UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIESTI Prof.dr.ing. Gh. Zecheru Conf. dr.ing. Gh.

Drăghici

ELEMENTE DE STIINTA SI INGINERIA MATERIALELOR Volumul 2

Editura ILEX şi Editura Universităţii din Ploiesti 2002

CUVÂNT ÎNAINTE
DESPRE GRANTUL C.N.F.I.S. 39691 “MODEL DE SOFTWARE INTEGRAT DE TIP MULTIMEDIA PENTRU ÎNVĂŢARE INTERACTIVĂ” GENERAT LA UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIESTI
Obiectivul fundamental al grantului (C.N.F.I.S 39691) este crearea unui instrument software de tip multimedia care să ofere fiecărui cadru didactic un model de construire şi prezentare a cursurilor , seminariilor şi laboratoarelor într-o manieră modernă, utilizând facilităţile puse la dispoziţie de tehnica avansată. Grantul se adresează în egală măsură şi studenţilor care vor putea să “audieze” cursurile / seminariile / laboratoarele în condiţii comparabile cu cele din ţările dezvoltate. Grantul C.N.F.I.S 39691 este structurat pe trei componente: CURS, LABORATOR, EVALUARE (vezi figura 1 *). • Componenta CURS oferă utilizatorilor de tip CADRU DIDACTIC posibilitatea de a realiza conţinutul cursului într-o manieră flexibilă, putând folosi informaţii de tip text, imagine, animaţie, prezentare video, slide show. Utilizatorul de tip STUDENT va avea acces la toate aceste tipuri de prezentare. În urma activării acestei componente, se poate obţine cursul pe suport de hârtie, pe suport magnetic sau se poate realiza introducerea în pagina de WEB a conţinutului acestuia. • Componenta LABORATOR acoperă activitatea de seminar / laborator. Ea oferă posibilitatea cursantului (utilizatorul de tip STUDENT) de a avea acces la textul de prezentare a temei propuse, la instrumente de tip instructor (tutorial), în toate cele cinci tipuri de prezentare de la curs, precum şi la modele ale fenomenelor / conceptelor prezentate. De asemenea, se pot realiza conexiuni cu anumite cursuri sau seminarii / laboratoare. Utilizatorul de tip CADRU DIDACTIC va avea posibilitatea să-şi descrie tema propusă folosind facilităţi de tip text, imagine, animaţie, prezentare video, slide show şi aplicaţii software specializate. El poate uza de ele pentru a realiza instrumente de tip instructor, precum şi modele ale fenomenului / conceptului prezentat sau conexiuni cu noţiuni înrudite. Ca urmare a activării acestei componente, se pot obţine comparaţii între obiectivele propuse şi rezultatele obţinute, exemple de rezolvare a problemelor propuse, date necesare efectuării lucrării, precum şi chestionare de tip şablon.
* Documentaţie Grant C.N.F.I.S. 39691 (1999,2000,2001), Runda a II-a, Director Grant – Liviu Dumitraşcu i

Figura 1. Structura generală a Grantului C.N.F.I.S 39691

• Componenta EVALUARE îşi propune să ofere posibilitatea evaluărilor efectuate de către utilizatorii de tip CADRU DIDACTIC asupra utilizatorilor de tip STUDENT, precum şi autoevaluărilor realizate de utilizatorul de tip student, la cerere. Evaluarea se poate realiza fie pe baza unor formulare de tip bilet de examen, fie de tip chestionar (generat de un software specializat). In cazul autoevaluării, utilizatorul STUDENT poate beneficia de acces direct la
ii

cursul aferent sau la un ciclu de tip întrebare – răspuns, posibilitate implementată cu ajutorul serviciului de poştă electronică. Serviciul de poştă electronică va fi susţinut de un server de WEB propriu programului.
REMARCI:

• Grantul «MODEL DE SOFTWARE INTEGRAT DE TIP MULTIMEDIA PENTRU ÎNVĂŢARE INTERACTIVĂ GENERAT LA UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIESTI» se realizează în trei etape: ETAPA I (proiectul de iniţiere program) – Realizare prototip SALĂ DE CURS (anul 1999); ETAPA a II-a – Imbunătăţirea prototipului SALĂ DE CURS, realizare prototipuri SALĂ DE LABORATOR, SALĂ DE EVALUARE (anul 2000); ETAPA a III-a – Realizarea integrală a modelului de învăţare interactivă (anul 2001). • Domeniul de interes al acestui program se înscrie în aria preocupărilor specialiştilor din învăţământ şi din domenii conexe acestuia, din EUROPA şi din AMERICA. • Rezultatele obţinute în urma aplicării unui software integrat de tip multimedia pentru învăţare interactivă pentru disciplinele predate în cadrul unei universităţi (precum şi pentru planurile de învăţământ) pot fi folosite ca punct de plecare în vederea constituirii unui server de WEB, bază pentru învăţământul la distanţă, pentru cursuri intensive de scurtă durată, alternativă dinamică pentru studiul individual la bibliotecă. Implementarea unui astfel de mecanism creează premise pentru posibilitatea evaluării interactive a studenţilor, precum şi pentru realizarea unui ciclu de tip “întrebare-răspuns” (cu ajutorul serviciului de poştă electronică). • Un câştig important constă în posibilitatea de a face cunoscută UNIVERSITATEA, atât în ţară cât şi în lume, nu numai la nivelul unor informaţii generale, cât mai ales la nivelul a ceea ce constituie una din componentele sale esenţia : cea de ÎNVĂŢĂMÂNT. La baza generării cursurilor interactive de învăţare / instruire realizate integral / parţial în cadrul grantului a stat “ Metodologia de proiectare a cursurilor multimedia şi hipermedia” ce cuprinde următoarele etape: Analiza cerinţelor de instruire, Proiectarea preliminară a aplicaţiei (cursului), Dezvoltarea aplicaţiei (cursului), Implementarea aplicaţiei (cursului), Evaluarea şi întreţinerea aplicaţiei (cursului). Pentru prezentarea tuturor cursurilor realizate în cadrul grantului a fost generată seria “Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S 39691 “ în care apare lucrarea Elemente de ştiinţa şi ingineria materialelor, Editura ILEX şi Editura Universităţii PETROL – GAZE din Ploiesti.
iii

REMARCI: • Toate lucrările din seria “Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S 39691“ se află pe site-ul Universităţii PETROL – GAZE din Ploiesti şi sunt disponibile pe CD-ROM. • Autorii lucrărilor sunt cadre didactice ale Universităţii, de la catedrele: Informatică, Tehnologia Construcţiei de Utilaj Petrolier, Forajul Sondelor, Chimie, Filologie. Îmi exprim convingerea că prin realizarea acestui proiect se va reuşi o concordanţă a procesului de învăţământ din Universitatea PETROL – GAZE din Ploiesti cu tendinţele internaţionale. DESPRE CARTE Lucrarea “Elemente de ingineria şi ştiinţa materialelor” cuprinde informaţiile esenţiale privind structura şi proprietăţile principalelor categorii de materiale folosite în tehnică şi poate constitui un ghid valoros pentru alegerea raţională a materialelor necesare diferitelor aplicaţii industriale. Lucrarea este structurată în două volume. Primul volum conţine noţiunile fundamentale privind structura si proprietăţile mecanice ale metalelor şi aliajelor şi informaţiile principale privind structura, proprietăţile şi tratamentele termice ale materialelor metalice cu cea mai mare pondere de utilizare industrială: fontele şi oţelurile. Cel de-al doilea volum al lucrării cuprinde informaţiile principale privind structura, proprietăţile şi domeniile de utilizare ale altor categorii de materiale: metalele şi aliajele neferoase, sticlele şi materialele ceramice, plastomerii şi elastomerii, materialele compozite şi materialele sinterizate. Fiecare capitol al lucrării este prevăzut cu teste de autoevaluare şi aplicaţii, care permit utilizatorilor să-şi autoaprecieze nivelul de pregătire şi nivelul de competenţă în folosirea independentă şi corectă a cunoştinţelor dobândite la soluţionarea unor probleme concrete.

Prof.dr.ing. Liviu Dumitraşcu Prorector Director Grant C.N.F.I.S. 39691 Coordonatorul seriei “Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S 39691“

iv

CUVÂNTUL AUTORILOR
Lucrarea Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor a fost concepută astfel încât să constituie un instrument util şi eficient pentru pregătirea individuală la disciplina Studiul materialelor, prevăzută în planul de învăţământ al studenţilor anului I, specializările Utilaj Tehnologic Petrolier şi Utilaj Tehnologic pentru Transportul şi Depozitarea Hidrocarburilor, de la Facultatea de Inginerie Mecanică si Electrică din cadrul Universităţii Petrol – Gaze din Ploiesti. Ea poate fi utilizată cu bune rezultate şi de studenţii care se pregătesc în alte specializări inginereşti, precum şi de tehnicienii şi inginerii care doresc să-şi aprofundeze sau să-şi reactualizeze cunoştinţele în domeniul materialelor. Lucrarea are ca obiect prezentarea structurii si proprietăţilor materialelor folosite în tehnică, precizarea legăturilor (corelaţiilor) dintre compoziţia chimică, structura si proprietăţile acestor materiale şi evidenţierea modificărilor de structură şi proprietăţi care se produc ca urmare a prelucrării materialelor prin diverse procedee tehnologice, scopul principal urmărit fiind însuşirea principiilor, legităţilor şi mecanismelor care stau la baza obţinerii materialelor cu structura corespunzătoare asigurării proprietăţilor impuse de utilizarea lor în diverse aplicaţii tehnice. Deoarece principalele aplicaţii tehnice avute în vedere sunt cele din domeniul maşinilor, utilajelor şi echipamentelor petroliere, materialele care au în prezent şi în viitorul apropiat cea mai mare pondere de utilizare sunt materialele metalice (metalele şi aliajele) şi ca urmare partea din lucrare destinată studierii acestor materiale este cea mai consistentă. Sunt studiate însă în lucrare şi celelate categorii de materiale folosite în tehnică: sticlele şi materialele ceramice, materialele pe bază de substanţe macromoleculare (plastomerii şi elastomerii), materialele obţinute prin agregare de pulberi şi materiale compozite durificate cu fibre. Volumul de faţă, cel de-al doilea al lucrării, conţine capitolele: Oţelurile şi fontele aliate; Oţelurile şi fontele comerciale; Structurile şi proprietăţile aliajelor neferoase; Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor; Structurile şi proprietăţile polimerilor; Structurile şi proprietăţile materialelor compozite; Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi; Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice. Adresăm cele mai calde mulţumiri celui care a făcut posibilă publicarea acestei lucrări (prof. dr. ing. Liviu Dumitraşcu ) şi colegilor care au realizat recenzia stiinţifică a lucrării (prof.dr.ing. Vlad Ulmanu şi prof. dr. ing. Ioan Tudor). Urăm utilizatorilor succes în însuşirea cunoştinţelor privind structurile şi proprietăţile materialelor şi aşteptăm cu deosebit interes sugestiile lor pentru îmbunătăţirea ediţiei viitoare a lucrării.

Autorii Ploieşti 30 iulie 2002
v

Seria
Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S. 39691
Liviu Dumitraşcu şi colectiv

(Borland) PASCAL în 13 conversaţii
Stelian Guţu

Tehnologiile informaţiei şi comunicaţiiilor. Mijloace multimedia
Gheorghe Zecheru şi Gheorghe Drăghici

Elemente de ştiinţa şi ingineria materialelor. Volumul 1
Ana Maria Burlan şi Andreea Negulescu

Compendiu de gramatică franceză cu exerciţii
Mihai Hotinceanu

Probleme şi lucrări de laborator de electromagnetism
Gabriel Marcu

Clase Java pentru metode numerice
Vlad Ulmanu

Tehnologia fabricării şi reparării utilajului petrolier
Mihai Pascu Coloja

Cercetarea sondelor în pompaj cu ajutorul metodelor acustice
Mihail Minesccu şi Ion Nae

Tehnologii şi utilaje în construcţia de maşini
Alexandra Şchiopescu, Maria Moraru, Anca Sterry, Ana Dincă, Ileana Cameniţă

Chimie generală. Aplicaţii numerice
Octav Pântea, Stelian Neagoe, Dorina Matei, Eva Trâmbiţaşu, Daniela Popovici

Bazele chimiei analitice calitative şi cantitative. Probleme şi întrebări
Şerban Vasilescu, Virgiliu Talle, Dorin Bădoiu

Rezistenţa materialelor. Tehnici de calcul şi proiectare
Constantin Ionescu , Liviu Băloiu şi colectiv

Introducere în problematica mediului înconjurător
vi

.. Oţelurile pentru construcţii sudate ………………………………….. Interacţiunea elementelor de aliere cu carbonul ……………………. Influenţele elementelor de aliere asupra trnsformărilor structurale în stare solidă ale oţelurilor şi fontelor………………………………………. 23 Cuvinte cheie …………………………………………………………………. 16 7.……...2.……… 64 8. 7 7.. 35 Aplicaţii ………………………………………………………………….……….. 5 7. Oţelurile carbon cu destinaţie generală …………………………………….…….2.5... 34 Bibliografie ………………………………………………………………………. 71 1 . NOTIUNI GENERALE DESPRE METALE 2.2. NOŢIUNI GENERALE DESPRE ALIAJE 3.…….……. Clasificarea oţelurilor comerciale ……………………………………… 55 8. 38 8.1. Particularităţile realizării construcţiilor sudate …………………... Introducere ………………………………………………………….. Simbolizarea oţelurilor comerciale ……………………………. 64 8.. Clasele structurale de oţeluri şi fonte aliate ……………………….5.…. STUDIUL ALIAJELOR DIN SISTEMUL FIER-CARBON 5...2... 55 8.. i Cuvântul autorilor …………………………………………………………………... Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini ……………………….5..CUPRINS Volumul 1 1.3. 53 8.……… 14 7.4.………. TRATAMENTELE TERMICE LA OŢELURI ŞI FONTE Volumul 2 Cuvânt înainte ……………………………………………………………………….……… 5 7. OŢELURILE ŞI FONTELE COMERCIALE ………………………………...... OŢELURILE ŞI FONTELE ALIATE ………………………………….2...4.... Interacţiunea elementelor de aliere cu fierul ……………………………….2. Formarea CUS la sudarea prin topire a oţelurilor ………………. Oţelurile carbon de uz general …………………………………..……...3. 69 8..1..………. Oţelurile carbon de calitate ……………………………………..1..1.……… 59 8.3. 35 Teste de autoevaluare ……………………………………………………………..3...2... 66 8.5. 65 8... 69 8..1. TRANSFORMĂRILE STRUCTURALE ÎN STARE SOLIDĂ LA OŢELURI ŞI FONTE 6.... Introducere ………………………………………………………….. PROPRIETĂŢILE MECANICE ALE MATERIALELOR METALICE 4. Clasificarea şi simbolizarea oţelurilor comerciale …………………. v 7. 53 8...…….

5..……….3.6.7. Oţelurile cu granulaţie fină pentru construcţii sudate …………...3.9...8. 108 8.……….8.7..…….…….3.1.1...5.……. Oţelurile pentru rulmenţi ……………………………………….. Oţelurile patinabile ……………………………………………………..1.. 137 9..2. Bronzurile …………………………………………………………….. Cuprul şi aliajele pe bază de cupru ………………………………………….……..6. Aluminiul şi aliajele pe bază de aluminiu ………………………. 110 8.……. 154 9.1. 77 8...……...6..... Aliajele Al – Si ………………………………………………….2.…….……. 86 8.. 118 Cuvinte cheie ……………………………………………………………. Fontele cu destinaţie generală …………………………………. Aliajele Al – Cu ……………………………………………………….. 152 9..1.. 76 8..5. Aliajele Al – Zn ……………………………………………….8.……. 113 8.…….. Alamele ………………………………………………………….....…….. 136 9.... Tratamentele termice la aliajele neferoase …………………….5.. Oţelurile pentru aparate şi recipiente sub presiune ……………..... 112 8.7...6. 98 8. 142 9. 107 8. Oţelurile carbon pentru scule …………………………………...8. 148 9.. Modificarea aliajelor neferoase ……………………………………. Fontele cu destinaţie precizată …………………………………. Introducere …………………………………………………………. Oţelurile rezistente la coroziune …………………………………….5...……. 114 8.………. Oţelurile inoxidabile şi refractare ……………………………….2.....6...2.. Oţelurile pentru piese turnate ………………………………….... Oţelurile nealiate pentru construcţii sudate ……………………..4.2. 99 8.....2. Oţelurile aliate pentru scule ……………………………………. 125 9..5.. Oţelurile pentru scule ………………………………………………... Alte oţeluri cu destinaţii sau caracteristici speciale ………………………. 80 8....9.…….6..1.....3. 75 8. Oţelurile pentru arcuri ………………………………………….……. 131 9.. 113 8.……. 86 8... 105 8. 109 8...6.... Aliajele Cu − Ni ……………………………………………………….5. 162 9. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE METALELOR ŞI ALIAJELOR NEFEROASE ……………………………………. 105 8..………….... 102 8.8...5.3.5..8..…….8. Simbolizarea metalelor şi aliajelor neferoase comerciale …………………...……...……..4. 122 Aplicaţii …………………………………………………………………... Aliajele Al − Mg ………………………………………………. 168 9... Oţelurile rezistente la uzare şi tenace ………………………………….9.. 131 9.......9.... Fontele comerciale …………………………………………………..……….……. 163 9.……... Simbolizarea fontelor comerciale ……………………………….6..…….5...6. 170 2 ..8.6..7. Transformările structurale în ZIT la sudarea prin topire a oţelurilor ……..1. 120 Bibliografie ……………………………………………………………………… 121 Teste de autoevaluare …………………………………………………………….3. Oţelurile cu coeficient de dilatare termică controlat …………………..4.2.. Oţelurile slab aliate cu rezistenţă mecanică ridicată …………….4. 147 9.5. 100 8. 73 8. Oţelurile cu rezistenţă mecanică foarte ridicată ………………………....... 170 9.

4. 177 9. Materialele vitroceramice …………………………………………..... Sticlele …………………………………………………………………….. Principalele proprietăţi ale ceramicelor şi sticlelor ………………. Proprietăţile polimerilor …………………………………………………… 236 11.4.8......2.9... 231 11..7.. 172 9. Aliajele superplastice ………………………………………………….. 250 11. 238 11..…….4..5... Materialele ceramice oxidice ………………………………….6.1.. 219 10.. 254 11...2. Principalele tipuri de materiale polimerice ……………………….... Materialele ceramice silicatice ………………………………... 251 11... 210 10. Caracterizarea generală a polimerilor ………………………………. Reacţiile de sinteză a polimerilor …………………………………. 222 Aplicaţii ………………………………………………………………….8.5... Aditivii materialelor polimerice ……………………………………..3....…….……. Introducere ………………………………………………………………… 229 11..4.. 207 10.. Materialele termoplaste ………………………………………. Aliajele antifricţiune ……………………………………………. Materialele elastomerice (cauciucurile) ……………………………. 207 10.. 182 9.4.4.……….1. Introducere ………………………………………………………………….......5...1. 229 11.. Materialele ceramice neoxidice ……………………………………… 214 10..……….…….. Titanul şi aliajele pe bază de titan …………………………………………. 198 10. Structura ceramicelor şi sticlelor ………………………………….. 197 10..…….…….8.…….4...3. Materialele refractare …………………………………………. 250 11.... 220 Bibliografie ……………………………………………………………………… 221 Teste de autoevaluare …………………………………………………………….…….. 187 Aplicaţii ………………………………………………………………….. 257 3 . 236 11.... Alte metale şi aliaje neferoase ………………………………………..4.…….5. 187 Teste de autoevaluare …………………………………………………………….5..2.4. Cimentul …………………………………………………………………… 219 Cuvinte cheie …………………………………………………………….3..1. 184 Cuvinte cheie ……………………………………………………………. 197 10..2...…….…….1.……….……..1.8. Materialele ceramice ……………………………………………….3... 255 Cuvinte cheie ……………………………………………………………. 233 11. Proprietăţile mecanice ale polimerilor ………………………....4..……. 192 10.....2..……. Structura polimerilor ………………………………………………………..7.2. Aliajele pentru lipire ……………………………………………. 177 9.4...…….. 211 10.. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE POLIMERILOR ………………... 180 9.. Materialele termorigide ……………………………………….. Aliajele cu memoria formei ……………………………………………...3..8.. 215 10. 225 11... 202 10. 186 Bibliografie ………………………………………………………………………. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR CERAMICE ŞI STICLELOR ………………………….5..………..……..……..

……......1. 292 Aplicaţii …………………………………………………………………... 259 Aplicaţii …………………………………………………………………. 321 321 322 334 341 341 342 343 Grila de verificare a testelor de autoevaluare ……………………………. 258 Teste de autoevaluare ……………………………………………………………. 357 4 ..……….……….…….....……... 291 Bibliografie ………………………………………………………………………....………...2.……..………..... Materiale compozite durificate cu fibre …………………………………… 284 Cuvinte cheie ……………………………………………………………... 301 13. Transformările structurale la presarea şi sinterizarea pulberilor …………. 268 12.…….. 312 Cuvinte cheie ……………………………………………………………..Bibliografie ………………………………………………………………………. 267 12.... 14. 301 13..3.3. 353 Elements of materials science and engineering (Abstract) ………………. Un studiu de caz privind alegerea materialelor ……………………..... 302 13. Teste de autoevaluare …………………………………………………………. Introducere …………………………………………………………..1.. 14. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR REALIZATE PRIN AGREGARE DE PULBERI …………….... 352 Index ……………………………………………………………………………... Obţinerea şi caracterizarea pulberilor ……………………………………. 292 Teste de autoevaluare ……………………………………………………………. Structurile şi proprietăţile produselor sinterizate ………………….... 315 Teste de autoevaluare …………………………………………………………….……..………..2....…….…….. ALEGEREA MATERIALELOR PENTRU APLICAŢIILE TEHNICE . 295 13........……. Bibliografie …………………………………………………………………….... 307 13.... Criteriile şi metodele de selecţie a materialelor ……………………......4.4..... 315 Aplicaţii …………………………………………………………………..………..1. Estimarea caracteristicilor fizico-mecanice ale materialelor compozite . 274 12. 314 Bibliografie ……………………………………………………………………….2. Lemnul – material compozit natural ……………………………….. 263 12. Introducere …………………………………………………………. 317 14.. 14.3.......... Cuvinte cheie …………………………………………………………….. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR COMPOZITE ………………………………...……. Introducere ………………………………………………………………… 267 12.………....... Aplicaţii …………………………………………………………………..

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

Capitolul 7

OŢELURILE ŞI FONTELE ALIATE

7.1. Introducere
Oţelurile aliate sunt acele oţeluri care conţin, pe lângă componentele specifice (fierul – componentul de bază şi carbonul – componentul de aliere principal), elementele însoţitoare (manganul, siliciul etc.) şi impurităţile tipice (sulful, fosforul etc.) oţelurilor carbon, şi alte componente (denumite generic elemente de aliere EA), introduse în mod intenţionat şi în cantitate suficientă la elaborare, cu scopul de a conferi acestor aliaje anumite structuri şi proprietăţi. În contextul acestei definiţii, un component al unui oţel este considerat element de aliere, dacă concentraţia în care a fost introdus la elaborarea oţelului depăşeşte concentraţia până la care acest component se încadrează în categoria elementelor însoţitoare sau concentraţia maximă admisă când componentul are efectele unei impurităţi a oţelului. Astfel, având în vedere datele prezentate în scap. 4.3, oţelurile se consideră aliate cu mangan, dacă %Mnm > 0,8 %, cu siliciu, dacă %Sim > 0,5 %, cu fosfor, dacă %Pm > 0,06 % etc., în timp ce alte componente, cum ar fi cromul, nichelul, molibdenul, vanadiul, titanul, niobiul, wolframul, borul etc., care nu sunt specifice compoziţiei oţelurilor carbon industriale, capătă statutul de elemente de aliere oricare ar fi concentraţia în care au fost introduse (intenţionat) la elaborarea oţelurilor. În practică, pentru a exprima gradul de aliere al unui oţel se utilizează ca indicator suma concentraţiilor masice ale elementelor de aliere (exceptând carbonul) conţinute de acesta Sa ( S a = ∑ % EAmj , EAj, j = 1 … n, fiind elementele
j =1 n

de aliere introduse la elaborarea oţelului, iar %EAmj - concentraţiile masice ale acestor elemente), iar oţelurile aliate se clasifică în: oţeluri slab aliate, având Sa< 5 %, oţeluri mediu aliate, având 5 % ≤ Sa < 10 % şi oţeluri înalt (bogat) aliate, având Sa ≥ 10 %.
5

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

În mod similar, fontele aliate (denumite şi fonte speciale) sunt acele fonte care conţin, pe lângă componentele specifice, elementele însoţitoare şi impurităţile tipice fontelor albe (fără grafit în structură), cenuşii sau modificate (cu grafit în structură), şi alte componente (numite generic elemente de aliere), introduse în mod intenţionat şi în cantitate suficientă la elaborare, cu scopul de a conferi acestor aliaje anumite structuri şi proprietăţi. În contextul acestei definiţii, printr-un raţionament similar celui utilizat în cazul oţelurilor, sulful, în concentraţii %Sm < 0,15 % şi fosforul, în concentraţii %Pm < 0,6 %, considerate impurităţi, manganul, în concentraţii %Mnm < 1,5 %, siliciul, în concentraţii %Sim < 0,5…1,0 % la fontele albe sau %Sim < 3,5…4,5 % la fontele cenuşii sau modificate şi componentele introduse (în concentraţii mici) în cursul operaţiilor de modificare şi postmodificare (magneziu, ceriu, calciu, bariu, titan, zirconiu, aluminiu), considerate elemente însoţitoare, nu reprezintă elemente de aliere ale fontelor; aceste componente, introduse la elaborarea fontelor în concentraţii mai mari decât cele până la care se consideră impurităţi sau elemente însoţitoare, constituie elemente de aliere ale fontelor, iar componentele care nu sunt specifice compoziţiei fontelor albe, cenuşii sau modificate industriale, cum ar fi cromul, nichelul, molibdenul, vanadiul etc., au statutul de elemente de aliere oricare ar fi concentraţia în care au fost introduse (intenţionat) la elaborarea fontelor. Pentru a exprima gradul de aliere al unei fonte se poate utiliza, ca şi la oţeluri, indicatorul Sa, iar fontele aliate se clasifică în: fonte slab aliate, având Sa< 5 %, fonte mediu aliate, având 5 % ≤ Sa < 10 % şi fonte înalt (bogat) aliate, având Sa ≥ 10 %. Elementele de aliere se pot găsi în structurile oţelurilor şi fontelor, în funcţie de caracteristicile lor fizico – chimice (raza atomică, valenţa, electronegativitatea, tipul structurii cristaline, afinitatea chimică faţă de fier, carbon, elemente însoţitoare şi impurităţi) şi de concentraţiile în care sunt introduse la elaborarea acestor aliaje, în următoarele forme: a) dizolvate (prin substituţie sau interstiţial) în soluţiile solide specifice structurii aliajelor fier – carbon, soluţii denumite în acest caz ferită aliată şi austenită aliată; b) dizolvate în structura cristalină a cementitei, denumită în acest caz cementită aliată; c) legate sub formă de carburi proprii; d) combinate chimic cu fierul sub formă de compuşi intermetalici; e) legate sub formă de incluziuni nemetalice (oxizi, sulfuri, silicaţi) sau libere sub formă de cristale de metal pur. Primele trei forme de existenţă a elementelor de aliere sunt cele care corespund frecvent structurii oţelurilor şi fontelor aliate. Formele de existenţă d) şi e) sunt rar întâlnite, deoarece: * fierul formează compuşi intermetalici cu unele elemente de aliere numai dacă concentraţiile acestora sunt ridicate (de exemplu, fierul cu cromul formează compusul, de tip fază sigma, FeCr, caracterizat printr-o valoare de bază a concentraţiei cromului %Crm ≅ 45 %, cu vanadiul – compusul, de tip fază sigma,
6

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

FeV, având %Vm ≅ 48 %, cu molibdenul - compuşii Fe3Mo2, având %Mom ≅ 53 % şi FeMo, având %Mom ≅ 66 %, cu wolframul – compusul, de tip fază Laves, Fe2W, având %Wm ≅ 63 % şi compusul Fe3W2, având %Wm ≅ 68 %, cu titanul – compusul FeTi, având %Tim ≅ 52 %, iar cu niobiul – compusul, de tip fază Laves, Fe2Nb, având %Nbm ≅ 52 %); ca urmare, existenţa unor astfel de compuşi este caracteristică exclusiv oţelurilor şi fontelor înalt aliate cu astfel de elemente; * incluziunile nemetalice sunt (în mod obişnuit, datorită efectelor negative pe care le are prezenţa acestora - v. scap. 4.3.2 şi 4.3.3) faze nedorite ale structurii oţelurilor şi fontelor şi, ca urmare, legarea elementelor de aliere sub formă de incluziuni se realizează numai accidental, de obicei când nu se alege corect momentul introducerii acestor elemente în procesul tehnologic de elaborare; de exemplu, titanul, care are afinitatea chimică faţă de oxigen (puterea de dezoxidare) mai mare decât a siliciului şi aluminiului, introdus într-un oţel lichid înainte de finalizarea proceselor de dezoxidare (v. scap. 4.3.2) participă intens la realizarea acestor procese şi se va găsi în structura oţelului legat sub formă de incluziuni oxidice, diminuându-şi astfel activitatea ca element de aliere.

7.2. Interacţiunea elementelor de aliere cu fierul
Majoritatea elementelor de aliere sunt solubile în fier, formând cu acesta soluţii solide (în care, evident, fierul este solventul, iar elementele de aliere sunt componentele solut). Prezenţa elementelor de aliere dizolvate (împreună cu carbonul) în structura cristalină a fierului determină modificarea valorilor punctelor critice de transformare în stare solidă a acestuia. Unele elemente de aliere, cum ar fi cromul, siliciul, molibdenul, woframul, vanadiul, niobiul, având structura cristalină de tip CVC, sunt izomorfe cu Feα (şi Feδ), au o bună solubilitate în această modificaţie a fierului şi determină extinderea domeniilor de stabilitate a feritei (şi feritei delta) şi restrângerea domeniilor de stabilitate a austenitei, mărind temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feα ⇔ Feγ (punctul critic tc1 ≡ A3) şi micşorând temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feγ ⇔ Feδ (punctul critic tc2 ≡ A4). Elementele având influenţele menţionate anterior sunt denumite elemente de aliere alfagene sau elemente de aliere feritizante (notate generic EAα). Aşa cum se observă în figura 7.1 a, care prezintă configuraţia generală a diagramelor de echilibru ale sistemelor binare Fe – EAα, prezenţa elementelor de aliere alfagene determină domenii de existenţă a fazei γ ≡ Feγ(EAα) foarte înguste şi domenii foarte extinse de stabilitate a fazei α ≡ Feα(EAα); la aliajele unui astfel de sistem, caracterizate
7

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

prin %EAα ≥ a%, structura la orice temperatură corespunzătoare stării solide este alcătuită numai din cristalele fazei α ≡ Feα(EAα), fiind suprimată posibilitatea realizării transformărilor alotropice de tipul Feα ⇔ Feγ şi eliminată astfel posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (de tipul α ⇔ γ).

Fig. 7.1. Configuraţia generală a diagramelor de echilibru ale sistemelor binare de tipul: a – Fe – EAα; b – Fe − EAγ

Efectele anterior menţionate ale elementelor de aliere alfagene se menţin şi în cazul aliajelor ternare Fe – C − EAα (oţeluri şi fonte aliate cu elemente alfagene), în structura cărora faza α ≡ Feα(C, EAα) este ferita aliată, iar faza γ ≡ Feγ(C, EAα) este austenita aliată; aşa cum se observă în figura 7.2, care prezintă diagramele pseudobinare corespunzătoare la trei concentraţii masice (constante) de Si ≡ EAα; în aliajele ternare Fe – C – Si ≡ EAα , creşterea concentraţiei Si ≡ EAα determină îngustarea progresivă a domeniilor cu austenită aliată, lărgirea substanţială a domeniilor cu ferită aliată şi, ca o consecinţă, ridicarea substanţială a punctului critic A1 (creşterea temperaturii la care se poate realiza, în condiţii de echilibru, transformarea eutectoidă γ ⇔ α + Fe3C). Evident, când concentraţia de elemente de aliere alfagene %EAα ≥ a%, la orice temperatură corespunzătoare stării solide, oţelurile aliate au o structură monofazică feritică (sau o structură alcătuită din ferită şi mici conţinuturi de carburi), iar fontele aliate au o structură alcătuită din ferită şi carburi primare sau grafit, fiind suprimată posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (care presupun existenţa posibilităţii de realizare a transformărilor
8

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

alotropice de tipul Feα ⇔ Feγ); oţelurile sau fontele aliate care prezintă aceste particularităţi structurale sunt denumite oţeluri aliate feritice sau fonte aliate feritice.

Fig.7.2. Diagramele de echilibru pseudobinare ale aliajelor sistemului ternar Fe – C – Si ≡ EAα cu %Sim = 2,5 %; %Sim = 5,0 % şi %Sim = 7,5 %

Unele elemente de aliere, cum ar fi nichelul şi manganul, având structura cristalină de tip CFC, sunt izomorfe cu Feγ , au o bună solubilitate în această modificaţie a fierului şi determină extinderea domeniilor de stabilitate a austenitei şi restrângerea domeniilor de stabilitate a feritei (şi feritei delta), micşorând temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feα ⇔ Feγ (punctul critic tc1 ≡ A3) şi ridicând temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feγ ⇔ Feδ (punctul critic tc2 ≡ A4).
9

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

Elementele având influenţele menţionate anterior sunt denumite elemente de aliere gamagene sau elemente de aliere austenitizante (notate generic EAγ). Aşa cum se observă în figura 7.1 b, care prezintă configuraţia generală a diagramelor de echilibru ale sistemelor binare Fe – EAγ, prezenţa elementelor de aliere gamagene determină domenii de existenţă a fazei α ≡ Feα(EAγ) foarte înguste şi domenii foarte extinse de stabilitate a fazei γ ≡ Feγ(EAγ); la aliajele unui astfel de sistem, caracterizate prin %EAγ ≥ b%, structura la orice temperatură corespunzătoare stării solide este alcătuită numai din cristalele fazei γ ≡ Feγ(EAγ), fiind suprimată posibilitatea realizării transformărilor alotropice de tipul Feγ ⇔ Feα şi eliminată astfel posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (de tipul γ ⇔ α). Efectele anterior menţionate ale elementelor de aliere alfagene se menţin şi în cazul aliajelor ternare Fe – C − EAγ (oţeluri şi fonte aliate cu elemente gamagene), în structura cărora faza α ≡ Feα(C, EAγ ) este ferita aliată, iar faza γ ≡ Feγ(C, EAγ) este austenita aliată; aşa cum se observă în figura 7.3, care prezintă diagramele pseudobinare corespunzătoare la trei concentraţii masice (constante) de Mn ≡ EAγ; în aliajele ternare Fe – C – Mn ≡ EAγ , creşterea concentraţiei Mn ≡ EAγ determină îngustarea progresivă a domeniilor cu ferită aliată, lărgirea substanţială a domeniilor cu austenită aliată şi, ca o consecinţă, coborârea substanţială a punctului critic A1 (micşorarea temperaturii la care se poate realiza, în condiţii de echilibru, transformarea eutectoidă γ ⇔ α + Fe3C). Evident, când concentraţia de elemente de aliere gamagene %EAγ ≥ b %, la orice temperatură corespunzătoare stării solide, oţelurile aliate au o structură monofazică austenitică, iar fontele aliate au o structură alcătuită din austenită şi grafit, fiind suprimată posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (care presupun existenţa posibilităţii de realizare a transformărilor alotropice de tipul Feγ ⇔ Feα); oţelurile sau fontele aliate care prezintă aceste particularităţi structurale sunt denumite oţeluri aliate austenitice sau fonte aliate austenitice. Considerând (în mod schematic, simplificat) că influenţele elementelor de aliere se manifestă prin modificarea poziţiilor liniilor şi punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Fe – Fe3C, aşa cum se prezintă în figura 7.4, aspectele anterior prezentatate se pot sintetiza astfel: • elementele de aliere alfagene (cromul, siliciul, molibdenul etc.) determină extinderea domeniilor de existenţă a feritei şi restrângerea domeniilor de stabilitate a austenitei (v. fig. 7.4 a); la concentraţii mari de elemente alfagene posibilitatea realizării transformării alotropice Feα ⇔ Feγ este suprimată şi se obţin oţeluri sau fonte aliate feritice, care nu prezintă transformări de fază în stare solidă de tipul α ⇔ γ;
10

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

• elementele de aliere gamagene (manganul, nichelul etc.) determină extinderea domeniilor de existenţă a austenitei şi restrângerea domeniilor de stabilitate a feritei (v. fig. 7.4 b); la concentraţii mari de elemente gamagene posibilitatea realizării transformării alotropice Feγ ⇔ Feα este anulată şi se obţin oţeluri sau fonte aliate austenitice, care nu prezintă transformări de fază în stare solidă de tipul γ ⇔ α;

Fig.7.3. Diagramele de echilibru pseudobinare ale aliajelor sistemului ternar Fe – C – Mn ≡ EAγ cu %Mnm = 3,0 %; %Mn m = 13,0 % şi %Mn m = 20,0 %

11

4. 12 .11 %) spre concentraţii ale carbonului mai scăzute şi. Schema modificării liniilor şi punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Fe-Fe3C de către: a – elementele de aliere alfagene.5). aşa cum s-a specificat în scap. menţinerea constantă sau diminuarea plasticităţii etc.2.77 %.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • elementele de aliere modifică poziţia punctului critic de transformare în stare solidă tPSK ≡ A1 şi deplasează punctul S (având. corespunzătoare concentraţiei carbonului în perlită) spre concentraţii ale carbonului mai reduse (v. fig.6 sunt prezentate diagramele de variaţie a principalelor caracteristici mecanice ale feritei (rezistenţa la tracţiune Rm. oţelurile aliate care prezintă aceste particularităţi structurale sunt denumite oţeluri aliate ledeburitice. ca urmare. Fig. 7.7. • elementele de aliere deplasează punctul E (având. b – elementele de aliere gamagene Elementele de aliere dizolvate în ferită sau austenită influenţează proprietăţile fizico – mecanice ale acestor faze.4.11 %) devine posibilă producerea transformării eutectice şi apariţia în structura lor de echilibru a unor mici cantităti de ledeburită (constituent specific structurii fontelor albe). abscisa %Cm = 0.4 şi 7. abscisa %Cm = 2. În figura 7. la unele oţeluri aliate (aliaje caracterizate prin concentraţii masice de carbon %Cm ≤ 2. duritatea Brinell HBS şi energia de rupere la încercarea la încovoiere prin şoc KV) în funcţie de concentraţiile masice ale diverselor elemente de aliere dizolvate în aceasta.2. alungirea procentuală după rupere A. aşa cum s-a specificat în scap. 4. influenţe similare (creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii.) au şi elementele de aliere dizolvate în austenită.

6. Influenţele elementelor de aliere asupra: a – poziţiei punctului critic A1. 7. 7.5. c − HBS = f3(%EAm). d − KV = f4(%EAm) 13 . b – concentraţiei masice a carbonului în perlită Fig.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. b − A = f2(%EAm). Influenţa elementelor de aliere asupra caracteristicilor mecanice ale feritei: a – Rm = f1(%EAm).

Ta. Mo. iar cementita aliată cu wolfram poate avea %Wat ≤ 1 %). interacţiunea cu carbonul depinde nu numai de afinitatea lor faţa de acest element. elemente ce pot fi ierarhizate.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 7. dar şi de concentraţiile în care se găsesc acestea în oţeluri şi fonte şi de solubilitatea lor în ferită şi austenită. cu formula generală (Fe.1).EA)3C. molibdenul. nichelul şi cobaltul. Ti Elementul de aliere cel mai carburigen CREŞTE AFINITATEA FAŢĂ DE CARBON În cazul elementelor de aliere carburigene. în această situaţie se pot afla elementele de aliere cu afinitate faţă de carbon apropiată de cea corespunzătoare fierului (manganul. principalele elemente de aliere care fac parte din această categorie sunt siliciul. se pot defini următoarele tipuri de situaţii privind existenţa elementelor de aliere carburigene în structurile oţelurilor şi fontelor: a) elementele de aliere sunt dizolvate în cementită prin substituirea parţială a atomilor de fier din structura cristalină a acesteia. ce pot exista ca faze distincte în structurile oţelurilor şi fontelor aliate. nichelul. astfel: Fe. de exemplu. ce are caracteristicile unei faze bertholide. din această categorie fac parte. în structura căreia atomii elementelor de aliere înlocuiesc în diverse proporţii atomii de fier (de exemplu. cementita aliată cu mangan poate avea %Mnat ≤ 100 %. în funcţie de modul în care interacţionează cu carbonul.7). V. cromul. din această categorie fac parte metalele de tranziţie situate în tabloul periodic al elementelor la stânga fierului (v. 14 . W. wolframul). aşa cum se poate observa în fig. care formează cementită aliată. care împiedică formarea carburilor sau produc descompunerea carburilor existente şi asigură apariţia grafitului (carbonului liber) ca fază structurală a fontelor şi (uneori) a oţelurilor (v. Zr. tabelul 1. în funcţie de afinitatea lor faţă de carbon (crescătoare odată cu mărirea deficitului de electroni în substraturile atomice d. ale căror carburi (Ni3C. 7. dar carburile pe care le formează au stabilitate redusă. Co3C) nu apar în mod obişnuit în structurile oţelurilor sau fontelor aliate. Nb. Cr. Interacţiunea elementelor de aliere cu carbonul Elementele de aliere introduse la elaborarea oţelurilor şi fontelor se pot clasifica. scap.4). 4. care formează carburi stabile. astfel: • elemente grafitizante. • elemente carburigene. Ca urmare. cementita aliată cu crom poate avea %Crat ≤ 25 %.3. cementita aliată cu molibden poate avea %Moat ≤ 3 %. aluminiul şi cuprul. • elemente care reacţionează cu carbonul. Componentul de bază al oţelurilor şi fontelor Mn.

Deoarece carburile sunt de obicei prezente ca faze minoritare (cu conţinuturi procentuale scăzute) în structura oţelurilor sau fontelor aliate. carburile primare (ca faze individuale sau în alcătuirea amestecului eutectic) dispuse sub formă de reţea la limitele cristalelor masei metalice de bază a structurii măresc rezistenţa mecanică şi duritatea. cu structura cristalină cubică sau EA2C. 15 . care se dizolvă relativ uşor în austenită (la încălzirea oţelurilor sau fontelor aliate) şi de tipul EAC. această situaţie este tipică elementelor puternic carburigene (tantalul. vanadiul. configuraţia electronică şi afinitatea faţă de carbon ale principalelor elemente de aliere din oţeluri şi fonte b) elementele de aliere sunt dizolvate în cementită. niobiul. cu structura cristalină de tip hexagonal. 3. dar diminuează considerabil plasticitatea şi tenacitatea oţelurilor sau fontelor. care se dizolvă în cementită (în concentraţiile anterior precizate) şi pot forma şi carburi proprii de tipul EA7C3. cât şi ale caracteristicilor de plasticitate şi tenacitate). modul de distribuţie şi gradul lor de dispersie în structură (v. care sunt insolubile în austenită.11). cu duritate şi stabilitate foarte ridicate. 7. Prezentarea schematică a corelaţiei dintre poziţia în tabloul periodic.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Ti [Ar]3d24s2 V [Ar]3d34s2 Cr [Ar]3d54s1 Mn [Ar]3d54s2 Fe [Ar]3d64s2 Co [Ar]3d74s2 [Ar] ≡ 1s22s22p63s23p6 [Kr] ≡ [Ar] 3d104s24p6 [Xe] ≡ [Kr] 4d105s25p6 Ni [Ar]3d84s2 Cu [Ar]3d104s1 Zr [Kr]4d25s2 Nb [Kr]4d45s1 Mo [Kr]4d55s1 Ta [Xe]5d36s2 W [Xe]5d46s2 elementul chimic configuraţia electronică Elemente carburigene ! Elemente care formează carburi instabile Fig. cu structura cristalină de tip hexagonal. în această situaţie se pot încadra cromul. EA23C6 sau EA6C.7. dar formează şi carburi proprii (mai ales când se află în cantităti ce depăsesc solubilitatea lor în cementită). c) elementele de aliere nu se dizolvă în cementită şi formează (oricare ar fi concentraţia în care au fost introduse în oţeluri sau fonte) carburi proprii greu fuzibile. molibdenul şi wolframul. în timp ce carburile globulare fine. Carburile elementelor de aliere au duritatea mai mare şi fragilitatea mai redusă decât cele corespunzătoare cementitei. care formează carburi primare (insolubile în austenită) de tipul EAC. cu structură cristalină complexă. uniform distribuite în matricea structurală asigură oţelurilor şi fontelor o combinaţie favorabilă de caracteristici mecanice (cu valori ridicate atât ale caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi duritate. cu structura cristalină cubică sau EA2C. influenţelor pe care le au asupra proprietăţilor mecanice ale acestor aliaje depind în măsură importantă de forma. scap. zirconiul şi titanul).

chiar şi în concentraţii foarte reduse (corespunzătoare unei microalieri). scap. wolframul. distribuiţi sub formă de reţele peliculare intercristaline. iar la proiectarea pieselor care urmează a fi supuse călirii CIF nu se vor alege ca materiale astfel de oţeluri sau fonte aliate. scap. efecte similare având şi alierea cu aluminiu. care blochează creşterea cristalelor de austenită până la temperaturi ridicate (v.1). la încălzirea pieselor din oţeluri sau fonte aliate cu astfel de elemente în vederea aplicării de TT.4. fig.1 % şi se asigură formarea unor reţele peliculare submicroscopice de nitruri sau oxizi. singurul element de aliere care favorizează creşterea granulaţiei 16 . 5. reduc tendinţa de creştere a cristalelor de austenită la încălzire şi conferă oţelurilor şi fontelor ereditate granulară fină. vanadiul etc. transforma la răcire a austenitei şi transformarea la încălzire a martensitei (v. τm mai mari decât cele corespunzătoare cazului când piesele sunt confecţionate din oţeluri carbon sau fonte nealiate.2). deoarece formează compuşi (carburi sau carbonitruri). care constituie “bariere” eficiente pentru creşterea granulaţiei austenitei până la temperaturi ridicate (dacă %Alm > 0. deoarece la încălzirea lor prin inducţie cu curenţi de înaltă frecvenţă se produce transformarea perlitei în austenită prin mecanismul fără difuzie (v. dacă concentraţia masică a acestui element este %Alm ≤ 0.). datorită acestei influenţe.) diminuează vitezele de desfăsurare a etapelor de dizolvare a cementitei şi/sau carburilor în austenită şi de omogenizare a austenitei. molibdenul. zirconul. improprie pentru obţinerea unor structuri şi proprietăţi mecanice convenabile după călirea martensitică. vanadiul.1 %. nitrurile sau oxizii de aluminiu se distribuie în structură sub formă de particule izolate şi efectul de blocare a creşterii granulaţiei austenitei este anulat). deplasând spre dreapta curbele c şi d ale diagramei TTT la încălzire (v.3.6) şi rezultă o structură cu austenită neomogenă şi carburi nedizolvate. Influenţele privind transformarea la încălzire a perlitei în austenită se pot sintetiza astfel: • elementele de aliere care sunt solubile în cementită şi/sau formează carburi stabile (cromul. Influenţele elementelor de aliere asupra transformărilor structurale în stare solidă ale oţelurilor şi fontelor Elementele de aliere prezente în compoziţia oţelurilor şi fontelor pot influenţa desfăşurarea şi efectele producerii transformărilor structurale în stare solidă tipice acestor aliaje: transformarea la încălzire a perlitei în austenită. obţinerea structurilor cu austenită omogenă presupune utilizarea unor valori ale parametrilor de regim ti. A. cap.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 7. 5). 6.1. titanul etc. niobiul. • elementele de aliere carburigene (molibdenul. 5.4.

8 şi sunt ilustrate şi atestate de diagramele TTT din figurile 7. v. scap. în compoziţia oţelurilor şi fontelor aliate cu acest element. 5. manganul. Principalele influenţe ale elementelor de aliere asupra transformării la răcire a austenitei sunt următoarele: • elementele de aliere (cu excepţia cobaltului). în timp ce elementele de aliere care pot forma carburi (cromul.10. Fig.corespunzător transformării austenitei subrăcite în bainită. 7. molibdenul. ca urmare. siliciul. acestea indicând existenţa a două puncte de maxim cinetic (tMC1 .Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate austenitei este manganul (element solubil în Feγ şi care nu formează carburi proprii) şi. fig. wolframul. aceste influenţe importante ale prezenţei elementelor de aliere în oţeluri sau fonte sunt prezentate schematic de diagramele din figura 7.9 şi 7. corespunzătoare unor oţeluri şi fonte industriale.11 a) sau suprimarea posibilităţilor de transformare (deplasarea spre durate foarte lungi a transformărilor) prin mecanismele perlitic (v. destinate confecţionării semifabricatelor şi pieselor care se supun prelucrării prin deformare plastică la cald sau aplicării unor TT. trebuie introduse (în cantităţi convenabile) şi elemente de aliere (din gama precizată mai înainte) care să anihileze tendinţa spre obţinerea unei granulaţii grosolane indusă de prezenţa manganului.11 b) sau 17 . 7. fiind (în marea lor majoritate) solubile în Feγ. măresc stabilitatea austenitei în domeniul transformărilor la răcire prin mecanismele cu difuzie şi intermediar şi deplasează spre dreapta (spre durate mai lungi) curbele diagramelor de transformare izotermă şi termocinetică a austenitei. cuprul) au influenţele anterior prezentate fără a modifica configuraţia curbelor diagramelor de transformare izotermă a austenitei.8 Prezentarea schematică a influenţei elementelor de aliere asupra poziţiei curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei • elementele de aliere care nu formează carburi stabile (nichelul. B.4). 7.) produc şi modificări ale formei curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei.2. fig. vanadiul etc.corespunzător transformării austenitei subrăcite în perlită şi tMC2 . micşorând astfel viteza de răcire critică vrc (v.

12. ca urmare.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR bainitic (v. b – oţel aliat cu Ni (%Cm = 0. Influenţele elementelor de aliere asupra transformării la răcire a austenitei (prezentate anterior) au câteva implicaţii practice foarte importante: 18 . determină creşterea conţinuturilor procentuale de austenită reziduală din structurile la ta ale oţelurilor sau fontelor călite martensitic.15. 7.9. corespunzătoare unor oţeluri şi fonte aliate industriale. Prezentarea comparativă a diagramelor de transformare (izotermă şi termocinetică) a austenitei pentru două oţeluri industriale: a – oţel carbon (%Cm = 0.44 %. 7. fig. %Nim = 5 %) • elementele de aliere (cu excepţia cobaltului şi aluminiului) coboară temperaturile punctelor Ms şi Mf.11 c). aceste influenţe sunt ilustrate sintetic de diagramele din figura 7.44 %). aceste influenţe ale elementelor de aliere care formează carburi (sugerate schematic de diagramele din figura 7. Fig.13 şi 7. caracteristice pentru transformarea austenitei prin mecanismul fără difuzie (transformarea martensitică) şi.14.11) sunt ilustrate şi atestate convingător de diagramele TTT din figurile 7. 7.

6 %.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig.4 %. scap.4. Prezentarea comparativă a diagramelor de transformare (termocinetică) a austenitei pentru două fonte industriale: a – fontă nodulară nealiată (%Cm = 3. produsă de prezenţa elementelor de aliere. Prezentarea schematică a infleunţelor elementelor de aliere asupra configuraţiei curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei: a – diagramă cu două puncte de maxim cinetic. c – diagramă cu transformarea baintică suprimată • micşorarea vrc. %Sim = 2.6 %). ca urmare. 6. piesele confecţionate din oţeluri aliate se pot căli pe adâncimi mari şi/sau se pot supune călirii martensitice în medii care răcesc mai lent decât mediile de călire tradiţionale (apă.75 %) Fig.2) şi. determină creşterea substanţială a călibilităţii oţelurilor (v. %Mom = 0.10. 19 . ceea ce asigură niveluri mai scăzute ale tensiunilor mecanice reziduale generate de călire şi reduce considerabil riscul deformării excesive sau fisurării acestor piese (chiar şi în cazul când acestea prezintă forme complicate sau detalii constructive cu puternice efecte de concentrare a tensiunilor). %Sim = 2. 7. ulei). 7. b – fontă nodulară aliată cu Mo (%Cm = 3.11. b – diagramă cu transformarea perlitică suprimată.4 %.

12.14. • coborârea punctului martensitic superior Ms. oţelurile sau fontele aliate care prezintă acestă particularitate structurală sunt denumite oţeluri aliate martensitice (autocălibile) sau fonte aliate martensitice (autocălibile). Diagramele de transformare (izotermă) a austenitei (cu două puncte de maxim cinetic) pentru: a – un oţel aliat (%Cm = 0. 20 . 7.2 %).35 %. 7. Diagrama de transformare (izotermă) a austenitei (cu transformarea bainitică suprimată) pentru un oţel aliat (%Cm = 0. %Nim = 1 %. permite ca la unele oţeluri şi fonte aliate să se realizeze transformarea austenitei în martensită chiar şi la răcirea (călirea) în aer.5 %. %Mom = 0. %Crm = 0. produsă de prezenţa elementelor de aliere. determină la unele oţeluri şi fonte aliate nerealizarea transformării martensitice prin călirea (răcirea austenitei cu o viteză vr ≥ vrc) până la ta şi menţinerea unor structuri cu masa de bază austenitică după o astfel de călire.6 %.8 %) Fig. b – o fontă aliată (%Cm = 3 %. %Crm = 0. %Crm = 2.1 %. %Sim = 2 %. %Crm = 12 %. 7.2 %) • micşorarea vrc.3 %) Fig. %Nim = 0. %Nim = 0. produsă de prezenţa elementelor de aliere.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. Diagrama de transformare (izotermă) a austenitei (cu transformarea perlitică suprimată) pentru un oţel aliat (%Cm = 0.13. %Nim = 1.5 %.4 %.

aceasta se transformă în martensită cubică şi rezultă astfel o structură (alcătuită din 21 . se obţin prin călirea pâna la ta structuri cu masa de bază austenitică). se separă particule fine de carburi ale elementelor de aliere. 15.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. revenirea poate determina apariţia unui fenomen numit durificare secundară. elemente însoţitoare şi impurităti ca şi oţelurile sau fontele aliate). scap. • la oţelurile (cu conţinuturi ridicate de carbon) şi fontele aliate cu elemente care produc coborârea punctului Ms (la care. Influenţele elementelor de aliere asupra transformării la încălzire a martensitei (transformării la revenire a structurilor obţinute prin călirea martensitică a oţelurilor sau fontelor) sunt următoarele: • elementelor de aliere prezente în oţeluri şi fonte produc fenomenul de stabilitate la revenire a structurilor obţinute prin călirea martensitică. scap. 7. stabilitatea austenitei se micşorează. datorită acestui fenomen. 6. 5. Influenţele elementelor de aliere asupra: a – temperaturii Ms. efectul obţinut prin revenire este diminuat. aşa cum se poate observa din examinarea diagramei prezentate în figura 7. duritatea structurilor realizate prin revenirea cu un anumit regim (ti. fenomen ce constă în frânarea proceselor care au loc la revenire (datorită diminuării substanţiale a vitezei de difuzie a carbonului în fier în prezenţa elementelor de aliere) şi deplasarea acestora spre temperaturi mai ridicate şi/sau durate mai mari (v.5) a oţelurilor sau fontelor aliate fiind mai mare decât a structurilor care rezultă tratând în acelaşi fel (cu acelaşi regim) oţelurile carbon sau fontele nealiate echivalente (având aceleaşi conţinuturi de carbon. aşa cum s-a arătat anterior.3). b – conţinutului procentual de austenită reziduală din structurile la ta ale oţelurilor sau fontelor călite martensitic C. care se produce deoarece la încălzirea austenitei rezultate la călire (stabilă la ta datorită conţinutului mare de elemente de aliere dizolvate) procesele de difuzie a carbonului şi elementelor de aliere sunt activate.16 (curbele a şi b). τm – v.

dar cu caracteristicile de tenacitate mai bune. Fig.17.16. 7.16. fenomen care dispare dacă se face o revenire la o temperatură mai mare de 400 oC şi nu mai apare dacă se repetă revenirea la o temperatură situată între 200 oC şi 400 oC (decât dacă revenirea se aplică după o nouă operaţie de călire martensitică).5) cu duritatea mai scăzută. apariţia a două anomalii privind nivelul tenacităţii (exprimat prin valoarea energiei de rupere KV) structurilor obţinute la revenire (care ar trebui să crească continuu o dată cu ridicarea temperaturii de revenire şi micşorarea durităţii): a) oţelurile revenite la ti = 200…400 oC prezintă un nivel scăzut al energiei de rupere KV (devin fragile). fragilitatea produsă de revenirea la ti = 200…400 oC este denumită fragilitate ireversibilă. %Mom = 0. 7. • la oţelurile aliate cu crom. Diagrama variaţiei tenacităţii în funcţie de temperatura de revenire la un oţel aliat care prezintă fenomenul de fragilitate la revenire b) oţelurile revenite timp îndelungat la ti = 450…550 oC şi/sau răcite lent la sfârşitul tratamentului prezintă un nivel scăzut al energiei de rupere KV (devin fragile). care poate determina. cu mangan etc.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR martensită şi carburi) cu duritatea ridicată.3 %) . dacă se măresc ti şi/sau τm.17.45 %. 6. fenomen care se manifestă. se manifestă fenomenul numit fragilitate de revenire. care se poate transforma. aşa cum arată diagrama din figura 7. dacă duratele de menţinere în intervalul de 22 . efectele descrise mai înainte se pot observa examinând configuraţia curbei c din figura 7.45 %). b − oţel aliat (%Cm = 0.2 %. Duritatea structurilor obţinute prin revenirea unor oţeluri călite: a – oţel carbon (%Cm = 0. scap. într-o structură (de tip sorbită de revenire – v. %Crm = 12 % ) Fig. iar apariţia ei este determinată de starea de tensiuni reziduale generată de producerea nesimultană în toată masa structurii a transformării martensitei de călire şi austenitei reziduale în martensită de revenire. cu crom şi nichel. c – oţel aliat (%Cm = 1 %.%Crm = 1.

dacă un oţel este aliat cu crom.). care a presupus împărţirea lor pe tipuri de influenţe şi gruparea elementelor de aliere pe clase sau categorii în funcţie de modul de acţiune şi de efectele prezenţei lor în oţeluri sau fonte. fragilitatea produsă de revenirea la ti = 450…550 oC. se pot estima cu o bună precizie influenţele prezenţei acestui element de aliere (gamagen. Clasele structurale de oţeluri şi fonte aliate Influenţele principalelor elemente de aliere asupra structurii şi proprietătilor oţelurilor şi fontelor sunt sintetizate în tabelul 7. îmbunătăţeşte tenacitatea etc. dacă oţelul este aliat cu nichel.).5…1. dar şi multe influenţe contradictorii (cromul este feritizant. nitruri) şi crearea condiţiilor pentru apariţia unor microfisuri intercristaline (care generează comportarea fragilă a structurii de revenire). 23 . în timp ce. creşte rezistenţa mecanică şi duritatea etc. măreşte călibilitatea.0 %). care împiedică desfăşurarea proceselor (descrise mai înainte) responsabile de apariţia fenomenului.).1 % şi %Crm = 18 % aparţine clasei oţelurilor aliate feritice. ridică rezistenţa mecanică şi duritatea. influenţa dominantă (rezultantă) nefiind întotdeauna în corelaţie directă cu valorile concentraţiilor acestora (de exemplu. carburi. determinată de saturarea cu anumite elemente (în principal cu fosfor) a marginilor cristalelor structurii şi/sau separarea la marginea cristalelor a unor compuşi chimici ai acestor elemente (fosfuri. Dacă însă oţelul este aliat cu crom şi nichel. în timp ce nichelul nu formează carburi stabile şi poate avea efect grafitizant etc. durata τm este scurtă.2…0. care finisează granulaţia. dacă se adaugă în compoziţia acestui oţel şi %Nim = 8 %. În mod similar.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate temperaturi situat între 450 oC şi 550 oC sunt mari şi/sau viteza de răcire este mică. chiar dacă se face revenirea la ti > 550 oC.). 7. Datele din acest tabel şi aspectele expuse mai înainte evidenţiază complexitatea influenţelor elementelor de aliere şi motivează modul anterior de prezentare şi comentare a acestora. carburigen.5. ridică rezistenţa mecanică şi duritatea etc. De exemplu. iar răcirea la sfârşitul revenirii să face rapid (în apă sau ulei) şi/sau utilizarea unor oţeluri aliate suplimentar cu molibden (%Mom = 0. în timp ce nichelul este austenitizant.1. oţelul cu %Cm = 0. care măreşte călibilitatea. este denumită fragilitate reversibilă şi poate fi contracarată prin aplicarea următoarelor soluţii: utilizarea unor regimuri de revenire la care temperatura ti > 550 oC.3 %) sau wolfram (%Wm = 0. acesta devine un oţel aliat austenitic). elemente care au şi unele influenţe similare (măresc călibilitatea. este dificil de apreciat care sunt influenţele cumulate ale prezenţei celor două elemente de aliere în compoziţia oţelului. se pot preciza cu un grad mare de siguranţă influenţele prezenţei acestui element de aliere (alfagen. cromul este carburigen.

efect antigrafitizant La fel cu a Fe Efectul în timpul revenirii − Rezistenţă moderată la înmuiere Menţine duritatea Foarte redusă.0 % (9 % în 18. cu cromul efect antigrafitizant Reduce vrc mai puternic decât cromul Reduce moderat vrc .2% C) .5% C) Nelimitată Nelimitată 3 % (8% în în Feγ în Feα 30 % Nelimitată 80 % 15 … 18 % 32 % (se reduce cu scăderea temperaturii) 25 % (în funcţie de conţinutul de carbon) Influenţa asupra feritei Durifică considerabil Durifică puţin. reduce vrc In stare dizolvată.5 % (nu depinde oţeluri cu 0. efect grafitizant Cea mai mare (2% Ti face necălibil un oţel cu 0. dar mai mică decât a W. efect antigrafitizant Mai mică decât a Fe.1.8 % (20 % în oţeluri cu 0.3% C) mult de carbon) 0. dar mai Reduce vrc în aceeaşi măsură mică decât a Cr.5% C prin legarea carbonului în carburi stabile) Puternică Foarte puternică (mai mică decât a Ti sau Nb). în procentele uzuale Stabilitate la revenire Impiedică înmuierea prin durificare secundară Foarte redusă Mai mare decât a Fe. efect grafitizant Mai mare decât a Mn.1 % (creşte cu conţinutul de C) 12. creşte rezistenţa la coroziune Durifică considerabil Durifică apreciabil.2% C) 6 % (11 % în 6 % (se reduce cu scăderea temperaturii) 32 % (se reduce cu scăderea temperaturii) Nelimitată − Menţine duritatea prin dizolvare în soluţie Carburile stabile nu afectează revenirea. reduce întrucâtva plasticitatea Produce durificarea prin precipitare în aliajele Mo-Fe Creşte rezistenţa şi tenacitatea Durifică puternic Durifică şi scade plasticitatea Produce durificarea prin precipitare în aliajele Ti-Fe Produce durificarea prin precipitare în aliajele W-Fe Durificare moderată prin soluţia solidă Influenţa asupra austenitei In stare dizolvată reduce viteza critică Reduce viteza de racire critică vrc în aceeaşi măsură cu manganul Creşte viteza critică Influenţa exercitată prin carburi Tendinţa de formare a carburilor Mică .3% C) Nichel Fosfor Siliciu Titan Nelimitată 2. dar stabilizează austenita reziduală în oţelurile cu conţinut ridicat de carbon Reduce vrc în aceeaşi măsură cu manganul Reduce vrc mai mult decât nichelul Are tendinţă puternică de formare a carburilor şi măreşte viteza critică In cantităţi mici. Influenţele principalelor elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor Elementul de aliere Aluminiu Crom Cobalt Mangan Solubilitatea în stare solidă 1.2% C) Vanadiu 1.5 % (în funcţie de conţinutul de carbon) 2. efect grafitizant Nulă.5 % 0.75 % (1% în oţeluri cu 0. efect grafitizant Mai mică decât a Fe.mai mare decât a cromului. efect antigrafitizant Molibden oţeluri cu 0.5% (4%în oţeluri cu 0. producându-se totuşi o oarecare durificare secundară Impiedică înmuierea prin durificare secundară Durificare secundară maximă Wolfram oţeluri cu 0.Tabelul 7. reduce foarte mult vrc Puternică .

6)). dacă sunt oţeluri hipoeutectoide. modifică poziţiile punctelor critice A1 şi A3.0 %. după răcirea lentă sau în aer de la temperaturi înalte. %Vm ≤ 0. pe lângă clasificarea oţelurilor în funcţie de gradul de aliere (prezentată în scap. %Crm ≤ 3 %. s-a ajuns la concluzia că. oţelurile aliate perlitice au structura de echilibru la ta alcătuită din ferită (aliată) şi perlită. Principalele clase structurale de oţeluri aliate sunt prezentate în continuare. dacă sunt oţeluri eutectoide sau din perlită şi carburi (cementită aliată sau carburi secundare). producerea fenomenului de stabilitate la revenire etc.P. numai din perlită. 0.5 %. se pot separa din austenită sub formă de carburi secundare. utilizate în mod obişnuit la realizarea pieselor pentru maşini şi utilaje. Elementele de aliere prezente în compoziţia acestor oţeluri pot avea influenţe multiple (se dizolvă în ferită. finisarea granulaţiei. tabelul 4.P). constituentul omniprezent fiind perlita. dacă sunt oţeluri hipereutectoide.8 % ≤ %Mnm ≤ 2. având compoziţia chimică caracterizată prin %Cm ≤ 0.0 %. A3. în care (%α. tratamentele termochimice). la încălzire sau răcire. (%B) şi (%M) sunt conţinuturile procentuale de formaţiuni feritoperlitice. reduc concentraţia carbonului în perlită. aceleaşi transformări structurale ca şi la oţelurile carbon. A. în funcţie de constituenţii din structura de echilibru stabil sau metastabil pe care o prezintă la ta. cu o anumită viteză vr (exprimată în oC/s). evident. iar microstructurile acestor oţeluri sunt similare celor corespunzătoare oţelurilor carbon (v. se poate estima cu relaţia: (7.1) HVST = (%α. este necesară. Ms (v.).2).6 %. Semifabricatele şi piesele confecţionate din oţeluri aliate perlitice pot fi tratate termic sau termochimic. 7. categoriile şi tipurile de tratamente care se pot aplica fiind aceleaşi ca şi în cazul semifabricatelor şi pieselor realizate din oţeluri carbon (recoacerile fără schimbare de fază. mărirea călibilităţii.P + (%B)HVB + (%M)HVM . %Mom ≤ 0. iar HVα. astfel. Pentru oţelurile aliate perlitice. pentru a defini şi preciza cu o bună fidelitate efectele elementelor de aliere asupra oţelurilor. călirea martensitică şi revenirea. %Nim ≤ 3 %. la proiectarea regimurilor şi estimarea efectelor tratamentelor termice sau termochimice care se aplică semifabricatelor sau pieselor din oţeluri aliate perlitice se va ţine seama de influenţele specifice prezenţei elementelor de aliere: modificarea poziţiei punctelor critice A1. austenită sau cementită. relaţiile (6. Oţelurile aliate perlitice sunt oţeluri slab sau mediu aliate la care se produc. bainitice şi martensitice din structură. reducerea concentraţiei carbonului în perlită. influenţează desfăşurarea transformărilor în stare solidă etc.1. dar structurile de echilibru la ta ale oţelurilor sunt similare celor corespunzătoare oţelurilor carbon.4)…(6.5 % ≤ %Sim ≤ 2. duritatea structurii care se obţine la răcirea din domeniul austenitic (ti = A3 + 30…50 oC). HVB şi HVM sunt 25 .Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Ţinând seama de aceste observaţii.P)HVα. recoacerile cu schimbare de fază. 0. pot forma carburi proprii.1) şi împărţirea lor în clase structurale.

0 0 bMn 0 -22. Astfel.6 134 27. v.0 aCr 35. scap.2. aşa cum s-a constatat experimental.2 Valorile coeficienţilor din relaţiilede estimare a durităţii oţelurilor aliate perlitice Tipul structurii Ferită + perlită Bainită Martensită Tipul structurii Ferită + perlită Bainită Martensită ST ≡ a0 77.5) .0 -55. 26 (7. bEA având valorile (stabilite experimental) precizate în tabelul 7.0 0 bNi 4. 6.5 202 aC 223 377 949 aSi -14.2 − 13%C m ) HVrOC . coeficienţii a0.0 74.0 aNi 27.6 0 aV 462 0 0 α.0 bC 0 54. 6.5).0 0 bMo 0 -33.P B M ST ≡ b0 10. există următoarea corelaţie între duritatea HVrOA . aEA.2) HVST = a0 + ∑ a EA % EAm + [b0 + ∑ bEA %EAm ] lg v r .0 -10. dacă HVrOC > 300.3) iar regimurile de revenire se pot proiecta fără dificultate.0 0 bCr 8.9 16.0 89. date de relaţii de forma: (7. pentru un regim de revenire caracterizat printr-o valoare dată a parametrului PHJ = Ti[18 + lg(τm)]. corespunzătoare structurii rezultate după revenirea oţelului carbon echivalent (care are aceeaşi concentraţie masică de carbon ca şi oţelul aliat): HVrOA = HVrOC +30(%Sim+%Mnm)+55%Crm+6%Nim+100%Mom+150%Vm. scap.0 73. parametrii ti şi τm ai ciclului de revenire se stabilesc ţinând seama de intervenţia fenomenului de stabilitate la revenire. (7. b0.8 11. având în vedere că: PHJ = 21900 + 4050%C m − (33. dacă oţelurilor aliate perlitice destinate realizării pieselor pentru maşini şi utilaje (având caracteristicile de compoziţie chimică în limitele anterior precizate) li se aplică TT de îmbunătăţire (călire martensitică + revenire înaltă.5 72.0 0 bV 130 0 0 α.2 29. Tabelul 7.0 21.4) (7.4 8. 300] şi PHJ = 17670 + 7950%C m − 21.0 aMn 30.0 aMo 19. dacă HVrOC se situează în intervalul de valori [150 .0 -20. cu Ti = ti + 273 în K şi τm în ore (v.0 0 bSi -19.8HVrOC .P B M De asemenea. corespunzătoare structurii obţinute după revenirea unui oţel aliat şi duritatea HVrOC .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR durităţile celor trei tipuri de formaţiuni structurale.6 -6.5).

la care structura austenitică este conferită de alierea cu 27 .%Sim = 3. eventual. care le conferă.0 %). Si. eventual.%Crm = 12 %).18. mici cantităţi de carburi ale elementelor de aliere). Microstructurile tipice ale oţelurilor din această clasă structurală sunt prezentate în figura 7. 18. Mn etc. cu structura monofazică alcătuită din cristale de ferită aliată cu siliciu C. o structură alcătuită din ferită aliată (şi. Fig. la orice temperatură corespunzătoare stării solide. la orice temperatură corespunzătoare stării solide. recoacerea de recristalizare fară schimbare de fază (pentru refacerea plasticităţii pieselor şi semifabricatelor prelucrate prin deformare plastică la rece) şi recoacerea de detensionare (pentru diminuarea nivelului tensiunilor reziduale din piesele şi semifabricatele prelucrate prin diverse procedee tehnologice). o structură alcătuită din austenită aliată (şi.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate B. urmate de recoaceri de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul ales corespunzător asigurării caracteristicilor dorite). mediu sau înalt aliate cu elemente alfagene (Cr.05 %.06 %. ). cu structura alcătuită din ferită aliată cu crom (cromferită) şi carburi. Oţelurile aliate austenitice sunt oţeluri ce au în compoziţie concentraţii mari de elemente gamagene (Ni. Deoarece aceste oţeluri nu prezintă transformări de fază în stare solidă (elementele de aliere elimină posibilitatea realizării transformărilor de tipul Feα ⇔ Feγ şi α ⇔ γ ). V etc. W.oţel feritic aliat cu siliciu (%Cm = 0. la piesele şi semifabricatele confecţionate din astfel de oţeluri nu se pot aplica tratamentele termice cu schimbare de fază (recoacerile cu schimbare de fază. mici cantităţi de cementită aliată sau carburi ale elementelor de aliere). care le conferă. 7. Mo.). singura modalitate de modificare (între anumite limite) a granulaţiei şi caracteristicilor mecanice ale pieselor şi semifabricatelor din oţeluri aliate feritice constă din aplicarea unor operaţii de deformare plastică la rece (ecruisare). fiind posibilă numai aplicarea tratamentelor termice fără schimbare de fază: recoacerea de omogenizare (pentru omogenizarea chimică a structurilor dendritice primare ale pieselor şi semifabricatelor obţinute prin turnare). Cele mai utilizate tipuri de oţeluri din această clasa sunt oţelurile austenitice manganoase. călirea martensitică şi revenirea). b . Oţelurile aliate feritice sunt oţeluri cu conţinut scăzut de carbon. Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate feritice: a – oţel feritic aliat cu crom (%Cm = 0.

28 . la care structura austenitică este conferită de alierea cu nichel şi.6…1.4 % şi %Crm = 13…15 %. Oţelurile aliate martensitice (autocălibile) sunt oţeluri la care concentraţiile de carbon şi de elemente de aliere sunt alese astfel încât să nu suprime posibilităţile de realizare a transformărilor de fază în stare solidă şi să asigure o diminuarea a vitezei de răcire critice care să permită obţinerea unei structuri martensitice la răcirea în aer din domeniul austenitic. b) %Cm = 0. ca şi în cazul oţelurilor aliate feritice. călirea martensitică şi revenirea). fiind posibilă numai aplicarea tratamentelor termice fără schimbare de fază: recoacerea de omogenizare (pentru omogenizarea chimică a structurilor dendritice primare ale pieselor şi semifabricatelor obţinute prin turnare). aşa cum s-a precizat anterior. cu diferite reţete de compoziţie: a) %Cm < 0. recoacerea de recristalizare fară schimbare de fază (pentru refacerea plasticităţii pieselor şi semifabricatelor prelucrate prin deformare plastică la rece) şi recoacerea de detensionare (pentru diminuarea nivelului tensiunilor reziduale din piesele şi semifabricatele prelucrate prin diverse procedee tehnologice).15 % şi %Crm = 12…14 %. la piesele şi semifabricatele confecţionate din astfel de oţeluri nu se pot aplica tratamentele termice cu schimbare de fază (recoacerile cu schimbare de fază. %Crm = 16…18 %. D.1…0. uneori. de alierea suplimentară cu mangan şi/sau azot.2…0. se folosesc foarte rar şi singurele oţelurile martensitice cu o frecvenţă mai mare de utilizare sunt oţelurile înalt aliate cu crom. toate elementele de aliere (în afară de cobalt) au capacitatea de a micşora vrc. Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate martensitice (autocălibile) sunt prezentate în figura 7. deoarece resursele mondiale de nichel sunt limitate şi acest element este scump) şi menţinerea acestei structuri până la temperaturi scăzute (stabilizarea structurii austenitice). deoarece oţelurile martensitice aliate cu elemente gamagene (Ni sau Mn). %Nim = 2…4 %. gama oţelurilor aliate martensitice utilizate în aplicaţii tehnice este însă destul de restrânsă. urmate de recoaceri de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul ales corespunzător asigurării caracteristicilor dorite).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR mangan.20. d) %Cm = 0.2 %. fiind caracterizate printr-o mare fragilitate. care asigură formarea structurii austenitice la concentraţii mai mici ale nichelului (face oţelurile mai ieftine.0 %. c) %Cm = 0. %Crm = 16…18 %. singura modalitate de modificare (între anumite limite) a granulaţiei şi caracteristicilor mecanice ale pieselor şi semifabricatelor din oţeluri aliate austenitice constă din aplicarea unor operaţii de deformare plastică la rece (ecruisare).19. Deoarece aceste oţeluri nu prezintă transformări de fază în stare solidă (elementele de aliere elimină posibilitatea realizării transformărilor de tipul Feγ ⇔ Feα şi γ ⇔ α ). gama oţelurilor martensitice ar trebui să aibă o mare extindere. Deoarece. oţelurile austenitice cu nichel şi oţelurile austenitice crom – nichel. Microstructurile tipice ale oţelurilor din această clasă structurală sunt prezentate în figura 7.

d . 19. 7. b . ).oţel austenitic aliat cu crom şi nichel (%Cm = 0.4 %.08 %. %Crm = 14 %). %Nim = 12 %).oţel martensitic aliat cu crom (%Cm = 0. %Crm = 14 %).oţel austenitic aliat cu crom şi nichel (%Cm = 0. %Mnm = 12 %).05 %.22 %. %Crm = 25 %. Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate martensitice: a – oţel martensitic aliat cu crom (%Cm = 0.oţel austenitic aliat cu nichel (%Cm = 0. Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate austenitice: a – oţel austenitic aliat cu mangan (%Cm = 1. 20.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. %Nim = 30 %. %Nim = 8 %. %Crm = 18 %.4 %. c .2 %. ) Fig. b . 7. 29 .

%Crm = 12 %). iar în ordonată concentraţia de nichel echivalent %Nie. Pentru estimarea clasei structurale a oţelurilor aliate complex. V. Diagramele structurale din figura 7. Fiecare din cele două mărimi care definesc sistemul de coordonate al diagramei structurale A.85 %. W.) sunt realizate în coordonate %Cm.6 %) şi de elemente de aliere (Cr. %EAm. prezentată în figura 7.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR E. Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate ledeburitice: a – oţel ledeburitic aliat cu crom şi molibden (%Cm = 0. se utilizează diagrama structurală A. Oţelurile aliate ledeburitice sunt oţeluri care au în compoziţie concentraţii mari de carbon (de obicei. Mn etc. astfel că la răcirea lor din stare lichidă este posibilă realizarea transformării eutectice şi apariţia în structură a unor mici cantităţi de ledeburită (constituent specific structurii fontelor albe).35 %. construite experimental pentru cele mai utilizate categorii de astfel de oţeluri. având în abscisă concentraţia de crom echivalent %Cre. Mo etc. Fig. precum şi de tipul şi concentraţiile elementelor de aliere conţinute de acesta. Si. Schaeffler 30 . cât şi elemente gamagene. corespunzătoare unor oţeluri aliate cu elemente alfagene (Cr.21 a. Pentru estimarea clasei structurale a oţelurilor aliate se folosesc diagramele structurale ale oţelurilor aliate. aşa cum se observă pe microstructura prezentată în figura 7.22.23. %Crm = 12 %. corespunzătoare unor oţeluri aliate cu elemente gamagene (Ni. Clasa structurală căreia aparţine un oţel aliat depinde de concentraţia carbonului. %Mom = 3 %).oţel martensitic aliat cu crom (%Cm = 1. 7. din care s-au separat carburi secundare şi care s-au transformat prin călire în martensită). sau coerente. 21. având în compoziţie atât elemente alfagene. Schaeffler. ambele microstructuri corespunzând unor oţeluri aliate ledeburitice călite martensitic (formaţiunile ledeburitice sunt dispuse la marginea cristalelor de austenită. sub forma unei reţele ledeburitice intergranulare (denumită în tehnică schelet ledeburitic).) şi din figura 7. aşa cum evidenţiază microstructura din figura 7. W etc.). formaţiunile ledeburitice din structura acestor oţeluri pot fi disperse.21 b.24. În funcţie de concentraţiile de carbon şi de elemente de aliere ce le caracterizează compoziţia. %Cm > 0. b .

Pentru definirea mărimilor %Cre şi %Nie se utilizează relaţiile: (7. adăugând 2%Tim + %Vm + 0.22.5%Nbm. respectiv (%Cre. dacă oţelul este aliat cu elemente din aceeaşi categorie (alfagene sau gamagene). 7.23 şi 7.7. dacă 18 ≤ %Crm <28 % şi Xc = 0.5%Com +30(%Nm – Xc) la determinarea Nie.5%Mnm +30%Cm . termenul de corecţie Xc luându-se nenul.10. pe unele diagrame structurale limitele domeniilor corespunzătoare unor clase structurale nu sunt marcate prin linii. punctul caracteristic nominal PCN . 7. %Nie).5%Sim +0.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate grupează câte o categorie de componente de aliere ale oţelurilor: concentraţiile masice ale elementelor de aliere alfagene (feritizante) sunt considerate (fiecare cu câte un factor de multiplicare stabilit experimental) pentru definirea mărimii %Cre.7) %Nie = %Nim + 0. dacă %Crm ≥ 28 %) Pentru orice oţel aliat la care se cunoaşte compoziţia chimică (exprimată prin concentraţiile masice ale tuturor componentelor) se poate determina clasa structurală din care face parte. (7. Fig. care se completează uneori. punctele acestora 31 . %Eam).24): * datorită complexităţii influenţelor elementelor de aliere.6) %Cre = %Crm + %Mom +1. ci prin zone (domenii) de tranziţie. b – structurile la răcirea în aer de la temperaturi înalte La utilizarea diagramelor structurale ale oţelurilor aliate trebuie avute în vedere şi următoarele particularităţi (v. dacă oţelul este aliat complex (şi cu elemente de aliere alfagene şi cu elemente de aliere gamagene). iar concentraţiile masice ale elementelor de aliere gamagene (austenitizante) sunt considerate (fiecare cu câte un factor de multiplicare stabilit experimental) pentru definirea mărimii %Nie. aleasă corespunzător reţetei de aliere utilizate la elaborarea sa.06. dacă %Crm ≥ 18 % (Xc = 0. având coordonatele (%Cm.5%Tam + %Wm + %Alm la determinarea %Cre şi 0.22. poziţionând pe diagrama structurală. Diagramele structurale ale oţelurilor aliate cu crom: a – structurile de echilibru.fig.

modul de distribuţie şi gradul de dispersie ale formaţiunilor de grafit din structură: fonte pestriţe. ferito – martensitice etc. ca şi fontele nealiate. 23.. în funcţie de modul de asigurare a prezenţei grafitului şi de configuraţia. domeniul IV – pericol maxim de fragilizare datorită creşterii intense a granulaţiei la încălzire. 7. Schaeffler sunt marcate domeniile caracteristice din punctul de vedere al problemelor (pericolelor) care apar la utilizarea diverselor tipuri de oţeluri aliate: domeniul I – pericol maxim de fragilizare prin apariţia fazei sigma (compusul intermetalic FeCr). domeniul III . Diagramele structurale (la răcirea în aer de la temperaturi înalte) ale: a – oţelurilor aliate cu nichel. este utilă. pentru a defini şi preciza cu o bună fidelitate efectele elementelor de aliere asupra fontelor. fonte cenuşii. pe lângă clasificarea lor în funcţie de gradul de aliere (prezentată în scap. deosebit de utile la utilizarea diagramelor pentru soluţionarea unor probleme tehnice. pe diagrama structurală a oţelurilor aliate cu mangan este precizat subdomeniul oţelurilor austenitice recomandate pentru aplicaţii practice. fonte maleabile. conform acestui criteriu fontele aliate pot fi încadrate în categoria fontelor cu grafit (carbon liber) în structură (denumite. Fig. dimensiunile. 32 . iar structurile sunt asemănătoare celor corespunzătoare fontelor albe). iar pe diagrama structurală A. fonte nodulare etc. Criteriile care se utilizează în acest scop sunt: • forma de existenţă a carbonului.pericol maxim de fragilizare (fisurare) la rece. de exemplu.) sau în categoria fontelor fără grafit în structură (la care tot carbonul din compoziţia fontelor este dizolvat în soluţiile având ca solvent fierul sau este legat sub formă de carburi. 7. * pe diagramele structurale sunt precizate şi unele informaţii conexe.1) şi încadrarea fontelor în clase structurale. domeniul II – pericol maxim de fragilizare (fisurare) la cald. b – oţelurilor aliate cu mangan Ca şi în cazul oţelurilor. austenito – martensitice.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR corespunzând PCN ale unor oţeluri aliate cu caracterizare structurală complexă: austenito – feritice.

fonte aliate austenitice. 7. Schaeffler • constituenţii din structura de echilibru stabil sau metastabil pe care o prezintă masa metalică de bază a fontei la ta. Diagrama structurală a fontelor cu grafit nodular aliate cu nichel şi molibden . fonte aliate feritice. Diagrama structurală a fontelor aliate cu aluminiu 33 Fig. 25. 26. 7. conform acestui criteriu fontele aliate pot fi încadrate (aplicând aceleaşi principii ca şi în cazul oţelurilor aliate) în următoarele clase structurale: fonte aliate perlitice. 7. fonte aliate martensitice.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. 24. Fig. Diagrama structurală A. după răcirea sa lentă sau în aer de la temperaturi înalte.

carburigen şi antigrafitizant) se încadrează în categoria fontelor albe feritice. 6 fragilitate de revenire ireversibilă.26 diagrama structurală a fontelor cu grafit nodular slab aliate cu nichel (element gamagen) şi molibden (element alfagen). 5 punct caracteristic nominal PCN. Schaeffler. 5 oţel slab aliat.25 este prezentată diagrama structurală a fontelor aliate cu aluminiu (element alfagen). construite experimental pentru cele mai utilizate categorii de astfel de fonte. 6 fontă mediu aliată. Cuvinte cheie austenită aliată. 27 oţel aliat ledeburitic. 6 fontă aliată austenitică. 9 fontă aliată martensitică. 6 cementită aliată. iar transformarea eutectoidă. reversibilă. De exemplu. 10. cu acţiune grafitizantă) sunt fonte feritice cu grafit (lamelar sau nodular). eutectice şi secundare distribuite într-o masă de ferită aliată cu crom (la răcirea din stare lichidă a acestor fonte transformarea eutectică conduce la formarea unei structuri de tip ledeburitic. alcătuită din austenită şi carburi. 6 fontă slab aliată. 22 oţel aliat. 5 oţel mediu aliat. 25 oţel aliat austenitic. 28 oţel bogat aliat. 25 diagramă structurală. 7 element de aliere gamagen (austenitizant). cu acţiune grafitizantă) aparţin clasei structurale a fontelor austenitice cu grafit (lamelar sau nodular). 6 carbură proprie. 10 element grafitizant. 5 element de aliere alfagen (feritizant). 5 oţel aliat perlitic. fontele înalt aliate cu siliciu (element alfagen. 6 fontă aliată (specială). 30 diagramă structurală A.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR De exemplu. iar fontele înalt aliate cu crom (element alfagen. 31 stabilitate la revenire. 6 clasă structurală. 6 ferită aliată. 10 fontă aliată feritică. construcţia şi modalităţile de utilizare ale acestor diagrame fiind similare celor corespunzătoare diagramelor structurale ale oţelurilor aliate. 27 oţel aliat feritic. în figura 7. 14 fază sigma. constă din descompunerea austenitei în ferită şi carburi). 30 oţel aliat martensitic (autocălibil). 9. fontele înalt aliate cu nichel (element gamagen. iar în figura 7. ce are loc după separarea de carburi secundare din austenită. Pentru estimarea clasei structurale a fontelor aliate se pot folosi diagramele structurale ale fontelor aliate. 21 element carburigen. 21 34 . 14 element de aliere. 32 durificare secundară. 20 fontă înalt (bogat) aliată. având structura de echilibru alcătuită din carburi primare. 20.

3 %. Moscova.0 %.06 %. Climax Molibdenum Company...02 % şi %Pm = 0. ş.3 %. Editura Didactică şi Pedagogică.5 % şi %Mom = 0. 1988 12.45 %. Lakhtine I.. 35 .. vol..1. Bucuresti. %Mnm = 1. Editura Facla.5 %. Metalurgie fizică. Mantea St. Ieremia A. 1983 2. Popov A.0 %.0 %. 1980 11. Metalografie şi tratamente termice.4 %. 1983 8.a. c) oţelul cu %Cm = 1. Care dintre următoarele fonte se încadrează în categoria fontelor aliate: a) fonta cu %Cm = 3. Gâdea S.. %Sm = 0.. Moscova. %Sim=0. II.02 % este un oţel carbon. * * * Austenite Transformation Kinetics of Ferrous Alloys. Care dintre afirmaţile următoare sunt adevărate: a) oţelul cu %Cm = 0. %Mn m = 0.7 %.5 %. %Sim=0. Elaborarea oţelurilor aliate. Studiul metalelor. Climax Molibdenum Company. %Mnm = 0. vol. Fonte speciale.E.02 %.06 %. %Pm = 0. Metalurgie fizică şi studiul metalelor.02 % .. Izotermiceskie i termodinamoceskie diagramî raspada pereohladjenovo austenita. şi Popova L. Truşculescu M. %Crm = 1. %Sm = 0..5 %.a.15 % şi %Pm = 0. %Si m = 2. %P m = 0. 1978 6. Bucureşti. Greenwich. Bucureşti..3 % este un oţel aliat numai cu crom. %Sm = 0. b) fonta cu %C m = 3. Stefănescu D. 1982 4. Editura Tehnică. Timişoara. %S m = 0.M. Metalurgie fizică.3 %. ş.1 % este un oţel aliat cu sulf şi fosfor? T.0 %. %Sim = 1. Geru N. II – Cast Irons and Steels. Sofroni I. b) oţelul cu %C m = 0. Vacu S. Bucureşti.. Editura Didactică şi Pedagogică. I. 1974 9..7. Bucureşto. ş.A. Cias W. %Si m =0. 1965 7. Bucureşti. %Sm = 0. Mir.3 %..02 %. Editura Tehnică.. Métallographie et traitements thermiques des métaux. 1983 10...9 %.a. %Mn m = 0.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Bibliografie 1. %Mnm = 0.W. %P m = 0. Bucureşti. Oţeluri inoxidabile şi refractare. Austenite Transformation Kinetics of Ferrous Alloys.2. Metallurghia.02 % şi %Cr m = 1. Greenwich. Editura Tehnică. Editura Didactică şi Pedagogică. 1970 5. 1985 Teste de autoevaluare T. Colan H.3 %. %Sim=0. d) oţelul cu %Cm = 0. Petrescu M. Protopopescu H.15 %. %Mnm = 0.0 % este un oţel aliat cu crom.0 %. 1981 3.7. Editura Didactică şi Pedagogică.

14. Care dintre următoarele forme de existenţă a elementelor de aliere în structurile oţelurilor şi fontelor sunt.11. d) vanadiul? T.0 %. d) combinate cu fierul sub formă de compuşi intermetalici ? .5 %.5.7.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Sm = 0.7. d) siliciul? T. %Sim=2.3.7. %Mnm = 6. d) nichelul? T. b) siliciul. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor 36 . b) recoacerea de omogenizare. %Sm = 0. c) normalizarea. b) manganul.7. d) siliciul? T. %Mnm = 0.7. c) fonta cu %Cm = 2. Care dintre următoarele elemente de aliere coboară temperatura corespunzătoare punctului critic A1 al oţelurilor şi fontelor: a) molibdenul.7.06 %. %Pm = 0.8.5 %. %Alm = 20 %.12.0 %. %Sim=1. b) dizolvate în cementită. Care dintre următoarele tipuri de tratamente se pot aplica la piesele sau semifabricatele din oţeluri aliate austenitice: a) recoacerea de detensionare. %Nim = 13 %? T. c) nichelul.03 %. d) recoacerea completă? T.06 %. Care dintre următoarele elemente de aliere produc mărirea temperaturii corespunzătoare punctului critic A1 al oţelurilor şi fontelor: a) nichelul. %Pm = 0. c) manganul. d) compuşii intermetalici? T. c) călirea martensitică. b) siliciul. %Sm = 0. c) manganul.7. b) cromul. b) titanul. T. nedorite: a) soluţiile solide ale elementelor de aliere cu fierul: b) carburile elementelor de aliere.8 %.7. Elementele de aliere se pot găsi în structurile oţelurilor şi fontelor: a) dizolvate în ferită sau austenită.7.0 %. d) călirea martensitică? T. b) molibdenul.10. b) manganul. c) legate sub formă de carburi proprii. c) cromul.06 %. Care dintre următoarele componente ale oţelurilor sau fontelor sunt elemente de aliere alfagene (feritizante): a) manganul. c) incluziunile nemetalice. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor aparţin categoriei elementelor alfagene: a) cromul. c) cromul.13. c) cromul. Care dintre următoarele tipuri de tratamente se pot aplica la piesele sau semifabricatele din oţeluri aliate feritice: a) recoacerea de recristalizare fără schimbare de fază. d) wolframul? T.7. d) fonta cu %Cm = 3.4.6. Care dintre următoarele componente ale oţelurilor sau fontelor sunt elemente de aliere gamagene (austenitizante): a) manganul.9.7. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor determină reducerea concentraţiei carbonului în perlită: a) nichelul.06 %. d) vanadiul ? T. %Pm = 0. c) cromul.7. d) nichelul ? T. în general. %Crm = 1. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor aparţin categoriei elementelor gamagene: a) wolframul.7. b) recoacerea de detensionare.5 %.06 %.

Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor are cea mai puternică acţiune carburigenă: a) manganul.2 % şi %Crm = 1.7.7.18.2 %. b) cromul. c) manganul. Care dintre următoarele oţeluri aliate capătă o structură de călire la răcirea în aer din domeniul austenitic: a) oţelurile austenitice. b) nichelul.0 %.25. d) manganul? T. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor are cea mai bună solubilitate în cementită: a) siliciul.24. %Crm = 17 % şi %Nim = 10 % se foloseşte diagrama structurală A. Care dintre următoarele elemente de aliere pot modifica configuraţia obişnuită (tipică oţelurilor carbon sau fontelor nealiate) a curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei: a) cromul. d) oţelul aliat având %Cm = 0.0 %. d) vanadiul? T.19. %Mn = 2.16. Pentru a finisa granulaţia oţelurilor se poate utiliza microalierea cu: a) niobiu.7. b) cobaltul. b) oţelul carbon cu %Cm = 0. d) aluminiul? T. c) tantalul. b) cromul. b) prin revenirea la ti >500 oC. %Sim = 0. c) zirconiu. c) siliciul.7. o durată τm = 0. b) vanadiu. d) prin alierea suplimentară cu mangan? T. c) cromul. c) nichelul. c) oţelurile perlitice.7.0 %? T. c) manganul.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate pot avea acţiune grafitizantă: a) siliciul.7.17. d) manganul? T.5 ore: a) oţelul carbon cu %Cm = 0.6 % şi %Crm = 1.3 %.8 %. având compoziţia caracterizată prin %Cm = 0. b) oţelurile martensitice. Pentru stabilirea clasei structurale a unui oţel aliat. Care dintre următoarele oţeluri aliate va avea duritatea mai mare după călirea martensitică şi revenirea la ti = 500 oC. Care dintre următoarele elemente de aliere diminuează temperatura corespunzătoare punctului Ms al oţelurilor şi fontelor : a) cromul. Care dintre următoarele oţeluri aliate pot avea în structura lor la ta constituentul structural tipic fontelor albe: a) oţelurile martensitice.7. 37 .15. c) manganul. Care dintre următoarele elemente de aliere determină micşorarea vitezei de răcire critice şi creşterea călibilităţii oţelurilor şi fontelor: a) cromul. d) aluminiu? T.7.22. b) oţelurile ledeburitice. Cum se poate diminua pericolul fragilităţii reversibile de revenire a unui oţel aliat: a) prin alierea suplimentară cu molibden în concentraţie de %Mom = 0.20.05 %. d) titanul? T.6 %. b) nichelul. b) nichelul.7. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor deplasează spre dreapta curbele diagramelor de transformare la răcire a austenitei: a) cromul. c) prin răcirea rapidă în apă sau ulei la revenire. Care sunt coordonatele PCN corespunzător acestui oţel: a) %Cre = 18. c) oţelul aliat având %Cm = 0. b) nichelul.21. d) oţelurile feritice? T. d) oţelurile autocălibile? T. d) cobaltul? T.7.26. Schaeffler.7.7.45 %.2…0. d) molibdenul? T.23. c) oţelurile feritice.

%Vm = 0.5 %.22 %. b) fragilizarea (fisurarea) la cald.3.2 %.10). din domeniul austenitic şi până la ta.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Nie = 11. %Nie = 12.P)j.030 %.7.1.30.05 %.025 %).6 %. Rezolvare Aşa cum se poate observa examinând figura 7. b) fontele înalt aliate cu crom.5 %. %Pm = 0. bainitice (%B)j şi martensitice (%M)j în structurile care rezultă prin răcirea austenitei după curbele de răcire j = 1…n sunt precizate pe diagramele din figura 7. având compoziţia chimică definită prin %Cm = 0.030 %. cu ajutorul relaţiei (5.5 %. 38 .2 %. aliat cu %Crm = 17 %: a) clasa oţelurilor feritice.22 %. %Sim = 0.7 %.2) să se estimeze valorile durităţii structurilor care rezultă la răcirea celor două oţeluri.025 %.08 %. folosind procedeul descris la rezolvarea aplicaţiei A.03 %.29. %Crm = 25 % şi %Nim = 0. %Pm = 0. j = 1…n şi o anumită alcătuire a structurii care rezultă prin răcirea austenitei cu această viteză. %Sm = 0.27. %Nie = 12.04 %. %Sim = 0.5 %: a) clasa oţelurilor feritice. c) fragilizarea (fisurarea) la rece. d) %Cre = 20. %Nie = 18.5 %? T. b) %Cre = 18.01 % şi pentru oţelul carbon echivalent (cu compoziţa chimică definită prin %Cm = 0.27 se prezintă diagramele de transformare termocinetică a austenitei pentru un oţel slab aliat. %Mn = 1. %Sim = 0.5. c) clasa oţelurilor ledeburitice. Care dintre următoarele probleme poate să apară la utilizarea oţelului cu %Cm = 0.44 %. pe fiecare din diagramele de transformare a austenitei sunt trasate câte n curbe de răcire.5 %. %Mnm = 0.7. %Sm = 0. iar valorile vitezelor de răcire corespunzătoare acestor curbe se determină. Cărei clase structurale aparţine oţelul cu %Cm = 0. %Mom = 0. c) fontele aliate cu vanadiu.02 %. d) clasa oţelurilor austenitice? T.7. d) fontele înalt aliate cu nichel? Aplicaţii A. %Sim = 0.7 %.7. %Crm = 20. Care din următoarele tipuri de fonte aliate au grafit în structură: a) fontele aliate cu siliciu. În figura 7. Cărei clase structurale aparţine oţelul cu %Cm = 0. %Mn = 1. fiecărei curbe de răcire corespunzându-i o viteză de răcire vrj. Conţinuturile procentuale de formaţiuni ferito-perlitice (%α.3. b) clasa oţelurilor martensitice.5 % şi %Nim = 10 %: a) fragilizarea prin apariţia fazei sigma.7. %Crm = 1. b) clasa oţelurilor martensitice. Folosind datele din aceste diagrame şi aplicând relaţiile (7. %Mnm = 0.28.27. c) clasa oţelurilor ledeburitice.1) şi (7. %Nim = 0. cu diferite viteze vr.26 %. d) fragilizarea datorită creşterii intense a granulaţiei la încălzire? T. d) clasa oţelurilor austenitice? T.2 %.27. datele care se obţin pe această cale sunt prezentate în tabelul 7. c) %Cre = 12.6 %.44 %.2 %.

Diagramele transformării termocinetice a austenitei pentru două oţeluri cu %Cm = 0. b – oţel carbon 39 .44 %: a – oţel slab aliat cu Cr. b. Ni.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate a. Fig 7.Mo şi V.27.

3 56 25 19 9 750 56 650 2. Fig. Graficele dependenţelor HVST = f(vr) pentru cele două oţeluri considerate în aplicaţia A.7. cu ajutorul cărora s-au construit.5 750 2 650 66.7.9⋅10 60 750 160 650 1.4⋅10-3 100 750 360 650 100 3.28.3 5 95 1 750 4 650 33.1) şi (7.5 650 71.9 100 0.0⋅10 -1 150 750 500 650 100 2.3 s-au obţinut rezultatele prezentate în tabelul 7.0 2 98 Curba de răcire j 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 1 2 3 4 5 6 7 8 Aplicând relaţiile (7.3.5 100 OTEL CARBON 4150 750 16100 650 100 8.P)j OTEL ALIAT 12300 750 40000 650 100 3. graficele dependenţelor HVST = f(vr).4 100 0.6⋅10-3 -2 1000 750 3500 650 100 4.8 750 3 650 45.5 693 0.0 73 17 10 0. vrj.28.1. τ1j.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 7.0 13 20 67 0.1 7 60 33 7 750 24 650 5.27 Alcătuirea structurii t1j. pentru cele două oţeluri considerate.3 60 40 3 750 10 650 14. 40 .2 650 80. reprezentate în figura 7. Vitezele de răcire şi alcătuirea structurilor corespunzătoare curbelor de răcire din diagramele prezentate în figura 7.0 100 25 750 100 650 1.2) pentru datele din tabelul 7.5 721 1.4.9 750 5 650 24.3 3 97 0. t2j.5 706 1.7 650 215.9 2 70 28 5 750 17 650 8.7 90 5 5 0. τ2j. o o o C C C/s (%B)j (%M)j s s (%α.8⋅10-1 3 750 20 650 5.

5 8. C/s Durităţileformaţiunilor structurale HVα.3 33.9 8. Durităţile structurilor obţinute la răcirea austenitei după curbele de răcire reprezentate pe diagramele din figura 7.0⋅10-2 2.0 Observaţie Rezultatele aplicaţiei evidenţiază câteva aspecte practice importante privind oţelurile aliate hipoeutectoide din clasa perlitică.9⋅10-1 1.4 66.3 14. care conferă oţelurilor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi duritate.27 Curba de răcire j 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 1 2 3 4 5 6 7 8 o vrj. ca urmare.0 215.8⋅10-1 5. punerea în valoare a prezenţei elementelor de aliere conţinute de aceste oţeluri este posibilă numai prin aplicarea de TT capabile să asigure realizarea unor structuri cu conţinuturi procentuale mari de formaţiuni bainitice şi/sau martensitice.4. • la aceste oţeluri.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Tabelul 7.3 45.6⋅10-3 4.0 80.1 5.3 2.9 24.4⋅10-3 3.0 1.P 206 223 237 246 248 251 259 184 194 201 205 207 207 208 HVB OTEL ALIAT 342 354 380 389 402 424 OTEL CARBON 400 402 407 442 HVM 656 660 669 672 677 685 688 673 673 674 683 Duritatea structurii HVST 206 223 237 246 349 448 459 502 664 677 688 184 194 201 205 240 287 560 678 3. structurile cu caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi duritate se pot obţine şi la răcirea austenitei cu viteze mult mai mici decât cele necesare pentru realizarea aceloraşi efecte la oţelurile carbon 41 . utilizate cu precădere la fabricarea pieselor pentru maşini şi utilaje: • structurile de echilibru (ferito – perlitice) ale acestor oţeluri au durităţi similare celor corespunzătoare structurilor de echilibru ale oţelurilor carbon echivalente.7 71.

%Mnm = 0. v.3 %. v. pentru obţinerea structurii complet martensitice la oţelul aliat sunt necesare viteze de răcire vr ≅ 45 oC/s (asigurate de călirea în ulei. iar la aplicarea TT de călire la piesele din oţel carbon se vor alege ti şi τm către limitele inferioare ale intervalelor de valori prescrise şi se va face răcirea în apă (pentru a se asigura formarea unei structuri martensitice).5. pentru oţelul carbon şi. τm = 5…10 min şi răcirea în apă sau ulei. cu compoziţia chimică definită prin %Cm = 0. TT de îmbunătăţire constă dintr-un ciclu primar de călire martensitică şi un ciclu final de revenire înaltă. fig. fig. la realizarea TT de călire la piesele din oţel aliat se recomandă utilizarea unor valori ale ti şi τm către limitele superioare ale intervalelor de valori prescrise (deoarece prezenţa elementelor de aliere frânează procesele de obţinere a austenitei omogene) şi răcirea în ulei (deoarece elementele de aliere reduc vrc şi măresc călibilitatea oţelului). %Sim = 0. v. duritatea pieselor confecţionate din cele două sortimente de oţel va fi aproximativ identică (deoarece duritatea martensitei depinde esenţial de concentraţia carbonului în oţel. 5.8). rezultă că pentru oţelurile cu compoziţiile chimice precizate în enunţ. valorile punctului critic A3 sunt: A3 ≅ 823 oC.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR echivalente. Pentru realizarea unor piese de tip arbore sunt disponibile semifabricate confecţionate din două sortimente de oţel: a) oţel aliat.7.6 %.45 %.17). de exemplu. 6. %Sim = 0.28. Aplicând relaţia (6.2 %. %Crm = 1. călirea martensitică a oţelurilor (carbon sau aliate perlitice) hipoeutectoide trebuie realizată cu următorul regim: ti = A3 + 30 … 50 oC.17).6 %.2. se stabileşte valoarea necesară a parametrului PHJ = Ti[18 +lg(τm)].2. care determină creşterea însemnată a nivelului tensiunilor reziduale induse în piesele călite şi apariţia pericolului fisurării acestora. scap.4. aşa cum se poate observa examinând graficele din figura 7. %Mnm = 0. ca urmare. După călire.2).3 %.45 %. Rezolvare Aşa cum este cunoscut din scap. %Mom = 0. 6. în timp ce pentru realizarea aceleiaşi structuri la oţelul carbon echivalent trebuie folosite viteze de răcire vr > 200 oC/s (asigurate numai de răcirea în apă. apropiată de valoarea dată de relaţia (6. vi < vad. 42 . HM ≅ 58 HRC (660 HV). cu compoziţia chimică definită prin %Cm = 0. Să se stabilească şi să se compare regimurile TT de îmbunătăţire care asigură pieselor de tip arbore confecţionate din cele două oţeluri un nivel al durităţii finale de 280 HV.3 % şi b) oţel carbon. τm = 5 … 10 min şi răcirea în apă sau ulei.5.4). ţinând seama de influenţele elementelor de aliere. 5. regimurile TT de călire martensitică pentru piesele confecţionate din cele două sortimente de oţel vor fi asemănătoare: ti = 850…870 oC. A. pentru oţelul aliat şi A3 ≅ 810 oC. Pentru proiectarea regimului de revenire înaltă a pieselor din oţel carbon. Conform indicaţiilor din scap.

graficele dependenţelor HVr = f(ti).29 sunt prezentate graficele construite pentru oţelurile precizate în enunţul aplicaţiei.3 = 184. Observaţii • Rezolvarea aplicaţiei evidenţiază efectele fenomenului de stabilitate la revenire. Ca urmare. Interpretând corespunzător relaţiile (7. În mod 43 . rezultă că temperatura la care trebuie efectuată revenirea pentru a se asigura nivelul calculat al PHJ este: Ti = 15255 18 + lg 5 ≅ 816 K sau ti ≅ 540 oC. va rezulta. τm = 5 ore şi răcirea în aer (deoarece oţelul este aliat cu Mo şi nu există pericolul de a se manifesta fragilitatea reversibilă la revenire). un regim de revenire care 18 + lg 5 conferă pieselor din oţel aliat nivelul impus al durităţii finale are parametrii: ti ≅ 680 oC.2 − 100⋅0. Ca urmare. indus de prezenţa elementelor de aliere dintr-un oţel. pentru satisfacerea acestei condiţii. coordonatele punctelor acestor grafice se obţin cu ajutorul relaţiilor (7. Aceste efecte pot fi mai sugestiv ilustrate.4). TT de revenire a pieselor din oţel aliat este mai costisitor decât cel aplicat pieselor diun oţel carbon (datorită necesităţii utilizării unor temperaturi de încălzire şi/sau unor durate de menţinere mai mari). în conformitate cu relaţia (7. τm = 5 ore şi răcirea în aer (răcirea nu influenţează calitatea pieselor din oţel carbon supuse revenirii). trebuie ca valoarea parametrului PHJ să fie: PHJ = 21090 + 4050⋅0. În figura 7.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate folosind relaţia (7. Dacă se foloseşte acelaşi regim la revenirea pieselor din oţel aliat. Dacă se adoptă o durată de menţinere la revenire τm = 5 ore.3). un nivel al durităţii finale HVrOA = 280 + 55⋅1. rezultă că. considerând o durată de revenire τm = 5 ore. (7.45 – (33. rezultă că. • Rezultatele aplicaţiei nu trebuie să conducă la concluzia că.3).45)184 = 17880.2 − 13⋅0.45 – (33.4). în care se consideră HVrOC = 280 şi %Cm = 0. un regim de revenire care conferă pieselor din oţel carbon nivelul impus al durităţii finale are paremetrii: ti ≅ 540 oC. rezultă că temperatura la care trebuie efectuată revenirea pentru a asigurarea acestui nivel al PHJ 17880 este: Ti = ≅ 956 K sau ti ≅ 680 oC. pentru a realiza pe piesele din oţel aliat un nivel al durităţii după revenire HVrOA = 280.45 %. Dacă se adoptă o durată de menţinere la revenire τm = 5 ore. utilizând relaţia (7.2 + 100⋅0.3) şi (7.4).5). pentru oţelul aliat şi pentru oţelul carbon echivalent.13⋅0.2 .3 = 376. rezultă: PHJ = 21090 + 4050⋅0.4) şi (7. dacă se construiesc. în general. corespunzătoare unei durate de menţinere la revenire τm = ct. este necesar să se utilizeze un regim de revenire care asigură la piesele din oţel carbon un nivel al durităţii HVrOC = 280 − 55⋅1.45)280 = 15255.

Rezolvare Folosind procedura descrisă la rezolvarea aplicaţiei A. De exemplu. să se analizeze dacă oţelul aliat.4. 7. %Sim = 0.8 %. oţelul având compoziţia chimică precizată în enunţul aplicaţiei aparţine clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice.5.7. regimurile TT de revenire.25 …1 oC/s. deci.7 %. 44 .3.29.22 %. iar la piesele din oţel aliat se prescrie ca duritatea după îmbunătăţire să fie HVrOA ≅ 370 (corespunzătoare unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 1200 N/mm 2 ). Fig. impuse de realizarea acestor caracteristici vor fi identice. Se observă astfel că răcirea în aer a austenitei conduce la obţinerea unei structuri complet martensitice şi. cu compoziţia chimică definită prin: %Cm = 0. s-au stabilit coordonatele punctelor ce descriu curbele de răcire cu vitezele vr1 = 0. 7. %Mnm = 0. atunci ând se utilizează oţeluri aliate se prescriu şi niveluri mai ridicate ale rezistenţei mecanice şi durităţii. dacă la piesele din oţel carbon se prescrie ca duritate după îmbunătăţire să fie HVrOC = 280 (corespunzătoare unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 900 N/mm 2 ).30). pentru a valorifica corespunzător cheltuielile suplimentare datorită alierii şi se pot utiliza regimuri de revenire asemănătoare celor aplicabile la oţelurile carbon echivalente. poate fi încadrat în clasa structurală a oţelurilor aliate martensitice. %Crm = 6 %.25 oC/s şi vr2 = 1 oC/s şi s-au trasat aceste curbe pe diagrama de transformare termocinetică a austenitei (v. Graficele dependenţelor HVr = f(ti) pentru un oţel aliat de tip Cr-Mo şi pentru oţelul carbon echivalent A. Stiind că viteza asigurată la răcirea în aer liniştit a pieselor din oţeluri este vr = 0. aşa cum a rezultat la rezolvarea aplicaţiei. %Mom = 1 %. având diagrama de transformare termocinetică a austenitei prezentată în figura 7.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR obişnuit.30. fig.

exprimate prin concentraţiile j =1 n 45 .22 b punctul caracteristic nominal al oţelului. 7. deşeuri de oţel. modificările compoziţiei chimice a materiilor prime sunt neglijabile. într-un cuptor electric cu inducţie. %Crm = 6 %. %Cre = 7 %).. Dacă se foloseşte relaţia (7. j = 1. cu compoziţiile chimice şi în cantităţile indicate în tabelul 7.8 %.8 %. se considră că sunt disponibile n sortimente de deşeuri de oţel. %Mom = 1 %.4. %Mom = 1 % Observaţie Otelul considerat în această aplicaţie este aliat numai cu elemente alfagene.. Poziţionând pe diagrama structurală din figura 7.7.6).5.n ( M = ∑ m j ) şi având compoziţiile chimice. în concentraţiile %Crm = 6 %. în cantităţile mj. rezultă şi pe această cale că oţelul analizat aparţine clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice. având coordonatele (%Cm = 0. la elaborarea oţelului în cuptorul electric cu inducţie. Pentru elaborarea unei şarje de 100 kg de oţel aliat se topesc.30. A. Să se estimeze compoziţia chimică şi clasa structurală corespunzătoare oţelului elaborat.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. considerând că. Diagarma transformării termocinetice a austenitei la un oţel cu %Cm = 0. Rezolvare Pentru a da caracter general algoritmului de soluţionare a problemei. se obţine %Cre = 7 %.

Schaeffler la soluţionarea aplicaţiilor practice. j =1 j =1 n n mj Punctul O.725 %.4 0.18 %Sim 0. Această procedură conţine următoarea succesiune de etape: • se determină. j= 1 2 3 n=4 Concentraţiile masice ale componentelor de aliere %Cm 0. %Mom = 1. valorile parametrilor %Crej şi %Niej. j = 1.5 12..0 Cantitatea mj. j = 1. cu relaţiile: %Cre = ∑ c j %Crej . %Momj).20 0. Cr.. având coordonatele (%Cre. Tabelul 7. %Nim = 8.03 0.2 0.275 %. Utilizând relaţiile (7. Folosind rezultatele obţinute. % Niej = ∑ c j % Niej .8 %Mnm 2. Compoziţia chimică a şarjei de oţel aliat elaborate este: %Cm = 0.3). se obţin rezultatele redate în tabelul 7.6 0.5. %Simj.n.4). %Nimj.5 1.6...6 0. kg 50 25 15 10 Aplicând procedura descrisă anterior pentru datele precizate în enunţ. se calculează.6 0. pentru fiecare sortiment de deşeuri valorile parametrilor %Crej şi %Niej şi se reprezintă pe diagrama 46 .8 %Crm 19.0 0.02 0. %Crmj.30 %Mom 3. Mo.470 %.31 indică apartenenţa acestui oţel la clasa structurală a oţelurilor aliate austenito – feritice. %Nie) în diagrama din figura 7. pentru toate sortimentele de deşeuri (materii prime). cu relaţiile (7. Schaeffler punctul caracteristic nominal al şarjei de oţel aliat elaborate (O ≡ PCN).0375 %.0 %Nim 12.570 %.0 25.n şi ponderea fiecăruia din ele în încărcătura utilizată la elaborarea şarjei c j = M . reprezintă în diagrama structurală A.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR masice ale elementelor de aliere (inclusiv carbonul) %EAmj (%Cmj. se calculează valorile parametrilor %Cre şi %Nie. %Sim = 0. j = 1.5 10.. %Mnmj.0 1.0 18. cunoscute.2) şi (7.n.8 1. %Crm = 19. j =1 n în care EA se consideră.02 0.. Ni.3) şi (7. Observaţie Pentru rezolvarea problemei se poate utiliza şi o procedură grafică recursivă. Compoziţiile chimice ale materiilor prime disponibile pentru elaborarea unei şarje de oţel aliat Materia primă. care evidenţiază modalitatea uzuală de lucru pe diagrama structurală A. %Mnm = 1. a fi C. Si.810 %. Evident. %Nie). corespunzătoare şarjei de oţel aliat elaborate. poziţa sa permiţând precizarea clasei structurale a oţelului. Mn. compoziţia chimică a oţelului elaborat se poate estima cu ajutorul unor relaţii de forma: % EAm = ∑ c j % EAmj . iar poziţia punctului caracteristic nominal O(%Cre. pe rând.

Schaeffler punctele caracteristice nominale corespunzătoare acestora Oj(%Crej.4 20. este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1O2 în două părţi proporţionale cu ponderile participării acestor două sortimente de materie primă (c1 = 1 – c2.7.25 0. %Niej).9 29. j = 1…n. Materia primă. 31.670 Austenito – feritic • se consideră că şarja de oţel aliat rezultă prin topirea succesivă a câte unei perechi de materii prime MP şi rezultă: * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1 şi m2 de deşeuri din primele două sortimente.1 Clasa structurală Austenitic Austenito – feritic Feritic Ferito − martensitic cj 0.2. c2 = m2 Fig.2 1.4.15 0. Tabelul 7.6. notat O1.855 10.4 ∑mj j =1 2 ) şi are coordonatele %Cre1.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate structurală A.4 6.50 0.2 = c1%Cre1 + c2%Cre2 şi %Nie1.2 %Nie 14.9 14.2 = c1%Nie1 + c2%Nie2.1 11. Schaeffler a rezultatelor aplicaţiei A. Reprezentarea pe diagrama structurală A.7. Rezultatele aplicaţiei A. j = 1 2 3 n=4 %Cre 19. 7. 47 .10 OTELUL ELABORAT 21.

2%Cre1. Rezolvarea aplicaţiei prin procedura grafică recursivă arată că (datorită sumării erorilor din întreaga succesiune de etape parcursă) aceasta asigură o precizie a rezultatelor mai mică decât procedura utilizată anterior. notat O1.n-1On în două părţi proporţionale cu ponderile participării celor două sortimente de materie primă (c1.kOk+1 în două părţi proporţionale cu ponderile participării celor două sortimente de materie primă (c1. j =1 k notat O1.2 + c3%Nie3.31): • punctul caracteristic nominal al oţelului elaborat prin topirea a două 48 .2O3 în două părţi proporţionale cu ponderile participării celor două sortimente de materie primă (c1.3 = c1.k + ck+1%Crek+1 şi %Nie1. c3 = m3 ∑mj j =1 3 ) şi are coordonatele %Cre1. este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1. fig.n-1 + cn%Cren şi %Nie = c1.n-1 + cn%Nien.3.2) şi 3.2 = m1 + m2 şi m3 de deşeuri din sortimentele (1. • • • * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1.2 = 1 – c3.n-1) şi n.k+1 = c1.n−1 = ∑ m j şi mn de deşeuri din sortimentele j =1 n −1 (1. astfel. este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1.31.k + ck+1%Niek+1. Folosind această procedură în cazul precizat în enunţul aplicaţiei se obţin rezultatele redate în tabelul 7.n-1%Nie1. ck +1 = m k +1 k +1 j =1 ) şi are coordonatele ∑mj %Cre1.k) şi k+1. notat O.2%Nie1. cn = mn ∑mj j =1 n = mn M ) şi are coordonatele %Cre = c1.n-1 = 1 – cn .k%Nie1.n-1%Cre1.7 şi pe diagrama din figura 7. dar este mai sugestivă şi permite evidenţierea unor concluzii cu caracter general. este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1.k+1.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1.k+1 = c1. din reprezentările grafice corespunzătoare parcurgerii etapelor acestei proceduri.k%Cre1. rezultă (v. • • • * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1.3 = c1.k = 1 – ck+1.2 + c3%Cre3 şi %Nie1. 7.k = ∑ m j şi mk+1 de deşeuri din sortimentele (1.

667 %Cre1 = 19.855 % %Nie1. necunoscutele problemei fiind participările (ponderile) materiilor prime folosite pentru elaborarea şarjei de oţel 49 .1 % PCN ≡ O4 A. care uneşte punctele caracteristice nominale O1 şi O2 ale celor două materii prime utilizate.2 MP3 m1.7.9 % %Nie1. având vârfurile în punctele caracteristice nominale O1.4 % PCN ≡ O1.7. Rezolvare Se consideră notaţiile şi principiile utilizate în cele două proceduri concepute pentru rezolvarea aplicaţiei A.067 % %Cre3 = 20.1 % PCN ≡ O1 MP2 m2 = 25 kg c2 = 0. cu masa M = 100 kg.….On ale celor n materii prime utilizate.Ok.670 % PCN ≡ O MP4 m4 = 15 kg c4 = 0.133 % %Nie3 = 1. cu compoziţiile chimice indicate în tabelul 7. la elaborarea oţelului în cuptorul electric cu inducţie. cu un conţinut procentual de ferită în structura %α = 50 %. Considerând că.7.5.4 = M = 90 kg c1.4 = 1.174 % PCN ≡ O1.4 prin procedeul grafic MP1 m1 = 50 kg c1 = 0.167 %Cre1. într-un cuptor electric cu inducţie. să se determine ce cantităţi (mase) din aceste materii prime trebuie utilizate pentru obţinerea unui oţel aliat austenito – feritic.4 ≡ OTELUL ELABORAT m1.3 = 90 kg c1.2 = 13. Datele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A.2 = 0.2 = 75 kg m3 = 15 kg c1. se topesc.167 %Cre4 = 14.7. modificările compoziţiei chimice a materiilor prime sunt neglijabile.9 % %Nie1 = 14. Pentru elaborarea unei şarje de oţel aliat. patru sortimente de deşeuri de oţel.333 %Cre2 = 19.9 % %Nie2 = 11. O2.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate sortimente de deşeuri de oţel se află pe segmentul O1O2.5.000 %Cre1.2 PCN ≡ O3 MP1.4 = 21.705 % %Nie1.2 = 11.4. • punctul caracteristic nominal al oţelului elaborat prin topirea a n sortimente de deşeuri de oţel se află în interiorul poligonului O1O2…Ok…OnO1.4 = 10.….2 % PCN ≡ O2 MP1.3 m1.2 = 23.900 %Cre1.833 c3 = 0.3 = 0. Tabelul 7.2 % %Nie4 = 6.3 = 22.2 MP1.

de dreapta O1O2 şi dreapta PQ. ecuaţia dreptei O1O2.0 %. Reprezentarea pe diagrama structurală A. ce delimitează pe diagramă domeniul bifazic α + γ.32. 0≤c2≤1. În aceste circumstanţe. 14. În sistemul de coordonate al diagramei din figura 7. c2 = m2 M .5 şi.4 %.5 %). ca urmare. coordonatele punctului O (punctul caracteristic nominal al oţelului elaborat) sunt: %Cre = ∑ c j %Crej şi % Nie = ∑ c j % Niej . Schaeffler a rezultatelor aplicaţiei A. care conţine punctele cu coordonatele (26. este necesar ca punctul O(%Cre. în domeniul austenito – feritic al diagramei structurale A.792%Cre + 25. 25. 9. 0≤c3≤ 1. 4. care.9 %) şi (32. evident. delimitat. 7. c3 = m3 M . pe dreapta corespunzătoare unui conţinut procentual %α = 50 %.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR aliat c1 = m1 M .5 %) şi (26.1 %) şi (29. 11. 0≤c4≤1 şi ∑ c j = 1.0 %. aşa cum se observă pe diagrama din figura 7.2 %). 32. Schaeffler.175. este %Nie = -0.9 %.133. %Nie) să fie situat.617%Cre – 6. pe dreapta corespunzătoare conţinutului procentual %α = 50 %. 13.305%Cre + 20.5 50 .0 %. iar ecuaţia dreptei PQ. ecuaţia dreptei AB. care conţine punctele cu coordonatele (0 %. trebuie să respecte 4 j =1 condiţiile 0≤c1≤1. c4 = m4 M . condiţiile anterior formulate se transcriu matematic sub forma următorului sistem: Fig. care conţine punctele cu coordoantele (19.6 %). este %Nie = -0. j =1 j =1 4 4 Pentru ca oţelul elaborat să corespundă clasei structurale a oţelurilor austenito – feritice (duplex) cu conţinuturile procentuale de faze din structura de echilibru %α = 50 % şi %γ = 50 %.32. respectarea acestor condiţii impune ca punctul O să se afle pe segmentul AB.7. este %Nie = 0.

020c3 – 1. 0 ≤ c2 ≤ 1.774 ∈ [0.870c3 – 0. sistemul devine: c1 – 0. 7.792%Cre − 25. 0 ≤ c4 ≤ 1 şi c4 = 1 – c1 – c2 – c3.971c3 + 0. se procedează la descompunerea acestuia în două grupări de condiţii: a) c1 = 0. 0 ≤ c1 ≤ 1.666].369c2 + 0.133 = 0.954c2 + 2.175 ≤ 0.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate %Nie − 0. %Nie + 0. 1]. Sistemul de inegalităţi din gruparea b) se poate rezolva uşor prin metoda grafică. 0 ≤ c3 ≤ 1.971c3 − 0. c3 ale materiilor prime folosite la elaborarea unei şarje de oţel aliat În aceste circumstanţe.500 ≥ 0.774 = 0. înlocuind expresiile scrise anterior ale parametrilor %Cre şi %Nie. 0.323c2 + 2.566c3 – 1. c1 + c2 + 0.33 şi are ca soluţii coordonatele (c2. Determinarea grafică a ponderilor c2.954c2 – 1. 51 .774 ∈ [0.617%Cre + 6.423 ≥ 0 ⇒ c2 +0. 1.595c3 − 1 ≤ 0. c3) ale punctelor situate în domeniul haşurat pe această figură.954c2 + 1.954c2 – 2. 1]. Pentru găsirea soluţiilor acestui sistem.971c3 + 1. 0 ≤ c2 ≤ 1.908 ≤ 0. b) 2. aşa cum se arată în figura 7. Fig.313c3 – 0. 0 ≤ c1 ≤ 1.305%Cre + 20. c1 + 1.652 ≥ 0. rezultă următoarea strategie de căutare a soluţiilor problemei: • se alege o valoare a ponderii c3 în intervalul [0.613 ≥ 0.049c3 − 0. c4 = -1. 33. %Nie + 0.744 ≤ 0 ⇒ c2 + 1.

400 [0.51] 0.211 0.61.750 0.003 -0.0 20.500 0.305 0.05 0.145 0.3 5.9 5.1 13.037 0.0 27. 0 ≤ c4 ≤ 1.400 0.101 0.555 Concluzia Incorect Incorect SOLUTIE SOLUTIE Incorect Incorect SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE Incorect SOLUTIE Incorect Incorect Incorect Incorect Incorect Incorect Masele materiilor prime.7 8.109 0.600 0. 0. 52 .7.8 - • se alege o valoare a ponderii c2 în intervalul [-0.250 0.199 0.0 70.5 19.64] 0.100 -0.200 [0.0 90. -1.348 0.204 -0.005 0.9 24.550 0.011 0. sunt prezentate în tabelul 7.650 [0.500 0.53.0.908].18.100 [0.44.38] 0.007 0.9 1.0 45.613.406 0.0 m4 11.098 -0.402 0.085 -0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 7.203 0.450 0.700 0 [0.301 0.91] 0. kg m1 3.050 0.25] [0.900 0.313c3 + 0.8.193 0.058 -0.0 75.105 0.350 0.0 30.106 -0.0 30.0 9.300 0.500 0.504 0.0 45.1 0.600 0.0 55.094 0.300 [0.200 0.300 0.0 50. 0.113 0.255 c1 -0.272 0.0 20. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A.097 0. 0. 0.2 m2 85.3 19.294 0.3 1.0 40.270 0.450 0.5 0.78] 0.600 0.870c3 + 0.450 0.700 0.5 c3 Domeniul ponderii c2 c2 0.35.7 27.0 60.1 30.7 14.139 0.5 9. 0.0 20.850 0.200 -0.247 0.091 0. 0.27.3 10.500 0.7 10. obţinute prin aplicarea acestei strategii de căutare.8. Câteva din soluţiile posibile ale problemei analizate. • se stabileşte dacă ponderile c1 şi c4.5 10.100 0.0 40.800 0.0 20.12] 0.09.0 m3 0 0 10 10.050 c4 0. date de expresiile din gruparea de condiţii a) satisfac condiţiile 0 ≤ c1 ≤ 1.102 -0.001 -0.011 0.015 0.0 20.500 0.

care se elaborează. care pot fi complete sau parţiale. standardele pot fi: • standarde generale. pentru probleme reale sau potenţiale. standardizarea acestora (cuprinderea lor în standarde). clasele de calitate. standarde privind protecţia vieţii. standarde pentru comerţ. se transformă în semifabricate şi se utilizează în diverse aplicaţii conform unor reglementări stricte. metodologii de prelevare a probelor şi de realizare a încercărilor sau determinărilor privind caracteristicile de calitate ale produselor etc. Introducere Oţelurile şi fontele utilizate în tehnică sunt produse industriale de mare importanţă. standarde pentru agricultură. prescripţii sau caracteristici pentru activităţi sau rezultatul acestora. ca şi în cazul altor produse. B. Standardul este un document stabilit prin consens şi aprobat de un organism recunoscut. bunurilor şi mediului înconjurător etc. simbolizări. condiţiile tehnice şi caracteristicile de 53 . facilitarea schimburilor de mărfuri şi de informaţii pe piaţa internă şi internaţională. • standarde de produs.1. Obiectivele generale ale standardizării sunt: asigurarea şi ridicarea calităţii produselor şi serviciilor.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Capitolul 8 OŢELURILE ŞI FONTELE COMERCIALE 8. Standardele se pot clasifica folosind trei criterii: A. În funcţie de domeniul la care se referă. standardele complete cuprind toate elementele care permit asigurarea calităţii unui produs: tipurile. Standardizarea este activitatea specifică prin care se stabilesc. standardele pot fi standarde pentru industrie. urmărind obţinerea unui grad optim de ordine într-un context dat. sortimentele. în scopul obţinerii unui grad optim de ordine într-un context dat. care stabileşte reguli. prevederi destinate unei utilizări comune şi repetate. tipizarea produselor (stabilirea unei game sortimentale raţionale şi economice de produse). care cuprind generalităţi sau principii: terminologie. clasificări. a căror cunoaştere şi respectare a impus. În funcţie de conţinutul lor.

celelalte standarde fiind facultative. ICS cuprinde trei niveluri ierarhice de clasificare: . de marcare. notate cu simbolul domeniului. În funcţie de nivelul de aplicare. elaborate sau adoptate de un organism naţional de standardizare (de exemplu. în care domeniile sunt împărţite în 389 de grupe.nivelul 3. simbolizate prin două cifre. de livrare etc. societăţilor comerciale sau altor persoane juridice care le-au elaborat.nivelul 1. • pentru standardele aprobate după 28 august 1992 notarea se face cu 54 .. STAS 791-88. urmat de un punct şi un grup de trei cifre. de exemplu grupa 77. în timp ce standardele parţiale se referă numai la unele din elementele definitorii (enumerate mai înainte) pentru calitatea unui produs. urmată de numărul standardului şi de ultimele două cifre ale anului ediţiei. Notarea standardelor române se realizează prin folosirea unui indicativ format pe baza următoarelor reguli: • pentru standardele aprobate înainte de 28 august 1992 notarea se face cu sigla STAS. cu aplicabilitate la nivelul regiilor autonome. standardele europene. care conţine 40 de sectoare (domenii) ale activităţilor standardizate. • standarde internaţionale care sunt adoptate de organisme sau organizaţii internaţionale cu activitate de standardizare şi care sunt puse la dispoziţia publicului (de exemplu. subgrupa 77. . aceste standarde putând fi standarde obligatorii (cu putere de lege cu caracter general). care sunt adoptate de către o organizaţie regională cu activitate de standardizare şi care sunt puse la dispoziţia publicului (de exemplu. . C. adoptatat de ASRO începând cu anul 2001. elaborate de Comitetul European de Standardizare − CEN). ASRO) şi puse la dispoziţia publicului. notarea acestora făcându-se cu simbolulu grupei. • standarde regionale. sau standarde cu caracter de recomandare (a căror aplicare este voluntară. au caracter obligatoriu numai standardele române referitoare la protecţia vieţii. regulile şi metodele de verificare a calităţii.140 corespunde produselor metalurgice realizate din oţeluri şi fonte. urmat de un punct şi un grup de două cifre.nivelul 2. standardele elaborate de Organizaţia Internnaţională de Standardizare − ISO). de exemplu.10 cuprinde oţelurile pentru tratamente termice. de exemplu 77 corespunde domeniului metalurgie. standardele pot fi: • standarde de firmă. protecţia sănătăţii. în ţara noastră organismul de standardizare este Asociaţia de Standardizare din România. în care o parte a grupelor sunt împărţite în subgrupe.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR calitate. facultativă).140. • standarde naţionale. securităţii muncii şi protecţia mediului înconjurător. Standardele naţionale române sunt clasificate pe baza Sistemului Internaţional de Clasificare numerică a Standardelor (ICS). de exemplu.

2. Diversitatea extrem de mare a oţelurilor şi fontelor şi complexitatea activităţilor de obţinere a produselor din aceste materiale. este operaţional şi vechiul sistem de simbolizare şi sunt valabile toate standardele (încă neînlocuite sau anulate) privind oţelurile. Simbolurile cu ajutorul cărora se notează mărcile şi clasele de calitate din cadrul unei mărci de oţel sau de fontă sunt şiruri de litere şi cifre (simbolizare alfanumerică) sau numai cifre (simbolizare numerică). • pentru standardele române identice cu cele internaţionale se foloseşte sigla SR ISO.2. ceea ce înlătură barierele tehnice din calea comercializării produselor din aceste materiale şi face posibilă cooperarea tehnologică naţională şi internaţională. deoarece procesul de preluare a standardelor europene sau internaţionale ca standarde naţionale nu este finalizat. de exemplu. oţelurile nealiate sunt cele la care concentraţiile masice ale elementelor determinate pe oţelul lichid sau pe produsele realizate din acesta nu depăşesc valoarile limită prezentate în tabelul 8.1. prin standardizarea căreia se realizează o uniformizare planificată a compoziţiei chimice şi/sau a caracteristicilor principale. Clasificarea şi simbolizarea oţelurilor comerciale 8. urmată de numărul acordat standardului de ASRO şi de anul ediţiei. simbolizarea oţelurilor şi fontelor era reglementată pentru fiecare marcă prin standardul după care se producea materialul respectiv. sau pot fi convenţionale. iar oţelurile aliate sunt cele la care concentraţia masică (determinată pe oţelul lichid sau pe produsele realizate din acesta) a cel puţin unui element atinge sau 55 . Clasificarea oţelurilor comerciale Definirea şi clasificarea mărcilor de oţel este făcută conform SR EN 10020. SR 13172:1993. compoziţia chimică. SR ISO 9477:1992.1. Criteriul de identificare a unui oţel sau a unei fonte este marca. de exemplu. în prezent. gradul de dezoxidare la elaborare etc. iar pentru cele identice cu standardele europene − sigla SR EN. La noi în ţară. a impus reglementarea producerii lor prin standarde naţionale (care pot fi şi de tipul SR ISO sau SR EN).Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale sigla SR (Standard Român). 8. considerând împărţirea oţelurilor în: oţeluri nealiate şi oţeluri aliate. care conţin informaţii privind: caracteristicile mecanice principale. Conform standardului SR EN 10020. SR EN 10207:1995. servind la identificarea mărcii. metodele de obţinere a semifabricatelor. numerele acestor standarde fiind identice cu cele ale standardelor internaţionale sau europene adoptate.. fără a da însă vreo informaţie despre caracteristicile de calitate ale materialului. în funcţie de compoziţia chimică determinată pe oţelul lichid. fontele şi semifabricatele sau produsele realizate din aceste materiale. destinaţia.

05 0.40 1.10 0.10 (0. Schema de clasificare a oţelurilor comerciale Clasele principale de calitate sunt caracterizate în standardul SR EN 10020 astfel: A.1.10 (0. aşa cum se arată în schema din figura 8.10 0. de tehnologia de elaborare şi de nivelul prescripţiilor pentru anumite caracteristici. % EAm.65 0. Valorile limită (maxime) ale concentraţiilor componentelor oţelurilor nealiate Elementul Aluminiu Bor Bismut Cobalt Crom* Cupru* Mangan Molibden* Niobiu * Nichel* Valoarea limită. nu au impuse condiţii speciale pentru nici un element component (cu excepţia manganului şi siliciului).2.lim.06 0. % 0. Oţelurile nealiate de uz general sunt oţeluri ale căror caracteristici corespund prescripţiilor prezentate în tabelul 8.40 0. % EAm. în funcţie de gradul de puritate.7 ∑ EAm . ** Valorile admise pentru analiza efectuată pe produse Fig.05 (0.10 0.60**) 0.50 (0. 8. în cadrul fiecărei clase principale există subclase constituite în special după caracteristicile principale de utilizare ale oţelurilor. % 0. lim .08 0.1. nu necesită aplicarea de tratamente termice pentru obţinerea acestor caracteristici.0008 0. valoarea limită a sumei concentraţiilor lor se consideră 0.lim.10**) * În cazul în care aceste elemente sunt prescrise combinat.10 0. nu au prescrisă nici o altă condiţie de calitate şi sunt obţinute prin procedee tehnologice de elaborare obişnuite. Tabelul 8.30**) 0.30**) 0.05 0.1.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR depăşeşte valoarea limită precizată în tabelul 8.30 0.10 (0. 56 . Atât oţelurile nealiate cât şi oţelurile aliate se împart în clase principale de calitate.1.30**) 0.30 Elementul Plumb Seleniu Siliciu Telur Titan * Vanadiu* Wolfram Zirconiu Altele Valoarea limită.

O marcă de oţel este inclusă în categoria oţelurilor nealiate speciale dacă îndeplineşte una sau mai multe dintre următoarele condiţii: − are prescrisă energia de rupere KV în starea C + r (obţinută prin călire martensitică şi revenire). pe epruvete prelevate longitudinal din produse Concentraţia masică de carbon maximă Concentraţia masică de fosfor maximă Concentraţia masică de sulf maximă Grosimea produsului s. V etc.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale B.) în concentraţii care menţin oţelul în categoria oţelurilor nealiate.10 % %Pm.max ≥ 0. care nu sunt destinate aplicării de TT şi care.min ≤ 360 N/mm2 Amin ≤ 26 % KVmin ≤ 27 J %Cm. Oţelurile nealiate de calitate sunt oţeluri la care prescripţiile privind calitatea sunt mai severe decât la oţelurile nealiate de uz general. − are prescrisă adâncimea de călire sau duritatea superficială în una din stările C.min ≤ 690 N/mm2 Re. Oţelurile nealiate speciale sunt oţeluri cu caracteristici superioare celor corespunzătoare oţelurilor de uz general. la +20 oC. C + r sau Cs (obţinută prin călire superficială). purităţii. − are prescrisă o energia de rupere (determinată pe epruvete prelevate longitudinal din semifabricate sau produse) KV > 27 J la −50 oC. mm s ≤ 16 s ≤ 16 s ≤ 16 10 ≤ s ≤ 16 − − − Prescripţia Rm.045 % %Sm. proceselor tehnologice de elaborare şi prin aplicarea tratamentelor termice de călire şi revenire sau de durificare superficială. − este destinată durificării prin precipitare. pentru a realiza caracteristicile prescrise. conţine unul sau mai multe elemente de microaliere (Nb. asigurate în special prin controlul riguros al compoziţiei chimice. are structura ferito-perlitică. are %Cm ≥ 0.2. − are conţinut scăzut de incluziuni nemetalice.025 %. în această categorie sunt incluse oţelurile nealiate care nu se încadrează în clasele A sau B. Prescripţiile privind caracteristicile oţelurilor nealiate de uz general Caracteristica prescrisă Rezistenţa la tracţiune minimă Limita de curgere minimă Alungirea procentuală după rupere minimă Energia de rupere minimă. fără să li se impună condiţii privind comportarea la TT sau gradul de puritate. − are conţinuturile de impuriţăţi %Pm. necesită adaosuri de elemente de aliere în concentraţii ce depăsesc nivelurile limită date în tabelul 57 .11 µΩm .max ≥ 0.. D. % Sm ≤ 0. Oţelurile aliate de calitate sunt oţeluri destinate utilizării în aplicaţii similare celor corespunzătoare oţelurilor nealiate de calitate. Tabelul 8. − are rezistivitatea electrică ρ < 0.25 % . iar durificarea prin precipitare se realizează prin răcire controlată de la temperatura de prelucrare prin deformare la cald.045 % C.max ≥ 0.

introduse în scopul satisfacerii unor prescripţii referitoare la caracteristicile magnetice: c) oţelurile pentru produse la care se fac prelucrări severe (cu grade mari de deformare) prin deformare plastică la rece şi care conţin elemente ce asigură finisarea granulaţiei. oţelurile inoxidabile.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8. Oţelurile aliate speciale sunt oţeluri la care se impun condiţii stricte privind compoziţia chimică. în această categorie se încadrează oţelurile speciale de construcţie. care îndeplinesc (simultan) condiţiile: .7 ∑ EAm . lim . Limitele compoziţiei chimice a oţelurilor aliate de calitate cu granulaţie fină.1.lim. Tabelul 8.06 1. b) oţelurile pentru electrotehnică.au limita de curgere minimă (determinată pe produse cu s ≤ 10 mm) Rp0.12 0. oţelurile pentru scule şi oţelurile cu proprietăţi fizice speciale. uniform dispersate în matrice.12 0. prescrise cu abateri mici. . d) oţelurile bifazice (dual−phase steel). % Crom* Cupru* Lantanide ( fiecare) Mangan Molibden* 0.2 < 380 N/mm2. oţelurile pentru rulmenţi.lim. % EAm.12 Dacă elementele marcate * şi ** sunt prescrise în combinaţie.10 Niobiu** Nichel* Titan** Vanadiu** Zirconiu** 0. . e) oţelurile la care singurul element de aliere prescris este cuprul. oţelurile refractare.3. pentru alte elemente se foloseşte tabelul 8. % EAm. E. 58 .50 0.50 0. % Elementul Valoarea limită.50 0.80 0.3. În funcţie de condiţiile specifice de utilizare. sudabile Elementul Valoarea limită. care au (datorită TT aplicate) o structură alcătuită dintr-o matrice feritică şi 10…35 % formaţiuni martensitice fine. în categoria oţelurilor aliate de calitate se încadrează: a) oţelurile de construcţie cu granulaţie fină sudabile. condiţiile de elaborare şi metodele de control al calităţii pentru a li se asigura caracteristici ridicate.1.au concentraţii ale elementelor de aliere mai mici decât valorile limită prezentate în tabelul 8. oţelurile pentru recipiente sub presiune şi oţelurile pentru ţevi. care conţin ca elemente de aliere numai siliciul sau siliciul şi aluminiul. valoarea limită a sumei concentraţiilor lor se consideră 0.au energia de rupere (determinată pe epruvete prelevate longitudinal din produse) KV ≤ 27 J la −50 oC. pentru acelaşi tip de aplicaţie tehnică pot fi utilizate oţeluri din mai multe clase (oţeluri nealiate şi/sau aliate). oţelurile pentru piesele destinate construcţiei de maşini.08 0.

Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale

8.2.2. Simbolizarea oţelurilor comerciale
Simbolizarea alfanumerică a oţelurilor este reglementată de standardul SR EN 10027-1, completat cu SR CR 10260, iar prescripţiile privind simbolizarea numerică sunt cuprinse în standardul SR EN 10027-2. Conform SR EN 10027-1 simbolizarea alfanumerică cuprinde trei grupe de simboluri (care se scriu fără spaţii între ele): simboluri principale, care constau din grupe de litere şi cifre, simboluri suplimentare pentru oţel, formate din caractere alfanumerice scrise după simbolurile principale şi simboluri suplimentare pentru produse, formate din caractere alfanumerice, separate de simbolurile oţelului prin semnul + şi care codifică condiţiile speciale impuse produselor, tipul de acoperire a produselor sau o anumită stare de tratament a acestora. În funcţie de semnificaţiile simbolurilor principale, oţelurile se împart în două categorii: oţeluri simbolizate în funcţie de utilizare şi caracteristici mecanice sau fizice şi oţeluri simbolizate după compoziţia chimică. Structura şi conţinutul simbolurilor în funcţie de utilizare şi caracteristici pentru cele mai folosite categorii de oţeluri sunt prezentate în tabelul 8.4; structura şi conţinutul simbolurilor după compoziţia chimică pentru cele mai utilizate categorii de oţeluri la care se foloseşte această modalitate de simbolizare sunt redate, de asemenea, în tabelul 8.4. Simbolizarea numerică a mărcilor de oţel este complementară simbolizării alfanumerice şi se utilizează numai pentru oţelurile care fac obiectul unor operaţii comerciale, acest tip de simbolizare fiind mai potrivit prelucrării automate a datelor; simbolul constă dintr-un număr fix de cifre şi se alocă de către autoritatea naţională sau europeană de standardizare, în urma unei cereri formulate de producătorul de oţeluri. Până la înlocuirea tuturor standardelor de oţeluri aprobate înainte de 1992 (standarde marcate cu sigla STAS) se menţine (împreună cu prescripţiile de simbolizare anterior prezentate) şi posibilitatea simbolizării oţelurilor conform acestor standarde, ce cuprind următoarele reguli: • oţelurile carbon (nealiate) pot fi (în funcţie de calitate în care sunt realizate): oţeluri de uz general, de calitate (cu compoziţia chimică mai precis delimitată şi conţinuturile de impurităti mai mici decât la oţelurile de uz general) sau superioare (cu compoziţia chimică mai precis delimitată şi conţinuturile de impurităti mai mici decât la oţelurile de calitate), iar oţelurile aliate pot fi obişnuite (de calitate) sau superioare; • oţelurile nealiate de uz general, oţelurile microaliate şi slab aliate cu
59

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

granulaţie fină şi rezistenţă mecanică ridicată, oţelurile nealiate pentru turnare în piese etc. se simbolizează în funcţie de utilizare şi caracteristici mecanice, simbolul fiind alcătuit din o literă sau un grup de litere (OL în cazul oţelurilor carbon pentru construcţii metalice şi mecanice, R în cazul oţelurilor pentru cazane şi recipiente sub presiune ce funcţionează la temperatură ambiantă sau scăzută, K în cazul oţelurilor pentru cazane şi recipiente sub presiune ce funcţionează la temperatură ambiantă sau ridicată, OCS în cazul oţelurilor cu granulaţie fină pentru construcţii sudate, OLT în cazul oţelurilor nealiate pentru ţevi etc.) şi un număr care arată valoarea minimă a Rm în N/mm2; de exemplu, OL 370 este un oţel carbon de uz general pentru construcţii metalice şi mecanice cu Rm ≥ 370 N/mm2 , iar OCS 510 este un oţel pentru construcţii sudate cu Rm ≥ 510 N/mm2; simbolurile acestor oţeluri pot fi completate cu litere sau cifre care indică gradul de dezoxidare, clasa de calitate sau varianta tehnologică de elaborare ale oţelului; • oţelurile nealiate şi aliate, de calitate sau superioare, se simbolizează după compoziţa chimică, simbolul fiind alcătuit astfel: − în cazul oţelurilor nealiate: un grup de litere (OLC în cazul oţelurilor prelucrate prin deformare plastică pentru construcţia de maşini, OSC în cazul oţelurilor carbon pentru scule, OSP în cazul oţelurilor pentru pile, AUT în cazul oţelurilor pentru prelucrarea pe maşini unelte automate etc.), un număr egal cu 100%Cm (sau cu 10%Cm în cazul oţelurilor carbon pentru scule), %Cm fiind concentraţia masică medie de carbon a mărcii de oţel (valoarea medie aritmetică a limitelor intervalului prescris de standard pentru concentraţia masică a carbonului) şi litera X, dacă oţelul este superior; de exemplu, OLC 45 este un oţel carbon de calitate cu %Cm = 0,45 %, OLC 15 X este un oţel carbon superior cu %Cm = 0,15 %, AUT 30 este un oţel pentru prelucrarea pe maşini unelte automate cu %Cm = 0,30 %, iar OSC 10 este un oţel carbon pentru scule cu %Cm = 1 %; − în cazul oţelurilor aliate: litera T, dacă oţelul este destinat realizării pieselor turnate, un număr egal cu 100%Cm (%Cm având aceeaşi semnificaţie ca la oţelurile nealiate), simbolurile chimice ale elementelor de aliere, scrise în ordinea crescătoare a importanţei lor (sau în ordinea crescătoare a concentraţiei lor masice), un număr egal cu 10%EAp, %EAp fiind concentraţia masică medie a elementului de aliere principal (scris ultimul în structura simbolului) şi de litera X, dacă otelul este superior; de exmplu, T 15MoNiCr180 este un oţel pentru turnare în piese cu %Cm = 0,15 %, aliat cu Mo, Ni şi Cr, elementul de aliere principal fiind cromul, aflat în concentraţia %Crm = 18 %, iar 42MoCr11 X este un oţel superior (destinat realizării de semifabricate prelucrate prin deformare plastică la cald pentru construcţia de maşini) cu %Cm = 0,42 %, aliat cu Mo şi Cr, elementul de aliere principal fiind cromul, aflat în concentraţia %Crm = 1,1 %.
60

Tabelul 8.4. Principalele date privind simbolizarea oţelurilor comerciale

A. Oţeluri simbolizate în funcţie de caracteristici

Categoria oţelurilor

Exemplu

KV, J 27 40 60 Simbolizare JR KR LR J0 K0 L0 J2 K2 L2 J3 K3 L3 J4 K4 L4 J5 K5 L5 J6 K6 L6
o

T, C

Oţeluri pentru construcţii

S

nnn ≡ Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi

20 0 −20 −30 −40 −50 −60

C ≡ formare la rece E ≡ emailare F ≡ forjare L ≡ temperat. scăzută N ≡ normalizat O ≡ platforme marine Q ≡ călit şi revenit S ≡ construcţii navale T ≡ ţevi W ≡ rezistent la coroziune atmosferică G ≡ alte caracteristici (grad de dezoxidare etc..) H ≡ temperat. ridicată L ≡ temperat. scăzută R ≡ temperat. ambiantă X ≡ temperatură ridicată şi temperatură scăzută

- oţel cu Re ≡235N/mm2, la care se garantează KV = 27 J la −20 oC, calmat complet (G3);

S235J2G3

- simbolizare veche:
OL 370.4.k

Oteluri pentru recipiente sub presiune Oţeluri pentru ţevi destinate conductelor

P

nnn ≡ Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi

B ≡ recipiente de gaz M ≡ laminat termomec. N ≡ normalizat Q ≡ călit şi revenit S ≡ pentru recip. simple T ≡ pentru ţevi G ≡ alte caracteristici M ≡ laminat termomec. N ≡ normalizat Q ≡ călit şi revenit G ≡ alte caracteristici

P265GH - oţel pentru recipiente
sub presiune cu Re = 265 N/mm2 şi caracteristici specificate la temperaturi ridicate

- simbolizare veche :
K 410

L

nnn ≡Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi

L360Q
- oţel pentru ţevi cu Rp02 ≥ 360 N/mm2, în stare călit şi revenit

Tabelul 8.4. Principalele date privind simbolizarea oţelurilor comerciale − continuare

Oţeluri pentru piese destinate construcţiei de maşini Oţeluri pentru şine de cale ferată

E

nnn ≡ Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi nnn ≡ Rm min., în N/mm2 Cnn ≡ laminat la rece Dnn ≡ laminat la cald pentru formare directă la rece (cifrele desemnează calităţi diferite)

E335 G ≡ alte caracteristici (grad de dezoxidare etc.) Mn ≡ conţinut ridicat de mangan G ≡ alte caracteristici C ≡ destinat tragerii la rece
- oţel cu Re ≥ 335 N/mm2

R

Q ≡ călit şi revenit

- simbolizare veche OL 60 R0900Mn - oţel cu Rm ≥ 900
N/mm2, cu conţinut de mangan precizat

Oţeluri pentru produse plate D destinate ambutisării

EK ≡ pentru emailare la rece convenţională ED ≡ pentru emailare directă an ≡ simbolul chimic al elementului precizat urmat eventual de o cifră care reprezintă de 10 x media intervalului precizat al acestui element

DC04EK
- oţel laminat la rece pentru emailare convenţională

B. Oţeluri simbolizate în funcţie de compoziţia chimică B1. Oţeluri nealiate cu %Mnm < 1%

Categoria oţelurilor

Exemplu

Oţeluri nealiate cu %Mn m < 1% (cu excepţia celor pentru automate)

C

E ≡ cu un connţinut maxim de sulf precizat; D ≡ pentru trefilarea sârmei; C ≡ pentru formarea la rece; nnn ≡ 100· %Cm S ≡ pentru arcuri; U ≡ pentru scule; W ≡ pentru sârme electrozi; G ≡ alte caracteristici

C35E4 an ≡ EA[10·%EAm]
- oţel carbon cu %Cm = 0,35 % şi conţinut precizat de sulf; - simbolizare veche:

OLC 35 X

Tabelul 8.4. Principalele date privind simbolizarea oţelurilor comerciale − continuare

B2. Oţeluri nealiate cu %Mnm ≥ 1% şi oţeluri aliate

Categoria oţelurilor

Exemplu

Oţeluri nealiate cu %Mn m ≥ 1%, oţeluri nealiate pentru automate şi oţeluri aliate cu %EAmj < 5 %, j = 1…n Oţeluri aliate cu %EAmj ≥ 5 %, j = 1...n (cu excepţia oţelurilor rapide)

nnn ≡ 100 %Cm a ≡ EA1…EAj…EAn concentraţia

n−n…≡ k1·%EAm1−…−kj·%EAmj−… − kn·%EAmn Factorul Element kj Cr,Co,Mn,Ni,Si,W 4 Al,Be,Cu, Mo, 10 Nb,Pb,Ta,Ti,V, Zr; Ce, N, P, S; 100 B 1000 n−n…≡ k1·%EAm1−…−kj·%EAmj… − kn·%EAmn

13CrMo4−5 - oţel cu %Cm ≡ 0,13%, %Crm ≡ 1,0%, %Mom ≡ 0,5% - simbolizare veche 14MoCr10 X6CrNiTi18−10

X

nnn ≡ 100 %Cm

a ≡ EA1…EAj…EAn concentraţia

- oţel cu %Cm = 0,06%, %Crm = 18%, %Nim = 10%, stabilizat cu Ti ;

Oţeluri rapide

HS

n−n−n−n ≡ %Wm−%Mom−%Vm−%Com

- simbolizare veche: 10TiNiCr180 HS2-9-1-8 - oţel rapid cu %Wm = 2%, %Mom = 9%, %Vm =1%, %Com = 8%

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

8.3. Oţelurile carbon cu destinaţie generală
8.3.1. Oţelurile carbon de uz general
În această categorie sunt incluse oţelurile (hipoeutectoide) livrate sub formă de semifabricate prelucrate prin deformare plastică la cald (laminare, forjare), destinate realizării structurilor metalice (construcţii civile, poduri, instalaţii de ridicat şi transportat, construcţii metalice pentru utilajul petrolier, petrochimic şi de rafinării, stâlpi, piloni etc.) sau mecanice (piese pentru construcţia de maşini) cu solicitări mici sau moderate în exploatare. Produsele laminate din astfel de oţeluri se livrează de regulă netratate termic sau în starea obţinută după normalizare, iar produsele obţinute prin forjare se livrează în starea obţinută după TT de normalizare sau de recoacere completă. Aceste oţeluri nu sunt destinate aplicării tratamentelor termice sau termochimice, astfel că produsele realizate din astfel de materiale au caracteristicile mecanice ale semifabricatelor în stare de livrare. Caracteristicile impuse de o anumită aplicaţie se pot asigura alegând corespunzător concentraţia de carbon şi tehnologia de elaborare, în special, gradul de dezoxidare, din acest punct de vedere existând două tipuri de oţeluri: oţeluri calmate (dezoxidate complet la elaborare cu siliciu, mangan şi aluminiu) şi oţeluri necalmate (nedezoxidate complet la elaborare); oţelurile calmate au o structură omogenă, prezintă rezistenţă mecanică bună (datorită efectului de durificare pe care îl au incluziunile nemetalice uniform distribuite în structura oţelului), dar prelucrabilitatea lor prin deformare plastică la rece este relativ redusă, în timp ce oţelurile necalmate sunt mai ieftine, se prelucrează mai bine prin deformare plastică la rece, dar prezintă pericolul fragilizării prin îmbătrânire (v. scap. 4.3.2) şi de aceea nu se recomandă a fi utilizate pentru realizarea de construcţii sudate. Oţelurile carbon de uz general se produc conform STAS 500, care prevede împărţirea acestor oţeluri după garanţiile date la livrare în patru clase de calitate: clasa 1 − cu garanţii privind compoziţia chimică şi caracteristicile mecanice la tracţiune şi îndoire la rece, clasa 2 − cu garanţii suplimentare (faţă de clasa 1) privind energia de rupere la 20 oC, clasa 3 − cu garanţii suplimentare privind energia de rupere la 0 oC şi clasa 4 − cu garanţii suplimentare privind energia de rupere la −20 oC. De exemplu, marca de oţel simbolizată (conform STAS 500) OL 370.4k, corespunde unui oţel nealiat cu Rm ≥ 370 N/mm2, elaborat în clasa de calitate 2 şi calmat (indicaţie dată de litera k din simbol); conform noului sistem de simbolizare, această marcă de oţel (care are limita de curgere Re ≥ 235 N/mm2) se simbolizează S235J2G3 (v. tabelul 8.4).
64

Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale

8.3.2. Oţelurile carbon de calitate
Aceste oţeluri carbon sunt utilizate sub formă de semifabricate realizate prin deformare plastică, au tehnologiile de elaborare mai complexe decât cele folosite la oţelurile de uz general şi sunt destinate fabricării pieselor care se tratează termic şi/sau termochimic pentru obţinerea caracteristicilor mecanice impuse de condiţiile lor de utilizare. Oţelurile din această categorie sunt hipoeutectoide (cu structura de echilibru la ta alcătuită din ferită şi perlită) şi se pot clasifica, în funcţie de TT final care asigură cele mai bune caracteristici de utilizare produselor, în: oţeluri pentru carburare (cementare), care au %Cm ≤ 0,25 % şi oţeluri pentru îmbunătăţire (călire martensitică + revenire înaltă – v. scap. 6.5), care au concentraţia masică de carbon 0,25% < %Cm ≤ 0,6%. Conform STAS 880, care reglementează la noi în ţară producerea oţelurilor carbon de calitate, acestea pot fi elaborate şi ca oţeluri superioare (marcate cu litera X după simbolul recomandat de STAS 880), pentru care se prevăd condiţii suplimentare privind puritatea şi caracteristicile tehnologice sau ca oţeluri cu conţinut controlat de sulf (marcate cu litera S după simbolul recomandat de STAS 880), la care %Sm = 0,020…0,040 %. Oţelurile carbon de calitate se utilizează sub formă de produse plate şi profile laminate la cald, semifabricate pentru forjare, sârme laminate şi trase, produse tubulare, destinate fabricării pieselor cu solicitări mici şi moderate în exploatare; oţelurile pentru cementare se utilizează la confecţionarea pieselor supuse la uzare, oboseală şi/sau solicitări cu şoc, deoarece după tratamentul complet de cementare (v. scap. 6.6.2) se obţin piese cu stratul superficial îmbogăţit în carbon (cu structură martensitică) dur şi rezistent la uzare şi la fisurare prin oboseală şi cu miezul rezistent şi tenace (datorită conţinutului scăzut de carbon al oţelului), iar oţelurile pentru îmbunătăţire se folosesc pentru fabricarea pieselor supuse în exploatare la solicitări mecanice medii sau chiar ridicate. La alegerea oţelurilor din această categorie trebuie să se ţină seama că au călibilitatea redusă (v. scap. 6.4.2 şi 7.4.), ceea ce permite utilizarea lor în special la piesele cu secţiuni mici. Deoarece alegerea TT ce trebuie aplicat pieselor fabricate din aceste oţeluri este dependentă de conţinutul lor de carbon, oţelurile din această categorie se simbolizează după compoziţia chimică; de exemplu, marca simbolizată (conform STAS 880) OLC 15 sau (conform SR EN 10027−1) C15 corespunde unui oţel pentru cementare cu %Cm = 0,15 %, iar marca simbolizată (conform STAS 880) OLC 45 sau (conform SR EN 10027−1) C45 corespunde unui oţel pentru îmbunătăţire cu %Cm = 0,45 %.
65

care fac parte (conform SR EN 10020) din categoria oţelurilor aliate speciale şi se utilizează pentru realizarea elementelor (pieselor) puternic solicitate în exploatare ale construcţiilor mecanice (maşini şi utilaje).5). cu conţinuturi reduse de carbon şi caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate). realizând o valorificare maximă a prezenţei elementelor de aliere) se obţine la produsele confecţionate din astfel de oţeluri numai după aplicarea unor tratamentelor termice sau termochimice finale adecvate.4. %Pmax ≤ 0. oţelurile aliate pentru construcţia de maşini se pot clasifica. cât şi ca oţeluri aliate superioare.. alungirea procentuală după rupere. pentru care se impune ca %Smax. Combinaţia optimă a caracteristicilor de utilizare (care asigură valori ridicate pentu rezistenţa la tracţiune. Datorită influenţei elementelor de aliere asupra vitezei de răcire critice vrc.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8.25% < %Cm ≤ 0. tratamentul de călire să aibă efect şi asupra miezului pieselor (determinând obţinerea unor structuri de tip martensitic sau bainitic. rezistenţa la uzare etc. scap. cât şi SR EN 10083 includ şi benzile de 66 .035 %. în funcţie de tratamentul final care trebuie aplicat (obligatoriu) produselor realizate din aceste materiale. limita de curgere. Producerea oţelurilor aliate pentru semifabricatele prelucrate prin deformare plastică destinate realizării pieselor pentru construcţia de maşini este reglementată la noi în ţară de STAS 791. %Pmax ≤ 0. Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini fac parte din clasa structurală a oţelurilor perlitice (v. 6. ceea ce dă posibilitatea realizării unor produse cu caracteristici mecanice superioare celor asigurate la produsele confecţionate din oţeluri carbon.6%. 7. care au concentraţia masică de carbon 0. călibilitatea acestor oţeluri este mai mare decât cea corespunzătoare oţelurilor carbon şi este posibil (de exemplu) ca. scap. la care se prescrie un nivel mai scăzut al conţinuturilor de impurităţi (%Smax. pentru a valorifica corespunzător aceste proprietăti tehnologice ale oţelurilor aliate. care conţine reglementări mai stricte (decât STAS 791) privind caracteristicile mecanice şi condiţiile de livrare. ca urmare. în: oţeluri pentru carburare (cementare) sau carbonitrurare. care prevede elaborarea lor atât ca oţeluri aliate obişnuite. energia de rupere.025 %). Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini Oţelurile din această categorie sunt oţeluri slab şi mediu aliate. care au %Cm ≤ 0. în cazul folosirii oţelurilor pentru cementare.5).25 % şi oţeluri pentru îmbunătăţire (călire martensitică + revenire înaltă – v. rezistenţa la oboseală. Producerea şi comercializarea semifabricatelor deformate plastic la cald din oţeluri aliate superioare pentru îmbunătăţire este reglementată în prezent şi de standardul SR EN 10083−1:1997. atât STAS 791.

mărind rezistenţa mecanică şi tenacitatea şi îmbunătăţind călibilitatea oţelurilor.2). 34MoCr11. 34CrMo4−2. Deoarece este un metal scump.090 %) sau vanadiu (%Vm = 0. dar este mult mai ieftin. 51VMnCr11 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 40Cr4. De asemenea. de tipul: Ni − Cr. 20NiMo14−2. 19CrMo4−2) corespund unor oţeluri pentru cementare. recurgându-se la reţete de aliere complexe. Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini pot fi grupate. 20TiMnCr12. tabelul 7.4 %). Ni – Cr − Mo. 19MoCr11 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 15Cr3. scap 6. 20MoNi35. Cromul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) contribuie la creşterea rezistenţei mecanice. Deoarece manganul are aproape aceleaşi efecte asupra călibilităţii. (%Crm = 0. %Mnm = 0.5 %) şi măreşte călibilitatea. astfel că oţelurile de tipul Cr − Mn se aliază suplimentar cu titan (%Tim = 0.15…0. a rezistenţei la uzare şi a rezistenţei la oboseală). Ni − Mo. pentru piesele destinate construcţiei de maşini nu se folosesc de obicei oţeluri aliate numai cu nichel. din care STAS 791 cuprinde mărcile 17CrNi16.30 %). STAS 791 cuprinde mai multe mărci de oţeluri având cromul ca EAp. 17MnCr10. scap 7. Cromul şi manganul favorizează apariţia fenomenului de fragilitate reversibilă la revenire (v. în practică se utilizează şi oţeluri Cr − Mn. b) Oţelurile având ca element de aliere principal nichelul.030…0. Nichelul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) trece complet în masa lor structurală de bază (are solubilitate bună în Fe − v.4). 42CrMo4−2. din care mărcile 15Cr08.10…0.3 %. în funcţie de elementul principal de aliere EAp. manganul favorizează însă creşterea excesivă a granulaţiei la încălzire. nichelul micşorează sensibilitatea la supraîncălzire şi finisează granulaţia oţelurilor.20 %). 42MoCr11. 51CrMnV4−4−1) – unor oţeluri pentru îmbunătăţire.8…1. iar mărcile 40Cr10. atât în cazul oţelurilor pentru cementare sau carbonitrurare. fiind prescrisă încadrarea într-o banda normală (extinsă) a oţelurilor obişnuite şi încadrarea într-o banda îngustă a oţelurilor cu călibilitate garantată. în următoarele tipuri. 20CrMnTi4−4−1. ce nu se produce dacă oţelurile sunt aliate suplimentar cu molibden (%Mom = 0. 17MoCrNi14 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 17NiCr6−4.8…1.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale călibilitate pentru cele mai utilizate oţeluri (v.1). 17CrMn4−4. 67 . datorită proprietăţilor lor tehnologice (nu prezintă fragilitate la revenire) şi efectelor favorabile pe care le are alierea cu Mo asupra proprietăţilor de utilizare ale acestora (creşterea rezistenţei mecanice. fără să afecteze substanţial tenacitatea (creşterea cu un procent a %Crm măreşte Rm cu 80…100 N/mm2 şi determină o scădere a A cu numai 1. a) Oţelurile având ca element de aliere principal cromul. oţelurile Cr − Mo sau Cr – Mn − Mo sunt preferate în multe aplicaţii tehnice.4.

. 43MoMn16.). această din urmă particularitate face ca oţelurile cu mangan să se utilizeze în special pentru realizarea de semifabricate turnate sau pentru obţinerea semifabricatelor prelucrate prin deformare plastică la cald destinate pieselor solicitate uniaxial în exploatare (bare de tracţiune. tije pentru pompe etc. care conferă acestor piese o anizotropie avansată a proprietăţilor mecanice (raportul dintre energia de rupere determinată pe epruvete prelevate longitudinal şi cea determinată pe epruvete prelevate transversal pe direcţia de deformare poate ajunge la 4:1). Pentru a conferi pieselor pentru construcţia de maşini 68 . cât şi în cazul oţelurilor pentru îmbunătăţire. Compoziţia chimică de bază a unui astfel de oţel este cea corespunzătoare oţelurilor de îmbunătăţire Cr − Mo. micşorând numai puţin caracteristicile de plasticitate (A sau Z). Aşa cum s-a arătat anterior. d) Oţelurile având ca element de aliere principal aluminiul. Evitarea fragilizării la revenire şi reducerea sensibilităţii la supraîncălzire se realizează la aceste oţeluri prin alierea suplimentară cu Mo.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 17NiCrMo6−4−2). iar la piesele realizate prin deformare plastică la cald din astfel de oţeluri se obţine o structură în benzi (alcătuită din şiruri alternante de ferită şi perlită.1 % şi %Mom = 0.36.6. 34CrNiMo6−6−2). manganul măreşte călibilitatea oţelurilor în aceeaşi măsură ca şi cromul şi este un element de aliere ieftin. 43MnMo6−2. marca de oţel 38MoAlCr15 cuprinsă în STAS 791 (simbolizată conform SR EN 10027−1 38AlCrMo10−6−1) are compoziţia caracterizată de %Cm = 0.1 %. Siliciul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) contribuie la creşterea limitei de elasticitate.35…1. a rezistivităţii electrice şi a permeabilităţii magnetice şi micşorează sensibilitatea acestora la supraîncălzire.3).65 %. din care STAS 791 cuprinde mărcile 40CrNi12. V sau Ti.2).. %Alm = 0. la care se adaugă %Alm = 0.15…0.25 %. c) Oţelurile având ca element de aliere principal manganul. Aceste oţeluri sunt destinate pieselor la care se aplică tratamentul termochimic de nitrurare în vederea obţinerii unei rezistenţe ridicate la uzare (v. 35Mn14.6…1. 30NiCrMo8−8−2.40 %. 6. a rezistenţei la uzare.0. orientate în direcţia de deformare plastică). Oţelurile aliate cu mangan sunt sensibile la supraîncălzire (granulaţia acestora creşte mult dacă sunt încălzite la temperaturi ridicate sau sunt menţinute timp îndelungat în domeniul austenitic) şi prezintă fenomenul de fragilizare la revenire. de exemplu. 34MoCrNi16 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 40NiCr5−4. STAS 791 cuprinde următoarele mărci de oţeluri din această categorie: 31VMn12. 30MoCrNi20.70…1. e) Oţelurile având ca element de aliere principal siliciul. %Crm = 1. 35VMoMn14 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 35Mn6. 35MnMoV6−2−1). Manganul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) contribuie la creşterea caracteristicilor de rezistenţă mecanică (Rm şi Rp0. scap.

2. 8. Elemntele caracteristice realizării îmbinărilor sudate prin topire Realizarea îmbinărilor sudate prin topire presupune prelucrarea prealabilă a marginilor pieselor care trebuie îmbinate în scopul obţinerii unui rost de sudare. Sudarea printr-un astfel de procedeu este rezultatul unei activări termice importante. Oţelurile pentru construcţii sudate 8. a unui material de adaos MA. se formează între piese o baie de material metalic topit BMT. eventual.2. care se transformă prin solidificare într-o cusătură sudată CUS. rădăcina c. Particularităţile realizării construcţiilor sudate Prin sintagma “construcţii sudate” se denumesc în cadrul acestui subcapitol structurile mecanice obţinute din mai multe elemente metalice îmbinate între ele cu ajutorul unui procedeu de sudare prin topire. unghiul α. configuraţia definită de următorii parametri geometrici: deschiderea b. eventual. se practică alierea suplimentară a oţelurilor din această categorie cu mangan şi crom. STAS 791 cuprinde ca mărci de oţeluri având Si ca EAp: 20MnCrSi11 şi 36MnCrSi13 (simbolizate conform SR EN 10027−1 20SiCrMn4−4−4 şi 36SiCrMn5−4−4).5. prin topirea marginilor pieselor şi.1.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale caracteristicile de tenacitate necesare.5. folosite în aplicaţiile tehnice ca înlocuitoare (ieftine) ale oţelurilor Cr – Mo. lungimea L şi. care determină încălzirea locală (cu ajutorul unei surse termice adecvate) a materialului pieselor supuse sudării (numit material de bază MB) la temperaturi superioare temperaturii lui ts. având. Fig. 8. lăţimea 69 . aşa cum se arată în figura 8.

Imaginile macroscopice ale îmbinărilor sudate realizate între două piese din oţel: a − CUS realizată din două straturi. Fig. are loc şi răcirea acestei zone din MB cu o viteză medie vr. Acţiunea ciclurilor termice care alcătuiesc câmpul termic la sudare determină.3.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR l şi raza r. de tipul celor prezentate în figura 8. lăţimea lc şi supraînălţarea h. în timpul sudării orice punct situat în zona din MB adiacentă CUS este supus unui ciclu termic caracterizat de parametrii vi. rândurile depuse prin sudare şi cusăturile sudate se caracterizează prin următorii parametrii geometrici: pătrundera p. motiv pentru care zona adiacentă CUS afectată de acţiunea ciclurilor termice este denumită zonă influenţată termic (sau zonă influenţată termomecanic) ZIT. Ca urmare a acestui proces. CUS poate fi realizată din unul sau mai multe rânduri. O parte din energia sursei termice utilizate la sudarea prin topire produce încălzirea (cu o viteză vi) la ti < ts a unei zone din MB adiacente locului de formare a CUS. p MA = .1) p MB = S MB + S MA S MB + S MA în care SMB şi SMA sunt ariile precizate în figura 8. iar rândurile situate la acelaşi nivel alcătuiesc straturile CUS. Pentru a defini gradul de participare a MB şi MA la formarea unei CUS se definesc parametrii pMB (numit participarea MB) şi pMA (numit participarea MA). modificarea structurii şi proprietăţilor mecanice ale materialului pieselor supuse sudării şi generarea unui câmp de tensiuni mecanice reziduale. odată cu răcirea băii de metal topit formate în rostul dintre piese şi realizarea CUS. prin deplasarea sursei termice în direcţia de sudare. b − CUS realizată din mai multe straturi Pe baza celor prezentate rezultă că îmbinările sudate prin topire din alcătuirea construcţiilor sudate prezintă trei zone caracteristice: CUS. iar ansamblul tuturor ciclurilor termice din această zonă este denumit câmp termic de sudare. cu relaţiile: S MB S MA . (8. un rând fiind partea din CUS realizată la o singură deplasare a sursei termice de sudare în lungul rostului de sudare. în funcţie de valorile parametrilor ce le caracterizează. ti < ts şi vr . care se pot evidenţia clar şi pe imaginile macrostructurilor îmbinărilor sudate. 70 . 8.2.3. ZIT şi MB. În funcţie de grosimea pieselor care se îmbină prin sudare.

cât şi CUS care se formează prin solidificarea acesteia. deoarece structura şi proprietăţile mecanice ale materialelor metalice depind esenţial de compoziţia lor chimică. aflat sub acţiunea sursei termice concentrate şi materialul mai rece situat în zona de contact dintre BMT şi MB (care constituie suportul BMT) se crează gradienţi termici pe direcţia cărora se deplasează frontul de solidificare şi se dezvoltă cristalele CUS de formă columnară. rezultă că asigurarea unei compoziţii chimice favorabile a BMT.5. MB + p MA % EAm . prin alegerea judicioasă a cuplului MB – MA . materialul metalic din BMT este încălzit şi cristalizarea sa este întreruptă până când transferul de căldură spre MB asigură 71 .MA – concentraţia masică a componentului în MA. 8. după fiecare secvenţă de cristalizare. iar concentraţia în BMT şi în CUS care se obţine prin solidificarea acesteia a oricărui component %EAm. aliere etc. vergele. H2.4): cristalizarea BMT este dirijată. BMT are compoziţia chimică omogenă.2) în care %EAm.2. BMT suferă transformări de natură metalurgică (chimică): îmbogăţire în gaze (O2.CUS = p MB % EAm . în rostul dintre piesele care trebuie îmbinate. %EAm. N2). Aspectele prezentate conduc la concluzia că atât BMT. Formarea CUS la sudarea prin topire a oţelurilor Aşa cum s-a precizat anterior.CUS se poate estima cu relaţia: % EAm .). CUS se formează prin solidificarea BMT. prin topirea marginilor pieselor şi a unui MA (sub formă de electrozi înveliţi. a gazelor de protecţie etc. BMT se află de obicei în contact cu un strat de zgură lichidă (realizat prin topirea învelişului electrozilor sau unui flux de sudare) şi cu atmosfera (protectoare) din jurul sursei termice utilizate la sudare. MA ± ∆% EAm .Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8. Structura CUS reflectă direct particularităţile cristalizării primare a BMT (v. iar ∆%EAm – pierderile (−) sau aporturile (+) de component datorită interaţiunii BMT cu zgura şi atmosfera din jurul sursei termice. datorită interacţiunii cu aceste două medii. a fluxurilor de sudare. sârme etc. fig. a învelişului electrozilor. între materialul de la suprafaţa băii. Deoarece are volum redus şi este supraîncălzită şi agitată sub acţiunea concentrată a sursei termice. cristalizarea este intermitentă. defosforare. este unul din mijloacele cele mai eficiente prin care se poate acţiona în vederea obţinerii unei CUS de calitate. ce se realizează. (8.MB este concentraţia masică a componentului în MB. dezoxidare. datorită eliberării de energie termică. desulfurare. şi prin realizarea unor valori adecvate ale pMB şi pMA. au (în general) o compoziţie chimică diferită de ale MB şi MA.

viteza de creştere a cristalelor CUS este mare. deoarece unele caracteristici ale acesteia (granulaţia. CUS prezintă. combinată cu o alcătuire columnară. 8. 72 . modul de distribuire a incluziunilor nemetalice etc. aşa cum se poate observa în figura 8. iar forma acestor cristale este celular – dendritică (dendrite dezvoltate din cristalele MB pe care s-au format germenii cristalelor CUS). Fig. Particularităţile formării structurii CUS la sudarea prin topire a oţelurilor În morfologia CUS se evidenţiază efectele combinate ale cristalizării primare a BMT în condiţiile precizate mai înainte. cristalizarea se realizează cu un număr redus de germeni cristalini. CUS va suferi şi un proces de cristalizare secundară şi în urma desfăşurării acestuia structura CUS se modifică. influenţa structurii primare asupra proprietăţilor CUS se menţine însă.4. Structura primară (forma şi dimensiunile cristalelor.) influenţează esenţial caracteristicile mecanice ale CUS. datorită creşterii dirijate a formaţiunilor cristaline pe direcţia gradientului maxim de temperatură (variabilă în timp). datorită solidificării intermitente.) nu sunt eliminate ci numai estompate (mascate) de cristalizarea secundară. o alcătuire în straturi.4. distribuţia incluziunilor nemetalice etc.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR realizarea subrăcirii necesare continuării solidificării. în mod obişnuit germinarea cristalelor CUS se produce pe cristalele MB aflate în contact cu BMT (pe linia de fuziune). Dacă aliajul (oţelul) ce corespunde compoziţiei chimice a CUS prezintă transformări de fază în stare solidă.

Pentru a evidenţia principalele aspecte legate de transformările structurale în ZIT. cu grăunţi grosolani) din această fâşie este favorizată formarea structurilor în afară de echilibru (martensită. Transformările structurale în ZIT la sudarea prin topire a oţelurilor Existenţa câmpului termic în ZIT poate determina desfăşurarea unor transformări structurale importante în această zonă. asemănătoare celor care se obţin prin călirea incompletă. care se transformă la răcire. iar ts − temperatura de solidificare − topire a MB). folosind diagramele prezentate în figura 8. asemănătoare celor care se obţin prin aplicarea TT de recoacere incompletă sau. care se transformă la răcire în structuri ferito−perlitice. cu rezistenţă mecanică şi duritate ridicate.5 şi considerând că ti şi vr sunt parametrii principali ce caracterizează posibilităţile de transformare structurală a MB sub acţiunea unui ciclu termic. ZIT poate fi împărţită în următoarele zubzone (fâşii): − fâşia I (de supraîncălzire) conţine punctele în care tcg ≤ ti < ts (tcg − temperatura deasupra căreia se produce creşterea excesivă a cristalelor de austenită. asemănătoare celor obţinute prin aplicarea TT de normalizare sau în structuri de călire. în această fâşie se obţine la încălzire austenită cu granulaţie fină. caracterul acestor transformări depinzând de compoziţia chimică a MB şi de parametrii ciclurilor termice. se consideră cazul sudării oţelurilor cu conţinut scăzut de carbon. care au însă proprietăţi de plasticitate mai bune decât cele corespunzătoare structurilor din fâşia de supraîncălzire. dar cu tenacitate şi rezistenţă la fisurare scăzute. în această fâşie se obţine la încălzire o structură bifazică formată din austenită şi ferită. la răcirea austenitei (supraîncălzite. în structuri perlitice.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8. structurile în ZIT pot fi modificate acţionând asupra regimului de sudare sau folosind preîncălzirea MB 73 . − fâşia II (de normalizare) conţine punctele în care A3 ≤ ti < tcg. în structuri alcătuite din martensită şi ferită. . cu temperatura de revenire inferioară ti şi ciclurile termice de sudare continuă transformările la revenire nefinalizate în timpul aplicării TT.fâşia IV (neaustenitizată ) conţine punctele în care tr ≤ ti < A1. ca urmare. − fâşia III ( de austenitizare incompletă) conţine punctele în care A1 ≤ ti < A3. în această fâşie se produc modificări de structură numai dacă MB a fost ecruisat anterior prin deformare plastică la rece şi ciclurile termice de sudare produc recristalizarea primară a materialului (prin care se elimină ecruisarea şi textura de deformare) sau dacă MB a fost supus anterior unui TT de călire şi revenire. dacă vr este mare.3. Parametrii ciclurilor termice de sudare şi. bainită).5. în funcţie de mărimea vitezei de răcire vr.

recoacerea completă. aplicând construcţiilor sudate diverse TT postsudare: recoacerea de detensionare. îmbunătăţirea etc. cu caracteristici de tenacitate ridicate. Fig. care exprimă modul cum reacţionează un oţel faţă de acţiunea unui anumit proces de sudare. ceea ce impune ca oţelurile destinate realizării construcţiilor sudate să aibă însuşirile tehnologice înglobate de noţiunea de sudabilitate. Din cele prezentate rezultă că sudarea influenţează complex structura şi caracteristicile materialului din ZIT. Aprecierea sudabilităţii unui oţel pe baza comportării metalurgice la sudare se face considerând drept criteriu principal compoziţia chimică a oţelului. 8. definită ca fiind aptitudinea unui oţel ca printr-un anumit procedeu şi pentru un anumit scop să asigure în îmbinările sudate caracteristicile locale şi generale prescrise pentru o construcţie sudată. Definirea fâşiilor caracteristice ale ZIT la sudarea oţelurilor Factorul principal de apreciere a sudabilităţii este comportarea metalurgică la sudare. Deoarece se urmăreşte obţinerea în ZIT a unor structuri cât mai aproape de echilibru. de asemenea. acţiune localizată în principal în ZIT. normalizarea.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR în zona de sudare (pentru micşorarea gradienţilor termici între CUS şi MB şi micşorarea vr a ciclurilor termice). Structurile ZIT şi CUS şi stările de tensiuni reziduale din îmbinările sudate pot fi modificate. oţelurile destinate construcţiilor sudate trebuie să aibă compoziţia chimică stabilită astfel încât vrc să fie cât mai mare (pentru a fi 74 .5.

4.) sunt oţelurile care îndeplinesc simultan criteriile: %Cm < 0. excepţie fac produsele realizate prin laminare normalizantă. valoarea maximă c0 fiind precizată în funcţie de marca oţelului şi de grosimea pieselor care se sudează. 0. Oţelurile nealiate pentru construcţii sudate În această categorie sunt incluse oţeluri nealiate de uz general şi de calitate (conform SR EN 10020 .Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale favorizate transformările cu difuzie la răcirea austenitei). la care deformarea plastică finală se face într-un interval de temperaturi prescris. S235. cu procedeele de sudare cele mai economice şi fără măsuri tehnologice speciale la sudare: preîncălzire.2) destinate fabricării de elemente pentru construcţii sudate exploatate la ta. valoarile maxime admise ale acestui parametru fiind date în standard.45 %. condiţie ce este îndeplinită dacă se impune ca oţelurile să aibă conţinuturi reduse de carbon şi de elemente de aliere.3) + + 6 5 15 şi s-a stabilit că oţelurile cu sudabilitate bună (care se pot suda uşor. S275 şi S335 se pot livra în clasele de calitate JR. Oţelurile din această categorie nu sunt destinate aplicării de TT pentru obţinerea caracteristicilor mecanice. mărcile S235. pentru fiecare marcă de oţel sudabilitatea creşte de la clasa JR la clasa K2 şi se poate aprecia cu ajutorul %Ce.5.22 % şi %Ce < 0.3). J0. în stare necalmată putându-se livra numai produsele cu grosimi mai mici de 25 mm din oţelurile S185 sau S235. 75 .50…1. 8. tabelul 8.4). În funcţie de gradul de dezoxidare oţelurile pot fi necalmate sau calmate cu diferite grade de dezoxidare. determinat cu relaţia (8. astfel încât la răcire se realizează în material structura corespunzătoare aplicării unui TT de normalizare. TT postsudare etc.70 %.40…0. iar obţinerea caracteristicilor mecanice prescrise fiind asigurată prin creşterea concentraţiei manganului la %Mnm = 1. Pentru asigurarea sudabilităţii. mărcile de oţel destinate construcţiilor sudate fiind: S185.19 %. în funcţie de clasa de calitate şi de grosimea pieselor care se sudează.v. scap 8. S275 şi S335.27 %]. J2. toate mărcile de oţel au concentraţia de carbon limitată %Cm ≤ c0 ∈ [0. pentru a aprecia comportarea metalurgică la sudare a oţelurilor (din clasa structurală a oţelurilor perlitice) s-a definit (pe baza rezultatelor unor cercetări experimentale riguroase) mărimea numită carbon echivalent %Ce: % Mnm %Crm + %Vm + % Mom %Cu m + % Nim %C e = %C m + (8. pentru S335 prevăzându-se şi posibilitatea livrării în clasa de calitate K2 (v.20…0. Producerea acestor oţeluri este reglementată la noi în ţară de standardul SR EN 10025+A1. De asemenea. deoarece sudarea este o metodă tehnologică care introduce tensiuni reziduale de valori ridicate.

13…0. deformarea plastică finală efectuându-se într-un interval de temperaturi riguros respectat. Aceste oţeluri se utilizează sub formă de semifabricate sau produse laminate la cald.5. Oţelurile nealiate pentru construcţii sudate se regăsesc printre oţelurile produse conform STAS 500 (mărcile OL370.5. în concentraţii masice de 0. cu limita de curgere Rp0. simbolizate SxxxN sau SxxxNL şi oţeluri laminate termomecanic.2 (în N/mm2). Pentru evitarea 76 . Compoziţia chimică a acestor oţeluri este complexă. livrate în starea obţinută după aplicarea TT de normalizare sau după prelucrarea prin laminare termomecanică (sau laminare controlată).30…0.7 %) şi cu nichel (%Nim = 0. Cr. Mo.2 = 275…460 N/mm2. mărcile simbolizate SxxxN sau SxxxM au tenacitatea garantată (sub forma unei valori minime prescrise a KV) până la –20 oC. Ni.) care lucrează la temperatură ambiantă sau scăzută. 8.5…1. în concentraţiile corespunzătoare unor oţeluri slab aliate).20 %).60 %). iar mărcile simbolizate SxxxNL şi SxxxML au tenacitatea garantată până la –50 oC. cu conţinut scăzut de carbon (%Cm = 0. rezervoare de apă etc. care împarte aceste materiale în: oţeluri normalizate. V. dar standardul SR EN 10025+A1 reglementează mai strict şi mai riguros condiţiile tehnice de producere şi livrare a acestor materiale. cu grade de deformare judicios alese şi cu viteze de răcire bine stabilite. ecluze. grupul de cifre xxx indicând nivelul minim garantat al limitei de curgere Rp0. Tenacitatea la temperaturi scăzute este asigurată de alierea cu mangan (%Mnm = 1. Ti. aceasta denumind procedeul de laminare la care se controlează riguros toţi parametrii de lucru. simbolizate cu SxxxM sau SxxxML . OL510).03…0. fiind utilizată microalierea cu elemente care să asigure granulaţia fină (Al. Nb.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR construcţiile sudate realizate din astfel de oţeluri se pot supune (postsudare) unui TT de recoacere de detensionare. destinate realizării elementelor puternic solicitate ale unor structuri sudate (poduri.80 %) şi prin respectarea unor corelaţii între concentraţiilor diverselor elemente de aliere prezente în compoziţie (de exemplu. astfel încât materialul prelucrat să prezinte caracteristici mecanice ridicate (ce nu pot fi obţinute numai prin aplicarea de TT). Producerea oţelurilor cu granulaţie fină pentru construcţii sudate este reglementată prin SR EN 10113. rezervoare de stocare. OL440. Cu. Oţelurile cu granulaţie fină pentru construcţii sudate În această categorie sunt incluse oţelurile nealiate de calitate sau aliate speciale.1 %) şi prezenţa unor elemente care să asigure obţinerea valorilor prescrise ale caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi tenacitate (Mn. %Crm + %Mom + %Cum < 0.

fabricarea.5. 77 . iar pentru recipientele care funcţionează la temperaturi scăzute se utilizează oţeluri la care se garantează caracteristicile de tenacitate (de obicei. corozivitate etc. repararea şi verificarea lor trebuie riguros respectate prescripţiile tehnice elaborate de o autoritate naţională în domeniu. se limitează concentraţia de azot (%Nm ≤ 0. recipientele sub presiune se confecţionează din oţeluri carbon sau din oţeluri aliate de calitate sau speciale (v. de starea defectologică prognozată pentru MB şi îmbinările sudate. exploatarea.2). 0. Deoarece domeniul temperaturilor de lucru al recipientelor sub presiune este foarte extins (–200 oC la +650 oC).015…0.025 %) şi se impune ca %Alm ≥ 0. de intensitatea şi caracterul solicitărilor mecanice şi de temperatura minimă de exploatare ale recipientelor sub presiune. scap. energia de rupere KV) la o temperatură de referinţă.020 % (pentru legarea azotului sub formă de nitruri de aluminiu stabile).2. la realizarea lor trebuie să se utilizeze oţeluri livrate în clase de calitate diferite. datorită nivelului ridicat al energiei totale de deformare ce se acumulează în peretele metalic al corpului sub presiune al aparatului sau recipientului.34 %. pentru recipientele care lucrează la temperaturi ridicate se folosesc oţeluri la care se garantează limita de curgere la temperatura maximă de exploatare sau caracteristicile de comportare la fluaj la această temperatură. pentru fiecare clasă garantându-se acele caracteristici mecanice care asigură funcţionarea acestora în deplină siguranţă la temperaturile de exploatare.). Ca urmare. Astfel.6. de clasa de calitate şi de grosimea semifabricatelor livrate. valoarea maximă ce0 fiind precizată în funcţie de marca oţelului. distrugerea integrităţii sau pierderea etanşeităţii unui astfel de echipament putând avea urmări catastrofale. Oţelurile pentru aparate şi recipiente sub presiune Construcţiile sudate de tipul aparatelor şi recipientelor sub presiune trebuie să funcţioneze în condiţii de siguranţă maximă. 8. elaborate în convertizoare bazice cu oxigen sau în cuptoare electrice şi calmate. care se stabileşte în funcţie de grosimea peretelui.52 %]. scap 8. de temperaturile (minimă şi maximă) de exploatare şi de caracteristicile mediului de lucru (toxicitate. Recipiente sub Presiune şi Instalaţii de Ridicat − ISCIR.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale fragilizării la albastru (v. care poate să apară după aplicarea recoacerii de detensionare la structurile sudate realizate din aceste oţeluri. instalarea.1). pentru aparatele şi recipientele sub presiune se impun exigenţe sporite privind calitatea şi la proiectarea.3. care în ţara noastră este Inspecţia pentru Cazane. inflamabilitate. 4. În funcţie de nivelul solicitărilor mecanice. Sudabilitatea acestor oţeluri se asigură prin prescrierea unor valori limitate ale carbonului echivalent %Ce ≤ ce0 ∈ [0.

platbande etc.2.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Producerea şi livrarea semifabricatelor plate (table. la 20 oC 185…235 100…110 200…265 120…130 235…295 135…155 295…355 155…180 220…275 140…230 185…275 155…165 250…310 180…195 tmax. comportarea bună la temperaturi ridicate este asigurată prin microalierea cu V. şi oţeluri aliate cu nichel cu caracteristici specificate la temperaturi scăzute. cu grosimi s ≤ 150 mm) din aceste oţeluri este reglementată prin standardul SR EN 10028. Ti.. Tabelul 8. N/mm2 Rp02 la tmax Re.23 21.20 17. Mo. Oţelurile pentru recipiente sub presiune cu caracteristici specificate la temperaturi ridicate Simbolul oţelului SR EN 10028 STAS 2883 P235GH − P265GH K410 P295GH K460 P355GH K510 16Mo3 16Mo3 13CrMo4−5 14MoCr10 10CrMo9−10 12MoCr22 Limita de curgere.21 19. granulaţie fină şi insensibilitate la supraîncălzire..6..18 Oţelurile PxxxGH.40…1. Nb şi Ti. iar alierea cu crom asigură o bună rezistenţă la oxidare şi împiedică precipitarea la încălzire a grafitului (favorizată de prezenţa molibdenului). Cr. Nb. 78 . care finisează granulaţia oţelurilor..2.. În tabelul 8.5. care grupează oţelurile pentru recipiente sub presiune după temperatura la care se garantează caracteristicile mecanice în: oţeluri aliate şi nealiate cu caracteristici specificate la temperaturi ridicate. Ni (sub valorile limită date în tabelul 8.5 se prezintă mărcile de oţeluri din aceeastă categorie conform SR EN 10028−2..50 % şi %Mom = 0. care conţin %Mnm = 0. simbolizate PxxxGH (grupul de cifre xxx indicând nivelul minim garantat al limitei de curgere Rp0.1 şi cu respectarea condiţiei %Cr m + %Cum + %Mom + %Nim < 0.5. fiind numite şi oţeluri termorezistente. Cu..40…1. Oţelurile cu caracteristici specificate la temperaturi ridicate (SR EN 10028−2) cuprind două grupe: oţelurile nealiate de calitate (conform criteriilor din SR EN 10020). N/mm2 360…480 410…530 460…570 510…650 420…570 350…600 460…630 A5. V. simbolurile mărcilor echivalente din STAS 2883 şi limitele principalelor caracteristici mecanice (valorile maxime ale caracteristicilor corespund grosimilor minime ale semifabricatelor livrate)..22 20. oC 400 400 400 400 500 500 500 Rm. 8.. în N/mm 2 ). oţeluri cu granulaţie fină normalizate.70 %) şi oţelurile aliate Cr − Mo.. Alierea cu molibden asigură acestor oţeluri o bună rezitenţă la fluaj. se livrează în starea obţinută prin aplicarea unui TT de normalizare + revenire sau de călire + revenire şi au limita de curgere garantată până la 500 oC. până la prima revizuire a acestui standard se menţin în vigoare şi prevederile (similare) din STAS 2883. % 24..24 19. Oţelurile Cr − Mo au %Crm = 0.25 22.10 %...1.70 % şi mici adaosuri de Mo..70…. se livrează în stare normalizată şi au limita de curgere garantată până la temperatura de 400 oC..

6 şi 7 se garantează energia de rupere KV la temperatura minimă (în oC) t = (20 − 10n). iar cifra n (n = 2. Mărcile de oţeluri din această categorie au prescrisă limita de curgere minimă la ta. .2. de asemenea.45 %. cu precizarea că trebuie respectate corelaţiile: %Crm + %Cum + %Mom < 0.grupa de bază cuprinde oţelurile simbolizate PxxxN.grupa specială a oţelurilor rezistente la temperaturi joase cuprinde oţelurile simbolizate PxxxNL2. 5.1).5). care împarte aceste oţeluri în patru grupe: . în N/mm2. ce trebuie obţinute prin încercarea la încovoiere prin şoc. de exemplu. valoarea maximă a0 fiind precizată în funcţie de nivelul minim prescris al limitei de curgere. marca de oţel 79 .….5. . destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –50 oC şi +20 oC. iar la cele livrate în clasele 4. scap. platbande etc. destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –20 oC şi +400 oC. cu grosimi s ≤ 150 mm) din aceste oţeluri este reglementată prin SR EN 10028−3. determinată pe produse în stare normalizată. 8. cu indicele convenţional al granulaţiei G ≥ 6.05 %.6. numărul xxx indicând valoarea minimă garantată a rezistenţei la rupere.40…0.3. scap 8. xxx ∈ {275 N/mm2. simbolizate Rxxx–n. Sudabilitatea acestor oţeluri este asigurată prin limitarea concentraţiei carbonului la %Cm ≤ 0. cu grosimea s ≤16 mm. la diferite temperaturi din intervalul de utilizare garantat.grupa oţelurilor rezistente la temperaturi ridicate cuprinde oţelurile simbolizate PxxxNH. Oţelurile cu granulaţie fină normalizate sunt oţeluri nealiate de calitate sau speciale şi oţeluri aliate speciale. destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –50 oC şi +20 oC. 355 N/mm2.7) − clasa de calitate în care se încadrează oţelul. Oţelurile PxxxNL sunt echivalente oţelurilor reglementate de STAS 2883.22 %]. Producerea şi livrarea semifabricatelor plate (table. 400 oC. nivelul minim garantat al energiei de rupere KV la –50 oC fiind mai mare decât la oţelurile din grupa precedentă.20 % şi garantarea unor valori ale carbonului echivalent %Ce = 0. la oţelurile livrate în clasele de calitate 2 şi 3 se garantează aceleaşi caracteristici ca la oţelurile carbon de uz general (v.grupa oţelurilor rezistente la temperaturi joase cuprinde oţelurile simbolizate PxxxNL1. 460 N/mm2}.. SR EN 10028−3 prescrie pentru toate oţelurile din aceeastă categorie valorile minime ale energiei de rupere KV. 0. în condiţiile în care solicitările mecanice la temperaturi ridicate sunt de scurtă durată şi nu determină declanşarea fenomenului de fluaj. destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –20 oC şi +20 oC .5.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8. Din punctul de vedere al compoziţiei chimice aceste oţeluri sunt asemănătoare oţelurilor cu granulaţie fină pentru construcţii sudate (v. 3. care au caracteristicile mecanice garantate în domeniul de temperaturi (–50 oC .45 % şi %Nbm + %Tim + %Vm < a0 ∈ [0. a epruvetelor prelevate transversal şi longitudinal din produse.16…0.

numite şi oţeluri HSLA (High−Strength Low Alloy) sunt oţeluri cu conţinut scăzut de carbon %Cm = 0... semifabricatele din astfel de oţeluri se livrază în starea obţinută prin aplicarea unui TT de normalizare.25…3.75…5. 40 40 40 40 40 70 100 27 27 27 27 27 50 80 8. Oţelurile cu tenacitate garantată la temperaturi scăzute Simbolul oţelului 12MnNi5−3 13MnNi6−3 15NiMn6 12Ni14 12Ni19 X8Ni9 X7Ni9 % Nim (%Mnm) 0. N/mm2 235…275 345…355 345…355 345…365 380…390 480…575 575…585 R m. 8.70) 3.50…10.70 (0. Tenacitatea la temperaturi scăzute este asigurată la aceste oţeluri prin limitarea concentraţiei carbonului la nivelul %Cm ≤ 0.5.025 % şi %Sm = 0.6.0 8. semifabricatele din astfel de oţeluri se realizează în mod obişnuit prin laminare termomecanică şi prezintă caracteristici mecanice ridicate şi o bună sudabilitate (datorită menţinerii concentraţiei carbonului la un nivel scăzut.7 %) şi cu mici cantităţi de alte elemente: Nb. mărcile de oţeluri fiind cele prezentate în tabelul 8. limitării drastice a conţinuturilor de 80 .18 %.50…10. platbande etc. J Long. prin diminuarea drastică a conţinuturilor de impurităţi (concentraţiile maxime acceptate sunt %Pm = 0.85…1.0.7.2 %. sunt oţeluri aliate speciale. o C −60 −60 −80 −100 −120 −196 −196 KV la tmin..75 4.10…0. destinate realizării aparatelor şi recipientelor sub presiune care lucrează în domeniul de temperaturi –60 oC…−200 oC.6. cu grosimi s ≤ 50 mm) din aceste oţeluri este reglementată de SR EN 10028−4.0 Rp0.0.015.30.015 %) şi prin alierea cu nichel şi mangan (în cazul oţelurilor cu tenacitatea garantată la temperaturi cuprinse între –60 oC şi –80 oC) sau numai cu nichel (în cazul oţelurilor cu tenacitatea garantată la temperaturi cuprinse între –80 oC şi –200 oC)..30…0.25 8. N/mm2 420…530 490…610 490…640 490…640 530…710 640…820 680…820 tmin.2. Ti. Producerea şi livrarea semifabricatelor plate (table. numite şi oţeluri criogenice.70…1.30…1.80 (0.. Oţelurile slab aliate cu rezistenţă mecanică ridicată Oţelurile slab aliate sau microaliate cu rezistenţă mecanică ridicată.0. aliate cu mangan (%Mnm = 1.0…1..5.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR simbolizată R510−5 are garantate rezistenţa la tracţiune Rm ≥ 510 N/mm2 şi tenacitatea la −30 °C. normalizare + revenire sau călire + revenire.005.03…0.3. Mo etc. V. Oţelurile aliate cu nichel cu caracteristici specificate la temperaturi scăzute..70) 1.6.50) 0. Trans. Tabelul 8.85…1.85 (0.

pentru obţinerea unui efect suplimentar de finisare a granulaţiei şi unui efect sporit de durificare (deoarece titanul măreşte eficienţa microalierii cu Nb. − Oţeluri microaliate cu niobiu. 8. obţinerea unor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică (determinată şi de posibilitatea durificării structurii acestor oţeluri prin precipitarea dispersă a unor compuşi chimici de tipul carburilor.. când se doreşte obţinerea unor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică.1. structură şi proprietăţi în următoarele tipuri (multe din reţetele privind compoziţia chimică şi prelucrarea tehnologică a acestor tipuri regăsindu-se printre cele corespunzătoare unora din oţelurile anterior prezentate: oţelurile pentru construcţii sudate.0.04 %. Oţelurile microaliate ferito−perlitice au în compoziţie cantităti − mici de Nb. Caracteristicile oţelurilor microaliate cu vanadiu depind esenţial şi de mărimea granulaţiei oţelurilor. efectele aplicării unor astfel de tehnologii fiind finisarea granulaţiei (determinată şi de microaliere. rezultă o cantitate mică de precipitate şi efectul de durificare este scăzut).0. la care se obţin caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică datorită precipitării în structură a carburilor sau carbonitrurilor de Nb (cu diametrul de 1. cu %Vm ≤ 0..6).1 %. Oţelurile HSLA se pot clasifica în funcţie de compoziţie.7. cu %Nbm = 0. Semifabricatele din oţeluri microaliate cu Nb. aşa cum arată diagramele din fig..1. se practică laminarea controlată şi microalierea suplimentară cu Ti (care formează pelicule intercristaline de TiN ce constituie bariere pentru creşterea cristalelor de austenită).. combinată uneori cu TT postlaminare. iar dacă viteza de răcire este mai mare.. efectul durificării putând fi cuantificat prin creşterea caracteristicilor de rezistenţă mecanică (limita de curgere şi rezistenţa la rupere) cu 5.): 8. rezultă precipitate grosolane.1 %. asigurării unor structuri cu granulaţie fină etc.. V şi/sau Ti. viteza care asigură durificarea maximă fiind de aproximativ 3. utilizate sub formă de produse obţinute prin laminare normalizantă sau prin laminare controlată. nitrurilor şi/sau carbonitrurilor elementelor de microaliere) şi asigurarea unei bune sudabilităţi (datorită menţinerii la un nivel scăzut a concentraţiei carbonului). oţelurile pentru recipiente sub presiune etc.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale impurităţi. În funcţie de reţeta de microaliere utilizată oţelurile de acest tip pot fi: − Oţeluri microaliate cu vanadiu... cu efect minim de durificare. vanadiul contribuie la durificarea acestor oţeluri prin formarea unor precipitate fine (cu diametrul de 5.01 % a %Vm. microaliate uneori şi cu Ti. Semifabricatele şi produsele din astfel de oţeluri se obţin prin laminare termomecanică. efectul de durificare este dependent de viteza de răcire după laminare.02.5 nm).15 N/mm2 pentru fiecare creştere cu 0. concentraţia masică a fiecăruia din aceste elemente nedepăşind 0.3 oC/s (dacă viteza de răcire este mai mică.).10 nm) de carbonitrură de V (uniform distribuite în masa de ferită a oţelurilor) în timpul răcirii oţelurilor după laminare.5. micşorând 81 . combinată cu atingerea unor niveluri ridicate ale caracteristicilor de tenacitate.

bainita superioară şi perlita au caracteristici mecanice apropiate).. Fig. fie prin laminare controlată (care asigură creşterea tenacităţii şi micşorarea temperaturii de tranziţie ductil-fragil. V şi Ti asupra dimensiunilor grăunţilor de ferită − Oţeluri microaliate cu niobiu şi molibden. deoarece molibdenul determină formarea bainitei superioare în locul perlitei la răcirea austenitei.1 %). dacă oţelurile sunt aliate suplimentar şi cu mici cantităţi de V sau Mo.05 % şi %Mom = 0. cu răcire accelerată la sfârşitul procesului (călire directă). cu conţinut scăzut de carbon (%Cm < 0. în acest caz.20.2 sau Rt0. oţelurile de acest fel au în structură un conţinut procentual de perlită foarte mic (sunt denumite şi oţeluri cu conţinut redus de perlită) şi se caracterizează printr-o bună sudabilitate. − Oţeluri microaliate cu vanadiu şi niobiu.0.7. deoarece au conţinut scăzut de carbon. semifabricatele obţinute prin laminare controlată pot avea caracteristici de rezistenţă mecanică foarte ridicate (de exemplu. cu %Nbm < 0. Alierea cu Mo determină creşterea importantă a caracteristicilor mecanice ale acestor oţeluri (fiecare creştere cu 0.6. 8.30 N/mm2 a rezistenţei la tracţiune şi limitei de curgere).27 %. care se pot prelucra sub formă de semifabricate şi produse fie prin laminare obişnuită (caz în care acestea prezintă caracteristici de rezistenţă mecanică bune.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR solubilitatea acestuia în austenită şi creând astfel condiţiile măririi cantităţii de carburi sau carbonitruri de Nb care precipită în structură) sunt realizate prin laminare controlată. acest efect de durificare nedatorându-se formării bainitei superioare în locul perlitei (deoarece oţelurile au conţinut scăzut de carbon şi. care pot avea microstructura alcătuită din ferită şi perlită sau din ferită aciculară (bainită cu conţinut scăzut de carbon). Configuraţia diagramelor TTT la oţelurile cu structură bainitică după laminarea controlată .1 % a %Mom conduce la sporirea cu 20. Rp0.... datorită finisării intense a granulaţiei). dar au tenacitatea scăzută şi temperatura de tranziţie ductil-fragil ridicată). ci creşterii cantităţii de carbonitruri de Nb care precipită în structură în prezenţa molibdenului (alierea cu Mo micşorează concentraţia carbonului în perlită şi asigură astfel un surplus de 82 Fig 8.5 > 700 N/mm2). Efectul microalierii cu Nb.

cât şi o bună tenacitate.06 %.. diferă esenţial de structura ferito-perlitică (cu cristale poliedrice de ferită) ce rezultă dacă se aplică laminarea obişnuită.5. Rp0. asigură obţinerea de semifabricate cu caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică (Rp0. datorită existenţei în structură a unor precipitate de nitrură de V. %Nbm = 0. diagramele TTT la răcirea austenitei acestor oţeluri au configuraţia prezentată în figura 8. împreună cu folosirea laminării controlate (pentru finisarea granulaţiei)..1 %) permit a se obţine din aceste oţeluri semifabricate care prezintă atât rezistenţă mecanică ridicată. Microstructurile unui oţel cu %Cm = 0.3 %. Fig.5 > 500 N/mm2) şi tenacitate foarte bună. %Mnm =1. aşa cum se poate observa pe micrografiile prezentate în figura 8. care prezintă caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică (de exemplu.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale carbon pentru formarea precipitatelor de carbonitruri de Nb). 8.7. permit a se realiza din aceste oţeluri semifabricate laminate cu caracteristici de rezistenţă mecanică foarte ridicate (de exemplu.08 %) şi sunt aliate cu mici cantităţi de Mn.018. cu Rp0. Mo şi/sau B.1 % şi %Nm = 0.2 sau Rt0.2 sau Rt0. sudabilitatea acestor oţeluri nu este însă satisfăcătoare.7. %Mom = 0. cu %Vm < 0. Datorită reţetei de aliere utilizate.5 > 550 N/mm2).8 %. − Oţeluri microaliate cu vanadiu şi azot. aceste influenţe.0.8. care. împreună cu efectele de finisare a granulaţiei şi de durificare prin precipitare induse de laminarea controlată şi de alegerea judicioasă a concentraţiilor elementelor de aliere.2 sau Rt0. deoarece au tendinţa spre formarea unor structuri fragile în ZIT. Laminarea controlată şi menţinerea la un nivel scăzut a concentraţiei carbonului (%Cm < 0. la care se adăugă uneori şi Nb.8.04 % obţinute prin: a − laminare obişnuită (structură cu ferită poliedrică şi perlită dispuse în benzi).5 > 500 N/mm2) şi de tenacitate (KV > 130 J la ta şi temperatura de tranziţie t50% < −20 oC). b − laminare controlată (structură cu ferită aciculară) 83 . acest tip de structură.022 %. Oţelurile slab aliate cu structură feritică aciculară au conţinut scăzut de carbon (%Cm ≤ 0. 8.2. ceea ce permite ca prin răcirea controlată la sfârşitul laminării semifabricatelor (cu jeturi de apă sau de aer comprimat) să se obţină structură cu ferită aciculară (bainită cu conţinut scăzut de carbon).

Semifabricatele din astfel de oţeluri sunt ieftine şi prezintă caracteristici mecanice ridicate (Rp0.7.5.A3) şi menţinerea lor o durată τm la această temperatură.800 N/mm2 şi A = 15. slab aliate cu mangan (%Mnm = 1.8 %) şi microaliate cu elemente care să le confere granulaţie fină. aşa cum se poate observa pe micrografiile prezentate în fig. alegând convenabil parametrii ti şi τm....7...3. Microstructura unui oţel bifazic cu %Cm = 0.5. 8. necesare la 84 . se obţine o structură bifazică ferito-austenitică în care concentraţia carbonului în austenită este suficient de ridicată pentru a-i asigura o bună capacitate de călire..5. O altă metodă de obţinere a semifabricatelor cu structură bifazică ferito-martensitică constă din laminarea controlată intercritică a oţelurilor.16 %).30 %). 8. Oţelurile cu forma incluziunilor nemetalice controlată se folosesc pentru obţinerea de semifabricate laminate cu anizotropie minimă a caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi (mai ales) de tenacitate... condusă după una din diagramele prezentate în figura 8. b) răcirea rapidă (în apă) a semifabricatelor.9.1.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Oţelurile microaliate ferito-perlitice şi oţelurile slab aliate cu ferită aciculară au fost concepute în vederea utilizării la realizarea semifabricatelor laminate (de tip platbandă) pentru ţevile sudate destinate conductelor petroliere (amplasate subteran sau submarin) şi pentru construcţiile sudate ale instalaţiilor marine de foraj şi exploatare petrolieră. iar ponderea formaţiunilor de austenită este la nivelul dorit al ponderii formaţiunilor martensitice în structura finală.. care se utilizează sub formă de semifabricate sau produse având structura alcătuită dintr-o matrice feritică în care se află dispersate uniform insule de martensită (care ocupă.9.420 N/mm2.10. 8. Fig. 10. 8. Oţelurile bifazice (dual − phase steel) sunt oţeluri cu conţinut scăzut de carbon (%Cm < 0.4.5 % O primă metodă de obţinere a structurii bifazice ferito−martensitice la semifabricatele laminate din astfel de oţeluri o reprezintă aplicarea unui TT intercritic constând din: a) încălzirea semifabricatelor la o temperatură ti ∈ (A1. pentru transformarea austenitei în martensită şi obţinerea structurii bifazice ferito−martensitice.12 % şi %Mnm = 1. putând fi utilizate la confecţionarea construcţiilor metalice şi mecanice la care nu sunt impuse condiţii deosebite privind tenacitatea materialelor.2 = 320..20 % din structură). Rm = 600.

le asigură finisarea şi le dispersează uniform în masa structurală a oţelurilor. Pentru astfel de aplicaţii nu este recomandată utilizarea semifabricatelor laminate din oţel cu structură (ferito-perlitică) în benzi (care se caracterizează printr-o mare anizotropie a caracteristicilor mecanice). globulare şi nedeformabile). rezervoare sferice etc. Pentru obţinerea unei astfel de structuri se impune ca oţelurile supuse laminării să nu conţină incluziuni nemetalice (sulfuri) plastice (care se dispun în timpul laminării sub formă de şiruri orientate în direcţia de deformare şi determină formarea structurii în benzi la răcirea semifabricatelor după laminare). aşa cum sugerează diagrama (de principiu) redată în figura 8.) şi concentraţia sulfului într-un astfel de oţel se alege astfel încât să rezulte efectul maxim de reducere a anizotropiei caracteristicilor de tenacitate. fiind necesară realizarea unor semifabricate laminate cu o structură în care formaţiunile de perlită să fie uniform distribuite în masa de ferită. Diagramele de laminare controlată intercritică pentru obţinerea semifabricatelor cu structură bifazică ferito−martensitică Fig.10. Ce etc.) supuse în exploatare unor solicitări mecanice complexe. lipsite de plasticitate şi uniform distribuite în structura oţelurilor. zirconiu sau titan. Fig. 8. Metoda clasică de obţinere a incluziunilor de sulf cu formă controlată constau în tratarea oţelurilor la elaborare cu Ca şi Si. Zr. raportul dintre concentraţiile elementelor adiţionale (Ti.11. care generează în acestea stări de tensiuni mecanice bi sau triaxiale.11.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale realizarea unor piese sau echipamente (funduri pentru recipiente sub presiune. controlul formei incluziunilor are ca scop principal obţinerea unor incluziuni de sulf globulare. Diagrama pentru alegerea reţetei de microaliere la elaborarea oţelurilor cu forma incluziunilor nemetalice controlată 85 . În prezent se aplică metoda introducerii la elaborarea oţelurilor a unor cantităţi mici de pământuri rare (lantanide). 8. în consecinţă. care modifică tipul incluziunilor (determină formarea unor incluziuni greu fuzibile.

bare. profile pentru utilizări generale etc.6.1. Oţelurile inoxidabile care.08 %. în două categorii: oţelurile inoxidabile. oţelurile inoxidabile pot fi clasificate în: oţeluri aliate cu crom şi oţeluri aliate cu crom şi nichel. deoarece cromul este un element carburigen (v.7. martensită) existente în structura acestuia. sârme.015 %. ce întrerup contactul lor cu mediile agresive şi le protejează astfel de acţiunea distructivă a acestora. concentraţia masică minimă a cromului în astfel de oţeluri fiind %Crm = 10. scap.. Trebuie precizat că. austenită. conţinuturi foarte scăzute de impurităţi (%Sm ≤ 0. prezintă caracteristici bune de rezistenţă la oxidare şi la coroziune în gaze şi au capacitatea de a asigura caracteristici mecanice convenabile sunt denumite oţeluri refractare. 8. au caracteristicile de calitate reglementate prin standardele SR EN 10088 şi STAS 3583 (care este încă în vigoare). a căror rezistenţă la coroziune este determinată de compoziţia chimică şi de structura acestora şi oţelurile patinabile.04 %) şi concentraţia 86 .6. livrate sub formă de semifabricate prelucrate prin deformare plastică (table. în funcţie de principalul factor care le asigură rezistenţa la acţiunea mediilor de lucru agresive. 7. 8. care precizează că oţelurile inoxidabile trebuie să aibă %Cm < 1..0 %. Oţelurile rezistente la coroziune Oţelurile rezistente la coroziune (oţelurile anticorosive) pot fi clasificate. %Pm ≤ 0. această prescripţie este cuprinsă şi în SR EN 10020. în condiţii de temperatură ridicată.). iar simbolurile principalelor mărci standardizate din fiecare clasă sunt redate în tabelul 8. dacă sunt înalt aliate cu crom.6.12.3). Oţelurile inoxidabile feritice fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi au compoziţia caracterizată prin %Cm ≤ 0.5 %.1. Oţelurile inoxidabile şi refractare Oţelurile capătă proprietatea de a fi inoxidabile (de a prezenta o rezistenţă ridicată la acţiunea mediilor agresive cu care vin în contact). benzi.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8. conform acestor standarde oţelurile inoxidabile sunt împărţite în clasele structurale prezentate în continuare. În funcţie de reţeta de aliere utilizată la elaborare.5. formate din produşi de coroziune.20 % şi %Crm > 10. Oţelurile inoxidabile comerciale. care interacţionează cu mediile corosive şi se acoperă cu pelicule compacte.1. la calificarea unui oţel ca oţel inoxidabil sau refractar se ia în considerare numai concentraţia cromului dizolvat în soluţiile solide pe bază de fier (ferită.

1. X6CrAl3. Principalele mărci de oţeluri inoxidabile Marca de oţel conform: SR EN 10088 STAS 3583 X6Cr13 X6Cr17 X3CrTi17 X2CrMoTi18−2 X6CrAl13 X12Cr13 X20Cr13 X30Cr13 X39Cr13 X50CrMoV15 X2CrNi18−9 X5CrNi18−10 X6CrNiTi18−10 X2CrMnNi17−7−5 X2CrMnNiN18−9−5 X2CrNiMo17−13−3 X1NiCrMoCu25−20−5 X6CrNiMoTi17−12−2 X2CrNiMoCuN25−6−3 X2CrNiMoCuWN25−7−4 7Cr130 8Cr170 8TiCr170 2TiMoCr180 7AlCr130 10Cr130 20Cr130 30Cr130 40Cr130 45VMoCr145 2NiCr185 5NiCr180 10TiNiCr180 2MoNiCr175 2CuMoCrNi250 10TiMoNiCr175 - Clasa structurală Feritic Feritic Feritic Feritic Feritic Ferito . X3CrTi17. Tabelul 8. pentru îmbunăţăţirea tenacităţii şi prelucrabilităţii prin deformare plastică (Ni). X2CrNi12. titan (%Tim = 0. Mărcile de oţeluri comerciale din această clasă structurală corespund integral acestor prescripţii.0. X6CrMoNb17−1. niobiu (%Nbm = 0. X2CrMoTi29−4.5 %).3. reţetele cu concentraţii mari de crom prezentând şi bune proprietăţi de refractaritate.6 %). Zr).3.30 %.3.13 %. Mo)..4.. X2CrNbZr17. aluminiu (%Alm ≤ 2 %).feritic Austenito .feritic 87 . X6Cr17.. Ti..8 %) şi/sau zirconiu (%Zrm = 0. în compoziţia acestor oţeluri se pot adăuga în diverse concentraţii şi alte elemente: siliciu (%Sim ≤ 1 %).5 %). X2CrTi12. nichel (%Nim = 0.1 %). X6CrMo17−1.18 % sau %Crm = 25.. %Crm = 17..martensitic Martensitic Martensitic Martensitic Martensitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenito .7. X6CrNi17−1...0. pentru finisarea granulaţiei.. X2CrMoTi17−1. Si.3... stabilizarea feritei şi mărirea rezistenţei la coroziune intercristalină (Nb.. aşa cum rezultă din următoarele exemple: X6Cr13. X2CrAlTi18−2... molibden (%Mom = 0.8.. pentru creşterea refractarităţii şi comportării la fluaj (Al..Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale masică de crom încadrată în una din următoarele reţete: %Crm = 11.

V) sau pentru evitarea apariţiei fenomenelor de fragilitate la revenire (Mo).700 oC).8 %). X46Cr13. locale (la îmbinările sudate) sau globale (la întreaga construcţie sudată). o structură monofazică feritică (eventual. pentru finisarea granulaţiei.2 %) pentru creşterea refractarităţii şi comportării la fluaj (Al..0 %. Mărcile de oţeluri comerciale din aceste clase structurale corespund integral prescripţiilor prezentate mai înainte. cum ar fi apariţia fazei σ în cazul menţinerilor îndelungate în intervalul de temperaturi 550.. Oţelurile inoxidabile martensitice şi ferito-martensitice fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi au compoziţia caracterizată prin %Cm = 0. Cu). X7CrNiAl17−7. nichel (%Nim = 1. 7. 88 . %Pm ≤ 0. Nb. X20Cr13... %Crm = 17.1.015 %.08.6. caracteristicile de utilizare ale acestor oţeluri nu pot fi modificate prin aplicarea de TT cu schimbare de fază. X70CrMo15. niobiu (%Nbm = 0.. pentru îmbunăţăţirea tenacităţii şi prelucrabilităţii prin deformare plastică (Ni).6 %) şi/sau vanadiu (%Vm = 0.04 %) şi concentraţia masică de crom încadrată în una din următoarele reţete: %Crm = 11... ca urmare....... menţinerea la aceste temperaturi o durata τm = 30. molibden (%Mom = 0.24) de sensibiltatea lor ridicată la supraîncălzire (creşterea pronunţată a granulaţie în cazul încălzirii şi menţinerii lor la temperaturi mai mari de 900 oC) şi de tendinţa acestora spre fragilizare şi fisurare (atât datorită creşterii granulaţiei. X8CrNiMoAl15−7−2. la orice temperatură în stare solidă. X4CrNiMo16−5−1.. X50CrMoV15. Si.3..0... fig. singura modalitate tehnologică de a le influenţa caracteristicile de rezistenţă mecanică şi plasticitate constă în ecruisarea lor prin deformare plastică la rece.6. constând din încălzirea la ti = 750.5 %).. X105CrMo17. în compoziţia acestor oţeluri se pot adăuga în diverse concentraţii şi alte elemente: siliciu (%Sim ≤ 1 %). cupru (%Cum = 1. pentru îmbunăţăţirea rezistenţei la coroziune în anumite medii (Al.5 %). 8.1..13 %.850 oC (temperaturile mai mari fiind recomandate la construcţiile sudate din oţeluri feritice cu concentraţii ridicate de crom). cât şi datorită intervenţiei altor fenomene. conţinuturi foarte scăzute de impurităţi (%Sm ≤ 0. prin folosirea unor tehnologii de sudare adecvate şi prin aplicarea unor TT postsudare. aluminiu (%Alm ≤ 1. aşa cum rezultă din următoarele exemple: X12Cr13.. Principalele probleme care pot să apară la realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri sunt legate (v. X5CrNiCuNb16−4. Mo).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Aceste oţeluri prezintă... mărirea călibilităţii şi durificarea prin precipitare a acestor oţeluri (Ni. aceste probleme se pot rezolva prin alegerea corespunzătoare a MA pentru sudare. urmată de aplicarea unui TT de recoacere de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul adecvat obţinerii caracteristicilor dorite).0. Oţelurile inoxidabile feritice au o sudabilitate relativ bună. Cu. X5CrNiMo13−4. cu foarte mici cantităţi de carburi globulare uniform distribuite în matricea feritică) şi.40 min şi răcirea în aer.1.3.0 %).18 %.2. X90CrMoV18.

.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Aceste oţeluri au concentraţia de crom suficient de scăzută în corelaţie cu concentraţia de carbon..5 % au Ms > ta şi prezintă după călire (în aer sau ulei.8 % au Ms << ta şi prezintă (la ta) după călire (în aer de la ti = 950. în structura martensitică apar precipitate ale compuşilor intermetalici pe care îi formează elementele de aliere suplimentare (de tipul MoNi3.. Oţelurile cu conţinuturi scăzute de carbon (%C m < 0. X5CrNiCuNb16−4..) şi se produce un efect de durificare (îmbătrânire) important. aluminiu (%Al m = 0. cupru (%Cu m = 1. cu cupru.2 %) aceste condiţii sunt uşor de întrunit.3. 7... alcătuiesc o subdiviziune specială a oţelurilor inoxidabile martensitice (având ca mărci reprezentative X4CrNiMo16−5−1.7. având rezistenţă mecanică scăzută şi 89 .2 = 800..17 %). NbNi3 etc...1300 N/mm2).6..8 %). aliate suplimentar cu nichel (%Ni m = 3...4).3.. căpătând o structură martensitică sau ferito – martensitică. X8CrNiMoAl15−7−2) şi sunt denumite oţeluri cu durificare prin precipitare (oţeluri PH – preciptation hardening)..630 oC şi τm = 1. scap. care se poate transforma în martensită (cu conţinut redus de carbon. Procesele care au loc la revenirea structurilor de călire ale acestor oţeluri (bogat aliate cu crom şi alte elemente de aliere) diferă de procesele care au loc la revenirea structurilor de călire ale oţelurilor nealiate (v..1.. În majoritatea cazurilor oţelurile din aceste clase structurale se utilizează în starea metalurgică conferită prin aplicarea unui TT de călire + revenire.. X7CrNiAl17−7..1 %) pentru asigurarea structurilor martensitice la răcirea în aer se impune alierea lor suplimentară cu nichel şi.6 %). scap.3 ore).... uneori. fără afectarea inadmisibilă a caracteristicilor de tenacitate (energia de rupere se menţine la niveluri KV = 40. care prezintă o capacitate particulară de creştere a caracteristicilor de rezistenţă mecanică prin aplicarea de TT.1050 oC) o structură austenitică. datorită intervenţiei fenomenelor de stabilitate la revenire şi de durificare secundară (separararea unor carburi de crom fin dispersate.. în timp ce la oţelurile cu conţinut scăzut de carbon (%Cm < 0..0..5 %)..0 %) şi/sau niobiu (%Nb m = 0.1200 N/mm2 şi Rm = 1000... care măresc duritatea structurilor de revenire). la oţelurile cu concentraţii mari de carbon (%Cm > 0.60 J) şi de rezistenţă la coroziune.3)..1050 oC) o structură martensitică cu conţinut scăzut de carbon. 5. de la ti = 1025.08 %) şi conţinuturi ridicate de crom (%Cr m = 15.. Oţelurile PH cu %Nim = 3. molibden (%Mo m = 0.. prin aplicarea unui TT de revenire (la ti = 470. încât transformarea alotropică Feγ ⇔ Feα nu este suprimată şi aceste oţeluri prezintă transformări de fază în stare solidă (în condiţii de echilibru termodinamic sunt posibile transformările de tipul austenită ⇔ ferită) şi se călesc în aer (sunt oţeluri autocălibile). Oţelurile PH cu %Nim = 6. iar caracteristicile mecanice ale structurilor de revenire pot indica prezenţa fenomenelor de fragilitate la revenire (v. caracterizată prin rezistenţă mecanică redusă şi plasticitate ridicată. caracteristicile de rezistenţă mecanică înregistrând creşteri semnificative (Rp0.5 %).

în apă şi în foarte mulţi agenţi chimici..4 % sunt sudabile.. conform indicaţiilor diagramei din figura 7.5 ore. la tco = −70..15 %. P.. ca urmare. BMT trebuie bine protejată în timpul sudării faţă de acţiunea nocivă a atmosferei înconjurătoare (prin utilizarea procedeelor de sudare în mediu de gaz inert). tenacitate şi rezistenţă mecanică ridicate la temperaturi scăzute (până la –270 oC).0. dar oţelurile moderne au %Cm ≤ 0. menţinerea la această temperatură o durată τm = 0. Oţelurile inoxidabile martensitice cu %Cm > 0. • reţeta de aliere de bază a acestor oţeluri prevede concentraţii masice de crom %Crm = 18.. mai ales H.8 ore şi apoi reîncălzirea la ta) sau prin aplicarea unui TT de destabilizare a austenitei (constând din reîncălzirea oţelurilor la ti = 750. Oţelurile inoxidabile martensitice şi ferito – martensitice cu %Cm < 0. care au efecte negative majore asupra tenacităţii). comportare paramagnetică şi o bună sudabilitate.3.520 oC şi τm = 1. fiind recomandat TT de revenire la ti = 600.02. în mod obişnuit. alcătuit din călire martensitică şi revenire..750 oC sau.−80 oC. cu vr = 70. instrumente chirurgicale etc. structura austenitică se ecruisează puternic prin deformare plastică la rece şi.20 % (corespunzătoare oţelurilor inoxidabile) şi concentraţii masice de nichel %Nim = 8.1.5 % călite şi îmbătrânite. Oţelurile inoxidabile austenitice fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi nichel şi reprezint[ o clasă structurală de oţeluri cu proprietăţi deosebite: rezistenţă mare la coroziune în aer.24...... Compoziţia chimică a acestor oţeluri poate fi caracterizată astfel: • concentraţia masică de carbon este scăzută. motiv pentru care oţelurile sunt denumite şi oţeluri austenitice tip 18−8..1..80 oC/oră.1. pentru micşorarea stabiltăţii austenitei prin separarea unor particule de carburi de crom şi alte elemente de aliere şi apoi răcirea în apă).) şi instrumentelor de măsurare şi nu se utilizează la realizarea construcţiilor sudate.04 %. la realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri trebuie utilizate MA cu concentraţii scăzute de carbon şi conţinuturi minime de impurităţi (S. %Cm ≤ 0... 8.6. iar după sudare trebuie aplicate TT care să confere îmbinărilor sudate structuri asemănătoare cu cea corespunzătoare MB. un TT complet.5.. N şi.. aceste oţeluri ridică probleme tehnologice la prelucrarea prin aşchiere sau prin deformare plastică.5 ore) se obţin efecte de durificare prin precipitare similare celor tipice oţelurile PH cu %Nim = 3... prin aplicarea ulterioară a unui TT de revenire (la ti = 500. plasticitate mare...850 oC..4 % sunt destinate confecţionării sculelor (cuţite. aceste oţeluri au tendinţa de fragilizare la rece.. menţinerea la tco o durată τm = 7..ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR plasticitate ridicată) prin aplicarea unui TT de călire la temperaturi scăzute (constând din răcirea oţelurilor. această reţetă fiind modificată la oţelurile pentru − 90 .10 %. dacă este posibil. deoarece.

Ti) sau pentru stabilizarea structurii austenitice şi înlocuirea parţială a nichelului (Mn.5. N). %Crm = 12. solubilitatea carbonului în austenită la această temperatură fiind mai mare decât concentraţia carbonului existent în aceste oţeluri şi. Cu.15 % asigurându-le o bună rezistenţă la oxidare în medii uscate... azotul (%Nm = 0. la temperaturi înalte.0... 45 % (şi sunt denumite oţeluri tip 15−35..7 %). Deoarece nu prezintă transformări în stare solidă.. medii foarte agresive etc.. Nb..3 %). ca urmare..1. temperaturi ridicate. X2CrNi18−9. X12CrMnNiN18−9−5.04 %) au structura de echilibru la ta complet austenitică...0 %) în astfel de medii este aproape nulă.8. 20−25..12. cromul este elementul de aliere care conferă acestor oţeluri rezistenţă la coroziune şi la oxidare. Oţelurile cu conţinuturi reduse de carbon (%Cm ≤ 0. cromul şi nichelul (elementele reţetei de aliere de bază): siliciul (%Sim ≤ 1.5. 25−35 etc. deoarece probabilitatea declanşării proceselor de corodare electrochimică a structurii monofazice austenitice (cu %Crm = 10.4 %). molibdenul (%Mom = 2. fiind elementul de aliere care le conferă structura austenitică şi asigură (în cazul când %Nim > 8 %) menţinerea unei astfel de structuri până la temperatura ambiantă (prin modificarea substanţială a poziţiei punctelor critice de transformare în stare solidă A1 şi A3).4. X2CrNiMo17−12−2... X6CrNiTi18−10.10 %). pentru creşterea refractarităţii şi comportării la fluaj (Si. care se realizează cu %Crm = 15. nichelul acţionează favorabil asupra rezistenţei la coroziune şi îmbunătăţeşte caracteristicile mecanice la temperaturi înalte ale oţelurilor. singura modalitate tehnologică de a le influenţa caracteristicile de rezistenţă mecanică şi plasticitate constă în ecruisarea lor prin deformare plastică la rece.7 %). cuprul (%Cum = 0.25 % şi %Nim = 15.. 91 . urmată de aplicarea unui TT de recoacere de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul adecvat obţinerii caracteristicilor dorite).. Mărcile de oţeluri comerciale din această clasă structurală corespund integral prescripţiilor prezentate mai înainte.25 %).1 %) sau titanul (%Tim = 0. caracteristicile de utilizare ale acestor oţeluri nu pot fi modificate prin aplicarea de TT cu schimbare de fază. Mo).0. prezintă cea mai bună comportare în prezenţa mediilor agresive de lucru. • majoritatea oţelurilor austenitice crom-nichel au în compoziţie şi alte elemente de aliere decât carbonul. aşa cum rezultă din următoarele exemple: X10CrNi18−8. iar %Crm >15 % conferind oţelurilor rezistenţă la coroziunea (de tip elecrochimic) produsă de mediile active apoase...).. niobiul (%Nbm = 0. X3CrNiCu18−9−4. manganul (%Mnm = 2.. efectele favorabile ale cromului se diminuează odată cu creşterea conţinutului de carbon al oţelurilor (care favorizează apariţia carburilor în structura acestora).. X6CrNiMoNb17−12−2.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale aplicaţii speciale (caracterizate prin condiţii severe de lucru: solicitări mecanice cu intensităţi mari şi/sau aplicate dinamic.). pentru îmbunăţăţirea rezistenţei la coroziune (Mo..

se produce uniformizarea prin difuzie a concentraţiei cromului în cristalele de austenită.1100 oC. aşa cum se poate observa în imaginile prezentate în figura 8.. • aşa cum se poate deduce examinând diagrama din figura 8. instabilă termodinamic şi. marginile cristalelor de austenită îşi diminuează puţin concentraţia de crom şi diminuarea rezistenţei la coroziune a oţelului este mică. se produce separarea din austenită a carbonului în exces sub formă de carburi de crom. după precipitarea intercristalină a carburilor de crom. constând în încălzirea oţelurilor la ti = 1000. ca urmare. fenomen numit coroziune intercristalină. dacă durata menţinerii este sub limita inferioară a intervalului critic. creşte concentraţia în crom a marginilor acestor cristale. separarea intercristalină a carburilor de crom şi scăderea concentraţiei de crom de la marginile cristalelor de austenită diminuează rezistenţa la coroziune a oţelului. • viteza de difuzie a carbonului în austenită este mai mare decât cea corespunzătoare cromului şi. structura monofazică astfel obţinută este alcătuită din austenită suprasaturată în carbon. iar peste 850 oC austenita are capacitate ridicată de a dizolva carbon şi separarea carburilor nu mai este justificată termodinamic. această structură bifazică putând favoriza declanşarea proceselor de corodare a oţelurilor în prezenţa mediilor agresive. sărăcirea în crom a acestor margini este parţial compensată şi rezistenţa la coroziune a oţelului este puţin afectată. astfel că.15 %) au structura de echilibru la ta alcătuită din austenită şi carburi de crom. pentru menţinerea structurii monofazice austenitice (până la ta). proces care prezintă următoarele particularităţi: • separarea carburilor apare numai în cazul încălzirii într-un interval critic de temperaturi (450 oC. Aspectele prezentate sugerează şi principalele căi de acţiune pentru diminuarea susceptibilităţii oţelurilor inoxidabile austenitice faţă de coroziunea 92 . Pentru a le conferi o structură monofazică austenitică rezistentă la coroziune.12. atunci când piesele realizate dintr-un astfel de oţel vin în contact cu un mediu agresiv de lucru.04. dacă semifabricatele sau piesele confecţionate dintr-un oţel cu această structură sunt supuse încălzirii (în procesul de prelucrare sau în cursul utilizării). ca urmare. pentru care intensitatea sensibilizării la coroziune intercristalină a oţelului este maximă. marginile (sărăcite în crom) ale cristalelor de austenită sunt atacate. sub 450 oC difuzia elementelor care formează carburile nefiind posibilă. carbonul ajunge mai repede la marginile cristalelor de austenită şi formează carburile cu cromul din austenita situată în zonele adiacente acestor margini. pentru dizolvarea carburilor în austenită şi răcirea lor rapidă (în apă). se aplică TT de călire de punere în soluţie (a carburilor).. 850 oC).. iar dacă durata menţinerii este mai mare decât limita superioară a intervalului critic. pentru fiecare temperatură situată în intervalul critic de temperaturi există un interval critic al duratei de menţinere. cantitatea de carburi precipitate este redusă. 0.13.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Oţelurile cu conţinuturi de carbon mai mari (%Cm = 0..

se observă că principalele probleme care pot afecta sudabilitatea oţelurilor austenitice crom-nichel sunt: fisurarea la cald şi fragilizarea indusă de formarea fazei σ . în 93 . niobiu sau tantal. Diagrama timp – temperatură − sensibilizare la coroziunnea intercristalină (TTS) a oţelului inoxidabil X10CrNi18−8 Oţelurile inoxidabile austenitice au o bună sudabilitate. pentru ca separarea intercristalină a carburilor de crom să afecteze în mică măsură rezistenţa la coroziune a marginilor cristalelor de austenită şi/sau microalierea oţelurilor cu titan. creşterea concentraţiei cromului. pentru evitarea formării carburilor de crom în structura oţelurilor. Microfotografia unei zone afectate de coroziunea intercristalină la o piesă din oţel inoxidabil austenitic X10CrNi18−8 Fig. silicaţi) care sunt faze uşor fuzibile sau care formează cu fierul sau cu elementele de aliere eutectice uşor fuzibile. niobiu) compuşi (sulfura de nichel. 8. deoarece formează cu elementele de aliere tipice oţelurilor inoxidabile austenitice (nichel.13. având afinitatea faţă de carbon mai mare decât cromul. apariţia fenomenului este influenţată de următorii factori: − compoziţia chimică a BMT din care rezultă prin solidificare CUS (dependentă de compoziţia şi puritatea MB şi MA). 8. carburi de titan şi niobiu. în timpul solidificării CUS. fisurile formate la cald având caracter interdendritic şi fiind cauzate de prezenţa unor faze uşor fuzibile în zonele intercristaline ale structurii primare a CUS. titan.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale intercristalină: reducerea concentraţiei de carbon (%Cm ≤ 0. care. Fig.04 %).24. sulful şi fosforul favorizează apariţia fisurării la cald. carbonul. siliciul. niobiu sau tantal sunt denumite oţeluri stabilizate). leagă carbonul în exces sub formă de carburi proprii şi asigură astfel menţinerea nealterată a concentraţiei cromului în cristalele de austenită (oţelurile inoxidabile austenitice microaliate cu titan.12. • Fisurarea la cald a CUS realizate prin sudare se produce la temperaturi ridicate (peste 1200 oC). Dacă se analizează diagrama structurală prezentată în figura 7.

− prezenţa feritei în structura CUS (într-un conţinut procentual de 3. Primele oţeluri duplex realizate au avut compoziţia: %Cm ≤ 0. în zonele încălzite la 600. prin realizarea următoarelor etape: γ → γ + α → γ + α + σ → γ + σ. la realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri s-a constatat că structurile realizate în CUS şi ZIT nu mai prezintă raportul unitar al conţinuturilor procentuale de ferită 94 .... denumite şi oţeluri duplex. iar dacă structurile sunt austenito − feritice. vanadiul şi molibdenul împiedică fisurara la cald. dacă MB sau CUS au structura complet austenitică.. %Mom = 1. compus intermetalic FeCr caracterizat prin duritate ridicată şi fragilitate accentuată. Aceste oţeluri combină bunele proprietăţi ale oţelurilor inoxidabile feritice şi austenitice. ca urmare.4 ore şi răcirea în aer.1..4... Si. ferita este faza care se deformează uşor şi ajută la diminuarea nivelului energetic al câmpului de tensiuni care apare datorită sudării) şi dizolvarea elementelor nocive (sulf.04 %. direct din austenită .) sub formă de compuşi greu fuzibili sau care formează cu fierul sau cu elementele de aliere eutectice greu fuzibile.6.900 oC... iar prezenţa austenitei conferindu-le o bună ductilitate şi tenacitate. prezenţa în structură a feritei asigurându-le niveluri ridicate ale rezistenţei mecanice şi rezistenţei la coroziune. faza σ apare (mai greu) după sudare. prin realizarea următoarelor etape: γ + α → γ + α + σ → γ + σ. siliciu) şi diminuarea pericolului de formare a eutecticelor uşor fuzibile. Oţelurile inoxidabile austenito – feritice sau ferito – austenitice. ferita are rezistenţa la deformare mai mică decât austenita şi. faza σ apare (mai uşor) în aceleaşi zone.24. relaxarea tensiunilor mecanice care apar în timpul cristalizării primare a CUS (la temperaturi înalte. raportul preferat al conţinuturilor procentuale de ferită şi austenită în structura oţelurilor de acest tip este cel unitar (%α ≅ 50 % şi %γ ≅ 50 %). wolframul..4 %) împiedică fisurarea la cald. 8.2 % şi %Cum ≤ 2 %. Nb.. %Nim = 4. %Crm = 22.. Fragilizarea prin faza σ se produce atunci când în îmbinările sudate apare faza σ. fixând elementele nocive (sulful. apariţia fazei σ (sigmatarea) şi fragilizarea care o însoţeşte sunt favorizate de prezenţa unor elemente de aliere ca Mo.5 %. carbonul etc. fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi nichel şi reprezintă o clasă structurală de oţeluri utilizată relativ recent (cu toate că primele oţeluri duplex au apărut încă din 1930) la fabricarea aparaturii tehnologice de presiune şi a construcţiilor sudate. Ti şi de procesele de deformare plastică la rece şi pot fi înlăturate aplicând după sudare (sau după operaţiile de prelucrare prin deformare plastică la rece) un tratament termic constând din încălzirea zonei sigmatate la ti ≅ 1000 oC. fosfor. prin realizarea următoarelor efecte: finisarea structurii (ferita cristalizează înaintea austenitei şi împiedică formarea structurilor dendritice grosolane).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR timp ce manganul. menţinerea la această temperatură o durată τm = 2.

mai ales dacă nu este posibilă aplicarea de TT postsudare. iar caracteristicile de rezistenţă la coroziune ale îmbinărior sudate sunt nesatisfăcătoare. tenacitatea oţelurilor duplex are nivelul situat între nivelurile corespunzătoare oţelurilor inoxidabile austenitice şi feritice.8 %..15..5 % şi %Nm = 0.. oţelurile duplex putând fi utilizate pentru confecţionarea pieselor.26 %.. iar sudarea fără MA sau cu pMA scăzute (valori mari ale pMB) nu este recomandată (trebuie evitată)...4 % .X3CrNiMoN27−5−2.5. %Cum ≤ 2. Mărcile de oţeluri comerciale din această clasă structurală corespund integral prescripţiilor prezentate mai înainte. X2CrNiMoN25−7−4. %Mom = 3. este necesar ca MA utilizate la sudare să fie supraaliate cu nichel (MA trebuie să aibă %Nim ≅ 9 %.5. care au în mod obişnuit %Nim = 5. 95 .... iar rezistenţa la tracţiune şi limita de curgere sunt aproximativ de două ori mai mari decât ale oţelurilor inoxidabile austenitice.1.. construcţiilor şi echipamentelor care funcţionează la temperaturi superioare temperaturii de –50 oC (în condiţii de frig climatic sau industrial). de tipul unor compuşi intermetalici cu conţinuturi ridicate de crom şi molibden sau nitruri de fier şi/sau de elemente de aliere) care fragilizează structura şi micşorează rezistenţa la coroziune a acesteia.X2CrNiMoCuN25−6−3.5 %). A doua generaţie de oţeluri duplex a avut compoziţia chimică caracterizată prin %Cm ≤ 0. %Crm = 24.30 % (unele conţinând şi %Wm = 0. constatându-se că el îmbunătăţeşte rezistenţa mecanică şi rezitenţa la coroziune şi contribuie la formarea austenitei din ferită la temperaturi ridicate. dar nefiind recomandate pentru echipamentele şi aparatele tehnologice destinate aplicaţiilor criogenice. X2CrNiMoCuWN25−7−4.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale şi austenită. Rezistenţa la coroziune a oţelurilor duplex din generaţia a doua este mai bună decât a oţelurilor inoxidabile austenitice. MA cu compoziţie apropiată de a MB se utilizează numai în cazul când se efectuează TT postsudare pentru rectificarea structurilor din CUS şi ZIT.X2CrNiMoN22−5−3. spre deosebire de MB.7. Pentru realizarea unor îmbinări sudate de calitate la realizarea aparatelor tehnologice sau construcţiilor metalice din oţeluri duplex se recomandă a se avea în vedere următoarele aspecte: • pentru a obţine CUS cu caracteristici corespunzătoare. aşa cum rezultă din următoarele exemple: X2CrNiN23−4.0.. %Nim = 6.04 %.0 %). asigurând menţinerea raportului unitar al conţinuturilor procentuale de ferită şi austenită în zonele caracteristice ale îmbinărilor sudate ale echipamentelor trehnologice sau construcţiilor realizate din astfel de materiale. respectarea acestei prescripţii asigurând formarea şi menţinerea cantităţii corespunzătoare de austenită în structura CUS. azotul a fost utilizat pentru înlocuirea parţială a nichelului ca element austenitizant. • în procesul de sudare se produc fenomene metalurgice de precipitare în CUS şi ZIT a unor faze dure (faze δ..

sârme etc. deoarece. vanadiu (care durifică oţelurile prin formarea de carburi stabile. O aplicaţie în care alegerea oţelurilor termorezistente ridică probleme interesante o constituie fabricare ţevilor pentru cuptoarele instalaţiilor de piroliză din combinatele petrochimice. dacă aplicaţiile în care sunt utilizate se caracterizează prin temperaturi de lucru nu prea mari. 12NiCr250.. 10AlCr180.45 %. 900 oC]. molibden. destinate fabricării produselor prin deformare plastică la cald. principalele mărci de astfel de oţeluri (simbolizate în acelaşi mod ca şi oţelurile aliate pentru construcţia de maşini cuprinse în STAS 791) sunt: 10AlCr70. peste care se manifestă cu intensitate mare fenomenul de fluaj). wolfram. oţelurile inoxidabile prezintă şi o bună refractaritate (mai ales. table. 15SiNiCr200. iar rezistenţa mecanică la temperaturi ridicate se asigură oţelurilor prin alierea cu crom. 8. Pentru aplicaţiile tehnice la care temperaturile de lucru sunt foarte ridicate (550.0.5. având calitatea reglementată de STAS 11523. 96 . micşorează tendiţa de fragilizare la cald a acestora şi/sau le măresc temperatura de recristalizare primară. ţevi prin care circulă hidrocarburi şi care au domeniul temperaturilor de lucru [700 oC. aşa cum s-a arătat anterior. de tipul Cr2O3.. 15SiNiCr250. rezistenţa la oxidare este conferită oţelurilor de alierea cu crom şi este îmbunătăţită de alierea suplimentară cu siliciu şi aluminiu (elemente care asigură formarea pe suprafetele pieselor realizate din astfel de oţeluri şi exploatate la temperaturi ridicate a unui strat compact şi aderent de oxizi. deoarece elementele de aliere difuzează mai uşor în această fază. martensitică sau austenitică. Pentru această aplicaţie singurele oţeluri care dau rezultate bune sunt oţelurile austenitice crom – nichel tip 15−35. 20VNiMnCr120.35. 20−25 sau 25−35. 10AlCr240 (aparţinând clasei structurale a oţelurilor aliate feritice).. 12SiNiCr360 şi 10TiAlCrNi320 (aparţinând clasei structurale a oţelurilor aliate austenitice). Oţelurile refractare (termorezistente) pot aparţine.1. Al2O3. iar solubilitatea azotului în ferită este mai scăzută decât în austenită. în general sub 550 oC). cu conţinuturile de carbon %Cm = 0. 12TiNiCr180.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fenomenele de precipitare se produc în principal în zonele feritice ale structurii CUS şi ZIT. 20VNiWMoCr120 (aparţinând clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice). benzi. uneia din clasele structurale anterior prezentate: feritică. 40SiNiCr250. SiO2. nichel.1100 oC) se utilizează oţelurile refractare (termorezistente) speciale. iar precipitarea nitrurilor se produce mai intens dacă MB nu are un conţinut suficient de azot (care să determine formarea şi stabilizarea austenitei) sau dacă nu se folosesc MA supraaliate cu nichel. semifabricatelor laminate finite (profile pline şi fasonate. s-a constatat că apariţia fazelor δ este determinată de menţinerile îndelungate la temperaturi ridicate. în funcţie de compoziţia lor chimică..6.) şi barelor forjate. ce protejează materialul împotriva oxidării în profunzime).

ca urmare.0. aceste oţeluri prezintă viteze de fluaj minime şi rezistenţe tehnice de durată (fluaj) maxime şi au tendinţă redusă de carburare în prezenţa mediilor de hidrocarburi (carburarea ţevilor şi. nichelul asigură acestor aliaje o rezistenţă excepţională la coroziune în medii puternic reducătoare.14 şi 8.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale având structura de echilibru la ta alcătuită din austenită şi carburi.05 %) şi alte elemente de aliere: molibden (%Mom = 2…25 %. impunând fabricarea ţevilor prin turnare centrifugală. împreună cu siliciul şi aluminiul. 8. 97 .. siliciu (%Sim < 2 %). fier (%Fem = 2…12 %).35. aluminiu. aşa cum arată diagramele din figurile 8. niobiu (%Nbm = 3…5 %)..15. le asigură o foarte bună rezistenţă la oxidare. Soluţia folosirii unor oţeluri cu %Cm = 0.14. datorită numărului mare de componente aceste materiale sunt denumite superaliaje. titan.15. Fig. care au în compoziţie şi mici cantităţi de carbon (%Cm = 0. Dependenţa dintre viteza de fluaj şi concentraţia de carbon la oţelurile austenitice crom – nichel tip 15–35 Fig. dar nu afectează inadmisibil sudabilitatea acestor oţeluri (cu anumite precauţii tehnologice ţevile pentru cuptoarele instalaţiilor de piroliză pot fi sudate). celelalte componente contribuind la creşterea rezistenţei mecanice la cald şi asigurarea unei bune comportări la fluaj.01…0.25 %). wolfram (%Wm = 3…5 %). conţinutul ridicat de carbon diminuează prelucrabilitatea prin deformare plastică a acestor oţeluri.45 % a fost adoptată ţinând seama că. zirconiu etc. 8. Dependenţele dintre rezistenţa tehnică de durată şi concentraţia de carbon la oţelurile austenitice crom – nichel tip 15–35 şi 25–20 Pentru aplicaţiile în care mediul de lucru este foarte agresiv şi/sau temperaturile de lucru sunt ridicate. creşterea excesivă a cantităţii de carburi în structură fiind una din principalele cauze care produc degradarea ţevilor). se utilizează aliaje speciale Ni−Cr ( %Nim = 45…70 % şi %Crm = 12…. iar cromul.

18…22 %Tim = 1…1. Incoloy.8…1.5…5.55 %).25 %). vanadiul (%Vm = 0. cum ar fi aluminiul (%Alm ≥ 0.6. Compoziţiile chimice de bază ale unor superaliaje refractare Denumirea comercială INCONEL 625 INCONEL X 750 HASTELLOY C HASTELLOY X WASPALLOY NIMONIC 901 NIMONIC 105 %Nim min.060 %).15 %) şi conţin mici cantităţi de elemente care fixează azotul sub formă de nitruri stabile.0. %Fem = 5…9 % .04 %. respectiv. %Fem = 30…33 %. %Pm ≤ 0. cum ar fi Ni3Nb. cu caracteristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8. ce pasivează produsele (reduc viteza de coroziune uniformă la valori apropiate de 0 mm/an).30…. 70 55…65 45…50 50…55 42…43 50…55 %Crm 20…23 14…17 15…19 20…23 18…21 12…14 14…15 Compoziţia chimică. cu care firmele producătoare le-au lansat pe piaţă. contribuie la creşterea rezistenţei mecanice.2.8. %Alm = 4…5 5 % Superaliajele au structura alcătuită din soluţii solide ale componentelor.. prin interacţiunea lor timp de 1. Ni3(Al. sunt slab aliate cu crom (%Crm = 0.02…. fineţea mare şi gradul lor de dispersie ridicat. 12…15 %Tim = 2…3 %.12 %) şi titanul (%Tim = 0. %Alm = 0 1 2 1 6% 5.65 %). care se comportă ca nişte straturi autoprotectoare.0…2. Pentru a realiza o astfel de comportare. 8. 0.8.0…1 %Nbm = 3…4 %.02 %).%Tim = 2…3 % 10 %Wm = 4…5 %.6…6.8 0 10 % max.%Sim = 0 0 1 1 3% 3. rezistenţă determinată de formarea pe suprafaţa produselor realizate din astfel de oţeluri. compacte. dacă oţelurile sunt complet dezoxidate (calmate) la elaborare.5…1. Oţelurile patinabile Oţelurile din această categorie prezintă rezistenţă ridicată la coroziunea atmosferică.25…0.0. care.0…1 1.02…. dacă oţelurile sunt livrate 98 .. durificate prin precipitarea unor compuşi chimici.Ti) sau (Ni.. conţinuturile de impurităţi ale acestor oţeluri sunt limitate la nivelurile %Sm.1.%Tim = 2…3 1 2 % 4..ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabel 8. 8. cele mai cunoscute tipuri de aliaje din această clasă fiind: Inconel.015….Fe)3Al.%Sim =1. %Fem = 17…20 %.6…1.0. Nimonic etc. niobiul (%Nbm = 0. Hastelloy. cupru (%Cum = 0.16 %).30 %). % Alte elemente %Mom %Com max. prin duritatea.3 ani cu atmosfera înconjurătoare. tenace şi aderente la suprafaţa produselor. 0 % 8.5 %. molibden (Mom ≤ 0. 58 min. %Fem = 3…4 15…17 0. zirconiu (Zrm ≤ 0.12…0. Superaliajele sunt cunoscute sub denumirile comerciale. oţelurile aparţinând acestei categorii au concentraţiile de carbon scăzute (%Cm ≤ 0. nichel (%Nim ≤ 0.035 %.10 %).5…5. %Pm ≤ 0. a unor pelicule (patine) de oxizi şi sulfat complex de fier. %Sm.

nefiind încă abrogat. iar dacă condiţia nu este îndeplinită se recomandă sudarea cu preîncălzire şi. materiale plastice etc. benzi sau profile laminate din astfel de oţeluri sunt construcţiile metalice şi mecanice (supuse în exploatare la coroziune atmosferică la temperatura ambiantă). fie în starea realizată prin laminare obişnuită (cu sau fără TT de normalizare aplicat ulterior laminării).15 %).3). fonte. freze. aplicarea recoacerii de detensionare ca TT postsudare. poansoane. dornuri. Principalele aplicaţii tehnice în care se utilizează semifabricatele sub formă de table. cum ar fi: stâlpii pentru reţelele electrice de înaltă tensiune. 8.7.2. prevede mărcile RCA 370 şi RCB 510. Caracteristicile fizico − mecanice şi tehnologice ale oţelurilor din această categorie sunt similare celor ale oţelurilor de uz general echivalente din punctul de vedere al mărcii şi clasei de calitate. iar conţinuturile de impurităţi sunt limitate. Deoarece conţinuturile de carbon şi alte elemente de aliere sunt scăzute. tarozi. vagoanele de cale ferată.. 99 . iar produsele realizate din acestea nu se tratează termic. cu conţinut ridicat de fosfor (%Pm = 0. oţelurile din această categorie prezintă o bună sudabilitate. structurile portante şi de închidere ale halelor industriale şi unele recipiente sub presiune. Semifabricatele din astfel de oţeluri se livrează fie în starea obţinută prin laminare normalizantă. rabotare şi mortezare. Standardul SR EN 10155 prevede mărcile S235W şi S355W. nicovale pentru forjat. cuţite pentru foarfeci.) destinate prelucrării prin aşchiere a semifabricatelor şi pieselor din diverse materiale (oţeluri. oţelurile SxxxW se pot livra în clasele de calitate J0. concentraţia fosforului fiind mărită la unele oţeluri (la nivelul %Pm = 0.15 %). îndeplineşte condiţia %Ce ≤ 0.).44 %. iar S355W se poate livra şi în varianta S355WP.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale în altă stare decât cea calmată. alezoare. burghie. filiere etc. J2 şi K2.0. deoarece acesta poate participa ca element activ la formarea peliculelor de pasivare. eventual. macaralele..2. lemn. matriţe pentru prelucrarea oţelurilor sau maselor plastice.06. piatră. 8.06…0. Oţelurile pentru scule Oţelurile din această clasă se utilizează pentru confecţionarea sculelor (cuţite pentru strunjire. semnificaţiile simbolurilor fiind cele precizate în scap. pentru confecţionarea sculelor de prelucrare prin deformare plastică la rece sau la cald a diferitelor materiale (dălţi. dacă carbonul echivalent. realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri nu ridică probleme tehnologice deosebite. iar STAS 500/3 care reglementează acelaşi domeniu.. determinat cu relaţia (8.

25 %) şi conţinuturile de impurităţi limitate la nivelurile corespunzătoare oţelurilor de calitate. Fiind în marea majoritate oţeluri hipereutectoide. se impune ca oţelurile să prezinte o bună stabilitate la revenire şi/sau să fie aliate cu elemente care să le asigure durificarea secundară (v.2)..) şi pentru realizarea elementelor active (care trebuie să prezinte durabilitate ridicată) ale instrumentelor de măsurare şi verificare a dimensiunilor pieselor (rigle. astfel ca zona de la suprafaţa sculelor durificată prin călire să fie suficient de extinsă (adâncă) şi să permită ascuţirea repetată a acestora.2. 8. oţelurile din această clasă trebuie să corespundă mai multor condiţii generale.7. • oţelurile trebuie să prezinte sensibilitate redusă la deformare şi/sau fisurare prin călire şi să aibă tendinţă mică de decarburare superficială în timpul prelucrărilor şi TT la care sunt supuse în procesul tehnologic de realizare a sculelor (deoarece micşorarea concentraţiei carbonului în stratul superficial diminuează călibilitatea şi capacitatea de călire – v.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR punctatoare. ferăstraie pentru lemn.4).2.). • oţelurile trebuie să aibă o bună călibilitate. pentru fabricarea unor piese rezistente la uzare (de la maşinile textile. instrumente chirurgicale etc. 7. ceea ce impune ca. scule de tragere la rece a materialelor metalice etc. ţinând seama că duritatea martensitei creşte odată cu concentraţia de carbon a oţelului supus călirii (v. chei fixe. oţelurile pentru scule să fie (de obicei) hipereutectoide. ace de trasare. fără apariţia unor fenomene nedorite de fisurare sau rupere fragilă). care pot fi formulate astfel: • oţelurile trebuie să prezinte duritate ridicată (mai mare decât duritatea materialelor semifabricatelor sau pieselor care se se prelucrează cu sculele confecţionate din ele) şi tenacitate suficientă (pentru ca tăişurile şi corpul sculelor să poată prelua solicitările mecanice la care sunt supuse în timpul utilizării lor pentru prelucrarea semifabricatelor sau pieselor.). maşinile agricole etc. 5. • oţelurile trebuie să-şi menţină duritatea ridicată şi în urma încălzirii lor datorită frecărilor ce apar între scule şi semifabricatele sau piesele supuse prelucării. şublere. scap. fără ca duritatea tăişurilor să se micşoreze inadmisibil.2).1. deoarece încălzirile sculelor călite martensitic au efectele unor reveniri. scap. pentru fabricarea unor unelte şi instrumente de lucru (şurubelniţe.. micrometre. duritatea ridicată se asigură prin aplicarea unui TT final de călire martensitică a sculelor. În corelaţie cu destinaţia lor. Oţelurile carbon pentru scule Oţelurile din această categorie au concentraţia de carbon ridicată (%Cm = 0. calibre etc. 5. vârfuri de centrare pentru maşini – unelte.65. structura lor de echilibru la ta este alcătuită din perlită şi 100 . scap.1.).

încadrarea lor în condiţiile generale anterior formulate se prezintă astfel: • oţelurile prezintă sensibilitate ridicată la decarburarea superficială şi la fisurarea prin călire. pentru obţinerea unei structuri cu martensită de revenire (v.. Deoarece creşterea concentraţiei masice de carbon şi aplicarea de TT sunt singurele căi de acţiune pentru asigurarea caracteristicilor de utilizare ale acestor oţeluri.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale cementită secundară (dispusă sub formă de reţea la marginea formaţiunilor perlitice – v.. 8. OSC8. simbolul OSC10 corespunde unui oţel carbon pentru scule având concentraţia masică medie de carbon %Cm = 1. 6.200 oC. în procesul tehnologic de realizare a sculelor din astfel de oţeluri se pot include următoarele TT: • normalizarea (v.. • recoacerea de globulizare a cementitei (v. sculele realizate din astfel de oţeluri se supun unui TT final alcătuit din: • călire martensitică. Oţelurile din această categorie au calitatea reglementată prin STAS 1700. scap. scap. • revenire joasă (la ti = 150. Pentru îndeplinirea condiţiilor generale anterior formulate.2. 101 .. pentru creşterea durităţii şi. semnificaţia simbolurilor fiind cea precizată în scap.5). 6. scap. OSC9..3).200 oC). care se menţine numai dacă acestea nu se încălzesc (în timpul utilizării) la temperaturi mai mari de 150.2). • sculele realizate din astfel de oţeluri au duritatea (după TT final) 55. pentru obţinerea unei structuri martensitice cu conţinuturi minime de austenită reziduală. pentru finisarea granulaţiei şi obţinerea unei structuri cvasieutectoide (fără reţea de cementită secundară). limitarea vitezelor de aşchiere şi/sau răcirea sculelor în cursul utilizării lor pentru diverse prelucrări). principalele mărci de oţeluri sunt: OSC7.60 HRC. eventual.. • călibilitatea acestor oţeluri corespunde unui indice J 5 – 55/60. care conferă oţelurilor o bună prelucrabilitate prin deformare plastică şi prin aşchiere.3.60 HRC). OSC11 şi OSC12. tabelul 4. pentru obţinerea unei structuri cu perlită globulară. Gradul moderat de îndeplinire a condiţiilor limitează utilizarea acestor oţeluri la fabricarea sculelor cu forme simple şi dimensiuni caracteristice nu prea mari şi impune o serie de restricţii privind regimurile tehnologice de lucru cu sculele confecţionate din astfel de oţeluri (de exemplu. Semifabricatele din astfel de oţeluri se realizează prin deformare plastică la cald şi se livrează în starea structurală (cu perlită globulară) conferită de aplicarea unui TT de recoacere de globulizare a cementitei (numită şi recoacere de înmuiere).2 (de exemplu.3. bine detensionată şi cu duritate ridicată (55. 6.5). călire la temperaturi scăzute..0 %).. După aducerea la configuraţia dorită. OSC10.

care recomandă o simbolizare similară celei utilizate de STAS 791 pentru oţelurile aliate destinate pieselor pentru construcţia de maşini. Oţelurile aliate pentru scule Oţelurile din această categorie au compoziţia chimică corelată cu destinaţia şi caracteristicile de utilizare ale sculelor care se confecţionează din ele...2 %). %Sm ≤ 0..65 HRC).1.60 %. conţinuturile de impurităţi limitate la nivelul %Pm.. unelte de mână şi scule de prelucrare prin deformare plastică la cald au concentraţiile de carbon %Cm = 0.7.0 %). Ca şi a oţelurile de tipul precedent.1 %).1..1.03 % şi sunt slab sau mediu aliate cu elemente ca wolframul (%Wm = 1. bine detensionată şi cu duritate ridicată (58.2..2..0..1. putându-se distinge tipurile prezentate în continuare. molibdenul (%Mom = 0. care cuprinde ca principale mărci: 30VCrW85. TT final la care sunt supuse sculele confecţionate din astfel de oţeluri este alcătuit (ca şi în cazul sculelor din oţeluri carbon) din călire martensitică (urmată uneori de călire la temperaturi scăzute. 31VMoCr29.. siliciul %Sim = 0.12.8 %). Oţelurile aliate pentru scule aşchietoare.2. 36VSiWMnCr53. 105MnCrW11.. %Sm ≤ 0. 55MoCrNi10 şi 55VMoCrNi17. cum ar fi cromul (%Crm = 1.2.2..4.8.3 %) şi manganul (%Mnm = 0.4. vanadiul (%Vm = 0.. conţinuturile de impurităţi limitate la nivelul %Pm.. 8.2..2.1.0.6.7. Oţelurile aliate pentru scule rezistente la şoc.8.....ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8.1. cromul (%Crm = 0.2 %) şi manganul (%Mnm = 0..8.. 90VCrMn20..25. Calitatea acestor oţeluri este reglementată de STAS 3611.. ce corespund unor oţeluri aliate (hipereutectoide) din clasa structurală perlitică (cu structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi carburi secundare) şi 155MoVCr115.7.. calitatea şi simbolizarea acestor oţeluri sunt reglementate de STAS 3611.0 %).2.2. vanadiul (%Vm = 0.2 %)..0 %).0 %).15. oţelurile de acest 102 .4. pentru diminuarea conţinutului de austenită reziduală din structură) şi revenire joasă (la ti = 150.. Semifabricatele din aceste oţeluri sunt realizate prin deformare plastică la cald şi sunt livrate în starea structurală (cu perlită globulară) obţinută prin aplicarea unei recoaceri de înmuiere. nichelul (%Nim = 1.1. scule (rezistente şi foarte rezistente la uzare) de prelucrare prin deformare plastică la rece şi instrumente de măsurare sau verificare au concentraţiile de carbon ridicate (%Cm = 0. 165VWMoCr115 şi 200Cr115.2 %).2. mediu sau înalt aliate cu diverse elemente. molibdenul (%Mom = 0.5... ce corespund unor oţeluri aliate din clasa structurală ledeburitică (cu structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi carburi primare şi secundare). principalele mărci fiind: 90VMn20.1.8..200 oC). 100VMoCr52.. wolframul (%Wm = 0. 105CrW20 şi 117VCr6.03 % şi sunt slab.8 %).2.00 %)... 31VCr8. pentru obţinerea unei structuri cu martensită de revenire. 8..

05 %.650 oC....2.2. Rp5.05 %.5 %.5 %... 8...2. element de aliere scump). Pornind de la această reţetă s-au dezvoltat toate variantele de oţeluri rapide utilizate în tehnică: • oţelurile economice. iar încălzirile la care sunt supuse sculele în timpul utilizării (pentru deformarea plastică la cald a materialelor metalice) echivalează cu aplicarea unor reveniri înalte.0. la sculele confecţionate din astfel de oţeluri nu se recomandă aplicarea TT de călire martensitică + revenire joasă.50 HRC (menţinută la acest nivel ridicat..5 %. pentru obţinerea unei structuri (apropiată de echilibru) cu sorbită de revenire şi duritatea 40... %Vm = 2. Rp10 şi Rp11.. Utilizarea unor concentraţii relativ mici de carbon (ca şi alierea cu unele elemente...7..5.2 % şi %Mom = 8.5...70. cu compoziţia: %Cm = 0. %Wm = 2. %Crm = 3. %Crm = 3. marca reprezentativă fiind Rp9.. Rp2.4..1..78 %. Sculele confecţionate din acest tip de oţeluri se supun unui TT final de îmbunătăţire (călire martensitică urmată de revenire înaltă..0 %. deoarece la aceste oţeluri aliate se manifestă fenomenele de stabilitate la revenire şi de durificare secundară). %Vm = 1. %Wm = 17.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale tip aparţin clasei structurale a oţelurilor aliate (hipoeutectoide) perlitice (cu structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi ferită).0.65 HRC) până la temperaturi de 600.2. 103 ..4.5 %.. deoarece se obţine o structură (cu martensită de revenire) instabilă.5.5 % şi %Vm = 1.5 % şi %Mom = 2.0.3.0. Rp9.. Compoziţia chimică de bază a oţelurilor rapide corespunde mărcii Rp3: %Cm = 0.9 %...1.3.2 %.5. %Wm = 1.95. marca reprezentativă fiind Rp11... principalele mărci fiind Rp1....2..4.95. cum ar fi nichelul şi manganul) este dictată la oţelurile de acest tip de necesitatea obţinerii unor scule cu tenacitate ridicată (rezistente la şocuri mecanice sau termice repetate) şi care să nu se decarbureze uşor în cazul utilizării lor (la temperaturi ridicate) pentru prelucrarea prin deformare plastică la cald a materialelor metalice.550 oC). concentraţii minime de wolfram şi aliate suplimentar cu molibden (care suplineşte lipsa wolframului).. la ti = 500..18 %. • oţelurile aliate suplimentar cu molibden (pentru a înlocui parţial wolframul. Oţelurile de acest tip au calitatea reglementată de STAS 7382 şi se simbolizează folosind grupul de litere Rp. cu următoarea compoziţie: %Cm = 0. Rp3. Rp4.1. cu concentraţii mai ridicate de carbon. Oţelurile rapide sunt destinate în principal confecţionării sculelor aşchietoare care permit prelucrarea cu viteze mari de aşchiere a materialelor metalice. urmat de un număr convenţional (fără semnificaţie privind compoziţia sau caracteristicile oţelurilor).. deoarece structurile obţinute prin TT final aplicat acestor scule îşi menţin duritatea ridicată (60. %Crm = 3.5. ce produc transformări structurale (trecerea martensitei de revenire în sorbită de revenire) însoţite de modificări dimensionale (nepermise) şi de micşorarea durităţii...8.

o structură alcătuită din austenită.4.1300 oC 104 Fig. aşa cum se poate observa pe micrografia prezentată în figura 8.... Fig. carburi secundare şi un schelet ledeburitic.4 cicluri de revenire la ti = 530.6 %. Microstuctura oţelurilor rapide după călirea de la ti = 1200. %Wm = 9. scap.16. Microstructura sculelor din oţeluri rapide după TT final . • 2.. repetarea revenirii conducând la diminuarea cantităţii de austenită netransformată şi obţinerea unei structuri finale..9. Oţelurile rapide aparţin clasei structurale a oţelurilor aliate ledeburitice. deoarece oţelurile rapide au temeratura Ms << ta.2.5 %.580 oC. stabilitatea austenitei scade (Ms creşte) şi aceasta se transformă în martensită foarte fină. în cursul încălzirii şi menţinerii la ti.. Ms << ta şi în urma călirii se obţine o structură alcătuită din austenită şi carburi primare... %Crm = 3. întreruptă sau în trepte – v..0.17.. 8. marca reprezentativă fiind Rp1. o parte din elementele de aliere se separă din austenită sub formă de carburi..) pentru obţinerea sculelor cu configuraţia şi dimensiunile dorite. cu duritate ridicată (numită hardenită).16. cu compoziţia: %Cm = 0. de tipul celei prezentate în micrografia din figura 8.. semifabricatele obţinute după aceste operaţii având structura alcătuită din perlită globulară şi carburi primare.0 %. semifabricatele cu această stare structurală se pot prelucra (prin deformare plastică la cald.5). cu martensită de revenire fină şi carburi globulare uniform distribuite în aceasta.. deoarece austenita din structura la ti conţine concentraţii mari de elemente de aliere dizolvate. Lingourile cu această structură se supun forjării (la cald) pentru distrugerea scheletului ledeburitic şi sfărâmarea carburilor primare pe care acesta le conţine şi apoi unei recoaceri de înmuiere.4. %Vm = 2. Lingourile obţinute în condiţii industriale (răcite rapid la solidificare) prezintă la ta.17. TT final la care sunt supuse sculele din oţeluri rapide este alcătuit din: • călire martensitică (într-un singur mediu..1.5.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • oţelurile aliate suplimentar cu cobalt (element care măreşte vrc şi temperaturile caracteristice Ms şi Mf ale oţelurilor şi permite simplificarea TT final al sculelor)..1300 oC. carburi secundare şi un schelet ledeburitic (v. 7.. structura de echilibru la ta a lingourilor turnate din astfel de oţeluri şi răcite foarte lent fiind alcătuită din perlită sorbitică.3) de la ti = 1200.. 8. scap. aşchiere etc..10 %.5 % şi %Com = 5. 6.

scap 6. fluiditate scăzută etc.) utilizarea semifabricatelor turnate din oţel rămâne soluţia agreată şi în prezent aproape 20 % din totalul semifabricatelor folosite pentru obţinerea diverselor produse sunt realizate prin turnare din diferite mărci de oţeluri. Oţelurile destinate pieselor turnate trabuie să prezinte proprietăţi de 105 . Oţelurile pentru piese turnate Piesele turnate din oţel se obţin mai greu decât cele din fontă.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Diagrama TT final al sculelor din oţeluri rapide este prezentată în figura 8. pentru multe aplicaţii tehnice (piese cu configuraţii complicate. se face o călire la temperaturi scăzute (la tco < −70 oC).6.18. mai ales la sculele realizate din oţeluri rapide aliate suplimentar cu cobalt. piese cu dimensiuni şi mase mari etc.19. Cu toate acestea. pentru durificarea superficială suplimentară a acestora. Influenţa temperaturii de revenire asupra durităţii sculelor din oţeluri rapide În legătură cu TT final al sculelor din oţeluri rapide trebuie evidenţiate şi următoarele aspecte: • tratamentul poate fi simplificat.8. după ciclul primar de călire.8. 8. Alte oţeluri cu destinaţii sau caracteristici speciale 8. 8. Fig.18 . 8.). interval mare de solidificare. 19. deoarece oţelurile au proprietăţi de turnare mai slabe decât fontele (temperatură ts ridicată.4.1. • tratamentul de revenire se face în mod frecvent prin încălzirea sculelor în băi de săruri topite. Diagrama TT final al sculelor realizate din oţeluri rapide Fig. caz în care se poate realiza simultan şi un tratament termochimic de cianurare (v. iar modul în care ti la revenire influenţează duritatea sculelor este descris de diagrama din figura 8. dacă.). pentru transformarea austenitei în martensită şi se aplică apoi un singur ciclu de revenire.

la oţelurile sudabile prescriindu-se %Cm ≤ 0.. caz în care simbolul mărcii are ataşată la început litera G (v. Cr-Mn-Si.340 N/mm2 şi Rm = 400. marca G 200−400W corespunde unui oţel nealiat sudabil. cu conţinuturile de impurităţi limitate la nivelul %Pm. Cr-Ni-Mo. oţelul G 230−450 este un oţel pentru piese turnate cu Re ≥ 230 N/mm2 şi Rm ≥ 450 N/mm2). sunt oţeluri cu %Cm ≤ 0.550 N/mm2. Oţelurile de uz general pentru piese turnate sunt de două tipuri: • oţelurile nealiate pentru construcţii au calitatea reglementată de SR ISO 3775.4 şi 8. tabelele 8. Principala condiţie care se impune oţelurilor pentru piese turnate o constituie asigurarea caracteristicilor mecanice cerute de aplicaţia în care sunt utilizate şi.25 %. cu calitatea reglementată de STAS 9277 şi simbolizate cu grupul de litere OTA. se folosesc în practică şi oţeluri pentru piese (semifabricate) turnare cu destinaţie precisă: • oţelurile turnate pentru armături (robinete). se utilizează netratate termic şi pot fi elaborate cu sau fără asigurarea sudabilităţii. cu Re ≥ 200 N/mm2 şi Rm ≥ 400 N/mm2).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR turnare acceptabile şi să asigure caracteristicile mecanice impuse de condiţiile de solicitare ale acestor piese. În principiu. slab sau mediu aliate. %Sm ≤ 0.. Pe lângă oţelurile de uz general. orice oţel poate fi utilizat şi pentru obţinerea pieselor turnate şi. Cr-Mn.035 %). reprezentând valorile minime ale limitei de curgere Re şi rezistenţei la tracţiune Rm (de exemplu. deoarece principala condiţie impusă se referă la asigurarea caracteristicilor mecanice. se utilizează oţeluri slab aliate cu Mn. ca urmare. noul sistem de simbolizare reglementat prin SR EN 10027 prevede la fiecare marcă de oţel posibilitatea de a fi utilizat şi ca oţel pentru piese (semifabricate) turnate. în prezent simbolizarea oţelurilor de uz general pentru piese turnate se face cu ajutorul a două numere. urmat de simbolul (alcătuit conform prescripţiilor din STAS 791) oţelului aliat respectiv (de exemplu. OTA17MoCr13 106 . aceste oţeluri se simbolizează la fel ca şi oţelurile nealiate turnate şi au compoziţia chimică stabilită de producător astfel încât să fie satisfăcute cerinţele privind caracteristicile mecanice (de exemplu. Cr-Mo. ca urmare.. au plasticitatea şi tenacitatea garantate prin prescrierea unor valori minime pentru coeficientul de gâtuire Z sau energia de rupere KV.25 % şi adâugându-se litera W la simbolul mărcii (de exemplu.5)..2 = 410…840 N/mm2 şi Rm = 620…1030 N/mm2. aceste oţeluri au caracteristicile minime de rezistenţă mecanică încadrate în limitele Re = 200. • oţelurile de înaltă rezistenţă pentru construcţii mecanice şi metalice au calitatea reglementată de SR ISO 9477 şi sunt oţeluri carbon sau aliate destinate realizării semifabricatelor turnate care se supun TT de normalizare + revenire sau de călire + revenire înaltă (îmbunătăţire) în vederea asigurării unor caracteristici mecanice ridicate: Re sau Rp0.

8. V (elemente care îmbunătăţesc comportarea la fluaj). Cr.3 %). Cele mai utilizate oţeluri din această categorie sunt oţelurile hipoeutectoide cu %Cm > 0. Ni.8.scap. aceste oţeluri au calitatea reglementată de STAS 10718 şi se simbolizează la fel ca oţelurile inoxidabile livrate sub formă de semifabricate prelucrate prin deformare plastică. la care se garantează o anumită valoare a energiei de rupere KV la –60 oC. concentraţia masică medie a cromului. cu menţiunea că în faţa simbolului se scrie litera T (de exemplu. elementul de aliere principal.21 %. slab aliate cu Mn. Mo.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale este un oţel turnat pentru armături.17 %. nealiate sau slab aliate cu siliciu. mangan şi. Mo şi Cr. cu %Cm = 0. • oţelurile inoxidabile turnate în piese sunt oţeluri înalt aliate ferito−martensitice sau austenitice de tipul celor prezentate în scap 8. uneori. aliat cu Mo şi Cr. adăugându-se la sfârşitul simbolului litera R (de exemplu. Oţelurile pentru arcuri Aceste oţeluri sunt destinate realizării arcurilor şi elementelor elastice utilizate în construcţia de maşini.25 %.6. 3. • oţelurile turnate în piese destinate să lucreze la temperaturi ridicate sunt oţeluri cu %Cm ≤ 0. rezistenţă mare la oboseală şi sensibilitate redusă la fisurare în prezenţa concentratorilor de tensiuni şi o bună prelucrabilitate prin deformare plastică.09 % şi aliat cu Mo. vanadiu. cromul fiind elementul de aliere principal. aceste oţeluri au calitatea reglemntată de STAS 12404. dispozitive şi aparate.17 %.45 %. Arcurile şi elementele elastice confecţionate din aceste oţeluri se supun unui TT final alcătuit din călire 107 . sunt destinate realizării semifabricatelor turnate pentru piesele care lucrează la temperaturi ridicate (sub 575 oC) şi se simbolizează similar oţelurilor de tipurile precedente (de exemplu. concentraţia masică medie a nichelului fiind %Nim = 3. Pentru a corespunde destinaţiei oţelurile din această categorie trebuie să prezinte limită de elasticitate (curgere) ridicată (v. fiind %Crm = 1. cu concentraţia masică medie de carbon %Cm = 0. T9MoCrNi30R este un oţel pentru piese turnate destinate să lucreze la temperaturi scăzute. • oţelurile turnate în piese rezistente la temperaturi scăzute sunt oţeluri cu %Cm ≤ 0. nealiate sau aliate cu Cr. crom. aceste oţeluri au calitatea reglementată de STAS 12403 şi se simbolizează la fel ca oţelurile de tipul precedent.2. stabilitate în timp a caracteristicilor mecanice în condiţiile de temperatură şi mediu de lucru specifice aplicaţiilor în care sunt utilizate.0 %). aliat cu V. având concentraţia masică medie %Crm = 1. iar T17VMoCr14 este un oţel cu %Cm ≤ 0. Cr şi Ni. cu wolfram şi nichel. Mo.4 %). T21 este un oţel nealiat cu %Cm ≤ 0. T15NiCr180 este un oţel inoxidabil austenitic de tip 18−8 pentru piese turnate).4).35 %.

Oţelurile pentru rulmenţi Oţelurile din această categorie sunt utilizate la confecţionarea elementelor active (inele.3.5 %.10 %. principalele mărci de oţeluri pentru rulmenţi sunt RUL1.95. 6. dacă oţelurile sunt tratate în vid la elaborare. Oţelurile din această categorie au calitatea reglementată de STAS 1456/1 şi STAS 11250..6. OLC65A este un oţel nealiat de calitate pentru arcuri.5). scap.65 %.. Influenţa cea mai puternică asupra elasticităţii acestor oţeluri o are siliciul (dizolvat în ferită).1. iar pentru îmbunătăţirea purităţii se poate utiliza tratarea în vid a oţelurilor la elaborare. de exemplu. RUL2.35 %) şi molibden (%Mom = 0.4. au conţinuturile de impurităţi drastic limitate (%Sm ≤ 0. 8.) ale rulmenţilor. RUL2V şi RUL3V. urmat de un număr convenţional (fără semnificaţie precizată) şi.. scap. bile.45.0.1). o bună rezistenţă la uzare şi o bună rezistenţă la oboseala de contact (produsă de solicitările variabile datorate contactului intermitent al inelelor cu bilele sau rolele rulmenţilor).....20. oţelurile cu siliciu au însă tendinţă mare de decarburare şi de formare a unor defecte superficiale în timpul prelucrării prin deformare plastică la cald. eventual.8.90.1. scap. aceste oţeluri trebuie să asigure caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate. în prezent..65 %). iar dacă temperaturile de lucru sunt ridicate.1. simbolizarea lor cuprinzând grupul de litere RUL.2): J 6 – 61/62 la 108 . de litera V. Oţelurile pentru arcuri au calitatea reglementată de STAS 795. Oţelurile pentru rulmenţi utilizate curent au %Cm = 0. simbolul mărcilor de oţel utilizate pentru confecţionarea arcurilor sau elementelor elastice fiind urmat de litera A. pentru creştera călibilităţii (impusă de realizarea componentelor rulmenţilor de mari dimensiuni) se poate apela la alierea suplimentară cu mangan (%Mnm = 0. RUL1V. Datorită destinaţiei. cu concentraţia masică medie de carbon %Cm = 0.020 % şi %Pm ≤ 0.027 %) şi sunt slab aliate cu crom (%Crm = 1. iar 60Si15A este un oţel aliat pentru arcuri.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR martensitică.60 % şi %Sim = 1. urmată de revenire medie (la ti = 370…500 oC – v. cu concentraţia masică medie a elementelor de aliere %Cm = 0. 8. 6. există tendinţa înlocuirii acestora cu oţelurile slab aliate Cr−V sau Cr−Mn.80 %). role etc. Pentru confecţionarea arcurilor şi elementelor elastice care lucrează în medii corosive se utilizează oţelurile inoxidabile (v. arcurile şi elementele elastice se confecţionează din oţeluri refractare sau din oţeluri rapide pentru scule. motiv pentru care. a căror compoziţie chimică (încadrată în prescripţiile prezentate anterior) este diferenţiată pentru asigurarea următoarelor caracteristici de călibilitate (v.

8. J 13. produse prin acţiunea unor solicitări dinamice (şocuri) de contact. şenile pentru tractoare. cu capacităţi mari de încărcare. se utilizează în prezent oţelurile (nealiate sau slab aliate) pentru îmbunătăţire. 6.2). Oţelurile rezistente la uzare şi tenace Oţelurile din această categorie se utilizează la confecţionarea unor piese (lame pentru buldozere. la aceste piese se asigură durificarea superficială prin aplicarea unui TT final de carburare (v. Oţelurile pentru rulmenţi se încadrează în clasa structurală a oţelurilor aliate perlitice (hipereutectoide). datorită lipsei de tenacitate ce le caracterizează. cu capacităţi mari de încărcare şi supuse la şocuri mecanice în cursul exploatării.3 % şi 109 .6. la aceste piese se asigură durificarea prin aplicarea unui TT final de călire superficială (călire CIF – v. de mare intensitate şi repetate. se utilizează în prezent oţelurile aliate Cr – Ni sau Cr – Mo pentru cementare. elemente active pentru concasoare şi utilaje miniere etc. De asemenea.4.3). bine detensionată şi cu duritate ridicată). pentru astfel de aplicaţii folosirea oţelurilor durificate prin calire martensitică nu dă rezultate corespunzătoare. dinţi pentru cupele excavatoarelor. scap.5 – 61/62 la mărcile RUL2 şi RUL2V şi J19 – 61/62 sau J 31 – 61/62 la marca RUL3V. Oţelurile din această categorie. şi călirea martensitică (pentru durificarea elementelor componente ale rulmenţilor). denumite şi oţeluri Hadfield (după numele metalurgului englez care le-a conceput în 1882).4. sunt oţeluri austenitice înalt aliate cu mangan.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale mărcile RUL1 şi RUL1V. cu compoziţia chimică caracterizată de %Cm = 0. 6.) supuse în exploatare unor procese intense de uzare.8. în procesele tehnologice de fabricare a acestor componente incluzându-se aceleaşi TT ca şi la sculele din oţeluri carbon şi aliate (hipereutectoide): normalizarea (pentru finisarea granulaţiei şi obţinerea unei structuri cvasieutectoide) şi recoacerea de globulizare a cementitei (pentru asigurarea unei structuri cu perlită globulară). Semifabricatele utilizate la confecţionarea elementelor (pieselor) componente ale rulmenţilor se realizează prin deformare plastică la cald. Pentru confecţionarea inelelor rulmenţilor de mari dimensiuni.9…1. urmată de călirea la temperaturi scăzute (pentru eliminarea austenitei reziduale şi asigurarea stabilităţii dimensionale a elementelor rulmenţilor) şi de revenirea joasă (pentru obţinerea unei structuri cu martensită de revenire. având structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi cementită secundară (dispusă sub formă de reţea la marginea formaţiunilor perlitice). ca TT aplicate în cursul fabricării. pentru confecţionarea inelelor rulmenţilor de mari dimensiuni. scap. funcţionare intermitentă şi condiţii necorespunzătoare de ungere. ca TT finale.

austenita este ecruisată. prelucrarea lor prin aşchiere cu scule metalice nefiind posibilă. având caracteristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8. prin călire (răcire rapidă de la ti).6. Calitatea oţelurilor din această categorie este reglementată de STAS 3718. 8. datorită ecruisării superficiale puternice pe care le-o produce acţiunea unor astfel de scule. urmată de răcirea rapidă..5. care îşi autoadaptează proprietăţile în funcţie de condiţiile de utilizare). Starea structurală corespunzătoare realizării caracteristicilor mecanice precizate în tabelul 8. simbolizarea lor făcându-se la fel ca la oţelurile aliate pentru piese turnate. T120CrMn130 .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Mnm = 11…14 %. Mn)3C. T100MoMn130 şi T130MoMn135. cu formarea unor precipitate disperse cu mare efect de durificare structurală. ca urmare a producerii unor fenomene de descompunere a soluţiilor solide suprasaturate prezente în structura acestora. Structura de echilibru la ta a acestor oţeluri este alcătuită din austenită aliată cu mangan şi carburi de tipul (Fe. crom. T100NiMn130. Piesele din astfel de oţeluri se obţin numai prin turnare şi se pot.. În această categorie se încadrează oţelurile inoxidabile martensitice cu durificare prin precipitare (oţelurile PH – preciptation hardening).9 se realizează la oţelurile maraging prin aplicarea următoarelor TT: • călirea de la o temperatură ti superioară temperaturii de 732 oC. principalele mărci de oţeluri din această categorie sunt: T105Mn120. la care se pot adăuga. stabilitatea sa se micşorează şi se produce transformarea ei în martenstă. pentru menţinerea structurii monofazice austenitice (cu plasticitate şi tenacitate ridicate) până la ta. pentru dizolvarea carburilor în austenită. la care structura acestor oţeluri devine complet austenitică. Oţelurile cu rezistenţă mecanică foarte ridicată Aceste oţeluri aparţin clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice şi se caracterizează prin capacitatea de a realiza caracteristici mecanice ridicate. În cursul utilizării pieselor confecţionate din aceste oţeluri. însoţită de creşterea durităţii şi rezistenţei la uzare a pieselor (aceste oţeluri se comportă ca nişte materiale inteligente.1.2 şi oţelurile cu îmbătrânire martensitică (oţelurile maraging). datorită deformării plastice superficiale provocate de solicitările mecanice de contact la care sunt supuse.8. Piesele confecţionate din astfel de oţeluri se supun unui TT de călire de punere în soluţie. molibden etc. diverse cantităţi de nichel. eventual.1100 oC. prezentate în scap. 110 . pentru îmbunătăţirea unor proprietăţi de utilizare. 8.9. T130Mn135. prelucra sau fasona cu scule abrazive. constând din încălzirea şi menţinerea la ti = 1050.

4 0.4 1340 1260 14 60 12. deoarece în timpul răcirii CUS şi ZIT după sudare.5 3. piesele şi componentele de aparatură tehnologică realizate din astfel de oţeluri pot fi supuse prelucrărilor prin deformare plastică.1%.0 5.03 %.3 0.1 1700 1620 6 30 3. în mod obişnuit se activează precipitare compuşilor intermetalici MoNi3 şi TiNi3 (cu efect durificator maxim) şi se limitează duratele de îmbătrânire pentru a se evita apariţia precipitatelor de tip Fe2Mo (fără nichel). înlocuieşte Co). Rp0. iar la încălzire.5 8. sunt: • înmuierea ZIT.0 0.8 0.2 0. Compoziţia chimică şi caracteristicile mecanice ale oţelurilor maraging Caracteristicile mecanice R m. %Nim %Com %Mom %Tim %Alm N/mm2 N/mm2 % % 18Ni200 18.1 1970 1930 6 30 18Ni350 17.2. austenita ⇒ martensită la traversarea temperaturii Ms ≡ Msr ≅ 240 oC. Tabelul 8. se realizează în fâşiile în care ciclurile termice de sudare se caracterizează prin temperaturi care asigură apariţia în structură a austenitei 111 . cu tendinţă redusă de fisurare. semifabricatele.5 3.1 2500 2460 5 25 18Ni350 18. %Sm .. la această marcă de oţel.0 4. A.0* 12−5−3 La toate oţelurile %Cm < 0. %Mnm < 0.7 0.01 % * Conţinutul de Cr (care.0 8.8 1.2 4. austenita se transformă în martensită plastică.2 0.1%. transformări locale ale martensitei în austenită şi micşorarea durităţii şi caracteristicilor de rezistenţă mecanică ale oţelurilor (înmuierea oţelurilor prin supraîmbătrânire).9.1 2500 2460 5 25 17Ni 17.8 4.5 12.485 oC. %Sim < 0. transformarea martensitică a acestor oţeluri este reversibilă şi se caracterizează printr-un decalaj important între valorile temperaturii caracteristice Ms la realizarea transformării directe (la răcire) şi inverse (la încălzire): la răcire. la o temperatură ti = 480. o durată de menţinere aleasă convenabil pentru precipitarea în structura martensitică a fazelor durificatoare dorite. Marca oţelului Compoziţia chimică Sudabilitatea oţelurilor maraging este bună.0 10.6 0. %Pm < 0.6 1.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale austenita suferă o transformare fără difuzie (transformare martensitică).0 11. • durificarea prin precipitare (îmbătrânire). care determină creşteri locale ale concentraţiei de Ni.1 1700 1620 6 35 18Ni300 18. mai ales dacă operaţia de sudare este efectuată după realizarea TT de călire şi îmbătrânire la construcţia sudată.0 8.3 0. Z. suprasaturată în elemente de aliere. structura care rezultă fiind o martensită (soluţie solidă suprasaturată având ca solvent Feα) cu conţinut scăzut de carbon. aşchiere şi/sau sudare. care prezintă caracteristici bune de plasticitate şi tenacitate. martensita ⇒ austenită la depăşirea temperaturii Ms ≡ Msi ≅ 600 oC..7 5.2 0.1 1480 1410 12 55 18Ni250 18. în starea structurală realizată prin călire.0 0.6 0. Principalele probleme care apar la sudare.

care are coeficientul de dilatare egal cu al sticlei şi platinei. Principalele oţeluri (aliaje) comerciale din această categorie sunt: • Invarul este un oţel cu %Cm ≅ 0..3 % şi %Nim = 35…37 %. • formarea porilor în CUS. %Crm = 8.3.9) şi alegerii necorespunzătoare a MA. acest aliaj este recomandat pentru fabricarea elementelor elastice de precizie (orologerie mecanică.732 oC şi martensita se transformă parţial în austenită).. de exemplu. care poate determina scăderea tenacităţii şi creşterea tendinţei de fisurare).4 %. • formarea în structura CUS a unor compuşi intermetalici.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (fâşiile din ZIT în care temperatura depăşeşte 732 oC şi se obţine o structură complet austenitică şi fâşiile din ZIT în care temperatura este situată în intervalul 480. care influenţează negativ caracteristicile de rezistenţă mecanică şi (mai ales) de tenacitate ale acestei zone a îmbinărilor sudate. • Elinvarul este un aliaj cu %Cm = 0. iar impurificarea excesivă cu sulf determină formarea în structura CUS a sulfurii de titan (uşor fuzibilă. este utilizat ca aliaj înlocuitor al platinei în construcţia aparatelor la care există piese metalice înglobate în sticlă (lămpi electrice.). este determinată de absorbţia de gaze (O2. care are un coeficient de dilatare termică redus şi un modul de elasticitate ce rămâne aproximativ constant până la 100 oC. Oţelurile cu coeficient de dilatare termică controlat Oţelurile din această categorie sunt înalt aliate cu nichel sau cu crom şi nichel şi se caracterizează prin valori ale coeficientului de dilatare termică reduse şi care variază foarte puţin cu temperatura. alegerea judicioasă a MA şi proiectarea corectă a regimurilor de sudare. 112 .).6.tabelul 8.4 %. se datorează neîncadrării MB în caracteristicile de compoziţie chimică recomandate (v. N2. excesul de carbon determină apariţia în structura CUS a carburilor de titan şi molibden.. 8. intră în construcţia tuburilor catodice utilizate pentru monitoarele de mare rezoluţie ale calculatoarelor electronice etc.5 % şi restul Fe. aparatură de laborator etc.. • Platinitul este un aliaj cu %Cm ≤ 0. H2) din mediul înconjurător sau din materialele utilizate la sudare.0. tuburi electronice. %Nim = 35…37 %. austenita din aceste fâşii se transformă la răcirea îmbinărilor sudate în martensită moale şi plastică. acest aliaj se utilizează pentru fabricarea etaloanelor de lungime. nedurificată prin precipitare.0…12. %Nim = 42…48 % şi restul Fe. Aceste probleme se pot rezolva prin: verificarea atentă a calităţii MB ale construcţiilor sudate. traductoare de precizie etc.. care are un coeficient de dilatare ce rămâne practic neschimbat până la 100 oC şi este de opt ori mai mic decât al fierului. elemente de acţionare în automatizări.8.

Simbolizarea numerică a mărcilor de fonte conform SR EN 1560 este complementară simbolizării alfanumerice. Structura şi conţinutul simbolurilor pentru cele două criterii de simbolizare sunt prezentate în tabelul 8.9. − literele GJ sunt prezente în simbolul oricărei mărci de fontă. Se poate observa că simbolizarea fontelor prezintă următoarele particularităţi: − prezenţa sau absenţa simbolului EN arată că fonta este inclusă într-un standard european sau nu . tabelul 8. Ca şi în cazul oţelurilor. litera J indicând că materialul simbolizat este o fontă. iar la poziţia 9 se înscrie o cifră (0…9). necesară pentu verificarea acestei caracteristici.1. − simbolizarea după compoziţia chimică se realizează cu sau fără indicarea conţinutului de carbon. se efectuează la temperatură ambiantă (literele RT) sau la temperatură scăzută (literele LT) şi se indică în simbol modul de obţinere a epruvetelor (v. se specifică dacă încercarea de încovoiere prin şoc. fie în funcţie de compoziţia chimică. în % sau caracteristica de înovoiere prin şoc KV. Fontele comerciale 8. Prin această simbolizare se atribuie fiecărei mărci de fontă câte un număr de două cifre înscris în pozitiile 7 şi 8. Vickers sau Rockwell.20.10). în cazul în care simbolul cuprinde valoarea KV. cifra din poziţia 5 a simbolului este 1 pentru cazul în care simbolul alfanumeric al fontei indică rezistenţa la tracţiune. fie duritatea Brinell (în mod uzual). aplicând aceleaşi principii ca în cazul oţelurilor aliate. iar simbolizarea numerică se utilizează numai pentru fontele standardizate.9. în N/mm2 (şi eventual alungirea procentuală după rupere A. − simbolul alfanumeric dă informaţii despre conformaţia grafitului şi despre structura sau starea de tratament termic a masei metalice de bază a fontei.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8. simbolizarea alfanumerică se poate utiliza pentru orice categorie de fontă (standardizată sau nu). în funcţie de condiţiile specifice impuse 113 .10. în J). iar litera G − că aceasta se utilizează în stare turnată. − simbolizarea după caracteristici prevede posibilitatea de a indica fie rezitenţa la rupere Rm . 2 când se indică duritatea şi 3 când simbolizarea se face după compoziţia chimică. simbolizarea alfanumerică se poate face fie în funcţie de caracteristici. iar simbolurile au structura prezentată în figura 8. Simbolizarea fontelor comerciale Simbolizarea alfanumerică şi numerică a fontelor este reglementată de standardul SR EN 1560 conform căruia.

obţinerea unor rezistenţe Rm > 250 N/mm2 se realizează prin aliere: %Crm = 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fiecărei mărci. 7 – pentru piesele în stare brută de turnare. 1 − pentru fontele ale căror caracteristici se verifică pe probe turnate separat. %Mom = 0.1…0. 350 N/mm2]. 8 – pentru piesele tratate termic.5 %.9.5…1.5…3. 9 – pentru condiţii suplimentare specificate în comanda beneficiarului. Caracteristica mecanică principală care se garantează la aceste materiale este rezistenţa la rupere Rm. cuprinsă în mod obişnuit în intervalul [100 N/mm2 .2…2 %. 114 .5 %. Fontele cu grafit lamelar (fontele cenuşii) au utilizarea cea mai mare.65 % şi %Sm = 0. după cum urmează: 0 − pentru fontele fără condiţii specifice.1…0. Aşa cum s-a prezentat în scap 4.4.15 %.5 %. %Pm = 0. 8. %Sim = 1.20.5 %.03…0. structura acestor fonte este formată dint-o masă metalică de bază feritică (la fontele cu Rm < 200 N/mm2). 3 – pentru fontele ale căror caracteristici se verifică pe probe prelevate din piesele turnate. Fig. reprezentând 70 % din totalul materialelor metalice turnate în piese.2.5…1.0 %. 5 – pentru fontele la care se face încercarea la încovoiere prin şoc la temperatură scăzută. Fontele cu destinaţie generală Din această categorie fac parte fontele cu grafit lamelar. 6 – pentru fontele cu sudabilitate specificată. %Nim = 0. Aceste aliaje au compoziţia chimică de bază caracterizată astfel: %Cm =2. 4 – pentru fontele la care se face încercarea la încovoiere prin şoc la temperatură ambiantă.5…2. Structura simbolizării numerice a fontelor conform SR EN 1560 Până la înlocuirea tuturor standardelor de fonte aprobate înainte de 1992 (standarde marcate cu sigla STAS) se menţine (împreună cu prescripţiile de simbolizare anterior prezentate) şi posibilitatea simbolizării fontelor conform acestor standarde. fontele maleabile şi fontele cu grafit nodular. 2 – pentru fontele ale căror caracteristici se verifică pe probe ataşate la piese.8 %.15…0. 8. %Mnm = 0. %Cum = 0.

21. Utilizarea lor deosebit de largă se datorează costului redus. 115 . astfel că simbolurile utilizate sunt EN−GJL−xxx. Fig. care caracterizează fontele pe baza rezistenţei la tracţiune sau pe baza durităţii Brinell. B. sau EN−GJL−HBxxx. Prezenţa grafitului conferă însă fontelor şi unele caracteristici favorabile. formele de grafit D şi E apar în cazul fontelor hipoeutectice supraîncălzite. Grafitul lamelar întrerupe continuitatea masei metalice şi constituie concentratori puternici de tensiuni.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale ferito-perlitică (la fontele cu Rm ∈ [200 N/mm2. iar EN−GJL−HB235 este o fontă cenuşie cu duritatea HB ≥ 235 HBS Între duritatea Brinell şi rezistenţa la tracţiune a acestor materiale există următoarea corelaţie. EN−GJL−300 este o fontă cenuşie cu Rm ≥ 300 N/mm2. D se pot forma la aceeaşi viteză de răcire. care nu pot fi realizate prin alte procedee tehnologice.4) HB = RH (100 + 0. 300 N/mm2]) sau perlitică (la fontele cu Rm > 300 N/mm2) şi formaţiuni de grafit lamelar izolate sau sub formă de aglomerări. proprietăţilor foarte bune de turnare (fluiditate ridicată. datorită efectelor de ungere produse de grafit. precizată şi în standardul SR EN 1561: (8.44 Rm ) . cum ar fi capacitatea mare de amortizare a vibraţiilor mecanice şi o bună comportare la uzare. 8.21. Se pot turna piese cu forme complicate şi de orice dimensiune (masa pieselor poate fi 0. xxx fiind duritatea Brinell. în funcţie de capacitatea de germinare a topiturii. lipsa de plasticitate şi rezistenţa la oboseală redusă a acestor materiale. Din punctul de vedere al influenţei asupra caracteristicilor mecanice de rezistenţă cea mai convenabilă formă a grafitului corespunde tipului A. contracţie la solidificare redusă) şi de prelucrare prin aşchiere (lamelele de grafit fragmentează aşchiile).1…10000 kg). Formele separărilor de grafit lamelar Caracteristicile fontelor cu grafit lamelar sunt reglementate de standardul SR EN 1561. când lamelele de grafit se aşează între ramurile dendritelor sub formă neordonată (grafit D) sau sub formă ordonată (grafit E). de exemplu. principalele tipuri de separări de grafit fiind prezentate în figura 8. ceea ce explică rezistenţa mecanică scăzută. xxx reprezentând rezistenţa minmă la tracţiune în N/mm2. Formele de grafit A.

Bi. de exemplu. Fontele cu grafit nodular numite şi fonte ductile se obţin din fonte cenuşii prin procedeele de modificare prezentate în scap.2). %Sim = 0. EN−GJMW−400−5 este o fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A3. simbolizate EN−GJMW−xxx−x. RH = 0.4 ≥ 5 %. Ti.8…1. Al.4) este importantă deoarece permite evaluarea rezistenţei la tracţiune pentru fiecare piesă în parte.5. aşa cum s-a prezentat în scap.2 %. care este o încercare nedistructivă şi poate fi realizată cu aparate portabile. utilizând valorile determinărilor de duritate Brinell. Fontele maleabile se caracterizează prin existenţa grafitului sub formă de aglomerări sau cuiburi de grafit.4. iar dimensiunile lor sunt relativ mici şi tratamentul de maleabilizare (a cărui durată depinde de masa pieselor supuse tratării) se poate aplica în condiţii economice.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR în care RH este un coeficient stabilit experimental pentru o anumită tehnologie de elaborare şi de turnare ai căror parametri pot fi menţinuţi constanţi (de obicei. numărul xxx reprezentând rezistenţa la tracţiune Rm. încercarea la tracţiune se execută utilizând epruvete turnate separat şi neprelucrate mecanic.6. Pb. %Mnm = 0. produsele din astfel de materiale se obţin aplicând tratamentele termice de recoacere de maleabilizare a semifabricatelor turnate din fonte albe hipoeutectice (cu %Cm = 2.8 %). 4. iar al doilea numărul x alungirea la rupere A3. Sferoidizarea grafitului la modificare poate fi împiedicată de prezenţa unor impurităţi cum ar fi: As. − fontele maleabile cu miez negru. 116 . aceste materiale au rezistenţa la tracţiune Rm = 350…800 N/mm2 şi alungirea la rupere A = 1…12 % şi se utilizează în special pentru fabricarea pieselor de legătură pentru instalaţii (denumite fitinguri).3…0. EN−GJMB−650−2 este o fontă maleabilă cu Rm ≥ 650 N/mm2 şi A3. De menţionat că în cazul fontelor maleabile. deoarece acestea sunt piese cu pereţi subţiri şi se pot turna bine din fonte albe. ceea ce pentru o epruvetă circulară corespunde unei lungimi iniţiale a porţiunii calibrate L0 = 3d0). simbolizate EN−GJMB−xxx−x. ceea ce impune limitarea concentraţiilor acestor acestor componente la niveluri foarte scăzute. în N/mm2. Calitatea fontelor maleabile este reglementată de standardul SR EN 1562 care prevede două tipuri de fonte: − fontele maleabile cu miez alb. valori mari ale tensiunii superficiale şi valori ridicate ale dilatării iniţiale (care impun utilizarea formelor de turnare cu maselote). TT aplicat acestor epruvete trebuind să fie acelaşi cu al pieselor pe care le reprezintă.2…3.4 ≥ 2 %.4 în % (încercarea la tracţiune se realizează utilizând o epruvetă cu L0 = 3. Relaţia (8. Sn.4 S 0 . numerele având aceleaşi semnificaţii ca mai înainte. Comportarea la turnare a fontelor cu grafit nodular prezintă câteva particularităţi generate de compoziţia lor chimică apropiată de cea eutectică: fluiditate ridicată.5 %.8…1. de exemplu.

HBnnn – Brinell. a) litera X pentru a D – stare brută indica de turnare. b) modul de obţinere a chimică. după comp. elementelor de −LT – la temepratură aliere %EAm scăzută separate prin cratimă * În cazul simbolizării în funcţie de duritate nu se mai indică Rm şi A. prin şoc: d) concentraţiile −RT – la temperatură masice ale ambiantă. QT – calită şi 117 . numai U – probă ataşată piesei. determinate pe probe prelevate din piesă. negru**. GJ−400C−Z – fontă cenuşie nestandardizată cu Rm = 400 N/mm2 la care se prevăd anumite condiţii în comandă. S – nodulară F – ferită. prin sudare. ** Simboluri folosite numai la fonte maleabile Exemple de simbolizare: EN−GJL−150S − fontă standardizată cenuşie cu grafit lamelar cu Rm = 150 N/mm2. EN−GJS−HB230 – fontă nodulară cu duritatea Brinell HBS = 230. L – N− fără grafit. EN−GJN−X320CrNiSi9−5−2 – fontă ledeburitică la care se impune %Cm = 3. în N/mm2. (sferoidală). HRnn – Rockwell. P – perlită M – grafit în M – cuiburi. EN−GJL−XNiMn13−7 – fontă cenuşie aliată cu %Nim = 13% şi %Mnm = 7%. EN−GJMW−450−7U – fontă standardizată maleabilă cu miez alb cu Rm = 450 N/mm2 şi A = 7%.2 %. determinate pe probe ataşate piesei. urmată după simbolizarea H – piesă cratimă de A în %. aliată cu %Crm = 9 %. este importantă. Q – călită. W – sudabilitate probei: pentru îmbinare S − probă turnată separat. de aliere. %Nim = 5 % şi %Sim = 2 %. EN−GJS−350−22C – fontă standardizată cu grafit nodular cu Rm = 350 N/mm2 şi A = 22%. martensită V− vermicular.austenită. în cazurile în care Z – alte condiţii C – probă prelevată din specificate în concetraţia piesă comandă carbonului c) duritatea*: revenită. tratată termic. B – miez c) HVnnn – Vickers. simbolurilechimice W – miez ale elementelor d) încercarea la încovoiere alb **.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Tabelul 8. ledeburită. determinată pe probă turnată separat. b) %Cm x 100.10 Structura simbolurilor pentru fonte conform SR EN 1560 Condiţii Caracteristici mecanice sau compozitie chimică suplimentare Caracteristici mecanice Compozitie chimică a) -nnn-nn – Rm minimă. A. Structura grafitului Structura masei metalice L – lamelară.

alungirea la rupere fiind comparabilă cu a oţelurilor hipoeutectoide. EN−GJS−400−15 este o fontă nodulară cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. iar EN−GJS−22−RT aceeaşi fontă. cum sunt cilindrii de laminor. fontele 118 .9. Compoziţia chimică a fontelor cu destinaţie generală este lăsată la alegerea producătorului. au rezistenţă mecanică ridicată Rm = 500…800 N/mm2. Caracteristicile fontelor cu grafit nodular netratate termic sunt stabilite prin SR EN 1563. de exemplu. în urma căruia se pot obţine rezistenţe la tracţiune Rm = 800…1400 N/mm2. 8. adică epruvetă normală). cu condiţia obţinerii caracteristicilor mecanice impuse. Standardul SR EN 1563 prevede pentru fontele nodulare feritice şi posibilitatea garantării unei anumite energii de rupere KV. A ≥ 22 % la care se garantează KV ≥ 12 J la –40 oC. Datorită acestor caracteristici. la aceeaşi structură a R p 02 masei metalică de bază. la fabricarea pieselor de dimensiuni mari. mărcile respective se recunosc după literele RT sau LT scrise la sfârşitul simbolului. tinzând să înlocuiască oţelurile la realizarea arborilor cotiţi şi în industria metalurgică.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Caracteristicile mecanice ale acestor fonte depind în mare măsură de structura masei metalice de bază: fontele nodulare feritice au rezistenţă mecanică scăzută şi plasticitate bună. la care se garantează KV ≥ 17 J la 20 oC. dar plasticitatea lor este redusă.65 S 0 . Simbolul acestor fonte are structura EN−GJS−xxx−x. fontele nodulare perlitice. iar caracteristicile celor tratate termic − prin SR EN 1564. cu precizarea că încercarea la tracţiune se efectuează pe epruvete prelucrate la care L0 = 5. puternic solicitate în exploatare. Pentru obţinerea unor caracteristici mecanice mai bune.2. ceea ce pentru o epruvetă circulară corespunde la L0 = 5d0. fontele nodulare se utilizează cu precădere în construcţia de motoare. determinată fie la temperatură ambiantă fie la temperaturi scăzute (până la –40 oC). Fontele cu destinaţie precizată În această categorie sunt incluse fonte nealiate sau aliate. elaborate astfel încât au anumite caracteristici specifice aplicaţiilor cărora le sunt destinate. Forma rotunjită a grafitului diminuează efectul de concentrare a tensiunilor. Din acest punct de vedere. EN−GJS−350−22−LT este o fontă nodulară cu Rm ≥ 350 N/mm2. astfel că se pot atinge valori ale rezistenţei la oboseală σO = 200…280 N/mm2. numerele având aceeaşi semnificaţie ca în cazul fontelor maleabile. raportul este mai mare în cazul fontelor nodulare Rm decât în cazul oţelurilor. de exemplu. principalele categorii sunt: fontele refractare. fontele nodulare se supun TT de călire izotermă bainitică.

dacă grafitul este lamelar şi Frgn. Fontele din această categorie sunt fie fonte cu masa de bază perlitică..12 %. Fontele refractare sunt fonte aliate care au o bună comportare la acţiunea fenomenelor de oxidare. conform căruia se produc patru tipuri de fonte: fonte cu conţinut ridicat de crom. Cromul. fontele rezistente la coroziune şi fontele rezistente la uzare. În cazul pieselor solicitate la şocuri termice. grafit lamelar sau grafit nodular. care sunt fonte alite după una din reţetele Ni−Mn (%Nim = 10. care le conferă structură austenitică. de exemplu FrCr16 este o fontă refractară cu grafit lamelar. fenomen ce se produce (la temperaturi înalte) datorită descompunerii cementitei (cu formare de grafit) şi oxidării interne produse de gazele ce pătrund de-a lungul filamentelor de grafit şi are ca efecte creşterea volumului şi pierderea coeziunii materialui. în care se găsesc carburi.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale rezistente la temperaturi scăzute. cea mai bună comportare având-o fontele cu grafit fin dispersat în masa metalică de bază a structurii. În condiţiile asigurării structurii de echilibru (bine detensionată) aceste fonte au o bună rezistenţa la şocuri mecanice. în care se găsesc înglobate carburi şi grafit lamelar. aliate în principal cu crom.26 %) sau cu mangan ( %Mnm = 3. Caracteristicile lor sunt stabilite prin STAS 6706.. siliciu. molibden sau stibiu. %Mnm = 4…8 % ..5…4. cu %Alm = 22 %. fonte cu conţinut ridicat de siliciu. fie cu masa de bază feritică. %Sim = 4…6 %. %Mnm = 5…8 %) sau Ni− Si−Mn−Cu (%Nim =10…20 %. urmate de simbolul elementului principal de aliere şi de un număr care arată concentraţia masică medie a acestui element. Fontele rezistente la coroziune sunt fonte cu sau fără grafit în structură. creştere de volum. iar FrgnAl 22 este o fontă refractară cu grafit nodular. Aceste fonte prezintă rezistenţă la oxidare la t < 1100 °C şi au o bună rezistenţă la creştere. cu %Crm = 16 %. siliciul şi aluminiul conferă acestor fonte rezistenţă la oxidare prin acelaşi mecanism ca în cazul oţelurilor refractare (formarea unei pelicule compacte şi aderente de oxizi care protejează materialul faţă de oxidarea în profunzime). energia lor de rupere KV rămânând practic neschimbată de la ta până la –150 oC. şi.0. Fontele rezistente la temperaturi scăzute sunt fonte nodulare aliate cu nichel (%Nim = 20.. Fontele refractare se simbolizează cu literele Fr.4 %).. fonte cu conţinut ridicat de aluminiu şi fonte cu conţinut ridicat de crom şi siliciu. se utilizează fonte austenitice cu grafit nodular. dacă grafitul este nodular. şi %Cum = 2…4 %). care se manifestă la temperaturi ridicate. şoc termic şi fluaj. nichel.. Tipurile de fonte rezistente la coroziune mai frecvent utilizate sunt prezentate în continuare. au structura masei metalice feritică şi sunt rezistente 119 .3.5 %). Rezistenţa lor la coroziune este puternic influenţată de forma grafitului. în cantităţi mai mici. Fontele înalt aliate cu siliciu (%Sim = 12…18 %) au un conţinut scăzut de carbon (%Cm = 0. aluminiu.

5 % şi %Crm = 0. Cu. 67 câmp termic de sudare. Pb. Fonte complex aliate cu nichel. iar prin adaosuri de crom. 93 fontă comercială. 112 fâşii ZIT.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR la acţiunea acizilor azotic şi sulfuric. sunt rezistente la acţiunea mediilor alcaline. Fontele înalt aliate cu nichel (%Nim = 13…35 %) au structura masei metalice austenitică.5 %).65 % sau %Mom ≅ 0. slab aliate cu Cr.5…12. 69 coroziune intercristalină. Ti. Fontele înalt aliate cu crom (%Crm = 25. iar grafitul poate fi lamelar sau nodular. maleabile şi nodulare. În structura acestor fonte nu se admite prezenţa cementitei libere. Fontele de fricţiune sunt fonte care trebuie să realizeze coeficienţi de frecare cât mai mari. 70 carbon echivalent %Ce. cupru. siliciu şi/sau cupru. 120 fragilizare prin faza σ. Sunt fonte cenuşii.35 %) au structura tipică fontelor albe (datorită efectului antigrafitizant al cromului).. Cuvinte cheie bandă de călibilitate normală. cu structura masei metalice perlitică. sau înalt aliate cu Mn (%Mnm = 7. devin rezistente şi la acţiunea acizilor oxidanţi sau organici.5…6. 69 elinvar. Au structură perlito-sorbitică. Fontele antifricţiune sunt fonte care trebuie să asigure un coeficient de frecare cât mai mic. 112 laminare normalizantă. 56 comportare metalurgică la sudare. 119 fontă rezistentă la coroziune. cu structura masei metalice austenitică. iar dacă sunt aliate suplimentar cu molibden (%Mom = 2…4 %) devin rezistente şi la cloruri. structura masei metalice de bază a acestora fiind martensitică. 69 . de fricţiune. În cazul pieselor supuse la solicitări severe se folosesc fontele cu %Nim = 3. fiind folosite pentru confecţionarea componentelor lagărelor de alunecare. sunt rezistente la acţiunea acizilor şi apei de mare.25…0. îngustă. siliciu şi aluminiu au rezistenţă bună la acţiunea acizilor sulfuric şi acetic. 119 fontă rezistentă la uzare antifricţiune. straturi. dar toate conţin eutectic fosforos ternar (numit steadit). 73 120 fisurare la cald a CUS. P. fiind fonte nealiate sau aliate cu %Nim = 1. 113 fontă refractară. Ni.25 %. Fontele rezistente la uzare cuprind două tipuri: fontele antifricţiune şi fontele de fricţiune. 76 material de adaos (MA).2…1. 94 hardenită. 92 cusătură sudată (CUS) rânduri. fiind utilizate pentru confecţionarea tamburilor de frână de la autovehicule.. care le îmbunătăţeşte rezistenţa la uzare. 104 invar.. 75 clase de calitate.0 %. 75 laminare termomecanică (controlată). 74 construcţie sudată. Si.

Bucureşti.I. Editura Didactică şi Pedagogică. 1981 3. 64 oţel bifazic (dual-phase). 78 oteluri pentru scule. 1983 8. 109 oţel HSLA. 86 oţeluri patinabile. Bucureşti. Bucureşti. 79 oţel duplex. 110 oţel pentru carburare. O.. Bucureşti. Ieremia A.. Metalografie şi tratamente termice. Timişoara 1999 5.I. 70 Bibliografie 1. Editura Didactică şi Pedagogică. 69 simbolizare alfanumerică.a. Geru N.a.C. ş.I. Editura Sudura. 1983 7. Bucureşti. O. 98 oţeluri pentru recipiente. Colan H. Vacu S. 78 platinit. 97 temperatură de referinţă. Petrescu M.. Protopopescu H. * * * Culegere de standarde comentate – Oţeluri. Studiul metalelor. Studiul si ingineria materialelor. ş.. Editura Didactică şi Pedagogică.. 108 oţel rapid. Editura Facla. 1980 9.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale material de bază (MB). Mărci.. numerică. de produs. Truşculescu M. 1999 11. vol. Editura Didactică şi Pedagogică..M. 89 oţel Hadfield. 66 otel pentru construcţii sudate. 1995 6. 69 oţel necalmat. 105 oţeli inoxidabil cu crom... 93 oţel maraging. Editura Didactică şi Pedagogică. 84 oţel carbon de calitate. * * * Culegere de standarde comentate – Supliment. 66 oţel pentru rulmenţi.. Oţeluri inoxidabile şi refractare. 65 oţel criogenic. II. 77 zonă influenţată termic (ZIT). Mărci şi condiţii tehnice de calitate.. Timişoara. 80 oţel inoxidabil stabilizat. 74 superaliaj.I.I. Stiinţa materialelor în construcţia de maşini. Oţeluri. O. Lugsheider E. s.M. Elaborarea oţelurilor aliate.D... cu crom şi nichel.I. I. Mitelea I.. Bucuresti.C.D. 76 oţel cu granulaţie fină. 1982 4.. 53 structură feritică aciculară. 96 oţel turnat. Bucureşti. 112 rost de sudare.C. Saban R. 75 oţel pentru îmbunătăţire.. Tillmann W.M.. 80 oţel cu granulatie fină. Metalurgie fizică. Bucureşti. 1983 2. 94 oţel durificabil prin precipitare (PH). * * * Culegere de standarde comentate – Fonte şi oţeluri turnate. Bucuresti. 103 oţel refractar (termorezistent). Gâdea S. 1994 10. 100 oţeluri termorezistente. Editura Tehnică.a. 59 standard general. vol. Metalurgie fizică şi studiul metalelor.D. 83 sudabilitate. 1996 121 . calmat.

9. d) clasificare? T. d) oţeluri speciale? T.8. Respectarea cărora dintre următoarele condiţii determină încadrarea unui oţel nealiat în clasa oţelurilor speciale: a) oţelul are prescrisă energia de rupere KV în starea C + r.8. standardele pot fi: a) standarde de firmă. prescripţii sau caracteristici pentru activităţi sau rezultatul acestora.8. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de 122 .3. b) standarde naţionale. c) oţelul are prescrisă o energia de rupere (determinată pe epruvete prelevate longitudinal din semifabricate sau produse) KV > 27 J la −50 oC. C15 conform SR EN 10027−1: a) oţelul are concentraţia masică medie de carbon %Cm = 0. c) lege. d) oţelurile la care singurul element de aliere (în fară de carbon) este niobiul? T. Care dintre următoarele condiţii sunt respectate de marca de oţel nealiat simbolizată OL370. b) normativ. c) standarde regionale. este denumită: a) normalizare.2. b) oţelul are concentraţia masică medie de carbon %Cm = 15 %. Activitatea specifică prin care se stabilesc. oţelul are limita de curgere Re ≥ 235 N/mm2. d) oţelul nu necesită aplicarea de TT pentru obţinerea caracteristicilor prescrise? T.6. c) oţelul are limita de curgere Re ≥ 370 N/mm2.4.k conform STAS 500 şi. Clasele principale de calitate prevăzute în standardul SR EN 10020 pentru oţelurile nealiate sunt: a) oţeluri de uz general: b) oţeluri excepţionale. respectiv. d) standarde de produs? T.8.8. d) convenţie? T. În funcţie de nivelul de aplicare.8. c) oţelurile bifazice. b) oţelul are concentraţiile de impurităţi %Pm.7.8. S235J2G3 conform SR EN 10027-1: a) otelul are rezistenţa la tracţiune Rm ≥ 370 N/mm2. c) oţelul se utilizează pentru piesele care se supun carburării. %Sm ≤ 0.1.2 > 400 N/mm2. pentru probleme reale sau potenţiale.8. Care dintre următoarele oţeluri aliate se încadrează în clasa oţelurilor de calitate: a) oţelurile pentru recipiente sub presiune care au limita de curgere Rp0.8. prevederi destinate unei utilizări comune şi repetate. în scopul obţinerii unui grad optim de ordine într-un context dat este denumit: a) standard.025 %.15 %. care stabileşte reguli.5.4. d) oţelul este calmat? T. b) ordonare. c) oţeluri de calitatea. b) oţelurile pentru electrotehnică. respectiv. Documentul stabilit prin consens şi aprobat de un organism recunoscut. d) oţelul este destinat fabricării pieselor la care TT final este îmbunătăţirea? T.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Teste de autoevaluare T. Care dintre următoarele condiţii sunt respectate de marca de oţel nealiat simbolizată OLC15 conform STAS 880 şi.8. urmărind obţinerea unui grad optim de ordine într-un context dat. c) standardizare.

Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (simbolizate conform STAS 791) aparţin categoriei oţelurilor pentru carburare (cementare): a) 15Cr08. d) 17CrMn4−4? T.8. d) 34MoCrNi16? T.8. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (simbolizate conform SR EN 10027−1) aparţin categoriei oţelurilor pentru îmbunătăţire: a) 43MnMo6−2.12. d) fâşia neaustenitizată? T. b) cromul. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (simbolizate conform SR EN 10027−1) aparţin categoriei oţelurilor pentru carburare (cementare): a) 34CrMo4−2.19.8. d) 34MoCrNi16? T.21. Care sunt zonele caracteristice ale unei îmbinări sudate: a) materialul de bază MB. b) fâşia de normalizare. c) 15Cr3. d) bainită cu conţinut scăzut e carbon? T. c) P460NL2. c) sudabilitate. b) zona influenţată termic ZIT.8. c) fâşia de austenitizare incompletă. Ce structură prezintă semifabricatele realizate din oţeluri bifazice (dual−phase steel): a) ferită şi perlită. d) 17CrMn4−4? T. d) X6CrMoNb17−1? T.18. b) 38AlCrMo10−6−1.13. b) plasticitate.8. Aptitudinea unui oţel ca printr-un anumit procedeu şi pentru un anumit scop să asigure în îmbinările sudate caracteristicile locale şi generale prescrise pentru o construcţie sudată este denumită: a) călibilitate. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri cu caracteristici de tenacitate garantate la temperaturi scăzute (sub −60 oC): a) P235NL1. c) carbonul.16. c) materialul de adaos MA. b) 12MnNi15−3. dacă %Mnm ≥ 12 %? T. c) 34CrNiMo6−6−2.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale maşini (simbolizate conform STAS 791) aparţin categoriei oţelurilor pentru îmbunătăţire: a) 15Cr08.8. dacă %Nim > 8 %. d) elasticitate? T. b) ferită aciculară. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile feritice: a) X50CrMoV15. c) X6CrNi17−1.10.8.2 %. c) ferită şi insule de martensită.8.8.8. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri cu granulaţie fină pentru construcţii sudate: a) S335K2. b) 42MoCr11. Care dintre fâşiile ZIT a unei îmbinări sudate dintre două piese din oţel (nealiat) cu conţinut scăzut de carbon are cele mai slabe caracteristici de tenacitate: a) fâşia de supraîncălzire. c) 17CrNi16. dacă %Cm < 0. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile 123 . b) S235NL. b) 51CrMnV4−4-1. d) manganul.0 %. c) P355NH. d) X8Ni9? T.8.8. b) X2CrMoTi17−1.11. d) cusătura sudată CUS? T.14. b) 42MoCr11.20. Prezenţa cărui element de aliere conferă oţelurilor calitatea de a fi inoxidabile: a) nichelul. dacă %Crm ≥ 12.15. d) P235NL1? T.17. c) 17CrNi16.

c) X70CrMo15. b) îmbunătăţire. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri patinabile: a) S235W. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile de tip duplex: a) X2CrNiMoN22−5−3.8. d) călire martensitică + revenire medie? T. c) X3CrNiMoN27−5−2. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri refractare: a) 10AlCr180.33. Care este TT final ce se aplică matriţelor confecţionate din oţelul 30VCrW85: a) călire martensitică + revenire joasă.8. c) creşterea excesivă a granulaţiei. d) 15SiNiCr200? T. Care dintre următoarele mărci de oţeluri pot fi utilizate pentru confecţionarea matriţelor de deformare plastică la cald a oţelurilor: a) 105CrW20.8. c) 30VCrW85. Care este TT final ce se aplică sculelor confecţionate din oţelul OSC10: a) călire martensitică + revenire joasă.30. b) 10AlCr240. d) X90CrMoV18? T.28. c) apariţia fazei σ. Care din următoarele probleme pot să apară la sudarea oţelurilor inoxidabile austenitice: a) fisurarea la cald a CUS. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri Hadfield: 124 .8. d) normalizare + recoacere de globulizare a cementitei.8. b) normalizare + recoacere de globulizare a cementitei.8. b) transformarea perlitei în austenită.27. b) X2CrMoTi17−1.34. d) 31VCr8? T. c) siliciul.32.23.8.8. b) normalizare + recoacere de globulizare a cementitei. b) 117VCr6. Care este TT final ce se aplică arcurilor confecţionate din oţelul 60Si15A: a) călire martensitică + revenire joasă.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR martensitice: a) X50CrMoV15. d) X50CrMoV15 T. d) apariţia fazei σ? T. b) creşterea excesivă a granulaţiei. d) X7CrNiAl17−7? T. c) X2CrNi18−9. Care din următoarele probleme pot să apară la sudarea oţelurilor inoxidabile feritice: a) fisurarea la cald a CUS. d) aluminiul? T. Care dintre următoarele elemente conferă oţelurilor rezistenţă la oxidare la temperaturi ridicate. c) călire martensitică + revenire înaltă (îmbunătăţire). d) transformarea perlitei în austenită? T.8.8.31. c) RCA 370. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile austenitice: a) X50CrMoV15.29.8. d) călire de punere în soluţie + îmbătrânire? T. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile martensitice cu durificare prin precipitare: a) 12MnNi15−3.24.22. fiind elemente de aliere tipice pentru oţelurile refractare: a) cromul.26.8. c) 10AlCr240. b) S355W. c) călire martensitică + revenire înaltă (îmbunătăţire).8. b) X6CrMoNb17−1. c) OLC45. b) nichelul.25. b) 12MnNi15−3. d) X2CrNiMo17−12−2? T. b) S235NL. d) călire de punere în soluţie + îmbătrânire? T. d) S335K2? T.

37. c) fontă cu grafit lamelar cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. b) fontă nodulară cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. c) fontele refractare. c) fisurarea la cald a CUS. Semifabricatele confecţionate dintr-un oţel carbon cu %Cm = 0. A3) se obţine o structură alcătuită din ferită şi austenită. b) T120CrMn130. Care din următoarele variante corespunde mărcii de fontă cu simbolul EN−GJS−400−15: a) fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %.40. c) fonta nu are grafit în structură.8. A3). b) fontele antifricţiune. Ce semnificaţie are grupul de litere EN din simbolul unei mărci de fontă: a) fonta este cenuşie.1 % sunt supuse unui TT intercritic.8. Rezolvare a) Prin încălzirea semifabricatelor la ti ∈ (A1. Care din următoarele probleme pot să apară la sudarea oţelurilor maraging: a) înmuierea ZIT. să se determine care este duritatea semifabricatelor după aplicarea TT intercritic. d) fontă albă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %? T. c) 117VCr6. constând din încălzirea la ti ∈ (A1.8.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale a) 105CrW20. aşa cum se poate observa pe diagrama din 125 .36. iar duritatea martensitei este HM = 305 + 802%Cm.1.39. b) T100NiMn130. Care dintre următoarele mărci de oţeluri sunt destinate realizării de semifabricate sau piese turnate: a) G 230−450. b) fonta corespunde unui standard european. d) fontă nodulară cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 5 %? Aplicaţii A. d) fontele de fricţiune? T. b) Ştiind că duritatea feritei este Hα = 80 HV. d) T9MoCrNi30R? T. Care din următoarele variante corespunde mărcii de fontă cu simbolul EN−GJMW−400−5: a) fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 5 %.38. d) fonta este netratată termic? T.8. să se stabilească la ce temperatură ti trebuie efectuat TT pentru ca semifabricatele să prezinte la ta o structură ferito – martensitică cu un conţinut procentual de martensită %M ≅ 15 %. Care dintre următoarele tipuri de fonte aparţin categoriei fontelor aliate rezistente la uzare: a) fontele rezistente la temperaturi scăzute.35. pentru a le conferi structura corespunzătoare unui oţel bifazic.8. d) formarea porilor în CUS? T. c) fontă cu grafit lamelar cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 5 %. c) G 200−400W. a) Ştiind că pentru oţelurile carbon hipoeutectoide punctele critice de transformare în stare solidă sunt A1 = 727 oC şi A3 = 910 − 208 %C m .8. b) fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. d) T120CrMn130? T.8. b) formarea în structura CUS a unor compuşi intermetalici care influenţează negativ caracteristicile de tenacitate. menţinerea o durată scurtă la această temperatură şi răcirea în apă.

8. Diagrama de selectare a soluţiilor în cazul aplicaţiei A. se obţine o ecuaţie cu necunoscuta ti.22 Aplicând regula izotermei (v. rezultă că la ti ∈ (A1.5.2): (%C m ) γ − %C m %C m − (%C m )α %α = 100 %γ = 100 = 100 − %α . rezultă că abscisa punctului X este (%Cm)α = 0.1⋅10-4ti.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR figura 8. Fig. 8.22. aceastei valori a temperaturii ti îi corespund valorile (%Cm)α = 0. 2.1). 208 Înlocuind expresiile (%Cm)α şi (%Cm)γ în condiţia pusă în enunţul aplicaţiei. 2. scap. 126 .1 – 1. semifabricatele vor avea structura alcătuită dintr-o matrice feritică cu duritatea Hα = 80 HV şi insule de martensită (uniform distribuite în aceasta) cu duritatea HM = 305 + 802(%Cm)γ ≅ 778 HV. şi (%C m ) γ − (%C m )α (%C m ) γ − (%C m )α (%Cm)α fiind abscisa punctului X. Deoarece linia GP a diagramei de echilibru Fe – Fe3C este o dreaptă. scap. A3) ferita existentă în structura oţelului din care sunt confecţionate semifabricatele are concentraţia de carbon corespunzătoare abscisei punctului X. scrisă sub forma %γ = %M ≅ 15 %. iar (%Cm)γ – abscisa punctului Y. care are soluţia ti ≅ 750 oC. iar austenita are concentraţia de carbon corespunzătoare abscisei punctului Y. ca urmare.23. b) După aplicarea TT intercritic cu ti ≅ 750 oC.0175 % şi (%Cm)γ = 0. conţinuturile procentuale ale celor două faze în structura semifabricatelor fiind date de relaţiile (care se obţin aplicând regula segmentelor inverse – v. Diagrama de stabilire a regimurilor TT pentru obţinerea oţelurilor bifazice Fig.59 %.5. rezultă: %M = %γ. 8.4 Considerând că austenita obţinută la ti se transformă integral în martensită la răcirea în apă a semifabricatelor. Abscisa punctului Y corespunde concentrţiei 910 − t i 2 masice de carbon a oţelului care are A3 ≡ ti şi este (%C m ) γ = ( ) .

6 100 − 12. se obţin următoarele rezultate: (%Cm)α = 0.0164 (%C m ) γ = ( ) = 0. 910 − 760 2 0. duritatea 12. b) Ştiind că duritatea feritei este Hα = 80 HV. Rezolvare Intensitatea forţei F la care rezistă bara de tracţiune este dată de relaţia πd 2 F= Rm .11.1⋅10-4⋅760 = 0. A. cu carateristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8.08 % sunt supuse unui TT intercritic. constând din încălzirea la ti = 760 oC ∈ (A1.SR EN 10027-1) sau a oţelului aliat 34MoCrNi16 . pentru a le conferi structura corespunzătoare unui oţel bifazic.STAS 880 (C35 .52 ≅ 722 HV.STAS 791 (34NiCrMo6-6-2 .Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale %M %α + Hα ≅ 180 HV 100 100 (care corespunde unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 630 N/mm2).0164 %.8. Rezolvare a) Folosind notaţiile şi raţionamentul prezentate la rezolvarea aplicaţiei A. există posibilitatea utilizării oţelului carbon de calitate OLC35 .52 % şi %γ = %M = 100 = 12. menţinerea o durată scurtă la această temperatură şi răcirea în apă. să se determine conţinut procentual de martensită %M din structura semifabricatelor tratate termic.SR EN 10027-1). d) bara este confecţionată din oţelul aliat în stare îmbunătăţită (călire + revenire la ti = 650 oC şi τm = 5 ore). c) bara este confecţionată din oţelul carbon în stare îmbunătăţită (călire + revenire la ti = 650 o C şi τm = 5 ore).08 − 0. A.0164 b) După aplicarea TT intercritic cu ti = 760 oC.8. să se determine care este duritatea semifabricatelor după aplicarea TT intercritic. A3). a) Ştiind că pentru oţelurile carbon hipoeutectoide punctele critice de transformare în stare solidă sunt A1 = 727 oC şi A3 = 910 − 208 %C m . Să se determine şi să se compare intensităţile forţei de tracţiune F la care rezistă bara în următoarele circumstanţe: a) bara este confecţionată din oţelul carbon în stare recoaptă (de echilibru).52 − 0.6 semifabricatelor tratate termic va fi H s = 722 + 80 ≅160 HV (care 100 100 corespunde unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 560 N/mm2). semifabricatele vor avea structura alcătuită dintr-o matrice feritică cu duritatea Hα = 80 HV şi insule de martensită (uniform distribuite în aceasta) cu duritatea HM = 305 + 802⋅0.8. ca urmare. 208 0. b) bara este confecţionată din oţelul aliat în stare recoaptă (de echilibru).6 %. 4 duritatea semifabricatelor tratate termic va fi H s = H M 127 . Semifabricatele confecţionate dintr-un oţel carbon cu %Cm = 0.1.2.1 – 1. iar duritatea martensitei este HM = 305 + 802%Cm. Pentru realizarea unei bare de tracţiune cilindrice cu diametrul d = 15 mm.3.

rezultă: HVαOC = 77. rezultă că bara are π 15 2 ⋅ 626 = 1.2 − 13%C m şi F = 1.5⋅211 ≅ 740 N/mm2 33.3).2 1.35 %). d) Dacă bara este confecţionată din oţelul slab aliat 34MoCrNi16 călit şi revenit la ti = 650 oC şi τm = 5 ore.2% Nim + . Rm = 3. rezultă: HVrOA = HVrOC + 30(% Si m + % Mnm ) + 55%Crm + 6% Nim + 100% Mom ≅ 361 HV. Deoarece HV ≅ HB şi considerând relaţia Rm = 3. Rm = 3. duritatea structurii de revenire pe care o prezintă bara poate fi estimată cu relaţia (7. duritatea structurii cu sorbită de revenire pe care o prezintă bara poate fi estimată cu relaţia (7.3 Concentraţiile masice ale componentelor de aliere. aşa cum s-a obţinut în cazul precedent (pentru oţelul cu %Cm = 0. Compoziţiile chimice ale oţelurilor considerate în aplicaţia A.3) în care HVrOC = 211 HV.5%Crm + 27. cu structura ferito-perlitică.2 1. duritatea sa se poate estima cu relaţia (7. cu structura ferito-perlitică.2 şi o viteză de răcire din domeniul austenitic care să conducă la o astfel de structură. scap. în care PHJ = Ti(18+lgτm) = (650 +273)(18 + lg5) ≅ 17259. Se poate observa că forţa de tracţiune la care rezistă bara este cu aproximativ 19 % mai mare ca cea corespunzătoare situaţiei în care bara este confecţionată din acelaşi oţel în stare recoaptă. 128 .6% Sim + 30% Mnm + 35. adoptând vr = 0.P F= π 15 2 4 ⋅ 927 = 1. duritatea sa se poate estima în acelaşi mod ca în cazul precedent şi rezultă HVαOA ≅ 265HV . Se poate observa că forţa de tracţiune la care rezistă bara este cu aproximativ 36 % mai mare decât cea corespunzătoare situaţiei în care bara este confecţionată din acelaşi oţel în stare recoaptă.2) considerând coeficienţii adecvaţi din tabelul 7. pe această cale 21900 + 4050%C m − PHJ se obţine HVrOC = ≅ 211HV .4 oC/s (v.0% Si m = 8%Crm + 4% Ni m ]lg v r ≅ 179 HV.5⋅179 ≅ 626 N/mm2 şi F = 4 Tabelul 8.2).5⋅265 ≅ 927 N/mm2 şi .10).10 ⋅ 10 5 N.23⋅105 N.8. % %Cm 0.25 Marca oţelului OLC35 34MoCrNi16 a) Dacă bara este confecţionată din oţelul OLC35 în stare recoaptă.6 %Mom 0.31⋅105 N.5⋅361 ≅ 1265 N/mm2 şi F = 2. 3. c) Dacă bara este confecţionată din oţelul OLC35 călit şi revenit la ti = 650 oC şi τm = 5 ore.3 0.P b) Dacă bara este confecţionată din oţelul slab aliat 34MoCrNi16 în stare recoaptă.6 0. A.6 + 223%C m − 14.64 ⋅ 10 5 N.11.5HB (v.6 %Nim 0.35 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 10 + [ − 19.35 %Mnm 0. Rm = 3.7.6 %Sim 0.3 %Crm 0. Rm = 3.

9 20 10 0.8.03 2..50 MA – D309L 0.10 1. 7. Tabelul 8. care să le permită consultarea.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Observaţie Această aplicaţie are ca scop justificarea şi înţelegerea prescripţiilor privind utilizarea oţelurilor pentru construcţia de maşini. O construcţie sudată trebuie realizată din semifabricate de tip tablă din oţel inoxidabil austenitic X2CrNi19−11.5 1.08 .10 2..08 2. care reprezintă coordonatele punctului caracteristic nominal al MB pe diagrama structurală A. Schaeffler (v.5 0.7) se calculează valorile mărimilor %Cre şi %Nie.0 0.50 MA – D19. A. scap.0 0. pentru oţelurile carbon de calitate utilizarea în stare tratată termic este facultativă (s-a observat din rezolvarea aplicaţiei că oţelul OLC35 are caracteristici de rezistenţă mecanică comparabile în stare recoaptă şi în stare îmbunătăţită).3. 3.24). Concentraţiile masice ale principalelor componente.5 % ferită.00 MA – D316L 0.5 1.8Mn6 0.50 MA – D308L 0.11.0 0.8 20 11 0. corespunzătoare punctelor caracteristice nominale ale materialelor depuse prin 129 . se determină coordonatele (%Cre.0 0.5 1.80 MA – D18.4.08 1.30 MA – D309 0.75 MA – D312 0. acest MB şi MA disponibile pentru sudarea lui având caracteristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8. Compoziţiile chimice ale MB şi MA considerate în aplicaţia A.60 MA – D316 0.8 24 12 0.0 0.0 0. pe lângă austenită.%Nie). Este evidenţiat faptul că.5 şi fig.11.9 20 10 0. înţelegerea şi utilizarea prescripţiilor standardelor în vigoare. % %Cm %Mnm %Sim %Crm %Nim %Nbm %Mom MB – 10TiNiCr180 0.0 23 14 0. pentru evitarea fisurării la cald.8 0.2 20 11 * Toate mărcile de MA sunt realizate în România Materialul Rezolvare Considerând caracteristicile de compoziţie chimică ale MB şi folosind relaţiile (7.8 17 13 2.0 27 20 0.03 2.8. Să se determine care dintre MA disponibile asigură realizarea unor CUS având în structură.04 2.8 18 10 MA – D308 0.10 6.12 2.6) şi (7. 7.9 30 9 0.50 MA – D310 0. în timp ce pentru oţelurile aliate valorificarea prezenţei elementelor de aliere impune utilizarea lor numai în stare tratată termic (s-a observat din rezolvarea aplicaţiei că oţelul 34MoCrNi16 în stare îmbunătăţită are rezistenţa mecanică cu aproape 36 % mai mare decât atunci când este utilizat în starea structurală de echilibru).9Nb 0.08 1. Procedeul de sudare care se utilizează şi configuraţia rosturile de sudare pregătite între piesele ce urmează a fi sudate asigură pMA = 70 %. Procedând în acelaşi mod.9 19 13 2. Se recomandă cititorilor să conceapă şi alte aplicaţii similare.

8.76 21. se poate aprecia că dreapta de izoferită %α = 3 % trece prin punctele de coordonate (%Cre = 28 %.8 %) şi.CUS. % − 14.%Nie = 6.35 20.9Nb MA – D18. aşa cum se observă în figura 8.%Nie = 20.CUS).55 24. se determină coordonatele (%Cre. 130 .%Nie = 6.51 14.05%Cre – 7.078 21.CUS .56 20. cât şi punctele cu coordonatele (%Cre.25 %Cre. ca urmare.70 21.74 28. Tabelul 8.24. dacă punctul caracteristic nominal al CUS realizate cu acesta este poziţionat în diagrama structurală A. rezultă că MA capabile să asigure sudarea MB (precizat în enunţul aplicaţiei) fără apariţia fenomenului de fisurare la cald a CUS sunt D308 şi D309 (pentru care punctele caracteristice nominale ale CUS realizate se situează între cele două drepte de izoferită).30 14.5 %) şi (%Cre = 14 %.15 14.60 13. Folosind relaţia (8. Rezultatele parcurgerii etapelor descrise anterior sunt prezentate în tabelul 8. %Nie.65 25.5.20 17.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR sudare cu MA disponibile.8Mn6 %Cre.%Nie = 21.44 16.25 31.15 Caracteristicile CUS %Nie.40 12.04 23. de a asigura realizarea unei CUS cu un conţinut procentual de ferită %α ∈ [3%.CUS.40 17.70 21.63 12.70 29. % − 21.33 21.34 16. Un MA disponibil este apt pentru sudarea MB (îndeplineşte condiţia pusă în enunţul aplicaţiei.04 15.46 13. % 19.12. atât dreptele de izoferită %α = 3 % şi %α = 5 %.23 Punctul pe diagrama din fig.75 13.2).CUS . iar dreapta de izoferită %α = 5 % trece prin punctele de coordonate (%Cre = 28 %.90 24.5 %) şi (%Cre = 14 %. analizând diagrama din figura 7.13.95 22.5 %) şi corespunde ecuaţiei %Nie = %Cre – 7.85 13.4 Caracteristicile materialului Materialul MB MA – D308 MA – D308L MA – D309 MA – D309L MA – D310 MA – D312 MA – D316 MA – D316L MA – D19.11 21. în condiţiile neglijării termenului ∆%EAm.CUS). % 13. − 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Reprezentând pe aceiaşi diagramă.90 13.20 21.25.71 21. Schaeffler în domeniul α + γ. %Nie.80 %Nie.5%]).5. are ecuaţia %Nie = 1. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei 8.00 16. între dreptele corespunzătoare conţinuturilor de ferită %α = 3 % şi %α = 5 %.93 13.00 25. corespunzătoare punctelor caracteristice nominale ale CUS realizate cu MA disponibile pentru sudare.75 21.08 26.

Introducere Metalele şi aliajele neferoase deţin în prezent în aplicaţiile tehnice o pondere de aproape 20 de ori mai mică decât cea corespunzătoare aliajelor feroase (fonte şi oţeluri). proprietăţile (caracteristicile) lor mecanice sunt ridicate şi pot fi relativ uşor modificate şi adaptate condiţiilor de utilizare prin aplicarea de tratamente termice şi termochimice. datorită unor proprietăţi pe care acestea le prezintă (şi care nu sunt asigurate de aliajele feroase sau se obţin mai greu la aceste materiale. Cu toate acestea. capacitate foarte bună de a conferi produselor caracteristici estetice deosebite etc. capacitate bună de prelucrare prin turnare. Motivele utilizării preponderente în tehnică a fontelor şi oţelurilor sunt numeroase: resursele de materii prime necesare elaborării acestor aliaje sunt uşor accesibile şi destul de uniform distribuite pe glob. 131 . costurile implicate de elaborarea unor astfel de aliaje şi de transformarea lor în produse se corelează favorabil cu performanţele tehnice pe care aceste produse le asigură etc. tehnologiile de elaborare şi de realizare a semifabricatelor şi pieselor din astfel de aliaje sunt bine fundamentate ştiinţific şi asigurate logistic.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Capitolul 9 STRUCTURA ŞI PROPRIETĂŢILE METALELOR ŞI ALIAJELOR NEFEROASE 9. conductibilitate termică şi electrică mare. deformare plastică sau aşchiere. cu cheltuieli inadmisibil de mari): rezistenţă ridicată la coroziune (în prezenţa mediilor de lucru chimic active). valori ridicate (mai mari decât cele asigurate de fonte şi oţeluri) ale raportului dintre rezistenţa mecanică şi masa specifică (densitate).1. tenacitate bună la temperaturi scăzute. metalele şi aliajele neferoase reprezintă şi vor reprezenta şi în viitor o categorie de materiale de mare importanţă tehnică. produsele confecţionate din aceste materiale sunt reciclabile şi ecologice.

Caracteristicile fizice ale principalelor componente de bază ale aliajelor neferoase Metalul Aluminiu Cupru (Aramă) Titan Nichel Staniu (Cositor) Stibiu (Antimoniu) Zinc Plumb Cadmiu Beriliu Magneziu Aur Argint Platină Simbolul chimic Temperatura de solidificare – topire ts.5 16. kg/m3 Căldura specifică Cs la ta. W/(m⋅K) Rezistivitatea electrică ρΩ.Tabelul 9.4 13.1 247 401 19 83 63 26 113 34 97 210 163 317 428 72 26.3 11.0 39.5 110 370 59.7 420 68.2 19.5 11.2 206 72.5 23.2 14.6 16.5 14.5 8.6 25.6 106 .0 44. 0 C Densitatea ρ la ta. µm/(m⋅K) Coeficientul de conductivitate termică λ la ta. nΩ⋅m Al Cu Ti Ni Sn Sb Zn Pb Cd Be Mg Au Ag Pt 660 1083 1660 1453 232 631 420 327 321 1278 649 1064 962 1772 2700 8930 4510 8910 7290 6690 7130 11340 8650 1850 1740 19280 10500 21440 900 386 512 471 222 207 382 129 230 1886 1025 128 235 132 397 205 440 309 59 163 101 23. kJ/kg Coeficientul de dilatare termică liniară αt (între ta şi 100 0C).1.7 29.2 55 1300 368 63 104 113 23.0 9. la ta. J/(kg⋅K) Căldura latentă de topire qs.7 40.3 21.3 31.

95. Cr-Mo Sn-Pb. Al 99.90.Bi. As. Sb 99. S. S. Ni 99. Sb 99. Sn 98. Al 99. Al-Mg. Cu. Bi. Cd 99.8 Pb. S.3. Sn. As. impurităţile ce au influenţe (negative) majore asupra proprietăţilor lor şi cele mai utilizate tipuri de aliaje binare în care fiecare din aceste metale este componentul de bază (principal).9. Pb-Ca Cd-Ag. P. Zn-Cd.8. Ni 99. Pb 99. Bi.2. As. Mn Principalele clase de aliaje binare folosite în tehnică Al-Cu.6 STAS 7386: Cr 99. Cu-Sn.Cd C.As.6. Zn 97. Sb 98. Pb. S Pb. Cu 99. Cr 97 STAS 10309: Sn 99.7. pentru care concentraţia este în %o).5. Si. Sn Ag.5. Fe. Sn 99. Cu 99. Si.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Deoarece proprietăţile aliajelor neferoase sunt determinate în măsură importantă de proprietăţile componentului lor principal (metalic). Cu 99. Pb.995. Zn Pb.5. Pb. Fe. Si. Ag-Hg Pt-Rh.95.5.65 Principalele impurităţi Fe.93. Ni-Cr.6. Cu. P.4.85. Zn. Al 99. Al. Al 99. 133 .Al 99. Mg-Zn Au-Ag. Ti-Ni Ni-Cu.5 Ti 99.97. definesc cantitativ proprietăţile lor fizice.99: Pb 99. Pb 99. Pb 99. Ag STAS 3321: Ag 999. Cu.98.99. Pb-Sn. Sn 96.985.9. Cr-Ti. în tabelul 9. Al 99 STAS 270/1:Cu 99. Sb. Zn 98. Mg-Mn. Zn-Cu. Sb 99. Al-Si. în tabelul 9. Al 99. Ti 99.85 STAS 8615: Cd 99. Cu. Pb 99. Cu As. Zn Ag-Cd.9 Mg-Al. Cr-W. Sn 99. Ni 97. Fe Fe. Pb Pb-Ag. Tabelul 9. Cu 99. Si Pt-Ni. Pt STAS 10560: Pt 99. Mg STAS 10273:Mg 99. Zn-Mn Pb-Sb.C.5 STAS 646: Zn 99.9. Zn 99. Al 99. Sn-Hg Sb-Sn. Ni-Fe Cr-Ni. P Pb.96.75. Cu. Fe. Cd 99.5 STAS 663: Pb 99. Ni.6 Bi. Al 99. Zn 98.96. Bi. Sn-Zn. Al. Au-Pt Pb.Al 99. Au-Cu.99.98. Ag-Ni. Ni 98.35 STAS 10262: Sb 99. Ti 99.6.3. Cu. Clasele de puritate ale componente de bază ale aliajelor neferoase Metalul Al Cu Ti Ni Cr Sn Sb Zn Mărcile industriale * STAS 7607: Al 99.98. Pt-Ir.3 sunt expuse valorile celor mai importante caracteristici mecanice ale metalelor care constituie componentele de bază ale aliajelor neferoase. Mg 99. O. Al-Zn Cu-Zn. Cr 98.0) Au-Ni. Cu-Al. iar în tabelul 9. Sb 97.5.99.97.8. Fe. Cd Cd-Sn Mg-Si. Sb-Pb Zn-Al. Pt-W * cifrele de după simbolul chimic indică valoarea minimă a concentraţiei masice a metalului industrial (în %.6. Cd.99. Pb. cu excepţia Au şi Ag.94. Cr 98.99. Fe. Sb 99. Cu. Pt 99. Bi Pb. Ni-Mo. Mg 99. Sn-Sb.2 sunt precizate clasele de puritate industrială în care pot fi obţinute aceste metale. Cu 99.95.9. împreună cu cele redate în tabelul 1. Au STAS 4389: Au 999.95. Fe. Bi.95. Pt 99. Sb Sn. (Au 995. Sb.4. Ag-Cu. Fe.5. Cu-Be Ti-Al.3 STAS 10502: Ni 99.2.6. Fe S.1 sunt prezentate metalele folosite frecvent drept componente de bază ale acestor aliaje şi sunt precizate o serie de caracteristici care. Ni 99. Cd-Ni. Cd 99.565.

3. 2) creşte odată cu conţinutul de impurităţi al metalului. % Modulul de elasticitate longitudinală. . N/mm2 Modulul de elasticitate transversală. Caracteristicile mecanice la ta ale principalelor componente de bază ale aliajelor neferoase Metalul Starea Rezistenţa la rupere 2). N/mm2 Alungirea procentuală după rupere 3) .Tabelul 9. N/mm2 Duritatea 2) Al Cu Ti Ni Sn Sb Zn Pb Cd Be Mg Au Ag Pt 1) recopt (stare de echilibru) ecruisat ecruisat 1) 40 – 70 120 − 140 170 − 220 420 − 450 220 − 250 310 − 330 12 − 14 10 − 13 70 − 100 11− 13 69 − 83 380 − 480 160 − 195 180 − 220 100 − 120 120 − 145 15 – 30 100 − 120 50 − 70 320 − 330 130 − 150 50 − 60 10 − 11 − 50 − 55 4−5 − 260 − 310 90 − 105 115 − 140 − − 50 – 70 8 − 12 45 − 60 10 − 15 50 − 60 30 − 40 80 − 90 − 40 − 50 60 − 70 17 − 25 − 3 − 15 2 − 10 40 − 50 48 − 50 62000 115000 105000 207000 44000 77800 105000 55000 300000 43000 78000 76000 25000 42800 79000 16500 19000 38000 20600 140000 − − 27500 140 − 220 HV − 35 – 40 HBS 95 – 110 HBS 90 – 120 HBS 60 – 65 HV 5 – 6 HBS 30 – 60 HBS 20 – 35 HBS 3 – 5 HBS 16 – 24 HBS 75 – 85 HRB 37 – 39 HRE 48 – 54 HRE 18 – 20 HBS 25 – 30 HV recopt (stare de echilibru) 1) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) sinterizat (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) ecruisat 1) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) 170000 38 – 45 HV 150 − 165 − − deformat plastic la rece cu GD = 70 … 90 %. 3) scade odată cu conţinutul de impurităţi. N/mm2 Limita de curgere 2) .

aliaje anticorosive (cu rezistenţă ridicată la acţiunea mediilor agresive de lucru). dar.). Aliajele neferoase (ca şi fontele şi oţelurile) se pot clasifica şi pe baza denumirii proprietăţii sau caracteristicii care le defineşte primordial utilitatea tehnică. aliajele neferoase se încadrează în următoarele categorii: − aliaje monofazice.) etc. alcătuită din cristale de soluţie solidă având ca solvent componentul de bază. − aliaje cu structură monofazică după solidificare. Pb. aliajele denumite în tehnică duraluminuri au ca bază aliaje Al – Cu. Ni etc. Mn. cele mai multe tipuri de aliaje utilizate în prezent în tehnică sunt complexe. Sn. 135 . aliajele neferoase pot fi: aliaje de turnare şi aliaje deformabile plastic. care prezintă în stare solidă. aliaje antifricţiune. Fe. aliaje cu rezistenţa mecanică ridicată (dure).Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Aliajele neferoase se pot clasifica folosind o multitudine de criterii. Pt etc.. aliajele nichelului (aliaje pe bază de nichel). − aliaje care conţin în structură constituenţi eterogeni (de tipul amestecurilor mecanice eutectice sau eutectoide). se ia ca bază câte un aliaj binar reprezentativ şi se consideră că restul componentelor sunt elemente suplimentare de aliere (de exemplu. • în funcţie de constituţia structurală de echilibru (la ta). aliajele neferoase pot fi: binare. în care precipită la răcirea ulterioară particule de faze secundare (de obicei. o structură monofazică. în diverse concentraţii şi alte elemente de aliere decât cuprul: Mg. Au. pentru denumirea diverselor aliaje neferoase şi sistematizarea studierii structurii şi proprietăţilor lor. aliaje uşor fuzibile (cu temperaturi ts coborâte) etc. aliajele metalelor preţioase (aliaje pe bază de metale preţioase: Ag. Mn etc. • în funcţie de posibilităţile tehnologice de transpunere în produse şi de prelucrare a acestora. iar aliajele denumite în tehnică alame au ca bază aliaje Cu – Zn. preferându-se clasificarea acestora în funcţie de componentul de bază şi încadrarea lor în categorii de tipul: aliajele cuprului (aliaje pe bază de cupru). pentru a facilita studierea structurii şi proprietăţilor fiecărui tip de astfel de aliaje. în diverse concentraţii şi alte elemente de aliere decât zincul: Si. compuşi intermetalici). aliajele neferoase se clasifică în: aliaje durificabile structural prin tratamente termice şi aliaje nedurificabile prin tratamente termice. ternare sau complexe. la orice temperatură. astfel: • în funcţie de numărul componentelor. în care sunt introduse suplimentar. Al. iar în funcţie de aptitudinile de a-şi mări rezistenţa mecanică în urma aplicării de TT. aliaje criogenice (cu tenacitate ridicată la temperaturi scăzute). Toate criteriile de clasificare anterior precizate se folosesc însă drept criterii secundare. se practică încadrarea aliajelor neferoase în categorii ca: aliaje uşoare (caracterizate prin densităţi ρ ≤ 4000 kg/m3). aliajele titanului (aliaje pe bază de titan). de exemplu. în care sunt introduse frecvent. aliajele aluminiului (aliaje pe bază de aluminiu).

În funcţie de efectele pe care le produce asupra structurii primare a aliajelor neferoase. 4. care. constând din inocularea în aliajele lichide a unor cantităţi mici de substanţe chimice (numite modificatori. 1. care are ca efect principal finisarea (micşorarea dimensiunilor) cristalelor dendritice primare. scap. care are ca efect îmbunătăţirea fineţei şi gradului de dispersie a fazelor componente ale amestecurile mecanice eutectice care se formează la solidificarea unor aliaje neferoase. distribuite sub formă de suspensie fină.2). La alegerea modificatorilor şi realizarea modificării aliajelor neferoase trebuie avute în vedere următoarele aspecte esenţiale: • modificatorii introduşi în aliajele neferoase lichide acţionează în unul din următoarele moduri: − formează (individual sau prin combinare cu componentele aliajelor) particule greu fuzibile şi insolubile în aliajele topite. care pot schimba mecanismele obişnuite ale germinării şi/sau creşterii cristalelor la solidificare. acest tip de modificare este eficient la aliajele neferoase care prezintă după cristalizarea primară o structură monofazică (cu cristale de soluţie solidă).2. asigurând solidificarea cu un număr mare de germeni cristalini şi formarea unor structuri primare fine. scap. Mo). care să determine transformarea structurii dendritice primare într-o structură secundară favorabilă (din punctul de vedere al mărimii granulaţiei şi gradului de dispersie a fazelor) obţinerii unor caracteristici mecanice ridicate şi/sau asigurării unei bune comportări la prelucrarea prin deformare plastică sau la aplicarea de TT.6).6). ca urmare. în decursul răcirii după solidificare. scap. constituie baze pentru germinarea eterogenă la solidificarea aliajelor (v. modificatorii care acţionează în acest mod (borul şi unele metale de tranziţie cu reactivitate chimică mare: Ti. Zr. care determină accentuarea ramificării şi subţierea ramurilor (axelor) cristalelor dendritice primare şi influenţează favorabil distribuţia fazelor secundare la aliajele în care (în timpul răcirii după solidificare) precipită particule ale unor astfel de faze. v.4. 136 . 1. • modificare de tipul III. Ta. • modificarea de tipul II. modificarea poate fi: • modificare de tipul I. la aceste aliaje nu se produc.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. v. se utilizează cu predilecţie pentru realizarea modificărilor de tipurile I şi III. Modificarea aliajelor neferoase La marea majoritate a aliajelor neferoase folosite în tehnică componentele de bază nu prezintă transformări alotropice şi. fenomene de cristalizare secundară (recristalizare în stare solidă. Modalitatea actuală cea mai eficientă de influenţare a caracteristicilor structurii primare a aliajelor neferoase o reprezintă modificarea.

8…0. 9. efectele pozitive ale modificării se micşorează.9. scap. este temperatura de solidificare – topire a aliajului din care sunt confecţionate piesele supuse RO. • modificatorii trebuie introduşi în aliajele neferoase într-o cantitate (concentraţie) optimă (care asigură nivelul maxim al efectelor pozitive produse de modificare).1). dar poate avea şi valori kO = 0. deoarece omogenizarea se realizează prin difuzie. τm = 2…24 ore). în mod obişnuit. care micşorează viteza de creştere a germenilor şi limitează dezvoltarea în grosime a ramurilor cristalelor dendritice primare. cum sunt aliajele uşoare. dacă concentraţia acestora este la nivelul optim se formează o suspensie fină. Pb) se folosesc mai ales pentru asigurarea modificărilor de tipul II. în K. iar coeficientul kO se ia. Tratamentele termice la aliajele neferoase Tratamentele termice (TT) care se aplică semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase se definesc şi se clasifică la fel ca şi tratamentele destinate semifabricatelor şi pieselor din oţeluri şi fonte (v. particulele nu se formează sau se formează în număr insuficient asigurării unei structuri primare fine. definită ca fiind temperatura la care verticala aliajului intersectează linia sau suprafaţa solidus a diagramei de echilibru fazic a sistemului de aliaje căruia aparţine acesta. deoarece particulele care se formează sunt grosolane şi în număr insuficient realizării unei structuri primare fine.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase − formează pelicule de adsorbţie pe suprafeţele germenilor cristalini. ti corespunzătoare acestui TT se alege cât mai ridicată (ti + 273 = Ti = kOTs. Principalele tipuri de recoaceri fără schimbare de fază care se pot aplica semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase sunt: • Recoacerea de omogenizare (RO) este recomandată pentru diminuarea neomogenităţilor chimice ale structurilor dendritice primare ale semifabricatelor şi pieselor turnate. cu un număr mare de particule care activează germinarea eterogenă şi rezultă structura primară cu granulaţia cea mai fină. iar τm trebuie să fie mari (de obicei. de exemplu. iar dacă concentraţia acestora depăşeşte nivelul optim. în care Ts. în cazul modificatorilor care au rolul de a forma particule greu fuzibile şi insolubile în aliajele topite. dacă concentraţia acestora este mică.98. în unele cazuri (de exemplu la semifabricatele şi piesele turnate din aliaje pe bază de Cu) impunându-se 137 . kO = 0. pe bază de Al sau Mg. Na. Sb.95…0.3. având ts = 500…600 oC). modificatorii care acţionează în acest mod (metalele uşor fuzibile: Li. pentru omogenizarea pieselor turnate din aliaje în care procesele de difuzie se defăşoară foarte lent. Ca. 6.

ca şi în cazul aplicării la piesele din aliaje feroase. Recoacerile cu schimbare de fază (de tipul recoacerii complete sau normalizării. mecanismele detensionării termice şi principiile stabilirii regimului RD sunt cele prezentate în scap. Regimul RRN se alege astfel încât să se producă în piesele supuse tratamentului procesele de restaurare şi recristalizare primară şi să nu apară efectele defavorabile ale desfăşurării fenomenelor de creştere a granulaţiei şi de recristalizare secundară (v. în cazul normalizării). soluţia solidă (denumită. de producerea transformărilor alotropice ale unor componente. pentru finisarea granulaţiei structurii grosolane rezultate după RO.2.2. trp + 273 = Trp ≅ 0. RRN a semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase se realizează cu ti = trp + 100…200 oC (trp fiind temperatura de recristalizare primară a aliajului din care sunt confecţionate piesele supuse TT. de realizarea unor transformări eutectoide etc. unele aliaje pe bază de Ti) pentru obţinerea stărilor structurale de echilibru. TT de călire 138 . scap. • Recoacerea de recristalizare fără schimbare de fază (RRN) este utilizată pentru refacerea plasticităţii semifabricatelor şi pieselor ecruisate prin deformare plastică la rece. recoacerile cu schimbare de fază se efectuează la produsele confecţionate din astfel de aliaje neferoase (cum sunt aliajele Cu – Zn. 6. de obicei.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR aplicarea de TT ulterioare. γ fiind suferă transformări eutectoide (la fel ca oţelurile şi fontele): γ incal. finisarea granulaţiei.5 şi 6. în mod obişnuit. la piesele din astfel de aliaje. La semifabricatele şi piesele confecţionate din aliaje neferoase se pot efectua două tipuri (principial diferite) de călire: • Călirea martensitică se poate aplica pieselor din aliaje neferoase care racire α + δ . • Recoacerea de detensionare (RD) se aplică semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase în scopul diminuării intensităţii şi redistribuirii tensiunilor mecanice reziduale existente în acestea. 3. Modul de conducere a unui astfel de TT este simplu: piesele se încălzesc la o temperatură ti situată desupra unuia din punctele de transformare în stare solidă ale aliajului neferos din care sunt confecţionate. îmbunătăţirea prelucrabilităţii prin deformare plastică sau prin aşchiere etc. se menţin la ti o durată τm (pentru uniformizarea temperaturii în masa pieslor şi pentru omogenizarea structurii) şi se răcesc lent (o dată cu cuptorul. τi + τm = 1…4 ore şi răcirea în aer liniştit.2).). în cazul recoacerii sau în aer liniştit. aliajele Cu – Al.3. scap.4Ts). 6.3) se pot aplica semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase care prezintă transformări fazice în stare solidă (determinate de variaţiile cu temperatura ale solubilităţii componentelor în fazele din structura aliajelor. v. ca şi faza corespondentă a aliajelor Fe – C) care se transformă (la răcirea sub o temperatură caracteristică) în amestecul eutectoid (α + δ). austenită. pentru obţinerea la ta a unei stări de echilibru structural.

alcătuită din cristale de soluţie solidă α ≡ B(A) omogenă. Cu − Ti. structurile (monofazice. • Călirea de punere în soluţie se poate aplica la piesele din aliaje neferoase în a căror structură apare ca fază principală o soluţie solidă care are ca solvent componentul de bază al aliajelor şi prezintă o variaţie importantă cu temperatura a capacităţii de a dizolva componentele de aliere (solubilitatea componentelor de aliere în această fază scade puternic când se micşorează temperatura).Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase martensitică constă din încălzirea lor la o temperatură ti situată în domeniul de stabilitate al fazei γ (domeniul austenitic). care îndeplinesc criteriile structurale menţionate mai înainte. deoarece realizează punerea (dizolvarea la încălzire şi menţinerea la răcire) în soluţia solidă α a fazei θ. cu structura cristalină diferită de cea corespunzătoare fazei γ (austenitei) din care s-a format. pentru ca transformarea (printrun mecanism bazat pe difuzia componentelor) γ ⇒ α + δ să nu fie posibilă şi să se realizeze o transformare de tip martensitic (printr-un mecanism care nu presupune difuzia componentelor) γ ⇒ M. Ti – Al etc. pentru obţinerea unei structuri monofazice. ca şi faza corespondentă din structura aliajelor Fe – C călite) fiind o soluţie solidă suprasaturată în elemente de aliere. în apă) pentru menţinerea structurii monofazice α până la ta.1. 9.1). urmată de răcirea rapidă (de obicei. Spre deosebire de structurile (dure şi fragile) realizate prin călirea martensitică. Ti – Ni. menţinerea la această temperatură o durată τm (pentru obţinerea unei structuri cu austenită omogenă) şi răcirea rapidă (cu o viteză vr mai mare decât o viteză critică vrc). rezultă că prin răcirea rapidă de la tic a structurii monofazice α se împiedică separarea din aceasta (prin procese bazate pe difuzie) a fazei θ (bogată în elemente de aliere) şi se obţine la ta o structură monofazică. cu cristale de soluţie solidă) obţinute prin călirea de punere în soluţie a aliajelor neferoase prezintă o bună comportare la prelucrarea prin deformare plastică. fig.. Cu – Be. Călirea martensitică se poate aplica la produsele realizate din unele aliaje ale sistemelor Cu – Al. Analizând modul de efectuare a acestui TT (v. M (denumită martensită. La piesele din astfel de aliaje. care aparţin unor sisteme ale căror diagrame de echilibru sunt de tipul celei prezentate în figura 9. Ti – Mo. Revenirea structurilor (metastabile) obţinute prin călirea martensitică a aliajelor neferoase poate conduce la efecte similare celor care se produc prin revenirea oţelurilor sau fontelor călite martensitic şi care constau în obţinerea (prin transformări structurale bazate pe difuzie) unor structuri apropiate de echilibru şi bine detensionate. ts). alcătuită din cristale de soluţie solidă α suprasaturată în elemente de aliere (fază metastabilă). TT de călire de punere în soluţie constă din încălzirea şi menţinerea o scurtă durată la o temperatură tic ∈ (tso. 139 . acest TT a fost denumit călire de punere în soluţie (a fazei θ).

cu configuraţie platiformă (cu diametrul de 25... 140 . • precipitatele θ sunt faze stabile (de echilibru). pe dislocaţiile elicoidale) şi sunt semicoerente cu structura cristalină a acestei matrice.0.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Revenirea structurilor obţinute prin călirea de punere în soluţie a aliajelor neferoase. determină separarea din soluţia solidă suprasaturată (metastabilă) a unor precipitate care durifică structura. deoarece aceste precipitate se formează prin procese de germinare şi creştere..30 nm şi grosimea de 1. dacă tii = ta sau îmbătrânire artificială.. în mod obişnuit. TT de revenire aplicat structurilor obţinute prin călirea de punere în soluţie este denumit îmbătrânire şi poate fi îmbătrânire naturală. precipitatele θ” germinează relativ uniform în matricea α şi sunt legate prin interfeţe coerente cu structura cristalină a acestei matrice. dacă ta < tii < tso. tso). putând fi uşor evidenţiate în structură prin examinarea la microscopul optic. • precipitatele θ’ sunt tot faze metastabile. • precipitatele θ” sunt faze metastabile care se formează la durate mai lungi şi/sau la temperaturi mai înalte de îmbătrânire decât cele corespunzătoare formării zonelor GP şi sunt faze distincte (cu structuri cristaline diferite de structura fazei stabile θ).2. precipitatele θ’ se formează prin germinare eterogenă pe anumite defecte ale structurii cristaline a matricei α (de exemplu. zonele GP au forma unor discuri cu diametrul de 5. cu dimensiuni suficient de mari pentru a putea fi observate prin examinarea structurilor la microscopul optic şi care apar dacă duratele şi/sau temperaturile de îmbătrânire sunt mai mari decât cele corespunzătoare formării precipitatelor θ”.8 nm şi grosimea de 0. având la bază mecanisme ce presupun difuzia componentelor aliajului supus TT.6 nm şi se formează uniform în matruicea α.. ajungând la frecvenţe de 1013…1015 zone/mm3. care germinează eterogen pe limitele grăunţilor cristalini ai matricei α şi sunt necoerente cu această matrice. Cercetările întreprinse până în prezent au evidenţiat că. Natura fazică şi caracteristicile structurale ale precipitatelor care se formează la îmbătrânire depind de mărimile parametrilor ti şi τm.. în funcţie de temperatura şi durata îmbătrânirii aliajelor neferoase călite.0 nm). în structura matricei α se pot forma următoarele tipuri de precipitate: • zonele GP (notate în acest mod după numele cercetătorilor Guinier şi Preston care le-au detectat pentru prima oară prin tehnici de difracţie cu raze X) apar la temperaturi şi durate mici ale procesului de îmbătrânire şi sunt asocieri preferenţiale de atomi ai componentelor de aliere din aliajul tratat..3. constând din încălzirea şi menţinerea acestora la o temperatură tii ∈ [ta. prin procese de germinare omogenă.5. datorită efectelor de durificare pe care le produce. care pot fi evidenţiate în structură numai prin examinarea la microscopul electronic..

2. efectul de durificare al îmbătrânirii se poate evidenţia cu ajutorul unor curbe de îmbătrânire. τm) a unui aliaj Al – Cu (cu %Cum = 3 %). precipitatul specific temperaturii ti se dizolvă în matricea α şi apoi din matricea α se separă un nou precipitat. Aceste particularităţi ale formării precipitatelor în timpul îmbătrânirii aliajelor neferoase călite sunt valorificate practic la realizarea procesului de reversiune. astfel. cu %Cum = 3 % Transformările structurale produse prin îmbătrânire sunt însoţite de modificări ale proprietăţilor aliajelor călite. Configuraţia diagramei de echilibru a sistemelor cărora aparţin aliajele neferoase la care se pot aplica TT de călire de punere în soluţie Fig.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase În privinţa filiaţiei diverselor tipuri de precipitate. reprezentând dependenţele experimentale dintre duritatea aliajului îmbătrânit şi parametrii de regim ai îmătrânirii: HVr = f(ti = ct. care constă din supraîncălzirea de scurtă durată a aliajelor îmbătrânite. cercetările experimentale întreprinse până în prezent au arătat că orice precipitat se formează direct din matricea α şi nu prin transformarea precipitatelor existente anterior în structura aliajului supus îmbătrânirii. 9. pentru reconstituirea stării structurale monofazice pe care aliajele o aveau după călirea de punere în soluţie (supraîncălzirea de scurtă durată asigură dizolvarea în matricea α a precipitatelor formate prin îmbătrânire. Aşa cum se poate observa analizând curba de îmbătrânire HVr = f(ti = 130 oC.. 9. prezentată în 141 .1. la ridicarea temperaturii de îmbătrânire de la ti la t i/ > ti. Fig. dar nu oferă timpul necesar separării precipitatelor specifice temperaturii la care s-a supraîncălzit aliajul). în principal de creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii acestora. pentru orice aliaj călit şi îmbătrânit. Curba de îmbătrânire la ti = 130 oC a unui aliaj Al – Cu. corespunzător temperaturii t / > ti.). τm) sau HVr = g(ti. τm = ct.

ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR figura 9.5.4 şi 9. verificării şi comercializării semifabricatelor şi pieselor din astfel de materiale. fabricării. proiectării. 142 . principalele variante ale acestui sistem.) sunt simbolizate printr-un număr (în mod obişnuit. la aliajele cuprului. la aliajele titanului. efectul de durificare al îmbătrânirii creşte în cursul formării precipitatelor semicoerente (zonele GP şi precipitatele θ”) şi scade odată cu apariţia precipitatelor semicoerente (θ’) şi necoerente (θ). conform căruia mărcile de metale şi aliaje neferoase din diverse categorii (aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu. având la bază principiile prezentate în tabelele 9. şi varianta propusă de AA (Aluminum Association).4. cupru şi aliaje pe bază de cupru etc. aplicată la aluminiu şi aliajele pe bază de aluminiu şi recomandată de standardele elaborate de ISO şi CEN pentru mărcile de aluminiu şi aliaje de aluminiu deformabile. între călirea de punere în soluţie şi îmbătrânire. 9. regional sau internaţional) care gestionează sistemul.. Desfăşurarea proceselor de precipitare la îmbătrânire şi efectele de durificare produse de acestea pot fi influenţate substanţial dacă. se ajunge astfel la ideea (confirmată prin cercetări experimentale) că efectul de durificare este o consecinţă a interacţiunii dintre dislocaţiile matricei aliajului îmbătrânit şi precipitatele coerente. regionale sau internaţionale). la aliajele magneziului. Cele mai utilizate sisteme de simbolizare a mărcilor de metale şi aliaje neferoase. Simbolizarea metalelor şi aliajelor neferoase comerciale În prezent nu există un sistem de simbolizare a mărcilor de metale şi aliajele neferoase unanim recunoscut şi aplicat la întocmirea documentelor tehnice aferente conceperii. AA (Aluminum Association). cum ar fi ASM (American Society for Metals). aplicată la aliajele aluminiului. sunt: varianta UNS (Unified Numbering System). la aliajele zincului etc. sunt: • sistemul de simbolizare numerică. recomandate de diverse asociaţii profesionale şi/sau organisme de standardizare (naţionale. fără nici o semnificaţie legată de compoziţia şi proprietăţile mărcii) acordat de asociaţia sau de organismul (naţional. CEN (Comité European de Normalisation) sau ISO (International Organization for Standardization).2. acest efect diminuându-şi intensitatea odată cu distrugerea coerenţei dintre matricea structurală a aliajului şi precipitatele formate la îmbătrânire. semifabricatele sau piesele din aliaje neferoase se supun unor operaţii de deformare plastică la rece.

litera Z pentru turnarea centrifugală.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • sistemul de simbolizare alfanumerică (sistemul de simbolizare după compoziţie). litera M pentru turnarea în forme metalice. X0 = 1.1 G AlSn6Cu1Ni1 9. conform căruia mărcile de metale neferoase se simbolizează aşa cum se arată în tabelul 9. X0 = 2 ⇒ α ≡ B.. urmată (eventual) de o literă care codifică procedeul tehnologic de turnare recomandat la realizarea semifabricatelor sau pieselor din aceste aliaje (litera S pentru turnarea în forme din nisip. X0 = 6 ⇒ α ≡ F. Aliaje având alte EAP 9 − − Mărcile de aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu deformabile Structura simbolului în varianta UNS: A9X1X2X3X4 Structura simbolului în varianta AA: X1X2X3X4 Seria (grupa) de aliaje Exemple de mărci X1 1 A91080 / 1080 Al 99. Aliaje având Sn ca EAP 8 A08510 / 851. dacă X0 = 0. litera C pentru turnarea continuă. Tabelul 9.4.5 5. Aliaje având Cu ca EAP 2 A92001 / 2001 AlCu5...5 6. Aliaje având Mg ca EAP 5 A95052 / 5052 AlMg2. urmat de simbolurile chimice ale elementelor de aliere. . Aliaje având Si ca EAP + Cu şi Mn 3 A13190 / A319.0 G AlMg10 6. Aliaje având Mn ca EAP 3 A93003 / 3003 AlMn1Cu 4. Aliaje având Mg ca EAP 5 A05200 / 520. dacă X0 = 1⇒ α ≡ A. X4 = 0 la aliajele pentru turnare în piese şi X4 = 1 sau 2 la aliajele pentru turnare în lingouri.5MgMn 3. iar simbolurile mărcilor de aliaje neferoase sunt alcătuite din simbolul chimic al componentului de bază.0 G AlSi5Cu3 4. Aliaje având Zn ca EAP 7 A97149 / 7149 AlZn8MgCu 8. 6 pentru aliajele rezultate prin modificări aduse unei reţete originale. litera P pentru turnarea sub presiune etc. Aliaje având Si şi Mg ca EAP 6 A96106 / 6106 AlMgSiMn 7. Aliaje având Si ca EAP 4 A94343 / 4343 AlSi7. Aliaje având Si ca EAP 4 A24430 / B443. simbolul nu conţine litera α.0 G AlZn6MgCr 8. scrise în ordinea descrescătoare a importanţei lor. Aluminiu şi aliaje cu %Alm ≥ 99 % 2. simbolurile aliajelor de turnare sunt precedate de litera G. simbolurile chimice ale elementelor de aliere pentru care %EAm este în jur de 1 % sau mai mare fiind însoţite de numere (de preferinţă întregi) care indică concentraţiiile masice nominale (medii) ale acestor componente.0 1. Aliaje având Zn ca EAP 7 A07120 / 712. Aluminiu şi aliaje cu %Alm ≥ 99 % 2. Grupă de aliaje neutilizată 6 − − 7.1 G AlSi5 5. Aliaje având alte EAP 8 A98016 / 8016 AlFe1Mn * X0 = 0 pentru aliajele corespunzătoare unei reţete originale . ** EAP ≡ element de aliere principal 143 .0 G AlCu4MgTi 3.1 G Al 99..2. Aliaje având Cu ca EAP** 2 A02040 / 204.8 1.X4* Seria (grupa) de aliaje Exemple de mărci X1 1 A01001 / 100.). Date privind simbolizarea mărcilor de aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu Mărcile de aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu pentru turnare Structura simbolului în varianta UNS: AX0X1X2X3X4* Structura simbolului în varianta AA: αX1X2X3.2 .

.C9 X1X2X3X4 Seria (grupa) de aliaje UNS Exemple de mărci C80100 . M11311 corespunde aliajului cu simbolul alfa numeric MgAl3Zn1. Sistemul de simbolizare numerică se recomandă a fi utilzat mai ales în activităţile comerciale. Date privind simbolizarea mărcilor de cupru şi aliaje pe bază de cupru Mărcile de cupru şi aliaje pe bază de cupru pentru turnare Structura simbolului în varianta UNS: C8X1X2X3X4 . Aliaje Cu – Ni şi Cu – Ni . C83800 C83400 G CuZn10 Alame semiroşii (simple/cu Pb) C84200 .5 C22600 C20000 . C99800 C99600 G CuMn40Al2 Mărcile de cupru şi aliaje pe bază de cupru deformabile Structura simbolului în varianta UNS: C1X1X2X3X4 . C91700 C90700 G CuSn10Pb2 Bronzuri aliate cu Pb C92200 .. C7X1X2X3X4* Seria (grupa) de aliaje UNS Exemple de mărci C11100 Cu 99. C94900 6....95 1. 2... C98800 C98600 G CuPb35Ag1. C87900 C87200 G CuSi4 C87500 G CuZn14Si4 G CuSn11 5. la aliajele pe bază de Mg UNS = MX1X2X3X4.. Simbolurile mărcilor de metale sau aliaje neferoase sunt însoţite de 144 . Aliaje Cu – Ni şi Cu – Ni − Zn C70000 ... (de exemplu.Zn C96200 . Alame cu %Znm < 37 % CuZn34. C97800 C96400 G CuNi30Fe C97600 G CuNi20Zn8Sn4Pb 8.. iar M10100 – aliajului MgAl10Mn) etc.. C64200 C61000 CuAl8 5.. C82800 C82100 G CuBe0... la aliajele pe bază de Zn UNS = ZX1X2X3X4 (de exemplu... C94500 C92700 G CuSn5Pb25 C94300 G CuSn5Ni5 C94800 Bronzuri aliate cu Ni C94700 . C17300 CuBe1.. N04400 corespunde aliajului cu simbolul alfa numeric NiCu32). C86800 C86300 G CuZn25Al6Mn 4.5Pb C33500 C30000 ..9 CuZn12... Bronzuri cu Al (%Alm <19 %) C95200 .ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 9. Alame roşii (simple sau cu Pb) C83300 . Z35530 corespunde aliajului cu simbolul alfa numeric ZnCu1Al4)... (de exemplu. C81100 C80100 G Cu 99... proiectare.. Bronzuri cu Si (%Sim < 8 %) C64700 . Alame cu Pb CuZn28Sn1 C44300 C40000 ... Cupru şi aliaje cu %EAm < 8 % C10000 . Aliaje pe bază de Cu speciale C99300 ...5 2. C66100 C65500 CuSi3 6.. la aliajele pe bază de Ni UNS = NX1X2X3X4 (de exemplu.5 9... C69800 Alame speciale 3..9 1.... C76200 CuZn29Ni12 * varianta UNS se utilizează şi la alte tipuri de aliaje: la aliajele pe bază de Ti UNS = RX1X2X3X4.. Bronzuri cu Pb C98200 . R54520 corespunde aliajului cu simbolul alfanumeric TiAl5Sn2.. Cupru cu %Cum ≥ 99. Bronzuri fosforoase cu %Sn < 9 % C50000 .5Ni 3.. C84800 C84500 G CuZn12Pb7Sn2 Alame galbene (simple/cu Pb) C85200 . Aliaje cu %EAm < 5 % C81300 .. Alame cu Sn CuZn36Al1Mn3Sn C67400 C66400 .. Bronzuri şi alame cu Si C87200 . C95800 C95600 G CuAl7Si2 7.. Bronzuri obişnuite (Cu – Sn) C90200 .5). C51100 CuSn4P 4. iar sistemul de simbolizare alfanumerică este util îndeosebi în activităţile de cercetare.5. C85800 C85400 G CuZn29Pb3Sn Alame speciale C86100 .. Bronzuri cu Al (%Alm< 19 %) C60600 .... fabricare şi verificare a metalelor şi aliajelor neferoase sau a produselor ce se confecţionează din astfel de materiale.....

6. 145 . sunt supuse unor operaţii de deformare plastică la rece sau unor combinaţii de operaţii de deformare plastică la rece şi RRN. Principalele date (cuprinse în standardele SR EN 515 şi SR ISO 1190/2) privind simbolizarea stărilor de bază ale produselor realizate din principalele categorii de metale şi aliaje neferoase industriale sunt prezentate în tabelul 9. după recoacere sau deformare plastică la cald. 2 sau 3 * Simbolul stării pentru Al şi pentru Cu şi aliajele pe aliajele pe bază de Al bază de Cu F M O O H* W ** T H* − T cifrele sau literele care urmează acestui simbol codifică succesiunea de operaţii tehnologice care se aplică pentru atingerea stării.7 sunt definite subdiviziunile stării TRATAT TERMIC corespunzătoare produselor realizate din aceste materiale.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase simbolurile stărilor de livrare ale semifabricatelor sau produselor realizate din aceste materiale. gradul de ecruisare realizat etc. eventual. în scopul obţinerii unor caracteristici mecanice prescrise) 4. Ecruisat (starea obţinută la produsele care. în cursul cărora nu se efectuează nici o verificare privind regimul termic sau gradul de deformare) 2. Brut de fabricaţie (starea obţinută din operaţiile de prelucrare la cald. Tratat termic. de litere sau cifre care indică subdiviziunea corespunzătoare stării de bază (modul particular în care se realizează starea de livrare a materialului. îmbunătăţirii ductilităţii sau stabilizării caracteristicilor mecanice) 3. finisării granulaţiei. Tabelul 9. Recopt (starea obţinută la produsele deformate plastic în urma aplicării unei recoaceri complete în scopul asigurării valorilor minime ale caracteristicilor de rezistenţă mecanică sau starea obţinută la produsele turnate după o recoacere destinată reducerii segregaţiilor dendritice. Pus în soluţie (starea instabilă obţinută la produsele supuse unei căliri de punere în suluţie şi îmbătrânite spontan la ta) 5. iar în tabelul 9. cu sau fără ecruisare suplimentară. Definirea şi simbolizarea stărilor de bază ale produselor realizate din principalele categorii de metale şi aliaje neferoase industriale Definirea stării de bază 1.6. adică particularităţile privind succesiunea şi conţinutul operaţiilor tehnologice ce trebuie aplicate pentru atingerea stării de livrare a produselor) şi/sau valorile anumitor caracteristici definitorii ale calităţii produselor care se livrează. Simbolul stării unui metal sau aliaj neferos este alcătuit dintr-o literă de codificare a stării de bază (care defineşte modul principial de atingere a stării în care se află materialul). urmată. ** cifrele care urmează acestui simbol indică durata (în ore) a procesului de îmbătrânire naturală spontană. pentru obţinerea unor stări stabile diferite de stările 1.

sunt ecruisate prin deformare plastică la rece) 146 Simbolul stării pentru Al şi pentru Cu şi aliajele pe aliajele pe bază de Al bază de Cu T1 T2 TA TC T3 T4 T5 T6 TD TB TE TF T7 − − TG T8 TH − T9 TK TL . după atingerea stării definite la 5.10. după prelucrarea la temperaturi ridicate. Pus în soluţie. Pus în soluţie. sunt răcite la ta şi îmbătrânite natural) 5.1.5.7.4. după prelucrarea la temperaturi ridicate şi răcirea la ta .6. sunt ecruisate prin deformare plastică la rece) 5. deformat plastic la rece şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care.8. sunt ecruisate prin deformare plastică la rece şi îmbătrânite natural) 5. urmată de ecruisarea prin deformare plastică la rece şi îmbătrânirea artificială) 5. îmbătrânit artificial şi deformat plastic la rece (starea obţinută la produsele care. după prelucrarea la temperaturi ridicate. sunt îmbătrânite artificial) 5.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 9. după atingerea stării definite la 5. de exemplu. Răcit după prelucrare la cald şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care.9. Răcit după prelucrare la cald.11. Răcit după prelucrare la cald.6.2. deformat plastic la rece şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie. Definirea şi simbolizarea subdiviziunilor stării TRATAT TERMIC a produselor realizate din principalele categorii de metale şi aliaje neferoase industriale Definirea subdiviziunii stării de bază 5. cum ar fi. sunt răcite la ta. deformat plastic la rece şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie.5. urmată de o îmbătrânire naturală) 5. sunt răcite la ta. Răcit după prelucrare la cald şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care. urmată de o îmbătrânire artificială al cărei scop principal nu este obţinerea unui efect de durificare prescris. după prelucrarea la temperaturi ridicate. Pus în soluţie. urmată de ecruisarea prin deformare plastică la rece şi îmbătrânirea naturală) 5. Răcit după prelucrare la cald. îmbătrânit artificial şi deformat plastic la rece (starea obţinută la produsele care. ci realizarea unor caracteristici speciale. Pus în soluţie şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie. urmată de o îmbătrânire artificială) 5. deformat plastic la rece şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care. Pus în soluţie şi supraîmbătrânit/stabilizat (starea obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie. rezistenţa maximă la acţiunea unor medii corosive) 5. Pus în soluţie şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie.7. sunt ecruisate prin deformare plastică la rece şi îmbătrânite artificial) 5.3.

2 % şi are ts ≅ 270 oC). micşorarea plasticităţii şi tenacităţii.2 şi 9. aceste impurităţi formează cu cuprul eutectice uşor fuzibile (Pb şi Cu formează un eutectic care conţine %Cum = 0. compuşii (cu topire congruentă) pe care îi formează cu cuprul aceste impurităţi se dispun intercristalin în structura cuprului. Ni. P.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase 9. Cuprul formează un număr impresionant de aliaje. Cuprul şi aliajele pe bază de cupru Sub formă de metal pur sau sub formă de component de bază al unor aliaje. benzol. producând fisurarea intercristalină a produselor din cupru.5 %) a acestor impurităţi (care formează soluţii solide de substituţie cu cuprul). cloruri şi acizi anorganici (sulfuric.5. soluţii concentrate de acizi anorganici. Sn. As.. azotaţi. efectele prezenţei în concentraţii masice mici (sub 0. principalele aliaje pe bază de cupru folosite în tehnică fiind prezentate în continuare. Pt. motorină. prezenţa incluziunilor intercristaline de CuO2 în structura cuprului (nedezoxidat corespunzător la elaborare) poate determina şi fenomenul numit “boala de hidrogen”. S. acceptabile. reducerea conductibilităţii termice şi electrice etc. care se dispun la limitele cristalelor de cupru şi îi influenţează negativ prelucrabilitatea prin deformare plastică la cald (generează fenomene de fragilitate sau fisurare la cald). ape reziduale şi ape sărate. 147 . glicerină etc. vapori de apă supraîncălziţi. Zn. Au. • impurităţi insolubile în cuprul solid (Pb. clorhidric. sub formă de incluziuni nemetalice. de obicei. neaerate de sulfaţi. Principalele proprietăţi fizico – chimice şi mecanice şi clasele de puritate tehnică ale cuprului sunt descrise complet de caracteristicile redate în tabelele 1. substanţe organice (benzină. sunt. soluţii slabe. anilină şi acid acetic etc. Te). azotic). sulf. amoniac. 9. Se. Sb). diminuându-i substanţial plasticitatea şi tenacitatea şi micşorându-i considerabil conductibilitatea termică şi electrică. Bi). Cd. hidrogen sulfurat. Cr. constând în creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii.). • impurităţi care formează cu cuprul compuşi chimici fragili (O. Mn. Mg. care se declanşează prin reacţia Cu2O + H2 ⇒ 2Cu + H2O şi conduce la formarea de vapori de apă a căror presiune creşte (deoarece nu se pot elimina).2.06 % şi are ts ≅ 320 oC. Fe. 9. Cuprul are o bună rezistenţă la coroziune în multe medii de lucru: atmosfere poluate. Cuprul este atacat (se corodează) în medii care conţin hidrogen. Principalele impurităţi ale cuprului tehnic se pot clasifica în următoarele categorii: • impurităţi solubile în cuprul solid (Ag. iar Bi şi Cu formează un eutectic care conţine %Cum = 0.1.3. cuprul este utilizat din timpuri străvechi pentru realizarea de produse.

ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9.2. cât şi la rece.4. care prezintă structură cristalină de tip CVC.3. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu . Alamele Aliajel pe bază de cupru. prezentată în figura 9.Zn Fig. • α este soluţia solidă de substituţie având ca solvent cuprul şi ca solut zincul (α ≡ Cu(Zn)). Fig. ca şi solventul său. atât la cald.1) suferă un proces de ordonare (atomii de Cu se distribuie în nodurile situate în vârfurile celulelor elementare.5. scap.8. Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Zn. prezentând tenacitate şi plasticitate bune. având drept component de aliere principal zincul sunt denumite în tehnică alame. capătă caracteristicile tipice compuşilor intermetalici (duritate ridicată şi fragilitate accentuată).1. iar sub temperatura tCK ≅ 450 oC (temperatura Curie – Kurnakov a fazei β. putând fi deformată plastic uşor. Structura alamelor se poate analiza apelând la diagrama de echilibru fazic a sistemului Cu – Zn. • β este o soluţie solidă pe bază de compus chimic (fază bertholidă). notată β’. la temperaturi ridicate. 9. 2. 9. deoarece prezintă. v. punctele caracteristice ale acestei diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9. structură cristalină de tip CFC. β are caracteristicile unei soluţii solide neordonate. iar atomii de Zn se poziţionează în nodurile aflate în centrele celulelor elementare) şi soluţia solidă ordonată (faza Kurnakov). Variaţia caracteristicilor mecanice ale alamelor în funcţie de %Znm 148 . soluţia solidă α se caracterizează printr-o bună plasticitate.3.

alamele se pot clasifica astfel: A. semifabricatele sau lingourile din astfel de alame prezintă o structură monofazică.4). cât şi ca alame deformabile la cald (la o temperatură de deformare situată deasupra punctului tCK ≅ 450 oC. aşa cum se observă în figura 9. alcătuită din cristale dendritice de soluţie solidă α neomogenă.5. în cantitatea şi cu dispunerea corespunzătoare obţinerii unor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate. Alamele monofazice α se comportă foarte bine la deformarea plastică la rece şi au o comportare mai slabă la deformarea plastică la cald. În unele cazuri. Bi) care determină apariţia unor fenomene de fragilitate sau fisurare la cald. au %Znm ∈ (46 %. 149 . piesele din alame bifazice cu conţinut ridicat de zinc se supun unui TT de călire în apă (de la o temperatură ti la care materialul prezintă o structură monofazică β. la care aceste alame prezintă o structură monofazică β.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Tabelul 9. %Znm 0 41 32 38 39 46 46 32 Ordonata.9) şi. 9. dacă se aplică un TT de recoacere. au %Znm ∈ (39 %. fig. structura la ta a semifabricatelor şi pieselor turnate din astfel de alame are aspectul prezentat în figura 9. pentru ca în structură să apară cristale de fază α. După turnare şi răcire la ta. 46 %) şi sunt utilizate de obicei ca alame de turnare. aşa cum se observă în figura 9. aşa cum se poate observa în figura 9. pentru obţinerea structurii prezentate în fig..6. la o temperatură ti < tCK. cu %Znm ≤ 25 % sunt denumite în tehnică tombacuri.7. 9..5 ore) sau sunt deformate plastic şi supuse apoi recoacerii. structura lor la ta va fi alcătuită din cristale poliedrice de soluţie solida α omogenă. 9. alamele monofazice α.. duritatea şi fragilitatea acestora crescând pe măsură ce se măreşte conţinutul procentual al fazei β’ în structură. 10). cu structura la ta alcătuită din cristalele fazelor α şi β’. cristalele acestei structuri devenind poliedrice (echiaxiale). cu structura la ta alcătuită numai din cristale de fază β’ (v. Alamele monofazice β’. 50 %] şi se pot utiliza atât ca alame de turnare. care definesc procedeul tehnologic recomandat pentru realizarea semifabricatelor şi pieselor.. cu plasticitate bună). eventual. Alamele monofazice α (cu structura la ta alcătuită numai din cristale de soluţie solidă α) au %Znm ≤ 39 % şi sunt alame deformabile (care se prelucrează bine atât prin deformare plastică la cald. Coordonatele punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Cu − Zn Punctul A B C D M N P Q Abscisa. unei reveniri. dacă semifabricatele sau lingourile turnate sunt supuse unei recoaceri de omogenizare (la ti = 800 . mai ales în prezenta impurităţilor insolubile în cupru (Pb.8. fig. Alamele bifazice.8. C. B. oC 1083 905 905 905 450 450 ta ta În funcţie de structura de echilibru şi de caracteristicile mecanice pe care le prezintă în această stare (v. cât şi prin deformare plastică la rece). 850 oC. τm = 2.

5 %.5. n. sunt concentraţiile masice ale elementelor suplimentare de aliere existente în compoziţia alamei speciale.. iar la concentraţii masice mai 150 . orice alamă specială poate fi încadrată în categoriile structurale anterior precizate pentru alamele binare. a alamelor monofazice α În tehnică se utilizează nu numai alamele binare (aliajele Cu – Zn) ci şi alamele complexe (speciale).6.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. adică concentraţia masică a cuprului în alama binară echivalentă din punctul de vedere al microstructurii. introdus în concentraţii %Fem ≤ 1.5 %. (9.. determină creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii alamelor. j = 1. iar k eEA j . cu relaţa: %Cu me = %Cu m %Cu m + % Znm + ∑ k eEAj % EAmj j =1 n 100 . cu suplimentarea cu %k eEA j % EAmj a concentraţie de zinc a alamei).1) în care %EAmj. n.9. după recoacerea de omogenizare. Principalele elemente de aliere folosite la elaborarea alamelor speciale au următoarele efecte asupra structurii şi proprietăţilor acestor aliaje: • Aluminiul. 9. Structura la ta. fără a le diminua caracteristicile de plasticitate şi tenacitate şi îmbunătăţeşte rezistenţa lor la acţiunea mediilor corosive. • Fierul. Fierul are keFe = 0. care au în compoziţie (pe lângă zinc) şi alte elemente de aliere. aluminiul determină micşorarea sensibilă a conţinutului procentual de fază α al structurii alamelor. Structura la ta a alamelor monofazice α turnate Fig... 9. sunt coeficienţii de echivalare în zinc a elementelor de aliere suplimentare (introducerea unui element de aliere suplimentar în concentraţia %EAmj este echivalentă. introdus în concentraţii %Alm ≤ 3. din punctul de vedere al efectelor asupra structurii. finisează granulaţia şi mareşte tenacitatea alamelor. dacă se calculează titlul fictiv al alamei %Cume. j = 1. Deoarece are keAl = 6.

datorită efectelor fierului asupra microstructurii. Structura la ta a alamelor monofazice β’ • Manganul. • Plumbul (care. piesele şi semifabricatele din alame aliate suplimentar cu acest element se pot supune TT de călire de punere în soluţie (răcire în apă de la ti = 800 .8. aburul supraîncălzit şi soluţiile de cloruri. 9..Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase mari de 0. manganul este un bun dezoxidant. 420 oC). măreşte rezistenţa la coroziune a alamelor în apa de mare. efectele staniului asupra microstructurii alamelor se pot estima cu uşurinţă. având în vedere că keSn = 2.. aşa cum s-a precizat anterior. 9.. 820 oC) şi îmbătrânire (revenire la ti = 400 .4 % determină apariţia în structură a compusului FeZn7.. 40 % a caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi duritate. care induce un efect suplimentar de finisare a granulaţiei şi asigură sfărâmarea aşchiilor la prelucrarea prin aşchiere a alamelor. 9. introdus în concentraţii %Mnm ≤ 5 %. este insolubil în cupru. Fig. fiind considerat o impuritate a acestuia) se foloseşte ca element de aliere al 151 . • Staniul.5. măreşte rezistenţa mecanică şi plasticitatea alamelor şi îmbunătăţeşte comportarea alamelor în medii corosive cum sunt apa de mare.. Structura la ta a alamelor bifazice călite si revenite Fig. 10. 9..9. Structura la ta a alamelor bifazice turnate Fig.7. Structura la ta a alamelor bifazice recoapte după turnare Fig. care determină o creştere cu 30 . introdus în concentraţii %Snm ≤ 1 %. iar efectele sale asupra microstructurii se pot aprecia considerând keMn = 0.

800 N/mm2) şi punctele de minim local ale curbelor alungirii procentuale după rupere (cu ordonata la A = 40 . CuZn31Si. deoarece are keSi = 10. au solubilitate totală în stare solidă.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR alamelor din care se confecţionează produse destinate prelucrării prin aşchiere. iar CuZn42Mn3Al2 şi G CuZn30Al5Fe3Mn2 sunt mărci de alame monofazice β. 9. aşa cum se poate observa în figura 9. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu – Ni. măreşte fluiditatea şi proprietăţile de turnare ale alamelor topite şi determină îmbunătăţirea comportării în medii corosive a produselor confecţionate din alame speciale. curbele ce descriu dependenţele dintre caracteristicile fizico – mecanice ale aliajelor Cu − Ni şi compoziţia lor chimică corespund configuraţiei redate în diagrama din figura 3. efectele sale asupra microstructurii alamelor sunt importante.. G CuZn40Pb. punctul de maxim local al curbei rezistenţei mecanice (cu ordonata la Rm = 600. CuZn30. G CuZn38Pb2Mn2. Mărcile de alame comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate.12.. iar influenţa sa asupra microstructurii alamelor se poate estima considerând kePb = 1. deoarece particulele de plumb uniform distribuite în structura alamelor asigură sfărâmarea aşchiilor şi îmbunătăţesc prelucrabilitatea prin aşchire a acestor aliaje. determină creşterea plasticităţii şi tenacităţii alamelor.3.. CuZn10. deoarece poate determina apariţia fenomenelor de fragilitate sau fisuare la cald. introdus în concentraţii %Sim ≤ 1 %. coeficientul său de echivalare este keNi = −1. de exemplu. Ca urmare. prezentată în figura 9. G CuZn30Al5Fe3Mn2 sunt mărci de alame bifazice (alame pentru turnare). 45 %) şi coeficientului de gâtuire (cu ordonata la 152 . CuZn15. • Siliciul. Deoarece nichelul înlocuieşte în structura alamelor atomii de cupru (are asupra microstructurii alamelor efectul corespunzător scăderii concentraţiei de zinc). introdus în concentraţii %Nim ≤ 3 %. alcătuită din cristale de soluţie solidă de substituţie α ≡ Cu(Ni) ≡ Ni(Cu). CuZn36 sunt mărci de alame monofazice α (alame binare deformabile). este un bun dezoxidant. CuZn36Pb1. fiind metale izomorfe (cu structură cristalină de tip CFC) şi prezentând dimensiuni atomice apropiate. • Nichelul.11.5.2. G CuZn40PbSn. prezenţa plumbului înrăutăţeşte comportarea la prelucrarea prin deformare plastică a alamelor. mărirea rezistenţei mecanice şi durităţii (mai ales ale fazei β) şi îmbunătăţirea rezistenţei la coroziune (mai ales în prezenţa mediilor active calde). CuZn20. Aliajele Cu − Ni Cuprul şi nichelul. CuZn39Ni3 sunt mărci de alame speciale monofazice α (alame speciale deformabile). Plumbul se introduce în concentraţii %Pbm ≤ 3 %.27. evidenţiază faptul că toate aliajele acestui sistem au la ta o structură monofazică..

8 . cu %Nim = 15 . cu %Nim = 5. pieselor de mecanică fină.70 % şi adaosuri de Fe.... 9... cu %Nim = 30. prezintă o bună rezistenţă la coroziune (în apă de mare şi în soluţii saline. dar şi ca aliaje pentru turnare) în aplicaţiile care necesită materiale rezistente la coroziune. cu %Nim = 20 % Datorită structurii monofazice şi proprietăţilor fizico – mecanice pe care le prezintă. în acizi organici. 1.. folosite pentru a confecţiona (prin deformare plastică la rece sau la cald) elemente elastice (arcuri sau lamele) şi piese rezistente la coroziune. 20 % şi %Znm = 20.. CuNi18Zn27 sau CuNi15Zn21). 3%). cu %Nim = 65.. • aliajele Constantan..4 %).. tacâmurilor şi obiectelor de artă sau podoabă etc.. folosite în aplicaţiile care impun materiale anticorosive..60 %) având abscisa situată la %Nim ≅ 65 %..35 % şi adaosuri de Mn (%Mnm = 3.15% şi adaosuri de Al (%Alm = 1 .3 %).... • aliaje Monel... Microstructura la ta a aliajului Cu – Ni. rezistorilor electrici. Fig. 9.50 % şi aliajele Nichelină.0 %) şi Mn (%Mnm = 0.) şi se pot utiliza la fabricarea rezistorilor electrici.30 % (corespunzător mărcilor comerciale CuNi18Zn20. Mn şi Si. • aliajele Alpaca (Neusilber.. 12. 20 % şi adaosuri de Fe (%Fem = 0.6 . 153 . aliajele Cu – Ni se prelucrează bine prin deformare plastică (la rece sau la cald) sau prin aşchiere. iar curba care redă dependenţa dintre rezistivitatea electrică şi compoziţia acestor aliaje prezentând un punct de maxim local cu abscisa %Nim ≅ 50 %. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu − Ni Fig... 11. • aliaje Melchior (Maillechort). Principalele reţete de aliaje Cu – Ni utilizate în tehnică sunt: • aliajele Kunial. folosite (ca aliaje deformabile sau pentru turnare) pentru confecţionarea pieselor rezistente la coroziune. cu %Nim = 18 . instrumentelor de măsurare. Argentan).. în vapori de apă etc. 1. folosite (ca aliaje deformabile. folosite ca materiale electrotehnice (în special pentru confecţionarea rezistorilor)..Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Z = 55. cu %Nim = 40...

cât şi la rece. care apara (la răcirea bronzurilor topite) prin defăşurarea transformării peritectice (la t ≅ 800 oC): L + α ⇒ β. În funcţie de structura pe care o prezintă (la ta) în starea M.5. se descompune eutectoid: δ ⇒ α + ε. bronzurile cu beriliu şi bronzurile cu plumb. cu structură cristalină de tip CVC.1. faza α se caracterizează printr-o bună plasticitate. bronzurile cu aluminiu. în funcţie de concentraţia 154 . de caracteristicile mecanice asigurate (redate sintetic. Bronzurile Aliajele pe bază de cupru al căror component de aliere principal este un alt element decât zincul sau nichelul sunt denumite bronzuri. faza γ este stabilă numai până temperatura la t = 520 oC. cu structură cristalină complexă.5. deoarece prezintă.3. în condiţii de echilibru (care presupun menţineri îndelungate). putând fi deformată plastic uşor.13 au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Sn.9. la care se descompune eutectoid: γ ⇒ α + δ. • δ este o soluţie solidă pe baza compusului chimic Cu31Sn8 (fază bertholidă). • γ este (ca şi β) o soluţie solidă pe baza compusului chimic Cu5Sn (fază bertholidă). • β este o soluţie solidă pa baza compusului chimic Cu5Sn (fază bertholidă). structură cristalină de tip CFC.13. la care se descompune eutectoid: β ⇒ α + γ. aşa cum rezultă examinând diagramele din figura 9. faza δ este stabilă numai până la temperatura t = 320 oC. la care. în funcţie de concentraţia masică a staniului. atât la cald. structurile indicate de diagramele de echilibru (stabil sau metastabil) redate în figura 9. • ε este compusul intermetalic Cu3Sn.13. punctele caracteristice ale acestor diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9. Principalele tipuri de bronzuri folosite pentru realizarea pieselor din construcţia de maşini şi pentru fabricare construcţiilor mecanice sunt: bronzurile cu staniu (denumite şi bronzuri clasice).ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. 9. Fazele care apar pe diagramele de echilibru din figura 9. cu structură cristalină de tip CVC. β este stabilă numai până la temperatura t = 586 oC. faza ε nu apare în structura semifabricatelor şi pieselor din bronzuri industriale livrate în stările M sau O.3. • α este soluţia solidă de substituţie având ca solvent cuprul şi ca solut sataniul (α ≡ Cu(Sn)). Bronzurile cu staniu folosite în tehnică au %Cum ≤ 20 % şi prezintă. datorită vitezei extrem de reduse cu care se realizează transformarea δ ⇒ α + ε. bronzurile cu siliciu. ca şi solventul său.

20 % şi se folosesc ca bronzuri de turnare.0 800 E E’ 16..%Snm Ordonata. constituenţii α (preeutectoid) 155 .0 350 Q 0.0 586 G 26.0 586 H H’ 16. oC A 0 1083 B 25.5 9. Bronzurile hipoeutectoide (bronzurile bifazice) au %Snm = 10. cât şi prin deformare plastică la rece).17) fazele α şi δ şi. Bronzurile monofazice α (cu structura la ta alcătuită numai din cristale de soluţie solidă α) au %Snm ≤ 8 . aşa cum se observă pe micrografia din figura 9.0 520 J 27.0 586 F 24. starea metastabilă obţinută prin recoacere (starea O).0 8. se poate transforma prin recoacere (precedată sau nu de o operaţie de prelucrare prin deformare plastică) într-o structură cu cristale poliedrice de soluţie solidă α omogenă. structura de turnare a acestor bronzuri. Coordonatele punctelor caracteristice ale diagramelor de echilibru Cu − Sn Punctul Abscisa.0 8. 9. bronzurile cu staniu se pot clasifica astfel: Fig. în diagramele din fig. structurile la ta ale semifabricatelor şi pieselor realizate din astfel de bronzuri conţin (aşa cum se poate observa în fig. B. 9.16.5 800 C C’ 13.14) şi de procedeul tehnologic recomandat pentru realizarea semifabricatelor şi pieselor.0 800 D 22. respectiv.15. 9 % şi sunt bronzuri deformabile (care se pot prelucra atât prin deformare plastică la cald. c.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase masică a staniului.9.2 ta A. Diagramele de echilibru ale sistemului de aliaje Cu – Sn pentru diferite stări: a. starea metastabilă obţinută prin turnare (strarea F) Tabelul 9.. aşa cum se poate vedea pe migrografia prezentată în figura 9.. b.13. starea de echilibru stabil. alcătuită din cristale dendritice de soluţie solidă α neomogenă. 9.. în starea M.0 520 K 11.

9. Structura la ta a bronzurilor monofazice α recoapte Fig. Structura la ta a bronzurilor hipoeutectoide turnate Bronzurile cu staniu se pot alia suplimentar la elaborare şi cu alte elemente. 9.17.3. Fig.3 %. duritatea şi fragilitatea acestor structuri crescând pe măsură ce se măreşte conţinutul lor procentual de eutectoid (α + δ). îmbunătăţeşte prelucrabilitatea prin aşchiere a bronzurilor (deoarece particulele de Pb.14.6 % determină formarea în structură a unor mici cantităţi de compus Cu3P.. asigură o bună dezoxidare (împiedică apariţia incluziunilor dure şi fragile de SnO2) şi măreşte fluiditatea bronzurilor topite (conferă bune proprietăţi de turnare). introdus în concentraţii %Pm < 0. • plumbul.0.16.15.. care produc următoarele efecte asupra structurii şi proprietăţilor acestor aliaje: • fosforul. Structura la ta a bronzurilor monofazice α turnate Fig.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR şi amestecul eutectoid (α + δ). favorizează sfărâmarea aşchiilor) şi rezistenţa lor la 156 . introdus în concentraţii %Pbm ≤ 2 %. ce influenţează pozitiv caracteristicile de antifricţiune şi rezistenţa la uzare a bronzurilor. 9. Variaţia caracteristicilor mecanice ale bronzurilor cu staniu în funcţie de %Snm Fig. iar în concentraţii %Pm = 0. separate intercristalin în structură. 9.

Aşa cum se poate observa examinând diagrama de echilibru din figura 9.3..12 %) le asigură proprietăţi bune de antifricţiune (deoarece particulele de plumb. au un substanţial efect lubrifiant).Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase coroziune. influenţează pozitiv proprietăţile de turnare ale bronzurilor (măreşte fluiditatea. • β este o fază bertholidă pe baza compusului chimic Cu3Al. Bronzurile cu aluminiu folosite în tehnică au %Alm ≤ 15 % şi prezintă.2.. cu structură cristalină cubică şi γ2. atât la cald. aceste aliaje au proprietăţi de turnare foarte bune (fluiditate ridicată.15 oC). iar în concentraţii mai mari (%Pbm = 4.. structurile indicate de diagrama de echilibru redată în figura 9.10 %. care poate fi deformată plastic uşor. cu structură cubică complexă. evită apariţia incluziunilor de gaze în lingourile şi piesele turnate) şi nu produce modificări structurale (deoarece se dizolvă integral în soluţia solidă α). faza β poate să apară în structura bronzurilor cu aluminiu. 9.. Mărcile de bronzuri cu staniu comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate. de exemplu. la solidificarea după turnare. cu structură cristalină de tip CVC. ca fază separată preeutectoid (la cristalizarea primară a bronzurilor cu %Alm > 8. care înrăutăţesc comportarea la deformare plastică (măresc înclinaţia spre fisurare) a 157 . GCuSn12Ni2 şi GCuSn10Zn2 sunt mărci de bronzuri bifazice (bronzuri de turnare). micşorează intervalul temperaturilor de solidificare. Fazele care apar pe diagrama de echilibru din figura 9. aptitudine de a realiza piese turnate compacte.18 au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Al. ca urmare.18. corespunzătoare compusului Cu32Al19.5. cât şi la rece. Bronzurile cu aluminiu prezintă însă. • zincul. • α este soluţia solidă de substituţie α ≡ Cu(Al).18.. tendinţa de a forma cristale dendritice lungi (columnare). punctele caracteristice ale acestei diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9.3 %) şi/sau ca fază separată la transformarea eutectică (la t ≅ 1035 oC) L ⇒ α + β şi este stabilă numai până la temperatura t = 565 oC. cu retasura de contracţie concentrată). în funcţie de concentraţia aluminiului în aceste aliaje. stabilă sub temperatura t = 785 oC. separate intercristalin în structura bronzurilor. CuSn8 şi CuSn4Pb4Zn4 sunt mărci de bronzuri monofazice α (bronzuri deformabile). stabilă deasupra temperaturii t = 785 oC. corespunzătoare compusului Cu9Al4. CuSn6. • γ este (ca şi β) o fază bertholidă.. în concentraţii %Znm = 5. la care se descompune eutectoid: β ⇒ α + γ2. iar GCuSn14. aşa cum se poate observa pe diagrama de echilibru.10. duritate ridicată şi fragilitate accentuată. bronzurile cu aluminiu (spre deosebire de bronzurile clasice) au un interval de solidificare restrâns (10. γ prezintă două modificaţii (forme alotropice): γ1. în funcţie de concentraţia masică a aluminiului. cu structură cristalină de tip CFC.

18.10.0 565 P 13. duritatea şi fragilitatea acestei structuri crescând pe măsură ce se măreşte conţinutul procentual de eutectoid (α + γ2).4 ta În funcţie de structura pe care o prezintă (la ta) în stările M sau O. dacă temperatura la care se face deformarea este situată în domeniul în care aceste aliaje prezintă structură monofazică β (structură care se poate menţine şi la ta. %Snm Ordonata. 9. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu − Al Fig. bronzurile cu aluminiu se pot clasifica astfel: A.2 1048 F 7.4 565 M 12.5.19) şi de procedeul tehnologic recomandat pentru realizarea semifabricatelor şi pieselor.6 785 Q 9. B şi li se aplică o bună dezoxidare (pentru evitarea apariţiei în structură a incluziunilor fragile de Al2O3). Fig. oC A 0 1083 B 8. 9.. dacă la elaborare se face modificarea lor cu V. respectiv. Bronzurile hipoeutectoide (bronzurile bifazice) au %Alm ≥ 9 % şi se folosesc în mod obişnuit ca bronzuri de turnare.4 1035 G 9. Coordonatele punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Cu − Al Punctul Abscisa.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR pieslor şi semifabricatelor turnate. Ti. B.3 1035 C 11. Bronzurile bifazice cu %Alm = 9. 9. Bronzurile monofazice α (cu structura la ta alcătuită numai din cristale de soluţie solidă α) au %Alm < 9 % şi sunt bronzuri deformabile. structura la ta a semifabricatelor şi pieselor realizate din astfel de bronzuri conţine fazele α şi γ2 şi.10. 19 Variaţia caracteristicilor mecanice ale bronzurilor cu aluminiu în funcţie de %Alm Tabelul 9. în funcţie de concentraţia masică a aluminiului. de caracteristicile mecanice asigurate (redate sintetic. acest dezavantaj poate fi eliminat.0 1035 K 9.5 % se pot prelucra şi prin deformare plastică la cald. în diagramele din fig. constituenţii α (preeutectoid) şi amestecul eutectoid (α + γ2). dacă se aplică un TT de 158 ..

. Bronzurile binare cu siliciu se utilizează mai rar în aplicaţiile tehnice. dar micşorează fluiditatea acestora (înrăutăţeşte proprietăţile de turnare).. îmbunătăţeşte caracteristicile de antifricţiune ale bronzurilor şi măreşte refractaritatea acestora (rezistenţa la oxidare/coroziune la temperaturi înalte). Rp0. în concentraţii masice %Mnm ≤ 2 %. cât şi ca bronzuri de turnare şi au caracteristici mecanice ridicate (Rm = 200.. piese cu proprietăţi bune antifricţiune. Pentru îmbunăţăţirea unor caracteristici de utilizare. în comparaţie cu bronzurile clasice. • manganul. densitate mai mică.. în concentraţii masice %Nim ≤ 5 %. 159 . Bronzurile cu siliciu folosite în tehnică au %Sim ≤ 3 % şi prezintă (în mod obişnuit) în stare solidă o structură monofazică α ≡ Cu(Si). produse rezistente la acţiunea apei de mare..8 % la bronzurile ecruisate prin deformare plastică la rece). bronzurile cu aluminiu se pot alia suplimentar şi cu alte elemente.3.900 N/mm2.. are efecte similare cu ale fierului.25 % la bronzurile deformate plastic la cald sau de turnare şi Rm = 750.. 850 oC) şi sunt indicate pentru realizarea unor piese pentru construcţia de maşini sau pentru industria chimică (elemente elastice.. îmbunătăţeşte comportarea bronzurilor la temperaturi ridicate. în plus.2 = 140.300 N/mm2. iar G CuAl10Fe3.500 N/mm2 şi A = 3. Bronzurile cu aluminiu au. 9. prezentând şi avantajul de a fi mai ieftine decât celelalte tipuri de bronzuri. Mărcile de bronzuri cu aluminiu comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate. petrolului şi produselor petroliere). • nichelul.. are efecte asemănătoare fierului şi manganului şi. care să determine sporirea anumitor proprietăţi de utilizare ale acestora). apelor reziduale.5 %. amplificând efectele acestui element de aliere. soluţiile de acid carbonic..5.200 N/mm2 şi A = 15. de exemplu.. caracteristici de antifricţiune şi rezistenţa la uzare mai scăzute şi caracteristici mecanice asemănătoare.2 %) au proprietăţi bune de turnare...3 % şi %Mnm = 1. în concentraţii %Fem = 3. corespunzător obţinerii stărilor TA sau TB). CuAl10Fe3 şi CuAl9Mn2 sunt mărci de bronzuri monofazice α (bronzuri deformabile)..Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase călire.2 = 450... se pot prelucra prin deformare plastică la cald (la t = 800 .. de obicei fiind preferată folosirea bronzurilor ternare sau complexe (bronzuri cu siliciu aliate suplimentar şi cu alte elemente. G CuAl10Mn şi G CuAl9Fe5Ni5 sunt mărci de bronzuri bifazice (bronzuri de turnare). de exemplu: • bronzurile cu siliciu şi mangan (cu %Sim = 2.. rezistenţă mare la coroziune şi o bună prelucrabilitate prin aşchiere. rezistenţă la coroziune mult mai bună (în medii ca: apa de mare şi soluţiile saline.3. soluţiile unor acizi organici). măreşte rezistenţa mecanică şi duritatea. cum ar fi: • fierul. finisează granulaţia.. Rp0.. acestea se pot utiliza atât ca bronzuri deformabile.

structurile indicate de diagrama de echilibru redată în figura 9. în structura de echilibru la ta a acestor bronzuri apare faza Ni2Si.. Bronzurile cu beriliu folosite în tehnică au %Bem ≤ 2.500 oC). dacă solicitările mecanice sunt intense.5 % şi prezintă.3 %) se prelucrează bine prin deformare plastică la cald (la t = 850 ... datorită particulelor intercristaline de plumb pe care le prezintă în structură..4.2 % şi %Nim = 1.5. punctele caracteristice ale acestei diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9. • bronzurile cu siliciu şi plumb (%Sim = 2..3.4 %) se caracterizează printr-o bună prelucrabilitate prin aşchiere şi bune proprietăţi antifricţiune.5..... Fazele care apar pe diagrama de echilibru Cu – Be au următoarele semnificaţii: 160 . în funcţie de concentraţia masică a beriliului... 9...11. CuSi3 şi G CuSi4.20.950 oC). care prezintă o mare variaţie cu temperatura a solubilităţii în faza α. Mărcile de bronzuri cu siliciu comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate. permiţând obţinerea la aceste aliaje a unor efecte de durificare substanţiale. urmată de îmbătrânire artificială (la ti = 450.. 900 oC) şi la rece şi prezintă bune proprietăţi antifricţiune şi rezistenţă la uzare (mai ales. cele mai utilizate mărci de bronzuri cu siliciu sunt: CuSi1. prin aplicarea unui TT alcătuit din călire de punere în soluţie (de la ti = 900.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • bronzurile cu siliciu şi nichel (cu %Sim = 1.3 % şi %Nim = 1. ungerea este insuficientă şi temperaturile de lucru sunt ridicate).

.5 %)..Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Be... 400 HB. 1500 N/mm2. sculelor antiscântei (care nu produc scântei prin lovire) şi pieselor care trebuie să prezinte bune proprietăţi antifricţiune sau care sunt puternic solicitate mecanic în medii de lucru active (apă de mare. semifabricatele şi piesele confecţionate din aceste aliaje se pot trata termic prin călire de punere în soluţie (de la ti = 800 .. Pentru micşorarea concentraţiei beriliului (care este un element de aliere scump) în bronzurile industriale şi creşterea efectelor de durificare ale îmbătrânirii se practică alierea suplimentară a acestora cu mangan (%Mnm = 0. cu structură cristalină de tip CFC. lamele elastice etc.5. Rp0.. 350 oC)..2. 161 . în stările M sau O. aşa cum se poate observa pe diagrama de echilibru.. 5 %.2. CuBe1.. iar pentru îmbunătăţirea tenacităţii acestor bronzuri se foloseşte alierea suplimentară cu Ni (%Nim = 0. Bronzurile cu beriliu utilizate în mod obişnuit au %Bem = 1. aceste materiale se folosesc la realizarea elementelor elastice (arcuri. dacă (după călire) se face ecruisarea controlată a acestor bronzuri prin deformare plastică la rece. • α este soluţia solidă de substituţie α ≡ Cu(Be).. 110 HB). cu structură cristalină de tip CVC.)..9 şi CuBe0.2 = 1000 .... 820 oC). faza β poate să apară în structura bronzurilor industriale ca urmare a desfăşurării transformării peritectice (la t = 865 oC) L + α ⇒ β sau ca urmare a diminuării solubilităţii beriliului în cupru o dată cu scăderea temperaturii. cu structură cristalină de tip CVC.. 40 %.5.). urmată de îmbătrânire artificială (la ti = 300 ..5 %).. Rp0. din constituenţii α şi amestecul eutectoid (α + γ).2.. respectiv.. în aceste stări structurale caracteristicile mecanice nu sunt foarte ridicate (caracteristicile la tracţiune sunt: Rm = 450 . efectele de durificare ale acestui TT se pot mări substanţial. În stările de livrare TF sau TH (care se obţin aplicând operaţiile tehnologice precizate mai înainte).. 350 N/mm2 şi A = 30 .. • γ este o fază bertholidă pe baza compusului CuBe. iar duritatea lor este 350 . care poate fi deformată plastic uşor. • β este o fază bertholidă.. pentru obţinerea unei structuri monofazice α (cu cristale de α suprasaturate cu beriliu). 1050 N/mm2 şi A = 2 . caracteristicile mecanice la tracţiune ale bronzurilor cu beriliu ating nivelurile Rm = 1100 .0. iar duritatea este 90 .6Mn. Principalele mărci de bronzuri cu beriliu comerciale sunt: CuBe1.0 % şi prezintă la ta. 500 N/mm2. abur etc.. care rezultă prin transformarea eutectoidă (la t = 620 oC) β ⇒ α + γ.2 = 300 ... Datorită variaţiei mari cu temperatura a solubilităţii beriliului în cupru.7. a cărui contribuţie la durificarea structurii produselor din astfel de materiale este datorată formării compusului MnBe2. o structură alcătuită din fazele α şi γ şi..

Principalele proprietăţi fizico – chimice şi mecanice şi clasele de puritate tehnică ale aluminiului sunt descrise complet de caracteristicile redate în tabelele 1.. Mărcile de bronzuri cu plumb comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate. Bronzurile cu plumb se folosesc în tehnică (datorită proprietăţilor antifricţiune pe care le prezintă) ca materiale pentru confecţionarea cuzineţilor (piese inelare.5 %) şi răcirea forţată la solidificare a acestor bronzuri. G CuPb20Sn5. cele mai utilizate mărci sunt: G CuPb25. 9. Deoarece cuprul şi plumbul sunt insolubile în stare solidă. stibiu (%Sbm = 1. pe care se sprijină arborii maşinilor şi utilajelor) lagărelor de alunecare (organe de maşini alcătuite din cuzineţi şi elementele de poziţionare şi susţinere a acestora)..3. aluminiul este utilizat în prezent pentru realizarea de semifabricate şi produse pentru multe ramuri economice importante: aeronautică. 9.2 şi 9.. Principalele impurităţi ale aluminiului tehnic se pot clasifica în următoarele categorii: 162 . Aluminiul şi aliajele pe bază de aluminiu Sub formă de metal pur sau sub formă de component de bază al unor aliaje. eoliană). energetică neconvenţională (solară..150 N/mm2.0.3. bronzurile cu plumb manifestă o mare tendinţă de segregare (separare) a componentelor în structură. caracteristicile care trebuie remarcate. fabricarea ambalajelor. sunt: densitatea scăzută. 9. chimie şi petrochimie. structura la ta a bronzurilor cu plumb este alcătuită din cristale de cupru şi separări intergranulare de plumb. deoarece bronzurile cu plumb au rezistenţă mecanică scăzută (rezistenţa la rupere este Rm = 50. deoarece au determinat opţiunile pentru utilizarea acestui metal în cele mai multe aplicaţii..2.10 %).2.2 %). Cuzineţii din bronzuri cu plumb se realizează prin turnare.. construcţii civile şi industriale. fosfor (%Pm < 0.. electrotehnică şi telecomunicaţii.. G CuPb15Sn8 şi G CuPb7Sn7Zn3.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9..50 HB). Datorită insolubilităţii în stare solidă a cuprului şi plumbului şi diferenţelor mari între temperaturile lor de solidificare – topire şi între densităţile acestora.5. forajul sondelor de petrol..3 %). iar duritatea 30.6. plasticitatea bună şi conductibilitatea termică şi electrică ridicată.3 %) sau zinc (%Znm = 1. Pentru a anihila această tendinţă şi a asigura o distribuţie uniformă a formaţiunilor intercristaline de plumb (cu rol lubrifiant) în matricea de cupru a structurii se practică alierea lor suplimentară cu nichel (%Nim = 1.1...5. realizate dintr-o bucată sau din două semiinele. se practică turnarea cuzineţilor pe suporţi din oţel şi/sau se face alierea suplimentară a bronzurilor cu elemente care măresc duritatea matricei lor structurale: staniu (%Snm = 5.

Cu. Mg. reducerea conductibilităţii electrice (Mn) etc. Cr. principalele aliaje pe bază de aluminiu folosite în tehnică fiind prezentate în continuare. As. AlSb) pe care îi formează aluminiul cu aceste impurităţi are ca efect principal diminuarea plasticităţii şi tenacităţii semifabricatelor sau produselor din aluminiu. Cr. Zn. prezentată în figura 9. creşterea refractarităţii (Ni. Mg. soluţiile de acid fosforic. Mn) sau îmbunătăţirea acestora (Si şi. mărirea rezistenţei la coroziune (Si.21. sunt de obicei acceptabile. aceste impurităţi uşor fuzibile se separă la limitele cristalelor de aluminiu şi influenţează negativ prelucrabilitatea prin deformare plastică la cald (generează fenomene de fragilitate sau fisurare la cald). AlAs. Zn. Mn. Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Al şi Cu. Ta. Al12Fe3Si. constând în diminuarea proprietăţilor de turnare (Cu. aderentă. soluţii de acid sulfuric etc. Zr). Ni) sau diminuarea acesteia (Cu). Mg. Rezistenţa la coroziune a produselor din aluminiu se datorează acoperirii lor (pe cale naturală sau prin aplicarea unor procedee tehnologice de tratare chimică sau electrochimică) cu o peliculă de Al2O3. Mn. Si. Mo). creşterea rezistenţei mecanice şi scăderea plasticităţii (Si. medii apoase care conţin dioxid de carbon. chimie şi petrochimie etc. efectele prezenţei acestor impurităţi în concentraţii masice mici. petrol. aeronautică. care împiedică atacarea produselor de către mediilor active de lucru. Pb. care fiind greu fuzibile se comportă ca modificatori şi determină obţinerea unor structuri primare cu granulaţie fină). Aluminiul are o bună capacitate de a forma aliaje. compactă şi foarte rezistentă la coroziune. Zn. Aluminiul are o bună rezistenţă la coroziune în multe medii de lucru: atmosfere poluate. amoniacul) pot determina declanşarea unor procese de corodare intensă a produselor din aluminiu.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • impurităţi solubile în aluminiul solid (Si. Ta.) sau unele medii active (soluţiile de acid azotic. îmbunătăţirea prelucrabilităţii prin aşchiere (Cu. Mn.. Sb). Cr. Prezenţa impurităţilor (Fe. etc. 163 . • impurităţi insolubile în aluminiul solid (Sn. vapori de apă. Mg. 9. Aliajele Al − Cu Aliajele aluminiului având ca element de aliere principal cuprul au o largă utilizare în tehnică (construcţia de maşini. Zn).1.). mai ales. Zn. Ti.6. Ti. Structura acestor aliaje se poate analiza apelând la diagrama de echilibru fazic Al − Cu. Mo). prezenţa compuşilor (Al3Fe. • impurităţi care formează cu aluminiul compuşi chimici (Fe. Bi). Cu. Ni. ape reziduale.

cu formula chimică Al2Cu şi concentraţia masică de cupru %Cum = 54.3). • θ este un compus intermetalic de tip geometric.1. aliajele Al − Cu se pot supune TT de călire de punere în soluţie. Structura de echilibru la ta a aliajelor Al − Cu cu %Cum = 4 % 9.22. Deoarece configuraţia diagramei de echilibru din figura 9. soluţia solidă α se caracterizează printr-o bună plasticitate. care prezintă o structură cristalină de tip tetragonal. structură cristalină de tip CFC.1. în care sunt distribuite uniform particule de fază secundară θ. atât la cald cât şi la rece. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Cu Fig.21) şi au structura de echilibru la ta alcătuită dintr-o matrice de soluţie solidă α. Fig.6. Pornind de la această observaţie. putând fi deformată plastic uşor. 9.21.1. Aliajele industriale Al – Cu deformabile şi durificabile structural prin TT se caracterizează printr-o concentraţie masică de cupru %Cum = 2.. fiind susceptibile de a fi durificate prin călire şi îmbătrânire naturală sau artificială (v.5 % (situată în intervalul delimitat de abscisele punctelor C şi B ale diagramei de echilibru din figura 9. ca şi solventul sau.1%.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • α este soluţia solidă de substituţie având ca solvent aluminiul şi ca solut cuprul ( α ≡ Al(Cu)). 9. aliajele Al − Cu se pot clasifica în două categorii: a) aliaje deformabile şi durificabile structural prin TT. aşa cum se poate observa în figura 9.22. Procesul tehnologic prin care se realizează prelucrarea prin deformare plastică şi durificarea structurală a unui semifabricat confecţionat dintr-un astfel de aliaj are următoarele etape: 164 .21 corepunde cele prezentate în figura 9. b) aliaje pentru turnare. 9.. subcap. din categoria fazelor Laves. deoarece prezintă.

cunoscute sub denumirea de duraluminiu. ts0).. de raportul concentraţiilor acestora şi de prezenţa impurităţilor (Fe. ts)..5 %.5 %. scap.0. sporirea capacităţii de durificare prin călire şi îmbătrânire. * capacitatea de durificare prin TT este diminuată la creşterea concentraţiei fierului... θ’ sau θ) capabile să producă durificarea la nivelul dorit a structurii (v.. 165 .2.4.. %Mgm = 1.3 % şi = 18.. %Mgm = 0.0. aceste influenţe negative fiind diminuate dacă raportul % Fe m % Si m este menţinut la o valoare subunitară.6 %).3. plasticitatea şi capacitatea de durificare prin TT sunt influenţate substanţial de concentraţiile cuprului şi magneziului şi de raportul acestora. * prelucrabilitatea prin deformare plastică şi rezistenţa la coroziune se înrăutăţesc când concentraţiile impurităţilor (Fe şi Si) cresc. iar impurităţile permanent prezente sunt Fe şi Si (concentraţiile masice maxime uzual acceptate pentru fiecare din aceste elemente fiind de 0. %Mnm = 0. 9. %Mgm = 0.2.0..5 %.3). constând din răcirea în apă a semifabricatului încălzit la o temperatură tic situată în intervalul (tso. alierea aluminiului cu mai multe elemente fiind determinată de necesităţi privind îmbunătăţirea prelucrabilităţii prin deformare plastică. îmbunătăţirea rezistenţei la coroziune etc..7 . compoziţia chimică a acestor aliaje se caracterizează prin: %Cum = 2. • prelucrarea prin deformare plastică a semifabricatului cu structură monofazică α... în vederea separării din soluţia solidă α suprasaturată a precipitatelor (zone GP. anihilarea influenţelor negative ale unor impurităţi greu de eliminat la elaborare..1.. cea mai mare rezistenţă mecanică se poate obţine la aliajele cu %Cum = 4.2.2. dacă %Mgm ≥ 1 %.. • îmbătrânirea (naturală sau artificială)... pentru obţinerea la ta a unei structuri monofazice. θ”. alcătuită din cristale de soluţie solidă α suprasaturată în cupru. Proprietăţile acestor aliaje sunt influenţate de ponderea elementelor de aliere.5 %.2.19 . în timp ce plasticitatea cea %Cu m % Mg m mai mare (dar rezistenţa mecanică cea mai scăzută) o au aliajele cu %Cum = 4.2 % şi % Cu m % Mg m = 1. deoarece acesta fixează o parte din cupru sub forma compusului Al7FeCu2 (fază insolubilă în matricea α) şi diminuează astfel cantitatea de cupru disponibilă pentru formarea la îmbătrânire a precipitatelor ce asigură durificarea structurală a aliajelor..Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • călirea de punere în soluţie.. Cele mai folosite sunt aliajele Al – Cu – Mg cu adaosuri de Mn.4 %. Aliajele industriale aparţinând acestei categorii au compoziţie complexă. efectul negativ al fierului este eliminat.5. constând din menţinerea produsului prelucrat prin deformare plastică la o temperatură tii ∈ [ta. Si): * rezistenţa mecanică...

Aliajele din această categorie se pot alia suplimentar.7 % sau din soluţie solidă α. %Sim = ≤ 0.).. pentru un aliaj %Cum = 3. %Mgm = 1. variaţiile caracteristicilor mecanice la tracţiune determinate la ta după menţinerea aliajului. 400 oC].6.0. instalaţii de forare a sondelor.1. la temperaturi t ∈ [ta. Mn. platbande. corespund simbolurilor: AlCu4MgMn. β etc. %Mnm = 0. S. Mg2Si. S’.5 %. variaţiile caracteristicilor mecanice la tracţiune determinate prin încercări la temperaturi t ∈ [ta. ca şi aliajele deformabile..) se dizolvă în matricea α..5Mn şi AlCu4MgMnSi. Mărcile de aliaje uşoare de tip duraluminiu. β’ etc.. Mg (θ.8 %. Bi.1. 400 oC] şi de diagramele prezentate în figura 9. S. eutectic (α+θ) şi separări de fază secundară θ.9 %. Acest fenomen este sugestiv ilustrat de diagramele prezentate în figura 9. ţevi. Ni. în cazul aliajelor cu %Cum ≤ 5.3. menţinerile ulterioare ale acestor aliaje la temperaturi t > ta pot produce modificări structurale cu efecte substanţiale asupra caracteristicilor mecanice.24 care redau.9 %.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Structura de echilibru la ta a aliajelor de tip duraluminiu este alcătuită din matricea α şi diverşi compuşi chimici (cu prezenţa şi ponderea dependente de compoziţia aliajului): Al2Cu (faza θ).2.5 % (corespunzător mărcii 2024 − T8 sau AlCu4Mg1.. în timp ce compuşii conţinând Fe şi Mn rămân nedizolvaţi şi se menţin în structura aliajelor călite (cu efecte negative asupra plasticităţii acestei structuri).5Mn − T8). folosite la confecţionarea semifabricatelor (table. Structura de echilibru la ta este alcătuită din soluţie solidă α şi formaţiuni de fază secundară θ. (Mn. 9. În procesul de îmbătrânire se formează mai întâi zone GP (de forma unor bastonaşe sau sfere).Fe)Al6 şi Al7Cu2Fe. Cu.) din care se realizează piese şi echipamente pentru aeronave. cu Mg. profile extrudate etc. în cazul aliajelor %Cu > 5.10 %. aşa cum s-a arătat în scap.2. care redau. efectuate după diferite durate de menţinere a aliajului la temperatura de încercare. β etc. etc... Al2CuMg (faza S). Deoarece. Aliajele industriale Al – Cu pentru turnare se caracterizează printr-o concentraţie masică de cupru %Cum = 3. %Fem ≤ 0. 9. iar în cazul unei îmbătrâniri avansate – precipitate stabile necoerente cu matricea α (θ. tratamentele de durificare structurală aplicate aliajelor de tip duraluminiu nu conduc la stări structurale de echilibru stabil.23. La încălzirea în vederea călirii compuşii intermetalici pe bază de Al.7 %.8.. Si.4. instalaţii petrochimice. apoi precipitate metastabile semicoerente cu matricea α (θ’. diferite durate.). autovehicule. pentru acelaşi aliaj.3. Produsele realizate prin turnare din astfel de aliaje se pot sau nu supune 166 . Al6CuMg4. AlCu4Mg1. Mg2Al3 (faza β).. Durificarea prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire a aliajelor de tip duraluminiu se realizează prin mecanismele prezentate în cazul aliajelor Al – Cu.

efectuate după diferite durate de menţinere a aliajului la temperatura de încercare. 167 .Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase durificării structurale printr-un TT alcătuit din călire de punere în soluţie şi îmbătrânire naturală sau artificială. Spre deosebire de aliajele deformabile. Durificarea structurală prin TT poate fi substanţială la aliajele cu %Cum ≤ 5. G AlCu6Si5Mg.7 %. Caracteristicile mecanice la tracţiune ale unui aliaj 2024 – T8.24. la solidificarea cărora se produce transformarea eutectică L ⇒ α + θ şi principalul efect durificator îl aduce prezenţa în structură a eutecticului (α+θ).9. GAlCu4Si1. G AlCu4Ni2Mg. T4. la care durificarea structurală se asigura în mod obişnuit prin atingerea stărilor T3. mai rar. urmată de îmbătrânire naturală sau artificială) şi.9. T6 sau T8. Fig.7 %. la temperaturi t ∈ [ta. G AlCu8. determinate prin încercări la temperaturi t ∈ [ta. G AlCu4MgTi. GAlCu10Mg. prin atingerea stărilor T4 sau T6. 400 oC]. Caracteristicile mecanice la tracţiune ale unui aliaj 2024 – T8. 400 oC] Fig. determinate la ta după menţinerea aliajului. diferite durate. durificarea structurală a aliajelor pentru turnare se obţine de obicei prin atingerea stărilor T1 sau T5 (răcirea rapidă după turnare. la care nu apare în structura de echilibru eutecticul (α+θ) şi este puţin importantă la aliajele cu %Cum > 5. pentru obţinerea unei structuri cu soluţie solidă α suprasaturată în elemente de aliere.23. G AlCu4Si4MnSi. Mărcile de aliaje industriale de acest tip (folosite pentru confecţionarea de semifabricate turnate cu destinaţii similare celor prezentate în cazul aliajelor deformabile) sunt: G AlCu10.

la finisarea granulaţiei şi la sporirea caracteristicilor mecanice şi rezistenţei la coroziune. Cr (%Crm = 0. Ti (%Tim ≤ 0..0 %).6.25 şi are aceeaşi configuraţie ca şi diagrama sistemului de aliaje Al − Cu. redată în figura 9. • aliaje bifazice α + β. b) aliaje pentru turnare. AlMg1SiCr...2 %) şi V (%Vm ≤ 0..1.3 % .2. AlMg7..2.2 %). la aliajele cu %Mgm = 8. de exemplu.520 N/mm2.12 % (sub limita solubilităţii magneziului în aluminiu la t = 450 oC).. cu menţinerea alungirii procentuale după rupere la niveluri A ≥ 8.250 N/mm2 şi A = 14.8 % (sub limita solubilităţii magneziului în aluminiu la ta).21.. Aliajele Al − Mg se pot clasifica în două categorii. • β este o fază bertholidă.2 %). cu structură cristalină de tip CFC şi cu bună plasticitate. T4.5 %).10 %. AlMg2.15 %.10 %.2.. Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Al şi Mg. efectele de durificare structurală prin TT sunt importante.5.5.. cu formula chimică Al3Mg2 şi cu concentraţia masică de Mg variabilă în intervalul [35.5. cu %Mgm = 4. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Mg este prezentată în figura 9.. 9. Aliajele industriale Al – Mg deformabile sunt de două tipuri: • aliajele monofazice α.. AlMg3. creşterea rezistenţei mecanice la Rm = 500. AlMg5. AlMg5Ti şi AlMg5SiV. cu %Mgm = 0... AlMg9MnSi.. care se pot durifica structural prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire (la fel ca şi aliajele Al − Cu sau de tip duraluminiu). care se poate prelucra prin deformare plastică la rece sau la cald. 168 . AlMg1Mn1.7 %]... determinând. Aliajele Al − Mg Aliajele aluminiului având ca element de aliere principal magneziul se utilizează în tehnică (la fel ca şi aliajele Al − Cu şi Al – Cu − Mg) în aplicaţiile care impun materiale uşoare (cu densitate scăzută). a) aliaje deformabile.1. care în stare recoaptă au Rm = 300.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. Cele mai folosite aliaje din această categorie corespund mărcilor: AlMg1. T6 sau T8. care contribuie la creşterea efectelor de durificare structurală prin TT. Aliajele din această categorie (cunoscute în tehnică sub denumirea de magnaliu sau alumag) se aliază suplimentar cu Mn (%Mnm = 0. Si (%Sim = 1. care se pot durifica numai datorită ecruisării produse de prelucrarea lor prin deformare plastică la rece.. aplicându-se succesiunea de operaţii corespunzătoare atingerii stărilor T3.. • α ≡ Al(Mg) este o soluţie solidă de substituţie.1... 37.0.6.

..6. produsele turnate cu această structură suferă în exploatare un proces de coroziune intercristalină (atacarea preferenţială a reţelei intercristaline de Al3 Mg2 )..26. care constă din încălzirea şi menţinerea lor îndelungată la t i = 500. 9.. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Mg Fig.2. G AlMg5..25.. 169 . revenirea produselor călite la ti = 80..100 oC. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Si 9...60 ore) este alcătuită din cristale de soluţie solidă α şi o reţea celulară intercristalină de fază β. determină precipitarea parţială a fazei β (care are efecte de durificare a structurii) sub forma unor şiruri intercristaline alcătuite din particule globulare (care nu mai formează o reţea continuă şi nu mai determină producerea fenomenului de coroziune intercristalină). 9. Deoarece faza β (compusul Al 3 Mg2 ) are rezistenţă scăzută la acţiunea mediilor active de lucru.. G AlMg10 şi G AlMg9MnSiTi. Pentru a preveni apariţia acestui fenomen nedorit.12 %. cu τm = 30. Structura de echilibru a semifabricatelor turnate din astfel de aliaje (obţinută după aplicarea unei recoaceri de omogenizare la ti = 450.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Fig. produsele turnate din astfel de aliaje se supun unui TT.. Cele mai utilizate aliaje din această categorie corespund mărcilor: G AlMg3.530 oC (pentru dizolvarea fazei β în matricea α) urmată de o răcire (călire) în apă (pentru menţinerea la ta a structurii monofazice α).2.500 oC.. Aliajele industriale Al – Mg pentru turnare au %Mgm = 2.50 ore. cu menţineri τm = 48.

Aliajele folosite cu precădere în tehnică.750 N/mm2 şi A ≥ 8 %). Si. T’ etc.2 %) şi alte elemente (Mn. deoarece solubilitatea aluminiului în siliciu este foarte redusă (concentraţia masică de Al care se poate dizolva în Si este %Alm = 0.T etc. armături şi piese industriale rezistente la uzură şi coroziune la temperaturi ridicate în prezenţa gazelor oxidante. α are structură cristalină de tip CFC şi prezintă o bună palsticitate..4. (faza M) sau Al2Mg3Zn3 (faza T).ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. ca aliaje uşoare pentru turnare (corpuri de maşini.2 %).6. Aliajele Al – Si Aliajele aluminiului având ca element de aliere principal siliciul se utilizează în tehnică. sunt 170 .5 %.. Structura acestor aliaje se poate analiza apelând la diagrama de echilibru fazic Al .) şi apoi precipitate stabile necoerente (de tip M. datorită proprietăţilor lor bune de turnare (temperatura de solidificare-topire scăzută.26..5. iar în stadiile avansate – precipitate metastabile semicoerente cu matricea α (de tip M’. prezentată în figura 9.3 %).). conţinând în plus compuşii intermetalici: MgZn2. cartere şi pistoane pentru motoare cu ardere internă şi compresoare de aer. sub denumirea silumin. Caracteristicile de rezistenţă mecanică prezentate anterior corespund în mod obişnuit produselor livrate în starea T6. Aliajele Al − Zn Aliajele aluminiului.) Aliajele din această categorie folosite cu cea mai mare pondere în aplicaţiile tehnice corespund mărcii AlZn6Mg2. având ca element principal de aliere zincul (%Znm = 5. la t = 577 oC şi %Alm ≅ 0 % la ta) se poate considera că β ≡ Si.3. Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Al şi Si. Cr... introduse fiecare în concentraţii masice care nu depăşesc 0.8 %) şi adaosuri de Mg (%Mgm = 2..Si. în procesul de îmbătrânire artificială al aliajelor călite se formează în stadiile iniţiale zone GP. se folosesc în tehnică..). Ti. fluiditate ridicată etc. • β este soluţia solidă având ca solvent siliciul şi ca solut aluminiul (β ≡ Si(Al)). Cu (%Cum = 1. 9. sub denumirea de zincral sau alzimac..5Cu1. • α este soluţia solidă având ca solvent aluminiul şi ca solut siliciul (α ≡ Al(Si)).6. corpuri de carburatoare pentru autovehicule etc. ca aliaje deformabile cu rezistenţă mecanică ridicată (Rm = 550. Zr. Structura de echilibru la ta a aliajelor din această categorie este similară celei corespunzătoare aliajelor tip duraluminiu.

aşa cum se poate observa pe micrografia din figura 9.27.. caracterizată prin niveluri ridicate ale rezistenţei mecanice şi plasticităţii (Rm = 200. aliate suplimentar cu Mg (%Mgm = 0. Al2Cu.. Structura de echilibru la ta a siluminului nemodificat (%Sim = 13 %) Fig. Cu (%Cum = 1. Aliajele cu o astfel de structură nu au caracteristici mecanice convenabile (Rm = 130. Aliajele din această categorie folosite de obicei în aplicaţii tehnice corespund mărcilor: GAlSi12Mn. GAlSi9Cu3Mg. 9....10 %)..7 % la %Sim = 14 %. Structura de echilibru la ta a siluminului modificat cu Na (%Sim = 13 %) În tehnică se utilizează şi aliaje de tip silumin cu conţinuturi scăzute de Si (%Sim = 5.. peste aliajele topite).. Al3Ni) şi crează astfel posibilitatea durificării structurale prin TT (călire de punere în soluţie de la ti = 350.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase aliajele eutectice sau uşor hipereutectice (cu %Sim = 11.14 % ) a căror structură de echilibru la ta este alcătuită din cristale de Si (formate preeutectic) şi eutectic (α+β). Prezenţa sodiului determină micşorarea temperaturii eutectice de la 577 oC la 565 oC şi deplasarea concentraţiei eutectice de la %Sim = 11. 171 ...0....160 oC.3. astfel că structura de echilibru a aliajelor la ta va fi alcătuită din cristale de soluţie solidă α (separate preeutectic) şi eutectic (α+β). urmată de îmbătrânire artificială la ti = 150. Fig...260 N/mm2 şi A = 6.. Pentru îmbunătăţirea caracteristicilor mecanice şi tehnologice ale acestor aliaje se practică modificarea cu sodiu (care se adaugă înainte de turnare. 9. care formează compuşi intemetalici cu componentele existente în aceste aliaje (Mg2Si.0 %).3.28..540 oC.. sub formă de cloruri sau fluoruri.8 %).12 ore) a produselor turnate realizate din astfel de aliaje..27.10 %). cu τm = 3..... GAlSi8cu3Ni şi GAlSi9Mg. aşa cum se poate observa pe micrografia prezentată în figura 9. GAlSi12CuMgni. modificarea cu sodiu determină formarea unor particule de adsorbţie pe suprafeţele germenilor cristalini şi asigură astfel o structură primară cu granulaţie fină.3..2 %) şi prezintă rezistenţă scăzută la acţiunea mediilor corosive. în acelaşi timp.28.4 %) sau Ni (%Nim = 0.150 N/mm2 şi A = 1.

deoarece la depăşirea acesteia oxigenul pătruns în interstiţiile structurii cristaline a titanului produce fragilizarea acestuia). titanul foarte pur are Rm = 220. titanul tehnic (cu conţinuturile de impurităţi sub limitele admisibile precizate anterior) are Rm = 550.01 %. 9.30. hidrogenul (a cărei concentraţie trebuie limitată la 0. • impurităţile cu grad major de nocivitate (în afară de cele menţionate în tabelul 9. cu structură cristalină de tip HC.1 %.2. cu structură cristalină de tip CVC. 9...06 %. Principalele proprietăţi fizico-chimice şi mecanice şi clasele de puritate tehnică ale titanului sunt descrise complet de caracteristicile redate în tabelele 1. stabil sub temperatura tc = 882 oC şi Tiβ...650 N/mm2 şi A = 20.25 %. iar răcirea lentă după deformare conduce la obţinerea unei structuri cu cristale poliedrice de Tiα ≡ α.2).2 %. azotul (a cărei concentraţie maximă admisă este de 0.7. • deformarea plastică a titanului se realizează la temperaturi situate deasupra punctului critic tc = 882 oC. a cărei plasticitate se îmbunătăţeşte 172 .. deoarece la depăşirea acesteia azotul dizolvat interstiţial în titan produce fragilizarea acestuia) şi carbonul (a carei concentraţie masică trebuie limitată la 0. deoarece la concentraţii mai mari se formează precipitate de carbură de titan care durifică şi fragilizează titanul). densităţii scăzute ( ρ Ti ≅ 4500 kg/m3).1.29. stabil deasupra temperaturii tc = 882 oC şi până la temperatura ts = 1660 oC.70 %. care modifică valoarea punctului critic tc.. sunt impurităţile gazoase: oxigenul (a cărei concentraţie trebuie limitată la 0.260 N/mm2 şi A = 60.2 şi 9. comportării foarte bune în prezenţa mediilor active de lucru şi posibilităţilor de prelucrare prin deformare plastică şi de influenţare a proprietăţilor lor prin aplicarea de tratamente termice. aşa cum se poate observa în figura 9. aşa cum se observă pe micrografia prezentată în figura 9.. datorită caracteristicilor mecanice ridicate (mai ales la temperaturi înalte).3. Titanul şi aliajele pe bază de titan Titanul şi aliajele sale constituie materiale deosebit de importante pentru tehnica modernă.. Pentru înţelegerea corespunzătoare a principalelor aspecte referitoare la titan şi aliajele acestuia trebuie subliniate următoarele aspecte particulare: • titanul prezintă două stări alotropice (modificaţii): Tiα.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. măresc rezistenţa mecanică şi micşorează drastic plasticitatea şi tenacitatea titanului făcându-l inapt pentru prelucrarea prin deformare plastică. deoarece la concentraţii mai mari se formează o reţea intercristalină de hidruri de titan care determină comportarea fragilă la rupere a titanului). răcirea rapidă (călirea) de la temperaturi ti > tc determină formarea unei structuri cu cristale aciculare (numită martensită M ≡ α’). iar titanul impurificat peste limitele anterior precizate este extrem de fragil şi nu poate fi prelucrat prin deformare plastică.

în aceste cazuri faza β ≡ Tiβ(EA) ar trebui să se descompună eutectoid 173 . β – soluţia solidă β ≡ Tiβ(EA) şi γ – faza intermediară care se poate forma la răcirea aliajelor sistemului prin cristalizare din faza lichidă sau prin transformarea peritectică (la t = tp) L + β ⇒ γ şi care se poate descompune prin transformarea peritectoidă (la t = tpe) β + γ ⇒ α. Titanul formează aliaje cu diverse elemente. α – soluţia solidă α ≡ Tiα(EA). Cu. Fig.30.31.32. Structura titanului deformat plastic la cald la tDP > tc şi răcit rapid (călit) B.). Structura titanului deformat plastic la cald la tDP > tc şi răcit lent Fig. la care se produce transformarea alotropică Tiα ⇔ Tiβ. Fe. A ≥ 18 % şi Z ≥ 40%). au solubilitate ridicată în Tiβ şi determină creşterea stabilităţii acestuia. A.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase considerabil dacă se aplică un TT de revenire la o temperatură imediat inferioară punctului tc (în această stare titanul are Rm ≥ 700 N/mm2. semnificaţiile fazelor care apar pe aceste diagrame fiind identice celor precizate în cazul diagramei din figura 9. 9. Diagramele de echilibru ale sistemelor de aliaje binare pe care le formează titanul cu astfel de EA au configuraţia prezentată în figura 9. semnificaţiile fazelor care apar pe această diagramă fiind: L este soluţia lichidă a componentelor Ti şi EA. Sn. Elementele care formează aliaje cu titanul se pot clasifica aşa cum se prezintă în continuare. 9. Cr care formează cu titanul sisteme de aliaje având diagramele de echilibru de tipul celei prezentate în figura 9.29. În categoria elementelor betagene se încadrează şi Mn.33 (foarte asemănătoare cu diagrama de echilibru metastabil Fe − Fe3C). Elementele stabilizante β sau elementele betagene (Mo. micşorând temperatura punctului critic tc. V.31. aliajele titanului având concentraţii reduse de elemente de aliere (%EAm ≤ 10 %). O) determină creşterea stabilităţii Tiα şi măresc temperatura punctului critic tc. N. structură cristalină de tip CVC). Ti2Ni etc. Nb) sunt izomorfe cu Tiβ (au. faza γ corespunzând unui compus intermetalic TimEAn (Ti2Cu. Elementele stabilizante α sau elementele alfagene (Al. ca şi Tiβ. în general. Diagramele de echilibru ale sistemelor de aliaje binare pe care le formează titanul cu astfel de EA au configuraţia prezentată în figura 9. C.

32.31. Fe. Sn. Diagrama de echilibru a sistemelor de aliaje formate de Ti cu elementele de aliere betagene (Mn. 9. 9. 9. la vitezele de răcire uzuale pentru aliajele tehnice nu se poate produce şi faza β rămâne stabilă până la ta. V.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (β ⇒ α + γ).33. Diagrama de echilibru a sistemelor de aliaje formate de Ti cu elementele de aliere betagene (Mo. Nb) care nu formează compuşi chimici cu Ti Fig. Fig. N. deoarece transformarea se desfăşoară foarte lent. C. O) Fig. dar. Diagrama de echilibru a sistemelor de aliaje formate de Ti cu elementele de aliere alfagene (Al. Cu. Cr) care formează cu Ti compuşi chimici γ ≡ ΤimΕΑn 174 .

. TiAl3Mn1.. cu τm = 1.14 %. Cr. rezultă că aliajele titaniului se pot clasifica în funcţie de structura pe care o prezintă la ta în: • aliaje monofazice α.5 şi TiAl6Sn2Zr2Mo. A. %Vm = 12. cele mai folosite aliaje tehnice din această categorie corespund mărcilor: TiAl6V4. ca şi la oţeluri. etc. Ms şi Mf 175 ..). %Mom = 3.. TiMo8V8Fe2Al3 şi TiV10Fe2Al3. temperatura ti alegându-se astfel încât să fie depăşită temperatura de recristalizare primară (trp = 650. • aliaje monofazice β.. cât şi elemente betagene (V. Călirea martensitică. B. %Snm = 1.600 oC. Recoacerea de recristalizare fără schimbare de fază..... în mod obişnuit se realizează la ti = 550.700 oC).Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Ţinând seama de cele prezentate anterior..2 %) şi sunt bogat aliate cu elemente betagene (%Crm = 3. Semifabricatele şi produsele realizate din aliaje pe bază de titan se pot supune unor tratamente termice sau termochimice (carburare. nitrurare.. în care se încadrează aliajele tehnice care conţin atât elemente alfagene... Mo.8 %) şi Sn (%Snm = 1.. C. cele mai utilizate aliaje tehnice din această categorie corespund mărcilor: TiAl5. Cr. dar să nu se producă transformarea α ⇒ β. se aplică la produsele realizate din aliaje bifazice în scopul creşterii caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi menţinerii unor niveluri ridicate ale caracteristicilor de plasticitate şi tenacitate. • aliaje bifazice α + β. în care se încadrează aliajele tehnice care conţin în concentraţii mici de elemente alfagene (%Alm = 2.2 %).10 %.4 ore. ca aluminiul (%Alm = 2.5..3 %. care este însoţită de o creştere importantă a granulaţiei (de obicei.) capabile să le modifice structura şi să le confere proprietăţile fizico-mecanice impuse de condiţiile lor de utilizare. TiAl5Sn2.. ti = 750. Mo.13 %).... Mn. Cele mai utilizate TT sunt prezentate în continuare. TiAl6Sn2V6 şi TiAl5Sn2Zr4Mo6Cr4. Călirea martensitică se realizează de la o temperatură ti la care aliajul supus TT are o structură monofazică β sau bifazică α + β.. urmată de revenire (îmbătrânire). Recoacerea de detensionare se aplică la produsele din aliaje pe bază de titan în scopul diminuării nivelului tensiunilor reziduale produse de prelucrările utilizate pentru obţinerea acestora.8 %) şi mici adaosuri de alte elemente (alfagene sau betagene): Sn. transformarea fazei β în martensită (β ⇒ M) se realizează la răcirea acesteia sub o temperatură Ms (numită punct martensitic superior) şi se finalizează când se atinge o temperatură Mf (numită punct martensitic inferior). etc...800 oC). Fe. în care se încadrează aliajele pe bază de Ti având ca element de aliere principal aluminiul (%Alm = 5... se aplică la produsele realizate din aliaje monofazice α şi bifazice în scopul refacerii plasticităţii după prelucrările prin deformare plastică la rece. cele mai folosite aliaje tehnice din această categorie corespund mărcilor: TiV13Cr11Al3.

comportarea la călire martensitică se poate analiza pe baza diagramelor redate în figura 9.9.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR depinzând de concentraţia EA conţinute în aliajul din care sunt confecţionate produsele supuse tratamentului. • aliajele având a % < %EAm < b % capătă o structură alcătuită din martensită M ≡ α’ şi fază β reziduală. comportarea la călire martensitică se poate analiza folosind diagramele din figura 9.34.33.35. M ≡ α’ fiind o soluţie solidă suprasaturată de EA în Tiα. cu aspect metalografic acicular şi cu duritatea şi rezistenţa mecanică crescătoare odată cu concentraţia EA în aceste aliaje.9. menţinându-şi la ta structura monofazică β. • aliajele având %EAm ≥ b % nu se călesc.35. astfel: • aliajele având %EAm ≤ a % capătă o structură complet martensitică.32.34. cu structură hexagonală deformată (datorită suprasaturării în EA). Dacă la temperatura ti de la care se face călirea aliajul supus TT are 176 . Descrierea comportării la călire a aliajelor titanului cu elemente betagene care nu formează compuşi chimici cu Ti Dacă aliajele pe bază de titan din care sunt confecţionate produsele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru de tipul celei prezentate în figura 9. Descrierea comportării la călire a aliajelor titanului cu elemente betagene care formează compuşi chimici γ ≡ ΤimΕΑn Fig. Fig. Dacă aliajele pe bază de titan din care sunt confecţionate produsele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru de tipul celei prezentate în figura 9.

.. Deoarece fragilitatea conferită de prezenţa în structură a fazei ω este inacceptabilă..1.900 HV.35 J).. comportarea sa la călire este similară (în funcţie de concentraţia EA) celei descrise anterior. cu τm = 30.1) compoziţia corespunzătoare abscisei punctului B şi.0.. Aliajele pe bază de titan călite şi revenite au caracteristici de rezistenţă mecanică foarte ridicate (Rm = 900.8... nu se produce (sau se produce parţial) transformarea ei în martensită.15 %. 9. Z = 20.8.2 = 820.. Tratamentele termochimice se aplică la produsele confecţionate din aliaje pe bază de titan în scopul creşterii rezistenţei la uzare a acestora. care conduce la obţinerea unor straturi superficiale bogate în azot (în structura cărora apare nitrura de titan TiN). În procesul de revenire faza metastabilă β se transformă mai întâi (la temperaturi sub 425 oC) într-o fază intermediară ω. La revenirea aliajelor călite se produce transformarea structurilor alcătuite din martensită şi/sau fază β în structuri apropiate de echilibru.970 N/mm2) şi prezintă în acelaşi timp şi bune caracteristici de plasticitate şi tenacitate (A = 10. aşa cum se poate constata pe diagrama din figura 9.35..15 mm şi duritatea 750. Rp0.650 oC > 425 oC. 9. cu durate de menţinere τm = 2. De obicei se utilizează tratamentul termochimic de nitrurare (la ti = 850. Aliajele antifricţiune Aliajele destinate realizării cuzineţilor lagărelor de alunecare utilizate ca organe de rezemare a arborilor maşinilor şi utilajelor trebuie să prezinte o rezistenţă mare la uzare atât în condiţiile normale de ungere.05..25 %.. cât şi în situaţiile 177 . Dacă temperatura ti se alege însă astfel încât structura aliajului să fie bifazică.. în mod obişnuit revenirea aliajelor pe bază de titan călite se face la ti = 450. scap.. Alte metale şi aliaje neferoase În tehnică se utilizează. cu grosimea x = 0.1300 N/mm2.. faza β stabilă la această temperatură are (în conformitate cu regula izotermiei – v. cu fragilitate accentuată.950 oC. sau din fazele α şi β. D. 2.24 ore... KV = 30..5. dacă aliajele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru (cu transformare eutectoidă) de tipul prezentat în figura 9.. în atmosferă de azot). dacă aliajele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru de tipul celei din figure 9.32...33.. pe lângă clasele de metale şi aliaje neferoase anterior prezentate şi alte metale şi aliaje neferose.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase structura monofazică β. În continuare sunt tratate succint câteva clase de metale şi aliaje neferoase cu proprietăţi speciale. care trece apoi (la temperaturi de revenire ti > 425 oC) în faza stabilă α. alcătuite din fazele α şi γ..60 ore.

Aliajele antifricţiune utilizate în tehnică se pot împărţi..1. %Pbm = 70..12 %) şi cupru (%Cum = 5. deoarece procesele de uzare a cuzineţilor se produc datorită frecării cu zonele de rezemare ale arborilor (numite fusuri). în funcţie de mărimea temperaturii lor ts... au. caracterizate prin încărcări mecanice reduse şi turaţii mari ale arborilor. Aliajele cu bune proprietăţi antifricţiune trebuie să aibă o structură eterogenă. Structura la ta a unei compoziţii pe bază de staniu Fig.75 %) cu stibiu (%Sbm = 10.12 %) şi cupru (%Cum = 2. de compuşi intermetalici SnSb (sub formă de cristale poliedrice mari) şi Cu3Sn (sub formă de cristale aciculare fine) şi se utilizează pentru cuzineţii lagărelor de la turbocompresoare.37. Cu) şi formaţiuni dure.15 %. 9... denumite compoziţii pe bază de Sn sau aliaje Babbit.1. capabile să preia solicitările mecanice la care sunt supuşi arborii pe care îi susţin. au structura alcătuită dintr-o 178 .... aşa cum se poate observa în figura 9. denumite compoziţii pe bază de Sn şi Pb sau aliaje Babbit cu Sn şi Pb. care să înmagazineze substanţele de ungere (lubrifianţii) şi să poată disipa cu uşurinţă căldura produsă datorită frecării.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (accidentale) când ungerea este insuficientă sau chiar absentă.. Fig. capabile să asigure conformarea (acomodarea) cuzineţilor după configuraţia geometrică a fusurilor arborilor. care să conţină atât faze moi(cu duritate scăzută şi plasticitate ridicată). rezultă că aliajele pentru cuzineţi trebuie să aibă proprietăţi antifricţiune.36.36. cât şi faze dure sau semidure.6 %). structura alcătuită dintr-o matrice moale de soluţie solidă α ≡ Sn(Sb. adică să asigure valori cât mai scăzute ale coeficienţilor de frecare de alunecare µ la contactele fus – cuzinet. electromotoare. motoare Diesel etc. Aliajele antifricţiune cu ts joasă reprezintă o clasă de materiale ale cărei categorii reprezentative sunt: • aliajele pe bază de staniu cu stibiu (%Sbm = 10... în clasele şi categoriile prezentate în continuare. aceste aliaje trebuie să aibă capacitatea de a forma pe suprafeţele active ale cuzineţilor reţele de canale capilare. uniform distribuite în masa matricei α. Structura la ta a unei compoziţii pe bază de plumb • aliajele pe bază de staniu şi plumb (%Snm = 10. pentru a asigura regimuri termice staţionare de funcţionare a lagărelor. în plus.3 %).8.9..9.

.3 %). în care sunt înglobate particule dure de compuşi intermetalici (CuAl2. de exemplu.1. Aliajele antifricţiune cu ts moderată reprezintă o clasă de materiale ale cărei categorii reprezentative sunt: • aliajele pe bază de zinc cu aluminiu (%Alm = 8.1. bronzurile cu siliciu şi plumb. cupru (%Cum = 0.) şi se folosesc la realizarea cuzineţilor pentru lagărele care funcţionează cu încărcări mecanice moderate şi turaţii medii ale arborilor.3. au.3): bronzurile bifazice cu staniu (bronzurile hipoeutectoide).Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase masă semidură de eutectic ternar (Sn + SnSb + Pb).10 %).1. care le îmbunătăţesc comportarea la uzare.0.. au structura alcătuită din cristale de soluţie solidă β ≡ Zn(Al) şi amestecuri eutectice (binare sau ternare) ce conţin fazele bertholide dure formate de zinc cu elementele de aliere şi se utilizează la confecţionarea cuzineţilor pentru lagărele cu funcţionare intermitentă.1. • aliajele pe bază de plumb cu calciu (%Cam = 0... Si) care să confere duritatea dorită masei lor structurale de bază şi cu adaosuri de P şi Pb..8.. • aliajele pe bază de aluminiu cu staniu (%Snm = 19.. aşa cum se prezintă în figura 9. Cu. principale categorii de aliaje ale acestei clase au fost prezentate anterior (v. cuzineţii lagărelor pentru locomotive şi vagoane de marfă).. În afară de bronzuri. bronzurile cu beriliu şi bronzurile cu plumb. care sunt fonte (cenuşii. turaţii mici şi solicitări mecanice ridicate (cum sunt.2.1.. Ni. scap.. structura alcătuită dintr-o matrice moale de plumb (uşor durificată prin dizolvarea adaosurilor de Na..1. Ti. denumite compoziţii pe bază de Pb sau aliaje Bahnmetall.2. cupru (%Cum = 4. cuzineţii lagărelor de la macarale şi poduri rulante).24 %) şi cupru (%Cum = 0..2 %) sau cu cupru (%Cum = 1. Mg şi Al) şi formaţiuni cristaline dure de compus definit Pb3Ca şi se utilizează la realizarea cuzineţilor lagărelor cu încărcări mecanice ridicate şi cu turaţii relativ reduse ale arborilor (de exemplu.5 %) şi magneziu (%Mgm = 0. Aliajele antifricţiune cu ts ridicată reprezintă o clasă de materiale destinată confecţionării cuzineţilor lagărelor de alunecare cu încărcări mecanice mari şi turaţii moderate sau reduse ale arborilor.5. Mg şi Al.2 %) sau cu staniu (%Snm = 6.0 %)..1.. 9. 9.8 %). lagărele de la locomotive).5.0 %) şi mici adaosuri de Na.8.NiAl3 etc..3... 179 . în care sunt înglobate particule dure de compuşi intermetalici SnSb şi Cu3Sn.. în această clasă sunt incluse şi fontele antifricţiune.3 %) şi plumb (%Pbm = 1... 9. sunt mai ieftine decât compoziţiile pe bază de Sn (deoarece staniul este înlocuit parţial cu plumb) şi se pot folosi la realizarea cuzineţilor pentru lagăre cu încărcări mecanice ridicate (de exemplu.8. bronzurile cu aluminiu. bronzurile cu siliciu şi nichel.2 %) şi nichel (%Nim = 0.37. aliate cu elemente (Cr..8.5. au structura alcătuită dintr-o matrice moale de soluţie solidă α ≡ Al(EA). maleabile sau nodulare) cu grafit în structură..

trebuie respectate următoarele condiţii: • suprafeţele rostului dintre piesele de lipit trebuie să fie curăţite perfect.MA < ts. evident. din care sunt confecţionate piesele ce se îmbină. deoarece asigură realizarea legăturilor coezionale între MA şi MB. lipirea poate fi: lipire moale. între piesele metalice. dacă ts. Aliajele pentru lipire Lipirea este o metodă tehnologică de realizare pe cale metalurgică a unor îmbinări nedemontabile eterogene. în funcţie de ts. îndeplinirea acestei condiţii impune curăţirea (mecanică sau chimică) atentă a suprafeţelor pieselor înainte de lipire şi/sau folosirea la lipire a unor fluxuri (sub formă de pudră. dacă ts. iar dacă ts. numite lipituri (LIP). • prin solidificarea MA se obţine LIP.MA inferioară temperaturii de topire – solidificare ts.MA ≤ 450 oC sau lipire tare (brazare). această clasificare convenţională având la bază constatarea (facută experimental) că rezistenţa mecanică a LIP realizată între două piese confecţionate dintr-un anumit MB este cu atât mai mare cu cât MA folosit are ts. MB rămâne în stare solidă. • MA topit umectează suprafeţele rostului şi se stabileşte un contact nemijlocit între MA şi MB (o parte din atomii MA ajung în câmpul de atracţie al atomilor MB aflaţi pe suprafeţele rostului).MA > 450 oC. caracterizată prin: eterogenitate (deoarece MA este diferit de MB). înveliş pe vergelele din MA.MA a MA folosit şi de rezistenţa îmbinărilor realizate.) care să realizeze îndepărtarea oxizilor şi aerului adsorbit de pe suprafeţele rostului. topitură etc. pentru a fi asigurate condiţiile de desfăşurării proceselor de realizare a contactului nemijlocit între MA şi MB.8.MB a materialului de bază (MB).2.MA < ts. • MA în stare topită trebuie să aibă fluiditate suficientă (pentru a pătrunde uşor în rostul dintre piesele de lipit).MA este mare (la lipirea tare). desfăşurarea proceselor de umectare – difuzie este esenţială. deoarece ts.MB).MA mai înaltă. pastă. folosind materiale de adaos (MA) cu temperatura de topire – solidificare ts.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. rezultă că. continuitate metalică (datorită legăturilor coezionale asigurate între MA şi MB) şi rezistenţă mecanică mai mică decât a MB (deoarece ts. au loc şi procese de difuzie reciprocă între MA (în stare lichidă) şi MB (în stare solidă). pentru realizarea unei LIP de bună calitate. Analizând principiul de lucru expus. trebuie să prezinte o bună capacitate de umectare a MB şi (în cazul lipirii tari) trebuie să fie compatibil cu MB din punctul 180 .MB. Principiul de lucru la lipire este simplu: • MA se topeşte cu ajutorul unei surse termice şi se introduce în interstiţiul (rostul) dintre piesele care trebuie îmbinate.

... nichel.2 %) au ts. aliajele Sn – Pb – Ag (%Pbm = 35.. %Agm = 2..2 % şi %Sim = 0. nichel şi aliaje pe bază de nichel. 181 .270 oC şi se folosesc la lipirea pieselor din oţeluri. alame etc. Aliajele pentru lipire tare au ca tipuri reprezentative: • aliajele Cu – Zn (alamele speciale cu %Znm = 58. %Pbm = 10.2....15 %.5 %)..1.... acidul clorhidric. compuşi chimici) fragile.. %Pm = 5..7 %) au ts.. Aliajele pentru lipire utilizate în tehnică se pot împărţi în clasele şi tipurile prezentate în continuare..2..7 %) şi aliajele Cu – Ag – P (%Agm = 5. %Znm = 25.. aparate sanitare.1. aliajele Cd – Zn – Ag (%Znm = 15.8.... %Znm = 10. conductori electrici..30 %.800 oC şi se utilizează la lipirea pieselor din cupru şi aliaje pe bază de cupru. %Snm = 0.). • aliajele Cu – Ag – Zn (%Agm = 20..4 %) au ts.. alame etc.. argint.MA = 200 . a conductelor de presiune din oţeluri inoxidabile şi a produselor realizate din metale preţioase sau aliaje ale acestora (cele cu conţinut ridicat de argint şi adaosuri de cadmiu. radiatoare auto. 9. clorura de zinc şi clorura de amoniu (fluxuri de natură anorganică). aliaje de tip monel etc.8.2 %)..3.. fără apariţia de faze (soluţii solide...2... manşoane pentru cabluri.1. care măresc plasticitatea LIP).25%) şi aliajele Zn – Al (%Alm = 4.. aliajele Zn – Cd (%Cdm = 24..3.. %Sbm = 0.0 %).MA ≅ 900 oC şi se folosesc pentru lipirea pieselor din cupru. %Agm = 1... nefiind recomandate (datorită conţinutului ridicat de fosfor) la lipirea pieselor din oţeluri..MA = 700 .. %Cdm = 17.. • aliajele Sn – Ag (%Agm = 4... aliajele Cd – Zn – Pb (%Znm = 28.2. circuite imprimate..2.. Principalele fluxuri care se folosesc cu aceste aliaje sunt: colofoniul (flux de natură organică). bronzuri.0 %.40 %.. cupru...8.8.8. cutii de conserve etc..30 %) şi aliajele Cu – Ag – Zn – Cd (%Agm = 40..50 %.98 %) şi Sn – Pb – Sb (%Pbm = 40.4 %) şi aliajele Pb – Sn – Ag (%Snm = 1.400 oC şi se folosesc la lipirea pieselor rezistente la coroziune din aluminiu.62 %....MA = 190 ..1..300 oC şi se folosesc la lipirea pieselor pentru electrotehnică (ce trebuie să aibă conductibilitate electrică ridicată) din cupru.40 %). aliaje pe bază de aluminiu etc. alame.2.. %Agm = 1. aliajele Pb – Ag (%Agm = 3.90 %.MA = 700 ..20 %... Aliajele pentru lipire moale au ca tipuri reprezentative: • aliajele Sn – Pb (%Pbm = 10.2...17 %.8 %) au ts.. • aliajele Cd – Zn (%Znm = 35.11 %)..5.. fonte..8.. nesupuse (în timpul utilizării) la solicitări mecanice importante (tinichigerie ordinară.. îndeplinirea unora dintre aceste condiţii poate fi asigurată (în cazul multor MA) folosind la lipire fluxuri adecvate (pentru micşorarea tensiunii superficiale a MA şi creşterea capacităţii sale de umectare a MB).Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase de vedere al desfăşurării (în condiţiile termice de realizare a lipirii) unor procese cât mai intense de difuzie reciprocă.20 %) au ts. • aliajele Cu – P (%Pm = 5. 9.6 %) au ts..36 %.900 oC şi se utilizează la lipirea pieselor din cupru şi aliaje pe bază de cupru..MA = 230 .

4Ts conduce la aparitia fenomenului de creştere a granulaţiei. B. fie alcătuite dintr-o matrice structurală de bază şi o fază secundară (cu un conţinut procentual suficient de mare. la care se manifestă cu intensitate ridicată procesele de difuzie ale atomilor componentelor materialelor. prezentate în tabelul 9. 9.5000 %. deoarece.2. În consecinţă. Materialele metalice trebuie să prezinte o structură cu granulaţie fină şi stabilă (dimensiunile grăunţilor cristalelor care alcătuiesc structura trebuie să fie mai mici ca 10 µm) şi să fie supuse deformării plastice la o temperatură Tdp ≥ 0.1100 oC şi sunt recomandate la lipirea pieselor din metale greu fuzibile sau din aliaje refractare. materialele metalice apte a fi deformate superplastic sunt aliajele cu structură bifazică..20 %. C. clorura de zinc şi fluorurile alcaline.4). Gradul de deformare al aliajelor superplastice (definit de relaţia (3..10 %) au ts.. Viteza de deformare (viteza de creştere a deformaţiilor specifice ε în materialele supuse deformării) trebuie să fie foarte mică (10−4.8.. aşa cum este cunoscut (v.3.37 şi prezinta următoarele particularităţi: * procesul este bazat pe producerea unor secvenţe multiple de alunecare 182 .. ceea ce corespunde unor procese foarte lente de deformare plastică. ridicarea temperaturii peste temperatura de recristalizare Trp ≅ 0. Cercetările teoretice şi experimentale efectuate până în prezent au evidenţiat condiţiile şi aspectele prezentate în continuare privind deformarea superplastică a materialelor metalice. A.12 corespund în totalitate acestei condiţii privind structura. Fluxurile care se folosesc cu aceste aliaje au drept component de bază boraxul. scap.5 şi 6. 3.. principalele aliaje superplastice cunoscute şi utilizate până în prezent.10−2 s−1)..3.. iar ca adaosuri (pentru mărirea fluidităţii şi creşterea capacităţii de decapare) acidul boric.30 %) şi aliajele Ni – Cr − Si (%Crm = 18.. Pentru materiale metalice cu structură monofazică (metal pur sau soluţie solidă) cele două condiţii sunt contradictorii şi incompatibile. cu granulaţia de acelaşi ordin de marime ca şi a matricei şi distribuită astfel încât să blocheze creşterea granulaţiei matricei)... Aliajele superplastice Superplasticitatea este proprietatea unor aliaje de a se deforma plastic cu grade mari de deformare. fără apariţia riscului de fisurare sau rupere datorită apariţiei fenomenului de gâtuire (v.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • aliajele Ni – Cr (%Crm = 10.MA = 1000..2). %Sim = 8. Mecanismul de producere a procesului de deformare superplastică este redat schematic în figura 9.9)) atinge valori GD = 400. scap. fie eutectice sau eutectoide (la care creşterea granulaţiei este limitată de interacţiunea fazelor care alcătuiesc amestecurile mecanice).5Ts.

%Zrm=0. scap.39. în desfăşurarea cărora dufuzia componentelor materialului supus deformării joacă un rol important. Mg) + fază secundară (ZrAl3) aliaj eutectic α ≡ Cu(Al) + faze secundare aliaj eutectic α ≡ Mg(Zn) + faze secundare eutectic eutectic α+β v. Tabelul 9. Schema realizării proceslor de deformare superplastică a aliajelor 183 Fig 9. % 1300 2000 1500 1900 800 2100 1700 1500 4800 1000 2900 Fig. 9. cu asigurarea permanentă a contactului dintre aceştia prin contribuţia unor fenomene de acomodare. constând (aşa cum se observă în figura 9.21 α ≡ Al(Cu) + fază secundară (ZrAl3) β ≡ Al(Zn.4 % %Snm=44 % %Cum=9. %Mgm=0. generarea de noi dislocaţii etc. %Fem=4 % %Alm=33 % %Znm=6 %. %Zrm=0. 9. deplasarea dislocaţiilor prin alunecare şi căţărare.38) din modificarea poziţiei grăunţilor prin deplasare liniară şi rotire.9 %.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase între grăunţii cristalini ai materialului supus deformării. %Zrm=0.12.6 % %Cdm=18 % %Pbm=38 % %Alm=6 %. 9. Ciclul histerezis al transformărilor in aliajele cu memoria formei .. Compoziţia chimică şi caracteristicile principalelor tipuri de aliaje superplastice Tipul aliajului Al – Cu Al – Cu – Zr Al – Zn – Mg – Zr Bi – Sn Cu – Al – Fe Mg – Al Mg – Zn – Zr Pb – Cd Sn – Pb Ti – Al – V Zn – Al Compoziţia chimică %Cum=33 % %Cum=6 %. fig.5 % %Znm=10.5 %. %Vm=4 % %Alm=22 % Caracteristicile structurale aliaj eutectic v.7 eutectoid GDmax la deformarea superplastică la tracţiune.38.7 %.

4. ruperea nu este precedată de apariţia unei gâtuiri locale. iar la încălzirea martensitei se produce transformarea inversă M ⇒ γ. impuse de desfăşurarea transformării.) la cald cu grade mari de deformare şi consumuri energetice reduse. ambutisare. în final. 5. sunt reduse). Dacă procesul de deformare superplastică a unui material metalic se conduce până la depăşirea capacităţii lui de deformare. adică transformarea γ ⇒ M începe la răcirea rapidă a austenitei sub o temperatură Ms şi se finalizează la o temperatură Mf < Ms. caracterizate de o serie de particularităţi. bucla de histerezis al transformării.2). funduri.38) pe grupe de grăunţi adiacenţi. procesele ulterioare de deformare îi produc alungiri pe alte directii şi. bare profile. diferite de cele prezentate pentru transformarea martensitică (transformarea la răcire a austenitei prin mecanismul fără difuzie la aliajele Fe – C (v.) prin deformare plastică (curbare. 39. ci de formarea de microgoluri intercristaline. ci numai deformarea elastică a austenitei netransformate din vecinătatea acestor cristale (deformaţiile structurii cristaline a austenitei. etc. 184 . suferă în secvenţele următoare deplasări liniare si rotiri care îi modifică poziţia. tragere. Aliajele cu memoria formei Fenomenul de memorie a formei s-a constatat experimental la aliajele care prezintă transformări martensitice de tip special.Af). corpuri de recipiente. motiv pentru care este denumită rupere prin cavitaţie. în procesul de deformare neproducându-se modificarea formei grăunţilor prin alungirea lor în direcţia deformării (deoarece orice cristal care a suferit într-o primă secvenţă o alungire pe o anumită direcţie.2. având o lăţime ∆tHIS relativ redusă. adică la apariţia cristalelor platiforme de martensită nu se produce deformarea plastică . Considerând că la aceste aliaje (prin analogie cu cazul aliajelor sistemului Fe – C) faza care se transformă în martensită (M) la răcirea cu viteză mare este denumită austenită (γ). D. extrudere. aceste particularităţi pot fi descrise succint astfel: • transformarea este reversibilă. 9. laminare. Aliajele superplastice au mari perspective de utilizare la realizarea unor produse industriale (piese pentru construcţia de maşini.8. prezentată în figura 9. se constată că toate cristalele îşi menţin forma echiaxială avută înainte de deformare). • prin răcirea rapidă a austenitei sub Ms se formează o martensită termoelastică. scap. sârme. trefilare etc. într-un interval de temperaturi (As.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR * alunecările între grăunţii cristalini la producerea deformării superplastice şi fenomenele de acomodare care le însoţesc se realizează (aşa cum se observă în figura 9.

..9 % %Alm = 11 .. fenomenul de memorie a formei se poate evidenţia efectuând următoarele operaţii: • răcirea rapidă a pieselor din domeniul austenitic. Compoziţia chimică şi caracteristicile principalelor tipuri de aliaje marmem Tipul aliajului Cu –Al − Ni Au – Cd Ag – Cd Ni – Ti Au – Cu − Zn Cu – Al Ni – Al Compoziţia chimică %Alm = 14 %... −10 30 . confecţionarea de filtre sau proteze pentru medicină. deoarece structura martensitei termoelastice este lipsită de dislocaţii şi se produce printr-un mecanism ce constă din demaclarea maclelor prezente în structura martensitei.7 %. fabricarea pieselor pentru servomecanisme programate. realizarea cuplajelor termocomandate.. scap.3). 41 % Ms. %Nim = 4 % %Cdat = 47. pentru a 185 . scap.. Tabelul 9. −40 − 240 . pentru realizarea transformării martensitice γ ⇒ M. 60 −137 . 870 Domeniile în care se pot utiliza astfel de aliaje sunt multiple: asamblarea pieselor pentru mecanică fină.5 % %Cdat = 44 . care se implantează în vena cavă a bolnavilor. De exemplu. fabricarea maşinilor termice neconvenţionale.3) şi nu dislocaţiile (care crează posibilitatea distrugerii distribuţiei ordonate a atomilor prin procese de deformare plastică realizate cu deplasarea lor prin alunecare).13.13... −44 −50 .. în timpul desfăşurării acestei transformări tensiunile reziduale generate în procesul de deformare plastică bazat pe mecanismul de demaclare acţionează şi produc deformarea în sens invers. • deformarea plastică a pieselor cu structură de martensită termoelastică. singurele imperfecţiuni prezente în această structură fiind maclele (v. La piesele realizate din aliaje care prezintă transformări martensitice caracterizate prin aceste particularităţi. 13 % %Alat = 39 . • încălzirea pieselor deformate plastic.. pentru producerea transformării M ⇒ γ.. %Tiat = 50 %) se utilizează în prezent la fabricarea filtrelor de prevenire a emboliilor. oC −15 . realizarea antenelor pentru spaţiul cosmic.. deformarea plastică nu se poate realiza prin mecanismul clasic de alunecare (v. 47 % %Tiat = 50 % %Cum = 20.. %Znm = 20.5.. 1..Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • structura cristalină a martensitei se caracterizează printr-o distribuţie ordonată a atomilor componentelor aliajului. refacerea maclelor şi restabilirea în acest fel a formei iniţiale a pieselor (pe care au avut-o înainte de deformarea lor plastică în stare martensitică).. aliajul marmem denumit nitinol (%Niat = 50 %. Principalele aliaje la care s-a evidenţiat fenomenul de memorie a formei (numite aliaje Marmem) sunt prezentate în tabelul 9.450 240 . 3..

.....................................6 Monel .........................................................27 bronzuri cu beriliu .......ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR împiedica accesul spre inima acestora al cheagurilor de sânge formate datorită maladiilor de care suferă sau datorită intervenţiilor chirurgicale la care sunt supuşi............ un astfel de filtru.................................. Cuvinte cheie acomodare ..............50 constantan.........................................................................................20 alame de turnare ...........................................................................................53 titan.52 aliajele titanului monofazice bifazice................20 alame monofazice α .46 Alpaca (Neusilber..12 duraluminiu ... tipul III ..................................52 îmbătrânire artificială .............................................24 lipire moale.........54 alame ...57 precipitate θ ..........20 alame monofazice β’....... datorită încălzirii la temperatura corpului uman......................................................31 bronzuri cu plumb ....41 simbolizare alfanumerică..........................................39 aliaje Al − Cu............................................................49 aliaje Cu – Ni......41 aliaje Al – Mg pentru turnare ...................................................................................24 bronzuri cu aluminiu .............26 călire de punere în solutie.... tipul II...50 compoziţii pe bază de Sn (Babbit) ...................15 superplasticitate .................13 simbolizare numerică...........................51 magnaliu (alumag)......................... iar după implantare............................................................... recăpătând structura austenitică şi forma spirală care îi asigură funcţionarea ca filtru............12 stări de bază ...............................Preston .................................10 Kunial .....10 îmbătrânire naturală................23 aliaje cu memoria formei (Marmem) ................39 martensită termoelastică ...................24 modificare tipul I.....................26 bronzuri monofazice α ..............10 rupere prin cavitaţie................................56 Melchior (Maillechort) .....................................................................20 tombac .......................10 186 ................24 aluminiu tehnic...................19 zone GP (Guinier ....20 alame complexe (speciale) ............................................................................................................. .................24 Nitinol......................................................................................................................................................................17 curbe de îmbătrânire .......................................30 bronzuri cu staniu..................................... Argentan).....................33 bronz ..............................................................................................19 aliaje Al – Cu pentru turnare .......... de forma unei spirale realizate din sârmă de nitinol..43 titlu fictiv .......................44 elemente betagene ............. se aduce prin răcire în stare martensitică...................................................................... se supune îndreptării în această stare (pentru a căpăta o formă convenabilă implantării în vena cavă)....9 compoziţii pe bază de Pb (Bahnmetall)................44 flux ..... ........................................................................................24 cupru tehnic .....................................40 aliaje Al − Mg...................32 bronzuri cu siliciu..56 silumin.37 aliaje Al .............................. suferă transformarea inversă.......Zn ......34 aliaje antifricţiune.......... 18 alame bifazice.......36 elemente alfagene ...............................................56 aliaje pentru lipire ..........50 compoziţii pe bază de Sn şi Pb ........................................... tare (brazare) ....24 bronzuri hipoeutectoide (bifazice)................................................

a. I.. 1983 5. 1962 6. Moscova. Bucureşti. Protopopescu H. Care dintre afirmaţiile următoare privind efectele modificării aliajelor neferoase sunt adevărate: a) modificarea de tipul I are ca efect principal micşorarea dimensiunilor cristalelor dendritice primare ale aliajelor.. Lakhtine I. Shackelford F. Colan H.2. Smithells C. 1981 3. d) modificarea de tipul III are ca efect finisarea granulaţiei si creşterea gradului de dispersie a fazelor componente ale eutecticelor care se formează la solidificarea aliajelor. Editura Didactică şi Pedagogică. II.9... 1955 8. Butterworths Publications Ltd. Metalurgie fizică şi studiul metalelor. Editura Tehnică. vol. b) modificarea de tipul III determină amplasarea intercristalină a eutecticelor care se formează la solidificarea aliajelor... Bucureşti.1. & Interscience Publishers Inc.. Gâdea S.9. vol. Editura Didactică şi Pedagogică. Editura Didactică şi Pedagogică. ş. c) modificarea de tipul II determină accentuarea ramificării şi subţierea ramurilor cristalelor dendritice primare şi influenţează favorabil distribuţia fazelor secundare la aliajele în structura cărora precipită particule ale unor astfel de faze. Bucuresti. 1986 Teste de autoevaluare T. Metals. London & New York. Macmillan Publishing Company. Editura Tehnică. New York. 1983 2. Petrescu M. 1965 7. Reference book.. Bucureşti. vol.. Traducere din limba germană. Introduction to materials science for engineers.. Bucureşti. Ohio. American Society for Metals. 1991 9. J. Schumann H. Studiul metalelor. T. 1978 4.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase Bibliografie 1. Protopopescu M. Aliaje neferoase. În ce scop se aplică TT de recoacere de recristalizare fără schimbare de fază la semifabricatele şi piesele din aliaje neferoase: a) pentru omogenizarea chimică a structurilor dendritrice primare. Gâdea S. b) pentru refacerea 187 . Mir. * * * Metals Handbook Ninth Edition.9... Métallographie et traitements thermiques des métaux. Metalografie şi tratamente termice. Metalurgie fizică.

Care dintre următoarele tipuri de alame se pot prelucra prin deformare plastică: a) alamele monofazice α. sunt răcite rapid la ta. Care dintre următoarele impurităţi prezente în cuprul tehnic determină apariţia fenomenului numit „boala de hidrogen”: a) plumbul. c) pentru diminuarea intensităţii şi redistribuirea tensiunilor mecanice reziduale. d) prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire artificială? T. c) prin prelucrare la cald. b) TK. care este simbolul stării de bază a produselor obţinute în acest fel: a) F. Care dintre următoarele aliaje pe bază de cupru au ca element de aliere principal zincul: a) bronzurile. c) recoacere izotermă.7. c) alamele monofazice β’. Ce structură rezultă prin aplicarea călirii de punere în soluţie la o piesă din aliaj neferos: a) o structură martensitică. b) prin călire de punere în soluţie şi deformare palstică la rece.9. răcire rapidă la ta şi îmbătrânire artificială.6. d) prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire artificială? T. Produsele realizate dintr-un aliaj pe bază de cupru sunt livrate în starea TD.10. deformare plastică la rece şi îmbătrânire naturală. cum s-a realizat această stare: a) prin călire de punere în soluţie.9. c) T8.3. d) alamele? T. d) TE? T. care este simbolul stării de bază a produselor obţinute in acest fel: a) M.9. d) TG? T. răcire rapidă la ta şi îmbătrânire artificială. b) bismutul. d) pentru obţinerea stării de echilibru structural? T. b) alamele bifazice. b) prin călire de punere în soluţie.9. în final. sunt supuse unui tratament de îmbătrânire artificială. d) sulful? T.5. îmbătrânire artificială şi deformare plastică la rece. c) T5. Procesul de supraîncălzire de scurtă durată a aliajelor neferoase îmbătrânite pentru reconstituirea stării structurale pe care aliajele au avut-o după călirea de punere în soluţie este denumit: a) reversiune. d) normalizare? T.9. cum s-a realizat această stare: a) prin călire de punere în soluţie. Semifabrcatele realizate dintr-un aliaj pe bază de cupru sunt prelucrate prin deformare plastică la cald. d) tombacurile? 188 .11. îmbătrânire artificială şi deformare plastică la rece. b) o structură bifazică alcătuită dintr-o soluţie solidă şi un compus intermetalic. b) revenire.9. c) o structură alcătuită dintr-o soluţie solidă şi un amestec mecanic.9. b) aliaje Kunial.9. c) oxigenul. sunt apoi ecruisate prin deformare plastică la rece şi. c) aliaje Alpaca.8. c) prin prelucrare la cald. sunt răcite rapid la ta şi sunt apoi supuse unei îmbătrâniri artificiale.9. b) T4. Produsele realizate dintr-un aliaj pe bază de aluminiu sunt livrate în starea T6. d) o structură monofazică alcătuită din cristale de soluţie solidă suprasaturată în elemente de aliere? T.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR plasticităţii după ecruisarea prin deformare plastică la rece. Semifabrcatele realizate dintr-un aliaj pe bază de aluminiu sunt prelucrate prin deformare plastică la cald.4.9.

Care dintre următoarele caracteristici corespund alamei CuZn30: a) este o alamă monofazică α. c) produsele realizate din aliajul AlMg7. c) structură alcătuită din constituenţii α (preeutectoid) şi eutectoid (α+γ2).7 %. La care dintre următoarele mărci de aliaje Al − Mg se poate aplica durificarea structurală prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire: a) AlMg1.9. d) AlMg7? T.21.12. c) starea TC.9. b) aliajele de turnare cu %Cum ≤ 5. Care dintre următoarele categorii de produse realizate din aliajele industriale Al − Mg se livrează de obicei în starea H: a) produsele din aliajul AlMg1. c) structură bifazică. c) aliajele Konstantan.9. b) aliajele Melchior. c) compus intermetalic Cu3Sn.13.9. c) nichelul.9. b) produsele fabricate din aliajul G AlMg5. d) siliciul? T.9. d) fază bertholoidă Cu31Sn8? T. d) aliajele Monel? T. b) fază bertholidă Cu5Sn. Care este semnificaţia fazei δ.7 %. d) toate categoriile de aliaje industriale? T. d) structură alcătuită din constituienţi a (preeutectoid) şi eutectoidul (α+γ)? T. b) structură alcătuită din fazele α ≡ CuAl şi γ2 (fază bertholidă corespunzătoare compusului Cu32Al10).5 %.15.9. b) AlMg3. d) este o alamă pentru turnare? T. b) staniul. b) este o alamă binară deformabilă. Care este structura la ta a semifabricatelor şi pieselor turnate realizate din bronzul G CuAl10Mn: a) structură monofazică α ≡ Cu(Al)..14.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase T. având %Cum = 2.9. c) este o alamă specială deformabilă.9.18. prezentă în structura bronzurilor cu staniu pentru turnare: a) soluţie solidă Cu(Sn). Care dintre următoarele tipuri de aliaje Cu − Νi prezintă la ta o structură monofazocă: a) aliajele Kunial. Care dintre următoarele aliaje are densitatea mai scăzută: a) CuAl10Fe3. d) starea T6? T.23. Care dintre următoarele aliaje este cunoscut sub denumirea de 189 .22.9. d) produsele realizate din aliajul AlMg2? T. Care stare de bază asigură produselor realizate din bronzuri cu beriliu cele mai ridicate caracteristici de rezistenţă mecanică şi duritate: a) starea TA. Care dintre următoarele elemente de aliere determină micşorarea conţinutului procentual de fază α al structurii alamelor speciale: a) aluminiul. Care este structura de echilibru la ta a bronzurilor cu beriliu folosite în tehnică: a) structură monofazică α ≡ Cu(Be).9. b) AlCu4MgMn.20.16. b) structură monofazică γ (fază bertholidă pe baza compusului CuBe. Care dintre următoarele categorii de aliaje industriale Al − Cu se pot supune durificării structurale prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire naturală sau artificială: a) aliajele deformabile. d) Al Mg9MnSi? T.9. c) aliajele de turnare cu %Cum < 5. c) AlMg5..19. alcătuită din α şi γ. c) AlMg7. b) starea TH. d) structură monofazică γ2? T.17.

5Cu1. azotul şi carbonul. b) structura lor conţine faze dure sau semidure.5. b) titanul prezintă două modificaţii: Tiα cu structură cristalină CVC şi Tiβ cu structură cristalină HC. Care dintre următoarele afirmaţii privind titanul sunt adevărate: a) titanul prezintă două modificaţii: Tiα cu structură cristalină HC şi Tiβ cu structură cristalină CVC.9. Care este structura de echilibru la ta a unui silumin industrial cu %Sim = 12.5.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR zincral sau alzimac: a) aliajul G CuZn40PbSn.5%. d) aluminiul? T.26.25. c) molibdenul. b) staniul. Care dintre următoarele elemente de aliere ale aliajelor industriale pe bază de titan sunt stabilizante α (alfagene): a) aluminiul. c) carbonitrurarea. c) au capacitatea de a disipa căldura produsă datorită frecărilor din lagărele de alunecare. b) aliajul AlZn6Mg2.9. c) o structură alcătuită din constituienţii α (preeutectic) şi eutecticul (α+β). nemodificat la elaborare: a) o structură bifazică alcătuită din soluţie solidă α ≡ Al(Si) şi soluţie solidă β ≡ Si(Al). c) molibdenul. modificat cu sodiu la elaborare: a) o structură bifazică alcătuită din soluţie solidă α ≡ Al(Si) şi soluţie solidă β ≡ Si(Al). b) TiAl5Sn2. b) nitrurarea.31.29. hidrogenul. c) impurităţile care reduc plasticitatea titanului şi îl fac inapt pentru prelucrări prin deformare plastică sunt oxigenul. Care este structura de echilibru la ta a unui silumin industrial cu %Sim = 12. b) o structură alcătuită din constituienţii β (preeutectoid) şi eutectoidul (α+β). La care dintre următoarele mărci de aliaje pe bază de titan se poate realiza creşterea rezistenţei mecanice prin aplicarea TT de călire martensitică şi revenire: a) TiAl6V4.9. d) o structură monofazică α? T.9. d) TiV13Cr11Al3? T. c) o structură alcătuită din constituienţii β (preeutectic) şi eutecticul (α+β). d) aliajul G AlMg9MnSiTi? T. c) TiAl6SnV6.9. d) sunt mai dure decât materialele folosite la realizarea arborilor care se reazemă pe cuzineţi? 190 . care asigură conformarea cuzineţilor cu zonele de rezemare ale arborilor pe care îi susţin. d) silicizarea? T.9.9. Care dintre următoarele elemente de aliere este prezent în toate aliajele industriale pe bază de titan: a) fierul. în starea Tiα? T. b) o structură alcătuită din constituienţii β (preeutectoid) şi eutectoidul (α+β). b) cuprul.28. care asigură conformarea cuzineţilor cu zonele de rezemare ale arborilor pe care îi susţin. d) vanadiul? T. c) aliajul CuZn39Ni3.5 %.9. Care dintre următoarele caracteristici corespund aliajelor antifricţiune folosite la confecţionarea cuzineţilor pentru lagărele de alunecare: a) structura lor conţine faze cu duritate scăzută şi plasticitate ridicată. d) deformarea plastică a titanului se face de obicei la rece. Ce tratament termochimic se poate aplica pentru durificarea superficială a produselor realizate din aliaje pe bază de titan: a) carburarea.24. d) o structură monofazică α? T.30.27.

9. b) aliajul eutectic Pb – Cd (cu %Cdm = 18 %).9.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase T. b) aliajul Ni – Ti cu %Tiat = 50 %.43. d) au granulaţie grosolană şi sunt sensibile la supraîncălzire? T. d) aliajul eutectoid Zn – Al (cu %Alm = 22 %)? T. b) transformarea este reversibilă.35. Care dintre următoarele aliaje de lipit se folosesc pentru lipirea moale: a) SnPb10.5 %.9.32. d) bronzurile hipoeutectoide? T. d) să aibă temperatura ts mai mare decât cea corespunzătoare MB? T.34. Care dintre următoarele aliaje prezintă fenomenul de deformare superplastică: a) aliajul eutectic Al – Cu (cu %Cum = 33 %). d) SnPb10? T. c) SnAg5. Structura aliajelor superplastice este alcătuită din: a) un amestec mecanic eutectic. d) aliajele Bahnmetall? T. b) au structură bifazică.40. Care dintre următoarele aliaje de lipit se folosesc pentru lipirea tare (brazare): a) CuZn42. c) aliajul Au – Cd cu %Cdat = 47. Care dintre următoarele clase de aliaje se folosesc ca materiale antifricţiune cu ts ridicată: a) oţelurile carbon eutectoide.42. b) aliajele Pb – Sn – Sb – Cu. b) să fie compatibile cu MB (materialul din care sunt confecţionate piesele care trebuie îmbinate prin lipire). d) aliajul CuSn8? T. b) aliajul TiAl6V4. c) bronzurile cu Pb. b) SnAg5. d) SnPb37Ag? T. c) CuZn20. b) fontele cenuşii feritoperlitice. b) compusul intermetalic Cu3Sn. b) un amestec mecanic eutectoid.33. c) aliajul AlCu4.37.9. b) CuAg10P5.9. c) martensita formată este termoelastică.36.9.9. c) aliajul eutectic Al – Cu (cu %Cum = 33 %).38. Care dintre următoarele clase de aliaje se folosesc ca materiale antifricţiune cu ts joasă: a) aliajele Sn – Sb − Cu.39. d) un compus intermetalic? T. c) soluţia solidă α ≡ Sn(Sb. Care dintre următoarele caracteristici corespund transformării martensitice ce se produce la călirea aliajelor marmem: a) transformarea este ireversibilă. d) martensita formată conţine un număr mare de dislocaţii în structură? T. c) o matrice structurală de bază şi o fază secundară (distribuită astfel încât să poată bloca creşterea grăunţilor matricei). Care pot fi fazele dure din structurile aliajelor antifricţiune de tip Babbit: a) compusul intermetalic SnSb. c) să fie dure şi fragile.9. Care dintre următoarele caracteristici trebuie asigurate de aliajele de lipit: a) să prezinte o bună fluiditate în stare topită. c) fontele albe. d) aliajul Au – Cd cu %Cdat = 47. d) cristalele de Pb? T.5 %? 191 . Care dintre următoarele caracteristici corespund aliajelor neferoase superplastice: a) au structură monofazică.9. Care dintre următoarele aliaje fac parte din categoria aliajelor care prezintă fenomenul de memorie a formei: a) aliajul bifazic TiAl6V4. Care dintre următoarele aliaje prezintă fenomenul de deformare superplastică: a) alama monofazică CuZn20.9.Cu).9.41. c) au granulaţie foarte fină.9.

cu coeficienţii de echivalare în zinc a elementelor de aliere precizaţi în scap. iar faza ε are 2 CEε = 7 . rezultă pentru faza δ: %Snatδ = 20. 192 .2 %.1). %Snmδ şi %Snmε concentraţiile masice ale staniului în cele fazele bertholide γ.67 ⋅118. A. iar cuprul are valenţa vCu = 1 şi masa atomică maCu = 63. faza δ are CEδ = 13 .33⋅ 63.14 şi rezultă: • alama specială Cu Zn32Pb2 are titlul fictiv %Cume = 66. se obţine pentru faza γ: % Snatγ = % Snmγ = 100(CEγ − vCu ) v Sn − vCu = 100( 3 1) − 2 4 −1 = 16. ştiind că faza γ are CEγ = 3 .1.55.4) şi (2.00 % şi %Snmε = 38. CuZn38Pb2Mn2 şi CuZn30Al5Fe3Mn2. • alama specială Cu Zn30Al5Fe3Mn2 are titlul fictiv %Cume = 48.4 %.7 100 16. δ şi ε şi %Snatγ.0 %. fiind o alamă monofazică α. fiind o alamă monofazică β’. fiind o alamă bifazică.9.5 %.1.5 % şi aparţine aceleiaşi clase structurale ca şi alama binară cu %Znm = 100 − %Cume = 48. 4 Rezolvare Se notează %Snmγ. 9.9. folosind relaţia (9.0 % şi aparţine aceleiaşi clase structurale ca şi alama binară cu %Znm = 100 − %Cume = 34. • alama specială Cu Zn38Pb2Mn2 are titlul fictiv %Cume = 58.5 %.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Aplicaţii A.55 În mod similar.51 % şi %Snmδ = 32.7. Rezolvare Pentru încadrarea în clase structurale a mărcilor de alame speciale precizate în enunţul aplicaţiei se calculează titlul fictiv al acestora.7 + 83. iar pentru faza ε: %Snatε = 25. Din tabelele 1. Să se determine valorile de bază ale concentraţiilor masice ale componentelor în fazele bertholide tipice structurilor de echilibru ale bronzurilor 21 cu staniu.4 %.6 % şi aparţine aceleiaşi clase structurale ca şi alama binară cu %Znm = 100 − %Cume = 41.2 rezultă că staniul are valenţa vSn = 4 şi masa atomică maSn = 118.5. % Snatγ maSn % Snatγ maSn + %Cu atγ maCu 100 = 16.2. %Snatδ şi %Snatε concentraţiile atomice ale staniului în aceste faze. pe această cale se obţin datele prezentate în tabelul 9.3).67 % şi = 27. Folosind relaţiile (2.1 şi 1.67 ⋅118. Să se stabilească clasele structurale tipice alamelor speciale CuZn32Pb2.

5 + 465 ≅ 220 N/mm2.2δ ≅ 15 N/mm2 şi HBδ = 5⋅32. Conform legii lui Kurnacov (v.75 şi n2 = 82. Ţinând seama că faza bertholidă δ are concentraţia masică de staniu %Snm = 32.2 (N/mm2) şi HB ale bronzurilor bifazice turnate se pot estima analitic. cu relaţii de forma: Rm = m1%Snm + n1. % %Znm. în funţie de compoziţia lor chimică. să se estimeze valorile caracteristicilor mecanice Rm.5 A. în domeniile bifazice ale diagramelor de echilibru binare caracteristicile mecanice ale aliajelor variază liniar.3.5 + 82.9) %Cume. scap. % (keMn = 0. compoziţia de bază a fazei δ). 193 . cu %Snm = 14 %).11).2δ = 3. Rezolvare Examinând diagrama de echilibru din figura 9. Rp0.5) %Alm . % %Pbm. limita de curgere Rp0.5.2 şi HB ale fazei bertholide δ. % CuZn32Pb2 66 32 2 − − − 66.55 şi n1 = 465.2 = 135 N/mm2 şi duritatea 120 HB.14.55⋅32. Cunoscând valorile caracteristicilor mecanice (determinate experimental) ale celor două bronzuri bifazice (G CuSn10.0 CuZn38Pb2Mn2 58 38 2 2 − − 58. în funcţie de concentraţia lor masică de staniu %Snm. aliajele G CuSn10 şi G Cu Sn14 sunt bronzuri bifazice (hipoeutectoide). aceste rezultate indicând că prezenţa fazei δ durifică şi fragilizează structurile bronzurilor cu staniu.5 + 50 = 212. ca urmare. Rp0. ca urmare.9.5 ≅ 205 N/mm2.0) %Fem. în cazul bronzurilor în stare de turnare.9. caracteristicile mecanice Rm (N/mm2).75⋅32. se determină valorile coeficienţilor mj şi nj.5. iar bronzul G Cu Sn14 are după turnare Rm = 360 N/mm2. % (keFe = 0. Rp0.5 % (care defineşte. 3. m3 = 5 şi n3 = 50.3. Rp0. rezultă că.2 = m2%Snm + n2.13 c.1.0) %Mnm.. domeniul bifazic α + δ al acesteia corespunde unor concentraţii masice de cupru cuprinse între %Snm = 8 % (care defineşte limita domeniului monofazic α) şi %Snm = 32. % (keAl = 6.6 CuZn30Al5Fe3Mn2 60 30 2 5 2 48. Rp0.5 %. se obţine: Rmδ = −7.2 = 120 N/mm2 şi duritaea 100 HB. Compoziţiile chimice şi titlurile fictive pentru trei mărci de alame speciale Marca de alamă %Cum.. Aplicând legea lui Kurnacov. aşa cum s-a demonstrat la rezolvarea aplicaţiei A. din relaţiile scrise mai înainte: m1 = −7. m2 = 3. HB = m3%Snm + n3. Rmδ – Rp0. j = 1. % (kePb = 1. între caracteristicile corespunzătoare celor două faze care le alcătuiesc structura. Bronzul G CuSn10 are după turnare rezistenţa la tracţiune Rm = 390 N/mm2.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase Tabelul 9. cu %Snm = 10 % şi G CuSn14.

pentru GD = 0: Rm = 270 N/mm2.07 % Nim +8. 19. Condiţia A ≥ 40 % este respectată de aliajele Cu – Ni a căror concentraţie 2 masică de nichel satisface inegalitatea 0.07 % Nim +8. iar S D = π − 4 4 transversale a produsului. 194 aria secţiunii . Un produs de forma unei bare cilindrice cu diametrul Dp = 8 mm este obţinut trăgând la rece. Cele două condiţii precizate în enunţul aplicaţiei sunt respectate simultan de aliajele cu %Nim ∈ [13.9 %.06GD2 + 7GD + 270. care evidenţiază efectele ecruisării prin deformare plastică la rece asupra caracteristicilor mecanice ale alamei din care este realizat produsul.0 %]. 100 %) ∩ (0 %.9 %.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR A. prin orificiul calibrat al unei scule (matriţe). A.9.308%Nim + 5 ≥ 0. 19.6GD + 50. Caracteristicile mecanice la tracţiune Rm (în N/mm2) şi A (în %) ale aliajelor Cu – Ni în stare de echilibru se află în următoarele dependenţe (stabilite pe baza datelor experimentale) cu concentraţia lor masică de nichel %Nim: 2 2 Rm = −0. A (în %) şi HR (în HRB) ale alamei CuZn15 se modifică prin deformare plastică la rece. A ≅ 5 % şi HR ≅ 72 HRB. Pentru GD = 36 % GD = D 2 2 S0 D0 10 (gradul de deformare plastică la rece al materialului produsului).06GD şi HR = 0.0024 % Nim − 0. A = 45 % şi duritatea HR ≅ 50 HRB. rezultă astfel 2 2 2 2 D p − D0 8 − 10 S − S0 100 = 100 = 100 = 36 %.9%Nim + 210 şi A = 0. în care 2 Dp D2 S 0 = π s este aria secţiunii transversale a semifabricatului. 50 %).9%Nim – 110 ≥ 0. 19. soluţia acestei inegalităţi este %Nim ∈ [13.9.4. 100 %).0 %]. cu diferite grade de deformare GD ∈ (5 %. în conformitate cu următoarele relaţii: Rm = −0. Gradul de deformare plastică al materialului produsului obţinut prin tragere la rece se determină aplicând relaţia (3.5. să se determine compoziţia chimică a aliajelor Cu – Ni care îndeplinesc simultan condiţiile: Rm ≥ 320 N/mm2 şi A ≥ 40 %. Care sunt caracteristicile mecanice ale produsului astfel obţinut? Rezolvare Semifabricatul aflat în stare recoaptă (starea O) are caracteristicile mecanice date de relaţiile din enunţul aplicaţiei.024 % Nim − 0.9).0 %] ⇒ %Nim ∈ [13.9 %. un semifabricat cilindric (aflat în starea O) cu diametrul Ds = 10 mm. Caracteristicile mecanice Rm (în N/mm2). soluţia acestei inegalităţi este %Nim ∈ (0 %. relaţiile din enunţul aplicaţiei conduc la următoarele valori ale caracteristicilor mecanice: Rm ≅ 444 N/mm2.308%Nim + 45. Rezolvare Condiţia Rm ≥ 320 N/mm2 este respectată de aliajele Cu – Ni a căror 2 concentraţie masică de nichel satisface inegalitatea −0. A = 45 e−0.

5 (cu cu %Znm = 6. Prin particularizarea relaţiei generale stabilite la rezolvarea aplicaţiei A. % Concentraţia masică a aluminiului %Alm. Rezolvare Ţinând seama de semnificaţia simbolului mărcii aliajului care se elaborează. kg/m3 A. %Mgm = 2. Să se determine care dintre următoarele aliaje are densitatea cea mai mică: duraluminiul AlCu4MgMn (cu %Cum = 4.5 % şi %Mgm = 0.0 1. cu masa m = 100 kg. Tabelul 9. rezultă că concentraţiile componentelor acestuia sunt: %Pbm = 4 %.75 %.5 0.6 Aliajul Concentraţiile masice ale elementelor de aliere AlCu4MgMn %Mgm %Mnm %Znm %Sim %Cum 0. ρMg = 1740 kg/m3.4.0 2575 AlZn6Mg2. Rezolvare Din tabelul 1.7 %).9.0 2784 AlMg9MnSi 9. şi pPb = 0. % Densitatea aliajului ρ. alzimacul AlZn6Mg2.0 2799 G AlSi9Mg 0. 15. siluminul G AlSi9Mg (cu %Sim = 9. ρZn = 7130 kg/m3.8 %). %Mgm = 0.5 90. pZn = 2 %.7. aliajul AlMg9MnSi (cu %Mgm = 9.5 %).9 % şi %Mnm = 0. Să se stabilească compoziţia masică a încărcăturii cuptorului pentru realizarea unei şarje.5 %. La elaborarea aliajelor pe bază de cupru în cuptoare cu inducţie pierderile procentuale masice prin oxidare ale componentelor încărcăturii sunt: pCu = 1 %.8 % şi %Sim = 0.6.4 6.9 0.5Cu1. se obţine următoarea relaţie pentru determinarea densităţii aliajelor pe bază de aluminiu: ρ = ∑ n 100 % EAmj j =1 ρ EA j + 100 − ∑ EAmj j =1 n .5Cu1.6 90.7 % şi %Cum = 1. ρMn = 7470 kg/m3.7 89.5 %). %Mnm = 0.15.5 2.5 9.ρSi = 2330 kg/m3 şi ρCu= 8930 kg/m3.2.9.9. 195 .8 0. aplicând această relaţie pentru aliajele ρ Al cu compoziţia chimică precizată în enunţul aplicaţiei se obţin rezultatele prezentate în tabelul 9. din aliajul CuSn6Zn4Pb4. Densităţile aliajelor de aluminiu din aplicaţia A.6 4.0 %.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase A. dacă materiile prime disponibile pentru formarea încărcăturii sunt metalele pure componente ale aliajului.2 se extrag următoarele valori ale densităţilor componentelor aliajelor pe bază de aluminiu precizate în enunţul aplicaţiei: ρAl = 2700 kg/m3.5 %.0 2653 %EAmj. pSn = 1 %.5 94.

4): ..4.75 100 − p Pb mod similar. din aliajul CuSn6Zn4Pb4.938 kg şi m4 = 0.325 kg.995 şi mj..165 kg.8.613 kg. bronzuri G CuSn10Zn2 şi G CuPb20Sn5 şi plumb marca Pb 99. şi pPb = 0. m = ∑ %Cu mj m j .04 kg. având soluţiile m3 0 10 5 0 606 90 88 75 0 8687 m4 m1 = 19.995.75 %. m3 = 50. rezultă: % Pbm % Pbm p 4 m = m Pb (1 − Pb ) ⇒ m Pb = m = 100 = 4. p p j =1 j =1 1 − Pb 1 − Zn 100 100 % Snm %Cu m m = ∑ % Snmj m j . pSn = 1 %. masele materiilor prime care trebuie introduse în încărcătura cuptorului pentru elaborarea aliajului şi ţinând seama de condiţiile din enunţul aplicaţiei. m = ∑ % Zn mj m j . Masa totală a încărcăturii este mi = m1 + m2 + m3 + m4 ≅ 101. MP3 ≡ G CuPb20Sn5 şi MP4 ≡ Pb 99. notând mPb. în 100 100 100 − 0. %Snm = 6 % şi %Cum = 100 – [%Pbm + %Znm + %Snm] = 86 %.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Znm = 4 %.. %Znmj. %Snm şi %Cum concentraţiile componentelor în aliajul care se elaborează şi %Pbmj. A.. dacă materiile prime disponibile pentru formarea încărcăturii sunt deşeuri de alamă binară CuZn10. m2 = 30. masele care se introduc în încărcătură din cele patru materii prime 4 4 % Pbm % Zn m disponibile. mSn = 4. Masa totală a încărcăturii este mi = mPb + mZn + mSn + mCu ≅ 101.082 kg. rezultă relaţiile: m = ∑ % Pbmj m j . 196 .. % Znm.04 kg. mZn = 4. La elaborarea aliajelor pe bază de cupru în cuptoare cu inducţie pierderile procentuale masice prin oxidare ale componentelor încărcăturii sunt: pCu = 1 %. j = 1. j = 1. mZn.030 kg şi. pZn = 2 %. %Snmj şi %Cumj. mSn şi mCu.9. Introducând în aceste relaţii p Sn p Cu j =1 j =1 1− 1− 4 4 100 100 datele din enunţul aplicaţiei. se obţine următorul sistem de ecuaţii (cu 0 0 20 100 m1 403 m2 10 2 0 0 408 × = necunoscutele mj..4. Rezolvare Ţinând seama de semnificaţiile simbolurilor aliajului care trebuie elaborat şi aliajelor folosite ca materii prime şi notând %Pbm. MP2 ≡ G CuSn10Zn2.030 kg şi mCu = 86. Să se stabilească compoziţia masică a încărcăturii cuptorului pentru realizarea unei şarje. concentraţiile masice ale componentelor în mateiile prime MP1 ≡ CuZn10. j = 1. cu masa m = 100 kg.869 kg.

Cele mai multe ceramice sunt compuşi între metale şi nemetale. obţinute din materii prime sub formă de pulberi prin sinterizare. Legăturile ionice şi covalente implică toţi electronii de valenţă ai componentelor.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Capitolul 10 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR CERAMICE ŞI STICLELOR 10. în timpul căruia se formează legăturile dintre particule prin difuzie sau topire parţială a unui component. astfel că nu există electroni liberi. Introducere Materialele ceramice sunt materiale anorganice nemetalice. păstrându-se doar ordinea apropiată. În prezent termenul de ceramică include o gamă de materiale mult mai largă. referitoare la câteva 197 . electronica.1. adică formează unităţi structurale prin coordinarea atomilor de oxigen în jurul ionului metalic prin legături ionice sau covalente. ceea ce face ca materialele ceramice să aibă conductibilitate termică şi conductibilitate electrică foarte scăzute fiind materiale electroizolante sau termoizolante în marea majoritate a cazurilor. industria chimică. utilizate în cele mai diverse domenii cum ar fi electrotehnica. industria metalurgică etc. dintre care cel puţin unul are rolul de vitrifiant. astfel că se bazeză în special pe legături ionice şi covalente. care este un proces de încălzire cu sau fără presare simultană. Reprezintă o categorie de materiale care au fost utilizate din cele mai vechi timpuri sub formă de vase din lut (însăşi termenul de ceramică provine de la grecescul “keramon” care însemna “lut ars”) şi de materiale de construcţie datorită capacităţii de prelucrare în cele mai diverse forme şi abundenţei materiilor prime. cu legături şi structură complexe. starea amorfă (vitroasă) este caracterizată de lipsa ordonării atomice la distanţă. Sticlele sunt materiale anorganice cu structură amorfă (corpuri vitroase) obţinute prin solidificarea unor topituri constituite din amestecuri de oxizi în stare topită.

rezultă astfel fie o succesiune de plane ABABAB… care corespunde unei structuri de tip hexagonală compactă (HC) a anionilor. rA Deoarece anionii au raza mai mare se pot aranja în plane compacte dispuse succesiv. 1.2).1). întrucât cationii metalici se plasează în aceste interstiţii. sau pot avea centrele în punctele marcate cu C. generând structuri cristaline de tip CFC sau HC ca şi în cazul metalelor (v. înseamnă că numărul de coordinaţie poate fi 4 sau 6.1 în care se prezintă limitele r raportului C şi geometria posibilă pentru fiecare număr de coordinaţie.2).1 şi planul următor de anioni cu centrele în punctele notate cu B. deoarece metalele prin ionizare pierd electronii de valenţă. ceea ce face ca sticlele să fie considerate ca lichide vâscoase subrăcite. Structura ceramicelor şi sticlelor Elementele componente ale materialelor ceramice sunt legate între ele prin legături ionice şi covalente formând reţele de ioni metalici şi nemetalici (cationi şi anioni) a căror celulă elementară este constituită dintr-un cation. anionii celui de-al treilea plan compact pot avea centrele pe aceeaşi verticală cu punctele A. În acest capitol se vor prezenta caracteristicile structurale ale principalelor tipuri de materiale ceramice şi sticle şi proprietăţile generale ale acestora. înconjurat de anioni cărora anionul le-a cedat electronii de valenţă. 10. Întradevăr.2. ceea ce înseamnă că numărul anionilor din unitatea structurală reprezintă chiar numărul de coordinaţie al structurii cristaline respective (v scap. aşa cum 198 . cationii au de obicei raze mai mici decât anionii (v. figura 10.1 în care se prezintă razele ionice ale componentelor uzuale din ceramice) astfel că structurile stabile ale fazelor cristaline din ceramice se formează atunci când fiecare cation metalic este înconjurat de anioni nemetalici cu care se află în contact direct.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR distanţe interatomice corespunzătoare unităţilor structurale. care corespunde unei structuri de tip cub cu feţe centrate (CFC) a anionilor.scap 1. considerând un plan de anioni care au centrele în punctele notate cu A în figura 10. tabelul 10. În funcţie de poziţia anionilor din două plane compacte succesive se formază două tipuri de interstiţii: interstiţii tetraedrale (câte trei într-un plan compact şi unul în planul învecinat) aşezaţi astfel încât unind centrele lor de masă se formează un tetraedru regulat şi interstiţii octaedrale mărginite de şase anioni (câte trei în fiecare plan compact aşezaţi astfel încât unind centrele lor de masă se formează un octaedru regulat (v. aşa cum se constată din tabelul 10. fie o succesiune ABCABC…. numărul de coordinaţie şi implicit geometria unităţii structurale depinde de valoarea raportului dintre raza cationului rC şi raza anionului rA .

064 Anion Br − rA .732 0.136 0.067 0.039 0.057 0.181 0.155 ≤ Nr.414 ≤ 6 Na+ 2+ 0.220 0. nm 0. 10.225 0.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor rezultă şi din tabelul 10.102 0.225 ≤ 4 Mg Mn Ni 0.106 0.1.077 0.1.069 0. Tabel 10. nm 0.133 0. Rezultă că structurile fazelor cristaline ale ceramicelor depind atât de tipul reţelei compacte pe car o formează anionii.000 Fig.414 0.138 0. Razele ionice ale unor componente ale ceramicelor şi geometria coordinărilor Raze ionice Raze cationi rC Raze anioni rA Cation Al3+ Ba2+ B3+ Ca Fe K 2+ 2+ + 2+ 2+ Tip de coordinare rC rA 0.078 0.1 Reprezentarea prin sfere rigide a dispunerii anionilor în structura ceramicelor 199 .732 ≤ Si4+ Ti4+ 8 1. de coordinaţie Geometria coordinării rC .184 rC < rA rC < rA rC < rA rC < rA 3 Cl− F− I− O2− S 2− 0.196 0.132 0.020 0. cât şi de modul în care sunt ocupate interstiţiile cu cationi metalici.

La încălzire. treptat cele mai puternice. Din punct de vedere chimic cel mai simplu silicat este dioxidul de siliciu SiO2 (silice) care structural este constituit dintr-o reţea spaţială de [SiO4]4.2 b. temperatura Tv de pe această curbă este numită temperatură de tranziţie sticloasă sau temperatură de vitrifiere şi nu are o valoare bine definită. fiind dependentă de viteza de răcire. o reprezentare plană simplificată a structurii cristaline tridimit a SiO2 este redată în figura 10. ceea ce conduce la existenţa unei diversităţi foarte mari de structuri a fazelor cristaline din materialele ceramice. Continuitatea curbei 2 cu cea de la temperaturi mai ridicate (T > Tc) arată că materialul este de fapt un lichid subrăcit. astfel că există tendinţa ca în timp. Această structură se obţine dacă răcirea topiturii se face foarte lent.3. proces 200 . apoi. În cazul răcirii relativ rapide a topiturii ce conţine unităţile [SiO4]4dependenţa de temperatură a volumului specific este cea corespunzătoare curbei 2 din figura 10. să se treacă la starea de echilbru stabil. pe măsura creşterii energiei interne a sistemului se desfac mai întâi legăturile mai slabe. reprezentând variaţia volumului specific (inversul densităţii ρ) în funcţie de temperatură (curba 1 în figura 10. la temperatura Tc volumul specific are un salt brusc. bidimensionale sau spaţiale cu un grad înalt de stabilitate.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Interstiţiile pot fi ocupate de cationi de acelaşi tip.care formează aranjamente complexe de tip HC sau CFC.2a.cărora le rămâne câte o valenţă liberă cu care se pot lega de alte unităţi structurale formând aranjamente unidimensionale. Pe baza celor arătate se poate stabili că în structura dezordonată a solidelor vitroase distanţele dintre particulele constitutive şi intensitatea legăturilor nu sunt uniforme.3) se constată că în condiţiile solidificării prin cristalizare. Silicea cristalină prezintă trei forme alotropice: cuarţ. Cea mai mare parte a ceramicelor şi sticlelor sunt constituite din silicaţi a căror bază structurală o constituie tetraedrul [SiO4]4-care are în centru ionul Si4+ iar în vârfuri ionii O2. ceea ce a făcut ca solidele cu o astfel de structură să fie numite corpuri vitroase. tridimit şi cristobalit diferenţiate prin poziţiile relative ale tetraedrilor [SiO4]4. fiind exclusă existenţa liberă a unităţii tetraedrale. structura este constituită din lanţuri spaţiale în care poziţia relativă a unităţilor structurale este aleatoare ca în starea lichidă. sub acţiunea temperaturii.cu dispunere ordonată (structură cristalină) sau aleatoare (structură amorfă) a unităţilor structurale. astfel că la o temperatură Tc are loc cristalizarea la fel ca în cazul materialelor metalice. Structura vitroasă corespunde unei stări metastabile cu energie liberă mai mare decât cea corespunzătoare structurii cristaline. ceea ce are ca efect reducerea vâscozităţii şi trecerea treptată de la starea solidă la starea lichidă pe măsură ce temperatura creşte deasupra temperaturii Tv. sau de cationi diferiţi. o reprezentare plană simplificată a stării vitroase a SiO2 care reprezintă baza structurii sticlelor silicatice este redată în figura 10. a cărui vâscozitate creşte pe măsură ce scade temperatura.

1). tabelul 10.4 a care prezintă structura unei ceramice refractare. 10. astfel că pe lângă tetraedrii [SiO4]4. Devitrifierea necontrolată a sticlelor are consecinţe negative asupra proprietăţilor mecanice şi optice (sticla devine fragilă şi pierde transparenţa datorită refracţiei razelor de lumină pe limitele grăunţilor). b – ceramică cristalină (Al2O3) Silicaţii naturali care constituie baza materialelor ceramice sunt aluminosilicaţi care au rezultat prin substituirea unor ioni Si4+ cu ioni Al3+. substituirea este posibilă datorită diferenţelor mici între dimensiunile celor doi ioni (v.Schema structurilor silicei: a − structura cristalină. Fig.există şi tetraedrii [AlO4]5-.2.3. tehnologiile moderne permiţând obţinerea unor ceramice cu structură cristalină aşa cum se obsevă în figura 10 4 b în care se prezintă structura aluminei (Al2O3) cristaline.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor numit devitrifiere şi poate avea loc controlat sau în mod natural. b – structură vitroasă Fig. 201 . Structurile unor ceramice: a – ceramică refractară cu faze cristaline şi masă vitroasă.4. 10. Variaţia volumului specific cu temperatura în cazul SiO2 Fig 10. În mod obişnuit materialele ceramice au structura alcătuită din faze cristaline însoţite de o fază vitroasă aşa cum se observă în figura 10. cantitatea de fază vitroasă depinde de compoziţia chimică şi de procesul tehnologic de fabricare.

pentru caracterizarea rezistenţei mecanice la întindere a materialelor ceramice se foloseşte adesea încercarea de încovoiere statică realizată conform schemei prezentată în figura 10.5 în care se prezintă CCCT (v. Ba2+ etc. Mg2+. Schema încercării la încovoiere statică Rezistenţa la compresiune a materialelor ceramice şi sticlelor este însă mult mai mare (poate ajunge la valori de 10 ori mai mari decât rezistenţa la tracţiune). În tabelul 10. Curbe CCCT tipice pentru materiale metalice şi materiale ceramice Fig. 10. pentru fiecare ion Al3+ din reţea apare o sarcină electrică negativă. K+) şi ioni divalenţi (Ca2+. Comportarea la rupere.6. se prezintă valorile rezitenţei la încovoiere Ri şi ale modulului de elasticitate E pentru câteva ceramice şi sticle uzuale.5. Principalele proprietăţi ale ceramicelor şi sticlelor Proprietăţile mecanice ale materialelor ceramice şi sticlelor prezintă particularităţi în raport cele ale materialelor metalice datorită legăturilor ionice şi covalente care stau la baza formării structurii acestora. tensiunea maximă în fibra întinsă a epruvetei încovoiate (corespunzătoare forţei Fmax) reprezintă rezistenţa la încovoiere Ri a cărei valoare este apropiată de rezistenţa la tracţiune Rm.2. deşi ruperea are tot caracter fragil. A. restabilirea neutralităţii electrice se obţine prin introducerea în structură a unor ioni monovalenţi (Na+.3. Aceste materiale se caracterizează în primul rând prin duritate şi fragilitate foarte ridicate determinate de caracterul puternic al legăturilor ionice şi covalente. Fig 10.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Deoarece numărul ionilor de oxigen rămâne acelaşi ca în cazul unităţilor structurale [SiO4]4-. Deoarece încercarea la tracţiune este mai greu de aplicat (dificultăţile sunt legate de prinderea epruvetei).4) a unui material ceramic şi CCCT a unui material metalic.) 10. Trebuie precizat că în cazul materialelor ceramice şi sticlelor se constată o împrăştiere foarte mare a valorilor caracteristicilor mecanice deoarece fragilitatea intrinsecă le face foarte sensibile la prezenţa concentratorilor de tensiuni.6. Li+. Ruperea se produce fără deformare plastică aşa cum se constată din figura 10. Comportarea la rupere a acestor 202 . scap 3.

Fluajul.2 λ. contracţii sau dilatări neuniforme şi deci tensiuni care produc fisurarea sau ruperea.8 1. cu deosebirea că procesele de difuzie sunt mult mai complexe fiind implicaţi ioni cu sarcini electrice diferite.0·10-6 7. Tabelul 10.7·10-6 4.7 1.3 20 5.8) apare în special în cazul ceramicelor utilizate ca materiale refractare. Din această cauză. Este fenomenul de fisurare sau chiar rupere a materialului la modificarea relativ rapidă a temperaturii şi se datorează fragilităţii intrinseci a materialelor ceramice şi a sticlelor corelată cu exploatarea la temperaturi ridicate. mm/mmoC 5. dacă materialul are conductivitate termică scăzută (cum este cazul materialelor ceramice şi sticlelor). W/moC la 1000 o C 3. deoarece tensiunile de compresiune tind să închidă microfisurile.0·10-6 8.1 38.2.5·10-6 9.0 219 15 − − 2. starea critică se atinge la valori mai ridicate ale solicitărilor. în tabelul 10. la variaţia rapidă a temperaturii mediului se creează diferenţe de temperatură pe secţiune.5·10-6 10.9 1. Fenomenul se desfăşoară la fel ca în cazul metalelor. Problema comportării la fluaj (v.2 se prezintă valorile acestor caracteristici pentru câteva ceramice şi sticle uzuale.8·10-6 13. Comportarea la şoc termic a materialelor depinde în special de coeficientul de dilatare liniară α şi de conductivitatea termică λ. cele mai bune rezistenţe la fluaj le au materialele ceramice complet cristaline sau în a căror structură faza vitroasă se află în cantitate mai mică.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor materiale se explică prin existenţa unui număr mare de defecte de structură şi chiar microfisuri a căror extindere se produce în avalanşă în momentul în care tensiunile depăşesc valoarea critică. N/mm2 60…80 380…1000 90…110 70…100 140…280 80…100 140…200 45…100 80…110 40…150 40…150 E.5 − − C. Şocul termic.0 1.5 7. Un factor la fel de important pentru comportarea la şoc termic îl 203 . din acest motiv. kN/mm2 60…80 350…380 150…170 130…150 290…310 200…240 430…470 250…290 60…90 40…60 50…70 0−1000oC.0·10-6 9.scap 3.3·10-6 8. Deformaţiile plastice specifice fenomenului de fluaj se produc la limitele dintre grăunţii fazelor cristaline şi sunt influenţate de prezenţa masei vitroase a cărei vâscozitate scade odată cu creşterea temperaturii. α şi λ reprezintă caracteristici care capătă importanţă mai mare la alegerea materialelor ceramice pentru o anumită aplicaţie decât în cazul utilizării materialelor metalice.9 − − 2. B.0·10-6 α pe la 100 o C 5.1 2.5·10-6 0. Caracteristicile fizico-mecanice principale ale unor ceramice şi sticle Tipul materialului ceramic sau sticlei Mulit (3Al2O3·2SiO2) Alumina cristalizată (Al2O3) Magnezită sinterizată (MgO) Zirconie stabilizată (ZrO2) Berilie sinterizată (BeO) Spinel (MgAl2O4) Carbura de siliciu (SiC) Carbura de bor (B4C) Sticla de cuarţ (silice) (SiO2 ) Sticla calco-sodică Sticla boro-silicatică Ri.0 2.6·10-6 4.

iar la temperaturi scăzute este blocată reacţia chimică a apei cu silicaţii.9) există curbe de durabilitate la fisurare sub tensiune sub forma dependenţei σ = f(τ). în urma reacţiei chimice se produce ruperea lanţului –O−Si−O−. Rezistenţa la şoc termic se defineşte ca fiind diferenţa de temperatură ∆T dintre temperatura suprafeţei corpului şi temperatura mediului pe care o poate suporta un corp răcit sau încălzit în anumite condiţii fără să se fisureze. Aşa cum a fost arătat anterior. Deasupra temperaturii Tv vâscozitatea depinde de temperatură după o relaţie de forma: η = η0 e . Mecanismul fisurării sub tensiune (numit uneori impropriu şi “oboseală statică”) se bazează pe adsorbţia moleculelor de apă în microfisurile superficiale şi extinderea acestora sub acţiunea tensiunilor mecanice constante datorită pe de o parte efectului de “pană” pe care îl au moleculele adsobite la vârful fisurii. D. 204 Ea RT .8 aceste curbe sunt asemănătoare curbelor Wöhler ale materialelor metalice. a cărui vâscozitate scade cu creşterea temperaturii. E. aşa cum se constată din figura 10. iar T − temperatura absolută. Comportarea sticlelor în stare vâscoasă. (10. Similar curbelor de durabilitate la oboseală din cazul materialelor metalice (v. Ea − energia de activare a procesului de curgere.7 se prezintă variaţia rezistenţei la şoc termic a unor materiale ceramice şi sticle în funcţie de condiţiile de răcire. fiecare moleculă de apă conducând la formarea a două unităţi Si−OH care nu mai sunt legate una de alta. Fisurarea sub tensiune într-un mediu dat. scap 3. deasupra temperaturii Tv. În figura 10. şi pe de altă parte datorită reacţiei chimice a apei cu silicaţii componente ai sticlelor sau ceramicelor.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR constituie geometria piesei. unitatea de măsură pentru vâscozitate este N·s/m2 ceea ce înseamnă Pa·s (Pascal secundă). În cazul sticlelor vâscozitatea în stare vitroasă (sub temperatura Tv) se consideră η = 1018 Pa·s iar starea fluidă se consideră atinsă dacă vâscozitatea scade sub 103 Pa·s. Vâscozitatea η este o mărime ce caracterizează proprietăţile de curgere ale fluidelor şi reprezintă factorul de proporţionalitate dintre tensiunile tangenţiale şi variaţia vitezei de alunecare pe grosimea stratului fluidului. deoarece schimbările bruşte de secţiune acţionează şi în cazul materialelor ceramice ca nişte concentratori de tensiuni. R – constanta gazelor.2) în care η0 este o constantă experimentală. fenomenul se produce cu viteză maximă la temperatura camerei deoarece la temperaturi mai ridicate creşte mobilitatea ionilor hidroxil care nu se mai ataşează lanţului –O−Si−O−. Este un fenomen de rupere întârziată a materialelor ceramice şi a sticlelor care se produce în cazul solicitării pieselor la tensiuni constante în medii apoase. τ fiind timpul de expunere la mediul umed a piesei solicitate la tensiunea σ. sticla se comportă ca un lichid.

iar t este temperatura în oC. Curbele de durabilitate la fisurarea sub tensiune ale unor sticle În funcţie de valoarea vâscozităţii (deasupra temperaturii Tv) s-au stabilit următoarele temperaturi numite puncte fixe de vâscozitate ale sticlelor.7. * temperatura superioară de recoacere tsr corespunde la η = 1012 Pa·s. de exmplu. Comportarea sticlei în stare vâscoasă prezintă importanţă deosebită pentru prelucrare deoarece aceasta trebuie să se desfăşoare intr-un interval de temperaturi astfel ales încât pe de o parte vâscozitatea să fie suficient de mică pentru ca prin fasonare să se obţină forma corespunzătoare a obiectului. utilizate la stabilirea parametrilor operaţiilor tehnologice de fabricare a obiectelor din sticlă: * temperatura inferioară de recoacere tir corespunde la η = 1013. În figura 10.6 Pa·s. la sfârşitul prelucrării vâscozitatea să fie suficient de ridicată pentru evitarea deformării necontrolate sub greutatea proprie a obiectului fasonat. (10.9 se ilustrează pe curba η = f(t) stabilirea punctelor fixe ale sticlei şi se prezintă valorile acestor puncte pentru câteva tipuri de sticle uzuale. * temperatura de prelucrare tp corespunde la η = 103 Pa·s. 10.5 Pa·s. pentru o sticlă calco-sodică s-au determinat valorile: A= −3.3) t − t0 în care A. iar pe de altă parte.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Pentru scopuri practice se utilizează relaţii de forma: B log η = A + . * temperatura de înmuiere tm corespunde la η = 106. 205 . B = 4800. t0 = 210 cu ajutorul cărora s-a trasat curba η = f(t) prezentată în figura 10. * temperatura de curgere tc corespunde la η = 104 Pa·s.8. B şi t0 sunt constante ce se pot determina experimental prin măsurarea vâscozităţii la trei temperaturi diferite.9 Fig. Rezistenţele la şoc termic ale unor ceramice şi sticle Fig. 10.3.

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. aceste tensiuni de compresiune au valori ridicate şi contribuie la creşterea rezistenţei materialului. variaţia vâscozităţii sticlei cu temperatura în maniera arătată permite aplicarea unui tratament termic de tip călire. faţadele şi uşile clădirilor etc. datorită conductibilităţii termice reduse în urma răcirii la suprafaţa sticlei temperatura scade sub Tv. 10. motiv pentru care aceste sticle sunt cunoscute sub denumirea curentă de sticle “securit” şi se folosesec pentru mijloacele de transport. Punctele fixe de vâscozitate ale sticlelor De asemenea. în continuare se face răcirea completă lent. O altă consecinţă a comportării vâscoase a sticlelor este deformarea (înmuierea) sub sarcină la temperaturi ridicate a materialelor ceramice care conţin şi masă vitroasă. iar în miez temperatura este suficient de ridicată pentru ca materialul să preia prin deformare plastică contracţia suprafeţei rigide. 9. 206 . tsr) şi răcirea rapidă cu jet de aer sau în ulei. Rezistenţa la deformare sub sarcină este una din caracteristicile importante ale materialelor refractare şi se apreciază în mod uzual prin temperatura care determină un anumit grad de deformare sub acţiunea unei tensiuni de compresiune date. O fisură care apare în stratul superficial eliberează brusc tensiunile de compresiune şi produce spargerea sticlei cu formarea unui număr mare de granule mici. astfel că în strat vor lua naştere tensiuni reziduale de compresiune datorită contracţiei de răcire a miezului. ceea ce reduce riscul rănirii persoanelor din jur. acesta constă din încălzirea la o tempertură ti din domeniul (tir .

In timpul arderii rezultă o anumită cantitate de fază lichidă care prin răcire formează o reţea sticloasă în jurul granulelor pe care le leagă sub forma unui material solid şi dens. magnetice şi optice ale acestor materiale. amestecului pulverulent de materii prime i se adaugă o cantitate determinată de apă obţinându-se o pastă (numită şi “barbotină”). CaO sau MgO. 10. În cele ce urmează se vor prezenta câteva dintre cele mai importante tipuri de materiale ceramice şi sticle. Na. . din care se realizează piesele ce apoi se usucă şi se calcinează prin încălzire la temperaturi de 900…1500 oC. tare sau tehnic. unde X poate fi K2O. faianţă. 207 . formând în prezenţa apei o suspensie coloidală ce conferă amestecului plasticitate. 14) nu se tratează şi problemele proprietăţilor electrice.argilele sunt silicaţi de aluminiu hidrataţi însoţiţi de impurităţi (oxizi metalici ) care influenţează culoarea finală a materialului ceramic.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Scopul acestui capitol fiind prezentarea materialelor ceramice şi a sticlelor ca materiale structurale ( vezi cap.nisipul de cuarţ (silice) modifică plasticitatea argilelor la uscare şi ardere în timpul căreia suferă transformările cristalografice cuarţ→ tridimit→ cristobalit. Materialele ceramice 10.10 se prezintă în triunghiul concentraţiilor componentelor de bază domeniile corespunzătoare acestor ceramice. în figura 10.1. gresie ceramică. au rol de fondanţi deoarece în timpul arderii formează cu argila şi silicea compuşi cu temperatură mică de topire fiind la originea masei vitroase care leagă particulele de silice şi de argilă şi reduce porozitatea. Materialele ceramice silicatice Materialele ceramice silicatice aparţin sistemului ternar SiO2−Al2O3−X.3 câteva caracteristici ale acestora. în funcţie de compoziţia chimică şi scopul urmărit.4. Mg.4. porţelan moale. Na2O. . varietatea de argilă cea mai utilizată este caolinul (Al2O3 ·2SiO2·2H2O) care are o structură lamelară şi este constituit din granule. materiile prime utilizate au următoarele caracterisitici: . Pentru obţinerea ceramicelor silicatice. In funcţie de concentraţiile componentelor şi de condiţiile tehnologice se obţin următoarele tipuri de materiale ceramice: teracotă. Ca.feldspatul este denumirea generică pentru compuşii complecşi de tipul alumino-silicaţilor de K. Procesul de vitrifiere este însoţit întodeauna de contracţie şi stă la baza obţinerii majorităţii materialelor ceramice. iar în tabelul 10.

care este un compus cu reţea hexagonală compactă de ioni de oxigen în care ionii de Al ocupă 2 din 3 golurile octaedrice. Deoarece în condiţii industriale vitezele de răcire sunt mai mari decât cele 208 . transformare peritectică şi formează un compus cu topire incongruentă. ceea ce îi conferă duritate ridicată. Creşterea conţinutului de feldspat (deci a masei vitroase) determină reducerea rezistenţei mecanice şi a rezistivităţii electrice. ţevi ceramice echipamente sanitare. opacă Temperatura de ardere: 950…1200 oC Porozitate: 0. aparatură pentru laboratoare de chimie.11. iar celălalt component Al2O3 cristalizează sub formă de corindon. proprietăţile lor sunt influenţate puternic de raportul dintre cantitatea de fază cristalină şi cantitatea de fază vitroasă. Materialele ceramice pe bază de argile Denumirea materialului Teracotă Faianţă Gresie ceramică Porţelan Caracteristici Porozitate: 15…30 % Suprafaţa: glazurată sau nu Temperatura de ardere: 950…1050 oC Porozitate: 10…15 % Suprafaţa: glazurată. placaje etc. Tabelul 10. corespunde formulei chimice 3Al2O3·2SiO2. vase etc Dintre materialele ceramice silicatice în tehnică răspândirea cea mai mare o au porţelanurile care sunt mase ceramice vitrifiate albe (translucide în strat subţire) ale căror faze cristaline se pot stabili cu ajutorul diagramei binare de echilibru SiO2−Al2O3 prezentată în figura 10. care este un compus cu reţea CFC. în care baza o constituie tetraedrii [SiO4]. vase. are formă aciculară. condensatori electrici. echipamente sanitare. creşterea conţinutului de caolin şi de silice. Analizând această diagramă se constată că sistemul SiO2−Al2O3 prezintă transformare eutectică. aparatură pentru laboratoare de chimie etc izolatoare elctrice. In acest sistem SiO2 cristalizează sub formă de cristobalit. pardoseli. ţigle. duritate ridicată şi este baza majorităţii constituenţilor materialelor ceramice silicatice.5…3 % Suprafaţa: glazurată sticloasă Temperatura de ardere: 1100…1300 oC Porozitate: 0…2 % Suprafaţa: glazurată sticloasă Temperatura de ardere: 1100…1400 oC Domenii de utilizare cărămizi. acest compus se numeşte mulit.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Structura ceramicelor fiind neomogenă. Analiza transformărilor la răcire a ceramicelor care au la bază acest sistem se face la fel ca în cazul diagramelor de echilibru ale sistemelor de aliaje.3. (faze cristaline) determină creşterea rezistenţei mecanice şi a temperaturii de utilizare. placaje.

carbonaţi alcalini şi oxizi metalici aplicat pieselor înainte de calcinare. Domeniile ceramicelor silicatice în sistemul argilă – cuarţ feldspat Fig 10. piesele din ceramică se acoperă cu glazuri. 209 .4. N/mm2 173…345 173…550 138…620 414…2970 Temperatura maximă de utilizare.11 Diagrama de echilibru a sistemului SiO2Al2O3 Componentul de bază al porţelanurilor tehnice este mulitul care asigură acestuia rezistenţă mecanică şi rezistenţă la şoc termic ridicate. Pe lângă faptul că prin glazurare se reduce higroscopicitatea. oC 300…400 200…650 400…780 440…1100 Pentru reducerea (sau chiar eliminarea) absorbţiei de apă în pori. kg/m3 2200…2400 2350…2500 2100…2650 2800…2950 Rezistenţa la tracţiune N/mm2 20…35 20…55 35…65 52…107 Rezistenţa la compresiune. datorită coeficientului de dilatare mai mic al glazurii iau naştere tensiuni de compresiune în strat care contribuie la îmbunătăţirea rezistenţei mecanice a pieselor. 10. solidificându-se sub formă de fază sticloasă. acestea sunt straturi compacte sticloase obţinute în timpul procesului de ardere din stratul de vopsea pe bază de boraţi. Fig.4 Porţelanuri tehnice – caracteristici principale Denumirea comercială a materialului Porţelan pentru izolatori de joasă tensiune Porţelan pentru izolatori de înaltă tensiune Cordierit (compus de bază 2MgO·2Al2O3·5SiO2) Steatit (compus de bază 3MgO·4SiO2·H2O) Densitatea. Caracteristicile câtorva tipuri de porţelanuri utilizate în tehnică sunt prezentate în tabelul 10.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor corespunzătoare echilibrului. o parte din topitură nu va reuşi să cristalizeze.10. rezistenţă la agresiunea acizilor şi alcaliilor. Tabelul 10.

Oxidul de aluminiu (Al2O3. Existenţa transformărilor alotropice care se produc cu creştere de volum înrăutăţeşte comportarea materialului. Oxidul de zirconiu (ZrO2) are temperatura de topire-solidificare 2690 oC şi prezintă mai multe forme alotropice: reţea monoclinică de la ta până la 1000 oC. materiale izolante. Oxidul de magneziu (MgO – magnezită) are temperatura de topire 2800 oC şi constituie baza materialelor refractare pentru căptuşelile cu caracter bazic a cuptoarelor. refractarele bazice pot conţine şi alţi oxizi dintre care mai des întâlniţi sunt CaO. titanaţi şi ferite. 210 . pentru evitarea acestor neajunsuri se adaugă CaO şi/sau MgO care în concentraţii mai mici de 10…15% se dizolvă în ZrO2 şi stabilizează structura cubică ce se menţine de la temperatura de cristalizare până la temperatura ambiantă. prin creşterea % Al2O3 de la 85 % la 99. Caracteristicile de exploatare ale pieselor pe bază de alumină depind în mare măsură de concentraţia masică a acesteea.13 se prezintă diagrama de echilibru a sistemului MgO − Al2O3. TiO2 şi BeO). spinelul are o reţea cristalină cubică complexă în care ionii Mg2+ ocupă interstiţiile tetraedrice. locul ionilor Mg2+ şi Al3+ fiind luat de alte metale. Pe lângă MgO. tipul de structură spinelică este frecvent întâlnită. compuşii sunt foarte stabili la acţiunea agenţilor chimici şi au duritate şi rezistenţă la compresiune ridicate. Materialele ceramice oxidice Materialele ceramice oxidice sunt materiale policristaline formate din oxizi sau compuşi oxidici şi lipsite de faze sticloase. abrazivi. implanturi medicale. se obţine alumina transparentă utilizată în optica tehnică. tetragonală pe intervalul 1200…2370 oC şi cubică peste 2370 oC. Al2O3 şi Cr2O3. de exemplu. In condiţii tehnologice deosebite şi cu materii prime de puritate înaltă. la 1700 oC Reprezintă cea mai importantă ceramică oxidică şi are utilizări multiple.12 în care se prezintă diagrama de echilibru a sistemului ZrO2 – CaO. 2.4. MgO.7 % rezistenţa la compresiune creşte de la 1800 N/mm2 la 2500 N/mm2 iar temperatura de utilizare de la 1300 oC. Pentru exemplificare.2. Componentei mai importanţi ai acestor ceramice sunt: oxizi (Al2O3. care este o fază bertholidă cu topire congruentă (v. cum ar fi materialele refractare. temperatura de utilizare şi rezistivitatea electrică. aşa cum rezultă din figura 10.scap. din care rezultă formarea compusului MgAl2O4 (sau MgOAl2O3) numit şi spinel. Datorită energiei mari de legătură a oxizilor.2). cu creşterea conţinutului de Al2O3 creşte rezistenţa la compresiune. în figura 10. unelte de tăiat. iar ionii Al3+ ocupă interstiţii octaedrice.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 10. alumina) are temperatura de topire 2054 oC şi cristalizează sub formă de corindon aşa cum s-a arătat mai sus. ZrO2.

Sr. Li etc) având formula generală nkMkO·qFe2O3 unde nk este numărul de molecule al oxidului metalului Mk. k=1.13.3. Feritele sunt compuşi ai oxidului de fier (Fe2O3) şi ai altor metale (Ba.12. 10. Cu. Zn. Mg. se utilizează ca materiale feromagnetice datorită rezistivităţii electrice ridicate (ceea ce reduce pierderile prin curenţi turbionari) şi costului mai redus decât al aliajelor metalice.4. 10. Sr). Diagrama de echilibru a sistemului ZrO2 – CaO Fig.3. Ca.2 N/mm2 (vezi şi scap.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Fig. unde M este un metal bivalent (Ba. Mg.3 E).rezistenţa la deformare (înmuiere) sub sarcină care se apreciază prin temperatura la care se produce o deformare specifică de 0.10. .2. în condiţii determinate de expunere la temepratură.rezistenţa piroscopică numită frecvent şi refractaritate este temperatura la care o epruvetă conică din materialul considerat se tasează cu o valoare dată. Comportarea la temperaturi înalte a materialelor refractare se apreciază în principal cu ajutorul a două mărimi: .5 % sub acţiunea unei sarcini de compresiune de 0. Ni. fiind încadrate în această categorie cele care îşi menţin caracteristicile până la temperatura de minimum 1500 oC. se utilizează pentru proprietăţile feroelectrice (se polarizează în câmp electric) la realizarea generatoarelor şi traductoarelor pentru ultrasunete. 10. Materialele refractare Sunt produse ceramice rezistente la temperaturi înalte. Mn. Diagrama de echilibru a sistemului MgO − Al2O3 Titanaţii sunt compuşi cu formula MTiO3. 211 .

a cărui diagramă de echilibru a fost prezentată în figura 10. scap.15 din care rezultă următoarele: • refractarele silica (% SiO2> 93%) au refractaritatea şi temperatura de înmuiere foarte apropiate putând fi utilizate până la temperaturi de 1650 oC.5 % Al2O3) deoarece au temperatura de topire cea mai scăzută. Diversitatea materialelor refractare este foarte mare. Principalele tipuri de materiale refractare în funcţie de componentele preponderente sunt prezentate pe schema din figura 10. iar răcirea se face foarte lent. oxizii care stau la baza compoziţiei lor chimice putându-se grupa în trei categorii: a) SiO2 şi ZrO2. • refractarele corindonice sau mulito-corindonice sunt fabricate din 212 . În industria petrolieră şi petrochimică se utilizează în mod frecvent refractarele din sistemul SiO2–Al2O3.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR În procesul de fabricaţie refractarele se ard la temperaturi ridicate şi se menţin mai multe ore la temperatura maximă până la apariţia fazei lichide. Restul de fază lichidă care nu cristalizează va constitui fază vitroasă şi prezenţa sa limitează proprietăţile de utilizare ale materialelor refractare prin micşorarea temperaturii de înmuiere sub sarcină. timp de mai multe zile pentru a da posibilitatea cristalizării cvasitotalităţii fazei lichide. Din diagrama de echilibru se constată că trebuie evitate compoziţiile cu concentraţia de Al2O3 apropiată de cea eutectică (5. c) Al2O3 şi Cr2O3. insolubile în topitură şi faze cristaline secundare.14. • refractarele silimanitice (superaluminoase) cu %SiO2 = 36…20%. şi %Al2O3 = 40…30%) are caracteristici mai reduse decât refractarele silicatice. aceeastă comportare se explică prin proprietatea cuarţului de a forma la recristalizare în fază solidă reţele complexe de tip tridimit (v. Ele se caracterizează prin temperaturi de înmuiere ridicate. figura 10.11) şi pot fi utilizate până la cca 1800 oC în cazul încălzirilor de scurtă durată şi până la temperaturi de 1650 oC în cazul solicitărilor şi/sau încălzirilor de lungă durată. care provin din cristalizarea topiturii în perioada de răcire şi se prezintă sub formă de cristale mici.11.2) şi vâscozităţii ridicate a sticlei silicioase prezentă ca fază vitroasă în aceste ceramici. 10. • şamota (%SiO2 = 60…70%. b) MgO şi CaO. rezistenţă la şoc termic şi conferă căptuşelilor cuptoarelor caracter acid. prezenţa unei cantităţi mai mari de fază sticloasă face ca diferenţa dintre refractaritate şi temperatura de înmuiere sub sarcină să fie mai mare. În aceste condiţii. şi %Al2O3 = 63…80% au structură mulitică (v. Domeniile principalelor tipuri de refractare silicatice din sistemul SiO2–Al2O3 şi domeniile temperaturilor caracteristice (refractaritatea şi temperatura de înmuiere sub sarcină) sunt prezentate în figura 10. vor exista două tipuri de faze cristaline: faze cristaline primare sub formă de cristale mari.

fig.. Fig.14 pot fi apreciate pe baza diagramelor binare de echilibru ale sistemelor corespunzătoare aşa cum s-a arătat anterior pentru ceramicele pe bază de MgO (v. compresiune.14. 10. sub sarcină.5. Materialul refractar aparentă.2300 2900…3100 3400…3600 1700 1680 1700 1740 1830 1950 1650 1250 1275 1350 1350 1400 1500 1500 1450 18…22 15…25 15…25 30.15.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor alumină pură topită şi eventual mici cantităţi de argilă ca liant. Caracteristicile unor materiale refractare utilizate frecvent Temperatura Rezistenţa Rezistenţa la Densitatea de înmuiere piroscopică.5 se prezintă câteva materiale refractare utilizate mai des şi proprietăţile lor principale. Principalele tipuri de materiale refractare Fig 10. 12…28% Cr2O3. Refractare acide (SiO2 + Al2O3) Refractare silica (%SiO2 > 95%) Samotă inferioară (20…25% Al2O3) Samotă standard (30…35% Al2O3) Samotă densă (40…45% Al2O3) Refractare mulitice (75…80%Al2O3) Refractare mulito-corindonice (80…85% Al2O3) Magnezită (%MgO > 92%) Crom –magnezită (25…50% MgO. rezistenţa mecanică este dependentă de conţinutul de alumină aşa cum a fost arătat anterior.40 25…35 40…50 45…75 35…55 65…85 B. În tabelul 10. 10. ele pot fi utilizate până la temperaturi de 1900 oC.13). Refractare bazice 2900…3100 2200 2900…3100 3200…3400 213 2000 1950 .. o C N/mm2 kg/m3 o C A. Proprietăţile celorlalte tipuri de materiale refractare nominalizate în figura 10. 15…25% Al2O3) Cromit (% Cr2O3 > 85%) 1700…1900 1800…2000 1800…2000 2100…. Domeniile temperaturilor limită pentru refractaritate şi deformare sub sarcină în sistemul SiO2 – Al2O3 Tabelul 10.

conductibilitate electrică şi rezistenţă la oxidare (la temperaturi de peste 1500 oC se acoperă cu un strat de SiO2). Nitrura de bor poate cristaliza în sistemul cubic şi în sistemul hexagonal. fiind materialul sintetic cu cea mai mare duritate. boruri sau siliciuri ale căror unităţi structurale au la bază de obicei legături covalente care le conferă temperaturi înalte de topire sau de descompunere modul de elasticitate şi duritate ridicate.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 10. ceea ce a făcut ca sialonurile să fie utilizate pe scară din ce înce mai mare la fabricarea unor piese puternic solicitate. cu stabilitate dimensională bună la variaţii de temperatură. 214 . Materialele ceramice neoxidice Materialele ceramice neoxidice sunt compuşi de tipul carburi. iar ponderea legăturilor covalente este de cca 70 %.4. obţinându-se o clasă nouă de materiale ceramice denumite sialon (de la Si−Al−O−N) ale căror unităţi structurale sunt tetraedrii (SixAl1−x)(OyN1−y)4−.6. Câteva ceramice neoxidice şi proprietăţile lor mai importante sunt prezentate în tabelul 10. Nitrura de siliciu cristalizează în sitemul hexagonal. este un material din categoria ceramicelor tehnice de performanţă din care se pot obţine piese complicate. bazate preponderent pe legătura covalentă. Cele mai comune utilizări sunt ca materiale abrazive şi ca materiale pentru rezistenţe de încălzire electrică a cuptoarelor (cunoscute sub denumirea comercială de “bare de silită”). menţinându-şi practic nemodificate caracteristicile până la 1400 oC. prin variaţia legăturilor atomice şi ionice se obţin structuri noi şi deci proprietăţi noi. cristalizată în sistemul cubic (nitrura cubică de bor sau CBN) are duritatea apropiată de a diamntului. se caracterizează prin rezistenţă mecanică ridicată şi comportare bună la fluaj. cristalizată în sistemul hexagonal (ca şi grafitul) este utlizată pentru fabricarea unor piese prin sinterizare şi pentru electrozi de sudură. Aceste caracteristici le-a impus ca materiale destinate unor categorii largi de aplicaţii pentru obţinerea de piese prin sinterizare sau sub formă de fibre pentru obţinerea materialelor compozite (v. cap 12).4. Aceste structuri îi conferă duritatea mare stabilitate termică. printre care cea mai importantă o reprezintă stabilitatea până la 1800 oC. Prin procedee tehnologice moderne s-a reuşit înlocuirea unor atomi de siliciu şi de azot cu atomi de aluminiu şi oxigen. Carbura de siliciu cristalizează într-un număr mare de forme alotropice cu densităţi aproape egale şi structuri de tip hexagonal. nitruri. romboedric sau cubic. În practică se utilizează de obicei produse sinterizate împreună cu un liant care este tot un material ceramic refractar.

9) să fie mai redusă pentru prelucrarea sticlei în condiţii economice corespunzătoare. 10. Caracteristicile unor materiale ceramice neoxidice Denumirea şi formula chimică a materialului Carbura de siliciu (SiC) Nitrura de siliciu (Si3N4) Carbura de bor (B4C) Densitatea . 10. aşa cum se observă din figura 10.2. Ti. o C 2400 1898 2700…290 2425 0 Nitrura cubică de bor 3480 5000 840…870 6500…700 1540 (BN) 0 Carbura de wolfram (WC) 15500 2700 580…620 4500.500 2780 0 4800…494 Carbura de titan (TiC) 3100 330…350 2500…280 3100 0 0 * Metoda Knoop de determinare a durităţii se bazează pe aceleaşi principii ca şi microduritatea Vickers. fig.2 b). care modifică structura prin apariţia unor ioni metalici ce se pot plasa între tetraedrii [SiO]4−. În acest context.6). N/mm2 900…1100 250…700 Temperatura de topire sau de descomp. Utilizarea sticlei de silice cu această structură este limitată la aplicaţii speciale unde se cere refractaritate ridicată. B3+.16 b. 10. kg/m3 2700…320 0 1900…320 0 2510 Duritatea Knoop* 3000 Modulul de elasticitate.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Tabelul 10.6. Ta se utilizează ca materiale dure pentru scule sub formă de plăcuţe sinterizate cu un liant metalic (de obicei Co).. Carburile de W. sau pot lega tetraedrii între ei. cu deosebirea că baza piramidei de diamant (care constituie penetratorul ) este un romb. Pentru majoritatea aplicaţiilor însă este necesar ca temperatura de curgere Tc (v. componentele sticlelor se pot grupa după cum urmează: a) Formatorii de reţea (vitrifianţi) sunt oxizi ai elementelor cu cationi de rază mică şi sarcină relativ mare (Si4+. kN/mm2 380…420 160…320 3500 440…460 Rezistenţa la compresiun e. fig.). Sticlele Aşa cum s-a arătat în scap 10. etc. aşa cum se observă în figura 10.. cationii respectivi se înconjoară (coordinează) cu 3−4 ioni de oxigen formând tetraedri sau piramide 215 . Acest lucru se realizează prin adăugarea altor componente. Carbura de bor are duritatea imediat mai mică decât CBN fiind utilizată la realizarea sculelor aşchietoare sau în construcţii aerospaţiale datorită modulului de elasticitate ridicat şi densităţii reduse (v. P5+.16 a.. tabelul 10. baza structurii sticlelor silicatice o constituie reţeaua spaţială de unităţi [SiO]4− legate în poziţii aleatoare (v.5.

oxidul de bariu BaO şi oxidul de zinc ZnO). 10. fig.16b). rezistenţă mecanică şi rezistenţă la şoc termic reduse.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR care se leagă între ei prin vârfuri. Structura sticlelor: a – sticla silico – sodică. fig. oxidul de potasiu K2O şi oxidul de litiu Li2O) sau de stabilizatori (de exemplu: oxidul de calciu CaO. în figura 10. 216 . pentru exemplificarea influenţei fondanţilor. Temperatura de topire a silicei se reduce în prezenţa fondanţilor prin distrugerea continuităţii reţelei datorită ruperii lanţurilor Si−O−Si de către ionii metalelor alcaline (v. Mg) ai căror ioni contribuie la realizarea legăturilor între unităţile structurale (v. Sticlele formate numai din silice şi oxizi alcalini au rezistenţă scăzută la acţiunea substanţelor chimice. PbO şi ZrO2.17 se prezintă diagrama de echilibru a sistemului SiO2−Na2O. oxizi care acţionează prin înlocuirea în reţea a ionului Si4+ cu ionii metalelor respective. formatorul de reţea cel mai utilizat este silicea (SiO2) însoţit în unele cazuri de oxidul boric B2O3 şi/sau pentaoxidul de fosfor (P2O5). c− sticla calco-sodică b) Modificatorii de reţea sunt componentele cu rol de fondanţi (de exemplu: oxidul de sodiu Na2O. Fig. Ba.10. aşa cum a fost arătat. c) Intermediarii sunt componente care contribuie atât la formarea reţelei cât şi la modificarea unor caracteristici. oxidul de magneziu MgO. 10. în această categorie intră Al2O3. dând naştere reţelei spaţiale dezordonate.16 a). pe care se observă existenţa unei transformări de tip eutectic la temperatura de 800 oC şi formarea compusului Na2O·2SiO2 cu temperatură de topire mai mică decât a silicei. Imbunătăţirea caracteristicilor se realizează prin acţiunea stabilizatorilor care sunt oxizi ai metalelor bivalente alcalino-pământoase (Ca.16.

2).7. ceea ce conduce şi la o dispersie mare a caracteristicilor mecanice (v.. Conţinutul redus de oxizi alcalini le conferă o rezistivitate electrică foarte mare şi rezistenţă chimică bună. tabelul 10. Sunt utilizate la fabricarea materialelor electroizolante. Na2O şi CaO) rezultă pe de o parte din condiţia reducerii temperaturii de topire ceea ce ar însemna cantităţi mai mari de Na2O.2. ambalajelor. Sticlele cu plumb au rezistenţă chimică scăzută. remarcându-se influenţa deosebit de puternică a concentratorilor de tensiuni. compoziţiile chimice ale câtorva tipuri de sticle utilizate mai frecvent. 8). Sticlele boro-silicatice se caracterizează prin coeficienţi de dilatare mici. Limitele concentraţiilor pentru oxizii de bază (SiO2. 10. 10. Diagrama de echilibru a Răspândirea lor extrem de mare se sistemului SiO2 − Na2O datorează costului redus al materiilor prime. fig.. fiind utilizate pentru fabricarea geamurilor (sticla plană). dar acesta are influenţă negativă asupra solidificării (favorizează cristalizarea). precum şi influenţa prezenţei apei asupra rezistenţei la solicitări de durată (v. Fig.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Există o varietate foarte mare de tipuri de sticle. iar pe de altă parte asigurarea unei rezistenţe chimice mai bune. Utilizarea oxidului B2O3 alături de SiO2 ca formator de reţea are ca efect reducerea temperaturii de topire. ceea ce ar însemna concentraţii de CaO mai mari. Sticlele alumino-silicatice au temperaturile punctelor fixe de vâscozitate ridicate (v. sunt prezentate în tabelul 10..19 % Na2O şi 8. obiectelor de menaj şi anumitor aparate de laborator. fig. Sticlele calco-sodice sunt cele mai uzuale. 10.11 % CaO.9) putând fi utilizate şi la temperaturi înalte. Sticlele calcosodice conţin 70…75 % SiO2. dar proprietăţi optice şi electrice deosebite. pentru reducerea tendinţei de cristalizare se introduce 3…4 % MgO. fără să afecteze stabilitatea chimică şi fără să modifice proprietăţile de solidificare ale silicei. Cea mai importantă utilizare a sticlelor ca materiale structurale o constituie fără îndoială fibrele.10. fiind utilizate ca sticle speciale pentru aparatura de laborator care lucrează la temperaturi ridicate. cât şi cele continui 217 . Denumirea comună de “cristal de plumb” se folseşte pentru sticlele care conţin peste 20 % PbO. în scap. atât cele discontinui (vata de sticlă). care se pot grupa în funcţie de tipul oxizilor care imprimă sticlei anumite proprietăţi..17. Principalele particularităţi ale comportării sticlelor la solicitări mecanice au fost prezentate anterior. 13.

prezenţa Al2O3 ca intermediar.5 <0. unele sticle conţin şi cantităţi mici de alţi oxizi metalici pentru îmbunătăţirea proprietăţilor optice sau pentru colorare. Se utilizează sticle silicatice cu compoziţii complexe.9 4 0. O categorie aparte de mase sticloase o constituie emailurile aplicate pe suprafaţa pieselor metalice în unul sau mai multe straturi.4 2. Rezistenţa la tracţiune a fibrelor de sticlă este mult mai mare decât cea determinată pe epruvete deoarece structura are un grad de anizotropie cu atât mai pronunţat cu cât diametrul fibrei este mai redus. tabelul 10.tip C – rezistente la coroziune . aderente şi continui emailurile trebuie să aibă capacitate de umectare a suprafeţei metalice şi capacitate de întindere.5 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR folosite în principal la obţinerea materialelor compozite (v. care capătă importanţă mai mare în cazul fibrelor datorită secţiunii reduse şi suprafeţei mare de expunere la mediu. Analizând compoziţiile chimice ale sticlelor utilizate pentru fibre (v. se constată că sunt sticle alumino-silicatice şi boro-silicatice. restul fiind adaosuri ce contribuie la îmbunătăţirea proprietăţilor şi aspectului.7).2 54 7.tipa A – calco-sodică normală . Emailarea este o metodă relativ ieftină de obţinere a unor piese metalice cu rezistenţă ridicată la coroziune.12).tip S − rezistenţă mecanică mare * Concentratia masică în % pentru: Formatori de Modificatori şi stabilizatori Intermediari reţea de reţea SiO2 B2O3 Na2O K2O CaO MgO Al2O3 Alţii * 72 14 1 8 4 1 80. 218 .3 Fe2O3 25 - Pe lângă componentele de bază.5 Fe2O3 15 0. Compoziţiile chimice ale unor sticle uzuale Tipul sticlei Sticle calco-sodice (sticlă plană) Sticla boro-silicatică (“Pyrex”) Sticla alumino-silicatică Sticla cu plumb (‘cristal”) Sticla Vycor Sticle pentru fibre: .5 5 8 16 14 8.tip E – rezistivitate elctrică mare .5 <0.5 22 0.tip AR – rezistente la alcalii .7. (formator şi modificator de reţea) conduce la creşterea stabilităţii chimice.5 12.2 70 62 65 54 65 1.5 8 4 14 17 3 16 3 5 10 1.5 14. se ating astfel rezistenţe la tracţiune de 2000…5000 N/mm2 în funcţie de conţinutul de SiO2 şi de diametrul fibrei (de exemplu. iar prin procesul de fabricaţie se realizează obţinerea de fibre cu suprafeţele lipsite de defecte. cap. În cazul fibrelor tip E utilizate în electrotehnică se remarcă limitarea drastică a conţinutului de oxizi alcalini. Tabelul 10. Pentru obţinerea unor straturi de acoperire uniforme. la fibrele din silice pură se obţin şi rezistenţe de 8000 N/mm2). deoarece prezenţa acestora conduce la micşorarea rezistivităţii electrice (ionii Na+. K+ sunt purtători de sarcină electrică).5 2 58% ZrO2 4 0.58% PbO 96 3 < 0.5 35 7 .2 < 0. în care %SiO2 = 45…55 % iar %Na2O sau %Li2O = 15…20 %.

15 % şi are întărire rapidă la început. stabili şi cristalizaţi. la răcirea topiturii germinarea se produce rapid în toată masa.. Cu). Reacţia de hidratare este exotermă şi în urma desfăşurării complete se obţine o masă rezistentă cu rol de liant pentru particulele altor materiale înglobate (nisip şi pietriş). Cr2O3).. Calitatea vitroceramului depinde esenţial de uniformitatea germinării în toată masa topiturii şi de posibilitatea de a controla numărul germenilor de cristalizare. amestecaţi cu apa ei formează compuşi hidrataţi. în materialele vitroceramice uzuale cristalele pot reprezenta 50…95 % din volumul total. Materialele vitroceramice au rezistenţă mecanică ridicată. placajele rezistente la coroziune în industria chimică. ZrO2.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor 10. Pt. are întărire rapidă cu degajare mare de căldură. proprietăţi optice şi electrice deosebite. • aluminatul tricalcic 3CaO·Al2O3 (simbol C3A) se află în proporţie de 7. dar sunt supuse unui proces de cristalizare controlată. Cimentul Este un material pulverulent constituit din silicaţi şi aluminaţi de calciu care sunt compuşi anhidri. 10. fluoruri sau chiar metale (Ag. Principalele componente ale cimentului şi concentraţiile masice ale acestora sunt: • silicatul dicalcic 2CaO·SiO2 (simbol C2S) se află în proporţie de 0…30 %. Baza topiturii o constituie o sticlă simplă. instabili în prezenţa apei. de obicei pe bază de aluminosilicat de litiu în care se adaugă germeni de cristalizare ce pot fi: oxizi cu temperaturi înalte de topire (TiO2. până la vasele de bucătărie termorezistente.80 %.. Materialele vitroceramice Materialele vitroceramice sunt materiale policristaline de tipul aluminosilicaţilor obţinute printr-o tehnologie asemănătoare cu cea a sticlei. • silicatul tricalcic 3CaO·SiO2 (simbol C3S) se află în proporţie de 40. Compoziţia topiturii şi tipul germenilor de cristalizare se aleg astfel încât proprietăţile cristalelor şi ale sticlei intercristaline să fie corespunzătoare scopului urmărit. de la scuturile termice pentru vehicule spaţiale. restul fiind masă vitroasă ce leagă între ele aceste cristale. coeficient de dilatare foarte mic (deci rezistenţă la şoc termic). cantitatea de structură cristalină depinzând de condiţiile în care se face răcirea. fiind utilizate în cele mai diverse domenii. P2O5.6. 219 . are întărire lentă cu degajare redusă de căldură.7.. Au.

5 26. de asemenea. 207 carbură de bor. 210 aluminat feric tetracalcic (C3AF). amestecul nu are palsticitate suficientă. 219 aluminat tricalcic (C3A).. Cel mai utilizat tip de ciment este cimentul “Portland” (după numele insulei britanice unde s-a fabricat pentru prima dată) care se obţine prin calcinarea calcarului cu argilă şi măcinarea produsului sinterizat. N/mm2 după 3 după 28 zile zile 12. 12) numit beton . % Tipul cimentului C2S Tip 10 – normal (standard) Tip20 – cu întărire lentă şi căldură redusă Tip 30 – cu întărire rapidă Tip 40 – cu degajare mică de căldură Tip 50 – rezistent la sulfaţi 25 31 14 46 38 C3S 49 44 58 28 41 C3A 11 5 11 5 4 C3A F 8 13 8 13 10 Rezistenţa la compresiune .5 26. Aceste substanţe modifică proprietăţile cimentului prin formarea unor hidrosilicaţi sau hidroaluminaţi mult mai stabili. 197 . Există şi alte varietăţi de cimenturi care pe lângă componentei cimentului portland conţin şi alte substanţe cum ar fi: zgură de furnal. aceasta rămâne în masa betonului şi după evaporare va rezulta.8. 219 alumino-silicaţi.8 . formând astfel amestecul (agregatul compozit. diatomite etc. 214 ceramice. o structură poroasă.15 % şi are întărire lentă.5 26.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • aluminatul feric tetracalcic 4CaO·Al2O3·Fe2O3 (simbol C3AF)se află în proporţie de 4. 201 220 argile. Dacă se introduce apă mai puţină.. rezultând o masă pulverulentă (dimensiuni de particule 0. 215 carbura de siliciu.5 10.5…50 µm).5 22 25. cap. cenuşă de termocentrale. Compoziţiile nominale ale cimenturilor portland şi rezistenţa la compresiune după întărire sunt prezentate în tabelul 10. v. cimentul se foloseşte împreună cu nisip şi pietriş (care se află în proporţia cea mai mare). Compoziţiile şi proprietăţile cimenturilor portland Concentraţiile masice. Pentru obţinerea rezistenţei mecanice corespunzătoare trebuie să se asigure un raport optim apă/ciment. Dacă se introduce apă în exces. Cuvinte cheie alumina.5 Aşa cum a fost arătat mai sus. nu umple bine forma şi va conţine aer. gips. ceea ce conduce la o structură poroasă a betonului. cu rezistenţă mecanică redusă. Tabelul 10.5 10 22 8.

O. 214 silicat dicalcic (C2S). 219 silice. Editura Didactică şi Pedagogică. Constantinescu D. 197 sticlă “securit”.. 208 nitrura de bor. Bucuresti. 216 starea amorfă (vitroasă). 214 nitrura de siliciu. Printice Hall. Nölle G.. 213 devitrifiere... 204 fondant. 206 sticle. Stiinţa materialelor. 211 rezistenţa piroscopică (refractaritate). 1988 7. Editura Tehnică. Studiul si ingineria materialelor. 201 duritate Knoop. New York. 205 temperatură de înmuiere. Bucureşti. 197 sticle alumino-silicatice. Saban R. 218 faianţă. 203 spinel. 211 şamotă. Ifrim A. 1983 2. Tehnologia sticlei. Bucuresti. 1981 5. Editura Didactică şi Pedagogică.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor ceramice neoxidice. 207 încovoiere statică. 216 glazură. Editura Tehnică. 208 cromit. 219 modificatori de reţea. 205 temperatură de recoacere. 207 punct fix de vâscozitate. Shackelford J. 197. 217 sticle boro-silcatice. 208 cristobalit. 209 gresie ceramică. 215 Bibliografie 1. 207 titanaţi. 204 vitrifiant. 1986 221 . 210 stabilizator. 216 magnezită. Introduction to Materials Science for Engineers. 1988 4. 211 fisurare sub tensiune. Smith Ch. 217 sticle pentru fibre. 214 oxidul de zirconiu. 219 silicat tricalcic (C3S).. 212 refractare silica. 207 ferite. 207 feldspat. şi Ciocea N. Bucureşti. Editura Didactică şi Pedagogică. 207 ciment.a. 200 teracotă. 202 intermediari. 210 porţelan. 219 corindon. 210 materiale vitroceramice. 212 sialon. Bucuresti. 216 mulit. Materiale electrotehnice. 200 şoc termic. 1992 3. Vasilescu D. 212 rezistenţa la înmuiere sub sarcină. The Science of Engineering Materials. 1995 6.S. 217 sticle calco-sodice. 215 emailuri. 205 temperatură de vitrifiere. s. 218 temperatură de curgere. 211 vâscozitate. 212 refractare silimanitice. 214 ceramice oxidice. New Jersey. Noţingher P. Nica Al. Ceramica tehnică. Macmillan Publishing Company. 210 ceramice silicatice. 205 temperatură de prelucrare. 217 sticle cu plumb. 205 refractare corindonice. Inc.

c) este fenomenul de fisurare sau 222 .6. formată din faze metalice şi faze nemetalice? T. Elements of Materials Science and Engineering. Care tipuri de legături se întâlnesc în cazul materialelor ceramice: a) legături metalice. Care dintre mărimile enumerate se utilizează pentru caracterizarea rezistenţei mecanice a materialelor ceramice şi a sticlelor: a) rezistenţa la încovoiere statică. 1994 9. b) este fenomenul de creştere necontrolată a dimensiunilor la o variaţie bruscă a temperaturii. c) structura este complet amorfă. b) legături ionice şi legături covalente. c) numărul de cationi din unitatea de volum.10. d) alungirea procentuală după rupere? T. 1989 10. Editura Tehnică. c) distanţele dintre particulele constitutive şi intensitatea legăturilor nu sunt uniforme. d) numărul electronilor de valenţă ai componenţilor? T. Editura Tehnică. b) caracteristica de încovoiere prin şoc.3. Fizica stării solide – aplicaţii în inginerie Editura Tehnică. Zet Gh. b) structura este complet cristalină. d) trecerea spre starea de echilibru stabil prin creşterea gradului de ordine din structură? T. c) rezistenţa la compresiune. Bucureşti.. Care dintre mărimile următoare reprezintă numărul de coordinaţie al unităţii structurale a materialelor ceramice: a) numărul de cationi din interstiţiile tetraedrale.10.4.2. c) legături metalice şi legături covalente. b) se topesc şi se solidifică la temperatură constantă. Care dintre afirmaţiile următoare depre structura materialelor ceramice sunt adevărate: a) este o structură complexă ce conţine faze cristaline şi faze amorfe. * * * Hütte. Massachusetts.5. c) pierderea componenţilor cu rol de vitrifianţi din structură. Fibre de sticlă. Fundamente. Tenţulescu D. Ursu D. Bucureşti. Manualul inginerului. Van Vlack L.7.1.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8. Addison-Wesley Reading.. 1995 Teste de autoevaluare T10. H. d) structura corespunde unei stări stabile cu energia liberă minimă? T. Care dintre afirmaţiile următoare despre şocul termic sunt adevărate: a) este fenomenul de reducere bruscă a vâscozităţii la reducerea temperaturii sub o anumită valoare. Ce reprezintă devitrifierea sticlelor: a) trecerea în stare fluidă prin reducerea treptată a vâscozităţii. d) legături ionice şi legături moleculare? T. Bucuresti 1986 11.10. b) numărul de anioni ai unităţii respective. d) structura este complexă.L. Sixt Edition.10.10. Ce se poate spune despre corpurile vitroase (amorfe): a) structura este constituită din lanţuri spaţiale în care poziţia relativă a unităţilor structurale este aleatoare ca în starea lichidă. b) modificarea numărului de coordinaţie al unităţii structurale.10.

Ce este caolinul: a) o varietate de silice cu granule foarte fine. Ca.10.10. Care dintre afirmaţiile următoare despre feldspaţi sunt adevărate: a) sunt compuşi alumino-silicatici de Na. c) diferenţa de temperatură ∆T dintre temperatura suprafeţei corpului şi temperatura mediului pe care o poate suporta un corp răcit sau încălzit în anumite condiţii fără să se fisureze.12. d) prezenţei fazelor cristaline? T. au rolul de a forma fazele cristaline ale ceramicelor. b) tensiunea de întindere care provoacă o deformarea elastică dată.10. Ce reprezintă temperatura de vitrifiere Tv a sticlelor: a) temperatura sub care corpul se comportă ca un solid cristalin. d) temperatura de prelucrare a sticlei? T. Ce reprezintă temperatura de curgere Tc a sticlelor:a) temperatura deasupra căreia vâscozitatea este mai mică de 104 Pa·s. d) se produce ca urmare a apariţiei unei neuniformităţi pronunţate a temperaturii pe secţiunea piesei? T. Ce este rezistenţa la şoc termic: a) tensiunea mecanică la care se deformează un corp supus unei diferenţe mari de temperatură. d) alumino-silicat hidratat cu formula Al2O3 ·2SiO2·2H2O? T. c) măresc rezistenţa la deformare sub sarcină a ceramicelor. Ce este mulitul: a) un mineral natural care însoţeşte argila şi este baza majorităţii constituenţilor materialelor ceramice silicatice.15. b) structurii amorfe.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor rupere la o variaţie bruscă a temperaturii. c) conductivităţii termice reduse.10. b) silice (SiO2) în 223 .9.10.10.8.14.10.11. d) temperatura care determină un anumit grad de deformare sub acţiunea unei tensiuni de compresiune date? T.10. Cui se datorează sensibilitatea materialelor ceramice şi a sticlelor la şoc termic: a) coeficientului de dilatare liniară mai redus al acestor materiale. b) temperatura la care apar deformaţii plastice mai mari decât o anumită valoare. b) o varietate de argilă cu structură lamelară. c) compus chimic definit pe bază de calciu cu formula 2CaO·SiO2. b) temperatura maximă la care apare deformarea plastică a unui corp supus unei solicitări constante. c) temperatura sub care vâscozitatea este mai mare de 1018 Pa·s. Rezistenţa la deformare (înmuiere) sub sarcină este apreciată în mod uzual prin: a) tensiunea de compresiune care provoacă o deformare plastică dată. Mg. d) au rolul de fondanţi fiind la originea masei vitroase care leagă particulele de silice şi de argilă în structura ceramicelor? T.10. d) temperatura de modificare a transparenţei sticlei? T. d) diferenţa de temperatură ∆T dintre temperatura suprafeţei corpului şi temperatura mediului pe care o poate suporta un corp răcit sau încălzit în anumite condiţii fără să se deformeze? T. c) temperatura la care se produce o deformare elasto-plastică dată sub acţiunea unei solicitări de întindere. K.13. c) temperatura la care se determină limita de curgere prin încercarea la tracţiune. b) temperatura sub care vâscozitatea este mai mare de 104 Pa·s.

b) are temperatura de topire 1716 oC şi cristalizează sub formă de cristobalit. d) oxidul de zinc (ZnO)? T. d) oxidul de plumb (PbO)? T.20. Care dintre afirmaţiile următoare despre spinel sunt adevărate: a) este un compus care se formează pe baza schimbului de electroni de acelaşi spin: b) este o fază daltonidă cu topire congruentă cu formula Al2O3 ·2SiO2.21. feldspat.22.17.10. c) oxidul de sodiu (Na2O). c) are tenacitate ridicată şi constituie baza lianţilor materialelor ceramice.10.10.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR stare amorfă. Ce reprezintă rezistenţa piroscopică a materialelor ceramice refractare: a) temperatura la care vâscozitatea scade sub 103 Pa·s. b) oxidul de litiu (Li2O).2 N/mm2. b) de a micşora higroscopicitatea prin formarea unui strat compact cu structură vitroasă.10.10.10. Care dintre următoarele substanţe au rol de stabilizatori în structura sticlelor: a) alumina (Al2O3). c) de a mări rezistenţa mecanică prin crearea unor tensiuni reziduale de compresiune? T. silice şi apă. b) oxidul de magneziu (MgO). b) oxidul boric (B2O3). d) are o reţea cristalină cubică complexă în care ionii Mg2+ ocupă interstiţiile tetraedrice iar ionii Al3+ ocupă interstiţii octaedrice? T. Care dintre următoarele substanţe au rol de formatori de reţea în structura sticlelor: a) silicea (SiO2). d) oxidul de zinc (ZnO)? T. Care dintre afirmaţiile următoare despre alumină sunt adevărate: a) are temperatura de topire 2054 oC şi cristalizează sub formă de corindon. c) temperatura la care o epruvetă conică din materialul considerat se tasează cu o valoare dată.18. Cum se realizează îmbunătăţirea comportării la temperaturi ridicate a oxidului de zirconiu (ZrO2): a) prin calcinare la temperaturi de 1200…1300 oC.10.23.19. d) are duritate ridicată şi este utilizată pentru realizarea implanturilor medicale de os? T. b) temperatura la care o epruvetă cubică capătă o deformare specifică de 0.10. Care dintre afirmaţiile următoare despre sticlele calco-sodice sunt 224 . d) un compus definit cu topire incongruentă care apare în sistemul SiO2-Al2O3 şi corespunde formulei chimice 3Al2O3·2SiO2? T.24.5 % sub acţiunea unei sarcini de compresiune de 0.16. d) prin tratament termic de călire de punere în soluţie? T. Care dintre următoarele substanţe au rol de modificatori de reţea (fondanţi) în structura sticlelor: a) alumina (Al2O3). în condiţii determinate de expunere la temperatură? T. c) prin adăugarea de CaO şi/sau MgO care în concentraţii mai mici de 10…15 % se dizolvă în ZrO2 şi stabilizează structura cubică. c) amestecul plastic de argilă. b) prin adăugarea de Al2O3 care în concentraţii mai mici de 5 % se dizolvă în ZrO2 şi stabilizează structura tetragonală. c) oxidul de sodiu (Na2O). c)este o fază bertholidă cu topire congruentă cu formula MgO·Al2O3.10. Ce rol are glazurarea pieselor confecţionate din ceramică: a) de a mări rezistenţa la deformare sub sarcină. c) oxidul de sodiu (Na2O).

10. ciment Tip 20. deoarece sticla este un material fragil.1.1 cu 225 . d) obţinerea sticlelor cu rezistenţă piroscopică se realizează prin creşterea concentraţiei de Na2O? T. Rezolvare Aşa cum s-a arătat în scap.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor adevărate: a) toate sticlele calco-sodice conţin 70…75 % SiO2. b) concetraţia de CaO în compoziţia lor chimică este limitată de influenţa negativă asupra stabilităţii chimice. fluoruri sau chiar metale? T. MgO şi CaO. b) ciment Tip 10. ciment Tip 10.10.25. d) este mai ridicată datorită utilizării sticlelor cu conţinut ridicat de silice? T.11 % CaO.2.26.10. d) în topitură se adaugă germeni de cristalizare ce pot fi oxizi cu temperaturi înalte de topire. Al2O3. ciment Tip 20.. b) este mai mare datorită lipsei de defecte superficiale şi anizotropiei structurii. Care dintre următoarele tipuri de sticle se utilizează pentru fabricarea fibrelor continui: a) sticlele boro-silicatice.28. Care dintre afirmaţiile următoare despre materialele vitroceramice sunt adevărate: a) sunt materiale ceramice cu structura complet vitroasă.27. 10. ciment Tip 10? Aplicaţii A.. în cazul dat O2-). ciment Tip 50. b) sunt sticle speciale supuse unui tratament de călire în urma căruia iau naştere tensiuni reziduale de compresiune în strat şi de întindere în miez. Ce se poate spune despre rezistenţa la tracţiune a fibrelor de sticlă: a) este mai redusă datorită secţiunii mici. ciment Tip 30. În care dintre următoarele enumerări cimenturile sunt prezentate în ordinea crescătoare a conţinutului de silicat tricalcic (C3S): a) ciment Tip 40. c) sunt materiale policristaline de tipul alumino-silicaţilor obţinute printr-o tehnologie asemănătoare cu cea a sticlei.19 % Na2O şi 8. Ti2O. Na2O. d) ciment Tip 50. Să se determine numărul de coordinaţie şi geometria coordinării pentru următorii oxizi componenţi ai ceramicelor şi sticlelor: SiO2. d) sticlele calco-sodice? T. şi supuse unui proces de cristalizare controlată. ciment Tip 30. rA pentru rezolvarea aplicaţiei se utilizează datele prezentate în tabelul 10.10.10. c) ciment Tip 20. c) este la fel cu cea determinată pe epruvete. c) sticlele alumino-silicatice. c) concetraţia de CaO în compoziţia lor chimică este limitată de influenţa negativă asupra solidificării prin favorizarea cristalizării. b) sticlele cu plumb. ciment Tip 20. numărul de coordinaţie depinde de r raportul C (rC – raza cationului metalic şi rA – raza anionului. 13.

772 0.039 rezultă: Si = = 0.T2) = (104.431 0.9.2.225…0. adică de vâscozitatea η a materialului care depinde de temperatură conform relaţiei (10.102 0.T1) = (106.2) pentru cele două puncte de pe curbă şi făcând Ea     η e RT1 raportul lor rezultă: 1 = E = e R  T1T2  .078 0.414) şi 0. 0. Pentru ceilalţi oxizi se procedează identic.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR ajutorul cărora se calculează raportul rC rO 2 − (cu rO 2 − = 0. Rezolvare Energia de activare pentru curgerea vâscoasă este legată de rezistenţa opusă deplasării atomilor la o temperatură dată.6.1). Pe aceaastă cale pentru SiO2.414…0.732…1. rezultatele aplicaţiei fiind prezentate în tabelul 10.732 0. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A10.295 .132 rO 2− deci numărul de coordinaţie este 4 iar geometria coordinării este tetraedrală (v. temperaturile absolute corespunzătoare temperaturii de înmuiere tm şi temperaturii de curgere tc.061 0.1383) ce aparţin curbei η = f(T). deci E a = = 1383 − 1213 T2 − T1 η 2 10 Ea  T2 −T1  226 . fie T1 şi T2.295 0.590 0. valoare care aparţine intervalului [0.000 0. 6 ln ln 4 ≅ 491170 J/mol.1.9.732 0. rezultat cunoscut deja din cele prezentate anterior.732 0. în care singura necunoscută este Ea şi a η2 e RT2 RT1T2 η1 8. r 4+ 0. scriind relaţia (10. Pe baza definirii punctelor tm şi tc se obţin două perechi de valori: (η1.039 0.414…0.414…0. şi geometria coordinării. Cationul Si4+ Al3+ Ti3+ Na+ Mg2+ Ca2+ rC .462 0.2).tab. pentru sticla alumino-silicatică dată rezultă: T1 = 940 + 273 = 1213 K şi T2 = 1110+273 = 1383 K.000 Numărul de coordinaţie 4 6 6 8 6 8 Geometria coordinaţiei tetraedru octaedru octaedru cub octaedru cub A. Să se calculeze energia de activare Ea pentru curgerea vâscoasă deasupra temperaturii de înmuiere a sticlei alumino-silicatice ale căror puncte fixe sunt prezentate în tabelul ce însoţeşte figura 10.1213) şi (η2.314 ⋅ 1213 ⋅ 1383 10 6. nm 0.132 nm). se stabileşte numărul de coordinaţie.9.803 Intervalul căruia aparţine 0. Tabelul 10.106 rC rO 2 − 0.10. 10.732…1.057 0.414 0.225.

314 ln 10 − ln 1. Din tabelul 10.2) scriind această relaţie pentru T1.9) şi rezultă: 547400 = 1067 K.2. rezultă : 227 . Rezolvare Refractarele de tip şamotă sunt materiale ce aparţin sistemului SiO2−Al2O3 a cărui diagramă de echilibru este prezentată în figura 10. Să se determine temperatura de curgere tc şi temperatura de prelucrare tp ale acestui tip de sticlă. 314⋅788 = 1. tp = 1109 − 273 = 836 oC Tp = 3 − 23 8.11 din care rezultă că la %Al2O3m = 5. rezultă η 0 = η1e − Ea RT1 = 10 13.2.6·10-23.5 Pa·s iar cea corespunzătoare temperaturii tm este η2 = 106.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor A. Pentru temperatura de curgere tc. iar mulitul (3Al2O3·2 SiO2) se formează la concentraţia de %Al2O3m = 72 %.5 % are loc o transformare eutectică.5. T1 = 515+273 = 788 K şi T2 = 700 + 273 = 973 K. O cărămidă refractară este realizată din şamota densă ale cărei caracteristici sunt prezentate în tabelul 10.6 ⋅ 10 − 23 547400 = 1109 K.5 ln = ln 6. ηp = 103 Pa·s (v. fig.4.10.5 rezultă că materialul analizat (şamotă densă) are %Al2O3m = 40…45 % . 6 ≅ 547400 J/mol. Ea = 973 − 788 T2 − T1 η 2 10 Cu această valoare se poate determina constanta η0 din relaţia (10.6 ⋅ 10 ( ) ( ) A.9 rezultă că vâscozitatea corespunzătoare temperaturii tir este η1 = 1013. Să se determine limitele între care se încadrează cantitatea de mulit din structura acestui material refractar. ηc = 104 Pa·s iar pentru temperatura de prelucrare tp. Rezolvare Temperaturile cerute se pot determina pe baza relaţiei (10.314 ⋅ 788 ⋅ 973 1013. Rezultă: RT1T2 η1 8.3. temperaturile absolute corespunzătoare vor fi. tc = 1067 − 273 = 794 oC Tc = 8.10.6 Pa·s. din figura 10.314 ln 10 4 − ln 1.5 − e 547400 8.2) din care Ea rezultă: T = R(ln η − ln η 0 ) Energia de activare Ea pentru curgerea vâscoasă se determină procedând la fel ca la rezolvarea aplicaţiei A10. 10. Pentru o sticlă destinată prelucrării prin fasonare se cunoaşte că temperatura inferioară de recoacere tir = 515 oC iar temperatura de înmuiere este tm = 700 oC. Aplicând pincipile de analiză a diagramelor de echilibru şi a diagramelor structurale prezentate în cap.

5 45 − 5. astfel încât blocul refractar să nu se fisureze. Dilatarea specifică (dilatarea unităţii de lungime) la o încălzire a materialului cu ∆t este α∆t. Un bloc refractar de magnezită este montat în căptuşeala unui cuptor astfel încât dilatarea sa liberă este împiedicată. pentru calcule se utilizează valorile medii ale intervalelor de variaţie ale acestor mărimi şi rezultă: 60 ∆t max ≤ ≅ 28 oC 3 −6 13.40% . ∆t max ≤ mc .5 ⋅ 10 160 ⋅ 10 Tinând seama că temperaturile de lucru ale cuptoarelor sunt de ordinul sutelor de grade. unde α este coeficientul de dilatare. 72 − 5. acest rezultat arată cât de importantă este încălzirea uniformă a întregii căptuşeli refractare a cuptorului şi construirea acesteia astfel încât să se asigure şi dilatarea liberă a componentelor sale.75 N/mm2.2.88% . pe baza observaţiei că materialul se deformează elastic până la rupere (este fragil) rezultă că este valabilă legea lui Hooke (v. unde Rmc este rezistenţa la compresiune. pe baza celor R arătate trebuie ca α∆tmax ≤ εmax şi de aici. înseamnă că în material se vor dezvolta tensiuni de compresiune corespunzătoare deformaţiei specifice egale cu dilatarea specifică împiedicată.pentru %Al2O3m = 40%. %mulitmin = 228 . .5 . iar E E − modulul de elasticitate. 72 − 5.5·10-6 mm/mm oC şi E = 150…170 kN/mm2.4).. de unde rezultă deformaţia specifică maximă εmax pe care o poate R suporta blocul este ε max = mc . Să se determine diferenţa maximă dintre temperatura blocului şi temperatura căptuşelii în care este încastrat.pentru %Al2O3m = 45%.5. 3.. se găsesc următoarele caracteristici ale materialului analizat: α = 13. iar în tabelul 10. αE În tabelul 10. scap.se dă rezistenţa la compresiune Rmc = 45. Rezolvare Dilatarea liberă a blocului fiind împiedicată.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 40 − 5. %mulitmax = 100 = 59.5.10.5 A.5 100 = 51.

După modul cum sunt ocupate cele patru valenţe ale carbonului.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Capitolul 11 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE POLIMERILOR 11.1.5o. cei doi tetraedri fiind poziţionaţi astfel încât forţele de respingere dintre ionii H+ să fie minime. Introducere Polimerii sunt compuşi chimici (în marea majoritate a cazurilor organici) cu molecule de dimensiuni mari (macromolecule) obţinute din unirea într-un lanţ molecular (catenă) a unui număr mare de monomeri . atomul de carbon se află în centrul tetraedrului format de ceilalţi atomi. două legături simple şi una dublă. moleculele organice se formează prin legarea covalentă a atomilor de carbon cu alţi atomi sau unităţi structurale. caz în care moleculele devin planare şi pot reacţiona între ele sau cu alţi compuşi dând naştere moleculelor gigant ale polimerilor. pot exista următoarele situaţii: patru legături simple.unităţi structurale de obicei identice. de exemplu. în cazul etilenei C2H4 legăturile duble se pot desface permiţând unităţilor structurale să se lege şi să formeze polietilena conform schemei : 229 . pornind de la cea mai simplă hidrocarbură saturată care este metanul CH4. se obţin molecule din ce în ce mai complexe. Prin înlocuirea unui atom din vârful tetraedrului cu o unitate structurală de acelaşi tip sau diferită. o legătură simplă şi una triplă. În cazul celor patru legături simple. de exemplu.109. prin înlocuirea unui atom de hidrogen cu grupul CH3 se obţine etanul C2H5. hidrocarburile nesaturate au legături duble sau chiar triple. astfel că unghiul dintre două legături este de aprox. Spre deosebire de acestea. Aşa cum se cunoaşte. două legături duble.

3) M n = ∑ xi M i = ∑ Ni unde xi este fracţia numerică a lanţurilor cu masa Mi. Gradul de polimerizare se determină cu relaţia: M polimer .1) se consideră Mpolimer = M n . distribuţia fracţiilor reprezentând lanţurile cu un anumit grad de polimerizare n având caracter probabilistic pentru caracterizarea masică a unui polimer se fosesc două mărimi medii: − masa moleculară medie M m determinată în funcţie de fracţia masică a macromoleculelor şi definită prin relaţia: ∑ N i M i2 . 230 . Polimerii sintetici sunt amestecuri de macromolecule cu grade de polimerizare diferite. care pentru polimerii utilizaţi în tehnică are valori n = 103…106. iar Ni numărul lanţurilor cu masa Mi.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR care poate fi reprezentată şi astfel: unde n reprezintă numărul de unităţi structurale (monomeri) din lanţul macromolecular şi se numeşte grad de polimerizare. pentru calculul gradului de polimerizare n cu relaţia (11. caracteristică ce se numeşte polidispersie de masă moleculară. − masa moleculară medie M n determinată în funcţie de fracţia numerică a lanţurilor şi definită prin relaţia: ∑ Ni M i . (11.1) n= M monomer unde Mpolimer este masa moleculară a polimerului iar Mmonomer masa moleculară a monomerului.2) M m = ∑ mi M i = ∑ Ni M i unde mi este fracţia masică a lanţurilor cu masa Mi. (11. şi alţi atomi de H pot fi înlocuiţi cu atomi sau radicali liberi ( grupuri structurale de atomi care au legături nesatisfăcute) rezultând practic un număr nelimitat de monomeri ce pot polimeriza. In acelaşi mod. (11.

• propagarea (creşterea) în decursul căreia radicalii liberi formaţi în etapa anterioară participă la reacţii de transfer în care se extrage un atom dintr-o moleculă legându-se la radical care devine stabil şi se generează un nou radical din molecula care a furnizat atomul. Reacţiile de sinteză a polimerilor A. numărul de legături libere ale unui monomer reprezintă funcţionalitatea acestuia. Raportul 11. aşa cum se poate observa în figura 11. Gradul de polimerizare şi masa moleculară medie influenţează în mod deosebit proprietăţile fizice şi mecanice ale unui polimer. procesul de întrerupere este aleator şi se produce prin două mecanisme: − prin combinare. în continuare reacţia desfăşurându-se de la 231 . fig. şi formarea unor radicali liberi primari care adiţionează la legătura dublă a monomerului şi formează un radical mai mare. astfel că un monomer cu două legături este bifuncţional. atunci când un atom de hidrogen este transferat de la un lanţ la altul şi se favorizează refacerea unei legături duble C═C.1b. ajungând în unele cazuri să aibă şi valori peste 10. adică a căpătat o legătură liberă. Polimerizarea este o reacţie în lanţ ce decurge în trei etape: • iniţierea în decursul căreia are loc prin procese termice sau fotochimice scindarea moleculelor unei substanţe introduse special ca iniţiator. atunci când capetele libere a două lanţuri moleculare se întâlnesc şi se unesc (v. aceeastă etapă este ilustrată în figura 11. • întreruperea în decursul căreia radicalii reacţionează în perechi pierzându-şi reactivitatea şi creşterea lanţului molecular se opreşte. − prin disproporţionare.2. iar celălat capăt este liber şi poate primi noi unităţi. Rezultă că pentru realizarea reacţiei de polimerizare este suficientă activarea energetică pentru iniţiere. această primă etapă este ilustrată pentru un monomer oarecare (X fiind un atom sau o unitate structurală) în figura 11.5…3.1 d.1 c).1a. cu trei legături trifuncţional şi cu mai mult de trei legături polifuncţional. procesul continuă astfel cu ataşarea unor noi unităţi structurale lanţului molecular care are la unul din capete radicalul primar.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Mm descrie mărimea intervalului de distribuţie a maselor Mn moleculare sau polidispersitatea care pentru polimerii uzuali are valori 1. 11. acţiunea iniţiatorului se bazează pe captarea unui electron al legăturii duble C═C astfel că unul din atomii de carbon rămâne cu un electron fără perechea sa de spin şi este capabil să adiţioneze la o altă unitate structurală pentru a reface perechea.

deoarece prin polimerizare nu se elimină produse secundare de reacţie. obţinerea unor grade de polimerizare corespunzătoare presupune controlul desfăşurării reacţiilor astfel încât să nu se atingă prematur echilibrul. 232 . d − întreruperea prin disproporţionare B. c − intreruperea prin combinare. b – propagarea. polimerii care se formează prin poliadiţie au de obicei în lanţurile principale şi alţi atomi decât carbonul. 11. Poliadiţia este o reacţie în trepte (la fel ca policondensarea) care decurge fără eliminarea unei substanţe cu molecula mică.1 Etapele reacţiei de polimerizare: a – iniţierea.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR sine. fapt pentru care este numită reacţie în lanţ. Polimerii astfel obţinuţi au compoziţia chimică a merilor din care provin. astfel că polimerul obţinut are compoziţia chimică a merilor din care provine (la fel ca la polimerizare). ceea ce înseamnă că polimerii obţinuţi prin policondensare au compoziţie chimică diferită de a monomerilor din care provin. Fig. C. reacţia are loc cu eliminarea unor substanţe cu molecula mică (cel mai frecvent apa). Reacţia de policondensare este o reacţie în trepte (sau pas cu pas) deoarece creşterea lanţului macromolecular se realizează prin formarea de noi legături în urma reacţiilor de condensare. Policondensarea este procesul prin care două molecule organice diferite reacţionează pentru formarea unei molecule complexe ce se unesc în lanţul macromolecular.

posibilitatea de rotire permite modificarea poziţiei monomerului vecin fără ruperea legăturii chimice. porţiunea respectivă a macromoleculei numindu-se segment de lanţ. iar dacă lanţul are ramificaţii lungi este un polimer ramificat sau dendrimer. În acest mod. Conformaţia se referă la poziţia relativă a doi monomeri vecini. Structura polimerilor Proprietăţile fizico-mecanice ale polimerilor sunt influenţate de compoziţia chimică şi de structură care se apreciază cu ajutorul a două caracteristici: configuraţia şi conformaţia. fig. Reacţiile de sinteză a polimerilor au la bază mecanisme complexe a căror prezentare în detaliu depăşeşte cu mult cadrul acestei lucrări. dacă lanţul macromolecular nu are ramificaţii sau acestea sunt scurte polimerul respectiv este un polimer liniar.2c). 11. fig. Din punct de vedere al utilizării materialelor pe bază de polimeri sunt mult mai importante aspectele privind structura şi proprietăţile acestora.2b). caz în care rezultatul sintezei este un homopolimer sau pot fi diferiţi şi în acest caz rezultatul sintezei este un copolimer. Configuraţia se referă la relaţia de ordine a unităţilor structurale în cadrul lanţului macromolecular dată de legăturile chimice. 11.3. Din punct de vedere al tipului monomerilor ce alcătuiesc lanţul.2: − aranjamentul isotactic – acela în care toate unităţile structurale X (atomii sau radicalii care caracterizează monomerul) sunt dispuse de aceeaşi parte a lanţului (v. realizată prin rotirea în jurul legăturii simple dintre atomii de carbon. fig. − aranjamentul atactic – acela în care unităţile structurale X sunt dispuse aleator faţă de lanţul principal (v. aceştia pot fi identici. Polimerii care au aceeaşi compoziţie chimică dar aranjament diferit al monomerilor se numesc steroizomeri. ilustrate în figura 11. ceea ce înseamnă că modificarea configuraţiei se poate face numai prin ruperea legăturilor chimice. deşi 233 .Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor În timpul desfăşurării reacţiilor de sinteză pot avea loc ramificări ale lanţului molecular. 11. − aranjamentul sindiotactic – acela în care unităţile structurale X sunt dispuse alternant de o parte şi de alta a lanţului (v.2a). Considerând dispunerea grupelor laterale ale monomerilor care alcătuiesc catena (lanţul macromolecular) faţă de lanţul principal pot exista trei tipuri de aranjamente distincte. 11. după un număr anumit de monomeri (implicit şi legături) poziţia monomerului următor este practic independentă de cea a primului monomer. chiar şi în cazul în care monomerii participanţi sun bifuncţionali (au doar două legături active).

3 se prezintă schematic poziţiile lanţurilor moleculare în cazul structurilor amorfe. cristaline şi texturate. b – structură cristalină.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fiecare legătură are un unghi fix (aprox.2 Dispunerea grupelor laterale la stereoizomeri: a − aranjament isotactic. În cazul polimerilor liniari se poate realiza şi o ordonare la distanţă pe anumite zone prin alinierea unor segmente de lanţ. ceea ce influenţează proprietăţile fizico-mecanice ale polimerului. b – aranjament sindiotactic. în figura 11. Fig. care exprimă procentual volumul zonelor cu structură cristalină. c − aranjament atactic Fig 11.3. Porţiunile de catene aranjate ordonat sunt numite cristalite şi au o dispunere aleatoare în masa polimerului. Poziţia relativă a lanţurilor macromoleculare încolăcite este aleatoare ceeea ce conferă structură amorfă polimerilor. c – texturare cristalină 234 . Aceasta înseamnă că distanţele dintre atomi sunt diferite în funcţie de conformaţia lanţului (şi implicit interacţiunile dintre ei). prin anumite procedee tehnologice se poate realiza şi o orientare a cristalitelor.109. obţinându-se o structură parţial cristalină apreciată prin gradul de cristalinitate.5o) macromolecula rezultă sub forma unui lanţ flexibil încolăcit. Structurile polimerilor liniari: a – structură amorfă. 11. obţinându-se o texturare a zonelor cristaline.

235 .Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Cristalizarea poate conduce şi la realizarea unor structuri supramoleculare de tip fibrile şi/sau sferulite. c . Fig. b – bloc. Fibrilele rezultă prin orientarea cristalitelor pe o singură direcţie. Reticularea se poate realiza fie în timpul reacţiilor de sinteză. copolimer bloc. o sferulită cuprinde atât fibrile cât şi cristalite orientate aleator.5 Tipurile structurale de copolimeri: vedere existând următoarele tipuri a – statistic.5 c).4. rezultând o reţea tridimensională dezordonată numită structură reticulară – respectiv polimer reticulat. care are un lanţ principal constituit din monomeri de acelaşi tip şi ramificaţii ale acestuia din polimeri de alt tip (v.5 a). fig. 11. 11. 4. În cazul structurii copolimerilor apare suplimentar problema distribuţiei monomerilor diferiţi în cadrul lanţului macromolecular.5 b) şi copolimer grefat. lanţuri moleculare de legătură şi zone cu structură amorfă. fig. cu secvenţe succesive de monomeri de acelaşi tip în cadrul lanţului (v. Reprezentarea schematică a componentelor unei sferulite Lanţurile moleculare ale polimerilor liniari şi ramificaţi se pot lega între ele prin punţi formate dintr-o singură unitate structurală (atom sau radical liber) sau printr-un lanţ scurt. iar sferulitele prin unire mai multor fibrile în jurul unui nucleu aşa cum se observă în figura 11. fig. 11. 11.grefat de copolimeri: copolimer statistic cu distribuţia monomerilor aleatoare (v. 11.din acest punct de Fig. fie ulterior prin amestecarea polimerului cu un agent de reticulare (element sau compus chimic). în cazul polimerilor reticulaţi noţiunea de macromoleculă îşi pierde sensul deoarece se formează un complex de legături în care catenele nu mai pot fi individualizate.

fig. sunt caracteristici importante ale polimerilor deoarece permit stabilirea temperaturilor de lucru şi temperaturilor de prelucrare. 10.3). după caracterul deformaţiilor. La temperaturi T > Tc. La temperaturi T ≤ Tv. dacă temperatura depăşeşte o anumită valoare se produce degradarea termică a polimerului prin ruperea legăturilor dintre monomeri şi oxidarea exotermă (arderea) acestora.4. În cazul polimerilor caracterizarea poate fi făcută mai sugestiv cu ajutorul curbei termo-mecanice care arată dependenţa deformaţiei specifice în funcţie de temperatură (la solicitare constantă) aşa cum se observă în figura 11.7 arată că temepratura Tc este puternic dependentă de masa moleculară a polimerului.1. Proprietăţile polimerilor 11. După comportarea la încălzire. iar Tv rămâne practic constantă la valori mai ridicate ale masei moleculare. în figura 11. substanţele macromoleculare se grupează în 236 . se determină şi o temperatură considerată temperatură de sfârşit de topire de la care polimerul este în stare lichidă. Temperaturile Tv şi Tc ale căror valori depind în principal de compoziţia chimică şi de masa moleculară.3).4. deformaţiile sunt mici. materialul comportându-se ca un solid rigid (stare vitroasă).6 valorile lor au fost marcate în mod convenţional. şi în cazul polimerilor ca şi în cazul sticlelor există o temperatură Tv de tranziţie sticloasă (vitroasă) sub care se comportă din punct de vedere mecanic ca solidele cristaline şi o temperatură de curgere Tc deasupra căreia materialul se comportă ca un lichid vâscos. în practică. transformările producându-se de fapt în intervale de temperaturi a căror mărime şi configuraţie prezentate în figura 11. trecerea către starea lichidă la încălzire făcându-se treptat într-un interval de temperatură (v. la temperaturi Tv < T ≤ Tc.6. deformaţia specifică are valori foarte ridicate (corespunzătoare uneori unor alungiri de peste 10 ori lungimea iniţială).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 11. şi variază liniar cu temperatura. (v. Este cunoscut că principala consecinţă a structurii amorfe este faptul că materialele respective nu au o temperatură definită de topire solidificare. materialul se comportă ca un fluid a cărui vâscozitate scade pe măsură ce creşte temperatura. scap 10. în acest interval de temperaturi polimerul se poate afla într-o stare înalt elastică (deformaţiile sunt preponderent elastice) sau într-o stare elasto-plastică (deformaţiile sunt preponderent plastice). Caracterizarea generală a polimerilor Caracteristicile generale ale polimerilor şi materialelor pe bază de polimeri rezultă din particularităţile naturii chimice (compoziţie şi tip de legături) şi structurii lor.

Legăturile puternice. iar la o reîncălzire ulterioară mişcările moleculelor fiind limitate nu se mai atinge starea vâscoasă. 11. polimerii au câteva caracteristici generale prezentate în continuare. ele menţinându-şi starea înalt elastică până la temperatura de descompunere. ce pot fi încălzite în vederea prelucrării la temperaturi T > Tc de un număr nelimitat de ori (cu condiţia evitării temperaturilor de degradare).7 Dependenţa temeperaturilor Tv şi tc de masa moleculară • Termorigidele sunt substanţe macromoleculare cu grad mare de reticulare care se prelucrează într-o stare de polimerizare incompletă în care nu s-a format reţeaua spaţială a structurii. caracteristice structurii reticulare le conferă proprietăţile de rezistenţă corespunzătoare stării vitroase. b) Au coeficient de dilatare specifică mare datorită legăturilor Van der 237 . Se utilizează în stare elasto-plastică în domeniul de temperaturi (Tv . încolăcite. Fig.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor trei categorii. Indiferent de categoria în care se încadrează. Reticularea se produce prin activare termică (întărire la cald) sau prin activare chimică la introducerea în masa polimerului de bază a unui agent de reticulare (întărire la rece). Temperatura Tv a elastomerilor este sub temperatura ambiantă. 11. termorigide şi elastomeri. iar la încălzire nu trec prin faza de înmuiere datorită reticulării slabe. termoplaste (plastomeri).6 Curba termo-mecanică a unui polimer cu structură amorfă Fig. astfel că sub acţiunea solicitărilor mecanice se pot deforma uşor şi reversibil. materialul descompunându-se fără să mai treacă prin faza de înmuiere (în cazul lor temperatura Tv este ridicată şi nu mai există temperatura Tc). • Termoplastele sunt substanţe macromoleculare cu structura liniară sau ramificată. astfel că fragilizarea se produce la temperaturi scăzute. complet amorfă sau parţial cristalină. Tc) sau în stare vitroasă (T < Tv). • Elastomerii sunt substnţe macromoleculare cu catene lungi. care formează ochiuri elastice. a) Sunt substanţe cu densitate mică (ρ = 900…2200 kg/m3) datorită faptului că elementele componente (în principal H şi C) au masa atomică redusă.

cap. ultimele două mecanisme necesită solicitări mai ridicate şi se întâlnesc în cazul duroplastelor cu structură reticulară sau în cazul 238 . Ca şi în cazul celorlalte tipuri de materiale. Primele două mecanisme se pot realiza la valori scăzute ale solicitărilor. înrăutăţirea proprietăţilor dielectrice (scad valorile rezistivităţii şi permitivităţii electrice). ce se manifestă la nivel macroscopic prin apariţia unor fisuri. 11. ceea ce explică deformabilitatea ridicată a termoplastelor şi elastomerilor care au structuri liniare şi ramificate. e) Proprietăţile lor sunt afectate de radiaţiile din spectrul vizibil. 3). în cele ce urmează se vor prezenta mai detaliat aspectele legate de comportarea mecanică a polimerilor. în cazul polimerilor deformările se pot realiza prin mai multe mecanisme după cum urmează: − îndreptarea.8. − alunecarea relativă a catenelor. d) Au conductibilitate termică mică şi rezistivitate electrică foarte mare datorită legăturilor covalente din interiorul lanţului macromolecular. schimbări de culoare. − ruperea legăturilor intermoleculare.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Waals (legături slabe) dintre catene şi conformaţiei acestora (v. prezenţa oxigenului şi ozonului. ceea ce are ca efect îmbătrânirea materialului. ruperea legăturilor interatomice şi refacerea lor în alte poziţii (v. de plasticitate şi de elasticitate. Spre deosebire de solidele cristaline a căror deformare elastică se bazează pe modificarea reversibilă a distanţelor interatomice (ce se poate realiza în limite restrânse) iar deformarea plastică presupune alunecarea pe planele atomice. umiditatea etc. Proprietăţile mecanice ale polimerilor Datorită caracteristicilor structurale polimerii prezintă particularităţi şi în comportarea la solicitări mecanice generate în special de mecanismele prin care se realizează deformarea acestora sub acţiunea solicitărilor exterioare. reducerea proprietăţilor de rezistenţă mecanică. − modificarea distanţelor dintre monomeri. c) Sunt inflamabile (în marea majoritate a cazurilor) şi au stabilitate termică redusă datorită faptului că sunt substanţe organice. scap 11.4.2.3).) acţionează conjugat. de ultraviolete şi de radiaţiile ionizante care pot rupe legăturile dintre catene şi/sau dintre monomeri modificând astfel structura iniţială prin reducerea gradului de polimerizare. din acelaşi motiv pot fi degradate de microorganisme (biodegradabilitate). f) Factorii fizico-chimici (temperatură. radiaţii. desfăşurarea şi decuplarea catenelor aşa cum sugerează schema din figura 11.

10: − la solicitarea corespunzătoare unei tensiuni σ0. iar ulterior deformaţia se reduce treptat în timp până la valoarea εp. 239 σ τ ε r = 0 (1 − e r ) . E − modulul de elasticitate. − menţinând încărcarea constantă materialul continuă să se deformeze cu viteze din ce în ce mai mici până la atingerea unei stări staţionare (similar fluajului primar al materialelor metalice).9 din care rezultă că domeniul dependenţei liniare dintre tensiuni şi deformaţii (porţiunea liniară a curbelor) este redus chiar şi în cazul polimerilor cu rezistenţă mecanică mai ridicată.5) E în care η este vâscozitatea. deformaţia corespunzătoare acestei etape are o componentă elastică εr şi o componentă plastică εp − imediat după încetarea solicitării dispare deformaţia iniţială ε0. a cărei variaţie cu timpul se determină cu relaţia: în care σ0 este tensiunea constantă corespunzătoare solicitării.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor polimerilor liniari cu grade ridicate de cristalinitate la care s-a realizat o orientare preferenţială a lanţurilor moleculare.4) . 11. (11. iar τr − constanta de relaxare se defineşte prin relaţia. Mecanismul deformării polimerilor liniari prin îndreptarea şi desfăşurarea catenelor Caracteristica esenţială a comportării vâscoelastice este existenţa deformaţiei elastice reversibile εr. 11. E τ (11. aceste particularităţi sunt ilustrate şi de curbele CCCT schematizate în figura 11. • Vâscoelasticitatea reprezintă capacitatea polimerilor de a căpăta deformaţii elastice variabile în timp sub acţiunea solicitărilor constante şi este caracterizată de următoarele aspecte ilustrate schematic în figura 11. care care rămâne permanentă (v. în mod obişnuit. cap3). fig. existenţa deformaţieie elastice reversibile a polimerilor se evidenţiază pe cale experimentală. Fig. Mecanismele complexe prin care se produce deformarea polimerilor generează comportări particulare ale acestora sub acţiunea solicitărilor. η τr = . se produce o deformare elastică iniţială la valoarea ε0 în conformitate cu legea lui Hooke (v.10).8.

fig. d – elastomeri 240 . c – termoplaste cristaline. 11. fig.11 a. 11.11d).11 în care se prezintă calitativ această dependenţă pentru principalele tipuri de polimeri.9. Variaţia modulului de elasticitate E cu temperatura pentru: a − termoplaste amorfe.b.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. 11. se constată că aceştia îşi menţin modulul de elasticitate aproape nemodificat până aproape de temperatura de curgere(v. b – polimeri reticulari (duroplaste). variaţiile devin din ce în mai mici (v. datorită limitelor largi în care variază modulul de elasticitate pentru reprezentările respective se utilizează coordonatele logaritmice.c). prin reticulare (duroplastele) sau prin texturare cristalină.11. Analizând aceste reprezentări se constată că variaţia cea mai mare o au polimerii cu structură liniară (termpoplastele). Variaţia deformaţiei în timp a polimerilor cu comportare vâscoelastică În legătură cu comportarea vâscoelastică a polimerilor este şi variaţia cu temperatura a modulului de elasticitate E aşa cum se observă din figura 11. Fig. în cazul elastomerilor a căror temperatură Tv se află sub temperatura ambiantă. 11. Curbele caracteristice convenţionale la tracţiune (CCCT ale unor polimeri Fig.10. 11.

Variaţia tensiunilor σ în timp este dată de relaţia: .6) în care σ0 este tensiunea iniţială. de exemplu STAS 5794 prevede pentru condiţionare şi încercare două atmosfere standard: atmosfera standard normală 23/50 adică temperatura de 23 oC şi umiditatea relativă de 50 % şi atmosfera standard pentru zone tropicale 27/65 (27 oC şi 65 %).Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Deoarece modulul de elasticitate este o caracteristică ce arată rezistenţa opusă de corpuri la deformare. pentru definirea τrt se consideră una din condiţiile: σ = σ 0 e −1 sau τ = τ rt ln 2 . • Relaxarea tensiunilor este fenomenul de reducere treptată a tensiunilor în timp. în mod uzual. ceea ce a impus elaborarea unor standarde specifice dedicate acestor încercări. gradul de orientare a macromoleculelor gradul de reticulare. (11. care reprezintă durata necesară atingerii unei anumite tensiuni prin relaxare. din studiul variaţiei acestuia cu temperatura rezultă informaţii necesare atât la stabilirea condiţiilor în care pot fi exploatate piesele din polimeri cât şi pentru proiectarea proceselor tehnologice de fabricaţie ale acestora. (11. La efectuarea încercărilor mecanice ale polimerilor trebuie să se ţină seama şi de faptul că proprietăţile lor sunt mult mai puternic afectate de factorii de mediu. influenţa puternică a “istoriei termomecanice”) fac ca încercările polimerilor să difere totuşi prin geometria şi dimensiunile epruvetelor. Mecanismul relaxării tensiunilor în cazul polimerilor este curgerea plastică ce are loc ca urmare a modificării poziţiei relative a moleculelor lanţurilor prin alunecări succesive în urma cărora componenta elastică a deformaţiei totale (ce rămâne constantă) se micşorează şi creşte componenta plastică. în tabelul 11.7) caracteristica τrt rezultând pe curba de relaxare σ =f(τ) determinată experimental pentru un tip de material analizat.1 se prezintă principalele tipuri de încercări mecanice şi termomecanice şi standardele după care se execută. iar τrt este constanta de relaxare a tensiunilor. mijloacele şi metodele de măsurare utilizate. Particularităţile structurale şi de comportare mecanică (starea amorfă sau parţial cristalină. astfel că se reglementează prin norme condiţionarea epruvetelor – adică menţinerea lor în condiţii standard de temperatură şi umiditate relativă o durată suficientă pentru atingerea echilibrului higrometric. tipul şi dimensiunile dispozitivelor de fixare şi de solicitare a epruvetelor. tensiunile reziduale. în cazul solicitărilor la care deformaţiile rămân constante. Încercările mecanice şi caracteristicile prin care se apreciază proprietăţile polimerilor se definesc şi se determină prin metode similare celor aplicate în cazul materialelor metalice. rt σ = σ 0e τ −τ 241 .

STAS 6642 SR EN ISO 604. STAS 9046 ISO 2285*. ASTM D 671 SR ISO 75 STAS 6174 SR ISO 306 ISO 974. În aceste situaţii. SR ISO 868.1 Principalele încercări ale polimerilor Tipul încercării Denumirea încercării Tracţiune Standardele după care se execută SR EN ISO 527. Câteva aspecte privind încercările uzuale şi caracteristicile determinate vor fi prezentate în continuare. se admite condiţionarea accelerată la temperaturi de 50…95 oC şi umiditatea relativă 50 %. prin presare sau prin turnare. STAS 9594 Încercări de scurtă durată (instantanee) Compresiune Forfecare Sfâşiere Incovoiere statică. STAS 8826 SR EN ISO 899. STAS 6765 STAS 9182 SR EN ISO 8067.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR duratele de condiţionare diferă de la o încercare la alta şi sunt cuprinse în majoritatea cazurilor între 24 şi 96 de ore. STAS 7310 SR EN ISO 2039. cu condiţia ca la temperatura respectivă materialul să nu sufere transformări ireversibile. Tabelul 11. ISO 12244* SR EN ISO 4599 NF T 51-120*. STAS 6127 SR ISO 178. STAS 5871. se reglementează prin standarde formarea epruvetelor prin injecţie. ISO 8570. Epruvetele din semifabricate sau piese se obţin prin prelucrări mecanice ai căror parametri tehnologici sunt riguros prescrişi şi controlaţi astfel încât să se evite abaterile dimensionale şi prezenţa concentratorilor de tensiuni care pot apare mult mai uşor datorită durităţii scăzute a polimerilor şi au influenţă mult mai mare asupra comportării la rupere a acestora decât în cazul materialelor metalice. STAS 5874. SR ISO 6602. STAS 6175. a) Încercarea la tracţiune se realizează conform SR EN ISO 527 pe 242 . În cazul materialelor care ating echilibrul higrometric după durate lungi. STAS 9775 STAS 5801. obţinerea epruvetelor pentru încercările mecanice ale polimerilor poate fi diferită de cazul materialelor metalice deoarece polimerii se livrează şi sub formă de material granular sau în stare lichidă nu numai sub formă de semifabricate sau piese finite. SR EN ISO 8256. Incovoiere prin şoc Duritate Fluaj Relaxare Tensofisurare într-un mediu dat Oboseală Temperatura de încovoiere sub sarcină Încercări Stabilitatea termică termomecanice Temeperatura de înmuiere Temperatura de fragilizare * Nu există standarde echivalente SR sau STAS Încercări de lungă durată De asemenea.

cel mai frecvent întâlnindu-se curbe de tipul celor prezentate în figura 11. Curba caracteristică convenţională la tractiune CCCT se defineşte la fel ca în cazul materialelor metalice şi prezintă aspecte diferite în funcţie de tipul materialului (v. cele din figura 11.12 în funcţie de tipul materialului după cum urmează: cele din figura 11. b − epruveta tip 2.unde s-au figurat şi aspectele pe care le capătă epruveta pe parcursul încercării.c pentru materiale termorigide. c − epruveta tip 4. Epruvetele pentru încercarea la tracţiune a polimerilor.13 b sunt caracteristice materialelor polimerice cu tenacitate bună. În continuare se produc deformaţii fără creşterea tensiunii (porţiunea CD a curbei). pe epruvetă apare o gâtuire pronunţată. conform SR EN ISO 527: a − epruveta tip 1.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor epruvete plate de forma celor prezentate în figura 11.12 a pentru materiale termoplaste cu alungire redusă. d – epruveta tip 5 . curbe de tipul celei prezentate în figura 11.12 b. începând de la solicitarea corespunzătoare puctului B. secţiunea reală fiind mult mai mică decât cea convenţională. deoarece.13 a. Analizând CCCT din fig.13 a se constată că pentru solicitări mici. fig.11.12 d pentru folii şi materiale termoplaste cu alungirea mare. iar cele din figura 11. dar care nu prezintă o limită de curgere aparentă. să aibă cursa mare (până la 1000 mm) şi mijloace de măsurare a deplasărilor atât de mari.. deoarece zona gâtuită se extinde pe aproape toată 243 Fig 11. materialul prezintă elasticitate liniară (este valabilă legea lui Hooke). această comportare este specifică materialelor termoplaste încercate la temperatura ambiantă. iar pentru solicitările corespunzătoare porţiunii AB comportarea elastică devine neliniară. 9). 11. Reducerea tensiunii pe porţiunea BC este aparentă.12. Maşina pe care se execută încercarea trebuie să fie capabilă să realizeze încărcarea cu viteze de 0.2…600 mm/min. corespunzătoare porţiunii OA a curbei.

11.13 b şi este definită de 244 .25 % şi εt = 0. fig.13 a. deoarece continuarea deformării presupune mărirea distanţelor dintre monomerii lanţului (realizată cu consum de energie mai mare) până în momentul ruperii (porţiunea DE a curbei CCCT).5 %. Prin încercarea la tracţiune a polimerilor se determină în mod uzual următoarele caracteristici: − modulul de elasticitate E (modulul lui Young) este panta porţiunii liniare a CCCT .4). modulul lui Young se determină conform SR EN ISO 527 ca pantă a dreptei care trece prin punctele de pe CCCT corespunzătoare deformaţiei totale de εt = 0. Fig 11. îndreptarea şi orientarea catenelor după direcţia de solicitare. deoarece porţiunea liniară a CCCT în cazul polimerilor este foarte redusă. distingându-se limita de curgere aparentă superioară ReH (tensiunea corespunzătoare punctului B de pe CCCT) şi limita de curgere inferioară aparentă ReL (tensiunea corespunzătoare punctului C de pe CCCT).13 a). La epuizarea capacităţii de deformare prin acest mecanism tensiunea începe să crească.la fel ca în cazul materialelor metalice (v.13. − limita de curgere convenţională Rp se determină pentru materiale a căror curbă caracteristică este de tipul celei din figura 11. b – fără limită de curgere aparentă − limita de curgere aparentă se determină pentru materiale a căror CCCT este de tipul celei din figura 11. scap 3. 200 % sau 300 % în funcţie de standardul după care se execută încercarea). iar uneori chiar poate lipsi. în cazul elastomerilor se determină modulul de elasticitate secant definit ca fiind panta dreptei ce uneşte originea cu un punct de pe CCCT care corespunde unei deformaţii totale date (uzual 100 %. fenomenul se explică prin faptul că la aceste solicitări are loc descolăcirea.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR lungimea calibrată a epruvetei (v. CCCT tipice pentru polimeri: a – cu limită de curgere aparentă.

L. 11. duritatea H (în N/mm2) se defineşte ca şi duritatea Brinell a materialelor metalice. 358 N. această caracteristică împreună cu limita de curgere sunt importante pentru stabilirea comportării pieselor din materiale polimerice deoarece arată care sunt deformaţiile maxime pe care le poate suferi materialul fără modificarea secţiunii (peste această solicitare apare gâtuirea). după care se măsoară adâncimea de pătrundere a penetratorului h.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor SR EN ISO 527 ca fiind tensiunea corespunzătoare unei deformaţii totale εt = x % convenţional alese. iar S0 este secţiunea iniţială a epruvetei. − rezistenţa la rupere Rm este tensiunea corespunzătoare punctului E de pe CCCT. − determinarea durităţii prin penetrare cu bilă – STAS 5871 se realizează folosind ca penetrator o bilă de oţel cu diametrul D = 5 mm. În cazul materialelor polimerice reticulate sau cristalinizate. − alungirea procentuală după rupere Ar se defineşte şi se determină la fel ca în cazul materialelor metalice. fig. cu deosebirea că aria urmei se calculează pe baza adâncimii de pătrundere a penetratorului: F (11. adică: F (11. caz în care se determină ducând o paralelă la porţiunea liniară a CCCT prin punctul corespunzător deformaţiei remanente date (v.1…1 %. 138 N. cu particularităţi impuse de valorile mai scăzute ale durităţii şi de comportarea vâscoelastică a polimerilor.9. b) Încercările de duritate ale polimerilor se bazează pe aceleaşi principii ca şi în cazul determinării durităţii metalelor.13 b). M. ţinând seama de modul în care este definită Rm în cazul polimerilor şi de faptul că până la rupere materialul suferă deformaţii ce pot depăşi 1000 % această caracteristică nu poate fi utilizată la dimensionarea pieselor. cu menţiunea că se folosesc scările Rockwell R. E sau 245 . prin încercarea la tracţiune se pot determina numai modulul de elasticitate E. S0 unde Fr este forţa de tracţiune în momentul ruperii. Cele mai utilizate metode sunt. forţa de apăsare Fm = 49 N. rezistenţa la rupere Rm. fenomenul de curgere plastică fiind practic inexistent.9) H= m πDh − determinarea durităţii prin metoda Rockwell este la fel ca la materialele metalice. care au curba CCCT de tipul celei prezentat în figura 11.8) Rm = r . alte standarde definesc limita de curgere convenţională ca fiind tensiunea corespunzătoare unei deformaţii remanente de 0. − alungirea procentuală la limita de curgere Ac este deformaţia specifică totală corespunzătoare limitei de curgere aparente ReH. 490 N sau 961 N fiind aplicată o durată τ = 30 s. şi alungirea după rupere Ar.

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

K, ce diferă prin diametrul D al pentratorului (de tip bilă de oţel) şi mărimea forţei suplimentare F1 (v. scap 3.10), forţa iniţială F0 fiind aceeaşi (98,1 N); în tabelul 11.2 se prezintă valorile diametrelor penetratoarelor şi valorile forţei totale de apăsare (ce se menţine o durată de 10 s); se precizează că dintre aceste scări, cele mai utilizate sunt scările R şi M.
Tabelul 11.2. Caracteristicile scărilor de duritate Rockwell conform STAS 8826 Caracteristici Diametrul bilei D, mm Forţa totală F0+F1, N (kgf) R 12,7 588,4 (60) Scara durităţii Rockwell L M E 6,35 6,35 3,175 588,4 981 981 (60) (100) (100) K 3,175 1471 (150)

− determinarea durităţii prin metoda Shore se bazează pe utilizarea unui penetrator tronconic sau conic, ce este apăsat de un resort calibrat pe suprafaţa probei şi măsurarea adâncimii lui de pătrundere; durimetrul Shore este un dispozitiv portativ astfel construit încât penetratorul (de forma şi dimensiunile prezentate în figura 11.14) acţionează prin presarea plăcii de bază a dispozitivului pe suprafaţa probei şi este prevăzut cu un aparat indicator gradat de la 0 la 100, 0 corespunzând situaţiei în care penetratorul ar pătrunde complet în material, iar 100 − situaţiei când nu ar pătrunde deloc în material (prin presare, faţa frontală a penetratorului ajunge în planul feţei frontale a plăcii de bază (v. fig. 11.14); duritatea Shore astfel definită este o mărime convenţională, ce poate fi utilizată numai ca un criteriu de recepţie a materialelor; datorită comportării vâscoelastice a polimerilor, standardul SR ISO 868 prevede determinarea fie a unei durităţi instantanee, caz în care citirea trebuie să se facă în cel mult 1 s de la apăsare, fie a unei durităţi ce corespunde unei durate de 15 s de la apăsare; duritatea determinată cu aparatele prevăzute cu penetratorul din figura 11.14 a se numeşte duritate Shore A şi se utilizează în cazul termoplastelor moi şi elastomerilor, iar duritatea determinată cu penetratorul prezentat în figura 11.14 b se numeşte duritate Shore D şi se utilizează în cazul materialelor polimerice dure;

Fig. 11.14. Penetratoarele durimetrelor Shore: a – penetrator Shore A; b – penetrator Shore D 246

Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor

− determinarea durităţii prin metoda Barcol − STAS 11333 se bazează pe acelaşi principiu ca şi metoda Shore, cu diferenţa că diametrul şi lungimea penetratorului sunt mai mici (D = 0,157 mm, H = 0,76 mm), astfel că unei unităţi de duritate Barcol îi corespunde o adâncime de pătrundere de 0,0076 mm; condiţiile privind starea suprafeţei probei (lipsa craterelor, impurităţilor, zgârieturilor) sunt din acest motiv mai severe în cazul metodei Barcol. O corespondenţă aproximativă între durităţile determinate prin metodele Rockwell şi Shore (metodele care au cea mai largă utilizare) este prezentată în figura 11.15.

Fig. 11.15. Comparaţie între scările de duritate definite prin diferite metode

c) Încercările la rupere prin şoc se aplică în special materialelor termoplaste dure, materialelor termorigide şi materialelor compozite (v. cap 12) şi se diferenţiază în principal după tipul solicitării (încovoiere sau tracţiune) şi dispozitivului utilizat pentru încercare. − metoda Charpy - STAS 5871, utilizează ciocanul pendul Charpy de tipul celui folosit şi la metale (v. fig. 3.18.), cu precizarea că energia maximă este de până la 50 J; epruveta uzuală este epruveta tip 1, cu forma şi dimensiunile prezentate în figura 11.16 a, dar se poate efectua şi pe epruveta cu crestătură dublă (fig. 11.16 b), caz în care lovitura se aplică pe faţa perpendiculară pe crestătură; caracteristica mecanică determinată este rezilienţa (v. scap. 3.7), exprimată în J/m2;
247

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

− metoda Izod – STAS 7310 constă din ruperea unei epruvete cu crestătură, încastrată la unul din capete, printr-o lovitură aplicată cu un ciocan pendul la capătul liber, fie pe faţa cu crestătură, după schema prezentată în figura 11.17 a (încercare normală), fie pe faţa opusă crestăturii (încercare cu crestătura inversată); epruveta uzuală este epruveta de tip 1 utilizată la metoda Charpy (v. fig. 11.16), fiind acceptate numai două tipuri de crestături: cu r = 0,25 mm sau cu r =1 mm, ce se practică pe lăţimea b a epruvetei; caracteristica mecanică determinată este rezistenţa la şoc Izod , definită la fel ca rezilienţa în cazul metodei Charpy şi exprimată tot în J/m2;

− metoda Dynstat – STAS 6175 are la bază aceeaşi schemă de încercare ca metoda Izod, cu diferenţa că epruvetele utilizate au dimensiuni mult mai mici (Lxbxh = 15x10x3 mm), iar energia maximă de lovire este de până la 2 J; d) Încercările la fluaj ale polimerilor constau din solicitarea pe durate îndelungate cu sarcini constante în condiţii de temperatură şi umiditate controlate; aceste încercări sunt mai frecvente în cazul polimerilor decât în cazul materialelor metalice deoarece fluajul are loc la temperaturi apropiate de temperatura ambiantă, astfel că şi încercările se efectuează de cele mai multe ori în condiţii de atmosferă standard normală 23/50; solicitările pot fi la tracţiune, (STAS 9046) sau la încovoiere (SR ISO 6602), rezultatele fiind prezentate sub forma curbelor de fluaj ε = f(τ), (timpul la scară logaritmică) pentru diferite valori ale tensiunilor (v. fig. 11.18); cu ajutorul curbelor de fluaj se pot determina, folosind metodele sugerate în figura 11.18, următoarele dependenţe:
248

Fig. 11. 16. Epruvetele pentru încercările la încovoiere prin şoc ale polimerilor; a − normală; b – cu crestătură dublă

Fig 11.17 Schemele încercării la încovoiere prin şoc Izod; a – normală; b – cu crestătura inversată

Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor

− curbele izocronice tensiune – deformaţie, care permit stabilirea deformaţiei după o anumită durată de expunere la o solicitare dată; − curbele izometrice tensiune – timp, care permit stabilirea timpului după care deformaţia atinge o anumită valoare la o solicitare dată; − curbele modulului de fluaj Ef(τ), care, pentru o tensiune σ constantă, se determină cu relaţia: (11.10) E f (τ ) = σ , ε (τ ) în care ε(τ) este valoare deformaţiei epruvetei solicitate cu tensiunea σ, după o durată τ de solicitare.

Fig. 11.18. Curbele de fluaj ε = f(τ) şi curbele derivate din acestea: a – curbe de fluaj; b – curba izometrică; c – curba izocronică; d – curba modulului de fluaj

Criteriile după care se apreciază scoaterea din uz a pieselor din materiale polimerice depind de tipul materalului şi de rolul funcţional al piesei. Aceste criterii pot fi: − ruperea, în cazul materialelor fragile; − creşterea pronunţată a deformaţiilor (fluajul accelerat);
249

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

− atingerea unei deformaţii critice (a cărei valoare este uzual sub 1%); − apariţia unor microfisuri sau modifcarea culorii (albirea suprafeţei). Duratele încercărilor de laborator sunt rareori apropiate de cele reale deoarece duratele de serviciu în unele cazuri depăşesc 50 de ani (de exemplu reţelele de conducte). În aceste situaţii se aplică metode speciale de extrapolare a rezultatelor obţinute prin încercări la durate mai mici (de obicei 6 luni sau 1 an).

11.5. Principalele tipuri de materiale polimerice
11.5.1. Aditivii materialelor polimerice
În practică se utilizează materiale pe bază de polimeri care conţin şi alte substanţe introduse în scopul îmbunătăţirii anumitor proprietăţi şi/sau al reducerii costului; materialele care au la bază polimeri termoplastici sau polimeri termorigizi sunt cunoscute sub denumirea generică de materiale ( mase) plastice. Principalele tipuri de substanţe introduse în polimerii de bază sunt următoarele: − plastifianţii, care micşorează interacţiunea dintre catene, astfel că segmentele de lanţuri moleculare devin mai mobile şi comportarea vâscoelastică se îmbunătăţeşte; − agenţii de reticulare, care crează punţi de legătură între catene şi astfel se îmbunătăţesc proprietăţile de elasticitate şi de rezistenţă; pornind de la acelaşi polimer în funcţie de gradul de reticulare se pot modifica proprietăţile în limite foarte largi; − materialele de umplutură, care nu reacţionează de obicei cu polimerul de bază, ci se distribuie uniform prin amestecare mecanică în masa de bază şi contribuie astfel la creşterea rezistenţei mecanice; se utilizează în mod curent ca materiale de umplutură talcul, praful de cretă, caolinul, rumeguşul de lemn, fibre textile sau celulozice etc.; negrul de fum (particule sferice de carbon cu structură hexagonală) utilizat şi el ca material de umplutură are şi rol activ înfluenţând gradul de reticulare; − coloranţii, care introduşi în materialele polimerice le colorează în masă prin amestecare mecanică. Pe lângă aceste categorii de substanţe care nu lipsesc din nici un material plastic, se mai introduc în funcţie de scop şi alte categorii de substanţe cum ar fi: antistaticele, pentru reducerea electrizării prin frecare, ignifuganţii, pentru reducerea inflamabilităţii, lubrifianţii, pentru uşurarea prelucrării, fungicidele, pentru creşterea rezistenţei la atacul ciupercilor, antioxidanţii, pentru creşterea
250

Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor

rezistenţei la îmbătrânire a materialelor polimerice etc. Pe baza celor arătate se poate explica diversitatea extrem de mare a maselor plastice utilizate în prezent de societatea omenească. O încercare de grupare a celor mai utilizate tipuri după criteriul costului şi al proprietăţilor este prezentată în figura 11.19, în care pentru costul relativ s-a luat ca bază (Cr = 1) costul polietilenei, unul dintre cei mai utilizaţi polimeri.

Fig. 11.19. Principalele categorii de mase plastice

11.5.2. Materialele termoplaste
În această categorie sunt incluse materialele plastice la care polimerul de bază este un termoplast; principalele termoplaste şi caracteristicile lor mai importante sunt prezentate în tabelul 11.3. După structura lanţului molecular, termoplastele pot fi grupate în două categorii: − polimeri la care linia principală a lanţului molecular este formată numai din atomi de carbon, atomii diferiţi sau radicalii ataşându-se prin legături laterale; din această categorie fac parte: poliolefinele (PE, PP), polimerii vinilici (PVC, PS), polimerii acrilici (PAN, PMMA) şi fluoroplastele (PTFE); − polimeri care au în componenţa liniei principale a lanţului şi alţi atomi (de obicei N, O, Si) sau cicluri benzenice; din această categorie fac parte poliesterii (PET, PBT), poliamidele (PA), policarbonaţii (PC), acetalii (POM) etc.
251

Tabelul 11.3. Principalele caracteristici ale unor materiale termoplaste Denumirea materialului Polietilenă de joasă densitate Polietilenă de mare densitate Polipropilenă Polistiren Policlorură de vinil rigid Policlorură de vinil plastifiat Polimetacrilat de metil (plexiglas) Policarbonat Poliamida 66 (Nylon 66) Polioximetilena (acetal) Polietilen teraftalat (răşină poliesterică) Politetrafluor etilena (teflon) Poliacrilonitril (răşină acrilică) Acrilonitril/butadien /stiren Acetat de celuloză (celuloid) Simbol PE−LD PE−HD PP PS ρ, kg/m3 910…940 950…965 900…910 E, N/mm2 120…500 420…1400 500…1900 R m, N/mm2 5…16 Ar, % 200…600 Tv, o C −75 −75 −10 85…100 Tc, o C 115 130 170 Observaţii cristalinizată 40…55 % elastic, rezistentă cristalinizată. 60…80 % elastic rezistentă cristalinizată. 60…70 % mai rigidă decât PE amorf; dur şi fragil amorf; rigid, sensibil la zgârieturi compus vinilic amorf; flexibil, elastic amorf; rigid dur şi rezistent la zgârieturi amorf; rigid şi rezistent la şoc cristalinizată < 60 %; dură, rezistentă şi rigidă cristalinizată < 75 %; rigidă, elastică, rezistentă amorfă sau cristalinizată 30…40%; stabil dimensional cristalinizat < 70 %; coeficient de frecare redus compus acrilic; se trage uşor în fibre amestec de butadien-stiren (elastomer) şi stiren-acrilonitril (termoplast) modificaţie chimică a celulozei (polimer natural)

20…40 700…1300 30…50 200…1000 5…75 10…50 200…500 4…10 80…120 40…60 35…75

1040…1100 2800…3500 20…50

PVC dur 1360...1400 1500…3500 40…60 PVC−P 1150...1250 moale PC PA 66 POM PET PTFE PAN ABS CA − 10…30

125 175… 75…105 212 −40 150 225 230 250 170 255 330 320 − −

PMMA 1180…1220 2700…3500 60…80 1150...1250 2350...2450 1120...1180 900…2800 50…70 50…80

90…105 150 55 −50 73

1370...1430 3000…3500 60…70

1320…1390 2000…2500 40…60 100…2300 2100…2250 350…800 20…40

250…500 85...125 3…5 10…140 5…100 107 125 120

1100...1200 3500…4000 50…60 1040…1700 900…2800 1250...1350 800…2400 20…60 25…50

3) Excepţie 253 . ale unor termoplaste. 11. fig.20. 11. termoplastele amorfe ( PVC. tabelul 11. PP.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Comportarea termoplastelor deasupra temperaturii Tv depinde de starea structurală a acestora. de asemenea. PS. iar la o încălzire mai mare curg plastic. PC) se comportă vâscoelastic imediat deasupra lui Tv. Proprietatea lor de a putea suferi reîncălziri în domeniul de curgere de un număr nelimitat de ori în vederea prelucrării contribuie.6). Fig. termoplastele cu cristalinitate parţială (PE. Principalele dezavantaje sunt legate de temperaturile relativ scăzute până la care pot fi utilizate (v. peste această temperatură masa cristalină trece în stare amorfă şi materialul curge plastic (stare vâscoasă). Domeniile de stare ale unor materiale termoplaste Termoplastele se utilizează ca materiale structurale în tehnică datorită caracteristicilor mecanice de rezistenţă relativ bune şi caracteristicilor de tenacitate care în unele cazuri sunt foarte bune. vâscozitatea scade pe măsură ce creşte temperatura atingând la un moment dat valorile corespunzătoare lichidelor. la extinderea utilizării lor. ceea ce face ca piesele realizate să fie rezistente la şocuri. în funcţie de temperatură.20 se prezintă simplificat domeniile de stare. PA) au proprietăţi de rezistenţă – elasticitate care le permit menţinerea formei până la temperatura Tc (v. În figura 11.

lagăre.13).aldehidice Melamine (MF) − răşini melamin-formaldehidice Răşini poliesterice nesaturate (UP) ρ. 11. Termoplastele se utilizează în tehnică pentru conducte. Starea iniţială a acestor polimeri obţinuţi prin policondensare este de polimerizare incompletă.5…7.4. cu catene ramificate.5 − dimensional. utilizate ca răşini pentru presare şi 35…70 7…10 0. au stabilitate pe un interval mare de temperaturi (v.0 1.5.2…8. * proprietăţi asemănătoare cu ale UF. utilizate pentru piese presate sau turnate. utilizate ca materialele de acoperire * dure şi fragile până la elastice în 40…90 6. forme de turnare etc.3.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fac fluoroplastele (teflonul).25 fierbinte. Tabelul 11.75 laminare. materiale electroizolante etc. angrenaje. kg/m3 1250 R m. utilizate ca răşini de presare * dure şi fragile până la elastice. adezivi. în timpul fabricării obiectelor se produce reticularea spaţială prin intermediul legăturilor principale ale lanţurilor moleculare prin activare termică sau prin activare chimică (introducerea unui agent de întărire).3 3 funcţie de gradul de reticulare. fragile. adezivi. fragile. stabile 50…70 6. dar mai puţin sensibile la 35…65 6…7 − zgâriere. se prelucrează prin metodele metalurgiei pulberilor (v. matrice pentru compozite 254 . higroscopice şi nerezistente la apă 35…55 5.2…7. Materialele termorigide Proprietăţile caracteristice maselor plastice termorigide (numite şi duroplaste) sunt date de structura reticulară a polimerului de bază care intră în compoziţia lor. culoare deschisă. deoarece proprietăţile lor de curgere sunt slabe.% kN/mm2 r Caracterizare 1550 1700 1250 Răşini epoxidice (EP) 1200 * dure. rezistente la şoc. A. care. piese cu solicitări moderate şi supuse la şocuri. culoare închisă. tabelul 11. Principalele tipuri de materiale polimerizate termorigide şi câteva caracteristici ale lor sunt prezentate în tabelul 11. Principalele caracteristici ale unor polimeri termorigizi Polimerul Fenoplaste ( PF) − răşini fenol − formaldehidice (bachelitice) Aminoplaste (UF) răşini ureo.4. utilizate ca răşini de turnare. astfel că după prelucrare materialul capătă proprietăţi de rezistenţă şi duritate ce se menţin la o reîncălzire ulterioară până la temperatura de descompunere. datorită structurii lanţului (atomii de H din lanţul polietilenei sunt înlocuiţi de atomi de F).3). ca matrice pentru materiale compozite * dure. N/mm2 E. cap.

255 . În figura 11. cauciuc nitrilic.) au rolul de a îmbunătăţi rezistenţa mecanică şi de a ieftini produsele. gradul de reticulare şi implicit caracteristicile de rezistenţă şi elasticitate sunt dependente de cantitatea de sulf. Materialele elastomerice (cauciucurile) Sunt substanţe macromoleculare a căror capacitate de deformare elastică se bazează pe structura constituită din lanţuri moleculare lungi. obţinându-se un material dur şi fragil cunoscut sub numele comercial de ebonită. Proprietatea de termorigiditate este esenţială în utilizarea răşinilor din această categorie ca lianţi pentru amestecurile de formare din care se realizează formele pentru turnarea pieselor din materiale metalice.5 se prezintă elastomerii utilizati mai frecvent şi câteva din caracteristicile acestora. deoarece oxigenul şi ozonul acţionează în timp la fel ca agenţi de reticulare. pentru cauciucurile uzuale se adaugă 4…5 % sulf. talcul şi praful de cretă etc.5. a căror întărire se realizează prin adăugarea unui agent de reticulare . 11. împreună cu alţi aditivi. pulberea de silice (SiO2). introduşi în masa elastomerului.4. cauciuc butilic etc. În tabelul 11. Reticularea slabă a elastomerilor (aşa numita vulcanizare) este un proces activat termic (ti = 120…150 oC). ce constă din ruperea unor legături duble din linia principală a lanţului şi realizarea unor legături între lanţurile macromoleculare prin punţi constituite din atomi sau grupuri de atomi ai agenţilor de reticulare (în mod uzual sulf. în timpul proceselor tehnologice de fabricare a produselor. încolăcite şi slab reticulate aşa cum a fost arătat anterior (v. răşinile destinate acestui scop pot fi cu întărire la cald (răşini aminoplaste termoreactive) şi răşini cu întărire la rece. gama întrebuinţărilor fiind mult mai extinsă.8).1 şi fig.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor În tabelul 11.21 se prezintă reacţia de vulcanizare cu sulf a cauciucului natural. reticularea este completă. Materialele de umplere (negrul de fum. 11.). Elasticitatea lor asemănătoare cauciucului natural (poliizopren) a făcut ca denumirea de “cauciuc” să devină generică şi să fie alăturată denumirii elastomerului de bază (de exemplu. cauciuc acrilic.4.scap. ceea ce are ca efect scăderea elasticităţii şi fragilizarea materialului. 11. Aditivii cei mai importanţi introduşi împreună cu materialele de umplere în cazul elastomerilor sunt antioxidanţii. iar dacă se introduce 45 % sulf. caz în care se folosesc răşini fluide (lichid vâscos) obţinute prin policondensarea ureei cu formaldehidă şi alcool furfurulic (răşini furanice). peroxizi sau amine). ceea ce provoacă desfacerea a cca 10…30 % din legăturile duble şi legarea lanţurilor prin punţi de sulf. fapt ce se datorează în special caracteristicilor de rezistenţă mecanică ale acestor materiale.4 sunt indicate numai câteva utilizări specifice ale unor răşini termorigide.

i t max − temperatura maximă de serviciu la expunere inermitentă. Acestea sunt materiale polimerice la care linia principală a lanţului molecular este lanţul siloxanic. Caracteristicile principale ale unor elastomeri Elastomerul Cauciuc natural (NR) Butadien – stiren (SBR) Cauciuc butilic (IIR) Cauciuc nitrilic (NBR) Cloropren (CR) Polietilenă clorosulfonată (CSM) Elastomeri polifluorurati (FPM) Cauciuc poliuretanic (EU) Cauciuc siliconic (Q) Grupa R m. obţinându-se diferite tipuri de materiale polimerice. care pot fi liniari (v. din care rezultă că particularităţi deosebite din punct de vedere al temperaturilor de serviciu prezintă siliconii. N/mm2 4…25 4…25 4…15 4…18 4…20 4…12 7…15 15…30 3…10 Ar. Exemple de elastomeri din fiecare grupă sunt date în tabelul 11. numite generic polisiloxani.22 a. valenţele libere ale lanţului siloxanic pot fi completate cu radicali organici.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. fig.5.21. oC t max .5. a cărui structură este prezentată în figura 11. Schema procesului de vulcanizare a cauciucului natural cu sulf Tabelul 11. 11. După tipul lanţului macromolecular elastomerii se împart în patru grupe: − grupa R cuprinde polimerii cu lanţ nesaturat ale căror proprietăţi se modifică prin reticulare.22 c). 11. fig. − grupa Q cuprinde cauciucurile siliconice. % 100…600 100…500 100…800 100…400 100…500 100…500 100…200 100…800 100…400 Temperaturi de exploatare c i t max .22 b) sau reticulaţi (v. 11. oC tmin. oC −30…−60 −20…−50 −10…−40 −10…−50 −20…−50 −20…−40 −20…−40 0…−20 −50…−80 R 60 70 80 70 70 80 175 60 200 100 100 140 130 130 150 250 80 275 M U Q c t max − temperatura maximă de serviciu la expunere continuă. − grupa M cuprinde polimerii cu lanţ saturat. − grupa U cuprinde poliuretanii. 256 .

230 homopolimer. 249 curbe izometrice. 234 curba modulului de fluaj. 250 material elastomeric (cauciuc). 247 duritate Shore. bloc. 242 funcţionalitate. 236 curbe izocronice. 256 masă moleculară. 246 elastomeri. 231 grad de cristalinitate. 233 constantă de relaxare. 230 material de umplutură. 241 configuraţie. 235 formare epruvete. 241 condiţionarea epruvetelor. Cuvinte cheie agent de reticulare. 254 antioxidant. pentru durate scurte. nu dezvoltă gaze toxice prin ardere şi aderă la suprafeţele metalice. 250 alungire la limita de curgere. b – polisiloxan cu molecule liniare. lacuri sau uleiuri siliconice. deoarece îmbină proprietăţile de elasticitate ale materialelor organice cu stabilitatea termică şi chimică a materialelor anorganice (de exemplu. fig. 250 antistatic. 231 duritate Barcol. sunt neinflamabile.22. 234 grad de polimerizare. 245 aminoplaste. 250 atactic. siliconii se pot prezenta sub formă de materiale rigide. 229 lanţ siloxanic. 237 fenoplaste. c − polisiloxan reticulat Materialele pe bază de siliconi fac parte din categoria materialelor plastice de înaltă performanţă (v. 235 cristalite. la realizarea echipamentelor pentru zonele arctice etc. În funcţie de tipul radicalilor ataşaţi lanţului siloxanic. elastomeri (cauciuc siliconic). 249 257 dendrimer. 233 statistic. 233 conformaţie.19). din acelaşi motiv îşi menţin proprietăţile de elasticitate într-un interval mare de temperaturi. 233 disproporţionare. fiind utilizate în industria aerospaţială. pot fi utilizate şi la temperaturi de 800 oC). 255 . 254 fibrilă. de gradul de polimerizare şi de gradul de reticulare. nehigroscopice. 235. 239 copolimer.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Fig. 11. 233 atmosferă standard. geluri. 233 lanţ molecular (catenă). 11. 249 curbă termo-mecanică. grefat. Structura chimică a siliconilor: a – lanţul siloxanic. 233 izotactic.

Terminologie şi metode de analiză şi încercări. 1983 2. 232 polidispersie. Stiinţa materialelor în construcţia de maşini. AM 3510. Vasilescu D. Bucuresti.. Tillmann W.. 231 polietilenă. 233 structură amorfă. Editura Didactică şi Pedagogică. 236 termoplaste. Krawczak P. 234 temperatură de curgere. Van Vlack L. 247 rezistenţă Dynstat la şoc. Sixt Edition. Introduction to Materials Science for Engineers. Addison-Wesley Reading.. 1988 6. * * * Hütte. * * * Culegere de standarde române comentate CSCM – Mp5. Editura Didactică şi Pedagogică. 233 sferulită. Materiale termoplastice şi materiale termorigide. 1989 8. 1998 258 . Editura Tehnică. Materiale plastice. New York. 233 steroizomer. Smith Ch. Bucuresti. 256 sindiotactic. Materiale plastice. IPG Ploiesti.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR melamine. 232 relaxarea tensiunilor.. 241 rezilienţa. O. Bucureşti. H. Lugsheider E. New Jersey. Techinques de l’Ingenieur. 1998 11. 236 vâscoelasticitate. Inc. 250 poliadiţie. The Science of Engineering Materials. Editura Sudura. 235 silicon. Shackelford J. 229 plastifiant. * * * Culegere de standarde române comentate CSCM – Mp4. 1995 10. Tehnologia materialelor. 255 Bibliografie 1. 235 polimerizare. 229 polimer reticulat. 254 răşini poliesterice. 232 reacţie în trepte. 230 polidispersitate. Timişoara 1999 4. 231 răşini epoxidice. 1986 7. Fundamente. 1999 3..S. 229 polimer. şi Ciocea N. Bucureşti. 254 monomer. OIDCM. 237 tranziţie sticloasă (vitroasă). Studiul si ingineria materialelor. 248 rezistenţă Izod la şoc. Elements of Materials Science and Engineering. Printice Hall. 239 vulcanizare.a. Stiinţa materialelor. s. 254 reacţie în lanţ. Mitelea I. OIDCM. Massachusetts. 1985 9. 232 policondensare. Essais mecaniques des plastiques. Paris. Manualul inginerului. Macmillan Publishing Company. partea a doua. Zecheru Gh. Bucureşti. Constantinescu D. 237 termorigide (duroplaste). Saban R. 248 segment de lanţ molecular. 1995 5..

Care dintre afirmaţiile următoare despre copolimeri sunt adevărate: a) sunt rezultatul unirii unor monomeri de acelaşi tip. b) este o reacţie în lanţ la fel ca polimerizarea. c) polimerii obţinuţi prin policondensare au compoziţie chimică diferită de a monomerilor din care provin. b) este o reacţie în lanţ ce se iniţiază în prezenţa unei substanţe introduse special în acest scop. c) este o reacţie în trepte care decurge fără eliminarea unei substanţe cu molecula mică. copolimeri grefaţi şi copolimeri bloc.6. d) numărul de unităţi structurale din lanţul macromolecular reprezintă gradul de polimerizare? T.3.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Teste de autoevaluare T. b) sunt compuşi chimici (în marea majoritate a cazurilor organici) cu molecule de dimensiuni mari. c)după dispunerea monomerilor pot fi copolimeri statistici.11. b) prin unirea capetelor libere a două catene. b) sunt rezultatul unirii în lanţul macromolecular a unor monomeri diferiţi. Care dintre următoarele afirmaţii despre polimeri sunt adevărate: a) sunt substanţe organice micromoleculare care conţin mai multe componente. d) polimerii care se formează prin poliadiţie au de obicei în lanţurile principale şi alţi atomi decât carbonul? T11.11. Cum se realizează întreruperea reacţiei de polimerizare: a) prin introducerea unui radical care reacţionează cu monomerii liberi şi consumă energia necesară continuării reacţiei de polimerizare. b) este procesul prin care două molecule organice identice reacţionează pentru formarea unei molecule complexe. d) creşterea lanţului macromolecular se realizează prin formarea de noi legături în urma reacţiilor de condensare (reacţie în trepte)? T. c) prin polimerizare se obţin substanţe a căror compoziţie chimică diferă de a monomerilor din care provin. Prin ce se caracterizează reacţia de policondensare: a) este procesul prin care două molecule organice diferite reacţionează pentru formarea unei molecule complexe. Care dintre afirmaţiile următoare despre reacţia de polimerizare sunt advărate: a) este o reacţie în trepete care necesită activare energetică la fiecare secvenţă. d) prin transferul de la un lanţ la altul a unui unui atom de H care reface legătura dublă C = C a monomerului? T.4.11.11. c) prin răcirea bruscă a amestecului de reacţie.1. Prin ce se caracterizează reacţia de poliadiţie: a) este procesul prin care două molecule organice identice reacţionează pentru formarea unei molecule complexe. d) după 259 . c) numărul de monomeri din lanţul macromolecular reprezintă gradul de polidispersie moleculară.11.5.2. d) în timpul procesului de creştere a catenelor ambele capete ale lanţului sunt libere? T.

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR dispunerea monomerilor pot fi: steroizomeri. Care dintre afirmaţiile următoare despre termoplaste sunt adevărate: a) sunt substanţe macromoleculare cu structura liniară sau ramificată.11. Care dintre mecanismele prin care se produce deformarea polimerilor sunt caracteristice termoplastelor şi elastomerilor: a) îndreptarea. c) la forma cristalitelor rezultate prin presare.7.11. Cum se comportă elastomerii la încălzire: a) odată cu creşterea temperaturii deformarea elastică se produce la solicitări mai mici.14. b) la ordonarea pe anumite zone prin alinierea unor segmente de lanţ. c) polimeri liniari. c) la gradul de ramificare a catenelor. catenelor. c) se prelucrează într-o stare de polimerizare incompletă.11. polimeri atactici şi polimeri sindiotactici.9. b) la forma pe care o capătă lanţurile macromoleculare. d) la numărul şi radicalilor liberi din unitatea structurală? T. d) la zonele cu structură complexă ce ce rezultă prin prin unirea mai multor fibrile în jurul unui nucleu? T. complet amorfă sau parţial cristalină.11. b) pot fi încălzite în vederea prelucrării o singură dată. la o reîncălzire ulterioară nu se mai atinge starea vâscoasă? T.13.11. b) ruperea legăturilor intermoleculare.11. d) la distribuţia monomerilor diferiţi în cadrul lanţului macromolecular? T. d) se durifică pe măsură ce creşte temperatura prin creşterea gradului de reticulare? T. Care sunt tipurile de polimeri după modul de dispunere a grupelor laterale faţă de lanţul principal: a) polimeri isotactici.11.12. b) sunt substanţe macromoleculare cu grad mare de reticulare.10.8. c) îşi menţin proprietăţile înalt elastice până aproape de descompunere. c) se utilizează numai în stare vitroasă. c)desfăşurarea şi decuplarea 260 . La ce se referă noţiunea de configuraţie în cazul structurii polimerilor: a) la relaţia de ordine a unităţilor structurale în cadrul lanţului macromolecular dată de legăturile chimice. La ce se referă noţiunea de sferulită în cazul structurii polimerilor: a) la formaţiunile structurale constituite prin încolăcirea unui lanţ molecular. b) are loc înmuierea prin reducerea pronunţată a vâscozităţii. c) la poziţia relativă a doi monomeri vecini realizată prin rotirea în jurul legăturii simple dintre atomii de carbon. polimeri statistici şi polimeri grefaţi.11. polimeri reticulaţi şi polimeri cristalini? T.11. Care dintre afirmaţiile următoare despre termorigide sunt adevărate: a) sunt substanţe macromoleculare cu structura ramificată. b) polimeri isotactici. La ce se referă noţiunea de conformaţie în cazul structurii polimerilor: a) la relaţia de ordine a unităţilor structurale în cadrul lanţului macromolecular. b) la forma moleculelor monomerilor din componenţa catenelor. copolimeri atactici sau copolimeri isotactici? T. d) pot fi încălzite în vederea prelucrării de un număr nelimitat de ori ? T.

d) în cazul creşterii temperaturii şi menţinerii constante a forţelor exterioare? T. b) reprezintă capacitatea polimerilor de a căpăta deformaţii elastice variabile în timp sub acţiunea solicitărilor constante. Care dintre mecanismele prin care se produce deformarea polimerilor sunt caracteristice termorigidelor: a) alunecarea relativă a catenelor. c) la polimerii nereticulaţi.11. c) în cazul menţinerii constante a temperaturii şi a forţelor exterioare.19. Care dintre afirmaţiile următoare despre metoda Shore de determinare a durităţii polimerilor sunt adevărate: a) metoda se bazează pe utilizarea unui penetrator tronconic sau conic ce este apăsat de un resort calibrat pe suprafaţa probei.21. La care tip de polimeri se înregistrează variaţia cea mai mare a modulului de elasticitate E cu temperatura: a) la polimerii cu grad mare de cristalinitate. d) ruperea legăturilor intermoleculare? T. b) alungirea procentuală la curgere Ac.11.15. c) la menţinerea epruvetelor într-o atmosferă standard o durată suficientă pentru atingerea echilibrului termic şi higrometric? T. d) limita de curgere aparentă Re? T. La ce se referă noţiunea de condiţionare a epruvetelor pentru încercări mecanice: a) la prelucrarea mecanică în condiţii care să asigure o anumită precizie şi rugozitate a suprafeţelor. d) la temperaturi Tv < T >Tc? T.18. b) la realizarea epruvetelor prin presare în condiţii standardizate.11.20. c) decuplarea catenelor. Care dintre afirmaţiile următoare despre vâscoelasticitate sunt adevărate: a) este capacitatea polimerilor de a-şi menţine deformaţia elastică la reducerea vâscozităţii. d) materialul cu comportare vâscoelastică se deformează la solicitare constantă până la rupere? T.11. c) se măsoară adâncimea de pătrundere iar scala de duritate Shore are 100 261 . În ce condiţii are loc relaxarea tensiunilor în cazul polimerilor: a) în cazul solicitărilor la care deformaţiile şi temperatura se menţin constante.11.17.16. b) la temperaturi T > Tc. d) la polimerii cu structură complet amorfă? T. b) se măsoară diametrul urmei lăsate de penetrator pe suprafaţa probei şi se calculează duritatea ca raport dintre forţa de apăsare şi aria urmei.18. b) modificarea distanţelor dintre monomeri. b) la polimerii puternic reticulaţi.11. Care sunt caracteristicile mecanice determinate prin încercarea la tracţiune ce prezintă importanţă pentru proiectarea pieselor din materiale polimerice: a) rezistenţa la tracţiune Rm. c) materialul cu comportare vâscoelastică se deformează la solicitare constantă până la atingerea unei stări staţionare. În ce domeniu de temperaturi variază puternic modulul de elasticitate E: a) la temperaturi T < Tv. c) la temperaturi t < ta.11.22. c) alungirea procentuală la rupere Ar.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor catenelor. b) în cazul solicitărilor la temperatură variabilă. d) alunecarea relativă a catenelor? T.

c) EU. PTFE.11. UP. PE-LD. c) PE-LD. d) siliconii? T. În care dintre enumerările următoare polimerii sunt în ordinea crescătoare a modulului de elasticitate (valoarea medie a intervalului de variaţie): a) PE-LD. EP. PP. b) poliamidele. MF. definită ca fiind energia absorbită prin ruperea epruvetei şi exprimată în J. c) răşinile alchidice. PTFE. Q? 262 . c) PE−HD. Care dintre afirmaţiile următoare despre metoda Izod de încercare la încovoiere prin şoc sunt adevărate. MF.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR de unităţi. ABS.11. PAN.27. d) PTFE. NBR. ABS.24.11. UF. FPM. EP. c) încercările se efectuează prin solicitarea la tracţiune sau la încovoiere. c) caracteristica mecanică determinată este rezistenţa Izod la şoc. UP. d) polistirenul? T. Care dintre următoarele mase plastice aparţin termoplastelor: a) polietilena. b)fenoplastele. MF. PAN. PMMA. PET. PET. ABS . PE-LD.11. PET. Care dintre afirmaţiile următoare despre încercările la fluaj ale polimerilor sunt adevărate: a) încercările sunt mai frecvente în cazul polimerilor decât în cazul materialelor metalice. MF? T. PET.29. c) aminoplastele. PAN. PET. Care dintre următoarele mase plastice aparţin termorigidelor: a) fenoplastele.11.11. NR. b) PE−HD. IIR. d) UP. ABS. IIR. În care dintre enumerările următoare materialele elastomerice sunt în ordinea crescătoare a temperaturii maxime de serviciu la expunere continuă: a) CR. PP. PC. CSM. PVC−P. d) încercările se efectuează de cele mai multe ori în condiţii de atmosferă standard normală 23/50? T.23. d) duritatea Shore este o mărime convenţională ce poate fi utilizată numai ca un criteriu de recepţie a materialelor? T. d) EU. PET. CR. ABS. b)poliuretanii liniari. PP.31. UF. PC. epruvetele fiind diferite. PC. d) siliconii? T.25. c)policarbonaţii. PVC−P. valoarea 0 corespunâznd pătrunderii totale a penetratorului. PAN. În care dintre enumerările următoare materialele plastice termorigide sunt în ordinea descrescătoare a rezistenţei la rupere Rm: a) UF. PP? T.30. PF. Care dintre următoarele mase plastice aparţin termoplastelor: a) răşinile acrilice. a) se utilizează aceeaşi schemă de solicitare ca la încercarea Charpy. PP.11. MF. d) UP.EP. CSM. PVC−P. b) NR. ABS. UF. FPM. b) PP. PA66. PET. c) POM. PTFE. b) UP.28. b) constă din ruperea unei epruvete cu crestătură încastrată la unul din capete printr-o lovitură cu un ciocan pendul aplicată la capătul liber fie pe faţa cu crestătură fie pe faţa opusă crestăturii. În care dintre enumerările următoare materialele termoplaste sunt în ordinea crescătoare temperaturii de vitrifiere: a) PE−HD.11. definită la fel ca rezilienţa în cazul metodei Charpy şi exprimată în J/m2? T.26. Q. b) încercările se efectuează numai prin solicitarea la tracţiune la temperaturi ridicate. CR.11. d) caracteristica mecanică determinată este rezistenţa Izod la şoc.? T.

g/mol Ni M i N i M i2 (0 .2) şi (11. se calculează mai întâi masa moleculară medie Mi pentru fiecare interval.6 Cu valorile astfel determinate. se obţine: 90000 ≅ 3207 . utilizând aceste date. aplicând relaţia (10.2 Intervalul maselor moleculare. 5180 . produsele NiMi şi N i M i2 şi se completează coloanele corespunzătoare din tabelul 11. 50000] Rezolvare Pentru calculul celor două mărimi prin care se poate caracteriza masa moleculară medie a polimerului se utilizează relaţiile (11.1): M C 2 H 4 = 2·12. Aplicând relaţiile (11.11.2) şi (11.11. 20000] (20000 . Determinările experimentale de masă moleculară asupra unei probe de polimer au condus la datele prezentate în coloanele 1 şi 2 ale tabelului 11.1). Datele iniţiale şi rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A. cap.6.1 (v.75·1010 150 45000 675·104 30.2.3). Să se calculeze gradul de polimerizare a unui lot de polietilenă de mare densitate PE−HD pentru care s-a determinat experimental o masă moleculară medie de 90000 g/mol Rezolvare Gradul de polimerizare n se determină cu relaţia (11.01 = 28.1).3) rezultă : ∑ Ni ∑ N i M i2 ≅ 303 ⋅ 1010 . Mm = ≅ 25208 g/mol şi M n = 12020 ⋅ 10 4 263 303 ⋅ 1010 12020 ⋅ 10 4 ≅ 23205 g/mol. 40000] 700 35000 245·105 85. g/mol Numărul de lanţuri Ni Masa moleculară medie pe interval Mi.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Aplicaţii A. calculând mai întâi masa monomerului etilenă (C2H4) cu datele din tabelul 1. 10000] 330 5000 495·104 0.01 + 4·1. rezultă: = 5180 . să se calculeze masa moleculară medie în funcţie de fracţia masică ( M m ) şi masa moleculară medie în funcţie de fracţia numerică ( M n ).6.825·1010 1600 15000 240·105 36·1010 (10000 .1.375·1010 (40000 . 28.06 g/mol . 30000] 2400 25000 600·105 150·1010 (30000 .11. n= Tabelul 11. ∑ N i M i = 12020 ⋅ 10 4 .06 A.

rezultă: 264 − Ea k BT τ −τ − 1 0 τ rt 90 − 42 60. pentru datele din enunţ. care s-a relaxat la nivelul σ1 = 6 N/mm2.81. dependentă de tipul materialului. 11 ln 5. iar T – temperatura materialului (în K). prelucrată. După menţinerea benzii în poziţie întinsă o durată τ1 = 90 zile. A. înlocuind datele din enunţ se obţine σ ln 0 σ1 42 τ rt = = 60. Să se determine constanta de relaxare a tensiunilor pentru această bandă şi intensitatea tensiunilor din banda de cauciuc după menţinerea în poziţia întinsă o durată τ1 = 90 zile.6). kB = 13.5 N/mm2. sub forma: τ rt = 0 .11. după care capetele benzii se fixează. O bandă de cauciuc cu (secţiunea dreptunghiulară) este supusă la tracţiune. Ea – energia de activare a procesului de relaxare. (11. ca la rezolvarea aplicaţiei A. acelaşi rezultat putând fi obţinut şi astfel: σ = σ 1e = 5. b) Să se determine nivelul tensiunilor din bară. a) Să se determine valorile constantei de relaxare a tensiunilor la t1 = 20 oC. Rezolvare a) Aplicând relaţia (11. ţinând seama de datele din τ enunţul aplicaţiei.5 N/mm2.6 . Banda se menţine în această stare la ta o durată τ0 = 2 zile.6).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR A. Relaţia dintre viteza de relaxare a tensiunilor din materialele polimerice şi temperatură este de tip Arrhenius: T .11.6 zile. la t2 = 25 oC şi la t3 = 30 oC pentru o bandă de cauciuc. după menţinerea ei (în stare întinsă) o durată τ3 = 40 zile la t3 = 30 oC.3.3.4.6 − ≅ 2. după acest timp tensiunile din bandă atingând nivelul σ1 = 5.5 tensiunile se relaxează la nivelul σ = σ 0 e τ − 1 τ rt = 11e − 90 60. ştiind că în aceasta s-a generat o tensiune de întindere σ0 = 12 N/mm2. după menţinerea barei o durată τ1 = 60 zile la t1=20 oC sau o durată τ2 = 50 zile la t2 = 25 oC.11. astfel încât în bandă se generează tensiuni normale de întindere σ0 = 11 N/mm2.5 N/mm2. Rezolvare Constanta de relaxare a tensiunilor pentru banda de cauciuc se poate determina cu ajutorul relaţiei (11.5e ≅ 2.10−24 J/K.11 ) v rσ = v rσ o e în care vrσ 0 este o valoare de referinţă a vitezei de relaxare.

00156 zile Constanta de relaxare a tensiunilor la t3 = 30 oC (T3 = 303 K) are valoarea: E − 24 = τ 0 e a = 0.12) k BT Considerând datele din enunţul aplicaţiei.1 − 293 298 =e 298 ln 72 .Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor τ1 τ 60 50 T T T = = 86.2 ln = 4. (11. Viteza de relaxare a tensiunilor este invers proporţională cu durata menţinerii materialului la o temepratură T şi. corespunzătoare relaxării tensiunilor la temperaturile t1 = 20 oC şi t2 = 25 oC. se pot scrie 1 1 T T T relaţiile: vrσ = C . 265 . iar τ rt constanta de T 0 τ0 τ rt τ rt1 = T relaxare la temperatura T. În aceste circumstanţe. relaţia (11. şi 1 1 72.00156e 13. τ rt1 şi τ rt2 fiind σ 12 σ 12 ln 0 ln ln 0 ln 6 6 σ1 σ1 o constantele de relaxare a tensiunilor la t1 = 20 C (T1 = 293 K) şi t2 = 25 oC (T2 = 298 K).8⋅10 ⋅303 = 45. v rσ = C .7 ≅ 5. acest sistem are soluţia: Ea = 1 1 − T1 T2 T T T kB ln T τ rt1 τ T2 rt = 13. 6 5 T2 ln τ rt2 − T1 ln τ rt2 T τ0 = e T2 − T1 = 0.1− 293 ln 86 .8 ⋅ 10 −24 86.6 zile. ca urmare. C şi τ0 fiind constante.6 zile k B T3 b) Tensiunile din banda de cauciuc menţinută o durată τ3 = 40 zile la o t3 = 30 C (T3 = 303 K) vor fi: T τ rt3 4 .11) devine: E T τ rt = τ 0 e a .1 zile. τ0 pentru aplicaţia considerată.4 N/mm2.3 ⋅ 10 − 20 J. se obţine sistemul de ecuaţii (cu necunoscutele τ0 şi Ea): τ 1 E a = k B T1 ln rt τ0 τ 2 E a = k B T2 ln rt . τ rt2 = 2 = = 72. 3⋅10 −20 σ 3 = σ 0e τ − 3 T τ rt3 = 12e − 40 49.

Cristalele moleculare de polietilenă (polietilena cu gradul de cristalinitate 100%) au densitatea ρ100 = 1010 kg/m3. Rezolvare Considerând că densitatea polietilenei creşte liniar cu gradul de cristalinitate X.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR A. Să se estimeze gradele de cristalinitate ale PE-LD şi PE-HD. densitatea polietilenei necristalizate este ρ0 = 900 kg/m3. rezultă: ρ − ρ0 (11. polietilena comercială de joasă densitate PE−LD are densitatea ρPE-LD = 920 kg/m3.11.13) X = 100 X ρ100 − ρ 0 Aplicând această relaţie se obţine pentru cazurile considerate în enunţul aplicaţiei: 920 − 900 960 − 900 X PE −LD = 100 = 18% şi X PE −HD = 100 ≅ 55% 1010 − 900 1010 − 900 266 . polietilena comercială de înaltă densitate PE−HD are densitatea ρPE-HD = 960 kg/m3.5.

în concentraţii volumice de până la 95 %. pulberi metalice etc. Ni. TaC etc. într-o matrice metalică (Fe. Materialele compozite cu granule (agregatele compozite) au structura alcătuită dintr-un material matrice în care sunt înglobate granule (particule) din unul sau mai multe materiale. răşină 267 . poliamidă. Ni. politetrafluoroetilenă etc.) şi masele plastice aglomerate. polipropilenă. Co. ZrO2 etc. Materialele compozite stratificate au structura alcătuită dintr-un material suport dispus în straturi solidarizate cu un material de legătură (liant). într-o matrice metalică (Co. având structura alcătuită dintr-un material macromolecular de bază − duroplast (răşină fenolică.) – în care sunt înglobate particulele unui material de umplutură (rumeguş de lemn. B. Cr. Mo etc. bile de sticlă. materiale textile etc. materialele dure. În funcţie de caracteristicile structurale. care sunt puternic legate între ele şi conlucrează eficient pentru a conferi ansamblului structural caracteristici superioare celor proprii componentelor solitare.1.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite Capitolul 12 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR COMPOZITE 12. alcătuită din două sau mai multe materiale componente. lemn.) şi liant (răşină fenolică. carton.). având structura alcătuită din particule fine de carburi metalice (WC. cermeturile.) înglobată. materialele compozite pot fi împărţite în mai multe categorii: A. având structura alcătuită din starturi multiple de material organic (hârtie. având structura alcătuită dintr-o fază oxidică − ceramică (Al2O3. În această categorie sunt incluse: betonul. răşină epoxidică etc. Introducere Materialele compozite reprezintă o clasă modernă de materiale cu structura eterogenă.).) sau termoplast (polimetacrilat de metil. Te etc. în concentraţii volumice de până la 80 %. În această categorie sunt incluse materialele organice stratificate. TiC.) înglobate. acid salicilic fin dispersat.

1. răşină ureoaldehidică etc. lemnul. Ni. ciment sau beton) sau metalice (diverse metale sau aliaje). carbură de siliciu. orientate sau neorientate). 12. un material duroplast. Cu. Cr. ceramice (alumină. anorganic (ceramică pe bază de Al2O3. Structurile unor materiale compozite uzuale: a − beton. betonul armat şi. în prezent fiind folosite frecvent fibrele fine (trihite.2. Fig.1. Nylon sau Aramid). 12. carbură de B. Mo. carbură de siliciu. Pentru majoritatea materialelor din această categorie matricea este un material organic macromolecular (de obicei. c − poliester armat cu fibre de sticlă Cele mai utilizate materiale din această categorie sunt compozitele polimerice armate cu fibre de sticlă. Estimarea caracteristicilor fizico − mecanice ale materialelor compozite Caracteristicile de utilizare ale materialelor compozite sunt determinate esenţial de natura şi intesitatea legăturilor ce se realizează între materialele componente ale structurii acestora. împletituri de fibre sau straturi de fibre din diferite materiale. din oţel sau fontă).) şi materialele metalice emailate (materialele anorganico − metalice). iar fibrele sunt polimerice (poliamide de tip Kevlar. de sticlă. Imaginile structurilor câtorva materiale compozite folosite în tehnică sunt prezentate în figura 12. ca material compozit natural.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR melaminformaldehidică. Ta. având structura alcătuită din unul sau mai multe straturi de material oxido-silicatic depuse pe un suport metalic (de obicei. Fe etc. Materialele compozite cu fibre au structura alcătuită dintr-un material de bază (matrice) în care sunt înglobate fibre individuale (scurte sau lungi. de tipul răşinilor poliesterice nesaturate sau răşinilor epoxidice). whiskers) cu structură de monocristale perfecte din alumină. b − lemn.). fier sau grafit. care asigură conlucrarea (cooperarea) acestor 268 . nitrură de siliciu). de carbon (grafit) sau metalice (W. C. oxid de Be.

12. dacă structura zonelor de legătură asigură conlucrarea perfectă a materialelor componente ale acestuia. Imaginile microscopice ale suprafeţelor de rupere la tracţiune ale unui material compozit de tip poliester armat cu fibre de sticlă: a − cu legături insuficiente între matrice şi fibre.2. Fig. se consideră. în funcţie de caracteristicile materialelor componente şi de raportul concentraţiilor acestora în structura compozitului. 269 . B. C.3. trei cazuri distincte: A. un material compozit este bine realizat.2. aşa cum se arată în schema prezentă în figura 12. Dacă un material compozit alcătuit dintr-o matrice (M) în care sunt înglobate fibre (f) dispuse paralel este solicitat la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor de o forţă Fc. materialul compozit are structura alcătuită dintr-o matrice în care sunt înglobate fibre dispuse paralel şi este solicitat mecanic la tracţiune axială în lungul fibrelor. b − cu legături puternice între matrice şi fibre Pentru a prezenta modul în care se pot estima caracteristicile fizico − mecanice ale unui material compozit. A. care evidenţiază dependenţa dintre comportarea la rupere a unui material compozit de tip poliester armat cu fibre de sticlă şi calitatea legăturilor realizate între matrice şi fibre. materialul este un agregat compozit solicitat la tracţiune monoaxială. cât şi structurile zonelor de legătură (interfaciale) dintre materialele componente. când se analizează structura unui material compozit se iau în considerare atât structurile materialelor componente. fapt care se poate deduce cu uşurinţă comparând imaginile microstructurilor prezentate în figura 12. comportarea sa poate fi descrisă astfel: • deformaţiile (alungirile) specificie (de natură elastică) ale matricei εM.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite componente. care produce deformarea elastică a compozitului şi a materialelor sale componente. caracteristicile distribuţiei (dispunerii) acestor componente şi raportul concentraţiilor lor (masice sau volumice). Ca urmare. materialul compozit are structura alcătuită dintr-o matrice în care sunt înglobate fibre dispuse paralel şi este solicitat la tracţiune axială pe o direcţie perpendiculară pe direcţia de dispunere a fibrelor.

Această relaţie este valabilă dacă fracţia 270 . în fibre şi în compozit. Schema conlucrării componentelor M şi f ale unui material compozit supus la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor Relaţia (12. determinată de existenţa legăturilor intime dintre ele. (12.3. • dacă EM. această condiţie (numită condiţia de izodeformaţie) fiind respectată datorită conlucrării componentelor M şi f. 12. 12. σf şi σC sunt tensiunile normale (pe direcţia de acţiune a forţei Fc) generate de solicitarea mecanică în matrice. iar fracţia volumică a fibrelor în aceasta este vf. o parte FM fiind preluată de matrice şi o parte Ff − de fibre: (12. fibrelor şi compozitului.2) εM = M . iar σM.1) εM = εf = εC . Ef şi EC sunt modulele de elasticitate longitudinală ale matricei. ε f = EM Ef EC • forţa Fc se distribuie pe M şi f existente în structura compozitului.5) EC = EM(1 − vf) + Efvf.4. • dacă secţiunea (transversală) portantă a compozitului are aria SC. porţiunea din SC ocupată de fibre are aria Sf = SCvf.4) σCSC = σMSM + σfSf ⇒ σC = σM(1 − vf) + σfvf. (12. iar porţiunea din SC ocupată de matrice are aria SM = SC(1 − vf) şi se pot scrie relaţiile: (12. cunoscând valorile modulelor de elasticitate longitudinală ale materialele componente M şi f.3) Fc = FM + Ff. se poate aplica legea lui Hooke şi rezultă relaţiile: σf σ σ şi ε C = C .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fibrelor εf şi compozitului εC pe direcţia de aplicare a forţei Fc sunt egale: (12.5) permite estimarea modulului de elasticitate longitudinală al unui material compozit. Fig. Schema comportării unui material compozit cu fibre dispuse paralel la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor Fig.

6) RmC = RmM(1 – vf) + Rmfvf . în consecinţă. Diagrama prezentată în figura 12.6) este valabilă dacă vf este suficient de mare. materialul M din afara acestei zone putându-se deforma liber.5 justifică această afirmaţie.5). rezistenţa la rupere * * corespunde rezistenţei la rupere a matricei RmM ( RmM > RmM. evidenţiind următoarele aspecte: • dacă materialul este lipsit de fibre (vf = 0). B.4. Aşa cum sugerează schema din figura 12. Ca şi relaţia (12. pentru ca orice porţiune din M să aparţină unei zone de acţiune a unei fibre. RmM fiind definită prin tensiunea care produce matricei o deformare specifică egală cu cea la care survine ruperea fibrelor. compozitul trebuie să se caracterizeze printr-o densitate suficient de mare a fibrelor (fracţia volumică a fibrelor trebuie să fie suficient de mare). • efectul durificator al fibrelor se manifestă dacă fracţia volumică a fibrelor depăşeşte valoarea critică vfcr.7) v fcr = mM Rmf − RmM Relaţiile de forma (12. comportarea sa poate fi descrisă astfel: 271 . aşa cum se arată în schema prezentată în figura 12.1). Dacă materialul compozit este alcătuit dintr-o matrice moale şi plastică şi fibre cu rezistenţă mecanică ridicată şi plasticitate scăzută (care se comportă elastic până la rupere). Dacă un material compozit alcătuit dintr-o matrice (M) în care sunt înglobate fibre (f) dispuse paralel este solicitat la tracţiune monoaxială de o forţă Fc normală la fibre.6. • dacă compozitul are vf mică. relaţia (12.5) sunt valabile şi pentru estimarea altor caracteristici fizico − mecanice ale materialelor compozite. relaţia (12. deoarece o mare parte din materialul matricei se află în afara zonelor de acţiune ale fibrelor şi se deformează liber. rezistenţa sa la rupere scade pe măsură ce creşte vf. (12. legăturile dintre M şi f asigură respectarea condiţiei de izodeformaţie numai într-o zonă din jurul fiecărei fibre înscrisă într-un cilindru cu diametrul dm (numită zona de acţiune a fibrei). cum ar fi: coeficientul de difuzie D. dată de relaţia: R * − RmM . iar prezenţa fibrelor este echivalentă cu existenţa în material a unor goluri (defecte) care îi diminuează secţiunea portantă. care produce deformarea elastică a compozitului şi componentelor sale.4) şi (12.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite volumică a fibrelor în materialul compozit este suficient de mare pentru a fi respectată condiţia de izodeformaţie (12. deoarece matricea este plastică şi se deformează înainte de rupere mai mult decât fibrele).4) se poate adapta pentru estimarea rezistenţei la rupere a compozitului RmC în funcţie de rezistenţa la rupere a fibrelor Rmf şi de rezistenţa convenţională a matricei RmM: (12. coeficientul de conductibilitate termică λ sau coeficientul contracţiei transversale (Poisson) µ.

8) σM = σf = σC. deoarece lungimea iniţială a elementului de volum a fost LC = LM + Lf. rămân valabile relaţiile (12. ţinând seama de îndeplinirea 272 . Diagrama dependenţei dintre rezistenţa la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor a unui compozit şi mărimea fracţiei volumice a fibrelor • orice element de volum din materialul compozit se deformează elastic pe direcţia tensiunilor σC.10) εC = εM(1 − vf) + εfvf. această condiţie (numită condiţia de izotensiune) fiind respectată datorită legăturilor intime existente între matrice şi fibrele compozitului. alungirea ∆LC produsă pe această direcţie obţinându-se prin sumarea alungirii matricei ∆LM şi alungirii fibrelor ∆Lf: (12.5. porţiunea ocupată de fibre fiind Lf = LCvf. Fig. în fibre σf şi în compozit σC sunt egale: (12. 12. deformaţia specifică corespunzătoare acestui element este ∆L ε C = C .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • tensiunile normale (pe direcţia de aplicare a forţei Fc) generate de solicitarea mecanică în matrice σM. • deoarece deformaţiile produse compozitului de solicitarea mecanică sunt de natură elastică.2) şi. iar porţiunea ocupată de materialul matricei – LM = LC(1 − vf).9) se transformă într-o relaţie de aceiaşi formă cu (12.5): εM = ∆L f = ∆L f şi relaţia (12.4) şi (12.9) ∆LC = ∆LM + ∆Lf. iar deformaţiile specifice (pe aceeaşi direcţie) ale celor două materiale LC ∆L ∆LM (M şi f) ce compun elementul de volum sunt: ε M = M = şi LM LC (1 − V f ) Lf LCV f (12.

f Pentru condiţiile de solicitare considerate.11) EC 1 = EM1 (1 − V f ) + E −1V f . Cercetările întreprinse până în prezent au evidenţiat însă că astfel de materiale au caracteristicile elastice intermediare celor corespunzătoare compozitelor cu fibre (cu aceleaşi materiale M şi f) care îndeplinesc condiţiile de izodeformaţie şi de izotensiune. Dacă un material de tip agregat compozit este solicitat la tracţiune monoaxială de o forţă Fc. pentru alte caracteristici.8). cum sunt. se poate presupune că modulul de elasticitate lungitudinală al agregatelor compozite este dat de relaţii de forma: n n (12. aşa cum se arată în schema prezentată în figura 12.7. f exponentul n aparţinând mulţimii n ∈ [−1. cum ar fi coeficientul de difuzie D sau coeficientul de conductibilitate termică λ. rezistivitatea electrică ρ (inversul conductibilităţii electrice) se pot utiliza relaţii de tipul (12.10) devine: − − (12. cunoscând valorile moduleleor de elasticitate longitudinală ale materialelor componente M şi f. 12.12) devine (12.11) sunt valabile şi pentru estimarea altor caracteristici fizico − mecanice al materialelor compozite pe direcţia normală la fibre.12) EC = Em (1 − V f ) + E nV f . care produce deformarea elastică a compozitului şi componentelor sale. 12. C.11) şi agregatul compozit se 273 . ca urmare. relaţia (12. de exemplu. relaţia (12.11) permite estimarea modulului de elasticitate longitudinală al unui material compozit. Valoarea exponentului n depinde de caracteristicile materialelor M şi f care alcătuiesc compozitul. astfel: • dacă n = −1. relaţia (12. Fig.1] \{0}. Schema comportării unui agregat compozit la tracţiune monoaxială Relaţiile de forma (12. comportarea sa este dificil de descris. Schema comportării la tracţiune monoaxială pe direcţia normală la fibre a unui material compozit cu fibre dispuse paralel Fig.10).6.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite condiţiei de izotensiune (12.7.

) depăşind suma cantităţilor de oţel şi beton întrebuinţate în aplicaţiiile tehnice din toate ramurile economiei lor naţionale.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR comportă ca un material compozit (cu fibre) care îndeplineşte condiţia de izotensiune. pentru studierea structurii lemnului se procedează la secţionarea trunchiului arborilor. un astfel de agregat compozit poate fi alcătuit dintr-o matrice cu EM foarte scăzut (de exemplu. din oţel) în care sunt înglobate particule sferice cu Ef foarte scăzut (de exemplu.9. • agregatele compozite industriale având EM scăzut şi Ef ridicat au comportarea elestică descrisă de (12. radială (secţiunea făcută cu un plan care conţine axa trunchiului) şi tangenţială (secţiunea făcută cu un plan paralel cu axa trunchiului şi normal unei raze a acestuia) obţinute. Lemnul – material compozit natural Lemnul este unul din materialele compozite naturale cu fibre folosite pe scară largă în aplicaţiile tehnice.) 12. coeficientul contracţiei transversale µ etc. Sursa din care se obţine acest material este în mod obişnuit trunchiul arborilor. Ca şi în cazul celorlalte tipuri de materiale compozite. coeficientul de conductibilitate termică λ. din cauciuc) în care sunt înglobate particule sferice cu Ef foarte ridicat (de exemplu.8. care are o parte exterioară. relaţia (12. agricultură etc. sugerând eterogenitatea structurală şi anizotropia acestui material. SUA sau Rusia) cantitatea de lemn utilizată anual pentru diverse construcţii industriale sau civile şi în alte aplicaţii (din industria mobilei. un astfel de agregat compozit poate fi alcătuit dintr-o matrice cu EM foarte ridicat (de exemplu. Secţiunea transversală făcută prin trunchiul unui arbore evidenţiază (la scară macroscopică). ca urmare. cu aspect crăpat.12) cu n ∈ (0. în multe ţări (de exemplu. industria chimică. iar agregatele compozite cu EM ridicat şi Ef scăzut au comportarea elastică descrisă de (12. numită ritidom (partea moartă. din cauciuc). din oţel). aşa cum se poate observa în figura 12. brăzdat sau desprins în 274 . aspectul secţiunilor transversală (secţiunea făcută cu un plan perpendicular pe axa longitudinală a trunchiului).12) cu n ∈ (−1.12) sunt valabile nu numai pentru estimarea caracteristicilor elastice ale agregatelor compozite.12) devine (12. ci şi pentru alte caracteristici fizico-mecanice (coeficientul de difuzie D. relaţiile de forma (12. următoarele zone structurale ale acestuia: • zona exterioară a trunchiului reprezintă scoarţa (coaja).3. aşa cum se arată în figura 12.0).1).5) şi agregatul compozit se comportă ca un material compozit (cu fibre) care îndeplineşte condiţiile de izodeformaţie. • dacă n = 1.

următoarele elemente: • vasele lemnoase sunt şiruri de celule alungite. afânate şi rezistente.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite solzi. • zona interioară a trunchiului reprezintă lemnul. Schema secţionării trunchiului arborilor pentru studierea structurii lemnului Fig. în fâşii sau în placi) şi o parte interioară. o parte centrală. 275 . care se distinge uşor la tulpinile tinere şi este mult diminuată la tulpinile arborilor maturi) şi o parte intermediară. numită duramen (format din ţesuturi moarte. situată între coajă şi lemn formată dintr-un singur strat de celule care determină creşterea în grosime a trunchiului reprezintă cambiul. Fig. straturile lemnoase care se formează anual datorită activităţii cambiului şi care determină creşterea în grosime a lemnului sunt numite inele anuale şi pot fi observate clar în secţiunea transversală. 12. fibre liberiene şi ţesuturi de parenchim). numită măduvă (formată din ţesuturi de parenchim rare.8. cu pereţii lignificaţi. care are o parte exterioară. prin care se face circulaţia ascendentă a sevei brute).10. la cele mai multe specii de arbori. celulele care alcătuiesc acest ţesut au propietatea de a se multiplica în mod continuu în timpul perioadei de vegetaţie a arborelui şi de a da naştere anual (spre interior) ţesuturilor care formează lemnul şi (spre exterior) ţesuturilor care formează liberul.9. şi care are. golite de conţinutul lor celular. care alcătuiesc ţesutul conductor al sevei brute. culoarea mai închisă decât alburnul). 12. care se dezvoltă anual şi este alcătuită din vase. numită alburn (de culoare deschisă. permiţând stabilirea vârstei arborelui. aşa cum se observă în figura 12. • zona intermediară. numită liber (partea vie. Zonele structurale ale trunchiului unui arbore Structura la scară microscopică (constituţia anatomică) a lemnului are.

oxigenul (44. cu pereţii groşi.45 %) şi hidrogenul (5. care apar în structura masei lemnoase a unor specii de arbori (molid.10.. fibrele lemnoase sunt elementele de bază ale ţesutului mecanic (de rezistenţă) al lemnului. Elementele chimice care compun matricea şi fibrele acestui material sunt: carbonul (49.50 %).. 12..ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR vasele lemnoase sunt de două feluri: − traheele (vasele perfecte sau vasele propriu-zise). ele constituind 40.. la care pereţii transversali (care despart celulele componente ale vaselor) au dispărut complet sau parţial. alungite. Fig. strâns legate între ele (fără spaţii inter celulare). • canalele rezinifere sunt canale căptuşite cu celule secretoare de răşină.6 %).. la care pereţii transversali se păstrează intacţi sau ciuruiţi. pe pereţii lor laterali existând multiple punctuaţii (mici porţiuni circulare nelignificate şi permeabile care permit comunicarea cu ţesuturile sau vasele vecine. lemnul poate fi privit ca un material compozit având în structură fibrele lemnoase alcătuite din celuloză şi o matrice (liant) alcătuită din hemiceluloză (celuloză cu grad relativ redus de polimerizare n < 200 ) şi lignină (polimer cu reţea de fenol − propan). Structura la scară microscopică (constituţia anatomică) a lemnului Datorită acestei constituţii anatomice.)... • fibrele lemnoase sunt şiruri de celule moarte.. astfel că circulaţia sevei prin acestea se face ca prin nişte tuburi. • razele medulare sunt şiruri de celule de parenchim aşezate radial. pin etc. 276 .70 % din masa lemnului. − traheidele (vasele imperfecte). lignificaţi şi cu spaţiul interior (golit de conţinutul celular) foarte îngust.

Principalele proprietăţi fizico-mecanice ale lemnului şi caracteristicile care se folosesc pentru exprimarea cantitativă a acestora se definesc în moduri similare şi se determină prin încercări asemănătoare celor utilizate în cazul materialelor metalice (v.11 şi 12.) se folosesc (ca încercări de referinţă) încercarea la tracţiune şi încercarea la compresiune. Influenţele prezenţei concentratorilor de tensiuni mecanice asupra comportării la rupere a lemnului (la tracţiune pe direcţia fibrelor) sunt sugerate de imaginile prezentate în figura 12. B. Pentru determinarea caracteristicilor care pot exprima cantitativ aceste proprietăţi (modulul de elasticitate E. ţinând seama de anizotropia proprietăţilor lemnului.3).14 sunt redate aspectele specifice ale ruperii lemnului la astfel de solicitări.15. criteriul principal care stă la baza acestei calsificări fiind natura sezonieră a arborilor din care provine lemnul. Elasticitatea. cap. a unor epruvete prelucrate din lemn. A. aceste încercări se efectuează prin solicitarea monoaxială (la întindere sau la compresiune). densitatea absolută ρ0 este masa unităţii de volum de lemn anhidru (uscat artificial la 105 oC). În figurile 12. lemnul de esenţă moale (având.3). STAS 86 şi STAS 1348 (pentru încercarea la compresiune).12 sunt prezentate (pentru exemplificare) curbele caracteristice convenţionale la tracţiune şi compresiune pe direcţia fibrelor pentru lemnul de fag. 3. rezistenţa la rupere Rm. alungirea procentuală după rupere A etc. în lungul fibrelor sau perpendicular pe direcţia fibrelor. iar în figurile 12. standardele care regelmentează modul de efectuare a încercărilor fiind: STAS 336 şi STAS 6291 (pentru încercarea la tracţiune). având structura unui material compozit cu fibre dispuse paralel. în general. pin etc.13 şi 12. • proprietăţile fizico-mecanice ale lemnului (şi produselor confecţionate din lemn) sunt influenţate sunstanţial de umiditatea acestuia. scap. rezistenţă mecanică relativ scăzută) provenind din arborii alor căror frunze rămân verzi tot timpul anului (brad. Densitatea lemnului se defineşte în trei moduri distincte: densitatea lemnului verde ρu este masa unităţii de volum de lemn verde (cu umiditatea maximă). plasticitatea şi rezistenţa la rupere a lemnului se definesc la fel ca în cazul materialelor metalice (v.2 şi 3. prezintă o mare anizotropie a proprietăţilor fizico-mecanice. iar 277 . iar densitatea convenţională ρc este raportul dintre masa de lemn anhidru şi volumul de lemn verde (cu fibrele saturate de umiditate) din care aceasta sa obţinut prin uscarea artificială a lemnului la 105 oC.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite La stabilirea proprietăţilor de utilizare ale lemnului trebuie avute în vedere următoarele aspecte: • lemnul. Trebuie precizat că împărţirea tradiţională a diverselor specii de lemn în categoriile: lemn de esenţă moale şi lemn de esenţă tare foloseşte rezistenţa mecanică numai ca un criteriu secundar.).

12. 12. fag etc. Aspectele specifice ale ruperii la încovoiere (statică sau dinamică) a lemnului sunt sugerate de imaginile prezentate în figura 12. v. Comportarea la rupere a lemnului se poate caracteriza cu ajutorul încercării la încovoiere statică (reglementată de STAS 337/2) al cărei rezultat este rezistenţa al rupere la încovoiere statică normală pe fibre Rmis sau (ca şi în cazul materialelor metalice.7) cu ajutorul încercării de încovoiere prin şoc cu ciocanul pendul (reglementată de STAS 338). Curbe caracteristice convenţionale la tracţiune pe direcţia fibrelor pentru lemnul de fag Fig. rezistenţă mecanică ridicată) fiind obţinut din arborii ale căror frunze se schimbă anual (stejar. în N/mm2.3.14.13. al cărei rezultat este (de obicei) rezilienţa (indicele de rezilienţă) KCV în J/cm2 sau (uneori) rezistenţa la rupere la încovoiere dinamică normală pe fibre Rmid.12.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR lemnul de esenţă tare (având. C.16.11.scap. 12. 12.). Fig. Aspectul ruperilor lemnului la tracţiune pe direcţia fibrelor 278 Fig. în general. Aspectul ruperilor lemnului la compresiune pe direcţia fibrelor . Curbe caracteristice convenţionale la compresiune pe direcţia fibrelor pentru lemnul de fag Fig.

b − de tipul orificiilor Fig. Duritatea lemnului se determină folosind mai multe metode: • Metoda Brinell (reglementată de STAS 2417/2) utilizează ca penetrator o sferă (bilă) din oţel.. 25 s). 12. pe un 279 . b − în cazul solicitării la încovoiere dinamică D. Aspectul ruperilor lemnului la încovoiere normală pe fibre: a − în cazul solicitării la încovoiere statică.15. 12. pentru determinarea durităţii prin această metodă se apasă penetratorul sferic cu diametrul D. cu o forţă F.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite Fig.16. un timp τd (τd = 10 .. Comportarea la rupere a lemnului în prezenţa concentratorilor de tensiuni: a − de tipul crestăturilor laterale.

Modificarea rezistenţei la oboseală a lemnului de brad în funcţie de: a − temperatură . 18.12. Duritatea Brinell (simbolizată HB) este o caracteristică mecanică definită (convenţional) ca fiind raportul dintre forţa F. • Metoda Janka (reglementată de STAS 2417/1) utilizează ca penetrator o sferă (bilă) din oţel cu diametrul D = 11.28 mm (având aria secţiunii ecuatoriale Se = 100 mm2 = 1 cm2). exprimată în kgf (1 kgf = 9. epruvetă. calculată cu relaţia (3. iar după încetarea acţiunii forţei.80665 N) şi aria suprafeţei urmei lăsate de acesta pe lemnul analizat Sp.3. pe un eşantion (probă. Comportarea la solicitări variabile a lemnului se poate analiza construind (ca şi în cazul materialelor metalice. Fig. acestă caracteristică se modifică în funcţie de temperatura şi umiditatea lemnului aşa cum sugerează diagramele prezentate în figura 12. Duritatea Janca (simbolizată HJ) este o caracteristică mecanică definită 2 (convenţional) prin relaţia HJ = F. Curba de durabilitate la oboseală (Wöhler) a lemnului de molid 280 Fig. b − umiditate .17) arată că în cazul lemnului (la fel ca la unele materiale metalice) se poate defini caracteristica numită rezistenţă la oboseală RO. E.24).17. scap.18. Aspectul acestei curbe (v. v. 3.17) şi exprimată în mm2.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR eşantion (probă. fig. cu o forţă crescătoare.9) curba de durabilitate la obseală (curba Wöhler). se îndepărtează penetratorul şi se măsoară diametrul d al urmei lăsate de acesta pe lemn (v. piesă) din lemnul care se analizează şi se stabileşte intensitatea forţei F (în kgf) care produce pătrunderea penetratorului în lemn pe o adâncime h = D . piesă) din lemnul care se analizează. epruvetă. 12. fig. 12. pentru determinarea durităţii prin această metodă se apasă penetratorul sferic.

Clasificarea lemnului în funcţie de caracteristicile fizico − mecanice Caracteristica Categoriile de lemn Lemn foarte uşor Lemn uşor Lemn moderat de greu Lemn greu Lemn foarte greu Lemn extrem de greu Lemn foarte moale Lemn moale Lemn mijlociu Lemn foarte dur Lemn extrem de dur Lemn cu rezistenţă foarte slabă Lemn cu rezistenţă slabă Lemn cu rezistenţă bună Lemn cu rezistenţă mare Lemn cu rezistenţă foarte mare Lemn cu rezistenţă foarte slabă Lemn cu rezistenţă slabă Lemn cu rezistenţă bună Lemn cu rezistenţă mare Lemn cu rezistenţă foarte mare Lemn cu rezistenţă foarte slabă Lemn cu rezistenţă slabă Lemn cu rezistenţă bună Lemn cu rezistenţă mare Lemn cu rezistenţă foarte mare Valorile caracteristicii ρu < 400 ρu = 400…500 ρu = 500…650 ρu = 650…800 ρu = 800…1000 ρu > 1000 HJ < 350 HJ = 350…500 HJ = 500…650 HJ = 650…1000 HJ > 1000 Rmc < 30 Rmc = 30…45 Rmc = 45…60 Rmc = 60…80 Rmc > 80 Rmt < 75 Rmt = 75…90 Rmt = 90…125 Rmt = 125…150 Rmt > 150 Rmis < 65 Rmis = 65…85 Rmis = 85…110 Rmis = 110…140 Rmis > 140 Exemple de specii de lemn Balsa. salcie albă Mahon. ulm Nuc. ambalaje etc. nuc Balsa Brad. Tabelul 12. nuc Densitatea ρu. pin Mesteacăn. fag Mesteacăn. Principalele categorii de semifabricate realizate din lemn brut 281 . mobilier.0 Lemn cu rezilienţă slabă KCV = 3. balsa.5…6. mesteacăn Fag.5 Lemn cu rezilienţă bună KCV = 4.).1. fag Guaiac Balsa Mahon Brad.0 Lemn cu rezilienţă foarte mare KCV > 9. kg/m3 Duritatea HJ * Rezistenţa la compresiune paralelă cu fibrele Rmc *.0…4. fag Carpen Plop alb Brad Pin Carpen. pin Mesteacăn Carpen. N/mm2 Rezilienţa KCV *. fag Măslin Guaiac Brad.1. J/cm2 Lemn cu rezilienţă foarte slabă KCV < 3. pin Mesteacăn Ulm de câmp Carpen. N/mm2 Rezistenţa la tracţiune paralelă cu fibrele Rmt *.0 * caracteristicile se determină pe lemnul cu umiditatea de 12 % Lemnul brut se prelucrează sub formă de semifabricate destinate utilizării în diverse aplicaţii tehnice (construcţii civile sau industriale.0…9. nuc Guaiac Plop tremurător Brad. pin Mahon Mesteacăn Fag.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite Caracteristicile fizico-mecanice anterior definite permit clasificarea speciilor de lemn în categoriile precizate în tabelul 12. N/mm2 Rezistenţa la încovoiere statică normală pe fibre Rmis *.0 Lemn cu rezilienţă mare KCV = 6.

0 mm. plăci de interior presate perpendicular pe feţe – PAL. placajul (semifabricat stratificat din furnire tehnice). peliculele de suprafaţă fiind din răsină melaminică). încleierea fiind rezistentă la fiereberea în apă. folie de hârtie impregnată cu răşină melaminică). şi plăcile din fibre de lemn – PFL. plăci decorative (plăci din PFL. plăci emailate (plăci din PFL. acoperite pe ambele feţe cu placaj). plăci fonoabsorbante (obţinute prin perforarea sau înţeparea suprafeţelor unor PFL moi şi poroase şi destinate utilizării la finisajele interioare şi tratamentele fonoabsorbanete ale construcţiilor) etc. la atacul ciupercilor şi insectelor xilofage). care. aceste sortimente se pot supune unor tratamente termice. cu unul sau mai multe pelicule de răşină sintetică. destinate fabricării mobilierului sau utilizării în lucrările interioare de construcţii).D.AI (obţinute din aşchii de lemn încleiate cu răşină ureoformaldehidică şi care au înglobate substanţe de protecţie contra ciupercilor. grunduri. datorită structurii şi proprietăţilor pe care le prezintă.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR sunt buştenii şi cheresteaua de diverese sortimente: grinzi. Din lemn brut. imprimări. chimice sau termochimice (de tipul celor prezentate în tabelul 12.SET (plăci din aşchii de lemn înobilate pe ambele feţe cu masă de şpaclu. 282 .. scânduri. alcătuite dintr-o ramă de lemn şi un miez din lamele sau hârtie. plăci extrudate din aşchii de lemn – PAL. dulapi. destinate fabricării mobilierului sau utilizării în lucrările interioare de construcţii). având densitatea ρ > 800 kg/m3).M (plăci din aşchii de lemn acoperite pe ambele feţe. plăci emailate din aşchii de lemn PAL.5…3. realizate în diverse sortimente: plăci cu densitate medie – PFL.CON (obţinute din aşchii de lemn încleiate cu răşină fenolică. de asemenea. rigle..800 kg/m3. care se obţine prin derulare centrică sau tăiere plană din buşteni sau cherestea).DM (PFL cu densitatea ρ = 500. aparţin. în scopul obţinerii unor caracteristici de utilizare convenabile. clasei materialelor compozite: principalele tipuri de astfel de semifabricate sunt: furnirul (semifabricat plan. lemnul stratificat. plăcile celulare (semifabricate de tip panou.2). plăci de exterior presate perpendicular pe feţe – PAL. finisate prin acoperirea uneia din feţe cu o peliculă de email sau lac pe bază de răşini sintetice uscată la cald). plăci melaminate (plăci din PFL. buşteni.Ex (obţinute din aşchii de lemn presate la cald prin extrudare şi placate pe ambele feţe cu furnir tehnic) etc. realizate în diverse sortimente: plăci de interior presate perpendicular pe feţe (obţinute din aşchii de lemn încleiate cu răşină ureoformaldehidică şi presate perpendicular pe feţe). prin presare la cald. cherestea şi/sau aşchii de lemn se realizează şi alte tipuri de semifabricate. şipci. plăci melaminate din aşchii de lemn – PAL.D având aplicat pe una din feţe un strat subţire de pastă mecanică albă sau colorată în diverse nuanţe). plăci dure – PFL. insectelor xilofage şi focului). cu grosimea de 0. plăcile din aşchii de lemn – PAL. cu sau fără adaosuri de lianţi.D (plăci cu grosimea s > 12 mm. prin presare la cald. obţinute prin lipirea mai multor straturi de PFL. pe una sau ambele feţe. emailuri şi lacuri. plăci stratificate din PFL.D). panelul (semifabricat alcătuit dintr-un miez de şipci şi feţe din furnir cu fibrele perpendiculare pe direcţia fibrelor miezului).D finisate aplicând.D (obţinute prin împâslirea şi presarea fibrelor de lemn.

saturaţie în apă al fibrelor. • Protecţia cherestelei împotriva crăpării. atmosferică.5 m/s. cu aer cald şi umed. Principalele date privind tratamentele aplicate semifabricatelor din lemn Denumirea tratamentului Scopurile aplicării tratamentului Principalele date privind regimul tratamentului ABURIREA USCAREA ÎN AER • Înlăturarea diferenţelor de culoare între alburn şi duramen. . • aburirea propriuzisă. 99…100 oC. la • Reducerea umidităţii lemnului cu 20…30 % în primele ore după aburire. cu viteza de INSTALAŢII circulaţie a aerului 3…6. (75…80 mm) se menţine 70…250 zile USCAREA ÎN • Micşorarea umidităţii prin menţinerea lemnului în instalaţii de tip tunel Uscarea la 70…100 oC. timp de 24 ore. cu peioade de menţinere în vid • Conservarea buştenilor împotriva răscoacerii şi crăpării în timpul verii prin imersare sau stropire cu apă. • încălzirea completă a • Reducerea contragerii şi umflării specifice prin modificarea punctului de lemnului la 99…100 oC în 8…18 ore. prin tratarea capetelor cu aracet produs pe bază de poliacetat de vinil) sau folosind elemente mecanice de protecţie. asemănătoare lemnului de mahon. de acestea (deformaţii. • Creşterea caracteristicilor de rezistenţă mecanică Cheresteaua cu grosimea sub 25 mm se menţine 22…60 zile.Tabelul 12. INDUSTRIALE Uscarea se realizează printr-o succesiune alternantă de perioade USCAREA • Micşorarea umidităţii prin menţinerea lemnului în instslaţii speciale de de încălzire la presiune ÎN VID tratare în vid. iar • Micşorarea umidităţii prin menţinerea îndelungată a lemnului în depozite cheresteaua cu grosime mare de uscare (cu lungimea de 50…100 m şi lăţimea de 30…50 m). prin aburire obţinându-se o nuanţă uniformă roşie – cărămizie. Se folosesc camere speciale de • Distrugerea agenţilor biologici existenţi în lemn (ciuperci şi insecte aburire şi se parcurg trei etape: xilofage) si blocarea fenomenelor de încingere şi răscoacere. • încălzirea camerei la • Reducerea tensiunilor reziduale din lemn şi evitarea defectelor cauzate 99…100 oC în 4…12 ore. ca urmare a evaporării mai intense a apei din lemnul încălzit.). PREZERVAREA • Antiseptizarea lemnului înainte de uscare (cu paste antiseptice aplicate − LEMNULUI upeficial). crăpături etc.2.

12.13) permite următoarele interpretări: • tensiunile σf preluate de fibrele unui material compozit pot fi cu atât mai L .19 şi se scrie condiţia de echilibru a fibrelor (cu diametrul df şi lungimea Lf). rezultă: πd 2 4L f σ f = πd f Lτ M ⇒ σ f = τM . numită lungime critică a fibrelor Lc. Pentru a justifica această afirmaţie este necesar să se cunoască mai în detaliu aspectele principale ale mecanismului durificării cu fibre a materialelor. (12. care sunt maxime în vecinătatea interfeţei M – f (unde matricea este constrânsă să respecte condiţia de izodeformaţie) şi se micşorează în intensitate pe măsură ce creşte distanţa faţă de fibre (datorită diminuării constrângerilor impuse materialului matricei). 12. are tendinţa de a se deforma mai mult) induce în fibre tensiuni de întindere σf.3. orientate unidirecţional) reprezintă clasa de materiale compozite cu cele mai mari perspective de dezvoltare şi de utilizare în aplicaţiile tehnice. numit raport de formă al fibrelor. iar prin reacţiune se dezvoltă în matrice (pe direcţia paralelă cu fibrele) tensiuni de forfecare τM. la solicitarea la tracţiune în lungul fibrelor a materialului compozit se generează tensiuni mecanice atât în f. • Rezistenţa mecanică ridicată a unui astfel de compozit se obţine dacă fracţia volumică a fibrelor înglobate în material este suficient de mare. este mai mare şi cu mari. astfel că orice porţiune din materialul matricei se află integral într-o zonă de acţiune a unei fibre. aşa cum arată schema din fig. cu cât raportul df cât tensiunile de forfecare τm ce pot fi preluate de matrice au intensităţi mai ridicate. Datorită comportării solidare a ansamblului M – f.4. • lungimea minimă a fibrelor compozitului. unele din acestea fiind prezentate în scap. Dacă se utilizează schema din figura 12.2 – cazul A: • Comportarea solidară a componentelor la solicitarea mecanică la tracţiune în lungul fibrelor a unui astfel de compozit este determinată de legăturile interfaciale puternice create între M şi f la elaborarea materialului. Materialele compozite durificate cu fibre Compozitele durificate cu fibre (având structura alcătuită dintr-o matrice (M) în care sunt înglobate fibre (f) cu rezistenţă mecanică ridicată. care permite preluarea de către acestea a unor tensiuni cu intensitatea σf.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 12. cât şi în M. matricea (care.13) 4 df relaţia finală (12. 284 .

Aspectele prezentate mai înainte au condus la ideea realizării materialelor compozite durificate cu fibre discontinui ultrarezistente.19. scap. mM ) RmC . este mai mic..2 ). Pentru compozitele durificate cu fibre discontinui. (12.15) L Comportarea la solicitări mecanice a compozitelor durificate cu fibre prezintă şi următoarele particularităţi: • Rezistenţa lor mecanică este influenţată în măsură importantă de precizia orientării fibrelor pe direcţia aplicării solicitărilor mecanice. 1 σf Fig. (12. 1.5.12. rezistenţa la rupere a materialului compozit este: R R* τ rM (12. cos 2 θ cosθ sin θ sin 2 θ RmC = RmM (1 − v f ) + Rmf (1 − 285 . care permite estimarea rezistenţei lor mecanice se modifică astfel: • cu cât raportul Lc )v f . principalele caracteristici fizico – mecanice ale unor astfel de fibre sunt redate în tabelul 12.16) . dacă unghiul dintre direcţia orientării fibrelor şi direcţia de aplicare a solicitărilor mecanice are măsura θ.. numit raport de transfer al sarcinilor.30 µm şi > 100) monocristaline cvasiperfecte (fără defecte ale df structurii cristaline de tipul dislocaţiilor – v.3.6). relaţia (12. numite trihite sau fibre whiskers.14) Lc = d f τ rM 4 τrM fiind rezistenţa la rupere la forfecare a materialului ce constituie matricea compozitului.θ = min( mC .Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite este dată de relaţia: . L cu atât materialul compozit are o comportare mai eficientă în ceea ce priveşte conlucrarea între M şi f şi poate prelua solicitări mecanice de intensitate mai ridicată. Schema solicitării mecanice a M şi f la în cazul compozitelor durificate cu fibre Lc . de genul unor filamente L (cu df = 1.

(12.53 377.alumină BeO B4C SiC Si3N4 C .80 Rezistenţa la tracţiune Rmf.6) sau (12. În mod obişnuit. rezultă că estimarea caracteristicilor mecanice ale materialelor compozite durificate cu fibre cu ajutorul relaţiilor (12. dacă măsura unghiului θ depăşeşte o valoare critică θcr. pentru materialele compozite cu fibre de sticlă şi matrice din materiale plastice se recomandă determinarea caracteristicilor mecanice prin încercarea la tracţiune efectuată conform SR EN ISO 527 şi STAS 11268 sau prin încercarea la încovoiere efectuată conform SR EN 63 şi SR EN ISO 14125.53 480. care. compozitele destinate realizării pieselor solicitate la temperaturi ridicate au structura alcătuită dintr-o matrice. atunci când este 286 .07 212. Realizarea semifabricatelor şi pieselor din materiale compozite durificate cu fibre cu respectarea condiţiei θ < θcr.17) RmC rezistenţa mecanică a materialului compozit se diminuează considerabil. o C 2040 2570 2450 2690 1900 3650 1857 1083 1538 1453 • Temperatura Modulul de elasticitate longitudinală Ef. de exemplu. dată de relaţia: τ θ cr = arctg ( rM ).15) poate fi de multe ori imprecisă. Având în vedere această particularitate. N/mm2 20600 13050 14000 20500 13700 19500 8800 2900 13050 3850 Al2O3 . impunând determinarea experimentală a acestor caracteristici prin încercări mecanice pe epruvete prelevate din aceste materiale.grafit Cr Cu Fe Ni la care sunt solicitate compozitele durificate cu fibre afectează în mod diferit caracteristicile mecanice ale componentelor lor structurale. kN/mm2 TRIHITE CERAMICE Densitatea ρf.61 343. Tabelul 12. complică de cele mai multe ori tehnologiile de fabricare şi măreşte considerabil costurile unor astfel de produse.23 480. (12.56 199.19 240.26 123.5).56 700. Caracteristicile fizico−mecanice ale principalelor tipuri de trihite utilizate la realizarea materialelor compozite Materialul trihitelor Temperatura de topire sau de înmuiere tsf.3. kg/m3 3960 2850 2520 3180 3180 2500 TRIHITE METALICE 7190 8930 7870 8910 425.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR şi se poate deduce că.

5%Ti−0.5 0. turbinele cu gaze şi alte componente pentru aeronautică) sunt prezentate în tabelul 12. Caracteristicile mecanice ale celor mai utilizate fibre refractare df.4. la care diminuarea rezistenţei mecanice odată cu creşterea temperaturii este neînsemnată.25 0.20 1.8 1. privind caracteristicile mecanice ale principalelor tipuri de materiale compozite durificate cu fibre folosite în tehnică. Câteva dintre cele mai utilizate tipuri de fibre refractare pentru realizarea compozitelor destinate aplicaţiilor care presupun temperaturi ridicate de lucru (de exemplu. Caracteristicile de rezistenţă mecanică şi plasticitate ale componentelor M şi f sunt în mod obişnuit complementare.5. N/mm2 2400 2250 1140 2100 1600 1700 Af.scap. în acest fel. % 3. datorită următoarelor argumente: − fisurile se iniţiază de obicei în fibre.25%Ti−0.3. dar acest proces nu determină degradarea inadmisibilă a compozitului. Tabelul 12. Riscul producerii intempestive a fenomenului de rupere a unui astfel de compozit supus solicitărilor mecanice (în lungul fibrelor) este minim. care prezintă fragilitate accentuată. îşi menţine rezistenţa la oxidare.20 1.00 1.20 0. dar îşi micşorează considerabil rezistenţa mecanică şi fibre din material refractar.00 Caracteristicile mecanice la ta Rmf. diferenţele dintre caracteristicile de rezistenţă mecanică ale materialelor componente ale compozitului solicitat la temperaturi ridicate sunt considerabile şi efectul de durificare produs de fibre este foarte important (mult mai mare decât cel produs în cazul solicitării compozitului la temperatura ambiantă).15%Zr Mo−1. dar cu tendinţă accentuată către comportarea fragilă la rupere.0 0.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite încălzită.9 2. dar foarte plastic (ductil). 1200 oC 360 310 140 - N/mm2 la temperatura T: 1100 oC 510 470 590 270 420 440 • Comportarea la rupere a compozitelor durificate cu fibre este determinată de caracteristicile de rezistentă mecanică şi tenacitate ale componentelor M şi f care le alcătuiesc structura şi de conlucrarea favorabilă a acestora. deoarece solicitările se redistribuie pe fibrele nefisurate şi sunt preluate parţial de acele 287 . iar f – un material cu rezistenţă mecanică foarte ridicată. această afirmaţie este validată de datele prezentate în tabelul 12. M fiind un material cu rezistenţă mecanică scăzută. iar caracteristicile de comportare la fluaj ( rezistenţa tehnică de durată RrT/ τ şi limita tehnică de fluaj RεT/ τ − v.3 Rezistenţa tehnică de durată (fluaj) 1000 oC 830 600 - Materialul fibrelor RrT/ 100000 . mm W – 1%ThO2 W – 5%Re Mo−0.8) au valori ridicate. datorită legăturilor interfaciale puternice create între M şi f la elaborarea acestor materiale.15%Zr 0.4.1 1.

10 0.0 7. particularităţile metodelor şi procedeelor tehnologice de fabricare sunt factori foarte importanţi de influenţă ai calităţii unor astfel de materiale. În mod obişnuit materialele 288 .77 0. − propagarea fisurilor iniţiate în fibre este blocată (frânată) de matricea compozitului.6 15. care.36 0.35 0.30 0.70 0.7 4.0 10.24 0.2 11.2 48. datorită capacităţii substanţiale de deformare plastică înainte de rupere.0 18.8 76.9 112. ρg km 77.7 8.5 30.17 0.20 0. deoarece aceste legături se crează la elaborarea compozitelor.47 0.82 0.0 Aşa cum a rezultat din cele prezentate anterior.08 0.40 0.6 36.0 11.19 0.09 0.6 5.14 0.6 21.10 0.22 0.0 4. structura şi proprietăţile compozitelor durificate cu fibre sunt influenţate esenţial de natura şi intensitatea legăturilor interfaciale produse între componentele M şi f ale acestor materiale.0 6. N/mm2 1640 780 1200 1520 2100 890 1110 1190 300 200 2640 1110 1170 1630 1750 500 450 1590 660 1750 1060 730 360 400 Rezistenţa mecanică R specifică KR = mC .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fragmente ale fibrelor fisurate (sparte) care prezintă o lungime superioară lungimii critice. Tabelul 12.25 0. 5.67 0.0 4. Date privind caracteristicile principalelor compozite durificate cu fibre Componentele materialului Matricea Răşină epoxidică Răşină epoxidică Răşină epoxidică Răşină epoxidică Răşină epoxidică Aluminiu Aluminiu Aluminiu Aluminiu Aluminiu Nichel Nichel Nichel Fier Aliaj Ni-Cr Aliaj Ni-Cr Argint Argint Titan Cupru Tantal Cobalt Cobalt Oţel inoxidabil Fibrele Sticlă Whiskers Al2O3 Carbon Kevlar Filamente B SiO2 Al2O3 Oţel Filamente B Whiskers B4C Filamente B Filamente W Whiskers Al2O3 Whiskers Al2O3 Al2O3 Filamente W Oţel Al2O3 Filamente W Filamente W Filamente Ta2C Filamente W Filamente Mo Filamente W Fracţia volumică a fibrelor vf 0. disipează prin deformare plastică cea mai mare parte a energiei disponibile pentru extinderea fisurilor şi crează la vârful fisurilor enclave plastice ce micşorează drastic efectul de concentrare a tensiunilor mecanice produs de prezenţa fisurilor.5 35.44 0.0 − 37.18 Rezistenţa la tracţiune RmC.0 2.3 7.29 0.73 0.

Microstructura compozitelor cu matrice de nichel durificată cu: a − fibre de carbon. topit sub formă de picături fine cu ajutorul unui jet de plasmă. prin această metodă fiind realizate. având structurile prezentate în figura 12. − depunerea electrolitică a matricei în jurul fibrelor. compozitele cu fibre de carbon şi matrice de nichel (la care metoda infiltrării nu dă rezultate bune.20. fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite compozite durificate cu fibre se realizează prin metode şi procedee tehnologice indirecte (fibrele şi matricea se fabrică independent şi se supun apoi agregării sub formă de material compozit).20. această metodă fiind utilizată frecvent pentru realizarea compozitelor cu fibre de sticlă sau de carbon şi matricea din răşini sintetice − infiltrarea. cu această tehnologie fiind realizate (la temperaturi apropiate de ta). se infiltrează între fibre (sub vid sau sub presiunea unui gaz inert) şi prin solidificare determină formarea compozitului.12. de 289 Fig. cum ar fi: − simpla lipire. fibrele se aliniază şi se dispun în straturi alternante cu matricea.care se poate supune ulterior şi unor operaţii de prelucrare prin deformare plastică la cald pentru mărirea fracţiei volumice a fibrelor în materialul compozit. iar matricea se depune pe fibre prin cementarea acestora în băi de săruri sau în mediu gazos. de exemplu. această metodă permiţând fabricarea materialelor compozite cu matrice metalică şi trihite ceramice (de exemplu. fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită. deoarece nichelul topit atacă şi deteriorează fibrele de carbon) şi compozitele cu fibre de oţel şi matrice de nichel. o variantă a acestei metode o reprezintă depunerea pe fibrele aliniate în direcţia de armare dorită a materialului matricei. fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită. b − fibre de oţel . materialul matricei este adus în stare topită. după care se supun unui proces de agregare prin lipire (realizat în mod obişnuit prin încălzirea şi întărirea prin polimerizare a matricei). după care se depune electrolitic între ele materialul matricei. compozitele cu trihite de safir în matrice de argint). − depunerea chimică a matricei în jurul fibrelor.

a compozitelor cu fibre de carbură de tantal şi matrice de soluţie solidă Co(Ta. iar faza care are rolul fibrelor durificatoare capătă dispunerea şi orientarea necesare prin solidificarea dirijată unidirecţional a aliajelor turnate în forme.21. de exemplu. 12. fiind impusă de raportul cantitativ al fazelor componente ale structurii aliajelor eutectice. având structura prezentată în figura 12.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR exemplu.12.22.21. 290 . având structura celui prezentat în figura 12. Structura compozitului cu fibre de W şi matrice de soluţie solidă Ni(W) obţinut prin solidificarea dirijată a aliajului eutectic Ni − W − solidificarea unidirecţională a eutecticelor.22.Nb). această tehnologie fiind utilizată. această tehnologie permiţând obţinerea compozitelor cu fibre de bor şi matrice de aluminiu şi a celor cu fibre de wolfram şi matrice de oţel inoxidabil. un pachet realizat din straturi alternante de fibre şi matrice (sub formă de folie). tragere sau extrudare) pentru obţinerea materialului compozit. Pentru obţinerea unor materiale compozite durificate cu fibre se utilizează în prezent şi metode şi procedee tehnologice directe (fibrele şi matricea se realizează împreună şi sunt supuse unor prelucrări menite să asigure realizarea compozitului cu caracteristicile de utilizare dorite).C) şi a celor cu fibre de compus Nb8Fe7Cr2 şi matrice de soluţie solidă Fe(Cr. metoda asigură legături interfaciale foarte puternice între matricea şi fibrele materialului compozit. compozitele cu trihite de oxid de aluminiu şi matrice de titan şi compozitele cu fibre de carbură de siliciu şi matrice de molibden. a compozitelor cu fibre de compus Al3Ni şi matrice de aluminiu. Structura semifabricatului utilizat pentru obţinrea prin deformare plastică a compozitului cu fibre de W şi matrice din oţel inoxidabil Fig. − încorporarea fibrelor prin deformarea plastică a matricei. dar prezintă dezavantajul că fracţia volumică a fibrelor nu se poate regla. pentru realizarea compozitelor cu fibre de wolfram şi matrice de soluţie solidă Ni(W). se supune deformării plastice la cald (prin laminare. fazele din structura unor aliaje eutectice reprezintă materialele componente ale compozitului. cum ar fi: Fig.

Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite

− formarea fibrelor prin deformarea plastică a aliajelor bifazice; materialele bifazice, având în structură o fază f cu modul de elasticitate ridicat şi rezistenţă mecanică la cald mare şi o fază M cu plasticitate ridicată şi rezistenţă mare la oxidare la temperaturi înalte, se supun prelucrării prin deformare plastică la rece, iar tendinţa naturală de formare a structurii fibroase (de alungire a grăunţilor cristalini în direcţia deformării) determină distribuirea fazei f sub formă de fibre în faza M ce capătă rolul de matrice; această tehnologie permite obţinerea unor materiale compozite cu foarte bune proprietăţi de refractaritate ( de exemplu, prin deformarea plastică la rece, cu un grad de deformare GD ≅ 90 %, a agragatului compozit obţinut prin infiltrarea în pulbere de wolfram a aliajului lichid Ni−Cr rezultă un compozit cu fibre aliniate care are rezistenţa la rupere, la t t = 870 oC, RmC = 430...450 N/mm2 (în timp ce matricea din aliaj Ni − Cr are
t RmC = 48...50 N/mm2). Toate aspectele anterior prezentate conduc la concluzia că utilizarea materialelor compozite durificate cu fibre trebuie extinsă în viitor; singurul argument care (în prezent) limitează folosirea acestor materiale în diverse aplicaţii tehnice îl constituie costul lor de elaborare ridicat.

Cuvinte cheie
agregare prin lipire, 289 alburn, 275 cambiu, 275 canal rezinifer, 276 compozit durificat cu fibre, 284 densitate lemn absolută, convenţională, 277 depunere chimică, 289 depunere electrolitică, 289 duramen, 275 duritate Janca, 280 enclavă plastică, 288 fibră lemnoasă, 276 fracţie volumică, 270 furnir, 282 hemiceluloză, 276 încorporare, 290 inel anual, 275 infiltrare, 289 izodeformaţie, 270 izotensiune, 272 liber, 275 lignină, 276 lungime critică a fibrelor, 284 matrice, 269 panel, 282 plăci celulare, 282 plăci din aşchii de lemn – PAL, 282 plăci din fibre de lemn – PFL, 282 procedee tehnologice directe, 290 procedee tehnologice indirecte, 289 raport de formă al fibrelor, 284 raport de transfer al sarcinilor, 285 rază medulară, 276 ritidom, 274 solidificare unidirecţională, 290 trahee, 276 traheidă, 276 trihite (fibre whiskers), 285 vas lemnos, 275 zona de acţiune a fibrei, 271

291

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

Bibliografie
1. Shakelford J. Introduction to Materials Science for Engineers, Macmillan Publishing Commpany, New York, 1988 2. Gâdea S., Petrescu M., Metalurgie fizică şi studiul metalelor, vol. II, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981 3. Van Vlack L., Elements of Materials Science and Engineering, Addison – Wesley Publishing Company, Massachusetts, 1985 4. Pavel A., Surse şi riscuri de avarie în petrol − petrochimie – chimie, vol. I, Universitatea din Ploieşti, Ploieşti, 1993 5. * * * Hütte – Manualul inginerului. Fundamente. Traducere din limba germană după ediţia a 29 – a, Editura Tehnică, Bucureşti, 1995 6. Broutman L.J., Composite materials. Fracture and fatigue, Academic Press, New York, 1994 7. Suciu P. Lemnul – structură, proprietăţi, tehnologie, Editura Ceres, Bucureşti, 1985

Teste de autoevaluare
T.12.1. Care din următoarele materiale aparţin categoriei agregatelor compozite: a) betonul; b) oţelul carbon hipoeutectoid; c) cermetul cu particule de Al2O3 înglobate într-o matrice de fier; d) lemnul? T.12.2. Care din următoarele materiale aparţin categoriei compozitelor stratificate: a) fonta emailată; b) panelul; c) placajul; d) polistirenul expandat? T.12.3. Care din următoarele materiale aparţin categoriei compozitelor cu fibre: a) cimentul; b) betonul armat; c) fonta albă hipoeutectică; d) compozitul cu filamente de carbură de bor orientate unidirecţional într-o matrice de aluminiu? T.12.4. Care din următorii factori influenţează proprietăţile materialelor compozite: a) proprietătile materialelor componente; b) concentraţiile (masice sau volumice) ale materialelor componente; c) structura şi proprietăţile zonelor de legătură (interfaciale) dintre materialele componente; d) distribuţia materialelor componente în structura compozitului? T.12.5. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate în cazul unui compozit cu fibre orientate unidirecţional, solicitat la tracţiune în lungul fibrelor: a) este respectată condiţia de izodeformaţie; b) este respectată condiţia de izotensiune; c) efectul durificator al fibrelor se manifestă numai dacă fracţia
292

Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite

volumică a fibrelor depăşeşte o valoare critică; d) efectul durificator al fibrelor se manifestă numai dacă fracţia volumică a fibrelor este mai mică decât o valoare critică? T.12.6. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate în cazul unui compozit cu fibre orientate unidirecţional, solicitat la tracţiune pe o direcţie normală la fibre: a) este respectată condiţia de izodeformaţie; b) este respectată condiţia de izotensiune; c) fracţia volumică a fibrelor nu influenţează comportarea la tracţiune a materialului compozit; d) tensiunile generate în fibre, în matrice şi în materialul compozit de solicitarea la tracţiune sunt egale? T.12.7. Care dintre următoarele afirmaţii privind structura la scară macroscopică a trunchiului unui arbore sunt adevărate: a) zona exterioară a trunchiului este denumită coajă sau scoarţă; b) partea exteriaoră a scoarţei este denumită alburn; c) partea interioară a scoarţei este denumită liber; d) liberul este partea interioară a scoarţei, care se dezvoltă anual şi este alcătuită din vase, fibre liberiene şi ţesuturi de parenchim? T.12.8. Care dintre următoarele afirmaţii privind structura la scară macroscopică a trunchiului unui arbore sunt adevărate: a) zona interioară a trunchiului este denumită lemn; b) partea exterioară a lemnului este denumită alburn; c) partea centrală a lemnului este denumită duramen; d) duramenul este partea lemnului situată între alburn şi măduvă? T.12.9. Care dintre următoarele elemente aparţin constituţiei anatomice (structurii la scară microscopică) a lemnului: a) traheele; b) fibrele lemnoase; c) razele medulare; d) canalele rezinifere? T.12.10. Care element din constituţia anatomică a lemnului este alcătuit din şiruri de celule moarte, alungite, cu pereţii lignificaţi şi cu spaţiul interior (golit de conţinutul celular) foarte îngust, strâns legate între ele: a) traheele; b) fibrele lemnoase; c) razele medulare; d) canalele rezinifere? T.12.11. Care dintre următoarele elemente chimice intră în alcătuirea fibrelor lemnoase (celulozice) şi matricei din hemiceluloză şi lignină, care definesc structura de material compozit a lemnului: a) magneziul; b) carbonul; c) oxigenul; d) hidrogenul? T.12.12. Care dintre următoarele definiţii privind densitatea lemnului sunt corecte: a) densitatea lemnului verde reprezintă masa unităţii de volum a lemnului saturat în apă; b) densitatea absolută a lemnului reprezintă masa unităţii de volum a lemnului uscat artificial la 105 oC; c) densitatea convenţională este raportul dintre masa de lemn verde şi volumul de lemn anhidru care se obţine din aceasta; d) densitatea convenţională este raportul dintre masa de lemn anhidru şi volumul de lemn verde din care aceasta s-a obţinut? T.12.13. Care din următoarele afirmaţii privind caracteristicile mecanice ale lemnului sunt adevărate: a) pentru lemn şi produsele din lemn se poate defini
293

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

(ca şi la unele materiale metalice) o caracteristică mecanică numită rezistenţă la oboseală; b) duritatea Brinell a lemnului se defineşte la fel ca în cazul materialelor metalice; c) prezenţa concenratorilor de tensiuni de tipul crestăturilor marginale sau orificiilor nu influenţează comportarea la rupere a lemnului; d) caracteristicile mecanice ale lemnului nu depind de direcţia pe care sunt măsurate, lemnul fiind un material compozit izotrop? T.12.14. Care dintre următoarele semifabricate realizate din lemn se pot considera materiale compozite stratificate: a) grinzile; b) panelul; c) plăcile melaminate din aşchii de lemn; d) plăci extrudate din aşchii de lemn? T.12.15. Care dintre următorii factori influenţează caracteristicile mecanice ale compozitelor durificate cu fibre: a) lungimea fibrelor; b) raportul de formă al fibrelor; c) măsura unghiului dintre direcţia orientării fibrelor şi direcţia de aplicare a solicitărilor mecanice; d) fracţia volumică a fibrelor? T.12.16. Care dintre următoarele afirmaţii privind comportarea la solicitări mecanice a compozitelor durificate cu fibre sunt adevărate: a) comportarea solidară a componentelor la solicitarea mecanică la tracţiune în lungul fibrelor a unui astfel de compozit este determinată de legăturile interfaciale puternice create între M şi f la elaborarea materialului; b) rezistenţa mecanică a unui astfel de compozit este ridicată, dacă fracţia volumică a fibrelor înglobate în material este suficient de mare, astfel că orice porţiune din materialul matricei se află integral într-o zonă de acţiune a unei fibre; c) cu cât raportul de transfer al sarcinilor este mai mic, cu atât materialul compozit are o comportare mai eficientă în ceea ce priveşte conlucrarea între M şi f şi poate prelua solicitări mecanice de intensitate mai ridicată; d) rezistenţa mecanică a unui astfel de compozit este ridicată, dacă fracţia volumică a fibrelor înglobate în material este suficient de mică şi o parte din materialul matricei se află în afara zonelor de acţiune ale fibrelor? T.12.17. Care dintre următoarele afirmaţii privind elaborarea materialelor compozite durificate cu fibre sunt adevărate: a) la elaborarea prin infiltrare, fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită, materialul matricei este adus în stare topită, se infiltrează între fibre (sub vid sau sub presiunea unui gaz inert) şi prin solidificare determină formarea compozitului; b) la elaborarea prin depunerea chimică a matricei în jurul fibrelor, fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită, iar matricea se depune pe fibre prin cementarea acestora în băi de săruri sau în mediu gazos; c) la elaborarea prin încorporarea fibrelor prin deformarea plastică a matricei, un pachet realizat din straturi alternante de fibre şi matrice (sub formă de folie) se supune deformării plastice la cald prin laminare, tragere sau extrudare; d) la elaborarea prin solidificarea unidirecţională a eutecticelor, fazele din structura unui aliaj eutectic reprezintă materialele componente ale compozitului, iar faza care are rolul fibrelor durificatoare capătă dispunerea şi orientarea necesare prin solidificarea dirijată unidirecţional a aliajului turnat?
294

Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite

Aplicaţii
A.12.1. Un material compozit cu fibre de sticlă înglobate într-o matrice de răşină epoxidică are fracţia volumică a fibrelor vf = 0,70. Ştiind că fibrele de sticlă au densitatea ρf = 2540 kg/m3, iar matricea din răşină epoxidică are densitatea ρM = 1210 kg/m3, să se determine concentraţia masică a fibrelor în materialul compozit %fm şi densitatea compozitului ρC. Rezolvare Considerând că materialul compozit are volumul VC, iar volumele fibrelor şi matricei sunt Vf , VM, se obţin relaţiile: Vf = VCvf , VM = VC(1 – vf) şi VC = Vf + VM . Masele corespunzătoare volumelor Vf , VM şi VC sunt Mf = VCvfρf, MM = VC(1 – vf)ρM şi MC = Mf + MM, iar densitatea compozitului este dată de o relaţie de forma (12.5): ρC = ρM(1 – vf) + ρfvf; pentru datele precizate în enunţul aplicaţiei se obţine: ρC = 1210(1 – 0,70) + 2540⋅0,70 = 2141 kg/m3. Concentraţia volumică a fibrelor în materialul compozit este %fV = 100vf, iar concentraţia masică a acestora este dată de relaţia (stabilită utilizând ρf raţionamentul prezentat la rezolvarea aplicaţiei A.2.4): % f m = 100v f ; pentru ρ datele precizate în enunţul aplicaţiei se obţine: % f m = 100 ⋅ 0,7
2540 2141

≅ 83 %.

A.12.2. Un material compozit cu fibre continui de sticlă înglobate în matrice de răşină epoxidică se consideră ca material de referinţă la proiectarea unui nou material compozit (cu aceleaşi componente). Ştiind că matricea are * EM = 6900 N/mm2 şi RmM = 69 N/mm2, fibrele au Ef = 72500 N/mm2 şi Rmf = 3400 N/mm2, iar materialul de referinţă supus încercării la tracţiune în / lungul fibrelor are modulul de elasticitate EC = 46260 N/mm2 şi rezistenţa la
/ rupere RmC = 2050 N/mm2, să se stabilească ce valoare trebuie să aibă fracţia volumica a fibrelor în noul material, pentru ca acesta să prezinte (pe direcţia de orientare a fibrelor) modulul de elasticitate EC ≥ 50000 N/mm2 şi rezistenţa la rupere RmC ≥ 2200 N/mm2. Rezolvare Pentru compozitul de referinţă se pot scrie relaţiile (12.5) şi (12.6) din care rezultă valoarea fracţiei volumice a fibrelor în acest material vf şi mărimea / E − EM 46260 − 6900 rezistenţei conventionale a matricei RmM: v /f = C = = 0, 6 ; 72500 − 6900 E f − EM

295

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR R mC
/

RmM =

− R mf v /f
/ f

1− v

=

2050 − 3400 ⋅ 0,6 1− 0,6

= 25 N/mm 2 . Deoarece pentru noul compozit

sunt, de asemenea, valabile relaţiile (12.5) şi (12.6), se poate determina valoarea fracţiei volumice a fibrelor în acest material vf pentru respectarea condiţiilor impuse în enunţul aplicaţiei, astfel:. Cu datele precizate în enunţul aplicaţiei se obţine: vf ≥ max(0,66; 0,64) Vf ≥ 0,66. De exemplu, adoptând vf = 0,70, rezultă EC = 52820 N/mm2 > 50000 N/mm2 şi Rmc = 2387,5 N/mm2 > 2200 N/mm2. Observaţie Atât pentru materialul compozit de referinţă, cât şi pentru noul material proiectat, fracţiile volumice ale fibrelor depăşesc valaorea critică dată de relaţia R * − RmM 69 − 25 = (12.7): v fcr = mM = 0,013 ; ca urmare, efectul de durificare 3400 − 25 Rmf − RmM datorită înglobării fibrelor în matrice este asigurat la ambele materiale. A.12.3. Un compozit cu fibre continui, este realizat înglobând fibre dintr-un material cu Ef = 80000 N/mm2 într-un material matrice cu EM = 8000 N/mm2. Să se analizeze cum se modifică, în funcţie de fracţia volumică a fibrelor vf, valorile modulului de elasticitate al compozitului EC pe direcţia fibrelor şi pe direcţia normală la fibre. Rezolvare Folosind relaţiile (12.5) şi (12.11) în condiţiile precizate în enunţul aplicaţiei se pot trasa graficele EC = f(vf) prezentate în figura 12.23. Analizând aceste grafice, rezultă că modulul de elasticitate al compozitului pe direcţia de orientare a fibrelor creşte liniar odată cu vf, în timp ce efectul de creştere odată cu vf a modulului de elasticitate al compozitului pe direcţia normală la fibre se manifestă pregnant numai la valori ridicate ale vf .

Fig. 12.23. Diagramele de variaţie, în funcţie de fracţia volumică a fibelor, a modulului de elasticitate determinat în lungul fibrelor şi pe direcţia normală la fibre la un compozit cu fibre de sticlă si matrice de răşină epoxidică 296

Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite

A12.4. Să se determine valoarea exponentului n din relaţia (12.12) pentru un agregat compozit alcătuit dintr-o matrice de cobalt în care sunt înglobate particule dure de carbură de wolfram, cunoscând că modulul de elasticitate al matricei este EM = 207000 N/mm2, modulul de elasticitate al particulelor este Ef = 705000 N/mm2, iar modulul de elasticitate al materialului cu vf = 0,5 este EC = 382000 N/mm2. Rezolvare Înlocuind datele din enunţul aplicaţiei în relaţia (12.12), se obtine ecuaţia exponenţială (transcendentă), cu necunoscuta n: 2 ⋅ 382 n = 207 n + 705 n .Această ecuaţie se poate rezolva pe cale numerică, considerând diverse valori ale necunoscutei n∈[−1;1]\{0}, calculând (pentru fiecare valoare a exponentului n) A = 2 ⋅ 382 n şi B = 207 n + 705 n şi declarând ca soluţie valoarea n pentru care se obţine A = B. Rezultatele utilizării aceastei proceduri de rezolvare sunt diagrafiate în figura 12.24, iar soluţia care se obţine astfel este n → 0 (aceeaşi soluţie rezultând şi prin utilizarea programului de rezolvare numerică a ecuaţiilor al produsului informatic MathCad).

Fig. 12. 24. Determinarea exponentului n din relaţia (12.12) pentru un agregat compozit cu particule de WC înglobate în matrice de Co

Fig.12.25. Diagrama de variaţie, în funcţie de vf, a modulului de elasticitate al agregatului compozit cu particule de WC şi matrice de Co

Observaţie În cazul agregatului compozit analizat, exponentul n din relaţia (12.12) tinde către valoarea zero şi, ca urmare, în această situaţie se poate considera că
297

n = − 0.2. care modelează analitic variaţia modulului de easticitate al agregatului compozit. curba AC redă variaţia în funcţie de vf a modulului de elasticitate al agregatului compozit (cvasiizotrop) cu particule de carbură de wolfram uniform distribuite într-o matrice de cobalt. se determină valoarea exponentului n din relaţia (12.4⋅220n. 6945 + 0.5). caracteristicile agregatelor compozite cu structura alcătuită din particulele unui material f distribuite într-o matrice dintr-un material M sunt intermediare celor care se pot determina în lungul fibrelor şi pe direcţia normală la fibre la compozitele cu fibre din material f înglobate în matricea M.6⋅70n + 0. A.6945).26.6945.12) pentru estimarea modulului de elasticitate al agregatelor compozite la care n → 0.3 ⋅ 70000 −0. iar soluţia (nebanală) care rezultă prin rezolvarea numerică a acesteia este. iar modulul de elasticitate al agregatului compozit (cu aceleaşi componente) având vf = 0.25. pe baza relaţiei (12. se poate determina modulul de elasticitate al agregatului compozit cu = 0. 12.11). expresia analitică a funcţiei corespunzătoare acestei curbe fiind (12.18). 6945 ] 298 − 1 0 . care se poate considera în locul relaţiei (12.12. Se cunoaşte că modulul de elasticitate al materialului M este EM = 70000 N/mm2. Să se determine valoarea modulului de elasticitate EC al unui agregat compozit alcătuit dintr-o matrice M în care sunt distribuite uniform particule dintr-un material f. Folosind relaţia (12. rezultă vf EC = [0. astfel: EC = lim [ E (1 − v f ) + E v f ] = E M f E f f n→0 n M n f v 1 n 1− v (12.12. curba CNF redă variaţia în funcţie de vf a modulului de elasticitate determinat pe direcţia normală la fibre la compozitul cu fibre de carbură de wolfram înglobate într-o matrice de cobalt.12) (cu n = − 0. .7.12). expresia analitică a funcţiei corespunzătoare acestei curbe fiind (12. Aşa cum s-a precizat în scap. Rezolvare Procedând ca la rezolvarea aplicaţiei A.5. fracţia volumică a particulelor fiind vf = 0. în care: curba CLF redă variaţia în funcţie de vf a modulului de elasticitate determinat în lungul fibrelor la compozitul cu fibre de carbură de wolfram înglobate într-o matrice de cobalt.4 este EC = 100000 N/mm2. ecuaţia exponenţială care trebuie rezolvată este: 100n = 0.7.7 ⋅ 220000 − 0. expresia analitică a funcţiei corespunzătoare acestei curbe fiind (12. modulul de elasticitate al materialului f este Ef = 220000 N/mm2. Respectarea acestei reguli de către agregatul compozit cu particule de carbură de wolfram înglobate într-o matrice de cobalt este ilustrată în figura 12.4.12). 6945 = 140625 N/mm2. aşa cum se observă în figura 12.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR modulul de elasticitate al materialului este definit. iar variaţia EC.18) Datele din enunţul aplicaţie satisfac această egalitate.

94 mm << L Procedând astfel. 12.12.15). se obţine: LC = d f = 0. Determinarea exponentului n din relaţia (12. Diagrama de variaţie. a modulului de elasticitate al agregatului compozit considerat în aplicaţia A.12. pentru agregatele compozite cu componentele M şi f precizate în enunţul aplicaţiei este redată în figura 12.12.12. considerând valoarea lungimii critice a fibrelor Lc dată de relaţia (12.5⋅105 N produce tensiuni normale (în 5 4F 4 ⋅ 7.14). în care notaţiile au semnificaţii similare celor precizate la rezolvarea aplicaţiei A. 2 2 πD π 25 Fig.27.5 Rezistenţa la rupere a materialului compozit se poate determina cu relaţia (12.12) pentru agregatul compozit considerat în aplicaţia A.05 mm şi lungimea L = 50 mm.4. orientate pe direcţia axei longitudinale a barei şi având diametrul df = 0. în funcţie de vf. A.6.Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite în funcţie de vf. 26. Fracţia volumică a fibrelor materialului compozit este vf = 0.5⋅105 N.12.05 4 40 τ rM 4 299 . iar matricea din răşină epoxidică are RmM = 25 N/mm2 şi τrM = 40 N/mm2. O bară de tracţiune cu diametrul D = 25 mm este realizată dintr-un material compozit durificat cu fibre discontinui de sticlă.5 Fig.5 ⋅ 10 lungul fibrelor) cu intensitatea σ = = = 1528 N/mm2.27.7. Rmf 1 1 3000 = 0. Rezolvare Solicitarea la tracţiune cu forţa F = 7. componentele materialului fiind caracterizate astfel: fibrele de sticlă au Rmf = 3000 N/mm2. Să se stabilească dacă bara de tracţiune rezistă la solicitarea dată de o forţă cu intensitatea F = 7.

RmC = 30(1 − 0. fracţia volumică a fibrelor fiind vf = 0.θ = min( şi F = 1833 cos 5 2 o .7) + 3000(1 − 0. 40 cos 5 sin 5 o o .73 ≅ 1833 N/mm2 şi F = 4 b) Dacă fibrele materialului compozit din care este realizată bara sunt orientate sub un unghi θ = 5 o faţa de direcţia axei longitudinale a barei. orientate pe direcţia axei longitudinale a barei.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (materialul are o comportare eficientă în ceea ce priveşte conlucrarea între M şi f.73. LC raportul de transfer al sarcinilor fiind foarte redus. O bară de tracţiune cu diametrul D = 15 mm este realizată dintr-un material compozit cu fibre continui. 0. Rezolvare Ruperea barei se produce când tensiunile normale generate de solicitarea la 4F tracţiune cu forţa F au intensitatea σ = = RmC şi. b) unghiul dintre axa longitudinală a barei şi direcţia orientării fibrelor este θ = 5 o.7 ≅ 2065 N/mm2.6). A.5⋅105 N. Diminuarea considerabilă a rezistenţei mecanice a 4 barei în acest caz este datorată faptului că măsura unghiului θ este mai mare decât valoarea critică dată de relaţia (12.17): θ cr = arctg 300 40 1833 = 1o15’. rezistenţa la rupere a compozitului RmC este dată de relaţia (12. ca urmare. rezultând: RmC . să se estimeze intensitatea forţei de tracţiune F la care se produce ruperea barei în următoarele circumstanţe: a) fibrele materialului sunt perfect paralele cu axa longitudinală a barei.461. iar ≅ L L RmC = RmM (1 − v f ) + Rmf (1 − C )v f = 25(1 − 0.10532) = 461 N/mm2 π 15 2 461 ≅ 8.24⋅105 N. forţa de πD 2 tracţiune monoaxială care produce ruperea barei are intensitatea dată de relaţia: πD 2 F= RmC . 4 a) Dacă fibrele materialului compozit din care este confecţionată bara sunt perfect paralele cu axa longitudinală a barei ( pe direcţia căreia se aplică forţa F). RmM = 80 N/mm2 şi τrM = 40 N/mm2.02)0.73) + 2500⋅0.1⋅104 N. Ştiind că matricea compozitului * are RmM = 30 N/mm2. L Deoarece σ < RmC. .02).12.7. 80 sin 2 5 o ) = min(1847. rezistenţa la rupere a compozitului este dată de relaţia (12. rezultând: π 15 2 1833 ≅ 3. bara rezistă la solicitarea la tracţiune cu forţa F = 7.16). iar fibrele au Rmf = 2500 N/mm2.

aliaje sau compuşi chimici (intermetalici. La fabricarea produselor prin metoda agregării pulberilor. metodelor şi procedeelor tehnologice de obţinere a pulberilor (preponderent metalice) şi de utilizare a lor pentru realizarea de produse cu diverse destinaţii fac obiectul unei ramuri a metalurgiei numită metalurgia pulberilor . Realizarea de produse din materiale metalice care nu pot fi elaborate şi prelucrate primar prin tehnologiile clasice de topire – turnare: • piese (filamente. cu sau fără presare. materiile prime sub formă de pulberi (de diverse sortimente compoziţionale şi/sau granulometrice) sunt amestecate în proporţiile necesare produselor care trebuie realizate. sulfuri etc. uneori. care conferă produselor compactitatea şi caracteristicile de utilizare dictate de aplicaţia căreia sunt destinate produsele. nemetalice) utilizate în metalurgia pulberilor sunt materiale formate din granule (particule) de metale pure.) cu dimensiunile cuprinse între 0.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi Capitolul 13 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR REALIZATE PRIN AGREGARE DE PULBERI 13. cu perspective mari de extindere în viitor. Studiul şi aplicarea industrială a proceselor. Pulberile (metalice şi. amestecul de pulberi este adus apoi la forma dorită (corespunzătoare produselor). oxizi metalici. plăcuţe pentru tuburi electronice. tehnologiile de realizare a semifabricatelor şi pieselor pentru diverse aplicaţii din pulberi metalice. iar comprimatele de pulberi astfel obţinute se supun unui tratament termic. Tehnologiile de realizare a produselor prin metoda agregării pulberilor sunt aplicate de obicei în două scopuri: A.1.1 µm şi 1 mm. Introducere În tehnica actuală se utilizează. duze pentru ejectarea 301 . numit sinterizare. uneori amestecate şi cu pulberi nemetalice.

echipamente de calcul automat etc. se obţin foarte greu în stare topită). cu mărimea particulelor între 20 µm şi 1 mm şi forma predominant lamelară. deoarece implică consumuri exagerate de materiale şi conduce la obţinerea de semifabricate cu precizia necorespunzătoare a formei şi dimensiunilor.2. 13. TiC.) din materiale de tipul cermeturilor. burete de 302 . diamant – metale etc. Sb. pistoane. • piese (scule aşchietoare. realizate mai ales din pulberi feroase. came.).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR gazelor fierbinţi electrozi nefuzibili pentru sudare etc. Ta. TaC etc. Co. Fe – Cr. Realizarea de produse cu dimensiuni mici şi forme complicate. din materiale care pot fi elaborate în stare topită.) sau pseudoaliajelor (aliajele W – Ag. Ni.) înglobată într-o matrice metalică (Fe. Cr. echipamente electrocasnice. având structura alcătuită din particule de carburi metalice dure (WC. având structura alcătuită dintr-o fază oxidică − ceramică (Al2O3. Mo – Ag. magneţi etc. inele. Ni etc.. garnituri. de tipul unor agregate compozite. în construcţia de maşini (automobile. dar a căror fabricare prin turnare nu este eficientă. magneţi etc. compozitelor cu metale şi nemetale (Cu – grafit. Cr. Mo2C. Obţinerea şi caracterizarea pulberilor Pentru obţinerea pulberilor se utilizează două categorii de metode tehnologice: metodele mecanice şi metodele fizico – chimice. Mo etc. Principalele metode mecanice folosite în practica industrială pentru obţinerea pulberilor sunt: • Metoda măcinării. electrozi poroşi din nichel sau argint pentru echipamentele utilizate în electrochimie etc. Mo. • piese poroase cu diverse destinaţii: cuzineţi poroşi autoungători din bronzuri cu staniu sau din aliaje Fe – Cu. contacte electrice. W – Cu. elemente de fricţiune..) înglobate într-o matrice metalică tenace (Co. Al. Fe. Co. Ni – Fe etc. Fe – mase plastice. materia primă sub formă de material metalic turnat. Nb etc. filtre metalice din bronzuri.) se folosesc pe scară largă astfel de piese sinterizate (roţi dinţate. segmenţi.. având ts ridicate. cuzineţi.). B. • piese (plăcuţe şi scule pentru prelucrarea prin aşchiere a materialelor metalice) din materiale dure. care.) din metale greu fuzibile (W.). care este folosită în prezent pentru realizarea pulberilor de Mn. care. ZrO2 etc. aliaje Fe – Al. reacţionând puternic cu căptuşeala ceramică a agregatelor de elaborare – turnare. având componentele cu ts foarte diferite şi/sau cu solubilităţi foarte reduse în stare lichidă. la aplicarea acestei metode. Mo – Cu etc. se obţin greu în stare lichidă şi se impurifică uşor. pârghii. oţeluri inoxidabile sau aliaje Monel.). ce impune aplicarea unor operaţii tehnologice de finisare laborioase şi costisitoare. tacheţi.

Ni. la aplicarea acestei metode. aplicată actual pentru fabricarea pulberilor de Ag. iar ca agent chimic pulberea fină de Pb. la utilizarea acestei metode. Co..) şi este pulverizată în picături fine. Cu. Ni. în stare măcinată este supusă acţiunii unui agent chimic (pulbere de cocs sau gaz metan). • Metoda electrolitică. specifice fiecărui metal) în carbonil metalic Men(CO)m (condensat sub formă de lichid vâscos). la folosirea acestei tehnologii. se transformă (în anumite condiţii de temperatură şi presiune. suferă impactul cu mai multe jeturi (de aer. Ni – Co etc. cu mărimea particulelor între 0. • Metoda precipitării din soluţii apoase. producând reducerea oxizilor. materia primă sub formă de minereu oxidic de fier sau arsură de fier. folosită în prezent pentru obţinerea pulberilor de Fe. Principalele metode fizico – chimice de elaborare a puberilor metalice sunt: • Metoda reducerii oxizilor..1 µm şi 10 µm şi forma sferoidală. Fe. Fe – Mo. aplicată actual pentru realizarea pulberilor de Fe. materia primă sub formă de metal sau aliaj topit se scurge dintr-un creuzet (printr-o duză calibrată). Sn. Fe – Ni – Mo etc. metoda permite şi obţinerea pulberilor cu particule bimetalice.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi minereu. aplicată pentru realizarea pulberilor de Fe. este supusă acţiunii unui curent de oxid de carbon.. Co. V. Al etc. materia primă sub formă de soluţie apoasă a sărurilor metalului (Me) care trebuie obţinut sub formă de pulbere este supusă unui agent chimic (pulbere de Zn. spongioase sau pulverulente. vapori. sârme etc. la folosirea acestei metode. Cd. • Metoda pulverizării din fază lichidă. apă etc. folosind ca materie primă soluţia de acetat de cupru. aliaje Fe – Ni. de exemplu. Pt. Au. cu mărimea particulelor între 0. obţinându-se depozite catodice compacte − fragile. precipitate obţinute prin electoliză. W. utilizată în prezent pentru obţinerea pulberilor de Ni. Ni – Mo. Ta. care.) care produce precipitarea metalului (Me) sub formă de pulbere. materia primă sub formă de aşchii ale metalului (Me) care trebuie adus în formă de pulbere este introdusă într-un cuptor tubular. la aplicarea acestei tehnologii. aşchii. care se transformă în particule de pulbere prin solidificarea într-o baie de răcire. rezultă precipitate granulare de plumb acoperite cu cupru. Cr. bronzuri.1 µm şi 100 µm şi forma aciculară (dendritică). materia primă sub formă de soluţii apoase sau topituri de săruri metalice este descompusă prin electroliză. alame. cu mărimea particulelor între 20 µm şi 400 µm şi forma predominant sferoidală. 303 . Au. Cu. Cu. care se pot transforma uşor în pulberi prin măcinare. Fe – Cr.. Ni. este transformată în pulbere prin măcinare în mori cu bile sau în mori cu vârtej. Fe. aliaje Fe – Ni. Cr. • Metoda carbonil. Zn. Pt etc. oţeluri etc. Al. iar descompunerea prin volatilizare a acestuia determină formarea oxidului de carbon (care se reutilizează în proces) şi pulberii metalului Me. o transformă în pulbere de fier pur.

mărimea particulelor acestora încadrându-se într-un domeniu mai mult sau mai puţin extins. poliedrice ). 13. aşa cum se poate observa în figura 13.5). pentru exprimarea acestei caracteristici se folosesc două mărimi: diametrul echivalent al particulelor sau mărimea celui mai mic ochi de sită prin care acestea pot trece. c − particule sferoidale . particulele pulberilor metalice uzuale au structura internă spongioasă (cu macropori deschişi). . pulberile cu particule lamelare (platiforme) şi pulberile cu particule echiaxiale (sferoidale. • volumul specific de umplere Vu.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Pulberile metalice prezintă o serie de caracteristici fizico – chimice şi tehnologice care influenţează esenţial calitatea produselor obţinute prin agregarea lor. această caracteristică se exprimă de obicei prin mărimea suprafeţei totale a particulelor. o caracteristică derivată a acesteia fiind densitatea de umplere ρu = 304 1 Vu Fig. definite. aşa cum se poate observa în figura 13. • mărimea particulelor.2. Principalele caracteristici fizice ale pulberilor metalice sunt: • forma particulelor. • calitatea suprafeţei particulelor. pulberile metalice uzuale au particulele cu suprafeţe neregulate şi rugoase. pulberile metalice uzuale au granulaţia eterogenă. inclusiv a macroporilor deschişi conţinuţi de acestea. funcţia erorilor – v. poroasă (cu macropori închişi) sau compactă (fără macroporozităţi). • structura internă a particulelor. această caracteristică se apreciază pe baza raportului dintre cele trei dimensiuni caracteristice ale particulelor. cu ajutorul histogramelor granulometrice ale pulberii şi modelate analitic cu ajutorul unei funcţii de distribuţie a granulaţiei pulberii (de obicei. Principalele forme ale particulelor pulberilor utilizate în metalurgia pulberilor: a − particule aciculare. compoziţia granulometrică a unei pulberi metalice putându-se exprima prin fracţiile granulometrice ale particulelor de diferite mărimi ce intră în alcătuirea pulberii.1. b − particule lamelare. trei grupe de pulberi: pulberile cu particule fibroase (aciculare).1. • suprafaţa specifică a particulelor. raportată la masa sau volumul lor efectiv.6. distingându-se din acest punct de vedere. aplicaţia A. existând însă şi pulberi ale căror particule au suprafeţe netede şi regulate. această caracteristică se defineşte ca fiind volumul ocupat de unitatea de masă de pulbere vărsată liber (netasată) într-un vas de măsurare.

Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi • compactitatea de umplere Cu. S. îndesare (prin scuturare) I s = u Vu Fig. aceste caracteristici exprimă presabilitatea pulberilor. această caracteristică reprezintă volumul ocupat de unitatea de masă de pulbere după tasarea ei prin scuturare intensă.30 % mai mic decât Vu. 13. ρe fiind densitatea materialului particulelor pulberii. C u = Ve Vu 100 = ρu ρe 100 .) al particulelor şi rezistenţa la oxidare a particulelor.. cunoaşterea ei fiind deosebit de importantă pentru reglarea corectă a dispozitivelor de dozare a pulberilor folosite la realizarea unui anumit produs. O. b − gamă îngustă de dimensiuni ale particulelor Principalele caracteristici chimice ale pulberilor metalice sunt conţinutul de impurităţi (C. . cunoscând (pentru o pulbere metalică dată) Vsc şi Vu. o caracteristică derivată este porozitatea de umplere Pu = 100 − Cu. iar Cpr fiind C pr = 305 ρp ρe 100 .2. Principalele caracteristici tehnologice ale pulberilor metalice sunt: • fluiditatea. se poate defini caracteristica numită grad de V − Vsc .. Si. • volumul specific de scuturare Vsc. aceste caracteristici depinzând de natura materialului particulelor şi de metoda folosită pentru obţinerea pulberilor. Definirea granulaţiei cu ajutorul histogramei granulometrice pentru pulberile cu: a − gamă largă de dimensiuni ale particulelor. această caracteristică se defineşte ca fiind cantitatea (masa) de pulbere ce se scurge în unitatea de timp prin orificiul calibrat al unei pâlnii şi este dependentă în special de calitatea suprafeţei particulelor şi de compoziţia granulometrică a pulberilor. această caracteristică este definită ca fiind raportul procentual dintre volumul efectiv al particulelor pulberii Ve şi volumul de umplere Vu. pentru pulberile metalice uzuale Vsc fiind cu 20. • densitatea de presare ρpr şi compactitatea de presare Cpr. P etc. ρpr reprezentând masa unităţii de volum a unei pulberi supuse unei presiuni de compactizare p.

caracterul rugos al suprafeţelor libere şi starea de nesaturare electronică a atomilor de pe aceste suprafeţe determină o reactivitate accentuată a acestora.3. cu orbitalele electronice incomplete. 13.. ci şi de rugozitatea suprafeţelor particulelor care alcătuiesc pulberile (care poate determina modificări esenţiale ale mobilităţii reciproce a particulelor pulberilor la vărsarea şi/sau presarea lor în matriţele utilizate la obţinerea produselor sinterizate). • realizarea unei împachetări compacte a particulelor pulberilor (micşorarea valorilor caracteristicilor Vu. pentru pulberile: a − cu gamă largă de dimensiuni ale particulelor. Vs şi Pu) depinde esenţial de fluiditatea pulberilor. corodare. iar suprafeţele să prezinte aspect rugos. dislocaţiilor sau defectelor de împachetare) pe care le conţin. această caracteristică exprimă capacitatea unei pulberi de a da prin presare un semifabricat suficient de rezistent. de compoziţia granulometrică a pulberilor. să aibă o mobilitate accentuată şi o mare capacitate de a atrage electroni. difuzie etc. denumirea ei fiind determinată de faptul că rezistenţa mecanică a oricărui semifabricat obţinut prin presarea unei pulberi depinde în principal de comportarea zonelor sale cu sensibilitate maximă la degradare: muchiile ascuţite şi pereţii foarte subţiri. care să-şi păstreze forma şi să nu sufere pierderi masice în timpul manipulărilor la care este supus în procesul de fabricare a produselor.3. oxidare. contribuind la intensificarea proceselor de adsorbţie. aşa cum sugerează schemele din figura 13. Compactitatea de umplere. care definesc interacţiunea complexă dintre particulele pulberilor şi dintre particule şi mediul (gazos sau lichid) cu care acestea vin în contact în cursul operaţiilor de realizare a produselor sinterizate.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • rezistenţa muchiilor. datorită multiplelor imperfecţiuni cristaline (de tipul vacanţelor. b − cu gamă îngustă de dimensiuni ale particulelor 306 . Fig. La obţinerea produselor prin agregare de pulberi trebuie să se ţină seama de următoarele particularităţi privind caracteristicile şi comportarea pulberilor: • terminarea bruscă a structurii cristaline pe suprafeţele libere ale particulelor pulberilor metalice face ca atomii aflaţi pe aceste suprafeţe. care este influenţată nu numai de forma particulelor pulberilor şi. în funcţie de compoziţia granulometrică.

4. astfel de legături apar între particulele pulberilor metalice la simpla lor vărsare sau tasare în matriţele folosite la realizarea produselor şi sunt (în general) instabile.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi Fig.3. schematizate în figura 13. aşa cum se poate observa în figura 13. deoarece.5: • crearea legăturilor punctiforme între particule. suprafaţa lor specifică se măreşte. 13. • creşterea legăturilor punctiforme şi formarea suprafeţelor de 307 .4. se desfăşoară în mai multe etape. care conduc la formarea în masa pulberilor a unor aglomerate (grupări de particule ferm legate între ele prin forţe superficiale de adeziune) şi a unor agregate (grupări de aglomerate slab legate între ele şi uşor de dezintegrat prin acţiuni mecanice). Aceste procese. neputând asigura gradul de consolidare necesar pentru ca produsele să-şi păstreze configuraţia la extragerea din matriţe. formarea aglomeratelor şi agregatelor trebuie împedicată. Transformările structurale la presarea şi sinterizarea pulberilor Procesele esenţiale ce trebuie realizate pentru obţinerea produselor prin metoda agregării pulberilor constau în formarea legăturilor de consolidare a particulelor pulberii sau amestecului de pulberi utilizate ca materie primă. aşa cum s-a arătat anterior. gradul de îndesare şi compactitatea de presare a pulberilor şi determină obţinerea de produse cu porozitate excesivă (inacceptabilă). determinând apariţia unor fenomene de frecare şi adeziune între particule. Schema micşorării compactităţii pulberilor la formarea aglomeratelor şi agregatelor de particule • pe măsură ce dimensiunile particulelor pulberilor se micşorează. diminuează compactitatea de umplere. soluţia tehnologică cea mai indicată în acest scop constând în utilizarea unor substanţe lubrifiante (depuse pe particulele pulberilor sau adăugate la dozarea şi amestecarea pulberilor în vederea realizării produselor sinterizate). iar influenţele rugozităţii suprafeţelor libere ale particulelor şi reactivităţii acestor suprafeţe devin mai importante.13.

• creşterea cristalelor noi. agregatele de pulberi capătă o structură cristalină nouă. ale cărei cristale sunt dezvoltate între (peste) particulele pulberilor. în urma desfăşurării acestei etape.. care asigură amestecului de pulberi împachetarea 308 . mai ales a celor aflaţi pe suprafeţele libere ale acestora şi desfăşurarea intensă a unor procese de difuzie. Principalelor etape de formare a legăturilor de consolidare la realizarea produselor prin agregare de pulberi: a − formarea legăturilor punctiforme. Procesele care se desfăşoară în timpul operaţiei de presare pot fi descrise astfel: • la începutul presării se produce reorientarea particulelor. c − formarea şi creşterea cristalelor noi..ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR contact (punţilor de legătură) între particule. alunecarea lor reciprocă şi umplerea golurilor. asigurând consolidarea acestora şi micşorarea. sferoidizarea şi diminuarea dimensiunilor porilor. sferoidizarea şi chiar dispariţia porilor. prin încălzirea pulberilor presate. La operaţia de presare. prin creşterea germenilor formaţi în etapa anterioară. care determină creşterea mobilităţii atomilor particulelor pulberilor. prin care amestecurile neconsolidate de pulberi se transformă în produse compacte şi rezistente.2000 MPa) şi se transformă într-un comprimat cu forma produsului ce urmează a fi realizat. de tipul unor germeni cristalini. d − diminuarea şi sferoidizarea porilor Procesele descrise succint mai înainte. Fig. care au tendinţa de a se dezvolta independent sub forma unor noi cristale şi de a declanşa astfel un proces general de recristalizare în masa pulberilor. aceste procese sunt declanşate prin presarea pulberilor în matriţe (care determină compactizarea pulberilor prin redistribuirea particulelor. b − formarea suprafeţelor de contact. între particulele pulberilor supuse prelucrării se formează suprafeţe de contact (punţi de legătură).13.5. se desfăşoară mai ales în cursul operaţiilor tehnologice de presare a pulberilor în matriţe şi de sinterizare a comprimatelor obţinute prin presare. deformarea plastică şi sudarea între ele a particulelor) şi sunt finalizate. dar există şi procedee tehnologice care prevăd executarea lor simultană (presarea la cald sau sinterizarea sub presiune). amestecul de pulberi este presat în cavitatea unei matriţe (la presiuni p = 100. De obicei cele două operaţii se realizează succesiv. în cursul tratamentului termic de sinterizare.

atomii marginali ai particulelor se apropie la distanţe având ordinul de mărime al parametrilor stucturii cristaline a materialului particulelor şi interacţionează dând naştere unor germeni cristalini comuni în zonele de contact ale particulelor. • dacă particulele pulberii supuse presării au plasticitate scăzută. în plus. se produce deformarea plastică locală a particulelor în zonele lor de contact reciproc. la fabricarea produselor din pulberi metalice sau nemetalice nedeformabile consolidarea prin presare a particulelor pulberilor şi obţinerea unor comprimate cu rezistenţă mecanică acceptabilă se realizează numai dacă particulele sunt amestecate cu un liant metalic (care rămâne în compunerea produsului) sau organic (care se elimină în cursul sinterizării). procesele de deformare sunt transferate în afara zonelor de contact ale particulelor (spre materialul neecruisat din interiorul particulelor pulberii) înainte de aplatizarea completă a microneregularităţilor şi dizlocarea suficientă a straturilor eterogene de pe suprafeţele în contact ale particulelor. fiind însoţită de ecruisarea materialului (creşterea rezistenţei la deformare a materialului) din aceste zone şi. • odată cu creştera presiunii se produce deformarea elasto – plastică a particulelor pulberii şi se crează condiţiile necesare sudării lor prin presiune. iar punţile de legătură realizate prin sudare au (datorită extinderii reduse şi conţinutului mare de impurităţi) rezistenţă mecanică relativ scăzută.) şi aplatizarea micronereguarităţilor din aceste zone.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi cea mai densă posibilă la dimensiunile şi forma pe care le prezintă particulele componente. ca urmare. − o parte din energia acumulată în materialul deformat plastic din zonele de conact ale particulelor pulberii constituie energia de activare necesară creşterii şi transformării în cristale a germenilor cristalini comuni. molecule de aer adsorbit. Pentru conducerea corectă a operaţiei de presare şi aprecierea corespunzătoare a eficienţei proceselor care se desfăşoară în cursul acesteia trebuie avute în vedere următoarele aspecte: • deformarea plastică locală a zonelor de contact ale particulelor se realizează (în mod obişnuit) la rece. sudarea prin presiune a particulelor pulberii se realizează prin următorul mecanism: − sub acţiunea presiunii exercitate asupra pulberii. care se constituie într-o sursă de activare mecanică. molecule de apă şi grăsimi. ca urmare a desfăşurării acestor procese. determinată şi de intensitatea scăzută cu care se desfăşoară procesele de difuzie la temperatura de presare. particule de praf ionizate etc. ca urmare. care determină dislocarea straturilor eterogene (ce conţin oxizi. sudarea prin presiune a particulelor nu se poate realiza. 309 . în acest fel realizându-se sudarea între particulele pulberii. extinderea redusă a punţilor de legătură realizate prin sudare este.

densificarea (micşorarea porozităţii) şi recristalizarea structurii produselor realizate prin agregare de pulberi. sferoidizarea şi micşorarea porilor şi finisarea granulaţiei produselor. Desfăşurarea acestor procese şi calitatea produselor obţinute prin agregare de pulberi sunt influenţate esenţial de regimul tehnologic al tratamentului de sinterizare. determină • declanşarea unor procese de recristalizare a materialului (ecruisat prin deformarea plastică la rece produsă de presare) din zonele de contact ale particulelor şi din interiorul acestora. Ts fiind 3 5 temperatura de solidificare – topire (în K) a componentului principal al pulberii sau amestecului de pulberi din care se confecţionează produsele. temperatura de sinterizare se adoptă Tsi = ( ⋅ ⋅ ⋅ )Ts . aşa cum sugerează imaginile prezentate în figura 13. Pri ncipalii parametri de regim ai tratamentului de sinterizare se aleg astfel: • Temperatura de sinterizare Tsi se stabileşte având în vedere că sinterizarea trebuie să asigure formarea de noi cristale între particulele pulberilor din care sunt realizate comprimatele supuse acestui tratament. • creşterea temperaturii determină desfăşurarea unor procese chimice. îndepărtarea produselor rezultate din reducerea. descompunerea şi vaporizarea substanţelor introduse la presare ca lianţi sau lubrifianţi. determină consolidarea şi creşterea germenilor cristalini formaţi în zonele de contact dintre particule. care constau în reducerea peliculelor de oxizi de pe suprafeţele particulelor. accelerată de ridicarea temperaturii. evitarea acestui fenomen nedorit fiind asigurată de utilizarea lianţilor. în cazul amestecurilor de pulberi (cu particule din materiale diferite) se produce şi alierea particulelor cu componentele transportate prin difuzie din particulele vecine. ca urmare. efectul postelastic este important (comprimatele îşi măresc volumul cu câteva procente la scoaterea lor din matriţe) şi poate produce distrugerea comprimatelor. se 310 . De 2 4 obicei. accelerată de ridicarea temperaturii. în plus. numit efect postelastic. eliminarea gazelor şi lichidelor adsorbite pe suprafeţele particulelor pulberii. Sinterizarea este tratamentul termic prin care se realizează activarea termică a comprimatelor de pulberi în vederea desfăşurării proceselor. care au ca efecte consolidarea legăturilor dintre particulele pulberii.6. bazate pe difuzie. care produc consolidarea şi creşterea punţilor de legătură dintre particule. se manifestă un fenomen de creştere bruscă a volumului acestor comprimate. dacă plasticitatea particulelor pulberilor este redusă.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • la extragerea comprimatelor din matriţele în care s-a realizat presarea se produce relaxarea elastică a materialului particulelor pulberii şi. difuzia atomilor. Procesele care se desfăşoară în timpul sinterizării pot fi descrise astfel: • difuzia atomilor.

scap. manipulare sau depozitare. 13. fapt ce are ca efecte accelerarea proceselor şi obţinerea unor produse cu compactitate ridicată. 3. în corelaţie cu gradul de sinterizare necesar realizării proprietăţilor de utilizare dorite ale produselor. b − pulberea presată şi sinterizată o oră la 900 oC.5). scap. 311 . uşor de obţinut şi cu activitatea chimică (reducătoare sau neutră) reglabilă (prin nivelul vidului şi temperatura Tsi utilizate la sinterizare). c − pulberea presată şi sinterizată 240 ore la 900 oC • Durata sinterizării τsi se stabileşte experimental. când pulberile sau amestecurile de pulberi conţin componente secundare cu temperatura de solidificare – topire inferioară T si.15) – v.7). În prezent se practică pe scară largă sinterizarea în vid. • Mediul de sinterizare se alege în mod obişnuit neutru sau reducător.) se utilizează atunci când pulberile din care se realizează produsele se oxidează uşor sau prezintă conţinuturi apreciabile de oxigen (oxizi) de la elaborare. deoarece prezenţa oxizilor în masa sau pe suprafeţele particulelor pulberilor folosite la realizarea produselor influenţează negativ desfăşurarea proceselor de difuzie care au loc în cursul sinterizării.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi observă că tratamentul se efectuează la Tsi > Trp. Trp fiind temperatura de recristalizare primară a componentului principal al pulberii sau amestecului de pulberi (T rp ≅ 0. Mediile neutre (atmosferele de argon) se folosesc la sinterizarea produselor din pulberi metalice lipsite de oxizi. amoniac.6. 1. mediu ieftin. hidrocarburi etc. Efectele presării şi sinterizării pulberii de argint cu incluziuni de Al2O3: a − pulberea vărsată în matriţa de presare. Fig.4T s – v. pentru a asigura condiţiile termice necesare desfăşurării proceselor de recristalizare care stau la baza formării legăturilor de consolidare între particule. Mediile reducătoare (atmosferele de hidrogen. la desfăşurarea proceselor de sinterizare în prezenţa unei anumite cantităţi de fază lichidă. la stabilirea mărimii τsi se ţine seama că aceasta este direct proporţională cu volumul particulelor pulberii din care se realizează produsele şi invers proporţională cu coeficientul de difuzie D al componentului principal al pulberii (care se corelează cu Tsi conform (1. Acest mod de alegere a temperaturii T si conduce în anumite cazuri.

5 ore. cât şi de mărimea porozităţii.7. numărul şi proporţia fazelor care alcătuiesc structura) şi prin forma. Microstructurile produselor din pulbere de Fe sinterizată la 800 oC: a − timp de 0.8. modul de distribuţie şi gradul de dispersie al fazelor componente ale structurii. cu structura alcătuită din particulele unui material înglobate într-un material suport (liant. 12. Structurile şi proprietăţile produselor sinterizate Produsele care se obţin prin metoda agregării pulberilor au caracteristicile structurale (influenţate de compoziţia chimică şi de regimul tehnologic folosit la sinterizare) sugerate de micrografiile prezentate în figurile 13. 312 .2. matrice). b − material cu 85 % WC şi 15 % Co Fig.7. definite prin constituţia acesteia (natura. b − timp de 6. 13. se comportă ca niste agregate compozite.4. dimensiunile.9.8 şi 13. Microstructurile produselor sinterizate din WC cu liant de Co: a − material cu 94 % WC şi 6 % Co. 13. caracteristicile lor putând fi determinate aplicând principiile prezentate în scap. forma şi dimensiunile porilor. 13. Fig. c − timp de 22 ore Produsele fără porozitate.5 ore.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 13. Produsele sinterizate prezentând o porozitate Pp au caracteristicile fizico − mecanice determinate atât de caracteristicile structurii realizate prin sinterizare.

1) Pp = V ρs în care V şi ρ reprezintă volumul şi.9. b − electrod din pulbere de wolfram. Ys ≡ HBs).Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi Fig. dacă se consideră Ys ≡ HBs = 75 HBS şi Ks = 0.049. evident. Cercetările experimentale întreprinse asupra diverselor materiale obţinute prin metoda agregării de pulberi au evidenţiat faptul că dependeţele dintre principalele caracteristici mecanice ale acestor materiale şi porozitatea lor pot fi exprimate analitic prin relaţii de forma: Y = Ys e − K s Pp sau Y = Ys (1 − K s/ Ppm ) (13. respectiv.2) în care Y şi Ys reprezintă valorile unei caracteristici mecanice determinate pe materialul sinterizat şi. 313 . pe materialul (lipsit de pori) care alcătuieşte masa structurală a produsului sinterizat. de caracteristica mecanică considerată. de exemplu. în timp ce a doua relaţie permite modelarea numerică a modulului de elasticitate longitudinală (Y ≡ E. Prima dintre relaţiile (13. în cazul produselor realizate din pulberi de fier sinterizate. c − piesă din pseudoaliaj W−Ni−Fe obţinută prin sinterizare Deoarece porii prezenţi în produsele sinterizate diminuează secţiunile portante şi au efectele unor concentratori de tensiuni. respectiv. Microstructurile unor produe industriale sinterizate: a − filtru din pulbere de bronz. rezistenţa la tracţiune (Y ≡ Rm. densitatea produsului sinterizat. prima dintre relaţiile (13. caracteristicile mecanice ale acestor produse pot fi influenţate în măsură importantă de mărimea porozităţii Pp (în %). respectiv. definită prin relaţiile: V − Vs ρ 100 = (1 − )100 . Ys ≡ As) ale materialelor sinterizate. K s/ şi m sunt constante cu valorile dependente de natura materialului sinterizat şi.2) este potrivită pentru a estima duritatea Brinell (Y ≡ HB. densitatea masei structurale (lipsită de pori) a produsului. iar Vs şi ρs – volumul şi. Ys ≡ Es) şi coeficientului contracţiei transversale (Y ≡ µ. iar Ks. Ys ≡ µs) ale unor astfel de materiale.2) permite a se estima duritatea Brinell HB. (13. 13. Ys ≡ Rms) şi alungirea procentuală după rupere (Y ≡ A.

10.05⋅105 N/mm2. 13.043 şi alungirea procentuală după rupere A. 310 temperatură de sinterizare. dacă se utilizează Ys ≡ As = 40 % şi Ks = 0. 307 compactitate de presare. 305 pulberi. 305 grad de îndesare. 304 durată de sinterizare. electrolitică. 305 compactitate de umplere. Fig. 301 fibroase. 301 agregate. caracteristicile magnetice. 301 metode fizico-chimice reducere oxizi.03 şi m = 0. 302 porozitate de umplere. 311 efect postelastic. 305 314 . 304 sinterizare. Curbele Wöhler ale fierului sinterizat cu diferite valori ale porozităţii Pp Porozitatea produselor sinterizate influenţează negativ rezistenţa la oboselă a acestora. porozitatea influenţează şi alte caracteristici ale produselor sinterizate: conductibilitatea termică şi electrică.058. carbonil. Cuvinte cheie aglomerate. precipitare.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR rezistenţa la tracţiune Rm. lamelare.01 şi m = 1. 305 mediu de sinterizare.67 şi coeficientului lui Poisson. 307 agregare pulberi. dacă se ia Ys ≡ Rms = 250 N/mm2 şi Ks = 0. pulverizare.35. K s/ = 0. 303 metode mecanice măcinare. 310 volum specific de scuturare. K s/ = 0. aşa cum rezultă examinând curbele de durabilitate (Wöhler) ale pieselor din fier sinterizat prezentate în figura 13. 311 metalurgia pulberilor. dacă se ia Ys ≡ µs = 0. rezistenţa la coroziune etc. dacă se consideră Ys ≡ Es = 2. sferoidale. De asemenea. 310 fluiditate. iar cea de-a doua relaţie din grupul (13.2) permite a se determina cu o bună precizie valorile modulului de elasticitate longitudinală E. 305 densitate de presare. 305 densitate de umplere.10.

Editura Didactică şi Pedagogică. Care dintre următoarele etape se parcurg la fabricarea unui produs prin metoda agregării de pulberi: a) obţinerea pulberilor... 1986 7.. este: a) metoda electolitică. 1985 6..) şi este pulverizată în picături fine. vol. Introduction to Materials Science for Engineers. Gâdea S. b) metoda carbonil. d) grinzile metalice pentru poduri? T. Universitatea din Ploieşti. Bucureşti.3. New York. Metoda de producere a pulberilor la a cărei aplicare materia primă sub formă de metal sau aliaj topit se scurge dintr-un creuzet (printr-o duză calibrată). Gâdea S. 1988 2.. Aliaje dure sinterizate din carburi metalice. suferă impactul cu mai multe jeturi (de aer. b) plăcuţele dure din cermeturi pentru sculele aşchietoare. Editura Tehnică. vol.13.13. Care dintre următoarele produse se pot obţine prin metoda agregării de pulberi: a) cuzineţii din bronz grafitat. Bucureşti.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor obţinute prin agregare de pulberi Bibliografie 1. Macmillan Publishing Commpany. Drăgulănescu E. 1984 4. vapori.a. d) sinterizarea comprimatelor obţinute prin presare? T. ş. II. care se transformă în particule de pulbere prin solidificarea într-o baie de răcire. Drăgulănescu I. Editura didactică şi Pedagogică. Piese sinterizate din pulberi metalice. Ohio. Tehnologia materialelor. b) presarea pulberilor. apă etc.9. d) barele de tracţiune din răşină poliesterică armată cu fibre de sticlă? T. Partea a doua.13. Ciocârdia C. Surdeanu T..13. Editura Tehnică. d) metoda precipitării din soluţie apoasă? 315 .. 1981 3. Shakelford J. c) filtrele din aliaje Monel. Metalografie.. c) spargerea comprimatelor realizate prin presare. 1985 5. Ploieşti.4.2. Zecheru Gh. Bucureşti. c) arborii cotiţi ai motoarelor Diesel pentru camioanele de mare tonaj. b) plăcuţele din materiale dure pentru sculele aşchietoare. Care dintre următoarele produse se pot obţine prin metoda agregării de pulberi: a) electrozii nefuzibili din wolfram pentru sudare. Perneş M. Metalurgie fizică şi studiul metalelor.1.. * * * Metals Handbook Ninth Edition. c) metoda pulverizării din fază lichidă. Bucureşti. Petrescu M. American Society for Metals. 1986 Teste de autoevaluare T.

este: a) metoda măcinării. Care dintre următoarele caracteristici ale pulberilor metalice se încadrează în categoria caracteristicilor tehnologice: a) densitatea de umplere. d) fluiditatea pulberii? T. b) suprafaţa specifică a particulelor.14. d) porozitatea de umplere a pulberii? T. Capacitatea unei pulberi de a da prin presare un semifabricat suficient de rezistent. c) densitatea de presare. inclusiv a macroporilor deschişi conţinuţi de acestea.13. c) fluiditatea: d) densitatea de presare? T. d) metoda electrolitică? T.11. c) conţinutul de impurităţi al particulelor pulberii.13.13. c) mărimea particulelor pulberii. Care dintre următorii factori influenţează fluiditatea unei pulberi: a) forma particulelor. Grupările de particule ferm legate între ele prin forţe superficiale de 316 . raportată la masa sau volumul lor efectiv defineşte: a) volumul specific al pulberii. Procesele prin care amestecurile neconsolidate de pulberi se transformă în produse compacte şi rezistente se desfăşoară mai ales în cursul operaţiilor tehnologice de: a) dozare a pulberilor. d) compactitatea de presare? T. care se pot transforma uşor în pulberi prin măcinare. Metoda de producere a pulberilor la a cărei aplicare materia primă sub formă de soluţii apoase sau topituri de săruri metalice este descompusă prin electroliză.13. c) compactitatea de umplere a pulberii. c) creşterea legăturilor punctiforme şi formarea suprafeţelor de contact (punţilor de legătură) între particule. d) rugozitatea suprafeţelor particulelor? T. d) fluiditatea pulberii? T.7.13. b) suprafaţa specifică a particulelor pulberii.13. b) presare a pulberilor în matriţe.8.13. b) compoziţia granulometrică a pulberii. d) amestecare a pulberilor? T.13. b) volumul specific de scuturare. Care dintre următoarele procese se produc la formarea legăturilor de consolidare a particulelor pulberii utilizate ca materie primă pentru obţinerea unui produs: a) crearea legăturilor punctiforme între particule.5.13. sferoidizarea şi diminuarea dimensiunilor porilor? T.12. b) dezintegrarea particulelor. Cantitatea (masa) de pulbere ce se scurge în unitatea de timp prin orificiul calibrat al unei pâlnii defineşte: a) densitatea de presare a pulberii. b) metoda precipitării din soluţie apoasă. Care dintre următoarele caracteristici ale pulberilor metalice se încadrează în categoria caracteristicilor fizice: a) mărimea particulelor. c) metoda carbonil.10. b) rezistenţa la oxidare a particulelor pulberii.13.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR T. c) sinterizare.9. spongioase sau pulverulente. obţinându-se depozite catodice compacte fragile. b) suprafaţa specifică a particulelor pulberii. c) rezistenţa muchiilor (comprimatelor obţinute prin presarea pulberii). d) creşterea cristalelor noi.6. Mărimea suprafeţei totale a particulelor unei pulberi.13. care să-şi păstreze forma şi să nu sufere pierderi masice în timpul manipulărilor la care este supus în procesul de fabricare a produselor defineşte: a) densitatea de umplere a pulberii.

hidrocarburi etc. considerând că o masă M de pulbere conţine np particule cu volumul (total) efectiv 317 . însoţită de creşterea bruscă a volumului comprimatelor de pulberi la scoaterea lor din matriţele în care au fost realizate prin presare.16. d) expansiune? T. Tratamentul termic prin care se realizează activarea termică a comprimatelor de pulberi în vederea desfăşurării proceselor. amoniac. bazate pe difuzie. b) aglomerate de particule. d) micşorează modulul de elasticitate? Aplicaţii A. care produc consolidarea şi creşterea punţilor de legătură dintre particule. 13. c) când pulberile din care se realizează produsele se oxidează uşor sau prezintă conţinuturi apreciabile de oxigen (oxizi) de la elaborare.13. b) durata sinterizării este direct proporţională cu volumul particulelor pulberii din care se realizează produsele şi invers proporţională cu coeficientul de difuzie D al componentului principal al pulberii.2. d) atmosferele de argon se folosesc la sinterizarea produselor din pulberi metalice lipsite de oxizi? T. c) măresc rezistenţa la oboseală.).13.13. suprafaţa specifică a particulelor unei pulberi este raportul dintre suprafaţa totală a particulelor şi suprafaţa lor efectivă (numit suprafaţă specifică Sv) sau raportul dintre suprafaţa totală a particulelor şi masa lor efectivă (numit suprafaţă specifică Sm). b) dilatare termică. Ca urmare. d) dislocaţii. c) călire martensitică.1. d) sinterizare? T. d) lipituri? T. să se stabilească relaţia de determinare a suprafeţei specifice a pulberilor alcătuite din particule cubice (cu latura dp) sau sferice (cu diametrul dp) realizate dintr-un material cu densitatea ρe. b) măresc duritatea.13.17. Care dintre următoarele afirmaţii privind alegerea regimului tehnologic la sinterizarea comprimatelor de pulberi sunt adevărate: a) temperatura de sinterizare trebuie să fie mai mică decât temperatura de recristalizare primară a materialului componentului principal al pulberii.18. este denumită: a) sinterizare. Care dintre următoarele efecte corespund prezenţei porilor în produsele realizate prin metoda agregării de pulberi: a) diminuează rezistenţa la tracţiune. b) normalizare.15. Rezolvare Conform definiţiei date în scap.13. c) efect postelastic.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor obţinute prin agregare de pulberi adeziune sunt denumite: a) agregate de particule. densificarea (micşorarea porozităţii) şi recristalizarea structurii produselor realizate prin agregare de pulberi este denumit: a) recoacere completă. manipulare sau depozitare sinterizarea se face în atmosferă reducătoare (hidrogen. Relaxarea elastică a materialului particulelor pulberii.

Pulberea metalică utilizată ca materie primă pentru realizarea unui produs sinterizat are următoarele caracteristici: densitatea materialului particulelor pulberii ρe = 7850 kg/m3. rezultă: S v = . se poate aprecia că produsele realizate vor avea Pp < 8.) suprafaţa specifică se stabileşte cu relaţii de forma: 6 6 α f şi S m = αf.2). cu aspect dendritic etc. Să se determine pentru această pulbere compactitatea de umplere Cu.4) Sv = ρe d p dp αf fiind un factor de corecţie supraunitar. 318 . (13. densitatea de umplere ρu = 3500 kg/m3 şi densitatea de presare ρp = 7200 kg/m3. porozitatea de umplere Pu şi compactitatea de presare Cpr şi să se stabilească dacă produsul obţinut prin sinterizare poate avea porozitatea Pp ≤ 10 %. şi S m = = = n pV p V p n p ρ eV p ρ eV p înlocuind în aceste relaţii expresiile mărimilor Sp şi Vp. (13. porozitatea pulberii presate este este C pr = ρe 7850 Ppr = 100 – Cpr = 100 – 91.3 % < 10 %. suprafaţa Sp ( S p = 6d p .3) sugerează că suprafaţa specifică a pulberilor cu particule de formă regulată este independentă de forma particulelor. rezultă pentru pulberea precizată în enunţul aplicaţiei: compactitatea ρ 3500 de umplere a pulberii este C u = u 100 = 100 ≅ 44. În cazul pulberilor cu particule de formă neregulată (cu macropori deschişi. care ţine seama de abaterile de la forma regulată (poliedrică sau sferică) ale particulelor pulberii.7 %.13.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Ve.4 % .3 % şi. porozitatea de ρe 7850 umplere este Pu = 100 – Cu = 100 – 44. 3 2 dp dacă particulele au forma cubică sau S p = 4π ( ) 2 . fiecare particulă având volumul Vp ( V p = d 3 . dacă particulele au forma cubică p 4 dp 2 sau V p = π ( ) 3 . dacă particulele au forma sferică). iar compactitatea de presare ρp 7200 100 = 100 ≅ 91. ţinând seama că tratamentul termic de sinterizare reduce porozitatea comprimatelor de pulbere obţinute prin presare.3) şi S m = Sv = ρe d p dp Observaţie Relaţiile (13. Rezolvare Utilizând relaţiile de definire a caracteristicilor pulberilor (date în scap. A.2.6 %. se obţin relaţiile: 6 6 . dacă particulele au forma 2 npS p S p npS p Sp sferică) şi masa M p = ρ eV p .7 = 8.6 ≅ 55. Evident. 13.

2) concentraţiile masice ale componentelor: %Nim = 70 % şi %Cum = 30 %.3. grafit şi pori în această structură. ştiind că la realizarea lui s-a folosit un amestec alcătuit din pulbere de grafit şi pulbere de bronz cu staniu cu %Snm = 10 %.2. VC şi Vpori – volumele ocupate de bronz. rezultă Mp = MBz + MC = ρBz VBz + ρC VC şi Vp = VBz + VC + Vpori.4. 100 100 Observaţie Dacă produsul ar avea porozitatea Pu = 0 %. Să se determine densitatea aceestui produs. conţinuturile procentuale 319 . Microstructura unui produs din bronz grafitat realizat prin metoda agregării de pulberi evidenţiază un conţinut procentual (volumic) de bronz %Bzv = 85 % şi un conţinut procentual (volumic) de grafit %Cv = 85 %. % Bz v %C v Deoarece VBz = V p şi VC = V p se obţine că densitatea produsului este 100 100 % Bz v %C v ρ p = ρ Bz + ρC = 8734⋅0. Rezolvare Particulele pulberii din aliaj Monel au (aşa cum s-a precizat în scap.5. Un filtru realizat prin sinterizare din pulbere de aliaj Monel cu %Nim = 70 % are porozitatea Pp = 38 %.1) ρC = 2500 kg/m3.2): ρNi = 8910 kg/m3 şi ρCu = 8930 kg/m3. ştiind că (aşa cum se precizează în tabelul 1. % Ni m %Cu m 70 30 + + 8910 8930 ρ Ni ρ Cu Densitatea filtrului obţinut prin sinterizare din pulbere de aliaj Monel este: Pp 38 ρ p = ρ e (1 − ) = 8916(1 − ) ≅ 5528 kg/m3. iar densitatea bronzului cu staniu se determină folosind relaţia generală stabilită la rezolvarea aplicaţiei A. Particularizând relaţia generală stabilită la rezolvarea aplicaţiei A.10 ≅ 7674 kg/m3. MBz şi MC fiind masele bronzului şi grafitului exisistente în structura produsului. 4. ρSn = 7290 kg/m3: ρ Bz = %Cu m % Snm 90 10 + + 8930 7290 ρ Cu ρ Sn Considerând că produsul precizat în enunţul aplicaţiei are masa Mp şi volumul Vp.13. 9. 100 100 A.2.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor obţinute prin agregare de pulberi A. densităţile acestor componentelor având valorile (precizate în tabelul 1.13.2) ρCu = 8930 kg/m3 şi 100 100 = ≅ 8734 kg/m3.85 + 2500⋅0. Rezolvare Densitatea grafitului este (v. Să se determine densitatea acestui produs.4. restul fiind pori.scap. iar VBz. se poate determina densitatea materialului particulelor 100 100 pulberii: ρ e = = ≅ 8916 kg/m3.4.

895 + 2500⋅0.105 ≅ 8080 kg/m3. 30 %). prezentate în figura 13.11. 100 100 A. / p Fig.11. 13. se obţin diagramele de variaţie ale principalelor caracteristici mecanice ale produselor realizate din pulberi de fier sinterizate (duritatea Brinell HB.2).5.5 % şi %C v/ = 100 − % Bz v/ = 100 – 89.5 = 10. Diagramele de variaţie în funcţie de porozitatea Pp ale principalelor caracteristici mecanice ale produselor realizate din pulberi de fier sinterizate Rezolvare Utilizând relaţiile potrivite din grupul (13.5 % şi densitatea produsului creşte % Bz v/ %C v/ la valoarea ρ = ρ Bz + ρC = 8734⋅0. cu valorile precizate în scap. 13. Utilizănd datele prezentate în scap.4 pentru constantele care intervin în aceste relaţii.4. rezistenţa la tracţiune Rm. 13. 320 . în funcţie de porozitatea acestora Pp . în funcţie de porozitatea acestora Pu ∈ (0 %. să se studieze variaţiile caracteristicilor mecanice ale produselor realizate din pulberi de fier sinterizate.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (volumice) ale constituenţilor structurali ar fi: % Bz v/ = % Bz v 85 100 = 100 ≅ % Bz v + %C v 95 89.13. alungirea procentuală după rupere A şi modulul de elasticitate longitudinală E).

materiale ceramice şi sticlele. sunt tratate cu precădere materialele din această clasă: materialele metalice (oţeluri. adresată în principal celor care se pregătesc sau care lucrează în domeniul ingineriei mecanice. componentelor) supuse la solicitări mecanice. tehnica măsurării.. etc.1. componente) pentru electrotehnică. magnetică. ele trebuind să asigure îndeplinirea rolului funcţional al unor elemente (piese. * materialele alese trebuie să conducă la soluţii tehnice de rezolvare a aplicaţiei care să fie convenabile economic. ele fiind destinate confecţionării elementelor (pieselor. automatică şi informatică. obţinerea semifabricatelor şi realizarea produselor impuse de aplicaţie. adică să poată fi transpuse în practică cu cheltuieli acceptabile privind elaborarea materialelor. 321 . materialele pe bază de substanţe macromoleculare. În scopul facilitării alegerii lor pentru diverse aplicaţii tehnice. fonte şi aliaje neferoase). în lucrarea de faţă. chimică. s-a recurs la împărţirea materialelor în două mari clase: • materialele structurale (materialele de construcţie) sunt cele la care caracteristicile de rezistenţă mecanică sunt cele mai importante. mecanice şi tehnologice corespunzătoare cerinţelor impuse de aplicaţia în care sunt utilizate. electronică. optică. lemnul şi materialele compozite. Introducere La alegerea materialelor pentru o aplicaţie tehnică trebuie avute în vedere două principii: * materialele selectate trebuie să posede proprietăţile fizico-chimice. • materialele funcţionale sunt cele la care caracteristicile cele mai importante sunt de natură electrică.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Capitolul 14 ALEGEREA MATERIALELOR PENTRU APLICAŢIILE TEHNICE 14.

în acest capitol sunt tratate în principal aspectele privind alegerea materialelor structurale pentru aplicaţiile tehnice. Tinând de cele expuse mai înainte.. Criteriile şi metodele de selecţie a materialelor Prima etapă care trebuie parcursă la alegerea materialelor adecvate realizării unui produs constă în cunoaşterea tuturor condiţiilor tehnice ce definesc funcţionalitatea lui şi comportarea sa în exploatare: • condiţiile privind solicitările mecanice la care este supus produsul: complexitatea sistemului de solicitare (solicitări simple. 14. rezistivitatea electrică. în cursul unei perioade de timp date. materialele ceramice cu proprietăţi piezoelectrice. caracterul variabil în timp sau constant al solicitărilor (care implică apariţia sau nu a fenomenului de degradare prin oboseală). fiabilitatea fiind proprietatea produsului exprimată prin probabilitatea ca acesta să-şi îndeplinească funcţiile în condiţii prescrise. polimerii pentru cristale lichide.. materialele din această clasă (materialele semiconductoare.2. etc. • condiţiile privind precizia dimensională a produsului şi calitatea suprafeţelor acestuia.) nu au făcut obiectul acestei lucrări. încovoiere simplă sau forfecare pură. • condiţiile privind caracteristicile fizice ale materialului produsului. etc.. În prezent. dilativitatea termică etc. ceramicele electrooptice. intesitatea solicitărilor. conductibilitatea termică. întreţinut şi reparat într-o anumită perioadă de timp. de tip întindere compresiune. caracterul static sau dinamic al aplicării acestora. iar mentenabilitatea fiind proprietatea produsului exprimată prin probabilitatea ca acesta să poată fi supravegheat. materialele magnetice.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR detecţia şi înregistrarea semnalelor de diverse naturi fizice. solicitări în condiţii de temperatură normală sau solicitări în condiţii termice care determină manifestarea fenomenului de fluaj). materialele conductoare şi superconducoare. condiţiile de mediu în care se aplică solicitările (mediu de lucru neutru. • condiţiile privind fiabilitatea şi mentenabilitatea produsului. posibilitatea ca solicitările să genereze fenomene de pierdere a stabilităţii unor componente ale produsului (a căror evitare impune asigurarea unor anumite rigidităţi ale componentelor). în gama condiţiilor tehnice ale produselor industriale se includ 322 . condiţiile termice în care se aplică solicitările (solicitări la temperaturi scăzute. fuzibilitatea. care determină sau influenţează îndeplinirea funcţiilor pentru care acesta este realizat: densitatea. mediu corosiv sau abraziv) etc. sau solicitări compuse).

modulul de elasticitate.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice şi cele privind protecţia oamenilor şi mediului înconjurător (condiţiile ecologice) şi condiţiile privind reciclabilitatea (proprietatea produsului scos din uz de a putea fi transformat în deşeuri reintegrabile în natură sau valorificabile prin procese tehnologice de realizare a unor noi produse). conţinutul de impurităţi. calitatea suprafeţelor semifabricatelor. rezistivitatea electrică. − criteriile privind caracteristiciele chimice şi structurale impuse: compoziţia chimică. Criteriile privind proprietăţile materialelor sunt principalele criterii folosite pentru alegerea acestora. stabilindu-se pentru fiecare criteriu dacă este principal (de bază) sau secundar (auxiliar) şi dacă este obligatorie sau facultativă respectarea sa. În mod obişnuit criteriile privind alegerea materialelor în funcţie de proprietăţi se formulează considerând diversele caracteristici care exprimă cantitativ proprietăţile acestora. criteriul se poate exprima analitic în una din următoarele forme: (14. coeficientul de dilatare termică. − criteriile privind caracteristicile fizice care trebuie asigurate: densitatea. limita de curgere. rezistenţa la rupere. − criteriile privind caracteristicile semifabricatelor necesare pentru obţinerea produsului: forma. energia de rupere. etc. criteriul de selecţie a materialelor se poiate scrie ρ ≤ 4000 kg/m3.. în această categorie sunt incluse: − criteriile privind caracteristicile mecanice care trebuie asigurate (în condiţiile de temperatură şi mediu de lucru corespunzătoare produsului ce trebuie realizat): duritatea. alungirea procentuală după rupere.1) CAM ≥ CAP sau CAM ≤ CAP. rezistenţa la oboseală. Criteriile din această categorie pot fi ierarhizate în funcţie de importanţă. După analiza detaliată a condiţiilor tehnice impuse produsului care trebuie obţinut se formulează criteriile de selecţie a materialelor necesare pentru fabricarea acestuia. rezistenţa la fluaj. Pentru ierarhizarea criteriilor şi stabilirea ponderii (coeficientului de importanţă) cu care fiecare 323 . rezistenţa la coroziune (în mediul de lucru şi în condiţiile de solicitare corespunzătoare produsului ce trebuie realizat). etc. Astfel. criteriul de selecţie a materialelor va fi Rm > 300 N/mm2.. dimensiunile şi masa semifabricatelor. temperatura de topire-solidificare. conductibilitatea termică. structura. grupate în categoriile prezentate în continuare: A. de exemplu. iar dacă aplicaţia impune ca materialele să aibă densitatea mai mică decât 4000 kg/m3. dacă într-o aplicaţie este necesar să se utilzeze materiale având rezistenţa la rupere mai mare decât 300 N/mm2. dacă se notează cu CAP nivelul limită (minim sau maxim) acceptabil (din punctul de vedere al aplicaţiei pentru care trebuie ales materialul) al unei caracteristici de material şi cu CAM nivelul (aceleiaşi caracteristici) asigurat de materialele din gama considerată la selecţie.

De exemplu. criteriul de selecţie a materialelor se formulează considerând caracteristica (sintetică) denumită rezistenţă mecanică specifică KR.. Kj. se estimează coeficientul de importanţă al fiecărui criteriu (de exemplu.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR criteriu trebuie considerat la luarea deciziilor privind alegerea materialelor se poate folosi metoda prezentată în figura 14. iar g acceleraţia R gravitaţională) K R = m . • se calculează suma ponderilor parţiale corespunzătoare fiecărui criteriu (suma pondrilor înscrise pe fiecare coloană a matricei preferinţelor) Spj = ∑ aij şi suma tuturor ponderilor parţiale înscrise în matrice S p = n(n − 1) 2 = i1 n . definită prin raportul dintre rezistenţa la rupere a materialului Rm şi greutatea specifică γ (γ = ρg. De asemenea. • echipa de proiectare stabileşte valorile ponderilor parţiale aij. respectarea criteriului K1 asigură în proporţie de 70% luarea unei decizii bune la alegera materialului).K2.n ( ∑ a j = 1) şi pe această baza se poate j =1 Sp face ierarhizarea după importanţă a criteriilor. Kj). la aplicarea căreia se parcurg următoarele etape: • se precizează criteriile care se iau în considerare K1.. iar dacă γ trebuie ales un material care să asigure în mod eficient o bună comportare a 324 . ρ fiind densitatea materialului. . presupunând că numai criteriile Ki şi Kj intervin în alegerea materialului.1. în cazul când numai aceste două criterii se iau în considerare.3 rezultă considerând perechea de criterii (K1. Kn. Pentru ca numărul criteriilor utilizate la selecţia materialelor în funcţie de proprietăţi să fie cât mai mic (în scopul facilitării alegerii) se apelează la formularea unor criterii bazate pe caracteristici sintetice (care înglobează mai multe caracteristici ale materialului). i ≠ j şi aij +aji = 1 şi întocmeşte un tablou numit matricea preferinţelor. . dacă pentru o aplicaţie trebuie ales un material care să asigure un nivel ridicat al rezistenţei mecanice a pieselor şi un nivel scăzut al masei acestora. criteriul de selecţie a materialelor se formulează considerând E caracteristica (sintetică) numită modul de elesticitate specific KE = .7 şi a13 = 0. dacă pentru o aplicaţia trebuie ales un γ material care să asigure un nivel ridicat al rigidităţii pieselor (deformaţii elastice mici ale pieselor în prezenţa solicitărilor mecanice) şi un nivel scăzut al masei acestora.Ki... . K3) şi apreciind că. j = 1. . a31 = 0.. pentru stabilirea valorilor ponderilor aij se consideră pe rând perechile de criterii (Ki.. i ≠ j şi. • se calculează ponderea cu care trebuie considerat fiecare criteriu la n Spj alegerea materialelor aj = .

.. Etapele metodei de stabilire a coeficienţilor de importanţă ai criteriilor privind alegerea materialelor în funcţie de proprietăţi După stabilirea şi ierarhizarea în funcţie de importanţă a criteriilor de alegere a materialelor pe baza proprietăţilor pe care trebuie să le asigure în aplicaţia considerată.. .... în cazul materialelor metalice există standarde pentru oţelurile. .. În acest scop se folosesc datele existente în standarde. Kn Kn a1n ....... . ... ... . an1 Sp1 K1 . ........ Kj . . ... cuprind date concrete privind caracteristicile asigurate de fiecare marcă de material şi indicaţii precise privind prelucrările tehnologice ce conduc la stările structurale corespunzătoare obţinerii acestor caracteristici şi facilitează astfel alegerea lor pentru o anumită aplicaţie... Ki.. . .. normative... Spn S p = ∑ S pj j =1 aj = Spj Sp a1 .. . RO fiind rezistenţa la oboseală a materialului (v. 325 .. aj .. aşa cum s-a putut constata în capitolele anterioare. Rm Valorile unor astfel de caracteristici sintetice asigurate de diversele materiale comerciale sunt prezentate în tabelul 14........ ani Spi n .. 3. anj Spj . .... .9). 14.privind caracteristicile diverselor materiale comerciale.. ÎNTOCMIREA MATRICEI PREFERINŢELOR DETERMINAREA SUMEI PONDERILOR PARTIALE ALE CRITERIILOR DETERMINAREA SUMEI TOTALE A PONDERILOR DETERMINAREA COEFICIENTILOR DE IMPORTANTA AI CRITERIILOR .... .. Ki a1i .1. Ki .. ... . ... deoarece.... manuale etc. ai .... aji .... . fontele şi aliajele neferoase recomandate pentru diferite utilizări). se poate face o primă selecţie a materialelor. aj1 .1. an Fig... ajn .. criteriul de selecţie a materialelor se formulează considerând caracteristica (sintetică) numită rezistenţă relativă la oboseală R KO = O . aij . ai1 .... . cataloage.. ain . K1 ..... ..... . Kn Spj = ∑ aij = i1 n . ......... documentele cele mai utilizate fiind standardele. Kj.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice pieselor la solicitări variabile. acestea grupează materialele după destinaţie (de exemplu.. scap... .. Kj a1j . . .... DEFINIREA CRITERIILOR CRITERIUL K1... ..

3 6.8..6...2...8.8.0..1.7..33 7.50...8. cuprinde m materiale (marcate Mk.....2 3..80 3000.115 85.10...16...40 70. nivelurile caracteristicilor asiguarete CAM.500 400.0.... k = 1.1. j = 1.n (stabiliţi folosind.0....110 43.1.220 90.1..1300 110. k = 1.220 190..2...10..1 8.2 8.7 4.. • din analiza care a condus la constituirea gamei materialelor cu proprietăţi adecvate se cunosc..... CAP....0. Principalele caracteristici tehnice ale unor materiale comerciale Materialul Oţeluri carbon de uz general Oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (tratate termic) Oteluri pentru conducte şi recipiente sub presiune (laminate termomecanic) Oţeluri inoxidabile feritice Oţeluri inoxidabile austenitice Oţeluri inoxidabile duplex Oţeluri maraging Superaliaje tip Inconel Superaliaje tip Nimonic superaliaje tip Hastelloy Alame Bronzuri cu Sn sau cu Al Aliaje Cu – Ni Bronzuri cu beriliu Aliaje pa bază de Al deformabile (călite şi îmbătrânite) Aliaje pe bază de Ti Aliaje pe bază de Mg Polietilenă Polipropilenă Politetrafluoretilenă (teflon) Poliamide (nylon) Policlorură de vinil Lemn esenţă tare....60 20.. având coeficienţii de importanţă aj...9 7.60 2..650 200.0 10.1.5..28 6.n)...95 0.900 400.3.....7.2...8.100 40.9..520 500.8..220 200.. j = 1.2 170.4.2 1..2.1..1.. N/mm2 350.4 4..8 5.....1..... t/m3 7..8.1.1.1 9.17... de exemplu....9.5..50 60.72 107.9 7.11..90 km 4..47 0.210 210.....4 12.75.00 1.j.750 520..950 1800....1 4.4..1 2.210 K R.10 70.180 28..2.0..10....9... j = 1...0 7.110 140.190 115.10.14...n.135 68..7 1. uscat Compozite poliesteri + fibre de sticlă ρ.210 180....6.4500 E. Materialele care respectă toate criteriile privind proprietăţile impuse de aplicaţia în care urmează a fi utilizate alcătuiesc gama materialelor cu proprietăţi adecvate.3 1..9 7..2 8..9..7....4.7..12...8.4 0..3 6.9 7.8.....1300 450.. pentru toate materialele Mk....1..3.. care respectă toate criteriile 326 .....4..1.8.4 8.7.3 24.850 600..7 1.....8. notată GMP.1 8.1.8 8.7.1200 300..8...8.9..3.... uscat Lemn esenţă moale.0.14.....ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 14....91 2.2 6..jk...210 200.20 11. k = 1.9 8...200 200.10.5....70. metoda prezentată anterior) şi nivelele limită acceptabile ale caracteristicilor de material.4 8.92.550 700..m..n..5.4.1000 200.8.210 140...5 0... Pentru alegerea celui mai potrivit material din această gamă se poate utiliza următoare metodologie: • se consideră că gama materialelor cu proprietăţi adecvate.....20...m.100 50.8 0...m)...1200 1000....5 2....8.1..7....0.....210 200..8.9.800 450..1400 650.6 4.32 40.6 12...8 7.5.. care îndeplinesc integral cele n criterii de selecţie (notate j = 1.90...11 9.7..6 8..8 6.3..5.5.5 3..25 1.1... kN/mm2 200.....7....8..8.3.6...7.7.00 0.5 2.7 7.2 Rm..9.210 200..2500 600..7...6.9 2..6.

sau Ijk = CA P .. astfel încât îndeplinirea fiecărui criteriu de către un material (notată cu 1) să constituie un argument în favoarea alegerii acestuia pentru o anumită aplicaţie. respectă toate criteriile de selecţie Kj.jk analitic în forma „max”.. dimensiunile şi calitatea suprafeţelor impuse de realizarea produselor se face cu tehnologii obişnuite. j = 1. k = 1. dimensiunile şi caliatea suprafeţelor impuse de realizarea produselor se face cu scule. • pentru fiecare din materialele Mk.. se calculează indicatorul global al proprietăţilor (caracteristicilor tehnice) ICT...n. B.n. fără a fi necesară aplicarea unor procedee sau operaţii operaţii tehnologice speciale..n..k. indicatorii parţiali se calculează cu relaţii de forma: CA M ....m. * prelucrarea semifabricatelor la forma.....jk ≥ CAP. j = 1..n.. în ordinea descrescătoare a valorilor indicatorului ICT.j sau în forma „max” CAM. CT = j1 n „min”. dacă criteriul de selecţie Kj este formulat CA M . Criteriile privind procesarea tehnologică a materialelor în vederea obţinerii semifabricatelor sau produselor se formulează în mod obişnuit într-o formă calitativă (atributivă). dacă criteriul de selecţie Kj este formulat analitic în forma Ijk = CA P . dispozitive sau maşini speciale). j = 1.2) • se ierarhizează materialele Mk. dacă fiecare din materialele Mk.n. de exemplu.m. dispozitive sau maşini universale (prelucrarea semifabricatelor nu necesită utilizarea de scule. k = 1. k = 1. • pentru fiecare din materialele Mk. următoarea alcătuire: * materialul este disponibil pe piaţă în cantităţile şi sub forma semifabricatelor necesare pentru realizarea produselor (materialul nu trebuie elaborat şi transformat în semifabricate pe baza unor comenzi speciale lansate către producător). Ijk ≥ 1. * obţinerea caracteristicilor materialului impuse de condiţiile tehnice ale 327 .k = ∑ ajIjk . k = 1.j (14. materialul cu cea mai mare valoare a acestui indicator fiind (din punctul de vedere al caracteristicilor asigurate) cel mai potrivit pentru aplicaţia avută în vedre. care exprimă măsura în care materialul satisface criteriile de selecţie Kj.. scrise analitic în forma „min” CAM.m.n.j.. iar neîndeplinirea fiecărui criteriu (notată cu 0) să diminueze şansele de alegere a acestui material..m. folosind relaţia: I ..jk ≤ CAP. k = 1.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Kj.j .jk ..k. Un set de criterii de acest tip poate avea.. k = 1. evident.m. * prelucarerea semifabricatelor la forma. j = 1.m se stabilesc indicatorii parţiali Ijk. j = 1. j = 1.

folosind relaţia: I PT . k = 1…m j =1 n (14. se calculează indicatorul global al performanţelor tehnologice IPT. k = 1…m.. a ′j . 14. se stabilesc coeficienţii de importanţă a1 . aceste criterii se formulează în funcţie de costul total al 328 .. k = 1…m. ( ∑ a /j = 1 ) şi se face apoi ierarhizarea criteriilor după valoarea coeficienţilor j =1 q a ′j . M2. În mod obişnuit. întocmind un tablou. * posibilităţile apariţiei defectelor de material sau de rebutare a produselor în timpul prelucrărilor tehnologice sunt minime. k = 1…m. Mk. j = 1…q. Criteriile privind costurile (cheltuielile) aferente elaborării materialelor. din GMP îndeplinesc criteriile K ′j ... aplicând aceiaşi metodă ca şi în cazul criteriilor privind proprietăţile.2).. a q .. ′ adică pentru fiecare din criteriile K 1 . exprimă măsura în care fiecare din materialele Mk. daca materialul M k respecta criteriul K ′j  (14.3) I ′jk =  0.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR produsului care se realizează nu necesită aplicarea unor tratamente termice.. materialul cu cea mai mare valoare a acestui indicator fiind cel mai avantajos din punctul de vedere al comodităţii achiziţionării şi comportării la prelucrarile tehnologice necesare transformării sale în produse. chimice sau termochimice. k = 1…q : 1... ….k. daca materialul M k nu respecta criteriul K ′j  Pentru fiecare din materialele Mk. Criteriile privind procesarea materialelor se pot ierarhiza în funcţie de importanţă. se trece la analiza măsurii în care materialele din gama GMP ≡ {M1. transformării lor în semifabricate şi prelucrării acestora pentru obţinerea produselor sunt deosebit de importante. K ′q incluse în setul de criterii privind ′ ′ ′ procesarea materialelor. C. ….. respectarea acestora determinând alegerea materialelor şi tehnologiilor de fabricaţie care asigură realizarea în condiţii economice (cu cheltuieli cât mai mici) a produselor necesare într-o aplicaţie tehnică. După stabilirea şi ierarhizarea în funcţie de importanţă a criteriilor privind procesarea tehnologică. în care elementele matricei.4) şi se poate face ierarhizarea materialelor din GMP în ordinea descrescătoare a valorilor indicatorului IPT. a 2 . numit matricea performanţelor tehnologice (de forma celui prezentat în fig. k = ∑ a ′j I ′jk . K ′2 .k.. Mm} respectă aceste criterii. numite indicatorii parţiali ai performanţelor tehnologice I ′jk ..

. k = 1.k .... . I /jm . a a I PT .. . Mm / I 12 / I 22 K 1/ / K2 a1/ / a2 / I 11 / I 21 . Câteva date cu caracter informativ privind costurile relative ale unor materiale (metalice şi nemetalice) utilizate frecvent în aplicaţiile tehnice sunt prezentate în tabelul 14....1 IPT.. K K / j . k = ∑ a ′j I ′jk j =1 n / j ..2. calculând pentru fiecare material Mk ∈ GMP indicatorul global al performanţelor tehnico-economice (numit şi meritul global) IPTE. / q .. Mk .k . ... + a PT I PT ... ..m Fig. / I qm IPT. I I / j1 .. iar CTref este costul total al realizării aceluiaşi tip de semifabricate şi/sau al obţinerii aceluiaşi tip de produse dintr-un material de referinţă (din GMP sau din afara acestei game). / q1 ... / I 1m / I 2m . IPT....... (14. / qk ... / q2 .. k = 1. / I 1k / I 2k .......2 ..k reprezintă costul total al realizării semifabricatelor dintr-un material Mk ∈ GMP şi/sau al obţinerii produselor necesare unei anumite aplicaţii.. CRITERIUL PONDEREA CRITERIULUI M1 INDICATRII PARTIALI I /jk PENTRU MATERIALUL Mk ⊂ GMP M2 . I I / jk .6) I PTE .. . definite prin relaţia: CT ..k. . I I / j2 ....2..k 329 . k = CT CT k C r . .Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice realizării produselor cu performanţele tehnice impuse de aplicaţia în care sunt utilizate... Configuraţia matricei performanţelor tehnologice ale materialelor Criteriul realizării cu costuri minime a produselor necesare unei aplicaţii tehnice se consideră la luarea deciziei finale privind alegerea materialelor.... .m.... (14... 14. cu formula: a I .. Pentru a compara materialele din GMP prin prisma costurilor totale implicate de obţinerea semifabricatelor şi/sau de utilizarea acestora la realizarea produselor necesare unei aplicaţii se pot utiliza costurile relative Cr. ...k = ..k C r . / q .m. ....5) CTref în care CT. IPT..

. k = 1.. Inconel.1.120 25. indicatorul global al performanţelor tehnico – economice IPTE. Bronzuri.k O metodă modernă ce poate fi utilizată la luarea deciziei finale privind selecţia materialelor pentru o aplicaţie tehnică este analiza valorii (analiza tehnico−economică a utilităţii). Bronzuri....m.4...5 8. profile) Oţeluri carbon pentru construcţia de maşini (produse laminate) Oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (produse laminate) Oteluri carbon şi slab aliate pentru scule Oţeluri inoxidabile şi refractare (produse laminate) Fonte albe şi cenuşii (produse obţinute prin turnare) Fonte modificate (produse obţinute prin turnare) Aluminiu şi aliaje de Al (produse oţinute prin DP + TT) Aluminiu şi aliaje de Al (produse obţinute prin turnare) C= r C T C ref T * MATERIALUL Cupru. ci ca un ansamblu de utilităţi).. se poate stabili cu formula: I CT .2... iar aPT – coeficientul de importanţă global al criteriilor privind performanţele tehnologice ale materialelor (aCT + aPT = 1)... Valorile informative ale costurilor relative ale unor materiale utilizate în tehnică MATERIALUL Oteluri de uz general (bare laminate) Oteluri de uz general (table.8.7) . ţinând seama de acest principiu..9.1.k (14.9 1..4.1...2.13 6.8.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR în care aCT este coeficientul de importanţă global al criteriilor privind caracteristicile tehnice ale materialelor.5. Polistyren Policlorură de vinil.4.45 5.0 10. k = 1..k.3.9...18 19.5.21 100.400 Dacă valorile indicatorului IPT.k şi costurile aferente prelucrării tehnologice pentru materialele din GMP sunt apropiate... Alame (produse obţinute prin DP) Cupru..1..8 2.5. materialele Mk ∈ GMP care au meritul global cel mai ridicat trebuie să fie cele preferate pentru aplicaţia tehnică considerată. Tabelul 14.. analiza oricărui produs trebuie realizată pornind de la sistemul de 330 * Costurile CT şi CTref sunt calculate în lei/kg de semifabricat .. ABS.. Răşini acrilice şi fenolice Politetrafluoretilenă (Teflon). benzi.....2..5 270.1.40 3. Polipropilenă.. care are la bază următoarele principii: − • orice produs este purtătorul material al unor funcţii capabile să satisfacă anumite necesităţi ale utilizatorilor (un produs nu trebuie privit ca un ansamblu de părţi materiale. evident. Poliamide (Nylon) Fibre de sticlă Compozite polimerice cu fibre de sticlă sau de carbon Cr = CT CTref * 1.3.0 1..5 7.4..8 5.14 36.. Alame (produse obţinute prin turnare) Aliaje Cu – Ni (produse laminate sau turnate) Superaliaje de tip Nimonic...8 2. I PTE .7.5 2..9 6. Incoloy. k = C r ...9.2.m..6 2. Udimet Titan şi aliaje de Ti (produse obţinute prin DP + TT) Polietilenă.0..

la analiza oricărui produs trebuie calculată ponderea costurilor implicate de realizarea fiecărei funcţii şi trebuie examinată corelaţia ce există între aceasta şi ponderea funcţiei (coeficientul de importanţă al funcţiei) în asigurarea utilităţii (calităţii) globale a produsului. economişti specailizaţi în domeniul costurilor etc.f ( ∑ α i = 1 ) şi o pondere a costului i =1 f C de realizare ci. de către o echipă de proiectare bine structurată (care cuprinde ingineri cunoscători ai aplicaţiei ce se analizează. ţinând seama de următoarele recomandări: • în prima etapă de rezolvare a problemei se analizează cu atenţie 331 . Considerând că produsul analizat are f funcţii şi că la fiecare funcţie corespunde un coeficient importanţa αi. în cadrul căruia funcţiile sunt împărţite în categorii de importanţă: funcţii de bază (principale).. care contribuie la îndeplinirea normală a funcţiilor de bază sau care fac produsul mai uşor de vândut şi cresc reputaţia pe piaţă a acestuia. Din analiza unor astfel de grafice rezultă care sunt funcţiile produsului pentru care costurile sunt disproporţionate în raport cu contribuţiile lor la utilitate şi se pot găsi modalităţile de eliminare a neconcordanţelor cu efecte negative asupra costurilor (eliminarea funcţiilor inutile sau operarea unor modificări tehnologice privind realizarea funcţiilor care implică costuri ridicate). ci = i .3. Aspectele anterior prezentate evidenţiază cu claritate complexitatea problemelor privind alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice. i = 1.f. iar CT CT – costul total al produsului ( ∑ ci = 1). nu trebuie să conducă la ideea că aceste metode simplifică problemele. dacă problema alegerii materialelor pentru o aplicaţie tehnică se tratează etapizat. • pentru orice produs trebuie să existe o corelaţie optimă între funcţiile asigurate şi resursele alocate pentru realizarea acestora. diminuează responsabilitatea membrilor echipei de proiectare şi micşorează cerinţele privind competenţa acestora. ingineri specializaţi în domeniul tehnologiilor de fabricaţie.. Aplicarea acestor metode este utilă şi conduce la rezultate bune.). Încercarea de a recomanda unele metode cantitative. i = 1... Ci fiind costul aferent realizării funcţiei. ţinând seama de acest principiu. care corespund unor necesităţi reale (efective. se poate construi un grafic de corelare i =1 f utilitate – cost de tipul celui prezentat în figura 14. pentru ca produsul obţinut să se caracterizeze printr-un raport maxim utilitate/cost). acest principiu fiind denumit principiul raportului maxim între utilitate sau valoare de întrebuinţare şi cost.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice funcţii al acestuia. care să constituie suportul luării deciziilor pertinente privind rezolvarea unor astfel de probleme. directe) ale celor care utilizează produsul şi funcţii auxiliare (secundare). ingineri specializaţi în domeniul materialelor.

cât şi de materialele compozite durificate cu fibre. materialul din care acesta urmează să fie confecţionat trebuie să se caracterizeze prin rezistenţă mecanică ridicată. pentru cele două aplicaţii descrise anterior alegerea tipurilor de materiale se realizează aşa cum sugerează schemele prezentate în figurile 14. Fig.3. se pot adăuga acestora şi criterii din celelalte categorii (criterii privind procesarea tehnologică sau criterii privind costurile). de exemplu. dacă produsul care trebuie realizat este un recipient de stocare a unui gaz combustibil (pentru utilizare casnică) sub presiune. 332 . 14.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR condiţiile tehnice ce caracterizează produsul care trebuie realizat. de exemplu.5. se stabilesc categoriile.4.7. materialul din care acesta urmează să fie confecţionat trebuie să prezinte caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate. Configuraţia unui grafic de corelare utilitate – cost obţinut prin aplicarea analizei valorii la un produs industrial • dacă în prima etapă de rezolvare a problemei criteriile privind proprietăţile nu sunt suficiente pentru selectarea familiei de materiale adecvate aplicatiei avute în vedere. se poate încerca selectarea clasei (familiei) de materiale potrivite pentru fabricarea produsului. dacă produsul care trebuie realizat este un recipient sub presiune care urmează a fi amplasat pe o aeronavă. pot fi îndeplinite atât de materialele metalice. se stabilesc principalele proprietăţi (caracteristici) pe care trebuie să le posede materialul din care acesta urmează să fie confecţionat şi. • după selectarea familiei din care trebuie să facă parte materialul ce va fi utilizat la confecţionarea produsului. tipurile sau mărcile de materiale adecvate din această familie.6 şi 14. aşa cum se arată în schema din figura 14. decizia utilizării unui material metalic fiind justificată de compararea celor două familii de materiale prin prisma costurilor. la soluţia alegerii unui material din familia compozitelor durificate cu fibre. aşa cum se arată în schema din figura 14. pe această bază. tenacitate mare şi densitate cât mai mică. condiţii care. de exemplu. ceea ce conduce. menţinând în prim plan cerinţele privind proprietăţile şi adăugând eventual acestora şi criterii privind caracteristicile tehnologice sau costurile.

Schema alegerii tipurilor de materiale compozite pentru un recipient sub presiune amplasat pe o aeronavă Fig. Shema alegerii tipurilor de materiale metalice pentru un recipient sub presiune amplasat pe o aeronavă . aşa cum s-a arătat mai înainte. pentru ca eficienţa aplicării acestor metode să fie corespunzătoare este necesar ca numărul materialelor Mk din GMP să fie cât mai 333 Fig. 14.4.7.5.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Fig. 14. Shema alegerii familiei de materiale pentru un recipient sub presiune amplasat pe o aeronavă Fig. 14.6. 14. pentru a decide care dintre tipurile de materiale selectate în etapele precedente (care alcătuiesc gama materialelor cu proprietăţi adecvate GMP) corespunde cel mai bine cerinţelor tehnico-economice ce definesc aplicaţia avută în vedere. Shema alegerii familiei de materiale pentru un recipient de stocare sub presiune a unui gaz combustibil • metodele prezentate anterior se pot utiliza în etapa finală.

7 ) sau (mai rar. În timpul utilizării într-o sondă aflată în exploatare.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR mic. La aplicarea acestei metode tehnologice de exploatare a sondelor. în condiţii de funcţionare defectuoasă a σ max instalaţiei de pompare) alternante (cu –0. de exemplu. dată de relaţia: 334 .85% din sondele aflate în producţie. pe baza interpretării dinamogramelor înregistrate la sonda respectivă. Un studiu de caz privind alegerea materialelor Pentru a evidenţia complexitatea problemei alegerii materialelor pentru aplicaţiile tehnice se prezintă un studiu de caz privind materialele selectate şi utilizate de diverşi producători pentru realizarea prăjinilor de pompare a petrolului din zăcăminte.4 < R < 0) şi au ca tensiuni caracteristice: tensiunea maximă. mărcile de oţel adecvate (care alcătuiesc GMP pentru această aplicaţie) se pot alege folosind prescripţiile din standardul SR EN 10028.3.9. garnitura de prăjini (alcătuită din prăjini de pompare asamblate cap la cap) este una din componentele principale ale echipamentului de lucru. În ţara noastră şi în multe alte ţări de pe glob. σmax > 0. care prezintă o modalitate de estimare a caracteristicilor ciclurilor de solicitare ale prăjinilor de pompare din diferite zone ale garniturii de prăjini ce echipează o sondă. Ca 2 2 2 2 urmare. Ciclurile de solicitare ale prăjinilor din compunerea garniturii de prăjini de la o sondă sunt (în mod obişnuit) ondulant-pozitive (cu coefcientul de asimetrie σ R = min = 0. tensiunea minimă σmin = Rσmax.. tensiunea medie σ + σ min σ max (1 + R) σ − σ min σ max (1 − R) σ m = max = > 0 şi σ v = max = σv. această cerinţă putând fi uşor respectată dacă se face o selecţie a tipurilor de meteriale pe baza informaţiilor cuprinse în standarde. ciclurile de solicitare având perioada aproximativ egală cu durata unui ciclu de lucru al pompei de adâncime.8. Acest fapt este ilustrat în figura 14. cataloage. pompajul de adâncime cu prăjini se utilizează ca metodă de extracţie a petrolului (ţiţeiului) la 65. 14.. se poate aprecia că durabilitatea unei prăjini de pompare este în directă dependenţă cu mărimea coeficientului de siguranţă c. prajinile de pompare sunt supuse unor solicitări axiale variabile. normative sau prescripţii tehnice. Configuraţia constructivă a prajinilor de pompare este dictată de rolul lor funcţional şi de tipul materialului utilizat la confecţionarea acestora şi este prezentată în figura 14.0. pentru aplicaţia constând în realizarea recipientului de stocare a gazului gombustibil (anterior discutată). având rolul de a transmite mişcarea rectilinie alternativă de la instalaţia de suprafaţă la pistonul (cilindrul) pompei de adâncime cu care se realizează extracţia ţiţeiului din zăcământ..3..

335 . etc.8) = c= Rm σ max (1 − R) + (1 + R ) σ −1 în care σmax. Rm este rezistenţa la rupere a materialului prăjinii. intensităţile forţei Fmax şi tensiunii σmax (şi.8) în contextul argumentelor anterior prezentate. ca urmare. având acelaşi coeficient de asimetrie ca şi ciclurile solicitării de lucru. cu R = −1) a prăjinii de pompare în mediul de lucru din sondă (amestec ţiţei−ape de sondă. forţele de frecare (între prăjini şi ţevile de extracţie. determină micşorarea deformaţiilor axiale şi γ curburilor locale ale garniturii de prăjini ce echipează o sondă aflată în exploatare şi asigură astfel o funcţionare mai eficientă a instalaţiei de pompare.1 este tensiunea maximă a ciclurilor limită care.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Rm σ max. cu corozivitatea determinată de salinitate şi de conţinuturile de CO2 şi H2S dizolvate).1 σ max . K R = m şi cu γ σ mărimea rezistenţei la oboseală relative K O = −1 . creşterea valorii modulului de elasticitate specific al E materialului prăjinilor K E = . iar σ−1 – rezistenţa la oboseală (prin solicitare alternant-simetrică. Tensiunea maximă (σmax) a ciclurilor solicitării de lucru a unei prăjini are mărimea dată de raportul dintre forţa maximă de solicitare axială a prăjinii. energia consumată la exploatarea unei sonde prin pompaj de adâncime) sunt în dependenţă liniară cu caracteristica γ. rigidităţile la tracţiune şi încovoiere ale prăjinilor fiind în directă proporţionalitate cu această caracteristică. implicit. Rm Comportarea în exploatare a prăjinilor de pompare are ca factor de influenţă şi modulul de elasticitate longitudinal al materialului acestora E. Fmax este rezultanta unui Fmax şi aria secţiunii transversale a prăjinii S p = 2 4 grup de sarcini axiale ce are ca principale componente: greutatea proprie a prăjinilor de pompare Fg. Ff1. greutatea coloanei de lichid pompat F1. Intensităţile majorităţii acestor componente (Fg. se poate aprecia că durabilitatea prăjinilor de pompare creşte o dată cu rezistenţa R mecanică specifică a materialului din care sunt confecţionate. Analizând relaţia (14. sarcinile (dinamice) datorate inerţiei şi fenomenelor oscilatorii ale garniturii de prăjini Fd. între pistonul şi cămaşa pompei de adâncime. produc ruperea prin oboseală a prăjinii considerate. forţa de flotabilitate a garniturii de prăjini Ff1. Ff) sunt direct proporţionale cu greutatea specifică a materialului prăjinilor γ = ρg şi.) Ff. πd 2 . Fd. (14.

caracteristicile de rezistenţă mecanică prescrise (Rm = 630. 14.790 N/mm2) sunt realizate de oţelurile 336 .ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. recomandate pentru prăjinile supuse în exploatare la sarcini mici sau mijlocii.9. A. Configuraţia constructivă şi dimensiunile produsului prăjină de pompare Fig..8..14. Standardele şi normele existente clasifică oţelurile pentru prăjini de pompare în următoarele clase de rezistenţă: a) oţeluri grad C. KO. Determinarea caracteristicilor ciclurilor de solicitare ale prăjinilor de pompare Caracteristicile precizate anterior (KR. în medii de lucru slab corozive. Oţelurile sunt materialele tradiţionale pentru prăjinile de pompare. KE) pot servi la efectuarea unei analize comparative a diverselor materiale utilizate sau cu perspective de utilizare la confecţionarea prăjinilor de pompare.

asigură rezistenţe mecanice superioare ale prăjinilor şi ameliorează comportarea lor la oboseală în aer şi în mediile corozive saline.3. recomandate pentru prăjinile supuse în timpul pompajului la sarcini mari sau foarte mari.2 % şi %Mom = 0. destinate prăjinilor solicitate moderat în timpul pompajului.7 % şi %Mom = 0.0..3. rezistenţa la oboseală este influenţată substanţial şi de frecvenţa ciclurilor de solicitare variabilă...7 %.3.. %Crm = 1. cu TT final de normalizare + revenire înaltă..10.0..3.0..Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice carbon sau slab aliate de tip C−Mn (cu %Cm = 0..2..0 % şi %Mom = 0. c) oţeluri grad K. în stările structurale conferite prin aplicarea unor TT finale de normalizare + revenire sau îmbunătăţire..1.8. %Nim = 1 % şi %Mom = 1%. dificultăţile tehnice ridicate de aplicarea călirii martensitice clasice (cu încălzirea pieselor în cuptor şi răcirea ulterioară în băi de ulei sau apă) la prăjinile de pompare pot fi depăşite dacă se utilizează încălzirea prin inducţie cu curenţi de medie frecvenţă (8000. se recomandă utilizarea unui oţel Ni−Mo (%Cm = 0....17.12..2. b) oţeluri grad D...15. În cazul mediilor corozive.2.0..15. ce asigură (după calire+ revenire) caracteristici de rezistenţă mecanică la nivelul oţelurilor grad D şi rezistenţe la oboseală (în aer şi în mediul coroziv de sondă) superioare celor prezentate de celelalte oţeluri pentru prăjini..10000 Hz) şi răcirea cu jeturi de apă.4 % şi %Mnm = 1.965 N/mm2) sunt realizate de oţeluri slab aliate de tip Cr−Mo (%Cm = 0. d) oţeluri speciale.23 %. 337 .. %Crm = 16. în figura 14.0. recomandate pentru prăjinile de pompare cu condiţii grele de lucru: sarcini mari de pompare şi medii saline contaminate cu CO2 (fără H2S) sau sarcini de pompare moderate şi medii de lucru puternic corozive (medii saline cu CO2 şi H2S).. %Nim = 1.65. în medii de lucru saline (fără H2S). Cercetările întreprinse pentru creşterea caracteristicilor de exploatare ale prăjinilor de pompare din oţel au condus la concluziile următoare: • Aplicarea TT final de îmbunătăţire..11 se prezintă sintetic modul în care starea suprafeţelor prăjinilor şi mediul de lucru influenţează rezistenţa la oboseală a acestora. în locul tratamentelor de normalizare sau normalizare + revenire. în medii de lucru cu corozivitate scăzută.3 %)..4 %.17 %.35.... %Crm = 0.1.0.4.. aşa cum arată diagramele din figura 14.6 %) în stare normalizată.0.1. aşa cum indică datele prezentate în tabelul 14..3 %) sau Cr−Ni−Mo (%Cm = 0... caracteristicile de rezistenţă mecanică impuse (Rm = 790.. %Nim = 1. • Rezistenţa la oboseală (în aer sau în mediu coroziv) a prăjinilor de pompare este cu 40..0.1. un exemplu tipic de oţel aparţinând acestei clase este cel cu %Cm = 0.45 %. aşa cum indică diagramele prezentate în figura 14...3 %)..42 %.4.55 % mai scăzută decât rezistenţa la oboseală a materialului din care sunt confecţionate (determinată pe epruvete polizate).

338 .2. aceste aliaje capătă structuri alcătuite dintr-o matrice de soluţie solidă a componentelor şi faze durificatoare (semicoerente sau necoerente cu matricea) uniform distribuite în matrice.. călire superficială.. prin aplicarea unor TT de tipul T7.. Ti.1 %. B. şi cu mărimea tensiunilor reziduale de compresiune din stratul superficial al prăjinilor (introduse în cursul procesului tehnologic de fabricare sau prin operaţiile de durificare superficială practicate) σr.... La utilizarea acestor aliaje pentru confecţionarea prăjinilor de pompare trebuie avute în vedere următoarele aspecte: • Aliajele asigură prăjinilor rezistenţa la tracţiune Rm = 475.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. de tip MgZn2 (faze M’ sau M). Rezistenţa la oboseală în aer a oţelurilor pentru prăjinile de pompare Fig.0 % şi adaosuri de Mn.600 N/mm2 şi caracteristici KE = 2. %Mgm = 2.2.11. Influenţele stării suprafeţei şi mediului de lucru asupra rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din oţel • Creşterea rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din oţel se poate realiza dacă se aplică acestora operaţii finale de durificare superficială (ecruisare prin rulare sau prin sablare cu jet de alice. care induc tensiuni reziduale de compresiune în stratul superficial al pieselor.20) ⋅104 m (mai mari ca la oţeluri.6⋅106 m (puţin mai mică decât a oţelurilor) şi KR = (1. etc.6. 14. Al2Mg3Zn3 (faze T’ sau T). %Cum = 1. Aliajele pe bază de aluminiu reprezintăo altă categorie de materiale a cărei utilizare la confecţionarea prăjinilor de pompare a fost cercetată. aliajul 7075... Cercetările au arătat că aliajele pe bază de Al potrivite pentru această aplicaţie sunt aliajele deformabile şi durificabile structural prin TT.9 %.1... tabelul14. cu %Znm = 5.10.3).2. v. S-a constatat că rezistenţa la oboseală a prăjinilor σ−1 este în dependenţă liniară cu rezistenţa la rupere a oţelului din care sunt realizate Rm. Cr.).2. Zr). din clasa 7000 (de exemplu.1. Al2CuMg (faze S’ sau S) etc.14. cu rugozitatea suprafeţelor acestora Rz.75.

33. v. eventual. Compozitele cu fibre de sticlă reprezintă o altă categorie de materiale aplicabile la confecţionarea prăjinilor de pompare.1)...31. dacă piesele din astfel de aliaje sunt menţinute la temperaturi mai mari ca 150. 9.14. B sau whiskers (trihite) metalice sau ceramice.. caracteristica KO înregistrând valori 0.60 % a Rm. Fig. menţineri de 1000 ore la 200 oC pot determina diminuarea cu 50.12. scap.0. • Prezenţa mediilor corozive de lucru afectează rezistenţa la oboseală a aliajelor pe bază de aluminiu în măsură mult mai mică decât în cazul oţelurilor. la nivelul celor tipice oţelurilor înalt aliate cu Cr. de refacerea structurii printr-un nou TT de călire de punere în soluţie + îmbătrânire). chiar şi în cazul contaminării acestora cu H2S şi CO2. aliajele au o bună rezistenţă la oboseală în mediile saline. C. Influenţele asimetriei ciclurilor de solicitare şi prezenţei concentratorilor asupra rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din aliaje pe bază de aluminiu • Rezistenţa la oboseală (în aer) a aliajelor pe bază de aluminiu este influenţată în măsură importantă de asimetria ciclurilor de solicitare şi de prezenţa concntratorilor de tensiuni.13.. Influenţele mediului de lucru şi frecvenţei ciclurilor de solicitare asupra rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din oţel grad D Fig.14..8) au 339 .200 oC (de exemplu.14.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice • Caracteristicile de rezistenţă mecanică se degradează în timp.13.6.. pentru viitor (când costurile de fabricare vor înregistra scăderi datorită progresului tehnic şi tehnologic) se întrevede şi utilizarea compozitelor cu fibre de C. existenţa acestui fenomen (datorat trecerii în stare stabilă a structuriilor metastabile realizate prin TT aplicate) impune limitarea adâncimilor la care pot fi utilizate prăjinile din aliaje de Al şi verificarea periodică a caracteristicilor lor mecanice (însoţită. aşa cum sugerează diagramele din figura 14. Compozitele cu fibre de sticlă folosite pentru realizarea prăjinilor de pompare (conform soluţiei constructive sugerate de fig.

3 şi în diagramele din figura 14. deoarece compozitele realizate industrial nu asigură întotdeauna legături interfaciale perfecte între fibre şi matrice (condiţie ce stă la baza stabilirii acestor relaţii).9⋅103. Prăjinile de pompare din astfel de materiale se realizează printr-un proces de pultruziune (tragerea răşinii.9) şi (14.10).10) Ef Aşa cum rezultă comparând datele prezentate în tabelul 14. armată cu fire paralele din rovrig de fibre de sticlă. cap.60 N/mm2 şi Em = 6.9) E = fv Ef + (1 – fv)Em Em ] (14. aşa cum rezultă analizând datele prezentate în tabelul 14. Dependenţa dintre rezistenţa la rupere şi fracţia volumică a fibrelor la compozitele pentru prăjini de pompare Fig. întărirea şi maturarea la cald a răşinii în prezenţa unor catalizatori). 14.. aceste caracteristici sunt dependente de fracţia volumică a fibrelor în structura compozitului fv. şi Rm (la tracţiune) ale prăjinilor realizate din materiale compozite putându-se estima cu relaţii de forma (v.24⋅103 N/mm2) sau din sticlă S (cu Rmf = 4800 N/mm2 şi Ef Em = 8. 14.14.14.. valorile experimentale ale caracteristicilor E şi Rm ale materialelor compozite diferă de cele calculate cu relaţiile (14.1⋅103 N/mm2) şi fibre din sticlă E (cu Rmf = 3400 N/mm2 şi ≅ 7. concomitent cu gelifierea.55⋅103 N/mm2).15. printr-o matriţă.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR matricea de răşină poliesterică sau epoxidică (cu Rmm = 30. Rm = Rmf [fv + (1 – fv) Fig.7.3.12): (14. La utilizarea acestor materiale pentru confecţionarea prăjinilor de pompare trebuie avute în vedere următoarele aspecte tehnice: • Caracteristicile KE şi KR ale compozitelor cu fibre de sticlă sunt superioare celor prezentate de oţeluri. E.. Modificarea rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din materiale compozite în funcţie de abaterile de la aranjamentul axial al fibrelor de sticlă 340 ..

0..52 0..0.1.62 1.05) 0.6 Oţel Grad K Oţel Special (aliat cu Cr) Aliaj de Al tip 7075 Compozit cu fibre de sticlă E 2..93 0..10⋅105 N N+r C+R KO *** în aer 0.5). .22.24) 5.20.965 860. Grad E şi Grad K).26 0.03 1.82.7 2.22 1..640 750..22.0.0.0.35) 0..32 0.580 1600. 2760 pentru aliajul de Al tip 7075 (AlZn6Mg2..0...31 (0.06.27 (0..710 620.7 2.790 790.. ** KR şi KE.60⋅104 C+r T7 80 % fibre * Costurile relative Cr calculate cu relaţia (14...5Cu1.1.49.52 0.27) 0.. 1800 pentru compozitul cu fibre de sticlă.50..... în paranteze sunt valorile lui KO obţinute cu σ-1 determinat pe baza rezultatelor unor încercări efectuate pe prăjini reale.26 1..31) 0..34 0..1...35 (0.0.26 (0....1.7 2.50 (0.56 0.Tabelul 14.73..7 2. N/mm2 630.48.7 2.06..47..51 (0...850 790.870 810.930 470.35) 0...12..5).1.03⋅104 5.90.0.** Mm 2. considerând factorii CT şi CTref exprimaţi în lei/(m de prăjină). N/mm2 2..7 2.0.25) KO *** în apă salină 0.52 (0.14 9.......0.04. Principalele caracteristici tehnico-economice ale materialelor folosite la realizarea prăjinilor de pompare Materialul Oţel Grad C Oţel Grad E Cr* 1..27 0.1.. în kg/m3: 7820 pentru oţelurile slab aliate (Grad C.8 5.0. *** KO calculate cu σ-1 determinat pe epruvete polizate..2 2.11) 0.33...03.51.11 1...07) 0..** km 0.8 2...1030 690....81.7 2..22.0.15⋅105 7.0 E.2.0.3.. 7750 pentru oţelurile speciale înalt aliate cu Cr. calculate cu următoarele densităţi ρ.05⋅105 Starea N C+r N+r C+r Rm..2 KR..26 (0..83 0.9.1700 KE..53 0.50 0.6 3..9 4.0.13 1.24 (0.24.98..49..

325 341 .0. 321 materiale structurale.. 334 costuri relative. Cuvinte cheie analiza valorii. 324 mentenabilitate. 328.25. 323 criterii tehnologice. compozitele cu fibre de sticlă având o foarte bună comportare în mediile apoase saline. rezistenţa la oboseală a compozitelor cu fibre de sticlă pentru prăjinile de pompare este substanţial influenţată de abaterile de la aranjamentul axial al armăturii (unidirecţionale) din fibre şi (la fel ca E şi Rm) de caracteristicile legăturilor realizate în procesul de fabricare la interfeţele dintre fibre şi matrice. 323 coeficient de siguranţă. 334 coefcient de asimetrie. pentru fiecare variantă selectându-se materialul adecvat funcţionării în deplină siguranţă a produsului şi care asigură raportul maxim utilitate/cost. • Aşa cum arată diagramele din figura 14.. 322 modul de elasticitate specific. 330 cicluri de solicitare. KO calculat cu σ0.ca urmare prăjinile de pompare realizate din materiale compozite cu fibre de sticlă nu pot fi utilizate la temperaturi mai mari de 200 oC.37.30. 323 rezistenţă mecanică specifică. compozitele cu fibre unidirecţionale având tendinţa de degradare rapidă când sunt solicitate la compresiune. 331 indicator global.1 în loc de σ−1 are valori KO = 0. 321 matricea preferinţelor. Studiul de caz prezentat evidenţiază un aspect important privind alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice: produsele destinate utilizării în diverse condiţii (privind solicitările mecanice. 327. 326 pultruziune. 334 proprietăţi adecvate. 329 criterii de cost. 334 coeficient de importanţă. 327 fiabilitate. 327 materiale funcţionale. Rezistenţa la oboseală nu este practic afectată de prezenţa mediilor corozive.42). 324 prajini de pompare.. • Caracteristicile mecanice ale materialelor compozite sunt influenţate negativ de creşterea temperaturii (ce produce degradarea matricei şi legăturilor interfaciale dintre fibre şi matrice). 328 criterii privind proprietăţile. rezistenţa la oboseală este mai ridicată dacă solicitările variabile se caracterizează numai prin eforturi de întindere (de exemplu.0. temperaturile şi mediile de lucru) se pot realiza în mai multe variante. 324 rezistenţă relativă la oboseală..15. 329 indicator parţial. 322 grafic de corelare utilitate-cost. 340 reciclabilitate. în soluţiile de acizi sau baze şi în prezenţa solvenţilor organici.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice • Rezistenţa la oboseală în aer a prăjinilor de pompare din compozite cu fibre de sticlă este caracterizată prin valori KO = 0.

în vol. Introduction to materials science for engineers.M. Braşov. Care dintre următoarele aplicaţii tehnice impun alegerea unui material din gama materialelor funcţionale: a) realizarea conductorilor electrici. b) fabricarea catalizatorului pentru un reactor dintr-o instalaţie petrochimică. 1995 5. Shackelford J.4. Ciurea S. b) KR ≅ 20.2.4 km.5. 342 . Drăgulănescu N.14. Bucureşti. d) fabricarea corpului unui rezervor sferic de depozitare a gazelor lichefiate? T.14..4 m. 1992 6.14. 1995 Teste de autoevaluare T. Academic Press... c) fabricarea unui tranzistor. * * * Metals Handbook.. c) polietilena. 1994 7.4 km. c) realizarea ţevilor pentru tubulatura unei conducte care transportă gaze naturale sub presiune.M. 1992 2.. Editura Chiminform Data. 1974 3. d) sticla? T.1.S. Traducere din limba germană după ediţia a 29-a. Composite materials.. New York – London. Metals Park.14... * * * Hütte − Manualul inginerului. Fracture and fatigue. Analiza comparativă a caracteristicilor de exploatare ale materialelor pentru prăjinile de pompare. Managementul calităţii totale. Drăghici Gh. MacMillan Publishing Company. New York. Ulmanu V. „Noutăţi în domeniul tehnologiilor şi utilajelor pentru prelucrare la cald”. b) fontele. Moţoiu R. Editura Tehnică.. A. Bucureşti.3. Bucureşti. Care este rezistenţa mecanică specifică a unui material metalic cu Rm = 800 N/mm2 şi ρ = 4000 kg/m3: a) KR ≅ 20. 1985 4.1⋅105 N/mm2 şi ρ = 7850 kg/m3. Pentru care dintre următoarele aplicaţii trebuie ales un material din gama materialelor structurale: a) realizarea arborelui cotit al unui motor de autoturism. c) KR ≅ 10.14. Editura Economică. Care dintre următoarele materiale asigură un modul de elasticitate specific KE ≅ 2.7⋅106 m: a) oţelul cu E = 2. Zecheru Gh. d) KR ≅ 40. b) fabricarea unui magnet permanent.2 km? T. Broutman L. Care dintre următoarele materiale pot fi încadrate în gama materialelor reciclabile: a) oţelurile.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Bibliografie 1. Ingineria calităţii. Desk Edition. d) fabricarea elementului activ al unui aprinzător piezolelectric? T. Ohio.J.

373. Materialul din care se confecţionează un produs trebuie să satisfacă criteriul ρ ≤ 4000 kg/m3. a 4 . La alegerea materialului pentru un produs sunt impuse cinci criterii (calitative) privind procesarea sa tehnologică.4: a) ρ = 900 kg/m3. Care dintre următoarele condiţii pot fi incluse în gama condiţiilor tehnice care definesc funcţionalitatea şi comportarea în exploatare ale unui produs: a) condiţiile privind solicitările mecanice.k = 0.4? T.222? 343 . a 3 . b) al doilea criteriu.14.1⋅105 N/mm2 şi ρ = 4150 kg/m3.14.10.14.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice b) aliajul de aluminiu cu E = 7.k = 0. să se precizeze care este valoarea indicatorului global al performanţelor tehnicoeconomice pentru acest material: a) IPTE. b) orice produs trebuie privit ca un ansamblu de utilităţi. c) orice produs trebuie să asigure un raport maxim între utilitate sau valoare de întrebuinţare şi cost. Care dintre criterii nu a fost îndeplinit de un material.k = 1.2.0. d) condiţiile privind preţul de desfacere? T. Care dintre următoarele principii se aplică la utilizarea analizei valorii la un produs industrial: a) orice produs este purtătorul material al unor funcţii capabile să satisfacă necesităţile exprimate sau implicite ale utilizatorilor.4: a) Rm = 900 N/mm2. La alegerea materialului pentru un produs sunt impuse patru criterii (calitative) privind procesarea sa tehnologică.12. d) Rm = 840 N/mm2? T. Care este indicatorul global al performanţelor tehnologice pentru un material care respectă numai trei din criteriile impuse: a) IPT = 1. coeficienţii de importanţă ai / / / criteriilor fiind a1/ . c) ρ = 2860 kg/m3. Care este densitatea unui material al cărui indicator parţial privind respectarea acestui criteriu este I = 1.7.14.k = 0. Materialul din care se confecţionează un produs trebuie să satisfacă criteriul Rm ≥ 600 N/mm2.8.8 şi Cr. d) ρ = 5600 kg/m3? T.733. c) condiţiile privind reciclabilitatea. d) al patrulea criteriu? T. c) IPTE.14.14. IPT. b) ρ = 7600 kg/m3.1⋅104 N/mm2 şi ρ = 2750 kg/m3. Care este rezistenţa la tracţiune a unui material al cărui indicator parţial privind respectarea acestui criteriu este I = 1. d) orice produs trebuie privit ca un ansamblu de părţi materiale şi nu ca un ansamblu de utilităţi? T. c) IPT = 0. Un material Mk din gama materialelor cu proprietăti adecvate unei anumite aplicaţii are ICT. d) IPT = 0. toate criteriile având acelaşi coeficient de importanţă.k = 1. c) Rm = 500 N/mm2.11. b) IPT = 0. d) alama cu E = 1.8. Stiind că act = 0. d) IPTE.k = 3. c) aliajul pe bază de titan cu E = 1.k = 0.14. b) IPTE. dacă indicatorul global al performanţelor sale tehnologice are valoarea / I PT = a1/ + a3/ + a 4 : a) primul criteriu.1⋅105 N/mm2 şi ρ = 8550 kg/m3? T.6. b) Rm = 600 N/mm2. a 2 .455.6. b) condiţiile privind fiabilitatea.9.8. c) al treilea criteriu.

2 ≥ 0. A.14. b) masa barei trebuie să fie m ≤ m0 = 0.4.5 m şi diametrul d ≅ 15 mm.8Rp0. Pentru funcţionarea în siguranţă a maşinii trebuie respectate următoarele condiţii tehnice: a) tensiunile generate în bară de aplicarea forţei de întindere F trebuie să respecte condiţia σ ≤ 0.2. se obţine astfel condiţia 4F . ρ ≤ 5660 kg/m3 şi E ≥ 47160 N/mm2.2 ≥ 177 N/mm2. dacă funcţionarea în siguranţă a maşinii impune respectarea următoarelor condiţii tehnice: a) tensiunile din bară trebuie să respecte condiţia σ ≤ 0.14. Rezolvare 4F Tensiunile de întindere din bară au intensitatea maximă σ = şi πd 2 trebuie să corespundă criteriului σ ≤ 0. având caracteristicile precizate în tabelul 14.5 kg.8Rp0. Pentru realizarea unei maşini trebuie confecţionată o bară de tracţiune cu lungimea L = 0. Pentru realizarea unei bare de tracţiune cilindrice din compunerea unei maşini s-a selectat o GMP cu cinci oţeluri. se obţine astfel condiţia: ρ ≤ 2 0 . E fiind modulul E πd ∆L0 de elasticitate longitudinal al materialului barei şi trebuie să respecte criteriul ∆L 4 FL ε ≤ 0 . b) bara trebuie să prezinte o bună tenacitate. Să se stabilească ce criterii privind proprietăţile trebuie impuse la alegerea materialului pentru această bară.8Rp0.1.2.2. R p 0. se obţine astfel condiţia E ≥ 2 .2 fiind limita de curgere a materialului barei.8πd 2 πd 2 Masa barei este m = Lρ . Forţa axială maximă care solicită bara în timpul funcţionării maşinii este F = 25000 N. asigurată dacă materialul acesteia îndeplineşte simultan criteriile: 344 . Rp0. c) deformaţia axială a barei nu trebuie să depăşească valoarea ∆L0 = 1.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Aplicaţii A.2. L πd ∆L0 Înlocuind datele din enunţul aplicaţiei rezultă următoarele criterii de alegere a materialului barei de tracţiune: Rp0. ρ fiind densitatea materialului barei şi 4 4m trebuie să îndeplinească criteriul m ≤ m0. πd L σ 4F Deformaţia specifică axială a barei este ε = = 2 .5 mm.

k = Lρ .9. K2: A ≥ 15 % şi K3: KV ≥ 27 J la – 20 oC. k = 1. L = 1 m) are valoarea (în kg/m) dată de πd 2 formula mk = k ρ . N/mm2 Caracteristicile mecanice minime KVk la –20 oC. k = 1. având coeficienţii de R p 0.8R p 0.5).4.5.. se obţine d k = d1 . R p 0.k Rm . 2 . deoarece barele realizate din diversele materiale incluse în GMP au diametre dk diferite şi aceeaşi lungime. pentru 345 . A k.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice K1: R p 0.k calculate cu relaţia (14.8 2.. 2 .5. ** costurile relative calculate cu CT şi CTref în lei/(kg de semifabricat) πd k2 Masa barei de tracţiune cu lungimea L este mT . Să se decidă care dintre materialele din GMP corespunde cel mai bine aplicaţiei.640 0.k de referinţă.k. 2.742 0.. notând dk diametrul barei în cazul realizării ei din materialul Mk ∈ GMP..461 0. R p 0.5..554 C r/ .0 1.2 k Marca oţelului * Rp0.. Rezolvare Prima dinte condiţiile tehnice impuse de aplicaţie se utilizează pentru dimensionarea barei de tracţiune (determinarea diametrului barei).14.2 şi a3 = 0. Evident. 2. 2. k = 1.3.k. rezultă: 4F 4F σ = 2 ≤ 0. iar masa unei 4 unităţi de lungime din bară (de exemplu. a2 = 0.2. 2. Dacă se consideră m1 (corespunzătoare barei 4 R p 0. Rm. 0.5.7 1 2 3 4 5 S235J2 S275J2 S355K2 P460NL1 12Ni14 235 175 355 460 355 510 430 620 620 640 3 24 20 16 17 22 27 27 40 47 55 * toate oţelurile au ρ = 7850 kg/m . Caracteristicile oţelurilor ce alcătuiesc GMP pentru aplicaţia A. k 0.k şi CTref exprimate în lei/(m de semifabricat).5.k πd k Dacă se consideră d1 (corespunzător barei realizate din materialul M1) ca diametru R p 0. considerând CT.573 0... k realizate din materialul M1) ca masă de referinţă.2 Rm importanţă a1 = 0.8πR p 0.k ** 1.2 1.4 1. 2 N/mm % J ≤ 0. 2 şi bara trebuie să aibă diametrul (minim) d k = . se obţine: mk = m1 .1 k = 1.1 Tabelul 14. compararea acestor materiale prin prisma costurilor trebuie făcută cu ajutorul costurilor relative Cr.

.008 * Cr calculate considerând CT şi CTref în lei/(m de semifabricat) Rezultatele care se obţin parcurgând toate etapele de lucru descrise anterior sunt redate în tabelul 14.4 şi relaţia R p 0.460 1.7) se pot determina valorile indicatorilor globali ai performanţelor tehnico−economice IPTE.47 I3k 1.952 1.5.33 1.3) privind asigurarea tenacităţii barei: R p 0.188 1.00 1.000 1.k (care ţine seama şi de costurile implicate de realizarea barei de tracţiune) materialul ce trebuie ales pentru realizarea barei este oţelul P460NL1. mm d1 0.k. iar cu ajutorul relaţiei (14.9 are forma „max” şi CAP.5.3.2 k 1 2 3 4 5 dk.715d1 0.625 I2k 1..00 1.60 1.04 ICT.k = C r/. Tabelul 14.814d1 mk.662m1 Cr * 1... F5). k = 1.802 IPTE.587 1.2) se obţin valorile indicatorilor globali ai proprietăţilor ICT. 2 . date în enunţul aplicaţiei şi folosind relaţia (14. k =1.1 Pentru fiecare dintre materialele Mk ∈ GMP se determină indicatorii parţiali Ijk.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR a determina costurile relative Cr.537 1. 2.14.5.2 = 15 % şi CAP. k • criteriile K2: A ≥ 15 % şi K3: KV ≥ 27 J la – 20 oC sunt formulate analitic A în forma „min” şi au CAP.406 1. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A.k m .. Rm .13 1... kg/m m1 0. i = 1.662m1 0.924d1 0.5.425 1.. corespunzători celor trei criterii (j = 1.3.07 1. ca Rm R p 0. iar dacă se utilizează indicatorul IPTE.2 • criteriul K1: ≤ 0.571 1.406 1..9 .k m1 R p 0.511m1 0. ca urmare: I 2 k = k şi 15 KVk . Pentru un produs industrial s-a aplicat analiza valorii şi s-a constatat că acesta are trei funcţii de bază (notate F1. atribuiţi fiecărei 346 . F3) şi două funcţii auxiliare (notate F4. coeficienţii de importanţă αi..1 = 0.k se folosesc datele din tabelul 14.814d1 0. j = 1.. A.5. I 3k = 27 Utilizând valorile coeficienţilor aj.3 = 27 J şi. dacă se consideră pentru luarea deciziei valorile indicatorului ICT. materialul recomandat pentru confecţionarea barei este oţelul 12Ni14.k..k k = C r/ .14.158 1.k.920 1.026 0.855m1 0..5. Se observă că. F2.406 1.9 şi.k 1.787 I1k 1.213 1. k = 1.5. C r .k urmare: I 1k = 0. 2 .74 2.48 1.k 1.. k = 1.927 0.

dacă se are în vedere că standardele ISO din seria 9000.5. definesc calitatea unui produs ca fiind ansamblul caracteristicilor care conferă acestuia aptitudinea de a satisface nevoile exprimate sau implicite ale utilizatorilor) sunt F2.14.6.. corespunzătoare costurilor de realizare a fiecărei funcţii având valorile prezentate în tabelul 14.. astfel încăt costurile implicate de realizarea funcţiilor pentru care ci > αi să se diminueze cu ri = 20 % .5.10 ci a) Să se construiască graficul de corelare utilitate – cost şi să se precizeze funcţiile pentru care costurile sunt mai mari decât contribuţiile pe care le aduc aceste funcţii la realizarea utilităţii globale a produsului. i = 1.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice funcţii şi ponderile ci. se observă că funcţiile care se realizează cu cheltuieli prea mari în raport cu contribuţiile pe care le aduc la realizarea utilităţii produsului (sau calităţii produsului.15 0. b) Ştiind că s-au parcurs trei etape succesive de modernizare a produsului. cheltuielile 100 100 5 totale pentru obţinerea produsului au valoarea CT/ = ∑ C i/ = CT ∑ (1 − i =1 i =1 5 ri 100 )ci . rezultă că graficul de corelare utilitate – cost are aspectul prezentat în figura 14.16. Coeficienţii de importanţă si ponderile costurilor de realizare ale funcţiilor ce definesc utilitatea produsului considerat în aplicaţia A.. Examinând acest grafic şi/sau datele prezentate în tabelul 14. în prima etapă de modernizare a produsului. în fiecare etapă modificându-se materialele şi tehnologiile folosite la fabricarea acestuia. F3 şi F5.05 0.30 0. prin modificări privind alegerea materialelor şi tehnologiilor folosite la fabricarea lui s-au diminuat cheltuielile de realizare a funcţiilor F2.5.20 0.40 0..6. b) Conform datelor din enunţul aplicaţiei.. să se determine cum s-au modificat ponderile ci. Tabelul 14.3 Funcţia F1 F2 F3 F4 F5 0. F3 şi F5 cu C r2 = r3 = r5 = 20 %..35 0.10 0.. Deoarece ponderile ci sunt definite de relaţia ci = i . i = 1. în care Ci reprezintă costul aferent realizării funcţiei Fi. CT i = 1.05 αi 0. iar 347 . Rezolvare a) Considerând că valorile coeficienţilor de importanţă ai funcţiilor sunt în directă proporţionalitate cu contribuţiile acestora la realizarea utilităţii globale a produsului.30 0.5.. i = 1.6. i =1 5 după prima etapă de modernizare (M1) cheltuielile aferente realizării fiecărei r r funcţii au atins nivelurile C i/ = (1 − i )C i = CT (1 − i )ci . după fiecare etapă de modernizare şi să se construiască graficul de corelare utilitate – cost la finele programului de modernizare a produsului. iar CT = ∑ C i .

i = 1.100 0.766CT c // i ri.300 0.14. ci/ = / = 5 ri CT )c i ∑ (1 − i =1 realizării fiecărei funcţii sunt 100 Fig.308 0.057 0 0..345 0 0.184 20 0.400 0.16.100 0.050 0.100 20 0.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR ponderile cheltuielilor corespunzătoare r (1 − i )ci C i/ 100 ..050 0.3 Etapa Funcţia F1 F2 F3 F4 F5 Costul total 0 αi ci ri. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A.392 0 0.5.150 0.150 0.083 20 0.070 CT M1 0.400 0.300 0.322 20 0.293 0 0.068 0.200 20 0.092 20 0.7. % M3 αi 0.300 0.400 0.400 0.350 20 0.150 0.100 0. % αi 0.150 0.050 0 0.050 0.870CT c / i ri.167 20 0.141 348 0. % M2 αi 0.727CT c /// i .300 0 0.413 0.300 0.100 0.14. Graficele de corelare utilitate – cost ale produsului analizat în aplicaţia A.3 Tabelul 14.050 0.14.065 0 0.

4. considerănd valorile coeficienţilor de iportanţă ai criteriilor aj.8.4. Rezolvare Varianta de produs care trebuie adoptată este cea caracterizată prin valoarea maximă a indicatorului global ICT. j = 1. k = 1. să se stabilească varianta care trebuie adoptată pentru realizarea acestuia. notate Vk...4 şi. K3: consumul specific de material K s = sc 100 ≤ 140 %. s-a elaborat câte un proiect constructiv – tehnologic de obţinere a cuvei. Qac considerând că realizarea cuvei cu valori minime ale consumului specific de material şi costului util sunt obiective principale.k. precizate în enunţul aplicaţiei şi valorile indicatorilor parţiali Ijk determinate....k şi Cu..14.. ţinând seama de caracteristicile fizico − mecanice ale fiecărui material.4. iar Qac – capacitatea de Qac M încărcare a cuvei.k. k = 1.. V formulate astfel: K1: volumul util al produsului Vu = ic 100 ≥ 85 %.2). folosind datele 349 . Pentru selectarea celei mai bune variante de produs s-au stabilit patru criterii Kj. Mr.. obţinerea cuvei cu o masă relativă cât mai mare este un obiectiv secundar.16.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice În mod similar se pot determina modificările aduse ponderilor ci de următoarele etape de modernizare a produsului (M2 şi M3). a3 = a4 = 0.4. j = 1.4. k = 1.k. corespunzătoare celor patru variante ale produsului..4. s-au stabilit următoarele valori ale coeficienţilor de importanţă ai criteriilor: a1 = 0. sunt cele redate în tabelul 14. K2: masa relativă a M produsului M r = c 100 ≤ 75 %. iar asigurarea unui volum util maxim al cuvei este un obiectiv minor.. calculat cu relaţia (14. A. Ştiind că valorile Vu. a2 = 0. Msc Mc fiind masa semifabricatului necesar pentru confecţionarea cuvei şi K4: costul util C al produsului C u = T ≤ 100 mii lei/kg. Ks. se poate observa că modernizările aduse produsului au condus la reducerea cu aproximativ 27 % a costului total de α realizare a acestuia şi la obţinerea unor rapoarte i apropiate de unitate pentru ci toate funcţiile care-i definesc utilitatea. Vic fiind V gc volumul interior al cuvei. CT fiind costul total al realizării cuvei.k. k = 1.1. iar Vgc – volumul de gabarit al cuvei.. Pentru realizarea cuvei de stocare a materiei prime a unei maşini destinate prelucrării maselor plastice s-a selectat o GMP alcătuită din patru materiale Mk.35. Mr fiind masa cuvei. rezultatele care se obţin considerând datele din enunţul aplicaţiei fiind cele prezentate în tabelul 14.7 şi în graficele din figura 14.2. rezultănd astfel patru variante ale produsului.

8 (denumit şi matricea utilităţilor) şi se marchează pe acesta variantele cele mai bune ale produsului (denumite variante optime).2204 0.429 1. Caracteristicile variantelor produsului analizat în aplicaţia A. j = 1.000 1. Rezultatele obţinute pe această cale.875 1. CAM. recomandată de STAS 6401.k Ks.20 0.4 un grad de importanţă gj ∈{1.k 40 105 40 110 60 105 75 120 K4 0.k şi CAP.1 ≡ 85 %.k 90 70 100 70 Tabelul 14.059 1. astfel: pentru criteriul K1. Valorile indicatorilor parţiali şi globali de caracterizare a variantelor produsului analizat în aplicaţia A. CAM.1k ≡ Vu..1784 1. • se acordă caracteristicilor corespunzătoare fiecărui criteriu Kj.2.k Observaţie Pentru rezolvarea unor aplicaţii de tipul celei anterior discutate se pot utiliza şi alte metode.4266 1. considerând pe rând fiecare din criteriile Kj.4 ≡ 100 mii lei/kg.k şi CAP. Tabelul 14. gj = 2.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR din tabelul 14.35 Valorile caracteristicilor CAM.2k ≡ Mr.2 ≡ 75 %. j = 1. iar pentru criteriul K4.429 1. La folosirea acestei metode se parcurg următoarele etape (prezentate considerând condiţiile din enunţul aplicaţiei anterior discutate): • se analizează datele din tabelul 14.3}. dacă respectarea criteriului Kj corespunde realizării unui obiectiv principal.118 1. pentru criteriul K3.167 Indicatorul global ICT. redate în tabelul 14.k şi CAP.k şi CAP. conduc la concluzia că varianta de produs care trebuie adoptată (cu cea mai mare valoare a indicatorului global) este V2.4 Criteriul Kj Forma aj Varianta Vk V1 V2 V3 V4 K1 „min” 0.4k ≡ Cu.k 85 90 95 95 K2 K3 0.8 şi din enunţul aplicaţiei. CAM.jk Mr.9. una dintre acestea fiind metoda de estimare a utilităţii consecinţelor. atribuindu-se gj = 3.35 I4k 1.333 1.875 1.3 ≡ 140 %..4 Criteriul Kj aj Varianta Vk V1 V2 V3 V4 K1 0.000 I3k 1.8..333 1.35 Valorile indicatorilor parţiali Ijk I2k 1.10 I1k 1. CAM.118 K2 „max” K3 „max” K4 „max” 0.250 1.000 1.14.3304 1.3k ≡ Ks.111 1. dacă respectarea criteriului Kj corespunde realizării unui obiectiv secundar şi gj = 1 dacă 350 .14. pentru criteriul K2..4.35 Cu.9.10 Vu.273 1.20 0.

4 Criteriul Kj Forma gj Varianta Vk K1 „min” g1 = 1 g1I1k K2 „max” K3 „max” K4 „max” g4 = 3 g4I4k g2 = 2 g3 = 3 Matricea modificată a utilităţilor g2I2k g3I2k Usk V1 V2 V3 V4 1 85 = 0.433 7..14. Tabelul 14. aşa cum a rezultat şi prin metoda indicatorului global.4.625 120 3 70 = 2.10.067 75 3 • se calculează suma valorilor înscrise pe fiecare linie a matricei modificate a utilităţilor Usk. varianta de produs care trebuie adoptată este V2. • se întocmeşte un tablou (numit matricea modificată a utilităţilor). în cazul aplicaţiei analizate.228 8. k = 1. 351 . se observă că.j sunt valorile (aceloraşi caracteristici) corespunzătoare variantelor optime. varianta de produs care are cea mai mare valoare a Usk (numită varianta optimă de produs) fiind cea care trebuie adoptată.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice respectarea criteriului Kj corespunde realizării unui obiectiv minor. analizănd rezultatele redate în tabelul 14.692 2 40 = 1.864 110 3 3 105 = 2. Matricea modificată a utilităţilor pentru produsul analizat în aplicaţia A. în cazul aplicaţiei analizate. g2 = 2 şi g3 = g4 = 3. Ijk fiind nişte indicatori parţiali. rezultatele parcurgerii acestei etape în cazul aplicaţiei analizate sunt prezentate în tabelul 14.895 95 1 90 = 0.333 3 3 105 = 2. calculaţi considerând că aceste valori reprezintă CAM..100 8.jk ale produsului analizat. considerând datele precizate în enunţ. înlocuind valorile caracteristicilor din matricea utilităţilor cu gjIjk. rezultă: g1 = 1.947 95 1 1 2 2 40 2 60 = 1.10. iar nivelurile limită acceptabile CAP. numită utilitatea sinteză a variantei Vk.811 7.333 90 3 70 3 100 = 2.10.

17.7.c T. a.d T.c T.10.7.16.30. a.11.8.5.13.38.10.3.8.c.9.7.2.14.7.13. a.d T. b.8.b.8. a T.3.6. a.18.14. c T.2. b.35.b.d T.d T.17.1. b T.b T.c T. a.38.4.11.d T. b T.9.c T. b T.8.12.16.b. b T.24.22.17.8. a. a T.d T.c.c.12. b T. b. a.8.14.24. a. c. d T.11.d T. d T.b T.24. a.9.b.33.10. b.7. a.b T.d T.1.10.b.14. a.7.23.16.d 352 .12.17.11.b.10.7. d T. b T.8. b. a T. c T.7.20. d T.14.10. a.11.9.9.9.35.13.9.23.11.b.13. a.1.4. b T.28.c.10. b. c. a.c T.d T. a. b.34. a.14.c T.18. a.b.d T.9. a.13.8.11. a.c T.9. a.c.d T.9.36.7.14. b. a T.c. a.7.8. b T.25.d T.b. a.10. a.b.8.9.c. c.d T.10.b. a.c.10. a.26.20. a T.c.9.11.18.11.7.8.8. a T.9.Grila de verificare a testelor de autoevaluare Capitolul 7 T.28.c T.31.25.4. a.5.d T.9. c T.13.23.25.7.14. c.b.d T. c T. a.8. d T.c T.21.14.9.11. d Capitolul 11 T.11.9. a.c T. a. b T.8.d Capitolul 14 T. c. c T.28.12.3.4.b.d Capitolul 8 T. a.c.10.b.13.15. b T.29. c T.14. a.b.23.13. a.14.19.d T.c.7. b.12.28.d T.12.40.5. 9.9.10.11. a.21. c T.12.8.b. b. b.c T. d T.b. a.9. d T.9.c.32.37. d T. b. b.13. a.26. a Capitolul 9 T. c T.13.c.c T. b.10. b T.11. d T. d T.27.10.36.11.5. d T.9.10. b T.4.d T.22.43.d T. c c.8.10. a.d T. a.9. a T.5.8.d T. c.39. b. T.10.18. b T.8.12. a.8.d T. d T.34.8.11.11. c T.8. d T.b. d Capitolul 12 T. d T. a.22. a.6.11.17.21. a. b T.b T.d T.8.b T.11.9.10.12. b.7.9. d T.14.16. d T.b.9. a. c T.9.20.16.11.3. a T.37.13.d T.13. d T.c T.c. a.8.8.c.8.14.4.d T. d T. a.42. c. c T.c T.d T.10.d T.13.d T.12.13.9. a.c T.10.b. c T. a.12. a.d T. a T.9. c. a.2. c T.7.25. b.d T.c. b T.10.7.d T.15.9. b T.1.13. a.11.d T. b.10.d Capitolul 13 T.9.8. a T. b. a.12.d T.3.1. a T. c.9. c.10. d T.7.7.11.9.12.12. d T. a.b.21. c.13.31.c.9. a.9. d T. d T.d T. c T.13.d T. a.23.11. b.10.b T.b.d T. d T.5.c. T.b. b.d T.b.13.b.11.15.8.15.7. a.d T.11. b b a a.11.12.28. a. b.c T.12. c T. c T. a.c T.40.b.10. c T.6.9.15. b. 9.1. a.c. d T. d T.7.22.2.d T.b T.7.10.13.39.9.10. d T.27.27. a T.b.18.11.7.c.10. c T. a.8. b.c.9.d T. a.c T.b.18. b.7.14.7.8. c T. a.b.8.29.2.7.9. a.13. a.22.b. T.12.6. c T.6. a.d T.8. c T.9. a.8. a.d T.10.11. b.d T. b.26. c.11. a. c.1. d T.d T. c T.3.d T. a. b T.d T.d T. a.27. b. d T.17.7.d T. c T. a T.30.9. a.c T.10.20. a.13. c.9.19.7.12.9. c. a.8. b.15.6. b T.33.d T. b.8.8. c T.8.7.c T. b. a. a.9.d T.29.14.2.16.17.41.9. a T.d T.13.12.9.2. T.7.10.26.d Capitolul 10 T.8.13.7.2. b.b.5.11.7. d T. d T. c T.8.8. a.c T. c T.8.3.b.d T.c T. b. c T. T. c.b.8.8.c T.7.11.b T.11. c T.10.13.11.30.d T.b.d T.12.c T.c.d T.7.7.4.b.7.11.10.11. a.6.7.19.10. b T. c d a. d T.9. d T.14. c T.13.d T.b.d T. c.c. c T. c. d T.12.c T.9.12.d T. a.d T.9.8. a. d T.27.9.d T.1.25.19.b T.8. b.b.11.3. a. b. c.d T.5.14.c T.12. a. d T. a T.15.6.24. d T.4.c.8.32.c T.11.16.21.10.12. c T.8. a.d T. b. c.b. a.c.7.9.14.10. b T. a. T.8. a. a.c. b.c.d T. b.19.24.14.c.12.20.26.7.c T.

70 canal rezinifer. 305 comportare metalurgică la sudare. 210 ceramice silicatice. 305 compactitate de umplere. 329 cristalite. 327 cromit. 179 condiţionarea epruvetelor. 75 carbură de siliciu. 69 B bandă de călibilitate. 214 carbură de bor. 284 compoziţii.INDEX A acomodare. 334 coeficient de importanţă. 153 constantă de relaxare. 183 agent de reticulare. 241 ceramice oxidice. 181 aliajele titanului. 207 atmosferă standard. 207 ceramice. 74 compozit durificat cu fibre. 148 alburn. 289 agregare pulberi. 184 aliaje pentru lipire. 236 curbe de îmbătrânire. 289 353 . 241 configuraţie. 154 C cambiu. 301 alame. 67 bronz. 239 construcţie sudată. 168 aliaje Al − Cu. 233 corindon. Argentan). 92 costuri relative. 208 criterii de cost. 275 aliaje Al − Zn. 233 densitate de presare. 233 constantan. 177 aliaje Cu – Ni. 139 ceramice neoxidice. 233 conformaţie. 197 ciment. 334 compactitate de presare. 69 copolimer. 175 Alpaca (Neusilber. 254 analiza valorii. 208 coroziune intercristalină. 330 antioxidant. 215 călire de punere în solutie. 249 cusătură sudată (CUS). 276 carbon echivalent. 214 D dendrimer. 141 curbe izocronice. 307 agregare prin lipire. 25 clase de calitate. 304 depunere chimică. 323 criterii tehnologice. normală. 56 coefcient de asimetrie. 234 cristobalit. 249 curbe izometrice. 235. 163 aliaje antifricţiune. 153 alumina. 328 criterii privind proprietăţile. 210 alumino−silicaţi. 201 aminoplaste. 152 aliaje cu memoria formei (Marmem). 170 aliaje Al − Mg. 250 aglomerate. 323 coeficient de siguranţă. 219 clasă structurală.. 275 câmp termic de sudare. îngustă. 213 cupru tehnic. 250 argile. 305 densitate de umplere. 147 curbă termo−mecanică.

104 hemiceluloză. 289 devitrifiere. 272 F faianţă. 247 duritate Janca. 242 fracţie volumică. 305 fondant. 204 fluiditate. 327. 14 element de aliere alfagen (feritizant). 270 izotactic. Schaeffler. 282 G glazură. 207 fenoplaste. 7 element de aliere gamagen (austenitizant). 237 element carburigen. 20 fontă comercială. 329 indicator parţial. 327 inel anual. 32 disproporţionare. 93 fisurare sub tensiune. 21 duritate Barcol. 311 durificare secundară. 276 fibrilă. 6 fontă aliată martensitică. 5 element grafitizant. 140 încorporare. 112 emailuri. 254 fiabilitate. 218 enclavă plastică. 235 fisurare la cald a CUS. 173 elinvar. 230 grafic de corelare utilitate-cost. 275 infiltrare. 305 grad de polimerizare. 331 gresie ceramică. 112 izodeformaţie. 153 354 . 280 duritate Knoop. 290 încovoiere statică. 201 diagramă structurală A. 216 fontă aliată. 14 element betagen. 207 E efect postelastic. 202 K Kunial. 6 feldspat. 322 fibră lemnoasă. 328. 216 invar. 310 elastomeri. 231 furnir. 246 fragilitate de revenire. 215 duritate Shore. 94 funcţionalitate. 276 homopolimer. 22 fragilizare prin faza σ.depunere electrolitică. 233 izotensiune. 209 grad de cristalinitate. 275 durată de sinterizare. 113 formare epruvete. 140 îmbătrânire naturală. 234 grad de îndesare. 207 fâşii ZIT. 233 I indicator global. 73 fază sigma. 288 H hardenită. 10 element de aliere. 289 intermediari. 270 Î îmbătrânire artificială. 231 duraluminiu. 165 duramen.

80 oţel inoxidabil stabilizat. 109 oţel HSLA. 232 polidispersie. 66 oţel pentru rulmenţi. 269 matrice a preferinţelor. 301 modificare. 80 oţel cu granulatie fină. 321 materiale vitroceramice. 216 Monel. 254 Melchior (Maillechort). 210 P panel. 230 polietilenă. 210 martensită termoelastică. 180 lungime critică a fibrelor. 219 matrice. 108 oţel rapid. 65 oţel criogenic. 86 oţel patinabil.L laminare normalizantă. 304 pultruziune. 311 melamine. 103 oţel refractar (termorezistent). 275 lignină. 321 materiale structurale. 89 oţel Hadfield. 256 liber.cu crom. 214 nitrură de siliciu. 230 material elastomeric (cauciuc). 98 oţel pentru recipiente. 334 precipitate θ. 110 oţel pentru carburare. 76 oţel duplex. 214 O oţel pentru construcţii sudate. 75 oţel pentru scule. 305 porţelan. 235 polimer. 78 oxid de zirconiu. 112 plăci celulare. 205 N Nitinol. 284 M magnaliu (alumag). 96 oţel turnat. 208 oţel bifazic (dual-phase). 229 mulit. 250 platinit. cu crom şi nichel. 93 oţel maraging. 75 laminare termomecanică (controlată). 31 punct fix de vâscozitate. 66 oţel pentru îmbunătăţire. 76 lanţ molecular (catenă). 105 oţel inoxidabil. 326 pulberi. 153 monomer. 168 magnezită. 322 metalurgia pulberilor. 84 oţel carbon de calitate. 229 polimer reticulat. 229 lanţ siloxanic. 276 lipire. 282 plăci din aşchii de lemn – PAL. 185 nitrură de bor. 282 poliadiţie. 78 oţel termorezistente. 207 prajini de pompare. 5 355 . 94 oţel durificabil prin precipitare (PH). 324 mediu de sinterizare. 232 policondensare. 184 masă moleculară. 282 plăci din fibre de lemn – PFL. 340 punct caracteristic nominal. 255 materiale funcţionale. 140 proprietăţi adecvate. 229 polimerizare. 282 plastifiant. 153 mentenabilitate. 100 oţel aliat. 231 porozitate de umplere. 136 modificatori de reţea.

150 tombac. 206 sticle. 140 356 . 233 sinterizare. 284 raport de transfer al sarcinilor. 182 Ş şamotă. 237 titan.R raport de formă al fibrelor. 241 rezilienţă. 276 tranziţie sticloasă (vitroasă). 197. 324 rezistenţă relativă la oboseală. 97 superplasticitate. 70 zone Guinier. 276 răşini epoxidice. 215 volum specific de scuturare. 310 solidificare unidirecţională. 197 structură feritică aciculară. 255 Z zonă de acţiune a fibrei. 239 vâscozitate. 77 temperatură de sinterizare. 310 temperatură de vitrifiere. 211 titlu fictiv. 233 sferulită. 69 rupere prin cavitaţie. 233 sticlă “securit”. 232 reacţie în trepte. 74 superaliaj. 305 vulcanizare. 211 rezistenţă Dynstat la şoc.. 274 rost de sudare. 256 silumin. 325 ritidom. 212 refractare silica. 236 trihite (fibre whiskers). 254 răşini poliesterice. 285 rază medulară. 234 sudabilitate. 207 termoplaste. 271 zonă influenţată termic (ZIT). 212 şoc termic. 254 reacţie în lanţ. 285 S segment de lanţ molecular. 53 starea amorfă (vitroasă). 172 titanaţi. 200 silicon.. 200 teracotă. 83 V vas lemnos. 275 vâscoelasticitate. 290 spinel. 248 rezistenţă mecanică specifică. 323 refractare corindonice. 248 rezistenţă la şoc Izod. 149 trahee. 237 termorigide (duroplaste). 235 sialon. 247 rezistenţă la înmuiere sub sarcină. 216 standard. 212 refractare silimanitice. 21 stabilizator. 211 rezistenţă piroscopică (refractaritate). 204 vitrifiant. 276 traheidă. 170 simbolizare 59 sindiotactic. 210 stabilitate la revenire.. 214 silice. 197 stereoizomer.Preston (GP). 212 relaxarea tensiunilor. 232 reciclabilitate. 203 T temperatură de referinţă. 184 structură amorfă.

The first volume includes the following chapters: Metals – general concepts. Structure and properties of nonferrous alloys. Structure and properties of composites. Types of commercial steels and cast irons. Structure and properties of sintering materials. sintering materials and fibre-reinforced composites. Mechanical properties of metallic materials. Petrochemical and Refinery Equipment and Equipment for Gas and Petroleum Transportation and Storage at the Faculty of Mechanical and Electrical Engineering of the Petroleum-Gas University of Ploiesti with a useful and effective tool for individual study. The work consists of two volumes. Iron-carbon alloys. each chapter includes exercises and self-assessment tests. structure and properties and emphasises the structural and property changes due to various processing technologies. in order to allow the reader to estimate the knowledge acquired and their level of competence (the ability to use knowledge independently and correctly to solve practical problems). Since the main applications analysed belong to the field of oil equipment. Alloys – general concepts. the metallic materials (metals and alloys) are and will be used more frequently. this book can prove useful for other students. polymeric materials (plastomers and elastomers). However. Phase transformations of solid steels and cast irons. Structure and properties of glasses and ceramic materials. rules and mechanisms for obtaining materials compliant with the structural specifications of each particular application. This book is meant to provide the students that read Oil-Field Equipment. therefore the discussion of these materials is more comprehensive. However. To enhance the utility of the book. the paper also deals with other types of materials for technical applications: glasses and ceramic materials. Structure and properties of polymeric materials. 357 . Choosing the appropriate material for an application. Its main purpose is to understand the principles. as well as technicians and engineers who wish to enhance or update their material science knowledge. Heat treatment of steels and cast irons. it points out the correlation between their chemical composition.ELEMENTS OF MATERIALS SCIENCE AND ENGINEERING The book Elements of Materials Science and Engineering presents the structure and properties of materials used for technical applications. The second volume includes the chapters: Alloyed steels and cast irons.

Fiecare capitol este prevăzut cu teste de autoevaluare şi aplicaţii. şi poate constitui un ghid valoros pentru alegerea raţională a materialelor necesare diferitelor aplicaţii industriale.ing.I. dr.N.dr. Gheorghe Drăghici de la catedra Tehnologia Construcţiei Utilajului Petrolier a Universităţii PETROL – GAZE din Ploiesti.upg-ploiesti. Gheorghe Zecheru şi conf. “Model de software integrat de tip multimedia pentru învăţare interactivă generat la Universitatea Petrol – Gaze din Ploiesti” Lucrarea este elaborată de prof. materialele superplastice etc. materialele inteligente.inclusiv materialele descoperite şi utilizate recent: compozitele durificate cu fibre.ing. 39691.ro/curs_esim. Lucrarea este structurată în două volume şi cuprinde informaţiile esenţiale privind structura şi proprietăţile principalelor categorii de materiale folosite în tehnică. ceramicele ultrarezistente.htm “Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor” este disponibilă pe CD-ROM ISBN 973-99015-8-1 ISBN 973-85511-8-3 . “Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor” se află pe site-ul cu adresa: www. care permit utilizatorilor să-şi autoaprecieze nivelul de pregătire şi nivelul de competenţă în folosirea independentă şi corectă a cunoştinţelor dobândite la soluţionarea unor probleme concrete.“Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor” este realizată în cadrul grant-ului C.F.S.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful