UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIESTI Prof.dr.ing. Gh. Zecheru Conf. dr.ing. Gh.

Drăghici

ELEMENTE DE STIINTA SI INGINERIA MATERIALELOR Volumul 2

Editura ILEX şi Editura Universităţii din Ploiesti 2002

CUVÂNT ÎNAINTE
DESPRE GRANTUL C.N.F.I.S. 39691 “MODEL DE SOFTWARE INTEGRAT DE TIP MULTIMEDIA PENTRU ÎNVĂŢARE INTERACTIVĂ” GENERAT LA UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIESTI
Obiectivul fundamental al grantului (C.N.F.I.S 39691) este crearea unui instrument software de tip multimedia care să ofere fiecărui cadru didactic un model de construire şi prezentare a cursurilor , seminariilor şi laboratoarelor într-o manieră modernă, utilizând facilităţile puse la dispoziţie de tehnica avansată. Grantul se adresează în egală măsură şi studenţilor care vor putea să “audieze” cursurile / seminariile / laboratoarele în condiţii comparabile cu cele din ţările dezvoltate. Grantul C.N.F.I.S 39691 este structurat pe trei componente: CURS, LABORATOR, EVALUARE (vezi figura 1 *). • Componenta CURS oferă utilizatorilor de tip CADRU DIDACTIC posibilitatea de a realiza conţinutul cursului într-o manieră flexibilă, putând folosi informaţii de tip text, imagine, animaţie, prezentare video, slide show. Utilizatorul de tip STUDENT va avea acces la toate aceste tipuri de prezentare. În urma activării acestei componente, se poate obţine cursul pe suport de hârtie, pe suport magnetic sau se poate realiza introducerea în pagina de WEB a conţinutului acestuia. • Componenta LABORATOR acoperă activitatea de seminar / laborator. Ea oferă posibilitatea cursantului (utilizatorul de tip STUDENT) de a avea acces la textul de prezentare a temei propuse, la instrumente de tip instructor (tutorial), în toate cele cinci tipuri de prezentare de la curs, precum şi la modele ale fenomenelor / conceptelor prezentate. De asemenea, se pot realiza conexiuni cu anumite cursuri sau seminarii / laboratoare. Utilizatorul de tip CADRU DIDACTIC va avea posibilitatea să-şi descrie tema propusă folosind facilităţi de tip text, imagine, animaţie, prezentare video, slide show şi aplicaţii software specializate. El poate uza de ele pentru a realiza instrumente de tip instructor, precum şi modele ale fenomenului / conceptului prezentat sau conexiuni cu noţiuni înrudite. Ca urmare a activării acestei componente, se pot obţine comparaţii între obiectivele propuse şi rezultatele obţinute, exemple de rezolvare a problemelor propuse, date necesare efectuării lucrării, precum şi chestionare de tip şablon.
* Documentaţie Grant C.N.F.I.S. 39691 (1999,2000,2001), Runda a II-a, Director Grant – Liviu Dumitraşcu i

Figura 1. Structura generală a Grantului C.N.F.I.S 39691

• Componenta EVALUARE îşi propune să ofere posibilitatea evaluărilor efectuate de către utilizatorii de tip CADRU DIDACTIC asupra utilizatorilor de tip STUDENT, precum şi autoevaluărilor realizate de utilizatorul de tip student, la cerere. Evaluarea se poate realiza fie pe baza unor formulare de tip bilet de examen, fie de tip chestionar (generat de un software specializat). In cazul autoevaluării, utilizatorul STUDENT poate beneficia de acces direct la
ii

cursul aferent sau la un ciclu de tip întrebare – răspuns, posibilitate implementată cu ajutorul serviciului de poştă electronică. Serviciul de poştă electronică va fi susţinut de un server de WEB propriu programului.
REMARCI:

• Grantul «MODEL DE SOFTWARE INTEGRAT DE TIP MULTIMEDIA PENTRU ÎNVĂŢARE INTERACTIVĂ GENERAT LA UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIESTI» se realizează în trei etape: ETAPA I (proiectul de iniţiere program) – Realizare prototip SALĂ DE CURS (anul 1999); ETAPA a II-a – Imbunătăţirea prototipului SALĂ DE CURS, realizare prototipuri SALĂ DE LABORATOR, SALĂ DE EVALUARE (anul 2000); ETAPA a III-a – Realizarea integrală a modelului de învăţare interactivă (anul 2001). • Domeniul de interes al acestui program se înscrie în aria preocupărilor specialiştilor din învăţământ şi din domenii conexe acestuia, din EUROPA şi din AMERICA. • Rezultatele obţinute în urma aplicării unui software integrat de tip multimedia pentru învăţare interactivă pentru disciplinele predate în cadrul unei universităţi (precum şi pentru planurile de învăţământ) pot fi folosite ca punct de plecare în vederea constituirii unui server de WEB, bază pentru învăţământul la distanţă, pentru cursuri intensive de scurtă durată, alternativă dinamică pentru studiul individual la bibliotecă. Implementarea unui astfel de mecanism creează premise pentru posibilitatea evaluării interactive a studenţilor, precum şi pentru realizarea unui ciclu de tip “întrebare-răspuns” (cu ajutorul serviciului de poştă electronică). • Un câştig important constă în posibilitatea de a face cunoscută UNIVERSITATEA, atât în ţară cât şi în lume, nu numai la nivelul unor informaţii generale, cât mai ales la nivelul a ceea ce constituie una din componentele sale esenţia : cea de ÎNVĂŢĂMÂNT. La baza generării cursurilor interactive de învăţare / instruire realizate integral / parţial în cadrul grantului a stat “ Metodologia de proiectare a cursurilor multimedia şi hipermedia” ce cuprinde următoarele etape: Analiza cerinţelor de instruire, Proiectarea preliminară a aplicaţiei (cursului), Dezvoltarea aplicaţiei (cursului), Implementarea aplicaţiei (cursului), Evaluarea şi întreţinerea aplicaţiei (cursului). Pentru prezentarea tuturor cursurilor realizate în cadrul grantului a fost generată seria “Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S 39691 “ în care apare lucrarea Elemente de ştiinţa şi ingineria materialelor, Editura ILEX şi Editura Universităţii PETROL – GAZE din Ploiesti.
iii

REMARCI: • Toate lucrările din seria “Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S 39691“ se află pe site-ul Universităţii PETROL – GAZE din Ploiesti şi sunt disponibile pe CD-ROM. • Autorii lucrărilor sunt cadre didactice ale Universităţii, de la catedrele: Informatică, Tehnologia Construcţiei de Utilaj Petrolier, Forajul Sondelor, Chimie, Filologie. Îmi exprim convingerea că prin realizarea acestui proiect se va reuşi o concordanţă a procesului de învăţământ din Universitatea PETROL – GAZE din Ploiesti cu tendinţele internaţionale. DESPRE CARTE Lucrarea “Elemente de ingineria şi ştiinţa materialelor” cuprinde informaţiile esenţiale privind structura şi proprietăţile principalelor categorii de materiale folosite în tehnică şi poate constitui un ghid valoros pentru alegerea raţională a materialelor necesare diferitelor aplicaţii industriale. Lucrarea este structurată în două volume. Primul volum conţine noţiunile fundamentale privind structura si proprietăţile mecanice ale metalelor şi aliajelor şi informaţiile principale privind structura, proprietăţile şi tratamentele termice ale materialelor metalice cu cea mai mare pondere de utilizare industrială: fontele şi oţelurile. Cel de-al doilea volum al lucrării cuprinde informaţiile principale privind structura, proprietăţile şi domeniile de utilizare ale altor categorii de materiale: metalele şi aliajele neferoase, sticlele şi materialele ceramice, plastomerii şi elastomerii, materialele compozite şi materialele sinterizate. Fiecare capitol al lucrării este prevăzut cu teste de autoevaluare şi aplicaţii, care permit utilizatorilor să-şi autoaprecieze nivelul de pregătire şi nivelul de competenţă în folosirea independentă şi corectă a cunoştinţelor dobândite la soluţionarea unor probleme concrete.

Prof.dr.ing. Liviu Dumitraşcu Prorector Director Grant C.N.F.I.S. 39691 Coordonatorul seriei “Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S 39691“

iv

CUVÂNTUL AUTORILOR
Lucrarea Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor a fost concepută astfel încât să constituie un instrument util şi eficient pentru pregătirea individuală la disciplina Studiul materialelor, prevăzută în planul de învăţământ al studenţilor anului I, specializările Utilaj Tehnologic Petrolier şi Utilaj Tehnologic pentru Transportul şi Depozitarea Hidrocarburilor, de la Facultatea de Inginerie Mecanică si Electrică din cadrul Universităţii Petrol – Gaze din Ploiesti. Ea poate fi utilizată cu bune rezultate şi de studenţii care se pregătesc în alte specializări inginereşti, precum şi de tehnicienii şi inginerii care doresc să-şi aprofundeze sau să-şi reactualizeze cunoştinţele în domeniul materialelor. Lucrarea are ca obiect prezentarea structurii si proprietăţilor materialelor folosite în tehnică, precizarea legăturilor (corelaţiilor) dintre compoziţia chimică, structura si proprietăţile acestor materiale şi evidenţierea modificărilor de structură şi proprietăţi care se produc ca urmare a prelucrării materialelor prin diverse procedee tehnologice, scopul principal urmărit fiind însuşirea principiilor, legităţilor şi mecanismelor care stau la baza obţinerii materialelor cu structura corespunzătoare asigurării proprietăţilor impuse de utilizarea lor în diverse aplicaţii tehnice. Deoarece principalele aplicaţii tehnice avute în vedere sunt cele din domeniul maşinilor, utilajelor şi echipamentelor petroliere, materialele care au în prezent şi în viitorul apropiat cea mai mare pondere de utilizare sunt materialele metalice (metalele şi aliajele) şi ca urmare partea din lucrare destinată studierii acestor materiale este cea mai consistentă. Sunt studiate însă în lucrare şi celelate categorii de materiale folosite în tehnică: sticlele şi materialele ceramice, materialele pe bază de substanţe macromoleculare (plastomerii şi elastomerii), materialele obţinute prin agregare de pulberi şi materiale compozite durificate cu fibre. Volumul de faţă, cel de-al doilea al lucrării, conţine capitolele: Oţelurile şi fontele aliate; Oţelurile şi fontele comerciale; Structurile şi proprietăţile aliajelor neferoase; Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor; Structurile şi proprietăţile polimerilor; Structurile şi proprietăţile materialelor compozite; Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi; Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice. Adresăm cele mai calde mulţumiri celui care a făcut posibilă publicarea acestei lucrări (prof. dr. ing. Liviu Dumitraşcu ) şi colegilor care au realizat recenzia stiinţifică a lucrării (prof.dr.ing. Vlad Ulmanu şi prof. dr. ing. Ioan Tudor). Urăm utilizatorilor succes în însuşirea cunoştinţelor privind structurile şi proprietăţile materialelor şi aşteptăm cu deosebit interes sugestiile lor pentru îmbunătăţirea ediţiei viitoare a lucrării.

Autorii Ploieşti 30 iulie 2002
v

Seria
Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S. 39691
Liviu Dumitraşcu şi colectiv

(Borland) PASCAL în 13 conversaţii
Stelian Guţu

Tehnologiile informaţiei şi comunicaţiiilor. Mijloace multimedia
Gheorghe Zecheru şi Gheorghe Drăghici

Elemente de ştiinţa şi ingineria materialelor. Volumul 1
Ana Maria Burlan şi Andreea Negulescu

Compendiu de gramatică franceză cu exerciţii
Mihai Hotinceanu

Probleme şi lucrări de laborator de electromagnetism
Gabriel Marcu

Clase Java pentru metode numerice
Vlad Ulmanu

Tehnologia fabricării şi reparării utilajului petrolier
Mihai Pascu Coloja

Cercetarea sondelor în pompaj cu ajutorul metodelor acustice
Mihail Minesccu şi Ion Nae

Tehnologii şi utilaje în construcţia de maşini
Alexandra Şchiopescu, Maria Moraru, Anca Sterry, Ana Dincă, Ileana Cameniţă

Chimie generală. Aplicaţii numerice
Octav Pântea, Stelian Neagoe, Dorina Matei, Eva Trâmbiţaşu, Daniela Popovici

Bazele chimiei analitice calitative şi cantitative. Probleme şi întrebări
Şerban Vasilescu, Virgiliu Talle, Dorin Bădoiu

Rezistenţa materialelor. Tehnici de calcul şi proiectare
Constantin Ionescu , Liviu Băloiu şi colectiv

Introducere în problematica mediului înconjurător
vi

3... Oţelurile pentru construcţii sudate ………………………………….. Formarea CUS la sudarea prin topire a oţelurilor ……………….... Simbolizarea oţelurilor comerciale …………………………….. NOŢIUNI GENERALE DESPRE ALIAJE 3.………. Particularităţile realizării construcţiilor sudate ………………….4. 16 7.1. 65 8.. Oţelurile carbon cu destinaţie generală …………………………………….....……..1. 53 8......2... Clasele structurale de oţeluri şi fonte aliate ……………………….1. STUDIUL ALIAJELOR DIN SISTEMUL FIER-CARBON 5. 35 Aplicaţii ………………………………………………………………….. v 7.…….5.... 69 8... 35 Teste de autoevaluare …………………………………………………………….. 5 7... OŢELURILE ŞI FONTELE ALIATE …………………………………..4........ Introducere ………………………………………………………….. 53 8. 64 8.3.……… 64 8.CUPRINS Volumul 1 1. 66 8. Influenţele elementelor de aliere asupra trnsformărilor structurale în stare solidă ale oţelurilor şi fontelor………………………………………. i Cuvântul autorilor …………………………………………………………………. 34 Bibliografie ………………………………………………………………………. Clasificarea oţelurilor comerciale ……………………………………… 55 8.…….2..2.………..….………. PROPRIETĂŢILE MECANICE ALE MATERIALELOR METALICE 4.. 71 1 . OŢELURILE ŞI FONTELE COMERCIALE ………………………………. TRANSFORMĂRILE STRUCTURALE ÎN STARE SOLIDĂ LA OŢELURI ŞI FONTE 6. 69 8. Oţelurile carbon de calitate …………………………………….……. Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini ……………………….3..2. TRATAMENTELE TERMICE LA OŢELURI ŞI FONTE Volumul 2 Cuvânt înainte ………………………………………………………………………..1. Oţelurile carbon de uz general …………………………………. NOTIUNI GENERALE DESPRE METALE 2...2..5.. Interacţiunea elementelor de aliere cu carbonul …………………….1. Clasificarea şi simbolizarea oţelurilor comerciale ………………….2.……… 14 7.…….. Interacţiunea elementelor de aliere cu fierul ……………………………….3. 7 7..……. 55 8.2.5.……… 5 7. 23 Cuvinte cheie ………………………………………………………………….……… 59 8.5.. Introducere …………………………………………………………... 38 8.

. 162 9..……. Bronzurile ……………………………………………………………. Oţelurile rezistente la uzare şi tenace …………………………………. 113 8. Oţelurile pentru scule ………………………………………………..2.... 109 8. 122 Aplicaţii ………………………………………………………………….…….. Aliajele Al − Mg ……………………………………………….9. 168 9. Fontele cu destinaţie precizată ………………………………….9..6.1....……..5. Oţelurile patinabile ……………………………………………………..…….2... Aliajele Al – Si ………………………………………………….5... Introducere ………………………………………………………….5....…….1.3.6. 114 8.…….. Oţelurile pentru aparate şi recipiente sub presiune …………….6.1.. Aluminiul şi aliajele pe bază de aluminiu ………………………..2. 131 9.. Oţelurile cu rezistenţă mecanică foarte ridicată ……………………….………...3...4..4..8. 105 8...7... Oţelurile inoxidabile şi refractare ……………………………….. Modificarea aliajelor neferoase …………………………………….8...……. 86 8. Fontele comerciale ………………………………………………….4. 131 9. 105 8.2.…….. 125 9. 73 8.. 120 Bibliografie ……………………………………………………………………… 121 Teste de autoevaluare …………………………………………………………….... Simbolizarea metalelor şi aliajelor neferoase comerciale …………………. Oţelurile slab aliate cu rezistenţă mecanică ridicată …………….………..………. Oţelurile cu granulaţie fină pentru construcţii sudate ………….3.……... 170 2 . Aliajele Cu − Ni ………………………………………………………..9.…….. Oţelurile aliate pentru scule ……………………………………. 136 9. 142 9.. Transformările structurale în ZIT la sudarea prin topire a oţelurilor …….6.1. 75 8....8.5..…….4. 137 9..5. 148 9.. Oţelurile rezistente la coroziune …………………………………….5.8.. Oţelurile cu coeficient de dilatare termică controlat …………………...7...... 100 8.6.7.....…….....1..6....6... Simbolizarea fontelor comerciale ………………………………... Oţelurile carbon pentru scule …………………………………. 113 8... 107 8..8.. 152 9. 163 9. Aliajele Al – Cu ……………………………………………………….…….8.....6.5..……..3. 154 9.3..2. 77 8... 99 8. 102 8.6.8.1.……….... 110 8.9. 86 8.2....7.. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE METALELOR ŞI ALIAJELOR NEFEROASE ……………………………………. Aliajele Al – Zn ………………………………………………. 170 9..5. Oţelurile pentru arcuri ………………………………………….5.……. Oţelurile pentru rulmenţi ………………………………………. 108 8. Fontele cu destinaţie generală …………………………………..5..…….. Tratamentele termice la aliajele neferoase …………………….……..5. Oţelurile pentru piese turnate …………………………………... 76 8.3. 80 8. 118 Cuvinte cheie ……………………………………………………………... Oţelurile nealiate pentru construcţii sudate ……………………..2.. 147 9... 98 8..6.…….1..…………. Alte oţeluri cu destinaţii sau caracteristici speciale ……………………….. 112 8...... Alamele …………………………………………………………...…….…….8.....…….. Cuprul şi aliajele pe bază de cupru …………………………………………..

……....…….6.……. 251 11. Aliajele superplastice ………………………………………………….3... Materialele elastomerice (cauciucurile) ……………………………. Cimentul …………………………………………………………………… 219 Cuvinte cheie …………………………………………………………….……..4... Principalele proprietăţi ale ceramicelor şi sticlelor ………………. 202 10....4.2. 177 9... Proprietăţile mecanice ale polimerilor ……………………….. 177 9.……..……...... Aditivii materialelor polimerice …………………………………….... Aliajele antifricţiune ……………………………………………..... Materialele ceramice oxidice ………………………………….……...2.4.4...………..... Materialele termoplaste ………………………………………. 198 10...……….5..4. Materialele refractare ………………………………………….8. 180 9. 255 Cuvinte cheie …………………………………………………………….……..……....8.. 182 9.5..5...... 187 Teste de autoevaluare …………………………………………………………….1.. 225 11.. Alte metale şi aliaje neferoase ……………………………………….…….……..3. 207 10....4.9..8.2. Reacţiile de sinteză a polimerilor ………………………………….5.3.1. 207 10... Introducere ………………………………………………………………… 229 11. 172 9.... 229 11... Materialele ceramice silicatice ………………………………...……….7.. 210 10...………. Structura ceramicelor şi sticlelor …………………………………. 231 11. Proprietăţile polimerilor …………………………………………………… 236 11. Caracterizarea generală a polimerilor ……………………………….2. 184 Cuvinte cheie …………………………………………………………….…….. 254 11.4... 215 10. Structura polimerilor ……………………………………………………….... 257 3 .5.... 219 10... 186 Bibliografie ………………………………………………………………………. 211 10.4..8.. Sticlele ……………………………………………………………………... 250 11.2. Materialele ceramice ………………………………………………. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE POLIMERILOR ………………. Materialele termorigide ………………………………………...1..8. 187 Aplicaţii ………………………………………………………………….5.4. Materialele vitroceramice …………………………………………. 220 Bibliografie ……………………………………………………………………… 221 Teste de autoevaluare ……………………………………………………………. 250 11.. 192 10.. 197 10.1. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR CERAMICE ŞI STICLELOR ………………………….……....2.. 236 11.3.1. Materialele ceramice neoxidice ……………………………………… 214 10. Titanul şi aliajele pe bază de titan ………………………………………….. 197 10....7.4.1.3.. Aliajele cu memoria formei …………………………………………….4. Introducere …………………………………………………………………. 238 11. 222 Aplicaţii ………………………………………………………………….…….……....……. Principalele tipuri de materiale polimerice ……………………….……. Aliajele pentru lipire ……………………………………………. 233 11.

Obţinerea şi caracterizarea pulberilor ……………………………………...……….2. Introducere ………………………………………………………………… 267 12.1.....1. 357 4 .. 263 12. 317 14..3.. 301 13. 14... Cuvinte cheie ……………………………………………………………. 321 321 322 334 341 341 342 343 Grila de verificare a testelor de autoevaluare ……………………………......……….. 259 Aplicaţii …………………………………………………………………......2..…….……......………. Introducere …………………………………………………………..3...... 352 Index …………………………………………………………………………….……. 302 13..……….2.. Criteriile şi metodele de selecţie a materialelor ……………………. Structurile şi proprietăţile produselor sinterizate …………………..1.3... 307 13.. 14.……. 301 13... 315 Teste de autoevaluare …………………………………………………………….. 292 Teste de autoevaluare …………………………………………………………….... 295 13....…….. Estimarea caracteristicilor fizico-mecanice ale materialelor compozite . 274 12... Un studiu de caz privind alegerea materialelor ……………………. 267 12... Materiale compozite durificate cu fibre …………………………………… 284 Cuvinte cheie …………………………………………………………….………..……... Transformările structurale la presarea şi sinterizarea pulberilor ………….…….. Aplicaţii …………………………………………………………………. Bibliografie …………………………………………………………………….. Introducere …………………………………………………………...4........ 258 Teste de autoevaluare …………………………………………………………….. Teste de autoevaluare ………………………………………………………….4. 314 Bibliografie ……………………………………………………………………….………. 14..……. ALEGEREA MATERIALELOR PENTRU APLICAŢIILE TEHNICE ....Bibliografie ……………………………………………………………………….……..……….. 291 Bibliografie ………………………………………………………………………. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR REALIZATE PRIN AGREGARE DE PULBERI ……………. 292 Aplicaţii ………………………………………………………………….... STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR COMPOZITE ………………………………... 315 Aplicaţii …………………………………………………………………...... 353 Elements of materials science and engineering (Abstract) ……………….. 268 12. 312 Cuvinte cheie ……………………………………………………………...……... Lemnul – material compozit natural ………………………………........

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

Capitolul 7

OŢELURILE ŞI FONTELE ALIATE

7.1. Introducere
Oţelurile aliate sunt acele oţeluri care conţin, pe lângă componentele specifice (fierul – componentul de bază şi carbonul – componentul de aliere principal), elementele însoţitoare (manganul, siliciul etc.) şi impurităţile tipice (sulful, fosforul etc.) oţelurilor carbon, şi alte componente (denumite generic elemente de aliere EA), introduse în mod intenţionat şi în cantitate suficientă la elaborare, cu scopul de a conferi acestor aliaje anumite structuri şi proprietăţi. În contextul acestei definiţii, un component al unui oţel este considerat element de aliere, dacă concentraţia în care a fost introdus la elaborarea oţelului depăşeşte concentraţia până la care acest component se încadrează în categoria elementelor însoţitoare sau concentraţia maximă admisă când componentul are efectele unei impurităţi a oţelului. Astfel, având în vedere datele prezentate în scap. 4.3, oţelurile se consideră aliate cu mangan, dacă %Mnm > 0,8 %, cu siliciu, dacă %Sim > 0,5 %, cu fosfor, dacă %Pm > 0,06 % etc., în timp ce alte componente, cum ar fi cromul, nichelul, molibdenul, vanadiul, titanul, niobiul, wolframul, borul etc., care nu sunt specifice compoziţiei oţelurilor carbon industriale, capătă statutul de elemente de aliere oricare ar fi concentraţia în care au fost introduse (intenţionat) la elaborarea oţelurilor. În practică, pentru a exprima gradul de aliere al unui oţel se utilizează ca indicator suma concentraţiilor masice ale elementelor de aliere (exceptând carbonul) conţinute de acesta Sa ( S a = ∑ % EAmj , EAj, j = 1 … n, fiind elementele
j =1 n

de aliere introduse la elaborarea oţelului, iar %EAmj - concentraţiile masice ale acestor elemente), iar oţelurile aliate se clasifică în: oţeluri slab aliate, având Sa< 5 %, oţeluri mediu aliate, având 5 % ≤ Sa < 10 % şi oţeluri înalt (bogat) aliate, având Sa ≥ 10 %.
5

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

În mod similar, fontele aliate (denumite şi fonte speciale) sunt acele fonte care conţin, pe lângă componentele specifice, elementele însoţitoare şi impurităţile tipice fontelor albe (fără grafit în structură), cenuşii sau modificate (cu grafit în structură), şi alte componente (numite generic elemente de aliere), introduse în mod intenţionat şi în cantitate suficientă la elaborare, cu scopul de a conferi acestor aliaje anumite structuri şi proprietăţi. În contextul acestei definiţii, printr-un raţionament similar celui utilizat în cazul oţelurilor, sulful, în concentraţii %Sm < 0,15 % şi fosforul, în concentraţii %Pm < 0,6 %, considerate impurităţi, manganul, în concentraţii %Mnm < 1,5 %, siliciul, în concentraţii %Sim < 0,5…1,0 % la fontele albe sau %Sim < 3,5…4,5 % la fontele cenuşii sau modificate şi componentele introduse (în concentraţii mici) în cursul operaţiilor de modificare şi postmodificare (magneziu, ceriu, calciu, bariu, titan, zirconiu, aluminiu), considerate elemente însoţitoare, nu reprezintă elemente de aliere ale fontelor; aceste componente, introduse la elaborarea fontelor în concentraţii mai mari decât cele până la care se consideră impurităţi sau elemente însoţitoare, constituie elemente de aliere ale fontelor, iar componentele care nu sunt specifice compoziţiei fontelor albe, cenuşii sau modificate industriale, cum ar fi cromul, nichelul, molibdenul, vanadiul etc., au statutul de elemente de aliere oricare ar fi concentraţia în care au fost introduse (intenţionat) la elaborarea fontelor. Pentru a exprima gradul de aliere al unei fonte se poate utiliza, ca şi la oţeluri, indicatorul Sa, iar fontele aliate se clasifică în: fonte slab aliate, având Sa< 5 %, fonte mediu aliate, având 5 % ≤ Sa < 10 % şi fonte înalt (bogat) aliate, având Sa ≥ 10 %. Elementele de aliere se pot găsi în structurile oţelurilor şi fontelor, în funcţie de caracteristicile lor fizico – chimice (raza atomică, valenţa, electronegativitatea, tipul structurii cristaline, afinitatea chimică faţă de fier, carbon, elemente însoţitoare şi impurităţi) şi de concentraţiile în care sunt introduse la elaborarea acestor aliaje, în următoarele forme: a) dizolvate (prin substituţie sau interstiţial) în soluţiile solide specifice structurii aliajelor fier – carbon, soluţii denumite în acest caz ferită aliată şi austenită aliată; b) dizolvate în structura cristalină a cementitei, denumită în acest caz cementită aliată; c) legate sub formă de carburi proprii; d) combinate chimic cu fierul sub formă de compuşi intermetalici; e) legate sub formă de incluziuni nemetalice (oxizi, sulfuri, silicaţi) sau libere sub formă de cristale de metal pur. Primele trei forme de existenţă a elementelor de aliere sunt cele care corespund frecvent structurii oţelurilor şi fontelor aliate. Formele de existenţă d) şi e) sunt rar întâlnite, deoarece: * fierul formează compuşi intermetalici cu unele elemente de aliere numai dacă concentraţiile acestora sunt ridicate (de exemplu, fierul cu cromul formează compusul, de tip fază sigma, FeCr, caracterizat printr-o valoare de bază a concentraţiei cromului %Crm ≅ 45 %, cu vanadiul – compusul, de tip fază sigma,
6

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

FeV, având %Vm ≅ 48 %, cu molibdenul - compuşii Fe3Mo2, având %Mom ≅ 53 % şi FeMo, având %Mom ≅ 66 %, cu wolframul – compusul, de tip fază Laves, Fe2W, având %Wm ≅ 63 % şi compusul Fe3W2, având %Wm ≅ 68 %, cu titanul – compusul FeTi, având %Tim ≅ 52 %, iar cu niobiul – compusul, de tip fază Laves, Fe2Nb, având %Nbm ≅ 52 %); ca urmare, existenţa unor astfel de compuşi este caracteristică exclusiv oţelurilor şi fontelor înalt aliate cu astfel de elemente; * incluziunile nemetalice sunt (în mod obişnuit, datorită efectelor negative pe care le are prezenţa acestora - v. scap. 4.3.2 şi 4.3.3) faze nedorite ale structurii oţelurilor şi fontelor şi, ca urmare, legarea elementelor de aliere sub formă de incluziuni se realizează numai accidental, de obicei când nu se alege corect momentul introducerii acestor elemente în procesul tehnologic de elaborare; de exemplu, titanul, care are afinitatea chimică faţă de oxigen (puterea de dezoxidare) mai mare decât a siliciului şi aluminiului, introdus într-un oţel lichid înainte de finalizarea proceselor de dezoxidare (v. scap. 4.3.2) participă intens la realizarea acestor procese şi se va găsi în structura oţelului legat sub formă de incluziuni oxidice, diminuându-şi astfel activitatea ca element de aliere.

7.2. Interacţiunea elementelor de aliere cu fierul
Majoritatea elementelor de aliere sunt solubile în fier, formând cu acesta soluţii solide (în care, evident, fierul este solventul, iar elementele de aliere sunt componentele solut). Prezenţa elementelor de aliere dizolvate (împreună cu carbonul) în structura cristalină a fierului determină modificarea valorilor punctelor critice de transformare în stare solidă a acestuia. Unele elemente de aliere, cum ar fi cromul, siliciul, molibdenul, woframul, vanadiul, niobiul, având structura cristalină de tip CVC, sunt izomorfe cu Feα (şi Feδ), au o bună solubilitate în această modificaţie a fierului şi determină extinderea domeniilor de stabilitate a feritei (şi feritei delta) şi restrângerea domeniilor de stabilitate a austenitei, mărind temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feα ⇔ Feγ (punctul critic tc1 ≡ A3) şi micşorând temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feγ ⇔ Feδ (punctul critic tc2 ≡ A4). Elementele având influenţele menţionate anterior sunt denumite elemente de aliere alfagene sau elemente de aliere feritizante (notate generic EAα). Aşa cum se observă în figura 7.1 a, care prezintă configuraţia generală a diagramelor de echilibru ale sistemelor binare Fe – EAα, prezenţa elementelor de aliere alfagene determină domenii de existenţă a fazei γ ≡ Feγ(EAα) foarte înguste şi domenii foarte extinse de stabilitate a fazei α ≡ Feα(EAα); la aliajele unui astfel de sistem, caracterizate
7

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

prin %EAα ≥ a%, structura la orice temperatură corespunzătoare stării solide este alcătuită numai din cristalele fazei α ≡ Feα(EAα), fiind suprimată posibilitatea realizării transformărilor alotropice de tipul Feα ⇔ Feγ şi eliminată astfel posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (de tipul α ⇔ γ).

Fig. 7.1. Configuraţia generală a diagramelor de echilibru ale sistemelor binare de tipul: a – Fe – EAα; b – Fe − EAγ

Efectele anterior menţionate ale elementelor de aliere alfagene se menţin şi în cazul aliajelor ternare Fe – C − EAα (oţeluri şi fonte aliate cu elemente alfagene), în structura cărora faza α ≡ Feα(C, EAα) este ferita aliată, iar faza γ ≡ Feγ(C, EAα) este austenita aliată; aşa cum se observă în figura 7.2, care prezintă diagramele pseudobinare corespunzătoare la trei concentraţii masice (constante) de Si ≡ EAα; în aliajele ternare Fe – C – Si ≡ EAα , creşterea concentraţiei Si ≡ EAα determină îngustarea progresivă a domeniilor cu austenită aliată, lărgirea substanţială a domeniilor cu ferită aliată şi, ca o consecinţă, ridicarea substanţială a punctului critic A1 (creşterea temperaturii la care se poate realiza, în condiţii de echilibru, transformarea eutectoidă γ ⇔ α + Fe3C). Evident, când concentraţia de elemente de aliere alfagene %EAα ≥ a%, la orice temperatură corespunzătoare stării solide, oţelurile aliate au o structură monofazică feritică (sau o structură alcătuită din ferită şi mici conţinuturi de carburi), iar fontele aliate au o structură alcătuită din ferită şi carburi primare sau grafit, fiind suprimată posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (care presupun existenţa posibilităţii de realizare a transformărilor
8

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

alotropice de tipul Feα ⇔ Feγ); oţelurile sau fontele aliate care prezintă aceste particularităţi structurale sunt denumite oţeluri aliate feritice sau fonte aliate feritice.

Fig.7.2. Diagramele de echilibru pseudobinare ale aliajelor sistemului ternar Fe – C – Si ≡ EAα cu %Sim = 2,5 %; %Sim = 5,0 % şi %Sim = 7,5 %

Unele elemente de aliere, cum ar fi nichelul şi manganul, având structura cristalină de tip CFC, sunt izomorfe cu Feγ , au o bună solubilitate în această modificaţie a fierului şi determină extinderea domeniilor de stabilitate a austenitei şi restrângerea domeniilor de stabilitate a feritei (şi feritei delta), micşorând temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feα ⇔ Feγ (punctul critic tc1 ≡ A3) şi ridicând temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feγ ⇔ Feδ (punctul critic tc2 ≡ A4).
9

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

Elementele având influenţele menţionate anterior sunt denumite elemente de aliere gamagene sau elemente de aliere austenitizante (notate generic EAγ). Aşa cum se observă în figura 7.1 b, care prezintă configuraţia generală a diagramelor de echilibru ale sistemelor binare Fe – EAγ, prezenţa elementelor de aliere gamagene determină domenii de existenţă a fazei α ≡ Feα(EAγ) foarte înguste şi domenii foarte extinse de stabilitate a fazei γ ≡ Feγ(EAγ); la aliajele unui astfel de sistem, caracterizate prin %EAγ ≥ b%, structura la orice temperatură corespunzătoare stării solide este alcătuită numai din cristalele fazei γ ≡ Feγ(EAγ), fiind suprimată posibilitatea realizării transformărilor alotropice de tipul Feγ ⇔ Feα şi eliminată astfel posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (de tipul γ ⇔ α). Efectele anterior menţionate ale elementelor de aliere alfagene se menţin şi în cazul aliajelor ternare Fe – C − EAγ (oţeluri şi fonte aliate cu elemente gamagene), în structura cărora faza α ≡ Feα(C, EAγ ) este ferita aliată, iar faza γ ≡ Feγ(C, EAγ) este austenita aliată; aşa cum se observă în figura 7.3, care prezintă diagramele pseudobinare corespunzătoare la trei concentraţii masice (constante) de Mn ≡ EAγ; în aliajele ternare Fe – C – Mn ≡ EAγ , creşterea concentraţiei Mn ≡ EAγ determină îngustarea progresivă a domeniilor cu ferită aliată, lărgirea substanţială a domeniilor cu austenită aliată şi, ca o consecinţă, coborârea substanţială a punctului critic A1 (micşorarea temperaturii la care se poate realiza, în condiţii de echilibru, transformarea eutectoidă γ ⇔ α + Fe3C). Evident, când concentraţia de elemente de aliere gamagene %EAγ ≥ b %, la orice temperatură corespunzătoare stării solide, oţelurile aliate au o structură monofazică austenitică, iar fontele aliate au o structură alcătuită din austenită şi grafit, fiind suprimată posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (care presupun existenţa posibilităţii de realizare a transformărilor alotropice de tipul Feγ ⇔ Feα); oţelurile sau fontele aliate care prezintă aceste particularităţi structurale sunt denumite oţeluri aliate austenitice sau fonte aliate austenitice. Considerând (în mod schematic, simplificat) că influenţele elementelor de aliere se manifestă prin modificarea poziţiilor liniilor şi punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Fe – Fe3C, aşa cum se prezintă în figura 7.4, aspectele anterior prezentatate se pot sintetiza astfel: • elementele de aliere alfagene (cromul, siliciul, molibdenul etc.) determină extinderea domeniilor de existenţă a feritei şi restrângerea domeniilor de stabilitate a austenitei (v. fig. 7.4 a); la concentraţii mari de elemente alfagene posibilitatea realizării transformării alotropice Feα ⇔ Feγ este suprimată şi se obţin oţeluri sau fonte aliate feritice, care nu prezintă transformări de fază în stare solidă de tipul α ⇔ γ;
10

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

• elementele de aliere gamagene (manganul, nichelul etc.) determină extinderea domeniilor de existenţă a austenitei şi restrângerea domeniilor de stabilitate a feritei (v. fig. 7.4 b); la concentraţii mari de elemente gamagene posibilitatea realizării transformării alotropice Feγ ⇔ Feα este anulată şi se obţin oţeluri sau fonte aliate austenitice, care nu prezintă transformări de fază în stare solidă de tipul γ ⇔ α;

Fig.7.3. Diagramele de echilibru pseudobinare ale aliajelor sistemului ternar Fe – C – Mn ≡ EAγ cu %Mnm = 3,0 %; %Mn m = 13,0 % şi %Mn m = 20,0 %

11

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • elementele de aliere modifică poziţia punctului critic de transformare în stare solidă tPSK ≡ A1 şi deplasează punctul S (având.11 %) spre concentraţii ale carbonului mai scăzute şi. corespunzătoare concentraţiei carbonului în perlită) spre concentraţii ale carbonului mai reduse (v. 4.2. alungirea procentuală după rupere A. abscisa %Cm = 0. ca urmare.) au şi elementele de aliere dizolvate în austenită. duritatea Brinell HBS şi energia de rupere la încercarea la încovoiere prin şoc KV) în funcţie de concentraţiile masice ale diverselor elemente de aliere dizolvate în aceasta.77 %.11 %) devine posibilă producerea transformării eutectice şi apariţia în structura lor de echilibru a unor mici cantităti de ledeburită (constituent specific structurii fontelor albe).4 şi 7. • elementele de aliere deplasează punctul E (având.7. oţelurile aliate care prezintă aceste particularităţi structurale sunt denumite oţeluri aliate ledeburitice. aşa cum s-a specificat în scap. 4.2.6 sunt prezentate diagramele de variaţie a principalelor caracteristici mecanice ale feritei (rezistenţa la tracţiune Rm.4. 12 . la unele oţeluri aliate (aliaje caracterizate prin concentraţii masice de carbon %Cm ≤ 2. aşa cum s-a specificat în scap.5). b – elementele de aliere gamagene Elementele de aliere dizolvate în ferită sau austenită influenţează proprietăţile fizico – mecanice ale acestor faze. influenţe similare (creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii. 7. În figura 7. Schema modificării liniilor şi punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Fe-Fe3C de către: a – elementele de aliere alfagene. Fig. menţinerea constantă sau diminuarea plasticităţii etc. abscisa %Cm = 2. fig.

5. 7.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. Influenţa elementelor de aliere asupra caracteristicilor mecanice ale feritei: a – Rm = f1(%EAm). b – concentraţiei masice a carbonului în perlită Fig. 7. c − HBS = f3(%EAm). Influenţele elementelor de aliere asupra: a – poziţiei punctului critic A1. b − A = f2(%EAm).6. d − KV = f4(%EAm) 13 .

cementita aliată cu mangan poate avea %Mnat ≤ 100 %. ce pot exista ca faze distincte în structurile oţelurilor şi fontelor aliate. Ta. dar şi de concentraţiile în care se găsesc acestea în oţeluri şi fonte şi de solubilitatea lor în ferită şi austenită. Mo. din această categorie fac parte. cementita aliată cu crom poate avea %Crat ≤ 25 %. 4. Zr. Ti Elementul de aliere cel mai carburigen CREŞTE AFINITATEA FAŢĂ DE CARBON În cazul elementelor de aliere carburigene. din această categorie fac parte metalele de tranziţie situate în tabloul periodic al elementelor la stânga fierului (v. ale căror carburi (Ni3C. Nb. dar carburile pe care le formează au stabilitate redusă. cementita aliată cu molibden poate avea %Moat ≤ 3 %. interacţiunea cu carbonul depinde nu numai de afinitatea lor faţa de acest element. cu formula generală (Fe. Ca urmare. care împiedică formarea carburilor sau produc descompunerea carburilor existente şi asigură apariţia grafitului (carbonului liber) ca fază structurală a fontelor şi (uneori) a oţelurilor (v. • elemente carburigene. aşa cum se poate observa în fig.4). Interacţiunea elementelor de aliere cu carbonul Elementele de aliere introduse la elaborarea oţelurilor şi fontelor se pot clasifica. wolframul).3. W. nichelul.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 7. • elemente care reacţionează cu carbonul.7). aluminiul şi cuprul. în această situaţie se pot afla elementele de aliere cu afinitate faţă de carbon apropiată de cea corespunzătoare fierului (manganul. 7. Co3C) nu apar în mod obişnuit în structurile oţelurilor sau fontelor aliate. astfel: Fe. Componentul de bază al oţelurilor şi fontelor Mn. Cr. scap. care formează carburi stabile.EA)3C. nichelul şi cobaltul. cromul. molibdenul. se pot defini următoarele tipuri de situaţii privind existenţa elementelor de aliere carburigene în structurile oţelurilor şi fontelor: a) elementele de aliere sunt dizolvate în cementită prin substituirea parţială a atomilor de fier din structura cristalină a acesteia.1). care formează cementită aliată. V. de exemplu. în funcţie de afinitatea lor faţă de carbon (crescătoare odată cu mărirea deficitului de electroni în substraturile atomice d. principalele elemente de aliere care fac parte din această categorie sunt siliciul. astfel: • elemente grafitizante. ce are caracteristicile unei faze bertholide. tabelul 1. iar cementita aliată cu wolfram poate avea %Wat ≤ 1 %). în funcţie de modul în care interacţionează cu carbonul. 14 . în structura căreia atomii elementelor de aliere înlocuiesc în diverse proporţii atomii de fier (de exemplu. elemente ce pot fi ierarhizate.

cu structura cristalină de tip hexagonal. Deoarece carburile sunt de obicei prezente ca faze minoritare (cu conţinuturi procentuale scăzute) în structura oţelurilor sau fontelor aliate. cu structura cristalină de tip hexagonal. care se dizolvă în cementită (în concentraţiile anterior precizate) şi pot forma şi carburi proprii de tipul EA7C3. dar formează şi carburi proprii (mai ales când se află în cantităti ce depăsesc solubilitatea lor în cementită). care sunt insolubile în austenită. carburile primare (ca faze individuale sau în alcătuirea amestecului eutectic) dispuse sub formă de reţea la limitele cristalelor masei metalice de bază a structurii măresc rezistenţa mecanică şi duritatea. dar diminuează considerabil plasticitatea şi tenacitatea oţelurilor sau fontelor. molibdenul şi wolframul.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Ti [Ar]3d24s2 V [Ar]3d34s2 Cr [Ar]3d54s1 Mn [Ar]3d54s2 Fe [Ar]3d64s2 Co [Ar]3d74s2 [Ar] ≡ 1s22s22p63s23p6 [Kr] ≡ [Ar] 3d104s24p6 [Xe] ≡ [Kr] 4d105s25p6 Ni [Ar]3d84s2 Cu [Ar]3d104s1 Zr [Kr]4d25s2 Nb [Kr]4d45s1 Mo [Kr]4d55s1 Ta [Xe]5d36s2 W [Xe]5d46s2 elementul chimic configuraţia electronică Elemente carburigene ! Elemente care formează carburi instabile Fig. Prezentarea schematică a corelaţiei dintre poziţia în tabloul periodic.11). cât şi ale caracteristicilor de plasticitate şi tenacitate). în timp ce carburile globulare fine. configuraţia electronică şi afinitatea faţă de carbon ale principalelor elemente de aliere din oţeluri şi fonte b) elementele de aliere sunt dizolvate în cementită. zirconiul şi titanul). această situaţie este tipică elementelor puternic carburigene (tantalul.7. care formează carburi primare (insolubile în austenită) de tipul EAC. cu structura cristalină cubică sau EA2C. influenţelor pe care le au asupra proprietăţilor mecanice ale acestor aliaje depind în măsură importantă de forma. 7. Carburile elementelor de aliere au duritatea mai mare şi fragilitatea mai redusă decât cele corespunzătoare cementitei. în această situaţie se pot încadra cromul. 15 . c) elementele de aliere nu se dizolvă în cementită şi formează (oricare ar fi concentraţia în care au fost introduse în oţeluri sau fonte) carburi proprii greu fuzibile. cu structură cristalină complexă. EA23C6 sau EA6C. 3. uniform distribuite în matricea structurală asigură oţelurilor şi fontelor o combinaţie favorabilă de caracteristici mecanice (cu valori ridicate atât ale caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi duritate. scap. niobiul. care se dizolvă relativ uşor în austenită (la încălzirea oţelurilor sau fontelor aliate) şi de tipul EAC. vanadiul. cu structura cristalină cubică sau EA2C. cu duritate şi stabilitate foarte ridicate. modul de distribuţie şi gradul lor de dispersie în structură (v.

2).1).1 % şi se asigură formarea unor reţele peliculare submicroscopice de nitruri sau oxizi. vanadiul. 5). deplasând spre dreapta curbele c şi d ale diagramei TTT la încălzire (v.1.3. distribuiţi sub formă de reţele peliculare intercristaline.). wolframul. scap.6) şi rezultă o structură cu austenită neomogenă şi carburi nedizolvate. transforma la răcire a austenitei şi transformarea la încălzire a martensitei (v. deoarece la încălzirea lor prin inducţie cu curenţi de înaltă frecvenţă se produce transformarea perlitei în austenită prin mecanismul fără difuzie (v. obţinerea structurilor cu austenită omogenă presupune utilizarea unor valori ale parametrilor de regim ti. molibdenul. τm mai mari decât cele corespunzătoare cazului când piesele sunt confecţionate din oţeluri carbon sau fonte nealiate. niobiul.4. deoarece formează compuşi (carburi sau carbonitruri). • elementele de aliere carburigene (molibdenul. fig.) diminuează vitezele de desfăsurare a etapelor de dizolvare a cementitei şi/sau carburilor în austenită şi de omogenizare a austenitei. cap. 5. vanadiul etc. care blochează creşterea cristalelor de austenită până la temperaturi ridicate (v. care constituie “bariere” eficiente pentru creşterea granulaţiei austenitei până la temperaturi ridicate (dacă %Alm > 0. chiar şi în concentraţii foarte reduse (corespunzătoare unei microalieri). Influenţele privind transformarea la încălzire a perlitei în austenită se pot sintetiza astfel: • elementele de aliere care sunt solubile în cementită şi/sau formează carburi stabile (cromul. iar la proiectarea pieselor care urmează a fi supuse călirii CIF nu se vor alege ca materiale astfel de oţeluri sau fonte aliate. improprie pentru obţinerea unor structuri şi proprietăţi mecanice convenabile după călirea martensitică. scap. 6. nitrurile sau oxizii de aluminiu se distribuie în structură sub formă de particule izolate şi efectul de blocare a creşterii granulaţiei austenitei este anulat). datorită acestei influenţe. efecte similare având şi alierea cu aluminiu. reduc tendinţa de creştere a cristalelor de austenită la încălzire şi conferă oţelurilor şi fontelor ereditate granulară fină. la încălzirea pieselor din oţeluri sau fonte aliate cu astfel de elemente în vederea aplicării de TT. 5.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 7. dacă concentraţia masică a acestui element este %Alm ≤ 0.4. singurul element de aliere care favorizează creşterea granulaţiei 16 . A. Influenţele elementelor de aliere asupra transformărilor structurale în stare solidă ale oţelurilor şi fontelor Elementele de aliere prezente în compoziţia oţelurilor şi fontelor pot influenţa desfăşurarea şi efectele producerii transformărilor structurale în stare solidă tipice acestor aliaje: transformarea la încălzire a perlitei în austenită.1 %. titanul etc. zirconul.

11 a) sau suprimarea posibilităţilor de transformare (deplasarea spre durate foarte lungi a transformărilor) prin mecanismele perlitic (v.9 şi 7. corespunzătoare unor oţeluri şi fonte industriale.corespunzător transformării austenitei subrăcite în perlită şi tMC2 . aceste influenţe importante ale prezenţei elementelor de aliere în oţeluri sau fonte sunt prezentate schematic de diagramele din figura 7. v. 5. vanadiul etc. Principalele influenţe ale elementelor de aliere asupra transformării la răcire a austenitei sunt următoarele: • elementele de aliere (cu excepţia cobaltului). scap. manganul. 7. în compoziţia oţelurilor şi fontelor aliate cu acest element.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate austenitei este manganul (element solubil în Feγ şi care nu formează carburi proprii) şi. acestea indicând existenţa a două puncte de maxim cinetic (tMC1 . 7. Fig.11 b) sau 17 . B.2. cuprul) au influenţele anterior prezentate fără a modifica configuraţia curbelor diagramelor de transformare izotermă a austenitei. fig. micşorând astfel viteza de răcire critică vrc (v. fiind (în marea lor majoritate) solubile în Feγ. molibdenul.4). destinate confecţionării semifabricatelor şi pieselor care se supun prelucrării prin deformare plastică la cald sau aplicării unor TT.10.8 Prezentarea schematică a influenţei elementelor de aliere asupra poziţiei curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei • elementele de aliere care nu formează carburi stabile (nichelul. ca urmare. wolframul. măresc stabilitatea austenitei în domeniul transformărilor la răcire prin mecanismele cu difuzie şi intermediar şi deplasează spre dreapta (spre durate mai lungi) curbele diagramelor de transformare izotermă şi termocinetică a austenitei.corespunzător transformării austenitei subrăcite în bainită. în timp ce elementele de aliere care pot forma carburi (cromul. siliciul.) produc şi modificări ale formei curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei.8 şi sunt ilustrate şi atestate de diagramele TTT din figurile 7. trebuie introduse (în cantităţi convenabile) şi elemente de aliere (din gama precizată mai înainte) care să anihileze tendinţa spre obţinerea unei granulaţii grosolane indusă de prezenţa manganului. 7. fig.

Influenţele elementelor de aliere asupra transformării la răcire a austenitei (prezentate anterior) au câteva implicaţii practice foarte importante: 18 . Fig.14. fig.44 %. Prezentarea comparativă a diagramelor de transformare (izotermă şi termocinetică) a austenitei pentru două oţeluri industriale: a – oţel carbon (%Cm = 0.13 şi 7. b – oţel aliat cu Ni (%Cm = 0. %Nim = 5 %) • elementele de aliere (cu excepţia cobaltului şi aluminiului) coboară temperaturile punctelor Ms şi Mf. corespunzătoare unor oţeluri şi fonte aliate industriale.11 c). aceste influenţe sunt ilustrate sintetic de diagramele din figura 7. 7. ca urmare.15.12. caracteristice pentru transformarea austenitei prin mecanismul fără difuzie (transformarea martensitică) şi. 7. aceste influenţe ale elementelor de aliere care formează carburi (sugerate schematic de diagramele din figura 7.44 %). determină creşterea conţinuturilor procentuale de austenită reziduală din structurile la ta ale oţelurilor sau fontelor călite martensitic.9.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR bainitic (v. 7.11) sunt ilustrate şi atestate convingător de diagramele TTT din figurile 7.

%Sim = 2. b – fontă nodulară aliată cu Mo (%Cm = 3. ceea ce asigură niveluri mai scăzute ale tensiunilor mecanice reziduale generate de călire şi reduce considerabil riscul deformării excesive sau fisurării acestor piese (chiar şi în cazul când acestea prezintă forme complicate sau detalii constructive cu puternice efecte de concentrare a tensiunilor). 19 . determină creşterea substanţială a călibilităţii oţelurilor (v. 7.11. %Sim = 2.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig.4 %. scap.4. Prezentarea comparativă a diagramelor de transformare (termocinetică) a austenitei pentru două fonte industriale: a – fontă nodulară nealiată (%Cm = 3. b – diagramă cu transformarea perlitică suprimată.6 %).75 %) Fig.6 %. ca urmare. piesele confecţionate din oţeluri aliate se pot căli pe adâncimi mari şi/sau se pot supune călirii martensitice în medii care răcesc mai lent decât mediile de călire tradiţionale (apă. produsă de prezenţa elementelor de aliere. %Mom = 0. 7. 6.4 %.2) şi. c – diagramă cu transformarea baintică suprimată • micşorarea vrc.10. ulei). Prezentarea schematică a infleunţelor elementelor de aliere asupra configuraţiei curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei: a – diagramă cu două puncte de maxim cinetic.

4 %.8 %) Fig.13. • coborârea punctului martensitic superior Ms.5 %.3 %) Fig. produsă de prezenţa elementelor de aliere.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. oţelurile sau fontele aliate care prezintă acestă particularitate structurală sunt denumite oţeluri aliate martensitice (autocălibile) sau fonte aliate martensitice (autocălibile).35 %. permite ca la unele oţeluri şi fonte aliate să se realizeze transformarea austenitei în martensită chiar şi la răcirea (călirea) în aer. 20 . Diagramele de transformare (izotermă) a austenitei (cu două puncte de maxim cinetic) pentru: a – un oţel aliat (%Cm = 0. Diagrama de transformare (izotermă) a austenitei (cu transformarea perlitică suprimată) pentru un oţel aliat (%Cm = 0. %Nim = 1 %.2 %). %Nim = 0. Diagrama de transformare (izotermă) a austenitei (cu transformarea bainitică suprimată) pentru un oţel aliat (%Cm = 0. 12. b – o fontă aliată (%Cm = 3 %.1 %. %Mom = 0. %Nim = 0. %Nim = 1.5 %. produsă de prezenţa elementelor de aliere. 7.6 %.14. determină la unele oţeluri şi fonte aliate nerealizarea transformării martensitice prin călirea (răcirea austenitei cu o viteză vr ≥ vrc) până la ta şi menţinerea unor structuri cu masa de bază austenitică după o astfel de călire. 7. %Crm = 12 %.2 %) • micşorarea vrc. %Crm = 0. %Sim = 2 %. %Crm = 2. 7. %Crm = 0.

Influenţele elementelor de aliere asupra transformării la încălzire a martensitei (transformării la revenire a structurilor obţinute prin călirea martensitică a oţelurilor sau fontelor) sunt următoarele: • elementelor de aliere prezente în oţeluri şi fonte produc fenomenul de stabilitate la revenire a structurilor obţinute prin călirea martensitică.3). se separă particule fine de carburi ale elementelor de aliere. fenomen ce constă în frânarea proceselor care au loc la revenire (datorită diminuării substanţiale a vitezei de difuzie a carbonului în fier în prezenţa elementelor de aliere) şi deplasarea acestora spre temperaturi mai ridicate şi/sau durate mai mari (v. aceasta se transformă în martensită cubică şi rezultă astfel o structură (alcătuită din 21 . datorită acestui fenomen. b – conţinutului procentual de austenită reziduală din structurile la ta ale oţelurilor sau fontelor călite martensitic C. elemente însoţitoare şi impurităti ca şi oţelurile sau fontele aliate). aşa cum se poate observa din examinarea diagramei prezentate în figura 7.16 (curbele a şi b). revenirea poate determina apariţia unui fenomen numit durificare secundară. se obţin prin călirea pâna la ta structuri cu masa de bază austenitică). efectul obţinut prin revenire este diminuat. Influenţele elementelor de aliere asupra: a – temperaturii Ms. τm – v.5) a oţelurilor sau fontelor aliate fiind mai mare decât a structurilor care rezultă tratând în acelaşi fel (cu acelaşi regim) oţelurile carbon sau fontele nealiate echivalente (având aceleaşi conţinuturi de carbon. 7. duritatea structurilor realizate prin revenirea cu un anumit regim (ti. scap. 5. 6. • la oţelurile (cu conţinuturi ridicate de carbon) şi fontele aliate cu elemente care produc coborârea punctului Ms (la care. care se produce deoarece la încălzirea austenitei rezultate la călire (stabilă la ta datorită conţinutului mare de elemente de aliere dizolvate) procesele de difuzie a carbonului şi elementelor de aliere sunt activate. scap. stabilitatea austenitei se micşorează. 15.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. aşa cum s-a arătat anterior.

Diagrama variaţiei tenacităţii în funcţie de temperatura de revenire la un oţel aliat care prezintă fenomenul de fragilitate la revenire b) oţelurile revenite timp îndelungat la ti = 450…550 oC şi/sau răcite lent la sfârşitul tratamentului prezintă un nivel scăzut al energiei de rupere KV (devin fragile). 6.5) cu duritatea mai scăzută. dar cu caracteristicile de tenacitate mai bune.2 %. 7. b − oţel aliat (%Cm = 0.17. scap. c – oţel aliat (%Cm = 1 %. fenomen care se manifestă. iar apariţia ei este determinată de starea de tensiuni reziduale generată de producerea nesimultană în toată masa structurii a transformării martensitei de călire şi austenitei reziduale în martensită de revenire. dacă se măresc ti şi/sau τm. apariţia a două anomalii privind nivelul tenacităţii (exprimat prin valoarea energiei de rupere KV) structurilor obţinute la revenire (care ar trebui să crească continuu o dată cu ridicarea temperaturii de revenire şi micşorarea durităţii): a) oţelurile revenite la ti = 200…400 oC prezintă un nivel scăzut al energiei de rupere KV (devin fragile).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR martensită şi carburi) cu duritatea ridicată.17. Duritatea structurilor obţinute prin revenirea unor oţeluri călite: a – oţel carbon (%Cm = 0. • la oţelurile aliate cu crom.3 %) .45 %). fragilitatea produsă de revenirea la ti = 200…400 oC este denumită fragilitate ireversibilă. %Crm = 12 % ) Fig. aşa cum arată diagrama din figura 7. cu crom şi nichel. dacă duratele de menţinere în intervalul de 22 .%Crm = 1. efectele descrise mai înainte se pot observa examinând configuraţia curbei c din figura 7.16. 7. fenomen care dispare dacă se face o revenire la o temperatură mai mare de 400 oC şi nu mai apare dacă se repetă revenirea la o temperatură situată între 200 oC şi 400 oC (decât dacă revenirea se aplică după o nouă operaţie de călire martensitică). care se poate transforma. într-o structură (de tip sorbită de revenire – v.45 %. care poate determina. se manifestă fenomenul numit fragilitate de revenire. Fig.16. %Mom = 0. cu mangan etc.

durata τm este scurtă. chiar dacă se face revenirea la ti > 550 oC.0 %). ridică rezistenţa mecanică şi duritatea.3 %) sau wolfram (%Wm = 0. 7. care împiedică desfăşurarea proceselor (descrise mai înainte) responsabile de apariţia fenomenului.). dar şi multe influenţe contradictorii (cromul este feritizant. este denumită fragilitate reversibilă şi poate fi contracarată prin aplicarea următoarelor soluţii: utilizarea unor regimuri de revenire la care temperatura ti > 550 oC. fragilitatea produsă de revenirea la ti = 450…550 oC. ridică rezistenţa mecanică şi duritatea etc. creşte rezistenţa mecanică şi duritatea etc.1. elemente care au şi unele influenţe similare (măresc călibilitatea. nitruri) şi crearea condiţiilor pentru apariţia unor microfisuri intercristaline (care generează comportarea fragilă a structurii de revenire). cromul este carburigen. care finisează granulaţia. oţelul cu %Cm = 0. În mod similar.5…1. Clasele structurale de oţeluri şi fonte aliate Influenţele principalelor elemente de aliere asupra structurii şi proprietătilor oţelurilor şi fontelor sunt sintetizate în tabelul 7. se pot preciza cu un grad mare de siguranţă influenţele prezenţei acestui element de aliere (alfagen. măreşte călibilitatea.5.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate temperaturi situat între 450 oC şi 550 oC sunt mari şi/sau viteza de răcire este mică. carburi. care a presupus împărţirea lor pe tipuri de influenţe şi gruparea elementelor de aliere pe clase sau categorii în funcţie de modul de acţiune şi de efectele prezenţei lor în oţeluri sau fonte.). influenţa dominantă (rezultantă) nefiind întotdeauna în corelaţie directă cu valorile concentraţiilor acestora (de exemplu.). Datele din acest tabel şi aspectele expuse mai înainte evidenţiază complexitatea influenţelor elementelor de aliere şi motivează modul anterior de prezentare şi comentare a acestora. De exemplu.1 % şi %Crm = 18 % aparţine clasei oţelurilor aliate feritice. acesta devine un oţel aliat austenitic). se pot estima cu o bună precizie influenţele prezenţei acestui element de aliere (gamagen.2…0. dacă se adaugă în compoziţia acestui oţel şi %Nim = 8 %. îmbunătăţeşte tenacitatea etc. în timp ce. 23 . în timp ce nichelul nu formează carburi stabile şi poate avea efect grafitizant etc. carburigen. iar răcirea la sfârşitul revenirii să face rapid (în apă sau ulei) şi/sau utilizarea unor oţeluri aliate suplimentar cu molibden (%Mom = 0. dacă oţelul este aliat cu nichel.). determinată de saturarea cu anumite elemente (în principal cu fosfor) a marginilor cristalelor structurii şi/sau separarea la marginea cristalelor a unor compuşi chimici ai acestor elemente (fosfuri. care măreşte călibilitatea. în timp ce nichelul este austenitizant. este dificil de apreciat care sunt influenţele cumulate ale prezenţei celor două elemente de aliere în compoziţia oţelului. dacă un oţel este aliat cu crom. Dacă însă oţelul este aliat cu crom şi nichel.

reduce foarte mult vrc Puternică .Tabelul 7.3% C) Nichel Fosfor Siliciu Titan Nelimitată 2.75 % (1% în oţeluri cu 0.1 % (creşte cu conţinutul de C) 12.5% C prin legarea carbonului în carburi stabile) Puternică Foarte puternică (mai mică decât a Ti sau Nb). efect grafitizant Mai mică decât a Fe.5 % (nu depinde oţeluri cu 0. cu cromul efect antigrafitizant Reduce vrc mai puternic decât cromul Reduce moderat vrc .2% C) . efect grafitizant Nulă.2% C) 6 % (11 % în 6 % (se reduce cu scăderea temperaturii) 32 % (se reduce cu scăderea temperaturii) Nelimitată − Menţine duritatea prin dizolvare în soluţie Carburile stabile nu afectează revenirea. producându-se totuşi o oarecare durificare secundară Impiedică înmuierea prin durificare secundară Durificare secundară maximă Wolfram oţeluri cu 0.5 % (în funcţie de conţinutul de carbon) 2. reduce întrucâtva plasticitatea Produce durificarea prin precipitare în aliajele Mo-Fe Creşte rezistenţa şi tenacitatea Durifică puternic Durifică şi scade plasticitatea Produce durificarea prin precipitare în aliajele Ti-Fe Produce durificarea prin precipitare în aliajele W-Fe Durificare moderată prin soluţia solidă Influenţa asupra austenitei In stare dizolvată reduce viteza critică Reduce viteza de racire critică vrc în aceeaşi măsură cu manganul Creşte viteza critică Influenţa exercitată prin carburi Tendinţa de formare a carburilor Mică .3% C) mult de carbon) 0. efect grafitizant Mai mare decât a Mn.8 % (20 % în oţeluri cu 0. efect antigrafitizant La fel cu a Fe Efectul în timpul revenirii − Rezistenţă moderată la înmuiere Menţine duritatea Foarte redusă. dar stabilizează austenita reziduală în oţelurile cu conţinut ridicat de carbon Reduce vrc în aceeaşi măsură cu manganul Reduce vrc mai mult decât nichelul Are tendinţă puternică de formare a carburilor şi măreşte viteza critică In cantităţi mici. creşte rezistenţa la coroziune Durifică considerabil Durifică apreciabil. dar mai mică decât a W. Influenţele principalelor elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor Elementul de aliere Aluminiu Crom Cobalt Mangan Solubilitatea în stare solidă 1. reduce vrc In stare dizolvată. dar mai Reduce vrc în aceeaşi măsură mică decât a Cr. efect antigrafitizant Molibden oţeluri cu 0.1. efect antigrafitizant Mai mică decât a Fe.5% C) Nelimitată Nelimitată 3 % (8% în în Feγ în Feα 30 % Nelimitată 80 % 15 … 18 % 32 % (se reduce cu scăderea temperaturii) 25 % (în funcţie de conţinutul de carbon) Influenţa asupra feritei Durifică considerabil Durifică puţin. efect grafitizant Cea mai mare (2% Ti face necălibil un oţel cu 0. în procentele uzuale Stabilitate la revenire Impiedică înmuierea prin durificare secundară Foarte redusă Mai mare decât a Fe.5% (4%în oţeluri cu 0.mai mare decât a cromului.0 % (9 % în 18.5 % 0.2% C) Vanadiu 1.

numai din perlită. %Nim ≤ 3 %. A3. A. reducerea concentraţiei carbonului în perlită.P).6 %. bainitice şi martensitice din structură. mărirea călibilităţii. producerea fenomenului de stabilitate la revenire etc. în funcţie de constituenţii din structura de echilibru stabil sau metastabil pe care o prezintă la ta. pot forma carburi proprii. după răcirea lentă sau în aer de la temperaturi înalte. utilizate în mod obişnuit la realizarea pieselor pentru maşini şi utilaje. Ms (v. pentru a defini şi preciza cu o bună fidelitate efectele elementelor de aliere asupra oţelurilor. finisarea granulaţiei.P + (%B)HVB + (%M)HVM . se pot separa din austenită sub formă de carburi secundare.1. pe lângă clasificarea oţelurilor în funcţie de gradul de aliere (prezentată în scap. cu o anumită viteză vr (exprimată în oC/s).5 %. iar HVα. oţelurile aliate perlitice au structura de echilibru la ta alcătuită din ferită (aliată) şi perlită. călirea martensitică şi revenirea.4)…(6. influenţează desfăşurarea transformărilor în stare solidă etc. 0. s-a ajuns la concluzia că. la încălzire sau răcire. la proiectarea regimurilor şi estimarea efectelor tratamentelor termice sau termochimice care se aplică semifabricatelor sau pieselor din oţeluri aliate perlitice se va ţine seama de influenţele specifice prezenţei elementelor de aliere: modificarea poziţiei punctelor critice A1.5 % ≤ %Sim ≤ 2.8 % ≤ %Mnm ≤ 2. %Vm ≤ 0. duritatea structurii care se obţine la răcirea din domeniul austenitic (ti = A3 + 30…50 oC). relaţiile (6.). se poate estima cu relaţia: (7. dacă sunt oţeluri hipoeutectoide. aceleaşi transformări structurale ca şi la oţelurile carbon. evident. Principalele clase structurale de oţeluri aliate sunt prezentate în continuare. dacă sunt oţeluri hipereutectoide. modifică poziţiile punctelor critice A1 şi A3.2). recoacerile cu schimbare de fază.6)). Pentru oţelurile aliate perlitice. categoriile şi tipurile de tratamente care se pot aplica fiind aceleaşi ca şi în cazul semifabricatelor şi pieselor realizate din oţeluri carbon (recoacerile fără schimbare de fază. iar microstructurile acestor oţeluri sunt similare celor corespunzătoare oţelurilor carbon (v. HVB şi HVM sunt 25 . Elementele de aliere prezente în compoziţia acestor oţeluri pot avea influenţe multiple (se dizolvă în ferită.P. 7. dar structurile de echilibru la ta ale oţelurilor sunt similare celor corespunzătoare oţelurilor carbon.1) şi împărţirea lor în clase structurale.0 %. reduc concentraţia carbonului în perlită. având compoziţia chimică caracterizată prin %Cm ≤ 0. tratamentele termochimice).1) HVST = (%α. dacă sunt oţeluri eutectoide sau din perlită şi carburi (cementită aliată sau carburi secundare). astfel. (%B) şi (%M) sunt conţinuturile procentuale de formaţiuni feritoperlitice. Oţelurile aliate perlitice sunt oţeluri slab sau mediu aliate la care se produc.P)HVα. Semifabricatele şi piesele confecţionate din oţeluri aliate perlitice pot fi tratate termic sau termochimic. austenită sau cementită. este necesară. tabelul 4.0 %. constituentul omniprezent fiind perlita. în care (%α. %Crm ≤ 3 %. %Mom ≤ 0. 0.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Ţinând seama de aceste observaţii.

26 (7.0 74. parametrii ti şi τm ai ciclului de revenire se stabilesc ţinând seama de intervenţia fenomenului de stabilitate la revenire.9 16. dacă HVrOC se situează în intervalul de valori [150 .0 -55.8 11.5 202 aC 223 377 949 aSi -14.5) . bEA având valorile (stabilite experimental) precizate în tabelul 7.5).0 0 bCr 8. există următoarea corelaţie între duritatea HVrOA . dacă HVrOC > 300. aEA.0 0 bV 130 0 0 α.0 -20.0 89.0 21. pentru un regim de revenire caracterizat printr-o valoare dată a parametrului PHJ = Ti[18 + lg(τm)].2) HVST = a0 + ∑ a EA % EAm + [b0 + ∑ bEA %EAm ] lg v r . aşa cum s-a constatat experimental. 6. b0.0 0 bSi -19.2.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR durităţile celor trei tipuri de formaţiuni structurale.2 − 13%C m ) HVrOC . cu Ti = ti + 273 în K şi τm în ore (v.6 -6. 300] şi PHJ = 17670 + 7950%C m − 21. având în vedere că: PHJ = 21900 + 4050%C m − (33.0 bC 0 54. (7.P B M ST ≡ b0 10.0 aMn 30. 6.0 0 bMn 0 -22.2 Valorile coeficienţilor din relaţiilede estimare a durităţii oţelurilor aliate perlitice Tipul structurii Ferită + perlită Bainită Martensită Tipul structurii Ferită + perlită Bainită Martensită ST ≡ a0 77.0 0 bMo 0 -33.3) iar regimurile de revenire se pot proiecta fără dificultate. date de relaţii de forma: (7.8HVrOC . Astfel.5). Tabelul 7.6 0 aV 462 0 0 α. coeficienţii a0.0 -10.P B M De asemenea. scap. corespunzătoare structurii obţinute după revenirea unui oţel aliat şi duritatea HVrOC .5 72.0 0 bNi 4.0 aNi 27. v.0 aCr 35.4 8.0 aMo 19. scap.6 134 27.2 29.4) (7. corespunzătoare structurii rezultate după revenirea oţelului carbon echivalent (care are aceeaşi concentraţie masică de carbon ca şi oţelul aliat): HVrOA = HVrOC +30(%Sim+%Mnm)+55%Crm+6%Nim+100%Mom+150%Vm. dacă oţelurilor aliate perlitice destinate realizării pieselor pentru maşini şi utilaje (având caracteristicile de compoziţie chimică în limitele anterior precizate) li se aplică TT de îmbunătăţire (călire martensitică + revenire înaltă.0 73.

V etc.06 %. recoacerea de recristalizare fară schimbare de fază (pentru refacerea plasticităţii pieselor şi semifabricatelor prelucrate prin deformare plastică la rece) şi recoacerea de detensionare (pentru diminuarea nivelului tensiunilor reziduale din piesele şi semifabricatele prelucrate prin diverse procedee tehnologice).0 %). Oţelurile aliate austenitice sunt oţeluri ce au în compoziţie concentraţii mari de elemente gamagene (Ni. 7.%Crm = 12 %). W. Cele mai utilizate tipuri de oţeluri din această clasa sunt oţelurile austenitice manganoase. urmate de recoaceri de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul ales corespunzător asigurării caracteristicilor dorite). Fig. mici cantităţi de carburi ale elementelor de aliere). o structură alcătuită din austenită aliată (şi. Oţelurile aliate feritice sunt oţeluri cu conţinut scăzut de carbon.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate B. cu structura alcătuită din ferită aliată cu crom (cromferită) şi carburi. la piesele şi semifabricatele confecţionate din astfel de oţeluri nu se pot aplica tratamentele termice cu schimbare de fază (recoacerile cu schimbare de fază. la care structura austenitică este conferită de alierea cu 27 . la orice temperatură corespunzătoare stării solide.18. o structură alcătuită din ferită aliată (şi. ). singura modalitate de modificare (între anumite limite) a granulaţiei şi caracteristicilor mecanice ale pieselor şi semifabricatelor din oţeluri aliate feritice constă din aplicarea unor operaţii de deformare plastică la rece (ecruisare). Si. la orice temperatură corespunzătoare stării solide. 18. călirea martensitică şi revenirea).05 %. eventual. mici cantităţi de cementită aliată sau carburi ale elementelor de aliere). care le conferă. Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate feritice: a – oţel feritic aliat cu crom (%Cm = 0. Microstructurile tipice ale oţelurilor din această clasă structurală sunt prezentate în figura 7. eventual. Mn etc. Deoarece aceste oţeluri nu prezintă transformări de fază în stare solidă (elementele de aliere elimină posibilitatea realizării transformărilor de tipul Feα ⇔ Feγ şi α ⇔ γ ). fiind posibilă numai aplicarea tratamentelor termice fără schimbare de fază: recoacerea de omogenizare (pentru omogenizarea chimică a structurilor dendritice primare ale pieselor şi semifabricatelor obţinute prin turnare). Mo.%Sim = 3. mediu sau înalt aliate cu elemente alfagene (Cr. cu structura monofazică alcătuită din cristale de ferită aliată cu siliciu C. care le conferă.). b .oţel feritic aliat cu siliciu (%Cm = 0.

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR mangan. %Nim = 2…4 %.2…0. Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate martensitice (autocălibile) sunt prezentate în figura 7.6…1. cu diferite reţete de compoziţie: a) %Cm < 0. gama oţelurilor aliate martensitice utilizate în aplicaţii tehnice este însă destul de restrânsă. deoarece resursele mondiale de nichel sunt limitate şi acest element este scump) şi menţinerea acestei structuri până la temperaturi scăzute (stabilizarea structurii austenitice). ca şi în cazul oţelurilor aliate feritice. fiind posibilă numai aplicarea tratamentelor termice fără schimbare de fază: recoacerea de omogenizare (pentru omogenizarea chimică a structurilor dendritice primare ale pieselor şi semifabricatelor obţinute prin turnare).19. D. b) %Cm = 0. Deoarece aceste oţeluri nu prezintă transformări de fază în stare solidă (elementele de aliere elimină posibilitatea realizării transformărilor de tipul Feγ ⇔ Feα şi γ ⇔ α ). c) %Cm = 0. călirea martensitică şi revenirea). deoarece oţelurile martensitice aliate cu elemente gamagene (Ni sau Mn).2 %. Microstructurile tipice ale oţelurilor din această clasă structurală sunt prezentate în figura 7. la piesele şi semifabricatele confecţionate din astfel de oţeluri nu se pot aplica tratamentele termice cu schimbare de fază (recoacerile cu schimbare de fază. de alierea suplimentară cu mangan şi/sau azot.20. Oţelurile aliate martensitice (autocălibile) sunt oţeluri la care concentraţiile de carbon şi de elemente de aliere sunt alese astfel încât să nu suprime posibilităţile de realizare a transformărilor de fază în stare solidă şi să asigure o diminuarea a vitezei de răcire critice care să permită obţinerea unei structuri martensitice la răcirea în aer din domeniul austenitic.4 % şi %Crm = 13…15 %.0 %. urmate de recoaceri de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul ales corespunzător asigurării caracteristicilor dorite). uneori. la care structura austenitică este conferită de alierea cu nichel şi. singura modalitate de modificare (între anumite limite) a granulaţiei şi caracteristicilor mecanice ale pieselor şi semifabricatelor din oţeluri aliate austenitice constă din aplicarea unor operaţii de deformare plastică la rece (ecruisare). oţelurile austenitice cu nichel şi oţelurile austenitice crom – nichel. d) %Cm = 0. aşa cum s-a precizat anterior. %Crm = 16…18 %. se folosesc foarte rar şi singurele oţelurile martensitice cu o frecvenţă mai mare de utilizare sunt oţelurile înalt aliate cu crom. toate elementele de aliere (în afară de cobalt) au capacitatea de a micşora vrc. recoacerea de recristalizare fară schimbare de fază (pentru refacerea plasticităţii pieselor şi semifabricatelor prelucrate prin deformare plastică la rece) şi recoacerea de detensionare (pentru diminuarea nivelului tensiunilor reziduale din piesele şi semifabricatele prelucrate prin diverse procedee tehnologice).15 % şi %Crm = 12…14 %. Deoarece. 28 . care asigură formarea structurii austenitice la concentraţii mai mici ale nichelului (face oţelurile mai ieftine. gama oţelurilor martensitice ar trebui să aibă o mare extindere. %Crm = 16…18 %.1…0. fiind caracterizate printr-o mare fragilitate.

%Nim = 30 %. d . %Nim = 8 %. 19. %Crm = 25 %. 7. b .oţel austenitic aliat cu crom şi nichel (%Cm = 0.2 %. Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate martensitice: a – oţel martensitic aliat cu crom (%Cm = 0. 7. b .oţel austenitic aliat cu nichel (%Cm = 0. %Crm = 14 %). %Nim = 12 %). %Crm = 18 %. %Mnm = 12 %).4 %.08 %.22 %. 29 . Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate austenitice: a – oţel austenitic aliat cu mangan (%Cm = 1. ).05 %.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig.oţel austenitic aliat cu crom şi nichel (%Cm = 0.oţel martensitic aliat cu crom (%Cm = 0. %Crm = 14 %).4 %. c . 20. ) Fig.

Mn etc. ambele microstructuri corespunzând unor oţeluri aliate ledeburitice călite martensitic (formaţiunile ledeburitice sunt dispuse la marginea cristalelor de austenită. Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate ledeburitice: a – oţel ledeburitic aliat cu crom şi molibden (%Cm = 0. formaţiunile ledeburitice din structura acestor oţeluri pot fi disperse. sub forma unei reţele ledeburitice intergranulare (denumită în tehnică schelet ledeburitic). %Crm = 12 %. iar în ordonată concentraţia de nichel echivalent %Nie. %EAm.6 %) şi de elemente de aliere (Cr. Mo etc. %Crm = 12 %). 21.21 a. În funcţie de concentraţiile de carbon şi de elemente de aliere ce le caracterizează compoziţia. Schaeffler 30 . astfel că la răcirea lor din stare lichidă este posibilă realizarea transformării eutectice şi apariţia în structură a unor mici cantităţi de ledeburită (constituent specific structurii fontelor albe). având în abscisă concentraţia de crom echivalent %Cre. corespunzătoare unor oţeluri aliate cu elemente gamagene (Ni. având în compoziţie atât elemente alfagene.) sunt realizate în coordonate %Cm.24. Diagramele structurale din figura 7. Si. Fig.) şi din figura 7. Fiecare din cele două mărimi care definesc sistemul de coordonate al diagramei structurale A. Pentru estimarea clasei structurale a oţelurilor aliate se folosesc diagramele structurale ale oţelurilor aliate. Schaeffler. b .). construite experimental pentru cele mai utilizate categorii de astfel de oţeluri.35 %. se utilizează diagrama structurală A. %Cm > 0. Clasa structurală căreia aparţine un oţel aliat depinde de concentraţia carbonului. Oţelurile aliate ledeburitice sunt oţeluri care au în compoziţie concentraţii mari de carbon (de obicei.oţel martensitic aliat cu crom (%Cm = 1.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR E. 7. corespunzătoare unor oţeluri aliate cu elemente alfagene (Cr. precum şi de tipul şi concentraţiile elementelor de aliere conţinute de acesta. aşa cum evidenţiază microstructura din figura 7. prezentată în figura 7. cât şi elemente gamagene. V. aşa cum se observă pe microstructura prezentată în figura 7. Pentru estimarea clasei structurale a oţelurilor aliate complex. W etc.21 b. din care s-au separat carburi secundare şi care s-au transformat prin călire în martensită). sau coerente. W.23.22.85 %. %Mom = 3 %).

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate grupează câte o categorie de componente de aliere ale oţelurilor: concentraţiile masice ale elementelor de aliere alfagene (feritizante) sunt considerate (fiecare cu câte un factor de multiplicare stabilit experimental) pentru definirea mărimii %Cre. Diagramele structurale ale oţelurilor aliate cu crom: a – structurile de echilibru. punctul caracteristic nominal PCN . aleasă corespunzător reţetei de aliere utilizate la elaborarea sa. ci prin zone (domenii) de tranziţie. dacă oţelul este aliat complex (şi cu elemente de aliere alfagene şi cu elemente de aliere gamagene). punctele acestora 31 .06. dacă oţelul este aliat cu elemente din aceeaşi categorie (alfagene sau gamagene).5%Com +30(%Nm – Xc) la determinarea Nie.7) %Nie = %Nim + 0. respectiv (%Cre.6) %Cre = %Crm + %Mom +1. Pentru definirea mărimilor %Cre şi %Nie se utilizează relaţiile: (7.5%Mnm +30%Cm . poziţionând pe diagrama structurală.fig.5%Tam + %Wm + %Alm la determinarea %Cre şi 0.5%Nbm.10. dacă 18 ≤ %Crm <28 % şi Xc = 0. (7.5%Sim +0. Fig. având coordonatele (%Cm. pe unele diagrame structurale limitele domeniilor corespunzătoare unor clase structurale nu sunt marcate prin linii. %Eam). iar concentraţiile masice ale elementelor de aliere gamagene (austenitizante) sunt considerate (fiecare cu câte un factor de multiplicare stabilit experimental) pentru definirea mărimii %Nie.23 şi 7. 7.7. adăugând 2%Tim + %Vm + 0. care se completează uneori. b – structurile la răcirea în aer de la temperaturi înalte La utilizarea diagramelor structurale ale oţelurilor aliate trebuie avute în vedere şi următoarele particularităţi (v. %Nie).22. 7.22. dacă %Crm ≥ 28 %) Pentru orice oţel aliat la care se cunoaşte compoziţia chimică (exprimată prin concentraţiile masice ale tuturor componentelor) se poate determina clasa structurală din care face parte. termenul de corecţie Xc luându-se nenul. dacă %Crm ≥ 18 % (Xc = 0.24): * datorită complexităţii influenţelor elementelor de aliere.

fonte cenuşii. 23. de exemplu. ferito – martensitice etc.1) şi încadrarea fontelor în clase structurale. * pe diagramele structurale sunt precizate şi unele informaţii conexe. Schaeffler sunt marcate domeniile caracteristice din punctul de vedere al problemelor (pericolelor) care apar la utilizarea diverselor tipuri de oţeluri aliate: domeniul I – pericol maxim de fragilizare prin apariţia fazei sigma (compusul intermetalic FeCr). domeniul III . fonte nodulare etc. este utilă. 7.pericol maxim de fragilizare (fisurare) la rece. deosebit de utile la utilizarea diagramelor pentru soluţionarea unor probleme tehnice. pe diagrama structurală a oţelurilor aliate cu mangan este precizat subdomeniul oţelurilor austenitice recomandate pentru aplicaţii practice.) sau în categoria fontelor fără grafit în structură (la care tot carbonul din compoziţia fontelor este dizolvat în soluţiile având ca solvent fierul sau este legat sub formă de carburi.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR corespunzând PCN ale unor oţeluri aliate cu caracterizare structurală complexă: austenito – feritice. conform acestui criteriu fontele aliate pot fi încadrate în categoria fontelor cu grafit (carbon liber) în structură (denumite. iar structurile sunt asemănătoare celor corespunzătoare fontelor albe). pentru a defini şi preciza cu o bună fidelitate efectele elementelor de aliere asupra fontelor. domeniul IV – pericol maxim de fragilizare datorită creşterii intense a granulaţiei la încălzire. Criteriile care se utilizează în acest scop sunt: • forma de existenţă a carbonului. dimensiunile. pe lângă clasificarea lor în funcţie de gradul de aliere (prezentată în scap. austenito – martensitice.. 7. ca şi fontele nealiate. Diagramele structurale (la răcirea în aer de la temperaturi înalte) ale: a – oţelurilor aliate cu nichel. b – oţelurilor aliate cu mangan Ca şi în cazul oţelurilor. iar pe diagrama structurală A. în funcţie de modul de asigurare a prezenţei grafitului şi de configuraţia. modul de distribuţie şi gradul de dispersie ale formaţiunilor de grafit din structură: fonte pestriţe. 32 . Fig. fonte maleabile. domeniul II – pericol maxim de fragilizare (fisurare) la cald.

Fig. Diagrama structurală A. Diagrama structurală a fontelor cu grafit nodular aliate cu nichel şi molibden . 24. 25. fonte aliate martensitice.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. 7. conform acestui criteriu fontele aliate pot fi încadrate (aplicând aceleaşi principii ca şi în cazul oţelurilor aliate) în următoarele clase structurale: fonte aliate perlitice. Schaeffler • constituenţii din structura de echilibru stabil sau metastabil pe care o prezintă masa metalică de bază a fontei la ta. după răcirea sa lentă sau în aer de la temperaturi înalte. 7. 7. 26. fonte aliate austenitice. Diagrama structurală a fontelor aliate cu aluminiu 33 Fig. fonte aliate feritice.

6 fontă slab aliată. 6 fontă aliată (specială). fontele înalt aliate cu nichel (element gamagen. cu acţiune grafitizantă) aparţin clasei structurale a fontelor austenitice cu grafit (lamelar sau nodular). 30 diagramă structurală A. 6 cementită aliată. 5 oţel mediu aliat. construite experimental pentru cele mai utilizate categorii de astfel de fonte. iar fontele înalt aliate cu crom (element alfagen. 9 fontă aliată martensitică. 6 clasă structurală. 21 34 . De exemplu. fontele înalt aliate cu siliciu (element alfagen.25 este prezentată diagrama structurală a fontelor aliate cu aluminiu (element alfagen). 32 durificare secundară. 25 oţel aliat austenitic. reversibilă. 27 oţel aliat ledeburitic. carburigen şi antigrafitizant) se încadrează în categoria fontelor albe feritice. construcţia şi modalităţile de utilizare ale acestor diagrame fiind similare celor corespunzătoare diagramelor structurale ale oţelurilor aliate. iar transformarea eutectoidă. 10 fontă aliată feritică. 5 element de aliere alfagen (feritizant). 28 oţel bogat aliat.26 diagrama structurală a fontelor cu grafit nodular slab aliate cu nichel (element gamagen) şi molibden (element alfagen). cu acţiune grafitizantă) sunt fonte feritice cu grafit (lamelar sau nodular). 20 fontă înalt (bogat) aliată. 14 fază sigma. ce are loc după separarea de carburi secundare din austenită. alcătuită din austenită şi carburi. 30 oţel aliat martensitic (autocălibil). 7 element de aliere gamagen (austenitizant).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR De exemplu. 6 fontă aliată austenitică. constă din descompunerea austenitei în ferită şi carburi). eutectice şi secundare distribuite într-o masă de ferită aliată cu crom (la răcirea din stare lichidă a acestor fonte transformarea eutectică conduce la formarea unei structuri de tip ledeburitic. 14 element de aliere. 6 fragilitate de revenire ireversibilă. Pentru estimarea clasei structurale a fontelor aliate se pot folosi diagramele structurale ale fontelor aliate. 10 element grafitizant. 21 element carburigen. în figura 7. iar în figura 7. 6 carbură proprie. 10. 22 oţel aliat. 31 stabilitate la revenire. 5 punct caracteristic nominal PCN. 9. 25 diagramă structurală. 27 oţel aliat feritic. având structura de echilibru alcătuită din carburi primare. 6 ferită aliată. 5 oţel aliat perlitic. Schaeffler. 20. 6 fontă mediu aliată. 5 oţel slab aliat. Cuvinte cheie austenită aliată.

.3 %. %Mn m = 0. Gâdea S. c) oţelul cu %Cm = 1. Editura Tehnică.a. Bucureşti. Vacu S.. %Sim = 1. ş.7. %Mnm = 0..06 %. Studiul metalelor. %Mnm = 1. Metalurgie fizică. Geru N.02 % şi %Cr m = 1. %Si m =0.06 %. %Sm = 0. ş.9 %.. Métallographie et traitements thermiques des métaux.45 %.3 % este un oţel aliat numai cu crom. Metalurgie fizică şi studiul metalelor. Oţeluri inoxidabile şi refractare.5 % şi %Mom = 0.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Bibliografie 1. I.3 %... Climax Molibdenum Company.5 %. %Sim=0. Metalurgie fizică. Bucureşti. şi Popova L. %Si m = 2. Editura Tehnică. Petrescu M. Editura Didactică şi Pedagogică. Care dintre următoarele fonte se încadrează în categoria fontelor aliate: a) fonta cu %Cm = 3. 1981 3..1 % este un oţel aliat cu sulf şi fosfor? T.. %Sim=0.0 %. Climax Molibdenum Company.0 %. 1978 6. d) oţelul cu %Cm = 0. 1983 10. Izotermiceskie i termodinamoceskie diagramî raspada pereohladjenovo austenita. Editura Didactică şi Pedagogică.15 % şi %Pm = 0.02 %..0 %. Cias W. Editura Tehnică. %Crm = 1. 1982 4. Popov A.0 %.02 % . * * * Austenite Transformation Kinetics of Ferrous Alloys. Timişoara.a. 1970 5. Moscova. Sofroni I. Truşculescu M. Colan H.3 %.a. 35 . Lakhtine I.3 %.02 % şi %Pm = 0. 1985 Teste de autoevaluare T.4 %. Bucureşti. Moscova.02 % este un oţel carbon. Care dintre afirmaţile următoare sunt adevărate: a) oţelul cu %Cm = 0. Fonte speciale.0 %. Austenite Transformation Kinetics of Ferrous Alloys. 1983 2.W. Bucureşti.7. %Pm = 0. Editura Didactică şi Pedagogică.. Metalografie şi tratamente termice. %Sm = 0.1. Protopopescu H.5 %. 1983 8..5 %. %Mn m = 0.3 %. Editura Facla. b) oţelul cu %C m = 0. 1988 12.15 %.0 % este un oţel aliat cu crom.A. Editura Didactică şi Pedagogică. 1974 9. %Sm = 0.02 %. %S m = 0.. %Mnm = 0. II. Bucureşto. Greenwich. Bucuresti... Mir. %Sm = 0.7 %.M. %P m = 0.. b) fonta cu %C m = 3. vol.E. Stefănescu D.. 1965 7. II – Cast Irons and Steels. vol. Ieremia A. Greenwich. %Mnm = 0. ş. Elaborarea oţelurilor aliate. %Sim=0.2. Metallurghia. %P m = 0. 1980 11. Mantea St. Bucureşti.

6. %Alm = 20 %. b) manganul.12. b) cromul. b) dizolvate în cementită. %Pm = 0. b) titanul. b) recoacerea de detensionare.7. d) vanadiul ? T. c) cromul. c) fonta cu %Cm = 2. Care dintre următoarele tipuri de tratamente se pot aplica la piesele sau semifabricatele din oţeluri aliate austenitice: a) recoacerea de detensionare.7. b) siliciul. d) nichelul ? T.8. d) siliciul? T. c) normalizarea.5 %. d) călirea martensitică? T.11. Care dintre următoarele elemente de aliere produc mărirea temperaturii corespunzătoare punctului critic A1 al oţelurilor şi fontelor: a) nichelul. d) compuşii intermetalici? T.7.4. %Sm = 0.06 %.5 %. d) vanadiul? T. b) recoacerea de omogenizare.7. Elementele de aliere se pot găsi în structurile oţelurilor şi fontelor: a) dizolvate în ferită sau austenită. d) recoacerea completă? T. d) nichelul? T. Care dintre următoarele componente ale oţelurilor sau fontelor sunt elemente de aliere gamagene (austenitizante): a) manganul. T. Care dintre următoarele tipuri de tratamente se pot aplica la piesele sau semifabricatele din oţeluri aliate feritice: a) recoacerea de recristalizare fără schimbare de fază.06 %. d) siliciul? T. %Mnm = 0.7. Care dintre următoarele forme de existenţă a elementelor de aliere în structurile oţelurilor şi fontelor sunt. %Crm = 1. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor determină reducerea concentraţiei carbonului în perlită: a) nichelul. c) cromul.7. c) legate sub formă de carburi proprii. %Sim=2. %Sm = 0. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor aparţin categoriei elementelor gamagene: a) wolframul. Care dintre următoarele componente ale oţelurilor sau fontelor sunt elemente de aliere alfagene (feritizante): a) manganul. %Nim = 13 %? T.8 %. nedorite: a) soluţiile solide ale elementelor de aliere cu fierul: b) carburile elementelor de aliere. d) combinate cu fierul sub formă de compuşi intermetalici ? .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Sm = 0. c) cromul.06 %.7. b) manganul. %Sim=1. b) molibdenul.0 %. d) fonta cu %Cm = 3. d) wolframul? T. c) nichelul.7.10.14.7. %Pm = 0.9. în general.3. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor aparţin categoriei elementelor alfagene: a) cromul.0 %.06 %.06 %.5. c) manganul. Care dintre următoarele elemente de aliere coboară temperatura corespunzătoare punctului critic A1 al oţelurilor şi fontelor: a) molibdenul.5 %.7. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor 36 .13.7.03 %. c) cromul.0 %. %Pm = 0.7. %Mnm = 6. b) siliciul. c) călirea martensitică. c) manganul. c) incluziunile nemetalice.7.

16. 37 . o durată τm = 0. c) prin răcirea rapidă în apă sau ulei la revenire.21. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor deplasează spre dreapta curbele diagramelor de transformare la răcire a austenitei: a) cromul. %Crm = 17 % şi %Nim = 10 % se foloseşte diagrama structurală A. Care dintre următoarele elemente de aliere diminuează temperatura corespunzătoare punctului Ms al oţelurilor şi fontelor : a) cromul.7. Pentru a finisa granulaţia oţelurilor se poate utiliza microalierea cu: a) niobiu. d) oţelurile feritice? T.19. Care dintre următoarele oţeluri aliate pot avea în structura lor la ta constituentul structural tipic fontelor albe: a) oţelurile martensitice.24.15. %Sim = 0. d) manganul? T.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate pot avea acţiune grafitizantă: a) siliciul. c) oţelurile feritice. c) manganul. c) siliciul.0 %. având compoziţia caracterizată prin %Cm = 0. b) cobaltul. c) cromul. Pentru stabilirea clasei structurale a unui oţel aliat.7. d) molibdenul? T.7. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor are cea mai puternică acţiune carburigenă: a) manganul. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor are cea mai bună solubilitate în cementită: a) siliciul. Schaeffler.45 %. b) nichelul. c) oţelurile perlitice.2 %.8 %. b) cromul.23. Care dintre următoarele oţeluri aliate capătă o structură de călire la răcirea în aer din domeniul austenitic: a) oţelurile austenitice.6 %. b) prin revenirea la ti >500 oC. b) nichelul. b) oţelurile ledeburitice. b) nichelul.2 % şi %Crm = 1. d) vanadiul? T. c) nichelul. %Mn = 2. d) oţelurile autocălibile? T. d) manganul? T. b) cromul.7. c) oţelul aliat având %Cm = 0. d) cobaltul? T. b) nichelul. c) zirconiu. b) vanadiu.0 %? T.22. c) tantalul. Care sunt coordonatele PCN corespunzător acestui oţel: a) %Cre = 18.2…0. Cum se poate diminua pericolul fragilităţii reversibile de revenire a unui oţel aliat: a) prin alierea suplimentară cu molibden în concentraţie de %Mom = 0. Care dintre următoarele elemente de aliere determină micşorarea vitezei de răcire critice şi creşterea călibilităţii oţelurilor şi fontelor: a) cromul. d) titanul? T. b) oţelul carbon cu %Cm = 0.5 ore: a) oţelul carbon cu %Cm = 0.17.6 % şi %Crm = 1.7.7.7.26. Care dintre următoarele oţeluri aliate va avea duritatea mai mare după călirea martensitică şi revenirea la ti = 500 oC. b) oţelurile martensitice. Care dintre următoarele elemente de aliere pot modifica configuraţia obişnuită (tipică oţelurilor carbon sau fontelor nealiate) a curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei: a) cromul. d) prin alierea suplimentară cu mangan? T.7.7. d) aluminiu? T. d) oţelul aliat având %Cm = 0. d) aluminiul? T.0 %. c) manganul.7.3 %. c) manganul.25.7.05 %.18.20.7.

Care din următoarele tipuri de fonte aliate au grafit în structură: a) fontele aliate cu siliciu. %Sim = 0. %Nim = 0.44 %.08 %. fiecărei curbe de răcire corespunzându-i o viteză de răcire vrj. aliat cu %Crm = 17 %: a) clasa oţelurilor feritice.01 % şi pentru oţelul carbon echivalent (cu compoziţa chimică definită prin %Cm = 0. %Sim = 0. Folosind datele din aceste diagrame şi aplicând relaţiile (7.5 %. %Crm = 1.7. bainitice (%B)j şi martensitice (%M)j în structurile care rezultă prin răcirea austenitei după curbele de răcire j = 1…n sunt precizate pe diagramele din figura 7. folosind procedeul descris la rezolvarea aplicaţiei A. %Mnm = 0. având compoziţia chimică definită prin %Cm = 0. iar valorile vitezelor de răcire corespunzătoare acestor curbe se determină.7. %Sm = 0. d) clasa oţelurilor austenitice? T. %Sim = 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Nie = 11.7 %. b) fontele înalt aliate cu crom. c) %Cre = 12. cu ajutorul relaţiei (5. Care dintre următoarele probleme poate să apară la utilizarea oţelului cu %Cm = 0.025 %. b) fragilizarea (fisurarea) la cald. %Crm = 25 % şi %Nim = 0.03 %. %Sm = 0. c) clasa oţelurilor ledeburitice. d) fontele înalt aliate cu nichel? Aplicaţii A. Cărei clase structurale aparţine oţelul cu %Cm = 0. b) clasa oţelurilor martensitice. b) %Cre = 18. %Nie = 18. Conţinuturile procentuale de formaţiuni ferito-perlitice (%α.29. c) clasa oţelurilor ledeburitice.04 %. %Mom = 0.27 se prezintă diagramele de transformare termocinetică a austenitei pentru un oţel slab aliat.7.5 %.44 %. %Sim = 0.2 %.2 %. j = 1…n şi o anumită alcătuire a structurii care rezultă prin răcirea austenitei cu această viteză. În figura 7. c) fragilizarea (fisurarea) la rece.02 %.5 % şi %Nim = 10 %: a) fragilizarea prin apariţia fazei sigma.05 %.26 %. %Mn = 1. din domeniul austenitic şi până la ta.22 %.5 %? T.7.22 %. Rezolvare Aşa cum se poate observa examinând figura 7. datele care se obţin pe această cale sunt prezentate în tabelul 7.28. %Pm = 0. pe fiecare din diagramele de transformare a austenitei sunt trasate câte n curbe de răcire.2 %. %Vm = 0.27.5 %.5 %.5.025 %).27. Cărei clase structurale aparţine oţelul cu %Cm = 0.10).3.5 %: a) clasa oţelurilor feritice.P)j.1) şi (7. b) clasa oţelurilor martensitice. 38 . %Crm = 20. d) %Cre = 20.30.7. %Nie = 12.2 %.030 %.27.2) să se estimeze valorile durităţii structurilor care rezultă la răcirea celor două oţeluri.1. d) clasa oţelurilor austenitice? T. cu diferite viteze vr. %Mn = 1.7 %.6 %. %Pm = 0.030 %. %Nie = 12.6 %. c) fontele aliate cu vanadiu. %Mnm = 0.3. d) fragilizarea datorită creşterii intense a granulaţiei la încălzire? T.

27. Ni. Diagramele transformării termocinetice a austenitei pentru două oţeluri cu %Cm = 0.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate a. b. Fig 7.Mo şi V. b – oţel carbon 39 .44 %: a – oţel slab aliat cu Cr.

4. 40 .2) pentru datele din tabelul 7.P)j OTEL ALIAT 12300 750 40000 650 100 3.28.6⋅10-3 -2 1000 750 3500 650 100 4. cu ajutorul cărora s-au construit.3 60 40 3 750 10 650 14. vrj. τ2j.9 100 0.9 2 70 28 5 750 17 650 8.4 100 0.1 7 60 33 7 750 24 650 5. o o o C C C/s (%B)j (%M)j s s (%α.3 56 25 19 9 750 56 650 2.7 90 5 5 0. graficele dependenţelor HVST = f(vr).8⋅10-1 3 750 20 650 5.7. Vitezele de răcire şi alcătuirea structurilor corespunzătoare curbelor de răcire din diagramele prezentate în figura 7.9 750 5 650 24.7.28. pentru cele două oţeluri considerate.1.3 5 95 1 750 4 650 33.8 750 3 650 45.5 706 1. t2j.0 2 98 Curba de răcire j 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 1 2 3 4 5 6 7 8 Aplicând relaţiile (7.0⋅10 -1 150 750 500 650 100 2.3 3 97 0.0 73 17 10 0.5 750 2 650 66.2 650 80. Fig.27 Alcătuirea structurii t1j.5 100 OTEL CARBON 4150 750 16100 650 100 8.3 s-au obţinut rezultatele prezentate în tabelul 7.3.5 650 71.7 650 215.1) şi (7.0 100 25 750 100 650 1.0 13 20 67 0.4⋅10-3 100 750 360 650 100 3.5 721 1. τ1j.9⋅10 60 750 160 650 1. Graficele dependenţelor HVST = f(vr) pentru cele două oţeluri considerate în aplicaţia A.5 693 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 7. reprezentate în figura 7.

27 Curba de răcire j 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 1 2 3 4 5 6 7 8 o vrj.6⋅10-3 4.7 71.P 206 223 237 246 248 251 259 184 194 201 205 207 207 208 HVB OTEL ALIAT 342 354 380 389 402 424 OTEL CARBON 400 402 407 442 HVM 656 660 669 672 677 685 688 673 673 674 683 Duritatea structurii HVST 206 223 237 246 349 448 459 502 664 677 688 184 194 201 205 240 287 560 678 3.4 66. utilizate cu precădere la fabricarea pieselor pentru maşini şi utilaje: • structurile de echilibru (ferito – perlitice) ale acestor oţeluri au durităţi similare celor corespunzătoare structurilor de echilibru ale oţelurilor carbon echivalente.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Tabelul 7.1 5.0 215. Durităţile structurilor obţinute la răcirea austenitei după curbele de răcire reprezentate pe diagramele din figura 7. ca urmare. care conferă oţelurilor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi duritate.3 14. punerea în valoare a prezenţei elementelor de aliere conţinute de aceste oţeluri este posibilă numai prin aplicarea de TT capabile să asigure realizarea unor structuri cu conţinuturi procentuale mari de formaţiuni bainitice şi/sau martensitice.0 1.4.9 24. • la aceste oţeluri. C/s Durităţileformaţiunilor structurale HVα.5 8.3 33.9 8.3 45.0⋅10-2 2.9⋅10-1 1.0 Observaţie Rezultatele aplicaţiei evidenţiază câteva aspecte practice importante privind oţelurile aliate hipoeutectoide din clasa perlitică. structurile cu caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi duritate se pot obţine şi la răcirea austenitei cu viteze mult mai mici decât cele necesare pentru realizarea aceloraşi efecte la oţelurile carbon 41 .8⋅10-1 5.3 2.4⋅10-3 3.0 80.

scap.17). pentru oţelul carbon şi.5. aşa cum se poate observa examinând graficele din figura 7. regimurile TT de călire martensitică pentru piesele confecţionate din cele două sortimente de oţel vor fi asemănătoare: ti = 850…870 oC. După călire.6 %. Să se stabilească şi să se compare regimurile TT de îmbunătăţire care asigură pieselor de tip arbore confecţionate din cele două oţeluri un nivel al durităţii finale de 280 HV.2. Rezolvare Aşa cum este cunoscut din scap. 6. cu compoziţia chimică definită prin %Cm = 0. Conform indicaţiilor din scap. iar la aplicarea TT de călire la piesele din oţel carbon se vor alege ti şi τm către limitele inferioare ale intervalelor de valori prescrise şi se va face răcirea în apă (pentru a se asigura formarea unei structuri martensitice).2 %. HM ≅ 58 HRC (660 HV). 5. pentru oţelul aliat şi A3 ≅ 810 oC.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR echivalente. la realizarea TT de călire la piesele din oţel aliat se recomandă utilizarea unor valori ale ti şi τm către limitele superioare ale intervalelor de valori prescrise (deoarece prezenţa elementelor de aliere frânează procesele de obţinere a austenitei omogene) şi răcirea în ulei (deoarece elementele de aliere reduc vrc şi măresc călibilitatea oţelului).7. %Mnm = 0. ţinând seama de influenţele elementelor de aliere. apropiată de valoarea dată de relaţia (6. v. fig.5.17). în timp ce pentru realizarea aceleiaşi structuri la oţelul carbon echivalent trebuie folosite viteze de răcire vr > 200 oC/s (asigurate numai de răcirea în apă. 42 . %Crm = 1.3 %. ca urmare.28.2).3 % şi b) oţel carbon. rezultă că pentru oţelurile cu compoziţiile chimice precizate în enunţ.4. fig. se stabileşte valoarea necesară a parametrului PHJ = Ti[18 +lg(τm)]. %Sim = 0. %Mnm = 0. 6. vi < vad.2. v. TT de îmbunătăţire constă dintr-un ciclu primar de călire martensitică şi un ciclu final de revenire înaltă. v.45 %.3 %. %Sim = 0. duritatea pieselor confecţionate din cele două sortimente de oţel va fi aproximativ identică (deoarece duritatea martensitei depinde esenţial de concentraţia carbonului în oţel. Aplicând relaţia (6.8).6 %.4). A. valorile punctului critic A3 sunt: A3 ≅ 823 oC. pentru obţinerea structurii complet martensitice la oţelul aliat sunt necesare viteze de răcire vr ≅ 45 oC/s (asigurate de călirea în ulei. călirea martensitică a oţelurilor (carbon sau aliate perlitice) hipoeutectoide trebuie realizată cu următorul regim: ti = A3 + 30 … 50 oC. de exemplu. τm = 5…10 min şi răcirea în apă sau ulei. Pentru realizarea unor piese de tip arbore sunt disponibile semifabricate confecţionate din două sortimente de oţel: a) oţel aliat.45 %. 5. Pentru proiectarea regimului de revenire înaltă a pieselor din oţel carbon. care determină creşterea însemnată a nivelului tensiunilor reziduale induse în piesele călite şi apariţia pericolului fisurării acestora. %Mom = 0. cu compoziţia chimică definită prin %Cm = 0. τm = 5 … 10 min şi răcirea în apă sau ulei.

graficele dependenţelor HVr = f(ti). trebuie ca valoarea parametrului PHJ să fie: PHJ = 21090 + 4050⋅0. coordonatele punctelor acestor grafice se obţin cu ajutorul relaţiilor (7.45 – (33. Ca urmare. pentru oţelul aliat şi pentru oţelul carbon echivalent.45 %. rezultă că. considerând o durată de revenire τm = 5 ore. rezultă că temperatura la care trebuie efectuată revenirea pentru a asigurarea acestui nivel al PHJ 17880 este: Ti = ≅ 956 K sau ti ≅ 680 oC. indus de prezenţa elementelor de aliere dintr-un oţel.29 sunt prezentate graficele construite pentru oţelurile precizate în enunţul aplicaţiei. rezultă că. τm = 5 ore şi răcirea în aer (deoarece oţelul este aliat cu Mo şi nu există pericolul de a se manifesta fragilitatea reversibilă la revenire). Dacă se adoptă o durată de menţinere la revenire τm = 5 ore. în conformitate cu relaţia (7.45)280 = 15255.45 – (33. rezultă: PHJ = 21090 + 4050⋅0. un regim de revenire care 18 + lg 5 conferă pieselor din oţel aliat nivelul impus al durităţii finale are parametrii: ti ≅ 680 oC.5). rezultă că temperatura la care trebuie efectuată revenirea pentru a se asigura nivelul calculat al PHJ este: Ti = 15255 18 + lg 5 ≅ 816 K sau ti ≅ 540 oC.4) şi (7.2 − 100⋅0. Observaţii • Rezolvarea aplicaţiei evidenţiază efectele fenomenului de stabilitate la revenire. în general. utilizând relaţia (7.3).3).2 − 13⋅0. Ca urmare. Aceste efecte pot fi mai sugestiv ilustrate.4).2 .45)184 = 17880. în care se consideră HVrOC = 280 şi %Cm = 0. • Rezultatele aplicaţiei nu trebuie să conducă la concluzia că. un nivel al durităţii finale HVrOA = 280 + 55⋅1. va rezulta. este necesar să se utilizeze un regim de revenire care asigură la piesele din oţel carbon un nivel al durităţii HVrOC = 280 − 55⋅1. (7. pentru a realiza pe piesele din oţel aliat un nivel al durităţii după revenire HVrOA = 280.4).Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate folosind relaţia (7. dacă se construiesc.3) şi (7.3 = 376. corespunzătoare unei durate de menţinere la revenire τm = ct.3 = 184. În figura 7.2 + 100⋅0. pentru satisfacerea acestei condiţii. τm = 5 ore şi răcirea în aer (răcirea nu influenţează calitatea pieselor din oţel carbon supuse revenirii).4). Dacă se adoptă o durată de menţinere la revenire τm = 5 ore. Interpretând corespunzător relaţiile (7. TT de revenire a pieselor din oţel aliat este mai costisitor decât cel aplicat pieselor diun oţel carbon (datorită necesităţii utilizării unor temperaturi de încălzire şi/sau unor durate de menţinere mai mari). În mod 43 . un regim de revenire care conferă pieselor din oţel carbon nivelul impus al durităţii finale are paremetrii: ti ≅ 540 oC. Dacă se foloseşte acelaşi regim la revenirea pieselor din oţel aliat.13⋅0.

25 oC/s şi vr2 = 1 oC/s şi s-au trasat aceste curbe pe diagrama de transformare termocinetică a austenitei (v. să se analizeze dacă oţelul aliat. Rezolvare Folosind procedura descrisă la rezolvarea aplicaţiei A.30.7 %. aşa cum a rezultat la rezolvarea aplicaţiei. De exemplu. Fig. poate fi încadrat în clasa structurală a oţelurilor aliate martensitice. 44 . s-au stabilit coordonatele punctelor ce descriu curbele de răcire cu vitezele vr1 = 0.4. iar la piesele din oţel aliat se prescrie ca duritatea după îmbunătăţire să fie HVrOA ≅ 370 (corespunzătoare unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 1200 N/mm 2 ). Se observă astfel că răcirea în aer a austenitei conduce la obţinerea unei structuri complet martensitice şi.8 %. 7. fig. cu compoziţia chimică definită prin: %Cm = 0. având diagrama de transformare termocinetică a austenitei prezentată în figura 7.29. %Mom = 1 %. pentru a valorifica corespunzător cheltuielile suplimentare datorită alierii şi se pot utiliza regimuri de revenire asemănătoare celor aplicabile la oţelurile carbon echivalente. oţelul având compoziţia chimică precizată în enunţul aplicaţiei aparţine clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice. impuse de realizarea acestor caracteristici vor fi identice. atunci ând se utilizează oţeluri aliate se prescriu şi niveluri mai ridicate ale rezistenţei mecanice şi durităţii.7.30).3. %Sim = 0. regimurile TT de revenire.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR obişnuit. deci. Stiind că viteza asigurată la răcirea în aer liniştit a pieselor din oţeluri este vr = 0.22 %. 7.5. %Mnm = 0. %Crm = 6 %. Graficele dependenţelor HVr = f(ti) pentru un oţel aliat de tip Cr-Mo şi pentru oţelul carbon echivalent A. dacă la piesele din oţel carbon se prescrie ca duritate după îmbunătăţire să fie HVrOC = 280 (corespunzătoare unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 900 N/mm 2 ).25 …1 oC/s.

7.n ( M = ∑ m j ) şi având compoziţiile chimice. în cantităţile mj. se obţine %Cre = 7 %. Să se estimeze compoziţia chimică şi clasa structurală corespunzătoare oţelului elaborat.8 %. %Cre = 7 %). A. considerând că. cu compoziţiile chimice şi în cantităţile indicate în tabelul 7. având coordonatele (%Cm = 0.. Rezolvare Pentru a da caracter general algoritmului de soluţionare a problemei. 7. exprimate prin concentraţiile j =1 n 45 . Pentru elaborarea unei şarje de 100 kg de oţel aliat se topesc. %Crm = 6 %. modificările compoziţiei chimice a materiilor prime sunt neglijabile.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig.22 b punctul caracteristic nominal al oţelului. în concentraţiile %Crm = 6 %.. deşeuri de oţel. Dacă se foloseşte relaţia (7. rezultă şi pe această cale că oţelul analizat aparţine clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice. într-un cuptor electric cu inducţie.5. la elaborarea oţelului în cuptorul electric cu inducţie. se considră că sunt disponibile n sortimente de deşeuri de oţel. Poziţionând pe diagrama structurală din figura 7. Diagarma transformării termocinetice a austenitei la un oţel cu %Cm = 0. j = 1.8 %.6). %Mom = 1 %. %Mom = 1 % Observaţie Otelul considerat în această aplicaţie este aliat numai cu elemente alfagene.4.30.

. %Mom = 1.n.5 12. %Mnmj.8 1. cu relaţiile (7. reprezintă în diagrama structurală A. iar poziţia punctului caracteristic nominal O(%Cre. corespunzătoare şarjei de oţel aliat elaborate.0 %Nim 12.n.30 %Mom 3. cu relaţiile: %Cre = ∑ c j %Crej .810 %. pe rând.31 indică apartenenţa acestui oţel la clasa structurală a oţelurilor aliate austenito – feritice. se calculează. compoziţia chimică a oţelului elaborat se poate estima cu ajutorul unor relaţii de forma: % EAm = ∑ c j % EAmj . Ni.2 0. cunoscute. se calculează valorile parametrilor %Cre şi %Nie. poziţa sa permiţând precizarea clasei structurale a oţelului. a fi C.20 0.570 %. Si.5 10.4)...0 Cantitatea mj. Cr.. %Crm = 19. Observaţie Pentru rezolvarea problemei se poate utiliza şi o procedură grafică recursivă. % Niej = ∑ c j % Niej . %Nim = 8. Compoziţia chimică a şarjei de oţel aliat elaborate este: %Cm = 0. Compoziţiile chimice ale materiilor prime disponibile pentru elaborarea unei şarje de oţel aliat Materia primă.0 0.0 1..3). %Nie).470 %. Această procedură conţine următoarea succesiune de etape: • se determină. Mo.0 25. %Nimj. Tabelul 7.18 %Sim 0.2) şi (7. j = 1. %Momj). j =1 j =1 n n mj Punctul O.4 0.725 %. %Mnm = 1.6 0.6.0375 %. Folosind rezultatele obţinute. Utilizând relaţiile (7. Schaeffler punctul caracteristic nominal al şarjei de oţel aliat elaborate (O ≡ PCN). pentru toate sortimentele de deşeuri (materii prime). j= 1 2 3 n=4 Concentraţiile masice ale componentelor de aliere %Cm 0.02 0.. %Nie) în diagrama din figura 7. Schaeffler la soluţionarea aplicaţiilor practice. j = 1. valorile parametrilor %Crej şi %Niej.0 18. Mn.8 %Mnm 2.02 0. %Simj.275 %. se obţin rezultatele redate în tabelul 7.5 1. Evident.3) şi (7. având coordonatele (%Cre.03 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR masice ale elementelor de aliere (inclusiv carbonul) %EAmj (%Cmj. %Crmj.5. pentru fiecare sortiment de deşeuri valorile parametrilor %Crej şi %Niej şi se reprezintă pe diagrama 46 . care evidenţiază modalitatea uzuală de lucru pe diagrama structurală A. j =1 n în care EA se consideră. %Sim = 0. kg 50 25 15 10 Aplicând procedura descrisă anterior pentru datele precizate în enunţ.6 0.n şi ponderea fiecăruia din ele în încărcătura utilizată la elaborarea şarjei c j = M .6 0.8 %Crm 19. j = 1.

47 .1 Clasa structurală Austenitic Austenito – feritic Feritic Ferito − martensitic cj 0.1 11. Schaeffler a rezultatelor aplicaţiei A. 7.4. Reprezentarea pe diagrama structurală A.2 = c1%Cre1 + c2%Cre2 şi %Nie1.10 OTELUL ELABORAT 21. c2 = m2 Fig.25 0.670 Austenito – feritic • se consideră că şarja de oţel aliat rezultă prin topirea succesivă a câte unei perechi de materii prime MP şi rezultă: * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1 şi m2 de deşeuri din primele două sortimente.4 6.4 20.4 ∑mj j =1 2 ) şi are coordonatele %Cre1. notat O1.2 1.2. j = 1 2 3 n=4 %Cre 19.2 = c1%Nie1 + c2%Nie2. este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1O2 în două părţi proporţionale cu ponderile participării acestor două sortimente de materie primă (c1 = 1 – c2.50 0.6. j = 1…n.7. Rezultatele aplicaţiei A.9 14.15 0.7. Tabelul 7. %Niej).Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate structurală A. 31. Materia primă.855 10.9 29.2 %Nie 14. Schaeffler punctele caracteristice nominale corespunzătoare acestora Oj(%Crej.

7. • • • * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1. este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1.2 = 1 – c3. j =1 k notat O1. dar este mai sugestivă şi permite evidenţierea unor concluzii cu caracter general.k) şi k+1. Folosind această procedură în cazul precizat în enunţul aplicaţiei se obţin rezultatele redate în tabelul 7.n-1 = 1 – cn .n−1 = ∑ m j şi mn de deşeuri din sortimentele j =1 n −1 (1. este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1.n-1) şi n.2 + c3%Cre3 şi %Nie1.k = 1 – ck+1.31. notat O. rezultă (v.n-1 + cn%Nien. este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1.31): • punctul caracteristic nominal al oţelului elaborat prin topirea a două 48 .n-1 + cn%Cren şi %Nie = c1.2 = m1 + m2 şi m3 de deşeuri din sortimentele (1.2O3 în două părţi proporţionale cu ponderile participării celor două sortimente de materie primă (c1.kOk+1 în două părţi proporţionale cu ponderile participării celor două sortimente de materie primă (c1.k%Nie1.n-1On în două părţi proporţionale cu ponderile participării celor două sortimente de materie primă (c1. ck +1 = m k +1 k +1 j =1 ) şi are coordonatele ∑mj %Cre1. notat O1.2%Cre1.2 + c3%Nie3.3 = c1.2%Nie1.3 = c1.n-1%Nie1.k+1.7 şi pe diagrama din figura 7.3.k%Cre1.k+1 = c1.k+1 = c1.k + ck+1%Niek+1. Rezolvarea aplicaţiei prin procedura grafică recursivă arată că (datorită sumării erorilor din întreaga succesiune de etape parcursă) aceasta asigură o precizie a rezultatelor mai mică decât procedura utilizată anterior. din reprezentările grafice corespunzătoare parcurgerii etapelor acestei proceduri.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1.2) şi 3. fig.n-1%Cre1. c3 = m3 ∑mj j =1 3 ) şi are coordonatele %Cre1.k = ∑ m j şi mk+1 de deşeuri din sortimentele (1. astfel. • • • * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1. cn = mn ∑mj j =1 n = mn M ) şi are coordonatele %Cre = c1.k + ck+1%Crek+1 şi %Nie1.

Pentru elaborarea unei şarje de oţel aliat. Rezolvare Se consideră notaţiile şi principiile utilizate în cele două proceduri concepute pentru rezolvarea aplicaţiei A.670 % PCN ≡ O MP4 m4 = 15 kg c4 = 0.3 m1. necunoscutele problemei fiind participările (ponderile) materiilor prime folosite pentru elaborarea şarjei de oţel 49 .4 = 21.2 MP1.174 % PCN ≡ O1.2 = 13.5. se topesc.1 % PCN ≡ O4 A.Ok.2 = 23.2 PCN ≡ O3 MP1.2 % %Nie4 = 6.7. să se determine ce cantităţi (mase) din aceste materii prime trebuie utilizate pentru obţinerea unui oţel aliat austenito – feritic.…. cu compoziţiile chimice indicate în tabelul 7.7.4 = 10.1 % PCN ≡ O1 MP2 m2 = 25 kg c2 = 0. O2.2 MP3 m1.2 = 75 kg m3 = 15 kg c1. • punctul caracteristic nominal al oţelului elaborat prin topirea a n sortimente de deşeuri de oţel se află în interiorul poligonului O1O2…Ok…OnO1.7.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate sortimente de deşeuri de oţel se află pe segmentul O1O2.833 c3 = 0.900 %Cre1.5.000 %Cre1.7.2 = 11. Considerând că. patru sortimente de deşeuri de oţel.167 %Cre4 = 14.9 % %Nie2 = 11.4 prin procedeul grafic MP1 m1 = 50 kg c1 = 0.On ale celor n materii prime utilizate.3 = 90 kg c1.333 %Cre2 = 19.133 % %Nie3 = 1. care uneşte punctele caracteristice nominale O1 şi O2 ale celor două materii prime utilizate. la elaborarea oţelului în cuptorul electric cu inducţie. cu un conţinut procentual de ferită în structura %α = 50 %.4 % PCN ≡ O1.2 = 0.9 % %Nie1 = 14.4.2 % PCN ≡ O2 MP1. Tabelul 7. cu masa M = 100 kg.3 = 0. modificările compoziţiei chimice a materiilor prime sunt neglijabile.9 % %Nie1. având vârfurile în punctele caracteristice nominale O1.705 % %Nie1.….667 %Cre1 = 19.4 = M = 90 kg c1.167 %Cre1. într-un cuptor electric cu inducţie.4 = 1.4 ≡ OTELUL ELABORAT m1.855 % %Nie1. Datele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A.067 % %Cre3 = 20.3 = 22.

evident. este %Nie = -0. 0≤c2≤1.7.0 %.4 %. de dreapta O1O2 şi dreapta PQ. 14. În sistemul de coordonate al diagramei din figura 7. 7. 13. aşa cum se observă pe diagrama din figura 7. condiţiile anterior formulate se transcriu matematic sub forma următorului sistem: Fig. 0≤c4≤1 şi ∑ c j = 1. iar ecuaţia dreptei PQ. 4. j =1 j =1 4 4 Pentru ca oţelul elaborat să corespundă clasei structurale a oţelurilor austenito – feritice (duplex) cu conţinuturile procentuale de faze din structura de echilibru %α = 50 % şi %γ = 50 %. c2 = m2 M .0 %.9 %) şi (32.6 %).5 %) şi (26. trebuie să respecte 4 j =1 condiţiile 0≤c1≤1.2 %).305%Cre + 20.1 %) şi (29. în domeniul austenito – feritic al diagramei structurale A. ce delimitează pe diagramă domeniul bifazic α + γ. 9. c4 = m4 M .133.617%Cre – 6.5 %). este %Nie = 0. În aceste circumstanţe. ecuaţia dreptei O1O2.5 50 .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR aliat c1 = m1 M .32. Reprezentarea pe diagrama structurală A. care. 11. coordonatele punctului O (punctul caracteristic nominal al oţelului elaborat) sunt: %Cre = ∑ c j %Crej şi % Nie = ∑ c j % Niej . este necesar ca punctul O(%Cre. pe dreapta corespunzătoare unui conţinut procentual %α = 50 %. pe dreapta corespunzătoare conţinutului procentual %α = 50 %. care conţine punctele cu coordonatele (0 %.32. Schaeffler. ecuaţia dreptei AB. respectarea acestor condiţii impune ca punctul O să se afle pe segmentul AB. 0≤c3≤ 1. c3 = m3 M . care conţine punctele cu coordoantele (19. %Nie) să fie situat.5 şi. delimitat. Schaeffler a rezultatelor aplicaţiei A.0 %. este %Nie = -0.175. 32. 25.792%Cre + 25.9 %. ca urmare. care conţine punctele cu coordonatele (26.

c3 ale materiilor prime folosite la elaborarea unei şarje de oţel aliat În aceste circumstanţe. %Nie + 0.020c3 – 1.666]. c1 + 1. 1]. se procedează la descompunerea acestuia în două grupări de condiţii: a) c1 = 0.954c2 – 1. 51 .323c2 + 2.175 ≤ 0.369c2 + 0.971c3 + 0.613 ≥ 0. 1.305%Cre + 20.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate %Nie − 0. 0 ≤ c3 ≤ 1.595c3 − 1 ≤ 0.870c3 – 0. Determinarea grafică a ponderilor c2.133 = 0.954c2 + 2.744 ≤ 0 ⇒ c2 + 1.313c3 – 0.954c2 + 1.774 = 0. 0 ≤ c2 ≤ 1. Fig. Pentru găsirea soluţiilor acestui sistem.652 ≥ 0. 0 ≤ c1 ≤ 1. 0. 0 ≤ c2 ≤ 1.423 ≥ 0 ⇒ c2 +0. c1 + c2 + 0. c3) ale punctelor situate în domeniul haşurat pe această figură.954c2 – 2. 0 ≤ c4 ≤ 1 şi c4 = 1 – c1 – c2 – c3. %Nie + 0.774 ∈ [0. 33. 7. sistemul devine: c1 – 0. Sistemul de inegalităţi din gruparea b) se poate rezolva uşor prin metoda grafică.908 ≤ 0. înlocuind expresiile scrise anterior ale parametrilor %Cre şi %Nie. b) 2. 1].971c3 + 1. 0 ≤ c1 ≤ 1.617%Cre + 6.500 ≥ 0.33 şi are ca soluţii coordonatele (c2. c4 = -1.971c3 − 0.566c3 – 1.774 ∈ [0.792%Cre − 25. aşa cum se arată în figura 7. rezultă următoarea strategie de căutare a soluţiilor problemei: • se alege o valoare a ponderii c3 în intervalul [0.049c3 − 0.

0 20.64] 0.78] 0.7 10.145 0.504 0.555 Concluzia Incorect Incorect SOLUTIE SOLUTIE Incorect Incorect SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE Incorect SOLUTIE Incorect Incorect Incorect Incorect Incorect Incorect Masele materiilor prime.700 0.7.270 0.0 75. 0 ≤ c4 ≤ 1.101 0. kg m1 3.05 0.500 0. sunt prezentate în tabelul 7.037 0.450 0.109 0. 52 . Câteva din soluţiile posibile ale problemei analizate.1 0. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A.3 19.313c3 + 0.61.098 -0.003 -0.550 0.300 0. 0.9 1.3 1.2 m2 85.015 0.050 c4 0.091 0.35.600 0.0 50.350 0.0 55.908].450 0.094 0. 0.600 0.050 0.0 60.5 10.3 5.102 -0.650 [0.199 0.7 27.0 27.500 0.211 0.100 0.0 20.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 7.450 0.005 0.0 9.09.5 0.8.500 0.0 40.12] 0.0 45.113 0.0 30.0. obţinute prin aplicarea acestei strategii de căutare.900 0.0 20.402 0. 0.406 0.0 30.750 0. 0.100 -0.348 0.1 30.305 0.400 0.106 -0.8 - • se alege o valoare a ponderii c2 în intervalul [-0.0 45.9 24.300 0.255 c1 -0. 0.600 0. date de expresiile din gruparea de condiţii a) satisfac condiţiile 0 ≤ c1 ≤ 1.0 m3 0 0 10 10.44.300 [0.011 0.5 c3 Domeniul ponderii c2 c2 0.613.272 0.085 -0.007 0.200 [0.0 20.400 [0.38] 0.500 0.203 0.1 13.7 14.200 0.850 0.8.91] 0.51] 0.200 -0.870c3 + 0.100 [0.139 0.247 0.700 0 [0.0 20. -1.500 0.0 90.204 -0.5 9.105 0. 0.0 m4 11.27.25] [0.800 0.0 40. • se stabileşte dacă ponderile c1 şi c4.294 0.301 0.193 0.058 -0.18.9 5.001 -0.250 0.011 0.5 19.53.7 8.3 10.0 70.097 0.

pentru probleme reale sau potenţiale. Standardul este un document stabilit prin consens şi aprobat de un organism recunoscut. facilitarea schimburilor de mărfuri şi de informaţii pe piaţa internă şi internaţională. urmărind obţinerea unui grad optim de ordine într-un context dat.1. care stabileşte reguli. simbolizări. clasificări. bunurilor şi mediului înconjurător etc. În funcţie de domeniul la care se referă. prescripţii sau caracteristici pentru activităţi sau rezultatul acestora. ca şi în cazul altor produse. clasele de calitate. În funcţie de conţinutul lor. care pot fi complete sau parţiale. • standarde de produs. standardele complete cuprind toate elementele care permit asigurarea calităţii unui produs: tipurile. metodologii de prelevare a probelor şi de realizare a încercărilor sau determinărilor privind caracteristicile de calitate ale produselor etc. sortimentele. care se elaborează. standardizarea acestora (cuprinderea lor în standarde). condiţiile tehnice şi caracteristicile de 53 . se transformă în semifabricate şi se utilizează în diverse aplicaţii conform unor reglementări stricte. standarde pentru comerţ. care cuprind generalităţi sau principii: terminologie. Introducere Oţelurile şi fontele utilizate în tehnică sunt produse industriale de mare importanţă. standarde privind protecţia vieţii. Obiectivele generale ale standardizării sunt: asigurarea şi ridicarea calităţii produselor şi serviciilor. standardele pot fi: • standarde generale. Standardele se pot clasifica folosind trei criterii: A. standardele pot fi standarde pentru industrie. prevederi destinate unei utilizări comune şi repetate.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Capitolul 8 OŢELURILE ŞI FONTELE COMERCIALE 8. a căror cunoaştere şi respectare a impus. B. standarde pentru agricultură. în scopul obţinerii unui grad optim de ordine într-un context dat. tipizarea produselor (stabilirea unei game sortimentale raţionale şi economice de produse). Standardizarea este activitatea specifică prin care se stabilesc.

urmat de un punct şi un grup de trei cifre. ASRO) şi puse la dispoziţia publicului. regulile şi metodele de verificare a calităţii.10 cuprinde oţelurile pentru tratamente termice. elaborate sau adoptate de un organism naţional de standardizare (de exemplu.nivelul 1. standardele pot fi: • standarde de firmă.nivelul 2. celelalte standarde fiind facultative.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR calitate. standardele europene. securităţii muncii şi protecţia mediului înconjurător. de marcare. de livrare etc.. În funcţie de nivelul de aplicare. de exemplu. ICS cuprinde trei niveluri ierarhice de clasificare: . au caracter obligatoriu numai standardele române referitoare la protecţia vieţii. subgrupa 77. • standarde internaţionale care sunt adoptate de organisme sau organizaţii internaţionale cu activitate de standardizare şi care sunt puse la dispoziţia publicului (de exemplu. care conţine 40 de sectoare (domenii) ale activităţilor standardizate. elaborate de Comitetul European de Standardizare − CEN). cu aplicabilitate la nivelul regiilor autonome. care sunt adoptate de către o organizaţie regională cu activitate de standardizare şi care sunt puse la dispoziţia publicului (de exemplu. notate cu simbolul domeniului. standardele elaborate de Organizaţia Internnaţională de Standardizare − ISO). protecţia sănătăţii. facultativă).140 corespunde produselor metalurgice realizate din oţeluri şi fonte. Standardele naţionale române sunt clasificate pe baza Sistemului Internaţional de Clasificare numerică a Standardelor (ICS). sau standarde cu caracter de recomandare (a căror aplicare este voluntară. • pentru standardele aprobate după 28 august 1992 notarea se face cu 54 . de exemplu. STAS 791-88. urmat de un punct şi un grup de două cifre. simbolizate prin două cifre. • standarde naţionale. Notarea standardelor române se realizează prin folosirea unui indicativ format pe baza următoarelor reguli: • pentru standardele aprobate înainte de 28 august 1992 notarea se face cu sigla STAS.nivelul 3. în ţara noastră organismul de standardizare este Asociaţia de Standardizare din România. . de exemplu 77 corespunde domeniului metalurgie. C. . în care o parte a grupelor sunt împărţite în subgrupe. de exemplu grupa 77. • standarde regionale. societăţilor comerciale sau altor persoane juridice care le-au elaborat. urmată de numărul standardului şi de ultimele două cifre ale anului ediţiei. în care domeniile sunt împărţite în 389 de grupe. în timp ce standardele parţiale se referă numai la unele din elementele definitorii (enumerate mai înainte) pentru calitatea unui produs. notarea acestora făcându-se cu simbolulu grupei. aceste standarde putând fi standarde obligatorii (cu putere de lege cu caracter general).140. adoptatat de ASRO începând cu anul 2001.

Diversitatea extrem de mare a oţelurilor şi fontelor şi complexitatea activităţilor de obţinere a produselor din aceste materiale.1. iar oţelurile aliate sunt cele la care concentraţia masică (determinată pe oţelul lichid sau pe produsele realizate din acesta) a cel puţin unui element atinge sau 55 . este operaţional şi vechiul sistem de simbolizare şi sunt valabile toate standardele (încă neînlocuite sau anulate) privind oţelurile. care conţin informaţii privind: caracteristicile mecanice principale. destinaţia.1.. fără a da însă vreo informaţie despre caracteristicile de calitate ale materialului. sau pot fi convenţionale. SR ISO 9477:1992. fontele şi semifabricatele sau produsele realizate din aceste materiale. urmată de numărul acordat standardului de ASRO şi de anul ediţiei. servind la identificarea mărcii. a impus reglementarea producerii lor prin standarde naţionale (care pot fi şi de tipul SR ISO sau SR EN). Simbolurile cu ajutorul cărora se notează mărcile şi clasele de calitate din cadrul unei mărci de oţel sau de fontă sunt şiruri de litere şi cifre (simbolizare alfanumerică) sau numai cifre (simbolizare numerică). Criteriul de identificare a unui oţel sau a unei fonte este marca.2. Clasificarea şi simbolizarea oţelurilor comerciale 8. ceea ce înlătură barierele tehnice din calea comercializării produselor din aceste materiale şi face posibilă cooperarea tehnologică naţională şi internaţională. simbolizarea oţelurilor şi fontelor era reglementată pentru fiecare marcă prin standardul după care se producea materialul respectiv. de exemplu. deoarece procesul de preluare a standardelor europene sau internaţionale ca standarde naţionale nu este finalizat. iar pentru cele identice cu standardele europene − sigla SR EN. 8. în funcţie de compoziţia chimică determinată pe oţelul lichid. • pentru standardele române identice cu cele internaţionale se foloseşte sigla SR ISO. metodele de obţinere a semifabricatelor. Clasificarea oţelurilor comerciale Definirea şi clasificarea mărcilor de oţel este făcută conform SR EN 10020. de exemplu. compoziţia chimică. oţelurile nealiate sunt cele la care concentraţiile masice ale elementelor determinate pe oţelul lichid sau pe produsele realizate din acesta nu depăşesc valoarile limită prezentate în tabelul 8. Conform standardului SR EN 10020.2. considerând împărţirea oţelurilor în: oţeluri nealiate şi oţeluri aliate. prin standardizarea căreia se realizează o uniformizare planificată a compoziţiei chimice şi/sau a caracteristicilor principale. La noi în ţară. gradul de dezoxidare la elaborare etc. SR 13172:1993. în prezent.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale sigla SR (Standard Român). SR EN 10207:1995. numerele acestor standarde fiind identice cu cele ale standardelor internaţionale sau europene adoptate.

30 Elementul Plumb Seleniu Siliciu Telur Titan * Vanadiu* Wolfram Zirconiu Altele Valoarea limită.40 1.05 0.10 (0.10 0. valoarea limită a sumei concentraţiilor lor se consideră 0. nu au prescrisă nici o altă condiţie de calitate şi sunt obţinute prin procedee tehnologice de elaborare obişnuite. nu au impuse condiţii speciale pentru nici un element component (cu excepţia manganului şi siliciului).1.65 0. 8.10 0.50 (0. în funcţie de gradul de puritate. Atât oţelurile nealiate cât şi oţelurile aliate se împart în clase principale de calitate.lim.10**) * În cazul în care aceste elemente sunt prescrise combinat. ** Valorile admise pentru analiza efectuată pe produse Fig. Tabelul 8. % 0.0008 0.10 (0.10 0.60**) 0. 56 . % 0.1. Schema de clasificare a oţelurilor comerciale Clasele principale de calitate sunt caracterizate în standardul SR EN 10020 astfel: A.1. aşa cum se arată în schema din figura 8.30**) 0.lim.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR depăşeşte valoarea limită precizată în tabelul 8.30**) 0.30 0. în cadrul fiecărei clase principale există subclase constituite în special după caracteristicile principale de utilizare ale oţelurilor.08 0.40 0.10 0.7 ∑ EAm .05 (0.30**) 0. de tehnologia de elaborare şi de nivelul prescripţiilor pentru anumite caracteristici. % EAm. Valorile limită (maxime) ale concentraţiilor componentelor oţelurilor nealiate Elementul Aluminiu Bor Bismut Cobalt Crom* Cupru* Mangan Molibden* Niobiu * Nichel* Valoarea limită.06 0.1.10 (0. % EAm. Oţelurile nealiate de uz general sunt oţeluri ale căror caracteristici corespund prescripţiilor prezentate în tabelul 8. lim .2.05 0. nu necesită aplicarea de tratamente termice pentru obţinerea acestor caracteristici.

045 % C. − are prescrisă adâncimea de călire sau duritatea superficială în una din stările C. are %Cm ≥ 0. − are rezistivitatea electrică ρ < 0. mm s ≤ 16 s ≤ 16 s ≤ 16 10 ≤ s ≤ 16 − − − Prescripţia Rm.max ≥ 0. în această categorie sunt incluse oţelurile nealiate care nu se încadrează în clasele A sau B. % Sm ≤ 0.10 % %Pm. Oţelurile aliate de calitate sunt oţeluri destinate utilizării în aplicaţii similare celor corespunzătoare oţelurilor nealiate de calitate.min ≤ 690 N/mm2 Re. V etc. − are prescrisă o energia de rupere (determinată pe epruvete prelevate longitudinal din semifabricate sau produse) KV > 27 J la −50 oC. Oţelurile nealiate speciale sunt oţeluri cu caracteristici superioare celor corespunzătoare oţelurilor de uz general. C + r sau Cs (obţinută prin călire superficială).) în concentraţii care menţin oţelul în categoria oţelurilor nealiate. − are conţinut scăzut de incluziuni nemetalice.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale B. pentru a realiza caracteristicile prescrise. la +20 oC. care nu sunt destinate aplicării de TT şi care.11 µΩm .25 % . are structura ferito-perlitică.2.min ≤ 360 N/mm2 Amin ≤ 26 % KVmin ≤ 27 J %Cm. proceselor tehnologice de elaborare şi prin aplicarea tratamentelor termice de călire şi revenire sau de durificare superficială. purităţii.max ≥ 0. − este destinată durificării prin precipitare.max ≥ 0. Tabelul 8. necesită adaosuri de elemente de aliere în concentraţii ce depăsesc nivelurile limită date în tabelul 57 . O marcă de oţel este inclusă în categoria oţelurilor nealiate speciale dacă îndeplineşte una sau mai multe dintre următoarele condiţii: − are prescrisă energia de rupere KV în starea C + r (obţinută prin călire martensitică şi revenire).045 % %Sm. asigurate în special prin controlul riguros al compoziţiei chimice.025 %.. Prescripţiile privind caracteristicile oţelurilor nealiate de uz general Caracteristica prescrisă Rezistenţa la tracţiune minimă Limita de curgere minimă Alungirea procentuală după rupere minimă Energia de rupere minimă. conţine unul sau mai multe elemente de microaliere (Nb. Oţelurile nealiate de calitate sunt oţeluri la care prescripţiile privind calitatea sunt mai severe decât la oţelurile nealiate de uz general. iar durificarea prin precipitare se realizează prin răcire controlată de la temperatura de prelucrare prin deformare la cald. − are conţinuturile de impuriţăţi %Pm. fără să li se impună condiţii privind comportarea la TT sau gradul de puritate. D. pe epruvete prelevate longitudinal din produse Concentraţia masică de carbon maximă Concentraţia masică de fosfor maximă Concentraţia masică de sulf maximă Grosimea produsului s.

d) oţelurile bifazice (dual−phase steel).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8. 58 . care au (datorită TT aplicate) o structură alcătuită dintr-o matrice feritică şi 10…35 % formaţiuni martensitice fine.au concentraţii ale elementelor de aliere mai mici decât valorile limită prezentate în tabelul 8.1. condiţiile de elaborare şi metodele de control al calităţii pentru a li se asigura caracteristici ridicate.12 0. pentru alte elemente se foloseşte tabelul 8. Tabelul 8.50 0.80 0.2 < 380 N/mm2. % EAm. Oţelurile aliate speciale sunt oţeluri la care se impun condiţii stricte privind compoziţia chimică. valoarea limită a sumei concentraţiilor lor se consideră 0. lim . e) oţelurile la care singurul element de aliere prescris este cuprul. prescrise cu abateri mici. oţelurile inoxidabile. oţelurile pentru piesele destinate construcţiei de maşini.7 ∑ EAm . % Crom* Cupru* Lantanide ( fiecare) Mangan Molibden* 0.lim.lim. introduse în scopul satisfacerii unor prescripţii referitoare la caracteristicile magnetice: c) oţelurile pentru produse la care se fac prelucrări severe (cu grade mari de deformare) prin deformare plastică la rece şi care conţin elemente ce asigură finisarea granulaţiei. % Elementul Valoarea limită. oţelurile refractare. uniform dispersate în matrice. În funcţie de condiţiile specifice de utilizare. oţelurile pentru recipiente sub presiune şi oţelurile pentru ţevi.06 1. în categoria oţelurilor aliate de calitate se încadrează: a) oţelurile de construcţie cu granulaţie fină sudabile.1.3. sudabile Elementul Valoarea limită. pentru acelaşi tip de aplicaţie tehnică pot fi utilizate oţeluri din mai multe clase (oţeluri nealiate şi/sau aliate). oţelurile pentru scule şi oţelurile cu proprietăţi fizice speciale.12 0.12 Dacă elementele marcate * şi ** sunt prescrise în combinaţie.au limita de curgere minimă (determinată pe produse cu s ≤ 10 mm) Rp0. în această categorie se încadrează oţelurile speciale de construcţie.au energia de rupere (determinată pe epruvete prelevate longitudinal din produse) KV ≤ 27 J la −50 oC. % EAm. b) oţelurile pentru electrotehnică. Limitele compoziţiei chimice a oţelurilor aliate de calitate cu granulaţie fină.3. E. oţelurile pentru rulmenţi. care îndeplinesc (simultan) condiţiile: . .50 0. .10 Niobiu** Nichel* Titan** Vanadiu** Zirconiu** 0.08 0.50 0. care conţin ca elemente de aliere numai siliciul sau siliciul şi aluminiul.

Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale

8.2.2. Simbolizarea oţelurilor comerciale
Simbolizarea alfanumerică a oţelurilor este reglementată de standardul SR EN 10027-1, completat cu SR CR 10260, iar prescripţiile privind simbolizarea numerică sunt cuprinse în standardul SR EN 10027-2. Conform SR EN 10027-1 simbolizarea alfanumerică cuprinde trei grupe de simboluri (care se scriu fără spaţii între ele): simboluri principale, care constau din grupe de litere şi cifre, simboluri suplimentare pentru oţel, formate din caractere alfanumerice scrise după simbolurile principale şi simboluri suplimentare pentru produse, formate din caractere alfanumerice, separate de simbolurile oţelului prin semnul + şi care codifică condiţiile speciale impuse produselor, tipul de acoperire a produselor sau o anumită stare de tratament a acestora. În funcţie de semnificaţiile simbolurilor principale, oţelurile se împart în două categorii: oţeluri simbolizate în funcţie de utilizare şi caracteristici mecanice sau fizice şi oţeluri simbolizate după compoziţia chimică. Structura şi conţinutul simbolurilor în funcţie de utilizare şi caracteristici pentru cele mai folosite categorii de oţeluri sunt prezentate în tabelul 8.4; structura şi conţinutul simbolurilor după compoziţia chimică pentru cele mai utilizate categorii de oţeluri la care se foloseşte această modalitate de simbolizare sunt redate, de asemenea, în tabelul 8.4. Simbolizarea numerică a mărcilor de oţel este complementară simbolizării alfanumerice şi se utilizează numai pentru oţelurile care fac obiectul unor operaţii comerciale, acest tip de simbolizare fiind mai potrivit prelucrării automate a datelor; simbolul constă dintr-un număr fix de cifre şi se alocă de către autoritatea naţională sau europeană de standardizare, în urma unei cereri formulate de producătorul de oţeluri. Până la înlocuirea tuturor standardelor de oţeluri aprobate înainte de 1992 (standarde marcate cu sigla STAS) se menţine (împreună cu prescripţiile de simbolizare anterior prezentate) şi posibilitatea simbolizării oţelurilor conform acestor standarde, ce cuprind următoarele reguli: • oţelurile carbon (nealiate) pot fi (în funcţie de calitate în care sunt realizate): oţeluri de uz general, de calitate (cu compoziţia chimică mai precis delimitată şi conţinuturile de impurităti mai mici decât la oţelurile de uz general) sau superioare (cu compoziţia chimică mai precis delimitată şi conţinuturile de impurităti mai mici decât la oţelurile de calitate), iar oţelurile aliate pot fi obişnuite (de calitate) sau superioare; • oţelurile nealiate de uz general, oţelurile microaliate şi slab aliate cu
59

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

granulaţie fină şi rezistenţă mecanică ridicată, oţelurile nealiate pentru turnare în piese etc. se simbolizează în funcţie de utilizare şi caracteristici mecanice, simbolul fiind alcătuit din o literă sau un grup de litere (OL în cazul oţelurilor carbon pentru construcţii metalice şi mecanice, R în cazul oţelurilor pentru cazane şi recipiente sub presiune ce funcţionează la temperatură ambiantă sau scăzută, K în cazul oţelurilor pentru cazane şi recipiente sub presiune ce funcţionează la temperatură ambiantă sau ridicată, OCS în cazul oţelurilor cu granulaţie fină pentru construcţii sudate, OLT în cazul oţelurilor nealiate pentru ţevi etc.) şi un număr care arată valoarea minimă a Rm în N/mm2; de exemplu, OL 370 este un oţel carbon de uz general pentru construcţii metalice şi mecanice cu Rm ≥ 370 N/mm2 , iar OCS 510 este un oţel pentru construcţii sudate cu Rm ≥ 510 N/mm2; simbolurile acestor oţeluri pot fi completate cu litere sau cifre care indică gradul de dezoxidare, clasa de calitate sau varianta tehnologică de elaborare ale oţelului; • oţelurile nealiate şi aliate, de calitate sau superioare, se simbolizează după compoziţa chimică, simbolul fiind alcătuit astfel: − în cazul oţelurilor nealiate: un grup de litere (OLC în cazul oţelurilor prelucrate prin deformare plastică pentru construcţia de maşini, OSC în cazul oţelurilor carbon pentru scule, OSP în cazul oţelurilor pentru pile, AUT în cazul oţelurilor pentru prelucrarea pe maşini unelte automate etc.), un număr egal cu 100%Cm (sau cu 10%Cm în cazul oţelurilor carbon pentru scule), %Cm fiind concentraţia masică medie de carbon a mărcii de oţel (valoarea medie aritmetică a limitelor intervalului prescris de standard pentru concentraţia masică a carbonului) şi litera X, dacă oţelul este superior; de exemplu, OLC 45 este un oţel carbon de calitate cu %Cm = 0,45 %, OLC 15 X este un oţel carbon superior cu %Cm = 0,15 %, AUT 30 este un oţel pentru prelucrarea pe maşini unelte automate cu %Cm = 0,30 %, iar OSC 10 este un oţel carbon pentru scule cu %Cm = 1 %; − în cazul oţelurilor aliate: litera T, dacă oţelul este destinat realizării pieselor turnate, un număr egal cu 100%Cm (%Cm având aceeaşi semnificaţie ca la oţelurile nealiate), simbolurile chimice ale elementelor de aliere, scrise în ordinea crescătoare a importanţei lor (sau în ordinea crescătoare a concentraţiei lor masice), un număr egal cu 10%EAp, %EAp fiind concentraţia masică medie a elementului de aliere principal (scris ultimul în structura simbolului) şi de litera X, dacă otelul este superior; de exmplu, T 15MoNiCr180 este un oţel pentru turnare în piese cu %Cm = 0,15 %, aliat cu Mo, Ni şi Cr, elementul de aliere principal fiind cromul, aflat în concentraţia %Crm = 18 %, iar 42MoCr11 X este un oţel superior (destinat realizării de semifabricate prelucrate prin deformare plastică la cald pentru construcţia de maşini) cu %Cm = 0,42 %, aliat cu Mo şi Cr, elementul de aliere principal fiind cromul, aflat în concentraţia %Crm = 1,1 %.
60

Tabelul 8.4. Principalele date privind simbolizarea oţelurilor comerciale

A. Oţeluri simbolizate în funcţie de caracteristici

Categoria oţelurilor

Exemplu

KV, J 27 40 60 Simbolizare JR KR LR J0 K0 L0 J2 K2 L2 J3 K3 L3 J4 K4 L4 J5 K5 L5 J6 K6 L6
o

T, C

Oţeluri pentru construcţii

S

nnn ≡ Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi

20 0 −20 −30 −40 −50 −60

C ≡ formare la rece E ≡ emailare F ≡ forjare L ≡ temperat. scăzută N ≡ normalizat O ≡ platforme marine Q ≡ călit şi revenit S ≡ construcţii navale T ≡ ţevi W ≡ rezistent la coroziune atmosferică G ≡ alte caracteristici (grad de dezoxidare etc..) H ≡ temperat. ridicată L ≡ temperat. scăzută R ≡ temperat. ambiantă X ≡ temperatură ridicată şi temperatură scăzută

- oţel cu Re ≡235N/mm2, la care se garantează KV = 27 J la −20 oC, calmat complet (G3);

S235J2G3

- simbolizare veche:
OL 370.4.k

Oteluri pentru recipiente sub presiune Oţeluri pentru ţevi destinate conductelor

P

nnn ≡ Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi

B ≡ recipiente de gaz M ≡ laminat termomec. N ≡ normalizat Q ≡ călit şi revenit S ≡ pentru recip. simple T ≡ pentru ţevi G ≡ alte caracteristici M ≡ laminat termomec. N ≡ normalizat Q ≡ călit şi revenit G ≡ alte caracteristici

P265GH - oţel pentru recipiente
sub presiune cu Re = 265 N/mm2 şi caracteristici specificate la temperaturi ridicate

- simbolizare veche :
K 410

L

nnn ≡Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi

L360Q
- oţel pentru ţevi cu Rp02 ≥ 360 N/mm2, în stare călit şi revenit

Tabelul 8.4. Principalele date privind simbolizarea oţelurilor comerciale − continuare

Oţeluri pentru piese destinate construcţiei de maşini Oţeluri pentru şine de cale ferată

E

nnn ≡ Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi nnn ≡ Rm min., în N/mm2 Cnn ≡ laminat la rece Dnn ≡ laminat la cald pentru formare directă la rece (cifrele desemnează calităţi diferite)

E335 G ≡ alte caracteristici (grad de dezoxidare etc.) Mn ≡ conţinut ridicat de mangan G ≡ alte caracteristici C ≡ destinat tragerii la rece
- oţel cu Re ≥ 335 N/mm2

R

Q ≡ călit şi revenit

- simbolizare veche OL 60 R0900Mn - oţel cu Rm ≥ 900
N/mm2, cu conţinut de mangan precizat

Oţeluri pentru produse plate D destinate ambutisării

EK ≡ pentru emailare la rece convenţională ED ≡ pentru emailare directă an ≡ simbolul chimic al elementului precizat urmat eventual de o cifră care reprezintă de 10 x media intervalului precizat al acestui element

DC04EK
- oţel laminat la rece pentru emailare convenţională

B. Oţeluri simbolizate în funcţie de compoziţia chimică B1. Oţeluri nealiate cu %Mnm < 1%

Categoria oţelurilor

Exemplu

Oţeluri nealiate cu %Mn m < 1% (cu excepţia celor pentru automate)

C

E ≡ cu un connţinut maxim de sulf precizat; D ≡ pentru trefilarea sârmei; C ≡ pentru formarea la rece; nnn ≡ 100· %Cm S ≡ pentru arcuri; U ≡ pentru scule; W ≡ pentru sârme electrozi; G ≡ alte caracteristici

C35E4 an ≡ EA[10·%EAm]
- oţel carbon cu %Cm = 0,35 % şi conţinut precizat de sulf; - simbolizare veche:

OLC 35 X

Tabelul 8.4. Principalele date privind simbolizarea oţelurilor comerciale − continuare

B2. Oţeluri nealiate cu %Mnm ≥ 1% şi oţeluri aliate

Categoria oţelurilor

Exemplu

Oţeluri nealiate cu %Mn m ≥ 1%, oţeluri nealiate pentru automate şi oţeluri aliate cu %EAmj < 5 %, j = 1…n Oţeluri aliate cu %EAmj ≥ 5 %, j = 1...n (cu excepţia oţelurilor rapide)

nnn ≡ 100 %Cm a ≡ EA1…EAj…EAn concentraţia

n−n…≡ k1·%EAm1−…−kj·%EAmj−… − kn·%EAmn Factorul Element kj Cr,Co,Mn,Ni,Si,W 4 Al,Be,Cu, Mo, 10 Nb,Pb,Ta,Ti,V, Zr; Ce, N, P, S; 100 B 1000 n−n…≡ k1·%EAm1−…−kj·%EAmj… − kn·%EAmn

13CrMo4−5 - oţel cu %Cm ≡ 0,13%, %Crm ≡ 1,0%, %Mom ≡ 0,5% - simbolizare veche 14MoCr10 X6CrNiTi18−10

X

nnn ≡ 100 %Cm

a ≡ EA1…EAj…EAn concentraţia

- oţel cu %Cm = 0,06%, %Crm = 18%, %Nim = 10%, stabilizat cu Ti ;

Oţeluri rapide

HS

n−n−n−n ≡ %Wm−%Mom−%Vm−%Com

- simbolizare veche: 10TiNiCr180 HS2-9-1-8 - oţel rapid cu %Wm = 2%, %Mom = 9%, %Vm =1%, %Com = 8%

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

8.3. Oţelurile carbon cu destinaţie generală
8.3.1. Oţelurile carbon de uz general
În această categorie sunt incluse oţelurile (hipoeutectoide) livrate sub formă de semifabricate prelucrate prin deformare plastică la cald (laminare, forjare), destinate realizării structurilor metalice (construcţii civile, poduri, instalaţii de ridicat şi transportat, construcţii metalice pentru utilajul petrolier, petrochimic şi de rafinării, stâlpi, piloni etc.) sau mecanice (piese pentru construcţia de maşini) cu solicitări mici sau moderate în exploatare. Produsele laminate din astfel de oţeluri se livrează de regulă netratate termic sau în starea obţinută după normalizare, iar produsele obţinute prin forjare se livrează în starea obţinută după TT de normalizare sau de recoacere completă. Aceste oţeluri nu sunt destinate aplicării tratamentelor termice sau termochimice, astfel că produsele realizate din astfel de materiale au caracteristicile mecanice ale semifabricatelor în stare de livrare. Caracteristicile impuse de o anumită aplicaţie se pot asigura alegând corespunzător concentraţia de carbon şi tehnologia de elaborare, în special, gradul de dezoxidare, din acest punct de vedere existând două tipuri de oţeluri: oţeluri calmate (dezoxidate complet la elaborare cu siliciu, mangan şi aluminiu) şi oţeluri necalmate (nedezoxidate complet la elaborare); oţelurile calmate au o structură omogenă, prezintă rezistenţă mecanică bună (datorită efectului de durificare pe care îl au incluziunile nemetalice uniform distribuite în structura oţelului), dar prelucrabilitatea lor prin deformare plastică la rece este relativ redusă, în timp ce oţelurile necalmate sunt mai ieftine, se prelucrează mai bine prin deformare plastică la rece, dar prezintă pericolul fragilizării prin îmbătrânire (v. scap. 4.3.2) şi de aceea nu se recomandă a fi utilizate pentru realizarea de construcţii sudate. Oţelurile carbon de uz general se produc conform STAS 500, care prevede împărţirea acestor oţeluri după garanţiile date la livrare în patru clase de calitate: clasa 1 − cu garanţii privind compoziţia chimică şi caracteristicile mecanice la tracţiune şi îndoire la rece, clasa 2 − cu garanţii suplimentare (faţă de clasa 1) privind energia de rupere la 20 oC, clasa 3 − cu garanţii suplimentare privind energia de rupere la 0 oC şi clasa 4 − cu garanţii suplimentare privind energia de rupere la −20 oC. De exemplu, marca de oţel simbolizată (conform STAS 500) OL 370.4k, corespunde unui oţel nealiat cu Rm ≥ 370 N/mm2, elaborat în clasa de calitate 2 şi calmat (indicaţie dată de litera k din simbol); conform noului sistem de simbolizare, această marcă de oţel (care are limita de curgere Re ≥ 235 N/mm2) se simbolizează S235J2G3 (v. tabelul 8.4).
64

Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale

8.3.2. Oţelurile carbon de calitate
Aceste oţeluri carbon sunt utilizate sub formă de semifabricate realizate prin deformare plastică, au tehnologiile de elaborare mai complexe decât cele folosite la oţelurile de uz general şi sunt destinate fabricării pieselor care se tratează termic şi/sau termochimic pentru obţinerea caracteristicilor mecanice impuse de condiţiile lor de utilizare. Oţelurile din această categorie sunt hipoeutectoide (cu structura de echilibru la ta alcătuită din ferită şi perlită) şi se pot clasifica, în funcţie de TT final care asigură cele mai bune caracteristici de utilizare produselor, în: oţeluri pentru carburare (cementare), care au %Cm ≤ 0,25 % şi oţeluri pentru îmbunătăţire (călire martensitică + revenire înaltă – v. scap. 6.5), care au concentraţia masică de carbon 0,25% < %Cm ≤ 0,6%. Conform STAS 880, care reglementează la noi în ţară producerea oţelurilor carbon de calitate, acestea pot fi elaborate şi ca oţeluri superioare (marcate cu litera X după simbolul recomandat de STAS 880), pentru care se prevăd condiţii suplimentare privind puritatea şi caracteristicile tehnologice sau ca oţeluri cu conţinut controlat de sulf (marcate cu litera S după simbolul recomandat de STAS 880), la care %Sm = 0,020…0,040 %. Oţelurile carbon de calitate se utilizează sub formă de produse plate şi profile laminate la cald, semifabricate pentru forjare, sârme laminate şi trase, produse tubulare, destinate fabricării pieselor cu solicitări mici şi moderate în exploatare; oţelurile pentru cementare se utilizează la confecţionarea pieselor supuse la uzare, oboseală şi/sau solicitări cu şoc, deoarece după tratamentul complet de cementare (v. scap. 6.6.2) se obţin piese cu stratul superficial îmbogăţit în carbon (cu structură martensitică) dur şi rezistent la uzare şi la fisurare prin oboseală şi cu miezul rezistent şi tenace (datorită conţinutului scăzut de carbon al oţelului), iar oţelurile pentru îmbunătăţire se folosesc pentru fabricarea pieselor supuse în exploatare la solicitări mecanice medii sau chiar ridicate. La alegerea oţelurilor din această categorie trebuie să se ţină seama că au călibilitatea redusă (v. scap. 6.4.2 şi 7.4.), ceea ce permite utilizarea lor în special la piesele cu secţiuni mici. Deoarece alegerea TT ce trebuie aplicat pieselor fabricate din aceste oţeluri este dependentă de conţinutul lor de carbon, oţelurile din această categorie se simbolizează după compoziţia chimică; de exemplu, marca simbolizată (conform STAS 880) OLC 15 sau (conform SR EN 10027−1) C15 corespunde unui oţel pentru cementare cu %Cm = 0,15 %, iar marca simbolizată (conform STAS 880) OLC 45 sau (conform SR EN 10027−1) C45 corespunde unui oţel pentru îmbunătăţire cu %Cm = 0,45 %.
65

035 %. realizând o valorificare maximă a prezenţei elementelor de aliere) se obţine la produsele confecţionate din astfel de oţeluri numai după aplicarea unor tratamentelor termice sau termochimice finale adecvate. care fac parte (conform SR EN 10020) din categoria oţelurilor aliate speciale şi se utilizează pentru realizarea elementelor (pieselor) puternic solicitate în exploatare ale construcţiilor mecanice (maşini şi utilaje). care prevede elaborarea lor atât ca oţeluri aliate obişnuite. călibilitatea acestor oţeluri este mai mare decât cea corespunzătoare oţelurilor carbon şi este posibil (de exemplu) ca.5). care au concentraţia masică de carbon 0..5). oţelurile aliate pentru construcţia de maşini se pot clasifica. Datorită influenţei elementelor de aliere asupra vitezei de răcire critice vrc. 6. rezistenţa la uzare etc. limita de curgere. Producerea şi comercializarea semifabricatelor deformate plastic la cald din oţeluri aliate superioare pentru îmbunătăţire este reglementată în prezent şi de standardul SR EN 10083−1:1997. care conţine reglementări mai stricte (decât STAS 791) privind caracteristicile mecanice şi condiţiile de livrare. rezistenţa la oboseală. %Pmax ≤ 0. Producerea oţelurilor aliate pentru semifabricatele prelucrate prin deformare plastică destinate realizării pieselor pentru construcţia de maşini este reglementată la noi în ţară de STAS 791. %Pmax ≤ 0. în funcţie de tratamentul final care trebuie aplicat (obligatoriu) produselor realizate din aceste materiale. în: oţeluri pentru carburare (cementare) sau carbonitrurare. Combinaţia optimă a caracteristicilor de utilizare (care asigură valori ridicate pentu rezistenţa la tracţiune. scap.25% < %Cm ≤ 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8. 7. tratamentul de călire să aibă efect şi asupra miezului pieselor (determinând obţinerea unor structuri de tip martensitic sau bainitic. energia de rupere. pentru care se impune ca %Smax. Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini fac parte din clasa structurală a oţelurilor perlitice (v. Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini Oţelurile din această categorie sunt oţeluri slab şi mediu aliate.4. ca urmare. cât şi ca oţeluri aliate superioare. ceea ce dă posibilitatea realizării unor produse cu caracteristici mecanice superioare celor asigurate la produsele confecţionate din oţeluri carbon. la care se prescrie un nivel mai scăzut al conţinuturilor de impurităţi (%Smax. cu conţinuturi reduse de carbon şi caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate). atât STAS 791. care au %Cm ≤ 0. alungirea procentuală după rupere. în cazul folosirii oţelurilor pentru cementare. cât şi SR EN 10083 includ şi benzile de 66 .6%. scap. pentru a valorifica corespunzător aceste proprietăti tehnologice ale oţelurilor aliate.025 %).25 % şi oţeluri pentru îmbunătăţire (călire martensitică + revenire înaltă – v.

oţelurile Cr − Mo sau Cr – Mn − Mo sunt preferate în multe aplicaţii tehnice. 20CrMnTi4−4−1.5 %) şi măreşte călibilitatea. Deoarece este un metal scump. în următoarele tipuri. mărind rezistenţa mecanică şi tenacitatea şi îmbunătăţind călibilitatea oţelurilor. 20NiMo14−2. %Mnm = 0. De asemenea. 19MoCr11 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 15Cr3. 51VMnCr11 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 40Cr4. în practică se utilizează şi oţeluri Cr − Mn.2). dar este mult mai ieftin.090 %) sau vanadiu (%Vm = 0. datorită proprietăţilor lor tehnologice (nu prezintă fragilitate la revenire) şi efectelor favorabile pe care le are alierea cu Mo asupra proprietăţilor de utilizare ale acestora (creşterea rezistenţei mecanice.8…1. fiind prescrisă încadrarea într-o banda normală (extinsă) a oţelurilor obişnuite şi încadrarea într-o banda îngustă a oţelurilor cu călibilitate garantată. astfel că oţelurile de tipul Cr − Mn se aliază suplimentar cu titan (%Tim = 0. 51CrMnV4−4−1) – unor oţeluri pentru îmbunătăţire. scap 6. a) Oţelurile având ca element de aliere principal cromul.3 %. 20MoNi35.10…0. iar mărcile 40Cr10.8…1. Ni – Cr − Mo. b) Oţelurile având ca element de aliere principal nichelul. 34MoCr11.30 %). tabelul 7. nichelul micşorează sensibilitatea la supraîncălzire şi finisează granulaţia oţelurilor. Cromul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) contribuie la creşterea rezistenţei mecanice. 42MoCr11.15…0. (%Crm = 0. 19CrMo4−2) corespund unor oţeluri pentru cementare. scap 7. Deoarece manganul are aproape aceleaşi efecte asupra călibilităţii. 42CrMo4−2.4). din care STAS 791 cuprinde mărcile 17CrNi16.4 %). 34CrMo4−2. a rezistenţei la uzare şi a rezistenţei la oboseală).030…0. 17MoCrNi14 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 17NiCr6−4. Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini pot fi grupate. Ni − Mo. de tipul: Ni − Cr. atât în cazul oţelurilor pentru cementare sau carbonitrurare. fără să afecteze substanţial tenacitatea (creşterea cu un procent a %Crm măreşte Rm cu 80…100 N/mm2 şi determină o scădere a A cu numai 1.1). recurgându-se la reţete de aliere complexe.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale călibilitate pentru cele mai utilizate oţeluri (v. Cromul şi manganul favorizează apariţia fenomenului de fragilitate reversibilă la revenire (v. STAS 791 cuprinde mai multe mărci de oţeluri având cromul ca EAp. Nichelul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) trece complet în masa lor structurală de bază (are solubilitate bună în Fe − v. manganul favorizează însă creşterea excesivă a granulaţiei la încălzire. din care mărcile 15Cr08.4. 67 . 17MnCr10. ce nu se produce dacă oţelurile sunt aliate suplimentar cu molibden (%Mom = 0. pentru piesele destinate construcţiei de maşini nu se folosesc de obicei oţeluri aliate numai cu nichel. 17CrMn4−4. 20TiMnCr12. în funcţie de elementul principal de aliere EAp.20 %).

25 %. scap. această din urmă particularitate face ca oţelurile cu mangan să se utilizeze în special pentru realizarea de semifabricate turnate sau pentru obţinerea semifabricatelor prelucrate prin deformare plastică la cald destinate pieselor solicitate uniaxial în exploatare (bare de tracţiune. %Alm = 0.3). 43MoMn16. a rezistenţei la uzare.65 %.40 %. Aceste oţeluri sunt destinate pieselor la care se aplică tratamentul termochimic de nitrurare în vederea obţinerii unei rezistenţe ridicate la uzare (v.35…1. Compoziţia chimică de bază a unui astfel de oţel este cea corespunzătoare oţelurilor de îmbunătăţire Cr − Mo. 43MnMo6−2.15…0. Aşa cum s-a arătat anterior. din care STAS 791 cuprinde mărcile 40CrNi12. 34MoCrNi16 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 40NiCr5−4. Siliciul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) contribuie la creşterea limitei de elasticitate. 6. care conferă acestor piese o anizotropie avansată a proprietăţilor mecanice (raportul dintre energia de rupere determinată pe epruvete prelevate longitudinal şi cea determinată pe epruvete prelevate transversal pe direcţia de deformare poate ajunge la 4:1).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 17NiCrMo6−4−2).. Evitarea fragilizării la revenire şi reducerea sensibilităţii la supraîncălzire se realizează la aceste oţeluri prin alierea suplimentară cu Mo. iar la piesele realizate prin deformare plastică la cald din astfel de oţeluri se obţine o structură în benzi (alcătuită din şiruri alternante de ferită şi perlită. 35MnMoV6−2−1). la care se adaugă %Alm = 0. STAS 791 cuprinde următoarele mărci de oţeluri din această categorie: 31VMn12. Manganul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) contribuie la creşterea caracteristicilor de rezistenţă mecanică (Rm şi Rp0. c) Oţelurile având ca element de aliere principal manganul. orientate în direcţia de deformare plastică).0.70…1. de exemplu. V sau Ti.6.36. cât şi în cazul oţelurilor pentru îmbunătăţire.2). d) Oţelurile având ca element de aliere principal aluminiul. a rezistivităţii electrice şi a permeabilităţii magnetice şi micşorează sensibilitatea acestora la supraîncălzire.). 35VMoMn14 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 35Mn6. micşorând numai puţin caracteristicile de plasticitate (A sau Z).1 % şi %Mom = 0. 34CrNiMo6−6−2). tije pentru pompe etc. marca de oţel 38MoAlCr15 cuprinsă în STAS 791 (simbolizată conform SR EN 10027−1 38AlCrMo10−6−1) are compoziţia caracterizată de %Cm = 0.1 %. %Crm = 1. 35Mn14. e) Oţelurile având ca element de aliere principal siliciul. 30NiCrMo8−8−2.6…1. Oţelurile aliate cu mangan sunt sensibile la supraîncălzire (granulaţia acestora creşte mult dacă sunt încălzite la temperaturi ridicate sau sunt menţinute timp îndelungat în domeniul austenitic) şi prezintă fenomenul de fragilizare la revenire.. manganul măreşte călibilitatea oţelurilor în aceeaşi măsură ca şi cromul şi este un element de aliere ieftin. Pentru a conferi pieselor pentru construcţia de maşini 68 . 30MoCrNi20.

configuraţia definită de următorii parametri geometrici: deschiderea b. a unui material de adaos MA. se formează între piese o baie de material metalic topit BMT.2.5. lungimea L şi. Elemntele caracteristice realizării îmbinărilor sudate prin topire Realizarea îmbinărilor sudate prin topire presupune prelucrarea prealabilă a marginilor pieselor care trebuie îmbinate în scopul obţinerii unui rost de sudare. folosite în aplicaţiile tehnice ca înlocuitoare (ieftine) ale oţelurilor Cr – Mo. care determină încălzirea locală (cu ajutorul unei surse termice adecvate) a materialului pieselor supuse sudării (numit material de bază MB) la temperaturi superioare temperaturii lui ts. se practică alierea suplimentară a oţelurilor din această categorie cu mangan şi crom. 8. eventual. Particularităţile realizării construcţiilor sudate Prin sintagma “construcţii sudate” se denumesc în cadrul acestui subcapitol structurile mecanice obţinute din mai multe elemente metalice îmbinate între ele cu ajutorul unui procedeu de sudare prin topire. Oţelurile pentru construcţii sudate 8. aşa cum se arată în figura 8. având. Fig. unghiul α.1.5. STAS 791 cuprinde ca mărci de oţeluri având Si ca EAp: 20MnCrSi11 şi 36MnCrSi13 (simbolizate conform SR EN 10027−1 20SiCrMn4−4−4 şi 36SiCrMn5−4−4). care se transformă prin solidificare într-o cusătură sudată CUS. lăţimea 69 . eventual. Sudarea printr-un astfel de procedeu este rezultatul unei activări termice importante. rădăcina c.2. prin topirea marginilor pieselor şi. 8.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale caracteristicile de tenacitate necesare.

Imaginile macroscopice ale îmbinărilor sudate realizate între două piese din oţel: a − CUS realizată din două straturi.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR l şi raza r. cu relaţiile: S MB S MA . p MA = .3. în funcţie de valorile parametrilor ce le caracterizează. care se pot evidenţia clar şi pe imaginile macrostructurilor îmbinărilor sudate. motiv pentru care zona adiacentă CUS afectată de acţiunea ciclurilor termice este denumită zonă influenţată termic (sau zonă influenţată termomecanic) ZIT. un rând fiind partea din CUS realizată la o singură deplasare a sursei termice de sudare în lungul rostului de sudare.2. iar rândurile situate la acelaşi nivel alcătuiesc straturile CUS. 8. Ca urmare a acestui proces. iar ansamblul tuturor ciclurilor termice din această zonă este denumit câmp termic de sudare. de tipul celor prezentate în figura 8. b − CUS realizată din mai multe straturi Pe baza celor prezentate rezultă că îmbinările sudate prin topire din alcătuirea construcţiilor sudate prezintă trei zone caracteristice: CUS. odată cu răcirea băii de metal topit formate în rostul dintre piese şi realizarea CUS. În funcţie de grosimea pieselor care se îmbină prin sudare. lăţimea lc şi supraînălţarea h. CUS poate fi realizată din unul sau mai multe rânduri. are loc şi răcirea acestei zone din MB cu o viteză medie vr.1) p MB = S MB + S MA S MB + S MA în care SMB şi SMA sunt ariile precizate în figura 8.3. ti < ts şi vr . ZIT şi MB. prin deplasarea sursei termice în direcţia de sudare. Fig. Pentru a defini gradul de participare a MB şi MA la formarea unei CUS se definesc parametrii pMB (numit participarea MB) şi pMA (numit participarea MA). în timpul sudării orice punct situat în zona din MB adiacentă CUS este supus unui ciclu termic caracterizat de parametrii vi. rândurile depuse prin sudare şi cusăturile sudate se caracterizează prin următorii parametrii geometrici: pătrundera p. (8. 70 . O parte din energia sursei termice utilizate la sudarea prin topire produce încălzirea (cu o viteză vi) la ti < ts a unei zone din MB adiacente locului de formare a CUS. Acţiunea ciclurilor termice care alcătuiesc câmpul termic la sudare determină. modificarea structurii şi proprietăţilor mecanice ale materialului pieselor supuse sudării şi generarea unui câmp de tensiuni mecanice reziduale.

CUS = p MB % EAm . (8. aliere etc. MA ± ∆% EAm . rezultă că asigurarea unei compoziţii chimice favorabile a BMT. ce se realizează. BMT are compoziţia chimică omogenă.CUS se poate estima cu relaţia: % EAm . iar ∆%EAm – pierderile (−) sau aporturile (+) de component datorită interaţiunii BMT cu zgura şi atmosfera din jurul sursei termice. au (în general) o compoziţie chimică diferită de ale MB şi MA. prin topirea marginilor pieselor şi a unui MA (sub formă de electrozi înveliţi. BMT se află de obicei în contact cu un strat de zgură lichidă (realizat prin topirea învelişului electrozilor sau unui flux de sudare) şi cu atmosfera (protectoare) din jurul sursei termice utilizate la sudare. cât şi CUS care se formează prin solidificarea acesteia. Deoarece are volum redus şi este supraîncălzită şi agitată sub acţiunea concentrată a sursei termice. aflat sub acţiunea sursei termice concentrate şi materialul mai rece situat în zona de contact dintre BMT şi MB (care constituie suportul BMT) se crează gradienţi termici pe direcţia cărora se deplasează frontul de solidificare şi se dezvoltă cristalele CUS de formă columnară. MB + p MA % EAm . Aspectele prezentate conduc la concluzia că atât BMT. după fiecare secvenţă de cristalizare. în rostul dintre piesele care trebuie îmbinate. H2. fig. şi prin realizarea unor valori adecvate ale pMB şi pMA. Structura CUS reflectă direct particularităţile cristalizării primare a BMT (v. a învelişului electrozilor. prin alegerea judicioasă a cuplului MB – MA . a fluxurilor de sudare. datorită eliberării de energie termică.2) în care %EAm. sârme etc. vergele. dezoxidare. între materialul de la suprafaţa băii. a gazelor de protecţie etc. BMT suferă transformări de natură metalurgică (chimică): îmbogăţire în gaze (O2.2. iar concentraţia în BMT şi în CUS care se obţine prin solidificarea acesteia a oricărui component %EAm.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8. cristalizarea este intermitentă. N2).4): cristalizarea BMT este dirijată. este unul din mijloacele cele mai eficiente prin care se poate acţiona în vederea obţinerii unei CUS de calitate.5. %EAm. CUS se formează prin solidificarea BMT. defosforare. Formarea CUS la sudarea prin topire a oţelurilor Aşa cum s-a precizat anterior. datorită interacţiunii cu aceste două medii. materialul metalic din BMT este încălzit şi cristalizarea sa este întreruptă până când transferul de căldură spre MB asigură 71 .MA – concentraţia masică a componentului în MA. desulfurare. 8.MB este concentraţia masică a componentului în MB. deoarece structura şi proprietăţile mecanice ale materialelor metalice depind esenţial de compoziţia lor chimică.).

Structura primară (forma şi dimensiunile cristalelor. Particularităţile formării structurii CUS la sudarea prin topire a oţelurilor În morfologia CUS se evidenţiază efectele combinate ale cristalizării primare a BMT în condiţiile precizate mai înainte. aşa cum se poate observa în figura 8. datorită solidificării intermitente. 72 . distribuţia incluziunilor nemetalice etc. Fig.) nu sunt eliminate ci numai estompate (mascate) de cristalizarea secundară. în mod obişnuit germinarea cristalelor CUS se produce pe cristalele MB aflate în contact cu BMT (pe linia de fuziune). CUS va suferi şi un proces de cristalizare secundară şi în urma desfăşurării acestuia structura CUS se modifică.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR realizarea subrăcirii necesare continuării solidificării. datorită creşterii dirijate a formaţiunilor cristaline pe direcţia gradientului maxim de temperatură (variabilă în timp).) influenţează esenţial caracteristicile mecanice ale CUS.4. cristalizarea se realizează cu un număr redus de germeni cristalini. combinată cu o alcătuire columnară. CUS prezintă. o alcătuire în straturi. modul de distribuire a incluziunilor nemetalice etc. viteza de creştere a cristalelor CUS este mare. deoarece unele caracteristici ale acesteia (granulaţia. Dacă aliajul (oţelul) ce corespunde compoziţiei chimice a CUS prezintă transformări de fază în stare solidă. influenţa structurii primare asupra proprietăţilor CUS se menţine însă. 8.4. iar forma acestor cristale este celular – dendritică (dendrite dezvoltate din cristalele MB pe care s-au format germenii cristalelor CUS).

cu rezistenţă mecanică şi duritate ridicate. ZIT poate fi împărţită în următoarele zubzone (fâşii): − fâşia I (de supraîncălzire) conţine punctele în care tcg ≤ ti < ts (tcg − temperatura deasupra căreia se produce creşterea excesivă a cristalelor de austenită.5. în această fâşie se obţine la încălzire austenită cu granulaţie fină. . în funcţie de mărimea vitezei de răcire vr. asemănătoare celor care se obţin prin aplicarea TT de recoacere incompletă sau. Pentru a evidenţia principalele aspecte legate de transformările structurale în ZIT. la răcirea austenitei (supraîncălzite. folosind diagramele prezentate în figura 8. cu temperatura de revenire inferioară ti şi ciclurile termice de sudare continuă transformările la revenire nefinalizate în timpul aplicării TT. care se transformă la răcire în structuri ferito−perlitice. în structuri alcătuite din martensită şi ferită.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8. dacă vr este mare. care se transformă la răcire. cu grăunţi grosolani) din această fâşie este favorizată formarea structurilor în afară de echilibru (martensită. bainită). structurile în ZIT pot fi modificate acţionând asupra regimului de sudare sau folosind preîncălzirea MB 73 . Transformările structurale în ZIT la sudarea prin topire a oţelurilor Existenţa câmpului termic în ZIT poate determina desfăşurarea unor transformări structurale importante în această zonă. ca urmare. asemănătoare celor care se obţin prin călirea incompletă. se consideră cazul sudării oţelurilor cu conţinut scăzut de carbon. dar cu tenacitate şi rezistenţă la fisurare scăzute. care au însă proprietăţi de plasticitate mai bune decât cele corespunzătoare structurilor din fâşia de supraîncălzire. Parametrii ciclurilor termice de sudare şi. caracterul acestor transformări depinzând de compoziţia chimică a MB şi de parametrii ciclurilor termice.3. − fâşia II (de normalizare) conţine punctele în care A3 ≤ ti < tcg.5 şi considerând că ti şi vr sunt parametrii principali ce caracterizează posibilităţile de transformare structurală a MB sub acţiunea unui ciclu termic. iar ts − temperatura de solidificare − topire a MB). în această fâşie se produc modificări de structură numai dacă MB a fost ecruisat anterior prin deformare plastică la rece şi ciclurile termice de sudare produc recristalizarea primară a materialului (prin care se elimină ecruisarea şi textura de deformare) sau dacă MB a fost supus anterior unui TT de călire şi revenire. asemănătoare celor obţinute prin aplicarea TT de normalizare sau în structuri de călire.fâşia IV (neaustenitizată ) conţine punctele în care tr ≤ ti < A1. în această fâşie se obţine la încălzire o structură bifazică formată din austenită şi ferită. − fâşia III ( de austenitizare incompletă) conţine punctele în care A1 ≤ ti < A3. în structuri perlitice.

recoacerea completă. Definirea fâşiilor caracteristice ale ZIT la sudarea oţelurilor Factorul principal de apreciere a sudabilităţii este comportarea metalurgică la sudare. Aprecierea sudabilităţii unui oţel pe baza comportării metalurgice la sudare se face considerând drept criteriu principal compoziţia chimică a oţelului. Deoarece se urmăreşte obţinerea în ZIT a unor structuri cât mai aproape de echilibru. oţelurile destinate construcţiilor sudate trebuie să aibă compoziţia chimică stabilită astfel încât vrc să fie cât mai mare (pentru a fi 74 . definită ca fiind aptitudinea unui oţel ca printr-un anumit procedeu şi pentru un anumit scop să asigure în îmbinările sudate caracteristicile locale şi generale prescrise pentru o construcţie sudată. normalizarea. Structurile ZIT şi CUS şi stările de tensiuni reziduale din îmbinările sudate pot fi modificate. care exprimă modul cum reacţionează un oţel faţă de acţiunea unui anumit proces de sudare. de asemenea. ceea ce impune ca oţelurile destinate realizării construcţiilor sudate să aibă însuşirile tehnologice înglobate de noţiunea de sudabilitate. aplicând construcţiilor sudate diverse TT postsudare: recoacerea de detensionare. acţiune localizată în principal în ZIT. 8.5. Fig. îmbunătăţirea etc. cu caracteristici de tenacitate ridicate. Din cele prezentate rezultă că sudarea influenţează complex structura şi caracteristicile materialului din ZIT.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR în zona de sudare (pentru micşorarea gradienţilor termici între CUS şi MB şi micşorarea vr a ciclurilor termice).

tabelul 8.40…0. Pentru asigurarea sudabilităţii.2) destinate fabricării de elemente pentru construcţii sudate exploatate la ta.19 %. S275 şi S335.4. J0. condiţie ce este îndeplinită dacă se impune ca oţelurile să aibă conţinuturi reduse de carbon şi de elemente de aliere. cu procedeele de sudare cele mai economice şi fără măsuri tehnologice speciale la sudare: preîncălzire.) sunt oţelurile care îndeplinesc simultan criteriile: %Cm < 0. În funcţie de gradul de dezoxidare oţelurile pot fi necalmate sau calmate cu diferite grade de dezoxidare. 75 . Producerea acestor oţeluri este reglementată la noi în ţară de standardul SR EN 10025+A1. 0. deoarece sudarea este o metodă tehnologică care introduce tensiuni reziduale de valori ridicate. valoarile maxime admise ale acestui parametru fiind date în standard. J2. în funcţie de clasa de calitate şi de grosimea pieselor care se sudează. iar obţinerea caracteristicilor mecanice prescrise fiind asigurată prin creşterea concentraţiei manganului la %Mnm = 1. scap 8. pentru S335 prevăzându-se şi posibilitatea livrării în clasa de calitate K2 (v.3).3) + + 6 5 15 şi s-a stabilit că oţelurile cu sudabilitate bună (care se pot suda uşor.20…0. în stare necalmată putându-se livra numai produsele cu grosimi mai mici de 25 mm din oţelurile S185 sau S235.27 %].v. astfel încât la răcire se realizează în material structura corespunzătoare aplicării unui TT de normalizare. determinat cu relaţia (8.70 %.45 %. S235.50…1. De asemenea. pentru a aprecia comportarea metalurgică la sudare a oţelurilor (din clasa structurală a oţelurilor perlitice) s-a definit (pe baza rezultatelor unor cercetări experimentale riguroase) mărimea numită carbon echivalent %Ce: % Mnm %Crm + %Vm + % Mom %Cu m + % Nim %C e = %C m + (8. toate mărcile de oţel au concentraţia de carbon limitată %Cm ≤ c0 ∈ [0. la care deformarea plastică finală se face într-un interval de temperaturi prescris. pentru fiecare marcă de oţel sudabilitatea creşte de la clasa JR la clasa K2 şi se poate aprecia cu ajutorul %Ce. Oţelurile din această categorie nu sunt destinate aplicării de TT pentru obţinerea caracteristicilor mecanice. excepţie fac produsele realizate prin laminare normalizantă. mărcile de oţel destinate construcţiilor sudate fiind: S185.4). 8. mărcile S235.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale favorizate transformările cu difuzie la răcirea austenitei). Oţelurile nealiate pentru construcţii sudate În această categorie sunt incluse oţeluri nealiate de uz general şi de calitate (conform SR EN 10020 . valoarea maximă c0 fiind precizată în funcţie de marca oţelului şi de grosimea pieselor care se sudează. TT postsudare etc.5.22 % şi %Ce < 0. S275 şi S335 se pot livra în clasele de calitate JR.

30…0. cu grade de deformare judicios alese şi cu viteze de răcire bine stabilite. cu conţinut scăzut de carbon (%Cm = 0.03…0.80 %) şi prin respectarea unor corelaţii între concentraţiilor diverselor elemente de aliere prezente în compoziţie (de exemplu. %Crm + %Mom + %Cum < 0.7 %) şi cu nichel (%Nim = 0. Ti. în concentraţii masice de 0. Nb. destinate realizării elementelor puternic solicitate ale unor structuri sudate (poduri. Mo. Cr. Cu.20 %). fiind utilizată microalierea cu elemente care să asigure granulaţia fină (Al. în concentraţiile corespunzătoare unor oţeluri slab aliate).1 %) şi prezenţa unor elemente care să asigure obţinerea valorilor prescrise ale caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi tenacitate (Mn.5…1. rezervoare de apă etc. V. Producerea oţelurilor cu granulaţie fină pentru construcţii sudate este reglementată prin SR EN 10113. care împarte aceste materiale în: oţeluri normalizate. Compoziţia chimică a acestor oţeluri este complexă. grupul de cifre xxx indicând nivelul minim garantat al limitei de curgere Rp0.5. Pentru evitarea 76 . mărcile simbolizate SxxxN sau SxxxM au tenacitatea garantată (sub forma unei valori minime prescrise a KV) până la –20 oC. Tenacitatea la temperaturi scăzute este asigurată de alierea cu mangan (%Mnm = 1. aceasta denumind procedeul de laminare la care se controlează riguros toţi parametrii de lucru. 8. Oţelurile cu granulaţie fină pentru construcţii sudate În această categorie sunt incluse oţelurile nealiate de calitate sau aliate speciale. Ni.5. OL440. dar standardul SR EN 10025+A1 reglementează mai strict şi mai riguros condiţiile tehnice de producere şi livrare a acestor materiale. cu limita de curgere Rp0. ecluze. iar mărcile simbolizate SxxxNL şi SxxxML au tenacitatea garantată până la –50 oC. simbolizate SxxxN sau SxxxNL şi oţeluri laminate termomecanic. Oţelurile nealiate pentru construcţii sudate se regăsesc printre oţelurile produse conform STAS 500 (mărcile OL370.2 = 275…460 N/mm2.) care lucrează la temperatură ambiantă sau scăzută. simbolizate cu SxxxM sau SxxxML . Aceste oţeluri se utilizează sub formă de semifabricate sau produse laminate la cald. livrate în starea obţinută după aplicarea TT de normalizare sau după prelucrarea prin laminare termomecanică (sau laminare controlată). rezervoare de stocare. astfel încât materialul prelucrat să prezinte caracteristici mecanice ridicate (ce nu pot fi obţinute numai prin aplicarea de TT).2 (în N/mm2).13…0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR construcţiile sudate realizate din astfel de oţeluri se pot supune (postsudare) unui TT de recoacere de detensionare. deformarea plastică finală efectuându-se într-un interval de temperaturi riguros respectat. OL510).60 %).

5. exploatarea.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale fragilizării la albastru (v. pentru aparatele şi recipientele sub presiune se impun exigenţe sporite privind calitatea şi la proiectarea. Deoarece domeniul temperaturilor de lucru al recipientelor sub presiune este foarte extins (–200 oC la +650 oC). 77 . Oţelurile pentru aparate şi recipiente sub presiune Construcţiile sudate de tipul aparatelor şi recipientelor sub presiune trebuie să funcţioneze în condiţii de siguranţă maximă.020 % (pentru legarea azotului sub formă de nitruri de aluminiu stabile).015…0.1).3. fabricarea. 0.2. la realizarea lor trebuie să se utilizeze oţeluri livrate în clase de calitate diferite. Astfel. pentru fiecare clasă garantându-se acele caracteristici mecanice care asigură funcţionarea acestora în deplină siguranţă la temperaturile de exploatare.34 %. 8. 4. pentru recipientele care lucrează la temperaturi ridicate se folosesc oţeluri la care se garantează limita de curgere la temperatura maximă de exploatare sau caracteristicile de comportare la fluaj la această temperatură. valoarea maximă ce0 fiind precizată în funcţie de marca oţelului. scap. Sudabilitatea acestor oţeluri se asigură prin prescrierea unor valori limitate ale carbonului echivalent %Ce ≤ ce0 ∈ [0.52 %]. energia de rupere KV) la o temperatură de referinţă. repararea şi verificarea lor trebuie riguros respectate prescripţiile tehnice elaborate de o autoritate naţională în domeniu.).2). scap 8. care în ţara noastră este Inspecţia pentru Cazane. care poate să apară după aplicarea recoacerii de detensionare la structurile sudate realizate din aceste oţeluri. de clasa de calitate şi de grosimea semifabricatelor livrate. corozivitate etc. Recipiente sub Presiune şi Instalaţii de Ridicat − ISCIR. instalarea. datorită nivelului ridicat al energiei totale de deformare ce se acumulează în peretele metalic al corpului sub presiune al aparatului sau recipientului.6. inflamabilitate. de intensitatea şi caracterul solicitărilor mecanice şi de temperatura minimă de exploatare ale recipientelor sub presiune. care se stabileşte în funcţie de grosimea peretelui. elaborate în convertizoare bazice cu oxigen sau în cuptoare electrice şi calmate. În funcţie de nivelul solicitărilor mecanice. de temperaturile (minimă şi maximă) de exploatare şi de caracteristicile mediului de lucru (toxicitate. se limitează concentraţia de azot (%Nm ≤ 0. de starea defectologică prognozată pentru MB şi îmbinările sudate. Ca urmare. recipientele sub presiune se confecţionează din oţeluri carbon sau din oţeluri aliate de calitate sau speciale (v. distrugerea integrităţii sau pierderea etanşeităţii unui astfel de echipament putând avea urmări catastrofale. iar pentru recipientele care funcţionează la temperaturi scăzute se utilizează oţeluri la care se garantează caracteristicile de tenacitate (de obicei.025 %) şi se impune ca %Alm ≥ 0.

platbande etc.40…1.23 21.1. comportarea bună la temperaturi ridicate este asigurată prin microalierea cu V. cu grosimi s ≤ 150 mm) din aceste oţeluri este reglementată prin standardul SR EN 10028. şi oţeluri aliate cu nichel cu caracteristici specificate la temperaturi scăzute.70….6. care conţin %Mnm = 0..20 17. la 20 oC 185…235 100…110 200…265 120…130 235…295 135…155 295…355 155…180 220…275 140…230 185…275 155…165 250…310 180…195 tmax. Mo.. În tabelul 8. simbolurile mărcilor echivalente din STAS 2883 şi limitele principalelor caracteristici mecanice (valorile maxime ale caracteristicilor corespund grosimilor minime ale semifabricatelor livrate)... fiind numite şi oţeluri termorezistente.70 % şi mici adaosuri de Mo. N/mm2 Rp02 la tmax Re.21 19. 78 .18 Oţelurile PxxxGH. Oţelurile Cr − Mo au %Crm = 0.. Alierea cu molibden asigură acestor oţeluri o bună rezitenţă la fluaj. până la prima revizuire a acestui standard se menţin în vigoare şi prevederile (similare) din STAS 2883. N/mm2 360…480 410…530 460…570 510…650 420…570 350…600 460…630 A5. Oţelurile cu caracteristici specificate la temperaturi ridicate (SR EN 10028−2) cuprind două grupe: oţelurile nealiate de calitate (conform criteriilor din SR EN 10020).. oţeluri cu granulaţie fină normalizate.. 8..5. se livrează în starea obţinută prin aplicarea unui TT de normalizare + revenire sau de călire + revenire şi au limita de curgere garantată până la 500 oC..10 %. în N/mm 2 ). % 24. Ti. Nb şi Ti. simbolizate PxxxGH (grupul de cifre xxx indicând nivelul minim garantat al limitei de curgere Rp0..25 22. Cr. care finisează granulaţia oţelurilor. granulaţie fină şi insensibilitate la supraîncălzire.70 %) şi oţelurile aliate Cr − Mo.5. Tabelul 8.40…1. Ni (sub valorile limită date în tabelul 8.. oC 400 400 400 400 500 500 500 Rm. V.22 20..2.50 % şi %Mom = 0. care grupează oţelurile pentru recipiente sub presiune după temperatura la care se garantează caracteristicile mecanice în: oţeluri aliate şi nealiate cu caracteristici specificate la temperaturi ridicate.. Nb. Oţelurile pentru recipiente sub presiune cu caracteristici specificate la temperaturi ridicate Simbolul oţelului SR EN 10028 STAS 2883 P235GH − P265GH K410 P295GH K460 P355GH K510 16Mo3 16Mo3 13CrMo4−5 14MoCr10 10CrMo9−10 12MoCr22 Limita de curgere.. se livrează în stare normalizată şi au limita de curgere garantată până la temperatura de 400 oC.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Producerea şi livrarea semifabricatelor plate (table..1 şi cu respectarea condiţiei %Cr m + %Cum + %Mom + %Nim < 0. iar alierea cu crom asigură o bună rezistenţă la oxidare şi împiedică precipitarea la încălzire a grafitului (favorizată de prezenţa molibdenului). Cu.5 se prezintă mărcile de oţeluri din aceeastă categorie conform SR EN 10028−2.24 19.2.

20 % şi garantarea unor valori ale carbonului echivalent %Ce = 0. simbolizate Rxxx–n.grupa oţelurilor rezistente la temperaturi joase cuprinde oţelurile simbolizate PxxxNL1.1). la diferite temperaturi din intervalul de utilizare garantat.2.grupa de bază cuprinde oţelurile simbolizate PxxxN. destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –50 oC şi +20 oC. . Sudabilitatea acestor oţeluri este asigurată prin limitarea concentraţiei carbonului la %Cm ≤ 0. cu indicele convenţional al granulaţiei G ≥ 6.22 %].7) − clasa de calitate în care se încadrează oţelul. 6 şi 7 se garantează energia de rupere KV la temperatura minimă (în oC) t = (20 − 10n). 460 N/mm2}. iar cifra n (n = 2. destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –50 oC şi +20 oC. 0.05 %. cu grosimi s ≤ 150 mm) din aceste oţeluri este reglementată prin SR EN 10028−3. Oţelurile cu granulaţie fină normalizate sunt oţeluri nealiate de calitate sau speciale şi oţeluri aliate speciale. care au caracteristicile mecanice garantate în domeniul de temperaturi (–50 oC . în N/mm2. scap. 8. iar la cele livrate în clasele 4.45 % şi %Nbm + %Tim + %Vm < a0 ∈ [0. platbande etc. destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –20 oC şi +400 oC. cu precizarea că trebuie respectate corelaţiile: %Crm + %Cum + %Mom < 0. Producerea şi livrarea semifabricatelor plate (table.45 %.40…0. . marca de oţel 79 .5.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8.grupa specială a oţelurilor rezistente la temperaturi joase cuprinde oţelurile simbolizate PxxxNL2. Oţelurile PxxxNL sunt echivalente oţelurilor reglementate de STAS 2883.grupa oţelurilor rezistente la temperaturi ridicate cuprinde oţelurile simbolizate PxxxNH.5. numărul xxx indicând valoarea minimă garantată a rezistenţei la rupere. destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –20 oC şi +20 oC .6.16…0. valoarea maximă a0 fiind precizată în funcţie de nivelul minim prescris al limitei de curgere. de exemplu. ce trebuie obţinute prin încercarea la încovoiere prin şoc. în condiţiile în care solicitările mecanice la temperaturi ridicate sunt de scurtă durată şi nu determină declanşarea fenomenului de fluaj. Din punctul de vedere al compoziţiei chimice aceste oţeluri sunt asemănătoare oţelurilor cu granulaţie fină pentru construcţii sudate (v.…. la oţelurile livrate în clasele de calitate 2 şi 3 se garantează aceleaşi caracteristici ca la oţelurile carbon de uz general (v. Mărcile de oţeluri din această categorie au prescrisă limita de curgere minimă la ta.3. 3. nivelul minim garantat al energiei de rupere KV la –50 oC fiind mai mare decât la oţelurile din grupa precedentă. care împarte aceste oţeluri în patru grupe: . 400 oC. 355 N/mm2..5). cu grosimea s ≤16 mm. determinată pe produse în stare normalizată. scap 8. a epruvetelor prelevate transversal şi longitudinal din produse. de asemenea. 5. SR EN 10028−3 prescrie pentru toate oţelurile din aceeastă categorie valorile minime ale energiei de rupere KV. xxx ∈ {275 N/mm2.

8. cu grosimi s ≤ 50 mm) din aceste oţeluri este reglementată de SR EN 10028−4.30…1.5. J Long. aliate cu mangan (%Mnm = 1. Tabelul 8. Oţelurile slab aliate cu rezistenţă mecanică ridicată Oţelurile slab aliate sau microaliate cu rezistenţă mecanică ridicată.75…5.10…0.5.03…0. Mo etc.7.6.70) 3.7 %) şi cu mici cantităţi de alte elemente: Nb.3.. Trans.. o C −60 −60 −80 −100 −120 −196 −196 KV la tmin..50) 0. V. Producerea şi livrarea semifabricatelor plate (table.70…1.005. Ti.85 (0. limitării drastice a conţinuturilor de 80 . prin diminuarea drastică a conţinuturilor de impurităţi (concentraţiile maxime acceptate sunt %Pm = 0.50…10.025 % şi %Sm = 0. mărcile de oţeluri fiind cele prezentate în tabelul 8.0…1..0 8.85…1.6.015 %) şi prin alierea cu nichel şi mangan (în cazul oţelurilor cu tenacitatea garantată la temperaturi cuprinse între –60 oC şi –80 oC) sau numai cu nichel (în cazul oţelurilor cu tenacitatea garantată la temperaturi cuprinse între –80 oC şi –200 oC).2.6.0 Rp0. 40 40 40 40 40 70 100 27 27 27 27 27 50 80 8.85…1..015.. N/mm2 235…275 345…355 345…355 345…365 380…390 480…575 575…585 R m.50…10. Oţelurile cu tenacitate garantată la temperaturi scăzute Simbolul oţelului 12MnNi5−3 13MnNi6−3 15NiMn6 12Ni14 12Ni19 X8Ni9 X7Ni9 % Nim (%Mnm) 0.25 8.2 %. destinate realizării aparatelor şi recipientelor sub presiune care lucrează în domeniul de temperaturi –60 oC…−200 oC.0.. numite şi oţeluri HSLA (High−Strength Low Alloy) sunt oţeluri cu conţinut scăzut de carbon %Cm = 0. semifabricatele din astfel de oţeluri se realizează în mod obişnuit prin laminare termomecanică şi prezintă caracteristici mecanice ridicate şi o bună sudabilitate (datorită menţinerii concentraţiei carbonului la un nivel scăzut. sunt oţeluri aliate speciale.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR simbolizată R510−5 are garantate rezistenţa la tracţiune Rm ≥ 510 N/mm2 şi tenacitatea la −30 °C. platbande etc. Oţelurile aliate cu nichel cu caracteristici specificate la temperaturi scăzute. semifabricatele din astfel de oţeluri se livrază în starea obţinută prin aplicarea unui TT de normalizare.0.25…3. Tenacitatea la temperaturi scăzute este asigurată la aceste oţeluri prin limitarea concentraţiei carbonului la nivelul %Cm ≤ 0. normalizare + revenire sau călire + revenire.18 %. numite şi oţeluri criogenice.70) 1.75 4.0. N/mm2 420…530 490…610 490…640 490…640 530…710 640…820 680…820 tmin.70 (0.80 (0.30…0.30.

. rezultă o cantitate mică de precipitate şi efectul de durificare este scăzut).).1. micşorând 81 . − Oţeluri microaliate cu niobiu. la care se obţin caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică datorită precipitării în structură a carburilor sau carbonitrurilor de Nb (cu diametrul de 1.5. rezultă precipitate grosolane. utilizate sub formă de produse obţinute prin laminare normalizantă sau prin laminare controlată. 8. microaliate uneori şi cu Ti. efectul de durificare este dependent de viteza de răcire după laminare..1 %.. Semifabricatele şi produsele din astfel de oţeluri se obţin prin laminare termomecanică.02. În funcţie de reţeta de microaliere utilizată oţelurile de acest tip pot fi: − Oţeluri microaliate cu vanadiu..): 8. Oţelurile HSLA se pot clasifica în funcţie de compoziţie. concentraţia masică a fiecăruia din aceste elemente nedepăşind 0..7.04 %.0.01 % a %Vm.. Semifabricatele din oţeluri microaliate cu Nb. efectele aplicării unor astfel de tehnologii fiind finisarea granulaţiei (determinată şi de microaliere. combinată cu atingerea unor niveluri ridicate ale caracteristicilor de tenacitate.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale impurităţi. V şi/sau Ti.15 N/mm2 pentru fiecare creştere cu 0. nitrurilor şi/sau carbonitrurilor elementelor de microaliere) şi asigurarea unei bune sudabilităţi (datorită menţinerii la un nivel scăzut a concentraţiei carbonului). efectul durificării putând fi cuantificat prin creşterea caracteristicilor de rezistenţă mecanică (limita de curgere şi rezistenţa la rupere) cu 5.10 nm) de carbonitrură de V (uniform distribuite în masa de ferită a oţelurilor) în timpul răcirii oţelurilor după laminare. se practică laminarea controlată şi microalierea suplimentară cu Ti (care formează pelicule intercristaline de TiN ce constituie bariere pentru creşterea cristalelor de austenită). aşa cum arată diagramele din fig.0. pentru obţinerea unui efect suplimentar de finisare a granulaţiei şi unui efect sporit de durificare (deoarece titanul măreşte eficienţa microalierii cu Nb.1. cu %Vm ≤ 0. când se doreşte obţinerea unor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică. vanadiul contribuie la durificarea acestor oţeluri prin formarea unor precipitate fine (cu diametrul de 5.6).. obţinerea unor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică (determinată şi de posibilitatea durificării structurii acestor oţeluri prin precipitarea dispersă a unor compuşi chimici de tipul carburilor. combinată uneori cu TT postlaminare. cu efect minim de durificare. viteza care asigură durificarea maximă fiind de aproximativ 3.5 nm). asigurării unor structuri cu granulaţie fină etc. iar dacă viteza de răcire este mai mare. Caracteristicile oţelurilor microaliate cu vanadiu depind esenţial şi de mărimea granulaţiei oţelurilor. Oţelurile microaliate ferito−perlitice au în compoziţie cantităti − mici de Nb.3 oC/s (dacă viteza de răcire este mai mică. structură şi proprietăţi în următoarele tipuri (multe din reţetele privind compoziţia chimică şi prelucrarea tehnologică a acestor tipuri regăsindu-se printre cele corespunzătoare unora din oţelurile anterior prezentate: oţelurile pentru construcţii sudate.1 %. oţelurile pentru recipiente sub presiune etc.. cu %Nbm = 0.

oţelurile de acest fel au în structură un conţinut procentual de perlită foarte mic (sunt denumite şi oţeluri cu conţinut redus de perlită) şi se caracterizează printr-o bună sudabilitate. Rp0. deoarece au conţinut scăzut de carbon. bainita superioară şi perlita au caracteristici mecanice apropiate).20.5 > 700 N/mm2). Configuraţia diagramelor TTT la oţelurile cu structură bainitică după laminarea controlată . dar au tenacitatea scăzută şi temperatura de tranziţie ductil-fragil ridicată).27 %. acest efect de durificare nedatorându-se formării bainitei superioare în locul perlitei (deoarece oţelurile au conţinut scăzut de carbon şi. Alierea cu Mo determină creşterea importantă a caracteristicilor mecanice ale acestor oţeluri (fiecare creştere cu 0. fie prin laminare controlată (care asigură creşterea tenacităţii şi micşorarea temperaturii de tranziţie ductil-fragil. deoarece molibdenul determină formarea bainitei superioare în locul perlitei la răcirea austenitei.2 sau Rt0. V şi Ti asupra dimensiunilor grăunţilor de ferită − Oţeluri microaliate cu niobiu şi molibden. Fig.1 %). care se pot prelucra sub formă de semifabricate şi produse fie prin laminare obişnuită (caz în care acestea prezintă caracteristici de rezistenţă mecanică bune. cu conţinut scăzut de carbon (%Cm < 0.05 % şi %Mom = 0.7. − Oţeluri microaliate cu vanadiu şi niobiu.0. semifabricatele obţinute prin laminare controlată pot avea caracteristici de rezistenţă mecanică foarte ridicate (de exemplu..1 % a %Mom conduce la sporirea cu 20.6. Efectul microalierii cu Nb. ci creşterii cantităţii de carbonitruri de Nb care precipită în structură în prezenţa molibdenului (alierea cu Mo micşorează concentraţia carbonului în perlită şi asigură astfel un surplus de 82 Fig 8. datorită finisării intense a granulaţiei). 8. cu răcire accelerată la sfârşitul procesului (călire directă).. în acest caz.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR solubilitatea acestuia în austenită şi creând astfel condiţiile măririi cantităţii de carburi sau carbonitruri de Nb care precipită în structură) sunt realizate prin laminare controlată. cu %Nbm < 0. dacă oţelurile sunt aliate suplimentar şi cu mici cantităţi de V sau Mo. care pot avea microstructura alcătuită din ferită şi perlită sau din ferită aciculară (bainită cu conţinut scăzut de carbon)..30 N/mm2 a rezistenţei la tracţiune şi limitei de curgere)..

2 sau Rt0.06 %. asigură obţinerea de semifabricate cu caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică (Rp0.8. cu Rp0. diferă esenţial de structura ferito-perlitică (cu cristale poliedrice de ferită) ce rezultă dacă se aplică laminarea obişnuită. datorită existenţei în structură a unor precipitate de nitrură de V.7. Fig. 8.. aşa cum se poate observa pe micrografiile prezentate în figura 8.8. b − laminare controlată (structură cu ferită aciculară) 83 . − Oţeluri microaliate cu vanadiu şi azot.1 %) permit a se obţine din aceste oţeluri semifabricate care prezintă atât rezistenţă mecanică ridicată. Datorită reţetei de aliere utilizate. la care se adăugă uneori şi Nb. cu %Vm < 0.8 %.2 sau Rt0.5 > 550 N/mm2).2 sau Rt0. permit a se realiza din aceste oţeluri semifabricate laminate cu caracteristici de rezistenţă mecanică foarte ridicate (de exemplu. deoarece au tendinţa spre formarea unor structuri fragile în ZIT. împreună cu folosirea laminării controlate (pentru finisarea granulaţiei). cât şi o bună tenacitate. Mo şi/sau B. acest tip de structură.08 %) şi sunt aliate cu mici cantităţi de Mn. diagramele TTT la răcirea austenitei acestor oţeluri au configuraţia prezentată în figura 8.5 > 500 N/mm2) şi de tenacitate (KV > 130 J la ta şi temperatura de tranziţie t50% < −20 oC). care.022 %. Laminarea controlată şi menţinerea la un nivel scăzut a concentraţiei carbonului (%Cm < 0. care prezintă caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică (de exemplu. Oţelurile slab aliate cu structură feritică aciculară au conţinut scăzut de carbon (%Cm ≤ 0.5 > 500 N/mm2) şi tenacitate foarte bună.2.0. aceste influenţe.1 % şi %Nm = 0.7.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale carbon pentru formarea precipitatelor de carbonitruri de Nb). %Mom = 0. împreună cu efectele de finisare a granulaţiei şi de durificare prin precipitare induse de laminarea controlată şi de alegerea judicioasă a concentraţiilor elementelor de aliere.5.3 %. sudabilitatea acestor oţeluri nu este însă satisfăcătoare. Rp0. 8..018.04 % obţinute prin: a − laminare obişnuită (structură cu ferită poliedrică şi perlită dispuse în benzi). ceea ce permite ca prin răcirea controlată la sfârşitul laminării semifabricatelor (cu jeturi de apă sau de aer comprimat) să se obţină structură cu ferită aciculară (bainită cu conţinut scăzut de carbon). Microstructurile unui oţel cu %Cm = 0. %Mnm =1. %Nbm = 0.

9. 8.16 %).5 % O primă metodă de obţinere a structurii bifazice ferito−martensitice la semifabricatele laminate din astfel de oţeluri o reprezintă aplicarea unui TT intercritic constând din: a) încălzirea semifabricatelor la o temperatură ti ∈ (A1. aşa cum se poate observa pe micrografiile prezentate în fig..7. necesare la 84 .4.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Oţelurile microaliate ferito-perlitice şi oţelurile slab aliate cu ferită aciculară au fost concepute în vederea utilizării la realizarea semifabricatelor laminate (de tip platbandă) pentru ţevile sudate destinate conductelor petroliere (amplasate subteran sau submarin) şi pentru construcţiile sudate ale instalaţiilor marine de foraj şi exploatare petrolieră. se obţine o structură bifazică ferito-austenitică în care concentraţia carbonului în austenită este suficient de ridicată pentru a-i asigura o bună capacitate de călire. 8. care se utilizează sub formă de semifabricate sau produse având structura alcătuită dintr-o matrice feritică în care se află dispersate uniform insule de martensită (care ocupă.420 N/mm2.. iar ponderea formaţiunilor de austenită este la nivelul dorit al ponderii formaţiunilor martensitice în structura finală. Oţelurile cu forma incluziunilor nemetalice controlată se folosesc pentru obţinerea de semifabricate laminate cu anizotropie minimă a caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi (mai ales) de tenacitate. 10. slab aliate cu mangan (%Mnm = 1. alegând convenabil parametrii ti şi τm.12 % şi %Mnm = 1.8 %) şi microaliate cu elemente care să le confere granulaţie fină.2 = 320. 8.30 %).1.. Fig. putând fi utilizate la confecţionarea construcţiilor metalice şi mecanice la care nu sunt impuse condiţii deosebite privind tenacitatea materialelor.7.10. Microstructura unui oţel bifazic cu %Cm = 0. pentru transformarea austenitei în martensită şi obţinerea structurii bifazice ferito−martensitice..5. b) răcirea rapidă (în apă) a semifabricatelor. Rm = 600..9.5. condusă după una din diagramele prezentate în figura 8.5..3. Semifabricatele din astfel de oţeluri sunt ieftine şi prezintă caracteristici mecanice ridicate (Rp0.. O altă metodă de obţinere a semifabricatelor cu structură bifazică ferito-martensitică constă din laminarea controlată intercritică a oţelurilor....800 N/mm2 şi A = 15. 8.20 % din structură).A3) şi menţinerea lor o durată τm la această temperatură. Oţelurile bifazice (dual − phase steel) sunt oţeluri cu conţinut scăzut de carbon (%Cm < 0.

10. Diagrama pentru alegerea reţetei de microaliere la elaborarea oţelurilor cu forma incluziunilor nemetalice controlată 85 .) şi concentraţia sulfului într-un astfel de oţel se alege astfel încât să rezulte efectul maxim de reducere a anizotropiei caracteristicilor de tenacitate. 8. Zr. 8. raportul dintre concentraţiile elementelor adiţionale (Ti. în consecinţă. rezervoare sferice etc. Pentru obţinerea unei astfel de structuri se impune ca oţelurile supuse laminării să nu conţină incluziuni nemetalice (sulfuri) plastice (care se dispun în timpul laminării sub formă de şiruri orientate în direcţia de deformare şi determină formarea structurii în benzi la răcirea semifabricatelor după laminare). zirconiu sau titan. aşa cum sugerează diagrama (de principiu) redată în figura 8. Ce etc. Fig.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale realizarea unor piese sau echipamente (funduri pentru recipiente sub presiune.) supuse în exploatare unor solicitări mecanice complexe. În prezent se aplică metoda introducerii la elaborarea oţelurilor a unor cantităţi mici de pământuri rare (lantanide).11. Diagramele de laminare controlată intercritică pentru obţinerea semifabricatelor cu structură bifazică ferito−martensitică Fig.11. fiind necesară realizarea unor semifabricate laminate cu o structură în care formaţiunile de perlită să fie uniform distribuite în masa de ferită. Metoda clasică de obţinere a incluziunilor de sulf cu formă controlată constau în tratarea oţelurilor la elaborare cu Ca şi Si. care generează în acestea stări de tensiuni mecanice bi sau triaxiale. globulare şi nedeformabile). lipsite de plasticitate şi uniform distribuite în structura oţelurilor. Pentru astfel de aplicaţii nu este recomandată utilizarea semifabricatelor laminate din oţel cu structură (ferito-perlitică) în benzi (care se caracterizează printr-o mare anizotropie a caracteristicilor mecanice). controlul formei incluziunilor are ca scop principal obţinerea unor incluziuni de sulf globulare. le asigură finisarea şi le dispersează uniform în masa structurală a oţelurilor. care modifică tipul incluziunilor (determină formarea unor incluziuni greu fuzibile.

conform acestor standarde oţelurile inoxidabile sunt împărţite în clasele structurale prezentate în continuare.5 %. austenită. În funcţie de reţeta de aliere utilizată la elaborare.1.08 %. 7.6.1. conţinuturi foarte scăzute de impurităţi (%Sm ≤ 0. bare.3). formate din produşi de coroziune. oţelurile inoxidabile pot fi clasificate în: oţeluri aliate cu crom şi oţeluri aliate cu crom şi nichel.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8. 8. Oţelurile inoxidabile şi refractare Oţelurile capătă proprietatea de a fi inoxidabile (de a prezenta o rezistenţă ridicată la acţiunea mediilor agresive cu care vin în contact). această prescripţie este cuprinsă şi în SR EN 10020. martensită) existente în structura acestuia.12.).20 % şi %Crm > 10. %Pm ≤ 0. care interacţionează cu mediile corosive şi se acoperă cu pelicule compacte. benzi. livrate sub formă de semifabricate prelucrate prin deformare plastică (table. în funcţie de principalul factor care le asigură rezistenţa la acţiunea mediilor de lucru agresive. au caracteristicile de calitate reglementate prin standardele SR EN 10088 şi STAS 3583 (care este încă în vigoare). profile pentru utilizări generale etc.6.7. care precizează că oţelurile inoxidabile trebuie să aibă %Cm < 1. în condiţii de temperatură ridicată. concentraţia masică minimă a cromului în astfel de oţeluri fiind %Crm = 10. prezintă caracteristici bune de rezistenţă la oxidare şi la coroziune în gaze şi au capacitatea de a asigura caracteristici mecanice convenabile sunt denumite oţeluri refractare.0 %. sârme.5. Oţelurile inoxidabile care. scap. Oţelurile rezistente la coroziune Oţelurile rezistente la coroziune (oţelurile anticorosive) pot fi clasificate. dacă sunt înalt aliate cu crom. la calificarea unui oţel ca oţel inoxidabil sau refractar se ia în considerare numai concentraţia cromului dizolvat în soluţiile solide pe bază de fier (ferită.1. 8. Trebuie precizat că. deoarece cromul este un element carburigen (v.6.. a căror rezistenţă la coroziune este determinată de compoziţia chimică şi de structura acestora şi oţelurile patinabile. ce întrerup contactul lor cu mediile agresive şi le protejează astfel de acţiunea distructivă a acestora.04 %) şi concentraţia 86 .015 %. în două categorii: oţelurile inoxidabile. Oţelurile inoxidabile comerciale.. iar simbolurile principalelor mărci standardizate din fiecare clasă sunt redate în tabelul 8. Oţelurile inoxidabile feritice fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi au compoziţia caracterizată prin %Cm ≤ 0.

X2CrNi12.. molibden (%Mom = 0. Si. X6Cr17.. titan (%Tim = 0. Principalele mărci de oţeluri inoxidabile Marca de oţel conform: SR EN 10088 STAS 3583 X6Cr13 X6Cr17 X3CrTi17 X2CrMoTi18−2 X6CrAl13 X12Cr13 X20Cr13 X30Cr13 X39Cr13 X50CrMoV15 X2CrNi18−9 X5CrNi18−10 X6CrNiTi18−10 X2CrMnNi17−7−5 X2CrMnNiN18−9−5 X2CrNiMo17−13−3 X1NiCrMoCu25−20−5 X6CrNiMoTi17−12−2 X2CrNiMoCuN25−6−3 X2CrNiMoCuWN25−7−4 7Cr130 8Cr170 8TiCr170 2TiMoCr180 7AlCr130 10Cr130 20Cr130 30Cr130 40Cr130 45VMoCr145 2NiCr185 5NiCr180 10TiNiCr180 2MoNiCr175 2CuMoCrNi250 10TiMoNiCr175 - Clasa structurală Feritic Feritic Feritic Feritic Feritic Ferito . X6CrMo17−1.18 % sau %Crm = 25.5 %).13 %.4. X2CrTi12.. Mărcile de oţeluri comerciale din această clasă structurală corespund integral acestor prescripţii.1. Mo).6 %). Ti. Zr). X2CrNbZr17. pentru creşterea refractarităţii şi comportării la fluaj (Al.8 %) şi/sau zirconiu (%Zrm = 0. stabilizarea feritei şi mărirea rezistenţei la coroziune intercristalină (Nb. X2CrAlTi18−2. Tabelul 8. nichel (%Nim = 0..0. în compoziţia acestor oţeluri se pot adăuga în diverse concentraţii şi alte elemente: siliciu (%Sim ≤ 1 %).3..feritic Austenito .7.feritic 87 . pentru finisarea granulaţiei. X2CrMoTi17−1... niobiu (%Nbm = 0. X6CrAl3. aluminiu (%Alm ≤ 2 %)..30 %.martensitic Martensitic Martensitic Martensitic Martensitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenito .5 %). X3CrTi17.1 %).. pentru îmbunăţăţirea tenacităţii şi prelucrabilităţii prin deformare plastică (Ni)..3. X6CrMoNb17−1.. aşa cum rezultă din următoarele exemple: X6Cr13. %Crm = 17. X6CrNi17−1. X2CrMoTi29−4.3.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale masică de crom încadrată în una din următoarele reţete: %Crm = 11...8.0.3... reţetele cu concentraţii mari de crom prezentând şi bune proprietăţi de refractaritate..

... cum ar fi apariţia fazei σ în cazul menţinerilor îndelungate în intervalul de temperaturi 550. 8.24) de sensibiltatea lor ridicată la supraîncălzire (creşterea pronunţată a granulaţie în cazul încălzirii şi menţinerii lor la temperaturi mai mari de 900 oC) şi de tendinţa acestora spre fragilizare şi fisurare (atât datorită creşterii granulaţiei. %Crm = 17. singura modalitate tehnologică de a le influenţa caracteristicile de rezistenţă mecanică şi plasticitate constă în ecruisarea lor prin deformare plastică la rece. V) sau pentru evitarea apariţiei fenomenelor de fragilitate la revenire (Mo).2.850 oC (temperaturile mai mari fiind recomandate la construcţiile sudate din oţeluri feritice cu concentraţii ridicate de crom). Mărcile de oţeluri comerciale din aceste clase structurale corespund integral prescripţiilor prezentate mai înainte. mărirea călibilităţii şi durificarea prin precipitare a acestor oţeluri (Ni. X5CrNiMo13−4. niobiu (%Nbm = 0. cât şi datorită intervenţiei altor fenomene.. caracteristicile de utilizare ale acestor oţeluri nu pot fi modificate prin aplicarea de TT cu schimbare de fază.18 %.2 %) pentru creşterea refractarităţii şi comportării la fluaj (Al. Cu)....1... conţinuturi foarte scăzute de impurităţi (%Sm ≤ 0. cu foarte mici cantităţi de carburi globulare uniform distribuite în matricea feritică) şi. X8CrNiMoAl15−7−2. fig. Mo).3. X50CrMoV15.6 %) şi/sau vanadiu (%Vm = 0.015 %.1.. %Pm ≤ 0.. ca urmare.8 %). 88 . pentru îmbunăţăţirea rezistenţei la coroziune în anumite medii (Al. aluminiu (%Alm ≤ 1.04 %) şi concentraţia masică de crom încadrată în una din următoarele reţete: %Crm = 11. X5CrNiCuNb16−4. X4CrNiMo16−5−1..0 %.. X7CrNiAl17−7.08.1. Si. Oţelurile inoxidabile feritice au o sudabilitate relativ bună.6. prin folosirea unor tehnologii de sudare adecvate şi prin aplicarea unor TT postsudare. Oţelurile inoxidabile martensitice şi ferito-martensitice fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi au compoziţia caracterizată prin %Cm = 0. X105CrMo17.5 %). o structură monofazică feritică (eventual. X90CrMoV18.0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Aceste oţeluri prezintă.5 %). pentru îmbunăţăţirea tenacităţii şi prelucrabilităţii prin deformare plastică (Ni)..3. aceste probleme se pot rezolva prin alegerea corespunzătoare a MA pentru sudare. Principalele probleme care pot să apară la realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri sunt legate (v. menţinerea la aceste temperaturi o durata τm = 30. Nb..40 min şi răcirea în aer. nichel (%Nim = 1.13 %. în compoziţia acestor oţeluri se pot adăuga în diverse concentraţii şi alte elemente: siliciu (%Sim ≤ 1 %). constând din încălzirea la ti = 750.. X46Cr13.0.. pentru finisarea granulaţiei...700 oC). Cu.0 %). molibden (%Mom = 0.. aşa cum rezultă din următoarele exemple: X12Cr13. 7.. cupru (%Cum = 1.6. X70CrMo15.. locale (la îmbinările sudate) sau globale (la întreaga construcţie sudată). la orice temperatură în stare solidă. X20Cr13. urmată de aplicarea unui TT de recoacere de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul adecvat obţinerii caracteristicilor dorite).

2 %) aceste condiţii sunt uşor de întrunit.. alcătuiesc o subdiviziune specială a oţelurilor inoxidabile martensitice (având ca mărci reprezentative X4CrNiMo16−5−1. molibden (%Mo m = 0.1300 N/mm2).7. În majoritatea cazurilor oţelurile din aceste clase structurale se utilizează în starea metalurgică conferită prin aplicarea unui TT de călire + revenire. căpătând o structură martensitică sau ferito – martensitică.....6 %).5 %).17 %).... care măresc duritatea structurilor de revenire). caracteristicile de rezistenţă mecanică înregistrând creşteri semnificative (Rp0... scap.2 = 800.630 oC şi τm = 1.1050 oC) o structură austenitică. uneori. datorită intervenţiei fenomenelor de stabilitate la revenire şi de durificare secundară (separararea unor carburi de crom fin dispersate. încât transformarea alotropică Feγ ⇔ Feα nu este suprimată şi aceste oţeluri prezintă transformări de fază în stare solidă (în condiţii de echilibru termodinamic sunt posibile transformările de tipul austenită ⇔ ferită) şi se călesc în aer (sunt oţeluri autocălibile). care se poate transforma în martensită (cu conţinut redus de carbon.. cu cupru.1200 N/mm2 şi Rm = 1000. care prezintă o capacitate particulară de creştere a caracteristicilor de rezistenţă mecanică prin aplicarea de TT. Oţelurile PH cu %Nim = 6.1 %) pentru asigurarea structurilor martensitice la răcirea în aer se impune alierea lor suplimentară cu nichel şi.8 % au Ms << ta şi prezintă (la ta) după călire (în aer de la ti = 950.08 %) şi conţinuturi ridicate de crom (%Cr m = 15. aluminiu (%Al m = 0.. iar caracteristicile mecanice ale structurilor de revenire pot indica prezenţa fenomenelor de fragilitate la revenire (v. X5CrNiCuNb16−4. Oţelurile cu conţinuturi scăzute de carbon (%C m < 0.1. prin aplicarea unui TT de revenire (la ti = 470. scap. Oţelurile PH cu %Nim = 3.. în timp ce la oţelurile cu conţinut scăzut de carbon (%Cm < 0. fără afectarea inadmisibilă a caracteristicilor de tenacitate (energia de rupere se menţine la niveluri KV = 40.5 % au Ms > ta şi prezintă după călire (în aer sau ulei. Procesele care au loc la revenirea structurilor de călire ale acestor oţeluri (bogat aliate cu crom şi alte elemente de aliere) diferă de procesele care au loc la revenirea structurilor de călire ale oţelurilor nealiate (v..3.. caracterizată prin rezistenţă mecanică redusă şi plasticitate ridicată..... de la ti = 1025.) şi se produce un efect de durificare (îmbătrânire) important.. X8CrNiMoAl15−7−2) şi sunt denumite oţeluri cu durificare prin precipitare (oţeluri PH – preciptation hardening).5 %). X7CrNiAl17−7.3..6.0 %) şi/sau niobiu (%Nb m = 0... aliate suplimentar cu nichel (%Ni m = 3...8 %)..Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Aceste oţeluri au concentraţia de crom suficient de scăzută în corelaţie cu concentraţia de carbon.. în structura martensitică apar precipitate ale compuşilor intermetalici pe care îi formează elementele de aliere suplimentare (de tipul MoNi3.. cupru (%Cu m = 1. având rezistenţă mecanică scăzută şi 89 .4).0.1050 oC) o structură martensitică cu conţinut scăzut de carbon. 7.. NbNi3 etc.. 5.60 J) şi de rezistenţă la coroziune.3). la oţelurile cu concentraţii mari de carbon (%Cm > 0.3 ore).

5 ore.3.1..520 oC şi τm = 1.. comportare paramagnetică şi o bună sudabilitate. cu vr = 70..5 ore) se obţin efecte de durificare prin precipitare similare celor tipice oţelurile PH cu %Nim = 3.0.. dar oţelurile moderne au %Cm ≤ 0. structura austenitică se ecruisează puternic prin deformare plastică la rece şi... 8.. această reţetă fiind modificată la oţelurile pentru − 90 . mai ales H.15 %. iar după sudare trebuie aplicate TT care să confere îmbinărilor sudate structuri asemănătoare cu cea corespunzătoare MB. la tco = −70. menţinerea la tco o durată τm = 7. aceste oţeluri au tendinţa de fragilizare la rece. menţinerea la această temperatură o durată τm = 0. pentru micşorarea stabiltăţii austenitei prin separarea unor particule de carburi de crom şi alte elemente de aliere şi apoi răcirea în apă)... • reţeta de aliere de bază a acestor oţeluri prevede concentraţii masice de crom %Crm = 18. plasticitate mare. Oţelurile inoxidabile martensitice cu %Cm > 0.. prin aplicarea ulterioară a unui TT de revenire (la ti = 500. N şi...4 % sunt sudabile.... conform indicaţiilor diagramei din figura 7.850 oC.8 ore şi apoi reîncălzirea la ta) sau prin aplicarea unui TT de destabilizare a austenitei (constând din reîncălzirea oţelurilor la ti = 750. aceste oţeluri ridică probleme tehnologice la prelucrarea prin aşchiere sau prin deformare plastică..−80 oC. dacă este posibil.5 % călite şi îmbătrânite.20 % (corespunzătoare oţelurilor inoxidabile) şi concentraţii masice de nichel %Nim = 8. ca urmare.04 %.1. Oţelurile inoxidabile austenitice fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi nichel şi reprezint[ o clasă structurală de oţeluri cu proprietăţi deosebite: rezistenţă mare la coroziune în aer... BMT trebuie bine protejată în timpul sudării faţă de acţiunea nocivă a atmosferei înconjurătoare (prin utilizarea procedeelor de sudare în mediu de gaz inert). fiind recomandat TT de revenire la ti = 600. instrumente chirurgicale etc. în apă şi în foarte mulţi agenţi chimici. la realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri trebuie utilizate MA cu concentraţii scăzute de carbon şi conţinuturi minime de impurităţi (S.10 %. motiv pentru care oţelurile sunt denumite şi oţeluri austenitice tip 18−8.6.5.. %Cm ≤ 0.1.24. deoarece.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR plasticitate ridicată) prin aplicarea unui TT de călire la temperaturi scăzute (constând din răcirea oţelurilor. alcătuit din călire martensitică şi revenire. în mod obişnuit.) şi instrumentelor de măsurare şi nu se utilizează la realizarea construcţiilor sudate.02. P..750 oC sau.80 oC/oră. Compoziţia chimică a acestor oţeluri poate fi caracterizată astfel: • concentraţia masică de carbon este scăzută. un TT complet.4 % sunt destinate confecţionării sculelor (cuţite. care au efecte negative majore asupra tenacităţii)... Oţelurile inoxidabile martensitice şi ferito – martensitice cu %Cm < 0. tenacitate şi rezistenţă mecanică ridicate la temperaturi scăzute (până la –270 oC)...

azotul (%Nm = 0.... care se realizează cu %Crm = 15..8. X2CrNi18−9.. cuprul (%Cum = 0. caracteristicile de utilizare ale acestor oţeluri nu pot fi modificate prin aplicarea de TT cu schimbare de fază.1 %) sau titanul (%Tim = 0. 45 % (şi sunt denumite oţeluri tip 15−35.10 %).. aşa cum rezultă din următoarele exemple: X10CrNi18−8.. X6CrNiTi18−10.. %Crm = 12. • majoritatea oţelurilor austenitice crom-nichel au în compoziţie şi alte elemente de aliere decât carbonul.. iar %Crm >15 % conferind oţelurilor rezistenţă la coroziunea (de tip elecrochimic) produsă de mediile active apoase... manganul (%Mnm = 2.25 % şi %Nim = 15.. X12CrMnNiN18−9−5. X3CrNiCu18−9−4. temperaturi ridicate.1.4.0. pentru creşterea refractarităţii şi comportării la fluaj (Si.25 %)... singura modalitate tehnologică de a le influenţa caracteristicile de rezistenţă mecanică şi plasticitate constă în ecruisarea lor prin deformare plastică la rece.7 %). niobiul (%Nbm = 0. Mărcile de oţeluri comerciale din această clasă structurală corespund integral prescripţiilor prezentate mai înainte. cromul şi nichelul (elementele reţetei de aliere de bază): siliciul (%Sim ≤ 1.15 % asigurându-le o bună rezistenţă la oxidare în medii uscate.5.5. 25−35 etc. 91 . deoarece probabilitatea declanşării proceselor de corodare electrochimică a structurii monofazice austenitice (cu %Crm = 10. prezintă cea mai bună comportare în prezenţa mediilor agresive de lucru. molibdenul (%Mom = 2.0. Nb.. urmată de aplicarea unui TT de recoacere de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul adecvat obţinerii caracteristicilor dorite).4 %).. Deoarece nu prezintă transformări în stare solidă.7 %). Ti) sau pentru stabilizarea structurii austenitice şi înlocuirea parţială a nichelului (Mn. ca urmare. nichelul acţionează favorabil asupra rezistenţei la coroziune şi îmbunătăţeşte caracteristicile mecanice la temperaturi înalte ale oţelurilor. la temperaturi înalte.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale aplicaţii speciale (caracterizate prin condiţii severe de lucru: solicitări mecanice cu intensităţi mari şi/sau aplicate dinamic. efectele favorabile ale cromului se diminuează odată cu creşterea conţinutului de carbon al oţelurilor (care favorizează apariţia carburilor în structura acestora). solubilitatea carbonului în austenită la această temperatură fiind mai mare decât concentraţia carbonului existent în aceste oţeluri şi.0 %) în astfel de medii este aproape nulă.). Mo).12. N).. X2CrNiMo17−12−2. medii foarte agresive etc. Cu. pentru îmbunăţăţirea rezistenţei la coroziune (Mo.. 20−25.. fiind elementul de aliere care le conferă structura austenitică şi asigură (în cazul când %Nim > 8 %) menţinerea unei astfel de structuri până la temperatura ambiantă (prin modificarea substanţială a poziţiei punctelor critice de transformare în stare solidă A1 şi A3)... cromul este elementul de aliere care conferă acestor oţeluri rezistenţă la coroziune şi la oxidare. Oţelurile cu conţinuturi reduse de carbon (%Cm ≤ 0..04 %) au structura de echilibru la ta complet austenitică. X6CrNiMoNb17−12−2.).3 %).

aşa cum se poate observa în imaginile prezentate în figura 8. dacă durata menţinerii este sub limita inferioară a intervalului critic. ca urmare.12. ca urmare. această structură bifazică putând favoriza declanşarea proceselor de corodare a oţelurilor în prezenţa mediilor agresive..15 %) au structura de echilibru la ta alcătuită din austenită şi carburi de crom. atunci când piesele realizate dintr-un astfel de oţel vin în contact cu un mediu agresiv de lucru. • viteza de difuzie a carbonului în austenită este mai mare decât cea corespunzătoare cromului şi. iar peste 850 oC austenita are capacitate ridicată de a dizolva carbon şi separarea carburilor nu mai este justificată termodinamic. pentru menţinerea structurii monofazice austenitice (până la ta).. marginile cristalelor de austenită îşi diminuează puţin concentraţia de crom şi diminuarea rezistenţei la coroziune a oţelului este mică.04. sub 450 oC difuzia elementelor care formează carburile nefiind posibilă. Aspectele prezentate sugerează şi principalele căi de acţiune pentru diminuarea susceptibilităţii oţelurilor inoxidabile austenitice faţă de coroziunea 92 . carbonul ajunge mai repede la marginile cristalelor de austenită şi formează carburile cu cromul din austenita situată în zonele adiacente acestor margini. pentru dizolvarea carburilor în austenită şi răcirea lor rapidă (în apă).1100 oC..13. separarea intercristalină a carburilor de crom şi scăderea concentraţiei de crom de la marginile cristalelor de austenită diminuează rezistenţa la coroziune a oţelului.. instabilă termodinamic şi. după precipitarea intercristalină a carburilor de crom. structura monofazică astfel obţinută este alcătuită din austenită suprasaturată în carbon. proces care prezintă următoarele particularităţi: • separarea carburilor apare numai în cazul încălzirii într-un interval critic de temperaturi (450 oC. constând în încălzirea oţelurilor la ti = 1000. 850 oC). iar dacă durata menţinerii este mai mare decât limita superioară a intervalului critic. marginile (sărăcite în crom) ale cristalelor de austenită sunt atacate. cantitatea de carburi precipitate este redusă. sărăcirea în crom a acestor margini este parţial compensată şi rezistenţa la coroziune a oţelului este puţin afectată. • aşa cum se poate deduce examinând diagrama din figura 8. se produce uniformizarea prin difuzie a concentraţiei cromului în cristalele de austenită. Pentru a le conferi o structură monofazică austenitică rezistentă la coroziune. dacă semifabricatele sau piesele confecţionate dintr-un oţel cu această structură sunt supuse încălzirii (în procesul de prelucrare sau în cursul utilizării). creşte concentraţia în crom a marginilor acestor cristale. astfel că. pentru care intensitatea sensibilizării la coroziune intercristalină a oţelului este maximă. 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Oţelurile cu conţinuturi de carbon mai mari (%Cm = 0. pentru fiecare temperatură situată în intervalul critic de temperaturi există un interval critic al duratei de menţinere. se aplică TT de călire de punere în soluţie (a carburilor). fenomen numit coroziune intercristalină. se produce separarea din austenită a carbonului în exces sub formă de carburi de crom.

se observă că principalele probleme care pot afecta sudabilitatea oţelurilor austenitice crom-nichel sunt: fisurarea la cald şi fragilizarea indusă de formarea fazei σ . siliciul. silicaţi) care sunt faze uşor fuzibile sau care formează cu fierul sau cu elementele de aliere eutectice uşor fuzibile. creşterea concentraţiei cromului. pentru evitarea formării carburilor de crom în structura oţelurilor. deoarece formează cu elementele de aliere tipice oţelurilor inoxidabile austenitice (nichel. în timpul solidificării CUS. apariţia fenomenului este influenţată de următorii factori: − compoziţia chimică a BMT din care rezultă prin solidificare CUS (dependentă de compoziţia şi puritatea MB şi MA). fisurile formate la cald având caracter interdendritic şi fiind cauzate de prezenţa unor faze uşor fuzibile în zonele intercristaline ale structurii primare a CUS. niobiu sau tantal sunt denumite oţeluri stabilizate). pentru ca separarea intercristalină a carburilor de crom să afecteze în mică măsură rezistenţa la coroziune a marginilor cristalelor de austenită şi/sau microalierea oţelurilor cu titan. • Fisurarea la cald a CUS realizate prin sudare se produce la temperaturi ridicate (peste 1200 oC). în 93 . carburi de titan şi niobiu. Diagrama timp – temperatură − sensibilizare la coroziunnea intercristalină (TTS) a oţelului inoxidabil X10CrNi18−8 Oţelurile inoxidabile austenitice au o bună sudabilitate. 8. având afinitatea faţă de carbon mai mare decât cromul.12. niobiu) compuşi (sulfura de nichel. sulful şi fosforul favorizează apariţia fisurării la cald. Dacă se analizează diagrama structurală prezentată în figura 7.13. Microfotografia unei zone afectate de coroziunea intercristalină la o piesă din oţel inoxidabil austenitic X10CrNi18−8 Fig. 8. niobiu sau tantal.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale intercristalină: reducerea concentraţiei de carbon (%Cm ≤ 0. titan. leagă carbonul în exces sub formă de carburi proprii şi asigură astfel menţinerea nealterată a concentraţiei cromului în cristalele de austenită (oţelurile inoxidabile austenitice microaliate cu titan.04 %). carbonul. Fig.24. care.

denumite şi oţeluri duplex. compus intermetalic FeCr caracterizat prin duritate ridicată şi fragilitate accentuată.4. ca urmare.2 % şi %Cum ≤ 2 %. Ti şi de procesele de deformare plastică la rece şi pot fi înlăturate aplicând după sudare (sau după operaţiile de prelucrare prin deformare plastică la rece) un tratament termic constând din încălzirea zonei sigmatate la ti ≅ 1000 oC. %Crm = 22. Fragilizarea prin faza σ se produce atunci când în îmbinările sudate apare faza σ. fixând elementele nocive (sulful. în zonele încălzite la 600. faza σ apare (mai greu) după sudare.4 ore şi răcirea în aer.900 oC. direct din austenită . %Nim = 4... la realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri s-a constatat că structurile realizate în CUS şi ZIT nu mai prezintă raportul unitar al conţinuturilor procentuale de ferită 94 . − prezenţa feritei în structura CUS (într-un conţinut procentual de 3... wolframul.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR timp ce manganul.6. Primele oţeluri duplex realizate au avut compoziţia: %Cm ≤ 0. menţinerea la această temperatură o durată τm = 2. ferita are rezistenţa la deformare mai mică decât austenita şi.04 %. dacă MB sau CUS au structura complet austenitică.) sub formă de compuşi greu fuzibili sau care formează cu fierul sau cu elementele de aliere eutectice greu fuzibile. fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi nichel şi reprezintă o clasă structurală de oţeluri utilizată relativ recent (cu toate că primele oţeluri duplex au apărut încă din 1930) la fabricarea aparaturii tehnologice de presiune şi a construcţiilor sudate.1.. Aceste oţeluri combină bunele proprietăţi ale oţelurilor inoxidabile feritice şi austenitice. prin realizarea următoarelor etape: γ → γ + α → γ + α + σ → γ + σ. vanadiul şi molibdenul împiedică fisurara la cald. %Mom = 1. prin realizarea următoarelor efecte: finisarea structurii (ferita cristalizează înaintea austenitei şi împiedică formarea structurilor dendritice grosolane).. faza σ apare (mai uşor) în aceleaşi zone. carbonul etc.. Si. 8.4 %) împiedică fisurarea la cald... ferita este faza care se deformează uşor şi ajută la diminuarea nivelului energetic al câmpului de tensiuni care apare datorită sudării) şi dizolvarea elementelor nocive (sulf. iar dacă structurile sunt austenito − feritice.. relaxarea tensiunilor mecanice care apar în timpul cristalizării primare a CUS (la temperaturi înalte. apariţia fazei σ (sigmatarea) şi fragilizarea care o însoţeşte sunt favorizate de prezenţa unor elemente de aliere ca Mo. Nb. fosfor. prin realizarea următoarelor etape: γ + α → γ + α + σ → γ + σ.24. prezenţa în structură a feritei asigurându-le niveluri ridicate ale rezistenţei mecanice şi rezistenţei la coroziune. iar prezenţa austenitei conferindu-le o bună ductilitate şi tenacitate.. Oţelurile inoxidabile austenito – feritice sau ferito – austenitice. siliciu) şi diminuarea pericolului de formare a eutecticelor uşor fuzibile.. raportul preferat al conţinuturilor procentuale de ferită şi austenită în structura oţelurilor de acest tip este cel unitar (%α ≅ 50 % şi %γ ≅ 50 %).5 %.

X2CrNiMoN22−5−3. %Mom = 3. care au în mod obişnuit %Nim = 5.X2CrNiMoCuN25−6−3. aşa cum rezultă din următoarele exemple: X2CrNiN23−4.5. de tipul unor compuşi intermetalici cu conţinuturi ridicate de crom şi molibden sau nitruri de fier şi/sau de elemente de aliere) care fragilizează structura şi micşorează rezistenţa la coroziune a acesteia. %Crm = 24.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale şi austenită. tenacitatea oţelurilor duplex are nivelul situat între nivelurile corespunzătoare oţelurilor inoxidabile austenitice şi feritice.4 % .7. Rezistenţa la coroziune a oţelurilor duplex din generaţia a doua este mai bună decât a oţelurilor inoxidabile austenitice.1. X2CrNiMoN25−7−4. X2CrNiMoCuWN25−7−4. respectarea acestei prescripţii asigurând formarea şi menţinerea cantităţii corespunzătoare de austenită în structura CUS. Pentru realizarea unor îmbinări sudate de calitate la realizarea aparatelor tehnologice sau construcţiilor metalice din oţeluri duplex se recomandă a se avea în vedere următoarele aspecte: • pentru a obţine CUS cu caracteristici corespunzătoare..04 %. este necesar ca MA utilizate la sudare să fie supraaliate cu nichel (MA trebuie să aibă %Nim ≅ 9 %.26 %. %Nim = 6.. %Cum ≤ 2.5 % şi %Nm = 0... iar rezistenţa la tracţiune şi limita de curgere sunt aproximativ de două ori mai mari decât ale oţelurilor inoxidabile austenitice. A doua generaţie de oţeluri duplex a avut compoziţia chimică caracterizată prin %Cm ≤ 0.. • în procesul de sudare se produc fenomene metalurgice de precipitare în CUS şi ZIT a unor faze dure (faze δ.... asigurând menţinerea raportului unitar al conţinuturilor procentuale de ferită şi austenită în zonele caracteristice ale îmbinărilor sudate ale echipamentelor trehnologice sau construcţiilor realizate din astfel de materiale.15..8 %. azotul a fost utilizat pentru înlocuirea parţială a nichelului ca element austenitizant. Mărcile de oţeluri comerciale din această clasă structurală corespund integral prescripţiilor prezentate mai înainte..5.. 95 . oţelurile duplex putând fi utilizate pentru confecţionarea pieselor.5 %).X3CrNiMoN27−5−2. spre deosebire de MB. constatându-se că el îmbunătăţeşte rezistenţa mecanică şi rezitenţa la coroziune şi contribuie la formarea austenitei din ferită la temperaturi ridicate.0. iar sudarea fără MA sau cu pMA scăzute (valori mari ale pMB) nu este recomandată (trebuie evitată)..0 %). iar caracteristicile de rezistenţă la coroziune ale îmbinărior sudate sunt nesatisfăcătoare. MA cu compoziţie apropiată de a MB se utilizează numai în cazul când se efectuează TT postsudare pentru rectificarea structurilor din CUS şi ZIT. dar nefiind recomandate pentru echipamentele şi aparatele tehnologice destinate aplicaţiilor criogenice. mai ales dacă nu este posibilă aplicarea de TT postsudare.30 % (unele conţinând şi %Wm = 0. construcţiilor şi echipamentelor care funcţionează la temperaturi superioare temperaturii de –50 oC (în condiţii de frig climatic sau industrial).

oţelurile inoxidabile prezintă şi o bună refractaritate (mai ales. table.. aşa cum s-a arătat anterior. 900 oC]. micşorează tendiţa de fragilizare la cald a acestora şi/sau le măresc temperatura de recristalizare primară. sârme etc. în general sub 550 oC).6. iar solubilitatea azotului în ferită este mai scăzută decât în austenită. 15SiNiCr250.. ce protejează materialul împotriva oxidării în profunzime). 10AlCr180. s-a constatat că apariţia fazelor δ este determinată de menţinerile îndelungate la temperaturi ridicate.5. 8. cu conţinuturile de carbon %Cm = 0. 12SiNiCr360 şi 10TiAlCrNi320 (aparţinând clasei structurale a oţelurilor aliate austenitice). 40SiNiCr250. vanadiu (care durifică oţelurile prin formarea de carburi stabile. 20−25 sau 25−35. destinate fabricării produselor prin deformare plastică la cald. ţevi prin care circulă hidrocarburi şi care au domeniul temperaturilor de lucru [700 oC.) şi barelor forjate. 96 .. Pentru această aplicaţie singurele oţeluri care dau rezultate bune sunt oţelurile austenitice crom – nichel tip 15−35. 15SiNiCr200. martensitică sau austenitică. Oţelurile refractare (termorezistente) pot aparţine.35. uneia din clasele structurale anterior prezentate: feritică.. de tipul Cr2O3. wolfram. în funcţie de compoziţia lor chimică.1100 oC) se utilizează oţelurile refractare (termorezistente) speciale. Pentru aplicaţiile tehnice la care temperaturile de lucru sunt foarte ridicate (550. deoarece elementele de aliere difuzează mai uşor în această fază. peste care se manifestă cu intensitate mare fenomenul de fluaj). iar precipitarea nitrurilor se produce mai intens dacă MB nu are un conţinut suficient de azot (care să determine formarea şi stabilizarea austenitei) sau dacă nu se folosesc MA supraaliate cu nichel. O aplicaţie în care alegerea oţelurilor termorezistente ridică probleme interesante o constituie fabricare ţevilor pentru cuptoarele instalaţiilor de piroliză din combinatele petrochimice.0.1. 12NiCr250. 12TiNiCr180. principalele mărci de astfel de oţeluri (simbolizate în acelaşi mod ca şi oţelurile aliate pentru construcţia de maşini cuprinse în STAS 791) sunt: 10AlCr70.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fenomenele de precipitare se produc în principal în zonele feritice ale structurii CUS şi ZIT. SiO2. benzi. 20VNiMnCr120. 10AlCr240 (aparţinând clasei structurale a oţelurilor aliate feritice). iar rezistenţa mecanică la temperaturi ridicate se asigură oţelurilor prin alierea cu crom. dacă aplicaţiile în care sunt utilizate se caracterizează prin temperaturi de lucru nu prea mari. 20VNiWMoCr120 (aparţinând clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice). rezistenţa la oxidare este conferită oţelurilor de alierea cu crom şi este îmbunătăţită de alierea suplimentară cu siliciu şi aluminiu (elemente care asigură formarea pe suprafetele pieselor realizate din astfel de oţeluri şi exploatate la temperaturi ridicate a unui strat compact şi aderent de oxizi. deoarece.45 %. Al2O3. nichel. semifabricatelor laminate finite (profile pline şi fasonate. având calitatea reglementată de STAS 11523. molibden.

impunând fabricarea ţevilor prin turnare centrifugală.0. dar nu afectează inadmisibil sudabilitatea acestor oţeluri (cu anumite precauţii tehnologice ţevile pentru cuptoarele instalaţiilor de piroliză pot fi sudate). aluminiu. 8. aceste oţeluri prezintă viteze de fluaj minime şi rezistenţe tehnice de durată (fluaj) maxime şi au tendinţă redusă de carburare în prezenţa mediilor de hidrocarburi (carburarea ţevilor şi. aşa cum arată diagramele din figurile 8. iar cromul.. wolfram (%Wm = 3…5 %).25 %).45 % a fost adoptată ţinând seama că. Dependenţele dintre rezistenţa tehnică de durată şi concentraţia de carbon la oţelurile austenitice crom – nichel tip 15–35 şi 25–20 Pentru aplicaţiile în care mediul de lucru este foarte agresiv şi/sau temperaturile de lucru sunt ridicate. datorită numărului mare de componente aceste materiale sunt denumite superaliaje. niobiu (%Nbm = 3…5 %). 8. ca urmare. 97 .Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale având structura de echilibru la ta alcătuită din austenită şi carburi. Fig.05 %) şi alte elemente de aliere: molibden (%Mom = 2…25 %.15.01…0.14.14 şi 8.15. Dependenţa dintre viteza de fluaj şi concentraţia de carbon la oţelurile austenitice crom – nichel tip 15–35 Fig. împreună cu siliciul şi aluminiul. le asigură o foarte bună rezistenţă la oxidare. zirconiu etc. se utilizează aliaje speciale Ni−Cr ( %Nim = 45…70 % şi %Crm = 12…. creşterea excesivă a cantităţii de carburi în structură fiind una din principalele cauze care produc degradarea ţevilor).. celelalte componente contribuind la creşterea rezistenţei mecanice la cald şi asigurarea unei bune comportări la fluaj. fier (%Fem = 2…12 %). titan. siliciu (%Sim < 2 %). Soluţia folosirii unor oţeluri cu %Cm = 0.35. conţinutul ridicat de carbon diminuează prelucrabilitatea prin deformare plastică a acestor oţeluri. nichelul asigură acestor aliaje o rezistenţă excepţională la coroziune în medii puternic reducătoare. care au în compoziţie şi mici cantităţi de carbon (%Cm = 0.

0…2.30….8. Incoloy.0. oţelurile aparţinând acestei categorii au concentraţiile de carbon scăzute (%Cm ≤ 0. tenace şi aderente la suprafaţa produselor. Pentru a realiza o astfel de comportare. 8. Ni3(Al.5…5. Hastelloy. Compoziţiile chimice de bază ale unor superaliaje refractare Denumirea comercială INCONEL 625 INCONEL X 750 HASTELLOY C HASTELLOY X WASPALLOY NIMONIC 901 NIMONIC 105 %Nim min. %Pm ≤ 0.5…1. fineţea mare şi gradul lor de dispersie ridicat. dacă oţelurile sunt livrate 98 .16 %). dacă oţelurile sunt complet dezoxidate (calmate) la elaborare.12…0. a unor pelicule (patine) de oxizi şi sulfat complex de fier.0…1 %Nbm = 3…4 %.2. %Fem = 3…4 15…17 0. cu caracteristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8.25 %). nichel (%Nim ≤ 0. care se comportă ca nişte straturi autoprotectoare. care. cupru (%Cum = 0. 0 % 8. %Alm = 4…5 5 % Superaliajele au structura alcătuită din soluţii solide ale componentelor. compacte.0.%Sim = 0 0 1 1 3% 3. %Sm.25…0.. cu care firmele producătoare le-au lansat pe piaţă.%Tim = 2…3 % 10 %Wm = 4…5 %.15 %) şi conţin mici cantităţi de elemente care fixează azotul sub formă de nitruri stabile.1. rezistenţă determinată de formarea pe suprafaţa produselor realizate din astfel de oţeluri. Superaliajele sunt cunoscute sub denumirile comerciale. contribuie la creşterea rezistenţei mecanice. 58 min.015….04 %. cele mai cunoscute tipuri de aliaje din această clasă fiind: Inconel.5…5. durificate prin precipitarea unor compuşi chimici.30 %)..3 ani cu atmosfera înconjurătoare. %Fem = 30…33 %. Oţelurile patinabile Oţelurile din această categorie prezintă rezistenţă ridicată la coroziunea atmosferică.10 %). sunt slab aliate cu crom (%Crm = 0.0. 18…22 %Tim = 1…1. zirconiu (Zrm ≤ 0. 8. 70 55…65 45…50 50…55 42…43 50…55 %Crm 20…23 14…17 15…19 20…23 18…21 12…14 14…15 Compoziţia chimică.8…1. vanadiul (%Vm = 0.65 %). prin interacţiunea lor timp de 1.%Tim = 2…3 1 2 % 4.060 %).6…6. niobiul (%Nbm = 0.02….6…1. molibden (Mom ≤ 0. respectiv.. prin duritatea.02…. conţinuturile de impurităţi ale acestor oţeluri sunt limitate la nivelurile %Sm. ce pasivează produsele (reduc viteza de coroziune uniformă la valori apropiate de 0 mm/an). 12…15 %Tim = 2…3 %. Nimonic etc. %Pm ≤ 0. %Fem = 17…20 %. cum ar fi Ni3Nb.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabel 8.12 %) şi titanul (%Tim = 0..%Sim =1.Fe)3Al. %Alm = 0 1 2 1 6% 5. cum ar fi aluminiul (%Alm ≥ 0.02 %).035 %. 0. % Alte elemente %Mom %Com max.5 %.8 0 10 % max. %Fem = 5…9 % .0…1 1.55 %).6.Ti) sau (Ni.8.

poansoane.2. oţelurile din această categorie prezintă o bună sudabilitate.) destinate prelucrării prin aşchiere a semifabricatelor şi pieselor din diverse materiale (oţeluri.44 %. matriţe pentru prelucrarea oţelurilor sau maselor plastice. Standardul SR EN 10155 prevede mărcile S235W şi S355W. deoarece acesta poate participa ca element activ la formarea peliculelor de pasivare. macaralele. pentru confecţionarea sculelor de prelucrare prin deformare plastică la rece sau la cald a diferitelor materiale (dălţi. benzi sau profile laminate din astfel de oţeluri sunt construcţiile metalice şi mecanice (supuse în exploatare la coroziune atmosferică la temperatura ambiantă).7. vagoanele de cale ferată. rabotare şi mortezare. iar produsele realizate din acestea nu se tratează termic. aplicarea recoacerii de detensionare ca TT postsudare.15 %). burghie.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale în altă stare decât cea calmată. 8. nefiind încă abrogat. J2 şi K2. cum ar fi: stâlpii pentru reţelele electrice de înaltă tensiune. fie în starea realizată prin laminare obişnuită (cu sau fără TT de normalizare aplicat ulterior laminării). fonte. tarozi. alezoare. prevede mărcile RCA 370 şi RCB 510. Deoarece conţinuturile de carbon şi alte elemente de aliere sunt scăzute.15 %). freze.2. iar STAS 500/3 care reglementează acelaşi domeniu. lemn. cuţite pentru foarfeci. 99 . dacă carbonul echivalent. semnificaţiile simbolurilor fiind cele precizate în scap. îndeplineşte condiţia %Ce ≤ 0. Oţelurile pentru scule Oţelurile din această clasă se utilizează pentru confecţionarea sculelor (cuţite pentru strunjire.. cu conţinut ridicat de fosfor (%Pm = 0. concentraţia fosforului fiind mărită la unele oţeluri (la nivelul %Pm = 0.0.3).. piatră. Principalele aplicaţii tehnice în care se utilizează semifabricatele sub formă de table. iar S355W se poate livra şi în varianta S355WP.. determinat cu relaţia (8. Semifabricatele din astfel de oţeluri se livrează fie în starea obţinută prin laminare normalizantă. filiere etc. 8. oţelurile SxxxW se pot livra în clasele de calitate J0. dornuri. nicovale pentru forjat. eventual. materiale plastice etc. structurile portante şi de închidere ale halelor industriale şi unele recipiente sub presiune. iar dacă condiţia nu este îndeplinită se recomandă sudarea cu preîncălzire şi. realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri nu ridică probleme tehnologice deosebite.06…0. iar conţinuturile de impurităţi sunt limitate.06. Caracteristicile fizico − mecanice şi tehnologice ale oţelurilor din această categorie sunt similare celor ale oţelurilor de uz general echivalente din punctul de vedere al mărcii şi clasei de calitate.).

micrometre. scap. ferăstraie pentru lemn. 5.65. structura lor de echilibru la ta este alcătuită din perlită şi 100 . ţinând seama că duritatea martensitei creşte odată cu concentraţia de carbon a oţelului supus călirii (v.1. astfel ca zona de la suprafaţa sculelor durificată prin călire să fie suficient de extinsă (adâncă) şi să permită ascuţirea repetată a acestora.). maşinile agricole etc.1.. oţelurile din această clasă trebuie să corespundă mai multor condiţii generale. Oţelurile carbon pentru scule Oţelurile din această categorie au concentraţia de carbon ridicată (%Cm = 0.2). duritatea ridicată se asigură prin aplicarea unui TT final de călire martensitică a sculelor. calibre etc. şublere. 7. • oţelurile trebuie să-şi menţină duritatea ridicată şi în urma încălzirii lor datorită frecărilor ce apar între scule şi semifabricatele sau piesele supuse prelucării.). 8. 5.2. ceea ce impune ca. În corelaţie cu destinaţia lor.2. fără ca duritatea tăişurilor să se micşoreze inadmisibil. chei fixe. ace de trasare. Fiind în marea majoritate oţeluri hipereutectoide. care pot fi formulate astfel: • oţelurile trebuie să prezinte duritate ridicată (mai mare decât duritatea materialelor semifabricatelor sau pieselor care se se prelucrează cu sculele confecţionate din ele) şi tenacitate suficientă (pentru ca tăişurile şi corpul sculelor să poată prelua solicitările mecanice la care sunt supuse în timpul utilizării lor pentru prelucrarea semifabricatelor sau pieselor. • oţelurile trebuie să aibă o bună călibilitate. • oţelurile trebuie să prezinte sensibilitate redusă la deformare şi/sau fisurare prin călire şi să aibă tendinţă mică de decarburare superficială în timpul prelucrărilor şi TT la care sunt supuse în procesul tehnologic de realizare a sculelor (deoarece micşorarea concentraţiei carbonului în stratul superficial diminuează călibilitatea şi capacitatea de călire – v. scule de tragere la rece a materialelor metalice etc. scap. deoarece încălzirile sculelor călite martensitic au efectele unor reveniri.7.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR punctatoare. se impune ca oţelurile să prezinte o bună stabilitate la revenire şi/sau să fie aliate cu elemente care să le asigure durificarea secundară (v. pentru fabricarea unor unelte şi instrumente de lucru (şurubelniţe. vârfuri de centrare pentru maşini – unelte. fără apariţia unor fenomene nedorite de fisurare sau rupere fragilă).25 %) şi conţinuturile de impurităţi limitate la nivelurile corespunzătoare oţelurilor de calitate. oţelurile pentru scule să fie (de obicei) hipereutectoide.. scap.4).2).) şi pentru realizarea elementelor active (care trebuie să prezinte durabilitate ridicată) ale instrumentelor de măsurare şi verificare a dimensiunilor pieselor (rigle. pentru fabricarea unor piese rezistente la uzare (de la maşinile textile.). instrumente chirurgicale etc.

.2 (de exemplu.3). scap... 8. • sculele realizate din astfel de oţeluri au duritatea (după TT final) 55. tabelul 4. pentru obţinerea unei structuri cu perlită globulară.2. • călibilitatea acestor oţeluri corespunde unui indice J 5 – 55/60. simbolul OSC10 corespunde unui oţel carbon pentru scule având concentraţia masică medie de carbon %Cm = 1. călire la temperaturi scăzute.60 HRC. eventual.. OSC9. Oţelurile din această categorie au calitatea reglementată prin STAS 1700. care conferă oţelurilor o bună prelucrabilitate prin deformare plastică şi prin aşchiere.2). pentru creşterea durităţii şi. limitarea vitezelor de aşchiere şi/sau răcirea sculelor în cursul utilizării lor pentru diverse prelucrări).200 oC).3. pentru obţinerea unei structuri cu martensită de revenire (v.5). semnificaţia simbolurilor fiind cea precizată în scap.0 %). 6.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale cementită secundară (dispusă sub formă de reţea la marginea formaţiunilor perlitice – v. încadrarea lor în condiţiile generale anterior formulate se prezintă astfel: • oţelurile prezintă sensibilitate ridicată la decarburarea superficială şi la fisurarea prin călire. sculele realizate din astfel de oţeluri se supun unui TT final alcătuit din: • călire martensitică. Pentru îndeplinirea condiţiilor generale anterior formulate. 101 . pentru obţinerea unei structuri martensitice cu conţinuturi minime de austenită reziduală.60 HRC). bine detensionată şi cu duritate ridicată (55..5). OSC10. OSC11 şi OSC12..200 oC. 6. Gradul moderat de îndeplinire a condiţiilor limitează utilizarea acestor oţeluri la fabricarea sculelor cu forme simple şi dimensiuni caracteristice nu prea mari şi impune o serie de restricţii privind regimurile tehnologice de lucru cu sculele confecţionate din astfel de oţeluri (de exemplu. • recoacerea de globulizare a cementitei (v. în procesul tehnologic de realizare a sculelor din astfel de oţeluri se pot include următoarele TT: • normalizarea (v. care se menţine numai dacă acestea nu se încălzesc (în timpul utilizării) la temperaturi mai mari de 150. scap. După aducerea la configuraţia dorită. OSC8. • revenire joasă (la ti = 150.3.. principalele mărci de oţeluri sunt: OSC7. pentru finisarea granulaţiei şi obţinerea unei structuri cvasieutectoide (fără reţea de cementită secundară). Deoarece creşterea concentraţiei masice de carbon şi aplicarea de TT sunt singurele căi de acţiune pentru asigurarea caracteristicilor de utilizare ale acestor oţeluri. Semifabricatele din astfel de oţeluri se realizează prin deformare plastică la cald şi se livrează în starea structurală (cu perlită globulară) conferită de aplicarea unui TT de recoacere de globulizare a cementitei (numită şi recoacere de înmuiere). 6.. scap.

6. 36VSiWMnCr53.. cromul (%Crm = 0.2.2..8.. 105CrW20 şi 117VCr6.2. Ca şi a oţelurile de tipul precedent..1. 100VMoCr52. TT final la care sunt supuse sculele confecţionate din astfel de oţeluri este alcătuit (ca şi în cazul sculelor din oţeluri carbon) din călire martensitică (urmată uneori de călire la temperaturi scăzute.... principalele mărci fiind: 90VMn20.. conţinuturile de impurităţi limitate la nivelul %Pm.2 %).03 % şi sunt slab.12. Oţelurile aliate pentru scule rezistente la şoc.. care recomandă o simbolizare similară celei utilizate de STAS 791 pentru oţelurile aliate destinate pieselor pentru construcţia de maşini.1.0 %).. bine detensionată şi cu duritate ridicată (58.2 %) şi manganul (%Mnm = 0.0 %).. %Sm ≤ 0.. putându-se distinge tipurile prezentate în continuare.8..7...60 %.4.2. 31VCr8. pentru obţinerea unei structuri cu martensită de revenire..2.2 %)...25. molibdenul (%Mom = 0..8 %).2.0.2. %Sm ≤ 0. oţelurile de acest 102 .1. care cuprinde ca principale mărci: 30VCrW85. 90VCrMn20. vanadiul (%Vm = 0. vanadiul (%Vm = 0.. scule (rezistente şi foarte rezistente la uzare) de prelucrare prin deformare plastică la rece şi instrumente de măsurare sau verificare au concentraţiile de carbon ridicate (%Cm = 0.4.1. calitatea şi simbolizarea acestor oţeluri sunt reglementate de STAS 3611. 31VMoCr29.4.. 8.. unelte de mână şi scule de prelucrare prin deformare plastică la cald au concentraţiile de carbon %Cm = 0. ce corespund unor oţeluri aliate din clasa structurală ledeburitică (cu structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi carburi primare şi secundare).. nichelul (%Nim = 1.200 oC).03 % şi sunt slab sau mediu aliate cu elemente ca wolframul (%Wm = 1.1.2 %). 105MnCrW11. pentru diminuarea conţinutului de austenită reziduală din structură) şi revenire joasă (la ti = 150.0.00 %). conţinuturile de impurităţi limitate la nivelul %Pm.8.8 %).0 %).5. Oţelurile aliate pentru scule Oţelurile din această categorie au compoziţia chimică corelată cu destinaţia şi caracteristicile de utilizare ale sculelor care se confecţionează din ele. molibdenul (%Mom = 0.2.2.7.. mediu sau înalt aliate cu diverse elemente.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8.. Semifabricatele din aceste oţeluri sunt realizate prin deformare plastică la cald şi sunt livrate în starea structurală (cu perlită globulară) obţinută prin aplicarea unei recoaceri de înmuiere..2.1.3 %) şi manganul (%Mnm = 0..8. cum ar fi cromul (%Crm = 1.15... 8. 165VWMoCr115 şi 200Cr115.1.1 %). Calitatea acestor oţeluri este reglementată de STAS 3611..0 %). 55MoCrNi10 şi 55VMoCrNi17. Oţelurile aliate pentru scule aşchietoare.2.7.1. siliciul %Sim = 0. wolframul (%Wm = 0. ce corespund unor oţeluri aliate (hipereutectoide) din clasa structurală perlitică (cu structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi carburi secundare) şi 155MoVCr115.65 HRC)...

8.4... Rp4. iar încălzirile la care sunt supuse sculele în timpul utilizării (pentru deformarea plastică la cald a materialelor metalice) echivalează cu aplicarea unor reveniri înalte.3...1... concentraţii minime de wolfram şi aliate suplimentar cu molibden (care suplineşte lipsa wolframului). cum ar fi nichelul şi manganul) este dictată la oţelurile de acest tip de necesitatea obţinerii unor scule cu tenacitate ridicată (rezistente la şocuri mecanice sau termice repetate) şi care să nu se decarbureze uşor în cazul utilizării lor (la temperaturi ridicate) pentru prelucrarea prin deformare plastică la cald a materialelor metalice. Sculele confecţionate din acest tip de oţeluri se supun unui TT final de îmbunătăţire (călire martensitică urmată de revenire înaltă.0... Oţelurile rapide sunt destinate în principal confecţionării sculelor aşchietoare care permit prelucrarea cu viteze mari de aşchiere a materialelor metalice. Pornind de la această reţetă s-au dezvoltat toate variantele de oţeluri rapide utilizate în tehnică: • oţelurile economice. Rp5..65 HRC) până la temperaturi de 600.. • oţelurile aliate suplimentar cu molibden (pentru a înlocui parţial wolframul.5 %.. deoarece la aceste oţeluri aliate se manifestă fenomenele de stabilitate la revenire şi de durificare secundară).3. %Crm = 3.550 oC). %Wm = 2.70.... pentru obţinerea unei structuri (apropiată de echilibru) cu sorbită de revenire şi duritatea 40. %Crm = 3.. Rp10 şi Rp11.5. urmat de un număr convenţional (fără semnificaţie privind compoziţia sau caracteristicile oţelurilor).5 %. %Wm = 1.. Rp9.18 %.. ce produc transformări structurale (trecerea martensitei de revenire în sorbită de revenire) însoţite de modificări dimensionale (nepermise) şi de micşorarea durităţii.4.0. principalele mărci fiind Rp1.1.650 oC.05 %.7. 8.....0. marca reprezentativă fiind Rp9. Rp2. %Wm = 17.0 %..2. 103 .5... cu următoarea compoziţie: %Cm = 0.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale tip aparţin clasei structurale a oţelurilor aliate (hipoeutectoide) perlitice (cu structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi ferită)..05 %.95.78 %.2.50 HRC (menţinută la acest nivel ridicat. Rp3..5. deoarece structurile obţinute prin TT final aplicat acestor scule îşi menţin duritatea ridicată (60.95. %Vm = 2. cu compoziţia: %Cm = 0. la ti = 500.5 %..5 % şi %Mom = 2. %Crm = 3.. Utilizarea unor concentraţii relativ mici de carbon (ca şi alierea cu unele elemente.. element de aliere scump). Compoziţia chimică de bază a oţelurilor rapide corespunde mărcii Rp3: %Cm = 0.2.0.1..2.5..9 %..4.. marca reprezentativă fiind Rp11.5. Oţelurile de acest tip au calitatea reglementată de STAS 7382 şi se simbolizează folosind grupul de litere Rp. la sculele confecţionate din astfel de oţeluri nu se recomandă aplicarea TT de călire martensitică + revenire joasă.2 %.5 %. cu concentraţii mai ridicate de carbon... %Vm = 1. deoarece se obţine o structură (cu martensită de revenire) instabilă.2 % şi %Mom = 8..2.5 % şi %Vm = 1.

deoarece oţelurile rapide au temeratura Ms << ta.4.. aşchiere etc.1300 oC 104 Fig. Ms << ta şi în urma călirii se obţine o structură alcătuită din austenită şi carburi primare. %Vm = 2. TT final la care sunt supuse sculele din oţeluri rapide este alcătuit din: • călire martensitică (într-un singur mediu. cu martensită de revenire fină şi carburi globulare uniform distribuite în aceasta... deoarece austenita din structura la ti conţine concentraţii mari de elemente de aliere dizolvate... în cursul încălzirii şi menţinerii la ti. structura de echilibru la ta a lingourilor turnate din astfel de oţeluri şi răcite foarte lent fiind alcătuită din perlită sorbitică.. 6. Lingourile obţinute în condiţii industriale (răcite rapid la solidificare) prezintă la ta. aşa cum se poate observa pe micrografia prezentată în figura 8. 7.. cu duritate ridicată (numită hardenită)... carburi secundare şi un schelet ledeburitic. Microstuctura oţelurilor rapide după călirea de la ti = 1200. Lingourile cu această structură se supun forjării (la cald) pentru distrugerea scheletului ledeburitic şi sfărâmarea carburilor primare pe care acesta le conţine şi apoi unei recoaceri de înmuiere..0. Oţelurile rapide aparţin clasei structurale a oţelurilor aliate ledeburitice. scap.16.) pentru obţinerea sculelor cu configuraţia şi dimensiunile dorite. Fig. semifabricatele obţinute după aceste operaţii având structura alcătuită din perlită globulară şi carburi primare.5 % şi %Com = 5. marca reprezentativă fiind Rp1.5 %. carburi secundare şi un schelet ledeburitic (v.9. 8.17. o structură alcătuită din austenită.4.6 %.. %Crm = 3.10 %. semifabricatele cu această stare structurală se pot prelucra (prin deformare plastică la cald. cu compoziţia: %Cm = 0.. 8. repetarea revenirii conducând la diminuarea cantităţii de austenită netransformată şi obţinerea unei structuri finale. scap.1..1300 oC.5.. %Wm = 9. de tipul celei prezentate în micrografia din figura 8.2.4 cicluri de revenire la ti = 530. • 2...580 oC.3) de la ti = 1200. stabilitatea austenitei scade (Ms creşte) şi aceasta se transformă în martensită foarte fină. o parte din elementele de aliere se separă din austenită sub formă de carburi..5).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • oţelurile aliate suplimentar cu cobalt (element care măreşte vrc şi temperaturile caracteristice Ms şi Mf ale oţelurilor şi permite simplificarea TT final al sculelor).16. Microstructura sculelor din oţeluri rapide după TT final .0 %..17. întreruptă sau în trepte – v.

Influenţa temperaturii de revenire asupra durităţii sculelor din oţeluri rapide În legătură cu TT final al sculelor din oţeluri rapide trebuie evidenţiate şi următoarele aspecte: • tratamentul poate fi simplificat.6. 8. scap 6. Diagrama TT final al sculelor realizate din oţeluri rapide Fig. dacă.18. Oţelurile pentru piese turnate Piesele turnate din oţel se obţin mai greu decât cele din fontă. caz în care se poate realiza simultan şi un tratament termochimic de cianurare (v. 8.).19. Fig. se face o călire la temperaturi scăzute (la tco < −70 oC).). piese cu dimensiuni şi mase mari etc. interval mare de solidificare.4. deoarece oţelurile au proprietăţi de turnare mai slabe decât fontele (temperatură ts ridicată. Alte oţeluri cu destinaţii sau caracteristici speciale 8.18 . • tratamentul de revenire se face în mod frecvent prin încălzirea sculelor în băi de săruri topite. iar modul în care ti la revenire influenţează duritatea sculelor este descris de diagrama din figura 8.) utilizarea semifabricatelor turnate din oţel rămâne soluţia agreată şi în prezent aproape 20 % din totalul semifabricatelor folosite pentru obţinerea diverselor produse sunt realizate prin turnare din diferite mărci de oţeluri.8. fluiditate scăzută etc.8. Oţelurile destinate pieselor turnate trabuie să prezinte proprietăţi de 105 . Cu toate acestea. pentru multe aplicaţii tehnice (piese cu configuraţii complicate.1. 8. 19. pentru durificarea superficială suplimentară a acestora. după ciclul primar de călire.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Diagrama TT final al sculelor din oţeluri rapide este prezentată în figura 8. mai ales la sculele realizate din oţeluri rapide aliate suplimentar cu cobalt. pentru transformarea austenitei în martensită şi se aplică apoi un singur ciclu de revenire.

reprezentând valorile minime ale limitei de curgere Re şi rezistenţei la tracţiune Rm (de exemplu.2 = 410…840 N/mm2 şi Rm = 620…1030 N/mm2. ca urmare. se utilizează netratate termic şi pot fi elaborate cu sau fără asigurarea sudabilităţii. au plasticitatea şi tenacitatea garantate prin prescrierea unor valori minime pentru coeficientul de gâtuire Z sau energia de rupere KV. Oţelurile de uz general pentru piese turnate sunt de două tipuri: • oţelurile nealiate pentru construcţii au calitatea reglementată de SR ISO 3775. În principiu. urmat de simbolul (alcătuit conform prescripţiilor din STAS 791) oţelului aliat respectiv (de exemplu. Pe lângă oţelurile de uz general. în prezent simbolizarea oţelurilor de uz general pentru piese turnate se face cu ajutorul a două numere... oţelul G 230−450 este un oţel pentru piese turnate cu Re ≥ 230 N/mm2 şi Rm ≥ 450 N/mm2).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR turnare acceptabile şi să asigure caracteristicile mecanice impuse de condiţiile de solicitare ale acestor piese. se folosesc în practică şi oţeluri pentru piese (semifabricate) turnare cu destinaţie precisă: • oţelurile turnate pentru armături (robinete).5).. OTA17MoCr13 106 .035 %). deoarece principala condiţie impusă se referă la asigurarea caracteristicilor mecanice. Cr-Mn-Si. cu conţinuturile de impurităţi limitate la nivelul %Pm. Cr-Mo. Cr-Ni-Mo. se utilizează oţeluri slab aliate cu Mn.25 % şi adâugându-se litera W la simbolul mărcii (de exemplu. aceste oţeluri se simbolizează la fel ca şi oţelurile nealiate turnate şi au compoziţia chimică stabilită de producător astfel încât să fie satisfăcute cerinţele privind caracteristicile mecanice (de exemplu. tabelele 8. %Sm ≤ 0. • oţelurile de înaltă rezistenţă pentru construcţii mecanice şi metalice au calitatea reglementată de SR ISO 9477 şi sunt oţeluri carbon sau aliate destinate realizării semifabricatelor turnate care se supun TT de normalizare + revenire sau de călire + revenire înaltă (îmbunătăţire) în vederea asigurării unor caracteristici mecanice ridicate: Re sau Rp0.550 N/mm2. caz în care simbolul mărcii are ataşată la început litera G (v. slab sau mediu aliate.4 şi 8. noul sistem de simbolizare reglementat prin SR EN 10027 prevede la fiecare marcă de oţel posibilitatea de a fi utilizat şi ca oţel pentru piese (semifabricate) turnate. orice oţel poate fi utilizat şi pentru obţinerea pieselor turnate şi.340 N/mm2 şi Rm = 400. la oţelurile sudabile prescriindu-se %Cm ≤ 0. Cr-Mn.25 %. cu Re ≥ 200 N/mm2 şi Rm ≥ 400 N/mm2). cu calitatea reglementată de STAS 9277 şi simbolizate cu grupul de litere OTA. ca urmare. aceste oţeluri au caracteristicile minime de rezistenţă mecanică încadrate în limitele Re = 200. sunt oţeluri cu %Cm ≤ 0. Principala condiţie care se impune oţelurilor pentru piese turnate o constituie asigurarea caracteristicilor mecanice cerute de aplicaţia în care sunt utilizate şi.. marca G 200−400W corespunde unui oţel nealiat sudabil.

Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale este un oţel turnat pentru armături. la care se garantează o anumită valoare a energiei de rupere KV la –60 oC. având concentraţia masică medie %Crm = 1. Cele mai utilizate oţeluri din această categorie sunt oţelurile hipoeutectoide cu %Cm > 0. nealiate sau aliate cu Cr. Pentru a corespunde destinaţiei oţelurile din această categorie trebuie să prezinte limită de elasticitate (curgere) ridicată (v. • oţelurile turnate în piese destinate să lucreze la temperaturi ridicate sunt oţeluri cu %Cm ≤ 0. cu %Cm = 0. 3. • oţelurile turnate în piese rezistente la temperaturi scăzute sunt oţeluri cu %Cm ≤ 0.0 %). adăugându-se la sfârşitul simbolului litera R (de exemplu. T15NiCr180 este un oţel inoxidabil austenitic de tip 18−8 pentru piese turnate). mangan şi. elementul de aliere principal. Ni.scap. V (elemente care îmbunătăţesc comportarea la fluaj).25 %. crom. dispozitive şi aparate.4). fiind %Crm = 1. iar T17VMoCr14 este un oţel cu %Cm ≤ 0. Arcurile şi elementele elastice confecţionate din aceste oţeluri se supun unui TT final alcătuit din călire 107 .6. slab aliate cu Mn. concentraţia masică medie a nichelului fiind %Nim = 3. uneori.35 %. Cr. nealiate sau slab aliate cu siliciu. aliat cu V. Cr şi Ni. aceste oţeluri au calitatea reglemntată de STAS 12404.8. cu wolfram şi nichel.45 %. Mo. Mo şi Cr. cromul fiind elementul de aliere principal. rezistenţă mare la oboseală şi sensibilitate redusă la fisurare în prezenţa concentratorilor de tensiuni şi o bună prelucrabilitate prin deformare plastică.09 % şi aliat cu Mo. • oţelurile inoxidabile turnate în piese sunt oţeluri înalt aliate ferito−martensitice sau austenitice de tipul celor prezentate în scap 8. stabilitate în timp a caracteristicilor mecanice în condiţiile de temperatură şi mediu de lucru specifice aplicaţiilor în care sunt utilizate. cu menţiunea că în faţa simbolului se scrie litera T (de exemplu.17 %. aceste oţeluri au calitatea reglementată de STAS 12403 şi se simbolizează la fel ca oţelurile de tipul precedent. T21 este un oţel nealiat cu %Cm ≤ 0. vanadiu.3 %).4 %). aliat cu Mo şi Cr.17 %. sunt destinate realizării semifabricatelor turnate pentru piesele care lucrează la temperaturi ridicate (sub 575 oC) şi se simbolizează similar oţelurilor de tipurile precedente (de exemplu. concentraţia masică medie a cromului. aceste oţeluri au calitatea reglementată de STAS 10718 şi se simbolizează la fel ca oţelurile inoxidabile livrate sub formă de semifabricate prelucrate prin deformare plastică. Oţelurile pentru arcuri Aceste oţeluri sunt destinate realizării arcurilor şi elementelor elastice utilizate în construcţia de maşini.2. cu concentraţia masică medie de carbon %Cm = 0. T9MoCrNi30R este un oţel pentru piese turnate destinate să lucreze la temperaturi scăzute. Mo.21 %. 8.

65 %. aceste oţeluri trebuie să asigure caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate. în prezent.0..020 % şi %Pm ≤ 0. pentru creştera călibilităţii (impusă de realizarea componentelor rulmenţilor de mari dimensiuni) se poate apela la alierea suplimentară cu mangan (%Mnm = 0. au conţinuturile de impurităţi drastic limitate (%Sm ≤ 0.. simbolizarea lor cuprinzând grupul de litere RUL.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR martensitică.8. principalele mărci de oţeluri pentru rulmenţi sunt RUL1.1). role etc. de exemplu.2): J 6 – 61/62 la 108 .10 %. simbolul mărcilor de oţel utilizate pentru confecţionarea arcurilor sau elementelor elastice fiind urmat de litera A. cu concentraţia masică medie de carbon %Cm = 0. OLC65A este un oţel nealiat de calitate pentru arcuri. Oţelurile pentru rulmenţi utilizate curent au %Cm = 0. bile.5). iar 60Si15A este un oţel aliat pentru arcuri..65 %). scap. 6.5 %.80 %). există tendinţa înlocuirii acestora cu oţelurile slab aliate Cr−V sau Cr−Mn. RUL1V. RUL2. scap. 8.1.20. scap.90. 8.. de litera V. motiv pentru care.1. cu concentraţia masică medie a elementelor de aliere %Cm = 0..45.. dacă oţelurile sunt tratate în vid la elaborare. eventual.. Oţelurile din această categorie au calitatea reglementată de STAS 1456/1 şi STAS 11250. RUL2V şi RUL3V.60 % şi %Sim = 1. oţelurile cu siliciu au însă tendinţă mare de decarburare şi de formare a unor defecte superficiale în timpul prelucrării prin deformare plastică la cald. iar dacă temperaturile de lucru sunt ridicate. Datorită destinaţiei.027 %) şi sunt slab aliate cu crom (%Crm = 1.1. o bună rezistenţă la uzare şi o bună rezistenţă la oboseala de contact (produsă de solicitările variabile datorate contactului intermitent al inelelor cu bilele sau rolele rulmenţilor).95.3.6. Influenţa cea mai puternică asupra elasticităţii acestor oţeluri o are siliciul (dizolvat în ferită). a căror compoziţie chimică (încadrată în prescripţiile prezentate anterior) este diferenţiată pentru asigurarea următoarelor caracteristici de călibilitate (v..) ale rulmenţilor. Oţelurile pentru arcuri au calitatea reglementată de STAS 795. urmat de un număr convenţional (fără semnificaţie precizată) şi. iar pentru îmbunătăţirea purităţii se poate utiliza tratarea în vid a oţelurilor la elaborare. urmată de revenire medie (la ti = 370…500 oC – v. Pentru confecţionarea arcurilor şi elementelor elastice care lucrează în medii corosive se utilizează oţelurile inoxidabile (v. arcurile şi elementele elastice se confecţionează din oţeluri refractare sau din oţeluri rapide pentru scule. 6. Oţelurile pentru rulmenţi Oţelurile din această categorie sunt utilizate la confecţionarea elementelor active (inele.35 %) şi molibden (%Mom = 0.4.

la aceste piese se asigură durificarea prin aplicarea unui TT final de călire superficială (călire CIF – v. ca TT finale. având structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi cementită secundară (dispusă sub formă de reţea la marginea formaţiunilor perlitice). Oţelurile pentru rulmenţi se încadrează în clasa structurală a oţelurilor aliate perlitice (hipereutectoide). de mare intensitate şi repetate.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale mărcile RUL1 şi RUL1V. dinţi pentru cupele excavatoarelor. pentru astfel de aplicaţii folosirea oţelurilor durificate prin calire martensitică nu dă rezultate corespunzătoare. 8.3). se utilizează în prezent oţelurile aliate Cr – Ni sau Cr – Mo pentru cementare. Semifabricatele utilizate la confecţionarea elementelor (pieselor) componente ale rulmenţilor se realizează prin deformare plastică la cald. pentru confecţionarea inelelor rulmenţilor de mari dimensiuni. Pentru confecţionarea inelelor rulmenţilor de mari dimensiuni. Oţelurile rezistente la uzare şi tenace Oţelurile din această categorie se utilizează la confecţionarea unor piese (lame pentru buldozere. în procesele tehnologice de fabricare a acestor componente incluzându-se aceleaşi TT ca şi la sculele din oţeluri carbon şi aliate (hipereutectoide): normalizarea (pentru finisarea granulaţiei şi obţinerea unei structuri cvasieutectoide) şi recoacerea de globulizare a cementitei (pentru asigurarea unei structuri cu perlită globulară). la aceste piese se asigură durificarea superficială prin aplicarea unui TT final de carburare (v. datorită lipsei de tenacitate ce le caracterizează. produse prin acţiunea unor solicitări dinamice (şocuri) de contact. urmată de călirea la temperaturi scăzute (pentru eliminarea austenitei reziduale şi asigurarea stabilităţii dimensionale a elementelor rulmenţilor) şi de revenirea joasă (pentru obţinerea unei structuri cu martensită de revenire. scap. funcţionare intermitentă şi condiţii necorespunzătoare de ungere. cu capacităţi mari de încărcare.) supuse în exploatare unor procese intense de uzare. scap.4. 6. ca TT aplicate în cursul fabricării.8. şi călirea martensitică (pentru durificarea elementelor componente ale rulmenţilor). Oţelurile din această categorie.5 – 61/62 la mărcile RUL2 şi RUL2V şi J19 – 61/62 sau J 31 – 61/62 la marca RUL3V. J 13.4. sunt oţeluri austenitice înalt aliate cu mangan. De asemenea. se utilizează în prezent oţelurile (nealiate sau slab aliate) pentru îmbunătăţire.3 % şi 109 . elemente active pentru concasoare şi utilaje miniere etc. cu capacităţi mari de încărcare şi supuse la şocuri mecanice în cursul exploatării. denumite şi oţeluri Hadfield (după numele metalurgului englez care le-a conceput în 1882). cu compoziţia chimică caracterizată de %Cm = 0.6.2). şenile pentru tractoare. bine detensionată şi cu duritate ridicată).9…1. 6.

prezentate în scap. urmată de răcirea rapidă. Piesele confecţionate din astfel de oţeluri se supun unui TT de călire de punere în soluţie. constând din încălzirea şi menţinerea la ti = 1050. diverse cantităţi de nichel. Starea structurală corespunzătoare realizării caracteristicilor mecanice precizate în tabelul 8. stabilitatea sa se micşorează şi se produce transformarea ei în martenstă. principalele mărci de oţeluri din această categorie sunt: T105Mn120.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Mnm = 11…14 %. crom.5. ca urmare a producerii unor fenomene de descompunere a soluţiilor solide suprasaturate prezente în structura acestora.1. pentru dizolvarea carburilor în austenită. Oţelurile cu rezistenţă mecanică foarte ridicată Aceste oţeluri aparţin clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice şi se caracterizează prin capacitatea de a realiza caracteristici mecanice ridicate. datorită ecruisării superficiale puternice pe care le-o produce acţiunea unor astfel de scule. pentru menţinerea structurii monofazice austenitice (cu plasticitate şi tenacitate ridicate) până la ta. având caracteristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8. la care se pot adăuga. pentru îmbunătăţirea unor proprietăţi de utilizare.2 şi oţelurile cu îmbătrânire martensitică (oţelurile maraging). cu formarea unor precipitate disperse cu mare efect de durificare structurală. T100MoMn130 şi T130MoMn135.. T130Mn135. simbolizarea lor făcându-se la fel ca la oţelurile aliate pentru piese turnate. însoţită de creşterea durităţii şi rezistenţei la uzare a pieselor (aceste oţeluri se comportă ca nişte materiale inteligente.. prin călire (răcire rapidă de la ti). care îşi autoadaptează proprietăţile în funcţie de condiţiile de utilizare). datorită deformării plastice superficiale provocate de solicitările mecanice de contact la care sunt supuse. prelucrarea lor prin aşchiere cu scule metalice nefiind posibilă. Piesele din astfel de oţeluri se obţin numai prin turnare şi se pot. 110 . molibden etc. În cursul utilizării pieselor confecţionate din aceste oţeluri. 8. prelucra sau fasona cu scule abrazive. eventual. Mn)3C. 8.1100 oC. austenita este ecruisată.6. În această categorie se încadrează oţelurile inoxidabile martensitice cu durificare prin precipitare (oţelurile PH – preciptation hardening). la care structura acestor oţeluri devine complet austenitică.9 se realizează la oţelurile maraging prin aplicarea următoarelor TT: • călirea de la o temperatură ti superioară temperaturii de 732 oC.8.9. T120CrMn130 . Calitatea oţelurilor din această categorie este reglementată de STAS 3718. T100NiMn130. Structura de echilibru la ta a acestor oţeluri este alcătuită din austenită aliată cu mangan şi carburi de tipul (Fe.

5 12.5 3. piesele şi componentele de aparatură tehnologică realizate din astfel de oţeluri pot fi supuse prelucrărilor prin deformare plastică.1 1970 1930 6 30 18Ni350 17.0 0.8 0. Principalele probleme care apar la sudare. %Pm < 0.8 1.3 0. deoarece în timpul răcirii CUS şi ZIT după sudare.485 oC. la această marcă de oţel.1%.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale austenita suferă o transformare fără difuzie (transformare martensitică).2.7 5. Tabelul 8. Z. care prezintă caracteristici bune de plasticitate şi tenacitate.6 0.6 1. sunt: • înmuierea ZIT..2 0. o durată de menţinere aleasă convenabil pentru precipitarea în structura martensitică a fazelor durificatoare dorite. Marca oţelului Compoziţia chimică Sudabilitatea oţelurilor maraging este bună.1%.3 0. mai ales dacă operaţia de sudare este efectuată după realizarea TT de călire şi îmbătrânire la construcţia sudată. austenita se transformă în martensită plastică. cu tendinţă redusă de fisurare.1 1700 1620 6 35 18Ni300 18. aşchiere şi/sau sudare.0 5.5 3. suprasaturată în elemente de aliere.4 1340 1260 14 60 12. austenita ⇒ martensită la traversarea temperaturii Ms ≡ Msr ≅ 240 oC.03 %. %Sim < 0.0 8. Compoziţia chimică şi caracteristicile mecanice ale oţelurilor maraging Caracteristicile mecanice R m. înlocuieşte Co).0 11.0 10.1 1700 1620 6 30 3. se realizează în fâşiile în care ciclurile termice de sudare se caracterizează prin temperaturi care asigură apariţia în structură a austenitei 111 .8 4. • durificarea prin precipitare (îmbătrânire). la o temperatură ti = 480.7 0.1 2500 2460 5 25 18Ni350 18.01 % * Conţinutul de Cr (care.2 4. în mod obişnuit se activează precipitare compuşilor intermetalici MoNi3 şi TiNi3 (cu efect durificator maxim) şi se limitează duratele de îmbătrânire pentru a se evita apariţia precipitatelor de tip Fe2Mo (fără nichel). A. transformări locale ale martensitei în austenită şi micşorarea durităţii şi caracteristicilor de rezistenţă mecanică ale oţelurilor (înmuierea oţelurilor prin supraîmbătrânire). %Nim %Com %Mom %Tim %Alm N/mm2 N/mm2 % % 18Ni200 18.4 0. martensita ⇒ austenită la depăşirea temperaturii Ms ≡ Msi ≅ 600 oC.5 8.0 8. iar la încălzire. %Sm . %Mnm < 0. în starea structurală realizată prin călire..0 0.0* 12−5−3 La toate oţelurile %Cm < 0. structura care rezultă fiind o martensită (soluţie solidă suprasaturată având ca solvent Feα) cu conţinut scăzut de carbon. Rp0. care determină creşteri locale ale concentraţiei de Ni.9.2 0. transformarea martensitică a acestor oţeluri este reversibilă şi se caracterizează printr-un decalaj important între valorile temperaturii caracteristice Ms la realizarea transformării directe (la răcire) şi inverse (la încălzire): la răcire.1 2500 2460 5 25 17Ni 17.6 0.0 4.1 1480 1410 12 55 18Ni250 18.2 0. semifabricatele.

9) şi alegerii necorespunzătoare a MA. se datorează neîncadrării MB în caracteristicile de compoziţie chimică recomandate (v. Aceste probleme se pot rezolva prin: verificarea atentă a calităţii MB ale construcţiilor sudate. excesul de carbon determină apariţia în structura CUS a carburilor de titan şi molibden. • formarea în structura CUS a unor compuşi intermetalici. este utilizat ca aliaj înlocuitor al platinei în construcţia aparatelor la care există piese metalice înglobate în sticlă (lămpi electrice.3 % şi %Nim = 35…37 %. de exemplu. traductoare de precizie etc. intră în construcţia tuburilor catodice utilizate pentru monitoarele de mare rezoluţie ale calculatoarelor electronice etc.0..).732 oC şi martensita se transformă parţial în austenită). • Elinvarul este un aliaj cu %Cm = 0.5 % şi restul Fe.8. acest aliaj se utilizează pentru fabricarea etaloanelor de lungime. care are un coeficient de dilatare termică redus şi un modul de elasticitate ce rămâne aproximativ constant până la 100 oC.. iar impurificarea excesivă cu sulf determină formarea în structura CUS a sulfurii de titan (uşor fuzibilă.tabelul 8. Oţelurile cu coeficient de dilatare termică controlat Oţelurile din această categorie sunt înalt aliate cu nichel sau cu crom şi nichel şi se caracterizează prin valori ale coeficientului de dilatare termică reduse şi care variază foarte puţin cu temperatura.6. care are un coeficient de dilatare ce rămâne practic neschimbat până la 100 oC şi este de opt ori mai mic decât al fierului. care influenţează negativ caracteristicile de rezistenţă mecanică şi (mai ales) de tenacitate ale acestei zone a îmbinărilor sudate. care poate determina scăderea tenacităţii şi creşterea tendinţei de fisurare).0…12. alegerea judicioasă a MA şi proiectarea corectă a regimurilor de sudare. • Platinitul este un aliaj cu %Cm ≤ 0. este determinată de absorbţia de gaze (O2..4 %.. austenita din aceste fâşii se transformă la răcirea îmbinărilor sudate în martensită moale şi plastică. 112 . acest aliaj este recomandat pentru fabricarea elementelor elastice de precizie (orologerie mecanică. aparatură de laborator etc.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (fâşiile din ZIT în care temperatura depăşeşte 732 oC şi se obţine o structură complet austenitică şi fâşiile din ZIT în care temperatura este situată în intervalul 480. elemente de acţionare în automatizări.. tuburi electronice. care are coeficientul de dilatare egal cu al sticlei şi platinei. %Nim = 42…48 % şi restul Fe.). N2. %Nim = 35…37 %. 8. H2) din mediul înconjurător sau din materialele utilizate la sudare. %Crm = 8.3. • formarea porilor în CUS. nedurificată prin precipitare. Principalele oţeluri (aliaje) comerciale din această categorie sunt: • Invarul este un oţel cu %Cm ≅ 0.4 %.

necesară pentu verificarea acestei caracteristici. simbolizarea alfanumerică se poate face fie în funcţie de caracteristici.9.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8. în funcţie de condiţiile specifice impuse 113 . Prin această simbolizare se atribuie fiecărei mărci de fontă câte un număr de două cifre înscris în pozitiile 7 şi 8. − simbolizarea după caracteristici prevede posibilitatea de a indica fie rezitenţa la rupere Rm . iar litera G − că aceasta se utilizează în stare turnată. aplicând aceleaşi principii ca în cazul oţelurilor aliate. 2 când se indică duritatea şi 3 când simbolizarea se face după compoziţia chimică. Se poate observa că simbolizarea fontelor prezintă următoarele particularităţi: − prezenţa sau absenţa simbolului EN arată că fonta este inclusă într-un standard european sau nu .9.1. iar la poziţia 9 se înscrie o cifră (0…9). iar simbolurile au structura prezentată în figura 8. Ca şi în cazul oţelurilor. se efectuează la temperatură ambiantă (literele RT) sau la temperatură scăzută (literele LT) şi se indică în simbol modul de obţinere a epruvetelor (v. Simbolizarea fontelor comerciale Simbolizarea alfanumerică şi numerică a fontelor este reglementată de standardul SR EN 1560 conform căruia. Vickers sau Rockwell. Fontele comerciale 8. iar simbolizarea numerică se utilizează numai pentru fontele standardizate. simbolizarea alfanumerică se poate utiliza pentru orice categorie de fontă (standardizată sau nu). − simbolizarea după compoziţia chimică se realizează cu sau fără indicarea conţinutului de carbon. fie în funcţie de compoziţia chimică.20. în % sau caracteristica de înovoiere prin şoc KV. în J). − literele GJ sunt prezente în simbolul oricărei mărci de fontă. Structura şi conţinutul simbolurilor pentru cele două criterii de simbolizare sunt prezentate în tabelul 8. cifra din poziţia 5 a simbolului este 1 pentru cazul în care simbolul alfanumeric al fontei indică rezistenţa la tracţiune. Simbolizarea numerică a mărcilor de fonte conform SR EN 1560 este complementară simbolizării alfanumerice. în N/mm2 (şi eventual alungirea procentuală după rupere A. tabelul 8. în cazul în care simbolul cuprinde valoarea KV. fie duritatea Brinell (în mod uzual).10.10). litera J indicând că materialul simbolizat este o fontă. se specifică dacă încercarea de încovoiere prin şoc. − simbolul alfanumeric dă informaţii despre conformaţia grafitului şi despre structura sau starea de tratament termic a masei metalice de bază a fontei.

fontele maleabile şi fontele cu grafit nodular.20.2. Fig.0 %. 8 – pentru piesele tratate termic. 5 – pentru fontele la care se face încercarea la încovoiere prin şoc la temperatură scăzută. Aceste aliaje au compoziţia chimică de bază caracterizată astfel: %Cm =2. Caracteristica mecanică principală care se garantează la aceste materiale este rezistenţa la rupere Rm. 6 – pentru fontele cu sudabilitate specificată. reprezentând 70 % din totalul materialelor metalice turnate în piese.5 %.4.65 % şi %Sm = 0.5…3. după cum urmează: 0 − pentru fontele fără condiţii specifice.5 %.15…0.5…1. %Mnm = 0. 1 − pentru fontele ale căror caracteristici se verifică pe probe turnate separat. 2 – pentru fontele ale căror caracteristici se verifică pe probe ataşate la piese. 8.1…0. 350 N/mm2].5…1.9. Aşa cum s-a prezentat în scap 4. 4 – pentru fontele la care se face încercarea la încovoiere prin şoc la temperatură ambiantă. Structura simbolizării numerice a fontelor conform SR EN 1560 Până la înlocuirea tuturor standardelor de fonte aprobate înainte de 1992 (standarde marcate cu sigla STAS) se menţine (împreună cu prescripţiile de simbolizare anterior prezentate) şi posibilitatea simbolizării fontelor conform acestor standarde. structura acestor fonte este formată dint-o masă metalică de bază feritică (la fontele cu Rm < 200 N/mm2). 9 – pentru condiţii suplimentare specificate în comanda beneficiarului.5 %.5…2. %Sim = 1.1…0. 3 – pentru fontele ale căror caracteristici se verifică pe probe prelevate din piesele turnate. 114 . obţinerea unor rezistenţe Rm > 250 N/mm2 se realizează prin aliere: %Crm = 0. %Cum = 0. %Nim = 0. Fontele cu destinaţie generală Din această categorie fac parte fontele cu grafit lamelar. %Mom = 0.15 %. 8.03…0.5 %. cuprinsă în mod obişnuit în intervalul [100 N/mm2 .2…2 %. Fontele cu grafit lamelar (fontele cenuşii) au utilizarea cea mai mare.8 %. %Pm = 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fiecărei mărci. 7 – pentru piesele în stare brută de turnare.

Se pot turna piese cu forme complicate şi de orice dimensiune (masa pieselor poate fi 0. Utilizarea lor deosebit de largă se datorează costului redus. ceea ce explică rezistenţa mecanică scăzută. în funcţie de capacitatea de germinare a topiturii. de exemplu. datorită efectelor de ungere produse de grafit. Din punctul de vedere al influenţei asupra caracteristicilor mecanice de rezistenţă cea mai convenabilă formă a grafitului corespunde tipului A. Fig. sau EN−GJL−HBxxx. Formele separărilor de grafit lamelar Caracteristicile fontelor cu grafit lamelar sunt reglementate de standardul SR EN 1561. xxx fiind duritatea Brinell. D se pot forma la aceeaşi viteză de răcire. iar EN−GJL−HB235 este o fontă cenuşie cu duritatea HB ≥ 235 HBS Între duritatea Brinell şi rezistenţa la tracţiune a acestor materiale există următoarea corelaţie. EN−GJL−300 este o fontă cenuşie cu Rm ≥ 300 N/mm2. Formele de grafit A. Grafitul lamelar întrerupe continuitatea masei metalice şi constituie concentratori puternici de tensiuni.21.4) HB = RH (100 + 0. 115 . când lamelele de grafit se aşează între ramurile dendritelor sub formă neordonată (grafit D) sau sub formă ordonată (grafit E). B. 300 N/mm2]) sau perlitică (la fontele cu Rm > 300 N/mm2) şi formaţiuni de grafit lamelar izolate sau sub formă de aglomerări. astfel că simbolurile utilizate sunt EN−GJL−xxx.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale ferito-perlitică (la fontele cu Rm ∈ [200 N/mm2. formele de grafit D şi E apar în cazul fontelor hipoeutectice supraîncălzite. 8. care nu pot fi realizate prin alte procedee tehnologice. care caracterizează fontele pe baza rezistenţei la tracţiune sau pe baza durităţii Brinell.1…10000 kg). contracţie la solidificare redusă) şi de prelucrare prin aşchiere (lamelele de grafit fragmentează aşchiile).44 Rm ) . proprietăţilor foarte bune de turnare (fluiditate ridicată. xxx reprezentând rezistenţa minmă la tracţiune în N/mm2. Prezenţa grafitului conferă însă fontelor şi unele caracteristici favorabile. lipsa de plasticitate şi rezistenţa la oboseală redusă a acestor materiale. principalele tipuri de separări de grafit fiind prezentate în figura 8. cum ar fi capacitatea mare de amortizare a vibraţiilor mecanice şi o bună comportare la uzare. precizată şi în standardul SR EN 1561: (8.21.

Al. EN−GJMB−650−2 este o fontă maleabilă cu Rm ≥ 650 N/mm2 şi A3.4. de exemplu. iar dimensiunile lor sunt relativ mici şi tratamentul de maleabilizare (a cărui durată depinde de masa pieselor supuse tratării) se poate aplica în condiţii economice. Sferoidizarea grafitului la modificare poate fi împiedicată de prezenţa unor impurităţi cum ar fi: As. 4. Fontele maleabile se caracterizează prin existenţa grafitului sub formă de aglomerări sau cuiburi de grafit. − fontele maleabile cu miez negru. utilizând valorile determinărilor de duritate Brinell. Pb. ceea ce impune limitarea concentraţiilor acestor acestor componente la niveluri foarte scăzute. care este o încercare nedistructivă şi poate fi realizată cu aparate portabile.8…1. în N/mm2. încercarea la tracţiune se execută utilizând epruvete turnate separat şi neprelucrate mecanic. %Sim = 0.4 ≥ 5 %. Ti. Bi. iar al doilea numărul x alungirea la rupere A3. deoarece acestea sunt piese cu pereţi subţiri şi se pot turna bine din fonte albe.4 în % (încercarea la tracţiune se realizează utilizând o epruvetă cu L0 = 3.2 %. aşa cum s-a prezentat în scap. Fontele cu grafit nodular numite şi fonte ductile se obţin din fonte cenuşii prin procedeele de modificare prezentate în scap. 116 . numerele având aceleaşi semnificaţii ca mai înainte.3…0. simbolizate EN−GJMB−xxx−x. valori mari ale tensiunii superficiale şi valori ridicate ale dilatării iniţiale (care impun utilizarea formelor de turnare cu maselote). Calitatea fontelor maleabile este reglementată de standardul SR EN 1562 care prevede două tipuri de fonte: − fontele maleabile cu miez alb.5.4 S 0 . numărul xxx reprezentând rezistenţa la tracţiune Rm. EN−GJMW−400−5 este o fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A3.5 %. ceea ce pentru o epruvetă circulară corespunde unei lungimi iniţiale a porţiunii calibrate L0 = 3d0). produsele din astfel de materiale se obţin aplicând tratamentele termice de recoacere de maleabilizare a semifabricatelor turnate din fonte albe hipoeutectice (cu %Cm = 2. Relaţia (8.4) este importantă deoarece permite evaluarea rezistenţei la tracţiune pentru fiecare piesă în parte. Sn.8 %).2). TT aplicat acestor epruvete trebuind să fie acelaşi cu al pieselor pe care le reprezintă. Comportarea la turnare a fontelor cu grafit nodular prezintă câteva particularităţi generate de compoziţia lor chimică apropiată de cea eutectică: fluiditate ridicată. RH = 0.2…3. simbolizate EN−GJMW−xxx−x.4 ≥ 2 %. de exemplu. aceste materiale au rezistenţa la tracţiune Rm = 350…800 N/mm2 şi alungirea la rupere A = 1…12 % şi se utilizează în special pentru fabricarea pieselor de legătură pentru instalaţii (denumite fitinguri). %Mnm = 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR în care RH este un coeficient stabilit experimental pentru o anumită tehnologie de elaborare şi de turnare ai căror parametri pot fi menţinuţi constanţi (de obicei.8…1.6. De menţionat că în cazul fontelor maleabile.

Structura grafitului Structura masei metalice L – lamelară.10 Structura simbolurilor pentru fonte conform SR EN 1560 Condiţii Caracteristici mecanice sau compozitie chimică suplimentare Caracteristici mecanice Compozitie chimică a) -nnn-nn – Rm minimă. aliată cu %Crm = 9 %. b) modul de obţinere a chimică. a) litera X pentru a D – stare brută indica de turnare. HRnn – Rockwell. GJ−400C−Z – fontă cenuşie nestandardizată cu Rm = 400 N/mm2 la care se prevăd anumite condiţii în comandă. după comp. QT – calită şi 117 . de aliere. negru**. W – sudabilitate probei: pentru îmbinare S − probă turnată separat. prin sudare. P – perlită M – grafit în M – cuiburi. A. determinate pe probe prelevate din piesă. Q – călită.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Tabelul 8. S – nodulară F – ferită. EN−GJN−X320CrNiSi9−5−2 – fontă ledeburitică la care se impune %Cm = 3. simbolurilechimice W – miez ale elementelor d) încercarea la încovoiere alb **. determinată pe probă turnată separat. este importantă. martensită V− vermicular. EN−GJMW−450−7U – fontă standardizată maleabilă cu miez alb cu Rm = 450 N/mm2 şi A = 7%. în N/mm2. tratată termic. ** Simboluri folosite numai la fonte maleabile Exemple de simbolizare: EN−GJL−150S − fontă standardizată cenuşie cu grafit lamelar cu Rm = 150 N/mm2. B – miez c) HVnnn – Vickers. determinate pe probe ataşate piesei. EN−GJS−HB230 – fontă nodulară cu duritatea Brinell HBS = 230. ledeburită. b) %Cm x 100. EN−GJS−350−22C – fontă standardizată cu grafit nodular cu Rm = 350 N/mm2 şi A = 22%. EN−GJL−XNiMn13−7 – fontă cenuşie aliată cu %Nim = 13% şi %Mnm = 7%.2 %. (sferoidală). %Nim = 5 % şi %Sim = 2 %.austenită. elementelor de −LT – la temepratură aliere %EAm scăzută separate prin cratimă * În cazul simbolizării în funcţie de duritate nu se mai indică Rm şi A. L – N− fără grafit. numai U – probă ataşată piesei. urmată după simbolizarea H – piesă cratimă de A în %. prin şoc: d) concentraţiile −RT – la temperatură masice ale ambiantă. HBnnn – Brinell. în cazurile în care Z – alte condiţii C – probă prelevată din specificate în concetraţia piesă comandă carbonului c) duritatea*: revenită.

Din acest punct de vedere. astfel că se pot atinge valori ale rezistenţei la oboseală σO = 200…280 N/mm2. la care se garantează KV ≥ 17 J la 20 oC. fontele 118 . puternic solicitate în exploatare. Pentru obţinerea unor caracteristici mecanice mai bune. Fontele cu destinaţie precizată În această categorie sunt incluse fonte nealiate sau aliate. alungirea la rupere fiind comparabilă cu a oţelurilor hipoeutectoide.65 S 0 . principalele categorii sunt: fontele refractare. determinată fie la temperatură ambiantă fie la temperaturi scăzute (până la –40 oC). EN−GJS−350−22−LT este o fontă nodulară cu Rm ≥ 350 N/mm2. raportul este mai mare în cazul fontelor nodulare Rm decât în cazul oţelurilor.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Caracteristicile mecanice ale acestor fonte depind în mare măsură de structura masei metalice de bază: fontele nodulare feritice au rezistenţă mecanică scăzută şi plasticitate bună. în urma căruia se pot obţine rezistenţe la tracţiune Rm = 800…1400 N/mm2. tinzând să înlocuiască oţelurile la realizarea arborilor cotiţi şi în industria metalurgică. Forma rotunjită a grafitului diminuează efectul de concentrare a tensiunilor. Standardul SR EN 1563 prevede pentru fontele nodulare feritice şi posibilitatea garantării unei anumite energii de rupere KV. la aceeaşi structură a R p 02 masei metalică de bază. Simbolul acestor fonte are structura EN−GJS−xxx−x.2. mărcile respective se recunosc după literele RT sau LT scrise la sfârşitul simbolului. cum sunt cilindrii de laminor. cu precizarea că încercarea la tracţiune se efectuează pe epruvete prelucrate la care L0 = 5. ceea ce pentru o epruvetă circulară corespunde la L0 = 5d0. fontele nodulare se supun TT de călire izotermă bainitică. Datorită acestor caracteristici. de exemplu. cu condiţia obţinerii caracteristicilor mecanice impuse. Caracteristicile fontelor cu grafit nodular netratate termic sunt stabilite prin SR EN 1563. EN−GJS−400−15 este o fontă nodulară cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. adică epruvetă normală). 8. numerele având aceeaşi semnificaţie ca în cazul fontelor maleabile. Compoziţia chimică a fontelor cu destinaţie generală este lăsată la alegerea producătorului. la fabricarea pieselor de dimensiuni mari. iar caracteristicile celor tratate termic − prin SR EN 1564. de exemplu. A ≥ 22 % la care se garantează KV ≥ 12 J la –40 oC. elaborate astfel încât au anumite caracteristici specifice aplicaţiilor cărora le sunt destinate. dar plasticitatea lor este redusă. fontele nodulare perlitice.9. au rezistenţă mecanică ridicată Rm = 500…800 N/mm2. iar EN−GJS−22−RT aceeaşi fontă. fontele nodulare se utilizează cu precădere în construcţia de motoare.

şi.. fonte cu conţinut ridicat de aluminiu şi fonte cu conţinut ridicat de crom şi siliciu.0. urmate de simbolul elementului principal de aliere şi de un număr care arată concentraţia masică medie a acestui element.12 %. Fontele refractare se simbolizează cu literele Fr. creştere de volum..5…4. care le conferă structură austenitică.4 %). siliciul şi aluminiul conferă acestor fonte rezistenţă la oxidare prin acelaşi mecanism ca în cazul oţelurilor refractare (formarea unei pelicule compacte şi aderente de oxizi care protejează materialul faţă de oxidarea în profunzime). Caracteristicile lor sunt stabilite prin STAS 6706. cu %Alm = 22 %. Cromul. Fontele refractare sunt fonte aliate care au o bună comportare la acţiunea fenomenelor de oxidare. %Mnm = 4…8 % .. în cantităţi mai mici. conform căruia se produc patru tipuri de fonte: fonte cu conţinut ridicat de crom. şoc termic şi fluaj.5 %). Fontele înalt aliate cu siliciu (%Sim = 12…18 %) au un conţinut scăzut de carbon (%Cm = 0. aluminiu. nichel.3. fonte cu conţinut ridicat de siliciu.. Fontele rezistente la temperaturi scăzute sunt fonte nodulare aliate cu nichel (%Nim = 20. în care se găsesc carburi. În condiţiile asigurării structurii de echilibru (bine detensionată) aceste fonte au o bună rezistenţa la şocuri mecanice. fie cu masa de bază feritică.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale rezistente la temperaturi scăzute. Fontele rezistente la coroziune sunt fonte cu sau fără grafit în structură. siliciu. fenomen ce se produce (la temperaturi înalte) datorită descompunerii cementitei (cu formare de grafit) şi oxidării interne produse de gazele ce pătrund de-a lungul filamentelor de grafit şi are ca efecte creşterea volumului şi pierderea coeziunii materialui. fontele rezistente la coroziune şi fontele rezistente la uzare. aliate în principal cu crom. Rezistenţa lor la coroziune este puternic influenţată de forma grafitului. În cazul pieselor solicitate la şocuri termice. se utilizează fonte austenitice cu grafit nodular. grafit lamelar sau grafit nodular. care sunt fonte alite după una din reţetele Ni−Mn (%Nim = 10... cu %Crm = 16 %. au structura masei metalice feritică şi sunt rezistente 119 . %Sim = 4…6 %. %Mnm = 5…8 %) sau Ni− Si−Mn−Cu (%Nim =10…20 %. care se manifestă la temperaturi ridicate. cea mai bună comportare având-o fontele cu grafit fin dispersat în masa metalică de bază a structurii. Aceste fonte prezintă rezistenţă la oxidare la t < 1100 °C şi au o bună rezistenţă la creştere. dacă grafitul este lamelar şi Frgn. Fontele din această categorie sunt fie fonte cu masa de bază perlitică. dacă grafitul este nodular. şi %Cum = 2…4 %). în care se găsesc înglobate carburi şi grafit lamelar. molibden sau stibiu. iar FrgnAl 22 este o fontă refractară cu grafit nodular. Tipurile de fonte rezistente la coroziune mai frecvent utilizate sunt prezentate în continuare.26 %) sau cu mangan ( %Mnm = 3. energia lor de rupere KV rămânând practic neschimbată de la ta până la –150 oC. de exemplu FrCr16 este o fontă refractară cu grafit lamelar.

cupru.25 %. fiind folosite pentru confecţionarea componentelor lagărelor de alunecare. 93 fontă comercială. 73 120 fisurare la cald a CUS. 56 comportare metalurgică la sudare. 112 laminare normalizantă. dar toate conţin eutectic fosforos ternar (numit steadit). cu structura masei metalice perlitică. 113 fontă refractară. 69 elinvar. Cu. slab aliate cu Cr. În structura acestor fonte nu se admite prezenţa cementitei libere. Ni. siliciu şi/sau cupru. de fricţiune. În cazul pieselor supuse la solicitări severe se folosesc fontele cu %Nim = 3. 70 carbon echivalent %Ce.5…6.. devin rezistente şi la acţiunea acizilor oxidanţi sau organici..5…12. 75 laminare termomecanică (controlată). Ti. cu structura masei metalice austenitică. care le îmbunătăţeşte rezistenţa la uzare. fiind utilizate pentru confecţionarea tamburilor de frână de la autovehicule. 119 fontă rezistentă la uzare antifricţiune. sunt rezistente la acţiunea acizilor şi apei de mare. Fontele de fricţiune sunt fonte care trebuie să realizeze coeficienţi de frecare cât mai mari.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR la acţiunea acizilor azotic şi sulfuric. sau înalt aliate cu Mn (%Mnm = 7. iar grafitul poate fi lamelar sau nodular. fiind fonte nealiate sau aliate cu %Nim = 1.5 % şi %Crm = 0. 112 fâşii ZIT.65 % sau %Mom ≅ 0. Fontele înalt aliate cu nichel (%Nim = 13…35 %) au structura masei metalice austenitică.2…1. sunt rezistente la acţiunea mediilor alcaline. 74 construcţie sudată. structura masei metalice de bază a acestora fiind martensitică.. siliciu şi aluminiu au rezistenţă bună la acţiunea acizilor sulfuric şi acetic. Fontele rezistente la uzare cuprind două tipuri: fontele antifricţiune şi fontele de fricţiune. Pb. 92 cusătură sudată (CUS) rânduri. 67 câmp termic de sudare. 69 . Fontele înalt aliate cu crom (%Crm = 25.25…0. îngustă. maleabile şi nodulare. Fontele antifricţiune sunt fonte care trebuie să asigure un coeficient de frecare cât mai mic. iar prin adaosuri de crom. Si.5 %).0 %. 119 fontă rezistentă la coroziune. 69 coroziune intercristalină. 76 material de adaos (MA). P. 75 clase de calitate. Au structură perlito-sorbitică. Fonte complex aliate cu nichel. 120 fragilizare prin faza σ. 104 invar. Sunt fonte cenuşii. Cuvinte cheie bandă de călibilitate normală. straturi. 94 hardenită.35 %) au structura tipică fontelor albe (datorită efectului antigrafitizant al cromului). iar dacă sunt aliate suplimentar cu molibden (%Mom = 2…4 %) devin rezistente şi la cloruri.

. 1982 4.M. 78 platinit.. ş. 64 oţel bifazic (dual-phase). 112 rost de sudare. 1995 6.I. Timişoara 1999 5. O. 59 standard general. 69 simbolizare alfanumerică.a. * * * Culegere de standarde comentate – Oţeluri.M. 1999 11. Petrescu M... 1994 10.. ş. Metalurgie fizică şi studiul metalelor.. Bucuresti.. 89 oţel Hadfield. 70 Bibliografie 1. Editura Sudura. Bucuresti. 94 oţel durificabil prin precipitare (PH). II.I.. 1983 8. Editura Didactică şi Pedagogică. Editura Didactică şi Pedagogică.C. de produs. Bucureşti.I. Bucureşti. 75 oţel pentru îmbunătăţire. O. 69 oţel necalmat. 79 oţel duplex. s. Editura Tehnică.. Oţeluri inoxidabile şi refractare. 78 oteluri pentru scule.. Timişoara. 103 oţel refractar (termorezistent). Metalurgie fizică. Oţeluri. Bucureşti. 93 oţel maraging. I. O. Geru N.I.D.D. Editura Didactică şi Pedagogică. 1996 121 . vol.. Editura Facla. * * * Culegere de standarde comentate – Fonte şi oţeluri turnate. 105 oţeli inoxidabil cu crom. 76 oţel cu granulaţie fină. 86 oţeluri patinabile. cu crom şi nichel. Studiul si ingineria materialelor. Mărci şi condiţii tehnice de calitate. 53 structură feritică aciculară. 1981 3.C. Metalografie şi tratamente termice. 84 oţel carbon de calitate. Studiul metalelor. Ieremia A. Protopopescu H. Mitelea I.C. 1983 7.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale material de bază (MB). 108 oţel rapid. 109 oţel HSLA. Saban R. 1983 2.. 97 temperatură de referinţă.. 98 oţeluri pentru recipiente. Editura Didactică şi Pedagogică. Tillmann W. Truşculescu M. Colan H. 65 oţel criogenic. 74 superaliaj.. 66 otel pentru construcţii sudate. Lugsheider E. 80 oţel cu granulatie fină.. * * * Culegere de standarde comentate – Supliment.. 96 oţel turnat. 80 oţel inoxidabil stabilizat. 83 sudabilitate. Elaborarea oţelurilor aliate. 1980 9.I. Editura Didactică şi Pedagogică. Stiinţa materialelor în construcţia de maşini. Vacu S. calmat. Bucureşti. numerică. 66 oţel pentru rulmenţi. 110 oţel pentru carburare. 77 zonă influenţată termic (ZIT).D.a. Bucureşti. 100 oţeluri termorezistente.. vol.I. Bucureşti. Mărci. Bucureşti.M.a. Gâdea S.

%Sm ≤ 0. b) normativ. c) oţelul are limita de curgere Re ≥ 370 N/mm2. b) oţelul are concentraţia masică medie de carbon %Cm = 15 %. prevederi destinate unei utilizări comune şi repetate. pentru probleme reale sau potenţiale. d) clasificare? T. în scopul obţinerii unui grad optim de ordine într-un context dat este denumit: a) standard. d) oţelul nu necesită aplicarea de TT pentru obţinerea caracteristicilor prescrise? T. În funcţie de nivelul de aplicare. Clasele principale de calitate prevăzute în standardul SR EN 10020 pentru oţelurile nealiate sunt: a) oţeluri de uz general: b) oţeluri excepţionale. care stabileşte reguli. c) oţeluri de calitatea.3.8.8. Documentul stabilit prin consens şi aprobat de un organism recunoscut.6.8. c) oţelul are prescrisă o energia de rupere (determinată pe epruvete prelevate longitudinal din semifabricate sau produse) KV > 27 J la −50 oC. d) oţelul este calmat? T.2 > 400 N/mm2.8.7.9. Care dintre următoarele condiţii sunt respectate de marca de oţel nealiat simbolizată OL370. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de 122 . C15 conform SR EN 10027−1: a) oţelul are concentraţia masică medie de carbon %Cm = 0. d) oţelurile la care singurul element de aliere (în fară de carbon) este niobiul? T. d) oţeluri speciale? T. c) standarde regionale.025 %. prescripţii sau caracteristici pentru activităţi sau rezultatul acestora. Activitatea specifică prin care se stabilesc. d) oţelul este destinat fabricării pieselor la care TT final este îmbunătăţirea? T.k conform STAS 500 şi. b) standarde naţionale. b) oţelurile pentru electrotehnică. b) oţelul are concentraţiile de impurităţi %Pm.8. urmărind obţinerea unui grad optim de ordine într-un context dat. d) convenţie? T. oţelul are limita de curgere Re ≥ 235 N/mm2. standardele pot fi: a) standarde de firmă. c) lege. c) standardizare.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Teste de autoevaluare T. Care dintre următoarele oţeluri aliate se încadrează în clasa oţelurilor de calitate: a) oţelurile pentru recipiente sub presiune care au limita de curgere Rp0.15 %. c) oţelul se utilizează pentru piesele care se supun carburării.4.4. respectiv.8.8. c) oţelurile bifazice. Care dintre următoarele condiţii sunt respectate de marca de oţel nealiat simbolizată OLC15 conform STAS 880 şi. d) standarde de produs? T.1.5. Respectarea cărora dintre următoarele condiţii determină încadrarea unui oţel nealiat în clasa oţelurilor speciale: a) oţelul are prescrisă energia de rupere KV în starea C + r.2. respectiv.8.8. S235J2G3 conform SR EN 10027-1: a) otelul are rezistenţa la tracţiune Rm ≥ 370 N/mm2. b) ordonare. este denumită: a) normalizare.8.

2 %. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (simbolizate conform STAS 791) aparţin categoriei oţelurilor pentru carburare (cementare): a) 15Cr08. d) X8Ni9? T. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (simbolizate conform SR EN 10027−1) aparţin categoriei oţelurilor pentru carburare (cementare): a) 34CrMo4−2.8.8.8. d) 17CrMn4−4? T.8.10.0 %. b) fâşia de normalizare. b) 42MoCr11. c) 34CrNiMo6−6−2. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile feritice: a) X50CrMoV15.8. d) bainită cu conţinut scăzut e carbon? T. d) 34MoCrNi16? T. Care dintre fâşiile ZIT a unei îmbinări sudate dintre două piese din oţel (nealiat) cu conţinut scăzut de carbon are cele mai slabe caracteristici de tenacitate: a) fâşia de supraîncălzire. b) zona influenţată termic ZIT. d) fâşia neaustenitizată? T. c) P355NH. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (simbolizate conform SR EN 10027−1) aparţin categoriei oţelurilor pentru îmbunătăţire: a) 43MnMo6−2. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile 123 .8. c) 17CrNi16.11. dacă %Cm < 0. Prezenţa cărui element de aliere conferă oţelurilor calitatea de a fi inoxidabile: a) nichelul.17. b) ferită aciculară. b) 51CrMnV4−4-1.20. c) fâşia de austenitizare incompletă. c) X6CrNi17−1.15.8. c) P460NL2. d) manganul.16.8. b) 38AlCrMo10−6−1.13. d) P235NL1? T. Care sunt zonele caracteristice ale unei îmbinări sudate: a) materialul de bază MB. dacă %Nim > 8 %. d) cusătura sudată CUS? T. b) S235NL. d) 34MoCrNi16? T.14.19. d) 17CrMn4−4? T. c) sudabilitate. c) 15Cr3. Ce structură prezintă semifabricatele realizate din oţeluri bifazice (dual−phase steel): a) ferită şi perlită. b) cromul. d) elasticitate? T. dacă %Mnm ≥ 12 %? T. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri cu granulaţie fină pentru construcţii sudate: a) S335K2.8. c) 17CrNi16. dacă %Crm ≥ 12.8. b) X2CrMoTi17−1.18.8.8. b) plasticitate. c) materialul de adaos MA. c) carbonul. b) 12MnNi15−3. c) ferită şi insule de martensită. b) 42MoCr11. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri cu caracteristici de tenacitate garantate la temperaturi scăzute (sub −60 oC): a) P235NL1.21. Aptitudinea unui oţel ca printr-un anumit procedeu şi pentru un anumit scop să asigure în îmbinările sudate caracteristicile locale şi generale prescrise pentru o construcţie sudată este denumită: a) călibilitate. d) X6CrMoNb17−1? T.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale maşini (simbolizate conform STAS 791) aparţin categoriei oţelurilor pentru îmbunătăţire: a) 15Cr08.12.

8.32.33. Care din următoarele probleme pot să apară la sudarea oţelurilor inoxidabile austenitice: a) fisurarea la cald a CUS.8.8.8.8.8. d) X90CrMoV18? T.8. b) S355W. b) îmbunătăţire. Care din următoarele probleme pot să apară la sudarea oţelurilor inoxidabile feritice: a) fisurarea la cald a CUS. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile de tip duplex: a) X2CrNiMoN22−5−3. d) aluminiul? T. d) transformarea perlitei în austenită? T. c) X2CrNi18−9. d) 31VCr8? T.8. b) 12MnNi15−3.29. c) 10AlCr240. c) RCA 370.8. d) X7CrNiAl17−7? T. d) normalizare + recoacere de globulizare a cementitei. b) normalizare + recoacere de globulizare a cementitei.34.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR martensitice: a) X50CrMoV15. Care este TT final ce se aplică sculelor confecţionate din oţelul OSC10: a) călire martensitică + revenire joasă. c) X70CrMo15. c) X3CrNiMoN27−5−2. d) X50CrMoV15 T.24. d) călire de punere în soluţie + îmbătrânire? T. c) apariţia fazei σ. d) apariţia fazei σ? T. d) 15SiNiCr200? T. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri patinabile: a) S235W. b) X6CrMoNb17−1. fiind elemente de aliere tipice pentru oţelurile refractare: a) cromul. b) 117VCr6. d) călire martensitică + revenire medie? T.8. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri refractare: a) 10AlCr180.8. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile martensitice cu durificare prin precipitare: a) 12MnNi15−3. Care dintre următoarele elemente conferă oţelurilor rezistenţă la oxidare la temperaturi ridicate. c) OLC45. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri Hadfield: 124 . Care este TT final ce se aplică arcurilor confecţionate din oţelul 60Si15A: a) călire martensitică + revenire joasă. c) călire martensitică + revenire înaltă (îmbunătăţire).8. b) S235NL. d) călire de punere în soluţie + îmbătrânire? T. d) X2CrNiMo17−12−2? T.23.22. c) creşterea excesivă a granulaţiei.26.28.30. d) S335K2? T. b) 10AlCr240.27. b) creşterea excesivă a granulaţiei. b) normalizare + recoacere de globulizare a cementitei. b) transformarea perlitei în austenită. c) călire martensitică + revenire înaltă (îmbunătăţire).8. c) 30VCrW85. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile austenitice: a) X50CrMoV15. Care este TT final ce se aplică matriţelor confecţionate din oţelul 30VCrW85: a) călire martensitică + revenire joasă. c) siliciul. b) nichelul. Care dintre următoarele mărci de oţeluri pot fi utilizate pentru confecţionarea matriţelor de deformare plastică la cald a oţelurilor: a) 105CrW20.31. b) X2CrMoTi17−1.25.

40. b) T100NiMn130. Care din următoarele variante corespunde mărcii de fontă cu simbolul EN−GJS−400−15: a) fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. d) formarea porilor în CUS? T.8. pentru a le conferi structura corespunzătoare unui oţel bifazic. Care din următoarele variante corespunde mărcii de fontă cu simbolul EN−GJMW−400−5: a) fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 5 %.35.8. d) T120CrMn130? T.37. d) T9MoCrNi30R? T.8. d) fontă albă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %? T. Semifabricatele confecţionate dintr-un oţel carbon cu %Cm = 0. c) 117VCr6. d) fontele de fricţiune? T. b) fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %.39. Care din următoarele probleme pot să apară la sudarea oţelurilor maraging: a) înmuierea ZIT. iar duritatea martensitei este HM = 305 + 802%Cm. să se stabilească la ce temperatură ti trebuie efectuat TT pentru ca semifabricatele să prezinte la ta o structură ferito – martensitică cu un conţinut procentual de martensită %M ≅ 15 %. c) fontă cu grafit lamelar cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 5 %.1. menţinerea o durată scurtă la această temperatură şi răcirea în apă. d) fontă nodulară cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 5 %? Aplicaţii A. b) T120CrMn130. aşa cum se poate observa pe diagrama din 125 . Care dintre următoarele tipuri de fonte aparţin categoriei fontelor aliate rezistente la uzare: a) fontele rezistente la temperaturi scăzute.8. a) Ştiind că pentru oţelurile carbon hipoeutectoide punctele critice de transformare în stare solidă sunt A1 = 727 oC şi A3 = 910 − 208 %C m . b) fonta corespunde unui standard european. A3).38. d) fonta este netratată termic? T. A3) se obţine o structură alcătuită din ferită şi austenită. Rezolvare a) Prin încălzirea semifabricatelor la ti ∈ (A1. constând din încălzirea la ti ∈ (A1. c) G 200−400W. c) fontele refractare. b) fontele antifricţiune. b) Ştiind că duritatea feritei este Hα = 80 HV. b) formarea în structura CUS a unor compuşi intermetalici care influenţează negativ caracteristicile de tenacitate.36.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale a) 105CrW20.8. c) fisurarea la cald a CUS. b) fontă nodulară cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %.8. c) fontă cu grafit lamelar cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. Ce semnificaţie are grupul de litere EN din simbolul unei mărci de fontă: a) fonta este cenuşie. c) fonta nu are grafit în structură.8. să se determine care este duritatea semifabricatelor după aplicarea TT intercritic. Care dintre următoarele mărci de oţeluri sunt destinate realizării de semifabricate sau piese turnate: a) G 230−450.1 % sunt supuse unui TT intercritic.

scrisă sub forma %γ = %M ≅ 15 %. Diagrama de selectare a soluţiilor în cazul aplicaţiei A.2): (%C m ) γ − %C m %C m − (%C m )α %α = 100 %γ = 100 = 100 − %α .5.1). 2. 8. care are soluţia ti ≅ 750 oC. 208 Înlocuind expresiile (%Cm)α şi (%Cm)γ în condiţia pusă în enunţul aplicaţiei. conţinuturile procentuale ale celor două faze în structura semifabricatelor fiind date de relaţiile (care se obţin aplicând regula segmentelor inverse – v. Deoarece linia GP a diagramei de echilibru Fe – Fe3C este o dreaptă. rezultă că abscisa punctului X este (%Cm)α = 0. 8. Diagrama de stabilire a regimurilor TT pentru obţinerea oţelurilor bifazice Fig. rezultă că la ti ∈ (A1. 2.8. scap.23.22 Aplicând regula izotermei (v. iar austenita are concentraţia de carbon corespunzătoare abscisei punctului Y.4 Considerând că austenita obţinută la ti se transformă integral în martensită la răcirea în apă a semifabricatelor. b) După aplicarea TT intercritic cu ti ≅ 750 oC.59 %. Fig.1⋅10-4ti. ca urmare.5.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR figura 8. Abscisa punctului Y corespunde concentrţiei 910 − t i 2 masice de carbon a oţelului care are A3 ≡ ti şi este (%C m ) γ = ( ) . şi (%C m ) γ − (%C m )α (%C m ) γ − (%C m )α (%Cm)α fiind abscisa punctului X.0175 % şi (%Cm)γ = 0.22.1 – 1. rezultă: %M = %γ. iar (%Cm)γ – abscisa punctului Y. semifabricatele vor avea structura alcătuită dintr-o matrice feritică cu duritatea Hα = 80 HV şi insule de martensită (uniform distribuite în aceasta) cu duritatea HM = 305 + 802(%Cm)γ ≅ 778 HV. aceastei valori a temperaturii ti îi corespund valorile (%Cm)α = 0. A3) ferita existentă în structura oţelului din care sunt confecţionate semifabricatele are concentraţia de carbon corespunzătoare abscisei punctului X. 126 . scap. se obţine o ecuaţie cu necunoscuta ti.

08 % sunt supuse unui TT intercritic. menţinerea o durată scurtă la această temperatură şi răcirea în apă.1 – 1.52 % şi %γ = %M = 100 = 12.SR EN 10027-1). duritatea 12. să se determine conţinut procentual de martensită %M din structura semifabricatelor tratate termic. A. c) bara este confecţionată din oţelul carbon în stare îmbunătăţită (călire + revenire la ti = 650 o C şi τm = 5 ore). cu carateristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8.8.11. constând din încălzirea la ti = 760 oC ∈ (A1. ca urmare. a) Ştiind că pentru oţelurile carbon hipoeutectoide punctele critice de transformare în stare solidă sunt A1 = 727 oC şi A3 = 910 − 208 %C m .Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale %M %α + Hα ≅ 180 HV 100 100 (care corespunde unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 630 N/mm2). să se determine care este duritatea semifabricatelor după aplicarea TT intercritic. A. semifabricatele vor avea structura alcătuită dintr-o matrice feritică cu duritatea Hα = 80 HV şi insule de martensită (uniform distribuite în aceasta) cu duritatea HM = 305 + 802⋅0. Rezolvare a) Folosind notaţiile şi raţionamentul prezentate la rezolvarea aplicaţiei A. se obţin următoarele rezultate: (%Cm)α = 0.STAS 880 (C35 . Rezolvare Intensitatea forţei F la care rezistă bara de tracţiune este dată de relaţia πd 2 F= Rm .1.8.52 ≅ 722 HV.0164 (%C m ) γ = ( ) = 0.6 100 − 12.STAS 791 (34NiCrMo6-6-2 .08 − 0.1⋅10-4⋅760 = 0.2. Să se determine şi să se compare intensităţile forţei de tracţiune F la care rezistă bara în următoarele circumstanţe: a) bara este confecţionată din oţelul carbon în stare recoaptă (de echilibru). Semifabricatele confecţionate dintr-un oţel carbon cu %Cm = 0. b) Ştiind că duritatea feritei este Hα = 80 HV. d) bara este confecţionată din oţelul aliat în stare îmbunătăţită (călire + revenire la ti = 650 oC şi τm = 5 ore).0164 b) După aplicarea TT intercritic cu ti = 760 oC. 4 duritatea semifabricatelor tratate termic va fi H s = H M 127 .3.8. Pentru realizarea unei bare de tracţiune cilindrice cu diametrul d = 15 mm.52 − 0.6 %. există posibilitatea utilizării oţelului carbon de calitate OLC35 .6 semifabricatelor tratate termic va fi H s = 722 + 80 ≅160 HV (care 100 100 corespunde unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 560 N/mm2). 208 0. A3). iar duritatea martensitei este HM = 305 + 802%Cm. 910 − 760 2 0.SR EN 10027-1) sau a oţelului aliat 34MoCrNi16 . b) bara este confecţionată din oţelul aliat în stare recoaptă (de echilibru).0164 %. pentru a le conferi structura corespunzătoare unui oţel bifazic.

10).2) considerând coeficienţii adecvaţi din tabelul 7.6% Sim + 30% Mnm + 35.25 Marca oţelului OLC35 34MoCrNi16 a) Dacă bara este confecţionată din oţelul OLC35 în stare recoaptă.0% Si m = 8%Crm + 4% Ni m ]lg v r ≅ 179 HV.8. 3.2 şi o viteză de răcire din domeniul austenitic care să conducă la o astfel de structură.31⋅105 N.3 Concentraţiile masice ale componentelor de aliere. Se poate observa că forţa de tracţiune la care rezistă bara este cu aproximativ 19 % mai mare ca cea corespunzătoare situaţiei în care bara este confecţionată din acelaşi oţel în stare recoaptă. pe această cale 21900 + 4050%C m − PHJ se obţine HVrOC = ≅ 211HV .6 %Nim 0.3) în care HVrOC = 211 HV.10 ⋅ 10 5 N.35 %). rezultă: HVrOA = HVrOC + 30(% Si m + % Mnm ) + 55%Crm + 6% Nim + 100% Mom ≅ 361 HV.6 %Sim 0.6 + 223%C m − 14. cu structura ferito-perlitică.5⋅265 ≅ 927 N/mm2 şi . d) Dacă bara este confecţionată din oţelul slab aliat 34MoCrNi16 călit şi revenit la ti = 650 oC şi τm = 5 ore.2).11.3 %Crm 0.2 1.6 0.5HB (v.P F= π 15 2 4 ⋅ 927 = 1.2% Nim + .3). duritatea structurii de revenire pe care o prezintă bara poate fi estimată cu relaţia (7. duritatea structurii cu sorbită de revenire pe care o prezintă bara poate fi estimată cu relaţia (7.P b) Dacă bara este confecţionată din oţelul slab aliat 34MoCrNi16 în stare recoaptă.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 10 + [ − 19.35 0. duritatea sa se poate estima cu relaţia (7.7. c) Dacă bara este confecţionată din oţelul OLC35 călit şi revenit la ti = 650 oC şi τm = 5 ore. Rm = 3. scap. % %Cm 0.5⋅361 ≅ 1265 N/mm2 şi F = 2. cu structura ferito-perlitică.64 ⋅ 10 5 N. Compoziţiile chimice ale oţelurilor considerate în aplicaţia A.5⋅211 ≅ 740 N/mm2 33.23⋅105 N. 128 .5%Crm + 27. rezultă că bara are π 15 2 ⋅ 626 = 1. Se poate observa că forţa de tracţiune la care rezistă bara este cu aproximativ 36 % mai mare decât cea corespunzătoare situaţiei în care bara este confecţionată din acelaşi oţel în stare recoaptă. aşa cum s-a obţinut în cazul precedent (pentru oţelul cu %Cm = 0.6 %Mom 0. Rm = 3.2 1.2 − 13%C m şi F = 1. adoptând vr = 0. în care PHJ = Ti(18+lgτm) = (650 +273)(18 + lg5) ≅ 17259.4 oC/s (v. A.35 %Mnm 0. Rm = 3. rezultă: HVαOC = 77. Rm = 3.3 0.5⋅179 ≅ 626 N/mm2 şi F = 4 Tabelul 8. Deoarece HV ≅ HB şi considerând relaţia Rm = 3. duritatea sa se poate estima în acelaşi mod ca în cazul precedent şi rezultă HVαOA ≅ 265HV .

O construcţie sudată trebuie realizată din semifabricate de tip tablă din oţel inoxidabil austenitic X2CrNi19−11.0 0.08 2.50 MA – D309L 0.03 2.5 1. Procedeul de sudare care se utilizează şi configuraţia rosturile de sudare pregătite între piesele ce urmează a fi sudate asigură pMA = 70 %..04 2. scap.8 20 11 0.6) şi (7. Procedând în acelaşi mod.0 23 14 0.5 1.08 .75 MA – D312 0. se determină coordonatele (%Cre. % %Cm %Mnm %Sim %Crm %Nim %Nbm %Mom MB – 10TiNiCr180 0. pentru evitarea fisurării la cald.7) se calculează valorile mărimilor %Cre şi %Nie.11.12 2.8 17 13 2. care să le permită consultarea.24).10 1.%Nie).9 19 13 2.50 MA – D308L 0.0 0.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Observaţie Această aplicaţie are ca scop justificarea şi înţelegerea prescripţiilor privind utilizarea oţelurilor pentru construcţia de maşini..50 MA – D310 0.30 MA – D309 0.0 0. corespunzătoare punctelor caracteristice nominale ale materialelor depuse prin 129 . pentru oţelurile carbon de calitate utilizarea în stare tratată termic este facultativă (s-a observat din rezolvarea aplicaţiei că oţelul OLC35 are caracteristici de rezistenţă mecanică comparabile în stare recoaptă şi în stare îmbunătăţită).8 0. Compoziţiile chimice ale MB şi MA considerate în aplicaţia A. 7.08 1.03 2.0 0.2 20 11 * Toate mărcile de MA sunt realizate în România Materialul Rezolvare Considerând caracteristicile de compoziţie chimică ale MB şi folosind relaţiile (7. pe lângă austenită.8.5 0. în timp ce pentru oţelurile aliate valorificarea prezenţei elementelor de aliere impune utilizarea lor numai în stare tratată termic (s-a observat din rezolvarea aplicaţiei că oţelul 34MoCrNi16 în stare îmbunătăţită are rezistenţa mecanică cu aproape 36 % mai mare decât atunci când este utilizat în starea structurală de echilibru).8.3. Să se determine care dintre MA disponibile asigură realizarea unor CUS având în structură.60 MA – D316 0. Concentraţiile masice ale principalelor componente. acest MB şi MA disponibile pentru sudarea lui având caracteristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8. 7.4.0 0.80 MA – D18. înţelegerea şi utilizarea prescripţiilor standardelor în vigoare.0 27 20 0. Se recomandă cititorilor să conceapă şi alte aplicaţii similare.8 24 12 0.5 % ferită. 3.9 20 10 0.5 şi fig. Schaeffler (v.5 1.00 MA – D316L 0.9 20 10 0.8 18 10 MA – D308 0. A.9Nb 0. care reprezintă coordonatele punctului caracteristic nominal al MB pe diagrama structurală A.9 30 9 0.8Mn6 0.10 2.08 1.10 6. Tabelul 8.0 0. Este evidenţiat faptul că.11.50 MA – D19.

iar dreapta de izoferită %α = 5 % trece prin punctele de coordonate (%Cre = 28 %. % 19.70 21.20 17.30 14.15 Caracteristicile CUS %Nie.71 21. are ecuaţia %Nie = 1.80 %Nie.35 20. între dreptele corespunzătoare conţinuturilor de ferită %α = 3 % şi %α = 5 %.04 23.%Nie = 21. în condiţiile neglijării termenului ∆%EAm.CUS).46 13.4 Caracteristicile materialului Materialul MB MA – D308 MA – D308L MA – D309 MA – D309L MA – D310 MA – D312 MA – D316 MA – D316L MA – D19.5 %) şi (%Cre = 14 %.75 13. aşa cum se observă în figura 8. Folosind relaţia (8.8 %) şi. 8. se determină coordonatele (%Cre.15 14.25. Tabelul 8.13. rezultă că MA capabile să asigure sudarea MB (precizat în enunţul aplicaţiei) fără apariţia fenomenului de fisurare la cald a CUS sunt D308 şi D309 (pentru care punctele caracteristice nominale ale CUS realizate se situează între cele două drepte de izoferită).34 16.76 21. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei 8.2). %Nie.CUS).%Nie = 6. analizând diagrama din figura 7.05%Cre – 7.5 %) şi (%Cre = 14 %.33 21. de a asigura realizarea unei CUS cu un conţinut procentual de ferită %α ∈ [3%. − 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Reprezentând pe aceiaşi diagramă. atât dreptele de izoferită %α = 3 % şi %α = 5 %. Un MA disponibil este apt pentru sudarea MB (îndeplineşte condiţia pusă în enunţul aplicaţiei.CUS.00 25. % − 21. corespunzătoare punctelor caracteristice nominale ale CUS realizate cu MA disponibile pentru sudare.85 13.5%]).5 %) şi corespunde ecuaţiei %Nie = %Cre – 7.08 26. se poate aprecia că dreapta de izoferită %α = 3 % trece prin punctele de coordonate (%Cre = 28 %. Rezultatele parcurgerii etapelor descrise anterior sunt prezentate în tabelul 8.CUS . ca urmare.25 31. % − 14.%Nie = 20.5.5.51 14.40 17.90 13.11 21.56 20.93 13.00 16.%Nie = 6.60 13.40 12.9Nb MA – D18.CUS .70 21.74 28.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR sudare cu MA disponibile.44 16.078 21. 130 .8Mn6 %Cre.95 22.55 24.90 24.25 %Cre. %Nie.20 21. Schaeffler în domeniul α + γ.24.CUS. dacă punctul caracteristic nominal al CUS realizate cu acesta este poziţionat în diagrama structurală A.23 Punctul pe diagrama din fig.65 25.04 15.63 12.75 21. % 13.12. cât şi punctele cu coordonatele (%Cre.70 29.

Motivele utilizării preponderente în tehnică a fontelor şi oţelurilor sunt numeroase: resursele de materii prime necesare elaborării acestor aliaje sunt uşor accesibile şi destul de uniform distribuite pe glob. datorită unor proprietăţi pe care acestea le prezintă (şi care nu sunt asigurate de aliajele feroase sau se obţin mai greu la aceste materiale.1. cu cheltuieli inadmisibil de mari): rezistenţă ridicată la coroziune (în prezenţa mediilor de lucru chimic active).Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Capitolul 9 STRUCTURA ŞI PROPRIETĂŢILE METALELOR ŞI ALIAJELOR NEFEROASE 9. valori ridicate (mai mari decât cele asigurate de fonte şi oţeluri) ale raportului dintre rezistenţa mecanică şi masa specifică (densitate). Cu toate acestea. conductibilitate termică şi electrică mare. metalele şi aliajele neferoase reprezintă şi vor reprezenta şi în viitor o categorie de materiale de mare importanţă tehnică. proprietăţile (caracteristicile) lor mecanice sunt ridicate şi pot fi relativ uşor modificate şi adaptate condiţiilor de utilizare prin aplicarea de tratamente termice şi termochimice. Introducere Metalele şi aliajele neferoase deţin în prezent în aplicaţiile tehnice o pondere de aproape 20 de ori mai mică decât cea corespunzătoare aliajelor feroase (fonte şi oţeluri). deformare plastică sau aşchiere. costurile implicate de elaborarea unor astfel de aliaje şi de transformarea lor în produse se corelează favorabil cu performanţele tehnice pe care aceste produse le asigură etc. capacitate bună de prelucrare prin turnare. produsele confecţionate din aceste materiale sunt reciclabile şi ecologice. tehnologiile de elaborare şi de realizare a semifabricatelor şi pieselor din astfel de aliaje sunt bine fundamentate ştiinţific şi asigurate logistic. 131 . capacitate foarte bună de a conferi produselor caracteristici estetice deosebite etc. tenacitate bună la temperaturi scăzute.

kJ/kg Coeficientul de dilatare termică liniară αt (între ta şi 100 0C).0 39. kg/m3 Căldura specifică Cs la ta.5 110 370 59.Tabelul 9.5 11.6 16.5 8. nΩ⋅m Al Cu Ti Ni Sn Sb Zn Pb Cd Be Mg Au Ag Pt 660 1083 1660 1453 232 631 420 327 321 1278 649 1064 962 1772 2700 8930 4510 8910 7290 6690 7130 11340 8650 1850 1740 19280 10500 21440 900 386 512 471 222 207 382 129 230 1886 1025 128 235 132 397 205 440 309 59 163 101 23.5 23.2 19. Caracteristicile fizice ale principalelor componente de bază ale aliajelor neferoase Metalul Aluminiu Cupru (Aramă) Titan Nichel Staniu (Cositor) Stibiu (Antimoniu) Zinc Plumb Cadmiu Beriliu Magneziu Aur Argint Platină Simbolul chimic Temperatura de solidificare – topire ts.6 25.5 16.2 55 1300 368 63 104 113 23.3 11. J/(kg⋅K) Căldura latentă de topire qs. µm/(m⋅K) Coeficientul de conductivitate termică λ la ta.6 106 .7 40. W/(m⋅K) Rezistivitatea electrică ρΩ.0 44.7 420 68.1.5 14.1 247 401 19 83 63 26 113 34 97 210 163 317 428 72 26. 0 C Densitatea ρ la ta.4 13. la ta.3 31.3 21.0 9.7 29.2 14.2 206 72.

99. Pb 99.95. Bi. Ag-Cu. P. Fe.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Deoarece proprietăţile aliajelor neferoase sunt determinate în măsură importantă de proprietăţile componentului lor principal (metalic). Cu-Al. Pb Pb-Ag. Fe S. S.93.99. P Pb. Cu. Mg-Zn Au-Ag. Pb-Ca Cd-Ag. Sb.6 STAS 7386: Cr 99. cu excepţia Au şi Ag.99: Pb 99.9. Al-Mg. Ti-Ni Ni-Cu. Pt 99.98. Al 99. Cu 99. Si. Cu-Sn.5. Mg-Mn.5. Sn 98. Cu.Bi.3 STAS 10502: Ni 99. Zn. Cr 98.5.35 STAS 10262: Sb 99. Al. Zn 98. Ag-Ni.1 sunt prezentate metalele folosite frecvent drept componente de bază ale acestor aliaje şi sunt precizate o serie de caracteristici care. Cd 99. Cd 99.90.9. Si. Zn 98.6 Bi.96. Ni-Mo. Sb 98. Pt-Ir.95.6. Ag STAS 3321: Ag 999.8. Cr 98. Ni 97. Cu. Al 99 STAS 270/1:Cu 99. Pb 99.99. O. Cu As. Al-Zn Cu-Zn. Fe. Cu. Ni-Cr. Sb 99.7. Cu. Cd-Ni. pentru care concentraţia este în %o).0) Au-Ni.5 STAS 646: Zn 99. Al.95. Sn 99. Sn-Sb.2. Cu 99.95. As.565. Pb.5.99. Fe. Cu 99. Cd Cd-Sn Mg-Si.Al 99.5. Cr-Mo Sn-Pb. Fe. Bi. Si. impurităţile ce au influenţe (negative) majore asupra proprietăţilor lor şi cele mai utilizate tipuri de aliaje binare în care fiecare din aceste metale este componentul de bază (principal). Bi. Sb Sn. Fe. Clasele de puritate ale componente de bază ale aliajelor neferoase Metalul Al Cu Ti Ni Cr Sn Sb Zn Mărcile industriale * STAS 7607: Al 99. Sn Ag. Zn Ag-Cd. Ni.8 Pb. Zn 97.97. Au-Pt Pb. Si Pt-Ni. în tabelul 9. Fe.65 Principalele impurităţi Fe.Al 99. S Pb. Pb 99.985. Tabelul 9. Sb. Au STAS 4389: Au 999. Pb. Sb 99. Ni 99.5. S. (Au 995.95. Ni-Fe Cr-Ni. Sb 97. Fe Fe. Ti 99. Cu. Zn-Cu.Cd C. Pb-Sn. iar în tabelul 9. Ni 98. definesc cantitativ proprietăţile lor fizice. Al 99. Mg 99. Ni 99.9 Mg-Al.85.6. Sn.96. Mg STAS 10273:Mg 99. Sn 99.97. Au-Cu.4.995. Pt STAS 10560: Pt 99. Bi. Al 99.4.3 sunt expuse valorile celor mai importante caracteristici mecanice ale metalelor care constituie componentele de bază ale aliajelor neferoase. Zn-Cd. Al 99.9. Fe. Cu-Be Ti-Al. Mn Principalele clase de aliaje binare folosite în tehnică Al-Cu. Sb-Pb Zn-Al. Zn Pb.As.2 sunt precizate clasele de puritate industrială în care pot fi obţinute aceste metale.6. Sn-Zn. Pb.3. Sb 99. Cu. As.98. Al 99.94.75. Ti 99. Cr-Ti. Cr-W. Pb. Cu 99. Zn-Mn Pb-Sb. Zn 99.6. As. Mg 99. Al 99. Bi Pb. Cd.99. Pt-W * cifrele de după simbolul chimic indică valoarea minimă a concentraţiei masice a metalului industrial (în %. Sn 96. Ag-Hg Pt-Rh.C. Sn-Hg Sb-Sn. Cr 97 STAS 10309: Sn 99. S. Pb 99. Cu 99.9. împreună cu cele redate în tabelul 1.85 STAS 8615: Cd 99. Al 99.5 Ti 99.6.98. Al-Si. Sb 99. Cd 99. 133 .3.5 STAS 663: Pb 99.2. P.8. în tabelul 9. Pt 99. Ni 99.

% Modulul de elasticitate longitudinală. N/mm2 Modulul de elasticitate transversală. 3) scade odată cu conţinutul de impurităţi. N/mm2 Duritatea 2) Al Cu Ti Ni Sn Sb Zn Pb Cd Be Mg Au Ag Pt 1) recopt (stare de echilibru) ecruisat ecruisat 1) 40 – 70 120 − 140 170 − 220 420 − 450 220 − 250 310 − 330 12 − 14 10 − 13 70 − 100 11− 13 69 − 83 380 − 480 160 − 195 180 − 220 100 − 120 120 − 145 15 – 30 100 − 120 50 − 70 320 − 330 130 − 150 50 − 60 10 − 11 − 50 − 55 4−5 − 260 − 310 90 − 105 115 − 140 − − 50 – 70 8 − 12 45 − 60 10 − 15 50 − 60 30 − 40 80 − 90 − 40 − 50 60 − 70 17 − 25 − 3 − 15 2 − 10 40 − 50 48 − 50 62000 115000 105000 207000 44000 77800 105000 55000 300000 43000 78000 76000 25000 42800 79000 16500 19000 38000 20600 140000 − − 27500 140 − 220 HV − 35 – 40 HBS 95 – 110 HBS 90 – 120 HBS 60 – 65 HV 5 – 6 HBS 30 – 60 HBS 20 – 35 HBS 3 – 5 HBS 16 – 24 HBS 75 – 85 HRB 37 – 39 HRE 48 – 54 HRE 18 – 20 HBS 25 – 30 HV recopt (stare de echilibru) 1) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) sinterizat (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) ecruisat 1) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) 170000 38 – 45 HV 150 − 165 − − deformat plastic la rece cu GD = 70 … 90 %. . N/mm2 Limita de curgere 2) . 2) creşte odată cu conţinutul de impurităţi al metalului.Tabelul 9. N/mm2 Alungirea procentuală după rupere 3) .3. Caracteristicile mecanice la ta ale principalelor componente de bază ale aliajelor neferoase Metalul Starea Rezistenţa la rupere 2).

aliaje anticorosive (cu rezistenţă ridicată la acţiunea mediilor agresive de lucru).. Toate criteriile de clasificare anterior precizate se folosesc însă drept criterii secundare. Mn etc. la orice temperatură. Pb. Au.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Aliajele neferoase se pot clasifica folosind o multitudine de criterii. Aliajele neferoase (ca şi fontele şi oţelurile) se pot clasifica şi pe baza denumirii proprietăţii sau caracteristicii care le defineşte primordial utilitatea tehnică. aliaje uşor fuzibile (cu temperaturi ts coborâte) etc. aliaje cu rezistenţa mecanică ridicată (dure). aliaje antifricţiune. • în funcţie de constituţia structurală de echilibru (la ta). aliajele neferoase pot fi: aliaje de turnare şi aliaje deformabile plastic. compuşi intermetalici). în care sunt introduse frecvent. Al. Sn. Mn. aliajele denumite în tehnică duraluminuri au ca bază aliaje Al – Cu. de exemplu. preferându-se clasificarea acestora în funcţie de componentul de bază şi încadrarea lor în categorii de tipul: aliajele cuprului (aliaje pe bază de cupru). aliajele metalelor preţioase (aliaje pe bază de metale preţioase: Ag. Ni etc. ternare sau complexe. Fe. pentru a facilita studierea structurii şi proprietăţilor fiecărui tip de astfel de aliaje. aliajele nichelului (aliaje pe bază de nichel). aliajele neferoase pot fi: binare. se ia ca bază câte un aliaj binar reprezentativ şi se consideră că restul componentelor sunt elemente suplimentare de aliere (de exemplu. • în funcţie de posibilităţile tehnologice de transpunere în produse şi de prelucrare a acestora. − aliaje care conţin în structură constituenţi eterogeni (de tipul amestecurilor mecanice eutectice sau eutectoide). în care precipită la răcirea ulterioară particule de faze secundare (de obicei.). Pt etc. în care sunt introduse suplimentar. se practică încadrarea aliajelor neferoase în categorii ca: aliaje uşoare (caracterizate prin densităţi ρ ≤ 4000 kg/m3). cele mai multe tipuri de aliaje utilizate în prezent în tehnică sunt complexe. aliajele titanului (aliaje pe bază de titan). dar. aliaje criogenice (cu tenacitate ridicată la temperaturi scăzute). aliajele aluminiului (aliaje pe bază de aluminiu).) etc. − aliaje cu structură monofazică după solidificare. în diverse concentraţii şi alte elemente de aliere decât zincul: Si. aliajele neferoase se încadrează în următoarele categorii: − aliaje monofazice. 135 . aliajele neferoase se clasifică în: aliaje durificabile structural prin tratamente termice şi aliaje nedurificabile prin tratamente termice. iar aliajele denumite în tehnică alame au ca bază aliaje Cu – Zn. în diverse concentraţii şi alte elemente de aliere decât cuprul: Mg. o structură monofazică. care prezintă în stare solidă. iar în funcţie de aptitudinile de a-şi mări rezistenţa mecanică în urma aplicării de TT. astfel: • în funcţie de numărul componentelor. alcătuită din cristale de soluţie solidă având ca solvent componentul de bază. pentru denumirea diverselor aliaje neferoase şi sistematizarea studierii structurii şi proprietăţilor lor.

care să determine transformarea structurii dendritice primare într-o structură secundară favorabilă (din punctul de vedere al mărimii granulaţiei şi gradului de dispersie a fazelor) obţinerii unor caracteristici mecanice ridicate şi/sau asigurării unei bune comportări la prelucrarea prin deformare plastică sau la aplicarea de TT. constituie baze pentru germinarea eterogenă la solidificarea aliajelor (v. v. care are ca efect îmbunătăţirea fineţei şi gradului de dispersie a fazelor componente ale amestecurile mecanice eutectice care se formează la solidificarea unor aliaje neferoase. fenomene de cristalizare secundară (recristalizare în stare solidă. 1. care pot schimba mecanismele obişnuite ale germinării şi/sau creşterii cristalelor la solidificare. care. • modificare de tipul III. modificatorii care acţionează în acest mod (borul şi unele metale de tranziţie cu reactivitate chimică mare: Ti. acest tip de modificare este eficient la aliajele neferoase care prezintă după cristalizarea primară o structură monofazică (cu cristale de soluţie solidă). scap. Ta. la aceste aliaje nu se produc. v. se utilizează cu predilecţie pentru realizarea modificărilor de tipurile I şi III. În funcţie de efectele pe care le produce asupra structurii primare a aliajelor neferoase. Modificarea aliajelor neferoase La marea majoritate a aliajelor neferoase folosite în tehnică componentele de bază nu prezintă transformări alotropice şi. constând din inocularea în aliajele lichide a unor cantităţi mici de substanţe chimice (numite modificatori. Modalitatea actuală cea mai eficientă de influenţare a caracteristicilor structurii primare a aliajelor neferoase o reprezintă modificarea. 136 . care determină accentuarea ramificării şi subţierea ramurilor (axelor) cristalelor dendritice primare şi influenţează favorabil distribuţia fazelor secundare la aliajele în care (în timpul răcirii după solidificare) precipită particule ale unor astfel de faze. Zr. scap.6).2).2. • modificarea de tipul II. 1. asigurând solidificarea cu un număr mare de germeni cristalini şi formarea unor structuri primare fine. Mo). în decursul răcirii după solidificare.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. scap.4. distribuite sub formă de suspensie fină. ca urmare. care are ca efect principal finisarea (micşorarea dimensiunilor) cristalelor dendritice primare. 4. La alegerea modificatorilor şi realizarea modificării aliajelor neferoase trebuie avute în vedere următoarele aspecte esenţiale: • modificatorii introduşi în aliajele neferoase lichide acţionează în unul din următoarele moduri: − formează (individual sau prin combinare cu componentele aliajelor) particule greu fuzibile şi insolubile în aliajele topite. modificarea poate fi: • modificare de tipul I.6).

scap.1). iar τm trebuie să fie mari (de obicei. τm = 2…24 ore). Ca. Na.9. definită ca fiind temperatura la care verticala aliajului intersectează linia sau suprafaţa solidus a diagramei de echilibru fazic a sistemului de aliaje căruia aparţine acesta. Pb) se folosesc mai ales pentru asigurarea modificărilor de tipul II. în mod obişnuit. particulele nu se formează sau se formează în număr insuficient asigurării unei structuri primare fine. iar dacă concentraţia acestora depăşeşte nivelul optim. efectele pozitive ale modificării se micşorează. pe bază de Al sau Mg.8…0.3. modificatorii care acţionează în acest mod (metalele uşor fuzibile: Li. având ts = 500…600 oC). este temperatura de solidificare – topire a aliajului din care sunt confecţionate piesele supuse RO. Tratamentele termice la aliajele neferoase Tratamentele termice (TT) care se aplică semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase se definesc şi se clasifică la fel ca şi tratamentele destinate semifabricatelor şi pieselor din oţeluri şi fonte (v. pentru omogenizarea pieselor turnate din aliaje în care procesele de difuzie se defăşoară foarte lent. în cazul modificatorilor care au rolul de a forma particule greu fuzibile şi insolubile în aliajele topite. 9. cu un număr mare de particule care activează germinarea eterogenă şi rezultă structura primară cu granulaţia cea mai fină.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase − formează pelicule de adsorbţie pe suprafeţele germenilor cristalini. în K. Principalele tipuri de recoaceri fără schimbare de fază care se pot aplica semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase sunt: • Recoacerea de omogenizare (RO) este recomandată pentru diminuarea neomogenităţilor chimice ale structurilor dendritice primare ale semifabricatelor şi pieselor turnate.95…0. dacă concentraţia acestora este la nivelul optim se formează o suspensie fină. iar coeficientul kO se ia. Sb. care micşorează viteza de creştere a germenilor şi limitează dezvoltarea în grosime a ramurilor cristalelor dendritice primare. de exemplu. 6. în care Ts. în unele cazuri (de exemplu la semifabricatele şi piesele turnate din aliaje pe bază de Cu) impunându-se 137 . deoarece omogenizarea se realizează prin difuzie. kO = 0. cum sunt aliajele uşoare. deoarece particulele care se formează sunt grosolane şi în număr insuficient realizării unei structuri primare fine. • modificatorii trebuie introduşi în aliajele neferoase într-o cantitate (concentraţie) optimă (care asigură nivelul maxim al efectelor pozitive produse de modificare). dar poate avea şi valori kO = 0. dacă concentraţia acestora este mică. ti corespunzătoare acestui TT se alege cât mai ridicată (ti + 273 = Ti = kOTs.98.

ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR aplicarea de TT ulterioare.2. unele aliaje pe bază de Ti) pentru obţinerea stărilor structurale de echilibru. austenită. Regimul RRN se alege astfel încât să se producă în piesele supuse tratamentului procesele de restaurare şi recristalizare primară şi să nu apară efectele defavorabile ale desfăşurării fenomenelor de creştere a granulaţiei şi de recristalizare secundară (v. în cazul recoacerii sau în aer liniştit.3) se pot aplica semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase care prezintă transformări fazice în stare solidă (determinate de variaţiile cu temperatura ale solubilităţii componentelor în fazele din structura aliajelor. scap. ca şi faza corespondentă a aliajelor Fe – C) care se transformă (la răcirea sub o temperatură caracteristică) în amestecul eutectoid (α + δ). ca şi în cazul aplicării la piesele din aliaje feroase. 3.2. îmbunătăţirea prelucrabilităţii prin deformare plastică sau prin aşchiere etc. 6. aliajele Cu – Al. • Recoacerea de recristalizare fără schimbare de fază (RRN) este utilizată pentru refacerea plasticităţii semifabricatelor şi pieselor ecruisate prin deformare plastică la rece. se menţin la ti o durată τm (pentru uniformizarea temperaturii în masa pieslor şi pentru omogenizarea structurii) şi se răcesc lent (o dată cu cuptorul.5 şi 6. de producerea transformărilor alotropice ale unor componente. trp + 273 = Trp ≅ 0.). scap. mecanismele detensionării termice şi principiile stabilirii regimului RD sunt cele prezentate în scap. TT de călire 138 . Recoacerile cu schimbare de fază (de tipul recoacerii complete sau normalizării.2). recoacerile cu schimbare de fază se efectuează la produsele confecţionate din astfel de aliaje neferoase (cum sunt aliajele Cu – Zn. τi + τm = 1…4 ore şi răcirea în aer liniştit. în mod obişnuit. pentru obţinerea la ta a unei stări de echilibru structural. • Recoacerea de detensionare (RD) se aplică semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase în scopul diminuării intensităţii şi redistribuirii tensiunilor mecanice reziduale existente în acestea. în cazul normalizării).3.4Ts). Modul de conducere a unui astfel de TT este simplu: piesele se încălzesc la o temperatură ti situată desupra unuia din punctele de transformare în stare solidă ale aliajului neferos din care sunt confecţionate. γ fiind suferă transformări eutectoide (la fel ca oţelurile şi fontele): γ incal. la piesele din astfel de aliaje. v. La semifabricatele şi piesele confecţionate din aliaje neferoase se pot efectua două tipuri (principial diferite) de călire: • Călirea martensitică se poate aplica pieselor din aliaje neferoase care racire α + δ . finisarea granulaţiei. pentru finisarea granulaţiei structurii grosolane rezultate după RO. de realizarea unor transformări eutectoide etc. 6. RRN a semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase se realizează cu ti = trp + 100…200 oC (trp fiind temperatura de recristalizare primară a aliajului din care sunt confecţionate piesele supuse TT. de obicei. soluţia solidă (denumită.

Ti – Mo. • Călirea de punere în soluţie se poate aplica la piesele din aliaje neferoase în a căror structură apare ca fază principală o soluţie solidă care are ca solvent componentul de bază al aliajelor şi prezintă o variaţie importantă cu temperatura a capacităţii de a dizolva componentele de aliere (solubilitatea componentelor de aliere în această fază scade puternic când se micşorează temperatura). Ti – Ni. care îndeplinesc criteriile structurale menţionate mai înainte. Cu – Be. fig. Revenirea structurilor (metastabile) obţinute prin călirea martensitică a aliajelor neferoase poate conduce la efecte similare celor care se produc prin revenirea oţelurilor sau fontelor călite martensitic şi care constau în obţinerea (prin transformări structurale bazate pe difuzie) unor structuri apropiate de echilibru şi bine detensionate. în apă) pentru menţinerea structurii monofazice α până la ta. deoarece realizează punerea (dizolvarea la încălzire şi menţinerea la răcire) în soluţia solidă α a fazei θ.. pentru ca transformarea (printrun mecanism bazat pe difuzia componentelor) γ ⇒ α + δ să nu fie posibilă şi să se realizeze o transformare de tip martensitic (printr-un mecanism care nu presupune difuzia componentelor) γ ⇒ M. menţinerea la această temperatură o durată τm (pentru obţinerea unei structuri cu austenită omogenă) şi răcirea rapidă (cu o viteză vr mai mare decât o viteză critică vrc). 9. 139 . pentru obţinerea unei structuri monofazice. alcătuită din cristale de soluţie solidă α suprasaturată în elemente de aliere (fază metastabilă).1. Ti – Al etc. ts).Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase martensitică constă din încălzirea lor la o temperatură ti situată în domeniul de stabilitate al fazei γ (domeniul austenitic). M (denumită martensită. TT de călire de punere în soluţie constă din încălzirea şi menţinerea o scurtă durată la o temperatură tic ∈ (tso.1). urmată de răcirea rapidă (de obicei. Cu − Ti. Analizând modul de efectuare a acestui TT (v. structurile (monofazice. La piesele din astfel de aliaje. acest TT a fost denumit călire de punere în soluţie (a fazei θ). cu cristale de soluţie solidă) obţinute prin călirea de punere în soluţie a aliajelor neferoase prezintă o bună comportare la prelucrarea prin deformare plastică. Spre deosebire de structurile (dure şi fragile) realizate prin călirea martensitică. cu structura cristalină diferită de cea corespunzătoare fazei γ (austenitei) din care s-a format. alcătuită din cristale de soluţie solidă α ≡ B(A) omogenă. rezultă că prin răcirea rapidă de la tic a structurii monofazice α se împiedică separarea din aceasta (prin procese bazate pe difuzie) a fazei θ (bogată în elemente de aliere) şi se obţine la ta o structură monofazică. Călirea martensitică se poate aplica la produsele realizate din unele aliaje ale sistemelor Cu – Al. ca şi faza corespondentă din structura aliajelor Fe – C călite) fiind o soluţie solidă suprasaturată în elemente de aliere. care aparţin unor sisteme ale căror diagrame de echilibru sunt de tipul celei prezentate în figura 9.

• precipitatele θ” sunt faze metastabile care se formează la durate mai lungi şi/sau la temperaturi mai înalte de îmbătrânire decât cele corespunzătoare formării zonelor GP şi sunt faze distincte (cu structuri cristaline diferite de structura fazei stabile θ).. în structura matricei α se pot forma următoarele tipuri de precipitate: • zonele GP (notate în acest mod după numele cercetătorilor Guinier şi Preston care le-au detectat pentru prima oară prin tehnici de difracţie cu raze X) apar la temperaturi şi durate mici ale procesului de îmbătrânire şi sunt asocieri preferenţiale de atomi ai componentelor de aliere din aliajul tratat.5.. dacă ta < tii < tso. • precipitatele θ sunt faze stabile (de echilibru).. • precipitatele θ’ sunt tot faze metastabile... putând fi uşor evidenţiate în structură prin examinarea la microscopul optic. având la bază mecanisme ce presupun difuzia componentelor aliajului supus TT. cu dimensiuni suficient de mari pentru a putea fi observate prin examinarea structurilor la microscopul optic şi care apar dacă duratele şi/sau temperaturile de îmbătrânire sunt mai mari decât cele corespunzătoare formării precipitatelor θ”.. prin procese de germinare omogenă. pe dislocaţiile elicoidale) şi sunt semicoerente cu structura cristalină a acestei matrice.0.2.6 nm şi se formează uniform în matruicea α. dacă tii = ta sau îmbătrânire artificială. TT de revenire aplicat structurilor obţinute prin călirea de punere în soluţie este denumit îmbătrânire şi poate fi îmbătrânire naturală. constând din încălzirea şi menţinerea acestora la o temperatură tii ∈ [ta. în mod obişnuit. cu configuraţie platiformă (cu diametrul de 25. deoarece aceste precipitate se formează prin procese de germinare şi creştere.8 nm şi grosimea de 0. Natura fazică şi caracteristicile structurale ale precipitatelor care se formează la îmbătrânire depind de mărimile parametrilor ti şi τm. ajungând la frecvenţe de 1013…1015 zone/mm3.. Cercetările întreprinse până în prezent au evidenţiat că. 140 . precipitatele θ” germinează relativ uniform în matricea α şi sunt legate prin interfeţe coerente cu structura cristalină a acestei matrice.0 nm). în funcţie de temperatura şi durata îmbătrânirii aliajelor neferoase călite. tso).ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Revenirea structurilor obţinute prin călirea de punere în soluţie a aliajelor neferoase. care pot fi evidenţiate în structură numai prin examinarea la microscopul electronic.30 nm şi grosimea de 1. zonele GP au forma unor discuri cu diametrul de 5.. precipitatele θ’ se formează prin germinare eterogenă pe anumite defecte ale structurii cristaline a matricei α (de exemplu. care germinează eterogen pe limitele grăunţilor cristalini ai matricei α şi sunt necoerente cu această matrice. datorită efectelor de durificare pe care le produce. determină separarea din soluţia solidă suprasaturată (metastabilă) a unor precipitate care durifică structura.3.

pentru reconstituirea stării structurale monofazice pe care aliajele o aveau după călirea de punere în soluţie (supraîncălzirea de scurtă durată asigură dizolvarea în matricea α a precipitatelor formate prin îmbătrânire. Aşa cum se poate observa analizând curba de îmbătrânire HVr = f(ti = 130 oC. pentru orice aliaj călit şi îmbătrânit. Curba de îmbătrânire la ti = 130 oC a unui aliaj Al – Cu. Aceste particularităţi ale formării precipitatelor în timpul îmbătrânirii aliajelor neferoase călite sunt valorificate practic la realizarea procesului de reversiune.1. τm = ct. efectul de durificare al îmbătrânirii se poate evidenţia cu ajutorul unor curbe de îmbătrânire. dar nu oferă timpul necesar separării precipitatelor specifice temperaturii la care s-a supraîncălzit aliajul). 9. astfel. reprezentând dependenţele experimentale dintre duritatea aliajului îmbătrânit şi parametrii de regim ai îmătrânirii: HVr = f(ti = ct.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase În privinţa filiaţiei diverselor tipuri de precipitate. care constă din supraîncălzirea de scurtă durată a aliajelor îmbătrânite. τm) sau HVr = g(ti. cu %Cum = 3 % Transformările structurale produse prin îmbătrânire sunt însoţite de modificări ale proprietăţilor aliajelor călite. τm) a unui aliaj Al – Cu (cu %Cum = 3 %). în principal de creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii acestora. prezentată în 141 . Fig. 9.2. cercetările experimentale întreprinse până în prezent au arătat că orice precipitat se formează direct din matricea α şi nu prin transformarea precipitatelor existente anterior în structura aliajului supus îmbătrânirii. Configuraţia diagramei de echilibru a sistemelor cărora aparţin aliajele neferoase la care se pot aplica TT de călire de punere în soluţie Fig.). la ridicarea temperaturii de îmbătrânire de la ti la t i/ > ti. precipitatul specific temperaturii ti se dizolvă în matricea α şi apoi din matricea α se separă un nou precipitat.. corespunzător temperaturii t / > ti.

cupru şi aliaje pe bază de cupru etc. Simbolizarea metalelor şi aliajelor neferoase comerciale În prezent nu există un sistem de simbolizare a mărcilor de metale şi aliajele neferoase unanim recunoscut şi aplicat la întocmirea documentelor tehnice aferente conceperii. cum ar fi ASM (American Society for Metals). acest efect diminuându-şi intensitatea odată cu distrugerea coerenţei dintre matricea structurală a aliajului şi precipitatele formate la îmbătrânire.4 şi 9.5. aplicată la aluminiu şi aliajele pe bază de aluminiu şi recomandată de standardele elaborate de ISO şi CEN pentru mărcile de aluminiu şi aliaje de aluminiu deformabile.) sunt simbolizate printr-un număr (în mod obişnuit.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR figura 9. verificării şi comercializării semifabricatelor şi pieselor din astfel de materiale. recomandate de diverse asociaţii profesionale şi/sau organisme de standardizare (naţionale. regional sau internaţional) care gestionează sistemul. efectul de durificare al îmbătrânirii creşte în cursul formării precipitatelor semicoerente (zonele GP şi precipitatele θ”) şi scade odată cu apariţia precipitatelor semicoerente (θ’) şi necoerente (θ). se ajunge astfel la ideea (confirmată prin cercetări experimentale) că efectul de durificare este o consecinţă a interacţiunii dintre dislocaţiile matricei aliajului îmbătrânit şi precipitatele coerente. fără nici o semnificaţie legată de compoziţia şi proprietăţile mărcii) acordat de asociaţia sau de organismul (naţional.2. CEN (Comité European de Normalisation) sau ISO (International Organization for Standardization). având la bază principiile prezentate în tabelele 9. şi varianta propusă de AA (Aluminum Association).. la aliajele titanului. sunt: • sistemul de simbolizare numerică. 9.4. fabricării. principalele variante ale acestui sistem. Cele mai utilizate sisteme de simbolizare a mărcilor de metale şi aliaje neferoase. 142 . la aliajele cuprului. la aliajele magneziului. la aliajele zincului etc. sunt: varianta UNS (Unified Numbering System). conform căruia mărcile de metale şi aliaje neferoase din diverse categorii (aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu. Desfăşurarea proceselor de precipitare la îmbătrânire şi efectele de durificare produse de acestea pot fi influenţate substanţial dacă. proiectării. semifabricatele sau piesele din aliaje neferoase se supun unor operaţii de deformare plastică la rece. aplicată la aliajele aluminiului. între călirea de punere în soluţie şi îmbătrânire. AA (Aluminum Association). regionale sau internaţionale).

Aliaje având Mn ca EAP 3 A93003 / 3003 AlMn1Cu 4. ** EAP ≡ element de aliere principal 143 . litera C pentru turnarea continuă. Aluminiu şi aliaje cu %Alm ≥ 99 % 2. Aliaje având alte EAP 8 A98016 / 8016 AlFe1Mn * X0 = 0 pentru aliajele corespunzătoare unei reţete originale .5 5. Aliaje având Cu ca EAP 2 A92001 / 2001 AlCu5.0 G AlMg10 6.. Grupă de aliaje neutilizată 6 − − 7. Date privind simbolizarea mărcilor de aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu Mărcile de aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu pentru turnare Structura simbolului în varianta UNS: AX0X1X2X3X4* Structura simbolului în varianta AA: αX1X2X3. Aliaje având Cu ca EAP** 2 A02040 / 204.1 G AlSi5 5. Aliaje având Si ca EAP + Cu şi Mn 3 A13190 / A319. Tabelul 9.2. Aliaje având Si ca EAP 4 A24430 / B443. Aliaje având Mg ca EAP 5 A05200 / 520.).. dacă X0 = 0.1 G AlSn6Cu1Ni1 9. Aliaje având Sn ca EAP 8 A08510 / 851. Aluminiu şi aliaje cu %Alm ≥ 99 % 2.5MgMn 3.X4* Seria (grupa) de aliaje Exemple de mărci X1 1 A01001 / 100. litera P pentru turnarea sub presiune etc.0 G AlSi5Cu3 4.0 G AlZn6MgCr 8. X0 = 2 ⇒ α ≡ B. Aliaje având alte EAP 9 − − Mărcile de aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu deformabile Structura simbolului în varianta UNS: A9X1X2X3X4 Structura simbolului în varianta AA: X1X2X3X4 Seria (grupa) de aliaje Exemple de mărci X1 1 A91080 / 1080 Al 99.0 1. Aliaje având Zn ca EAP 7 A07120 / 712. . Aliaje având Zn ca EAP 7 A97149 / 7149 AlZn8MgCu 8. Aliaje având Mg ca EAP 5 A95052 / 5052 AlMg2.2 .8 1. X0 = 6 ⇒ α ≡ F. simbolurile chimice ale elementelor de aliere pentru care %EAm este în jur de 1 % sau mai mare fiind însoţite de numere (de preferinţă întregi) care indică concentraţiiile masice nominale (medii) ale acestor componente. iar simbolurile mărcilor de aliaje neferoase sunt alcătuite din simbolul chimic al componentului de bază. dacă X0 = 1⇒ α ≡ A. scrise în ordinea descrescătoare a importanţei lor. Aliaje având Si şi Mg ca EAP 6 A96106 / 6106 AlMgSiMn 7. Aliaje având Si ca EAP 4 A94343 / 4343 AlSi7. litera Z pentru turnarea centrifugală.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • sistemul de simbolizare alfanumerică (sistemul de simbolizare după compoziţie).1 G Al 99. urmat de simbolurile chimice ale elementelor de aliere. conform căruia mărcile de metale neferoase se simbolizează aşa cum se arată în tabelul 9. simbolurile aliajelor de turnare sunt precedate de litera G..4. litera M pentru turnarea în forme metalice. X0 = 1. 6 pentru aliajele rezultate prin modificări aduse unei reţete originale.5 6.. simbolul nu conţine litera α.0 G AlCu4MgTi 3. urmată (eventual) de o literă care codifică procedeul tehnologic de turnare recomandat la realizarea semifabricatelor sau pieselor din aceste aliaje (litera S pentru turnarea în forme din nisip. X4 = 0 la aliajele pentru turnare în piese şi X4 = 1 sau 2 la aliajele pentru turnare în lingouri.

C82800 C82100 G CuBe0. 2..... C84800 C84500 G CuZn12Pb7Sn2 Alame galbene (simple/cu Pb) C85200 . Alame roşii (simple sau cu Pb) C83300 . C98800 C98600 G CuPb35Ag1.. (de exemplu..5 9... C7X1X2X3X4* Seria (grupa) de aliaje UNS Exemple de mărci C11100 Cu 99.. Z35530 corespunde aliajului cu simbolul alfa numeric ZnCu1Al4)...9 CuZn12. N04400 corespunde aliajului cu simbolul alfa numeric NiCu32). Cupru cu %Cum ≥ 99. Bronzuri şi alame cu Si C87200 ... proiectare.... la aliajele pe bază de Mg UNS = MX1X2X3X4. C94900 6.. C97800 C96400 G CuNi30Fe C97600 G CuNi20Zn8Sn4Pb 8. C51100 CuSn4P 4.. Aliaje pe bază de Cu speciale C99300 . Date privind simbolizarea mărcilor de cupru şi aliaje pe bază de cupru Mărcile de cupru şi aliaje pe bază de cupru pentru turnare Structura simbolului în varianta UNS: C8X1X2X3X4 .. C69800 Alame speciale 3.5.5Pb C33500 C30000 ..C9 X1X2X3X4 Seria (grupa) de aliaje UNS Exemple de mărci C80100 . Bronzuri obişnuite (Cu – Sn) C90200 . C99800 C99600 G CuMn40Al2 Mărcile de cupru şi aliaje pe bază de cupru deformabile Structura simbolului în varianta UNS: C1X1X2X3X4 . C87900 C87200 G CuSi4 C87500 G CuZn14Si4 G CuSn11 5. Bronzuri cu Al (%Alm <19 %) C95200 . Cupru şi aliaje cu %EAm < 8 % C10000 ...9 1..95 1. C64200 C61000 CuAl8 5..... iar M10100 – aliajului MgAl10Mn) etc... C86800 C86300 G CuZn25Al6Mn 4. Alame cu %Znm < 37 % CuZn34...5). C95800 C95600 G CuAl7Si2 7.. iar sistemul de simbolizare alfanumerică este util îndeosebi în activităţile de cercetare. Aliaje Cu – Ni şi Cu – Ni .5 C22600 C20000 . C94500 C92700 G CuSn5Pb25 C94300 G CuSn5Ni5 C94800 Bronzuri aliate cu Ni C94700 . C76200 CuZn29Ni12 * varianta UNS se utilizează şi la alte tipuri de aliaje: la aliajele pe bază de Ti UNS = RX1X2X3X4.5 2. Bronzuri cu Si (%Sim < 8 %) C64700 ... Sistemul de simbolizare numerică se recomandă a fi utilzat mai ales în activităţile comerciale. Aliaje cu %EAm < 5 % C81300 . C91700 C90700 G CuSn10Pb2 Bronzuri aliate cu Pb C92200 . Bronzuri cu Pb C98200 . C66100 C65500 CuSi3 6. la aliajele pe bază de Zn UNS = ZX1X2X3X4 (de exemplu. Alame cu Pb CuZn28Sn1 C44300 C40000 ... la aliajele pe bază de Ni UNS = NX1X2X3X4 (de exemplu.. Simbolurile mărcilor de metale sau aliaje neferoase sunt însoţite de 144 . Aliaje Cu – Ni şi Cu – Ni − Zn C70000 . R54520 corespunde aliajului cu simbolul alfanumeric TiAl5Sn2... C17300 CuBe1..ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 9. fabricare şi verificare a metalelor şi aliajelor neferoase sau a produselor ce se confecţionează din astfel de materiale... (de exemplu. C85800 C85400 G CuZn29Pb3Sn Alame speciale C86100 ... Bronzuri cu Al (%Alm< 19 %) C60600 ..5Ni 3. C83800 C83400 G CuZn10 Alame semiroşii (simple/cu Pb) C84200 ...... Bronzuri fosforoase cu %Sn < 9 % C50000 .. M11311 corespunde aliajului cu simbolul alfa numeric MgAl3Zn1. Alame cu Sn CuZn36Al1Mn3Sn C67400 C66400 .Zn C96200 . C81100 C80100 G Cu 99.

îmbunătăţirii ductilităţii sau stabilizării caracteristicilor mecanice) 3. eventual. iar în tabelul 9.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase simbolurile stărilor de livrare ale semifabricatelor sau produselor realizate din aceste materiale. după recoacere sau deformare plastică la cald. pentru obţinerea unor stări stabile diferite de stările 1. Simbolul stării unui metal sau aliaj neferos este alcătuit dintr-o literă de codificare a stării de bază (care defineşte modul principial de atingere a stării în care se află materialul). finisării granulaţiei. ** cifrele care urmează acestui simbol indică durata (în ore) a procesului de îmbătrânire naturală spontană. în cursul cărora nu se efectuează nici o verificare privind regimul termic sau gradul de deformare) 2. Principalele date (cuprinse în standardele SR EN 515 şi SR ISO 1190/2) privind simbolizarea stărilor de bază ale produselor realizate din principalele categorii de metale şi aliaje neferoase industriale sunt prezentate în tabelul 9. Tratat termic.7 sunt definite subdiviziunile stării TRATAT TERMIC corespunzătoare produselor realizate din aceste materiale. 2 sau 3 * Simbolul stării pentru Al şi pentru Cu şi aliajele pe aliajele pe bază de Al bază de Cu F M O O H* W ** T H* − T cifrele sau literele care urmează acestui simbol codifică succesiunea de operaţii tehnologice care se aplică pentru atingerea stării. adică particularităţile privind succesiunea şi conţinutul operaţiilor tehnologice ce trebuie aplicate pentru atingerea stării de livrare a produselor) şi/sau valorile anumitor caracteristici definitorii ale calităţii produselor care se livrează. gradul de ecruisare realizat etc. urmată. Pus în soluţie (starea instabilă obţinută la produsele supuse unei căliri de punere în suluţie şi îmbătrânite spontan la ta) 5. Ecruisat (starea obţinută la produsele care.6. Definirea şi simbolizarea stărilor de bază ale produselor realizate din principalele categorii de metale şi aliaje neferoase industriale Definirea stării de bază 1. de litere sau cifre care indică subdiviziunea corespunzătoare stării de bază (modul particular în care se realizează starea de livrare a materialului. 145 . în scopul obţinerii unor caracteristici mecanice prescrise) 4.6. Brut de fabricaţie (starea obţinută din operaţiile de prelucrare la cald. Tabelul 9. sunt supuse unor operaţii de deformare plastică la rece sau unor combinaţii de operaţii de deformare plastică la rece şi RRN. Recopt (starea obţinută la produsele deformate plastic în urma aplicării unei recoaceri complete în scopul asigurării valorilor minime ale caracteristicilor de rezistenţă mecanică sau starea obţinută la produsele turnate după o recoacere destinată reducerii segregaţiilor dendritice. cu sau fără ecruisare suplimentară.

5.3. deformat plastic la rece şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie. îmbătrânit artificial şi deformat plastic la rece (starea obţinută la produsele care. după atingerea stării definite la 5. Răcit după prelucrare la cald. ci realizarea unor caracteristici speciale. după prelucrarea la temperaturi ridicate.2. sunt ecruisate prin deformare plastică la rece şi îmbătrânite artificial) 5. cum ar fi. sunt răcite la ta. după prelucrarea la temperaturi ridicate. urmată de o îmbătrânire artificială) 5. îmbătrânit artificial şi deformat plastic la rece (starea obţinută la produsele care.6.6. urmată de ecruisarea prin deformare plastică la rece şi îmbătrânirea naturală) 5.7. sunt ecruisate prin deformare plastică la rece şi îmbătrânite natural) 5. urmată de ecruisarea prin deformare plastică la rece şi îmbătrânirea artificială) 5. Răcit după prelucrare la cald. rezistenţa maximă la acţiunea unor medii corosive) 5.11. sunt îmbătrânite artificial) 5. sunt ecruisate prin deformare plastică la rece) 146 Simbolul stării pentru Al şi pentru Cu şi aliajele pe aliajele pe bază de Al bază de Cu T1 T2 TA TC T3 T4 T5 T6 TD TB TE TF T7 − − TG T8 TH − T9 TK TL . Pus în soluţie şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie.9.1. deformat plastic la rece şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care. Pus în soluţie. Pus în soluţie şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie. Răcit după prelucrare la cald. urmată de o îmbătrânire naturală) 5. deformat plastic la rece şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie. după prelucrarea la temperaturi ridicate.4. Pus în soluţie.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 9. sunt răcite la ta şi îmbătrânite natural) 5. de exemplu. Răcit după prelucrare la cald şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care. urmată de o îmbătrânire artificială al cărei scop principal nu este obţinerea unui efect de durificare prescris. după prelucrarea la temperaturi ridicate şi răcirea la ta . sunt răcite la ta. Definirea şi simbolizarea subdiviziunilor stării TRATAT TERMIC a produselor realizate din principalele categorii de metale şi aliaje neferoase industriale Definirea subdiviziunii stării de bază 5.7. Pus în soluţie şi supraîmbătrânit/stabilizat (starea obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie. Pus în soluţie.10. după atingerea stării definite la 5. deformat plastic la rece şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care.8. Răcit după prelucrare la cald şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care. sunt ecruisate prin deformare plastică la rece) 5.5.

hidrogen sulfurat. 9.5.1. reducerea conductibilităţii termice şi electrice etc. constând în creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii. Zn. efectele prezenţei în concentraţii masice mici (sub 0. Mn. amoniac. • impurităţi insolubile în cuprul solid (Pb.3. Cuprul este atacat (se corodează) în medii care conţin hidrogen. Sn. P. • impurităţi care formează cu cuprul compuşi chimici fragili (O. Cuprul şi aliajele pe bază de cupru Sub formă de metal pur sau sub formă de component de bază al unor aliaje. Cd. iar Bi şi Cu formează un eutectic care conţine %Cum = 0. soluţii slabe. Mg. care se dispun la limitele cristalelor de cupru şi îi influenţează negativ prelucrabilitatea prin deformare plastică la cald (generează fenomene de fragilitate sau fisurare la cald). sunt. neaerate de sulfaţi.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase 9. diminuându-i substanţial plasticitatea şi tenacitatea şi micşorându-i considerabil conductibilitatea termică şi electrică. de obicei. aceste impurităţi formează cu cuprul eutectice uşor fuzibile (Pb şi Cu formează un eutectic care conţine %Cum = 0. micşorarea plasticităţii şi tenacităţii. Fe. cuprul este utilizat din timpuri străvechi pentru realizarea de produse. Sb). acceptabile. Bi). 147 . substanţe organice (benzină. anilină şi acid acetic etc. vapori de apă supraîncălziţi. azotaţi. cloruri şi acizi anorganici (sulfuric. Se. Principalele impurităţi ale cuprului tehnic se pot clasifica în următoarele categorii: • impurităţi solubile în cuprul solid (Ag. 9. sub formă de incluziuni nemetalice. prezenţa incluziunilor intercristaline de CuO2 în structura cuprului (nedezoxidat corespunzător la elaborare) poate determina şi fenomenul numit “boala de hidrogen”. Cuprul formează un număr impresionant de aliaje. care se declanşează prin reacţia Cu2O + H2 ⇒ 2Cu + H2O şi conduce la formarea de vapori de apă a căror presiune creşte (deoarece nu se pot elimina). clorhidric. Pt. azotic). Ni. benzol.5 %) a acestor impurităţi (care formează soluţii solide de substituţie cu cuprul). soluţii concentrate de acizi anorganici. compuşii (cu topire congruentă) pe care îi formează cu cuprul aceste impurităţi se dispun intercristalin în structura cuprului. principalele aliaje pe bază de cupru folosite în tehnică fiind prezentate în continuare. sulf. As. S.). Cr. Cuprul are o bună rezistenţă la coroziune în multe medii de lucru: atmosfere poluate.2. Principalele proprietăţi fizico – chimice şi mecanice şi clasele de puritate tehnică ale cuprului sunt descrise complet de caracteristicile redate în tabelele 1.06 % şi are ts ≅ 320 oC. Au.2 şi 9. Te). glicerină etc.2 % şi are ts ≅ 270 oC).. motorină. ape reziduale şi ape sărate. producând fisurarea intercristalină a produselor din cupru.

Alamele Aliajel pe bază de cupru. prezentând tenacitate şi plasticitate bune. • α este soluţia solidă de substituţie având ca solvent cuprul şi ca solut zincul (α ≡ Cu(Zn)). scap.8. • β este o soluţie solidă pe bază de compus chimic (fază bertholidă). atât la cald. Variaţia caracteristicilor mecanice ale alamelor în funcţie de %Znm 148 .1) suferă un proces de ordonare (atomii de Cu se distribuie în nodurile situate în vârfurile celulelor elementare. deoarece prezintă. prezentată în figura 9. soluţia solidă α se caracterizează printr-o bună plasticitate. Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Zn. având drept component de aliere principal zincul sunt denumite în tehnică alame. putând fi deformată plastic uşor. v.Zn Fig. punctele caracteristice ale acestei diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9. la temperaturi ridicate.3. Structura alamelor se poate analiza apelând la diagrama de echilibru fazic a sistemului Cu – Zn. 9.2. Fig. notată β’. 2. iar atomii de Zn se poziţionează în nodurile aflate în centrele celulelor elementare) şi soluţia solidă ordonată (faza Kurnakov). iar sub temperatura tCK ≅ 450 oC (temperatura Curie – Kurnakov a fazei β.5. capătă caracteristicile tipice compuşilor intermetalici (duritate ridicată şi fragilitate accentuată). structură cristalină de tip CFC.3.4. care prezintă structură cristalină de tip CVC. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu .1. cât şi la rece. 9.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. β are caracteristicile unei soluţii solide neordonate. ca şi solventul său.

6. fig. cu structura la ta alcătuită numai din cristale de fază β’ (v. 149 . cât şi ca alame deformabile la cald (la o temperatură de deformare situată deasupra punctului tCK ≅ 450 oC. pentru ca în structură să apară cristale de fază α.. cu %Znm ≤ 25 % sunt denumite în tehnică tombacuri. care definesc procedeul tehnologic recomandat pentru realizarea semifabricatelor şi pieselor. structura la ta a semifabricatelor şi pieselor turnate din astfel de alame are aspectul prezentat în figura 9. C. aşa cum se observă în figura 9. 46 %) şi sunt utilizate de obicei ca alame de turnare.7. în cantitatea şi cu dispunerea corespunzătoare obţinerii unor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate. oC 1083 905 905 905 450 450 ta ta În funcţie de structura de echilibru şi de caracteristicile mecanice pe care le prezintă în această stare (v. Coordonatele punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Cu − Zn Punctul A B C D M N P Q Abscisa. cu structura la ta alcătuită din cristalele fazelor α şi β’..8. %Znm 0 41 32 38 39 46 46 32 Ordonata. unei reveniri.4). au %Znm ∈ (46 %. cât şi prin deformare plastică la rece).8.5. alcătuită din cristale dendritice de soluţie solidă α neomogenă.9) şi. dacă se aplică un TT de recoacere. semifabricatele sau lingourile din astfel de alame prezintă o structură monofazică. la care aceste alame prezintă o structură monofazică β.. pentru obţinerea structurii prezentate în fig. dacă semifabricatele sau lingourile turnate sunt supuse unei recoaceri de omogenizare (la ti = 800 . 50 %] şi se pot utiliza atât ca alame de turnare. alamele monofazice α. mai ales în prezenta impurităţilor insolubile în cupru (Pb. au %Znm ∈ (39 %. 9. Alamele monofazice α (cu structura la ta alcătuită numai din cristale de soluţie solidă α) au %Znm ≤ 39 % şi sunt alame deformabile (care se prelucrează bine atât prin deformare plastică la cald. 10). 9. fig. 9. aşa cum se poate observa în figura 9. duritatea şi fragilitatea acestora crescând pe măsură ce se măreşte conţinutul procentual al fazei β’ în structură. După turnare şi răcire la ta. τm = 2.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Tabelul 9. Alamele bifazice.5 ore) sau sunt deformate plastic şi supuse apoi recoacerii. Bi) care determină apariţia unor fenomene de fragilitate sau fisurare la cald. alamele se pot clasifica astfel: A. eventual. Alamele monofazice β’. În unele cazuri. la o temperatură ti < tCK. structura lor la ta va fi alcătuită din cristale poliedrice de soluţie solida α omogenă. Alamele monofazice α se comportă foarte bine la deformarea plastică la rece şi au o comportare mai slabă la deformarea plastică la cald. cu plasticitate bună). 850 oC. piesele din alame bifazice cu conţinut ridicat de zinc se supun unui TT de călire în apă (de la o temperatură ti la care materialul prezintă o structură monofazică β. B.. cristalele acestei structuri devenind poliedrice (echiaxiale). aşa cum se observă în figura 9.

5 %.. care au în compoziţie (pe lângă zinc) şi alte elemente de aliere. orice alamă specială poate fi încadrată în categoriile structurale anterior precizate pentru alamele binare. adică concentraţia masică a cuprului în alama binară echivalentă din punctul de vedere al microstructurii. introdus în concentraţii %Fem ≤ 1.5. finisează granulaţia şi mareşte tenacitatea alamelor. introdus în concentraţii %Alm ≤ 3.9. • Fierul. j = 1. 9. determină creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii alamelor. iar la concentraţii masice mai 150 . Fierul are keFe = 0. dacă se calculează titlul fictiv al alamei %Cume. j = 1. Structura la ta a alamelor monofazice α turnate Fig. iar k eEA j . a alamelor monofazice α În tehnică se utilizează nu numai alamele binare (aliajele Cu – Zn) ci şi alamele complexe (speciale).. 9. cu relaţa: %Cu me = %Cu m %Cu m + % Znm + ∑ k eEAj % EAmj j =1 n 100 . Deoarece are keAl = 6. sunt concentraţiile masice ale elementelor suplimentare de aliere existente în compoziţia alamei speciale. (9.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. fără a le diminua caracteristicile de plasticitate şi tenacitate şi îmbunătăţeşte rezistenţa lor la acţiunea mediilor corosive. sunt coeficienţii de echivalare în zinc a elementelor de aliere suplimentare (introducerea unui element de aliere suplimentar în concentraţia %EAmj este echivalentă.5 %. Structura la ta.1) în care %EAmj. după recoacerea de omogenizare.. cu suplimentarea cu %k eEA j % EAmj a concentraţie de zinc a alamei).6.. din punctul de vedere al efectelor asupra structurii. n. Principalele elemente de aliere folosite la elaborarea alamelor speciale au următoarele efecte asupra structurii şi proprietăţilor acestor aliaje: • Aluminiul. aluminiul determină micşorarea sensibilă a conţinutului procentual de fază α al structurii alamelor. n.

este insolubil în cupru. 420 oC)..9.. aburul supraîncălzit şi soluţiile de cloruri.. manganul este un bun dezoxidant. Structura la ta a alamelor bifazice turnate Fig. Fig. măreşte rezistenţa la coroziune a alamelor în apa de mare.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase mari de 0.5.4 % determină apariţia în structură a compusului FeZn7. aşa cum s-a precizat anterior. măreşte rezistenţa mecanică şi plasticitatea alamelor şi îmbunătăţeşte comportarea alamelor în medii corosive cum sunt apa de mare.. Structura la ta a alamelor monofazice β’ • Manganul. 9. care determină o creştere cu 30 . 9. • Plumbul (care. 820 oC) şi îmbătrânire (revenire la ti = 400 . având în vedere că keSn = 2. introdus în concentraţii %Mnm ≤ 5 %. 40 % a caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi duritate. introdus în concentraţii %Snm ≤ 1 %. 10. Structura la ta a alamelor bifazice călite si revenite Fig. 9. iar efectele sale asupra microstructurii se pot aprecia considerând keMn = 0. care induce un efect suplimentar de finisare a granulaţiei şi asigură sfărâmarea aşchiilor la prelucrarea prin aşchiere a alamelor. 9. • Staniul.. Structura la ta a alamelor bifazice recoapte după turnare Fig. piesele şi semifabricatele din alame aliate suplimentar cu acest element se pot supune TT de călire de punere în soluţie (răcire în apă de la ti = 800 .. efectele staniului asupra microstructurii alamelor se pot estima cu uşurinţă.8. fiind considerat o impuritate a acestuia) se foloseşte ca element de aliere al 151 .7. datorită efectelor fierului asupra microstructurii.

• Nichelul. 45 %) şi coeficientului de gâtuire (cu ordonata la 152 . prezenţa plumbului înrăutăţeşte comportarea la prelucrarea prin deformare plastică a alamelor. evidenţiază faptul că toate aliajele acestui sistem au la ta o structură monofazică. CuZn30. efectele sale asupra microstructurii alamelor sunt importante. introdus în concentraţii %Nim ≤ 3 %...12.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR alamelor din care se confecţionează produse destinate prelucrării prin aşchiere. au solubilitate totală în stare solidă. CuZn31Si.. introdus în concentraţii %Sim ≤ 1 %. G CuZn38Pb2Mn2. Deoarece nichelul înlocuieşte în structura alamelor atomii de cupru (are asupra microstructurii alamelor efectul corespunzător scăderii concentraţiei de zinc). G CuZn30Al5Fe3Mn2 sunt mărci de alame bifazice (alame pentru turnare). G CuZn40Pb. Ca urmare. alcătuită din cristale de soluţie solidă de substituţie α ≡ Cu(Ni) ≡ Ni(Cu).3.. punctul de maxim local al curbei rezistenţei mecanice (cu ordonata la Rm = 600.5. G CuZn40PbSn. de exemplu. • Siliciul. Plumbul se introduce în concentraţii %Pbm ≤ 3 %. mărirea rezistenţei mecanice şi durităţii (mai ales ale fazei β) şi îmbunătăţirea rezistenţei la coroziune (mai ales în prezenţa mediilor active calde). deoarece particulele de plumb uniform distribuite în structura alamelor asigură sfărâmarea aşchiilor şi îmbunătăţesc prelucrabilitatea prin aşchire a acestor aliaje. Mărcile de alame comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate. prezentată în figura 9. CuZn10.800 N/mm2) şi punctele de minim local ale curbelor alungirii procentuale după rupere (cu ordonata la A = 40 . deoarece are keSi = 10. CuZn36Pb1. CuZn39Ni3 sunt mărci de alame speciale monofazice α (alame speciale deformabile). aşa cum se poate observa în figura 9. este un bun dezoxidant.2. iar influenţa sa asupra microstructurii alamelor se poate estima considerând kePb = 1. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu – Ni. măreşte fluiditatea şi proprietăţile de turnare ale alamelor topite şi determină îmbunătăţirea comportării în medii corosive a produselor confecţionate din alame speciale. CuZn15. iar CuZn42Mn3Al2 şi G CuZn30Al5Fe3Mn2 sunt mărci de alame monofazice β. Aliajele Cu − Ni Cuprul şi nichelul. 9.11. CuZn20.27. deoarece poate determina apariţia fenomenelor de fragilitate sau fisuare la cald. CuZn36 sunt mărci de alame monofazice α (alame binare deformabile). determină creşterea plasticităţii şi tenacităţii alamelor. fiind metale izomorfe (cu structură cristalină de tip CFC) şi prezentând dimensiuni atomice apropiate. coeficientul său de echivalare este keNi = −1. curbele ce descriu dependenţele dintre caracteristicile fizico – mecanice ale aliajelor Cu − Ni şi compoziţia lor chimică corespund configuraţiei redate în diagrama din figura 3.

CuNi18Zn27 sau CuNi15Zn21)... instrumentelor de măsurare. în vapori de apă etc. Mn şi Si. • aliaje Melchior (Maillechort). cu %Nim = 5.. 11. Fig. prezintă o bună rezistenţă la coroziune (în apă de mare şi în soluţii saline. Microstructura la ta a aliajului Cu – Ni.4 %). 1.6 .. 1. folosite ca materiale electrotehnice (în special pentru confecţionarea rezistorilor). iar curba care redă dependenţa dintre rezistivitatea electrică şi compoziţia acestor aliaje prezentând un punct de maxim local cu abscisa %Nim ≅ 50 %.. 20 % şi %Znm = 20.. • aliaje Monel. cu %Nim = 65. 3%).60 %) având abscisa situată la %Nim ≅ 65 %. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu − Ni Fig. tacâmurilor şi obiectelor de artă sau podoabă etc.0 %) şi Mn (%Mnm = 0. 9.. cu %Nim = 18 . cu %Nim = 40. Argentan).8 .Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Z = 55..15% şi adaosuri de Al (%Alm = 1 ...30 % (corespunzător mărcilor comerciale CuNi18Zn20. cu %Nim = 20 % Datorită structurii monofazice şi proprietăţilor fizico – mecanice pe care le prezintă...35 % şi adaosuri de Mn (%Mnm = 3.... folosite (ca aliaje deformabile sau pentru turnare) pentru confecţionarea pieselor rezistente la coroziune... cu %Nim = 15 .. 9. cu %Nim = 30. pieselor de mecanică fină. 20 % şi adaosuri de Fe (%Fem = 0. dar şi ca aliaje pentru turnare) în aplicaţiile care necesită materiale rezistente la coroziune.70 % şi adaosuri de Fe.) şi se pot utiliza la fabricarea rezistorilor electrici. Principalele reţete de aliaje Cu – Ni utilizate în tehnică sunt: • aliajele Kunial. folosite (ca aliaje deformabile. 153 . folosite pentru a confecţiona (prin deformare plastică la rece sau la cald) elemente elastice (arcuri sau lamele) şi piese rezistente la coroziune. rezistorilor electrici. • aliajele Constantan... aliajele Cu – Ni se prelucrează bine prin deformare plastică (la rece sau la cald) sau prin aşchiere..3 %)... în acizi organici.50 % şi aliajele Nichelină... 12. folosite în aplicaţiile care impun materiale anticorosive. • aliajele Alpaca (Neusilber.

structură cristalină de tip CFC. • γ este (ca şi β) o soluţie solidă pe baza compusului chimic Cu5Sn (fază bertholidă). atât la cald. structurile indicate de diagramele de echilibru (stabil sau metastabil) redate în figura 9. faza δ este stabilă numai până la temperatura t = 320 oC. ca şi solventul său. putând fi deformată plastic uşor. • α este soluţia solidă de substituţie având ca solvent cuprul şi ca solut sataniul (α ≡ Cu(Sn)).5. deoarece prezintă. în condiţii de echilibru (care presupun menţineri îndelungate). la care. • β este o soluţie solidă pa baza compusului chimic Cu5Sn (fază bertholidă). cu structură cristalină de tip CVC.13.13. faza α se caracterizează printr-o bună plasticitate. Bronzurile Aliajele pe bază de cupru al căror component de aliere principal este un alt element decât zincul sau nichelul sunt denumite bronzuri. se descompune eutectoid: δ ⇒ α + ε. faza ε nu apare în structura semifabricatelor şi pieselor din bronzuri industriale livrate în stările M sau O. bronzurile cu aluminiu. cu structură cristalină de tip CVC. bronzurile cu siliciu.13 au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Sn. • δ este o soluţie solidă pe baza compusului chimic Cu31Sn8 (fază bertholidă). Fazele care apar pe diagramele de echilibru din figura 9. faza γ este stabilă numai până temperatura la t = 520 oC. β este stabilă numai până la temperatura t = 586 oC.5. în funcţie de concentraţia masică a staniului. la care se descompune eutectoid: γ ⇒ α + δ.1. în funcţie de concentraţia 154 . bronzurile cu beriliu şi bronzurile cu plumb.3. care apara (la răcirea bronzurilor topite) prin defăşurarea transformării peritectice (la t ≅ 800 oC): L + α ⇒ β. cât şi la rece. la care se descompune eutectoid: β ⇒ α + γ.9. cu structură cristalină complexă. aşa cum rezultă examinând diagramele din figura 9. • ε este compusul intermetalic Cu3Sn.3. Bronzurile cu staniu folosite în tehnică au %Cum ≤ 20 % şi prezintă. punctele caracteristice ale acestor diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9. datorită vitezei extrem de reduse cu care se realizează transformarea δ ⇒ α + ε.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. de caracteristicile mecanice asigurate (redate sintetic. 9. Principalele tipuri de bronzuri folosite pentru realizarea pieselor din construcţia de maşini şi pentru fabricare construcţiilor mecanice sunt: bronzurile cu staniu (denumite şi bronzuri clasice). În funcţie de structura pe care o prezintă (la ta) în starea M.

0 586 H H’ 16.2 ta A. starea metastabilă obţinută prin recoacere (starea O). b. Coordonatele punctelor caracteristice ale diagramelor de echilibru Cu − Sn Punctul Abscisa. starea de echilibru stabil.. respectiv.14) şi de procedeul tehnologic recomandat pentru realizarea semifabricatelor şi pieselor. c. cât şi prin deformare plastică la rece).16.%Snm Ordonata. structurile la ta ale semifabricatelor şi pieselor realizate din astfel de bronzuri conţin (aşa cum se poate observa în fig. aşa cum se poate vedea pe migrografia prezentată în figura 9.13.. 9. se poate transforma prin recoacere (precedată sau nu de o operaţie de prelucrare prin deformare plastică) într-o structură cu cristale poliedrice de soluţie solidă α omogenă.0 586 F 24. Bronzurile monofazice α (cu structura la ta alcătuită numai din cristale de soluţie solidă α) au %Snm ≤ 8 .20 % şi se folosesc ca bronzuri de turnare.0 800 E E’ 16. constituenţii α (preeutectoid) 155 .Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase masică a staniului.0 8. Bronzurile hipoeutectoide (bronzurile bifazice) au %Snm = 10. starea metastabilă obţinută prin turnare (strarea F) Tabelul 9. B.5 9.0 800 D 22.0 350 Q 0. alcătuită din cristale dendritice de soluţie solidă α neomogenă.0 586 G 26. 9 % şi sunt bronzuri deformabile (care se pot prelucra atât prin deformare plastică la cald. 9. în starea M. bronzurile cu staniu se pot clasifica astfel: Fig. 9. structura de turnare a acestor bronzuri. în diagramele din fig. oC A 0 1083 B 25.17) fazele α şi δ şi.0 520 J 27..5 800 C C’ 13. aşa cum se observă pe micrografia din figura 9.0 8.9.15. Diagramele de echilibru ale sistemului de aliaje Cu – Sn pentru diferite stări: a.0 520 K 11..

9. Structura la ta a bronzurilor monofazice α recoapte Fig.3 %.6 % determină formarea în structură a unor mici cantităţi de compus Cu3P. asigură o bună dezoxidare (împiedică apariţia incluziunilor dure şi fragile de SnO2) şi măreşte fluiditatea bronzurilor topite (conferă bune proprietăţi de turnare). favorizează sfărâmarea aşchiilor) şi rezistenţa lor la 156 . Fig.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR şi amestecul eutectoid (α + δ).0. • plumbul. care produc următoarele efecte asupra structurii şi proprietăţilor acestor aliaje: • fosforul. Variaţia caracteristicilor mecanice ale bronzurilor cu staniu în funcţie de %Snm Fig.17. introdus în concentraţii %Pm < 0.16.3.14.15. duritatea şi fragilitatea acestor structuri crescând pe măsură ce se măreşte conţinutul lor procentual de eutectoid (α + δ). îmbunătăţeşte prelucrabilitatea prin aşchiere a bronzurilor (deoarece particulele de Pb. Structura la ta a bronzurilor monofazice α turnate Fig... ce influenţează pozitiv caracteristicile de antifricţiune şi rezistenţa la uzare a bronzurilor. separate intercristalin în structură. 9. introdus în concentraţii %Pbm ≤ 2 %. iar în concentraţii %Pm = 0. Structura la ta a bronzurilor hipoeutectoide turnate Bronzurile cu staniu se pot alia suplimentar la elaborare şi cu alte elemente. 9. 9.

Bronzurile cu aluminiu prezintă însă.5.10.10 %.. influenţează pozitiv proprietăţile de turnare ale bronzurilor (măreşte fluiditatea. iar GCuSn14. Mărcile de bronzuri cu staniu comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate. • α este soluţia solidă de substituţie α ≡ Cu(Al). în funcţie de concentraţia aluminiului în aceste aliaje.18. iar în concentraţii mai mari (%Pbm = 4. faza β poate să apară în structura bronzurilor cu aluminiu. 9. stabilă deasupra temperaturii t = 785 oC. micşorează intervalul temperaturilor de solidificare.15 oC).. punctele caracteristice ale acestei diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9.12 %) le asigură proprietăţi bune de antifricţiune (deoarece particulele de plumb.3. Fazele care apar pe diagrama de echilibru din figura 9. de exemplu. atât la cald. CuSn6. bronzurile cu aluminiu (spre deosebire de bronzurile clasice) au un interval de solidificare restrâns (10. corespunzătoare compusului Cu32Al19. cu structură cristalină cubică şi γ2. aceste aliaje au proprietăţi de turnare foarte bune (fluiditate ridicată.. corespunzătoare compusului Cu9Al4. tendinţa de a forma cristale dendritice lungi (columnare). la care se descompune eutectoid: β ⇒ α + γ2. au un substanţial efect lubrifiant). în funcţie de concentraţia masică a aluminiului. Bronzurile cu aluminiu folosite în tehnică au %Alm ≤ 15 % şi prezintă. cu structură cristalină de tip CVC. Aşa cum se poate observa examinând diagrama de echilibru din figura 9. cu structură cristalină de tip CFC.18. GCuSn12Ni2 şi GCuSn10Zn2 sunt mărci de bronzuri bifazice (bronzuri de turnare). ca fază separată preeutectoid (la cristalizarea primară a bronzurilor cu %Alm > 8. ca urmare.18 au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Al..Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase coroziune. aptitudine de a realiza piese turnate compacte.. • zincul. evită apariţia incluziunilor de gaze în lingourile şi piesele turnate) şi nu produce modificări structurale (deoarece se dizolvă integral în soluţia solidă α). • γ este (ca şi β) o fază bertholidă. cu retasura de contracţie concentrată). stabilă sub temperatura t = 785 oC. cât şi la rece. la solidificarea după turnare. separate intercristalin în structura bronzurilor. structurile indicate de diagrama de echilibru redată în figura 9. care poate fi deformată plastic uşor.3 %) şi/sau ca fază separată la transformarea eutectică (la t ≅ 1035 oC) L ⇒ α + β şi este stabilă numai până la temperatura t = 565 oC. aşa cum se poate observa pe diagrama de echilibru. duritate ridicată şi fragilitate accentuată. în concentraţii %Znm = 5. • β este o fază bertholidă pe baza compusului chimic Cu3Al.. γ prezintă două modificaţii (forme alotropice): γ1. cu structură cubică complexă.2. care înrăutăţesc comportarea la deformare plastică (măresc înclinaţia spre fisurare) a 157 . CuSn8 şi CuSn4Pb4Zn4 sunt mărci de bronzuri monofazice α (bronzuri deformabile).

10.. dacă la elaborare se face modificarea lor cu V. B. Bronzurile bifazice cu %Alm = 9. respectiv.3 1035 C 11. dacă se aplică un TT de 158 .0 1035 K 9. constituenţii α (preeutectoid) şi amestecul eutectoid (α + γ2). de caracteristicile mecanice asigurate (redate sintetic. 19 Variaţia caracteristicilor mecanice ale bronzurilor cu aluminiu în funcţie de %Alm Tabelul 9. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu − Al Fig. acest dezavantaj poate fi eliminat.2 1048 F 7. 9.4 565 M 12.6 785 Q 9. în funcţie de concentraţia masică a aluminiului.5 % se pot prelucra şi prin deformare plastică la cald.. %Snm Ordonata. Bronzurile hipoeutectoide (bronzurile bifazice) au %Alm ≥ 9 % şi se folosesc în mod obişnuit ca bronzuri de turnare. bronzurile cu aluminiu se pot clasifica astfel: A. duritatea şi fragilitatea acestei structuri crescând pe măsură ce se măreşte conţinutul procentual de eutectoid (α + γ2).4 ta În funcţie de structura pe care o prezintă (la ta) în stările M sau O.0 565 P 13. 18. Bronzurile monofazice α (cu structura la ta alcătuită numai din cristale de soluţie solidă α) au %Alm < 9 % şi sunt bronzuri deformabile. 9.5.4 1035 G 9.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR pieslor şi semifabricatelor turnate. oC A 0 1083 B 8. B şi li se aplică o bună dezoxidare (pentru evitarea apariţiei în structură a incluziunilor fragile de Al2O3). Ti. Fig. Coordonatele punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Cu − Al Punctul Abscisa. 9.19) şi de procedeul tehnologic recomandat pentru realizarea semifabricatelor şi pieselor. structura la ta a semifabricatelor şi pieselor realizate din astfel de bronzuri conţine fazele α şi γ2 şi. în diagramele din fig.10. dacă temperatura la care se face deformarea este situată în domeniul în care aceste aliaje prezintă structură monofazică β (structură care se poate menţine şi la ta.

Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase călire. de exemplu.2 = 450. rezistenţă mare la coroziune şi o bună prelucrabilitate prin aşchiere. CuAl10Fe3 şi CuAl9Mn2 sunt mărci de bronzuri monofazice α (bronzuri deformabile).2 = 140. 850 oC) şi sunt indicate pentru realizarea unor piese pentru construcţia de maşini sau pentru industria chimică (elemente elastice. soluţiile de acid carbonic. dar micşorează fluiditatea acestora (înrăutăţeşte proprietăţile de turnare).. G CuAl10Mn şi G CuAl9Fe5Ni5 sunt mărci de bronzuri bifazice (bronzuri de turnare). în concentraţii masice %Mnm ≤ 2 %. Bronzurile binare cu siliciu se utilizează mai rar în aplicaţiile tehnice. prezentând şi avantajul de a fi mai ieftine decât celelalte tipuri de bronzuri. în plus.. finisează granulaţia... corespunzător obţinerii stărilor TA sau TB). măreşte rezistenţa mecanică şi duritatea. are efecte asemănătoare fierului şi manganului şi.25 % la bronzurile deformate plastic la cald sau de turnare şi Rm = 750. 159 . iar G CuAl10Fe3. soluţiile unor acizi organici). Rp0. în concentraţii %Fem = 3. produse rezistente la acţiunea apei de mare. Mărcile de bronzuri cu aluminiu comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate.. Bronzurile cu siliciu folosite în tehnică au %Sim ≤ 3 % şi prezintă (în mod obişnuit) în stare solidă o structură monofazică α ≡ Cu(Si). îmbunătăţeşte caracteristicile de antifricţiune ale bronzurilor şi măreşte refractaritatea acestora (rezistenţa la oxidare/coroziune la temperaturi înalte).. cum ar fi: • fierul. îmbunătăţeşte comportarea bronzurilor la temperaturi ridicate.5 %.8 % la bronzurile ecruisate prin deformare plastică la rece). amplificând efectele acestui element de aliere.900 N/mm2.. Rp0.. caracteristici de antifricţiune şi rezistenţa la uzare mai scăzute şi caracteristici mecanice asemănătoare..3 % şi %Mnm = 1. bronzurile cu aluminiu se pot alia suplimentar şi cu alte elemente..3.. Pentru îmbunăţăţirea unor caracteristici de utilizare.. de exemplu: • bronzurile cu siliciu şi mangan (cu %Sim = 2.3.. care să determine sporirea anumitor proprietăţi de utilizare ale acestora).300 N/mm2. acestea se pot utiliza atât ca bronzuri deformabile.5. cât şi ca bronzuri de turnare şi au caracteristici mecanice ridicate (Rm = 200.. de obicei fiind preferată folosirea bronzurilor ternare sau complexe (bronzuri cu siliciu aliate suplimentar şi cu alte elemente. are efecte similare cu ale fierului.500 N/mm2 şi A = 3. în comparaţie cu bronzurile clasice. • manganul. rezistenţă la coroziune mult mai bună (în medii ca: apa de mare şi soluţiile saline.200 N/mm2 şi A = 15. apelor reziduale.2 %) au proprietăţi bune de turnare. se pot prelucra prin deformare plastică la cald (la t = 800 .. • nichelul. piese cu proprietăţi bune antifricţiune.. în concentraţii masice %Nim ≤ 5 %. Bronzurile cu aluminiu au. densitate mai mică. petrolului şi produselor petroliere)..... 9.

prin aplicarea unui TT alcătuit din călire de punere în soluţie (de la ti = 900. Fazele care apar pe diagrama de echilibru Cu – Be au următoarele semnificaţii: 160 . urmată de îmbătrânire artificială (la ti = 450... permiţând obţinerea la aceste aliaje a unor efecte de durificare substanţiale.. dacă solicitările mecanice sunt intense. cele mai utilizate mărci de bronzuri cu siliciu sunt: CuSi1....3.5.. Mărcile de bronzuri cu siliciu comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate..2 % şi %Nim = 1. care prezintă o mare variaţie cu temperatura a solubilităţii în faza α. Bronzurile cu beriliu folosite în tehnică au %Bem ≤ 2. 900 oC) şi la rece şi prezintă bune proprietăţi antifricţiune şi rezistenţă la uzare (mai ales..11.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • bronzurile cu siliciu şi nichel (cu %Sim = 1.3 %) se prelucrează bine prin deformare plastică la cald (la t = 850 ... în funcţie de concentraţia masică a beriliului.5 % şi prezintă.5. ungerea este insuficientă şi temperaturile de lucru sunt ridicate).20.. • bronzurile cu siliciu şi plumb (%Sim = 2. datorită particulelor intercristaline de plumb pe care le prezintă în structură.950 oC).4 %) se caracterizează printr-o bună prelucrabilitate prin aşchiere şi bune proprietăţi antifricţiune. punctele caracteristice ale acestei diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9. 9.4.3 % şi %Nim = 1.500 oC). CuSi3 şi G CuSi4. structurile indicate de diagrama de echilibru redată în figura 9.. în structura de echilibru la ta a acestor bronzuri apare faza Ni2Si..

Pentru micşorarea concentraţiei beriliului (care este un element de aliere scump) în bronzurile industriale şi creşterea efectelor de durificare ale îmbătrânirii se practică alierea suplimentară a acestora cu mangan (%Mnm = 0. sculelor antiscântei (care nu produc scântei prin lovire) şi pieselor care trebuie să prezinte bune proprietăţi antifricţiune sau care sunt puternic solicitate mecanic în medii de lucru active (apă de mare..6Mn. 161 . respectiv. 110 HB).. • α este soluţia solidă de substituţie α ≡ Cu(Be).. o structură alcătuită din fazele α şi γ şi. lamele elastice etc. cu structură cristalină de tip CVC.5 %). Rp0.)... din constituenţii α şi amestecul eutectoid (α + γ).. Bronzurile cu beriliu utilizate în mod obişnuit au %Bem = 1.... 500 N/mm2. care rezultă prin transformarea eutectoidă (la t = 620 oC) β ⇒ α + γ.9 şi CuBe0. Rp0.2. 40 %.. care poate fi deformată plastic uşor.5. aceste materiale se folosesc la realizarea elementelor elastice (arcuri..5. iar duritatea lor este 350 .2 = 1000 . faza β poate să apară în structura bronzurilor industriale ca urmare a desfăşurării transformării peritectice (la t = 865 oC) L + α ⇒ β sau ca urmare a diminuării solubilităţii beriliului în cupru o dată cu scăderea temperaturii. 1050 N/mm2 şi A = 2 .0. abur etc. Principalele mărci de bronzuri cu beriliu comerciale sunt: CuBe1... caracteristicile mecanice la tracţiune ale bronzurilor cu beriliu ating nivelurile Rm = 1100 . efectele de durificare ale acestui TT se pot mări substanţial.5 %).Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Be. iar duritatea este 90 .. dacă (după călire) se face ecruisarea controlată a acestor bronzuri prin deformare plastică la rece.). iar pentru îmbunătăţirea tenacităţii acestor bronzuri se foloseşte alierea suplimentară cu Ni (%Nim = 0. urmată de îmbătrânire artificială (la ti = 300 . • β este o fază bertholidă. În stările de livrare TF sau TH (care se obţin aplicând operaţiile tehnologice precizate mai înainte)..2.2. 820 oC). cu structură cristalină de tip CFC.0 % şi prezintă la ta. pentru obţinerea unei structuri monofazice α (cu cristale de α suprasaturate cu beriliu). • γ este o fază bertholidă pe baza compusului CuBe... Datorită variaţiei mari cu temperatura a solubilităţii beriliului în cupru. 350 oC).7... CuBe1. semifabricatele şi piesele confecţionate din aceste aliaje se pot trata termic prin călire de punere în soluţie (de la ti = 800 .... 400 HB. în aceste stări structurale caracteristicile mecanice nu sunt foarte ridicate (caracteristicile la tracţiune sunt: Rm = 450 ... 5 %.. 1500 N/mm2.2 = 300 . 350 N/mm2 şi A = 30 . aşa cum se poate observa pe diagrama de echilibru. cu structură cristalină de tip CVC. în stările M sau O. a cărui contribuţie la durificarea structurii produselor din astfel de materiale este datorată formării compusului MnBe2..

. G CuPb15Sn8 şi G CuPb7Sn7Zn3..0. Aluminiul şi aliajele pe bază de aluminiu Sub formă de metal pur sau sub formă de component de bază al unor aliaje...2.5.. Principalele impurităţi ale aluminiului tehnic se pot clasifica în următoarele categorii: 162 . 9. fosfor (%Pm < 0... stibiu (%Sbm = 1.5. caracteristicile care trebuie remarcate. Bronzurile cu plumb se folosesc în tehnică (datorită proprietăţilor antifricţiune pe care le prezintă) ca materiale pentru confecţionarea cuzineţilor (piese inelare.150 N/mm2. realizate dintr-o bucată sau din două semiinele.1. Datorită insolubilităţii în stare solidă a cuprului şi plumbului şi diferenţelor mari între temperaturile lor de solidificare – topire şi între densităţile acestora.3 %) sau zinc (%Znm = 1.3 %).3. Pentru a anihila această tendinţă şi a asigura o distribuţie uniformă a formaţiunilor intercristaline de plumb (cu rol lubrifiant) în matricea de cupru a structurii se practică alierea lor suplimentară cu nichel (%Nim = 1. iar duritatea 30. forajul sondelor de petrol. energetică neconvenţională (solară. Principalele proprietăţi fizico – chimice şi mecanice şi clasele de puritate tehnică ale aluminiului sunt descrise complet de caracteristicile redate în tabelele 1.2 şi 9. 9. structura la ta a bronzurilor cu plumb este alcătuită din cristale de cupru şi separări intergranulare de plumb. plasticitatea bună şi conductibilitatea termică şi electrică ridicată. pe care se sprijină arborii maşinilor şi utilajelor) lagărelor de alunecare (organe de maşini alcătuite din cuzineţi şi elementele de poziţionare şi susţinere a acestora). deoarece au determinat opţiunile pentru utilizarea acestui metal în cele mai multe aplicaţii.. bronzurile cu plumb manifestă o mare tendinţă de segregare (separare) a componentelor în structură.6. Cuzineţii din bronzuri cu plumb se realizează prin turnare. G CuPb20Sn5. Deoarece cuprul şi plumbul sunt insolubile în stare solidă.5 %) şi răcirea forţată la solidificare a acestor bronzuri... Mărcile de bronzuri cu plumb comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. chimie şi petrochimie.50 HB).10 %). construcţii civile şi industriale. aluminiul este utilizat în prezent pentru realizarea de semifabricate şi produse pentru multe ramuri economice importante: aeronautică.3.2. se practică turnarea cuzineţilor pe suporţi din oţel şi/sau se face alierea suplimentară a bronzurilor cu elemente care măresc duritatea matricei lor structurale: staniu (%Snm = 5... sunt: densitatea scăzută. deoarece bronzurile cu plumb au rezistenţă mecanică scăzută (rezistenţa la rupere este Rm = 50. electrotehnică şi telecomunicaţii. 9.2 %). fabricarea ambalajelor. cele mai utilizate mărci sunt: G CuPb25. eoliană).

9. îmbunătăţirea prelucrabilităţii prin aşchiere (Cu. Sb). medii apoase care conţin dioxid de carbon. Zn. Mo). Structura acestor aliaje se poate analiza apelând la diagrama de echilibru fazic Al − Cu. Aluminiul are o bună capacitate de a forma aliaje. principalele aliaje pe bază de aluminiu folosite în tehnică fiind prezentate în continuare. ape reziduale. Cu. • impurităţi insolubile în aluminiul solid (Sn. Rezistenţa la coroziune a produselor din aluminiu se datorează acoperirii lor (pe cale naturală sau prin aplicarea unor procedee tehnologice de tratare chimică sau electrochimică) cu o peliculă de Al2O3. 163 . Mg. vapori de apă. Zn. mărirea rezistenţei la coroziune (Si. Zn). AlSb) pe care îi formează aluminiul cu aceste impurităţi are ca efect principal diminuarea plasticităţii şi tenacităţii semifabricatelor sau produselor din aluminiu. aeronautică. Zn. amoniacul) pot determina declanşarea unor procese de corodare intensă a produselor din aluminiu. prezentată în figura 9. Ni. prezenţa compuşilor (Al3Fe. Mn. Mg. Mg. Mn. Aluminiul are o bună rezistenţă la coroziune în multe medii de lucru: atmosfere poluate. Mn) sau îmbunătăţirea acestora (Si şi. Prezenţa impurităţilor (Fe. Mg. Cr. Cr. Pb. • impurităţi care formează cu aluminiul compuşi chimici (Fe. sunt de obicei acceptabile. etc. creşterea rezistenţei mecanice şi scăderea plasticităţii (Si.). Aliajele Al − Cu Aliajele aluminiului având ca element de aliere principal cuprul au o largă utilizare în tehnică (construcţia de maşini. Zr). Ni) sau diminuarea acesteia (Cu). Cu.1. soluţiile de acid fosforic. compactă şi foarte rezistentă la coroziune. petrol. reducerea conductibilităţii electrice (Mn) etc. care împiedică atacarea produselor de către mediilor active de lucru. chimie şi petrochimie etc. aderentă. Al12Fe3Si. As. Cr. mai ales. aceste impurităţi uşor fuzibile se separă la limitele cristalelor de aluminiu şi influenţează negativ prelucrabilitatea prin deformare plastică la cald (generează fenomene de fragilitate sau fisurare la cald). Ti.21. efectele prezenţei acestor impurităţi în concentraţii masice mici. constând în diminuarea proprietăţilor de turnare (Cu. Si. Ta. Mo).) sau unele medii active (soluţiile de acid azotic. creşterea refractarităţii (Ni.6. AlAs. care fiind greu fuzibile se comportă ca modificatori şi determină obţinerea unor structuri primare cu granulaţie fină). Mn. Bi). Ta. Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Al şi Cu. soluţii de acid sulfuric etc..Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • impurităţi solubile în aluminiul solid (Si. Zn. Ti.

9. din categoria fazelor Laves. Aliajele industriale Al – Cu deformabile şi durificabile structural prin TT se caracterizează printr-o concentraţie masică de cupru %Cum = 2. Pornind de la această observaţie. deoarece prezintă. • θ este un compus intermetalic de tip geometric. Fig. care prezintă o structură cristalină de tip tetragonal.22. 9.21) şi au structura de echilibru la ta alcătuită dintr-o matrice de soluţie solidă α. cu formula chimică Al2Cu şi concentraţia masică de cupru %Cum = 54. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Cu Fig.21 corepunde cele prezentate în figura 9. putând fi deformată plastic uşor.1%.1. subcap.1. Procesul tehnologic prin care se realizează prelucrarea prin deformare plastică şi durificarea structurală a unui semifabricat confecţionat dintr-un astfel de aliaj are următoarele etape: 164 .22. soluţia solidă α se caracterizează printr-o bună plasticitate..6. aliajele Al − Cu se pot clasifica în două categorii: a) aliaje deformabile şi durificabile structural prin TT. Deoarece configuraţia diagramei de echilibru din figura 9. ca şi solventul sau. în care sunt distribuite uniform particule de fază secundară θ.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • α este soluţia solidă de substituţie având ca solvent aluminiul şi ca solut cuprul ( α ≡ Al(Cu)). Structura de echilibru la ta a aliajelor Al − Cu cu %Cum = 4 % 9. structură cristalină de tip CFC. aşa cum se poate observa în figura 9.21. 9.3).5 % (situată în intervalul delimitat de abscisele punctelor C şi B ale diagramei de echilibru din figura 9. aliajele Al − Cu se pot supune TT de călire de punere în soluţie. fiind susceptibile de a fi durificate prin călire şi îmbătrânire naturală sau artificială (v..1. b) aliaje pentru turnare. atât la cald cât şi la rece.

1.0.5.6 %). θ”.. * capacitatea de durificare prin TT este diminuată la creşterea concentraţiei fierului. pentru obţinerea la ta a unei structuri monofazice. aceste influenţe negative fiind diminuate dacă raportul % Fe m % Si m este menţinut la o valoare subunitară. Proprietăţile acestor aliaje sunt influenţate de ponderea elementelor de aliere.. Si): * rezistenţa mecanică.0... θ’ sau θ) capabile să producă durificarea la nivelul dorit a structurii (v.2.. în timp ce plasticitatea cea %Cu m % Mg m mai mare (dar rezistenţa mecanică cea mai scăzută) o au aliajele cu %Cum = 4. 165 . sporirea capacităţii de durificare prin călire şi îmbătrânire. alcătuită din cristale de soluţie solidă α suprasaturată în cupru...5 %..19 . Aliajele industriale aparţinând acestei categorii au compoziţie complexă. plasticitatea şi capacitatea de durificare prin TT sunt influenţate substanţial de concentraţiile cuprului şi magneziului şi de raportul acestora..7 . îmbunătăţirea rezistenţei la coroziune etc. compoziţia chimică a acestor aliaje se caracterizează prin: %Cum = 2. efectul negativ al fierului este eliminat. dacă %Mgm ≥ 1 %. constând din răcirea în apă a semifabricatului încălzit la o temperatură tic situată în intervalul (tso.3).Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • călirea de punere în soluţie. ts).3.2. %Mgm = 0.. deoarece acesta fixează o parte din cupru sub forma compusului Al7FeCu2 (fază insolubilă în matricea α) şi diminuează astfel cantitatea de cupru disponibilă pentru formarea la îmbătrânire a precipitatelor ce asigură durificarea structurală a aliajelor. de raportul concentraţiilor acestora şi de prezenţa impurităţilor (Fe. alierea aluminiului cu mai multe elemente fiind determinată de necesităţi privind îmbunătăţirea prelucrabilităţii prin deformare plastică. în vederea separării din soluţia solidă α suprasaturată a precipitatelor (zone GP. anihilarea influenţelor negative ale unor impurităţi greu de eliminat la elaborare.2.0.. constând din menţinerea produsului prelucrat prin deformare plastică la o temperatură tii ∈ [ta. %Mgm = 1..4.2. %Mnm = 0. iar impurităţile permanent prezente sunt Fe şi Si (concentraţiile masice maxime uzual acceptate pentru fiecare din aceste elemente fiind de 0.4 %.. • prelucrarea prin deformare plastică a semifabricatului cu structură monofazică α.... Cele mai folosite sunt aliajele Al – Cu – Mg cu adaosuri de Mn.5 %.5 %. 9.... cunoscute sub denumirea de duraluminiu. * prelucrabilitatea prin deformare plastică şi rezistenţa la coroziune se înrăutăţesc când concentraţiile impurităţilor (Fe şi Si) cresc. cea mai mare rezistenţă mecanică se poate obţine la aliajele cu %Cum = 4.2. %Mgm = 0.3 % şi = 18.5 %.. scap. • îmbătrânirea (naturală sau artificială).2 % şi % Cu m % Mg m = 1. ts0).

. %Mnm = 0. aşa cum s-a arătat în scap. care redau. S. corespund simbolurilor: AlCu4MgMn. Mg (θ.. în cazul aliajelor cu %Cum ≤ 5. tratamentele de durificare structurală aplicate aliajelor de tip duraluminiu nu conduc la stări structurale de echilibru stabil. (Mn.3. 400 oC] şi de diagramele prezentate în figura 9. Aliajele industriale Al – Cu pentru turnare se caracterizează printr-o concentraţie masică de cupru %Cum = 3. eutectic (α+θ) şi separări de fază secundară θ.8 %. 400 oC].23.. Produsele realizate prin turnare din astfel de aliaje se pot sau nu supune 166 . în timp ce compuşii conţinând Fe şi Mn rămân nedizolvaţi şi se menţin în structura aliajelor călite (cu efecte negative asupra plasticităţii acestei structuri). iar în cazul unei îmbătrâniri avansate – precipitate stabile necoerente cu matricea α (θ. La încălzirea în vederea călirii compuşii intermetalici pe bază de Al. Mărcile de aliaje uşoare de tip duraluminiu. efectuate după diferite durate de menţinere a aliajului la temperatura de încercare.5Mn − T8). instalaţii de forare a sondelor. 9.10 %.). Aliajele din această categorie se pot alia suplimentar. Si. apoi precipitate metastabile semicoerente cu matricea α (θ’.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Structura de echilibru la ta a aliajelor de tip duraluminiu este alcătuită din matricea α şi diverşi compuşi chimici (cu prezenţa şi ponderea dependente de compoziţia aliajului): Al2Cu (faza θ).). β etc. AlCu4Mg1.) se dizolvă în matricea α. Ni. menţinerile ulterioare ale acestor aliaje la temperaturi t > ta pot produce modificări structurale cu efecte substanţiale asupra caracteristicilor mecanice.1. ca şi aliajele deformabile. profile extrudate etc. instalaţii petrochimice.8. β etc. variaţiile caracteristicilor mecanice la tracţiune determinate prin încercări la temperaturi t ∈ [ta. autovehicule.5 %. Mg2Si.. platbande. pentru un aliaj %Cum = 3.2. Acest fenomen este sugestiv ilustrat de diagramele prezentate în figura 9.5 % (corespunzător mărcii 2024 − T8 sau AlCu4Mg1.. Mn.5Mn şi AlCu4MgMnSi. pentru acelaşi aliaj.7 % sau din soluţie solidă α.) din care se realizează piese şi echipamente pentru aeronave.. la temperaturi t ∈ [ta. diferite durate.7 %.0. Durificarea prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire a aliajelor de tip duraluminiu se realizează prin mecanismele prezentate în cazul aliajelor Al – Cu. β’ etc. cu Mg. Cu.. Mg2Al3 (faza β). 9. Structura de echilibru la ta este alcătuită din soluţie solidă α şi formaţiuni de fază secundară θ.. S’.4. etc.2.. variaţiile caracteristicilor mecanice la tracţiune determinate la ta după menţinerea aliajului.9 %. În procesul de îmbătrânire se formează mai întâi zone GP (de forma unor bastonaşe sau sfere).9 %. Al2CuMg (faza S).24 care redau. %Sim = ≤ 0. %Mgm = 1.1. %Fem ≤ 0. S. Deoarece.3. ţevi.Fe)Al6 şi Al7Cu2Fe.6. folosite la confecţionarea semifabricatelor (table. Bi. în cazul aliajelor %Cu > 5. Al6CuMg4.

24.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase durificării structurale printr-un TT alcătuit din călire de punere în soluţie şi îmbătrânire naturală sau artificială. G AlCu6Si5Mg. la temperaturi t ∈ [ta. efectuate după diferite durate de menţinere a aliajului la temperatura de încercare.9. G AlCu8. durificarea structurală a aliajelor pentru turnare se obţine de obicei prin atingerea stărilor T1 sau T5 (răcirea rapidă după turnare. G AlCu4MgTi.7 %. Mărcile de aliaje industriale de acest tip (folosite pentru confecţionarea de semifabricate turnate cu destinaţii similare celor prezentate în cazul aliajelor deformabile) sunt: G AlCu10. GAlCu4Si1. T4.7 %. T6 sau T8. Caracteristicile mecanice la tracţiune ale unui aliaj 2024 – T8.9. la solidificarea cărora se produce transformarea eutectică L ⇒ α + θ şi principalul efect durificator îl aduce prezenţa în structură a eutecticului (α+θ). determinate prin încercări la temperaturi t ∈ [ta. GAlCu10Mg. determinate la ta după menţinerea aliajului. G AlCu4Si4MnSi. pentru obţinerea unei structuri cu soluţie solidă α suprasaturată în elemente de aliere. diferite durate.23. 400 oC] Fig. Caracteristicile mecanice la tracţiune ale unui aliaj 2024 – T8. Fig. Spre deosebire de aliajele deformabile. G AlCu4Ni2Mg. 167 . prin atingerea stărilor T4 sau T6. mai rar. urmată de îmbătrânire naturală sau artificială) şi. 400 oC]. la care durificarea structurală se asigura în mod obişnuit prin atingerea stărilor T3. Durificarea structurală prin TT poate fi substanţială la aliajele cu %Cum ≤ 5. la care nu apare în structura de echilibru eutecticul (α+θ) şi este puţin importantă la aliajele cu %Cum > 5.

Aliajele Al − Mg se pot clasifica în două categorii.2. determinând. Ti (%Tim ≤ 0. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Mg este prezentată în figura 9. 168 . care se pot durifica numai datorită ecruisării produse de prelucrarea lor prin deformare plastică la rece.21.1. Si (%Sim = 1.2 %).10 %.. Aliajele industriale Al – Mg deformabile sunt de două tipuri: • aliajele monofazice α.2.5 %)...0. creşterea rezistenţei mecanice la Rm = 500. 37..5.6. 9.6. cu menţinerea alungirii procentuale după rupere la niveluri A ≥ 8..ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. cu %Mgm = 4. care în stare recoaptă au Rm = 300.5. AlMg5. Aliajele Al − Mg Aliajele aluminiului având ca element de aliere principal magneziul se utilizează în tehnică (la fel ca şi aliajele Al − Cu şi Al – Cu − Mg) în aplicaţiile care impun materiale uşoare (cu densitate scăzută). cu formula chimică Al3Mg2 şi cu concentraţia masică de Mg variabilă în intervalul [35. de exemplu.25 şi are aceeaşi configuraţie ca şi diagrama sistemului de aliaje Al − Cu. • aliaje bifazice α + β.2 %). • α ≡ Al(Mg) este o soluţie solidă de substituţie... cu structură cristalină de tip CFC şi cu bună plasticitate.0 %).. care se poate prelucra prin deformare plastică la rece sau la cald. AlMg3..10 %. la aliajele cu %Mgm = 8. redată în figura 9. T4.. la finisarea granulaţiei şi la sporirea caracteristicilor mecanice şi rezistenţei la coroziune..7 %].. Aliajele din această categorie (cunoscute în tehnică sub denumirea de magnaliu sau alumag) se aliază suplimentar cu Mn (%Mnm = 0. AlMg5Ti şi AlMg5SiV.15 %.. AlMg2. Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Al şi Mg. b) aliaje pentru turnare.1.5..250 N/mm2 şi A = 14..3 % .2.12 % (sub limita solubilităţii magneziului în aluminiu la t = 450 oC). AlMg7. efectele de durificare structurală prin TT sunt importante. care contribuie la creşterea efectelor de durificare structurală prin TT. AlMg9MnSi. Cele mai folosite aliaje din această categorie corespund mărcilor: AlMg1.520 N/mm2...1. cu %Mgm = 0.2 %) şi V (%Vm ≤ 0. T6 sau T8. • β este o fază bertholidă. a) aliaje deformabile.. AlMg1Mn1. Cr (%Crm = 0.8 % (sub limita solubilităţii magneziului în aluminiu la ta).. AlMg1SiCr. care se pot durifica structural prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire (la fel ca şi aliajele Al − Cu sau de tip duraluminiu). aplicându-se succesiunea de operaţii corespunzătoare atingerii stărilor T3..

9. Pentru a preveni apariţia acestui fenomen nedorit. cu τm = 30.6.. care constă din încălzirea şi menţinerea lor îndelungată la t i = 500. Structura de echilibru a semifabricatelor turnate din astfel de aliaje (obţinută după aplicarea unei recoaceri de omogenizare la ti = 450.. produsele turnate din astfel de aliaje se supun unui TT.500 oC. Aliajele industriale Al – Mg pentru turnare au %Mgm = 2.2. revenirea produselor călite la ti = 80. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Mg Fig.60 ore) este alcătuită din cristale de soluţie solidă α şi o reţea celulară intercristalină de fază β.26. Cele mai utilizate aliaje din această categorie corespund mărcilor: G AlMg3.2.. G AlMg10 şi G AlMg9MnSiTi. Deoarece faza β (compusul Al 3 Mg2 ) are rezistenţă scăzută la acţiunea mediilor active de lucru...... cu menţineri τm = 48.12 %. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Si 9. 169 .25.100 oC. 9. produsele turnate cu această structură suferă în exploatare un proces de coroziune intercristalină (atacarea preferenţială a reţelei intercristaline de Al3 Mg2 )..Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Fig.... determină precipitarea parţială a fazei β (care are efecte de durificare a structurii) sub forma unor şiruri intercristaline alcătuite din particule globulare (care nu mai formează o reţea continuă şi nu mai determină producerea fenomenului de coroziune intercristalină).530 oC (pentru dizolvarea fazei β în matricea α) urmată de o răcire (călire) în apă (pentru menţinerea la ta a structurii monofazice α). G AlMg5.50 ore.

) şi apoi precipitate stabile necoerente (de tip M. în procesul de îmbătrânire artificială al aliajelor călite se formează în stadiile iniţiale zone GP. sub denumirea de zincral sau alzimac.. sunt 170 . Zr. 9.). Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Al şi Si. Structura acestor aliaje se poate analiza apelând la diagrama de echilibru fazic Al . la t = 577 oC şi %Alm ≅ 0 % la ta) se poate considera că β ≡ Si.6. T’ etc.4.T etc.. având ca element principal de aliere zincul (%Znm = 5. Si. ca aliaje deformabile cu rezistenţă mecanică ridicată (Rm = 550. fluiditate ridicată etc. introduse fiecare în concentraţii masice care nu depăşesc 0.6.5Cu1.. (faza M) sau Al2Mg3Zn3 (faza T).8 %) şi adaosuri de Mg (%Mgm = 2.Si. ca aliaje uşoare pentru turnare (corpuri de maşini. iar în stadiile avansate – precipitate metastabile semicoerente cu matricea α (de tip M’.2 %) şi alte elemente (Mn.26.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9.3 %). deoarece solubilitatea aluminiului în siliciu este foarte redusă (concentraţia masică de Al care se poate dizolva în Si este %Alm = 0. α are structură cristalină de tip CFC şi prezintă o bună palsticitate.). • β este soluţia solidă având ca solvent siliciul şi ca solut aluminiul (β ≡ Si(Al))....2 %). datorită proprietăţilor lor bune de turnare (temperatura de solidificare-topire scăzută. Aliajele folosite cu precădere în tehnică.) Aliajele din această categorie folosite cu cea mai mare pondere în aplicaţiile tehnice corespund mărcii AlZn6Mg2.. Aliajele Al – Si Aliajele aluminiului având ca element de aliere principal siliciul se utilizează în tehnică. corpuri de carburatoare pentru autovehicule etc.. Cr. conţinând în plus compuşii intermetalici: MgZn2. Aliajele Al − Zn Aliajele aluminiului. • α este soluţia solidă având ca solvent aluminiul şi ca solut siliciul (α ≡ Al(Si)). sub denumirea silumin. cartere şi pistoane pentru motoare cu ardere internă şi compresoare de aer.750 N/mm2 şi A ≥ 8 %). Structura de echilibru la ta a aliajelor din această categorie este similară celei corespunzătoare aliajelor tip duraluminiu. Cu (%Cum = 1.5. Ti. prezentată în figura 9.3.5 %. se folosesc în tehnică. Caracteristicile de rezistenţă mecanică prezentate anterior corespund în mod obişnuit produselor livrate în starea T6. armături şi piese industriale rezistente la uzură şi coroziune la temperaturi ridicate în prezenţa gazelor oxidante.

.. Prezenţa sodiului determină micşorarea temperaturii eutectice de la 577 oC la 565 oC şi deplasarea concentraţiei eutectice de la %Sim = 11. caracterizată prin niveluri ridicate ale rezistenţei mecanice şi plasticităţii (Rm = 200. Aliajele din această categorie folosite de obicei în aplicaţii tehnice corespund mărcilor: GAlSi12Mn.160 oC.8 %).27.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase aliajele eutectice sau uşor hipereutectice (cu %Sim = 11. peste aliajele topite). Aliajele cu o astfel de structură nu au caracteristici mecanice convenabile (Rm = 130. care formează compuşi intemetalici cu componentele existente în aceste aliaje (Mg2Si.10 %).28.. GAlSi12CuMgni..3.0.. astfel că structura de echilibru a aliajelor la ta va fi alcătuită din cristale de soluţie solidă α (separate preeutectic) şi eutectic (α+β). sub formă de cloruri sau fluoruri.3.14 % ) a căror structură de echilibru la ta este alcătuită din cristale de Si (formate preeutectic) şi eutectic (α+β)..4 %) sau Ni (%Nim = 0.. GAlSi9Cu3Mg. aşa cum se poate observa pe micrografia din figura 9. urmată de îmbătrânire artificială la ti = 150.3.12 ore) a produselor turnate realizate din astfel de aliaje..150 N/mm2 şi A = 1... Structura de echilibru la ta a siluminului nemodificat (%Sim = 13 %) Fig. Cu (%Cum = 1.540 oC.. GAlSi8cu3Ni şi GAlSi9Mg. modificarea cu sodiu determină formarea unor particule de adsorbţie pe suprafeţele germenilor cristalini şi asigură astfel o structură primară cu granulaţie fină. Al2Cu....0 %). aliate suplimentar cu Mg (%Mgm = 0. 171 .. Structura de echilibru la ta a siluminului modificat cu Na (%Sim = 13 %) În tehnică se utilizează şi aliaje de tip silumin cu conţinuturi scăzute de Si (%Sim = 5. 9.. Pentru îmbunătăţirea caracteristicilor mecanice şi tehnologice ale acestor aliaje se practică modificarea cu sodiu (care se adaugă înainte de turnare.. în acelaşi timp.10 %)....260 N/mm2 şi A = 6..7 % la %Sim = 14 %.27. aşa cum se poate observa pe micrografia prezentată în figura 9..2 %) şi prezintă rezistenţă scăzută la acţiunea mediilor corosive. Fig..28. cu τm = 3. Al3Ni) şi crează astfel posibilitatea durificării structurale prin TT (călire de punere în soluţie de la ti = 350. 9..

.2 %. aşa cum se observă pe micrografia prezentată în figura 9.7.01 %.70 %.2. cu structură cristalină de tip CVC.260 N/mm2 şi A = 60. 9. • impurităţile cu grad major de nocivitate (în afară de cele menţionate în tabelul 9. titanul tehnic (cu conţinuturile de impurităţi sub limitele admisibile precizate anterior) are Rm = 550. datorită caracteristicilor mecanice ridicate (mai ales la temperaturi înalte). sunt impurităţile gazoase: oxigenul (a cărei concentraţie trebuie limitată la 0. titanul foarte pur are Rm = 220. deoarece la concentraţii mai mari se formează precipitate de carbură de titan care durifică şi fragilizează titanul).3.650 N/mm2 şi A = 20. iar titanul impurificat peste limitele anterior precizate este extrem de fragil şi nu poate fi prelucrat prin deformare plastică. deoarece la depăşirea acesteia azotul dizolvat interstiţial în titan produce fragilizarea acestuia) şi carbonul (a carei concentraţie masică trebuie limitată la 0. stabil sub temperatura tc = 882 oC şi Tiβ.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9.06 %. azotul (a cărei concentraţie maximă admisă este de 0. Principalele proprietăţi fizico-chimice şi mecanice şi clasele de puritate tehnică ale titanului sunt descrise complet de caracteristicile redate în tabelele 1.. hidrogenul (a cărei concentraţie trebuie limitată la 0... aşa cum se poate observa în figura 9.1. comportării foarte bune în prezenţa mediilor active de lucru şi posibilităţilor de prelucrare prin deformare plastică şi de influenţare a proprietăţilor lor prin aplicarea de tratamente termice. răcirea rapidă (călirea) de la temperaturi ti > tc determină formarea unei structuri cu cristale aciculare (numită martensită M ≡ α’)..30.. deoarece la depăşirea acesteia oxigenul pătruns în interstiţiile structurii cristaline a titanului produce fragilizarea acestuia). densităţii scăzute ( ρ Ti ≅ 4500 kg/m3). Pentru înţelegerea corespunzătoare a principalelor aspecte referitoare la titan şi aliajele acestuia trebuie subliniate următoarele aspecte particulare: • titanul prezintă două stări alotropice (modificaţii): Tiα. care modifică valoarea punctului critic tc. iar răcirea lentă după deformare conduce la obţinerea unei structuri cu cristale poliedrice de Tiα ≡ α.2). deoarece la concentraţii mai mari se formează o reţea intercristalină de hidruri de titan care determină comportarea fragilă la rupere a titanului). măresc rezistenţa mecanică şi micşorează drastic plasticitatea şi tenacitatea titanului făcându-l inapt pentru prelucrarea prin deformare plastică.29. stabil deasupra temperaturii tc = 882 oC şi până la temperatura ts = 1660 oC... a cărei plasticitate se îmbunătăţeşte 172 . Titanul şi aliajele pe bază de titan Titanul şi aliajele sale constituie materiale deosebit de importante pentru tehnica modernă. 9.1 %.2 şi 9. cu structură cristalină de tip HC. • deformarea plastică a titanului se realizează la temperaturi situate deasupra punctului critic tc = 882 oC.25 %.

aliajele titanului având concentraţii reduse de elemente de aliere (%EAm ≤ 10 %). Cu. structură cristalină de tip CVC). β – soluţia solidă β ≡ Tiβ(EA) şi γ – faza intermediară care se poate forma la răcirea aliajelor sistemului prin cristalizare din faza lichidă sau prin transformarea peritectică (la t = tp) L + β ⇒ γ şi care se poate descompune prin transformarea peritectoidă (la t = tpe) β + γ ⇒ α. Elementele stabilizante α sau elementele alfagene (Al.31. Structura titanului deformat plastic la cald la tDP > tc şi răcit lent Fig. Sn. Diagramele de echilibru ale sistemelor de aliaje binare pe care le formează titanul cu astfel de EA au configuraţia prezentată în figura 9. C.29.33 (foarte asemănătoare cu diagrama de echilibru metastabil Fe − Fe3C). faza γ corespunzând unui compus intermetalic TimEAn (Ti2Cu. Elementele stabilizante β sau elementele betagene (Mo.). Elementele care formează aliaje cu titanul se pot clasifica aşa cum se prezintă în continuare. Fig. O) determină creşterea stabilităţii Tiα şi măresc temperatura punctului critic tc. N. în aceste cazuri faza β ≡ Tiβ(EA) ar trebui să se descompună eutectoid 173 .32. A. Titanul formează aliaje cu diverse elemente. Structura titanului deformat plastic la cald la tDP > tc şi răcit rapid (călit) B. semnificaţiile fazelor care apar pe această diagramă fiind: L este soluţia lichidă a componentelor Ti şi EA. Cr care formează cu titanul sisteme de aliaje având diagramele de echilibru de tipul celei prezentate în figura 9. 9. la care se produce transformarea alotropică Tiα ⇔ Tiβ. micşorând temperatura punctului critic tc. Fe.31. În categoria elementelor betagene se încadrează şi Mn. au solubilitate ridicată în Tiβ şi determină creşterea stabilităţii acestuia. α – soluţia solidă α ≡ Tiα(EA). în general. Nb) sunt izomorfe cu Tiβ (au. V. Ti2Ni etc. ca şi Tiβ. 9. Diagramele de echilibru ale sistemelor de aliaje binare pe care le formează titanul cu astfel de EA au configuraţia prezentată în figura 9. semnificaţiile fazelor care apar pe aceste diagrame fiind identice celor precizate în cazul diagramei din figura 9. A ≥ 18 % şi Z ≥ 40%).30.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase considerabil dacă se aplică un TT de revenire la o temperatură imediat inferioară punctului tc (în această stare titanul are Rm ≥ 700 N/mm2.

Diagrama de echilibru a sistemelor de aliaje formate de Ti cu elementele de aliere alfagene (Al. Sn. Cr) care formează cu Ti compuşi chimici γ ≡ ΤimΕΑn 174 . Nb) care nu formează compuşi chimici cu Ti Fig.32. O) Fig. 9. dar. Fe.31. 9. Diagrama de echilibru a sistemelor de aliaje formate de Ti cu elementele de aliere betagene (Mn. Diagrama de echilibru a sistemelor de aliaje formate de Ti cu elementele de aliere betagene (Mo.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (β ⇒ α + γ). C. Cu. la vitezele de răcire uzuale pentru aliajele tehnice nu se poate produce şi faza β rămâne stabilă până la ta. N. 9.33. Fig. V. deoarece transformarea se desfăşoară foarte lent.

în mod obişnuit se realizează la ti = 550.700 oC). TiAl6Sn2V6 şi TiAl5Sn2Zr4Mo6Cr4.. etc. dar să nu se producă transformarea α ⇒ β.. TiMo8V8Fe2Al3 şi TiV10Fe2Al3. se aplică la produsele realizate din aliaje monofazice α şi bifazice în scopul refacerii plasticităţii după prelucrările prin deformare plastică la rece. TiAl5Sn2..10 %..Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Ţinând seama de cele prezentate anterior... nitrurare.. Cr.8 %) şi mici adaosuri de alte elemente (alfagene sau betagene): Sn..600 oC.5. în care se încadrează aliajele pe bază de Ti având ca element de aliere principal aluminiul (%Alm = 5..5 şi TiAl6Sn2Zr2Mo. TiAl3Mn1.13 %). Călirea martensitică se realizează de la o temperatură ti la care aliajul supus TT are o structură monofazică β sau bifazică α + β. care este însoţită de o creştere importantă a granulaţiei (de obicei. %Vm = 12.) capabile să le modifice structura şi să le confere proprietăţile fizico-mecanice impuse de condiţiile lor de utilizare. A.14 %.2 %) şi sunt bogat aliate cu elemente betagene (%Crm = 3... ti = 750. Mn. în care se încadrează aliajele tehnice care conţin în concentraţii mici de elemente alfagene (%Alm = 2. transformarea fazei β în martensită (β ⇒ M) se realizează la răcirea acesteia sub o temperatură Ms (numită punct martensitic superior) şi se finalizează când se atinge o temperatură Mf (numită punct martensitic inferior)... cele mai utilizate aliaje tehnice din această categorie corespund mărcilor: TiAl5. • aliaje monofazice β..800 oC).. în care se încadrează aliajele tehnice care conţin atât elemente alfagene. cele mai folosite aliaje tehnice din această categorie corespund mărcilor: TiV13Cr11Al3. Cele mai utilizate TT sunt prezentate în continuare. C. Ms şi Mf 175 . %Snm = 1.). rezultă că aliajele titaniului se pot clasifica în funcţie de structura pe care o prezintă la ta în: • aliaje monofazice α.. etc.. cele mai folosite aliaje tehnice din această categorie corespund mărcilor: TiAl6V4.. Semifabricatele şi produsele realizate din aliaje pe bază de titan se pot supune unor tratamente termice sau termochimice (carburare. Mo. Călirea martensitică.3 %. cu τm = 1.. Mo. Recoacerea de detensionare se aplică la produsele din aliaje pe bază de titan în scopul diminuării nivelului tensiunilor reziduale produse de prelucrările utilizate pentru obţinerea acestora. ca aluminiul (%Alm = 2. • aliaje bifazice α + β. urmată de revenire (îmbătrânire)...4 ore. Fe. B. se aplică la produsele realizate din aliaje bifazice în scopul creşterii caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi menţinerii unor niveluri ridicate ale caracteristicilor de plasticitate şi tenacitate.. ca şi la oţeluri..2 %). cât şi elemente betagene (V.8 %) şi Sn (%Snm = 1. temperatura ti alegându-se astfel încât să fie depăşită temperatura de recristalizare primară (trp = 650. %Mom = 3.. Cr. Recoacerea de recristalizare fără schimbare de fază.

menţinându-şi la ta structura monofazică β.33. astfel: • aliajele având %EAm ≤ a % capătă o structură complet martensitică. cu structură hexagonală deformată (datorită suprasaturării în EA). comportarea la călire martensitică se poate analiza pe baza diagramelor redate în figura 9.35. Dacă la temperatura ti de la care se face călirea aliajul supus TT are 176 .34. Fig. Descrierea comportării la călire a aliajelor titanului cu elemente betagene care formează compuşi chimici γ ≡ ΤimΕΑn Fig. M ≡ α’ fiind o soluţie solidă suprasaturată de EA în Tiα.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR depinzând de concentraţia EA conţinute în aliajul din care sunt confecţionate produsele supuse tratamentului. Descrierea comportării la călire a aliajelor titanului cu elemente betagene care nu formează compuşi chimici cu Ti Dacă aliajele pe bază de titan din care sunt confecţionate produsele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru de tipul celei prezentate în figura 9.35. cu aspect metalografic acicular şi cu duritatea şi rezistenţa mecanică crescătoare odată cu concentraţia EA în aceste aliaje.9. Dacă aliajele pe bază de titan din care sunt confecţionate produsele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru de tipul celei prezentate în figura 9.32. • aliajele având a % < %EAm < b % capătă o structură alcătuită din martensită M ≡ α’ şi fază β reziduală.9.34. • aliajele având %EAm ≥ b % nu se călesc. comportarea la călire martensitică se poate analiza folosind diagramele din figura 9.

De obicei se utilizează tratamentul termochimic de nitrurare (la ti = 850. Tratamentele termochimice se aplică la produsele confecţionate din aliaje pe bază de titan în scopul creşterii rezistenţei la uzare a acestora..60 ore. aşa cum se poate constata pe diagrama din figura 9..Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase structura monofazică β. Z = 20.32.650 oC > 425 oC. în atmosferă de azot). dacă aliajele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru de tipul celei din figure 9.. scap..900 HV. 9.15 %. care trece apoi (la temperaturi de revenire ti > 425 oC) în faza stabilă α. sau din fazele α şi β... cât şi în situaţiile 177 .. dacă aliajele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru (cu transformare eutectoidă) de tipul prezentat în figura 9.35 J).2 = 820.. alcătuite din fazele α şi γ..33..15 mm şi duritatea 750.35.. faza β stabilă la această temperatură are (în conformitate cu regula izotermiei – v.. La revenirea aliajelor călite se produce transformarea structurilor alcătuite din martensită şi/sau fază β în structuri apropiate de echilibru.. KV = 30. 2. Aliajele antifricţiune Aliajele destinate realizării cuzineţilor lagărelor de alunecare utilizate ca organe de rezemare a arborilor maşinilor şi utilajelor trebuie să prezinte o rezistenţă mare la uzare atât în condiţiile normale de ungere. Dacă temperatura ti se alege însă astfel încât structura aliajului să fie bifazică.1300 N/mm2. comportarea sa la călire este similară (în funcţie de concentraţia EA) celei descrise anterior. nu se produce (sau se produce parţial) transformarea ei în martensită. cu fragilitate accentuată. Aliajele pe bază de titan călite şi revenite au caracteristici de rezistenţă mecanică foarte ridicate (Rm = 900. În continuare sunt tratate succint câteva clase de metale şi aliaje neferoase cu proprietăţi speciale.8.1.5.. care conduce la obţinerea unor straturi superficiale bogate în azot (în structura cărora apare nitrura de titan TiN). cu τm = 30. cu durate de menţinere τm = 2.. 9..950 oC. cu grosimea x = 0.0.1) compoziţia corespunzătoare abscisei punctului B şi.. în mod obişnuit revenirea aliajelor pe bază de titan călite se face la ti = 450.24 ore..25 %.970 N/mm2) şi prezintă în acelaşi timp şi bune caracteristici de plasticitate şi tenacitate (A = 10. Deoarece fragilitatea conferită de prezenţa în structură a fazei ω este inacceptabilă. D.05.. Alte metale şi aliaje neferoase În tehnică se utilizează. În procesul de revenire faza metastabilă β se transformă mai întâi (la temperaturi sub 425 oC) într-o fază intermediară ω..8. Rp0.. pe lângă clasele de metale şi aliaje neferoase anterior prezentate şi alte metale şi aliaje neferose..

deoarece procesele de uzare a cuzineţilor se produc datorită frecării cu zonele de rezemare ale arborilor (numite fusuri). aceste aliaje trebuie să aibă capacitatea de a forma pe suprafeţele active ale cuzineţilor reţele de canale capilare.3 %).9.12 %) şi cupru (%Cum = 2. Structura la ta a unei compoziţii pe bază de plumb • aliajele pe bază de staniu şi plumb (%Snm = 10.. au.. caracterizate prin încărcări mecanice reduse şi turaţii mari ale arborilor.15 %.. electromotoare. denumite compoziţii pe bază de Sn sau aliaje Babbit. structura alcătuită dintr-o matrice moale de soluţie solidă α ≡ Sn(Sb..1. Aliajele cu bune proprietăţi antifricţiune trebuie să aibă o structură eterogenă. %Pbm = 70.1. uniform distribuite în masa matricei α.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (accidentale) când ungerea este insuficientă sau chiar absentă..9. în funcţie de mărimea temperaturii lor ts..37. capabile să preia solicitările mecanice la care sunt supuşi arborii pe care îi susţin. Fig. de compuşi intermetalici SnSb (sub formă de cristale poliedrice mari) şi Cu3Sn (sub formă de cristale aciculare fine) şi se utilizează pentru cuzineţii lagărelor de la turbocompresoare. Structura la ta a unei compoziţii pe bază de staniu Fig... care să conţină atât faze moi(cu duritate scăzută şi plasticitate ridicată).8.36.. capabile să asigure conformarea (acomodarea) cuzineţilor după configuraţia geometrică a fusurilor arborilor. motoare Diesel etc. adică să asigure valori cât mai scăzute ale coeficienţilor de frecare de alunecare µ la contactele fus – cuzinet. 9. Cu) şi formaţiuni dure.36. denumite compoziţii pe bază de Sn şi Pb sau aliaje Babbit cu Sn şi Pb. cât şi faze dure sau semidure. rezultă că aliajele pentru cuzineţi trebuie să aibă proprietăţi antifricţiune.. care să înmagazineze substanţele de ungere (lubrifianţii) şi să poată disipa cu uşurinţă căldura produsă datorită frecării..75 %) cu stibiu (%Sbm = 10. Aliajele antifricţiune cu ts joasă reprezintă o clasă de materiale ale cărei categorii reprezentative sunt: • aliajele pe bază de staniu cu stibiu (%Sbm = 10.12 %) şi cupru (%Cum = 5. au structura alcătuită dintr-o 178 . în clasele şi categoriile prezentate în continuare. în plus. pentru a asigura regimuri termice staţionare de funcţionare a lagărelor. aşa cum se poate observa în figura 9.. Aliajele antifricţiune utilizate în tehnică se pot împărţi..6 %).

5.24 %) şi cupru (%Cum = 0. de exemplu.. în care sunt înglobate particule dure de compuşi intermetalici SnSb şi Cu3Sn.3 %).8 %).8..8.2 %) şi nichel (%Nim = 0. Aliajele antifricţiune cu ts moderată reprezintă o clasă de materiale ale cărei categorii reprezentative sunt: • aliajele pe bază de zinc cu aluminiu (%Alm = 8. cuzineţii lagărelor pentru locomotive şi vagoane de marfă).Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase masă semidură de eutectic ternar (Sn + SnSb + Pb). În afară de bronzuri.. sunt mai ieftine decât compoziţiile pe bază de Sn (deoarece staniul este înlocuit parţial cu plumb) şi se pot folosi la realizarea cuzineţilor pentru lagăre cu încărcări mecanice ridicate (de exemplu.37.3 %) şi plumb (%Pbm = 1.. au structura alcătuită din cristale de soluţie solidă β ≡ Zn(Al) şi amestecuri eutectice (binare sau ternare) ce conţin fazele bertholide dure formate de zinc cu elementele de aliere şi se utilizează la confecţionarea cuzineţilor pentru lagărele cu funcţionare intermitentă. 9. Mg şi Al) şi formaţiuni cristaline dure de compus definit Pb3Ca şi se utilizează la realizarea cuzineţilor lagărelor cu încărcări mecanice ridicate şi cu turaţii relativ reduse ale arborilor (de exemplu. au.0 %)...8..3. 179 . maleabile sau nodulare) cu grafit în structură.NiAl3 etc.1. cupru (%Cum = 4.1.. structura alcătuită dintr-o matrice moale de plumb (uşor durificată prin dizolvarea adaosurilor de Na.8.. aşa cum se prezintă în figura 9.10 %).2 %) sau cu staniu (%Snm = 6. Ti.5. Aliajele antifricţiune cu ts ridicată reprezintă o clasă de materiale destinată confecţionării cuzineţilor lagărelor de alunecare cu încărcări mecanice mari şi turaţii moderate sau reduse ale arborilor. bronzurile cu siliciu şi nichel. în care sunt înglobate particule dure de compuşi intermetalici (CuAl2... • aliajele pe bază de plumb cu calciu (%Cam = 0. care sunt fonte (cenuşii.) şi se folosesc la realizarea cuzineţilor pentru lagărele care funcţionează cu încărcări mecanice moderate şi turaţii medii ale arborilor.0 %) şi mici adaosuri de Na.3.. bronzurile cu aluminiu. • aliajele pe bază de aluminiu cu staniu (%Snm = 19...1... Si) care să confere duritatea dorită masei lor structurale de bază şi cu adaosuri de P şi Pb. au structura alcătuită dintr-o matrice moale de soluţie solidă α ≡ Al(EA). principale categorii de aliaje ale acestei clase au fost prezentate anterior (v.5 %) şi magneziu (%Mgm = 0. 9. aliate cu elemente (Cr.1. scap. cuzineţii lagărelor de la macarale şi poduri rulante).1. bronzurile cu beriliu şi bronzurile cu plumb. denumite compoziţii pe bază de Pb sau aliaje Bahnmetall. cupru (%Cum = 0. care le îmbunătăţesc comportarea la uzare.3): bronzurile bifazice cu staniu (bronzurile hipoeutectoide). lagărele de la locomotive)...1..1. în această clasă sunt incluse şi fontele antifricţiune..2 %) sau cu cupru (%Cum = 1.0. 9.2. turaţii mici şi solicitări mecanice ridicate (cum sunt. Cu. bronzurile cu siliciu şi plumb. Ni.5. Mg şi Al...2.

8. • MA în stare topită trebuie să aibă fluiditate suficientă (pentru a pătrunde uşor în rostul dintre piesele de lipit).MA a MA folosit şi de rezistenţa îmbinărilor realizate.MB.MA mai înaltă. trebuie să prezinte o bună capacitate de umectare a MB şi (în cazul lipirii tari) trebuie să fie compatibil cu MB din punctul 180 .MA < ts. trebuie respectate următoarele condiţii: • suprafeţele rostului dintre piesele de lipit trebuie să fie curăţite perfect.) care să realizeze îndepărtarea oxizilor şi aerului adsorbit de pe suprafeţele rostului. pentru a fi asigurate condiţiile de desfăşurării proceselor de realizare a contactului nemijlocit între MA şi MB. • MA topit umectează suprafeţele rostului şi se stabileşte un contact nemijlocit între MA şi MB (o parte din atomii MA ajung în câmpul de atracţie al atomilor MB aflaţi pe suprafeţele rostului).MA inferioară temperaturii de topire – solidificare ts. din care sunt confecţionate piesele ce se îmbină. Analizând principiul de lucru expus. • prin solidificarea MA se obţine LIP. au loc şi procese de difuzie reciprocă între MA (în stare lichidă) şi MB (în stare solidă). pentru realizarea unei LIP de bună calitate.2.MB). rezultă că.MA < ts. înveliş pe vergelele din MA. caracterizată prin: eterogenitate (deoarece MA este diferit de MB). între piesele metalice. Aliajele pentru lipire Lipirea este o metodă tehnologică de realizare pe cale metalurgică a unor îmbinări nedemontabile eterogene. deoarece asigură realizarea legăturilor coezionale între MA şi MB. evident.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9.MA ≤ 450 oC sau lipire tare (brazare). iar dacă ts. lipirea poate fi: lipire moale. îndeplinirea acestei condiţii impune curăţirea (mecanică sau chimică) atentă a suprafeţelor pieselor înainte de lipire şi/sau folosirea la lipire a unor fluxuri (sub formă de pudră.MA este mare (la lipirea tare). folosind materiale de adaos (MA) cu temperatura de topire – solidificare ts. desfăşurarea proceselor de umectare – difuzie este esenţială. în funcţie de ts. continuitate metalică (datorită legăturilor coezionale asigurate între MA şi MB) şi rezistenţă mecanică mai mică decât a MB (deoarece ts. dacă ts. topitură etc. deoarece ts.MB a materialului de bază (MB).MA > 450 oC. Principiul de lucru la lipire este simplu: • MA se topeşte cu ajutorul unei surse termice şi se introduce în interstiţiul (rostul) dintre piesele care trebuie îmbinate. MB rămâne în stare solidă. dacă ts. pastă. această clasificare convenţională având la bază constatarea (facută experimental) că rezistenţa mecanică a LIP realizată între două piese confecţionate dintr-un anumit MB este cu atât mai mare cu cât MA folosit are ts. numite lipituri (LIP).

..50 %.. manşoane pentru cabluri.MA = 200 ... fonte. aliajele Sn – Pb – Ag (%Pbm = 35. %Pm = 5. %Agm = 2. • aliajele Cu – Ag – Zn (%Agm = 20..1.7 %) au ts.20 %.36 %.. 9.62 %. Aliajele pentru lipire moale au ca tipuri reprezentative: • aliajele Sn – Pb (%Pbm = 10.. cutii de conserve etc.. aliajele Pb – Ag (%Agm = 3.. 9.40 %.).8. %Snm = 0..2..8.25%) şi aliajele Zn – Al (%Alm = 4.1. %Znm = 25. Aliajele pentru lipire utilizate în tehnică se pot împărţi în clasele şi tipurile prezentate în continuare. %Sbm = 0.3.0 %).20 %) au ts.2. aliaje pe bază de aluminiu etc. aliajele Cd – Zn – Pb (%Znm = 28. fără apariţia de faze (soluţii solide.98 %) şi Sn – Pb – Sb (%Pbm = 40.. acidul clorhidric. bronzuri....2.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase de vedere al desfăşurării (în condiţiile termice de realizare a lipirii) unor procese cât mai intense de difuzie reciprocă. conductori electrici. alame.. aparate sanitare. radiatoare auto. %Pbm = 10.6 %) au ts.40 %).5 %).. aliajele Zn – Cd (%Cdm = 24...7 %) şi aliajele Cu – Ag – P (%Agm = 5...1.800 oC şi se utilizează la lipirea pieselor din cupru şi aliaje pe bază de cupru.5.17 %.2.30 %.. Principalele fluxuri care se folosesc cu aceste aliaje sunt: colofoniul (flux de natură organică). circuite imprimate.. îndeplinirea unora dintre aceste condiţii poate fi asigurată (în cazul multor MA) folosind la lipire fluxuri adecvate (pentru micşorarea tensiunii superficiale a MA şi creşterea capacităţii sale de umectare a MB)... argint...2 % şi %Sim = 0. nefiind recomandate (datorită conţinutului ridicat de fosfor) la lipirea pieselor din oţeluri.. alame etc. nichel şi aliaje pe bază de nichel. a conductelor de presiune din oţeluri inoxidabile şi a produselor realizate din metale preţioase sau aliaje ale acestora (cele cu conţinut ridicat de argint şi adaosuri de cadmiu.300 oC şi se folosesc la lipirea pieselor pentru electrotehnică (ce trebuie să aibă conductibilitate electrică ridicată) din cupru...270 oC şi se folosesc la lipirea pieselor din oţeluri. • aliajele Cd – Zn (%Znm = 35.MA = 190 . nesupuse (în timpul utilizării) la solicitări mecanice importante (tinichigerie ordinară.MA = 700 . • aliajele Cu – P (%Pm = 5.. cupru.30 %) şi aliajele Cu – Ag – Zn – Cd (%Agm = 40.. aliaje de tip monel etc.MA ≅ 900 oC şi se folosesc pentru lipirea pieselor din cupru. 181 ..400 oC şi se folosesc la lipirea pieselor rezistente la coroziune din aluminiu.0 %.8..1. clorura de zinc şi clorura de amoniu (fluxuri de natură anorganică)..2. Aliajele pentru lipire tare au ca tipuri reprezentative: • aliajele Cu – Zn (alamele speciale cu %Znm = 58. %Agm = 1.2 %) au ts.2 %)... aliajele Cd – Zn – Ag (%Znm = 15..2.. nichel..4 %) şi aliajele Pb – Sn – Ag (%Snm = 1.. alame etc..MA = 230 .MA = 700 ...90 %...11 %)..900 oC şi se utilizează la lipirea pieselor din cupru şi aliaje pe bază de cupru... • aliajele Sn – Ag (%Agm = 4...8.15 %.... %Agm = 1. compuşi chimici) fragile.... %Cdm = 17..8 %) au ts. %Znm = 10.8.... care măresc plasticitatea LIP)..8.3....2.4 %) au ts..

cu granulaţia de acelaşi ordin de marime ca şi a matricei şi distribuită astfel încât să blocheze creşterea granulaţiei matricei)..MA = 1000..5000 %.2. 3. Gradul de deformare al aliajelor superplastice (definit de relaţia (3. principalele aliaje superplastice cunoscute şi utilizate până în prezent. fie eutectice sau eutectoide (la care creşterea granulaţiei este limitată de interacţiunea fazelor care alcătuiesc amestecurile mecanice).. deoarece. Viteza de deformare (viteza de creştere a deformaţiilor specifice ε în materialele supuse deformării) trebuie să fie foarte mică (10−4. 9.4Ts conduce la aparitia fenomenului de creştere a granulaţiei. fără apariţia riscului de fisurare sau rupere datorită apariţiei fenomenului de gâtuire (v.3.5Ts... fie alcătuite dintr-o matrice structurală de bază şi o fază secundară (cu un conţinut procentual suficient de mare. C. B.37 şi prezinta următoarele particularităţi: * procesul este bazat pe producerea unor secvenţe multiple de alunecare 182 . scap. Mecanismul de producere a procesului de deformare superplastică este redat schematic în figura 9.1100 oC şi sunt recomandate la lipirea pieselor din metale greu fuzibile sau din aliaje refractare.3..5 şi 6. A.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • aliajele Ni – Cr (%Crm = 10.10 %) au ts.2). În consecinţă.30 %) şi aliajele Ni – Cr − Si (%Crm = 18. ceea ce corespunde unor procese foarte lente de deformare plastică.10−2 s−1). Cercetările teoretice şi experimentale efectuate până în prezent au evidenţiat condiţiile şi aspectele prezentate în continuare privind deformarea superplastică a materialelor metalice..4)..8. materialele metalice apte a fi deformate superplastic sunt aliajele cu structură bifazică.12 corespund în totalitate acestei condiţii privind structura. clorura de zinc şi fluorurile alcaline. Pentru materiale metalice cu structură monofazică (metal pur sau soluţie solidă) cele două condiţii sunt contradictorii şi incompatibile. Fluxurile care se folosesc cu aceste aliaje au drept component de bază boraxul. %Sim = 8.9)) atinge valori GD = 400. Aliajele superplastice Superplasticitatea este proprietatea unor aliaje de a se deforma plastic cu grade mari de deformare... aşa cum este cunoscut (v. Materialele metalice trebuie să prezinte o structură cu granulaţie fină şi stabilă (dimensiunile grăunţilor cristalelor care alcătuiesc structura trebuie să fie mai mici ca 10 µm) şi să fie supuse deformării plastice la o temperatură Tdp ≥ 0.20 %. prezentate în tabelul 9. iar ca adaosuri (pentru mărirea fluidităţii şi creşterea capacităţii de decapare) acidul boric. la care se manifestă cu intensitate ridicată procesele de difuzie ale atomilor componentelor materialelor. scap... ridicarea temperaturii peste temperatura de recristalizare Trp ≅ 0.

7 %. Tabelul 9.5 %.4 % %Snm=44 % %Cum=9. fig.5 % %Znm=10. scap. %Mgm=0. 9.. 9.38. %Zrm=0. constând (aşa cum se observă în figura 9. % 1300 2000 1500 1900 800 2100 1700 1500 4800 1000 2900 Fig.12.39. %Vm=4 % %Alm=22 % Caracteristicile structurale aliaj eutectic v. %Zrm=0. 9. în desfăşurarea cărora dufuzia componentelor materialului supus deformării joacă un rol important. Ciclul histerezis al transformărilor in aliajele cu memoria formei . Mg) + fază secundară (ZrAl3) aliaj eutectic α ≡ Cu(Al) + faze secundare aliaj eutectic α ≡ Mg(Zn) + faze secundare eutectic eutectic α+β v. Schema realizării proceslor de deformare superplastică a aliajelor 183 Fig 9. %Fem=4 % %Alm=33 % %Znm=6 %.7 eutectoid GDmax la deformarea superplastică la tracţiune.21 α ≡ Al(Cu) + fază secundară (ZrAl3) β ≡ Al(Zn. Compoziţia chimică şi caracteristicile principalelor tipuri de aliaje superplastice Tipul aliajului Al – Cu Al – Cu – Zr Al – Zn – Mg – Zr Bi – Sn Cu – Al – Fe Mg – Al Mg – Zn – Zr Pb – Cd Sn – Pb Ti – Al – V Zn – Al Compoziţia chimică %Cum=33 % %Cum=6 %.9 %.6 % %Cdm=18 % %Pbm=38 % %Alm=6 %. generarea de noi dislocaţii etc.38) din modificarea poziţiei grăunţilor prin deplasare liniară şi rotire. cu asigurarea permanentă a contactului dintre aceştia prin contribuţia unor fenomene de acomodare. %Zrm=0.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase între grăunţii cristalini ai materialului supus deformării. deplasarea dislocaţiilor prin alunecare şi căţărare.

motiv pentru care este denumită rupere prin cavitaţie. D.2). având o lăţime ∆tHIS relativ redusă. bucla de histerezis al transformării.Af). 184 . prezentată în figura 9. în final.) prin deformare plastică (curbare. ci numai deformarea elastică a austenitei netransformate din vecinătatea acestor cristale (deformaţiile structurii cristaline a austenitei. Considerând că la aceste aliaje (prin analogie cu cazul aliajelor sistemului Fe – C) faza care se transformă în martensită (M) la răcirea cu viteză mare este denumită austenită (γ).2. suferă în secvenţele următoare deplasări liniare si rotiri care îi modifică poziţia. • prin răcirea rapidă a austenitei sub Ms se formează o martensită termoelastică. Aliajele cu memoria formei Fenomenul de memorie a formei s-a constatat experimental la aliajele care prezintă transformări martensitice de tip special.) la cald cu grade mari de deformare şi consumuri energetice reduse. 9. 5. Dacă procesul de deformare superplastică a unui material metalic se conduce până la depăşirea capacităţii lui de deformare. impuse de desfăşurarea transformării. se constată că toate cristalele îşi menţin forma echiaxială avută înainte de deformare).ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR * alunecările între grăunţii cristalini la producerea deformării superplastice şi fenomenele de acomodare care le însoţesc se realizează (aşa cum se observă în figura 9. aceste particularităţi pot fi descrise succint astfel: • transformarea este reversibilă. ambutisare. tragere.4. caracterizate de o serie de particularităţi. extrudere. diferite de cele prezentate pentru transformarea martensitică (transformarea la răcire a austenitei prin mecanismul fără difuzie la aliajele Fe – C (v. ruperea nu este precedată de apariţia unei gâtuiri locale. adică transformarea γ ⇒ M începe la răcirea rapidă a austenitei sub o temperatură Ms şi se finalizează la o temperatură Mf < Ms. iar la încălzirea martensitei se produce transformarea inversă M ⇒ γ. trefilare etc. scap. funduri. într-un interval de temperaturi (As. etc. sunt reduse). Aliajele superplastice au mari perspective de utilizare la realizarea unor produse industriale (piese pentru construcţia de maşini.38) pe grupe de grăunţi adiacenţi. laminare. bare profile. adică la apariţia cristalelor platiforme de martensită nu se produce deformarea plastică . sârme. procesele ulterioare de deformare îi produc alungiri pe alte directii şi. ci de formarea de microgoluri intercristaline. corpuri de recipiente. 39. în procesul de deformare neproducându-se modificarea formei grăunţilor prin alungirea lor în direcţia deformării (deoarece orice cristal care a suferit într-o primă secvenţă o alungire pe o anumită direcţie.8.

pentru producerea transformării M ⇒ γ. fabricarea maşinilor termice neconvenţionale..... 1.. scap. deformarea plastică nu se poate realiza prin mecanismul clasic de alunecare (v. confecţionarea de filtre sau proteze pentru medicină.450 240 .. în timpul desfăşurării acestei transformări tensiunile reziduale generate în procesul de deformare plastică bazat pe mecanismul de demaclare acţionează şi produc deformarea în sens invers.. fenomenul de memorie a formei se poate evidenţia efectuând următoarele operaţii: • răcirea rapidă a pieselor din domeniul austenitic. oC −15 . singurele imperfecţiuni prezente în această structură fiind maclele (v.3).. 870 Domeniile în care se pot utiliza astfel de aliaje sunt multiple: asamblarea pieselor pentru mecanică fină... 13 % %Alat = 39 . 3.7 %.3) şi nu dislocaţiile (care crează posibilitatea distrugerii distribuţiei ordonate a atomilor prin procese de deformare plastică realizate cu deplasarea lor prin alunecare).13. 60 −137 . realizarea antenelor pentru spaţiul cosmic. 47 % %Tiat = 50 % %Cum = 20. %Nim = 4 % %Cdat = 47..9 % %Alm = 11 . %Tiat = 50 %) se utilizează în prezent la fabricarea filtrelor de prevenire a emboliilor.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • structura cristalină a martensitei se caracterizează printr-o distribuţie ordonată a atomilor componentelor aliajului.. −40 − 240 .. 41 % Ms... deoarece structura martensitei termoelastice este lipsită de dislocaţii şi se produce printr-un mecanism ce constă din demaclarea maclelor prezente în structura martensitei.. care se implantează în vena cavă a bolnavilor. Principalele aliaje la care s-a evidenţiat fenomenul de memorie a formei (numite aliaje Marmem) sunt prezentate în tabelul 9.5 % %Cdat = 44 . fabricarea pieselor pentru servomecanisme programate. −44 −50 . aliajul marmem denumit nitinol (%Niat = 50 %.. realizarea cuplajelor termocomandate. La piesele realizate din aliaje care prezintă transformări martensitice caracterizate prin aceste particularităţi. Tabelul 9. Compoziţia chimică şi caracteristicile principalelor tipuri de aliaje marmem Tipul aliajului Cu –Al − Ni Au – Cd Ag – Cd Ni – Ti Au – Cu − Zn Cu – Al Ni – Al Compoziţia chimică %Alm = 14 %.5.. pentru a 185 . %Znm = 20. pentru realizarea transformării martensitice γ ⇒ M. • încălzirea pieselor deformate plastic. refacerea maclelor şi restabilirea în acest fel a formei iniţiale a pieselor (pe care au avut-o înainte de deformarea lor plastică în stare martensitică). −10 30 . scap.13. De exemplu. • deformarea plastică a pieselor cu structură de martensită termoelastică.

......................... 18 alame bifazice.......26 bronzuri monofazice α ............................................53 titan............................................ .......Preston ..........................................................................24 modificare tipul I.........................39 martensită termoelastică ...................24 cupru tehnic ..............32 bronzuri cu siliciu..........................................36 elemente alfagene ............................46 Alpaca (Neusilber.....................................................................................................................................................17 curbe de îmbătrânire ........................27 bronzuri cu beriliu ...........37 aliaje Al ...................... se supune îndreptării în această stare (pentru a căpăta o formă convenabilă implantării în vena cavă).................................................. de forma unei spirale realizate din sârmă de nitinol.................................................10 186 ............ tare (brazare) ...................10 rupere prin cavitaţie....9 compoziţii pe bază de Pb (Bahnmetall)...................................................23 aliaje cu memoria formei (Marmem) ..................13 simbolizare numerică.........................34 aliaje antifricţiune................................................................56 aliaje pentru lipire .......................49 aliaje Cu – Ni.. Cuvinte cheie acomodare .............Zn ............ datorită încălzirii la temperatura corpului uman...........................40 aliaje Al − Mg.............33 bronz ...................31 bronzuri cu plumb .............................................20 alame de turnare .50 compoziţii pe bază de Sn (Babbit) ............................................................12 stări de bază .........................24 Nitinol............................56 Melchior (Maillechort) .............................20 tombac .......54 alame .................. Argentan).........................................................................26 călire de punere în solutie........... iar după implantare..... tipul II.............52 îmbătrânire artificială ....................44 flux ..................20 alame complexe (speciale) ....56 silumin........................20 alame monofazice α ...................................................................50 constantan...........................................................................................10 îmbătrânire naturală.....24 bronzuri cu aluminiu .................10 Kunial ...........................6 Monel ................................ suferă transformarea inversă............ un astfel de filtru..19 zone GP (Guinier ...........12 duraluminiu ..............41 simbolizare alfanumerică..............................................................15 superplasticitate ................................... ......................................................................50 compoziţii pe bază de Sn şi Pb ................................................51 magnaliu (alumag)..............41 aliaje Al – Mg pentru turnare .................52 aliajele titanului monofazice bifazice...24 aluminiu tehnic.........43 titlu fictiv ............24 lipire moale.......................................................44 elemente betagene ............ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR împiedica accesul spre inima acestora al cheagurilor de sânge formate datorită maladiilor de care suferă sau datorită intervenţiilor chirurgicale la care sunt supuşi................................................... se aduce prin răcire în stare martensitică................................................ tipul III .....................................24 bronzuri hipoeutectoide (bifazice)......... recăpătând structura austenitică şi forma spirală care îi asigură funcţionarea ca filtru...........57 precipitate θ .........19 aliaje Al – Cu pentru turnare ..........................30 bronzuri cu staniu.........................20 alame monofazice β’...39 aliaje Al − Cu........................................................

J. Mir. Bucureşti. Ohio. c) modificarea de tipul II determină accentuarea ramificării şi subţierea ramurilor cristalelor dendritice primare şi influenţează favorabil distribuţia fazelor secundare la aliajele în structura cărora precipită particule ale unor astfel de faze. 1991 9. I. vol. Lakhtine I. Editura Didactică şi Pedagogică. Aliaje neferoase. Editura Didactică şi Pedagogică. Metalografie şi tratamente termice. American Society for Metals. Moscova. Protopopescu H.2.9. Metals. Gâdea S.. Macmillan Publishing Company. b) modificarea de tipul III determină amplasarea intercristalină a eutecticelor care se formează la solidificarea aliajelor. Traducere din limba germană. Bucuresti. & Interscience Publishers Inc. T... 1983 5. Gâdea S. Smithells C. Editura Tehnică. Metalurgie fizică şi studiul metalelor.9. vol.9. Métallographie et traitements thermiques des métaux. 1983 2.. 1955 8. 1962 6. II. În ce scop se aplică TT de recoacere de recristalizare fără schimbare de fază la semifabricatele şi piesele din aliaje neferoase: a) pentru omogenizarea chimică a structurilor dendritrice primare. Schumann H.. Petrescu M.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase Bibliografie 1. 1986 Teste de autoevaluare T. 1965 7. d) modificarea de tipul III are ca efect finisarea granulaţiei si creşterea gradului de dispersie a fazelor componente ale eutecticelor care se formează la solidificarea aliajelor. Bucureşti. New York.. Butterworths Publications Ltd. b) pentru refacerea 187 . London & New York. 1981 3. Reference book. Protopopescu M.. Studiul metalelor. Metalurgie fizică.1. vol. Editura Tehnică.. Shackelford F. Editura Didactică şi Pedagogică. 1978 4... Bucureşti.. * * * Metals Handbook Ninth Edition.a. Bucureşti. Introduction to materials science for engineers.. ş. Colan H. Care dintre afirmaţiile următoare privind efectele modificării aliajelor neferoase sunt adevărate: a) modificarea de tipul I are ca efect principal micşorarea dimensiunilor cristalelor dendritice primare ale aliajelor.

b) TK.9. în final. răcire rapidă la ta şi îmbătrânire artificială. sunt răcite rapid la ta. b) prin călire de punere în soluţie. cum s-a realizat această stare: a) prin călire de punere în soluţie. d) o structură monofazică alcătuită din cristale de soluţie solidă suprasaturată în elemente de aliere? T. c) aliaje Alpaca.3. sunt supuse unui tratament de îmbătrânire artificială.9. cum s-a realizat această stare: a) prin călire de punere în soluţie. c) T5. îmbătrânire artificială şi deformare plastică la rece.9. Ce structură rezultă prin aplicarea călirii de punere în soluţie la o piesă din aliaj neferos: a) o structură martensitică.6. d) prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire artificială? T. deformare plastică la rece şi îmbătrânire naturală. îmbătrânire artificială şi deformare plastică la rece. c) prin prelucrare la cald. c) pentru diminuarea intensităţii şi redistribuirea tensiunilor mecanice reziduale. Procesul de supraîncălzire de scurtă durată a aliajelor neferoase îmbătrânite pentru reconstituirea stării structurale pe care aliajele au avut-o după călirea de punere în soluţie este denumit: a) reversiune. Semifabrcatele realizate dintr-un aliaj pe bază de cupru sunt prelucrate prin deformare plastică la cald. Care dintre următoarele aliaje pe bază de cupru au ca element de aliere principal zincul: a) bronzurile. d) pentru obţinerea stării de echilibru structural? T. b) aliaje Kunial.9.5.9. d) tombacurile? 188 . b) revenire. Care dintre următoarele tipuri de alame se pot prelucra prin deformare plastică: a) alamele monofazice α.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR plasticităţii după ecruisarea prin deformare plastică la rece.9. c) T8. care este simbolul stării de bază a produselor obţinute în acest fel: a) F. Care dintre următoarele impurităţi prezente în cuprul tehnic determină apariţia fenomenului numit „boala de hidrogen”: a) plumbul. b) prin călire de punere în soluţie şi deformare palstică la rece. d) prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire artificială? T. c) o structură alcătuită dintr-o soluţie solidă şi un amestec mecanic. b) alamele bifazice. care este simbolul stării de bază a produselor obţinute in acest fel: a) M. d) sulful? T. sunt apoi ecruisate prin deformare plastică la rece şi.7. Semifabrcatele realizate dintr-un aliaj pe bază de aluminiu sunt prelucrate prin deformare plastică la cald. Produsele realizate dintr-un aliaj pe bază de aluminiu sunt livrate în starea T6. d) TE? T. răcire rapidă la ta şi îmbătrânire artificială. b) T4.9. c) recoacere izotermă. d) alamele? T. sunt răcite rapid la ta şi sunt apoi supuse unei îmbătrâniri artificiale.8. b) bismutul. c) oxigenul.9. Produsele realizate dintr-un aliaj pe bază de cupru sunt livrate în starea TD. d) TG? T.9. c) prin prelucrare la cald. c) alamele monofazice β’. b) o structură bifazică alcătuită dintr-o soluţie solidă şi un compus intermetalic.10.11.9. d) normalizare? T.4.

c) compus intermetalic Cu3Sn. c) AlMg5. b) este o alamă binară deformabilă. b) staniul. d) este o alamă pentru turnare? T. c) starea TC. c) structură alcătuită din constituenţii α (preeutectoid) şi eutectoid (α+γ2). d) produsele realizate din aliajul AlMg2? T. d) Al Mg9MnSi? T. Care stare de bază asigură produselor realizate din bronzuri cu beriliu cele mai ridicate caracteristici de rezistenţă mecanică şi duritate: a) starea TA. Care dintre următoarele categorii de produse realizate din aliajele industriale Al − Mg se livrează de obicei în starea H: a) produsele din aliajul AlMg1.9. c) AlMg7. c) structură bifazică. Care dintre următoarele elemente de aliere determină micşorarea conţinutului procentual de fază α al structurii alamelor speciale: a) aluminiul. Care dintre următoarele caracteristici corespund alamei CuZn30: a) este o alamă monofazică α.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase T.9.23.22. b) fază bertholidă Cu5Sn. d) AlMg7? T.7 %. Care dintre următoarele categorii de aliaje industriale Al − Cu se pot supune durificării structurale prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire naturală sau artificială: a) aliajele deformabile. b) structură monofazică γ (fază bertholidă pe baza compusului CuBe. Care este semnificaţia fazei δ. Care este structura la ta a semifabricatelor şi pieselor turnate realizate din bronzul G CuAl10Mn: a) structură monofazică α ≡ Cu(Al).14.9..9. având %Cum = 2.7 %.9. b) produsele fabricate din aliajul G AlMg5.21.19. c) aliajele Konstantan. b) aliajele de turnare cu %Cum ≤ 5. c) aliajele de turnare cu %Cum < 5. Care este structura de echilibru la ta a bronzurilor cu beriliu folosite în tehnică: a) structură monofazică α ≡ Cu(Be).9. b) starea TH..17. d) siliciul? T. b) AlMg3. c) produsele realizate din aliajul AlMg7. b) aliajele Melchior.15. d) aliajele Monel? T. d) starea T6? T.18.9. b) AlCu4MgMn. b) structură alcătuită din fazele α ≡ CuAl şi γ2 (fază bertholidă corespunzătoare compusului Cu32Al10). d) fază bertholoidă Cu31Sn8? T. Care dintre următoarele aliaje este cunoscut sub denumirea de 189 . La care dintre următoarele mărci de aliaje Al − Mg se poate aplica durificarea structurală prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire: a) AlMg1.20. c) nichelul.13. Care dintre următoarele aliaje are densitatea mai scăzută: a) CuAl10Fe3.9.12.9. Care dintre următoarele tipuri de aliaje Cu − Νi prezintă la ta o structură monofazocă: a) aliajele Kunial.9.9.5 %. c) este o alamă specială deformabilă. d) toate categoriile de aliaje industriale? T. d) structură alcătuită din constituienţi a (preeutectoid) şi eutectoidul (α+γ)? T. prezentă în structura bronzurilor cu staniu pentru turnare: a) soluţie solidă Cu(Sn). alcătuită din α şi γ.16.9. d) structură monofazică γ2? T.

care asigură conformarea cuzineţilor cu zonele de rezemare ale arborilor pe care îi susţin. b) cuprul. c) o structură alcătuită din constituienţii α (preeutectic) şi eutecticul (α+β).5%. d) sunt mai dure decât materialele folosite la realizarea arborilor care se reazemă pe cuzineţi? 190 . azotul şi carbonul. Care este structura de echilibru la ta a unui silumin industrial cu %Sim = 12. b) titanul prezintă două modificaţii: Tiα cu structură cristalină CVC şi Tiβ cu structură cristalină HC.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR zincral sau alzimac: a) aliajul G CuZn40PbSn.28. Care dintre următoarele afirmaţii privind titanul sunt adevărate: a) titanul prezintă două modificaţii: Tiα cu structură cristalină HC şi Tiβ cu structură cristalină CVC. Care dintre următoarele caracteristici corespund aliajelor antifricţiune folosite la confecţionarea cuzineţilor pentru lagărele de alunecare: a) structura lor conţine faze cu duritate scăzută şi plasticitate ridicată.31. d) o structură monofazică α? T. în starea Tiα? T. b) structura lor conţine faze dure sau semidure. c) aliajul CuZn39Ni3. b) nitrurarea. c) o structură alcătuită din constituienţii β (preeutectic) şi eutecticul (α+β).5 %. b) TiAl5Sn2.29. c) impurităţile care reduc plasticitatea titanului şi îl fac inapt pentru prelucrări prin deformare plastică sunt oxigenul. b) o structură alcătuită din constituienţii β (preeutectoid) şi eutectoidul (α+β). care asigură conformarea cuzineţilor cu zonele de rezemare ale arborilor pe care îi susţin. b) staniul.9. Care dintre următoarele elemente de aliere este prezent în toate aliajele industriale pe bază de titan: a) fierul. d) deformarea plastică a titanului se face de obicei la rece. La care dintre următoarele mărci de aliaje pe bază de titan se poate realiza creşterea rezistenţei mecanice prin aplicarea TT de călire martensitică şi revenire: a) TiAl6V4.5.26. d) aliajul G AlMg9MnSiTi? T.9.27. modificat cu sodiu la elaborare: a) o structură bifazică alcătuită din soluţie solidă α ≡ Al(Si) şi soluţie solidă β ≡ Si(Al). Care dintre următoarele elemente de aliere ale aliajelor industriale pe bază de titan sunt stabilizante α (alfagene): a) aluminiul. c) molibdenul. b) o structură alcătuită din constituienţii β (preeutectoid) şi eutectoidul (α+β). c) carbonitrurarea.25. b) aliajul AlZn6Mg2.9.9. hidrogenul.30. d) vanadiul? T. Care este structura de echilibru la ta a unui silumin industrial cu %Sim = 12. c) TiAl6SnV6. d) TiV13Cr11Al3? T.5.9.9.5Cu1. c) molibdenul. d) silicizarea? T. d) aluminiul? T.9.24.9. c) au capacitatea de a disipa căldura produsă datorită frecărilor din lagărele de alunecare. nemodificat la elaborare: a) o structură bifazică alcătuită din soluţie solidă α ≡ Al(Si) şi soluţie solidă β ≡ Si(Al). d) o structură monofazică α? T. Ce tratament termochimic se poate aplica pentru durificarea superficială a produselor realizate din aliaje pe bază de titan: a) carburarea.

9.42. d) cristalele de Pb? T.9. d) martensita formată conţine un număr mare de dislocaţii în structură? T. Structura aliajelor superplastice este alcătuită din: a) un amestec mecanic eutectic.9.35.39. Care dintre următoarele aliaje de lipit se folosesc pentru lipirea tare (brazare): a) CuZn42.9. b) au structură bifazică.33.9. b) aliajul eutectic Pb – Cd (cu %Cdm = 18 %). Care dintre următoarele aliaje prezintă fenomenul de deformare superplastică: a) aliajul eutectic Al – Cu (cu %Cum = 33 %). b) SnAg5. c) să fie dure şi fragile. Care dintre următoarele caracteristici trebuie asigurate de aliajele de lipit: a) să prezinte o bună fluiditate în stare topită. d) aliajele Bahnmetall? T. c) bronzurile cu Pb. d) aliajul eutectoid Zn – Al (cu %Alm = 22 %)? T.9. d) să aibă temperatura ts mai mare decât cea corespunzătoare MB? T. b) aliajele Pb – Sn – Sb – Cu. d) aliajul CuSn8? T. d) bronzurile hipoeutectoide? T. c) fontele albe. Care dintre următoarele clase de aliaje se folosesc ca materiale antifricţiune cu ts ridicată: a) oţelurile carbon eutectoide. d) un compus intermetalic? T.9. d) SnPb10? T.9. c) soluţia solidă α ≡ Sn(Sb. Care dintre următoarele aliaje de lipit se folosesc pentru lipirea moale: a) SnPb10. d) SnPb37Ag? T. c) aliajul AlCu4. b) transformarea este reversibilă. c) aliajul Au – Cd cu %Cdat = 47.38. Care dintre următoarele aliaje fac parte din categoria aliajelor care prezintă fenomenul de memorie a formei: a) aliajul bifazic TiAl6V4. Care dintre următoarele caracteristici corespund aliajelor neferoase superplastice: a) au structură monofazică.40. b) CuAg10P5. d) aliajul Au – Cd cu %Cdat = 47.32. b) compusul intermetalic Cu3Sn. Care dintre următoarele caracteristici corespund transformării martensitice ce se produce la călirea aliajelor marmem: a) transformarea este ireversibilă. b) aliajul Ni – Ti cu %Tiat = 50 %.34. c) martensita formată este termoelastică. b) să fie compatibile cu MB (materialul din care sunt confecţionate piesele care trebuie îmbinate prin lipire). c) au granulaţie foarte fină. d) au granulaţie grosolană şi sunt sensibile la supraîncălzire? T.37.9.43.36.5 %? 191 . c) o matrice structurală de bază şi o fază secundară (distribuită astfel încât să poată bloca creşterea grăunţilor matricei). Care dintre următoarele aliaje prezintă fenomenul de deformare superplastică: a) alama monofazică CuZn20.5 %. b) aliajul TiAl6V4. c) aliajul eutectic Al – Cu (cu %Cum = 33 %). c) CuZn20. b) fontele cenuşii feritoperlitice.9. Care dintre următoarele clase de aliaje se folosesc ca materiale antifricţiune cu ts joasă: a) aliajele Sn – Sb − Cu.Cu). c) SnAg5. Care pot fi fazele dure din structurile aliajelor antifricţiune de tip Babbit: a) compusul intermetalic SnSb.9.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase T.41.9. b) un amestec mecanic eutectoid.

Să se stabilească clasele structurale tipice alamelor speciale CuZn32Pb2.4 %.51 % şi %Snmδ = 32. Să se determine valorile de bază ale concentraţiilor masice ale componentelor în fazele bertholide tipice structurilor de echilibru ale bronzurilor 21 cu staniu. 192 . %Snmδ şi %Snmε concentraţiile masice ale staniului în cele fazele bertholide γ. Rezolvare Pentru încadrarea în clase structurale a mărcilor de alame speciale precizate în enunţul aplicaţiei se calculează titlul fictiv al acestora.2 %.67 % şi = 27. A.1.67 ⋅118. CuZn38Pb2Mn2 şi CuZn30Al5Fe3Mn2. %Snatδ şi %Snatε concentraţiile atomice ale staniului în aceste faze.9.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Aplicaţii A. ştiind că faza γ are CEγ = 3 .1 şi 1.1. 9. se obţine pentru faza γ: % Snatγ = % Snmγ = 100(CEγ − vCu ) v Sn − vCu = 100( 3 1) − 2 4 −1 = 16.00 % şi %Snmε = 38. • alama specială Cu Zn38Pb2Mn2 are titlul fictiv %Cume = 58. iar faza ε are 2 CEε = 7 . iar pentru faza ε: %Snatε = 25.5 %. Folosind relaţiile (2.55.5 % şi aparţine aceleiaşi clase structurale ca şi alama binară cu %Znm = 100 − %Cume = 48.7 100 16.9.4) şi (2.67 ⋅118. % Snatγ maSn % Snatγ maSn + %Cu atγ maCu 100 = 16. δ şi ε şi %Snatγ.55 În mod similar.1).0 % şi aparţine aceleiaşi clase structurale ca şi alama binară cu %Znm = 100 − %Cume = 34. • alama specială Cu Zn30Al5Fe3Mn2 are titlul fictiv %Cume = 48.7. 4 Rezolvare Se notează %Snmγ.5 %. fiind o alamă monofazică β’. folosind relaţia (9.6 % şi aparţine aceleiaşi clase structurale ca şi alama binară cu %Znm = 100 − %Cume = 41.7 + 83. Din tabelele 1. rezultă pentru faza δ: %Snatδ = 20. faza δ are CEδ = 13 .33⋅ 63.5.0 %. pe această cale se obţin datele prezentate în tabelul 9. fiind o alamă bifazică. cu coeficienţii de echivalare în zinc a elementelor de aliere precizaţi în scap.3).2 rezultă că staniul are valenţa vSn = 4 şi masa atomică maSn = 118. iar cuprul are valenţa vCu = 1 şi masa atomică maCu = 63.4 %.2.14 şi rezultă: • alama specială Cu Zn32Pb2 are titlul fictiv %Cume = 66. fiind o alamă monofazică α.

se determină valorile coeficienţilor mj şi nj.9) %Cume. m2 = 3. Rp0. % CuZn32Pb2 66 32 2 − − − 66.5. aliajele G CuSn10 şi G Cu Sn14 sunt bronzuri bifazice (hipoeutectoide). Rmδ – Rp0. Rp0. % (kePb = 1. din relaţiile scrise mai înainte: m1 = −7.0) %Fem. cu relaţii de forma: Rm = m1%Snm + n1.75⋅32.2δ ≅ 15 N/mm2 şi HBδ = 5⋅32.0 CuZn38Pb2Mn2 58 38 2 2 − − 58.13 c.. % (keAl = 6. caracteristicile mecanice Rm (N/mm2). Rp0.14.2 = m2%Snm + n2. scap. între caracteristicile corespunzătoare celor două faze care le alcătuiesc structura.3. în cazul bronzurilor în stare de turnare. se obţine: Rmδ = −7. Bronzul G CuSn10 are după turnare rezistenţa la tracţiune Rm = 390 N/mm2.5 + 50 = 212.1.2δ = 3. 193 .2 = 135 N/mm2 şi duritatea 120 HB. în funcţie de concentraţia lor masică de staniu %Snm..5 % (care defineşte. aceste rezultate indicând că prezenţa fazei δ durifică şi fragilizează structurile bronzurilor cu staniu. Conform legii lui Kurnacov (v. % %Znm. domeniul bifazic α + δ al acesteia corespunde unor concentraţii masice de cupru cuprinse între %Snm = 8 % (care defineşte limita domeniului monofazic α) şi %Snm = 32.5 ≅ 205 N/mm2. m3 = 5 şi n3 = 50. în domeniile bifazice ale diagramelor de echilibru binare caracteristicile mecanice ale aliajelor variază liniar.75 şi n2 = 82. % (keFe = 0. Compoziţiile chimice şi titlurile fictive pentru trei mărci de alame speciale Marca de alamă %Cum. rezultă că.5 + 82.2 şi HB ale fazei bertholide δ. % %Pbm. Ţinând seama că faza bertholidă δ are concentraţia masică de staniu %Snm = 32. aşa cum s-a demonstrat la rezolvarea aplicaţiei A. Rezolvare Examinând diagrama de echilibru din figura 9. iar bronzul G Cu Sn14 are după turnare Rm = 360 N/mm2. ca urmare. ca urmare. Rp0. Cunoscând valorile caracteristicilor mecanice (determinate experimental) ale celor două bronzuri bifazice (G CuSn10. să se estimeze valorile caracteristicilor mecanice Rm. % (keMn = 0. Rp0.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase Tabelul 9.5 %. în funţie de compoziţia lor chimică.55 şi n1 = 465.5. limita de curgere Rp0.2 (N/mm2) şi HB ale bronzurilor bifazice turnate se pot estima analitic. HB = m3%Snm + n3.5 A.2 = 120 N/mm2 şi duritaea 100 HB. j = 1.5 + 465 ≅ 220 N/mm2.9.3.0) %Mnm. cu %Snm = 14 %). cu %Snm = 10 % şi G CuSn14.9. 3.5) %Alm .6 CuZn30Al5Fe3Mn2 60 30 2 5 2 48.55⋅32.11). Aplicând legea lui Kurnacov. compoziţia de bază a fazei δ).

194 aria secţiunii . Pentru GD = 36 % GD = D 2 2 S0 D0 10 (gradul de deformare plastică la rece al materialului produsului).9 %.06GD2 + 7GD + 270.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR A.9 %. un semifabricat cilindric (aflat în starea O) cu diametrul Ds = 10 mm. Condiţia A ≥ 40 % este respectată de aliajele Cu – Ni a căror concentraţie 2 masică de nichel satisface inegalitatea 0. Un produs de forma unei bare cilindrice cu diametrul Dp = 8 mm este obţinut trăgând la rece.9%Nim + 210 şi A = 0.4.0 %].0 %].9.07 % Nim +8.024 % Nim − 0. prin orificiul calibrat al unei scule (matriţe). 100 %) ∩ (0 %. să se determine compoziţia chimică a aliajelor Cu – Ni care îndeplinesc simultan condiţiile: Rm ≥ 320 N/mm2 şi A ≥ 40 %. pentru GD = 0: Rm = 270 N/mm2. în care 2 Dp D2 S 0 = π s este aria secţiunii transversale a semifabricatului.9. A ≅ 5 % şi HR ≅ 72 HRB. iar S D = π − 4 4 transversale a produsului. Caracteristicile mecanice Rm (în N/mm2).9%Nim – 110 ≥ 0. relaţiile din enunţul aplicaţiei conduc la următoarele valori ale caracteristicilor mecanice: Rm ≅ 444 N/mm2. care evidenţiază efectele ecruisării prin deformare plastică la rece asupra caracteristicilor mecanice ale alamei din care este realizat produsul. cu diferite grade de deformare GD ∈ (5 %.6GD + 50.9). Care sunt caracteristicile mecanice ale produsului astfel obţinut? Rezolvare Semifabricatul aflat în stare recoaptă (starea O) are caracteristicile mecanice date de relaţiile din enunţul aplicaţiei. Rezolvare Condiţia Rm ≥ 320 N/mm2 este respectată de aliajele Cu – Ni a căror 2 concentraţie masică de nichel satisface inegalitatea −0.308%Nim + 5 ≥ 0.9 %. soluţia acestei inegalităţi este %Nim ∈ [13.06GD şi HR = 0. 19. A.0 %] ⇒ %Nim ∈ [13. 19. 50 %).0024 % Nim − 0. A (în %) şi HR (în HRB) ale alamei CuZn15 se modifică prin deformare plastică la rece. rezultă astfel 2 2 2 2 D p − D0 8 − 10 S − S0 100 = 100 = 100 = 36 %. Cele două condiţii precizate în enunţul aplicaţiei sunt respectate simultan de aliajele cu %Nim ∈ [13. Caracteristicile mecanice la tracţiune Rm (în N/mm2) şi A (în %) ale aliajelor Cu – Ni în stare de echilibru se află în următoarele dependenţe (stabilite pe baza datelor experimentale) cu concentraţia lor masică de nichel %Nim: 2 2 Rm = −0.5.07 % Nim +8.308%Nim + 45. Gradul de deformare plastică al materialului produsului obţinut prin tragere la rece se determină aplicând relaţia (3. soluţia acestei inegalităţi este %Nim ∈ (0 %. 100 %). 19. A = 45 e−0. A = 45 % şi duritatea HR ≅ 50 HRB. în conformitate cu următoarele relaţii: Rm = −0.

Prin particularizarea relaţiei generale stabilite la rezolvarea aplicaţiei A. alzimacul AlZn6Mg2.2 se extrag următoarele valori ale densităţilor componentelor aliajelor pe bază de aluminiu precizate în enunţul aplicaţiei: ρAl = 2700 kg/m3. %Mgm = 2.5Cu1.5 %.5Cu1. cu masa m = 100 kg.6 90. %Mgm = 0.7 %).8 %).0 1. Să se stabilească compoziţia masică a încărcăturii cuptorului pentru realizarea unei şarje.8 0.5 0.5 94. Densităţile aliajelor de aluminiu din aplicaţia A. % Concentraţia masică a aluminiului %Alm. siluminul G AlSi9Mg (cu %Sim = 9.7 % şi %Cum = 1.9. ρMn = 7470 kg/m3.0 2575 AlZn6Mg2.5 %.9 % şi %Mnm = 0.4. Rezolvare Ţinând seama de semnificaţia simbolului mărcii aliajului care se elaborează.6 Aliajul Concentraţiile masice ale elementelor de aliere AlCu4MgMn %Mgm %Mnm %Znm %Sim %Cum 0.15.8 % şi %Sim = 0.7 89. pSn = 1 %.5 %). ρMg = 1740 kg/m3. dacă materiile prime disponibile pentru formarea încărcăturii sunt metalele pure componente ale aliajului. pZn = 2 %.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase A. din aliajul CuSn6Zn4Pb4.5 %).0 2799 G AlSi9Mg 0.0 2784 AlMg9MnSi 9.9.0 2653 %EAmj. %Mnm = 0.7.9. 15. se obţine următoarea relaţie pentru determinarea densităţii aliajelor pe bază de aluminiu: ρ = ∑ n 100 % EAmj j =1 ρ EA j + 100 − ∑ EAmj j =1 n . şi pPb = 0.9 0. % Densitatea aliajului ρ. 195 .5 (cu cu %Znm = 6. aliajul AlMg9MnSi (cu %Mgm = 9.5 90.6 4. ρZn = 7130 kg/m3.5 9. Rezolvare Din tabelul 1.5 % şi %Mgm = 0. kg/m3 A.75 %.5 2. rezultă că concentraţiile componentelor acestuia sunt: %Pbm = 4 %. La elaborarea aliajelor pe bază de cupru în cuptoare cu inducţie pierderile procentuale masice prin oxidare ale componentelor încărcăturii sunt: pCu = 1 %.6.4 6. Să se determine care dintre următoarele aliaje are densitatea cea mai mică: duraluminiul AlCu4MgMn (cu %Cum = 4.2. Tabelul 9. aplicând această relaţie pentru aliajele ρ Al cu compoziţia chimică precizată în enunţul aplicaţiei se obţin rezultatele prezentate în tabelul 9.ρSi = 2330 kg/m3 şi ρCu= 8930 kg/m3.0 %.

concentraţiile masice ale componentelor în mateiile prime MP1 ≡ CuZn10.. m = ∑ %Cu mj m j . %Snmj şi %Cumj. bronzuri G CuSn10Zn2 şi G CuPb20Sn5 şi plumb marca Pb 99.8. MP2 ≡ G CuSn10Zn2.. MP3 ≡ G CuPb20Sn5 şi MP4 ≡ Pb 99. mZn.030 kg şi.4. Introducând în aceste relaţii p Sn p Cu j =1 j =1 1− 1− 4 4 100 100 datele din enunţul aplicaţiei. m2 = 30. j = 1. notând mPb. % Znm. rezultă relaţiile: m = ∑ % Pbmj m j . m = ∑ % Zn mj m j . pZn = 2 %. rezultă: % Pbm % Pbm p 4 m = m Pb (1 − Pb ) ⇒ m Pb = m = 100 = 4. %Snm şi %Cum concentraţiile componentelor în aliajul care se elaborează şi %Pbmj.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Znm = 4 %.938 kg şi m4 = 0. masele materiilor prime care trebuie introduse în încărcătura cuptorului pentru elaborarea aliajului şi ţinând seama de condiţiile din enunţul aplicaţiei.04 kg.082 kg..869 kg.995. Să se stabilească compoziţia masică a încărcăturii cuptorului pentru realizarea unei şarje.4): . 196 . mZn = 4. Rezolvare Ţinând seama de semnificaţiile simbolurilor aliajului care trebuie elaborat şi aliajelor folosite ca materii prime şi notând %Pbm. dacă materiile prime disponibile pentru formarea încărcăturii sunt deşeuri de alamă binară CuZn10. în 100 100 100 − 0.9.75 100 − p Pb mod similar. se obţine următorul sistem de ecuaţii (cu 0 0 20 100 m1 403 m2 10 2 0 0 408 × = necunoscutele mj. %Znmj. mSn = 4..75 %.995 şi mj.. j = 1. mSn şi mCu. şi pPb = 0.613 kg. Masa totală a încărcăturii este mi = m1 + m2 + m3 + m4 ≅ 101. cu masa m = 100 kg.165 kg.. m3 = 50.030 kg şi mCu = 86. A. %Snm = 6 % şi %Cum = 100 – [%Pbm + %Znm + %Snm] = 86 %. masele care se introduc în încărcătură din cele patru materii prime 4 4 % Pbm % Zn m disponibile.4. Masa totală a încărcăturii este mi = mPb + mZn + mSn + mCu ≅ 101.04 kg. j = 1. din aliajul CuSn6Zn4Pb4. La elaborarea aliajelor pe bază de cupru în cuptoare cu inducţie pierderile procentuale masice prin oxidare ale componentelor încărcăturii sunt: pCu = 1 %. având soluţiile m3 0 10 5 0 606 90 88 75 0 8687 m4 m1 = 19.325 kg. pSn = 1 %. p p j =1 j =1 1 − Pb 1 − Zn 100 100 % Snm %Cu m m = ∑ % Snmj m j .

Legăturile ionice şi covalente implică toţi electronii de valenţă ai componentelor. care este un proces de încălzire cu sau fără presare simultană. adică formează unităţi structurale prin coordinarea atomilor de oxigen în jurul ionului metalic prin legături ionice sau covalente. astfel că se bazeză în special pe legături ionice şi covalente. industria chimică. utilizate în cele mai diverse domenii cum ar fi electrotehnica. cu legături şi structură complexe. Introducere Materialele ceramice sunt materiale anorganice nemetalice. astfel că nu există electroni liberi. Sticlele sunt materiale anorganice cu structură amorfă (corpuri vitroase) obţinute prin solidificarea unor topituri constituite din amestecuri de oxizi în stare topită. obţinute din materii prime sub formă de pulberi prin sinterizare. dintre care cel puţin unul are rolul de vitrifiant. industria metalurgică etc. În prezent termenul de ceramică include o gamă de materiale mult mai largă.1. starea amorfă (vitroasă) este caracterizată de lipsa ordonării atomice la distanţă. păstrându-se doar ordinea apropiată. ceea ce face ca materialele ceramice să aibă conductibilitate termică şi conductibilitate electrică foarte scăzute fiind materiale electroizolante sau termoizolante în marea majoritate a cazurilor. electronica.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Capitolul 10 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR CERAMICE ŞI STICLELOR 10. referitoare la câteva 197 . Cele mai multe ceramice sunt compuşi între metale şi nemetale. Reprezintă o categorie de materiale care au fost utilizate din cele mai vechi timpuri sub formă de vase din lut (însăşi termenul de ceramică provine de la grecescul “keramon” care însemna “lut ars”) şi de materiale de construcţie datorită capacităţii de prelucrare în cele mai diverse forme şi abundenţei materiilor prime. în timpul căruia se formează legăturile dintre particule prin difuzie sau topire parţială a unui component.

sau pot avea centrele în punctele marcate cu C.1). ceea ce face ca sticlele să fie considerate ca lichide vâscoase subrăcite. generând structuri cristaline de tip CFC sau HC ca şi în cazul metalelor (v.2). figura 10. aşa cum se constată din tabelul 10. Întradevăr. În funcţie de poziţia anionilor din două plane compacte succesive se formază două tipuri de interstiţii: interstiţii tetraedrale (câte trei într-un plan compact şi unul în planul învecinat) aşezaţi astfel încât unind centrele lor de masă se formează un tetraedru regulat şi interstiţii octaedrale mărginite de şase anioni (câte trei în fiecare plan compact aşezaţi astfel încât unind centrele lor de masă se formează un octaedru regulat (v. considerând un plan de anioni care au centrele în punctele notate cu A în figura 10.1 în care se prezintă razele ionice ale componentelor uzuale din ceramice) astfel că structurile stabile ale fazelor cristaline din ceramice se formează atunci când fiecare cation metalic este înconjurat de anioni nemetalici cu care se află în contact direct. ceea ce înseamnă că numărul anionilor din unitatea structurală reprezintă chiar numărul de coordinaţie al structurii cristaline respective (v scap. aşa cum 198 . rezultă astfel fie o succesiune de plane ABABAB… care corespunde unei structuri de tip hexagonală compactă (HC) a anionilor. deoarece metalele prin ionizare pierd electronii de valenţă. tabelul 10.1 în care se prezintă limitele r raportului C şi geometria posibilă pentru fiecare număr de coordinaţie. înconjurat de anioni cărora anionul le-a cedat electronii de valenţă. întrucât cationii metalici se plasează în aceste interstiţii. rA Deoarece anionii au raza mai mare se pot aranja în plane compacte dispuse succesiv. fie o succesiune ABCABC…. care corespunde unei structuri de tip cub cu feţe centrate (CFC) a anionilor. Structura ceramicelor şi sticlelor Elementele componente ale materialelor ceramice sunt legate între ele prin legături ionice şi covalente formând reţele de ioni metalici şi nemetalici (cationi şi anioni) a căror celulă elementară este constituită dintr-un cation.1 şi planul următor de anioni cu centrele în punctele notate cu B. numărul de coordinaţie şi implicit geometria unităţii structurale depinde de valoarea raportului dintre raza cationului rC şi raza anionului rA . anionii celui de-al treilea plan compact pot avea centrele pe aceeaşi verticală cu punctele A.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR distanţe interatomice corespunzătoare unităţilor structurale.2). înseamnă că numărul de coordinaţie poate fi 4 sau 6. cationii au de obicei raze mai mici decât anionii (v. 10. 1.2.scap 1. În acest capitol se vor prezenta caracteristicile structurale ale principalelor tipuri de materiale ceramice şi sticle şi proprietăţile generale ale acestora.

732 0. cât şi de modul în care sunt ocupate interstiţiile cu cationi metalici.078 0. 10. Razele ionice ale unor componente ale ceramicelor şi geometria coordinărilor Raze ionice Raze cationi rC Raze anioni rA Cation Al3+ Ba2+ B3+ Ca Fe K 2+ 2+ + 2+ 2+ Tip de coordinare rC rA 0.000 Fig.106 0.077 0.225 ≤ 4 Mg Mn Ni 0.136 0.1.102 0. nm 0.1. nm 0.064 Anion Br − rA .067 0.132 0.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor rezultă şi din tabelul 10.414 0.020 0.057 0.414 ≤ 6 Na+ 2+ 0.225 0. Tabel 10.1 Reprezentarea prin sfere rigide a dispunerii anionilor în structura ceramicelor 199 . de coordinaţie Geometria coordinării rC . Rezultă că structurile fazelor cristaline ale ceramicelor depind atât de tipul reţelei compacte pe car o formează anionii.133 0.220 0.181 0.196 0.184 rC < rA rC < rA rC < rA rC < rA 3 Cl− F− I− O2− S 2− 0.138 0.732 ≤ Si4+ Ti4+ 8 1.155 ≤ Nr.039 0.069 0.

Această structură se obţine dacă răcirea topiturii se face foarte lent. Continuitatea curbei 2 cu cea de la temperaturi mai ridicate (T > Tc) arată că materialul este de fapt un lichid subrăcit. fiind exclusă existenţa liberă a unităţii tetraedrale.cu dispunere ordonată (structură cristalină) sau aleatoare (structură amorfă) a unităţilor structurale.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Interstiţiile pot fi ocupate de cationi de acelaşi tip. pe măsura creşterii energiei interne a sistemului se desfac mai întâi legăturile mai slabe. astfel că există tendinţa ca în timp. bidimensionale sau spaţiale cu un grad înalt de stabilitate.2 b.3. La încălzire. fiind dependentă de viteza de răcire.3) se constată că în condiţiile solidificării prin cristalizare. astfel că la o temperatură Tc are loc cristalizarea la fel ca în cazul materialelor metalice. Cea mai mare parte a ceramicelor şi sticlelor sunt constituite din silicaţi a căror bază structurală o constituie tetraedrul [SiO4]4-care are în centru ionul Si4+ iar în vârfuri ionii O2. reprezentând variaţia volumului specific (inversul densităţii ρ) în funcţie de temperatură (curba 1 în figura 10. sau de cationi diferiţi. sub acţiunea temperaturii. Silicea cristalină prezintă trei forme alotropice: cuarţ. treptat cele mai puternice. ceea ce conduce la existenţa unei diversităţi foarte mari de structuri a fazelor cristaline din materialele ceramice. să se treacă la starea de echilbru stabil. o reprezentare plană simplificată a structurii cristaline tridimit a SiO2 este redată în figura 10. ceea ce a făcut ca solidele cu o astfel de structură să fie numite corpuri vitroase. o reprezentare plană simplificată a stării vitroase a SiO2 care reprezintă baza structurii sticlelor silicatice este redată în figura 10. apoi. tridimit şi cristobalit diferenţiate prin poziţiile relative ale tetraedrilor [SiO4]4. În cazul răcirii relativ rapide a topiturii ce conţine unităţile [SiO4]4dependenţa de temperatură a volumului specific este cea corespunzătoare curbei 2 din figura 10. ceea ce are ca efect reducerea vâscozităţii şi trecerea treptată de la starea solidă la starea lichidă pe măsură ce temperatura creşte deasupra temperaturii Tv.cărora le rămâne câte o valenţă liberă cu care se pot lega de alte unităţi structurale formând aranjamente unidimensionale. structura este constituită din lanţuri spaţiale în care poziţia relativă a unităţilor structurale este aleatoare ca în starea lichidă. la temperatura Tc volumul specific are un salt brusc. Structura vitroasă corespunde unei stări metastabile cu energie liberă mai mare decât cea corespunzătoare structurii cristaline. Din punct de vedere chimic cel mai simplu silicat este dioxidul de siliciu SiO2 (silice) care structural este constituit dintr-o reţea spaţială de [SiO4]4.2a. Pe baza celor arătate se poate stabili că în structura dezordonată a solidelor vitroase distanţele dintre particulele constitutive şi intensitatea legăturilor nu sunt uniforme.care formează aranjamente complexe de tip HC sau CFC. a cărui vâscozitate creşte pe măsură ce scade temperatura. proces 200 . temperatura Tv de pe această curbă este numită temperatură de tranziţie sticloasă sau temperatură de vitrifiere şi nu are o valoare bine definită.

tehnologiile moderne permiţând obţinerea unor ceramice cu structură cristalină aşa cum se obsevă în figura 10 4 b în care se prezintă structura aluminei (Al2O3) cristaline. astfel că pe lângă tetraedrii [SiO4]4. tabelul 10. Fig. 10. 201 .3.Schema structurilor silicei: a − structura cristalină. substituirea este posibilă datorită diferenţelor mici între dimensiunile celor doi ioni (v. Structurile unor ceramice: a – ceramică refractară cu faze cristaline şi masă vitroasă. Devitrifierea necontrolată a sticlelor are consecinţe negative asupra proprietăţilor mecanice şi optice (sticla devine fragilă şi pierde transparenţa datorită refracţiei razelor de lumină pe limitele grăunţilor). În mod obişnuit materialele ceramice au structura alcătuită din faze cristaline însoţite de o fază vitroasă aşa cum se observă în figura 10.4.4 a care prezintă structura unei ceramice refractare. Variaţia volumului specific cu temperatura în cazul SiO2 Fig 10. cantitatea de fază vitroasă depinde de compoziţia chimică şi de procesul tehnologic de fabricare.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor numit devitrifiere şi poate avea loc controlat sau în mod natural. b – structură vitroasă Fig.1). 10.2. b – ceramică cristalină (Al2O3) Silicaţii naturali care constituie baza materialelor ceramice sunt aluminosilicaţi care au rezultat prin substituirea unor ioni Si4+ cu ioni Al3+.există şi tetraedrii [AlO4]5-.

tensiunea maximă în fibra întinsă a epruvetei încovoiate (corespunzătoare forţei Fmax) reprezintă rezistenţa la încovoiere Ri a cărei valoare este apropiată de rezistenţa la tracţiune Rm. Ruperea se produce fără deformare plastică aşa cum se constată din figura 10.6. restabilirea neutralităţii electrice se obţine prin introducerea în structură a unor ioni monovalenţi (Na+. Fig 10.5. A. Li+.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Deoarece numărul ionilor de oxigen rămâne acelaşi ca în cazul unităţilor structurale [SiO4]4-. Aceste materiale se caracterizează în primul rând prin duritate şi fragilitate foarte ridicate determinate de caracterul puternic al legăturilor ionice şi covalente.2.5 în care se prezintă CCCT (v. Deoarece încercarea la tracţiune este mai greu de aplicat (dificultăţile sunt legate de prinderea epruvetei).6. Schema încercării la încovoiere statică Rezistenţa la compresiune a materialelor ceramice şi sticlelor este însă mult mai mare (poate ajunge la valori de 10 ori mai mari decât rezistenţa la tracţiune). scap 3. pentru fiecare ion Al3+ din reţea apare o sarcină electrică negativă. Comportarea la rupere. K+) şi ioni divalenţi (Ca2+.3. deşi ruperea are tot caracter fragil. Comportarea la rupere a acestor 202 . Curbe CCCT tipice pentru materiale metalice şi materiale ceramice Fig. pentru caracterizarea rezistenţei mecanice la întindere a materialelor ceramice se foloseşte adesea încercarea de încovoiere statică realizată conform schemei prezentată în figura 10. În tabelul 10. 10. Mg2+. Principalele proprietăţi ale ceramicelor şi sticlelor Proprietăţile mecanice ale materialelor ceramice şi sticlelor prezintă particularităţi în raport cele ale materialelor metalice datorită legăturilor ionice şi covalente care stau la baza formării structurii acestora.4) a unui material ceramic şi CCCT a unui material metalic.) 10. Trebuie precizat că în cazul materialelor ceramice şi sticlelor se constată o împrăştiere foarte mare a valorilor caracteristicilor mecanice deoarece fragilitatea intrinsecă le face foarte sensibile la prezenţa concentratorilor de tensiuni. Ba2+ etc. se prezintă valorile rezitenţei la încovoiere Ri şi ale modulului de elasticitate E pentru câteva ceramice şi sticle uzuale.

8 1.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor materiale se explică prin existenţa unui număr mare de defecte de structură şi chiar microfisuri a căror extindere se produce în avalanşă în momentul în care tensiunile depăşesc valoarea critică. contracţii sau dilatări neuniforme şi deci tensiuni care produc fisurarea sau ruperea. B. Comportarea la şoc termic a materialelor depinde în special de coeficientul de dilatare liniară α şi de conductivitatea termică λ. deoarece tensiunile de compresiune tind să închidă microfisurile. Deformaţiile plastice specifice fenomenului de fluaj se produc la limitele dintre grăunţii fazelor cristaline şi sunt influenţate de prezenţa masei vitroase a cărei vâscozitate scade odată cu creşterea temperaturii.5·10-6 0.0·10-6 8.5·10-6 9.2 se prezintă valorile acestor caracteristici pentru câteva ceramice şi sticle uzuale. în tabelul 10.0 1.2 λ. Tabelul 10. Problema comportării la fluaj (v.5 7. Şocul termic.0·10-6 9.8·10-6 13. Este fenomenul de fisurare sau chiar rupere a materialului la modificarea relativ rapidă a temperaturii şi se datorează fragilităţii intrinseci a materialelor ceramice şi a sticlelor corelată cu exploatarea la temperaturi ridicate.5·10-6 10.0 2.1 2.2. Fluajul.5 − − C. cele mai bune rezistenţe la fluaj le au materialele ceramice complet cristaline sau în a căror structură faza vitroasă se află în cantitate mai mică.7·10-6 4.6·10-6 4.3·10-6 8. kN/mm2 60…80 350…380 150…170 130…150 290…310 200…240 430…470 250…290 60…90 40…60 50…70 0−1000oC. mm/mmoC 5.0·10-6 7. Un factor la fel de important pentru comportarea la şoc termic îl 203 . W/moC la 1000 o C 3.1 38.8) apare în special în cazul ceramicelor utilizate ca materiale refractare. Din această cauză. starea critică se atinge la valori mai ridicate ale solicitărilor.0·10-6 α pe la 100 o C 5.scap 3. N/mm2 60…80 380…1000 90…110 70…100 140…280 80…100 140…200 45…100 80…110 40…150 40…150 E. Caracteristicile fizico-mecanice principale ale unor ceramice şi sticle Tipul materialului ceramic sau sticlei Mulit (3Al2O3·2SiO2) Alumina cristalizată (Al2O3) Magnezită sinterizată (MgO) Zirconie stabilizată (ZrO2) Berilie sinterizată (BeO) Spinel (MgAl2O4) Carbura de siliciu (SiC) Carbura de bor (B4C) Sticla de cuarţ (silice) (SiO2 ) Sticla calco-sodică Sticla boro-silicatică Ri.9 1. dacă materialul are conductivitate termică scăzută (cum este cazul materialelor ceramice şi sticlelor). α şi λ reprezintă caracteristici care capătă importanţă mai mare la alegerea materialelor ceramice pentru o anumită aplicaţie decât în cazul utilizării materialelor metalice. la variaţia rapidă a temperaturii mediului se creează diferenţe de temperatură pe secţiune.9 − − 2. din acest motiv.0 219 15 − − 2.7 1. cu deosebirea că procesele de difuzie sunt mult mai complexe fiind implicaţi ioni cu sarcini electrice diferite.3 20 5. Fenomenul se desfăşoară la fel ca în cazul metalelor.

sticla se comportă ca un lichid. în urma reacţiei chimice se produce ruperea lanţului –O−Si−O−. Aşa cum a fost arătat anterior. Rezistenţa la şoc termic se defineşte ca fiind diferenţa de temperatură ∆T dintre temperatura suprafeţei corpului şi temperatura mediului pe care o poate suporta un corp răcit sau încălzit în anumite condiţii fără să se fisureze. fenomenul se produce cu viteză maximă la temperatura camerei deoarece la temperaturi mai ridicate creşte mobilitatea ionilor hidroxil care nu se mai ataşează lanţului –O−Si−O−. aşa cum se constată din figura 10. scap 3. Deasupra temperaturii Tv vâscozitatea depinde de temperatură după o relaţie de forma: η = η0 e . τ fiind timpul de expunere la mediul umed a piesei solicitate la tensiunea σ. deoarece schimbările bruşte de secţiune acţionează şi în cazul materialelor ceramice ca nişte concentratori de tensiuni. Similar curbelor de durabilitate la oboseală din cazul materialelor metalice (v.2) în care η0 este o constantă experimentală. fiecare moleculă de apă conducând la formarea a două unităţi Si−OH care nu mai sunt legate una de alta. Ea − energia de activare a procesului de curgere. şi pe de altă parte datorită reacţiei chimice a apei cu silicaţii componente ai sticlelor sau ceramicelor. D. iar la temperaturi scăzute este blocată reacţia chimică a apei cu silicaţii. În cazul sticlelor vâscozitatea în stare vitroasă (sub temperatura Tv) se consideră η = 1018 Pa·s iar starea fluidă se consideră atinsă dacă vâscozitatea scade sub 103 Pa·s. E. unitatea de măsură pentru vâscozitate este N·s/m2 ceea ce înseamnă Pa·s (Pascal secundă). a cărui vâscozitate scade cu creşterea temperaturii. deasupra temperaturii Tv. Mecanismul fisurării sub tensiune (numit uneori impropriu şi “oboseală statică”) se bazează pe adsorbţia moleculelor de apă în microfisurile superficiale şi extinderea acestora sub acţiunea tensiunilor mecanice constante datorită pe de o parte efectului de “pană” pe care îl au moleculele adsobite la vârful fisurii.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR constituie geometria piesei. În figura 10. (10. 204 Ea RT . Comportarea sticlelor în stare vâscoasă. Vâscozitatea η este o mărime ce caracterizează proprietăţile de curgere ale fluidelor şi reprezintă factorul de proporţionalitate dintre tensiunile tangenţiale şi variaţia vitezei de alunecare pe grosimea stratului fluidului.8 aceste curbe sunt asemănătoare curbelor Wöhler ale materialelor metalice. R – constanta gazelor.9) există curbe de durabilitate la fisurare sub tensiune sub forma dependenţei σ = f(τ). iar T − temperatura absolută. Este un fenomen de rupere întârziată a materialelor ceramice şi a sticlelor care se produce în cazul solicitării pieselor la tensiuni constante în medii apoase.7 se prezintă variaţia rezistenţei la şoc termic a unor materiale ceramice şi sticle în funcţie de condiţiile de răcire. Fisurarea sub tensiune într-un mediu dat.

* temperatura de prelucrare tp corespunde la η = 103 Pa·s.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Pentru scopuri practice se utilizează relaţii de forma: B log η = A + . utilizate la stabilirea parametrilor operaţiilor tehnologice de fabricare a obiectelor din sticlă: * temperatura inferioară de recoacere tir corespunde la η = 1013. t0 = 210 cu ajutorul cărora s-a trasat curba η = f(t) prezentată în figura 10.9 se ilustrează pe curba η = f(t) stabilirea punctelor fixe ale sticlei şi se prezintă valorile acestor puncte pentru câteva tipuri de sticle uzuale. * temperatura de curgere tc corespunde la η = 104 Pa·s. la sfârşitul prelucrării vâscozitatea să fie suficient de ridicată pentru evitarea deformării necontrolate sub greutatea proprie a obiectului fasonat. * temperatura superioară de recoacere tsr corespunde la η = 1012 Pa·s. Rezistenţele la şoc termic ale unor ceramice şi sticle Fig. (10. 10. pentru o sticlă calco-sodică s-au determinat valorile: A= −3. iar pe de altă parte. Comportarea sticlei în stare vâscoasă prezintă importanţă deosebită pentru prelucrare deoarece aceasta trebuie să se desfăşoare intr-un interval de temperaturi astfel ales încât pe de o parte vâscozitatea să fie suficient de mică pentru ca prin fasonare să se obţină forma corespunzătoare a obiectului.7. * temperatura de înmuiere tm corespunde la η = 106.3) t − t0 în care A. de exmplu.9 Fig. Curbele de durabilitate la fisurarea sub tensiune ale unor sticle În funcţie de valoarea vâscozităţii (deasupra temperaturii Tv) s-au stabilit următoarele temperaturi numite puncte fixe de vâscozitate ale sticlelor.6 Pa·s.3.8. În figura 10. 10. iar t este temperatura în oC. 205 .5 Pa·s. B şi t0 sunt constante ce se pot determina experimental prin măsurarea vâscozităţii la trei temperaturi diferite. B = 4800.

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. O altă consecinţă a comportării vâscoase a sticlelor este deformarea (înmuierea) sub sarcină la temperaturi ridicate a materialelor ceramice care conţin şi masă vitroasă. O fisură care apare în stratul superficial eliberează brusc tensiunile de compresiune şi produce spargerea sticlei cu formarea unui număr mare de granule mici. 9. acesta constă din încălzirea la o tempertură ti din domeniul (tir . motiv pentru care aceste sticle sunt cunoscute sub denumirea curentă de sticle “securit” şi se folosesec pentru mijloacele de transport. datorită conductibilităţii termice reduse în urma răcirii la suprafaţa sticlei temperatura scade sub Tv. Punctele fixe de vâscozitate ale sticlelor De asemenea. faţadele şi uşile clădirilor etc. iar în miez temperatura este suficient de ridicată pentru ca materialul să preia prin deformare plastică contracţia suprafeţei rigide. 10. aceste tensiuni de compresiune au valori ridicate şi contribuie la creşterea rezistenţei materialului. în continuare se face răcirea completă lent. 206 . variaţia vâscozităţii sticlei cu temperatura în maniera arătată permite aplicarea unui tratament termic de tip călire. astfel că în strat vor lua naştere tensiuni reziduale de compresiune datorită contracţiei de răcire a miezului. Rezistenţa la deformare sub sarcină este una din caracteristicile importante ale materialelor refractare şi se apreciază în mod uzual prin temperatura care determină un anumit grad de deformare sub acţiunea unei tensiuni de compresiune date. tsr) şi răcirea rapidă cu jet de aer sau în ulei. ceea ce reduce riscul rănirii persoanelor din jur.

feldspatul este denumirea generică pentru compuşii complecşi de tipul alumino-silicaţilor de K. în funcţie de compoziţia chimică şi scopul urmărit. 14) nu se tratează şi problemele proprietăţilor electrice. magnetice şi optice ale acestor materiale. In timpul arderii rezultă o anumită cantitate de fază lichidă care prin răcire formează o reţea sticloasă în jurul granulelor pe care le leagă sub forma unui material solid şi dens. 10. Mg. Pentru obţinerea ceramicelor silicatice. în figura 10. au rol de fondanţi deoarece în timpul arderii formează cu argila şi silicea compuşi cu temperatură mică de topire fiind la originea masei vitroase care leagă particulele de silice şi de argilă şi reduce porozitatea. varietatea de argilă cea mai utilizată este caolinul (Al2O3 ·2SiO2·2H2O) care are o structură lamelară şi este constituit din granule. Na2O. din care se realizează piesele ce apoi se usucă şi se calcinează prin încălzire la temperaturi de 900…1500 oC. Materialele ceramice 10.argilele sunt silicaţi de aluminiu hidrataţi însoţiţi de impurităţi (oxizi metalici ) care influenţează culoarea finală a materialului ceramic. porţelan moale.nisipul de cuarţ (silice) modifică plasticitatea argilelor la uscare şi ardere în timpul căreia suferă transformările cristalografice cuarţ→ tridimit→ cristobalit.3 câteva caracteristici ale acestora. unde X poate fi K2O. materiile prime utilizate au următoarele caracterisitici: . 207 . faianţă. Ca.4. CaO sau MgO.1. Na. iar în tabelul 10. amestecului pulverulent de materii prime i se adaugă o cantitate determinată de apă obţinându-se o pastă (numită şi “barbotină”). tare sau tehnic.10 se prezintă în triunghiul concentraţiilor componentelor de bază domeniile corespunzătoare acestor ceramice. .4. În cele ce urmează se vor prezenta câteva dintre cele mai importante tipuri de materiale ceramice şi sticle. Materialele ceramice silicatice Materialele ceramice silicatice aparţin sistemului ternar SiO2−Al2O3−X. Procesul de vitrifiere este însoţit întodeauna de contracţie şi stă la baza obţinerii majorităţii materialelor ceramice. . In funcţie de concentraţiile componentelor şi de condiţiile tehnologice se obţin următoarele tipuri de materiale ceramice: teracotă. formând în prezenţa apei o suspensie coloidală ce conferă amestecului plasticitate.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Scopul acestui capitol fiind prezentarea materialelor ceramice şi a sticlelor ca materiale structurale ( vezi cap. gresie ceramică.

Tabelul 10. placaje etc. condensatori electrici.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Structura ceramicelor fiind neomogenă. aparatură pentru laboratoare de chimie. Materialele ceramice pe bază de argile Denumirea materialului Teracotă Faianţă Gresie ceramică Porţelan Caracteristici Porozitate: 15…30 % Suprafaţa: glazurată sau nu Temperatura de ardere: 950…1050 oC Porozitate: 10…15 % Suprafaţa: glazurată. ceea ce îi conferă duritate ridicată. vase etc Dintre materialele ceramice silicatice în tehnică răspândirea cea mai mare o au porţelanurile care sunt mase ceramice vitrifiate albe (translucide în strat subţire) ale căror faze cristaline se pot stabili cu ajutorul diagramei binare de echilibru SiO2−Al2O3 prezentată în figura 10. placaje.11. în care baza o constituie tetraedrii [SiO4]. ţevi ceramice echipamente sanitare. opacă Temperatura de ardere: 950…1200 oC Porozitate: 0. pardoseli. corespunde formulei chimice 3Al2O3·2SiO2. ţigle. care este un compus cu reţea CFC. Analiza transformărilor la răcire a ceramicelor care au la bază acest sistem se face la fel ca în cazul diagramelor de echilibru ale sistemelor de aliaje. (faze cristaline) determină creşterea rezistenţei mecanice şi a temperaturii de utilizare. iar celălalt component Al2O3 cristalizează sub formă de corindon. acest compus se numeşte mulit. echipamente sanitare. duritate ridicată şi este baza majorităţii constituenţilor materialelor ceramice silicatice. In acest sistem SiO2 cristalizează sub formă de cristobalit.3. aparatură pentru laboratoare de chimie etc izolatoare elctrice. vase. care este un compus cu reţea hexagonală compactă de ioni de oxigen în care ionii de Al ocupă 2 din 3 golurile octaedrice. creşterea conţinutului de caolin şi de silice. transformare peritectică şi formează un compus cu topire incongruentă. Deoarece în condiţii industriale vitezele de răcire sunt mai mari decât cele 208 . Analizând această diagramă se constată că sistemul SiO2−Al2O3 prezintă transformare eutectică. proprietăţile lor sunt influenţate puternic de raportul dintre cantitatea de fază cristalină şi cantitatea de fază vitroasă.5…3 % Suprafaţa: glazurată sticloasă Temperatura de ardere: 1100…1300 oC Porozitate: 0…2 % Suprafaţa: glazurată sticloasă Temperatura de ardere: 1100…1400 oC Domenii de utilizare cărămizi. Creşterea conţinutului de feldspat (deci a masei vitroase) determină reducerea rezistenţei mecanice şi a rezistivităţii electrice. are formă aciculară.

solidificându-se sub formă de fază sticloasă. datorită coeficientului de dilatare mai mic al glazurii iau naştere tensiuni de compresiune în strat care contribuie la îmbunătăţirea rezistenţei mecanice a pieselor. Fig.4. Pe lângă faptul că prin glazurare se reduce higroscopicitatea. Caracteristicile câtorva tipuri de porţelanuri utilizate în tehnică sunt prezentate în tabelul 10. 10. N/mm2 173…345 173…550 138…620 414…2970 Temperatura maximă de utilizare. Domeniile ceramicelor silicatice în sistemul argilă – cuarţ feldspat Fig 10. acestea sunt straturi compacte sticloase obţinute în timpul procesului de ardere din stratul de vopsea pe bază de boraţi. carbonaţi alcalini şi oxizi metalici aplicat pieselor înainte de calcinare.10. kg/m3 2200…2400 2350…2500 2100…2650 2800…2950 Rezistenţa la tracţiune N/mm2 20…35 20…55 35…65 52…107 Rezistenţa la compresiune. Tabelul 10.11 Diagrama de echilibru a sistemului SiO2Al2O3 Componentul de bază al porţelanurilor tehnice este mulitul care asigură acestuia rezistenţă mecanică şi rezistenţă la şoc termic ridicate. oC 300…400 200…650 400…780 440…1100 Pentru reducerea (sau chiar eliminarea) absorbţiei de apă în pori. piesele din ceramică se acoperă cu glazuri.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor corespunzătoare echilibrului. o parte din topitură nu va reuşi să cristalizeze. 209 .4 Porţelanuri tehnice – caracteristici principale Denumirea comercială a materialului Porţelan pentru izolatori de joasă tensiune Porţelan pentru izolatori de înaltă tensiune Cordierit (compus de bază 2MgO·2Al2O3·5SiO2) Steatit (compus de bază 3MgO·4SiO2·H2O) Densitatea. rezistenţă la agresiunea acizilor şi alcaliilor.

Caracteristicile de exploatare ale pieselor pe bază de alumină depind în mare măsură de concentraţia masică a acesteea.4. Datorită energiei mari de legătură a oxizilor. pentru evitarea acestor neajunsuri se adaugă CaO şi/sau MgO care în concentraţii mai mici de 10…15% se dizolvă în ZrO2 şi stabilizează structura cubică ce se menţine de la temperatura de cristalizare până la temperatura ambiantă. ZrO2.7 % rezistenţa la compresiune creşte de la 1800 N/mm2 la 2500 N/mm2 iar temperatura de utilizare de la 1300 oC. Pe lângă MgO. locul ionilor Mg2+ şi Al3+ fiind luat de alte metale. refractarele bazice pot conţine şi alţi oxizi dintre care mai des întâlniţi sunt CaO. spinelul are o reţea cristalină cubică complexă în care ionii Mg2+ ocupă interstiţiile tetraedrice. titanaţi şi ferite.2). Oxidul de aluminiu (Al2O3. compuşii sunt foarte stabili la acţiunea agenţilor chimici şi au duritate şi rezistenţă la compresiune ridicate. prin creşterea % Al2O3 de la 85 % la 99. care este o fază bertholidă cu topire congruentă (v. în figura 10. TiO2 şi BeO). materiale izolante. Pentru exemplificare. 210 . tipul de structură spinelică este frecvent întâlnită.2. alumina) are temperatura de topire 2054 oC şi cristalizează sub formă de corindon aşa cum s-a arătat mai sus.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 10. de exemplu. 2. se obţine alumina transparentă utilizată în optica tehnică. Oxidul de zirconiu (ZrO2) are temperatura de topire-solidificare 2690 oC şi prezintă mai multe forme alotropice: reţea monoclinică de la ta până la 1000 oC.12 în care se prezintă diagrama de echilibru a sistemului ZrO2 – CaO. din care rezultă formarea compusului MgAl2O4 (sau MgOAl2O3) numit şi spinel. Al2O3 şi Cr2O3. In condiţii tehnologice deosebite şi cu materii prime de puritate înaltă. unelte de tăiat. Existenţa transformărilor alotropice care se produc cu creştere de volum înrăutăţeşte comportarea materialului. Componentei mai importanţi ai acestor ceramice sunt: oxizi (Al2O3. implanturi medicale. MgO. temperatura de utilizare şi rezistivitatea electrică.scap. cum ar fi materialele refractare. aşa cum rezultă din figura 10. Oxidul de magneziu (MgO – magnezită) are temperatura de topire 2800 oC şi constituie baza materialelor refractare pentru căptuşelile cu caracter bazic a cuptoarelor. la 1700 oC Reprezintă cea mai importantă ceramică oxidică şi are utilizări multiple.13 se prezintă diagrama de echilibru a sistemului MgO − Al2O3. cu creşterea conţinutului de Al2O3 creşte rezistenţa la compresiune. iar ionii Al3+ ocupă interstiţii octaedrice. Materialele ceramice oxidice Materialele ceramice oxidice sunt materiale policristaline formate din oxizi sau compuşi oxidici şi lipsite de faze sticloase. tetragonală pe intervalul 1200…2370 oC şi cubică peste 2370 oC. abrazivi.

Ni. .10. Materialele refractare Sunt produse ceramice rezistente la temperaturi înalte. Mn. Cu. Li etc) având formula generală nkMkO·qFe2O3 unde nk este numărul de molecule al oxidului metalului Mk. Zn. Diagrama de echilibru a sistemului ZrO2 – CaO Fig.rezistenţa la deformare (înmuiere) sub sarcină care se apreciază prin temperatura la care se produce o deformare specifică de 0. Feritele sunt compuşi ai oxidului de fier (Fe2O3) şi ai altor metale (Ba.3.2 N/mm2 (vezi şi scap.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Fig. Ca.3 E). se utilizează pentru proprietăţile feroelectrice (se polarizează în câmp electric) la realizarea generatoarelor şi traductoarelor pentru ultrasunete. Mg.4. Sr). k=1.12.3.rezistenţa piroscopică numită frecvent şi refractaritate este temperatura la care o epruvetă conică din materialul considerat se tasează cu o valoare dată.2. Mg. 10. Comportarea la temperaturi înalte a materialelor refractare se apreciază în principal cu ajutorul a două mărimi: . se utilizează ca materiale feromagnetice datorită rezistivităţii electrice ridicate (ceea ce reduce pierderile prin curenţi turbionari) şi costului mai redus decât al aliajelor metalice. fiind încadrate în această categorie cele care îşi menţin caracteristicile până la temperatura de minimum 1500 oC. în condiţii determinate de expunere la temepratură. Sr. 211 .13. unde M este un metal bivalent (Ba.5 % sub acţiunea unei sarcini de compresiune de 0. 10. Diagrama de echilibru a sistemului MgO − Al2O3 Titanaţii sunt compuşi cu formula MTiO3. 10.

a cărui diagramă de echilibru a fost prezentată în figura 10. vor exista două tipuri de faze cristaline: faze cristaline primare sub formă de cristale mari. Diversitatea materialelor refractare este foarte mare. Domeniile principalelor tipuri de refractare silicatice din sistemul SiO2–Al2O3 şi domeniile temperaturilor caracteristice (refractaritatea şi temperatura de înmuiere sub sarcină) sunt prezentate în figura 10. c) Al2O3 şi Cr2O3.5 % Al2O3) deoarece au temperatura de topire cea mai scăzută.11) şi pot fi utilizate până la cca 1800 oC în cazul încălzirilor de scurtă durată şi până la temperaturi de 1650 oC în cazul solicitărilor şi/sau încălzirilor de lungă durată. • refractarele corindonice sau mulito-corindonice sunt fabricate din 212 . Din diagrama de echilibru se constată că trebuie evitate compoziţiile cu concentraţia de Al2O3 apropiată de cea eutectică (5. În industria petrolieră şi petrochimică se utilizează în mod frecvent refractarele din sistemul SiO2–Al2O3. şi %Al2O3 = 63…80% au structură mulitică (v. şi %Al2O3 = 40…30%) are caracteristici mai reduse decât refractarele silicatice. Restul de fază lichidă care nu cristalizează va constitui fază vitroasă şi prezenţa sa limitează proprietăţile de utilizare ale materialelor refractare prin micşorarea temperaturii de înmuiere sub sarcină. aceeastă comportare se explică prin proprietatea cuarţului de a forma la recristalizare în fază solidă reţele complexe de tip tridimit (v. rezistenţă la şoc termic şi conferă căptuşelilor cuptoarelor caracter acid. insolubile în topitură şi faze cristaline secundare. • refractarele silimanitice (superaluminoase) cu %SiO2 = 36…20%. timp de mai multe zile pentru a da posibilitatea cristalizării cvasitotalităţii fazei lichide. 10.2) şi vâscozităţii ridicate a sticlei silicioase prezentă ca fază vitroasă în aceste ceramici. care provin din cristalizarea topiturii în perioada de răcire şi se prezintă sub formă de cristale mici. scap. b) MgO şi CaO.14. figura 10. În aceste condiţii. oxizii care stau la baza compoziţiei lor chimice putându-se grupa în trei categorii: a) SiO2 şi ZrO2. Ele se caracterizează prin temperaturi de înmuiere ridicate. iar răcirea se face foarte lent.15 din care rezultă următoarele: • refractarele silica (% SiO2> 93%) au refractaritatea şi temperatura de înmuiere foarte apropiate putând fi utilizate până la temperaturi de 1650 oC. prezenţa unei cantităţi mai mari de fază sticloasă face ca diferenţa dintre refractaritate şi temperatura de înmuiere sub sarcină să fie mai mare.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR În procesul de fabricaţie refractarele se ard la temperaturi ridicate şi se menţin mai multe ore la temperatura maximă până la apariţia fazei lichide. Principalele tipuri de materiale refractare în funcţie de componentele preponderente sunt prezentate pe schema din figura 10. • şamota (%SiO2 = 60…70%.11.

compresiune.13).15.. 10.2300 2900…3100 3400…3600 1700 1680 1700 1740 1830 1950 1650 1250 1275 1350 1350 1400 1500 1500 1450 18…22 15…25 15…25 30. fig.. Caracteristicile unor materiale refractare utilizate frecvent Temperatura Rezistenţa Rezistenţa la Densitatea de înmuiere piroscopică.14. o C N/mm2 kg/m3 o C A. Proprietăţile celorlalte tipuri de materiale refractare nominalizate în figura 10. rezistenţa mecanică este dependentă de conţinutul de alumină aşa cum a fost arătat anterior. Refractare acide (SiO2 + Al2O3) Refractare silica (%SiO2 > 95%) Samotă inferioară (20…25% Al2O3) Samotă standard (30…35% Al2O3) Samotă densă (40…45% Al2O3) Refractare mulitice (75…80%Al2O3) Refractare mulito-corindonice (80…85% Al2O3) Magnezită (%MgO > 92%) Crom –magnezită (25…50% MgO. Fig. În tabelul 10. Domeniile temperaturilor limită pentru refractaritate şi deformare sub sarcină în sistemul SiO2 – Al2O3 Tabelul 10. sub sarcină.5 se prezintă câteva materiale refractare utilizate mai des şi proprietăţile lor principale.14 pot fi apreciate pe baza diagramelor binare de echilibru ale sistemelor corespunzătoare aşa cum s-a arătat anterior pentru ceramicele pe bază de MgO (v. Refractare bazice 2900…3100 2200 2900…3100 3200…3400 213 2000 1950 . Principalele tipuri de materiale refractare Fig 10. 15…25% Al2O3) Cromit (% Cr2O3 > 85%) 1700…1900 1800…2000 1800…2000 2100…. 10. Materialul refractar aparentă. ele pot fi utilizate până la temperaturi de 1900 oC.40 25…35 40…50 45…75 35…55 65…85 B. 12…28% Cr2O3.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor alumină pură topită şi eventual mici cantităţi de argilă ca liant.5.

se caracterizează prin rezistenţă mecanică ridicată şi comportare bună la fluaj. boruri sau siliciuri ale căror unităţi structurale au la bază de obicei legături covalente care le conferă temperaturi înalte de topire sau de descompunere modul de elasticitate şi duritate ridicate.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 10. este un material din categoria ceramicelor tehnice de performanţă din care se pot obţine piese complicate. bazate preponderent pe legătura covalentă. romboedric sau cubic. În practică se utilizează de obicei produse sinterizate împreună cu un liant care este tot un material ceramic refractar. 214 . iar ponderea legăturilor covalente este de cca 70 %. nitruri. printre care cea mai importantă o reprezintă stabilitatea până la 1800 oC. Nitrura de bor poate cristaliza în sistemul cubic şi în sistemul hexagonal. cristalizată în sistemul hexagonal (ca şi grafitul) este utlizată pentru fabricarea unor piese prin sinterizare şi pentru electrozi de sudură. Cele mai comune utilizări sunt ca materiale abrazive şi ca materiale pentru rezistenţe de încălzire electrică a cuptoarelor (cunoscute sub denumirea comercială de “bare de silită”).4. Câteva ceramice neoxidice şi proprietăţile lor mai importante sunt prezentate în tabelul 10. Prin procedee tehnologice moderne s-a reuşit înlocuirea unor atomi de siliciu şi de azot cu atomi de aluminiu şi oxigen.4. cap 12). fiind materialul sintetic cu cea mai mare duritate. prin variaţia legăturilor atomice şi ionice se obţin structuri noi şi deci proprietăţi noi.6. Materialele ceramice neoxidice Materialele ceramice neoxidice sunt compuşi de tipul carburi. Nitrura de siliciu cristalizează în sitemul hexagonal. conductibilitate electrică şi rezistenţă la oxidare (la temperaturi de peste 1500 oC se acoperă cu un strat de SiO2). menţinându-şi practic nemodificate caracteristicile până la 1400 oC. Aceste structuri îi conferă duritatea mare stabilitate termică. ceea ce a făcut ca sialonurile să fie utilizate pe scară din ce înce mai mare la fabricarea unor piese puternic solicitate. Aceste caracteristici le-a impus ca materiale destinate unor categorii largi de aplicaţii pentru obţinerea de piese prin sinterizare sau sub formă de fibre pentru obţinerea materialelor compozite (v. Carbura de siliciu cristalizează într-un număr mare de forme alotropice cu densităţi aproape egale şi structuri de tip hexagonal. obţinându-se o clasă nouă de materiale ceramice denumite sialon (de la Si−Al−O−N) ale căror unităţi structurale sunt tetraedrii (SixAl1−x)(OyN1−y)4−. cu stabilitate dimensională bună la variaţii de temperatură. cristalizată în sistemul cubic (nitrura cubică de bor sau CBN) are duritatea apropiată de a diamntului.

6. B3+. care modifică structura prin apariţia unor ioni metalici ce se pot plasa între tetraedrii [SiO]4−.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Tabelul 10. Utilizarea sticlei de silice cu această structură este limitată la aplicaţii speciale unde se cere refractaritate ridicată. Pentru majoritatea aplicaţiilor însă este necesar ca temperatura de curgere Tc (v.. etc. o C 2400 1898 2700…290 2425 0 Nitrura cubică de bor 3480 5000 840…870 6500…700 1540 (BN) 0 Carbura de wolfram (WC) 15500 2700 580…620 4500. Ti.2 b). cu deosebirea că baza piramidei de diamant (care constituie penetratorul ) este un romb.9) să fie mai redusă pentru prelucrarea sticlei în condiţii economice corespunzătoare.5. aşa cum se observă în figura 10. Carburile de W.16 b. fig. baza structurii sticlelor silicatice o constituie reţeaua spaţială de unităţi [SiO]4− legate în poziţii aleatoare (v.2. Caracteristicile unor materiale ceramice neoxidice Denumirea şi formula chimică a materialului Carbura de siliciu (SiC) Nitrura de siliciu (Si3N4) Carbura de bor (B4C) Densitatea . fig.. kg/m3 2700…320 0 1900…320 0 2510 Duritatea Knoop* 3000 Modulul de elasticitate.). Ta se utilizează ca materiale dure pentru scule sub formă de plăcuţe sinterizate cu un liant metalic (de obicei Co). Carbura de bor are duritatea imediat mai mică decât CBN fiind utilizată la realizarea sculelor aşchietoare sau în construcţii aerospaţiale datorită modulului de elasticitate ridicat şi densităţii reduse (v. tabelul 10. N/mm2 900…1100 250…700 Temperatura de topire sau de descomp. componentele sticlelor se pot grupa după cum urmează: a) Formatorii de reţea (vitrifianţi) sunt oxizi ai elementelor cu cationi de rază mică şi sarcină relativ mare (Si4+. cationii respectivi se înconjoară (coordinează) cu 3−4 ioni de oxigen formând tetraedri sau piramide 215 . kN/mm2 380…420 160…320 3500 440…460 Rezistenţa la compresiun e.6).500 2780 0 4800…494 Carbura de titan (TiC) 3100 330…350 2500…280 3100 0 0 * Metoda Knoop de determinare a durităţii se bazează pe aceleaşi principii ca şi microduritatea Vickers. 10. P5+.. Sticlele Aşa cum s-a arătat în scap 10. În acest context. aşa cum se observă din figura 10. 10. sau pot lega tetraedrii între ei.16 a. 10. Acest lucru se realizează prin adăugarea altor componente.

în această categorie intră Al2O3.16b). Temperatura de topire a silicei se reduce în prezenţa fondanţilor prin distrugerea continuităţii reţelei datorită ruperii lanţurilor Si−O−Si de către ionii metalelor alcaline (v. oxidul de potasiu K2O şi oxidul de litiu Li2O) sau de stabilizatori (de exemplu: oxidul de calciu CaO. oxizi care acţionează prin înlocuirea în reţea a ionului Si4+ cu ionii metalelor respective. aşa cum a fost arătat. c− sticla calco-sodică b) Modificatorii de reţea sunt componentele cu rol de fondanţi (de exemplu: oxidul de sodiu Na2O. 10. Mg) ai căror ioni contribuie la realizarea legăturilor între unităţile structurale (v. Imbunătăţirea caracteristicilor se realizează prin acţiunea stabilizatorilor care sunt oxizi ai metalelor bivalente alcalino-pământoase (Ca. 10. pentru exemplificarea influenţei fondanţilor. oxidul de bariu BaO şi oxidul de zinc ZnO). pe care se observă existenţa unei transformări de tip eutectic la temperatura de 800 oC şi formarea compusului Na2O·2SiO2 cu temperatură de topire mai mică decât a silicei. Sticlele formate numai din silice şi oxizi alcalini au rezistenţă scăzută la acţiunea substanţelor chimice. Structura sticlelor: a – sticla silico – sodică.16. rezistenţă mecanică şi rezistenţă la şoc termic reduse. Fig. Ba. 216 . fig. c) Intermediarii sunt componente care contribuie atât la formarea reţelei cât şi la modificarea unor caracteristici. PbO şi ZrO2. dând naştere reţelei spaţiale dezordonate. formatorul de reţea cel mai utilizat este silicea (SiO2) însoţit în unele cazuri de oxidul boric B2O3 şi/sau pentaoxidul de fosfor (P2O5).10. fig. oxidul de magneziu MgO. în figura 10.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR care se leagă între ei prin vârfuri.17 se prezintă diagrama de echilibru a sistemului SiO2−Na2O.16 a).

Sticlele calcosodice conţin 70…75 % SiO2. ambalajelor. dar proprietăţi optice şi electrice deosebite. atât cele discontinui (vata de sticlă). fiind utilizate pentru fabricarea geamurilor (sticla plană). remarcându-se influenţa deosebit de puternică a concentratorilor de tensiuni. ceea ce conduce şi la o dispersie mare a caracteristicilor mecanice (v. 10. fig. Limitele concentraţiilor pentru oxizii de bază (SiO2.9) putând fi utilizate şi la temperaturi înalte. cât şi cele continui 217 .10.7. fig. Na2O şi CaO) rezultă pe de o parte din condiţia reducerii temperaturii de topire ceea ce ar însemna cantităţi mai mari de Na2O. Fig. pentru reducerea tendinţei de cristalizare se introduce 3…4 % MgO. Sunt utilizate la fabricarea materialelor electroizolante. Denumirea comună de “cristal de plumb” se folseşte pentru sticlele care conţin peste 20 % PbO. care se pot grupa în funcţie de tipul oxizilor care imprimă sticlei anumite proprietăţi. tabelul 10. Principalele particularităţi ale comportării sticlelor la solicitări mecanice au fost prezentate anterior. iar pe de altă parte asigurarea unei rezistenţe chimice mai bune.11 % CaO. 8). Diagrama de echilibru a Răspândirea lor extrem de mare se sistemului SiO2 − Na2O datorează costului redus al materiilor prime.19 % Na2O şi 8...2. 10. Sticlele cu plumb au rezistenţă chimică scăzută. 10. fără să afecteze stabilitatea chimică şi fără să modifice proprietăţile de solidificare ale silicei. 13. precum şi influenţa prezenţei apei asupra rezistenţei la solicitări de durată (v. ceea ce ar însemna concentraţii de CaO mai mari. dar acesta are influenţă negativă asupra solidificării (favorizează cristalizarea). Cea mai importantă utilizare a sticlelor ca materiale structurale o constituie fără îndoială fibrele. Sticlele boro-silicatice se caracterizează prin coeficienţi de dilatare mici..2).Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Există o varietate foarte mare de tipuri de sticle. Sticlele alumino-silicatice au temperaturile punctelor fixe de vâscozitate ridicate (v. fiind utilizate ca sticle speciale pentru aparatura de laborator care lucrează la temperaturi ridicate. Sticlele calco-sodice sunt cele mai uzuale. în scap. obiectelor de menaj şi anumitor aparate de laborator..17. sunt prezentate în tabelul 10. Conţinutul redus de oxizi alcalini le conferă o rezistivitate electrică foarte mare şi rezistenţă chimică bună. compoziţiile chimice ale câtorva tipuri de sticle utilizate mai frecvent. Utilizarea oxidului B2O3 alături de SiO2 ca formator de reţea are ca efect reducerea temperaturii de topire.

3 Fe2O3 25 - Pe lângă componentele de bază.tip C – rezistente la coroziune .4 2. cap.5 <0. la fibrele din silice pură se obţin şi rezistenţe de 8000 N/mm2).7. prezenţa Al2O3 ca intermediar.tip AR – rezistente la alcalii . deoarece prezenţa acestora conduce la micşorarea rezistivităţii electrice (ionii Na+. Se utilizează sticle silicatice cu compoziţii complexe. Analizând compoziţiile chimice ale sticlelor utilizate pentru fibre (v. se constată că sunt sticle alumino-silicatice şi boro-silicatice. K+ sunt purtători de sarcină electrică). unele sticle conţin şi cantităţi mici de alţi oxizi metalici pentru îmbunătăţirea proprietăţilor optice sau pentru colorare.2 < 0.58% PbO 96 3 < 0. Rezistenţa la tracţiune a fibrelor de sticlă este mult mai mare decât cea determinată pe epruvete deoarece structura are un grad de anizotropie cu atât mai pronunţat cu cât diametrul fibrei este mai redus.5 Fe2O3 15 0.7).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR folosite în principal la obţinerea materialelor compozite (v.5 12.5 <0.tip S − rezistenţă mecanică mare * Concentratia masică în % pentru: Formatori de Modificatori şi stabilizatori Intermediari reţea de reţea SiO2 B2O3 Na2O K2O CaO MgO Al2O3 Alţii * 72 14 1 8 4 1 80.5 0.tip E – rezistivitate elctrică mare . Emailarea este o metodă relativ ieftină de obţinere a unor piese metalice cu rezistenţă ridicată la coroziune. Pentru obţinerea unor straturi de acoperire uniforme. iar prin procesul de fabricaţie se realizează obţinerea de fibre cu suprafeţele lipsite de defecte. (formator şi modificator de reţea) conduce la creşterea stabilităţii chimice.12). se ating astfel rezistenţe la tracţiune de 2000…5000 N/mm2 în funcţie de conţinutul de SiO2 şi de diametrul fibrei (de exemplu.tipa A – calco-sodică normală . 218 . În cazul fibrelor tip E utilizate în electrotehnică se remarcă limitarea drastică a conţinutului de oxizi alcalini. care capătă importanţă mai mare în cazul fibrelor datorită secţiunii reduse şi suprafeţei mare de expunere la mediu.9 4 0. Compoziţiile chimice ale unor sticle uzuale Tipul sticlei Sticle calco-sodice (sticlă plană) Sticla boro-silicatică (“Pyrex”) Sticla alumino-silicatică Sticla cu plumb (‘cristal”) Sticla Vycor Sticle pentru fibre: .2 70 62 65 54 65 1. aderente şi continui emailurile trebuie să aibă capacitate de umectare a suprafeţei metalice şi capacitate de întindere.5 22 0. în care %SiO2 = 45…55 % iar %Na2O sau %Li2O = 15…20 %.5 14.5 5 8 16 14 8.5 2 58% ZrO2 4 0. O categorie aparte de mase sticloase o constituie emailurile aplicate pe suprafaţa pieselor metalice în unul sau mai multe straturi. tabelul 10.5 8 4 14 17 3 16 3 5 10 1. restul fiind adaosuri ce contribuie la îmbunătăţirea proprietăţilor şi aspectului.2 54 7.5 35 7 . Tabelul 10.

7. Pt. cantitatea de structură cristalină depinzând de condiţiile în care se face răcirea.80 %. până la vasele de bucătărie termorezistente. placajele rezistente la coroziune în industria chimică. are întărire lentă cu degajare redusă de căldură. Reacţia de hidratare este exotermă şi în urma desfăşurării complete se obţine o masă rezistentă cu rol de liant pentru particulele altor materiale înglobate (nisip şi pietriş). Compoziţia topiturii şi tipul germenilor de cristalizare se aleg astfel încât proprietăţile cristalelor şi ale sticlei intercristaline să fie corespunzătoare scopului urmărit. restul fiind masă vitroasă ce leagă între ele aceste cristale... Cr2O3). la răcirea topiturii germinarea se produce rapid în toată masa. Cimentul Este un material pulverulent constituit din silicaţi şi aluminaţi de calciu care sunt compuşi anhidri. de obicei pe bază de aluminosilicat de litiu în care se adaugă germeni de cristalizare ce pot fi: oxizi cu temperaturi înalte de topire (TiO2. instabili în prezenţa apei. Materialele vitroceramice au rezistenţă mecanică ridicată.. 219 . ZrO2. fiind utilizate în cele mai diverse domenii.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor 10. de la scuturile termice pentru vehicule spaţiale. în materialele vitroceramice uzuale cristalele pot reprezenta 50…95 % din volumul total. Baza topiturii o constituie o sticlă simplă. Materialele vitroceramice Materialele vitroceramice sunt materiale policristaline de tipul aluminosilicaţilor obţinute printr-o tehnologie asemănătoare cu cea a sticlei. are întărire rapidă cu degajare mare de căldură. dar sunt supuse unui proces de cristalizare controlată. fluoruri sau chiar metale (Ag. amestecaţi cu apa ei formează compuşi hidrataţi. stabili şi cristalizaţi. proprietăţi optice şi electrice deosebite. 10. Au.15 % şi are întărire rapidă la început.6. • silicatul tricalcic 3CaO·SiO2 (simbol C3S) se află în proporţie de 40. Cu). Calitatea vitroceramului depinde esenţial de uniformitatea germinării în toată masa topiturii şi de posibilitatea de a controla numărul germenilor de cristalizare. P2O5. coeficient de dilatare foarte mic (deci rezistenţă la şoc termic).. • aluminatul tricalcic 3CaO·Al2O3 (simbol C3A) se află în proporţie de 7. Principalele componente ale cimentului şi concentraţiile masice ale acestora sunt: • silicatul dicalcic 2CaO·SiO2 (simbol C2S) se află în proporţie de 0…30 %.

rezultând o masă pulverulentă (dimensiuni de particule 0. 214 ceramice.8. N/mm2 după 3 după 28 zile zile 12. 12) numit beton . v. cu rezistenţă mecanică redusă..5 26. diatomite etc.5 26. amestecul nu are palsticitate suficientă. o structură poroasă. cenuşă de termocentrale.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • aluminatul feric tetracalcic 4CaO·Al2O3·Fe2O3 (simbol C3AF)se află în proporţie de 4. 219 aluminat tricalcic (C3A).5 26.15 % şi are întărire lentă. Compoziţiile şi proprietăţile cimenturilor portland Concentraţiile masice. aceasta rămâne în masa betonului şi după evaporare va rezulta.5…50 µm). cimentul se foloseşte împreună cu nisip şi pietriş (care se află în proporţia cea mai mare). Compoziţiile nominale ale cimenturilor portland şi rezistenţa la compresiune după întărire sunt prezentate în tabelul 10.5 22 25. Dacă se introduce apă mai puţină. 219 alumino-silicaţi. cap. 215 carbura de siliciu. % Tipul cimentului C2S Tip 10 – normal (standard) Tip20 – cu întărire lentă şi căldură redusă Tip 30 – cu întărire rapidă Tip 40 – cu degajare mică de căldură Tip 50 – rezistent la sulfaţi 25 31 14 46 38 C3S 49 44 58 28 41 C3A 11 5 11 5 4 C3A F 8 13 8 13 10 Rezistenţa la compresiune . Pentru obţinerea rezistenţei mecanice corespunzătoare trebuie să se asigure un raport optim apă/ciment.8 . 197 . 207 carbură de bor. Există şi alte varietăţi de cimenturi care pe lângă componentei cimentului portland conţin şi alte substanţe cum ar fi: zgură de furnal.5 10 22 8. nu umple bine forma şi va conţine aer. de asemenea. Cel mai utilizat tip de ciment este cimentul “Portland” (după numele insulei britanice unde s-a fabricat pentru prima dată) care se obţine prin calcinarea calcarului cu argilă şi măcinarea produsului sinterizat.. formând astfel amestecul (agregatul compozit. ceea ce conduce la o structură poroasă a betonului.5 10. Dacă se introduce apă în exces. 201 220 argile. gips. 210 aluminat feric tetracalcic (C3AF). Cuvinte cheie alumina. Tabelul 10. Aceste substanţe modifică proprietăţile cimentului prin formarea unor hidrosilicaţi sau hidroaluminaţi mult mai stabili.5 Aşa cum a fost arătat mai sus.

219 corindon. 217 sticle boro-silcatice. 1988 4. 214 nitrura de siliciu. Tehnologia sticlei. 208 cristobalit. 212 refractare silica. Introduction to Materials Science for Engineers. 197 sticlă “securit”. 1988 7. Editura Didactică şi Pedagogică. 211 şamotă. Inc.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor ceramice neoxidice. Bucureşti. 204 fondant. 211 fisurare sub tensiune. 207 feldspat. Bucuresti. 217 sticle pentru fibre.. The Science of Engineering Materials. 208 cromit. Nica Al. 1992 3. 207 încovoiere statică. 197 sticle alumino-silicatice. Editura Didactică şi Pedagogică. 209 gresie ceramică. 214 silicat dicalcic (C2S). Shackelford J. 205 refractare corindonice. 1986 221 . 214 oxidul de zirconiu.. 1983 2. 207 punct fix de vâscozitate. Ifrim A. 201 duritate Knoop. 212 refractare silimanitice.. 218 temperatură de curgere. Smith Ch. 202 intermediari. 211 vâscozitate. 207 titanaţi. s. 208 nitrura de bor. 213 devitrifiere. 205 temperatură de înmuiere. Constantinescu D. 214 ceramice oxidice. 215 emailuri. şi Ciocea N. 216 starea amorfă (vitroasă). 217 sticle cu plumb.S. 212 sialon. Saban R. 211 rezistenţa piroscopică (refractaritate). Stiinţa materialelor.a. 207 ferite. 1995 6. 215 Bibliografie 1. Bucuresti. 206 sticle. 219 modificatori de reţea. Noţingher P.. Macmillan Publishing Company. 203 spinel. O. 216 mulit. 207 ciment. 219 silice. Editura Didactică şi Pedagogică. 200 teracotă. Printice Hall.. 219 silicat tricalcic (C3S). 216 magnezită. Vasilescu D. 218 faianţă. 216 glazură. 210 stabilizator. Studiul si ingineria materialelor. Bucureşti. 217 sticle calco-sodice. Materiale electrotehnice. Editura Tehnică. New Jersey. 197. 210 ceramice silicatice. 200 şoc termic. 212 rezistenţa la înmuiere sub sarcină. 1981 5. New York. 205 temperatură de recoacere. Ceramica tehnică. 210 materiale vitroceramice. Bucuresti. 210 porţelan. 204 vitrifiant. 205 temperatură de vitrifiere. Editura Tehnică. 205 temperatură de prelucrare. Nölle G.

b) numărul de anioni ai unităţii respective. Care dintre afirmaţiile următoare despre şocul termic sunt adevărate: a) este fenomenul de reducere bruscă a vâscozităţii la reducerea temperaturii sub o anumită valoare.. 1994 9. c) rezistenţa la compresiune. Fundamente.4.10. b) modificarea numărului de coordinaţie al unităţii structurale. c) este fenomenul de fisurare sau 222 . 1989 10.6.10. Bucureşti. H. c) numărul de cationi din unitatea de volum. c) structura este complet amorfă. c) distanţele dintre particulele constitutive şi intensitatea legăturilor nu sunt uniforme. Ce reprezintă devitrifierea sticlelor: a) trecerea în stare fluidă prin reducerea treptată a vâscozităţii. d) numărul electronilor de valenţă ai componenţilor? T. b) se topesc şi se solidifică la temperatură constantă. b) este fenomenul de creştere necontrolată a dimensiunilor la o variaţie bruscă a temperaturii. Bucuresti 1986 11. Editura Tehnică.5. d) alungirea procentuală după rupere? T. Care dintre afirmaţiile următoare depre structura materialelor ceramice sunt adevărate: a) este o structură complexă ce conţine faze cristaline şi faze amorfe. Zet Gh. b) structura este complet cristalină. Addison-Wesley Reading. Massachusetts.. Fizica stării solide – aplicaţii în inginerie Editura Tehnică. Editura Tehnică.3.10. b) legături ionice şi legături covalente.1. d) structura corespunde unei stări stabile cu energia liberă minimă? T. Care dintre mărimile următoare reprezintă numărul de coordinaţie al unităţii structurale a materialelor ceramice: a) numărul de cationi din interstiţiile tetraedrale. Elements of Materials Science and Engineering. b) caracteristica de încovoiere prin şoc. Van Vlack L. Tenţulescu D.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8. Care dintre mărimile enumerate se utilizează pentru caracterizarea rezistenţei mecanice a materialelor ceramice şi a sticlelor: a) rezistenţa la încovoiere statică.10.7. * * * Hütte. d) legături ionice şi legături moleculare? T. formată din faze metalice şi faze nemetalice? T. c) legături metalice şi legături covalente. Fibre de sticlă. Care tipuri de legături se întâlnesc în cazul materialelor ceramice: a) legături metalice. Ursu D. Bucureşti. Ce se poate spune despre corpurile vitroase (amorfe): a) structura este constituită din lanţuri spaţiale în care poziţia relativă a unităţilor structurale este aleatoare ca în starea lichidă.10. Manualul inginerului.2.10. 1995 Teste de autoevaluare T10.L. Sixt Edition. d) trecerea spre starea de echilibru stabil prin creşterea gradului de ordine din structură? T. d) structura este complexă. c) pierderea componenţilor cu rol de vitrifianţi din structură.

Mg. c) conductivităţii termice reduse. b) temperatura maximă la care apare deformarea plastică a unui corp supus unei solicitări constante.10. Ce este mulitul: a) un mineral natural care însoţeşte argila şi este baza majorităţii constituenţilor materialelor ceramice silicatice.10. Ce reprezintă temperatura de vitrifiere Tv a sticlelor: a) temperatura sub care corpul se comportă ca un solid cristalin. Rezistenţa la deformare (înmuiere) sub sarcină este apreciată în mod uzual prin: a) tensiunea de compresiune care provoacă o deformare plastică dată. Care dintre afirmaţiile următoare despre feldspaţi sunt adevărate: a) sunt compuşi alumino-silicatici de Na. d) alumino-silicat hidratat cu formula Al2O3 ·2SiO2·2H2O? T. c) temperatura la care se produce o deformare elasto-plastică dată sub acţiunea unei solicitări de întindere. Ce reprezintă temperatura de curgere Tc a sticlelor:a) temperatura deasupra căreia vâscozitatea este mai mică de 104 Pa·s. d) diferenţa de temperatură ∆T dintre temperatura suprafeţei corpului şi temperatura mediului pe care o poate suporta un corp răcit sau încălzit în anumite condiţii fără să se deformeze? T. b) silice (SiO2) în 223 . c) măresc rezistenţa la deformare sub sarcină a ceramicelor.13. Cui se datorează sensibilitatea materialelor ceramice şi a sticlelor la şoc termic: a) coeficientului de dilatare liniară mai redus al acestor materiale.10. d) temperatura de modificare a transparenţei sticlei? T. Ce este rezistenţa la şoc termic: a) tensiunea mecanică la care se deformează un corp supus unei diferenţe mari de temperatură.10.10. d) prezenţei fazelor cristaline? T. c) temperatura la care se determină limita de curgere prin încercarea la tracţiune.10. Ca. d) se produce ca urmare a apariţiei unei neuniformităţi pronunţate a temperaturii pe secţiunea piesei? T. d) temperatura care determină un anumit grad de deformare sub acţiunea unei tensiuni de compresiune date? T.9. d) temperatura de prelucrare a sticlei? T. c) diferenţa de temperatură ∆T dintre temperatura suprafeţei corpului şi temperatura mediului pe care o poate suporta un corp răcit sau încălzit în anumite condiţii fără să se fisureze. b) temperatura la care apar deformaţii plastice mai mari decât o anumită valoare. b) o varietate de argilă cu structură lamelară. d) au rolul de fondanţi fiind la originea masei vitroase care leagă particulele de silice şi de argilă în structura ceramicelor? T. c) compus chimic definit pe bază de calciu cu formula 2CaO·SiO2. au rolul de a forma fazele cristaline ale ceramicelor. b) temperatura sub care vâscozitatea este mai mare de 104 Pa·s.15. c) temperatura sub care vâscozitatea este mai mare de 1018 Pa·s.10. Ce este caolinul: a) o varietate de silice cu granule foarte fine.11.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor rupere la o variaţie bruscă a temperaturii.8. K.12.10. b) structurii amorfe. b) tensiunea de întindere care provoacă o deformarea elastică dată.10.14.

10. c) oxidul de sodiu (Na2O).23.21. d) oxidul de zinc (ZnO)? T.10.10.10.10. Care dintre afirmaţiile următoare despre sticlele calco-sodice sunt 224 . feldspat. în condiţii determinate de expunere la temperatură? T. c) oxidul de sodiu (Na2O).17. c) temperatura la care o epruvetă conică din materialul considerat se tasează cu o valoare dată. Cum se realizează îmbunătăţirea comportării la temperaturi ridicate a oxidului de zirconiu (ZrO2): a) prin calcinare la temperaturi de 1200…1300 oC.5 % sub acţiunea unei sarcini de compresiune de 0. Care dintre următoarele substanţe au rol de formatori de reţea în structura sticlelor: a) silicea (SiO2).18. c) prin adăugarea de CaO şi/sau MgO care în concentraţii mai mici de 10…15 % se dizolvă în ZrO2 şi stabilizează structura cubică.20. Care dintre afirmaţiile următoare despre spinel sunt adevărate: a) este un compus care se formează pe baza schimbului de electroni de acelaşi spin: b) este o fază daltonidă cu topire congruentă cu formula Al2O3 ·2SiO2. c) are tenacitate ridicată şi constituie baza lianţilor materialelor ceramice. Ce rol are glazurarea pieselor confecţionate din ceramică: a) de a mări rezistenţa la deformare sub sarcină.2 N/mm2. b) oxidul boric (B2O3).22. d) prin tratament termic de călire de punere în soluţie? T. d) are duritate ridicată şi este utilizată pentru realizarea implanturilor medicale de os? T. c) de a mări rezistenţa mecanică prin crearea unor tensiuni reziduale de compresiune? T.24. silice şi apă. c)este o fază bertholidă cu topire congruentă cu formula MgO·Al2O3. d) are o reţea cristalină cubică complexă în care ionii Mg2+ ocupă interstiţiile tetraedrice iar ionii Al3+ ocupă interstiţii octaedrice? T.10. c) amestecul plastic de argilă.10. Care dintre afirmaţiile următoare despre alumină sunt adevărate: a) are temperatura de topire 2054 oC şi cristalizează sub formă de corindon. d) un compus definit cu topire incongruentă care apare în sistemul SiO2-Al2O3 şi corespunde formulei chimice 3Al2O3·2SiO2? T.10.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR stare amorfă. b) de a micşora higroscopicitatea prin formarea unui strat compact cu structură vitroasă. b) prin adăugarea de Al2O3 care în concentraţii mai mici de 5 % se dizolvă în ZrO2 şi stabilizează structura tetragonală.16.10. b) temperatura la care o epruvetă cubică capătă o deformare specifică de 0. Care dintre următoarele substanţe au rol de modificatori de reţea (fondanţi) în structura sticlelor: a) alumina (Al2O3). d) oxidul de plumb (PbO)? T. b) oxidul de magneziu (MgO). b) oxidul de litiu (Li2O). Care dintre următoarele substanţe au rol de stabilizatori în structura sticlelor: a) alumina (Al2O3). Ce reprezintă rezistenţa piroscopică a materialelor ceramice refractare: a) temperatura la care vâscozitatea scade sub 103 Pa·s.19. c) oxidul de sodiu (Na2O). d) oxidul de zinc (ZnO)? T. b) are temperatura de topire 1716 oC şi cristalizează sub formă de cristobalit.

ciment Tip 30.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor adevărate: a) toate sticlele calco-sodice conţin 70…75 % SiO2. d) sticlele calco-sodice? T. ciment Tip 30. c) sunt materiale policristaline de tipul alumino-silicaţilor obţinute printr-o tehnologie asemănătoare cu cea a sticlei. c) sticlele alumino-silicatice. d) în topitură se adaugă germeni de cristalizare ce pot fi oxizi cu temperaturi înalte de topire. b) ciment Tip 10.1. Rezolvare Aşa cum s-a arătat în scap. Ti2O. Care dintre următoarele tipuri de sticle se utilizează pentru fabricarea fibrelor continui: a) sticlele boro-silicatice.2.26. şi supuse unui proces de cristalizare controlată.1 cu 225 . rA pentru rezolvarea aplicaţiei se utilizează datele prezentate în tabelul 10. Ce se poate spune despre rezistenţa la tracţiune a fibrelor de sticlă: a) este mai redusă datorită secţiunii mici. în cazul dat O2-).10. numărul de coordinaţie depinde de r raportul C (rC – raza cationului metalic şi rA – raza anionului. În care dintre următoarele enumerări cimenturile sunt prezentate în ordinea crescătoare a conţinutului de silicat tricalcic (C3S): a) ciment Tip 40. b) este mai mare datorită lipsei de defecte superficiale şi anizotropiei structurii.10.10. ciment Tip 20. fluoruri sau chiar metale? T.. ciment Tip 20. c) ciment Tip 20. Al2O3.28. d) este mai ridicată datorită utilizării sticlelor cu conţinut ridicat de silice? T. ciment Tip 10. c) concetraţia de CaO în compoziţia lor chimică este limitată de influenţa negativă asupra solidificării prin favorizarea cristalizării. b) concetraţia de CaO în compoziţia lor chimică este limitată de influenţa negativă asupra stabilităţii chimice. ciment Tip 50. c) este la fel cu cea determinată pe epruvete. Să se determine numărul de coordinaţie şi geometria coordinării pentru următorii oxizi componenţi ai ceramicelor şi sticlelor: SiO2. ciment Tip 20. d) ciment Tip 50.11 % CaO. Na2O.19 % Na2O şi 8.. 13.10.27.10.25. b) sunt sticle speciale supuse unui tratament de călire în urma căruia iau naştere tensiuni reziduale de compresiune în strat şi de întindere în miez. Care dintre afirmaţiile următoare despre materialele vitroceramice sunt adevărate: a) sunt materiale ceramice cu structura complet vitroasă. b) sticlele cu plumb. deoarece sticla este un material fragil. d) obţinerea sticlelor cu rezistenţă piroscopică se realizează prin creşterea concentraţiei de Na2O? T. 10. MgO şi CaO. ciment Tip 10? Aplicaţii A.

431 0.772 0.732 0.462 0. deci E a = = 1383 − 1213 T2 − T1 η 2 10 Ea  T2 −T1  226 . rezultat cunoscut deja din cele prezentate anterior.732 0.414 0. valoare care aparţine intervalului [0. r 4+ 0.295 0.9. scriind relaţia (10.314 ⋅ 1213 ⋅ 1383 10 6. în care singura necunoscută este Ea şi a η2 e RT2 RT1T2 η1 8.000 0.414) şi 0. 10. Pe aceaastă cale pentru SiO2.102 0.414…0. fie T1 şi T2.061 0. Să se calculeze energia de activare Ea pentru curgerea vâscoasă deasupra temperaturii de înmuiere a sticlei alumino-silicatice ale căror puncte fixe sunt prezentate în tabelul ce însoţeşte figura 10.2) pentru cele două puncte de pe curbă şi făcând Ea     η e RT1 raportul lor rezultă: 1 = E = e R  T1T2  .T1) = (106. Tabelul 10. adică de vâscozitatea η a materialului care depinde de temperatură conform relaţiei (10.1. se stabileşte numărul de coordinaţie.225.590 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR ajutorul cărora se calculează raportul rC rO 2 − (cu rO 2 − = 0.2).tab.732…1.414…0. Pentru ceilalţi oxizi se procedează identic. rezultatele aplicaţiei fiind prezentate în tabelul 10.039 0.1383) ce aparţin curbei η = f(T).039 rezultă: Si = = 0.132 nm). pentru sticla alumino-silicatică dată rezultă: T1 = 940 + 273 = 1213 K şi T2 = 1110+273 = 1383 K. Pe baza definirii punctelor tm şi tc se obţin două perechi de valori: (η1. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A10.078 0.000 Numărul de coordinaţie 4 6 6 8 6 8 Geometria coordinaţiei tetraedru octaedru octaedru cub octaedru cub A.6.225…0. Cationul Si4+ Al3+ Ti3+ Na+ Mg2+ Ca2+ rC .10.414…0.T2) = (104.1).057 0. Rezolvare Energia de activare pentru curgerea vâscoasă este legată de rezistenţa opusă deplasării atomilor la o temperatură dată.132 rO 2− deci numărul de coordinaţie este 4 iar geometria coordinării este tetraedrală (v.9. şi geometria coordinării.732…1.803 Intervalul căruia aparţine 0. 6 ln ln 4 ≅ 491170 J/mol.2.1213) şi (η2. temperaturile absolute corespunzătoare temperaturii de înmuiere tm şi temperaturii de curgere tc. nm 0.106 rC rO 2 − 0.732 0.9.295 . 0.

Rezultă: RT1T2 η1 8.10. tc = 1067 − 273 = 794 oC Tc = 8. O cărămidă refractară este realizată din şamota densă ale cărei caracteristici sunt prezentate în tabelul 10. Din tabelul 10.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor A. din figura 10. tp = 1109 − 273 = 836 oC Tp = 3 − 23 8. iar mulitul (3Al2O3·2 SiO2) se formează la concentraţia de %Al2O3m = 72 %.5 Pa·s iar cea corespunzătoare temperaturii tm este η2 = 106. fig. Aplicând pincipile de analiză a diagramelor de echilibru şi a diagramelor structurale prezentate în cap. rezultă : 227 .2. Pentru temperatura de curgere tc.2) scriind această relaţie pentru T1. Pentru o sticlă destinată prelucrării prin fasonare se cunoaşte că temperatura inferioară de recoacere tir = 515 oC iar temperatura de înmuiere este tm = 700 oC.5 rezultă că materialul analizat (şamotă densă) are %Al2O3m = 40…45 % .2.11 din care rezultă că la %Al2O3m = 5.5 % are loc o transformare eutectică.10. 10. Ea = 973 − 788 T2 − T1 η 2 10 Cu această valoare se poate determina constanta η0 din relaţia (10.6 ⋅ 10 − 23 547400 = 1109 K. ηp = 103 Pa·s (v. rezultă η 0 = η1e − Ea RT1 = 10 13. Rezolvare Refractarele de tip şamotă sunt materiale ce aparţin sistemului SiO2−Al2O3 a cărui diagramă de echilibru este prezentată în figura 10.9) şi rezultă: 547400 = 1067 K.6 ⋅ 10 ( ) ( ) A. Rezolvare Temperaturile cerute se pot determina pe baza relaţiei (10.314 ln 10 − ln 1.2) din care Ea rezultă: T = R(ln η − ln η 0 ) Energia de activare Ea pentru curgerea vâscoasă se determină procedând la fel ca la rezolvarea aplicaţiei A10.4.314 ln 10 4 − ln 1. Să se determine limitele între care se încadrează cantitatea de mulit din structura acestui material refractar. T1 = 515+273 = 788 K şi T2 = 700 + 273 = 973 K.3.314 ⋅ 788 ⋅ 973 1013.9 rezultă că vâscozitatea corespunzătoare temperaturii tir este η1 = 1013.5 ln = ln 6.6 Pa·s. 314⋅788 = 1. Să se determine temperatura de curgere tc şi temperatura de prelucrare tp ale acestui tip de sticlă.5 − e 547400 8. temperaturile absolute corespunzătoare vor fi. ηc = 104 Pa·s iar pentru temperatura de prelucrare tp.6·10-23.5. 6 ≅ 547400 J/mol.

5 45 − 5. Rezolvare Dilatarea liberă a blocului fiind împiedicată.75 N/mm2. pe baza observaţiei că materialul se deformează elastic până la rupere (este fragil) rezultă că este valabilă legea lui Hooke (v.2. 72 − 5. acest rezultat arată cât de importantă este încălzirea uniformă a întregii căptuşeli refractare a cuptorului şi construirea acesteia astfel încât să se asigure şi dilatarea liberă a componentelor sale. unde Rmc este rezistenţa la compresiune. înseamnă că în material se vor dezvolta tensiuni de compresiune corespunzătoare deformaţiei specifice egale cu dilatarea specifică împiedicată. iar în tabelul 10. Dilatarea specifică (dilatarea unităţii de lungime) la o încălzire a materialului cu ∆t este α∆t. pentru calcule se utilizează valorile medii ale intervalelor de variaţie ale acestor mărimi şi rezultă: 60 ∆t max ≤ ≅ 28 oC 3 −6 13.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 40 − 5. astfel încât blocul refractar să nu se fisureze.5. %mulitmin = 228 . %mulitmax = 100 = 59. αE În tabelul 10.10. Un bloc refractar de magnezită este montat în căptuşeala unui cuptor astfel încât dilatarea sa liberă este împiedicată.5.88% . unde α este coeficientul de dilatare. 72 − 5.pentru %Al2O3m = 40%.4). ∆t max ≤ mc .5·10-6 mm/mm oC şi E = 150…170 kN/mm2. iar E E − modulul de elasticitate. 3. Să se determine diferenţa maximă dintre temperatura blocului şi temperatura căptuşelii în care este încastrat.5 ⋅ 10 160 ⋅ 10 Tinând seama că temperaturile de lucru ale cuptoarelor sunt de ordinul sutelor de grade.se dă rezistenţa la compresiune Rmc = 45. pe baza celor R arătate trebuie ca α∆tmax ≤ εmax şi de aici.pentru %Al2O3m = 45%..40% .5 .. se găsesc următoarele caracteristici ale materialului analizat: α = 13. .5 100 = 51.5 A. de unde rezultă deformaţia specifică maximă εmax pe care o poate R suporta blocul este ε max = mc . scap.

o legătură simplă şi una triplă. hidrocarburile nesaturate au legături duble sau chiar triple. Spre deosebire de acestea. cei doi tetraedri fiind poziţionaţi astfel încât forţele de respingere dintre ionii H+ să fie minime. prin înlocuirea unui atom de hidrogen cu grupul CH3 se obţine etanul C2H5. Prin înlocuirea unui atom din vârful tetraedrului cu o unitate structurală de acelaşi tip sau diferită. două legături duble. În cazul celor patru legături simple. astfel că unghiul dintre două legături este de aprox. moleculele organice se formează prin legarea covalentă a atomilor de carbon cu alţi atomi sau unităţi structurale.unităţi structurale de obicei identice. în cazul etilenei C2H4 legăturile duble se pot desface permiţând unităţilor structurale să se lege şi să formeze polietilena conform schemei : 229 .Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Capitolul 11 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE POLIMERILOR 11. de exemplu.1.5o. pornind de la cea mai simplă hidrocarbură saturată care este metanul CH4. După modul cum sunt ocupate cele patru valenţe ale carbonului. de exemplu. două legături simple şi una dublă. caz în care moleculele devin planare şi pot reacţiona între ele sau cu alţi compuşi dând naştere moleculelor gigant ale polimerilor. Introducere Polimerii sunt compuşi chimici (în marea majoritate a cazurilor organici) cu molecule de dimensiuni mari (macromolecule) obţinute din unirea într-un lanţ molecular (catenă) a unui număr mare de monomeri . pot exista următoarele situaţii: patru legături simple. se obţin molecule din ce în ce mai complexe.109. Aşa cum se cunoaşte. atomul de carbon se află în centrul tetraedrului format de ceilalţi atomi.

şi alţi atomi de H pot fi înlocuiţi cu atomi sau radicali liberi ( grupuri structurale de atomi care au legături nesatisfăcute) rezultând practic un număr nelimitat de monomeri ce pot polimeriza.2) M m = ∑ mi M i = ∑ Ni M i unde mi este fracţia masică a lanţurilor cu masa Mi. (11. Polimerii sintetici sunt amestecuri de macromolecule cu grade de polimerizare diferite. − masa moleculară medie M n determinată în funcţie de fracţia numerică a lanţurilor şi definită prin relaţia: ∑ Ni M i . 230 . (11. In acelaşi mod. iar Ni numărul lanţurilor cu masa Mi. caracteristică ce se numeşte polidispersie de masă moleculară. distribuţia fracţiilor reprezentând lanţurile cu un anumit grad de polimerizare n având caracter probabilistic pentru caracterizarea masică a unui polimer se fosesc două mărimi medii: − masa moleculară medie M m determinată în funcţie de fracţia masică a macromoleculelor şi definită prin relaţia: ∑ N i M i2 .1) n= M monomer unde Mpolimer este masa moleculară a polimerului iar Mmonomer masa moleculară a monomerului.3) M n = ∑ xi M i = ∑ Ni unde xi este fracţia numerică a lanţurilor cu masa Mi.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR care poate fi reprezentată şi astfel: unde n reprezintă numărul de unităţi structurale (monomeri) din lanţul macromolecular şi se numeşte grad de polimerizare.1) se consideră Mpolimer = M n . (11. care pentru polimerii utilizaţi în tehnică are valori n = 103…106. pentru calculul gradului de polimerizare n cu relaţia (11. Gradul de polimerizare se determină cu relaţia: M polimer .

11. Rezultă că pentru realizarea reacţiei de polimerizare este suficientă activarea energetică pentru iniţiere. fig. acţiunea iniţiatorului se bazează pe captarea unui electron al legăturii duble C═C astfel că unul din atomii de carbon rămâne cu un electron fără perechea sa de spin şi este capabil să adiţioneze la o altă unitate structurală pentru a reface perechea. astfel că un monomer cu două legături este bifuncţional. atunci când un atom de hidrogen este transferat de la un lanţ la altul şi se favorizează refacerea unei legături duble C═C. în continuare reacţia desfăşurându-se de la 231 . aşa cum se poate observa în figura 11.1a. Polimerizarea este o reacţie în lanţ ce decurge în trei etape: • iniţierea în decursul căreia are loc prin procese termice sau fotochimice scindarea moleculelor unei substanţe introduse special ca iniţiator. Reacţiile de sinteză a polimerilor A. procesul de întrerupere este aleator şi se produce prin două mecanisme: − prin combinare. aceeastă etapă este ilustrată în figura 11.2. − prin disproporţionare.1 c). şi formarea unor radicali liberi primari care adiţionează la legătura dublă a monomerului şi formează un radical mai mare. această primă etapă este ilustrată pentru un monomer oarecare (X fiind un atom sau o unitate structurală) în figura 11.1 d. • propagarea (creşterea) în decursul căreia radicalii liberi formaţi în etapa anterioară participă la reacţii de transfer în care se extrage un atom dintr-o moleculă legându-se la radical care devine stabil şi se generează un nou radical din molecula care a furnizat atomul. adică a căpătat o legătură liberă.5…3. iar celălat capăt este liber şi poate primi noi unităţi. procesul continuă astfel cu ataşarea unor noi unităţi structurale lanţului molecular care are la unul din capete radicalul primar. numărul de legături libere ale unui monomer reprezintă funcţionalitatea acestuia.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Mm descrie mărimea intervalului de distribuţie a maselor Mn moleculare sau polidispersitatea care pentru polimerii uzuali are valori 1. ajungând în unele cazuri să aibă şi valori peste 10. Raportul 11.1b. Gradul de polimerizare şi masa moleculară medie influenţează în mod deosebit proprietăţile fizice şi mecanice ale unui polimer. cu trei legături trifuncţional şi cu mai mult de trei legături polifuncţional. atunci când capetele libere a două lanţuri moleculare se întâlnesc şi se unesc (v. • întreruperea în decursul căreia radicalii reacţionează în perechi pierzându-şi reactivitatea şi creşterea lanţului molecular se opreşte.

obţinerea unor grade de polimerizare corespunzătoare presupune controlul desfăşurării reacţiilor astfel încât să nu se atingă prematur echilibrul. C. Policondensarea este procesul prin care două molecule organice diferite reacţionează pentru formarea unei molecule complexe ce se unesc în lanţul macromolecular. d − întreruperea prin disproporţionare B. deoarece prin polimerizare nu se elimină produse secundare de reacţie.1 Etapele reacţiei de polimerizare: a – iniţierea. fapt pentru care este numită reacţie în lanţ. Polimerii astfel obţinuţi au compoziţia chimică a merilor din care provin. ceea ce înseamnă că polimerii obţinuţi prin policondensare au compoziţie chimică diferită de a monomerilor din care provin. c − intreruperea prin combinare. astfel că polimerul obţinut are compoziţia chimică a merilor din care provine (la fel ca la polimerizare).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR sine. reacţia are loc cu eliminarea unor substanţe cu molecula mică (cel mai frecvent apa). Poliadiţia este o reacţie în trepte (la fel ca policondensarea) care decurge fără eliminarea unei substanţe cu molecula mică. polimerii care se formează prin poliadiţie au de obicei în lanţurile principale şi alţi atomi decât carbonul. 232 . 11. Fig. Reacţia de policondensare este o reacţie în trepte (sau pas cu pas) deoarece creşterea lanţului macromolecular se realizează prin formarea de noi legături în urma reacţiilor de condensare. b – propagarea.

2c). În acest mod. caz în care rezultatul sintezei este un homopolimer sau pot fi diferiţi şi în acest caz rezultatul sintezei este un copolimer. ilustrate în figura 11.2a). aceştia pot fi identici. Conformaţia se referă la poziţia relativă a doi monomeri vecini. chiar şi în cazul în care monomerii participanţi sun bifuncţionali (au doar două legături active). − aranjamentul sindiotactic – acela în care unităţile structurale X sunt dispuse alternant de o parte şi de alta a lanţului (v. Structura polimerilor Proprietăţile fizico-mecanice ale polimerilor sunt influenţate de compoziţia chimică şi de structură care se apreciază cu ajutorul a două caracteristici: configuraţia şi conformaţia. realizată prin rotirea în jurul legăturii simple dintre atomii de carbon. 11. − aranjamentul atactic – acela în care unităţile structurale X sunt dispuse aleator faţă de lanţul principal (v. fig. Configuraţia se referă la relaţia de ordine a unităţilor structurale în cadrul lanţului macromolecular dată de legăturile chimice. după un număr anumit de monomeri (implicit şi legături) poziţia monomerului următor este practic independentă de cea a primului monomer. 11. iar dacă lanţul are ramificaţii lungi este un polimer ramificat sau dendrimer. dacă lanţul macromolecular nu are ramificaţii sau acestea sunt scurte polimerul respectiv este un polimer liniar.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor În timpul desfăşurării reacţiilor de sinteză pot avea loc ramificări ale lanţului molecular. Considerând dispunerea grupelor laterale ale monomerilor care alcătuiesc catena (lanţul macromolecular) faţă de lanţul principal pot exista trei tipuri de aranjamente distincte. posibilitatea de rotire permite modificarea poziţiei monomerului vecin fără ruperea legăturii chimice. Reacţiile de sinteză a polimerilor au la bază mecanisme complexe a căror prezentare în detaliu depăşeşte cu mult cadrul acestei lucrări. fig. porţiunea respectivă a macromoleculei numindu-se segment de lanţ. 11.2b).3. Din punct de vedere al tipului monomerilor ce alcătuiesc lanţul. deşi 233 . ceea ce înseamnă că modificarea configuraţiei se poate face numai prin ruperea legăturilor chimice.2: − aranjamentul isotactic – acela în care toate unităţile structurale X (atomii sau radicalii care caracterizează monomerul) sunt dispuse de aceeaşi parte a lanţului (v. 11. Polimerii care au aceeaşi compoziţie chimică dar aranjament diferit al monomerilor se numesc steroizomeri. Din punct de vedere al utilizării materialelor pe bază de polimeri sunt mult mai importante aspectele privind structura şi proprietăţile acestora. fig.

Structurile polimerilor liniari: a – structură amorfă. b – aranjament sindiotactic.2 Dispunerea grupelor laterale la stereoizomeri: a − aranjament isotactic. În cazul polimerilor liniari se poate realiza şi o ordonare la distanţă pe anumite zone prin alinierea unor segmente de lanţ. 11. în figura 11. Poziţia relativă a lanţurilor macromoleculare încolăcite este aleatoare ceeea ce conferă structură amorfă polimerilor. Porţiunile de catene aranjate ordonat sunt numite cristalite şi au o dispunere aleatoare în masa polimerului. obţinându-se o texturare a zonelor cristaline. prin anumite procedee tehnologice se poate realiza şi o orientare a cristalitelor.109. obţinându-se o structură parţial cristalină apreciată prin gradul de cristalinitate.3 se prezintă schematic poziţiile lanţurilor moleculare în cazul structurilor amorfe. Aceasta înseamnă că distanţele dintre atomi sunt diferite în funcţie de conformaţia lanţului (şi implicit interacţiunile dintre ei).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fiecare legătură are un unghi fix (aprox. b – structură cristalină. c − aranjament atactic Fig 11. c – texturare cristalină 234 .5o) macromolecula rezultă sub forma unui lanţ flexibil încolăcit. care exprimă procentual volumul zonelor cu structură cristalină. cristaline şi texturate. ceea ce influenţează proprietăţile fizico-mecanice ale polimerului.3. Fig.

5 b) şi copolimer grefat. care are un lanţ principal constituit din monomeri de acelaşi tip şi ramificaţii ale acestuia din polimeri de alt tip (v. Fig. iar sferulitele prin unire mai multor fibrile în jurul unui nucleu aşa cum se observă în figura 11. fig. 11. 11. fig. 235 . rezultând o reţea tridimensională dezordonată numită structură reticulară – respectiv polimer reticulat. Reticularea se poate realiza fie în timpul reacţiilor de sinteză. 11.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Cristalizarea poate conduce şi la realizarea unor structuri supramoleculare de tip fibrile şi/sau sferulite. Reprezentarea schematică a componentelor unei sferulite Lanţurile moleculare ale polimerilor liniari şi ramificaţi se pot lega între ele prin punţi formate dintr-o singură unitate structurală (atom sau radical liber) sau printr-un lanţ scurt. o sferulită cuprinde atât fibrile cât şi cristalite orientate aleator. Fibrilele rezultă prin orientarea cristalitelor pe o singură direcţie.grefat de copolimeri: copolimer statistic cu distribuţia monomerilor aleatoare (v. în cazul polimerilor reticulaţi noţiunea de macromoleculă îşi pierde sensul deoarece se formează un complex de legături în care catenele nu mai pot fi individualizate. lanţuri moleculare de legătură şi zone cu structură amorfă.4. fie ulterior prin amestecarea polimerului cu un agent de reticulare (element sau compus chimic).5 a). 11.din acest punct de Fig. 4. b – bloc.5 c). fig. c . 11. copolimer bloc. În cazul structurii copolimerilor apare suplimentar problema distribuţiei monomerilor diferiţi în cadrul lanţului macromolecular. cu secvenţe succesive de monomeri de acelaşi tip în cadrul lanţului (v.5 Tipurile structurale de copolimeri: vedere existând următoarele tipuri a – statistic.

dacă temperatura depăşeşte o anumită valoare se produce degradarea termică a polimerului prin ruperea legăturilor dintre monomeri şi oxidarea exotermă (arderea) acestora.4. (v. Este cunoscut că principala consecinţă a structurii amorfe este faptul că materialele respective nu au o temperatură definită de topire solidificare. Caracterizarea generală a polimerilor Caracteristicile generale ale polimerilor şi materialelor pe bază de polimeri rezultă din particularităţile naturii chimice (compoziţie şi tip de legături) şi structurii lor. La temperaturi T ≤ Tv.6. la temperaturi Tv < T ≤ Tc. fig. Temperaturile Tv şi Tc ale căror valori depind în principal de compoziţia chimică şi de masa moleculară. deformaţia specifică are valori foarte ridicate (corespunzătoare uneori unor alungiri de peste 10 ori lungimea iniţială). materialul se comportă ca un fluid a cărui vâscozitate scade pe măsură ce creşte temperatura.1.7 arată că temepratura Tc este puternic dependentă de masa moleculară a polimerului. scap 10. în practică. şi variază liniar cu temperatura. sunt caracteristici importante ale polimerilor deoarece permit stabilirea temperaturilor de lucru şi temperaturilor de prelucrare. după caracterul deformaţiilor.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 11. substanţele macromoleculare se grupează în 236 . în figura 11.4. deformaţiile sunt mici. După comportarea la încălzire. şi în cazul polimerilor ca şi în cazul sticlelor există o temperatură Tv de tranziţie sticloasă (vitroasă) sub care se comportă din punct de vedere mecanic ca solidele cristaline şi o temperatură de curgere Tc deasupra căreia materialul se comportă ca un lichid vâscos. La temperaturi T > Tc. iar Tv rămâne practic constantă la valori mai ridicate ale masei moleculare. Proprietăţile polimerilor 11. trecerea către starea lichidă la încălzire făcându-se treptat într-un interval de temperatură (v. în acest interval de temperaturi polimerul se poate afla într-o stare înalt elastică (deformaţiile sunt preponderent elastice) sau într-o stare elasto-plastică (deformaţiile sunt preponderent plastice). transformările producându-se de fapt în intervale de temperaturi a căror mărime şi configuraţie prezentate în figura 11. materialul comportându-se ca un solid rigid (stare vitroasă). se determină şi o temperatură considerată temperatură de sfârşit de topire de la care polimerul este în stare lichidă.3). 10.6 valorile lor au fost marcate în mod convenţional. În cazul polimerilor caracterizarea poate fi făcută mai sugestiv cu ajutorul curbei termo-mecanice care arată dependenţa deformaţiei specifice în funcţie de temperatură (la solicitare constantă) aşa cum se observă în figura 11.3).

6 Curba termo-mecanică a unui polimer cu structură amorfă Fig. Tc) sau în stare vitroasă (T < Tv). Temperatura Tv a elastomerilor este sub temperatura ambiantă. ce pot fi încălzite în vederea prelucrării la temperaturi T > Tc de un număr nelimitat de ori (cu condiţia evitării temperaturilor de degradare). 11. • Termoplastele sunt substanţe macromoleculare cu structura liniară sau ramificată. termorigide şi elastomeri. astfel că fragilizarea se produce la temperaturi scăzute. b) Au coeficient de dilatare specifică mare datorită legăturilor Van der 237 . Fig.7 Dependenţa temeperaturilor Tv şi tc de masa moleculară • Termorigidele sunt substanţe macromoleculare cu grad mare de reticulare care se prelucrează într-o stare de polimerizare incompletă în care nu s-a format reţeaua spaţială a structurii. Se utilizează în stare elasto-plastică în domeniul de temperaturi (Tv . 11. Indiferent de categoria în care se încadrează. caracteristice structurii reticulare le conferă proprietăţile de rezistenţă corespunzătoare stării vitroase. astfel că sub acţiunea solicitărilor mecanice se pot deforma uşor şi reversibil. încolăcite. complet amorfă sau parţial cristalină. a) Sunt substanţe cu densitate mică (ρ = 900…2200 kg/m3) datorită faptului că elementele componente (în principal H şi C) au masa atomică redusă. iar la încălzire nu trec prin faza de înmuiere datorită reticulării slabe. Legăturile puternice. ele menţinându-şi starea înalt elastică până la temperatura de descompunere. termoplaste (plastomeri). Reticularea se produce prin activare termică (întărire la cald) sau prin activare chimică la introducerea în masa polimerului de bază a unui agent de reticulare (întărire la rece). care formează ochiuri elastice. • Elastomerii sunt substnţe macromoleculare cu catene lungi. materialul descompunându-se fără să mai treacă prin faza de înmuiere (în cazul lor temperatura Tv este ridicată şi nu mai există temperatura Tc). iar la o reîncălzire ulterioară mişcările moleculelor fiind limitate nu se mai atinge starea vâscoasă.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor trei categorii. polimerii au câteva caracteristici generale prezentate în continuare.

ultimele două mecanisme necesită solicitări mai ridicate şi se întâlnesc în cazul duroplastelor cu structură reticulară sau în cazul 238 . scap 11. − alunecarea relativă a catenelor. în cele ce urmează se vor prezenta mai detaliat aspectele legate de comportarea mecanică a polimerilor. Spre deosebire de solidele cristaline a căror deformare elastică se bazează pe modificarea reversibilă a distanţelor interatomice (ce se poate realiza în limite restrânse) iar deformarea plastică presupune alunecarea pe planele atomice. − modificarea distanţelor dintre monomeri. desfăşurarea şi decuplarea catenelor aşa cum sugerează schema din figura 11. Ca şi în cazul celorlalte tipuri de materiale.2. 3). cap. − ruperea legăturilor intermoleculare. de ultraviolete şi de radiaţiile ionizante care pot rupe legăturile dintre catene şi/sau dintre monomeri modificând astfel structura iniţială prin reducerea gradului de polimerizare.4. c) Sunt inflamabile (în marea majoritate a cazurilor) şi au stabilitate termică redusă datorită faptului că sunt substanţe organice. ceea ce explică deformabilitatea ridicată a termoplastelor şi elastomerilor care au structuri liniare şi ramificate. radiaţii. în cazul polimerilor deformările se pot realiza prin mai multe mecanisme după cum urmează: − îndreptarea. ce se manifestă la nivel macroscopic prin apariţia unor fisuri. din acelaşi motiv pot fi degradate de microorganisme (biodegradabilitate). d) Au conductibilitate termică mică şi rezistivitate electrică foarte mare datorită legăturilor covalente din interiorul lanţului macromolecular.) acţionează conjugat.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Waals (legături slabe) dintre catene şi conformaţiei acestora (v. Primele două mecanisme se pot realiza la valori scăzute ale solicitărilor. schimbări de culoare. Proprietăţile mecanice ale polimerilor Datorită caracteristicilor structurale polimerii prezintă particularităţi şi în comportarea la solicitări mecanice generate în special de mecanismele prin care se realizează deformarea acestora sub acţiunea solicitărilor exterioare. înrăutăţirea proprietăţilor dielectrice (scad valorile rezistivităţii şi permitivităţii electrice). prezenţa oxigenului şi ozonului. f) Factorii fizico-chimici (temperatură. umiditatea etc. ceea ce are ca efect îmbătrânirea materialului. e) Proprietăţile lor sunt afectate de radiaţiile din spectrul vizibil. reducerea proprietăţilor de rezistenţă mecanică.8. ruperea legăturilor interatomice şi refacerea lor în alte poziţii (v.3). de plasticitate şi de elasticitate. 11.

• Vâscoelasticitatea reprezintă capacitatea polimerilor de a căpăta deformaţii elastice variabile în timp sub acţiunea solicitărilor constante şi este caracterizată de următoarele aspecte ilustrate schematic în figura 11. în mod obişnuit.4) . − menţinând încărcarea constantă materialul continuă să se deformeze cu viteze din ce în ce mai mici până la atingerea unei stări staţionare (similar fluajului primar al materialelor metalice). 11.8. iar ulterior deformaţia se reduce treptat în timp până la valoarea εp. Mecanismul deformării polimerilor liniari prin îndreptarea şi desfăşurarea catenelor Caracteristica esenţială a comportării vâscoelastice este existenţa deformaţiei elastice reversibile εr. Mecanismele complexe prin care se produce deformarea polimerilor generează comportări particulare ale acestora sub acţiunea solicitărilor. care care rămâne permanentă (v. Fig. (11. η τr = .10: − la solicitarea corespunzătoare unei tensiuni σ0.10). se produce o deformare elastică iniţială la valoarea ε0 în conformitate cu legea lui Hooke (v. E − modulul de elasticitate. existenţa deformaţieie elastice reversibile a polimerilor se evidenţiază pe cale experimentală. fig.5) E în care η este vâscozitatea. 239 σ τ ε r = 0 (1 − e r ) . a cărei variaţie cu timpul se determină cu relaţia: în care σ0 este tensiunea constantă corespunzătoare solicitării. 11. aceste particularităţi sunt ilustrate şi de curbele CCCT schematizate în figura 11.9 din care rezultă că domeniul dependenţei liniare dintre tensiuni şi deformaţii (porţiunea liniară a curbelor) este redus chiar şi în cazul polimerilor cu rezistenţă mecanică mai ridicată. deformaţia corespunzătoare acestei etape are o componentă elastică εr şi o componentă plastică εp − imediat după încetarea solicitării dispare deformaţia iniţială ε0. iar τr − constanta de relaxare se defineşte prin relaţia.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor polimerilor liniari cu grade ridicate de cristalinitate la care s-a realizat o orientare preferenţială a lanţurilor moleculare. cap3). E τ (11.

c – termoplaste cristaline.11 a. b – polimeri reticulari (duroplaste).10. 11. 11.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. în cazul elastomerilor a căror temperatură Tv se află sub temperatura ambiantă. Curbele caracteristice convenţionale la tracţiune (CCCT ale unor polimeri Fig. Variaţia modulului de elasticitate E cu temperatura pentru: a − termoplaste amorfe. Fig. 11.c). 11. fig.9. fig.b.11d). se constată că aceştia îşi menţin modulul de elasticitate aproape nemodificat până aproape de temperatura de curgere(v. datorită limitelor largi în care variază modulul de elasticitate pentru reprezentările respective se utilizează coordonatele logaritmice. Analizând aceste reprezentări se constată că variaţia cea mai mare o au polimerii cu structură liniară (termpoplastele). Variaţia deformaţiei în timp a polimerilor cu comportare vâscoelastică În legătură cu comportarea vâscoelastică a polimerilor este şi variaţia cu temperatura a modulului de elasticitate E aşa cum se observă din figura 11. 11. d – elastomeri 240 .11 în care se prezintă calitativ această dependenţă pentru principalele tipuri de polimeri. variaţiile devin din ce în mai mici (v. prin reticulare (duroplastele) sau prin texturare cristalină.11.

1 se prezintă principalele tipuri de încercări mecanice şi termomecanice şi standardele după care se execută. rt σ = σ 0e τ −τ 241 . mijloacele şi metodele de măsurare utilizate.6) în care σ0 este tensiunea iniţială.7) caracteristica τrt rezultând pe curba de relaxare σ =f(τ) determinată experimental pentru un tip de material analizat. influenţa puternică a “istoriei termomecanice”) fac ca încercările polimerilor să difere totuşi prin geometria şi dimensiunile epruvetelor.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Deoarece modulul de elasticitate este o caracteristică ce arată rezistenţa opusă de corpuri la deformare. tipul şi dimensiunile dispozitivelor de fixare şi de solicitare a epruvetelor. în tabelul 11. gradul de orientare a macromoleculelor gradul de reticulare. care reprezintă durata necesară atingerii unei anumite tensiuni prin relaxare. de exemplu STAS 5794 prevede pentru condiţionare şi încercare două atmosfere standard: atmosfera standard normală 23/50 adică temperatura de 23 oC şi umiditatea relativă de 50 % şi atmosfera standard pentru zone tropicale 27/65 (27 oC şi 65 %). în mod uzual. Mecanismul relaxării tensiunilor în cazul polimerilor este curgerea plastică ce are loc ca urmare a modificării poziţiei relative a moleculelor lanţurilor prin alunecări succesive în urma cărora componenta elastică a deformaţiei totale (ce rămâne constantă) se micşorează şi creşte componenta plastică. iar τrt este constanta de relaxare a tensiunilor. ceea ce a impus elaborarea unor standarde specifice dedicate acestor încercări. (11. în cazul solicitărilor la care deformaţiile rămân constante. pentru definirea τrt se consideră una din condiţiile: σ = σ 0 e −1 sau τ = τ rt ln 2 . Particularităţile structurale şi de comportare mecanică (starea amorfă sau parţial cristalină. Încercările mecanice şi caracteristicile prin care se apreciază proprietăţile polimerilor se definesc şi se determină prin metode similare celor aplicate în cazul materialelor metalice. din studiul variaţiei acestuia cu temperatura rezultă informaţii necesare atât la stabilirea condiţiilor în care pot fi exploatate piesele din polimeri cât şi pentru proiectarea proceselor tehnologice de fabricaţie ale acestora. astfel că se reglementează prin norme condiţionarea epruvetelor – adică menţinerea lor în condiţii standard de temperatură şi umiditate relativă o durată suficientă pentru atingerea echilibrului higrometric. (11. La efectuarea încercărilor mecanice ale polimerilor trebuie să se ţină seama şi de faptul că proprietăţile lor sunt mult mai puternic afectate de factorii de mediu. • Relaxarea tensiunilor este fenomenul de reducere treptată a tensiunilor în timp. tensiunile reziduale. Variaţia tensiunilor σ în timp este dată de relaţia: .

STAS 9775 STAS 5801.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR duratele de condiţionare diferă de la o încercare la alta şi sunt cuprinse în majoritatea cazurilor între 24 şi 96 de ore. STAS 6175. STAS 6127 SR ISO 178. SR ISO 6602. Incovoiere prin şoc Duritate Fluaj Relaxare Tensofisurare într-un mediu dat Oboseală Temperatura de încovoiere sub sarcină Încercări Stabilitatea termică termomecanice Temeperatura de înmuiere Temperatura de fragilizare * Nu există standarde echivalente SR sau STAS Încercări de lungă durată De asemenea. Tabelul 11. STAS 6765 STAS 9182 SR EN ISO 8067. SR EN ISO 8256. În cazul materialelor care ating echilibrul higrometric după durate lungi. prin presare sau prin turnare. ISO 8570. Câteva aspecte privind încercările uzuale şi caracteristicile determinate vor fi prezentate în continuare. ASTM D 671 SR ISO 75 STAS 6174 SR ISO 306 ISO 974. Epruvetele din semifabricate sau piese se obţin prin prelucrări mecanice ai căror parametri tehnologici sunt riguros prescrişi şi controlaţi astfel încât să se evite abaterile dimensionale şi prezenţa concentratorilor de tensiuni care pot apare mult mai uşor datorită durităţii scăzute a polimerilor şi au influenţă mult mai mare asupra comportării la rupere a acestora decât în cazul materialelor metalice. STAS 5874. STAS 9594 Încercări de scurtă durată (instantanee) Compresiune Forfecare Sfâşiere Incovoiere statică. STAS 8826 SR EN ISO 899. cu condiţia ca la temperatura respectivă materialul să nu sufere transformări ireversibile. În aceste situaţii. STAS 9046 ISO 2285*. ISO 12244* SR EN ISO 4599 NF T 51-120*. se admite condiţionarea accelerată la temperaturi de 50…95 oC şi umiditatea relativă 50 %. STAS 6642 SR EN ISO 604. STAS 5871. obţinerea epruvetelor pentru încercările mecanice ale polimerilor poate fi diferită de cazul materialelor metalice deoarece polimerii se livrează şi sub formă de material granular sau în stare lichidă nu numai sub formă de semifabricate sau piese finite. se reglementează prin standarde formarea epruvetelor prin injecţie.1 Principalele încercări ale polimerilor Tipul încercării Denumirea încercării Tracţiune Standardele după care se execută SR EN ISO 527. SR ISO 868. STAS 7310 SR EN ISO 2039. a) Încercarea la tracţiune se realizează conform SR EN ISO 527 pe 242 .

deoarece. Epruvetele pentru încercarea la tracţiune a polimerilor. conform SR EN ISO 527: a − epruveta tip 1.12 b. cel mai frecvent întâlnindu-se curbe de tipul celor prezentate în figura 11.unde s-au figurat şi aspectele pe care le capătă epruveta pe parcursul încercării. corespunzătoare porţiunii OA a curbei. fig. să aibă cursa mare (până la 1000 mm) şi mijloace de măsurare a deplasărilor atât de mari. b − epruveta tip 2. această comportare este specifică materialelor termoplaste încercate la temperatura ambiantă. 11.13 a se constată că pentru solicitări mici. Maşina pe care se execută încercarea trebuie să fie capabilă să realizeze încărcarea cu viteze de 0. secţiunea reală fiind mult mai mică decât cea convenţională.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor epruvete plate de forma celor prezentate în figura 11. iar cele din figura 11. curbe de tipul celei prezentate în figura 11. În continuare se produc deformaţii fără creşterea tensiunii (porţiunea CD a curbei).13 b sunt caracteristice materialelor polimerice cu tenacitate bună.12 în funcţie de tipul materialului după cum urmează: cele din figura 11. Curba caracteristică convenţională la tractiune CCCT se defineşte la fel ca în cazul materialelor metalice şi prezintă aspecte diferite în funcţie de tipul materialului (v.c pentru materiale termorigide.11. Analizând CCCT din fig. iar pentru solicitările corespunzătoare porţiunii AB comportarea elastică devine neliniară. d – epruveta tip 5 . pe epruvetă apare o gâtuire pronunţată. începând de la solicitarea corespunzătoare puctului B. deoarece zona gâtuită se extinde pe aproape toată 243 Fig 11. 9)..2…600 mm/min.12 d pentru folii şi materiale termoplaste cu alungirea mare.12 a pentru materiale termoplaste cu alungire redusă. cele din figura 11. materialul prezintă elasticitate liniară (este valabilă legea lui Hooke). dar care nu prezintă o limită de curgere aparentă. Reducerea tensiunii pe porţiunea BC este aparentă.13 a.12. c − epruveta tip 4.

Fig 11.5 %. deoarece porţiunea liniară a CCCT în cazul polimerilor este foarte redusă. deoarece continuarea deformării presupune mărirea distanţelor dintre monomerii lanţului (realizată cu consum de energie mai mare) până în momentul ruperii (porţiunea DE a curbei CCCT).13 a).4).13. 200 % sau 300 % în funcţie de standardul după care se execută încercarea). modulul lui Young se determină conform SR EN ISO 527 ca pantă a dreptei care trece prin punctele de pe CCCT corespunzătoare deformaţiei totale de εt = 0. Prin încercarea la tracţiune a polimerilor se determină în mod uzual următoarele caracteristici: − modulul de elasticitate E (modulul lui Young) este panta porţiunii liniare a CCCT . 11. fenomenul se explică prin faptul că la aceste solicitări are loc descolăcirea.13 b şi este definită de 244 . CCCT tipice pentru polimeri: a – cu limită de curgere aparentă. în cazul elastomerilor se determină modulul de elasticitate secant definit ca fiind panta dreptei ce uneşte originea cu un punct de pe CCCT care corespunde unei deformaţii totale date (uzual 100 %. La epuizarea capacităţii de deformare prin acest mecanism tensiunea începe să crească. îndreptarea şi orientarea catenelor după direcţia de solicitare. scap 3.13 a. iar uneori chiar poate lipsi.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR lungimea calibrată a epruvetei (v. fig. distingându-se limita de curgere aparentă superioară ReH (tensiunea corespunzătoare punctului B de pe CCCT) şi limita de curgere inferioară aparentă ReL (tensiunea corespunzătoare punctului C de pe CCCT). b – fără limită de curgere aparentă − limita de curgere aparentă se determină pentru materiale a căror CCCT este de tipul celei din figura 11. − limita de curgere convenţională Rp se determină pentru materiale a căror curbă caracteristică este de tipul celei din figura 11.la fel ca în cazul materialelor metalice (v.25 % şi εt = 0.

E sau 245 . după care se măsoară adâncimea de pătrundere a penetratorului h. Cele mai utilizate metode sunt. S0 unde Fr este forţa de tracţiune în momentul ruperii. L.8) Rm = r . prin încercarea la tracţiune se pot determina numai modulul de elasticitate E. care au curba CCCT de tipul celei prezentat în figura 11. − alungirea procentuală la limita de curgere Ac este deformaţia specifică totală corespunzătoare limitei de curgere aparente ReH. ţinând seama de modul în care este definită Rm în cazul polimerilor şi de faptul că până la rupere materialul suferă deformaţii ce pot depăşi 1000 % această caracteristică nu poate fi utilizată la dimensionarea pieselor. M. duritatea H (în N/mm2) se defineşte ca şi duritatea Brinell a materialelor metalice. cu menţiunea că se folosesc scările Rockwell R. această caracteristică împreună cu limita de curgere sunt importante pentru stabilirea comportării pieselor din materiale polimerice deoarece arată care sunt deformaţiile maxime pe care le poate suferi materialul fără modificarea secţiunii (peste această solicitare apare gâtuirea). − alungirea procentuală după rupere Ar se defineşte şi se determină la fel ca în cazul materialelor metalice. cu particularităţi impuse de valorile mai scăzute ale durităţii şi de comportarea vâscoelastică a polimerilor. 490 N sau 961 N fiind aplicată o durată τ = 30 s.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor SR EN ISO 527 ca fiind tensiunea corespunzătoare unei deformaţii totale εt = x % convenţional alese. alte standarde definesc limita de curgere convenţională ca fiind tensiunea corespunzătoare unei deformaţii remanente de 0. şi alungirea după rupere Ar. caz în care se determină ducând o paralelă la porţiunea liniară a CCCT prin punctul corespunzător deformaţiei remanente date (v.9.13 b).9) H= m πDh − determinarea durităţii prin metoda Rockwell este la fel ca la materialele metalice. iar S0 este secţiunea iniţială a epruvetei. − rezistenţa la rupere Rm este tensiunea corespunzătoare punctului E de pe CCCT. b) Încercările de duritate ale polimerilor se bazează pe aceleaşi principii ca şi în cazul determinării durităţii metalelor. 358 N. În cazul materialelor polimerice reticulate sau cristalinizate. cu deosebirea că aria urmei se calculează pe baza adâncimii de pătrundere a penetratorului: F (11. 11. rezistenţa la rupere Rm. fig. adică: F (11.1…1 %. forţa de apăsare Fm = 49 N. 138 N. fenomenul de curgere plastică fiind practic inexistent. − determinarea durităţii prin penetrare cu bilă – STAS 5871 se realizează folosind ca penetrator o bilă de oţel cu diametrul D = 5 mm.

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

K, ce diferă prin diametrul D al pentratorului (de tip bilă de oţel) şi mărimea forţei suplimentare F1 (v. scap 3.10), forţa iniţială F0 fiind aceeaşi (98,1 N); în tabelul 11.2 se prezintă valorile diametrelor penetratoarelor şi valorile forţei totale de apăsare (ce se menţine o durată de 10 s); se precizează că dintre aceste scări, cele mai utilizate sunt scările R şi M.
Tabelul 11.2. Caracteristicile scărilor de duritate Rockwell conform STAS 8826 Caracteristici Diametrul bilei D, mm Forţa totală F0+F1, N (kgf) R 12,7 588,4 (60) Scara durităţii Rockwell L M E 6,35 6,35 3,175 588,4 981 981 (60) (100) (100) K 3,175 1471 (150)

− determinarea durităţii prin metoda Shore se bazează pe utilizarea unui penetrator tronconic sau conic, ce este apăsat de un resort calibrat pe suprafaţa probei şi măsurarea adâncimii lui de pătrundere; durimetrul Shore este un dispozitiv portativ astfel construit încât penetratorul (de forma şi dimensiunile prezentate în figura 11.14) acţionează prin presarea plăcii de bază a dispozitivului pe suprafaţa probei şi este prevăzut cu un aparat indicator gradat de la 0 la 100, 0 corespunzând situaţiei în care penetratorul ar pătrunde complet în material, iar 100 − situaţiei când nu ar pătrunde deloc în material (prin presare, faţa frontală a penetratorului ajunge în planul feţei frontale a plăcii de bază (v. fig. 11.14); duritatea Shore astfel definită este o mărime convenţională, ce poate fi utilizată numai ca un criteriu de recepţie a materialelor; datorită comportării vâscoelastice a polimerilor, standardul SR ISO 868 prevede determinarea fie a unei durităţi instantanee, caz în care citirea trebuie să se facă în cel mult 1 s de la apăsare, fie a unei durităţi ce corespunde unei durate de 15 s de la apăsare; duritatea determinată cu aparatele prevăzute cu penetratorul din figura 11.14 a se numeşte duritate Shore A şi se utilizează în cazul termoplastelor moi şi elastomerilor, iar duritatea determinată cu penetratorul prezentat în figura 11.14 b se numeşte duritate Shore D şi se utilizează în cazul materialelor polimerice dure;

Fig. 11.14. Penetratoarele durimetrelor Shore: a – penetrator Shore A; b – penetrator Shore D 246

Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor

− determinarea durităţii prin metoda Barcol − STAS 11333 se bazează pe acelaşi principiu ca şi metoda Shore, cu diferenţa că diametrul şi lungimea penetratorului sunt mai mici (D = 0,157 mm, H = 0,76 mm), astfel că unei unităţi de duritate Barcol îi corespunde o adâncime de pătrundere de 0,0076 mm; condiţiile privind starea suprafeţei probei (lipsa craterelor, impurităţilor, zgârieturilor) sunt din acest motiv mai severe în cazul metodei Barcol. O corespondenţă aproximativă între durităţile determinate prin metodele Rockwell şi Shore (metodele care au cea mai largă utilizare) este prezentată în figura 11.15.

Fig. 11.15. Comparaţie între scările de duritate definite prin diferite metode

c) Încercările la rupere prin şoc se aplică în special materialelor termoplaste dure, materialelor termorigide şi materialelor compozite (v. cap 12) şi se diferenţiază în principal după tipul solicitării (încovoiere sau tracţiune) şi dispozitivului utilizat pentru încercare. − metoda Charpy - STAS 5871, utilizează ciocanul pendul Charpy de tipul celui folosit şi la metale (v. fig. 3.18.), cu precizarea că energia maximă este de până la 50 J; epruveta uzuală este epruveta tip 1, cu forma şi dimensiunile prezentate în figura 11.16 a, dar se poate efectua şi pe epruveta cu crestătură dublă (fig. 11.16 b), caz în care lovitura se aplică pe faţa perpendiculară pe crestătură; caracteristica mecanică determinată este rezilienţa (v. scap. 3.7), exprimată în J/m2;
247

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

− metoda Izod – STAS 7310 constă din ruperea unei epruvete cu crestătură, încastrată la unul din capete, printr-o lovitură aplicată cu un ciocan pendul la capătul liber, fie pe faţa cu crestătură, după schema prezentată în figura 11.17 a (încercare normală), fie pe faţa opusă crestăturii (încercare cu crestătura inversată); epruveta uzuală este epruveta de tip 1 utilizată la metoda Charpy (v. fig. 11.16), fiind acceptate numai două tipuri de crestături: cu r = 0,25 mm sau cu r =1 mm, ce se practică pe lăţimea b a epruvetei; caracteristica mecanică determinată este rezistenţa la şoc Izod , definită la fel ca rezilienţa în cazul metodei Charpy şi exprimată tot în J/m2;

− metoda Dynstat – STAS 6175 are la bază aceeaşi schemă de încercare ca metoda Izod, cu diferenţa că epruvetele utilizate au dimensiuni mult mai mici (Lxbxh = 15x10x3 mm), iar energia maximă de lovire este de până la 2 J; d) Încercările la fluaj ale polimerilor constau din solicitarea pe durate îndelungate cu sarcini constante în condiţii de temperatură şi umiditate controlate; aceste încercări sunt mai frecvente în cazul polimerilor decât în cazul materialelor metalice deoarece fluajul are loc la temperaturi apropiate de temperatura ambiantă, astfel că şi încercările se efectuează de cele mai multe ori în condiţii de atmosferă standard normală 23/50; solicitările pot fi la tracţiune, (STAS 9046) sau la încovoiere (SR ISO 6602), rezultatele fiind prezentate sub forma curbelor de fluaj ε = f(τ), (timpul la scară logaritmică) pentru diferite valori ale tensiunilor (v. fig. 11.18); cu ajutorul curbelor de fluaj se pot determina, folosind metodele sugerate în figura 11.18, următoarele dependenţe:
248

Fig. 11. 16. Epruvetele pentru încercările la încovoiere prin şoc ale polimerilor; a − normală; b – cu crestătură dublă

Fig 11.17 Schemele încercării la încovoiere prin şoc Izod; a – normală; b – cu crestătura inversată

Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor

− curbele izocronice tensiune – deformaţie, care permit stabilirea deformaţiei după o anumită durată de expunere la o solicitare dată; − curbele izometrice tensiune – timp, care permit stabilirea timpului după care deformaţia atinge o anumită valoare la o solicitare dată; − curbele modulului de fluaj Ef(τ), care, pentru o tensiune σ constantă, se determină cu relaţia: (11.10) E f (τ ) = σ , ε (τ ) în care ε(τ) este valoare deformaţiei epruvetei solicitate cu tensiunea σ, după o durată τ de solicitare.

Fig. 11.18. Curbele de fluaj ε = f(τ) şi curbele derivate din acestea: a – curbe de fluaj; b – curba izometrică; c – curba izocronică; d – curba modulului de fluaj

Criteriile după care se apreciază scoaterea din uz a pieselor din materiale polimerice depind de tipul materalului şi de rolul funcţional al piesei. Aceste criterii pot fi: − ruperea, în cazul materialelor fragile; − creşterea pronunţată a deformaţiilor (fluajul accelerat);
249

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

− atingerea unei deformaţii critice (a cărei valoare este uzual sub 1%); − apariţia unor microfisuri sau modifcarea culorii (albirea suprafeţei). Duratele încercărilor de laborator sunt rareori apropiate de cele reale deoarece duratele de serviciu în unele cazuri depăşesc 50 de ani (de exemplu reţelele de conducte). În aceste situaţii se aplică metode speciale de extrapolare a rezultatelor obţinute prin încercări la durate mai mici (de obicei 6 luni sau 1 an).

11.5. Principalele tipuri de materiale polimerice
11.5.1. Aditivii materialelor polimerice
În practică se utilizează materiale pe bază de polimeri care conţin şi alte substanţe introduse în scopul îmbunătăţirii anumitor proprietăţi şi/sau al reducerii costului; materialele care au la bază polimeri termoplastici sau polimeri termorigizi sunt cunoscute sub denumirea generică de materiale ( mase) plastice. Principalele tipuri de substanţe introduse în polimerii de bază sunt următoarele: − plastifianţii, care micşorează interacţiunea dintre catene, astfel că segmentele de lanţuri moleculare devin mai mobile şi comportarea vâscoelastică se îmbunătăţeşte; − agenţii de reticulare, care crează punţi de legătură între catene şi astfel se îmbunătăţesc proprietăţile de elasticitate şi de rezistenţă; pornind de la acelaşi polimer în funcţie de gradul de reticulare se pot modifica proprietăţile în limite foarte largi; − materialele de umplutură, care nu reacţionează de obicei cu polimerul de bază, ci se distribuie uniform prin amestecare mecanică în masa de bază şi contribuie astfel la creşterea rezistenţei mecanice; se utilizează în mod curent ca materiale de umplutură talcul, praful de cretă, caolinul, rumeguşul de lemn, fibre textile sau celulozice etc.; negrul de fum (particule sferice de carbon cu structură hexagonală) utilizat şi el ca material de umplutură are şi rol activ înfluenţând gradul de reticulare; − coloranţii, care introduşi în materialele polimerice le colorează în masă prin amestecare mecanică. Pe lângă aceste categorii de substanţe care nu lipsesc din nici un material plastic, se mai introduc în funcţie de scop şi alte categorii de substanţe cum ar fi: antistaticele, pentru reducerea electrizării prin frecare, ignifuganţii, pentru reducerea inflamabilităţii, lubrifianţii, pentru uşurarea prelucrării, fungicidele, pentru creşterea rezistenţei la atacul ciupercilor, antioxidanţii, pentru creşterea
250

Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor

rezistenţei la îmbătrânire a materialelor polimerice etc. Pe baza celor arătate se poate explica diversitatea extrem de mare a maselor plastice utilizate în prezent de societatea omenească. O încercare de grupare a celor mai utilizate tipuri după criteriul costului şi al proprietăţilor este prezentată în figura 11.19, în care pentru costul relativ s-a luat ca bază (Cr = 1) costul polietilenei, unul dintre cei mai utilizaţi polimeri.

Fig. 11.19. Principalele categorii de mase plastice

11.5.2. Materialele termoplaste
În această categorie sunt incluse materialele plastice la care polimerul de bază este un termoplast; principalele termoplaste şi caracteristicile lor mai importante sunt prezentate în tabelul 11.3. După structura lanţului molecular, termoplastele pot fi grupate în două categorii: − polimeri la care linia principală a lanţului molecular este formată numai din atomi de carbon, atomii diferiţi sau radicalii ataşându-se prin legături laterale; din această categorie fac parte: poliolefinele (PE, PP), polimerii vinilici (PVC, PS), polimerii acrilici (PAN, PMMA) şi fluoroplastele (PTFE); − polimeri care au în componenţa liniei principale a lanţului şi alţi atomi (de obicei N, O, Si) sau cicluri benzenice; din această categorie fac parte poliesterii (PET, PBT), poliamidele (PA), policarbonaţii (PC), acetalii (POM) etc.
251

Tabelul 11.3. Principalele caracteristici ale unor materiale termoplaste Denumirea materialului Polietilenă de joasă densitate Polietilenă de mare densitate Polipropilenă Polistiren Policlorură de vinil rigid Policlorură de vinil plastifiat Polimetacrilat de metil (plexiglas) Policarbonat Poliamida 66 (Nylon 66) Polioximetilena (acetal) Polietilen teraftalat (răşină poliesterică) Politetrafluor etilena (teflon) Poliacrilonitril (răşină acrilică) Acrilonitril/butadien /stiren Acetat de celuloză (celuloid) Simbol PE−LD PE−HD PP PS ρ, kg/m3 910…940 950…965 900…910 E, N/mm2 120…500 420…1400 500…1900 R m, N/mm2 5…16 Ar, % 200…600 Tv, o C −75 −75 −10 85…100 Tc, o C 115 130 170 Observaţii cristalinizată 40…55 % elastic, rezistentă cristalinizată. 60…80 % elastic rezistentă cristalinizată. 60…70 % mai rigidă decât PE amorf; dur şi fragil amorf; rigid, sensibil la zgârieturi compus vinilic amorf; flexibil, elastic amorf; rigid dur şi rezistent la zgârieturi amorf; rigid şi rezistent la şoc cristalinizată < 60 %; dură, rezistentă şi rigidă cristalinizată < 75 %; rigidă, elastică, rezistentă amorfă sau cristalinizată 30…40%; stabil dimensional cristalinizat < 70 %; coeficient de frecare redus compus acrilic; se trage uşor în fibre amestec de butadien-stiren (elastomer) şi stiren-acrilonitril (termoplast) modificaţie chimică a celulozei (polimer natural)

20…40 700…1300 30…50 200…1000 5…75 10…50 200…500 4…10 80…120 40…60 35…75

1040…1100 2800…3500 20…50

PVC dur 1360...1400 1500…3500 40…60 PVC−P 1150...1250 moale PC PA 66 POM PET PTFE PAN ABS CA − 10…30

125 175… 75…105 212 −40 150 225 230 250 170 255 330 320 − −

PMMA 1180…1220 2700…3500 60…80 1150...1250 2350...2450 1120...1180 900…2800 50…70 50…80

90…105 150 55 −50 73

1370...1430 3000…3500 60…70

1320…1390 2000…2500 40…60 100…2300 2100…2250 350…800 20…40

250…500 85...125 3…5 10…140 5…100 107 125 120

1100...1200 3500…4000 50…60 1040…1700 900…2800 1250...1350 800…2400 20…60 25…50

PS. PP.20 se prezintă simplificat domeniile de stare. iar la o încălzire mai mare curg plastic. fig. În figura 11. Domeniile de stare ale unor materiale termoplaste Termoplastele se utilizează ca materiale structurale în tehnică datorită caracteristicilor mecanice de rezistenţă relativ bune şi caracteristicilor de tenacitate care în unele cazuri sunt foarte bune. ceea ce face ca piesele realizate să fie rezistente la şocuri.3) Excepţie 253 .20. termoplastele amorfe ( PVC. ale unor termoplaste. 11. Fig. PA) au proprietăţi de rezistenţă – elasticitate care le permit menţinerea formei până la temperatura Tc (v. termoplastele cu cristalinitate parţială (PE. Proprietatea lor de a putea suferi reîncălziri în domeniul de curgere de un număr nelimitat de ori în vederea prelucrării contribuie. în funcţie de temperatură. PC) se comportă vâscoelastic imediat deasupra lui Tv. tabelul 11.6).Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Comportarea termoplastelor deasupra temperaturii Tv depinde de starea structurală a acestora. la extinderea utilizării lor. vâscozitatea scade pe măsură ce creşte temperatura atingând la un moment dat valorile corespunzătoare lichidelor. Principalele dezavantaje sunt legate de temperaturile relativ scăzute până la care pot fi utilizate (v. de asemenea. peste această temperatură masa cristalină trece în stare amorfă şi materialul curge plastic (stare vâscoasă). 11.

utilizate ca răşini de turnare.3 3 funcţie de gradul de reticulare. piese cu solicitări moderate şi supuse la şocuri. higroscopice şi nerezistente la apă 35…55 5.% kN/mm2 r Caracterizare 1550 1700 1250 Răşini epoxidice (EP) 1200 * dure.75 laminare.aldehidice Melamine (MF) − răşini melamin-formaldehidice Răşini poliesterice nesaturate (UP) ρ. fragile. culoare deschisă. utilizate ca răşini pentru presare şi 35…70 7…10 0.2…7. astfel că după prelucrare materialul capătă proprietăţi de rezistenţă şi duritate ce se menţin la o reîncălzire ulterioară până la temperatura de descompunere.3. se prelucrează prin metodele metalurgiei pulberilor (v. Tabelul 11. adezivi. A. stabile 50…70 6. cu catene ramificate. tabelul 11. culoare închisă. utilizate ca răşini de presare * dure şi fragile până la elastice.4. angrenaje.25 fierbinte.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fac fluoroplastele (teflonul). lagăre. matrice pentru compozite 254 .5…7. N/mm2 E. Starea iniţială a acestor polimeri obţinuţi prin policondensare este de polimerizare incompletă. adezivi. în timpul fabricării obiectelor se produce reticularea spaţială prin intermediul legăturilor principale ale lanţurilor moleculare prin activare termică sau prin activare chimică (introducerea unui agent de întărire). care.4. Materialele termorigide Proprietăţile caracteristice maselor plastice termorigide (numite şi duroplaste) sunt date de structura reticulară a polimerului de bază care intră în compoziţia lor.3). Termoplastele se utilizează în tehnică pentru conducte. forme de turnare etc. rezistente la şoc. * proprietăţi asemănătoare cu ale UF. cap.5. Principalele caracteristici ale unor polimeri termorigizi Polimerul Fenoplaste ( PF) − răşini fenol − formaldehidice (bachelitice) Aminoplaste (UF) răşini ureo.2…8. utilizate ca materialele de acoperire * dure şi fragile până la elastice în 40…90 6. 11. ca matrice pentru materiale compozite * dure. Principalele tipuri de materiale polimerizate termorigide şi câteva caracteristici ale lor sunt prezentate în tabelul 11. materiale electroizolante etc. fragile. deoarece proprietăţile lor de curgere sunt slabe.5 − dimensional.0 1. au stabilitate pe un interval mare de temperaturi (v. kg/m3 1250 R m. utilizate pentru piese presate sau turnate.13). dar mai puţin sensibile la 35…65 6…7 − zgâriere. datorită structurii lanţului (atomii de H din lanţul polietilenei sunt înlocuiţi de atomi de F).

4. în timpul proceselor tehnologice de fabricare a produselor. fapt ce se datorează în special caracteristicilor de rezistenţă mecanică ale acestor materiale. În figura 11. obţinându-se un material dur şi fragil cunoscut sub numele comercial de ebonită.5 se prezintă elastomerii utilizati mai frecvent şi câteva din caracteristicile acestora.8). încolăcite şi slab reticulate aşa cum a fost arătat anterior (v. iar dacă se introduce 45 % sulf. 255 . ceea ce provoacă desfacerea a cca 10…30 % din legăturile duble şi legarea lanţurilor prin punţi de sulf. caz în care se folosesc răşini fluide (lichid vâscos) obţinute prin policondensarea ureei cu formaldehidă şi alcool furfurulic (răşini furanice). introduşi în masa elastomerului.scap. deoarece oxigenul şi ozonul acţionează în timp la fel ca agenţi de reticulare. Elasticitatea lor asemănătoare cauciucului natural (poliizopren) a făcut ca denumirea de “cauciuc” să devină generică şi să fie alăturată denumirii elastomerului de bază (de exemplu. Aditivii cei mai importanţi introduşi împreună cu materialele de umplere în cazul elastomerilor sunt antioxidanţii. răşinile destinate acestui scop pot fi cu întărire la cald (răşini aminoplaste termoreactive) şi răşini cu întărire la rece. Proprietatea de termorigiditate este esenţială în utilizarea răşinilor din această categorie ca lianţi pentru amestecurile de formare din care se realizează formele pentru turnarea pieselor din materiale metalice. gradul de reticulare şi implicit caracteristicile de rezistenţă şi elasticitate sunt dependente de cantitatea de sulf. Materialele elastomerice (cauciucurile) Sunt substanţe macromoleculare a căror capacitate de deformare elastică se bazează pe structura constituită din lanţuri moleculare lungi.) au rolul de a îmbunătăţi rezistenţa mecanică şi de a ieftini produsele. ce constă din ruperea unor legături duble din linia principală a lanţului şi realizarea unor legături între lanţurile macromoleculare prin punţi constituite din atomi sau grupuri de atomi ai agenţilor de reticulare (în mod uzual sulf. a căror întărire se realizează prin adăugarea unui agent de reticulare . cauciuc acrilic.1 şi fig. împreună cu alţi aditivi. pentru cauciucurile uzuale se adaugă 4…5 % sulf. 11. ceea ce are ca efect scăderea elasticităţii şi fragilizarea materialului.4 sunt indicate numai câteva utilizări specifice ale unor răşini termorigide.21 se prezintă reacţia de vulcanizare cu sulf a cauciucului natural.). cauciuc nitrilic. talcul şi praful de cretă etc. gama întrebuinţărilor fiind mult mai extinsă. Materialele de umplere (negrul de fum.5. peroxizi sau amine).Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor În tabelul 11. pulberea de silice (SiO2). cauciuc butilic etc. În tabelul 11. 11.4. reticularea este completă. Reticularea slabă a elastomerilor (aşa numita vulcanizare) este un proces activat termic (ti = 120…150 oC). 11.

numite generic polisiloxani. din care rezultă că particularităţi deosebite din punct de vedere al temperaturilor de serviciu prezintă siliconii. − grupa U cuprinde poliuretanii. 11.22 b) sau reticulaţi (v. valenţele libere ale lanţului siloxanic pot fi completate cu radicali organici. i t max − temperatura maximă de serviciu la expunere inermitentă.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. Exemple de elastomeri din fiecare grupă sunt date în tabelul 11. oC tmin. fig. a cărui structură este prezentată în figura 11.5. − grupa M cuprinde polimerii cu lanţ saturat. 256 . obţinându-se diferite tipuri de materiale polimerice. Caracteristicile principale ale unor elastomeri Elastomerul Cauciuc natural (NR) Butadien – stiren (SBR) Cauciuc butilic (IIR) Cauciuc nitrilic (NBR) Cloropren (CR) Polietilenă clorosulfonată (CSM) Elastomeri polifluorurati (FPM) Cauciuc poliuretanic (EU) Cauciuc siliconic (Q) Grupa R m. 11. 11. oC −30…−60 −20…−50 −10…−40 −10…−50 −20…−50 −20…−40 −20…−40 0…−20 −50…−80 R 60 70 80 70 70 80 175 60 200 100 100 140 130 130 150 250 80 275 M U Q c t max − temperatura maximă de serviciu la expunere continuă. Schema procesului de vulcanizare a cauciucului natural cu sulf Tabelul 11. fig. − grupa Q cuprinde cauciucurile siliconice. Acestea sunt materiale polimerice la care linia principală a lanţului molecular este lanţul siloxanic. % 100…600 100…500 100…800 100…400 100…500 100…500 100…200 100…800 100…400 Temperaturi de exploatare c i t max .22 c).5. După tipul lanţului macromolecular elastomerii se împart în patru grupe: − grupa R cuprinde polimerii cu lanţ nesaturat ale căror proprietăţi se modifică prin reticulare. oC t max . care pot fi liniari (v.22 a. N/mm2 4…25 4…25 4…15 4…18 4…20 4…12 7…15 15…30 3…10 Ar.21.

236 curbe izocronice. la realizarea echipamentelor pentru zonele arctice etc.19). 250 antistatic. elastomeri (cauciuc siliconic). b – polisiloxan cu molecule liniare. 11. În funcţie de tipul radicalilor ataşaţi lanţului siloxanic. geluri. 254 fibrilă. 233 disproporţionare. c − polisiloxan reticulat Materialele pe bază de siliconi fac parte din categoria materialelor plastice de înaltă performanţă (v. grefat. sunt neinflamabile. 250 material elastomeric (cauciuc). 229 lanţ siloxanic. 256 masă moleculară. 245 aminoplaste. 250 alungire la limita de curgere. fig.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Fig. 249 curbă termo-mecanică. 235. 234 grad de polimerizare. de gradul de polimerizare şi de gradul de reticulare. nu dezvoltă gaze toxice prin ardere şi aderă la suprafeţele metalice. 237 fenoplaste. Cuvinte cheie agent de reticulare. fiind utilizate în industria aerospaţială. din acelaşi motiv îşi menţin proprietăţile de elasticitate într-un interval mare de temperaturi. 235 formare epruvete. 233 conformaţie. 233 atmosferă standard. 235 cristalite. 233 izotactic. bloc. 254 antioxidant. lacuri sau uleiuri siliconice. 231 duritate Barcol. 230 homopolimer. 241 configuraţie. 242 funcţionalitate. 247 duritate Shore. pentru durate scurte. pot fi utilizate şi la temperaturi de 800 oC). 231 grad de cristalinitate. 233 lanţ molecular (catenă). nehigroscopice. 250 atactic. Structura chimică a siliconilor: a – lanţul siloxanic. 234 curba modulului de fluaj. 11. 233 constantă de relaxare. siliconii se pot prezenta sub formă de materiale rigide. 249 257 dendrimer.22. 255 . 230 material de umplutură. 241 condiţionarea epruvetelor. 246 elastomeri. deoarece îmbină proprietăţile de elasticitate ale materialelor organice cu stabilitatea termică şi chimică a materialelor anorganice (de exemplu. 239 copolimer. 249 curbe izometrice. 233 statistic.

Lugsheider E. 229 polimer. O. Paris. 232 policondensare. * * * Hütte. Saban R. 254 monomer. 232 polidispersie. Zecheru Gh. 233 sferulită. OIDCM. 248 rezistenţă Izod la şoc. 1985 9. 1989 8. 239 vulcanizare. 256 sindiotactic. Materiale termoplastice şi materiale termorigide. Mitelea I. Massachusetts. 1986 7. H. 1998 258 . 235 silicon. partea a doua. 233 steroizomer. Fundamente.. Stiinţa materialelor în construcţia de maşini. Bucuresti. IPG Ploiesti. * * * Culegere de standarde române comentate CSCM – Mp4.. 1998 11. Introduction to Materials Science for Engineers. şi Ciocea N. New Jersey. OIDCM. 232 relaxarea tensiunilor.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR melamine. 232 reacţie în trepte. Editura Didactică şi Pedagogică. The Science of Engineering Materials. Studiul si ingineria materialelor. Manualul inginerului. Tillmann W. 229 polimer reticulat. Essais mecaniques des plastiques. Printice Hall. Bucureşti. Shackelford J. 230 polidispersitate. New York. 241 rezilienţa. 236 vâscoelasticitate. 1988 6. 236 termoplaste. Editura Sudura. 1983 2. 231 polietilenă. 235 polimerizare. Sixt Edition. Vasilescu D.. Editura Tehnică. 237 tranziţie sticloasă (vitroasă).S.. Terminologie şi metode de analiză şi încercări. Addison-Wesley Reading. Stiinţa materialelor. Macmillan Publishing Company. 234 temperatură de curgere. 254 reacţie în lanţ. 231 răşini epoxidice. 247 rezistenţă Dynstat la şoc. Bucureşti. Materiale plastice. 255 Bibliografie 1. Bucuresti. Timişoara 1999 4. Editura Didactică şi Pedagogică.. 233 structură amorfă. Van Vlack L. 248 segment de lanţ molecular. 1995 10. * * * Culegere de standarde române comentate CSCM – Mp5. Techinques de l’Ingenieur. Elements of Materials Science and Engineering. s. AM 3510. Inc. Krawczak P. 229 plastifiant. Tehnologia materialelor. 1995 5..a. Materiale plastice. 1999 3. 250 poliadiţie. Smith Ch. Constantinescu D. 254 răşini poliesterice. 237 termorigide (duroplaste). Bucureşti.

b) sunt rezultatul unirii în lanţul macromolecular a unor monomeri diferiţi.2. b) sunt compuşi chimici (în marea majoritate a cazurilor organici) cu molecule de dimensiuni mari. d) numărul de unităţi structurale din lanţul macromolecular reprezintă gradul de polimerizare? T. Care dintre afirmaţiile următoare despre copolimeri sunt adevărate: a) sunt rezultatul unirii unor monomeri de acelaşi tip. b) prin unirea capetelor libere a două catene.11. c) este o reacţie în trepte care decurge fără eliminarea unei substanţe cu molecula mică.11.11. c)după dispunerea monomerilor pot fi copolimeri statistici.5. Prin ce se caracterizează reacţia de policondensare: a) este procesul prin care două molecule organice diferite reacţionează pentru formarea unei molecule complexe. d) în timpul procesului de creştere a catenelor ambele capete ale lanţului sunt libere? T.6. d) creşterea lanţului macromolecular se realizează prin formarea de noi legături în urma reacţiilor de condensare (reacţie în trepte)? T.1. d) după 259 .Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Teste de autoevaluare T.11. Care dintre afirmaţiile următoare despre reacţia de polimerizare sunt advărate: a) este o reacţie în trepete care necesită activare energetică la fiecare secvenţă.3.4. Prin ce se caracterizează reacţia de poliadiţie: a) este procesul prin care două molecule organice identice reacţionează pentru formarea unei molecule complexe. copolimeri grefaţi şi copolimeri bloc. c) prin răcirea bruscă a amestecului de reacţie. b) este o reacţie în lanţ ce se iniţiază în prezenţa unei substanţe introduse special în acest scop. b) este procesul prin care două molecule organice identice reacţionează pentru formarea unei molecule complexe. Care dintre următoarele afirmaţii despre polimeri sunt adevărate: a) sunt substanţe organice micromoleculare care conţin mai multe componente. c) prin polimerizare se obţin substanţe a căror compoziţie chimică diferă de a monomerilor din care provin. c) numărul de monomeri din lanţul macromolecular reprezintă gradul de polidispersie moleculară. c) polimerii obţinuţi prin policondensare au compoziţie chimică diferită de a monomerilor din care provin. b) este o reacţie în lanţ la fel ca polimerizarea. d) prin transferul de la un lanţ la altul a unui unui atom de H care reface legătura dublă C = C a monomerului? T. d) polimerii care se formează prin poliadiţie au de obicei în lanţurile principale şi alţi atomi decât carbonul? T11. Cum se realizează întreruperea reacţiei de polimerizare: a) prin introducerea unui radical care reacţionează cu monomerii liberi şi consumă energia necesară continuării reacţiei de polimerizare.11.

11.13. complet amorfă sau parţial cristalină. c) la poziţia relativă a doi monomeri vecini realizată prin rotirea în jurul legăturii simple dintre atomii de carbon. d) la numărul şi radicalilor liberi din unitatea structurală? T. La ce se referă noţiunea de configuraţie în cazul structurii polimerilor: a) la relaţia de ordine a unităţilor structurale în cadrul lanţului macromolecular dată de legăturile chimice.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR dispunerea monomerilor pot fi: steroizomeri. Care dintre afirmaţiile următoare despre termoplaste sunt adevărate: a) sunt substanţe macromoleculare cu structura liniară sau ramificată. c) se utilizează numai în stare vitroasă.11.11.11. c)desfăşurarea şi decuplarea 260 .11. c) se prelucrează într-o stare de polimerizare incompletă. polimeri atactici şi polimeri sindiotactici. b) ruperea legăturilor intermoleculare. d) la zonele cu structură complexă ce ce rezultă prin prin unirea mai multor fibrile în jurul unui nucleu? T. d) pot fi încălzite în vederea prelucrării de un număr nelimitat de ori ? T. d) se durifică pe măsură ce creşte temperatura prin creşterea gradului de reticulare? T. c) polimeri liniari. Care dintre afirmaţiile următoare despre termorigide sunt adevărate: a) sunt substanţe macromoleculare cu structura ramificată.11. b) la forma pe care o capătă lanţurile macromoleculare. copolimeri atactici sau copolimeri isotactici? T. Care dintre mecanismele prin care se produce deformarea polimerilor sunt caracteristice termoplastelor şi elastomerilor: a) îndreptarea. b) la ordonarea pe anumite zone prin alinierea unor segmente de lanţ.11. c) îşi menţin proprietăţile înalt elastice până aproape de descompunere. polimeri reticulaţi şi polimeri cristalini? T.12. d) la distribuţia monomerilor diferiţi în cadrul lanţului macromolecular? T.10. b) la forma moleculelor monomerilor din componenţa catenelor.9. Cum se comportă elastomerii la încălzire: a) odată cu creşterea temperaturii deformarea elastică se produce la solicitări mai mici. catenelor.11. La ce se referă noţiunea de sferulită în cazul structurii polimerilor: a) la formaţiunile structurale constituite prin încolăcirea unui lanţ molecular. la o reîncălzire ulterioară nu se mai atinge starea vâscoasă? T.11.8. c) la gradul de ramificare a catenelor. c) la forma cristalitelor rezultate prin presare. b) sunt substanţe macromoleculare cu grad mare de reticulare. polimeri statistici şi polimeri grefaţi. b) pot fi încălzite în vederea prelucrării o singură dată.14. Care sunt tipurile de polimeri după modul de dispunere a grupelor laterale faţă de lanţul principal: a) polimeri isotactici. La ce se referă noţiunea de conformaţie în cazul structurii polimerilor: a) la relaţia de ordine a unităţilor structurale în cadrul lanţului macromolecular.7. b) polimeri isotactici. b) are loc înmuierea prin reducerea pronunţată a vâscozităţii.

20.16. c) în cazul menţinerii constante a temperaturii şi a forţelor exterioare.19.11. La ce se referă noţiunea de condiţionare a epruvetelor pentru încercări mecanice: a) la prelucrarea mecanică în condiţii care să asigure o anumită precizie şi rugozitate a suprafeţelor. La care tip de polimeri se înregistrează variaţia cea mai mare a modulului de elasticitate E cu temperatura: a) la polimerii cu grad mare de cristalinitate. c) la temperaturi t < ta. d) alunecarea relativă a catenelor? T.11. c) alungirea procentuală la rupere Ar.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor catenelor.11. c) materialul cu comportare vâscoelastică se deformează la solicitare constantă până la atingerea unei stări staţionare. b) la temperaturi T > Tc. b) la realizarea epruvetelor prin presare în condiţii standardizate.17. b) la polimerii puternic reticulaţi. d) în cazul creşterii temperaturii şi menţinerii constante a forţelor exterioare? T. b) în cazul solicitărilor la temperatură variabilă.15. b) reprezintă capacitatea polimerilor de a căpăta deformaţii elastice variabile în timp sub acţiunea solicitărilor constante. b) alungirea procentuală la curgere Ac.21. d) ruperea legăturilor intermoleculare? T. d) la polimerii cu structură complet amorfă? T.18.11.11. c) decuplarea catenelor. b) se măsoară diametrul urmei lăsate de penetrator pe suprafaţa probei şi se calculează duritatea ca raport dintre forţa de apăsare şi aria urmei. În ce condiţii are loc relaxarea tensiunilor în cazul polimerilor: a) în cazul solicitărilor la care deformaţiile şi temperatura se menţin constante. c) la polimerii nereticulaţi. Care dintre afirmaţiile următoare despre vâscoelasticitate sunt adevărate: a) este capacitatea polimerilor de a-şi menţine deformaţia elastică la reducerea vâscozităţii. c) la menţinerea epruvetelor într-o atmosferă standard o durată suficientă pentru atingerea echilibrului termic şi higrometric? T.22. În ce domeniu de temperaturi variază puternic modulul de elasticitate E: a) la temperaturi T < Tv.11. Care dintre mecanismele prin care se produce deformarea polimerilor sunt caracteristice termorigidelor: a) alunecarea relativă a catenelor. Care sunt caracteristicile mecanice determinate prin încercarea la tracţiune ce prezintă importanţă pentru proiectarea pieselor din materiale polimerice: a) rezistenţa la tracţiune Rm. d) limita de curgere aparentă Re? T. d) materialul cu comportare vâscoelastică se deformează la solicitare constantă până la rupere? T.18.11. Care dintre afirmaţiile următoare despre metoda Shore de determinare a durităţii polimerilor sunt adevărate: a) metoda se bazează pe utilizarea unui penetrator tronconic sau conic ce este apăsat de un resort calibrat pe suprafaţa probei. c) se măsoară adâncimea de pătrundere iar scala de duritate Shore are 100 261 . b) modificarea distanţelor dintre monomeri. d) la temperaturi Tv < T >Tc? T.

11. ABS. b) constă din ruperea unei epruvete cu crestătură încastrată la unul din capete printr-o lovitură cu un ciocan pendul aplicată la capătul liber fie pe faţa cu crestătură fie pe faţa opusă crestăturii. b) UP. PET. Care dintre următoarele mase plastice aparţin termorigidelor: a) fenoplastele.11.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR de unităţi. UF. b) încercările se efectuează numai prin solicitarea la tracţiune la temperaturi ridicate. d) polistirenul? T. d) EU.11. UF. d) UP.25. valoarea 0 corespunâznd pătrunderii totale a penetratorului. MF. UP.31. PET.11. d) UP. PAN. În care dintre enumerările următoare polimerii sunt în ordinea crescătoare a modulului de elasticitate (valoarea medie a intervalului de variaţie): a) PE-LD. PA66.11. MF? T.30. Care dintre afirmaţiile următoare despre încercările la fluaj ale polimerilor sunt adevărate: a) încercările sunt mai frecvente în cazul polimerilor decât în cazul materialelor metalice. PMMA.EP.23. PET. PET. PP. PP. UF. c) POM. b)poliuretanii liniari. NBR. CSM. PP. PF. PAN. d) duritatea Shore este o mărime convenţională ce poate fi utilizată numai ca un criteriu de recepţie a materialelor? T. PET.11. c)policarbonaţii. b) PP. EP. d) PTFE.24. PP. a) se utilizează aceeaşi schemă de solicitare ca la încercarea Charpy. definită ca fiind energia absorbită prin ruperea epruvetei şi exprimată în J. În care dintre enumerările următoare materialele termoplaste sunt în ordinea crescătoare temperaturii de vitrifiere: a) PE−HD. c) caracteristica mecanică determinată este rezistenţa Izod la şoc. definită la fel ca rezilienţa în cazul metodei Charpy şi exprimată în J/m2? T. c) aminoplastele. ABS. Care dintre afirmaţiile următoare despre metoda Izod de încercare la încovoiere prin şoc sunt adevărate.26. NR. Q? 262 . FPM.? T. c) încercările se efectuează prin solicitarea la tracţiune sau la încovoiere. c) EU. MF. PTFE.11. b)fenoplastele. d) încercările se efectuează de cele mai multe ori în condiţii de atmosferă standard normală 23/50? T. PTFE. b) NR. În care dintre enumerările următoare materialele elastomerice sunt în ordinea crescătoare a temperaturii maxime de serviciu la expunere continuă: a) CR. În care dintre enumerările următoare materialele plastice termorigide sunt în ordinea descrescătoare a rezistenţei la rupere Rm: a) UF. PE-LD. UP. PC. PET. b) poliamidele. c) răşinile alchidice. d) siliconii? T.27. CR. PET.11. c) PE−HD. ABS . EP. MF. ABS.28. d) siliconii? T. Care dintre următoarele mase plastice aparţin termoplastelor: a) răşinile acrilice. ABS. c) PE-LD. Q. IIR. PC. ABS. d) caracteristica mecanică determinată este rezistenţa Izod la şoc. PVC−P. epruvetele fiind diferite. FPM. PP? T. PE-LD. CR. CSM. IIR. MF. b) PE−HD. PVC−P. Care dintre următoarele mase plastice aparţin termoplastelor: a) polietilena. PAN. PC. PVC−P.11. PTFE. PAN.29.

01 = 28. 40000] 700 35000 245·105 85. să se calculeze masa moleculară medie în funcţie de fracţia masică ( M m ) şi masa moleculară medie în funcţie de fracţia numerică ( M n ).06 A. Să se calculeze gradul de polimerizare a unui lot de polietilenă de mare densitate PE−HD pentru care s-a determinat experimental o masă moleculară medie de 90000 g/mol Rezolvare Gradul de polimerizare n se determină cu relaţia (11.2. 28.1 (v. 20000] (20000 .825·1010 1600 15000 240·105 36·1010 (10000 .11.11.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Aplicaţii A.11. g/mol Ni M i N i M i2 (0 . Datele iniţiale şi rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A.1. n= Tabelul 11. g/mol Numărul de lanţuri Ni Masa moleculară medie pe interval Mi.3) rezultă : ∑ Ni ∑ N i M i2 ≅ 303 ⋅ 1010 . se obţine: 90000 ≅ 3207 . 30000] 2400 25000 600·105 150·1010 (30000 . produsele NiMi şi N i M i2 şi se completează coloanele corespunzătoare din tabelul 11.375·1010 (40000 .75·1010 150 45000 675·104 30. se calculează mai întâi masa moleculară medie Mi pentru fiecare interval.1): M C 2 H 4 = 2·12. Mm = ≅ 25208 g/mol şi M n = 12020 ⋅ 10 4 263 303 ⋅ 1010 12020 ⋅ 10 4 ≅ 23205 g/mol.6. 10000] 330 5000 495·104 0. cap.1).6. calculând mai întâi masa monomerului etilenă (C2H4) cu datele din tabelul 1.6 Cu valorile astfel determinate.01 + 4·1.2 Intervalul maselor moleculare.2) şi (11. 5180 .2) şi (11. aplicând relaţia (10. rezultă: = 5180 . Determinările experimentale de masă moleculară asupra unei probe de polimer au condus la datele prezentate în coloanele 1 şi 2 ale tabelului 11. utilizând aceste date.3). ∑ N i M i = 12020 ⋅ 10 4 . 50000] Rezolvare Pentru calculul celor două mărimi prin care se poate caracteriza masa moleculară medie a polimerului se utilizează relaţiile (11.06 g/mol .1). Aplicând relaţiile (11.

acelaşi rezultat putând fi obţinut şi astfel: σ = σ 1e = 5. prelucrată. rezultă: 264 − Ea k BT τ −τ − 1 0 τ rt 90 − 42 60. 11 ln 5. Ea – energia de activare a procesului de relaxare.6). înlocuind datele din enunţ se obţine σ ln 0 σ1 42 τ rt = = 60.6 − ≅ 2. pentru datele din enunţ. kB = 13.10−24 J/K.5 N/mm2. Relaţia dintre viteza de relaxare a tensiunilor din materialele polimerice şi temperatură este de tip Arrhenius: T .5 N/mm2.81. iar T – temperatura materialului (în K).6 zile. (11. astfel încât în bandă se generează tensiuni normale de întindere σ0 = 11 N/mm2. ştiind că în aceasta s-a generat o tensiune de întindere σ0 = 12 N/mm2.11. Să se determine constanta de relaxare a tensiunilor pentru această bandă şi intensitatea tensiunilor din banda de cauciuc după menţinerea în poziţia întinsă o durată τ1 = 90 zile.5e ≅ 2.11.5 N/mm2. A.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR A.5 tensiunile se relaxează la nivelul σ = σ 0 e τ − 1 τ rt = 11e − 90 60. Rezolvare a) Aplicând relaţia (11. care s-a relaxat la nivelul σ1 = 6 N/mm2. O bandă de cauciuc cu (secţiunea dreptunghiulară) este supusă la tracţiune. ca la rezolvarea aplicaţiei A.11. după menţinerea barei o durată τ1 = 60 zile la t1=20 oC sau o durată τ2 = 50 zile la t2 = 25 oC. după menţinerea ei (în stare întinsă) o durată τ3 = 40 zile la t3 = 30 oC. După menţinerea benzii în poziţie întinsă o durată τ1 = 90 zile. ţinând seama de datele din τ enunţul aplicaţiei.6 . b) Să se determine nivelul tensiunilor din bară. a) Să se determine valorile constantei de relaxare a tensiunilor la t1 = 20 oC. Rezolvare Constanta de relaxare a tensiunilor pentru banda de cauciuc se poate determina cu ajutorul relaţiei (11. la t2 = 25 oC şi la t3 = 30 oC pentru o bandă de cauciuc.4. după acest timp tensiunile din bandă atingând nivelul σ1 = 5.11 ) v rσ = v rσ o e în care vrσ 0 este o valoare de referinţă a vitezei de relaxare. Banda se menţine în această stare la ta o durată τ0 = 2 zile.3. dependentă de tipul materialului.3. sub forma: τ rt = 0 .6). după care capetele benzii se fixează.

C şi τ0 fiind constante.1 − 293 298 =e 298 ln 72 .1− 293 ln 86 . (11.00156e 13.12) k BT Considerând datele din enunţul aplicaţiei. şi 1 1 72. v rσ = C . τ rt2 = 2 = = 72. relaţia (11.4 N/mm2.11) devine: E T τ rt = τ 0 e a . se pot scrie 1 1 T T T relaţiile: vrσ = C .7 ≅ 5. corespunzătoare relaxării tensiunilor la temperaturile t1 = 20 oC şi t2 = 25 oC. ca urmare.6 zile k B T3 b) Tensiunile din banda de cauciuc menţinută o durată τ3 = 40 zile la o t3 = 30 C (T3 = 303 K) vor fi: T τ rt3 4 . acest sistem are soluţia: Ea = 1 1 − T1 T2 T T T kB ln T τ rt1 τ T2 rt = 13. În aceste circumstanţe. se obţine sistemul de ecuaţii (cu necunoscutele τ0 şi Ea): τ 1 E a = k B T1 ln rt τ0 τ 2 E a = k B T2 ln rt . 3⋅10 −20 σ 3 = σ 0e τ − 3 T τ rt3 = 12e − 40 49. τ0 pentru aplicaţia considerată.00156 zile Constanta de relaxare a tensiunilor la t3 = 30 oC (T3 = 303 K) are valoarea: E − 24 = τ 0 e a = 0.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor τ1 τ 60 50 T T T = = 86.3 ⋅ 10 − 20 J.2 ln = 4.1 zile.8⋅10 ⋅303 = 45. 265 .6 zile. τ rt1 şi τ rt2 fiind σ 12 σ 12 ln 0 ln ln 0 ln 6 6 σ1 σ1 o constantele de relaxare a tensiunilor la t1 = 20 C (T1 = 293 K) şi t2 = 25 oC (T2 = 298 K). iar τ rt constanta de T 0 τ0 τ rt τ rt1 = T relaxare la temperatura T. 6 5 T2 ln τ rt2 − T1 ln τ rt2 T τ0 = e T2 − T1 = 0. Viteza de relaxare a tensiunilor este invers proporţională cu durata menţinerii materialului la o temepratură T şi.8 ⋅ 10 −24 86.

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR A. polietilena comercială de înaltă densitate PE−HD are densitatea ρPE-HD = 960 kg/m3.11. Rezolvare Considerând că densitatea polietilenei creşte liniar cu gradul de cristalinitate X. polietilena comercială de joasă densitate PE−LD are densitatea ρPE-LD = 920 kg/m3.5.13) X = 100 X ρ100 − ρ 0 Aplicând această relaţie se obţine pentru cazurile considerate în enunţul aplicaţiei: 920 − 900 960 − 900 X PE −LD = 100 = 18% şi X PE −HD = 100 ≅ 55% 1010 − 900 1010 − 900 266 . Să se estimeze gradele de cristalinitate ale PE-LD şi PE-HD. Cristalele moleculare de polietilenă (polietilena cu gradul de cristalinitate 100%) au densitatea ρ100 = 1010 kg/m3. densitatea polietilenei necristalizate este ρ0 = 900 kg/m3. rezultă: ρ − ρ0 (11.

În această categorie sunt incluse: betonul. cermeturile. în concentraţii volumice de până la 80 %. bile de sticlă. având structura alcătuită din starturi multiple de material organic (hârtie. materialele dure.) – în care sunt înglobate particulele unui material de umplutură (rumeguş de lemn. polipropilenă.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite Capitolul 12 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR COMPOZITE 12. B. alcătuită din două sau mai multe materiale componente. materialele compozite pot fi împărţite în mai multe categorii: A. acid salicilic fin dispersat. răşină epoxidică etc. poliamidă.) înglobată.1. având structura alcătuită din particule fine de carburi metalice (WC.) şi liant (răşină fenolică. Te etc.) înglobate. Cr.) sau termoplast (polimetacrilat de metil. în concentraţii volumice de până la 95 %. Materialele compozite stratificate au structura alcătuită dintr-un material suport dispus în straturi solidarizate cu un material de legătură (liant). răşină 267 . ZrO2 etc.). politetrafluoroetilenă etc. materiale textile etc. într-o matrice metalică (Co. într-o matrice metalică (Fe. având structura alcătuită dintr-o fază oxidică − ceramică (Al2O3. care sunt puternic legate între ele şi conlucrează eficient pentru a conferi ansamblului structural caracteristici superioare celor proprii componentelor solitare. Mo etc. TaC etc. Ni. pulberi metalice etc.) şi masele plastice aglomerate. carton. având structura alcătuită dintr-un material macromolecular de bază − duroplast (răşină fenolică. Introducere Materialele compozite reprezintă o clasă modernă de materiale cu structura eterogenă. lemn. TiC. Co. În funcţie de caracteristicile structurale. Ni. În această categorie sunt incluse materialele organice stratificate.). Materialele compozite cu granule (agregatele compozite) au structura alcătuită dintr-un material matrice în care sunt înglobate granule (particule) din unul sau mai multe materiale.

Cr. ceramice (alumină. Fig. iar fibrele sunt polimerice (poliamide de tip Kevlar. orientate sau neorientate).1. oxid de Be. Pentru majoritatea materialelor din această categorie matricea este un material organic macromolecular (de obicei. c − poliester armat cu fibre de sticlă Cele mai utilizate materiale din această categorie sunt compozitele polimerice armate cu fibre de sticlă. din oţel sau fontă). betonul armat şi. ca material compozit natural. de sticlă. Materialele compozite cu fibre au structura alcătuită dintr-un material de bază (matrice) în care sunt înglobate fibre individuale (scurte sau lungi. carbură de siliciu.2. Ta. care asigură conlucrarea (cooperarea) acestor 268 . de carbon (grafit) sau metalice (W. Imaginile structurilor câtorva materiale compozite folosite în tehnică sunt prezentate în figura 12. Cu.) şi materialele metalice emailate (materialele anorganico − metalice). C. în prezent fiind folosite frecvent fibrele fine (trihite. b − lemn. anorganic (ceramică pe bază de Al2O3. whiskers) cu structură de monocristale perfecte din alumină. Ni. Nylon sau Aramid). având structura alcătuită din unul sau mai multe straturi de material oxido-silicatic depuse pe un suport metalic (de obicei. carbură de B. împletituri de fibre sau straturi de fibre din diferite materiale.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR melaminformaldehidică. lemnul. răşină ureoaldehidică etc.1. Fe etc. 12. fier sau grafit. Mo. carbură de siliciu.). un material duroplast. ciment sau beton) sau metalice (diverse metale sau aliaje). nitrură de siliciu). de tipul răşinilor poliesterice nesaturate sau răşinilor epoxidice). 12. Structurile unor materiale compozite uzuale: a − beton. Estimarea caracteristicilor fizico − mecanice ale materialelor compozite Caracteristicile de utilizare ale materialelor compozite sunt determinate esenţial de natura şi intesitatea legăturilor ce se realizează între materialele componente ale structurii acestora.

B. caracteristicile distribuţiei (dispunerii) acestor componente şi raportul concentraţiilor lor (masice sau volumice). Imaginile microscopice ale suprafeţelor de rupere la tracţiune ale unui material compozit de tip poliester armat cu fibre de sticlă: a − cu legături insuficiente între matrice şi fibre. trei cazuri distincte: A. comportarea sa poate fi descrisă astfel: • deformaţiile (alungirile) specificie (de natură elastică) ale matricei εM. când se analizează structura unui material compozit se iau în considerare atât structurile materialelor componente. cât şi structurile zonelor de legătură (interfaciale) dintre materialele componente. materialul compozit are structura alcătuită dintr-o matrice în care sunt înglobate fibre dispuse paralel şi este solicitat mecanic la tracţiune axială în lungul fibrelor.2.12. fapt care se poate deduce cu uşurinţă comparând imaginile microstructurilor prezentate în figura 12.2. b − cu legături puternice între matrice şi fibre Pentru a prezenta modul în care se pot estima caracteristicile fizico − mecanice ale unui material compozit. un material compozit este bine realizat. se consideră. materialul compozit are structura alcătuită dintr-o matrice în care sunt înglobate fibre dispuse paralel şi este solicitat la tracţiune axială pe o direcţie perpendiculară pe direcţia de dispunere a fibrelor.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite componente. aşa cum se arată în schema prezentă în figura 12. care evidenţiază dependenţa dintre comportarea la rupere a unui material compozit de tip poliester armat cu fibre de sticlă şi calitatea legăturilor realizate între matrice şi fibre. Fig.3. C. 269 . materialul este un agregat compozit solicitat la tracţiune monoaxială. Ca urmare. Dacă un material compozit alcătuit dintr-o matrice (M) în care sunt înglobate fibre (f) dispuse paralel este solicitat la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor de o forţă Fc. care produce deformarea elastică a compozitului şi a materialelor sale componente. dacă structura zonelor de legătură asigură conlucrarea perfectă a materialelor componente ale acestuia. A. în funcţie de caracteristicile materialelor componente şi de raportul concentraţiilor acestora în structura compozitului.

determinată de existenţa legăturilor intime dintre ele. Schema comportării unui material compozit cu fibre dispuse paralel la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor Fig. 12.5) permite estimarea modulului de elasticitate longitudinală al unui material compozit.4) σCSC = σMSM + σfSf ⇒ σC = σM(1 − vf) + σfvf. porţiunea din SC ocupată de fibre are aria Sf = SCvf.1) εM = εf = εC . • dacă EM.3. Schema conlucrării componentelor M şi f ale unui material compozit supus la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor Relaţia (12. se poate aplica legea lui Hooke şi rezultă relaţiile: σf σ σ şi ε C = C . iar fracţia volumică a fibrelor în aceasta este vf. 12. iar porţiunea din SC ocupată de matrice are aria SM = SC(1 − vf) şi se pot scrie relaţiile: (12. ε f = EM Ef EC • forţa Fc se distribuie pe M şi f existente în structura compozitului.2) εM = M .3) Fc = FM + Ff. Ef şi EC sunt modulele de elasticitate longitudinală ale matricei.4. σf şi σC sunt tensiunile normale (pe direcţia de acţiune a forţei Fc) generate de solicitarea mecanică în matrice. această condiţie (numită condiţia de izodeformaţie) fiind respectată datorită conlucrării componentelor M şi f. o parte FM fiind preluată de matrice şi o parte Ff − de fibre: (12. (12. cunoscând valorile modulelor de elasticitate longitudinală ale materialele componente M şi f. (12. iar σM. în fibre şi în compozit.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fibrelor εf şi compozitului εC pe direcţia de aplicare a forţei Fc sunt egale: (12. Fig.5) EC = EM(1 − vf) + Efvf. Această relaţie este valabilă dacă fracţia 270 . fibrelor şi compozitului. • dacă secţiunea (transversală) portantă a compozitului are aria SC.

compozitul trebuie să se caracterizeze printr-o densitate suficient de mare a fibrelor (fracţia volumică a fibrelor trebuie să fie suficient de mare). deoarece o mare parte din materialul matricei se află în afara zonelor de acţiune ale fibrelor şi se deformează liber.5) sunt valabile şi pentru estimarea altor caracteristici fizico − mecanice ale materialelor compozite.4) şi (12. RmM fiind definită prin tensiunea care produce matricei o deformare specifică egală cu cea la care survine ruperea fibrelor.4. Diagrama prezentată în figura 12.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite volumică a fibrelor în materialul compozit este suficient de mare pentru a fi respectată condiţia de izodeformaţie (12. care produce deformarea elastică a compozitului şi componentelor sale. Aşa cum sugerează schema din figura 12. rezistenţa la rupere * * corespunde rezistenţei la rupere a matricei RmM ( RmM > RmM. Dacă un material compozit alcătuit dintr-o matrice (M) în care sunt înglobate fibre (f) dispuse paralel este solicitat la tracţiune monoaxială de o forţă Fc normală la fibre.5). rezistenţa sa la rupere scade pe măsură ce creşte vf. (12. • efectul durificator al fibrelor se manifestă dacă fracţia volumică a fibrelor depăşeşte valoarea critică vfcr. Ca şi relaţia (12. dată de relaţia: R * − RmM .6. coeficientul de conductibilitate termică λ sau coeficientul contracţiei transversale (Poisson) µ.7) v fcr = mM Rmf − RmM Relaţiile de forma (12. comportarea sa poate fi descrisă astfel: 271 . în consecinţă. cum ar fi: coeficientul de difuzie D. B. relaţia (12. deoarece matricea este plastică şi se deformează înainte de rupere mai mult decât fibrele). legăturile dintre M şi f asigură respectarea condiţiei de izodeformaţie numai într-o zonă din jurul fiecărei fibre înscrisă într-un cilindru cu diametrul dm (numită zona de acţiune a fibrei).6) RmC = RmM(1 – vf) + Rmfvf .5 justifică această afirmaţie. relaţia (12. • dacă compozitul are vf mică.1). materialul M din afara acestei zone putându-se deforma liber. pentru ca orice porţiune din M să aparţină unei zone de acţiune a unei fibre. evidenţiind următoarele aspecte: • dacă materialul este lipsit de fibre (vf = 0).4) se poate adapta pentru estimarea rezistenţei la rupere a compozitului RmC în funcţie de rezistenţa la rupere a fibrelor Rmf şi de rezistenţa convenţională a matricei RmM: (12. Dacă materialul compozit este alcătuit dintr-o matrice moale şi plastică şi fibre cu rezistenţă mecanică ridicată şi plasticitate scăzută (care se comportă elastic până la rupere). aşa cum se arată în schema prezentată în figura 12. iar prezenţa fibrelor este echivalentă cu existenţa în material a unor goluri (defecte) care îi diminuează secţiunea portantă.6) este valabilă dacă vf este suficient de mare.

deoarece lungimea iniţială a elementului de volum a fost LC = LM + Lf.9) se transformă într-o relaţie de aceiaşi formă cu (12. Diagrama dependenţei dintre rezistenţa la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor a unui compozit şi mărimea fracţiei volumice a fibrelor • orice element de volum din materialul compozit se deformează elastic pe direcţia tensiunilor σC. Fig. ţinând seama de îndeplinirea 272 . porţiunea ocupată de fibre fiind Lf = LCvf.2) şi. în fibre σf şi în compozit σC sunt egale: (12. rămân valabile relaţiile (12. iar porţiunea ocupată de materialul matricei – LM = LC(1 − vf). alungirea ∆LC produsă pe această direcţie obţinându-se prin sumarea alungirii matricei ∆LM şi alungirii fibrelor ∆Lf: (12.5): εM = ∆L f = ∆L f şi relaţia (12. această condiţie (numită condiţia de izotensiune) fiind respectată datorită legăturilor intime existente între matrice şi fibrele compozitului. • deoarece deformaţiile produse compozitului de solicitarea mecanică sunt de natură elastică. deformaţia specifică corespunzătoare acestui element este ∆L ε C = C .8) σM = σf = σC.4) şi (12.9) ∆LC = ∆LM + ∆Lf.10) εC = εM(1 − vf) + εfvf.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • tensiunile normale (pe direcţia de aplicare a forţei Fc) generate de solicitarea mecanică în matrice σM. iar deformaţiile specifice (pe aceeaşi direcţie) ale celor două materiale LC ∆L ∆LM (M şi f) ce compun elementul de volum sunt: ε M = M = şi LM LC (1 − V f ) Lf LCV f (12.5. 12.

aşa cum se arată în schema prezentată în figura 12.12) devine (12. relaţia (12.10). f Pentru condiţiile de solicitare considerate.11) permite estimarea modulului de elasticitate longitudinală al unui material compozit. cunoscând valorile moduleleor de elasticitate longitudinală ale materialelor componente M şi f. C.11) sunt valabile şi pentru estimarea altor caracteristici fizico − mecanice al materialelor compozite pe direcţia normală la fibre. relaţia (12.11) EC 1 = EM1 (1 − V f ) + E −1V f .8). Fig.7.10) devine: − − (12. comportarea sa este dificil de descris. Cercetările întreprinse până în prezent au evidenţiat însă că astfel de materiale au caracteristicile elastice intermediare celor corespunzătoare compozitelor cu fibre (cu aceleaşi materiale M şi f) care îndeplinesc condiţiile de izodeformaţie şi de izotensiune. cum ar fi coeficientul de difuzie D sau coeficientul de conductibilitate termică λ. cum sunt.12) EC = Em (1 − V f ) + E nV f .11) şi agregatul compozit se 273 . de exemplu. Valoarea exponentului n depinde de caracteristicile materialelor M şi f care alcătuiesc compozitul. f exponentul n aparţinând mulţimii n ∈ [−1. pentru alte caracteristici. Schema comportării unui agregat compozit la tracţiune monoaxială Relaţiile de forma (12. Dacă un material de tip agregat compozit este solicitat la tracţiune monoaxială de o forţă Fc.1] \{0}. Schema comportării la tracţiune monoaxială pe direcţia normală la fibre a unui material compozit cu fibre dispuse paralel Fig. ca urmare. care produce deformarea elastică a compozitului şi componentelor sale. rezistivitatea electrică ρ (inversul conductibilităţii electrice) se pot utiliza relaţii de tipul (12.6. 12. astfel: • dacă n = −1. se poate presupune că modulul de elasticitate lungitudinală al agregatelor compozite este dat de relaţii de forma: n n (12.7. 12.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite condiţiei de izotensiune (12. relaţia (12.

12) cu n ∈ (−1. din cauciuc). Ca şi în cazul celorlalte tipuri de materiale compozite. aşa cum se poate observa în figura 12. din cauciuc) în care sunt înglobate particule sferice cu Ef foarte ridicat (de exemplu.9. relaţiile de forma (12. • agregatele compozite industriale având EM scăzut şi Ef ridicat au comportarea elestică descrisă de (12.5) şi agregatul compozit se comportă ca un material compozit (cu fibre) care îndeplineşte condiţiile de izodeformaţie.12) cu n ∈ (0. din oţel). numită ritidom (partea moartă. radială (secţiunea făcută cu un plan care conţine axa trunchiului) şi tangenţială (secţiunea făcută cu un plan paralel cu axa trunchiului şi normal unei raze a acestuia) obţinute. Lemnul – material compozit natural Lemnul este unul din materialele compozite naturale cu fibre folosite pe scară largă în aplicaţiile tehnice. un astfel de agregat compozit poate fi alcătuit dintr-o matrice cu EM foarte ridicat (de exemplu. SUA sau Rusia) cantitatea de lemn utilizată anual pentru diverse construcţii industriale sau civile şi în alte aplicaţii (din industria mobilei.1). Secţiunea transversală făcută prin trunchiul unui arbore evidenţiază (la scară macroscopică).0).12) devine (12. aşa cum se arată în figura 12. următoarele zone structurale ale acestuia: • zona exterioară a trunchiului reprezintă scoarţa (coaja).12) sunt valabile nu numai pentru estimarea caracteristicilor elastice ale agregatelor compozite. din oţel) în care sunt înglobate particule sferice cu Ef foarte scăzut (de exemplu.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR comportă ca un material compozit (cu fibre) care îndeplineşte condiţia de izotensiune. iar agregatele compozite cu EM ridicat şi Ef scăzut au comportarea elastică descrisă de (12. pentru studierea structurii lemnului se procedează la secţionarea trunchiului arborilor. care are o parte exterioară. sugerând eterogenitatea structurală şi anizotropia acestui material. coeficientul contracţiei transversale µ etc. ca urmare. un astfel de agregat compozit poate fi alcătuit dintr-o matrice cu EM foarte scăzut (de exemplu.8. cu aspect crăpat.) depăşind suma cantităţilor de oţel şi beton întrebuinţate în aplicaţiiile tehnice din toate ramurile economiei lor naţionale. Sursa din care se obţine acest material este în mod obişnuit trunchiul arborilor. agricultură etc.3. industria chimică. coeficientul de conductibilitate termică λ. ci şi pentru alte caracteristici fizico-mecanice (coeficientul de difuzie D. în multe ţări (de exemplu.) 12. relaţia (12. • dacă n = 1. brăzdat sau desprins în 274 . aspectul secţiunilor transversală (secţiunea făcută cu un plan perpendicular pe axa longitudinală a trunchiului).

Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite solzi. 275 . care se dezvoltă anual şi este alcătuită din vase. care are o parte exterioară. numită alburn (de culoare deschisă. cu pereţii lignificaţi. numită liber (partea vie. Schema secţionării trunchiului arborilor pentru studierea structurii lemnului Fig. straturile lemnoase care se formează anual datorită activităţii cambiului şi care determină creşterea în grosime a lemnului sunt numite inele anuale şi pot fi observate clar în secţiunea transversală. Fig. la cele mai multe specii de arbori. care alcătuiesc ţesutul conductor al sevei brute. Zonele structurale ale trunchiului unui arbore Structura la scară microscopică (constituţia anatomică) a lemnului are. 12. numită măduvă (formată din ţesuturi de parenchim rare.8.9. o parte centrală. 12. • zona interioară a trunchiului reprezintă lemnul. următoarele elemente: • vasele lemnoase sunt şiruri de celule alungite. aşa cum se observă în figura 12. permiţând stabilirea vârstei arborelui. prin care se face circulaţia ascendentă a sevei brute). celulele care alcătuiesc acest ţesut au propietatea de a se multiplica în mod continuu în timpul perioadei de vegetaţie a arborelui şi de a da naştere anual (spre interior) ţesuturilor care formează lemnul şi (spre exterior) ţesuturilor care formează liberul. • zona intermediară. în fâşii sau în placi) şi o parte interioară. afânate şi rezistente. fibre liberiene şi ţesuturi de parenchim). culoarea mai închisă decât alburnul). şi care are. situată între coajă şi lemn formată dintr-un singur strat de celule care determină creşterea în grosime a trunchiului reprezintă cambiul.10. care se distinge uşor la tulpinile tinere şi este mult diminuată la tulpinile arborilor maturi) şi o parte intermediară. golite de conţinutul lor celular. numită duramen (format din ţesuturi moarte.

12.45 %) şi hidrogenul (5. Structura la scară microscopică (constituţia anatomică) a lemnului Datorită acestei constituţii anatomice. lignificaţi şi cu spaţiul interior (golit de conţinutul celular) foarte îngust. Elementele chimice care compun matricea şi fibrele acestui material sunt: carbonul (49. cu pereţii groşi. pe pereţii lor laterali existând multiple punctuaţii (mici porţiuni circulare nelignificate şi permeabile care permit comunicarea cu ţesuturile sau vasele vecine.. • razele medulare sunt şiruri de celule de parenchim aşezate radial..6 %).. Fig.10. 276 . alungite. lemnul poate fi privit ca un material compozit având în structură fibrele lemnoase alcătuite din celuloză şi o matrice (liant) alcătuită din hemiceluloză (celuloză cu grad relativ redus de polimerizare n < 200 ) şi lignină (polimer cu reţea de fenol − propan). • fibrele lemnoase sunt şiruri de celule moarte.... ele constituind 40.70 % din masa lemnului. pin etc. astfel că circulaţia sevei prin acestea se face ca prin nişte tuburi. care apar în structura masei lemnoase a unor specii de arbori (molid. fibrele lemnoase sunt elementele de bază ale ţesutului mecanic (de rezistenţă) al lemnului. − traheidele (vasele imperfecte).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR vasele lemnoase sunt de două feluri: − traheele (vasele perfecte sau vasele propriu-zise). oxigenul (44.50 %).. strâns legate între ele (fără spaţii inter celulare).. • canalele rezinifere sunt canale căptuşite cu celule secretoare de răşină.). la care pereţii transversali (care despart celulele componente ale vaselor) au dispărut complet sau parţial. la care pereţii transversali se păstrează intacţi sau ciuruiţi.

a unor epruvete prelucrate din lemn. lemnul de esenţă moale (având.3). iar 277 . plasticitatea şi rezistenţa la rupere a lemnului se definesc la fel ca în cazul materialelor metalice (v. prezintă o mare anizotropie a proprietăţilor fizico-mecanice. Influenţele prezenţei concentratorilor de tensiuni mecanice asupra comportării la rupere a lemnului (la tracţiune pe direcţia fibrelor) sunt sugerate de imaginile prezentate în figura 12. • proprietăţile fizico-mecanice ale lemnului (şi produselor confecţionate din lemn) sunt influenţate sunstanţial de umiditatea acestuia. Principalele proprietăţi fizico-mecanice ale lemnului şi caracteristicile care se folosesc pentru exprimarea cantitativă a acestora se definesc în moduri similare şi se determină prin încercări asemănătoare celor utilizate în cazul materialelor metalice (v. pin etc. Elasticitatea.13 şi 12. densitatea absolută ρ0 este masa unităţii de volum de lemn anhidru (uscat artificial la 105 oC).). cap.) se folosesc (ca încercări de referinţă) încercarea la tracţiune şi încercarea la compresiune. alungirea procentuală după rupere A etc. standardele care regelmentează modul de efectuare a încercărilor fiind: STAS 336 şi STAS 6291 (pentru încercarea la tracţiune). A. STAS 86 şi STAS 1348 (pentru încercarea la compresiune). în lungul fibrelor sau perpendicular pe direcţia fibrelor.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite La stabilirea proprietăţilor de utilizare ale lemnului trebuie avute în vedere următoarele aspecte: • lemnul. 3.14 sunt redate aspectele specifice ale ruperii lemnului la astfel de solicitări. aceste încercări se efectuează prin solicitarea monoaxială (la întindere sau la compresiune). criteriul principal care stă la baza acestei calsificări fiind natura sezonieră a arborilor din care provine lemnul. iar în figurile 12. scap.12 sunt prezentate (pentru exemplificare) curbele caracteristice convenţionale la tracţiune şi compresiune pe direcţia fibrelor pentru lemnul de fag. B.3).11 şi 12. având structura unui material compozit cu fibre dispuse paralel. în general. rezistenţa la rupere Rm. Densitatea lemnului se defineşte în trei moduri distincte: densitatea lemnului verde ρu este masa unităţii de volum de lemn verde (cu umiditatea maximă). iar densitatea convenţională ρc este raportul dintre masa de lemn anhidru şi volumul de lemn verde (cu fibrele saturate de umiditate) din care aceasta sa obţinut prin uscarea artificială a lemnului la 105 oC. Pentru determinarea caracteristicilor care pot exprima cantitativ aceste proprietăţi (modulul de elasticitate E.15. ţinând seama de anizotropia proprietăţilor lemnului. În figurile 12. Trebuie precizat că împărţirea tradiţională a diverselor specii de lemn în categoriile: lemn de esenţă moale şi lemn de esenţă tare foloseşte rezistenţa mecanică numai ca un criteriu secundar. rezistenţă mecanică relativ scăzută) provenind din arborii alor căror frunze rămân verzi tot timpul anului (brad.2 şi 3.

12. în N/mm2. Comportarea la rupere a lemnului se poate caracteriza cu ajutorul încercării la încovoiere statică (reglementată de STAS 337/2) al cărei rezultat este rezistenţa al rupere la încovoiere statică normală pe fibre Rmis sau (ca şi în cazul materialelor metalice.16. Fig. C. al cărei rezultat este (de obicei) rezilienţa (indicele de rezilienţă) KCV în J/cm2 sau (uneori) rezistenţa la rupere la încovoiere dinamică normală pe fibre Rmid. 12.3.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR lemnul de esenţă tare (având.12.13. Aspectele specifice ale ruperii la încovoiere (statică sau dinamică) a lemnului sunt sugerate de imaginile prezentate în figura 12.).11.14. Curbe caracteristice convenţionale la compresiune pe direcţia fibrelor pentru lemnul de fag Fig.scap. 12. v. în general. Aspectul ruperilor lemnului la compresiune pe direcţia fibrelor . Curbe caracteristice convenţionale la tracţiune pe direcţia fibrelor pentru lemnul de fag Fig.7) cu ajutorul încercării de încovoiere prin şoc cu ciocanul pendul (reglementată de STAS 338). Aspectul ruperilor lemnului la tracţiune pe direcţia fibrelor 278 Fig. fag etc. 12. rezistenţă mecanică ridicată) fiind obţinut din arborii ale căror frunze se schimbă anual (stejar.

Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite Fig. b − în cazul solicitării la încovoiere dinamică D. Comportarea la rupere a lemnului în prezenţa concentratorilor de tensiuni: a − de tipul crestăturilor laterale. un timp τd (τd = 10 . cu o forţă F.. Duritatea lemnului se determină folosind mai multe metode: • Metoda Brinell (reglementată de STAS 2417/2) utilizează ca penetrator o sferă (bilă) din oţel.16. 12. Aspectul ruperilor lemnului la încovoiere normală pe fibre: a − în cazul solicitării la încovoiere statică. 12.15. pe un 279 . b − de tipul orificiilor Fig. 25 s). pentru determinarea durităţii prin această metodă se apasă penetratorul sferic cu diametrul D..

9) curba de durabilitate la obseală (curba Wöhler). • Metoda Janka (reglementată de STAS 2417/1) utilizează ca penetrator o sferă (bilă) din oţel cu diametrul D = 11. piesă) din lemnul care se analizează. cu o forţă crescătoare. fig. Fig. Duritatea Janca (simbolizată HJ) este o caracteristică mecanică definită 2 (convenţional) prin relaţia HJ = F.18. epruvetă.17. se îndepărtează penetratorul şi se măsoară diametrul d al urmei lăsate de acesta pe lemn (v. 18.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR eşantion (probă. E. 3.80665 N) şi aria suprafeţei urmei lăsate de acesta pe lemnul analizat Sp.24). Aspectul acestei curbe (v. acestă caracteristică se modifică în funcţie de temperatura şi umiditatea lemnului aşa cum sugerează diagramele prezentate în figura 12.17) arată că în cazul lemnului (la fel ca la unele materiale metalice) se poate defini caracteristica numită rezistenţă la oboseală RO. 12. pentru determinarea durităţii prin această metodă se apasă penetratorul sferic. Comportarea la solicitări variabile a lemnului se poate analiza construind (ca şi în cazul materialelor metalice. 12.3.12. v. Duritatea Brinell (simbolizată HB) este o caracteristică mecanică definită (convenţional) ca fiind raportul dintre forţa F. Curba de durabilitate la oboseală (Wöhler) a lemnului de molid 280 Fig. calculată cu relaţia (3. b − umiditate . epruvetă. pe un eşantion (probă. exprimată în kgf (1 kgf = 9. Modificarea rezistenţei la oboseală a lemnului de brad în funcţie de: a − temperatură . piesă) din lemnul care se analizează şi se stabileşte intensitatea forţei F (în kgf) care produce pătrunderea penetratorului în lemn pe o adâncime h = D .17) şi exprimată în mm2. iar după încetarea acţiunii forţei. scap. fig.28 mm (având aria secţiunii ecuatoriale Se = 100 mm2 = 1 cm2).

nuc Guaiac Plop tremurător Brad. fag Măslin Guaiac Brad.0…4.0 Lemn cu rezilienţă slabă KCV = 3. N/mm2 Rezilienţa KCV *.). pin Mesteacăn. fag Carpen Plop alb Brad Pin Carpen. Principalele categorii de semifabricate realizate din lemn brut 281 . pin Mesteacăn Ulm de câmp Carpen.0 Lemn cu rezilienţă foarte mare KCV > 9. nuc Densitatea ρu.5 Lemn cu rezilienţă bună KCV = 4. ambalaje etc. mesteacăn Fag.0 Lemn cu rezilienţă mare KCV = 6.5…6. mobilier.1. pin Mesteacăn Carpen.1. nuc Balsa Brad. Clasificarea lemnului în funcţie de caracteristicile fizico − mecanice Caracteristica Categoriile de lemn Lemn foarte uşor Lemn uşor Lemn moderat de greu Lemn greu Lemn foarte greu Lemn extrem de greu Lemn foarte moale Lemn moale Lemn mijlociu Lemn foarte dur Lemn extrem de dur Lemn cu rezistenţă foarte slabă Lemn cu rezistenţă slabă Lemn cu rezistenţă bună Lemn cu rezistenţă mare Lemn cu rezistenţă foarte mare Lemn cu rezistenţă foarte slabă Lemn cu rezistenţă slabă Lemn cu rezistenţă bună Lemn cu rezistenţă mare Lemn cu rezistenţă foarte mare Lemn cu rezistenţă foarte slabă Lemn cu rezistenţă slabă Lemn cu rezistenţă bună Lemn cu rezistenţă mare Lemn cu rezistenţă foarte mare Valorile caracteristicii ρu < 400 ρu = 400…500 ρu = 500…650 ρu = 650…800 ρu = 800…1000 ρu > 1000 HJ < 350 HJ = 350…500 HJ = 500…650 HJ = 650…1000 HJ > 1000 Rmc < 30 Rmc = 30…45 Rmc = 45…60 Rmc = 60…80 Rmc > 80 Rmt < 75 Rmt = 75…90 Rmt = 90…125 Rmt = 125…150 Rmt > 150 Rmis < 65 Rmis = 65…85 Rmis = 85…110 Rmis = 110…140 Rmis > 140 Exemple de specii de lemn Balsa. fag Guaiac Balsa Mahon Brad. balsa.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite Caracteristicile fizico-mecanice anterior definite permit clasificarea speciilor de lemn în categoriile precizate în tabelul 12. Tabelul 12. kg/m3 Duritatea HJ * Rezistenţa la compresiune paralelă cu fibrele Rmc *.0…9. J/cm2 Lemn cu rezilienţă foarte slabă KCV < 3. N/mm2 Rezistenţa la încovoiere statică normală pe fibre Rmis *. pin Mahon Mesteacăn Fag. salcie albă Mahon. ulm Nuc.0 * caracteristicile se determină pe lemnul cu umiditatea de 12 % Lemnul brut se prelucrează sub formă de semifabricate destinate utilizării în diverse aplicaţii tehnice (construcţii civile sau industriale. N/mm2 Rezistenţa la tracţiune paralelă cu fibrele Rmt *. fag Mesteacăn.

grunduri. 282 . încleierea fiind rezistentă la fiereberea în apă. plăcile din aşchii de lemn – PAL. placajul (semifabricat stratificat din furnire tehnice).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR sunt buştenii şi cheresteaua de diverese sortimente: grinzi. plăci fonoabsorbante (obţinute prin perforarea sau înţeparea suprafeţelor unor PFL moi şi poroase şi destinate utilizării la finisajele interioare şi tratamentele fonoabsorbanete ale construcţiilor) etc. în scopul obţinerii unor caracteristici de utilizare convenabile. destinate fabricării mobilierului sau utilizării în lucrările interioare de construcţii).2). plăci dure – PFL.CON (obţinute din aşchii de lemn încleiate cu răşină fenolică. de asemenea. panelul (semifabricat alcătuit dintr-un miez de şipci şi feţe din furnir cu fibrele perpendiculare pe direcţia fibrelor miezului). obţinute prin lipirea mai multor straturi de PFL.. plăci melaminate din aşchii de lemn – PAL. acoperite pe ambele feţe cu placaj). pe una sau ambele feţe.AI (obţinute din aşchii de lemn încleiate cu răşină ureoformaldehidică şi care au înglobate substanţe de protecţie contra ciupercilor. dulapi. realizate în diverse sortimente: plăci de interior presate perpendicular pe feţe (obţinute din aşchii de lemn încleiate cu răşină ureoformaldehidică şi presate perpendicular pe feţe).0 mm.D având aplicat pe una din feţe un strat subţire de pastă mecanică albă sau colorată în diverse nuanţe)..800 kg/m3. peliculele de suprafaţă fiind din răsină melaminică). cherestea şi/sau aşchii de lemn se realizează şi alte tipuri de semifabricate. plăci de exterior presate perpendicular pe feţe – PAL. Din lemn brut. buşteni. plăci extrudate din aşchii de lemn – PAL. plăci de interior presate perpendicular pe feţe – PAL.Ex (obţinute din aşchii de lemn presate la cald prin extrudare şi placate pe ambele feţe cu furnir tehnic) etc. datorită structurii şi proprietăţilor pe care le prezintă. lemnul stratificat.SET (plăci din aşchii de lemn înobilate pe ambele feţe cu masă de şpaclu. cu grosimea de 0. aceste sortimente se pot supune unor tratamente termice. imprimări. plăci emailate (plăci din PFL. plăcile celulare (semifabricate de tip panou. la atacul ciupercilor şi insectelor xilofage). plăci emailate din aşchii de lemn PAL. plăci melaminate (plăci din PFL. prin presare la cald.5…3. plăci decorative (plăci din PFL. cu unul sau mai multe pelicule de răşină sintetică.D (obţinute prin împâslirea şi presarea fibrelor de lemn. aparţin. chimice sau termochimice (de tipul celor prezentate în tabelul 12. finisate prin acoperirea uneia din feţe cu o peliculă de email sau lac pe bază de răşini sintetice uscată la cald). emailuri şi lacuri. care se obţine prin derulare centrică sau tăiere plană din buşteni sau cherestea).D (plăci cu grosimea s > 12 mm.M (plăci din aşchii de lemn acoperite pe ambele feţe.D finisate aplicând. şipci. având densitatea ρ > 800 kg/m3). care. insectelor xilofage şi focului).D). realizate în diverse sortimente: plăci cu densitate medie – PFL. rigle. prin presare la cald. alcătuite dintr-o ramă de lemn şi un miez din lamele sau hârtie. scânduri. cu sau fără adaosuri de lianţi. destinate fabricării mobilierului sau utilizării în lucrările interioare de construcţii). folie de hârtie impregnată cu răşină melaminică).DM (PFL cu densitatea ρ = 500. clasei materialelor compozite: principalele tipuri de astfel de semifabricate sunt: furnirul (semifabricat plan. şi plăcile din fibre de lemn – PFL. plăci stratificate din PFL.D.

INDUSTRIALE Uscarea se realizează printr-o succesiune alternantă de perioade USCAREA • Micşorarea umidităţii prin menţinerea lemnului în instslaţii speciale de de încălzire la presiune ÎN VID tratare în vid. • încălzirea camerei la • Reducerea tensiunilor reziduale din lemn şi evitarea defectelor cauzate 99…100 oC în 4…12 ore. prin tratarea capetelor cu aracet produs pe bază de poliacetat de vinil) sau folosind elemente mecanice de protecţie. asemănătoare lemnului de mahon. Se folosesc camere speciale de • Distrugerea agenţilor biologici existenţi în lemn (ciuperci şi insecte aburire şi se parcurg trei etape: xilofage) si blocarea fenomenelor de încingere şi răscoacere. cu aer cald şi umed. cu peioade de menţinere în vid • Conservarea buştenilor împotriva răscoacerii şi crăpării în timpul verii prin imersare sau stropire cu apă.Tabelul 12.2. PREZERVAREA • Antiseptizarea lemnului înainte de uscare (cu paste antiseptice aplicate − LEMNULUI upeficial). iar • Micşorarea umidităţii prin menţinerea îndelungată a lemnului în depozite cheresteaua cu grosime mare de uscare (cu lungimea de 50…100 m şi lăţimea de 30…50 m). • aburirea propriuzisă. • Protecţia cherestelei împotriva crăpării. atmosferică. Principalele date privind tratamentele aplicate semifabricatelor din lemn Denumirea tratamentului Scopurile aplicării tratamentului Principalele date privind regimul tratamentului ABURIREA USCAREA ÎN AER • Înlăturarea diferenţelor de culoare între alburn şi duramen. de acestea (deformaţii. saturaţie în apă al fibrelor. la • Reducerea umidităţii lemnului cu 20…30 % în primele ore după aburire. prin aburire obţinându-se o nuanţă uniformă roşie – cărămizie. crăpături etc.). • Creşterea caracteristicilor de rezistenţă mecanică Cheresteaua cu grosimea sub 25 mm se menţine 22…60 zile. 99…100 oC. ca urmare a evaporării mai intense a apei din lemnul încălzit.5 m/s. cu viteza de INSTALAŢII circulaţie a aerului 3…6. timp de 24 ore. (75…80 mm) se menţine 70…250 zile USCAREA ÎN • Micşorarea umidităţii prin menţinerea lemnului în instalaţii de tip tunel Uscarea la 70…100 oC. . • încălzirea completă a • Reducerea contragerii şi umflării specifice prin modificarea punctului de lemnului la 99…100 oC în 8…18 ore.

Pentru a justifica această afirmaţie este necesar să se cunoască mai în detaliu aspectele principale ale mecanismului durificării cu fibre a materialelor. la solicitarea la tracţiune în lungul fibrelor a materialului compozit se generează tensiuni mecanice atât în f. Materialele compozite durificate cu fibre Compozitele durificate cu fibre (având structura alcătuită dintr-o matrice (M) în care sunt înglobate fibre (f) cu rezistenţă mecanică ridicată. 12.3.19 şi se scrie condiţia de echilibru a fibrelor (cu diametrul df şi lungimea Lf).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 12. unele din acestea fiind prezentate în scap. 12.2 – cazul A: • Comportarea solidară a componentelor la solicitarea mecanică la tracţiune în lungul fibrelor a unui astfel de compozit este determinată de legăturile interfaciale puternice create între M şi f la elaborarea materialului.13) permite următoarele interpretări: • tensiunile σf preluate de fibrele unui material compozit pot fi cu atât mai L . cât şi în M.13) 4 df relaţia finală (12. numită lungime critică a fibrelor Lc. iar prin reacţiune se dezvoltă în matrice (pe direcţia paralelă cu fibrele) tensiuni de forfecare τM. (12. este mai mare şi cu mari. 284 . care sunt maxime în vecinătatea interfeţei M – f (unde matricea este constrânsă să respecte condiţia de izodeformaţie) şi se micşorează în intensitate pe măsură ce creşte distanţa faţă de fibre (datorită diminuării constrângerilor impuse materialului matricei). aşa cum arată schema din fig. care permite preluarea de către acestea a unor tensiuni cu intensitatea σf. astfel că orice porţiune din materialul matricei se află integral într-o zonă de acţiune a unei fibre. cu cât raportul df cât tensiunile de forfecare τm ce pot fi preluate de matrice au intensităţi mai ridicate. Datorită comportării solidare a ansamblului M – f. numit raport de formă al fibrelor. are tendinţa de a se deforma mai mult) induce în fibre tensiuni de întindere σf. • lungimea minimă a fibrelor compozitului. Dacă se utilizează schema din figura 12. rezultă: πd 2 4L f σ f = πd f Lτ M ⇒ σ f = τM . • Rezistenţa mecanică ridicată a unui astfel de compozit se obţine dacă fracţia volumică a fibrelor înglobate în material este suficient de mare. orientate unidirecţional) reprezintă clasa de materiale compozite cu cele mai mari perspective de dezvoltare şi de utilizare în aplicaţiile tehnice.4. matricea (care.

5. care permite estimarea rezistenţei lor mecanice se modifică astfel: • cu cât raportul Lc )v f . relaţia (12. rezistenţa la rupere a materialului compozit este: R R* τ rM (12.2 ). (12. Schema solicitării mecanice a M şi f la în cazul compozitelor durificate cu fibre Lc .θ = min( mC . L cu atât materialul compozit are o comportare mai eficientă în ceea ce priveşte conlucrarea între M şi f şi poate prelua solicitări mecanice de intensitate mai ridicată.30 µm şi > 100) monocristaline cvasiperfecte (fără defecte ale df structurii cristaline de tipul dislocaţiilor – v. numit raport de transfer al sarcinilor. Aspectele prezentate mai înainte au condus la ideea realizării materialelor compozite durificate cu fibre discontinui ultrarezistente. de genul unor filamente L (cu df = 1.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite este dată de relaţia: . este mai mic.14) Lc = d f τ rM 4 τrM fiind rezistenţa la rupere la forfecare a materialului ce constituie matricea compozitului. 1.3.. mM ) RmC .12. Pentru compozitele durificate cu fibre discontinui.6). cos 2 θ cosθ sin θ sin 2 θ RmC = RmM (1 − v f ) + Rmf (1 − 285 . (12.. principalele caracteristici fizico – mecanice ale unor astfel de fibre sunt redate în tabelul 12.15) L Comportarea la solicitări mecanice a compozitelor durificate cu fibre prezintă şi următoarele particularităţi: • Rezistenţa lor mecanică este influenţată în măsură importantă de precizia orientării fibrelor pe direcţia aplicării solicitărilor mecanice. numite trihite sau fibre whiskers.19. 1 σf Fig. scap.16) . dacă unghiul dintre direcţia orientării fibrelor şi direcţia de aplicare a solicitărilor mecanice are măsura θ.

(12. atunci când este 286 . (12. kg/m3 3960 2850 2520 3180 3180 2500 TRIHITE METALICE 7190 8930 7870 8910 425.15) poate fi de multe ori imprecisă.53 377. rezultă că estimarea caracteristicilor mecanice ale materialelor compozite durificate cu fibre cu ajutorul relaţiilor (12. În mod obişnuit.alumină BeO B4C SiC Si3N4 C . N/mm2 20600 13050 14000 20500 13700 19500 8800 2900 13050 3850 Al2O3 . complică de cele mai multe ori tehnologiile de fabricare şi măreşte considerabil costurile unor astfel de produse.61 343.23 480. Realizarea semifabricatelor şi pieselor din materiale compozite durificate cu fibre cu respectarea condiţiei θ < θcr.3. kN/mm2 TRIHITE CERAMICE Densitatea ρf.26 123.07 212. impunând determinarea experimentală a acestor caracteristici prin încercări mecanice pe epruvete prelevate din aceste materiale. dacă măsura unghiului θ depăşeşte o valoare critică θcr.17) RmC rezistenţa mecanică a materialului compozit se diminuează considerabil. Tabelul 12. de exemplu. compozitele destinate realizării pieselor solicitate la temperaturi ridicate au structura alcătuită dintr-o matrice. o C 2040 2570 2450 2690 1900 3650 1857 1083 1538 1453 • Temperatura Modulul de elasticitate longitudinală Ef.grafit Cr Cu Fe Ni la care sunt solicitate compozitele durificate cu fibre afectează în mod diferit caracteristicile mecanice ale componentelor lor structurale. dată de relaţia: τ θ cr = arctg ( rM ).80 Rezistenţa la tracţiune Rmf.19 240. care.5). Caracteristicile fizico−mecanice ale principalelor tipuri de trihite utilizate la realizarea materialelor compozite Materialul trihitelor Temperatura de topire sau de înmuiere tsf.6) sau (12.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR şi se poate deduce că. Având în vedere această particularitate.53 480. pentru materialele compozite cu fibre de sticlă şi matrice din materiale plastice se recomandă determinarea caracteristicilor mecanice prin încercarea la tracţiune efectuată conform SR EN ISO 527 şi STAS 11268 sau prin încercarea la încovoiere efectuată conform SR EN 63 şi SR EN ISO 14125.56 199.56 700.

iar caracteristicile de comportare la fluaj ( rezistenţa tehnică de durată RrT/ τ şi limita tehnică de fluaj RεT/ τ − v.1 1. 1200 oC 360 310 140 - N/mm2 la temperatura T: 1100 oC 510 470 590 270 420 440 • Comportarea la rupere a compozitelor durificate cu fibre este determinată de caracteristicile de rezistentă mecanică şi tenacitate ale componentelor M şi f care le alcătuiesc structura şi de conlucrarea favorabilă a acestora. Caracteristicile mecanice ale celor mai utilizate fibre refractare df.9 2.8) au valori ridicate.4.00 1. N/mm2 2400 2250 1140 2100 1600 1700 Af.5%Ti−0.3.20 0. la care diminuarea rezistenţei mecanice odată cu creşterea temperaturii este neînsemnată.25 0.3 Rezistenţa tehnică de durată (fluaj) 1000 oC 830 600 - Materialul fibrelor RrT/ 100000 .25%Ti−0. dar îşi micşorează considerabil rezistenţa mecanică şi fibre din material refractar. privind caracteristicile mecanice ale principalelor tipuri de materiale compozite durificate cu fibre folosite în tehnică. în acest fel.8 1. datorită legăturilor interfaciale puternice create între M şi f la elaborarea acestor materiale. îşi menţine rezistenţa la oxidare.15%Zr 0. Caracteristicile de rezistenţă mecanică şi plasticitate ale componentelor M şi f sunt în mod obişnuit complementare. Riscul producerii intempestive a fenomenului de rupere a unui astfel de compozit supus solicitărilor mecanice (în lungul fibrelor) este minim. diferenţele dintre caracteristicile de rezistenţă mecanică ale materialelor componente ale compozitului solicitat la temperaturi ridicate sunt considerabile şi efectul de durificare produs de fibre este foarte important (mult mai mare decât cel produs în cazul solicitării compozitului la temperatura ambiantă).20 1. deoarece solicitările se redistribuie pe fibrele nefisurate şi sunt preluate parţial de acele 287 .15%Zr Mo−1. dar cu tendinţă accentuată către comportarea fragilă la rupere. M fiind un material cu rezistenţă mecanică scăzută.00 Caracteristicile mecanice la ta Rmf.4. datorită următoarelor argumente: − fisurile se iniţiază de obicei în fibre. iar f – un material cu rezistenţă mecanică foarte ridicată. turbinele cu gaze şi alte componente pentru aeronautică) sunt prezentate în tabelul 12. dar foarte plastic (ductil).5 0.0 0. mm W – 1%ThO2 W – 5%Re Mo−0. % 3. Tabelul 12. dar acest proces nu determină degradarea inadmisibilă a compozitului.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite încălzită. Câteva dintre cele mai utilizate tipuri de fibre refractare pentru realizarea compozitelor destinate aplicaţiilor care presupun temperaturi ridicate de lucru (de exemplu.20 1.scap. această afirmaţie este validată de datele prezentate în tabelul 12. care prezintă fragilitate accentuată.5.

36 0.9 112.3 7.14 0. − propagarea fisurilor iniţiate în fibre este blocată (frânată) de matricea compozitului.0 4.25 0.82 0. deoarece aceste legături se crează la elaborarea compozitelor.24 0.35 0.20 0. datorită capacităţii substanţiale de deformare plastică înainte de rupere.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fragmente ale fibrelor fisurate (sparte) care prezintă o lungime superioară lungimii critice.7 8. ρg km 77.5 35.6 36. disipează prin deformare plastică cea mai mare parte a energiei disponibile pentru extinderea fisurilor şi crează la vârful fisurilor enclave plastice ce micşorează drastic efectul de concentrare a tensiunilor mecanice produs de prezenţa fisurilor.73 0.18 Rezistenţa la tracţiune RmC.09 0.08 0.22 0.0 11.0 18.6 15. Tabelul 12.8 76.5 30.0 4.70 0.77 0.6 21.10 0.0 7.6 5.0 Aşa cum a rezultat din cele prezentate anterior.7 4.2 11. Date privind caracteristicile principalelor compozite durificate cu fibre Componentele materialului Matricea Răşină epoxidică Răşină epoxidică Răşină epoxidică Răşină epoxidică Răşină epoxidică Aluminiu Aluminiu Aluminiu Aluminiu Aluminiu Nichel Nichel Nichel Fier Aliaj Ni-Cr Aliaj Ni-Cr Argint Argint Titan Cupru Tantal Cobalt Cobalt Oţel inoxidabil Fibrele Sticlă Whiskers Al2O3 Carbon Kevlar Filamente B SiO2 Al2O3 Oţel Filamente B Whiskers B4C Filamente B Filamente W Whiskers Al2O3 Whiskers Al2O3 Al2O3 Filamente W Oţel Al2O3 Filamente W Filamente W Filamente Ta2C Filamente W Filamente Mo Filamente W Fracţia volumică a fibrelor vf 0. 5. care.30 0.40 0.19 0.0 10. În mod obişnuit materialele 288 .0 2. structura şi proprietăţile compozitelor durificate cu fibre sunt influenţate esenţial de natura şi intensitatea legăturilor interfaciale produse între componentele M şi f ale acestor materiale.0 6.2 48.44 0. N/mm2 1640 780 1200 1520 2100 890 1110 1190 300 200 2640 1110 1170 1630 1750 500 450 1590 660 1750 1060 730 360 400 Rezistenţa mecanică R specifică KR = mC .10 0.67 0. particularităţile metodelor şi procedeelor tehnologice de fabricare sunt factori foarte importanţi de influenţă ai calităţii unor astfel de materiale.17 0.47 0.0 − 37.29 0.

12. deoarece nichelul topit atacă şi deteriorează fibrele de carbon) şi compozitele cu fibre de oţel şi matrice de nichel. de exemplu. prin această metodă fiind realizate. − depunerea electrolitică a matricei în jurul fibrelor. această metodă fiind utilizată frecvent pentru realizarea compozitelor cu fibre de sticlă sau de carbon şi matricea din răşini sintetice − infiltrarea. se infiltrează între fibre (sub vid sau sub presiunea unui gaz inert) şi prin solidificare determină formarea compozitului. topit sub formă de picături fine cu ajutorul unui jet de plasmă. de 289 Fig. iar matricea se depune pe fibre prin cementarea acestora în băi de săruri sau în mediu gazos. această metodă permiţând fabricarea materialelor compozite cu matrice metalică şi trihite ceramice (de exemplu. cum ar fi: − simpla lipire. după care se depune electrolitic între ele materialul matricei. b − fibre de oţel .20. având structurile prezentate în figura 12. după care se supun unui proces de agregare prin lipire (realizat în mod obişnuit prin încălzirea şi întărirea prin polimerizare a matricei). compozitele cu trihite de safir în matrice de argint). fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită. compozitele cu fibre de carbon şi matrice de nichel (la care metoda infiltrării nu dă rezultate bune. materialul matricei este adus în stare topită. o variantă a acestei metode o reprezintă depunerea pe fibrele aliniate în direcţia de armare dorită a materialului matricei. Microstructura compozitelor cu matrice de nichel durificată cu: a − fibre de carbon. fibrele se aliniază şi se dispun în straturi alternante cu matricea.care se poate supune ulterior şi unor operaţii de prelucrare prin deformare plastică la cald pentru mărirea fracţiei volumice a fibrelor în materialul compozit. − depunerea chimică a matricei în jurul fibrelor.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite compozite durificate cu fibre se realizează prin metode şi procedee tehnologice indirecte (fibrele şi matricea se fabrică independent şi se supun apoi agregării sub formă de material compozit). cu această tehnologie fiind realizate (la temperaturi apropiate de ta). fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită. fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită.20.

a compozitelor cu fibre de compus Al3Ni şi matrice de aluminiu. a compozitelor cu fibre de carbură de tantal şi matrice de soluţie solidă Co(Ta. de exemplu. un pachet realizat din straturi alternante de fibre şi matrice (sub formă de folie). Structura compozitului cu fibre de W şi matrice de soluţie solidă Ni(W) obţinut prin solidificarea dirijată a aliajului eutectic Ni − W − solidificarea unidirecţională a eutecticelor. dar prezintă dezavantajul că fracţia volumică a fibrelor nu se poate regla. fiind impusă de raportul cantitativ al fazelor componente ale structurii aliajelor eutectice. această tehnologie fiind utilizată. având structura prezentată în figura 12. − încorporarea fibrelor prin deformarea plastică a matricei.22.Nb). iar faza care are rolul fibrelor durificatoare capătă dispunerea şi orientarea necesare prin solidificarea dirijată unidirecţional a aliajelor turnate în forme. cum ar fi: Fig. această tehnologie permiţând obţinerea compozitelor cu fibre de bor şi matrice de aluminiu şi a celor cu fibre de wolfram şi matrice de oţel inoxidabil.12.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR exemplu. se supune deformării plastice la cald (prin laminare. Structura semifabricatului utilizat pentru obţinrea prin deformare plastică a compozitului cu fibre de W şi matrice din oţel inoxidabil Fig. pentru realizarea compozitelor cu fibre de wolfram şi matrice de soluţie solidă Ni(W). 12. având structura celui prezentat în figura 12. compozitele cu trihite de oxid de aluminiu şi matrice de titan şi compozitele cu fibre de carbură de siliciu şi matrice de molibden. Pentru obţinerea unor materiale compozite durificate cu fibre se utilizează în prezent şi metode şi procedee tehnologice directe (fibrele şi matricea se realizează împreună şi sunt supuse unor prelucrări menite să asigure realizarea compozitului cu caracteristicile de utilizare dorite). metoda asigură legături interfaciale foarte puternice între matricea şi fibrele materialului compozit.21. 290 .22. tragere sau extrudare) pentru obţinerea materialului compozit.C) şi a celor cu fibre de compus Nb8Fe7Cr2 şi matrice de soluţie solidă Fe(Cr. fazele din structura unor aliaje eutectice reprezintă materialele componente ale compozitului.21.

Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite

− formarea fibrelor prin deformarea plastică a aliajelor bifazice; materialele bifazice, având în structură o fază f cu modul de elasticitate ridicat şi rezistenţă mecanică la cald mare şi o fază M cu plasticitate ridicată şi rezistenţă mare la oxidare la temperaturi înalte, se supun prelucrării prin deformare plastică la rece, iar tendinţa naturală de formare a structurii fibroase (de alungire a grăunţilor cristalini în direcţia deformării) determină distribuirea fazei f sub formă de fibre în faza M ce capătă rolul de matrice; această tehnologie permite obţinerea unor materiale compozite cu foarte bune proprietăţi de refractaritate ( de exemplu, prin deformarea plastică la rece, cu un grad de deformare GD ≅ 90 %, a agragatului compozit obţinut prin infiltrarea în pulbere de wolfram a aliajului lichid Ni−Cr rezultă un compozit cu fibre aliniate care are rezistenţa la rupere, la t t = 870 oC, RmC = 430...450 N/mm2 (în timp ce matricea din aliaj Ni − Cr are
t RmC = 48...50 N/mm2). Toate aspectele anterior prezentate conduc la concluzia că utilizarea materialelor compozite durificate cu fibre trebuie extinsă în viitor; singurul argument care (în prezent) limitează folosirea acestor materiale în diverse aplicaţii tehnice îl constituie costul lor de elaborare ridicat.

Cuvinte cheie
agregare prin lipire, 289 alburn, 275 cambiu, 275 canal rezinifer, 276 compozit durificat cu fibre, 284 densitate lemn absolută, convenţională, 277 depunere chimică, 289 depunere electrolitică, 289 duramen, 275 duritate Janca, 280 enclavă plastică, 288 fibră lemnoasă, 276 fracţie volumică, 270 furnir, 282 hemiceluloză, 276 încorporare, 290 inel anual, 275 infiltrare, 289 izodeformaţie, 270 izotensiune, 272 liber, 275 lignină, 276 lungime critică a fibrelor, 284 matrice, 269 panel, 282 plăci celulare, 282 plăci din aşchii de lemn – PAL, 282 plăci din fibre de lemn – PFL, 282 procedee tehnologice directe, 290 procedee tehnologice indirecte, 289 raport de formă al fibrelor, 284 raport de transfer al sarcinilor, 285 rază medulară, 276 ritidom, 274 solidificare unidirecţională, 290 trahee, 276 traheidă, 276 trihite (fibre whiskers), 285 vas lemnos, 275 zona de acţiune a fibrei, 271

291

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

Bibliografie
1. Shakelford J. Introduction to Materials Science for Engineers, Macmillan Publishing Commpany, New York, 1988 2. Gâdea S., Petrescu M., Metalurgie fizică şi studiul metalelor, vol. II, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981 3. Van Vlack L., Elements of Materials Science and Engineering, Addison – Wesley Publishing Company, Massachusetts, 1985 4. Pavel A., Surse şi riscuri de avarie în petrol − petrochimie – chimie, vol. I, Universitatea din Ploieşti, Ploieşti, 1993 5. * * * Hütte – Manualul inginerului. Fundamente. Traducere din limba germană după ediţia a 29 – a, Editura Tehnică, Bucureşti, 1995 6. Broutman L.J., Composite materials. Fracture and fatigue, Academic Press, New York, 1994 7. Suciu P. Lemnul – structură, proprietăţi, tehnologie, Editura Ceres, Bucureşti, 1985

Teste de autoevaluare
T.12.1. Care din următoarele materiale aparţin categoriei agregatelor compozite: a) betonul; b) oţelul carbon hipoeutectoid; c) cermetul cu particule de Al2O3 înglobate într-o matrice de fier; d) lemnul? T.12.2. Care din următoarele materiale aparţin categoriei compozitelor stratificate: a) fonta emailată; b) panelul; c) placajul; d) polistirenul expandat? T.12.3. Care din următoarele materiale aparţin categoriei compozitelor cu fibre: a) cimentul; b) betonul armat; c) fonta albă hipoeutectică; d) compozitul cu filamente de carbură de bor orientate unidirecţional într-o matrice de aluminiu? T.12.4. Care din următorii factori influenţează proprietăţile materialelor compozite: a) proprietătile materialelor componente; b) concentraţiile (masice sau volumice) ale materialelor componente; c) structura şi proprietăţile zonelor de legătură (interfaciale) dintre materialele componente; d) distribuţia materialelor componente în structura compozitului? T.12.5. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate în cazul unui compozit cu fibre orientate unidirecţional, solicitat la tracţiune în lungul fibrelor: a) este respectată condiţia de izodeformaţie; b) este respectată condiţia de izotensiune; c) efectul durificator al fibrelor se manifestă numai dacă fracţia
292

Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite

volumică a fibrelor depăşeşte o valoare critică; d) efectul durificator al fibrelor se manifestă numai dacă fracţia volumică a fibrelor este mai mică decât o valoare critică? T.12.6. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate în cazul unui compozit cu fibre orientate unidirecţional, solicitat la tracţiune pe o direcţie normală la fibre: a) este respectată condiţia de izodeformaţie; b) este respectată condiţia de izotensiune; c) fracţia volumică a fibrelor nu influenţează comportarea la tracţiune a materialului compozit; d) tensiunile generate în fibre, în matrice şi în materialul compozit de solicitarea la tracţiune sunt egale? T.12.7. Care dintre următoarele afirmaţii privind structura la scară macroscopică a trunchiului unui arbore sunt adevărate: a) zona exterioară a trunchiului este denumită coajă sau scoarţă; b) partea exteriaoră a scoarţei este denumită alburn; c) partea interioară a scoarţei este denumită liber; d) liberul este partea interioară a scoarţei, care se dezvoltă anual şi este alcătuită din vase, fibre liberiene şi ţesuturi de parenchim? T.12.8. Care dintre următoarele afirmaţii privind structura la scară macroscopică a trunchiului unui arbore sunt adevărate: a) zona interioară a trunchiului este denumită lemn; b) partea exterioară a lemnului este denumită alburn; c) partea centrală a lemnului este denumită duramen; d) duramenul este partea lemnului situată între alburn şi măduvă? T.12.9. Care dintre următoarele elemente aparţin constituţiei anatomice (structurii la scară microscopică) a lemnului: a) traheele; b) fibrele lemnoase; c) razele medulare; d) canalele rezinifere? T.12.10. Care element din constituţia anatomică a lemnului este alcătuit din şiruri de celule moarte, alungite, cu pereţii lignificaţi şi cu spaţiul interior (golit de conţinutul celular) foarte îngust, strâns legate între ele: a) traheele; b) fibrele lemnoase; c) razele medulare; d) canalele rezinifere? T.12.11. Care dintre următoarele elemente chimice intră în alcătuirea fibrelor lemnoase (celulozice) şi matricei din hemiceluloză şi lignină, care definesc structura de material compozit a lemnului: a) magneziul; b) carbonul; c) oxigenul; d) hidrogenul? T.12.12. Care dintre următoarele definiţii privind densitatea lemnului sunt corecte: a) densitatea lemnului verde reprezintă masa unităţii de volum a lemnului saturat în apă; b) densitatea absolută a lemnului reprezintă masa unităţii de volum a lemnului uscat artificial la 105 oC; c) densitatea convenţională este raportul dintre masa de lemn verde şi volumul de lemn anhidru care se obţine din aceasta; d) densitatea convenţională este raportul dintre masa de lemn anhidru şi volumul de lemn verde din care aceasta s-a obţinut? T.12.13. Care din următoarele afirmaţii privind caracteristicile mecanice ale lemnului sunt adevărate: a) pentru lemn şi produsele din lemn se poate defini
293

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

(ca şi la unele materiale metalice) o caracteristică mecanică numită rezistenţă la oboseală; b) duritatea Brinell a lemnului se defineşte la fel ca în cazul materialelor metalice; c) prezenţa concenratorilor de tensiuni de tipul crestăturilor marginale sau orificiilor nu influenţează comportarea la rupere a lemnului; d) caracteristicile mecanice ale lemnului nu depind de direcţia pe care sunt măsurate, lemnul fiind un material compozit izotrop? T.12.14. Care dintre următoarele semifabricate realizate din lemn se pot considera materiale compozite stratificate: a) grinzile; b) panelul; c) plăcile melaminate din aşchii de lemn; d) plăci extrudate din aşchii de lemn? T.12.15. Care dintre următorii factori influenţează caracteristicile mecanice ale compozitelor durificate cu fibre: a) lungimea fibrelor; b) raportul de formă al fibrelor; c) măsura unghiului dintre direcţia orientării fibrelor şi direcţia de aplicare a solicitărilor mecanice; d) fracţia volumică a fibrelor? T.12.16. Care dintre următoarele afirmaţii privind comportarea la solicitări mecanice a compozitelor durificate cu fibre sunt adevărate: a) comportarea solidară a componentelor la solicitarea mecanică la tracţiune în lungul fibrelor a unui astfel de compozit este determinată de legăturile interfaciale puternice create între M şi f la elaborarea materialului; b) rezistenţa mecanică a unui astfel de compozit este ridicată, dacă fracţia volumică a fibrelor înglobate în material este suficient de mare, astfel că orice porţiune din materialul matricei se află integral într-o zonă de acţiune a unei fibre; c) cu cât raportul de transfer al sarcinilor este mai mic, cu atât materialul compozit are o comportare mai eficientă în ceea ce priveşte conlucrarea între M şi f şi poate prelua solicitări mecanice de intensitate mai ridicată; d) rezistenţa mecanică a unui astfel de compozit este ridicată, dacă fracţia volumică a fibrelor înglobate în material este suficient de mică şi o parte din materialul matricei se află în afara zonelor de acţiune ale fibrelor? T.12.17. Care dintre următoarele afirmaţii privind elaborarea materialelor compozite durificate cu fibre sunt adevărate: a) la elaborarea prin infiltrare, fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită, materialul matricei este adus în stare topită, se infiltrează între fibre (sub vid sau sub presiunea unui gaz inert) şi prin solidificare determină formarea compozitului; b) la elaborarea prin depunerea chimică a matricei în jurul fibrelor, fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită, iar matricea se depune pe fibre prin cementarea acestora în băi de săruri sau în mediu gazos; c) la elaborarea prin încorporarea fibrelor prin deformarea plastică a matricei, un pachet realizat din straturi alternante de fibre şi matrice (sub formă de folie) se supune deformării plastice la cald prin laminare, tragere sau extrudare; d) la elaborarea prin solidificarea unidirecţională a eutecticelor, fazele din structura unui aliaj eutectic reprezintă materialele componente ale compozitului, iar faza care are rolul fibrelor durificatoare capătă dispunerea şi orientarea necesare prin solidificarea dirijată unidirecţional a aliajului turnat?
294

Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite

Aplicaţii
A.12.1. Un material compozit cu fibre de sticlă înglobate într-o matrice de răşină epoxidică are fracţia volumică a fibrelor vf = 0,70. Ştiind că fibrele de sticlă au densitatea ρf = 2540 kg/m3, iar matricea din răşină epoxidică are densitatea ρM = 1210 kg/m3, să se determine concentraţia masică a fibrelor în materialul compozit %fm şi densitatea compozitului ρC. Rezolvare Considerând că materialul compozit are volumul VC, iar volumele fibrelor şi matricei sunt Vf , VM, se obţin relaţiile: Vf = VCvf , VM = VC(1 – vf) şi VC = Vf + VM . Masele corespunzătoare volumelor Vf , VM şi VC sunt Mf = VCvfρf, MM = VC(1 – vf)ρM şi MC = Mf + MM, iar densitatea compozitului este dată de o relaţie de forma (12.5): ρC = ρM(1 – vf) + ρfvf; pentru datele precizate în enunţul aplicaţiei se obţine: ρC = 1210(1 – 0,70) + 2540⋅0,70 = 2141 kg/m3. Concentraţia volumică a fibrelor în materialul compozit este %fV = 100vf, iar concentraţia masică a acestora este dată de relaţia (stabilită utilizând ρf raţionamentul prezentat la rezolvarea aplicaţiei A.2.4): % f m = 100v f ; pentru ρ datele precizate în enunţul aplicaţiei se obţine: % f m = 100 ⋅ 0,7
2540 2141

≅ 83 %.

A.12.2. Un material compozit cu fibre continui de sticlă înglobate în matrice de răşină epoxidică se consideră ca material de referinţă la proiectarea unui nou material compozit (cu aceleaşi componente). Ştiind că matricea are * EM = 6900 N/mm2 şi RmM = 69 N/mm2, fibrele au Ef = 72500 N/mm2 şi Rmf = 3400 N/mm2, iar materialul de referinţă supus încercării la tracţiune în / lungul fibrelor are modulul de elasticitate EC = 46260 N/mm2 şi rezistenţa la
/ rupere RmC = 2050 N/mm2, să se stabilească ce valoare trebuie să aibă fracţia volumica a fibrelor în noul material, pentru ca acesta să prezinte (pe direcţia de orientare a fibrelor) modulul de elasticitate EC ≥ 50000 N/mm2 şi rezistenţa la rupere RmC ≥ 2200 N/mm2. Rezolvare Pentru compozitul de referinţă se pot scrie relaţiile (12.5) şi (12.6) din care rezultă valoarea fracţiei volumice a fibrelor în acest material vf şi mărimea / E − EM 46260 − 6900 rezistenţei conventionale a matricei RmM: v /f = C = = 0, 6 ; 72500 − 6900 E f − EM

295

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR R mC
/

RmM =

− R mf v /f
/ f

1− v

=

2050 − 3400 ⋅ 0,6 1− 0,6

= 25 N/mm 2 . Deoarece pentru noul compozit

sunt, de asemenea, valabile relaţiile (12.5) şi (12.6), se poate determina valoarea fracţiei volumice a fibrelor în acest material vf pentru respectarea condiţiilor impuse în enunţul aplicaţiei, astfel:. Cu datele precizate în enunţul aplicaţiei se obţine: vf ≥ max(0,66; 0,64) Vf ≥ 0,66. De exemplu, adoptând vf = 0,70, rezultă EC = 52820 N/mm2 > 50000 N/mm2 şi Rmc = 2387,5 N/mm2 > 2200 N/mm2. Observaţie Atât pentru materialul compozit de referinţă, cât şi pentru noul material proiectat, fracţiile volumice ale fibrelor depăşesc valaorea critică dată de relaţia R * − RmM 69 − 25 = (12.7): v fcr = mM = 0,013 ; ca urmare, efectul de durificare 3400 − 25 Rmf − RmM datorită înglobării fibrelor în matrice este asigurat la ambele materiale. A.12.3. Un compozit cu fibre continui, este realizat înglobând fibre dintr-un material cu Ef = 80000 N/mm2 într-un material matrice cu EM = 8000 N/mm2. Să se analizeze cum se modifică, în funcţie de fracţia volumică a fibrelor vf, valorile modulului de elasticitate al compozitului EC pe direcţia fibrelor şi pe direcţia normală la fibre. Rezolvare Folosind relaţiile (12.5) şi (12.11) în condiţiile precizate în enunţul aplicaţiei se pot trasa graficele EC = f(vf) prezentate în figura 12.23. Analizând aceste grafice, rezultă că modulul de elasticitate al compozitului pe direcţia de orientare a fibrelor creşte liniar odată cu vf, în timp ce efectul de creştere odată cu vf a modulului de elasticitate al compozitului pe direcţia normală la fibre se manifestă pregnant numai la valori ridicate ale vf .

Fig. 12.23. Diagramele de variaţie, în funcţie de fracţia volumică a fibelor, a modulului de elasticitate determinat în lungul fibrelor şi pe direcţia normală la fibre la un compozit cu fibre de sticlă si matrice de răşină epoxidică 296

Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite

A12.4. Să se determine valoarea exponentului n din relaţia (12.12) pentru un agregat compozit alcătuit dintr-o matrice de cobalt în care sunt înglobate particule dure de carbură de wolfram, cunoscând că modulul de elasticitate al matricei este EM = 207000 N/mm2, modulul de elasticitate al particulelor este Ef = 705000 N/mm2, iar modulul de elasticitate al materialului cu vf = 0,5 este EC = 382000 N/mm2. Rezolvare Înlocuind datele din enunţul aplicaţiei în relaţia (12.12), se obtine ecuaţia exponenţială (transcendentă), cu necunoscuta n: 2 ⋅ 382 n = 207 n + 705 n .Această ecuaţie se poate rezolva pe cale numerică, considerând diverse valori ale necunoscutei n∈[−1;1]\{0}, calculând (pentru fiecare valoare a exponentului n) A = 2 ⋅ 382 n şi B = 207 n + 705 n şi declarând ca soluţie valoarea n pentru care se obţine A = B. Rezultatele utilizării aceastei proceduri de rezolvare sunt diagrafiate în figura 12.24, iar soluţia care se obţine astfel este n → 0 (aceeaşi soluţie rezultând şi prin utilizarea programului de rezolvare numerică a ecuaţiilor al produsului informatic MathCad).

Fig. 12. 24. Determinarea exponentului n din relaţia (12.12) pentru un agregat compozit cu particule de WC înglobate în matrice de Co

Fig.12.25. Diagrama de variaţie, în funcţie de vf, a modulului de elasticitate al agregatului compozit cu particule de WC şi matrice de Co

Observaţie În cazul agregatului compozit analizat, exponentul n din relaţia (12.12) tinde către valoarea zero şi, ca urmare, în această situaţie se poate considera că
297

6945 = 140625 N/mm2. expresia analitică a funcţiei corespunzătoare acestei curbe fiind (12.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR modulul de elasticitate al materialului este definit. curba AC redă variaţia în funcţie de vf a modulului de elasticitate al agregatului compozit (cvasiizotrop) cu particule de carbură de wolfram uniform distribuite într-o matrice de cobalt.12). Să se determine valoarea modulului de elasticitate EC al unui agregat compozit alcătuit dintr-o matrice M în care sunt distribuite uniform particule dintr-un material f.12. 6945 + 0. Aşa cum s-a precizat în scap.12) (cu n = − 0.12). se determină valoarea exponentului n din relaţia (12. aşa cum se observă în figura 12.6945).5.12. A.7 ⋅ 220000 − 0. Respectarea acestei reguli de către agregatul compozit cu particule de carbură de wolfram înglobate într-o matrice de cobalt este ilustrată în figura 12. rezultă vf EC = [0. 6945 ] 298 − 1 0 .12) pentru estimarea modulului de elasticitate al agregatelor compozite la care n → 0. ecuaţia exponenţială care trebuie rezolvată este: 100n = 0. n = − 0.5).3 ⋅ 70000 −0. caracteristicile agregatelor compozite cu structura alcătuită din particulele unui material f distribuite într-o matrice dintr-un material M sunt intermediare celor care se pot determina în lungul fibrelor şi pe direcţia normală la fibre la compozitele cu fibre din material f înglobate în matricea M. expresia analitică a funcţiei corespunzătoare acestei curbe fiind (12.6⋅70n + 0.4.18) Datele din enunţul aplicaţie satisfac această egalitate. iar soluţia (nebanală) care rezultă prin rezolvarea numerică a acesteia este.7. expresia analitică a funcţiei corespunzătoare acestei curbe fiind (12. Folosind relaţia (12.25. modulul de elasticitate al materialului f este Ef = 220000 N/mm2.7. iar modulul de elasticitate al agregatului compozit (cu aceleaşi componente) având vf = 0.2. astfel: EC = lim [ E (1 − v f ) + E v f ] = E M f E f f n→0 n M n f v 1 n 1− v (12. care se poate considera în locul relaţiei (12. pe baza relaţiei (12. se poate determina modulul de elasticitate al agregatului compozit cu = 0. curba CNF redă variaţia în funcţie de vf a modulului de elasticitate determinat pe direcţia normală la fibre la compozitul cu fibre de carbură de wolfram înglobate într-o matrice de cobalt.11). Rezolvare Procedând ca la rezolvarea aplicaţiei A. fracţia volumică a particulelor fiind vf = 0.4 este EC = 100000 N/mm2. Se cunoaşte că modulul de elasticitate al materialului M este EM = 70000 N/mm2.6945.26. 12.4⋅220n. în care: curba CLF redă variaţia în funcţie de vf a modulului de elasticitate determinat în lungul fibrelor la compozitul cu fibre de carbură de wolfram înglobate într-o matrice de cobalt. care modelează analitic variaţia modulului de easticitate al agregatului compozit. iar variaţia EC. .18).

05 4 40 τ rM 4 299 . Să se stabilească dacă bara de tracţiune rezistă la solicitarea dată de o forţă cu intensitatea F = 7.12) pentru agregatul compozit considerat în aplicaţia A.6. 2 2 πD π 25 Fig.4.5 Rezistenţa la rupere a materialului compozit se poate determina cu relaţia (12.15).12.12. orientate pe direcţia axei longitudinale a barei şi având diametrul df = 0. 12. O bară de tracţiune cu diametrul D = 25 mm este realizată dintr-un material compozit durificat cu fibre discontinui de sticlă. Determinarea exponentului n din relaţia (12.5 ⋅ 10 lungul fibrelor) cu intensitatea σ = = = 1528 N/mm2. în care notaţiile au semnificaţii similare celor precizate la rezolvarea aplicaţiei A.5⋅105 N produce tensiuni normale (în 5 4F 4 ⋅ 7.7. a modulului de elasticitate al agregatului compozit considerat în aplicaţia A.12.5 Fig.27. Diagrama de variaţie. Rmf 1 1 3000 = 0. în funcţie de vf.27.Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite în funcţie de vf.94 mm << L Procedând astfel. componentele materialului fiind caracterizate astfel: fibrele de sticlă au Rmf = 3000 N/mm2. iar matricea din răşină epoxidică are RmM = 25 N/mm2 şi τrM = 40 N/mm2.14). Rezolvare Solicitarea la tracţiune cu forţa F = 7. 26.05 mm şi lungimea L = 50 mm. A. considerând valoarea lungimii critice a fibrelor Lc dată de relaţia (12.12. pentru agregatele compozite cu componentele M şi f precizate în enunţul aplicaţiei este redată în figura 12.5⋅105 N. se obţine: LC = d f = 0. Fracţia volumică a fibrelor materialului compozit este vf = 0.12.

iar fibrele au Rmf = 2500 N/mm2.17): θ cr = arctg 300 40 1833 = 1o15’. RmC = 30(1 − 0. 4 a) Dacă fibrele materialului compozit din care este confecţionată bara sunt perfect paralele cu axa longitudinală a barei ( pe direcţia căreia se aplică forţa F).7. forţa de πD 2 tracţiune monoaxială care produce ruperea barei are intensitatea dată de relaţia: πD 2 F= RmC .24⋅105 N. Rezolvare Ruperea barei se produce când tensiunile normale generate de solicitarea la 4F tracţiune cu forţa F au intensitatea σ = = RmC şi.θ = min( şi F = 1833 cos 5 2 o .02).6). RmM = 80 N/mm2 şi τrM = 40 N/mm2.73 ≅ 1833 N/mm2 şi F = 4 b) Dacă fibrele materialului compozit din care este realizată bara sunt orientate sub un unghi θ = 5 o faţa de direcţia axei longitudinale a barei.7) + 3000(1 − 0.16).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (materialul are o comportare eficientă în ceea ce priveşte conlucrarea între M şi f. rezultând: RmC . rezultând: π 15 2 1833 ≅ 3.5⋅105 N. să se estimeze intensitatea forţei de tracţiune F la care se produce ruperea barei în următoarele circumstanţe: a) fibrele materialului sunt perfect paralele cu axa longitudinală a barei.73) + 2500⋅0.461. 40 cos 5 sin 5 o o . iar ≅ L L RmC = RmM (1 − v f ) + Rmf (1 − C )v f = 25(1 − 0. Diminuarea considerabilă a rezistenţei mecanice a 4 barei în acest caz este datorată faptului că măsura unghiului θ este mai mare decât valoarea critică dată de relaţia (12. O bară de tracţiune cu diametrul D = 15 mm este realizată dintr-un material compozit cu fibre continui. Ştiind că matricea compozitului * are RmM = 30 N/mm2. fracţia volumică a fibrelor fiind vf = 0.02)0. 80 sin 2 5 o ) = min(1847.7 ≅ 2065 N/mm2. LC raportul de transfer al sarcinilor fiind foarte redus. 0.10532) = 461 N/mm2 π 15 2 461 ≅ 8. orientate pe direcţia axei longitudinale a barei.73. .1⋅104 N. rezistenţa la rupere a compozitului este dată de relaţia (12. b) unghiul dintre axa longitudinală a barei şi direcţia orientării fibrelor este θ = 5 o. bara rezistă la solicitarea la tracţiune cu forţa F = 7.12. L Deoarece σ < RmC. ca urmare. rezistenţa la rupere a compozitului RmC este dată de relaţia (12. A.

oxizi metalici. plăcuţe pentru tuburi electronice. Tehnologiile de realizare a produselor prin metoda agregării pulberilor sunt aplicate de obicei în două scopuri: A.1. care conferă produselor compactitatea şi caracteristicile de utilizare dictate de aplicaţia căreia sunt destinate produsele. metodelor şi procedeelor tehnologice de obţinere a pulberilor (preponderent metalice) şi de utilizare a lor pentru realizarea de produse cu diverse destinaţii fac obiectul unei ramuri a metalurgiei numită metalurgia pulberilor . cu perspective mari de extindere în viitor. materiile prime sub formă de pulberi (de diverse sortimente compoziţionale şi/sau granulometrice) sunt amestecate în proporţiile necesare produselor care trebuie realizate. nemetalice) utilizate în metalurgia pulberilor sunt materiale formate din granule (particule) de metale pure. Introducere În tehnica actuală se utilizează.) cu dimensiunile cuprinse între 0. duze pentru ejectarea 301 . sulfuri etc. Realizarea de produse din materiale metalice care nu pot fi elaborate şi prelucrate primar prin tehnologiile clasice de topire – turnare: • piese (filamente. tehnologiile de realizare a semifabricatelor şi pieselor pentru diverse aplicaţii din pulberi metalice. Studiul şi aplicarea industrială a proceselor. numit sinterizare.1 µm şi 1 mm. uneori amestecate şi cu pulberi nemetalice.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi Capitolul 13 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR REALIZATE PRIN AGREGARE DE PULBERI 13. aliaje sau compuşi chimici (intermetalici. uneori. La fabricarea produselor prin metoda agregării pulberilor. iar comprimatele de pulberi astfel obţinute se supun unui tratament termic. Pulberile (metalice şi. amestecul de pulberi este adus apoi la forma dorită (corespunzătoare produselor). cu sau fără presare.

având componentele cu ts foarte diferite şi/sau cu solubilităţi foarte reduse în stare lichidă. segmenţi. care. compozitelor cu metale şi nemetale (Cu – grafit. Obţinerea şi caracterizarea pulberilor Pentru obţinerea pulberilor se utilizează două categorii de metode tehnologice: metodele mecanice şi metodele fizico – chimice. realizate mai ales din pulberi feroase. came. reacţionând puternic cu căptuşeala ceramică a agregatelor de elaborare – turnare. • piese (plăcuţe şi scule pentru prelucrarea prin aşchiere a materialelor metalice) din materiale dure. pistoane. având structura alcătuită din particule de carburi metalice dure (WC.). Ta.) din metale greu fuzibile (W. la aplicarea acestei metode. având structura alcătuită dintr-o fază oxidică − ceramică (Al2O3. oţeluri inoxidabile sau aliaje Monel. Mo etc.) din materiale de tipul cermeturilor. cu mărimea particulelor între 20 µm şi 1 mm şi forma predominant lamelară. Cr.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR gazelor fierbinţi electrozi nefuzibili pentru sudare etc. W – Cu. ZrO2 etc.) sau pseudoaliajelor (aliajele W – Ag. în construcţia de maşini (automobile. Mo – Cu etc. Cr. din materiale care pot fi elaborate în stare topită. garnituri. • piese (scule aşchietoare. Nb etc. Co. Fe. Sb. B. Fe – Cr. deoarece implică consumuri exagerate de materiale şi conduce la obţinerea de semifabricate cu precizia necorespunzătoare a formei şi dimensiunilor. filtre metalice din bronzuri. de tipul unor agregate compozite. echipamente de calcul automat etc.) înglobată într-o matrice metalică (Fe. 13. magneţi etc. cuzineţi. Principalele metode mecanice folosite în practica industrială pentru obţinerea pulberilor sunt: • Metoda măcinării. diamant – metale etc. Ni – Fe etc. ce impune aplicarea unor operaţii tehnologice de finisare laborioase şi costisitoare. magneţi etc..) se folosesc pe scară largă astfel de piese sinterizate (roţi dinţate. Ni etc. tacheţi. pârghii.). inele.. Co. Realizarea de produse cu dimensiuni mici şi forme complicate. Mo. TaC etc.). dar a căror fabricare prin turnare nu este eficientă. contacte electrice. echipamente electrocasnice.). care este folosită în prezent pentru realizarea pulberilor de Mn. se obţin foarte greu în stare topită). se obţin greu în stare lichidă şi se impurifică uşor. Mo2C. • piese poroase cu diverse destinaţii: cuzineţi poroşi autoungători din bronzuri cu staniu sau din aliaje Fe – Cu. electrozi poroşi din nichel sau argint pentru echipamentele utilizate în electrochimie etc. TiC. Fe – mase plastice. burete de 302 . având ts ridicate.) înglobate într-o matrice metalică tenace (Co. elemente de fricţiune. Ni. Al.2. Mo – Ag.. aliaje Fe – Al. care. materia primă sub formă de material metalic turnat.

) şi este pulverizată în picături fine. care se transformă în particule de pulbere prin solidificarea într-o baie de răcire. Fe – Mo. la aplicarea acestei tehnologii. Ni – Mo. Cu. utilizată în prezent pentru obţinerea pulberilor de Ni. rezultă precipitate granulare de plumb acoperite cu cupru. • Metoda carbonil. care se pot transforma uşor în pulberi prin măcinare. producând reducerea oxizilor.. materia primă sub formă de soluţii apoase sau topituri de săruri metalice este descompusă prin electroliză. • Metoda precipitării din soluţii apoase. Cu. la folosirea acestei tehnologii.1 µm şi 100 µm şi forma aciculară (dendritică). Cu. aplicată actual pentru realizarea pulberilor de Fe. materia primă sub formă de minereu oxidic de fier sau arsură de fier. • Metoda pulverizării din fază lichidă. este supusă acţiunii unui curent de oxid de carbon. obţinându-se depozite catodice compacte − fragile.. metoda permite şi obţinerea pulberilor cu particule bimetalice. cu mărimea particulelor între 20 µm şi 400 µm şi forma predominant sferoidală. Ni. Au. apă etc. Co. Ni. de exemplu. Cd. suferă impactul cu mai multe jeturi (de aer.1 µm şi 10 µm şi forma sferoidală. care. se transformă (în anumite condiţii de temperatură şi presiune. aplicată actual pentru fabricarea pulberilor de Ag. folosită în prezent pentru obţinerea pulberilor de Fe. sârme etc. W. Fe. Au. Pt etc. iar ca agent chimic pulberea fină de Pb. cu mărimea particulelor între 0. Principalele metode fizico – chimice de elaborare a puberilor metalice sunt: • Metoda reducerii oxizilor. oţeluri etc. cu mărimea particulelor între 0. aplicată pentru realizarea pulberilor de Fe. Fe. Co. Sn. Fe – Cr. specifice fiecărui metal) în carbonil metalic Men(CO)m (condensat sub formă de lichid vâscos).. aşchii. precipitate obţinute prin electoliză. V. o transformă în pulbere de fier pur. Cr. este transformată în pulbere prin măcinare în mori cu bile sau în mori cu vârtej.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi minereu. Cr. Ta. Al. • Metoda electrolitică. la aplicarea acestei metode. Fe – Ni – Mo etc. 303 . Ni – Co etc. materia primă sub formă de metal sau aliaj topit se scurge dintr-un creuzet (printr-o duză calibrată). bronzuri. materia primă sub formă de aşchii ale metalului (Me) care trebuie adus în formă de pulbere este introdusă într-un cuptor tubular. aliaje Fe – Ni.. aliaje Fe – Ni. Zn. Pt. în stare măcinată este supusă acţiunii unui agent chimic (pulbere de cocs sau gaz metan). Ni. alame. spongioase sau pulverulente. materia primă sub formă de soluţie apoasă a sărurilor metalului (Me) care trebuie obţinut sub formă de pulbere este supusă unui agent chimic (pulbere de Zn. la folosirea acestei metode.) care produce precipitarea metalului (Me) sub formă de pulbere. Al etc. la utilizarea acestei metode. iar descompunerea prin volatilizare a acestuia determină formarea oxidului de carbon (care se reutilizează în proces) şi pulberii metalului Me. folosind ca materie primă soluţia de acetat de cupru. vapori.

pulberile metalice uzuale au particulele cu suprafeţe neregulate şi rugoase. distingându-se din acest punct de vedere. aşa cum se poate observa în figura 13. trei grupe de pulberi: pulberile cu particule fibroase (aciculare). • structura internă a particulelor. pulberile cu particule lamelare (platiforme) şi pulberile cu particule echiaxiale (sferoidale. poliedrice ). • calitatea suprafeţei particulelor. Principalele caracteristici fizice ale pulberilor metalice sunt: • forma particulelor. inclusiv a macroporilor deschişi conţinuţi de acestea. Principalele forme ale particulelor pulberilor utilizate în metalurgia pulberilor: a − particule aciculare. • volumul specific de umplere Vu. funcţia erorilor – v.1. • mărimea particulelor. b − particule lamelare. pulberile metalice uzuale au granulaţia eterogenă. 13. această caracteristică se defineşte ca fiind volumul ocupat de unitatea de masă de pulbere vărsată liber (netasată) într-un vas de măsurare.6. cu ajutorul histogramelor granulometrice ale pulberii şi modelate analitic cu ajutorul unei funcţii de distribuţie a granulaţiei pulberii (de obicei. aplicaţia A. mărimea particulelor acestora încadrându-se într-un domeniu mai mult sau mai puţin extins.2. compoziţia granulometrică a unei pulberi metalice putându-se exprima prin fracţiile granulometrice ale particulelor de diferite mărimi ce intră în alcătuirea pulberii. . c − particule sferoidale . raportată la masa sau volumul lor efectiv. • suprafaţa specifică a particulelor.1. o caracteristică derivată a acesteia fiind densitatea de umplere ρu = 304 1 Vu Fig. definite.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Pulberile metalice prezintă o serie de caracteristici fizico – chimice şi tehnologice care influenţează esenţial calitatea produselor obţinute prin agregarea lor.5). aşa cum se poate observa în figura 13. poroasă (cu macropori închişi) sau compactă (fără macroporozităţi). pentru exprimarea acestei caracteristici se folosesc două mărimi: diametrul echivalent al particulelor sau mărimea celui mai mic ochi de sită prin care acestea pot trece. această caracteristică se exprimă de obicei prin mărimea suprafeţei totale a particulelor. particulele pulberilor metalice uzuale au structura internă spongioasă (cu macropori deschişi). existând însă şi pulberi ale căror particule au suprafeţe netede şi regulate. această caracteristică se apreciază pe baza raportului dintre cele trei dimensiuni caracteristice ale particulelor.

pentru pulberile metalice uzuale Vsc fiind cu 20. O. aceste caracteristici depinzând de natura materialului particulelor şi de metoda folosită pentru obţinerea pulberilor. aceste caracteristici exprimă presabilitatea pulberilor. Principalele caracteristici tehnologice ale pulberilor metalice sunt: • fluiditatea. Definirea granulaţiei cu ajutorul histogramei granulometrice pentru pulberile cu: a − gamă largă de dimensiuni ale particulelor. C u = Ve Vu 100 = ρu ρe 100 .30 % mai mic decât Vu.2. .) al particulelor şi rezistenţa la oxidare a particulelor. • densitatea de presare ρpr şi compactitatea de presare Cpr. ρe fiind densitatea materialului particulelor pulberii. se poate defini caracteristica numită grad de V − Vsc . îndesare (prin scuturare) I s = u Vu Fig. b − gamă îngustă de dimensiuni ale particulelor Principalele caracteristici chimice ale pulberilor metalice sunt conţinutul de impurităţi (C. Si. această caracteristică reprezintă volumul ocupat de unitatea de masă de pulbere după tasarea ei prin scuturare intensă. P etc. această caracteristică se defineşte ca fiind cantitatea (masa) de pulbere ce se scurge în unitatea de timp prin orificiul calibrat al unei pâlnii şi este dependentă în special de calitatea suprafeţei particulelor şi de compoziţia granulometrică a pulberilor. 13. cunoaşterea ei fiind deosebit de importantă pentru reglarea corectă a dispozitivelor de dozare a pulberilor folosite la realizarea unui anumit produs. S.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi • compactitatea de umplere Cu.. cunoscând (pentru o pulbere metalică dată) Vsc şi Vu. ρpr reprezentând masa unităţii de volum a unei pulberi supuse unei presiuni de compactizare p.. iar Cpr fiind C pr = 305 ρp ρe 100 . • volumul specific de scuturare Vsc. această caracteristică este definită ca fiind raportul procentual dintre volumul efectiv al particulelor pulberii Ve şi volumul de umplere Vu. o caracteristică derivată este porozitatea de umplere Pu = 100 − Cu.

13. denumirea ei fiind determinată de faptul că rezistenţa mecanică a oricărui semifabricat obţinut prin presarea unei pulberi depinde în principal de comportarea zonelor sale cu sensibilitate maximă la degradare: muchiile ascuţite şi pereţii foarte subţiri. iar suprafeţele să prezinte aspect rugos. Compactitatea de umplere. • realizarea unei împachetări compacte a particulelor pulberilor (micşorarea valorilor caracteristicilor Vu. aşa cum sugerează schemele din figura 13. corodare. Vs şi Pu) depinde esenţial de fluiditatea pulberilor. difuzie etc. dislocaţiilor sau defectelor de împachetare) pe care le conţin. oxidare. cu orbitalele electronice incomplete. datorită multiplelor imperfecţiuni cristaline (de tipul vacanţelor. care să-şi păstreze forma şi să nu sufere pierderi masice în timpul manipulărilor la care este supus în procesul de fabricare a produselor. b − cu gamă îngustă de dimensiuni ale particulelor 306 . caracterul rugos al suprafeţelor libere şi starea de nesaturare electronică a atomilor de pe aceste suprafeţe determină o reactivitate accentuată a acestora. această caracteristică exprimă capacitatea unei pulberi de a da prin presare un semifabricat suficient de rezistent. de compoziţia granulometrică a pulberilor. să aibă o mobilitate accentuată şi o mare capacitate de a atrage electroni. La obţinerea produselor prin agregare de pulberi trebuie să se ţină seama de următoarele particularităţi privind caracteristicile şi comportarea pulberilor: • terminarea bruscă a structurii cristaline pe suprafeţele libere ale particulelor pulberilor metalice face ca atomii aflaţi pe aceste suprafeţe.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • rezistenţa muchiilor. ci şi de rugozitatea suprafeţelor particulelor care alcătuiesc pulberile (care poate determina modificări esenţiale ale mobilităţii reciproce a particulelor pulberilor la vărsarea şi/sau presarea lor în matriţele utilizate la obţinerea produselor sinterizate). în funcţie de compoziţia granulometrică. pentru pulberile: a − cu gamă largă de dimensiuni ale particulelor.. contribuind la intensificarea proceselor de adsorbţie. Fig.3. care definesc interacţiunea complexă dintre particulele pulberilor şi dintre particule şi mediul (gazos sau lichid) cu care acestea vin în contact în cursul operaţiilor de realizare a produselor sinterizate.3. care este influenţată nu numai de forma particulelor pulberilor şi.

Transformările structurale la presarea şi sinterizarea pulberilor Procesele esenţiale ce trebuie realizate pentru obţinerea produselor prin metoda agregării pulberilor constau în formarea legăturilor de consolidare a particulelor pulberii sau amestecului de pulberi utilizate ca materie primă. iar influenţele rugozităţii suprafeţelor libere ale particulelor şi reactivităţii acestor suprafeţe devin mai importante. care conduc la formarea în masa pulberilor a unor aglomerate (grupări de particule ferm legate între ele prin forţe superficiale de adeziune) şi a unor agregate (grupări de aglomerate slab legate între ele şi uşor de dezintegrat prin acţiuni mecanice). • creşterea legăturilor punctiforme şi formarea suprafeţelor de 307 . aşa cum se poate observa în figura 13. 13.13. neputând asigura gradul de consolidare necesar pentru ca produsele să-şi păstreze configuraţia la extragerea din matriţe. gradul de îndesare şi compactitatea de presare a pulberilor şi determină obţinerea de produse cu porozitate excesivă (inacceptabilă). schematizate în figura 13.4.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi Fig. determinând apariţia unor fenomene de frecare şi adeziune între particule. diminuează compactitatea de umplere. deoarece.5: • crearea legăturilor punctiforme între particule. soluţia tehnologică cea mai indicată în acest scop constând în utilizarea unor substanţe lubrifiante (depuse pe particulele pulberilor sau adăugate la dozarea şi amestecarea pulberilor în vederea realizării produselor sinterizate).3.4. astfel de legături apar între particulele pulberilor metalice la simpla lor vărsare sau tasare în matriţele folosite la realizarea produselor şi sunt (în general) instabile. Aceste procese. suprafaţa lor specifică se măreşte. se desfăşoară în mai multe etape. aşa cum s-a arătat anterior. formarea aglomeratelor şi agregatelor trebuie împedicată. Schema micşorării compactităţii pulberilor la formarea aglomeratelor şi agregatelor de particule • pe măsură ce dimensiunile particulelor pulberilor se micşorează.

dar există şi procedee tehnologice care prevăd executarea lor simultană (presarea la cald sau sinterizarea sub presiune). ale cărei cristale sunt dezvoltate între (peste) particulele pulberilor. alunecarea lor reciprocă şi umplerea golurilor. se desfăşoară mai ales în cursul operaţiilor tehnologice de presare a pulberilor în matriţe şi de sinterizare a comprimatelor obţinute prin presare.5. deformarea plastică şi sudarea între ele a particulelor) şi sunt finalizate. La operaţia de presare. Procesele care se desfăşoară în timpul operaţiei de presare pot fi descrise astfel: • la începutul presării se produce reorientarea particulelor. prin încălzirea pulberilor presate.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR contact (punţilor de legătură) între particule. care determină creşterea mobilităţii atomilor particulelor pulberilor.. mai ales a celor aflaţi pe suprafeţele libere ale acestora şi desfăşurarea intensă a unor procese de difuzie.. prin care amestecurile neconsolidate de pulberi se transformă în produse compacte şi rezistente. amestecul de pulberi este presat în cavitatea unei matriţe (la presiuni p = 100. agregatele de pulberi capătă o structură cristalină nouă. • creşterea cristalelor noi.13. sferoidizarea şi chiar dispariţia porilor. de tipul unor germeni cristalini. care asigură amestecului de pulberi împachetarea 308 . c − formarea şi creşterea cristalelor noi.2000 MPa) şi se transformă într-un comprimat cu forma produsului ce urmează a fi realizat. sferoidizarea şi diminuarea dimensiunilor porilor. Principalelor etape de formare a legăturilor de consolidare la realizarea produselor prin agregare de pulberi: a − formarea legăturilor punctiforme. Fig. d − diminuarea şi sferoidizarea porilor Procesele descrise succint mai înainte. De obicei cele două operaţii se realizează succesiv. care au tendinţa de a se dezvolta independent sub forma unor noi cristale şi de a declanşa astfel un proces general de recristalizare în masa pulberilor. asigurând consolidarea acestora şi micşorarea. b − formarea suprafeţelor de contact. între particulele pulberilor supuse prelucrării se formează suprafeţe de contact (punţi de legătură). în urma desfăşurării acestei etape. în cursul tratamentului termic de sinterizare. prin creşterea germenilor formaţi în etapa anterioară. aceste procese sunt declanşate prin presarea pulberilor în matriţe (care determină compactizarea pulberilor prin redistribuirea particulelor.

care se constituie într-o sursă de activare mecanică. ca urmare a desfăşurării acestor procese. se produce deformarea plastică locală a particulelor în zonele lor de contact reciproc. fiind însoţită de ecruisarea materialului (creşterea rezistenţei la deformare a materialului) din aceste zone şi. ca urmare. care determină dislocarea straturilor eterogene (ce conţin oxizi. procesele de deformare sunt transferate în afara zonelor de contact ale particulelor (spre materialul neecruisat din interiorul particulelor pulberii) înainte de aplatizarea completă a microneregularităţilor şi dizlocarea suficientă a straturilor eterogene de pe suprafeţele în contact ale particulelor.) şi aplatizarea micronereguarităţilor din aceste zone. molecule de aer adsorbit. ca urmare. extinderea redusă a punţilor de legătură realizate prin sudare este. în plus. sudarea prin presiune a particulelor pulberii se realizează prin următorul mecanism: − sub acţiunea presiunii exercitate asupra pulberii.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi cea mai densă posibilă la dimensiunile şi forma pe care le prezintă particulele componente. la fabricarea produselor din pulberi metalice sau nemetalice nedeformabile consolidarea prin presare a particulelor pulberilor şi obţinerea unor comprimate cu rezistenţă mecanică acceptabilă se realizează numai dacă particulele sunt amestecate cu un liant metalic (care rămâne în compunerea produsului) sau organic (care se elimină în cursul sinterizării). determinată şi de intensitatea scăzută cu care se desfăşoară procesele de difuzie la temperatura de presare. iar punţile de legătură realizate prin sudare au (datorită extinderii reduse şi conţinutului mare de impurităţi) rezistenţă mecanică relativ scăzută. − o parte din energia acumulată în materialul deformat plastic din zonele de conact ale particulelor pulberii constituie energia de activare necesară creşterii şi transformării în cristale a germenilor cristalini comuni. • odată cu creştera presiunii se produce deformarea elasto – plastică a particulelor pulberii şi se crează condiţiile necesare sudării lor prin presiune. atomii marginali ai particulelor se apropie la distanţe având ordinul de mărime al parametrilor stucturii cristaline a materialului particulelor şi interacţionează dând naştere unor germeni cristalini comuni în zonele de contact ale particulelor. sudarea prin presiune a particulelor nu se poate realiza. în acest fel realizându-se sudarea între particulele pulberii. • dacă particulele pulberii supuse presării au plasticitate scăzută. particule de praf ionizate etc. molecule de apă şi grăsimi. 309 . Pentru conducerea corectă a operaţiei de presare şi aprecierea corespunzătoare a eficienţei proceselor care se desfăşoară în cursul acesteia trebuie avute în vedere următoarele aspecte: • deformarea plastică locală a zonelor de contact ale particulelor se realizează (în mod obişnuit) la rece.

densificarea (micşorarea porozităţii) şi recristalizarea structurii produselor realizate prin agregare de pulberi. aşa cum sugerează imaginile prezentate în figura 13. evitarea acestui fenomen nedorit fiind asigurată de utilizarea lianţilor. Ts fiind 3 5 temperatura de solidificare – topire (în K) a componentului principal al pulberii sau amestecului de pulberi din care se confecţionează produsele. se manifestă un fenomen de creştere bruscă a volumului acestor comprimate. descompunerea şi vaporizarea substanţelor introduse la presare ca lianţi sau lubrifianţi. eliminarea gazelor şi lichidelor adsorbite pe suprafeţele particulelor pulberii. bazate pe difuzie. determină • declanşarea unor procese de recristalizare a materialului (ecruisat prin deformarea plastică la rece produsă de presare) din zonele de contact ale particulelor şi din interiorul acestora. Sinterizarea este tratamentul termic prin care se realizează activarea termică a comprimatelor de pulberi în vederea desfăşurării proceselor. îndepărtarea produselor rezultate din reducerea. sferoidizarea şi micşorarea porilor şi finisarea granulaţiei produselor. De 2 4 obicei. Desfăşurarea acestor procese şi calitatea produselor obţinute prin agregare de pulberi sunt influenţate esenţial de regimul tehnologic al tratamentului de sinterizare.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • la extragerea comprimatelor din matriţele în care s-a realizat presarea se produce relaxarea elastică a materialului particulelor pulberii şi. se 310 . care produc consolidarea şi creşterea punţilor de legătură dintre particule. care constau în reducerea peliculelor de oxizi de pe suprafeţele particulelor. în cazul amestecurilor de pulberi (cu particule din materiale diferite) se produce şi alierea particulelor cu componentele transportate prin difuzie din particulele vecine. ca urmare. difuzia atomilor. • creşterea temperaturii determină desfăşurarea unor procese chimice. efectul postelastic este important (comprimatele îşi măresc volumul cu câteva procente la scoaterea lor din matriţe) şi poate produce distrugerea comprimatelor.6. temperatura de sinterizare se adoptă Tsi = ( ⋅ ⋅ ⋅ )Ts . Procesele care se desfăşoară în timpul sinterizării pot fi descrise astfel: • difuzia atomilor. numit efect postelastic. Pri ncipalii parametri de regim ai tratamentului de sinterizare se aleg astfel: • Temperatura de sinterizare Tsi se stabileşte având în vedere că sinterizarea trebuie să asigure formarea de noi cristale între particulele pulberilor din care sunt realizate comprimatele supuse acestui tratament. determină consolidarea şi creşterea germenilor cristalini formaţi în zonele de contact dintre particule. care au ca efecte consolidarea legăturilor dintre particulele pulberii. accelerată de ridicarea temperaturii. în plus. dacă plasticitatea particulelor pulberilor este redusă. accelerată de ridicarea temperaturii.

În prezent se practică pe scară largă sinterizarea în vid.15) – v.4T s – v. amoniac.6. manipulare sau depozitare. Mediile reducătoare (atmosferele de hidrogen. 3. scap. • Mediul de sinterizare se alege în mod obişnuit neutru sau reducător. când pulberile sau amestecurile de pulberi conţin componente secundare cu temperatura de solidificare – topire inferioară T si. 311 . la stabilirea mărimii τsi se ţine seama că aceasta este direct proporţională cu volumul particulelor pulberii din care se realizează produsele şi invers proporţională cu coeficientul de difuzie D al componentului principal al pulberii (care se corelează cu Tsi conform (1. Fig. Trp fiind temperatura de recristalizare primară a componentului principal al pulberii sau amestecului de pulberi (T rp ≅ 0. mediu ieftin. Mediile neutre (atmosferele de argon) se folosesc la sinterizarea produselor din pulberi metalice lipsite de oxizi. deoarece prezenţa oxizilor în masa sau pe suprafeţele particulelor pulberilor folosite la realizarea produselor influenţează negativ desfăşurarea proceselor de difuzie care au loc în cursul sinterizării. pentru a asigura condiţiile termice necesare desfăşurării proceselor de recristalizare care stau la baza formării legăturilor de consolidare între particule.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi observă că tratamentul se efectuează la Tsi > Trp. uşor de obţinut şi cu activitatea chimică (reducătoare sau neutră) reglabilă (prin nivelul vidului şi temperatura Tsi utilizate la sinterizare). b − pulberea presată şi sinterizată o oră la 900 oC. în corelaţie cu gradul de sinterizare necesar realizării proprietăţilor de utilizare dorite ale produselor. scap.5). 1. la desfăşurarea proceselor de sinterizare în prezenţa unei anumite cantităţi de fază lichidă. Acest mod de alegere a temperaturii T si conduce în anumite cazuri.) se utilizează atunci când pulberile din care se realizează produsele se oxidează uşor sau prezintă conţinuturi apreciabile de oxigen (oxizi) de la elaborare. hidrocarburi etc. Efectele presării şi sinterizării pulberii de argint cu incluziuni de Al2O3: a − pulberea vărsată în matriţa de presare. c − pulberea presată şi sinterizată 240 ore la 900 oC • Durata sinterizării τsi se stabileşte experimental.7). fapt ce are ca efecte accelerarea proceselor şi obţinerea unor produse cu compactitate ridicată. 13.

Microstructurile produselor sinterizate din WC cu liant de Co: a − material cu 94 % WC şi 6 % Co. b − material cu 85 % WC şi 15 % Co Fig. 13. 13.8 şi 13.2.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 13. Structurile şi proprietăţile produselor sinterizate Produsele care se obţin prin metoda agregării pulberilor au caracteristicile structurale (influenţate de compoziţia chimică şi de regimul tehnologic folosit la sinterizare) sugerate de micrografiile prezentate în figurile 13. c − timp de 22 ore Produsele fără porozitate. forma şi dimensiunile porilor.9.8. 13.7. 12. numărul şi proporţia fazelor care alcătuiesc structura) şi prin forma. b − timp de 6.5 ore. caracteristicile lor putând fi determinate aplicând principiile prezentate în scap. se comportă ca niste agregate compozite. Microstructurile produselor din pulbere de Fe sinterizată la 800 oC: a − timp de 0. cât şi de mărimea porozităţii. definite prin constituţia acesteia (natura.7. matrice). 312 .5 ore. Produsele sinterizate prezentând o porozitate Pp au caracteristicile fizico − mecanice determinate atât de caracteristicile structurii realizate prin sinterizare. dimensiunile.4. modul de distribuţie şi gradul de dispersie al fazelor componente ale structurii. cu structura alcătuită din particulele unui material înglobate într-un material suport (liant. Fig.

densitatea produsului sinterizat. K s/ şi m sunt constante cu valorile dependente de natura materialului sinterizat şi. definită prin relaţiile: V − Vs ρ 100 = (1 − )100 . 13.2) în care Y şi Ys reprezintă valorile unei caracteristici mecanice determinate pe materialul sinterizat şi.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi Fig. iar Ks. Cercetările experimentale întreprinse asupra diverselor materiale obţinute prin metoda agregării de pulberi au evidenţiat faptul că dependeţele dintre principalele caracteristici mecanice ale acestor materiale şi porozitatea lor pot fi exprimate analitic prin relaţii de forma: Y = Ys e − K s Pp sau Y = Ys (1 − K s/ Ppm ) (13. pe materialul (lipsit de pori) care alcătuieşte masa structurală a produsului sinterizat. de caracteristica mecanică considerată. de exemplu. respectiv. caracteristicile mecanice ale acestor produse pot fi influenţate în măsură importantă de mărimea porozităţii Pp (în %).049. (13. Ys ≡ Rms) şi alungirea procentuală după rupere (Y ≡ A. respectiv. rezistenţa la tracţiune (Y ≡ Rm. Ys ≡ Es) şi coeficientului contracţiei transversale (Y ≡ µ. 313 . evident.2) permite a se estima duritatea Brinell HB.1) Pp = V ρs în care V şi ρ reprezintă volumul şi. prima dintre relaţiile (13. dacă se consideră Ys ≡ HBs = 75 HBS şi Ks = 0.2) este potrivită pentru a estima duritatea Brinell (Y ≡ HB. iar Vs şi ρs – volumul şi. Ys ≡ As) ale materialelor sinterizate. densitatea masei structurale (lipsită de pori) a produsului. c − piesă din pseudoaliaj W−Ni−Fe obţinută prin sinterizare Deoarece porii prezenţi în produsele sinterizate diminuează secţiunile portante şi au efectele unor concentratori de tensiuni. Ys ≡ µs) ale unor astfel de materiale. în timp ce a doua relaţie permite modelarea numerică a modulului de elasticitate longitudinală (Y ≡ E.9. Ys ≡ HBs). b − electrod din pulbere de wolfram. Prima dintre relaţiile (13. Microstructurile unor produe industriale sinterizate: a − filtru din pulbere de bronz. în cazul produselor realizate din pulberi de fier sinterizate. respectiv.

dacă se consideră Ys ≡ Es = 2. 305 grad de îndesare. 304 sinterizare.058.043 şi alungirea procentuală după rupere A. Cuvinte cheie aglomerate. K s/ = 0. pulverizare.03 şi m = 0. aşa cum rezultă examinând curbele de durabilitate (Wöhler) ale pieselor din fier sinterizat prezentate în figura 13. 13. dacă se utilizează Ys ≡ As = 40 % şi Ks = 0. electrolitică. 305 pulberi. 310 fluiditate.01 şi m = 1. 304 durată de sinterizare. rezistenţa la coroziune etc. lamelare. 301 fibroase. dacă se ia Ys ≡ Rms = 250 N/mm2 şi Ks = 0. 307 agregare pulberi. 303 metode mecanice măcinare.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR rezistenţa la tracţiune Rm. De asemenea. 305 mediu de sinterizare. K s/ = 0. Curbele Wöhler ale fierului sinterizat cu diferite valori ale porozităţii Pp Porozitatea produselor sinterizate influenţează negativ rezistenţa la oboselă a acestora. porozitatea influenţează şi alte caracteristici ale produselor sinterizate: conductibilitatea termică şi electrică. 302 porozitate de umplere. 310 volum specific de scuturare.05⋅105 N/mm2. 307 compactitate de presare. 305 compactitate de umplere. Fig. 301 metode fizico-chimice reducere oxizi. 310 temperatură de sinterizare.10. carbonil. 311 efect postelastic.2) permite a se determina cu o bună precizie valorile modulului de elasticitate longitudinală E. 301 agregate.67 şi coeficientului lui Poisson. 311 metalurgia pulberilor.35. 305 densitate de umplere. iar cea de-a doua relaţie din grupul (13. sferoidale. caracteristicile magnetice. precipitare. dacă se ia Ys ≡ µs = 0. 305 densitate de presare. 305 314 .10.

b) plăcuţele din materiale dure pentru sculele aşchietoare.4.9.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor obţinute prin agregare de pulberi Bibliografie 1.. Editura didactică şi Pedagogică.2..1. 1986 Teste de autoevaluare T. Shakelford J. 1985 6.13. * * * Metals Handbook Ninth Edition. ş..a.13. d) metoda precipitării din soluţie apoasă? 315 .13. d) grinzile metalice pentru poduri? T. American Society for Metals. Gâdea S. Ciocârdia C. Drăgulănescu E. b) plăcuţele dure din cermeturi pentru sculele aşchietoare. Bucureşti. Surdeanu T. Petrescu M.. Zecheru Gh. Metoda de producere a pulberilor la a cărei aplicare materia primă sub formă de metal sau aliaj topit se scurge dintr-un creuzet (printr-o duză calibrată). este: a) metoda electolitică. Drăgulănescu I. Care dintre următoarele produse se pot obţine prin metoda agregării de pulberi: a) cuzineţii din bronz grafitat. suferă impactul cu mai multe jeturi (de aer.13. vol. Bucureşti. Bucureşti. b) presarea pulberilor. 1986 7.) şi este pulverizată în picături fine.. 1988 2. Universitatea din Ploieşti. Perneş M. 1985 5. Editura Didactică şi Pedagogică. d) barele de tracţiune din răşină poliesterică armată cu fibre de sticlă? T. Macmillan Publishing Commpany. d) sinterizarea comprimatelor obţinute prin presare? T. care se transformă în particule de pulbere prin solidificarea într-o baie de răcire. Metalurgie fizică şi studiul metalelor. vol. b) metoda carbonil. Piese sinterizate din pulberi metalice. Ohio. 1981 3. Metalografie. II.. c) metoda pulverizării din fază lichidă. Gâdea S.3. 1984 4. c) filtrele din aliaje Monel. Care dintre următoarele etape se parcurg la fabricarea unui produs prin metoda agregării de pulberi: a) obţinerea pulberilor. Care dintre următoarele produse se pot obţine prin metoda agregării de pulberi: a) electrozii nefuzibili din wolfram pentru sudare. Ploieşti. Bucureşti. New York. vapori. Aliaje dure sinterizate din carburi metalice. c) spargerea comprimatelor realizate prin presare.. c) arborii cotiţi ai motoarelor Diesel pentru camioanele de mare tonaj. Tehnologia materialelor. Introduction to Materials Science for Engineers. Editura Tehnică... Partea a doua. apă etc. Editura Tehnică.

d) creşterea cristalelor noi.13. spongioase sau pulverulente. c) densitatea de presare. obţinându-se depozite catodice compacte fragile. Care dintre următorii factori influenţează fluiditatea unei pulberi: a) forma particulelor. este: a) metoda măcinării. b) rezistenţa la oxidare a particulelor pulberii. Care dintre următoarele procese se produc la formarea legăturilor de consolidare a particulelor pulberii utilizate ca materie primă pentru obţinerea unui produs: a) crearea legăturilor punctiforme între particule. b) compoziţia granulometrică a pulberii. b) dezintegrarea particulelor.13. Cantitatea (masa) de pulbere ce se scurge în unitatea de timp prin orificiul calibrat al unei pâlnii defineşte: a) densitatea de presare a pulberii. Mărimea suprafeţei totale a particulelor unei pulberi.6.13. c) creşterea legăturilor punctiforme şi formarea suprafeţelor de contact (punţilor de legătură) între particule.7.12. d) metoda electrolitică? T. raportată la masa sau volumul lor efectiv defineşte: a) volumul specific al pulberii. b) suprafaţa specifică a particulelor. Grupările de particule ferm legate între ele prin forţe superficiale de 316 . c) mărimea particulelor pulberii.5.8.13. d) amestecare a pulberilor? T.13. c) rezistenţa muchiilor (comprimatelor obţinute prin presarea pulberii). b) suprafaţa specifică a particulelor pulberii. inclusiv a macroporilor deschişi conţinuţi de acestea. d) rugozitatea suprafeţelor particulelor? T. c) metoda carbonil.9. d) porozitatea de umplere a pulberii? T.13. c) compactitatea de umplere a pulberii.13. b) presare a pulberilor în matriţe.13. Metoda de producere a pulberilor la a cărei aplicare materia primă sub formă de soluţii apoase sau topituri de săruri metalice este descompusă prin electroliză. d) fluiditatea pulberii? T. c) sinterizare. b) suprafaţa specifică a particulelor pulberii.14. Care dintre următoarele caracteristici ale pulberilor metalice se încadrează în categoria caracteristicilor fizice: a) mărimea particulelor. d) compactitatea de presare? T.13. b) volumul specific de scuturare. care se pot transforma uşor în pulberi prin măcinare.10.13. sferoidizarea şi diminuarea dimensiunilor porilor? T. care să-şi păstreze forma şi să nu sufere pierderi masice în timpul manipulărilor la care este supus în procesul de fabricare a produselor defineşte: a) densitatea de umplere a pulberii. d) fluiditatea pulberii? T. c) conţinutul de impurităţi al particulelor pulberii. c) fluiditatea: d) densitatea de presare? T.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR T. b) metoda precipitării din soluţie apoasă.11.13. Care dintre următoarele caracteristici ale pulberilor metalice se încadrează în categoria caracteristicilor tehnologice: a) densitatea de umplere. Capacitatea unei pulberi de a da prin presare un semifabricat suficient de rezistent. Procesele prin care amestecurile neconsolidate de pulberi se transformă în produse compacte şi rezistente se desfăşoară mai ales în cursul operaţiilor tehnologice de: a) dozare a pulberilor.

1. Tratamentul termic prin care se realizează activarea termică a comprimatelor de pulberi în vederea desfăşurării proceselor. să se stabilească relaţia de determinare a suprafeţei specifice a pulberilor alcătuite din particule cubice (cu latura dp) sau sferice (cu diametrul dp) realizate dintr-un material cu densitatea ρe. c) când pulberile din care se realizează produsele se oxidează uşor sau prezintă conţinuturi apreciabile de oxigen (oxizi) de la elaborare. d) sinterizare? T. Ca urmare. d) expansiune? T. suprafaţa specifică a particulelor unei pulberi este raportul dintre suprafaţa totală a particulelor şi suprafaţa lor efectivă (numit suprafaţă specifică Sv) sau raportul dintre suprafaţa totală a particulelor şi masa lor efectivă (numit suprafaţă specifică Sm). considerând că o masă M de pulbere conţine np particule cu volumul (total) efectiv 317 . însoţită de creşterea bruscă a volumului comprimatelor de pulberi la scoaterea lor din matriţele în care au fost realizate prin presare. amoniac. d) atmosferele de argon se folosesc la sinterizarea produselor din pulberi metalice lipsite de oxizi? T. b) normalizare.13. d) micşorează modulul de elasticitate? Aplicaţii A. b) dilatare termică. Care dintre următoarele efecte corespund prezenţei porilor în produsele realizate prin metoda agregării de pulberi: a) diminuează rezistenţa la tracţiune. b) măresc duritatea. Care dintre următoarele afirmaţii privind alegerea regimului tehnologic la sinterizarea comprimatelor de pulberi sunt adevărate: a) temperatura de sinterizare trebuie să fie mai mică decât temperatura de recristalizare primară a materialului componentului principal al pulberii.).13. bazate pe difuzie. c) călire martensitică. manipulare sau depozitare sinterizarea se face în atmosferă reducătoare (hidrogen. c) măresc rezistenţa la oboseală. b) aglomerate de particule. Relaxarea elastică a materialului particulelor pulberii.15.18. d) lipituri? T. hidrocarburi etc. b) durata sinterizării este direct proporţională cu volumul particulelor pulberii din care se realizează produsele şi invers proporţională cu coeficientul de difuzie D al componentului principal al pulberii. densificarea (micşorarea porozităţii) şi recristalizarea structurii produselor realizate prin agregare de pulberi este denumit: a) recoacere completă.16.13.13. 13.13. este denumită: a) sinterizare. Rezolvare Conform definiţiei date în scap.17. c) efect postelastic. d) dislocaţii.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor obţinute prin agregare de pulberi adeziune sunt denumite: a) agregate de particule. care produc consolidarea şi creşterea punţilor de legătură dintre particule.2.

porozitatea de umplere Pu şi compactitatea de presare Cpr şi să se stabilească dacă produsul obţinut prin sinterizare poate avea porozitatea Pp ≤ 10 %. iar compactitatea de presare ρp 7200 100 = 100 ≅ 91. dacă particulele au forma cubică p 4 dp 2 sau V p = π ( ) 3 . Pulberea metalică utilizată ca materie primă pentru realizarea unui produs sinterizat are următoarele caracteristici: densitatea materialului particulelor pulberii ρe = 7850 kg/m3. (13. dacă particulele au forma sferică). fiecare particulă având volumul Vp ( V p = d 3 .3 % şi. Să se determine pentru această pulbere compactitatea de umplere Cu. porozitatea pulberii presate este este C pr = ρe 7850 Ppr = 100 – Cpr = 100 – 91. rezultă pentru pulberea precizată în enunţul aplicaţiei: compactitatea ρ 3500 de umplere a pulberii este C u = u 100 = 100 ≅ 44. (13.4) Sv = ρe d p dp αf fiind un factor de corecţie supraunitar.2).3 % < 10 %.7 %.6 %.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Ve. care ţine seama de abaterile de la forma regulată (poliedrică sau sferică) ale particulelor pulberii.2. şi S m = = = n pV p V p n p ρ eV p ρ eV p înlocuind în aceste relaţii expresiile mărimilor Sp şi Vp. 13. ţinând seama că tratamentul termic de sinterizare reduce porozitatea comprimatelor de pulbere obţinute prin presare. porozitatea de ρe 7850 umplere este Pu = 100 – Cu = 100 – 44.3) sugerează că suprafaţa specifică a pulberilor cu particule de formă regulată este independentă de forma particulelor.3) şi S m = Sv = ρe d p dp Observaţie Relaţiile (13. dacă particulele au forma 2 npS p S p npS p Sp sferică) şi masa M p = ρ eV p .) suprafaţa specifică se stabileşte cu relaţii de forma: 6 6 α f şi S m = αf. suprafaţa Sp ( S p = 6d p . În cazul pulberilor cu particule de formă neregulată (cu macropori deschişi.4 % . se obţin relaţiile: 6 6 .7 = 8. Evident. 3 2 dp dacă particulele au forma cubică sau S p = 4π ( ) 2 . densitatea de umplere ρu = 3500 kg/m3 şi densitatea de presare ρp = 7200 kg/m3. A.6 ≅ 55. 318 .13. rezultă: S v = . Rezolvare Utilizând relaţiile de definire a caracteristicilor pulberilor (date în scap. se poate aprecia că produsele realizate vor avea Pp < 8. cu aspect dendritic etc.

1) ρC = 2500 kg/m3. Rezolvare Particulele pulberii din aliaj Monel au (aşa cum s-a precizat în scap.13.10 ≅ 7674 kg/m3. grafit şi pori în această structură.2. VC şi Vpori – volumele ocupate de bronz. ρSn = 7290 kg/m3: ρ Bz = %Cu m % Snm 90 10 + + 8930 7290 ρ Cu ρ Sn Considerând că produsul precizat în enunţul aplicaţiei are masa Mp şi volumul Vp. rezultă Mp = MBz + MC = ρBz VBz + ρC VC şi Vp = VBz + VC + Vpori.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor obţinute prin agregare de pulberi A.4. MBz şi MC fiind masele bronzului şi grafitului exisistente în structura produsului.scap. iar VBz. Să se determine densitatea aceestui produs. ştiind că (aşa cum se precizează în tabelul 1.3. 4.13. densităţile acestor componentelor având valorile (precizate în tabelul 1.85 + 2500⋅0. % Bz v %C v Deoarece VBz = V p şi VC = V p se obţine că densitatea produsului este 100 100 % Bz v %C v ρ p = ρ Bz + ρC = 8734⋅0. Particularizând relaţia generală stabilită la rezolvarea aplicaţiei A. restul fiind pori. 100 100 A.4. ştiind că la realizarea lui s-a folosit un amestec alcătuit din pulbere de grafit şi pulbere de bronz cu staniu cu %Snm = 10 %. conţinuturile procentuale 319 . Să se determine densitatea acestui produs. Microstructura unui produs din bronz grafitat realizat prin metoda agregării de pulberi evidenţiază un conţinut procentual (volumic) de bronz %Bzv = 85 % şi un conţinut procentual (volumic) de grafit %Cv = 85 %.2): ρNi = 8910 kg/m3 şi ρCu = 8930 kg/m3. % Ni m %Cu m 70 30 + + 8910 8930 ρ Ni ρ Cu Densitatea filtrului obţinut prin sinterizare din pulbere de aliaj Monel este: Pp 38 ρ p = ρ e (1 − ) = 8916(1 − ) ≅ 5528 kg/m3. se poate determina densitatea materialului particulelor 100 100 pulberii: ρ e = = ≅ 8916 kg/m3. 9.5. 100 100 Observaţie Dacă produsul ar avea porozitatea Pu = 0 %.2) ρCu = 8930 kg/m3 şi 100 100 = ≅ 8734 kg/m3. iar densitatea bronzului cu staniu se determină folosind relaţia generală stabilită la rezolvarea aplicaţiei A. Rezolvare Densitatea grafitului este (v.2) concentraţiile masice ale componentelor: %Nim = 70 % şi %Cum = 30 %.2. Un filtru realizat prin sinterizare din pulbere de aliaj Monel cu %Nim = 70 % are porozitatea Pp = 38 %.4.

13.5 % şi %C v/ = 100 − % Bz v/ = 100 – 89.13. alungirea procentuală după rupere A şi modulul de elasticitate longitudinală E). rezistenţa la tracţiune Rm.5 = 10.4 pentru constantele care intervin în aceste relaţii.105 ≅ 8080 kg/m3.5 % şi densitatea produsului creşte % Bz v/ %C v/ la valoarea ρ = ρ Bz + ρC = 8734⋅0.5.2). prezentate în figura 13.895 + 2500⋅0.11. 13. cu valorile precizate în scap. 320 . Utilizănd datele prezentate în scap.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (volumice) ale constituenţilor structurali ar fi: % Bz v/ = % Bz v 85 100 = 100 ≅ % Bz v + %C v 95 89. se obţin diagramele de variaţie ale principalelor caracteristici mecanice ale produselor realizate din pulberi de fier sinterizate (duritatea Brinell HB.4. Diagramele de variaţie în funcţie de porozitatea Pp ale principalelor caracteristici mecanice ale produselor realizate din pulberi de fier sinterizate Rezolvare Utilizând relaţiile potrivite din grupul (13. în funcţie de porozitatea acestora Pp . în funcţie de porozitatea acestora Pu ∈ (0 %. / p Fig. 13. să se studieze variaţiile caracteristicilor mecanice ale produselor realizate din pulberi de fier sinterizate.11. 100 100 A. 30 %).

electronică. s-a recurs la împărţirea materialelor în două mari clase: • materialele structurale (materialele de construcţie) sunt cele la care caracteristicile de rezistenţă mecanică sunt cele mai importante. ele trebuind să asigure îndeplinirea rolului funcţional al unor elemente (piese. tehnica măsurării. în lucrarea de faţă. ele fiind destinate confecţionării elementelor (pieselor. materiale ceramice şi sticlele.1. sunt tratate cu precădere materialele din această clasă: materialele metalice (oţeluri. materialele pe bază de substanţe macromoleculare. adresată în principal celor care se pregătesc sau care lucrează în domeniul ingineriei mecanice. automatică şi informatică. etc. optică. magnetică. 321 . componentelor) supuse la solicitări mecanice. * materialele alese trebuie să conducă la soluţii tehnice de rezolvare a aplicaţiei care să fie convenabile economic. mecanice şi tehnologice corespunzătoare cerinţelor impuse de aplicaţia în care sunt utilizate. Introducere La alegerea materialelor pentru o aplicaţie tehnică trebuie avute în vedere două principii: * materialele selectate trebuie să posede proprietăţile fizico-chimice. fonte şi aliaje neferoase). componente) pentru electrotehnică. obţinerea semifabricatelor şi realizarea produselor impuse de aplicaţie. lemnul şi materialele compozite.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Capitolul 14 ALEGEREA MATERIALELOR PENTRU APLICAŢIILE TEHNICE 14. • materialele funcţionale sunt cele la care caracteristicile cele mai importante sunt de natură electrică. adică să poată fi transpuse în practică cu cheltuieli acceptabile privind elaborarea materialelor. În scopul facilitării alegerii lor pentru diverse aplicaţii tehnice. chimică..

iar mentenabilitatea fiind proprietatea produsului exprimată prin probabilitatea ca acesta să poată fi supravegheat. dilativitatea termică etc.) nu au făcut obiectul acestei lucrări. în gama condiţiilor tehnice ale produselor industriale se includ 322 . caracterul static sau dinamic al aplicării acestora. materialele ceramice cu proprietăţi piezoelectrice. întreţinut şi reparat într-o anumită perioadă de timp. conductibilitatea termică. etc. Tinând de cele expuse mai înainte. caracterul variabil în timp sau constant al solicitărilor (care implică apariţia sau nu a fenomenului de degradare prin oboseală). ceramicele electrooptice. polimerii pentru cristale lichide. mediu corosiv sau abraziv) etc. Criteriile şi metodele de selecţie a materialelor Prima etapă care trebuie parcursă la alegerea materialelor adecvate realizării unui produs constă în cunoaşterea tuturor condiţiilor tehnice ce definesc funcţionalitatea lui şi comportarea sa în exploatare: • condiţiile privind solicitările mecanice la care este supus produsul: complexitatea sistemului de solicitare (solicitări simple. fuzibilitatea. materialele conductoare şi superconducoare. • condiţiile privind caracteristicile fizice ale materialului produsului. etc. În prezent. posibilitatea ca solicitările să genereze fenomene de pierdere a stabilităţii unor componente ale produsului (a căror evitare impune asigurarea unor anumite rigidităţi ale componentelor). condiţiile de mediu în care se aplică solicitările (mediu de lucru neutru.. condiţiile termice în care se aplică solicitările (solicitări la temperaturi scăzute. rezistivitatea electrică. intesitatea solicitărilor.. solicitări în condiţii de temperatură normală sau solicitări în condiţii termice care determină manifestarea fenomenului de fluaj).ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR detecţia şi înregistrarea semnalelor de diverse naturi fizice. în cursul unei perioade de timp date. materialele magnetice. • condiţiile privind fiabilitatea şi mentenabilitatea produsului. materialele din această clasă (materialele semiconductoare. • condiţiile privind precizia dimensională a produsului şi calitatea suprafeţelor acestuia. sau solicitări compuse). fiabilitatea fiind proprietatea produsului exprimată prin probabilitatea ca acesta să-şi îndeplinească funcţiile în condiţii prescrise. care determină sau influenţează îndeplinirea funcţiilor pentru care acesta este realizat: densitatea. de tip întindere compresiune. în acest capitol sunt tratate în principal aspectele privind alegerea materialelor structurale pentru aplicaţiile tehnice. 14. încovoiere simplă sau forfecare pură..2.

de exemplu. grupate în categoriile prezentate în continuare: A.1) CAM ≥ CAP sau CAM ≤ CAP. criteriul de selecţie a materialelor se poiate scrie ρ ≤ 4000 kg/m3. conductibilitatea termică. rezistivitatea electrică.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice şi cele privind protecţia oamenilor şi mediului înconjurător (condiţiile ecologice) şi condiţiile privind reciclabilitatea (proprietatea produsului scos din uz de a putea fi transformat în deşeuri reintegrabile în natură sau valorificabile prin procese tehnologice de realizare a unor noi produse). Pentru ierarhizarea criteriilor şi stabilirea ponderii (coeficientului de importanţă) cu care fiecare 323 . energia de rupere. dacă într-o aplicaţie este necesar să se utilzeze materiale având rezistenţa la rupere mai mare decât 300 N/mm2. limita de curgere. dimensiunile şi masa semifabricatelor. structura. rezistenţa la rupere. rezistenţa la fluaj. criteriul se poate exprima analitic în una din următoarele forme: (14. iar dacă aplicaţia impune ca materialele să aibă densitatea mai mică decât 4000 kg/m3. etc. După analiza detaliată a condiţiilor tehnice impuse produsului care trebuie obţinut se formulează criteriile de selecţie a materialelor necesare pentru fabricarea acestuia.. − criteriile privind caracteristicile fizice care trebuie asigurate: densitatea. Criteriile din această categorie pot fi ierarhizate în funcţie de importanţă. calitatea suprafeţelor semifabricatelor. în această categorie sunt incluse: − criteriile privind caracteristicile mecanice care trebuie asigurate (în condiţiile de temperatură şi mediu de lucru corespunzătoare produsului ce trebuie realizat): duritatea. modulul de elasticitate. În mod obişnuit criteriile privind alegerea materialelor în funcţie de proprietăţi se formulează considerând diversele caracteristici care exprimă cantitativ proprietăţile acestora. coeficientul de dilatare termică. etc. rezistenţa la coroziune (în mediul de lucru şi în condiţiile de solicitare corespunzătoare produsului ce trebuie realizat). Criteriile privind proprietăţile materialelor sunt principalele criterii folosite pentru alegerea acestora. Astfel. temperatura de topire-solidificare. − criteriile privind caracteristicile semifabricatelor necesare pentru obţinerea produsului: forma.. dacă se notează cu CAP nivelul limită (minim sau maxim) acceptabil (din punctul de vedere al aplicaţiei pentru care trebuie ales materialul) al unei caracteristici de material şi cu CAM nivelul (aceleiaşi caracteristici) asigurat de materialele din gama considerată la selecţie. stabilindu-se pentru fiecare criteriu dacă este principal (de bază) sau secundar (auxiliar) şi dacă este obligatorie sau facultativă respectarea sa. conţinutul de impurităţi. − criteriile privind caracteristiciele chimice şi structurale impuse: compoziţia chimică. alungirea procentuală după rupere. criteriul de selecţie a materialelor va fi Rm > 300 N/mm2. rezistenţa la oboseală.

Kj). . definită prin raportul dintre rezistenţa la rupere a materialului Rm şi greutatea specifică γ (γ = ρg.. ρ fiind densitatea materialului. se estimează coeficientul de importanţă al fiecărui criteriu (de exemplu.. iar g acceleraţia R gravitaţională) K R = m . j = 1. .7 şi a13 = 0. • echipa de proiectare stabileşte valorile ponderilor parţiale aij. i ≠ j şi aij +aji = 1 şi întocmeşte un tablou numit matricea preferinţelor. • se calculează suma ponderilor parţiale corespunzătoare fiecărui criteriu (suma pondrilor înscrise pe fiecare coloană a matricei preferinţelor) Spj = ∑ aij şi suma tuturor ponderilor parţiale înscrise în matrice S p = n(n − 1) 2 = i1 n . iar dacă γ trebuie ales un material care să asigure în mod eficient o bună comportare a 324 . dacă pentru o aplicaţia trebuie ales un γ material care să asigure un nivel ridicat al rigidităţii pieselor (deformaţii elastice mici ale pieselor în prezenţa solicitărilor mecanice) şi un nivel scăzut al masei acestora.n ( ∑ a j = 1) şi pe această baza se poate j =1 Sp face ierarhizarea după importanţă a criteriilor. dacă pentru o aplicaţie trebuie ales un material care să asigure un nivel ridicat al rezistenţei mecanice a pieselor şi un nivel scăzut al masei acestora. a31 = 0... respectarea criteriului K1 asigură în proporţie de 70% luarea unei decizii bune la alegera materialului).ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR criteriu trebuie considerat la luarea deciziilor privind alegerea materialelor se poate folosi metoda prezentată în figura 14. . presupunând că numai criteriile Ki şi Kj intervin în alegerea materialului. • se calculează ponderea cu care trebuie considerat fiecare criteriu la n Spj alegerea materialelor aj = . Kj. criteriul de selecţie a materialelor se formulează considerând caracteristica (sintetică) denumită rezistenţă mecanică specifică KR.Ki.3 rezultă considerând perechea de criterii (K1. pentru stabilirea valorilor ponderilor aij se consideră pe rând perechile de criterii (Ki.K2. Kn. De exemplu. i ≠ j şi. ...1. la aplicarea căreia se parcurg următoarele etape: • se precizează criteriile care se iau în considerare K1. Pentru ca numărul criteriilor utilizate la selecţia materialelor în funcţie de proprietăţi să fie cât mai mic (în scopul facilitării alegerii) se apelează la formularea unor criterii bazate pe caracteristici sintetice (care înglobează mai multe caracteristici ale materialului). în cazul când numai aceste două criterii se iau în considerare. De asemenea. criteriul de selecţie a materialelor se formulează considerând E caracteristica (sintetică) numită modul de elesticitate specific KE = . K3) şi apreciind că.

. Kj a1j . se poate face o primă selecţie a materialelor. ani Spi n . .9). . .. . criteriul de selecţie a materialelor se formulează considerând caracteristica (sintetică) numită rezistenţă relativă la oboseală R KO = O ... aj .. scap. fontele şi aliajele neferoase recomandate pentru diferite utilizări)..Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice pieselor la solicitări variabile. Kn Spj = ∑ aij = i1 n ..... .... aij .. an Fig.. 14. K1 .. anj Spj . .. acestea grupează materialele după destinaţie (de exemplu. manuale etc.. ....... . Spn S p = ∑ S pj j =1 aj = Spj Sp a1 . ........ aji . . 325 .. aj1 ... ain . Kj ... DEFINIREA CRITERIILOR CRITERIUL K1.. . Ki... . Rm Valorile unor astfel de caracteristici sintetice asigurate de diversele materiale comerciale sunt prezentate în tabelul 14. Kj. .. ... .. Etapele metodei de stabilire a coeficienţilor de importanţă ai criteriilor privind alegerea materialelor în funcţie de proprietăţi După stabilirea şi ierarhizarea în funcţie de importanţă a criteriilor de alegere a materialelor pe baza proprietăţilor pe care trebuie să le asigure în aplicaţia considerată...... ..privind caracteristicile diverselor materiale comerciale. documentele cele mai utilizate fiind standardele. ai . .... RO fiind rezistenţa la oboseală a materialului (v. .... în cazul materialelor metalice există standarde pentru oţelurile... .. Kn Kn a1n . .. cuprind date concrete privind caracteristicile asigurate de fiecare marcă de material şi indicaţii precise privind prelucrările tehnologice ce conduc la stările structurale corespunzătoare obţinerii acestor caracteristici şi facilitează astfel alegerea lor pentru o anumită aplicaţie.. deoarece.. ÎNTOCMIREA MATRICEI PREFERINŢELOR DETERMINAREA SUMEI PONDERILOR PARTIALE ALE CRITERIILOR DETERMINAREA SUMEI TOTALE A PONDERILOR DETERMINAREA COEFICIENTILOR DE IMPORTANTA AI CRITERIILOR ...... .... În acest scop se folosesc datele existente în standarde.. ... Ki .. ... ..1..... cataloage. an1 Sp1 K1 ... ... aşa cum s-a putut constata în capitolele anterioare...... normative..... ajn . 3. ai1 .... .. . Ki a1i ..1.

.210 210..1.100 40...210 200.....50...7.....14.4 12.9.5..20.9...40 70.7..0..4 0....6.0.7..j.....9 7..6.8 6.1.550 700.8.135 68.5.1 2.190 115..0.n..210 200..3 1.2500 600...16..7.70.8....3 6.7...7 1..4.2 3. • din analiza care a condus la constituirea gamei materialelor cu proprietăţi adecvate se cunosc....4.5.1.8.750 520..1200 300...47 0.2 170...72 107.8 8...5.3.10 70..7.2..6 8...8. j = 1.10.6 12..210 K R....14.1...8.80 3000...900 400...7 7..7....8 5.5 2... kN/mm2 200.3 24. de exemplu.10...2.1200 1000.. Principalele caracteristici tehnice ale unor materiale comerciale Materialul Oţeluri carbon de uz general Oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (tratate termic) Oteluri pentru conducte şi recipiente sub presiune (laminate termomecanic) Oţeluri inoxidabile feritice Oţeluri inoxidabile austenitice Oţeluri inoxidabile duplex Oţeluri maraging Superaliaje tip Inconel Superaliaje tip Nimonic superaliaje tip Hastelloy Alame Bronzuri cu Sn sau cu Al Aliaje Cu – Ni Bronzuri cu beriliu Aliaje pa bază de Al deformabile (călite şi îmbătrânite) Aliaje pe bază de Ti Aliaje pe bază de Mg Polietilenă Polipropilenă Politetrafluoretilenă (teflon) Poliamide (nylon) Policlorură de vinil Lemn esenţă tare.m.4.650 200.0 10..95 0.75....1300 110..5 2..... Materialele care respectă toate criteriile privind proprietăţile impuse de aplicaţia în care urmează a fi utilizate alcătuiesc gama materialelor cu proprietăţi adecvate...220 200. nivelurile caracteristicilor asiguarete CAM.8.. CAP...0..10..1..220 90..11.110 43.8 0....5 0...60 20.... k = 1.7 4.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 14.800 450..1000 200.210 140.9 7.9. Pentru alegerea celui mai potrivit material din această gamă se poate utiliza următoare metodologie: • se consideră că gama materialelor cu proprietăţi adecvate.1 8..8... N/mm2 350.0..5.8.1..4. t/m3 7.8.33 7.520 500.1.180 28. metoda prezentată anterior) şi nivelele limită acceptabile ale caracteristicilor de material. notată GMP..60 2..32 40..6...7.n (stabiliţi folosind..m).2 1.2.9 2..1.7 1........4500 E.8.500 400..1.2...3.1..2.n.6.4 8...3.7.0.850 600.20 11...8 7.00 1.m...1 4..210 180.....7..28 6...1.5..1.....5 3.950 1800.1400 650..8.8.. uscat Lemn esenţă moale..8..90 km 4..17.9.2 8.....115 85. care respectă toate criteriile 326 . j = 1.7..10.11 9.6.00 0.0..2 8.4...8. care îndeplinesc integral cele n criterii de selecţie (notate j = 1. k = 1..100 50..200 200..25 1.220 190. k = 1.. având coeficienţii de importanţă aj..1300 450..9 7.3 6....5.1...6 4.12..9.4 8..9 8.2 6..9.......2 Rm.....110 140..1 9.50 60..1..jk.3...8...8...92.1 8.91 2.8. cuprinde m materiale (marcate Mk..210 200......7....0 7. j = 1.8........ pentru toate materialele Mk....90.9 7.9.10.4 4.n)......3...1. uscat Compozite poliesteri + fibre de sticlă ρ.

2) • se ierarhizează materialele Mk.jk .m. k = 1....n. indicatorii parţiali se calculează cu relaţii de forma: CA M . scrise analitic în forma „min” CAM.. j = 1. fără a fi necesară aplicarea unor procedee sau operaţii operaţii tehnologice speciale. k = 1. j = 1. CT = j1 n „min”.. Un set de criterii de acest tip poate avea.. k = 1..jk ≤ CAP.jk ≥ CAP. j = 1. se calculează indicatorul global al proprietăţilor (caracteristicilor tehnice) ICT..m se stabilesc indicatorii parţiali Ijk...m. dispozitive sau maşini universale (prelucrarea semifabricatelor nu necesită utilizarea de scule. j = 1..n.jk analitic în forma „max”. sau Ijk = CA P ..k = ∑ ajIjk . astfel încât îndeplinirea fiecărui criteriu de către un material (notată cu 1) să constituie un argument în favoarea alegerii acestuia pentru o anumită aplicaţie..j.m. următoarea alcătuire: * materialul este disponibil pe piaţă în cantităţile şi sub forma semifabricatelor necesare pentru realizarea produselor (materialul nu trebuie elaborat şi transformat în semifabricate pe baza unor comenzi speciale lansate către producător). j = 1.. * prelucarerea semifabricatelor la forma.m. care exprimă măsura în care materialul satisface criteriile de selecţie Kj. k = 1. dimensiunile şi calitatea suprafeţelor impuse de realizarea produselor se face cu tehnologii obişnuite. j = 1.j . * prelucrarea semifabricatelor la forma.n. dacă criteriul de selecţie Kj este formulat analitic în forma Ijk = CA P . respectă toate criteriile de selecţie Kj. dispozitive sau maşini speciale).. Criteriile privind procesarea tehnologică a materialelor în vederea obţinerii semifabricatelor sau produselor se formulează în mod obişnuit într-o formă calitativă (atributivă). * obţinerea caracteristicilor materialului impuse de condiţiile tehnice ale 327 .k. iar neîndeplinirea fiecărui criteriu (notată cu 0) să diminueze şansele de alegere a acestui material.n.j (14.m.. folosind relaţia: I .. B. • pentru fiecare din materialele Mk. materialul cu cea mai mare valoare a acestui indicator fiind (din punctul de vedere al caracteristicilor asigurate) cel mai potrivit pentru aplicaţia avută în vedre.n.. dacă fiecare din materialele Mk. evident. dacă criteriul de selecţie Kj este formulat CA M ....j sau în forma „max” CAM. • pentru fiecare din materialele Mk..k. k = 1. de exemplu.n. k = 1. Ijk ≥ 1.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Kj. dimensiunile şi caliatea suprafeţelor impuse de realizarea produselor se face cu scule. în ordinea descrescătoare a valorilor indicatorului ICT.

numite indicatorii parţiali ai performanţelor tehnologice I ′jk . aceste criterii se formulează în funcţie de costul total al 328 .4) şi se poate face ierarhizarea materialelor din GMP în ordinea descrescătoare a valorilor indicatorului IPT.. în care elementele matricei. aplicând aceiaşi metodă ca şi în cazul criteriilor privind proprietăţile. daca materialul M k nu respecta criteriul K ′j  Pentru fiecare din materialele Mk.. Criteriile privind procesarea materialelor se pot ierarhiza în funcţie de importanţă. Mm} respectă aceste criterii. k = 1…q : 1. folosind relaţia: I PT . Criteriile privind costurile (cheltuielile) aferente elaborării materialelor. ( ∑ a /j = 1 ) şi se face apoi ierarhizarea criteriilor după valoarea coeficienţilor j =1 q a ′j . k = 1…m.. * posibilităţile apariţiei defectelor de material sau de rebutare a produselor în timpul prelucrărilor tehnologice sunt minime. k = ∑ a ′j I ′jk . K ′q incluse în setul de criterii privind ′ ′ ′ procesarea materialelor. materialul cu cea mai mare valoare a acestui indicator fiind cel mai avantajos din punctul de vedere al comodităţii achiziţionării şi comportării la prelucrarile tehnologice necesare transformării sale în produse. 14. În mod obişnuit. M2..ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR produsului care se realizează nu necesită aplicarea unor tratamente termice.. întocmind un tablou. a 2 .. C.. ′ adică pentru fiecare din criteriile K 1 . k = 1…m.k. respectarea acestora determinând alegerea materialelor şi tehnologiilor de fabricaţie care asigură realizarea în condiţii economice (cu cheltuieli cât mai mici) a produselor necesare într-o aplicaţie tehnică.. exprimă măsura în care fiecare din materialele Mk. daca materialul M k respecta criteriul K ′j  (14. a q . se trece la analiza măsurii în care materialele din gama GMP ≡ {M1. se stabilesc coeficienţii de importanţă a1 ... transformării lor în semifabricate şi prelucrării acestora pentru obţinerea produselor sunt deosebit de importante. k = 1…m. k = 1…m j =1 n (14.3) I ′jk =  0. numit matricea performanţelor tehnologice (de forma celui prezentat în fig.. Mk.k. …. se calculează indicatorul global al performanţelor tehnologice IPT. K ′2 .2). După stabilirea şi ierarhizarea în funcţie de importanţă a criteriilor privind procesarea tehnologică. j = 1…q.. a ′j . …. din GMP îndeplinesc criteriile K ′j . chimice sau termochimice.

Pentru a compara materialele din GMP prin prisma costurilor totale implicate de obţinerea semifabricatelor şi/sau de utilizarea acestora la realizarea produselor necesare unei aplicaţii se pot utiliza costurile relative Cr.. . cu formula: a I .m.. .. (14.. I /jm .6) I PTE . Configuraţia matricei performanţelor tehnologice ale materialelor Criteriul realizării cu costuri minime a produselor necesare unei aplicaţii tehnice se consideră la luarea deciziei finale privind alegerea materialelor... iar CTref este costul total al realizării aceluiaşi tip de semifabricate şi/sau al obţinerii aceluiaşi tip de produse dintr-un material de referinţă (din GMP sau din afara acestei game).... / q . / I qm IPT... .. / I 1m / I 2m . ... CRITERIUL PONDEREA CRITERIULUI M1 INDICATRII PARTIALI I /jk PENTRU MATERIALUL Mk ⊂ GMP M2 ..m Fig. . + a PT I PT .k reprezintă costul total al realizării semifabricatelor dintr-un material Mk ∈ GMP şi/sau al obţinerii produselor necesare unei anumite aplicaţii.5) CTref în care CT. I I / jk . K K / j .k = . IPT........k . k = CT CT k C r . ... I I / j1 ..2..k. Mk .m. IPT. I I / j2 ... k = 1.. ... calculând pentru fiecare material Mk ∈ GMP indicatorul global al performanţelor tehnico-economice (numit şi meritul global) IPTE.. Mm / I 12 / I 22 K 1/ / K2 a1/ / a2 / I 11 / I 21 . k = 1.....2 ... .... / q1 . / q2 . definite prin relaţia: CT . k = ∑ a ′j I ′jk j =1 n / j . / q . .. Câteva date cu caracter informativ privind costurile relative ale unor materiale (metalice şi nemetalice) utilizate frecvent în aplicaţiile tehnice sunt prezentate în tabelul 14...1 IPT...k .. / I 1k / I 2k ...k 329 ..... a a I PT .2... . / qk ....k C r .. (14.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice realizării produselor cu performanţele tehnice impuse de aplicaţia în care sunt utilizate. 14..

.8...k (14..2..2.6 2... ABS..4....40 3. k = 1. Poliamide (Nylon) Fibre de sticlă Compozite polimerice cu fibre de sticlă sau de carbon Cr = CT CTref * 1.9.3.0 10..2..45 5. Polistyren Policlorură de vinil.1.1.8.k O metodă modernă ce poate fi utilizată la luarea deciziei finale privind selecţia materialelor pentru o aplicaţie tehnică este analiza valorii (analiza tehnico−economică a utilităţii).5. Alame (produse obţinute prin turnare) Aliaje Cu – Ni (produse laminate sau turnate) Superaliaje de tip Nimonic.5.5 2. Polipropilenă.3. analiza oricărui produs trebuie realizată pornind de la sistemul de 330 * Costurile CT şi CTref sunt calculate în lei/kg de semifabricat . k = C r . k = 1.9 6.. indicatorul global al performanţelor tehnico – economice IPTE.400 Dacă valorile indicatorului IPT.5 8..4.5 7.. Tabelul 14.....2.120 25.. Bronzuri..8 2..5.k. Bronzuri...9.7...21 100.m.. ci ca un ansamblu de utilităţi).0 1. benzi.4...1.9.. ţinând seama de acest principiu...m. Răşini acrilice şi fenolice Politetrafluoretilenă (Teflon). care are la bază următoarele principii: − • orice produs este purtătorul material al unor funcţii capabile să satisfacă anumite necesităţi ale utilizatorilor (un produs nu trebuie privit ca un ansamblu de părţi materiale. Udimet Titan şi aliaje de Ti (produse obţinute prin DP + TT) Polietilenă.14 36.9 1. profile) Oţeluri carbon pentru construcţia de maşini (produse laminate) Oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (produse laminate) Oteluri carbon şi slab aliate pentru scule Oţeluri inoxidabile şi refractare (produse laminate) Fonte albe şi cenuşii (produse obţinute prin turnare) Fonte modificate (produse obţinute prin turnare) Aluminiu şi aliaje de Al (produse oţinute prin DP + TT) Aluminiu şi aliaje de Al (produse obţinute prin turnare) C= r C T C ref T * MATERIALUL Cupru..8 2.8 5.0.4.. Alame (produse obţinute prin DP) Cupru. Incoloy.. evident. Inconel.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR în care aCT este coeficientul de importanţă global al criteriilor privind caracteristicile tehnice ale materialelor. I PTE ...5 270...18 19. materialele Mk ∈ GMP care au meritul global cel mai ridicat trebuie să fie cele preferate pentru aplicaţia tehnică considerată.k şi costurile aferente prelucrării tehnologice pentru materialele din GMP sunt apropiate.7) .. Valorile informative ale costurilor relative ale unor materiale utilizate în tehnică MATERIALUL Oteluri de uz general (bare laminate) Oteluri de uz general (table. se poate stabili cu formula: I CT .1.1. iar aPT – coeficientul de importanţă global al criteriilor privind performanţele tehnologice ale materialelor (aCT + aPT = 1)..13 6.

f. Încercarea de a recomanda unele metode cantitative. în cadrul căruia funcţiile sunt împărţite în categorii de importanţă: funcţii de bază (principale).Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice funcţii al acestuia.. ingineri specializaţi în domeniul tehnologiilor de fabricaţie. ingineri specializaţi în domeniul materialelor. acest principiu fiind denumit principiul raportului maxim între utilitate sau valoare de întrebuinţare şi cost. i = 1.. nu trebuie să conducă la ideea că aceste metode simplifică problemele. care să constituie suportul luării deciziilor pertinente privind rezolvarea unor astfel de probleme. Ci fiind costul aferent realizării funcţiei. Considerând că produsul analizat are f funcţii şi că la fiecare funcţie corespunde un coeficient importanţa αi. pentru ca produsul obţinut să se caracterizeze printr-un raport maxim utilitate/cost). Aplicarea acestor metode este utilă şi conduce la rezultate bune. care corespund unor necesităţi reale (efective.). de către o echipă de proiectare bine structurată (care cuprinde ingineri cunoscători ai aplicaţiei ce se analizează. directe) ale celor care utilizează produsul şi funcţii auxiliare (secundare).3. care contribuie la îndeplinirea normală a funcţiilor de bază sau care fac produsul mai uşor de vândut şi cresc reputaţia pe piaţă a acestuia... ţinând seama de următoarele recomandări: • în prima etapă de rezolvare a problemei se analizează cu atenţie 331 . i = 1. economişti specailizaţi în domeniul costurilor etc. • pentru orice produs trebuie să existe o corelaţie optimă între funcţiile asigurate şi resursele alocate pentru realizarea acestora.f ( ∑ α i = 1 ) şi o pondere a costului i =1 f C de realizare ci. ci = i . se poate construi un grafic de corelare i =1 f utilitate – cost de tipul celui prezentat în figura 14. Din analiza unor astfel de grafice rezultă care sunt funcţiile produsului pentru care costurile sunt disproporţionate în raport cu contribuţiile lor la utilitate şi se pot găsi modalităţile de eliminare a neconcordanţelor cu efecte negative asupra costurilor (eliminarea funcţiilor inutile sau operarea unor modificări tehnologice privind realizarea funcţiilor care implică costuri ridicate). dacă problema alegerii materialelor pentru o aplicaţie tehnică se tratează etapizat. ţinând seama de acest principiu. diminuează responsabilitatea membrilor echipei de proiectare şi micşorează cerinţele privind competenţa acestora. Aspectele anterior prezentate evidenţiază cu claritate complexitatea problemelor privind alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice. iar CT CT – costul total al produsului ( ∑ ci = 1). la analiza oricărui produs trebuie calculată ponderea costurilor implicate de realizarea fiecărei funcţii şi trebuie examinată corelaţia ce există între aceasta şi ponderea funcţiei (coeficientul de importanţă al funcţiei) în asigurarea utilităţii (calităţii) globale a produsului.

tenacitate mare şi densitate cât mai mică. aşa cum se arată în schema din figura 14. se stabilesc principalele proprietăţi (caracteristici) pe care trebuie să le posede materialul din care acesta urmează să fie confecţionat şi.6 şi 14. materialul din care acesta urmează să fie confecţionat trebuie să prezinte caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate. de exemplu. aşa cum se arată în schema din figura 14.4. pentru cele două aplicaţii descrise anterior alegerea tipurilor de materiale se realizează aşa cum sugerează schemele prezentate în figurile 14. tipurile sau mărcile de materiale adecvate din această familie.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR condiţiile tehnice ce caracterizează produsul care trebuie realizat. pot fi îndeplinite atât de materialele metalice. 332 . se pot adăuga acestora şi criterii din celelalte categorii (criterii privind procesarea tehnologică sau criterii privind costurile).3.5.7. pe această bază. decizia utilizării unui material metalic fiind justificată de compararea celor două familii de materiale prin prisma costurilor. la soluţia alegerii unui material din familia compozitelor durificate cu fibre. dacă produsul care trebuie realizat este un recipient de stocare a unui gaz combustibil (pentru utilizare casnică) sub presiune. Fig. menţinând în prim plan cerinţele privind proprietăţile şi adăugând eventual acestora şi criterii privind caracteristicile tehnologice sau costurile. ceea ce conduce. cât şi de materialele compozite durificate cu fibre. dacă produsul care trebuie realizat este un recipient sub presiune care urmează a fi amplasat pe o aeronavă. Configuraţia unui grafic de corelare utilitate – cost obţinut prin aplicarea analizei valorii la un produs industrial • dacă în prima etapă de rezolvare a problemei criteriile privind proprietăţile nu sunt suficiente pentru selectarea familiei de materiale adecvate aplicatiei avute în vedere. 14. • după selectarea familiei din care trebuie să facă parte materialul ce va fi utilizat la confecţionarea produsului. materialul din care acesta urmează să fie confecţionat trebuie să se caracterizeze prin rezistenţă mecanică ridicată. de exemplu. se stabilesc categoriile. se poate încerca selectarea clasei (familiei) de materiale potrivite pentru fabricarea produsului. condiţii care. de exemplu.

14.6. pentru a decide care dintre tipurile de materiale selectate în etapele precedente (care alcătuiesc gama materialelor cu proprietăţi adecvate GMP) corespunde cel mai bine cerinţelor tehnico-economice ce definesc aplicaţia avută în vedere. Shema alegerii familiei de materiale pentru un recipient de stocare sub presiune a unui gaz combustibil • metodele prezentate anterior se pot utiliza în etapa finală.7.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Fig. Shema alegerii tipurilor de materiale metalice pentru un recipient sub presiune amplasat pe o aeronavă . aşa cum s-a arătat mai înainte.4. Schema alegerii tipurilor de materiale compozite pentru un recipient sub presiune amplasat pe o aeronavă Fig. Shema alegerii familiei de materiale pentru un recipient sub presiune amplasat pe o aeronavă Fig. pentru ca eficienţa aplicării acestor metode să fie corespunzătoare este necesar ca numărul materialelor Mk din GMP să fie cât mai 333 Fig.5. 14. 14. 14.

pentru aplicaţia constând în realizarea recipientului de stocare a gazului gombustibil (anterior discutată). 14. pompajul de adâncime cu prăjini se utilizează ca metodă de extracţie a petrolului (ţiţeiului) la 65. garnitura de prăjini (alcătuită din prăjini de pompare asamblate cap la cap) este una din componentele principale ale echipamentului de lucru. care prezintă o modalitate de estimare a caracteristicilor ciclurilor de solicitare ale prăjinilor de pompare din diferite zone ale garniturii de prăjini ce echipează o sondă. ciclurile de solicitare având perioada aproximativ egală cu durata unui ciclu de lucru al pompei de adâncime. În ţara noastră şi în multe alte ţări de pe glob. În timpul utilizării într-o sondă aflată în exploatare. Ca 2 2 2 2 urmare. având rolul de a transmite mişcarea rectilinie alternativă de la instalaţia de suprafaţă la pistonul (cilindrul) pompei de adâncime cu care se realizează extracţia ţiţeiului din zăcământ. dată de relaţia: 334 .ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR mic. se poate aprecia că durabilitatea unei prăjini de pompare este în directă dependenţă cu mărimea coeficientului de siguranţă c. Configuraţia constructivă a prajinilor de pompare este dictată de rolul lor funcţional şi de tipul materialului utilizat la confecţionarea acestora şi este prezentată în figura 14. această cerinţă putând fi uşor respectată dacă se face o selecţie a tipurilor de meteriale pe baza informaţiilor cuprinse în standarde.4 < R < 0) şi au ca tensiuni caracteristice: tensiunea maximă. Un studiu de caz privind alegerea materialelor Pentru a evidenţia complexitatea problemei alegerii materialelor pentru aplicaţiile tehnice se prezintă un studiu de caz privind materialele selectate şi utilizate de diverşi producători pentru realizarea prăjinilor de pompare a petrolului din zăcăminte.0.. pe baza interpretării dinamogramelor înregistrate la sonda respectivă..3. prajinile de pompare sunt supuse unor solicitări axiale variabile. Ciclurile de solicitare ale prăjinilor din compunerea garniturii de prăjini de la o sondă sunt (în mod obişnuit) ondulant-pozitive (cu coefcientul de asimetrie σ R = min = 0. Acest fapt este ilustrat în figura 14.85% din sondele aflate în producţie. La aplicarea acestei metode tehnologice de exploatare a sondelor. σmax > 0. de exemplu..9..3.8. cataloage. mărcile de oţel adecvate (care alcătuiesc GMP pentru această aplicaţie) se pot alege folosind prescripţiile din standardul SR EN 10028. tensiunea medie σ + σ min σ max (1 + R) σ − σ min σ max (1 − R) σ m = max = > 0 şi σ v = max = σv. normative sau prescripţii tehnice. tensiunea minimă σmin = Rσmax.7 ) sau (mai rar. în condiţii de funcţionare defectuoasă a σ max instalaţiei de pompare) alternante (cu –0.

forţa de flotabilitate a garniturii de prăjini Ff1. ca urmare. Tensiunea maximă (σmax) a ciclurilor solicitării de lucru a unei prăjini are mărimea dată de raportul dintre forţa maximă de solicitare axială a prăjinii. (14. Ff) sunt direct proporţionale cu greutatea specifică a materialului prăjinilor γ = ρg şi. etc. se poate aprecia că durabilitatea prăjinilor de pompare creşte o dată cu rezistenţa R mecanică specifică a materialului din care sunt confecţionate.) Ff.8) în contextul argumentelor anterior prezentate. cu R = −1) a prăjinii de pompare în mediul de lucru din sondă (amestec ţiţei−ape de sondă. Rm este rezistenţa la rupere a materialului prăjinii. greutatea coloanei de lichid pompat F1. πd 2 . sarcinile (dinamice) datorate inerţiei şi fenomenelor oscilatorii ale garniturii de prăjini Fd.1 σ max .Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Rm σ max. implicit. iar σ−1 – rezistenţa la oboseală (prin solicitare alternant-simetrică. rigidităţile la tracţiune şi încovoiere ale prăjinilor fiind în directă proporţionalitate cu această caracteristică. Intensităţile majorităţii acestor componente (Fg.1 este tensiunea maximă a ciclurilor limită care. între pistonul şi cămaşa pompei de adâncime. Fd. creşterea valorii modulului de elasticitate specific al E materialului prăjinilor K E = . având acelaşi coeficient de asimetrie ca şi ciclurile solicitării de lucru. Fmax este rezultanta unui Fmax şi aria secţiunii transversale a prăjinii S p = 2 4 grup de sarcini axiale ce are ca principale componente: greutatea proprie a prăjinilor de pompare Fg. determină micşorarea deformaţiilor axiale şi γ curburilor locale ale garniturii de prăjini ce echipează o sondă aflată în exploatare şi asigură astfel o funcţionare mai eficientă a instalaţiei de pompare.8) = c= Rm σ max (1 − R) + (1 + R ) σ −1 în care σmax. Rm Comportarea în exploatare a prăjinilor de pompare are ca factor de influenţă şi modulul de elasticitate longitudinal al materialului acestora E. 335 . energia consumată la exploatarea unei sonde prin pompaj de adâncime) sunt în dependenţă liniară cu caracteristica γ. cu corozivitatea determinată de salinitate şi de conţinuturile de CO2 şi H2S dizolvate). intensităţile forţei Fmax şi tensiunii σmax (şi. produc ruperea prin oboseală a prăjinii considerate. forţele de frecare (între prăjini şi ţevile de extracţie. Analizând relaţia (14. K R = m şi cu γ σ mărimea rezistenţei la oboseală relative K O = −1 . Ff1.

14. Determinarea caracteristicilor ciclurilor de solicitare ale prăjinilor de pompare Caracteristicile precizate anterior (KR.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. KE) pot servi la efectuarea unei analize comparative a diverselor materiale utilizate sau cu perspective de utilizare la confecţionarea prăjinilor de pompare.9. în medii de lucru slab corozive. recomandate pentru prăjinile supuse în exploatare la sarcini mici sau mijlocii. Standardele şi normele existente clasifică oţelurile pentru prăjini de pompare în următoarele clase de rezistenţă: a) oţeluri grad C. caracteristicile de rezistenţă mecanică prescrise (Rm = 630.. Oţelurile sunt materialele tradiţionale pentru prăjinile de pompare.8. A. KO. 14. Configuraţia constructivă şi dimensiunile produsului prăjină de pompare Fig.790 N/mm2) sunt realizate de oţelurile 336 ..

... b) oţeluri grad D.2. d) oţeluri speciale. dificultăţile tehnice ridicate de aplicarea călirii martensitice clasice (cu încălzirea pieselor în cuptor şi răcirea ulterioară în băi de ulei sau apă) la prăjinile de pompare pot fi depăşite dacă se utilizează încălzirea prin inducţie cu curenţi de medie frecvenţă (8000..0. %Crm = 1. %Crm = 0. caracteristicile de rezistenţă mecanică impuse (Rm = 790.35.. %Nim = 1.1. în locul tratamentelor de normalizare sau normalizare + revenire.0.1.10000 Hz) şi răcirea cu jeturi de apă.65.3 %).42 %. rezistenţa la oboseală este influenţată substanţial şi de frecvenţa ciclurilor de solicitare variabilă.7 %.0. recomandate pentru prăjinile de pompare cu condiţii grele de lucru: sarcini mari de pompare şi medii saline contaminate cu CO2 (fără H2S) sau sarcini de pompare moderate şi medii de lucru puternic corozive (medii saline cu CO2 şi H2S). aşa cum indică datele prezentate în tabelul 14..3..0.. cu TT final de normalizare + revenire înaltă.. %Nim = 1 % şi %Mom = 1%..45 %. Cercetările întreprinse pentru creşterea caracteristicilor de exploatare ale prăjinilor de pompare din oţel au condus la concluziile următoare: • Aplicarea TT final de îmbunătăţire.1..0. în medii de lucru cu corozivitate scăzută.23 %.4 %...Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice carbon sau slab aliate de tip C−Mn (cu %Cm = 0.. destinate prăjinilor solicitate moderat în timpul pompajului.8.3 %).4. aşa cum indică diagramele prezentate în figura 14. recomandate pentru prăjinile supuse în timpul pompajului la sarcini mari sau foarte mari... 337 ...0. În cazul mediilor corozive.. aşa cum arată diagramele din figura 14.17.0.3. în figura 14..11 se prezintă sintetic modul în care starea suprafeţelor prăjinilor şi mediul de lucru influenţează rezistenţa la oboseală a acestora.3...2.2 % şi %Mom = 0.. c) oţeluri grad K.55 % mai scăzută decât rezistenţa la oboseală a materialului din care sunt confecţionate (determinată pe epruvete polizate).. • Rezistenţa la oboseală (în aer sau în mediu coroziv) a prăjinilor de pompare este cu 40...0.1. %Nim = 1.12.7 % şi %Mom = 0. ce asigură (după calire+ revenire) caracteristici de rezistenţă mecanică la nivelul oţelurilor grad D şi rezistenţe la oboseală (în aer şi în mediul coroziv de sondă) superioare celor prezentate de celelalte oţeluri pentru prăjini.. un exemplu tipic de oţel aparţinând acestei clase este cel cu %Cm = 0.6 %) în stare normalizată.15. se recomandă utilizarea unui oţel Ni−Mo (%Cm = 0. în stările structurale conferite prin aplicarea unor TT finale de normalizare + revenire sau îmbunătăţire..4 % şi %Mnm = 1. asigură rezistenţe mecanice superioare ale prăjinilor şi ameliorează comportarea lor la oboseală în aer şi în mediile corozive saline...4.15.0 % şi %Mom = 0.3 %) sau Cr−Ni−Mo (%Cm = 0.. în medii de lucru saline (fără H2S).17 %. %Crm = 16.965 N/mm2) sunt realizate de oţeluri slab aliate de tip Cr−Mo (%Cm = 0..3..2.10..

din clasa 7000 (de exemplu. v. care induc tensiuni reziduale de compresiune în stratul superficial al pieselor.. %Cum = 1.. călire superficială.11. prin aplicarea unor TT de tipul T7. Rezistenţa la oboseală în aer a oţelurilor pentru prăjinile de pompare Fig..1 %.6⋅106 m (puţin mai mică decât a oţelurilor) şi KR = (1.2.2. aliajul 7075. %Mgm = 2.. B... de tip MgZn2 (faze M’ sau M)..10.1..ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig.. La utilizarea acestor aliaje pentru confecţionarea prăjinilor de pompare trebuie avute în vedere următoarele aspecte: • Aliajele asigură prăjinilor rezistenţa la tracţiune Rm = 475. 14. aceste aliaje capătă structuri alcătuite dintr-o matrice de soluţie solidă a componentelor şi faze durificatoare (semicoerente sau necoerente cu matricea) uniform distribuite în matrice.).2. Al2CuMg (faze S’ sau S) etc.0 % şi adaosuri de Mn. Ti.2. cu %Znm = 5.20) ⋅104 m (mai mari ca la oţeluri.1.9 %. tabelul14.14. cu rugozitatea suprafeţelor acestora Rz.75. Cercetările au arătat că aliajele pe bază de Al potrivite pentru această aplicaţie sunt aliajele deformabile şi durificabile structural prin TT.600 N/mm2 şi caracteristici KE = 2. Zr). S-a constatat că rezistenţa la oboseală a prăjinilor σ−1 este în dependenţă liniară cu rezistenţa la rupere a oţelului din care sunt realizate Rm. Cr. şi cu mărimea tensiunilor reziduale de compresiune din stratul superficial al prăjinilor (introduse în cursul procesului tehnologic de fabricare sau prin operaţiile de durificare superficială practicate) σr. etc. Al2Mg3Zn3 (faze T’ sau T).. Influenţele stării suprafeţei şi mediului de lucru asupra rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din oţel • Creşterea rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din oţel se poate realiza dacă se aplică acestora operaţii finale de durificare superficială (ecruisare prin rulare sau prin sablare cu jet de alice. 338 . Aliajele pe bază de aluminiu reprezintăo altă categorie de materiale a cărei utilizare la confecţionarea prăjinilor de pompare a fost cercetată.6.3).

Compozitele cu fibre de sticlă reprezintă o altă categorie de materiale aplicabile la confecţionarea prăjinilor de pompare.14.12. Compozitele cu fibre de sticlă folosite pentru realizarea prăjinilor de pompare (conform soluţiei constructive sugerate de fig... v. chiar şi în cazul contaminării acestora cu H2S şi CO2. • Prezenţa mediilor corozive de lucru afectează rezistenţa la oboseală a aliajelor pe bază de aluminiu în măsură mult mai mică decât în cazul oţelurilor.200 oC (de exemplu. caracteristica KO înregistrând valori 0. de refacerea structurii printr-un nou TT de călire de punere în soluţie + îmbătrânire). scap. existenţa acestui fenomen (datorat trecerii în stare stabilă a structuriilor metastabile realizate prin TT aplicate) impune limitarea adâncimilor la care pot fi utilizate prăjinile din aliaje de Al şi verificarea periodică a caracteristicilor lor mecanice (însoţită.. Fig.8) au 339 .14.13.. B sau whiskers (trihite) metalice sau ceramice. menţineri de 1000 ore la 200 oC pot determina diminuarea cu 50. Influenţele asimetriei ciclurilor de solicitare şi prezenţei concentratorilor asupra rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din aliaje pe bază de aluminiu • Rezistenţa la oboseală (în aer) a aliajelor pe bază de aluminiu este influenţată în măsură importantă de asimetria ciclurilor de solicitare şi de prezenţa concntratorilor de tensiuni.6.14. la nivelul celor tipice oţelurilor înalt aliate cu Cr.. pentru viitor (când costurile de fabricare vor înregistra scăderi datorită progresului tehnic şi tehnologic) se întrevede şi utilizarea compozitelor cu fibre de C. dacă piesele din astfel de aliaje sunt menţinute la temperaturi mai mari ca 150.31.0. aşa cum sugerează diagramele din figura 14. C.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice • Caracteristicile de rezistenţă mecanică se degradează în timp. aliajele au o bună rezistenţă la oboseală în mediile saline.60 % a Rm. eventual.33. 9..1). Influenţele mediului de lucru şi frecvenţei ciclurilor de solicitare asupra rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din oţel grad D Fig.13.

9) E = fv Ef + (1 – fv)Em Em ] (14. 14.14. E. Prăjinile de pompare din astfel de materiale se realizează printr-un proces de pultruziune (tragerea răşinii.12): (14. Rm = Rmf [fv + (1 – fv) Fig.15.3.10) Ef Aşa cum rezultă comparând datele prezentate în tabelul 14.55⋅103 N/mm2). printr-o matriţă.24⋅103 N/mm2) sau din sticlă S (cu Rmf = 4800 N/mm2 şi Ef Em = 8.... aşa cum rezultă analizând datele prezentate în tabelul 14. deoarece compozitele realizate industrial nu asigură întotdeauna legături interfaciale perfecte între fibre şi matrice (condiţie ce stă la baza stabilirii acestor relaţii). întărirea şi maturarea la cald a răşinii în prezenţa unor catalizatori). 14. armată cu fire paralele din rovrig de fibre de sticlă.7.14. Modificarea rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din materiale compozite în funcţie de abaterile de la aranjamentul axial al fibrelor de sticlă 340 .. aceste caracteristici sunt dependente de fracţia volumică a fibrelor în structura compozitului fv. valorile experimentale ale caracteristicilor E şi Rm ale materialelor compozite diferă de cele calculate cu relaţiile (14. Dependenţa dintre rezistenţa la rupere şi fracţia volumică a fibrelor la compozitele pentru prăjini de pompare Fig.1⋅103 N/mm2) şi fibre din sticlă E (cu Rmf = 3400 N/mm2 şi ≅ 7.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR matricea de răşină poliesterică sau epoxidică (cu Rmm = 30. La utilizarea acestor materiale pentru confecţionarea prăjinilor de pompare trebuie avute în vedere următoarele aspecte tehnice: • Caracteristicile KE şi KR ale compozitelor cu fibre de sticlă sunt superioare celor prezentate de oţeluri. concomitent cu gelifierea.3 şi în diagramele din figura 14.60 N/mm2 şi Em = 6. şi Rm (la tracţiune) ale prăjinilor realizate din materiale compozite putându-se estima cu relaţii de forma (v.9⋅103.10).9) şi (14. cap.

.0..710 620.56 0.49..24 (0.49..24) 5.0.0.0.0.81.930 470..1..52 (0.03⋅104 5.22 1..1700 KE.60⋅104 C+r T7 80 % fibre * Costurile relative Cr calculate cu relaţia (14.26 0..47. în kg/m3: 7820 pentru oţelurile slab aliate (Grad C.2. considerând factorii CT şi CTref exprimaţi în lei/(m de prăjină).07) 0...10⋅105 N N+r C+R KO *** în aer 0.9 4.32 0.1.Tabelul 14.50.73.51....6 Oţel Grad K Oţel Special (aliat cu Cr) Aliaj de Al tip 7075 Compozit cu fibre de sticlă E 2. calculate cu următoarele densităţi ρ..25) KO *** în apă salină 0..90.. 2760 pentru aliajul de Al tip 7075 (AlZn6Mg2..1.35 (0.20.53 0.7 2..05) 0. ** KR şi KE........82.8 5... *** KO calculate cu σ-1 determinat pe epruvete polizate... ..13 1.0.27 0.11) 0..** Mm 2....** km 0.11 1.0.26 (0. Grad E şi Grad K).640 750..7 2.06.03 1.1..98.7 2..0.2 2.870 810.50 (0.33..2 KR.83 0. 1800 pentru compozitul cu fibre de sticlă.62 1.22.27) 0...9. 7750 pentru oţelurile speciale înalt aliate cu Cr....5Cu1.93 0.8 2.06.35) 0.0.7 2.5).0.22.0. în paranteze sunt valorile lui KO obţinute cu σ-1 determinat pe baza rezultatelor unor încercări efectuate pe prăjini reale..48.35) 0.31 (0.12... N/mm2 2.7 2.1030 690.1.52 0.03.24..... N/mm2 630.22.05⋅105 Starea N C+r N+r C+r Rm..31) 0..0..580 1600..14 9.1.965 860.7 2.0.50 0.34 0....15⋅105 7.6 3.0..790 790.3..7 2.27 (0.52 0. Principalele caracteristici tehnico-economice ale materialelor folosite la realizarea prăjinilor de pompare Materialul Oţel Grad C Oţel Grad E Cr* 1..5)..04...26 (0.850 790.51 (0.26 1.0 E..

340 reciclabilitate. rezistenţa la oboseală este mai ridicată dacă solicitările variabile se caracterizează numai prin eforturi de întindere (de exemplu. 334 coefcient de asimetrie. 329 criterii de cost.25. 321 matricea preferinţelor. 334 costuri relative. 327 materiale funcţionale.. în soluţiile de acizi sau baze şi în prezenţa solvenţilor organici. 323 coeficient de siguranţă. 327. 328. 328 criterii privind proprietăţile. 323 rezistenţă mecanică specifică. 327 fiabilitate... 329 indicator parţial. 323 criterii tehnologice. 322 grafic de corelare utilitate-cost.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice • Rezistenţa la oboseală în aer a prăjinilor de pompare din compozite cu fibre de sticlă este caracterizată prin valori KO = 0. 324 rezistenţă relativă la oboseală.30. Rezistenţa la oboseală nu este practic afectată de prezenţa mediilor corozive. rezistenţa la oboseală a compozitelor cu fibre de sticlă pentru prăjinile de pompare este substanţial influenţată de abaterile de la aranjamentul axial al armăturii (unidirecţionale) din fibre şi (la fel ca E şi Rm) de caracteristicile legăturilor realizate în procesul de fabricare la interfeţele dintre fibre şi matrice.15. • Aşa cum arată diagramele din figura 14.0. 334 coeficient de importanţă.37. Studiul de caz prezentat evidenţiază un aspect important privind alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice: produsele destinate utilizării în diverse condiţii (privind solicitările mecanice. compozitele cu fibre de sticlă având o foarte bună comportare în mediile apoase saline. 321 materiale structurale. • Caracteristicile mecanice ale materialelor compozite sunt influenţate negativ de creşterea temperaturii (ce produce degradarea matricei şi legăturilor interfaciale dintre fibre şi matrice).1 în loc de σ−1 are valori KO = 0. KO calculat cu σ0. pentru fiecare variantă selectându-se materialul adecvat funcţionării în deplină siguranţă a produsului şi care asigură raportul maxim utilitate/cost. 324 prajini de pompare. 331 indicator global. 330 cicluri de solicitare.42).0. 326 pultruziune. temperaturile şi mediile de lucru) se pot realiza în mai multe variante. 324 mentenabilitate.. 334 proprietăţi adecvate. 325 341 .ca urmare prăjinile de pompare realizate din materiale compozite cu fibre de sticlă nu pot fi utilizate la temperaturi mai mari de 200 oC. 322 modul de elasticitate specific. compozitele cu fibre unidirecţionale având tendinţa de degradare rapidă când sunt solicitate la compresiune. Cuvinte cheie analiza valorii.

Zecheru Gh.2.. 1995 5. Ohio. Analiza comparativă a caracteristicilor de exploatare ale materialelor pentru prăjinile de pompare. Traducere din limba germană după ediţia a 29-a.. Braşov. Editura Tehnică.M. Composite materials. Desk Edition.4 km. c) fabricarea unui tranzistor. Ingineria calităţii.14.2 km? T. c) polietilena.14. Introduction to materials science for engineers. 342 . Care dintre următoarele materiale asigură un modul de elasticitate specific KE ≅ 2.. Care dintre următoarele materiale pot fi încadrate în gama materialelor reciclabile: a) oţelurile. Drăgulănescu N. d) sticla? T.. 1995 Teste de autoevaluare T. Bucureşti. Academic Press. Editura Economică. Pentru care dintre următoarele aplicaţii trebuie ales un material din gama materialelor structurale: a) realizarea arborelui cotit al unui motor de autoturism.14. Editura Chiminform Data.1⋅105 N/mm2 şi ρ = 7850 kg/m3..ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Bibliografie 1.J.1. New York – London. b) fabricarea catalizatorului pentru un reactor dintr-o instalaţie petrochimică. Drăghici Gh.4 km. d) fabricarea corpului unui rezervor sferic de depozitare a gazelor lichefiate? T. Bucureşti.4. Care este rezistenţa mecanică specifică a unui material metalic cu Rm = 800 N/mm2 şi ρ = 4000 kg/m3: a) KR ≅ 20. Managementul calităţii totale.5. c) KR ≅ 10. Shackelford J.S. A.. Ciurea S.. b) fabricarea unui magnet permanent. b) KR ≅ 20. d) fabricarea elementului activ al unui aprinzător piezolelectric? T. 1994 7. în vol.7⋅106 m: a) oţelul cu E = 2. Ulmanu V. Metals Park.. New York. d) KR ≅ 40. * * * Metals Handbook. * * * Hütte − Manualul inginerului.3. Fracture and fatigue. Bucureşti. Broutman L. c) realizarea ţevilor pentru tubulatura unei conducte care transportă gaze naturale sub presiune. 1985 4. 1992 6.4 m. b) fontele. MacMillan Publishing Company. Moţoiu R.M. „Noutăţi în domeniul tehnologiilor şi utilajelor pentru prelucrare la cald”.14. Care dintre următoarele aplicaţii tehnice impun alegerea unui material din gama materialelor funcţionale: a) realizarea conductorilor electrici. 1974 3.. 1992 2.14.

6. Care este rezistenţa la tracţiune a unui material al cărui indicator parţial privind respectarea acestui criteriu este I = 1.2. Care dintre următoarele principii se aplică la utilizarea analizei valorii la un produs industrial: a) orice produs este purtătorul material al unor funcţii capabile să satisfacă necesităţile exprimate sau implicite ale utilizatorilor.14.455. d) ρ = 5600 kg/m3? T. b) condiţiile privind fiabilitatea.k = 3.k = 0.k = 1.14. c) IPTE.k = 0.9. a 2 . coeficienţii de importanţă ai / / / criteriilor fiind a1/ .k = 0.6.373.0. c) condiţiile privind reciclabilitatea. c) IPT = 0. d) orice produs trebuie privit ca un ansamblu de părţi materiale şi nu ca un ansamblu de utilităţi? T. c) Rm = 500 N/mm2.14.1⋅104 N/mm2 şi ρ = 2750 kg/m3. La alegerea materialului pentru un produs sunt impuse patru criterii (calitative) privind procesarea sa tehnologică. să se precizeze care este valoarea indicatorului global al performanţelor tehnicoeconomice pentru acest material: a) IPTE. Stiind că act = 0. Care dintre următoarele condiţii pot fi incluse în gama condiţiilor tehnice care definesc funcţionalitatea şi comportarea în exploatare ale unui produs: a) condiţiile privind solicitările mecanice.733.10. b) IPTE.14.4: a) Rm = 900 N/mm2. d) alama cu E = 1. c) aliajul pe bază de titan cu E = 1. Care dintre criterii nu a fost îndeplinit de un material. dacă indicatorul global al performanţelor sale tehnologice are valoarea / I PT = a1/ + a3/ + a 4 : a) primul criteriu. d) condiţiile privind preţul de desfacere? T.222? 343 .14. La alegerea materialului pentru un produs sunt impuse cinci criterii (calitative) privind procesarea sa tehnologică. d) IPTE. b) ρ = 7600 kg/m3. Materialul din care se confecţionează un produs trebuie să satisfacă criteriul ρ ≤ 4000 kg/m3.4? T. IPT.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice b) aliajul de aluminiu cu E = 7. c) orice produs trebuie să asigure un raport maxim între utilitate sau valoare de întrebuinţare şi cost.11.1⋅105 N/mm2 şi ρ = 4150 kg/m3. Materialul din care se confecţionează un produs trebuie să satisfacă criteriul Rm ≥ 600 N/mm2.14. Care este densitatea unui material al cărui indicator parţial privind respectarea acestui criteriu este I = 1.8. a 4 .8 şi Cr.k = 1. c) al treilea criteriu. b) orice produs trebuie privit ca un ansamblu de utilităţi.8. a 3 . Un material Mk din gama materialelor cu proprietăti adecvate unei anumite aplicaţii are ICT.k = 0.8. c) ρ = 2860 kg/m3. d) Rm = 840 N/mm2? T.1⋅105 N/mm2 şi ρ = 8550 kg/m3? T. b) IPT = 0.4: a) ρ = 900 kg/m3.14.7. toate criteriile având acelaşi coeficient de importanţă. d) al patrulea criteriu? T. b) Rm = 600 N/mm2. d) IPT = 0. Care este indicatorul global al performanţelor tehnologice pentru un material care respectă numai trei din criteriile impuse: a) IPT = 1. b) al doilea criteriu.12.

1. b) bara trebuie să prezinte o bună tenacitate.2 ≥ 177 N/mm2. R p 0.4. πd L σ 4F Deformaţia specifică axială a barei este ε = = 2 . A. Să se stabilească ce criterii privind proprietăţile trebuie impuse la alegerea materialului pentru această bară.5 mm.2. b) masa barei trebuie să fie m ≤ m0 = 0. se obţine astfel condiţia: ρ ≤ 2 0 .2. Pentru funcţionarea în siguranţă a maşinii trebuie respectate următoarele condiţii tehnice: a) tensiunile generate în bară de aplicarea forţei de întindere F trebuie să respecte condiţia σ ≤ 0. se obţine astfel condiţia E ≥ 2 . L πd ∆L0 Înlocuind datele din enunţul aplicaţiei rezultă următoarele criterii de alegere a materialului barei de tracţiune: Rp0. ρ fiind densitatea materialului barei şi 4 4m trebuie să îndeplinească criteriul m ≤ m0. c) deformaţia axială a barei nu trebuie să depăşească valoarea ∆L0 = 1.14.14.8Rp0. asigurată dacă materialul acesteia îndeplineşte simultan criteriile: 344 . ρ ≤ 5660 kg/m3 şi E ≥ 47160 N/mm2. Pentru realizarea unei maşini trebuie confecţionată o bară de tracţiune cu lungimea L = 0.2. Rezolvare 4F Tensiunile de întindere din bară au intensitatea maximă σ = şi πd 2 trebuie să corespundă criteriului σ ≤ 0.5 kg.2. Forţa axială maximă care solicită bara în timpul funcţionării maşinii este F = 25000 N. Rp0.5 m şi diametrul d ≅ 15 mm. 2 ≥ 0. E fiind modulul E πd ∆L0 de elasticitate longitudinal al materialului barei şi trebuie să respecte criteriul ∆L 4 FL ε ≤ 0 . având caracteristicile precizate în tabelul 14.8πd 2 πd 2 Masa barei este m = Lρ .8Rp0.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Aplicaţii A.8Rp0. dacă funcţionarea în siguranţă a maşinii impune respectarea următoarelor condiţii tehnice: a) tensiunile din bară trebuie să respecte condiţia σ ≤ 0. se obţine astfel condiţia 4F . Pentru realizarea unei bare de tracţiune cilindrice din compunerea unei maşini s-a selectat o GMP cu cinci oţeluri.2 fiind limita de curgere a materialului barei.

2 . 2 N/mm % J ≤ 0. compararea acestor materiale prin prisma costurilor trebuie făcută cu ajutorul costurilor relative Cr.4. Rezolvare Prima dinte condiţiile tehnice impuse de aplicaţie se utilizează pentru dimensionarea barei de tracţiune (determinarea diametrului barei). Rm.k Rm . Evident..k calculate cu relaţia (14. a2 = 0. deoarece barele realizate din diversele materiale incluse în GMP au diametre dk diferite şi aceeaşi lungime. pentru 345 . se obţine d k = d1 . 2 .5.k şi CTref exprimate în lei/(m de semifabricat). Să se decidă care dintre materialele din GMP corespunde cel mai bine aplicaţiei. Dacă se consideră m1 (corespunzătoare barei 4 R p 0.742 0.5.4 1.554 C r/ .2 1.k πd k Dacă se consideră d1 (corespunzător barei realizate din materialul M1) ca diametru R p 0. 0. 2. se obţine: mk = m1 .2 Rm importanţă a1 = 0. K2: A ≥ 15 % şi K3: KV ≥ 27 J la – 20 oC.k de referinţă.0 1. R p 0.9. notând dk diametrul barei în cazul realizării ei din materialul Mk ∈ GMP..7 1 2 3 4 5 S235J2 S275J2 S355K2 P460NL1 12Ni14 235 175 355 460 355 510 430 620 620 640 3 24 20 16 17 22 27 27 40 47 55 * toate oţelurile au ρ = 7850 kg/m .. rezultă: 4F 4F σ = 2 ≤ 0.2 şi a3 = 0. k 0.14. Caracteristicile oţelurilor ce alcătuiesc GMP pentru aplicaţia A.k = Lρ . A k.2. iar masa unei 4 unităţi de lungime din bară (de exemplu. considerând CT. k = 1. ** costurile relative calculate cu CT şi CTref în lei/(kg de semifabricat) πd k2 Masa barei de tracţiune cu lungimea L este mT .8R p 0..8πR p 0. L = 1 m) are valoarea (în kg/m) dată de πd 2 formula mk = k ρ .k.461 0. având coeficienţii de R p 0. k = 1.. 2.k ** 1. 2 şi bara trebuie să aibă diametrul (minim) d k = .5.8 2. k = 1.640 0. k realizate din materialul M1) ca masă de referinţă.5).2 k Marca oţelului * Rp0. 2.1 Tabelul 14.5. R p 0.k.573 0.3.5.1 k = 1.... N/mm2 Caracteristicile mecanice minime KVk la –20 oC. 2.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice K1: R p 0.

855m1 0.k se folosesc datele din tabelul 14.13 1...802 IPTE.3.3. 2. F3) şi două funcţii auxiliare (notate F4.. kg/m m1 0. date în enunţul aplicaţiei şi folosind relaţia (14.537 1. corespunzători celor trei criterii (j = 1. atribuiţi fiecărei 346 ..00 1.625 I2k 1.04 ICT.k 1. 2 ..07 1.k m1 R p 0.5.406 1.158 1.662m1 0. k =1.... 2 .47 I3k 1. I 3k = 27 Utilizând valorile coeficienţilor aj.5.1 Pentru fiecare dintre materialele Mk ∈ GMP se determină indicatorii parţiali Ijk.5.k.787 I1k 1.5.5.7) se pot determina valorile indicatorilor globali ai performanţelor tehnico−economice IPTE.k = C r/.1 = 0. Tabelul 14.. dacă se consideră pentru luarea deciziei valorile indicatorului ICT. C r ..587 1.814d1 mk.14. i = 1.406 1.2 • criteriul K1: ≤ 0. k • criteriile K2: A ≥ 15 % şi K3: KV ≥ 27 J la – 20 oC sunt formulate analitic A în forma „min” şi au CAP.425 1.2 = 15 % şi CAP.00 1.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR a determina costurile relative Cr.2 k 1 2 3 4 5 dk.5..33 1. F2.k (care ţine seama şi de costurile implicate de realizarea barei de tracţiune) materialul ce trebuie ales pentru realizarea barei este oţelul P460NL1.662m1 Cr * 1.5.026 0. materialul recomandat pentru confecţionarea barei este oţelul 12Ni14. ca urmare: I 2 k = k şi 15 KVk . Pentru un produs industrial s-a aplicat analiza valorii şi s-a constatat că acesta are trei funcţii de bază (notate F1.715d1 0. k = 1. ca Rm R p 0. mm d1 0.188 1.9 şi.60 1. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A.460 1.k m ..k. iar cu ajutorul relaţiei (14.9 .k 1.3) privind asigurarea tenacităţii barei: R p 0.14. k = 1.927 0.920 1.9 are forma „max” şi CAP. A.48 1..511m1 0.571 1. iar dacă se utilizează indicatorul IPTE.k urmare: I 1k = 0. k = 1.3 = 27 J şi.k k = C r/ . Rm .2) se obţin valorile indicatorilor globali ai proprietăţilor ICT.000 1.74 2.952 1. F5).4 şi relaţia R p 0.213 1. j = 1.406 1.k. coeficienţii de importanţă αi.924d1 0.008 * Cr calculate considerând CT şi CTref în lei/(m de semifabricat) Rezultatele care se obţin parcurgând toate etapele de lucru descrise anterior sunt redate în tabelul 14. Se observă că.814d1 0..

i = 1.6. rezultă că graficul de corelare utilitate – cost are aspectul prezentat în figura 14. prin modificări privind alegerea materialelor şi tehnologiilor folosite la fabricarea lui s-au diminuat cheltuielile de realizare a funcţiilor F2. Rezolvare a) Considerând că valorile coeficienţilor de importanţă ai funcţiilor sunt în directă proporţionalitate cu contribuţiile acestora la realizarea utilităţii globale a produsului... Coeficienţii de importanţă si ponderile costurilor de realizare ale funcţiilor ce definesc utilitatea produsului considerat în aplicaţia A. F3 şi F5.20 0. în fiecare etapă modificându-se materialele şi tehnologiile folosite la fabricarea acestuia. să se determine cum s-au modificat ponderile ci.14.. Examinând acest grafic şi/sau datele prezentate în tabelul 14. iar CT = ∑ C i . dacă se are în vedere că standardele ISO din seria 9000. în prima etapă de modernizare a produsului.10 0.30 0. i = 1. definesc calitatea unui produs ca fiind ansamblul caracteristicilor care conferă acestuia aptitudinea de a satisface nevoile exprimate sau implicite ale utilizatorilor) sunt F2.05 0.10 ci a) Să se construiască graficul de corelare utilitate – cost şi să se precizeze funcţiile pentru care costurile sunt mai mari decât contribuţiile pe care le aduc aceste funcţii la realizarea utilităţii globale a produsului. Tabelul 14. iar 347 . în care Ci reprezintă costul aferent realizării funcţiei Fi.6.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice funcţii şi ponderile ci. i = 1.. astfel încăt costurile implicate de realizarea funcţiilor pentru care ci > αi să se diminueze cu ri = 20 % . b) Ştiind că s-au parcurs trei etape succesive de modernizare a produsului.05 αi 0.16. F3 şi F5 cu C r2 = r3 = r5 = 20 %. CT i = 1.15 0. corespunzătoare costurilor de realizare a fiecărei funcţii având valorile prezentate în tabelul 14. i =1 5 după prima etapă de modernizare (M1) cheltuielile aferente realizării fiecărei r r funcţii au atins nivelurile C i/ = (1 − i )C i = CT (1 − i )ci . se observă că funcţiile care se realizează cu cheltuieli prea mari în raport cu contribuţiile pe care le aduc la realizarea utilităţii produsului (sau calităţii produsului.5. b) Conform datelor din enunţul aplicaţiei.35 0.40 0.5.6..5.. cheltuielile 100 100 5 totale pentru obţinerea produsului au valoarea CT/ = ∑ C i/ = CT ∑ (1 − i =1 i =1 5 ri 100 )ci .. Deoarece ponderile ci sunt definite de relaţia ci = i .3 Funcţia F1 F2 F3 F4 F5 0. după fiecare etapă de modernizare şi să se construiască graficul de corelare utilitate – cost la finele programului de modernizare a produsului.30 0.5..

400 0.050 0.16. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A.184 20 0.057 0 0.392 0 0. % M3 αi 0.150 0.7. % M2 αi 0.300 0.092 20 0.100 0.083 20 0.400 0.766CT c // i ri.870CT c / i ri.100 0.100 20 0.300 0 0.345 0 0.14..150 0.050 0.150 0.065 0 0.300 0. % αi 0.100 0.308 0.050 0.200 20 0.100 0.167 20 0.3 Etapa Funcţia F1 F2 F3 F4 F5 Costul total 0 αi ci ri.293 0 0.413 0..400 0.3 Tabelul 14.141 348 0. i = 1.727CT c /// i .5. Graficele de corelare utilitate – cost ale produsului analizat în aplicaţia A.350 20 0.150 0.300 0. ci/ = / = 5 ri CT )c i ∑ (1 − i =1 realizării fiecărei funcţii sunt 100 Fig.322 20 0.050 0.070 CT M1 0.050 0 0.300 0.068 0.14.14.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR ponderile cheltuielilor corespunzătoare r (1 − i )ci C i/ 100 .400 0.

35. Pentru selectarea celei mai bune variante de produs s-au stabilit patru criterii Kj.k.4.14. folosind datele 349 .4 şi. precizate în enunţul aplicaţiei şi valorile indicatorilor parţiali Ijk determinate. calculat cu relaţia (14.k..2). se poate observa că modernizările aduse produsului au condus la reducerea cu aproximativ 27 % a costului total de α realizare a acestuia şi la obţinerea unor rapoarte i apropiate de unitate pentru ci toate funcţiile care-i definesc utilitatea.. j = 1. Ştiind că valorile Vu. Vic fiind V gc volumul interior al cuvei.4. iar Qac – capacitatea de Qac M încărcare a cuvei.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice În mod similar se pot determina modificările aduse ponderilor ci de următoarele etape de modernizare a produsului (M2 şi M3).k. Msc Mc fiind masa semifabricatului necesar pentru confecţionarea cuvei şi K4: costul util C al produsului C u = T ≤ 100 mii lei/kg. k = 1. Qac considerând că realizarea cuvei cu valori minime ale consumului specific de material şi costului util sunt obiective principale.. V formulate astfel: K1: volumul util al produsului Vu = ic 100 ≥ 85 %. s-a elaborat câte un proiect constructiv – tehnologic de obţinere a cuvei.. Mr.16..1. corespunzătoare celor patru variante ale produsului. rezultatele care se obţin considerând datele din enunţul aplicaţiei fiind cele prezentate în tabelul 14. k = 1.8.. K3: consumul specific de material K s = sc 100 ≤ 140 %. CT fiind costul total al realizării cuvei. a2 = 0. K2: masa relativă a M produsului M r = c 100 ≤ 75 %. k = 1. ţinând seama de caracteristicile fizico − mecanice ale fiecărui material. Pentru realizarea cuvei de stocare a materiei prime a unei maşini destinate prelucrării maselor plastice s-a selectat o GMP alcătuită din patru materiale Mk.. k = 1. notate Vk.4.4. considerănd valorile coeficienţilor de iportanţă ai criteriilor aj. Ks.4. rezultănd astfel patru variante ale produsului.4..k. s-au stabilit următoarele valori ale coeficienţilor de importanţă ai criteriilor: a1 = 0...2. sunt cele redate în tabelul 14. A. să se stabilească varianta care trebuie adoptată pentru realizarea acestuia.k şi Cu. iar asigurarea unui volum util maxim al cuvei este un obiectiv minor. iar Vgc – volumul de gabarit al cuvei.7 şi în graficele din figura 14. Rezolvare Varianta de produs care trebuie adoptată este cea caracterizată prin valoarea maximă a indicatorului global ICT. obţinerea cuvei cu o masă relativă cât mai mare este un obiectiv secundar... Mr fiind masa cuvei. a3 = a4 = 0. j = 1.

4k ≡ Cu. Rezultatele obţinute pe această cale.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR din tabelul 14. Valorile indicatorilor parţiali şi globali de caracterizare a variantelor produsului analizat în aplicaţia A.8 şi din enunţul aplicaţiei. CAM.118 1.3304 1.4 Criteriul Kj Forma aj Varianta Vk V1 V2 V3 V4 K1 „min” 0..14.35 Valorile indicatorilor parţiali Ijk I2k 1.14.167 Indicatorul global ICT. dacă respectarea criteriului Kj corespunde realizării unui obiectiv secundar şi gj = 1 dacă 350 .jk Mr. • se acordă caracteristicilor corespunzătoare fiecărui criteriu Kj.2204 0.20 0.k 85 90 95 95 K2 K3 0.111 1.2 ≡ 75 %. una dintre acestea fiind metoda de estimare a utilităţii consecinţelor.429 1.333 1.4266 1. j = 1. CAM..4.429 1. La folosirea acestei metode se parcurg următoarele etape (prezentate considerând condiţiile din enunţul aplicaţiei anterior discutate): • se analizează datele din tabelul 14.9.4 ≡ 100 mii lei/kg.10 I1k 1.35 Valorile caracteristicilor CAM.1 ≡ 85 %.118 K2 „max” K3 „max” K4 „max” 0. Tabelul 14. considerând pe rând fiecare din criteriile Kj.1784 1.273 1.4 un grad de importanţă gj ∈{1.35 I4k 1. pentru criteriul K2.k Ks.1k ≡ Vu.2. atribuindu-se gj = 3. astfel: pentru criteriul K1.250 1. iar pentru criteriul K4.10 Vu. recomandată de STAS 6401.k 90 70 100 70 Tabelul 14. conduc la concluzia că varianta de produs care trebuie adoptată (cu cea mai mare valoare a indicatorului global) este V2.8.4 Criteriul Kj aj Varianta Vk V1 V2 V3 V4 K1 0.8 (denumit şi matricea utilităţilor) şi se marchează pe acesta variantele cele mai bune ale produsului (denumite variante optime).9. gj = 2. redate în tabelul 14.20 0.059 1. CAM.3k ≡ Ks.000 1..k şi CAP..k şi CAP. pentru criteriul K3.000 I3k 1.875 1. dacă respectarea criteriului Kj corespunde realizării unui obiectiv principal. j = 1. Caracteristicile variantelor produsului analizat în aplicaţia A.k Observaţie Pentru rezolvarea unor aplicaţii de tipul celei anterior discutate se pot utiliza şi alte metode.333 1.3}.2k ≡ Mr. CAM.3 ≡ 140 %.k 40 105 40 110 60 105 75 120 K4 0.k şi CAP.k şi CAP.875 1.000 1.35 Cu.

625 120 3 70 = 2.811 7. varianta de produs care trebuie adoptată este V2. g2 = 2 şi g3 = g4 = 3.100 8.4.864 110 3 3 105 = 2.10. rezultatele parcurgerii acestei etape în cazul aplicaţiei analizate sunt prezentate în tabelul 14. Matricea modificată a utilităţilor pentru produsul analizat în aplicaţia A..333 3 3 105 = 2. rezultă: g1 = 1.10.4 Criteriul Kj Forma gj Varianta Vk K1 „min” g1 = 1 g1I1k K2 „max” K3 „max” K4 „max” g4 = 3 g4I4k g2 = 2 g3 = 3 Matricea modificată a utilităţilor g2I2k g3I2k Usk V1 V2 V3 V4 1 85 = 0.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice respectarea criteriului Kj corespunde realizării unui obiectiv minor.jk ale produsului analizat. Ijk fiind nişte indicatori parţiali.228 8. numită utilitatea sinteză a variantei Vk.895 95 1 90 = 0.692 2 40 = 1. • se întocmeşte un tablou (numit matricea modificată a utilităţilor).433 7. varianta de produs care are cea mai mare valoare a Usk (numită varianta optimă de produs) fiind cea care trebuie adoptată. considerând datele precizate în enunţ. analizănd rezultatele redate în tabelul 14.. aşa cum a rezultat şi prin metoda indicatorului global. în cazul aplicaţiei analizate. k = 1. se observă că.10. în cazul aplicaţiei analizate. 351 . calculaţi considerând că aceste valori reprezintă CAM.j sunt valorile (aceloraşi caracteristici) corespunzătoare variantelor optime. înlocuind valorile caracteristicilor din matricea utilităţilor cu gjIjk.947 95 1 1 2 2 40 2 60 = 1.067 75 3 • se calculează suma valorilor înscrise pe fiecare linie a matricei modificate a utilităţilor Usk. Tabelul 14.14. iar nivelurile limită acceptabile CAP.333 90 3 70 3 100 = 2.

d Capitolul 11 T. b T.10.9.d T.1.4.13.19.12. a.1.13. a. a.c.b.25.11. b.11.b.c T.17.11. d T.10.d T.d T. a Capitolul 9 T.21.7. b.14.17.3. b T. d T.8. a. a. c T.27. b. b.9.b T.12.13.d T.b T.27.8. d T.13.c.d T.c T.26. a. c T.b. c.3. c T.7.d T. b.c. b.d T.9.7.c.12. b.40.7.7.c T.d 352 . b.b.11.42.7.b.13.9.26.18. b.12.13.11.7. c T.5.9.22.b.11.b.12.12.d T.5. c T. b T. a.b. a.8. c c. a. c T.c. d Capitolul 12 T. a.d T. a. d T.b.c T.18. a.12. a T.d T.d T.12. a. b.c T.12.18.7.34.Grila de verificare a testelor de autoevaluare Capitolul 7 T.19. b T. a.12.7.8.c. a. a. a.13.b. a.9.14.b. b T. T.28.20.c. a T.b.d T. a. c T. b.9. a.c. d T.5.28. d T. d T.8.d T.14.d T. a.13.7.14.20.9.8. c.c T.9.b. a.8.12.11.25.2.d T.16.17.c.14.c T. T.d T.28. a T.7.7.c.9.8. a.9. c. a. c.16. d T. d T.20. b.4.8.10.9.b T. 9. d T.9.14.d T.3.9.c.8.1.11.43.10.14.c. a.9. a.b T.15.6.7.b.32.24.10.10.9.12.4. a.c T.7.d T.24.4.b. a.30.c T.7. c. b. d T.d Capitolul 10 T.6.11.9.9.11.8.8.6.33.17.b.8.d T.d T. a.1.c.9.11. a T.10.9.b.7.11.b.30.24. b.b T.11. b. a.c T. d T. a T. b. c.9. d T.10.c T.9.8.9.11.12.7. c.7. c T.6.d T. b T.10. b.9.38.8.7.11. a T.14.20. a.8.b. b.d T. b T.13. d T.9.13. c. a.11.c T.d T.11. b.8. a T.26. b T.23.8.d T.14.8.c.37.c T. a.30. a.12.23.b T.14.c.9.d T.17. b. b. a.c T.1.29.10.13. c T. c T.c.2.7.c T.10.7.d T. c T.10. b.8.d T.9. d T. d T.9.10.14. c T.26.d T.7.8.d T. b T.33.c. b T.8.18. a.d Capitolul 8 T. b.d T.18.2.8.22.b. d T.27. a.c T. a.1. a.9.c T. a. b.10. c.7. c T.27. a.36. a. a. a. a.c. d T. a.b.c.13.b.c T.d T. a.22.25.d T.13. c T.1.d Capitolul 14 T. b.12.37.8.d T.6.c T.23.b.13.b.21.d T.b.21. a. b b a a.10.34. b. b T.11. T. c. c T.7.38. c T.12. d T.35.32.24.10.17.9. c T.4. a.d T.8. c T.2. c d a.4.8.12.10.8. a.9.c T. a.9. a T.14.d T.b.c.11. b.8. d T.8. d T. b T. a.9. c. d T.12.b T.c.13.26.8. b T.7.14.8.d T.12. c.13.7.d T. a.28.25.c.14. d T. d T.27. a. c T. c T.11. d T.d T.b.2.7. b.41.25.9.20. b.d T. a.10.15. b T.14. a.22. T. b T. b.c T.18.11.16.7.10.8.b.d T.9.13.9.3. b.13. b T. c T.11. a.3.b. a. b.11. a. a. d T. a.b T.9.d T.8.c T. b T.8. a.11.4. b. b T.28. a.10.39.d T.10.8.c T.d T.8.7.c T. a.b.11.b.14.c.6.2.10.8.10.10.5.5.8.d T. a.10. b.39. c T.8. c T.31. c.b.15.d T.8.10.6.7.8.d T.10.9. a.5.c T.23. c.9.13.11.7.9.11.15.7.10. c T.8. a T.9. T.11. c T.13.b.10.19.d T. c. c. d T.c T. a.16. b T. b.8.13.11.b. a.8.d T.4. d T. c.13.d T.d Capitolul 13 T. c T.36.11. a.10.10. a.b.15.10. a.12.29. a.9.14.21. a. a. d T.c. c T.16. a.29.31. T.14.17.d T.8.8. b T. d T.d T.d T.16. a T. d T.15.10.c T. a T.d T. a. d T.21.16. c T.24.d T. d T. d T.13.10.d T.b. d T. c T.15.19. a T. a.5.9.10.35.3.d T. a.7.7. b.10.2.c.d T.11.12.d T. a.d T.9. a T.7. c T.5.d T.9. c.8.d T.c.7.11.8.9.11.13.d T. a.14.40.22.11.7. c T.3. a.b T. a T.6.12.7.c T. 9. a. d T.12.9.9.b.23.c.13.11.12. c.9. c.19.c.b.12.11.1. a.2. b. b. a T.3. a.

153 constantă de relaxare. 323 coeficient de siguranţă. 305 compactitate de umplere. 249 curbe izometrice. 215 călire de punere în solutie. 152 aliaje cu memoria formei (Marmem). 276 carbon echivalent. 236 curbe de îmbătrânire. 305 densitate de umplere.INDEX A acomodare. 163 aliaje antifricţiune. 141 curbe izocronice. 92 costuri relative. 284 compoziţii. 275 câmp termic de sudare. 241 configuraţie. 214 D dendrimer. 219 clasă structurală. 67 bronz. 175 Alpaca (Neusilber. 301 alame. 323 criterii tehnologice. 305 comportare metalurgică la sudare. 327 cromit. 147 curbă termo−mecanică. 207 atmosferă standard. 170 aliaje Al − Mg. 233 densitate de presare. 289 353 . 75 carbură de siliciu. 183 agent de reticulare. 69 B bandă de călibilitate. 234 cristobalit. 214 carbură de bor. 139 ceramice neoxidice. 201 aminoplaste. 233 conformaţie. 208 coroziune intercristalină. 241 ceramice oxidice. 328 criterii privind proprietăţile. 233 constantan. 307 agregare prin lipire. 210 alumino−silicaţi.. 207 ceramice. 239 construcţie sudată. 250 argile. 329 cristalite. 304 depunere chimică. 168 aliaje Al − Cu. 56 coefcient de asimetrie. 330 antioxidant. 197 ciment. 69 copolimer. îngustă. 334 compactitate de presare. 181 aliajele titanului. 254 analiza valorii. 275 aliaje Al − Zn. 177 aliaje Cu – Ni. 213 cupru tehnic. 154 C cambiu. normală. 179 condiţionarea epruvetelor. 184 aliaje pentru lipire. 250 aglomerate. Argentan). 148 alburn. 235. 249 cusătură sudată (CUS). 210 ceramice silicatice. 153 alumina. 25 clase de calitate. 289 agregare pulberi. 233 corindon. 334 coeficient de importanţă. 74 compozit durificat cu fibre. 70 canal rezinifer. 208 criterii de cost.

246 fragilitate de revenire. 327 inel anual. 112 izodeformaţie. 311 durificare secundară.depunere electrolitică. 173 elinvar. 32 disproporţionare. 216 invar. 215 duritate Shore. 6 feldspat. 289 devitrifiere. 329 indicator parţial. 270 izotactic. 21 duritate Barcol. 305 grad de polimerizare. 235 fisurare la cald a CUS. 207 fâşii ZIT. 270 Î îmbătrânire artificială. 216 fontă aliată. 104 hemiceluloză. 153 354 . 272 F faianţă. 165 duramen. 247 duritate Janca. 20 fontă comercială. 113 formare epruvete. 327. 218 enclavă plastică. 275 infiltrare. 282 G glazură. 201 diagramă structurală A. 6 fontă aliată martensitică. 10 element de aliere. 331 gresie ceramică. 233 izotensiune. 14 element betagen. Schaeffler. 207 fenoplaste. 305 fondant. 230 grafic de corelare utilitate-cost. 280 duritate Knoop. 233 I indicator global. 322 fibră lemnoasă. 94 funcţionalitate. 276 fibrilă. 289 intermediari. 22 fragilizare prin faza σ. 328. 254 fiabilitate. 231 furnir. 231 duraluminiu. 140 îmbătrânire naturală. 242 fracţie volumică. 5 element grafitizant. 93 fisurare sub tensiune. 73 fază sigma. 140 încorporare. 310 elastomeri. 290 încovoiere statică. 204 fluiditate. 7 element de aliere gamagen (austenitizant). 234 grad de îndesare. 237 element carburigen. 207 E efect postelastic. 202 K Kunial. 14 element de aliere alfagen (feritizant). 209 grad de cristalinitate. 275 durată de sinterizare. 112 emailuri. 276 homopolimer. 288 H hardenită.

185 nitrură de bor. 103 oţel refractar (termorezistent). 153 monomer. 305 porţelan. 140 proprietăţi adecvate. 322 metalurgia pulberilor. 229 mulit. 205 N Nitinol. 230 polietilenă. 31 punct fix de vâscozitate. 282 plastifiant. 214 nitrură de siliciu. 326 pulberi. 235 polimer. 66 oţel pentru rulmenţi. 80 oţel cu granulatie fină. 112 plăci celulare. 219 matrice. 334 precipitate θ. 210 martensită termoelastică. 105 oţel inoxidabil. 110 oţel pentru carburare. 229 polimerizare. 96 oţel turnat. 94 oţel durificabil prin precipitare (PH). 304 pultruziune.cu crom. 66 oţel pentru îmbunătăţire. 230 material elastomeric (cauciuc). 282 poliadiţie. 269 matrice a preferinţelor. 78 oţel termorezistente. 229 polimer reticulat. 136 modificatori de reţea. 232 policondensare. 301 modificare. 78 oxid de zirconiu. 311 melamine. 321 materiale structurale. 168 magnezită. 184 masă moleculară. 275 lignină. 86 oţel patinabil. 93 oţel maraging.L laminare normalizantă. 254 Melchior (Maillechort). 75 laminare termomecanică (controlată). 5 355 . 284 M magnaliu (alumag). 216 Monel. 84 oţel carbon de calitate. 98 oţel pentru recipiente. 282 plăci din aşchii de lemn – PAL. 207 prajini de pompare. 324 mediu de sinterizare. 282 plăci din fibre de lemn – PFL. 76 lanţ molecular (catenă). 229 lanţ siloxanic. 232 polidispersie. 321 materiale vitroceramice. 256 liber. 255 materiale funcţionale. 153 mentenabilitate. 180 lungime critică a fibrelor. 250 platinit. 75 oţel pentru scule. 80 oţel inoxidabil stabilizat. 340 punct caracteristic nominal. 108 oţel rapid. 89 oţel Hadfield. 210 P panel. 276 lipire. 100 oţel aliat. 231 porozitate de umplere. 208 oţel bifazic (dual-phase). cu crom şi nichel. 109 oţel HSLA. 76 oţel duplex. 65 oţel criogenic. 214 O oţel pentru construcţii sudate.

150 tombac. 70 zone Guinier. 204 vitrifiant. 239 vâscozitate. 212 refractare silimanitice. 200 teracotă. 324 rezistenţă relativă la oboseală. 323 refractare corindonice. 149 trahee. 256 silumin. 255 Z zonă de acţiune a fibrei. 207 termoplaste. 248 rezistenţă mecanică specifică. 254 reacţie în lanţ. 212 refractare silica. 285 S segment de lanţ molecular. 248 rezistenţă la şoc Izod.R raport de formă al fibrelor. 170 simbolizare 59 sindiotactic. 206 sticle. 305 vulcanizare. 197. 276 răşini epoxidice. 232 reacţie în trepte. 212 relaxarea tensiunilor. 271 zonă influenţată termic (ZIT). 200 silicon. 234 sudabilitate. 241 rezilienţă.. 233 sticlă “securit”. 310 solidificare unidirecţională. 274 rost de sudare. 197 stereoizomer. 237 termorigide (duroplaste). 74 superaliaj. 247 rezistenţă la înmuiere sub sarcină.. 232 reciclabilitate. 210 stabilitate la revenire. 21 stabilizator. 184 structură amorfă. 290 spinel. 235 sialon. 211 titlu fictiv. 211 rezistenţă piroscopică (refractaritate). 276 tranziţie sticloasă (vitroasă). 310 temperatură de vitrifiere. 275 vâscoelasticitate. 203 T temperatură de referinţă. 172 titanaţi. 254 răşini poliesterice. 233 sferulită. 97 superplasticitate. 77 temperatură de sinterizare. 212 şoc termic.. 236 trihite (fibre whiskers). 233 sinterizare. 215 volum specific de scuturare. 83 V vas lemnos.Preston (GP). 140 356 . 182 Ş şamotă. 276 traheidă. 214 silice. 285 rază medulară. 325 ritidom. 284 raport de transfer al sarcinilor. 53 starea amorfă (vitroasă). 197 structură feritică aciculară. 69 rupere prin cavitaţie. 237 titan. 216 standard. 211 rezistenţă Dynstat la şoc.

Choosing the appropriate material for an application.ELEMENTS OF MATERIALS SCIENCE AND ENGINEERING The book Elements of Materials Science and Engineering presents the structure and properties of materials used for technical applications. each chapter includes exercises and self-assessment tests. structure and properties and emphasises the structural and property changes due to various processing technologies. Mechanical properties of metallic materials. the paper also deals with other types of materials for technical applications: glasses and ceramic materials. Structure and properties of sintering materials. Structure and properties of nonferrous alloys. Structure and properties of glasses and ceramic materials. To enhance the utility of the book. polymeric materials (plastomers and elastomers). the metallic materials (metals and alloys) are and will be used more frequently. Its main purpose is to understand the principles. 357 . Since the main applications analysed belong to the field of oil equipment. as well as technicians and engineers who wish to enhance or update their material science knowledge. Structure and properties of composites. The second volume includes the chapters: Alloyed steels and cast irons. Petrochemical and Refinery Equipment and Equipment for Gas and Petroleum Transportation and Storage at the Faculty of Mechanical and Electrical Engineering of the Petroleum-Gas University of Ploiesti with a useful and effective tool for individual study. Structure and properties of polymeric materials. therefore the discussion of these materials is more comprehensive. Phase transformations of solid steels and cast irons. Types of commercial steels and cast irons. rules and mechanisms for obtaining materials compliant with the structural specifications of each particular application. sintering materials and fibre-reinforced composites. Iron-carbon alloys. The work consists of two volumes. However. However. in order to allow the reader to estimate the knowledge acquired and their level of competence (the ability to use knowledge independently and correctly to solve practical problems). this book can prove useful for other students. This book is meant to provide the students that read Oil-Field Equipment. Alloys – general concepts. The first volume includes the following chapters: Metals – general concepts. it points out the correlation between their chemical composition. Heat treatment of steels and cast irons.

Gheorghe Zecheru şi conf. “Model de software integrat de tip multimedia pentru învăţare interactivă generat la Universitatea Petrol – Gaze din Ploiesti” Lucrarea este elaborată de prof. materialele inteligente. Lucrarea este structurată în două volume şi cuprinde informaţiile esenţiale privind structura şi proprietăţile principalelor categorii de materiale folosite în tehnică.ing. ceramicele ultrarezistente. şi poate constitui un ghid valoros pentru alegerea raţională a materialelor necesare diferitelor aplicaţii industriale. materialele superplastice etc. Fiecare capitol este prevăzut cu teste de autoevaluare şi aplicaţii. Gheorghe Drăghici de la catedra Tehnologia Construcţiei Utilajului Petrolier a Universităţii PETROL – GAZE din Ploiesti.“Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor” este realizată în cadrul grant-ului C.upg-ploiesti. 39691.I.ing.ro/curs_esim. “Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor” se află pe site-ul cu adresa: www.F. dr.S.htm “Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor” este disponibilă pe CD-ROM ISBN 973-99015-8-1 ISBN 973-85511-8-3 .N.dr. care permit utilizatorilor să-şi autoaprecieze nivelul de pregătire şi nivelul de competenţă în folosirea independentă şi corectă a cunoştinţelor dobândite la soluţionarea unor probleme concrete.inclusiv materialele descoperite şi utilizate recent: compozitele durificate cu fibre.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful