirecţionale având tendinţa de degradare rapidă când sunt solicitate la compresiune.42).1 în loc de σ−1 are valori KO = 0. 322 grafic de corelare utilitate-cost. 329 criterii de cost. compozitele cu fibre de sticlă având o foarte bună comportare în mediile apoase saline. • Aşa cum arată diagramele din figura 14. 324 mentenabilitate. 324 rezistenţă relativă la oboseală. 328 criterii privind proprietăţile.37. 324 prajini de pompare. 327. 334 coefcient de asimetrie.0.. 323 coeficient de siguranţă. 321 materiale structurale. 322 modul de elasticitate specific.15. rezistenţa la oboseală este mai ridicată dacă solicitările variabile se caracterizează numai prin eforturi de întindere (de exemplu. 330 cicluri de solicitare.

Care dintre următoarele aplicaţii tehnice impun alegerea unui material din gama materialelor funcţionale: a) realizarea conductorilor electrici. d) KR ≅ 40. Broutman L. Moţoiu R.1⋅105 N/mm2 şi ρ = 7850 kg/m3. d) sticla? T.M..S. Introduction to materials science for engineers. 1995 Teste de autoevaluare T.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Bibliografie 1. Academic Press.4 km. Managementul calităţii totale. Editura Economică.5. Zecheru Gh. Care dintre următoarele materiale pot fi încadrate în gama materialelor reciclabile: a) oţelurile. c) fabricarea unui tranzistor. Care este rezistenţa mecanică specifică a unui material metalic cu Rm = 800 N/mm2 şi ρ = 4000 kg/m3: a) KR ≅ 20. c) realizarea ţevilor pentru tubulatura unei conducte care transportă gaze naturale sub presiune. b) fabricarea unui magnet permanent. Pentru care dintre următoarele aplicaţii trebuie ales un material din gama materialelor structurale: a) realizarea arborelui cotit al unui motor de autoturism. Editura Tehnică. 1974 3.. A. b) KR ≅ 20.M. Desk Edition.4 km. 1994 7. * * * Metals Handbook. în vol. 1995 5. Bucureşti.. d) fabricarea corpului unui rezervor sferic de depozitare a gazelor lichefiate? T. b) fontele. MacMillan Publishing Company.14. Fracture and fatigue.1. Traducere din limba germană după ediţia a 29-a.2 km? T.. Drăghici Gh. d) fabricarea elementului activ al unui aprinzător piezolelectric? T. Shackelford J. Editura Chiminform Data. Bucureşti. Ciurea S.7⋅106 m: a) oţelul cu E = 2. 1992 6. 342 .14. Metals Park. 1985 4. „Noutăţi în domeniul tehnologiilor şi utilajelor pentru prelucrare la cald”.. New York.. Ulmanu V.4 m. Bucureşti.2.. New York – London. * * * Hütte − Manualul inginerului... Analiza comparativă a caracteristicilor de exploatare ale materialelor pentru prăjinile de pompare. Composite materials. Ingineria calităţii.J.14. Braşov. Care dintre următoarele materiale asigură un modul de elasticitate specific KE ≅ 2. c) KR ≅ 10.4.3. Ohio.14. Drăgulănescu N. 1992 2. c) polietilena.14. b) fabricarea catalizatorului pentru un reactor dintr-o instalaţie petrochimică.

k = 3.7. d) Rm = 840 N/mm2? T.1⋅105 N/mm2 şi ρ = 8550 kg/m3? T. d) alama cu E = 1. d) al patrulea criteriu? T.0.k = 0.10.733. b) IPT = 0. Materialul din care se confecţionează un produs trebuie să satisfacă criteriul ρ ≤ 4000 kg/m3. d) IPTE. Care dintre următoarele condiţii pot fi incluse în gama condiţiilor tehnice care definesc funcţionalitatea şi comportarea în exploatare ale unui produs: a) condiţiile privind solicitările mecanice.k = 1. b) condiţiile privind fiabilitatea.12.1⋅105 N/mm2 şi ρ = 4150 kg/m3. b) IPTE.4: a) Rm = 900 N/mm2.373. Care dintre următoarele principii se aplică la utilizarea analizei valorii la un produs industrial: a) orice produs este purtătorul material al unor funcţii capabile să satisfacă necesităţile exprimate sau implicite ale utilizatorilor.k = 0. dacă indicatorul global al performanţelor sale tehnologice are valoarea / I PT = a1/ + a3/ + a 4 : a) primul criteriu. să se precizeze care este valoarea indicatorului global al performanţelor tehnicoeconomice pentru acest material: a) IPTE.6.14. c) IPT = 0.222? 343 .11. Materialul din care se confecţionează un produs trebuie să satisfacă criteriul Rm ≥ 600 N/mm2. La alegerea materialului pentru un produs sunt impuse cinci criterii (calitative) privind procesarea sa tehnologică.14. b) Rm = 600 N/mm2. c) IPTE. coeficienţii de importanţă ai / / / criteriilor fiind a1/ . c) ρ = 2860 kg/m3. toate criteriile având acelaşi coeficient de importanţă.4? T. a 4 .Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice b) aliajul de aluminiu cu E = 7.8.14.1⋅104 N/mm2 şi ρ = 2750 kg/m3. b) ρ = 7600 kg/m3. Un material Mk din gama materialelor cu proprietăti adecvate unei anumite aplicaţii are ICT. b) orice produs trebuie privit ca un ansamblu de utilităţi. d) condiţiile privind preţul de desfacere? T.14.14.6.14.455. c) al treilea criteriu.8.k = 0. Care este densitatea unui material al cărui indicator parţial privind respectarea acestui criteriu este I = 1.4: a) ρ = 900 kg/m3. d) orice produs trebuie privit ca un ansamblu de părţi materiale şi nu ca un ansamblu de utilităţi? T. La alegerea materialului pentru un produs sunt impuse patru criterii (calitative) privind procesarea sa tehnologică. a 3 . Care este indicatorul global al performanţelor tehnologice pentru un material care respectă numai trei din criteriile impuse: a) IPT = 1.14.8. a 2 .k = 1. Care dintre criterii nu a fost îndeplinit de un material. b) al doilea criteriu. IPT. c) Rm = 500 N/mm2. Stiind că act = 0. d) IPT = 0. c) orice produs trebuie să asigure un raport maxim între utilitate sau valoare de întrebuinţare şi cost. c) condiţiile privind reciclabilitatea.8 şi Cr. Care este rezistenţa la tracţiune a unui material al cărui indicator parţial privind respectarea acestui criteriu este I = 1. c) aliajul pe bază de titan cu E = 1.k = 0.9. d) ρ = 5600 kg/m3? T.2.

E fiind modulul E πd ∆L0 de elasticitate longitudinal al materialului barei şi trebuie să respecte criteriul ∆L 4 FL ε ≤ 0 . Rezolvare 4F Tensiunile de întindere din bară au intensitatea maximă σ = şi πd 2 trebuie să corespundă criteriului σ ≤ 0. Să se stabilească ce criterii privind proprietăţile trebuie impuse la alegerea materialului pentru această bară. Rp0.2. A.8Rp0.2. Forţa axială maximă care solicită bara în timpul funcţionării maşinii este F = 25000 N.8πd 2 πd 2 Masa barei este m = Lρ . se obţine astfel condiţia E ≥ 2 .1. dacă funcţionarea în siguranţă a maşinii impune respectarea următoarelor condiţii tehnice: a) tensiunile din bară trebuie să respecte condiţia σ ≤ 0.4. b) masa barei trebuie să fie m ≤ m0 = 0. πd L σ 4F Deformaţia specifică axială a barei este ε = = 2 .2 fiind limita de curgere a materialului barei. c) deformaţia axială a barei nu trebuie să depăşească valoarea ∆L0 = 1.2 ≥ 177 N/mm2. se obţine astfel condiţia: ρ ≤ 2 0 . asigurată dacă materialul acesteia îndeplineşte simultan criteriile: 344 . ρ fiind densitatea materialului barei şi 4 4m trebuie să îndeplinească criteriul m ≤ m0.2. b) bara trebuie să prezinte o bună tenacitate.14. ρ ≤ 5660 kg/m3 şi E ≥ 47160 N/mm2. L πd ∆L0 Înlocuind datele din enunţul aplicaţiei rezultă următoarele criterii de alegere a materialului barei de tracţiune: Rp0.8Rp0. Pentru realizarea unei maşini trebuie confecţionată o bară de tracţiune cu lungimea L = 0. R p 0. Pentru funcţionarea în siguranţă a maşinii trebuie respectate următoarele condiţii tehnice: a) tensiunile generate în bară de aplicarea forţei de întindere F trebuie să respecte condiţia σ ≤ 0.14.5 kg. 2 ≥ 0. având caracteristicile precizate în tabelul 14.5 mm. Pentru realizarea unei bare de tracţiune cilindrice din compunerea unei maşini s-a selectat o GMP cu cinci oţeluri.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Aplicaţii A. se obţine astfel condiţia 4F .5 m şi diametrul d ≅ 15 mm.8Rp0.2.

k = 1. pentru 345 . A k..k calculate cu relaţia (14.461 0.8R p 0.2 1.9. a2 = 0.5. R p 0.8 2. Evident. ** costurile relative calculate cu CT şi CTref în lei/(kg de semifabricat) πd k2 Masa barei de tracţiune cu lungimea L este mT .5..2 k Marca oţelului * Rp0.1 k = 1. considerând CT. rezultă: 4F 4F σ = 2 ≤ 0.640 0. Caracteristicile oţelurilor ce alcătuiesc GMP pentru aplicaţia A. Rezolvare Prima dinte condiţiile tehnice impuse de aplicaţie se utilizează pentru dimensionarea barei de tracţiune (determinarea diametrului barei).k Rm .k de referinţă.554 C r/ ..742 0.k πd k Dacă se consideră d1 (corespunzător barei realizate din materialul M1) ca diametru R p 0. Rm. se obţine d k = d1 . 2. k realizate din materialul M1) ca masă de referinţă.5. 2.. se obţine: mk = m1 . 2 . Dacă se consideră m1 (corespunzătoare barei 4 R p 0.5.k = Lρ . iar masa unei 4 unităţi de lungime din bară (de exemplu. k = 1. k 0. R p 0..2 şi a3 = 0.4. K2: A ≥ 15 % şi K3: KV ≥ 27 J la – 20 oC. 0.k.0 1.8πR p 0.573 0. k = 1..2 Rm importanţă a1 = 0. N/mm2 Caracteristicile mecanice minime KVk la –20 oC.1 Tabelul 14..2. 2 şi bara trebuie să aibă diametrul (minim) d k = . L = 1 m) are valoarea (în kg/m) dată de πd 2 formula mk = k ρ . deoarece barele realizate din diversele materiale incluse în GMP au diametre dk diferite şi aceeaşi lungime.5.. notând dk diametrul barei în cazul realizării ei din materialul Mk ∈ GMP. 2.k.4 1. 2.k ** 1.3. 2 .5). 2 N/mm % J ≤ 0.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice K1: R p 0. compararea acestor materiale prin prisma costurilor trebuie făcută cu ajutorul costurilor relative Cr.k şi CTref exprimate în lei/(m de semifabricat).14. având coeficienţii de R p 0. Să se decidă care dintre materialele din GMP corespunde cel mai bine aplicaţiei.7 1 2 3 4 5 S235J2 S275J2 S355K2 P460NL1 12Ni14 235 175 355 460 355 510 430 620 620 640 3 24 20 16 17 22 27 27 40 47 55 * toate oţelurile au ρ = 7850 kg/m .

5.188 1.04 ICT.158 1. 2 .787 I1k 1.587 1.k urmare: I 1k = 0.5.406 1.5.4 şi relaţia R p 0.1 Pentru fiecare dintre materialele Mk ∈ GMP se determină indicatorii parţiali Ijk. dacă se consideră pentru luarea deciziei valorile indicatorului ICT.k.07 1..k m1 R p 0.460 1.1 = 0.33 1.5.802 IPTE.k m . k • criteriile K2: A ≥ 15 % şi K3: KV ≥ 27 J la – 20 oC sunt formulate analitic A în forma „min” şi au CAP..625 I2k 1. Pentru un produs industrial s-a aplicat analiza valorii şi s-a constatat că acesta are trei funcţii de bază (notate F1.662m1 Cr * 1. A.. corespunzători celor trei criterii (j = 1.026 0..3 = 27 J şi. date în enunţul aplicaţiei şi folosind relaţia (14.. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A.425 1.3) privind asigurarea tenacităţii barei: R p 0.7) se pot determina valorile indicatorilor globali ai performanţelor tehnico−economice IPTE. F5). k =1. ca urmare: I 2 k = k şi 15 KVk . 2 .48 1.3.000 1. atribuiţi fiecărei 346 . k = 1. Rm .13 1. k = 1. kg/m m1 0.9 şi.k (care ţine seama şi de costurile implicate de realizarea barei de tracţiune) materialul ce trebuie ales pentru realizarea barei este oţelul P460NL1.k.47 I3k 1.571 1.k k = C r/ .5.814d1 0. I 3k = 27 Utilizând valorile coeficienţilor aj.3.924d1 0. iar dacă se utilizează indicatorul IPTE. Se observă că.2 = 15 % şi CAP. j = 1.k 1.5.814d1 mk.537 1.927 0.k = C r/...k. coeficienţii de importanţă αi.406 1.00 1.9 .9 are forma „max” şi CAP.14. C r ..2 k 1 2 3 4 5 dk..k se folosesc datele din tabelul 14.855m1 0. ca Rm R p 0. k = 1. mm d1 0.14.920 1. i = 1. F3) şi două funcţii auxiliare (notate F4. F2.74 2..008 * Cr calculate considerând CT şi CTref în lei/(m de semifabricat) Rezultatele care se obţin parcurgând toate etapele de lucru descrise anterior sunt redate în tabelul 14.952 1..662m1 0.5.406 1.2 • criteriul K1: ≤ 0.60 1.00 1....2) se obţin valorile indicatorilor globali ai proprietăţilor ICT.511m1 0.213 1. iar cu ajutorul relaţiei (14. 2. materialul recomandat pentru confecţionarea barei este oţelul 12Ni14. Tabelul 14.715d1 0.k 1.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR a determina costurile relative Cr.

5.. în care Ci reprezintă costul aferent realizării funcţiei Fi.30 0..10 ci a) Să se construiască graficul de corelare utilitate – cost şi să se precizeze funcţiile pentru care costurile sunt mai mari decât contribuţiile pe care le aduc aceste funcţii la realizarea utilităţii globale a produsului.5.14. i = 1.3 Funcţia F1 F2 F3 F4 F5 0.05 0. Deoarece ponderile ci sunt definite de relaţia ci = i . să se determine cum s-au modificat ponderile ci.05 αi 0.40 0. Tabelul 14. definesc calitatea unui produs ca fiind ansamblul caracteristicilor care conferă acestuia aptitudinea de a satisface nevoile exprimate sau implicite ale utilizatorilor) sunt F2..20 0.35 0.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice funcţii şi ponderile ci. i =1 5 după prima etapă de modernizare (M1) cheltuielile aferente realizării fiecărei r r funcţii au atins nivelurile C i/ = (1 − i )C i = CT (1 − i )ci . în prima etapă de modernizare a produsului.16. rezultă că graficul de corelare utilitate – cost are aspectul prezentat în figura 14.6. corespunzătoare costurilor de realizare a fiecărei funcţii având valorile prezentate în tabelul 14. după fiecare etapă de modernizare şi să se construiască graficul de corelare utilitate – cost la finele programului de modernizare a produsului..5. b) Conform datelor din enunţul aplicaţiei.. astfel încăt costurile implicate de realizarea funcţiilor pentru care ci > αi să se diminueze cu ri = 20 % .6.. Rezolvare a) Considerând că valorile coeficienţilor de importanţă ai funcţiilor sunt în directă proporţionalitate cu contribuţiile acestora la realizarea utilităţii globale a produsului.. se observă că funcţiile care se realizează cu cheltuieli prea mari în raport cu contribuţiile pe care le aduc la realizarea utilităţii produsului (sau calităţii produsului. CT i = 1. i = 1. F3 şi F5. Examinând acest grafic şi/sau datele prezentate în tabelul 14.15 0. i = 1.10 0. prin modificări privind alegerea materialelor şi tehnologiilor folosite la fabricarea lui s-au diminuat cheltuielile de realizare a funcţiilor F2.30 0. dacă se are în vedere că standardele ISO din seria 9000.5. Coeficienţii de importanţă si ponderile costurilor de realizare ale funcţiilor ce definesc utilitatea produsului considerat în aplicaţia A. în fiecare etapă modificându-se materialele şi tehnologiile folosite la fabricarea acestuia. iar CT = ∑ C i .. iar 347 . b) Ştiind că s-au parcurs trei etape succesive de modernizare a produsului. cheltuielile 100 100 5 totale pentru obţinerea produsului au valoarea CT/ = ∑ C i/ = CT ∑ (1 − i =1 i =1 5 ri 100 )ci . F3 şi F5 cu C r2 = r3 = r5 = 20 %.6.

100 0.16.322 20 0.3 Tabelul 14.392 0 0.167 20 0. % M2 αi 0.050 0.300 0.300 0 0.14.083 20 0.350 20 0.141 348 0. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A.184 20 0.050 0.100 20 0.300 0.400 0.065 0 0.. i = 1.150 0.413 0.050 0 0. ci/ = / = 5 ri CT )c i ∑ (1 − i =1 realizării fiecărei funcţii sunt 100 Fig.293 0 0.100 0..150 0.070 CT M1 0.400 0.766CT c // i ri.300 0.100 0.3 Etapa Funcţia F1 F2 F3 F4 F5 Costul total 0 αi ci ri.870CT c / i ri.345 0 0.400 0.7. % M3 αi 0.150 0.050 0.308 0.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR ponderile cheltuielilor corespunzătoare r (1 − i )ci C i/ 100 .200 20 0.100 0.14. Graficele de corelare utilitate – cost ale produsului analizat în aplicaţia A.727CT c /// i .14.5. % αi 0.068 0.057 0 0.092 20 0.050 0.400 0.300 0.150 0.

j = 1. s-au stabilit următoarele valori ale coeficienţilor de importanţă ai criteriilor: a1 = 0.. iar Vgc – volumul de gabarit al cuvei.16.4 şi.1. notate Vk..k..4...8. obţinerea cuvei cu o masă relativă cât mai mare este un obiectiv secundar.k. Vic fiind V gc volumul interior al cuvei.35.4. j = 1. folosind datele 349 ..4. rezultănd astfel patru variante ale produsului. K2: masa relativă a M produsului M r = c 100 ≤ 75 %.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice În mod similar se pot determina modificările aduse ponderilor ci de următoarele etape de modernizare a produsului (M2 şi M3). Pentru selectarea celei mai bune variante de produs s-au stabilit patru criterii Kj. a2 = 0. rezultatele care se obţin considerând datele din enunţul aplicaţiei fiind cele prezentate în tabelul 14.4. V formulate astfel: K1: volumul util al produsului Vu = ic 100 ≥ 85 %. Ştiind că valorile Vu. sunt cele redate în tabelul 14. k = 1. considerănd valorile coeficienţilor de iportanţă ai criteriilor aj.4.4.2. k = 1. iar asigurarea unui volum util maxim al cuvei este un obiectiv minor... k = 1.14.k. ţinând seama de caracteristicile fizico − mecanice ale fiecărui material. Msc Mc fiind masa semifabricatului necesar pentru confecţionarea cuvei şi K4: costul util C al produsului C u = T ≤ 100 mii lei/kg.7 şi în graficele din figura 14. precizate în enunţul aplicaţiei şi valorile indicatorilor parţiali Ijk determinate. K3: consumul specific de material K s = sc 100 ≤ 140 %. calculat cu relaţia (14. A. Rezolvare Varianta de produs care trebuie adoptată este cea caracterizată prin valoarea maximă a indicatorului global ICT. se poate observa că modernizările aduse produsului au condus la reducerea cu aproximativ 27 % a costului total de α realizare a acestuia şi la obţinerea unor rapoarte i apropiate de unitate pentru ci toate funcţiile care-i definesc utilitatea. a3 = a4 = 0.. iar Qac – capacitatea de Qac M încărcare a cuvei.2). k = 1. Mr. să se stabilească varianta care trebuie adoptată pentru realizarea acestuia. Ks.. Qac considerând că realizarea cuvei cu valori minime ale consumului specific de material şi costului util sunt obiective principale.k.. s-a elaborat câte un proiect constructiv – tehnologic de obţinere a cuvei. corespunzătoare celor patru variante ale produsului.k şi Cu. Mr fiind masa cuvei. CT fiind costul total al realizării cuvei. Pentru realizarea cuvei de stocare a materiei prime a unei maşini destinate prelucrării maselor plastice s-a selectat o GMP alcătuită din patru materiale Mk..

Valorile indicatorilor parţiali şi globali de caracterizare a variantelor produsului analizat în aplicaţia A. La folosirea acestei metode se parcurg următoarele etape (prezentate considerând condiţiile din enunţul aplicaţiei anterior discutate): • se analizează datele din tabelul 14.4266 1.8 (denumit şi matricea utilităţilor) şi se marchează pe acesta variantele cele mai bune ale produsului (denumite variante optime).9.429 1.4 un grad de importanţă gj ∈{1.jk Mr. CAM. considerând pe rând fiecare din criteriile Kj.8 şi din enunţul aplicaţiei.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR din tabelul 14.10 Vu.429 1.2k ≡ Mr.4..1 ≡ 85 %.167 Indicatorul global ICT.2 ≡ 75 %.9.k Observaţie Pentru rezolvarea unor aplicaţii de tipul celei anterior discutate se pot utiliza şi alte metode.4 Criteriul Kj aj Varianta Vk V1 V2 V3 V4 K1 0.35 Valorile indicatorilor parţiali Ijk I2k 1.14.3304 1.118 K2 „max” K3 „max” K4 „max” 0.059 1.4 Criteriul Kj Forma aj Varianta Vk V1 V2 V3 V4 K1 „min” 0.2.k Ks.1784 1. j = 1.k 90 70 100 70 Tabelul 14.000 1. Rezultatele obţinute pe această cale. una dintre acestea fiind metoda de estimare a utilităţii consecinţelor.875 1. dacă respectarea criteriului Kj corespunde realizării unui obiectiv secundar şi gj = 1 dacă 350 .333 1. j = 1.3 ≡ 140 %.4k ≡ Cu.k 40 105 40 110 60 105 75 120 K4 0. pentru criteriul K2..000 I3k 1.k şi CAP. iar pentru criteriul K4..20 0. conduc la concluzia că varianta de produs care trebuie adoptată (cu cea mai mare valoare a indicatorului global) este V2.k şi CAP. Tabelul 14. astfel: pentru criteriul K1.35 I4k 1. • se acordă caracteristicilor corespunzătoare fiecărui criteriu Kj.333 1.2204 0.250 1. gj = 2.35 Valorile caracteristicilor CAM.111 1.8.118 1.14.273 1. CAM.. CAM.875 1.k 85 90 95 95 K2 K3 0. Caracteristicile variantelor produsului analizat în aplicaţia A.35 Cu. redate în tabelul 14. dacă respectarea criteriului Kj corespunde realizării unui obiectiv principal. recomandată de STAS 6401. pentru criteriul K3. atribuindu-se gj = 3.10 I1k 1.3}.000 1.1k ≡ Vu.k şi CAP.4 ≡ 100 mii lei/kg. CAM.20 0.k şi CAP.3k ≡ Ks.

Ijk fiind nişte indicatori parţiali..433 7. considerând datele precizate în enunţ.811 7.14. în cazul aplicaţiei analizate. înlocuind valorile caracteristicilor din matricea utilităţilor cu gjIjk. numită utilitatea sinteză a variantei Vk.jk ale produsului analizat. iar nivelurile limită acceptabile CAP. aşa cum a rezultat şi prin metoda indicatorului global.j sunt valorile (aceloraşi caracteristici) corespunzătoare variantelor optime.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice respectarea criteriului Kj corespunde realizării unui obiectiv minor.692 2 40 = 1. rezultatele parcurgerii acestei etape în cazul aplicaţiei analizate sunt prezentate în tabelul 14.228 8.10.947 95 1 1 2 2 40 2 60 = 1.864 110 3 3 105 = 2.333 90 3 70 3 100 = 2.100 8.333 3 3 105 = 2. rezultă: g1 = 1. calculaţi considerând că aceste valori reprezintă CAM.10. Matricea modificată a utilităţilor pentru produsul analizat în aplicaţia A. k = 1.067 75 3 • se calculează suma valorilor înscrise pe fiecare linie a matricei modificate a utilităţilor Usk. analizănd rezultatele redate în tabelul 14.4.895 95 1 90 = 0.10. varianta de produs care are cea mai mare valoare a Usk (numită varianta optimă de produs) fiind cea care trebuie adoptată.. se observă că. Tabelul 14.4 Criteriul Kj Forma gj Varianta Vk K1 „min” g1 = 1 g1I1k K2 „max” K3 „max” K4 „max” g4 = 3 g4I4k g2 = 2 g3 = 3 Matricea modificată a utilităţilor g2I2k g3I2k Usk V1 V2 V3 V4 1 85 = 0. varianta de produs care trebuie adoptată este V2. în cazul aplicaţiei analizate. 351 . • se întocmeşte un tablou (numit matricea modificată a utilităţilor). g2 = 2 şi g3 = g4 = 3.625 120 3 70 = 2.

b.8. b.7.11.15.d T.9. a. b T. a T.2.c.12. d T.2.40. d T. c.4.d T.7. T.1.8.11.20.10.16. a.18. c T.8.1.35. d T.17.c T.14. b. d T.17.13.7.10.14. a.19. d T. b T.c T. b.d T.7.26.d T.6. b T.11.10.8. a. d T. c. a.c. d T. a T.9. a. b. c T. a.b.Grila de verificare a testelor de autoevaluare Capitolul 7 T.9. a.7.10.c T.5. b T.13.14.9.17.11.d T.14.25.14.d T.9. a T.11.14.11.d T.13.b. a.d T.7.7.12.16.9.b.8. a. a. a. a. a.9. a.b. c d a.b.17.8. c T.24.9.10. c T.8.c.11. b.10.18. c T.7.1.16.12.8.3.10.11.d T.8. c T.19.11.9. d T.38.11.b T.17.13.1.c.6.9. d T.d T.30.8. c T.1.d T.37.8.22.12. a.7.1.13. c T.15.b.10.8. c T.c T.d T.5.9.10. b T.d T.4.9.15. c.d T.14.9.31. b.8.b. T. a.d T.10.11.4.12. a.23.d T.10. c T.8.7.9. b.12. a.18. a.d T.13. a.8.11.d T. a.15.c T.11.28. c T.9.27.8. c.10.b.d T.9. a.15. b. c T.d T.8. T.11. d T. c T.c T. a.b.9.8.39.12.19. c.22.26.c.10.5. c.8.c.32.7. a.11. b T.5. a T. b T.33.11.7.10. a. b.7.25.d T. b. a.9.21.2.d T.24.12. a T.24.12.42. c.13.11.28.d T. d T. c T.12. c.30.8.b. c T.9.7.9. b.4. a.8.10.8. a.d T.7.c T.12. a.14.7.b.9.19. c.b.c T.b.9.d Capitolul 13 T.12. d T. a T.b. a.5.10.20. a.11. b.12.6.21.c T. c T.14.c T.29.11.9.8. a.8.28. a.d T.8.3. c.7.13. d Capitolul 12 T.16. b.27.5.8. a.7.d T.c.6. c. c T.13.d T. d T.4. a. b T. c T.14.c T. a T. 9.10.7.7. b.d Capitolul 10 T.7. d T. a. a.9.b.32.7.13.41. c T.8.7.d T.10.16. b T.26. c. d T.29.8.9.8. a.10.20.12.11. a.9.13.d T. a.9.3.c T.d T. c T. b T.b.b. b T. b. c T. a.b T. 9. c T. d T. d T.11.7.2. a.c T. b.13.d T.36. d T. d T.13. b. b T.d T. a.9. a. c T. a.d Capitolul 14 T. d T. a. c.b.7. a.2.14. a. b T.4. a.d T.b.43.d T.34.40.25.9. b.4. d T.38. a T.14. a. a.12.b T.16. a. c T. c T. a. b T.c.1.3.15. a.23.20. a.12.21.14.b. d Capitolul 11 T.c T. b.11.9.8.11. a Capitolul 9 T.c. b.13. b. a.9.11.d T.2.11.7.8. d T.5. d T.d T.8.c T.13. b.13. c T.27.b T.1.11.35.c T. a.8.c T.d T.23.9.c.c.d T. a. a T.c T.c.b.11.b.15. a.10.13. b.c T.13. a T. a.c.13. c. b T. a.9.c. c.10.9. b.c.c.20.c T.d T. c T.37.19.c.8. a.c T.9.d T.d T.b.9.c.13.8.d Capitolul 8 T.c.12. a. b b a a.b.10. d T.3. a.d T.d T. a.29.10.24.3. a T.10.26. b.9.b.b T.27. c.d T.10.b.10.8. b. c T.7.c. d T. c.39.9.b.6.8.d T.9.7.2.11. a.d T.c.d T.7.8. c T. b.10.10.11. d T.9.10.9.34.25.c.d T. b T.2. a.d T.d T.7.17.d T.12.9.11.4. b. a. a.23.10.8.b.6.7.8.c.21.14.9.3. a.b.36.11.d T. a T.7. b. a.c T.12.24. a.14.22. a.c.b.30.b.d T.17.22.10. T. b.14.9. a.13. c c. b.18.8.28.8. b. d T.18. a.10.13.31. b.d T.11. c. d T.12.d T. a.11.7.8.11.6. a T. T.b.b. a T.c.12. a T. d T.12.9. d T. d T.b.9.c T. a. d T.d 352 .d T.7.c T.8.14.23.b.7. c.10. b.9.18.c. b T.5.12. c T. a.13.16.10.7. b T.14.b T. a.c T.8.28.8.b. b.d T.c T.c T.d T.26. b T.12. b.9.14.7.d T. b. a. a.21. d T.7.22.11. a. c T.b. b T.8.b T.33. T.d T.d T. b.b T. d T.d T.6.9.d T.25. d T. d T.27.3.8. c.c.c.10.13.12.b T. a.10.13.c T.11.

305 comportare metalurgică la sudare. 25 clase de calitate. 213 cupru tehnic. 219 clasă structurală. 241 ceramice oxidice. 289 agregare pulberi. 329 cristalite. 305 densitate de umplere. 56 coefcient de asimetrie. 208 criterii de cost. 305 compactitate de umplere. 307 agregare prin lipire. 323 criterii tehnologice. 153 alumina. 181 aliajele titanului. 284 compoziţii. 249 curbe izometrice. 141 curbe izocronice. 67 bronz. 233 densitate de presare. 70 canal rezinifer. 254 analiza valorii. 233 corindon. 183 agent de reticulare. 250 argile. 235. 154 C cambiu. 210 alumino−silicaţi. 153 constantă de relaxare. 92 costuri relative. 234 cristobalit. 334 coeficient de importanţă. 152 aliaje cu memoria formei (Marmem). 249 cusătură sudată (CUS).INDEX A acomodare. 327 cromit. 241 configuraţie. 210 ceramice silicatice. îngustă. 163 aliaje antifricţiune. 334 compactitate de presare. 147 curbă termo−mecanică. 215 călire de punere în solutie. 301 alame. 207 atmosferă standard. 175 Alpaca (Neusilber. 323 coeficient de siguranţă. 236 curbe de îmbătrânire. 74 compozit durificat cu fibre. 276 carbon echivalent. 177 aliaje Cu – Ni. 139 ceramice neoxidice. 214 carbură de bor. normală. 275 aliaje Al − Zn. 275 câmp termic de sudare. 289 353 . 214 D dendrimer. 304 depunere chimică. 170 aliaje Al − Mg. 330 antioxidant. 201 aminoplaste. 233 conformaţie. 207 ceramice. 69 copolimer. 184 aliaje pentru lipire. 328 criterii privind proprietăţile. 197 ciment. 179 condiţionarea epruvetelor. 233 constantan. Argentan). 75 carbură de siliciu. 168 aliaje Al − Cu. 69 B bandă de călibilitate. 148 alburn.. 208 coroziune intercristalină. 250 aglomerate. 239 construcţie sudată.

310 elastomeri. 173 elinvar. 20 fontă comercială. 104 hemiceluloză. 276 fibrilă. 282 G glazură. 242 fracţie volumică. 207 fâşii ZIT. 73 fază sigma. Schaeffler. 113 formare epruvete. 275 durată de sinterizare. 231 duraluminiu. 94 funcţionalitate. 289 intermediari. 5 element grafitizant. 216 invar. 93 fisurare sub tensiune. 290 încovoiere statică. 140 îmbătrânire naturală. 215 duritate Shore. 10 element de aliere. 270 izotactic. 14 element betagen. 7 element de aliere gamagen (austenitizant). 165 duramen. 247 duritate Janca. 231 furnir. 6 fontă aliată martensitică. 207 fenoplaste. 311 durificare secundară. 276 homopolimer. 328. 305 grad de polimerizare. 331 gresie ceramică. 233 izotensiune. 14 element de aliere alfagen (feritizant). 270 Î îmbătrânire artificială. 246 fragilitate de revenire. 6 feldspat. 275 infiltrare. 201 diagramă structurală A. 216 fontă aliată. 280 duritate Knoop. 322 fibră lemnoasă. 140 încorporare. 32 disproporţionare. 237 element carburigen. 233 I indicator global. 22 fragilizare prin faza σ. 254 fiabilitate. 272 F faianţă. 218 enclavă plastică. 112 emailuri. 202 K Kunial. 327 inel anual. 153 354 . 289 devitrifiere. 234 grad de îndesare. 21 duritate Barcol.depunere electrolitică. 235 fisurare la cald a CUS. 207 E efect postelastic. 329 indicator parţial. 288 H hardenită. 305 fondant. 230 grafic de corelare utilitate-cost. 112 izodeformaţie. 209 grad de cristalinitate. 327. 204 fluiditate.

304 pultruziune. 65 oţel criogenic. 168 magnezită. 250 platinit. 89 oţel Hadfield. 98 oţel pentru recipiente. 322 metalurgia pulberilor.L laminare normalizantă. 229 lanţ siloxanic. 284 M magnaliu (alumag). 231 porozitate de umplere. 229 polimer reticulat. 66 oţel pentru rulmenţi. 276 lipire. 321 materiale structurale. 184 masă moleculară. 232 polidispersie. 214 O oţel pentru construcţii sudate. 269 matrice a preferinţelor. 205 N Nitinol. 94 oţel durificabil prin precipitare (PH). 282 plăci din aşchii de lemn – PAL. 108 oţel rapid. 321 materiale vitroceramice. 31 punct fix de vâscozitate. 210 P panel. 230 polietilenă. 96 oţel turnat. 282 poliadiţie. 254 Melchior (Maillechort). 324 mediu de sinterizare. 75 oţel pentru scule. 208 oţel bifazic (dual-phase). 214 nitrură de siliciu. 229 mulit. 340 punct caracteristic nominal. cu crom şi nichel. 235 polimer.cu crom. 78 oxid de zirconiu. 282 plăci din fibre de lemn – PFL. 112 plăci celulare. 140 proprietăţi adecvate. 80 oţel cu granulatie fină. 180 lungime critică a fibrelor. 230 material elastomeric (cauciuc). 229 polimerizare. 136 modificatori de reţea. 100 oţel aliat. 207 prajini de pompare. 326 pulberi. 103 oţel refractar (termorezistent). 93 oţel maraging. 153 mentenabilitate. 275 lignină. 78 oţel termorezistente. 216 Monel. 305 porţelan. 334 precipitate θ. 219 matrice. 311 melamine. 185 nitrură de bor. 5 355 . 76 lanţ molecular (catenă). 105 oţel inoxidabil. 210 martensită termoelastică. 75 laminare termomecanică (controlată). 232 policondensare. 301 modificare. 86 oţel patinabil. 80 oţel inoxidabil stabilizat. 110 oţel pentru carburare. 76 oţel duplex. 282 plastifiant. 153 monomer. 84 oţel carbon de calitate. 66 oţel pentru îmbunătăţire. 255 materiale funcţionale. 109 oţel HSLA. 256 liber.

232 reciclabilitate. 276 traheidă. 211 rezistenţă Dynstat la şoc. 200 silicon. 182 Ş şamotă. 235 sialon. 21 stabilizator. 200 teracotă. 234 sudabilitate. 255 Z zonă de acţiune a fibrei. 248 rezistenţă mecanică specifică. 184 structură amorfă. 211 rezistenţă piroscopică (refractaritate). 210 stabilitate la revenire. 170 simbolizare 59 sindiotactic. 204 vitrifiant. 232 reacţie în trepte.R raport de formă al fibrelor. 216 standard. 197. 233 sferulită. 172 titanaţi. 241 rezilienţă.. 212 şoc termic. 247 rezistenţă la înmuiere sub sarcină. 149 trahee. 290 spinel. 305 vulcanizare. 212 refractare silimanitice. 212 relaxarea tensiunilor. 197 structură feritică aciculară. 284 raport de transfer al sarcinilor. 69 rupere prin cavitaţie. 74 superaliaj. 233 sinterizare. 97 superplasticitate. 275 vâscoelasticitate. 310 temperatură de vitrifiere. 237 titan. 274 rost de sudare. 197 stereoizomer. 254 răşini poliesterice. 256 silumin. 236 trihite (fibre whiskers). 323 refractare corindonice. 237 termorigide (duroplaste). 310 solidificare unidirecţională. 325 ritidom.. 285 rază medulară. 77 temperatură de sinterizare. 206 sticle. 212 refractare silica. 254 reacţie în lanţ. 214 silice. 215 volum specific de scuturare. 276 tranziţie sticloasă (vitroasă). 211 titlu fictiv. 203 T temperatură de referinţă. 83 V vas lemnos..Preston (GP). 207 termoplaste. 150 tombac. 271 zonă influenţată termic (ZIT). 285 S segment de lanţ molecular. 239 vâscozitate. 140 356 . 53 starea amorfă (vitroasă). 324 rezistenţă relativă la oboseală. 276 răşini epoxidice. 70 zone Guinier. 248 rezistenţă la şoc Izod. 233 sticlă “securit”.

357 . polymeric materials (plastomers and elastomers). rules and mechanisms for obtaining materials compliant with the structural specifications of each particular application. the paper also deals with other types of materials for technical applications: glasses and ceramic materials. Petrochemical and Refinery Equipment and Equipment for Gas and Petroleum Transportation and Storage at the Faculty of Mechanical and Electrical Engineering of the Petroleum-Gas University of Ploiesti with a useful and effective tool for individual study. as well as technicians and engineers who wish to enhance or update their material science knowledge. The work consists of two volumes. sintering materials and fibre-reinforced composites. Choosing the appropriate material for an application. each chapter includes exercises and self-assessment tests. The first volume includes the following chapters: Metals – general concepts. the metallic materials (metals and alloys) are and will be used more frequently. This book is meant to provide the students that read Oil-Field Equipment. in order to allow the reader to estimate the knowledge acquired and their level of competence (the ability to use knowledge independently and correctly to solve practical problems). structure and properties and emphasises the structural and property changes due to various processing technologies. therefore the discussion of these materials is more comprehensive. Structure and properties of nonferrous alloys.ELEMENTS OF MATERIALS SCIENCE AND ENGINEERING The book Elements of Materials Science and Engineering presents the structure and properties of materials used for technical applications. Iron-carbon alloys. The second volume includes the chapters: Alloyed steels and cast irons. To enhance the utility of the book. Types of commercial steels and cast irons. Phase transformations of solid steels and cast irons. Structure and properties of glasses and ceramic materials. it points out the correlation between their chemical composition. Structure and properties of sintering materials. Alloys – general concepts. this book can prove useful for other students. Heat treatment of steels and cast irons. Structure and properties of polymeric materials. Since the main applications analysed belong to the field of oil equipment. Its main purpose is to understand the principles. However. Structure and properties of composites. Mechanical properties of metallic materials. However.

ceramicele ultrarezistente. 39691. şi poate constitui un ghid valoros pentru alegerea raţională a materialelor necesare diferitelor aplicaţii industriale.N. Lucrarea este structurată în două volume şi cuprinde informaţiile esenţiale privind structura şi proprietăţile principalelor categorii de materiale folosite în tehnică. dr.F. care permit utilizatorilor să-şi autoaprecieze nivelul de pregătire şi nivelul de competenţă în folosirea independentă şi corectă a cunoştinţelor dobândite la soluţionarea unor probleme concrete. materialele superplastice etc.S. Gheorghe Zecheru şi conf.inclusiv materialele descoperite şi utilizate recent: compozitele durificate cu fibre.ro/curs_esim. Fiecare capitol este prevăzut cu teste de autoevaluare şi aplicaţii. Gheorghe Drăghici de la catedra Tehnologia Construcţiei Utilajului Petrolier a Universităţii PETROL – GAZE din Ploiesti.ing.I.htm “Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor” este disponibilă pe CD-ROM ISBN 973-99015-8-1 ISBN 973-85511-8-3 .“Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor” este realizată în cadrul grant-ului C. “Model de software integrat de tip multimedia pentru învăţare interactivă generat la Universitatea Petrol – Gaze din Ploiesti” Lucrarea este elaborată de prof.upg-ploiesti.dr. “Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor” se află pe site-ul cu adresa: www.ing. materialele inteligente.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful