UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIESTI Prof.dr.ing. Gh. Zecheru Conf. dr.ing. Gh.

Drăghici

ELEMENTE DE STIINTA SI INGINERIA MATERIALELOR Volumul 2

Editura ILEX şi Editura Universităţii din Ploiesti 2002

CUVÂNT ÎNAINTE
DESPRE GRANTUL C.N.F.I.S. 39691 “MODEL DE SOFTWARE INTEGRAT DE TIP MULTIMEDIA PENTRU ÎNVĂŢARE INTERACTIVĂ” GENERAT LA UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIESTI
Obiectivul fundamental al grantului (C.N.F.I.S 39691) este crearea unui instrument software de tip multimedia care să ofere fiecărui cadru didactic un model de construire şi prezentare a cursurilor , seminariilor şi laboratoarelor într-o manieră modernă, utilizând facilităţile puse la dispoziţie de tehnica avansată. Grantul se adresează în egală măsură şi studenţilor care vor putea să “audieze” cursurile / seminariile / laboratoarele în condiţii comparabile cu cele din ţările dezvoltate. Grantul C.N.F.I.S 39691 este structurat pe trei componente: CURS, LABORATOR, EVALUARE (vezi figura 1 *). • Componenta CURS oferă utilizatorilor de tip CADRU DIDACTIC posibilitatea de a realiza conţinutul cursului într-o manieră flexibilă, putând folosi informaţii de tip text, imagine, animaţie, prezentare video, slide show. Utilizatorul de tip STUDENT va avea acces la toate aceste tipuri de prezentare. În urma activării acestei componente, se poate obţine cursul pe suport de hârtie, pe suport magnetic sau se poate realiza introducerea în pagina de WEB a conţinutului acestuia. • Componenta LABORATOR acoperă activitatea de seminar / laborator. Ea oferă posibilitatea cursantului (utilizatorul de tip STUDENT) de a avea acces la textul de prezentare a temei propuse, la instrumente de tip instructor (tutorial), în toate cele cinci tipuri de prezentare de la curs, precum şi la modele ale fenomenelor / conceptelor prezentate. De asemenea, se pot realiza conexiuni cu anumite cursuri sau seminarii / laboratoare. Utilizatorul de tip CADRU DIDACTIC va avea posibilitatea să-şi descrie tema propusă folosind facilităţi de tip text, imagine, animaţie, prezentare video, slide show şi aplicaţii software specializate. El poate uza de ele pentru a realiza instrumente de tip instructor, precum şi modele ale fenomenului / conceptului prezentat sau conexiuni cu noţiuni înrudite. Ca urmare a activării acestei componente, se pot obţine comparaţii între obiectivele propuse şi rezultatele obţinute, exemple de rezolvare a problemelor propuse, date necesare efectuării lucrării, precum şi chestionare de tip şablon.
* Documentaţie Grant C.N.F.I.S. 39691 (1999,2000,2001), Runda a II-a, Director Grant – Liviu Dumitraşcu i

Figura 1. Structura generală a Grantului C.N.F.I.S 39691

• Componenta EVALUARE îşi propune să ofere posibilitatea evaluărilor efectuate de către utilizatorii de tip CADRU DIDACTIC asupra utilizatorilor de tip STUDENT, precum şi autoevaluărilor realizate de utilizatorul de tip student, la cerere. Evaluarea se poate realiza fie pe baza unor formulare de tip bilet de examen, fie de tip chestionar (generat de un software specializat). In cazul autoevaluării, utilizatorul STUDENT poate beneficia de acces direct la
ii

cursul aferent sau la un ciclu de tip întrebare – răspuns, posibilitate implementată cu ajutorul serviciului de poştă electronică. Serviciul de poştă electronică va fi susţinut de un server de WEB propriu programului.
REMARCI:

• Grantul «MODEL DE SOFTWARE INTEGRAT DE TIP MULTIMEDIA PENTRU ÎNVĂŢARE INTERACTIVĂ GENERAT LA UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIESTI» se realizează în trei etape: ETAPA I (proiectul de iniţiere program) – Realizare prototip SALĂ DE CURS (anul 1999); ETAPA a II-a – Imbunătăţirea prototipului SALĂ DE CURS, realizare prototipuri SALĂ DE LABORATOR, SALĂ DE EVALUARE (anul 2000); ETAPA a III-a – Realizarea integrală a modelului de învăţare interactivă (anul 2001). • Domeniul de interes al acestui program se înscrie în aria preocupărilor specialiştilor din învăţământ şi din domenii conexe acestuia, din EUROPA şi din AMERICA. • Rezultatele obţinute în urma aplicării unui software integrat de tip multimedia pentru învăţare interactivă pentru disciplinele predate în cadrul unei universităţi (precum şi pentru planurile de învăţământ) pot fi folosite ca punct de plecare în vederea constituirii unui server de WEB, bază pentru învăţământul la distanţă, pentru cursuri intensive de scurtă durată, alternativă dinamică pentru studiul individual la bibliotecă. Implementarea unui astfel de mecanism creează premise pentru posibilitatea evaluării interactive a studenţilor, precum şi pentru realizarea unui ciclu de tip “întrebare-răspuns” (cu ajutorul serviciului de poştă electronică). • Un câştig important constă în posibilitatea de a face cunoscută UNIVERSITATEA, atât în ţară cât şi în lume, nu numai la nivelul unor informaţii generale, cât mai ales la nivelul a ceea ce constituie una din componentele sale esenţia : cea de ÎNVĂŢĂMÂNT. La baza generării cursurilor interactive de învăţare / instruire realizate integral / parţial în cadrul grantului a stat “ Metodologia de proiectare a cursurilor multimedia şi hipermedia” ce cuprinde următoarele etape: Analiza cerinţelor de instruire, Proiectarea preliminară a aplicaţiei (cursului), Dezvoltarea aplicaţiei (cursului), Implementarea aplicaţiei (cursului), Evaluarea şi întreţinerea aplicaţiei (cursului). Pentru prezentarea tuturor cursurilor realizate în cadrul grantului a fost generată seria “Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S 39691 “ în care apare lucrarea Elemente de ştiinţa şi ingineria materialelor, Editura ILEX şi Editura Universităţii PETROL – GAZE din Ploiesti.
iii

REMARCI: • Toate lucrările din seria “Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S 39691“ se află pe site-ul Universităţii PETROL – GAZE din Ploiesti şi sunt disponibile pe CD-ROM. • Autorii lucrărilor sunt cadre didactice ale Universităţii, de la catedrele: Informatică, Tehnologia Construcţiei de Utilaj Petrolier, Forajul Sondelor, Chimie, Filologie. Îmi exprim convingerea că prin realizarea acestui proiect se va reuşi o concordanţă a procesului de învăţământ din Universitatea PETROL – GAZE din Ploiesti cu tendinţele internaţionale. DESPRE CARTE Lucrarea “Elemente de ingineria şi ştiinţa materialelor” cuprinde informaţiile esenţiale privind structura şi proprietăţile principalelor categorii de materiale folosite în tehnică şi poate constitui un ghid valoros pentru alegerea raţională a materialelor necesare diferitelor aplicaţii industriale. Lucrarea este structurată în două volume. Primul volum conţine noţiunile fundamentale privind structura si proprietăţile mecanice ale metalelor şi aliajelor şi informaţiile principale privind structura, proprietăţile şi tratamentele termice ale materialelor metalice cu cea mai mare pondere de utilizare industrială: fontele şi oţelurile. Cel de-al doilea volum al lucrării cuprinde informaţiile principale privind structura, proprietăţile şi domeniile de utilizare ale altor categorii de materiale: metalele şi aliajele neferoase, sticlele şi materialele ceramice, plastomerii şi elastomerii, materialele compozite şi materialele sinterizate. Fiecare capitol al lucrării este prevăzut cu teste de autoevaluare şi aplicaţii, care permit utilizatorilor să-şi autoaprecieze nivelul de pregătire şi nivelul de competenţă în folosirea independentă şi corectă a cunoştinţelor dobândite la soluţionarea unor probleme concrete.

Prof.dr.ing. Liviu Dumitraşcu Prorector Director Grant C.N.F.I.S. 39691 Coordonatorul seriei “Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S 39691“

iv

CUVÂNTUL AUTORILOR
Lucrarea Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor a fost concepută astfel încât să constituie un instrument util şi eficient pentru pregătirea individuală la disciplina Studiul materialelor, prevăzută în planul de învăţământ al studenţilor anului I, specializările Utilaj Tehnologic Petrolier şi Utilaj Tehnologic pentru Transportul şi Depozitarea Hidrocarburilor, de la Facultatea de Inginerie Mecanică si Electrică din cadrul Universităţii Petrol – Gaze din Ploiesti. Ea poate fi utilizată cu bune rezultate şi de studenţii care se pregătesc în alte specializări inginereşti, precum şi de tehnicienii şi inginerii care doresc să-şi aprofundeze sau să-şi reactualizeze cunoştinţele în domeniul materialelor. Lucrarea are ca obiect prezentarea structurii si proprietăţilor materialelor folosite în tehnică, precizarea legăturilor (corelaţiilor) dintre compoziţia chimică, structura si proprietăţile acestor materiale şi evidenţierea modificărilor de structură şi proprietăţi care se produc ca urmare a prelucrării materialelor prin diverse procedee tehnologice, scopul principal urmărit fiind însuşirea principiilor, legităţilor şi mecanismelor care stau la baza obţinerii materialelor cu structura corespunzătoare asigurării proprietăţilor impuse de utilizarea lor în diverse aplicaţii tehnice. Deoarece principalele aplicaţii tehnice avute în vedere sunt cele din domeniul maşinilor, utilajelor şi echipamentelor petroliere, materialele care au în prezent şi în viitorul apropiat cea mai mare pondere de utilizare sunt materialele metalice (metalele şi aliajele) şi ca urmare partea din lucrare destinată studierii acestor materiale este cea mai consistentă. Sunt studiate însă în lucrare şi celelate categorii de materiale folosite în tehnică: sticlele şi materialele ceramice, materialele pe bază de substanţe macromoleculare (plastomerii şi elastomerii), materialele obţinute prin agregare de pulberi şi materiale compozite durificate cu fibre. Volumul de faţă, cel de-al doilea al lucrării, conţine capitolele: Oţelurile şi fontele aliate; Oţelurile şi fontele comerciale; Structurile şi proprietăţile aliajelor neferoase; Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor; Structurile şi proprietăţile polimerilor; Structurile şi proprietăţile materialelor compozite; Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi; Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice. Adresăm cele mai calde mulţumiri celui care a făcut posibilă publicarea acestei lucrări (prof. dr. ing. Liviu Dumitraşcu ) şi colegilor care au realizat recenzia stiinţifică a lucrării (prof.dr.ing. Vlad Ulmanu şi prof. dr. ing. Ioan Tudor). Urăm utilizatorilor succes în însuşirea cunoştinţelor privind structurile şi proprietăţile materialelor şi aşteptăm cu deosebit interes sugestiile lor pentru îmbunătăţirea ediţiei viitoare a lucrării.

Autorii Ploieşti 30 iulie 2002
v

Seria
Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S. 39691
Liviu Dumitraşcu şi colectiv

(Borland) PASCAL în 13 conversaţii
Stelian Guţu

Tehnologiile informaţiei şi comunicaţiiilor. Mijloace multimedia
Gheorghe Zecheru şi Gheorghe Drăghici

Elemente de ştiinţa şi ingineria materialelor. Volumul 1
Ana Maria Burlan şi Andreea Negulescu

Compendiu de gramatică franceză cu exerciţii
Mihai Hotinceanu

Probleme şi lucrări de laborator de electromagnetism
Gabriel Marcu

Clase Java pentru metode numerice
Vlad Ulmanu

Tehnologia fabricării şi reparării utilajului petrolier
Mihai Pascu Coloja

Cercetarea sondelor în pompaj cu ajutorul metodelor acustice
Mihail Minesccu şi Ion Nae

Tehnologii şi utilaje în construcţia de maşini
Alexandra Şchiopescu, Maria Moraru, Anca Sterry, Ana Dincă, Ileana Cameniţă

Chimie generală. Aplicaţii numerice
Octav Pântea, Stelian Neagoe, Dorina Matei, Eva Trâmbiţaşu, Daniela Popovici

Bazele chimiei analitice calitative şi cantitative. Probleme şi întrebări
Şerban Vasilescu, Virgiliu Talle, Dorin Bădoiu

Rezistenţa materialelor. Tehnici de calcul şi proiectare
Constantin Ionescu , Liviu Băloiu şi colectiv

Introducere în problematica mediului înconjurător
vi

2. OŢELURILE ŞI FONTELE COMERCIALE ……………………………….CUPRINS Volumul 1 1.1.1.4. Oţelurile carbon de calitate …………………………………….1. Interacţiunea elementelor de aliere cu carbonul ……………………...……… 64 8. 53 8. TRATAMENTELE TERMICE LA OŢELURI ŞI FONTE Volumul 2 Cuvânt înainte ……………………………………………………………………….. Oţelurile carbon cu destinaţie generală …………………………………….. 64 8. Introducere …………………………………………………………. 69 8.……… 14 7..5...2. Particularităţile realizării construcţiilor sudate …………………... 7 7...……..5..5... 71 1 . Interacţiunea elementelor de aliere cu fierul ……………………………….…….....5. 65 8.………. Simbolizarea oţelurilor comerciale …………………………….1...2.. 5 7.. 35 Teste de autoevaluare …………………………………………………………….....1.. Oţelurile carbon de uz general …………………………………. 66 8.. NOTIUNI GENERALE DESPRE METALE 2. Clasele structurale de oţeluri şi fonte aliate ………………………. 16 7. i Cuvântul autorilor ………………………………………………………………….……. Oţelurile pentru construcţii sudate ………………………………….. STUDIUL ALIAJELOR DIN SISTEMUL FIER-CARBON 5..2.……... OŢELURILE ŞI FONTELE ALIATE …………………………………..4..…….. 35 Aplicaţii …………………………………………………………………. TRANSFORMĂRILE STRUCTURALE ÎN STARE SOLIDĂ LA OŢELURI ŞI FONTE 6.. Clasificarea şi simbolizarea oţelurilor comerciale …………………... NOŢIUNI GENERALE DESPRE ALIAJE 3...…….….2.2.. 23 Cuvinte cheie …………………………………………………………………. Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini ………………………. PROPRIETĂŢILE MECANICE ALE MATERIALELOR METALICE 4.……… 5 7..……….3.. Influenţele elementelor de aliere asupra trnsformărilor structurale în stare solidă ale oţelurilor şi fontelor………………………………………. 34 Bibliografie ………………………………………………………………………. Formarea CUS la sudarea prin topire a oţelurilor ………………. Clasificarea oţelurilor comerciale ……………………………………… 55 8.. 55 8.. 38 8....3.……… 59 8. 53 8. Introducere ………………………………………………………….3.3. v 7. 69 8.2..………...

…….6... 80 8.……..……..... 131 9.. Aliajele Al − Mg ……………………………………………….2....5.. Oţelurile aliate pentru scule ……………………………………. Oţelurile pentru piese turnate ………………………………….7. 77 8. Cuprul şi aliajele pe bază de cupru ………………………………………….……. 86 8.…….7. Oţelurile rezistente la coroziune ……………………………………... Aliajele Al – Cu ………………………………………………………...……….. Aluminiul şi aliajele pe bază de aluminiu ……………………….. 102 8...………….6..4.9.8.……... 98 8.. Alte oţeluri cu destinaţii sau caracteristici speciale ……………………….2.. 147 9.... 154 9.....8..... Introducere …………………………………………………………. Fontele cu destinaţie precizată …………………………………. 131 9... Alamele …………………………………………………………. 73 8.……. Oţelurile cu granulaţie fină pentru construcţii sudate ………….....2. Aliajele Cu − Ni ……………………………………………………….6. 108 8... 105 8.5. 113 8.. 163 9.. Oţelurile slab aliate cu rezistenţă mecanică ridicată …………….. 148 9.3.4.……..…….6.. Oţelurile pentru arcuri ………………………………………….3.3.……. Oţelurile patinabile ……………………………………………………... Fontele comerciale ………………………………………………….7.1.. Oţelurile cu coeficient de dilatare termică controlat ………………….6. Oţelurile rezistente la uzare şi tenace …………………………………... Modificarea aliajelor neferoase ……………………………………. 110 8.…….3.6. Oţelurile carbon pentru scule …………………………………...……... Fontele cu destinaţie generală ………………………………….1.. Simbolizarea metalelor şi aliajelor neferoase comerciale …………………..5. 99 8...8... Simbolizarea fontelor comerciale ……………………………….1.9. Aliajele Al – Zn ………………………………………………. 170 9.6.3. 109 8... 114 8..6.………. Bronzurile …………………………………………………………….2.3... 168 9... 120 Bibliografie ……………………………………………………………………… 121 Teste de autoevaluare ……………………………………………………………....7.……. 136 9.. 122 Aplicaţii …………………………………………………………………... Oţelurile inoxidabile şi refractare ………………………………..5.5... 125 9.……….. 113 8. 86 8. 152 9..5..4...8......6.1.....5..8. Oţelurile pentru rulmenţi ……………………………………….8.……….…….4..…….5.. 75 8......... STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE METALELOR ŞI ALIAJELOR NEFEROASE …………………………………….. Oţelurile pentru scule ……………………………………………….2.……... Aliajele Al – Si …………………………………………………. 170 2 ...5.……... 162 9.. 142 9. 105 8. Transformările structurale în ZIT la sudarea prin topire a oţelurilor …….5.……..8. 107 8.1.. 76 8. Oţelurile nealiate pentru construcţii sudate …………………….…….2. 118 Cuvinte cheie ……………………………………………………………. Tratamentele termice la aliajele neferoase …………………….…….9.1.9.8.. Oţelurile pentru aparate şi recipiente sub presiune ……………..5..1. 112 8.6.... 137 9.. 100 8.…….2.... Oţelurile cu rezistenţă mecanică foarte ridicată ………………………...

.........5. 197 10. 202 10.. Aliajele antifricţiune …………………………………………….....1.1... Principalele tipuri de materiale polimerice ……………………….4. 184 Cuvinte cheie ……………………………………………………………..4. Introducere ………………………………………………………………… 229 11..……. 207 10.7.5.....4.…….3.2.. 220 Bibliografie ……………………………………………………………………… 221 Teste de autoevaluare ……………………………………………………………...4..4.4..5. 233 11.. Materialele ceramice silicatice ……………………………….. 187 Teste de autoevaluare …………………………………………………………….. 238 11. 180 9. Materialele termoplaste ………………………………………. 177 9.. Materialele ceramice ……………………………………………….……..... Titanul şi aliajele pe bază de titan ………………………………………….……. Aliajele cu memoria formei ……………………………………………...8...3. Materialele elastomerice (cauciucurile) …………………………….……….……...4. 222 Aplicaţii ………………………………………………………………….8. Introducere ………………………………………………………………….. 254 11.. 186 Bibliografie ………………………………………………………………………... Materialele termorigide ……………………………………….2......……....8.2.6.……......4.5.1.. Caracterizarea generală a polimerilor ………………………………. 192 10.. Aliajele superplastice ………………………………………………….……..1.. Alte metale şi aliaje neferoase ……………………………………….……... 225 11... 250 11. 172 9.4.2. 250 11.. 198 10..……. 229 11. Cimentul …………………………………………………………………… 219 Cuvinte cheie ……………………………………………………………. Materialele refractare …………………………………………. 236 11.. Proprietăţile polimerilor …………………………………………………… 236 11.... Sticlele ……………………………………………………………………. 215 10..2.……….3. Aditivii materialelor polimerice …………………………………….1. 231 11.……. 207 10.. 210 10. 177 9...…….3.5.……….8.…….. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR CERAMICE ŞI STICLELOR …………………………. Principalele proprietăţi ale ceramicelor şi sticlelor ………………... 182 9. 251 11.2. Materialele ceramice neoxidice ……………………………………… 214 10. Structura polimerilor ………………………………………………………..……. 219 10.1.7. Materialele vitroceramice …………………………………………..……….8.……. 257 3 . 255 Cuvinte cheie …………………………………………………………….5.9....3.. Materialele ceramice oxidice …………………………………. Aliajele pentru lipire …………………………………………….. Reacţiile de sinteză a polimerilor …………………………………..... Structura ceramicelor şi sticlelor …………………………………. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE POLIMERILOR ………………. 211 10.…….... 197 10..4. Proprietăţile mecanice ale polimerilor ………………………....4.……... 187 Aplicaţii …………………………………………………………………..

14. Lemnul – material compozit natural ………………………………. 302 13.4. 353 Elements of materials science and engineering (Abstract) ………………....…….4......……... 321 321 322 334 341 341 342 343 Grila de verificare a testelor de autoevaluare ……………………………..Bibliografie ………………………………………………………………………. Aplicaţii …………………………………………………………………. ALEGEREA MATERIALELOR PENTRU APLICAŢIILE TEHNICE .…….... Introducere …………………………………………………………...... 259 Aplicaţii ………………………………………………………………….. Bibliografie …………………………………………………………………….. Introducere ………………………………………………………………… 267 12...2.. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR COMPOZITE ………………………………. 292 Teste de autoevaluare ……………………………………………………………. 267 12.... Criteriile şi metodele de selecţie a materialelor …………………….. 268 12. Cuvinte cheie …………………………………………………………….1....……. Introducere ………………………………………………………….... Teste de autoevaluare ………………………………………………………….. 291 Bibliografie ……………………………………………………………………….... 263 12.……….…….…….. 314 Bibliografie ………………………………………………………………………. Structurile şi proprietăţile produselor sinterizate …………………...1...……….3..... 307 13... 301 13. 258 Teste de autoevaluare ……………………………………………………………..2. Transformările structurale la presarea şi sinterizarea pulberilor …………........ 292 Aplicaţii …………………………………………………………………... 274 12.……….... Un studiu de caz privind alegerea materialelor ……………………... Materiale compozite durificate cu fibre …………………………………… 284 Cuvinte cheie …………………………………………………………….. 315 Aplicaţii …………………………………………………………………. Estimarea caracteristicilor fizico-mecanice ale materialelor compozite .………. 295 13. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR REALIZATE PRIN AGREGARE DE PULBERI …………….………...3.... 14... 301 13.... 352 Index ……………………………………………………………………………... Obţinerea şi caracterizarea pulberilor …………………………………….. 14.……….1.……. 317 14.... 312 Cuvinte cheie …………………………………………………………….…….....……….……..……..3..... 357 4 .... 315 Teste de autoevaluare …………………………………………………………….2....

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

Capitolul 7

OŢELURILE ŞI FONTELE ALIATE

7.1. Introducere
Oţelurile aliate sunt acele oţeluri care conţin, pe lângă componentele specifice (fierul – componentul de bază şi carbonul – componentul de aliere principal), elementele însoţitoare (manganul, siliciul etc.) şi impurităţile tipice (sulful, fosforul etc.) oţelurilor carbon, şi alte componente (denumite generic elemente de aliere EA), introduse în mod intenţionat şi în cantitate suficientă la elaborare, cu scopul de a conferi acestor aliaje anumite structuri şi proprietăţi. În contextul acestei definiţii, un component al unui oţel este considerat element de aliere, dacă concentraţia în care a fost introdus la elaborarea oţelului depăşeşte concentraţia până la care acest component se încadrează în categoria elementelor însoţitoare sau concentraţia maximă admisă când componentul are efectele unei impurităţi a oţelului. Astfel, având în vedere datele prezentate în scap. 4.3, oţelurile se consideră aliate cu mangan, dacă %Mnm > 0,8 %, cu siliciu, dacă %Sim > 0,5 %, cu fosfor, dacă %Pm > 0,06 % etc., în timp ce alte componente, cum ar fi cromul, nichelul, molibdenul, vanadiul, titanul, niobiul, wolframul, borul etc., care nu sunt specifice compoziţiei oţelurilor carbon industriale, capătă statutul de elemente de aliere oricare ar fi concentraţia în care au fost introduse (intenţionat) la elaborarea oţelurilor. În practică, pentru a exprima gradul de aliere al unui oţel se utilizează ca indicator suma concentraţiilor masice ale elementelor de aliere (exceptând carbonul) conţinute de acesta Sa ( S a = ∑ % EAmj , EAj, j = 1 … n, fiind elementele
j =1 n

de aliere introduse la elaborarea oţelului, iar %EAmj - concentraţiile masice ale acestor elemente), iar oţelurile aliate se clasifică în: oţeluri slab aliate, având Sa< 5 %, oţeluri mediu aliate, având 5 % ≤ Sa < 10 % şi oţeluri înalt (bogat) aliate, având Sa ≥ 10 %.
5

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

În mod similar, fontele aliate (denumite şi fonte speciale) sunt acele fonte care conţin, pe lângă componentele specifice, elementele însoţitoare şi impurităţile tipice fontelor albe (fără grafit în structură), cenuşii sau modificate (cu grafit în structură), şi alte componente (numite generic elemente de aliere), introduse în mod intenţionat şi în cantitate suficientă la elaborare, cu scopul de a conferi acestor aliaje anumite structuri şi proprietăţi. În contextul acestei definiţii, printr-un raţionament similar celui utilizat în cazul oţelurilor, sulful, în concentraţii %Sm < 0,15 % şi fosforul, în concentraţii %Pm < 0,6 %, considerate impurităţi, manganul, în concentraţii %Mnm < 1,5 %, siliciul, în concentraţii %Sim < 0,5…1,0 % la fontele albe sau %Sim < 3,5…4,5 % la fontele cenuşii sau modificate şi componentele introduse (în concentraţii mici) în cursul operaţiilor de modificare şi postmodificare (magneziu, ceriu, calciu, bariu, titan, zirconiu, aluminiu), considerate elemente însoţitoare, nu reprezintă elemente de aliere ale fontelor; aceste componente, introduse la elaborarea fontelor în concentraţii mai mari decât cele până la care se consideră impurităţi sau elemente însoţitoare, constituie elemente de aliere ale fontelor, iar componentele care nu sunt specifice compoziţiei fontelor albe, cenuşii sau modificate industriale, cum ar fi cromul, nichelul, molibdenul, vanadiul etc., au statutul de elemente de aliere oricare ar fi concentraţia în care au fost introduse (intenţionat) la elaborarea fontelor. Pentru a exprima gradul de aliere al unei fonte se poate utiliza, ca şi la oţeluri, indicatorul Sa, iar fontele aliate se clasifică în: fonte slab aliate, având Sa< 5 %, fonte mediu aliate, având 5 % ≤ Sa < 10 % şi fonte înalt (bogat) aliate, având Sa ≥ 10 %. Elementele de aliere se pot găsi în structurile oţelurilor şi fontelor, în funcţie de caracteristicile lor fizico – chimice (raza atomică, valenţa, electronegativitatea, tipul structurii cristaline, afinitatea chimică faţă de fier, carbon, elemente însoţitoare şi impurităţi) şi de concentraţiile în care sunt introduse la elaborarea acestor aliaje, în următoarele forme: a) dizolvate (prin substituţie sau interstiţial) în soluţiile solide specifice structurii aliajelor fier – carbon, soluţii denumite în acest caz ferită aliată şi austenită aliată; b) dizolvate în structura cristalină a cementitei, denumită în acest caz cementită aliată; c) legate sub formă de carburi proprii; d) combinate chimic cu fierul sub formă de compuşi intermetalici; e) legate sub formă de incluziuni nemetalice (oxizi, sulfuri, silicaţi) sau libere sub formă de cristale de metal pur. Primele trei forme de existenţă a elementelor de aliere sunt cele care corespund frecvent structurii oţelurilor şi fontelor aliate. Formele de existenţă d) şi e) sunt rar întâlnite, deoarece: * fierul formează compuşi intermetalici cu unele elemente de aliere numai dacă concentraţiile acestora sunt ridicate (de exemplu, fierul cu cromul formează compusul, de tip fază sigma, FeCr, caracterizat printr-o valoare de bază a concentraţiei cromului %Crm ≅ 45 %, cu vanadiul – compusul, de tip fază sigma,
6

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

FeV, având %Vm ≅ 48 %, cu molibdenul - compuşii Fe3Mo2, având %Mom ≅ 53 % şi FeMo, având %Mom ≅ 66 %, cu wolframul – compusul, de tip fază Laves, Fe2W, având %Wm ≅ 63 % şi compusul Fe3W2, având %Wm ≅ 68 %, cu titanul – compusul FeTi, având %Tim ≅ 52 %, iar cu niobiul – compusul, de tip fază Laves, Fe2Nb, având %Nbm ≅ 52 %); ca urmare, existenţa unor astfel de compuşi este caracteristică exclusiv oţelurilor şi fontelor înalt aliate cu astfel de elemente; * incluziunile nemetalice sunt (în mod obişnuit, datorită efectelor negative pe care le are prezenţa acestora - v. scap. 4.3.2 şi 4.3.3) faze nedorite ale structurii oţelurilor şi fontelor şi, ca urmare, legarea elementelor de aliere sub formă de incluziuni se realizează numai accidental, de obicei când nu se alege corect momentul introducerii acestor elemente în procesul tehnologic de elaborare; de exemplu, titanul, care are afinitatea chimică faţă de oxigen (puterea de dezoxidare) mai mare decât a siliciului şi aluminiului, introdus într-un oţel lichid înainte de finalizarea proceselor de dezoxidare (v. scap. 4.3.2) participă intens la realizarea acestor procese şi se va găsi în structura oţelului legat sub formă de incluziuni oxidice, diminuându-şi astfel activitatea ca element de aliere.

7.2. Interacţiunea elementelor de aliere cu fierul
Majoritatea elementelor de aliere sunt solubile în fier, formând cu acesta soluţii solide (în care, evident, fierul este solventul, iar elementele de aliere sunt componentele solut). Prezenţa elementelor de aliere dizolvate (împreună cu carbonul) în structura cristalină a fierului determină modificarea valorilor punctelor critice de transformare în stare solidă a acestuia. Unele elemente de aliere, cum ar fi cromul, siliciul, molibdenul, woframul, vanadiul, niobiul, având structura cristalină de tip CVC, sunt izomorfe cu Feα (şi Feδ), au o bună solubilitate în această modificaţie a fierului şi determină extinderea domeniilor de stabilitate a feritei (şi feritei delta) şi restrângerea domeniilor de stabilitate a austenitei, mărind temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feα ⇔ Feγ (punctul critic tc1 ≡ A3) şi micşorând temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feγ ⇔ Feδ (punctul critic tc2 ≡ A4). Elementele având influenţele menţionate anterior sunt denumite elemente de aliere alfagene sau elemente de aliere feritizante (notate generic EAα). Aşa cum se observă în figura 7.1 a, care prezintă configuraţia generală a diagramelor de echilibru ale sistemelor binare Fe – EAα, prezenţa elementelor de aliere alfagene determină domenii de existenţă a fazei γ ≡ Feγ(EAα) foarte înguste şi domenii foarte extinse de stabilitate a fazei α ≡ Feα(EAα); la aliajele unui astfel de sistem, caracterizate
7

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

prin %EAα ≥ a%, structura la orice temperatură corespunzătoare stării solide este alcătuită numai din cristalele fazei α ≡ Feα(EAα), fiind suprimată posibilitatea realizării transformărilor alotropice de tipul Feα ⇔ Feγ şi eliminată astfel posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (de tipul α ⇔ γ).

Fig. 7.1. Configuraţia generală a diagramelor de echilibru ale sistemelor binare de tipul: a – Fe – EAα; b – Fe − EAγ

Efectele anterior menţionate ale elementelor de aliere alfagene se menţin şi în cazul aliajelor ternare Fe – C − EAα (oţeluri şi fonte aliate cu elemente alfagene), în structura cărora faza α ≡ Feα(C, EAα) este ferita aliată, iar faza γ ≡ Feγ(C, EAα) este austenita aliată; aşa cum se observă în figura 7.2, care prezintă diagramele pseudobinare corespunzătoare la trei concentraţii masice (constante) de Si ≡ EAα; în aliajele ternare Fe – C – Si ≡ EAα , creşterea concentraţiei Si ≡ EAα determină îngustarea progresivă a domeniilor cu austenită aliată, lărgirea substanţială a domeniilor cu ferită aliată şi, ca o consecinţă, ridicarea substanţială a punctului critic A1 (creşterea temperaturii la care se poate realiza, în condiţii de echilibru, transformarea eutectoidă γ ⇔ α + Fe3C). Evident, când concentraţia de elemente de aliere alfagene %EAα ≥ a%, la orice temperatură corespunzătoare stării solide, oţelurile aliate au o structură monofazică feritică (sau o structură alcătuită din ferită şi mici conţinuturi de carburi), iar fontele aliate au o structură alcătuită din ferită şi carburi primare sau grafit, fiind suprimată posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (care presupun existenţa posibilităţii de realizare a transformărilor
8

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

alotropice de tipul Feα ⇔ Feγ); oţelurile sau fontele aliate care prezintă aceste particularităţi structurale sunt denumite oţeluri aliate feritice sau fonte aliate feritice.

Fig.7.2. Diagramele de echilibru pseudobinare ale aliajelor sistemului ternar Fe – C – Si ≡ EAα cu %Sim = 2,5 %; %Sim = 5,0 % şi %Sim = 7,5 %

Unele elemente de aliere, cum ar fi nichelul şi manganul, având structura cristalină de tip CFC, sunt izomorfe cu Feγ , au o bună solubilitate în această modificaţie a fierului şi determină extinderea domeniilor de stabilitate a austenitei şi restrângerea domeniilor de stabilitate a feritei (şi feritei delta), micşorând temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feα ⇔ Feγ (punctul critic tc1 ≡ A3) şi ridicând temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feγ ⇔ Feδ (punctul critic tc2 ≡ A4).
9

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

Elementele având influenţele menţionate anterior sunt denumite elemente de aliere gamagene sau elemente de aliere austenitizante (notate generic EAγ). Aşa cum se observă în figura 7.1 b, care prezintă configuraţia generală a diagramelor de echilibru ale sistemelor binare Fe – EAγ, prezenţa elementelor de aliere gamagene determină domenii de existenţă a fazei α ≡ Feα(EAγ) foarte înguste şi domenii foarte extinse de stabilitate a fazei γ ≡ Feγ(EAγ); la aliajele unui astfel de sistem, caracterizate prin %EAγ ≥ b%, structura la orice temperatură corespunzătoare stării solide este alcătuită numai din cristalele fazei γ ≡ Feγ(EAγ), fiind suprimată posibilitatea realizării transformărilor alotropice de tipul Feγ ⇔ Feα şi eliminată astfel posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (de tipul γ ⇔ α). Efectele anterior menţionate ale elementelor de aliere alfagene se menţin şi în cazul aliajelor ternare Fe – C − EAγ (oţeluri şi fonte aliate cu elemente gamagene), în structura cărora faza α ≡ Feα(C, EAγ ) este ferita aliată, iar faza γ ≡ Feγ(C, EAγ) este austenita aliată; aşa cum se observă în figura 7.3, care prezintă diagramele pseudobinare corespunzătoare la trei concentraţii masice (constante) de Mn ≡ EAγ; în aliajele ternare Fe – C – Mn ≡ EAγ , creşterea concentraţiei Mn ≡ EAγ determină îngustarea progresivă a domeniilor cu ferită aliată, lărgirea substanţială a domeniilor cu austenită aliată şi, ca o consecinţă, coborârea substanţială a punctului critic A1 (micşorarea temperaturii la care se poate realiza, în condiţii de echilibru, transformarea eutectoidă γ ⇔ α + Fe3C). Evident, când concentraţia de elemente de aliere gamagene %EAγ ≥ b %, la orice temperatură corespunzătoare stării solide, oţelurile aliate au o structură monofazică austenitică, iar fontele aliate au o structură alcătuită din austenită şi grafit, fiind suprimată posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (care presupun existenţa posibilităţii de realizare a transformărilor alotropice de tipul Feγ ⇔ Feα); oţelurile sau fontele aliate care prezintă aceste particularităţi structurale sunt denumite oţeluri aliate austenitice sau fonte aliate austenitice. Considerând (în mod schematic, simplificat) că influenţele elementelor de aliere se manifestă prin modificarea poziţiilor liniilor şi punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Fe – Fe3C, aşa cum se prezintă în figura 7.4, aspectele anterior prezentatate se pot sintetiza astfel: • elementele de aliere alfagene (cromul, siliciul, molibdenul etc.) determină extinderea domeniilor de existenţă a feritei şi restrângerea domeniilor de stabilitate a austenitei (v. fig. 7.4 a); la concentraţii mari de elemente alfagene posibilitatea realizării transformării alotropice Feα ⇔ Feγ este suprimată şi se obţin oţeluri sau fonte aliate feritice, care nu prezintă transformări de fază în stare solidă de tipul α ⇔ γ;
10

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

• elementele de aliere gamagene (manganul, nichelul etc.) determină extinderea domeniilor de existenţă a austenitei şi restrângerea domeniilor de stabilitate a feritei (v. fig. 7.4 b); la concentraţii mari de elemente gamagene posibilitatea realizării transformării alotropice Feγ ⇔ Feα este anulată şi se obţin oţeluri sau fonte aliate austenitice, care nu prezintă transformări de fază în stare solidă de tipul γ ⇔ α;

Fig.7.3. Diagramele de echilibru pseudobinare ale aliajelor sistemului ternar Fe – C – Mn ≡ EAγ cu %Mnm = 3,0 %; %Mn m = 13,0 % şi %Mn m = 20,0 %

11

alungirea procentuală după rupere A. abscisa %Cm = 0.) au şi elementele de aliere dizolvate în austenită.6 sunt prezentate diagramele de variaţie a principalelor caracteristici mecanice ale feritei (rezistenţa la tracţiune Rm.5). b – elementele de aliere gamagene Elementele de aliere dizolvate în ferită sau austenită influenţează proprietăţile fizico – mecanice ale acestor faze. • elementele de aliere deplasează punctul E (având. ca urmare. aşa cum s-a specificat în scap. 7. 4. influenţe similare (creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii. aşa cum s-a specificat în scap. oţelurile aliate care prezintă aceste particularităţi structurale sunt denumite oţeluri aliate ledeburitice. fig. Fig.4. 12 . În figura 7. abscisa %Cm = 2.7. Schema modificării liniilor şi punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Fe-Fe3C de către: a – elementele de aliere alfagene.4 şi 7.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • elementele de aliere modifică poziţia punctului critic de transformare în stare solidă tPSK ≡ A1 şi deplasează punctul S (având.2. corespunzătoare concentraţiei carbonului în perlită) spre concentraţii ale carbonului mai reduse (v. 4. menţinerea constantă sau diminuarea plasticităţii etc.77 %.2. duritatea Brinell HBS şi energia de rupere la încercarea la încovoiere prin şoc KV) în funcţie de concentraţiile masice ale diverselor elemente de aliere dizolvate în aceasta.11 %) devine posibilă producerea transformării eutectice şi apariţia în structura lor de echilibru a unor mici cantităti de ledeburită (constituent specific structurii fontelor albe). la unele oţeluri aliate (aliaje caracterizate prin concentraţii masice de carbon %Cm ≤ 2.11 %) spre concentraţii ale carbonului mai scăzute şi.

b − A = f2(%EAm). d − KV = f4(%EAm) 13 .6. 7. c − HBS = f3(%EAm). b – concentraţiei masice a carbonului în perlită Fig.5.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. Influenţele elementelor de aliere asupra: a – poziţiei punctului critic A1. 7. Influenţa elementelor de aliere asupra caracteristicilor mecanice ale feritei: a – Rm = f1(%EAm).

W. Ca urmare. Co3C) nu apar în mod obişnuit în structurile oţelurilor sau fontelor aliate. 4. din această categorie fac parte. cementita aliată cu crom poate avea %Crat ≤ 25 %. Ti Elementul de aliere cel mai carburigen CREŞTE AFINITATEA FAŢĂ DE CARBON În cazul elementelor de aliere carburigene. care formează carburi stabile. ce are caracteristicile unei faze bertholide. astfel: Fe. scap. în funcţie de modul în care interacţionează cu carbonul. cu formula generală (Fe. Cr. în structura căreia atomii elementelor de aliere înlocuiesc în diverse proporţii atomii de fier (de exemplu. wolframul). molibdenul. care împiedică formarea carburilor sau produc descompunerea carburilor existente şi asigură apariţia grafitului (carbonului liber) ca fază structurală a fontelor şi (uneori) a oţelurilor (v. iar cementita aliată cu wolfram poate avea %Wat ≤ 1 %).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 7.3. în această situaţie se pot afla elementele de aliere cu afinitate faţă de carbon apropiată de cea corespunzătoare fierului (manganul. • elemente care reacţionează cu carbonul. Interacţiunea elementelor de aliere cu carbonul Elementele de aliere introduse la elaborarea oţelurilor şi fontelor se pot clasifica. de exemplu. Mo. principalele elemente de aliere care fac parte din această categorie sunt siliciul.4). aluminiul şi cuprul. dar şi de concentraţiile în care se găsesc acestea în oţeluri şi fonte şi de solubilitatea lor în ferită şi austenită.1). ale căror carburi (Ni3C. ce pot exista ca faze distincte în structurile oţelurilor şi fontelor aliate. în funcţie de afinitatea lor faţă de carbon (crescătoare odată cu mărirea deficitului de electroni în substraturile atomice d. cromul. se pot defini următoarele tipuri de situaţii privind existenţa elementelor de aliere carburigene în structurile oţelurilor şi fontelor: a) elementele de aliere sunt dizolvate în cementită prin substituirea parţială a atomilor de fier din structura cristalină a acesteia. Ta. cementita aliată cu mangan poate avea %Mnat ≤ 100 %.7). Nb. cementita aliată cu molibden poate avea %Moat ≤ 3 %. aşa cum se poate observa în fig. Componentul de bază al oţelurilor şi fontelor Mn. tabelul 1.EA)3C. nichelul şi cobaltul. dar carburile pe care le formează au stabilitate redusă. elemente ce pot fi ierarhizate. din această categorie fac parte metalele de tranziţie situate în tabloul periodic al elementelor la stânga fierului (v. • elemente carburigene. astfel: • elemente grafitizante. interacţiunea cu carbonul depinde nu numai de afinitatea lor faţa de acest element. 7. V. 14 . nichelul. Zr. care formează cementită aliată.

în această situaţie se pot încadra cromul. 3. molibdenul şi wolframul. influenţelor pe care le au asupra proprietăţilor mecanice ale acestor aliaje depind în măsură importantă de forma. în timp ce carburile globulare fine. care se dizolvă relativ uşor în austenită (la încălzirea oţelurilor sau fontelor aliate) şi de tipul EAC. c) elementele de aliere nu se dizolvă în cementită şi formează (oricare ar fi concentraţia în care au fost introduse în oţeluri sau fonte) carburi proprii greu fuzibile.7.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Ti [Ar]3d24s2 V [Ar]3d34s2 Cr [Ar]3d54s1 Mn [Ar]3d54s2 Fe [Ar]3d64s2 Co [Ar]3d74s2 [Ar] ≡ 1s22s22p63s23p6 [Kr] ≡ [Ar] 3d104s24p6 [Xe] ≡ [Kr] 4d105s25p6 Ni [Ar]3d84s2 Cu [Ar]3d104s1 Zr [Kr]4d25s2 Nb [Kr]4d45s1 Mo [Kr]4d55s1 Ta [Xe]5d36s2 W [Xe]5d46s2 elementul chimic configuraţia electronică Elemente carburigene ! Elemente care formează carburi instabile Fig. configuraţia electronică şi afinitatea faţă de carbon ale principalelor elemente de aliere din oţeluri şi fonte b) elementele de aliere sunt dizolvate în cementită. uniform distribuite în matricea structurală asigură oţelurilor şi fontelor o combinaţie favorabilă de caracteristici mecanice (cu valori ridicate atât ale caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi duritate. care se dizolvă în cementită (în concentraţiile anterior precizate) şi pot forma şi carburi proprii de tipul EA7C3. 15 . Carburile elementelor de aliere au duritatea mai mare şi fragilitatea mai redusă decât cele corespunzătoare cementitei. zirconiul şi titanul). cu duritate şi stabilitate foarte ridicate.11). vanadiul. carburile primare (ca faze individuale sau în alcătuirea amestecului eutectic) dispuse sub formă de reţea la limitele cristalelor masei metalice de bază a structurii măresc rezistenţa mecanică şi duritatea. care sunt insolubile în austenită. modul de distribuţie şi gradul lor de dispersie în structură (v. dar diminuează considerabil plasticitatea şi tenacitatea oţelurilor sau fontelor. cu structura cristalină cubică sau EA2C. cu structură cristalină complexă. dar formează şi carburi proprii (mai ales când se află în cantităti ce depăsesc solubilitatea lor în cementită). această situaţie este tipică elementelor puternic carburigene (tantalul. Prezentarea schematică a corelaţiei dintre poziţia în tabloul periodic. Deoarece carburile sunt de obicei prezente ca faze minoritare (cu conţinuturi procentuale scăzute) în structura oţelurilor sau fontelor aliate. cu structura cristalină cubică sau EA2C. EA23C6 sau EA6C. 7. niobiul. care formează carburi primare (insolubile în austenită) de tipul EAC. scap. cu structura cristalină de tip hexagonal. cât şi ale caracteristicilor de plasticitate şi tenacitate). cu structura cristalină de tip hexagonal.

A. distribuiţi sub formă de reţele peliculare intercristaline. fig. improprie pentru obţinerea unor structuri şi proprietăţi mecanice convenabile după călirea martensitică. Influenţele elementelor de aliere asupra transformărilor structurale în stare solidă ale oţelurilor şi fontelor Elementele de aliere prezente în compoziţia oţelurilor şi fontelor pot influenţa desfăşurarea şi efectele producerii transformărilor structurale în stare solidă tipice acestor aliaje: transformarea la încălzire a perlitei în austenită. datorită acestei influenţe. zirconul. obţinerea structurilor cu austenită omogenă presupune utilizarea unor valori ale parametrilor de regim ti. 6. scap. • elementele de aliere carburigene (molibdenul.4. wolframul.1). 5. care constituie “bariere” eficiente pentru creşterea granulaţiei austenitei până la temperaturi ridicate (dacă %Alm > 0. efecte similare având şi alierea cu aluminiu. nitrurile sau oxizii de aluminiu se distribuie în structură sub formă de particule izolate şi efectul de blocare a creşterii granulaţiei austenitei este anulat).3. deoarece formează compuşi (carburi sau carbonitruri). scap. 5. reduc tendinţa de creştere a cristalelor de austenită la încălzire şi conferă oţelurilor şi fontelor ereditate granulară fină.4. dacă concentraţia masică a acestui element este %Alm ≤ 0. transforma la răcire a austenitei şi transformarea la încălzire a martensitei (v. τm mai mari decât cele corespunzătoare cazului când piesele sunt confecţionate din oţeluri carbon sau fonte nealiate. chiar şi în concentraţii foarte reduse (corespunzătoare unei microalieri). deplasând spre dreapta curbele c şi d ale diagramei TTT la încălzire (v. molibdenul. cap. deoarece la încălzirea lor prin inducţie cu curenţi de înaltă frecvenţă se produce transformarea perlitei în austenită prin mecanismul fără difuzie (v.1 %. iar la proiectarea pieselor care urmează a fi supuse călirii CIF nu se vor alege ca materiale astfel de oţeluri sau fonte aliate.) diminuează vitezele de desfăsurare a etapelor de dizolvare a cementitei şi/sau carburilor în austenită şi de omogenizare a austenitei.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 7.2). care blochează creşterea cristalelor de austenită până la temperaturi ridicate (v. 5). titanul etc. niobiul. vanadiul etc.6) şi rezultă o structură cu austenită neomogenă şi carburi nedizolvate.1 % şi se asigură formarea unor reţele peliculare submicroscopice de nitruri sau oxizi.). singurul element de aliere care favorizează creşterea granulaţiei 16 .1. vanadiul. la încălzirea pieselor din oţeluri sau fonte aliate cu astfel de elemente în vederea aplicării de TT. Influenţele privind transformarea la încălzire a perlitei în austenită se pot sintetiza astfel: • elementele de aliere care sunt solubile în cementită şi/sau formează carburi stabile (cromul.

ca urmare.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate austenitei este manganul (element solubil în Feγ şi care nu formează carburi proprii) şi. siliciul. vanadiul etc. molibdenul. cuprul) au influenţele anterior prezentate fără a modifica configuraţia curbelor diagramelor de transformare izotermă a austenitei. B. 5. 7.8 Prezentarea schematică a influenţei elementelor de aliere asupra poziţiei curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei • elementele de aliere care nu formează carburi stabile (nichelul. în timp ce elementele de aliere care pot forma carburi (cromul. în compoziţia oţelurilor şi fontelor aliate cu acest element. acestea indicând existenţa a două puncte de maxim cinetic (tMC1 . manganul. aceste influenţe importante ale prezenţei elementelor de aliere în oţeluri sau fonte sunt prezentate schematic de diagramele din figura 7. scap. fig.corespunzător transformării austenitei subrăcite în bainită. trebuie introduse (în cantităţi convenabile) şi elemente de aliere (din gama precizată mai înainte) care să anihileze tendinţa spre obţinerea unei granulaţii grosolane indusă de prezenţa manganului.9 şi 7. corespunzătoare unor oţeluri şi fonte industriale.) produc şi modificări ale formei curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei.4).corespunzător transformării austenitei subrăcite în perlită şi tMC2 . wolframul. Principalele influenţe ale elementelor de aliere asupra transformării la răcire a austenitei sunt următoarele: • elementele de aliere (cu excepţia cobaltului). v. fiind (în marea lor majoritate) solubile în Feγ. măresc stabilitatea austenitei în domeniul transformărilor la răcire prin mecanismele cu difuzie şi intermediar şi deplasează spre dreapta (spre durate mai lungi) curbele diagramelor de transformare izotermă şi termocinetică a austenitei.8 şi sunt ilustrate şi atestate de diagramele TTT din figurile 7.11 a) sau suprimarea posibilităţilor de transformare (deplasarea spre durate foarte lungi a transformărilor) prin mecanismele perlitic (v. fig. destinate confecţionării semifabricatelor şi pieselor care se supun prelucrării prin deformare plastică la cald sau aplicării unor TT.2. 7.11 b) sau 17 . micşorând astfel viteza de răcire critică vrc (v.10. Fig. 7.

7. ca urmare.9. Influenţele elementelor de aliere asupra transformării la răcire a austenitei (prezentate anterior) au câteva implicaţii practice foarte importante: 18 .12. 7. b – oţel aliat cu Ni (%Cm = 0.15.14.13 şi 7. corespunzătoare unor oţeluri şi fonte aliate industriale. Prezentarea comparativă a diagramelor de transformare (izotermă şi termocinetică) a austenitei pentru două oţeluri industriale: a – oţel carbon (%Cm = 0. determină creşterea conţinuturilor procentuale de austenită reziduală din structurile la ta ale oţelurilor sau fontelor călite martensitic.11 c). Fig. %Nim = 5 %) • elementele de aliere (cu excepţia cobaltului şi aluminiului) coboară temperaturile punctelor Ms şi Mf.44 %. aceste influenţe sunt ilustrate sintetic de diagramele din figura 7. caracteristice pentru transformarea austenitei prin mecanismul fără difuzie (transformarea martensitică) şi. fig.44 %). aceste influenţe ale elementelor de aliere care formează carburi (sugerate schematic de diagramele din figura 7. 7.11) sunt ilustrate şi atestate convingător de diagramele TTT din figurile 7.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR bainitic (v.

produsă de prezenţa elementelor de aliere. 6. Prezentarea schematică a infleunţelor elementelor de aliere asupra configuraţiei curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei: a – diagramă cu două puncte de maxim cinetic. b – diagramă cu transformarea perlitică suprimată. ceea ce asigură niveluri mai scăzute ale tensiunilor mecanice reziduale generate de călire şi reduce considerabil riscul deformării excesive sau fisurării acestor piese (chiar şi în cazul când acestea prezintă forme complicate sau detalii constructive cu puternice efecte de concentrare a tensiunilor). determină creşterea substanţială a călibilităţii oţelurilor (v.4 %. c – diagramă cu transformarea baintică suprimată • micşorarea vrc. Prezentarea comparativă a diagramelor de transformare (termocinetică) a austenitei pentru două fonte industriale: a – fontă nodulară nealiată (%Cm = 3. b – fontă nodulară aliată cu Mo (%Cm = 3.2) şi. 19 .10.4. piesele confecţionate din oţeluri aliate se pot căli pe adâncimi mari şi/sau se pot supune călirii martensitice în medii care răcesc mai lent decât mediile de călire tradiţionale (apă.6 %. ca urmare.6 %). scap. ulei).Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. %Sim = 2.75 %) Fig. %Sim = 2.11. 7. 7.4 %. %Mom = 0.

4 %.2 %). %Crm = 2.5 %. %Crm = 0. produsă de prezenţa elementelor de aliere. %Nim = 1 %.3 %) Fig. %Mom = 0. %Nim = 0. %Nim = 0. oţelurile sau fontele aliate care prezintă acestă particularitate structurală sunt denumite oţeluri aliate martensitice (autocălibile) sau fonte aliate martensitice (autocălibile).1 %.2 %) • micşorarea vrc.35 %. produsă de prezenţa elementelor de aliere. 7.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. Diagrama de transformare (izotermă) a austenitei (cu transformarea perlitică suprimată) pentru un oţel aliat (%Cm = 0. Diagramele de transformare (izotermă) a austenitei (cu două puncte de maxim cinetic) pentru: a – un oţel aliat (%Cm = 0. %Sim = 2 %. Diagrama de transformare (izotermă) a austenitei (cu transformarea bainitică suprimată) pentru un oţel aliat (%Cm = 0.8 %) Fig. determină la unele oţeluri şi fonte aliate nerealizarea transformării martensitice prin călirea (răcirea austenitei cu o viteză vr ≥ vrc) până la ta şi menţinerea unor structuri cu masa de bază austenitică după o astfel de călire. • coborârea punctului martensitic superior Ms. %Crm = 0. 7.5 %. 7.13.6 %. %Nim = 1. 20 . 12. permite ca la unele oţeluri şi fonte aliate să se realizeze transformarea austenitei în martensită chiar şi la răcirea (călirea) în aer.14. %Crm = 12 %. b – o fontă aliată (%Cm = 3 %.

16 (curbele a şi b). Influenţele elementelor de aliere asupra transformării la încălzire a martensitei (transformării la revenire a structurilor obţinute prin călirea martensitică a oţelurilor sau fontelor) sunt următoarele: • elementelor de aliere prezente în oţeluri şi fonte produc fenomenul de stabilitate la revenire a structurilor obţinute prin călirea martensitică.3). 5. 15. care se produce deoarece la încălzirea austenitei rezultate la călire (stabilă la ta datorită conţinutului mare de elemente de aliere dizolvate) procesele de difuzie a carbonului şi elementelor de aliere sunt activate. Influenţele elementelor de aliere asupra: a – temperaturii Ms. fenomen ce constă în frânarea proceselor care au loc la revenire (datorită diminuării substanţiale a vitezei de difuzie a carbonului în fier în prezenţa elementelor de aliere) şi deplasarea acestora spre temperaturi mai ridicate şi/sau durate mai mari (v. stabilitatea austenitei se micşorează. 6. aşa cum se poate observa din examinarea diagramei prezentate în figura 7. aşa cum s-a arătat anterior. efectul obţinut prin revenire este diminuat. scap. 7. scap.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. • la oţelurile (cu conţinuturi ridicate de carbon) şi fontele aliate cu elemente care produc coborârea punctului Ms (la care. b – conţinutului procentual de austenită reziduală din structurile la ta ale oţelurilor sau fontelor călite martensitic C.5) a oţelurilor sau fontelor aliate fiind mai mare decât a structurilor care rezultă tratând în acelaşi fel (cu acelaşi regim) oţelurile carbon sau fontele nealiate echivalente (având aceleaşi conţinuturi de carbon. elemente însoţitoare şi impurităti ca şi oţelurile sau fontele aliate). datorită acestui fenomen. se separă particule fine de carburi ale elementelor de aliere. revenirea poate determina apariţia unui fenomen numit durificare secundară. aceasta se transformă în martensită cubică şi rezultă astfel o structură (alcătuită din 21 . τm – v. se obţin prin călirea pâna la ta structuri cu masa de bază austenitică). duritatea structurilor realizate prin revenirea cu un anumit regim (ti.

cu mangan etc. dar cu caracteristicile de tenacitate mai bune. 6. cu crom şi nichel.2 %. %Mom = 0. fenomen care dispare dacă se face o revenire la o temperatură mai mare de 400 oC şi nu mai apare dacă se repetă revenirea la o temperatură situată între 200 oC şi 400 oC (decât dacă revenirea se aplică după o nouă operaţie de călire martensitică).%Crm = 1.45 %.5) cu duritatea mai scăzută. Diagrama variaţiei tenacităţii în funcţie de temperatura de revenire la un oţel aliat care prezintă fenomenul de fragilitate la revenire b) oţelurile revenite timp îndelungat la ti = 450…550 oC şi/sau răcite lent la sfârşitul tratamentului prezintă un nivel scăzut al energiei de rupere KV (devin fragile). fenomen care se manifestă. iar apariţia ei este determinată de starea de tensiuni reziduale generată de producerea nesimultană în toată masa structurii a transformării martensitei de călire şi austenitei reziduale în martensită de revenire. dacă se măresc ti şi/sau τm.17. b − oţel aliat (%Cm = 0. efectele descrise mai înainte se pot observa examinând configuraţia curbei c din figura 7. Duritatea structurilor obţinute prin revenirea unor oţeluri călite: a – oţel carbon (%Cm = 0.16. dacă duratele de menţinere în intervalul de 22 . 7. se manifestă fenomenul numit fragilitate de revenire. scap. apariţia a două anomalii privind nivelul tenacităţii (exprimat prin valoarea energiei de rupere KV) structurilor obţinute la revenire (care ar trebui să crească continuu o dată cu ridicarea temperaturii de revenire şi micşorarea durităţii): a) oţelurile revenite la ti = 200…400 oC prezintă un nivel scăzut al energiei de rupere KV (devin fragile). care se poate transforma. c – oţel aliat (%Cm = 1 %. aşa cum arată diagrama din figura 7. 7.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR martensită şi carburi) cu duritatea ridicată.3 %) . fragilitatea produsă de revenirea la ti = 200…400 oC este denumită fragilitate ireversibilă.16. într-o structură (de tip sorbită de revenire – v.45 %). • la oţelurile aliate cu crom. care poate determina. Fig.17. %Crm = 12 % ) Fig.

). care măreşte călibilitatea. în timp ce nichelul este austenitizant.2…0. 23 . în timp ce. determinată de saturarea cu anumite elemente (în principal cu fosfor) a marginilor cristalelor structurii şi/sau separarea la marginea cristalelor a unor compuşi chimici ai acestor elemente (fosfuri. dar şi multe influenţe contradictorii (cromul este feritizant. nitruri) şi crearea condiţiilor pentru apariţia unor microfisuri intercristaline (care generează comportarea fragilă a structurii de revenire). iar răcirea la sfârşitul revenirii să face rapid (în apă sau ulei) şi/sau utilizarea unor oţeluri aliate suplimentar cu molibden (%Mom = 0. care împiedică desfăşurarea proceselor (descrise mai înainte) responsabile de apariţia fenomenului. durata τm este scurtă. chiar dacă se face revenirea la ti > 550 oC. carburi. este denumită fragilitate reversibilă şi poate fi contracarată prin aplicarea următoarelor soluţii: utilizarea unor regimuri de revenire la care temperatura ti > 550 oC. este dificil de apreciat care sunt influenţele cumulate ale prezenţei celor două elemente de aliere în compoziţia oţelului.). care a presupus împărţirea lor pe tipuri de influenţe şi gruparea elementelor de aliere pe clase sau categorii în funcţie de modul de acţiune şi de efectele prezenţei lor în oţeluri sau fonte. acesta devine un oţel aliat austenitic). în timp ce nichelul nu formează carburi stabile şi poate avea efect grafitizant etc. În mod similar.5…1. Dacă însă oţelul este aliat cu crom şi nichel. ridică rezistenţa mecanică şi duritatea.). se pot estima cu o bună precizie influenţele prezenţei acestui element de aliere (gamagen. măreşte călibilitatea. îmbunătăţeşte tenacitatea etc. creşte rezistenţa mecanică şi duritatea etc. De exemplu. care finisează granulaţia. Clasele structurale de oţeluri şi fonte aliate Influenţele principalelor elemente de aliere asupra structurii şi proprietătilor oţelurilor şi fontelor sunt sintetizate în tabelul 7. Datele din acest tabel şi aspectele expuse mai înainte evidenţiază complexitatea influenţelor elementelor de aliere şi motivează modul anterior de prezentare şi comentare a acestora. se pot preciza cu un grad mare de siguranţă influenţele prezenţei acestui element de aliere (alfagen. ridică rezistenţa mecanică şi duritatea etc.1. dacă un oţel este aliat cu crom.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate temperaturi situat între 450 oC şi 550 oC sunt mari şi/sau viteza de răcire este mică.0 %). fragilitatea produsă de revenirea la ti = 450…550 oC. 7. elemente care au şi unele influenţe similare (măresc călibilitatea. influenţa dominantă (rezultantă) nefiind întotdeauna în corelaţie directă cu valorile concentraţiilor acestora (de exemplu. dacă oţelul este aliat cu nichel. cromul este carburigen. oţelul cu %Cm = 0. carburigen.). dacă se adaugă în compoziţia acestui oţel şi %Nim = 8 %.5.3 %) sau wolfram (%Wm = 0.1 % şi %Crm = 18 % aparţine clasei oţelurilor aliate feritice.

Influenţele principalelor elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor Elementul de aliere Aluminiu Crom Cobalt Mangan Solubilitatea în stare solidă 1. efect grafitizant Cea mai mare (2% Ti face necălibil un oţel cu 0. creşte rezistenţa la coroziune Durifică considerabil Durifică apreciabil.mai mare decât a cromului. reduce vrc In stare dizolvată.Tabelul 7.5 % 0.75 % (1% în oţeluri cu 0.5% C) Nelimitată Nelimitată 3 % (8% în în Feγ în Feα 30 % Nelimitată 80 % 15 … 18 % 32 % (se reduce cu scăderea temperaturii) 25 % (în funcţie de conţinutul de carbon) Influenţa asupra feritei Durifică considerabil Durifică puţin. efect antigrafitizant La fel cu a Fe Efectul în timpul revenirii − Rezistenţă moderată la înmuiere Menţine duritatea Foarte redusă.5 % (în funcţie de conţinutul de carbon) 2. reduce întrucâtva plasticitatea Produce durificarea prin precipitare în aliajele Mo-Fe Creşte rezistenţa şi tenacitatea Durifică puternic Durifică şi scade plasticitatea Produce durificarea prin precipitare în aliajele Ti-Fe Produce durificarea prin precipitare în aliajele W-Fe Durificare moderată prin soluţia solidă Influenţa asupra austenitei In stare dizolvată reduce viteza critică Reduce viteza de racire critică vrc în aceeaşi măsură cu manganul Creşte viteza critică Influenţa exercitată prin carburi Tendinţa de formare a carburilor Mică . dar mai mică decât a W.5% (4%în oţeluri cu 0. dar mai Reduce vrc în aceeaşi măsură mică decât a Cr. în procentele uzuale Stabilitate la revenire Impiedică înmuierea prin durificare secundară Foarte redusă Mai mare decât a Fe.2% C) 6 % (11 % în 6 % (se reduce cu scăderea temperaturii) 32 % (se reduce cu scăderea temperaturii) Nelimitată − Menţine duritatea prin dizolvare în soluţie Carburile stabile nu afectează revenirea. efect grafitizant Mai mică decât a Fe.0 % (9 % în 18. efect antigrafitizant Molibden oţeluri cu 0. efect grafitizant Mai mare decât a Mn. dar stabilizează austenita reziduală în oţelurile cu conţinut ridicat de carbon Reduce vrc în aceeaşi măsură cu manganul Reduce vrc mai mult decât nichelul Are tendinţă puternică de formare a carburilor şi măreşte viteza critică In cantităţi mici.1 % (creşte cu conţinutul de C) 12. efect antigrafitizant Mai mică decât a Fe. producându-se totuşi o oarecare durificare secundară Impiedică înmuierea prin durificare secundară Durificare secundară maximă Wolfram oţeluri cu 0. cu cromul efect antigrafitizant Reduce vrc mai puternic decât cromul Reduce moderat vrc .5% C prin legarea carbonului în carburi stabile) Puternică Foarte puternică (mai mică decât a Ti sau Nb). reduce foarte mult vrc Puternică . efect grafitizant Nulă.2% C) .3% C) Nichel Fosfor Siliciu Titan Nelimitată 2.5 % (nu depinde oţeluri cu 0.8 % (20 % în oţeluri cu 0.1.3% C) mult de carbon) 0.2% C) Vanadiu 1.

finisarea granulaţiei.0 %.6)). pot forma carburi proprii. Elementele de aliere prezente în compoziţia acestor oţeluri pot avea influenţe multiple (se dizolvă în ferită.5 %. iar microstructurile acestor oţeluri sunt similare celor corespunzătoare oţelurilor carbon (v. dacă sunt oţeluri hipoeutectoide. oţelurile aliate perlitice au structura de echilibru la ta alcătuită din ferită (aliată) şi perlită. A.6 %. iar HVα. în care (%α. modifică poziţiile punctelor critice A1 şi A3.P). categoriile şi tipurile de tratamente care se pot aplica fiind aceleaşi ca şi în cazul semifabricatelor şi pieselor realizate din oţeluri carbon (recoacerile fără schimbare de fază. se pot separa din austenită sub formă de carburi secundare.). Pentru oţelurile aliate perlitice. pe lângă clasificarea oţelurilor în funcţie de gradul de aliere (prezentată în scap. pentru a defini şi preciza cu o bună fidelitate efectele elementelor de aliere asupra oţelurilor. utilizate în mod obişnuit la realizarea pieselor pentru maşini şi utilaje. s-a ajuns la concluzia că. %Crm ≤ 3 %. relaţiile (6.1.5 % ≤ %Sim ≤ 2. reduc concentraţia carbonului în perlită. după răcirea lentă sau în aer de la temperaturi înalte.P. Semifabricatele şi piesele confecţionate din oţeluri aliate perlitice pot fi tratate termic sau termochimic. tabelul 4. dacă sunt oţeluri hipereutectoide. Oţelurile aliate perlitice sunt oţeluri slab sau mediu aliate la care se produc.P)HVα. constituentul omniprezent fiind perlita. (%B) şi (%M) sunt conţinuturile procentuale de formaţiuni feritoperlitice.8 % ≤ %Mnm ≤ 2. recoacerile cu schimbare de fază. numai din perlită. având compoziţia chimică caracterizată prin %Cm ≤ 0.P + (%B)HVB + (%M)HVM . aceleaşi transformări structurale ca şi la oţelurile carbon. astfel. la proiectarea regimurilor şi estimarea efectelor tratamentelor termice sau termochimice care se aplică semifabricatelor sau pieselor din oţeluri aliate perlitice se va ţine seama de influenţele specifice prezenţei elementelor de aliere: modificarea poziţiei punctelor critice A1. austenită sau cementită.1) HVST = (%α. Ms (v. cu o anumită viteză vr (exprimată în oC/s). Principalele clase structurale de oţeluri aliate sunt prezentate în continuare. mărirea călibilităţii. producerea fenomenului de stabilitate la revenire etc. dar structurile de echilibru la ta ale oţelurilor sunt similare celor corespunzătoare oţelurilor carbon. %Nim ≤ 3 %. 7. 0.2). A3.4)…(6. reducerea concentraţiei carbonului în perlită.1) şi împărţirea lor în clase structurale. călirea martensitică şi revenirea. evident. %Vm ≤ 0. 0. bainitice şi martensitice din structură. dacă sunt oţeluri eutectoide sau din perlită şi carburi (cementită aliată sau carburi secundare). %Mom ≤ 0. tratamentele termochimice). la încălzire sau răcire. în funcţie de constituenţii din structura de echilibru stabil sau metastabil pe care o prezintă la ta.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Ţinând seama de aceste observaţii. se poate estima cu relaţia: (7. duritatea structurii care se obţine la răcirea din domeniul austenitic (ti = A3 + 30…50 oC).0 %. este necesară. influenţează desfăşurarea transformărilor în stare solidă etc. HVB şi HVM sunt 25 .

corespunzătoare structurii rezultate după revenirea oţelului carbon echivalent (care are aceeaşi concentraţie masică de carbon ca şi oţelul aliat): HVrOA = HVrOC +30(%Sim+%Mnm)+55%Crm+6%Nim+100%Mom+150%Vm. 300] şi PHJ = 17670 + 7950%C m − 21. dacă HVrOC se situează în intervalul de valori [150 . b0.0 -20.P B M De asemenea.5) . date de relaţii de forma: (7.8 11. (7.5 202 aC 223 377 949 aSi -14.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR durităţile celor trei tipuri de formaţiuni structurale.0 aNi 27. Astfel.0 89. coeficienţii a0.0 74.5 72.0 bC 0 54.2 Valorile coeficienţilor din relaţiilede estimare a durităţii oţelurilor aliate perlitice Tipul structurii Ferită + perlită Bainită Martensită Tipul structurii Ferită + perlită Bainită Martensită ST ≡ a0 77. aşa cum s-a constatat experimental.0 0 bV 130 0 0 α. aEA.0 -55. pentru un regim de revenire caracterizat printr-o valoare dată a parametrului PHJ = Ti[18 + lg(τm)]. 6.6 -6. scap. Tabelul 7.5). 26 (7.5).0 aMo 19.2.6 0 aV 462 0 0 α. există următoarea corelaţie între duritatea HVrOA .0 0 bCr 8.9 16. dacă oţelurilor aliate perlitice destinate realizării pieselor pentru maşini şi utilaje (având caracteristicile de compoziţie chimică în limitele anterior precizate) li se aplică TT de îmbunătăţire (călire martensitică + revenire înaltă. parametrii ti şi τm ai ciclului de revenire se stabilesc ţinând seama de intervenţia fenomenului de stabilitate la revenire.3) iar regimurile de revenire se pot proiecta fără dificultate. v.0 0 bMo 0 -33.0 21.0 0 bSi -19.0 0 bNi 4. bEA având valorile (stabilite experimental) precizate în tabelul 7. dacă HVrOC > 300. scap.4) (7. corespunzătoare structurii obţinute după revenirea unui oţel aliat şi duritatea HVrOC .2 29.0 aMn 30.0 -10.6 134 27.0 0 bMn 0 -22. cu Ti = ti + 273 în K şi τm în ore (v.8HVrOC . având în vedere că: PHJ = 21900 + 4050%C m − (33.0 aCr 35.4 8.2) HVST = a0 + ∑ a EA % EAm + [b0 + ∑ bEA %EAm ] lg v r .2 − 13%C m ) HVrOC .0 73.P B M ST ≡ b0 10. 6.

eventual. mediu sau înalt aliate cu elemente alfagene (Cr. b . la piesele şi semifabricatele confecţionate din astfel de oţeluri nu se pot aplica tratamentele termice cu schimbare de fază (recoacerile cu schimbare de fază. V etc. Cele mai utilizate tipuri de oţeluri din această clasa sunt oţelurile austenitice manganoase. Oţelurile aliate austenitice sunt oţeluri ce au în compoziţie concentraţii mari de elemente gamagene (Ni. urmate de recoaceri de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul ales corespunzător asigurării caracteristicilor dorite). ). Mo.05 %. Oţelurile aliate feritice sunt oţeluri cu conţinut scăzut de carbon.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate B.oţel feritic aliat cu siliciu (%Cm = 0.%Sim = 3.06 %. Deoarece aceste oţeluri nu prezintă transformări de fază în stare solidă (elementele de aliere elimină posibilitatea realizării transformărilor de tipul Feα ⇔ Feγ şi α ⇔ γ ). Microstructurile tipice ale oţelurilor din această clasă structurală sunt prezentate în figura 7.0 %). singura modalitate de modificare (între anumite limite) a granulaţiei şi caracteristicilor mecanice ale pieselor şi semifabricatelor din oţeluri aliate feritice constă din aplicarea unor operaţii de deformare plastică la rece (ecruisare). cu structura alcătuită din ferită aliată cu crom (cromferită) şi carburi. Fig. fiind posibilă numai aplicarea tratamentelor termice fără schimbare de fază: recoacerea de omogenizare (pentru omogenizarea chimică a structurilor dendritice primare ale pieselor şi semifabricatelor obţinute prin turnare). mici cantităţi de carburi ale elementelor de aliere). Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate feritice: a – oţel feritic aliat cu crom (%Cm = 0. Mn etc.).18.%Crm = 12 %). 18. Si. la orice temperatură corespunzătoare stării solide. recoacerea de recristalizare fară schimbare de fază (pentru refacerea plasticităţii pieselor şi semifabricatelor prelucrate prin deformare plastică la rece) şi recoacerea de detensionare (pentru diminuarea nivelului tensiunilor reziduale din piesele şi semifabricatele prelucrate prin diverse procedee tehnologice). mici cantităţi de cementită aliată sau carburi ale elementelor de aliere). cu structura monofazică alcătuită din cristale de ferită aliată cu siliciu C. care le conferă. la orice temperatură corespunzătoare stării solide. la care structura austenitică este conferită de alierea cu 27 . care le conferă. eventual. o structură alcătuită din austenită aliată (şi. o structură alcătuită din ferită aliată (şi. călirea martensitică şi revenirea). 7. W.

uneori.0 %.4 % şi %Crm = 13…15 %. b) %Cm = 0. d) %Cm = 0.20. gama oţelurilor aliate martensitice utilizate în aplicaţii tehnice este însă destul de restrânsă. urmate de recoaceri de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul ales corespunzător asigurării caracteristicilor dorite). Oţelurile aliate martensitice (autocălibile) sunt oţeluri la care concentraţiile de carbon şi de elemente de aliere sunt alese astfel încât să nu suprime posibilităţile de realizare a transformărilor de fază în stare solidă şi să asigure o diminuarea a vitezei de răcire critice care să permită obţinerea unei structuri martensitice la răcirea în aer din domeniul austenitic. D. %Crm = 16…18 %. oţelurile austenitice cu nichel şi oţelurile austenitice crom – nichel. 28 . fiind posibilă numai aplicarea tratamentelor termice fără schimbare de fază: recoacerea de omogenizare (pentru omogenizarea chimică a structurilor dendritice primare ale pieselor şi semifabricatelor obţinute prin turnare). călirea martensitică şi revenirea). %Crm = 16…18 %.2…0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR mangan. cu diferite reţete de compoziţie: a) %Cm < 0. se folosesc foarte rar şi singurele oţelurile martensitice cu o frecvenţă mai mare de utilizare sunt oţelurile înalt aliate cu crom. Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate martensitice (autocălibile) sunt prezentate în figura 7. %Nim = 2…4 %. ca şi în cazul oţelurilor aliate feritice. de alierea suplimentară cu mangan şi/sau azot.1…0. deoarece resursele mondiale de nichel sunt limitate şi acest element este scump) şi menţinerea acestei structuri până la temperaturi scăzute (stabilizarea structurii austenitice).6…1. Deoarece aceste oţeluri nu prezintă transformări de fază în stare solidă (elementele de aliere elimină posibilitatea realizării transformărilor de tipul Feγ ⇔ Feα şi γ ⇔ α ).19.15 % şi %Crm = 12…14 %. toate elementele de aliere (în afară de cobalt) au capacitatea de a micşora vrc. fiind caracterizate printr-o mare fragilitate. gama oţelurilor martensitice ar trebui să aibă o mare extindere. Deoarece. deoarece oţelurile martensitice aliate cu elemente gamagene (Ni sau Mn). singura modalitate de modificare (între anumite limite) a granulaţiei şi caracteristicilor mecanice ale pieselor şi semifabricatelor din oţeluri aliate austenitice constă din aplicarea unor operaţii de deformare plastică la rece (ecruisare). recoacerea de recristalizare fară schimbare de fază (pentru refacerea plasticităţii pieselor şi semifabricatelor prelucrate prin deformare plastică la rece) şi recoacerea de detensionare (pentru diminuarea nivelului tensiunilor reziduale din piesele şi semifabricatele prelucrate prin diverse procedee tehnologice). Microstructurile tipice ale oţelurilor din această clasă structurală sunt prezentate în figura 7. la piesele şi semifabricatele confecţionate din astfel de oţeluri nu se pot aplica tratamentele termice cu schimbare de fază (recoacerile cu schimbare de fază. care asigură formarea structurii austenitice la concentraţii mai mici ale nichelului (face oţelurile mai ieftine.2 %. aşa cum s-a precizat anterior. la care structura austenitică este conferită de alierea cu nichel şi. c) %Cm = 0.

Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate austenitice: a – oţel austenitic aliat cu mangan (%Cm = 1.oţel austenitic aliat cu crom şi nichel (%Cm = 0. ).4 %. %Crm = 18 %.oţel austenitic aliat cu nichel (%Cm = 0. %Nim = 8 %. 7.oţel martensitic aliat cu crom (%Cm = 0. d . %Nim = 12 %). ) Fig.05 %. 7. 20. %Crm = 14 %).22 %. 19.oţel austenitic aliat cu crom şi nichel (%Cm = 0. 29 . b . %Crm = 25 %. %Nim = 30 %.2 %. %Mnm = 12 %). b . %Crm = 14 %).08 %. Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate martensitice: a – oţel martensitic aliat cu crom (%Cm = 0.4 %.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. c .

corespunzătoare unor oţeluri aliate cu elemente gamagene (Ni. aşa cum se observă pe microstructura prezentată în figura 7. precum şi de tipul şi concentraţiile elementelor de aliere conţinute de acesta.oţel martensitic aliat cu crom (%Cm = 1. iar în ordonată concentraţia de nichel echivalent %Nie. b .) sunt realizate în coordonate %Cm.21 a. se utilizează diagrama structurală A.24. Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate ledeburitice: a – oţel ledeburitic aliat cu crom şi molibden (%Cm = 0. Pentru estimarea clasei structurale a oţelurilor aliate se folosesc diagramele structurale ale oţelurilor aliate. având în compoziţie atât elemente alfagene. Clasa structurală căreia aparţine un oţel aliat depinde de concentraţia carbonului. W.85 %. construite experimental pentru cele mai utilizate categorii de astfel de oţeluri. din care s-au separat carburi secundare şi care s-au transformat prin călire în martensită). %Crm = 12 %. corespunzătoare unor oţeluri aliate cu elemente alfagene (Cr. prezentată în figura 7.).6 %) şi de elemente de aliere (Cr. Schaeffler 30 . Diagramele structurale din figura 7. %Crm = 12 %). V. Pentru estimarea clasei structurale a oţelurilor aliate complex.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR E. aşa cum evidenţiază microstructura din figura 7. Mo etc. 21. Fig.35 %. sau coerente. W etc. formaţiunile ledeburitice din structura acestor oţeluri pot fi disperse. În funcţie de concentraţiile de carbon şi de elemente de aliere ce le caracterizează compoziţia.22. cât şi elemente gamagene. Schaeffler. Oţelurile aliate ledeburitice sunt oţeluri care au în compoziţie concentraţii mari de carbon (de obicei. Mn etc. sub forma unei reţele ledeburitice intergranulare (denumită în tehnică schelet ledeburitic).21 b. astfel că la răcirea lor din stare lichidă este posibilă realizarea transformării eutectice şi apariţia în structură a unor mici cantităţi de ledeburită (constituent specific structurii fontelor albe). ambele microstructuri corespunzând unor oţeluri aliate ledeburitice călite martensitic (formaţiunile ledeburitice sunt dispuse la marginea cristalelor de austenită. având în abscisă concentraţia de crom echivalent %Cre. Si. 7. %EAm.) şi din figura 7.23. Fiecare din cele două mărimi care definesc sistemul de coordonate al diagramei structurale A. %Cm > 0. %Mom = 3 %).

aleasă corespunzător reţetei de aliere utilizate la elaborarea sa. dacă oţelul este aliat complex (şi cu elemente de aliere alfagene şi cu elemente de aliere gamagene). iar concentraţiile masice ale elementelor de aliere gamagene (austenitizante) sunt considerate (fiecare cu câte un factor de multiplicare stabilit experimental) pentru definirea mărimii %Nie.10. Diagramele structurale ale oţelurilor aliate cu crom: a – structurile de echilibru. 7.7.5%Tam + %Wm + %Alm la determinarea %Cre şi 0. Pentru definirea mărimilor %Cre şi %Nie se utilizează relaţiile: (7.24): * datorită complexităţii influenţelor elementelor de aliere. Fig.fig. ci prin zone (domenii) de tranziţie.5%Nbm. adăugând 2%Tim + %Vm + 0.5%Com +30(%Nm – Xc) la determinarea Nie. punctele acestora 31 . care se completează uneori. având coordonatele (%Cm. respectiv (%Cre.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate grupează câte o categorie de componente de aliere ale oţelurilor: concentraţiile masice ale elementelor de aliere alfagene (feritizante) sunt considerate (fiecare cu câte un factor de multiplicare stabilit experimental) pentru definirea mărimii %Cre. dacă %Crm ≥ 18 % (Xc = 0. %Nie).06. dacă %Crm ≥ 28 %) Pentru orice oţel aliat la care se cunoaşte compoziţia chimică (exprimată prin concentraţiile masice ale tuturor componentelor) se poate determina clasa structurală din care face parte. punctul caracteristic nominal PCN .5%Sim +0.22. termenul de corecţie Xc luându-se nenul.22. pe unele diagrame structurale limitele domeniilor corespunzătoare unor clase structurale nu sunt marcate prin linii.6) %Cre = %Crm + %Mom +1. 7.5%Mnm +30%Cm . poziţionând pe diagrama structurală. dacă 18 ≤ %Crm <28 % şi Xc = 0.7) %Nie = %Nim + 0. %Eam). b – structurile la răcirea în aer de la temperaturi înalte La utilizarea diagramelor structurale ale oţelurilor aliate trebuie avute în vedere şi următoarele particularităţi (v. (7.23 şi 7. dacă oţelul este aliat cu elemente din aceeaşi categorie (alfagene sau gamagene).

domeniul IV – pericol maxim de fragilizare datorită creşterii intense a granulaţiei la încălzire. austenito – martensitice. * pe diagramele structurale sunt precizate şi unele informaţii conexe. ca şi fontele nealiate.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR corespunzând PCN ale unor oţeluri aliate cu caracterizare structurală complexă: austenito – feritice. domeniul III . pe lângă clasificarea lor în funcţie de gradul de aliere (prezentată în scap. 23. conform acestui criteriu fontele aliate pot fi încadrate în categoria fontelor cu grafit (carbon liber) în structură (denumite. dimensiunile.1) şi încadrarea fontelor în clase structurale. Criteriile care se utilizează în acest scop sunt: • forma de existenţă a carbonului. iar structurile sunt asemănătoare celor corespunzătoare fontelor albe). b – oţelurilor aliate cu mangan Ca şi în cazul oţelurilor. în funcţie de modul de asigurare a prezenţei grafitului şi de configuraţia. domeniul II – pericol maxim de fragilizare (fisurare) la cald. este utilă. Fig. fonte nodulare etc. de exemplu. pe diagrama structurală a oţelurilor aliate cu mangan este precizat subdomeniul oţelurilor austenitice recomandate pentru aplicaţii practice.. 32 . 7. 7. fonte maleabile. pentru a defini şi preciza cu o bună fidelitate efectele elementelor de aliere asupra fontelor.pericol maxim de fragilizare (fisurare) la rece. Schaeffler sunt marcate domeniile caracteristice din punctul de vedere al problemelor (pericolelor) care apar la utilizarea diverselor tipuri de oţeluri aliate: domeniul I – pericol maxim de fragilizare prin apariţia fazei sigma (compusul intermetalic FeCr). deosebit de utile la utilizarea diagramelor pentru soluţionarea unor probleme tehnice. iar pe diagrama structurală A. modul de distribuţie şi gradul de dispersie ale formaţiunilor de grafit din structură: fonte pestriţe.) sau în categoria fontelor fără grafit în structură (la care tot carbonul din compoziţia fontelor este dizolvat în soluţiile având ca solvent fierul sau este legat sub formă de carburi. fonte cenuşii. ferito – martensitice etc. Diagramele structurale (la răcirea în aer de la temperaturi înalte) ale: a – oţelurilor aliate cu nichel.

Schaeffler • constituenţii din structura de echilibru stabil sau metastabil pe care o prezintă masa metalică de bază a fontei la ta. fonte aliate feritice. conform acestui criteriu fontele aliate pot fi încadrate (aplicând aceleaşi principii ca şi în cazul oţelurilor aliate) în următoarele clase structurale: fonte aliate perlitice. 26. 24. Diagrama structurală a fontelor aliate cu aluminiu 33 Fig. fonte aliate austenitice.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. după răcirea sa lentă sau în aer de la temperaturi înalte. fonte aliate martensitice. 7. Diagrama structurală a fontelor cu grafit nodular aliate cu nichel şi molibden . 25. 7. Fig. Diagrama structurală A. 7.

6 fontă mediu aliată. iar transformarea eutectoidă. carburigen şi antigrafitizant) se încadrează în categoria fontelor albe feritice. 6 ferită aliată. 28 oţel bogat aliat. 6 fontă aliată austenitică. 9 fontă aliată martensitică. 25 oţel aliat austenitic. iar fontele înalt aliate cu crom (element alfagen. fontele înalt aliate cu siliciu (element alfagen. 6 fontă aliată (specială). 21 element carburigen. 9. 30 diagramă structurală A. constă din descompunerea austenitei în ferită şi carburi). construite experimental pentru cele mai utilizate categorii de astfel de fonte. în figura 7. 5 oţel aliat perlitic. 27 oţel aliat ledeburitic. 6 carbură proprie. 14 element de aliere. 31 stabilitate la revenire. 20. având structura de echilibru alcătuită din carburi primare. 7 element de aliere gamagen (austenitizant).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR De exemplu. 10 fontă aliată feritică. 27 oţel aliat feritic. Cuvinte cheie austenită aliată. 6 fontă slab aliată. Pentru estimarea clasei structurale a fontelor aliate se pot folosi diagramele structurale ale fontelor aliate. 32 durificare secundară. iar în figura 7. 5 punct caracteristic nominal PCN. fontele înalt aliate cu nichel (element gamagen. 5 oţel mediu aliat. 6 cementită aliată. reversibilă. 25 diagramă structurală. ce are loc după separarea de carburi secundare din austenită. 6 clasă structurală. alcătuită din austenită şi carburi. De exemplu. 10 element grafitizant. cu acţiune grafitizantă) aparţin clasei structurale a fontelor austenitice cu grafit (lamelar sau nodular). eutectice şi secundare distribuite într-o masă de ferită aliată cu crom (la răcirea din stare lichidă a acestor fonte transformarea eutectică conduce la formarea unei structuri de tip ledeburitic. Schaeffler. 14 fază sigma.25 este prezentată diagrama structurală a fontelor aliate cu aluminiu (element alfagen). cu acţiune grafitizantă) sunt fonte feritice cu grafit (lamelar sau nodular). 20 fontă înalt (bogat) aliată. 30 oţel aliat martensitic (autocălibil). 22 oţel aliat. 5 oţel slab aliat. 10. 6 fragilitate de revenire ireversibilă. construcţia şi modalităţile de utilizare ale acestor diagrame fiind similare celor corespunzătoare diagramelor structurale ale oţelurilor aliate. 21 34 .26 diagrama structurală a fontelor cu grafit nodular slab aliate cu nichel (element gamagen) şi molibden (element alfagen). 5 element de aliere alfagen (feritizant).

. I. Timişoara. Editura Tehnică.0 %.. 1982 4. şi Popova L.0 %. %Sm = 0.4 %. Stefănescu D..a.a. Cias W. Metalurgie fizică.5 %.02 % şi %Cr m = 1. %S m = 0. 1983 8. %Mnm = 0...7 %.0 %..Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Bibliografie 1..0 %. %Sm = 0. 35 .02 % este un oţel carbon. Ieremia A. %Mn m = 0. Studiul metalelor.15 %. Editura Tehnică. %Crm = 1.02 % .3 %. %Pm = 0..A. vol. %Sim=0. Izotermiceskie i termodinamoceskie diagramî raspada pereohladjenovo austenita. Moscova. Bucureşti. Petrescu M.0 %. %Mnm = 0.W. %Mnm = 0. Austenite Transformation Kinetics of Ferrous Alloys. Greenwich.E.3 % este un oţel aliat numai cu crom.06 %. 1983 2.0 % este un oţel aliat cu crom. %Sm = 0.5 %. Bucureşti. 1981 3..2.a. 1988 12. Editura Tehnică. 1983 10. Bucureşti. 1974 9. Bucuresti. Metalografie şi tratamente termice. 1985 Teste de autoevaluare T. 1965 7. Popov A. Truşculescu M.06 %. %P m = 0.1 % este un oţel aliat cu sulf şi fosfor? T.3 %. %Sim = 1. Oţeluri inoxidabile şi refractare.9 %. Metallurghia. II – Cast Irons and Steels. 1970 5.45 %. %Si m = 2.M.3 %.3 %. II. Metalurgie fizică. Fonte speciale. Climax Molibdenum Company.7.5 % şi %Mom = 0. Greenwich. Protopopescu H. 1978 6.. Sofroni I.. Editura Didactică şi Pedagogică. Gâdea S.. b) oţelul cu %C m = 0. Lakhtine I.15 % şi %Pm = 0. ş. Geru N.. %P m = 0. c) oţelul cu %Cm = 1. Bucureşto. Colan H.1. %Sm = 0. 1980 11. vol. Elaborarea oţelurilor aliate. %Si m =0.. ş. Metalurgie fizică şi studiul metalelor. * * * Austenite Transformation Kinetics of Ferrous Alloys.5 %. b) fonta cu %C m = 3..02 %. Care dintre afirmaţile următoare sunt adevărate: a) oţelul cu %Cm = 0. Climax Molibdenum Company. Editura Didactică şi Pedagogică. Editura Facla.02 % şi %Pm = 0.3 %. Bucureşti. Vacu S. ş.. Editura Didactică şi Pedagogică. d) oţelul cu %Cm = 0. %Mnm = 1. %Sim=0. Mantea St. %Mn m = 0. Editura Didactică şi Pedagogică. Moscova. Métallographie et traitements thermiques des métaux.02 %. %Sim=0. Care dintre următoarele fonte se încadrează în categoria fontelor aliate: a) fonta cu %Cm = 3. Mir.7. Bucureşti.

b) manganul. %Sim=2.8. Care dintre următoarele forme de existenţă a elementelor de aliere în structurile oţelurilor şi fontelor sunt. d) siliciul? T.12. c) incluziunile nemetalice. d) recoacerea completă? T. %Mnm = 6. Care dintre următoarele componente ale oţelurilor sau fontelor sunt elemente de aliere gamagene (austenitizante): a) manganul. c) manganul.7. în general.13. c) normalizarea. d) nichelul ? T.03 %. c) cromul. b) titanul.7.11.5 %.14. b) molibdenul. %Pm = 0. c) cromul. d) compuşii intermetalici? T.7. %Pm = 0.7. d) vanadiul ? T. b) manganul. %Mnm = 0. %Nim = 13 %? T.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Sm = 0.3.06 %.7. d) călirea martensitică? T.10. c) cromul.06 %.7. %Sm = 0.6. %Sim=1. d) vanadiul? T. b) cromul.06 %. Care dintre următoarele tipuri de tratamente se pot aplica la piesele sau semifabricatele din oţeluri aliate austenitice: a) recoacerea de detensionare. d) wolframul? T. c) călirea martensitică.5.5 %. Care dintre următoarele componente ale oţelurilor sau fontelor sunt elemente de aliere alfagene (feritizante): a) manganul. d) nichelul? T. Elementele de aliere se pot găsi în structurile oţelurilor şi fontelor: a) dizolvate în ferită sau austenită.7. c) fonta cu %Cm = 2. c) cromul. nedorite: a) soluţiile solide ale elementelor de aliere cu fierul: b) carburile elementelor de aliere. %Sm = 0. b) siliciul. %Crm = 1.06 %.5 %. b) dizolvate în cementită.8 %.7. b) siliciul. b) recoacerea de omogenizare. c) manganul. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor determină reducerea concentraţiei carbonului în perlită: a) nichelul.7.4. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor aparţin categoriei elementelor gamagene: a) wolframul.9. Care dintre următoarele elemente de aliere coboară temperatura corespunzătoare punctului critic A1 al oţelurilor şi fontelor: a) molibdenul.7. d) combinate cu fierul sub formă de compuşi intermetalici ? . b) recoacerea de detensionare. c) legate sub formă de carburi proprii. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor aparţin categoriei elementelor alfagene: a) cromul. %Alm = 20 %. %Pm = 0. c) nichelul. Care dintre următoarele elemente de aliere produc mărirea temperaturii corespunzătoare punctului critic A1 al oţelurilor şi fontelor: a) nichelul. d) siliciul? T.06 %.7. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor 36 .0 %. T. d) fonta cu %Cm = 3.0 %. Care dintre următoarele tipuri de tratamente se pot aplica la piesele sau semifabricatele din oţeluri aliate feritice: a) recoacerea de recristalizare fără schimbare de fază.7.7.0 %.

d) manganul? T. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor are cea mai bună solubilitate în cementită: a) siliciul.20.26. %Sim = 0.2…0. b) cromul.25.7. d) aluminiu? T.0 %.17. c) oţelurile feritice. c) siliciul.8 %. Care dintre următoarele oţeluri aliate va avea duritatea mai mare după călirea martensitică şi revenirea la ti = 500 oC.19. d) vanadiul? T. c) prin răcirea rapidă în apă sau ulei la revenire.6 %.7. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor are cea mai puternică acţiune carburigenă: a) manganul. Care sunt coordonatele PCN corespunzător acestui oţel: a) %Cre = 18. Schaeffler. b) oţelurile ledeburitice.7. Care dintre următoarele elemente de aliere diminuează temperatura corespunzătoare punctului Ms al oţelurilor şi fontelor : a) cromul.3 %. b) prin revenirea la ti >500 oC. b) oţelul carbon cu %Cm = 0. c) manganul.6 % şi %Crm = 1. c) cromul.2 %. c) zirconiu.05 %. c) manganul.15. b) oţelurile martensitice.22.16. Care dintre următoarele elemente de aliere pot modifica configuraţia obişnuită (tipică oţelurilor carbon sau fontelor nealiate) a curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei: a) cromul. c) oţelul aliat având %Cm = 0. Care dintre următoarele oţeluri aliate pot avea în structura lor la ta constituentul structural tipic fontelor albe: a) oţelurile martensitice.0 %? T.45 %. având compoziţia caracterizată prin %Cm = 0.7. c) tantalul. Pentru stabilirea clasei structurale a unui oţel aliat. %Mn = 2. %Crm = 17 % şi %Nim = 10 % se foloseşte diagrama structurală A.7. c) oţelurile perlitice. d) molibdenul? T.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate pot avea acţiune grafitizantă: a) siliciul. Pentru a finisa granulaţia oţelurilor se poate utiliza microalierea cu: a) niobiu.7. b) nichelul. d) manganul? T. d) cobaltul? T.18. d) oţelurile autocălibile? T.7.7.0 %.7. d) prin alierea suplimentară cu mangan? T. o durată τm = 0.7.21. b) nichelul. Care dintre următoarele elemente de aliere determină micşorarea vitezei de răcire critice şi creşterea călibilităţii oţelurilor şi fontelor: a) cromul. 37 . b) cromul. d) aluminiul? T. d) titanul? T. c) nichelul. c) manganul. b) vanadiu. d) oţelul aliat având %Cm = 0. Cum se poate diminua pericolul fragilităţii reversibile de revenire a unui oţel aliat: a) prin alierea suplimentară cu molibden în concentraţie de %Mom = 0.5 ore: a) oţelul carbon cu %Cm = 0. b) nichelul.7. Care dintre următoarele oţeluri aliate capătă o structură de călire la răcirea în aer din domeniul austenitic: a) oţelurile austenitice.2 % şi %Crm = 1.7. b) cobaltul. b) nichelul. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor deplasează spre dreapta curbele diagramelor de transformare la răcire a austenitei: a) cromul.24. d) oţelurile feritice? T.23.

7. %Sim = 0. %Mn = 1. În figura 7. Cărei clase structurale aparţine oţelul cu %Cm = 0.27. d) clasa oţelurilor austenitice? T.3.5 %. %Nie = 12.5 % şi %Nim = 10 %: a) fragilizarea prin apariţia fazei sigma.6 %.5 %? T. c) %Cre = 12. %Crm = 20. %Crm = 25 % şi %Nim = 0. %Mn = 1.7.3.7 %. b) clasa oţelurilor martensitice.6 %. %Nie = 18. fiecărei curbe de răcire corespunzându-i o viteză de răcire vrj.025 %). Folosind datele din aceste diagrame şi aplicând relaţiile (7.2 %. Conţinuturile procentuale de formaţiuni ferito-perlitice (%α. iar valorile vitezelor de răcire corespunzătoare acestor curbe se determină. %Sm = 0.7. Care din următoarele tipuri de fonte aliate au grafit în structură: a) fontele aliate cu siliciu.29. d) clasa oţelurilor austenitice? T. b) %Cre = 18.5 %. folosind procedeul descris la rezolvarea aplicaţiei A. %Mnm = 0.01 % şi pentru oţelul carbon echivalent (cu compoziţa chimică definită prin %Cm = 0. d) fontele înalt aliate cu nichel? Aplicaţii A.2 %.7.27.10).26 %. d) fragilizarea datorită creşterii intense a granulaţiei la încălzire? T. %Crm = 1. c) clasa oţelurilor ledeburitice. %Mnm = 0. %Sim = 0. %Pm = 0.7 %.27 se prezintă diagramele de transformare termocinetică a austenitei pentru un oţel slab aliat.2 %.08 %.5 %.5 %: a) clasa oţelurilor feritice. Cărei clase structurale aparţine oţelul cu %Cm = 0.44 %. %Vm = 0.030 %.1) şi (7.025 %.2) să se estimeze valorile durităţii structurilor care rezultă la răcirea celor două oţeluri.7. bainitice (%B)j şi martensitice (%M)j în structurile care rezultă prin răcirea austenitei după curbele de răcire j = 1…n sunt precizate pe diagramele din figura 7.04 %. b) clasa oţelurilor martensitice. %Sim = 0. %Sm = 0.030 %.02 %. %Nim = 0. cu ajutorul relaţiei (5. 38 .1. %Nie = 12.22 %. din domeniul austenitic şi până la ta. datele care se obţin pe această cale sunt prezentate în tabelul 7. b) fontele înalt aliate cu crom.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Nie = 11. c) fragilizarea (fisurarea) la rece. Care dintre următoarele probleme poate să apară la utilizarea oţelului cu %Cm = 0. d) %Cre = 20. %Mom = 0.P)j.27.30. %Sim = 0.22 %. Rezolvare Aşa cum se poate observa examinând figura 7. b) fragilizarea (fisurarea) la cald.2 %.44 %.05 %. j = 1…n şi o anumită alcătuire a structurii care rezultă prin răcirea austenitei cu această viteză. c) fontele aliate cu vanadiu.28. %Pm = 0.5 %. având compoziţia chimică definită prin %Cm = 0. aliat cu %Crm = 17 %: a) clasa oţelurilor feritice. pe fiecare din diagramele de transformare a austenitei sunt trasate câte n curbe de răcire.03 %. c) clasa oţelurilor ledeburitice.5. cu diferite viteze vr.

Ni.44 %: a – oţel slab aliat cu Cr.Mo şi V. b. b – oţel carbon 39 .27.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate a. Fig 7. Diagramele transformării termocinetice a austenitei pentru două oţeluri cu %Cm = 0.

cu ajutorul cărora s-au construit.9 2 70 28 5 750 17 650 8.9 100 0.0⋅10 -1 150 750 500 650 100 2.3.1) şi (7. Graficele dependenţelor HVST = f(vr) pentru cele două oţeluri considerate în aplicaţia A.8 750 3 650 45. vrj.8⋅10-1 3 750 20 650 5.1 7 60 33 7 750 24 650 5.7.0 13 20 67 0.7.3 5 95 1 750 4 650 33.9⋅10 60 750 160 650 1.3 60 40 3 750 10 650 14.0 2 98 Curba de răcire j 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 1 2 3 4 5 6 7 8 Aplicând relaţiile (7.3 56 25 19 9 750 56 650 2.1. Vitezele de răcire şi alcătuirea structurilor corespunzătoare curbelor de răcire din diagramele prezentate în figura 7. graficele dependenţelor HVST = f(vr).2 650 80. reprezentate în figura 7.28.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 7.2) pentru datele din tabelul 7.3 s-au obţinut rezultatele prezentate în tabelul 7. τ2j. Fig.P)j OTEL ALIAT 12300 750 40000 650 100 3.5 706 1. pentru cele două oţeluri considerate.7 90 5 5 0.5 750 2 650 66. o o o C C C/s (%B)j (%M)j s s (%α.27 Alcătuirea structurii t1j.0 73 17 10 0. 40 . τ1j.9 750 5 650 24. t2j.7 650 215.5 693 0.5 100 OTEL CARBON 4150 750 16100 650 100 8.28.4.4⋅10-3 100 750 360 650 100 3.0 100 25 750 100 650 1.6⋅10-3 -2 1000 750 3500 650 100 4.4 100 0.5 650 71.3 3 97 0.5 721 1.

punerea în valoare a prezenţei elementelor de aliere conţinute de aceste oţeluri este posibilă numai prin aplicarea de TT capabile să asigure realizarea unor structuri cu conţinuturi procentuale mari de formaţiuni bainitice şi/sau martensitice.7 71.0⋅10-2 2.0 Observaţie Rezultatele aplicaţiei evidenţiază câteva aspecte practice importante privind oţelurile aliate hipoeutectoide din clasa perlitică.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Tabelul 7.27 Curba de răcire j 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 1 2 3 4 5 6 7 8 o vrj. ca urmare.4⋅10-3 3. structurile cu caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi duritate se pot obţine şi la răcirea austenitei cu viteze mult mai mici decât cele necesare pentru realizarea aceloraşi efecte la oţelurile carbon 41 .4.9 24.6⋅10-3 4.5 8. C/s Durităţileformaţiunilor structurale HVα.0 80.0 215.4 66.3 2.3 45.3 33.0 1.P 206 223 237 246 248 251 259 184 194 201 205 207 207 208 HVB OTEL ALIAT 342 354 380 389 402 424 OTEL CARBON 400 402 407 442 HVM 656 660 669 672 677 685 688 673 673 674 683 Duritatea structurii HVST 206 223 237 246 349 448 459 502 664 677 688 184 194 201 205 240 287 560 678 3. utilizate cu precădere la fabricarea pieselor pentru maşini şi utilaje: • structurile de echilibru (ferito – perlitice) ale acestor oţeluri au durităţi similare celor corespunzătoare structurilor de echilibru ale oţelurilor carbon echivalente. Durităţile structurilor obţinute la răcirea austenitei după curbele de răcire reprezentate pe diagramele din figura 7.9⋅10-1 1.8⋅10-1 5. • la aceste oţeluri.3 14.1 5. care conferă oţelurilor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi duritate.9 8.

Aplicând relaţia (6. %Mnm = 0. vi < vad.17).6 %.2.2 %. 6. Pentru proiectarea regimului de revenire înaltă a pieselor din oţel carbon. valorile punctului critic A3 sunt: A3 ≅ 823 oC. scap. %Crm = 1. Rezolvare Aşa cum este cunoscut din scap. TT de îmbunătăţire constă dintr-un ciclu primar de călire martensitică şi un ciclu final de revenire înaltă. rezultă că pentru oţelurile cu compoziţiile chimice precizate în enunţ.45 %. aşa cum se poate observa examinând graficele din figura 7. duritatea pieselor confecţionate din cele două sortimente de oţel va fi aproximativ identică (deoarece duritatea martensitei depinde esenţial de concentraţia carbonului în oţel.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR echivalente.2. %Sim = 0. τm = 5 … 10 min şi răcirea în apă sau ulei. Să se stabilească şi să se compare regimurile TT de îmbunătăţire care asigură pieselor de tip arbore confecţionate din cele două oţeluri un nivel al durităţii finale de 280 HV. HM ≅ 58 HRC (660 HV). ţinând seama de influenţele elementelor de aliere. fig. %Sim = 0. Conform indicaţiilor din scap.8).4. %Mnm = 0. 42 . de exemplu. τm = 5…10 min şi răcirea în apă sau ulei.45 %. călirea martensitică a oţelurilor (carbon sau aliate perlitice) hipoeutectoide trebuie realizată cu următorul regim: ti = A3 + 30 … 50 oC. iar la aplicarea TT de călire la piesele din oţel carbon se vor alege ti şi τm către limitele inferioare ale intervalelor de valori prescrise şi se va face răcirea în apă (pentru a se asigura formarea unei structuri martensitice).7. v.17).28.3 %. v. cu compoziţia chimică definită prin %Cm = 0. regimurile TT de călire martensitică pentru piesele confecţionate din cele două sortimente de oţel vor fi asemănătoare: ti = 850…870 oC. 5. se stabileşte valoarea necesară a parametrului PHJ = Ti[18 +lg(τm)]. ca urmare. pentru obţinerea structurii complet martensitice la oţelul aliat sunt necesare viteze de răcire vr ≅ 45 oC/s (asigurate de călirea în ulei. fig. care determină creşterea însemnată a nivelului tensiunilor reziduale induse în piesele călite şi apariţia pericolului fisurării acestora.3 % şi b) oţel carbon.3 %. %Mom = 0.5.2). 5. în timp ce pentru realizarea aceleiaşi structuri la oţelul carbon echivalent trebuie folosite viteze de răcire vr > 200 oC/s (asigurate numai de răcirea în apă. la realizarea TT de călire la piesele din oţel aliat se recomandă utilizarea unor valori ale ti şi τm către limitele superioare ale intervalelor de valori prescrise (deoarece prezenţa elementelor de aliere frânează procesele de obţinere a austenitei omogene) şi răcirea în ulei (deoarece elementele de aliere reduc vrc şi măresc călibilitatea oţelului). pentru oţelul carbon şi. cu compoziţia chimică definită prin %Cm = 0. După călire.6 %.4). apropiată de valoarea dată de relaţia (6. v. Pentru realizarea unor piese de tip arbore sunt disponibile semifabricate confecţionate din două sortimente de oţel: a) oţel aliat.5. pentru oţelul aliat şi A3 ≅ 810 oC. A. 6.

3 = 376. Aceste efecte pot fi mai sugestiv ilustrate.13⋅0. pentru a realiza pe piesele din oţel aliat un nivel al durităţii după revenire HVrOA = 280. τm = 5 ore şi răcirea în aer (deoarece oţelul este aliat cu Mo şi nu există pericolul de a se manifesta fragilitatea reversibilă la revenire). în general. În mod 43 .4) şi (7.2 − 100⋅0. rezultă că. Dacă se foloseşte acelaşi regim la revenirea pieselor din oţel aliat. indus de prezenţa elementelor de aliere dintr-un oţel.5). trebuie ca valoarea parametrului PHJ să fie: PHJ = 21090 + 4050⋅0. Interpretând corespunzător relaţiile (7. rezultă: PHJ = 21090 + 4050⋅0.45)184 = 17880. în conformitate cu relaţia (7. rezultă că temperatura la care trebuie efectuată revenirea pentru a se asigura nivelul calculat al PHJ este: Ti = 15255 18 + lg 5 ≅ 816 K sau ti ≅ 540 oC.3). graficele dependenţelor HVr = f(ti). Dacă se adoptă o durată de menţinere la revenire τm = 5 ore. în care se consideră HVrOC = 280 şi %Cm = 0.3). Observaţii • Rezolvarea aplicaţiei evidenţiază efectele fenomenului de stabilitate la revenire. pentru satisfacerea acestei condiţii. În figura 7.4). coordonatele punctelor acestor grafice se obţin cu ajutorul relaţiilor (7.2 . va rezulta.4).2 + 100⋅0. TT de revenire a pieselor din oţel aliat este mai costisitor decât cel aplicat pieselor diun oţel carbon (datorită necesităţii utilizării unor temperaturi de încălzire şi/sau unor durate de menţinere mai mari). rezultă că temperatura la care trebuie efectuată revenirea pentru a asigurarea acestui nivel al PHJ 17880 este: Ti = ≅ 956 K sau ti ≅ 680 oC. τm = 5 ore şi răcirea în aer (răcirea nu influenţează calitatea pieselor din oţel carbon supuse revenirii). este necesar să se utilizeze un regim de revenire care asigură la piesele din oţel carbon un nivel al durităţii HVrOC = 280 − 55⋅1.3 = 184. considerând o durată de revenire τm = 5 ore.45 %.29 sunt prezentate graficele construite pentru oţelurile precizate în enunţul aplicaţiei. corespunzătoare unei durate de menţinere la revenire τm = ct. • Rezultatele aplicaţiei nu trebuie să conducă la concluzia că.45 – (33. dacă se construiesc.2 − 13⋅0. utilizând relaţia (7. rezultă că.4). Ca urmare. Dacă se adoptă o durată de menţinere la revenire τm = 5 ore. un nivel al durităţii finale HVrOA = 280 + 55⋅1. un regim de revenire care 18 + lg 5 conferă pieselor din oţel aliat nivelul impus al durităţii finale are parametrii: ti ≅ 680 oC. pentru oţelul aliat şi pentru oţelul carbon echivalent. Ca urmare. un regim de revenire care conferă pieselor din oţel carbon nivelul impus al durităţii finale are paremetrii: ti ≅ 540 oC.45)280 = 15255.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate folosind relaţia (7.45 – (33. (7.3) şi (7.

poate fi încadrat în clasa structurală a oţelurilor aliate martensitice. impuse de realizarea acestor caracteristici vor fi identice. să se analizeze dacă oţelul aliat. fig. %Mom = 1 %. deci. având diagrama de transformare termocinetică a austenitei prezentată în figura 7.25 …1 oC/s. pentru a valorifica corespunzător cheltuielile suplimentare datorită alierii şi se pot utiliza regimuri de revenire asemănătoare celor aplicabile la oţelurile carbon echivalente. aşa cum a rezultat la rezolvarea aplicaţiei. 44 .30.5.4. %Mnm = 0. %Sim = 0. Se observă astfel că răcirea în aer a austenitei conduce la obţinerea unei structuri complet martensitice şi. De exemplu. s-au stabilit coordonatele punctelor ce descriu curbele de răcire cu vitezele vr1 = 0.7 %. regimurile TT de revenire. 7.8 %. dacă la piesele din oţel carbon se prescrie ca duritate după îmbunătăţire să fie HVrOC = 280 (corespunzătoare unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 900 N/mm 2 ). 7. cu compoziţia chimică definită prin: %Cm = 0. Fig.25 oC/s şi vr2 = 1 oC/s şi s-au trasat aceste curbe pe diagrama de transformare termocinetică a austenitei (v.7.30).3.29. Stiind că viteza asigurată la răcirea în aer liniştit a pieselor din oţeluri este vr = 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR obişnuit. oţelul având compoziţia chimică precizată în enunţul aplicaţiei aparţine clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice. Graficele dependenţelor HVr = f(ti) pentru un oţel aliat de tip Cr-Mo şi pentru oţelul carbon echivalent A. atunci ând se utilizează oţeluri aliate se prescriu şi niveluri mai ridicate ale rezistenţei mecanice şi durităţii. %Crm = 6 %.22 %. iar la piesele din oţel aliat se prescrie ca duritatea după îmbunătăţire să fie HVrOA ≅ 370 (corespunzătoare unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 1200 N/mm 2 ). Rezolvare Folosind procedura descrisă la rezolvarea aplicaţiei A.

5.6). A.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. %Crm = 6 %. în concentraţiile %Crm = 6 %. deşeuri de oţel. modificările compoziţiei chimice a materiilor prime sunt neglijabile. exprimate prin concentraţiile j =1 n 45 . într-un cuptor electric cu inducţie.n ( M = ∑ m j ) şi având compoziţiile chimice. %Mom = 1 %. Rezolvare Pentru a da caracter general algoritmului de soluţionare a problemei. Dacă se foloseşte relaţia (7. 7.. Poziţionând pe diagrama structurală din figura 7.4. la elaborarea oţelului în cuptorul electric cu inducţie. rezultă şi pe această cale că oţelul analizat aparţine clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice. considerând că. %Cre = 7 %). în cantităţile mj.7. j = 1. Diagarma transformării termocinetice a austenitei la un oţel cu %Cm = 0. se considră că sunt disponibile n sortimente de deşeuri de oţel..8 %. având coordonatele (%Cm = 0. se obţine %Cre = 7 %. Să se estimeze compoziţia chimică şi clasa structurală corespunzătoare oţelului elaborat. Pentru elaborarea unei şarje de 100 kg de oţel aliat se topesc. cu compoziţiile chimice şi în cantităţile indicate în tabelul 7.30. %Mom = 1 % Observaţie Otelul considerat în această aplicaţie este aliat numai cu elemente alfagene.22 b punctul caracteristic nominal al oţelului.8 %.

j = 1. cunoscute.31 indică apartenenţa acestui oţel la clasa structurală a oţelurilor aliate austenito – feritice.8 1. a fi C.8 %Crm 19.275 %. %Nie) în diagrama din figura 7. pe rând. reprezintă în diagrama structurală A.02 0. poziţa sa permiţând precizarea clasei structurale a oţelului. % Niej = ∑ c j % Niej . %Momj). Folosind rezultatele obţinute.. iar poziţia punctului caracteristic nominal O(%Cre.0 %Nim 12.03 0. compoziţia chimică a oţelului elaborat se poate estima cu ajutorul unor relaţii de forma: % EAm = ∑ c j % EAmj ..0 0. Compoziţiile chimice ale materiilor prime disponibile pentru elaborarea unei şarje de oţel aliat Materia primă.4 0. pentru toate sortimentele de deşeuri (materii prime). Mn. având coordonatele (%Cre.0375 %.. cu relaţiile (7.5 12. Mo..6 0. Observaţie Pentru rezolvarea problemei se poate utiliza şi o procedură grafică recursivă.18 %Sim 0.3) şi (7. care evidenţiază modalitatea uzuală de lucru pe diagrama structurală A. Utilizând relaţiile (7. se obţin rezultatele redate în tabelul 7. j = 1. Ni.0 Cantitatea mj. se calculează valorile parametrilor %Cre şi %Nie. pentru fiecare sortiment de deşeuri valorile parametrilor %Crej şi %Niej şi se reprezintă pe diagrama 46 . %Nimj.6. Tabelul 7.n.3).20 0. j =1 n în care EA se consideră.. kg 50 25 15 10 Aplicând procedura descrisă anterior pentru datele precizate în enunţ. %Sim = 0.5 10. %Nim = 8.8 %Mnm 2.0 25.5 1. %Nie).2) şi (7.810 %. %Mnmj.725 %.30 %Mom 3.02 0. Compoziţia chimică a şarjei de oţel aliat elaborate este: %Cm = 0. Schaeffler punctul caracteristic nominal al şarjei de oţel aliat elaborate (O ≡ PCN).6 0. %Crm = 19.470 %. cu relaţiile: %Cre = ∑ c j %Crej .n. %Mom = 1.0 18. j = 1. %Mnm = 1. Cr.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR masice ale elementelor de aliere (inclusiv carbonul) %EAmj (%Cmj. j =1 j =1 n n mj Punctul O.5. se calculează. Evident.2 0. valorile parametrilor %Crej şi %Niej.0 1. %Simj.570 %. Schaeffler la soluţionarea aplicaţiilor practice. Această procedură conţine următoarea succesiune de etape: • se determină.n şi ponderea fiecăruia din ele în încărcătura utilizată la elaborarea şarjei c j = M . j= 1 2 3 n=4 Concentraţiile masice ale componentelor de aliere %Cm 0.. corespunzătoare şarjei de oţel aliat elaborate.6 0. Si. %Crmj.4).

2 = c1%Nie1 + c2%Nie2. Schaeffler punctele caracteristice nominale corespunzătoare acestora Oj(%Crej.1 11.2 %Nie 14. Materia primă. j = 1 2 3 n=4 %Cre 19. Schaeffler a rezultatelor aplicaţiei A.670 Austenito – feritic • se consideră că şarja de oţel aliat rezultă prin topirea succesivă a câte unei perechi de materii prime MP şi rezultă: * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1 şi m2 de deşeuri din primele două sortimente.2.25 0.4 6. 47 .4 20.4.1 Clasa structurală Austenitic Austenito – feritic Feritic Ferito − martensitic cj 0. notat O1. 7. j = 1…n.50 0. Tabelul 7.15 0.6.7.2 = c1%Cre1 + c2%Cre2 şi %Nie1.10 OTELUL ELABORAT 21.855 10.4 ∑mj j =1 2 ) şi are coordonatele %Cre1. Rezultatele aplicaţiei A.7. c2 = m2 Fig. 31.2 1. Reprezentarea pe diagrama structurală A. %Niej).Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate structurală A. este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1O2 în două părţi proporţionale cu ponderile participării acestor două sortimente de materie primă (c1 = 1 – c2.9 29.9 14.

n-1 = 1 – cn .k) şi k+1.n-1On în două părţi proporţionale cu ponderile participării celor două sortimente de materie primă (c1.n-1 + cn%Nien. rezultă (v.31): • punctul caracteristic nominal al oţelului elaborat prin topirea a două 48 . din reprezentările grafice corespunzătoare parcurgerii etapelor acestei proceduri.7 şi pe diagrama din figura 7.k = 1 – ck+1. • • • * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1.n-1) şi n. dar este mai sugestivă şi permite evidenţierea unor concluzii cu caracter general.2 = 1 – c3.k + ck+1%Crek+1 şi %Nie1. Folosind această procedură în cazul precizat în enunţul aplicaţiei se obţin rezultatele redate în tabelul 7.2O3 în două părţi proporţionale cu ponderile participării celor două sortimente de materie primă (c1. notat O.k%Nie1. j =1 k notat O1.k+1.kOk+1 în două părţi proporţionale cu ponderile participării celor două sortimente de materie primă (c1. astfel. • • • * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1. cn = mn ∑mj j =1 n = mn M ) şi are coordonatele %Cre = c1.3. 7. fig.n-1 + cn%Cren şi %Nie = c1. ck +1 = m k +1 k +1 j =1 ) şi are coordonatele ∑mj %Cre1.3 = c1.k+1 = c1. Rezolvarea aplicaţiei prin procedura grafică recursivă arată că (datorită sumării erorilor din întreaga succesiune de etape parcursă) aceasta asigură o precizie a rezultatelor mai mică decât procedura utilizată anterior.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1.2%Cre1.k = ∑ m j şi mk+1 de deşeuri din sortimentele (1. notat O1.2 = m1 + m2 şi m3 de deşeuri din sortimentele (1.3 = c1.n-1%Cre1. este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1.31.2) şi 3.2 + c3%Cre3 şi %Nie1.2%Nie1. este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1.n-1%Nie1.n−1 = ∑ m j şi mn de deşeuri din sortimentele j =1 n −1 (1.k + ck+1%Niek+1. c3 = m3 ∑mj j =1 3 ) şi are coordonatele %Cre1.k+1 = c1.k%Cre1.2 + c3%Nie3. este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1.

care uneşte punctele caracteristice nominale O1 şi O2 ale celor două materii prime utilizate. la elaborarea oţelului în cuptorul electric cu inducţie.4 prin procedeul grafic MP1 m1 = 50 kg c1 = 0.….4 % PCN ≡ O1.7.5.9 % %Nie1 = 14. cu masa M = 100 kg.….4 = 1.2 % %Nie4 = 6. • punctul caracteristic nominal al oţelului elaborat prin topirea a n sortimente de deşeuri de oţel se află în interiorul poligonului O1O2…Ok…OnO1. se topesc. modificările compoziţiei chimice a materiilor prime sunt neglijabile. cu compoziţiile chimice indicate în tabelul 7. Rezolvare Se consideră notaţiile şi principiile utilizate în cele două proceduri concepute pentru rezolvarea aplicaţiei A.900 %Cre1.3 = 0.1 % PCN ≡ O4 A.4 = 10.670 % PCN ≡ O MP4 m4 = 15 kg c4 = 0.667 %Cre1 = 19. Considerând că.7.2 = 11. având vârfurile în punctele caracteristice nominale O1.4 = M = 90 kg c1. Tabelul 7. O2.2 = 23.855 % %Nie1. necunoscutele problemei fiind participările (ponderile) materiilor prime folosite pentru elaborarea şarjei de oţel 49 .2 MP3 m1.2 = 13.9 % %Nie1.4.7. într-un cuptor electric cu inducţie. patru sortimente de deşeuri de oţel. Pentru elaborarea unei şarje de oţel aliat.4 = 21.2 = 75 kg m3 = 15 kg c1. să se determine ce cantităţi (mase) din aceste materii prime trebuie utilizate pentru obţinerea unui oţel aliat austenito – feritic.2 PCN ≡ O3 MP1.067 % %Cre3 = 20. Datele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A.2 = 0.7.167 %Cre4 = 14.9 % %Nie2 = 11.5.2 % PCN ≡ O2 MP1.167 %Cre1.1 % PCN ≡ O1 MP2 m2 = 25 kg c2 = 0.3 = 90 kg c1.On ale celor n materii prime utilizate.3 = 22.000 %Cre1.705 % %Nie1.Ok.333 %Cre2 = 19.174 % PCN ≡ O1.833 c3 = 0.3 m1.2 MP1.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate sortimente de deşeuri de oţel se află pe segmentul O1O2. cu un conţinut procentual de ferită în structura %α = 50 %.133 % %Nie3 = 1.4 ≡ OTELUL ELABORAT m1.

care conţine punctele cu coordoantele (19. %Nie) să fie situat. c4 = m4 M .2 %). 13. pe dreapta corespunzătoare unui conţinut procentual %α = 50 %. 0≤c2≤1. c2 = m2 M . care.32. 25. ecuaţia dreptei O1O2. este %Nie = 0. ce delimitează pe diagramă domeniul bifazic α + γ. 4. este %Nie = -0.32. 0≤c4≤1 şi ∑ c j = 1. ca urmare. iar ecuaţia dreptei PQ. condiţiile anterior formulate se transcriu matematic sub forma următorului sistem: Fig. 9. care conţine punctele cu coordonatele (0 %. este %Nie = -0.175.5 %) şi (26.792%Cre + 25. aşa cum se observă pe diagrama din figura 7.0 %. de dreapta O1O2 şi dreapta PQ. respectarea acestor condiţii impune ca punctul O să se afle pe segmentul AB.0 %. ecuaţia dreptei AB. c3 = m3 M .5 şi.5 50 .617%Cre – 6. În aceste circumstanţe.6 %).4 %. 11. în domeniul austenito – feritic al diagramei structurale A.0 %.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR aliat c1 = m1 M .9 %. Schaeffler a rezultatelor aplicaţiei A. 32. j =1 j =1 4 4 Pentru ca oţelul elaborat să corespundă clasei structurale a oţelurilor austenito – feritice (duplex) cu conţinuturile procentuale de faze din structura de echilibru %α = 50 % şi %γ = 50 %. 7. trebuie să respecte 4 j =1 condiţiile 0≤c1≤1.7. evident. care conţine punctele cu coordonatele (26. este necesar ca punctul O(%Cre. 14.1 %) şi (29. delimitat.133. 0≤c3≤ 1. Schaeffler. În sistemul de coordonate al diagramei din figura 7. Reprezentarea pe diagrama structurală A.305%Cre + 20.9 %) şi (32. coordonatele punctului O (punctul caracteristic nominal al oţelului elaborat) sunt: %Cre = ∑ c j %Crej şi % Nie = ∑ c j % Niej .5 %). pe dreapta corespunzătoare conţinutului procentual %α = 50 %.

971c3 + 1. 0 ≤ c1 ≤ 1.774 = 0.971c3 + 0. 0 ≤ c3 ≤ 1. 7.954c2 – 1. 1]. c3) ale punctelor situate în domeniul haşurat pe această figură.500 ≥ 0. b) 2.774 ∈ [0. c3 ale materiilor prime folosite la elaborarea unei şarje de oţel aliat În aceste circumstanţe.049c3 − 0.323c2 + 2. rezultă următoarea strategie de căutare a soluţiilor problemei: • se alege o valoare a ponderii c3 în intervalul [0. 1. c1 + 1. c1 + c2 + 0. 0 ≤ c2 ≤ 1.617%Cre + 6.971c3 − 0.020c3 – 1. 33.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate %Nie − 0.908 ≤ 0.313c3 – 0. 0 ≤ c4 ≤ 1 şi c4 = 1 – c1 – c2 – c3. c4 = -1. 1]. 0 ≤ c1 ≤ 1.954c2 + 2. Sistemul de inegalităţi din gruparea b) se poate rezolva uşor prin metoda grafică.305%Cre + 20. Determinarea grafică a ponderilor c2. %Nie + 0.744 ≤ 0 ⇒ c2 + 1. Fig. sistemul devine: c1 – 0. aşa cum se arată în figura 7. înlocuind expresiile scrise anterior ale parametrilor %Cre şi %Nie.954c2 + 1. %Nie + 0.133 = 0.774 ∈ [0.595c3 − 1 ≤ 0. 0 ≤ c2 ≤ 1.613 ≥ 0.566c3 – 1.954c2 – 2.369c2 + 0.870c3 – 0. Pentru găsirea soluţiilor acestui sistem. se procedează la descompunerea acestuia în două grupări de condiţii: a) c1 = 0.792%Cre − 25. 51 .666].652 ≥ 0.175 ≤ 0. 0.423 ≥ 0 ⇒ c2 +0.33 şi are ca soluţii coordonatele (c2.

3 10.9 24.0 40.0 20.5 9.400 [0.250 0.600 0.011 0.200 -0.5 10.0 9.0 m3 0 0 10 10. 52 .0 m4 11.5 19.1 0.750 0.050 c4 0. • se stabileşte dacă ponderile c1 şi c4.78] 0.037 0.8.64] 0.0 70.500 0.005 0. 0. Câteva din soluţiile posibile ale problemei analizate.500 0.211 0.7 10.18.500 0.101 0.200 [0.5 c3 Domeniul ponderii c2 c2 0.7 8.61.5 0.204 -0.0 20.094 0.100 -0.8.300 0.3 19.100 [0.27. -1.139 0.255 c1 -0.25] [0.300 0.270 0. 0.0 40.100 0.200 0.0 50.900 0.0 45.0 27.38] 0.0 30.015 0.1 13.600 0.102 -0. sunt prezentate în tabelul 7.313c3 + 0. date de expresiile din gruparea de condiţii a) satisfac condiţiile 0 ≤ c1 ≤ 1.0 30.800 0.0 55.550 0.145 0.870c3 + 0.247 0.3 5. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A.908].51] 0.0 60.450 0.7 27.35.109 0.199 0.700 0.0 20. kg m1 3.0 75.193 0.0 20. obţinute prin aplicarea acestei strategii de căutare.0 90.650 [0.011 0.12] 0.272 0.305 0.05 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 7. 0.106 -0.001 -0.105 0.09.500 0.700 0 [0.613.91] 0.7 14.2 m2 85.0 45.097 0.091 0.0.203 0.450 0.7. 0. 0.1 30.504 0.9 1.402 0.350 0.406 0.113 0.600 0.085 -0.301 0.500 0.53.44.450 0.058 -0.3 1.050 0. 0.007 0.294 0.555 Concluzia Incorect Incorect SOLUTIE SOLUTIE Incorect Incorect SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE Incorect SOLUTIE Incorect Incorect Incorect Incorect Incorect Incorect Masele materiilor prime.850 0.300 [0.0 20.348 0.9 5.400 0.003 -0.8 - • se alege o valoare a ponderii c2 în intervalul [-0. 0 ≤ c4 ≤ 1.098 -0.

Standardele se pot clasifica folosind trei criterii: A. se transformă în semifabricate şi se utilizează în diverse aplicaţii conform unor reglementări stricte. prevederi destinate unei utilizări comune şi repetate. Standardul este un document stabilit prin consens şi aprobat de un organism recunoscut. standarde pentru comerţ. metodologii de prelevare a probelor şi de realizare a încercărilor sau determinărilor privind caracteristicile de calitate ale produselor etc. Standardizarea este activitatea specifică prin care se stabilesc. • standarde de produs. urmărind obţinerea unui grad optim de ordine într-un context dat. clasele de calitate.1. care se elaborează. standardele pot fi: • standarde generale. care stabileşte reguli. prescripţii sau caracteristici pentru activităţi sau rezultatul acestora. standarde privind protecţia vieţii. standardele pot fi standarde pentru industrie. B. în scopul obţinerii unui grad optim de ordine într-un context dat. standarde pentru agricultură. pentru probleme reale sau potenţiale. care cuprind generalităţi sau principii: terminologie. simbolizări.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Capitolul 8 OŢELURILE ŞI FONTELE COMERCIALE 8. condiţiile tehnice şi caracteristicile de 53 . clasificări. ca şi în cazul altor produse. facilitarea schimburilor de mărfuri şi de informaţii pe piaţa internă şi internaţională. Obiectivele generale ale standardizării sunt: asigurarea şi ridicarea calităţii produselor şi serviciilor. standardele complete cuprind toate elementele care permit asigurarea calităţii unui produs: tipurile. bunurilor şi mediului înconjurător etc. standardizarea acestora (cuprinderea lor în standarde). Introducere Oţelurile şi fontele utilizate în tehnică sunt produse industriale de mare importanţă. care pot fi complete sau parţiale. În funcţie de conţinutul lor. a căror cunoaştere şi respectare a impus. tipizarea produselor (stabilirea unei game sortimentale raţionale şi economice de produse). În funcţie de domeniul la care se referă. sortimentele.

. • standarde naţionale. care sunt adoptate de către o organizaţie regională cu activitate de standardizare şi care sunt puse la dispoziţia publicului (de exemplu.. • standarde internaţionale care sunt adoptate de organisme sau organizaţii internaţionale cu activitate de standardizare şi care sunt puse la dispoziţia publicului (de exemplu. de exemplu.140 corespunde produselor metalurgice realizate din oţeluri şi fonte.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR calitate. de livrare etc. securităţii muncii şi protecţia mediului înconjurător. în timp ce standardele parţiale se referă numai la unele din elementele definitorii (enumerate mai înainte) pentru calitatea unui produs.nivelul 2. standardele pot fi: • standarde de firmă. În funcţie de nivelul de aplicare. de exemplu grupa 77. Standardele naţionale române sunt clasificate pe baza Sistemului Internaţional de Clasificare numerică a Standardelor (ICS). facultativă). . Notarea standardelor române se realizează prin folosirea unui indicativ format pe baza următoarelor reguli: • pentru standardele aprobate înainte de 28 august 1992 notarea se face cu sigla STAS. notarea acestora făcându-se cu simbolulu grupei. subgrupa 77. • pentru standardele aprobate după 28 august 1992 notarea se face cu 54 . adoptatat de ASRO începând cu anul 2001. au caracter obligatoriu numai standardele române referitoare la protecţia vieţii. celelalte standarde fiind facultative. urmat de un punct şi un grup de două cifre. notate cu simbolul domeniului. urmată de numărul standardului şi de ultimele două cifre ale anului ediţiei. standardele europene. ICS cuprinde trei niveluri ierarhice de clasificare: . de exemplu. STAS 791-88.nivelul 3.140. elaborate de Comitetul European de Standardizare − CEN). elaborate sau adoptate de un organism naţional de standardizare (de exemplu. de marcare. care conţine 40 de sectoare (domenii) ale activităţilor standardizate. sau standarde cu caracter de recomandare (a căror aplicare este voluntară. ASRO) şi puse la dispoziţia publicului. în ţara noastră organismul de standardizare este Asociaţia de Standardizare din România. C. regulile şi metodele de verificare a calităţii. standardele elaborate de Organizaţia Internnaţională de Standardizare − ISO).nivelul 1. protecţia sănătăţii. în care o parte a grupelor sunt împărţite în subgrupe. simbolizate prin două cifre. cu aplicabilitate la nivelul regiilor autonome. de exemplu 77 corespunde domeniului metalurgie. în care domeniile sunt împărţite în 389 de grupe.10 cuprinde oţelurile pentru tratamente termice. societăţilor comerciale sau altor persoane juridice care le-au elaborat. urmat de un punct şi un grup de trei cifre. aceste standarde putând fi standarde obligatorii (cu putere de lege cu caracter general). • standarde regionale.

considerând împărţirea oţelurilor în: oţeluri nealiate şi oţeluri aliate. fără a da însă vreo informaţie despre caracteristicile de calitate ale materialului. este operaţional şi vechiul sistem de simbolizare şi sunt valabile toate standardele (încă neînlocuite sau anulate) privind oţelurile. sau pot fi convenţionale. de exemplu. fontele şi semifabricatele sau produsele realizate din aceste materiale. a impus reglementarea producerii lor prin standarde naţionale (care pot fi şi de tipul SR ISO sau SR EN). servind la identificarea mărcii. SR ISO 9477:1992.2. ceea ce înlătură barierele tehnice din calea comercializării produselor din aceste materiale şi face posibilă cooperarea tehnologică naţională şi internaţională. Simbolurile cu ajutorul cărora se notează mărcile şi clasele de calitate din cadrul unei mărci de oţel sau de fontă sunt şiruri de litere şi cifre (simbolizare alfanumerică) sau numai cifre (simbolizare numerică). deoarece procesul de preluare a standardelor europene sau internaţionale ca standarde naţionale nu este finalizat.2. Criteriul de identificare a unui oţel sau a unei fonte este marca. oţelurile nealiate sunt cele la care concentraţiile masice ale elementelor determinate pe oţelul lichid sau pe produsele realizate din acesta nu depăşesc valoarile limită prezentate în tabelul 8. La noi în ţară. iar oţelurile aliate sunt cele la care concentraţia masică (determinată pe oţelul lichid sau pe produsele realizate din acesta) a cel puţin unui element atinge sau 55 . gradul de dezoxidare la elaborare etc. prin standardizarea căreia se realizează o uniformizare planificată a compoziţiei chimice şi/sau a caracteristicilor principale. de exemplu. compoziţia chimică.1. Diversitatea extrem de mare a oţelurilor şi fontelor şi complexitatea activităţilor de obţinere a produselor din aceste materiale. • pentru standardele române identice cu cele internaţionale se foloseşte sigla SR ISO.1. în prezent. iar pentru cele identice cu standardele europene − sigla SR EN. în funcţie de compoziţia chimică determinată pe oţelul lichid. SR 13172:1993. Clasificarea oţelurilor comerciale Definirea şi clasificarea mărcilor de oţel este făcută conform SR EN 10020. urmată de numărul acordat standardului de ASRO şi de anul ediţiei. SR EN 10207:1995. Conform standardului SR EN 10020. simbolizarea oţelurilor şi fontelor era reglementată pentru fiecare marcă prin standardul după care se producea materialul respectiv. Clasificarea şi simbolizarea oţelurilor comerciale 8. care conţin informaţii privind: caracteristicile mecanice principale. metodele de obţinere a semifabricatelor. destinaţia. numerele acestor standarde fiind identice cu cele ale standardelor internaţionale sau europene adoptate..Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale sigla SR (Standard Român). 8.

de tehnologia de elaborare şi de nivelul prescripţiilor pentru anumite caracteristici. în funcţie de gradul de puritate. Tabelul 8.7 ∑ EAm .2. Schema de clasificare a oţelurilor comerciale Clasele principale de calitate sunt caracterizate în standardul SR EN 10020 astfel: A.10 0.30 Elementul Plumb Seleniu Siliciu Telur Titan * Vanadiu* Wolfram Zirconiu Altele Valoarea limită.65 0.30**) 0. % 0.08 0.30 0.40 1.05 0.0008 0. Oţelurile nealiate de uz general sunt oţeluri ale căror caracteristici corespund prescripţiilor prezentate în tabelul 8. în cadrul fiecărei clase principale există subclase constituite în special după caracteristicile principale de utilizare ale oţelurilor. lim .30**) 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR depăşeşte valoarea limită precizată în tabelul 8. % 0.10**) * În cazul în care aceste elemente sunt prescrise combinat. aşa cum se arată în schema din figura 8. Valorile limită (maxime) ale concentraţiilor componentelor oţelurilor nealiate Elementul Aluminiu Bor Bismut Cobalt Crom* Cupru* Mangan Molibden* Niobiu * Nichel* Valoarea limită. nu necesită aplicarea de tratamente termice pentru obţinerea acestor caracteristici.10 (0.05 (0. 8.10 0.06 0.1.50 (0. valoarea limită a sumei concentraţiilor lor se consideră 0.40 0. Atât oţelurile nealiate cât şi oţelurile aliate se împart în clase principale de calitate.10 (0. 56 .1.30**) 0.05 0. nu au impuse condiţii speciale pentru nici un element component (cu excepţia manganului şi siliciului).60**) 0. nu au prescrisă nici o altă condiţie de calitate şi sunt obţinute prin procedee tehnologice de elaborare obişnuite.lim.10 0.1. % EAm. ** Valorile admise pentru analiza efectuată pe produse Fig.lim.10 (0.10 0. % EAm.1.

min ≤ 690 N/mm2 Re. are %Cm ≥ 0. Oţelurile nealiate speciale sunt oţeluri cu caracteristici superioare celor corespunzătoare oţelurilor de uz general.) în concentraţii care menţin oţelul în categoria oţelurilor nealiate.max ≥ 0. are structura ferito-perlitică. C + r sau Cs (obţinută prin călire superficială).025 %. conţine unul sau mai multe elemente de microaliere (Nb.11 µΩm .25 % . Prescripţiile privind caracteristicile oţelurilor nealiate de uz general Caracteristica prescrisă Rezistenţa la tracţiune minimă Limita de curgere minimă Alungirea procentuală după rupere minimă Energia de rupere minimă. pentru a realiza caracteristicile prescrise. Tabelul 8.045 % %Sm.min ≤ 360 N/mm2 Amin ≤ 26 % KVmin ≤ 27 J %Cm.max ≥ 0. proceselor tehnologice de elaborare şi prin aplicarea tratamentelor termice de călire şi revenire sau de durificare superficială. mm s ≤ 16 s ≤ 16 s ≤ 16 10 ≤ s ≤ 16 − − − Prescripţia Rm. purităţii.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale B.max ≥ 0. D. pe epruvete prelevate longitudinal din produse Concentraţia masică de carbon maximă Concentraţia masică de fosfor maximă Concentraţia masică de sulf maximă Grosimea produsului s. − are conţinut scăzut de incluziuni nemetalice. O marcă de oţel este inclusă în categoria oţelurilor nealiate speciale dacă îndeplineşte una sau mai multe dintre următoarele condiţii: − are prescrisă energia de rupere KV în starea C + r (obţinută prin călire martensitică şi revenire). Oţelurile nealiate de calitate sunt oţeluri la care prescripţiile privind calitatea sunt mai severe decât la oţelurile nealiate de uz general. la +20 oC. − are conţinuturile de impuriţăţi %Pm. necesită adaosuri de elemente de aliere în concentraţii ce depăsesc nivelurile limită date în tabelul 57 . fără să li se impună condiţii privind comportarea la TT sau gradul de puritate. asigurate în special prin controlul riguros al compoziţiei chimice. − are prescrisă adâncimea de călire sau duritatea superficială în una din stările C. − are rezistivitatea electrică ρ < 0.2. care nu sunt destinate aplicării de TT şi care. V etc. − are prescrisă o energia de rupere (determinată pe epruvete prelevate longitudinal din semifabricate sau produse) KV > 27 J la −50 oC. în această categorie sunt incluse oţelurile nealiate care nu se încadrează în clasele A sau B.045 % C. % Sm ≤ 0.10 % %Pm. iar durificarea prin precipitare se realizează prin răcire controlată de la temperatura de prelucrare prin deformare la cald. Oţelurile aliate de calitate sunt oţeluri destinate utilizării în aplicaţii similare celor corespunzătoare oţelurilor nealiate de calitate. − este destinată durificării prin precipitare..

oţelurile pentru rulmenţi. 58 .au limita de curgere minimă (determinată pe produse cu s ≤ 10 mm) Rp0. d) oţelurile bifazice (dual−phase steel).3. oţelurile pentru piesele destinate construcţiei de maşini.lim.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8.2 < 380 N/mm2.au concentraţii ale elementelor de aliere mai mici decât valorile limită prezentate în tabelul 8. % Crom* Cupru* Lantanide ( fiecare) Mangan Molibden* 0.au energia de rupere (determinată pe epruvete prelevate longitudinal din produse) KV ≤ 27 J la −50 oC. uniform dispersate în matrice. sudabile Elementul Valoarea limită. % EAm. pentru acelaşi tip de aplicaţie tehnică pot fi utilizate oţeluri din mai multe clase (oţeluri nealiate şi/sau aliate). E. . Limitele compoziţiei chimice a oţelurilor aliate de calitate cu granulaţie fină. oţelurile pentru scule şi oţelurile cu proprietăţi fizice speciale. % EAm. Oţelurile aliate speciale sunt oţeluri la care se impun condiţii stricte privind compoziţia chimică. oţelurile refractare. % Elementul Valoarea limită.50 0. în această categorie se încadrează oţelurile speciale de construcţie. b) oţelurile pentru electrotehnică.50 0. lim .12 0.12 Dacă elementele marcate * şi ** sunt prescrise în combinaţie. care au (datorită TT aplicate) o structură alcătuită dintr-o matrice feritică şi 10…35 % formaţiuni martensitice fine. pentru alte elemente se foloseşte tabelul 8. Tabelul 8. prescrise cu abateri mici. introduse în scopul satisfacerii unor prescripţii referitoare la caracteristicile magnetice: c) oţelurile pentru produse la care se fac prelucrări severe (cu grade mari de deformare) prin deformare plastică la rece şi care conţin elemente ce asigură finisarea granulaţiei. care conţin ca elemente de aliere numai siliciul sau siliciul şi aluminiul.50 0. valoarea limită a sumei concentraţiilor lor se consideră 0.80 0.10 Niobiu** Nichel* Titan** Vanadiu** Zirconiu** 0.3.1.12 0. În funcţie de condiţiile specifice de utilizare. care îndeplinesc (simultan) condiţiile: .1.lim.06 1. condiţiile de elaborare şi metodele de control al calităţii pentru a li se asigura caracteristici ridicate.08 0. oţelurile inoxidabile. oţelurile pentru recipiente sub presiune şi oţelurile pentru ţevi. . în categoria oţelurilor aliate de calitate se încadrează: a) oţelurile de construcţie cu granulaţie fină sudabile.7 ∑ EAm . e) oţelurile la care singurul element de aliere prescris este cuprul.

Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale

8.2.2. Simbolizarea oţelurilor comerciale
Simbolizarea alfanumerică a oţelurilor este reglementată de standardul SR EN 10027-1, completat cu SR CR 10260, iar prescripţiile privind simbolizarea numerică sunt cuprinse în standardul SR EN 10027-2. Conform SR EN 10027-1 simbolizarea alfanumerică cuprinde trei grupe de simboluri (care se scriu fără spaţii între ele): simboluri principale, care constau din grupe de litere şi cifre, simboluri suplimentare pentru oţel, formate din caractere alfanumerice scrise după simbolurile principale şi simboluri suplimentare pentru produse, formate din caractere alfanumerice, separate de simbolurile oţelului prin semnul + şi care codifică condiţiile speciale impuse produselor, tipul de acoperire a produselor sau o anumită stare de tratament a acestora. În funcţie de semnificaţiile simbolurilor principale, oţelurile se împart în două categorii: oţeluri simbolizate în funcţie de utilizare şi caracteristici mecanice sau fizice şi oţeluri simbolizate după compoziţia chimică. Structura şi conţinutul simbolurilor în funcţie de utilizare şi caracteristici pentru cele mai folosite categorii de oţeluri sunt prezentate în tabelul 8.4; structura şi conţinutul simbolurilor după compoziţia chimică pentru cele mai utilizate categorii de oţeluri la care se foloseşte această modalitate de simbolizare sunt redate, de asemenea, în tabelul 8.4. Simbolizarea numerică a mărcilor de oţel este complementară simbolizării alfanumerice şi se utilizează numai pentru oţelurile care fac obiectul unor operaţii comerciale, acest tip de simbolizare fiind mai potrivit prelucrării automate a datelor; simbolul constă dintr-un număr fix de cifre şi se alocă de către autoritatea naţională sau europeană de standardizare, în urma unei cereri formulate de producătorul de oţeluri. Până la înlocuirea tuturor standardelor de oţeluri aprobate înainte de 1992 (standarde marcate cu sigla STAS) se menţine (împreună cu prescripţiile de simbolizare anterior prezentate) şi posibilitatea simbolizării oţelurilor conform acestor standarde, ce cuprind următoarele reguli: • oţelurile carbon (nealiate) pot fi (în funcţie de calitate în care sunt realizate): oţeluri de uz general, de calitate (cu compoziţia chimică mai precis delimitată şi conţinuturile de impurităti mai mici decât la oţelurile de uz general) sau superioare (cu compoziţia chimică mai precis delimitată şi conţinuturile de impurităti mai mici decât la oţelurile de calitate), iar oţelurile aliate pot fi obişnuite (de calitate) sau superioare; • oţelurile nealiate de uz general, oţelurile microaliate şi slab aliate cu
59

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

granulaţie fină şi rezistenţă mecanică ridicată, oţelurile nealiate pentru turnare în piese etc. se simbolizează în funcţie de utilizare şi caracteristici mecanice, simbolul fiind alcătuit din o literă sau un grup de litere (OL în cazul oţelurilor carbon pentru construcţii metalice şi mecanice, R în cazul oţelurilor pentru cazane şi recipiente sub presiune ce funcţionează la temperatură ambiantă sau scăzută, K în cazul oţelurilor pentru cazane şi recipiente sub presiune ce funcţionează la temperatură ambiantă sau ridicată, OCS în cazul oţelurilor cu granulaţie fină pentru construcţii sudate, OLT în cazul oţelurilor nealiate pentru ţevi etc.) şi un număr care arată valoarea minimă a Rm în N/mm2; de exemplu, OL 370 este un oţel carbon de uz general pentru construcţii metalice şi mecanice cu Rm ≥ 370 N/mm2 , iar OCS 510 este un oţel pentru construcţii sudate cu Rm ≥ 510 N/mm2; simbolurile acestor oţeluri pot fi completate cu litere sau cifre care indică gradul de dezoxidare, clasa de calitate sau varianta tehnologică de elaborare ale oţelului; • oţelurile nealiate şi aliate, de calitate sau superioare, se simbolizează după compoziţa chimică, simbolul fiind alcătuit astfel: − în cazul oţelurilor nealiate: un grup de litere (OLC în cazul oţelurilor prelucrate prin deformare plastică pentru construcţia de maşini, OSC în cazul oţelurilor carbon pentru scule, OSP în cazul oţelurilor pentru pile, AUT în cazul oţelurilor pentru prelucrarea pe maşini unelte automate etc.), un număr egal cu 100%Cm (sau cu 10%Cm în cazul oţelurilor carbon pentru scule), %Cm fiind concentraţia masică medie de carbon a mărcii de oţel (valoarea medie aritmetică a limitelor intervalului prescris de standard pentru concentraţia masică a carbonului) şi litera X, dacă oţelul este superior; de exemplu, OLC 45 este un oţel carbon de calitate cu %Cm = 0,45 %, OLC 15 X este un oţel carbon superior cu %Cm = 0,15 %, AUT 30 este un oţel pentru prelucrarea pe maşini unelte automate cu %Cm = 0,30 %, iar OSC 10 este un oţel carbon pentru scule cu %Cm = 1 %; − în cazul oţelurilor aliate: litera T, dacă oţelul este destinat realizării pieselor turnate, un număr egal cu 100%Cm (%Cm având aceeaşi semnificaţie ca la oţelurile nealiate), simbolurile chimice ale elementelor de aliere, scrise în ordinea crescătoare a importanţei lor (sau în ordinea crescătoare a concentraţiei lor masice), un număr egal cu 10%EAp, %EAp fiind concentraţia masică medie a elementului de aliere principal (scris ultimul în structura simbolului) şi de litera X, dacă otelul este superior; de exmplu, T 15MoNiCr180 este un oţel pentru turnare în piese cu %Cm = 0,15 %, aliat cu Mo, Ni şi Cr, elementul de aliere principal fiind cromul, aflat în concentraţia %Crm = 18 %, iar 42MoCr11 X este un oţel superior (destinat realizării de semifabricate prelucrate prin deformare plastică la cald pentru construcţia de maşini) cu %Cm = 0,42 %, aliat cu Mo şi Cr, elementul de aliere principal fiind cromul, aflat în concentraţia %Crm = 1,1 %.
60

Tabelul 8.4. Principalele date privind simbolizarea oţelurilor comerciale

A. Oţeluri simbolizate în funcţie de caracteristici

Categoria oţelurilor

Exemplu

KV, J 27 40 60 Simbolizare JR KR LR J0 K0 L0 J2 K2 L2 J3 K3 L3 J4 K4 L4 J5 K5 L5 J6 K6 L6
o

T, C

Oţeluri pentru construcţii

S

nnn ≡ Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi

20 0 −20 −30 −40 −50 −60

C ≡ formare la rece E ≡ emailare F ≡ forjare L ≡ temperat. scăzută N ≡ normalizat O ≡ platforme marine Q ≡ călit şi revenit S ≡ construcţii navale T ≡ ţevi W ≡ rezistent la coroziune atmosferică G ≡ alte caracteristici (grad de dezoxidare etc..) H ≡ temperat. ridicată L ≡ temperat. scăzută R ≡ temperat. ambiantă X ≡ temperatură ridicată şi temperatură scăzută

- oţel cu Re ≡235N/mm2, la care se garantează KV = 27 J la −20 oC, calmat complet (G3);

S235J2G3

- simbolizare veche:
OL 370.4.k

Oteluri pentru recipiente sub presiune Oţeluri pentru ţevi destinate conductelor

P

nnn ≡ Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi

B ≡ recipiente de gaz M ≡ laminat termomec. N ≡ normalizat Q ≡ călit şi revenit S ≡ pentru recip. simple T ≡ pentru ţevi G ≡ alte caracteristici M ≡ laminat termomec. N ≡ normalizat Q ≡ călit şi revenit G ≡ alte caracteristici

P265GH - oţel pentru recipiente
sub presiune cu Re = 265 N/mm2 şi caracteristici specificate la temperaturi ridicate

- simbolizare veche :
K 410

L

nnn ≡Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi

L360Q
- oţel pentru ţevi cu Rp02 ≥ 360 N/mm2, în stare călit şi revenit

Tabelul 8.4. Principalele date privind simbolizarea oţelurilor comerciale − continuare

Oţeluri pentru piese destinate construcţiei de maşini Oţeluri pentru şine de cale ferată

E

nnn ≡ Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi nnn ≡ Rm min., în N/mm2 Cnn ≡ laminat la rece Dnn ≡ laminat la cald pentru formare directă la rece (cifrele desemnează calităţi diferite)

E335 G ≡ alte caracteristici (grad de dezoxidare etc.) Mn ≡ conţinut ridicat de mangan G ≡ alte caracteristici C ≡ destinat tragerii la rece
- oţel cu Re ≥ 335 N/mm2

R

Q ≡ călit şi revenit

- simbolizare veche OL 60 R0900Mn - oţel cu Rm ≥ 900
N/mm2, cu conţinut de mangan precizat

Oţeluri pentru produse plate D destinate ambutisării

EK ≡ pentru emailare la rece convenţională ED ≡ pentru emailare directă an ≡ simbolul chimic al elementului precizat urmat eventual de o cifră care reprezintă de 10 x media intervalului precizat al acestui element

DC04EK
- oţel laminat la rece pentru emailare convenţională

B. Oţeluri simbolizate în funcţie de compoziţia chimică B1. Oţeluri nealiate cu %Mnm < 1%

Categoria oţelurilor

Exemplu

Oţeluri nealiate cu %Mn m < 1% (cu excepţia celor pentru automate)

C

E ≡ cu un connţinut maxim de sulf precizat; D ≡ pentru trefilarea sârmei; C ≡ pentru formarea la rece; nnn ≡ 100· %Cm S ≡ pentru arcuri; U ≡ pentru scule; W ≡ pentru sârme electrozi; G ≡ alte caracteristici

C35E4 an ≡ EA[10·%EAm]
- oţel carbon cu %Cm = 0,35 % şi conţinut precizat de sulf; - simbolizare veche:

OLC 35 X

Tabelul 8.4. Principalele date privind simbolizarea oţelurilor comerciale − continuare

B2. Oţeluri nealiate cu %Mnm ≥ 1% şi oţeluri aliate

Categoria oţelurilor

Exemplu

Oţeluri nealiate cu %Mn m ≥ 1%, oţeluri nealiate pentru automate şi oţeluri aliate cu %EAmj < 5 %, j = 1…n Oţeluri aliate cu %EAmj ≥ 5 %, j = 1...n (cu excepţia oţelurilor rapide)

nnn ≡ 100 %Cm a ≡ EA1…EAj…EAn concentraţia

n−n…≡ k1·%EAm1−…−kj·%EAmj−… − kn·%EAmn Factorul Element kj Cr,Co,Mn,Ni,Si,W 4 Al,Be,Cu, Mo, 10 Nb,Pb,Ta,Ti,V, Zr; Ce, N, P, S; 100 B 1000 n−n…≡ k1·%EAm1−…−kj·%EAmj… − kn·%EAmn

13CrMo4−5 - oţel cu %Cm ≡ 0,13%, %Crm ≡ 1,0%, %Mom ≡ 0,5% - simbolizare veche 14MoCr10 X6CrNiTi18−10

X

nnn ≡ 100 %Cm

a ≡ EA1…EAj…EAn concentraţia

- oţel cu %Cm = 0,06%, %Crm = 18%, %Nim = 10%, stabilizat cu Ti ;

Oţeluri rapide

HS

n−n−n−n ≡ %Wm−%Mom−%Vm−%Com

- simbolizare veche: 10TiNiCr180 HS2-9-1-8 - oţel rapid cu %Wm = 2%, %Mom = 9%, %Vm =1%, %Com = 8%

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

8.3. Oţelurile carbon cu destinaţie generală
8.3.1. Oţelurile carbon de uz general
În această categorie sunt incluse oţelurile (hipoeutectoide) livrate sub formă de semifabricate prelucrate prin deformare plastică la cald (laminare, forjare), destinate realizării structurilor metalice (construcţii civile, poduri, instalaţii de ridicat şi transportat, construcţii metalice pentru utilajul petrolier, petrochimic şi de rafinării, stâlpi, piloni etc.) sau mecanice (piese pentru construcţia de maşini) cu solicitări mici sau moderate în exploatare. Produsele laminate din astfel de oţeluri se livrează de regulă netratate termic sau în starea obţinută după normalizare, iar produsele obţinute prin forjare se livrează în starea obţinută după TT de normalizare sau de recoacere completă. Aceste oţeluri nu sunt destinate aplicării tratamentelor termice sau termochimice, astfel că produsele realizate din astfel de materiale au caracteristicile mecanice ale semifabricatelor în stare de livrare. Caracteristicile impuse de o anumită aplicaţie se pot asigura alegând corespunzător concentraţia de carbon şi tehnologia de elaborare, în special, gradul de dezoxidare, din acest punct de vedere existând două tipuri de oţeluri: oţeluri calmate (dezoxidate complet la elaborare cu siliciu, mangan şi aluminiu) şi oţeluri necalmate (nedezoxidate complet la elaborare); oţelurile calmate au o structură omogenă, prezintă rezistenţă mecanică bună (datorită efectului de durificare pe care îl au incluziunile nemetalice uniform distribuite în structura oţelului), dar prelucrabilitatea lor prin deformare plastică la rece este relativ redusă, în timp ce oţelurile necalmate sunt mai ieftine, se prelucrează mai bine prin deformare plastică la rece, dar prezintă pericolul fragilizării prin îmbătrânire (v. scap. 4.3.2) şi de aceea nu se recomandă a fi utilizate pentru realizarea de construcţii sudate. Oţelurile carbon de uz general se produc conform STAS 500, care prevede împărţirea acestor oţeluri după garanţiile date la livrare în patru clase de calitate: clasa 1 − cu garanţii privind compoziţia chimică şi caracteristicile mecanice la tracţiune şi îndoire la rece, clasa 2 − cu garanţii suplimentare (faţă de clasa 1) privind energia de rupere la 20 oC, clasa 3 − cu garanţii suplimentare privind energia de rupere la 0 oC şi clasa 4 − cu garanţii suplimentare privind energia de rupere la −20 oC. De exemplu, marca de oţel simbolizată (conform STAS 500) OL 370.4k, corespunde unui oţel nealiat cu Rm ≥ 370 N/mm2, elaborat în clasa de calitate 2 şi calmat (indicaţie dată de litera k din simbol); conform noului sistem de simbolizare, această marcă de oţel (care are limita de curgere Re ≥ 235 N/mm2) se simbolizează S235J2G3 (v. tabelul 8.4).
64

Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale

8.3.2. Oţelurile carbon de calitate
Aceste oţeluri carbon sunt utilizate sub formă de semifabricate realizate prin deformare plastică, au tehnologiile de elaborare mai complexe decât cele folosite la oţelurile de uz general şi sunt destinate fabricării pieselor care se tratează termic şi/sau termochimic pentru obţinerea caracteristicilor mecanice impuse de condiţiile lor de utilizare. Oţelurile din această categorie sunt hipoeutectoide (cu structura de echilibru la ta alcătuită din ferită şi perlită) şi se pot clasifica, în funcţie de TT final care asigură cele mai bune caracteristici de utilizare produselor, în: oţeluri pentru carburare (cementare), care au %Cm ≤ 0,25 % şi oţeluri pentru îmbunătăţire (călire martensitică + revenire înaltă – v. scap. 6.5), care au concentraţia masică de carbon 0,25% < %Cm ≤ 0,6%. Conform STAS 880, care reglementează la noi în ţară producerea oţelurilor carbon de calitate, acestea pot fi elaborate şi ca oţeluri superioare (marcate cu litera X după simbolul recomandat de STAS 880), pentru care se prevăd condiţii suplimentare privind puritatea şi caracteristicile tehnologice sau ca oţeluri cu conţinut controlat de sulf (marcate cu litera S după simbolul recomandat de STAS 880), la care %Sm = 0,020…0,040 %. Oţelurile carbon de calitate se utilizează sub formă de produse plate şi profile laminate la cald, semifabricate pentru forjare, sârme laminate şi trase, produse tubulare, destinate fabricării pieselor cu solicitări mici şi moderate în exploatare; oţelurile pentru cementare se utilizează la confecţionarea pieselor supuse la uzare, oboseală şi/sau solicitări cu şoc, deoarece după tratamentul complet de cementare (v. scap. 6.6.2) se obţin piese cu stratul superficial îmbogăţit în carbon (cu structură martensitică) dur şi rezistent la uzare şi la fisurare prin oboseală şi cu miezul rezistent şi tenace (datorită conţinutului scăzut de carbon al oţelului), iar oţelurile pentru îmbunătăţire se folosesc pentru fabricarea pieselor supuse în exploatare la solicitări mecanice medii sau chiar ridicate. La alegerea oţelurilor din această categorie trebuie să se ţină seama că au călibilitatea redusă (v. scap. 6.4.2 şi 7.4.), ceea ce permite utilizarea lor în special la piesele cu secţiuni mici. Deoarece alegerea TT ce trebuie aplicat pieselor fabricate din aceste oţeluri este dependentă de conţinutul lor de carbon, oţelurile din această categorie se simbolizează după compoziţia chimică; de exemplu, marca simbolizată (conform STAS 880) OLC 15 sau (conform SR EN 10027−1) C15 corespunde unui oţel pentru cementare cu %Cm = 0,15 %, iar marca simbolizată (conform STAS 880) OLC 45 sau (conform SR EN 10027−1) C45 corespunde unui oţel pentru îmbunătăţire cu %Cm = 0,45 %.
65

Producerea şi comercializarea semifabricatelor deformate plastic la cald din oţeluri aliate superioare pentru îmbunătăţire este reglementată în prezent şi de standardul SR EN 10083−1:1997.25% < %Cm ≤ 0. care conţine reglementări mai stricte (decât STAS 791) privind caracteristicile mecanice şi condiţiile de livrare. Datorită influenţei elementelor de aliere asupra vitezei de răcire critice vrc. %Pmax ≤ 0.025 %). Combinaţia optimă a caracteristicilor de utilizare (care asigură valori ridicate pentu rezistenţa la tracţiune. cu conţinuturi reduse de carbon şi caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate). Producerea oţelurilor aliate pentru semifabricatele prelucrate prin deformare plastică destinate realizării pieselor pentru construcţia de maşini este reglementată la noi în ţară de STAS 791. care au %Cm ≤ 0. care prevede elaborarea lor atât ca oţeluri aliate obişnuite.035 %. în cazul folosirii oţelurilor pentru cementare.25 % şi oţeluri pentru îmbunătăţire (călire martensitică + revenire înaltă – v. în: oţeluri pentru carburare (cementare) sau carbonitrurare. rezistenţa la uzare etc. cât şi SR EN 10083 includ şi benzile de 66 . 7.5).4. energia de rupere. cât şi ca oţeluri aliate superioare. Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini fac parte din clasa structurală a oţelurilor perlitice (v. alungirea procentuală după rupere. oţelurile aliate pentru construcţia de maşini se pot clasifica. tratamentul de călire să aibă efect şi asupra miezului pieselor (determinând obţinerea unor structuri de tip martensitic sau bainitic. călibilitatea acestor oţeluri este mai mare decât cea corespunzătoare oţelurilor carbon şi este posibil (de exemplu) ca. pentru care se impune ca %Smax. în funcţie de tratamentul final care trebuie aplicat (obligatoriu) produselor realizate din aceste materiale. care au concentraţia masică de carbon 0. %Pmax ≤ 0. rezistenţa la oboseală. atât STAS 791. pentru a valorifica corespunzător aceste proprietăti tehnologice ale oţelurilor aliate. realizând o valorificare maximă a prezenţei elementelor de aliere) se obţine la produsele confecţionate din astfel de oţeluri numai după aplicarea unor tratamentelor termice sau termochimice finale adecvate.5). limita de curgere. Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini Oţelurile din această categorie sunt oţeluri slab şi mediu aliate. ceea ce dă posibilitatea realizării unor produse cu caracteristici mecanice superioare celor asigurate la produsele confecţionate din oţeluri carbon. 6.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8..6%. care fac parte (conform SR EN 10020) din categoria oţelurilor aliate speciale şi se utilizează pentru realizarea elementelor (pieselor) puternic solicitate în exploatare ale construcţiilor mecanice (maşini şi utilaje). ca urmare. scap. la care se prescrie un nivel mai scăzut al conţinuturilor de impurităţi (%Smax. scap.

19CrMo4−2) corespund unor oţeluri pentru cementare. 20TiMnCr12.4 %). a rezistenţei la uzare şi a rezistenţei la oboseală). a) Oţelurile având ca element de aliere principal cromul.2). 67 . 17MnCr10. dar este mult mai ieftin. Cromul şi manganul favorizează apariţia fenomenului de fragilitate reversibilă la revenire (v.30 %).8…1. atât în cazul oţelurilor pentru cementare sau carbonitrurare. Deoarece este un metal scump. manganul favorizează însă creşterea excesivă a granulaţiei la încălzire. din care STAS 791 cuprinde mărcile 17CrNi16. 17MoCrNi14 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 17NiCr6−4. 20CrMnTi4−4−1. (%Crm = 0. datorită proprietăţilor lor tehnologice (nu prezintă fragilitate la revenire) şi efectelor favorabile pe care le are alierea cu Mo asupra proprietăţilor de utilizare ale acestora (creşterea rezistenţei mecanice. 19MoCr11 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 15Cr3. Ni – Cr − Mo. de tipul: Ni − Cr. Ni − Mo. în practică se utilizează şi oţeluri Cr − Mn. b) Oţelurile având ca element de aliere principal nichelul. recurgându-se la reţete de aliere complexe. 17CrMn4−4. 42MoCr11. mărind rezistenţa mecanică şi tenacitatea şi îmbunătăţind călibilitatea oţelurilor. astfel că oţelurile de tipul Cr − Mn se aliază suplimentar cu titan (%Tim = 0. pentru piesele destinate construcţiei de maşini nu se folosesc de obicei oţeluri aliate numai cu nichel. 20NiMo14−2. scap 6. Deoarece manganul are aproape aceleaşi efecte asupra călibilităţii. scap 7.20 %).10…0.090 %) sau vanadiu (%Vm = 0. 51CrMnV4−4−1) – unor oţeluri pentru îmbunătăţire.1).030…0. 34CrMo4−2. tabelul 7. Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini pot fi grupate. în următoarele tipuri.5 %) şi măreşte călibilitatea. în funcţie de elementul principal de aliere EAp.15…0.4). oţelurile Cr − Mo sau Cr – Mn − Mo sunt preferate în multe aplicaţii tehnice.3 %.4. iar mărcile 40Cr10. %Mnm = 0. ce nu se produce dacă oţelurile sunt aliate suplimentar cu molibden (%Mom = 0. 51VMnCr11 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 40Cr4. 34MoCr11. Nichelul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) trece complet în masa lor structurală de bază (are solubilitate bună în Fe − v. fiind prescrisă încadrarea într-o banda normală (extinsă) a oţelurilor obişnuite şi încadrarea într-o banda îngustă a oţelurilor cu călibilitate garantată. 42CrMo4−2. STAS 791 cuprinde mai multe mărci de oţeluri având cromul ca EAp.8…1.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale călibilitate pentru cele mai utilizate oţeluri (v. fără să afecteze substanţial tenacitatea (creşterea cu un procent a %Crm măreşte Rm cu 80…100 N/mm2 şi determină o scădere a A cu numai 1. 20MoNi35. din care mărcile 15Cr08. nichelul micşorează sensibilitatea la supraîncălzire şi finisează granulaţia oţelurilor. De asemenea. Cromul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) contribuie la creşterea rezistenţei mecanice.

Aşa cum s-a arătat anterior.. a rezistivităţii electrice şi a permeabilităţii magnetice şi micşorează sensibilitatea acestora la supraîncălzire.2). Siliciul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) contribuie la creşterea limitei de elasticitate. d) Oţelurile având ca element de aliere principal aluminiul. c) Oţelurile având ca element de aliere principal manganul. marca de oţel 38MoAlCr15 cuprinsă în STAS 791 (simbolizată conform SR EN 10027−1 38AlCrMo10−6−1) are compoziţia caracterizată de %Cm = 0. Manganul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) contribuie la creşterea caracteristicilor de rezistenţă mecanică (Rm şi Rp0. tije pentru pompe etc.6…1. Compoziţia chimică de bază a unui astfel de oţel este cea corespunzătoare oţelurilor de îmbunătăţire Cr − Mo. %Alm = 0. 43MnMo6−2.0. din care STAS 791 cuprinde mărcile 40CrNi12. 35MnMoV6−2−1). 35VMoMn14 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 35Mn6.1 %. 43MoMn16. Aceste oţeluri sunt destinate pieselor la care se aplică tratamentul termochimic de nitrurare în vederea obţinerii unei rezistenţe ridicate la uzare (v.6.). la care se adaugă %Alm = 0. V sau Ti.36.15…0. cât şi în cazul oţelurilor pentru îmbunătăţire. 30MoCrNi20.70…1. 35Mn14. micşorând numai puţin caracteristicile de plasticitate (A sau Z). iar la piesele realizate prin deformare plastică la cald din astfel de oţeluri se obţine o structură în benzi (alcătuită din şiruri alternante de ferită şi perlită. %Crm = 1. 34MoCrNi16 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 40NiCr5−4. a rezistenţei la uzare.25 %.40 %. Pentru a conferi pieselor pentru construcţia de maşini 68 .. manganul măreşte călibilitatea oţelurilor în aceeaşi măsură ca şi cromul şi este un element de aliere ieftin. STAS 791 cuprinde următoarele mărci de oţeluri din această categorie: 31VMn12.65 %.35…1. scap.3). e) Oţelurile având ca element de aliere principal siliciul. 30NiCrMo8−8−2.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 17NiCrMo6−4−2). Evitarea fragilizării la revenire şi reducerea sensibilităţii la supraîncălzire se realizează la aceste oţeluri prin alierea suplimentară cu Mo.1 % şi %Mom = 0. de exemplu. 6. această din urmă particularitate face ca oţelurile cu mangan să se utilizeze în special pentru realizarea de semifabricate turnate sau pentru obţinerea semifabricatelor prelucrate prin deformare plastică la cald destinate pieselor solicitate uniaxial în exploatare (bare de tracţiune. orientate în direcţia de deformare plastică). Oţelurile aliate cu mangan sunt sensibile la supraîncălzire (granulaţia acestora creşte mult dacă sunt încălzite la temperaturi ridicate sau sunt menţinute timp îndelungat în domeniul austenitic) şi prezintă fenomenul de fragilizare la revenire. 34CrNiMo6−6−2). care conferă acestor piese o anizotropie avansată a proprietăţilor mecanice (raportul dintre energia de rupere determinată pe epruvete prelevate longitudinal şi cea determinată pe epruvete prelevate transversal pe direcţia de deformare poate ajunge la 4:1).

lăţimea 69 .2. eventual. Fig. se practică alierea suplimentară a oţelurilor din această categorie cu mangan şi crom. care se transformă prin solidificare într-o cusătură sudată CUS. care determină încălzirea locală (cu ajutorul unei surse termice adecvate) a materialului pieselor supuse sudării (numit material de bază MB) la temperaturi superioare temperaturii lui ts. folosite în aplicaţiile tehnice ca înlocuitoare (ieftine) ale oţelurilor Cr – Mo. Oţelurile pentru construcţii sudate 8. Elemntele caracteristice realizării îmbinărilor sudate prin topire Realizarea îmbinărilor sudate prin topire presupune prelucrarea prealabilă a marginilor pieselor care trebuie îmbinate în scopul obţinerii unui rost de sudare. aşa cum se arată în figura 8. configuraţia definită de următorii parametri geometrici: deschiderea b. 8.5. Particularităţile realizării construcţiilor sudate Prin sintagma “construcţii sudate” se denumesc în cadrul acestui subcapitol structurile mecanice obţinute din mai multe elemente metalice îmbinate între ele cu ajutorul unui procedeu de sudare prin topire. 8.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale caracteristicile de tenacitate necesare. STAS 791 cuprinde ca mărci de oţeluri având Si ca EAp: 20MnCrSi11 şi 36MnCrSi13 (simbolizate conform SR EN 10027−1 20SiCrMn4−4−4 şi 36SiCrMn5−4−4). eventual.1. prin topirea marginilor pieselor şi. rădăcina c. a unui material de adaos MA.5. având. Sudarea printr-un astfel de procedeu este rezultatul unei activări termice importante. lungimea L şi. se formează între piese o baie de material metalic topit BMT. unghiul α.2.

de tipul celor prezentate în figura 8. O parte din energia sursei termice utilizate la sudarea prin topire produce încălzirea (cu o viteză vi) la ti < ts a unei zone din MB adiacente locului de formare a CUS. modificarea structurii şi proprietăţilor mecanice ale materialului pieselor supuse sudării şi generarea unui câmp de tensiuni mecanice reziduale.3.2. CUS poate fi realizată din unul sau mai multe rânduri. (8. în timpul sudării orice punct situat în zona din MB adiacentă CUS este supus unui ciclu termic caracterizat de parametrii vi. cu relaţiile: S MB S MA . odată cu răcirea băii de metal topit formate în rostul dintre piese şi realizarea CUS. p MA = . Fig. rândurile depuse prin sudare şi cusăturile sudate se caracterizează prin următorii parametrii geometrici: pătrundera p. un rând fiind partea din CUS realizată la o singură deplasare a sursei termice de sudare în lungul rostului de sudare. care se pot evidenţia clar şi pe imaginile macrostructurilor îmbinărilor sudate. lăţimea lc şi supraînălţarea h.3. Imaginile macroscopice ale îmbinărilor sudate realizate între două piese din oţel: a − CUS realizată din două straturi. ZIT şi MB. 70 . Pentru a defini gradul de participare a MB şi MA la formarea unei CUS se definesc parametrii pMB (numit participarea MB) şi pMA (numit participarea MA). ti < ts şi vr . are loc şi răcirea acestei zone din MB cu o viteză medie vr. Ca urmare a acestui proces.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR l şi raza r. În funcţie de grosimea pieselor care se îmbină prin sudare. iar rândurile situate la acelaşi nivel alcătuiesc straturile CUS. motiv pentru care zona adiacentă CUS afectată de acţiunea ciclurilor termice este denumită zonă influenţată termic (sau zonă influenţată termomecanic) ZIT. prin deplasarea sursei termice în direcţia de sudare. Acţiunea ciclurilor termice care alcătuiesc câmpul termic la sudare determină. în funcţie de valorile parametrilor ce le caracterizează. iar ansamblul tuturor ciclurilor termice din această zonă este denumit câmp termic de sudare.1) p MB = S MB + S MA S MB + S MA în care SMB şi SMA sunt ariile precizate în figura 8. b − CUS realizată din mai multe straturi Pe baza celor prezentate rezultă că îmbinările sudate prin topire din alcătuirea construcţiilor sudate prezintă trei zone caracteristice: CUS. 8.

defosforare. Structura CUS reflectă direct particularităţile cristalizării primare a BMT (v. a învelişului electrozilor. şi prin realizarea unor valori adecvate ale pMB şi pMA. H2. a gazelor de protecţie etc.MA – concentraţia masică a componentului în MA. între materialul de la suprafaţa băii. N2). prin alegerea judicioasă a cuplului MB – MA .). cristalizarea este intermitentă. Aspectele prezentate conduc la concluzia că atât BMT. au (în general) o compoziţie chimică diferită de ale MB şi MA. este unul din mijloacele cele mai eficiente prin care se poate acţiona în vederea obţinerii unei CUS de calitate. BMT se află de obicei în contact cu un strat de zgură lichidă (realizat prin topirea învelişului electrozilor sau unui flux de sudare) şi cu atmosfera (protectoare) din jurul sursei termice utilizate la sudare.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8. iar ∆%EAm – pierderile (−) sau aporturile (+) de component datorită interaţiunii BMT cu zgura şi atmosfera din jurul sursei termice. MB + p MA % EAm . sârme etc. 8. MA ± ∆% EAm .2.CUS = p MB % EAm . BMT are compoziţia chimică omogenă. în rostul dintre piesele care trebuie îmbinate. fig. a fluxurilor de sudare. datorită eliberării de energie termică. cât şi CUS care se formează prin solidificarea acesteia. materialul metalic din BMT este încălzit şi cristalizarea sa este întreruptă până când transferul de căldură spre MB asigură 71 .4): cristalizarea BMT este dirijată. BMT suferă transformări de natură metalurgică (chimică): îmbogăţire în gaze (O2. prin topirea marginilor pieselor şi a unui MA (sub formă de electrozi înveliţi.MB este concentraţia masică a componentului în MB. (8. după fiecare secvenţă de cristalizare. aflat sub acţiunea sursei termice concentrate şi materialul mai rece situat în zona de contact dintre BMT şi MB (care constituie suportul BMT) se crează gradienţi termici pe direcţia cărora se deplasează frontul de solidificare şi se dezvoltă cristalele CUS de formă columnară. Deoarece are volum redus şi este supraîncălzită şi agitată sub acţiunea concentrată a sursei termice. datorită interacţiunii cu aceste două medii. rezultă că asigurarea unei compoziţii chimice favorabile a BMT. Formarea CUS la sudarea prin topire a oţelurilor Aşa cum s-a precizat anterior. deoarece structura şi proprietăţile mecanice ale materialelor metalice depind esenţial de compoziţia lor chimică. vergele.2) în care %EAm. CUS se formează prin solidificarea BMT. %EAm. dezoxidare. aliere etc. desulfurare. iar concentraţia în BMT şi în CUS care se obţine prin solidificarea acesteia a oricărui component %EAm. ce se realizează.5.CUS se poate estima cu relaţia: % EAm .

deoarece unele caracteristici ale acesteia (granulaţia. CUS va suferi şi un proces de cristalizare secundară şi în urma desfăşurării acestuia structura CUS se modifică. viteza de creştere a cristalelor CUS este mare. 8. datorită solidificării intermitente. în mod obişnuit germinarea cristalelor CUS se produce pe cristalele MB aflate în contact cu BMT (pe linia de fuziune). Fig. Particularităţile formării structurii CUS la sudarea prin topire a oţelurilor În morfologia CUS se evidenţiază efectele combinate ale cristalizării primare a BMT în condiţiile precizate mai înainte. iar forma acestor cristale este celular – dendritică (dendrite dezvoltate din cristalele MB pe care s-au format germenii cristalelor CUS). influenţa structurii primare asupra proprietăţilor CUS se menţine însă. cristalizarea se realizează cu un număr redus de germeni cristalini.4. 72 . Dacă aliajul (oţelul) ce corespunde compoziţiei chimice a CUS prezintă transformări de fază în stare solidă.) nu sunt eliminate ci numai estompate (mascate) de cristalizarea secundară. CUS prezintă. Structura primară (forma şi dimensiunile cristalelor. datorită creşterii dirijate a formaţiunilor cristaline pe direcţia gradientului maxim de temperatură (variabilă în timp). combinată cu o alcătuire columnară.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR realizarea subrăcirii necesare continuării solidificării.4. modul de distribuire a incluziunilor nemetalice etc. o alcătuire în straturi.) influenţează esenţial caracteristicile mecanice ale CUS. distribuţia incluziunilor nemetalice etc. aşa cum se poate observa în figura 8.

în această fâşie se obţine la încălzire o structură bifazică formată din austenită şi ferită. în funcţie de mărimea vitezei de răcire vr. în această fâşie se produc modificări de structură numai dacă MB a fost ecruisat anterior prin deformare plastică la rece şi ciclurile termice de sudare produc recristalizarea primară a materialului (prin care se elimină ecruisarea şi textura de deformare) sau dacă MB a fost supus anterior unui TT de călire şi revenire. cu grăunţi grosolani) din această fâşie este favorizată formarea structurilor în afară de echilibru (martensită. Pentru a evidenţia principalele aspecte legate de transformările structurale în ZIT. asemănătoare celor care se obţin prin aplicarea TT de recoacere incompletă sau. care au însă proprietăţi de plasticitate mai bune decât cele corespunzătoare structurilor din fâşia de supraîncălzire.5. la răcirea austenitei (supraîncălzite.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8. care se transformă la răcire. se consideră cazul sudării oţelurilor cu conţinut scăzut de carbon. asemănătoare celor obţinute prin aplicarea TT de normalizare sau în structuri de călire. bainită). ZIT poate fi împărţită în următoarele zubzone (fâşii): − fâşia I (de supraîncălzire) conţine punctele în care tcg ≤ ti < ts (tcg − temperatura deasupra căreia se produce creşterea excesivă a cristalelor de austenită. în structuri alcătuite din martensită şi ferită. − fâşia III ( de austenitizare incompletă) conţine punctele în care A1 ≤ ti < A3. − fâşia II (de normalizare) conţine punctele în care A3 ≤ ti < tcg. asemănătoare celor care se obţin prin călirea incompletă. iar ts − temperatura de solidificare − topire a MB). cu rezistenţă mecanică şi duritate ridicate. caracterul acestor transformări depinzând de compoziţia chimică a MB şi de parametrii ciclurilor termice. structurile în ZIT pot fi modificate acţionând asupra regimului de sudare sau folosind preîncălzirea MB 73 . folosind diagramele prezentate în figura 8.3. Transformările structurale în ZIT la sudarea prin topire a oţelurilor Existenţa câmpului termic în ZIT poate determina desfăşurarea unor transformări structurale importante în această zonă. dar cu tenacitate şi rezistenţă la fisurare scăzute. dacă vr este mare.5 şi considerând că ti şi vr sunt parametrii principali ce caracterizează posibilităţile de transformare structurală a MB sub acţiunea unui ciclu termic. Parametrii ciclurilor termice de sudare şi. ca urmare. .fâşia IV (neaustenitizată ) conţine punctele în care tr ≤ ti < A1. în structuri perlitice. care se transformă la răcire în structuri ferito−perlitice. cu temperatura de revenire inferioară ti şi ciclurile termice de sudare continuă transformările la revenire nefinalizate în timpul aplicării TT. în această fâşie se obţine la încălzire austenită cu granulaţie fină.

oţelurile destinate construcţiilor sudate trebuie să aibă compoziţia chimică stabilită astfel încât vrc să fie cât mai mare (pentru a fi 74 . ceea ce impune ca oţelurile destinate realizării construcţiilor sudate să aibă însuşirile tehnologice înglobate de noţiunea de sudabilitate. 8. aplicând construcţiilor sudate diverse TT postsudare: recoacerea de detensionare. care exprimă modul cum reacţionează un oţel faţă de acţiunea unui anumit proces de sudare. Aprecierea sudabilităţii unui oţel pe baza comportării metalurgice la sudare se face considerând drept criteriu principal compoziţia chimică a oţelului. recoacerea completă.5. de asemenea. Fig. cu caracteristici de tenacitate ridicate. acţiune localizată în principal în ZIT. definită ca fiind aptitudinea unui oţel ca printr-un anumit procedeu şi pentru un anumit scop să asigure în îmbinările sudate caracteristicile locale şi generale prescrise pentru o construcţie sudată. Deoarece se urmăreşte obţinerea în ZIT a unor structuri cât mai aproape de echilibru. îmbunătăţirea etc. Definirea fâşiilor caracteristice ale ZIT la sudarea oţelurilor Factorul principal de apreciere a sudabilităţii este comportarea metalurgică la sudare. normalizarea. Din cele prezentate rezultă că sudarea influenţează complex structura şi caracteristicile materialului din ZIT. Structurile ZIT şi CUS şi stările de tensiuni reziduale din îmbinările sudate pot fi modificate.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR în zona de sudare (pentru micşorarea gradienţilor termici între CUS şi MB şi micşorarea vr a ciclurilor termice).

5. în stare necalmată putându-se livra numai produsele cu grosimi mai mici de 25 mm din oţelurile S185 sau S235. în funcţie de clasa de calitate şi de grosimea pieselor care se sudează.70 %. pentru a aprecia comportarea metalurgică la sudare a oţelurilor (din clasa structurală a oţelurilor perlitice) s-a definit (pe baza rezultatelor unor cercetări experimentale riguroase) mărimea numită carbon echivalent %Ce: % Mnm %Crm + %Vm + % Mom %Cu m + % Nim %C e = %C m + (8.22 % şi %Ce < 0. J2. condiţie ce este îndeplinită dacă se impune ca oţelurile să aibă conţinuturi reduse de carbon şi de elemente de aliere. Producerea acestor oţeluri este reglementată la noi în ţară de standardul SR EN 10025+A1.20…0.3). excepţie fac produsele realizate prin laminare normalizantă. S275 şi S335 se pot livra în clasele de calitate JR. Oţelurile din această categorie nu sunt destinate aplicării de TT pentru obţinerea caracteristicilor mecanice. S275 şi S335.45 %. Pentru asigurarea sudabilităţii. Oţelurile nealiate pentru construcţii sudate În această categorie sunt incluse oţeluri nealiate de uz general şi de calitate (conform SR EN 10020 . tabelul 8. În funcţie de gradul de dezoxidare oţelurile pot fi necalmate sau calmate cu diferite grade de dezoxidare.50…1.v. valoarea maximă c0 fiind precizată în funcţie de marca oţelului şi de grosimea pieselor care se sudează. deoarece sudarea este o metodă tehnologică care introduce tensiuni reziduale de valori ridicate. la care deformarea plastică finală se face într-un interval de temperaturi prescris.2) destinate fabricării de elemente pentru construcţii sudate exploatate la ta. TT postsudare etc. pentru fiecare marcă de oţel sudabilitatea creşte de la clasa JR la clasa K2 şi se poate aprecia cu ajutorul %Ce. scap 8.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale favorizate transformările cu difuzie la răcirea austenitei). mărcile de oţel destinate construcţiilor sudate fiind: S185.) sunt oţelurile care îndeplinesc simultan criteriile: %Cm < 0.4. J0. determinat cu relaţia (8. 75 . pentru S335 prevăzându-se şi posibilitatea livrării în clasa de calitate K2 (v. valoarile maxime admise ale acestui parametru fiind date în standard. cu procedeele de sudare cele mai economice şi fără măsuri tehnologice speciale la sudare: preîncălzire. 0.3) + + 6 5 15 şi s-a stabilit că oţelurile cu sudabilitate bună (care se pot suda uşor.40…0.4). S235.19 %. 8. toate mărcile de oţel au concentraţia de carbon limitată %Cm ≤ c0 ∈ [0. mărcile S235. iar obţinerea caracteristicilor mecanice prescrise fiind asigurată prin creşterea concentraţiei manganului la %Mnm = 1.27 %]. astfel încât la răcire se realizează în material structura corespunzătoare aplicării unui TT de normalizare. De asemenea.

60 %). grupul de cifre xxx indicând nivelul minim garantat al limitei de curgere Rp0. OL510). destinate realizării elementelor puternic solicitate ale unor structuri sudate (poduri. OL440. Mo. Oţelurile nealiate pentru construcţii sudate se regăsesc printre oţelurile produse conform STAS 500 (mărcile OL370. în concentraţiile corespunzătoare unor oţeluri slab aliate). deformarea plastică finală efectuându-se într-un interval de temperaturi riguros respectat. dar standardul SR EN 10025+A1 reglementează mai strict şi mai riguros condiţiile tehnice de producere şi livrare a acestor materiale. aceasta denumind procedeul de laminare la care se controlează riguros toţi parametrii de lucru.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR construcţiile sudate realizate din astfel de oţeluri se pot supune (postsudare) unui TT de recoacere de detensionare. Oţelurile cu granulaţie fină pentru construcţii sudate În această categorie sunt incluse oţelurile nealiate de calitate sau aliate speciale. V.03…0. Tenacitatea la temperaturi scăzute este asigurată de alierea cu mangan (%Mnm = 1. iar mărcile simbolizate SxxxNL şi SxxxML au tenacitatea garantată până la –50 oC. Producerea oţelurilor cu granulaţie fină pentru construcţii sudate este reglementată prin SR EN 10113. rezervoare de apă etc.5. Ni. simbolizate cu SxxxM sau SxxxML .30…0. Ti. %Crm + %Mom + %Cum < 0.2 = 275…460 N/mm2. cu grade de deformare judicios alese şi cu viteze de răcire bine stabilite.13…0.) care lucrează la temperatură ambiantă sau scăzută. mărcile simbolizate SxxxN sau SxxxM au tenacitatea garantată (sub forma unei valori minime prescrise a KV) până la –20 oC. cu limita de curgere Rp0. Cr.80 %) şi prin respectarea unor corelaţii între concentraţiilor diverselor elemente de aliere prezente în compoziţie (de exemplu. care împarte aceste materiale în: oţeluri normalizate.5…1. livrate în starea obţinută după aplicarea TT de normalizare sau după prelucrarea prin laminare termomecanică (sau laminare controlată). rezervoare de stocare.1 %) şi prezenţa unor elemente care să asigure obţinerea valorilor prescrise ale caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi tenacitate (Mn. fiind utilizată microalierea cu elemente care să asigure granulaţia fină (Al. Aceste oţeluri se utilizează sub formă de semifabricate sau produse laminate la cald. ecluze. 8. cu conţinut scăzut de carbon (%Cm = 0.2 (în N/mm2).5. astfel încât materialul prelucrat să prezinte caracteristici mecanice ridicate (ce nu pot fi obţinute numai prin aplicarea de TT). Pentru evitarea 76 . Cu. Nb.7 %) şi cu nichel (%Nim = 0. Compoziţia chimică a acestor oţeluri este complexă.20 %). în concentraţii masice de 0. simbolizate SxxxN sau SxxxNL şi oţeluri laminate termomecanic.

de temperaturile (minimă şi maximă) de exploatare şi de caracteristicile mediului de lucru (toxicitate.1). repararea şi verificarea lor trebuie riguros respectate prescripţiile tehnice elaborate de o autoritate naţională în domeniu. care poate să apară după aplicarea recoacerii de detensionare la structurile sudate realizate din aceste oţeluri.52 %]. scap 8. În funcţie de nivelul solicitărilor mecanice.025 %) şi se impune ca %Alm ≥ 0. se limitează concentraţia de azot (%Nm ≤ 0. Deoarece domeniul temperaturilor de lucru al recipientelor sub presiune este foarte extins (–200 oC la +650 oC). Recipiente sub Presiune şi Instalaţii de Ridicat − ISCIR. exploatarea. de clasa de calitate şi de grosimea semifabricatelor livrate. 4.34 %. Sudabilitatea acestor oţeluri se asigură prin prescrierea unor valori limitate ale carbonului echivalent %Ce ≤ ce0 ∈ [0.2).). inflamabilitate. 0.2. care se stabileşte în funcţie de grosimea peretelui. corozivitate etc.5. iar pentru recipientele care funcţionează la temperaturi scăzute se utilizează oţeluri la care se garantează caracteristicile de tenacitate (de obicei. de intensitatea şi caracterul solicitărilor mecanice şi de temperatura minimă de exploatare ale recipientelor sub presiune.020 % (pentru legarea azotului sub formă de nitruri de aluminiu stabile). pentru fiecare clasă garantându-se acele caracteristici mecanice care asigură funcţionarea acestora în deplină siguranţă la temperaturile de exploatare. distrugerea integrităţii sau pierderea etanşeităţii unui astfel de echipament putând avea urmări catastrofale. energia de rupere KV) la o temperatură de referinţă. 77 .015…0. pentru aparatele şi recipientele sub presiune se impun exigenţe sporite privind calitatea şi la proiectarea. valoarea maximă ce0 fiind precizată în funcţie de marca oţelului. scap.3.6. de starea defectologică prognozată pentru MB şi îmbinările sudate. elaborate în convertizoare bazice cu oxigen sau în cuptoare electrice şi calmate. Astfel. 8. fabricarea. la realizarea lor trebuie să se utilizeze oţeluri livrate în clase de calitate diferite. instalarea. datorită nivelului ridicat al energiei totale de deformare ce se acumulează în peretele metalic al corpului sub presiune al aparatului sau recipientului. care în ţara noastră este Inspecţia pentru Cazane. Ca urmare. recipientele sub presiune se confecţionează din oţeluri carbon sau din oţeluri aliate de calitate sau speciale (v. pentru recipientele care lucrează la temperaturi ridicate se folosesc oţeluri la care se garantează limita de curgere la temperatura maximă de exploatare sau caracteristicile de comportare la fluaj la această temperatură.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale fragilizării la albastru (v. Oţelurile pentru aparate şi recipiente sub presiune Construcţiile sudate de tipul aparatelor şi recipientelor sub presiune trebuie să funcţioneze în condiţii de siguranţă maximă.

.5.. Cu.. Tabelul 8. platbande etc.1.10 %.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Producerea şi livrarea semifabricatelor plate (table. oC 400 400 400 400 500 500 500 Rm.2. % 24.70…. simbolurile mărcilor echivalente din STAS 2883 şi limitele principalelor caracteristici mecanice (valorile maxime ale caracteristicilor corespund grosimilor minime ale semifabricatelor livrate).25 22..2. iar alierea cu crom asigură o bună rezistenţă la oxidare şi împiedică precipitarea la încălzire a grafitului (favorizată de prezenţa molibdenului). În tabelul 8.50 % şi %Mom = 0. care finisează granulaţia oţelurilor. 8. se livrează în starea obţinută prin aplicarea unui TT de normalizare + revenire sau de călire + revenire şi au limita de curgere garantată până la 500 oC.. Ni (sub valorile limită date în tabelul 8.5 se prezintă mărcile de oţeluri din aceeastă categorie conform SR EN 10028−2. Cr. N/mm2 Rp02 la tmax Re.. care grupează oţelurile pentru recipiente sub presiune după temperatura la care se garantează caracteristicile mecanice în: oţeluri aliate şi nealiate cu caracteristici specificate la temperaturi ridicate. la 20 oC 185…235 100…110 200…265 120…130 235…295 135…155 295…355 155…180 220…275 140…230 185…275 155…165 250…310 180…195 tmax.6.. Mo. Oţelurile pentru recipiente sub presiune cu caracteristici specificate la temperaturi ridicate Simbolul oţelului SR EN 10028 STAS 2883 P235GH − P265GH K410 P295GH K460 P355GH K510 16Mo3 16Mo3 13CrMo4−5 14MoCr10 10CrMo9−10 12MoCr22 Limita de curgere.22 20.. fiind numite şi oţeluri termorezistente. Ti. care conţin %Mnm = 0. granulaţie fină şi insensibilitate la supraîncălzire. se livrează în stare normalizată şi au limita de curgere garantată până la temperatura de 400 oC.. Nb şi Ti.24 19. comportarea bună la temperaturi ridicate este asigurată prin microalierea cu V. cu grosimi s ≤ 150 mm) din aceste oţeluri este reglementată prin standardul SR EN 10028.40…1. 78 . Oţelurile Cr − Mo au %Crm = 0.. până la prima revizuire a acestui standard se menţin în vigoare şi prevederile (similare) din STAS 2883.70 %) şi oţelurile aliate Cr − Mo. Nb.21 19..23 21. Oţelurile cu caracteristici specificate la temperaturi ridicate (SR EN 10028−2) cuprind două grupe: oţelurile nealiate de calitate (conform criteriilor din SR EN 10020). în N/mm 2 ).40…1.18 Oţelurile PxxxGH..5. oţeluri cu granulaţie fină normalizate. V.. N/mm2 360…480 410…530 460…570 510…650 420…570 350…600 460…630 A5. Alierea cu molibden asigură acestor oţeluri o bună rezitenţă la fluaj.70 % şi mici adaosuri de Mo. şi oţeluri aliate cu nichel cu caracteristici specificate la temperaturi scăzute. simbolizate PxxxGH (grupul de cifre xxx indicând nivelul minim garantat al limitei de curgere Rp0..20 17.1 şi cu respectarea condiţiei %Cr m + %Cum + %Mom + %Nim < 0..

grupa specială a oţelurilor rezistente la temperaturi joase cuprinde oţelurile simbolizate PxxxNL2. 6 şi 7 se garantează energia de rupere KV la temperatura minimă (în oC) t = (20 − 10n).grupa oţelurilor rezistente la temperaturi joase cuprinde oţelurile simbolizate PxxxNL1. care au caracteristicile mecanice garantate în domeniul de temperaturi (–50 oC .45 % şi %Nbm + %Tim + %Vm < a0 ∈ [0. în condiţiile în care solicitările mecanice la temperaturi ridicate sunt de scurtă durată şi nu determină declanşarea fenomenului de fluaj. a epruvetelor prelevate transversal şi longitudinal din produse. iar cifra n (n = 2. 8. simbolizate Rxxx–n.5..40…0. de asemenea. determinată pe produse în stare normalizată. valoarea maximă a0 fiind precizată în funcţie de nivelul minim prescris al limitei de curgere. destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –50 oC şi +20 oC. nivelul minim garantat al energiei de rupere KV la –50 oC fiind mai mare decât la oţelurile din grupa precedentă. care împarte aceste oţeluri în patru grupe: .16…0.5). destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –20 oC şi +20 oC . marca de oţel 79 .2. cu precizarea că trebuie respectate corelaţiile: %Crm + %Cum + %Mom < 0.6. SR EN 10028−3 prescrie pentru toate oţelurile din aceeastă categorie valorile minime ale energiei de rupere KV. de exemplu. 460 N/mm2}. destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –20 oC şi +400 oC. Producerea şi livrarea semifabricatelor plate (table. destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –50 oC şi +20 oC. cu grosimea s ≤16 mm. .7) − clasa de calitate în care se încadrează oţelul. cu indicele convenţional al granulaţiei G ≥ 6. Oţelurile PxxxNL sunt echivalente oţelurilor reglementate de STAS 2883.45 %. 400 oC. Sudabilitatea acestor oţeluri este asigurată prin limitarea concentraţiei carbonului la %Cm ≤ 0. 5. 3. .5.3. ce trebuie obţinute prin încercarea la încovoiere prin şoc.grupa de bază cuprinde oţelurile simbolizate PxxxN. iar la cele livrate în clasele 4. xxx ∈ {275 N/mm2. în N/mm2. Din punctul de vedere al compoziţiei chimice aceste oţeluri sunt asemănătoare oţelurilor cu granulaţie fină pentru construcţii sudate (v. numărul xxx indicând valoarea minimă garantată a rezistenţei la rupere.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8.1). la oţelurile livrate în clasele de calitate 2 şi 3 se garantează aceleaşi caracteristici ca la oţelurile carbon de uz general (v. platbande etc. 0.20 % şi garantarea unor valori ale carbonului echivalent %Ce = 0.05 %.…. Mărcile de oţeluri din această categorie au prescrisă limita de curgere minimă la ta.grupa oţelurilor rezistente la temperaturi ridicate cuprinde oţelurile simbolizate PxxxNH. scap. la diferite temperaturi din intervalul de utilizare garantat.22 %]. cu grosimi s ≤ 150 mm) din aceste oţeluri este reglementată prin SR EN 10028−3. Oţelurile cu granulaţie fină normalizate sunt oţeluri nealiate de calitate sau speciale şi oţeluri aliate speciale. 355 N/mm2. scap 8.

03…0. platbande etc. Tenacitatea la temperaturi scăzute este asigurată la aceste oţeluri prin limitarea concentraţiei carbonului la nivelul %Cm ≤ 0.5. N/mm2 235…275 345…355 345…355 345…365 380…390 480…575 575…585 R m.015 %) şi prin alierea cu nichel şi mangan (în cazul oţelurilor cu tenacitatea garantată la temperaturi cuprinse între –60 oC şi –80 oC) sau numai cu nichel (în cazul oţelurilor cu tenacitatea garantată la temperaturi cuprinse între –80 oC şi –200 oC).50…10.. normalizare + revenire sau călire + revenire. o C −60 −60 −80 −100 −120 −196 −196 KV la tmin.0. J Long. sunt oţeluri aliate speciale. Oţelurile cu tenacitate garantată la temperaturi scăzute Simbolul oţelului 12MnNi5−3 13MnNi6−3 15NiMn6 12Ni14 12Ni19 X8Ni9 X7Ni9 % Nim (%Mnm) 0.50) 0.75 4.2..30. limitării drastice a conţinuturilor de 80 .5.. cu grosimi s ≤ 50 mm) din aceste oţeluri este reglementată de SR EN 10028−4. N/mm2 420…530 490…610 490…640 490…640 530…710 640…820 680…820 tmin. numite şi oţeluri HSLA (High−Strength Low Alloy) sunt oţeluri cu conţinut scăzut de carbon %Cm = 0. aliate cu mangan (%Mnm = 1.18 %.25 8.. semifabricatele din astfel de oţeluri se realizează în mod obişnuit prin laminare termomecanică şi prezintă caracteristici mecanice ridicate şi o bună sudabilitate (datorită menţinerii concentraţiei carbonului la un nivel scăzut. Ti. destinate realizării aparatelor şi recipientelor sub presiune care lucrează în domeniul de temperaturi –60 oC…−200 oC.75…5.85 (0.0 8. Trans. Oţelurile slab aliate cu rezistenţă mecanică ridicată Oţelurile slab aliate sau microaliate cu rezistenţă mecanică ridicată.6.2 %. Oţelurile aliate cu nichel cu caracteristici specificate la temperaturi scăzute.30…1.7.. Mo etc.85…1. prin diminuarea drastică a conţinuturilor de impurităţi (concentraţiile maxime acceptate sunt %Pm = 0. mărcile de oţeluri fiind cele prezentate în tabelul 8.7 %) şi cu mici cantităţi de alte elemente: Nb.50…10.005..0.6.10…0.30…0. 40 40 40 40 40 70 100 27 27 27 27 27 50 80 8.3. Tabelul 8.70…1.25…3.80 (0. numite şi oţeluri criogenice.0…1.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR simbolizată R510−5 are garantate rezistenţa la tracţiune Rm ≥ 510 N/mm2 şi tenacitatea la −30 °C.0.6. 8.025 % şi %Sm = 0.70) 1. V. Producerea şi livrarea semifabricatelor plate (table.0 Rp0.85…1.015..70) 3. semifabricatele din astfel de oţeluri se livrază în starea obţinută prin aplicarea unui TT de normalizare.70 (0.

aşa cum arată diagramele din fig. asigurării unor structuri cu granulaţie fină etc. Oţelurile microaliate ferito−perlitice au în compoziţie cantităti − mici de Nb.10 nm) de carbonitrură de V (uniform distribuite în masa de ferită a oţelurilor) în timpul răcirii oţelurilor după laminare.. cu efect minim de durificare. nitrurilor şi/sau carbonitrurilor elementelor de microaliere) şi asigurarea unei bune sudabilităţi (datorită menţinerii la un nivel scăzut a concentraţiei carbonului)..1 %.15 N/mm2 pentru fiecare creştere cu 0. se practică laminarea controlată şi microalierea suplimentară cu Ti (care formează pelicule intercristaline de TiN ce constituie bariere pentru creşterea cristalelor de austenită). − Oţeluri microaliate cu niobiu.6). Caracteristicile oţelurilor microaliate cu vanadiu depind esenţial şi de mărimea granulaţiei oţelurilor. când se doreşte obţinerea unor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică. efectul durificării putând fi cuantificat prin creşterea caracteristicilor de rezistenţă mecanică (limita de curgere şi rezistenţa la rupere) cu 5. utilizate sub formă de produse obţinute prin laminare normalizantă sau prin laminare controlată. În funcţie de reţeta de microaliere utilizată oţelurile de acest tip pot fi: − Oţeluri microaliate cu vanadiu. concentraţia masică a fiecăruia din aceste elemente nedepăşind 0. cu %Nbm = 0. vanadiul contribuie la durificarea acestor oţeluri prin formarea unor precipitate fine (cu diametrul de 5. V şi/sau Ti.).5.02. structură şi proprietăţi în următoarele tipuri (multe din reţetele privind compoziţia chimică şi prelucrarea tehnologică a acestor tipuri regăsindu-se printre cele corespunzătoare unora din oţelurile anterior prezentate: oţelurile pentru construcţii sudate. combinată uneori cu TT postlaminare.. rezultă precipitate grosolane. cu %Vm ≤ 0. efectele aplicării unor astfel de tehnologii fiind finisarea granulaţiei (determinată şi de microaliere. Semifabricatele din oţeluri microaliate cu Nb. microaliate uneori şi cu Ti.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale impurităţi.): 8. rezultă o cantitate mică de precipitate şi efectul de durificare este scăzut).. Semifabricatele şi produsele din astfel de oţeluri se obţin prin laminare termomecanică. micşorând 81 . 8.3 oC/s (dacă viteza de răcire este mai mică.0. Oţelurile HSLA se pot clasifica în funcţie de compoziţie.0.01 % a %Vm.04 %..1 %.. combinată cu atingerea unor niveluri ridicate ale caracteristicilor de tenacitate. efectul de durificare este dependent de viteza de răcire după laminare. oţelurile pentru recipiente sub presiune etc.7.1.5 nm). la care se obţin caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică datorită precipitării în structură a carburilor sau carbonitrurilor de Nb (cu diametrul de 1. iar dacă viteza de răcire este mai mare. obţinerea unor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică (determinată şi de posibilitatea durificării structurii acestor oţeluri prin precipitarea dispersă a unor compuşi chimici de tipul carburilor. pentru obţinerea unui efect suplimentar de finisare a granulaţiei şi unui efect sporit de durificare (deoarece titanul măreşte eficienţa microalierii cu Nb.1. viteza care asigură durificarea maximă fiind de aproximativ 3...

.20.27 %. cu conţinut scăzut de carbon (%Cm < 0. V şi Ti asupra dimensiunilor grăunţilor de ferită − Oţeluri microaliate cu niobiu şi molibden.. cu răcire accelerată la sfârşitul procesului (călire directă). Configuraţia diagramelor TTT la oţelurile cu structură bainitică după laminarea controlată . dacă oţelurile sunt aliate suplimentar şi cu mici cantităţi de V sau Mo. Rp0. deoarece au conţinut scăzut de carbon.05 % şi %Mom = 0. bainita superioară şi perlita au caracteristici mecanice apropiate). oţelurile de acest fel au în structură un conţinut procentual de perlită foarte mic (sunt denumite şi oţeluri cu conţinut redus de perlită) şi se caracterizează printr-o bună sudabilitate.1 %). cu %Nbm < 0.2 sau Rt0. − Oţeluri microaliate cu vanadiu şi niobiu. Efectul microalierii cu Nb. deoarece molibdenul determină formarea bainitei superioare în locul perlitei la răcirea austenitei. Fig.30 N/mm2 a rezistenţei la tracţiune şi limitei de curgere). care se pot prelucra sub formă de semifabricate şi produse fie prin laminare obişnuită (caz în care acestea prezintă caracteristici de rezistenţă mecanică bune.0.. care pot avea microstructura alcătuită din ferită şi perlită sau din ferită aciculară (bainită cu conţinut scăzut de carbon). semifabricatele obţinute prin laminare controlată pot avea caracteristici de rezistenţă mecanică foarte ridicate (de exemplu.6.7.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR solubilitatea acestuia în austenită şi creând astfel condiţiile măririi cantităţii de carburi sau carbonitruri de Nb care precipită în structură) sunt realizate prin laminare controlată. în acest caz. Alierea cu Mo determină creşterea importantă a caracteristicilor mecanice ale acestor oţeluri (fiecare creştere cu 0..1 % a %Mom conduce la sporirea cu 20.5 > 700 N/mm2). dar au tenacitatea scăzută şi temperatura de tranziţie ductil-fragil ridicată). 8. ci creşterii cantităţii de carbonitruri de Nb care precipită în structură în prezenţa molibdenului (alierea cu Mo micşorează concentraţia carbonului în perlită şi asigură astfel un surplus de 82 Fig 8. datorită finisării intense a granulaţiei). acest efect de durificare nedatorându-se formării bainitei superioare în locul perlitei (deoarece oţelurile au conţinut scăzut de carbon şi. fie prin laminare controlată (care asigură creşterea tenacităţii şi micşorarea temperaturii de tranziţie ductil-fragil.

5. datorită existenţei în structură a unor precipitate de nitrură de V.08 %) şi sunt aliate cu mici cantităţi de Mn. Oţelurile slab aliate cu structură feritică aciculară au conţinut scăzut de carbon (%Cm ≤ 0. care prezintă caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică (de exemplu. Mo şi/sau B.7. Rp0. acest tip de structură. ceea ce permite ca prin răcirea controlată la sfârşitul laminării semifabricatelor (cu jeturi de apă sau de aer comprimat) să se obţină structură cu ferită aciculară (bainită cu conţinut scăzut de carbon). b − laminare controlată (structură cu ferită aciculară) 83 ..2 sau Rt0. deoarece au tendinţa spre formarea unor structuri fragile în ZIT.022 %. 8. Microstructurile unui oţel cu %Cm = 0.. %Mom = 0.8. cât şi o bună tenacitate. 8. la care se adăugă uneori şi Nb. diagramele TTT la răcirea austenitei acestor oţeluri au configuraţia prezentată în figura 8.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale carbon pentru formarea precipitatelor de carbonitruri de Nb). cu Rp0.0.5 > 550 N/mm2). care. aşa cum se poate observa pe micrografiile prezentate în figura 8.06 %.1 % şi %Nm = 0.8. Laminarea controlată şi menţinerea la un nivel scăzut a concentraţiei carbonului (%Cm < 0. aceste influenţe.018.7. cu %Vm < 0.5 > 500 N/mm2) şi de tenacitate (KV > 130 J la ta şi temperatura de tranziţie t50% < −20 oC).8 %. sudabilitatea acestor oţeluri nu este însă satisfăcătoare. %Nbm = 0.2 sau Rt0. − Oţeluri microaliate cu vanadiu şi azot. diferă esenţial de structura ferito-perlitică (cu cristale poliedrice de ferită) ce rezultă dacă se aplică laminarea obişnuită.04 % obţinute prin: a − laminare obişnuită (structură cu ferită poliedrică şi perlită dispuse în benzi).5 > 500 N/mm2) şi tenacitate foarte bună. permit a se realiza din aceste oţeluri semifabricate laminate cu caracteristici de rezistenţă mecanică foarte ridicate (de exemplu.3 %.1 %) permit a se obţine din aceste oţeluri semifabricate care prezintă atât rezistenţă mecanică ridicată. Fig.2 sau Rt0.2. împreună cu efectele de finisare a granulaţiei şi de durificare prin precipitare induse de laminarea controlată şi de alegerea judicioasă a concentraţiilor elementelor de aliere. %Mnm =1. Datorită reţetei de aliere utilizate. asigură obţinerea de semifabricate cu caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică (Rp0. împreună cu folosirea laminării controlate (pentru finisarea granulaţiei).

8 %) şi microaliate cu elemente care să le confere granulaţie fină. Semifabricatele din astfel de oţeluri sunt ieftine şi prezintă caracteristici mecanice ridicate (Rp0..20 % din structură). Rm = 600. condusă după una din diagramele prezentate în figura 8.5.9.5.3. iar ponderea formaţiunilor de austenită este la nivelul dorit al ponderii formaţiunilor martensitice în structura finală. Microstructura unui oţel bifazic cu %Cm = 0. pentru transformarea austenitei în martensită şi obţinerea structurii bifazice ferito−martensitice.4. 8.16 %). 8.1.... slab aliate cu mangan (%Mnm = 1.10.5.800 N/mm2 şi A = 15. necesare la 84 . b) răcirea rapidă (în apă) a semifabricatelor.420 N/mm2. Oţelurile cu forma incluziunilor nemetalice controlată se folosesc pentru obţinerea de semifabricate laminate cu anizotropie minimă a caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi (mai ales) de tenacitate. Fig..5 % O primă metodă de obţinere a structurii bifazice ferito−martensitice la semifabricatele laminate din astfel de oţeluri o reprezintă aplicarea unui TT intercritic constând din: a) încălzirea semifabricatelor la o temperatură ti ∈ (A1. putând fi utilizate la confecţionarea construcţiilor metalice şi mecanice la care nu sunt impuse condiţii deosebite privind tenacitatea materialelor.A3) şi menţinerea lor o durată τm la această temperatură.7. care se utilizează sub formă de semifabricate sau produse având structura alcătuită dintr-o matrice feritică în care se află dispersate uniform insule de martensită (care ocupă..9..30 %)... Oţelurile bifazice (dual − phase steel) sunt oţeluri cu conţinut scăzut de carbon (%Cm < 0. 8.7. alegând convenabil parametrii ti şi τm.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Oţelurile microaliate ferito-perlitice şi oţelurile slab aliate cu ferită aciculară au fost concepute în vederea utilizării la realizarea semifabricatelor laminate (de tip platbandă) pentru ţevile sudate destinate conductelor petroliere (amplasate subteran sau submarin) şi pentru construcţiile sudate ale instalaţiilor marine de foraj şi exploatare petrolieră. 8.2 = 320. 10.. se obţine o structură bifazică ferito-austenitică în care concentraţia carbonului în austenită este suficient de ridicată pentru a-i asigura o bună capacitate de călire.12 % şi %Mnm = 1. aşa cum se poate observa pe micrografiile prezentate în fig. O altă metodă de obţinere a semifabricatelor cu structură bifazică ferito-martensitică constă din laminarea controlată intercritică a oţelurilor.

care generează în acestea stări de tensiuni mecanice bi sau triaxiale. în consecinţă.10. Zr.11. care modifică tipul incluziunilor (determină formarea unor incluziuni greu fuzibile. Metoda clasică de obţinere a incluziunilor de sulf cu formă controlată constau în tratarea oţelurilor la elaborare cu Ca şi Si. Diagramele de laminare controlată intercritică pentru obţinerea semifabricatelor cu structură bifazică ferito−martensitică Fig. Fig. controlul formei incluziunilor are ca scop principal obţinerea unor incluziuni de sulf globulare.) supuse în exploatare unor solicitări mecanice complexe. rezervoare sferice etc. lipsite de plasticitate şi uniform distribuite în structura oţelurilor. zirconiu sau titan. În prezent se aplică metoda introducerii la elaborarea oţelurilor a unor cantităţi mici de pământuri rare (lantanide).Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale realizarea unor piese sau echipamente (funduri pentru recipiente sub presiune. le asigură finisarea şi le dispersează uniform în masa structurală a oţelurilor. globulare şi nedeformabile). Pentru obţinerea unei astfel de structuri se impune ca oţelurile supuse laminării să nu conţină incluziuni nemetalice (sulfuri) plastice (care se dispun în timpul laminării sub formă de şiruri orientate în direcţia de deformare şi determină formarea structurii în benzi la răcirea semifabricatelor după laminare). raportul dintre concentraţiile elementelor adiţionale (Ti. Ce etc. 8. fiind necesară realizarea unor semifabricate laminate cu o structură în care formaţiunile de perlită să fie uniform distribuite în masa de ferită.) şi concentraţia sulfului într-un astfel de oţel se alege astfel încât să rezulte efectul maxim de reducere a anizotropiei caracteristicilor de tenacitate. aşa cum sugerează diagrama (de principiu) redată în figura 8. 8. Diagrama pentru alegerea reţetei de microaliere la elaborarea oţelurilor cu forma incluziunilor nemetalice controlată 85 . Pentru astfel de aplicaţii nu este recomandată utilizarea semifabricatelor laminate din oţel cu structură (ferito-perlitică) în benzi (care se caracterizează printr-o mare anizotropie a caracteristicilor mecanice).11.

8. Trebuie precizat că. care precizează că oţelurile inoxidabile trebuie să aibă %Cm < 1. profile pentru utilizări generale etc. formate din produşi de coroziune. Oţelurile inoxidabile şi refractare Oţelurile capătă proprietatea de a fi inoxidabile (de a prezenta o rezistenţă ridicată la acţiunea mediilor agresive cu care vin în contact). ce întrerup contactul lor cu mediile agresive şi le protejează astfel de acţiunea distructivă a acestora. prezintă caracteristici bune de rezistenţă la oxidare şi la coroziune în gaze şi au capacitatea de a asigura caracteristici mecanice convenabile sunt denumite oţeluri refractare. în condiţii de temperatură ridicată.6. 8. a căror rezistenţă la coroziune este determinată de compoziţia chimică şi de structura acestora şi oţelurile patinabile. scap.5. dacă sunt înalt aliate cu crom.015 %. oţelurile inoxidabile pot fi clasificate în: oţeluri aliate cu crom şi oţeluri aliate cu crom şi nichel. Oţelurile rezistente la coroziune Oţelurile rezistente la coroziune (oţelurile anticorosive) pot fi clasificate.6. martensită) existente în structura acestuia.08 %. concentraţia masică minimă a cromului în astfel de oţeluri fiind %Crm = 10. Oţelurile inoxidabile feritice fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi au compoziţia caracterizată prin %Cm ≤ 0. iar simbolurile principalelor mărci standardizate din fiecare clasă sunt redate în tabelul 8.3).. în funcţie de principalul factor care le asigură rezistenţa la acţiunea mediilor de lucru agresive. 7.20 % şi %Crm > 10. În funcţie de reţeta de aliere utilizată la elaborare. %Pm ≤ 0. austenită. această prescripţie este cuprinsă şi în SR EN 10020. deoarece cromul este un element carburigen (v.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8. benzi.7. conform acestor standarde oţelurile inoxidabile sunt împărţite în clasele structurale prezentate în continuare. conţinuturi foarte scăzute de impurităţi (%Sm ≤ 0. Oţelurile inoxidabile comerciale. bare..1. Oţelurile inoxidabile care.5 %. în două categorii: oţelurile inoxidabile.12. livrate sub formă de semifabricate prelucrate prin deformare plastică (table. au caracteristicile de calitate reglementate prin standardele SR EN 10088 şi STAS 3583 (care este încă în vigoare). la calificarea unui oţel ca oţel inoxidabil sau refractar se ia în considerare numai concentraţia cromului dizolvat în soluţiile solide pe bază de fier (ferită.04 %) şi concentraţia 86 .0 %. sârme.6.). care interacţionează cu mediile corosive şi se acoperă cu pelicule compacte.1.1.

3......3.18 % sau %Crm = 25.3.6 %). Si. Tabelul 8. X2CrTi12.4.30 %. X2CrNbZr17. Mărcile de oţeluri comerciale din această clasă structurală corespund integral acestor prescripţii. Zr).0. Principalele mărci de oţeluri inoxidabile Marca de oţel conform: SR EN 10088 STAS 3583 X6Cr13 X6Cr17 X3CrTi17 X2CrMoTi18−2 X6CrAl13 X12Cr13 X20Cr13 X30Cr13 X39Cr13 X50CrMoV15 X2CrNi18−9 X5CrNi18−10 X6CrNiTi18−10 X2CrMnNi17−7−5 X2CrMnNiN18−9−5 X2CrNiMo17−13−3 X1NiCrMoCu25−20−5 X6CrNiMoTi17−12−2 X2CrNiMoCuN25−6−3 X2CrNiMoCuWN25−7−4 7Cr130 8Cr170 8TiCr170 2TiMoCr180 7AlCr130 10Cr130 20Cr130 30Cr130 40Cr130 45VMoCr145 2NiCr185 5NiCr180 10TiNiCr180 2MoNiCr175 2CuMoCrNi250 10TiMoNiCr175 - Clasa structurală Feritic Feritic Feritic Feritic Feritic Ferito .feritic Austenito .martensitic Martensitic Martensitic Martensitic Martensitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenito . X6CrNi17−1. Ti.. pentru creşterea refractarităţii şi comportării la fluaj (Al.1 %). X2CrMoTi29−4.13 %.0. pentru finisarea granulaţiei.8.. aşa cum rezultă din următoarele exemple: X6Cr13. stabilizarea feritei şi mărirea rezistenţei la coroziune intercristalină (Nb. titan (%Tim = 0. X2CrAlTi18−2. pentru îmbunăţăţirea tenacităţii şi prelucrabilităţii prin deformare plastică (Ni)..8 %) şi/sau zirconiu (%Zrm = 0.3. X3CrTi17.5 %).. aluminiu (%Alm ≤ 2 %). X6CrMo17−1.1..Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale masică de crom încadrată în una din următoarele reţete: %Crm = 11. niobiu (%Nbm = 0.5 %). %Crm = 17. X2CrMoTi17−1... X2CrNi12. X6Cr17.. molibden (%Mom = 0.7.. X6CrMoNb17−1. nichel (%Nim = 0.. Mo). X6CrAl3.feritic 87 . reţetele cu concentraţii mari de crom prezentând şi bune proprietăţi de refractaritate. în compoziţia acestor oţeluri se pot adăuga în diverse concentraţii şi alte elemente: siliciu (%Sim ≤ 1 %)..

. urmată de aplicarea unui TT de recoacere de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul adecvat obţinerii caracteristicilor dorite).. nichel (%Nim = 1. X105CrMo17..6 %) şi/sau vanadiu (%Vm = 0. 7.5 %). X5CrNiMo13−4. Oţelurile inoxidabile martensitice şi ferito-martensitice fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi au compoziţia caracterizată prin %Cm = 0. X70CrMo15.015 %.2 %) pentru creşterea refractarităţii şi comportării la fluaj (Al. aceste probleme se pot rezolva prin alegerea corespunzătoare a MA pentru sudare. Si. constând din încălzirea la ti = 750.. cupru (%Cum = 1.0 %. pentru finisarea granulaţiei.04 %) şi concentraţia masică de crom încadrată în una din următoarele reţete: %Crm = 11. locale (la îmbinările sudate) sau globale (la întreaga construcţie sudată). pentru îmbunăţăţirea tenacităţii şi prelucrabilităţii prin deformare plastică (Ni). X8CrNiMoAl15−7−2. X46Cr13.. Oţelurile inoxidabile feritice au o sudabilitate relativ bună. în compoziţia acestor oţeluri se pot adăuga în diverse concentraţii şi alte elemente: siliciu (%Sim ≤ 1 %). ca urmare.1. conţinuturi foarte scăzute de impurităţi (%Sm ≤ 0. niobiu (%Nbm = 0. o structură monofazică feritică (eventual. Mărcile de oţeluri comerciale din aceste clase structurale corespund integral prescripţiilor prezentate mai înainte. mărirea călibilităţii şi durificarea prin precipitare a acestor oţeluri (Ni..40 min şi răcirea în aer..2. pentru îmbunăţăţirea rezistenţei la coroziune în anumite medii (Al. X5CrNiCuNb16−4.700 oC). 8. fig. cu foarte mici cantităţi de carburi globulare uniform distribuite în matricea feritică) şi.1.18 %. X20Cr13. aluminiu (%Alm ≤ 1. Nb. la orice temperatură în stare solidă.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Aceste oţeluri prezintă. singura modalitate tehnologică de a le influenţa caracteristicile de rezistenţă mecanică şi plasticitate constă în ecruisarea lor prin deformare plastică la rece. Mo). X50CrMoV15..5 %).850 oC (temperaturile mai mari fiind recomandate la construcţiile sudate din oţeluri feritice cu concentraţii ridicate de crom).3. Cu.... prin folosirea unor tehnologii de sudare adecvate şi prin aplicarea unor TT postsudare.8 %). X4CrNiMo16−5−1..... X90CrMoV18. V) sau pentru evitarea apariţiei fenomenelor de fragilitate la revenire (Mo). %Pm ≤ 0.0..24) de sensibiltatea lor ridicată la supraîncălzire (creşterea pronunţată a granulaţie în cazul încălzirii şi menţinerii lor la temperaturi mai mari de 900 oC) şi de tendinţa acestora spre fragilizare şi fisurare (atât datorită creşterii granulaţiei. %Crm = 17.. cum ar fi apariţia fazei σ în cazul menţinerilor îndelungate în intervalul de temperaturi 550.3.0 %). aşa cum rezultă din următoarele exemple: X12Cr13. caracteristicile de utilizare ale acestor oţeluri nu pot fi modificate prin aplicarea de TT cu schimbare de fază..0. cât şi datorită intervenţiei altor fenomene.1. Principalele probleme care pot să apară la realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri sunt legate (v.08. menţinerea la aceste temperaturi o durata τm = 30.6..13 %. 88 .. X7CrNiAl17−7.6... Cu). molibden (%Mom = 0.

. caracterizată prin rezistenţă mecanică redusă şi plasticitate ridicată. În majoritatea cazurilor oţelurile din aceste clase structurale se utilizează în starea metalurgică conferită prin aplicarea unui TT de călire + revenire. în timp ce la oţelurile cu conţinut scăzut de carbon (%Cm < 0. 7...1050 oC) o structură austenitică.1 %) pentru asigurarea structurilor martensitice la răcirea în aer se impune alierea lor suplimentară cu nichel şi.8 % au Ms << ta şi prezintă (la ta) după călire (în aer de la ti = 950. datorită intervenţiei fenomenelor de stabilitate la revenire şi de durificare secundară (separararea unor carburi de crom fin dispersate.7.. având rezistenţă mecanică scăzută şi 89 . căpătând o structură martensitică sau ferito – martensitică.) şi se produce un efect de durificare (îmbătrânire) important..630 oC şi τm = 1.. încât transformarea alotropică Feγ ⇔ Feα nu este suprimată şi aceste oţeluri prezintă transformări de fază în stare solidă (în condiţii de echilibru termodinamic sunt posibile transformările de tipul austenită ⇔ ferită) şi se călesc în aer (sunt oţeluri autocălibile). care prezintă o capacitate particulară de creştere a caracteristicilor de rezistenţă mecanică prin aplicarea de TT.. Procesele care au loc la revenirea structurilor de călire ale acestor oţeluri (bogat aliate cu crom şi alte elemente de aliere) diferă de procesele care au loc la revenirea structurilor de călire ale oţelurilor nealiate (v.3.3 ore)... caracteristicile de rezistenţă mecanică înregistrând creşteri semnificative (Rp0. Oţelurile cu conţinuturi scăzute de carbon (%C m < 0...2 = 800. X5CrNiCuNb16−4..... care se poate transforma în martensită (cu conţinut redus de carbon. alcătuiesc o subdiviziune specială a oţelurilor inoxidabile martensitice (având ca mărci reprezentative X4CrNiMo16−5−1.. la oţelurile cu concentraţii mari de carbon (%Cm > 0.6. iar caracteristicile mecanice ale structurilor de revenire pot indica prezenţa fenomenelor de fragilitate la revenire (v...2 %) aceste condiţii sunt uşor de întrunit. aluminiu (%Al m = 0. scap. uneori. aliate suplimentar cu nichel (%Ni m = 3.0 %) şi/sau niobiu (%Nb m = 0.60 J) şi de rezistenţă la coroziune. cu cupru.1200 N/mm2 şi Rm = 1000..4). X8CrNiMoAl15−7−2) şi sunt denumite oţeluri cu durificare prin precipitare (oţeluri PH – preciptation hardening). Oţelurile PH cu %Nim = 3.17 %).5 %).08 %) şi conţinuturi ridicate de crom (%Cr m = 15. care măresc duritatea structurilor de revenire).. molibden (%Mo m = 0. prin aplicarea unui TT de revenire (la ti = 470. X7CrNiAl17−7. de la ti = 1025.5 %).. NbNi3 etc. Oţelurile PH cu %Nim = 6.1300 N/mm2)...5 % au Ms > ta şi prezintă după călire (în aer sau ulei. 5.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Aceste oţeluri au concentraţia de crom suficient de scăzută în corelaţie cu concentraţia de carbon.. cupru (%Cu m = 1.6 %)... în structura martensitică apar precipitate ale compuşilor intermetalici pe care îi formează elementele de aliere suplimentare (de tipul MoNi3..3.8 %)..1050 oC) o structură martensitică cu conţinut scăzut de carbon.0. scap.1.3). fără afectarea inadmisibilă a caracteristicilor de tenacitate (energia de rupere se menţine la niveluri KV = 40...

...1. iar după sudare trebuie aplicate TT care să confere îmbinărilor sudate structuri asemănătoare cu cea corespunzătoare MB. fiind recomandat TT de revenire la ti = 600. la tco = −70..4 % sunt sudabile.20 % (corespunzătoare oţelurilor inoxidabile) şi concentraţii masice de nichel %Nim = 8.6..520 oC şi τm = 1. în apă şi în foarte mulţi agenţi chimici... Oţelurile inoxidabile austenitice fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi nichel şi reprezint[ o clasă structurală de oţeluri cu proprietăţi deosebite: rezistenţă mare la coroziune în aer. plasticitate mare.−80 oC. structura austenitică se ecruisează puternic prin deformare plastică la rece şi.3. conform indicaţiilor diagramei din figura 7. dar oţelurile moderne au %Cm ≤ 0.04 %. %Cm ≤ 0. un TT complet.0. dacă este posibil. tenacitate şi rezistenţă mecanică ridicate la temperaturi scăzute (până la –270 oC). aceste oţeluri ridică probleme tehnologice la prelucrarea prin aşchiere sau prin deformare plastică. aceste oţeluri au tendinţa de fragilizare la rece. ca urmare. în mod obişnuit.4 % sunt destinate confecţionării sculelor (cuţite. alcătuit din călire martensitică şi revenire...1. această reţetă fiind modificată la oţelurile pentru − 90 . care au efecte negative majore asupra tenacităţii).5 ore. comportare paramagnetică şi o bună sudabilitate..24. la realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri trebuie utilizate MA cu concentraţii scăzute de carbon şi conţinuturi minime de impurităţi (S. N şi. pentru micşorarea stabiltăţii austenitei prin separarea unor particule de carburi de crom şi alte elemente de aliere şi apoi răcirea în apă).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR plasticitate ridicată) prin aplicarea unui TT de călire la temperaturi scăzute (constând din răcirea oţelurilor... Oţelurile inoxidabile martensitice cu %Cm > 0.80 oC/oră.850 oC.5.750 oC sau. menţinerea la tco o durată τm = 7.. mai ales H. deoarece.02.8 ore şi apoi reîncălzirea la ta) sau prin aplicarea unui TT de destabilizare a austenitei (constând din reîncălzirea oţelurilor la ti = 750. 8. menţinerea la această temperatură o durată τm = 0.. cu vr = 70. instrumente chirurgicale etc....) şi instrumentelor de măsurare şi nu se utilizează la realizarea construcţiilor sudate.5 ore) se obţin efecte de durificare prin precipitare similare celor tipice oţelurile PH cu %Nim = 3. • reţeta de aliere de bază a acestor oţeluri prevede concentraţii masice de crom %Crm = 18. P.. Compoziţia chimică a acestor oţeluri poate fi caracterizată astfel: • concentraţia masică de carbon este scăzută.1. motiv pentru care oţelurile sunt denumite şi oţeluri austenitice tip 18−8.5 % călite şi îmbătrânite.10 %... Oţelurile inoxidabile martensitice şi ferito – martensitice cu %Cm < 0.. BMT trebuie bine protejată în timpul sudării faţă de acţiunea nocivă a atmosferei înconjurătoare (prin utilizarea procedeelor de sudare în mediu de gaz inert).... prin aplicarea ulterioară a unui TT de revenire (la ti = 500.15 %.

azotul (%Nm = 0.0. X6CrNiMoNb17−12−2.. Mo).). la temperaturi înalte.3 %). 20−25. ca urmare.. Oţelurile cu conţinuturi reduse de carbon (%Cm ≤ 0. pentru îmbunăţăţirea rezistenţei la coroziune (Mo. 25−35 etc. X2CrNiMo17−12−2. prezintă cea mai bună comportare în prezenţa mediilor agresive de lucru.. Deoarece nu prezintă transformări în stare solidă. aşa cum rezultă din următoarele exemple: X10CrNi18−8. pentru creşterea refractarităţii şi comportării la fluaj (Si. care se realizează cu %Crm = 15..... manganul (%Mnm = 2.).Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale aplicaţii speciale (caracterizate prin condiţii severe de lucru: solicitări mecanice cu intensităţi mari şi/sau aplicate dinamic. Nb. 91 .10 %).5. X6CrNiTi18−10.. %Crm = 12. medii foarte agresive etc.15 % asigurându-le o bună rezistenţă la oxidare în medii uscate. 45 % (şi sunt denumite oţeluri tip 15−35..1. temperaturi ridicate.. niobiul (%Nbm = 0.. X12CrMnNiN18−9−5.25 %). iar %Crm >15 % conferind oţelurilor rezistenţă la coroziunea (de tip elecrochimic) produsă de mediile active apoase. cromul şi nichelul (elementele reţetei de aliere de bază): siliciul (%Sim ≤ 1.. nichelul acţionează favorabil asupra rezistenţei la coroziune şi îmbunătăţeşte caracteristicile mecanice la temperaturi înalte ale oţelurilor.1 %) sau titanul (%Tim = 0. solubilitatea carbonului în austenită la această temperatură fiind mai mare decât concentraţia carbonului existent în aceste oţeluri şi. deoarece probabilitatea declanşării proceselor de corodare electrochimică a structurii monofazice austenitice (cu %Crm = 10. caracteristicile de utilizare ale acestor oţeluri nu pot fi modificate prin aplicarea de TT cu schimbare de fază.0 %) în astfel de medii este aproape nulă.12.4.5. fiind elementul de aliere care le conferă structura austenitică şi asigură (în cazul când %Nim > 8 %) menţinerea unei astfel de structuri până la temperatura ambiantă (prin modificarea substanţială a poziţiei punctelor critice de transformare în stare solidă A1 şi A3). singura modalitate tehnologică de a le influenţa caracteristicile de rezistenţă mecanică şi plasticitate constă în ecruisarea lor prin deformare plastică la rece. Mărcile de oţeluri comerciale din această clasă structurală corespund integral prescripţiilor prezentate mai înainte. X2CrNi18−9. urmată de aplicarea unui TT de recoacere de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul adecvat obţinerii caracteristicilor dorite)..25 % şi %Nim = 15. molibdenul (%Mom = 2.7 %). N). efectele favorabile ale cromului se diminuează odată cu creşterea conţinutului de carbon al oţelurilor (care favorizează apariţia carburilor în structura acestora).. • majoritatea oţelurilor austenitice crom-nichel au în compoziţie şi alte elemente de aliere decât carbonul..0.... cromul este elementul de aliere care conferă acestor oţeluri rezistenţă la coroziune şi la oxidare. cuprul (%Cum = 0. Ti) sau pentru stabilizarea structurii austenitice şi înlocuirea parţială a nichelului (Mn. Cu...8.7 %).4 %).04 %) au structura de echilibru la ta complet austenitică.. X3CrNiCu18−9−4..

13. se produce separarea din austenită a carbonului în exces sub formă de carburi de crom.. pentru care intensitatea sensibilizării la coroziune intercristalină a oţelului este maximă. marginile (sărăcite în crom) ale cristalelor de austenită sunt atacate. • aşa cum se poate deduce examinând diagrama din figura 8. marginile cristalelor de austenită îşi diminuează puţin concentraţia de crom şi diminuarea rezistenţei la coroziune a oţelului este mică. Aspectele prezentate sugerează şi principalele căi de acţiune pentru diminuarea susceptibilităţii oţelurilor inoxidabile austenitice faţă de coroziunea 92 .15 %) au structura de echilibru la ta alcătuită din austenită şi carburi de crom.1100 oC.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Oţelurile cu conţinuturi de carbon mai mari (%Cm = 0. atunci când piesele realizate dintr-un astfel de oţel vin în contact cu un mediu agresiv de lucru.04.. structura monofazică astfel obţinută este alcătuită din austenită suprasaturată în carbon. ca urmare. pentru fiecare temperatură situată în intervalul critic de temperaturi există un interval critic al duratei de menţinere. 850 oC). separarea intercristalină a carburilor de crom şi scăderea concentraţiei de crom de la marginile cristalelor de austenită diminuează rezistenţa la coroziune a oţelului. iar dacă durata menţinerii este mai mare decât limita superioară a intervalului critic. după precipitarea intercristalină a carburilor de crom. constând în încălzirea oţelurilor la ti = 1000. astfel că. dacă semifabricatele sau piesele confecţionate dintr-un oţel cu această structură sunt supuse încălzirii (în procesul de prelucrare sau în cursul utilizării). instabilă termodinamic şi. cantitatea de carburi precipitate este redusă. pentru menţinerea structurii monofazice austenitice (până la ta).. această structură bifazică putând favoriza declanşarea proceselor de corodare a oţelurilor în prezenţa mediilor agresive. pentru dizolvarea carburilor în austenită şi răcirea lor rapidă (în apă). se aplică TT de călire de punere în soluţie (a carburilor). aşa cum se poate observa în imaginile prezentate în figura 8. fenomen numit coroziune intercristalină. dacă durata menţinerii este sub limita inferioară a intervalului critic. iar peste 850 oC austenita are capacitate ridicată de a dizolva carbon şi separarea carburilor nu mai este justificată termodinamic. creşte concentraţia în crom a marginilor acestor cristale. sărăcirea în crom a acestor margini este parţial compensată şi rezistenţa la coroziune a oţelului este puţin afectată. sub 450 oC difuzia elementelor care formează carburile nefiind posibilă. proces care prezintă următoarele particularităţi: • separarea carburilor apare numai în cazul încălzirii într-un interval critic de temperaturi (450 oC. • viteza de difuzie a carbonului în austenită este mai mare decât cea corespunzătoare cromului şi. Pentru a le conferi o structură monofazică austenitică rezistentă la coroziune. carbonul ajunge mai repede la marginile cristalelor de austenită şi formează carburile cu cromul din austenita situată în zonele adiacente acestor margini.12. ca urmare. 0.. se produce uniformizarea prin difuzie a concentraţiei cromului în cristalele de austenită.

care. 8.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale intercristalină: reducerea concentraţiei de carbon (%Cm ≤ 0.13. sulful şi fosforul favorizează apariţia fisurării la cald. deoarece formează cu elementele de aliere tipice oţelurilor inoxidabile austenitice (nichel. Fig. având afinitatea faţă de carbon mai mare decât cromul.12. creşterea concentraţiei cromului. titan. în 93 . • Fisurarea la cald a CUS realizate prin sudare se produce la temperaturi ridicate (peste 1200 oC). carburi de titan şi niobiu. Microfotografia unei zone afectate de coroziunea intercristalină la o piesă din oţel inoxidabil austenitic X10CrNi18−8 Fig. se observă că principalele probleme care pot afecta sudabilitatea oţelurilor austenitice crom-nichel sunt: fisurarea la cald şi fragilizarea indusă de formarea fazei σ . siliciul. niobiu) compuşi (sulfura de nichel. niobiu sau tantal sunt denumite oţeluri stabilizate). apariţia fenomenului este influenţată de următorii factori: − compoziţia chimică a BMT din care rezultă prin solidificare CUS (dependentă de compoziţia şi puritatea MB şi MA). leagă carbonul în exces sub formă de carburi proprii şi asigură astfel menţinerea nealterată a concentraţiei cromului în cristalele de austenită (oţelurile inoxidabile austenitice microaliate cu titan.24. în timpul solidificării CUS. silicaţi) care sunt faze uşor fuzibile sau care formează cu fierul sau cu elementele de aliere eutectice uşor fuzibile. pentru evitarea formării carburilor de crom în structura oţelurilor. niobiu sau tantal. fisurile formate la cald având caracter interdendritic şi fiind cauzate de prezenţa unor faze uşor fuzibile în zonele intercristaline ale structurii primare a CUS. Dacă se analizează diagrama structurală prezentată în figura 7. carbonul. pentru ca separarea intercristalină a carburilor de crom să afecteze în mică măsură rezistenţa la coroziune a marginilor cristalelor de austenită şi/sau microalierea oţelurilor cu titan. Diagrama timp – temperatură − sensibilizare la coroziunnea intercristalină (TTS) a oţelului inoxidabil X10CrNi18−8 Oţelurile inoxidabile austenitice au o bună sudabilitate. 8.04 %).

%Crm = 22.. iar dacă structurile sunt austenito − feritice. apariţia fazei σ (sigmatarea) şi fragilizarea care o însoţeşte sunt favorizate de prezenţa unor elemente de aliere ca Mo. dacă MB sau CUS au structura complet austenitică.. − prezenţa feritei în structura CUS (într-un conţinut procentual de 3.1. menţinerea la această temperatură o durată τm = 2. direct din austenită . faza σ apare (mai greu) după sudare. Primele oţeluri duplex realizate au avut compoziţia: %Cm ≤ 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR timp ce manganul.. ca urmare. ferita are rezistenţa la deformare mai mică decât austenita şi... Oţelurile inoxidabile austenito – feritice sau ferito – austenitice. faza σ apare (mai uşor) în aceleaşi zone. ferita este faza care se deformează uşor şi ajută la diminuarea nivelului energetic al câmpului de tensiuni care apare datorită sudării) şi dizolvarea elementelor nocive (sulf.) sub formă de compuşi greu fuzibili sau care formează cu fierul sau cu elementele de aliere eutectice greu fuzibile.. Nb.900 oC. wolframul.. denumite şi oţeluri duplex. relaxarea tensiunilor mecanice care apar în timpul cristalizării primare a CUS (la temperaturi înalte. la realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri s-a constatat că structurile realizate în CUS şi ZIT nu mai prezintă raportul unitar al conţinuturilor procentuale de ferită 94 . Fragilizarea prin faza σ se produce atunci când în îmbinările sudate apare faza σ. siliciu) şi diminuarea pericolului de formare a eutecticelor uşor fuzibile. vanadiul şi molibdenul împiedică fisurara la cald.24.04 %. Aceste oţeluri combină bunele proprietăţi ale oţelurilor inoxidabile feritice şi austenitice. compus intermetalic FeCr caracterizat prin duritate ridicată şi fragilitate accentuată..2 % şi %Cum ≤ 2 %.5 %.6. %Mom = 1. fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi nichel şi reprezintă o clasă structurală de oţeluri utilizată relativ recent (cu toate că primele oţeluri duplex au apărut încă din 1930) la fabricarea aparaturii tehnologice de presiune şi a construcţiilor sudate. prin realizarea următoarelor etape: γ + α → γ + α + σ → γ + σ. prin realizarea următoarelor efecte: finisarea structurii (ferita cristalizează înaintea austenitei şi împiedică formarea structurilor dendritice grosolane). iar prezenţa austenitei conferindu-le o bună ductilitate şi tenacitate. carbonul etc. prin realizarea următoarelor etape: γ → γ + α → γ + α + σ → γ + σ. Ti şi de procesele de deformare plastică la rece şi pot fi înlăturate aplicând după sudare (sau după operaţiile de prelucrare prin deformare plastică la rece) un tratament termic constând din încălzirea zonei sigmatate la ti ≅ 1000 oC. prezenţa în structură a feritei asigurându-le niveluri ridicate ale rezistenţei mecanice şi rezistenţei la coroziune. raportul preferat al conţinuturilor procentuale de ferită şi austenită în structura oţelurilor de acest tip este cel unitar (%α ≅ 50 % şi %γ ≅ 50 %)..4 ore şi răcirea în aer. %Nim = 4. în zonele încălzite la 600.4. Si. fixând elementele nocive (sulful..4 %) împiedică fisurarea la cald. 8.. fosfor..

. de tipul unor compuşi intermetalici cu conţinuturi ridicate de crom şi molibden sau nitruri de fier şi/sau de elemente de aliere) care fragilizează structura şi micşorează rezistenţa la coroziune a acesteia.X3CrNiMoN27−5−2. oţelurile duplex putând fi utilizate pentru confecţionarea pieselor. iar rezistenţa la tracţiune şi limita de curgere sunt aproximativ de două ori mai mari decât ale oţelurilor inoxidabile austenitice. Pentru realizarea unor îmbinări sudate de calitate la realizarea aparatelor tehnologice sau construcţiilor metalice din oţeluri duplex se recomandă a se avea în vedere următoarele aspecte: • pentru a obţine CUS cu caracteristici corespunzătoare. %Cum ≤ 2..5. iar caracteristicile de rezistenţă la coroziune ale îmbinărior sudate sunt nesatisfăcătoare.5. MA cu compoziţie apropiată de a MB se utilizează numai în cazul când se efectuează TT postsudare pentru rectificarea structurilor din CUS şi ZIT.. • în procesul de sudare se produc fenomene metalurgice de precipitare în CUS şi ZIT a unor faze dure (faze δ. A doua generaţie de oţeluri duplex a avut compoziţia chimică caracterizată prin %Cm ≤ 0. tenacitatea oţelurilor duplex are nivelul situat între nivelurile corespunzătoare oţelurilor inoxidabile austenitice şi feritice.15.30 % (unele conţinând şi %Wm = 0. constatându-se că el îmbunătăţeşte rezistenţa mecanică şi rezitenţa la coroziune şi contribuie la formarea austenitei din ferită la temperaturi ridicate.4 % .. %Mom = 3. %Nim = 6... asigurând menţinerea raportului unitar al conţinuturilor procentuale de ferită şi austenită în zonele caracteristice ale îmbinărilor sudate ale echipamentelor trehnologice sau construcţiilor realizate din astfel de materiale. 95 .X2CrNiMoCuN25−6−3. este necesar ca MA utilizate la sudare să fie supraaliate cu nichel (MA trebuie să aibă %Nim ≅ 9 %. %Crm = 24. respectarea acestei prescripţii asigurând formarea şi menţinerea cantităţii corespunzătoare de austenită în structura CUS...X2CrNiMoN22−5−3. Mărcile de oţeluri comerciale din această clasă structurală corespund integral prescripţiilor prezentate mai înainte. X2CrNiMoN25−7−4. care au în mod obişnuit %Nim = 5. spre deosebire de MB...8 %. azotul a fost utilizat pentru înlocuirea parţială a nichelului ca element austenitizant.04 %. dar nefiind recomandate pentru echipamentele şi aparatele tehnologice destinate aplicaţiilor criogenice.5 % şi %Nm = 0. iar sudarea fără MA sau cu pMA scăzute (valori mari ale pMB) nu este recomandată (trebuie evitată). Rezistenţa la coroziune a oţelurilor duplex din generaţia a doua este mai bună decât a oţelurilor inoxidabile austenitice.0 %).26 %..7..5 %). aşa cum rezultă din următoarele exemple: X2CrNiN23−4. construcţiilor şi echipamentelor care funcţionează la temperaturi superioare temperaturii de –50 oC (în condiţii de frig climatic sau industrial).Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale şi austenită. X2CrNiMoCuWN25−7−4.0.1. mai ales dacă nu este posibilă aplicarea de TT postsudare.

rezistenţa la oxidare este conferită oţelurilor de alierea cu crom şi este îmbunătăţită de alierea suplimentară cu siliciu şi aluminiu (elemente care asigură formarea pe suprafetele pieselor realizate din astfel de oţeluri şi exploatate la temperaturi ridicate a unui strat compact şi aderent de oxizi. dacă aplicaţiile în care sunt utilizate se caracterizează prin temperaturi de lucru nu prea mari. cu conţinuturile de carbon %Cm = 0. s-a constatat că apariţia fazelor δ este determinată de menţinerile îndelungate la temperaturi ridicate. oţelurile inoxidabile prezintă şi o bună refractaritate (mai ales. iar precipitarea nitrurilor se produce mai intens dacă MB nu are un conţinut suficient de azot (care să determine formarea şi stabilizarea austenitei) sau dacă nu se folosesc MA supraaliate cu nichel.) şi barelor forjate. 15SiNiCr250. molibden. 12TiNiCr180. 12NiCr250. wolfram. deoarece. 40SiNiCr250. micşorează tendiţa de fragilizare la cald a acestora şi/sau le măresc temperatura de recristalizare primară. ce protejează materialul împotriva oxidării în profunzime). martensitică sau austenitică. Oţelurile refractare (termorezistente) pot aparţine. peste care se manifestă cu intensitate mare fenomenul de fluaj). sârme etc. principalele mărci de astfel de oţeluri (simbolizate în acelaşi mod ca şi oţelurile aliate pentru construcţia de maşini cuprinse în STAS 791) sunt: 10AlCr70. iar solubilitatea azotului în ferită este mai scăzută decât în austenită.. Al2O3. destinate fabricării produselor prin deformare plastică la cald.. SiO2. deoarece elementele de aliere difuzează mai uşor în această fază. vanadiu (care durifică oţelurile prin formarea de carburi stabile. 10AlCr180. 12SiNiCr360 şi 10TiAlCrNi320 (aparţinând clasei structurale a oţelurilor aliate austenitice). de tipul Cr2O3. 96 .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fenomenele de precipitare se produc în principal în zonele feritice ale structurii CUS şi ZIT. având calitatea reglementată de STAS 11523. 20−25 sau 25−35. O aplicaţie în care alegerea oţelurilor termorezistente ridică probleme interesante o constituie fabricare ţevilor pentru cuptoarele instalaţiilor de piroliză din combinatele petrochimice. 10AlCr240 (aparţinând clasei structurale a oţelurilor aliate feritice). semifabricatelor laminate finite (profile pline şi fasonate. aşa cum s-a arătat anterior.6. în general sub 550 oC). nichel. 8. 900 oC]. 20VNiWMoCr120 (aparţinând clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice). 20VNiMnCr120.0. 15SiNiCr200.35.5. table. Pentru această aplicaţie singurele oţeluri care dau rezultate bune sunt oţelurile austenitice crom – nichel tip 15−35..1.. iar rezistenţa mecanică la temperaturi ridicate se asigură oţelurilor prin alierea cu crom. uneia din clasele structurale anterior prezentate: feritică.1100 oC) se utilizează oţelurile refractare (termorezistente) speciale. ţevi prin care circulă hidrocarburi şi care au domeniul temperaturilor de lucru [700 oC. benzi. în funcţie de compoziţia lor chimică.45 %. Pentru aplicaţiile tehnice la care temperaturile de lucru sunt foarte ridicate (550.

35.0.. 8.14 şi 8..01…0. împreună cu siliciul şi aluminiul.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale având structura de echilibru la ta alcătuită din austenită şi carburi. aluminiu. Dependenţa dintre viteza de fluaj şi concentraţia de carbon la oţelurile austenitice crom – nichel tip 15–35 Fig.25 %). ca urmare. titan. niobiu (%Nbm = 3…5 %). zirconiu etc.15. aceste oţeluri prezintă viteze de fluaj minime şi rezistenţe tehnice de durată (fluaj) maxime şi au tendinţă redusă de carburare în prezenţa mediilor de hidrocarburi (carburarea ţevilor şi. dar nu afectează inadmisibil sudabilitatea acestor oţeluri (cu anumite precauţii tehnologice ţevile pentru cuptoarele instalaţiilor de piroliză pot fi sudate). 8. se utilizează aliaje speciale Ni−Cr ( %Nim = 45…70 % şi %Crm = 12…. wolfram (%Wm = 3…5 %). care au în compoziţie şi mici cantităţi de carbon (%Cm = 0. conţinutul ridicat de carbon diminuează prelucrabilitatea prin deformare plastică a acestor oţeluri. Fig. datorită numărului mare de componente aceste materiale sunt denumite superaliaje. Soluţia folosirii unor oţeluri cu %Cm = 0. Dependenţele dintre rezistenţa tehnică de durată şi concentraţia de carbon la oţelurile austenitice crom – nichel tip 15–35 şi 25–20 Pentru aplicaţiile în care mediul de lucru este foarte agresiv şi/sau temperaturile de lucru sunt ridicate. nichelul asigură acestor aliaje o rezistenţă excepţională la coroziune în medii puternic reducătoare. iar cromul. le asigură o foarte bună rezistenţă la oxidare. impunând fabricarea ţevilor prin turnare centrifugală. siliciu (%Sim < 2 %).05 %) şi alte elemente de aliere: molibden (%Mom = 2…25 %.14. fier (%Fem = 2…12 %). creşterea excesivă a cantităţii de carburi în structură fiind una din principalele cauze care produc degradarea ţevilor).15. aşa cum arată diagramele din figurile 8.45 % a fost adoptată ţinând seama că. celelalte componente contribuind la creşterea rezistenţei mecanice la cald şi asigurarea unei bune comportări la fluaj. 97 .

dacă oţelurile sunt complet dezoxidate (calmate) la elaborare. cu caracteristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8. %Alm = 4…5 5 % Superaliajele au structura alcătuită din soluţii solide ale componentelor. %Fem = 5…9 % .16 %). 12…15 %Tim = 2…3 %. niobiul (%Nbm = 0. Incoloy. sunt slab aliate cu crom (%Crm = 0.8.12 %) şi titanul (%Tim = 0.%Sim =1. tenace şi aderente la suprafaţa produselor.0. Nimonic etc.%Sim = 0 0 1 1 3% 3. 0 % 8.6…6. 0. Pentru a realiza o astfel de comportare. Oţelurile patinabile Oţelurile din această categorie prezintă rezistenţă ridicată la coroziunea atmosferică.060 %). fineţea mare şi gradul lor de dispersie ridicat.2. cupru (%Cum = 0.8…1. dacă oţelurile sunt livrate 98 .0…2. Compoziţiile chimice de bază ale unor superaliaje refractare Denumirea comercială INCONEL 625 INCONEL X 750 HASTELLOY C HASTELLOY X WASPALLOY NIMONIC 901 NIMONIC 105 %Nim min.015…. %Fem = 17…20 %. rezistenţă determinată de formarea pe suprafaţa produselor realizate din astfel de oţeluri. cele mai cunoscute tipuri de aliaje din această clasă fiind: Inconel.0.0.0…1 1. cu care firmele producătoare le-au lansat pe piaţă. %Pm ≤ 0. respectiv.5 %.02 %). molibden (Mom ≤ 0. Hastelloy. Superaliajele sunt cunoscute sub denumirile comerciale. durificate prin precipitarea unor compuşi chimici.65 %).15 %) şi conţin mici cantităţi de elemente care fixează azotul sub formă de nitruri stabile.25…0. zirconiu (Zrm ≤ 0. %Pm ≤ 0. oţelurile aparţinând acestei categorii au concentraţiile de carbon scăzute (%Cm ≤ 0. %Fem = 3…4 15…17 0..8 0 10 % max. a unor pelicule (patine) de oxizi şi sulfat complex de fier. vanadiul (%Vm = 0. prin duritatea. 8.04 %.6.8.12…0.55 %).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabel 8. Ni3(Al. 58 min. 70 55…65 45…50 50…55 42…43 50…55 %Crm 20…23 14…17 15…19 20…23 18…21 12…14 14…15 Compoziţia chimică. %Alm = 0 1 2 1 6% 5.10 %).02….035 %.5…5. cum ar fi Ni3Nb. care.3 ani cu atmosfera înconjurătoare. prin interacţiunea lor timp de 1. 8..5…1.1.6…1. %Fem = 30…33 %. compacte. 18…22 %Tim = 1…1.30 %).%Tim = 2…3 1 2 % 4. cum ar fi aluminiul (%Alm ≥ 0..25 %).0…1 %Nbm = 3…4 %. care se comportă ca nişte straturi autoprotectoare. conţinuturile de impurităţi ale acestor oţeluri sunt limitate la nivelurile %Sm.02…. ce pasivează produsele (reduc viteza de coroziune uniformă la valori apropiate de 0 mm/an)..5…5.30…. contribuie la creşterea rezistenţei mecanice. % Alte elemente %Mom %Com max.Fe)3Al. nichel (%Nim ≤ 0.Ti) sau (Ni.%Tim = 2…3 % 10 %Wm = 4…5 %. %Sm.

vagoanele de cale ferată. eventual. rabotare şi mortezare. oţelurile SxxxW se pot livra în clasele de calitate J0. realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri nu ridică probleme tehnologice deosebite. 8. pentru confecţionarea sculelor de prelucrare prin deformare plastică la rece sau la cald a diferitelor materiale (dălţi.). lemn.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale în altă stare decât cea calmată. benzi sau profile laminate din astfel de oţeluri sunt construcţiile metalice şi mecanice (supuse în exploatare la coroziune atmosferică la temperatura ambiantă).) destinate prelucrării prin aşchiere a semifabricatelor şi pieselor din diverse materiale (oţeluri.. alezoare. fonte. iar produsele realizate din acestea nu se tratează termic. tarozi.06…0. Semifabricatele din astfel de oţeluri se livrează fie în starea obţinută prin laminare normalizantă. nefiind încă abrogat. semnificaţiile simbolurilor fiind cele precizate în scap. dacă carbonul echivalent. Oţelurile pentru scule Oţelurile din această clasă se utilizează pentru confecţionarea sculelor (cuţite pentru strunjire. filiere etc. matriţe pentru prelucrarea oţelurilor sau maselor plastice. iar STAS 500/3 care reglementează acelaşi domeniu. 8.44 %. dornuri. materiale plastice etc. prevede mărcile RCA 370 şi RCB 510. cuţite pentru foarfeci. Caracteristicile fizico − mecanice şi tehnologice ale oţelurilor din această categorie sunt similare celor ale oţelurilor de uz general echivalente din punctul de vedere al mărcii şi clasei de calitate. piatră. cu conţinut ridicat de fosfor (%Pm = 0.. concentraţia fosforului fiind mărită la unele oţeluri (la nivelul %Pm = 0. fie în starea realizată prin laminare obişnuită (cu sau fără TT de normalizare aplicat ulterior laminării).3)..7. J2 şi K2.2. poansoane. macaralele.0.2. Deoarece conţinuturile de carbon şi alte elemente de aliere sunt scăzute. aplicarea recoacerii de detensionare ca TT postsudare. oţelurile din această categorie prezintă o bună sudabilitate.15 %). burghie.15 %). cum ar fi: stâlpii pentru reţelele electrice de înaltă tensiune. deoarece acesta poate participa ca element activ la formarea peliculelor de pasivare. Principalele aplicaţii tehnice în care se utilizează semifabricatele sub formă de table. iar conţinuturile de impurităţi sunt limitate. structurile portante şi de închidere ale halelor industriale şi unele recipiente sub presiune.06. Standardul SR EN 10155 prevede mărcile S235W şi S355W. îndeplineşte condiţia %Ce ≤ 0. iar S355W se poate livra şi în varianta S355WP. nicovale pentru forjat. freze. iar dacă condiţia nu este îndeplinită se recomandă sudarea cu preîncălzire şi. 99 . determinat cu relaţia (8.

1. 7.) şi pentru realizarea elementelor active (care trebuie să prezinte durabilitate ridicată) ale instrumentelor de măsurare şi verificare a dimensiunilor pieselor (rigle.. şublere. ace de trasare. ferăstraie pentru lemn. 8. • oţelurile trebuie să-şi menţină duritatea ridicată şi în urma încălzirii lor datorită frecărilor ce apar între scule şi semifabricatele sau piesele supuse prelucării. pentru fabricarea unor unelte şi instrumente de lucru (şurubelniţe. scap.2. 5. oţelurile pentru scule să fie (de obicei) hipereutectoide. chei fixe.7. Fiind în marea majoritate oţeluri hipereutectoide.2). astfel ca zona de la suprafaţa sculelor durificată prin călire să fie suficient de extinsă (adâncă) şi să permită ascuţirea repetată a acestora. calibre etc.25 %) şi conţinuturile de impurităţi limitate la nivelurile corespunzătoare oţelurilor de calitate.). fără ca duritatea tăişurilor să se micşoreze inadmisibil.4).2. pentru fabricarea unor piese rezistente la uzare (de la maşinile textile.). maşinile agricole etc. micrometre. structura lor de echilibru la ta este alcătuită din perlită şi 100 .65. Oţelurile carbon pentru scule Oţelurile din această categorie au concentraţia de carbon ridicată (%Cm = 0. scap.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR punctatoare. care pot fi formulate astfel: • oţelurile trebuie să prezinte duritate ridicată (mai mare decât duritatea materialelor semifabricatelor sau pieselor care se se prelucrează cu sculele confecţionate din ele) şi tenacitate suficientă (pentru ca tăişurile şi corpul sculelor să poată prelua solicitările mecanice la care sunt supuse în timpul utilizării lor pentru prelucrarea semifabricatelor sau pieselor. fără apariţia unor fenomene nedorite de fisurare sau rupere fragilă). instrumente chirurgicale etc.). • oţelurile trebuie să prezinte sensibilitate redusă la deformare şi/sau fisurare prin călire şi să aibă tendinţă mică de decarburare superficială în timpul prelucrărilor şi TT la care sunt supuse în procesul tehnologic de realizare a sculelor (deoarece micşorarea concentraţiei carbonului în stratul superficial diminuează călibilitatea şi capacitatea de călire – v.2). În corelaţie cu destinaţia lor. duritatea ridicată se asigură prin aplicarea unui TT final de călire martensitică a sculelor.. ţinând seama că duritatea martensitei creşte odată cu concentraţia de carbon a oţelului supus călirii (v. oţelurile din această clasă trebuie să corespundă mai multor condiţii generale. deoarece încălzirile sculelor călite martensitic au efectele unor reveniri. scap. • oţelurile trebuie să aibă o bună călibilitate.1. vârfuri de centrare pentru maşini – unelte. scule de tragere la rece a materialelor metalice etc. 5. se impune ca oţelurile să prezinte o bună stabilitate la revenire şi/sau să fie aliate cu elemente care să le asigure durificarea secundară (v. ceea ce impune ca.

care conferă oţelurilor o bună prelucrabilitate prin deformare plastică şi prin aşchiere.. • călibilitatea acestor oţeluri corespunde unui indice J 5 – 55/60. semnificaţia simbolurilor fiind cea precizată în scap... sculele realizate din astfel de oţeluri se supun unui TT final alcătuit din: • călire martensitică. încadrarea lor în condiţiile generale anterior formulate se prezintă astfel: • oţelurile prezintă sensibilitate ridicată la decarburarea superficială şi la fisurarea prin călire.. • sculele realizate din astfel de oţeluri au duritatea (după TT final) 55. • revenire joasă (la ti = 150.. simbolul OSC10 corespunde unui oţel carbon pentru scule având concentraţia masică medie de carbon %Cm = 1. OSC9.2. care se menţine numai dacă acestea nu se încălzesc (în timpul utilizării) la temperaturi mai mari de 150..0 %). pentru finisarea granulaţiei şi obţinerea unei structuri cvasieutectoide (fără reţea de cementită secundară). eventual.2 (de exemplu.3). bine detensionată şi cu duritate ridicată (55.60 HRC. tabelul 4. în procesul tehnologic de realizare a sculelor din astfel de oţeluri se pot include următoarele TT: • normalizarea (v. OSC11 şi OSC12. • recoacerea de globulizare a cementitei (v.200 oC)..2). OSC10. Semifabricatele din astfel de oţeluri se realizează prin deformare plastică la cald şi se livrează în starea structurală (cu perlită globulară) conferită de aplicarea unui TT de recoacere de globulizare a cementitei (numită şi recoacere de înmuiere).5).5).200 oC. Gradul moderat de îndeplinire a condiţiilor limitează utilizarea acestor oţeluri la fabricarea sculelor cu forme simple şi dimensiuni caracteristice nu prea mari şi impune o serie de restricţii privind regimurile tehnologice de lucru cu sculele confecţionate din astfel de oţeluri (de exemplu.60 HRC). Deoarece creşterea concentraţiei masice de carbon şi aplicarea de TT sunt singurele căi de acţiune pentru asigurarea caracteristicilor de utilizare ale acestor oţeluri.3. După aducerea la configuraţia dorită.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale cementită secundară (dispusă sub formă de reţea la marginea formaţiunilor perlitice – v. călire la temperaturi scăzute.. Pentru îndeplinirea condiţiilor generale anterior formulate. pentru creşterea durităţii şi. 6. pentru obţinerea unei structuri cu perlită globulară. pentru obţinerea unei structuri cu martensită de revenire (v. Oţelurile din această categorie au calitatea reglementată prin STAS 1700. 8. 6. OSC8.3. principalele mărci de oţeluri sunt: OSC7. scap. scap. scap. 6. pentru obţinerea unei structuri martensitice cu conţinuturi minime de austenită reziduală. 101 . limitarea vitezelor de aşchiere şi/sau răcirea sculelor în cursul utilizării lor pentru diverse prelucrări).

%Sm ≤ 0..65 HRC).8 %). pentru diminuarea conţinutului de austenită reziduală din structură) şi revenire joasă (la ti = 150.03 % şi sunt slab sau mediu aliate cu elemente ca wolframul (%Wm = 1.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8... nichelul (%Nim = 1.1... ce corespund unor oţeluri aliate (hipereutectoide) din clasa structurală perlitică (cu structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi carburi secundare) şi 155MoVCr115. bine detensionată şi cu duritate ridicată (58. 8.2.. siliciul %Sim = 0..4. conţinuturile de impurităţi limitate la nivelul %Pm. 31VMoCr29.2.8.1.2 %)...200 oC).60 %. cromul (%Crm = 0..1 %)... mediu sau înalt aliate cu diverse elemente.0 %).2.2.8.1.. 105CrW20 şi 117VCr6.25..0 %).2. scule (rezistente şi foarte rezistente la uzare) de prelucrare prin deformare plastică la rece şi instrumente de măsurare sau verificare au concentraţiile de carbon ridicate (%Cm = 0.2. vanadiul (%Vm = 0..12.0.. TT final la care sunt supuse sculele confecţionate din astfel de oţeluri este alcătuit (ca şi în cazul sculelor din oţeluri carbon) din călire martensitică (urmată uneori de călire la temperaturi scăzute. conţinuturile de impurităţi limitate la nivelul %Pm. Ca şi a oţelurile de tipul precedent.2.2.2 %). ce corespund unor oţeluri aliate din clasa structurală ledeburitică (cu structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi carburi primare şi secundare). care recomandă o simbolizare similară celei utilizate de STAS 791 pentru oţelurile aliate destinate pieselor pentru construcţia de maşini.3 %) şi manganul (%Mnm = 0. 90VCrMn20.8.. care cuprinde ca principale mărci: 30VCrW85. wolframul (%Wm = 0.0.1.4.7. Calitatea acestor oţeluri este reglementată de STAS 3611...7.2 %) şi manganul (%Mnm = 0. oţelurile de acest 102 .1.2.00 %). 100VMoCr52.5.6. calitatea şi simbolizarea acestor oţeluri sunt reglementate de STAS 3611..1. 8. Oţelurile aliate pentru scule rezistente la şoc. cum ar fi cromul (%Crm = 1. 105MnCrW11.15....0 %).. Oţelurile aliate pentru scule Oţelurile din această categorie au compoziţia chimică corelată cu destinaţia şi caracteristicile de utilizare ale sculelor care se confecţionează din ele.1. unelte de mână şi scule de prelucrare prin deformare plastică la cald au concentraţiile de carbon %Cm = 0.1.. 31VCr8. molibdenul (%Mom = 0.. 55MoCrNi10 şi 55VMoCrNi17.2 %).4.. principalele mărci fiind: 90VMn20..8 %). putându-se distinge tipurile prezentate în continuare...0 %).7. Semifabricatele din aceste oţeluri sunt realizate prin deformare plastică la cald şi sunt livrate în starea structurală (cu perlită globulară) obţinută prin aplicarea unei recoaceri de înmuiere. %Sm ≤ 0. 36VSiWMnCr53. Oţelurile aliate pentru scule aşchietoare. molibdenul (%Mom = 0. vanadiul (%Vm = 0.8.. 165VWMoCr115 şi 200Cr115.2. pentru obţinerea unei structuri cu martensită de revenire.2.03 % şi sunt slab..

5.4. pentru obţinerea unei structuri (apropiată de echilibru) cu sorbită de revenire şi duritatea 40. principalele mărci fiind Rp1...2 %. Rp4. %Crm = 3.....0..5 %. deoarece se obţine o structură (cu martensită de revenire) instabilă. • oţelurile aliate suplimentar cu molibden (pentru a înlocui parţial wolframul.0 %.. %Vm = 1. %Crm = 3.. Sculele confecţionate din acest tip de oţeluri se supun unui TT final de îmbunătăţire (călire martensitică urmată de revenire înaltă. ce produc transformări structurale (trecerea martensitei de revenire în sorbită de revenire) însoţite de modificări dimensionale (nepermise) şi de micşorarea durităţii.1. Utilizarea unor concentraţii relativ mici de carbon (ca şi alierea cu unele elemente.4.1. %Wm = 2. cu următoarea compoziţie: %Cm = 0.0. Rp2..Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale tip aparţin clasei structurale a oţelurilor aliate (hipoeutectoide) perlitice (cu structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi ferită)...1.. Rp9.70. %Crm = 3...5.65 HRC) până la temperaturi de 600. deoarece structurile obţinute prin TT final aplicat acestor scule îşi menţin duritatea ridicată (60. 103 .. deoarece la aceste oţeluri aliate se manifestă fenomenele de stabilitate la revenire şi de durificare secundară)..8. Oţelurile de acest tip au calitatea reglementată de STAS 7382 şi se simbolizează folosind grupul de litere Rp.5..05 %. %Wm = 17.650 oC.9 %. urmat de un număr convenţional (fără semnificaţie privind compoziţia sau caracteristicile oţelurilor)..78 %. marca reprezentativă fiind Rp9.. %Wm = 1. concentraţii minime de wolfram şi aliate suplimentar cu molibden (care suplineşte lipsa wolframului). la ti = 500....7...2 % şi %Mom = 8. Oţelurile rapide sunt destinate în principal confecţionării sculelor aşchietoare care permit prelucrarea cu viteze mari de aşchiere a materialelor metalice..5 %.5 % şi %Mom = 2.0.2. cu compoziţia: %Cm = 0.2. Rp5. Compoziţia chimică de bază a oţelurilor rapide corespunde mărcii Rp3: %Cm = 0. iar încălzirile la care sunt supuse sculele în timpul utilizării (pentru deformarea plastică la cald a materialelor metalice) echivalează cu aplicarea unor reveniri înalte.2.3..2...2...5 %.5... marca reprezentativă fiind Rp11.4.95. %Vm = 2. cum ar fi nichelul şi manganul) este dictată la oţelurile de acest tip de necesitatea obţinerii unor scule cu tenacitate ridicată (rezistente la şocuri mecanice sau termice repetate) şi care să nu se decarbureze uşor în cazul utilizării lor (la temperaturi ridicate) pentru prelucrarea prin deformare plastică la cald a materialelor metalice. cu concentraţii mai ridicate de carbon.50 HRC (menţinută la acest nivel ridicat.5.3.. Pornind de la această reţetă s-au dezvoltat toate variantele de oţeluri rapide utilizate în tehnică: • oţelurile economice..5 % şi %Vm = 1.5 %. 8. la sculele confecţionate din astfel de oţeluri nu se recomandă aplicarea TT de călire martensitică + revenire joasă. Rp10 şi Rp11. element de aliere scump).05 %.0..95. Rp3.18 %.550 oC).

Ms << ta şi în urma călirii se obţine o structură alcătuită din austenită şi carburi primare.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • oţelurile aliate suplimentar cu cobalt (element care măreşte vrc şi temperaturile caracteristice Ms şi Mf ale oţelurilor şi permite simplificarea TT final al sculelor).5.6 %..17.4 cicluri de revenire la ti = 530..4... structura de echilibru la ta a lingourilor turnate din astfel de oţeluri şi răcite foarte lent fiind alcătuită din perlită sorbitică. cu martensită de revenire fină şi carburi globulare uniform distribuite în aceasta. 6. 7. %Wm = 9.5 % şi %Com = 5. aşa cum se poate observa pe micrografia prezentată în figura 8. deoarece oţelurile rapide au temeratura Ms << ta.1300 oC 104 Fig..0... Lingourile cu această structură se supun forjării (la cald) pentru distrugerea scheletului ledeburitic şi sfărâmarea carburilor primare pe care acesta le conţine şi apoi unei recoaceri de înmuiere. repetarea revenirii conducând la diminuarea cantităţii de austenită netransformată şi obţinerea unei structuri finale. %Vm = 2. cu compoziţia: %Cm = 0..1..580 oC.1300 oC. Fig. carburi secundare şi un schelet ledeburitic (v. întreruptă sau în trepte – v.17. Oţelurile rapide aparţin clasei structurale a oţelurilor aliate ledeburitice..16.4.. • 2. o structură alcătuită din austenită.. Lingourile obţinute în condiţii industriale (răcite rapid la solidificare) prezintă la ta. scap. marca reprezentativă fiind Rp1. Microstuctura oţelurilor rapide după călirea de la ti = 1200. TT final la care sunt supuse sculele din oţeluri rapide este alcătuit din: • călire martensitică (într-un singur mediu.5 %.) pentru obţinerea sculelor cu configuraţia şi dimensiunile dorite. deoarece austenita din structura la ti conţine concentraţii mari de elemente de aliere dizolvate..16. semifabricatele obţinute după aceste operaţii având structura alcătuită din perlită globulară şi carburi primare.0 %. scap. 8. Microstructura sculelor din oţeluri rapide după TT final . semifabricatele cu această stare structurală se pot prelucra (prin deformare plastică la cald.3) de la ti = 1200.. %Crm = 3. aşchiere etc..9..5). o parte din elementele de aliere se separă din austenită sub formă de carburi. cu duritate ridicată (numită hardenită). carburi secundare şi un schelet ledeburitic. stabilitatea austenitei scade (Ms creşte) şi aceasta se transformă în martensită foarte fină. 8.10 %..2. de tipul celei prezentate în micrografia din figura 8. în cursul încălzirii şi menţinerii la ti..

Fig. după ciclul primar de călire.8.8. fluiditate scăzută etc. iar modul în care ti la revenire influenţează duritatea sculelor este descris de diagrama din figura 8. Alte oţeluri cu destinaţii sau caracteristici speciale 8.19. piese cu dimensiuni şi mase mari etc. Influenţa temperaturii de revenire asupra durităţii sculelor din oţeluri rapide În legătură cu TT final al sculelor din oţeluri rapide trebuie evidenţiate şi următoarele aspecte: • tratamentul poate fi simplificat. interval mare de solidificare. pentru transformarea austenitei în martensită şi se aplică apoi un singur ciclu de revenire.18 .1. Oţelurile destinate pieselor turnate trabuie să prezinte proprietăţi de 105 . Oţelurile pentru piese turnate Piesele turnate din oţel se obţin mai greu decât cele din fontă.4. Cu toate acestea. se face o călire la temperaturi scăzute (la tco < −70 oC). dacă. caz în care se poate realiza simultan şi un tratament termochimic de cianurare (v. mai ales la sculele realizate din oţeluri rapide aliate suplimentar cu cobalt. deoarece oţelurile au proprietăţi de turnare mai slabe decât fontele (temperatură ts ridicată.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Diagrama TT final al sculelor din oţeluri rapide este prezentată în figura 8.). pentru multe aplicaţii tehnice (piese cu configuraţii complicate.) utilizarea semifabricatelor turnate din oţel rămâne soluţia agreată şi în prezent aproape 20 % din totalul semifabricatelor folosite pentru obţinerea diverselor produse sunt realizate prin turnare din diferite mărci de oţeluri. 8.). • tratamentul de revenire se face în mod frecvent prin încălzirea sculelor în băi de săruri topite.18. pentru durificarea superficială suplimentară a acestora. Diagrama TT final al sculelor realizate din oţeluri rapide Fig.6. 8. 19. scap 6. 8.

25 %.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR turnare acceptabile şi să asigure caracteristicile mecanice impuse de condiţiile de solicitare ale acestor piese. OTA17MoCr13 106 . Cr-Mn. oţelul G 230−450 este un oţel pentru piese turnate cu Re ≥ 230 N/mm2 şi Rm ≥ 450 N/mm2). aceste oţeluri au caracteristicile minime de rezistenţă mecanică încadrate în limitele Re = 200. reprezentând valorile minime ale limitei de curgere Re şi rezistenţei la tracţiune Rm (de exemplu.25 % şi adâugându-se litera W la simbolul mărcii (de exemplu.. au plasticitatea şi tenacitatea garantate prin prescrierea unor valori minime pentru coeficientul de gâtuire Z sau energia de rupere KV.. deoarece principala condiţie impusă se referă la asigurarea caracteristicilor mecanice. sunt oţeluri cu %Cm ≤ 0. cu Re ≥ 200 N/mm2 şi Rm ≥ 400 N/mm2). Cr-Mo.035 %). marca G 200−400W corespunde unui oţel nealiat sudabil. ca urmare. • oţelurile de înaltă rezistenţă pentru construcţii mecanice şi metalice au calitatea reglementată de SR ISO 9477 şi sunt oţeluri carbon sau aliate destinate realizării semifabricatelor turnate care se supun TT de normalizare + revenire sau de călire + revenire înaltă (îmbunătăţire) în vederea asigurării unor caracteristici mecanice ridicate: Re sau Rp0. se utilizează oţeluri slab aliate cu Mn. Pe lângă oţelurile de uz general. urmat de simbolul (alcătuit conform prescripţiilor din STAS 791) oţelului aliat respectiv (de exemplu. %Sm ≤ 0. se utilizează netratate termic şi pot fi elaborate cu sau fără asigurarea sudabilităţii. Oţelurile de uz general pentru piese turnate sunt de două tipuri: • oţelurile nealiate pentru construcţii au calitatea reglementată de SR ISO 3775. noul sistem de simbolizare reglementat prin SR EN 10027 prevede la fiecare marcă de oţel posibilitatea de a fi utilizat şi ca oţel pentru piese (semifabricate) turnate.550 N/mm2.5). slab sau mediu aliate.. la oţelurile sudabile prescriindu-se %Cm ≤ 0. aceste oţeluri se simbolizează la fel ca şi oţelurile nealiate turnate şi au compoziţia chimică stabilită de producător astfel încât să fie satisfăcute cerinţele privind caracteristicile mecanice (de exemplu. cu conţinuturile de impurităţi limitate la nivelul %Pm.. În principiu. cu calitatea reglementată de STAS 9277 şi simbolizate cu grupul de litere OTA. caz în care simbolul mărcii are ataşată la început litera G (v. Cr-Mn-Si. se folosesc în practică şi oţeluri pentru piese (semifabricate) turnare cu destinaţie precisă: • oţelurile turnate pentru armături (robinete). ca urmare.2 = 410…840 N/mm2 şi Rm = 620…1030 N/mm2.340 N/mm2 şi Rm = 400. orice oţel poate fi utilizat şi pentru obţinerea pieselor turnate şi.4 şi 8. tabelele 8. Cr-Ni-Mo. în prezent simbolizarea oţelurilor de uz general pentru piese turnate se face cu ajutorul a două numere. Principala condiţie care se impune oţelurilor pentru piese turnate o constituie asigurarea caracteristicilor mecanice cerute de aplicaţia în care sunt utilizate şi.

cu wolfram şi nichel.4). adăugându-se la sfârşitul simbolului litera R (de exemplu. crom. Mo. concentraţia masică medie a cromului. aliat cu V. iar T17VMoCr14 este un oţel cu %Cm ≤ 0. cu %Cm = 0. Oţelurile pentru arcuri Aceste oţeluri sunt destinate realizării arcurilor şi elementelor elastice utilizate în construcţia de maşini. Cr.0 %). Pentru a corespunde destinaţiei oţelurile din această categorie trebuie să prezinte limită de elasticitate (curgere) ridicată (v. aceste oţeluri au calitatea reglementată de STAS 12403 şi se simbolizează la fel ca oţelurile de tipul precedent.scap. cu concentraţia masică medie de carbon %Cm = 0. cromul fiind elementul de aliere principal.17 %. rezistenţă mare la oboseală şi sensibilitate redusă la fisurare în prezenţa concentratorilor de tensiuni şi o bună prelucrabilitate prin deformare plastică. având concentraţia masică medie %Crm = 1. stabilitate în timp a caracteristicilor mecanice în condiţiile de temperatură şi mediu de lucru specifice aplicaţiilor în care sunt utilizate. concentraţia masică medie a nichelului fiind %Nim = 3.25 %. aliat cu Mo şi Cr. nealiate sau slab aliate cu siliciu. Mo. 3. dispozitive şi aparate.6. Cele mai utilizate oţeluri din această categorie sunt oţelurile hipoeutectoide cu %Cm > 0. Ni. V (elemente care îmbunătăţesc comportarea la fluaj).35 %.2. uneori. vanadiu.21 %.45 %. T21 este un oţel nealiat cu %Cm ≤ 0. cu menţiunea că în faţa simbolului se scrie litera T (de exemplu.8. aceste oţeluri au calitatea reglemntată de STAS 12404. elementul de aliere principal. Mo şi Cr.17 %. nealiate sau aliate cu Cr. T15NiCr180 este un oţel inoxidabil austenitic de tip 18−8 pentru piese turnate).09 % şi aliat cu Mo.4 %). • oţelurile inoxidabile turnate în piese sunt oţeluri înalt aliate ferito−martensitice sau austenitice de tipul celor prezentate în scap 8. fiind %Crm = 1. slab aliate cu Mn. • oţelurile turnate în piese destinate să lucreze la temperaturi ridicate sunt oţeluri cu %Cm ≤ 0. sunt destinate realizării semifabricatelor turnate pentru piesele care lucrează la temperaturi ridicate (sub 575 oC) şi se simbolizează similar oţelurilor de tipurile precedente (de exemplu.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale este un oţel turnat pentru armături. 8.3 %). aceste oţeluri au calitatea reglementată de STAS 10718 şi se simbolizează la fel ca oţelurile inoxidabile livrate sub formă de semifabricate prelucrate prin deformare plastică. Arcurile şi elementele elastice confecţionate din aceste oţeluri se supun unui TT final alcătuit din călire 107 . • oţelurile turnate în piese rezistente la temperaturi scăzute sunt oţeluri cu %Cm ≤ 0. la care se garantează o anumită valoare a energiei de rupere KV la –60 oC. mangan şi. Cr şi Ni. T9MoCrNi30R este un oţel pentru piese turnate destinate să lucreze la temperaturi scăzute.

.020 % şi %Pm ≤ 0. de exemplu... dacă oţelurile sunt tratate în vid la elaborare. Datorită destinaţiei. simbolizarea lor cuprinzând grupul de litere RUL. de litera V.1.3.95.20. au conţinuturile de impurităţi drastic limitate (%Sm ≤ 0.90.. role etc.45.60 % şi %Sim = 1. Oţelurile pentru arcuri au calitatea reglementată de STAS 795. cu concentraţia masică medie a elementelor de aliere %Cm = 0. Pentru confecţionarea arcurilor şi elementelor elastice care lucrează în medii corosive se utilizează oţelurile inoxidabile (v. RUL1V. oţelurile cu siliciu au însă tendinţă mare de decarburare şi de formare a unor defecte superficiale în timpul prelucrării prin deformare plastică la cald. Oţelurile pentru rulmenţi Oţelurile din această categorie sunt utilizate la confecţionarea elementelor active (inele. 8. urmată de revenire medie (la ti = 370…500 oC – v.35 %) şi molibden (%Mom = 0. RUL2.8.2): J 6 – 61/62 la 108 .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR martensitică.1. RUL2V şi RUL3V.4.6. iar dacă temperaturile de lucru sunt ridicate.80 %). OLC65A este un oţel nealiat de calitate pentru arcuri. scap. bile.5 %..10 %. 6.65 %). o bună rezistenţă la uzare şi o bună rezistenţă la oboseala de contact (produsă de solicitările variabile datorate contactului intermitent al inelelor cu bilele sau rolele rulmenţilor). 6.1). iar pentru îmbunătăţirea purităţii se poate utiliza tratarea în vid a oţelurilor la elaborare... motiv pentru care. scap. scap. în prezent. Influenţa cea mai puternică asupra elasticităţii acestor oţeluri o are siliciul (dizolvat în ferită). simbolul mărcilor de oţel utilizate pentru confecţionarea arcurilor sau elementelor elastice fiind urmat de litera A.5). pentru creştera călibilităţii (impusă de realizarea componentelor rulmenţilor de mari dimensiuni) se poate apela la alierea suplimentară cu mangan (%Mnm = 0.65 %.. există tendinţa înlocuirii acestora cu oţelurile slab aliate Cr−V sau Cr−Mn. urmat de un număr convenţional (fără semnificaţie precizată) şi.) ale rulmenţilor.027 %) şi sunt slab aliate cu crom (%Crm = 1. aceste oţeluri trebuie să asigure caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate. Oţelurile pentru rulmenţi utilizate curent au %Cm = 0. cu concentraţia masică medie de carbon %Cm = 0.1. Oţelurile din această categorie au calitatea reglementată de STAS 1456/1 şi STAS 11250.0. arcurile şi elementele elastice se confecţionează din oţeluri refractare sau din oţeluri rapide pentru scule. iar 60Si15A este un oţel aliat pentru arcuri. eventual. 8. a căror compoziţie chimică (încadrată în prescripţiile prezentate anterior) este diferenţiată pentru asigurarea următoarelor caracteristici de călibilitate (v. principalele mărci de oţeluri pentru rulmenţi sunt RUL1.

funcţionare intermitentă şi condiţii necorespunzătoare de ungere. Oţelurile din această categorie. 8.4.) supuse în exploatare unor procese intense de uzare. 6.2).3). cu compoziţia chimică caracterizată de %Cm = 0. pentru confecţionarea inelelor rulmenţilor de mari dimensiuni. dinţi pentru cupele excavatoarelor.8.6. pentru astfel de aplicaţii folosirea oţelurilor durificate prin calire martensitică nu dă rezultate corespunzătoare.4. scap. se utilizează în prezent oţelurile (nealiate sau slab aliate) pentru îmbunătăţire. datorită lipsei de tenacitate ce le caracterizează. De asemenea. cu capacităţi mari de încărcare. având structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi cementită secundară (dispusă sub formă de reţea la marginea formaţiunilor perlitice). şenile pentru tractoare. elemente active pentru concasoare şi utilaje miniere etc. Pentru confecţionarea inelelor rulmenţilor de mari dimensiuni. bine detensionată şi cu duritate ridicată). Oţelurile rezistente la uzare şi tenace Oţelurile din această categorie se utilizează la confecţionarea unor piese (lame pentru buldozere. în procesele tehnologice de fabricare a acestor componente incluzându-se aceleaşi TT ca şi la sculele din oţeluri carbon şi aliate (hipereutectoide): normalizarea (pentru finisarea granulaţiei şi obţinerea unei structuri cvasieutectoide) şi recoacerea de globulizare a cementitei (pentru asigurarea unei structuri cu perlită globulară). ca TT aplicate în cursul fabricării. la aceste piese se asigură durificarea prin aplicarea unui TT final de călire superficială (călire CIF – v.3 % şi 109 . urmată de călirea la temperaturi scăzute (pentru eliminarea austenitei reziduale şi asigurarea stabilităţii dimensionale a elementelor rulmenţilor) şi de revenirea joasă (pentru obţinerea unei structuri cu martensită de revenire. denumite şi oţeluri Hadfield (după numele metalurgului englez care le-a conceput în 1882). produse prin acţiunea unor solicitări dinamice (şocuri) de contact.9…1. la aceste piese se asigură durificarea superficială prin aplicarea unui TT final de carburare (v. de mare intensitate şi repetate. J 13. Semifabricatele utilizate la confecţionarea elementelor (pieselor) componente ale rulmenţilor se realizează prin deformare plastică la cald. Oţelurile pentru rulmenţi se încadrează în clasa structurală a oţelurilor aliate perlitice (hipereutectoide). cu capacităţi mari de încărcare şi supuse la şocuri mecanice în cursul exploatării. scap. se utilizează în prezent oţelurile aliate Cr – Ni sau Cr – Mo pentru cementare. 6. sunt oţeluri austenitice înalt aliate cu mangan.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale mărcile RUL1 şi RUL1V. ca TT finale.5 – 61/62 la mărcile RUL2 şi RUL2V şi J19 – 61/62 sau J 31 – 61/62 la marca RUL3V. şi călirea martensitică (pentru durificarea elementelor componente ale rulmenţilor).

la care se pot adăuga.. datorită ecruisării superficiale puternice pe care le-o produce acţiunea unor astfel de scule. prelucra sau fasona cu scule abrazive. pentru dizolvarea carburilor în austenită. pentru îmbunătăţirea unor proprietăţi de utilizare. având caracteristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8. Calitatea oţelurilor din această categorie este reglementată de STAS 3718. prelucrarea lor prin aşchiere cu scule metalice nefiind posibilă. eventual. constând din încălzirea şi menţinerea la ti = 1050. simbolizarea lor făcându-se la fel ca la oţelurile aliate pentru piese turnate. datorită deformării plastice superficiale provocate de solicitările mecanice de contact la care sunt supuse. T100NiMn130.6. În această categorie se încadrează oţelurile inoxidabile martensitice cu durificare prin precipitare (oţelurile PH – preciptation hardening).1. În cursul utilizării pieselor confecţionate din aceste oţeluri. urmată de răcirea rapidă. la care structura acestor oţeluri devine complet austenitică. ca urmare a producerii unor fenomene de descompunere a soluţiilor solide suprasaturate prezente în structura acestora. prin călire (răcire rapidă de la ti). Mn)3C. Piesele confecţionate din astfel de oţeluri se supun unui TT de călire de punere în soluţie. 8.5. diverse cantităţi de nichel. Piesele din astfel de oţeluri se obţin numai prin turnare şi se pot.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Mnm = 11…14 %.. care îşi autoadaptează proprietăţile în funcţie de condiţiile de utilizare). T100MoMn130 şi T130MoMn135. 110 . crom. 8. Structura de echilibru la ta a acestor oţeluri este alcătuită din austenită aliată cu mangan şi carburi de tipul (Fe. austenita este ecruisată.2 şi oţelurile cu îmbătrânire martensitică (oţelurile maraging). molibden etc. pentru menţinerea structurii monofazice austenitice (cu plasticitate şi tenacitate ridicate) până la ta.9. însoţită de creşterea durităţii şi rezistenţei la uzare a pieselor (aceste oţeluri se comportă ca nişte materiale inteligente. T120CrMn130 . Oţelurile cu rezistenţă mecanică foarte ridicată Aceste oţeluri aparţin clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice şi se caracterizează prin capacitatea de a realiza caracteristici mecanice ridicate.1100 oC. T130Mn135. principalele mărci de oţeluri din această categorie sunt: T105Mn120. stabilitatea sa se micşorează şi se produce transformarea ei în martenstă.9 se realizează la oţelurile maraging prin aplicarea următoarelor TT: • călirea de la o temperatură ti superioară temperaturii de 732 oC. Starea structurală corespunzătoare realizării caracteristicilor mecanice precizate în tabelul 8.8. prezentate în scap. cu formarea unor precipitate disperse cu mare efect de durificare structurală.

7 0.8 0.1%.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale austenita suferă o transformare fără difuzie (transformare martensitică).5 12.485 oC.03 %.01 % * Conţinutul de Cr (care. transformarea martensitică a acestor oţeluri este reversibilă şi se caracterizează printr-un decalaj important între valorile temperaturii caracteristice Ms la realizarea transformării directe (la răcire) şi inverse (la încălzire): la răcire. %Sm . la o temperatură ti = 480. Marca oţelului Compoziţia chimică Sudabilitatea oţelurilor maraging este bună. care determină creşteri locale ale concentraţiei de Ni.4 0. în starea structurală realizată prin călire. mai ales dacă operaţia de sudare este efectuată după realizarea TT de călire şi îmbătrânire la construcţia sudată..4 1340 1260 14 60 12. se realizează în fâşiile în care ciclurile termice de sudare se caracterizează prin temperaturi care asigură apariţia în structură a austenitei 111 .2 4.0 5. Z. înlocuieşte Co). Principalele probleme care apar la sudare. austenita ⇒ martensită la traversarea temperaturii Ms ≡ Msr ≅ 240 oC.6 0.8 1. sunt: • înmuierea ZIT. în mod obişnuit se activează precipitare compuşilor intermetalici MoNi3 şi TiNi3 (cu efect durificator maxim) şi se limitează duratele de îmbătrânire pentru a se evita apariţia precipitatelor de tip Fe2Mo (fără nichel).1%.8 4.7 5. %Sim < 0. o durată de menţinere aleasă convenabil pentru precipitarea în structura martensitică a fazelor durificatoare dorite.0 0.3 0. Rp0.0 11.0 10.1 1700 1620 6 30 3.6 0.0 4.1 1700 1620 6 35 18Ni300 18.5 3. A. piesele şi componentele de aparatură tehnologică realizate din astfel de oţeluri pot fi supuse prelucrărilor prin deformare plastică. suprasaturată în elemente de aliere. semifabricatele. aşchiere şi/sau sudare. Compoziţia chimică şi caracteristicile mecanice ale oţelurilor maraging Caracteristicile mecanice R m.2.0 8.3 0. structura care rezultă fiind o martensită (soluţie solidă suprasaturată având ca solvent Feα) cu conţinut scăzut de carbon.5 3. transformări locale ale martensitei în austenită şi micşorarea durităţii şi caracteristicilor de rezistenţă mecanică ale oţelurilor (înmuierea oţelurilor prin supraîmbătrânire).0 0. la această marcă de oţel. cu tendinţă redusă de fisurare.2 0.1 2500 2460 5 25 17Ni 17.1 1480 1410 12 55 18Ni250 18.0 8. %Mnm < 0. • durificarea prin precipitare (îmbătrânire).2 0.. iar la încălzire. martensita ⇒ austenită la depăşirea temperaturii Ms ≡ Msi ≅ 600 oC. austenita se transformă în martensită plastică.9.5 8.1 1970 1930 6 30 18Ni350 17. care prezintă caracteristici bune de plasticitate şi tenacitate.1 2500 2460 5 25 18Ni350 18. Tabelul 8. deoarece în timpul răcirii CUS şi ZIT după sudare. %Pm < 0.6 1. %Nim %Com %Mom %Tim %Alm N/mm2 N/mm2 % % 18Ni200 18.2 0.0* 12−5−3 La toate oţelurile %Cm < 0.

3. care poate determina scăderea tenacităţii şi creşterea tendinţei de fisurare).6.. • Platinitul este un aliaj cu %Cm ≤ 0.tabelul 8. acest aliaj este recomandat pentru fabricarea elementelor elastice de precizie (orologerie mecanică. aparatură de laborator etc. • formarea în structura CUS a unor compuşi intermetalici. 112 . austenita din aceste fâşii se transformă la răcirea îmbinărilor sudate în martensită moale şi plastică.9) şi alegerii necorespunzătoare a MA. care influenţează negativ caracteristicile de rezistenţă mecanică şi (mai ales) de tenacitate ale acestei zone a îmbinărilor sudate.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (fâşiile din ZIT în care temperatura depăşeşte 732 oC şi se obţine o structură complet austenitică şi fâşiile din ZIT în care temperatura este situată în intervalul 480. Principalele oţeluri (aliaje) comerciale din această categorie sunt: • Invarul este un oţel cu %Cm ≅ 0. este utilizat ca aliaj înlocuitor al platinei în construcţia aparatelor la care există piese metalice înglobate în sticlă (lămpi electrice. tuburi electronice. excesul de carbon determină apariţia în structura CUS a carburilor de titan şi molibden.3 % şi %Nim = 35…37 %. este determinată de absorbţia de gaze (O2.4 %. %Nim = 42…48 % şi restul Fe.732 oC şi martensita se transformă parţial în austenită).8. elemente de acţionare în automatizări. nedurificată prin precipitare.. care are un coeficient de dilatare ce rămâne practic neschimbat până la 100 oC şi este de opt ori mai mic decât al fierului.). acest aliaj se utilizează pentru fabricarea etaloanelor de lungime..0…12.5 % şi restul Fe. Oţelurile cu coeficient de dilatare termică controlat Oţelurile din această categorie sunt înalt aliate cu nichel sau cu crom şi nichel şi se caracterizează prin valori ale coeficientului de dilatare termică reduse şi care variază foarte puţin cu temperatura.).0. intră în construcţia tuburilor catodice utilizate pentru monitoarele de mare rezoluţie ale calculatoarelor electronice etc. Aceste probleme se pot rezolva prin: verificarea atentă a calităţii MB ale construcţiilor sudate.. H2) din mediul înconjurător sau din materialele utilizate la sudare. N2. alegerea judicioasă a MA şi proiectarea corectă a regimurilor de sudare. 8. de exemplu. traductoare de precizie etc. care are coeficientul de dilatare egal cu al sticlei şi platinei.. iar impurificarea excesivă cu sulf determină formarea în structura CUS a sulfurii de titan (uşor fuzibilă. • formarea porilor în CUS. %Nim = 35…37 %. care are un coeficient de dilatare termică redus şi un modul de elasticitate ce rămâne aproximativ constant până la 100 oC. • Elinvarul este un aliaj cu %Cm = 0.4 %. %Crm = 8. se datorează neîncadrării MB în caracteristicile de compoziţie chimică recomandate (v.

iar litera G − că aceasta se utilizează în stare turnată. simbolizarea alfanumerică se poate face fie în funcţie de caracteristici. se specifică dacă încercarea de încovoiere prin şoc. Ca şi în cazul oţelurilor.10). Simbolizarea fontelor comerciale Simbolizarea alfanumerică şi numerică a fontelor este reglementată de standardul SR EN 1560 conform căruia. cifra din poziţia 5 a simbolului este 1 pentru cazul în care simbolul alfanumeric al fontei indică rezistenţa la tracţiune. iar simbolizarea numerică se utilizează numai pentru fontele standardizate.10. în N/mm2 (şi eventual alungirea procentuală după rupere A. Prin această simbolizare se atribuie fiecărei mărci de fontă câte un număr de două cifre înscris în pozitiile 7 şi 8.1. simbolizarea alfanumerică se poate utiliza pentru orice categorie de fontă (standardizată sau nu). Vickers sau Rockwell. se efectuează la temperatură ambiantă (literele RT) sau la temperatură scăzută (literele LT) şi se indică în simbol modul de obţinere a epruvetelor (v. fie duritatea Brinell (în mod uzual). − simbolul alfanumeric dă informaţii despre conformaţia grafitului şi despre structura sau starea de tratament termic a masei metalice de bază a fontei. necesară pentu verificarea acestei caracteristici. Se poate observa că simbolizarea fontelor prezintă următoarele particularităţi: − prezenţa sau absenţa simbolului EN arată că fonta este inclusă într-un standard european sau nu . 2 când se indică duritatea şi 3 când simbolizarea se face după compoziţia chimică. în funcţie de condiţiile specifice impuse 113 . fie în funcţie de compoziţia chimică. în % sau caracteristica de înovoiere prin şoc KV. Structura şi conţinutul simbolurilor pentru cele două criterii de simbolizare sunt prezentate în tabelul 8.20. Fontele comerciale 8. aplicând aceleaşi principii ca în cazul oţelurilor aliate.9. − simbolizarea după caracteristici prevede posibilitatea de a indica fie rezitenţa la rupere Rm . iar simbolurile au structura prezentată în figura 8.9. − simbolizarea după compoziţia chimică se realizează cu sau fără indicarea conţinutului de carbon. tabelul 8. − literele GJ sunt prezente în simbolul oricărei mărci de fontă. litera J indicând că materialul simbolizat este o fontă. Simbolizarea numerică a mărcilor de fonte conform SR EN 1560 este complementară simbolizării alfanumerice. iar la poziţia 9 se înscrie o cifră (0…9). în J). în cazul în care simbolul cuprinde valoarea KV.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8.

%Cum = 0.2…2 %.9. 2 – pentru fontele ale căror caracteristici se verifică pe probe ataşate la piese. structura acestor fonte este formată dint-o masă metalică de bază feritică (la fontele cu Rm < 200 N/mm2).03…0. 114 .15…0. 4 – pentru fontele la care se face încercarea la încovoiere prin şoc la temperatură ambiantă.15 %.5 %.5…1. %Sim = 1. cuprinsă în mod obişnuit în intervalul [100 N/mm2 . 3 – pentru fontele ale căror caracteristici se verifică pe probe prelevate din piesele turnate.20. fontele maleabile şi fontele cu grafit nodular. Fig.1…0.1…0.5 %.2. 9 – pentru condiţii suplimentare specificate în comanda beneficiarului.4. Fontele cu destinaţie generală Din această categorie fac parte fontele cu grafit lamelar. 7 – pentru piesele în stare brută de turnare. Caracteristica mecanică principală care se garantează la aceste materiale este rezistenţa la rupere Rm. 8 – pentru piesele tratate termic.5…3. %Mnm = 0. Fontele cu grafit lamelar (fontele cenuşii) au utilizarea cea mai mare. reprezentând 70 % din totalul materialelor metalice turnate în piese. %Pm = 0. 1 − pentru fontele ale căror caracteristici se verifică pe probe turnate separat.5 %. obţinerea unor rezistenţe Rm > 250 N/mm2 se realizează prin aliere: %Crm = 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fiecărei mărci. 5 – pentru fontele la care se face încercarea la încovoiere prin şoc la temperatură scăzută.5 %. 350 N/mm2].65 % şi %Sm = 0.0 %. %Nim = 0. Structura simbolizării numerice a fontelor conform SR EN 1560 Până la înlocuirea tuturor standardelor de fonte aprobate înainte de 1992 (standarde marcate cu sigla STAS) se menţine (împreună cu prescripţiile de simbolizare anterior prezentate) şi posibilitatea simbolizării fontelor conform acestor standarde. Aceste aliaje au compoziţia chimică de bază caracterizată astfel: %Cm =2. 8.5…2. 8. %Mom = 0. după cum urmează: 0 − pentru fontele fără condiţii specifice.8 %.5…1. Aşa cum s-a prezentat în scap 4. 6 – pentru fontele cu sudabilitate specificată.

Formele separărilor de grafit lamelar Caracteristicile fontelor cu grafit lamelar sunt reglementate de standardul SR EN 1561. iar EN−GJL−HB235 este o fontă cenuşie cu duritatea HB ≥ 235 HBS Între duritatea Brinell şi rezistenţa la tracţiune a acestor materiale există următoarea corelaţie. xxx fiind duritatea Brinell. 300 N/mm2]) sau perlitică (la fontele cu Rm > 300 N/mm2) şi formaţiuni de grafit lamelar izolate sau sub formă de aglomerări.4) HB = RH (100 + 0.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale ferito-perlitică (la fontele cu Rm ∈ [200 N/mm2. Utilizarea lor deosebit de largă se datorează costului redus. 8. cum ar fi capacitatea mare de amortizare a vibraţiilor mecanice şi o bună comportare la uzare. astfel că simbolurile utilizate sunt EN−GJL−xxx.21. de exemplu. Din punctul de vedere al influenţei asupra caracteristicilor mecanice de rezistenţă cea mai convenabilă formă a grafitului corespunde tipului A. 115 .44 Rm ) . principalele tipuri de separări de grafit fiind prezentate în figura 8. proprietăţilor foarte bune de turnare (fluiditate ridicată. datorită efectelor de ungere produse de grafit. precizată şi în standardul SR EN 1561: (8. Se pot turna piese cu forme complicate şi de orice dimensiune (masa pieselor poate fi 0. EN−GJL−300 este o fontă cenuşie cu Rm ≥ 300 N/mm2. formele de grafit D şi E apar în cazul fontelor hipoeutectice supraîncălzite. lipsa de plasticitate şi rezistenţa la oboseală redusă a acestor materiale. Grafitul lamelar întrerupe continuitatea masei metalice şi constituie concentratori puternici de tensiuni. ceea ce explică rezistenţa mecanică scăzută. B. xxx reprezentând rezistenţa minmă la tracţiune în N/mm2. Prezenţa grafitului conferă însă fontelor şi unele caracteristici favorabile. sau EN−GJL−HBxxx. contracţie la solidificare redusă) şi de prelucrare prin aşchiere (lamelele de grafit fragmentează aşchiile). în funcţie de capacitatea de germinare a topiturii. care nu pot fi realizate prin alte procedee tehnologice. care caracterizează fontele pe baza rezistenţei la tracţiune sau pe baza durităţii Brinell.1…10000 kg).21. D se pot forma la aceeaşi viteză de răcire. Formele de grafit A. când lamelele de grafit se aşează între ramurile dendritelor sub formă neordonată (grafit D) sau sub formă ordonată (grafit E). Fig.

RH = 0. valori mari ale tensiunii superficiale şi valori ridicate ale dilatării iniţiale (care impun utilizarea formelor de turnare cu maselote). EN−GJMB−650−2 este o fontă maleabilă cu Rm ≥ 650 N/mm2 şi A3. %Sim = 0. ceea ce pentru o epruvetă circulară corespunde unei lungimi iniţiale a porţiunii calibrate L0 = 3d0). Bi. ceea ce impune limitarea concentraţiilor acestor acestor componente la niveluri foarte scăzute. 4. %Mnm = 0. Al.8…1.5. iar dimensiunile lor sunt relativ mici şi tratamentul de maleabilizare (a cărui durată depinde de masa pieselor supuse tratării) se poate aplica în condiţii economice. Ti. de exemplu.2 %.4 S 0 .3…0.8…1. − fontele maleabile cu miez negru. numerele având aceleaşi semnificaţii ca mai înainte. deoarece acestea sunt piese cu pereţi subţiri şi se pot turna bine din fonte albe. Calitatea fontelor maleabile este reglementată de standardul SR EN 1562 care prevede două tipuri de fonte: − fontele maleabile cu miez alb. iar al doilea numărul x alungirea la rupere A3.4 în % (încercarea la tracţiune se realizează utilizând o epruvetă cu L0 = 3. în N/mm2. aşa cum s-a prezentat în scap.4. Sn. Fontele cu grafit nodular numite şi fonte ductile se obţin din fonte cenuşii prin procedeele de modificare prezentate în scap. produsele din astfel de materiale se obţin aplicând tratamentele termice de recoacere de maleabilizare a semifabricatelor turnate din fonte albe hipoeutectice (cu %Cm = 2. Comportarea la turnare a fontelor cu grafit nodular prezintă câteva particularităţi generate de compoziţia lor chimică apropiată de cea eutectică: fluiditate ridicată. EN−GJMW−400−5 este o fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A3. Pb.2…3. Relaţia (8. simbolizate EN−GJMB−xxx−x. 116 .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR în care RH este un coeficient stabilit experimental pentru o anumită tehnologie de elaborare şi de turnare ai căror parametri pot fi menţinuţi constanţi (de obicei. încercarea la tracţiune se execută utilizând epruvete turnate separat şi neprelucrate mecanic. TT aplicat acestor epruvete trebuind să fie acelaşi cu al pieselor pe care le reprezintă.5 %. Sferoidizarea grafitului la modificare poate fi împiedicată de prezenţa unor impurităţi cum ar fi: As. aceste materiale au rezistenţa la tracţiune Rm = 350…800 N/mm2 şi alungirea la rupere A = 1…12 % şi se utilizează în special pentru fabricarea pieselor de legătură pentru instalaţii (denumite fitinguri).6. Fontele maleabile se caracterizează prin existenţa grafitului sub formă de aglomerări sau cuiburi de grafit. numărul xxx reprezentând rezistenţa la tracţiune Rm.8 %). utilizând valorile determinărilor de duritate Brinell. simbolizate EN−GJMW−xxx−x.4 ≥ 5 %.4 ≥ 2 %. de exemplu.2). De menţionat că în cazul fontelor maleabile.4) este importantă deoarece permite evaluarea rezistenţei la tracţiune pentru fiecare piesă în parte. care este o încercare nedistructivă şi poate fi realizată cu aparate portabile.

elementelor de −LT – la temepratură aliere %EAm scăzută separate prin cratimă * În cazul simbolizării în funcţie de duritate nu se mai indică Rm şi A.10 Structura simbolurilor pentru fonte conform SR EN 1560 Condiţii Caracteristici mecanice sau compozitie chimică suplimentare Caracteristici mecanice Compozitie chimică a) -nnn-nn – Rm minimă. HRnn – Rockwell. GJ−400C−Z – fontă cenuşie nestandardizată cu Rm = 400 N/mm2 la care se prevăd anumite condiţii în comandă. de aliere. este importantă. a) litera X pentru a D – stare brută indica de turnare.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Tabelul 8. prin şoc: d) concentraţiile −RT – la temperatură masice ale ambiantă. (sferoidală). B – miez c) HVnnn – Vickers. W – sudabilitate probei: pentru îmbinare S − probă turnată separat. EN−GJS−HB230 – fontă nodulară cu duritatea Brinell HBS = 230. L – N− fără grafit. Q – călită. ledeburită.2 %. %Nim = 5 % şi %Sim = 2 %. martensită V− vermicular. EN−GJL−XNiMn13−7 – fontă cenuşie aliată cu %Nim = 13% şi %Mnm = 7%. A. P – perlită M – grafit în M – cuiburi. b) modul de obţinere a chimică. prin sudare. EN−GJS−350−22C – fontă standardizată cu grafit nodular cu Rm = 350 N/mm2 şi A = 22%. urmată după simbolizarea H – piesă cratimă de A în %. QT – calită şi 117 . după comp. b) %Cm x 100. în cazurile în care Z – alte condiţii C – probă prelevată din specificate în concetraţia piesă comandă carbonului c) duritatea*: revenită. aliată cu %Crm = 9 %. ** Simboluri folosite numai la fonte maleabile Exemple de simbolizare: EN−GJL−150S − fontă standardizată cenuşie cu grafit lamelar cu Rm = 150 N/mm2. determinate pe probe prelevate din piesă. EN−GJMW−450−7U – fontă standardizată maleabilă cu miez alb cu Rm = 450 N/mm2 şi A = 7%. HBnnn – Brinell. negru**. determinată pe probă turnată separat.austenită. în N/mm2. EN−GJN−X320CrNiSi9−5−2 – fontă ledeburitică la care se impune %Cm = 3. simbolurilechimice W – miez ale elementelor d) încercarea la încovoiere alb **. numai U – probă ataşată piesei. S – nodulară F – ferită. Structura grafitului Structura masei metalice L – lamelară. determinate pe probe ataşate piesei. tratată termic.

Compoziţia chimică a fontelor cu destinaţie generală este lăsată la alegerea producătorului. dar plasticitatea lor este redusă. la care se garantează KV ≥ 17 J la 20 oC. EN−GJS−350−22−LT este o fontă nodulară cu Rm ≥ 350 N/mm2. alungirea la rupere fiind comparabilă cu a oţelurilor hipoeutectoide. Standardul SR EN 1563 prevede pentru fontele nodulare feritice şi posibilitatea garantării unei anumite energii de rupere KV. raportul este mai mare în cazul fontelor nodulare Rm decât în cazul oţelurilor. iar caracteristicile celor tratate termic − prin SR EN 1564. Fontele cu destinaţie precizată În această categorie sunt incluse fonte nealiate sau aliate. Pentru obţinerea unor caracteristici mecanice mai bune. puternic solicitate în exploatare. mărcile respective se recunosc după literele RT sau LT scrise la sfârşitul simbolului. A ≥ 22 % la care se garantează KV ≥ 12 J la –40 oC. tinzând să înlocuiască oţelurile la realizarea arborilor cotiţi şi în industria metalurgică. 8. ceea ce pentru o epruvetă circulară corespunde la L0 = 5d0. principalele categorii sunt: fontele refractare. în urma căruia se pot obţine rezistenţe la tracţiune Rm = 800…1400 N/mm2. fontele nodulare se utilizează cu precădere în construcţia de motoare. cu precizarea că încercarea la tracţiune se efectuează pe epruvete prelucrate la care L0 = 5. au rezistenţă mecanică ridicată Rm = 500…800 N/mm2. numerele având aceeaşi semnificaţie ca în cazul fontelor maleabile. la fabricarea pieselor de dimensiuni mari. Din acest punct de vedere. cum sunt cilindrii de laminor. iar EN−GJS−22−RT aceeaşi fontă. cu condiţia obţinerii caracteristicilor mecanice impuse.9. Forma rotunjită a grafitului diminuează efectul de concentrare a tensiunilor. de exemplu. determinată fie la temperatură ambiantă fie la temperaturi scăzute (până la –40 oC). fontele nodulare se supun TT de călire izotermă bainitică.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Caracteristicile mecanice ale acestor fonte depind în mare măsură de structura masei metalice de bază: fontele nodulare feritice au rezistenţă mecanică scăzută şi plasticitate bună. la aceeaşi structură a R p 02 masei metalică de bază. astfel că se pot atinge valori ale rezistenţei la oboseală σO = 200…280 N/mm2. fontele 118 . de exemplu.2. EN−GJS−400−15 este o fontă nodulară cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. Datorită acestor caracteristici. elaborate astfel încât au anumite caracteristici specifice aplicaţiilor cărora le sunt destinate. Simbolul acestor fonte are structura EN−GJS−xxx−x. Caracteristicile fontelor cu grafit nodular netratate termic sunt stabilite prin SR EN 1563. fontele nodulare perlitice. adică epruvetă normală).65 S 0 .

26 %) sau cu mangan ( %Mnm = 3. cu %Alm = 22 %. conform căruia se produc patru tipuri de fonte: fonte cu conţinut ridicat de crom. %Mnm = 4…8 % . care le conferă structură austenitică. Fontele înalt aliate cu siliciu (%Sim = 12…18 %) au un conţinut scăzut de carbon (%Cm = 0. grafit lamelar sau grafit nodular. urmate de simbolul elementului principal de aliere şi de un număr care arată concentraţia masică medie a acestui element. fenomen ce se produce (la temperaturi înalte) datorită descompunerii cementitei (cu formare de grafit) şi oxidării interne produse de gazele ce pătrund de-a lungul filamentelor de grafit şi are ca efecte creşterea volumului şi pierderea coeziunii materialui. Aceste fonte prezintă rezistenţă la oxidare la t < 1100 °C şi au o bună rezistenţă la creştere.3. molibden sau stibiu. nichel.. siliciu. siliciul şi aluminiul conferă acestor fonte rezistenţă la oxidare prin acelaşi mecanism ca în cazul oţelurilor refractare (formarea unei pelicule compacte şi aderente de oxizi care protejează materialul faţă de oxidarea în profunzime). Fontele din această categorie sunt fie fonte cu masa de bază perlitică. Caracteristicile lor sunt stabilite prin STAS 6706.4 %).. şi %Cum = 2…4 %). În condiţiile asigurării structurii de echilibru (bine detensionată) aceste fonte au o bună rezistenţa la şocuri mecanice. care se manifestă la temperaturi ridicate. Rezistenţa lor la coroziune este puternic influenţată de forma grafitului. dacă grafitul este lamelar şi Frgn. au structura masei metalice feritică şi sunt rezistente 119 . care sunt fonte alite după una din reţetele Ni−Mn (%Nim = 10. %Mnm = 5…8 %) sau Ni− Si−Mn−Cu (%Nim =10…20 %. fontele rezistente la coroziune şi fontele rezistente la uzare.. În cazul pieselor solicitate la şocuri termice. Fontele rezistente la coroziune sunt fonte cu sau fără grafit în structură. de exemplu FrCr16 este o fontă refractară cu grafit lamelar. în care se găsesc carburi.12 %.5…4. Fontele refractare se simbolizează cu literele Fr. iar FrgnAl 22 este o fontă refractară cu grafit nodular. fonte cu conţinut ridicat de siliciu. aluminiu. Cromul. Fontele rezistente la temperaturi scăzute sunt fonte nodulare aliate cu nichel (%Nim = 20.. fonte cu conţinut ridicat de aluminiu şi fonte cu conţinut ridicat de crom şi siliciu. creştere de volum... Tipurile de fonte rezistente la coroziune mai frecvent utilizate sunt prezentate în continuare. şoc termic şi fluaj. cu %Crm = 16 %. cea mai bună comportare având-o fontele cu grafit fin dispersat în masa metalică de bază a structurii. energia lor de rupere KV rămânând practic neschimbată de la ta până la –150 oC. în cantităţi mai mici. %Sim = 4…6 %. se utilizează fonte austenitice cu grafit nodular. în care se găsesc înglobate carburi şi grafit lamelar. aliate în principal cu crom.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale rezistente la temperaturi scăzute. Fontele refractare sunt fonte aliate care au o bună comportare la acţiunea fenomenelor de oxidare.5 %).0. fie cu masa de bază feritică. dacă grafitul este nodular. şi.

74 construcţie sudată. 75 clase de calitate. care le îmbunătăţeşte rezistenţa la uzare. 93 fontă comercială. 92 cusătură sudată (CUS) rânduri. structura masei metalice de bază a acestora fiind martensitică. 56 comportare metalurgică la sudare. Pb. 73 120 fisurare la cald a CUS. 69 . fiind fonte nealiate sau aliate cu %Nim = 1. Sunt fonte cenuşii. maleabile şi nodulare. iar prin adaosuri de crom. 76 material de adaos (MA). fiind utilizate pentru confecţionarea tamburilor de frână de la autovehicule.5…6.2…1. fiind folosite pentru confecţionarea componentelor lagărelor de alunecare. cu structura masei metalice perlitică. slab aliate cu Cr.25…0. îngustă. sunt rezistente la acţiunea mediilor alcaline. sau înalt aliate cu Mn (%Mnm = 7. 119 fontă rezistentă la coroziune.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR la acţiunea acizilor azotic şi sulfuric.5…12. Au structură perlito-sorbitică.. siliciu şi aluminiu au rezistenţă bună la acţiunea acizilor sulfuric şi acetic. dar toate conţin eutectic fosforos ternar (numit steadit). 112 fâşii ZIT. Ni. siliciu şi/sau cupru. de fricţiune. 112 laminare normalizantă. sunt rezistente la acţiunea acizilor şi apei de mare. În structura acestor fonte nu se admite prezenţa cementitei libere.65 % sau %Mom ≅ 0. P. Si.0 %. Fontele antifricţiune sunt fonte care trebuie să asigure un coeficient de frecare cât mai mic. 119 fontă rezistentă la uzare antifricţiune. Cu. Fontele de fricţiune sunt fonte care trebuie să realizeze coeficienţi de frecare cât mai mari.35 %) au structura tipică fontelor albe (datorită efectului antigrafitizant al cromului). Ti. Fonte complex aliate cu nichel.. 69 elinvar. În cazul pieselor supuse la solicitări severe se folosesc fontele cu %Nim = 3. 69 coroziune intercristalină. Fontele rezistente la uzare cuprind două tipuri: fontele antifricţiune şi fontele de fricţiune. iar dacă sunt aliate suplimentar cu molibden (%Mom = 2…4 %) devin rezistente şi la cloruri.25 %. Cuvinte cheie bandă de călibilitate normală. devin rezistente şi la acţiunea acizilor oxidanţi sau organici. 120 fragilizare prin faza σ. 67 câmp termic de sudare. 94 hardenită. cupru. Fontele înalt aliate cu crom (%Crm = 25. 75 laminare termomecanică (controlată).5 % şi %Crm = 0.. Fontele înalt aliate cu nichel (%Nim = 13…35 %) au structura masei metalice austenitică. 113 fontă refractară. cu structura masei metalice austenitică. straturi. 70 carbon echivalent %Ce.5 %). iar grafitul poate fi lamelar sau nodular. 104 invar.

I. Editura Facla. 83 sudabilitate. Editura Didactică şi Pedagogică. 110 oţel pentru carburare. Bucureşti. 1996 121 . s. Stiinţa materialelor în construcţia de maşini. Tillmann W. 86 oţeluri patinabile. Oţeluri inoxidabile şi refractare.. Metalografie şi tratamente termice. Timişoara.M.. 77 zonă influenţată termic (ZIT). 103 oţel refractar (termorezistent). 80 oţel inoxidabil stabilizat. 1983 7. 70 Bibliografie 1. Editura Didactică şi Pedagogică. 64 oţel bifazic (dual-phase).C. 53 structură feritică aciculară. Mitelea I. 98 oţeluri pentru recipiente. Ieremia A. 112 rost de sudare. Mărci. 96 oţel turnat. 109 oţel HSLA. Saban R. 78 oteluri pentru scule.D. Bucureşti. 69 simbolizare alfanumerică.a.. 79 oţel duplex.. 84 oţel carbon de calitate. Protopopescu H. Colan H. 59 standard general. 1999 11.. 1994 10. 97 temperatură de referinţă. Editura Didactică şi Pedagogică.. Bucureşti.. O.I. Truşculescu M.I. de produs. I. 100 oţeluri termorezistente. Editura Sudura. Elaborarea oţelurilor aliate. Bucuresti. vol. 1995 6. * * * Culegere de standarde comentate – Fonte şi oţeluri turnate. calmat. Studiul metalelor. 108 oţel rapid..a.. Timişoara 1999 5.I. 1983 2..I.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale material de bază (MB).. Metalurgie fizică şi studiul metalelor. 76 oţel cu granulaţie fină. Editura Didactică şi Pedagogică. Oţeluri. 93 oţel maraging. O. 1980 9.D. vol. ş. Bucureşti. 66 otel pentru construcţii sudate.. 78 platinit. cu crom şi nichel. * * * Culegere de standarde comentate – Supliment. Bucureşti. Geru N. 65 oţel criogenic. Mărci şi condiţii tehnice de calitate. ş. * * * Culegere de standarde comentate – Oţeluri. Lugsheider E. 66 oţel pentru rulmenţi. Bucuresti. numerică.. 105 oţeli inoxidabil cu crom. Studiul si ingineria materialelor. Editura Didactică şi Pedagogică. 74 superaliaj.. Bucureşti. II. Bucureşti. 75 oţel pentru îmbunătăţire. Gâdea S. O.C.a. Vacu S.M. 94 oţel durificabil prin precipitare (PH).D. 80 oţel cu granulatie fină... Editura Tehnică. 1981 3. Petrescu M. 1983 8.C.M.I. 89 oţel Hadfield. Metalurgie fizică. 69 oţel necalmat.. 1982 4.

4.15 %. c) standarde regionale. b) ordonare.8. c) oţeluri de calitatea.8. urmărind obţinerea unui grad optim de ordine într-un context dat. b) oţelul are concentraţiile de impurităţi %Pm. este denumită: a) normalizare. Respectarea cărora dintre următoarele condiţii determină încadrarea unui oţel nealiat în clasa oţelurilor speciale: a) oţelul are prescrisă energia de rupere KV în starea C + r. d) standarde de produs? T. d) convenţie? T. c) oţelul are prescrisă o energia de rupere (determinată pe epruvete prelevate longitudinal din semifabricate sau produse) KV > 27 J la −50 oC.1.8.3.8.8. c) oţelul se utilizează pentru piesele care se supun carburării. b) oţelurile pentru electrotehnică. prescripţii sau caracteristici pentru activităţi sau rezultatul acestora. în scopul obţinerii unui grad optim de ordine într-un context dat este denumit: a) standard. care stabileşte reguli. prevederi destinate unei utilizări comune şi repetate. pentru probleme reale sau potenţiale. Documentul stabilit prin consens şi aprobat de un organism recunoscut. C15 conform SR EN 10027−1: a) oţelul are concentraţia masică medie de carbon %Cm = 0.8.7.2 > 400 N/mm2. b) normativ. S235J2G3 conform SR EN 10027-1: a) otelul are rezistenţa la tracţiune Rm ≥ 370 N/mm2. d) oţelul este calmat? T. standardele pot fi: a) standarde de firmă. d) oţelul este destinat fabricării pieselor la care TT final este îmbunătăţirea? T.8. d) oţelurile la care singurul element de aliere (în fară de carbon) este niobiul? T. Care dintre următoarele condiţii sunt respectate de marca de oţel nealiat simbolizată OL370.8. Care dintre următoarele oţeluri aliate se încadrează în clasa oţelurilor de calitate: a) oţelurile pentru recipiente sub presiune care au limita de curgere Rp0.4.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Teste de autoevaluare T.k conform STAS 500 şi.2. d) oţelul nu necesită aplicarea de TT pentru obţinerea caracteristicilor prescrise? T.6. c) oţelurile bifazice. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de 122 . d) clasificare? T.9.8. În funcţie de nivelul de aplicare. b) oţelul are concentraţia masică medie de carbon %Cm = 15 %. c) lege. %Sm ≤ 0.5. Clasele principale de calitate prevăzute în standardul SR EN 10020 pentru oţelurile nealiate sunt: a) oţeluri de uz general: b) oţeluri excepţionale. b) standarde naţionale. respectiv. Activitatea specifică prin care se stabilesc. c) standardizare.025 %. oţelul are limita de curgere Re ≥ 235 N/mm2. d) oţeluri speciale? T. respectiv.8. Care dintre următoarele condiţii sunt respectate de marca de oţel nealiat simbolizată OLC15 conform STAS 880 şi. c) oţelul are limita de curgere Re ≥ 370 N/mm2.

c) materialul de adaos MA.21. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (simbolizate conform SR EN 10027−1) aparţin categoriei oţelurilor pentru carburare (cementare): a) 34CrMo4−2.8. c) 34CrNiMo6−6−2. b) 42MoCr11. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri cu granulaţie fină pentru construcţii sudate: a) S335K2.8. c) carbonul. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri cu caracteristici de tenacitate garantate la temperaturi scăzute (sub −60 oC): a) P235NL1.14. dacă %Cm < 0. Aptitudinea unui oţel ca printr-un anumit procedeu şi pentru un anumit scop să asigure în îmbinările sudate caracteristicile locale şi generale prescrise pentru o construcţie sudată este denumită: a) călibilitate. c) P460NL2. b) fâşia de normalizare. b) X2CrMoTi17−1. c) 17CrNi16.8. d) 17CrMn4−4? T. b) S235NL. c) ferită şi insule de martensită.19.8. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile 123 .12. d) X8Ni9? T.2 %.8. d) 17CrMn4−4? T. d) 34MoCrNi16? T. d) elasticitate? T. d) 34MoCrNi16? T. b) 38AlCrMo10−6−1. d) bainită cu conţinut scăzut e carbon? T. b) 12MnNi15−3. d) manganul. b) cromul. c) fâşia de austenitizare incompletă. d) cusătura sudată CUS? T.0 %. Prezenţa cărui element de aliere conferă oţelurilor calitatea de a fi inoxidabile: a) nichelul. dacă %Mnm ≥ 12 %? T. Care dintre fâşiile ZIT a unei îmbinări sudate dintre două piese din oţel (nealiat) cu conţinut scăzut de carbon are cele mai slabe caracteristici de tenacitate: a) fâşia de supraîncălzire. d) P235NL1? T. d) X6CrMoNb17−1? T.8. c) 17CrNi16. dacă %Crm ≥ 12. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (simbolizate conform STAS 791) aparţin categoriei oţelurilor pentru carburare (cementare): a) 15Cr08. b) ferită aciculară. b) 42MoCr11. Ce structură prezintă semifabricatele realizate din oţeluri bifazice (dual−phase steel): a) ferită şi perlită.8. Care sunt zonele caracteristice ale unei îmbinări sudate: a) materialul de bază MB. d) fâşia neaustenitizată? T.17.8. b) 51CrMnV4−4-1.18. c) 15Cr3.16. dacă %Nim > 8 %. c) X6CrNi17−1. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (simbolizate conform SR EN 10027−1) aparţin categoriei oţelurilor pentru îmbunătăţire: a) 43MnMo6−2.11. c) sudabilitate.8.8. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile feritice: a) X50CrMoV15. c) P355NH.10. b) zona influenţată termic ZIT. b) plasticitate.15.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale maşini (simbolizate conform STAS 791) aparţin categoriei oţelurilor pentru îmbunătăţire: a) 15Cr08.13.8.8.20.

c) creşterea excesivă a granulaţiei. d) călire de punere în soluţie + îmbătrânire? T. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri refractare: a) 10AlCr180. c) X2CrNi18−9.8. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri patinabile: a) S235W. Care din următoarele probleme pot să apară la sudarea oţelurilor inoxidabile austenitice: a) fisurarea la cald a CUS. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile austenitice: a) X50CrMoV15.8.8.8. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri Hadfield: 124 . b) S355W. c) siliciul. b) X6CrMoNb17−1. d) călire de punere în soluţie + îmbătrânire? T. c) călire martensitică + revenire înaltă (îmbunătăţire).22. b) 12MnNi15−3. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile martensitice cu durificare prin precipitare: a) 12MnNi15−3. b) normalizare + recoacere de globulizare a cementitei. c) X70CrMo15.8.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR martensitice: a) X50CrMoV15. b) creşterea excesivă a granulaţiei.8.8. d) X50CrMoV15 T. b) 117VCr6. d) 15SiNiCr200? T.31. c) apariţia fazei σ.27. Care este TT final ce se aplică sculelor confecţionate din oţelul OSC10: a) călire martensitică + revenire joasă. Care este TT final ce se aplică matriţelor confecţionate din oţelul 30VCrW85: a) călire martensitică + revenire joasă. fiind elemente de aliere tipice pentru oţelurile refractare: a) cromul.25. Care din următoarele probleme pot să apară la sudarea oţelurilor inoxidabile feritice: a) fisurarea la cald a CUS. d) 31VCr8? T. d) S335K2? T. b) 10AlCr240. c) OLC45. d) apariţia fazei σ? T.33. c) RCA 370. c) 30VCrW85.26.23.8. d) normalizare + recoacere de globulizare a cementitei. d) aluminiul? T. Care dintre următoarele elemente conferă oţelurilor rezistenţă la oxidare la temperaturi ridicate. Care este TT final ce se aplică arcurilor confecţionate din oţelul 60Si15A: a) călire martensitică + revenire joasă.32.8. d) X90CrMoV18? T. Care dintre următoarele mărci de oţeluri pot fi utilizate pentru confecţionarea matriţelor de deformare plastică la cald a oţelurilor: a) 105CrW20. b) normalizare + recoacere de globulizare a cementitei.24.8. d) X7CrNiAl17−7? T.29. d) călire martensitică + revenire medie? T. b) transformarea perlitei în austenită.30. c) 10AlCr240. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile de tip duplex: a) X2CrNiMoN22−5−3. c) X3CrNiMoN27−5−2. b) X2CrMoTi17−1.8.28.8. c) călire martensitică + revenire înaltă (îmbunătăţire). b) nichelul. d) transformarea perlitei în austenită? T. b) îmbunătăţire.8. d) X2CrNiMo17−12−2? T.34. b) S235NL.

c) fontă cu grafit lamelar cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. c) fontă cu grafit lamelar cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 5 %. Care dintre următoarele mărci de oţeluri sunt destinate realizării de semifabricate sau piese turnate: a) G 230−450. A3).35. să se determine care este duritatea semifabricatelor după aplicarea TT intercritic.8. b) T100NiMn130.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale a) 105CrW20. Care din următoarele variante corespunde mărcii de fontă cu simbolul EN−GJMW−400−5: a) fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 5 %. d) fontă albă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %? T.36. Semifabricatele confecţionate dintr-un oţel carbon cu %Cm = 0. Rezolvare a) Prin încălzirea semifabricatelor la ti ∈ (A1. c) fisurarea la cald a CUS.8. iar duritatea martensitei este HM = 305 + 802%Cm. d) formarea porilor în CUS? T. d) fontele de fricţiune? T. menţinerea o durată scurtă la această temperatură şi răcirea în apă. d) fonta este netratată termic? T. c) fonta nu are grafit în structură.38. A3) se obţine o structură alcătuită din ferită şi austenită. c) fontele refractare. d) T9MoCrNi30R? T. Care din următoarele variante corespunde mărcii de fontă cu simbolul EN−GJS−400−15: a) fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %.37. Ce semnificaţie are grupul de litere EN din simbolul unei mărci de fontă: a) fonta este cenuşie.8. b) fontele antifricţiune. a) Ştiind că pentru oţelurile carbon hipoeutectoide punctele critice de transformare în stare solidă sunt A1 = 727 oC şi A3 = 910 − 208 %C m . constând din încălzirea la ti ∈ (A1.39. b) fontă nodulară cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. c) G 200−400W. b) Ştiind că duritatea feritei este Hα = 80 HV. c) 117VCr6.40. aşa cum se poate observa pe diagrama din 125 . Care din următoarele probleme pot să apară la sudarea oţelurilor maraging: a) înmuierea ZIT.8. să se stabilească la ce temperatură ti trebuie efectuat TT pentru ca semifabricatele să prezinte la ta o structură ferito – martensitică cu un conţinut procentual de martensită %M ≅ 15 %.1.8.8. b) fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. b) T120CrMn130. b) fonta corespunde unui standard european. b) formarea în structura CUS a unor compuşi intermetalici care influenţează negativ caracteristicile de tenacitate. d) fontă nodulară cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 5 %? Aplicaţii A. pentru a le conferi structura corespunzătoare unui oţel bifazic. Care dintre următoarele tipuri de fonte aparţin categoriei fontelor aliate rezistente la uzare: a) fontele rezistente la temperaturi scăzute.1 % sunt supuse unui TT intercritic.8. d) T120CrMn130? T.

Diagrama de selectare a soluţiilor în cazul aplicaţiei A.59 %.2): (%C m ) γ − %C m %C m − (%C m )α %α = 100 %γ = 100 = 100 − %α .5. scap.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR figura 8.1 – 1. conţinuturile procentuale ale celor două faze în structura semifabricatelor fiind date de relaţiile (care se obţin aplicând regula segmentelor inverse – v. ca urmare. se obţine o ecuaţie cu necunoscuta ti. rezultă că la ti ∈ (A1. A3) ferita existentă în structura oţelului din care sunt confecţionate semifabricatele are concentraţia de carbon corespunzătoare abscisei punctului X. b) După aplicarea TT intercritic cu ti ≅ 750 oC. iar (%Cm)γ – abscisa punctului Y.0175 % şi (%Cm)γ = 0. semifabricatele vor avea structura alcătuită dintr-o matrice feritică cu duritatea Hα = 80 HV şi insule de martensită (uniform distribuite în aceasta) cu duritatea HM = 305 + 802(%Cm)γ ≅ 778 HV. 8. 2. 2.22 Aplicând regula izotermei (v. Deoarece linia GP a diagramei de echilibru Fe – Fe3C este o dreaptă. care are soluţia ti ≅ 750 oC.4 Considerând că austenita obţinută la ti se transformă integral în martensită la răcirea în apă a semifabricatelor.1). 8.22.5. aceastei valori a temperaturii ti îi corespund valorile (%Cm)α = 0. scap.23. rezultă că abscisa punctului X este (%Cm)α = 0. 126 .1⋅10-4ti. Abscisa punctului Y corespunde concentrţiei 910 − t i 2 masice de carbon a oţelului care are A3 ≡ ti şi este (%C m ) γ = ( ) . rezultă: %M = %γ.8. iar austenita are concentraţia de carbon corespunzătoare abscisei punctului Y. şi (%C m ) γ − (%C m )α (%C m ) γ − (%C m )α (%Cm)α fiind abscisa punctului X. 208 Înlocuind expresiile (%Cm)α şi (%Cm)γ în condiţia pusă în enunţul aplicaţiei. Diagrama de stabilire a regimurilor TT pentru obţinerea oţelurilor bifazice Fig. Fig. scrisă sub forma %γ = %M ≅ 15 %.

0164 %.52 − 0.1. constând din încălzirea la ti = 760 oC ∈ (A1. Rezolvare Intensitatea forţei F la care rezistă bara de tracţiune este dată de relaţia πd 2 F= Rm .8. menţinerea o durată scurtă la această temperatură şi răcirea în apă.3. iar duritatea martensitei este HM = 305 + 802%Cm. Să se determine şi să se compare intensităţile forţei de tracţiune F la care rezistă bara în următoarele circumstanţe: a) bara este confecţionată din oţelul carbon în stare recoaptă (de echilibru). există posibilitatea utilizării oţelului carbon de calitate OLC35 .0164 (%C m ) γ = ( ) = 0.52 ≅ 722 HV. să se determine conţinut procentual de martensită %M din structura semifabricatelor tratate termic. se obţin următoarele rezultate: (%Cm)α = 0. duritatea 12. Semifabricatele confecţionate dintr-un oţel carbon cu %Cm = 0. b) Ştiind că duritatea feritei este Hα = 80 HV.11. 4 duritatea semifabricatelor tratate termic va fi H s = H M 127 .8. semifabricatele vor avea structura alcătuită dintr-o matrice feritică cu duritatea Hα = 80 HV şi insule de martensită (uniform distribuite în aceasta) cu duritatea HM = 305 + 802⋅0.6 semifabricatelor tratate termic va fi H s = 722 + 80 ≅160 HV (care 100 100 corespunde unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 560 N/mm2). Pentru realizarea unei bare de tracţiune cilindrice cu diametrul d = 15 mm.SR EN 10027-1) sau a oţelului aliat 34MoCrNi16 . ca urmare.SR EN 10027-1).6 %. c) bara este confecţionată din oţelul carbon în stare îmbunătăţită (călire + revenire la ti = 650 o C şi τm = 5 ore). A.1 – 1. A3).Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale %M %α + Hα ≅ 180 HV 100 100 (care corespunde unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 630 N/mm2).08 % sunt supuse unui TT intercritic. să se determine care este duritatea semifabricatelor după aplicarea TT intercritic. 910 − 760 2 0. Rezolvare a) Folosind notaţiile şi raţionamentul prezentate la rezolvarea aplicaţiei A. d) bara este confecţionată din oţelul aliat în stare îmbunătăţită (călire + revenire la ti = 650 oC şi τm = 5 ore).1⋅10-4⋅760 = 0.52 % şi %γ = %M = 100 = 12. b) bara este confecţionată din oţelul aliat în stare recoaptă (de echilibru). pentru a le conferi structura corespunzătoare unui oţel bifazic.8. 208 0.08 − 0.STAS 791 (34NiCrMo6-6-2 . A.2.STAS 880 (C35 .0164 b) După aplicarea TT intercritic cu ti = 760 oC. a) Ştiind că pentru oţelurile carbon hipoeutectoide punctele critice de transformare în stare solidă sunt A1 = 727 oC şi A3 = 910 − 208 %C m . cu carateristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8.6 100 − 12.

6 %Sim 0.5HB (v. Deoarece HV ≅ HB şi considerând relaţia Rm = 3.2 1.P F= π 15 2 4 ⋅ 927 = 1. Se poate observa că forţa de tracţiune la care rezistă bara este cu aproximativ 36 % mai mare decât cea corespunzătoare situaţiei în care bara este confecţionată din acelaşi oţel în stare recoaptă. Compoziţiile chimice ale oţelurilor considerate în aplicaţia A.10 ⋅ 10 5 N.7. duritatea structurii cu sorbită de revenire pe care o prezintă bara poate fi estimată cu relaţia (7. scap. adoptând vr = 0.6 + 223%C m − 14.3 0. Se poate observa că forţa de tracţiune la care rezistă bara este cu aproximativ 19 % mai mare ca cea corespunzătoare situaţiei în care bara este confecţionată din acelaşi oţel în stare recoaptă.2).23⋅105 N.35 %).2 − 13%C m şi F = 1. Rm = 3. Rm = 3.6 %Mom 0. % %Cm 0.6 0.2% Nim + . Rm = 3. d) Dacă bara este confecţionată din oţelul slab aliat 34MoCrNi16 călit şi revenit la ti = 650 oC şi τm = 5 ore. rezultă: HVrOA = HVrOC + 30(% Si m + % Mnm ) + 55%Crm + 6% Nim + 100% Mom ≅ 361 HV.4 oC/s (v.8.10). 3. cu structura ferito-perlitică. rezultă: HVαOC = 77. duritatea sa se poate estima cu relaţia (7.35 0.2 1. 128 .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 10 + [ − 19.35 %Mnm 0.6% Sim + 30% Mnm + 35.31⋅105 N.2) considerând coeficienţii adecvaţi din tabelul 7.11.64 ⋅ 10 5 N.5⋅211 ≅ 740 N/mm2 33. aşa cum s-a obţinut în cazul precedent (pentru oţelul cu %Cm = 0. A. c) Dacă bara este confecţionată din oţelul OLC35 călit şi revenit la ti = 650 oC şi τm = 5 ore.5⋅179 ≅ 626 N/mm2 şi F = 4 Tabelul 8.3). rezultă că bara are π 15 2 ⋅ 626 = 1. în care PHJ = Ti(18+lgτm) = (650 +273)(18 + lg5) ≅ 17259.P b) Dacă bara este confecţionată din oţelul slab aliat 34MoCrNi16 în stare recoaptă.5%Crm + 27. duritatea sa se poate estima în acelaşi mod ca în cazul precedent şi rezultă HVαOA ≅ 265HV .5⋅361 ≅ 1265 N/mm2 şi F = 2.3 Concentraţiile masice ale componentelor de aliere.25 Marca oţelului OLC35 34MoCrNi16 a) Dacă bara este confecţionată din oţelul OLC35 în stare recoaptă. Rm = 3.5⋅265 ≅ 927 N/mm2 şi .6 %Nim 0.0% Si m = 8%Crm + 4% Ni m ]lg v r ≅ 179 HV.3 %Crm 0. duritatea structurii de revenire pe care o prezintă bara poate fi estimată cu relaţia (7. pe această cale 21900 + 4050%C m − PHJ se obţine HVrOC = ≅ 211HV .3) în care HVrOC = 211 HV.2 şi o viteză de răcire din domeniul austenitic care să conducă la o astfel de structură. cu structura ferito-perlitică.

0 0.5 1.2 20 11 * Toate mărcile de MA sunt realizate în România Materialul Rezolvare Considerând caracteristicile de compoziţie chimică ale MB şi folosind relaţiile (7. corespunzătoare punctelor caracteristice nominale ale materialelor depuse prin 129 .9 20 10 0.50 MA – D308L 0. acest MB şi MA disponibile pentru sudarea lui având caracteristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8. pe lângă austenită. Este evidenţiat faptul că.9Nb 0.10 6.24). care reprezintă coordonatele punctului caracteristic nominal al MB pe diagrama structurală A.10 1.3.0 0.8 17 13 2.8 20 11 0.60 MA – D316 0. A.03 2.9 30 9 0.04 2. înţelegerea şi utilizarea prescripţiilor standardelor în vigoare.5 % ferită.5 şi fig.00 MA – D316L 0.5 1. Procedeul de sudare care se utilizează şi configuraţia rosturile de sudare pregătite între piesele ce urmează a fi sudate asigură pMA = 70 %. % %Cm %Mnm %Sim %Crm %Nim %Nbm %Mom MB – 10TiNiCr180 0. Compoziţiile chimice ale MB şi MA considerate în aplicaţia A. care să le permită consultarea.50 MA – D309L 0. Tabelul 8.08 2.7) se calculează valorile mărimilor %Cre şi %Nie.9 19 13 2. Concentraţiile masice ale principalelor componente.0 0.0 0.0 27 20 0.9 20 10 0.30 MA – D309 0.08 . se determină coordonatele (%Cre..5 0. în timp ce pentru oţelurile aliate valorificarea prezenţei elementelor de aliere impune utilizarea lor numai în stare tratată termic (s-a observat din rezolvarea aplicaţiei că oţelul 34MoCrNi16 în stare îmbunătăţită are rezistenţa mecanică cu aproape 36 % mai mare decât atunci când este utilizat în starea structurală de echilibru).80 MA – D18.4. 3. Schaeffler (v.08 1..8.11.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Observaţie Această aplicaţie are ca scop justificarea şi înţelegerea prescripţiilor privind utilizarea oţelurilor pentru construcţia de maşini.%Nie).12 2. pentru evitarea fisurării la cald.03 2.8. Să se determine care dintre MA disponibile asigură realizarea unor CUS având în structură.5 1.75 MA – D312 0.0 0.50 MA – D310 0. 7. Se recomandă cititorilor să conceapă şi alte aplicaţii similare. pentru oţelurile carbon de calitate utilizarea în stare tratată termic este facultativă (s-a observat din rezolvarea aplicaţiei că oţelul OLC35 are caracteristici de rezistenţă mecanică comparabile în stare recoaptă şi în stare îmbunătăţită).11.0 0.08 1.8 0. Procedând în acelaşi mod.8 24 12 0.50 MA – D19.6) şi (7.10 2.8 18 10 MA – D308 0. scap.0 23 14 0.8Mn6 0. 7. O construcţie sudată trebuie realizată din semifabricate de tip tablă din oţel inoxidabil austenitic X2CrNi19−11.

51 14. analizând diagrama din figura 7.%Nie = 6. cât şi punctele cu coordonatele (%Cre. ca urmare.85 13.5.70 21.76 21.93 13.%Nie = 20.2). 8.5 %) şi (%Cre = 14 %.33 21. se poate aprecia că dreapta de izoferită %α = 3 % trece prin punctele de coordonate (%Cre = 28 %.74 28. % − 21.80 %Nie. atât dreptele de izoferită %α = 3 % şi %α = 5 %. Rezultatele parcurgerii etapelor descrise anterior sunt prezentate în tabelul 8.44 16. rezultă că MA capabile să asigure sudarea MB (precizat în enunţul aplicaţiei) fără apariţia fenomenului de fisurare la cald a CUS sunt D308 şi D309 (pentru care punctele caracteristice nominale ale CUS realizate se situează între cele două drepte de izoferită).00 25.078 21.35 20.CUS.5 %) şi (%Cre = 14 %.95 22. corespunzătoare punctelor caracteristice nominale ale CUS realizate cu MA disponibile pentru sudare.75 21.71 21.56 20.20 17. % 13. între dreptele corespunzătoare conţinuturilor de ferită %α = 3 % şi %α = 5 %.5.15 Caracteristicile CUS %Nie.%Nie = 21.24.05%Cre – 7.70 21.%Nie = 6.63 12.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR sudare cu MA disponibile.CUS .5%]). iar dreapta de izoferită %α = 5 % trece prin punctele de coordonate (%Cre = 28 %. Folosind relaţia (8.90 13.60 13.70 29.5 %) şi corespunde ecuaţiei %Nie = %Cre – 7.30 14.CUS.46 13.CUS . Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei 8. Schaeffler în domeniul α + γ.25. de a asigura realizarea unei CUS cu un conţinut procentual de ferită %α ∈ [3%.75 13. are ecuaţia %Nie = 1. Un MA disponibil este apt pentru sudarea MB (îndeplineşte condiţia pusă în enunţul aplicaţiei. se determină coordonatele (%Cre.12. %Nie.25 31.CUS). % 19.00 16. 130 . dacă punctul caracteristic nominal al CUS realizate cu acesta este poziţionat în diagrama structurală A.40 17.9Nb MA – D18.23 Punctul pe diagrama din fig.40 12.55 24.15 14. în condiţiile neglijării termenului ∆%EAm.34 16.13.20 21.04 15.8 %) şi. Tabelul 8.90 24.4 Caracteristicile materialului Materialul MB MA – D308 MA – D308L MA – D309 MA – D309L MA – D310 MA – D312 MA – D316 MA – D316L MA – D19. aşa cum se observă în figura 8.08 26.65 25. − 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Reprezentând pe aceiaşi diagramă.8Mn6 %Cre.CUS). %Nie.25 %Cre.04 23.11 21. % − 14.

Motivele utilizării preponderente în tehnică a fontelor şi oţelurilor sunt numeroase: resursele de materii prime necesare elaborării acestor aliaje sunt uşor accesibile şi destul de uniform distribuite pe glob. metalele şi aliajele neferoase reprezintă şi vor reprezenta şi în viitor o categorie de materiale de mare importanţă tehnică. tenacitate bună la temperaturi scăzute. conductibilitate termică şi electrică mare. capacitate foarte bună de a conferi produselor caracteristici estetice deosebite etc. proprietăţile (caracteristicile) lor mecanice sunt ridicate şi pot fi relativ uşor modificate şi adaptate condiţiilor de utilizare prin aplicarea de tratamente termice şi termochimice. costurile implicate de elaborarea unor astfel de aliaje şi de transformarea lor în produse se corelează favorabil cu performanţele tehnice pe care aceste produse le asigură etc.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Capitolul 9 STRUCTURA ŞI PROPRIETĂŢILE METALELOR ŞI ALIAJELOR NEFEROASE 9. Introducere Metalele şi aliajele neferoase deţin în prezent în aplicaţiile tehnice o pondere de aproape 20 de ori mai mică decât cea corespunzătoare aliajelor feroase (fonte şi oţeluri). valori ridicate (mai mari decât cele asigurate de fonte şi oţeluri) ale raportului dintre rezistenţa mecanică şi masa specifică (densitate). capacitate bună de prelucrare prin turnare. deformare plastică sau aşchiere. tehnologiile de elaborare şi de realizare a semifabricatelor şi pieselor din astfel de aliaje sunt bine fundamentate ştiinţific şi asigurate logistic. datorită unor proprietăţi pe care acestea le prezintă (şi care nu sunt asigurate de aliajele feroase sau se obţin mai greu la aceste materiale. cu cheltuieli inadmisibil de mari): rezistenţă ridicată la coroziune (în prezenţa mediilor de lucru chimic active).1. Cu toate acestea. produsele confecţionate din aceste materiale sunt reciclabile şi ecologice. 131 .

2 14.3 21.3 31.5 8. µm/(m⋅K) Coeficientul de conductivitate termică λ la ta.7 29. nΩ⋅m Al Cu Ti Ni Sn Sb Zn Pb Cd Be Mg Au Ag Pt 660 1083 1660 1453 232 631 420 327 321 1278 649 1064 962 1772 2700 8930 4510 8910 7290 6690 7130 11340 8650 1850 1740 19280 10500 21440 900 386 512 471 222 207 382 129 230 1886 1025 128 235 132 397 205 440 309 59 163 101 23.2 19.4 13.2 206 72.6 16.5 23.5 110 370 59.3 11. la ta. J/(kg⋅K) Căldura latentă de topire qs.5 16.2 55 1300 368 63 104 113 23.1 247 401 19 83 63 26 113 34 97 210 163 317 428 72 26.6 25.0 39. kJ/kg Coeficientul de dilatare termică liniară αt (între ta şi 100 0C).Tabelul 9.6 106 .7 40.1. Caracteristicile fizice ale principalelor componente de bază ale aliajelor neferoase Metalul Aluminiu Cupru (Aramă) Titan Nichel Staniu (Cositor) Stibiu (Antimoniu) Zinc Plumb Cadmiu Beriliu Magneziu Aur Argint Platină Simbolul chimic Temperatura de solidificare – topire ts. W/(m⋅K) Rezistivitatea electrică ρΩ. 0 C Densitatea ρ la ta.5 14.5 11.0 9.7 420 68.0 44. kg/m3 Căldura specifică Cs la ta.

C. Zn-Cu. Ni. Cu.95.93.9.35 STAS 10262: Sb 99. Ag STAS 3321: Ag 999.5 Ti 99. Au STAS 4389: Au 999. Ni 98.9 Mg-Al. Pb 99. împreună cu cele redate în tabelul 1. Mn Principalele clase de aliaje binare folosite în tehnică Al-Cu. Sn 99. Cr-Ti. Ni-Mo. Cu-Al. Sn. As.90. Si.96. Cd 99.97. Pb 99.95. Ag-Ni. Cd 99.8.99: Pb 99. impurităţile ce au influenţe (negative) majore asupra proprietăţilor lor şi cele mai utilizate tipuri de aliaje binare în care fiecare din aceste metale este componentul de bază (principal). Sb 99.7. Fe.85. iar în tabelul 9. Al-Mg. Pt 99. Pb 99. Pb-Ca Cd-Ag.5. Pb 99.95. Ni-Cr. Zn-Mn Pb-Sb. Pb. Sn 98. Cu.99.8.5. Ti 99. Al 99.Cd C. S.1 sunt prezentate metalele folosite frecvent drept componente de bază ale acestor aliaje şi sunt precizate o serie de caracteristici care.94. Sb-Pb Zn-Al. As.8 Pb. Cu 99. Fe. Cr 98.995. Cu 99. O. Pb. Sb 97.95. Cu. Fe Fe. Sn 99.3 STAS 10502: Ni 99. 133 . Ti 99. Sb Sn.6 STAS 7386: Cr 99.3 sunt expuse valorile celor mai importante caracteristici mecanice ale metalelor care constituie componentele de bază ale aliajelor neferoase. S.6. Fe.96.2 sunt precizate clasele de puritate industrială în care pot fi obţinute aceste metale. Ti-Ni Ni-Cu.Al 99. Sn-Sb. Au-Pt Pb. Mg STAS 10273:Mg 99. Bi Pb. Bi. Al 99. Al.99. Al 99.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Deoarece proprietăţile aliajelor neferoase sunt determinate în măsură importantă de proprietăţile componentului lor principal (metalic). Sb. Zn Pb. Si. Ag-Cu.9. Zn 98. Al. P Pb. Ag-Hg Pt-Rh. Ni 97. Cr 97 STAS 10309: Sn 99.75.99.4. Fe.99. Cu. Sn-Zn. Cu-Be Ti-Al. Au-Cu. S Pb. Cu 99. Sb. Bi. Al-Si. Zn 99. Zn Ag-Cd. Zn-Cd. Zn 98. Cd Cd-Sn Mg-Si. Al-Zn Cu-Zn. Mg 99. Sb 99. Al 99 STAS 270/1:Cu 99. Fe.Bi. Cd 99.5. (Au 995.6. Sn-Hg Sb-Sn. Fe. Cu.2.4. Cu 99. Sn Ag. definesc cantitativ proprietăţile lor fizice. Mg-Zn Au-Ag. Mg-Mn.6 Bi.565.3. Zn 97. Ni 99. în tabelul 9.6. Pt-Ir.As. Cr 98. Al 99.98. Al 99.2. Sn 96. Si Pt-Ni. Cd-Ni. Sb 98. P.5. Cu-Sn. Cr-Mo Sn-Pb.99. Sb 99. Tabelul 9.6. Pt STAS 10560: Pt 99. Bi. Al 99. Cr-W.97. S. Bi. As.Al 99. Zn. cu excepţia Au şi Ag. Fe S.98. Sb 99. Si.5. Pt-W * cifrele de după simbolul chimic indică valoarea minimă a concentraţiei masice a metalului industrial (în %. Cu. Pt 99. Al 99. Fe. Ni-Fe Cr-Ni.5 STAS 663: Pb 99.0) Au-Ni.9. pentru care concentraţia este în %o). Cu As. P. Pb. Cu. Mg 99. Clasele de puritate ale componente de bază ale aliajelor neferoase Metalul Al Cu Ti Ni Cr Sn Sb Zn Mărcile industriale * STAS 7607: Al 99.5 STAS 646: Zn 99. Pb-Sn.65 Principalele impurităţi Fe. Cd. în tabelul 9.85 STAS 8615: Cd 99.3. Ni 99.98.6. Pb Pb-Ag.95. Cu 99. Pb.9. Ni 99.985.5.

3) scade odată cu conţinutul de impurităţi. Caracteristicile mecanice la ta ale principalelor componente de bază ale aliajelor neferoase Metalul Starea Rezistenţa la rupere 2). N/mm2 Alungirea procentuală după rupere 3) . N/mm2 Duritatea 2) Al Cu Ti Ni Sn Sb Zn Pb Cd Be Mg Au Ag Pt 1) recopt (stare de echilibru) ecruisat ecruisat 1) 40 – 70 120 − 140 170 − 220 420 − 450 220 − 250 310 − 330 12 − 14 10 − 13 70 − 100 11− 13 69 − 83 380 − 480 160 − 195 180 − 220 100 − 120 120 − 145 15 – 30 100 − 120 50 − 70 320 − 330 130 − 150 50 − 60 10 − 11 − 50 − 55 4−5 − 260 − 310 90 − 105 115 − 140 − − 50 – 70 8 − 12 45 − 60 10 − 15 50 − 60 30 − 40 80 − 90 − 40 − 50 60 − 70 17 − 25 − 3 − 15 2 − 10 40 − 50 48 − 50 62000 115000 105000 207000 44000 77800 105000 55000 300000 43000 78000 76000 25000 42800 79000 16500 19000 38000 20600 140000 − − 27500 140 − 220 HV − 35 – 40 HBS 95 – 110 HBS 90 – 120 HBS 60 – 65 HV 5 – 6 HBS 30 – 60 HBS 20 – 35 HBS 3 – 5 HBS 16 – 24 HBS 75 – 85 HRB 37 – 39 HRE 48 – 54 HRE 18 – 20 HBS 25 – 30 HV recopt (stare de echilibru) 1) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) sinterizat (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) ecruisat 1) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) 170000 38 – 45 HV 150 − 165 − − deformat plastic la rece cu GD = 70 … 90 %. % Modulul de elasticitate longitudinală.3. N/mm2 Modulul de elasticitate transversală. .Tabelul 9. N/mm2 Limita de curgere 2) . 2) creşte odată cu conţinutul de impurităţi al metalului.

pentru denumirea diverselor aliaje neferoase şi sistematizarea studierii structurii şi proprietăţilor lor. Au. aliajele neferoase pot fi: binare. compuşi intermetalici). în care sunt introduse suplimentar. Sn. preferându-se clasificarea acestora în funcţie de componentul de bază şi încadrarea lor în categorii de tipul: aliajele cuprului (aliaje pe bază de cupru). aliajele aluminiului (aliaje pe bază de aluminiu). aliajele titanului (aliaje pe bază de titan). dar. Al. se ia ca bază câte un aliaj binar reprezentativ şi se consideră că restul componentelor sunt elemente suplimentare de aliere (de exemplu. − aliaje care conţin în structură constituenţi eterogeni (de tipul amestecurilor mecanice eutectice sau eutectoide). Aliajele neferoase (ca şi fontele şi oţelurile) se pot clasifica şi pe baza denumirii proprietăţii sau caracteristicii care le defineşte primordial utilitatea tehnică. pentru a facilita studierea structurii şi proprietăţilor fiecărui tip de astfel de aliaje. Pb. ternare sau complexe. Pt etc. aliajele neferoase se clasifică în: aliaje durificabile structural prin tratamente termice şi aliaje nedurificabile prin tratamente termice.. aliaje criogenice (cu tenacitate ridicată la temperaturi scăzute).). o structură monofazică. care prezintă în stare solidă. aliaje antifricţiune. iar în funcţie de aptitudinile de a-şi mări rezistenţa mecanică în urma aplicării de TT. • în funcţie de posibilităţile tehnologice de transpunere în produse şi de prelucrare a acestora. alcătuită din cristale de soluţie solidă având ca solvent componentul de bază. iar aliajele denumite în tehnică alame au ca bază aliaje Cu – Zn. la orice temperatură. de exemplu. aliajele neferoase pot fi: aliaje de turnare şi aliaje deformabile plastic. • în funcţie de constituţia structurală de echilibru (la ta).Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Aliajele neferoase se pot clasifica folosind o multitudine de criterii. − aliaje cu structură monofazică după solidificare. aliaje anticorosive (cu rezistenţă ridicată la acţiunea mediilor agresive de lucru). 135 . se practică încadrarea aliajelor neferoase în categorii ca: aliaje uşoare (caracterizate prin densităţi ρ ≤ 4000 kg/m3). în diverse concentraţii şi alte elemente de aliere decât zincul: Si. Mn. aliaje uşor fuzibile (cu temperaturi ts coborâte) etc. astfel: • în funcţie de numărul componentelor. Toate criteriile de clasificare anterior precizate se folosesc însă drept criterii secundare. aliajele nichelului (aliaje pe bază de nichel). aliajele neferoase se încadrează în următoarele categorii: − aliaje monofazice. Fe. Ni etc. Mn etc.) etc. aliajele denumite în tehnică duraluminuri au ca bază aliaje Al – Cu. în diverse concentraţii şi alte elemente de aliere decât cuprul: Mg. în care sunt introduse frecvent. în care precipită la răcirea ulterioară particule de faze secundare (de obicei. aliajele metalelor preţioase (aliaje pe bază de metale preţioase: Ag. aliaje cu rezistenţa mecanică ridicată (dure). cele mai multe tipuri de aliaje utilizate în prezent în tehnică sunt complexe.

ca urmare.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. scap. La alegerea modificatorilor şi realizarea modificării aliajelor neferoase trebuie avute în vedere următoarele aspecte esenţiale: • modificatorii introduşi în aliajele neferoase lichide acţionează în unul din următoarele moduri: − formează (individual sau prin combinare cu componentele aliajelor) particule greu fuzibile şi insolubile în aliajele topite. fenomene de cristalizare secundară (recristalizare în stare solidă. modificarea poate fi: • modificare de tipul I. constituie baze pentru germinarea eterogenă la solidificarea aliajelor (v. 1. asigurând solidificarea cu un număr mare de germeni cristalini şi formarea unor structuri primare fine.6). la aceste aliaje nu se produc. se utilizează cu predilecţie pentru realizarea modificărilor de tipurile I şi III. distribuite sub formă de suspensie fină. acest tip de modificare este eficient la aliajele neferoase care prezintă după cristalizarea primară o structură monofazică (cu cristale de soluţie solidă). Zr. care are ca efect principal finisarea (micşorarea dimensiunilor) cristalelor dendritice primare. v. 1. scap.2. constând din inocularea în aliajele lichide a unor cantităţi mici de substanţe chimice (numite modificatori. modificatorii care acţionează în acest mod (borul şi unele metale de tranziţie cu reactivitate chimică mare: Ti. v.6). Ta. care determină accentuarea ramificării şi subţierea ramurilor (axelor) cristalelor dendritice primare şi influenţează favorabil distribuţia fazelor secundare la aliajele în care (în timpul răcirii după solidificare) precipită particule ale unor astfel de faze. Mo). 4. • modificare de tipul III. • modificarea de tipul II. Modalitatea actuală cea mai eficientă de influenţare a caracteristicilor structurii primare a aliajelor neferoase o reprezintă modificarea. Modificarea aliajelor neferoase La marea majoritate a aliajelor neferoase folosite în tehnică componentele de bază nu prezintă transformări alotropice şi.4. care pot schimba mecanismele obişnuite ale germinării şi/sau creşterii cristalelor la solidificare. 136 . În funcţie de efectele pe care le produce asupra structurii primare a aliajelor neferoase. care să determine transformarea structurii dendritice primare într-o structură secundară favorabilă (din punctul de vedere al mărimii granulaţiei şi gradului de dispersie a fazelor) obţinerii unor caracteristici mecanice ridicate şi/sau asigurării unei bune comportări la prelucrarea prin deformare plastică sau la aplicarea de TT. care are ca efect îmbunătăţirea fineţei şi gradului de dispersie a fazelor componente ale amestecurile mecanice eutectice care se formează la solidificarea unor aliaje neferoase. scap. în decursul răcirii după solidificare. care.2).

1). Na. pentru omogenizarea pieselor turnate din aliaje în care procesele de difuzie se defăşoară foarte lent. care micşorează viteza de creştere a germenilor şi limitează dezvoltarea în grosime a ramurilor cristalelor dendritice primare. efectele pozitive ale modificării se micşorează. definită ca fiind temperatura la care verticala aliajului intersectează linia sau suprafaţa solidus a diagramei de echilibru fazic a sistemului de aliaje căruia aparţine acesta. în K. scap. Tratamentele termice la aliajele neferoase Tratamentele termice (TT) care se aplică semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase se definesc şi se clasifică la fel ca şi tratamentele destinate semifabricatelor şi pieselor din oţeluri şi fonte (v. particulele nu se formează sau se formează în număr insuficient asigurării unei structuri primare fine. 9. Principalele tipuri de recoaceri fără schimbare de fază care se pot aplica semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase sunt: • Recoacerea de omogenizare (RO) este recomandată pentru diminuarea neomogenităţilor chimice ale structurilor dendritice primare ale semifabricatelor şi pieselor turnate. cu un număr mare de particule care activează germinarea eterogenă şi rezultă structura primară cu granulaţia cea mai fină. având ts = 500…600 oC). τm = 2…24 ore). Ca. • modificatorii trebuie introduşi în aliajele neferoase într-o cantitate (concentraţie) optimă (care asigură nivelul maxim al efectelor pozitive produse de modificare). în unele cazuri (de exemplu la semifabricatele şi piesele turnate din aliaje pe bază de Cu) impunându-se 137 . iar τm trebuie să fie mari (de obicei. Pb) se folosesc mai ales pentru asigurarea modificărilor de tipul II. pe bază de Al sau Mg.3. iar coeficientul kO se ia. dacă concentraţia acestora este la nivelul optim se formează o suspensie fină. dacă concentraţia acestora este mică.95…0. în cazul modificatorilor care au rolul de a forma particule greu fuzibile şi insolubile în aliajele topite. 6. deoarece omogenizarea se realizează prin difuzie. deoarece particulele care se formează sunt grosolane şi în număr insuficient realizării unei structuri primare fine. dar poate avea şi valori kO = 0.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase − formează pelicule de adsorbţie pe suprafeţele germenilor cristalini. kO = 0. de exemplu. cum sunt aliajele uşoare. în mod obişnuit. în care Ts. iar dacă concentraţia acestora depăşeşte nivelul optim. Sb.9. ti corespunzătoare acestui TT se alege cât mai ridicată (ti + 273 = Ti = kOTs.98. modificatorii care acţionează în acest mod (metalele uşor fuzibile: Li.8…0. este temperatura de solidificare – topire a aliajului din care sunt confecţionate piesele supuse RO.

TT de călire 138 .2. în cazul normalizării). 6. mecanismele detensionării termice şi principiile stabilirii regimului RD sunt cele prezentate în scap. scap. unele aliaje pe bază de Ti) pentru obţinerea stărilor structurale de echilibru.). La semifabricatele şi piesele confecţionate din aliaje neferoase se pot efectua două tipuri (principial diferite) de călire: • Călirea martensitică se poate aplica pieselor din aliaje neferoase care racire α + δ . în cazul recoacerii sau în aer liniştit.2). la piesele din astfel de aliaje.2. îmbunătăţirea prelucrabilităţii prin deformare plastică sau prin aşchiere etc. RRN a semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase se realizează cu ti = trp + 100…200 oC (trp fiind temperatura de recristalizare primară a aliajului din care sunt confecţionate piesele supuse TT.3) se pot aplica semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase care prezintă transformări fazice în stare solidă (determinate de variaţiile cu temperatura ale solubilităţii componentelor în fazele din structura aliajelor. se menţin la ti o durată τm (pentru uniformizarea temperaturii în masa pieslor şi pentru omogenizarea structurii) şi se răcesc lent (o dată cu cuptorul. pentru obţinerea la ta a unei stări de echilibru structural.5 şi 6. 3.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR aplicarea de TT ulterioare. γ fiind suferă transformări eutectoide (la fel ca oţelurile şi fontele): γ incal.4Ts). ca şi în cazul aplicării la piesele din aliaje feroase. pentru finisarea granulaţiei structurii grosolane rezultate după RO. finisarea granulaţiei. Recoacerile cu schimbare de fază (de tipul recoacerii complete sau normalizării. v. Regimul RRN se alege astfel încât să se producă în piesele supuse tratamentului procesele de restaurare şi recristalizare primară şi să nu apară efectele defavorabile ale desfăşurării fenomenelor de creştere a granulaţiei şi de recristalizare secundară (v.3. τi + τm = 1…4 ore şi răcirea în aer liniştit. • Recoacerea de recristalizare fără schimbare de fază (RRN) este utilizată pentru refacerea plasticităţii semifabricatelor şi pieselor ecruisate prin deformare plastică la rece. • Recoacerea de detensionare (RD) se aplică semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase în scopul diminuării intensităţii şi redistribuirii tensiunilor mecanice reziduale existente în acestea. de producerea transformărilor alotropice ale unor componente. scap. trp + 273 = Trp ≅ 0. Modul de conducere a unui astfel de TT este simplu: piesele se încălzesc la o temperatură ti situată desupra unuia din punctele de transformare în stare solidă ale aliajului neferos din care sunt confecţionate. în mod obişnuit. 6. ca şi faza corespondentă a aliajelor Fe – C) care se transformă (la răcirea sub o temperatură caracteristică) în amestecul eutectoid (α + δ). de realizarea unor transformări eutectoide etc. de obicei. aliajele Cu – Al. austenită. soluţia solidă (denumită. recoacerile cu schimbare de fază se efectuează la produsele confecţionate din astfel de aliaje neferoase (cum sunt aliajele Cu – Zn.

fig. deoarece realizează punerea (dizolvarea la încălzire şi menţinerea la răcire) în soluţia solidă α a fazei θ. ts). ca şi faza corespondentă din structura aliajelor Fe – C călite) fiind o soluţie solidă suprasaturată în elemente de aliere.1. care îndeplinesc criteriile structurale menţionate mai înainte. Revenirea structurilor (metastabile) obţinute prin călirea martensitică a aliajelor neferoase poate conduce la efecte similare celor care se produc prin revenirea oţelurilor sau fontelor călite martensitic şi care constau în obţinerea (prin transformări structurale bazate pe difuzie) unor structuri apropiate de echilibru şi bine detensionate. 139 . Călirea martensitică se poate aplica la produsele realizate din unele aliaje ale sistemelor Cu – Al. Cu − Ti. care aparţin unor sisteme ale căror diagrame de echilibru sunt de tipul celei prezentate în figura 9. TT de călire de punere în soluţie constă din încălzirea şi menţinerea o scurtă durată la o temperatură tic ∈ (tso. alcătuită din cristale de soluţie solidă α ≡ B(A) omogenă. Ti – Al etc.. Analizând modul de efectuare a acestui TT (v. structurile (monofazice. urmată de răcirea rapidă (de obicei. • Călirea de punere în soluţie se poate aplica la piesele din aliaje neferoase în a căror structură apare ca fază principală o soluţie solidă care are ca solvent componentul de bază al aliajelor şi prezintă o variaţie importantă cu temperatura a capacităţii de a dizolva componentele de aliere (solubilitatea componentelor de aliere în această fază scade puternic când se micşorează temperatura). Ti – Mo. Spre deosebire de structurile (dure şi fragile) realizate prin călirea martensitică. La piesele din astfel de aliaje.1). Cu – Be. menţinerea la această temperatură o durată τm (pentru obţinerea unei structuri cu austenită omogenă) şi răcirea rapidă (cu o viteză vr mai mare decât o viteză critică vrc). acest TT a fost denumit călire de punere în soluţie (a fazei θ). în apă) pentru menţinerea structurii monofazice α până la ta. Ti – Ni. M (denumită martensită. 9. pentru obţinerea unei structuri monofazice. cu structura cristalină diferită de cea corespunzătoare fazei γ (austenitei) din care s-a format.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase martensitică constă din încălzirea lor la o temperatură ti situată în domeniul de stabilitate al fazei γ (domeniul austenitic). cu cristale de soluţie solidă) obţinute prin călirea de punere în soluţie a aliajelor neferoase prezintă o bună comportare la prelucrarea prin deformare plastică. pentru ca transformarea (printrun mecanism bazat pe difuzia componentelor) γ ⇒ α + δ să nu fie posibilă şi să se realizeze o transformare de tip martensitic (printr-un mecanism care nu presupune difuzia componentelor) γ ⇒ M. rezultă că prin răcirea rapidă de la tic a structurii monofazice α se împiedică separarea din aceasta (prin procese bazate pe difuzie) a fazei θ (bogată în elemente de aliere) şi se obţine la ta o structură monofazică. alcătuită din cristale de soluţie solidă α suprasaturată în elemente de aliere (fază metastabilă).

tso). precipitatele θ’ se formează prin germinare eterogenă pe anumite defecte ale structurii cristaline a matricei α (de exemplu. cu configuraţie platiformă (cu diametrul de 25. pe dislocaţiile elicoidale) şi sunt semicoerente cu structura cristalină a acestei matrice. constând din încălzirea şi menţinerea acestora la o temperatură tii ∈ [ta.....0. dacă tii = ta sau îmbătrânire artificială. Natura fazică şi caracteristicile structurale ale precipitatelor care se formează la îmbătrânire depind de mărimile parametrilor ti şi τm.0 nm). care germinează eterogen pe limitele grăunţilor cristalini ai matricei α şi sunt necoerente cu această matrice. ajungând la frecvenţe de 1013…1015 zone/mm3. • precipitatele θ sunt faze stabile (de echilibru).. • precipitatele θ” sunt faze metastabile care se formează la durate mai lungi şi/sau la temperaturi mai înalte de îmbătrânire decât cele corespunzătoare formării zonelor GP şi sunt faze distincte (cu structuri cristaline diferite de structura fazei stabile θ). putând fi uşor evidenţiate în structură prin examinarea la microscopul optic. TT de revenire aplicat structurilor obţinute prin călirea de punere în soluţie este denumit îmbătrânire şi poate fi îmbătrânire naturală. dacă ta < tii < tso.3. zonele GP au forma unor discuri cu diametrul de 5. care pot fi evidenţiate în structură numai prin examinarea la microscopul electronic. cu dimensiuni suficient de mari pentru a putea fi observate prin examinarea structurilor la microscopul optic şi care apar dacă duratele şi/sau temperaturile de îmbătrânire sunt mai mari decât cele corespunzătoare formării precipitatelor θ”. în structura matricei α se pot forma următoarele tipuri de precipitate: • zonele GP (notate în acest mod după numele cercetătorilor Guinier şi Preston care le-au detectat pentru prima oară prin tehnici de difracţie cu raze X) apar la temperaturi şi durate mici ale procesului de îmbătrânire şi sunt asocieri preferenţiale de atomi ai componentelor de aliere din aliajul tratat. Cercetările întreprinse până în prezent au evidenţiat că... determină separarea din soluţia solidă suprasaturată (metastabilă) a unor precipitate care durifică structura. în funcţie de temperatura şi durata îmbătrânirii aliajelor neferoase călite. 140 .2. • precipitatele θ’ sunt tot faze metastabile. având la bază mecanisme ce presupun difuzia componentelor aliajului supus TT.5.. prin procese de germinare omogenă. deoarece aceste precipitate se formează prin procese de germinare şi creştere.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Revenirea structurilor obţinute prin călirea de punere în soluţie a aliajelor neferoase. datorită efectelor de durificare pe care le produce. în mod obişnuit. precipitatele θ” germinează relativ uniform în matricea α şi sunt legate prin interfeţe coerente cu structura cristalină a acestei matrice.8 nm şi grosimea de 0.6 nm şi se formează uniform în matruicea α.30 nm şi grosimea de 1.

care constă din supraîncălzirea de scurtă durată a aliajelor îmbătrânite. 9. Curba de îmbătrânire la ti = 130 oC a unui aliaj Al – Cu. pentru orice aliaj călit şi îmbătrânit. astfel. prezentată în 141 . efectul de durificare al îmbătrânirii se poate evidenţia cu ajutorul unor curbe de îmbătrânire. τm) a unui aliaj Al – Cu (cu %Cum = 3 %). Configuraţia diagramei de echilibru a sistemelor cărora aparţin aliajele neferoase la care se pot aplica TT de călire de punere în soluţie Fig. τm) sau HVr = g(ti. Aceste particularităţi ale formării precipitatelor în timpul îmbătrânirii aliajelor neferoase călite sunt valorificate practic la realizarea procesului de reversiune. cu %Cum = 3 % Transformările structurale produse prin îmbătrânire sunt însoţite de modificări ale proprietăţilor aliajelor călite. 9.2. Aşa cum se poate observa analizând curba de îmbătrânire HVr = f(ti = 130 oC. τm = ct. reprezentând dependenţele experimentale dintre duritatea aliajului îmbătrânit şi parametrii de regim ai îmătrânirii: HVr = f(ti = ct. cercetările experimentale întreprinse până în prezent au arătat că orice precipitat se formează direct din matricea α şi nu prin transformarea precipitatelor existente anterior în structura aliajului supus îmbătrânirii.). în principal de creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii acestora. la ridicarea temperaturii de îmbătrânire de la ti la t i/ > ti. Fig. corespunzător temperaturii t / > ti.1.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase În privinţa filiaţiei diverselor tipuri de precipitate. precipitatul specific temperaturii ti se dizolvă în matricea α şi apoi din matricea α se separă un nou precipitat. pentru reconstituirea stării structurale monofazice pe care aliajele o aveau după călirea de punere în soluţie (supraîncălzirea de scurtă durată asigură dizolvarea în matricea α a precipitatelor formate prin îmbătrânire. dar nu oferă timpul necesar separării precipitatelor specifice temperaturii la care s-a supraîncălzit aliajul)..

verificării şi comercializării semifabricatelor şi pieselor din astfel de materiale. se ajunge astfel la ideea (confirmată prin cercetări experimentale) că efectul de durificare este o consecinţă a interacţiunii dintre dislocaţiile matricei aliajului îmbătrânit şi precipitatele coerente. regional sau internaţional) care gestionează sistemul. AA (Aluminum Association). sunt: varianta UNS (Unified Numbering System). fără nici o semnificaţie legată de compoziţia şi proprietăţile mărcii) acordat de asociaţia sau de organismul (naţional. între călirea de punere în soluţie şi îmbătrânire. la aliajele cuprului.4 şi 9. regionale sau internaţionale). şi varianta propusă de AA (Aluminum Association). la aliajele magneziului. aplicată la aluminiu şi aliajele pe bază de aluminiu şi recomandată de standardele elaborate de ISO şi CEN pentru mărcile de aluminiu şi aliaje de aluminiu deformabile. având la bază principiile prezentate în tabelele 9. aplicată la aliajele aluminiului. la aliajele zincului etc.5. proiectării. la aliajele titanului.. 9. fabricării. cupru şi aliaje pe bază de cupru etc. cum ar fi ASM (American Society for Metals). sunt: • sistemul de simbolizare numerică. acest efect diminuându-şi intensitatea odată cu distrugerea coerenţei dintre matricea structurală a aliajului şi precipitatele formate la îmbătrânire.2. Cele mai utilizate sisteme de simbolizare a mărcilor de metale şi aliaje neferoase. principalele variante ale acestui sistem.4. efectul de durificare al îmbătrânirii creşte în cursul formării precipitatelor semicoerente (zonele GP şi precipitatele θ”) şi scade odată cu apariţia precipitatelor semicoerente (θ’) şi necoerente (θ).ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR figura 9. conform căruia mărcile de metale şi aliaje neferoase din diverse categorii (aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu. CEN (Comité European de Normalisation) sau ISO (International Organization for Standardization). Simbolizarea metalelor şi aliajelor neferoase comerciale În prezent nu există un sistem de simbolizare a mărcilor de metale şi aliajele neferoase unanim recunoscut şi aplicat la întocmirea documentelor tehnice aferente conceperii. recomandate de diverse asociaţii profesionale şi/sau organisme de standardizare (naţionale. Desfăşurarea proceselor de precipitare la îmbătrânire şi efectele de durificare produse de acestea pot fi influenţate substanţial dacă. 142 . semifabricatele sau piesele din aliaje neferoase se supun unor operaţii de deformare plastică la rece.) sunt simbolizate printr-un număr (în mod obişnuit.

Aliaje având Si ca EAP 4 A94343 / 4343 AlSi7. 6 pentru aliajele rezultate prin modificări aduse unei reţete originale. Aliaje având Si şi Mg ca EAP 6 A96106 / 6106 AlMgSiMn 7.5 6.. urmat de simbolurile chimice ale elementelor de aliere.0 G AlMg10 6.8 1. Aluminiu şi aliaje cu %Alm ≥ 99 % 2. conform căruia mărcile de metale neferoase se simbolizează aşa cum se arată în tabelul 9.0 G AlSi5Cu3 4. X4 = 0 la aliajele pentru turnare în piese şi X4 = 1 sau 2 la aliajele pentru turnare în lingouri. X0 = 6 ⇒ α ≡ F.5 5.X4* Seria (grupa) de aliaje Exemple de mărci X1 1 A01001 / 100. . Aliaje având Sn ca EAP 8 A08510 / 851. Aliaje având alte EAP 9 − − Mărcile de aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu deformabile Structura simbolului în varianta UNS: A9X1X2X3X4 Structura simbolului în varianta AA: X1X2X3X4 Seria (grupa) de aliaje Exemple de mărci X1 1 A91080 / 1080 Al 99.1 G AlSi5 5.0 G AlCu4MgTi 3. Aliaje având Zn ca EAP 7 A97149 / 7149 AlZn8MgCu 8. Aluminiu şi aliaje cu %Alm ≥ 99 % 2. Aliaje având Si ca EAP + Cu şi Mn 3 A13190 / A319. simbolurile chimice ale elementelor de aliere pentru care %EAm este în jur de 1 % sau mai mare fiind însoţite de numere (de preferinţă întregi) care indică concentraţiiile masice nominale (medii) ale acestor componente. Grupă de aliaje neutilizată 6 − − 7.. dacă X0 = 0. simbolurile aliajelor de turnare sunt precedate de litera G. Date privind simbolizarea mărcilor de aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu Mărcile de aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu pentru turnare Structura simbolului în varianta UNS: AX0X1X2X3X4* Structura simbolului în varianta AA: αX1X2X3. Aliaje având alte EAP 8 A98016 / 8016 AlFe1Mn * X0 = 0 pentru aliajele corespunzătoare unei reţete originale . litera C pentru turnarea continuă. iar simbolurile mărcilor de aliaje neferoase sunt alcătuite din simbolul chimic al componentului de bază..1 G Al 99. scrise în ordinea descrescătoare a importanţei lor. X0 = 1. Tabelul 9. litera P pentru turnarea sub presiune etc. urmată (eventual) de o literă care codifică procedeul tehnologic de turnare recomandat la realizarea semifabricatelor sau pieselor din aceste aliaje (litera S pentru turnarea în forme din nisip. Aliaje având Cu ca EAP 2 A92001 / 2001 AlCu5.).5MgMn 3.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • sistemul de simbolizare alfanumerică (sistemul de simbolizare după compoziţie).1 G AlSn6Cu1Ni1 9.2. ** EAP ≡ element de aliere principal 143 . Aliaje având Mn ca EAP 3 A93003 / 3003 AlMn1Cu 4. Aliaje având Cu ca EAP** 2 A02040 / 204. simbolul nu conţine litera α. Aliaje având Zn ca EAP 7 A07120 / 712.0 1. Aliaje având Mg ca EAP 5 A95052 / 5052 AlMg2.4. Aliaje având Mg ca EAP 5 A05200 / 520.2 . litera M pentru turnarea în forme metalice. litera Z pentru turnarea centrifugală.0 G AlZn6MgCr 8. dacă X0 = 1⇒ α ≡ A. X0 = 2 ⇒ α ≡ B. Aliaje având Si ca EAP 4 A24430 / B443..

. Bronzuri şi alame cu Si C87200 . C91700 C90700 G CuSn10Pb2 Bronzuri aliate cu Pb C92200 . C98800 C98600 G CuPb35Ag1. R54520 corespunde aliajului cu simbolul alfanumeric TiAl5Sn2.. Bronzuri obişnuite (Cu – Sn) C90200 ....Zn C96200 . C69800 Alame speciale 3.. Cupru şi aliaje cu %EAm < 8 % C10000 . Bronzuri cu Si (%Sim < 8 %) C64700 .. C83800 C83400 G CuZn10 Alame semiroşii (simple/cu Pb) C84200 .. (de exemplu. C17300 CuBe1. C86800 C86300 G CuZn25Al6Mn 4. C94900 6... Alame roşii (simple sau cu Pb) C83300 ... Aliaje cu %EAm < 5 % C81300 .. C97800 C96400 G CuNi30Fe C97600 G CuNi20Zn8Sn4Pb 8. proiectare.. Cupru cu %Cum ≥ 99..5 9. C85800 C85400 G CuZn29Pb3Sn Alame speciale C86100 ..9 CuZn12. iar M10100 – aliajului MgAl10Mn) etc....95 1. C81100 C80100 G Cu 99.. Bronzuri cu Pb C98200 . N04400 corespunde aliajului cu simbolul alfa numeric NiCu32)....5Pb C33500 C30000 .. Simbolurile mărcilor de metale sau aliaje neferoase sunt însoţite de 144 ... M11311 corespunde aliajului cu simbolul alfa numeric MgAl3Zn1. Date privind simbolizarea mărcilor de cupru şi aliaje pe bază de cupru Mărcile de cupru şi aliaje pe bază de cupru pentru turnare Structura simbolului în varianta UNS: C8X1X2X3X4 . Bronzuri cu Al (%Alm <19 %) C95200 . la aliajele pe bază de Ni UNS = NX1X2X3X4 (de exemplu. 2.5)... Aliaje Cu – Ni şi Cu – Ni − Zn C70000 .. C87900 C87200 G CuSi4 C87500 G CuZn14Si4 G CuSn11 5.9 1... Alame cu Pb CuZn28Sn1 C44300 C40000 .. Bronzuri cu Al (%Alm< 19 %) C60600 ... C82800 C82100 G CuBe0. Alame cu %Znm < 37 % CuZn34. Z35530 corespunde aliajului cu simbolul alfa numeric ZnCu1Al4). Aliaje pe bază de Cu speciale C99300 ...C9 X1X2X3X4 Seria (grupa) de aliaje UNS Exemple de mărci C80100 . Sistemul de simbolizare numerică se recomandă a fi utilzat mai ales în activităţile comerciale. C66100 C65500 CuSi3 6.. la aliajele pe bază de Mg UNS = MX1X2X3X4. C99800 C99600 G CuMn40Al2 Mărcile de cupru şi aliaje pe bază de cupru deformabile Structura simbolului în varianta UNS: C1X1X2X3X4 . C51100 CuSn4P 4.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 9. C76200 CuZn29Ni12 * varianta UNS se utilizează şi la alte tipuri de aliaje: la aliajele pe bază de Ti UNS = RX1X2X3X4. C64200 C61000 CuAl8 5. C7X1X2X3X4* Seria (grupa) de aliaje UNS Exemple de mărci C11100 Cu 99..5 C22600 C20000 .. Alame cu Sn CuZn36Al1Mn3Sn C67400 C66400 .... C84800 C84500 G CuZn12Pb7Sn2 Alame galbene (simple/cu Pb) C85200 . C95800 C95600 G CuAl7Si2 7..5 2..5Ni 3. fabricare şi verificare a metalelor şi aliajelor neferoase sau a produselor ce se confecţionează din astfel de materiale..... Aliaje Cu – Ni şi Cu – Ni . (de exemplu...5.. Bronzuri fosforoase cu %Sn < 9 % C50000 . C94500 C92700 G CuSn5Pb25 C94300 G CuSn5Ni5 C94800 Bronzuri aliate cu Ni C94700 . la aliajele pe bază de Zn UNS = ZX1X2X3X4 (de exemplu. iar sistemul de simbolizare alfanumerică este util îndeosebi în activităţile de cercetare.

Recopt (starea obţinută la produsele deformate plastic în urma aplicării unei recoaceri complete în scopul asigurării valorilor minime ale caracteristicilor de rezistenţă mecanică sau starea obţinută la produsele turnate după o recoacere destinată reducerii segregaţiilor dendritice. urmată. în scopul obţinerii unor caracteristici mecanice prescrise) 4. Brut de fabricaţie (starea obţinută din operaţiile de prelucrare la cald. ** cifrele care urmează acestui simbol indică durata (în ore) a procesului de îmbătrânire naturală spontană. după recoacere sau deformare plastică la cald. Simbolul stării unui metal sau aliaj neferos este alcătuit dintr-o literă de codificare a stării de bază (care defineşte modul principial de atingere a stării în care se află materialul). Pus în soluţie (starea instabilă obţinută la produsele supuse unei căliri de punere în suluţie şi îmbătrânite spontan la ta) 5. eventual.6. de litere sau cifre care indică subdiviziunea corespunzătoare stării de bază (modul particular în care se realizează starea de livrare a materialului. iar în tabelul 9. 145 . sunt supuse unor operaţii de deformare plastică la rece sau unor combinaţii de operaţii de deformare plastică la rece şi RRN.6. Definirea şi simbolizarea stărilor de bază ale produselor realizate din principalele categorii de metale şi aliaje neferoase industriale Definirea stării de bază 1. Ecruisat (starea obţinută la produsele care.7 sunt definite subdiviziunile stării TRATAT TERMIC corespunzătoare produselor realizate din aceste materiale. în cursul cărora nu se efectuează nici o verificare privind regimul termic sau gradul de deformare) 2. finisării granulaţiei. cu sau fără ecruisare suplimentară. îmbunătăţirii ductilităţii sau stabilizării caracteristicilor mecanice) 3. 2 sau 3 * Simbolul stării pentru Al şi pentru Cu şi aliajele pe aliajele pe bază de Al bază de Cu F M O O H* W ** T H* − T cifrele sau literele care urmează acestui simbol codifică succesiunea de operaţii tehnologice care se aplică pentru atingerea stării. Principalele date (cuprinse în standardele SR EN 515 şi SR ISO 1190/2) privind simbolizarea stărilor de bază ale produselor realizate din principalele categorii de metale şi aliaje neferoase industriale sunt prezentate în tabelul 9. gradul de ecruisare realizat etc. adică particularităţile privind succesiunea şi conţinutul operaţiilor tehnologice ce trebuie aplicate pentru atingerea stării de livrare a produselor) şi/sau valorile anumitor caracteristici definitorii ale calităţii produselor care se livrează. Tabelul 9.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase simbolurile stărilor de livrare ale semifabricatelor sau produselor realizate din aceste materiale. Tratat termic. pentru obţinerea unor stări stabile diferite de stările 1.

Răcit după prelucrare la cald. deformat plastic la rece şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie. după atingerea stării definite la 5. urmată de o îmbătrânire artificială) 5. urmată de o îmbătrânire naturală) 5. Pus în soluţie. Răcit după prelucrare la cald şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care. după prelucrarea la temperaturi ridicate.5.2. deformat plastic la rece şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie. sunt ecruisate prin deformare plastică la rece şi îmbătrânite natural) 5. cum ar fi. după prelucrarea la temperaturi ridicate. ci realizarea unor caracteristici speciale. sunt răcite la ta. sunt ecruisate prin deformare plastică la rece şi îmbătrânite artificial) 5. Răcit după prelucrare la cald. după prelucrarea la temperaturi ridicate.8. sunt ecruisate prin deformare plastică la rece) 5.7. rezistenţa maximă la acţiunea unor medii corosive) 5. urmată de ecruisarea prin deformare plastică la rece şi îmbătrânirea naturală) 5. urmată de ecruisarea prin deformare plastică la rece şi îmbătrânirea artificială) 5. Răcit după prelucrare la cald.9. Pus în soluţie şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie. Pus în soluţie şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie. sunt ecruisate prin deformare plastică la rece) 146 Simbolul stării pentru Al şi pentru Cu şi aliajele pe aliajele pe bază de Al bază de Cu T1 T2 TA TC T3 T4 T5 T6 TD TB TE TF T7 − − TG T8 TH − T9 TK TL . îmbătrânit artificial şi deformat plastic la rece (starea obţinută la produsele care.11. sunt răcite la ta şi îmbătrânite natural) 5.3. Definirea şi simbolizarea subdiviziunilor stării TRATAT TERMIC a produselor realizate din principalele categorii de metale şi aliaje neferoase industriale Definirea subdiviziunii stării de bază 5. sunt răcite la ta. Pus în soluţie.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 9. deformat plastic la rece şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care. îmbătrânit artificial şi deformat plastic la rece (starea obţinută la produsele care.7. după atingerea stării definite la 5. Pus în soluţie. urmată de o îmbătrânire artificială al cărei scop principal nu este obţinerea unui efect de durificare prescris. de exemplu.5. Răcit după prelucrare la cald şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care. sunt îmbătrânite artificial) 5. deformat plastic la rece şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care.6. după prelucrarea la temperaturi ridicate şi răcirea la ta .6. Pus în soluţie şi supraîmbătrânit/stabilizat (starea obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie.4.1.10.

Cr. aceste impurităţi formează cu cuprul eutectice uşor fuzibile (Pb şi Cu formează un eutectic care conţine %Cum = 0. constând în creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii. de obicei. Principalele impurităţi ale cuprului tehnic se pot clasifica în următoarele categorii: • impurităţi solubile în cuprul solid (Ag. Principalele proprietăţi fizico – chimice şi mecanice şi clasele de puritate tehnică ale cuprului sunt descrise complet de caracteristicile redate în tabelele 1. azotic). substanţe organice (benzină. cuprul este utilizat din timpuri străvechi pentru realizarea de produse. • impurităţi insolubile în cuprul solid (Pb. 147 .5. sub formă de incluziuni nemetalice. Cuprul formează un număr impresionant de aliaje. micşorarea plasticităţii şi tenacităţii. Fe. ape reziduale şi ape sărate. Sb). glicerină etc. hidrogen sulfurat.2 % şi are ts ≅ 270 oC). care se dispun la limitele cristalelor de cupru şi îi influenţează negativ prelucrabilitatea prin deformare plastică la cald (generează fenomene de fragilitate sau fisurare la cald). soluţii slabe. anilină şi acid acetic etc. diminuându-i substanţial plasticitatea şi tenacitatea şi micşorându-i considerabil conductibilitatea termică şi electrică. acceptabile. vapori de apă supraîncălziţi. Cd. As. neaerate de sulfaţi. Se.2 şi 9. Sn. care se declanşează prin reacţia Cu2O + H2 ⇒ 2Cu + H2O şi conduce la formarea de vapori de apă a căror presiune creşte (deoarece nu se pot elimina). 9. 9.2.. Cuprul are o bună rezistenţă la coroziune în multe medii de lucru: atmosfere poluate. azotaţi. Mn. reducerea conductibilităţii termice şi electrice etc. sunt.3. soluţii concentrate de acizi anorganici. amoniac. S. efectele prezenţei în concentraţii masice mici (sub 0. Bi). producând fisurarea intercristalină a produselor din cupru. Te).06 % şi are ts ≅ 320 oC. motorină. Ni. Au. clorhidric. prezenţa incluziunilor intercristaline de CuO2 în structura cuprului (nedezoxidat corespunzător la elaborare) poate determina şi fenomenul numit “boala de hidrogen”.5 %) a acestor impurităţi (care formează soluţii solide de substituţie cu cuprul). compuşii (cu topire congruentă) pe care îi formează cu cuprul aceste impurităţi se dispun intercristalin în structura cuprului. sulf. Pt. Cuprul şi aliajele pe bază de cupru Sub formă de metal pur sau sub formă de component de bază al unor aliaje. • impurităţi care formează cu cuprul compuşi chimici fragili (O.1.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase 9. principalele aliaje pe bază de cupru folosite în tehnică fiind prezentate în continuare. P. cloruri şi acizi anorganici (sulfuric. Zn. iar Bi şi Cu formează un eutectic care conţine %Cum = 0. Cuprul este atacat (se corodează) în medii care conţin hidrogen.). benzol. Mg.

9.3. iar sub temperatura tCK ≅ 450 oC (temperatura Curie – Kurnakov a fazei β. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu . • β este o soluţie solidă pe bază de compus chimic (fază bertholidă). prezentând tenacitate şi plasticitate bune.1. prezentată în figura 9. deoarece prezintă. Fig.8. v.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. Structura alamelor se poate analiza apelând la diagrama de echilibru fazic a sistemului Cu – Zn.5. 9. capătă caracteristicile tipice compuşilor intermetalici (duritate ridicată şi fragilitate accentuată). având drept component de aliere principal zincul sunt denumite în tehnică alame. structură cristalină de tip CFC.1) suferă un proces de ordonare (atomii de Cu se distribuie în nodurile situate în vârfurile celulelor elementare. scap. Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Zn. Variaţia caracteristicilor mecanice ale alamelor în funcţie de %Znm 148 . notată β’. cât şi la rece. la temperaturi ridicate. care prezintă structură cristalină de tip CVC.4. 2. ca şi solventul său.2. punctele caracteristice ale acestei diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9. β are caracteristicile unei soluţii solide neordonate. Alamele Aliajel pe bază de cupru.Zn Fig. atât la cald. • α este soluţia solidă de substituţie având ca solvent cuprul şi ca solut zincul (α ≡ Cu(Zn)). putând fi deformată plastic uşor. soluţia solidă α se caracterizează printr-o bună plasticitate.3. iar atomii de Zn se poziţionează în nodurile aflate în centrele celulelor elementare) şi soluţia solidă ordonată (faza Kurnakov).

cu structura la ta alcătuită numai din cristale de fază β’ (v.5 ore) sau sunt deformate plastic şi supuse apoi recoacerii. Alamele monofazice α se comportă foarte bine la deformarea plastică la rece şi au o comportare mai slabă la deformarea plastică la cald. După turnare şi răcire la ta. unei reveniri.. Coordonatele punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Cu − Zn Punctul A B C D M N P Q Abscisa. alcătuită din cristale dendritice de soluţie solidă α neomogenă. cu plasticitate bună). 10). 50 %] şi se pot utiliza atât ca alame de turnare. 9. %Znm 0 41 32 38 39 46 46 32 Ordonata. pentru ca în structură să apară cristale de fază α.7. alamele se pot clasifica astfel: A. dacă semifabricatele sau lingourile turnate sunt supuse unei recoaceri de omogenizare (la ti = 800 . alamele monofazice α. la o temperatură ti < tCK. 9. cu %Znm ≤ 25 % sunt denumite în tehnică tombacuri. dacă se aplică un TT de recoacere. cristalele acestei structuri devenind poliedrice (echiaxiale). mai ales în prezenta impurităţilor insolubile în cupru (Pb. 9. au %Znm ∈ (46 %. eventual.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Tabelul 9.. B. cât şi ca alame deformabile la cald (la o temperatură de deformare situată deasupra punctului tCK ≅ 450 oC. 850 oC.8. aşa cum se observă în figura 9. τm = 2.6. la care aceste alame prezintă o structură monofazică β. au %Znm ∈ (39 %. duritatea şi fragilitatea acestora crescând pe măsură ce se măreşte conţinutul procentual al fazei β’ în structură. Alamele bifazice. care definesc procedeul tehnologic recomandat pentru realizarea semifabricatelor şi pieselor. cât şi prin deformare plastică la rece).4). oC 1083 905 905 905 450 450 ta ta În funcţie de structura de echilibru şi de caracteristicile mecanice pe care le prezintă în această stare (v. în cantitatea şi cu dispunerea corespunzătoare obţinerii unor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate.. În unele cazuri. structura lor la ta va fi alcătuită din cristale poliedrice de soluţie solida α omogenă. fig. Alamele monofazice α (cu structura la ta alcătuită numai din cristale de soluţie solidă α) au %Znm ≤ 39 % şi sunt alame deformabile (care se prelucrează bine atât prin deformare plastică la cald. 149 . Alamele monofazice β’. 46 %) şi sunt utilizate de obicei ca alame de turnare. pentru obţinerea structurii prezentate în fig. aşa cum se poate observa în figura 9.9) şi. fig. piesele din alame bifazice cu conţinut ridicat de zinc se supun unui TT de călire în apă (de la o temperatură ti la care materialul prezintă o structură monofazică β. Bi) care determină apariţia unor fenomene de fragilitate sau fisurare la cald.5.. structura la ta a semifabricatelor şi pieselor turnate din astfel de alame are aspectul prezentat în figura 9.8. cu structura la ta alcătuită din cristalele fazelor α şi β’. C. semifabricatele sau lingourile din astfel de alame prezintă o structură monofazică. aşa cum se observă în figura 9.

j = 1. • Fierul. introdus în concentraţii %Fem ≤ 1. după recoacerea de omogenizare. aluminiul determină micşorarea sensibilă a conţinutului procentual de fază α al structurii alamelor. sunt concentraţiile masice ale elementelor suplimentare de aliere existente în compoziţia alamei speciale. finisează granulaţia şi mareşte tenacitatea alamelor. (9. iar k eEA j . determină creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii alamelor. n. Deoarece are keAl = 6.5.5 %.. j = 1. Principalele elemente de aliere folosite la elaborarea alamelor speciale au următoarele efecte asupra structurii şi proprietăţilor acestor aliaje: • Aluminiul.9. care au în compoziţie (pe lângă zinc) şi alte elemente de aliere. fără a le diminua caracteristicile de plasticitate şi tenacitate şi îmbunătăţeşte rezistenţa lor la acţiunea mediilor corosive. orice alamă specială poate fi încadrată în categoriile structurale anterior precizate pentru alamele binare. 9..ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig.6. introdus în concentraţii %Alm ≤ 3. din punctul de vedere al efectelor asupra structurii. 9. sunt coeficienţii de echivalare în zinc a elementelor de aliere suplimentare (introducerea unui element de aliere suplimentar în concentraţia %EAmj este echivalentă. n. Structura la ta a alamelor monofazice α turnate Fig.5 %. dacă se calculează titlul fictiv al alamei %Cume.. cu relaţa: %Cu me = %Cu m %Cu m + % Znm + ∑ k eEAj % EAmj j =1 n 100 . a alamelor monofazice α În tehnică se utilizează nu numai alamele binare (aliajele Cu – Zn) ci şi alamele complexe (speciale).1) în care %EAmj.. Structura la ta. cu suplimentarea cu %k eEA j % EAmj a concentraţie de zinc a alamei). Fierul are keFe = 0. iar la concentraţii masice mai 150 . adică concentraţia masică a cuprului în alama binară echivalentă din punctul de vedere al microstructurii.

10. 420 oC). Structura la ta a alamelor bifazice turnate Fig. Structura la ta a alamelor bifazice recoapte după turnare Fig..9. datorită efectelor fierului asupra microstructurii. măreşte rezistenţa mecanică şi plasticitatea alamelor şi îmbunătăţeşte comportarea alamelor în medii corosive cum sunt apa de mare. care induce un efect suplimentar de finisare a granulaţiei şi asigură sfărâmarea aşchiilor la prelucrarea prin aşchiere a alamelor. Structura la ta a alamelor bifazice călite si revenite Fig... aburul supraîncălzit şi soluţiile de cloruri.. măreşte rezistenţa la coroziune a alamelor în apa de mare.. având în vedere că keSn = 2.7. 9. Fig. introdus în concentraţii %Mnm ≤ 5 %.. 820 oC) şi îmbătrânire (revenire la ti = 400 . 9.4 % determină apariţia în structură a compusului FeZn7. manganul este un bun dezoxidant.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase mari de 0. care determină o creştere cu 30 . • Staniul. 9. efectele staniului asupra microstructurii alamelor se pot estima cu uşurinţă. iar efectele sale asupra microstructurii se pot aprecia considerând keMn = 0. 40 % a caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi duritate. piesele şi semifabricatele din alame aliate suplimentar cu acest element se pot supune TT de călire de punere în soluţie (răcire în apă de la ti = 800 . Structura la ta a alamelor monofazice β’ • Manganul.8. introdus în concentraţii %Snm ≤ 1 %. este insolubil în cupru. • Plumbul (care. 9. fiind considerat o impuritate a acestuia) se foloseşte ca element de aliere al 151 .5. aşa cum s-a precizat anterior.

800 N/mm2) şi punctele de minim local ale curbelor alungirii procentuale după rupere (cu ordonata la A = 40 . curbele ce descriu dependenţele dintre caracteristicile fizico – mecanice ale aliajelor Cu − Ni şi compoziţia lor chimică corespund configuraţiei redate în diagrama din figura 3. fiind metale izomorfe (cu structură cristalină de tip CFC) şi prezentând dimensiuni atomice apropiate. introdus în concentraţii %Nim ≤ 3 %. introdus în concentraţii %Sim ≤ 1 %.11. prezenţa plumbului înrăutăţeşte comportarea la prelucrarea prin deformare plastică a alamelor..5. efectele sale asupra microstructurii alamelor sunt importante. determină creşterea plasticităţii şi tenacităţii alamelor. Mărcile de alame comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate. 9. Deoarece nichelul înlocuieşte în structura alamelor atomii de cupru (are asupra microstructurii alamelor efectul corespunzător scăderii concentraţiei de zinc).. CuZn20. CuZn39Ni3 sunt mărci de alame speciale monofazice α (alame speciale deformabile). punctul de maxim local al curbei rezistenţei mecanice (cu ordonata la Rm = 600. iar influenţa sa asupra microstructurii alamelor se poate estima considerând kePb = 1. deoarece poate determina apariţia fenomenelor de fragilitate sau fisuare la cald. alcătuită din cristale de soluţie solidă de substituţie α ≡ Cu(Ni) ≡ Ni(Cu). mărirea rezistenţei mecanice şi durităţii (mai ales ale fazei β) şi îmbunătăţirea rezistenţei la coroziune (mai ales în prezenţa mediilor active calde). Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu – Ni. G CuZn38Pb2Mn2.12. CuZn30. prezentată în figura 9. coeficientul său de echivalare este keNi = −1. 45 %) şi coeficientului de gâtuire (cu ordonata la 152 . • Siliciul. Ca urmare.. G CuZn40PbSn. de exemplu. CuZn36 sunt mărci de alame monofazice α (alame binare deformabile). este un bun dezoxidant. CuZn31Si. deoarece particulele de plumb uniform distribuite în structura alamelor asigură sfărâmarea aşchiilor şi îmbunătăţesc prelucrabilitatea prin aşchire a acestor aliaje. • Nichelul. G CuZn30Al5Fe3Mn2 sunt mărci de alame bifazice (alame pentru turnare). CuZn36Pb1. CuZn10. iar CuZn42Mn3Al2 şi G CuZn30Al5Fe3Mn2 sunt mărci de alame monofazice β. G CuZn40Pb. CuZn15. Plumbul se introduce în concentraţii %Pbm ≤ 3 %.2. deoarece are keSi = 10.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR alamelor din care se confecţionează produse destinate prelucrării prin aşchiere. măreşte fluiditatea şi proprietăţile de turnare ale alamelor topite şi determină îmbunătăţirea comportării în medii corosive a produselor confecţionate din alame speciale. evidenţiază faptul că toate aliajele acestui sistem au la ta o structură monofazică. Aliajele Cu − Ni Cuprul şi nichelul.27.3. aşa cum se poate observa în figura 9. au solubilitate totală în stare solidă..

în vapori de apă etc.. • aliaje Melchior (Maillechort). rezistorilor electrici. cu %Nim = 18 .....6 . folosite pentru a confecţiona (prin deformare plastică la rece sau la cald) elemente elastice (arcuri sau lamele) şi piese rezistente la coroziune.35 % şi adaosuri de Mn (%Mnm = 3. în acizi organici. Argentan). dar şi ca aliaje pentru turnare) în aplicaţiile care necesită materiale rezistente la coroziune..30 % (corespunzător mărcilor comerciale CuNi18Zn20. 20 % şi adaosuri de Fe (%Fem = 0. pieselor de mecanică fină. Mn şi Si. cu %Nim = 15 .3 %). aliajele Cu – Ni se prelucrează bine prin deformare plastică (la rece sau la cald) sau prin aşchiere. iar curba care redă dependenţa dintre rezistivitatea electrică şi compoziţia acestor aliaje prezentând un punct de maxim local cu abscisa %Nim ≅ 50 %.. 3%). prezintă o bună rezistenţă la coroziune (în apă de mare şi în soluţii saline. • aliajele Constantan.15% şi adaosuri de Al (%Alm = 1 . 9.50 % şi aliajele Nichelină.... CuNi18Zn27 sau CuNi15Zn21). cu %Nim = 30... • aliaje Monel.. Fig..) şi se pot utiliza la fabricarea rezistorilor electrici..Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Z = 55. Microstructura la ta a aliajului Cu – Ni. cu %Nim = 20 % Datorită structurii monofazice şi proprietăţilor fizico – mecanice pe care le prezintă.8 . instrumentelor de măsurare. Principalele reţete de aliaje Cu – Ni utilizate în tehnică sunt: • aliajele Kunial. 153 .70 % şi adaosuri de Fe. 20 % şi %Znm = 20.. cu %Nim = 5.. • aliajele Alpaca (Neusilber. 1.60 %) având abscisa situată la %Nim ≅ 65 %. folosite în aplicaţiile care impun materiale anticorosive.. 11... 1. 12.4 %). 9. cu %Nim = 65. folosite (ca aliaje deformabile.0 %) şi Mn (%Mnm = 0.... folosite (ca aliaje deformabile sau pentru turnare) pentru confecţionarea pieselor rezistente la coroziune. folosite ca materiale electrotehnice (în special pentru confecţionarea rezistorilor). Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu − Ni Fig. tacâmurilor şi obiectelor de artă sau podoabă etc. cu %Nim = 40...

care apara (la răcirea bronzurilor topite) prin defăşurarea transformării peritectice (la t ≅ 800 oC): L + α ⇒ β. cu structură cristalină de tip CVC. în condiţii de echilibru (care presupun menţineri îndelungate). β este stabilă numai până la temperatura t = 586 oC. • β este o soluţie solidă pa baza compusului chimic Cu5Sn (fază bertholidă). ca şi solventul său.3.13 au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Sn. în funcţie de concentraţia 154 . 9.9.3. Principalele tipuri de bronzuri folosite pentru realizarea pieselor din construcţia de maşini şi pentru fabricare construcţiilor mecanice sunt: bronzurile cu staniu (denumite şi bronzuri clasice). bronzurile cu aluminiu.1. aşa cum rezultă examinând diagramele din figura 9.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. faza δ este stabilă numai până la temperatura t = 320 oC. faza γ este stabilă numai până temperatura la t = 520 oC. bronzurile cu siliciu.13. Fazele care apar pe diagramele de echilibru din figura 9. cât şi la rece. datorită vitezei extrem de reduse cu care se realizează transformarea δ ⇒ α + ε. • δ este o soluţie solidă pe baza compusului chimic Cu31Sn8 (fază bertholidă). faza α se caracterizează printr-o bună plasticitate. la care se descompune eutectoid: β ⇒ α + γ. structură cristalină de tip CFC.13. putând fi deformată plastic uşor. • ε este compusul intermetalic Cu3Sn. la care se descompune eutectoid: γ ⇒ α + δ. de caracteristicile mecanice asigurate (redate sintetic.5. faza ε nu apare în structura semifabricatelor şi pieselor din bronzuri industriale livrate în stările M sau O. În funcţie de structura pe care o prezintă (la ta) în starea M. • γ este (ca şi β) o soluţie solidă pe baza compusului chimic Cu5Sn (fază bertholidă). în funcţie de concentraţia masică a staniului. bronzurile cu beriliu şi bronzurile cu plumb.5. • α este soluţia solidă de substituţie având ca solvent cuprul şi ca solut sataniul (α ≡ Cu(Sn)). deoarece prezintă. Bronzurile cu staniu folosite în tehnică au %Cum ≤ 20 % şi prezintă. cu structură cristalină complexă. se descompune eutectoid: δ ⇒ α + ε. Bronzurile Aliajele pe bază de cupru al căror component de aliere principal este un alt element decât zincul sau nichelul sunt denumite bronzuri. structurile indicate de diagramele de echilibru (stabil sau metastabil) redate în figura 9. atât la cald. cu structură cristalină de tip CVC. punctele caracteristice ale acestor diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9. la care.

aşa cum se poate vedea pe migrografia prezentată în figura 9. constituenţii α (preeutectoid) 155 . b.13. B.0 520 J 27.5 9..Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase masică a staniului.20 % şi se folosesc ca bronzuri de turnare.0 586 F 24. alcătuită din cristale dendritice de soluţie solidă α neomogenă.14) şi de procedeul tehnologic recomandat pentru realizarea semifabricatelor şi pieselor. 9. aşa cum se observă pe micrografia din figura 9. Bronzurile monofazice α (cu structura la ta alcătuită numai din cristale de soluţie solidă α) au %Snm ≤ 8 . în diagramele din fig. structurile la ta ale semifabricatelor şi pieselor realizate din astfel de bronzuri conţin (aşa cum se poate observa în fig. starea metastabilă obţinută prin recoacere (starea O). cât şi prin deformare plastică la rece). 9.0 800 D 22. în starea M.0 586 H H’ 16.%Snm Ordonata. 9. structura de turnare a acestor bronzuri.0 520 K 11.15.16.. starea metastabilă obţinută prin turnare (strarea F) Tabelul 9.0 8.. 9 % şi sunt bronzuri deformabile (care se pot prelucra atât prin deformare plastică la cald.. Coordonatele punctelor caracteristice ale diagramelor de echilibru Cu − Sn Punctul Abscisa. se poate transforma prin recoacere (precedată sau nu de o operaţie de prelucrare prin deformare plastică) într-o structură cu cristale poliedrice de soluţie solidă α omogenă.0 8. Diagramele de echilibru ale sistemului de aliaje Cu – Sn pentru diferite stări: a.5 800 C C’ 13. Bronzurile hipoeutectoide (bronzurile bifazice) au %Snm = 10. starea de echilibru stabil.17) fazele α şi δ şi.0 350 Q 0.0 586 G 26.9. respectiv. bronzurile cu staniu se pot clasifica astfel: Fig. oC A 0 1083 B 25. c.0 800 E E’ 16.2 ta A.

14.6 % determină formarea în structură a unor mici cantităţi de compus Cu3P.15.3 %. Structura la ta a bronzurilor monofazice α turnate Fig. care produc următoarele efecte asupra structurii şi proprietăţilor acestor aliaje: • fosforul.0. ce influenţează pozitiv caracteristicile de antifricţiune şi rezistenţa la uzare a bronzurilor. duritatea şi fragilitatea acestor structuri crescând pe măsură ce se măreşte conţinutul lor procentual de eutectoid (α + δ). 9..16. Fig. introdus în concentraţii %Pm < 0. • plumbul. îmbunătăţeşte prelucrabilitatea prin aşchiere a bronzurilor (deoarece particulele de Pb.3. iar în concentraţii %Pm = 0.. Structura la ta a bronzurilor hipoeutectoide turnate Bronzurile cu staniu se pot alia suplimentar la elaborare şi cu alte elemente. asigură o bună dezoxidare (împiedică apariţia incluziunilor dure şi fragile de SnO2) şi măreşte fluiditatea bronzurilor topite (conferă bune proprietăţi de turnare). 9.17. Structura la ta a bronzurilor monofazice α recoapte Fig. Variaţia caracteristicilor mecanice ale bronzurilor cu staniu în funcţie de %Snm Fig.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR şi amestecul eutectoid (α + δ). separate intercristalin în structură. introdus în concentraţii %Pbm ≤ 2 %. 9. 9. favorizează sfărâmarea aşchiilor) şi rezistenţa lor la 156 .

aşa cum se poate observa pe diagrama de echilibru.10 %. stabilă sub temperatura t = 785 oC. care înrăutăţesc comportarea la deformare plastică (măresc înclinaţia spre fisurare) a 157 .10. • zincul.2.5.3. care poate fi deformată plastic uşor.3 %) şi/sau ca fază separată la transformarea eutectică (la t ≅ 1035 oC) L ⇒ α + β şi este stabilă numai până la temperatura t = 565 oC.. Fazele care apar pe diagrama de echilibru din figura 9.18. cu structură cristalină cubică şi γ2. corespunzătoare compusului Cu32Al19. influenţează pozitiv proprietăţile de turnare ale bronzurilor (măreşte fluiditatea.. cu structură cristalină de tip CVC. 9. aceste aliaje au proprietăţi de turnare foarte bune (fluiditate ridicată. iar în concentraţii mai mari (%Pbm = 4. • α este soluţia solidă de substituţie α ≡ Cu(Al). Mărcile de bronzuri cu staniu comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate. micşorează intervalul temperaturilor de solidificare. corespunzătoare compusului Cu9Al4. ca fază separată preeutectoid (la cristalizarea primară a bronzurilor cu %Alm > 8. atât la cald. separate intercristalin în structura bronzurilor. Bronzurile cu aluminiu prezintă însă. iar GCuSn14. cu structură cubică complexă.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase coroziune. evită apariţia incluziunilor de gaze în lingourile şi piesele turnate) şi nu produce modificări structurale (deoarece se dizolvă integral în soluţia solidă α).18. duritate ridicată şi fragilitate accentuată. stabilă deasupra temperaturii t = 785 oC.. au un substanţial efect lubrifiant). cu structură cristalină de tip CFC. Bronzurile cu aluminiu folosite în tehnică au %Alm ≤ 15 % şi prezintă. CuSn6.. la solidificarea după turnare. • γ este (ca şi β) o fază bertholidă. faza β poate să apară în structura bronzurilor cu aluminiu. ca urmare. CuSn8 şi CuSn4Pb4Zn4 sunt mărci de bronzuri monofazice α (bronzuri deformabile). la care se descompune eutectoid: β ⇒ α + γ2. structurile indicate de diagrama de echilibru redată în figura 9. bronzurile cu aluminiu (spre deosebire de bronzurile clasice) au un interval de solidificare restrâns (10. punctele caracteristice ale acestei diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9.15 oC).12 %) le asigură proprietăţi bune de antifricţiune (deoarece particulele de plumb.. aptitudine de a realiza piese turnate compacte. în concentraţii %Znm = 5. în funcţie de concentraţia aluminiului în aceste aliaje. de exemplu.18 au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Al. cât şi la rece. cu retasura de contracţie concentrată). Aşa cum se poate observa examinând diagrama de echilibru din figura 9. γ prezintă două modificaţii (forme alotropice): γ1. în funcţie de concentraţia masică a aluminiului. • β este o fază bertholidă pe baza compusului chimic Cu3Al. tendinţa de a forma cristale dendritice lungi (columnare).. GCuSn12Ni2 şi GCuSn10Zn2 sunt mărci de bronzuri bifazice (bronzuri de turnare).

de caracteristicile mecanice asigurate (redate sintetic.19) şi de procedeul tehnologic recomandat pentru realizarea semifabricatelor şi pieselor. în diagramele din fig. Bronzurile bifazice cu %Alm = 9. dacă la elaborare se face modificarea lor cu V.10. Bronzurile monofazice α (cu structura la ta alcătuită numai din cristale de soluţie solidă α) au %Alm < 9 % şi sunt bronzuri deformabile. Ti.5. %Snm Ordonata. acest dezavantaj poate fi eliminat. B..4 1035 G 9.4 ta În funcţie de structura pe care o prezintă (la ta) în stările M sau O. dacă se aplică un TT de 158 . 9. Coordonatele punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Cu − Al Punctul Abscisa. dacă temperatura la care se face deformarea este situată în domeniul în care aceste aliaje prezintă structură monofazică β (structură care se poate menţine şi la ta.6 785 Q 9. 9. Bronzurile hipoeutectoide (bronzurile bifazice) au %Alm ≥ 9 % şi se folosesc în mod obişnuit ca bronzuri de turnare. 9.5 % se pot prelucra şi prin deformare plastică la cald. respectiv. 18.3 1035 C 11.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR pieslor şi semifabricatelor turnate. duritatea şi fragilitatea acestei structuri crescând pe măsură ce se măreşte conţinutul procentual de eutectoid (α + γ2).. bronzurile cu aluminiu se pot clasifica astfel: A. constituenţii α (preeutectoid) şi amestecul eutectoid (α + γ2). 19 Variaţia caracteristicilor mecanice ale bronzurilor cu aluminiu în funcţie de %Alm Tabelul 9. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu − Al Fig.0 1035 K 9.0 565 P 13. Fig. oC A 0 1083 B 8.2 1048 F 7.4 565 M 12.10. în funcţie de concentraţia masică a aluminiului. structura la ta a semifabricatelor şi pieselor realizate din astfel de bronzuri conţine fazele α şi γ2 şi. B şi li se aplică o bună dezoxidare (pentru evitarea apariţiei în structură a incluziunilor fragile de Al2O3).

2 = 140. finisează granulaţia. Bronzurile cu aluminiu au.3. are efecte similare cu ale fierului. în comparaţie cu bronzurile clasice. măreşte rezistenţa mecanică şi duritatea. iar G CuAl10Fe3. • manganul. cât şi ca bronzuri de turnare şi au caracteristici mecanice ridicate (Rm = 200. amplificând efectele acestui element de aliere.8 % la bronzurile ecruisate prin deformare plastică la rece). acestea se pot utiliza atât ca bronzuri deformabile... îmbunătăţeşte comportarea bronzurilor la temperaturi ridicate. densitate mai mică.. corespunzător obţinerii stărilor TA sau TB). de exemplu.. în concentraţii masice %Nim ≤ 5 %.... Pentru îmbunăţăţirea unor caracteristici de utilizare.300 N/mm2. 9.. rezistenţă mare la coroziune şi o bună prelucrabilitate prin aşchiere. în plus. Rp0. cum ar fi: • fierul. 159 .2 = 450. produse rezistente la acţiunea apei de mare.. CuAl10Fe3 şi CuAl9Mn2 sunt mărci de bronzuri monofazice α (bronzuri deformabile). soluţiile unor acizi organici). 850 oC) şi sunt indicate pentru realizarea unor piese pentru construcţia de maşini sau pentru industria chimică (elemente elastice.25 % la bronzurile deformate plastic la cald sau de turnare şi Rm = 750.900 N/mm2... caracteristici de antifricţiune şi rezistenţa la uzare mai scăzute şi caracteristici mecanice asemănătoare..3 % şi %Mnm = 1. are efecte asemănătoare fierului şi manganului şi.. piese cu proprietăţi bune antifricţiune. în concentraţii masice %Mnm ≤ 2 %. care să determine sporirea anumitor proprietăţi de utilizare ale acestora).. dar micşorează fluiditatea acestora (înrăutăţeşte proprietăţile de turnare).200 N/mm2 şi A = 15.. în concentraţii %Fem = 3. petrolului şi produselor petroliere). de obicei fiind preferată folosirea bronzurilor ternare sau complexe (bronzuri cu siliciu aliate suplimentar şi cu alte elemente..500 N/mm2 şi A = 3. bronzurile cu aluminiu se pot alia suplimentar şi cu alte elemente.5 %.. G CuAl10Mn şi G CuAl9Fe5Ni5 sunt mărci de bronzuri bifazice (bronzuri de turnare). apelor reziduale. de exemplu: • bronzurile cu siliciu şi mangan (cu %Sim = 2.5. prezentând şi avantajul de a fi mai ieftine decât celelalte tipuri de bronzuri.2 %) au proprietăţi bune de turnare.. rezistenţă la coroziune mult mai bună (în medii ca: apa de mare şi soluţiile saline.. îmbunătăţeşte caracteristicile de antifricţiune ale bronzurilor şi măreşte refractaritatea acestora (rezistenţa la oxidare/coroziune la temperaturi înalte). Bronzurile cu siliciu folosite în tehnică au %Sim ≤ 3 % şi prezintă (în mod obişnuit) în stare solidă o structură monofazică α ≡ Cu(Si). soluţiile de acid carbonic. • nichelul.3. Mărcile de bronzuri cu aluminiu comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate. Rp0.. Bronzurile binare cu siliciu se utilizează mai rar în aplicaţiile tehnice.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase călire. se pot prelucra prin deformare plastică la cald (la t = 800 .

900 oC) şi la rece şi prezintă bune proprietăţi antifricţiune şi rezistenţă la uzare (mai ales. 9.. dacă solicitările mecanice sunt intense. prin aplicarea unui TT alcătuit din călire de punere în soluţie (de la ti = 900... Fazele care apar pe diagrama de echilibru Cu – Be au următoarele semnificaţii: 160 .500 oC).2 % şi %Nim = 1.3.4.5. Mărcile de bronzuri cu siliciu comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate. care prezintă o mare variaţie cu temperatura a solubilităţii în faza α.. structurile indicate de diagrama de echilibru redată în figura 9..4 %) se caracterizează printr-o bună prelucrabilitate prin aşchiere şi bune proprietăţi antifricţiune.950 oC).3 %) se prelucrează bine prin deformare plastică la cald (la t = 850 . datorită particulelor intercristaline de plumb pe care le prezintă în structură.. Bronzurile cu beriliu folosite în tehnică au %Bem ≤ 2. în funcţie de concentraţia masică a beriliului.5.11.20. punctele caracteristice ale acestei diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9. CuSi3 şi G CuSi4.. în structura de echilibru la ta a acestor bronzuri apare faza Ni2Si.. permiţând obţinerea la aceste aliaje a unor efecte de durificare substanţiale... • bronzurile cu siliciu şi plumb (%Sim = 2.. urmată de îmbătrânire artificială (la ti = 450.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • bronzurile cu siliciu şi nichel (cu %Sim = 1. ungerea este insuficientă şi temperaturile de lucru sunt ridicate).3 % şi %Nim = 1... cele mai utilizate mărci de bronzuri cu siliciu sunt: CuSi1..5 % şi prezintă.

. caracteristicile mecanice la tracţiune ale bronzurilor cu beriliu ating nivelurile Rm = 1100 ... CuBe1.. o structură alcătuită din fazele α şi γ şi.9 şi CuBe0. abur etc.0.. semifabricatele şi piesele confecţionate din aceste aliaje se pot trata termic prin călire de punere în soluţie (de la ti = 800 . respectiv... iar duritatea este 90 ..). aceste materiale se folosesc la realizarea elementelor elastice (arcuri. • γ este o fază bertholidă pe baza compusului CuBe.6Mn. • α este soluţia solidă de substituţie α ≡ Cu(Be)... Rp0. Bronzurile cu beriliu utilizate în mod obişnuit au %Bem = 1. Principalele mărci de bronzuri cu beriliu comerciale sunt: CuBe1..5 %).2.2 = 1000 . Datorită variaţiei mari cu temperatura a solubilităţii beriliului în cupru. Pentru micşorarea concentraţiei beriliului (care este un element de aliere scump) în bronzurile industriale şi creşterea efectelor de durificare ale îmbătrânirii se practică alierea suplimentară a acestora cu mangan (%Mnm = 0. • β este o fază bertholidă. Rp0.5. sculelor antiscântei (care nu produc scântei prin lovire) şi pieselor care trebuie să prezinte bune proprietăţi antifricţiune sau care sunt puternic solicitate mecanic în medii de lucru active (apă de mare. În stările de livrare TF sau TH (care se obţin aplicând operaţiile tehnologice precizate mai înainte). 5 %. 110 HB). 1050 N/mm2 şi A = 2 .. urmată de îmbătrânire artificială (la ti = 300 ..2 = 300 .0 % şi prezintă la ta.. în aceste stări structurale caracteristicile mecanice nu sunt foarte ridicate (caracteristicile la tracţiune sunt: Rm = 450 .5 %).. 820 oC).. 1500 N/mm2.. care poate fi deformată plastic uşor.. 500 N/mm2.. dacă (după călire) se face ecruisarea controlată a acestor bronzuri prin deformare plastică la rece...7. cu structură cristalină de tip CFC. 40 %..).. iar pentru îmbunătăţirea tenacităţii acestor bronzuri se foloseşte alierea suplimentară cu Ni (%Nim = 0.. lamele elastice etc. cu structură cristalină de tip CVC. în stările M sau O... faza β poate să apară în structura bronzurilor industriale ca urmare a desfăşurării transformării peritectice (la t = 865 oC) L + α ⇒ β sau ca urmare a diminuării solubilităţii beriliului în cupru o dată cu scăderea temperaturii.2. 350 N/mm2 şi A = 30 . care rezultă prin transformarea eutectoidă (la t = 620 oC) β ⇒ α + γ. iar duritatea lor este 350 .5. 350 oC). 400 HB. a cărui contribuţie la durificarea structurii produselor din astfel de materiale este datorată formării compusului MnBe2.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Be. cu structură cristalină de tip CVC. din constituenţii α şi amestecul eutectoid (α + γ). 161 . pentru obţinerea unei structuri monofazice α (cu cristale de α suprasaturate cu beriliu).2. aşa cum se poate observa pe diagrama de echilibru. efectele de durificare ale acestui TT se pot mări substanţial.

3 %).5 %) şi răcirea forţată la solidificare a acestor bronzuri. 9.2 %).. deoarece bronzurile cu plumb au rezistenţă mecanică scăzută (rezistenţa la rupere este Rm = 50. energetică neconvenţională (solară. stibiu (%Sbm = 1.. plasticitatea bună şi conductibilitatea termică şi electrică ridicată. Deoarece cuprul şi plumbul sunt insolubile în stare solidă.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. electrotehnică şi telecomunicaţii.. chimie şi petrochimie. Principalele proprietăţi fizico – chimice şi mecanice şi clasele de puritate tehnică ale aluminiului sunt descrise complet de caracteristicile redate în tabelele 1.3. 9. Pentru a anihila această tendinţă şi a asigura o distribuţie uniformă a formaţiunilor intercristaline de plumb (cu rol lubrifiant) în matricea de cupru a structurii se practică alierea lor suplimentară cu nichel (%Nim = 1. G CuPb15Sn8 şi G CuPb7Sn7Zn3.6.3. forajul sondelor de petrol.10 %). aluminiul este utilizat în prezent pentru realizarea de semifabricate şi produse pentru multe ramuri economice importante: aeronautică.. 9.. se practică turnarea cuzineţilor pe suporţi din oţel şi/sau se face alierea suplimentară a bronzurilor cu elemente care măresc duritatea matricei lor structurale: staniu (%Snm = 5. G CuPb20Sn5. construcţii civile şi industriale.2. Bronzurile cu plumb se folosesc în tehnică (datorită proprietăţilor antifricţiune pe care le prezintă) ca materiale pentru confecţionarea cuzineţilor (piese inelare. Mărcile de bronzuri cu plumb comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate. bronzurile cu plumb manifestă o mare tendinţă de segregare (separare) a componentelor în structură. sunt: densitatea scăzută. structura la ta a bronzurilor cu plumb este alcătuită din cristale de cupru şi separări intergranulare de plumb..2. eoliană).0. realizate dintr-o bucată sau din două semiinele.. caracteristicile care trebuie remarcate.3 %) sau zinc (%Znm = 1.50 HB)..1. iar duritatea 30.2 şi 9.150 N/mm2..5..5. fosfor (%Pm < 0. Datorită insolubilităţii în stare solidă a cuprului şi plumbului şi diferenţelor mari între temperaturile lor de solidificare – topire şi între densităţile acestora. fabricarea ambalajelor. deoarece au determinat opţiunile pentru utilizarea acestui metal în cele mai multe aplicaţii.. pe care se sprijină arborii maşinilor şi utilajelor) lagărelor de alunecare (organe de maşini alcătuite din cuzineţi şi elementele de poziţionare şi susţinere a acestora). cele mai utilizate mărci sunt: G CuPb25. Principalele impurităţi ale aluminiului tehnic se pot clasifica în următoarele categorii: 162 .. Aluminiul şi aliajele pe bază de aluminiu Sub formă de metal pur sau sub formă de component de bază al unor aliaje. Cuzineţii din bronzuri cu plumb se realizează prin turnare.

Aluminiul are o bună rezistenţă la coroziune în multe medii de lucru: atmosfere poluate. Rezistenţa la coroziune a produselor din aluminiu se datorează acoperirii lor (pe cale naturală sau prin aplicarea unor procedee tehnologice de tratare chimică sau electrochimică) cu o peliculă de Al2O3. Ta. Cu. Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Al şi Cu. compactă şi foarte rezistentă la coroziune. Zn. vapori de apă. Cr. creşterea refractarităţii (Ni. Structura acestor aliaje se poate analiza apelând la diagrama de echilibru fazic Al − Cu.) sau unele medii active (soluţiile de acid azotic. • impurităţi care formează cu aluminiul compuşi chimici (Fe. care împiedică atacarea produselor de către mediilor active de lucru. Zr). soluţiile de acid fosforic. Mo). Mo). chimie şi petrochimie etc. sunt de obicei acceptabile. creşterea rezistenţei mecanice şi scăderea plasticităţii (Si. Prezenţa impurităţilor (Fe. Mn. AlAs.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • impurităţi solubile în aluminiul solid (Si. AlSb) pe care îi formează aluminiul cu aceste impurităţi are ca efect principal diminuarea plasticităţii şi tenacităţii semifabricatelor sau produselor din aluminiu. efectele prezenţei acestor impurităţi în concentraţii masice mici. Ni. care fiind greu fuzibile se comportă ca modificatori şi determină obţinerea unor structuri primare cu granulaţie fină). • impurităţi insolubile în aluminiul solid (Sn. etc. Mn. Ti. Sb). Mg. Zn). Mg. aceste impurităţi uşor fuzibile se separă la limitele cristalelor de aluminiu şi influenţează negativ prelucrabilitatea prin deformare plastică la cald (generează fenomene de fragilitate sau fisurare la cald). Mg. Bi). Mn) sau îmbunătăţirea acestora (Si şi. îmbunătăţirea prelucrabilităţii prin aşchiere (Cu.1. prezenţa compuşilor (Al3Fe. aderentă. amoniacul) pot determina declanşarea unor procese de corodare intensă a produselor din aluminiu. constând în diminuarea proprietăţilor de turnare (Cu. 9. Si. Aliajele Al − Cu Aliajele aluminiului având ca element de aliere principal cuprul au o largă utilizare în tehnică (construcţia de maşini.21. prezentată în figura 9. Pb. As. Ni) sau diminuarea acesteia (Cu). Mg. Aluminiul are o bună capacitate de a forma aliaje. Mn. medii apoase care conţin dioxid de carbon. Zn. mărirea rezistenţei la coroziune (Si. Zn. petrol.. soluţii de acid sulfuric etc. mai ales. 163 . Ta. aeronautică. Zn. Cr. Cr. ape reziduale. Cu. Al12Fe3Si.6. Ti. principalele aliaje pe bază de aluminiu folosite în tehnică fiind prezentate în continuare. reducerea conductibilităţii electrice (Mn) etc.).

aliajele Al − Cu se pot clasifica în două categorii: a) aliaje deformabile şi durificabile structural prin TT. cu formula chimică Al2Cu şi concentraţia masică de cupru %Cum = 54. în care sunt distribuite uniform particule de fază secundară θ. subcap. care prezintă o structură cristalină de tip tetragonal.22. Structura de echilibru la ta a aliajelor Al − Cu cu %Cum = 4 % 9.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • α este soluţia solidă de substituţie având ca solvent aluminiul şi ca solut cuprul ( α ≡ Al(Cu)).21 corepunde cele prezentate în figura 9. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Cu Fig. fiind susceptibile de a fi durificate prin călire şi îmbătrânire naturală sau artificială (v.6.1. structură cristalină de tip CFC.1.1%.22.5 % (situată în intervalul delimitat de abscisele punctelor C şi B ale diagramei de echilibru din figura 9. 9. din categoria fazelor Laves. Pornind de la această observaţie.1. ca şi solventul sau.. Procesul tehnologic prin care se realizează prelucrarea prin deformare plastică şi durificarea structurală a unui semifabricat confecţionat dintr-un astfel de aliaj are următoarele etape: 164 . Aliajele industriale Al – Cu deformabile şi durificabile structural prin TT se caracterizează printr-o concentraţie masică de cupru %Cum = 2. soluţia solidă α se caracterizează printr-o bună plasticitate. 9.3).. aşa cum se poate observa în figura 9. • θ este un compus intermetalic de tip geometric. Fig. atât la cald cât şi la rece.21. putând fi deformată plastic uşor. 9. aliajele Al − Cu se pot supune TT de călire de punere în soluţie. deoarece prezintă. Deoarece configuraţia diagramei de echilibru din figura 9. b) aliaje pentru turnare.21) şi au structura de echilibru la ta alcătuită dintr-o matrice de soluţie solidă α.

3 % şi = 18. Cele mai folosite sunt aliajele Al – Cu – Mg cu adaosuri de Mn. deoarece acesta fixează o parte din cupru sub forma compusului Al7FeCu2 (fază insolubilă în matricea α) şi diminuează astfel cantitatea de cupru disponibilă pentru formarea la îmbătrânire a precipitatelor ce asigură durificarea structurală a aliajelor.. de raportul concentraţiilor acestora şi de prezenţa impurităţilor (Fe. dacă %Mgm ≥ 1 %. alcătuită din cristale de soluţie solidă α suprasaturată în cupru. cunoscute sub denumirea de duraluminiu... Si): * rezistenţa mecanică.5 %... îmbunătăţirea rezistenţei la coroziune etc.5.1. 165 .0. %Mgm = 0. plasticitatea şi capacitatea de durificare prin TT sunt influenţate substanţial de concentraţiile cuprului şi magneziului şi de raportul acestora..Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • călirea de punere în soluţie.4.3. scap. constând din menţinerea produsului prelucrat prin deformare plastică la o temperatură tii ∈ [ta..2. cea mai mare rezistenţă mecanică se poate obţine la aliajele cu %Cum = 4. ts).. %Mgm = 0.0.5 %. sporirea capacităţii de durificare prin călire şi îmbătrânire..5 %.2.. θ’ sau θ) capabile să producă durificarea la nivelul dorit a structurii (v.5 %. anihilarea influenţelor negative ale unor impurităţi greu de eliminat la elaborare.. Proprietăţile acestor aliaje sunt influenţate de ponderea elementelor de aliere. 9... %Mnm = 0. pentru obţinerea la ta a unei structuri monofazice. %Mgm = 1.19 . * prelucrabilitatea prin deformare plastică şi rezistenţa la coroziune se înrăutăţesc când concentraţiile impurităţilor (Fe şi Si) cresc.2.. • prelucrarea prin deformare plastică a semifabricatului cu structură monofazică α. aceste influenţe negative fiind diminuate dacă raportul % Fe m % Si m este menţinut la o valoare subunitară..4 %.6 %).7 . ts0).0. efectul negativ al fierului este eliminat.3). * capacitatea de durificare prin TT este diminuată la creşterea concentraţiei fierului..2. în vederea separării din soluţia solidă α suprasaturată a precipitatelor (zone GP. • îmbătrânirea (naturală sau artificială). Aliajele industriale aparţinând acestei categorii au compoziţie complexă.2. constând din răcirea în apă a semifabricatului încălzit la o temperatură tic situată în intervalul (tso.. compoziţia chimică a acestor aliaje se caracterizează prin: %Cum = 2. θ”. alierea aluminiului cu mai multe elemente fiind determinată de necesităţi privind îmbunătăţirea prelucrabilităţii prin deformare plastică. iar impurităţile permanent prezente sunt Fe şi Si (concentraţiile masice maxime uzual acceptate pentru fiecare din aceste elemente fiind de 0. în timp ce plasticitatea cea %Cu m % Mg m mai mare (dar rezistenţa mecanică cea mai scăzută) o au aliajele cu %Cum = 4....2 % şi % Cu m % Mg m = 1.

ca şi aliajele deformabile.. apoi precipitate metastabile semicoerente cu matricea α (θ’.. instalaţii de forare a sondelor. eutectic (α+θ) şi separări de fază secundară θ. Mărcile de aliaje uşoare de tip duraluminiu. (Mn.0. pentru acelaşi aliaj.).5 %. pentru un aliaj %Cum = 3. La încălzirea în vederea călirii compuşii intermetalici pe bază de Al. %Sim = ≤ 0. Mg2Al3 (faza β).5 % (corespunzător mărcii 2024 − T8 sau AlCu4Mg1.. S. tratamentele de durificare structurală aplicate aliajelor de tip duraluminiu nu conduc la stări structurale de echilibru stabil.23. Al2CuMg (faza S). AlCu4Mg1. care redau. S.7 %. Ni. efectuate după diferite durate de menţinere a aliajului la temperatura de încercare. variaţiile caracteristicilor mecanice la tracţiune determinate la ta după menţinerea aliajului. Mg (θ.) din care se realizează piese şi echipamente pentru aeronave. Structura de echilibru la ta este alcătuită din soluţie solidă α şi formaţiuni de fază secundară θ.1.6.5Mn − T8). variaţiile caracteristicilor mecanice la tracţiune determinate prin încercări la temperaturi t ∈ [ta.. Cu. autovehicule. β’ etc. Acest fenomen este sugestiv ilustrat de diagramele prezentate în figura 9. În procesul de îmbătrânire se formează mai întâi zone GP (de forma unor bastonaşe sau sfere). %Mgm = 1.Fe)Al6 şi Al7Cu2Fe.2. cu Mg. instalaţii petrochimice.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Structura de echilibru la ta a aliajelor de tip duraluminiu este alcătuită din matricea α şi diverşi compuşi chimici (cu prezenţa şi ponderea dependente de compoziţia aliajului): Al2Cu (faza θ).24 care redau.3.10 %. 9. Produsele realizate prin turnare din astfel de aliaje se pot sau nu supune 166 . platbande. menţinerile ulterioare ale acestor aliaje la temperaturi t > ta pot produce modificări structurale cu efecte substanţiale asupra caracteristicilor mecanice.8. 400 oC].). β etc.. 400 oC] şi de diagramele prezentate în figura 9. în timp ce compuşii conţinând Fe şi Mn rămân nedizolvaţi şi se menţin în structura aliajelor călite (cu efecte negative asupra plasticităţii acestei structuri). Al6CuMg4. S’. Mg2Si.) se dizolvă în matricea α.2. Si. etc.4. β etc...9 %. Aliajele din această categorie se pot alia suplimentar.9 %. la temperaturi t ∈ [ta. Aliajele industriale Al – Cu pentru turnare se caracterizează printr-o concentraţie masică de cupru %Cum = 3. în cazul aliajelor %Cu > 5. Mn.7 % sau din soluţie solidă α. corespund simbolurilor: AlCu4MgMn.. 9. Durificarea prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire a aliajelor de tip duraluminiu se realizează prin mecanismele prezentate în cazul aliajelor Al – Cu. folosite la confecţionarea semifabricatelor (table.8 %.. Deoarece. %Fem ≤ 0.1.5Mn şi AlCu4MgMnSi.3. %Mnm = 0. în cazul aliajelor cu %Cum ≤ 5. Bi. diferite durate. aşa cum s-a arătat în scap. profile extrudate etc. iar în cazul unei îmbătrâniri avansate – precipitate stabile necoerente cu matricea α (θ. ţevi.

diferite durate. prin atingerea stărilor T4 sau T6. la temperaturi t ∈ [ta.9. durificarea structurală a aliajelor pentru turnare se obţine de obicei prin atingerea stărilor T1 sau T5 (răcirea rapidă după turnare. Durificarea structurală prin TT poate fi substanţială la aliajele cu %Cum ≤ 5. Fig. la care durificarea structurală se asigura în mod obişnuit prin atingerea stărilor T3.7 %. T6 sau T8. urmată de îmbătrânire naturală sau artificială) şi.9. determinate prin încercări la temperaturi t ∈ [ta. G AlCu4Ni2Mg.23. 167 . Spre deosebire de aliajele deformabile. la care nu apare în structura de echilibru eutecticul (α+θ) şi este puţin importantă la aliajele cu %Cum > 5. mai rar. Caracteristicile mecanice la tracţiune ale unui aliaj 2024 – T8. GAlCu10Mg. Caracteristicile mecanice la tracţiune ale unui aliaj 2024 – T8. G AlCu8. pentru obţinerea unei structuri cu soluţie solidă α suprasaturată în elemente de aliere. GAlCu4Si1. efectuate după diferite durate de menţinere a aliajului la temperatura de încercare. determinate la ta după menţinerea aliajului. la solidificarea cărora se produce transformarea eutectică L ⇒ α + θ şi principalul efect durificator îl aduce prezenţa în structură a eutecticului (α+θ).Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase durificării structurale printr-un TT alcătuit din călire de punere în soluţie şi îmbătrânire naturală sau artificială. Mărcile de aliaje industriale de acest tip (folosite pentru confecţionarea de semifabricate turnate cu destinaţii similare celor prezentate în cazul aliajelor deformabile) sunt: G AlCu10. 400 oC] Fig. 400 oC]. G AlCu4MgTi. G AlCu4Si4MnSi. G AlCu6Si5Mg. T4.24.7 %.

2.2. efectele de durificare structurală prin TT sunt importante. 9.. redată în figura 9. care contribuie la creşterea efectelor de durificare structurală prin TT.5 %). a) aliaje deformabile.3 % . care în stare recoaptă au Rm = 300.25 şi are aceeaşi configuraţie ca şi diagrama sistemului de aliaje Al − Cu.520 N/mm2. cu formula chimică Al3Mg2 şi cu concentraţia masică de Mg variabilă în intervalul [35. care se pot durifica numai datorită ecruisării produse de prelucrarea lor prin deformare plastică la rece.15 %.21..8 % (sub limita solubilităţii magneziului în aluminiu la ta). de exemplu. AlMg5Ti şi AlMg5SiV.5.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. b) aliaje pentru turnare.0.2 %) şi V (%Vm ≤ 0..1.. Si (%Sim = 1.. la finisarea granulaţiei şi la sporirea caracteristicilor mecanice şi rezistenţei la coroziune. AlMg1Mn1. cu structură cristalină de tip CFC şi cu bună plasticitate... 37. AlMg3.2. Ti (%Tim ≤ 0. AlMg1SiCr.2 %).10 %. care se pot durifica structural prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire (la fel ca şi aliajele Al − Cu sau de tip duraluminiu). • aliaje bifazice α + β.. determinând. cu %Mgm = 0.10 %. Aliajele Al − Mg Aliajele aluminiului având ca element de aliere principal magneziul se utilizează în tehnică (la fel ca şi aliajele Al − Cu şi Al – Cu − Mg) în aplicaţiile care impun materiale uşoare (cu densitate scăzută)... T6 sau T8. Aliajele Al − Mg se pot clasifica în două categorii. Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Al şi Mg. aplicându-se succesiunea de operaţii corespunzătoare atingerii stărilor T3.0 %). AlMg2..250 N/mm2 şi A = 14.5.2 %). • β este o fază bertholidă.. la aliajele cu %Mgm = 8... • α ≡ Al(Mg) este o soluţie solidă de substituţie.12 % (sub limita solubilităţii magneziului în aluminiu la t = 450 oC). Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Mg este prezentată în figura 9... cu %Mgm = 4..1. Aliajele din această categorie (cunoscute în tehnică sub denumirea de magnaliu sau alumag) se aliază suplimentar cu Mn (%Mnm = 0. Aliajele industriale Al – Mg deformabile sunt de două tipuri: • aliajele monofazice α.7 %].6. AlMg7. AlMg5. cu menţinerea alungirii procentuale după rupere la niveluri A ≥ 8.5.... Cele mai folosite aliaje din această categorie corespund mărcilor: AlMg1.1. AlMg9MnSi. 168 . T4. care se poate prelucra prin deformare plastică la rece sau la cald. creşterea rezistenţei mecanice la Rm = 500.6. Cr (%Crm = 0.

6...2. Pentru a preveni apariţia acestui fenomen nedorit. Aliajele industriale Al – Mg pentru turnare au %Mgm = 2. Structura de echilibru a semifabricatelor turnate din astfel de aliaje (obţinută după aplicarea unei recoaceri de omogenizare la ti = 450. G AlMg10 şi G AlMg9MnSiTi... Deoarece faza β (compusul Al 3 Mg2 ) are rezistenţă scăzută la acţiunea mediilor active de lucru. revenirea produselor călite la ti = 80.100 oC. 9. Cele mai utilizate aliaje din această categorie corespund mărcilor: G AlMg3.530 oC (pentru dizolvarea fazei β în matricea α) urmată de o răcire (călire) în apă (pentru menţinerea la ta a structurii monofazice α)..500 oC.12 %. produsele turnate cu această structură suferă în exploatare un proces de coroziune intercristalină (atacarea preferenţială a reţelei intercristaline de Al3 Mg2 ).2. produsele turnate din astfel de aliaje se supun unui TT.... cu τm = 30.60 ore) este alcătuită din cristale de soluţie solidă α şi o reţea celulară intercristalină de fază β..50 ore. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Mg Fig.25. cu menţineri τm = 48. 169 .Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Fig.26.. 9. care constă din încălzirea şi menţinerea lor îndelungată la t i = 500.. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Si 9. G AlMg5.. determină precipitarea parţială a fazei β (care are efecte de durificare a structurii) sub forma unor şiruri intercristaline alcătuite din particule globulare (care nu mai formează o reţea continuă şi nu mai determină producerea fenomenului de coroziune intercristalină).

sunt 170 .ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. armături şi piese industriale rezistente la uzură şi coroziune la temperaturi ridicate în prezenţa gazelor oxidante.750 N/mm2 şi A ≥ 8 %). 9.2 %) şi alte elemente (Mn. introduse fiecare în concentraţii masice care nu depăşesc 0.6. • β este soluţia solidă având ca solvent siliciul şi ca solut aluminiul (β ≡ Si(Al)).6. având ca element principal de aliere zincul (%Znm = 5. Aliajele Al − Zn Aliajele aluminiului. Aliajele folosite cu precădere în tehnică..4. • α este soluţia solidă având ca solvent aluminiul şi ca solut siliciul (α ≡ Al(Si)).5 %. Zr.. prezentată în figura 9. α are structură cristalină de tip CFC şi prezintă o bună palsticitate. conţinând în plus compuşii intermetalici: MgZn2.. Structura acestor aliaje se poate analiza apelând la diagrama de echilibru fazic Al . cartere şi pistoane pentru motoare cu ardere internă şi compresoare de aer.3 %). în procesul de îmbătrânire artificială al aliajelor călite se formează în stadiile iniţiale zone GP. Cu (%Cum = 1. iar în stadiile avansate – precipitate metastabile semicoerente cu matricea α (de tip M’.). fluiditate ridicată etc.5.) şi apoi precipitate stabile necoerente (de tip M..3.. Ti. la t = 577 oC şi %Alm ≅ 0 % la ta) se poate considera că β ≡ Si. Cr.. Structura de echilibru la ta a aliajelor din această categorie este similară celei corespunzătoare aliajelor tip duraluminiu. deoarece solubilitatea aluminiului în siliciu este foarte redusă (concentraţia masică de Al care se poate dizolva în Si este %Alm = 0. sub denumirea silumin. corpuri de carburatoare pentru autovehicule etc.5Cu1. datorită proprietăţilor lor bune de turnare (temperatura de solidificare-topire scăzută.26. Aliajele Al – Si Aliajele aluminiului având ca element de aliere principal siliciul se utilizează în tehnică..8 %) şi adaosuri de Mg (%Mgm = 2.. Si. ca aliaje uşoare pentru turnare (corpuri de maşini. ca aliaje deformabile cu rezistenţă mecanică ridicată (Rm = 550. Caracteristicile de rezistenţă mecanică prezentate anterior corespund în mod obişnuit produselor livrate în starea T6. (faza M) sau Al2Mg3Zn3 (faza T). T’ etc.2 %).Si. sub denumirea de zincral sau alzimac.).) Aliajele din această categorie folosite cu cea mai mare pondere în aplicaţiile tehnice corespund mărcii AlZn6Mg2. se folosesc în tehnică.T etc. Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Al şi Si.

540 oC.150 N/mm2 şi A = 1...14 % ) a căror structură de echilibru la ta este alcătuită din cristale de Si (formate preeutectic) şi eutectic (α+β). aşa cum se poate observa pe micrografia prezentată în figura 9.3. 171 .3.7 % la %Sim = 14 %. cu τm = 3. 9. GAlSi8cu3Ni şi GAlSi9Mg.. GAlSi9Cu3Mg.260 N/mm2 şi A = 6...28.... Al2Cu.12 ore) a produselor turnate realizate din astfel de aliaje. GAlSi12CuMgni.. Cu (%Cum = 1. în acelaşi timp..160 oC. aşa cum se poate observa pe micrografia din figura 9.. Aliajele cu o astfel de structură nu au caracteristici mecanice convenabile (Rm = 130..28. Pentru îmbunătăţirea caracteristicilor mecanice şi tehnologice ale acestor aliaje se practică modificarea cu sodiu (care se adaugă înainte de turnare..3. 9. Structura de echilibru la ta a siluminului modificat cu Na (%Sim = 13 %) În tehnică se utilizează şi aliaje de tip silumin cu conţinuturi scăzute de Si (%Sim = 5. Aliajele din această categorie folosite de obicei în aplicaţii tehnice corespund mărcilor: GAlSi12Mn. Al3Ni) şi crează astfel posibilitatea durificării structurale prin TT (călire de punere în soluţie de la ti = 350.27. care formează compuşi intemetalici cu componentele existente în aceste aliaje (Mg2Si.4 %) sau Ni (%Nim = 0. urmată de îmbătrânire artificială la ti = 150. modificarea cu sodiu determină formarea unor particule de adsorbţie pe suprafeţele germenilor cristalini şi asigură astfel o structură primară cu granulaţie fină.0. caracterizată prin niveluri ridicate ale rezistenţei mecanice şi plasticităţii (Rm = 200.. astfel că structura de echilibru a aliajelor la ta va fi alcătuită din cristale de soluţie solidă α (separate preeutectic) şi eutectic (α+β).10 %)..... peste aliajele topite). Structura de echilibru la ta a siluminului nemodificat (%Sim = 13 %) Fig. aliate suplimentar cu Mg (%Mgm = 0... Fig.8 %). sub formă de cloruri sau fluoruri.10 %).Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase aliajele eutectice sau uşor hipereutectice (cu %Sim = 11.27..2 %) şi prezintă rezistenţă scăzută la acţiunea mediilor corosive...0 %).. Prezenţa sodiului determină micşorarea temperaturii eutectice de la 577 oC la 565 oC şi deplasarea concentraţiei eutectice de la %Sim = 11.

a cărei plasticitate se îmbunătăţeşte 172 . titanul foarte pur are Rm = 220. sunt impurităţile gazoase: oxigenul (a cărei concentraţie trebuie limitată la 0.30.260 N/mm2 şi A = 60..3.2. 9. deoarece la depăşirea acesteia oxigenul pătruns în interstiţiile structurii cristaline a titanului produce fragilizarea acestuia)..650 N/mm2 şi A = 20.2). deoarece la concentraţii mai mari se formează precipitate de carbură de titan care durifică şi fragilizează titanul). iar titanul impurificat peste limitele anterior precizate este extrem de fragil şi nu poate fi prelucrat prin deformare plastică. stabil deasupra temperaturii tc = 882 oC şi până la temperatura ts = 1660 oC. hidrogenul (a cărei concentraţie trebuie limitată la 0. • deformarea plastică a titanului se realizează la temperaturi situate deasupra punctului critic tc = 882 oC..29. Pentru înţelegerea corespunzătoare a principalelor aspecte referitoare la titan şi aliajele acestuia trebuie subliniate următoarele aspecte particulare: • titanul prezintă două stări alotropice (modificaţii): Tiα. titanul tehnic (cu conţinuturile de impurităţi sub limitele admisibile precizate anterior) are Rm = 550. comportării foarte bune în prezenţa mediilor active de lucru şi posibilităţilor de prelucrare prin deformare plastică şi de influenţare a proprietăţilor lor prin aplicarea de tratamente termice.7.1. • impurităţile cu grad major de nocivitate (în afară de cele menţionate în tabelul 9. deoarece la depăşirea acesteia azotul dizolvat interstiţial în titan produce fragilizarea acestuia) şi carbonul (a carei concentraţie masică trebuie limitată la 0. azotul (a cărei concentraţie maximă admisă este de 0. densităţii scăzute ( ρ Ti ≅ 4500 kg/m3).25 %..1 %. Principalele proprietăţi fizico-chimice şi mecanice şi clasele de puritate tehnică ale titanului sunt descrise complet de caracteristicile redate în tabelele 1. răcirea rapidă (călirea) de la temperaturi ti > tc determină formarea unei structuri cu cristale aciculare (numită martensită M ≡ α’)..01 %. măresc rezistenţa mecanică şi micşorează drastic plasticitatea şi tenacitatea titanului făcându-l inapt pentru prelucrarea prin deformare plastică. care modifică valoarea punctului critic tc. datorită caracteristicilor mecanice ridicate (mai ales la temperaturi înalte).2 %. Titanul şi aliajele pe bază de titan Titanul şi aliajele sale constituie materiale deosebit de importante pentru tehnica modernă..70 %. iar răcirea lentă după deformare conduce la obţinerea unei structuri cu cristale poliedrice de Tiα ≡ α.. 9. stabil sub temperatura tc = 882 oC şi Tiβ. cu structură cristalină de tip HC. aşa cum se poate observa în figura 9. cu structură cristalină de tip CVC.06 %. deoarece la concentraţii mai mari se formează o reţea intercristalină de hidruri de titan care determină comportarea fragilă la rupere a titanului)..ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. aşa cum se observă pe micrografia prezentată în figura 9.2 şi 9.

33 (foarte asemănătoare cu diagrama de echilibru metastabil Fe − Fe3C). faza γ corespunzând unui compus intermetalic TimEAn (Ti2Cu. Diagramele de echilibru ale sistemelor de aliaje binare pe care le formează titanul cu astfel de EA au configuraţia prezentată în figura 9. 9. Elementele care formează aliaje cu titanul se pot clasifica aşa cum se prezintă în continuare. în general. Nb) sunt izomorfe cu Tiβ (au.31. A ≥ 18 % şi Z ≥ 40%). β – soluţia solidă β ≡ Tiβ(EA) şi γ – faza intermediară care se poate forma la răcirea aliajelor sistemului prin cristalizare din faza lichidă sau prin transformarea peritectică (la t = tp) L + β ⇒ γ şi care se poate descompune prin transformarea peritectoidă (la t = tpe) β + γ ⇒ α. semnificaţiile fazelor care apar pe această diagramă fiind: L este soluţia lichidă a componentelor Ti şi EA.30. au solubilitate ridicată în Tiβ şi determină creşterea stabilităţii acestuia. micşorând temperatura punctului critic tc.29. Sn. În categoria elementelor betagene se încadrează şi Mn. structură cristalină de tip CVC). Diagramele de echilibru ale sistemelor de aliaje binare pe care le formează titanul cu astfel de EA au configuraţia prezentată în figura 9.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase considerabil dacă se aplică un TT de revenire la o temperatură imediat inferioară punctului tc (în această stare titanul are Rm ≥ 700 N/mm2. Fig. Titanul formează aliaje cu diverse elemente. Structura titanului deformat plastic la cald la tDP > tc şi răcit rapid (călit) B. Cu.31. C. ca şi Tiβ. semnificaţiile fazelor care apar pe aceste diagrame fiind identice celor precizate în cazul diagramei din figura 9. Ti2Ni etc. în aceste cazuri faza β ≡ Tiβ(EA) ar trebui să se descompună eutectoid 173 . Elementele stabilizante α sau elementele alfagene (Al. la care se produce transformarea alotropică Tiα ⇔ Tiβ.32. V. N.). 9. A. Elementele stabilizante β sau elementele betagene (Mo. Cr care formează cu titanul sisteme de aliaje având diagramele de echilibru de tipul celei prezentate în figura 9. Structura titanului deformat plastic la cald la tDP > tc şi răcit lent Fig. α – soluţia solidă α ≡ Tiα(EA). aliajele titanului având concentraţii reduse de elemente de aliere (%EAm ≤ 10 %). O) determină creşterea stabilităţii Tiα şi măresc temperatura punctului critic tc. Fe.

9. dar. la vitezele de răcire uzuale pentru aliajele tehnice nu se poate produce şi faza β rămâne stabilă până la ta. O) Fig. Diagrama de echilibru a sistemelor de aliaje formate de Ti cu elementele de aliere betagene (Mo.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (β ⇒ α + γ). 9.33. Fig. Diagrama de echilibru a sistemelor de aliaje formate de Ti cu elementele de aliere alfagene (Al. V. Cr) care formează cu Ti compuşi chimici γ ≡ ΤimΕΑn 174 . N. Cu. Fe.32. Sn. Diagrama de echilibru a sistemelor de aliaje formate de Ti cu elementele de aliere betagene (Mn. 9. deoarece transformarea se desfăşoară foarte lent. C. Nb) care nu formează compuşi chimici cu Ti Fig.31.

Ms şi Mf 175 .. Călirea martensitică se realizează de la o temperatură ti la care aliajul supus TT are o structură monofazică β sau bifazică α + β..600 oC..14 %. nitrurare. cu τm = 1.. cât şi elemente betagene (V. TiMo8V8Fe2Al3 şi TiV10Fe2Al3. se aplică la produsele realizate din aliaje monofazice α şi bifazice în scopul refacerii plasticităţii după prelucrările prin deformare plastică la rece... care este însoţită de o creştere importantă a granulaţiei (de obicei.) capabile să le modifice structura şi să le confere proprietăţile fizico-mecanice impuse de condiţiile lor de utilizare. în mod obişnuit se realizează la ti = 550. Cr. Cr. Recoacerea de recristalizare fără schimbare de fază. dar să nu se producă transformarea α ⇒ β.13 %). cele mai folosite aliaje tehnice din această categorie corespund mărcilor: TiV13Cr11Al3.). cele mai folosite aliaje tehnice din această categorie corespund mărcilor: TiAl6V4.5.. Fe. Mo. temperatura ti alegându-se astfel încât să fie depăşită temperatura de recristalizare primară (trp = 650. urmată de revenire (îmbătrânire)....... TiAl6Sn2V6 şi TiAl5Sn2Zr4Mo6Cr4... în care se încadrează aliajele tehnice care conţin atât elemente alfagene.10 %. etc..8 %) şi mici adaosuri de alte elemente (alfagene sau betagene): Sn. • aliaje bifazice α + β.. se aplică la produsele realizate din aliaje bifazice în scopul creşterii caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi menţinerii unor niveluri ridicate ale caracteristicilor de plasticitate şi tenacitate. Semifabricatele şi produsele realizate din aliaje pe bază de titan se pot supune unor tratamente termice sau termochimice (carburare. în care se încadrează aliajele pe bază de Ti având ca element de aliere principal aluminiul (%Alm = 5. Mo.. • aliaje monofazice β. cele mai utilizate aliaje tehnice din această categorie corespund mărcilor: TiAl5. C. Cele mai utilizate TT sunt prezentate în continuare. A.2 %). %Mom = 3.700 oC).. TiAl3Mn1... în care se încadrează aliajele tehnice care conţin în concentraţii mici de elemente alfagene (%Alm = 2. Mn.2 %) şi sunt bogat aliate cu elemente betagene (%Crm = 3. etc... ti = 750.800 oC).Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Ţinând seama de cele prezentate anterior.8 %) şi Sn (%Snm = 1. rezultă că aliajele titaniului se pot clasifica în funcţie de structura pe care o prezintă la ta în: • aliaje monofazice α.4 ore. transformarea fazei β în martensită (β ⇒ M) se realizează la răcirea acesteia sub o temperatură Ms (numită punct martensitic superior) şi se finalizează când se atinge o temperatură Mf (numită punct martensitic inferior).. %Vm = 12.3 %. B. ca aluminiul (%Alm = 2.5 şi TiAl6Sn2Zr2Mo. Recoacerea de detensionare se aplică la produsele din aliaje pe bază de titan în scopul diminuării nivelului tensiunilor reziduale produse de prelucrările utilizate pentru obţinerea acestora. TiAl5Sn2. Călirea martensitică. ca şi la oţeluri. %Snm = 1.

Descrierea comportării la călire a aliajelor titanului cu elemente betagene care formează compuşi chimici γ ≡ ΤimΕΑn Fig. Descrierea comportării la călire a aliajelor titanului cu elemente betagene care nu formează compuşi chimici cu Ti Dacă aliajele pe bază de titan din care sunt confecţionate produsele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru de tipul celei prezentate în figura 9.9.32.34. M ≡ α’ fiind o soluţie solidă suprasaturată de EA în Tiα. • aliajele având a % < %EAm < b % capătă o structură alcătuită din martensită M ≡ α’ şi fază β reziduală. • aliajele având %EAm ≥ b % nu se călesc.9.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR depinzând de concentraţia EA conţinute în aliajul din care sunt confecţionate produsele supuse tratamentului. comportarea la călire martensitică se poate analiza pe baza diagramelor redate în figura 9.33.35.34. comportarea la călire martensitică se poate analiza folosind diagramele din figura 9. Fig.35. Dacă aliajele pe bază de titan din care sunt confecţionate produsele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru de tipul celei prezentate în figura 9. cu structură hexagonală deformată (datorită suprasaturării în EA). astfel: • aliajele având %EAm ≤ a % capătă o structură complet martensitică. Dacă la temperatura ti de la care se face călirea aliajul supus TT are 176 . menţinându-şi la ta structura monofazică β. cu aspect metalografic acicular şi cu duritatea şi rezistenţa mecanică crescătoare odată cu concentraţia EA în aceste aliaje.

Rp0.970 N/mm2) şi prezintă în acelaşi timp şi bune caracteristici de plasticitate şi tenacitate (A = 10.. În continuare sunt tratate succint câteva clase de metale şi aliaje neferoase cu proprietăţi speciale. scap.. nu se produce (sau se produce parţial) transformarea ei în martensită.. Tratamentele termochimice se aplică la produsele confecţionate din aliaje pe bază de titan în scopul creşterii rezistenţei la uzare a acestora. Aliajele pe bază de titan călite şi revenite au caracteristici de rezistenţă mecanică foarte ridicate (Rm = 900. comportarea sa la călire este similară (în funcţie de concentraţia EA) celei descrise anterior.5.. 2. dacă aliajele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru de tipul celei din figure 9. în mod obişnuit revenirea aliajelor pe bază de titan călite se face la ti = 450. KV = 30. Dacă temperatura ti se alege însă astfel încât structura aliajului să fie bifazică.05. cu fragilitate accentuată. Alte metale şi aliaje neferoase În tehnică se utilizează.0. D.650 oC > 425 oC. sau din fazele α şi β. De obicei se utilizează tratamentul termochimic de nitrurare (la ti = 850.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase structura monofazică β. pe lângă clasele de metale şi aliaje neferoase anterior prezentate şi alte metale şi aliaje neferose.8.1300 N/mm2.35.950 oC..15 mm şi duritatea 750. dacă aliajele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru (cu transformare eutectoidă) de tipul prezentat în figura 9..1) compoziţia corespunzătoare abscisei punctului B şi.32. Aliajele antifricţiune Aliajele destinate realizării cuzineţilor lagărelor de alunecare utilizate ca organe de rezemare a arborilor maşinilor şi utilajelor trebuie să prezinte o rezistenţă mare la uzare atât în condiţiile normale de ungere..900 HV.. care conduce la obţinerea unor straturi superficiale bogate în azot (în structura cărora apare nitrura de titan TiN).. care trece apoi (la temperaturi de revenire ti > 425 oC) în faza stabilă α. cu durate de menţinere τm = 2...35 J).1.15 %. aşa cum se poate constata pe diagrama din figura 9... cu grosimea x = 0. La revenirea aliajelor călite se produce transformarea structurilor alcătuite din martensită şi/sau fază β în structuri apropiate de echilibru. Deoarece fragilitatea conferită de prezenţa în structură a fazei ω este inacceptabilă.33.. Z = 20. 9...2 = 820.. în atmosferă de azot).. cât şi în situaţiile 177 . alcătuite din fazele α şi γ. În procesul de revenire faza metastabilă β se transformă mai întâi (la temperaturi sub 425 oC) într-o fază intermediară ω..24 ore... 9. faza β stabilă la această temperatură are (în conformitate cu regula izotermiei – v.8.25 %..60 ore. cu τm = 30.

structura alcătuită dintr-o matrice moale de soluţie solidă α ≡ Sn(Sb. 9.8.3 %). care să conţină atât faze moi(cu duritate scăzută şi plasticitate ridicată).15 %.. Aliajele antifricţiune cu ts joasă reprezintă o clasă de materiale ale cărei categorii reprezentative sunt: • aliajele pe bază de staniu cu stibiu (%Sbm = 10.36..36. în clasele şi categoriile prezentate în continuare. de compuşi intermetalici SnSb (sub formă de cristale poliedrice mari) şi Cu3Sn (sub formă de cristale aciculare fine) şi se utilizează pentru cuzineţii lagărelor de la turbocompresoare.12 %) şi cupru (%Cum = 5. denumite compoziţii pe bază de Sn sau aliaje Babbit.9. Aliajele antifricţiune utilizate în tehnică se pot împărţi.. Aliajele cu bune proprietăţi antifricţiune trebuie să aibă o structură eterogenă.1. electromotoare... uniform distribuite în masa matricei α. rezultă că aliajele pentru cuzineţi trebuie să aibă proprietăţi antifricţiune... aşa cum se poate observa în figura 9.1. cât şi faze dure sau semidure.75 %) cu stibiu (%Sbm = 10. care să înmagazineze substanţele de ungere (lubrifianţii) şi să poată disipa cu uşurinţă căldura produsă datorită frecării. au.12 %) şi cupru (%Cum = 2.. deoarece procesele de uzare a cuzineţilor se produc datorită frecării cu zonele de rezemare ale arborilor (numite fusuri). Fig.37. denumite compoziţii pe bază de Sn şi Pb sau aliaje Babbit cu Sn şi Pb.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (accidentale) când ungerea este insuficientă sau chiar absentă. pentru a asigura regimuri termice staţionare de funcţionare a lagărelor. în plus. Structura la ta a unei compoziţii pe bază de plumb • aliajele pe bază de staniu şi plumb (%Snm = 10... %Pbm = 70. Structura la ta a unei compoziţii pe bază de staniu Fig. aceste aliaje trebuie să aibă capacitatea de a forma pe suprafeţele active ale cuzineţilor reţele de canale capilare. în funcţie de mărimea temperaturii lor ts.... au structura alcătuită dintr-o 178 . motoare Diesel etc.6 %). adică să asigure valori cât mai scăzute ale coeficienţilor de frecare de alunecare µ la contactele fus – cuzinet. capabile să preia solicitările mecanice la care sunt supuşi arborii pe care îi susţin. capabile să asigure conformarea (acomodarea) cuzineţilor după configuraţia geometrică a fusurilor arborilor. caracterizate prin încărcări mecanice reduse şi turaţii mari ale arborilor.9. Cu) şi formaţiuni dure.

cuzineţii lagărelor pentru locomotive şi vagoane de marfă).. bronzurile cu siliciu şi nichel. Ni. turaţii mici şi solicitări mecanice ridicate (cum sunt.2 %) şi nichel (%Nim = 0. care sunt fonte (cenuşii..2 %) sau cu staniu (%Snm = 6. În afară de bronzuri. au structura alcătuită din cristale de soluţie solidă β ≡ Zn(Al) şi amestecuri eutectice (binare sau ternare) ce conţin fazele bertholide dure formate de zinc cu elementele de aliere şi se utilizează la confecţionarea cuzineţilor pentru lagărele cu funcţionare intermitentă.3. scap. 179 . în care sunt înglobate particule dure de compuşi intermetalici (CuAl2. • aliajele pe bază de plumb cu calciu (%Cam = 0. • aliajele pe bază de aluminiu cu staniu (%Snm = 19.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase masă semidură de eutectic ternar (Sn + SnSb + Pb)..1.NiAl3 etc... 9. Ti.. sunt mai ieftine decât compoziţiile pe bază de Sn (deoarece staniul este înlocuit parţial cu plumb) şi se pot folosi la realizarea cuzineţilor pentru lagăre cu încărcări mecanice ridicate (de exemplu. cupru (%Cum = 0.5.1. Aliajele antifricţiune cu ts ridicată reprezintă o clasă de materiale destinată confecţionării cuzineţilor lagărelor de alunecare cu încărcări mecanice mari şi turaţii moderate sau reduse ale arborilor..2.10 %).8. au. lagărele de la locomotive)..1.1.8. cuzineţii lagărelor de la macarale şi poduri rulante). în care sunt înglobate particule dure de compuşi intermetalici SnSb şi Cu3Sn.. maleabile sau nodulare) cu grafit în structură...1.24 %) şi cupru (%Cum = 0..3 %) şi plumb (%Pbm = 1. bronzurile cu siliciu şi plumb..3.. cupru (%Cum = 4. bronzurile cu beriliu şi bronzurile cu plumb.1..2. care le îmbunătăţesc comportarea la uzare. Mg şi Al) şi formaţiuni cristaline dure de compus definit Pb3Ca şi se utilizează la realizarea cuzineţilor lagărelor cu încărcări mecanice ridicate şi cu turaţii relativ reduse ale arborilor (de exemplu.8.. bronzurile cu aluminiu. Si) care să confere duritatea dorită masei lor structurale de bază şi cu adaosuri de P şi Pb.37.. în această clasă sunt incluse şi fontele antifricţiune. aliate cu elemente (Cr.1.. aşa cum se prezintă în figura 9.8.3): bronzurile bifazice cu staniu (bronzurile hipoeutectoide). de exemplu. denumite compoziţii pe bază de Pb sau aliaje Bahnmetall. 9.. structura alcătuită dintr-o matrice moale de plumb (uşor durificată prin dizolvarea adaosurilor de Na.0 %) şi mici adaosuri de Na.. principale categorii de aliaje ale acestei clase au fost prezentate anterior (v.. Aliajele antifricţiune cu ts moderată reprezintă o clasă de materiale ale cărei categorii reprezentative sunt: • aliajele pe bază de zinc cu aluminiu (%Alm = 8.2 %) sau cu cupru (%Cum = 1.0 %)..5. au structura alcătuită dintr-o matrice moale de soluţie solidă α ≡ Al(EA).3 %).5.5 %) şi magneziu (%Mgm = 0. 9.0.) şi se folosesc la realizarea cuzineţilor pentru lagărele care funcţionează cu încărcări mecanice moderate şi turaţii medii ale arborilor. Mg şi Al. Cu.8 %).

MA > 450 oC. deoarece ts. numite lipituri (LIP). • MA topit umectează suprafeţele rostului şi se stabileşte un contact nemijlocit între MA şi MB (o parte din atomii MA ajung în câmpul de atracţie al atomilor MB aflaţi pe suprafeţele rostului). deoarece asigură realizarea legăturilor coezionale între MA şi MB. Aliajele pentru lipire Lipirea este o metodă tehnologică de realizare pe cale metalurgică a unor îmbinări nedemontabile eterogene. continuitate metalică (datorită legăturilor coezionale asigurate între MA şi MB) şi rezistenţă mecanică mai mică decât a MB (deoarece ts.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. desfăşurarea proceselor de umectare – difuzie este esenţială. • prin solidificarea MA se obţine LIP.MB. MB rămâne în stare solidă.MA < ts. dacă ts. lipirea poate fi: lipire moale. • MA în stare topită trebuie să aibă fluiditate suficientă (pentru a pătrunde uşor în rostul dintre piesele de lipit).MA ≤ 450 oC sau lipire tare (brazare).MA < ts. pentru realizarea unei LIP de bună calitate. din care sunt confecţionate piesele ce se îmbină. dacă ts. această clasificare convenţională având la bază constatarea (facută experimental) că rezistenţa mecanică a LIP realizată între două piese confecţionate dintr-un anumit MB este cu atât mai mare cu cât MA folosit are ts. pastă. trebuie respectate următoarele condiţii: • suprafeţele rostului dintre piesele de lipit trebuie să fie curăţite perfect.2. evident.MA este mare (la lipirea tare). caracterizată prin: eterogenitate (deoarece MA este diferit de MB).MA inferioară temperaturii de topire – solidificare ts.MA a MA folosit şi de rezistenţa îmbinărilor realizate. rezultă că.) care să realizeze îndepărtarea oxizilor şi aerului adsorbit de pe suprafeţele rostului. pentru a fi asigurate condiţiile de desfăşurării proceselor de realizare a contactului nemijlocit între MA şi MB. între piesele metalice. Principiul de lucru la lipire este simplu: • MA se topeşte cu ajutorul unei surse termice şi se introduce în interstiţiul (rostul) dintre piesele care trebuie îmbinate. în funcţie de ts. înveliş pe vergelele din MA.8.MB). trebuie să prezinte o bună capacitate de umectare a MB şi (în cazul lipirii tari) trebuie să fie compatibil cu MB din punctul 180 . iar dacă ts.MA mai înaltă.MB a materialului de bază (MB). au loc şi procese de difuzie reciprocă între MA (în stare lichidă) şi MB (în stare solidă). folosind materiale de adaos (MA) cu temperatura de topire – solidificare ts. îndeplinirea acestei condiţii impune curăţirea (mecanică sau chimică) atentă a suprafeţelor pieselor înainte de lipire şi/sau folosirea la lipire a unor fluxuri (sub formă de pudră. Analizând principiul de lucru expus. topitură etc.

. 9...1..4 %) şi aliajele Pb – Sn – Ag (%Snm = 1.. alame.MA = 200 .MA = 700 .1. %Agm = 1.....40 %. • aliajele Sn – Ag (%Agm = 4.. %Agm = 2. Aliajele pentru lipire tare au ca tipuri reprezentative: • aliajele Cu – Zn (alamele speciale cu %Znm = 58.15 %. • aliajele Cu – Ag – Zn (%Agm = 20.. fonte.. cutii de conserve etc..11 %). nefiind recomandate (datorită conţinutului ridicat de fosfor) la lipirea pieselor din oţeluri.4 %) au ts.. %Agm = 1..8.8.MA = 190 ... circuite imprimate... îndeplinirea unora dintre aceste condiţii poate fi asigurată (în cazul multor MA) folosind la lipire fluxuri adecvate (pentru micşorarea tensiunii superficiale a MA şi creşterea capacităţii sale de umectare a MB).2.8 %) au ts.270 oC şi se folosesc la lipirea pieselor din oţeluri.6 %) au ts.40 %).900 oC şi se utilizează la lipirea pieselor din cupru şi aliaje pe bază de cupru.17 %.1.2.30 %. %Sbm = 0..36 %.2..90 %..2.. %Znm = 25. clorura de zinc şi clorura de amoniu (fluxuri de natură anorganică).3..Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase de vedere al desfăşurării (în condiţiile termice de realizare a lipirii) unor procese cât mai intense de difuzie reciprocă. acidul clorhidric.25%) şi aliajele Zn – Al (%Alm = 4. bronzuri. care măresc plasticitatea LIP)...2 % şi %Sim = 0. aliajele Cd – Zn – Ag (%Znm = 15. %Cdm = 17.7 %) şi aliajele Cu – Ag – P (%Agm = 5. alame etc.300 oC şi se folosesc la lipirea pieselor pentru electrotehnică (ce trebuie să aibă conductibilitate electrică ridicată) din cupru.50 %..30 %) şi aliajele Cu – Ag – Zn – Cd (%Agm = 40.MA = 700 .2.8.20 %.0 %).8..5. %Znm = 10. %Pbm = 10..2 %).3.. fără apariţia de faze (soluţii solide.5 %). aliaje de tip monel etc.... aliajele Zn – Cd (%Cdm = 24.MA ≅ 900 oC şi se folosesc pentru lipirea pieselor din cupru.. %Pm = 5... aliajele Pb – Ag (%Agm = 3...20 %) au ts.. manşoane pentru cabluri.. radiatoare auto. 181 .. argint..800 oC şi se utilizează la lipirea pieselor din cupru şi aliaje pe bază de cupru.2.. • aliajele Cu – P (%Pm = 5. %Snm = 0.. 9. aliaje pe bază de aluminiu etc..1.400 oC şi se folosesc la lipirea pieselor rezistente la coroziune din aluminiu.. aparate sanitare....2.2 %) au ts...0 %. alame etc.8. • aliajele Cd – Zn (%Znm = 35.... Aliajele pentru lipire utilizate în tehnică se pot împărţi în clasele şi tipurile prezentate în continuare. cupru. compuşi chimici) fragile... aliajele Cd – Zn – Pb (%Znm = 28.98 %) şi Sn – Pb – Sb (%Pbm = 40.7 %) au ts. aliajele Sn – Pb – Ag (%Pbm = 35.. nesupuse (în timpul utilizării) la solicitări mecanice importante (tinichigerie ordinară.. Aliajele pentru lipire moale au ca tipuri reprezentative: • aliajele Sn – Pb (%Pbm = 10.8.62 %... Principalele fluxuri care se folosesc cu aceste aliaje sunt: colofoniul (flux de natură organică). nichel.. nichel şi aliaje pe bază de nichel... conductori electrici.MA = 230 ....).. a conductelor de presiune din oţeluri inoxidabile şi a produselor realizate din metale preţioase sau aliaje ale acestora (cele cu conţinut ridicat de argint şi adaosuri de cadmiu.

%Sim = 8.37 şi prezinta următoarele particularităţi: * procesul este bazat pe producerea unor secvenţe multiple de alunecare 182 .10−2 s−1). A..10 %) au ts.5Ts. materialele metalice apte a fi deformate superplastic sunt aliajele cu structură bifazică. Cercetările teoretice şi experimentale efectuate până în prezent au evidenţiat condiţiile şi aspectele prezentate în continuare privind deformarea superplastică a materialelor metalice. scap.5 şi 6. aşa cum este cunoscut (v. ridicarea temperaturii peste temperatura de recristalizare Trp ≅ 0.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • aliajele Ni – Cr (%Crm = 10.4). fie eutectice sau eutectoide (la care creşterea granulaţiei este limitată de interacţiunea fazelor care alcătuiesc amestecurile mecanice).9)) atinge valori GD = 400. Materialele metalice trebuie să prezinte o structură cu granulaţie fină şi stabilă (dimensiunile grăunţilor cristalelor care alcătuiesc structura trebuie să fie mai mici ca 10 µm) şi să fie supuse deformării plastice la o temperatură Tdp ≥ 0. fie alcătuite dintr-o matrice structurală de bază şi o fază secundară (cu un conţinut procentual suficient de mare.30 %) şi aliajele Ni – Cr − Si (%Crm = 18.3.5000 %. Gradul de deformare al aliajelor superplastice (definit de relaţia (3.2. fără apariţia riscului de fisurare sau rupere datorită apariţiei fenomenului de gâtuire (v. scap. Mecanismul de producere a procesului de deformare superplastică este redat schematic în figura 9. În consecinţă. iar ca adaosuri (pentru mărirea fluidităţii şi creşterea capacităţii de decapare) acidul boric. C. clorura de zinc şi fluorurile alcaline..2). Viteza de deformare (viteza de creştere a deformaţiilor specifice ε în materialele supuse deformării) trebuie să fie foarte mică (10−4. la care se manifestă cu intensitate ridicată procesele de difuzie ale atomilor componentelor materialelor.20 %.3... deoarece. principalele aliaje superplastice cunoscute şi utilizate până în prezent.. prezentate în tabelul 9.. 9.8. Fluxurile care se folosesc cu aceste aliaje au drept component de bază boraxul. Pentru materiale metalice cu structură monofazică (metal pur sau soluţie solidă) cele două condiţii sunt contradictorii şi incompatibile..MA = 1000..4Ts conduce la aparitia fenomenului de creştere a granulaţiei. Aliajele superplastice Superplasticitatea este proprietatea unor aliaje de a se deforma plastic cu grade mari de deformare.12 corespund în totalitate acestei condiţii privind structura.1100 oC şi sunt recomandate la lipirea pieselor din metale greu fuzibile sau din aliaje refractare. ceea ce corespunde unor procese foarte lente de deformare plastică.... 3. cu granulaţia de acelaşi ordin de marime ca şi a matricei şi distribuită astfel încât să blocheze creşterea granulaţiei matricei). B..

în desfăşurarea cărora dufuzia componentelor materialului supus deformării joacă un rol important. 9.4 % %Snm=44 % %Cum=9. Ciclul histerezis al transformărilor in aliajele cu memoria formei . %Vm=4 % %Alm=22 % Caracteristicile structurale aliaj eutectic v. 9.. Compoziţia chimică şi caracteristicile principalelor tipuri de aliaje superplastice Tipul aliajului Al – Cu Al – Cu – Zr Al – Zn – Mg – Zr Bi – Sn Cu – Al – Fe Mg – Al Mg – Zn – Zr Pb – Cd Sn – Pb Ti – Al – V Zn – Al Compoziţia chimică %Cum=33 % %Cum=6 %. %Mgm=0. cu asigurarea permanentă a contactului dintre aceştia prin contribuţia unor fenomene de acomodare. Mg) + fază secundară (ZrAl3) aliaj eutectic α ≡ Cu(Al) + faze secundare aliaj eutectic α ≡ Mg(Zn) + faze secundare eutectic eutectic α+β v. deplasarea dislocaţiilor prin alunecare şi căţărare.6 % %Cdm=18 % %Pbm=38 % %Alm=6 %.38) din modificarea poziţiei grăunţilor prin deplasare liniară şi rotire. constând (aşa cum se observă în figura 9. Tabelul 9. %Zrm=0.5 % %Znm=10.5 %.38.9 %.7 %. %Fem=4 % %Alm=33 % %Znm=6 %.39.12. generarea de noi dislocaţii etc. % 1300 2000 1500 1900 800 2100 1700 1500 4800 1000 2900 Fig. fig.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase între grăunţii cristalini ai materialului supus deformării. Schema realizării proceslor de deformare superplastică a aliajelor 183 Fig 9. %Zrm=0.7 eutectoid GDmax la deformarea superplastică la tracţiune.21 α ≡ Al(Cu) + fază secundară (ZrAl3) β ≡ Al(Zn. 9. %Zrm=0. scap.

tragere. • prin răcirea rapidă a austenitei sub Ms se formează o martensită termoelastică.) prin deformare plastică (curbare. 184 . ambutisare.) la cald cu grade mari de deformare şi consumuri energetice reduse. Dacă procesul de deformare superplastică a unui material metalic se conduce până la depăşirea capacităţii lui de deformare. impuse de desfăşurarea transformării. 9.4.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR * alunecările între grăunţii cristalini la producerea deformării superplastice şi fenomenele de acomodare care le însoţesc se realizează (aşa cum se observă în figura 9. adică la apariţia cristalelor platiforme de martensită nu se produce deformarea plastică . într-un interval de temperaturi (As. sârme. în procesul de deformare neproducându-se modificarea formei grăunţilor prin alungirea lor în direcţia deformării (deoarece orice cristal care a suferit într-o primă secvenţă o alungire pe o anumită direcţie. având o lăţime ∆tHIS relativ redusă. aceste particularităţi pot fi descrise succint astfel: • transformarea este reversibilă. ci numai deformarea elastică a austenitei netransformate din vecinătatea acestor cristale (deformaţiile structurii cristaline a austenitei.8.2. corpuri de recipiente. 39. extrudere. procesele ulterioare de deformare îi produc alungiri pe alte directii şi. etc. sunt reduse). bucla de histerezis al transformării. în final. suferă în secvenţele următoare deplasări liniare si rotiri care îi modifică poziţia. iar la încălzirea martensitei se produce transformarea inversă M ⇒ γ. ruperea nu este precedată de apariţia unei gâtuiri locale. funduri. adică transformarea γ ⇒ M începe la răcirea rapidă a austenitei sub o temperatură Ms şi se finalizează la o temperatură Mf < Ms. scap. bare profile. laminare. 5.38) pe grupe de grăunţi adiacenţi. Aliajele cu memoria formei Fenomenul de memorie a formei s-a constatat experimental la aliajele care prezintă transformări martensitice de tip special. prezentată în figura 9. se constată că toate cristalele îşi menţin forma echiaxială avută înainte de deformare). Aliajele superplastice au mari perspective de utilizare la realizarea unor produse industriale (piese pentru construcţia de maşini. diferite de cele prezentate pentru transformarea martensitică (transformarea la răcire a austenitei prin mecanismul fără difuzie la aliajele Fe – C (v. trefilare etc. Considerând că la aceste aliaje (prin analogie cu cazul aliajelor sistemului Fe – C) faza care se transformă în martensită (M) la răcirea cu viteză mare este denumită austenită (γ). ci de formarea de microgoluri intercristaline. D.Af). motiv pentru care este denumită rupere prin cavitaţie.2). caracterizate de o serie de particularităţi.

. Tabelul 9. care se implantează în vena cavă a bolnavilor. 47 % %Tiat = 50 % %Cum = 20.. refacerea maclelor şi restabilirea în acest fel a formei iniţiale a pieselor (pe care au avut-o înainte de deformarea lor plastică în stare martensitică).. Compoziţia chimică şi caracteristicile principalelor tipuri de aliaje marmem Tipul aliajului Cu –Al − Ni Au – Cd Ag – Cd Ni – Ti Au – Cu − Zn Cu – Al Ni – Al Compoziţia chimică %Alm = 14 %. pentru producerea transformării M ⇒ γ. 3. La piesele realizate din aliaje care prezintă transformări martensitice caracterizate prin aceste particularităţi.. %Znm = 20. fenomenul de memorie a formei se poate evidenţia efectuând următoarele operaţii: • răcirea rapidă a pieselor din domeniul austenitic... confecţionarea de filtre sau proteze pentru medicină. aliajul marmem denumit nitinol (%Niat = 50 %... 13 % %Alat = 39 ... pentru realizarea transformării martensitice γ ⇒ M. deformarea plastică nu se poate realiza prin mecanismul clasic de alunecare (v.. scap. • încălzirea pieselor deformate plastic. realizarea antenelor pentru spaţiul cosmic.13.. • deformarea plastică a pieselor cu structură de martensită termoelastică.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • structura cristalină a martensitei se caracterizează printr-o distribuţie ordonată a atomilor componentelor aliajului.. −44 −50 .13. deoarece structura martensitei termoelastice este lipsită de dislocaţii şi se produce printr-un mecanism ce constă din demaclarea maclelor prezente în structura martensitei.. De exemplu. 41 % Ms..3). realizarea cuplajelor termocomandate.450 240 ... %Nim = 4 % %Cdat = 47. 1.9 % %Alm = 11 .3) şi nu dislocaţiile (care crează posibilitatea distrugerii distribuţiei ordonate a atomilor prin procese de deformare plastică realizate cu deplasarea lor prin alunecare). scap. singurele imperfecţiuni prezente în această structură fiind maclele (v. 870 Domeniile în care se pot utiliza astfel de aliaje sunt multiple: asamblarea pieselor pentru mecanică fină.7 %. −10 30 . Principalele aliaje la care s-a evidenţiat fenomenul de memorie a formei (numite aliaje Marmem) sunt prezentate în tabelul 9. fabricarea pieselor pentru servomecanisme programate. oC −15 .5. în timpul desfăşurării acestei transformări tensiunile reziduale generate în procesul de deformare plastică bazat pe mecanismul de demaclare acţionează şi produc deformarea în sens invers. 60 −137 . %Tiat = 50 %) se utilizează în prezent la fabricarea filtrelor de prevenire a emboliilor.. −40 − 240 . fabricarea maşinilor termice neconvenţionale. pentru a 185 .5 % %Cdat = 44 .

..........................................................10 Kunial ................................50 compoziţii pe bază de Sn şi Pb .41 aliaje Al – Mg pentru turnare ................56 aliaje pentru lipire ............ recăpătând structura austenitică şi forma spirală care îi asigură funcţionarea ca filtru..............................................56 silumin..................................ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR împiedica accesul spre inima acestora al cheagurilor de sânge formate datorită maladiilor de care suferă sau datorită intervenţiilor chirurgicale la care sunt supuşi..............................................................................................................................................................................10 îmbătrânire naturală........................................................................................56 Melchior (Maillechort) ..............................................20 alame de turnare ........................54 alame ........... .................44 elemente betagene .20 alame monofazice α ........31 bronzuri cu plumb ..........................Preston ............................................................................53 titan..........34 aliaje antifricţiune....24 Nitinol...24 modificare tipul I......51 magnaliu (alumag).............. suferă transformarea inversă.......12 stări de bază ...........Zn ..............................................................19 aliaje Al – Cu pentru turnare . tare (brazare) ..................................................52 aliajele titanului monofazice bifazice............... datorită încălzirii la temperatura corpului uman....36 elemente alfagene ................................................27 bronzuri cu beriliu ..............................................24 cupru tehnic .......................................50 compoziţii pe bază de Sn (Babbit) .................44 flux ...43 titlu fictiv ........10 186 ......................23 aliaje cu memoria formei (Marmem) .....39 aliaje Al − Cu.........17 curbe de îmbătrânire .................49 aliaje Cu – Ni.................................................................26 călire de punere în solutie..........................24 bronzuri hipoeutectoide (bifazice)..................................57 precipitate θ .............. tipul II...................................9 compoziţii pe bază de Pb (Bahnmetall)..............................................................20 tombac ..................................26 bronzuri monofazice α ....... un astfel de filtru.................................................................19 zone GP (Guinier ............................39 martensită termoelastică ............................20 alame monofazice β’............................................ se aduce prin răcire în stare martensitică............12 duraluminiu ............................. tipul III .......... se supune îndreptării în această stare (pentru a căpăta o formă convenabilă implantării în vena cavă)........13 simbolizare numerică.....................50 constantan.....................................24 bronzuri cu aluminiu ................................46 Alpaca (Neusilber..................................................................................................... iar după implantare................41 simbolizare alfanumerică...............................37 aliaje Al ..... ...... de forma unei spirale realizate din sârmă de nitinol..40 aliaje Al − Mg.................................................15 superplasticitate ...............................24 lipire moale....................... Cuvinte cheie acomodare .33 bronz .......................................................................................10 rupere prin cavitaţie. 18 alame bifazice....30 bronzuri cu staniu.......52 îmbătrânire artificială ........6 Monel ....20 alame complexe (speciale) ........................... Argentan)..............................................................................................................32 bronzuri cu siliciu.........24 aluminiu tehnic.......................

9. Bucureşti. 1991 9. * * * Metals Handbook Ninth Edition. 1962 6. Bucureşti. I. vol.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase Bibliografie 1. Introduction to materials science for engineers. Metalografie şi tratamente termice. 1978 4. 1981 3. Schumann H. Petrescu M. 1986 Teste de autoevaluare T. Aliaje neferoase. ş. Gâdea S. Editura Didactică şi Pedagogică. c) modificarea de tipul II determină accentuarea ramificării şi subţierea ramurilor cristalelor dendritice primare şi influenţează favorabil distribuţia fazelor secundare la aliajele în structura cărora precipită particule ale unor astfel de faze. Bucureşti... Editura Tehnică. American Society for Metals. Colan H. b) pentru refacerea 187 . Macmillan Publishing Company. Traducere din limba germană. Reference book. Butterworths Publications Ltd.. vol.. T.. II. Metalurgie fizică. Smithells C.. Moscova. 1983 5. Protopopescu H. London & New York. Shackelford F. Editura Tehnică.. Studiul metalelor. New York. 1983 2. Editura Didactică şi Pedagogică. Protopopescu M. Metalurgie fizică şi studiul metalelor. Care dintre afirmaţiile următoare privind efectele modificării aliajelor neferoase sunt adevărate: a) modificarea de tipul I are ca efect principal micşorarea dimensiunilor cristalelor dendritice primare ale aliajelor.2. Métallographie et traitements thermiques des métaux. Ohio. Bucuresti. Mir. Metals. Gâdea S.a. Bucureşti.. În ce scop se aplică TT de recoacere de recristalizare fără schimbare de fază la semifabricatele şi piesele din aliaje neferoase: a) pentru omogenizarea chimică a structurilor dendritrice primare. 1955 8. J..1.9. b) modificarea de tipul III determină amplasarea intercristalină a eutecticelor care se formează la solidificarea aliajelor. Lakhtine I. vol. d) modificarea de tipul III are ca efect finisarea granulaţiei si creşterea gradului de dispersie a fazelor componente ale eutecticelor care se formează la solidificarea aliajelor. Editura Didactică şi Pedagogică. 1965 7. & Interscience Publishers Inc.9....

5. c) T5.8. b) bismutul.11.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR plasticităţii după ecruisarea prin deformare plastică la rece. d) o structură monofazică alcătuită din cristale de soluţie solidă suprasaturată în elemente de aliere? T. b) aliaje Kunial. deformare plastică la rece şi îmbătrânire naturală.4. b) o structură bifazică alcătuită dintr-o soluţie solidă şi un compus intermetalic. Care dintre următoarele tipuri de alame se pot prelucra prin deformare plastică: a) alamele monofazice α. c) oxigenul. Procesul de supraîncălzire de scurtă durată a aliajelor neferoase îmbătrânite pentru reconstituirea stării structurale pe care aliajele au avut-o după călirea de punere în soluţie este denumit: a) reversiune. Care dintre următoarele impurităţi prezente în cuprul tehnic determină apariţia fenomenului numit „boala de hidrogen”: a) plumbul. b) prin călire de punere în soluţie şi deformare palstică la rece. c) prin prelucrare la cald. b) prin călire de punere în soluţie. Care dintre următoarele aliaje pe bază de cupru au ca element de aliere principal zincul: a) bronzurile.9. d) normalizare? T. Semifabrcatele realizate dintr-un aliaj pe bază de aluminiu sunt prelucrate prin deformare plastică la cald.9. d) prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire artificială? T. îmbătrânire artificială şi deformare plastică la rece. sunt răcite rapid la ta şi sunt apoi supuse unei îmbătrâniri artificiale. sunt răcite rapid la ta. c) o structură alcătuită dintr-o soluţie solidă şi un amestec mecanic. d) alamele? T. d) tombacurile? 188 .10.9. răcire rapidă la ta şi îmbătrânire artificială. b) TK.9. sunt supuse unui tratament de îmbătrânire artificială. îmbătrânire artificială şi deformare plastică la rece.9. c) T8. sunt apoi ecruisate prin deformare plastică la rece şi.9.6. Produsele realizate dintr-un aliaj pe bază de aluminiu sunt livrate în starea T6. care este simbolul stării de bază a produselor obţinute in acest fel: a) M.9.7. c) aliaje Alpaca. c) alamele monofazice β’. răcire rapidă la ta şi îmbătrânire artificială. Ce structură rezultă prin aplicarea călirii de punere în soluţie la o piesă din aliaj neferos: a) o structură martensitică. c) recoacere izotermă.9. d) TG? T. c) pentru diminuarea intensităţii şi redistribuirea tensiunilor mecanice reziduale. b) T4. c) prin prelucrare la cald. Produsele realizate dintr-un aliaj pe bază de cupru sunt livrate în starea TD. d) TE? T.9. cum s-a realizat această stare: a) prin călire de punere în soluţie. b) revenire. d) sulful? T.9. cum s-a realizat această stare: a) prin călire de punere în soluţie. în final. care este simbolul stării de bază a produselor obţinute în acest fel: a) F. d) prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire artificială? T. Semifabrcatele realizate dintr-un aliaj pe bază de cupru sunt prelucrate prin deformare plastică la cald. b) alamele bifazice.3. d) pentru obţinerea stării de echilibru structural? T.

c) starea TC.22. d) siliciul? T. c) AlMg5.19.18. La care dintre următoarele mărci de aliaje Al − Mg se poate aplica durificarea structurală prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire: a) AlMg1. b) staniul. b) starea TH. prezentă în structura bronzurilor cu staniu pentru turnare: a) soluţie solidă Cu(Sn). b) produsele fabricate din aliajul G AlMg5.14. c) structură bifazică.5 %.9.9. c) AlMg7.23. b) aliajele Melchior.9.9. d) starea T6? T. d) Al Mg9MnSi? T.16.13. c) aliajele Konstantan.9. Care este semnificaţia fazei δ.7 %. Care dintre următoarele categorii de produse realizate din aliajele industriale Al − Mg se livrează de obicei în starea H: a) produsele din aliajul AlMg1. d) toate categoriile de aliaje industriale? T. b) structură alcătuită din fazele α ≡ CuAl şi γ2 (fază bertholidă corespunzătoare compusului Cu32Al10). Care dintre următoarele categorii de aliaje industriale Al − Cu se pot supune durificării structurale prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire naturală sau artificială: a) aliajele deformabile. d) structură alcătuită din constituienţi a (preeutectoid) şi eutectoidul (α+γ)? T.20. c) structură alcătuită din constituenţii α (preeutectoid) şi eutectoid (α+γ2). d) AlMg7? T.17.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase T. d) structură monofazică γ2? T. c) nichelul.. d) este o alamă pentru turnare? T.9.7 %. d) fază bertholoidă Cu31Sn8? T. c) aliajele de turnare cu %Cum < 5.9.9.9. c) produsele realizate din aliajul AlMg7. Care este structura de echilibru la ta a bronzurilor cu beriliu folosite în tehnică: a) structură monofazică α ≡ Cu(Be).9. d) produsele realizate din aliajul AlMg2? T. b) structură monofazică γ (fază bertholidă pe baza compusului CuBe. c) compus intermetalic Cu3Sn.9. alcătuită din α şi γ. c) este o alamă specială deformabilă.9. Care este structura la ta a semifabricatelor şi pieselor turnate realizate din bronzul G CuAl10Mn: a) structură monofazică α ≡ Cu(Al). Care dintre următoarele tipuri de aliaje Cu − Νi prezintă la ta o structură monofazocă: a) aliajele Kunial. b) AlMg3. d) aliajele Monel? T.12. b) aliajele de turnare cu %Cum ≤ 5. având %Cum = 2. Care stare de bază asigură produselor realizate din bronzuri cu beriliu cele mai ridicate caracteristici de rezistenţă mecanică şi duritate: a) starea TA. Care dintre următoarele caracteristici corespund alamei CuZn30: a) este o alamă monofazică α..21. b) AlCu4MgMn. b) este o alamă binară deformabilă.15. Care dintre următoarele elemente de aliere determină micşorarea conţinutului procentual de fază α al structurii alamelor speciale: a) aluminiul. Care dintre următoarele aliaje are densitatea mai scăzută: a) CuAl10Fe3. Care dintre următoarele aliaje este cunoscut sub denumirea de 189 . b) fază bertholidă Cu5Sn.

Care este structura de echilibru la ta a unui silumin industrial cu %Sim = 12.30.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR zincral sau alzimac: a) aliajul G CuZn40PbSn.5%. c) au capacitatea de a disipa căldura produsă datorită frecărilor din lagărele de alunecare.9. modificat cu sodiu la elaborare: a) o structură bifazică alcătuită din soluţie solidă α ≡ Al(Si) şi soluţie solidă β ≡ Si(Al). b) TiAl5Sn2.5.29.26. b) aliajul AlZn6Mg2.9. Care este structura de echilibru la ta a unui silumin industrial cu %Sim = 12. La care dintre următoarele mărci de aliaje pe bază de titan se poate realiza creşterea rezistenţei mecanice prin aplicarea TT de călire martensitică şi revenire: a) TiAl6V4. azotul şi carbonul. c) o structură alcătuită din constituienţii β (preeutectic) şi eutecticul (α+β). b) structura lor conţine faze dure sau semidure. c) impurităţile care reduc plasticitatea titanului şi îl fac inapt pentru prelucrări prin deformare plastică sunt oxigenul.9. d) sunt mai dure decât materialele folosite la realizarea arborilor care se reazemă pe cuzineţi? 190 .9. nemodificat la elaborare: a) o structură bifazică alcătuită din soluţie solidă α ≡ Al(Si) şi soluţie solidă β ≡ Si(Al).9. b) o structură alcătuită din constituienţii β (preeutectoid) şi eutectoidul (α+β). d) aliajul G AlMg9MnSiTi? T. Care dintre următoarele elemente de aliere este prezent în toate aliajele industriale pe bază de titan: a) fierul. d) vanadiul? T. hidrogenul. d) o structură monofazică α? T. Care dintre următoarele elemente de aliere ale aliajelor industriale pe bază de titan sunt stabilizante α (alfagene): a) aluminiul. c) aliajul CuZn39Ni3. b) nitrurarea. b) cuprul.9.27. c) molibdenul. care asigură conformarea cuzineţilor cu zonele de rezemare ale arborilor pe care îi susţin. în starea Tiα? T. c) o structură alcătuită din constituienţii α (preeutectic) şi eutecticul (α+β).24.9.9. Ce tratament termochimic se poate aplica pentru durificarea superficială a produselor realizate din aliaje pe bază de titan: a) carburarea. d) silicizarea? T.5Cu1.25. c) molibdenul. d) aluminiul? T. c) TiAl6SnV6.28. c) carbonitrurarea. care asigură conformarea cuzineţilor cu zonele de rezemare ale arborilor pe care îi susţin. d) deformarea plastică a titanului se face de obicei la rece. Care dintre următoarele afirmaţii privind titanul sunt adevărate: a) titanul prezintă două modificaţii: Tiα cu structură cristalină HC şi Tiβ cu structură cristalină CVC. b) o structură alcătuită din constituienţii β (preeutectoid) şi eutectoidul (α+β). b) staniul. d) o structură monofazică α? T. b) titanul prezintă două modificaţii: Tiα cu structură cristalină CVC şi Tiβ cu structură cristalină HC.5. d) TiV13Cr11Al3? T. Care dintre următoarele caracteristici corespund aliajelor antifricţiune folosite la confecţionarea cuzineţilor pentru lagărele de alunecare: a) structura lor conţine faze cu duritate scăzută şi plasticitate ridicată.5 %.31.

c) CuZn20. b) să fie compatibile cu MB (materialul din care sunt confecţionate piesele care trebuie îmbinate prin lipire). d) să aibă temperatura ts mai mare decât cea corespunzătoare MB? T. b) aliajul Ni – Ti cu %Tiat = 50 %.9. c) o matrice structurală de bază şi o fază secundară (distribuită astfel încât să poată bloca creşterea grăunţilor matricei). c) soluţia solidă α ≡ Sn(Sb. c) bronzurile cu Pb.9. c) aliajul Au – Cd cu %Cdat = 47.9. Care dintre următoarele caracteristici corespund transformării martensitice ce se produce la călirea aliajelor marmem: a) transformarea este ireversibilă.33. Care dintre următoarele aliaje de lipit se folosesc pentru lipirea moale: a) SnPb10.36. b) CuAg10P5. Care dintre următoarele clase de aliaje se folosesc ca materiale antifricţiune cu ts joasă: a) aliajele Sn – Sb − Cu. c) au granulaţie foarte fină. b) aliajul eutectic Pb – Cd (cu %Cdm = 18 %). c) SnAg5. Structura aliajelor superplastice este alcătuită din: a) un amestec mecanic eutectic.32. c) să fie dure şi fragile.9. c) martensita formată este termoelastică.9.42.Cu).9. b) aliajul TiAl6V4. Care pot fi fazele dure din structurile aliajelor antifricţiune de tip Babbit: a) compusul intermetalic SnSb.9. c) aliajul eutectic Al – Cu (cu %Cum = 33 %).9.34. Care dintre următoarele caracteristici corespund aliajelor neferoase superplastice: a) au structură monofazică.5 %. Care dintre următoarele clase de aliaje se folosesc ca materiale antifricţiune cu ts ridicată: a) oţelurile carbon eutectoide. d) aliajul Au – Cd cu %Cdat = 47. d) martensita formată conţine un număr mare de dislocaţii în structură? T. d) aliajul eutectoid Zn – Al (cu %Alm = 22 %)? T. b) compusul intermetalic Cu3Sn. d) au granulaţie grosolană şi sunt sensibile la supraîncălzire? T. c) aliajul AlCu4. b) aliajele Pb – Sn – Sb – Cu.40.43. Care dintre următoarele caracteristici trebuie asigurate de aliajele de lipit: a) să prezinte o bună fluiditate în stare topită. d) cristalele de Pb? T. Care dintre următoarele aliaje prezintă fenomenul de deformare superplastică: a) aliajul eutectic Al – Cu (cu %Cum = 33 %).9. d) SnPb10? T.38. b) un amestec mecanic eutectoid.9. d) aliajul CuSn8? T. b) transformarea este reversibilă.9. Care dintre următoarele aliaje prezintă fenomenul de deformare superplastică: a) alama monofazică CuZn20. b) SnAg5.39.5 %? 191 . d) SnPb37Ag? T.35. d) un compus intermetalic? T. c) fontele albe.37. d) bronzurile hipoeutectoide? T. d) aliajele Bahnmetall? T.9. b) au structură bifazică. b) fontele cenuşii feritoperlitice.41.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase T. Care dintre următoarele aliaje de lipit se folosesc pentru lipirea tare (brazare): a) CuZn42. Care dintre următoarele aliaje fac parte din categoria aliajelor care prezintă fenomenul de memorie a formei: a) aliajul bifazic TiAl6V4.

5. 192 . % Snatγ maSn % Snatγ maSn + %Cu atγ maCu 100 = 16. fiind o alamă monofazică β’. • alama specială Cu Zn38Pb2Mn2 are titlul fictiv %Cume = 58. CuZn38Pb2Mn2 şi CuZn30Al5Fe3Mn2.51 % şi %Snmδ = 32. pe această cale se obţin datele prezentate în tabelul 9.00 % şi %Snmε = 38.2.5 %.67 % şi = 27.4 %. %Snmδ şi %Snmε concentraţiile masice ale staniului în cele fazele bertholide γ.5 % şi aparţine aceleiaşi clase structurale ca şi alama binară cu %Znm = 100 − %Cume = 48.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Aplicaţii A. rezultă pentru faza δ: %Snatδ = 20.67 ⋅118. fiind o alamă bifazică. iar pentru faza ε: %Snatε = 25.33⋅ 63.7 + 83.1). • alama specială Cu Zn30Al5Fe3Mn2 are titlul fictiv %Cume = 48.67 ⋅118.9.0 %. faza δ are CEδ = 13 . Rezolvare Pentru încadrarea în clase structurale a mărcilor de alame speciale precizate în enunţul aplicaţiei se calculează titlul fictiv al acestora. A.1. se obţine pentru faza γ: % Snatγ = % Snmγ = 100(CEγ − vCu ) v Sn − vCu = 100( 3 1) − 2 4 −1 = 16.9. fiind o alamă monofazică α. %Snatδ şi %Snatε concentraţiile atomice ale staniului în aceste faze.1 şi 1. iar faza ε are 2 CEε = 7 . Din tabelele 1.3). 9.2 rezultă că staniul are valenţa vSn = 4 şi masa atomică maSn = 118. folosind relaţia (9. Să se stabilească clasele structurale tipice alamelor speciale CuZn32Pb2.1.0 % şi aparţine aceleiaşi clase structurale ca şi alama binară cu %Znm = 100 − %Cume = 34. ştiind că faza γ are CEγ = 3 . Să se determine valorile de bază ale concentraţiilor masice ale componentelor în fazele bertholide tipice structurilor de echilibru ale bronzurilor 21 cu staniu. iar cuprul are valenţa vCu = 1 şi masa atomică maCu = 63. δ şi ε şi %Snatγ. 4 Rezolvare Se notează %Snmγ. Folosind relaţiile (2.5 %.7.2 %.4 %.4) şi (2.7 100 16. cu coeficienţii de echivalare în zinc a elementelor de aliere precizaţi în scap.14 şi rezultă: • alama specială Cu Zn32Pb2 are titlul fictiv %Cume = 66.6 % şi aparţine aceleiaşi clase structurale ca şi alama binară cu %Znm = 100 − %Cume = 41.55 În mod similar.55.

să se estimeze valorile caracteristicilor mecanice Rm. Rp0.55⋅32. cu %Snm = 14 %). cu %Snm = 10 % şi G CuSn14. compoziţia de bază a fazei δ). HB = m3%Snm + n3.55 şi n1 = 465. caracteristicile mecanice Rm (N/mm2).5 A. % (keAl = 6.9.5 %. Rp0. Rp0. 193 .2 = 120 N/mm2 şi duritaea 100 HB.3. aliajele G CuSn10 şi G Cu Sn14 sunt bronzuri bifazice (hipoeutectoide). Compoziţiile chimice şi titlurile fictive pentru trei mărci de alame speciale Marca de alamă %Cum..1. % (kePb = 1. între caracteristicile corespunzătoare celor două faze care le alcătuiesc structura. m3 = 5 şi n3 = 50.5. domeniul bifazic α + δ al acesteia corespunde unor concentraţii masice de cupru cuprinse între %Snm = 8 % (care defineşte limita domeniului monofazic α) şi %Snm = 32.5 + 82. aceste rezultate indicând că prezenţa fazei δ durifică şi fragilizează structurile bronzurilor cu staniu.75 şi n2 = 82. scap.9) %Cume.5 + 465 ≅ 220 N/mm2.14. în domeniile bifazice ale diagramelor de echilibru binare caracteristicile mecanice ale aliajelor variază liniar.5 ≅ 205 N/mm2. 3.5.2δ ≅ 15 N/mm2 şi HBδ = 5⋅32.0) %Fem. Bronzul G CuSn10 are după turnare rezistenţa la tracţiune Rm = 390 N/mm2.13 c. Ţinând seama că faza bertholidă δ are concentraţia masică de staniu %Snm = 32. % %Znm. Rmδ – Rp0. Conform legii lui Kurnacov (v.. Cunoscând valorile caracteristicilor mecanice (determinate experimental) ale celor două bronzuri bifazice (G CuSn10. ca urmare. Rp0. m2 = 3. în cazul bronzurilor în stare de turnare. % %Pbm. din relaţiile scrise mai înainte: m1 = −7.3. iar bronzul G Cu Sn14 are după turnare Rm = 360 N/mm2.0) %Mnm. se obţine: Rmδ = −7. în funţie de compoziţia lor chimică. rezultă că.5 % (care defineşte. % (keMn = 0.5) %Alm .2 = 135 N/mm2 şi duritatea 120 HB.6 CuZn30Al5Fe3Mn2 60 30 2 5 2 48. Aplicând legea lui Kurnacov.2 (N/mm2) şi HB ale bronzurilor bifazice turnate se pot estima analitic. Rp0. se determină valorile coeficienţilor mj şi nj. % (keFe = 0. în funcţie de concentraţia lor masică de staniu %Snm.0 CuZn38Pb2Mn2 58 38 2 2 − − 58.2 = m2%Snm + n2.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase Tabelul 9. % CuZn32Pb2 66 32 2 − − − 66.5 + 50 = 212.2 şi HB ale fazei bertholide δ.11). Rezolvare Examinând diagrama de echilibru din figura 9.75⋅32. limita de curgere Rp0. aşa cum s-a demonstrat la rezolvarea aplicaţiei A.9. cu relaţii de forma: Rm = m1%Snm + n1.2δ = 3. j = 1. ca urmare.

soluţia acestei inegalităţi este %Nim ∈ [13. prin orificiul calibrat al unei scule (matriţe).9.9).07 % Nim +8. iar S D = π − 4 4 transversale a produsului.06GD şi HR = 0. rezultă astfel 2 2 2 2 D p − D0 8 − 10 S − S0 100 = 100 = 100 = 36 %. 50 %). A.5. soluţia acestei inegalităţi este %Nim ∈ (0 %. Gradul de deformare plastică al materialului produsului obţinut prin tragere la rece se determină aplicând relaţia (3.9 %.9 %. Cele două condiţii precizate în enunţul aplicaţiei sunt respectate simultan de aliajele cu %Nim ∈ [13. A = 45 % şi duritatea HR ≅ 50 HRB.6GD + 50.9. în conformitate cu următoarele relaţii: Rm = −0. Condiţia A ≥ 40 % este respectată de aliajele Cu – Ni a căror concentraţie 2 masică de nichel satisface inegalitatea 0. 100 %).0 %].ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR A.0 %] ⇒ %Nim ∈ [13. Un produs de forma unei bare cilindrice cu diametrul Dp = 8 mm este obţinut trăgând la rece.308%Nim + 45. 19. care evidenţiază efectele ecruisării prin deformare plastică la rece asupra caracteristicilor mecanice ale alamei din care este realizat produsul. 19. Caracteristicile mecanice la tracţiune Rm (în N/mm2) şi A (în %) ale aliajelor Cu – Ni în stare de echilibru se află în următoarele dependenţe (stabilite pe baza datelor experimentale) cu concentraţia lor masică de nichel %Nim: 2 2 Rm = −0. să se determine compoziţia chimică a aliajelor Cu – Ni care îndeplinesc simultan condiţiile: Rm ≥ 320 N/mm2 şi A ≥ 40 %.06GD2 + 7GD + 270. A ≅ 5 % şi HR ≅ 72 HRB.07 % Nim +8. A = 45 e−0. pentru GD = 0: Rm = 270 N/mm2. în care 2 Dp D2 S 0 = π s este aria secţiunii transversale a semifabricatului. Rezolvare Condiţia Rm ≥ 320 N/mm2 este respectată de aliajele Cu – Ni a căror 2 concentraţie masică de nichel satisface inegalitatea −0.024 % Nim − 0.308%Nim + 5 ≥ 0.9 %. A (în %) şi HR (în HRB) ale alamei CuZn15 se modifică prin deformare plastică la rece.9%Nim + 210 şi A = 0. un semifabricat cilindric (aflat în starea O) cu diametrul Ds = 10 mm. Care sunt caracteristicile mecanice ale produsului astfel obţinut? Rezolvare Semifabricatul aflat în stare recoaptă (starea O) are caracteristicile mecanice date de relaţiile din enunţul aplicaţiei.9%Nim – 110 ≥ 0. relaţiile din enunţul aplicaţiei conduc la următoarele valori ale caracteristicilor mecanice: Rm ≅ 444 N/mm2. Caracteristicile mecanice Rm (în N/mm2).0024 % Nim − 0.4. cu diferite grade de deformare GD ∈ (5 %. 19. 194 aria secţiunii . Pentru GD = 36 % GD = D 2 2 S0 D0 10 (gradul de deformare plastică la rece al materialului produsului).0 %]. 100 %) ∩ (0 %.

Să se stabilească compoziţia masică a încărcăturii cuptorului pentru realizarea unei şarje.9. La elaborarea aliajelor pe bază de cupru în cuptoare cu inducţie pierderile procentuale masice prin oxidare ale componentelor încărcăturii sunt: pCu = 1 %. kg/m3 A. siluminul G AlSi9Mg (cu %Sim = 9. rezultă că concentraţiile componentelor acestuia sunt: %Pbm = 4 %. pSn = 1 %.5 90. cu masa m = 100 kg.75 %. pZn = 2 %.5 0.5 %.5 94. aplicând această relaţie pentru aliajele ρ Al cu compoziţia chimică precizată în enunţul aplicaţiei se obţin rezultatele prezentate în tabelul 9.5 % şi %Mgm = 0.7 %). % Concentraţia masică a aluminiului %Alm. ρMn = 7470 kg/m3.6 4. Densităţile aliajelor de aluminiu din aplicaţia A. alzimacul AlZn6Mg2.7 89.9 % şi %Mnm = 0.5 2. din aliajul CuSn6Zn4Pb4.5 (cu cu %Znm = 6.7.5 %.0 %.9. dacă materiile prime disponibile pentru formarea încărcăturii sunt metalele pure componente ale aliajului.6 90.ρSi = 2330 kg/m3 şi ρCu= 8930 kg/m3.15.5Cu1.9. %Mgm = 2.6 Aliajul Concentraţiile masice ale elementelor de aliere AlCu4MgMn %Mgm %Mnm %Znm %Sim %Cum 0.4.0 2799 G AlSi9Mg 0.8 % şi %Sim = 0.5Cu1.4 6. 15.7 % şi %Cum = 1.0 2784 AlMg9MnSi 9.0 2575 AlZn6Mg2. ρMg = 1740 kg/m3. %Mgm = 0.0 1. % Densitatea aliajului ρ. şi pPb = 0.2 se extrag următoarele valori ale densităţilor componentelor aliajelor pe bază de aluminiu precizate în enunţul aplicaţiei: ρAl = 2700 kg/m3.2.9 0.8 %). aliajul AlMg9MnSi (cu %Mgm = 9. Să se determine care dintre următoarele aliaje are densitatea cea mai mică: duraluminiul AlCu4MgMn (cu %Cum = 4. %Mnm = 0. Tabelul 9.0 2653 %EAmj.5 %).5 9. se obţine următoarea relaţie pentru determinarea densităţii aliajelor pe bază de aluminiu: ρ = ∑ n 100 % EAmj j =1 ρ EA j + 100 − ∑ EAmj j =1 n . 195 .6.8 0. ρZn = 7130 kg/m3. Rezolvare Ţinând seama de semnificaţia simbolului mărcii aliajului care se elaborează.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase A. Prin particularizarea relaţiei generale stabilite la rezolvarea aplicaţiei A. Rezolvare Din tabelul 1.5 %).

325 kg. Rezolvare Ţinând seama de semnificaţiile simbolurilor aliajului care trebuie elaborat şi aliajelor folosite ca materii prime şi notând %Pbm. mSn = 4.. m = ∑ %Cu mj m j .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Znm = 4 %. A. cu masa m = 100 kg. din aliajul CuSn6Zn4Pb4.4.995. notând mPb. % Znm. concentraţiile masice ale componentelor în mateiile prime MP1 ≡ CuZn10. pZn = 2 %.082 kg.. %Snm şi %Cum concentraţiile componentelor în aliajul care se elaborează şi %Pbmj.165 kg.995 şi mj. masele materiilor prime care trebuie introduse în încărcătura cuptorului pentru elaborarea aliajului şi ţinând seama de condiţiile din enunţul aplicaţiei. j = 1.030 kg şi mCu = 86. Masa totală a încărcăturii este mi = m1 + m2 + m3 + m4 ≅ 101.4): . %Snm = 6 % şi %Cum = 100 – [%Pbm + %Znm + %Snm] = 86 %.613 kg. pSn = 1 %. având soluţiile m3 0 10 5 0 606 90 88 75 0 8687 m4 m1 = 19. MP3 ≡ G CuPb20Sn5 şi MP4 ≡ Pb 99.75 100 − p Pb mod similar.8... p p j =1 j =1 1 − Pb 1 − Zn 100 100 % Snm %Cu m m = ∑ % Snmj m j . MP2 ≡ G CuSn10Zn2. %Snmj şi %Cumj. j = 1. dacă materiile prime disponibile pentru formarea încărcăturii sunt deşeuri de alamă binară CuZn10. şi pPb = 0.9. Masa totală a încărcăturii este mi = mPb + mZn + mSn + mCu ≅ 101. La elaborarea aliajelor pe bază de cupru în cuptoare cu inducţie pierderile procentuale masice prin oxidare ale componentelor încărcăturii sunt: pCu = 1 %. m = ∑ % Zn mj m j .04 kg.869 kg. mSn şi mCu.938 kg şi m4 = 0. se obţine următorul sistem de ecuaţii (cu 0 0 20 100 m1 403 m2 10 2 0 0 408 × = necunoscutele mj. Introducând în aceste relaţii p Sn p Cu j =1 j =1 1− 1− 4 4 100 100 datele din enunţul aplicaţiei.030 kg şi. m2 = 30. mZn = 4. bronzuri G CuSn10Zn2 şi G CuPb20Sn5 şi plumb marca Pb 99.. masele care se introduc în încărcătură din cele patru materii prime 4 4 % Pbm % Zn m disponibile.. mZn. rezultă: % Pbm % Pbm p 4 m = m Pb (1 − Pb ) ⇒ m Pb = m = 100 = 4.4. %Znmj. în 100 100 100 − 0.04 kg. m3 = 50.75 %. Să se stabilească compoziţia masică a încărcăturii cuptorului pentru realizarea unei şarje. 196 . rezultă relaţiile: m = ∑ % Pbmj m j . j = 1.

obţinute din materii prime sub formă de pulberi prin sinterizare. Legăturile ionice şi covalente implică toţi electronii de valenţă ai componentelor. referitoare la câteva 197 . industria chimică. cu legături şi structură complexe. starea amorfă (vitroasă) este caracterizată de lipsa ordonării atomice la distanţă. astfel că nu există electroni liberi.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Capitolul 10 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR CERAMICE ŞI STICLELOR 10. ceea ce face ca materialele ceramice să aibă conductibilitate termică şi conductibilitate electrică foarte scăzute fiind materiale electroizolante sau termoizolante în marea majoritate a cazurilor. Sticlele sunt materiale anorganice cu structură amorfă (corpuri vitroase) obţinute prin solidificarea unor topituri constituite din amestecuri de oxizi în stare topită. care este un proces de încălzire cu sau fără presare simultană. utilizate în cele mai diverse domenii cum ar fi electrotehnica. În prezent termenul de ceramică include o gamă de materiale mult mai largă. adică formează unităţi structurale prin coordinarea atomilor de oxigen în jurul ionului metalic prin legături ionice sau covalente. astfel că se bazeză în special pe legături ionice şi covalente. Reprezintă o categorie de materiale care au fost utilizate din cele mai vechi timpuri sub formă de vase din lut (însăşi termenul de ceramică provine de la grecescul “keramon” care însemna “lut ars”) şi de materiale de construcţie datorită capacităţii de prelucrare în cele mai diverse forme şi abundenţei materiilor prime. Introducere Materialele ceramice sunt materiale anorganice nemetalice. Cele mai multe ceramice sunt compuşi între metale şi nemetale.1. industria metalurgică etc. electronica. dintre care cel puţin unul are rolul de vitrifiant. în timpul căruia se formează legăturile dintre particule prin difuzie sau topire parţială a unui component. păstrându-se doar ordinea apropiată.

În acest capitol se vor prezenta caracteristicile structurale ale principalelor tipuri de materiale ceramice şi sticle şi proprietăţile generale ale acestora. ceea ce face ca sticlele să fie considerate ca lichide vâscoase subrăcite. În funcţie de poziţia anionilor din două plane compacte succesive se formază două tipuri de interstiţii: interstiţii tetraedrale (câte trei într-un plan compact şi unul în planul învecinat) aşezaţi astfel încât unind centrele lor de masă se formează un tetraedru regulat şi interstiţii octaedrale mărginite de şase anioni (câte trei în fiecare plan compact aşezaţi astfel încât unind centrele lor de masă se formează un octaedru regulat (v.2.2).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR distanţe interatomice corespunzătoare unităţilor structurale. întrucât cationii metalici se plasează în aceste interstiţii. considerând un plan de anioni care au centrele în punctele notate cu A în figura 10. figura 10.1). sau pot avea centrele în punctele marcate cu C. care corespunde unei structuri de tip cub cu feţe centrate (CFC) a anionilor. tabelul 10. aşa cum 198 . înconjurat de anioni cărora anionul le-a cedat electronii de valenţă. deoarece metalele prin ionizare pierd electronii de valenţă. generând structuri cristaline de tip CFC sau HC ca şi în cazul metalelor (v. cationii au de obicei raze mai mici decât anionii (v. anionii celui de-al treilea plan compact pot avea centrele pe aceeaşi verticală cu punctele A. înseamnă că numărul de coordinaţie poate fi 4 sau 6.1 şi planul următor de anioni cu centrele în punctele notate cu B. fie o succesiune ABCABC….2).scap 1. 10. aşa cum se constată din tabelul 10. Structura ceramicelor şi sticlelor Elementele componente ale materialelor ceramice sunt legate între ele prin legături ionice şi covalente formând reţele de ioni metalici şi nemetalici (cationi şi anioni) a căror celulă elementară este constituită dintr-un cation. rA Deoarece anionii au raza mai mare se pot aranja în plane compacte dispuse succesiv. numărul de coordinaţie şi implicit geometria unităţii structurale depinde de valoarea raportului dintre raza cationului rC şi raza anionului rA . 1.1 în care se prezintă limitele r raportului C şi geometria posibilă pentru fiecare număr de coordinaţie. ceea ce înseamnă că numărul anionilor din unitatea structurală reprezintă chiar numărul de coordinaţie al structurii cristaline respective (v scap. Întradevăr.1 în care se prezintă razele ionice ale componentelor uzuale din ceramice) astfel că structurile stabile ale fazelor cristaline din ceramice se formează atunci când fiecare cation metalic este înconjurat de anioni nemetalici cu care se află în contact direct. rezultă astfel fie o succesiune de plane ABABAB… care corespunde unei structuri de tip hexagonală compactă (HC) a anionilor.

155 ≤ Nr. 10. nm 0. Razele ionice ale unor componente ale ceramicelor şi geometria coordinărilor Raze ionice Raze cationi rC Raze anioni rA Cation Al3+ Ba2+ B3+ Ca Fe K 2+ 2+ + 2+ 2+ Tip de coordinare rC rA 0.196 0.078 0.184 rC < rA rC < rA rC < rA rC < rA 3 Cl− F− I− O2− S 2− 0. de coordinaţie Geometria coordinării rC .020 0.1.000 Fig.136 0.057 0.077 0.102 0. Tabel 10.133 0.064 Anion Br − rA .106 0.1 Reprezentarea prin sfere rigide a dispunerii anionilor în structura ceramicelor 199 .067 0.225 ≤ 4 Mg Mn Ni 0.225 0. cât şi de modul în care sunt ocupate interstiţiile cu cationi metalici.1.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor rezultă şi din tabelul 10.132 0.732 0.414 0.138 0.039 0.414 ≤ 6 Na+ 2+ 0.220 0. nm 0.732 ≤ Si4+ Ti4+ 8 1. Rezultă că structurile fazelor cristaline ale ceramicelor depind atât de tipul reţelei compacte pe car o formează anionii.181 0.069 0.

3) se constată că în condiţiile solidificării prin cristalizare. proces 200 . astfel că există tendinţa ca în timp. pe măsura creşterii energiei interne a sistemului se desfac mai întâi legăturile mai slabe. temperatura Tv de pe această curbă este numită temperatură de tranziţie sticloasă sau temperatură de vitrifiere şi nu are o valoare bine definită.cărora le rămâne câte o valenţă liberă cu care se pot lega de alte unităţi structurale formând aranjamente unidimensionale. sau de cationi diferiţi.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Interstiţiile pot fi ocupate de cationi de acelaşi tip. bidimensionale sau spaţiale cu un grad înalt de stabilitate. la temperatura Tc volumul specific are un salt brusc.3. ceea ce are ca efect reducerea vâscozităţii şi trecerea treptată de la starea solidă la starea lichidă pe măsură ce temperatura creşte deasupra temperaturii Tv. sub acţiunea temperaturii. fiind exclusă existenţa liberă a unităţii tetraedrale. Continuitatea curbei 2 cu cea de la temperaturi mai ridicate (T > Tc) arată că materialul este de fapt un lichid subrăcit.care formează aranjamente complexe de tip HC sau CFC. fiind dependentă de viteza de răcire. a cărui vâscozitate creşte pe măsură ce scade temperatura. În cazul răcirii relativ rapide a topiturii ce conţine unităţile [SiO4]4dependenţa de temperatură a volumului specific este cea corespunzătoare curbei 2 din figura 10. Structura vitroasă corespunde unei stări metastabile cu energie liberă mai mare decât cea corespunzătoare structurii cristaline. treptat cele mai puternice. o reprezentare plană simplificată a stării vitroase a SiO2 care reprezintă baza structurii sticlelor silicatice este redată în figura 10. să se treacă la starea de echilbru stabil. apoi. La încălzire. Silicea cristalină prezintă trei forme alotropice: cuarţ. ceea ce a făcut ca solidele cu o astfel de structură să fie numite corpuri vitroase. astfel că la o temperatură Tc are loc cristalizarea la fel ca în cazul materialelor metalice. Cea mai mare parte a ceramicelor şi sticlelor sunt constituite din silicaţi a căror bază structurală o constituie tetraedrul [SiO4]4-care are în centru ionul Si4+ iar în vârfuri ionii O2. Această structură se obţine dacă răcirea topiturii se face foarte lent. tridimit şi cristobalit diferenţiate prin poziţiile relative ale tetraedrilor [SiO4]4.2 b. ceea ce conduce la existenţa unei diversităţi foarte mari de structuri a fazelor cristaline din materialele ceramice. Din punct de vedere chimic cel mai simplu silicat este dioxidul de siliciu SiO2 (silice) care structural este constituit dintr-o reţea spaţială de [SiO4]4.cu dispunere ordonată (structură cristalină) sau aleatoare (structură amorfă) a unităţilor structurale. Pe baza celor arătate se poate stabili că în structura dezordonată a solidelor vitroase distanţele dintre particulele constitutive şi intensitatea legăturilor nu sunt uniforme. reprezentând variaţia volumului specific (inversul densităţii ρ) în funcţie de temperatură (curba 1 în figura 10.2a. structura este constituită din lanţuri spaţiale în care poziţia relativă a unităţilor structurale este aleatoare ca în starea lichidă. o reprezentare plană simplificată a structurii cristaline tridimit a SiO2 este redată în figura 10.

10. b – ceramică cristalină (Al2O3) Silicaţii naturali care constituie baza materialelor ceramice sunt aluminosilicaţi care au rezultat prin substituirea unor ioni Si4+ cu ioni Al3+.4 a care prezintă structura unei ceramice refractare. Fig. cantitatea de fază vitroasă depinde de compoziţia chimică şi de procesul tehnologic de fabricare. tehnologiile moderne permiţând obţinerea unor ceramice cu structură cristalină aşa cum se obsevă în figura 10 4 b în care se prezintă structura aluminei (Al2O3) cristaline. Structurile unor ceramice: a – ceramică refractară cu faze cristaline şi masă vitroasă.1). În mod obişnuit materialele ceramice au structura alcătuită din faze cristaline însoţite de o fază vitroasă aşa cum se observă în figura 10. substituirea este posibilă datorită diferenţelor mici între dimensiunile celor doi ioni (v. b – structură vitroasă Fig.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor numit devitrifiere şi poate avea loc controlat sau în mod natural. 10.2.4.există şi tetraedrii [AlO4]5-.3.Schema structurilor silicei: a − structura cristalină. 201 . Variaţia volumului specific cu temperatura în cazul SiO2 Fig 10. astfel că pe lângă tetraedrii [SiO4]4. tabelul 10. Devitrifierea necontrolată a sticlelor are consecinţe negative asupra proprietăţilor mecanice şi optice (sticla devine fragilă şi pierde transparenţa datorită refracţiei razelor de lumină pe limitele grăunţilor).

Li+.6. deşi ruperea are tot caracter fragil. Comportarea la rupere. În tabelul 10.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Deoarece numărul ionilor de oxigen rămâne acelaşi ca în cazul unităţilor structurale [SiO4]4-. pentru fiecare ion Al3+ din reţea apare o sarcină electrică negativă.6. Principalele proprietăţi ale ceramicelor şi sticlelor Proprietăţile mecanice ale materialelor ceramice şi sticlelor prezintă particularităţi în raport cele ale materialelor metalice datorită legăturilor ionice şi covalente care stau la baza formării structurii acestora.5. Ruperea se produce fără deformare plastică aşa cum se constată din figura 10. Ba2+ etc.5 în care se prezintă CCCT (v. 10. Fig 10. Schema încercării la încovoiere statică Rezistenţa la compresiune a materialelor ceramice şi sticlelor este însă mult mai mare (poate ajunge la valori de 10 ori mai mari decât rezistenţa la tracţiune). Deoarece încercarea la tracţiune este mai greu de aplicat (dificultăţile sunt legate de prinderea epruvetei). Curbe CCCT tipice pentru materiale metalice şi materiale ceramice Fig.4) a unui material ceramic şi CCCT a unui material metalic. scap 3. Aceste materiale se caracterizează în primul rând prin duritate şi fragilitate foarte ridicate determinate de caracterul puternic al legăturilor ionice şi covalente. Comportarea la rupere a acestor 202 . pentru caracterizarea rezistenţei mecanice la întindere a materialelor ceramice se foloseşte adesea încercarea de încovoiere statică realizată conform schemei prezentată în figura 10. Trebuie precizat că în cazul materialelor ceramice şi sticlelor se constată o împrăştiere foarte mare a valorilor caracteristicilor mecanice deoarece fragilitatea intrinsecă le face foarte sensibile la prezenţa concentratorilor de tensiuni. restabilirea neutralităţii electrice se obţine prin introducerea în structură a unor ioni monovalenţi (Na+. K+) şi ioni divalenţi (Ca2+. Mg2+. se prezintă valorile rezitenţei la încovoiere Ri şi ale modulului de elasticitate E pentru câteva ceramice şi sticle uzuale.) 10. A. tensiunea maximă în fibra întinsă a epruvetei încovoiate (corespunzătoare forţei Fmax) reprezintă rezistenţa la încovoiere Ri a cărei valoare este apropiată de rezistenţa la tracţiune Rm.3.2.

Fenomenul se desfăşoară la fel ca în cazul metalelor.9 1.1 2.0·10-6 8.0 219 15 − − 2. N/mm2 60…80 380…1000 90…110 70…100 140…280 80…100 140…200 45…100 80…110 40…150 40…150 E.8·10-6 13.3 20 5. Din această cauză.2 se prezintă valorile acestor caracteristici pentru câteva ceramice şi sticle uzuale. dacă materialul are conductivitate termică scăzută (cum este cazul materialelor ceramice şi sticlelor).0·10-6 α pe la 100 o C 5.5·10-6 0.0 2. kN/mm2 60…80 350…380 150…170 130…150 290…310 200…240 430…470 250…290 60…90 40…60 50…70 0−1000oC.1 38.0·10-6 9. cele mai bune rezistenţe la fluaj le au materialele ceramice complet cristaline sau în a căror structură faza vitroasă se află în cantitate mai mică. contracţii sau dilatări neuniforme şi deci tensiuni care produc fisurarea sau ruperea. W/moC la 1000 o C 3. α şi λ reprezintă caracteristici care capătă importanţă mai mare la alegerea materialelor ceramice pentru o anumită aplicaţie decât în cazul utilizării materialelor metalice.2.5·10-6 9.3·10-6 8.5 7.6·10-6 4. deoarece tensiunile de compresiune tind să închidă microfisurile.2 λ. la variaţia rapidă a temperaturii mediului se creează diferenţe de temperatură pe secţiune. Problema comportării la fluaj (v.7·10-6 4. B.5·10-6 10. Caracteristicile fizico-mecanice principale ale unor ceramice şi sticle Tipul materialului ceramic sau sticlei Mulit (3Al2O3·2SiO2) Alumina cristalizată (Al2O3) Magnezită sinterizată (MgO) Zirconie stabilizată (ZrO2) Berilie sinterizată (BeO) Spinel (MgAl2O4) Carbura de siliciu (SiC) Carbura de bor (B4C) Sticla de cuarţ (silice) (SiO2 ) Sticla calco-sodică Sticla boro-silicatică Ri. mm/mmoC 5. Un factor la fel de important pentru comportarea la şoc termic îl 203 .9 − − 2.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor materiale se explică prin existenţa unui număr mare de defecte de structură şi chiar microfisuri a căror extindere se produce în avalanşă în momentul în care tensiunile depăşesc valoarea critică. Fluajul. Şocul termic. Comportarea la şoc termic a materialelor depinde în special de coeficientul de dilatare liniară α şi de conductivitatea termică λ. cu deosebirea că procesele de difuzie sunt mult mai complexe fiind implicaţi ioni cu sarcini electrice diferite.5 − − C.0 1. Deformaţiile plastice specifice fenomenului de fluaj se produc la limitele dintre grăunţii fazelor cristaline şi sunt influenţate de prezenţa masei vitroase a cărei vâscozitate scade odată cu creşterea temperaturii.0·10-6 7.8 1.7 1. starea critică se atinge la valori mai ridicate ale solicitărilor.scap 3. Tabelul 10. Este fenomenul de fisurare sau chiar rupere a materialului la modificarea relativ rapidă a temperaturii şi se datorează fragilităţii intrinseci a materialelor ceramice şi a sticlelor corelată cu exploatarea la temperaturi ridicate. din acest motiv.8) apare în special în cazul ceramicelor utilizate ca materiale refractare. în tabelul 10.

şi pe de altă parte datorită reacţiei chimice a apei cu silicaţii componente ai sticlelor sau ceramicelor. sticla se comportă ca un lichid. Vâscozitatea η este o mărime ce caracterizează proprietăţile de curgere ale fluidelor şi reprezintă factorul de proporţionalitate dintre tensiunile tangenţiale şi variaţia vitezei de alunecare pe grosimea stratului fluidului.2) în care η0 este o constantă experimentală. aşa cum se constată din figura 10. Ea − energia de activare a procesului de curgere. fenomenul se produce cu viteză maximă la temperatura camerei deoarece la temperaturi mai ridicate creşte mobilitatea ionilor hidroxil care nu se mai ataşează lanţului –O−Si−O−. scap 3. Aşa cum a fost arătat anterior. iar T − temperatura absolută.8 aceste curbe sunt asemănătoare curbelor Wöhler ale materialelor metalice.7 se prezintă variaţia rezistenţei la şoc termic a unor materiale ceramice şi sticle în funcţie de condiţiile de răcire. Comportarea sticlelor în stare vâscoasă. Este un fenomen de rupere întârziată a materialelor ceramice şi a sticlelor care se produce în cazul solicitării pieselor la tensiuni constante în medii apoase. în urma reacţiei chimice se produce ruperea lanţului –O−Si−O−. Similar curbelor de durabilitate la oboseală din cazul materialelor metalice (v. a cărui vâscozitate scade cu creşterea temperaturii. unitatea de măsură pentru vâscozitate este N·s/m2 ceea ce înseamnă Pa·s (Pascal secundă). (10. 204 Ea RT . Rezistenţa la şoc termic se defineşte ca fiind diferenţa de temperatură ∆T dintre temperatura suprafeţei corpului şi temperatura mediului pe care o poate suporta un corp răcit sau încălzit în anumite condiţii fără să se fisureze. τ fiind timpul de expunere la mediul umed a piesei solicitate la tensiunea σ. În figura 10.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR constituie geometria piesei. E. Deasupra temperaturii Tv vâscozitatea depinde de temperatură după o relaţie de forma: η = η0 e . deoarece schimbările bruşte de secţiune acţionează şi în cazul materialelor ceramice ca nişte concentratori de tensiuni. În cazul sticlelor vâscozitatea în stare vitroasă (sub temperatura Tv) se consideră η = 1018 Pa·s iar starea fluidă se consideră atinsă dacă vâscozitatea scade sub 103 Pa·s. iar la temperaturi scăzute este blocată reacţia chimică a apei cu silicaţii. D. Mecanismul fisurării sub tensiune (numit uneori impropriu şi “oboseală statică”) se bazează pe adsorbţia moleculelor de apă în microfisurile superficiale şi extinderea acestora sub acţiunea tensiunilor mecanice constante datorită pe de o parte efectului de “pană” pe care îl au moleculele adsobite la vârful fisurii. deasupra temperaturii Tv. R – constanta gazelor.9) există curbe de durabilitate la fisurare sub tensiune sub forma dependenţei σ = f(τ). fiecare moleculă de apă conducând la formarea a două unităţi Si−OH care nu mai sunt legate una de alta. Fisurarea sub tensiune într-un mediu dat.

B = 4800. pentru o sticlă calco-sodică s-au determinat valorile: A= −3.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Pentru scopuri practice se utilizează relaţii de forma: B log η = A + . t0 = 210 cu ajutorul cărora s-a trasat curba η = f(t) prezentată în figura 10.7. (10.9 se ilustrează pe curba η = f(t) stabilirea punctelor fixe ale sticlei şi se prezintă valorile acestor puncte pentru câteva tipuri de sticle uzuale. iar t este temperatura în oC. B şi t0 sunt constante ce se pot determina experimental prin măsurarea vâscozităţii la trei temperaturi diferite.9 Fig.3) t − t0 în care A. * temperatura de curgere tc corespunde la η = 104 Pa·s. Comportarea sticlei în stare vâscoasă prezintă importanţă deosebită pentru prelucrare deoarece aceasta trebuie să se desfăşoare intr-un interval de temperaturi astfel ales încât pe de o parte vâscozitatea să fie suficient de mică pentru ca prin fasonare să se obţină forma corespunzătoare a obiectului. utilizate la stabilirea parametrilor operaţiilor tehnologice de fabricare a obiectelor din sticlă: * temperatura inferioară de recoacere tir corespunde la η = 1013. * temperatura de prelucrare tp corespunde la η = 103 Pa·s. Curbele de durabilitate la fisurarea sub tensiune ale unor sticle În funcţie de valoarea vâscozităţii (deasupra temperaturii Tv) s-au stabilit următoarele temperaturi numite puncte fixe de vâscozitate ale sticlelor. Rezistenţele la şoc termic ale unor ceramice şi sticle Fig.5 Pa·s. În figura 10. 10. 10. de exmplu. iar pe de altă parte. * temperatura superioară de recoacere tsr corespunde la η = 1012 Pa·s. 205 .8. la sfârşitul prelucrării vâscozitatea să fie suficient de ridicată pentru evitarea deformării necontrolate sub greutatea proprie a obiectului fasonat. * temperatura de înmuiere tm corespunde la η = 106.3.6 Pa·s.

tsr) şi răcirea rapidă cu jet de aer sau în ulei. iar în miez temperatura este suficient de ridicată pentru ca materialul să preia prin deformare plastică contracţia suprafeţei rigide. O altă consecinţă a comportării vâscoase a sticlelor este deformarea (înmuierea) sub sarcină la temperaturi ridicate a materialelor ceramice care conţin şi masă vitroasă. variaţia vâscozităţii sticlei cu temperatura în maniera arătată permite aplicarea unui tratament termic de tip călire. acesta constă din încălzirea la o tempertură ti din domeniul (tir . motiv pentru care aceste sticle sunt cunoscute sub denumirea curentă de sticle “securit” şi se folosesec pentru mijloacele de transport. astfel că în strat vor lua naştere tensiuni reziduale de compresiune datorită contracţiei de răcire a miezului. datorită conductibilităţii termice reduse în urma răcirii la suprafaţa sticlei temperatura scade sub Tv. în continuare se face răcirea completă lent. Rezistenţa la deformare sub sarcină este una din caracteristicile importante ale materialelor refractare şi se apreciază în mod uzual prin temperatura care determină un anumit grad de deformare sub acţiunea unei tensiuni de compresiune date. faţadele şi uşile clădirilor etc. ceea ce reduce riscul rănirii persoanelor din jur. O fisură care apare în stratul superficial eliberează brusc tensiunile de compresiune şi produce spargerea sticlei cu formarea unui număr mare de granule mici. aceste tensiuni de compresiune au valori ridicate şi contribuie la creşterea rezistenţei materialului. 206 . 9.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. Punctele fixe de vâscozitate ale sticlelor De asemenea. 10.

în funcţie de compoziţia chimică şi scopul urmărit. iar în tabelul 10. CaO sau MgO.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Scopul acestui capitol fiind prezentarea materialelor ceramice şi a sticlelor ca materiale structurale ( vezi cap. unde X poate fi K2O. tare sau tehnic.nisipul de cuarţ (silice) modifică plasticitatea argilelor la uscare şi ardere în timpul căreia suferă transformările cristalografice cuarţ→ tridimit→ cristobalit.10 se prezintă în triunghiul concentraţiilor componentelor de bază domeniile corespunzătoare acestor ceramice.1. Mg. în figura 10. . formând în prezenţa apei o suspensie coloidală ce conferă amestecului plasticitate. din care se realizează piesele ce apoi se usucă şi se calcinează prin încălzire la temperaturi de 900…1500 oC. 207 . amestecului pulverulent de materii prime i se adaugă o cantitate determinată de apă obţinându-se o pastă (numită şi “barbotină”). Na.4. varietatea de argilă cea mai utilizată este caolinul (Al2O3 ·2SiO2·2H2O) care are o structură lamelară şi este constituit din granule. magnetice şi optice ale acestor materiale. 10. Materialele ceramice 10. Pentru obţinerea ceramicelor silicatice. materiile prime utilizate au următoarele caracterisitici: . În cele ce urmează se vor prezenta câteva dintre cele mai importante tipuri de materiale ceramice şi sticle.4.argilele sunt silicaţi de aluminiu hidrataţi însoţiţi de impurităţi (oxizi metalici ) care influenţează culoarea finală a materialului ceramic. . faianţă. In timpul arderii rezultă o anumită cantitate de fază lichidă care prin răcire formează o reţea sticloasă în jurul granulelor pe care le leagă sub forma unui material solid şi dens. Materialele ceramice silicatice Materialele ceramice silicatice aparţin sistemului ternar SiO2−Al2O3−X.3 câteva caracteristici ale acestora. gresie ceramică.feldspatul este denumirea generică pentru compuşii complecşi de tipul alumino-silicaţilor de K. au rol de fondanţi deoarece în timpul arderii formează cu argila şi silicea compuşi cu temperatură mică de topire fiind la originea masei vitroase care leagă particulele de silice şi de argilă şi reduce porozitatea. Na2O. Ca. porţelan moale. In funcţie de concentraţiile componentelor şi de condiţiile tehnologice se obţin următoarele tipuri de materiale ceramice: teracotă. Procesul de vitrifiere este însoţit întodeauna de contracţie şi stă la baza obţinerii majorităţii materialelor ceramice. 14) nu se tratează şi problemele proprietăţilor electrice.

In acest sistem SiO2 cristalizează sub formă de cristobalit. creşterea conţinutului de caolin şi de silice. proprietăţile lor sunt influenţate puternic de raportul dintre cantitatea de fază cristalină şi cantitatea de fază vitroasă. Tabelul 10. în care baza o constituie tetraedrii [SiO4]. aparatură pentru laboratoare de chimie etc izolatoare elctrice. placaje etc. duritate ridicată şi este baza majorităţii constituenţilor materialelor ceramice silicatice. vase. iar celălalt component Al2O3 cristalizează sub formă de corindon. Analizând această diagramă se constată că sistemul SiO2−Al2O3 prezintă transformare eutectică.11. (faze cristaline) determină creşterea rezistenţei mecanice şi a temperaturii de utilizare. acest compus se numeşte mulit. ţigle. Creşterea conţinutului de feldspat (deci a masei vitroase) determină reducerea rezistenţei mecanice şi a rezistivităţii electrice. are formă aciculară. pardoseli. corespunde formulei chimice 3Al2O3·2SiO2.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Structura ceramicelor fiind neomogenă. Deoarece în condiţii industriale vitezele de răcire sunt mai mari decât cele 208 . care este un compus cu reţea CFC. Analiza transformărilor la răcire a ceramicelor care au la bază acest sistem se face la fel ca în cazul diagramelor de echilibru ale sistemelor de aliaje.3. vase etc Dintre materialele ceramice silicatice în tehnică răspândirea cea mai mare o au porţelanurile care sunt mase ceramice vitrifiate albe (translucide în strat subţire) ale căror faze cristaline se pot stabili cu ajutorul diagramei binare de echilibru SiO2−Al2O3 prezentată în figura 10. echipamente sanitare. condensatori electrici. ceea ce îi conferă duritate ridicată. care este un compus cu reţea hexagonală compactă de ioni de oxigen în care ionii de Al ocupă 2 din 3 golurile octaedrice. placaje. aparatură pentru laboratoare de chimie.5…3 % Suprafaţa: glazurată sticloasă Temperatura de ardere: 1100…1300 oC Porozitate: 0…2 % Suprafaţa: glazurată sticloasă Temperatura de ardere: 1100…1400 oC Domenii de utilizare cărămizi. opacă Temperatura de ardere: 950…1200 oC Porozitate: 0. transformare peritectică şi formează un compus cu topire incongruentă. ţevi ceramice echipamente sanitare. Materialele ceramice pe bază de argile Denumirea materialului Teracotă Faianţă Gresie ceramică Porţelan Caracteristici Porozitate: 15…30 % Suprafaţa: glazurată sau nu Temperatura de ardere: 950…1050 oC Porozitate: 10…15 % Suprafaţa: glazurată.

10. Tabelul 10. kg/m3 2200…2400 2350…2500 2100…2650 2800…2950 Rezistenţa la tracţiune N/mm2 20…35 20…55 35…65 52…107 Rezistenţa la compresiune. acestea sunt straturi compacte sticloase obţinute în timpul procesului de ardere din stratul de vopsea pe bază de boraţi. Domeniile ceramicelor silicatice în sistemul argilă – cuarţ feldspat Fig 10.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor corespunzătoare echilibrului.4. carbonaţi alcalini şi oxizi metalici aplicat pieselor înainte de calcinare. o parte din topitură nu va reuşi să cristalizeze. 10. oC 300…400 200…650 400…780 440…1100 Pentru reducerea (sau chiar eliminarea) absorbţiei de apă în pori. 209 . rezistenţă la agresiunea acizilor şi alcaliilor. piesele din ceramică se acoperă cu glazuri.4 Porţelanuri tehnice – caracteristici principale Denumirea comercială a materialului Porţelan pentru izolatori de joasă tensiune Porţelan pentru izolatori de înaltă tensiune Cordierit (compus de bază 2MgO·2Al2O3·5SiO2) Steatit (compus de bază 3MgO·4SiO2·H2O) Densitatea. Pe lângă faptul că prin glazurare se reduce higroscopicitatea. Caracteristicile câtorva tipuri de porţelanuri utilizate în tehnică sunt prezentate în tabelul 10. Fig. N/mm2 173…345 173…550 138…620 414…2970 Temperatura maximă de utilizare. solidificându-se sub formă de fază sticloasă.11 Diagrama de echilibru a sistemului SiO2Al2O3 Componentul de bază al porţelanurilor tehnice este mulitul care asigură acestuia rezistenţă mecanică şi rezistenţă la şoc termic ridicate. datorită coeficientului de dilatare mai mic al glazurii iau naştere tensiuni de compresiune în strat care contribuie la îmbunătăţirea rezistenţei mecanice a pieselor.

4. materiale izolante. Al2O3 şi Cr2O3. din care rezultă formarea compusului MgAl2O4 (sau MgOAl2O3) numit şi spinel. unelte de tăiat. 2. Oxidul de magneziu (MgO – magnezită) are temperatura de topire 2800 oC şi constituie baza materialelor refractare pentru căptuşelile cu caracter bazic a cuptoarelor. tetragonală pe intervalul 1200…2370 oC şi cubică peste 2370 oC. MgO.2. se obţine alumina transparentă utilizată în optica tehnică. ZrO2. prin creşterea % Al2O3 de la 85 % la 99. Oxidul de aluminiu (Al2O3. pentru evitarea acestor neajunsuri se adaugă CaO şi/sau MgO care în concentraţii mai mici de 10…15% se dizolvă în ZrO2 şi stabilizează structura cubică ce se menţine de la temperatura de cristalizare până la temperatura ambiantă. Componentei mai importanţi ai acestor ceramice sunt: oxizi (Al2O3. care este o fază bertholidă cu topire congruentă (v. temperatura de utilizare şi rezistivitatea electrică. cum ar fi materialele refractare. 210 . Oxidul de zirconiu (ZrO2) are temperatura de topire-solidificare 2690 oC şi prezintă mai multe forme alotropice: reţea monoclinică de la ta până la 1000 oC. în figura 10. refractarele bazice pot conţine şi alţi oxizi dintre care mai des întâlniţi sunt CaO.2). Pe lângă MgO. In condiţii tehnologice deosebite şi cu materii prime de puritate înaltă. cu creşterea conţinutului de Al2O3 creşte rezistenţa la compresiune.scap. Existenţa transformărilor alotropice care se produc cu creştere de volum înrăutăţeşte comportarea materialului.7 % rezistenţa la compresiune creşte de la 1800 N/mm2 la 2500 N/mm2 iar temperatura de utilizare de la 1300 oC. spinelul are o reţea cristalină cubică complexă în care ionii Mg2+ ocupă interstiţiile tetraedrice. implanturi medicale.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 10. Materialele ceramice oxidice Materialele ceramice oxidice sunt materiale policristaline formate din oxizi sau compuşi oxidici şi lipsite de faze sticloase. alumina) are temperatura de topire 2054 oC şi cristalizează sub formă de corindon aşa cum s-a arătat mai sus. de exemplu. compuşii sunt foarte stabili la acţiunea agenţilor chimici şi au duritate şi rezistenţă la compresiune ridicate. titanaţi şi ferite.12 în care se prezintă diagrama de echilibru a sistemului ZrO2 – CaO. la 1700 oC Reprezintă cea mai importantă ceramică oxidică şi are utilizări multiple. locul ionilor Mg2+ şi Al3+ fiind luat de alte metale. iar ionii Al3+ ocupă interstiţii octaedrice. abrazivi. TiO2 şi BeO). tipul de structură spinelică este frecvent întâlnită. aşa cum rezultă din figura 10. Caracteristicile de exploatare ale pieselor pe bază de alumină depind în mare măsură de concentraţia masică a acesteea. Datorită energiei mari de legătură a oxizilor.13 se prezintă diagrama de echilibru a sistemului MgO − Al2O3. Pentru exemplificare.

.13. 10. Ni. Comportarea la temperaturi înalte a materialelor refractare se apreciază în principal cu ajutorul a două mărimi: . Feritele sunt compuşi ai oxidului de fier (Fe2O3) şi ai altor metale (Ba.3 E).2 N/mm2 (vezi şi scap. unde M este un metal bivalent (Ba. 10. se utilizează ca materiale feromagnetice datorită rezistivităţii electrice ridicate (ceea ce reduce pierderile prin curenţi turbionari) şi costului mai redus decât al aliajelor metalice. Materialele refractare Sunt produse ceramice rezistente la temperaturi înalte.3. se utilizează pentru proprietăţile feroelectrice (se polarizează în câmp electric) la realizarea generatoarelor şi traductoarelor pentru ultrasunete. 10.rezistenţa piroscopică numită frecvent şi refractaritate este temperatura la care o epruvetă conică din materialul considerat se tasează cu o valoare dată.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Fig. Sr. Diagrama de echilibru a sistemului MgO − Al2O3 Titanaţii sunt compuşi cu formula MTiO3. 211 .4. k=1.rezistenţa la deformare (înmuiere) sub sarcină care se apreciază prin temperatura la care se produce o deformare specifică de 0.2. Li etc) având formula generală nkMkO·qFe2O3 unde nk este numărul de molecule al oxidului metalului Mk. Ca. în condiţii determinate de expunere la temepratură. Diagrama de echilibru a sistemului ZrO2 – CaO Fig.12.3. Mg.5 % sub acţiunea unei sarcini de compresiune de 0.10. Mg. Zn. Cu. Mn. fiind încadrate în această categorie cele care îşi menţin caracteristicile până la temperatura de minimum 1500 oC. Sr).

Principalele tipuri de materiale refractare în funcţie de componentele preponderente sunt prezentate pe schema din figura 10. b) MgO şi CaO. c) Al2O3 şi Cr2O3. prezenţa unei cantităţi mai mari de fază sticloasă face ca diferenţa dintre refractaritate şi temperatura de înmuiere sub sarcină să fie mai mare. rezistenţă la şoc termic şi conferă căptuşelilor cuptoarelor caracter acid.14. şi %Al2O3 = 40…30%) are caracteristici mai reduse decât refractarele silicatice. În aceste condiţii. şi %Al2O3 = 63…80% au structură mulitică (v. Domeniile principalelor tipuri de refractare silicatice din sistemul SiO2–Al2O3 şi domeniile temperaturilor caracteristice (refractaritatea şi temperatura de înmuiere sub sarcină) sunt prezentate în figura 10. insolubile în topitură şi faze cristaline secundare. vor exista două tipuri de faze cristaline: faze cristaline primare sub formă de cristale mari. timp de mai multe zile pentru a da posibilitatea cristalizării cvasitotalităţii fazei lichide. Restul de fază lichidă care nu cristalizează va constitui fază vitroasă şi prezenţa sa limitează proprietăţile de utilizare ale materialelor refractare prin micşorarea temperaturii de înmuiere sub sarcină.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR În procesul de fabricaţie refractarele se ard la temperaturi ridicate şi se menţin mai multe ore la temperatura maximă până la apariţia fazei lichide. • refractarele silimanitice (superaluminoase) cu %SiO2 = 36…20%. figura 10.15 din care rezultă următoarele: • refractarele silica (% SiO2> 93%) au refractaritatea şi temperatura de înmuiere foarte apropiate putând fi utilizate până la temperaturi de 1650 oC. Diversitatea materialelor refractare este foarte mare.11) şi pot fi utilizate până la cca 1800 oC în cazul încălzirilor de scurtă durată şi până la temperaturi de 1650 oC în cazul solicitărilor şi/sau încălzirilor de lungă durată. scap. • şamota (%SiO2 = 60…70%. • refractarele corindonice sau mulito-corindonice sunt fabricate din 212 . 10. oxizii care stau la baza compoziţiei lor chimice putându-se grupa în trei categorii: a) SiO2 şi ZrO2. iar răcirea se face foarte lent.5 % Al2O3) deoarece au temperatura de topire cea mai scăzută. aceeastă comportare se explică prin proprietatea cuarţului de a forma la recristalizare în fază solidă reţele complexe de tip tridimit (v. Ele se caracterizează prin temperaturi de înmuiere ridicate. În industria petrolieră şi petrochimică se utilizează în mod frecvent refractarele din sistemul SiO2–Al2O3. a cărui diagramă de echilibru a fost prezentată în figura 10.11. care provin din cristalizarea topiturii în perioada de răcire şi se prezintă sub formă de cristale mici. Din diagrama de echilibru se constată că trebuie evitate compoziţiile cu concentraţia de Al2O3 apropiată de cea eutectică (5.2) şi vâscozităţii ridicate a sticlei silicioase prezentă ca fază vitroasă în aceste ceramici.

Principalele tipuri de materiale refractare Fig 10. rezistenţa mecanică este dependentă de conţinutul de alumină aşa cum a fost arătat anterior.5.. Proprietăţile celorlalte tipuri de materiale refractare nominalizate în figura 10. Refractare bazice 2900…3100 2200 2900…3100 3200…3400 213 2000 1950 . 10. Caracteristicile unor materiale refractare utilizate frecvent Temperatura Rezistenţa Rezistenţa la Densitatea de înmuiere piroscopică. o C N/mm2 kg/m3 o C A.14 pot fi apreciate pe baza diagramelor binare de echilibru ale sistemelor corespunzătoare aşa cum s-a arătat anterior pentru ceramicele pe bază de MgO (v. compresiune. Domeniile temperaturilor limită pentru refractaritate şi deformare sub sarcină în sistemul SiO2 – Al2O3 Tabelul 10. Materialul refractar aparentă.15. Refractare acide (SiO2 + Al2O3) Refractare silica (%SiO2 > 95%) Samotă inferioară (20…25% Al2O3) Samotă standard (30…35% Al2O3) Samotă densă (40…45% Al2O3) Refractare mulitice (75…80%Al2O3) Refractare mulito-corindonice (80…85% Al2O3) Magnezită (%MgO > 92%) Crom –magnezită (25…50% MgO. fig. În tabelul 10.2300 2900…3100 3400…3600 1700 1680 1700 1740 1830 1950 1650 1250 1275 1350 1350 1400 1500 1500 1450 18…22 15…25 15…25 30. Fig. 15…25% Al2O3) Cromit (% Cr2O3 > 85%) 1700…1900 1800…2000 1800…2000 2100…. 12…28% Cr2O3..14.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor alumină pură topită şi eventual mici cantităţi de argilă ca liant. ele pot fi utilizate până la temperaturi de 1900 oC.40 25…35 40…50 45…75 35…55 65…85 B. sub sarcină. 10.13).5 se prezintă câteva materiale refractare utilizate mai des şi proprietăţile lor principale.

bazate preponderent pe legătura covalentă. Câteva ceramice neoxidice şi proprietăţile lor mai importante sunt prezentate în tabelul 10. romboedric sau cubic. menţinându-şi practic nemodificate caracteristicile până la 1400 oC. prin variaţia legăturilor atomice şi ionice se obţin structuri noi şi deci proprietăţi noi. cristalizată în sistemul hexagonal (ca şi grafitul) este utlizată pentru fabricarea unor piese prin sinterizare şi pentru electrozi de sudură. obţinându-se o clasă nouă de materiale ceramice denumite sialon (de la Si−Al−O−N) ale căror unităţi structurale sunt tetraedrii (SixAl1−x)(OyN1−y)4−. iar ponderea legăturilor covalente este de cca 70 %. este un material din categoria ceramicelor tehnice de performanţă din care se pot obţine piese complicate. fiind materialul sintetic cu cea mai mare duritate.6. cu stabilitate dimensională bună la variaţii de temperatură. Nitrura de siliciu cristalizează în sitemul hexagonal.4. se caracterizează prin rezistenţă mecanică ridicată şi comportare bună la fluaj. Carbura de siliciu cristalizează într-un număr mare de forme alotropice cu densităţi aproape egale şi structuri de tip hexagonal. ceea ce a făcut ca sialonurile să fie utilizate pe scară din ce înce mai mare la fabricarea unor piese puternic solicitate. cristalizată în sistemul cubic (nitrura cubică de bor sau CBN) are duritatea apropiată de a diamntului. Materialele ceramice neoxidice Materialele ceramice neoxidice sunt compuşi de tipul carburi.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 10. boruri sau siliciuri ale căror unităţi structurale au la bază de obicei legături covalente care le conferă temperaturi înalte de topire sau de descompunere modul de elasticitate şi duritate ridicate. nitruri. În practică se utilizează de obicei produse sinterizate împreună cu un liant care este tot un material ceramic refractar. Nitrura de bor poate cristaliza în sistemul cubic şi în sistemul hexagonal. conductibilitate electrică şi rezistenţă la oxidare (la temperaturi de peste 1500 oC se acoperă cu un strat de SiO2). printre care cea mai importantă o reprezintă stabilitatea până la 1800 oC. Prin procedee tehnologice moderne s-a reuşit înlocuirea unor atomi de siliciu şi de azot cu atomi de aluminiu şi oxigen. Cele mai comune utilizări sunt ca materiale abrazive şi ca materiale pentru rezistenţe de încălzire electrică a cuptoarelor (cunoscute sub denumirea comercială de “bare de silită”).4. Aceste caracteristici le-a impus ca materiale destinate unor categorii largi de aplicaţii pentru obţinerea de piese prin sinterizare sau sub formă de fibre pentru obţinerea materialelor compozite (v. Aceste structuri îi conferă duritatea mare stabilitate termică. 214 . cap 12).

5. Caracteristicile unor materiale ceramice neoxidice Denumirea şi formula chimică a materialului Carbura de siliciu (SiC) Nitrura de siliciu (Si3N4) Carbura de bor (B4C) Densitatea . 10. Ti. 10. sau pot lega tetraedrii între ei. fig.2 b).2.6).6. componentele sticlelor se pot grupa după cum urmează: a) Formatorii de reţea (vitrifianţi) sunt oxizi ai elementelor cu cationi de rază mică şi sarcină relativ mare (Si4+.. aşa cum se observă în figura 10.). Carburile de W. 10. P5+. baza structurii sticlelor silicatice o constituie reţeaua spaţială de unităţi [SiO]4− legate în poziţii aleatoare (v..16 b. care modifică structura prin apariţia unor ioni metalici ce se pot plasa între tetraedrii [SiO]4−. kg/m3 2700…320 0 1900…320 0 2510 Duritatea Knoop* 3000 Modulul de elasticitate. cu deosebirea că baza piramidei de diamant (care constituie penetratorul ) este un romb. N/mm2 900…1100 250…700 Temperatura de topire sau de descomp. etc.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Tabelul 10. B3+. Pentru majoritatea aplicaţiilor însă este necesar ca temperatura de curgere Tc (v.500 2780 0 4800…494 Carbura de titan (TiC) 3100 330…350 2500…280 3100 0 0 * Metoda Knoop de determinare a durităţii se bazează pe aceleaşi principii ca şi microduritatea Vickers. tabelul 10. Ta se utilizează ca materiale dure pentru scule sub formă de plăcuţe sinterizate cu un liant metalic (de obicei Co). kN/mm2 380…420 160…320 3500 440…460 Rezistenţa la compresiun e. În acest context.16 a. o C 2400 1898 2700…290 2425 0 Nitrura cubică de bor 3480 5000 840…870 6500…700 1540 (BN) 0 Carbura de wolfram (WC) 15500 2700 580…620 4500. Utilizarea sticlei de silice cu această structură este limitată la aplicaţii speciale unde se cere refractaritate ridicată. aşa cum se observă din figura 10. Sticlele Aşa cum s-a arătat în scap 10. Carbura de bor are duritatea imediat mai mică decât CBN fiind utilizată la realizarea sculelor aşchietoare sau în construcţii aerospaţiale datorită modulului de elasticitate ridicat şi densităţii reduse (v.. cationii respectivi se înconjoară (coordinează) cu 3−4 ioni de oxigen formând tetraedri sau piramide 215 .9) să fie mai redusă pentru prelucrarea sticlei în condiţii economice corespunzătoare. Acest lucru se realizează prin adăugarea altor componente. fig.

oxidul de magneziu MgO. 10. rezistenţă mecanică şi rezistenţă la şoc termic reduse. în această categorie intră Al2O3. PbO şi ZrO2.16 a). aşa cum a fost arătat. fig. pe care se observă existenţa unei transformări de tip eutectic la temperatura de 800 oC şi formarea compusului Na2O·2SiO2 cu temperatură de topire mai mică decât a silicei. Fig.16b). c− sticla calco-sodică b) Modificatorii de reţea sunt componentele cu rol de fondanţi (de exemplu: oxidul de sodiu Na2O. 10. c) Intermediarii sunt componente care contribuie atât la formarea reţelei cât şi la modificarea unor caracteristici. Structura sticlelor: a – sticla silico – sodică.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR care se leagă între ei prin vârfuri. Ba. fig.17 se prezintă diagrama de echilibru a sistemului SiO2−Na2O. 216 . Imbunătăţirea caracteristicilor se realizează prin acţiunea stabilizatorilor care sunt oxizi ai metalelor bivalente alcalino-pământoase (Ca. oxidul de bariu BaO şi oxidul de zinc ZnO). în figura 10. formatorul de reţea cel mai utilizat este silicea (SiO2) însoţit în unele cazuri de oxidul boric B2O3 şi/sau pentaoxidul de fosfor (P2O5). oxizi care acţionează prin înlocuirea în reţea a ionului Si4+ cu ionii metalelor respective. Mg) ai căror ioni contribuie la realizarea legăturilor între unităţile structurale (v. Sticlele formate numai din silice şi oxizi alcalini au rezistenţă scăzută la acţiunea substanţelor chimice. dând naştere reţelei spaţiale dezordonate.16. oxidul de potasiu K2O şi oxidul de litiu Li2O) sau de stabilizatori (de exemplu: oxidul de calciu CaO. Temperatura de topire a silicei se reduce în prezenţa fondanţilor prin distrugerea continuităţii reţelei datorită ruperii lanţurilor Si−O−Si de către ionii metalelor alcaline (v. pentru exemplificarea influenţei fondanţilor.10.

Na2O şi CaO) rezultă pe de o parte din condiţia reducerii temperaturii de topire ceea ce ar însemna cantităţi mai mari de Na2O. fig.11 % CaO. Utilizarea oxidului B2O3 alături de SiO2 ca formator de reţea are ca efect reducerea temperaturii de topire. dar acesta are influenţă negativă asupra solidificării (favorizează cristalizarea). Sticlele boro-silicatice se caracterizează prin coeficienţi de dilatare mici. care se pot grupa în funcţie de tipul oxizilor care imprimă sticlei anumite proprietăţi.2.9) putând fi utilizate şi la temperaturi înalte. fără să afecteze stabilitatea chimică şi fără să modifice proprietăţile de solidificare ale silicei.10.. Denumirea comună de “cristal de plumb” se folseşte pentru sticlele care conţin peste 20 % PbO. fig. Cea mai importantă utilizare a sticlelor ca materiale structurale o constituie fără îndoială fibrele. ceea ce ar însemna concentraţii de CaO mai mari. ambalajelor. tabelul 10.7.2). Sunt utilizate la fabricarea materialelor electroizolante. 10.. atât cele discontinui (vata de sticlă). obiectelor de menaj şi anumitor aparate de laborator. Conţinutul redus de oxizi alcalini le conferă o rezistivitate electrică foarte mare şi rezistenţă chimică bună.. Limitele concentraţiilor pentru oxizii de bază (SiO2. precum şi influenţa prezenţei apei asupra rezistenţei la solicitări de durată (v. ceea ce conduce şi la o dispersie mare a caracteristicilor mecanice (v. sunt prezentate în tabelul 10. fiind utilizate ca sticle speciale pentru aparatura de laborator care lucrează la temperaturi ridicate. dar proprietăţi optice şi electrice deosebite. 10.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Există o varietate foarte mare de tipuri de sticle. iar pe de altă parte asigurarea unei rezistenţe chimice mai bune. Principalele particularităţi ale comportării sticlelor la solicitări mecanice au fost prezentate anterior. Sticlele calcosodice conţin 70…75 % SiO2.17. Diagrama de echilibru a Răspândirea lor extrem de mare se sistemului SiO2 − Na2O datorează costului redus al materiilor prime. compoziţiile chimice ale câtorva tipuri de sticle utilizate mai frecvent. 10. Sticlele alumino-silicatice au temperaturile punctelor fixe de vâscozitate ridicate (v. Fig. fiind utilizate pentru fabricarea geamurilor (sticla plană). Sticlele cu plumb au rezistenţă chimică scăzută. pentru reducerea tendinţei de cristalizare se introduce 3…4 % MgO.19 % Na2O şi 8. Sticlele calco-sodice sunt cele mai uzuale. 8). 13. în scap.. cât şi cele continui 217 . remarcându-se influenţa deosebit de puternică a concentratorilor de tensiuni.

În cazul fibrelor tip E utilizate în electrotehnică se remarcă limitarea drastică a conţinutului de oxizi alcalini. Emailarea este o metodă relativ ieftină de obţinere a unor piese metalice cu rezistenţă ridicată la coroziune.5 5 8 16 14 8. deoarece prezenţa acestora conduce la micşorarea rezistivităţii electrice (ionii Na+. în care %SiO2 = 45…55 % iar %Na2O sau %Li2O = 15…20 %. 218 .tip E – rezistivitate elctrică mare .5 35 7 .7.tip S − rezistenţă mecanică mare * Concentratia masică în % pentru: Formatori de Modificatori şi stabilizatori Intermediari reţea de reţea SiO2 B2O3 Na2O K2O CaO MgO Al2O3 Alţii * 72 14 1 8 4 1 80. la fibrele din silice pură se obţin şi rezistenţe de 8000 N/mm2).12).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR folosite în principal la obţinerea materialelor compozite (v. iar prin procesul de fabricaţie se realizează obţinerea de fibre cu suprafeţele lipsite de defecte. Tabelul 10. O categorie aparte de mase sticloase o constituie emailurile aplicate pe suprafaţa pieselor metalice în unul sau mai multe straturi.5 0.5 Fe2O3 15 0.tip C – rezistente la coroziune .4 2.2 54 7.9 4 0. prezenţa Al2O3 ca intermediar. aderente şi continui emailurile trebuie să aibă capacitate de umectare a suprafeţei metalice şi capacitate de întindere.5 8 4 14 17 3 16 3 5 10 1. K+ sunt purtători de sarcină electrică).2 70 62 65 54 65 1.5 14.7). Rezistenţa la tracţiune a fibrelor de sticlă este mult mai mare decât cea determinată pe epruvete deoarece structura are un grad de anizotropie cu atât mai pronunţat cu cât diametrul fibrei este mai redus. care capătă importanţă mai mare în cazul fibrelor datorită secţiunii reduse şi suprafeţei mare de expunere la mediu.5 22 0. se constată că sunt sticle alumino-silicatice şi boro-silicatice.2 < 0. unele sticle conţin şi cantităţi mici de alţi oxizi metalici pentru îmbunătăţirea proprietăţilor optice sau pentru colorare. Compoziţiile chimice ale unor sticle uzuale Tipul sticlei Sticle calco-sodice (sticlă plană) Sticla boro-silicatică (“Pyrex”) Sticla alumino-silicatică Sticla cu plumb (‘cristal”) Sticla Vycor Sticle pentru fibre: .tip AR – rezistente la alcalii . restul fiind adaosuri ce contribuie la îmbunătăţirea proprietăţilor şi aspectului. Pentru obţinerea unor straturi de acoperire uniforme.5 2 58% ZrO2 4 0.tipa A – calco-sodică normală . Se utilizează sticle silicatice cu compoziţii complexe. Analizând compoziţiile chimice ale sticlelor utilizate pentru fibre (v.5 12.5 <0.3 Fe2O3 25 - Pe lângă componentele de bază. tabelul 10. se ating astfel rezistenţe la tracţiune de 2000…5000 N/mm2 în funcţie de conţinutul de SiO2 şi de diametrul fibrei (de exemplu.58% PbO 96 3 < 0.5 <0. cap. (formator şi modificator de reţea) conduce la creşterea stabilităţii chimice.

în materialele vitroceramice uzuale cristalele pot reprezenta 50…95 % din volumul total.80 %. ZrO2. de la scuturile termice pentru vehicule spaţiale. de obicei pe bază de aluminosilicat de litiu în care se adaugă germeni de cristalizare ce pot fi: oxizi cu temperaturi înalte de topire (TiO2.. are întărire rapidă cu degajare mare de căldură. Compoziţia topiturii şi tipul germenilor de cristalizare se aleg astfel încât proprietăţile cristalelor şi ale sticlei intercristaline să fie corespunzătoare scopului urmărit. Cimentul Este un material pulverulent constituit din silicaţi şi aluminaţi de calciu care sunt compuşi anhidri. Pt. Principalele componente ale cimentului şi concentraţiile masice ale acestora sunt: • silicatul dicalcic 2CaO·SiO2 (simbol C2S) se află în proporţie de 0…30 %. P2O5. Reacţia de hidratare este exotermă şi în urma desfăşurării complete se obţine o masă rezistentă cu rol de liant pentru particulele altor materiale înglobate (nisip şi pietriş). restul fiind masă vitroasă ce leagă între ele aceste cristale. fluoruri sau chiar metale (Ag. Baza topiturii o constituie o sticlă simplă. Materialele vitroceramice au rezistenţă mecanică ridicată. • silicatul tricalcic 3CaO·SiO2 (simbol C3S) se află în proporţie de 40.15 % şi are întărire rapidă la început.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor 10.7. placajele rezistente la coroziune în industria chimică. 10.. instabili în prezenţa apei. cantitatea de structură cristalină depinzând de condiţiile în care se face răcirea. fiind utilizate în cele mai diverse domenii. dar sunt supuse unui proces de cristalizare controlată. până la vasele de bucătărie termorezistente. Au. amestecaţi cu apa ei formează compuşi hidrataţi. stabili şi cristalizaţi. la răcirea topiturii germinarea se produce rapid în toată masa. • aluminatul tricalcic 3CaO·Al2O3 (simbol C3A) se află în proporţie de 7.. Cr2O3).. 219 . Materialele vitroceramice Materialele vitroceramice sunt materiale policristaline de tipul aluminosilicaţilor obţinute printr-o tehnologie asemănătoare cu cea a sticlei. coeficient de dilatare foarte mic (deci rezistenţă la şoc termic). Calitatea vitroceramului depinde esenţial de uniformitatea germinării în toată masa topiturii şi de posibilitatea de a controla numărul germenilor de cristalizare. are întărire lentă cu degajare redusă de căldură. proprietăţi optice şi electrice deosebite. Cu).6.

Aceste substanţe modifică proprietăţile cimentului prin formarea unor hidrosilicaţi sau hidroaluminaţi mult mai stabili. de asemenea. Compoziţiile nominale ale cimenturilor portland şi rezistenţa la compresiune după întărire sunt prezentate în tabelul 10. ceea ce conduce la o structură poroasă a betonului. Compoziţiile şi proprietăţile cimenturilor portland Concentraţiile masice. gips. cap. aceasta rămâne în masa betonului şi după evaporare va rezulta.8 . 215 carbura de siliciu. Cel mai utilizat tip de ciment este cimentul “Portland” (după numele insulei britanice unde s-a fabricat pentru prima dată) care se obţine prin calcinarea calcarului cu argilă şi măcinarea produsului sinterizat. 210 aluminat feric tetracalcic (C3AF).5 Aşa cum a fost arătat mai sus.5 26.5 10 22 8. o structură poroasă. Tabelul 10.5…50 µm).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • aluminatul feric tetracalcic 4CaO·Al2O3·Fe2O3 (simbol C3AF)se află în proporţie de 4. N/mm2 după 3 după 28 zile zile 12. Dacă se introduce apă în exces.8. v. diatomite etc. cenuşă de termocentrale. 12) numit beton . nu umple bine forma şi va conţine aer.15 % şi are întărire lentă.. 207 carbură de bor. cu rezistenţă mecanică redusă. cimentul se foloseşte împreună cu nisip şi pietriş (care se află în proporţia cea mai mare).5 26. 219 aluminat tricalcic (C3A). % Tipul cimentului C2S Tip 10 – normal (standard) Tip20 – cu întărire lentă şi căldură redusă Tip 30 – cu întărire rapidă Tip 40 – cu degajare mică de căldură Tip 50 – rezistent la sulfaţi 25 31 14 46 38 C3S 49 44 58 28 41 C3A 11 5 11 5 4 C3A F 8 13 8 13 10 Rezistenţa la compresiune . Dacă se introduce apă mai puţină. 201 220 argile. 214 ceramice. Există şi alte varietăţi de cimenturi care pe lângă componentei cimentului portland conţin şi alte substanţe cum ar fi: zgură de furnal.5 10. Cuvinte cheie alumina.5 26. 197 . rezultând o masă pulverulentă (dimensiuni de particule 0. Pentru obţinerea rezistenţei mecanice corespunzătoare trebuie să se asigure un raport optim apă/ciment.. formând astfel amestecul (agregatul compozit. 219 alumino-silicaţi. amestecul nu are palsticitate suficientă.5 22 25.

204 fondant. Tehnologia sticlei. 211 fisurare sub tensiune. 215 emailuri. 216 starea amorfă (vitroasă). 205 temperatură de prelucrare. Ifrim A. şi Ciocea N.. 212 sialon. Editura Didactică şi Pedagogică. 203 spinel. 205 temperatură de recoacere. Nölle G.. 212 refractare silica. 210 stabilizator. 216 glazură. Editura Didactică şi Pedagogică. 1995 6. Ceramica tehnică.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor ceramice neoxidice. 211 vâscozitate. 205 temperatură de înmuiere. 207 titanaţi. 217 sticle boro-silcatice. 207 feldspat. Editura Didactică şi Pedagogică. 1983 2. 1988 7. 1981 5. Inc. Saban R. 210 ceramice silicatice. Constantinescu D. s. 216 magnezită. Bucuresti. 200 şoc termic. 1988 4. 1986 221 . 211 şamotă. 201 duritate Knoop. 197 sticlă “securit”. Materiale electrotehnice. New York. 210 porţelan. 214 silicat dicalcic (C2S). 217 sticle pentru fibre. Studiul si ingineria materialelor. Nica Al. 218 faianţă. 214 nitrura de siliciu. Bucureşti.S. 213 devitrifiere. Stiinţa materialelor. 207 încovoiere statică. Noţingher P. 197. 219 silicat tricalcic (C3S). 217 sticle calco-sodice. Editura Tehnică. Smith Ch. 204 vitrifiant. 208 nitrura de bor. Vasilescu D. 218 temperatură de curgere. 205 temperatură de vitrifiere. 214 oxidul de zirconiu. 209 gresie ceramică. New Jersey. 207 punct fix de vâscozitate. Printice Hall. 208 cristobalit. Bucuresti. 1992 3. 208 cromit. 207 ferite. 211 rezistenţa piroscopică (refractaritate). 219 modificatori de reţea. The Science of Engineering Materials. 200 teracotă. 210 materiale vitroceramice. O. 214 ceramice oxidice. 216 mulit. 197 sticle alumino-silicatice. 217 sticle cu plumb. Shackelford J. Introduction to Materials Science for Engineers. 202 intermediari. 212 refractare silimanitice. 219 corindon. 212 rezistenţa la înmuiere sub sarcină.. 219 silice. Editura Tehnică.a. Bucuresti.. 215 Bibliografie 1. Macmillan Publishing Company. 207 ciment. 205 refractare corindonice. Bucureşti. 206 sticle..

2. b) numărul de anioni ai unităţii respective.. Massachusetts. d) trecerea spre starea de echilibru stabil prin creşterea gradului de ordine din structură? T. Editura Tehnică. c) pierderea componenţilor cu rol de vitrifianţi din structură. Care dintre afirmaţiile următoare depre structura materialelor ceramice sunt adevărate: a) este o structură complexă ce conţine faze cristaline şi faze amorfe.10. Elements of Materials Science and Engineering. Care dintre afirmaţiile următoare despre şocul termic sunt adevărate: a) este fenomenul de reducere bruscă a vâscozităţii la reducerea temperaturii sub o anumită valoare. Fundamente.3. Bucureşti. 1989 10. c) este fenomenul de fisurare sau 222 . Care tipuri de legături se întâlnesc în cazul materialelor ceramice: a) legături metalice. Zet Gh.4. Van Vlack L. d) legături ionice şi legături moleculare? T. 1995 Teste de autoevaluare T10. d) structura corespunde unei stări stabile cu energia liberă minimă? T. d) alungirea procentuală după rupere? T.L.. Ursu D. H.10. Care dintre mărimile enumerate se utilizează pentru caracterizarea rezistenţei mecanice a materialelor ceramice şi a sticlelor: a) rezistenţa la încovoiere statică. b) se topesc şi se solidifică la temperatură constantă. d) structura este complexă.10. Ce reprezintă devitrifierea sticlelor: a) trecerea în stare fluidă prin reducerea treptată a vâscozităţii. Care dintre mărimile următoare reprezintă numărul de coordinaţie al unităţii structurale a materialelor ceramice: a) numărul de cationi din interstiţiile tetraedrale. Bucureşti. b) caracteristica de încovoiere prin şoc.10. c) rezistenţa la compresiune.7. b) legături ionice şi legături covalente. Fizica stării solide – aplicaţii în inginerie Editura Tehnică. Editura Tehnică. c) structura este complet amorfă. Bucuresti 1986 11. d) numărul electronilor de valenţă ai componenţilor? T.10. Sixt Edition.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8. Fibre de sticlă. Tenţulescu D. b) este fenomenul de creştere necontrolată a dimensiunilor la o variaţie bruscă a temperaturii.5.1. Ce se poate spune despre corpurile vitroase (amorfe): a) structura este constituită din lanţuri spaţiale în care poziţia relativă a unităţilor structurale este aleatoare ca în starea lichidă. 1994 9. c) legături metalice şi legături covalente. * * * Hütte. b) structura este complet cristalină. formată din faze metalice şi faze nemetalice? T.6. b) modificarea numărului de coordinaţie al unităţii structurale. c) distanţele dintre particulele constitutive şi intensitatea legăturilor nu sunt uniforme. Manualul inginerului.10. Addison-Wesley Reading. c) numărul de cationi din unitatea de volum.

c) diferenţa de temperatură ∆T dintre temperatura suprafeţei corpului şi temperatura mediului pe care o poate suporta un corp răcit sau încălzit în anumite condiţii fără să se fisureze. c) compus chimic definit pe bază de calciu cu formula 2CaO·SiO2.14. d) temperatura de prelucrare a sticlei? T. b) temperatura sub care vâscozitatea este mai mare de 104 Pa·s. Mg. d) prezenţei fazelor cristaline? T. d) diferenţa de temperatură ∆T dintre temperatura suprafeţei corpului şi temperatura mediului pe care o poate suporta un corp răcit sau încălzit în anumite condiţii fără să se deformeze? T.15.10. Ce este mulitul: a) un mineral natural care însoţeşte argila şi este baza majorităţii constituenţilor materialelor ceramice silicatice. Cui se datorează sensibilitatea materialelor ceramice şi a sticlelor la şoc termic: a) coeficientului de dilatare liniară mai redus al acestor materiale. b) temperatura la care apar deformaţii plastice mai mari decât o anumită valoare. c) conductivităţii termice reduse.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor rupere la o variaţie bruscă a temperaturii.13. b) temperatura maximă la care apare deformarea plastică a unui corp supus unei solicitări constante.10. d) temperatura care determină un anumit grad de deformare sub acţiunea unei tensiuni de compresiune date? T.10. b) tensiunea de întindere care provoacă o deformarea elastică dată. au rolul de a forma fazele cristaline ale ceramicelor.10.11.10. Ce reprezintă temperatura de vitrifiere Tv a sticlelor: a) temperatura sub care corpul se comportă ca un solid cristalin. Rezistenţa la deformare (înmuiere) sub sarcină este apreciată în mod uzual prin: a) tensiunea de compresiune care provoacă o deformare plastică dată. c) temperatura la care se produce o deformare elasto-plastică dată sub acţiunea unei solicitări de întindere.12.9. d) au rolul de fondanţi fiind la originea masei vitroase care leagă particulele de silice şi de argilă în structura ceramicelor? T. b) structurii amorfe.10. b) silice (SiO2) în 223 . b) o varietate de argilă cu structură lamelară. d) temperatura de modificare a transparenţei sticlei? T. Ce reprezintă temperatura de curgere Tc a sticlelor:a) temperatura deasupra căreia vâscozitatea este mai mică de 104 Pa·s.10. Ce este rezistenţa la şoc termic: a) tensiunea mecanică la care se deformează un corp supus unei diferenţe mari de temperatură.10. c) temperatura la care se determină limita de curgere prin încercarea la tracţiune. Ce este caolinul: a) o varietate de silice cu granule foarte fine. K. Care dintre afirmaţiile următoare despre feldspaţi sunt adevărate: a) sunt compuşi alumino-silicatici de Na.10. Ca.8. c) temperatura sub care vâscozitatea este mai mare de 1018 Pa·s. d) alumino-silicat hidratat cu formula Al2O3 ·2SiO2·2H2O? T. d) se produce ca urmare a apariţiei unei neuniformităţi pronunţate a temperaturii pe secţiunea piesei? T. c) măresc rezistenţa la deformare sub sarcină a ceramicelor.

21. c) oxidul de sodiu (Na2O). c) prin adăugarea de CaO şi/sau MgO care în concentraţii mai mici de 10…15 % se dizolvă în ZrO2 şi stabilizează structura cubică. Care dintre afirmaţiile următoare despre alumină sunt adevărate: a) are temperatura de topire 2054 oC şi cristalizează sub formă de corindon. feldspat.23. c) oxidul de sodiu (Na2O). Care dintre următoarele substanţe au rol de formatori de reţea în structura sticlelor: a) silicea (SiO2). b) de a micşora higroscopicitatea prin formarea unui strat compact cu structură vitroasă. d) oxidul de plumb (PbO)? T. c)este o fază bertholidă cu topire congruentă cu formula MgO·Al2O3. d) oxidul de zinc (ZnO)? T.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR stare amorfă.5 % sub acţiunea unei sarcini de compresiune de 0.19. Ce rol are glazurarea pieselor confecţionate din ceramică: a) de a mări rezistenţa la deformare sub sarcină. Care dintre afirmaţiile următoare despre spinel sunt adevărate: a) este un compus care se formează pe baza schimbului de electroni de acelaşi spin: b) este o fază daltonidă cu topire congruentă cu formula Al2O3 ·2SiO2. d) un compus definit cu topire incongruentă care apare în sistemul SiO2-Al2O3 şi corespunde formulei chimice 3Al2O3·2SiO2? T. b) oxidul de magneziu (MgO). silice şi apă.10. b) oxidul boric (B2O3). d) are duritate ridicată şi este utilizată pentru realizarea implanturilor medicale de os? T. b) are temperatura de topire 1716 oC şi cristalizează sub formă de cristobalit. Care dintre afirmaţiile următoare despre sticlele calco-sodice sunt 224 .10. în condiţii determinate de expunere la temperatură? T.10.10. c) oxidul de sodiu (Na2O). Ce reprezintă rezistenţa piroscopică a materialelor ceramice refractare: a) temperatura la care vâscozitatea scade sub 103 Pa·s.18. c) are tenacitate ridicată şi constituie baza lianţilor materialelor ceramice.24. b) prin adăugarea de Al2O3 care în concentraţii mai mici de 5 % se dizolvă în ZrO2 şi stabilizează structura tetragonală.20.10. d) oxidul de zinc (ZnO)? T. b) oxidul de litiu (Li2O). b) temperatura la care o epruvetă cubică capătă o deformare specifică de 0. Care dintre următoarele substanţe au rol de modificatori de reţea (fondanţi) în structura sticlelor: a) alumina (Al2O3). c) de a mări rezistenţa mecanică prin crearea unor tensiuni reziduale de compresiune? T.2 N/mm2.10.22. Cum se realizează îmbunătăţirea comportării la temperaturi ridicate a oxidului de zirconiu (ZrO2): a) prin calcinare la temperaturi de 1200…1300 oC.10.10. Care dintre următoarele substanţe au rol de stabilizatori în structura sticlelor: a) alumina (Al2O3).10.16.17. d) prin tratament termic de călire de punere în soluţie? T. c) amestecul plastic de argilă. d) are o reţea cristalină cubică complexă în care ionii Mg2+ ocupă interstiţiile tetraedrice iar ionii Al3+ ocupă interstiţii octaedrice? T. c) temperatura la care o epruvetă conică din materialul considerat se tasează cu o valoare dată.

b) sticlele cu plumb. fluoruri sau chiar metale? T. ciment Tip 20. ciment Tip 10? Aplicaţii A.10.27. d) în topitură se adaugă germeni de cristalizare ce pot fi oxizi cu temperaturi înalte de topire. Na2O. ciment Tip 30. c) este la fel cu cea determinată pe epruvete. c) sticlele alumino-silicatice.2. ciment Tip 50. d) este mai ridicată datorită utilizării sticlelor cu conţinut ridicat de silice? T. Ti2O. d) ciment Tip 50.19 % Na2O şi 8. Care dintre afirmaţiile următoare despre materialele vitroceramice sunt adevărate: a) sunt materiale ceramice cu structura complet vitroasă.1 cu 225 . b) ciment Tip 10. c) sunt materiale policristaline de tipul alumino-silicaţilor obţinute printr-o tehnologie asemănătoare cu cea a sticlei. 10.10. numărul de coordinaţie depinde de r raportul C (rC – raza cationului metalic şi rA – raza anionului. şi supuse unui proces de cristalizare controlată. b) este mai mare datorită lipsei de defecte superficiale şi anizotropiei structurii.1. b) concetraţia de CaO în compoziţia lor chimică este limitată de influenţa negativă asupra stabilităţii chimice. ciment Tip 20.25.. d) obţinerea sticlelor cu rezistenţă piroscopică se realizează prin creşterea concentraţiei de Na2O? T. Rezolvare Aşa cum s-a arătat în scap. ciment Tip 10. c) ciment Tip 20.10.26. c) concetraţia de CaO în compoziţia lor chimică este limitată de influenţa negativă asupra solidificării prin favorizarea cristalizării. În care dintre următoarele enumerări cimenturile sunt prezentate în ordinea crescătoare a conţinutului de silicat tricalcic (C3S): a) ciment Tip 40. b) sunt sticle speciale supuse unui tratament de călire în urma căruia iau naştere tensiuni reziduale de compresiune în strat şi de întindere în miez.11 % CaO..10. Care dintre următoarele tipuri de sticle se utilizează pentru fabricarea fibrelor continui: a) sticlele boro-silicatice.10. ciment Tip 20.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor adevărate: a) toate sticlele calco-sodice conţin 70…75 % SiO2. rA pentru rezolvarea aplicaţiei se utilizează datele prezentate în tabelul 10. deoarece sticla este un material fragil. d) sticlele calco-sodice? T. în cazul dat O2-). MgO şi CaO. 13. Ce se poate spune despre rezistenţa la tracţiune a fibrelor de sticlă: a) este mai redusă datorită secţiunii mici.28. ciment Tip 30. Să se determine numărul de coordinaţie şi geometria coordinării pentru următorii oxizi componenţi ai ceramicelor şi sticlelor: SiO2. Al2O3.

Cationul Si4+ Al3+ Ti3+ Na+ Mg2+ Ca2+ rC .732 0.057 0.9. rezultat cunoscut deja din cele prezentate anterior.2) pentru cele două puncte de pe curbă şi făcând Ea     η e RT1 raportul lor rezultă: 1 = E = e R  T1T2  .414…0.431 0. Pe aceaastă cale pentru SiO2.314 ⋅ 1213 ⋅ 1383 10 6.732 0.1. Pe baza definirii punctelor tm şi tc se obţin două perechi de valori: (η1.10. 0.039 0.T2) = (104.9. nm 0.295 . deci E a = = 1383 − 1213 T2 − T1 η 2 10 Ea  T2 −T1  226 .803 Intervalul căruia aparţine 0. r 4+ 0. fie T1 şi T2.732 0.061 0. pentru sticla alumino-silicatică dată rezultă: T1 = 940 + 273 = 1213 K şi T2 = 1110+273 = 1383 K.414…0. temperaturile absolute corespunzătoare temperaturii de înmuiere tm şi temperaturii de curgere tc.772 0.9. 6 ln ln 4 ≅ 491170 J/mol.1383) ce aparţin curbei η = f(T). în care singura necunoscută este Ea şi a η2 e RT2 RT1T2 η1 8.462 0.414 0. Să se calculeze energia de activare Ea pentru curgerea vâscoasă deasupra temperaturii de înmuiere a sticlei alumino-silicatice ale căror puncte fixe sunt prezentate în tabelul ce însoţeşte figura 10.225…0.732…1.106 rC rO 2 − 0.000 0. Pentru ceilalţi oxizi se procedează identic. rezultatele aplicaţiei fiind prezentate în tabelul 10.414…0.225.T1) = (106.132 nm).2). adică de vâscozitatea η a materialului care depinde de temperatură conform relaţiei (10.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR ajutorul cărora se calculează raportul rC rO 2 − (cu rO 2 − = 0.6.732…1.102 0.000 Numărul de coordinaţie 4 6 6 8 6 8 Geometria coordinaţiei tetraedru octaedru octaedru cub octaedru cub A.tab.590 0. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A10.1). şi geometria coordinării.078 0.1213) şi (η2. valoare care aparţine intervalului [0.2.414) şi 0. scriind relaţia (10. se stabileşte numărul de coordinaţie.039 rezultă: Si = = 0. 10. Tabelul 10.132 rO 2− deci numărul de coordinaţie este 4 iar geometria coordinării este tetraedrală (v.295 0. Rezolvare Energia de activare pentru curgerea vâscoasă este legată de rezistenţa opusă deplasării atomilor la o temperatură dată.

6·10-23. Rezolvare Temperaturile cerute se pot determina pe baza relaţiei (10. ηp = 103 Pa·s (v. Ea = 973 − 788 T2 − T1 η 2 10 Cu această valoare se poate determina constanta η0 din relaţia (10.5 ln = ln 6. Pentru o sticlă destinată prelucrării prin fasonare se cunoaşte că temperatura inferioară de recoacere tir = 515 oC iar temperatura de înmuiere este tm = 700 oC.2) din care Ea rezultă: T = R(ln η − ln η 0 ) Energia de activare Ea pentru curgerea vâscoasă se determină procedând la fel ca la rezolvarea aplicaţiei A10.10.314 ⋅ 788 ⋅ 973 1013.9) şi rezultă: 547400 = 1067 K.3.5 − e 547400 8. rezultă η 0 = η1e − Ea RT1 = 10 13. Rezolvare Refractarele de tip şamotă sunt materiale ce aparţin sistemului SiO2−Al2O3 a cărui diagramă de echilibru este prezentată în figura 10. Pentru temperatura de curgere tc.4. Din tabelul 10.2. iar mulitul (3Al2O3·2 SiO2) se formează la concentraţia de %Al2O3m = 72 %. 314⋅788 = 1.2) scriind această relaţie pentru T1.11 din care rezultă că la %Al2O3m = 5. temperaturile absolute corespunzătoare vor fi. Rezultă: RT1T2 η1 8. T1 = 515+273 = 788 K şi T2 = 700 + 273 = 973 K. O cărămidă refractară este realizată din şamota densă ale cărei caracteristici sunt prezentate în tabelul 10. fig.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor A.5 % are loc o transformare eutectică.10. Să se determine limitele între care se încadrează cantitatea de mulit din structura acestui material refractar.314 ln 10 4 − ln 1. tc = 1067 − 273 = 794 oC Tc = 8. din figura 10. 10.6 Pa·s.5 Pa·s iar cea corespunzătoare temperaturii tm este η2 = 106.6 ⋅ 10 − 23 547400 = 1109 K.2.5. ηc = 104 Pa·s iar pentru temperatura de prelucrare tp.314 ln 10 − ln 1.5 rezultă că materialul analizat (şamotă densă) are %Al2O3m = 40…45 % . Să se determine temperatura de curgere tc şi temperatura de prelucrare tp ale acestui tip de sticlă. Aplicând pincipile de analiză a diagramelor de echilibru şi a diagramelor structurale prezentate în cap.6 ⋅ 10 ( ) ( ) A. 6 ≅ 547400 J/mol.9 rezultă că vâscozitatea corespunzătoare temperaturii tir este η1 = 1013. rezultă : 227 . tp = 1109 − 273 = 836 oC Tp = 3 − 23 8.

astfel încât blocul refractar să nu se fisureze. Un bloc refractar de magnezită este montat în căptuşeala unui cuptor astfel încât dilatarea sa liberă este împiedicată. 72 − 5.. pe baza observaţiei că materialul se deformează elastic până la rupere (este fragil) rezultă că este valabilă legea lui Hooke (v. .5.. Dilatarea specifică (dilatarea unităţii de lungime) la o încălzire a materialului cu ∆t este α∆t. înseamnă că în material se vor dezvolta tensiuni de compresiune corespunzătoare deformaţiei specifice egale cu dilatarea specifică împiedicată.se dă rezistenţa la compresiune Rmc = 45. acest rezultat arată cât de importantă este încălzirea uniformă a întregii căptuşeli refractare a cuptorului şi construirea acesteia astfel încât să se asigure şi dilatarea liberă a componentelor sale. 72 − 5.5 A. unde Rmc este rezistenţa la compresiune. αE În tabelul 10.4). Să se determine diferenţa maximă dintre temperatura blocului şi temperatura căptuşelii în care este încastrat.5 100 = 51.5 . pe baza celor R arătate trebuie ca α∆tmax ≤ εmax şi de aici. ∆t max ≤ mc .75 N/mm2.pentru %Al2O3m = 40%.10. iar E E − modulul de elasticitate.5·10-6 mm/mm oC şi E = 150…170 kN/mm2.2. se găsesc următoarele caracteristici ale materialului analizat: α = 13.5.40% .pentru %Al2O3m = 45%. 3.5 ⋅ 10 160 ⋅ 10 Tinând seama că temperaturile de lucru ale cuptoarelor sunt de ordinul sutelor de grade.88% .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 40 − 5. de unde rezultă deformaţia specifică maximă εmax pe care o poate R suporta blocul este ε max = mc . iar în tabelul 10. %mulitmin = 228 . Rezolvare Dilatarea liberă a blocului fiind împiedicată.5 45 − 5. pentru calcule se utilizează valorile medii ale intervalelor de variaţie ale acestor mărimi şi rezultă: 60 ∆t max ≤ ≅ 28 oC 3 −6 13. %mulitmax = 100 = 59. unde α este coeficientul de dilatare. scap.

109.1. în cazul etilenei C2H4 legăturile duble se pot desface permiţând unităţilor structurale să se lege şi să formeze polietilena conform schemei : 229 .5o. o legătură simplă şi una triplă. atomul de carbon se află în centrul tetraedrului format de ceilalţi atomi. de exemplu. În cazul celor patru legături simple. hidrocarburile nesaturate au legături duble sau chiar triple.unităţi structurale de obicei identice. de exemplu. Spre deosebire de acestea. două legături duble. pot exista următoarele situaţii: patru legături simple. caz în care moleculele devin planare şi pot reacţiona între ele sau cu alţi compuşi dând naştere moleculelor gigant ale polimerilor. moleculele organice se formează prin legarea covalentă a atomilor de carbon cu alţi atomi sau unităţi structurale. pornind de la cea mai simplă hidrocarbură saturată care este metanul CH4. După modul cum sunt ocupate cele patru valenţe ale carbonului. Aşa cum se cunoaşte. două legături simple şi una dublă.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Capitolul 11 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE POLIMERILOR 11. astfel că unghiul dintre două legături este de aprox. Introducere Polimerii sunt compuşi chimici (în marea majoritate a cazurilor organici) cu molecule de dimensiuni mari (macromolecule) obţinute din unirea într-un lanţ molecular (catenă) a unui număr mare de monomeri . prin înlocuirea unui atom de hidrogen cu grupul CH3 se obţine etanul C2H5. cei doi tetraedri fiind poziţionaţi astfel încât forţele de respingere dintre ionii H+ să fie minime. Prin înlocuirea unui atom din vârful tetraedrului cu o unitate structurală de acelaşi tip sau diferită. se obţin molecule din ce în ce mai complexe.

distribuţia fracţiilor reprezentând lanţurile cu un anumit grad de polimerizare n având caracter probabilistic pentru caracterizarea masică a unui polimer se fosesc două mărimi medii: − masa moleculară medie M m determinată în funcţie de fracţia masică a macromoleculelor şi definită prin relaţia: ∑ N i M i2 . Polimerii sintetici sunt amestecuri de macromolecule cu grade de polimerizare diferite.1) n= M monomer unde Mpolimer este masa moleculară a polimerului iar Mmonomer masa moleculară a monomerului. (11. − masa moleculară medie M n determinată în funcţie de fracţia numerică a lanţurilor şi definită prin relaţia: ∑ Ni M i . pentru calculul gradului de polimerizare n cu relaţia (11.2) M m = ∑ mi M i = ∑ Ni M i unde mi este fracţia masică a lanţurilor cu masa Mi. (11.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR care poate fi reprezentată şi astfel: unde n reprezintă numărul de unităţi structurale (monomeri) din lanţul macromolecular şi se numeşte grad de polimerizare. şi alţi atomi de H pot fi înlocuiţi cu atomi sau radicali liberi ( grupuri structurale de atomi care au legături nesatisfăcute) rezultând practic un număr nelimitat de monomeri ce pot polimeriza. In acelaşi mod. care pentru polimerii utilizaţi în tehnică are valori n = 103…106.3) M n = ∑ xi M i = ∑ Ni unde xi este fracţia numerică a lanţurilor cu masa Mi. iar Ni numărul lanţurilor cu masa Mi. caracteristică ce se numeşte polidispersie de masă moleculară. Gradul de polimerizare se determină cu relaţia: M polimer . 230 . (11.1) se consideră Mpolimer = M n .

1 c). numărul de legături libere ale unui monomer reprezintă funcţionalitatea acestuia. 11.5…3. această primă etapă este ilustrată pentru un monomer oarecare (X fiind un atom sau o unitate structurală) în figura 11. astfel că un monomer cu două legături este bifuncţional.1a. iar celălat capăt este liber şi poate primi noi unităţi. • propagarea (creşterea) în decursul căreia radicalii liberi formaţi în etapa anterioară participă la reacţii de transfer în care se extrage un atom dintr-o moleculă legându-se la radical care devine stabil şi se generează un nou radical din molecula care a furnizat atomul. • întreruperea în decursul căreia radicalii reacţionează în perechi pierzându-şi reactivitatea şi creşterea lanţului molecular se opreşte. procesul continuă astfel cu ataşarea unor noi unităţi structurale lanţului molecular care are la unul din capete radicalul primar. fig. Polimerizarea este o reacţie în lanţ ce decurge în trei etape: • iniţierea în decursul căreia are loc prin procese termice sau fotochimice scindarea moleculelor unei substanţe introduse special ca iniţiator. şi formarea unor radicali liberi primari care adiţionează la legătura dublă a monomerului şi formează un radical mai mare. aceeastă etapă este ilustrată în figura 11. Reacţiile de sinteză a polimerilor A. atunci când capetele libere a două lanţuri moleculare se întâlnesc şi se unesc (v. procesul de întrerupere este aleator şi se produce prin două mecanisme: − prin combinare. Raportul 11. Rezultă că pentru realizarea reacţiei de polimerizare este suficientă activarea energetică pentru iniţiere. Gradul de polimerizare şi masa moleculară medie influenţează în mod deosebit proprietăţile fizice şi mecanice ale unui polimer. aşa cum se poate observa în figura 11. acţiunea iniţiatorului se bazează pe captarea unui electron al legăturii duble C═C astfel că unul din atomii de carbon rămâne cu un electron fără perechea sa de spin şi este capabil să adiţioneze la o altă unitate structurală pentru a reface perechea. adică a căpătat o legătură liberă. − prin disproporţionare. ajungând în unele cazuri să aibă şi valori peste 10. atunci când un atom de hidrogen este transferat de la un lanţ la altul şi se favorizează refacerea unei legături duble C═C. cu trei legături trifuncţional şi cu mai mult de trei legături polifuncţional.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Mm descrie mărimea intervalului de distribuţie a maselor Mn moleculare sau polidispersitatea care pentru polimerii uzuali are valori 1.2.1b.1 d. în continuare reacţia desfăşurându-se de la 231 .

b – propagarea. Policondensarea este procesul prin care două molecule organice diferite reacţionează pentru formarea unei molecule complexe ce se unesc în lanţul macromolecular. d − întreruperea prin disproporţionare B.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR sine. Poliadiţia este o reacţie în trepte (la fel ca policondensarea) care decurge fără eliminarea unei substanţe cu molecula mică.1 Etapele reacţiei de polimerizare: a – iniţierea. astfel că polimerul obţinut are compoziţia chimică a merilor din care provine (la fel ca la polimerizare). fapt pentru care este numită reacţie în lanţ. reacţia are loc cu eliminarea unor substanţe cu molecula mică (cel mai frecvent apa). obţinerea unor grade de polimerizare corespunzătoare presupune controlul desfăşurării reacţiilor astfel încât să nu se atingă prematur echilibrul. ceea ce înseamnă că polimerii obţinuţi prin policondensare au compoziţie chimică diferită de a monomerilor din care provin. C. 232 . 11. c − intreruperea prin combinare. Reacţia de policondensare este o reacţie în trepte (sau pas cu pas) deoarece creşterea lanţului macromolecular se realizează prin formarea de noi legături în urma reacţiilor de condensare. deoarece prin polimerizare nu se elimină produse secundare de reacţie. polimerii care se formează prin poliadiţie au de obicei în lanţurile principale şi alţi atomi decât carbonul. Polimerii astfel obţinuţi au compoziţia chimică a merilor din care provin. Fig.

2: − aranjamentul isotactic – acela în care toate unităţile structurale X (atomii sau radicalii care caracterizează monomerul) sunt dispuse de aceeaşi parte a lanţului (v. Considerând dispunerea grupelor laterale ale monomerilor care alcătuiesc catena (lanţul macromolecular) faţă de lanţul principal pot exista trei tipuri de aranjamente distincte. 11.2c). 11. 11.2b). chiar şi în cazul în care monomerii participanţi sun bifuncţionali (au doar două legături active). ceea ce înseamnă că modificarea configuraţiei se poate face numai prin ruperea legăturilor chimice. Conformaţia se referă la poziţia relativă a doi monomeri vecini.2a). Reacţiile de sinteză a polimerilor au la bază mecanisme complexe a căror prezentare în detaliu depăşeşte cu mult cadrul acestei lucrări. Din punct de vedere al utilizării materialelor pe bază de polimeri sunt mult mai importante aspectele privind structura şi proprietăţile acestora. deşi 233 . porţiunea respectivă a macromoleculei numindu-se segment de lanţ. 11. Polimerii care au aceeaşi compoziţie chimică dar aranjament diferit al monomerilor se numesc steroizomeri. Din punct de vedere al tipului monomerilor ce alcătuiesc lanţul. În acest mod. dacă lanţul macromolecular nu are ramificaţii sau acestea sunt scurte polimerul respectiv este un polimer liniar. posibilitatea de rotire permite modificarea poziţiei monomerului vecin fără ruperea legăturii chimice. iar dacă lanţul are ramificaţii lungi este un polimer ramificat sau dendrimer. realizată prin rotirea în jurul legăturii simple dintre atomii de carbon.3. ilustrate în figura 11. aceştia pot fi identici. Configuraţia se referă la relaţia de ordine a unităţilor structurale în cadrul lanţului macromolecular dată de legăturile chimice. fig. după un număr anumit de monomeri (implicit şi legături) poziţia monomerului următor este practic independentă de cea a primului monomer. fig. caz în care rezultatul sintezei este un homopolimer sau pot fi diferiţi şi în acest caz rezultatul sintezei este un copolimer.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor În timpul desfăşurării reacţiilor de sinteză pot avea loc ramificări ale lanţului molecular. Structura polimerilor Proprietăţile fizico-mecanice ale polimerilor sunt influenţate de compoziţia chimică şi de structură care se apreciază cu ajutorul a două caracteristici: configuraţia şi conformaţia. − aranjamentul sindiotactic – acela în care unităţile structurale X sunt dispuse alternant de o parte şi de alta a lanţului (v. fig. − aranjamentul atactic – acela în care unităţile structurale X sunt dispuse aleator faţă de lanţul principal (v.

b – structură cristalină. Porţiunile de catene aranjate ordonat sunt numite cristalite şi au o dispunere aleatoare în masa polimerului. c – texturare cristalină 234 . cristaline şi texturate. Poziţia relativă a lanţurilor macromoleculare încolăcite este aleatoare ceeea ce conferă structură amorfă polimerilor. care exprimă procentual volumul zonelor cu structură cristalină.5o) macromolecula rezultă sub forma unui lanţ flexibil încolăcit. b – aranjament sindiotactic. obţinându-se o structură parţial cristalină apreciată prin gradul de cristalinitate. prin anumite procedee tehnologice se poate realiza şi o orientare a cristalitelor. Aceasta înseamnă că distanţele dintre atomi sunt diferite în funcţie de conformaţia lanţului (şi implicit interacţiunile dintre ei). Fig.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fiecare legătură are un unghi fix (aprox.3 se prezintă schematic poziţiile lanţurilor moleculare în cazul structurilor amorfe.109. ceea ce influenţează proprietăţile fizico-mecanice ale polimerului. În cazul polimerilor liniari se poate realiza şi o ordonare la distanţă pe anumite zone prin alinierea unor segmente de lanţ.3. 11. în figura 11. obţinându-se o texturare a zonelor cristaline. c − aranjament atactic Fig 11.2 Dispunerea grupelor laterale la stereoizomeri: a − aranjament isotactic. Structurile polimerilor liniari: a – structură amorfă.

fie ulterior prin amestecarea polimerului cu un agent de reticulare (element sau compus chimic).5 Tipurile structurale de copolimeri: vedere existând următoarele tipuri a – statistic. 11. Reprezentarea schematică a componentelor unei sferulite Lanţurile moleculare ale polimerilor liniari şi ramificaţi se pot lega între ele prin punţi formate dintr-o singură unitate structurală (atom sau radical liber) sau printr-un lanţ scurt. care are un lanţ principal constituit din monomeri de acelaşi tip şi ramificaţii ale acestuia din polimeri de alt tip (v. Reticularea se poate realiza fie în timpul reacţiilor de sinteză. lanţuri moleculare de legătură şi zone cu structură amorfă. în cazul polimerilor reticulaţi noţiunea de macromoleculă îşi pierde sensul deoarece se formează un complex de legături în care catenele nu mai pot fi individualizate. iar sferulitele prin unire mai multor fibrile în jurul unui nucleu aşa cum se observă în figura 11.4.din acest punct de Fig. b – bloc.5 a). 4. 11. Fibrilele rezultă prin orientarea cristalitelor pe o singură direcţie. 11.5 c). Fig. 11. rezultând o reţea tridimensională dezordonată numită structură reticulară – respectiv polimer reticulat. În cazul structurii copolimerilor apare suplimentar problema distribuţiei monomerilor diferiţi în cadrul lanţului macromolecular. fig. fig.grefat de copolimeri: copolimer statistic cu distribuţia monomerilor aleatoare (v.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Cristalizarea poate conduce şi la realizarea unor structuri supramoleculare de tip fibrile şi/sau sferulite. 11. cu secvenţe succesive de monomeri de acelaşi tip în cadrul lanţului (v. fig. 235 .5 b) şi copolimer grefat. o sferulită cuprinde atât fibrile cât şi cristalite orientate aleator. c . copolimer bloc.

după caracterul deformaţiilor. şi variază liniar cu temperatura. în acest interval de temperaturi polimerul se poate afla într-o stare înalt elastică (deformaţiile sunt preponderent elastice) sau într-o stare elasto-plastică (deformaţiile sunt preponderent plastice). materialul comportându-se ca un solid rigid (stare vitroasă). sunt caracteristici importante ale polimerilor deoarece permit stabilirea temperaturilor de lucru şi temperaturilor de prelucrare.4. Proprietăţile polimerilor 11.7 arată că temepratura Tc este puternic dependentă de masa moleculară a polimerului. După comportarea la încălzire. Este cunoscut că principala consecinţă a structurii amorfe este faptul că materialele respective nu au o temperatură definită de topire solidificare.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 11. în practică.6 valorile lor au fost marcate în mod convenţional. scap 10. iar Tv rămâne practic constantă la valori mai ridicate ale masei moleculare. trecerea către starea lichidă la încălzire făcându-se treptat într-un interval de temperatură (v. În cazul polimerilor caracterizarea poate fi făcută mai sugestiv cu ajutorul curbei termo-mecanice care arată dependenţa deformaţiei specifice în funcţie de temperatură (la solicitare constantă) aşa cum se observă în figura 11. (v. la temperaturi Tv < T ≤ Tc. transformările producându-se de fapt în intervale de temperaturi a căror mărime şi configuraţie prezentate în figura 11. se determină şi o temperatură considerată temperatură de sfârşit de topire de la care polimerul este în stare lichidă.1. Caracterizarea generală a polimerilor Caracteristicile generale ale polimerilor şi materialelor pe bază de polimeri rezultă din particularităţile naturii chimice (compoziţie şi tip de legături) şi structurii lor.3). materialul se comportă ca un fluid a cărui vâscozitate scade pe măsură ce creşte temperatura.6. La temperaturi T > Tc. Temperaturile Tv şi Tc ale căror valori depind în principal de compoziţia chimică şi de masa moleculară. 10. deformaţia specifică are valori foarte ridicate (corespunzătoare uneori unor alungiri de peste 10 ori lungimea iniţială). dacă temperatura depăşeşte o anumită valoare se produce degradarea termică a polimerului prin ruperea legăturilor dintre monomeri şi oxidarea exotermă (arderea) acestora. şi în cazul polimerilor ca şi în cazul sticlelor există o temperatură Tv de tranziţie sticloasă (vitroasă) sub care se comportă din punct de vedere mecanic ca solidele cristaline şi o temperatură de curgere Tc deasupra căreia materialul se comportă ca un lichid vâscos. substanţele macromoleculare se grupează în 236 . în figura 11. fig. La temperaturi T ≤ Tv. deformaţiile sunt mici.4.3).

polimerii au câteva caracteristici generale prezentate în continuare. Fig. 11. termoplaste (plastomeri). iar la o reîncălzire ulterioară mişcările moleculelor fiind limitate nu se mai atinge starea vâscoasă. 11. Indiferent de categoria în care se încadrează. Temperatura Tv a elastomerilor este sub temperatura ambiantă. astfel că sub acţiunea solicitărilor mecanice se pot deforma uşor şi reversibil. astfel că fragilizarea se produce la temperaturi scăzute. încolăcite. b) Au coeficient de dilatare specifică mare datorită legăturilor Van der 237 . ele menţinându-şi starea înalt elastică până la temperatura de descompunere. complet amorfă sau parţial cristalină. Reticularea se produce prin activare termică (întărire la cald) sau prin activare chimică la introducerea în masa polimerului de bază a unui agent de reticulare (întărire la rece). • Termoplastele sunt substanţe macromoleculare cu structura liniară sau ramificată. caracteristice structurii reticulare le conferă proprietăţile de rezistenţă corespunzătoare stării vitroase. Tc) sau în stare vitroasă (T < Tv). iar la încălzire nu trec prin faza de înmuiere datorită reticulării slabe. ce pot fi încălzite în vederea prelucrării la temperaturi T > Tc de un număr nelimitat de ori (cu condiţia evitării temperaturilor de degradare). Legăturile puternice.6 Curba termo-mecanică a unui polimer cu structură amorfă Fig. materialul descompunându-se fără să mai treacă prin faza de înmuiere (în cazul lor temperatura Tv este ridicată şi nu mai există temperatura Tc). Se utilizează în stare elasto-plastică în domeniul de temperaturi (Tv .7 Dependenţa temeperaturilor Tv şi tc de masa moleculară • Termorigidele sunt substanţe macromoleculare cu grad mare de reticulare care se prelucrează într-o stare de polimerizare incompletă în care nu s-a format reţeaua spaţială a structurii. care formează ochiuri elastice.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor trei categorii. • Elastomerii sunt substnţe macromoleculare cu catene lungi. termorigide şi elastomeri. a) Sunt substanţe cu densitate mică (ρ = 900…2200 kg/m3) datorită faptului că elementele componente (în principal H şi C) au masa atomică redusă.

8. Ca şi în cazul celorlalte tipuri de materiale. înrăutăţirea proprietăţilor dielectrice (scad valorile rezistivităţii şi permitivităţii electrice). ceea ce are ca efect îmbătrânirea materialului. − modificarea distanţelor dintre monomeri.3). de plasticitate şi de elasticitate. în cazul polimerilor deformările se pot realiza prin mai multe mecanisme după cum urmează: − îndreptarea. din acelaşi motiv pot fi degradate de microorganisme (biodegradabilitate).4. cap. scap 11. radiaţii. − alunecarea relativă a catenelor. ultimele două mecanisme necesită solicitări mai ridicate şi se întâlnesc în cazul duroplastelor cu structură reticulară sau în cazul 238 . umiditatea etc. e) Proprietăţile lor sunt afectate de radiaţiile din spectrul vizibil. Primele două mecanisme se pot realiza la valori scăzute ale solicitărilor.2. f) Factorii fizico-chimici (temperatură. Spre deosebire de solidele cristaline a căror deformare elastică se bazează pe modificarea reversibilă a distanţelor interatomice (ce se poate realiza în limite restrânse) iar deformarea plastică presupune alunecarea pe planele atomice. reducerea proprietăţilor de rezistenţă mecanică. desfăşurarea şi decuplarea catenelor aşa cum sugerează schema din figura 11.) acţionează conjugat. prezenţa oxigenului şi ozonului. ceea ce explică deformabilitatea ridicată a termoplastelor şi elastomerilor care au structuri liniare şi ramificate. 3). în cele ce urmează se vor prezenta mai detaliat aspectele legate de comportarea mecanică a polimerilor. schimbări de culoare. Proprietăţile mecanice ale polimerilor Datorită caracteristicilor structurale polimerii prezintă particularităţi şi în comportarea la solicitări mecanice generate în special de mecanismele prin care se realizează deformarea acestora sub acţiunea solicitărilor exterioare. c) Sunt inflamabile (în marea majoritate a cazurilor) şi au stabilitate termică redusă datorită faptului că sunt substanţe organice. ce se manifestă la nivel macroscopic prin apariţia unor fisuri. de ultraviolete şi de radiaţiile ionizante care pot rupe legăturile dintre catene şi/sau dintre monomeri modificând astfel structura iniţială prin reducerea gradului de polimerizare. d) Au conductibilitate termică mică şi rezistivitate electrică foarte mare datorită legăturilor covalente din interiorul lanţului macromolecular. 11. − ruperea legăturilor intermoleculare.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Waals (legături slabe) dintre catene şi conformaţiei acestora (v. ruperea legăturilor interatomice şi refacerea lor în alte poziţii (v.

10: − la solicitarea corespunzătoare unei tensiuni σ0. a cărei variaţie cu timpul se determină cu relaţia: în care σ0 este tensiunea constantă corespunzătoare solicitării. 11. care care rămâne permanentă (v. E − modulul de elasticitate. fig. Fig. • Vâscoelasticitatea reprezintă capacitatea polimerilor de a căpăta deformaţii elastice variabile în timp sub acţiunea solicitărilor constante şi este caracterizată de următoarele aspecte ilustrate schematic în figura 11. în mod obişnuit. cap3). Mecanismele complexe prin care se produce deformarea polimerilor generează comportări particulare ale acestora sub acţiunea solicitărilor. iar τr − constanta de relaxare se defineşte prin relaţia.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor polimerilor liniari cu grade ridicate de cristalinitate la care s-a realizat o orientare preferenţială a lanţurilor moleculare.8.9 din care rezultă că domeniul dependenţei liniare dintre tensiuni şi deformaţii (porţiunea liniară a curbelor) este redus chiar şi în cazul polimerilor cu rezistenţă mecanică mai ridicată.10). aceste particularităţi sunt ilustrate şi de curbele CCCT schematizate în figura 11. η τr = . − menţinând încărcarea constantă materialul continuă să se deformeze cu viteze din ce în ce mai mici până la atingerea unei stări staţionare (similar fluajului primar al materialelor metalice). 11. existenţa deformaţieie elastice reversibile a polimerilor se evidenţiază pe cale experimentală. se produce o deformare elastică iniţială la valoarea ε0 în conformitate cu legea lui Hooke (v. deformaţia corespunzătoare acestei etape are o componentă elastică εr şi o componentă plastică εp − imediat după încetarea solicitării dispare deformaţia iniţială ε0. (11.4) . Mecanismul deformării polimerilor liniari prin îndreptarea şi desfăşurarea catenelor Caracteristica esenţială a comportării vâscoelastice este existenţa deformaţiei elastice reversibile εr. iar ulterior deformaţia se reduce treptat în timp până la valoarea εp. E τ (11.5) E în care η este vâscozitatea. 239 σ τ ε r = 0 (1 − e r ) .

11.11. fig. se constată că aceştia îşi menţin modulul de elasticitate aproape nemodificat până aproape de temperatura de curgere(v. în cazul elastomerilor a căror temperatură Tv se află sub temperatura ambiantă. 11.10.b. Analizând aceste reprezentări se constată că variaţia cea mai mare o au polimerii cu structură liniară (termpoplastele).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. fig. Variaţia modulului de elasticitate E cu temperatura pentru: a − termoplaste amorfe. d – elastomeri 240 . b – polimeri reticulari (duroplaste). Fig. variaţiile devin din ce în mai mici (v. 11. 11.11 în care se prezintă calitativ această dependenţă pentru principalele tipuri de polimeri. datorită limitelor largi în care variază modulul de elasticitate pentru reprezentările respective se utilizează coordonatele logaritmice. Variaţia deformaţiei în timp a polimerilor cu comportare vâscoelastică În legătură cu comportarea vâscoelastică a polimerilor este şi variaţia cu temperatura a modulului de elasticitate E aşa cum se observă din figura 11. prin reticulare (duroplastele) sau prin texturare cristalină. Curbele caracteristice convenţionale la tracţiune (CCCT ale unor polimeri Fig.11d).9.c). c – termoplaste cristaline.11 a. 11.

mijloacele şi metodele de măsurare utilizate. gradul de orientare a macromoleculelor gradul de reticulare. care reprezintă durata necesară atingerii unei anumite tensiuni prin relaxare. • Relaxarea tensiunilor este fenomenul de reducere treptată a tensiunilor în timp. Particularităţile structurale şi de comportare mecanică (starea amorfă sau parţial cristalină.6) în care σ0 este tensiunea iniţială. astfel că se reglementează prin norme condiţionarea epruvetelor – adică menţinerea lor în condiţii standard de temperatură şi umiditate relativă o durată suficientă pentru atingerea echilibrului higrometric. tensiunile reziduale. La efectuarea încercărilor mecanice ale polimerilor trebuie să se ţină seama şi de faptul că proprietăţile lor sunt mult mai puternic afectate de factorii de mediu. influenţa puternică a “istoriei termomecanice”) fac ca încercările polimerilor să difere totuşi prin geometria şi dimensiunile epruvetelor. iar τrt este constanta de relaxare a tensiunilor. Mecanismul relaxării tensiunilor în cazul polimerilor este curgerea plastică ce are loc ca urmare a modificării poziţiei relative a moleculelor lanţurilor prin alunecări succesive în urma cărora componenta elastică a deformaţiei totale (ce rămâne constantă) se micşorează şi creşte componenta plastică. în tabelul 11. de exemplu STAS 5794 prevede pentru condiţionare şi încercare două atmosfere standard: atmosfera standard normală 23/50 adică temperatura de 23 oC şi umiditatea relativă de 50 % şi atmosfera standard pentru zone tropicale 27/65 (27 oC şi 65 %). Variaţia tensiunilor σ în timp este dată de relaţia: . pentru definirea τrt se consideră una din condiţiile: σ = σ 0 e −1 sau τ = τ rt ln 2 . rt σ = σ 0e τ −τ 241 .Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Deoarece modulul de elasticitate este o caracteristică ce arată rezistenţa opusă de corpuri la deformare. ceea ce a impus elaborarea unor standarde specifice dedicate acestor încercări. în cazul solicitărilor la care deformaţiile rămân constante. (11.1 se prezintă principalele tipuri de încercări mecanice şi termomecanice şi standardele după care se execută. (11. din studiul variaţiei acestuia cu temperatura rezultă informaţii necesare atât la stabilirea condiţiilor în care pot fi exploatate piesele din polimeri cât şi pentru proiectarea proceselor tehnologice de fabricaţie ale acestora. tipul şi dimensiunile dispozitivelor de fixare şi de solicitare a epruvetelor. în mod uzual.7) caracteristica τrt rezultând pe curba de relaxare σ =f(τ) determinată experimental pentru un tip de material analizat. Încercările mecanice şi caracteristicile prin care se apreciază proprietăţile polimerilor se definesc şi se determină prin metode similare celor aplicate în cazul materialelor metalice.

ASTM D 671 SR ISO 75 STAS 6174 SR ISO 306 ISO 974. STAS 9775 STAS 5801. STAS 6765 STAS 9182 SR EN ISO 8067. SR ISO 868. se admite condiţionarea accelerată la temperaturi de 50…95 oC şi umiditatea relativă 50 %. STAS 5871. a) Încercarea la tracţiune se realizează conform SR EN ISO 527 pe 242 . cu condiţia ca la temperatura respectivă materialul să nu sufere transformări ireversibile. STAS 6175. STAS 6127 SR ISO 178. SR EN ISO 8256. STAS 8826 SR EN ISO 899. STAS 9594 Încercări de scurtă durată (instantanee) Compresiune Forfecare Sfâşiere Incovoiere statică. obţinerea epruvetelor pentru încercările mecanice ale polimerilor poate fi diferită de cazul materialelor metalice deoarece polimerii se livrează şi sub formă de material granular sau în stare lichidă nu numai sub formă de semifabricate sau piese finite. În aceste situaţii.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR duratele de condiţionare diferă de la o încercare la alta şi sunt cuprinse în majoritatea cazurilor între 24 şi 96 de ore. În cazul materialelor care ating echilibrul higrometric după durate lungi. se reglementează prin standarde formarea epruvetelor prin injecţie. STAS 9046 ISO 2285*. STAS 5874. prin presare sau prin turnare. ISO 8570. ISO 12244* SR EN ISO 4599 NF T 51-120*. Câteva aspecte privind încercările uzuale şi caracteristicile determinate vor fi prezentate în continuare. Tabelul 11. SR ISO 6602. STAS 7310 SR EN ISO 2039. Incovoiere prin şoc Duritate Fluaj Relaxare Tensofisurare într-un mediu dat Oboseală Temperatura de încovoiere sub sarcină Încercări Stabilitatea termică termomecanice Temeperatura de înmuiere Temperatura de fragilizare * Nu există standarde echivalente SR sau STAS Încercări de lungă durată De asemenea.1 Principalele încercări ale polimerilor Tipul încercării Denumirea încercării Tracţiune Standardele după care se execută SR EN ISO 527. STAS 6642 SR EN ISO 604. Epruvetele din semifabricate sau piese se obţin prin prelucrări mecanice ai căror parametri tehnologici sunt riguros prescrişi şi controlaţi astfel încât să se evite abaterile dimensionale şi prezenţa concentratorilor de tensiuni care pot apare mult mai uşor datorită durităţii scăzute a polimerilor şi au influenţă mult mai mare asupra comportării la rupere a acestora decât în cazul materialelor metalice.

c pentru materiale termorigide.12 b.13 a. cele din figura 11. conform SR EN ISO 527: a − epruveta tip 1.12 d pentru folii şi materiale termoplaste cu alungirea mare. Epruvetele pentru încercarea la tracţiune a polimerilor. pe epruvetă apare o gâtuire pronunţată.13 b sunt caracteristice materialelor polimerice cu tenacitate bună. iar pentru solicitările corespunzătoare porţiunii AB comportarea elastică devine neliniară.2…600 mm/min.12 în funcţie de tipul materialului după cum urmează: cele din figura 11. această comportare este specifică materialelor termoplaste încercate la temperatura ambiantă. începând de la solicitarea corespunzătoare puctului B.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor epruvete plate de forma celor prezentate în figura 11. curbe de tipul celei prezentate în figura 11. d – epruveta tip 5 .. deoarece zona gâtuită se extinde pe aproape toată 243 Fig 11.12.unde s-au figurat şi aspectele pe care le capătă epruveta pe parcursul încercării. 9). să aibă cursa mare (până la 1000 mm) şi mijloace de măsurare a deplasărilor atât de mari.13 a se constată că pentru solicitări mici. deoarece. materialul prezintă elasticitate liniară (este valabilă legea lui Hooke). b − epruveta tip 2. cel mai frecvent întâlnindu-se curbe de tipul celor prezentate în figura 11. Curba caracteristică convenţională la tractiune CCCT se defineşte la fel ca în cazul materialelor metalice şi prezintă aspecte diferite în funcţie de tipul materialului (v.11. 11. dar care nu prezintă o limită de curgere aparentă. fig. Reducerea tensiunii pe porţiunea BC este aparentă. iar cele din figura 11. În continuare se produc deformaţii fără creşterea tensiunii (porţiunea CD a curbei). secţiunea reală fiind mult mai mică decât cea convenţională. Maşina pe care se execută încercarea trebuie să fie capabilă să realizeze încărcarea cu viteze de 0. c − epruveta tip 4. corespunzătoare porţiunii OA a curbei. Analizând CCCT din fig.12 a pentru materiale termoplaste cu alungire redusă.

iar uneori chiar poate lipsi. îndreptarea şi orientarea catenelor după direcţia de solicitare.13 a). CCCT tipice pentru polimeri: a – cu limită de curgere aparentă. scap 3.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR lungimea calibrată a epruvetei (v. fenomenul se explică prin faptul că la aceste solicitări are loc descolăcirea. 200 % sau 300 % în funcţie de standardul după care se execută încercarea). modulul lui Young se determină conform SR EN ISO 527 ca pantă a dreptei care trece prin punctele de pe CCCT corespunzătoare deformaţiei totale de εt = 0. b – fără limită de curgere aparentă − limita de curgere aparentă se determină pentru materiale a căror CCCT este de tipul celei din figura 11.13 b şi este definită de 244 . 11. Fig 11.25 % şi εt = 0. în cazul elastomerilor se determină modulul de elasticitate secant definit ca fiind panta dreptei ce uneşte originea cu un punct de pe CCCT care corespunde unei deformaţii totale date (uzual 100 %.13. Prin încercarea la tracţiune a polimerilor se determină în mod uzual următoarele caracteristici: − modulul de elasticitate E (modulul lui Young) este panta porţiunii liniare a CCCT . deoarece continuarea deformării presupune mărirea distanţelor dintre monomerii lanţului (realizată cu consum de energie mai mare) până în momentul ruperii (porţiunea DE a curbei CCCT).5 %.13 a. deoarece porţiunea liniară a CCCT în cazul polimerilor este foarte redusă.la fel ca în cazul materialelor metalice (v. distingându-se limita de curgere aparentă superioară ReH (tensiunea corespunzătoare punctului B de pe CCCT) şi limita de curgere inferioară aparentă ReL (tensiunea corespunzătoare punctului C de pe CCCT). fig.4). − limita de curgere convenţională Rp se determină pentru materiale a căror curbă caracteristică este de tipul celei din figura 11. La epuizarea capacităţii de deformare prin acest mecanism tensiunea începe să crească.

− alungirea procentuală după rupere Ar se defineşte şi se determină la fel ca în cazul materialelor metalice.13 b). adică: F (11.9) H= m πDh − determinarea durităţii prin metoda Rockwell este la fel ca la materialele metalice. alte standarde definesc limita de curgere convenţională ca fiind tensiunea corespunzătoare unei deformaţii remanente de 0.8) Rm = r . forţa de apăsare Fm = 49 N. cu menţiunea că se folosesc scările Rockwell R. 358 N.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor SR EN ISO 527 ca fiind tensiunea corespunzătoare unei deformaţii totale εt = x % convenţional alese. Cele mai utilizate metode sunt. fig. ţinând seama de modul în care este definită Rm în cazul polimerilor şi de faptul că până la rupere materialul suferă deformaţii ce pot depăşi 1000 % această caracteristică nu poate fi utilizată la dimensionarea pieselor. S0 unde Fr este forţa de tracţiune în momentul ruperii. cu deosebirea că aria urmei se calculează pe baza adâncimii de pătrundere a penetratorului: F (11. cu particularităţi impuse de valorile mai scăzute ale durităţii şi de comportarea vâscoelastică a polimerilor. L.1…1 %. 138 N. care au curba CCCT de tipul celei prezentat în figura 11. fenomenul de curgere plastică fiind practic inexistent. E sau 245 . caz în care se determină ducând o paralelă la porţiunea liniară a CCCT prin punctul corespunzător deformaţiei remanente date (v. b) Încercările de duritate ale polimerilor se bazează pe aceleaşi principii ca şi în cazul determinării durităţii metalelor. această caracteristică împreună cu limita de curgere sunt importante pentru stabilirea comportării pieselor din materiale polimerice deoarece arată care sunt deformaţiile maxime pe care le poate suferi materialul fără modificarea secţiunii (peste această solicitare apare gâtuirea). şi alungirea după rupere Ar. după care se măsoară adâncimea de pătrundere a penetratorului h. duritatea H (în N/mm2) se defineşte ca şi duritatea Brinell a materialelor metalice. − rezistenţa la rupere Rm este tensiunea corespunzătoare punctului E de pe CCCT. M.9. iar S0 este secţiunea iniţială a epruvetei. 490 N sau 961 N fiind aplicată o durată τ = 30 s. − determinarea durităţii prin penetrare cu bilă – STAS 5871 se realizează folosind ca penetrator o bilă de oţel cu diametrul D = 5 mm. În cazul materialelor polimerice reticulate sau cristalinizate. − alungirea procentuală la limita de curgere Ac este deformaţia specifică totală corespunzătoare limitei de curgere aparente ReH. 11. rezistenţa la rupere Rm. prin încercarea la tracţiune se pot determina numai modulul de elasticitate E.

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

K, ce diferă prin diametrul D al pentratorului (de tip bilă de oţel) şi mărimea forţei suplimentare F1 (v. scap 3.10), forţa iniţială F0 fiind aceeaşi (98,1 N); în tabelul 11.2 se prezintă valorile diametrelor penetratoarelor şi valorile forţei totale de apăsare (ce se menţine o durată de 10 s); se precizează că dintre aceste scări, cele mai utilizate sunt scările R şi M.
Tabelul 11.2. Caracteristicile scărilor de duritate Rockwell conform STAS 8826 Caracteristici Diametrul bilei D, mm Forţa totală F0+F1, N (kgf) R 12,7 588,4 (60) Scara durităţii Rockwell L M E 6,35 6,35 3,175 588,4 981 981 (60) (100) (100) K 3,175 1471 (150)

− determinarea durităţii prin metoda Shore se bazează pe utilizarea unui penetrator tronconic sau conic, ce este apăsat de un resort calibrat pe suprafaţa probei şi măsurarea adâncimii lui de pătrundere; durimetrul Shore este un dispozitiv portativ astfel construit încât penetratorul (de forma şi dimensiunile prezentate în figura 11.14) acţionează prin presarea plăcii de bază a dispozitivului pe suprafaţa probei şi este prevăzut cu un aparat indicator gradat de la 0 la 100, 0 corespunzând situaţiei în care penetratorul ar pătrunde complet în material, iar 100 − situaţiei când nu ar pătrunde deloc în material (prin presare, faţa frontală a penetratorului ajunge în planul feţei frontale a plăcii de bază (v. fig. 11.14); duritatea Shore astfel definită este o mărime convenţională, ce poate fi utilizată numai ca un criteriu de recepţie a materialelor; datorită comportării vâscoelastice a polimerilor, standardul SR ISO 868 prevede determinarea fie a unei durităţi instantanee, caz în care citirea trebuie să se facă în cel mult 1 s de la apăsare, fie a unei durităţi ce corespunde unei durate de 15 s de la apăsare; duritatea determinată cu aparatele prevăzute cu penetratorul din figura 11.14 a se numeşte duritate Shore A şi se utilizează în cazul termoplastelor moi şi elastomerilor, iar duritatea determinată cu penetratorul prezentat în figura 11.14 b se numeşte duritate Shore D şi se utilizează în cazul materialelor polimerice dure;

Fig. 11.14. Penetratoarele durimetrelor Shore: a – penetrator Shore A; b – penetrator Shore D 246

Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor

− determinarea durităţii prin metoda Barcol − STAS 11333 se bazează pe acelaşi principiu ca şi metoda Shore, cu diferenţa că diametrul şi lungimea penetratorului sunt mai mici (D = 0,157 mm, H = 0,76 mm), astfel că unei unităţi de duritate Barcol îi corespunde o adâncime de pătrundere de 0,0076 mm; condiţiile privind starea suprafeţei probei (lipsa craterelor, impurităţilor, zgârieturilor) sunt din acest motiv mai severe în cazul metodei Barcol. O corespondenţă aproximativă între durităţile determinate prin metodele Rockwell şi Shore (metodele care au cea mai largă utilizare) este prezentată în figura 11.15.

Fig. 11.15. Comparaţie între scările de duritate definite prin diferite metode

c) Încercările la rupere prin şoc se aplică în special materialelor termoplaste dure, materialelor termorigide şi materialelor compozite (v. cap 12) şi se diferenţiază în principal după tipul solicitării (încovoiere sau tracţiune) şi dispozitivului utilizat pentru încercare. − metoda Charpy - STAS 5871, utilizează ciocanul pendul Charpy de tipul celui folosit şi la metale (v. fig. 3.18.), cu precizarea că energia maximă este de până la 50 J; epruveta uzuală este epruveta tip 1, cu forma şi dimensiunile prezentate în figura 11.16 a, dar se poate efectua şi pe epruveta cu crestătură dublă (fig. 11.16 b), caz în care lovitura se aplică pe faţa perpendiculară pe crestătură; caracteristica mecanică determinată este rezilienţa (v. scap. 3.7), exprimată în J/m2;
247

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

− metoda Izod – STAS 7310 constă din ruperea unei epruvete cu crestătură, încastrată la unul din capete, printr-o lovitură aplicată cu un ciocan pendul la capătul liber, fie pe faţa cu crestătură, după schema prezentată în figura 11.17 a (încercare normală), fie pe faţa opusă crestăturii (încercare cu crestătura inversată); epruveta uzuală este epruveta de tip 1 utilizată la metoda Charpy (v. fig. 11.16), fiind acceptate numai două tipuri de crestături: cu r = 0,25 mm sau cu r =1 mm, ce se practică pe lăţimea b a epruvetei; caracteristica mecanică determinată este rezistenţa la şoc Izod , definită la fel ca rezilienţa în cazul metodei Charpy şi exprimată tot în J/m2;

− metoda Dynstat – STAS 6175 are la bază aceeaşi schemă de încercare ca metoda Izod, cu diferenţa că epruvetele utilizate au dimensiuni mult mai mici (Lxbxh = 15x10x3 mm), iar energia maximă de lovire este de până la 2 J; d) Încercările la fluaj ale polimerilor constau din solicitarea pe durate îndelungate cu sarcini constante în condiţii de temperatură şi umiditate controlate; aceste încercări sunt mai frecvente în cazul polimerilor decât în cazul materialelor metalice deoarece fluajul are loc la temperaturi apropiate de temperatura ambiantă, astfel că şi încercările se efectuează de cele mai multe ori în condiţii de atmosferă standard normală 23/50; solicitările pot fi la tracţiune, (STAS 9046) sau la încovoiere (SR ISO 6602), rezultatele fiind prezentate sub forma curbelor de fluaj ε = f(τ), (timpul la scară logaritmică) pentru diferite valori ale tensiunilor (v. fig. 11.18); cu ajutorul curbelor de fluaj se pot determina, folosind metodele sugerate în figura 11.18, următoarele dependenţe:
248

Fig. 11. 16. Epruvetele pentru încercările la încovoiere prin şoc ale polimerilor; a − normală; b – cu crestătură dublă

Fig 11.17 Schemele încercării la încovoiere prin şoc Izod; a – normală; b – cu crestătura inversată

Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor

− curbele izocronice tensiune – deformaţie, care permit stabilirea deformaţiei după o anumită durată de expunere la o solicitare dată; − curbele izometrice tensiune – timp, care permit stabilirea timpului după care deformaţia atinge o anumită valoare la o solicitare dată; − curbele modulului de fluaj Ef(τ), care, pentru o tensiune σ constantă, se determină cu relaţia: (11.10) E f (τ ) = σ , ε (τ ) în care ε(τ) este valoare deformaţiei epruvetei solicitate cu tensiunea σ, după o durată τ de solicitare.

Fig. 11.18. Curbele de fluaj ε = f(τ) şi curbele derivate din acestea: a – curbe de fluaj; b – curba izometrică; c – curba izocronică; d – curba modulului de fluaj

Criteriile după care se apreciază scoaterea din uz a pieselor din materiale polimerice depind de tipul materalului şi de rolul funcţional al piesei. Aceste criterii pot fi: − ruperea, în cazul materialelor fragile; − creşterea pronunţată a deformaţiilor (fluajul accelerat);
249

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

− atingerea unei deformaţii critice (a cărei valoare este uzual sub 1%); − apariţia unor microfisuri sau modifcarea culorii (albirea suprafeţei). Duratele încercărilor de laborator sunt rareori apropiate de cele reale deoarece duratele de serviciu în unele cazuri depăşesc 50 de ani (de exemplu reţelele de conducte). În aceste situaţii se aplică metode speciale de extrapolare a rezultatelor obţinute prin încercări la durate mai mici (de obicei 6 luni sau 1 an).

11.5. Principalele tipuri de materiale polimerice
11.5.1. Aditivii materialelor polimerice
În practică se utilizează materiale pe bază de polimeri care conţin şi alte substanţe introduse în scopul îmbunătăţirii anumitor proprietăţi şi/sau al reducerii costului; materialele care au la bază polimeri termoplastici sau polimeri termorigizi sunt cunoscute sub denumirea generică de materiale ( mase) plastice. Principalele tipuri de substanţe introduse în polimerii de bază sunt următoarele: − plastifianţii, care micşorează interacţiunea dintre catene, astfel că segmentele de lanţuri moleculare devin mai mobile şi comportarea vâscoelastică se îmbunătăţeşte; − agenţii de reticulare, care crează punţi de legătură între catene şi astfel se îmbunătăţesc proprietăţile de elasticitate şi de rezistenţă; pornind de la acelaşi polimer în funcţie de gradul de reticulare se pot modifica proprietăţile în limite foarte largi; − materialele de umplutură, care nu reacţionează de obicei cu polimerul de bază, ci se distribuie uniform prin amestecare mecanică în masa de bază şi contribuie astfel la creşterea rezistenţei mecanice; se utilizează în mod curent ca materiale de umplutură talcul, praful de cretă, caolinul, rumeguşul de lemn, fibre textile sau celulozice etc.; negrul de fum (particule sferice de carbon cu structură hexagonală) utilizat şi el ca material de umplutură are şi rol activ înfluenţând gradul de reticulare; − coloranţii, care introduşi în materialele polimerice le colorează în masă prin amestecare mecanică. Pe lângă aceste categorii de substanţe care nu lipsesc din nici un material plastic, se mai introduc în funcţie de scop şi alte categorii de substanţe cum ar fi: antistaticele, pentru reducerea electrizării prin frecare, ignifuganţii, pentru reducerea inflamabilităţii, lubrifianţii, pentru uşurarea prelucrării, fungicidele, pentru creşterea rezistenţei la atacul ciupercilor, antioxidanţii, pentru creşterea
250

Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor

rezistenţei la îmbătrânire a materialelor polimerice etc. Pe baza celor arătate se poate explica diversitatea extrem de mare a maselor plastice utilizate în prezent de societatea omenească. O încercare de grupare a celor mai utilizate tipuri după criteriul costului şi al proprietăţilor este prezentată în figura 11.19, în care pentru costul relativ s-a luat ca bază (Cr = 1) costul polietilenei, unul dintre cei mai utilizaţi polimeri.

Fig. 11.19. Principalele categorii de mase plastice

11.5.2. Materialele termoplaste
În această categorie sunt incluse materialele plastice la care polimerul de bază este un termoplast; principalele termoplaste şi caracteristicile lor mai importante sunt prezentate în tabelul 11.3. După structura lanţului molecular, termoplastele pot fi grupate în două categorii: − polimeri la care linia principală a lanţului molecular este formată numai din atomi de carbon, atomii diferiţi sau radicalii ataşându-se prin legături laterale; din această categorie fac parte: poliolefinele (PE, PP), polimerii vinilici (PVC, PS), polimerii acrilici (PAN, PMMA) şi fluoroplastele (PTFE); − polimeri care au în componenţa liniei principale a lanţului şi alţi atomi (de obicei N, O, Si) sau cicluri benzenice; din această categorie fac parte poliesterii (PET, PBT), poliamidele (PA), policarbonaţii (PC), acetalii (POM) etc.
251

Tabelul 11.3. Principalele caracteristici ale unor materiale termoplaste Denumirea materialului Polietilenă de joasă densitate Polietilenă de mare densitate Polipropilenă Polistiren Policlorură de vinil rigid Policlorură de vinil plastifiat Polimetacrilat de metil (plexiglas) Policarbonat Poliamida 66 (Nylon 66) Polioximetilena (acetal) Polietilen teraftalat (răşină poliesterică) Politetrafluor etilena (teflon) Poliacrilonitril (răşină acrilică) Acrilonitril/butadien /stiren Acetat de celuloză (celuloid) Simbol PE−LD PE−HD PP PS ρ, kg/m3 910…940 950…965 900…910 E, N/mm2 120…500 420…1400 500…1900 R m, N/mm2 5…16 Ar, % 200…600 Tv, o C −75 −75 −10 85…100 Tc, o C 115 130 170 Observaţii cristalinizată 40…55 % elastic, rezistentă cristalinizată. 60…80 % elastic rezistentă cristalinizată. 60…70 % mai rigidă decât PE amorf; dur şi fragil amorf; rigid, sensibil la zgârieturi compus vinilic amorf; flexibil, elastic amorf; rigid dur şi rezistent la zgârieturi amorf; rigid şi rezistent la şoc cristalinizată < 60 %; dură, rezistentă şi rigidă cristalinizată < 75 %; rigidă, elastică, rezistentă amorfă sau cristalinizată 30…40%; stabil dimensional cristalinizat < 70 %; coeficient de frecare redus compus acrilic; se trage uşor în fibre amestec de butadien-stiren (elastomer) şi stiren-acrilonitril (termoplast) modificaţie chimică a celulozei (polimer natural)

20…40 700…1300 30…50 200…1000 5…75 10…50 200…500 4…10 80…120 40…60 35…75

1040…1100 2800…3500 20…50

PVC dur 1360...1400 1500…3500 40…60 PVC−P 1150...1250 moale PC PA 66 POM PET PTFE PAN ABS CA − 10…30

125 175… 75…105 212 −40 150 225 230 250 170 255 330 320 − −

PMMA 1180…1220 2700…3500 60…80 1150...1250 2350...2450 1120...1180 900…2800 50…70 50…80

90…105 150 55 −50 73

1370...1430 3000…3500 60…70

1320…1390 2000…2500 40…60 100…2300 2100…2250 350…800 20…40

250…500 85...125 3…5 10…140 5…100 107 125 120

1100...1200 3500…4000 50…60 1040…1700 900…2800 1250...1350 800…2400 20…60 25…50

Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Comportarea termoplastelor deasupra temperaturii Tv depinde de starea structurală a acestora. ale unor termoplaste. În figura 11. PA) au proprietăţi de rezistenţă – elasticitate care le permit menţinerea formei până la temperatura Tc (v. ceea ce face ca piesele realizate să fie rezistente la şocuri. în funcţie de temperatură. Proprietatea lor de a putea suferi reîncălziri în domeniul de curgere de un număr nelimitat de ori în vederea prelucrării contribuie.3) Excepţie 253 . Domeniile de stare ale unor materiale termoplaste Termoplastele se utilizează ca materiale structurale în tehnică datorită caracteristicilor mecanice de rezistenţă relativ bune şi caracteristicilor de tenacitate care în unele cazuri sunt foarte bune. peste această temperatură masa cristalină trece în stare amorfă şi materialul curge plastic (stare vâscoasă). Principalele dezavantaje sunt legate de temperaturile relativ scăzute până la care pot fi utilizate (v. PS. de asemenea. PC) se comportă vâscoelastic imediat deasupra lui Tv.20 se prezintă simplificat domeniile de stare. termoplastele amorfe ( PVC.6). 11. fig. vâscozitatea scade pe măsură ce creşte temperatura atingând la un moment dat valorile corespunzătoare lichidelor.20. 11. termoplastele cu cristalinitate parţială (PE. tabelul 11. Fig. la extinderea utilizării lor. iar la o încălzire mai mare curg plastic. PP.

tabelul 11.5…7. kg/m3 1250 R m. Starea iniţială a acestor polimeri obţinuţi prin policondensare este de polimerizare incompletă.3 3 funcţie de gradul de reticulare.75 laminare. rezistente la şoc. ca matrice pentru materiale compozite * dure. stabile 50…70 6. fragile.2…8. fragile. Materialele termorigide Proprietăţile caracteristice maselor plastice termorigide (numite şi duroplaste) sunt date de structura reticulară a polimerului de bază care intră în compoziţia lor. care. utilizate ca răşini de turnare. astfel că după prelucrare materialul capătă proprietăţi de rezistenţă şi duritate ce se menţin la o reîncălzire ulterioară până la temperatura de descompunere. piese cu solicitări moderate şi supuse la şocuri.5 − dimensional. matrice pentru compozite 254 .0 1.4.3. cu catene ramificate. cap. angrenaje. N/mm2 E.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fac fluoroplastele (teflonul). Principalele tipuri de materiale polimerizate termorigide şi câteva caracteristici ale lor sunt prezentate în tabelul 11.3). utilizate ca răşini de presare * dure şi fragile până la elastice. adezivi. deoarece proprietăţile lor de curgere sunt slabe. utilizate pentru piese presate sau turnate. în timpul fabricării obiectelor se produce reticularea spaţială prin intermediul legăturilor principale ale lanţurilor moleculare prin activare termică sau prin activare chimică (introducerea unui agent de întărire).13).% kN/mm2 r Caracterizare 1550 1700 1250 Răşini epoxidice (EP) 1200 * dure. datorită structurii lanţului (atomii de H din lanţul polietilenei sunt înlocuiţi de atomi de F). lagăre. Principalele caracteristici ale unor polimeri termorigizi Polimerul Fenoplaste ( PF) − răşini fenol − formaldehidice (bachelitice) Aminoplaste (UF) răşini ureo. se prelucrează prin metodele metalurgiei pulberilor (v.5. Termoplastele se utilizează în tehnică pentru conducte. utilizate ca materialele de acoperire * dure şi fragile până la elastice în 40…90 6.25 fierbinte. forme de turnare etc. 11. higroscopice şi nerezistente la apă 35…55 5. A.4. Tabelul 11. culoare închisă. utilizate ca răşini pentru presare şi 35…70 7…10 0. * proprietăţi asemănătoare cu ale UF.aldehidice Melamine (MF) − răşini melamin-formaldehidice Răşini poliesterice nesaturate (UP) ρ. au stabilitate pe un interval mare de temperaturi (v. culoare deschisă.2…7. adezivi. dar mai puţin sensibile la 35…65 6…7 − zgâriere. materiale electroizolante etc.

1 şi fig. Elasticitatea lor asemănătoare cauciucului natural (poliizopren) a făcut ca denumirea de “cauciuc” să devină generică şi să fie alăturată denumirii elastomerului de bază (de exemplu. Aditivii cei mai importanţi introduşi împreună cu materialele de umplere în cazul elastomerilor sunt antioxidanţii. Proprietatea de termorigiditate este esenţială în utilizarea răşinilor din această categorie ca lianţi pentru amestecurile de formare din care se realizează formele pentru turnarea pieselor din materiale metalice.5. fapt ce se datorează în special caracteristicilor de rezistenţă mecanică ale acestor materiale. în timpul proceselor tehnologice de fabricare a produselor.21 se prezintă reacţia de vulcanizare cu sulf a cauciucului natural. deoarece oxigenul şi ozonul acţionează în timp la fel ca agenţi de reticulare. În tabelul 11. Reticularea slabă a elastomerilor (aşa numita vulcanizare) este un proces activat termic (ti = 120…150 oC). ceea ce provoacă desfacerea a cca 10…30 % din legăturile duble şi legarea lanţurilor prin punţi de sulf. caz în care se folosesc răşini fluide (lichid vâscos) obţinute prin policondensarea ureei cu formaldehidă şi alcool furfurulic (răşini furanice). 255 . cauciuc nitrilic. gradul de reticulare şi implicit caracteristicile de rezistenţă şi elasticitate sunt dependente de cantitatea de sulf.4. cauciuc butilic etc.8). 11. gama întrebuinţărilor fiind mult mai extinsă.5 se prezintă elastomerii utilizati mai frecvent şi câteva din caracteristicile acestora. iar dacă se introduce 45 % sulf. împreună cu alţi aditivi. Materialele de umplere (negrul de fum. pulberea de silice (SiO2).) au rolul de a îmbunătăţi rezistenţa mecanică şi de a ieftini produsele.). introduşi în masa elastomerului. reticularea este completă. a căror întărire se realizează prin adăugarea unui agent de reticulare .4 sunt indicate numai câteva utilizări specifice ale unor răşini termorigide. cauciuc acrilic. obţinându-se un material dur şi fragil cunoscut sub numele comercial de ebonită. ce constă din ruperea unor legături duble din linia principală a lanţului şi realizarea unor legături între lanţurile macromoleculare prin punţi constituite din atomi sau grupuri de atomi ai agenţilor de reticulare (în mod uzual sulf. 11. încolăcite şi slab reticulate aşa cum a fost arătat anterior (v. pentru cauciucurile uzuale se adaugă 4…5 % sulf. În figura 11.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor În tabelul 11.4.scap. Materialele elastomerice (cauciucurile) Sunt substanţe macromoleculare a căror capacitate de deformare elastică se bazează pe structura constituită din lanţuri moleculare lungi. 11. peroxizi sau amine). răşinile destinate acestui scop pot fi cu întărire la cald (răşini aminoplaste termoreactive) şi răşini cu întărire la rece. talcul şi praful de cretă etc. ceea ce are ca efect scăderea elasticităţii şi fragilizarea materialului.

− grupa Q cuprinde cauciucurile siliconice. 256 . din care rezultă că particularităţi deosebite din punct de vedere al temperaturilor de serviciu prezintă siliconii. oC t max . Caracteristicile principale ale unor elastomeri Elastomerul Cauciuc natural (NR) Butadien – stiren (SBR) Cauciuc butilic (IIR) Cauciuc nitrilic (NBR) Cloropren (CR) Polietilenă clorosulfonată (CSM) Elastomeri polifluorurati (FPM) Cauciuc poliuretanic (EU) Cauciuc siliconic (Q) Grupa R m. oC tmin. Schema procesului de vulcanizare a cauciucului natural cu sulf Tabelul 11.22 c). fig. 11.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig.5. care pot fi liniari (v. fig.21. − grupa U cuprinde poliuretanii. După tipul lanţului macromolecular elastomerii se împart în patru grupe: − grupa R cuprinde polimerii cu lanţ nesaturat ale căror proprietăţi se modifică prin reticulare. Exemple de elastomeri din fiecare grupă sunt date în tabelul 11. valenţele libere ale lanţului siloxanic pot fi completate cu radicali organici.22 a. − grupa M cuprinde polimerii cu lanţ saturat. obţinându-se diferite tipuri de materiale polimerice. % 100…600 100…500 100…800 100…400 100…500 100…500 100…200 100…800 100…400 Temperaturi de exploatare c i t max . numite generic polisiloxani.22 b) sau reticulaţi (v. 11. Acestea sunt materiale polimerice la care linia principală a lanţului molecular este lanţul siloxanic. oC −30…−60 −20…−50 −10…−40 −10…−50 −20…−50 −20…−40 −20…−40 0…−20 −50…−80 R 60 70 80 70 70 80 175 60 200 100 100 140 130 130 150 250 80 275 M U Q c t max − temperatura maximă de serviciu la expunere continuă. a cărui structură este prezentată în figura 11. 11. i t max − temperatura maximă de serviciu la expunere inermitentă. N/mm2 4…25 4…25 4…15 4…18 4…20 4…12 7…15 15…30 3…10 Ar.5.

233 statistic. 235 formare epruvete. nehigroscopice. deoarece îmbină proprietăţile de elasticitate ale materialelor organice cu stabilitatea termică şi chimică a materialelor anorganice (de exemplu. 246 elastomeri. 233 izotactic. fiind utilizate în industria aerospaţială. 245 aminoplaste. 236 curbe izocronice. c − polisiloxan reticulat Materialele pe bază de siliconi fac parte din categoria materialelor plastice de înaltă performanţă (v. geluri. 241 configuraţie. 234 curba modulului de fluaj. bloc. 237 fenoplaste. 233 conformaţie. 256 masă moleculară. 234 grad de polimerizare. 231 duritate Barcol. pot fi utilizate şi la temperaturi de 800 oC). 233 disproporţionare. 231 grad de cristalinitate. 249 curbe izometrice.22. 230 homopolimer. 254 fibrilă. 11. 249 257 dendrimer. 250 alungire la limita de curgere. 250 material elastomeric (cauciuc). 242 funcţionalitate. 254 antioxidant. 233 atmosferă standard. fig. În funcţie de tipul radicalilor ataşaţi lanţului siloxanic. 239 copolimer. 247 duritate Shore. Structura chimică a siliconilor: a – lanţul siloxanic. 230 material de umplutură. 249 curbă termo-mecanică. Cuvinte cheie agent de reticulare. 233 constantă de relaxare. 241 condiţionarea epruvetelor. grefat. 11. de gradul de polimerizare şi de gradul de reticulare. 250 atactic. nu dezvoltă gaze toxice prin ardere şi aderă la suprafeţele metalice. lacuri sau uleiuri siliconice.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Fig. 250 antistatic. 229 lanţ siloxanic. din acelaşi motiv îşi menţin proprietăţile de elasticitate într-un interval mare de temperaturi. 235. la realizarea echipamentelor pentru zonele arctice etc. 255 . sunt neinflamabile. elastomeri (cauciuc siliconic). 233 lanţ molecular (catenă).19). b – polisiloxan cu molecule liniare. 235 cristalite. pentru durate scurte. siliconii se pot prezenta sub formă de materiale rigide.

229 polimer. 239 vulcanizare. 248 rezistenţă Izod la şoc.. * * * Culegere de standarde române comentate CSCM – Mp5. Fundamente. Introduction to Materials Science for Engineers. 254 răşini poliesterice. 250 poliadiţie. H. 231 răşini epoxidice. Stiinţa materialelor. 241 rezilienţa. Constantinescu D. * * * Hütte. New York. Saban R. 232 reacţie în trepte.. 1998 258 .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR melamine. The Science of Engineering Materials. 232 policondensare. Editura Sudura. Bucuresti. 234 temperatură de curgere. Paris. 1995 5. Inc. Macmillan Publishing Company. 1986 7. O. Tillmann W. Bucureşti. Lugsheider E. 247 rezistenţă Dynstat la şoc. 233 structură amorfă. New Jersey. Van Vlack L. 254 monomer..a. 233 steroizomer..S. Manualul inginerului. Shackelford J. Krawczak P. Essais mecaniques des plastiques. 1995 10. 237 termorigide (duroplaste). 237 tranziţie sticloasă (vitroasă). 1989 8. Sixt Edition. Terminologie şi metode de analiză şi încercări. Bucureşti. Elements of Materials Science and Engineering. 233 sferulită. OIDCM.. Timişoara 1999 4. Vasilescu D. Bucureşti. 235 silicon. Massachusetts. IPG Ploiesti. s. Materiale termoplastice şi materiale termorigide. 229 plastifiant. 1985 9. 1983 2. 236 termoplaste. 230 polidispersitate. Tehnologia materialelor. 236 vâscoelasticitate. Studiul si ingineria materialelor. Techinques de l’Ingenieur. Addison-Wesley Reading. * * * Culegere de standarde române comentate CSCM – Mp4. şi Ciocea N. 1988 6. OIDCM. 1999 3. Bucuresti. Smith Ch. 256 sindiotactic. 255 Bibliografie 1. 248 segment de lanţ molecular. Printice Hall. Materiale plastice. Stiinţa materialelor în construcţia de maşini. Editura Didactică şi Pedagogică. 235 polimerizare. Editura Tehnică.. 231 polietilenă. partea a doua. Materiale plastice. Editura Didactică şi Pedagogică. Zecheru Gh. 229 polimer reticulat. AM 3510. 1998 11. 232 polidispersie. 254 reacţie în lanţ. Mitelea I. 232 relaxarea tensiunilor.

b) sunt compuşi chimici (în marea majoritate a cazurilor organici) cu molecule de dimensiuni mari.2.11. Care dintre afirmaţiile următoare despre copolimeri sunt adevărate: a) sunt rezultatul unirii unor monomeri de acelaşi tip. b) este procesul prin care două molecule organice identice reacţionează pentru formarea unei molecule complexe. d) după 259 . c) polimerii obţinuţi prin policondensare au compoziţie chimică diferită de a monomerilor din care provin. Prin ce se caracterizează reacţia de poliadiţie: a) este procesul prin care două molecule organice identice reacţionează pentru formarea unei molecule complexe. Prin ce se caracterizează reacţia de policondensare: a) este procesul prin care două molecule organice diferite reacţionează pentru formarea unei molecule complexe. d) polimerii care se formează prin poliadiţie au de obicei în lanţurile principale şi alţi atomi decât carbonul? T11. c) este o reacţie în trepte care decurge fără eliminarea unei substanţe cu molecula mică.4. c) prin polimerizare se obţin substanţe a căror compoziţie chimică diferă de a monomerilor din care provin.11. c) numărul de monomeri din lanţul macromolecular reprezintă gradul de polidispersie moleculară. copolimeri grefaţi şi copolimeri bloc.5. d) numărul de unităţi structurale din lanţul macromolecular reprezintă gradul de polimerizare? T.11.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Teste de autoevaluare T.3. d) creşterea lanţului macromolecular se realizează prin formarea de noi legături în urma reacţiilor de condensare (reacţie în trepte)? T.11. b) este o reacţie în lanţ la fel ca polimerizarea.6.11.1. b) sunt rezultatul unirii în lanţul macromolecular a unor monomeri diferiţi. b) prin unirea capetelor libere a două catene. Care dintre următoarele afirmaţii despre polimeri sunt adevărate: a) sunt substanţe organice micromoleculare care conţin mai multe componente. d) în timpul procesului de creştere a catenelor ambele capete ale lanţului sunt libere? T. Cum se realizează întreruperea reacţiei de polimerizare: a) prin introducerea unui radical care reacţionează cu monomerii liberi şi consumă energia necesară continuării reacţiei de polimerizare. b) este o reacţie în lanţ ce se iniţiază în prezenţa unei substanţe introduse special în acest scop. Care dintre afirmaţiile următoare despre reacţia de polimerizare sunt advărate: a) este o reacţie în trepete care necesită activare energetică la fiecare secvenţă. d) prin transferul de la un lanţ la altul a unui unui atom de H care reface legătura dublă C = C a monomerului? T. c)după dispunerea monomerilor pot fi copolimeri statistici. c) prin răcirea bruscă a amestecului de reacţie.

polimeri statistici şi polimeri grefaţi. Care dintre afirmaţiile următoare despre termoplaste sunt adevărate: a) sunt substanţe macromoleculare cu structura liniară sau ramificată.10. polimeri reticulaţi şi polimeri cristalini? T.11. b) la ordonarea pe anumite zone prin alinierea unor segmente de lanţ.11. b) ruperea legăturilor intermoleculare.9. Cum se comportă elastomerii la încălzire: a) odată cu creşterea temperaturii deformarea elastică se produce la solicitări mai mici. d) la numărul şi radicalilor liberi din unitatea structurală? T.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR dispunerea monomerilor pot fi: steroizomeri. c) la gradul de ramificare a catenelor. c) se utilizează numai în stare vitroasă.11.11. c) polimeri liniari. b) sunt substanţe macromoleculare cu grad mare de reticulare. la o reîncălzire ulterioară nu se mai atinge starea vâscoasă? T. d) la distribuţia monomerilor diferiţi în cadrul lanţului macromolecular? T. Care dintre afirmaţiile următoare despre termorigide sunt adevărate: a) sunt substanţe macromoleculare cu structura ramificată. La ce se referă noţiunea de configuraţie în cazul structurii polimerilor: a) la relaţia de ordine a unităţilor structurale în cadrul lanţului macromolecular dată de legăturile chimice.13. Care dintre mecanismele prin care se produce deformarea polimerilor sunt caracteristice termoplastelor şi elastomerilor: a) îndreptarea.11. d) se durifică pe măsură ce creşte temperatura prin creşterea gradului de reticulare? T.11.11. b) la forma pe care o capătă lanţurile macromoleculare.12.8.11. b) are loc înmuierea prin reducerea pronunţată a vâscozităţii. copolimeri atactici sau copolimeri isotactici? T.11.7. c) îşi menţin proprietăţile înalt elastice până aproape de descompunere. Care sunt tipurile de polimeri după modul de dispunere a grupelor laterale faţă de lanţul principal: a) polimeri isotactici. complet amorfă sau parţial cristalină. b) polimeri isotactici. b) pot fi încălzite în vederea prelucrării o singură dată. c) se prelucrează într-o stare de polimerizare incompletă.14. La ce se referă noţiunea de conformaţie în cazul structurii polimerilor: a) la relaţia de ordine a unităţilor structurale în cadrul lanţului macromolecular. La ce se referă noţiunea de sferulită în cazul structurii polimerilor: a) la formaţiunile structurale constituite prin încolăcirea unui lanţ molecular. b) la forma moleculelor monomerilor din componenţa catenelor. c) la poziţia relativă a doi monomeri vecini realizată prin rotirea în jurul legăturii simple dintre atomii de carbon. c) la forma cristalitelor rezultate prin presare. polimeri atactici şi polimeri sindiotactici. d) la zonele cu structură complexă ce ce rezultă prin prin unirea mai multor fibrile în jurul unui nucleu? T. d) pot fi încălzite în vederea prelucrării de un număr nelimitat de ori ? T. c)desfăşurarea şi decuplarea 260 . catenelor.

b) la temperaturi T > Tc.11.19. d) la polimerii cu structură complet amorfă? T. b) în cazul solicitărilor la temperatură variabilă. d) ruperea legăturilor intermoleculare? T. La ce se referă noţiunea de condiţionare a epruvetelor pentru încercări mecanice: a) la prelucrarea mecanică în condiţii care să asigure o anumită precizie şi rugozitate a suprafeţelor.18.11. b) alungirea procentuală la curgere Ac. c) decuplarea catenelor. d) alunecarea relativă a catenelor? T.20. b) se măsoară diametrul urmei lăsate de penetrator pe suprafaţa probei şi se calculează duritatea ca raport dintre forţa de apăsare şi aria urmei. c) la temperaturi t < ta. Care dintre afirmaţiile următoare despre vâscoelasticitate sunt adevărate: a) este capacitatea polimerilor de a-şi menţine deformaţia elastică la reducerea vâscozităţii. d) limita de curgere aparentă Re? T. b) la realizarea epruvetelor prin presare în condiţii standardizate. Care dintre mecanismele prin care se produce deformarea polimerilor sunt caracteristice termorigidelor: a) alunecarea relativă a catenelor. d) materialul cu comportare vâscoelastică se deformează la solicitare constantă până la rupere? T. c) în cazul menţinerii constante a temperaturii şi a forţelor exterioare. La care tip de polimeri se înregistrează variaţia cea mai mare a modulului de elasticitate E cu temperatura: a) la polimerii cu grad mare de cristalinitate.11.16.11. b) la polimerii puternic reticulaţi. În ce condiţii are loc relaxarea tensiunilor în cazul polimerilor: a) în cazul solicitărilor la care deformaţiile şi temperatura se menţin constante.11. Care dintre afirmaţiile următoare despre metoda Shore de determinare a durităţii polimerilor sunt adevărate: a) metoda se bazează pe utilizarea unui penetrator tronconic sau conic ce este apăsat de un resort calibrat pe suprafaţa probei. d) în cazul creşterii temperaturii şi menţinerii constante a forţelor exterioare? T. c) la menţinerea epruvetelor într-o atmosferă standard o durată suficientă pentru atingerea echilibrului termic şi higrometric? T.22. c) la polimerii nereticulaţi.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor catenelor.21. c) alungirea procentuală la rupere Ar.17. b) modificarea distanţelor dintre monomeri. d) la temperaturi Tv < T >Tc? T. b) reprezintă capacitatea polimerilor de a căpăta deformaţii elastice variabile în timp sub acţiunea solicitărilor constante.11.18.11. Care sunt caracteristicile mecanice determinate prin încercarea la tracţiune ce prezintă importanţă pentru proiectarea pieselor din materiale polimerice: a) rezistenţa la tracţiune Rm.15. În ce domeniu de temperaturi variază puternic modulul de elasticitate E: a) la temperaturi T < Tv. c) materialul cu comportare vâscoelastică se deformează la solicitare constantă până la atingerea unei stări staţionare. c) se măsoară adâncimea de pătrundere iar scala de duritate Shore are 100 261 .

d) UP. MF. PMMA. MF. definită la fel ca rezilienţa în cazul metodei Charpy şi exprimată în J/m2? T. CSM. definită ca fiind energia absorbită prin ruperea epruvetei şi exprimată în J. PC. c) EU. PTFE. NR.11. PET. d) siliconii? T. PC. CSM.EP. PET. c) caracteristica mecanică determinată este rezistenţa Izod la şoc. b)poliuretanii liniari. PTFE. Care dintre afirmaţiile următoare despre încercările la fluaj ale polimerilor sunt adevărate: a) încercările sunt mai frecvente în cazul polimerilor decât în cazul materialelor metalice. UP.11. b) UP. Care dintre următoarele mase plastice aparţin termoplastelor: a) polietilena. d) încercările se efectuează de cele mai multe ori în condiţii de atmosferă standard normală 23/50? T.11. ABS. FPM. Care dintre următoarele mase plastice aparţin termorigidelor: a) fenoplastele.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR de unităţi. d) EU. EP. b) PE−HD. PP? T. MF? T. NBR. PAN. epruvetele fiind diferite. b) constă din ruperea unei epruvete cu crestătură încastrată la unul din capete printr-o lovitură cu un ciocan pendul aplicată la capătul liber fie pe faţa cu crestătură fie pe faţa opusă crestăturii. c)policarbonaţii. PAN. d) siliconii? T. b)fenoplastele. PP. PA66. PVC−P. c) POM. IIR.23.11. ABS. b) încercările se efectuează numai prin solicitarea la tracţiune la temperaturi ridicate. Q? 262 . UF. PC. EP. PVC−P. ABS . PET. MF.31. PET. PP. b) NR. d) UP. c) încercările se efectuează prin solicitarea la tracţiune sau la încovoiere. PAN. PET. Q. PE-LD. UF. PP. PP. Care dintre afirmaţiile următoare despre metoda Izod de încercare la încovoiere prin şoc sunt adevărate. PET. d) polistirenul? T.11. PF. UF.27. d) duritatea Shore este o mărime convenţională ce poate fi utilizată numai ca un criteriu de recepţie a materialelor? T. d) caracteristica mecanică determinată este rezistenţa Izod la şoc.11. În care dintre enumerările următoare polimerii sunt în ordinea crescătoare a modulului de elasticitate (valoarea medie a intervalului de variaţie): a) PE-LD. PVC−P. valoarea 0 corespunâznd pătrunderii totale a penetratorului.11. ABS. MF. d) PTFE. În care dintre enumerările următoare materialele termoplaste sunt în ordinea crescătoare temperaturii de vitrifiere: a) PE−HD. c) PE−HD. PTFE. FPM.24.11. PAN. a) se utilizează aceeaşi schemă de solicitare ca la încercarea Charpy.? T. CR. PET. c) PE-LD. b) poliamidele.29. ABS. b) PP. Care dintre următoarele mase plastice aparţin termoplastelor: a) răşinile acrilice. IIR. c) răşinile alchidice. UP. CR.28. PE-LD.11. În care dintre enumerările următoare materialele plastice termorigide sunt în ordinea descrescătoare a rezistenţei la rupere Rm: a) UF.30. ABS. c) aminoplastele. În care dintre enumerările următoare materialele elastomerice sunt în ordinea crescătoare a temperaturii maxime de serviciu la expunere continuă: a) CR.26.25.

3) rezultă : ∑ Ni ∑ N i M i2 ≅ 303 ⋅ 1010 . produsele NiMi şi N i M i2 şi se completează coloanele corespunzătoare din tabelul 11.1): M C 2 H 4 = 2·12. rezultă: = 5180 .06 g/mol . utilizând aceste date. 10000] 330 5000 495·104 0.01 + 4·1. Să se calculeze gradul de polimerizare a unui lot de polietilenă de mare densitate PE−HD pentru care s-a determinat experimental o masă moleculară medie de 90000 g/mol Rezolvare Gradul de polimerizare n se determină cu relaţia (11.6. 28. se obţine: 90000 ≅ 3207 . n= Tabelul 11. Aplicând relaţiile (11.6.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Aplicaţii A.2. Determinările experimentale de masă moleculară asupra unei probe de polimer au condus la datele prezentate în coloanele 1 şi 2 ale tabelului 11.11. 5180 .1). 50000] Rezolvare Pentru calculul celor două mărimi prin care se poate caracteriza masa moleculară medie a polimerului se utilizează relaţiile (11. g/mol Ni M i N i M i2 (0 . 30000] 2400 25000 600·105 150·1010 (30000 .11. să se calculeze masa moleculară medie în funcţie de fracţia masică ( M m ) şi masa moleculară medie în funcţie de fracţia numerică ( M n ).75·1010 150 45000 675·104 30.375·1010 (40000 . g/mol Numărul de lanţuri Ni Masa moleculară medie pe interval Mi.3). ∑ N i M i = 12020 ⋅ 10 4 . aplicând relaţia (10.1 (v.1).2 Intervalul maselor moleculare. Datele iniţiale şi rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A.11. 20000] (20000 .2) şi (11. Mm = ≅ 25208 g/mol şi M n = 12020 ⋅ 10 4 263 303 ⋅ 1010 12020 ⋅ 10 4 ≅ 23205 g/mol.06 A.2) şi (11.01 = 28.6 Cu valorile astfel determinate. 40000] 700 35000 245·105 85.825·1010 1600 15000 240·105 36·1010 (10000 . se calculează mai întâi masa moleculară medie Mi pentru fiecare interval. cap.1. calculând mai întâi masa monomerului etilenă (C2H4) cu datele din tabelul 1.

4.11. kB = 13. Rezolvare a) Aplicând relaţia (11. Ea – energia de activare a procesului de relaxare.11.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR A. care s-a relaxat la nivelul σ1 = 6 N/mm2. prelucrată.3. dependentă de tipul materialului. O bandă de cauciuc cu (secţiunea dreptunghiulară) este supusă la tracţiune. iar T – temperatura materialului (în K).6 − ≅ 2. după care capetele benzii se fixează.81. a) Să se determine valorile constantei de relaxare a tensiunilor la t1 = 20 oC. rezultă: 264 − Ea k BT τ −τ − 1 0 τ rt 90 − 42 60. După menţinerea benzii în poziţie întinsă o durată τ1 = 90 zile. Să se determine constanta de relaxare a tensiunilor pentru această bandă şi intensitatea tensiunilor din banda de cauciuc după menţinerea în poziţia întinsă o durată τ1 = 90 zile.11 ) v rσ = v rσ o e în care vrσ 0 este o valoare de referinţă a vitezei de relaxare. acelaşi rezultat putând fi obţinut şi astfel: σ = σ 1e = 5. după acest timp tensiunile din bandă atingând nivelul σ1 = 5.5 N/mm2. sub forma: τ rt = 0 . b) Să se determine nivelul tensiunilor din bară. la t2 = 25 oC şi la t3 = 30 oC pentru o bandă de cauciuc. Rezolvare Constanta de relaxare a tensiunilor pentru banda de cauciuc se poate determina cu ajutorul relaţiei (11. pentru datele din enunţ. A. astfel încât în bandă se generează tensiuni normale de întindere σ0 = 11 N/mm2.5 N/mm2.5 N/mm2.3.5 tensiunile se relaxează la nivelul σ = σ 0 e τ − 1 τ rt = 11e − 90 60. 11 ln 5.6). ştiind că în aceasta s-a generat o tensiune de întindere σ0 = 12 N/mm2. după menţinerea ei (în stare întinsă) o durată τ3 = 40 zile la t3 = 30 oC.6 zile. ţinând seama de datele din τ enunţul aplicaţiei.6 .6). (11. Relaţia dintre viteza de relaxare a tensiunilor din materialele polimerice şi temperatură este de tip Arrhenius: T .11. înlocuind datele din enunţ se obţine σ ln 0 σ1 42 τ rt = = 60. ca la rezolvarea aplicaţiei A.10−24 J/K. Banda se menţine în această stare la ta o durată τ0 = 2 zile.5e ≅ 2. după menţinerea barei o durată τ1 = 60 zile la t1=20 oC sau o durată τ2 = 50 zile la t2 = 25 oC.

τ rt1 şi τ rt2 fiind σ 12 σ 12 ln 0 ln ln 0 ln 6 6 σ1 σ1 o constantele de relaxare a tensiunilor la t1 = 20 C (T1 = 293 K) şi t2 = 25 oC (T2 = 298 K). iar τ rt constanta de T 0 τ0 τ rt τ rt1 = T relaxare la temperatura T.1− 293 ln 86 . Viteza de relaxare a tensiunilor este invers proporţională cu durata menţinerii materialului la o temepratură T şi. 6 5 T2 ln τ rt2 − T1 ln τ rt2 T τ0 = e T2 − T1 = 0. v rσ = C . se pot scrie 1 1 T T T relaţiile: vrσ = C .8 ⋅ 10 −24 86. τ0 pentru aplicaţia considerată.7 ≅ 5.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor τ1 τ 60 50 T T T = = 86. (11.4 N/mm2.1 − 293 298 =e 298 ln 72 .8⋅10 ⋅303 = 45. relaţia (11. 265 . C şi τ0 fiind constante.6 zile. 3⋅10 −20 σ 3 = σ 0e τ − 3 T τ rt3 = 12e − 40 49.12) k BT Considerând datele din enunţul aplicaţiei. τ rt2 = 2 = = 72. se obţine sistemul de ecuaţii (cu necunoscutele τ0 şi Ea): τ 1 E a = k B T1 ln rt τ0 τ 2 E a = k B T2 ln rt .3 ⋅ 10 − 20 J. ca urmare.2 ln = 4.6 zile k B T3 b) Tensiunile din banda de cauciuc menţinută o durată τ3 = 40 zile la o t3 = 30 C (T3 = 303 K) vor fi: T τ rt3 4 . corespunzătoare relaxării tensiunilor la temperaturile t1 = 20 oC şi t2 = 25 oC.00156e 13. şi 1 1 72.11) devine: E T τ rt = τ 0 e a .1 zile.00156 zile Constanta de relaxare a tensiunilor la t3 = 30 oC (T3 = 303 K) are valoarea: E − 24 = τ 0 e a = 0. În aceste circumstanţe. acest sistem are soluţia: Ea = 1 1 − T1 T2 T T T kB ln T τ rt1 τ T2 rt = 13.

Cristalele moleculare de polietilenă (polietilena cu gradul de cristalinitate 100%) au densitatea ρ100 = 1010 kg/m3. Rezolvare Considerând că densitatea polietilenei creşte liniar cu gradul de cristalinitate X.11. Să se estimeze gradele de cristalinitate ale PE-LD şi PE-HD.5. densitatea polietilenei necristalizate este ρ0 = 900 kg/m3.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR A. polietilena comercială de joasă densitate PE−LD are densitatea ρPE-LD = 920 kg/m3. polietilena comercială de înaltă densitate PE−HD are densitatea ρPE-HD = 960 kg/m3. rezultă: ρ − ρ0 (11.13) X = 100 X ρ100 − ρ 0 Aplicând această relaţie se obţine pentru cazurile considerate în enunţul aplicaţiei: 920 − 900 960 − 900 X PE −LD = 100 = 18% şi X PE −HD = 100 ≅ 55% 1010 − 900 1010 − 900 266 .

în concentraţii volumice de până la 95 %. TiC. materialele compozite pot fi împărţite în mai multe categorii: A. într-o matrice metalică (Fe.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite Capitolul 12 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR COMPOZITE 12. materiale textile etc. răşină 267 . TaC etc. care sunt puternic legate între ele şi conlucrează eficient pentru a conferi ansamblului structural caracteristici superioare celor proprii componentelor solitare. Introducere Materialele compozite reprezintă o clasă modernă de materiale cu structura eterogenă.) – în care sunt înglobate particulele unui material de umplutură (rumeguş de lemn. Mo etc. cermeturile. pulberi metalice etc. materialele dure.). în concentraţii volumice de până la 80 %. Co.) sau termoplast (polimetacrilat de metil. Ni. polipropilenă. Materialele compozite stratificate au structura alcătuită dintr-un material suport dispus în straturi solidarizate cu un material de legătură (liant). politetrafluoroetilenă etc.) înglobată. având structura alcătuită din starturi multiple de material organic (hârtie. ZrO2 etc.) înglobate. bile de sticlă. Materialele compozite cu granule (agregatele compozite) au structura alcătuită dintr-un material matrice în care sunt înglobate granule (particule) din unul sau mai multe materiale. lemn. Te etc. B. Cr.1. Ni.) şi masele plastice aglomerate.). având structura alcătuită din particule fine de carburi metalice (WC.) şi liant (răşină fenolică. În această categorie sunt incluse materialele organice stratificate. răşină epoxidică etc. poliamidă. În această categorie sunt incluse: betonul. având structura alcătuită dintr-o fază oxidică − ceramică (Al2O3. acid salicilic fin dispersat. având structura alcătuită dintr-un material macromolecular de bază − duroplast (răşină fenolică. carton. În funcţie de caracteristicile structurale. într-o matrice metalică (Co. alcătuită din două sau mai multe materiale componente.

carbură de B. lemnul.2. Ta. Materialele compozite cu fibre au structura alcătuită dintr-un material de bază (matrice) în care sunt înglobate fibre individuale (scurte sau lungi. Nylon sau Aramid). carbură de siliciu. ceramice (alumină. care asigură conlucrarea (cooperarea) acestor 268 . de sticlă. betonul armat şi. whiskers) cu structură de monocristale perfecte din alumină. anorganic (ceramică pe bază de Al2O3. Pentru majoritatea materialelor din această categorie matricea este un material organic macromolecular (de obicei. iar fibrele sunt polimerice (poliamide de tip Kevlar. Cr. Structurile unor materiale compozite uzuale: a − beton. Fig. din oţel sau fontă). împletituri de fibre sau straturi de fibre din diferite materiale. 12. oxid de Be. în prezent fiind folosite frecvent fibrele fine (trihite. 12.1. un material duroplast. fier sau grafit. carbură de siliciu. C.). orientate sau neorientate). Imaginile structurilor câtorva materiale compozite folosite în tehnică sunt prezentate în figura 12. Cu. ciment sau beton) sau metalice (diverse metale sau aliaje). răşină ureoaldehidică etc. de tipul răşinilor poliesterice nesaturate sau răşinilor epoxidice). având structura alcătuită din unul sau mai multe straturi de material oxido-silicatic depuse pe un suport metalic (de obicei. ca material compozit natural. Ni. de carbon (grafit) sau metalice (W. b − lemn. nitrură de siliciu). Mo. Fe etc.) şi materialele metalice emailate (materialele anorganico − metalice). c − poliester armat cu fibre de sticlă Cele mai utilizate materiale din această categorie sunt compozitele polimerice armate cu fibre de sticlă.1.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR melaminformaldehidică. Estimarea caracteristicilor fizico − mecanice ale materialelor compozite Caracteristicile de utilizare ale materialelor compozite sunt determinate esenţial de natura şi intesitatea legăturilor ce se realizează între materialele componente ale structurii acestora.

trei cazuri distincte: A. cât şi structurile zonelor de legătură (interfaciale) dintre materialele componente. Ca urmare. materialul este un agregat compozit solicitat la tracţiune monoaxială. un material compozit este bine realizat. aşa cum se arată în schema prezentă în figura 12.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite componente. materialul compozit are structura alcătuită dintr-o matrice în care sunt înglobate fibre dispuse paralel şi este solicitat mecanic la tracţiune axială în lungul fibrelor. se consideră. Fig. Dacă un material compozit alcătuit dintr-o matrice (M) în care sunt înglobate fibre (f) dispuse paralel este solicitat la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor de o forţă Fc. 269 . Imaginile microscopice ale suprafeţelor de rupere la tracţiune ale unui material compozit de tip poliester armat cu fibre de sticlă: a − cu legături insuficiente între matrice şi fibre.2.12. dacă structura zonelor de legătură asigură conlucrarea perfectă a materialelor componente ale acestuia. B. care evidenţiază dependenţa dintre comportarea la rupere a unui material compozit de tip poliester armat cu fibre de sticlă şi calitatea legăturilor realizate între matrice şi fibre. fapt care se poate deduce cu uşurinţă comparând imaginile microstructurilor prezentate în figura 12.3. materialul compozit are structura alcătuită dintr-o matrice în care sunt înglobate fibre dispuse paralel şi este solicitat la tracţiune axială pe o direcţie perpendiculară pe direcţia de dispunere a fibrelor.2. în funcţie de caracteristicile materialelor componente şi de raportul concentraţiilor acestora în structura compozitului. caracteristicile distribuţiei (dispunerii) acestor componente şi raportul concentraţiilor lor (masice sau volumice). C. comportarea sa poate fi descrisă astfel: • deformaţiile (alungirile) specificie (de natură elastică) ale matricei εM. A. când se analizează structura unui material compozit se iau în considerare atât structurile materialelor componente. care produce deformarea elastică a compozitului şi a materialelor sale componente. b − cu legături puternice între matrice şi fibre Pentru a prezenta modul în care se pot estima caracteristicile fizico − mecanice ale unui material compozit.

iar σM.4.5) EC = EM(1 − vf) + Efvf. Această relaţie este valabilă dacă fracţia 270 . Fig. • dacă secţiunea (transversală) portantă a compozitului are aria SC. Schema comportării unui material compozit cu fibre dispuse paralel la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor Fig. în fibre şi în compozit.3) Fc = FM + Ff. (12. • dacă EM. (12. 12. iar porţiunea din SC ocupată de matrice are aria SM = SC(1 − vf) şi se pot scrie relaţiile: (12. ε f = EM Ef EC • forţa Fc se distribuie pe M şi f existente în structura compozitului. o parte FM fiind preluată de matrice şi o parte Ff − de fibre: (12. fibrelor şi compozitului. Schema conlucrării componentelor M şi f ale unui material compozit supus la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor Relaţia (12. determinată de existenţa legăturilor intime dintre ele. Ef şi EC sunt modulele de elasticitate longitudinală ale matricei. 12. această condiţie (numită condiţia de izodeformaţie) fiind respectată datorită conlucrării componentelor M şi f.2) εM = M . se poate aplica legea lui Hooke şi rezultă relaţiile: σf σ σ şi ε C = C .4) σCSC = σMSM + σfSf ⇒ σC = σM(1 − vf) + σfvf. iar fracţia volumică a fibrelor în aceasta este vf. porţiunea din SC ocupată de fibre are aria Sf = SCvf.5) permite estimarea modulului de elasticitate longitudinală al unui material compozit. σf şi σC sunt tensiunile normale (pe direcţia de acţiune a forţei Fc) generate de solicitarea mecanică în matrice.1) εM = εf = εC . cunoscând valorile modulelor de elasticitate longitudinală ale materialele componente M şi f.3.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fibrelor εf şi compozitului εC pe direcţia de aplicare a forţei Fc sunt egale: (12.

materialul M din afara acestei zone putându-se deforma liber.4) şi (12. B. Aşa cum sugerează schema din figura 12. coeficientul de conductibilitate termică λ sau coeficientul contracţiei transversale (Poisson) µ. relaţia (12. • dacă compozitul are vf mică.4. care produce deformarea elastică a compozitului şi componentelor sale. • efectul durificator al fibrelor se manifestă dacă fracţia volumică a fibrelor depăşeşte valoarea critică vfcr.6) RmC = RmM(1 – vf) + Rmfvf . în consecinţă. rezistenţa la rupere * * corespunde rezistenţei la rupere a matricei RmM ( RmM > RmM. RmM fiind definită prin tensiunea care produce matricei o deformare specifică egală cu cea la care survine ruperea fibrelor. Ca şi relaţia (12.5) sunt valabile şi pentru estimarea altor caracteristici fizico − mecanice ale materialelor compozite. iar prezenţa fibrelor este echivalentă cu existenţa în material a unor goluri (defecte) care îi diminuează secţiunea portantă. legăturile dintre M şi f asigură respectarea condiţiei de izodeformaţie numai într-o zonă din jurul fiecărei fibre înscrisă într-un cilindru cu diametrul dm (numită zona de acţiune a fibrei). deoarece o mare parte din materialul matricei se află în afara zonelor de acţiune ale fibrelor şi se deformează liber. evidenţiind următoarele aspecte: • dacă materialul este lipsit de fibre (vf = 0).7) v fcr = mM Rmf − RmM Relaţiile de forma (12. deoarece matricea este plastică şi se deformează înainte de rupere mai mult decât fibrele). Dacă materialul compozit este alcătuit dintr-o matrice moale şi plastică şi fibre cu rezistenţă mecanică ridicată şi plasticitate scăzută (care se comportă elastic până la rupere). rezistenţa sa la rupere scade pe măsură ce creşte vf.5). aşa cum se arată în schema prezentată în figura 12. compozitul trebuie să se caracterizeze printr-o densitate suficient de mare a fibrelor (fracţia volumică a fibrelor trebuie să fie suficient de mare).1). Diagrama prezentată în figura 12. pentru ca orice porţiune din M să aparţină unei zone de acţiune a unei fibre. (12. Dacă un material compozit alcătuit dintr-o matrice (M) în care sunt înglobate fibre (f) dispuse paralel este solicitat la tracţiune monoaxială de o forţă Fc normală la fibre. dată de relaţia: R * − RmM .Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite volumică a fibrelor în materialul compozit este suficient de mare pentru a fi respectată condiţia de izodeformaţie (12. relaţia (12. cum ar fi: coeficientul de difuzie D.4) se poate adapta pentru estimarea rezistenţei la rupere a compozitului RmC în funcţie de rezistenţa la rupere a fibrelor Rmf şi de rezistenţa convenţională a matricei RmM: (12. comportarea sa poate fi descrisă astfel: 271 .6.5 justifică această afirmaţie.6) este valabilă dacă vf este suficient de mare.

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • tensiunile normale (pe direcţia de aplicare a forţei Fc) generate de solicitarea mecanică în matrice σM.8) σM = σf = σC. deformaţia specifică corespunzătoare acestui element este ∆L ε C = C .2) şi. porţiunea ocupată de fibre fiind Lf = LCvf.5): εM = ∆L f = ∆L f şi relaţia (12. iar porţiunea ocupată de materialul matricei – LM = LC(1 − vf). 12. Diagrama dependenţei dintre rezistenţa la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor a unui compozit şi mărimea fracţiei volumice a fibrelor • orice element de volum din materialul compozit se deformează elastic pe direcţia tensiunilor σC. rămân valabile relaţiile (12.10) εC = εM(1 − vf) + εfvf.5. • deoarece deformaţiile produse compozitului de solicitarea mecanică sunt de natură elastică.9) ∆LC = ∆LM + ∆Lf.9) se transformă într-o relaţie de aceiaşi formă cu (12.4) şi (12. această condiţie (numită condiţia de izotensiune) fiind respectată datorită legăturilor intime existente între matrice şi fibrele compozitului. alungirea ∆LC produsă pe această direcţie obţinându-se prin sumarea alungirii matricei ∆LM şi alungirii fibrelor ∆Lf: (12. în fibre σf şi în compozit σC sunt egale: (12. deoarece lungimea iniţială a elementului de volum a fost LC = LM + Lf. ţinând seama de îndeplinirea 272 . Fig. iar deformaţiile specifice (pe aceeaşi direcţie) ale celor două materiale LC ∆L ∆LM (M şi f) ce compun elementul de volum sunt: ε M = M = şi LM LC (1 − V f ) Lf LCV f (12.

Fig.10). relaţia (12. ca urmare.12) EC = Em (1 − V f ) + E nV f .11) sunt valabile şi pentru estimarea altor caracteristici fizico − mecanice al materialelor compozite pe direcţia normală la fibre. comportarea sa este dificil de descris. pentru alte caracteristici.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite condiţiei de izotensiune (12.11) şi agregatul compozit se 273 . f Pentru condiţiile de solicitare considerate. care produce deformarea elastică a compozitului şi componentelor sale.12) devine (12. 12. astfel: • dacă n = −1.7. cunoscând valorile moduleleor de elasticitate longitudinală ale materialelor componente M şi f. se poate presupune că modulul de elasticitate lungitudinală al agregatelor compozite este dat de relaţii de forma: n n (12. relaţia (12. Schema comportării unui agregat compozit la tracţiune monoaxială Relaţiile de forma (12.1] \{0}. 12. cum ar fi coeficientul de difuzie D sau coeficientul de conductibilitate termică λ.6. rezistivitatea electrică ρ (inversul conductibilităţii electrice) se pot utiliza relaţii de tipul (12.10) devine: − − (12. relaţia (12. Cercetările întreprinse până în prezent au evidenţiat însă că astfel de materiale au caracteristicile elastice intermediare celor corespunzătoare compozitelor cu fibre (cu aceleaşi materiale M şi f) care îndeplinesc condiţiile de izodeformaţie şi de izotensiune.11) permite estimarea modulului de elasticitate longitudinală al unui material compozit. cum sunt.8). C. f exponentul n aparţinând mulţimii n ∈ [−1. de exemplu. Schema comportării la tracţiune monoaxială pe direcţia normală la fibre a unui material compozit cu fibre dispuse paralel Fig.7.11) EC 1 = EM1 (1 − V f ) + E −1V f . Dacă un material de tip agregat compozit este solicitat la tracţiune monoaxială de o forţă Fc. aşa cum se arată în schema prezentată în figura 12. Valoarea exponentului n depinde de caracteristicile materialelor M şi f care alcătuiesc compozitul.

din cauciuc). cu aspect crăpat.0). Secţiunea transversală făcută prin trunchiul unui arbore evidenţiază (la scară macroscopică).8. coeficientul contracţiei transversale µ etc. iar agregatele compozite cu EM ridicat şi Ef scăzut au comportarea elastică descrisă de (12. ci şi pentru alte caracteristici fizico-mecanice (coeficientul de difuzie D. relaţia (12. în multe ţări (de exemplu. din oţel) în care sunt înglobate particule sferice cu Ef foarte scăzut (de exemplu. SUA sau Rusia) cantitatea de lemn utilizată anual pentru diverse construcţii industriale sau civile şi în alte aplicaţii (din industria mobilei. • dacă n = 1.12) sunt valabile nu numai pentru estimarea caracteristicilor elastice ale agregatelor compozite.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR comportă ca un material compozit (cu fibre) care îndeplineşte condiţia de izotensiune. sugerând eterogenitatea structurală şi anizotropia acestui material. următoarele zone structurale ale acestuia: • zona exterioară a trunchiului reprezintă scoarţa (coaja). un astfel de agregat compozit poate fi alcătuit dintr-o matrice cu EM foarte ridicat (de exemplu. radială (secţiunea făcută cu un plan care conţine axa trunchiului) şi tangenţială (secţiunea făcută cu un plan paralel cu axa trunchiului şi normal unei raze a acestuia) obţinute. brăzdat sau desprins în 274 . aşa cum se poate observa în figura 12. agricultură etc. Sursa din care se obţine acest material este în mod obişnuit trunchiul arborilor. • agregatele compozite industriale având EM scăzut şi Ef ridicat au comportarea elestică descrisă de (12. Ca şi în cazul celorlalte tipuri de materiale compozite.12) cu n ∈ (−1. pentru studierea structurii lemnului se procedează la secţionarea trunchiului arborilor.1).12) cu n ∈ (0. ca urmare.9. din oţel). industria chimică.) 12. din cauciuc) în care sunt înglobate particule sferice cu Ef foarte ridicat (de exemplu. numită ritidom (partea moartă. un astfel de agregat compozit poate fi alcătuit dintr-o matrice cu EM foarte scăzut (de exemplu. aşa cum se arată în figura 12.3. coeficientul de conductibilitate termică λ. care are o parte exterioară.12) devine (12. aspectul secţiunilor transversală (secţiunea făcută cu un plan perpendicular pe axa longitudinală a trunchiului). relaţiile de forma (12.) depăşind suma cantităţilor de oţel şi beton întrebuinţate în aplicaţiiile tehnice din toate ramurile economiei lor naţionale. Lemnul – material compozit natural Lemnul este unul din materialele compozite naturale cu fibre folosite pe scară largă în aplicaţiile tehnice.5) şi agregatul compozit se comportă ca un material compozit (cu fibre) care îndeplineşte condiţiile de izodeformaţie.

care se distinge uşor la tulpinile tinere şi este mult diminuată la tulpinile arborilor maturi) şi o parte intermediară. golite de conţinutul lor celular. celulele care alcătuiesc acest ţesut au propietatea de a se multiplica în mod continuu în timpul perioadei de vegetaţie a arborelui şi de a da naştere anual (spre interior) ţesuturilor care formează lemnul şi (spre exterior) ţesuturilor care formează liberul. la cele mai multe specii de arbori. şi care are. care alcătuiesc ţesutul conductor al sevei brute. aşa cum se observă în figura 12. 275 . Zonele structurale ale trunchiului unui arbore Structura la scară microscopică (constituţia anatomică) a lemnului are. fibre liberiene şi ţesuturi de parenchim). 12. 12. care se dezvoltă anual şi este alcătuită din vase. situată între coajă şi lemn formată dintr-un singur strat de celule care determină creşterea în grosime a trunchiului reprezintă cambiul. cu pereţii lignificaţi. care are o parte exterioară. numită liber (partea vie. Fig. straturile lemnoase care se formează anual datorită activităţii cambiului şi care determină creşterea în grosime a lemnului sunt numite inele anuale şi pot fi observate clar în secţiunea transversală.8. următoarele elemente: • vasele lemnoase sunt şiruri de celule alungite.9. • zona intermediară. prin care se face circulaţia ascendentă a sevei brute). în fâşii sau în placi) şi o parte interioară.10. o parte centrală. numită alburn (de culoare deschisă. culoarea mai închisă decât alburnul).Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite solzi. numită duramen (format din ţesuturi moarte. numită măduvă (formată din ţesuturi de parenchim rare. Schema secţionării trunchiului arborilor pentru studierea structurii lemnului Fig. • zona interioară a trunchiului reprezintă lemnul. afânate şi rezistente. permiţând stabilirea vârstei arborelui.

276 . 12..ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR vasele lemnoase sunt de două feluri: − traheele (vasele perfecte sau vasele propriu-zise).10. pe pereţii lor laterali existând multiple punctuaţii (mici porţiuni circulare nelignificate şi permeabile care permit comunicarea cu ţesuturile sau vasele vecine. fibrele lemnoase sunt elementele de bază ale ţesutului mecanic (de rezistenţă) al lemnului.). cu pereţii groşi.50 %). oxigenul (44.70 % din masa lemnului. − traheidele (vasele imperfecte). astfel că circulaţia sevei prin acestea se face ca prin nişte tuburi.. lemnul poate fi privit ca un material compozit având în structură fibrele lemnoase alcătuite din celuloză şi o matrice (liant) alcătuită din hemiceluloză (celuloză cu grad relativ redus de polimerizare n < 200 ) şi lignină (polimer cu reţea de fenol − propan). • fibrele lemnoase sunt şiruri de celule moarte.. • canalele rezinifere sunt canale căptuşite cu celule secretoare de răşină.6 %). pin etc.. care apar în structura masei lemnoase a unor specii de arbori (molid. lignificaţi şi cu spaţiul interior (golit de conţinutul celular) foarte îngust. ele constituind 40. alungite. • razele medulare sunt şiruri de celule de parenchim aşezate radial...45 %) şi hidrogenul (5. la care pereţii transversali (care despart celulele componente ale vaselor) au dispărut complet sau parţial. Structura la scară microscopică (constituţia anatomică) a lemnului Datorită acestei constituţii anatomice. strâns legate între ele (fără spaţii inter celulare). Elementele chimice care compun matricea şi fibrele acestui material sunt: carbonul (49.. Fig.. la care pereţii transversali se păstrează intacţi sau ciuruiţi.

densitatea absolută ρ0 este masa unităţii de volum de lemn anhidru (uscat artificial la 105 oC). Trebuie precizat că împărţirea tradiţională a diverselor specii de lemn în categoriile: lemn de esenţă moale şi lemn de esenţă tare foloseşte rezistenţa mecanică numai ca un criteriu secundar. a unor epruvete prelucrate din lemn. iar densitatea convenţională ρc este raportul dintre masa de lemn anhidru şi volumul de lemn verde (cu fibrele saturate de umiditate) din care aceasta sa obţinut prin uscarea artificială a lemnului la 105 oC. În figurile 12. în lungul fibrelor sau perpendicular pe direcţia fibrelor.12 sunt prezentate (pentru exemplificare) curbele caracteristice convenţionale la tracţiune şi compresiune pe direcţia fibrelor pentru lemnul de fag.). Influenţele prezenţei concentratorilor de tensiuni mecanice asupra comportării la rupere a lemnului (la tracţiune pe direcţia fibrelor) sunt sugerate de imaginile prezentate în figura 12. plasticitatea şi rezistenţa la rupere a lemnului se definesc la fel ca în cazul materialelor metalice (v. lemnul de esenţă moale (având. alungirea procentuală după rupere A etc. pin etc. ţinând seama de anizotropia proprietăţilor lemnului. în general. rezistenţa la rupere Rm.3). criteriul principal care stă la baza acestei calsificări fiind natura sezonieră a arborilor din care provine lemnul. aceste încercări se efectuează prin solicitarea monoaxială (la întindere sau la compresiune). 3. Densitatea lemnului se defineşte în trei moduri distincte: densitatea lemnului verde ρu este masa unităţii de volum de lemn verde (cu umiditatea maximă). B.15.) se folosesc (ca încercări de referinţă) încercarea la tracţiune şi încercarea la compresiune. prezintă o mare anizotropie a proprietăţilor fizico-mecanice. STAS 86 şi STAS 1348 (pentru încercarea la compresiune).Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite La stabilirea proprietăţilor de utilizare ale lemnului trebuie avute în vedere următoarele aspecte: • lemnul. scap.11 şi 12. Pentru determinarea caracteristicilor care pot exprima cantitativ aceste proprietăţi (modulul de elasticitate E. standardele care regelmentează modul de efectuare a încercărilor fiind: STAS 336 şi STAS 6291 (pentru încercarea la tracţiune). iar 277 . Elasticitatea. Principalele proprietăţi fizico-mecanice ale lemnului şi caracteristicile care se folosesc pentru exprimarea cantitativă a acestora se definesc în moduri similare şi se determină prin încercări asemănătoare celor utilizate în cazul materialelor metalice (v.2 şi 3.3).14 sunt redate aspectele specifice ale ruperii lemnului la astfel de solicitări. rezistenţă mecanică relativ scăzută) provenind din arborii alor căror frunze rămân verzi tot timpul anului (brad.13 şi 12. având structura unui material compozit cu fibre dispuse paralel. • proprietăţile fizico-mecanice ale lemnului (şi produselor confecţionate din lemn) sunt influenţate sunstanţial de umiditatea acestuia. A. cap. iar în figurile 12.

12.16. rezistenţă mecanică ridicată) fiind obţinut din arborii ale căror frunze se schimbă anual (stejar.12. Aspectul ruperilor lemnului la tracţiune pe direcţia fibrelor 278 Fig.7) cu ajutorul încercării de încovoiere prin şoc cu ciocanul pendul (reglementată de STAS 338). al cărei rezultat este (de obicei) rezilienţa (indicele de rezilienţă) KCV în J/cm2 sau (uneori) rezistenţa la rupere la încovoiere dinamică normală pe fibre Rmid. în general. fag etc. Curbe caracteristice convenţionale la tracţiune pe direcţia fibrelor pentru lemnul de fag Fig.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR lemnul de esenţă tare (având. Aspectele specifice ale ruperii la încovoiere (statică sau dinamică) a lemnului sunt sugerate de imaginile prezentate în figura 12.11. Fig. Comportarea la rupere a lemnului se poate caracteriza cu ajutorul încercării la încovoiere statică (reglementată de STAS 337/2) al cărei rezultat este rezistenţa al rupere la încovoiere statică normală pe fibre Rmis sau (ca şi în cazul materialelor metalice. 12. Aspectul ruperilor lemnului la compresiune pe direcţia fibrelor . 12. în N/mm2.13.). Curbe caracteristice convenţionale la compresiune pe direcţia fibrelor pentru lemnul de fag Fig. v. C.14.scap.3. 12.

12. un timp τd (τd = 10 . b − de tipul orificiilor Fig.. Aspectul ruperilor lemnului la încovoiere normală pe fibre: a − în cazul solicitării la încovoiere statică. pe un 279 . cu o forţă F. Duritatea lemnului se determină folosind mai multe metode: • Metoda Brinell (reglementată de STAS 2417/2) utilizează ca penetrator o sferă (bilă) din oţel.15. Comportarea la rupere a lemnului în prezenţa concentratorilor de tensiuni: a − de tipul crestăturilor laterale. b − în cazul solicitării la încovoiere dinamică D. 12.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite Fig. pentru determinarea durităţii prin această metodă se apasă penetratorul sferic cu diametrul D. 25 s)..16.

fig. Aspectul acestei curbe (v. acestă caracteristică se modifică în funcţie de temperatura şi umiditatea lemnului aşa cum sugerează diagramele prezentate în figura 12. Curba de durabilitate la oboseală (Wöhler) a lemnului de molid 280 Fig. 12. pentru determinarea durităţii prin această metodă se apasă penetratorul sferic. 3.12.3.18. 12. 18. E. piesă) din lemnul care se analizează. pe un eşantion (probă. b − umiditate . iar după încetarea acţiunii forţei. Fig. cu o forţă crescătoare. se îndepărtează penetratorul şi se măsoară diametrul d al urmei lăsate de acesta pe lemn (v. scap.17) arată că în cazul lemnului (la fel ca la unele materiale metalice) se poate defini caracteristica numită rezistenţă la oboseală RO. Duritatea Brinell (simbolizată HB) este o caracteristică mecanică definită (convenţional) ca fiind raportul dintre forţa F.17. epruvetă. fig. Comportarea la solicitări variabile a lemnului se poate analiza construind (ca şi în cazul materialelor metalice.80665 N) şi aria suprafeţei urmei lăsate de acesta pe lemnul analizat Sp.24). calculată cu relaţia (3.9) curba de durabilitate la obseală (curba Wöhler). Modificarea rezistenţei la oboseală a lemnului de brad în funcţie de: a − temperatură . Duritatea Janca (simbolizată HJ) este o caracteristică mecanică definită 2 (convenţional) prin relaţia HJ = F.17) şi exprimată în mm2.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR eşantion (probă. epruvetă. exprimată în kgf (1 kgf = 9. • Metoda Janka (reglementată de STAS 2417/1) utilizează ca penetrator o sferă (bilă) din oţel cu diametrul D = 11. v.28 mm (având aria secţiunii ecuatoriale Se = 100 mm2 = 1 cm2). piesă) din lemnul care se analizează şi se stabileşte intensitatea forţei F (în kgf) care produce pătrunderea penetratorului în lemn pe o adâncime h = D .

0 Lemn cu rezilienţă mare KCV = 6. nuc Guaiac Plop tremurător Brad. pin Mesteacăn Carpen. pin Mesteacăn Ulm de câmp Carpen. pin Mahon Mesteacăn Fag. salcie albă Mahon. N/mm2 Rezistenţa la tracţiune paralelă cu fibrele Rmt *. Tabelul 12. pin Mesteacăn. fag Carpen Plop alb Brad Pin Carpen.5 Lemn cu rezilienţă bună KCV = 4. Clasificarea lemnului în funcţie de caracteristicile fizico − mecanice Caracteristica Categoriile de lemn Lemn foarte uşor Lemn uşor Lemn moderat de greu Lemn greu Lemn foarte greu Lemn extrem de greu Lemn foarte moale Lemn moale Lemn mijlociu Lemn foarte dur Lemn extrem de dur Lemn cu rezistenţă foarte slabă Lemn cu rezistenţă slabă Lemn cu rezistenţă bună Lemn cu rezistenţă mare Lemn cu rezistenţă foarte mare Lemn cu rezistenţă foarte slabă Lemn cu rezistenţă slabă Lemn cu rezistenţă bună Lemn cu rezistenţă mare Lemn cu rezistenţă foarte mare Lemn cu rezistenţă foarte slabă Lemn cu rezistenţă slabă Lemn cu rezistenţă bună Lemn cu rezistenţă mare Lemn cu rezistenţă foarte mare Valorile caracteristicii ρu < 400 ρu = 400…500 ρu = 500…650 ρu = 650…800 ρu = 800…1000 ρu > 1000 HJ < 350 HJ = 350…500 HJ = 500…650 HJ = 650…1000 HJ > 1000 Rmc < 30 Rmc = 30…45 Rmc = 45…60 Rmc = 60…80 Rmc > 80 Rmt < 75 Rmt = 75…90 Rmt = 90…125 Rmt = 125…150 Rmt > 150 Rmis < 65 Rmis = 65…85 Rmis = 85…110 Rmis = 110…140 Rmis > 140 Exemple de specii de lemn Balsa.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite Caracteristicile fizico-mecanice anterior definite permit clasificarea speciilor de lemn în categoriile precizate în tabelul 12.0…9.0 Lemn cu rezilienţă slabă KCV = 3.0 Lemn cu rezilienţă foarte mare KCV > 9. J/cm2 Lemn cu rezilienţă foarte slabă KCV < 3.0 * caracteristicile se determină pe lemnul cu umiditatea de 12 % Lemnul brut se prelucrează sub formă de semifabricate destinate utilizării în diverse aplicaţii tehnice (construcţii civile sau industriale. fag Măslin Guaiac Brad. N/mm2 Rezilienţa KCV *. kg/m3 Duritatea HJ * Rezistenţa la compresiune paralelă cu fibrele Rmc *. ulm Nuc.1. nuc Balsa Brad. Principalele categorii de semifabricate realizate din lemn brut 281 . ambalaje etc.5…6.1. mobilier.). N/mm2 Rezistenţa la încovoiere statică normală pe fibre Rmis *. fag Mesteacăn.0…4. fag Guaiac Balsa Mahon Brad. mesteacăn Fag. balsa. nuc Densitatea ρu.

plăci fonoabsorbante (obţinute prin perforarea sau înţeparea suprafeţelor unor PFL moi şi poroase şi destinate utilizării la finisajele interioare şi tratamentele fonoabsorbanete ale construcţiilor) etc. 282 . alcătuite dintr-o ramă de lemn şi un miez din lamele sau hârtie.CON (obţinute din aşchii de lemn încleiate cu răşină fenolică.DM (PFL cu densitatea ρ = 500.D finisate aplicând.D având aplicat pe una din feţe un strat subţire de pastă mecanică albă sau colorată în diverse nuanţe). de asemenea. Din lemn brut. la atacul ciupercilor şi insectelor xilofage). plăci melaminate (plăci din PFL. şipci.Ex (obţinute din aşchii de lemn presate la cald prin extrudare şi placate pe ambele feţe cu furnir tehnic) etc. plăci decorative (plăci din PFL.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR sunt buştenii şi cheresteaua de diverese sortimente: grinzi.2).800 kg/m3.. plăcile celulare (semifabricate de tip panou. scânduri. care se obţine prin derulare centrică sau tăiere plană din buşteni sau cherestea). aparţin.M (plăci din aşchii de lemn acoperite pe ambele feţe.D. insectelor xilofage şi focului). placajul (semifabricat stratificat din furnire tehnice). grunduri. clasei materialelor compozite: principalele tipuri de astfel de semifabricate sunt: furnirul (semifabricat plan. având densitatea ρ > 800 kg/m3). aceste sortimente se pot supune unor tratamente termice. buşteni. emailuri şi lacuri. plăci de exterior presate perpendicular pe feţe – PAL. prin presare la cald. cu unul sau mai multe pelicule de răşină sintetică. plăcile din aşchii de lemn – PAL. cu sau fără adaosuri de lianţi.AI (obţinute din aşchii de lemn încleiate cu răşină ureoformaldehidică şi care au înglobate substanţe de protecţie contra ciupercilor. realizate în diverse sortimente: plăci cu densitate medie – PFL. plăci melaminate din aşchii de lemn – PAL.D). imprimări. destinate fabricării mobilierului sau utilizării în lucrările interioare de construcţii). încleierea fiind rezistentă la fiereberea în apă. lemnul stratificat. plăci de interior presate perpendicular pe feţe – PAL. chimice sau termochimice (de tipul celor prezentate în tabelul 12. finisate prin acoperirea uneia din feţe cu o peliculă de email sau lac pe bază de răşini sintetice uscată la cald). plăci emailate (plăci din PFL. plăci extrudate din aşchii de lemn – PAL. realizate în diverse sortimente: plăci de interior presate perpendicular pe feţe (obţinute din aşchii de lemn încleiate cu răşină ureoformaldehidică şi presate perpendicular pe feţe). acoperite pe ambele feţe cu placaj).SET (plăci din aşchii de lemn înobilate pe ambele feţe cu masă de şpaclu.0 mm. peliculele de suprafaţă fiind din răsină melaminică). şi plăcile din fibre de lemn – PFL. obţinute prin lipirea mai multor straturi de PFL. datorită structurii şi proprietăţilor pe care le prezintă.D (plăci cu grosimea s > 12 mm. folie de hârtie impregnată cu răşină melaminică). prin presare la cald.D (obţinute prin împâslirea şi presarea fibrelor de lemn. în scopul obţinerii unor caracteristici de utilizare convenabile. plăci dure – PFL. plăci emailate din aşchii de lemn PAL. panelul (semifabricat alcătuit dintr-un miez de şipci şi feţe din furnir cu fibrele perpendiculare pe direcţia fibrelor miezului). cu grosimea de 0. dulapi.. plăci stratificate din PFL. destinate fabricării mobilierului sau utilizării în lucrările interioare de construcţii). pe una sau ambele feţe. rigle. cherestea şi/sau aşchii de lemn se realizează şi alte tipuri de semifabricate.5…3. care.

• Protecţia cherestelei împotriva crăpării. • Creşterea caracteristicilor de rezistenţă mecanică Cheresteaua cu grosimea sub 25 mm se menţine 22…60 zile. asemănătoare lemnului de mahon. 99…100 oC. crăpături etc. ca urmare a evaporării mai intense a apei din lemnul încălzit. • încălzirea camerei la • Reducerea tensiunilor reziduale din lemn şi evitarea defectelor cauzate 99…100 oC în 4…12 ore.). (75…80 mm) se menţine 70…250 zile USCAREA ÎN • Micşorarea umidităţii prin menţinerea lemnului în instalaţii de tip tunel Uscarea la 70…100 oC.5 m/s. Principalele date privind tratamentele aplicate semifabricatelor din lemn Denumirea tratamentului Scopurile aplicării tratamentului Principalele date privind regimul tratamentului ABURIREA USCAREA ÎN AER • Înlăturarea diferenţelor de culoare între alburn şi duramen. cu viteza de INSTALAŢII circulaţie a aerului 3…6. Se folosesc camere speciale de • Distrugerea agenţilor biologici existenţi în lemn (ciuperci şi insecte aburire şi se parcurg trei etape: xilofage) si blocarea fenomenelor de încingere şi răscoacere. la • Reducerea umidităţii lemnului cu 20…30 % în primele ore după aburire. prin aburire obţinându-se o nuanţă uniformă roşie – cărămizie.2. . cu aer cald şi umed. timp de 24 ore.Tabelul 12. de acestea (deformaţii. • aburirea propriuzisă. iar • Micşorarea umidităţii prin menţinerea îndelungată a lemnului în depozite cheresteaua cu grosime mare de uscare (cu lungimea de 50…100 m şi lăţimea de 30…50 m). INDUSTRIALE Uscarea se realizează printr-o succesiune alternantă de perioade USCAREA • Micşorarea umidităţii prin menţinerea lemnului în instslaţii speciale de de încălzire la presiune ÎN VID tratare în vid. cu peioade de menţinere în vid • Conservarea buştenilor împotriva răscoacerii şi crăpării în timpul verii prin imersare sau stropire cu apă. atmosferică. PREZERVAREA • Antiseptizarea lemnului înainte de uscare (cu paste antiseptice aplicate − LEMNULUI upeficial). • încălzirea completă a • Reducerea contragerii şi umflării specifice prin modificarea punctului de lemnului la 99…100 oC în 8…18 ore. prin tratarea capetelor cu aracet produs pe bază de poliacetat de vinil) sau folosind elemente mecanice de protecţie. saturaţie în apă al fibrelor.

numită lungime critică a fibrelor Lc. Datorită comportării solidare a ansamblului M – f. Dacă se utilizează schema din figura 12. orientate unidirecţional) reprezintă clasa de materiale compozite cu cele mai mari perspective de dezvoltare şi de utilizare în aplicaţiile tehnice.13) permite următoarele interpretări: • tensiunile σf preluate de fibrele unui material compozit pot fi cu atât mai L .19 şi se scrie condiţia de echilibru a fibrelor (cu diametrul df şi lungimea Lf). numit raport de formă al fibrelor. este mai mare şi cu mari.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 12.2 – cazul A: • Comportarea solidară a componentelor la solicitarea mecanică la tracţiune în lungul fibrelor a unui astfel de compozit este determinată de legăturile interfaciale puternice create între M şi f la elaborarea materialului. are tendinţa de a se deforma mai mult) induce în fibre tensiuni de întindere σf. care permite preluarea de către acestea a unor tensiuni cu intensitatea σf. aşa cum arată schema din fig. (12. cu cât raportul df cât tensiunile de forfecare τm ce pot fi preluate de matrice au intensităţi mai ridicate. cât şi în M. 12.3.4.13) 4 df relaţia finală (12. • lungimea minimă a fibrelor compozitului. iar prin reacţiune se dezvoltă în matrice (pe direcţia paralelă cu fibrele) tensiuni de forfecare τM. Materialele compozite durificate cu fibre Compozitele durificate cu fibre (având structura alcătuită dintr-o matrice (M) în care sunt înglobate fibre (f) cu rezistenţă mecanică ridicată. rezultă: πd 2 4L f σ f = πd f Lτ M ⇒ σ f = τM . astfel că orice porţiune din materialul matricei se află integral într-o zonă de acţiune a unei fibre. matricea (care. care sunt maxime în vecinătatea interfeţei M – f (unde matricea este constrânsă să respecte condiţia de izodeformaţie) şi se micşorează în intensitate pe măsură ce creşte distanţa faţă de fibre (datorită diminuării constrângerilor impuse materialului matricei). unele din acestea fiind prezentate în scap. Pentru a justifica această afirmaţie este necesar să se cunoască mai în detaliu aspectele principale ale mecanismului durificării cu fibre a materialelor. • Rezistenţa mecanică ridicată a unui astfel de compozit se obţine dacă fracţia volumică a fibrelor înglobate în material este suficient de mare. la solicitarea la tracţiune în lungul fibrelor a materialului compozit se generează tensiuni mecanice atât în f. 12. 284 .

care permite estimarea rezistenţei lor mecanice se modifică astfel: • cu cât raportul Lc )v f . mM ) RmC .16) ..30 µm şi > 100) monocristaline cvasiperfecte (fără defecte ale df structurii cristaline de tipul dislocaţiilor – v. 1 σf Fig. relaţia (12.14) Lc = d f τ rM 4 τrM fiind rezistenţa la rupere la forfecare a materialului ce constituie matricea compozitului. scap. rezistenţa la rupere a materialului compozit este: R R* τ rM (12. (12.5.15) L Comportarea la solicitări mecanice a compozitelor durificate cu fibre prezintă şi următoarele particularităţi: • Rezistenţa lor mecanică este influenţată în măsură importantă de precizia orientării fibrelor pe direcţia aplicării solicitărilor mecanice. Schema solicitării mecanice a M şi f la în cazul compozitelor durificate cu fibre Lc .θ = min( mC . numite trihite sau fibre whiskers.2 ). numit raport de transfer al sarcinilor.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite este dată de relaţia: .3.12. dacă unghiul dintre direcţia orientării fibrelor şi direcţia de aplicare a solicitărilor mecanice are măsura θ. este mai mic. 1. de genul unor filamente L (cu df = 1.. (12.6). Pentru compozitele durificate cu fibre discontinui. cos 2 θ cosθ sin θ sin 2 θ RmC = RmM (1 − v f ) + Rmf (1 − 285 . Aspectele prezentate mai înainte au condus la ideea realizării materialelor compozite durificate cu fibre discontinui ultrarezistente. L cu atât materialul compozit are o comportare mai eficientă în ceea ce priveşte conlucrarea între M şi f şi poate prelua solicitări mecanice de intensitate mai ridicată. principalele caracteristici fizico – mecanice ale unor astfel de fibre sunt redate în tabelul 12.19.

compozitele destinate realizării pieselor solicitate la temperaturi ridicate au structura alcătuită dintr-o matrice.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR şi se poate deduce că. kg/m3 3960 2850 2520 3180 3180 2500 TRIHITE METALICE 7190 8930 7870 8910 425.17) RmC rezistenţa mecanică a materialului compozit se diminuează considerabil. kN/mm2 TRIHITE CERAMICE Densitatea ρf.26 123.23 480.80 Rezistenţa la tracţiune Rmf.19 240. Tabelul 12. În mod obişnuit.alumină BeO B4C SiC Si3N4 C . dată de relaţia: τ θ cr = arctg ( rM ). Realizarea semifabricatelor şi pieselor din materiale compozite durificate cu fibre cu respectarea condiţiei θ < θcr. (12.6) sau (12. pentru materialele compozite cu fibre de sticlă şi matrice din materiale plastice se recomandă determinarea caracteristicilor mecanice prin încercarea la tracţiune efectuată conform SR EN ISO 527 şi STAS 11268 sau prin încercarea la încovoiere efectuată conform SR EN 63 şi SR EN ISO 14125. dacă măsura unghiului θ depăşeşte o valoare critică θcr.61 343. Având în vedere această particularitate. N/mm2 20600 13050 14000 20500 13700 19500 8800 2900 13050 3850 Al2O3 . rezultă că estimarea caracteristicilor mecanice ale materialelor compozite durificate cu fibre cu ajutorul relaţiilor (12. complică de cele mai multe ori tehnologiile de fabricare şi măreşte considerabil costurile unor astfel de produse.53 377.53 480. Caracteristicile fizico−mecanice ale principalelor tipuri de trihite utilizate la realizarea materialelor compozite Materialul trihitelor Temperatura de topire sau de înmuiere tsf.15) poate fi de multe ori imprecisă.07 212.5). impunând determinarea experimentală a acestor caracteristici prin încercări mecanice pe epruvete prelevate din aceste materiale. o C 2040 2570 2450 2690 1900 3650 1857 1083 1538 1453 • Temperatura Modulul de elasticitate longitudinală Ef.grafit Cr Cu Fe Ni la care sunt solicitate compozitele durificate cu fibre afectează în mod diferit caracteristicile mecanice ale componentelor lor structurale.3.56 199. care. atunci când este 286 .56 700. de exemplu. (12.

00 Caracteristicile mecanice la ta Rmf. această afirmaţie este validată de datele prezentate în tabelul 12.0 0. N/mm2 2400 2250 1140 2100 1600 1700 Af. dar acest proces nu determină degradarea inadmisibilă a compozitului. în acest fel.20 0. turbinele cu gaze şi alte componente pentru aeronautică) sunt prezentate în tabelul 12. dar îşi micşorează considerabil rezistenţa mecanică şi fibre din material refractar. dar foarte plastic (ductil). iar caracteristicile de comportare la fluaj ( rezistenţa tehnică de durată RrT/ τ şi limita tehnică de fluaj RεT/ τ − v.scap. care prezintă fragilitate accentuată.5 0. Caracteristicile de rezistenţă mecanică şi plasticitate ale componentelor M şi f sunt în mod obişnuit complementare.15%Zr 0.4. 1200 oC 360 310 140 - N/mm2 la temperatura T: 1100 oC 510 470 590 270 420 440 • Comportarea la rupere a compozitelor durificate cu fibre este determinată de caracteristicile de rezistentă mecanică şi tenacitate ale componentelor M şi f care le alcătuiesc structura şi de conlucrarea favorabilă a acestora. diferenţele dintre caracteristicile de rezistenţă mecanică ale materialelor componente ale compozitului solicitat la temperaturi ridicate sunt considerabile şi efectul de durificare produs de fibre este foarte important (mult mai mare decât cel produs în cazul solicitării compozitului la temperatura ambiantă).5.00 1.4. datorită următoarelor argumente: − fisurile se iniţiază de obicei în fibre.8) au valori ridicate.20 1. % 3. privind caracteristicile mecanice ale principalelor tipuri de materiale compozite durificate cu fibre folosite în tehnică. îşi menţine rezistenţa la oxidare.25%Ti−0. dar cu tendinţă accentuată către comportarea fragilă la rupere.8 1.3.20 1.1 1. Caracteristicile mecanice ale celor mai utilizate fibre refractare df.25 0. deoarece solicitările se redistribuie pe fibrele nefisurate şi sunt preluate parţial de acele 287 . M fiind un material cu rezistenţă mecanică scăzută. Tabelul 12. Câteva dintre cele mai utilizate tipuri de fibre refractare pentru realizarea compozitelor destinate aplicaţiilor care presupun temperaturi ridicate de lucru (de exemplu. mm W – 1%ThO2 W – 5%Re Mo−0.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite încălzită.3 Rezistenţa tehnică de durată (fluaj) 1000 oC 830 600 - Materialul fibrelor RrT/ 100000 . la care diminuarea rezistenţei mecanice odată cu creşterea temperaturii este neînsemnată. iar f – un material cu rezistenţă mecanică foarte ridicată.5%Ti−0.9 2. datorită legăturilor interfaciale puternice create între M şi f la elaborarea acestor materiale.15%Zr Mo−1. Riscul producerii intempestive a fenomenului de rupere a unui astfel de compozit supus solicitărilor mecanice (în lungul fibrelor) este minim.

6 36.7 4.35 0.77 0. Tabelul 12. − propagarea fisurilor iniţiate în fibre este blocată (frânată) de matricea compozitului. ρg km 77.6 21.30 0.3 7.36 0.08 0. datorită capacităţii substanţiale de deformare plastică înainte de rupere. disipează prin deformare plastică cea mai mare parte a energiei disponibile pentru extinderea fisurilor şi crează la vârful fisurilor enclave plastice ce micşorează drastic efectul de concentrare a tensiunilor mecanice produs de prezenţa fisurilor.7 8.82 0.0 6.10 0.6 15.9 112.40 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fragmente ale fibrelor fisurate (sparte) care prezintă o lungime superioară lungimii critice. N/mm2 1640 780 1200 1520 2100 890 1110 1190 300 200 2640 1110 1170 1630 1750 500 450 1590 660 1750 1060 730 360 400 Rezistenţa mecanică R specifică KR = mC .10 0.0 18.6 5. structura şi proprietăţile compozitelor durificate cu fibre sunt influenţate esenţial de natura şi intensitatea legăturilor interfaciale produse între componentele M şi f ale acestor materiale.2 11.0 Aşa cum a rezultat din cele prezentate anterior.0 10.0 11.5 30.70 0.67 0.17 0.09 0.20 0.24 0.5 35.25 0. Date privind caracteristicile principalelor compozite durificate cu fibre Componentele materialului Matricea Răşină epoxidică Răşină epoxidică Răşină epoxidică Răşină epoxidică Răşină epoxidică Aluminiu Aluminiu Aluminiu Aluminiu Aluminiu Nichel Nichel Nichel Fier Aliaj Ni-Cr Aliaj Ni-Cr Argint Argint Titan Cupru Tantal Cobalt Cobalt Oţel inoxidabil Fibrele Sticlă Whiskers Al2O3 Carbon Kevlar Filamente B SiO2 Al2O3 Oţel Filamente B Whiskers B4C Filamente B Filamente W Whiskers Al2O3 Whiskers Al2O3 Al2O3 Filamente W Oţel Al2O3 Filamente W Filamente W Filamente Ta2C Filamente W Filamente Mo Filamente W Fracţia volumică a fibrelor vf 0.0 4.22 0.8 76. care.0 2.2 48.19 0. În mod obişnuit materialele 288 . 5.18 Rezistenţa la tracţiune RmC. deoarece aceste legături se crează la elaborarea compozitelor.0 − 37.0 4.0 7.14 0. particularităţile metodelor şi procedeelor tehnologice de fabricare sunt factori foarte importanţi de influenţă ai calităţii unor astfel de materiale.47 0.44 0.73 0.29 0.

se infiltrează între fibre (sub vid sau sub presiunea unui gaz inert) şi prin solidificare determină formarea compozitului. materialul matricei este adus în stare topită. − depunerea electrolitică a matricei în jurul fibrelor. cu această tehnologie fiind realizate (la temperaturi apropiate de ta). compozitele cu fibre de carbon şi matrice de nichel (la care metoda infiltrării nu dă rezultate bune. iar matricea se depune pe fibre prin cementarea acestora în băi de săruri sau în mediu gazos. prin această metodă fiind realizate. cum ar fi: − simpla lipire. această metodă permiţând fabricarea materialelor compozite cu matrice metalică şi trihite ceramice (de exemplu. o variantă a acestei metode o reprezintă depunerea pe fibrele aliniate în direcţia de armare dorită a materialului matricei. compozitele cu trihite de safir în matrice de argint). deoarece nichelul topit atacă şi deteriorează fibrele de carbon) şi compozitele cu fibre de oţel şi matrice de nichel.20. după care se supun unui proces de agregare prin lipire (realizat în mod obişnuit prin încălzirea şi întărirea prin polimerizare a matricei). fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită. această metodă fiind utilizată frecvent pentru realizarea compozitelor cu fibre de sticlă sau de carbon şi matricea din răşini sintetice − infiltrarea.12. topit sub formă de picături fine cu ajutorul unui jet de plasmă. − depunerea chimică a matricei în jurul fibrelor. fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită. având structurile prezentate în figura 12. de 289 Fig. Microstructura compozitelor cu matrice de nichel durificată cu: a − fibre de carbon. fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită.care se poate supune ulterior şi unor operaţii de prelucrare prin deformare plastică la cald pentru mărirea fracţiei volumice a fibrelor în materialul compozit. de exemplu.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite compozite durificate cu fibre se realizează prin metode şi procedee tehnologice indirecte (fibrele şi matricea se fabrică independent şi se supun apoi agregării sub formă de material compozit). fibrele se aliniază şi se dispun în straturi alternante cu matricea.20. după care se depune electrolitic între ele materialul matricei. b − fibre de oţel .

compozitele cu trihite de oxid de aluminiu şi matrice de titan şi compozitele cu fibre de carbură de siliciu şi matrice de molibden.22. această tehnologie fiind utilizată. cum ar fi: Fig.22. 12.21. dar prezintă dezavantajul că fracţia volumică a fibrelor nu se poate regla. a compozitelor cu fibre de compus Al3Ni şi matrice de aluminiu. un pachet realizat din straturi alternante de fibre şi matrice (sub formă de folie). fiind impusă de raportul cantitativ al fazelor componente ale structurii aliajelor eutectice. fazele din structura unor aliaje eutectice reprezintă materialele componente ale compozitului. având structura celui prezentat în figura 12.21. de exemplu.12. această tehnologie permiţând obţinerea compozitelor cu fibre de bor şi matrice de aluminiu şi a celor cu fibre de wolfram şi matrice de oţel inoxidabil.C) şi a celor cu fibre de compus Nb8Fe7Cr2 şi matrice de soluţie solidă Fe(Cr. pentru realizarea compozitelor cu fibre de wolfram şi matrice de soluţie solidă Ni(W). având structura prezentată în figura 12. tragere sau extrudare) pentru obţinerea materialului compozit. − încorporarea fibrelor prin deformarea plastică a matricei. iar faza care are rolul fibrelor durificatoare capătă dispunerea şi orientarea necesare prin solidificarea dirijată unidirecţional a aliajelor turnate în forme.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR exemplu. metoda asigură legături interfaciale foarte puternice între matricea şi fibrele materialului compozit.Nb). Structura semifabricatului utilizat pentru obţinrea prin deformare plastică a compozitului cu fibre de W şi matrice din oţel inoxidabil Fig. Structura compozitului cu fibre de W şi matrice de soluţie solidă Ni(W) obţinut prin solidificarea dirijată a aliajului eutectic Ni − W − solidificarea unidirecţională a eutecticelor. Pentru obţinerea unor materiale compozite durificate cu fibre se utilizează în prezent şi metode şi procedee tehnologice directe (fibrele şi matricea se realizează împreună şi sunt supuse unor prelucrări menite să asigure realizarea compozitului cu caracteristicile de utilizare dorite). 290 . se supune deformării plastice la cald (prin laminare. a compozitelor cu fibre de carbură de tantal şi matrice de soluţie solidă Co(Ta.

Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite

− formarea fibrelor prin deformarea plastică a aliajelor bifazice; materialele bifazice, având în structură o fază f cu modul de elasticitate ridicat şi rezistenţă mecanică la cald mare şi o fază M cu plasticitate ridicată şi rezistenţă mare la oxidare la temperaturi înalte, se supun prelucrării prin deformare plastică la rece, iar tendinţa naturală de formare a structurii fibroase (de alungire a grăunţilor cristalini în direcţia deformării) determină distribuirea fazei f sub formă de fibre în faza M ce capătă rolul de matrice; această tehnologie permite obţinerea unor materiale compozite cu foarte bune proprietăţi de refractaritate ( de exemplu, prin deformarea plastică la rece, cu un grad de deformare GD ≅ 90 %, a agragatului compozit obţinut prin infiltrarea în pulbere de wolfram a aliajului lichid Ni−Cr rezultă un compozit cu fibre aliniate care are rezistenţa la rupere, la t t = 870 oC, RmC = 430...450 N/mm2 (în timp ce matricea din aliaj Ni − Cr are
t RmC = 48...50 N/mm2). Toate aspectele anterior prezentate conduc la concluzia că utilizarea materialelor compozite durificate cu fibre trebuie extinsă în viitor; singurul argument care (în prezent) limitează folosirea acestor materiale în diverse aplicaţii tehnice îl constituie costul lor de elaborare ridicat.

Cuvinte cheie
agregare prin lipire, 289 alburn, 275 cambiu, 275 canal rezinifer, 276 compozit durificat cu fibre, 284 densitate lemn absolută, convenţională, 277 depunere chimică, 289 depunere electrolitică, 289 duramen, 275 duritate Janca, 280 enclavă plastică, 288 fibră lemnoasă, 276 fracţie volumică, 270 furnir, 282 hemiceluloză, 276 încorporare, 290 inel anual, 275 infiltrare, 289 izodeformaţie, 270 izotensiune, 272 liber, 275 lignină, 276 lungime critică a fibrelor, 284 matrice, 269 panel, 282 plăci celulare, 282 plăci din aşchii de lemn – PAL, 282 plăci din fibre de lemn – PFL, 282 procedee tehnologice directe, 290 procedee tehnologice indirecte, 289 raport de formă al fibrelor, 284 raport de transfer al sarcinilor, 285 rază medulară, 276 ritidom, 274 solidificare unidirecţională, 290 trahee, 276 traheidă, 276 trihite (fibre whiskers), 285 vas lemnos, 275 zona de acţiune a fibrei, 271

291

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

Bibliografie
1. Shakelford J. Introduction to Materials Science for Engineers, Macmillan Publishing Commpany, New York, 1988 2. Gâdea S., Petrescu M., Metalurgie fizică şi studiul metalelor, vol. II, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981 3. Van Vlack L., Elements of Materials Science and Engineering, Addison – Wesley Publishing Company, Massachusetts, 1985 4. Pavel A., Surse şi riscuri de avarie în petrol − petrochimie – chimie, vol. I, Universitatea din Ploieşti, Ploieşti, 1993 5. * * * Hütte – Manualul inginerului. Fundamente. Traducere din limba germană după ediţia a 29 – a, Editura Tehnică, Bucureşti, 1995 6. Broutman L.J., Composite materials. Fracture and fatigue, Academic Press, New York, 1994 7. Suciu P. Lemnul – structură, proprietăţi, tehnologie, Editura Ceres, Bucureşti, 1985

Teste de autoevaluare
T.12.1. Care din următoarele materiale aparţin categoriei agregatelor compozite: a) betonul; b) oţelul carbon hipoeutectoid; c) cermetul cu particule de Al2O3 înglobate într-o matrice de fier; d) lemnul? T.12.2. Care din următoarele materiale aparţin categoriei compozitelor stratificate: a) fonta emailată; b) panelul; c) placajul; d) polistirenul expandat? T.12.3. Care din următoarele materiale aparţin categoriei compozitelor cu fibre: a) cimentul; b) betonul armat; c) fonta albă hipoeutectică; d) compozitul cu filamente de carbură de bor orientate unidirecţional într-o matrice de aluminiu? T.12.4. Care din următorii factori influenţează proprietăţile materialelor compozite: a) proprietătile materialelor componente; b) concentraţiile (masice sau volumice) ale materialelor componente; c) structura şi proprietăţile zonelor de legătură (interfaciale) dintre materialele componente; d) distribuţia materialelor componente în structura compozitului? T.12.5. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate în cazul unui compozit cu fibre orientate unidirecţional, solicitat la tracţiune în lungul fibrelor: a) este respectată condiţia de izodeformaţie; b) este respectată condiţia de izotensiune; c) efectul durificator al fibrelor se manifestă numai dacă fracţia
292

Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite

volumică a fibrelor depăşeşte o valoare critică; d) efectul durificator al fibrelor se manifestă numai dacă fracţia volumică a fibrelor este mai mică decât o valoare critică? T.12.6. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate în cazul unui compozit cu fibre orientate unidirecţional, solicitat la tracţiune pe o direcţie normală la fibre: a) este respectată condiţia de izodeformaţie; b) este respectată condiţia de izotensiune; c) fracţia volumică a fibrelor nu influenţează comportarea la tracţiune a materialului compozit; d) tensiunile generate în fibre, în matrice şi în materialul compozit de solicitarea la tracţiune sunt egale? T.12.7. Care dintre următoarele afirmaţii privind structura la scară macroscopică a trunchiului unui arbore sunt adevărate: a) zona exterioară a trunchiului este denumită coajă sau scoarţă; b) partea exteriaoră a scoarţei este denumită alburn; c) partea interioară a scoarţei este denumită liber; d) liberul este partea interioară a scoarţei, care se dezvoltă anual şi este alcătuită din vase, fibre liberiene şi ţesuturi de parenchim? T.12.8. Care dintre următoarele afirmaţii privind structura la scară macroscopică a trunchiului unui arbore sunt adevărate: a) zona interioară a trunchiului este denumită lemn; b) partea exterioară a lemnului este denumită alburn; c) partea centrală a lemnului este denumită duramen; d) duramenul este partea lemnului situată între alburn şi măduvă? T.12.9. Care dintre următoarele elemente aparţin constituţiei anatomice (structurii la scară microscopică) a lemnului: a) traheele; b) fibrele lemnoase; c) razele medulare; d) canalele rezinifere? T.12.10. Care element din constituţia anatomică a lemnului este alcătuit din şiruri de celule moarte, alungite, cu pereţii lignificaţi şi cu spaţiul interior (golit de conţinutul celular) foarte îngust, strâns legate între ele: a) traheele; b) fibrele lemnoase; c) razele medulare; d) canalele rezinifere? T.12.11. Care dintre următoarele elemente chimice intră în alcătuirea fibrelor lemnoase (celulozice) şi matricei din hemiceluloză şi lignină, care definesc structura de material compozit a lemnului: a) magneziul; b) carbonul; c) oxigenul; d) hidrogenul? T.12.12. Care dintre următoarele definiţii privind densitatea lemnului sunt corecte: a) densitatea lemnului verde reprezintă masa unităţii de volum a lemnului saturat în apă; b) densitatea absolută a lemnului reprezintă masa unităţii de volum a lemnului uscat artificial la 105 oC; c) densitatea convenţională este raportul dintre masa de lemn verde şi volumul de lemn anhidru care se obţine din aceasta; d) densitatea convenţională este raportul dintre masa de lemn anhidru şi volumul de lemn verde din care aceasta s-a obţinut? T.12.13. Care din următoarele afirmaţii privind caracteristicile mecanice ale lemnului sunt adevărate: a) pentru lemn şi produsele din lemn se poate defini
293

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

(ca şi la unele materiale metalice) o caracteristică mecanică numită rezistenţă la oboseală; b) duritatea Brinell a lemnului se defineşte la fel ca în cazul materialelor metalice; c) prezenţa concenratorilor de tensiuni de tipul crestăturilor marginale sau orificiilor nu influenţează comportarea la rupere a lemnului; d) caracteristicile mecanice ale lemnului nu depind de direcţia pe care sunt măsurate, lemnul fiind un material compozit izotrop? T.12.14. Care dintre următoarele semifabricate realizate din lemn se pot considera materiale compozite stratificate: a) grinzile; b) panelul; c) plăcile melaminate din aşchii de lemn; d) plăci extrudate din aşchii de lemn? T.12.15. Care dintre următorii factori influenţează caracteristicile mecanice ale compozitelor durificate cu fibre: a) lungimea fibrelor; b) raportul de formă al fibrelor; c) măsura unghiului dintre direcţia orientării fibrelor şi direcţia de aplicare a solicitărilor mecanice; d) fracţia volumică a fibrelor? T.12.16. Care dintre următoarele afirmaţii privind comportarea la solicitări mecanice a compozitelor durificate cu fibre sunt adevărate: a) comportarea solidară a componentelor la solicitarea mecanică la tracţiune în lungul fibrelor a unui astfel de compozit este determinată de legăturile interfaciale puternice create între M şi f la elaborarea materialului; b) rezistenţa mecanică a unui astfel de compozit este ridicată, dacă fracţia volumică a fibrelor înglobate în material este suficient de mare, astfel că orice porţiune din materialul matricei se află integral într-o zonă de acţiune a unei fibre; c) cu cât raportul de transfer al sarcinilor este mai mic, cu atât materialul compozit are o comportare mai eficientă în ceea ce priveşte conlucrarea între M şi f şi poate prelua solicitări mecanice de intensitate mai ridicată; d) rezistenţa mecanică a unui astfel de compozit este ridicată, dacă fracţia volumică a fibrelor înglobate în material este suficient de mică şi o parte din materialul matricei se află în afara zonelor de acţiune ale fibrelor? T.12.17. Care dintre următoarele afirmaţii privind elaborarea materialelor compozite durificate cu fibre sunt adevărate: a) la elaborarea prin infiltrare, fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită, materialul matricei este adus în stare topită, se infiltrează între fibre (sub vid sau sub presiunea unui gaz inert) şi prin solidificare determină formarea compozitului; b) la elaborarea prin depunerea chimică a matricei în jurul fibrelor, fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită, iar matricea se depune pe fibre prin cementarea acestora în băi de săruri sau în mediu gazos; c) la elaborarea prin încorporarea fibrelor prin deformarea plastică a matricei, un pachet realizat din straturi alternante de fibre şi matrice (sub formă de folie) se supune deformării plastice la cald prin laminare, tragere sau extrudare; d) la elaborarea prin solidificarea unidirecţională a eutecticelor, fazele din structura unui aliaj eutectic reprezintă materialele componente ale compozitului, iar faza care are rolul fibrelor durificatoare capătă dispunerea şi orientarea necesare prin solidificarea dirijată unidirecţional a aliajului turnat?
294

Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite

Aplicaţii
A.12.1. Un material compozit cu fibre de sticlă înglobate într-o matrice de răşină epoxidică are fracţia volumică a fibrelor vf = 0,70. Ştiind că fibrele de sticlă au densitatea ρf = 2540 kg/m3, iar matricea din răşină epoxidică are densitatea ρM = 1210 kg/m3, să se determine concentraţia masică a fibrelor în materialul compozit %fm şi densitatea compozitului ρC. Rezolvare Considerând că materialul compozit are volumul VC, iar volumele fibrelor şi matricei sunt Vf , VM, se obţin relaţiile: Vf = VCvf , VM = VC(1 – vf) şi VC = Vf + VM . Masele corespunzătoare volumelor Vf , VM şi VC sunt Mf = VCvfρf, MM = VC(1 – vf)ρM şi MC = Mf + MM, iar densitatea compozitului este dată de o relaţie de forma (12.5): ρC = ρM(1 – vf) + ρfvf; pentru datele precizate în enunţul aplicaţiei se obţine: ρC = 1210(1 – 0,70) + 2540⋅0,70 = 2141 kg/m3. Concentraţia volumică a fibrelor în materialul compozit este %fV = 100vf, iar concentraţia masică a acestora este dată de relaţia (stabilită utilizând ρf raţionamentul prezentat la rezolvarea aplicaţiei A.2.4): % f m = 100v f ; pentru ρ datele precizate în enunţul aplicaţiei se obţine: % f m = 100 ⋅ 0,7
2540 2141

≅ 83 %.

A.12.2. Un material compozit cu fibre continui de sticlă înglobate în matrice de răşină epoxidică se consideră ca material de referinţă la proiectarea unui nou material compozit (cu aceleaşi componente). Ştiind că matricea are * EM = 6900 N/mm2 şi RmM = 69 N/mm2, fibrele au Ef = 72500 N/mm2 şi Rmf = 3400 N/mm2, iar materialul de referinţă supus încercării la tracţiune în / lungul fibrelor are modulul de elasticitate EC = 46260 N/mm2 şi rezistenţa la
/ rupere RmC = 2050 N/mm2, să se stabilească ce valoare trebuie să aibă fracţia volumica a fibrelor în noul material, pentru ca acesta să prezinte (pe direcţia de orientare a fibrelor) modulul de elasticitate EC ≥ 50000 N/mm2 şi rezistenţa la rupere RmC ≥ 2200 N/mm2. Rezolvare Pentru compozitul de referinţă se pot scrie relaţiile (12.5) şi (12.6) din care rezultă valoarea fracţiei volumice a fibrelor în acest material vf şi mărimea / E − EM 46260 − 6900 rezistenţei conventionale a matricei RmM: v /f = C = = 0, 6 ; 72500 − 6900 E f − EM

295

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR R mC
/

RmM =

− R mf v /f
/ f

1− v

=

2050 − 3400 ⋅ 0,6 1− 0,6

= 25 N/mm 2 . Deoarece pentru noul compozit

sunt, de asemenea, valabile relaţiile (12.5) şi (12.6), se poate determina valoarea fracţiei volumice a fibrelor în acest material vf pentru respectarea condiţiilor impuse în enunţul aplicaţiei, astfel:. Cu datele precizate în enunţul aplicaţiei se obţine: vf ≥ max(0,66; 0,64) Vf ≥ 0,66. De exemplu, adoptând vf = 0,70, rezultă EC = 52820 N/mm2 > 50000 N/mm2 şi Rmc = 2387,5 N/mm2 > 2200 N/mm2. Observaţie Atât pentru materialul compozit de referinţă, cât şi pentru noul material proiectat, fracţiile volumice ale fibrelor depăşesc valaorea critică dată de relaţia R * − RmM 69 − 25 = (12.7): v fcr = mM = 0,013 ; ca urmare, efectul de durificare 3400 − 25 Rmf − RmM datorită înglobării fibrelor în matrice este asigurat la ambele materiale. A.12.3. Un compozit cu fibre continui, este realizat înglobând fibre dintr-un material cu Ef = 80000 N/mm2 într-un material matrice cu EM = 8000 N/mm2. Să se analizeze cum se modifică, în funcţie de fracţia volumică a fibrelor vf, valorile modulului de elasticitate al compozitului EC pe direcţia fibrelor şi pe direcţia normală la fibre. Rezolvare Folosind relaţiile (12.5) şi (12.11) în condiţiile precizate în enunţul aplicaţiei se pot trasa graficele EC = f(vf) prezentate în figura 12.23. Analizând aceste grafice, rezultă că modulul de elasticitate al compozitului pe direcţia de orientare a fibrelor creşte liniar odată cu vf, în timp ce efectul de creştere odată cu vf a modulului de elasticitate al compozitului pe direcţia normală la fibre se manifestă pregnant numai la valori ridicate ale vf .

Fig. 12.23. Diagramele de variaţie, în funcţie de fracţia volumică a fibelor, a modulului de elasticitate determinat în lungul fibrelor şi pe direcţia normală la fibre la un compozit cu fibre de sticlă si matrice de răşină epoxidică 296

Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite

A12.4. Să se determine valoarea exponentului n din relaţia (12.12) pentru un agregat compozit alcătuit dintr-o matrice de cobalt în care sunt înglobate particule dure de carbură de wolfram, cunoscând că modulul de elasticitate al matricei este EM = 207000 N/mm2, modulul de elasticitate al particulelor este Ef = 705000 N/mm2, iar modulul de elasticitate al materialului cu vf = 0,5 este EC = 382000 N/mm2. Rezolvare Înlocuind datele din enunţul aplicaţiei în relaţia (12.12), se obtine ecuaţia exponenţială (transcendentă), cu necunoscuta n: 2 ⋅ 382 n = 207 n + 705 n .Această ecuaţie se poate rezolva pe cale numerică, considerând diverse valori ale necunoscutei n∈[−1;1]\{0}, calculând (pentru fiecare valoare a exponentului n) A = 2 ⋅ 382 n şi B = 207 n + 705 n şi declarând ca soluţie valoarea n pentru care se obţine A = B. Rezultatele utilizării aceastei proceduri de rezolvare sunt diagrafiate în figura 12.24, iar soluţia care se obţine astfel este n → 0 (aceeaşi soluţie rezultând şi prin utilizarea programului de rezolvare numerică a ecuaţiilor al produsului informatic MathCad).

Fig. 12. 24. Determinarea exponentului n din relaţia (12.12) pentru un agregat compozit cu particule de WC înglobate în matrice de Co

Fig.12.25. Diagrama de variaţie, în funcţie de vf, a modulului de elasticitate al agregatului compozit cu particule de WC şi matrice de Co

Observaţie În cazul agregatului compozit analizat, exponentul n din relaţia (12.12) tinde către valoarea zero şi, ca urmare, în această situaţie se poate considera că
297

în care: curba CLF redă variaţia în funcţie de vf a modulului de elasticitate determinat în lungul fibrelor la compozitul cu fibre de carbură de wolfram înglobate într-o matrice de cobalt.18). care se poate considera în locul relaţiei (12. ecuaţia exponenţială care trebuie rezolvată este: 100n = 0.26. 12.12. se determină valoarea exponentului n din relaţia (12. Se cunoaşte că modulul de elasticitate al materialului M este EM = 70000 N/mm2.4 este EC = 100000 N/mm2. Rezolvare Procedând ca la rezolvarea aplicaţiei A. care modelează analitic variaţia modulului de easticitate al agregatului compozit.12) pentru estimarea modulului de elasticitate al agregatelor compozite la care n → 0.7.11). Folosind relaţia (12.25.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR modulul de elasticitate al materialului este definit. expresia analitică a funcţiei corespunzătoare acestei curbe fiind (12. pe baza relaţiei (12. modulul de elasticitate al materialului f este Ef = 220000 N/mm2. fracţia volumică a particulelor fiind vf = 0.4⋅220n.2.18) Datele din enunţul aplicaţie satisfac această egalitate. Respectarea acestei reguli de către agregatul compozit cu particule de carbură de wolfram înglobate într-o matrice de cobalt este ilustrată în figura 12. curba AC redă variaţia în funcţie de vf a modulului de elasticitate al agregatului compozit (cvasiizotrop) cu particule de carbură de wolfram uniform distribuite într-o matrice de cobalt.12) (cu n = − 0. se poate determina modulul de elasticitate al agregatului compozit cu = 0. expresia analitică a funcţiei corespunzătoare acestei curbe fiind (12. rezultă vf EC = [0. 6945 + 0. Să se determine valoarea modulului de elasticitate EC al unui agregat compozit alcătuit dintr-o matrice M în care sunt distribuite uniform particule dintr-un material f. n = − 0. iar modulul de elasticitate al agregatului compozit (cu aceleaşi componente) având vf = 0. aşa cum se observă în figura 12.3 ⋅ 70000 −0. iar soluţia (nebanală) care rezultă prin rezolvarea numerică a acesteia este. A.7 ⋅ 220000 − 0.5. Aşa cum s-a precizat în scap. caracteristicile agregatelor compozite cu structura alcătuită din particulele unui material f distribuite într-o matrice dintr-un material M sunt intermediare celor care se pot determina în lungul fibrelor şi pe direcţia normală la fibre la compozitele cu fibre din material f înglobate în matricea M.12.5).12). astfel: EC = lim [ E (1 − v f ) + E v f ] = E M f E f f n→0 n M n f v 1 n 1− v (12. expresia analitică a funcţiei corespunzătoare acestei curbe fiind (12. 6945 = 140625 N/mm2. 6945 ] 298 − 1 0 .12).6⋅70n + 0.6945. iar variaţia EC.6945). curba CNF redă variaţia în funcţie de vf a modulului de elasticitate determinat pe direcţia normală la fibre la compozitul cu fibre de carbură de wolfram înglobate într-o matrice de cobalt.4. .7.

12) pentru agregatul compozit considerat în aplicaţia A.12. se obţine: LC = d f = 0.12.05 4 40 τ rM 4 299 .7. Fracţia volumică a fibrelor materialului compozit este vf = 0.6.4.5 Rezistenţa la rupere a materialului compozit se poate determina cu relaţia (12. iar matricea din răşină epoxidică are RmM = 25 N/mm2 şi τrM = 40 N/mm2. A. a modulului de elasticitate al agregatului compozit considerat în aplicaţia A. 2 2 πD π 25 Fig. componentele materialului fiind caracterizate astfel: fibrele de sticlă au Rmf = 3000 N/mm2. Determinarea exponentului n din relaţia (12. Diagrama de variaţie. Rmf 1 1 3000 = 0. orientate pe direcţia axei longitudinale a barei şi având diametrul df = 0.5 ⋅ 10 lungul fibrelor) cu intensitatea σ = = = 1528 N/mm2.5⋅105 N.94 mm << L Procedând astfel.05 mm şi lungimea L = 50 mm. în care notaţiile au semnificaţii similare celor precizate la rezolvarea aplicaţiei A. considerând valoarea lungimii critice a fibrelor Lc dată de relaţia (12.12.27. 26.5 Fig. Să se stabilească dacă bara de tracţiune rezistă la solicitarea dată de o forţă cu intensitatea F = 7. O bară de tracţiune cu diametrul D = 25 mm este realizată dintr-un material compozit durificat cu fibre discontinui de sticlă.14). în funcţie de vf.27. pentru agregatele compozite cu componentele M şi f precizate în enunţul aplicaţiei este redată în figura 12.15). Rezolvare Solicitarea la tracţiune cu forţa F = 7.5⋅105 N produce tensiuni normale (în 5 4F 4 ⋅ 7. 12.Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite în funcţie de vf.12.12.

b) unghiul dintre axa longitudinală a barei şi direcţia orientării fibrelor este θ = 5 o.7) + 3000(1 − 0.7. RmC = 30(1 − 0.10532) = 461 N/mm2 π 15 2 461 ≅ 8. 40 cos 5 sin 5 o o .24⋅105 N.16). 80 sin 2 5 o ) = min(1847. A.5⋅105 N.73. să se estimeze intensitatea forţei de tracţiune F la care se produce ruperea barei în următoarele circumstanţe: a) fibrele materialului sunt perfect paralele cu axa longitudinală a barei. rezistenţa la rupere a compozitului RmC este dată de relaţia (12. 4 a) Dacă fibrele materialului compozit din care este confecţionată bara sunt perfect paralele cu axa longitudinală a barei ( pe direcţia căreia se aplică forţa F). ca urmare. iar fibrele au Rmf = 2500 N/mm2. .461. orientate pe direcţia axei longitudinale a barei.12. rezultând: π 15 2 1833 ≅ 3.6). rezultând: RmC . O bară de tracţiune cu diametrul D = 15 mm este realizată dintr-un material compozit cu fibre continui. iar ≅ L L RmC = RmM (1 − v f ) + Rmf (1 − C )v f = 25(1 − 0. L Deoarece σ < RmC.02). bara rezistă la solicitarea la tracţiune cu forţa F = 7.02)0. LC raportul de transfer al sarcinilor fiind foarte redus. RmM = 80 N/mm2 şi τrM = 40 N/mm2.1⋅104 N.73) + 2500⋅0. rezistenţa la rupere a compozitului este dată de relaţia (12.θ = min( şi F = 1833 cos 5 2 o . forţa de πD 2 tracţiune monoaxială care produce ruperea barei are intensitatea dată de relaţia: πD 2 F= RmC . Ştiind că matricea compozitului * are RmM = 30 N/mm2.17): θ cr = arctg 300 40 1833 = 1o15’.73 ≅ 1833 N/mm2 şi F = 4 b) Dacă fibrele materialului compozit din care este realizată bara sunt orientate sub un unghi θ = 5 o faţa de direcţia axei longitudinale a barei. Diminuarea considerabilă a rezistenţei mecanice a 4 barei în acest caz este datorată faptului că măsura unghiului θ este mai mare decât valoarea critică dată de relaţia (12. fracţia volumică a fibrelor fiind vf = 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (materialul are o comportare eficientă în ceea ce priveşte conlucrarea între M şi f. 0. Rezolvare Ruperea barei se produce când tensiunile normale generate de solicitarea la 4F tracţiune cu forţa F au intensitatea σ = = RmC şi.7 ≅ 2065 N/mm2.

Introducere În tehnica actuală se utilizează. Pulberile (metalice şi. La fabricarea produselor prin metoda agregării pulberilor. Tehnologiile de realizare a produselor prin metoda agregării pulberilor sunt aplicate de obicei în două scopuri: A. nemetalice) utilizate în metalurgia pulberilor sunt materiale formate din granule (particule) de metale pure.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi Capitolul 13 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR REALIZATE PRIN AGREGARE DE PULBERI 13. cu sau fără presare. sulfuri etc. uneori amestecate şi cu pulberi nemetalice.) cu dimensiunile cuprinse între 0. metodelor şi procedeelor tehnologice de obţinere a pulberilor (preponderent metalice) şi de utilizare a lor pentru realizarea de produse cu diverse destinaţii fac obiectul unei ramuri a metalurgiei numită metalurgia pulberilor .1 µm şi 1 mm. plăcuţe pentru tuburi electronice. iar comprimatele de pulberi astfel obţinute se supun unui tratament termic. care conferă produselor compactitatea şi caracteristicile de utilizare dictate de aplicaţia căreia sunt destinate produsele. Realizarea de produse din materiale metalice care nu pot fi elaborate şi prelucrate primar prin tehnologiile clasice de topire – turnare: • piese (filamente. materiile prime sub formă de pulberi (de diverse sortimente compoziţionale şi/sau granulometrice) sunt amestecate în proporţiile necesare produselor care trebuie realizate. cu perspective mari de extindere în viitor. Studiul şi aplicarea industrială a proceselor.1. amestecul de pulberi este adus apoi la forma dorită (corespunzătoare produselor). numit sinterizare. aliaje sau compuşi chimici (intermetalici. tehnologiile de realizare a semifabricatelor şi pieselor pentru diverse aplicaţii din pulberi metalice. uneori. oxizi metalici. duze pentru ejectarea 301 .

se obţin foarte greu în stare topită).2. W – Cu. Nb etc.. magneţi etc. elemente de fricţiune. magneţi etc. Sb. în construcţia de maşini (automobile. Fe – mase plastice. care. având ts ridicate. realizate mai ales din pulberi feroase. oţeluri inoxidabile sau aliaje Monel. având structura alcătuită dintr-o fază oxidică − ceramică (Al2O3. Ni etc. pârghii. Mo. • piese poroase cu diverse destinaţii: cuzineţi poroşi autoungători din bronzuri cu staniu sau din aliaje Fe – Cu. Obţinerea şi caracterizarea pulberilor Pentru obţinerea pulberilor se utilizează două categorii de metode tehnologice: metodele mecanice şi metodele fizico – chimice. se obţin greu în stare lichidă şi se impurifică uşor. dar a căror fabricare prin turnare nu este eficientă. burete de 302 .) din metale greu fuzibile (W. Mo – Ag. • piese (scule aşchietoare. Cr. reacţionând puternic cu căptuşeala ceramică a agregatelor de elaborare – turnare. Fe. Ta.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR gazelor fierbinţi electrozi nefuzibili pentru sudare etc. care este folosită în prezent pentru realizarea pulberilor de Mn. aliaje Fe – Al. echipamente electrocasnice. Fe – Cr. inele. 13. • piese (plăcuţe şi scule pentru prelucrarea prin aşchiere a materialelor metalice) din materiale dure. Co. ce impune aplicarea unor operaţii tehnologice de finisare laborioase şi costisitoare. Al.) sau pseudoaliajelor (aliajele W – Ag. materia primă sub formă de material metalic turnat. compozitelor cu metale şi nemetale (Cu – grafit. diamant – metale etc. la aplicarea acestei metode. tacheţi.) înglobate într-o matrice metalică tenace (Co. având structura alcătuită din particule de carburi metalice dure (WC. ZrO2 etc.) din materiale de tipul cermeturilor.) se folosesc pe scară largă astfel de piese sinterizate (roţi dinţate. contacte electrice.) înglobată într-o matrice metalică (Fe. Ni – Fe etc. Principalele metode mecanice folosite în practica industrială pentru obţinerea pulberilor sunt: • Metoda măcinării. deoarece implică consumuri exagerate de materiale şi conduce la obţinerea de semifabricate cu precizia necorespunzătoare a formei şi dimensiunilor. pistoane. segmenţi. B. garnituri. electrozi poroşi din nichel sau argint pentru echipamentele utilizate în electrochimie etc.). din materiale care pot fi elaborate în stare topită. TaC etc.. Mo2C. Realizarea de produse cu dimensiuni mici şi forme complicate.). filtre metalice din bronzuri. cuzineţi. Ni. cu mărimea particulelor între 20 µm şi 1 mm şi forma predominant lamelară. Co. came. de tipul unor agregate compozite. care. TiC..). Cr.). Mo etc. Mo – Cu etc. având componentele cu ts foarte diferite şi/sau cu solubilităţi foarte reduse în stare lichidă. echipamente de calcul automat etc.

aşchii. Cu. V. este transformată în pulbere prin măcinare în mori cu bile sau în mori cu vârtej. Ni. Fe – Ni – Mo etc. Co. metoda permite şi obţinerea pulberilor cu particule bimetalice. în stare măcinată este supusă acţiunii unui agent chimic (pulbere de cocs sau gaz metan). • Metoda precipitării din soluţii apoase. aplicată actual pentru realizarea pulberilor de Fe. Fe. Cu. cu mărimea particulelor între 0. materia primă sub formă de minereu oxidic de fier sau arsură de fier. Ni – Co etc. la utilizarea acestei metode. Fe – Cr. Ta. cu mărimea particulelor între 0. producând reducerea oxizilor. aplicată actual pentru fabricarea pulberilor de Ag. se transformă (în anumite condiţii de temperatură şi presiune. Cu. Cr. la folosirea acestei tehnologii.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi minereu. spongioase sau pulverulente. Au. Pt etc. Principalele metode fizico – chimice de elaborare a puberilor metalice sunt: • Metoda reducerii oxizilor. cu mărimea particulelor între 20 µm şi 400 µm şi forma predominant sferoidală. materia primă sub formă de aşchii ale metalului (Me) care trebuie adus în formă de pulbere este introdusă într-un cuptor tubular.. Zn. specifice fiecărui metal) în carbonil metalic Men(CO)m (condensat sub formă de lichid vâscos). Ni. obţinându-se depozite catodice compacte − fragile. Co.. la folosirea acestei metode. Fe. aliaje Fe – Ni. Pt. materia primă sub formă de soluţie apoasă a sărurilor metalului (Me) care trebuie obţinut sub formă de pulbere este supusă unui agent chimic (pulbere de Zn. • Metoda carbonil. alame. 303 . la aplicarea acestei metode. Au. suferă impactul cu mai multe jeturi (de aer. care se transformă în particule de pulbere prin solidificarea într-o baie de răcire. o transformă în pulbere de fier pur.. vapori. bronzuri. rezultă precipitate granulare de plumb acoperite cu cupru. Al etc. iar descompunerea prin volatilizare a acestuia determină formarea oxidului de carbon (care se reutilizează în proces) şi pulberii metalului Me. precipitate obţinute prin electoliză. Ni – Mo. • Metoda pulverizării din fază lichidă. materia primă sub formă de soluţii apoase sau topituri de săruri metalice este descompusă prin electroliză. care se pot transforma uşor în pulberi prin măcinare. materia primă sub formă de metal sau aliaj topit se scurge dintr-un creuzet (printr-o duză calibrată).1 µm şi 100 µm şi forma aciculară (dendritică). de exemplu. aliaje Fe – Ni. folosită în prezent pentru obţinerea pulberilor de Fe. folosind ca materie primă soluţia de acetat de cupru. Ni. • Metoda electrolitică. iar ca agent chimic pulberea fină de Pb. sârme etc.) şi este pulverizată în picături fine. Fe – Mo. W. apă etc. Cd. utilizată în prezent pentru obţinerea pulberilor de Ni.1 µm şi 10 µm şi forma sferoidală. Cr.) care produce precipitarea metalului (Me) sub formă de pulbere. Sn. care. este supusă acţiunii unui curent de oxid de carbon. aplicată pentru realizarea pulberilor de Fe. Al. oţeluri etc. la aplicarea acestei tehnologii..

13. particulele pulberilor metalice uzuale au structura internă spongioasă (cu macropori deschişi).5). aşa cum se poate observa în figura 13. • calitatea suprafeţei particulelor. • mărimea particulelor. această caracteristică se defineşte ca fiind volumul ocupat de unitatea de masă de pulbere vărsată liber (netasată) într-un vas de măsurare. pulberile metalice uzuale au granulaţia eterogenă.2. existând însă şi pulberi ale căror particule au suprafeţe netede şi regulate. inclusiv a macroporilor deschişi conţinuţi de acestea.6. aşa cum se poate observa în figura 13. pentru exprimarea acestei caracteristici se folosesc două mărimi: diametrul echivalent al particulelor sau mărimea celui mai mic ochi de sită prin care acestea pot trece. .1. aplicaţia A. Principalele caracteristici fizice ale pulberilor metalice sunt: • forma particulelor. această caracteristică se apreciază pe baza raportului dintre cele trei dimensiuni caracteristice ale particulelor. distingându-se din acest punct de vedere. • structura internă a particulelor. pulberile metalice uzuale au particulele cu suprafeţe neregulate şi rugoase. • suprafaţa specifică a particulelor.1. funcţia erorilor – v. b − particule lamelare. Principalele forme ale particulelor pulberilor utilizate în metalurgia pulberilor: a − particule aciculare. c − particule sferoidale . poroasă (cu macropori închişi) sau compactă (fără macroporozităţi). trei grupe de pulberi: pulberile cu particule fibroase (aciculare). • volumul specific de umplere Vu. cu ajutorul histogramelor granulometrice ale pulberii şi modelate analitic cu ajutorul unei funcţii de distribuţie a granulaţiei pulberii (de obicei.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Pulberile metalice prezintă o serie de caracteristici fizico – chimice şi tehnologice care influenţează esenţial calitatea produselor obţinute prin agregarea lor. pulberile cu particule lamelare (platiforme) şi pulberile cu particule echiaxiale (sferoidale. raportată la masa sau volumul lor efectiv. o caracteristică derivată a acesteia fiind densitatea de umplere ρu = 304 1 Vu Fig. această caracteristică se exprimă de obicei prin mărimea suprafeţei totale a particulelor. mărimea particulelor acestora încadrându-se într-un domeniu mai mult sau mai puţin extins. definite. poliedrice ). compoziţia granulometrică a unei pulberi metalice putându-se exprima prin fracţiile granulometrice ale particulelor de diferite mărimi ce intră în alcătuirea pulberii.

ρpr reprezentând masa unităţii de volum a unei pulberi supuse unei presiuni de compactizare p. • densitatea de presare ρpr şi compactitatea de presare Cpr... această caracteristică este definită ca fiind raportul procentual dintre volumul efectiv al particulelor pulberii Ve şi volumul de umplere Vu. se poate defini caracteristica numită grad de V − Vsc . această caracteristică se defineşte ca fiind cantitatea (masa) de pulbere ce se scurge în unitatea de timp prin orificiul calibrat al unei pâlnii şi este dependentă în special de calitatea suprafeţei particulelor şi de compoziţia granulometrică a pulberilor. Principalele caracteristici tehnologice ale pulberilor metalice sunt: • fluiditatea. .) al particulelor şi rezistenţa la oxidare a particulelor. Definirea granulaţiei cu ajutorul histogramei granulometrice pentru pulberile cu: a − gamă largă de dimensiuni ale particulelor. 13. cunoaşterea ei fiind deosebit de importantă pentru reglarea corectă a dispozitivelor de dozare a pulberilor folosite la realizarea unui anumit produs. S. C u = Ve Vu 100 = ρu ρe 100 . pentru pulberile metalice uzuale Vsc fiind cu 20. aceste caracteristici depinzând de natura materialului particulelor şi de metoda folosită pentru obţinerea pulberilor.2. această caracteristică reprezintă volumul ocupat de unitatea de masă de pulbere după tasarea ei prin scuturare intensă. îndesare (prin scuturare) I s = u Vu Fig. cunoscând (pentru o pulbere metalică dată) Vsc şi Vu. aceste caracteristici exprimă presabilitatea pulberilor.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi • compactitatea de umplere Cu. • volumul specific de scuturare Vsc. iar Cpr fiind C pr = 305 ρp ρe 100 . Si. O. ρe fiind densitatea materialului particulelor pulberii. b − gamă îngustă de dimensiuni ale particulelor Principalele caracteristici chimice ale pulberilor metalice sunt conţinutul de impurităţi (C. o caracteristică derivată este porozitatea de umplere Pu = 100 − Cu.30 % mai mic decât Vu. P etc.

în funcţie de compoziţia granulometrică. Fig. Compactitatea de umplere. caracterul rugos al suprafeţelor libere şi starea de nesaturare electronică a atomilor de pe aceste suprafeţe determină o reactivitate accentuată a acestora. • realizarea unei împachetări compacte a particulelor pulberilor (micşorarea valorilor caracteristicilor Vu.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • rezistenţa muchiilor. care definesc interacţiunea complexă dintre particulele pulberilor şi dintre particule şi mediul (gazos sau lichid) cu care acestea vin în contact în cursul operaţiilor de realizare a produselor sinterizate. dislocaţiilor sau defectelor de împachetare) pe care le conţin. corodare.3. datorită multiplelor imperfecţiuni cristaline (de tipul vacanţelor.. să aibă o mobilitate accentuată şi o mare capacitate de a atrage electroni. de compoziţia granulometrică a pulberilor. ci şi de rugozitatea suprafeţelor particulelor care alcătuiesc pulberile (care poate determina modificări esenţiale ale mobilităţii reciproce a particulelor pulberilor la vărsarea şi/sau presarea lor în matriţele utilizate la obţinerea produselor sinterizate). cu orbitalele electronice incomplete. această caracteristică exprimă capacitatea unei pulberi de a da prin presare un semifabricat suficient de rezistent. contribuind la intensificarea proceselor de adsorbţie. care să-şi păstreze forma şi să nu sufere pierderi masice în timpul manipulărilor la care este supus în procesul de fabricare a produselor. oxidare. b − cu gamă îngustă de dimensiuni ale particulelor 306 . La obţinerea produselor prin agregare de pulberi trebuie să se ţină seama de următoarele particularităţi privind caracteristicile şi comportarea pulberilor: • terminarea bruscă a structurii cristaline pe suprafeţele libere ale particulelor pulberilor metalice face ca atomii aflaţi pe aceste suprafeţe. pentru pulberile: a − cu gamă largă de dimensiuni ale particulelor. iar suprafeţele să prezinte aspect rugos. care este influenţată nu numai de forma particulelor pulberilor şi. 13.3. Vs şi Pu) depinde esenţial de fluiditatea pulberilor. aşa cum sugerează schemele din figura 13. denumirea ei fiind determinată de faptul că rezistenţa mecanică a oricărui semifabricat obţinut prin presarea unei pulberi depinde în principal de comportarea zonelor sale cu sensibilitate maximă la degradare: muchiile ascuţite şi pereţii foarte subţiri. difuzie etc.

se desfăşoară în mai multe etape.3. astfel de legături apar între particulele pulberilor metalice la simpla lor vărsare sau tasare în matriţele folosite la realizarea produselor şi sunt (în general) instabile. aşa cum se poate observa în figura 13. care conduc la formarea în masa pulberilor a unor aglomerate (grupări de particule ferm legate între ele prin forţe superficiale de adeziune) şi a unor agregate (grupări de aglomerate slab legate între ele şi uşor de dezintegrat prin acţiuni mecanice). formarea aglomeratelor şi agregatelor trebuie împedicată. 13. determinând apariţia unor fenomene de frecare şi adeziune între particule.5: • crearea legăturilor punctiforme între particule. neputând asigura gradul de consolidare necesar pentru ca produsele să-şi păstreze configuraţia la extragerea din matriţe. suprafaţa lor specifică se măreşte.13. Schema micşorării compactităţii pulberilor la formarea aglomeratelor şi agregatelor de particule • pe măsură ce dimensiunile particulelor pulberilor se micşorează. Aceste procese.4. schematizate în figura 13. soluţia tehnologică cea mai indicată în acest scop constând în utilizarea unor substanţe lubrifiante (depuse pe particulele pulberilor sau adăugate la dozarea şi amestecarea pulberilor în vederea realizării produselor sinterizate). • creşterea legăturilor punctiforme şi formarea suprafeţelor de 307 . Transformările structurale la presarea şi sinterizarea pulberilor Procesele esenţiale ce trebuie realizate pentru obţinerea produselor prin metoda agregării pulberilor constau în formarea legăturilor de consolidare a particulelor pulberii sau amestecului de pulberi utilizate ca materie primă. diminuează compactitatea de umplere. deoarece. iar influenţele rugozităţii suprafeţelor libere ale particulelor şi reactivităţii acestor suprafeţe devin mai importante.4.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi Fig. aşa cum s-a arătat anterior. gradul de îndesare şi compactitatea de presare a pulberilor şi determină obţinerea de produse cu porozitate excesivă (inacceptabilă).

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR contact (punţilor de legătură) între particule. prin creşterea germenilor formaţi în etapa anterioară. b − formarea suprafeţelor de contact. Principalelor etape de formare a legăturilor de consolidare la realizarea produselor prin agregare de pulberi: a − formarea legăturilor punctiforme.. prin încălzirea pulberilor presate. se desfăşoară mai ales în cursul operaţiilor tehnologice de presare a pulberilor în matriţe şi de sinterizare a comprimatelor obţinute prin presare. • creşterea cristalelor noi. în cursul tratamentului termic de sinterizare. prin care amestecurile neconsolidate de pulberi se transformă în produse compacte şi rezistente.5. între particulele pulberilor supuse prelucrării se formează suprafeţe de contact (punţi de legătură). amestecul de pulberi este presat în cavitatea unei matriţe (la presiuni p = 100. dar există şi procedee tehnologice care prevăd executarea lor simultană (presarea la cald sau sinterizarea sub presiune). în urma desfăşurării acestei etape. mai ales a celor aflaţi pe suprafeţele libere ale acestora şi desfăşurarea intensă a unor procese de difuzie. De obicei cele două operaţii se realizează succesiv. La operaţia de presare. care au tendinţa de a se dezvolta independent sub forma unor noi cristale şi de a declanşa astfel un proces general de recristalizare în masa pulberilor.. care determină creşterea mobilităţii atomilor particulelor pulberilor. deformarea plastică şi sudarea între ele a particulelor) şi sunt finalizate. Fig. c − formarea şi creşterea cristalelor noi. care asigură amestecului de pulberi împachetarea 308 . Procesele care se desfăşoară în timpul operaţiei de presare pot fi descrise astfel: • la începutul presării se produce reorientarea particulelor. ale cărei cristale sunt dezvoltate între (peste) particulele pulberilor. sferoidizarea şi chiar dispariţia porilor. aceste procese sunt declanşate prin presarea pulberilor în matriţe (care determină compactizarea pulberilor prin redistribuirea particulelor. de tipul unor germeni cristalini.2000 MPa) şi se transformă într-un comprimat cu forma produsului ce urmează a fi realizat.13. sferoidizarea şi diminuarea dimensiunilor porilor. d − diminuarea şi sferoidizarea porilor Procesele descrise succint mai înainte. asigurând consolidarea acestora şi micşorarea. agregatele de pulberi capătă o structură cristalină nouă. alunecarea lor reciprocă şi umplerea golurilor.

molecule de apă şi grăsimi. determinată şi de intensitatea scăzută cu care se desfăşoară procesele de difuzie la temperatura de presare.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi cea mai densă posibilă la dimensiunile şi forma pe care le prezintă particulele componente. se produce deformarea plastică locală a particulelor în zonele lor de contact reciproc. • odată cu creştera presiunii se produce deformarea elasto – plastică a particulelor pulberii şi se crează condiţiile necesare sudării lor prin presiune. sudarea prin presiune a particulelor nu se poate realiza. − o parte din energia acumulată în materialul deformat plastic din zonele de conact ale particulelor pulberii constituie energia de activare necesară creşterii şi transformării în cristale a germenilor cristalini comuni. 309 . fiind însoţită de ecruisarea materialului (creşterea rezistenţei la deformare a materialului) din aceste zone şi. ca urmare. la fabricarea produselor din pulberi metalice sau nemetalice nedeformabile consolidarea prin presare a particulelor pulberilor şi obţinerea unor comprimate cu rezistenţă mecanică acceptabilă se realizează numai dacă particulele sunt amestecate cu un liant metalic (care rămâne în compunerea produsului) sau organic (care se elimină în cursul sinterizării). atomii marginali ai particulelor se apropie la distanţe având ordinul de mărime al parametrilor stucturii cristaline a materialului particulelor şi interacţionează dând naştere unor germeni cristalini comuni în zonele de contact ale particulelor. care se constituie într-o sursă de activare mecanică. particule de praf ionizate etc. molecule de aer adsorbit. • dacă particulele pulberii supuse presării au plasticitate scăzută. extinderea redusă a punţilor de legătură realizate prin sudare este. procesele de deformare sunt transferate în afara zonelor de contact ale particulelor (spre materialul neecruisat din interiorul particulelor pulberii) înainte de aplatizarea completă a microneregularităţilor şi dizlocarea suficientă a straturilor eterogene de pe suprafeţele în contact ale particulelor. ca urmare a desfăşurării acestor procese. în plus. Pentru conducerea corectă a operaţiei de presare şi aprecierea corespunzătoare a eficienţei proceselor care se desfăşoară în cursul acesteia trebuie avute în vedere următoarele aspecte: • deformarea plastică locală a zonelor de contact ale particulelor se realizează (în mod obişnuit) la rece. ca urmare. care determină dislocarea straturilor eterogene (ce conţin oxizi. sudarea prin presiune a particulelor pulberii se realizează prin următorul mecanism: − sub acţiunea presiunii exercitate asupra pulberii. iar punţile de legătură realizate prin sudare au (datorită extinderii reduse şi conţinutului mare de impurităţi) rezistenţă mecanică relativ scăzută. în acest fel realizându-se sudarea între particulele pulberii.) şi aplatizarea micronereguarităţilor din aceste zone.

ca urmare. eliminarea gazelor şi lichidelor adsorbite pe suprafeţele particulelor pulberii. se manifestă un fenomen de creştere bruscă a volumului acestor comprimate. în cazul amestecurilor de pulberi (cu particule din materiale diferite) se produce şi alierea particulelor cu componentele transportate prin difuzie din particulele vecine. Pri ncipalii parametri de regim ai tratamentului de sinterizare se aleg astfel: • Temperatura de sinterizare Tsi se stabileşte având în vedere că sinterizarea trebuie să asigure formarea de noi cristale între particulele pulberilor din care sunt realizate comprimatele supuse acestui tratament. Sinterizarea este tratamentul termic prin care se realizează activarea termică a comprimatelor de pulberi în vederea desfăşurării proceselor. dacă plasticitatea particulelor pulberilor este redusă. în plus. care au ca efecte consolidarea legăturilor dintre particulele pulberii. Ts fiind 3 5 temperatura de solidificare – topire (în K) a componentului principal al pulberii sau amestecului de pulberi din care se confecţionează produsele. descompunerea şi vaporizarea substanţelor introduse la presare ca lianţi sau lubrifianţi. efectul postelastic este important (comprimatele îşi măresc volumul cu câteva procente la scoaterea lor din matriţe) şi poate produce distrugerea comprimatelor. De 2 4 obicei. aşa cum sugerează imaginile prezentate în figura 13. temperatura de sinterizare se adoptă Tsi = ( ⋅ ⋅ ⋅ )Ts . evitarea acestui fenomen nedorit fiind asigurată de utilizarea lianţilor. Procesele care se desfăşoară în timpul sinterizării pot fi descrise astfel: • difuzia atomilor. determină • declanşarea unor procese de recristalizare a materialului (ecruisat prin deformarea plastică la rece produsă de presare) din zonele de contact ale particulelor şi din interiorul acestora.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • la extragerea comprimatelor din matriţele în care s-a realizat presarea se produce relaxarea elastică a materialului particulelor pulberii şi. determină consolidarea şi creşterea germenilor cristalini formaţi în zonele de contact dintre particule. difuzia atomilor. densificarea (micşorarea porozităţii) şi recristalizarea structurii produselor realizate prin agregare de pulberi. care constau în reducerea peliculelor de oxizi de pe suprafeţele particulelor. îndepărtarea produselor rezultate din reducerea. numit efect postelastic. Desfăşurarea acestor procese şi calitatea produselor obţinute prin agregare de pulberi sunt influenţate esenţial de regimul tehnologic al tratamentului de sinterizare. se 310 .6. care produc consolidarea şi creşterea punţilor de legătură dintre particule. bazate pe difuzie. sferoidizarea şi micşorarea porilor şi finisarea granulaţiei produselor. accelerată de ridicarea temperaturii. • creşterea temperaturii determină desfăşurarea unor procese chimice. accelerată de ridicarea temperaturii.

În prezent se practică pe scară largă sinterizarea în vid. deoarece prezenţa oxizilor în masa sau pe suprafeţele particulelor pulberilor folosite la realizarea produselor influenţează negativ desfăşurarea proceselor de difuzie care au loc în cursul sinterizării. manipulare sau depozitare. mediu ieftin. când pulberile sau amestecurile de pulberi conţin componente secundare cu temperatura de solidificare – topire inferioară T si.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi observă că tratamentul se efectuează la Tsi > Trp. Fig. Mediile reducătoare (atmosferele de hidrogen. Acest mod de alegere a temperaturii T si conduce în anumite cazuri.) se utilizează atunci când pulberile din care se realizează produsele se oxidează uşor sau prezintă conţinuturi apreciabile de oxigen (oxizi) de la elaborare. • Mediul de sinterizare se alege în mod obişnuit neutru sau reducător. în corelaţie cu gradul de sinterizare necesar realizării proprietăţilor de utilizare dorite ale produselor.15) – v. 1. Mediile neutre (atmosferele de argon) se folosesc la sinterizarea produselor din pulberi metalice lipsite de oxizi.5). b − pulberea presată şi sinterizată o oră la 900 oC. pentru a asigura condiţiile termice necesare desfăşurării proceselor de recristalizare care stau la baza formării legăturilor de consolidare între particule. 311 . hidrocarburi etc. la stabilirea mărimii τsi se ţine seama că aceasta este direct proporţională cu volumul particulelor pulberii din care se realizează produsele şi invers proporţională cu coeficientul de difuzie D al componentului principal al pulberii (care se corelează cu Tsi conform (1. amoniac. Trp fiind temperatura de recristalizare primară a componentului principal al pulberii sau amestecului de pulberi (T rp ≅ 0. uşor de obţinut şi cu activitatea chimică (reducătoare sau neutră) reglabilă (prin nivelul vidului şi temperatura Tsi utilizate la sinterizare).7).4T s – v. 3. 13. fapt ce are ca efecte accelerarea proceselor şi obţinerea unor produse cu compactitate ridicată. Efectele presării şi sinterizării pulberii de argint cu incluziuni de Al2O3: a − pulberea vărsată în matriţa de presare.6. la desfăşurarea proceselor de sinterizare în prezenţa unei anumite cantităţi de fază lichidă. scap. scap. c − pulberea presată şi sinterizată 240 ore la 900 oC • Durata sinterizării τsi se stabileşte experimental.

modul de distribuţie şi gradul de dispersie al fazelor componente ale structurii. se comportă ca niste agregate compozite. Microstructurile produselor din pulbere de Fe sinterizată la 800 oC: a − timp de 0.8 şi 13. 13. cât şi de mărimea porozităţii.4. b − material cu 85 % WC şi 15 % Co Fig. caracteristicile lor putând fi determinate aplicând principiile prezentate în scap.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 13. 13.5 ore. cu structura alcătuită din particulele unui material înglobate într-un material suport (liant. dimensiunile. Fig. Microstructurile produselor sinterizate din WC cu liant de Co: a − material cu 94 % WC şi 6 % Co. matrice). numărul şi proporţia fazelor care alcătuiesc structura) şi prin forma. forma şi dimensiunile porilor. 12. Produsele sinterizate prezentând o porozitate Pp au caracteristicile fizico − mecanice determinate atât de caracteristicile structurii realizate prin sinterizare.5 ore.9. Structurile şi proprietăţile produselor sinterizate Produsele care se obţin prin metoda agregării pulberilor au caracteristicile structurale (influenţate de compoziţia chimică şi de regimul tehnologic folosit la sinterizare) sugerate de micrografiile prezentate în figurile 13. c − timp de 22 ore Produsele fără porozitate.7. 312 . definite prin constituţia acesteia (natura.2.8. b − timp de 6.7. 13.

2) permite a se estima duritatea Brinell HB. evident. c − piesă din pseudoaliaj W−Ni−Fe obţinută prin sinterizare Deoarece porii prezenţi în produsele sinterizate diminuează secţiunile portante şi au efectele unor concentratori de tensiuni. pe materialul (lipsit de pori) care alcătuieşte masa structurală a produsului sinterizat.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi Fig. definită prin relaţiile: V − Vs ρ 100 = (1 − )100 . de caracteristica mecanică considerată. respectiv. Ys ≡ µs) ale unor astfel de materiale. iar Vs şi ρs – volumul şi. prima dintre relaţiile (13. iar Ks. respectiv.9. 313 . densitatea masei structurale (lipsită de pori) a produsului. K s/ şi m sunt constante cu valorile dependente de natura materialului sinterizat şi.2) este potrivită pentru a estima duritatea Brinell (Y ≡ HB. de exemplu. Cercetările experimentale întreprinse asupra diverselor materiale obţinute prin metoda agregării de pulberi au evidenţiat faptul că dependeţele dintre principalele caracteristici mecanice ale acestor materiale şi porozitatea lor pot fi exprimate analitic prin relaţii de forma: Y = Ys e − K s Pp sau Y = Ys (1 − K s/ Ppm ) (13. Ys ≡ As) ale materialelor sinterizate. Ys ≡ Es) şi coeficientului contracţiei transversale (Y ≡ µ. b − electrod din pulbere de wolfram. Microstructurile unor produe industriale sinterizate: a − filtru din pulbere de bronz. în timp ce a doua relaţie permite modelarea numerică a modulului de elasticitate longitudinală (Y ≡ E. Ys ≡ HBs). (13. Prima dintre relaţiile (13. densitatea produsului sinterizat.049. respectiv.2) în care Y şi Ys reprezintă valorile unei caracteristici mecanice determinate pe materialul sinterizat şi.1) Pp = V ρs în care V şi ρ reprezintă volumul şi. rezistenţa la tracţiune (Y ≡ Rm. caracteristicile mecanice ale acestor produse pot fi influenţate în măsură importantă de mărimea porozităţii Pp (în %). Ys ≡ Rms) şi alungirea procentuală după rupere (Y ≡ A. dacă se consideră Ys ≡ HBs = 75 HBS şi Ks = 0. 13. în cazul produselor realizate din pulberi de fier sinterizate.

301 fibroase. 310 volum specific de scuturare. 307 agregare pulberi. 301 metode fizico-chimice reducere oxizi. sferoidale.043 şi alungirea procentuală după rupere A.67 şi coeficientului lui Poisson. 310 temperatură de sinterizare. 304 sinterizare. 305 pulberi. pulverizare.01 şi m = 1. aşa cum rezultă examinând curbele de durabilitate (Wöhler) ale pieselor din fier sinterizat prezentate în figura 13. electrolitică. dacă se ia Ys ≡ Rms = 250 N/mm2 şi Ks = 0. 305 314 . 307 compactitate de presare. lamelare. De asemenea. precipitare. caracteristicile magnetice. Cuvinte cheie aglomerate. 311 metalurgia pulberilor. 305 densitate de presare. 303 metode mecanice măcinare. dacă se consideră Ys ≡ Es = 2.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR rezistenţa la tracţiune Rm.05⋅105 N/mm2. rezistenţa la coroziune etc.10. 305 densitate de umplere. 305 grad de îndesare. Curbele Wöhler ale fierului sinterizat cu diferite valori ale porozităţii Pp Porozitatea produselor sinterizate influenţează negativ rezistenţa la oboselă a acestora. iar cea de-a doua relaţie din grupul (13. 310 fluiditate. 301 agregate. 302 porozitate de umplere.058.35.10. dacă se ia Ys ≡ µs = 0. 305 mediu de sinterizare.03 şi m = 0. 304 durată de sinterizare. 311 efect postelastic. 305 compactitate de umplere. K s/ = 0.2) permite a se determina cu o bună precizie valorile modulului de elasticitate longitudinală E. dacă se utilizează Ys ≡ As = 40 % şi Ks = 0. 13. K s/ = 0. carbonil. porozitatea influenţează şi alte caracteristici ale produselor sinterizate: conductibilitatea termică şi electrică. Fig.

Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor obţinute prin agregare de pulberi Bibliografie 1..13.1. ş..a. Bucureşti. Drăgulănescu E. care se transformă în particule de pulbere prin solidificarea într-o baie de răcire. Perneş M.13. II. d) barele de tracţiune din răşină poliesterică armată cu fibre de sticlă? T. Universitatea din Ploieşti. 1988 2.. Care dintre următoarele produse se pot obţine prin metoda agregării de pulberi: a) electrozii nefuzibili din wolfram pentru sudare. Drăgulănescu I.. este: a) metoda electolitică.9. vol. Piese sinterizate din pulberi metalice. Zecheru Gh.4. d) sinterizarea comprimatelor obţinute prin presare? T. Macmillan Publishing Commpany. * * * Metals Handbook Ninth Edition.. Editura Tehnică. apă etc.13. vapori. c) filtrele din aliaje Monel. Ciocârdia C. Bucureşti.) şi este pulverizată în picături fine. 1986 7.. New York. Bucureşti. b) presarea pulberilor. Editura Tehnică. Editura Didactică şi Pedagogică. Metalografie.. c) metoda pulverizării din fază lichidă. vol. c) spargerea comprimatelor realizate prin presare. c) arborii cotiţi ai motoarelor Diesel pentru camioanele de mare tonaj. 1985 6. Metalurgie fizică şi studiul metalelor. Care dintre următoarele etape se parcurg la fabricarea unui produs prin metoda agregării de pulberi: a) obţinerea pulberilor. 1984 4. Ohio. b) metoda carbonil. d) grinzile metalice pentru poduri? T. Petrescu M. Aliaje dure sinterizate din carburi metalice. Shakelford J. Surdeanu T. Care dintre următoarele produse se pot obţine prin metoda agregării de pulberi: a) cuzineţii din bronz grafitat. Metoda de producere a pulberilor la a cărei aplicare materia primă sub formă de metal sau aliaj topit se scurge dintr-un creuzet (printr-o duză calibrată).13. 1986 Teste de autoevaluare T. Ploieşti.. Introduction to Materials Science for Engineers. suferă impactul cu mai multe jeturi (de aer. Gâdea S. 1985 5. Gâdea S.. Partea a doua. b) plăcuţele din materiale dure pentru sculele aşchietoare. Bucureşti. Editura didactică şi Pedagogică. Tehnologia materialelor. b) plăcuţele dure din cermeturi pentru sculele aşchietoare.2. American Society for Metals. 1981 3. d) metoda precipitării din soluţie apoasă? 315 .3.

b) rezistenţa la oxidare a particulelor pulberii.13. care să-şi păstreze forma şi să nu sufere pierderi masice în timpul manipulărilor la care este supus în procesul de fabricare a produselor defineşte: a) densitatea de umplere a pulberii. b) suprafaţa specifică a particulelor pulberii. Care dintre următoarele caracteristici ale pulberilor metalice se încadrează în categoria caracteristicilor tehnologice: a) densitatea de umplere. care se pot transforma uşor în pulberi prin măcinare.13. Procesele prin care amestecurile neconsolidate de pulberi se transformă în produse compacte şi rezistente se desfăşoară mai ales în cursul operaţiilor tehnologice de: a) dozare a pulberilor.13. c) metoda carbonil. d) compactitatea de presare? T.13. d) porozitatea de umplere a pulberii? T. c) compactitatea de umplere a pulberii. b) suprafaţa specifică a particulelor.7. c) conţinutul de impurităţi al particulelor pulberii. d) creşterea cristalelor noi.11. este: a) metoda măcinării. c) fluiditatea: d) densitatea de presare? T. b) dezintegrarea particulelor. sferoidizarea şi diminuarea dimensiunilor porilor? T. inclusiv a macroporilor deschişi conţinuţi de acestea. d) amestecare a pulberilor? T. obţinându-se depozite catodice compacte fragile. b) metoda precipitării din soluţie apoasă.14.10.12. b) volumul specific de scuturare. spongioase sau pulverulente.8.13. c) densitatea de presare. c) rezistenţa muchiilor (comprimatelor obţinute prin presarea pulberii). b) presare a pulberilor în matriţe. c) sinterizare.5. Capacitatea unei pulberi de a da prin presare un semifabricat suficient de rezistent.13.9.13. Care dintre următoarele caracteristici ale pulberilor metalice se încadrează în categoria caracteristicilor fizice: a) mărimea particulelor. b) suprafaţa specifică a particulelor pulberii.13.13. d) fluiditatea pulberii? T. Cantitatea (masa) de pulbere ce se scurge în unitatea de timp prin orificiul calibrat al unei pâlnii defineşte: a) densitatea de presare a pulberii. b) compoziţia granulometrică a pulberii. Grupările de particule ferm legate între ele prin forţe superficiale de 316 .13. d) fluiditatea pulberii? T. raportată la masa sau volumul lor efectiv defineşte: a) volumul specific al pulberii. Mărimea suprafeţei totale a particulelor unei pulberi. d) metoda electrolitică? T. Care dintre următoarele procese se produc la formarea legăturilor de consolidare a particulelor pulberii utilizate ca materie primă pentru obţinerea unui produs: a) crearea legăturilor punctiforme între particule.13. c) mărimea particulelor pulberii. d) rugozitatea suprafeţelor particulelor? T.6.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR T. Metoda de producere a pulberilor la a cărei aplicare materia primă sub formă de soluţii apoase sau topituri de săruri metalice este descompusă prin electroliză. c) creşterea legăturilor punctiforme şi formarea suprafeţelor de contact (punţilor de legătură) între particule. Care dintre următorii factori influenţează fluiditatea unei pulberi: a) forma particulelor.

hidrocarburi etc. d) atmosferele de argon se folosesc la sinterizarea produselor din pulberi metalice lipsite de oxizi? T. bazate pe difuzie.13. b) măresc duritatea. c) măresc rezistenţa la oboseală. Care dintre următoarele efecte corespund prezenţei porilor în produsele realizate prin metoda agregării de pulberi: a) diminuează rezistenţa la tracţiune.13.1. considerând că o masă M de pulbere conţine np particule cu volumul (total) efectiv 317 .16.13. este denumită: a) sinterizare. care produc consolidarea şi creşterea punţilor de legătură dintre particule. d) dislocaţii. Care dintre următoarele afirmaţii privind alegerea regimului tehnologic la sinterizarea comprimatelor de pulberi sunt adevărate: a) temperatura de sinterizare trebuie să fie mai mică decât temperatura de recristalizare primară a materialului componentului principal al pulberii. b) dilatare termică. d) lipituri? T. însoţită de creşterea bruscă a volumului comprimatelor de pulberi la scoaterea lor din matriţele în care au fost realizate prin presare. să se stabilească relaţia de determinare a suprafeţei specifice a pulberilor alcătuite din particule cubice (cu latura dp) sau sferice (cu diametrul dp) realizate dintr-un material cu densitatea ρe.13.). Tratamentul termic prin care se realizează activarea termică a comprimatelor de pulberi în vederea desfăşurării proceselor. c) când pulberile din care se realizează produsele se oxidează uşor sau prezintă conţinuturi apreciabile de oxigen (oxizi) de la elaborare.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor obţinute prin agregare de pulberi adeziune sunt denumite: a) agregate de particule. c) călire martensitică. Relaxarea elastică a materialului particulelor pulberii. manipulare sau depozitare sinterizarea se face în atmosferă reducătoare (hidrogen.13.18. 13.17. densificarea (micşorarea porozităţii) şi recristalizarea structurii produselor realizate prin agregare de pulberi este denumit: a) recoacere completă. Rezolvare Conform definiţiei date în scap. b) aglomerate de particule.15. d) micşorează modulul de elasticitate? Aplicaţii A.2. suprafaţa specifică a particulelor unei pulberi este raportul dintre suprafaţa totală a particulelor şi suprafaţa lor efectivă (numit suprafaţă specifică Sv) sau raportul dintre suprafaţa totală a particulelor şi masa lor efectivă (numit suprafaţă specifică Sm). amoniac. c) efect postelastic. b) normalizare. d) sinterizare? T. d) expansiune? T. b) durata sinterizării este direct proporţională cu volumul particulelor pulberii din care se realizează produsele şi invers proporţională cu coeficientul de difuzie D al componentului principal al pulberii. Ca urmare.

2. În cazul pulberilor cu particule de formă neregulată (cu macropori deschişi. (13.6 ≅ 55. Pulberea metalică utilizată ca materie primă pentru realizarea unui produs sinterizat are următoarele caracteristici: densitatea materialului particulelor pulberii ρe = 7850 kg/m3. se poate aprecia că produsele realizate vor avea Pp < 8. ţinând seama că tratamentul termic de sinterizare reduce porozitatea comprimatelor de pulbere obţinute prin presare. cu aspect dendritic etc. rezultă: S v = .4 % . Să se determine pentru această pulbere compactitatea de umplere Cu. 3 2 dp dacă particulele au forma cubică sau S p = 4π ( ) 2 . densitatea de umplere ρu = 3500 kg/m3 şi densitatea de presare ρp = 7200 kg/m3.13. Evident.7 %. porozitatea de ρe 7850 umplere este Pu = 100 – Cu = 100 – 44.6 %.7 = 8. (13. fiecare particulă având volumul Vp ( V p = d 3 . dacă particulele au forma 2 npS p S p npS p Sp sferică) şi masa M p = ρ eV p . A.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Ve. şi S m = = = n pV p V p n p ρ eV p ρ eV p înlocuind în aceste relaţii expresiile mărimilor Sp şi Vp. 13. porozitatea pulberii presate este este C pr = ρe 7850 Ppr = 100 – Cpr = 100 – 91.4) Sv = ρe d p dp αf fiind un factor de corecţie supraunitar.3 % < 10 %. iar compactitatea de presare ρp 7200 100 = 100 ≅ 91.2).3 % şi. suprafaţa Sp ( S p = 6d p . care ţine seama de abaterile de la forma regulată (poliedrică sau sferică) ale particulelor pulberii. dacă particulele au forma cubică p 4 dp 2 sau V p = π ( ) 3 . porozitatea de umplere Pu şi compactitatea de presare Cpr şi să se stabilească dacă produsul obţinut prin sinterizare poate avea porozitatea Pp ≤ 10 %.3) şi S m = Sv = ρe d p dp Observaţie Relaţiile (13. 318 . Rezolvare Utilizând relaţiile de definire a caracteristicilor pulberilor (date în scap.) suprafaţa specifică se stabileşte cu relaţii de forma: 6 6 α f şi S m = αf.3) sugerează că suprafaţa specifică a pulberilor cu particule de formă regulată este independentă de forma particulelor. se obţin relaţiile: 6 6 . dacă particulele au forma sferică). rezultă pentru pulberea precizată în enunţul aplicaţiei: compactitatea ρ 3500 de umplere a pulberii este C u = u 100 = 100 ≅ 44.

ştiind că (aşa cum se precizează în tabelul 1. MBz şi MC fiind masele bronzului şi grafitului exisistente în structura produsului.2) concentraţiile masice ale componentelor: %Nim = 70 % şi %Cum = 30 %. Microstructura unui produs din bronz grafitat realizat prin metoda agregării de pulberi evidenţiază un conţinut procentual (volumic) de bronz %Bzv = 85 % şi un conţinut procentual (volumic) de grafit %Cv = 85 %. ρSn = 7290 kg/m3: ρ Bz = %Cu m % Snm 90 10 + + 8930 7290 ρ Cu ρ Sn Considerând că produsul precizat în enunţul aplicaţiei are masa Mp şi volumul Vp.scap. Particularizând relaţia generală stabilită la rezolvarea aplicaţiei A. 100 100 Observaţie Dacă produsul ar avea porozitatea Pu = 0 %. Rezolvare Densitatea grafitului este (v. conţinuturile procentuale 319 . densităţile acestor componentelor având valorile (precizate în tabelul 1.85 + 2500⋅0. VC şi Vpori – volumele ocupate de bronz.2) ρCu = 8930 kg/m3 şi 100 100 = ≅ 8734 kg/m3. 100 100 A. rezultă Mp = MBz + MC = ρBz VBz + ρC VC şi Vp = VBz + VC + Vpori. se poate determina densitatea materialului particulelor 100 100 pulberii: ρ e = = ≅ 8916 kg/m3.3. Un filtru realizat prin sinterizare din pulbere de aliaj Monel cu %Nim = 70 % are porozitatea Pp = 38 %.13.2.4. iar VBz. grafit şi pori în această structură. Să se determine densitatea acestui produs. Să se determine densitatea aceestui produs. ştiind că la realizarea lui s-a folosit un amestec alcătuit din pulbere de grafit şi pulbere de bronz cu staniu cu %Snm = 10 %. restul fiind pori.1) ρC = 2500 kg/m3.10 ≅ 7674 kg/m3.2): ρNi = 8910 kg/m3 şi ρCu = 8930 kg/m3. 4.4. % Bz v %C v Deoarece VBz = V p şi VC = V p se obţine că densitatea produsului este 100 100 % Bz v %C v ρ p = ρ Bz + ρC = 8734⋅0.2.4.13. iar densitatea bronzului cu staniu se determină folosind relaţia generală stabilită la rezolvarea aplicaţiei A.5.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor obţinute prin agregare de pulberi A. 9. Rezolvare Particulele pulberii din aliaj Monel au (aşa cum s-a precizat în scap. % Ni m %Cu m 70 30 + + 8910 8930 ρ Ni ρ Cu Densitatea filtrului obţinut prin sinterizare din pulbere de aliaj Monel este: Pp 38 ρ p = ρ e (1 − ) = 8916(1 − ) ≅ 5528 kg/m3.

895 + 2500⋅0. 13. 100 100 A. 13.11. 30 %). 320 .4.5. alungirea procentuală după rupere A şi modulul de elasticitate longitudinală E).5 % şi densitatea produsului creşte % Bz v/ %C v/ la valoarea ρ = ρ Bz + ρC = 8734⋅0. să se studieze variaţiile caracteristicilor mecanice ale produselor realizate din pulberi de fier sinterizate. se obţin diagramele de variaţie ale principalelor caracteristici mecanice ale produselor realizate din pulberi de fier sinterizate (duritatea Brinell HB.5 % şi %C v/ = 100 − % Bz v/ = 100 – 89. Diagramele de variaţie în funcţie de porozitatea Pp ale principalelor caracteristici mecanice ale produselor realizate din pulberi de fier sinterizate Rezolvare Utilizând relaţiile potrivite din grupul (13. Utilizănd datele prezentate în scap. în funcţie de porozitatea acestora Pp . rezistenţa la tracţiune Rm.5 = 10.11.13. / p Fig. în funcţie de porozitatea acestora Pu ∈ (0 %. prezentate în figura 13.2). cu valorile precizate în scap. 13.105 ≅ 8080 kg/m3.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (volumice) ale constituenţilor structurali ar fi: % Bz v/ = % Bz v 85 100 = 100 ≅ % Bz v + %C v 95 89.4 pentru constantele care intervin în aceste relaţii.

Introducere La alegerea materialelor pentru o aplicaţie tehnică trebuie avute în vedere două principii: * materialele selectate trebuie să posede proprietăţile fizico-chimice. ele fiind destinate confecţionării elementelor (pieselor. optică. mecanice şi tehnologice corespunzătoare cerinţelor impuse de aplicaţia în care sunt utilizate. materiale ceramice şi sticlele. sunt tratate cu precădere materialele din această clasă: materialele metalice (oţeluri. lemnul şi materialele compozite. s-a recurs la împărţirea materialelor în două mari clase: • materialele structurale (materialele de construcţie) sunt cele la care caracteristicile de rezistenţă mecanică sunt cele mai importante.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Capitolul 14 ALEGEREA MATERIALELOR PENTRU APLICAŢIILE TEHNICE 14. în lucrarea de faţă.1. etc. • materialele funcţionale sunt cele la care caracteristicile cele mai importante sunt de natură electrică. automatică şi informatică. 321 . materialele pe bază de substanţe macromoleculare.. fonte şi aliaje neferoase). * materialele alese trebuie să conducă la soluţii tehnice de rezolvare a aplicaţiei care să fie convenabile economic. magnetică. ele trebuind să asigure îndeplinirea rolului funcţional al unor elemente (piese. chimică. componentelor) supuse la solicitări mecanice. În scopul facilitării alegerii lor pentru diverse aplicaţii tehnice. obţinerea semifabricatelor şi realizarea produselor impuse de aplicaţie. tehnica măsurării. adică să poată fi transpuse în practică cu cheltuieli acceptabile privind elaborarea materialelor. componente) pentru electrotehnică. adresată în principal celor care se pregătesc sau care lucrează în domeniul ingineriei mecanice. electronică.

. fuzibilitatea.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR detecţia şi înregistrarea semnalelor de diverse naturi fizice. Tinând de cele expuse mai înainte. solicitări în condiţii de temperatură normală sau solicitări în condiţii termice care determină manifestarea fenomenului de fluaj). mediu corosiv sau abraziv) etc. ceramicele electrooptice. etc.. materialele magnetice. 14. în cursul unei perioade de timp date. • condiţiile privind precizia dimensională a produsului şi calitatea suprafeţelor acestuia. intesitatea solicitărilor. iar mentenabilitatea fiind proprietatea produsului exprimată prin probabilitatea ca acesta să poată fi supravegheat. condiţiile de mediu în care se aplică solicitările (mediu de lucru neutru. dilativitatea termică etc.2. posibilitatea ca solicitările să genereze fenomene de pierdere a stabilităţii unor componente ale produsului (a căror evitare impune asigurarea unor anumite rigidităţi ale componentelor). de tip întindere compresiune. etc. în acest capitol sunt tratate în principal aspectele privind alegerea materialelor structurale pentru aplicaţiile tehnice. condiţiile termice în care se aplică solicitările (solicitări la temperaturi scăzute. materialele ceramice cu proprietăţi piezoelectrice. încovoiere simplă sau forfecare pură.) nu au făcut obiectul acestei lucrări. În prezent. sau solicitări compuse). care determină sau influenţează îndeplinirea funcţiilor pentru care acesta este realizat: densitatea. rezistivitatea electrică. • condiţiile privind fiabilitatea şi mentenabilitatea produsului. în gama condiţiilor tehnice ale produselor industriale se includ 322 . Criteriile şi metodele de selecţie a materialelor Prima etapă care trebuie parcursă la alegerea materialelor adecvate realizării unui produs constă în cunoaşterea tuturor condiţiilor tehnice ce definesc funcţionalitatea lui şi comportarea sa în exploatare: • condiţiile privind solicitările mecanice la care este supus produsul: complexitatea sistemului de solicitare (solicitări simple. conductibilitatea termică. materialele din această clasă (materialele semiconductoare. caracterul static sau dinamic al aplicării acestora. întreţinut şi reparat într-o anumită perioadă de timp. polimerii pentru cristale lichide. caracterul variabil în timp sau constant al solicitărilor (care implică apariţia sau nu a fenomenului de degradare prin oboseală).. materialele conductoare şi superconducoare. fiabilitatea fiind proprietatea produsului exprimată prin probabilitatea ca acesta să-şi îndeplinească funcţiile în condiţii prescrise. • condiţiile privind caracteristicile fizice ale materialului produsului.

Criteriile din această categorie pot fi ierarhizate în funcţie de importanţă. structura. rezistenţa la oboseală. dacă într-o aplicaţie este necesar să se utilzeze materiale având rezistenţa la rupere mai mare decât 300 N/mm2. dimensiunile şi masa semifabricatelor. coeficientul de dilatare termică. În mod obişnuit criteriile privind alegerea materialelor în funcţie de proprietăţi se formulează considerând diversele caracteristici care exprimă cantitativ proprietăţile acestora. − criteriile privind caracteristicile fizice care trebuie asigurate: densitatea.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice şi cele privind protecţia oamenilor şi mediului înconjurător (condiţiile ecologice) şi condiţiile privind reciclabilitatea (proprietatea produsului scos din uz de a putea fi transformat în deşeuri reintegrabile în natură sau valorificabile prin procese tehnologice de realizare a unor noi produse).1) CAM ≥ CAP sau CAM ≤ CAP. etc... calitatea suprafeţelor semifabricatelor. − criteriile privind caracteristiciele chimice şi structurale impuse: compoziţia chimică. conţinutul de impurităţi. Pentru ierarhizarea criteriilor şi stabilirea ponderii (coeficientului de importanţă) cu care fiecare 323 . rezistivitatea electrică. de exemplu. modulul de elasticitate. energia de rupere. rezistenţa la fluaj. limita de curgere. Criteriile privind proprietăţile materialelor sunt principalele criterii folosite pentru alegerea acestora. grupate în categoriile prezentate în continuare: A. Astfel. iar dacă aplicaţia impune ca materialele să aibă densitatea mai mică decât 4000 kg/m3. După analiza detaliată a condiţiilor tehnice impuse produsului care trebuie obţinut se formulează criteriile de selecţie a materialelor necesare pentru fabricarea acestuia. temperatura de topire-solidificare. alungirea procentuală după rupere. dacă se notează cu CAP nivelul limită (minim sau maxim) acceptabil (din punctul de vedere al aplicaţiei pentru care trebuie ales materialul) al unei caracteristici de material şi cu CAM nivelul (aceleiaşi caracteristici) asigurat de materialele din gama considerată la selecţie. criteriul de selecţie a materialelor va fi Rm > 300 N/mm2. stabilindu-se pentru fiecare criteriu dacă este principal (de bază) sau secundar (auxiliar) şi dacă este obligatorie sau facultativă respectarea sa. conductibilitatea termică. − criteriile privind caracteristicile semifabricatelor necesare pentru obţinerea produsului: forma. rezistenţa la coroziune (în mediul de lucru şi în condiţiile de solicitare corespunzătoare produsului ce trebuie realizat). criteriul se poate exprima analitic în una din următoarele forme: (14. etc. în această categorie sunt incluse: − criteriile privind caracteristicile mecanice care trebuie asigurate (în condiţiile de temperatură şi mediu de lucru corespunzătoare produsului ce trebuie realizat): duritatea. criteriul de selecţie a materialelor se poiate scrie ρ ≤ 4000 kg/m3. rezistenţa la rupere.

. se estimează coeficientul de importanţă al fiecărui criteriu (de exemplu.1.Ki. iar g acceleraţia R gravitaţională) K R = m . j = 1. a31 = 0. Kj.K2.7 şi a13 = 0. • se calculează ponderea cu care trebuie considerat fiecare criteriu la n Spj alegerea materialelor aj = . K3) şi apreciind că..3 rezultă considerând perechea de criterii (K1. . în cazul când numai aceste două criterii se iau în considerare. la aplicarea căreia se parcurg următoarele etape: • se precizează criteriile care se iau în considerare K1. respectarea criteriului K1 asigură în proporţie de 70% luarea unei decizii bune la alegera materialului). i ≠ j şi. . De asemenea. pentru stabilirea valorilor ponderilor aij se consideră pe rând perechile de criterii (Ki. Kn. iar dacă γ trebuie ales un material care să asigure în mod eficient o bună comportare a 324 . dacă pentru o aplicaţia trebuie ales un γ material care să asigure un nivel ridicat al rigidităţii pieselor (deformaţii elastice mici ale pieselor în prezenţa solicitărilor mecanice) şi un nivel scăzut al masei acestora. De exemplu.. criteriul de selecţie a materialelor se formulează considerând caracteristica (sintetică) denumită rezistenţă mecanică specifică KR. Kj). i ≠ j şi aij +aji = 1 şi întocmeşte un tablou numit matricea preferinţelor.. . presupunând că numai criteriile Ki şi Kj intervin în alegerea materialului. • echipa de proiectare stabileşte valorile ponderilor parţiale aij.n ( ∑ a j = 1) şi pe această baza se poate j =1 Sp face ierarhizarea după importanţă a criteriilor.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR criteriu trebuie considerat la luarea deciziilor privind alegerea materialelor se poate folosi metoda prezentată în figura 14. definită prin raportul dintre rezistenţa la rupere a materialului Rm şi greutatea specifică γ (γ = ρg. criteriul de selecţie a materialelor se formulează considerând E caracteristica (sintetică) numită modul de elesticitate specific KE = . Pentru ca numărul criteriilor utilizate la selecţia materialelor în funcţie de proprietăţi să fie cât mai mic (în scopul facilitării alegerii) se apelează la formularea unor criterii bazate pe caracteristici sintetice (care înglobează mai multe caracteristici ale materialului).. • se calculează suma ponderilor parţiale corespunzătoare fiecărui criteriu (suma pondrilor înscrise pe fiecare coloană a matricei preferinţelor) Spj = ∑ aij şi suma tuturor ponderilor parţiale înscrise în matrice S p = n(n − 1) 2 = i1 n . ρ fiind densitatea materialului. dacă pentru o aplicaţie trebuie ales un material care să asigure un nivel ridicat al rezistenţei mecanice a pieselor şi un nivel scăzut al masei acestora. ..

.... .. .. .. an Fig.. criteriul de selecţie a materialelor se formulează considerând caracteristica (sintetică) numită rezistenţă relativă la oboseală R KO = O ... . ........1.. .. .... ai ..... Etapele metodei de stabilire a coeficienţilor de importanţă ai criteriilor privind alegerea materialelor în funcţie de proprietăţi După stabilirea şi ierarhizarea în funcţie de importanţă a criteriilor de alegere a materialelor pe baza proprietăţilor pe care trebuie să le asigure în aplicaţia considerată.. aij ... Kj .. ....... documentele cele mai utilizate fiind standardele.. Ki . RO fiind rezistenţa la oboseală a materialului (v.. . scap.. 325 . ain . normative. Kn Kn a1n . . 14. se poate face o primă selecţie a materialelor.. cataloage. ... an1 Sp1 K1 .. ..... . . deoarece.... .Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice pieselor la solicitări variabile. anj Spj ... aşa cum s-a putut constata în capitolele anterioare. . ..1...9).. aj1 . ÎNTOCMIREA MATRICEI PREFERINŢELOR DETERMINAREA SUMEI PONDERILOR PARTIALE ALE CRITERIILOR DETERMINAREA SUMEI TOTALE A PONDERILOR DETERMINAREA COEFICIENTILOR DE IMPORTANTA AI CRITERIILOR . aj . aji . ...... Rm Valorile unor astfel de caracteristici sintetice asigurate de diversele materiale comerciale sunt prezentate în tabelul 14. .... În acest scop se folosesc datele existente în standarde.... 3...... ... DEFINIREA CRITERIILOR CRITERIUL K1.. fontele şi aliajele neferoase recomandate pentru diferite utilizări). . . Ki. . ai1 .. Kj..... . manuale etc. ajn ... Kj a1j .privind caracteristicile diverselor materiale comerciale. . Kn Spj = ∑ aij = i1 n . cuprind date concrete privind caracteristicile asigurate de fiecare marcă de material şi indicaţii precise privind prelucrările tehnologice ce conduc la stările structurale corespunzătoare obţinerii acestor caracteristici şi facilitează astfel alegerea lor pentru o anumită aplicaţie. K1 .. acestea grupează materialele după destinaţie (de exemplu. Ki a1i . în cazul materialelor metalice există standarde pentru oţelurile......... ani Spi n .. Spn S p = ∑ S pj j =1 aj = Spj Sp a1 .. ... . ...

210 140...47 0.7.7 4..6 12...9 7.7..2...850 600....70...........8..8.......n (stabiliţi folosind.5.650 200.210 K R.14.800 450.5...75.6. Pentru alegerea celui mai potrivit material din această gamă se poate utiliza următoare metodologie: • se consideră că gama materialelor cu proprietăţi adecvate....2 3..6 4.90 km 4.9 7..220 200. k = 1.28 6..n.. având coeficienţii de importanţă aj..60 2.1300 110.1200 1000.9.190 115.0.9.4.200 200.110 140...8......20.6.4 12..5 2..0.5 2.j. CAP.1.8.1.12.4500 E.....1.115 85.8...1200 300..00 1.... uscat Compozite poliesteri + fibre de sticlă ρ. • din analiza care a condus la constituirea gamei materialelor cu proprietăţi adecvate se cunosc.1..m).3 6..72 107. k = 1..1 4.2 8..8 5...10.210 200..0 10.100 50.8 7....1..8 8..1.1..9. j = 1.0.3.2.00 0. kN/mm2 200.1.60 20....5.5.95 0.........3..1... notată GMP.50 60.91 2.5.8....8...1 8.1. uscat Lemn esenţă moale.210 210...1 8.7.. k = 1.. de exemplu.2 1......8..0.1..2 6.9...500 400.10...135 68.6..... j = 1.180 28.8. t/m3 7.90.7 7. j = 1...32 40..33 7.7 1..7..50.10 70...4 8..1 9.8 6..jk.5 0.1. care îndeplinesc integral cele n criterii de selecţie (notate j = 1..7..8.. Principalele caracteristici tehnice ale unor materiale comerciale Materialul Oţeluri carbon de uz general Oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (tratate termic) Oteluri pentru conducte şi recipiente sub presiune (laminate termomecanic) Oţeluri inoxidabile feritice Oţeluri inoxidabile austenitice Oţeluri inoxidabile duplex Oţeluri maraging Superaliaje tip Inconel Superaliaje tip Nimonic superaliaje tip Hastelloy Alame Bronzuri cu Sn sau cu Al Aliaje Cu – Ni Bronzuri cu beriliu Aliaje pa bază de Al deformabile (călite şi îmbătrânite) Aliaje pe bază de Ti Aliaje pe bază de Mg Polietilenă Polipropilenă Politetrafluoretilenă (teflon) Poliamide (nylon) Policlorură de vinil Lemn esenţă tare..... care respectă toate criteriile 326 ..0..n)..2..4...4 0......8.1 2..9 7.10.950 1800.5.2.. metoda prezentată anterior) şi nivelele limită acceptabile ale caracteristicilor de material.900 400.6 8.3......3.0.25 1.. nivelurile caracteristicilor asiguarete CAM.8.1....80 3000....110 43.. cuprinde m materiale (marcate Mk.5 3..8.1400 650.. pentru toate materialele Mk..3 24...100 40.2500 600.7..ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 14..92.m....2 Rm.8.8 0. N/mm2 350.4..17.9 8.210 200...10....9.9 7.1..220 190...0.14...7.7.m..20 11..9 2.210 180.6...40 70.4 4..4.4.8..8.3...520 500.4 8.3 6.2 8..10.5...11 9.750 520.1300 450.11....7........210 200..2.16.1.8.....n..7.2 170....8.9...0 7.....550 700.7 1.7.7.9..... Materialele care respectă toate criteriile privind proprietăţile impuse de aplicaţia în care urmează a fi utilizate alcătuiesc gama materialelor cu proprietăţi adecvate.3 1....6.220 90.1000 200.

folosind relaţia: I ..m. se calculează indicatorul global al proprietăţilor (caracteristicilor tehnice) ICT.jk . de exemplu.j.m. dacă criteriul de selecţie Kj este formulat analitic în forma Ijk = CA P . următoarea alcătuire: * materialul este disponibil pe piaţă în cantităţile şi sub forma semifabricatelor necesare pentru realizarea produselor (materialul nu trebuie elaborat şi transformat în semifabricate pe baza unor comenzi speciale lansate către producător).m. respectă toate criteriile de selecţie Kj..n. indicatorii parţiali se calculează cu relaţii de forma: CA M ...m se stabilesc indicatorii parţiali Ijk. scrise analitic în forma „min” CAM..j sau în forma „max” CAM. fără a fi necesară aplicarea unor procedee sau operaţii operaţii tehnologice speciale.. care exprimă măsura în care materialul satisface criteriile de selecţie Kj.... sau Ijk = CA P . evident.j (14. j = 1. j = 1. Ijk ≥ 1. j = 1. dacă fiecare din materialele Mk. Criteriile privind procesarea tehnologică a materialelor în vederea obţinerii semifabricatelor sau produselor se formulează în mod obişnuit într-o formă calitativă (atributivă).jk ≥ CAP. CT = j1 n „min”.n. • pentru fiecare din materialele Mk. k = 1. dacă criteriul de selecţie Kj este formulat CA M . materialul cu cea mai mare valoare a acestui indicator fiind (din punctul de vedere al caracteristicilor asigurate) cel mai potrivit pentru aplicaţia avută în vedre. iar neîndeplinirea fiecărui criteriu (notată cu 0) să diminueze şansele de alegere a acestui material. dispozitive sau maşini universale (prelucrarea semifabricatelor nu necesită utilizarea de scule. dispozitive sau maşini speciale).j . * prelucrarea semifabricatelor la forma.n.jk analitic în forma „max”. B.k.n..m..m.. dimensiunile şi calitatea suprafeţelor impuse de realizarea produselor se face cu tehnologii obişnuite. • pentru fiecare din materialele Mk. k = 1. dimensiunile şi caliatea suprafeţelor impuse de realizarea produselor se face cu scule. k = 1.2) • se ierarhizează materialele Mk. în ordinea descrescătoare a valorilor indicatorului ICT. k = 1.k.... j = 1... k = 1.. j = 1.jk ≤ CAP.. Un set de criterii de acest tip poate avea. k = 1.. * obţinerea caracteristicilor materialului impuse de condiţiile tehnice ale 327 .. * prelucarerea semifabricatelor la forma.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Kj. astfel încât îndeplinirea fiecărui criteriu de către un material (notată cu 1) să constituie un argument în favoarea alegerii acestuia pentru o anumită aplicaţie..n.n.k = ∑ ajIjk . j = 1.

întocmind un tablou. C.. k = 1…m. aceste criterii se formulează în funcţie de costul total al 328 . K ′2 . ( ∑ a /j = 1 ) şi se face apoi ierarhizarea criteriilor după valoarea coeficienţilor j =1 q a ′j . În mod obişnuit.. …. Mm} respectă aceste criterii. în care elementele matricei. Mk.. exprimă măsura în care fiecare din materialele Mk.. materialul cu cea mai mare valoare a acestui indicator fiind cel mai avantajos din punctul de vedere al comodităţii achiziţionării şi comportării la prelucrarile tehnologice necesare transformării sale în produse.. se calculează indicatorul global al performanţelor tehnologice IPT. a ′j . * posibilităţile apariţiei defectelor de material sau de rebutare a produselor în timpul prelucrărilor tehnologice sunt minime.4) şi se poate face ierarhizarea materialelor din GMP în ordinea descrescătoare a valorilor indicatorului IPT. transformării lor în semifabricate şi prelucrării acestora pentru obţinerea produselor sunt deosebit de importante. respectarea acestora determinând alegerea materialelor şi tehnologiilor de fabricaţie care asigură realizarea în condiţii economice (cu cheltuieli cât mai mici) a produselor necesare într-o aplicaţie tehnică. aplicând aceiaşi metodă ca şi în cazul criteriilor privind proprietăţile. folosind relaţia: I PT .2). ′ adică pentru fiecare din criteriile K 1 . Criteriile privind costurile (cheltuielile) aferente elaborării materialelor. daca materialul M k respecta criteriul K ′j  (14. k = 1…m. daca materialul M k nu respecta criteriul K ′j  Pentru fiecare din materialele Mk.. M2..ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR produsului care se realizează nu necesită aplicarea unor tratamente termice. se trece la analiza măsurii în care materialele din gama GMP ≡ {M1. K ′q incluse în setul de criterii privind ′ ′ ′ procesarea materialelor. j = 1…q...3) I ′jk =  0. 14. k = ∑ a ′j I ′jk . k = 1…m. k = 1…m j =1 n (14. se stabilesc coeficienţii de importanţă a1 . a q . din GMP îndeplinesc criteriile K ′j . chimice sau termochimice.k... …. Criteriile privind procesarea materialelor se pot ierarhiza în funcţie de importanţă. După stabilirea şi ierarhizarea în funcţie de importanţă a criteriilor privind procesarea tehnologică.k. a 2 .. numit matricea performanţelor tehnologice (de forma celui prezentat în fig. numite indicatorii parţiali ai performanţelor tehnologice I ′jk . k = 1…q : 1.

. CRITERIUL PONDEREA CRITERIULUI M1 INDICATRII PARTIALI I /jk PENTRU MATERIALUL Mk ⊂ GMP M2 . / q ... K K / j .. / qk . k = CT CT k C r .. I I / j1 .Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice realizării produselor cu performanţele tehnice impuse de aplicaţia în care sunt utilizate.. / q2 . (14.5) CTref în care CT. / q1 . Mk ... k = 1.. cu formula: a I .k 329 . IPT.2.... I /jm . Pentru a compara materialele din GMP prin prisma costurilor totale implicate de obţinerea semifabricatelor şi/sau de utilizarea acestora la realizarea produselor necesare unei aplicaţii se pot utiliza costurile relative Cr.m Fig.. ... Mm / I 12 / I 22 K 1/ / K2 a1/ / a2 / I 11 / I 21 ..2. Configuraţia matricei performanţelor tehnologice ale materialelor Criteriul realizării cu costuri minime a produselor necesare unei aplicaţii tehnice se consideră la luarea deciziei finale privind alegerea materialelor..k = .m... / q .1 IPT... ...... ... ..... ..k reprezintă costul total al realizării semifabricatelor dintr-un material Mk ∈ GMP şi/sau al obţinerii produselor necesare unei anumite aplicaţii....6) I PTE ... . IPT.k C r ..... I I / j2 . definite prin relaţia: CT ... 14...... (14. ..k .. iar CTref este costul total al realizării aceluiaşi tip de semifabricate şi/sau al obţinerii aceluiaşi tip de produse dintr-un material de referinţă (din GMP sau din afara acestei game). k = ∑ a ′j I ′jk j =1 n / j .. calculând pentru fiecare material Mk ∈ GMP indicatorul global al performanţelor tehnico-economice (numit şi meritul global) IPTE. Câteva date cu caracter informativ privind costurile relative ale unor materiale (metalice şi nemetalice) utilizate frecvent în aplicaţiile tehnice sunt prezentate în tabelul 14.... / I 1m / I 2m ..m. . a a I PT ... + a PT I PT . k = 1.k . / I 1k / I 2k . ..k. I I / jk .2 .. . / I qm IPT.

5 8.2.8.1.5 2.m..4.. Alame (produse obţinute prin DP) Cupru. Inconel.3..7) .45 5. evident.2. Bronzuri.k O metodă modernă ce poate fi utilizată la luarea deciziei finale privind selecţia materialelor pentru o aplicaţie tehnică este analiza valorii (analiza tehnico−economică a utilităţii).9 6.3.2. Bronzuri..40 3..120 25...400 Dacă valorile indicatorului IPT. Polipropilenă. analiza oricărui produs trebuie realizată pornind de la sistemul de 330 * Costurile CT şi CTref sunt calculate în lei/kg de semifabricat . profile) Oţeluri carbon pentru construcţia de maşini (produse laminate) Oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (produse laminate) Oteluri carbon şi slab aliate pentru scule Oţeluri inoxidabile şi refractare (produse laminate) Fonte albe şi cenuşii (produse obţinute prin turnare) Fonte modificate (produse obţinute prin turnare) Aluminiu şi aliaje de Al (produse oţinute prin DP + TT) Aluminiu şi aliaje de Al (produse obţinute prin turnare) C= r C T C ref T * MATERIALUL Cupru.. Tabelul 14.8 5.4..m..9..k şi costurile aferente prelucrării tehnologice pentru materialele din GMP sunt apropiate. benzi...5.13 6.9.6 2. se poate stabili cu formula: I CT .. k = C r ...5.5..1..14 36...ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR în care aCT este coeficientul de importanţă global al criteriilor privind caracteristicile tehnice ale materialelor. k = 1. Poliamide (Nylon) Fibre de sticlă Compozite polimerice cu fibre de sticlă sau de carbon Cr = CT CTref * 1.7. materialele Mk ∈ GMP care au meritul global cel mai ridicat trebuie să fie cele preferate pentru aplicaţia tehnică considerată... Valorile informative ale costurilor relative ale unor materiale utilizate în tehnică MATERIALUL Oteluri de uz general (bare laminate) Oteluri de uz general (table.0.1.5 7... k = 1.. care are la bază următoarele principii: − • orice produs este purtătorul material al unor funcţii capabile să satisfacă anumite necesităţi ale utilizatorilor (un produs nu trebuie privit ca un ansamblu de părţi materiale.9 1.8 2. I PTE .. ţinând seama de acest principiu. Udimet Titan şi aliaje de Ti (produse obţinute prin DP + TT) Polietilenă. Polistyren Policlorură de vinil....8 2. Incoloy..21 100. Alame (produse obţinute prin turnare) Aliaje Cu – Ni (produse laminate sau turnate) Superaliaje de tip Nimonic..k. Răşini acrilice şi fenolice Politetrafluoretilenă (Teflon).. ci ca un ansamblu de utilităţi).1.8. indicatorul global al performanţelor tehnico – economice IPTE.0 10. iar aPT – coeficientul de importanţă global al criteriilor privind performanţele tehnologice ale materialelor (aCT + aPT = 1).. ABS...0 1..1.5 270...9..2.4...4.18 19..k (14.

ingineri specializaţi în domeniul tehnologiilor de fabricaţie..f ( ∑ α i = 1 ) şi o pondere a costului i =1 f C de realizare ci.f. se poate construi un grafic de corelare i =1 f utilitate – cost de tipul celui prezentat în figura 14. în cadrul căruia funcţiile sunt împărţite în categorii de importanţă: funcţii de bază (principale). i = 1.. Încercarea de a recomanda unele metode cantitative. ingineri specializaţi în domeniul materialelor. dacă problema alegerii materialelor pentru o aplicaţie tehnică se tratează etapizat. Considerând că produsul analizat are f funcţii şi că la fiecare funcţie corespunde un coeficient importanţa αi. Aspectele anterior prezentate evidenţiază cu claritate complexitatea problemelor privind alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice funcţii al acestuia. i = 1. de către o echipă de proiectare bine structurată (care cuprinde ingineri cunoscători ai aplicaţiei ce se analizează. care contribuie la îndeplinirea normală a funcţiilor de bază sau care fac produsul mai uşor de vândut şi cresc reputaţia pe piaţă a acestuia. la analiza oricărui produs trebuie calculată ponderea costurilor implicate de realizarea fiecărei funcţii şi trebuie examinată corelaţia ce există între aceasta şi ponderea funcţiei (coeficientul de importanţă al funcţiei) în asigurarea utilităţii (calităţii) globale a produsului. economişti specailizaţi în domeniul costurilor etc. care să constituie suportul luării deciziilor pertinente privind rezolvarea unor astfel de probleme.).. Ci fiind costul aferent realizării funcţiei. ţinând seama de următoarele recomandări: • în prima etapă de rezolvare a problemei se analizează cu atenţie 331 .3. • pentru orice produs trebuie să existe o corelaţie optimă între funcţiile asigurate şi resursele alocate pentru realizarea acestora. ţinând seama de acest principiu.. acest principiu fiind denumit principiul raportului maxim între utilitate sau valoare de întrebuinţare şi cost. nu trebuie să conducă la ideea că aceste metode simplifică problemele. ci = i . directe) ale celor care utilizează produsul şi funcţii auxiliare (secundare). Aplicarea acestor metode este utilă şi conduce la rezultate bune. diminuează responsabilitatea membrilor echipei de proiectare şi micşorează cerinţele privind competenţa acestora. iar CT CT – costul total al produsului ( ∑ ci = 1). care corespund unor necesităţi reale (efective. pentru ca produsul obţinut să se caracterizeze printr-un raport maxim utilitate/cost). Din analiza unor astfel de grafice rezultă care sunt funcţiile produsului pentru care costurile sunt disproporţionate în raport cu contribuţiile lor la utilitate şi se pot găsi modalităţile de eliminare a neconcordanţelor cu efecte negative asupra costurilor (eliminarea funcţiilor inutile sau operarea unor modificări tehnologice privind realizarea funcţiilor care implică costuri ridicate).

4. de exemplu.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR condiţiile tehnice ce caracterizează produsul care trebuie realizat. pe această bază. aşa cum se arată în schema din figura 14.7.5. pentru cele două aplicaţii descrise anterior alegerea tipurilor de materiale se realizează aşa cum sugerează schemele prezentate în figurile 14. se poate încerca selectarea clasei (familiei) de materiale potrivite pentru fabricarea produsului. dacă produsul care trebuie realizat este un recipient sub presiune care urmează a fi amplasat pe o aeronavă. se stabilesc categoriile. materialul din care acesta urmează să fie confecţionat trebuie să se caracterizeze prin rezistenţă mecanică ridicată. ceea ce conduce. 332 . Fig.6 şi 14. • după selectarea familiei din care trebuie să facă parte materialul ce va fi utilizat la confecţionarea produsului. menţinând în prim plan cerinţele privind proprietăţile şi adăugând eventual acestora şi criterii privind caracteristicile tehnologice sau costurile. de exemplu. condiţii care. Configuraţia unui grafic de corelare utilitate – cost obţinut prin aplicarea analizei valorii la un produs industrial • dacă în prima etapă de rezolvare a problemei criteriile privind proprietăţile nu sunt suficiente pentru selectarea familiei de materiale adecvate aplicatiei avute în vedere. cât şi de materialele compozite durificate cu fibre. tenacitate mare şi densitate cât mai mică. se stabilesc principalele proprietăţi (caracteristici) pe care trebuie să le posede materialul din care acesta urmează să fie confecţionat şi. tipurile sau mărcile de materiale adecvate din această familie. pot fi îndeplinite atât de materialele metalice. decizia utilizării unui material metalic fiind justificată de compararea celor două familii de materiale prin prisma costurilor. aşa cum se arată în schema din figura 14. se pot adăuga acestora şi criterii din celelalte categorii (criterii privind procesarea tehnologică sau criterii privind costurile). dacă produsul care trebuie realizat este un recipient de stocare a unui gaz combustibil (pentru utilizare casnică) sub presiune. la soluţia alegerii unui material din familia compozitelor durificate cu fibre.3. materialul din care acesta urmează să fie confecţionat trebuie să prezinte caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate. 14. de exemplu.

Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Fig. 14. pentru ca eficienţa aplicării acestor metode să fie corespunzătoare este necesar ca numărul materialelor Mk din GMP să fie cât mai 333 Fig. aşa cum s-a arătat mai înainte.4.5.7.6. 14. pentru a decide care dintre tipurile de materiale selectate în etapele precedente (care alcătuiesc gama materialelor cu proprietăţi adecvate GMP) corespunde cel mai bine cerinţelor tehnico-economice ce definesc aplicaţia avută în vedere. Shema alegerii familiei de materiale pentru un recipient sub presiune amplasat pe o aeronavă Fig. Schema alegerii tipurilor de materiale compozite pentru un recipient sub presiune amplasat pe o aeronavă Fig. Shema alegerii tipurilor de materiale metalice pentru un recipient sub presiune amplasat pe o aeronavă . Shema alegerii familiei de materiale pentru un recipient de stocare sub presiune a unui gaz combustibil • metodele prezentate anterior se pot utiliza în etapa finală. 14. 14.

cataloage.7 ) sau (mai rar. în condiţii de funcţionare defectuoasă a σ max instalaţiei de pompare) alternante (cu –0. În timpul utilizării într-o sondă aflată în exploatare. pe baza interpretării dinamogramelor înregistrate la sonda respectivă.0. prajinile de pompare sunt supuse unor solicitări axiale variabile.3. Acest fapt este ilustrat în figura 14. Ca 2 2 2 2 urmare.. Un studiu de caz privind alegerea materialelor Pentru a evidenţia complexitatea problemei alegerii materialelor pentru aplicaţiile tehnice se prezintă un studiu de caz privind materialele selectate şi utilizate de diverşi producători pentru realizarea prăjinilor de pompare a petrolului din zăcăminte. ciclurile de solicitare având perioada aproximativ egală cu durata unui ciclu de lucru al pompei de adâncime. tensiunea medie σ + σ min σ max (1 + R) σ − σ min σ max (1 − R) σ m = max = > 0 şi σ v = max = σv. această cerinţă putând fi uşor respectată dacă se face o selecţie a tipurilor de meteriale pe baza informaţiilor cuprinse în standarde. 14. pompajul de adâncime cu prăjini se utilizează ca metodă de extracţie a petrolului (ţiţeiului) la 65.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR mic. garnitura de prăjini (alcătuită din prăjini de pompare asamblate cap la cap) este una din componentele principale ale echipamentului de lucru.3. Ciclurile de solicitare ale prăjinilor din compunerea garniturii de prăjini de la o sondă sunt (în mod obişnuit) ondulant-pozitive (cu coefcientul de asimetrie σ R = min = 0. dată de relaţia: 334 .8. care prezintă o modalitate de estimare a caracteristicilor ciclurilor de solicitare ale prăjinilor de pompare din diferite zone ale garniturii de prăjini ce echipează o sondă. La aplicarea acestei metode tehnologice de exploatare a sondelor. tensiunea minimă σmin = Rσmax.85% din sondele aflate în producţie. se poate aprecia că durabilitatea unei prăjini de pompare este în directă dependenţă cu mărimea coeficientului de siguranţă c. În ţara noastră şi în multe alte ţări de pe glob.9. σmax > 0. de exemplu. având rolul de a transmite mişcarea rectilinie alternativă de la instalaţia de suprafaţă la pistonul (cilindrul) pompei de adâncime cu care se realizează extracţia ţiţeiului din zăcământ.4 < R < 0) şi au ca tensiuni caracteristice: tensiunea maximă.. normative sau prescripţii tehnice. Configuraţia constructivă a prajinilor de pompare este dictată de rolul lor funcţional şi de tipul materialului utilizat la confecţionarea acestora şi este prezentată în figura 14. mărcile de oţel adecvate (care alcătuiesc GMP pentru această aplicaţie) se pot alege folosind prescripţiile din standardul SR EN 10028... pentru aplicaţia constând în realizarea recipientului de stocare a gazului gombustibil (anterior discutată).

1 σ max .8) în contextul argumentelor anterior prezentate. având acelaşi coeficient de asimetrie ca şi ciclurile solicitării de lucru.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Rm σ max. Analizând relaţia (14. rigidităţile la tracţiune şi încovoiere ale prăjinilor fiind în directă proporţionalitate cu această caracteristică. creşterea valorii modulului de elasticitate specific al E materialului prăjinilor K E = . între pistonul şi cămaşa pompei de adâncime. intensităţile forţei Fmax şi tensiunii σmax (şi. determină micşorarea deformaţiilor axiale şi γ curburilor locale ale garniturii de prăjini ce echipează o sondă aflată în exploatare şi asigură astfel o funcţionare mai eficientă a instalaţiei de pompare. 335 .) Ff. cu corozivitatea determinată de salinitate şi de conţinuturile de CO2 şi H2S dizolvate). Fmax este rezultanta unui Fmax şi aria secţiunii transversale a prăjinii S p = 2 4 grup de sarcini axiale ce are ca principale componente: greutatea proprie a prăjinilor de pompare Fg.1 este tensiunea maximă a ciclurilor limită care. Ff1. cu R = −1) a prăjinii de pompare în mediul de lucru din sondă (amestec ţiţei−ape de sondă. Rm Comportarea în exploatare a prăjinilor de pompare are ca factor de influenţă şi modulul de elasticitate longitudinal al materialului acestora E. iar σ−1 – rezistenţa la oboseală (prin solicitare alternant-simetrică.8) = c= Rm σ max (1 − R) + (1 + R ) σ −1 în care σmax. Fd. ca urmare. produc ruperea prin oboseală a prăjinii considerate. forţele de frecare (între prăjini şi ţevile de extracţie. implicit. πd 2 . (14. etc. energia consumată la exploatarea unei sonde prin pompaj de adâncime) sunt în dependenţă liniară cu caracteristica γ. Tensiunea maximă (σmax) a ciclurilor solicitării de lucru a unei prăjini are mărimea dată de raportul dintre forţa maximă de solicitare axială a prăjinii. Ff) sunt direct proporţionale cu greutatea specifică a materialului prăjinilor γ = ρg şi. sarcinile (dinamice) datorate inerţiei şi fenomenelor oscilatorii ale garniturii de prăjini Fd. K R = m şi cu γ σ mărimea rezistenţei la oboseală relative K O = −1 . greutatea coloanei de lichid pompat F1. Intensităţile majorităţii acestor componente (Fg. forţa de flotabilitate a garniturii de prăjini Ff1. Rm este rezistenţa la rupere a materialului prăjinii. se poate aprecia că durabilitatea prăjinilor de pompare creşte o dată cu rezistenţa R mecanică specifică a materialului din care sunt confecţionate.

. KO.790 N/mm2) sunt realizate de oţelurile 336 . 14. KE) pot servi la efectuarea unei analize comparative a diverselor materiale utilizate sau cu perspective de utilizare la confecţionarea prăjinilor de pompare.9. Standardele şi normele existente clasifică oţelurile pentru prăjini de pompare în următoarele clase de rezistenţă: a) oţeluri grad C. în medii de lucru slab corozive.8.14. recomandate pentru prăjinile supuse în exploatare la sarcini mici sau mijlocii. caracteristicile de rezistenţă mecanică prescrise (Rm = 630. Determinarea caracteristicilor ciclurilor de solicitare ale prăjinilor de pompare Caracteristicile precizate anterior (KR..ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. Configuraţia constructivă şi dimensiunile produsului prăjină de pompare Fig. Oţelurile sunt materialele tradiţionale pentru prăjinile de pompare. A.

45 %. ce asigură (după calire+ revenire) caracteristici de rezistenţă mecanică la nivelul oţelurilor grad D şi rezistenţe la oboseală (în aer şi în mediul coroziv de sondă) superioare celor prezentate de celelalte oţeluri pentru prăjini..3 %). în locul tratamentelor de normalizare sau normalizare + revenire. recomandate pentru prăjinile supuse în timpul pompajului la sarcini mari sau foarte mari..6 %) în stare normalizată.12... %Nim = 1 % şi %Mom = 1%...10000 Hz) şi răcirea cu jeturi de apă.17. %Nim = 1.4.15.15. d) oţeluri speciale. Cercetările întreprinse pentru creşterea caracteristicilor de exploatare ale prăjinilor de pompare din oţel au condus la concluziile următoare: • Aplicarea TT final de îmbunătăţire..17 %.1. cu TT final de normalizare + revenire înaltă..2. în medii de lucru cu corozivitate scăzută.0. aşa cum arată diagramele din figura 14. în stările structurale conferite prin aplicarea unor TT finale de normalizare + revenire sau îmbunătăţire.4. %Crm = 0.0...Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice carbon sau slab aliate de tip C−Mn (cu %Cm = 0.11 se prezintă sintetic modul în care starea suprafeţelor prăjinilor şi mediul de lucru influenţează rezistenţa la oboseală a acestora..... aşa cum indică diagramele prezentate în figura 14. %Crm = 16.3.23 %. aşa cum indică datele prezentate în tabelul 14.3.8. dificultăţile tehnice ridicate de aplicarea călirii martensitice clasice (cu încălzirea pieselor în cuptor şi răcirea ulterioară în băi de ulei sau apă) la prăjinile de pompare pot fi depăşite dacă se utilizează încălzirea prin inducţie cu curenţi de medie frecvenţă (8000.0. asigură rezistenţe mecanice superioare ale prăjinilor şi ameliorează comportarea lor la oboseală în aer şi în mediile corozive saline.55 % mai scăzută decât rezistenţa la oboseală a materialului din care sunt confecţionate (determinată pe epruvete polizate)...... 337 ...35.4 % şi %Mnm = 1..4 %.0.0 % şi %Mom = 0..7 % şi %Mom = 0. se recomandă utilizarea unui oţel Ni−Mo (%Cm = 0.7 %.10..1.1.0. în figura 14. un exemplu tipic de oţel aparţinând acestei clase este cel cu %Cm = 0...965 N/mm2) sunt realizate de oţeluri slab aliate de tip Cr−Mo (%Cm = 0.0. b) oţeluri grad D. %Crm = 1. destinate prăjinilor solicitate moderat în timpul pompajului.1.. %Nim = 1.. • Rezistenţa la oboseală (în aer sau în mediu coroziv) a prăjinilor de pompare este cu 40. c) oţeluri grad K.0.3.. în medii de lucru saline (fără H2S)..2.65....3 %).0. recomandate pentru prăjinile de pompare cu condiţii grele de lucru: sarcini mari de pompare şi medii saline contaminate cu CO2 (fără H2S) sau sarcini de pompare moderate şi medii de lucru puternic corozive (medii saline cu CO2 şi H2S).3.2. caracteristicile de rezistenţă mecanică impuse (Rm = 790. În cazul mediilor corozive.2 % şi %Mom = 0.42 %..3 %) sau Cr−Ni−Mo (%Cm = 0. rezistenţa la oboseală este influenţată substanţial şi de frecvenţa ciclurilor de solicitare variabilă.

Ti. Cercetările au arătat că aliajele pe bază de Al potrivite pentru această aplicaţie sunt aliajele deformabile şi durificabile structural prin TT.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. %Mgm = 2.2..6⋅106 m (puţin mai mică decât a oţelurilor) şi KR = (1.1 %.9 %.10. S-a constatat că rezistenţa la oboseală a prăjinilor σ−1 este în dependenţă liniară cu rezistenţa la rupere a oţelului din care sunt realizate Rm. prin aplicarea unor TT de tipul T7. care induc tensiuni reziduale de compresiune în stratul superficial al pieselor. Aliajele pe bază de aluminiu reprezintăo altă categorie de materiale a cărei utilizare la confecţionarea prăjinilor de pompare a fost cercetată. şi cu mărimea tensiunilor reziduale de compresiune din stratul superficial al prăjinilor (introduse în cursul procesului tehnologic de fabricare sau prin operaţiile de durificare superficială practicate) σr. Zr). din clasa 7000 (de exemplu.75..1. v. cu %Znm = 5. aliajul 7075. Rezistenţa la oboseală în aer a oţelurilor pentru prăjinile de pompare Fig. 338 .2. cu rugozitatea suprafeţelor acestora Rz. Al2Mg3Zn3 (faze T’ sau T).0 % şi adaosuri de Mn... %Cum = 1.. Al2CuMg (faze S’ sau S) etc.2.14. Influenţele stării suprafeţei şi mediului de lucru asupra rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din oţel • Creşterea rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din oţel se poate realiza dacă se aplică acestora operaţii finale de durificare superficială (ecruisare prin rulare sau prin sablare cu jet de alice.).. La utilizarea acestor aliaje pentru confecţionarea prăjinilor de pompare trebuie avute în vedere următoarele aspecte: • Aliajele asigură prăjinilor rezistenţa la tracţiune Rm = 475. tabelul14. etc..20) ⋅104 m (mai mari ca la oţeluri. călire superficială.2.3). B.11.600 N/mm2 şi caracteristici KE = 2..6. 14.. de tip MgZn2 (faze M’ sau M). Cr.1. aceste aliaje capătă structuri alcătuite dintr-o matrice de soluţie solidă a componentelor şi faze durificatoare (semicoerente sau necoerente cu matricea) uniform distribuite în matrice..

14.. de refacerea structurii printr-un nou TT de călire de punere în soluţie + îmbătrânire)..6.60 % a Rm.. 9. aşa cum sugerează diagramele din figura 14. Influenţele mediului de lucru şi frecvenţei ciclurilor de solicitare asupra rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din oţel grad D Fig.0.12. scap.8) au 339 . C.33.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice • Caracteristicile de rezistenţă mecanică se degradează în timp. menţineri de 1000 ore la 200 oC pot determina diminuarea cu 50. existenţa acestui fenomen (datorat trecerii în stare stabilă a structuriilor metastabile realizate prin TT aplicate) impune limitarea adâncimilor la care pot fi utilizate prăjinile din aliaje de Al şi verificarea periodică a caracteristicilor lor mecanice (însoţită.. chiar şi în cazul contaminării acestora cu H2S şi CO2.13. v. Compozitele cu fibre de sticlă reprezintă o altă categorie de materiale aplicabile la confecţionarea prăjinilor de pompare. • Prezenţa mediilor corozive de lucru afectează rezistenţa la oboseală a aliajelor pe bază de aluminiu în măsură mult mai mică decât în cazul oţelurilor.1). Fig.200 oC (de exemplu. pentru viitor (când costurile de fabricare vor înregistra scăderi datorită progresului tehnic şi tehnologic) se întrevede şi utilizarea compozitelor cu fibre de C.14. la nivelul celor tipice oţelurilor înalt aliate cu Cr.13. dacă piesele din astfel de aliaje sunt menţinute la temperaturi mai mari ca 150.. caracteristica KO înregistrând valori 0.14. aliajele au o bună rezistenţă la oboseală în mediile saline..31. Influenţele asimetriei ciclurilor de solicitare şi prezenţei concentratorilor asupra rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din aliaje pe bază de aluminiu • Rezistenţa la oboseală (în aer) a aliajelor pe bază de aluminiu este influenţată în măsură importantă de asimetria ciclurilor de solicitare şi de prezenţa concntratorilor de tensiuni. Compozitele cu fibre de sticlă folosite pentru realizarea prăjinilor de pompare (conform soluţiei constructive sugerate de fig. eventual. B sau whiskers (trihite) metalice sau ceramice.

aşa cum rezultă analizând datele prezentate în tabelul 14.. 14. întărirea şi maturarea la cald a răşinii în prezenţa unor catalizatori).. E.9⋅103. Dependenţa dintre rezistenţa la rupere şi fracţia volumică a fibrelor la compozitele pentru prăjini de pompare Fig.9) şi (14.14.10) Ef Aşa cum rezultă comparând datele prezentate în tabelul 14. armată cu fire paralele din rovrig de fibre de sticlă. Modificarea rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din materiale compozite în funcţie de abaterile de la aranjamentul axial al fibrelor de sticlă 340 . valorile experimentale ale caracteristicilor E şi Rm ale materialelor compozite diferă de cele calculate cu relaţiile (14. concomitent cu gelifierea. cap. deoarece compozitele realizate industrial nu asigură întotdeauna legături interfaciale perfecte între fibre şi matrice (condiţie ce stă la baza stabilirii acestor relaţii)..24⋅103 N/mm2) sau din sticlă S (cu Rmf = 4800 N/mm2 şi Ef Em = 8.10).1⋅103 N/mm2) şi fibre din sticlă E (cu Rmf = 3400 N/mm2 şi ≅ 7..15.3 şi în diagramele din figura 14. 14. Prăjinile de pompare din astfel de materiale se realizează printr-un proces de pultruziune (tragerea răşinii.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR matricea de răşină poliesterică sau epoxidică (cu Rmm = 30.12): (14.9) E = fv Ef + (1 – fv)Em Em ] (14. printr-o matriţă. Rm = Rmf [fv + (1 – fv) Fig.55⋅103 N/mm2).60 N/mm2 şi Em = 6. şi Rm (la tracţiune) ale prăjinilor realizate din materiale compozite putându-se estima cu relaţii de forma (v. La utilizarea acestor materiale pentru confecţionarea prăjinilor de pompare trebuie avute în vedere următoarele aspecte tehnice: • Caracteristicile KE şi KR ale compozitelor cu fibre de sticlă sunt superioare celor prezentate de oţeluri. aceste caracteristici sunt dependente de fracţia volumică a fibrelor în structura compozitului fv.7.14.3.

.7 2.7 2...0..25) KO *** în apă salină 0.47....0.12.7 2.. N/mm2 2.62 1.8 5.27) 0.965 860.0.24 (0. în kg/m3: 7820 pentru oţelurile slab aliate (Grad C..03⋅104 5.1700 KE.0..03..0.49.60⋅104 C+r T7 80 % fibre * Costurile relative Cr calculate cu relaţia (14.82......49.22 1.1.0.48.04.5Cu1.33. considerând factorii CT şi CTref exprimaţi în lei/(m de prăjină)..0.51.580 1600.2 KR....22.1.35 (0..0.3.35) 0.1030 690.50..7 2.5).51 (0...98.930 470.83 0.11 1.90.27 0.5)..50 0.26 0..0..27 (0..0 E.0..Tabelul 14..11) 0... calculate cu următoarele densităţi ρ.8 2.2..05) 0..870 810.7 2...50 (0..24.56 0..31) 0. *** KO calculate cu σ-1 determinat pe epruvete polizate.03 1.1.73.640 750..81...** Mm 2. N/mm2 630.. Principalele caracteristici tehnico-economice ale materialelor folosite la realizarea prăjinilor de pompare Materialul Oţel Grad C Oţel Grad E Cr* 1. 1800 pentru compozitul cu fibre de sticlă.13 1.790 790..1..0.7 2..20.06..6 3..07) 0.14 9.26 1.15⋅105 7.0.710 620... 2760 pentru aliajul de Al tip 7075 (AlZn6Mg2..24) 5. .** km 0.1..6 Oţel Grad K Oţel Special (aliat cu Cr) Aliaj de Al tip 7075 Compozit cu fibre de sticlă E 2..31 (0.22..93 0.05⋅105 Starea N C+r N+r C+r Rm.26 (0..0.52 0.850 790..35) 0. în paranteze sunt valorile lui KO obţinute cu σ-1 determinat pe baza rezultatelor unor încercări efectuate pe prăjini reale. ** KR şi KE..52 (0.26 (0.52 0..7 2.53 0..2 2.10⋅105 N N+r C+R KO *** în aer 0.34 0.22..0.1.... 7750 pentru oţelurile speciale înalt aliate cu Cr. Grad E şi Grad K).9 4..32 0.9..06.

324 prajini de pompare. Studiul de caz prezentat evidenţiază un aspect important privind alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice: produsele destinate utilizării în diverse condiţii (privind solicitările mecanice. 329 criterii de cost. 323 rezistenţă mecanică specifică.0. 334 proprietăţi adecvate. 321 matricea preferinţelor.37. temperaturile şi mediile de lucru) se pot realiza în mai multe variante. în soluţiile de acizi sau baze şi în prezenţa solvenţilor organici.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice • Rezistenţa la oboseală în aer a prăjinilor de pompare din compozite cu fibre de sticlă este caracterizată prin valori KO = 0. rezistenţa la oboseală este mai ridicată dacă solicitările variabile se caracterizează numai prin eforturi de întindere (de exemplu. 321 materiale structurale.1 în loc de σ−1 are valori KO = 0. 324 mentenabilitate. 330 cicluri de solicitare. 327 fiabilitate. 323 coeficient de siguranţă.. compozitele cu fibre de sticlă având o foarte bună comportare în mediile apoase saline. 325 341 . Rezistenţa la oboseală nu este practic afectată de prezenţa mediilor corozive. pentru fiecare variantă selectându-se materialul adecvat funcţionării în deplină siguranţă a produsului şi care asigură raportul maxim utilitate/cost. 322 modul de elasticitate specific. compozitele cu fibre unidirecţionale având tendinţa de degradare rapidă când sunt solicitate la compresiune.. 324 rezistenţă relativă la oboseală.0. • Aşa cum arată diagramele din figura 14. 340 reciclabilitate.. 322 grafic de corelare utilitate-cost. Cuvinte cheie analiza valorii. 334 coefcient de asimetrie.ca urmare prăjinile de pompare realizate din materiale compozite cu fibre de sticlă nu pot fi utilizate la temperaturi mai mari de 200 oC.42). 328 criterii privind proprietăţile. • Caracteristicile mecanice ale materialelor compozite sunt influenţate negativ de creşterea temperaturii (ce produce degradarea matricei şi legăturilor interfaciale dintre fibre şi matrice). 326 pultruziune. 331 indicator global. 334 costuri relative. 327.25. 327 materiale funcţionale. 323 criterii tehnologice. 329 indicator parţial. 334 coeficient de importanţă.. rezistenţa la oboseală a compozitelor cu fibre de sticlă pentru prăjinile de pompare este substanţial influenţată de abaterile de la aranjamentul axial al armăturii (unidirecţionale) din fibre şi (la fel ca E şi Rm) de caracteristicile legăturilor realizate în procesul de fabricare la interfeţele dintre fibre şi matrice.30.15. KO calculat cu σ0. 328.

Introduction to materials science for engineers.M. A. Editura Economică..4 km. Bucureşti. Editura Tehnică. d) sticla? T.14.3.14. d) fabricarea corpului unui rezervor sferic de depozitare a gazelor lichefiate? T. New York – London. Ohio. New York.14. Care dintre următoarele materiale asigură un modul de elasticitate specific KE ≅ 2.14. Care dintre următoarele materiale pot fi încadrate în gama materialelor reciclabile: a) oţelurile. Braşov. MacMillan Publishing Company. 1974 3. 1985 4. 342 . Broutman L. 1992 2. Ulmanu V. Drăghici Gh.4 m. Analiza comparativă a caracteristicilor de exploatare ale materialelor pentru prăjinile de pompare.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Bibliografie 1. Managementul calităţii totale.. Bucureşti.. b) KR ≅ 20.. b) fabricarea catalizatorului pentru un reactor dintr-o instalaţie petrochimică. Metals Park. c) realizarea ţevilor pentru tubulatura unei conducte care transportă gaze naturale sub presiune. „Noutăţi în domeniul tehnologiilor şi utilajelor pentru prelucrare la cald”.S.14. * * * Hütte − Manualul inginerului. 1994 7. Composite materials.. b) fontele. Desk Edition. Editura Chiminform Data. c) KR ≅ 10. Traducere din limba germană după ediţia a 29-a.J.2 km? T. în vol.1⋅105 N/mm2 şi ρ = 7850 kg/m3. Bucureşti. Drăgulănescu N. Care este rezistenţa mecanică specifică a unui material metalic cu Rm = 800 N/mm2 şi ρ = 4000 kg/m3: a) KR ≅ 20.. d) KR ≅ 40.. Moţoiu R.4. Academic Press. 1995 5. d) fabricarea elementului activ al unui aprinzător piezolelectric? T.M. 1992 6.. Zecheru Gh. Shackelford J. 1995 Teste de autoevaluare T. c) polietilena. b) fabricarea unui magnet permanent. Fracture and fatigue.7⋅106 m: a) oţelul cu E = 2.2..5. Ciurea S. c) fabricarea unui tranzistor. Ingineria calităţii.4 km. Care dintre următoarele aplicaţii tehnice impun alegerea unui material din gama materialelor funcţionale: a) realizarea conductorilor electrici. * * * Metals Handbook.1. Pentru care dintre următoarele aplicaţii trebuie ales un material din gama materialelor structurale: a) realizarea arborelui cotit al unui motor de autoturism.

Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice b) aliajul de aluminiu cu E = 7. La alegerea materialului pentru un produs sunt impuse cinci criterii (calitative) privind procesarea sa tehnologică. Materialul din care se confecţionează un produs trebuie să satisfacă criteriul Rm ≥ 600 N/mm2. d) Rm = 840 N/mm2? T. c) condiţiile privind reciclabilitatea.k = 0.733. Un material Mk din gama materialelor cu proprietăti adecvate unei anumite aplicaţii are ICT.1⋅105 N/mm2 şi ρ = 8550 kg/m3? T.10. La alegerea materialului pentru un produs sunt impuse patru criterii (calitative) privind procesarea sa tehnologică.k = 1.14.8 şi Cr.4: a) Rm = 900 N/mm2. Care dintre următoarele condiţii pot fi incluse în gama condiţiilor tehnice care definesc funcţionalitatea şi comportarea în exploatare ale unui produs: a) condiţiile privind solicitările mecanice. Materialul din care se confecţionează un produs trebuie să satisfacă criteriul ρ ≤ 4000 kg/m3. d) IPTE.6.222? 343 .6.2. să se precizeze care este valoarea indicatorului global al performanţelor tehnicoeconomice pentru acest material: a) IPTE.1⋅105 N/mm2 şi ρ = 4150 kg/m3. Care dintre următoarele principii se aplică la utilizarea analizei valorii la un produs industrial: a) orice produs este purtătorul material al unor funcţii capabile să satisfacă necesităţile exprimate sau implicite ale utilizatorilor. d) IPT = 0. Care este indicatorul global al performanţelor tehnologice pentru un material care respectă numai trei din criteriile impuse: a) IPT = 1.14. a 2 .4: a) ρ = 900 kg/m3. d) condiţiile privind preţul de desfacere? T.9. b) IPT = 0. c) ρ = 2860 kg/m3. b) Rm = 600 N/mm2. b) orice produs trebuie privit ca un ansamblu de utilităţi. Care dintre criterii nu a fost îndeplinit de un material.k = 3. Care este rezistenţa la tracţiune a unui material al cărui indicator parţial privind respectarea acestui criteriu este I = 1. coeficienţii de importanţă ai / / / criteriilor fiind a1/ . c) IPT = 0. d) orice produs trebuie privit ca un ansamblu de părţi materiale şi nu ca un ansamblu de utilităţi? T. c) orice produs trebuie să asigure un raport maxim între utilitate sau valoare de întrebuinţare şi cost.11.k = 0. b) IPTE.k = 0.8. d) al patrulea criteriu? T.14. b) ρ = 7600 kg/m3. a 3 .0. toate criteriile având acelaşi coeficient de importanţă.14. c) al treilea criteriu.k = 1. Care este densitatea unui material al cărui indicator parţial privind respectarea acestui criteriu este I = 1. a 4 .8.14. IPT.455. c) IPTE. c) Rm = 500 N/mm2.373.12.14. d) alama cu E = 1.14. c) aliajul pe bază de titan cu E = 1. Stiind că act = 0.8.7.4? T.k = 0. b) al doilea criteriu.1⋅104 N/mm2 şi ρ = 2750 kg/m3. dacă indicatorul global al performanţelor sale tehnologice are valoarea / I PT = a1/ + a3/ + a 4 : a) primul criteriu. b) condiţiile privind fiabilitatea. d) ρ = 5600 kg/m3? T.

2.8Rp0. 2 ≥ 0.2.5 m şi diametrul d ≅ 15 mm. L πd ∆L0 Înlocuind datele din enunţul aplicaţiei rezultă următoarele criterii de alegere a materialului barei de tracţiune: Rp0. Să se stabilească ce criterii privind proprietăţile trebuie impuse la alegerea materialului pentru această bară. b) masa barei trebuie să fie m ≤ m0 = 0.2 fiind limita de curgere a materialului barei.5 kg. b) bara trebuie să prezinte o bună tenacitate.14.8Rp0. se obţine astfel condiţia E ≥ 2 .2.5 mm. πd L σ 4F Deformaţia specifică axială a barei este ε = = 2 . Pentru realizarea unei bare de tracţiune cilindrice din compunerea unei maşini s-a selectat o GMP cu cinci oţeluri. Pentru funcţionarea în siguranţă a maşinii trebuie respectate următoarele condiţii tehnice: a) tensiunile generate în bară de aplicarea forţei de întindere F trebuie să respecte condiţia σ ≤ 0. Pentru realizarea unei maşini trebuie confecţionată o bară de tracţiune cu lungimea L = 0. Rezolvare 4F Tensiunile de întindere din bară au intensitatea maximă σ = şi πd 2 trebuie să corespundă criteriului σ ≤ 0. c) deformaţia axială a barei nu trebuie să depăşească valoarea ∆L0 = 1.2. având caracteristicile precizate în tabelul 14. A. se obţine astfel condiţia: ρ ≤ 2 0 . E fiind modulul E πd ∆L0 de elasticitate longitudinal al materialului barei şi trebuie să respecte criteriul ∆L 4 FL ε ≤ 0 . se obţine astfel condiţia 4F .8πd 2 πd 2 Masa barei este m = Lρ .4. asigurată dacă materialul acesteia îndeplineşte simultan criteriile: 344 .1.2 ≥ 177 N/mm2. R p 0.14.8Rp0.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Aplicaţii A. dacă funcţionarea în siguranţă a maşinii impune respectarea următoarelor condiţii tehnice: a) tensiunile din bară trebuie să respecte condiţia σ ≤ 0. ρ ≤ 5660 kg/m3 şi E ≥ 47160 N/mm2. ρ fiind densitatea materialului barei şi 4 4m trebuie să îndeplinească criteriul m ≤ m0. Rp0. Forţa axială maximă care solicită bara în timpul funcţionării maşinii este F = 25000 N.

k de referinţă.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice K1: R p 0.640 0. R p 0. A k. N/mm2 Caracteristicile mecanice minime KVk la –20 oC.7 1 2 3 4 5 S235J2 S275J2 S355K2 P460NL1 12Ni14 235 175 355 460 355 510 430 620 620 640 3 24 20 16 17 22 27 27 40 47 55 * toate oţelurile au ρ = 7850 kg/m .573 0. ** costurile relative calculate cu CT şi CTref în lei/(kg de semifabricat) πd k2 Masa barei de tracţiune cu lungimea L este mT . Rm.3. k realizate din materialul M1) ca masă de referinţă. R p 0. 2 .14. k = 1.8 2. notând dk diametrul barei în cazul realizării ei din materialul Mk ∈ GMP.. iar masa unei 4 unităţi de lungime din bară (de exemplu.5. 2. 2.8R p 0. 2 N/mm % J ≤ 0. 2 . compararea acestor materiale prin prisma costurilor trebuie făcută cu ajutorul costurilor relative Cr..k ** 1. având coeficienţii de R p 0.1 k = 1.k. 2.742 0.k πd k Dacă se consideră d1 (corespunzător barei realizate din materialul M1) ca diametru R p 0.4 1. 0.. se obţine: mk = m1 .2 1..4.. deoarece barele realizate din diversele materiale incluse în GMP au diametre dk diferite şi aceeaşi lungime. k = 1. rezultă: 4F 4F σ = 2 ≤ 0.554 C r/ . pentru 345 .2 k Marca oţelului * Rp0..k.0 1.5).k = Lρ . L = 1 m) are valoarea (în kg/m) dată de πd 2 formula mk = k ρ . 2 şi bara trebuie să aibă diametrul (minim) d k = .461 0. K2: A ≥ 15 % şi K3: KV ≥ 27 J la – 20 oC..5.k calculate cu relaţia (14.k Rm .2 Rm importanţă a1 = 0. se obţine d k = d1 . Evident.8πR p 0.1 Tabelul 14.5. 2. considerând CT.k şi CTref exprimate în lei/(m de semifabricat). k 0.2 şi a3 = 0. Să se decidă care dintre materialele din GMP corespunde cel mai bine aplicaţiei. k = 1. Caracteristicile oţelurilor ce alcătuiesc GMP pentru aplicaţia A.9. Rezolvare Prima dinte condiţiile tehnice impuse de aplicaţie se utilizează pentru dimensionarea barei de tracţiune (determinarea diametrului barei).5.. Dacă se consideră m1 (corespunzătoare barei 4 R p 0. a2 = 0.2.5.

2 .5.9 ...406 1.00 1.k m1 R p 0.5. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A.715d1 0.927 0.k 1.1 = 0. I 3k = 27 Utilizând valorile coeficienţilor aj. F5).33 1.662m1 0.2 k 1 2 3 4 5 dk.425 1.5.k.48 1.5.3 = 27 J şi. k • criteriile K2: A ≥ 15 % şi K3: KV ≥ 27 J la – 20 oC sunt formulate analitic A în forma „min” şi au CAP.406 1.14.2) se obţin valorile indicatorilor globali ai proprietăţilor ICT. Pentru un produs industrial s-a aplicat analiza valorii şi s-a constatat că acesta are trei funcţii de bază (notate F1. Rm .924d1 0.. ca Rm R p 0. C r ..60 1.787 I1k 1.3.3.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR a determina costurile relative Cr. 2 .537 1. k = 1.. k =1.920 1.000 1. F3) şi două funcţii auxiliare (notate F4.1 Pentru fiecare dintre materialele Mk ∈ GMP se determină indicatorii parţiali Ijk. iar dacă se utilizează indicatorul IPTE.47 I3k 1.04 ICT. mm d1 0.00 1. k = 1. date în enunţul aplicaţiei şi folosind relaţia (14.5.k k = C r/ .5.460 1...026 0.008 * Cr calculate considerând CT şi CTref în lei/(m de semifabricat) Rezultatele care se obţin parcurgând toate etapele de lucru descrise anterior sunt redate în tabelul 14.3) privind asigurarea tenacităţii barei: R p 0.13 1.k se folosesc datele din tabelul 14..571 1. k = 1.9 şi. j = 1. iar cu ajutorul relaţiei (14.k 1.2 • criteriul K1: ≤ 0.662m1 Cr * 1. dacă se consideră pentru luarea deciziei valorile indicatorului ICT.625 I2k 1.213 1.. corespunzători celor trei criterii (j = 1.14.7) se pot determina valorile indicatorilor globali ai performanţelor tehnico−economice IPTE. Tabelul 14.802 IPTE.855m1 0. materialul recomandat pentru confecţionarea barei este oţelul 12Ni14..k urmare: I 1k = 0.k. coeficienţii de importanţă αi..9 are forma „max” şi CAP. i = 1.4 şi relaţia R p 0.814d1 mk.587 1. Se observă că.188 1.74 2.k (care ţine seama şi de costurile implicate de realizarea barei de tracţiune) materialul ce trebuie ales pentru realizarea barei este oţelul P460NL1.158 1..k.k m . 2.k = C r/.2 = 15 % şi CAP.814d1 0.5. atribuiţi fiecărei 346 ..07 1.406 1..952 1. F2. A. ca urmare: I 2 k = k şi 15 KVk . kg/m m1 0.511m1 0.

Tabelul 14.15 0. în prima etapă de modernizare a produsului.. i =1 5 după prima etapă de modernizare (M1) cheltuielile aferente realizării fiecărei r r funcţii au atins nivelurile C i/ = (1 − i )C i = CT (1 − i )ci . dacă se are în vedere că standardele ISO din seria 9000. iar 347 . Rezolvare a) Considerând că valorile coeficienţilor de importanţă ai funcţiilor sunt în directă proporţionalitate cu contribuţiile acestora la realizarea utilităţii globale a produsului. i = 1.10 0. i = 1.5. CT i = 1.. iar CT = ∑ C i .Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice funcţii şi ponderile ci.. b) Conform datelor din enunţul aplicaţiei.05 0. F3 şi F5. Deoarece ponderile ci sunt definite de relaţia ci = i .5. i = 1. corespunzătoare costurilor de realizare a fiecărei funcţii având valorile prezentate în tabelul 14. rezultă că graficul de corelare utilitate – cost are aspectul prezentat în figura 14...6.. F3 şi F5 cu C r2 = r3 = r5 = 20 %.5. astfel încăt costurile implicate de realizarea funcţiilor pentru care ci > αi să se diminueze cu ri = 20 % .35 0.14.20 0. prin modificări privind alegerea materialelor şi tehnologiilor folosite la fabricarea lui s-au diminuat cheltuielile de realizare a funcţiilor F2.30 0. Coeficienţii de importanţă si ponderile costurilor de realizare ale funcţiilor ce definesc utilitatea produsului considerat în aplicaţia A. definesc calitatea unui produs ca fiind ansamblul caracteristicilor care conferă acestuia aptitudinea de a satisface nevoile exprimate sau implicite ale utilizatorilor) sunt F2.3 Funcţia F1 F2 F3 F4 F5 0.40 0. după fiecare etapă de modernizare şi să se construiască graficul de corelare utilitate – cost la finele programului de modernizare a produsului. în fiecare etapă modificându-se materialele şi tehnologiile folosite la fabricarea acestuia. b) Ştiind că s-au parcurs trei etape succesive de modernizare a produsului.16. să se determine cum s-au modificat ponderile ci.6.05 αi 0.5. în care Ci reprezintă costul aferent realizării funcţiei Fi.10 ci a) Să se construiască graficul de corelare utilitate – cost şi să se precizeze funcţiile pentru care costurile sunt mai mari decât contribuţiile pe care le aduc aceste funcţii la realizarea utilităţii globale a produsului. cheltuielile 100 100 5 totale pentru obţinerea produsului au valoarea CT/ = ∑ C i/ = CT ∑ (1 − i =1 i =1 5 ri 100 )ci .6.30 0... Examinând acest grafic şi/sau datele prezentate în tabelul 14. se observă că funcţiile care se realizează cu cheltuieli prea mari în raport cu contribuţiile pe care le aduc la realizarea utilităţii produsului (sau calităţii produsului.

141 348 0.083 20 0.092 20 0.100 0. ci/ = / = 5 ri CT )c i ∑ (1 − i =1 realizării fiecărei funcţii sunt 100 Fig.100 20 0.167 20 0. % M3 αi 0.050 0.14.16.100 0.293 0 0. i = 1.3 Etapa Funcţia F1 F2 F3 F4 F5 Costul total 0 αi ci ri.766CT c // i ri.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR ponderile cheltuielilor corespunzătoare r (1 − i )ci C i/ 100 .050 0.400 0.400 0.308 0.400 0.150 0.300 0.100 0. % M2 αi 0.300 0.350 20 0.300 0.057 0 0.150 0.150 0.068 0.184 20 0.5.100 0.050 0 0.322 20 0.. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A.3 Tabelul 14.14.727CT c /// i .413 0.150 0.345 0 0. % αi 0.300 0 0..7.065 0 0.870CT c / i ri.14. Graficele de corelare utilitate – cost ale produsului analizat în aplicaţia A.070 CT M1 0.050 0.392 0 0.050 0.200 20 0.300 0.400 0.

precizate în enunţul aplicaţiei şi valorile indicatorilor parţiali Ijk determinate. iar Vgc – volumul de gabarit al cuvei. Mr fiind masa cuvei. folosind datele 349 . ţinând seama de caracteristicile fizico − mecanice ale fiecărui material..4.. Mr. Vic fiind V gc volumul interior al cuvei. k = 1.. iar Qac – capacitatea de Qac M încărcare a cuvei. k = 1.4 şi.k. Rezolvare Varianta de produs care trebuie adoptată este cea caracterizată prin valoarea maximă a indicatorului global ICT. iar asigurarea unui volum util maxim al cuvei este un obiectiv minor.14. Qac considerând că realizarea cuvei cu valori minime ale consumului specific de material şi costului util sunt obiective principale. s-au stabilit următoarele valori ale coeficienţilor de importanţă ai criteriilor: a1 = 0.35. A. Ks. k = 1. V formulate astfel: K1: volumul util al produsului Vu = ic 100 ≥ 85 %..Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice În mod similar se pot determina modificările aduse ponderilor ci de următoarele etape de modernizare a produsului (M2 şi M3).k. sunt cele redate în tabelul 14.k. k = 1.2. j = 1.. a3 = a4 = 0.4. rezultatele care se obţin considerând datele din enunţul aplicaţiei fiind cele prezentate în tabelul 14. să se stabilească varianta care trebuie adoptată pentru realizarea acestuia.4.4. s-a elaborat câte un proiect constructiv – tehnologic de obţinere a cuvei.4.8.. Pentru realizarea cuvei de stocare a materiei prime a unei maşini destinate prelucrării maselor plastice s-a selectat o GMP alcătuită din patru materiale Mk. K2: masa relativă a M produsului M r = c 100 ≤ 75 %. j = 1.. Pentru selectarea celei mai bune variante de produs s-au stabilit patru criterii Kj. Msc Mc fiind masa semifabricatului necesar pentru confecţionarea cuvei şi K4: costul util C al produsului C u = T ≤ 100 mii lei/kg. rezultănd astfel patru variante ale produsului.k şi Cu.7 şi în graficele din figura 14. a2 = 0. calculat cu relaţia (14.k.2)...4.16..1. corespunzătoare celor patru variante ale produsului. considerănd valorile coeficienţilor de iportanţă ai criteriilor aj... CT fiind costul total al realizării cuvei. K3: consumul specific de material K s = sc 100 ≤ 140 %. obţinerea cuvei cu o masă relativă cât mai mare este un obiectiv secundar. Ştiind că valorile Vu. se poate observa că modernizările aduse produsului au condus la reducerea cu aproximativ 27 % a costului total de α realizare a acestuia şi la obţinerea unor rapoarte i apropiate de unitate pentru ci toate funcţiile care-i definesc utilitatea. notate Vk.

k 90 70 100 70 Tabelul 14. dacă respectarea criteriului Kj corespunde realizării unui obiectiv secundar şi gj = 1 dacă 350 .4 un grad de importanţă gj ∈{1. astfel: pentru criteriul K1.8.8 (denumit şi matricea utilităţilor) şi se marchează pe acesta variantele cele mai bune ale produsului (denumite variante optime).273 1. CAM.2204 0. iar pentru criteriul K4.10 Vu.000 1.k 40 105 40 110 60 105 75 120 K4 0.3k ≡ Ks.429 1.1784 1.20 0.14..2k ≡ Mr.2.4 ≡ 100 mii lei/kg.167 Indicatorul global ICT.jk Mr. redate în tabelul 14.333 1.8 şi din enunţul aplicaţiei.4k ≡ Cu. pentru criteriul K2.9.35 Valorile caracteristicilor CAM.k şi CAP.4 Criteriul Kj Forma aj Varianta Vk V1 V2 V3 V4 K1 „min” 0.4 Criteriul Kj aj Varianta Vk V1 V2 V3 V4 K1 0.3 ≡ 140 %. atribuindu-se gj = 3.k şi CAP.4266 1.000 I3k 1. CAM. gj = 2.1 ≡ 85 %.111 1. • se acordă caracteristicilor corespunzătoare fiecărui criteriu Kj. recomandată de STAS 6401.4.k şi CAP. dacă respectarea criteriului Kj corespunde realizării unui obiectiv principal.35 Cu.3}. Caracteristicile variantelor produsului analizat în aplicaţia A.000 1. j = 1. considerând pe rând fiecare din criteriile Kj.059 1.10 I1k 1.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR din tabelul 14.35 Valorile indicatorilor parţiali Ijk I2k 1. Tabelul 14.k 85 90 95 95 K2 K3 0. Valorile indicatorilor parţiali şi globali de caracterizare a variantelor produsului analizat în aplicaţia A.875 1.35 I4k 1. pentru criteriul K3. conduc la concluzia că varianta de produs care trebuie adoptată (cu cea mai mare valoare a indicatorului global) este V2.429 1.k Observaţie Pentru rezolvarea unor aplicaţii de tipul celei anterior discutate se pot utiliza şi alte metode. una dintre acestea fiind metoda de estimare a utilităţii consecinţelor.2 ≡ 75 %.1k ≡ Vu. CAM.118 1..14.k şi CAP.118 K2 „max” K3 „max” K4 „max” 0.k Ks... j = 1.333 1.9.3304 1.250 1.875 1. La folosirea acestei metode se parcurg următoarele etape (prezentate considerând condiţiile din enunţul aplicaţiei anterior discutate): • se analizează datele din tabelul 14. Rezultatele obţinute pe această cale.20 0. CAM.

351 .433 7.864 110 3 3 105 = 2. analizănd rezultatele redate în tabelul 14. Matricea modificată a utilităţilor pentru produsul analizat în aplicaţia A.333 90 3 70 3 100 = 2.947 95 1 1 2 2 40 2 60 = 1.10. rezultă: g1 = 1. considerând datele precizate în enunţ. în cazul aplicaţiei analizate.895 95 1 90 = 0. înlocuind valorile caracteristicilor din matricea utilităţilor cu gjIjk.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice respectarea criteriului Kj corespunde realizării unui obiectiv minor.10. Ijk fiind nişte indicatori parţiali. varianta de produs care are cea mai mare valoare a Usk (numită varianta optimă de produs) fiind cea care trebuie adoptată. calculaţi considerând că aceste valori reprezintă CAM.067 75 3 • se calculează suma valorilor înscrise pe fiecare linie a matricei modificate a utilităţilor Usk. se observă că. g2 = 2 şi g3 = g4 = 3. numită utilitatea sinteză a variantei Vk. în cazul aplicaţiei analizate.. Tabelul 14. varianta de produs care trebuie adoptată este V2. k = 1. aşa cum a rezultat şi prin metoda indicatorului global.10.100 8.jk ale produsului analizat. rezultatele parcurgerii acestei etape în cazul aplicaţiei analizate sunt prezentate în tabelul 14. iar nivelurile limită acceptabile CAP.4 Criteriul Kj Forma gj Varianta Vk K1 „min” g1 = 1 g1I1k K2 „max” K3 „max” K4 „max” g4 = 3 g4I4k g2 = 2 g3 = 3 Matricea modificată a utilităţilor g2I2k g3I2k Usk V1 V2 V3 V4 1 85 = 0. • se întocmeşte un tablou (numit matricea modificată a utilităţilor)..811 7.4.j sunt valorile (aceloraşi caracteristici) corespunzătoare variantelor optime.228 8.333 3 3 105 = 2.692 2 40 = 1.14.625 120 3 70 = 2.

b. T.c.9.2.8.c T. b. b. d T.20.13.9.c. a T.5.19.30. b T.9.d T.c.10. b.4. d T. c. a.13. a.5.12.23. a. a.7. c. c.9.9.11. c.22.c T. a. a T. c.8. b T.8.d T.c.9.10.c T.2.20.9.8.8.b.10.13.1.14.7. c T.c T.9.14.20. a. a. c T.16.c.10. a T. b.c.18.9. a.d T.b. b.14. c T.10.6. d T.27.9. c T. d T.c.8. a. a.d T.13.b.8.8. 9. d T.d T. d T.b. a.5. b b a a. b.16.10.9. b T. b.12. b.d T. c T.c T.17.10.12.12.11.29. a.9. d T.9.b.10.b.31.9.c.27.7.14. a.b.43. b T.26. a. b T. a. b T.1.c T. d T.c T. d T.b T.4.9.11.b. d T.8.8.d T.d T. c T. a.12. c d a. a.c.c T.4.8. d T. a.11.9. c T. a.c.b.17.d T.4.d T.8.c.25.11.b.10.18. a.12.8.11.11.40.12.3. d T.7.c.9. b. a.d T. b.37.7.c.2.10.14.13.c T. c T. a.8.1.39.b. d T.15.14.c.10.16.1. b.2. b T.15. a.13. d T. a.10. b.8.c.1.9.7.8. b T.9.12.7.8.4. c T. d T.13.10. a.24.10.7. d T.8. c.14.c. b.b T. a.d T.13.d T.b. a.11.10. d T.9. c. b T.10.9.d T. b.8.14. a.2. c T.b. c. a.b.12.12. b. d T.9.8. a.18. c T.c T.27.12.10.3. a.11.11.23.11.b.c T.38.1. a. a T. c T.c.19.c T. a.8. b. c T.12.d T.5. b. a.6. a.15. a. a.10.32.7.25.12.c T.10.7.31.7.14.8.c T.12.6.13. a.8. c T. a. a.d T.7.20. b. d Capitolul 12 T.19. c T.11.11.d T.11.b.d T.13.9. a.b. d T.14.10.10.3. b. b.14. a.29. 9.6. a. a.15.d T.10.7. b T.d Capitolul 13 T. d T.8.b.7.17.14.34. d T.d T.7.25.7.d T. b.b. T.3.d T.d T. a.11.23.9.d T.d T.11. d T. b. a T.c. c T.10.21.14.14.d T.c.8.11.5.7.d T.9.12.d T.c T.26. a.9.d T. d T.25.21.11. c T.12. a.28. b.9. c T. a.9.30. a T.17.13.d T.d T. d T.11.7.c. a.c T.33.6.6.5.c. c.8.20.c T.21.11. c.b.c T.13.b.18.d T.b. c T.9.33.8.3.d T.26.c.39.12.42.d Capitolul 14 T.10. a.26.13.12.d T.d T.c T.11.b. b.10.37.8.22.28.24.14.d T. a. a.2. b.c. b.11. a.d T. d T.15.19.18.12.b.7. b T.34.9.10.30.8.16.d T. c T.9.b.8. a.b.8. c T.c T. d T.9.10. b. d T.16.d T.36. a T.11.9. b T.9. b.27. d T.7.14.11.28. a.b T.11.13.18. a.d T.c T.b.c.d T.17.8.4.22. a.16.41. c T.b. a T. a. T.8.7.13.9.7. c.8.12.9. c T. b.8. c.15. a.11.7.32.36.8.7.d T. c T. a Capitolul 9 T.7.9.d Capitolul 10 T. a T. a. b. c. a.13.10.b.1.d T.d T.d T. a T. a T.13.b. a.10. b T.21. T.d T.3. a T.d T.4.7.6.c.13.11. d T.d T.b T.8.8.5.7. a.35.12.25.28.14.1.9. b T. d T. a.7. c.b.38.d T.c T.b T.7. b. a. d T. a.11. T.8.9.12.12.c T. b.11.b T. a T. b T. b T.12. a.Grila de verificare a testelor de autoevaluare Capitolul 7 T.c T.26. b T. a.22.c T. a.10.28. a. d Capitolul 11 T. a.d T. c. c T.8.b T.9.9.b T. c T. b.11. b. d T.9. b.23.b.9. a.24. c T.d T.b.11. c. c T.7.15.17. a. c.4.d T. b T. a.7.d T. a T.11.d T. a.8.8. c.d T.10. c T.d T.d T.10.9.d T.14.24.13.c T.27.7.29. a. b.7.40.35.11.d T.12.7.14.7.10. d T.8. a. T.11. c T. b T.b.8.23. d T. c T. a.10.8.d T. a.19.17.d T. d T.11.9.d T. c.7.d 352 .8.2.d Capitolul 8 T.13.c.13. b.13.c T. a.9.3. c c. b T.13.3. c.10.10. a.5.b.9.9.16.c.7. b.b.2.7.22.d T.b T.6.13. a.24. a T.9.11. a.13.8. a.b.c T.8.21. d T.c.

289 agregare pulberi. 181 aliajele titanului. 69 copolimer. 234 cristobalit. 208 coroziune intercristalină. 208 criterii de cost. 307 agregare prin lipire. 235. 184 aliaje pentru lipire. 276 carbon echivalent. 249 curbe izometrice. 153 alumina. 210 ceramice silicatice. 323 coeficient de siguranţă. 214 carbură de bor.INDEX A acomodare. 334 coeficient de importanţă. 74 compozit durificat cu fibre. 236 curbe de îmbătrânire. 250 argile. 249 cusătură sudată (CUS). 233 conformaţie. 154 C cambiu. 152 aliaje cu memoria formei (Marmem). 92 costuri relative. 207 atmosferă standard. Argentan). 254 analiza valorii. 141 curbe izocronice. 305 densitate de umplere. 213 cupru tehnic. 305 compactitate de umplere. 175 Alpaca (Neusilber. 329 cristalite. 153 constantă de relaxare. 168 aliaje Al − Cu. 25 clase de calitate. 177 aliaje Cu – Ni. 330 antioxidant. 305 comportare metalurgică la sudare. 219 clasă structurală. 139 ceramice neoxidice. 56 coefcient de asimetrie. 301 alame. 69 B bandă de călibilitate. 239 construcţie sudată. 241 ceramice oxidice. 275 aliaje Al − Zn. 233 densitate de presare. 170 aliaje Al − Mg. 70 canal rezinifer. 75 carbură de siliciu. 201 aminoplaste. 163 aliaje antifricţiune. 197 ciment. 304 depunere chimică. 148 alburn. 289 353 .. 215 călire de punere în solutie. 250 aglomerate. 183 agent de reticulare. 328 criterii privind proprietăţile. 241 configuraţie. 284 compoziţii. 275 câmp termic de sudare. 147 curbă termo−mecanică. 67 bronz. 214 D dendrimer. 233 corindon. 323 criterii tehnologice. 207 ceramice. 179 condiţionarea epruvetelor. îngustă. 334 compactitate de presare. 233 constantan. normală. 210 alumino−silicaţi. 327 cromit.

233 I indicator global. 275 infiltrare. 310 elastomeri. 112 izodeformaţie. 230 grafic de corelare utilitate-cost. 311 durificare secundară. 233 izotensiune. 201 diagramă structurală A. 231 furnir. 275 durată de sinterizare. 209 grad de cristalinitate. 254 fiabilitate. 276 fibrilă. 216 fontă aliată. 235 fisurare la cald a CUS. 329 indicator parţial. 290 încovoiere statică. 327. 218 enclavă plastică. 289 intermediari. 282 G glazură. 10 element de aliere. 305 fondant. 22 fragilizare prin faza σ. 270 Î îmbătrânire artificială. 331 gresie ceramică. 288 H hardenită. 32 disproporţionare. 7 element de aliere gamagen (austenitizant). 322 fibră lemnoasă. 327 inel anual. 5 element grafitizant. 6 fontă aliată martensitică. 216 invar. 140 încorporare. 20 fontă comercială. 242 fracţie volumică. 6 feldspat. 207 fenoplaste. 104 hemiceluloză. 14 element de aliere alfagen (feritizant). 328. 153 354 . 93 fisurare sub tensiune. 165 duramen. 94 funcţionalitate. 289 devitrifiere. 276 homopolimer. 231 duraluminiu. 202 K Kunial. 246 fragilitate de revenire. 215 duritate Shore. 237 element carburigen. 14 element betagen.depunere electrolitică. 270 izotactic. 173 elinvar. 247 duritate Janca. 113 formare epruvete. 73 fază sigma. 140 îmbătrânire naturală. 280 duritate Knoop. 112 emailuri. 21 duritate Barcol. 234 grad de îndesare. 207 fâşii ZIT. 305 grad de polimerizare. Schaeffler. 207 E efect postelastic. 272 F faianţă. 204 fluiditate.

103 oţel refractar (termorezistent). 109 oţel HSLA. 324 mediu de sinterizare.L laminare normalizantă. 136 modificatori de reţea. 276 lipire. 80 oţel inoxidabil stabilizat. 110 oţel pentru carburare.cu crom. 75 oţel pentru scule. 208 oţel bifazic (dual-phase). 282 plastifiant. 229 polimerizare. 153 monomer. 210 martensită termoelastică. 168 magnezită. 66 oţel pentru rulmenţi. 94 oţel durificabil prin precipitare (PH). 207 prajini de pompare. 230 polietilenă. 232 policondensare. 216 Monel. 75 laminare termomecanică (controlată). 76 lanţ molecular (catenă). 96 oţel turnat. 334 precipitate θ. 231 porozitate de umplere. 269 matrice a preferinţelor. 214 O oţel pentru construcţii sudate. 210 P panel. 185 nitrură de bor. 340 punct caracteristic nominal. 100 oţel aliat. 65 oţel criogenic. 229 mulit. 78 oxid de zirconiu. 180 lungime critică a fibrelor. 282 poliadiţie. 76 oţel duplex. 326 pulberi. 255 materiale funcţionale. 235 polimer. 219 matrice. 301 modificare. 282 plăci din aşchii de lemn – PAL. 153 mentenabilitate. 140 proprietăţi adecvate. 250 platinit. 214 nitrură de siliciu. 282 plăci din fibre de lemn – PFL. 89 oţel Hadfield. 86 oţel patinabil. 232 polidispersie. 66 oţel pentru îmbunătăţire. 108 oţel rapid. 322 metalurgia pulberilor. 78 oţel termorezistente. 304 pultruziune. 321 materiale structurale. 311 melamine. 31 punct fix de vâscozitate. 254 Melchior (Maillechort). 321 materiale vitroceramice. 205 N Nitinol. 5 355 . 98 oţel pentru recipiente. 229 lanţ siloxanic. 93 oţel maraging. 256 liber. cu crom şi nichel. 305 porţelan. 284 M magnaliu (alumag). 229 polimer reticulat. 112 plăci celulare. 84 oţel carbon de calitate. 105 oţel inoxidabil. 230 material elastomeric (cauciuc). 275 lignină. 184 masă moleculară. 80 oţel cu granulatie fină.

290 spinel. 212 relaxarea tensiunilor. 210 stabilitate la revenire. 97 superplasticitate. 53 starea amorfă (vitroasă). 170 simbolizare 59 sindiotactic. 204 vitrifiant. 276 traheidă. 254 reacţie în lanţ. 255 Z zonă de acţiune a fibrei. 310 temperatură de vitrifiere. 203 T temperatură de referinţă. 237 titan. 274 rost de sudare. 149 trahee. 232 reciclabilitate. 324 rezistenţă relativă la oboseală.Preston (GP). 211 titlu fictiv. 235 sialon. 323 refractare corindonice. 197. 211 rezistenţă piroscopică (refractaritate). 69 rupere prin cavitaţie. 140 356 . 285 rază medulară. 248 rezistenţă la şoc Izod. 305 vulcanizare. 215 volum specific de scuturare. 254 răşini poliesterice. 212 refractare silimanitice.. 276 răşini epoxidice. 197 structură feritică aciculară. 21 stabilizator. 285 S segment de lanţ molecular. 212 refractare silica.R raport de formă al fibrelor. 212 şoc termic. 233 sticlă “securit”. 216 standard. 74 superaliaj.. 234 sudabilitate. 275 vâscoelasticitate. 211 rezistenţă Dynstat la şoc. 239 vâscozitate. 237 termorigide (duroplaste). 248 rezistenţă mecanică specifică. 200 silicon. 182 Ş şamotă. 150 tombac. 233 sinterizare. 247 rezistenţă la înmuiere sub sarcină. 172 titanaţi. 310 solidificare unidirecţională. 207 termoplaste. 284 raport de transfer al sarcinilor. 83 V vas lemnos. 70 zone Guinier. 77 temperatură de sinterizare. 271 zonă influenţată termic (ZIT). 214 silice. 232 reacţie în trepte. 206 sticle. 233 sferulită. 236 trihite (fibre whiskers). 241 rezilienţă. 325 ritidom. 184 structură amorfă. 256 silumin. 197 stereoizomer. 200 teracotă.. 276 tranziţie sticloasă (vitroasă).

the metallic materials (metals and alloys) are and will be used more frequently.ELEMENTS OF MATERIALS SCIENCE AND ENGINEERING The book Elements of Materials Science and Engineering presents the structure and properties of materials used for technical applications. The first volume includes the following chapters: Metals – general concepts. structure and properties and emphasises the structural and property changes due to various processing technologies. the paper also deals with other types of materials for technical applications: glasses and ceramic materials. However. it points out the correlation between their chemical composition. each chapter includes exercises and self-assessment tests. this book can prove useful for other students. Its main purpose is to understand the principles. 357 . Structure and properties of polymeric materials. Iron-carbon alloys. Structure and properties of sintering materials. Mechanical properties of metallic materials. Petrochemical and Refinery Equipment and Equipment for Gas and Petroleum Transportation and Storage at the Faculty of Mechanical and Electrical Engineering of the Petroleum-Gas University of Ploiesti with a useful and effective tool for individual study. To enhance the utility of the book. Types of commercial steels and cast irons. rules and mechanisms for obtaining materials compliant with the structural specifications of each particular application. This book is meant to provide the students that read Oil-Field Equipment. Choosing the appropriate material for an application. Heat treatment of steels and cast irons. sintering materials and fibre-reinforced composites. Structure and properties of nonferrous alloys. polymeric materials (plastomers and elastomers). Structure and properties of glasses and ceramic materials. Structure and properties of composites. The work consists of two volumes. Phase transformations of solid steels and cast irons. therefore the discussion of these materials is more comprehensive. as well as technicians and engineers who wish to enhance or update their material science knowledge. in order to allow the reader to estimate the knowledge acquired and their level of competence (the ability to use knowledge independently and correctly to solve practical problems). However. The second volume includes the chapters: Alloyed steels and cast irons. Alloys – general concepts. Since the main applications analysed belong to the field of oil equipment.

F.dr. Fiecare capitol este prevăzut cu teste de autoevaluare şi aplicaţii.upg-ploiesti. ceramicele ultrarezistente.ing. Gheorghe Drăghici de la catedra Tehnologia Construcţiei Utilajului Petrolier a Universităţii PETROL – GAZE din Ploiesti.inclusiv materialele descoperite şi utilizate recent: compozitele durificate cu fibre. şi poate constitui un ghid valoros pentru alegerea raţională a materialelor necesare diferitelor aplicaţii industriale.I.“Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor” este realizată în cadrul grant-ului C. materialele superplastice etc. materialele inteligente. “Model de software integrat de tip multimedia pentru învăţare interactivă generat la Universitatea Petrol – Gaze din Ploiesti” Lucrarea este elaborată de prof. dr.N.htm “Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor” este disponibilă pe CD-ROM ISBN 973-99015-8-1 ISBN 973-85511-8-3 . Lucrarea este structurată în două volume şi cuprinde informaţiile esenţiale privind structura şi proprietăţile principalelor categorii de materiale folosite în tehnică. 39691. “Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor” se află pe site-ul cu adresa: www. care permit utilizatorilor să-şi autoaprecieze nivelul de pregătire şi nivelul de competenţă în folosirea independentă şi corectă a cunoştinţelor dobândite la soluţionarea unor probleme concrete.ing.ro/curs_esim.S. Gheorghe Zecheru şi conf.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful