UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIESTI Prof.dr.ing. Gh. Zecheru Conf. dr.ing. Gh.

Drăghici

ELEMENTE DE STIINTA SI INGINERIA MATERIALELOR Volumul 2

Editura ILEX şi Editura Universităţii din Ploiesti 2002

CUVÂNT ÎNAINTE
DESPRE GRANTUL C.N.F.I.S. 39691 “MODEL DE SOFTWARE INTEGRAT DE TIP MULTIMEDIA PENTRU ÎNVĂŢARE INTERACTIVĂ” GENERAT LA UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIESTI
Obiectivul fundamental al grantului (C.N.F.I.S 39691) este crearea unui instrument software de tip multimedia care să ofere fiecărui cadru didactic un model de construire şi prezentare a cursurilor , seminariilor şi laboratoarelor într-o manieră modernă, utilizând facilităţile puse la dispoziţie de tehnica avansată. Grantul se adresează în egală măsură şi studenţilor care vor putea să “audieze” cursurile / seminariile / laboratoarele în condiţii comparabile cu cele din ţările dezvoltate. Grantul C.N.F.I.S 39691 este structurat pe trei componente: CURS, LABORATOR, EVALUARE (vezi figura 1 *). • Componenta CURS oferă utilizatorilor de tip CADRU DIDACTIC posibilitatea de a realiza conţinutul cursului într-o manieră flexibilă, putând folosi informaţii de tip text, imagine, animaţie, prezentare video, slide show. Utilizatorul de tip STUDENT va avea acces la toate aceste tipuri de prezentare. În urma activării acestei componente, se poate obţine cursul pe suport de hârtie, pe suport magnetic sau se poate realiza introducerea în pagina de WEB a conţinutului acestuia. • Componenta LABORATOR acoperă activitatea de seminar / laborator. Ea oferă posibilitatea cursantului (utilizatorul de tip STUDENT) de a avea acces la textul de prezentare a temei propuse, la instrumente de tip instructor (tutorial), în toate cele cinci tipuri de prezentare de la curs, precum şi la modele ale fenomenelor / conceptelor prezentate. De asemenea, se pot realiza conexiuni cu anumite cursuri sau seminarii / laboratoare. Utilizatorul de tip CADRU DIDACTIC va avea posibilitatea să-şi descrie tema propusă folosind facilităţi de tip text, imagine, animaţie, prezentare video, slide show şi aplicaţii software specializate. El poate uza de ele pentru a realiza instrumente de tip instructor, precum şi modele ale fenomenului / conceptului prezentat sau conexiuni cu noţiuni înrudite. Ca urmare a activării acestei componente, se pot obţine comparaţii între obiectivele propuse şi rezultatele obţinute, exemple de rezolvare a problemelor propuse, date necesare efectuării lucrării, precum şi chestionare de tip şablon.
* Documentaţie Grant C.N.F.I.S. 39691 (1999,2000,2001), Runda a II-a, Director Grant – Liviu Dumitraşcu i

Figura 1. Structura generală a Grantului C.N.F.I.S 39691

• Componenta EVALUARE îşi propune să ofere posibilitatea evaluărilor efectuate de către utilizatorii de tip CADRU DIDACTIC asupra utilizatorilor de tip STUDENT, precum şi autoevaluărilor realizate de utilizatorul de tip student, la cerere. Evaluarea se poate realiza fie pe baza unor formulare de tip bilet de examen, fie de tip chestionar (generat de un software specializat). In cazul autoevaluării, utilizatorul STUDENT poate beneficia de acces direct la
ii

cursul aferent sau la un ciclu de tip întrebare – răspuns, posibilitate implementată cu ajutorul serviciului de poştă electronică. Serviciul de poştă electronică va fi susţinut de un server de WEB propriu programului.
REMARCI:

• Grantul «MODEL DE SOFTWARE INTEGRAT DE TIP MULTIMEDIA PENTRU ÎNVĂŢARE INTERACTIVĂ GENERAT LA UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIESTI» se realizează în trei etape: ETAPA I (proiectul de iniţiere program) – Realizare prototip SALĂ DE CURS (anul 1999); ETAPA a II-a – Imbunătăţirea prototipului SALĂ DE CURS, realizare prototipuri SALĂ DE LABORATOR, SALĂ DE EVALUARE (anul 2000); ETAPA a III-a – Realizarea integrală a modelului de învăţare interactivă (anul 2001). • Domeniul de interes al acestui program se înscrie în aria preocupărilor specialiştilor din învăţământ şi din domenii conexe acestuia, din EUROPA şi din AMERICA. • Rezultatele obţinute în urma aplicării unui software integrat de tip multimedia pentru învăţare interactivă pentru disciplinele predate în cadrul unei universităţi (precum şi pentru planurile de învăţământ) pot fi folosite ca punct de plecare în vederea constituirii unui server de WEB, bază pentru învăţământul la distanţă, pentru cursuri intensive de scurtă durată, alternativă dinamică pentru studiul individual la bibliotecă. Implementarea unui astfel de mecanism creează premise pentru posibilitatea evaluării interactive a studenţilor, precum şi pentru realizarea unui ciclu de tip “întrebare-răspuns” (cu ajutorul serviciului de poştă electronică). • Un câştig important constă în posibilitatea de a face cunoscută UNIVERSITATEA, atât în ţară cât şi în lume, nu numai la nivelul unor informaţii generale, cât mai ales la nivelul a ceea ce constituie una din componentele sale esenţia : cea de ÎNVĂŢĂMÂNT. La baza generării cursurilor interactive de învăţare / instruire realizate integral / parţial în cadrul grantului a stat “ Metodologia de proiectare a cursurilor multimedia şi hipermedia” ce cuprinde următoarele etape: Analiza cerinţelor de instruire, Proiectarea preliminară a aplicaţiei (cursului), Dezvoltarea aplicaţiei (cursului), Implementarea aplicaţiei (cursului), Evaluarea şi întreţinerea aplicaţiei (cursului). Pentru prezentarea tuturor cursurilor realizate în cadrul grantului a fost generată seria “Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S 39691 “ în care apare lucrarea Elemente de ştiinţa şi ingineria materialelor, Editura ILEX şi Editura Universităţii PETROL – GAZE din Ploiesti.
iii

REMARCI: • Toate lucrările din seria “Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S 39691“ se află pe site-ul Universităţii PETROL – GAZE din Ploiesti şi sunt disponibile pe CD-ROM. • Autorii lucrărilor sunt cadre didactice ale Universităţii, de la catedrele: Informatică, Tehnologia Construcţiei de Utilaj Petrolier, Forajul Sondelor, Chimie, Filologie. Îmi exprim convingerea că prin realizarea acestui proiect se va reuşi o concordanţă a procesului de învăţământ din Universitatea PETROL – GAZE din Ploiesti cu tendinţele internaţionale. DESPRE CARTE Lucrarea “Elemente de ingineria şi ştiinţa materialelor” cuprinde informaţiile esenţiale privind structura şi proprietăţile principalelor categorii de materiale folosite în tehnică şi poate constitui un ghid valoros pentru alegerea raţională a materialelor necesare diferitelor aplicaţii industriale. Lucrarea este structurată în două volume. Primul volum conţine noţiunile fundamentale privind structura si proprietăţile mecanice ale metalelor şi aliajelor şi informaţiile principale privind structura, proprietăţile şi tratamentele termice ale materialelor metalice cu cea mai mare pondere de utilizare industrială: fontele şi oţelurile. Cel de-al doilea volum al lucrării cuprinde informaţiile principale privind structura, proprietăţile şi domeniile de utilizare ale altor categorii de materiale: metalele şi aliajele neferoase, sticlele şi materialele ceramice, plastomerii şi elastomerii, materialele compozite şi materialele sinterizate. Fiecare capitol al lucrării este prevăzut cu teste de autoevaluare şi aplicaţii, care permit utilizatorilor să-şi autoaprecieze nivelul de pregătire şi nivelul de competenţă în folosirea independentă şi corectă a cunoştinţelor dobândite la soluţionarea unor probleme concrete.

Prof.dr.ing. Liviu Dumitraşcu Prorector Director Grant C.N.F.I.S. 39691 Coordonatorul seriei “Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S 39691“

iv

CUVÂNTUL AUTORILOR
Lucrarea Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor a fost concepută astfel încât să constituie un instrument util şi eficient pentru pregătirea individuală la disciplina Studiul materialelor, prevăzută în planul de învăţământ al studenţilor anului I, specializările Utilaj Tehnologic Petrolier şi Utilaj Tehnologic pentru Transportul şi Depozitarea Hidrocarburilor, de la Facultatea de Inginerie Mecanică si Electrică din cadrul Universităţii Petrol – Gaze din Ploiesti. Ea poate fi utilizată cu bune rezultate şi de studenţii care se pregătesc în alte specializări inginereşti, precum şi de tehnicienii şi inginerii care doresc să-şi aprofundeze sau să-şi reactualizeze cunoştinţele în domeniul materialelor. Lucrarea are ca obiect prezentarea structurii si proprietăţilor materialelor folosite în tehnică, precizarea legăturilor (corelaţiilor) dintre compoziţia chimică, structura si proprietăţile acestor materiale şi evidenţierea modificărilor de structură şi proprietăţi care se produc ca urmare a prelucrării materialelor prin diverse procedee tehnologice, scopul principal urmărit fiind însuşirea principiilor, legităţilor şi mecanismelor care stau la baza obţinerii materialelor cu structura corespunzătoare asigurării proprietăţilor impuse de utilizarea lor în diverse aplicaţii tehnice. Deoarece principalele aplicaţii tehnice avute în vedere sunt cele din domeniul maşinilor, utilajelor şi echipamentelor petroliere, materialele care au în prezent şi în viitorul apropiat cea mai mare pondere de utilizare sunt materialele metalice (metalele şi aliajele) şi ca urmare partea din lucrare destinată studierii acestor materiale este cea mai consistentă. Sunt studiate însă în lucrare şi celelate categorii de materiale folosite în tehnică: sticlele şi materialele ceramice, materialele pe bază de substanţe macromoleculare (plastomerii şi elastomerii), materialele obţinute prin agregare de pulberi şi materiale compozite durificate cu fibre. Volumul de faţă, cel de-al doilea al lucrării, conţine capitolele: Oţelurile şi fontele aliate; Oţelurile şi fontele comerciale; Structurile şi proprietăţile aliajelor neferoase; Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor; Structurile şi proprietăţile polimerilor; Structurile şi proprietăţile materialelor compozite; Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi; Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice. Adresăm cele mai calde mulţumiri celui care a făcut posibilă publicarea acestei lucrări (prof. dr. ing. Liviu Dumitraşcu ) şi colegilor care au realizat recenzia stiinţifică a lucrării (prof.dr.ing. Vlad Ulmanu şi prof. dr. ing. Ioan Tudor). Urăm utilizatorilor succes în însuşirea cunoştinţelor privind structurile şi proprietăţile materialelor şi aşteptăm cu deosebit interes sugestiile lor pentru îmbunătăţirea ediţiei viitoare a lucrării.

Autorii Ploieşti 30 iulie 2002
v

Seria
Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S. 39691
Liviu Dumitraşcu şi colectiv

(Borland) PASCAL în 13 conversaţii
Stelian Guţu

Tehnologiile informaţiei şi comunicaţiiilor. Mijloace multimedia
Gheorghe Zecheru şi Gheorghe Drăghici

Elemente de ştiinţa şi ingineria materialelor. Volumul 1
Ana Maria Burlan şi Andreea Negulescu

Compendiu de gramatică franceză cu exerciţii
Mihai Hotinceanu

Probleme şi lucrări de laborator de electromagnetism
Gabriel Marcu

Clase Java pentru metode numerice
Vlad Ulmanu

Tehnologia fabricării şi reparării utilajului petrolier
Mihai Pascu Coloja

Cercetarea sondelor în pompaj cu ajutorul metodelor acustice
Mihail Minesccu şi Ion Nae

Tehnologii şi utilaje în construcţia de maşini
Alexandra Şchiopescu, Maria Moraru, Anca Sterry, Ana Dincă, Ileana Cameniţă

Chimie generală. Aplicaţii numerice
Octav Pântea, Stelian Neagoe, Dorina Matei, Eva Trâmbiţaşu, Daniela Popovici

Bazele chimiei analitice calitative şi cantitative. Probleme şi întrebări
Şerban Vasilescu, Virgiliu Talle, Dorin Bădoiu

Rezistenţa materialelor. Tehnici de calcul şi proiectare
Constantin Ionescu , Liviu Băloiu şi colectiv

Introducere în problematica mediului înconjurător
vi

. i Cuvântul autorilor …………………………………………………………………. 53 8... Introducere …………………………………………………………. 71 1 .. Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini ………………………....……… 59 8.....2.... 69 8.…. Particularităţile realizării construcţiilor sudate …………………..……. 34 Bibliografie ……………………………………………………………………….. 66 8. 7 7... v 7....5.……….... Influenţele elementelor de aliere asupra trnsformărilor structurale în stare solidă ale oţelurilor şi fontelor………………………………………. Simbolizarea oţelurilor comerciale …………………………….……… 64 8.. Formarea CUS la sudarea prin topire a oţelurilor ………………. NOŢIUNI GENERALE DESPRE ALIAJE 3.…….. Oţelurile carbon de uz general …………………………………. PROPRIETĂŢILE MECANICE ALE MATERIALELOR METALICE 4..2..1. TRANSFORMĂRILE STRUCTURALE ÎN STARE SOLIDĂ LA OŢELURI ŞI FONTE 6. Interacţiunea elementelor de aliere cu fierul ………………………………. 35 Teste de autoevaluare …………………………………………………………….2.……. Oţelurile carbon cu destinaţie generală ……………………………………. OŢELURILE ŞI FONTELE ALIATE …………………………………..2.3.. 69 8.. Interacţiunea elementelor de aliere cu carbonul ……………………...2.CUPRINS Volumul 1 1.2.3.5.3.…….2. 23 Cuvinte cheie …………………………………………………………………...3..……… 5 7.……… 14 7...1...……….. 64 8. Clasificarea oţelurilor comerciale ……………………………………… 55 8. 16 7.……. 55 8.4. OŢELURILE ŞI FONTELE COMERCIALE ………………………………... 35 Aplicaţii ………………………………………………………………….. Clasele structurale de oţeluri şi fonte aliate ………………………..5.1.1.4. 65 8. TRATAMENTELE TERMICE LA OŢELURI ŞI FONTE Volumul 2 Cuvânt înainte ………………………………………………………………………. STUDIUL ALIAJELOR DIN SISTEMUL FIER-CARBON 5. Oţelurile carbon de calitate ……………………………………..5. 5 7.………. 38 8. NOTIUNI GENERALE DESPRE METALE 2.1.…….. Oţelurile pentru construcţii sudate …………………………………. Clasificarea şi simbolizarea oţelurilor comerciale ………………….... 53 8. Introducere …………………………………………………………...

Modificarea aliajelor neferoase ……………………………………. Aliajele Al – Zn ………………………………………………. 152 9..…….…….6...1..……. 131 9.. Oţelurile nealiate pentru construcţii sudate ……………………... Oţelurile aliate pentru scule ……………………………………. 118 Cuvinte cheie ……………………………………………………………..1.…….8...……..7..... Transformările structurale în ZIT la sudarea prin topire a oţelurilor …….1.8....8..……. Oţelurile cu granulaţie fină pentru construcţii sudate ………….1..……..……..6. 125 9....…….. Aliajele Al – Si …………………………………………………....8. Oţelurile rezistente la uzare şi tenace ………………………………….3. Fontele cu destinaţie generală …………………………………...... STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE METALELOR ŞI ALIAJELOR NEFEROASE …………………………………….. Oţelurile cu rezistenţă mecanică foarte ridicată ………………………. Oţelurile pentru aparate şi recipiente sub presiune ……………. 114 8.3.2.1...... Fontele cu destinaţie precizată ………………………………….6.9.. 113 8... 142 9.....8..5. 131 9...9. 73 8.. 105 8.. Tratamentele termice la aliajele neferoase …………………….………. Cuprul şi aliajele pe bază de cupru ………………………………………….... 170 2 ..3.2. Bronzurile …………………………………………………………….... 168 9.…….9..2.…….... Oţelurile inoxidabile şi refractare ……………………………….……. Alte oţeluri cu destinaţii sau caracteristici speciale ……………………….5.6.5...... 147 9..………....……..4.……..3. Oţelurile pentru piese turnate …………………………………..4. Aliajele Cu − Ni ……………………………………………………….. 109 8.6. Alamele ………………………………………………………….. 110 8..5.5... Oţelurile pentru rulmenţi ………………………………………. 75 8.……….. Aluminiul şi aliajele pe bază de aluminiu ………………………. 163 9. 105 8.. Aliajele Al – Cu ………………………………………………………....5.1.…….. 137 9.7..…….1.………….. Fontele comerciale ………………………………………………….……..6. 107 8. 99 8.... 100 8.2.5. 112 8. Oţelurile pentru scule ………………………………………………. 76 8.4.4.. 102 8. 86 8...8.……... Oţelurile pentru arcuri …………………………………………. Oţelurile carbon pentru scule …………………………………. 108 8... 77 8. Oţelurile slab aliate cu rezistenţă mecanică ridicată ……………. Simbolizarea metalelor şi aliajelor neferoase comerciale …………………........7. Aliajele Al − Mg ……………………………………………….6.5.. Oţelurile patinabile ……………………………………………………..3. Oţelurile rezistente la coroziune ……………………………………...8.3.5. 122 Aplicaţii ………………………………………………………………….... 80 8. 136 9.2. 148 9. 162 9.2.6...8.9... 113 8.………. 98 8...6. Oţelurile cu coeficient de dilatare termică controlat …………………..6. 120 Bibliografie ……………………………………………………………………… 121 Teste de autoevaluare …………………………………………………………….. 170 9...…….7.5.. Introducere ………………………………………………………….. 154 9.……..2.……. 86 8.. Simbolizarea fontelor comerciale ……………………………….5.

..3.……. 220 Bibliografie ……………………………………………………………………… 221 Teste de autoevaluare ……………………………………………………………. 215 10..…….. Principalele proprietăţi ale ceramicelor şi sticlelor ………………....1.4. Introducere …………………………………………………………………. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE POLIMERILOR ………………...…….9....5. Materialele elastomerice (cauciucurile) …………………………….. Materialele termoplaste ………………………………………. Sticlele ……………………………………………………………………. 225 11.. 180 9.7.. 202 10..4. Materialele ceramice neoxidice ……………………………………… 214 10. 172 9.5. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR CERAMICE ŞI STICLELOR ………………………….1...4.……. 251 11.3.....2. 187 Aplicaţii ………………………………………………………………….2. Materialele refractare …………………………………………..……... 250 11..……….……... Cimentul …………………………………………………………………… 219 Cuvinte cheie ……………………………………………………………. 197 10.4... 257 3 .……….. 197 10.……. Proprietăţile polimerilor …………………………………………………… 236 11..... 238 11...3.7... 184 Cuvinte cheie …………………………………………………………….4..... Titanul şi aliajele pe bază de titan …………………………………………..2. Aditivii materialelor polimerice …………………………………….8. 222 Aplicaţii ………………………………………………………………….. 182 9. 211 10.... Proprietăţile mecanice ale polimerilor ………………………. Materialele termorigide ………………………………………. Structura ceramicelor şi sticlelor ………………………………….…….... 231 11.8.... 177 9..5.1.2.. 177 9.. 254 11.. 219 10.. 255 Cuvinte cheie ……………………………………………………………..5.4.5....8..3.....4.4.8.4. Materialele ceramice ………………………………………………..……..... Aliajele pentru lipire …………………………………………….. 229 11.. 210 10.. Caracterizarea generală a polimerilor ………………………………. Principalele tipuri de materiale polimerice ………………………..……. 186 Bibliografie ………………………………………………………………………. Aliajele cu memoria formei …………………………………………….... 236 11.……. 207 10.6.……. 198 10.. Materialele ceramice oxidice …………………………………. 207 10.1...1... 187 Teste de autoevaluare ……………………………………………………………. 250 11.1.4. Materialele ceramice silicatice ………………………………. Reacţiile de sinteză a polimerilor …………………………………. Aliajele superplastice ………………………………………………….8.………... Structura polimerilor ………………………………………………………. 192 10.. 233 11..……...5..2.……. Introducere ………………………………………………………………… 229 11.3..……..4....……. Materialele vitroceramice …………………………………………..………. Aliajele antifricţiune ……………………………………………..…….2. Alte metale şi aliaje neferoase ………………………………………..

………..2.………. 314 Bibliografie ……………………………………………………………………….. Introducere ………………………………………………………….... 292 Aplicaţii ………………………………………………………………….…….. Introducere …………………………………………………………...3.……. 321 321 322 334 341 341 342 343 Grila de verificare a testelor de autoevaluare ……………………………... Structurile şi proprietăţile produselor sinterizate …………………..………. 312 Cuvinte cheie ……………………………………………………………...…….. 267 12.……. 315 Aplicaţii …………………………………………………………………. ALEGEREA MATERIALELOR PENTRU APLICAŢIILE TEHNICE ... 301 13.. 353 Elements of materials science and engineering (Abstract) ………………... 14...…….1. 268 12. Introducere ………………………………………………………………… 267 12.2. Teste de autoevaluare …………………………………………………………........... 263 12.. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR COMPOZITE ……………………………….. 258 Teste de autoevaluare …………………………………………………………….. 315 Teste de autoevaluare ……………………………………………………………..………. 301 13.. 292 Teste de autoevaluare ……………………………………………………………. Aplicaţii …………………………………………………………………... Criteriile şi metodele de selecţie a materialelor …………………….…….... Cuvinte cheie ……………………………………………………………... Transformările structurale la presarea şi sinterizarea pulberilor …………. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR REALIZATE PRIN AGREGARE DE PULBERI ……………. 291 Bibliografie ………………………………………………………………………. Un studiu de caz privind alegerea materialelor ……………………........2..Bibliografie ………………………………………………………………………..1.. 14.....…….....………... 307 13.4.. 295 13.... 274 12.. 357 4 .……...3... Estimarea caracteristicilor fizico-mecanice ale materialelor compozite . 14... 317 14........ Bibliografie ……………………………………………………………………...4..1... Lemnul – material compozit natural ……………………………….. 302 13. 352 Index …………………………………………………………………………….3.……......………. 259 Aplicaţii ………………………………………………………………….…….. Obţinerea şi caracterizarea pulberilor …………………………………….………. Materiale compozite durificate cu fibre …………………………………… 284 Cuvinte cheie …………………………………………………………….....

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

Capitolul 7

OŢELURILE ŞI FONTELE ALIATE

7.1. Introducere
Oţelurile aliate sunt acele oţeluri care conţin, pe lângă componentele specifice (fierul – componentul de bază şi carbonul – componentul de aliere principal), elementele însoţitoare (manganul, siliciul etc.) şi impurităţile tipice (sulful, fosforul etc.) oţelurilor carbon, şi alte componente (denumite generic elemente de aliere EA), introduse în mod intenţionat şi în cantitate suficientă la elaborare, cu scopul de a conferi acestor aliaje anumite structuri şi proprietăţi. În contextul acestei definiţii, un component al unui oţel este considerat element de aliere, dacă concentraţia în care a fost introdus la elaborarea oţelului depăşeşte concentraţia până la care acest component se încadrează în categoria elementelor însoţitoare sau concentraţia maximă admisă când componentul are efectele unei impurităţi a oţelului. Astfel, având în vedere datele prezentate în scap. 4.3, oţelurile se consideră aliate cu mangan, dacă %Mnm > 0,8 %, cu siliciu, dacă %Sim > 0,5 %, cu fosfor, dacă %Pm > 0,06 % etc., în timp ce alte componente, cum ar fi cromul, nichelul, molibdenul, vanadiul, titanul, niobiul, wolframul, borul etc., care nu sunt specifice compoziţiei oţelurilor carbon industriale, capătă statutul de elemente de aliere oricare ar fi concentraţia în care au fost introduse (intenţionat) la elaborarea oţelurilor. În practică, pentru a exprima gradul de aliere al unui oţel se utilizează ca indicator suma concentraţiilor masice ale elementelor de aliere (exceptând carbonul) conţinute de acesta Sa ( S a = ∑ % EAmj , EAj, j = 1 … n, fiind elementele
j =1 n

de aliere introduse la elaborarea oţelului, iar %EAmj - concentraţiile masice ale acestor elemente), iar oţelurile aliate se clasifică în: oţeluri slab aliate, având Sa< 5 %, oţeluri mediu aliate, având 5 % ≤ Sa < 10 % şi oţeluri înalt (bogat) aliate, având Sa ≥ 10 %.
5

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

În mod similar, fontele aliate (denumite şi fonte speciale) sunt acele fonte care conţin, pe lângă componentele specifice, elementele însoţitoare şi impurităţile tipice fontelor albe (fără grafit în structură), cenuşii sau modificate (cu grafit în structură), şi alte componente (numite generic elemente de aliere), introduse în mod intenţionat şi în cantitate suficientă la elaborare, cu scopul de a conferi acestor aliaje anumite structuri şi proprietăţi. În contextul acestei definiţii, printr-un raţionament similar celui utilizat în cazul oţelurilor, sulful, în concentraţii %Sm < 0,15 % şi fosforul, în concentraţii %Pm < 0,6 %, considerate impurităţi, manganul, în concentraţii %Mnm < 1,5 %, siliciul, în concentraţii %Sim < 0,5…1,0 % la fontele albe sau %Sim < 3,5…4,5 % la fontele cenuşii sau modificate şi componentele introduse (în concentraţii mici) în cursul operaţiilor de modificare şi postmodificare (magneziu, ceriu, calciu, bariu, titan, zirconiu, aluminiu), considerate elemente însoţitoare, nu reprezintă elemente de aliere ale fontelor; aceste componente, introduse la elaborarea fontelor în concentraţii mai mari decât cele până la care se consideră impurităţi sau elemente însoţitoare, constituie elemente de aliere ale fontelor, iar componentele care nu sunt specifice compoziţiei fontelor albe, cenuşii sau modificate industriale, cum ar fi cromul, nichelul, molibdenul, vanadiul etc., au statutul de elemente de aliere oricare ar fi concentraţia în care au fost introduse (intenţionat) la elaborarea fontelor. Pentru a exprima gradul de aliere al unei fonte se poate utiliza, ca şi la oţeluri, indicatorul Sa, iar fontele aliate se clasifică în: fonte slab aliate, având Sa< 5 %, fonte mediu aliate, având 5 % ≤ Sa < 10 % şi fonte înalt (bogat) aliate, având Sa ≥ 10 %. Elementele de aliere se pot găsi în structurile oţelurilor şi fontelor, în funcţie de caracteristicile lor fizico – chimice (raza atomică, valenţa, electronegativitatea, tipul structurii cristaline, afinitatea chimică faţă de fier, carbon, elemente însoţitoare şi impurităţi) şi de concentraţiile în care sunt introduse la elaborarea acestor aliaje, în următoarele forme: a) dizolvate (prin substituţie sau interstiţial) în soluţiile solide specifice structurii aliajelor fier – carbon, soluţii denumite în acest caz ferită aliată şi austenită aliată; b) dizolvate în structura cristalină a cementitei, denumită în acest caz cementită aliată; c) legate sub formă de carburi proprii; d) combinate chimic cu fierul sub formă de compuşi intermetalici; e) legate sub formă de incluziuni nemetalice (oxizi, sulfuri, silicaţi) sau libere sub formă de cristale de metal pur. Primele trei forme de existenţă a elementelor de aliere sunt cele care corespund frecvent structurii oţelurilor şi fontelor aliate. Formele de existenţă d) şi e) sunt rar întâlnite, deoarece: * fierul formează compuşi intermetalici cu unele elemente de aliere numai dacă concentraţiile acestora sunt ridicate (de exemplu, fierul cu cromul formează compusul, de tip fază sigma, FeCr, caracterizat printr-o valoare de bază a concentraţiei cromului %Crm ≅ 45 %, cu vanadiul – compusul, de tip fază sigma,
6

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

FeV, având %Vm ≅ 48 %, cu molibdenul - compuşii Fe3Mo2, având %Mom ≅ 53 % şi FeMo, având %Mom ≅ 66 %, cu wolframul – compusul, de tip fază Laves, Fe2W, având %Wm ≅ 63 % şi compusul Fe3W2, având %Wm ≅ 68 %, cu titanul – compusul FeTi, având %Tim ≅ 52 %, iar cu niobiul – compusul, de tip fază Laves, Fe2Nb, având %Nbm ≅ 52 %); ca urmare, existenţa unor astfel de compuşi este caracteristică exclusiv oţelurilor şi fontelor înalt aliate cu astfel de elemente; * incluziunile nemetalice sunt (în mod obişnuit, datorită efectelor negative pe care le are prezenţa acestora - v. scap. 4.3.2 şi 4.3.3) faze nedorite ale structurii oţelurilor şi fontelor şi, ca urmare, legarea elementelor de aliere sub formă de incluziuni se realizează numai accidental, de obicei când nu se alege corect momentul introducerii acestor elemente în procesul tehnologic de elaborare; de exemplu, titanul, care are afinitatea chimică faţă de oxigen (puterea de dezoxidare) mai mare decât a siliciului şi aluminiului, introdus într-un oţel lichid înainte de finalizarea proceselor de dezoxidare (v. scap. 4.3.2) participă intens la realizarea acestor procese şi se va găsi în structura oţelului legat sub formă de incluziuni oxidice, diminuându-şi astfel activitatea ca element de aliere.

7.2. Interacţiunea elementelor de aliere cu fierul
Majoritatea elementelor de aliere sunt solubile în fier, formând cu acesta soluţii solide (în care, evident, fierul este solventul, iar elementele de aliere sunt componentele solut). Prezenţa elementelor de aliere dizolvate (împreună cu carbonul) în structura cristalină a fierului determină modificarea valorilor punctelor critice de transformare în stare solidă a acestuia. Unele elemente de aliere, cum ar fi cromul, siliciul, molibdenul, woframul, vanadiul, niobiul, având structura cristalină de tip CVC, sunt izomorfe cu Feα (şi Feδ), au o bună solubilitate în această modificaţie a fierului şi determină extinderea domeniilor de stabilitate a feritei (şi feritei delta) şi restrângerea domeniilor de stabilitate a austenitei, mărind temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feα ⇔ Feγ (punctul critic tc1 ≡ A3) şi micşorând temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feγ ⇔ Feδ (punctul critic tc2 ≡ A4). Elementele având influenţele menţionate anterior sunt denumite elemente de aliere alfagene sau elemente de aliere feritizante (notate generic EAα). Aşa cum se observă în figura 7.1 a, care prezintă configuraţia generală a diagramelor de echilibru ale sistemelor binare Fe – EAα, prezenţa elementelor de aliere alfagene determină domenii de existenţă a fazei γ ≡ Feγ(EAα) foarte înguste şi domenii foarte extinse de stabilitate a fazei α ≡ Feα(EAα); la aliajele unui astfel de sistem, caracterizate
7

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

prin %EAα ≥ a%, structura la orice temperatură corespunzătoare stării solide este alcătuită numai din cristalele fazei α ≡ Feα(EAα), fiind suprimată posibilitatea realizării transformărilor alotropice de tipul Feα ⇔ Feγ şi eliminată astfel posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (de tipul α ⇔ γ).

Fig. 7.1. Configuraţia generală a diagramelor de echilibru ale sistemelor binare de tipul: a – Fe – EAα; b – Fe − EAγ

Efectele anterior menţionate ale elementelor de aliere alfagene se menţin şi în cazul aliajelor ternare Fe – C − EAα (oţeluri şi fonte aliate cu elemente alfagene), în structura cărora faza α ≡ Feα(C, EAα) este ferita aliată, iar faza γ ≡ Feγ(C, EAα) este austenita aliată; aşa cum se observă în figura 7.2, care prezintă diagramele pseudobinare corespunzătoare la trei concentraţii masice (constante) de Si ≡ EAα; în aliajele ternare Fe – C – Si ≡ EAα , creşterea concentraţiei Si ≡ EAα determină îngustarea progresivă a domeniilor cu austenită aliată, lărgirea substanţială a domeniilor cu ferită aliată şi, ca o consecinţă, ridicarea substanţială a punctului critic A1 (creşterea temperaturii la care se poate realiza, în condiţii de echilibru, transformarea eutectoidă γ ⇔ α + Fe3C). Evident, când concentraţia de elemente de aliere alfagene %EAα ≥ a%, la orice temperatură corespunzătoare stării solide, oţelurile aliate au o structură monofazică feritică (sau o structură alcătuită din ferită şi mici conţinuturi de carburi), iar fontele aliate au o structură alcătuită din ferită şi carburi primare sau grafit, fiind suprimată posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (care presupun existenţa posibilităţii de realizare a transformărilor
8

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

alotropice de tipul Feα ⇔ Feγ); oţelurile sau fontele aliate care prezintă aceste particularităţi structurale sunt denumite oţeluri aliate feritice sau fonte aliate feritice.

Fig.7.2. Diagramele de echilibru pseudobinare ale aliajelor sistemului ternar Fe – C – Si ≡ EAα cu %Sim = 2,5 %; %Sim = 5,0 % şi %Sim = 7,5 %

Unele elemente de aliere, cum ar fi nichelul şi manganul, având structura cristalină de tip CFC, sunt izomorfe cu Feγ , au o bună solubilitate în această modificaţie a fierului şi determină extinderea domeniilor de stabilitate a austenitei şi restrângerea domeniilor de stabilitate a feritei (şi feritei delta), micşorând temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feα ⇔ Feγ (punctul critic tc1 ≡ A3) şi ridicând temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feγ ⇔ Feδ (punctul critic tc2 ≡ A4).
9

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

Elementele având influenţele menţionate anterior sunt denumite elemente de aliere gamagene sau elemente de aliere austenitizante (notate generic EAγ). Aşa cum se observă în figura 7.1 b, care prezintă configuraţia generală a diagramelor de echilibru ale sistemelor binare Fe – EAγ, prezenţa elementelor de aliere gamagene determină domenii de existenţă a fazei α ≡ Feα(EAγ) foarte înguste şi domenii foarte extinse de stabilitate a fazei γ ≡ Feγ(EAγ); la aliajele unui astfel de sistem, caracterizate prin %EAγ ≥ b%, structura la orice temperatură corespunzătoare stării solide este alcătuită numai din cristalele fazei γ ≡ Feγ(EAγ), fiind suprimată posibilitatea realizării transformărilor alotropice de tipul Feγ ⇔ Feα şi eliminată astfel posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (de tipul γ ⇔ α). Efectele anterior menţionate ale elementelor de aliere alfagene se menţin şi în cazul aliajelor ternare Fe – C − EAγ (oţeluri şi fonte aliate cu elemente gamagene), în structura cărora faza α ≡ Feα(C, EAγ ) este ferita aliată, iar faza γ ≡ Feγ(C, EAγ) este austenita aliată; aşa cum se observă în figura 7.3, care prezintă diagramele pseudobinare corespunzătoare la trei concentraţii masice (constante) de Mn ≡ EAγ; în aliajele ternare Fe – C – Mn ≡ EAγ , creşterea concentraţiei Mn ≡ EAγ determină îngustarea progresivă a domeniilor cu ferită aliată, lărgirea substanţială a domeniilor cu austenită aliată şi, ca o consecinţă, coborârea substanţială a punctului critic A1 (micşorarea temperaturii la care se poate realiza, în condiţii de echilibru, transformarea eutectoidă γ ⇔ α + Fe3C). Evident, când concentraţia de elemente de aliere gamagene %EAγ ≥ b %, la orice temperatură corespunzătoare stării solide, oţelurile aliate au o structură monofazică austenitică, iar fontele aliate au o structură alcătuită din austenită şi grafit, fiind suprimată posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (care presupun existenţa posibilităţii de realizare a transformărilor alotropice de tipul Feγ ⇔ Feα); oţelurile sau fontele aliate care prezintă aceste particularităţi structurale sunt denumite oţeluri aliate austenitice sau fonte aliate austenitice. Considerând (în mod schematic, simplificat) că influenţele elementelor de aliere se manifestă prin modificarea poziţiilor liniilor şi punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Fe – Fe3C, aşa cum se prezintă în figura 7.4, aspectele anterior prezentatate se pot sintetiza astfel: • elementele de aliere alfagene (cromul, siliciul, molibdenul etc.) determină extinderea domeniilor de existenţă a feritei şi restrângerea domeniilor de stabilitate a austenitei (v. fig. 7.4 a); la concentraţii mari de elemente alfagene posibilitatea realizării transformării alotropice Feα ⇔ Feγ este suprimată şi se obţin oţeluri sau fonte aliate feritice, care nu prezintă transformări de fază în stare solidă de tipul α ⇔ γ;
10

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

• elementele de aliere gamagene (manganul, nichelul etc.) determină extinderea domeniilor de existenţă a austenitei şi restrângerea domeniilor de stabilitate a feritei (v. fig. 7.4 b); la concentraţii mari de elemente gamagene posibilitatea realizării transformării alotropice Feγ ⇔ Feα este anulată şi se obţin oţeluri sau fonte aliate austenitice, care nu prezintă transformări de fază în stare solidă de tipul γ ⇔ α;

Fig.7.3. Diagramele de echilibru pseudobinare ale aliajelor sistemului ternar Fe – C – Mn ≡ EAγ cu %Mnm = 3,0 %; %Mn m = 13,0 % şi %Mn m = 20,0 %

11

4.77 %.6 sunt prezentate diagramele de variaţie a principalelor caracteristici mecanice ale feritei (rezistenţa la tracţiune Rm. influenţe similare (creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii. duritatea Brinell HBS şi energia de rupere la încercarea la încovoiere prin şoc KV) în funcţie de concentraţiile masice ale diverselor elemente de aliere dizolvate în aceasta.7. 7. fig. • elementele de aliere deplasează punctul E (având.) au şi elementele de aliere dizolvate în austenită.4. Schema modificării liniilor şi punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Fe-Fe3C de către: a – elementele de aliere alfagene. aşa cum s-a specificat în scap.11 %) spre concentraţii ale carbonului mai scăzute şi. 4. la unele oţeluri aliate (aliaje caracterizate prin concentraţii masice de carbon %Cm ≤ 2. abscisa %Cm = 2.2. aşa cum s-a specificat în scap. corespunzătoare concentraţiei carbonului în perlită) spre concentraţii ale carbonului mai reduse (v.4 şi 7. alungirea procentuală după rupere A. 12 . menţinerea constantă sau diminuarea plasticităţii etc. În figura 7.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • elementele de aliere modifică poziţia punctului critic de transformare în stare solidă tPSK ≡ A1 şi deplasează punctul S (având.2. oţelurile aliate care prezintă aceste particularităţi structurale sunt denumite oţeluri aliate ledeburitice. ca urmare. Fig. abscisa %Cm = 0.5).11 %) devine posibilă producerea transformării eutectice şi apariţia în structura lor de echilibru a unor mici cantităti de ledeburită (constituent specific structurii fontelor albe). b – elementele de aliere gamagene Elementele de aliere dizolvate în ferită sau austenită influenţează proprietăţile fizico – mecanice ale acestor faze.

Influenţa elementelor de aliere asupra caracteristicilor mecanice ale feritei: a – Rm = f1(%EAm). b – concentraţiei masice a carbonului în perlită Fig. 7.5. d − KV = f4(%EAm) 13 . b − A = f2(%EAm). c − HBS = f3(%EAm).Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. Influenţele elementelor de aliere asupra: a – poziţiei punctului critic A1. 7.6.

astfel: • elemente grafitizante. din această categorie fac parte metalele de tranziţie situate în tabloul periodic al elementelor la stânga fierului (v. din această categorie fac parte. de exemplu. în această situaţie se pot afla elementele de aliere cu afinitate faţă de carbon apropiată de cea corespunzătoare fierului (manganul. Componentul de bază al oţelurilor şi fontelor Mn.1). cromul. ce pot exista ca faze distincte în structurile oţelurilor şi fontelor aliate. • elemente care reacţionează cu carbonul. interacţiunea cu carbonul depinde nu numai de afinitatea lor faţa de acest element. nichelul şi cobaltul.3. se pot defini următoarele tipuri de situaţii privind existenţa elementelor de aliere carburigene în structurile oţelurilor şi fontelor: a) elementele de aliere sunt dizolvate în cementită prin substituirea parţială a atomilor de fier din structura cristalină a acesteia. ce are caracteristicile unei faze bertholide. wolframul). în funcţie de modul în care interacţionează cu carbonul. 14 . Mo. dar şi de concentraţiile în care se găsesc acestea în oţeluri şi fonte şi de solubilitatea lor în ferită şi austenită. Ta. astfel: Fe. nichelul. cementita aliată cu mangan poate avea %Mnat ≤ 100 %. în funcţie de afinitatea lor faţă de carbon (crescătoare odată cu mărirea deficitului de electroni în substraturile atomice d. molibdenul.4). care formează cementită aliată. Interacţiunea elementelor de aliere cu carbonul Elementele de aliere introduse la elaborarea oţelurilor şi fontelor se pot clasifica. Ca urmare.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 7. Nb. aşa cum se poate observa în fig. cementita aliată cu crom poate avea %Crat ≤ 25 %. Zr. W. Cr. care împiedică formarea carburilor sau produc descompunerea carburilor existente şi asigură apariţia grafitului (carbonului liber) ca fază structurală a fontelor şi (uneori) a oţelurilor (v. care formează carburi stabile. ale căror carburi (Ni3C. Co3C) nu apar în mod obişnuit în structurile oţelurilor sau fontelor aliate. 7. V. cu formula generală (Fe. scap. aluminiul şi cuprul. Ti Elementul de aliere cel mai carburigen CREŞTE AFINITATEA FAŢĂ DE CARBON În cazul elementelor de aliere carburigene. • elemente carburigene. principalele elemente de aliere care fac parte din această categorie sunt siliciul.7). 4. tabelul 1. în structura căreia atomii elementelor de aliere înlocuiesc în diverse proporţii atomii de fier (de exemplu. cementita aliată cu molibden poate avea %Moat ≤ 3 %. iar cementita aliată cu wolfram poate avea %Wat ≤ 1 %). elemente ce pot fi ierarhizate.EA)3C. dar carburile pe care le formează au stabilitate redusă.

cu duritate şi stabilitate foarte ridicate. Carburile elementelor de aliere au duritatea mai mare şi fragilitatea mai redusă decât cele corespunzătoare cementitei. scap. carburile primare (ca faze individuale sau în alcătuirea amestecului eutectic) dispuse sub formă de reţea la limitele cristalelor masei metalice de bază a structurii măresc rezistenţa mecanică şi duritatea. această situaţie este tipică elementelor puternic carburigene (tantalul. care formează carburi primare (insolubile în austenită) de tipul EAC. c) elementele de aliere nu se dizolvă în cementită şi formează (oricare ar fi concentraţia în care au fost introduse în oţeluri sau fonte) carburi proprii greu fuzibile. cu structura cristalină de tip hexagonal. Prezentarea schematică a corelaţiei dintre poziţia în tabloul periodic. dar diminuează considerabil plasticitatea şi tenacitatea oţelurilor sau fontelor. zirconiul şi titanul). configuraţia electronică şi afinitatea faţă de carbon ale principalelor elemente de aliere din oţeluri şi fonte b) elementele de aliere sunt dizolvate în cementită. dar formează şi carburi proprii (mai ales când se află în cantităti ce depăsesc solubilitatea lor în cementită). care se dizolvă în cementită (în concentraţiile anterior precizate) şi pot forma şi carburi proprii de tipul EA7C3. vanadiul. cu structura cristalină cubică sau EA2C.11). cu structură cristalină complexă. Deoarece carburile sunt de obicei prezente ca faze minoritare (cu conţinuturi procentuale scăzute) în structura oţelurilor sau fontelor aliate. modul de distribuţie şi gradul lor de dispersie în structură (v. cât şi ale caracteristicilor de plasticitate şi tenacitate). EA23C6 sau EA6C. 15 . în această situaţie se pot încadra cromul. care se dizolvă relativ uşor în austenită (la încălzirea oţelurilor sau fontelor aliate) şi de tipul EAC. influenţelor pe care le au asupra proprietăţilor mecanice ale acestor aliaje depind în măsură importantă de forma. 7. cu structura cristalină de tip hexagonal.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Ti [Ar]3d24s2 V [Ar]3d34s2 Cr [Ar]3d54s1 Mn [Ar]3d54s2 Fe [Ar]3d64s2 Co [Ar]3d74s2 [Ar] ≡ 1s22s22p63s23p6 [Kr] ≡ [Ar] 3d104s24p6 [Xe] ≡ [Kr] 4d105s25p6 Ni [Ar]3d84s2 Cu [Ar]3d104s1 Zr [Kr]4d25s2 Nb [Kr]4d45s1 Mo [Kr]4d55s1 Ta [Xe]5d36s2 W [Xe]5d46s2 elementul chimic configuraţia electronică Elemente carburigene ! Elemente care formează carburi instabile Fig.7. 3. uniform distribuite în matricea structurală asigură oţelurilor şi fontelor o combinaţie favorabilă de caracteristici mecanice (cu valori ridicate atât ale caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi duritate. în timp ce carburile globulare fine. molibdenul şi wolframul. niobiul. cu structura cristalină cubică sau EA2C. care sunt insolubile în austenită.

). vanadiul.4. scap. • elementele de aliere carburigene (molibdenul.1. datorită acestei influenţe. efecte similare având şi alierea cu aluminiu. zirconul. A. Influenţele elementelor de aliere asupra transformărilor structurale în stare solidă ale oţelurilor şi fontelor Elementele de aliere prezente în compoziţia oţelurilor şi fontelor pot influenţa desfăşurarea şi efectele producerii transformărilor structurale în stare solidă tipice acestor aliaje: transformarea la încălzire a perlitei în austenită. care blochează creşterea cristalelor de austenită până la temperaturi ridicate (v. fig. obţinerea structurilor cu austenită omogenă presupune utilizarea unor valori ale parametrilor de regim ti. distribuiţi sub formă de reţele peliculare intercristaline. 5). care constituie “bariere” eficiente pentru creşterea granulaţiei austenitei până la temperaturi ridicate (dacă %Alm > 0. deoarece formează compuşi (carburi sau carbonitruri). improprie pentru obţinerea unor structuri şi proprietăţi mecanice convenabile după călirea martensitică. vanadiul etc. transforma la răcire a austenitei şi transformarea la încălzire a martensitei (v. 6. 5. Influenţele privind transformarea la încălzire a perlitei în austenită se pot sintetiza astfel: • elementele de aliere care sunt solubile în cementită şi/sau formează carburi stabile (cromul.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 7. 5. singurul element de aliere care favorizează creşterea granulaţiei 16 .1 % şi se asigură formarea unor reţele peliculare submicroscopice de nitruri sau oxizi. la încălzirea pieselor din oţeluri sau fonte aliate cu astfel de elemente în vederea aplicării de TT. deoarece la încălzirea lor prin inducţie cu curenţi de înaltă frecvenţă se produce transformarea perlitei în austenită prin mecanismul fără difuzie (v.) diminuează vitezele de desfăsurare a etapelor de dizolvare a cementitei şi/sau carburilor în austenită şi de omogenizare a austenitei. iar la proiectarea pieselor care urmează a fi supuse călirii CIF nu se vor alege ca materiale astfel de oţeluri sau fonte aliate. wolframul.1). titanul etc.2).3.6) şi rezultă o structură cu austenită neomogenă şi carburi nedizolvate.1 %. deplasând spre dreapta curbele c şi d ale diagramei TTT la încălzire (v. niobiul. τm mai mari decât cele corespunzătoare cazului când piesele sunt confecţionate din oţeluri carbon sau fonte nealiate.4. molibdenul. scap. chiar şi în concentraţii foarte reduse (corespunzătoare unei microalieri). cap. dacă concentraţia masică a acestui element este %Alm ≤ 0. reduc tendinţa de creştere a cristalelor de austenită la încălzire şi conferă oţelurilor şi fontelor ereditate granulară fină. nitrurile sau oxizii de aluminiu se distribuie în structură sub formă de particule izolate şi efectul de blocare a creşterii granulaţiei austenitei este anulat).

Principalele influenţe ale elementelor de aliere asupra transformării la răcire a austenitei sunt următoarele: • elementele de aliere (cu excepţia cobaltului).2. fig. în timp ce elementele de aliere care pot forma carburi (cromul. micşorând astfel viteza de răcire critică vrc (v.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate austenitei este manganul (element solubil în Feγ şi care nu formează carburi proprii) şi. aceste influenţe importante ale prezenţei elementelor de aliere în oţeluri sau fonte sunt prezentate schematic de diagramele din figura 7. trebuie introduse (în cantităţi convenabile) şi elemente de aliere (din gama precizată mai înainte) care să anihileze tendinţa spre obţinerea unei granulaţii grosolane indusă de prezenţa manganului. măresc stabilitatea austenitei în domeniul transformărilor la răcire prin mecanismele cu difuzie şi intermediar şi deplasează spre dreapta (spre durate mai lungi) curbele diagramelor de transformare izotermă şi termocinetică a austenitei. Fig. scap.9 şi 7. manganul. B.8 Prezentarea schematică a influenţei elementelor de aliere asupra poziţiei curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei • elementele de aliere care nu formează carburi stabile (nichelul. siliciul. corespunzătoare unor oţeluri şi fonte industriale.corespunzător transformării austenitei subrăcite în perlită şi tMC2 . 7. ca urmare. vanadiul etc. fig. acestea indicând existenţa a două puncte de maxim cinetic (tMC1 .11 b) sau 17 . molibdenul. v. în compoziţia oţelurilor şi fontelor aliate cu acest element.11 a) sau suprimarea posibilităţilor de transformare (deplasarea spre durate foarte lungi a transformărilor) prin mecanismele perlitic (v.4). 7. destinate confecţionării semifabricatelor şi pieselor care se supun prelucrării prin deformare plastică la cald sau aplicării unor TT. wolframul. fiind (în marea lor majoritate) solubile în Feγ.8 şi sunt ilustrate şi atestate de diagramele TTT din figurile 7.corespunzător transformării austenitei subrăcite în bainită.10.) produc şi modificări ale formei curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei. cuprul) au influenţele anterior prezentate fără a modifica configuraţia curbelor diagramelor de transformare izotermă a austenitei. 7. 5.

caracteristice pentru transformarea austenitei prin mecanismul fără difuzie (transformarea martensitică) şi. aceste influenţe sunt ilustrate sintetic de diagramele din figura 7. corespunzătoare unor oţeluri şi fonte aliate industriale. fig. b – oţel aliat cu Ni (%Cm = 0.12. ca urmare.13 şi 7.44 %.11) sunt ilustrate şi atestate convingător de diagramele TTT din figurile 7. %Nim = 5 %) • elementele de aliere (cu excepţia cobaltului şi aluminiului) coboară temperaturile punctelor Ms şi Mf.9.15. Influenţele elementelor de aliere asupra transformării la răcire a austenitei (prezentate anterior) au câteva implicaţii practice foarte importante: 18 . Prezentarea comparativă a diagramelor de transformare (izotermă şi termocinetică) a austenitei pentru două oţeluri industriale: a – oţel carbon (%Cm = 0. aceste influenţe ale elementelor de aliere care formează carburi (sugerate schematic de diagramele din figura 7.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR bainitic (v. determină creşterea conţinuturilor procentuale de austenită reziduală din structurile la ta ale oţelurilor sau fontelor călite martensitic. 7. Fig.11 c).44 %). 7.14. 7.

scap.11.2) şi. piesele confecţionate din oţeluri aliate se pot căli pe adâncimi mari şi/sau se pot supune călirii martensitice în medii care răcesc mai lent decât mediile de călire tradiţionale (apă. 7. Prezentarea schematică a infleunţelor elementelor de aliere asupra configuraţiei curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei: a – diagramă cu două puncte de maxim cinetic. 7.6 %. 6.4 %. ca urmare.4. %Sim = 2. ulei). ceea ce asigură niveluri mai scăzute ale tensiunilor mecanice reziduale generate de călire şi reduce considerabil riscul deformării excesive sau fisurării acestor piese (chiar şi în cazul când acestea prezintă forme complicate sau detalii constructive cu puternice efecte de concentrare a tensiunilor).4 %.6 %). %Mom = 0.75 %) Fig. 19 . determină creşterea substanţială a călibilităţii oţelurilor (v. %Sim = 2.10. produsă de prezenţa elementelor de aliere. c – diagramă cu transformarea baintică suprimată • micşorarea vrc. b – diagramă cu transformarea perlitică suprimată. Prezentarea comparativă a diagramelor de transformare (termocinetică) a austenitei pentru două fonte industriale: a – fontă nodulară nealiată (%Cm = 3. b – fontă nodulară aliată cu Mo (%Cm = 3.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig.

oţelurile sau fontele aliate care prezintă acestă particularitate structurală sunt denumite oţeluri aliate martensitice (autocălibile) sau fonte aliate martensitice (autocălibile).14. permite ca la unele oţeluri şi fonte aliate să se realizeze transformarea austenitei în martensită chiar şi la răcirea (călirea) în aer. %Mom = 0. b – o fontă aliată (%Cm = 3 %. 7. %Nim = 1 %. %Sim = 2 %. %Nim = 1.1 %.4 %.5 %. • coborârea punctului martensitic superior Ms.2 %) • micşorarea vrc. 7. produsă de prezenţa elementelor de aliere.2 %). %Crm = 0. Diagrama de transformare (izotermă) a austenitei (cu transformarea bainitică suprimată) pentru un oţel aliat (%Cm = 0. %Nim = 0. %Nim = 0. %Crm = 0.6 %. %Crm = 2. 12. produsă de prezenţa elementelor de aliere. Diagramele de transformare (izotermă) a austenitei (cu două puncte de maxim cinetic) pentru: a – un oţel aliat (%Cm = 0. 20 . %Crm = 12 %.5 %.35 %.13.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. 7.3 %) Fig.8 %) Fig. Diagrama de transformare (izotermă) a austenitei (cu transformarea perlitică suprimată) pentru un oţel aliat (%Cm = 0. determină la unele oţeluri şi fonte aliate nerealizarea transformării martensitice prin călirea (răcirea austenitei cu o viteză vr ≥ vrc) până la ta şi menţinerea unor structuri cu masa de bază austenitică după o astfel de călire.

aşa cum se poate observa din examinarea diagramei prezentate în figura 7. duritatea structurilor realizate prin revenirea cu un anumit regim (ti. • la oţelurile (cu conţinuturi ridicate de carbon) şi fontele aliate cu elemente care produc coborârea punctului Ms (la care. τm – v. aşa cum s-a arătat anterior. 15. stabilitatea austenitei se micşorează. Influenţele elementelor de aliere asupra transformării la încălzire a martensitei (transformării la revenire a structurilor obţinute prin călirea martensitică a oţelurilor sau fontelor) sunt următoarele: • elementelor de aliere prezente în oţeluri şi fonte produc fenomenul de stabilitate la revenire a structurilor obţinute prin călirea martensitică. datorită acestui fenomen.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. scap.16 (curbele a şi b). elemente însoţitoare şi impurităti ca şi oţelurile sau fontele aliate). b – conţinutului procentual de austenită reziduală din structurile la ta ale oţelurilor sau fontelor călite martensitic C. revenirea poate determina apariţia unui fenomen numit durificare secundară. 6. 7. se obţin prin călirea pâna la ta structuri cu masa de bază austenitică). aceasta se transformă în martensită cubică şi rezultă astfel o structură (alcătuită din 21 . care se produce deoarece la încălzirea austenitei rezultate la călire (stabilă la ta datorită conţinutului mare de elemente de aliere dizolvate) procesele de difuzie a carbonului şi elementelor de aliere sunt activate.5) a oţelurilor sau fontelor aliate fiind mai mare decât a structurilor care rezultă tratând în acelaşi fel (cu acelaşi regim) oţelurile carbon sau fontele nealiate echivalente (având aceleaşi conţinuturi de carbon.3). se separă particule fine de carburi ale elementelor de aliere. 5. Influenţele elementelor de aliere asupra: a – temperaturii Ms. scap. efectul obţinut prin revenire este diminuat. fenomen ce constă în frânarea proceselor care au loc la revenire (datorită diminuării substanţiale a vitezei de difuzie a carbonului în fier în prezenţa elementelor de aliere) şi deplasarea acestora spre temperaturi mai ridicate şi/sau durate mai mari (v.

16.17. scap.3 %) .%Crm = 1. într-o structură (de tip sorbită de revenire – v. se manifestă fenomenul numit fragilitate de revenire. %Mom = 0. cu mangan etc.5) cu duritatea mai scăzută. Duritatea structurilor obţinute prin revenirea unor oţeluri călite: a – oţel carbon (%Cm = 0. dacă duratele de menţinere în intervalul de 22 . apariţia a două anomalii privind nivelul tenacităţii (exprimat prin valoarea energiei de rupere KV) structurilor obţinute la revenire (care ar trebui să crească continuu o dată cu ridicarea temperaturii de revenire şi micşorarea durităţii): a) oţelurile revenite la ti = 200…400 oC prezintă un nivel scăzut al energiei de rupere KV (devin fragile). Diagrama variaţiei tenacităţii în funcţie de temperatura de revenire la un oţel aliat care prezintă fenomenul de fragilitate la revenire b) oţelurile revenite timp îndelungat la ti = 450…550 oC şi/sau răcite lent la sfârşitul tratamentului prezintă un nivel scăzut al energiei de rupere KV (devin fragile). 7. 6. • la oţelurile aliate cu crom.45 %). dacă se măresc ti şi/sau τm. cu crom şi nichel. care se poate transforma. aşa cum arată diagrama din figura 7. dar cu caracteristicile de tenacitate mai bune.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR martensită şi carburi) cu duritatea ridicată.45 %. care poate determina.16. c – oţel aliat (%Cm = 1 %. b − oţel aliat (%Cm = 0. iar apariţia ei este determinată de starea de tensiuni reziduale generată de producerea nesimultană în toată masa structurii a transformării martensitei de călire şi austenitei reziduale în martensită de revenire. %Crm = 12 % ) Fig. fragilitatea produsă de revenirea la ti = 200…400 oC este denumită fragilitate ireversibilă. 7. efectele descrise mai înainte se pot observa examinând configuraţia curbei c din figura 7. fenomen care dispare dacă se face o revenire la o temperatură mai mare de 400 oC şi nu mai apare dacă se repetă revenirea la o temperatură situată între 200 oC şi 400 oC (decât dacă revenirea se aplică după o nouă operaţie de călire martensitică). fenomen care se manifestă.2 %. Fig.17.

care finisează granulaţia.5. măreşte călibilitatea.1 % şi %Crm = 18 % aparţine clasei oţelurilor aliate feritice. dar şi multe influenţe contradictorii (cromul este feritizant. în timp ce. acesta devine un oţel aliat austenitic). dacă oţelul este aliat cu nichel. elemente care au şi unele influenţe similare (măresc călibilitatea. în timp ce nichelul este austenitizant.). 7.2…0. nitruri) şi crearea condiţiilor pentru apariţia unor microfisuri intercristaline (care generează comportarea fragilă a structurii de revenire).1. care împiedică desfăşurarea proceselor (descrise mai înainte) responsabile de apariţia fenomenului. iar răcirea la sfârşitul revenirii să face rapid (în apă sau ulei) şi/sau utilizarea unor oţeluri aliate suplimentar cu molibden (%Mom = 0. este denumită fragilitate reversibilă şi poate fi contracarată prin aplicarea următoarelor soluţii: utilizarea unor regimuri de revenire la care temperatura ti > 550 oC. care a presupus împărţirea lor pe tipuri de influenţe şi gruparea elementelor de aliere pe clase sau categorii în funcţie de modul de acţiune şi de efectele prezenţei lor în oţeluri sau fonte.). chiar dacă se face revenirea la ti > 550 oC. influenţa dominantă (rezultantă) nefiind întotdeauna în corelaţie directă cu valorile concentraţiilor acestora (de exemplu. care măreşte călibilitatea. Dacă însă oţelul este aliat cu crom şi nichel.3 %) sau wolfram (%Wm = 0. ridică rezistenţa mecanică şi duritatea. îmbunătăţeşte tenacitatea etc. cromul este carburigen. Datele din acest tabel şi aspectele expuse mai înainte evidenţiază complexitatea influenţelor elementelor de aliere şi motivează modul anterior de prezentare şi comentare a acestora.5…1. ridică rezistenţa mecanică şi duritatea etc. este dificil de apreciat care sunt influenţele cumulate ale prezenţei celor două elemente de aliere în compoziţia oţelului.0 %). carburi. Clasele structurale de oţeluri şi fonte aliate Influenţele principalelor elemente de aliere asupra structurii şi proprietătilor oţelurilor şi fontelor sunt sintetizate în tabelul 7. durata τm este scurtă.).Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate temperaturi situat între 450 oC şi 550 oC sunt mari şi/sau viteza de răcire este mică. 23 . se pot estima cu o bună precizie influenţele prezenţei acestui element de aliere (gamagen. determinată de saturarea cu anumite elemente (în principal cu fosfor) a marginilor cristalelor structurii şi/sau separarea la marginea cristalelor a unor compuşi chimici ai acestor elemente (fosfuri. În mod similar. fragilitatea produsă de revenirea la ti = 450…550 oC. dacă un oţel este aliat cu crom. oţelul cu %Cm = 0.). în timp ce nichelul nu formează carburi stabile şi poate avea efect grafitizant etc. creşte rezistenţa mecanică şi duritatea etc. se pot preciza cu un grad mare de siguranţă influenţele prezenţei acestui element de aliere (alfagen. De exemplu. carburigen. dacă se adaugă în compoziţia acestui oţel şi %Nim = 8 %.

în procentele uzuale Stabilitate la revenire Impiedică înmuierea prin durificare secundară Foarte redusă Mai mare decât a Fe.3% C) mult de carbon) 0. efect antigrafitizant Molibden oţeluri cu 0. dar mai Reduce vrc în aceeaşi măsură mică decât a Cr.5% C) Nelimitată Nelimitată 3 % (8% în în Feγ în Feα 30 % Nelimitată 80 % 15 … 18 % 32 % (se reduce cu scăderea temperaturii) 25 % (în funcţie de conţinutul de carbon) Influenţa asupra feritei Durifică considerabil Durifică puţin.5% (4%în oţeluri cu 0.3% C) Nichel Fosfor Siliciu Titan Nelimitată 2.2% C) Vanadiu 1. reduce întrucâtva plasticitatea Produce durificarea prin precipitare în aliajele Mo-Fe Creşte rezistenţa şi tenacitatea Durifică puternic Durifică şi scade plasticitatea Produce durificarea prin precipitare în aliajele Ti-Fe Produce durificarea prin precipitare în aliajele W-Fe Durificare moderată prin soluţia solidă Influenţa asupra austenitei In stare dizolvată reduce viteza critică Reduce viteza de racire critică vrc în aceeaşi măsură cu manganul Creşte viteza critică Influenţa exercitată prin carburi Tendinţa de formare a carburilor Mică .0 % (9 % în 18. efect antigrafitizant La fel cu a Fe Efectul în timpul revenirii − Rezistenţă moderată la înmuiere Menţine duritatea Foarte redusă. efect grafitizant Mai mare decât a Mn.75 % (1% în oţeluri cu 0.8 % (20 % în oţeluri cu 0. creşte rezistenţa la coroziune Durifică considerabil Durifică apreciabil.5 % 0.5 % (în funcţie de conţinutul de carbon) 2.1 % (creşte cu conţinutul de C) 12. dar stabilizează austenita reziduală în oţelurile cu conţinut ridicat de carbon Reduce vrc în aceeaşi măsură cu manganul Reduce vrc mai mult decât nichelul Are tendinţă puternică de formare a carburilor şi măreşte viteza critică In cantităţi mici.5 % (nu depinde oţeluri cu 0. efect antigrafitizant Mai mică decât a Fe.1.2% C) 6 % (11 % în 6 % (se reduce cu scăderea temperaturii) 32 % (se reduce cu scăderea temperaturii) Nelimitată − Menţine duritatea prin dizolvare în soluţie Carburile stabile nu afectează revenirea. reduce foarte mult vrc Puternică . cu cromul efect antigrafitizant Reduce vrc mai puternic decât cromul Reduce moderat vrc .mai mare decât a cromului. producându-se totuşi o oarecare durificare secundară Impiedică înmuierea prin durificare secundară Durificare secundară maximă Wolfram oţeluri cu 0. reduce vrc In stare dizolvată. efect grafitizant Nulă. dar mai mică decât a W. Influenţele principalelor elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor Elementul de aliere Aluminiu Crom Cobalt Mangan Solubilitatea în stare solidă 1.Tabelul 7.5% C prin legarea carbonului în carburi stabile) Puternică Foarte puternică (mai mică decât a Ti sau Nb). efect grafitizant Cea mai mare (2% Ti face necălibil un oţel cu 0. efect grafitizant Mai mică decât a Fe.2% C) .

A. astfel.6 %. numai din perlită. reducerea concentraţiei carbonului în perlită. pot forma carburi proprii.5 % ≤ %Sim ≤ 2.6)).P)HVα. se pot separa din austenită sub formă de carburi secundare. dacă sunt oţeluri hipoeutectoide. modifică poziţiile punctelor critice A1 şi A3. pe lângă clasificarea oţelurilor în funcţie de gradul de aliere (prezentată în scap. s-a ajuns la concluzia că. utilizate în mod obişnuit la realizarea pieselor pentru maşini şi utilaje.P + (%B)HVB + (%M)HVM . 0. se poate estima cu relaţia: (7. recoacerile cu schimbare de fază. la încălzire sau răcire.8 % ≤ %Mnm ≤ 2.1. relaţiile (6.1) şi împărţirea lor în clase structurale. evident. în care (%α. la proiectarea regimurilor şi estimarea efectelor tratamentelor termice sau termochimice care se aplică semifabricatelor sau pieselor din oţeluri aliate perlitice se va ţine seama de influenţele specifice prezenţei elementelor de aliere: modificarea poziţiei punctelor critice A1.5 %. A3. %Mom ≤ 0. pentru a defini şi preciza cu o bună fidelitate efectele elementelor de aliere asupra oţelurilor. austenită sau cementită.2). cu o anumită viteză vr (exprimată în oC/s). tratamentele termochimice). Oţelurile aliate perlitice sunt oţeluri slab sau mediu aliate la care se produc. reduc concentraţia carbonului în perlită. Semifabricatele şi piesele confecţionate din oţeluri aliate perlitice pot fi tratate termic sau termochimic. Pentru oţelurile aliate perlitice. având compoziţia chimică caracterizată prin %Cm ≤ 0.P). (%B) şi (%M) sunt conţinuturile procentuale de formaţiuni feritoperlitice.P. este necesară.).4)…(6. producerea fenomenului de stabilitate la revenire etc. dar structurile de echilibru la ta ale oţelurilor sunt similare celor corespunzătoare oţelurilor carbon. influenţează desfăşurarea transformărilor în stare solidă etc. tabelul 4. %Nim ≤ 3 %. bainitice şi martensitice din structură. Principalele clase structurale de oţeluri aliate sunt prezentate în continuare. dacă sunt oţeluri eutectoide sau din perlită şi carburi (cementită aliată sau carburi secundare). %Vm ≤ 0.0 %. finisarea granulaţiei. %Crm ≤ 3 %. în funcţie de constituenţii din structura de echilibru stabil sau metastabil pe care o prezintă la ta. 0. după răcirea lentă sau în aer de la temperaturi înalte.0 %. Elementele de aliere prezente în compoziţia acestor oţeluri pot avea influenţe multiple (se dizolvă în ferită. dacă sunt oţeluri hipereutectoide. oţelurile aliate perlitice au structura de echilibru la ta alcătuită din ferită (aliată) şi perlită. categoriile şi tipurile de tratamente care se pot aplica fiind aceleaşi ca şi în cazul semifabricatelor şi pieselor realizate din oţeluri carbon (recoacerile fără schimbare de fază. iar microstructurile acestor oţeluri sunt similare celor corespunzătoare oţelurilor carbon (v. Ms (v. călirea martensitică şi revenirea. constituentul omniprezent fiind perlita.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Ţinând seama de aceste observaţii.1) HVST = (%α. HVB şi HVM sunt 25 . duritatea structurii care se obţine la răcirea din domeniul austenitic (ti = A3 + 30…50 oC). mărirea călibilităţii. aceleaşi transformări structurale ca şi la oţelurile carbon. 7. iar HVα.

dacă HVrOC > 300.0 -55.2) HVST = a0 + ∑ a EA % EAm + [b0 + ∑ bEA %EAm ] lg v r .2.0 aNi 27.8HVrOC . 6.9 16.4) (7.0 73.4 8.0 aMo 19.6 134 27.P B M ST ≡ b0 10.5). Tabelul 7.0 aCr 35.0 -20. 300] şi PHJ = 17670 + 7950%C m − 21.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR durităţile celor trei tipuri de formaţiuni structurale.2 − 13%C m ) HVrOC . dacă oţelurilor aliate perlitice destinate realizării pieselor pentru maşini şi utilaje (având caracteristicile de compoziţie chimică în limitele anterior precizate) li se aplică TT de îmbunătăţire (călire martensitică + revenire înaltă. date de relaţii de forma: (7. coeficienţii a0. (7. b0. având în vedere că: PHJ = 21900 + 4050%C m − (33.0 0 bMo 0 -33. cu Ti = ti + 273 în K şi τm în ore (v. 6.5).0 bC 0 54. există următoarea corelaţie între duritatea HVrOA . scap. 26 (7.0 0 bV 130 0 0 α.8 11. aşa cum s-a constatat experimental.0 21. scap.P B M De asemenea. dacă HVrOC se situează în intervalul de valori [150 .0 -10. parametrii ti şi τm ai ciclului de revenire se stabilesc ţinând seama de intervenţia fenomenului de stabilitate la revenire. Astfel.0 aMn 30.6 0 aV 462 0 0 α.3) iar regimurile de revenire se pot proiecta fără dificultate. corespunzătoare structurii obţinute după revenirea unui oţel aliat şi duritatea HVrOC .0 0 bNi 4.0 74. aEA.5 202 aC 223 377 949 aSi -14.5) . bEA având valorile (stabilite experimental) precizate în tabelul 7.0 89.5 72. pentru un regim de revenire caracterizat printr-o valoare dată a parametrului PHJ = Ti[18 + lg(τm)].0 0 bSi -19. corespunzătoare structurii rezultate după revenirea oţelului carbon echivalent (care are aceeaşi concentraţie masică de carbon ca şi oţelul aliat): HVrOA = HVrOC +30(%Sim+%Mnm)+55%Crm+6%Nim+100%Mom+150%Vm.0 0 bCr 8. v.2 Valorile coeficienţilor din relaţiilede estimare a durităţii oţelurilor aliate perlitice Tipul structurii Ferită + perlită Bainită Martensită Tipul structurii Ferită + perlită Bainită Martensită ST ≡ a0 77.2 29.0 0 bMn 0 -22.6 -6.

Mn etc. Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate feritice: a – oţel feritic aliat cu crom (%Cm = 0.0 %). ). fiind posibilă numai aplicarea tratamentelor termice fără schimbare de fază: recoacerea de omogenizare (pentru omogenizarea chimică a structurilor dendritice primare ale pieselor şi semifabricatelor obţinute prin turnare).). mici cantităţi de cementită aliată sau carburi ale elementelor de aliere). V etc.18. Oţelurile aliate feritice sunt oţeluri cu conţinut scăzut de carbon. 7. Oţelurile aliate austenitice sunt oţeluri ce au în compoziţie concentraţii mari de elemente gamagene (Ni. călirea martensitică şi revenirea). eventual.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate B. cu structura alcătuită din ferită aliată cu crom (cromferită) şi carburi. Fig. cu structura monofazică alcătuită din cristale de ferită aliată cu siliciu C.oţel feritic aliat cu siliciu (%Cm = 0.%Sim = 3. o structură alcătuită din austenită aliată (şi. Deoarece aceste oţeluri nu prezintă transformări de fază în stare solidă (elementele de aliere elimină posibilitatea realizării transformărilor de tipul Feα ⇔ Feγ şi α ⇔ γ ). singura modalitate de modificare (între anumite limite) a granulaţiei şi caracteristicilor mecanice ale pieselor şi semifabricatelor din oţeluri aliate feritice constă din aplicarea unor operaţii de deformare plastică la rece (ecruisare). recoacerea de recristalizare fară schimbare de fază (pentru refacerea plasticităţii pieselor şi semifabricatelor prelucrate prin deformare plastică la rece) şi recoacerea de detensionare (pentru diminuarea nivelului tensiunilor reziduale din piesele şi semifabricatele prelucrate prin diverse procedee tehnologice). 18. Cele mai utilizate tipuri de oţeluri din această clasa sunt oţelurile austenitice manganoase. Si.%Crm = 12 %). Microstructurile tipice ale oţelurilor din această clasă structurală sunt prezentate în figura 7. la orice temperatură corespunzătoare stării solide. urmate de recoaceri de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul ales corespunzător asigurării caracteristicilor dorite). eventual.06 %. mediu sau înalt aliate cu elemente alfagene (Cr. care le conferă. mici cantităţi de carburi ale elementelor de aliere). o structură alcătuită din ferită aliată (şi.05 %. la care structura austenitică este conferită de alierea cu 27 . care le conferă. b . Mo. W. la orice temperatură corespunzătoare stării solide. la piesele şi semifabricatele confecţionate din astfel de oţeluri nu se pot aplica tratamentele termice cu schimbare de fază (recoacerile cu schimbare de fază.

6…1. aşa cum s-a precizat anterior. la care structura austenitică este conferită de alierea cu nichel şi. gama oţelurilor martensitice ar trebui să aibă o mare extindere. cu diferite reţete de compoziţie: a) %Cm < 0.0 %. de alierea suplimentară cu mangan şi/sau azot. călirea martensitică şi revenirea). %Nim = 2…4 %. d) %Cm = 0. c) %Cm = 0. care asigură formarea structurii austenitice la concentraţii mai mici ale nichelului (face oţelurile mai ieftine. oţelurile austenitice cu nichel şi oţelurile austenitice crom – nichel. D. singura modalitate de modificare (între anumite limite) a granulaţiei şi caracteristicilor mecanice ale pieselor şi semifabricatelor din oţeluri aliate austenitice constă din aplicarea unor operaţii de deformare plastică la rece (ecruisare).19. Microstructurile tipice ale oţelurilor din această clasă structurală sunt prezentate în figura 7. deoarece resursele mondiale de nichel sunt limitate şi acest element este scump) şi menţinerea acestei structuri până la temperaturi scăzute (stabilizarea structurii austenitice). b) %Cm = 0. Oţelurile aliate martensitice (autocălibile) sunt oţeluri la care concentraţiile de carbon şi de elemente de aliere sunt alese astfel încât să nu suprime posibilităţile de realizare a transformărilor de fază în stare solidă şi să asigure o diminuarea a vitezei de răcire critice care să permită obţinerea unei structuri martensitice la răcirea în aer din domeniul austenitic. %Crm = 16…18 %. fiind posibilă numai aplicarea tratamentelor termice fără schimbare de fază: recoacerea de omogenizare (pentru omogenizarea chimică a structurilor dendritice primare ale pieselor şi semifabricatelor obţinute prin turnare).4 % şi %Crm = 13…15 %. Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate martensitice (autocălibile) sunt prezentate în figura 7.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR mangan.2 %.1…0. se folosesc foarte rar şi singurele oţelurile martensitice cu o frecvenţă mai mare de utilizare sunt oţelurile înalt aliate cu crom.15 % şi %Crm = 12…14 %.2…0. deoarece oţelurile martensitice aliate cu elemente gamagene (Ni sau Mn). 28 . la piesele şi semifabricatele confecţionate din astfel de oţeluri nu se pot aplica tratamentele termice cu schimbare de fază (recoacerile cu schimbare de fază. ca şi în cazul oţelurilor aliate feritice. gama oţelurilor aliate martensitice utilizate în aplicaţii tehnice este însă destul de restrânsă. fiind caracterizate printr-o mare fragilitate. Deoarece. recoacerea de recristalizare fară schimbare de fază (pentru refacerea plasticităţii pieselor şi semifabricatelor prelucrate prin deformare plastică la rece) şi recoacerea de detensionare (pentru diminuarea nivelului tensiunilor reziduale din piesele şi semifabricatele prelucrate prin diverse procedee tehnologice). Deoarece aceste oţeluri nu prezintă transformări de fază în stare solidă (elementele de aliere elimină posibilitatea realizării transformărilor de tipul Feγ ⇔ Feα şi γ ⇔ α ). urmate de recoaceri de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul ales corespunzător asigurării caracteristicilor dorite). %Crm = 16…18 %. toate elementele de aliere (în afară de cobalt) au capacitatea de a micşora vrc.20. uneori.

b . %Nim = 8 %.05 %. Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate austenitice: a – oţel austenitic aliat cu mangan (%Cm = 1. Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate martensitice: a – oţel martensitic aliat cu crom (%Cm = 0. 7. ).oţel austenitic aliat cu crom şi nichel (%Cm = 0.4 %. ) Fig.oţel austenitic aliat cu crom şi nichel (%Cm = 0. %Crm = 14 %). 29 .4 %. %Crm = 25 %.08 %. %Mnm = 12 %).oţel martensitic aliat cu crom (%Cm = 0. 20. %Crm = 18 %.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. %Nim = 30 %. d . 19.22 %. c . 7.2 %. %Crm = 14 %). %Nim = 12 %).oţel austenitic aliat cu nichel (%Cm = 0. b .

W etc. corespunzătoare unor oţeluri aliate cu elemente alfagene (Cr. Fiecare din cele două mărimi care definesc sistemul de coordonate al diagramei structurale A. Mn etc. sau coerente. Fig.). precum şi de tipul şi concentraţiile elementelor de aliere conţinute de acesta. 21. din care s-au separat carburi secundare şi care s-au transformat prin călire în martensită).6 %) şi de elemente de aliere (Cr. În funcţie de concentraţiile de carbon şi de elemente de aliere ce le caracterizează compoziţia.21 b. având în compoziţie atât elemente alfagene. %Mom = 3 %).) şi din figura 7. aşa cum se observă pe microstructura prezentată în figura 7. W. cât şi elemente gamagene. Schaeffler 30 . Si.) sunt realizate în coordonate %Cm.21 a. V.85 %. %Cm > 0. aşa cum evidenţiază microstructura din figura 7. Mo etc. b .oţel martensitic aliat cu crom (%Cm = 1. Schaeffler. astfel că la răcirea lor din stare lichidă este posibilă realizarea transformării eutectice şi apariţia în structură a unor mici cantităţi de ledeburită (constituent specific structurii fontelor albe). formaţiunile ledeburitice din structura acestor oţeluri pot fi disperse. Clasa structurală căreia aparţine un oţel aliat depinde de concentraţia carbonului.24. Pentru estimarea clasei structurale a oţelurilor aliate complex. %EAm. Pentru estimarea clasei structurale a oţelurilor aliate se folosesc diagramele structurale ale oţelurilor aliate.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR E. ambele microstructuri corespunzând unor oţeluri aliate ledeburitice călite martensitic (formaţiunile ledeburitice sunt dispuse la marginea cristalelor de austenită. iar în ordonată concentraţia de nichel echivalent %Nie. Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate ledeburitice: a – oţel ledeburitic aliat cu crom şi molibden (%Cm = 0. %Crm = 12 %). %Crm = 12 %.22.35 %. corespunzătoare unor oţeluri aliate cu elemente gamagene (Ni. sub forma unei reţele ledeburitice intergranulare (denumită în tehnică schelet ledeburitic). 7. având în abscisă concentraţia de crom echivalent %Cre. prezentată în figura 7. construite experimental pentru cele mai utilizate categorii de astfel de oţeluri. Diagramele structurale din figura 7.23. se utilizează diagrama structurală A. Oţelurile aliate ledeburitice sunt oţeluri care au în compoziţie concentraţii mari de carbon (de obicei.

7. termenul de corecţie Xc luându-se nenul. punctele acestora 31 . ci prin zone (domenii) de tranziţie. având coordonatele (%Cm.5%Tam + %Wm + %Alm la determinarea %Cre şi 0. iar concentraţiile masice ale elementelor de aliere gamagene (austenitizante) sunt considerate (fiecare cu câte un factor de multiplicare stabilit experimental) pentru definirea mărimii %Nie. care se completează uneori.22.22. dacă 18 ≤ %Crm <28 % şi Xc = 0.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate grupează câte o categorie de componente de aliere ale oţelurilor: concentraţiile masice ale elementelor de aliere alfagene (feritizante) sunt considerate (fiecare cu câte un factor de multiplicare stabilit experimental) pentru definirea mărimii %Cre.5%Sim +0. Fig. b – structurile la răcirea în aer de la temperaturi înalte La utilizarea diagramelor structurale ale oţelurilor aliate trebuie avute în vedere şi următoarele particularităţi (v. (7. %Nie). punctul caracteristic nominal PCN . adăugând 2%Tim + %Vm + 0. dacă %Crm ≥ 18 % (Xc = 0.5%Nbm.7) %Nie = %Nim + 0.7. dacă oţelul este aliat cu elemente din aceeaşi categorie (alfagene sau gamagene).23 şi 7.5%Mnm +30%Cm . %Eam). dacă oţelul este aliat complex (şi cu elemente de aliere alfagene şi cu elemente de aliere gamagene).5%Com +30(%Nm – Xc) la determinarea Nie. Pentru definirea mărimilor %Cre şi %Nie se utilizează relaţiile: (7. respectiv (%Cre. pe unele diagrame structurale limitele domeniilor corespunzătoare unor clase structurale nu sunt marcate prin linii. aleasă corespunzător reţetei de aliere utilizate la elaborarea sa. poziţionând pe diagrama structurală.fig. 7.10. dacă %Crm ≥ 28 %) Pentru orice oţel aliat la care se cunoaşte compoziţia chimică (exprimată prin concentraţiile masice ale tuturor componentelor) se poate determina clasa structurală din care face parte.24): * datorită complexităţii influenţelor elementelor de aliere. Diagramele structurale ale oţelurilor aliate cu crom: a – structurile de echilibru.06.6) %Cre = %Crm + %Mom +1.

Schaeffler sunt marcate domeniile caracteristice din punctul de vedere al problemelor (pericolelor) care apar la utilizarea diverselor tipuri de oţeluri aliate: domeniul I – pericol maxim de fragilizare prin apariţia fazei sigma (compusul intermetalic FeCr). * pe diagramele structurale sunt precizate şi unele informaţii conexe. fonte cenuşii. pe lângă clasificarea lor în funcţie de gradul de aliere (prezentată în scap. este utilă. ferito – martensitice etc.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR corespunzând PCN ale unor oţeluri aliate cu caracterizare structurală complexă: austenito – feritice. b – oţelurilor aliate cu mangan Ca şi în cazul oţelurilor. în funcţie de modul de asigurare a prezenţei grafitului şi de configuraţia. ca şi fontele nealiate. conform acestui criteriu fontele aliate pot fi încadrate în categoria fontelor cu grafit (carbon liber) în structură (denumite. iar pe diagrama structurală A. dimensiunile. fonte maleabile. domeniul IV – pericol maxim de fragilizare datorită creşterii intense a granulaţiei la încălzire..1) şi încadrarea fontelor în clase structurale. 7. domeniul II – pericol maxim de fragilizare (fisurare) la cald. pe diagrama structurală a oţelurilor aliate cu mangan este precizat subdomeniul oţelurilor austenitice recomandate pentru aplicaţii practice. austenito – martensitice. Fig.pericol maxim de fragilizare (fisurare) la rece. iar structurile sunt asemănătoare celor corespunzătoare fontelor albe). 32 . pentru a defini şi preciza cu o bună fidelitate efectele elementelor de aliere asupra fontelor. deosebit de utile la utilizarea diagramelor pentru soluţionarea unor probleme tehnice. domeniul III . 7. Diagramele structurale (la răcirea în aer de la temperaturi înalte) ale: a – oţelurilor aliate cu nichel. 23. Criteriile care se utilizează în acest scop sunt: • forma de existenţă a carbonului.) sau în categoria fontelor fără grafit în structură (la care tot carbonul din compoziţia fontelor este dizolvat în soluţiile având ca solvent fierul sau este legat sub formă de carburi. modul de distribuţie şi gradul de dispersie ale formaţiunilor de grafit din structură: fonte pestriţe. de exemplu. fonte nodulare etc.

fonte aliate feritice. conform acestui criteriu fontele aliate pot fi încadrate (aplicând aceleaşi principii ca şi în cazul oţelurilor aliate) în următoarele clase structurale: fonte aliate perlitice. 7. 7. Schaeffler • constituenţii din structura de echilibru stabil sau metastabil pe care o prezintă masa metalică de bază a fontei la ta. 7. 25. Fig. Diagrama structurală a fontelor cu grafit nodular aliate cu nichel şi molibden .Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. 26. Diagrama structurală a fontelor aliate cu aluminiu 33 Fig. fonte aliate austenitice. după răcirea sa lentă sau în aer de la temperaturi înalte. 24. fonte aliate martensitice. Diagrama structurală A.

5 oţel slab aliat. carburigen şi antigrafitizant) se încadrează în categoria fontelor albe feritice. 5 element de aliere alfagen (feritizant). iar transformarea eutectoidă. 28 oţel bogat aliat. 5 punct caracteristic nominal PCN. 30 oţel aliat martensitic (autocălibil). 6 clasă structurală. 22 oţel aliat. iar fontele înalt aliate cu crom (element alfagen. iar în figura 7. Schaeffler. eutectice şi secundare distribuite într-o masă de ferită aliată cu crom (la răcirea din stare lichidă a acestor fonte transformarea eutectică conduce la formarea unei structuri de tip ledeburitic. în figura 7.25 este prezentată diagrama structurală a fontelor aliate cu aluminiu (element alfagen). 5 oţel mediu aliat. constă din descompunerea austenitei în ferită şi carburi). De exemplu. 5 oţel aliat perlitic. 9. 10 fontă aliată feritică. 21 34 . 6 ferită aliată. 25 diagramă structurală. 10. 6 fontă slab aliată. alcătuită din austenită şi carburi. reversibilă. 32 durificare secundară. 14 fază sigma. 6 fragilitate de revenire ireversibilă. fontele înalt aliate cu siliciu (element alfagen. 27 oţel aliat ledeburitic.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR De exemplu. 6 cementită aliată. 9 fontă aliată martensitică. 6 fontă aliată austenitică. 25 oţel aliat austenitic. având structura de echilibru alcătuită din carburi primare. 6 carbură proprie. 6 fontă aliată (specială). 30 diagramă structurală A. 31 stabilitate la revenire. 20 fontă înalt (bogat) aliată. 21 element carburigen. 6 fontă mediu aliată. 10 element grafitizant. Cuvinte cheie austenită aliată. 14 element de aliere. construcţia şi modalităţile de utilizare ale acestor diagrame fiind similare celor corespunzătoare diagramelor structurale ale oţelurilor aliate. cu acţiune grafitizantă) sunt fonte feritice cu grafit (lamelar sau nodular).26 diagrama structurală a fontelor cu grafit nodular slab aliate cu nichel (element gamagen) şi molibden (element alfagen). 7 element de aliere gamagen (austenitizant). 27 oţel aliat feritic. Pentru estimarea clasei structurale a fontelor aliate se pot folosi diagramele structurale ale fontelor aliate. fontele înalt aliate cu nichel (element gamagen. ce are loc după separarea de carburi secundare din austenită. cu acţiune grafitizantă) aparţin clasei structurale a fontelor austenitice cu grafit (lamelar sau nodular). 20. construite experimental pentru cele mai utilizate categorii de astfel de fonte.

2. Bucureşto.0 %.. Greenwich. Métallographie et traitements thermiques des métaux. 1982 4. Moscova.a. 1985 Teste de autoevaluare T. %S m = 0. Climax Molibdenum Company. Petrescu M..15 % şi %Pm = 0. Climax Molibdenum Company.M.7.7 %.0 %. Ieremia A. Vacu S. ş. 1981 3. %Si m =0.7. %Mnm = 0.. Editura Tehnică. Editura Didactică şi Pedagogică. Editura Didactică şi Pedagogică. II – Cast Irons and Steels.45 %... b) fonta cu %C m = 3. Metallurghia. %Sm = 0.0 %.3 %. vol. Izotermiceskie i termodinamoceskie diagramî raspada pereohladjenovo austenita.a. Truşculescu M.A.1. Bucuresti. b) oţelul cu %C m = 0.3 %. Editura Facla. Sofroni I. %Sm = 0. 1965 7. Geru N. Bucureşti.3 %. d) oţelul cu %Cm = 0. Editura Didactică şi Pedagogică. Timişoara.a. Metalurgie fizică. II.W. %Mnm = 0.. Care dintre afirmaţile următoare sunt adevărate: a) oţelul cu %Cm = 0. Colan H. Editura Tehnică... Gâdea S.. Popov A. Lakhtine I.02 %.02 % şi %Pm = 0. ş. %Mnm = 0. 1983 2.0 %. %Mn m = 0. * * * Austenite Transformation Kinetics of Ferrous Alloys. Greenwich. vol. Editura Tehnică.9 %.02 %.. %Mn m = 0.5 %. Moscova. 1983 8. Fonte speciale. Mantea St. Metalurgie fizică şi studiul metalelor. Editura Didactică şi Pedagogică. Stefănescu D.5 %. Bucureşti. ş..3 % este un oţel aliat numai cu crom. %P m = 0. Bucureşti..02 % şi %Cr m = 1.. %Sim=0. Oţeluri inoxidabile şi refractare. %Mnm = 1. %Si m = 2.5 %. %P m = 0.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Bibliografie 1. c) oţelul cu %Cm = 1.3 %. Mir. I.E.06 %. şi Popova L. 1983 10. Protopopescu H.. Cias W.1 % este un oţel aliat cu sulf şi fosfor? T. Studiul metalelor. %Sim=0. Metalurgie fizică.15 %. 1978 6. 1974 9. 1970 5. %Pm = 0. %Crm = 1. 1988 12. %Sim = 1. 35 . %Sim=0. %Sm = 0. Metalografie şi tratamente termice. Care dintre următoarele fonte se încadrează în categoria fontelor aliate: a) fonta cu %Cm = 3.5 % şi %Mom = 0. 1980 11.0 % este un oţel aliat cu crom.02 % .3 %.0 %. %Sm = 0.02 % este un oţel carbon.. Bucureşti.06 %. Austenite Transformation Kinetics of Ferrous Alloys. Bucureşti..4 %. Elaborarea oţelurilor aliate.

%Pm = 0.7. b) siliciul. c) cromul. %Sim=2.0 %.12. b) dizolvate în cementită. %Mnm = 6. b) cromul.13.7. d) siliciul? T. Care dintre următoarele tipuri de tratamente se pot aplica la piesele sau semifabricatele din oţeluri aliate feritice: a) recoacerea de recristalizare fără schimbare de fază.5. Care dintre următoarele tipuri de tratamente se pot aplica la piesele sau semifabricatele din oţeluri aliate austenitice: a) recoacerea de detensionare.14.7.3.8 %.7.06 %. %Crm = 1. %Pm = 0. d) vanadiul? T. %Mnm = 0.10.9. b) titanul. c) manganul. d) compuşii intermetalici? T. T. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor 36 .0 %. %Sim=1.8.5 %.7. c) fonta cu %Cm = 2. nedorite: a) soluţiile solide ale elementelor de aliere cu fierul: b) carburile elementelor de aliere. în general. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor aparţin categoriei elementelor gamagene: a) wolframul. Care dintre următoarele componente ale oţelurilor sau fontelor sunt elemente de aliere alfagene (feritizante): a) manganul. %Sm = 0. c) nichelul. d) siliciul? T.7.11.06 %. d) vanadiul ? T. d) călirea martensitică? T. d) recoacerea completă? T.5 %. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor determină reducerea concentraţiei carbonului în perlită: a) nichelul. b) recoacerea de detensionare. b) siliciul. c) incluziunile nemetalice. b) recoacerea de omogenizare. c) cromul. c) călirea martensitică.7. d) nichelul ? T. Elementele de aliere se pot găsi în structurile oţelurilor şi fontelor: a) dizolvate în ferită sau austenită. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor aparţin categoriei elementelor alfagene: a) cromul. d) wolframul? T. c) manganul.0 %.6. Care dintre următoarele elemente de aliere produc mărirea temperaturii corespunzătoare punctului critic A1 al oţelurilor şi fontelor: a) nichelul. %Pm = 0.06 %.7.7.7. b) manganul.7. c) legate sub formă de carburi proprii.06 %. b) molibdenul. %Alm = 20 %. d) combinate cu fierul sub formă de compuşi intermetalici ? .4. %Sm = 0.03 %. Care dintre următoarele forme de existenţă a elementelor de aliere în structurile oţelurilor şi fontelor sunt. c) cromul. Care dintre următoarele componente ale oţelurilor sau fontelor sunt elemente de aliere gamagene (austenitizante): a) manganul.06 %. c) normalizarea. b) manganul. Care dintre următoarele elemente de aliere coboară temperatura corespunzătoare punctului critic A1 al oţelurilor şi fontelor: a) molibdenul.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Sm = 0.5 %. d) nichelul? T.7. c) cromul. %Nim = 13 %? T. d) fonta cu %Cm = 3.7.

d) aluminiul? T. %Mn = 2. o durată τm = 0. d) titanul? T.23. Care dintre următoarele oţeluri aliate capătă o structură de călire la răcirea în aer din domeniul austenitic: a) oţelurile austenitice.21.6 % şi %Crm = 1. Pentru stabilirea clasei structurale a unui oţel aliat.45 %. c) manganul.7. %Crm = 17 % şi %Nim = 10 % se foloseşte diagrama structurală A. b) cromul. Care dintre următoarele oţeluri aliate va avea duritatea mai mare după călirea martensitică şi revenirea la ti = 500 oC.7. c) prin răcirea rapidă în apă sau ulei la revenire.2 % şi %Crm = 1.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate pot avea acţiune grafitizantă: a) siliciul. Care sunt coordonatele PCN corespunzător acestui oţel: a) %Cre = 18. Pentru a finisa granulaţia oţelurilor se poate utiliza microalierea cu: a) niobiu.26.8 %.7. Cum se poate diminua pericolul fragilităţii reversibile de revenire a unui oţel aliat: a) prin alierea suplimentară cu molibden în concentraţie de %Mom = 0. c) manganul. %Sim = 0. b) oţelurile ledeburitice.20. Care dintre următoarele elemente de aliere diminuează temperatura corespunzătoare punctului Ms al oţelurilor şi fontelor : a) cromul.22.7.16. b) nichelul. b) nichelul. b) cobaltul.18. c) oţelul aliat având %Cm = 0.2…0. b) oţelurile martensitice.17.05 %. având compoziţia caracterizată prin %Cm = 0.5 ore: a) oţelul carbon cu %Cm = 0. 37 . c) oţelurile feritice. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor deplasează spre dreapta curbele diagramelor de transformare la răcire a austenitei: a) cromul. Care dintre următoarele elemente de aliere determină micşorarea vitezei de răcire critice şi creşterea călibilităţii oţelurilor şi fontelor: a) cromul. c) manganul.0 %? T.24.7. d) oţelul aliat având %Cm = 0. b) nichelul.6 %.7. d) vanadiul? T.0 %. b) cromul. b) vanadiu. b) oţelul carbon cu %Cm = 0. c) cromul.7.0 %. c) zirconiu. b) nichelul.19.7. c) nichelul.2 %. d) manganul? T. c) oţelurile perlitice. d) molibdenul? T. d) oţelurile feritice? T.25. d) cobaltul? T. c) siliciul.7. Care dintre următoarele oţeluri aliate pot avea în structura lor la ta constituentul structural tipic fontelor albe: a) oţelurile martensitice.7. d) manganul? T. d) oţelurile autocălibile? T. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor are cea mai bună solubilitate în cementită: a) siliciul. c) tantalul. d) prin alierea suplimentară cu mangan? T. b) prin revenirea la ti >500 oC.15.7. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor are cea mai puternică acţiune carburigenă: a) manganul.7.3 %. Care dintre următoarele elemente de aliere pot modifica configuraţia obişnuită (tipică oţelurilor carbon sau fontelor nealiate) a curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei: a) cromul. Schaeffler. d) aluminiu? T.

Conţinuturile procentuale de formaţiuni ferito-perlitice (%α. %Vm = 0. bainitice (%B)j şi martensitice (%M)j în structurile care rezultă prin răcirea austenitei după curbele de răcire j = 1…n sunt precizate pe diagramele din figura 7.03 %.30.44 %. c) %Cre = 12. %Mom = 0. %Mn = 1.2 %. %Nie = 12. c) clasa oţelurilor ledeburitice. datele care se obţin pe această cale sunt prezentate în tabelul 7. %Mnm = 0. din domeniul austenitic şi până la ta.27. %Sim = 0. %Sim = 0. %Sm = 0. Care din următoarele tipuri de fonte aliate au grafit în structură: a) fontele aliate cu siliciu. d) fragilizarea datorită creşterii intense a granulaţiei la încălzire? T.2 %. având compoziţia chimică definită prin %Cm = 0.7 %.01 % şi pentru oţelul carbon echivalent (cu compoziţa chimică definită prin %Cm = 0. Care dintre următoarele probleme poate să apară la utilizarea oţelului cu %Cm = 0.030 %. Folosind datele din aceste diagrame şi aplicând relaţiile (7.02 %.2 %. c) clasa oţelurilor ledeburitice. %Sm = 0.22 %. iar valorile vitezelor de răcire corespunzătoare acestor curbe se determină. cu diferite viteze vr. b) fontele înalt aliate cu crom. %Crm = 20. cu ajutorul relaţiei (5.7. Rezolvare Aşa cum se poate observa examinând figura 7.04 %. Cărei clase structurale aparţine oţelul cu %Cm = 0. aliat cu %Crm = 17 %: a) clasa oţelurilor feritice. b) clasa oţelurilor martensitice. %Pm = 0.3.7.5 %. d) clasa oţelurilor austenitice? T. pe fiecare din diagramele de transformare a austenitei sunt trasate câte n curbe de răcire.26 %. 38 .10). %Crm = 25 % şi %Nim = 0.025 %). fiecărei curbe de răcire corespunzându-i o viteză de răcire vrj.030 %. %Pm = 0.P)j.5 %.27 se prezintă diagramele de transformare termocinetică a austenitei pentru un oţel slab aliat. %Crm = 1.6 %. j = 1…n şi o anumită alcătuire a structurii care rezultă prin răcirea austenitei cu această viteză. %Mn = 1.5 %.025 %.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Nie = 11. Cărei clase structurale aparţine oţelul cu %Cm = 0.5 %: a) clasa oţelurilor feritice. d) %Cre = 20.05 %. c) fontele aliate cu vanadiu.2) să se estimeze valorile durităţii structurilor care rezultă la răcirea celor două oţeluri.08 %.5 %? T.44 %.7.27.2 %. b) fragilizarea (fisurarea) la cald. %Sim = 0.29. %Mnm = 0.7.27.5 %. %Sim = 0.5 % şi %Nim = 10 %: a) fragilizarea prin apariţia fazei sigma. folosind procedeul descris la rezolvarea aplicaţiei A.1. b) %Cre = 18.5.3. %Nie = 18.1) şi (7.7.7 %.22 %.6 %. %Nim = 0.28. c) fragilizarea (fisurarea) la rece. %Nie = 12. d) fontele înalt aliate cu nichel? Aplicaţii A. În figura 7. d) clasa oţelurilor austenitice? T. b) clasa oţelurilor martensitice.

Mo şi V. b – oţel carbon 39 . Diagramele transformării termocinetice a austenitei pentru două oţeluri cu %Cm = 0. b.27.44 %: a – oţel slab aliat cu Cr.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate a. Ni. Fig 7.

7. Graficele dependenţelor HVST = f(vr) pentru cele două oţeluri considerate în aplicaţia A. t2j.5 706 1. τ2j.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 7.7 90 5 5 0.3 5 95 1 750 4 650 33.9 750 5 650 24.0 100 25 750 100 650 1.5 750 2 650 66. o o o C C C/s (%B)j (%M)j s s (%α.5 100 OTEL CARBON 4150 750 16100 650 100 8.0 13 20 67 0. cu ajutorul cărora s-au construit.0⋅10 -1 150 750 500 650 100 2.9 100 0.2) pentru datele din tabelul 7.9 2 70 28 5 750 17 650 8.6⋅10-3 -2 1000 750 3500 650 100 4.8⋅10-1 3 750 20 650 5.P)j OTEL ALIAT 12300 750 40000 650 100 3.1 7 60 33 7 750 24 650 5. reprezentate în figura 7.3 56 25 19 9 750 56 650 2.5 721 1. graficele dependenţelor HVST = f(vr).2 650 80. pentru cele două oţeluri considerate.3.4⋅10-3 100 750 360 650 100 3.1. Vitezele de răcire şi alcătuirea structurilor corespunzătoare curbelor de răcire din diagramele prezentate în figura 7.0 2 98 Curba de răcire j 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 1 2 3 4 5 6 7 8 Aplicând relaţiile (7. τ1j.4.1) şi (7.27 Alcătuirea structurii t1j. Fig. vrj.9⋅10 60 750 160 650 1.3 60 40 3 750 10 650 14.5 693 0.28.7.3 s-au obţinut rezultatele prezentate în tabelul 7.7 650 215.0 73 17 10 0. 40 .8 750 3 650 45.5 650 71.28.4 100 0.3 3 97 0.

0 215.5 8.P 206 223 237 246 248 251 259 184 194 201 205 207 207 208 HVB OTEL ALIAT 342 354 380 389 402 424 OTEL CARBON 400 402 407 442 HVM 656 660 669 672 677 685 688 673 673 674 683 Duritatea structurii HVST 206 223 237 246 349 448 459 502 664 677 688 184 194 201 205 240 287 560 678 3.9 24. utilizate cu precădere la fabricarea pieselor pentru maşini şi utilaje: • structurile de echilibru (ferito – perlitice) ale acestor oţeluri au durităţi similare celor corespunzătoare structurilor de echilibru ale oţelurilor carbon echivalente. care conferă oţelurilor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi duritate.4 66.0 Observaţie Rezultatele aplicaţiei evidenţiază câteva aspecte practice importante privind oţelurile aliate hipoeutectoide din clasa perlitică.3 14.0 1. Durităţile structurilor obţinute la răcirea austenitei după curbele de răcire reprezentate pe diagramele din figura 7. • la aceste oţeluri.8⋅10-1 5.4⋅10-3 3. C/s Durităţileformaţiunilor structurale HVα.3 2.9 8.6⋅10-3 4.0 80. ca urmare.27 Curba de răcire j 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 1 2 3 4 5 6 7 8 o vrj.1 5. structurile cu caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi duritate se pot obţine şi la răcirea austenitei cu viteze mult mai mici decât cele necesare pentru realizarea aceloraşi efecte la oţelurile carbon 41 .3 45. punerea în valoare a prezenţei elementelor de aliere conţinute de aceste oţeluri este posibilă numai prin aplicarea de TT capabile să asigure realizarea unor structuri cu conţinuturi procentuale mari de formaţiuni bainitice şi/sau martensitice.4.3 33.0⋅10-2 2.9⋅10-1 1.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Tabelul 7.7 71.

fig. v. %Mom = 0.4).6 %. apropiată de valoarea dată de relaţia (6. %Crm = 1. v. rezultă că pentru oţelurile cu compoziţiile chimice precizate în enunţ. se stabileşte valoarea necesară a parametrului PHJ = Ti[18 +lg(τm)]. valorile punctului critic A3 sunt: A3 ≅ 823 oC.3 % şi b) oţel carbon. ţinând seama de influenţele elementelor de aliere. HM ≅ 58 HRC (660 HV). τm = 5 … 10 min şi răcirea în apă sau ulei. vi < vad. aşa cum se poate observa examinând graficele din figura 7.17). Pentru proiectarea regimului de revenire înaltă a pieselor din oţel carbon. După călire. 42 . pentru obţinerea structurii complet martensitice la oţelul aliat sunt necesare viteze de răcire vr ≅ 45 oC/s (asigurate de călirea în ulei. cu compoziţia chimică definită prin %Cm = 0.3 %. pentru oţelul carbon şi. 5.7. %Mnm = 0. pentru oţelul aliat şi A3 ≅ 810 oC. care determină creşterea însemnată a nivelului tensiunilor reziduale induse în piesele călite şi apariţia pericolului fisurării acestora. A.2 %.28.6 %. v. %Mnm = 0. 6. τm = 5…10 min şi răcirea în apă sau ulei. %Sim = 0.2).2.5.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR echivalente. iar la aplicarea TT de călire la piesele din oţel carbon se vor alege ti şi τm către limitele inferioare ale intervalelor de valori prescrise şi se va face răcirea în apă (pentru a se asigura formarea unei structuri martensitice). Aplicând relaţia (6.17). Rezolvare Aşa cum este cunoscut din scap. călirea martensitică a oţelurilor (carbon sau aliate perlitice) hipoeutectoide trebuie realizată cu următorul regim: ti = A3 + 30 … 50 oC. ca urmare.8). TT de îmbunătăţire constă dintr-un ciclu primar de călire martensitică şi un ciclu final de revenire înaltă. Pentru realizarea unor piese de tip arbore sunt disponibile semifabricate confecţionate din două sortimente de oţel: a) oţel aliat. scap. Să se stabilească şi să se compare regimurile TT de îmbunătăţire care asigură pieselor de tip arbore confecţionate din cele două oţeluri un nivel al durităţii finale de 280 HV.45 %.3 %. Conform indicaţiilor din scap. fig. cu compoziţia chimică definită prin %Cm = 0. la realizarea TT de călire la piesele din oţel aliat se recomandă utilizarea unor valori ale ti şi τm către limitele superioare ale intervalelor de valori prescrise (deoarece prezenţa elementelor de aliere frânează procesele de obţinere a austenitei omogene) şi răcirea în ulei (deoarece elementele de aliere reduc vrc şi măresc călibilitatea oţelului). 5. 6.5.45 %. de exemplu. în timp ce pentru realizarea aceleiaşi structuri la oţelul carbon echivalent trebuie folosite viteze de răcire vr > 200 oC/s (asigurate numai de răcirea în apă.2. regimurile TT de călire martensitică pentru piesele confecţionate din cele două sortimente de oţel vor fi asemănătoare: ti = 850…870 oC. %Sim = 0. duritatea pieselor confecţionate din cele două sortimente de oţel va fi aproximativ identică (deoarece duritatea martensitei depinde esenţial de concentraţia carbonului în oţel.4.

în general.45)184 = 17880. Ca urmare. rezultă că. Dacă se adoptă o durată de menţinere la revenire τm = 5 ore. în care se consideră HVrOC = 280 şi %Cm = 0. pentru satisfacerea acestei condiţii. Dacă se foloseşte acelaşi regim la revenirea pieselor din oţel aliat.4).Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate folosind relaţia (7.5). rezultă că.2 .3 = 184. considerând o durată de revenire τm = 5 ore. τm = 5 ore şi răcirea în aer (răcirea nu influenţează calitatea pieselor din oţel carbon supuse revenirii).4). În figura 7.2 − 13⋅0. dacă se construiesc.45)280 = 15255. • Rezultatele aplicaţiei nu trebuie să conducă la concluzia că. Aceste efecte pot fi mai sugestiv ilustrate.2 + 100⋅0.45 – (33.4).3 = 376. trebuie ca valoarea parametrului PHJ să fie: PHJ = 21090 + 4050⋅0. un regim de revenire care 18 + lg 5 conferă pieselor din oţel aliat nivelul impus al durităţii finale are parametrii: ti ≅ 680 oC.4) şi (7. coordonatele punctelor acestor grafice se obţin cu ajutorul relaţiilor (7.3) şi (7. va rezulta. un nivel al durităţii finale HVrOA = 280 + 55⋅1. graficele dependenţelor HVr = f(ti). corespunzătoare unei durate de menţinere la revenire τm = ct. un regim de revenire care conferă pieselor din oţel carbon nivelul impus al durităţii finale are paremetrii: ti ≅ 540 oC.3). rezultă: PHJ = 21090 + 4050⋅0. (7.45 %. Observaţii • Rezolvarea aplicaţiei evidenţiază efectele fenomenului de stabilitate la revenire.13⋅0. Interpretând corespunzător relaţiile (7. În mod 43 . Ca urmare.3). rezultă că temperatura la care trebuie efectuată revenirea pentru a asigurarea acestui nivel al PHJ 17880 este: Ti = ≅ 956 K sau ti ≅ 680 oC. este necesar să se utilizeze un regim de revenire care asigură la piesele din oţel carbon un nivel al durităţii HVrOC = 280 − 55⋅1. TT de revenire a pieselor din oţel aliat este mai costisitor decât cel aplicat pieselor diun oţel carbon (datorită necesităţii utilizării unor temperaturi de încălzire şi/sau unor durate de menţinere mai mari). pentru a realiza pe piesele din oţel aliat un nivel al durităţii după revenire HVrOA = 280. pentru oţelul aliat şi pentru oţelul carbon echivalent. rezultă că temperatura la care trebuie efectuată revenirea pentru a se asigura nivelul calculat al PHJ este: Ti = 15255 18 + lg 5 ≅ 816 K sau ti ≅ 540 oC. în conformitate cu relaţia (7. Dacă se adoptă o durată de menţinere la revenire τm = 5 ore.29 sunt prezentate graficele construite pentru oţelurile precizate în enunţul aplicaţiei.2 − 100⋅0. indus de prezenţa elementelor de aliere dintr-un oţel. utilizând relaţia (7.45 – (33. τm = 5 ore şi răcirea în aer (deoarece oţelul este aliat cu Mo şi nu există pericolul de a se manifesta fragilitatea reversibilă la revenire).

deci. dacă la piesele din oţel carbon se prescrie ca duritate după îmbunătăţire să fie HVrOC = 280 (corespunzătoare unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 900 N/mm 2 ). atunci ând se utilizează oţeluri aliate se prescriu şi niveluri mai ridicate ale rezistenţei mecanice şi durităţii. 7. regimurile TT de revenire.8 %. %Mnm = 0. fig.4. având diagrama de transformare termocinetică a austenitei prezentată în figura 7.5.30).29.30.7 %.22 %. Se observă astfel că răcirea în aer a austenitei conduce la obţinerea unei structuri complet martensitice şi. %Mom = 1 %. să se analizeze dacă oţelul aliat.25 …1 oC/s.7.25 oC/s şi vr2 = 1 oC/s şi s-au trasat aceste curbe pe diagrama de transformare termocinetică a austenitei (v. iar la piesele din oţel aliat se prescrie ca duritatea după îmbunătăţire să fie HVrOA ≅ 370 (corespunzătoare unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 1200 N/mm 2 ). Stiind că viteza asigurată la răcirea în aer liniştit a pieselor din oţeluri este vr = 0. Rezolvare Folosind procedura descrisă la rezolvarea aplicaţiei A. impuse de realizarea acestor caracteristici vor fi identice. De exemplu. poate fi încadrat în clasa structurală a oţelurilor aliate martensitice. pentru a valorifica corespunzător cheltuielile suplimentare datorită alierii şi se pot utiliza regimuri de revenire asemănătoare celor aplicabile la oţelurile carbon echivalente. cu compoziţia chimică definită prin: %Cm = 0. s-au stabilit coordonatele punctelor ce descriu curbele de răcire cu vitezele vr1 = 0. %Sim = 0. 44 . aşa cum a rezultat la rezolvarea aplicaţiei.3. 7. Fig.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR obişnuit. Graficele dependenţelor HVr = f(ti) pentru un oţel aliat de tip Cr-Mo şi pentru oţelul carbon echivalent A. %Crm = 6 %. oţelul având compoziţia chimică precizată în enunţul aplicaţiei aparţine clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice.

se obţine %Cre = 7 %.7. considerând că. Să se estimeze compoziţia chimică şi clasa structurală corespunzătoare oţelului elaborat. %Crm = 6 %. Poziţionând pe diagrama structurală din figura 7. cu compoziţiile chimice şi în cantităţile indicate în tabelul 7. deşeuri de oţel.8 %. %Mom = 1 % Observaţie Otelul considerat în această aplicaţie este aliat numai cu elemente alfagene. rezultă şi pe această cale că oţelul analizat aparţine clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice. %Cre = 7 %).6). având coordonatele (%Cm = 0. 7. în concentraţiile %Crm = 6 %. într-un cuptor electric cu inducţie. modificările compoziţiei chimice a materiilor prime sunt neglijabile. Pentru elaborarea unei şarje de 100 kg de oţel aliat se topesc. exprimate prin concentraţiile j =1 n 45 .Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. Rezolvare Pentru a da caracter general algoritmului de soluţionare a problemei. j = 1.8 %. în cantităţile mj. %Mom = 1 %.4.. la elaborarea oţelului în cuptorul electric cu inducţie..n ( M = ∑ m j ) şi având compoziţiile chimice.22 b punctul caracteristic nominal al oţelului. Dacă se foloseşte relaţia (7. A. se considră că sunt disponibile n sortimente de deşeuri de oţel. Diagarma transformării termocinetice a austenitei la un oţel cu %Cm = 0.5.30.

poziţa sa permiţând precizarea clasei structurale a oţelului.275 %. %Simj.18 %Sim 0.2) şi (7. Si.0 %Nim 12.0 1. Observaţie Pentru rezolvarea problemei se poate utiliza şi o procedură grafică recursivă.5 12.6. j = 1.4). se obţin rezultatele redate în tabelul 7.0 0.0 18. care evidenţiază modalitatea uzuală de lucru pe diagrama structurală A.6 0.20 0. reprezintă în diagrama structurală A. kg 50 25 15 10 Aplicând procedura descrisă anterior pentru datele precizate în enunţ. j =1 n în care EA se consideră. iar poziţia punctului caracteristic nominal O(%Cre. %Momj). %Sim = 0. pentru toate sortimentele de deşeuri (materii prime). Mo..5. se calculează valorile parametrilor %Cre şi %Nie. % Niej = ∑ c j % Niej .725 %.6 0.2 0. cunoscute. Mn.30 %Mom 3.02 0..n.0375 %.n. %Nimj.3). cu relaţiile: %Cre = ∑ c j %Crej .0 Cantitatea mj. Folosind rezultatele obţinute. pentru fiecare sortiment de deşeuri valorile parametrilor %Crej şi %Niej şi se reprezintă pe diagrama 46 . cu relaţiile (7.470 %. având coordonatele (%Cre. %Nim = 8.6 0. Schaeffler punctul caracteristic nominal al şarjei de oţel aliat elaborate (O ≡ PCN). %Mom = 1. pe rând.. Schaeffler la soluţionarea aplicaţiilor practice. Compoziţia chimică a şarjei de oţel aliat elaborate este: %Cm = 0. valorile parametrilor %Crej şi %Niej.4 0.810 %.0 25. %Nie) în diagrama din figura 7. %Nie). compoziţia chimică a oţelului elaborat se poate estima cu ajutorul unor relaţii de forma: % EAm = ∑ c j % EAmj . Tabelul 7. j = 1. se calculează.570 %. j= 1 2 3 n=4 Concentraţiile masice ale componentelor de aliere %Cm 0. %Crm = 19.3) şi (7. Această procedură conţine următoarea succesiune de etape: • se determină. %Mnmj.5 10.02 0. j = 1.. %Mnm = 1. Utilizând relaţiile (7..03 0.8 %Crm 19. a fi C. Evident.8 %Mnm 2.8 1.5 1.31 indică apartenenţa acestui oţel la clasa structurală a oţelurilor aliate austenito – feritice. Ni. corespunzătoare şarjei de oţel aliat elaborate. Compoziţiile chimice ale materiilor prime disponibile pentru elaborarea unei şarje de oţel aliat Materia primă. Cr..n şi ponderea fiecăruia din ele în încărcătura utilizată la elaborarea şarjei c j = M . j =1 j =1 n n mj Punctul O. %Crmj.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR masice ale elementelor de aliere (inclusiv carbonul) %EAmj (%Cmj.

1 Clasa structurală Austenitic Austenito – feritic Feritic Ferito − martensitic cj 0.7.7. %Niej). Materia primă. 47 .2. 7.50 0. 31.4 ∑mj j =1 2 ) şi are coordonatele %Cre1.25 0.10 OTELUL ELABORAT 21.2 1.4 20.2 %Nie 14.9 29.855 10.15 0. c2 = m2 Fig.1 11. j = 1 2 3 n=4 %Cre 19. Tabelul 7.670 Austenito – feritic • se consideră că şarja de oţel aliat rezultă prin topirea succesivă a câte unei perechi de materii prime MP şi rezultă: * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1 şi m2 de deşeuri din primele două sortimente. Schaeffler a rezultatelor aplicaţiei A.4.2 = c1%Cre1 + c2%Cre2 şi %Nie1. notat O1. Schaeffler punctele caracteristice nominale corespunzătoare acestora Oj(%Crej.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate structurală A. este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1O2 în două părţi proporţionale cu ponderile participării acestor două sortimente de materie primă (c1 = 1 – c2.4 6. j = 1…n.9 14. Reprezentarea pe diagrama structurală A.2 = c1%Nie1 + c2%Nie2. Rezultatele aplicaţiei A.6.

k = ∑ m j şi mk+1 de deşeuri din sortimentele (1. notat O1.n-1%Nie1.3. este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1.n−1 = ∑ m j şi mn de deşeuri din sortimentele j =1 n −1 (1.7 şi pe diagrama din figura 7. c3 = m3 ∑mj j =1 3 ) şi are coordonatele %Cre1.2 + c3%Nie3.n-1%Cre1.2 = 1 – c3. Folosind această procedură în cazul precizat în enunţul aplicaţiei se obţin rezultatele redate în tabelul 7.k + ck+1%Crek+1 şi %Nie1. Rezolvarea aplicaţiei prin procedura grafică recursivă arată că (datorită sumării erorilor din întreaga succesiune de etape parcursă) aceasta asigură o precizie a rezultatelor mai mică decât procedura utilizată anterior. rezultă (v. este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1.n-1 + cn%Cren şi %Nie = c1. astfel. 7.k) şi k+1.2 + c3%Cre3 şi %Nie1.k+1 = c1.k%Cre1.3 = c1. dar este mai sugestivă şi permite evidenţierea unor concluzii cu caracter general.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1.k%Nie1.2 = m1 + m2 şi m3 de deşeuri din sortimentele (1.n-1) şi n. ck +1 = m k +1 k +1 j =1 ) şi are coordonatele ∑mj %Cre1.k+1 = c1.31.n-1 = 1 – cn . • • • * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1.n-1On în două părţi proporţionale cu ponderile participării celor două sortimente de materie primă (c1.k + ck+1%Niek+1.2O3 în două părţi proporţionale cu ponderile participării celor două sortimente de materie primă (c1.n-1 + cn%Nien.2%Nie1. cn = mn ∑mj j =1 n = mn M ) şi are coordonatele %Cre = c1. notat O. j =1 k notat O1. din reprezentările grafice corespunzătoare parcurgerii etapelor acestei proceduri.k+1.k = 1 – ck+1.3 = c1. fig. este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1.2%Cre1.kOk+1 în două părţi proporţionale cu ponderile participării celor două sortimente de materie primă (c1.2) şi 3. • • • * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1.31): • punctul caracteristic nominal al oţelului elaborat prin topirea a două 48 .

000 %Cre1.9 % %Nie1 = 14.3 = 0.4 = 21.2 = 11. necunoscutele problemei fiind participările (ponderile) materiilor prime folosite pentru elaborarea şarjei de oţel 49 . patru sortimente de deşeuri de oţel. Datele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A.9 % %Nie2 = 11. Tabelul 7. Rezolvare Se consideră notaţiile şi principiile utilizate în cele două proceduri concepute pentru rezolvarea aplicaţiei A.2 % %Nie4 = 6.174 % PCN ≡ O1.167 %Cre4 = 14. • punctul caracteristic nominal al oţelului elaborat prin topirea a n sortimente de deşeuri de oţel se află în interiorul poligonului O1O2…Ok…OnO1.855 % %Nie1. cu un conţinut procentual de ferită în structura %α = 50 %.3 = 90 kg c1.833 c3 = 0.2 MP3 m1.7.2 PCN ≡ O3 MP1.7.Ok.2 = 13.900 %Cre1.4 prin procedeul grafic MP1 m1 = 50 kg c1 = 0.4 = 10.…. într-un cuptor electric cu inducţie.1 % PCN ≡ O1 MP2 m2 = 25 kg c2 = 0.….7.3 m1.2 = 23. care uneşte punctele caracteristice nominale O1 şi O2 ale celor două materii prime utilizate.4.2 MP1. să se determine ce cantităţi (mase) din aceste materii prime trebuie utilizate pentru obţinerea unui oţel aliat austenito – feritic.4 = 1.705 % %Nie1.5.4 = M = 90 kg c1.On ale celor n materii prime utilizate. la elaborarea oţelului în cuptorul electric cu inducţie. O2.3 = 22.167 %Cre1. Pentru elaborarea unei şarje de oţel aliat.1 % PCN ≡ O4 A.133 % %Nie3 = 1.2 % PCN ≡ O2 MP1.2 = 0.333 %Cre2 = 19.067 % %Cre3 = 20. modificările compoziţiei chimice a materiilor prime sunt neglijabile.7.4 % PCN ≡ O1.4 ≡ OTELUL ELABORAT m1.2 = 75 kg m3 = 15 kg c1. Considerând că. cu masa M = 100 kg.9 % %Nie1.670 % PCN ≡ O MP4 m4 = 15 kg c4 = 0.667 %Cre1 = 19.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate sortimente de deşeuri de oţel se află pe segmentul O1O2. având vârfurile în punctele caracteristice nominale O1. se topesc.5. cu compoziţiile chimice indicate în tabelul 7.

care conţine punctele cu coordonatele (0 %.7. 0≤c4≤1 şi ∑ c j = 1.133.1 %) şi (29.9 %) şi (32. Schaeffler a rezultatelor aplicaţiei A. ecuaţia dreptei AB.4 %.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR aliat c1 = m1 M .5 şi. pe dreapta corespunzătoare conţinutului procentual %α = 50 %. 11. Schaeffler. pe dreapta corespunzătoare unui conţinut procentual %α = 50 %. În aceste circumstanţe. coordonatele punctului O (punctul caracteristic nominal al oţelului elaborat) sunt: %Cre = ∑ c j %Crej şi % Nie = ∑ c j % Niej . c2 = m2 M . ca urmare. 14. care.0 %. 0≤c3≤ 1. este %Nie = 0.5 %). este %Nie = -0.792%Cre + 25.6 %). ecuaţia dreptei O1O2. Reprezentarea pe diagrama structurală A. care conţine punctele cu coordonatele (26. c4 = m4 M . care conţine punctele cu coordoantele (19. ce delimitează pe diagramă domeniul bifazic α + γ. j =1 j =1 4 4 Pentru ca oţelul elaborat să corespundă clasei structurale a oţelurilor austenito – feritice (duplex) cu conţinuturile procentuale de faze din structura de echilibru %α = 50 % şi %γ = 50 %. 9.0 %. iar ecuaţia dreptei PQ.32.0 %. condiţiile anterior formulate se transcriu matematic sub forma următorului sistem: Fig.175. 25.32. 7. %Nie) să fie situat. de dreapta O1O2 şi dreapta PQ.5 50 . c3 = m3 M . 32.5 %) şi (26. 0≤c2≤1.2 %).305%Cre + 20. trebuie să respecte 4 j =1 condiţiile 0≤c1≤1. 13.617%Cre – 6. În sistemul de coordonate al diagramei din figura 7. delimitat. aşa cum se observă pe diagrama din figura 7. respectarea acestor condiţii impune ca punctul O să se afle pe segmentul AB. este %Nie = -0. este necesar ca punctul O(%Cre. 4. evident. în domeniul austenito – feritic al diagramei structurale A.9 %.

617%Cre + 6.954c2 – 2.595c3 − 1 ≤ 0.954c2 + 1.774 ∈ [0. Sistemul de inegalităţi din gruparea b) se poate rezolva uşor prin metoda grafică. c1 + 1. 0.049c3 − 0.971c3 − 0.020c3 – 1. 51 . c3 ale materiilor prime folosite la elaborarea unei şarje de oţel aliat În aceste circumstanţe. 1]. 0 ≤ c1 ≤ 1. Fig. %Nie + 0. 1]. 7.870c3 – 0.500 ≥ 0.566c3 – 1. sistemul devine: c1 – 0. 0 ≤ c2 ≤ 1. 33.954c2 – 1.908 ≤ 0.774 ∈ [0. 0 ≤ c3 ≤ 1.305%Cre + 20. c1 + c2 + 0.774 = 0. Pentru găsirea soluţiilor acestui sistem.954c2 + 2. se procedează la descompunerea acestuia în două grupări de condiţii: a) c1 = 0.175 ≤ 0.369c2 + 0.423 ≥ 0 ⇒ c2 +0.613 ≥ 0. aşa cum se arată în figura 7. 0 ≤ c1 ≤ 1.744 ≤ 0 ⇒ c2 + 1.313c3 – 0.666]. înlocuind expresiile scrise anterior ale parametrilor %Cre şi %Nie.652 ≥ 0. 0 ≤ c2 ≤ 1.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate %Nie − 0. b) 2.792%Cre − 25. 0 ≤ c4 ≤ 1 şi c4 = 1 – c1 – c2 – c3.323c2 + 2. c4 = -1.33 şi are ca soluţii coordonatele (c2.971c3 + 1. rezultă următoarea strategie de căutare a soluţiilor problemei: • se alege o valoare a ponderii c3 în intervalul [0. Determinarea grafică a ponderilor c2. %Nie + 0. 1.971c3 + 0. c3) ale punctelor situate în domeniul haşurat pe această figură.133 = 0.

kg m1 3.003 -0.650 [0. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A.270 0.1 30.294 0.106 -0.305 0.203 0. 0.5 0.037 0.0 40.0 m4 11.5 9.0 20. 52 .900 0.1 0.38] 0.0 45. -1.400 0.35.7 10.400 [0.011 0.600 0.8 - • se alege o valoare a ponderii c2 în intervalul [-0. 0.64] 0.007 0.550 0.139 0.200 [0.247 0.050 c4 0.0 40.25] [0.91] 0.0 20.300 [0.0 20.113 0.600 0.098 -0.0 70.9 24.0 30.145 0.44.0 27.3 1.097 0.100 0.109 0.0 55. sunt prezentate în tabelul 7.199 0.09.53.750 0.2 m2 85. 0.12] 0.0 m3 0 0 10 10.908].105 0.500 0.204 -0.18.3 5.101 0.450 0. 0. Câteva din soluţiile posibile ale problemei analizate.050 0.100 -0.500 0.0 20.0.27.8.058 -0.0 75.094 0. obţinute prin aplicarea acestei strategii de căutare.211 0.555 Concluzia Incorect Incorect SOLUTIE SOLUTIE Incorect Incorect SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE Incorect SOLUTIE Incorect Incorect Incorect Incorect Incorect Incorect Masele materiilor prime.7.091 0.700 0 [0.500 0.0 90.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 7.102 -0.7 14.0 20.100 [0.51] 0.0 50.300 0.5 c3 Domeniul ponderii c2 c2 0.870c3 + 0.1 13.301 0.450 0.005 0.8.5 19.255 c1 -0.600 0.313c3 + 0. date de expresiile din gruparea de condiţii a) satisfac condiţiile 0 ≤ c1 ≤ 1.500 0. 0.0 60.015 0.272 0.200 0.085 -0.250 0.3 19.0 30.402 0.200 -0.7 8.504 0.61.193 0. 0 ≤ c4 ≤ 1.3 10.7 27.450 0.05 0.613.0 45.500 0.800 0.011 0.9 1.0 9.001 -0.78] 0.300 0.850 0.406 0.350 0.5 10.700 0.9 5.348 0. • se stabileşte dacă ponderile c1 şi c4. 0.

care cuprind generalităţi sau principii: terminologie. care pot fi complete sau parţiale. Standardul este un document stabilit prin consens şi aprobat de un organism recunoscut. Obiectivele generale ale standardizării sunt: asigurarea şi ridicarea calităţii produselor şi serviciilor. clasificări. tipizarea produselor (stabilirea unei game sortimentale raţionale şi economice de produse). Standardizarea este activitatea specifică prin care se stabilesc. prevederi destinate unei utilizări comune şi repetate. ca şi în cazul altor produse. standardizarea acestora (cuprinderea lor în standarde). standarde pentru agricultură. B. Standardele se pot clasifica folosind trei criterii: A. sortimentele. În funcţie de conţinutul lor. urmărind obţinerea unui grad optim de ordine într-un context dat. prescripţii sau caracteristici pentru activităţi sau rezultatul acestora.1. standardele pot fi standarde pentru industrie. se transformă în semifabricate şi se utilizează în diverse aplicaţii conform unor reglementări stricte. standardele complete cuprind toate elementele care permit asigurarea calităţii unui produs: tipurile. standarde pentru comerţ. a căror cunoaştere şi respectare a impus. standarde privind protecţia vieţii. clasele de calitate. Introducere Oţelurile şi fontele utilizate în tehnică sunt produse industriale de mare importanţă. în scopul obţinerii unui grad optim de ordine într-un context dat. care stabileşte reguli. facilitarea schimburilor de mărfuri şi de informaţii pe piaţa internă şi internaţională.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Capitolul 8 OŢELURILE ŞI FONTELE COMERCIALE 8. bunurilor şi mediului înconjurător etc. În funcţie de domeniul la care se referă. care se elaborează. metodologii de prelevare a probelor şi de realizare a încercărilor sau determinărilor privind caracteristicile de calitate ale produselor etc. condiţiile tehnice şi caracteristicile de 53 . standardele pot fi: • standarde generale. pentru probleme reale sau potenţiale. • standarde de produs. simbolizări.

• standarde internaţionale care sunt adoptate de organisme sau organizaţii internaţionale cu activitate de standardizare şi care sunt puse la dispoziţia publicului (de exemplu. cu aplicabilitate la nivelul regiilor autonome. standardele pot fi: • standarde de firmă. C. de marcare. ICS cuprinde trei niveluri ierarhice de clasificare: . sau standarde cu caracter de recomandare (a căror aplicare este voluntară. simbolizate prin două cifre.140. subgrupa 77.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR calitate. . securităţii muncii şi protecţia mediului înconjurător. .nivelul 3. de livrare etc. Standardele naţionale române sunt clasificate pe baza Sistemului Internaţional de Clasificare numerică a Standardelor (ICS). STAS 791-88. în timp ce standardele parţiale se referă numai la unele din elementele definitorii (enumerate mai înainte) pentru calitatea unui produs. urmată de numărul standardului şi de ultimele două cifre ale anului ediţiei.nivelul 2. notate cu simbolul domeniului. urmat de un punct şi un grup de trei cifre. în care o parte a grupelor sunt împărţite în subgrupe. Notarea standardelor române se realizează prin folosirea unui indicativ format pe baza următoarelor reguli: • pentru standardele aprobate înainte de 28 august 1992 notarea se face cu sigla STAS. standardele elaborate de Organizaţia Internnaţională de Standardizare − ISO). protecţia sănătăţii. de exemplu 77 corespunde domeniului metalurgie.nivelul 1. adoptatat de ASRO începând cu anul 2001. de exemplu grupa 77. • standarde regionale. elaborate sau adoptate de un organism naţional de standardizare (de exemplu. notarea acestora făcându-se cu simbolulu grupei.140 corespunde produselor metalurgice realizate din oţeluri şi fonte. de exemplu. au caracter obligatoriu numai standardele române referitoare la protecţia vieţii.10 cuprinde oţelurile pentru tratamente termice. celelalte standarde fiind facultative. urmat de un punct şi un grup de două cifre. facultativă). care sunt adoptate de către o organizaţie regională cu activitate de standardizare şi care sunt puse la dispoziţia publicului (de exemplu. de exemplu. elaborate de Comitetul European de Standardizare − CEN). În funcţie de nivelul de aplicare. care conţine 40 de sectoare (domenii) ale activităţilor standardizate. societăţilor comerciale sau altor persoane juridice care le-au elaborat. standardele europene. în care domeniile sunt împărţite în 389 de grupe. ASRO) şi puse la dispoziţia publicului.. regulile şi metodele de verificare a calităţii. • standarde naţionale. în ţara noastră organismul de standardizare este Asociaţia de Standardizare din România. • pentru standardele aprobate după 28 august 1992 notarea se face cu 54 . aceste standarde putând fi standarde obligatorii (cu putere de lege cu caracter general).

gradul de dezoxidare la elaborare etc. care conţin informaţii privind: caracteristicile mecanice principale. Clasificarea oţelurilor comerciale Definirea şi clasificarea mărcilor de oţel este făcută conform SR EN 10020. urmată de numărul acordat standardului de ASRO şi de anul ediţiei. destinaţia. servind la identificarea mărcii. 8. SR 13172:1993.1. simbolizarea oţelurilor şi fontelor era reglementată pentru fiecare marcă prin standardul după care se producea materialul respectiv. de exemplu. a impus reglementarea producerii lor prin standarde naţionale (care pot fi şi de tipul SR ISO sau SR EN). prin standardizarea căreia se realizează o uniformizare planificată a compoziţiei chimice şi/sau a caracteristicilor principale. oţelurile nealiate sunt cele la care concentraţiile masice ale elementelor determinate pe oţelul lichid sau pe produsele realizate din acesta nu depăşesc valoarile limită prezentate în tabelul 8. SR ISO 9477:1992. Clasificarea şi simbolizarea oţelurilor comerciale 8.. Simbolurile cu ajutorul cărora se notează mărcile şi clasele de calitate din cadrul unei mărci de oţel sau de fontă sunt şiruri de litere şi cifre (simbolizare alfanumerică) sau numai cifre (simbolizare numerică).2. Criteriul de identificare a unui oţel sau a unei fonte este marca. fără a da însă vreo informaţie despre caracteristicile de calitate ale materialului. • pentru standardele române identice cu cele internaţionale se foloseşte sigla SR ISO. Diversitatea extrem de mare a oţelurilor şi fontelor şi complexitatea activităţilor de obţinere a produselor din aceste materiale. fontele şi semifabricatele sau produsele realizate din aceste materiale. metodele de obţinere a semifabricatelor. deoarece procesul de preluare a standardelor europene sau internaţionale ca standarde naţionale nu este finalizat. numerele acestor standarde fiind identice cu cele ale standardelor internaţionale sau europene adoptate. La noi în ţară.2. iar oţelurile aliate sunt cele la care concentraţia masică (determinată pe oţelul lichid sau pe produsele realizate din acesta) a cel puţin unui element atinge sau 55 . în prezent. în funcţie de compoziţia chimică determinată pe oţelul lichid.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale sigla SR (Standard Român). de exemplu. iar pentru cele identice cu standardele europene − sigla SR EN.1. sau pot fi convenţionale. considerând împărţirea oţelurilor în: oţeluri nealiate şi oţeluri aliate. ceea ce înlătură barierele tehnice din calea comercializării produselor din aceste materiale şi face posibilă cooperarea tehnologică naţională şi internaţională. este operaţional şi vechiul sistem de simbolizare şi sunt valabile toate standardele (încă neînlocuite sau anulate) privind oţelurile. SR EN 10207:1995. Conform standardului SR EN 10020. compoziţia chimică.

Oţelurile nealiate de uz general sunt oţeluri ale căror caracteristici corespund prescripţiilor prezentate în tabelul 8.1. Atât oţelurile nealiate cât şi oţelurile aliate se împart în clase principale de calitate. % 0.10 0.08 0. lim .lim.2.1.10 0. ** Valorile admise pentru analiza efectuată pe produse Fig.05 (0.30**) 0.05 0.40 1. în cadrul fiecărei clase principale există subclase constituite în special după caracteristicile principale de utilizare ale oţelurilor.1.10 (0. Valorile limită (maxime) ale concentraţiilor componentelor oţelurilor nealiate Elementul Aluminiu Bor Bismut Cobalt Crom* Cupru* Mangan Molibden* Niobiu * Nichel* Valoarea limită.10 (0.1. 56 . aşa cum se arată în schema din figura 8.30 Elementul Plumb Seleniu Siliciu Telur Titan * Vanadiu* Wolfram Zirconiu Altele Valoarea limită.65 0.0008 0. de tehnologia de elaborare şi de nivelul prescripţiilor pentru anumite caracteristici.40 0.10 0. 8. nu necesită aplicarea de tratamente termice pentru obţinerea acestor caracteristici. % EAm. % 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR depăşeşte valoarea limită precizată în tabelul 8.lim. nu au prescrisă nici o altă condiţie de calitate şi sunt obţinute prin procedee tehnologice de elaborare obişnuite.10**) * În cazul în care aceste elemente sunt prescrise combinat.30**) 0. valoarea limită a sumei concentraţiilor lor se consideră 0.30 0. Schema de clasificare a oţelurilor comerciale Clasele principale de calitate sunt caracterizate în standardul SR EN 10020 astfel: A.7 ∑ EAm .05 0.10 (0.50 (0. în funcţie de gradul de puritate. nu au impuse condiţii speciale pentru nici un element component (cu excepţia manganului şi siliciului). % EAm. Tabelul 8.10 0.06 0.60**) 0.30**) 0.

Oţelurile nealiate speciale sunt oţeluri cu caracteristici superioare celor corespunzătoare oţelurilor de uz general. pentru a realiza caracteristicile prescrise. în această categorie sunt incluse oţelurile nealiate care nu se încadrează în clasele A sau B. conţine unul sau mai multe elemente de microaliere (Nb. − are rezistivitatea electrică ρ < 0.10 % %Pm. are structura ferito-perlitică.25 % .max ≥ 0. − are conţinuturile de impuriţăţi %Pm. Oţelurile aliate de calitate sunt oţeluri destinate utilizării în aplicaţii similare celor corespunzătoare oţelurilor nealiate de calitate. la +20 oC.max ≥ 0. % Sm ≤ 0. necesită adaosuri de elemente de aliere în concentraţii ce depăsesc nivelurile limită date în tabelul 57 . − are prescrisă o energia de rupere (determinată pe epruvete prelevate longitudinal din semifabricate sau produse) KV > 27 J la −50 oC. V etc. care nu sunt destinate aplicării de TT şi care. Prescripţiile privind caracteristicile oţelurilor nealiate de uz general Caracteristica prescrisă Rezistenţa la tracţiune minimă Limita de curgere minimă Alungirea procentuală după rupere minimă Energia de rupere minimă. are %Cm ≥ 0.) în concentraţii care menţin oţelul în categoria oţelurilor nealiate. asigurate în special prin controlul riguros al compoziţiei chimice.025 %.min ≤ 690 N/mm2 Re.045 % C. D.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale B. iar durificarea prin precipitare se realizează prin răcire controlată de la temperatura de prelucrare prin deformare la cald. fără să li se impună condiţii privind comportarea la TT sau gradul de puritate. pe epruvete prelevate longitudinal din produse Concentraţia masică de carbon maximă Concentraţia masică de fosfor maximă Concentraţia masică de sulf maximă Grosimea produsului s.max ≥ 0.. Oţelurile nealiate de calitate sunt oţeluri la care prescripţiile privind calitatea sunt mai severe decât la oţelurile nealiate de uz general. − are prescrisă adâncimea de călire sau duritatea superficială în una din stările C.045 % %Sm. proceselor tehnologice de elaborare şi prin aplicarea tratamentelor termice de călire şi revenire sau de durificare superficială. purităţii. C + r sau Cs (obţinută prin călire superficială). O marcă de oţel este inclusă în categoria oţelurilor nealiate speciale dacă îndeplineşte una sau mai multe dintre următoarele condiţii: − are prescrisă energia de rupere KV în starea C + r (obţinută prin călire martensitică şi revenire).min ≤ 360 N/mm2 Amin ≤ 26 % KVmin ≤ 27 J %Cm. − este destinată durificării prin precipitare.2. − are conţinut scăzut de incluziuni nemetalice. Tabelul 8.11 µΩm . mm s ≤ 16 s ≤ 16 s ≤ 16 10 ≤ s ≤ 16 − − − Prescripţia Rm.

au limita de curgere minimă (determinată pe produse cu s ≤ 10 mm) Rp0. lim . în această categorie se încadrează oţelurile speciale de construcţie. pentru acelaşi tip de aplicaţie tehnică pot fi utilizate oţeluri din mai multe clase (oţeluri nealiate şi/sau aliate). oţelurile pentru scule şi oţelurile cu proprietăţi fizice speciale.08 0. prescrise cu abateri mici. . oţelurile refractare.1.50 0. oţelurile pentru recipiente sub presiune şi oţelurile pentru ţevi.12 0.7 ∑ EAm . oţelurile inoxidabile. d) oţelurile bifazice (dual−phase steel). pentru alte elemente se foloseşte tabelul 8.12 Dacă elementele marcate * şi ** sunt prescrise în combinaţie. uniform dispersate în matrice. care au (datorită TT aplicate) o structură alcătuită dintr-o matrice feritică şi 10…35 % formaţiuni martensitice fine. % EAm. % EAm. E. oţelurile pentru rulmenţi. introduse în scopul satisfacerii unor prescripţii referitoare la caracteristicile magnetice: c) oţelurile pentru produse la care se fac prelucrări severe (cu grade mari de deformare) prin deformare plastică la rece şi care conţin elemente ce asigură finisarea granulaţiei. valoarea limită a sumei concentraţiilor lor se consideră 0.06 1. care conţin ca elemente de aliere numai siliciul sau siliciul şi aluminiul. oţelurile pentru piesele destinate construcţiei de maşini. % Elementul Valoarea limită. Tabelul 8.12 0.80 0. e) oţelurile la care singurul element de aliere prescris este cuprul.50 0. Limitele compoziţiei chimice a oţelurilor aliate de calitate cu granulaţie fină.10 Niobiu** Nichel* Titan** Vanadiu** Zirconiu** 0.50 0.2 < 380 N/mm2. În funcţie de condiţiile specifice de utilizare. sudabile Elementul Valoarea limită. b) oţelurile pentru electrotehnică.3.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8. condiţiile de elaborare şi metodele de control al calităţii pentru a li se asigura caracteristici ridicate. în categoria oţelurilor aliate de calitate se încadrează: a) oţelurile de construcţie cu granulaţie fină sudabile.lim.au energia de rupere (determinată pe epruvete prelevate longitudinal din produse) KV ≤ 27 J la −50 oC. Oţelurile aliate speciale sunt oţeluri la care se impun condiţii stricte privind compoziţia chimică.1. . 58 . care îndeplinesc (simultan) condiţiile: .lim.3.au concentraţii ale elementelor de aliere mai mici decât valorile limită prezentate în tabelul 8. % Crom* Cupru* Lantanide ( fiecare) Mangan Molibden* 0.

Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale

8.2.2. Simbolizarea oţelurilor comerciale
Simbolizarea alfanumerică a oţelurilor este reglementată de standardul SR EN 10027-1, completat cu SR CR 10260, iar prescripţiile privind simbolizarea numerică sunt cuprinse în standardul SR EN 10027-2. Conform SR EN 10027-1 simbolizarea alfanumerică cuprinde trei grupe de simboluri (care se scriu fără spaţii între ele): simboluri principale, care constau din grupe de litere şi cifre, simboluri suplimentare pentru oţel, formate din caractere alfanumerice scrise după simbolurile principale şi simboluri suplimentare pentru produse, formate din caractere alfanumerice, separate de simbolurile oţelului prin semnul + şi care codifică condiţiile speciale impuse produselor, tipul de acoperire a produselor sau o anumită stare de tratament a acestora. În funcţie de semnificaţiile simbolurilor principale, oţelurile se împart în două categorii: oţeluri simbolizate în funcţie de utilizare şi caracteristici mecanice sau fizice şi oţeluri simbolizate după compoziţia chimică. Structura şi conţinutul simbolurilor în funcţie de utilizare şi caracteristici pentru cele mai folosite categorii de oţeluri sunt prezentate în tabelul 8.4; structura şi conţinutul simbolurilor după compoziţia chimică pentru cele mai utilizate categorii de oţeluri la care se foloseşte această modalitate de simbolizare sunt redate, de asemenea, în tabelul 8.4. Simbolizarea numerică a mărcilor de oţel este complementară simbolizării alfanumerice şi se utilizează numai pentru oţelurile care fac obiectul unor operaţii comerciale, acest tip de simbolizare fiind mai potrivit prelucrării automate a datelor; simbolul constă dintr-un număr fix de cifre şi se alocă de către autoritatea naţională sau europeană de standardizare, în urma unei cereri formulate de producătorul de oţeluri. Până la înlocuirea tuturor standardelor de oţeluri aprobate înainte de 1992 (standarde marcate cu sigla STAS) se menţine (împreună cu prescripţiile de simbolizare anterior prezentate) şi posibilitatea simbolizării oţelurilor conform acestor standarde, ce cuprind următoarele reguli: • oţelurile carbon (nealiate) pot fi (în funcţie de calitate în care sunt realizate): oţeluri de uz general, de calitate (cu compoziţia chimică mai precis delimitată şi conţinuturile de impurităti mai mici decât la oţelurile de uz general) sau superioare (cu compoziţia chimică mai precis delimitată şi conţinuturile de impurităti mai mici decât la oţelurile de calitate), iar oţelurile aliate pot fi obişnuite (de calitate) sau superioare; • oţelurile nealiate de uz general, oţelurile microaliate şi slab aliate cu
59

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

granulaţie fină şi rezistenţă mecanică ridicată, oţelurile nealiate pentru turnare în piese etc. se simbolizează în funcţie de utilizare şi caracteristici mecanice, simbolul fiind alcătuit din o literă sau un grup de litere (OL în cazul oţelurilor carbon pentru construcţii metalice şi mecanice, R în cazul oţelurilor pentru cazane şi recipiente sub presiune ce funcţionează la temperatură ambiantă sau scăzută, K în cazul oţelurilor pentru cazane şi recipiente sub presiune ce funcţionează la temperatură ambiantă sau ridicată, OCS în cazul oţelurilor cu granulaţie fină pentru construcţii sudate, OLT în cazul oţelurilor nealiate pentru ţevi etc.) şi un număr care arată valoarea minimă a Rm în N/mm2; de exemplu, OL 370 este un oţel carbon de uz general pentru construcţii metalice şi mecanice cu Rm ≥ 370 N/mm2 , iar OCS 510 este un oţel pentru construcţii sudate cu Rm ≥ 510 N/mm2; simbolurile acestor oţeluri pot fi completate cu litere sau cifre care indică gradul de dezoxidare, clasa de calitate sau varianta tehnologică de elaborare ale oţelului; • oţelurile nealiate şi aliate, de calitate sau superioare, se simbolizează după compoziţa chimică, simbolul fiind alcătuit astfel: − în cazul oţelurilor nealiate: un grup de litere (OLC în cazul oţelurilor prelucrate prin deformare plastică pentru construcţia de maşini, OSC în cazul oţelurilor carbon pentru scule, OSP în cazul oţelurilor pentru pile, AUT în cazul oţelurilor pentru prelucrarea pe maşini unelte automate etc.), un număr egal cu 100%Cm (sau cu 10%Cm în cazul oţelurilor carbon pentru scule), %Cm fiind concentraţia masică medie de carbon a mărcii de oţel (valoarea medie aritmetică a limitelor intervalului prescris de standard pentru concentraţia masică a carbonului) şi litera X, dacă oţelul este superior; de exemplu, OLC 45 este un oţel carbon de calitate cu %Cm = 0,45 %, OLC 15 X este un oţel carbon superior cu %Cm = 0,15 %, AUT 30 este un oţel pentru prelucrarea pe maşini unelte automate cu %Cm = 0,30 %, iar OSC 10 este un oţel carbon pentru scule cu %Cm = 1 %; − în cazul oţelurilor aliate: litera T, dacă oţelul este destinat realizării pieselor turnate, un număr egal cu 100%Cm (%Cm având aceeaşi semnificaţie ca la oţelurile nealiate), simbolurile chimice ale elementelor de aliere, scrise în ordinea crescătoare a importanţei lor (sau în ordinea crescătoare a concentraţiei lor masice), un număr egal cu 10%EAp, %EAp fiind concentraţia masică medie a elementului de aliere principal (scris ultimul în structura simbolului) şi de litera X, dacă otelul este superior; de exmplu, T 15MoNiCr180 este un oţel pentru turnare în piese cu %Cm = 0,15 %, aliat cu Mo, Ni şi Cr, elementul de aliere principal fiind cromul, aflat în concentraţia %Crm = 18 %, iar 42MoCr11 X este un oţel superior (destinat realizării de semifabricate prelucrate prin deformare plastică la cald pentru construcţia de maşini) cu %Cm = 0,42 %, aliat cu Mo şi Cr, elementul de aliere principal fiind cromul, aflat în concentraţia %Crm = 1,1 %.
60

Tabelul 8.4. Principalele date privind simbolizarea oţelurilor comerciale

A. Oţeluri simbolizate în funcţie de caracteristici

Categoria oţelurilor

Exemplu

KV, J 27 40 60 Simbolizare JR KR LR J0 K0 L0 J2 K2 L2 J3 K3 L3 J4 K4 L4 J5 K5 L5 J6 K6 L6
o

T, C

Oţeluri pentru construcţii

S

nnn ≡ Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi

20 0 −20 −30 −40 −50 −60

C ≡ formare la rece E ≡ emailare F ≡ forjare L ≡ temperat. scăzută N ≡ normalizat O ≡ platforme marine Q ≡ călit şi revenit S ≡ construcţii navale T ≡ ţevi W ≡ rezistent la coroziune atmosferică G ≡ alte caracteristici (grad de dezoxidare etc..) H ≡ temperat. ridicată L ≡ temperat. scăzută R ≡ temperat. ambiantă X ≡ temperatură ridicată şi temperatură scăzută

- oţel cu Re ≡235N/mm2, la care se garantează KV = 27 J la −20 oC, calmat complet (G3);

S235J2G3

- simbolizare veche:
OL 370.4.k

Oteluri pentru recipiente sub presiune Oţeluri pentru ţevi destinate conductelor

P

nnn ≡ Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi

B ≡ recipiente de gaz M ≡ laminat termomec. N ≡ normalizat Q ≡ călit şi revenit S ≡ pentru recip. simple T ≡ pentru ţevi G ≡ alte caracteristici M ≡ laminat termomec. N ≡ normalizat Q ≡ călit şi revenit G ≡ alte caracteristici

P265GH - oţel pentru recipiente
sub presiune cu Re = 265 N/mm2 şi caracteristici specificate la temperaturi ridicate

- simbolizare veche :
K 410

L

nnn ≡Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi

L360Q
- oţel pentru ţevi cu Rp02 ≥ 360 N/mm2, în stare călit şi revenit

Tabelul 8.4. Principalele date privind simbolizarea oţelurilor comerciale − continuare

Oţeluri pentru piese destinate construcţiei de maşini Oţeluri pentru şine de cale ferată

E

nnn ≡ Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi nnn ≡ Rm min., în N/mm2 Cnn ≡ laminat la rece Dnn ≡ laminat la cald pentru formare directă la rece (cifrele desemnează calităţi diferite)

E335 G ≡ alte caracteristici (grad de dezoxidare etc.) Mn ≡ conţinut ridicat de mangan G ≡ alte caracteristici C ≡ destinat tragerii la rece
- oţel cu Re ≥ 335 N/mm2

R

Q ≡ călit şi revenit

- simbolizare veche OL 60 R0900Mn - oţel cu Rm ≥ 900
N/mm2, cu conţinut de mangan precizat

Oţeluri pentru produse plate D destinate ambutisării

EK ≡ pentru emailare la rece convenţională ED ≡ pentru emailare directă an ≡ simbolul chimic al elementului precizat urmat eventual de o cifră care reprezintă de 10 x media intervalului precizat al acestui element

DC04EK
- oţel laminat la rece pentru emailare convenţională

B. Oţeluri simbolizate în funcţie de compoziţia chimică B1. Oţeluri nealiate cu %Mnm < 1%

Categoria oţelurilor

Exemplu

Oţeluri nealiate cu %Mn m < 1% (cu excepţia celor pentru automate)

C

E ≡ cu un connţinut maxim de sulf precizat; D ≡ pentru trefilarea sârmei; C ≡ pentru formarea la rece; nnn ≡ 100· %Cm S ≡ pentru arcuri; U ≡ pentru scule; W ≡ pentru sârme electrozi; G ≡ alte caracteristici

C35E4 an ≡ EA[10·%EAm]
- oţel carbon cu %Cm = 0,35 % şi conţinut precizat de sulf; - simbolizare veche:

OLC 35 X

Tabelul 8.4. Principalele date privind simbolizarea oţelurilor comerciale − continuare

B2. Oţeluri nealiate cu %Mnm ≥ 1% şi oţeluri aliate

Categoria oţelurilor

Exemplu

Oţeluri nealiate cu %Mn m ≥ 1%, oţeluri nealiate pentru automate şi oţeluri aliate cu %EAmj < 5 %, j = 1…n Oţeluri aliate cu %EAmj ≥ 5 %, j = 1...n (cu excepţia oţelurilor rapide)

nnn ≡ 100 %Cm a ≡ EA1…EAj…EAn concentraţia

n−n…≡ k1·%EAm1−…−kj·%EAmj−… − kn·%EAmn Factorul Element kj Cr,Co,Mn,Ni,Si,W 4 Al,Be,Cu, Mo, 10 Nb,Pb,Ta,Ti,V, Zr; Ce, N, P, S; 100 B 1000 n−n…≡ k1·%EAm1−…−kj·%EAmj… − kn·%EAmn

13CrMo4−5 - oţel cu %Cm ≡ 0,13%, %Crm ≡ 1,0%, %Mom ≡ 0,5% - simbolizare veche 14MoCr10 X6CrNiTi18−10

X

nnn ≡ 100 %Cm

a ≡ EA1…EAj…EAn concentraţia

- oţel cu %Cm = 0,06%, %Crm = 18%, %Nim = 10%, stabilizat cu Ti ;

Oţeluri rapide

HS

n−n−n−n ≡ %Wm−%Mom−%Vm−%Com

- simbolizare veche: 10TiNiCr180 HS2-9-1-8 - oţel rapid cu %Wm = 2%, %Mom = 9%, %Vm =1%, %Com = 8%

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

8.3. Oţelurile carbon cu destinaţie generală
8.3.1. Oţelurile carbon de uz general
În această categorie sunt incluse oţelurile (hipoeutectoide) livrate sub formă de semifabricate prelucrate prin deformare plastică la cald (laminare, forjare), destinate realizării structurilor metalice (construcţii civile, poduri, instalaţii de ridicat şi transportat, construcţii metalice pentru utilajul petrolier, petrochimic şi de rafinării, stâlpi, piloni etc.) sau mecanice (piese pentru construcţia de maşini) cu solicitări mici sau moderate în exploatare. Produsele laminate din astfel de oţeluri se livrează de regulă netratate termic sau în starea obţinută după normalizare, iar produsele obţinute prin forjare se livrează în starea obţinută după TT de normalizare sau de recoacere completă. Aceste oţeluri nu sunt destinate aplicării tratamentelor termice sau termochimice, astfel că produsele realizate din astfel de materiale au caracteristicile mecanice ale semifabricatelor în stare de livrare. Caracteristicile impuse de o anumită aplicaţie se pot asigura alegând corespunzător concentraţia de carbon şi tehnologia de elaborare, în special, gradul de dezoxidare, din acest punct de vedere existând două tipuri de oţeluri: oţeluri calmate (dezoxidate complet la elaborare cu siliciu, mangan şi aluminiu) şi oţeluri necalmate (nedezoxidate complet la elaborare); oţelurile calmate au o structură omogenă, prezintă rezistenţă mecanică bună (datorită efectului de durificare pe care îl au incluziunile nemetalice uniform distribuite în structura oţelului), dar prelucrabilitatea lor prin deformare plastică la rece este relativ redusă, în timp ce oţelurile necalmate sunt mai ieftine, se prelucrează mai bine prin deformare plastică la rece, dar prezintă pericolul fragilizării prin îmbătrânire (v. scap. 4.3.2) şi de aceea nu se recomandă a fi utilizate pentru realizarea de construcţii sudate. Oţelurile carbon de uz general se produc conform STAS 500, care prevede împărţirea acestor oţeluri după garanţiile date la livrare în patru clase de calitate: clasa 1 − cu garanţii privind compoziţia chimică şi caracteristicile mecanice la tracţiune şi îndoire la rece, clasa 2 − cu garanţii suplimentare (faţă de clasa 1) privind energia de rupere la 20 oC, clasa 3 − cu garanţii suplimentare privind energia de rupere la 0 oC şi clasa 4 − cu garanţii suplimentare privind energia de rupere la −20 oC. De exemplu, marca de oţel simbolizată (conform STAS 500) OL 370.4k, corespunde unui oţel nealiat cu Rm ≥ 370 N/mm2, elaborat în clasa de calitate 2 şi calmat (indicaţie dată de litera k din simbol); conform noului sistem de simbolizare, această marcă de oţel (care are limita de curgere Re ≥ 235 N/mm2) se simbolizează S235J2G3 (v. tabelul 8.4).
64

Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale

8.3.2. Oţelurile carbon de calitate
Aceste oţeluri carbon sunt utilizate sub formă de semifabricate realizate prin deformare plastică, au tehnologiile de elaborare mai complexe decât cele folosite la oţelurile de uz general şi sunt destinate fabricării pieselor care se tratează termic şi/sau termochimic pentru obţinerea caracteristicilor mecanice impuse de condiţiile lor de utilizare. Oţelurile din această categorie sunt hipoeutectoide (cu structura de echilibru la ta alcătuită din ferită şi perlită) şi se pot clasifica, în funcţie de TT final care asigură cele mai bune caracteristici de utilizare produselor, în: oţeluri pentru carburare (cementare), care au %Cm ≤ 0,25 % şi oţeluri pentru îmbunătăţire (călire martensitică + revenire înaltă – v. scap. 6.5), care au concentraţia masică de carbon 0,25% < %Cm ≤ 0,6%. Conform STAS 880, care reglementează la noi în ţară producerea oţelurilor carbon de calitate, acestea pot fi elaborate şi ca oţeluri superioare (marcate cu litera X după simbolul recomandat de STAS 880), pentru care se prevăd condiţii suplimentare privind puritatea şi caracteristicile tehnologice sau ca oţeluri cu conţinut controlat de sulf (marcate cu litera S după simbolul recomandat de STAS 880), la care %Sm = 0,020…0,040 %. Oţelurile carbon de calitate se utilizează sub formă de produse plate şi profile laminate la cald, semifabricate pentru forjare, sârme laminate şi trase, produse tubulare, destinate fabricării pieselor cu solicitări mici şi moderate în exploatare; oţelurile pentru cementare se utilizează la confecţionarea pieselor supuse la uzare, oboseală şi/sau solicitări cu şoc, deoarece după tratamentul complet de cementare (v. scap. 6.6.2) se obţin piese cu stratul superficial îmbogăţit în carbon (cu structură martensitică) dur şi rezistent la uzare şi la fisurare prin oboseală şi cu miezul rezistent şi tenace (datorită conţinutului scăzut de carbon al oţelului), iar oţelurile pentru îmbunătăţire se folosesc pentru fabricarea pieselor supuse în exploatare la solicitări mecanice medii sau chiar ridicate. La alegerea oţelurilor din această categorie trebuie să se ţină seama că au călibilitatea redusă (v. scap. 6.4.2 şi 7.4.), ceea ce permite utilizarea lor în special la piesele cu secţiuni mici. Deoarece alegerea TT ce trebuie aplicat pieselor fabricate din aceste oţeluri este dependentă de conţinutul lor de carbon, oţelurile din această categorie se simbolizează după compoziţia chimică; de exemplu, marca simbolizată (conform STAS 880) OLC 15 sau (conform SR EN 10027−1) C15 corespunde unui oţel pentru cementare cu %Cm = 0,15 %, iar marca simbolizată (conform STAS 880) OLC 45 sau (conform SR EN 10027−1) C45 corespunde unui oţel pentru îmbunătăţire cu %Cm = 0,45 %.
65

care prevede elaborarea lor atât ca oţeluri aliate obişnuite.5). Producerea şi comercializarea semifabricatelor deformate plastic la cald din oţeluri aliate superioare pentru îmbunătăţire este reglementată în prezent şi de standardul SR EN 10083−1:1997. cât şi SR EN 10083 includ şi benzile de 66 . care au concentraţia masică de carbon 0. ca urmare. realizând o valorificare maximă a prezenţei elementelor de aliere) se obţine la produsele confecţionate din astfel de oţeluri numai după aplicarea unor tratamentelor termice sau termochimice finale adecvate.035 %. 6. ceea ce dă posibilitatea realizării unor produse cu caracteristici mecanice superioare celor asigurate la produsele confecţionate din oţeluri carbon. Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini Oţelurile din această categorie sunt oţeluri slab şi mediu aliate. energia de rupere. la care se prescrie un nivel mai scăzut al conţinuturilor de impurităţi (%Smax. în cazul folosirii oţelurilor pentru cementare. în: oţeluri pentru carburare (cementare) sau carbonitrurare. Combinaţia optimă a caracteristicilor de utilizare (care asigură valori ridicate pentu rezistenţa la tracţiune. alungirea procentuală după rupere. scap. pentru care se impune ca %Smax.25% < %Cm ≤ 0. %Pmax ≤ 0. care conţine reglementări mai stricte (decât STAS 791) privind caracteristicile mecanice şi condiţiile de livrare. care au %Cm ≤ 0. pentru a valorifica corespunzător aceste proprietăti tehnologice ale oţelurilor aliate.025 %). %Pmax ≤ 0. cât şi ca oţeluri aliate superioare. cu conţinuturi reduse de carbon şi caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate).. scap. Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini fac parte din clasa structurală a oţelurilor perlitice (v. rezistenţa la oboseală. atât STAS 791.5). tratamentul de călire să aibă efect şi asupra miezului pieselor (determinând obţinerea unor structuri de tip martensitic sau bainitic.6%. Datorită influenţei elementelor de aliere asupra vitezei de răcire critice vrc. 7. Producerea oţelurilor aliate pentru semifabricatele prelucrate prin deformare plastică destinate realizării pieselor pentru construcţia de maşini este reglementată la noi în ţară de STAS 791.25 % şi oţeluri pentru îmbunătăţire (călire martensitică + revenire înaltă – v. călibilitatea acestor oţeluri este mai mare decât cea corespunzătoare oţelurilor carbon şi este posibil (de exemplu) ca. care fac parte (conform SR EN 10020) din categoria oţelurilor aliate speciale şi se utilizează pentru realizarea elementelor (pieselor) puternic solicitate în exploatare ale construcţiilor mecanice (maşini şi utilaje). limita de curgere. rezistenţa la uzare etc.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8. în funcţie de tratamentul final care trebuie aplicat (obligatoriu) produselor realizate din aceste materiale.4. oţelurile aliate pentru construcţia de maşini se pot clasifica.

atât în cazul oţelurilor pentru cementare sau carbonitrurare. (%Crm = 0. fără să afecteze substanţial tenacitatea (creşterea cu un procent a %Crm măreşte Rm cu 80…100 N/mm2 şi determină o scădere a A cu numai 1.4 %).8…1. 19MoCr11 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 15Cr3.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale călibilitate pentru cele mai utilizate oţeluri (v. 34MoCr11. 51CrMnV4−4−1) – unor oţeluri pentru îmbunătăţire. Nichelul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) trece complet în masa lor structurală de bază (are solubilitate bună în Fe − v. scap 7. %Mnm = 0. 17CrMn4−4. pentru piesele destinate construcţiei de maşini nu se folosesc de obicei oţeluri aliate numai cu nichel. manganul favorizează însă creşterea excesivă a granulaţiei la încălzire. Cromul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) contribuie la creşterea rezistenţei mecanice. 20MoNi35.030…0. Cromul şi manganul favorizează apariţia fenomenului de fragilitate reversibilă la revenire (v. iar mărcile 40Cr10. dar este mult mai ieftin. tabelul 7. 42MoCr11. mărind rezistenţa mecanică şi tenacitatea şi îmbunătăţind călibilitatea oţelurilor. de tipul: Ni − Cr. datorită proprietăţilor lor tehnologice (nu prezintă fragilitate la revenire) şi efectelor favorabile pe care le are alierea cu Mo asupra proprietăţilor de utilizare ale acestora (creşterea rezistenţei mecanice.4).15…0.1).090 %) sau vanadiu (%Vm = 0.5 %) şi măreşte călibilitatea. astfel că oţelurile de tipul Cr − Mn se aliază suplimentar cu titan (%Tim = 0.4. b) Oţelurile având ca element de aliere principal nichelul. scap 6. ce nu se produce dacă oţelurile sunt aliate suplimentar cu molibden (%Mom = 0. din care mărcile 15Cr08. 42CrMo4−2. 17MoCrNi14 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 17NiCr6−4. Deoarece este un metal scump. 20NiMo14−2. 20TiMnCr12. în practică se utilizează şi oţeluri Cr − Mn. Deoarece manganul are aproape aceleaşi efecte asupra călibilităţii.8…1. 67 .30 %).2). De asemenea. din care STAS 791 cuprinde mărcile 17CrNi16. în următoarele tipuri. nichelul micşorează sensibilitatea la supraîncălzire şi finisează granulaţia oţelurilor.3 %. fiind prescrisă încadrarea într-o banda normală (extinsă) a oţelurilor obişnuite şi încadrarea într-o banda îngustă a oţelurilor cu călibilitate garantată. în funcţie de elementul principal de aliere EAp.20 %). a) Oţelurile având ca element de aliere principal cromul. Ni − Mo. oţelurile Cr − Mo sau Cr – Mn − Mo sunt preferate în multe aplicaţii tehnice. 17MnCr10. recurgându-se la reţete de aliere complexe. 51VMnCr11 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 40Cr4.10…0. 20CrMnTi4−4−1. STAS 791 cuprinde mai multe mărci de oţeluri având cromul ca EAp. Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini pot fi grupate. a rezistenţei la uzare şi a rezistenţei la oboseală). 19CrMo4−2) corespund unor oţeluri pentru cementare. 34CrMo4−2. Ni – Cr − Mo.

Aceste oţeluri sunt destinate pieselor la care se aplică tratamentul termochimic de nitrurare în vederea obţinerii unei rezistenţe ridicate la uzare (v.6…1.65 %. e) Oţelurile având ca element de aliere principal siliciul.15…0. iar la piesele realizate prin deformare plastică la cald din astfel de oţeluri se obţine o structură în benzi (alcătuită din şiruri alternante de ferită şi perlită. Manganul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) contribuie la creşterea caracteristicilor de rezistenţă mecanică (Rm şi Rp0.. care conferă acestor piese o anizotropie avansată a proprietăţilor mecanice (raportul dintre energia de rupere determinată pe epruvete prelevate longitudinal şi cea determinată pe epruvete prelevate transversal pe direcţia de deformare poate ajunge la 4:1).70…1. Siliciul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) contribuie la creşterea limitei de elasticitate. Pentru a conferi pieselor pentru construcţia de maşini 68 . această din urmă particularitate face ca oţelurile cu mangan să se utilizeze în special pentru realizarea de semifabricate turnate sau pentru obţinerea semifabricatelor prelucrate prin deformare plastică la cald destinate pieselor solicitate uniaxial în exploatare (bare de tracţiune. 30MoCrNi20. Compoziţia chimică de bază a unui astfel de oţel este cea corespunzătoare oţelurilor de îmbunătăţire Cr − Mo.36. scap. 34MoCrNi16 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 40NiCr5−4. 35MnMoV6−2−1). 43MoMn16. 6. manganul măreşte călibilitatea oţelurilor în aceeaşi măsură ca şi cromul şi este un element de aliere ieftin. tije pentru pompe etc. 34CrNiMo6−6−2). a rezistenţei la uzare..40 %. c) Oţelurile având ca element de aliere principal manganul.1 % şi %Mom = 0. micşorând numai puţin caracteristicile de plasticitate (A sau Z). din care STAS 791 cuprinde mărcile 40CrNi12. 43MnMo6−2.1 %. a rezistivităţii electrice şi a permeabilităţii magnetice şi micşorează sensibilitatea acestora la supraîncălzire. Aşa cum s-a arătat anterior. orientate în direcţia de deformare plastică).0. V sau Ti. STAS 791 cuprinde următoarele mărci de oţeluri din această categorie: 31VMn12. 35VMoMn14 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 35Mn6. marca de oţel 38MoAlCr15 cuprinsă în STAS 791 (simbolizată conform SR EN 10027−1 38AlCrMo10−6−1) are compoziţia caracterizată de %Cm = 0. la care se adaugă %Alm = 0. 30NiCrMo8−8−2.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 17NiCrMo6−4−2). cât şi în cazul oţelurilor pentru îmbunătăţire.6. d) Oţelurile având ca element de aliere principal aluminiul.35…1. %Crm = 1.2).3). %Alm = 0. Oţelurile aliate cu mangan sunt sensibile la supraîncălzire (granulaţia acestora creşte mult dacă sunt încălzite la temperaturi ridicate sau sunt menţinute timp îndelungat în domeniul austenitic) şi prezintă fenomenul de fragilizare la revenire. 35Mn14. de exemplu. Evitarea fragilizării la revenire şi reducerea sensibilităţii la supraîncălzire se realizează la aceste oţeluri prin alierea suplimentară cu Mo.25 %.).

rădăcina c. care se transformă prin solidificare într-o cusătură sudată CUS.5. folosite în aplicaţiile tehnice ca înlocuitoare (ieftine) ale oţelurilor Cr – Mo. a unui material de adaos MA. prin topirea marginilor pieselor şi. lungimea L şi. Oţelurile pentru construcţii sudate 8. 8. Fig. STAS 791 cuprinde ca mărci de oţeluri având Si ca EAp: 20MnCrSi11 şi 36MnCrSi13 (simbolizate conform SR EN 10027−1 20SiCrMn4−4−4 şi 36SiCrMn5−4−4). aşa cum se arată în figura 8. eventual. Particularităţile realizării construcţiilor sudate Prin sintagma “construcţii sudate” se denumesc în cadrul acestui subcapitol structurile mecanice obţinute din mai multe elemente metalice îmbinate între ele cu ajutorul unui procedeu de sudare prin topire. Elemntele caracteristice realizării îmbinărilor sudate prin topire Realizarea îmbinărilor sudate prin topire presupune prelucrarea prealabilă a marginilor pieselor care trebuie îmbinate în scopul obţinerii unui rost de sudare. care determină încălzirea locală (cu ajutorul unei surse termice adecvate) a materialului pieselor supuse sudării (numit material de bază MB) la temperaturi superioare temperaturii lui ts. se formează între piese o baie de material metalic topit BMT. lăţimea 69 . având.1.5.2. unghiul α.2. eventual. se practică alierea suplimentară a oţelurilor din această categorie cu mangan şi crom. configuraţia definită de următorii parametri geometrici: deschiderea b. Sudarea printr-un astfel de procedeu este rezultatul unei activări termice importante.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale caracteristicile de tenacitate necesare. 8.

în timpul sudării orice punct situat în zona din MB adiacentă CUS este supus unui ciclu termic caracterizat de parametrii vi. iar ansamblul tuturor ciclurilor termice din această zonă este denumit câmp termic de sudare.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR l şi raza r. 8. rândurile depuse prin sudare şi cusăturile sudate se caracterizează prin următorii parametrii geometrici: pătrundera p. în funcţie de valorile parametrilor ce le caracterizează. de tipul celor prezentate în figura 8. are loc şi răcirea acestei zone din MB cu o viteză medie vr.3. Fig. prin deplasarea sursei termice în direcţia de sudare. cu relaţiile: S MB S MA . Acţiunea ciclurilor termice care alcătuiesc câmpul termic la sudare determină. Pentru a defini gradul de participare a MB şi MA la formarea unei CUS se definesc parametrii pMB (numit participarea MB) şi pMA (numit participarea MA). iar rândurile situate la acelaşi nivel alcătuiesc straturile CUS.3.2. care se pot evidenţia clar şi pe imaginile macrostructurilor îmbinărilor sudate. Imaginile macroscopice ale îmbinărilor sudate realizate între două piese din oţel: a − CUS realizată din două straturi. modificarea structurii şi proprietăţilor mecanice ale materialului pieselor supuse sudării şi generarea unui câmp de tensiuni mecanice reziduale.1) p MB = S MB + S MA S MB + S MA în care SMB şi SMA sunt ariile precizate în figura 8. motiv pentru care zona adiacentă CUS afectată de acţiunea ciclurilor termice este denumită zonă influenţată termic (sau zonă influenţată termomecanic) ZIT. ti < ts şi vr . un rând fiind partea din CUS realizată la o singură deplasare a sursei termice de sudare în lungul rostului de sudare. 70 . (8. În funcţie de grosimea pieselor care se îmbină prin sudare. Ca urmare a acestui proces. p MA = . ZIT şi MB. b − CUS realizată din mai multe straturi Pe baza celor prezentate rezultă că îmbinările sudate prin topire din alcătuirea construcţiilor sudate prezintă trei zone caracteristice: CUS. CUS poate fi realizată din unul sau mai multe rânduri. lăţimea lc şi supraînălţarea h. odată cu răcirea băii de metal topit formate în rostul dintre piese şi realizarea CUS. O parte din energia sursei termice utilizate la sudarea prin topire produce încălzirea (cu o viteză vi) la ti < ts a unei zone din MB adiacente locului de formare a CUS.

N2). cât şi CUS care se formează prin solidificarea acesteia.MB este concentraţia masică a componentului în MB. %EAm. ce se realizează.2.MA – concentraţia masică a componentului în MA. iar concentraţia în BMT şi în CUS care se obţine prin solidificarea acesteia a oricărui component %EAm.2) în care %EAm. BMT are compoziţia chimică omogenă. datorită interacţiunii cu aceste două medii. Structura CUS reflectă direct particularităţile cristalizării primare a BMT (v. prin alegerea judicioasă a cuplului MB – MA . Deoarece are volum redus şi este supraîncălzită şi agitată sub acţiunea concentrată a sursei termice.4): cristalizarea BMT este dirijată. BMT suferă transformări de natură metalurgică (chimică): îmbogăţire în gaze (O2. MB + p MA % EAm . Formarea CUS la sudarea prin topire a oţelurilor Aşa cum s-a precizat anterior. MA ± ∆% EAm . aliere etc. Aspectele prezentate conduc la concluzia că atât BMT. iar ∆%EAm – pierderile (−) sau aporturile (+) de component datorită interaţiunii BMT cu zgura şi atmosfera din jurul sursei termice. fig.5. cristalizarea este intermitentă. rezultă că asigurarea unei compoziţii chimice favorabile a BMT. aflat sub acţiunea sursei termice concentrate şi materialul mai rece situat în zona de contact dintre BMT şi MB (care constituie suportul BMT) se crează gradienţi termici pe direcţia cărora se deplasează frontul de solidificare şi se dezvoltă cristalele CUS de formă columnară. după fiecare secvenţă de cristalizare. (8. prin topirea marginilor pieselor şi a unui MA (sub formă de electrozi înveliţi. au (în general) o compoziţie chimică diferită de ale MB şi MA. între materialul de la suprafaţa băii. sârme etc. 8.CUS = p MB % EAm .CUS se poate estima cu relaţia: % EAm . vergele. a fluxurilor de sudare. este unul din mijloacele cele mai eficiente prin care se poate acţiona în vederea obţinerii unei CUS de calitate. materialul metalic din BMT este încălzit şi cristalizarea sa este întreruptă până când transferul de căldură spre MB asigură 71 . şi prin realizarea unor valori adecvate ale pMB şi pMA.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8. a învelişului electrozilor. a gazelor de protecţie etc.). defosforare. desulfurare. datorită eliberării de energie termică. dezoxidare. BMT se află de obicei în contact cu un strat de zgură lichidă (realizat prin topirea învelişului electrozilor sau unui flux de sudare) şi cu atmosfera (protectoare) din jurul sursei termice utilizate la sudare. deoarece structura şi proprietăţile mecanice ale materialelor metalice depind esenţial de compoziţia lor chimică. în rostul dintre piesele care trebuie îmbinate. H2. CUS se formează prin solidificarea BMT.

Structura primară (forma şi dimensiunile cristalelor. Fig. Particularităţile formării structurii CUS la sudarea prin topire a oţelurilor În morfologia CUS se evidenţiază efectele combinate ale cristalizării primare a BMT în condiţiile precizate mai înainte.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR realizarea subrăcirii necesare continuării solidificării.4. CUS prezintă. influenţa structurii primare asupra proprietăţilor CUS se menţine însă.) nu sunt eliminate ci numai estompate (mascate) de cristalizarea secundară. 72 . viteza de creştere a cristalelor CUS este mare. o alcătuire în straturi. aşa cum se poate observa în figura 8. cristalizarea se realizează cu un număr redus de germeni cristalini. iar forma acestor cristale este celular – dendritică (dendrite dezvoltate din cristalele MB pe care s-au format germenii cristalelor CUS). 8. în mod obişnuit germinarea cristalelor CUS se produce pe cristalele MB aflate în contact cu BMT (pe linia de fuziune).4. CUS va suferi şi un proces de cristalizare secundară şi în urma desfăşurării acestuia structura CUS se modifică. datorită solidificării intermitente. combinată cu o alcătuire columnară.) influenţează esenţial caracteristicile mecanice ale CUS. modul de distribuire a incluziunilor nemetalice etc. deoarece unele caracteristici ale acesteia (granulaţia. distribuţia incluziunilor nemetalice etc. Dacă aliajul (oţelul) ce corespunde compoziţiei chimice a CUS prezintă transformări de fază în stare solidă. datorită creşterii dirijate a formaţiunilor cristaline pe direcţia gradientului maxim de temperatură (variabilă în timp).

Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8. asemănătoare celor obţinute prin aplicarea TT de normalizare sau în structuri de călire. care se transformă la răcire. asemănătoare celor care se obţin prin călirea incompletă. dar cu tenacitate şi rezistenţă la fisurare scăzute. Parametrii ciclurilor termice de sudare şi. caracterul acestor transformări depinzând de compoziţia chimică a MB şi de parametrii ciclurilor termice. în această fâşie se obţine la încălzire austenită cu granulaţie fină. cu rezistenţă mecanică şi duritate ridicate. iar ts − temperatura de solidificare − topire a MB). ZIT poate fi împărţită în următoarele zubzone (fâşii): − fâşia I (de supraîncălzire) conţine punctele în care tcg ≤ ti < ts (tcg − temperatura deasupra căreia se produce creşterea excesivă a cristalelor de austenită. Pentru a evidenţia principalele aspecte legate de transformările structurale în ZIT. folosind diagramele prezentate în figura 8. cu grăunţi grosolani) din această fâşie este favorizată formarea structurilor în afară de echilibru (martensită. − fâşia II (de normalizare) conţine punctele în care A3 ≤ ti < tcg. . la răcirea austenitei (supraîncălzite.3. în structuri perlitice. cu temperatura de revenire inferioară ti şi ciclurile termice de sudare continuă transformările la revenire nefinalizate în timpul aplicării TT. în această fâşie se produc modificări de structură numai dacă MB a fost ecruisat anterior prin deformare plastică la rece şi ciclurile termice de sudare produc recristalizarea primară a materialului (prin care se elimină ecruisarea şi textura de deformare) sau dacă MB a fost supus anterior unui TT de călire şi revenire. dacă vr este mare.fâşia IV (neaustenitizată ) conţine punctele în care tr ≤ ti < A1. − fâşia III ( de austenitizare incompletă) conţine punctele în care A1 ≤ ti < A3. bainită). în această fâşie se obţine la încălzire o structură bifazică formată din austenită şi ferită. Transformările structurale în ZIT la sudarea prin topire a oţelurilor Existenţa câmpului termic în ZIT poate determina desfăşurarea unor transformări structurale importante în această zonă.5 şi considerând că ti şi vr sunt parametrii principali ce caracterizează posibilităţile de transformare structurală a MB sub acţiunea unui ciclu termic. în structuri alcătuite din martensită şi ferită. care au însă proprietăţi de plasticitate mai bune decât cele corespunzătoare structurilor din fâşia de supraîncălzire. asemănătoare celor care se obţin prin aplicarea TT de recoacere incompletă sau.5. care se transformă la răcire în structuri ferito−perlitice. structurile în ZIT pot fi modificate acţionând asupra regimului de sudare sau folosind preîncălzirea MB 73 . se consideră cazul sudării oţelurilor cu conţinut scăzut de carbon. ca urmare. în funcţie de mărimea vitezei de răcire vr.

Deoarece se urmăreşte obţinerea în ZIT a unor structuri cât mai aproape de echilibru. care exprimă modul cum reacţionează un oţel faţă de acţiunea unui anumit proces de sudare. aplicând construcţiilor sudate diverse TT postsudare: recoacerea de detensionare. Definirea fâşiilor caracteristice ale ZIT la sudarea oţelurilor Factorul principal de apreciere a sudabilităţii este comportarea metalurgică la sudare. ceea ce impune ca oţelurile destinate realizării construcţiilor sudate să aibă însuşirile tehnologice înglobate de noţiunea de sudabilitate. Fig. îmbunătăţirea etc. Structurile ZIT şi CUS şi stările de tensiuni reziduale din îmbinările sudate pot fi modificate. oţelurile destinate construcţiilor sudate trebuie să aibă compoziţia chimică stabilită astfel încât vrc să fie cât mai mare (pentru a fi 74 . de asemenea. definită ca fiind aptitudinea unui oţel ca printr-un anumit procedeu şi pentru un anumit scop să asigure în îmbinările sudate caracteristicile locale şi generale prescrise pentru o construcţie sudată. Aprecierea sudabilităţii unui oţel pe baza comportării metalurgice la sudare se face considerând drept criteriu principal compoziţia chimică a oţelului. Din cele prezentate rezultă că sudarea influenţează complex structura şi caracteristicile materialului din ZIT. acţiune localizată în principal în ZIT. recoacerea completă. cu caracteristici de tenacitate ridicate.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR în zona de sudare (pentru micşorarea gradienţilor termici între CUS şi MB şi micşorarea vr a ciclurilor termice). normalizarea. 8.5.

determinat cu relaţia (8.2) destinate fabricării de elemente pentru construcţii sudate exploatate la ta. J0.20…0. mărcile S235. 8.27 %]. Oţelurile din această categorie nu sunt destinate aplicării de TT pentru obţinerea caracteristicilor mecanice. S275 şi S335.) sunt oţelurile care îndeplinesc simultan criteriile: %Cm < 0.4).45 %. cu procedeele de sudare cele mai economice şi fără măsuri tehnologice speciale la sudare: preîncălzire.19 %. astfel încât la răcire se realizează în material structura corespunzătoare aplicării unui TT de normalizare. Pentru asigurarea sudabilităţii. excepţie fac produsele realizate prin laminare normalizantă.3) + + 6 5 15 şi s-a stabilit că oţelurile cu sudabilitate bună (care se pot suda uşor. S235. tabelul 8.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale favorizate transformările cu difuzie la răcirea austenitei). Oţelurile nealiate pentru construcţii sudate În această categorie sunt incluse oţeluri nealiate de uz general şi de calitate (conform SR EN 10020 . TT postsudare etc.v. pentru fiecare marcă de oţel sudabilitatea creşte de la clasa JR la clasa K2 şi se poate aprecia cu ajutorul %Ce.5. mărcile de oţel destinate construcţiilor sudate fiind: S185. valoarile maxime admise ale acestui parametru fiind date în standard. 0. iar obţinerea caracteristicilor mecanice prescrise fiind asigurată prin creşterea concentraţiei manganului la %Mnm = 1. pentru a aprecia comportarea metalurgică la sudare a oţelurilor (din clasa structurală a oţelurilor perlitice) s-a definit (pe baza rezultatelor unor cercetări experimentale riguroase) mărimea numită carbon echivalent %Ce: % Mnm %Crm + %Vm + % Mom %Cu m + % Nim %C e = %C m + (8. 75 . scap 8. la care deformarea plastică finală se face într-un interval de temperaturi prescris. J2.50…1. deoarece sudarea este o metodă tehnologică care introduce tensiuni reziduale de valori ridicate.3).40…0.22 % şi %Ce < 0. valoarea maximă c0 fiind precizată în funcţie de marca oţelului şi de grosimea pieselor care se sudează. Producerea acestor oţeluri este reglementată la noi în ţară de standardul SR EN 10025+A1. În funcţie de gradul de dezoxidare oţelurile pot fi necalmate sau calmate cu diferite grade de dezoxidare. De asemenea. toate mărcile de oţel au concentraţia de carbon limitată %Cm ≤ c0 ∈ [0. S275 şi S335 se pot livra în clasele de calitate JR. în funcţie de clasa de calitate şi de grosimea pieselor care se sudează.70 %. condiţie ce este îndeplinită dacă se impune ca oţelurile să aibă conţinuturi reduse de carbon şi de elemente de aliere. în stare necalmată putându-se livra numai produsele cu grosimi mai mici de 25 mm din oţelurile S185 sau S235. pentru S335 prevăzându-se şi posibilitatea livrării în clasa de calitate K2 (v.4.

20 %).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR construcţiile sudate realizate din astfel de oţeluri se pot supune (postsudare) unui TT de recoacere de detensionare.03…0.1 %) şi prezenţa unor elemente care să asigure obţinerea valorilor prescrise ale caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi tenacitate (Mn. rezervoare de apă etc. Oţelurile cu granulaţie fină pentru construcţii sudate În această categorie sunt incluse oţelurile nealiate de calitate sau aliate speciale. cu grade de deformare judicios alese şi cu viteze de răcire bine stabilite. livrate în starea obţinută după aplicarea TT de normalizare sau după prelucrarea prin laminare termomecanică (sau laminare controlată). iar mărcile simbolizate SxxxNL şi SxxxML au tenacitatea garantată până la –50 oC. în concentraţiile corespunzătoare unor oţeluri slab aliate).5. Cu. cu conţinut scăzut de carbon (%Cm = 0.) care lucrează la temperatură ambiantă sau scăzută. Pentru evitarea 76 . aceasta denumind procedeul de laminare la care se controlează riguros toţi parametrii de lucru.5…1.7 %) şi cu nichel (%Nim = 0. %Crm + %Mom + %Cum < 0. Ti. OL510). dar standardul SR EN 10025+A1 reglementează mai strict şi mai riguros condiţiile tehnice de producere şi livrare a acestor materiale. Nb.13…0. grupul de cifre xxx indicând nivelul minim garantat al limitei de curgere Rp0.2 (în N/mm2).30…0. simbolizate cu SxxxM sau SxxxML . mărcile simbolizate SxxxN sau SxxxM au tenacitatea garantată (sub forma unei valori minime prescrise a KV) până la –20 oC. Aceste oţeluri se utilizează sub formă de semifabricate sau produse laminate la cald. destinate realizării elementelor puternic solicitate ale unor structuri sudate (poduri. astfel încât materialul prelucrat să prezinte caracteristici mecanice ridicate (ce nu pot fi obţinute numai prin aplicarea de TT). Oţelurile nealiate pentru construcţii sudate se regăsesc printre oţelurile produse conform STAS 500 (mărcile OL370. cu limita de curgere Rp0. simbolizate SxxxN sau SxxxNL şi oţeluri laminate termomecanic. deformarea plastică finală efectuându-se într-un interval de temperaturi riguros respectat.60 %). Compoziţia chimică a acestor oţeluri este complexă. OL440. Ni. Mo. rezervoare de stocare. care împarte aceste materiale în: oţeluri normalizate. ecluze. Tenacitatea la temperaturi scăzute este asigurată de alierea cu mangan (%Mnm = 1. 8.80 %) şi prin respectarea unor corelaţii între concentraţiilor diverselor elemente de aliere prezente în compoziţie (de exemplu.2 = 275…460 N/mm2.5. Producerea oţelurilor cu granulaţie fină pentru construcţii sudate este reglementată prin SR EN 10113. V. Cr. fiind utilizată microalierea cu elemente care să asigure granulaţia fină (Al. în concentraţii masice de 0.

Recipiente sub Presiune şi Instalaţii de Ridicat − ISCIR. se limitează concentraţia de azot (%Nm ≤ 0. care poate să apară după aplicarea recoacerii de detensionare la structurile sudate realizate din aceste oţeluri. repararea şi verificarea lor trebuie riguros respectate prescripţiile tehnice elaborate de o autoritate naţională în domeniu. fabricarea. pentru recipientele care lucrează la temperaturi ridicate se folosesc oţeluri la care se garantează limita de curgere la temperatura maximă de exploatare sau caracteristicile de comportare la fluaj la această temperatură.5. pentru aparatele şi recipientele sub presiune se impun exigenţe sporite privind calitatea şi la proiectarea. inflamabilitate. distrugerea integrităţii sau pierderea etanşeităţii unui astfel de echipament putând avea urmări catastrofale. de clasa de calitate şi de grosimea semifabricatelor livrate. scap. de temperaturile (minimă şi maximă) de exploatare şi de caracteristicile mediului de lucru (toxicitate.).1). care în ţara noastră este Inspecţia pentru Cazane. recipientele sub presiune se confecţionează din oţeluri carbon sau din oţeluri aliate de calitate sau speciale (v. instalarea.2.3. iar pentru recipientele care funcţionează la temperaturi scăzute se utilizează oţeluri la care se garantează caracteristicile de tenacitate (de obicei. Deoarece domeniul temperaturilor de lucru al recipientelor sub presiune este foarte extins (–200 oC la +650 oC). Ca urmare. care se stabileşte în funcţie de grosimea peretelui. În funcţie de nivelul solicitărilor mecanice.52 %]. pentru fiecare clasă garantându-se acele caracteristici mecanice care asigură funcţionarea acestora în deplină siguranţă la temperaturile de exploatare.34 %. 77 . scap 8. 8. valoarea maximă ce0 fiind precizată în funcţie de marca oţelului.015…0. de starea defectologică prognozată pentru MB şi îmbinările sudate. elaborate în convertizoare bazice cu oxigen sau în cuptoare electrice şi calmate.020 % (pentru legarea azotului sub formă de nitruri de aluminiu stabile). Sudabilitatea acestor oţeluri se asigură prin prescrierea unor valori limitate ale carbonului echivalent %Ce ≤ ce0 ∈ [0. la realizarea lor trebuie să se utilizeze oţeluri livrate în clase de calitate diferite. Oţelurile pentru aparate şi recipiente sub presiune Construcţiile sudate de tipul aparatelor şi recipientelor sub presiune trebuie să funcţioneze în condiţii de siguranţă maximă.2). datorită nivelului ridicat al energiei totale de deformare ce se acumulează în peretele metalic al corpului sub presiune al aparatului sau recipientului. de intensitatea şi caracterul solicitărilor mecanice şi de temperatura minimă de exploatare ale recipientelor sub presiune. 4. exploatarea. Astfel.6.025 %) şi se impune ca %Alm ≥ 0. corozivitate etc. 0. energia de rupere KV) la o temperatură de referinţă.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale fragilizării la albastru (v.

5. oţeluri cu granulaţie fină normalizate. Nb şi Ti. În tabelul 8. Oţelurile cu caracteristici specificate la temperaturi ridicate (SR EN 10028−2) cuprind două grupe: oţelurile nealiate de calitate (conform criteriilor din SR EN 10020).21 19..ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Producerea şi livrarea semifabricatelor plate (table..22 20. Ni (sub valorile limită date în tabelul 8.. şi oţeluri aliate cu nichel cu caracteristici specificate la temperaturi scăzute.40…1.20 17. care conţin %Mnm = 0. se livrează în stare normalizată şi au limita de curgere garantată până la temperatura de 400 oC. % 24. care finisează granulaţia oţelurilor. Cr.. cu grosimi s ≤ 150 mm) din aceste oţeluri este reglementată prin standardul SR EN 10028.6..5 se prezintă mărcile de oţeluri din aceeastă categorie conform SR EN 10028−2..70 % şi mici adaosuri de Mo.. până la prima revizuire a acestui standard se menţin în vigoare şi prevederile (similare) din STAS 2883. simbolurile mărcilor echivalente din STAS 2883 şi limitele principalelor caracteristici mecanice (valorile maxime ale caracteristicilor corespund grosimilor minime ale semifabricatelor livrate). Alierea cu molibden asigură acestor oţeluri o bună rezitenţă la fluaj... 78 . se livrează în starea obţinută prin aplicarea unui TT de normalizare + revenire sau de călire + revenire şi au limita de curgere garantată până la 500 oC.2.18 Oţelurile PxxxGH. Oţelurile pentru recipiente sub presiune cu caracteristici specificate la temperaturi ridicate Simbolul oţelului SR EN 10028 STAS 2883 P235GH − P265GH K410 P295GH K460 P355GH K510 16Mo3 16Mo3 13CrMo4−5 14MoCr10 10CrMo9−10 12MoCr22 Limita de curgere.23 21. Ti. N/mm2 360…480 410…530 460…570 510…650 420…570 350…600 460…630 A5.10 %. în N/mm 2 ).. fiind numite şi oţeluri termorezistente.1 şi cu respectarea condiţiei %Cr m + %Cum + %Mom + %Nim < 0.70 %) şi oţelurile aliate Cr − Mo. iar alierea cu crom asigură o bună rezistenţă la oxidare şi împiedică precipitarea la încălzire a grafitului (favorizată de prezenţa molibdenului).. Oţelurile Cr − Mo au %Crm = 0..1.2.70…..24 19..50 % şi %Mom = 0. la 20 oC 185…235 100…110 200…265 120…130 235…295 135…155 295…355 155…180 220…275 140…230 185…275 155…165 250…310 180…195 tmax. care grupează oţelurile pentru recipiente sub presiune după temperatura la care se garantează caracteristicile mecanice în: oţeluri aliate şi nealiate cu caracteristici specificate la temperaturi ridicate. V. Mo. oC 400 400 400 400 500 500 500 Rm. 8.25 22. platbande etc. Cu. granulaţie fină şi insensibilitate la supraîncălzire. N/mm2 Rp02 la tmax Re. Tabelul 8.5..40…1. comportarea bună la temperaturi ridicate este asigurată prin microalierea cu V. Nb. simbolizate PxxxGH (grupul de cifre xxx indicând nivelul minim garantat al limitei de curgere Rp0.

22 %]. iar la cele livrate în clasele 4. determinată pe produse în stare normalizată. Producerea şi livrarea semifabricatelor plate (table. care au caracteristicile mecanice garantate în domeniul de temperaturi (–50 oC . a epruvetelor prelevate transversal şi longitudinal din produse. iar cifra n (n = 2. nivelul minim garantat al energiei de rupere KV la –50 oC fiind mai mare decât la oţelurile din grupa precedentă. 5. SR EN 10028−3 prescrie pentru toate oţelurile din aceeastă categorie valorile minime ale energiei de rupere KV. cu grosimi s ≤ 150 mm) din aceste oţeluri este reglementată prin SR EN 10028−3. 8. xxx ∈ {275 N/mm2.05 %.grupa specială a oţelurilor rezistente la temperaturi joase cuprinde oţelurile simbolizate PxxxNL2. Oţelurile PxxxNL sunt echivalente oţelurilor reglementate de STAS 2883. Din punctul de vedere al compoziţiei chimice aceste oţeluri sunt asemănătoare oţelurilor cu granulaţie fină pentru construcţii sudate (v. .6.5. cu grosimea s ≤16 mm. destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –50 oC şi +20 oC. simbolizate Rxxx–n. Mărcile de oţeluri din această categorie au prescrisă limita de curgere minimă la ta. scap 8.5).2.45 % şi %Nbm + %Tim + %Vm < a0 ∈ [0.…. marca de oţel 79 . de exemplu. 355 N/mm2..20 % şi garantarea unor valori ale carbonului echivalent %Ce = 0.grupa oţelurilor rezistente la temperaturi ridicate cuprinde oţelurile simbolizate PxxxNH.grupa de bază cuprinde oţelurile simbolizate PxxxN. valoarea maximă a0 fiind precizată în funcţie de nivelul minim prescris al limitei de curgere.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8.grupa oţelurilor rezistente la temperaturi joase cuprinde oţelurile simbolizate PxxxNL1. 6 şi 7 se garantează energia de rupere KV la temperatura minimă (în oC) t = (20 − 10n).7) − clasa de calitate în care se încadrează oţelul. în N/mm2. ce trebuie obţinute prin încercarea la încovoiere prin şoc. cu indicele convenţional al granulaţiei G ≥ 6. destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –20 oC şi +400 oC. de asemenea.40…0.3. la diferite temperaturi din intervalul de utilizare garantat. cu precizarea că trebuie respectate corelaţiile: %Crm + %Cum + %Mom < 0. 400 oC.5. scap. . Oţelurile cu granulaţie fină normalizate sunt oţeluri nealiate de calitate sau speciale şi oţeluri aliate speciale. platbande etc. 460 N/mm2}. 3. 0. la oţelurile livrate în clasele de calitate 2 şi 3 se garantează aceleaşi caracteristici ca la oţelurile carbon de uz general (v. destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –50 oC şi +20 oC. Sudabilitatea acestor oţeluri este asigurată prin limitarea concentraţiei carbonului la %Cm ≤ 0. în condiţiile în care solicitările mecanice la temperaturi ridicate sunt de scurtă durată şi nu determină declanşarea fenomenului de fluaj.16…0. numărul xxx indicând valoarea minimă garantată a rezistenţei la rupere.45 %.1). destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –20 oC şi +20 oC . care împarte aceste oţeluri în patru grupe: .

7. Producerea şi livrarea semifabricatelor plate (table. numite şi oţeluri HSLA (High−Strength Low Alloy) sunt oţeluri cu conţinut scăzut de carbon %Cm = 0..18 %. o C −60 −60 −80 −100 −120 −196 −196 KV la tmin. N/mm2 420…530 490…610 490…640 490…640 530…710 640…820 680…820 tmin. Oţelurile aliate cu nichel cu caracteristici specificate la temperaturi scăzute.0.70 (0... semifabricatele din astfel de oţeluri se realizează în mod obişnuit prin laminare termomecanică şi prezintă caracteristici mecanice ridicate şi o bună sudabilitate (datorită menţinerii concentraţiei carbonului la un nivel scăzut. Oţelurile slab aliate cu rezistenţă mecanică ridicată Oţelurile slab aliate sau microaliate cu rezistenţă mecanică ridicată. semifabricatele din astfel de oţeluri se livrază în starea obţinută prin aplicarea unui TT de normalizare.75 4. aliate cu mangan (%Mnm = 1.015 %) şi prin alierea cu nichel şi mangan (în cazul oţelurilor cu tenacitatea garantată la temperaturi cuprinse între –60 oC şi –80 oC) sau numai cu nichel (în cazul oţelurilor cu tenacitatea garantată la temperaturi cuprinse între –80 oC şi –200 oC).005.70…1.85…1. numite şi oţeluri criogenice.2 %.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR simbolizată R510−5 are garantate rezistenţa la tracţiune Rm ≥ 510 N/mm2 şi tenacitatea la −30 °C.. sunt oţeluri aliate speciale. Trans.3.0.0…1.015. Tenacitatea la temperaturi scăzute este asigurată la aceste oţeluri prin limitarea concentraţiei carbonului la nivelul %Cm ≤ 0. 8.6. cu grosimi s ≤ 50 mm) din aceste oţeluri este reglementată de SR EN 10028−4. Tabelul 8..25…3.50) 0.0 Rp0.5.75…5.70) 1.03…0.6.80 (0.50…10. platbande etc.85…1.025 % şi %Sm = 0.5. limitării drastice a conţinuturilor de 80 .2. Ti.30…1.7 %) şi cu mici cantităţi de alte elemente: Nb. 40 40 40 40 40 70 100 27 27 27 27 27 50 80 8.70) 3.50…10.6. mărcile de oţeluri fiind cele prezentate în tabelul 8.0 8. Oţelurile cu tenacitate garantată la temperaturi scăzute Simbolul oţelului 12MnNi5−3 13MnNi6−3 15NiMn6 12Ni14 12Ni19 X8Ni9 X7Ni9 % Nim (%Mnm) 0. Mo etc. N/mm2 235…275 345…355 345…355 345…365 380…390 480…575 575…585 R m... normalizare + revenire sau călire + revenire.10…0.25 8. prin diminuarea drastică a conţinuturilor de impurităţi (concentraţiile maxime acceptate sunt %Pm = 0.0. destinate realizării aparatelor şi recipientelor sub presiune care lucrează în domeniul de temperaturi –60 oC…−200 oC. V. J Long.30…0.85 (0.30.

02.. − Oţeluri microaliate cu niobiu. concentraţia masică a fiecăruia din aceste elemente nedepăşind 0. când se doreşte obţinerea unor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică. aşa cum arată diagramele din fig. cu %Nbm = 0.04 %.1 %.1. pentru obţinerea unui efect suplimentar de finisare a granulaţiei şi unui efect sporit de durificare (deoarece titanul măreşte eficienţa microalierii cu Nb...7. micşorând 81 . efectul de durificare este dependent de viteza de răcire după laminare. efectul durificării putând fi cuantificat prin creşterea caracteristicilor de rezistenţă mecanică (limita de curgere şi rezistenţa la rupere) cu 5. se practică laminarea controlată şi microalierea suplimentară cu Ti (care formează pelicule intercristaline de TiN ce constituie bariere pentru creşterea cristalelor de austenită).0.. V şi/sau Ti. structură şi proprietăţi în următoarele tipuri (multe din reţetele privind compoziţia chimică şi prelucrarea tehnologică a acestor tipuri regăsindu-se printre cele corespunzătoare unora din oţelurile anterior prezentate: oţelurile pentru construcţii sudate.10 nm) de carbonitrură de V (uniform distribuite în masa de ferită a oţelurilor) în timpul răcirii oţelurilor după laminare. Oţelurile HSLA se pot clasifica în funcţie de compoziţie.15 N/mm2 pentru fiecare creştere cu 0. rezultă precipitate grosolane. utilizate sub formă de produse obţinute prin laminare normalizantă sau prin laminare controlată. combinată uneori cu TT postlaminare. Semifabricatele şi produsele din astfel de oţeluri se obţin prin laminare termomecanică.5. iar dacă viteza de răcire este mai mare. oţelurile pentru recipiente sub presiune etc. În funcţie de reţeta de microaliere utilizată oţelurile de acest tip pot fi: − Oţeluri microaliate cu vanadiu.. asigurării unor structuri cu granulaţie fină etc.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale impurităţi. vanadiul contribuie la durificarea acestor oţeluri prin formarea unor precipitate fine (cu diametrul de 5. Oţelurile microaliate ferito−perlitice au în compoziţie cantităti − mici de Nb.6).. viteza care asigură durificarea maximă fiind de aproximativ 3.. la care se obţin caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică datorită precipitării în structură a carburilor sau carbonitrurilor de Nb (cu diametrul de 1.1. 8.). microaliate uneori şi cu Ti. obţinerea unor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică (determinată şi de posibilitatea durificării structurii acestor oţeluri prin precipitarea dispersă a unor compuşi chimici de tipul carburilor.3 oC/s (dacă viteza de răcire este mai mică. combinată cu atingerea unor niveluri ridicate ale caracteristicilor de tenacitate. efectele aplicării unor astfel de tehnologii fiind finisarea granulaţiei (determinată şi de microaliere.5 nm).1 %. rezultă o cantitate mică de precipitate şi efectul de durificare este scăzut).): 8. Semifabricatele din oţeluri microaliate cu Nb.01 % a %Vm. cu %Vm ≤ 0. nitrurilor şi/sau carbonitrurilor elementelor de microaliere) şi asigurarea unei bune sudabilităţi (datorită menţinerii la un nivel scăzut a concentraţiei carbonului). cu efect minim de durificare.. Caracteristicile oţelurilor microaliate cu vanadiu depind esenţial şi de mărimea granulaţiei oţelurilor.0.

30 N/mm2 a rezistenţei la tracţiune şi limitei de curgere).0. deoarece molibdenul determină formarea bainitei superioare în locul perlitei la răcirea austenitei. Fig. semifabricatele obţinute prin laminare controlată pot avea caracteristici de rezistenţă mecanică foarte ridicate (de exemplu. dar au tenacitatea scăzută şi temperatura de tranziţie ductil-fragil ridicată). 8.7. fie prin laminare controlată (care asigură creşterea tenacităţii şi micşorarea temperaturii de tranziţie ductil-fragil. datorită finisării intense a granulaţiei).20. care pot avea microstructura alcătuită din ferită şi perlită sau din ferită aciculară (bainită cu conţinut scăzut de carbon).. deoarece au conţinut scăzut de carbon. care se pot prelucra sub formă de semifabricate şi produse fie prin laminare obişnuită (caz în care acestea prezintă caracteristici de rezistenţă mecanică bune. V şi Ti asupra dimensiunilor grăunţilor de ferită − Oţeluri microaliate cu niobiu şi molibden. Rp0.2 sau Rt0. cu conţinut scăzut de carbon (%Cm < 0. în acest caz.1 % a %Mom conduce la sporirea cu 20. − Oţeluri microaliate cu vanadiu şi niobiu. acest efect de durificare nedatorându-se formării bainitei superioare în locul perlitei (deoarece oţelurile au conţinut scăzut de carbon şi. Configuraţia diagramelor TTT la oţelurile cu structură bainitică după laminarea controlată . ci creşterii cantităţii de carbonitruri de Nb care precipită în structură în prezenţa molibdenului (alierea cu Mo micşorează concentraţia carbonului în perlită şi asigură astfel un surplus de 82 Fig 8.1 %).. dacă oţelurile sunt aliate suplimentar şi cu mici cantităţi de V sau Mo.05 % şi %Mom = 0.. cu %Nbm < 0.5 > 700 N/mm2).6. cu răcire accelerată la sfârşitul procesului (călire directă).27 %. Efectul microalierii cu Nb.. oţelurile de acest fel au în structură un conţinut procentual de perlită foarte mic (sunt denumite şi oţeluri cu conţinut redus de perlită) şi se caracterizează printr-o bună sudabilitate. bainita superioară şi perlita au caracteristici mecanice apropiate). Alierea cu Mo determină creşterea importantă a caracteristicilor mecanice ale acestor oţeluri (fiecare creştere cu 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR solubilitatea acestuia în austenită şi creând astfel condiţiile măririi cantităţii de carburi sau carbonitruri de Nb care precipită în structură) sunt realizate prin laminare controlată.

. împreună cu efectele de finisare a granulaţiei şi de durificare prin precipitare induse de laminarea controlată şi de alegerea judicioasă a concentraţiilor elementelor de aliere. Microstructurile unui oţel cu %Cm = 0.5 > 550 N/mm2). asigură obţinerea de semifabricate cu caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică (Rp0. care. Mo şi/sau B.06 %.2 sau Rt0. permit a se realiza din aceste oţeluri semifabricate laminate cu caracteristici de rezistenţă mecanică foarte ridicate (de exemplu. Laminarea controlată şi menţinerea la un nivel scăzut a concentraţiei carbonului (%Cm < 0.04 % obţinute prin: a − laminare obişnuită (structură cu ferită poliedrică şi perlită dispuse în benzi). la care se adăugă uneori şi Nb. b − laminare controlată (structură cu ferită aciculară) 83 .3 %.2.1 % şi %Nm = 0. Fig. aşa cum se poate observa pe micrografiile prezentate în figura 8.2 sau Rt0. cu %Vm < 0. aceste influenţe.5 > 500 N/mm2) şi de tenacitate (KV > 130 J la ta şi temperatura de tranziţie t50% < −20 oC). Rp0.022 %.0.5 > 500 N/mm2) şi tenacitate foarte bună. %Mnm =1. ceea ce permite ca prin răcirea controlată la sfârşitul laminării semifabricatelor (cu jeturi de apă sau de aer comprimat) să se obţină structură cu ferită aciculară (bainită cu conţinut scăzut de carbon).8. deoarece au tendinţa spre formarea unor structuri fragile în ZIT.7. − Oţeluri microaliate cu vanadiu şi azot.5. sudabilitatea acestor oţeluri nu este însă satisfăcătoare. datorită existenţei în structură a unor precipitate de nitrură de V. %Mom = 0. cu Rp0. diagramele TTT la răcirea austenitei acestor oţeluri au configuraţia prezentată în figura 8. împreună cu folosirea laminării controlate (pentru finisarea granulaţiei).1 %) permit a se obţine din aceste oţeluri semifabricate care prezintă atât rezistenţă mecanică ridicată. cât şi o bună tenacitate.7.. Oţelurile slab aliate cu structură feritică aciculară au conţinut scăzut de carbon (%Cm ≤ 0.08 %) şi sunt aliate cu mici cantităţi de Mn. diferă esenţial de structura ferito-perlitică (cu cristale poliedrice de ferită) ce rezultă dacă se aplică laminarea obişnuită. Datorită reţetei de aliere utilizate.8. 8. care prezintă caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică (de exemplu. 8.2 sau Rt0.8 %.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale carbon pentru formarea precipitatelor de carbonitruri de Nb). %Nbm = 0. acest tip de structură.018.

Microstructura unui oţel bifazic cu %Cm = 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Oţelurile microaliate ferito-perlitice şi oţelurile slab aliate cu ferită aciculară au fost concepute în vederea utilizării la realizarea semifabricatelor laminate (de tip platbandă) pentru ţevile sudate destinate conductelor petroliere (amplasate subteran sau submarin) şi pentru construcţiile sudate ale instalaţiilor marine de foraj şi exploatare petrolieră.. 8..7.2 = 320.8 %) şi microaliate cu elemente care să le confere granulaţie fină.9. care se utilizează sub formă de semifabricate sau produse având structura alcătuită dintr-o matrice feritică în care se află dispersate uniform insule de martensită (care ocupă.7.1.16 %).420 N/mm2.4.12 % şi %Mnm = 1.5.5.30 %).. Oţelurile bifazice (dual − phase steel) sunt oţeluri cu conţinut scăzut de carbon (%Cm < 0. aşa cum se poate observa pe micrografiile prezentate în fig.5. slab aliate cu mangan (%Mnm = 1. condusă după una din diagramele prezentate în figura 8. 8.5 % O primă metodă de obţinere a structurii bifazice ferito−martensitice la semifabricatele laminate din astfel de oţeluri o reprezintă aplicarea unui TT intercritic constând din: a) încălzirea semifabricatelor la o temperatură ti ∈ (A1...800 N/mm2 şi A = 15. Rm = 600. 10. alegând convenabil parametrii ti şi τm. b) răcirea rapidă (în apă) a semifabricatelor. O altă metodă de obţinere a semifabricatelor cu structură bifazică ferito-martensitică constă din laminarea controlată intercritică a oţelurilor. iar ponderea formaţiunilor de austenită este la nivelul dorit al ponderii formaţiunilor martensitice în structura finală... necesare la 84 . 8. Oţelurile cu forma incluziunilor nemetalice controlată se folosesc pentru obţinerea de semifabricate laminate cu anizotropie minimă a caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi (mai ales) de tenacitate. se obţine o structură bifazică ferito-austenitică în care concentraţia carbonului în austenită este suficient de ridicată pentru a-i asigura o bună capacitate de călire.10. Fig..9..20 % din structură).. putând fi utilizate la confecţionarea construcţiilor metalice şi mecanice la care nu sunt impuse condiţii deosebite privind tenacitatea materialelor. 8. Semifabricatele din astfel de oţeluri sunt ieftine şi prezintă caracteristici mecanice ridicate (Rp0. pentru transformarea austenitei în martensită şi obţinerea structurii bifazice ferito−martensitice.3.A3) şi menţinerea lor o durată τm la această temperatură.

Zr. Diagramele de laminare controlată intercritică pentru obţinerea semifabricatelor cu structură bifazică ferito−martensitică Fig. controlul formei incluziunilor are ca scop principal obţinerea unor incluziuni de sulf globulare.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale realizarea unor piese sau echipamente (funduri pentru recipiente sub presiune. zirconiu sau titan. Metoda clasică de obţinere a incluziunilor de sulf cu formă controlată constau în tratarea oţelurilor la elaborare cu Ca şi Si. globulare şi nedeformabile).11. fiind necesară realizarea unor semifabricate laminate cu o structură în care formaţiunile de perlită să fie uniform distribuite în masa de ferită. Pentru obţinerea unei astfel de structuri se impune ca oţelurile supuse laminării să nu conţină incluziuni nemetalice (sulfuri) plastice (care se dispun în timpul laminării sub formă de şiruri orientate în direcţia de deformare şi determină formarea structurii în benzi la răcirea semifabricatelor după laminare). lipsite de plasticitate şi uniform distribuite în structura oţelurilor. în consecinţă. În prezent se aplică metoda introducerii la elaborarea oţelurilor a unor cantităţi mici de pământuri rare (lantanide). Diagrama pentru alegerea reţetei de microaliere la elaborarea oţelurilor cu forma incluziunilor nemetalice controlată 85 . 8. aşa cum sugerează diagrama (de principiu) redată în figura 8.) supuse în exploatare unor solicitări mecanice complexe.) şi concentraţia sulfului într-un astfel de oţel se alege astfel încât să rezulte efectul maxim de reducere a anizotropiei caracteristicilor de tenacitate. care modifică tipul incluziunilor (determină formarea unor incluziuni greu fuzibile. raportul dintre concentraţiile elementelor adiţionale (Ti. care generează în acestea stări de tensiuni mecanice bi sau triaxiale. Ce etc. le asigură finisarea şi le dispersează uniform în masa structurală a oţelurilor.10. rezervoare sferice etc. 8.11. Fig. Pentru astfel de aplicaţii nu este recomandată utilizarea semifabricatelor laminate din oţel cu structură (ferito-perlitică) în benzi (care se caracterizează printr-o mare anizotropie a caracteristicilor mecanice).

1. scap. Oţelurile inoxidabile feritice fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi au compoziţia caracterizată prin %Cm ≤ 0. 8.6.6. Trebuie precizat că. în funcţie de principalul factor care le asigură rezistenţa la acţiunea mediilor de lucru agresive. conţinuturi foarte scăzute de impurităţi (%Sm ≤ 0. oţelurile inoxidabile pot fi clasificate în: oţeluri aliate cu crom şi oţeluri aliate cu crom şi nichel.).0 %. bare. în două categorii: oţelurile inoxidabile.5 %. martensită) existente în structura acestuia. %Pm ≤ 0. concentraţia masică minimă a cromului în astfel de oţeluri fiind %Crm = 10. sârme. austenită. 7.12. a căror rezistenţă la coroziune este determinată de compoziţia chimică şi de structura acestora şi oţelurile patinabile.1. Oţelurile inoxidabile care. Oţelurile rezistente la coroziune Oţelurile rezistente la coroziune (oţelurile anticorosive) pot fi clasificate. formate din produşi de coroziune. 8..04 %) şi concentraţia 86 . au caracteristicile de calitate reglementate prin standardele SR EN 10088 şi STAS 3583 (care este încă în vigoare). ce întrerup contactul lor cu mediile agresive şi le protejează astfel de acţiunea distructivă a acestora. Oţelurile inoxidabile şi refractare Oţelurile capătă proprietatea de a fi inoxidabile (de a prezenta o rezistenţă ridicată la acţiunea mediilor agresive cu care vin în contact). În funcţie de reţeta de aliere utilizată la elaborare. deoarece cromul este un element carburigen (v.1.7. în condiţii de temperatură ridicată.3). care interacţionează cu mediile corosive şi se acoperă cu pelicule compacte. care precizează că oţelurile inoxidabile trebuie să aibă %Cm < 1.. prezintă caracteristici bune de rezistenţă la oxidare şi la coroziune în gaze şi au capacitatea de a asigura caracteristici mecanice convenabile sunt denumite oţeluri refractare.20 % şi %Crm > 10. la calificarea unui oţel ca oţel inoxidabil sau refractar se ia în considerare numai concentraţia cromului dizolvat în soluţiile solide pe bază de fier (ferită.08 %. livrate sub formă de semifabricate prelucrate prin deformare plastică (table. conform acestor standarde oţelurile inoxidabile sunt împărţite în clasele structurale prezentate în continuare. dacă sunt înalt aliate cu crom. iar simbolurile principalelor mărci standardizate din fiecare clasă sunt redate în tabelul 8. profile pentru utilizări generale etc. benzi. această prescripţie este cuprinsă şi în SR EN 10020. Oţelurile inoxidabile comerciale.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8.5.6.015 %.

X2CrTi12. aşa cum rezultă din următoarele exemple: X6Cr13.0. Tabelul 8. X6CrMo17−1. Zr).feritic Austenito ..6 %). Ti... X6CrNi17−1. titan (%Tim = 0. pentru finisarea granulaţiei.4.... în compoziţia acestor oţeluri se pot adăuga în diverse concentraţii şi alte elemente: siliciu (%Sim ≤ 1 %).1. X6Cr17.7.5 %)... Si. niobiu (%Nbm = 0. X2CrAlTi18−2... X3CrTi17. aluminiu (%Alm ≤ 2 %). Mărcile de oţeluri comerciale din această clasă structurală corespund integral acestor prescripţii.... X2CrMoTi17−1.0. nichel (%Nim = 0. pentru îmbunăţăţirea tenacităţii şi prelucrabilităţii prin deformare plastică (Ni). Principalele mărci de oţeluri inoxidabile Marca de oţel conform: SR EN 10088 STAS 3583 X6Cr13 X6Cr17 X3CrTi17 X2CrMoTi18−2 X6CrAl13 X12Cr13 X20Cr13 X30Cr13 X39Cr13 X50CrMoV15 X2CrNi18−9 X5CrNi18−10 X6CrNiTi18−10 X2CrMnNi17−7−5 X2CrMnNiN18−9−5 X2CrNiMo17−13−3 X1NiCrMoCu25−20−5 X6CrNiMoTi17−12−2 X2CrNiMoCuN25−6−3 X2CrNiMoCuWN25−7−4 7Cr130 8Cr170 8TiCr170 2TiMoCr180 7AlCr130 10Cr130 20Cr130 30Cr130 40Cr130 45VMoCr145 2NiCr185 5NiCr180 10TiNiCr180 2MoNiCr175 2CuMoCrNi250 10TiMoNiCr175 - Clasa structurală Feritic Feritic Feritic Feritic Feritic Ferito .8.8 %) şi/sau zirconiu (%Zrm = 0. pentru creşterea refractarităţii şi comportării la fluaj (Al.30 %.1 %)..18 % sau %Crm = 25. X2CrNbZr17.. Mo).5 %).3.3. molibden (%Mom = 0. %Crm = 17.3. stabilizarea feritei şi mărirea rezistenţei la coroziune intercristalină (Nb. X2CrMoTi29−4. X2CrNi12.3.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale masică de crom încadrată în una din următoarele reţete: %Crm = 11. X6CrAl3..13 %. reţetele cu concentraţii mari de crom prezentând şi bune proprietăţi de refractaritate.martensitic Martensitic Martensitic Martensitic Martensitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenito .feritic 87 . X6CrMoNb17−1.

aceste probleme se pot rezolva prin alegerea corespunzătoare a MA pentru sudare. ca urmare. 88 .6 %) şi/sau vanadiu (%Vm = 0.0 %).. %Crm = 17. cu foarte mici cantităţi de carburi globulare uniform distribuite în matricea feritică) şi.24) de sensibiltatea lor ridicată la supraîncălzire (creşterea pronunţată a granulaţie în cazul încălzirii şi menţinerii lor la temperaturi mai mari de 900 oC) şi de tendinţa acestora spre fragilizare şi fisurare (atât datorită creşterii granulaţiei.850 oC (temperaturile mai mari fiind recomandate la construcţiile sudate din oţeluri feritice cu concentraţii ridicate de crom). Oţelurile inoxidabile martensitice şi ferito-martensitice fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi au compoziţia caracterizată prin %Cm = 0. X105CrMo17. Mo).40 min şi răcirea în aer. caracteristicile de utilizare ale acestor oţeluri nu pot fi modificate prin aplicarea de TT cu schimbare de fază. pentru finisarea granulaţiei.. o structură monofazică feritică (eventual..2. X8CrNiMoAl15−7−2.5 %). Mărcile de oţeluri comerciale din aceste clase structurale corespund integral prescripţiilor prezentate mai înainte. 7.13 %. aluminiu (%Alm ≤ 1.1.1. molibden (%Mom = 0. X90CrMoV18.08.2 %) pentru creşterea refractarităţii şi comportării la fluaj (Al. cât şi datorită intervenţiei altor fenomene.. pentru îmbunăţăţirea rezistenţei la coroziune în anumite medii (Al. X7CrNiAl17−7.. menţinerea la aceste temperaturi o durata τm = 30.. pentru îmbunăţăţirea tenacităţii şi prelucrabilităţii prin deformare plastică (Ni). nichel (%Nim = 1...04 %) şi concentraţia masică de crom încadrată în una din următoarele reţete: %Crm = 11. V) sau pentru evitarea apariţiei fenomenelor de fragilitate la revenire (Mo). %Pm ≤ 0. X5CrNiCuNb16−4.18 %.8 %). X70CrMo15... X5CrNiMo13−4.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Aceste oţeluri prezintă.3.015 %. Nb. Cu). conţinuturi foarte scăzute de impurităţi (%Sm ≤ 0. cum ar fi apariţia fazei σ în cazul menţinerilor îndelungate în intervalul de temperaturi 550.. X4CrNiMo16−5−1.700 oC)..0. mărirea călibilităţii şi durificarea prin precipitare a acestor oţeluri (Ni. constând din încălzirea la ti = 750. urmată de aplicarea unui TT de recoacere de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul adecvat obţinerii caracteristicilor dorite). aşa cum rezultă din următoarele exemple: X12Cr13.6. în compoziţia acestor oţeluri se pot adăuga în diverse concentraţii şi alte elemente: siliciu (%Sim ≤ 1 %). cupru (%Cum = 1.. Oţelurile inoxidabile feritice au o sudabilitate relativ bună...6.1. X20Cr13. X46Cr13.. singura modalitate tehnologică de a le influenţa caracteristicile de rezistenţă mecanică şi plasticitate constă în ecruisarea lor prin deformare plastică la rece.. X50CrMoV15.. 8.0. Si. fig..3. niobiu (%Nbm = 0.5 %). locale (la îmbinările sudate) sau globale (la întreaga construcţie sudată)... Cu.0 %. Principalele probleme care pot să apară la realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri sunt legate (v. prin folosirea unor tehnologii de sudare adecvate şi prin aplicarea unor TT postsudare.. la orice temperatură în stare solidă.

. de la ti = 1025. alcătuiesc o subdiviziune specială a oţelurilor inoxidabile martensitice (având ca mărci reprezentative X4CrNiMo16−5−1...1 %) pentru asigurarea structurilor martensitice la răcirea în aer se impune alierea lor suplimentară cu nichel şi.. Oţelurile PH cu %Nim = 3.4)..6 %).8 % au Ms << ta şi prezintă (la ta) după călire (în aer de la ti = 950. cupru (%Cu m = 1.3. fără afectarea inadmisibilă a caracteristicilor de tenacitate (energia de rupere se menţine la niveluri KV = 40.. uneori.) şi se produce un efect de durificare (îmbătrânire) important. 5. în timp ce la oţelurile cu conţinut scăzut de carbon (%Cm < 0. încât transformarea alotropică Feγ ⇔ Feα nu este suprimată şi aceste oţeluri prezintă transformări de fază în stare solidă (în condiţii de echilibru termodinamic sunt posibile transformările de tipul austenită ⇔ ferită) şi se călesc în aer (sunt oţeluri autocălibile). cu cupru.60 J) şi de rezistenţă la coroziune.1.. Procesele care au loc la revenirea structurilor de călire ale acestor oţeluri (bogat aliate cu crom şi alte elemente de aliere) diferă de procesele care au loc la revenirea structurilor de călire ale oţelurilor nealiate (v..630 oC şi τm = 1.. Oţelurile cu conţinuturi scăzute de carbon (%C m < 0. prin aplicarea unui TT de revenire (la ti = 470... având rezistenţă mecanică scăzută şi 89 . care se poate transforma în martensită (cu conţinut redus de carbon.6...5 %)... la oţelurile cu concentraţii mari de carbon (%Cm > 0.3)...1050 oC) o structură austenitică.0.7. NbNi3 etc.08 %) şi conţinuturi ridicate de crom (%Cr m = 15.3 ore). X8CrNiMoAl15−7−2) şi sunt denumite oţeluri cu durificare prin precipitare (oţeluri PH – preciptation hardening). Oţelurile PH cu %Nim = 6. aluminiu (%Al m = 0. iar caracteristicile mecanice ale structurilor de revenire pot indica prezenţa fenomenelor de fragilitate la revenire (v... X5CrNiCuNb16−4. În majoritatea cazurilor oţelurile din aceste clase structurale se utilizează în starea metalurgică conferită prin aplicarea unui TT de călire + revenire.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Aceste oţeluri au concentraţia de crom suficient de scăzută în corelaţie cu concentraţia de carbon.2 %) aceste condiţii sunt uşor de întrunit. aliate suplimentar cu nichel (%Ni m = 3.. care măresc duritatea structurilor de revenire).1050 oC) o structură martensitică cu conţinut scăzut de carbon.... datorită intervenţiei fenomenelor de stabilitate la revenire şi de durificare secundară (separararea unor carburi de crom fin dispersate.. scap. scap.17 %). care prezintă o capacitate particulară de creştere a caracteristicilor de rezistenţă mecanică prin aplicarea de TT. caracterizată prin rezistenţă mecanică redusă şi plasticitate ridicată.0 %) şi/sau niobiu (%Nb m = 0.8 %).. 7.3.5 % au Ms > ta şi prezintă după călire (în aer sau ulei. molibden (%Mo m = 0..5 %). X7CrNiAl17−7.. în structura martensitică apar precipitate ale compuşilor intermetalici pe care îi formează elementele de aliere suplimentare (de tipul MoNi3..2 = 800. căpătând o structură martensitică sau ferito – martensitică.. caracteristicile de rezistenţă mecanică înregistrând creşteri semnificative (Rp0.1300 N/mm2)..1200 N/mm2 şi Rm = 1000.

24. Oţelurile inoxidabile austenitice fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi nichel şi reprezint[ o clasă structurală de oţeluri cu proprietăţi deosebite: rezistenţă mare la coroziune în aer. menţinerea la această temperatură o durată τm = 0. care au efecte negative majore asupra tenacităţii).04 %.. motiv pentru care oţelurile sunt denumite şi oţeluri austenitice tip 18−8. aceste oţeluri au tendinţa de fragilizare la rece..1.3..ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR plasticitate ridicată) prin aplicarea unui TT de călire la temperaturi scăzute (constând din răcirea oţelurilor. BMT trebuie bine protejată în timpul sudării faţă de acţiunea nocivă a atmosferei înconjurătoare (prin utilizarea procedeelor de sudare în mediu de gaz inert). dacă este posibil. dar oţelurile moderne au %Cm ≤ 0.) şi instrumentelor de măsurare şi nu se utilizează la realizarea construcţiilor sudate. %Cm ≤ 0. tenacitate şi rezistenţă mecanică ridicate la temperaturi scăzute (până la –270 oC).520 oC şi τm = 1. această reţetă fiind modificată la oţelurile pentru − 90 . Compoziţia chimică a acestor oţeluri poate fi caracterizată astfel: • concentraţia masică de carbon este scăzută. Oţelurile inoxidabile martensitice cu %Cm > 0. la realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri trebuie utilizate MA cu concentraţii scăzute de carbon şi conţinuturi minime de impurităţi (S.. la tco = −70..02.. pentru micşorarea stabiltăţii austenitei prin separarea unor particule de carburi de crom şi alte elemente de aliere şi apoi răcirea în apă).8 ore şi apoi reîncălzirea la ta) sau prin aplicarea unui TT de destabilizare a austenitei (constând din reîncălzirea oţelurilor la ti = 750.80 oC/oră.5.4 % sunt sudabile. comportare paramagnetică şi o bună sudabilitate. N şi. alcătuit din călire martensitică şi revenire. fiind recomandat TT de revenire la ti = 600... deoarece. 8. un TT complet..6.850 oC. iar după sudare trebuie aplicate TT care să confere îmbinărilor sudate structuri asemănătoare cu cea corespunzătoare MB. menţinerea la tco o durată τm = 7..20 % (corespunzătoare oţelurilor inoxidabile) şi concentraţii masice de nichel %Nim = 8.0.5 ore) se obţin efecte de durificare prin precipitare similare celor tipice oţelurile PH cu %Nim = 3..1.. Oţelurile inoxidabile martensitice şi ferito – martensitice cu %Cm < 0.. prin aplicarea ulterioară a unui TT de revenire (la ti = 500..−80 oC..5 ore..10 %.. în mod obişnuit.. conform indicaţiilor diagramei din figura 7. aceste oţeluri ridică probleme tehnologice la prelucrarea prin aşchiere sau prin deformare plastică..1. cu vr = 70. ca urmare... instrumente chirurgicale etc. mai ales H.4 % sunt destinate confecţionării sculelor (cuţite. plasticitate mare. structura austenitică se ecruisează puternic prin deformare plastică la rece şi. în apă şi în foarte mulţi agenţi chimici..5 % călite şi îmbătrânite.750 oC sau...15 %. • reţeta de aliere de bază a acestor oţeluri prevede concentraţii masice de crom %Crm = 18. P.

X2CrNi18−9.. X6CrNiMoNb17−12−2. Ti) sau pentru stabilizarea structurii austenitice şi înlocuirea parţială a nichelului (Mn. X12CrMnNiN18−9−5.1 %) sau titanul (%Tim = 0. cuprul (%Cum = 0. caracteristicile de utilizare ale acestor oţeluri nu pot fi modificate prin aplicarea de TT cu schimbare de fază. cromul şi nichelul (elementele reţetei de aliere de bază): siliciul (%Sim ≤ 1. X6CrNiTi18−10. cromul este elementul de aliere care conferă acestor oţeluri rezistenţă la coroziune şi la oxidare.5. pentru îmbunăţăţirea rezistenţei la coroziune (Mo. 20−25. %Crm = 12. Mo).0. Oţelurile cu conţinuturi reduse de carbon (%Cm ≤ 0.15 % asigurându-le o bună rezistenţă la oxidare în medii uscate. urmată de aplicarea unui TT de recoacere de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul adecvat obţinerii caracteristicilor dorite).. ca urmare..4.25 % şi %Nim = 15. solubilitatea carbonului în austenită la această temperatură fiind mai mare decât concentraţia carbonului existent în aceste oţeluri şi..4 %).7 %). singura modalitate tehnologică de a le influenţa caracteristicile de rezistenţă mecanică şi plasticitate constă în ecruisarea lor prin deformare plastică la rece..12.0. 45 % (şi sunt denumite oţeluri tip 15−35. iar %Crm >15 % conferind oţelurilor rezistenţă la coroziunea (de tip elecrochimic) produsă de mediile active apoase.. prezintă cea mai bună comportare în prezenţa mediilor agresive de lucru. manganul (%Mnm = 2. la temperaturi înalte. temperaturi ridicate. efectele favorabile ale cromului se diminuează odată cu creşterea conţinutului de carbon al oţelurilor (care favorizează apariţia carburilor în structura acestora). X3CrNiCu18−9−4..1..5. Mărcile de oţeluri comerciale din această clasă structurală corespund integral prescripţiilor prezentate mai înainte. azotul (%Nm = 0. molibdenul (%Mom = 2... niobiul (%Nbm = 0..04 %) au structura de echilibru la ta complet austenitică.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale aplicaţii speciale (caracterizate prin condiţii severe de lucru: solicitări mecanice cu intensităţi mari şi/sau aplicate dinamic..8.. Nb.3 %). deoarece probabilitatea declanşării proceselor de corodare electrochimică a structurii monofazice austenitice (cu %Crm = 10. 91 .0 %) în astfel de medii este aproape nulă.25 %).. pentru creşterea refractarităţii şi comportării la fluaj (Si.).. aşa cum rezultă din următoarele exemple: X10CrNi18−8.). Deoarece nu prezintă transformări în stare solidă. nichelul acţionează favorabil asupra rezistenţei la coroziune şi îmbunătăţeşte caracteristicile mecanice la temperaturi înalte ale oţelurilor...7 %). care se realizează cu %Crm = 15.. X2CrNiMo17−12−2.. medii foarte agresive etc.. N).. 25−35 etc. fiind elementul de aliere care le conferă structura austenitică şi asigură (în cazul când %Nim > 8 %) menţinerea unei astfel de structuri până la temperatura ambiantă (prin modificarea substanţială a poziţiei punctelor critice de transformare în stare solidă A1 şi A3). Cu.10 %). • majoritatea oţelurilor austenitice crom-nichel au în compoziţie şi alte elemente de aliere decât carbonul..

850 oC). • viteza de difuzie a carbonului în austenită este mai mare decât cea corespunzătoare cromului şi. iar dacă durata menţinerii este mai mare decât limita superioară a intervalului critic. pentru dizolvarea carburilor în austenită şi răcirea lor rapidă (în apă).04. carbonul ajunge mai repede la marginile cristalelor de austenită şi formează carburile cu cromul din austenita situată în zonele adiacente acestor margini. iar peste 850 oC austenita are capacitate ridicată de a dizolva carbon şi separarea carburilor nu mai este justificată termodinamic.. marginile (sărăcite în crom) ale cristalelor de austenită sunt atacate. fenomen numit coroziune intercristalină. cantitatea de carburi precipitate este redusă. proces care prezintă următoarele particularităţi: • separarea carburilor apare numai în cazul încălzirii într-un interval critic de temperaturi (450 oC. structura monofazică astfel obţinută este alcătuită din austenită suprasaturată în carbon.1100 oC. constând în încălzirea oţelurilor la ti = 1000. sărăcirea în crom a acestor margini este parţial compensată şi rezistenţa la coroziune a oţelului este puţin afectată. această structură bifazică putând favoriza declanşarea proceselor de corodare a oţelurilor în prezenţa mediilor agresive. pentru care intensitatea sensibilizării la coroziune intercristalină a oţelului este maximă. Pentru a le conferi o structură monofazică austenitică rezistentă la coroziune.. se produce separarea din austenită a carbonului în exces sub formă de carburi de crom. creşte concentraţia în crom a marginilor acestor cristale. ca urmare. dacă semifabricatele sau piesele confecţionate dintr-un oţel cu această structură sunt supuse încălzirii (în procesul de prelucrare sau în cursul utilizării). instabilă termodinamic şi. aşa cum se poate observa în imaginile prezentate în figura 8.. după precipitarea intercristalină a carburilor de crom. se aplică TT de călire de punere în soluţie (a carburilor). pentru menţinerea structurii monofazice austenitice (până la ta). 0. astfel că. • aşa cum se poate deduce examinând diagrama din figura 8.15 %) au structura de echilibru la ta alcătuită din austenită şi carburi de crom.. marginile cristalelor de austenită îşi diminuează puţin concentraţia de crom şi diminuarea rezistenţei la coroziune a oţelului este mică. separarea intercristalină a carburilor de crom şi scăderea concentraţiei de crom de la marginile cristalelor de austenită diminuează rezistenţa la coroziune a oţelului. se produce uniformizarea prin difuzie a concentraţiei cromului în cristalele de austenită. sub 450 oC difuzia elementelor care formează carburile nefiind posibilă. Aspectele prezentate sugerează şi principalele căi de acţiune pentru diminuarea susceptibilităţii oţelurilor inoxidabile austenitice faţă de coroziunea 92 .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Oţelurile cu conţinuturi de carbon mai mari (%Cm = 0. dacă durata menţinerii este sub limita inferioară a intervalului critic.13. atunci când piesele realizate dintr-un astfel de oţel vin în contact cu un mediu agresiv de lucru. ca urmare. pentru fiecare temperatură situată în intervalul critic de temperaturi există un interval critic al duratei de menţinere.12.

carbonul. titan. niobiu sau tantal sunt denumite oţeluri stabilizate). Dacă se analizează diagrama structurală prezentată în figura 7. care.12. apariţia fenomenului este influenţată de următorii factori: − compoziţia chimică a BMT din care rezultă prin solidificare CUS (dependentă de compoziţia şi puritatea MB şi MA).13. silicaţi) care sunt faze uşor fuzibile sau care formează cu fierul sau cu elementele de aliere eutectice uşor fuzibile. Fig. 8. se observă că principalele probleme care pot afecta sudabilitatea oţelurilor austenitice crom-nichel sunt: fisurarea la cald şi fragilizarea indusă de formarea fazei σ . având afinitatea faţă de carbon mai mare decât cromul. • Fisurarea la cald a CUS realizate prin sudare se produce la temperaturi ridicate (peste 1200 oC).24. Diagrama timp – temperatură − sensibilizare la coroziunnea intercristalină (TTS) a oţelului inoxidabil X10CrNi18−8 Oţelurile inoxidabile austenitice au o bună sudabilitate.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale intercristalină: reducerea concentraţiei de carbon (%Cm ≤ 0. carburi de titan şi niobiu. pentru ca separarea intercristalină a carburilor de crom să afecteze în mică măsură rezistenţa la coroziune a marginilor cristalelor de austenită şi/sau microalierea oţelurilor cu titan. în timpul solidificării CUS. deoarece formează cu elementele de aliere tipice oţelurilor inoxidabile austenitice (nichel. creşterea concentraţiei cromului. sulful şi fosforul favorizează apariţia fisurării la cald. niobiu) compuşi (sulfura de nichel. leagă carbonul în exces sub formă de carburi proprii şi asigură astfel menţinerea nealterată a concentraţiei cromului în cristalele de austenită (oţelurile inoxidabile austenitice microaliate cu titan. Microfotografia unei zone afectate de coroziunea intercristalină la o piesă din oţel inoxidabil austenitic X10CrNi18−8 Fig. niobiu sau tantal. fisurile formate la cald având caracter interdendritic şi fiind cauzate de prezenţa unor faze uşor fuzibile în zonele intercristaline ale structurii primare a CUS. siliciul.04 %). 8. pentru evitarea formării carburilor de crom în structura oţelurilor. în 93 .

. Fragilizarea prin faza σ se produce atunci când în îmbinările sudate apare faza σ. menţinerea la această temperatură o durată τm = 2. carbonul etc. în zonele încălzite la 600. prin realizarea următoarelor etape: γ → γ + α → γ + α + σ → γ + σ. %Mom = 1... iar prezenţa austenitei conferindu-le o bună ductilitate şi tenacitate... prin realizarea următoarelor efecte: finisarea structurii (ferita cristalizează înaintea austenitei şi împiedică formarea structurilor dendritice grosolane). Aceste oţeluri combină bunele proprietăţi ale oţelurilor inoxidabile feritice şi austenitice.) sub formă de compuşi greu fuzibili sau care formează cu fierul sau cu elementele de aliere eutectice greu fuzibile.. vanadiul şi molibdenul împiedică fisurara la cald. faza σ apare (mai greu) după sudare. direct din austenită .. denumite şi oţeluri duplex. ferita are rezistenţa la deformare mai mică decât austenita şi. fixând elementele nocive (sulful. siliciu) şi diminuarea pericolului de formare a eutecticelor uşor fuzibile.4. Si. iar dacă structurile sunt austenito − feritice.4 ore şi răcirea în aer. wolframul.2 % şi %Cum ≤ 2 %. faza σ apare (mai uşor) în aceleaşi zone. raportul preferat al conţinuturilor procentuale de ferită şi austenită în structura oţelurilor de acest tip este cel unitar (%α ≅ 50 % şi %γ ≅ 50 %).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR timp ce manganul. compus intermetalic FeCr caracterizat prin duritate ridicată şi fragilitate accentuată. dacă MB sau CUS au structura complet austenitică. fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi nichel şi reprezintă o clasă structurală de oţeluri utilizată relativ recent (cu toate că primele oţeluri duplex au apărut încă din 1930) la fabricarea aparaturii tehnologice de presiune şi a construcţiilor sudate. relaxarea tensiunilor mecanice care apar în timpul cristalizării primare a CUS (la temperaturi înalte. prezenţa în structură a feritei asigurându-le niveluri ridicate ale rezistenţei mecanice şi rezistenţei la coroziune.1. Primele oţeluri duplex realizate au avut compoziţia: %Cm ≤ 0. ca urmare.900 oC. ferita este faza care se deformează uşor şi ajută la diminuarea nivelului energetic al câmpului de tensiuni care apare datorită sudării) şi dizolvarea elementelor nocive (sulf... Ti şi de procesele de deformare plastică la rece şi pot fi înlăturate aplicând după sudare (sau după operaţiile de prelucrare prin deformare plastică la rece) un tratament termic constând din încălzirea zonei sigmatate la ti ≅ 1000 oC. 8. prin realizarea următoarelor etape: γ + α → γ + α + σ → γ + σ.6. %Crm = 22...04 %. Nb.. fosfor. apariţia fazei σ (sigmatarea) şi fragilizarea care o însoţeşte sunt favorizate de prezenţa unor elemente de aliere ca Mo. Oţelurile inoxidabile austenito – feritice sau ferito – austenitice. %Nim = 4.4 %) împiedică fisurarea la cald. la realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri s-a constatat că structurile realizate în CUS şi ZIT nu mai prezintă raportul unitar al conţinuturilor procentuale de ferită 94 .5 %. − prezenţa feritei în structura CUS (într-un conţinut procentual de 3.24.

mai ales dacă nu este posibilă aplicarea de TT postsudare. • în procesul de sudare se produc fenomene metalurgice de precipitare în CUS şi ZIT a unor faze dure (faze δ... dar nefiind recomandate pentru echipamentele şi aparatele tehnologice destinate aplicaţiilor criogenice. spre deosebire de MB. aşa cum rezultă din următoarele exemple: X2CrNiN23−4. oţelurile duplex putând fi utilizate pentru confecţionarea pieselor. Rezistenţa la coroziune a oţelurilor duplex din generaţia a doua este mai bună decât a oţelurilor inoxidabile austenitice. respectarea acestei prescripţii asigurând formarea şi menţinerea cantităţii corespunzătoare de austenită în structura CUS.X2CrNiMoN22−5−3.5. azotul a fost utilizat pentru înlocuirea parţială a nichelului ca element austenitizant.8 %..5 %).X3CrNiMoN27−5−2.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale şi austenită. iar sudarea fără MA sau cu pMA scăzute (valori mari ale pMB) nu este recomandată (trebuie evitată). iar rezistenţa la tracţiune şi limita de curgere sunt aproximativ de două ori mai mari decât ale oţelurilor inoxidabile austenitice. care au în mod obişnuit %Nim = 5.X2CrNiMoCuN25−6−3. MA cu compoziţie apropiată de a MB se utilizează numai în cazul când se efectuează TT postsudare pentru rectificarea structurilor din CUS şi ZIT.4 % . Pentru realizarea unor îmbinări sudate de calitate la realizarea aparatelor tehnologice sau construcţiilor metalice din oţeluri duplex se recomandă a se avea în vedere următoarele aspecte: • pentru a obţine CUS cu caracteristici corespunzătoare. constatându-se că el îmbunătăţeşte rezistenţa mecanică şi rezitenţa la coroziune şi contribuie la formarea austenitei din ferită la temperaturi ridicate.. %Crm = 24..7..0 %)... asigurând menţinerea raportului unitar al conţinuturilor procentuale de ferită şi austenită în zonele caracteristice ale îmbinărilor sudate ale echipamentelor trehnologice sau construcţiilor realizate din astfel de materiale.26 %. construcţiilor şi echipamentelor care funcţionează la temperaturi superioare temperaturii de –50 oC (în condiţii de frig climatic sau industrial)...5 % şi %Nm = 0. tenacitatea oţelurilor duplex are nivelul situat între nivelurile corespunzătoare oţelurilor inoxidabile austenitice şi feritice. X2CrNiMoN25−7−4. Mărcile de oţeluri comerciale din această clasă structurală corespund integral prescripţiilor prezentate mai înainte. A doua generaţie de oţeluri duplex a avut compoziţia chimică caracterizată prin %Cm ≤ 0. %Cum ≤ 2. 95 .15.5.. este necesar ca MA utilizate la sudare să fie supraaliate cu nichel (MA trebuie să aibă %Nim ≅ 9 %. iar caracteristicile de rezistenţă la coroziune ale îmbinărior sudate sunt nesatisfăcătoare.30 % (unele conţinând şi %Wm = 0.. %Nim = 6.1.0.04 %. X2CrNiMoCuWN25−7−4. de tipul unor compuşi intermetalici cu conţinuturi ridicate de crom şi molibden sau nitruri de fier şi/sau de elemente de aliere) care fragilizează structura şi micşorează rezistenţa la coroziune a acesteia. %Mom = 3.

având calitatea reglementată de STAS 11523. molibden. vanadiu (care durifică oţelurile prin formarea de carburi stabile. rezistenţa la oxidare este conferită oţelurilor de alierea cu crom şi este îmbunătăţită de alierea suplimentară cu siliciu şi aluminiu (elemente care asigură formarea pe suprafetele pieselor realizate din astfel de oţeluri şi exploatate la temperaturi ridicate a unui strat compact şi aderent de oxizi.45 %.. 20VNiMnCr120.. iar precipitarea nitrurilor se produce mai intens dacă MB nu are un conţinut suficient de azot (care să determine formarea şi stabilizarea austenitei) sau dacă nu se folosesc MA supraaliate cu nichel. 15SiNiCr200. 8. martensitică sau austenitică. 12SiNiCr360 şi 10TiAlCrNi320 (aparţinând clasei structurale a oţelurilor aliate austenitice). iar rezistenţa mecanică la temperaturi ridicate se asigură oţelurilor prin alierea cu crom..1. deoarece elementele de aliere difuzează mai uşor în această fază.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fenomenele de precipitare se produc în principal în zonele feritice ale structurii CUS şi ZIT. 96 . SiO2. Pentru această aplicaţie singurele oţeluri care dau rezultate bune sunt oţelurile austenitice crom – nichel tip 15−35. ţevi prin care circulă hidrocarburi şi care au domeniul temperaturilor de lucru [700 oC. 900 oC].) şi barelor forjate. semifabricatelor laminate finite (profile pline şi fasonate. peste care se manifestă cu intensitate mare fenomenul de fluaj).5. micşorează tendiţa de fragilizare la cald a acestora şi/sau le măresc temperatura de recristalizare primară. 10AlCr180. destinate fabricării produselor prin deformare plastică la cald. cu conţinuturile de carbon %Cm = 0. wolfram. de tipul Cr2O3. nichel. ce protejează materialul împotriva oxidării în profunzime). oţelurile inoxidabile prezintă şi o bună refractaritate (mai ales. dacă aplicaţiile în care sunt utilizate se caracterizează prin temperaturi de lucru nu prea mari. iar solubilitatea azotului în ferită este mai scăzută decât în austenită. deoarece. Al2O3. 40SiNiCr250.35.0. sârme etc.. în funcţie de compoziţia lor chimică.6. O aplicaţie în care alegerea oţelurilor termorezistente ridică probleme interesante o constituie fabricare ţevilor pentru cuptoarele instalaţiilor de piroliză din combinatele petrochimice. 20VNiWMoCr120 (aparţinând clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice). 10AlCr240 (aparţinând clasei structurale a oţelurilor aliate feritice). uneia din clasele structurale anterior prezentate: feritică. benzi. aşa cum s-a arătat anterior. 12NiCr250. Pentru aplicaţiile tehnice la care temperaturile de lucru sunt foarte ridicate (550. table. 20−25 sau 25−35. s-a constatat că apariţia fazelor δ este determinată de menţinerile îndelungate la temperaturi ridicate. 15SiNiCr250. principalele mărci de astfel de oţeluri (simbolizate în acelaşi mod ca şi oţelurile aliate pentru construcţia de maşini cuprinse în STAS 791) sunt: 10AlCr70.1100 oC) se utilizează oţelurile refractare (termorezistente) speciale. 12TiNiCr180. Oţelurile refractare (termorezistente) pot aparţine. în general sub 550 oC).

8. care au în compoziţie şi mici cantităţi de carbon (%Cm = 0. creşterea excesivă a cantităţii de carburi în structură fiind una din principalele cauze care produc degradarea ţevilor). aluminiu. 97 . ca urmare. fier (%Fem = 2…12 %). Soluţia folosirii unor oţeluri cu %Cm = 0.14 şi 8. Fig. impunând fabricarea ţevilor prin turnare centrifugală. wolfram (%Wm = 3…5 %). împreună cu siliciul şi aluminiul. 8.01…0.45 % a fost adoptată ţinând seama că. conţinutul ridicat de carbon diminuează prelucrabilitatea prin deformare plastică a acestor oţeluri. celelalte componente contribuind la creşterea rezistenţei mecanice la cald şi asigurarea unei bune comportări la fluaj.0. zirconiu etc. dar nu afectează inadmisibil sudabilitatea acestor oţeluri (cu anumite precauţii tehnologice ţevile pentru cuptoarele instalaţiilor de piroliză pot fi sudate)..25 %). datorită numărului mare de componente aceste materiale sunt denumite superaliaje. Dependenţa dintre viteza de fluaj şi concentraţia de carbon la oţelurile austenitice crom – nichel tip 15–35 Fig.15.14. aşa cum arată diagramele din figurile 8.. siliciu (%Sim < 2 %). niobiu (%Nbm = 3…5 %). se utilizează aliaje speciale Ni−Cr ( %Nim = 45…70 % şi %Crm = 12…. iar cromul.15.05 %) şi alte elemente de aliere: molibden (%Mom = 2…25 %. le asigură o foarte bună rezistenţă la oxidare. titan. nichelul asigură acestor aliaje o rezistenţă excepţională la coroziune în medii puternic reducătoare. Dependenţele dintre rezistenţa tehnică de durată şi concentraţia de carbon la oţelurile austenitice crom – nichel tip 15–35 şi 25–20 Pentru aplicaţiile în care mediul de lucru este foarte agresiv şi/sau temperaturile de lucru sunt ridicate.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale având structura de echilibru la ta alcătuită din austenită şi carburi. aceste oţeluri prezintă viteze de fluaj minime şi rezistenţe tehnice de durată (fluaj) maxime şi au tendinţă redusă de carburare în prezenţa mediilor de hidrocarburi (carburarea ţevilor şi.35.

Oţelurile patinabile Oţelurile din această categorie prezintă rezistenţă ridicată la coroziunea atmosferică. %Fem = 3…4 15…17 0. cupru (%Cum = 0.6…1.. tenace şi aderente la suprafaţa produselor. Hastelloy. cum ar fi Ni3Nb.. Incoloy.25…0. compacte. %Fem = 5…9 % .6.04 %.8. %Alm = 4…5 5 % Superaliajele au structura alcătuită din soluţii solide ale componentelor.02 %).8 0 10 % max. cele mai cunoscute tipuri de aliaje din această clasă fiind: Inconel. a unor pelicule (patine) de oxizi şi sulfat complex de fier.8…1.16 %).5…5. care se comportă ca nişte straturi autoprotectoare.30 %).Fe)3Al. 8..ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabel 8.5…1. 70 55…65 45…50 50…55 42…43 50…55 %Crm 20…23 14…17 15…19 20…23 18…21 12…14 14…15 Compoziţia chimică. Superaliajele sunt cunoscute sub denumirile comerciale.25 %). %Alm = 0 1 2 1 6% 5. 58 min.%Sim =1.. respectiv.02….035 %.12 %) şi titanul (%Tim = 0. Compoziţiile chimice de bază ale unor superaliaje refractare Denumirea comercială INCONEL 625 INCONEL X 750 HASTELLOY C HASTELLOY X WASPALLOY NIMONIC 901 NIMONIC 105 %Nim min.65 %).55 %). %Sm.0. rezistenţă determinată de formarea pe suprafaţa produselor realizate din astfel de oţeluri. Pentru a realiza o astfel de comportare. 0. ce pasivează produsele (reduc viteza de coroziune uniformă la valori apropiate de 0 mm/an). %Fem = 30…33 %. %Pm ≤ 0. conţinuturile de impurităţi ale acestor oţeluri sunt limitate la nivelurile %Sm. prin duritatea. cum ar fi aluminiul (%Alm ≥ 0. %Pm ≤ 0. cu care firmele producătoare le-au lansat pe piaţă. 8.30….5…5.5 %.6…6. oţelurile aparţinând acestei categorii au concentraţiile de carbon scăzute (%Cm ≤ 0. nichel (%Nim ≤ 0. care. % Alte elemente %Mom %Com max.2.0…2.8. Ni3(Al. dacă oţelurile sunt complet dezoxidate (calmate) la elaborare. dacă oţelurile sunt livrate 98 . prin interacţiunea lor timp de 1. fineţea mare şi gradul lor de dispersie ridicat.12…0.%Sim = 0 0 1 1 3% 3.0…1 %Nbm = 3…4 %. molibden (Mom ≤ 0. durificate prin precipitarea unor compuşi chimici.15 %) şi conţin mici cantităţi de elemente care fixează azotul sub formă de nitruri stabile.02….3 ani cu atmosfera înconjurătoare.1. Nimonic etc. %Fem = 17…20 %.%Tim = 2…3 1 2 % 4. vanadiul (%Vm = 0. sunt slab aliate cu crom (%Crm = 0.0.015…. 12…15 %Tim = 2…3 %.0…1 1. contribuie la creşterea rezistenţei mecanice.%Tim = 2…3 % 10 %Wm = 4…5 %. cu caracteristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8. zirconiu (Zrm ≤ 0. 0 % 8.0. 18…22 %Tim = 1…1.10 %). niobiul (%Nbm = 0.Ti) sau (Ni.060 %).

2. filiere etc. 99 .44 %. alezoare. iar S355W se poate livra şi în varianta S355WP.0. burghie. cum ar fi: stâlpii pentru reţelele electrice de înaltă tensiune. eventual. dacă carbonul echivalent. freze. iar produsele realizate din acestea nu se tratează termic. Standardul SR EN 10155 prevede mărcile S235W şi S355W. nicovale pentru forjat. pentru confecţionarea sculelor de prelucrare prin deformare plastică la rece sau la cald a diferitelor materiale (dălţi. macaralele.).15 %). iar STAS 500/3 care reglementează acelaşi domeniu.7. tarozi.06. poansoane.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale în altă stare decât cea calmată. structurile portante şi de închidere ale halelor industriale şi unele recipiente sub presiune.3). dornuri. îndeplineşte condiţia %Ce ≤ 0. concentraţia fosforului fiind mărită la unele oţeluri (la nivelul %Pm = 0. Principalele aplicaţii tehnice în care se utilizează semifabricatele sub formă de table. iar dacă condiţia nu este îndeplinită se recomandă sudarea cu preîncălzire şi.) destinate prelucrării prin aşchiere a semifabricatelor şi pieselor din diverse materiale (oţeluri. fie în starea realizată prin laminare obişnuită (cu sau fără TT de normalizare aplicat ulterior laminării). matriţe pentru prelucrarea oţelurilor sau maselor plastice. cu conţinut ridicat de fosfor (%Pm = 0. lemn. piatră. 8. Deoarece conţinuturile de carbon şi alte elemente de aliere sunt scăzute.15 %).. determinat cu relaţia (8. oţelurile din această categorie prezintă o bună sudabilitate. rabotare şi mortezare. nefiind încă abrogat. oţelurile SxxxW se pot livra în clasele de calitate J0. Semifabricatele din astfel de oţeluri se livrează fie în starea obţinută prin laminare normalizantă. deoarece acesta poate participa ca element activ la formarea peliculelor de pasivare. Oţelurile pentru scule Oţelurile din această clasă se utilizează pentru confecţionarea sculelor (cuţite pentru strunjire.2.06…0. iar conţinuturile de impurităţi sunt limitate. semnificaţiile simbolurilor fiind cele precizate în scap. J2 şi K2. 8. Caracteristicile fizico − mecanice şi tehnologice ale oţelurilor din această categorie sunt similare celor ale oţelurilor de uz general echivalente din punctul de vedere al mărcii şi clasei de calitate. prevede mărcile RCA 370 şi RCB 510. fonte. vagoanele de cale ferată... cuţite pentru foarfeci. aplicarea recoacerii de detensionare ca TT postsudare. realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri nu ridică probleme tehnologice deosebite. materiale plastice etc. benzi sau profile laminate din astfel de oţeluri sunt construcţiile metalice şi mecanice (supuse în exploatare la coroziune atmosferică la temperatura ambiantă).

duritatea ridicată se asigură prin aplicarea unui TT final de călire martensitică a sculelor. maşinile agricole etc.2. scap.2).. şublere. instrumente chirurgicale etc.1. oţelurile din această clasă trebuie să corespundă mai multor condiţii generale. vârfuri de centrare pentru maşini – unelte. scule de tragere la rece a materialelor metalice etc.4). pentru fabricarea unor unelte şi instrumente de lucru (şurubelniţe.2. În corelaţie cu destinaţia lor. • oţelurile trebuie să aibă o bună călibilitate. ceea ce impune ca. scap.). 5. calibre etc. fără ca duritatea tăişurilor să se micşoreze inadmisibil. ace de trasare. astfel ca zona de la suprafaţa sculelor durificată prin călire să fie suficient de extinsă (adâncă) şi să permită ascuţirea repetată a acestora.65. se impune ca oţelurile să prezinte o bună stabilitate la revenire şi/sau să fie aliate cu elemente care să le asigure durificarea secundară (v.). oţelurile pentru scule să fie (de obicei) hipereutectoide. Oţelurile carbon pentru scule Oţelurile din această categorie au concentraţia de carbon ridicată (%Cm = 0. structura lor de echilibru la ta este alcătuită din perlită şi 100 .). 5. ferăstraie pentru lemn. 7. scap..) şi pentru realizarea elementelor active (care trebuie să prezinte durabilitate ridicată) ale instrumentelor de măsurare şi verificare a dimensiunilor pieselor (rigle. care pot fi formulate astfel: • oţelurile trebuie să prezinte duritate ridicată (mai mare decât duritatea materialelor semifabricatelor sau pieselor care se se prelucrează cu sculele confecţionate din ele) şi tenacitate suficientă (pentru ca tăişurile şi corpul sculelor să poată prelua solicitările mecanice la care sunt supuse în timpul utilizării lor pentru prelucrarea semifabricatelor sau pieselor. ţinând seama că duritatea martensitei creşte odată cu concentraţia de carbon a oţelului supus călirii (v. • oţelurile trebuie să prezinte sensibilitate redusă la deformare şi/sau fisurare prin călire şi să aibă tendinţă mică de decarburare superficială în timpul prelucrărilor şi TT la care sunt supuse în procesul tehnologic de realizare a sculelor (deoarece micşorarea concentraţiei carbonului în stratul superficial diminuează călibilitatea şi capacitatea de călire – v.1. pentru fabricarea unor piese rezistente la uzare (de la maşinile textile.25 %) şi conţinuturile de impurităţi limitate la nivelurile corespunzătoare oţelurilor de calitate. Fiind în marea majoritate oţeluri hipereutectoide. 8. fără apariţia unor fenomene nedorite de fisurare sau rupere fragilă). chei fixe.7. deoarece încălzirile sculelor călite martensitic au efectele unor reveniri. micrometre. • oţelurile trebuie să-şi menţină duritatea ridicată şi în urma încălzirii lor datorită frecărilor ce apar între scule şi semifabricatele sau piesele supuse prelucării.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR punctatoare.2).

scap. • recoacerea de globulizare a cementitei (v. OSC8. în procesul tehnologic de realizare a sculelor din astfel de oţeluri se pot include următoarele TT: • normalizarea (v.3.5). care se menţine numai dacă acestea nu se încălzesc (în timpul utilizării) la temperaturi mai mari de 150.3. bine detensionată şi cu duritate ridicată (55. 101 . limitarea vitezelor de aşchiere şi/sau răcirea sculelor în cursul utilizării lor pentru diverse prelucrări). simbolul OSC10 corespunde unui oţel carbon pentru scule având concentraţia masică medie de carbon %Cm = 1. pentru creşterea durităţii şi.60 HRC).200 oC).2. Deoarece creşterea concentraţiei masice de carbon şi aplicarea de TT sunt singurele căi de acţiune pentru asigurarea caracteristicilor de utilizare ale acestor oţeluri.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale cementită secundară (dispusă sub formă de reţea la marginea formaţiunilor perlitice – v.2).5). OSC9. Semifabricatele din astfel de oţeluri se realizează prin deformare plastică la cald şi se livrează în starea structurală (cu perlită globulară) conferită de aplicarea unui TT de recoacere de globulizare a cementitei (numită şi recoacere de înmuiere)..3). pentru obţinerea unei structuri martensitice cu conţinuturi minime de austenită reziduală.60 HRC. 8. încadrarea lor în condiţiile generale anterior formulate se prezintă astfel: • oţelurile prezintă sensibilitate ridicată la decarburarea superficială şi la fisurarea prin călire. OSC10..0 %). • călibilitatea acestor oţeluri corespunde unui indice J 5 – 55/60. scap. Gradul moderat de îndeplinire a condiţiilor limitează utilizarea acestor oţeluri la fabricarea sculelor cu forme simple şi dimensiuni caracteristice nu prea mari şi impune o serie de restricţii privind regimurile tehnologice de lucru cu sculele confecţionate din astfel de oţeluri (de exemplu. Oţelurile din această categorie au calitatea reglementată prin STAS 1700. principalele mărci de oţeluri sunt: OSC7. pentru obţinerea unei structuri cu martensită de revenire (v. OSC11 şi OSC12. semnificaţia simbolurilor fiind cea precizată în scap. • sculele realizate din astfel de oţeluri au duritatea (după TT final) 55.. tabelul 4. 6. pentru finisarea granulaţiei şi obţinerea unei structuri cvasieutectoide (fără reţea de cementită secundară).. călire la temperaturi scăzute. Pentru îndeplinirea condiţiilor generale anterior formulate.. scap.200 oC. 6.2 (de exemplu... 6. • revenire joasă (la ti = 150. sculele realizate din astfel de oţeluri se supun unui TT final alcătuit din: • călire martensitică.. pentru obţinerea unei structuri cu perlită globulară. eventual. care conferă oţelurilor o bună prelucrabilitate prin deformare plastică şi prin aşchiere. După aducerea la configuraţia dorită.

2. 100VMoCr52. Ca şi a oţelurile de tipul precedent..8.1.0 %). ce corespund unor oţeluri aliate (hipereutectoide) din clasa structurală perlitică (cu structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi carburi secundare) şi 155MoVCr115. Oţelurile aliate pentru scule Oţelurile din această categorie au compoziţia chimică corelată cu destinaţia şi caracteristicile de utilizare ale sculelor care se confecţionează din ele.. unelte de mână şi scule de prelucrare prin deformare plastică la cald au concentraţiile de carbon %Cm = 0.. pentru obţinerea unei structuri cu martensită de revenire.2 %) şi manganul (%Mnm = 0.. conţinuturile de impurităţi limitate la nivelul %Pm. 31VMoCr29.2....00 %).1.2..0 %).3 %) şi manganul (%Mnm = 0. ce corespund unor oţeluri aliate din clasa structurală ledeburitică (cu structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi carburi primare şi secundare). vanadiul (%Vm = 0.1.. vanadiul (%Vm = 0. 105MnCrW11. %Sm ≤ 0.1. 165VWMoCr115 şi 200Cr115.. 105CrW20 şi 117VCr6.2 %).4.0 %).03 % şi sunt slab sau mediu aliate cu elemente ca wolframul (%Wm = 1. molibdenul (%Mom = 0.6. Oţelurile aliate pentru scule rezistente la şoc. 55MoCrNi10 şi 55VMoCrNi17. oţelurile de acest 102 .0. siliciul %Sim = 0..ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8.1.. 36VSiWMnCr53.. cum ar fi cromul (%Crm = 1.2. 8..25. care cuprinde ca principale mărci: 30VCrW85.2.8..65 HRC). Calitatea acestor oţeluri este reglementată de STAS 3611...7.0 %). Oţelurile aliate pentru scule aşchietoare. bine detensionată şi cu duritate ridicată (58.2.. 8. putându-se distinge tipurile prezentate în continuare..5.2. scule (rezistente şi foarte rezistente la uzare) de prelucrare prin deformare plastică la rece şi instrumente de măsurare sau verificare au concentraţiile de carbon ridicate (%Cm = 0..2. cromul (%Crm = 0. conţinuturile de impurităţi limitate la nivelul %Pm.8 %). nichelul (%Nim = 1. TT final la care sunt supuse sculele confecţionate din astfel de oţeluri este alcătuit (ca şi în cazul sculelor din oţeluri carbon) din călire martensitică (urmată uneori de călire la temperaturi scăzute.2 %).03 % şi sunt slab. mediu sau înalt aliate cu diverse elemente.8. %Sm ≤ 0... pentru diminuarea conţinutului de austenită reziduală din structură) şi revenire joasă (la ti = 150.1.0.1 %).4. molibdenul (%Mom = 0.12.. 31VCr8.8.2.1...1..2.4...8 %). care recomandă o simbolizare similară celei utilizate de STAS 791 pentru oţelurile aliate destinate pieselor pentru construcţia de maşini.. wolframul (%Wm = 0. 90VCrMn20. calitatea şi simbolizarea acestor oţeluri sunt reglementate de STAS 3611.60 %.15. Semifabricatele din aceste oţeluri sunt realizate prin deformare plastică la cald şi sunt livrate în starea structurală (cu perlită globulară) obţinută prin aplicarea unei recoaceri de înmuiere.. principalele mărci fiind: 90VMn20..2..7.2 %).7.200 oC).

ce produc transformări structurale (trecerea martensitei de revenire în sorbită de revenire) însoţite de modificări dimensionale (nepermise) şi de micşorarea durităţii.5.2. pentru obţinerea unei structuri (apropiată de echilibru) cu sorbită de revenire şi duritatea 40. 8.0 %.. la sculele confecţionate din astfel de oţeluri nu se recomandă aplicarea TT de călire martensitică + revenire joasă.70.... 103 ..95..5 %.78 %. Rp9. iar încălzirile la care sunt supuse sculele în timpul utilizării (pentru deformarea plastică la cald a materialelor metalice) echivalează cu aplicarea unor reveniri înalte. • oţelurile aliate suplimentar cu molibden (pentru a înlocui parţial wolframul. urmat de un număr convenţional (fără semnificaţie privind compoziţia sau caracteristicile oţelurilor).95. cu următoarea compoziţie: %Cm = 0.550 oC). marca reprezentativă fiind Rp9...2 %.5 % şi %Vm = 1...5 % şi %Mom = 2. Rp4.18 %. Rp2.3.8. %Wm = 17.0... concentraţii minime de wolfram şi aliate suplimentar cu molibden (care suplineşte lipsa wolframului). %Crm = 3.9 %..0.1. cu compoziţia: %Cm = 0...4. cum ar fi nichelul şi manganul) este dictată la oţelurile de acest tip de necesitatea obţinerii unor scule cu tenacitate ridicată (rezistente la şocuri mecanice sau termice repetate) şi care să nu se decarbureze uşor în cazul utilizării lor (la temperaturi ridicate) pentru prelucrarea prin deformare plastică la cald a materialelor metalice.0.2....3... Pornind de la această reţetă s-au dezvoltat toate variantele de oţeluri rapide utilizate în tehnică: • oţelurile economice.5.50 HRC (menţinută la acest nivel ridicat. Sculele confecţionate din acest tip de oţeluri se supun unui TT final de îmbunătăţire (călire martensitică urmată de revenire înaltă.7. Oţelurile de acest tip au calitatea reglementată de STAS 7382 şi se simbolizează folosind grupul de litere Rp.. Rp5. Rp10 şi Rp11.65 HRC) până la temperaturi de 600.05 %..4. principalele mărci fiind Rp1....2. Utilizarea unor concentraţii relativ mici de carbon (ca şi alierea cu unele elemente..Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale tip aparţin clasei structurale a oţelurilor aliate (hipoeutectoide) perlitice (cu structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi ferită)... deoarece structurile obţinute prin TT final aplicat acestor scule îşi menţin duritatea ridicată (60. marca reprezentativă fiind Rp11. deoarece se obţine o structură (cu martensită de revenire) instabilă.. %Vm = 1.. Rp3. la ti = 500.2 % şi %Mom = 8.0.5 %. %Crm = 3.5 %..5. Compoziţia chimică de bază a oţelurilor rapide corespunde mărcii Rp3: %Cm = 0. %Crm = 3.5.4..05 %.5.2.650 oC.2.1. Oţelurile rapide sunt destinate în principal confecţionării sculelor aşchietoare care permit prelucrarea cu viteze mari de aşchiere a materialelor metalice. %Vm = 2. deoarece la aceste oţeluri aliate se manifestă fenomenele de stabilitate la revenire şi de durificare secundară).1... %Wm = 1. %Wm = 2.. element de aliere scump). cu concentraţii mai ridicate de carbon..5 %.

cu martensită de revenire fină şi carburi globulare uniform distribuite în aceasta..4 cicluri de revenire la ti = 530. scap.. Lingourile obţinute în condiţii industriale (răcite rapid la solidificare) prezintă la ta.5. de tipul celei prezentate în micrografia din figura 8. carburi secundare şi un schelet ledeburitic. întreruptă sau în trepte – v.. Lingourile cu această structură se supun forjării (la cald) pentru distrugerea scheletului ledeburitic şi sfărâmarea carburilor primare pe care acesta le conţine şi apoi unei recoaceri de înmuiere. carburi secundare şi un schelet ledeburitic (v...0 %. %Vm = 2. Ms << ta şi în urma călirii se obţine o structură alcătuită din austenită şi carburi primare.5 %. structura de echilibru la ta a lingourilor turnate din astfel de oţeluri şi răcite foarte lent fiind alcătuită din perlită sorbitică.5). aşchiere etc. deoarece austenita din structura la ti conţine concentraţii mari de elemente de aliere dizolvate.4. 7. Oţelurile rapide aparţin clasei structurale a oţelurilor aliate ledeburitice. cu compoziţia: %Cm = 0..9. %Wm = 9.580 oC. stabilitatea austenitei scade (Ms creşte) şi aceasta se transformă în martensită foarte fină. deoarece oţelurile rapide au temeratura Ms << ta. o parte din elementele de aliere se separă din austenită sub formă de carburi. în cursul încălzirii şi menţinerii la ti. 8.1300 oC.. • 2.17.3) de la ti = 1200.0.16.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • oţelurile aliate suplimentar cu cobalt (element care măreşte vrc şi temperaturile caracteristice Ms şi Mf ale oţelurilor şi permite simplificarea TT final al sculelor)..10 %.. Microstructura sculelor din oţeluri rapide după TT final .5 % şi %Com = 5. repetarea revenirii conducând la diminuarea cantităţii de austenită netransformată şi obţinerea unei structuri finale. o structură alcătuită din austenită...4.. Microstuctura oţelurilor rapide după călirea de la ti = 1200. semifabricatele obţinute după aceste operaţii având structura alcătuită din perlită globulară şi carburi primare.. TT final la care sunt supuse sculele din oţeluri rapide este alcătuit din: • călire martensitică (într-un singur mediu. marca reprezentativă fiind Rp1...) pentru obţinerea sculelor cu configuraţia şi dimensiunile dorite... 8..1.16. semifabricatele cu această stare structurală se pot prelucra (prin deformare plastică la cald. 6.2. cu duritate ridicată (numită hardenită).1300 oC 104 Fig. scap.6 %. aşa cum se poate observa pe micrografia prezentată în figura 8. %Crm = 3.17. Fig.

18 .Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Diagrama TT final al sculelor din oţeluri rapide este prezentată în figura 8. iar modul în care ti la revenire influenţează duritatea sculelor este descris de diagrama din figura 8. caz în care se poate realiza simultan şi un tratament termochimic de cianurare (v. 8.). fluiditate scăzută etc. după ciclul primar de călire. • tratamentul de revenire se face în mod frecvent prin încălzirea sculelor în băi de săruri topite. 19. Alte oţeluri cu destinaţii sau caracteristici speciale 8.19.18.4. Cu toate acestea. pentru transformarea austenitei în martensită şi se aplică apoi un singur ciclu de revenire. pentru durificarea superficială suplimentară a acestora.) utilizarea semifabricatelor turnate din oţel rămâne soluţia agreată şi în prezent aproape 20 % din totalul semifabricatelor folosite pentru obţinerea diverselor produse sunt realizate prin turnare din diferite mărci de oţeluri. 8.6. mai ales la sculele realizate din oţeluri rapide aliate suplimentar cu cobalt.8. Fig. dacă. 8. interval mare de solidificare. se face o călire la temperaturi scăzute (la tco < −70 oC).8. scap 6. Oţelurile destinate pieselor turnate trabuie să prezinte proprietăţi de 105 . Influenţa temperaturii de revenire asupra durităţii sculelor din oţeluri rapide În legătură cu TT final al sculelor din oţeluri rapide trebuie evidenţiate şi următoarele aspecte: • tratamentul poate fi simplificat. piese cu dimensiuni şi mase mari etc. Oţelurile pentru piese turnate Piesele turnate din oţel se obţin mai greu decât cele din fontă.). Diagrama TT final al sculelor realizate din oţeluri rapide Fig. deoarece oţelurile au proprietăţi de turnare mai slabe decât fontele (temperatură ts ridicată. pentru multe aplicaţii tehnice (piese cu configuraţii complicate.1.

OTA17MoCr13 106 . caz în care simbolul mărcii are ataşată la început litera G (v. Pe lângă oţelurile de uz general. deoarece principala condiţie impusă se referă la asigurarea caracteristicilor mecanice. Cr-Mn.. se utilizează oţeluri slab aliate cu Mn. se utilizează netratate termic şi pot fi elaborate cu sau fără asigurarea sudabilităţii.4 şi 8.035 %).. În principiu. se folosesc în practică şi oţeluri pentru piese (semifabricate) turnare cu destinaţie precisă: • oţelurile turnate pentru armături (robinete). aceste oţeluri au caracteristicile minime de rezistenţă mecanică încadrate în limitele Re = 200. aceste oţeluri se simbolizează la fel ca şi oţelurile nealiate turnate şi au compoziţia chimică stabilită de producător astfel încât să fie satisfăcute cerinţele privind caracteristicile mecanice (de exemplu. în prezent simbolizarea oţelurilor de uz general pentru piese turnate se face cu ajutorul a două numere. %Sm ≤ 0. marca G 200−400W corespunde unui oţel nealiat sudabil. Cr-Mn-Si. Principala condiţie care se impune oţelurilor pentru piese turnate o constituie asigurarea caracteristicilor mecanice cerute de aplicaţia în care sunt utilizate şi. oţelul G 230−450 este un oţel pentru piese turnate cu Re ≥ 230 N/mm2 şi Rm ≥ 450 N/mm2). Oţelurile de uz general pentru piese turnate sunt de două tipuri: • oţelurile nealiate pentru construcţii au calitatea reglementată de SR ISO 3775.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR turnare acceptabile şi să asigure caracteristicile mecanice impuse de condiţiile de solicitare ale acestor piese.25 % şi adâugându-se litera W la simbolul mărcii (de exemplu. orice oţel poate fi utilizat şi pentru obţinerea pieselor turnate şi. la oţelurile sudabile prescriindu-se %Cm ≤ 0. cu Re ≥ 200 N/mm2 şi Rm ≥ 400 N/mm2). noul sistem de simbolizare reglementat prin SR EN 10027 prevede la fiecare marcă de oţel posibilitatea de a fi utilizat şi ca oţel pentru piese (semifabricate) turnate.340 N/mm2 şi Rm = 400. sunt oţeluri cu %Cm ≤ 0.550 N/mm2. tabelele 8. reprezentând valorile minime ale limitei de curgere Re şi rezistenţei la tracţiune Rm (de exemplu.. Cr-Mo.25 %. urmat de simbolul (alcătuit conform prescripţiilor din STAS 791) oţelului aliat respectiv (de exemplu. ca urmare. ca urmare. • oţelurile de înaltă rezistenţă pentru construcţii mecanice şi metalice au calitatea reglementată de SR ISO 9477 şi sunt oţeluri carbon sau aliate destinate realizării semifabricatelor turnate care se supun TT de normalizare + revenire sau de călire + revenire înaltă (îmbunătăţire) în vederea asigurării unor caracteristici mecanice ridicate: Re sau Rp0. cu conţinuturile de impurităţi limitate la nivelul %Pm. slab sau mediu aliate.. cu calitatea reglementată de STAS 9277 şi simbolizate cu grupul de litere OTA. au plasticitatea şi tenacitatea garantate prin prescrierea unor valori minime pentru coeficientul de gâtuire Z sau energia de rupere KV.5).2 = 410…840 N/mm2 şi Rm = 620…1030 N/mm2. Cr-Ni-Mo.

Ni.35 %.45 %. Arcurile şi elementele elastice confecţionate din aceste oţeluri se supun unui TT final alcătuit din călire 107 . vanadiu. cu concentraţia masică medie de carbon %Cm = 0.0 %). adăugându-se la sfârşitul simbolului litera R (de exemplu. 8.2. aceste oţeluri au calitatea reglementată de STAS 10718 şi se simbolizează la fel ca oţelurile inoxidabile livrate sub formă de semifabricate prelucrate prin deformare plastică. T9MoCrNi30R este un oţel pentru piese turnate destinate să lucreze la temperaturi scăzute. Mo.3 %).09 % şi aliat cu Mo.8. sunt destinate realizării semifabricatelor turnate pentru piesele care lucrează la temperaturi ridicate (sub 575 oC) şi se simbolizează similar oţelurilor de tipurile precedente (de exemplu.21 %. Mo şi Cr.scap. V (elemente care îmbunătăţesc comportarea la fluaj). slab aliate cu Mn. mangan şi. concentraţia masică medie a cromului. la care se garantează o anumită valoare a energiei de rupere KV la –60 oC. rezistenţă mare la oboseală şi sensibilitate redusă la fisurare în prezenţa concentratorilor de tensiuni şi o bună prelucrabilitate prin deformare plastică. cu %Cm = 0. cromul fiind elementul de aliere principal. crom. Pentru a corespunde destinaţiei oţelurile din această categorie trebuie să prezinte limită de elasticitate (curgere) ridicată (v. concentraţia masică medie a nichelului fiind %Nim = 3. uneori.4). Oţelurile pentru arcuri Aceste oţeluri sunt destinate realizării arcurilor şi elementelor elastice utilizate în construcţia de maşini. T15NiCr180 este un oţel inoxidabil austenitic de tip 18−8 pentru piese turnate).17 %. Mo. aceste oţeluri au calitatea reglemntată de STAS 12404.6. • oţelurile inoxidabile turnate în piese sunt oţeluri înalt aliate ferito−martensitice sau austenitice de tipul celor prezentate în scap 8. dispozitive şi aparate. aliat cu Mo şi Cr. cu menţiunea că în faţa simbolului se scrie litera T (de exemplu. cu wolfram şi nichel. 3.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale este un oţel turnat pentru armături. • oţelurile turnate în piese destinate să lucreze la temperaturi ridicate sunt oţeluri cu %Cm ≤ 0. având concentraţia masică medie %Crm = 1. nealiate sau slab aliate cu siliciu. iar T17VMoCr14 este un oţel cu %Cm ≤ 0. Cele mai utilizate oţeluri din această categorie sunt oţelurile hipoeutectoide cu %Cm > 0. nealiate sau aliate cu Cr. • oţelurile turnate în piese rezistente la temperaturi scăzute sunt oţeluri cu %Cm ≤ 0. aliat cu V.25 %. Cr. T21 este un oţel nealiat cu %Cm ≤ 0. Cr şi Ni. stabilitate în timp a caracteristicilor mecanice în condiţiile de temperatură şi mediu de lucru specifice aplicaţiilor în care sunt utilizate. elementul de aliere principal. fiind %Crm = 1.4 %).17 %. aceste oţeluri au calitatea reglementată de STAS 12403 şi se simbolizează la fel ca oţelurile de tipul precedent.

.. scap. Pentru confecţionarea arcurilor şi elementelor elastice care lucrează în medii corosive se utilizează oţelurile inoxidabile (v. motiv pentru care. oţelurile cu siliciu au însă tendinţă mare de decarburare şi de formare a unor defecte superficiale în timpul prelucrării prin deformare plastică la cald. dacă oţelurile sunt tratate în vid la elaborare. există tendinţa înlocuirii acestora cu oţelurile slab aliate Cr−V sau Cr−Mn.. 8. bile..5 %. 6. de litera V.027 %) şi sunt slab aliate cu crom (%Crm = 1.. Oţelurile din această categorie au calitatea reglementată de STAS 1456/1 şi STAS 11250. role etc. iar dacă temperaturile de lucru sunt ridicate..35 %) şi molibden (%Mom = 0. eventual. în prezent. au conţinuturile de impurităţi drastic limitate (%Sm ≤ 0. RUL1V.45. RUL2. cu concentraţia masică medie de carbon %Cm = 0. o bună rezistenţă la uzare şi o bună rezistenţă la oboseala de contact (produsă de solicitările variabile datorate contactului intermitent al inelelor cu bilele sau rolele rulmenţilor). iar pentru îmbunătăţirea purităţii se poate utiliza tratarea în vid a oţelurilor la elaborare..) ale rulmenţilor.0.1). RUL2V şi RUL3V.3. cu concentraţia masică medie a elementelor de aliere %Cm = 0. urmată de revenire medie (la ti = 370…500 oC – v.95.1. 6.20. Oţelurile pentru rulmenţi utilizate curent au %Cm = 0. Datorită destinaţiei.2): J 6 – 61/62 la 108 .60 % şi %Sim = 1.65 %). pentru creştera călibilităţii (impusă de realizarea componentelor rulmenţilor de mari dimensiuni) se poate apela la alierea suplimentară cu mangan (%Mnm = 0.5). Oţelurile pentru rulmenţi Oţelurile din această categorie sunt utilizate la confecţionarea elementelor active (inele.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR martensitică. 8.90. Oţelurile pentru arcuri au calitatea reglementată de STAS 795. Influenţa cea mai puternică asupra elasticităţii acestor oţeluri o are siliciul (dizolvat în ferită). OLC65A este un oţel nealiat de calitate pentru arcuri.1.65 %.8. urmat de un număr convenţional (fără semnificaţie precizată) şi. aceste oţeluri trebuie să asigure caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate. simbolizarea lor cuprinzând grupul de litere RUL. simbolul mărcilor de oţel utilizate pentru confecţionarea arcurilor sau elementelor elastice fiind urmat de litera A. arcurile şi elementele elastice se confecţionează din oţeluri refractare sau din oţeluri rapide pentru scule. iar 60Si15A este un oţel aliat pentru arcuri. principalele mărci de oţeluri pentru rulmenţi sunt RUL1.020 % şi %Pm ≤ 0.6.1. scap.80 %). scap.10 %.4. de exemplu.. a căror compoziţie chimică (încadrată în prescripţiile prezentate anterior) este diferenţiată pentru asigurarea următoarelor caracteristici de călibilitate (v.

Oţelurile rezistente la uzare şi tenace Oţelurile din această categorie se utilizează la confecţionarea unor piese (lame pentru buldozere.3). ca TT finale. ca TT aplicate în cursul fabricării. în procesele tehnologice de fabricare a acestor componente incluzându-se aceleaşi TT ca şi la sculele din oţeluri carbon şi aliate (hipereutectoide): normalizarea (pentru finisarea granulaţiei şi obţinerea unei structuri cvasieutectoide) şi recoacerea de globulizare a cementitei (pentru asigurarea unei structuri cu perlită globulară). scap. cu capacităţi mari de încărcare. de mare intensitate şi repetate. elemente active pentru concasoare şi utilaje miniere etc. şenile pentru tractoare. sunt oţeluri austenitice înalt aliate cu mangan. pentru astfel de aplicaţii folosirea oţelurilor durificate prin calire martensitică nu dă rezultate corespunzătoare. J 13.4. pentru confecţionarea inelelor rulmenţilor de mari dimensiuni. datorită lipsei de tenacitate ce le caracterizează. la aceste piese se asigură durificarea prin aplicarea unui TT final de călire superficială (călire CIF – v. De asemenea.3 % şi 109 . dinţi pentru cupele excavatoarelor. se utilizează în prezent oţelurile aliate Cr – Ni sau Cr – Mo pentru cementare.2). Semifabricatele utilizate la confecţionarea elementelor (pieselor) componente ale rulmenţilor se realizează prin deformare plastică la cald. Oţelurile din această categorie.6. cu compoziţia chimică caracterizată de %Cm = 0.8. Pentru confecţionarea inelelor rulmenţilor de mari dimensiuni.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale mărcile RUL1 şi RUL1V.4. urmată de călirea la temperaturi scăzute (pentru eliminarea austenitei reziduale şi asigurarea stabilităţii dimensionale a elementelor rulmenţilor) şi de revenirea joasă (pentru obţinerea unei structuri cu martensită de revenire. funcţionare intermitentă şi condiţii necorespunzătoare de ungere. bine detensionată şi cu duritate ridicată). scap. se utilizează în prezent oţelurile (nealiate sau slab aliate) pentru îmbunătăţire.5 – 61/62 la mărcile RUL2 şi RUL2V şi J19 – 61/62 sau J 31 – 61/62 la marca RUL3V. produse prin acţiunea unor solicitări dinamice (şocuri) de contact. şi călirea martensitică (pentru durificarea elementelor componente ale rulmenţilor). cu capacităţi mari de încărcare şi supuse la şocuri mecanice în cursul exploatării.) supuse în exploatare unor procese intense de uzare.9…1. denumite şi oţeluri Hadfield (după numele metalurgului englez care le-a conceput în 1882). 6. 6. 8. având structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi cementită secundară (dispusă sub formă de reţea la marginea formaţiunilor perlitice). la aceste piese se asigură durificarea superficială prin aplicarea unui TT final de carburare (v. Oţelurile pentru rulmenţi se încadrează în clasa structurală a oţelurilor aliate perlitice (hipereutectoide).

Structura de echilibru la ta a acestor oţeluri este alcătuită din austenită aliată cu mangan şi carburi de tipul (Fe. T100NiMn130. prin călire (răcire rapidă de la ti). prelucrarea lor prin aşchiere cu scule metalice nefiind posibilă. Piesele confecţionate din astfel de oţeluri se supun unui TT de călire de punere în soluţie. molibden etc.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Mnm = 11…14 %.1. Oţelurile cu rezistenţă mecanică foarte ridicată Aceste oţeluri aparţin clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice şi se caracterizează prin capacitatea de a realiza caracteristici mecanice ridicate. crom. constând din încălzirea şi menţinerea la ti = 1050. Starea structurală corespunzătoare realizării caracteristicilor mecanice precizate în tabelul 8. prelucra sau fasona cu scule abrazive. În această categorie se încadrează oţelurile inoxidabile martensitice cu durificare prin precipitare (oţelurile PH – preciptation hardening). pentru dizolvarea carburilor în austenită. datorită ecruisării superficiale puternice pe care le-o produce acţiunea unor astfel de scule. pentru îmbunătăţirea unor proprietăţi de utilizare. la care se pot adăuga.1100 oC. Piesele din astfel de oţeluri se obţin numai prin turnare şi se pot.5. prezentate în scap. principalele mărci de oţeluri din această categorie sunt: T105Mn120..9 se realizează la oţelurile maraging prin aplicarea următoarelor TT: • călirea de la o temperatură ti superioară temperaturii de 732 oC. însoţită de creşterea durităţii şi rezistenţei la uzare a pieselor (aceste oţeluri se comportă ca nişte materiale inteligente. T130Mn135. care îşi autoadaptează proprietăţile în funcţie de condiţiile de utilizare). diverse cantităţi de nichel. În cursul utilizării pieselor confecţionate din aceste oţeluri. austenita este ecruisată. urmată de răcirea rapidă. 8.2 şi oţelurile cu îmbătrânire martensitică (oţelurile maraging). la care structura acestor oţeluri devine complet austenitică. ca urmare a producerii unor fenomene de descompunere a soluţiilor solide suprasaturate prezente în structura acestora. Mn)3C. având caracteristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8. cu formarea unor precipitate disperse cu mare efect de durificare structurală. 8.. pentru menţinerea structurii monofazice austenitice (cu plasticitate şi tenacitate ridicate) până la ta. T100MoMn130 şi T130MoMn135. eventual. Calitatea oţelurilor din această categorie este reglementată de STAS 3718.9. datorită deformării plastice superficiale provocate de solicitările mecanice de contact la care sunt supuse. stabilitatea sa se micşorează şi se produce transformarea ei în martenstă.8. simbolizarea lor făcându-se la fel ca la oţelurile aliate pentru piese turnate. T120CrMn130 . 110 .6.

cu tendinţă redusă de fisurare.9.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale austenita suferă o transformare fără difuzie (transformare martensitică).8 4. %Sm . aşchiere şi/sau sudare. sunt: • înmuierea ZIT. Compoziţia chimică şi caracteristicile mecanice ale oţelurilor maraging Caracteristicile mecanice R m.8 0. în starea structurală realizată prin călire. mai ales dacă operaţia de sudare este efectuată după realizarea TT de călire şi îmbătrânire la construcţia sudată.01 % * Conţinutul de Cr (care.1 1700 1620 6 35 18Ni300 18. o durată de menţinere aleasă convenabil pentru precipitarea în structura martensitică a fazelor durificatoare dorite.0 5.0* 12−5−3 La toate oţelurile %Cm < 0.5 3. Tabelul 8.1%. %Sim < 0..4 0.0 8.0 0.5 12. %Mnm < 0. structura care rezultă fiind o martensită (soluţie solidă suprasaturată având ca solvent Feα) cu conţinut scăzut de carbon.485 oC. la această marcă de oţel.1 1970 1930 6 30 18Ni350 17.7 5. Rp0.1 1700 1620 6 30 3. • durificarea prin precipitare (îmbătrânire).6 0. Principalele probleme care apar la sudare. transformarea martensitică a acestor oţeluri este reversibilă şi se caracterizează printr-un decalaj important între valorile temperaturii caracteristice Ms la realizarea transformării directe (la răcire) şi inverse (la încălzire): la răcire. austenita ⇒ martensită la traversarea temperaturii Ms ≡ Msr ≅ 240 oC. în mod obişnuit se activează precipitare compuşilor intermetalici MoNi3 şi TiNi3 (cu efect durificator maxim) şi se limitează duratele de îmbătrânire pentru a se evita apariţia precipitatelor de tip Fe2Mo (fără nichel). la o temperatură ti = 480. care determină creşteri locale ale concentraţiei de Ni.7 0.2 0. %Pm < 0.4 1340 1260 14 60 12. transformări locale ale martensitei în austenită şi micşorarea durităţii şi caracteristicilor de rezistenţă mecanică ale oţelurilor (înmuierea oţelurilor prin supraîmbătrânire). Marca oţelului Compoziţia chimică Sudabilitatea oţelurilor maraging este bună.2.0 10. Z.5 3. deoarece în timpul răcirii CUS şi ZIT după sudare.2 0. austenita se transformă în martensită plastică.6 0.1 2500 2460 5 25 18Ni350 18. semifabricatele..5 8.6 1. se realizează în fâşiile în care ciclurile termice de sudare se caracterizează prin temperaturi care asigură apariţia în structură a austenitei 111 .2 4.03 %.0 0.3 0.1 2500 2460 5 25 17Ni 17. A.0 11. piesele şi componentele de aparatură tehnologică realizate din astfel de oţeluri pot fi supuse prelucrărilor prin deformare plastică.2 0.1%.8 1.1 1480 1410 12 55 18Ni250 18. înlocuieşte Co). care prezintă caracteristici bune de plasticitate şi tenacitate.3 0. iar la încălzire. suprasaturată în elemente de aliere.0 4.0 8. %Nim %Com %Mom %Tim %Alm N/mm2 N/mm2 % % 18Ni200 18. martensita ⇒ austenită la depăşirea temperaturii Ms ≡ Msi ≅ 600 oC.

aparatură de laborator etc.732 oC şi martensita se transformă parţial în austenită). traductoare de precizie etc. care are un coeficient de dilatare termică redus şi un modul de elasticitate ce rămâne aproximativ constant până la 100 oC.. intră în construcţia tuburilor catodice utilizate pentru monitoarele de mare rezoluţie ale calculatoarelor electronice etc. care are un coeficient de dilatare ce rămâne practic neschimbat până la 100 oC şi este de opt ori mai mic decât al fierului. tuburi electronice.6. %Crm = 8. • formarea porilor în CUS.tabelul 8.5 % şi restul Fe. alegerea judicioasă a MA şi proiectarea corectă a regimurilor de sudare. este utilizat ca aliaj înlocuitor al platinei în construcţia aparatelor la care există piese metalice înglobate în sticlă (lămpi electrice. se datorează neîncadrării MB în caracteristicile de compoziţie chimică recomandate (v.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (fâşiile din ZIT în care temperatura depăşeşte 732 oC şi se obţine o structură complet austenitică şi fâşiile din ZIT în care temperatura este situată în intervalul 480.. • formarea în structura CUS a unor compuşi intermetalici. nedurificată prin precipitare.. Aceste probleme se pot rezolva prin: verificarea atentă a calităţii MB ale construcţiilor sudate.0. de exemplu. N2. • Platinitul este un aliaj cu %Cm ≤ 0..9) şi alegerii necorespunzătoare a MA.3. este determinată de absorbţia de gaze (O2. iar impurificarea excesivă cu sulf determină formarea în structura CUS a sulfurii de titan (uşor fuzibilă.4 %. care influenţează negativ caracteristicile de rezistenţă mecanică şi (mai ales) de tenacitate ale acestei zone a îmbinărilor sudate. excesul de carbon determină apariţia în structura CUS a carburilor de titan şi molibden. acest aliaj se utilizează pentru fabricarea etaloanelor de lungime.3 % şi %Nim = 35…37 %. H2) din mediul înconjurător sau din materialele utilizate la sudare. 112 .). Principalele oţeluri (aliaje) comerciale din această categorie sunt: • Invarul este un oţel cu %Cm ≅ 0. 8. • Elinvarul este un aliaj cu %Cm = 0. elemente de acţionare în automatizări.0…12. %Nim = 35…37 %.4 %. austenita din aceste fâşii se transformă la răcirea îmbinărilor sudate în martensită moale şi plastică. care poate determina scăderea tenacităţii şi creşterea tendinţei de fisurare). %Nim = 42…48 % şi restul Fe. Oţelurile cu coeficient de dilatare termică controlat Oţelurile din această categorie sunt înalt aliate cu nichel sau cu crom şi nichel şi se caracterizează prin valori ale coeficientului de dilatare termică reduse şi care variază foarte puţin cu temperatura. care are coeficientul de dilatare egal cu al sticlei şi platinei.8. acest aliaj este recomandat pentru fabricarea elementelor elastice de precizie (orologerie mecanică.)..

în funcţie de condiţiile specifice impuse 113 . Simbolizarea fontelor comerciale Simbolizarea alfanumerică şi numerică a fontelor este reglementată de standardul SR EN 1560 conform căruia. − literele GJ sunt prezente în simbolul oricărei mărci de fontă. aplicând aceleaşi principii ca în cazul oţelurilor aliate. simbolizarea alfanumerică se poate face fie în funcţie de caracteristici. Ca şi în cazul oţelurilor. Vickers sau Rockwell. 2 când se indică duritatea şi 3 când simbolizarea se face după compoziţia chimică. fie duritatea Brinell (în mod uzual). simbolizarea alfanumerică se poate utiliza pentru orice categorie de fontă (standardizată sau nu).20. în N/mm2 (şi eventual alungirea procentuală după rupere A.9. − simbolizarea după caracteristici prevede posibilitatea de a indica fie rezitenţa la rupere Rm .10. fie în funcţie de compoziţia chimică. în J).Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8. litera J indicând că materialul simbolizat este o fontă. tabelul 8. iar la poziţia 9 se înscrie o cifră (0…9).9.10). Structura şi conţinutul simbolurilor pentru cele două criterii de simbolizare sunt prezentate în tabelul 8. necesară pentu verificarea acestei caracteristici. Se poate observa că simbolizarea fontelor prezintă următoarele particularităţi: − prezenţa sau absenţa simbolului EN arată că fonta este inclusă într-un standard european sau nu . iar simbolurile au structura prezentată în figura 8.1. în cazul în care simbolul cuprinde valoarea KV. Fontele comerciale 8. iar litera G − că aceasta se utilizează în stare turnată. iar simbolizarea numerică se utilizează numai pentru fontele standardizate. se efectuează la temperatură ambiantă (literele RT) sau la temperatură scăzută (literele LT) şi se indică în simbol modul de obţinere a epruvetelor (v. cifra din poziţia 5 a simbolului este 1 pentru cazul în care simbolul alfanumeric al fontei indică rezistenţa la tracţiune. se specifică dacă încercarea de încovoiere prin şoc. Simbolizarea numerică a mărcilor de fonte conform SR EN 1560 este complementară simbolizării alfanumerice. − simbolul alfanumeric dă informaţii despre conformaţia grafitului şi despre structura sau starea de tratament termic a masei metalice de bază a fontei. − simbolizarea după compoziţia chimică se realizează cu sau fără indicarea conţinutului de carbon. Prin această simbolizare se atribuie fiecărei mărci de fontă câte un număr de două cifre înscris în pozitiile 7 şi 8. în % sau caracteristica de înovoiere prin şoc KV.

5 %.5 %. reprezentând 70 % din totalul materialelor metalice turnate în piese. 8 – pentru piesele tratate termic. Structura simbolizării numerice a fontelor conform SR EN 1560 Până la înlocuirea tuturor standardelor de fonte aprobate înainte de 1992 (standarde marcate cu sigla STAS) se menţine (împreună cu prescripţiile de simbolizare anterior prezentate) şi posibilitatea simbolizării fontelor conform acestor standarde.5…1.9.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fiecărei mărci. 350 N/mm2].2…2 %.2. structura acestor fonte este formată dint-o masă metalică de bază feritică (la fontele cu Rm < 200 N/mm2).4.15 %. %Nim = 0. după cum urmează: 0 − pentru fontele fără condiţii specifice.5…1.5…3. %Cum = 0.20.5…2. fontele maleabile şi fontele cu grafit nodular. cuprinsă în mod obişnuit în intervalul [100 N/mm2 . 9 – pentru condiţii suplimentare specificate în comanda beneficiarului. 8. 114 . Aşa cum s-a prezentat în scap 4. %Sim = 1. 7 – pentru piesele în stare brută de turnare. Fig.1…0. Fontele cu destinaţie generală Din această categorie fac parte fontele cu grafit lamelar.03…0.5 %.0 %. 4 – pentru fontele la care se face încercarea la încovoiere prin şoc la temperatură ambiantă. 3 – pentru fontele ale căror caracteristici se verifică pe probe prelevate din piesele turnate. obţinerea unor rezistenţe Rm > 250 N/mm2 se realizează prin aliere: %Crm = 0. Aceste aliaje au compoziţia chimică de bază caracterizată astfel: %Cm =2.8 %.1…0. Fontele cu grafit lamelar (fontele cenuşii) au utilizarea cea mai mare. Caracteristica mecanică principală care se garantează la aceste materiale este rezistenţa la rupere Rm. %Mnm = 0.65 % şi %Sm = 0. 2 – pentru fontele ale căror caracteristici se verifică pe probe ataşate la piese. 8. 1 − pentru fontele ale căror caracteristici se verifică pe probe turnate separat. %Mom = 0.15…0. 5 – pentru fontele la care se face încercarea la încovoiere prin şoc la temperatură scăzută.5 %. 6 – pentru fontele cu sudabilitate specificată. %Pm = 0.

21. iar EN−GJL−HB235 este o fontă cenuşie cu duritatea HB ≥ 235 HBS Între duritatea Brinell şi rezistenţa la tracţiune a acestor materiale există următoarea corelaţie. Formele de grafit A. Utilizarea lor deosebit de largă se datorează costului redus. în funcţie de capacitatea de germinare a topiturii. astfel că simbolurile utilizate sunt EN−GJL−xxx. proprietăţilor foarte bune de turnare (fluiditate ridicată. xxx fiind duritatea Brinell. care caracterizează fontele pe baza rezistenţei la tracţiune sau pe baza durităţii Brinell. principalele tipuri de separări de grafit fiind prezentate în figura 8. xxx reprezentând rezistenţa minmă la tracţiune în N/mm2. 8. 115 .4) HB = RH (100 + 0. 300 N/mm2]) sau perlitică (la fontele cu Rm > 300 N/mm2) şi formaţiuni de grafit lamelar izolate sau sub formă de aglomerări. datorită efectelor de ungere produse de grafit. D se pot forma la aceeaşi viteză de răcire. Din punctul de vedere al influenţei asupra caracteristicilor mecanice de rezistenţă cea mai convenabilă formă a grafitului corespunde tipului A. EN−GJL−300 este o fontă cenuşie cu Rm ≥ 300 N/mm2. sau EN−GJL−HBxxx. când lamelele de grafit se aşează între ramurile dendritelor sub formă neordonată (grafit D) sau sub formă ordonată (grafit E).44 Rm ) . care nu pot fi realizate prin alte procedee tehnologice. B.21. precizată şi în standardul SR EN 1561: (8. contracţie la solidificare redusă) şi de prelucrare prin aşchiere (lamelele de grafit fragmentează aşchiile). Fig. formele de grafit D şi E apar în cazul fontelor hipoeutectice supraîncălzite.1…10000 kg). cum ar fi capacitatea mare de amortizare a vibraţiilor mecanice şi o bună comportare la uzare. Prezenţa grafitului conferă însă fontelor şi unele caracteristici favorabile. lipsa de plasticitate şi rezistenţa la oboseală redusă a acestor materiale. Grafitul lamelar întrerupe continuitatea masei metalice şi constituie concentratori puternici de tensiuni.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale ferito-perlitică (la fontele cu Rm ∈ [200 N/mm2. de exemplu. Se pot turna piese cu forme complicate şi de orice dimensiune (masa pieselor poate fi 0. ceea ce explică rezistenţa mecanică scăzută. Formele separărilor de grafit lamelar Caracteristicile fontelor cu grafit lamelar sunt reglementate de standardul SR EN 1561.

care este o încercare nedistructivă şi poate fi realizată cu aparate portabile. iar dimensiunile lor sunt relativ mici şi tratamentul de maleabilizare (a cărui durată depinde de masa pieselor supuse tratării) se poate aplica în condiţii economice.4) este importantă deoarece permite evaluarea rezistenţei la tracţiune pentru fiecare piesă în parte. de exemplu. %Mnm = 0. de exemplu. Pb.3…0. simbolizate EN−GJMW−xxx−x. simbolizate EN−GJMB−xxx−x. EN−GJMW−400−5 este o fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A3.8…1.8…1.2). numerele având aceleaşi semnificaţii ca mai înainte. încercarea la tracţiune se execută utilizând epruvete turnate separat şi neprelucrate mecanic. Fontele maleabile se caracterizează prin existenţa grafitului sub formă de aglomerări sau cuiburi de grafit. utilizând valorile determinărilor de duritate Brinell. Ti.4 ≥ 2 %.8 %).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR în care RH este un coeficient stabilit experimental pentru o anumită tehnologie de elaborare şi de turnare ai căror parametri pot fi menţinuţi constanţi (de obicei. %Sim = 0. iar al doilea numărul x alungirea la rupere A3. aceste materiale au rezistenţa la tracţiune Rm = 350…800 N/mm2 şi alungirea la rupere A = 1…12 % şi se utilizează în special pentru fabricarea pieselor de legătură pentru instalaţii (denumite fitinguri).4 S 0 .5 %. Al. Comportarea la turnare a fontelor cu grafit nodular prezintă câteva particularităţi generate de compoziţia lor chimică apropiată de cea eutectică: fluiditate ridicată. aşa cum s-a prezentat în scap. ceea ce pentru o epruvetă circulară corespunde unei lungimi iniţiale a porţiunii calibrate L0 = 3d0). în N/mm2. Sferoidizarea grafitului la modificare poate fi împiedicată de prezenţa unor impurităţi cum ar fi: As. valori mari ale tensiunii superficiale şi valori ridicate ale dilatării iniţiale (care impun utilizarea formelor de turnare cu maselote). Sn. Relaţia (8.4 în % (încercarea la tracţiune se realizează utilizând o epruvetă cu L0 = 3. 4. De menţionat că în cazul fontelor maleabile. − fontele maleabile cu miez negru. RH = 0.4 ≥ 5 %.2 %.4. ceea ce impune limitarea concentraţiilor acestor acestor componente la niveluri foarte scăzute. Bi. deoarece acestea sunt piese cu pereţi subţiri şi se pot turna bine din fonte albe. produsele din astfel de materiale se obţin aplicând tratamentele termice de recoacere de maleabilizare a semifabricatelor turnate din fonte albe hipoeutectice (cu %Cm = 2. Fontele cu grafit nodular numite şi fonte ductile se obţin din fonte cenuşii prin procedeele de modificare prezentate în scap.6. EN−GJMB−650−2 este o fontă maleabilă cu Rm ≥ 650 N/mm2 şi A3. 116 . Calitatea fontelor maleabile este reglementată de standardul SR EN 1562 care prevede două tipuri de fonte: − fontele maleabile cu miez alb. TT aplicat acestor epruvete trebuind să fie acelaşi cu al pieselor pe care le reprezintă.5.2…3. numărul xxx reprezentând rezistenţa la tracţiune Rm.

urmată după simbolizarea H – piesă cratimă de A în %. %Nim = 5 % şi %Sim = 2 %.10 Structura simbolurilor pentru fonte conform SR EN 1560 Condiţii Caracteristici mecanice sau compozitie chimică suplimentare Caracteristici mecanice Compozitie chimică a) -nnn-nn – Rm minimă. în cazurile în care Z – alte condiţii C – probă prelevată din specificate în concetraţia piesă comandă carbonului c) duritatea*: revenită. determinată pe probă turnată separat. elementelor de −LT – la temepratură aliere %EAm scăzută separate prin cratimă * În cazul simbolizării în funcţie de duritate nu se mai indică Rm şi A. Q – călită. după comp. ledeburită. negru**. prin şoc: d) concentraţiile −RT – la temperatură masice ale ambiantă. prin sudare. Structura grafitului Structura masei metalice L – lamelară. ** Simboluri folosite numai la fonte maleabile Exemple de simbolizare: EN−GJL−150S − fontă standardizată cenuşie cu grafit lamelar cu Rm = 150 N/mm2. numai U – probă ataşată piesei. tratată termic. EN−GJS−HB230 – fontă nodulară cu duritatea Brinell HBS = 230. W – sudabilitate probei: pentru îmbinare S − probă turnată separat. este importantă. determinate pe probe prelevate din piesă. determinate pe probe ataşate piesei. martensită V− vermicular. B – miez c) HVnnn – Vickers. simbolurilechimice W – miez ale elementelor d) încercarea la încovoiere alb **. b) modul de obţinere a chimică. HRnn – Rockwell. S – nodulară F – ferită. EN−GJS−350−22C – fontă standardizată cu grafit nodular cu Rm = 350 N/mm2 şi A = 22%. EN−GJN−X320CrNiSi9−5−2 – fontă ledeburitică la care se impune %Cm = 3. în N/mm2. EN−GJL−XNiMn13−7 – fontă cenuşie aliată cu %Nim = 13% şi %Mnm = 7%. P – perlită M – grafit în M – cuiburi. EN−GJMW−450−7U – fontă standardizată maleabilă cu miez alb cu Rm = 450 N/mm2 şi A = 7%. HBnnn – Brinell.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Tabelul 8. A.austenită. de aliere.2 %. (sferoidală). b) %Cm x 100. L – N− fără grafit. aliată cu %Crm = 9 %. a) litera X pentru a D – stare brută indica de turnare. QT – calită şi 117 . GJ−400C−Z – fontă cenuşie nestandardizată cu Rm = 400 N/mm2 la care se prevăd anumite condiţii în comandă.

astfel că se pot atinge valori ale rezistenţei la oboseală σO = 200…280 N/mm2. fontele 118 . 8. determinată fie la temperatură ambiantă fie la temperaturi scăzute (până la –40 oC). fontele nodulare se utilizează cu precădere în construcţia de motoare. alungirea la rupere fiind comparabilă cu a oţelurilor hipoeutectoide. Din acest punct de vedere. Standardul SR EN 1563 prevede pentru fontele nodulare feritice şi posibilitatea garantării unei anumite energii de rupere KV. Datorită acestor caracteristici. în urma căruia se pot obţine rezistenţe la tracţiune Rm = 800…1400 N/mm2. tinzând să înlocuiască oţelurile la realizarea arborilor cotiţi şi în industria metalurgică. Simbolul acestor fonte are structura EN−GJS−xxx−x. iar EN−GJS−22−RT aceeaşi fontă. EN−GJS−350−22−LT este o fontă nodulară cu Rm ≥ 350 N/mm2. Caracteristicile fontelor cu grafit nodular netratate termic sunt stabilite prin SR EN 1563. EN−GJS−400−15 este o fontă nodulară cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. Forma rotunjită a grafitului diminuează efectul de concentrare a tensiunilor. la aceeaşi structură a R p 02 masei metalică de bază.9. cu condiţia obţinerii caracteristicilor mecanice impuse. la fabricarea pieselor de dimensiuni mari. ceea ce pentru o epruvetă circulară corespunde la L0 = 5d0. la care se garantează KV ≥ 17 J la 20 oC. Pentru obţinerea unor caracteristici mecanice mai bune. Compoziţia chimică a fontelor cu destinaţie generală este lăsată la alegerea producătorului.65 S 0 . Fontele cu destinaţie precizată În această categorie sunt incluse fonte nealiate sau aliate. principalele categorii sunt: fontele refractare. raportul este mai mare în cazul fontelor nodulare Rm decât în cazul oţelurilor. numerele având aceeaşi semnificaţie ca în cazul fontelor maleabile. de exemplu. fontele nodulare se supun TT de călire izotermă bainitică. elaborate astfel încât au anumite caracteristici specifice aplicaţiilor cărora le sunt destinate. A ≥ 22 % la care se garantează KV ≥ 12 J la –40 oC. cum sunt cilindrii de laminor. au rezistenţă mecanică ridicată Rm = 500…800 N/mm2. dar plasticitatea lor este redusă.2. de exemplu. adică epruvetă normală).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Caracteristicile mecanice ale acestor fonte depind în mare măsură de structura masei metalice de bază: fontele nodulare feritice au rezistenţă mecanică scăzută şi plasticitate bună. mărcile respective se recunosc după literele RT sau LT scrise la sfârşitul simbolului. cu precizarea că încercarea la tracţiune se efectuează pe epruvete prelucrate la care L0 = 5. iar caracteristicile celor tratate termic − prin SR EN 1564. puternic solicitate în exploatare. fontele nodulare perlitice.

. fenomen ce se produce (la temperaturi înalte) datorită descompunerii cementitei (cu formare de grafit) şi oxidării interne produse de gazele ce pătrund de-a lungul filamentelor de grafit şi are ca efecte creşterea volumului şi pierderea coeziunii materialui.12 %. energia lor de rupere KV rămânând practic neschimbată de la ta până la –150 oC. conform căruia se produc patru tipuri de fonte: fonte cu conţinut ridicat de crom.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale rezistente la temperaturi scăzute..0. în care se găsesc carburi. %Sim = 4…6 %. nichel. în care se găsesc înglobate carburi şi grafit lamelar. molibden sau stibiu. în cantităţi mai mici..5…4. Fontele refractare sunt fonte aliate care au o bună comportare la acţiunea fenomenelor de oxidare... Cromul. cu %Crm = 16 %. fontele rezistente la coroziune şi fontele rezistente la uzare. aluminiu. siliciu. fonte cu conţinut ridicat de siliciu. şi %Cum = 2…4 %). care le conferă structură austenitică.3. %Mnm = 5…8 %) sau Ni− Si−Mn−Cu (%Nim =10…20 %.4 %). Caracteristicile lor sunt stabilite prin STAS 6706. În cazul pieselor solicitate la şocuri termice. de exemplu FrCr16 este o fontă refractară cu grafit lamelar. creştere de volum. Fontele rezistente la temperaturi scăzute sunt fonte nodulare aliate cu nichel (%Nim = 20.26 %) sau cu mangan ( %Mnm = 3. Fontele înalt aliate cu siliciu (%Sim = 12…18 %) au un conţinut scăzut de carbon (%Cm = 0. %Mnm = 4…8 % . În condiţiile asigurării structurii de echilibru (bine detensionată) aceste fonte au o bună rezistenţa la şocuri mecanice. dacă grafitul este lamelar şi Frgn. Rezistenţa lor la coroziune este puternic influenţată de forma grafitului. fie cu masa de bază feritică. Fontele din această categorie sunt fie fonte cu masa de bază perlitică. şoc termic şi fluaj. Fontele rezistente la coroziune sunt fonte cu sau fără grafit în structură.5 %). şi. Tipurile de fonte rezistente la coroziune mai frecvent utilizate sunt prezentate în continuare. Fontele refractare se simbolizează cu literele Fr. care sunt fonte alite după una din reţetele Ni−Mn (%Nim = 10. siliciul şi aluminiul conferă acestor fonte rezistenţă la oxidare prin acelaşi mecanism ca în cazul oţelurilor refractare (formarea unei pelicule compacte şi aderente de oxizi care protejează materialul faţă de oxidarea în profunzime). cea mai bună comportare având-o fontele cu grafit fin dispersat în masa metalică de bază a structurii. dacă grafitul este nodular. grafit lamelar sau grafit nodular.. fonte cu conţinut ridicat de aluminiu şi fonte cu conţinut ridicat de crom şi siliciu. aliate în principal cu crom. au structura masei metalice feritică şi sunt rezistente 119 . iar FrgnAl 22 este o fontă refractară cu grafit nodular. urmate de simbolul elementului principal de aliere şi de un număr care arată concentraţia masică medie a acestui element. Aceste fonte prezintă rezistenţă la oxidare la t < 1100 °C şi au o bună rezistenţă la creştere. care se manifestă la temperaturi ridicate. cu %Alm = 22 %. se utilizează fonte austenitice cu grafit nodular.

cu structura masei metalice perlitică. Au structură perlito-sorbitică. fiind folosite pentru confecţionarea componentelor lagărelor de alunecare.5 %). dar toate conţin eutectic fosforos ternar (numit steadit). 75 laminare termomecanică (controlată). 76 material de adaos (MA). Fontele antifricţiune sunt fonte care trebuie să asigure un coeficient de frecare cât mai mic. de fricţiune. structura masei metalice de bază a acestora fiind martensitică. 112 fâşii ZIT.35 %) au structura tipică fontelor albe (datorită efectului antigrafitizant al cromului).. sunt rezistente la acţiunea acizilor şi apei de mare. 69 . Sunt fonte cenuşii. 119 fontă rezistentă la coroziune. iar prin adaosuri de crom. maleabile şi nodulare. siliciu şi aluminiu au rezistenţă bună la acţiunea acizilor sulfuric şi acetic. iar grafitul poate fi lamelar sau nodular. Fontele înalt aliate cu nichel (%Nim = 13…35 %) au structura masei metalice austenitică. fiind fonte nealiate sau aliate cu %Nim = 1. Si.5…12. 74 construcţie sudată. 70 carbon echivalent %Ce.0 %. Fonte complex aliate cu nichel. Ni. 120 fragilizare prin faza σ. Cuvinte cheie bandă de călibilitate normală. sunt rezistente la acţiunea mediilor alcaline.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR la acţiunea acizilor azotic şi sulfuric. 119 fontă rezistentă la uzare antifricţiune. fiind utilizate pentru confecţionarea tamburilor de frână de la autovehicule. devin rezistente şi la acţiunea acizilor oxidanţi sau organici.25…0.. slab aliate cu Cr. 104 invar. Pb. 69 coroziune intercristalină. 112 laminare normalizantă. P. care le îmbunătăţeşte rezistenţa la uzare. Fontele de fricţiune sunt fonte care trebuie să realizeze coeficienţi de frecare cât mai mari. 56 comportare metalurgică la sudare.65 % sau %Mom ≅ 0. Fontele rezistente la uzare cuprind două tipuri: fontele antifricţiune şi fontele de fricţiune. îngustă. iar dacă sunt aliate suplimentar cu molibden (%Mom = 2…4 %) devin rezistente şi la cloruri.2…1. Cu.5 % şi %Crm = 0. Fontele înalt aliate cu crom (%Crm = 25. 75 clase de calitate. siliciu şi/sau cupru. 94 hardenită. În structura acestor fonte nu se admite prezenţa cementitei libere. În cazul pieselor supuse la solicitări severe se folosesc fontele cu %Nim = 3..5…6. 113 fontă refractară. 67 câmp termic de sudare. Ti. cupru. 93 fontă comercială. straturi. 73 120 fisurare la cald a CUS. cu structura masei metalice austenitică. 92 cusătură sudată (CUS) rânduri. 69 elinvar. sau înalt aliate cu Mn (%Mnm = 7.25 %.

. 78 oteluri pentru scule. Studiul si ingineria materialelor. 112 rost de sudare. 110 oţel pentru carburare. Protopopescu H.M.a.D. Bucureşti. Mărci şi condiţii tehnice de calitate. Bucuresti. Vacu S.. I. 64 oţel bifazic (dual-phase). 66 otel pentru construcţii sudate. 1981 3. cu crom şi nichel. Bucureşti. Editura Didactică şi Pedagogică. O.. 1994 10. Elaborarea oţelurilor aliate. 1999 11. Editura Sudura. Gâdea S. Metalografie şi tratamente termice. Bucureşti. 1980 9. 74 superaliaj.I. Stiinţa materialelor în construcţia de maşini. O. 84 oţel carbon de calitate.. 86 oţeluri patinabile.C.. Bucureşti..D. Studiul metalelor. 80 oţel inoxidabil stabilizat... Editura Didactică şi Pedagogică.M. Bucureşti. 69 simbolizare alfanumerică. 1983 2.. Oţeluri inoxidabile şi refractare. Truşculescu M. * * * Culegere de standarde comentate – Supliment. Geru N. 1996 121 . 53 structură feritică aciculară..C. Bucureşti. de produs. Saban R. Colan H. ş.. Editura Facla.I. numerică.a. 59 standard general. 1983 7. 79 oţel duplex. 105 oţeli inoxidabil cu crom. Metalurgie fizică.C. Ieremia A..D. Editura Didactică şi Pedagogică. Metalurgie fizică şi studiul metalelor.. 93 oţel maraging. 66 oţel pentru rulmenţi. 108 oţel rapid. 83 sudabilitate. 96 oţel turnat. Mitelea I. Lugsheider E. 76 oţel cu granulaţie fină. Editura Didactică şi Pedagogică.I. Editura Didactică şi Pedagogică. Petrescu M. 109 oţel HSLA. Bucuresti. Editura Tehnică.I. 65 oţel criogenic. Oţeluri. Bucureşti. 1982 4.a. Mărci. 69 oţel necalmat. * * * Culegere de standarde comentate – Oţeluri. II. 98 oţeluri pentru recipiente. 1983 8. 70 Bibliografie 1. 100 oţeluri termorezistente..Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale material de bază (MB). 1995 6. 75 oţel pentru îmbunătăţire. Tillmann W. calmat. 77 zonă influenţată termic (ZIT). 103 oţel refractar (termorezistent). Timişoara. vol. 80 oţel cu granulatie fină. 78 platinit. Timişoara 1999 5. ş.I.. O. s. vol.I.. 97 temperatură de referinţă. 94 oţel durificabil prin precipitare (PH). * * * Culegere de standarde comentate – Fonte şi oţeluri turnate.M. 89 oţel Hadfield..

oţelul are limita de curgere Re ≥ 235 N/mm2.8.8.8. c) oţeluri de calitatea.8.8. b) oţelurile pentru electrotehnică. Care dintre următoarele condiţii sunt respectate de marca de oţel nealiat simbolizată OLC15 conform STAS 880 şi.4. care stabileşte reguli. b) oţelul are concentraţiile de impurităţi %Pm. b) standarde naţionale.5. d) oţeluri speciale? T. d) oţelurile la care singurul element de aliere (în fară de carbon) este niobiul? T.4. Activitatea specifică prin care se stabilesc. Care dintre următoarele oţeluri aliate se încadrează în clasa oţelurilor de calitate: a) oţelurile pentru recipiente sub presiune care au limita de curgere Rp0. În funcţie de nivelul de aplicare. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de 122 . pentru probleme reale sau potenţiale.1. c) standardizare.8. respectiv.2. Care dintre următoarele condiţii sunt respectate de marca de oţel nealiat simbolizată OL370. c) oţelul se utilizează pentru piesele care se supun carburării.15 %. C15 conform SR EN 10027−1: a) oţelul are concentraţia masică medie de carbon %Cm = 0.2 > 400 N/mm2. b) ordonare. prescripţii sau caracteristici pentru activităţi sau rezultatul acestora. respectiv.8.9. c) oţelurile bifazice. Documentul stabilit prin consens şi aprobat de un organism recunoscut. d) oţelul este destinat fabricării pieselor la care TT final este îmbunătăţirea? T. c) lege.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Teste de autoevaluare T. în scopul obţinerii unui grad optim de ordine într-un context dat este denumit: a) standard.025 %. urmărind obţinerea unui grad optim de ordine într-un context dat. d) oţelul este calmat? T.8. Clasele principale de calitate prevăzute în standardul SR EN 10020 pentru oţelurile nealiate sunt: a) oţeluri de uz general: b) oţeluri excepţionale.6. b) normativ. Respectarea cărora dintre următoarele condiţii determină încadrarea unui oţel nealiat în clasa oţelurilor speciale: a) oţelul are prescrisă energia de rupere KV în starea C + r. standardele pot fi: a) standarde de firmă. S235J2G3 conform SR EN 10027-1: a) otelul are rezistenţa la tracţiune Rm ≥ 370 N/mm2. este denumită: a) normalizare. c) standarde regionale. d) standarde de produs? T. d) clasificare? T.8. d) convenţie? T. prevederi destinate unei utilizări comune şi repetate. d) oţelul nu necesită aplicarea de TT pentru obţinerea caracteristicilor prescrise? T.k conform STAS 500 şi.7. c) oţelul are limita de curgere Re ≥ 370 N/mm2. %Sm ≤ 0. b) oţelul are concentraţia masică medie de carbon %Cm = 15 %. c) oţelul are prescrisă o energia de rupere (determinată pe epruvete prelevate longitudinal din semifabricate sau produse) KV > 27 J la −50 oC.8.3.

Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (simbolizate conform STAS 791) aparţin categoriei oţelurilor pentru carburare (cementare): a) 15Cr08.18.11. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri cu granulaţie fină pentru construcţii sudate: a) S335K2. d) 34MoCrNi16? T. Aptitudinea unui oţel ca printr-un anumit procedeu şi pentru un anumit scop să asigure în îmbinările sudate caracteristicile locale şi generale prescrise pentru o construcţie sudată este denumită: a) călibilitate. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (simbolizate conform SR EN 10027−1) aparţin categoriei oţelurilor pentru carburare (cementare): a) 34CrMo4−2. Ce structură prezintă semifabricatele realizate din oţeluri bifazice (dual−phase steel): a) ferită şi perlită.8. b) 42MoCr11.13. b) 51CrMnV4−4-1.14.8.2 %. b) 38AlCrMo10−6−1.8. c) 34CrNiMo6−6−2.17. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile feritice: a) X50CrMoV15.8. Care sunt zonele caracteristice ale unei îmbinări sudate: a) materialul de bază MB. d) X8Ni9? T.12.8. c) P460NL2. d) P235NL1? T.10. Care dintre fâşiile ZIT a unei îmbinări sudate dintre două piese din oţel (nealiat) cu conţinut scăzut de carbon are cele mai slabe caracteristici de tenacitate: a) fâşia de supraîncălzire.15.20. d) 34MoCrNi16? T. c) 17CrNi16. c) materialul de adaos MA. d) 17CrMn4−4? T. b) 42MoCr11. dacă %Mnm ≥ 12 %? T.8.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale maşini (simbolizate conform STAS 791) aparţin categoriei oţelurilor pentru îmbunătăţire: a) 15Cr08. b) cromul. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri cu caracteristici de tenacitate garantate la temperaturi scăzute (sub −60 oC): a) P235NL1.0 %.19. c) carbonul. c) P355NH. b) plasticitate. b) ferită aciculară. c) ferită şi insule de martensită.16.8. b) S235NL.21. d) cusătura sudată CUS? T.8. d) fâşia neaustenitizată? T. dacă %Cm < 0. dacă %Crm ≥ 12. b) fâşia de normalizare. d) elasticitate? T. c) X6CrNi17−1.8. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile 123 . d) 17CrMn4−4? T. c) 15Cr3. d) X6CrMoNb17−1? T. c) sudabilitate. c) fâşia de austenitizare incompletă.8. b) 12MnNi15−3.8. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (simbolizate conform SR EN 10027−1) aparţin categoriei oţelurilor pentru îmbunătăţire: a) 43MnMo6−2. b) zona influenţată termic ZIT. d) bainită cu conţinut scăzut e carbon? T. Prezenţa cărui element de aliere conferă oţelurilor calitatea de a fi inoxidabile: a) nichelul.8. dacă %Nim > 8 %. d) manganul. b) X2CrMoTi17−1. c) 17CrNi16.

c) 10AlCr240. c) siliciul.8. d) transformarea perlitei în austenită? T.34. Care dintre următoarele mărci de oţeluri pot fi utilizate pentru confecţionarea matriţelor de deformare plastică la cald a oţelurilor: a) 105CrW20.27.26.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR martensitice: a) X50CrMoV15. b) X6CrMoNb17−1. c) călire martensitică + revenire înaltă (îmbunătăţire). Care este TT final ce se aplică sculelor confecţionate din oţelul OSC10: a) călire martensitică + revenire joasă. d) S335K2? T. c) creşterea excesivă a granulaţiei. b) S355W. c) 30VCrW85.8. Care din următoarele probleme pot să apară la sudarea oţelurilor inoxidabile austenitice: a) fisurarea la cald a CUS.24. b) 117VCr6. b) îmbunătăţire. d) aluminiul? T.30. b) 10AlCr240. b) creşterea excesivă a granulaţiei.8. b) normalizare + recoacere de globulizare a cementitei. d) X90CrMoV18? T.8. Care dintre următoarele elemente conferă oţelurilor rezistenţă la oxidare la temperaturi ridicate. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile austenitice: a) X50CrMoV15. b) X2CrMoTi17−1. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri refractare: a) 10AlCr180. Care din următoarele probleme pot să apară la sudarea oţelurilor inoxidabile feritice: a) fisurarea la cald a CUS. c) X2CrNi18−9.8.8. d) X2CrNiMo17−12−2? T.31. d) apariţia fazei σ? T. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri Hadfield: 124 . d) călire de punere în soluţie + îmbătrânire? T.32. Care este TT final ce se aplică arcurilor confecţionate din oţelul 60Si15A: a) călire martensitică + revenire joasă. c) X3CrNiMoN27−5−2.22. b) transformarea perlitei în austenită.8. c) călire martensitică + revenire înaltă (îmbunătăţire). d) X50CrMoV15 T. c) apariţia fazei σ.29. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri patinabile: a) S235W. b) S235NL.28.33.8.23. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile de tip duplex: a) X2CrNiMoN22−5−3. b) nichelul. d) 15SiNiCr200? T.8. d) normalizare + recoacere de globulizare a cementitei. c) OLC45. c) RCA 370.8. c) X70CrMo15. d) călire martensitică + revenire medie? T. d) X7CrNiAl17−7? T. b) 12MnNi15−3. b) normalizare + recoacere de globulizare a cementitei.8. d) călire de punere în soluţie + îmbătrânire? T. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile martensitice cu durificare prin precipitare: a) 12MnNi15−3.8.25. fiind elemente de aliere tipice pentru oţelurile refractare: a) cromul.8. Care este TT final ce se aplică matriţelor confecţionate din oţelul 30VCrW85: a) călire martensitică + revenire joasă. d) 31VCr8? T.

d) fonta este netratată termic? T. Care din următoarele variante corespunde mărcii de fontă cu simbolul EN−GJMW−400−5: a) fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 5 %. constând din încălzirea la ti ∈ (A1. pentru a le conferi structura corespunzătoare unui oţel bifazic. b) T120CrMn130. Care din următoarele probleme pot să apară la sudarea oţelurilor maraging: a) înmuierea ZIT.8. c) fonta nu are grafit în structură.40. c) fontele refractare. să se determine care este duritatea semifabricatelor după aplicarea TT intercritic. Ce semnificaţie are grupul de litere EN din simbolul unei mărci de fontă: a) fonta este cenuşie. A3) se obţine o structură alcătuită din ferită şi austenită. c) 117VCr6.8. d) T120CrMn130? T. Semifabricatele confecţionate dintr-un oţel carbon cu %Cm = 0. c) fisurarea la cald a CUS. b) fontă nodulară cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. c) fontă cu grafit lamelar cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 5 %. Care dintre următoarele tipuri de fonte aparţin categoriei fontelor aliate rezistente la uzare: a) fontele rezistente la temperaturi scăzute. c) fontă cu grafit lamelar cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. A3).38.8.1 % sunt supuse unui TT intercritic.1. b) formarea în structura CUS a unor compuşi intermetalici care influenţează negativ caracteristicile de tenacitate.8. b) Ştiind că duritatea feritei este Hα = 80 HV. d) fontă nodulară cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 5 %? Aplicaţii A. d) formarea porilor în CUS? T. Care dintre următoarele mărci de oţeluri sunt destinate realizării de semifabricate sau piese turnate: a) G 230−450. a) Ştiind că pentru oţelurile carbon hipoeutectoide punctele critice de transformare în stare solidă sunt A1 = 727 oC şi A3 = 910 − 208 %C m . b) fontele antifricţiune. b) fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. d) fontă albă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %? T. b) T100NiMn130.8.36. Rezolvare a) Prin încălzirea semifabricatelor la ti ∈ (A1. b) fonta corespunde unui standard european.39. d) fontele de fricţiune? T. să se stabilească la ce temperatură ti trebuie efectuat TT pentru ca semifabricatele să prezinte la ta o structură ferito – martensitică cu un conţinut procentual de martensită %M ≅ 15 %.37. aşa cum se poate observa pe diagrama din 125 .8. d) T9MoCrNi30R? T. iar duritatea martensitei este HM = 305 + 802%Cm.8.35. Care din următoarele variante corespunde mărcii de fontă cu simbolul EN−GJS−400−15: a) fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. menţinerea o durată scurtă la această temperatură şi răcirea în apă.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale a) 105CrW20. c) G 200−400W.

care are soluţia ti ≅ 750 oC. şi (%C m ) γ − (%C m )α (%C m ) γ − (%C m )α (%Cm)α fiind abscisa punctului X.2): (%C m ) γ − %C m %C m − (%C m )α %α = 100 %γ = 100 = 100 − %α .59 %. 208 Înlocuind expresiile (%Cm)α şi (%Cm)γ în condiţia pusă în enunţul aplicaţiei.5. b) După aplicarea TT intercritic cu ti ≅ 750 oC. Fig.22. 8.5.1 – 1. Deoarece linia GP a diagramei de echilibru Fe – Fe3C este o dreaptă. A3) ferita existentă în structura oţelului din care sunt confecţionate semifabricatele are concentraţia de carbon corespunzătoare abscisei punctului X. Diagrama de selectare a soluţiilor în cazul aplicaţiei A.22 Aplicând regula izotermei (v. rezultă: %M = %γ.4 Considerând că austenita obţinută la ti se transformă integral în martensită la răcirea în apă a semifabricatelor. se obţine o ecuaţie cu necunoscuta ti.1⋅10-4ti. conţinuturile procentuale ale celor două faze în structura semifabricatelor fiind date de relaţiile (care se obţin aplicând regula segmentelor inverse – v. scrisă sub forma %γ = %M ≅ 15 %. Diagrama de stabilire a regimurilor TT pentru obţinerea oţelurilor bifazice Fig. Abscisa punctului Y corespunde concentrţiei 910 − t i 2 masice de carbon a oţelului care are A3 ≡ ti şi este (%C m ) γ = ( ) .0175 % şi (%Cm)γ = 0. rezultă că abscisa punctului X este (%Cm)α = 0.8. ca urmare. scap. 2. scap. iar (%Cm)γ – abscisa punctului Y. semifabricatele vor avea structura alcătuită dintr-o matrice feritică cu duritatea Hα = 80 HV şi insule de martensită (uniform distribuite în aceasta) cu duritatea HM = 305 + 802(%Cm)γ ≅ 778 HV.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR figura 8. 126 . rezultă că la ti ∈ (A1.1). aceastei valori a temperaturii ti îi corespund valorile (%Cm)α = 0. 2. iar austenita are concentraţia de carbon corespunzătoare abscisei punctului Y. 8.23.

SR EN 10027-1) sau a oţelului aliat 34MoCrNi16 .Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale %M %α + Hα ≅ 180 HV 100 100 (care corespunde unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 630 N/mm2). se obţin următoarele rezultate: (%Cm)α = 0. Rezolvare Intensitatea forţei F la care rezistă bara de tracţiune este dată de relaţia πd 2 F= Rm . semifabricatele vor avea structura alcătuită dintr-o matrice feritică cu duritatea Hα = 80 HV şi insule de martensită (uniform distribuite în aceasta) cu duritatea HM = 305 + 802⋅0.STAS 880 (C35 .6 %.08 − 0.8.SR EN 10027-1). a) Ştiind că pentru oţelurile carbon hipoeutectoide punctele critice de transformare în stare solidă sunt A1 = 727 oC şi A3 = 910 − 208 %C m .1⋅10-4⋅760 = 0. să se determine conţinut procentual de martensită %M din structura semifabricatelor tratate termic.2.1. iar duritatea martensitei este HM = 305 + 802%Cm.8. constând din încălzirea la ti = 760 oC ∈ (A1. A. duritatea 12. cu carateristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8.0164 (%C m ) γ = ( ) = 0. menţinerea o durată scurtă la această temperatură şi răcirea în apă.52 % şi %γ = %M = 100 = 12. Să se determine şi să se compare intensităţile forţei de tracţiune F la care rezistă bara în următoarele circumstanţe: a) bara este confecţionată din oţelul carbon în stare recoaptă (de echilibru).STAS 791 (34NiCrMo6-6-2 . există posibilitatea utilizării oţelului carbon de calitate OLC35 . Rezolvare a) Folosind notaţiile şi raţionamentul prezentate la rezolvarea aplicaţiei A.52 − 0.0164 b) După aplicarea TT intercritic cu ti = 760 oC. să se determine care este duritatea semifabricatelor după aplicarea TT intercritic.52 ≅ 722 HV.6 100 − 12.8.1 – 1.6 semifabricatelor tratate termic va fi H s = 722 + 80 ≅160 HV (care 100 100 corespunde unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 560 N/mm2). 4 duritatea semifabricatelor tratate termic va fi H s = H M 127 . ca urmare. b) bara este confecţionată din oţelul aliat în stare recoaptă (de echilibru).08 % sunt supuse unui TT intercritic. A.0164 %. b) Ştiind că duritatea feritei este Hα = 80 HV. 910 − 760 2 0. Pentru realizarea unei bare de tracţiune cilindrice cu diametrul d = 15 mm. d) bara este confecţionată din oţelul aliat în stare îmbunătăţită (călire + revenire la ti = 650 oC şi τm = 5 ore). c) bara este confecţionată din oţelul carbon în stare îmbunătăţită (călire + revenire la ti = 650 o C şi τm = 5 ore). pentru a le conferi structura corespunzătoare unui oţel bifazic. 208 0.3. Semifabricatele confecţionate dintr-un oţel carbon cu %Cm = 0. A3).11.

rezultă: HVrOA = HVrOC + 30(% Si m + % Mnm ) + 55%Crm + 6% Nim + 100% Mom ≅ 361 HV.2 − 13%C m şi F = 1.6 %Mom 0.5⋅179 ≅ 626 N/mm2 şi F = 4 Tabelul 8.5⋅361 ≅ 1265 N/mm2 şi F = 2. Rm = 3.2 şi o viteză de răcire din domeniul austenitic care să conducă la o astfel de structură.6 + 223%C m − 14. Se poate observa că forţa de tracţiune la care rezistă bara este cu aproximativ 36 % mai mare decât cea corespunzătoare situaţiei în care bara este confecţionată din acelaşi oţel în stare recoaptă.3) în care HVrOC = 211 HV. % %Cm 0. cu structura ferito-perlitică.31⋅105 N.P F= π 15 2 4 ⋅ 927 = 1.35 %). duritatea structurii de revenire pe care o prezintă bara poate fi estimată cu relaţia (7. Rm = 3.6 %Nim 0. pe această cale 21900 + 4050%C m − PHJ se obţine HVrOC = ≅ 211HV . 3.2% Nim + .4 oC/s (v.2).P b) Dacă bara este confecţionată din oţelul slab aliat 34MoCrNi16 în stare recoaptă.10 ⋅ 10 5 N. rezultă că bara are π 15 2 ⋅ 626 = 1.35 0.23⋅105 N.5HB (v. rezultă: HVαOC = 77.35 %Mnm 0.3 Concentraţiile masice ale componentelor de aliere.5⋅265 ≅ 927 N/mm2 şi . scap. cu structura ferito-perlitică. Se poate observa că forţa de tracţiune la care rezistă bara este cu aproximativ 19 % mai mare ca cea corespunzătoare situaţiei în care bara este confecţionată din acelaşi oţel în stare recoaptă. Compoziţiile chimice ale oţelurilor considerate în aplicaţia A. A.8.6 %Sim 0.64 ⋅ 10 5 N. aşa cum s-a obţinut în cazul precedent (pentru oţelul cu %Cm = 0.25 Marca oţelului OLC35 34MoCrNi16 a) Dacă bara este confecţionată din oţelul OLC35 în stare recoaptă.6 0. duritatea sa se poate estima cu relaţia (7.0% Si m = 8%Crm + 4% Ni m ]lg v r ≅ 179 HV.2 1. Rm = 3.5%Crm + 27.2) considerând coeficienţii adecvaţi din tabelul 7. 128 .2 1. duritatea structurii cu sorbită de revenire pe care o prezintă bara poate fi estimată cu relaţia (7.10). d) Dacă bara este confecţionată din oţelul slab aliat 34MoCrNi16 călit şi revenit la ti = 650 oC şi τm = 5 ore.11. adoptând vr = 0.6% Sim + 30% Mnm + 35.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 10 + [ − 19.3). c) Dacă bara este confecţionată din oţelul OLC35 călit şi revenit la ti = 650 oC şi τm = 5 ore. duritatea sa se poate estima în acelaşi mod ca în cazul precedent şi rezultă HVαOA ≅ 265HV .5⋅211 ≅ 740 N/mm2 33. în care PHJ = Ti(18+lgτm) = (650 +273)(18 + lg5) ≅ 17259.3 0. Deoarece HV ≅ HB şi considerând relaţia Rm = 3.7. Rm = 3.3 %Crm 0.

pentru evitarea fisurării la cald.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Observaţie Această aplicaţie are ca scop justificarea şi înţelegerea prescripţiilor privind utilizarea oţelurilor pentru construcţia de maşini.4. care reprezintă coordonatele punctului caracteristic nominal al MB pe diagrama structurală A.5 % ferită. Este evidenţiat faptul că.8 20 11 0. O construcţie sudată trebuie realizată din semifabricate de tip tablă din oţel inoxidabil austenitic X2CrNi19−11.5 1.08 . acest MB şi MA disponibile pentru sudarea lui având caracteristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8. 7.80 MA – D18.2 20 11 * Toate mărcile de MA sunt realizate în România Materialul Rezolvare Considerând caracteristicile de compoziţie chimică ale MB şi folosind relaţiile (7.03 2.0 0.12 2.11. Procedând în acelaşi mod.8 0.10 1.10 2.7) se calculează valorile mărimilor %Cre şi %Nie.50 MA – D310 0.11.30 MA – D309 0.6) şi (7.5 0. pe lângă austenită. Tabelul 8. Să se determine care dintre MA disponibile asigură realizarea unor CUS având în structură.0 0.04 2.08 2.0 0.%Nie).50 MA – D308L 0.60 MA – D316 0..9Nb 0.5 şi fig. scap. Se recomandă cititorilor să conceapă şi alte aplicaţii similare.8.0 0.0 0. Procedeul de sudare care se utilizează şi configuraţia rosturile de sudare pregătite între piesele ce urmează a fi sudate asigură pMA = 70 %. Schaeffler (v.0 0.10 6.50 MA – D19..8Mn6 0. se determină coordonatele (%Cre.9 20 10 0.9 19 13 2. corespunzătoare punctelor caracteristice nominale ale materialelor depuse prin 129 . % %Cm %Mnm %Sim %Crm %Nim %Nbm %Mom MB – 10TiNiCr180 0.75 MA – D312 0. 3.24). care să le permită consultarea.8.08 1.5 1.03 2.50 MA – D309L 0.5 1. 7.3. A.0 27 20 0.9 20 10 0.8 24 12 0.08 1.0 23 14 0.00 MA – D316L 0.9 30 9 0. pentru oţelurile carbon de calitate utilizarea în stare tratată termic este facultativă (s-a observat din rezolvarea aplicaţiei că oţelul OLC35 are caracteristici de rezistenţă mecanică comparabile în stare recoaptă şi în stare îmbunătăţită). Concentraţiile masice ale principalelor componente. în timp ce pentru oţelurile aliate valorificarea prezenţei elementelor de aliere impune utilizarea lor numai în stare tratată termic (s-a observat din rezolvarea aplicaţiei că oţelul 34MoCrNi16 în stare îmbunătăţită are rezistenţa mecanică cu aproape 36 % mai mare decât atunci când este utilizat în starea structurală de echilibru).8 18 10 MA – D308 0. Compoziţiile chimice ale MB şi MA considerate în aplicaţia A. înţelegerea şi utilizarea prescripţiilor standardelor în vigoare.8 17 13 2.

12.46 13.40 17. Folosind relaţia (8.078 21.13.95 22. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei 8.51 14.05%Cre – 7.35 20.04 15.CUS).90 24.80 %Nie.34 16.44 16.30 14. aşa cum se observă în figura 8. % 13. atât dreptele de izoferită %α = 3 % şi %α = 5 %. Schaeffler în domeniul α + γ.63 12.CUS).8Mn6 %Cre.90 13.71 21. rezultă că MA capabile să asigure sudarea MB (precizat în enunţul aplicaţiei) fără apariţia fenomenului de fisurare la cald a CUS sunt D308 şi D309 (pentru care punctele caracteristice nominale ale CUS realizate se situează între cele două drepte de izoferită).20 21.20 17.2).8 %) şi.CUS.93 13. − 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Reprezentând pe aceiaşi diagramă. Tabelul 8. are ecuaţia %Nie = 1. iar dreapta de izoferită %α = 5 % trece prin punctele de coordonate (%Cre = 28 %.CUS .23 Punctul pe diagrama din fig.9Nb MA – D18.75 21.70 29. 130 . de a asigura realizarea unei CUS cu un conţinut procentual de ferită %α ∈ [3%.%Nie = 21.70 21.5. 8.33 21.74 28.5 %) şi (%Cre = 14 %.25.5 %) şi (%Cre = 14 %.CUS.70 21.65 25.4 Caracteristicile materialului Materialul MB MA – D308 MA – D308L MA – D309 MA – D309L MA – D310 MA – D312 MA – D316 MA – D316L MA – D19.25 31. % 19. Rezultatele parcurgerii etapelor descrise anterior sunt prezentate în tabelul 8. Un MA disponibil este apt pentru sudarea MB (îndeplineşte condiţia pusă în enunţul aplicaţiei. cât şi punctele cu coordonatele (%Cre.5%]). dacă punctul caracteristic nominal al CUS realizate cu acesta este poziţionat în diagrama structurală A.08 26. %Nie. %Nie.85 13. analizând diagrama din figura 7.75 13. ca urmare. între dreptele corespunzătoare conţinuturilor de ferită %α = 3 % şi %α = 5 %.76 21. % − 21.5.15 Caracteristicile CUS %Nie.40 12.%Nie = 6.CUS .55 24.04 23. în condiţiile neglijării termenului ∆%EAm. se poate aprecia că dreapta de izoferită %α = 3 % trece prin punctele de coordonate (%Cre = 28 %. se determină coordonatele (%Cre.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR sudare cu MA disponibile.25 %Cre.00 16.24.56 20. % − 14.15 14. corespunzătoare punctelor caracteristice nominale ale CUS realizate cu MA disponibile pentru sudare.00 25.11 21.%Nie = 6.60 13.%Nie = 20.5 %) şi corespunde ecuaţiei %Nie = %Cre – 7.

conductibilitate termică şi electrică mare. deformare plastică sau aşchiere. Motivele utilizării preponderente în tehnică a fontelor şi oţelurilor sunt numeroase: resursele de materii prime necesare elaborării acestor aliaje sunt uşor accesibile şi destul de uniform distribuite pe glob. Introducere Metalele şi aliajele neferoase deţin în prezent în aplicaţiile tehnice o pondere de aproape 20 de ori mai mică decât cea corespunzătoare aliajelor feroase (fonte şi oţeluri). 131 . cu cheltuieli inadmisibil de mari): rezistenţă ridicată la coroziune (în prezenţa mediilor de lucru chimic active). proprietăţile (caracteristicile) lor mecanice sunt ridicate şi pot fi relativ uşor modificate şi adaptate condiţiilor de utilizare prin aplicarea de tratamente termice şi termochimice.1.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Capitolul 9 STRUCTURA ŞI PROPRIETĂŢILE METALELOR ŞI ALIAJELOR NEFEROASE 9. capacitate foarte bună de a conferi produselor caracteristici estetice deosebite etc. valori ridicate (mai mari decât cele asigurate de fonte şi oţeluri) ale raportului dintre rezistenţa mecanică şi masa specifică (densitate). Cu toate acestea. produsele confecţionate din aceste materiale sunt reciclabile şi ecologice. metalele şi aliajele neferoase reprezintă şi vor reprezenta şi în viitor o categorie de materiale de mare importanţă tehnică. capacitate bună de prelucrare prin turnare. tehnologiile de elaborare şi de realizare a semifabricatelor şi pieselor din astfel de aliaje sunt bine fundamentate ştiinţific şi asigurate logistic. tenacitate bună la temperaturi scăzute. costurile implicate de elaborarea unor astfel de aliaje şi de transformarea lor în produse se corelează favorabil cu performanţele tehnice pe care aceste produse le asigură etc. datorită unor proprietăţi pe care acestea le prezintă (şi care nu sunt asigurate de aliajele feroase sau se obţin mai greu la aceste materiale.

0 44.7 420 68.3 31.0 9. la ta.6 106 . J/(kg⋅K) Căldura latentă de topire qs.Tabelul 9. W/(m⋅K) Rezistivitatea electrică ρΩ.2 55 1300 368 63 104 113 23.5 8. kJ/kg Coeficientul de dilatare termică liniară αt (între ta şi 100 0C).2 14. nΩ⋅m Al Cu Ti Ni Sn Sb Zn Pb Cd Be Mg Au Ag Pt 660 1083 1660 1453 232 631 420 327 321 1278 649 1064 962 1772 2700 8930 4510 8910 7290 6690 7130 11340 8650 1850 1740 19280 10500 21440 900 386 512 471 222 207 382 129 230 1886 1025 128 235 132 397 205 440 309 59 163 101 23.1 247 401 19 83 63 26 113 34 97 210 163 317 428 72 26.5 110 370 59. 0 C Densitatea ρ la ta. µm/(m⋅K) Coeficientul de conductivitate termică λ la ta.7 29.6 16.2 19. Caracteristicile fizice ale principalelor componente de bază ale aliajelor neferoase Metalul Aluminiu Cupru (Aramă) Titan Nichel Staniu (Cositor) Stibiu (Antimoniu) Zinc Plumb Cadmiu Beriliu Magneziu Aur Argint Platină Simbolul chimic Temperatura de solidificare – topire ts.5 23.3 11.7 40.5 11.6 25.2 206 72.5 16.4 13.0 39. kg/m3 Căldura specifică Cs la ta.1.3 21.5 14.

99.9. Si. Pb-Ca Cd-Ag. Sn 99. Cu.C. Fe.96.3 STAS 10502: Ni 99. Cu.75. Cd 99. Zn. împreună cu cele redate în tabelul 1. Al 99.4.As. As. Sn 99. Zn-Mn Pb-Sb.5. Al 99.9.2. Cu 99. impurităţile ce au influenţe (negative) majore asupra proprietăţilor lor şi cele mai utilizate tipuri de aliaje binare în care fiecare din aceste metale este componentul de bază (principal). Cd. O. în tabelul 9. Pb Pb-Ag.85. Al 99.6.5.65 Principalele impurităţi Fe. Fe Fe. Al-Mg.6. Cr 98. Mn Principalele clase de aliaje binare folosite în tehnică Al-Cu.9.5 STAS 646: Zn 99. As. Fe. Ni-Fe Cr-Ni. Sn-Zn. Cd Cd-Sn Mg-Si.9. Mg-Mn.6 STAS 7386: Cr 99. Pt STAS 10560: Pt 99.0) Au-Ni. Pb. Zn 99.3 sunt expuse valorile celor mai importante caracteristici mecanice ale metalelor care constituie componentele de bază ale aliajelor neferoase.6. Si Pt-Ni.99: Pb 99. As. Pt 99. Si.Al 99. Sn. Cu-Sn.5. P. Cr 97 STAS 10309: Sn 99. Sb. P Pb. Bi.95. Si. Sb 98. Sb 99. Al 99 STAS 270/1:Cu 99.5 Ti 99.97. Zn 97. Pb-Sn.2 sunt precizate clasele de puritate industrială în care pot fi obţinute aceste metale. cu excepţia Au şi Ag.95.1 sunt prezentate metalele folosite frecvent drept componente de bază ale acestor aliaje şi sunt precizate o serie de caracteristici care. Ti 99. S. Cd 99. Zn 98. 133 . Sb 99. Pb 99. Al. Bi Pb. S. Ni 97. Ti-Ni Ni-Cu.98.Al 99.97. Bi.985.995. Sb-Pb Zn-Al.6. Al. Cr 98. Ni-Cr. Fe. Pb. Ag STAS 3321: Ag 999. Sn 98. Sb 97. Al 99. Sn 96. (Au 995. Sn-Sb. Al 99. Cu 99. Cu. Fe.35 STAS 10262: Sb 99. Fe. Ag-Hg Pt-Rh. Au-Pt Pb.98. Cu-Al. Ti 99.4.6.5. Pb 99.99.8. Cu.98. Zn Pb. Ag-Ni. Bi. Sn Ag. Mg 99. Sb Sn. Cu 99. Zn 98. Fe S. Pb 99. definesc cantitativ proprietăţile lor fizice. P.2. Ni-Mo.95.99. Ni 98.96. Al 99.9 Mg-Al.8 Pb. Mg-Zn Au-Ag. S. Cr-Ti.95.Bi. Ni 99.5. Al-Zn Cu-Zn. Cd 99.85 STAS 8615: Cd 99. Fe.5.94.6 Bi. Cu-Be Ti-Al. Al-Si. Ni 99. în tabelul 9.99.99.3.7. Zn-Cd. Sb. Ni.5 STAS 663: Pb 99. Cu 99. Pt-W * cifrele de după simbolul chimic indică valoarea minimă a concentraţiei masice a metalului industrial (în %. Mg 99. Au-Cu. Fe. Ag-Cu. pentru care concentraţia este în %o). Cr-Mo Sn-Pb.3. Sb 99. Pt 99. Ni 99.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Deoarece proprietăţile aliajelor neferoase sunt determinate în măsură importantă de proprietăţile componentului lor principal (metalic). Cu As. iar în tabelul 9. Al 99. Zn-Cu. Cr-W. Pt-Ir.565. Cu 99. Pb 99. Zn Ag-Cd. Mg STAS 10273:Mg 99. Bi. S Pb. Pb.Cd C. Cu. Cu.90. Pb. Clasele de puritate ale componente de bază ale aliajelor neferoase Metalul Al Cu Ti Ni Cr Sn Sb Zn Mărcile industriale * STAS 7607: Al 99. Au STAS 4389: Au 999. Cd-Ni.93.95. Sn-Hg Sb-Sn.8. Sb 99. Tabelul 9. Cu.

N/mm2 Modulul de elasticitate transversală. N/mm2 Duritatea 2) Al Cu Ti Ni Sn Sb Zn Pb Cd Be Mg Au Ag Pt 1) recopt (stare de echilibru) ecruisat ecruisat 1) 40 – 70 120 − 140 170 − 220 420 − 450 220 − 250 310 − 330 12 − 14 10 − 13 70 − 100 11− 13 69 − 83 380 − 480 160 − 195 180 − 220 100 − 120 120 − 145 15 – 30 100 − 120 50 − 70 320 − 330 130 − 150 50 − 60 10 − 11 − 50 − 55 4−5 − 260 − 310 90 − 105 115 − 140 − − 50 – 70 8 − 12 45 − 60 10 − 15 50 − 60 30 − 40 80 − 90 − 40 − 50 60 − 70 17 − 25 − 3 − 15 2 − 10 40 − 50 48 − 50 62000 115000 105000 207000 44000 77800 105000 55000 300000 43000 78000 76000 25000 42800 79000 16500 19000 38000 20600 140000 − − 27500 140 − 220 HV − 35 – 40 HBS 95 – 110 HBS 90 – 120 HBS 60 – 65 HV 5 – 6 HBS 30 – 60 HBS 20 – 35 HBS 3 – 5 HBS 16 – 24 HBS 75 – 85 HRB 37 – 39 HRE 48 – 54 HRE 18 – 20 HBS 25 – 30 HV recopt (stare de echilibru) 1) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) sinterizat (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) ecruisat 1) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) 170000 38 – 45 HV 150 − 165 − − deformat plastic la rece cu GD = 70 … 90 %. N/mm2 Limita de curgere 2) . 2) creşte odată cu conţinutul de impurităţi al metalului. % Modulul de elasticitate longitudinală. Caracteristicile mecanice la ta ale principalelor componente de bază ale aliajelor neferoase Metalul Starea Rezistenţa la rupere 2). N/mm2 Alungirea procentuală după rupere 3) . .3. 3) scade odată cu conţinutul de impurităţi.Tabelul 9.

în diverse concentraţii şi alte elemente de aliere decât zincul: Si. − aliaje care conţin în structură constituenţi eterogeni (de tipul amestecurilor mecanice eutectice sau eutectoide). • în funcţie de constituţia structurală de echilibru (la ta). aliaje criogenice (cu tenacitate ridicată la temperaturi scăzute). Mn etc.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Aliajele neferoase se pot clasifica folosind o multitudine de criterii. se practică încadrarea aliajelor neferoase în categorii ca: aliaje uşoare (caracterizate prin densităţi ρ ≤ 4000 kg/m3). Pt etc. − aliaje cu structură monofazică după solidificare. la orice temperatură. Au. iar aliajele denumite în tehnică alame au ca bază aliaje Cu – Zn. Aliajele neferoase (ca şi fontele şi oţelurile) se pot clasifica şi pe baza denumirii proprietăţii sau caracteristicii care le defineşte primordial utilitatea tehnică. de exemplu. în care precipită la răcirea ulterioară particule de faze secundare (de obicei. alcătuită din cristale de soluţie solidă având ca solvent componentul de bază. aliajele neferoase pot fi: binare. aliajele denumite în tehnică duraluminuri au ca bază aliaje Al – Cu. iar în funcţie de aptitudinile de a-şi mări rezistenţa mecanică în urma aplicării de TT. în diverse concentraţii şi alte elemente de aliere decât cuprul: Mg. pentru a facilita studierea structurii şi proprietăţilor fiecărui tip de astfel de aliaje. preferându-se clasificarea acestora în funcţie de componentul de bază şi încadrarea lor în categorii de tipul: aliajele cuprului (aliaje pe bază de cupru). aliajele metalelor preţioase (aliaje pe bază de metale preţioase: Ag. aliaje anticorosive (cu rezistenţă ridicată la acţiunea mediilor agresive de lucru). cele mai multe tipuri de aliaje utilizate în prezent în tehnică sunt complexe. aliajele neferoase se clasifică în: aliaje durificabile structural prin tratamente termice şi aliaje nedurificabile prin tratamente termice. Sn. se ia ca bază câte un aliaj binar reprezentativ şi se consideră că restul componentelor sunt elemente suplimentare de aliere (de exemplu.) etc. aliaje cu rezistenţa mecanică ridicată (dure). aliajele neferoase pot fi: aliaje de turnare şi aliaje deformabile plastic. care prezintă în stare solidă. Mn. ternare sau complexe. aliaje uşor fuzibile (cu temperaturi ts coborâte) etc. pentru denumirea diverselor aliaje neferoase şi sistematizarea studierii structurii şi proprietăţilor lor. Ni etc. aliajele neferoase se încadrează în următoarele categorii: − aliaje monofazice. 135 . în care sunt introduse suplimentar. o structură monofazică. aliaje antifricţiune. • în funcţie de posibilităţile tehnologice de transpunere în produse şi de prelucrare a acestora. Toate criteriile de clasificare anterior precizate se folosesc însă drept criterii secundare. astfel: • în funcţie de numărul componentelor.. Fe. aliajele aluminiului (aliaje pe bază de aluminiu). aliajele nichelului (aliaje pe bază de nichel). compuşi intermetalici). în care sunt introduse frecvent. Pb. dar.). Al. aliajele titanului (aliaje pe bază de titan).

Zr. la aceste aliaje nu se produc. care.4.2).2. scap. 1. care are ca efect îmbunătăţirea fineţei şi gradului de dispersie a fazelor componente ale amestecurile mecanice eutectice care se formează la solidificarea unor aliaje neferoase. modificarea poate fi: • modificare de tipul I. modificatorii care acţionează în acest mod (borul şi unele metale de tranziţie cu reactivitate chimică mare: Ti. constituie baze pentru germinarea eterogenă la solidificarea aliajelor (v. 1. se utilizează cu predilecţie pentru realizarea modificărilor de tipurile I şi III. care are ca efect principal finisarea (micşorarea dimensiunilor) cristalelor dendritice primare. scap. La alegerea modificatorilor şi realizarea modificării aliajelor neferoase trebuie avute în vedere următoarele aspecte esenţiale: • modificatorii introduşi în aliajele neferoase lichide acţionează în unul din următoarele moduri: − formează (individual sau prin combinare cu componentele aliajelor) particule greu fuzibile şi insolubile în aliajele topite. ca urmare. care pot schimba mecanismele obişnuite ale germinării şi/sau creşterii cristalelor la solidificare. fenomene de cristalizare secundară (recristalizare în stare solidă. v. Modalitatea actuală cea mai eficientă de influenţare a caracteristicilor structurii primare a aliajelor neferoase o reprezintă modificarea. scap.6).6). • modificarea de tipul II. 4. constând din inocularea în aliajele lichide a unor cantităţi mici de substanţe chimice (numite modificatori.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. • modificare de tipul III. acest tip de modificare este eficient la aliajele neferoase care prezintă după cristalizarea primară o structură monofazică (cu cristale de soluţie solidă). Modificarea aliajelor neferoase La marea majoritate a aliajelor neferoase folosite în tehnică componentele de bază nu prezintă transformări alotropice şi. care determină accentuarea ramificării şi subţierea ramurilor (axelor) cristalelor dendritice primare şi influenţează favorabil distribuţia fazelor secundare la aliajele în care (în timpul răcirii după solidificare) precipită particule ale unor astfel de faze. v. asigurând solidificarea cu un număr mare de germeni cristalini şi formarea unor structuri primare fine. Mo). în decursul răcirii după solidificare. În funcţie de efectele pe care le produce asupra structurii primare a aliajelor neferoase. distribuite sub formă de suspensie fină. care să determine transformarea structurii dendritice primare într-o structură secundară favorabilă (din punctul de vedere al mărimii granulaţiei şi gradului de dispersie a fazelor) obţinerii unor caracteristici mecanice ridicate şi/sau asigurării unei bune comportări la prelucrarea prin deformare plastică sau la aplicarea de TT. Ta. 136 .

scap. • modificatorii trebuie introduşi în aliajele neferoase într-o cantitate (concentraţie) optimă (care asigură nivelul maxim al efectelor pozitive produse de modificare). dacă concentraţia acestora este la nivelul optim se formează o suspensie fină. în cazul modificatorilor care au rolul de a forma particule greu fuzibile şi insolubile în aliajele topite. care micşorează viteza de creştere a germenilor şi limitează dezvoltarea în grosime a ramurilor cristalelor dendritice primare. în unele cazuri (de exemplu la semifabricatele şi piesele turnate din aliaje pe bază de Cu) impunându-se 137 . cu un număr mare de particule care activează germinarea eterogenă şi rezultă structura primară cu granulaţia cea mai fină. dar poate avea şi valori kO = 0. ti corespunzătoare acestui TT se alege cât mai ridicată (ti + 273 = Ti = kOTs. dacă concentraţia acestora este mică. deoarece omogenizarea se realizează prin difuzie.98. 9. de exemplu. τm = 2…24 ore).9. modificatorii care acţionează în acest mod (metalele uşor fuzibile: Li. efectele pozitive ale modificării se micşorează. 6. pentru omogenizarea pieselor turnate din aliaje în care procesele de difuzie se defăşoară foarte lent. pe bază de Al sau Mg. cum sunt aliajele uşoare. în mod obişnuit.95…0. Principalele tipuri de recoaceri fără schimbare de fază care se pot aplica semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase sunt: • Recoacerea de omogenizare (RO) este recomandată pentru diminuarea neomogenităţilor chimice ale structurilor dendritice primare ale semifabricatelor şi pieselor turnate. în care Ts.3. în K. este temperatura de solidificare – topire a aliajului din care sunt confecţionate piesele supuse RO. Tratamentele termice la aliajele neferoase Tratamentele termice (TT) care se aplică semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase se definesc şi se clasifică la fel ca şi tratamentele destinate semifabricatelor şi pieselor din oţeluri şi fonte (v. iar coeficientul kO se ia. Ca. definită ca fiind temperatura la care verticala aliajului intersectează linia sau suprafaţa solidus a diagramei de echilibru fazic a sistemului de aliaje căruia aparţine acesta. particulele nu se formează sau se formează în număr insuficient asigurării unei structuri primare fine. iar dacă concentraţia acestora depăşeşte nivelul optim. deoarece particulele care se formează sunt grosolane şi în număr insuficient realizării unei structuri primare fine. Sb.8…0. Pb) se folosesc mai ales pentru asigurarea modificărilor de tipul II.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase − formează pelicule de adsorbţie pe suprafeţele germenilor cristalini.1). Na. având ts = 500…600 oC). iar τm trebuie să fie mari (de obicei. kO = 0.

în mod obişnuit. unele aliaje pe bază de Ti) pentru obţinerea stărilor structurale de echilibru.2. TT de călire 138 .). austenită.3) se pot aplica semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase care prezintă transformări fazice în stare solidă (determinate de variaţiile cu temperatura ale solubilităţii componentelor în fazele din structura aliajelor. la piesele din astfel de aliaje. • Recoacerea de recristalizare fără schimbare de fază (RRN) este utilizată pentru refacerea plasticităţii semifabricatelor şi pieselor ecruisate prin deformare plastică la rece. soluţia solidă (denumită. 6.2. de obicei. ca şi în cazul aplicării la piesele din aliaje feroase. v. • Recoacerea de detensionare (RD) se aplică semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase în scopul diminuării intensităţii şi redistribuirii tensiunilor mecanice reziduale existente în acestea. Modul de conducere a unui astfel de TT este simplu: piesele se încălzesc la o temperatură ti situată desupra unuia din punctele de transformare în stare solidă ale aliajului neferos din care sunt confecţionate. în cazul normalizării). pentru obţinerea la ta a unei stări de echilibru structural.5 şi 6.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR aplicarea de TT ulterioare. pentru finisarea granulaţiei structurii grosolane rezultate după RO. γ fiind suferă transformări eutectoide (la fel ca oţelurile şi fontele): γ incal. se menţin la ti o durată τm (pentru uniformizarea temperaturii în masa pieslor şi pentru omogenizarea structurii) şi se răcesc lent (o dată cu cuptorul. La semifabricatele şi piesele confecţionate din aliaje neferoase se pot efectua două tipuri (principial diferite) de călire: • Călirea martensitică se poate aplica pieselor din aliaje neferoase care racire α + δ . Regimul RRN se alege astfel încât să se producă în piesele supuse tratamentului procesele de restaurare şi recristalizare primară şi să nu apară efectele defavorabile ale desfăşurării fenomenelor de creştere a granulaţiei şi de recristalizare secundară (v. RRN a semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase se realizează cu ti = trp + 100…200 oC (trp fiind temperatura de recristalizare primară a aliajului din care sunt confecţionate piesele supuse TT. 6. scap. în cazul recoacerii sau în aer liniştit. scap. τi + τm = 1…4 ore şi răcirea în aer liniştit. mecanismele detensionării termice şi principiile stabilirii regimului RD sunt cele prezentate în scap. trp + 273 = Trp ≅ 0. Recoacerile cu schimbare de fază (de tipul recoacerii complete sau normalizării. 3. recoacerile cu schimbare de fază se efectuează la produsele confecţionate din astfel de aliaje neferoase (cum sunt aliajele Cu – Zn. finisarea granulaţiei.4Ts). de producerea transformărilor alotropice ale unor componente.2). ca şi faza corespondentă a aliajelor Fe – C) care se transformă (la răcirea sub o temperatură caracteristică) în amestecul eutectoid (α + δ). îmbunătăţirea prelucrabilităţii prin deformare plastică sau prin aşchiere etc. aliajele Cu – Al. de realizarea unor transformări eutectoide etc.3.

menţinerea la această temperatură o durată τm (pentru obţinerea unei structuri cu austenită omogenă) şi răcirea rapidă (cu o viteză vr mai mare decât o viteză critică vrc). care aparţin unor sisteme ale căror diagrame de echilibru sunt de tipul celei prezentate în figura 9. în apă) pentru menţinerea structurii monofazice α până la ta. care îndeplinesc criteriile structurale menţionate mai înainte. rezultă că prin răcirea rapidă de la tic a structurii monofazice α se împiedică separarea din aceasta (prin procese bazate pe difuzie) a fazei θ (bogată în elemente de aliere) şi se obţine la ta o structură monofazică. Revenirea structurilor (metastabile) obţinute prin călirea martensitică a aliajelor neferoase poate conduce la efecte similare celor care se produc prin revenirea oţelurilor sau fontelor călite martensitic şi care constau în obţinerea (prin transformări structurale bazate pe difuzie) unor structuri apropiate de echilibru şi bine detensionate. fig. pentru obţinerea unei structuri monofazice.1. 9. alcătuită din cristale de soluţie solidă α suprasaturată în elemente de aliere (fază metastabilă). cu structura cristalină diferită de cea corespunzătoare fazei γ (austenitei) din care s-a format. ts). acest TT a fost denumit călire de punere în soluţie (a fazei θ). urmată de răcirea rapidă (de obicei. pentru ca transformarea (printrun mecanism bazat pe difuzia componentelor) γ ⇒ α + δ să nu fie posibilă şi să se realizeze o transformare de tip martensitic (printr-un mecanism care nu presupune difuzia componentelor) γ ⇒ M. • Călirea de punere în soluţie se poate aplica la piesele din aliaje neferoase în a căror structură apare ca fază principală o soluţie solidă care are ca solvent componentul de bază al aliajelor şi prezintă o variaţie importantă cu temperatura a capacităţii de a dizolva componentele de aliere (solubilitatea componentelor de aliere în această fază scade puternic când se micşorează temperatura). TT de călire de punere în soluţie constă din încălzirea şi menţinerea o scurtă durată la o temperatură tic ∈ (tso. structurile (monofazice. Călirea martensitică se poate aplica la produsele realizate din unele aliaje ale sistemelor Cu – Al. deoarece realizează punerea (dizolvarea la încălzire şi menţinerea la răcire) în soluţia solidă α a fazei θ. alcătuită din cristale de soluţie solidă α ≡ B(A) omogenă. Spre deosebire de structurile (dure şi fragile) realizate prin călirea martensitică.. La piesele din astfel de aliaje. Cu − Ti. Ti – Mo. Ti – Al etc. ca şi faza corespondentă din structura aliajelor Fe – C călite) fiind o soluţie solidă suprasaturată în elemente de aliere.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase martensitică constă din încălzirea lor la o temperatură ti situată în domeniul de stabilitate al fazei γ (domeniul austenitic).1). M (denumită martensită. 139 . Ti – Ni. cu cristale de soluţie solidă) obţinute prin călirea de punere în soluţie a aliajelor neferoase prezintă o bună comportare la prelucrarea prin deformare plastică. Cu – Be. Analizând modul de efectuare a acestui TT (v.

cu configuraţie platiformă (cu diametrul de 25. în funcţie de temperatura şi durata îmbătrânirii aliajelor neferoase călite..2. tso). determină separarea din soluţia solidă suprasaturată (metastabilă) a unor precipitate care durifică structura. putând fi uşor evidenţiate în structură prin examinarea la microscopul optic... • precipitatele θ” sunt faze metastabile care se formează la durate mai lungi şi/sau la temperaturi mai înalte de îmbătrânire decât cele corespunzătoare formării zonelor GP şi sunt faze distincte (cu structuri cristaline diferite de structura fazei stabile θ). Natura fazică şi caracteristicile structurale ale precipitatelor care se formează la îmbătrânire depind de mărimile parametrilor ti şi τm. în mod obişnuit.0. precipitatele θ’ se formează prin germinare eterogenă pe anumite defecte ale structurii cristaline a matricei α (de exemplu. care pot fi evidenţiate în structură numai prin examinarea la microscopul electronic. Cercetările întreprinse până în prezent au evidenţiat că. prin procese de germinare omogenă. TT de revenire aplicat structurilor obţinute prin călirea de punere în soluţie este denumit îmbătrânire şi poate fi îmbătrânire naturală.. în structura matricei α se pot forma următoarele tipuri de precipitate: • zonele GP (notate în acest mod după numele cercetătorilor Guinier şi Preston care le-au detectat pentru prima oară prin tehnici de difracţie cu raze X) apar la temperaturi şi durate mici ale procesului de îmbătrânire şi sunt asocieri preferenţiale de atomi ai componentelor de aliere din aliajul tratat... datorită efectelor de durificare pe care le produce.30 nm şi grosimea de 1.5. • precipitatele θ’ sunt tot faze metastabile. pe dislocaţiile elicoidale) şi sunt semicoerente cu structura cristalină a acestei matrice. dacă ta < tii < tso. cu dimensiuni suficient de mari pentru a putea fi observate prin examinarea structurilor la microscopul optic şi care apar dacă duratele şi/sau temperaturile de îmbătrânire sunt mai mari decât cele corespunzătoare formării precipitatelor θ”..ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Revenirea structurilor obţinute prin călirea de punere în soluţie a aliajelor neferoase. deoarece aceste precipitate se formează prin procese de germinare şi creştere..3.8 nm şi grosimea de 0. precipitatele θ” germinează relativ uniform în matricea α şi sunt legate prin interfeţe coerente cu structura cristalină a acestei matrice. ajungând la frecvenţe de 1013…1015 zone/mm3.0 nm). dacă tii = ta sau îmbătrânire artificială. având la bază mecanisme ce presupun difuzia componentelor aliajului supus TT. constând din încălzirea şi menţinerea acestora la o temperatură tii ∈ [ta. zonele GP au forma unor discuri cu diametrul de 5. 140 .6 nm şi se formează uniform în matruicea α. • precipitatele θ sunt faze stabile (de echilibru). care germinează eterogen pe limitele grăunţilor cristalini ai matricei α şi sunt necoerente cu această matrice.

la ridicarea temperaturii de îmbătrânire de la ti la t i/ > ti. 9.)..2. precipitatul specific temperaturii ti se dizolvă în matricea α şi apoi din matricea α se separă un nou precipitat. în principal de creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii acestora. τm) a unui aliaj Al – Cu (cu %Cum = 3 %). Fig. reprezentând dependenţele experimentale dintre duritatea aliajului îmbătrânit şi parametrii de regim ai îmătrânirii: HVr = f(ti = ct. Aşa cum se poate observa analizând curba de îmbătrânire HVr = f(ti = 130 oC. cu %Cum = 3 % Transformările structurale produse prin îmbătrânire sunt însoţite de modificări ale proprietăţilor aliajelor călite. Curba de îmbătrânire la ti = 130 oC a unui aliaj Al – Cu. pentru reconstituirea stării structurale monofazice pe care aliajele o aveau după călirea de punere în soluţie (supraîncălzirea de scurtă durată asigură dizolvarea în matricea α a precipitatelor formate prin îmbătrânire. care constă din supraîncălzirea de scurtă durată a aliajelor îmbătrânite. efectul de durificare al îmbătrânirii se poate evidenţia cu ajutorul unor curbe de îmbătrânire. 9. pentru orice aliaj călit şi îmbătrânit. corespunzător temperaturii t / > ti. τm = ct. dar nu oferă timpul necesar separării precipitatelor specifice temperaturii la care s-a supraîncălzit aliajul). cercetările experimentale întreprinse până în prezent au arătat că orice precipitat se formează direct din matricea α şi nu prin transformarea precipitatelor existente anterior în structura aliajului supus îmbătrânirii. prezentată în 141 . Aceste particularităţi ale formării precipitatelor în timpul îmbătrânirii aliajelor neferoase călite sunt valorificate practic la realizarea procesului de reversiune. astfel.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase În privinţa filiaţiei diverselor tipuri de precipitate.1. τm) sau HVr = g(ti. Configuraţia diagramei de echilibru a sistemelor cărora aparţin aliajele neferoase la care se pot aplica TT de călire de punere în soluţie Fig.

5. la aliajele cuprului. AA (Aluminum Association). aplicată la aluminiu şi aliajele pe bază de aluminiu şi recomandată de standardele elaborate de ISO şi CEN pentru mărcile de aluminiu şi aliaje de aluminiu deformabile. între călirea de punere în soluţie şi îmbătrânire. aplicată la aliajele aluminiului.4. sunt: varianta UNS (Unified Numbering System).) sunt simbolizate printr-un număr (în mod obişnuit. principalele variante ale acestui sistem. verificării şi comercializării semifabricatelor şi pieselor din astfel de materiale. la aliajele titanului. la aliajele zincului etc. 142 .4 şi 9. având la bază principiile prezentate în tabelele 9. la aliajele magneziului. Simbolizarea metalelor şi aliajelor neferoase comerciale În prezent nu există un sistem de simbolizare a mărcilor de metale şi aliajele neferoase unanim recunoscut şi aplicat la întocmirea documentelor tehnice aferente conceperii. acest efect diminuându-şi intensitatea odată cu distrugerea coerenţei dintre matricea structurală a aliajului şi precipitatele formate la îmbătrânire. proiectării. regionale sau internaţionale).. sunt: • sistemul de simbolizare numerică. regional sau internaţional) care gestionează sistemul. cum ar fi ASM (American Society for Metals). conform căruia mărcile de metale şi aliaje neferoase din diverse categorii (aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR figura 9. şi varianta propusă de AA (Aluminum Association). fără nici o semnificaţie legată de compoziţia şi proprietăţile mărcii) acordat de asociaţia sau de organismul (naţional.2. efectul de durificare al îmbătrânirii creşte în cursul formării precipitatelor semicoerente (zonele GP şi precipitatele θ”) şi scade odată cu apariţia precipitatelor semicoerente (θ’) şi necoerente (θ). semifabricatele sau piesele din aliaje neferoase se supun unor operaţii de deformare plastică la rece. 9. fabricării. Cele mai utilizate sisteme de simbolizare a mărcilor de metale şi aliaje neferoase. cupru şi aliaje pe bază de cupru etc. recomandate de diverse asociaţii profesionale şi/sau organisme de standardizare (naţionale. se ajunge astfel la ideea (confirmată prin cercetări experimentale) că efectul de durificare este o consecinţă a interacţiunii dintre dislocaţiile matricei aliajului îmbătrânit şi precipitatele coerente. CEN (Comité European de Normalisation) sau ISO (International Organization for Standardization). Desfăşurarea proceselor de precipitare la îmbătrânire şi efectele de durificare produse de acestea pot fi influenţate substanţial dacă.

dacă X0 = 0.0 G AlZn6MgCr 8. X0 = 6 ⇒ α ≡ F. Aliaje având Mn ca EAP 3 A93003 / 3003 AlMn1Cu 4. Aliaje având Mg ca EAP 5 A05200 / 520. urmată (eventual) de o literă care codifică procedeul tehnologic de turnare recomandat la realizarea semifabricatelor sau pieselor din aceste aliaje (litera S pentru turnarea în forme din nisip.. Aliaje având Zn ca EAP 7 A07120 / 712. simbolurile chimice ale elementelor de aliere pentru care %EAm este în jur de 1 % sau mai mare fiind însoţite de numere (de preferinţă întregi) care indică concentraţiiile masice nominale (medii) ale acestor componente.).0 G AlSi5Cu3 4. urmat de simbolurile chimice ale elementelor de aliere. X0 = 2 ⇒ α ≡ B.1 G Al 99. simbolul nu conţine litera α. Aliaje având alte EAP 8 A98016 / 8016 AlFe1Mn * X0 = 0 pentru aliajele corespunzătoare unei reţete originale .4. Aliaje având Zn ca EAP 7 A97149 / 7149 AlZn8MgCu 8.2 .0 G AlMg10 6.5 5. . simbolurile aliajelor de turnare sunt precedate de litera G. dacă X0 = 1⇒ α ≡ A. Grupă de aliaje neutilizată 6 − − 7. Aliaje având Si ca EAP 4 A94343 / 4343 AlSi7.2. Aliaje având Cu ca EAP 2 A92001 / 2001 AlCu5. Aliaje având alte EAP 9 − − Mărcile de aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu deformabile Structura simbolului în varianta UNS: A9X1X2X3X4 Structura simbolului în varianta AA: X1X2X3X4 Seria (grupa) de aliaje Exemple de mărci X1 1 A91080 / 1080 Al 99.1 G AlSn6Cu1Ni1 9.5 6. Aliaje având Mg ca EAP 5 A95052 / 5052 AlMg2. Aliaje având Sn ca EAP 8 A08510 / 851. Date privind simbolizarea mărcilor de aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu Mărcile de aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu pentru turnare Structura simbolului în varianta UNS: AX0X1X2X3X4* Structura simbolului în varianta AA: αX1X2X3. Aluminiu şi aliaje cu %Alm ≥ 99 % 2.8 1. Tabelul 9.0 G AlCu4MgTi 3. Aliaje având Si ca EAP 4 A24430 / B443.. litera Z pentru turnarea centrifugală. X0 = 1. 6 pentru aliajele rezultate prin modificări aduse unei reţete originale. iar simbolurile mărcilor de aliaje neferoase sunt alcătuite din simbolul chimic al componentului de bază. Aluminiu şi aliaje cu %Alm ≥ 99 % 2. X4 = 0 la aliajele pentru turnare în piese şi X4 = 1 sau 2 la aliajele pentru turnare în lingouri.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • sistemul de simbolizare alfanumerică (sistemul de simbolizare după compoziţie).. Aliaje având Si şi Mg ca EAP 6 A96106 / 6106 AlMgSiMn 7. litera C pentru turnarea continuă. ** EAP ≡ element de aliere principal 143 .5MgMn 3. litera M pentru turnarea în forme metalice. Aliaje având Si ca EAP + Cu şi Mn 3 A13190 / A319. scrise în ordinea descrescătoare a importanţei lor.0 1. litera P pentru turnarea sub presiune etc. conform căruia mărcile de metale neferoase se simbolizează aşa cum se arată în tabelul 9.1 G AlSi5 5.X4* Seria (grupa) de aliaje Exemple de mărci X1 1 A01001 / 100.. Aliaje având Cu ca EAP** 2 A02040 / 204.

... iar M10100 – aliajului MgAl10Mn) etc. Bronzuri fosforoase cu %Sn < 9 % C50000 ....5 C22600 C20000 . la aliajele pe bază de Mg UNS = MX1X2X3X4. C85800 C85400 G CuZn29Pb3Sn Alame speciale C86100 . la aliajele pe bază de Zn UNS = ZX1X2X3X4 (de exemplu.. C84800 C84500 G CuZn12Pb7Sn2 Alame galbene (simple/cu Pb) C85200 . C51100 CuSn4P 4.....C9 X1X2X3X4 Seria (grupa) de aliaje UNS Exemple de mărci C80100 . Bronzuri cu Al (%Alm< 19 %) C60600 . Bronzuri cu Pb C98200 .. la aliajele pe bază de Ni UNS = NX1X2X3X4 (de exemplu.. N04400 corespunde aliajului cu simbolul alfa numeric NiCu32). C17300 CuBe1.. C81100 C80100 G Cu 99.5Ni 3.Zn C96200 .. Bronzuri obişnuite (Cu – Sn) C90200 . Bronzuri cu Si (%Sim < 8 %) C64700 .5 2...95 1. C66100 C65500 CuSi3 6...ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 9. iar sistemul de simbolizare alfanumerică este util îndeosebi în activităţile de cercetare. M11311 corespunde aliajului cu simbolul alfa numeric MgAl3Zn1.... C94500 C92700 G CuSn5Pb25 C94300 G CuSn5Ni5 C94800 Bronzuri aliate cu Ni C94700 . Aliaje cu %EAm < 5 % C81300 .. proiectare..... Cupru cu %Cum ≥ 99.5Pb C33500 C30000 .. Alame roşii (simple sau cu Pb) C83300 .5). Bronzuri şi alame cu Si C87200 ...5..5 9. fabricare şi verificare a metalelor şi aliajelor neferoase sau a produselor ce se confecţionează din astfel de materiale. C95800 C95600 G CuAl7Si2 7. C87900 C87200 G CuSi4 C87500 G CuZn14Si4 G CuSn11 5. 2. C97800 C96400 G CuNi30Fe C97600 G CuNi20Zn8Sn4Pb 8... Alame cu Pb CuZn28Sn1 C44300 C40000 . Aliaje pe bază de Cu speciale C99300 . Date privind simbolizarea mărcilor de cupru şi aliaje pe bază de cupru Mărcile de cupru şi aliaje pe bază de cupru pentru turnare Structura simbolului în varianta UNS: C8X1X2X3X4 .. (de exemplu... C82800 C82100 G CuBe0. C99800 C99600 G CuMn40Al2 Mărcile de cupru şi aliaje pe bază de cupru deformabile Structura simbolului în varianta UNS: C1X1X2X3X4 ... Bronzuri cu Al (%Alm <19 %) C95200 . Sistemul de simbolizare numerică se recomandă a fi utilzat mai ales în activităţile comerciale. C94900 6. C7X1X2X3X4* Seria (grupa) de aliaje UNS Exemple de mărci C11100 Cu 99. Aliaje Cu – Ni şi Cu – Ni .. Alame cu Sn CuZn36Al1Mn3Sn C67400 C66400 ..9 CuZn12. Aliaje Cu – Ni şi Cu – Ni − Zn C70000 .9 1.... Cupru şi aliaje cu %EAm < 8 % C10000 .. (de exemplu. C91700 C90700 G CuSn10Pb2 Bronzuri aliate cu Pb C92200 .. Z35530 corespunde aliajului cu simbolul alfa numeric ZnCu1Al4). C86800 C86300 G CuZn25Al6Mn 4... C76200 CuZn29Ni12 * varianta UNS se utilizează şi la alte tipuri de aliaje: la aliajele pe bază de Ti UNS = RX1X2X3X4. C98800 C98600 G CuPb35Ag1.. C64200 C61000 CuAl8 5. R54520 corespunde aliajului cu simbolul alfanumeric TiAl5Sn2.. Alame cu %Znm < 37 % CuZn34. C83800 C83400 G CuZn10 Alame semiroşii (simple/cu Pb) C84200 . Simbolurile mărcilor de metale sau aliaje neferoase sunt însoţite de 144 ... C69800 Alame speciale 3.

după recoacere sau deformare plastică la cald. Tabelul 9. 2 sau 3 * Simbolul stării pentru Al şi pentru Cu şi aliajele pe aliajele pe bază de Al bază de Cu F M O O H* W ** T H* − T cifrele sau literele care urmează acestui simbol codifică succesiunea de operaţii tehnologice care se aplică pentru atingerea stării. Definirea şi simbolizarea stărilor de bază ale produselor realizate din principalele categorii de metale şi aliaje neferoase industriale Definirea stării de bază 1. eventual. ** cifrele care urmează acestui simbol indică durata (în ore) a procesului de îmbătrânire naturală spontană.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase simbolurile stărilor de livrare ale semifabricatelor sau produselor realizate din aceste materiale. în cursul cărora nu se efectuează nici o verificare privind regimul termic sau gradul de deformare) 2. de litere sau cifre care indică subdiviziunea corespunzătoare stării de bază (modul particular în care se realizează starea de livrare a materialului. sunt supuse unor operaţii de deformare plastică la rece sau unor combinaţii de operaţii de deformare plastică la rece şi RRN. în scopul obţinerii unor caracteristici mecanice prescrise) 4. pentru obţinerea unor stări stabile diferite de stările 1. Simbolul stării unui metal sau aliaj neferos este alcătuit dintr-o literă de codificare a stării de bază (care defineşte modul principial de atingere a stării în care se află materialul). Ecruisat (starea obţinută la produsele care. 145 . cu sau fără ecruisare suplimentară. Pus în soluţie (starea instabilă obţinută la produsele supuse unei căliri de punere în suluţie şi îmbătrânite spontan la ta) 5.6. finisării granulaţiei. Recopt (starea obţinută la produsele deformate plastic în urma aplicării unei recoaceri complete în scopul asigurării valorilor minime ale caracteristicilor de rezistenţă mecanică sau starea obţinută la produsele turnate după o recoacere destinată reducerii segregaţiilor dendritice. îmbunătăţirii ductilităţii sau stabilizării caracteristicilor mecanice) 3. Brut de fabricaţie (starea obţinută din operaţiile de prelucrare la cald.7 sunt definite subdiviziunile stării TRATAT TERMIC corespunzătoare produselor realizate din aceste materiale. gradul de ecruisare realizat etc. iar în tabelul 9. Principalele date (cuprinse în standardele SR EN 515 şi SR ISO 1190/2) privind simbolizarea stărilor de bază ale produselor realizate din principalele categorii de metale şi aliaje neferoase industriale sunt prezentate în tabelul 9.6. urmată. adică particularităţile privind succesiunea şi conţinutul operaţiilor tehnologice ce trebuie aplicate pentru atingerea stării de livrare a produselor) şi/sau valorile anumitor caracteristici definitorii ale calităţii produselor care se livrează. Tratat termic.

urmată de ecruisarea prin deformare plastică la rece şi îmbătrânirea artificială) 5.10.7.6. sunt ecruisate prin deformare plastică la rece) 5.3. urmată de o îmbătrânire naturală) 5. sunt îmbătrânite artificial) 5. după prelucrarea la temperaturi ridicate. sunt răcite la ta şi îmbătrânite natural) 5. după prelucrarea la temperaturi ridicate şi răcirea la ta .11. Pus în soluţie. Răcit după prelucrare la cald. sunt răcite la ta. după prelucrarea la temperaturi ridicate. Pus în soluţie. rezistenţa maximă la acţiunea unor medii corosive) 5. după prelucrarea la temperaturi ridicate. Pus în soluţie şi supraîmbătrânit/stabilizat (starea obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie.8. Răcit după prelucrare la cald şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care. ci realizarea unor caracteristici speciale. cum ar fi.6. urmată de o îmbătrânire artificială) 5. sunt ecruisate prin deformare plastică la rece) 146 Simbolul stării pentru Al şi pentru Cu şi aliajele pe aliajele pe bază de Al bază de Cu T1 T2 TA TC T3 T4 T5 T6 TD TB TE TF T7 − − TG T8 TH − T9 TK TL .ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 9. Răcit după prelucrare la cald şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care. urmată de o îmbătrânire artificială al cărei scop principal nu este obţinerea unui efect de durificare prescris.2. urmată de ecruisarea prin deformare plastică la rece şi îmbătrânirea naturală) 5.7.9. Definirea şi simbolizarea subdiviziunilor stării TRATAT TERMIC a produselor realizate din principalele categorii de metale şi aliaje neferoase industriale Definirea subdiviziunii stării de bază 5. Pus în soluţie şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie.5. sunt ecruisate prin deformare plastică la rece şi îmbătrânite natural) 5. îmbătrânit artificial şi deformat plastic la rece (starea obţinută la produsele care. Răcit după prelucrare la cald. Pus în soluţie şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie. îmbătrânit artificial şi deformat plastic la rece (starea obţinută la produsele care. de exemplu. după atingerea stării definite la 5. sunt răcite la ta. Răcit după prelucrare la cald. deformat plastic la rece şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care. deformat plastic la rece şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care.1.5. deformat plastic la rece şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie.4. Pus în soluţie. deformat plastic la rece şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie. sunt ecruisate prin deformare plastică la rece şi îmbătrânite artificial) 5. după atingerea stării definite la 5.

Cuprul are o bună rezistenţă la coroziune în multe medii de lucru: atmosfere poluate.). Sn. Sb). substanţe organice (benzină. cuprul este utilizat din timpuri străvechi pentru realizarea de produse. soluţii concentrate de acizi anorganici.2 şi 9. • impurităţi care formează cu cuprul compuşi chimici fragili (O. care se declanşează prin reacţia Cu2O + H2 ⇒ 2Cu + H2O şi conduce la formarea de vapori de apă a căror presiune creşte (deoarece nu se pot elimina). Te). de obicei.5. Zn. azotic). anilină şi acid acetic etc. Principalele proprietăţi fizico – chimice şi mecanice şi clasele de puritate tehnică ale cuprului sunt descrise complet de caracteristicile redate în tabelele 1. 9. constând în creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii. 9. 147 . Au.06 % şi are ts ≅ 320 oC. azotaţi. iar Bi şi Cu formează un eutectic care conţine %Cum = 0. motorină. vapori de apă supraîncălziţi. aceste impurităţi formează cu cuprul eutectice uşor fuzibile (Pb şi Cu formează un eutectic care conţine %Cum = 0. neaerate de sulfaţi. Se. micşorarea plasticităţii şi tenacităţii. sunt. Principalele impurităţi ale cuprului tehnic se pot clasifica în următoarele categorii: • impurităţi solubile în cuprul solid (Ag. compuşii (cu topire congruentă) pe care îi formează cu cuprul aceste impurităţi se dispun intercristalin în structura cuprului. Cuprul este atacat (se corodează) în medii care conţin hidrogen. reducerea conductibilităţii termice şi electrice etc. Cd. P. Mn. Pt.. sulf. prezenţa incluziunilor intercristaline de CuO2 în structura cuprului (nedezoxidat corespunzător la elaborare) poate determina şi fenomenul numit “boala de hidrogen”. producând fisurarea intercristalină a produselor din cupru. Ni. glicerină etc. principalele aliaje pe bază de cupru folosite în tehnică fiind prezentate în continuare. care se dispun la limitele cristalelor de cupru şi îi influenţează negativ prelucrabilitatea prin deformare plastică la cald (generează fenomene de fragilitate sau fisurare la cald). Cuprul şi aliajele pe bază de cupru Sub formă de metal pur sau sub formă de component de bază al unor aliaje. hidrogen sulfurat. clorhidric. Cuprul formează un număr impresionant de aliaje. Fe. • impurităţi insolubile în cuprul solid (Pb. acceptabile. efectele prezenţei în concentraţii masice mici (sub 0. benzol. cloruri şi acizi anorganici (sulfuric. Mg. S. diminuându-i substanţial plasticitatea şi tenacitatea şi micşorându-i considerabil conductibilitatea termică şi electrică. As. sub formă de incluziuni nemetalice. Cr.2.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase 9.5 %) a acestor impurităţi (care formează soluţii solide de substituţie cu cuprul).3. Bi).1. ape reziduale şi ape sărate.2 % şi are ts ≅ 270 oC). soluţii slabe. amoniac.

Structura alamelor se poate analiza apelând la diagrama de echilibru fazic a sistemului Cu – Zn. la temperaturi ridicate. 9.1) suferă un proces de ordonare (atomii de Cu se distribuie în nodurile situate în vârfurile celulelor elementare.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. care prezintă structură cristalină de tip CVC. prezentată în figura 9.1. Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Zn.5. Fig. prezentând tenacitate şi plasticitate bune. cât şi la rece. iar atomii de Zn se poziţionează în nodurile aflate în centrele celulelor elementare) şi soluţia solidă ordonată (faza Kurnakov). putând fi deformată plastic uşor. Alamele Aliajel pe bază de cupru. Variaţia caracteristicilor mecanice ale alamelor în funcţie de %Znm 148 .8.2.3. scap. având drept component de aliere principal zincul sunt denumite în tehnică alame. structură cristalină de tip CFC.Zn Fig. notată β’. punctele caracteristice ale acestei diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9.3. 9. capătă caracteristicile tipice compuşilor intermetalici (duritate ridicată şi fragilitate accentuată). ca şi solventul său. β are caracteristicile unei soluţii solide neordonate. v. soluţia solidă α se caracterizează printr-o bună plasticitate. atât la cald. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu . • α este soluţia solidă de substituţie având ca solvent cuprul şi ca solut zincul (α ≡ Cu(Zn)). 2.4. • β este o soluţie solidă pe bază de compus chimic (fază bertholidă). deoarece prezintă. iar sub temperatura tCK ≅ 450 oC (temperatura Curie – Kurnakov a fazei β.

. 10).8. alcătuită din cristale dendritice de soluţie solidă α neomogenă. fig. aşa cum se poate observa în figura 9. structura la ta a semifabricatelor şi pieselor turnate din astfel de alame are aspectul prezentat în figura 9. cu plasticitate bună). B. 9. unei reveniri. mai ales în prezenta impurităţilor insolubile în cupru (Pb. %Znm 0 41 32 38 39 46 46 32 Ordonata. 850 oC. fig. oC 1083 905 905 905 450 450 ta ta În funcţie de structura de echilibru şi de caracteristicile mecanice pe care le prezintă în această stare (v. eventual.5.. cu %Znm ≤ 25 % sunt denumite în tehnică tombacuri. Alamele bifazice.7.. semifabricatele sau lingourile din astfel de alame prezintă o structură monofazică.8. aşa cum se observă în figura 9. cât şi ca alame deformabile la cald (la o temperatură de deformare situată deasupra punctului tCK ≅ 450 oC. au %Znm ∈ (46 %.4). τm = 2. Alamele monofazice α se comportă foarte bine la deformarea plastică la rece şi au o comportare mai slabă la deformarea plastică la cald. cât şi prin deformare plastică la rece). 9. aşa cum se observă în figura 9. După turnare şi răcire la ta. în cantitatea şi cu dispunerea corespunzătoare obţinerii unor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate. 149 . Coordonatele punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Cu − Zn Punctul A B C D M N P Q Abscisa. alamele monofazice α.9) şi. dacă se aplică un TT de recoacere.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Tabelul 9.5 ore) sau sunt deformate plastic şi supuse apoi recoacerii. 50 %] şi se pot utiliza atât ca alame de turnare. piesele din alame bifazice cu conţinut ridicat de zinc se supun unui TT de călire în apă (de la o temperatură ti la care materialul prezintă o structură monofazică β. 9. Bi) care determină apariţia unor fenomene de fragilitate sau fisurare la cald. care definesc procedeul tehnologic recomandat pentru realizarea semifabricatelor şi pieselor. la care aceste alame prezintă o structură monofazică β. C. cu structura la ta alcătuită din cristalele fazelor α şi β’. pentru obţinerea structurii prezentate în fig. structura lor la ta va fi alcătuită din cristale poliedrice de soluţie solida α omogenă. la o temperatură ti < tCK. au %Znm ∈ (39 %. dacă semifabricatele sau lingourile turnate sunt supuse unei recoaceri de omogenizare (la ti = 800 . Alamele monofazice β’. pentru ca în structură să apară cristale de fază α. cristalele acestei structuri devenind poliedrice (echiaxiale). duritatea şi fragilitatea acestora crescând pe măsură ce se măreşte conţinutul procentual al fazei β’ în structură. 46 %) şi sunt utilizate de obicei ca alame de turnare. alamele se pot clasifica astfel: A. În unele cazuri.6. Alamele monofazice α (cu structura la ta alcătuită numai din cristale de soluţie solidă α) au %Znm ≤ 39 % şi sunt alame deformabile (care se prelucrează bine atât prin deformare plastică la cald.. cu structura la ta alcătuită numai din cristale de fază β’ (v.

j = 1.. care au în compoziţie (pe lângă zinc) şi alte elemente de aliere.. j = 1.5 %.1) în care %EAmj. n.5. iar la concentraţii masice mai 150 . dacă se calculează titlul fictiv al alamei %Cume. Structura la ta. aluminiul determină micşorarea sensibilă a conţinutului procentual de fază α al structurii alamelor. (9. Deoarece are keAl = 6. adică concentraţia masică a cuprului în alama binară echivalentă din punctul de vedere al microstructurii. 9.6. n. 9. după recoacerea de omogenizare.. introdus în concentraţii %Fem ≤ 1. cu suplimentarea cu %k eEA j % EAmj a concentraţie de zinc a alamei). cu relaţa: %Cu me = %Cu m %Cu m + % Znm + ∑ k eEAj % EAmj j =1 n 100 . determină creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii alamelor. finisează granulaţia şi mareşte tenacitatea alamelor. Fierul are keFe = 0..9. • Fierul. orice alamă specială poate fi încadrată în categoriile structurale anterior precizate pentru alamele binare. Structura la ta a alamelor monofazice α turnate Fig. sunt concentraţiile masice ale elementelor suplimentare de aliere existente în compoziţia alamei speciale. fără a le diminua caracteristicile de plasticitate şi tenacitate şi îmbunătăţeşte rezistenţa lor la acţiunea mediilor corosive.5 %.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. iar k eEA j . introdus în concentraţii %Alm ≤ 3. sunt coeficienţii de echivalare în zinc a elementelor de aliere suplimentare (introducerea unui element de aliere suplimentar în concentraţia %EAmj este echivalentă. Principalele elemente de aliere folosite la elaborarea alamelor speciale au următoarele efecte asupra structurii şi proprietăţilor acestor aliaje: • Aluminiul. a alamelor monofazice α În tehnică se utilizează nu numai alamele binare (aliajele Cu – Zn) ci şi alamele complexe (speciale). din punctul de vedere al efectelor asupra structurii.

efectele staniului asupra microstructurii alamelor se pot estima cu uşurinţă. 9. introdus în concentraţii %Snm ≤ 1 %. aburul supraîncălzit şi soluţiile de cloruri.. 420 oC)... iar efectele sale asupra microstructurii se pot aprecia considerând keMn = 0. măreşte rezistenţa mecanică şi plasticitatea alamelor şi îmbunătăţeşte comportarea alamelor în medii corosive cum sunt apa de mare. care induce un efect suplimentar de finisare a granulaţiei şi asigură sfărâmarea aşchiilor la prelucrarea prin aşchiere a alamelor. Structura la ta a alamelor bifazice turnate Fig. • Staniul. 9. introdus în concentraţii %Mnm ≤ 5 %. 10. piesele şi semifabricatele din alame aliate suplimentar cu acest element se pot supune TT de călire de punere în soluţie (răcire în apă de la ti = 800 .7. Structura la ta a alamelor bifazice călite si revenite Fig. manganul este un bun dezoxidant.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase mari de 0. care determină o creştere cu 30 .9.4 % determină apariţia în structură a compusului FeZn7. este insolubil în cupru. Structura la ta a alamelor bifazice recoapte după turnare Fig. fiind considerat o impuritate a acestuia) se foloseşte ca element de aliere al 151 . 40 % a caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi duritate.. Fig.. • Plumbul (care. 9. măreşte rezistenţa la coroziune a alamelor în apa de mare. Structura la ta a alamelor monofazice β’ • Manganul.5. 9. având în vedere că keSn = 2. aşa cum s-a precizat anterior. 820 oC) şi îmbătrânire (revenire la ti = 400 .. datorită efectelor fierului asupra microstructurii.8.

introdus în concentraţii %Nim ≤ 3 %. deoarece are keSi = 10.12. punctul de maxim local al curbei rezistenţei mecanice (cu ordonata la Rm = 600. determină creşterea plasticităţii şi tenacităţii alamelor. iar influenţa sa asupra microstructurii alamelor se poate estima considerând kePb = 1. măreşte fluiditatea şi proprietăţile de turnare ale alamelor topite şi determină îmbunătăţirea comportării în medii corosive a produselor confecţionate din alame speciale.11. CuZn36Pb1. aşa cum se poate observa în figura 9. coeficientul său de echivalare este keNi = −1.2. alcătuită din cristale de soluţie solidă de substituţie α ≡ Cu(Ni) ≡ Ni(Cu). G CuZn38Pb2Mn2. deoarece particulele de plumb uniform distribuite în structura alamelor asigură sfărâmarea aşchiilor şi îmbunătăţesc prelucrabilitatea prin aşchire a acestor aliaje. Plumbul se introduce în concentraţii %Pbm ≤ 3 %. mărirea rezistenţei mecanice şi durităţii (mai ales ale fazei β) şi îmbunătăţirea rezistenţei la coroziune (mai ales în prezenţa mediilor active calde). • Nichelul.27.5. fiind metale izomorfe (cu structură cristalină de tip CFC) şi prezentând dimensiuni atomice apropiate. CuZn15.. este un bun dezoxidant. Aliajele Cu − Ni Cuprul şi nichelul. introdus în concentraţii %Sim ≤ 1 %. CuZn39Ni3 sunt mărci de alame speciale monofazice α (alame speciale deformabile). au solubilitate totală în stare solidă. • Siliciul. CuZn10. efectele sale asupra microstructurii alamelor sunt importante. Mărcile de alame comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR alamelor din care se confecţionează produse destinate prelucrării prin aşchiere. iar CuZn42Mn3Al2 şi G CuZn30Al5Fe3Mn2 sunt mărci de alame monofazice β. CuZn36 sunt mărci de alame monofazice α (alame binare deformabile). evidenţiază faptul că toate aliajele acestui sistem au la ta o structură monofazică. G CuZn40PbSn. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu – Ni. Deoarece nichelul înlocuieşte în structura alamelor atomii de cupru (are asupra microstructurii alamelor efectul corespunzător scăderii concentraţiei de zinc). curbele ce descriu dependenţele dintre caracteristicile fizico – mecanice ale aliajelor Cu − Ni şi compoziţia lor chimică corespund configuraţiei redate în diagrama din figura 3.800 N/mm2) şi punctele de minim local ale curbelor alungirii procentuale după rupere (cu ordonata la A = 40 . G CuZn30Al5Fe3Mn2 sunt mărci de alame bifazice (alame pentru turnare). prezenţa plumbului înrăutăţeşte comportarea la prelucrarea prin deformare plastică a alamelor. deoarece poate determina apariţia fenomenelor de fragilitate sau fisuare la cald. 9.. de exemplu. Ca urmare. CuZn31Si. G CuZn40Pb. prezentată în figura 9.. 45 %) şi coeficientului de gâtuire (cu ordonata la 152 .3. CuZn30. CuZn20..

3 %). • aliaje Monel. 1. cu %Nim = 15 .. 1. 3%).30 % (corespunzător mărcilor comerciale CuNi18Zn20. folosite pentru a confecţiona (prin deformare plastică la rece sau la cald) elemente elastice (arcuri sau lamele) şi piese rezistente la coroziune. cu %Nim = 40.15% şi adaosuri de Al (%Alm = 1 . aliajele Cu – Ni se prelucrează bine prin deformare plastică (la rece sau la cald) sau prin aşchiere.0 %) şi Mn (%Mnm = 0.) şi se pot utiliza la fabricarea rezistorilor electrici.. în acizi organici. • aliajele Constantan.. folosite (ca aliaje deformabile sau pentru turnare) pentru confecţionarea pieselor rezistente la coroziune. • aliaje Melchior (Maillechort). iar curba care redă dependenţa dintre rezistivitatea electrică şi compoziţia acestor aliaje prezentând un punct de maxim local cu abscisa %Nim ≅ 50 %. Mn şi Si.. rezistorilor electrici.. cu %Nim = 65... Argentan).70 % şi adaosuri de Fe. dar şi ca aliaje pentru turnare) în aplicaţiile care necesită materiale rezistente la coroziune. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu − Ni Fig. CuNi18Zn27 sau CuNi15Zn21)... Microstructura la ta a aliajului Cu – Ni. 20 % şi adaosuri de Fe (%Fem = 0.. 11.. cu %Nim = 5.. 9. instrumentelor de măsurare.... 12.. cu %Nim = 30.. în vapori de apă etc..8 .Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Z = 55.4 %). folosite în aplicaţiile care impun materiale anticorosive. prezintă o bună rezistenţă la coroziune (în apă de mare şi în soluţii saline.. 20 % şi %Znm = 20. Principalele reţete de aliaje Cu – Ni utilizate în tehnică sunt: • aliajele Kunial.. folosite ca materiale electrotehnice (în special pentru confecţionarea rezistorilor).60 %) având abscisa situată la %Nim ≅ 65 %.. cu %Nim = 20 % Datorită structurii monofazice şi proprietăţilor fizico – mecanice pe care le prezintă.6 .35 % şi adaosuri de Mn (%Mnm = 3. • aliajele Alpaca (Neusilber. pieselor de mecanică fină. folosite (ca aliaje deformabile. Fig. 9. cu %Nim = 18 . 153 ...50 % şi aliajele Nichelină.. tacâmurilor şi obiectelor de artă sau podoabă etc..

în funcţie de concentraţia masică a staniului.5. care apara (la răcirea bronzurilor topite) prin defăşurarea transformării peritectice (la t ≅ 800 oC): L + α ⇒ β. de caracteristicile mecanice asigurate (redate sintetic. datorită vitezei extrem de reduse cu care se realizează transformarea δ ⇒ α + ε. faza γ este stabilă numai până temperatura la t = 520 oC. putând fi deformată plastic uşor. faza δ este stabilă numai până la temperatura t = 320 oC. aşa cum rezultă examinând diagramele din figura 9. faza α se caracterizează printr-o bună plasticitate.13 au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Sn.3. • α este soluţia solidă de substituţie având ca solvent cuprul şi ca solut sataniul (α ≡ Cu(Sn)). la care. bronzurile cu aluminiu. Principalele tipuri de bronzuri folosite pentru realizarea pieselor din construcţia de maşini şi pentru fabricare construcţiilor mecanice sunt: bronzurile cu staniu (denumite şi bronzuri clasice). deoarece prezintă. cu structură cristalină de tip CVC. la care se descompune eutectoid: β ⇒ α + γ. ca şi solventul său. • ε este compusul intermetalic Cu3Sn. în funcţie de concentraţia 154 . atât la cald.3. bronzurile cu beriliu şi bronzurile cu plumb. bronzurile cu siliciu. cu structură cristalină complexă.13. • γ este (ca şi β) o soluţie solidă pe baza compusului chimic Cu5Sn (fază bertholidă). la care se descompune eutectoid: γ ⇒ α + δ. • δ este o soluţie solidă pe baza compusului chimic Cu31Sn8 (fază bertholidă). cât şi la rece.1. punctele caracteristice ale acestor diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9. Bronzurile Aliajele pe bază de cupru al căror component de aliere principal este un alt element decât zincul sau nichelul sunt denumite bronzuri. Fazele care apar pe diagramele de echilibru din figura 9. în condiţii de echilibru (care presupun menţineri îndelungate).ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. structurile indicate de diagramele de echilibru (stabil sau metastabil) redate în figura 9.9. β este stabilă numai până la temperatura t = 586 oC. 9. Bronzurile cu staniu folosite în tehnică au %Cum ≤ 20 % şi prezintă. se descompune eutectoid: δ ⇒ α + ε. În funcţie de structura pe care o prezintă (la ta) în starea M.13. structură cristalină de tip CFC. • β este o soluţie solidă pa baza compusului chimic Cu5Sn (fază bertholidă). faza ε nu apare în structura semifabricatelor şi pieselor din bronzuri industriale livrate în stările M sau O. cu structură cristalină de tip CVC.5.

5 9.13.0 586 F 24. Coordonatele punctelor caracteristice ale diagramelor de echilibru Cu − Sn Punctul Abscisa. respectiv.16.2 ta A. în starea M. starea metastabilă obţinută prin turnare (strarea F) Tabelul 9.0 8. bronzurile cu staniu se pot clasifica astfel: Fig. 9.0 520 K 11.0 586 G 26. Bronzurile hipoeutectoide (bronzurile bifazice) au %Snm = 10. B.0 520 J 27.17) fazele α şi δ şi.9.5 800 C C’ 13. alcătuită din cristale dendritice de soluţie solidă α neomogenă.%Snm Ordonata. se poate transforma prin recoacere (precedată sau nu de o operaţie de prelucrare prin deformare plastică) într-o structură cu cristale poliedrice de soluţie solidă α omogenă. structurile la ta ale semifabricatelor şi pieselor realizate din astfel de bronzuri conţin (aşa cum se poate observa în fig. Bronzurile monofazice α (cu structura la ta alcătuită numai din cristale de soluţie solidă α) au %Snm ≤ 8 .. structura de turnare a acestor bronzuri...0 800 D 22. 9..0 800 E E’ 16.20 % şi se folosesc ca bronzuri de turnare.0 8.15. constituenţii α (preeutectoid) 155 . c. cât şi prin deformare plastică la rece).0 586 H H’ 16. în diagramele din fig. starea de echilibru stabil. b. aşa cum se poate vedea pe migrografia prezentată în figura 9. starea metastabilă obţinută prin recoacere (starea O). aşa cum se observă pe micrografia din figura 9. oC A 0 1083 B 25.0 350 Q 0. Diagramele de echilibru ale sistemului de aliaje Cu – Sn pentru diferite stări: a.14) şi de procedeul tehnologic recomandat pentru realizarea semifabricatelor şi pieselor.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase masică a staniului. 9 % şi sunt bronzuri deformabile (care se pot prelucra atât prin deformare plastică la cald. 9.

Structura la ta a bronzurilor monofazice α recoapte Fig. asigură o bună dezoxidare (împiedică apariţia incluziunilor dure şi fragile de SnO2) şi măreşte fluiditatea bronzurilor topite (conferă bune proprietăţi de turnare).0.15.. Structura la ta a bronzurilor monofazice α turnate Fig. introdus în concentraţii %Pbm ≤ 2 %. 9. duritatea şi fragilitatea acestor structuri crescând pe măsură ce se măreşte conţinutul lor procentual de eutectoid (α + δ). 9. 9.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR şi amestecul eutectoid (α + δ). 9.6 % determină formarea în structură a unor mici cantităţi de compus Cu3P.3.17. care produc următoarele efecte asupra structurii şi proprietăţilor acestor aliaje: • fosforul. Fig..3 %. introdus în concentraţii %Pm < 0. • plumbul. favorizează sfărâmarea aşchiilor) şi rezistenţa lor la 156 . îmbunătăţeşte prelucrabilitatea prin aşchiere a bronzurilor (deoarece particulele de Pb. ce influenţează pozitiv caracteristicile de antifricţiune şi rezistenţa la uzare a bronzurilor.14. Structura la ta a bronzurilor hipoeutectoide turnate Bronzurile cu staniu se pot alia suplimentar la elaborare şi cu alte elemente. iar în concentraţii %Pm = 0.16. separate intercristalin în structură. Variaţia caracteristicilor mecanice ale bronzurilor cu staniu în funcţie de %Snm Fig.

12 %) le asigură proprietăţi bune de antifricţiune (deoarece particulele de plumb. GCuSn12Ni2 şi GCuSn10Zn2 sunt mărci de bronzuri bifazice (bronzuri de turnare).. • β este o fază bertholidă pe baza compusului chimic Cu3Al. stabilă sub temperatura t = 785 oC. corespunzătoare compusului Cu32Al19.. ca fază separată preeutectoid (la cristalizarea primară a bronzurilor cu %Alm > 8. aşa cum se poate observa pe diagrama de echilibru. care înrăutăţesc comportarea la deformare plastică (măresc înclinaţia spre fisurare) a 157 .18.5.3 %) şi/sau ca fază separată la transformarea eutectică (la t ≅ 1035 oC) L ⇒ α + β şi este stabilă numai până la temperatura t = 565 oC. influenţează pozitiv proprietăţile de turnare ale bronzurilor (măreşte fluiditatea. stabilă deasupra temperaturii t = 785 oC.18. cu structură cristalină de tip CVC. ca urmare.10 %.. Aşa cum se poate observa examinând diagrama de echilibru din figura 9. tendinţa de a forma cristale dendritice lungi (columnare). cu retasura de contracţie concentrată). Bronzurile cu aluminiu prezintă însă. la solidificarea după turnare. la care se descompune eutectoid: β ⇒ α + γ2. • γ este (ca şi β) o fază bertholidă.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase coroziune. în funcţie de concentraţia aluminiului în aceste aliaje.15 oC). cu structură cristalină cubică şi γ2. de exemplu. iar în concentraţii mai mari (%Pbm = 4.10. structurile indicate de diagrama de echilibru redată în figura 9. cu structură cristalină de tip CFC.. aceste aliaje au proprietăţi de turnare foarte bune (fluiditate ridicată. iar GCuSn14. Bronzurile cu aluminiu folosite în tehnică au %Alm ≤ 15 % şi prezintă. bronzurile cu aluminiu (spre deosebire de bronzurile clasice) au un interval de solidificare restrâns (10. aptitudine de a realiza piese turnate compacte.3. punctele caracteristice ale acestei diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9. Mărcile de bronzuri cu staniu comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate. au un substanţial efect lubrifiant). Fazele care apar pe diagrama de echilibru din figura 9. evită apariţia incluziunilor de gaze în lingourile şi piesele turnate) şi nu produce modificări structurale (deoarece se dizolvă integral în soluţia solidă α). în concentraţii %Znm = 5. cât şi la rece. • zincul. cu structură cubică complexă.18 au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Al. care poate fi deformată plastic uşor. duritate ridicată şi fragilitate accentuată. • α este soluţia solidă de substituţie α ≡ Cu(Al).2. separate intercristalin în structura bronzurilor. corespunzătoare compusului Cu9Al4. faza β poate să apară în structura bronzurilor cu aluminiu.. atât la cald. 9. CuSn8 şi CuSn4Pb4Zn4 sunt mărci de bronzuri monofazice α (bronzuri deformabile). micşorează intervalul temperaturilor de solidificare. γ prezintă două modificaţii (forme alotropice): γ1.. CuSn6. în funcţie de concentraţia masică a aluminiului.

6 785 Q 9.19) şi de procedeul tehnologic recomandat pentru realizarea semifabricatelor şi pieselor. Bronzurile bifazice cu %Alm = 9. de caracteristicile mecanice asigurate (redate sintetic.5. 9.10.. bronzurile cu aluminiu se pot clasifica astfel: A. 19 Variaţia caracteristicilor mecanice ale bronzurilor cu aluminiu în funcţie de %Alm Tabelul 9.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR pieslor şi semifabricatelor turnate. B şi li se aplică o bună dezoxidare (pentru evitarea apariţiei în structură a incluziunilor fragile de Al2O3).4 1035 G 9. duritatea şi fragilitatea acestei structuri crescând pe măsură ce se măreşte conţinutul procentual de eutectoid (α + γ2). Bronzurile hipoeutectoide (bronzurile bifazice) au %Alm ≥ 9 % şi se folosesc în mod obişnuit ca bronzuri de turnare.0 565 P 13. B.. Fig. 9. Ti.10. structura la ta a semifabricatelor şi pieselor realizate din astfel de bronzuri conţine fazele α şi γ2 şi. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu − Al Fig.3 1035 C 11. în funcţie de concentraţia masică a aluminiului. Bronzurile monofazice α (cu structura la ta alcătuită numai din cristale de soluţie solidă α) au %Alm < 9 % şi sunt bronzuri deformabile. 9.0 1035 K 9.4 ta În funcţie de structura pe care o prezintă (la ta) în stările M sau O. constituenţii α (preeutectoid) şi amestecul eutectoid (α + γ2). 18. în diagramele din fig. acest dezavantaj poate fi eliminat. dacă se aplică un TT de 158 .4 565 M 12.2 1048 F 7. Coordonatele punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Cu − Al Punctul Abscisa. respectiv. dacă temperatura la care se face deformarea este situată în domeniul în care aceste aliaje prezintă structură monofazică β (structură care se poate menţine şi la ta.5 % se pot prelucra şi prin deformare plastică la cald. %Snm Ordonata. oC A 0 1083 B 8. dacă la elaborare se face modificarea lor cu V.

• manganul. cum ar fi: • fierul... Rp0...2 = 450. corespunzător obţinerii stărilor TA sau TB). bronzurile cu aluminiu se pot alia suplimentar şi cu alte elemente.300 N/mm2. • nichelul. îmbunătăţeşte comportarea bronzurilor la temperaturi ridicate. Pentru îmbunăţăţirea unor caracteristici de utilizare. apelor reziduale.2 = 140. în comparaţie cu bronzurile clasice. dar micşorează fluiditatea acestora (înrăutăţeşte proprietăţile de turnare). CuAl10Fe3 şi CuAl9Mn2 sunt mărci de bronzuri monofazice α (bronzuri deformabile).Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase călire. finisează granulaţia. în concentraţii masice %Mnm ≤ 2 %.8 % la bronzurile ecruisate prin deformare plastică la rece). în concentraţii %Fem = 3.5 %.. măreşte rezistenţa mecanică şi duritatea.. iar G CuAl10Fe3.. Rp0.. se pot prelucra prin deformare plastică la cald (la t = 800 . amplificând efectele acestui element de aliere. rezistenţă la coroziune mult mai bună (în medii ca: apa de mare şi soluţiile saline. densitate mai mică..3. de exemplu.. soluţiile unor acizi organici).. 9. Bronzurile cu siliciu folosite în tehnică au %Sim ≤ 3 % şi prezintă (în mod obişnuit) în stare solidă o structură monofazică α ≡ Cu(Si). piese cu proprietăţi bune antifricţiune. de exemplu: • bronzurile cu siliciu şi mangan (cu %Sim = 2. caracteristici de antifricţiune şi rezistenţa la uzare mai scăzute şi caracteristici mecanice asemănătoare.2 %) au proprietăţi bune de turnare.. îmbunătăţeşte caracteristicile de antifricţiune ale bronzurilor şi măreşte refractaritatea acestora (rezistenţa la oxidare/coroziune la temperaturi înalte).500 N/mm2 şi A = 3. prezentând şi avantajul de a fi mai ieftine decât celelalte tipuri de bronzuri.. cât şi ca bronzuri de turnare şi au caracteristici mecanice ridicate (Rm = 200..200 N/mm2 şi A = 15. produse rezistente la acţiunea apei de mare. Bronzurile binare cu siliciu se utilizează mai rar în aplicaţiile tehnice. petrolului şi produselor petroliere). are efecte similare cu ale fierului.900 N/mm2... Bronzurile cu aluminiu au. soluţiile de acid carbonic.. acestea se pot utiliza atât ca bronzuri deformabile. în concentraţii masice %Nim ≤ 5 %.5.3. de obicei fiind preferată folosirea bronzurilor ternare sau complexe (bronzuri cu siliciu aliate suplimentar şi cu alte elemente. care să determine sporirea anumitor proprietăţi de utilizare ale acestora).. 159 .. are efecte asemănătoare fierului şi manganului şi. în plus.. Mărcile de bronzuri cu aluminiu comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate. G CuAl10Mn şi G CuAl9Fe5Ni5 sunt mărci de bronzuri bifazice (bronzuri de turnare). 850 oC) şi sunt indicate pentru realizarea unor piese pentru construcţia de maşini sau pentru industria chimică (elemente elastice. rezistenţă mare la coroziune şi o bună prelucrabilitate prin aşchiere.25 % la bronzurile deformate plastic la cald sau de turnare şi Rm = 750.3 % şi %Mnm = 1.

ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • bronzurile cu siliciu şi nichel (cu %Sim = 1..11. în structura de echilibru la ta a acestor bronzuri apare faza Ni2Si. Mărcile de bronzuri cu siliciu comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate. structurile indicate de diagrama de echilibru redată în figura 9.3 %) se prelucrează bine prin deformare plastică la cald (la t = 850 . permiţând obţinerea la aceste aliaje a unor efecte de durificare substanţiale.. Bronzurile cu beriliu folosite în tehnică au %Bem ≤ 2... dacă solicitările mecanice sunt intense.20.5 % şi prezintă.2 % şi %Nim = 1. 900 oC) şi la rece şi prezintă bune proprietăţi antifricţiune şi rezistenţă la uzare (mai ales.500 oC).3.. Fazele care apar pe diagrama de echilibru Cu – Be au următoarele semnificaţii: 160 . 9.4 %) se caracterizează printr-o bună prelucrabilitate prin aşchiere şi bune proprietăţi antifricţiune.....5.5. punctele caracteristice ale acestei diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9.. datorită particulelor intercristaline de plumb pe care le prezintă în structură. care prezintă o mare variaţie cu temperatura a solubilităţii în faza α.950 oC).. cele mai utilizate mărci de bronzuri cu siliciu sunt: CuSi1.4. • bronzurile cu siliciu şi plumb (%Sim = 2.3 % şi %Nim = 1.. CuSi3 şi G CuSi4. ungerea este insuficientă şi temperaturile de lucru sunt ridicate). în funcţie de concentraţia masică a beriliului.. prin aplicarea unui TT alcătuit din călire de punere în soluţie (de la ti = 900. urmată de îmbătrânire artificială (la ti = 450..

. Rp0. 820 oC). În stările de livrare TF sau TH (care se obţin aplicând operaţiile tehnologice precizate mai înainte).. care poate fi deformată plastic uşor. 500 N/mm2.2. 5 %.. sculelor antiscântei (care nu produc scântei prin lovire) şi pieselor care trebuie să prezinte bune proprietăţi antifricţiune sau care sunt puternic solicitate mecanic în medii de lucru active (apă de mare... 400 HB... abur etc..).5.. 350 oC).. • α este soluţia solidă de substituţie α ≡ Cu(Be).. Principalele mărci de bronzuri cu beriliu comerciale sunt: CuBe1.2.. CuBe1. pentru obţinerea unei structuri monofazice α (cu cristale de α suprasaturate cu beriliu).. iar pentru îmbunătăţirea tenacităţii acestor bronzuri se foloseşte alierea suplimentară cu Ni (%Nim = 0. dacă (după călire) se face ecruisarea controlată a acestor bronzuri prin deformare plastică la rece.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Be. respectiv.7. Rp0.6Mn.2 = 1000 ..0 % şi prezintă la ta. 1500 N/mm2. • β este o fază bertholidă. semifabricatele şi piesele confecţionate din aceste aliaje se pot trata termic prin călire de punere în soluţie (de la ti = 800 . iar duritatea este 90 .2 = 300 . • γ este o fază bertholidă pe baza compusului CuBe. cu structură cristalină de tip CFC. 110 HB). efectele de durificare ale acestui TT se pot mări substanţial...0. aceste materiale se folosesc la realizarea elementelor elastice (arcuri. cu structură cristalină de tip CVC. o structură alcătuită din fazele α şi γ şi. faza β poate să apară în structura bronzurilor industriale ca urmare a desfăşurării transformării peritectice (la t = 865 oC) L + α ⇒ β sau ca urmare a diminuării solubilităţii beriliului în cupru o dată cu scăderea temperaturii.).. cu structură cristalină de tip CVC..9 şi CuBe0.5 %). din constituenţii α şi amestecul eutectoid (α + γ). 1050 N/mm2 şi A = 2 . 161 . 40 %.... Bronzurile cu beriliu utilizate în mod obişnuit au %Bem = 1. iar duritatea lor este 350 .. urmată de îmbătrânire artificială (la ti = 300 . 350 N/mm2 şi A = 30 . Datorită variaţiei mari cu temperatura a solubilităţii beriliului în cupru.5 %). care rezultă prin transformarea eutectoidă (la t = 620 oC) β ⇒ α + γ. a cărui contribuţie la durificarea structurii produselor din astfel de materiale este datorată formării compusului MnBe2.. caracteristicile mecanice la tracţiune ale bronzurilor cu beriliu ating nivelurile Rm = 1100 .5. în aceste stări structurale caracteristicile mecanice nu sunt foarte ridicate (caracteristicile la tracţiune sunt: Rm = 450 ..2. lamele elastice etc. Pentru micşorarea concentraţiei beriliului (care este un element de aliere scump) în bronzurile industriale şi creşterea efectelor de durificare ale îmbătrânirii se practică alierea suplimentară a acestora cu mangan (%Mnm = 0... în stările M sau O. aşa cum se poate observa pe diagrama de echilibru.

.0. Principalele impurităţi ale aluminiului tehnic se pot clasifica în următoarele categorii: 162 . sunt: densitatea scăzută.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. chimie şi petrochimie.5. energetică neconvenţională (solară. se practică turnarea cuzineţilor pe suporţi din oţel şi/sau se face alierea suplimentară a bronzurilor cu elemente care măresc duritatea matricei lor structurale: staniu (%Snm = 5. forajul sondelor de petrol. 9. G CuPb15Sn8 şi G CuPb7Sn7Zn3. Pentru a anihila această tendinţă şi a asigura o distribuţie uniformă a formaţiunilor intercristaline de plumb (cu rol lubrifiant) în matricea de cupru a structurii se practică alierea lor suplimentară cu nichel (%Nim = 1.. 9. iar duritatea 30.3 %). deoarece au determinat opţiunile pentru utilizarea acestui metal în cele mai multe aplicaţii. cele mai utilizate mărci sunt: G CuPb25.. Deoarece cuprul şi plumbul sunt insolubile în stare solidă. fabricarea ambalajelor. plasticitatea bună şi conductibilitatea termică şi electrică ridicată. eoliană). deoarece bronzurile cu plumb au rezistenţă mecanică scăzută (rezistenţa la rupere este Rm = 50. Bronzurile cu plumb se folosesc în tehnică (datorită proprietăţilor antifricţiune pe care le prezintă) ca materiale pentru confecţionarea cuzineţilor (piese inelare. pe care se sprijină arborii maşinilor şi utilajelor) lagărelor de alunecare (organe de maşini alcătuite din cuzineţi şi elementele de poziţionare şi susţinere a acestora). realizate dintr-o bucată sau din două semiinele.3.2. Principalele proprietăţi fizico – chimice şi mecanice şi clasele de puritate tehnică ale aluminiului sunt descrise complet de caracteristicile redate în tabelele 1. Mărcile de bronzuri cu plumb comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate. caracteristicile care trebuie remarcate... Datorită insolubilităţii în stare solidă a cuprului şi plumbului şi diferenţelor mari între temperaturile lor de solidificare – topire şi între densităţile acestora. Aluminiul şi aliajele pe bază de aluminiu Sub formă de metal pur sau sub formă de component de bază al unor aliaje.. construcţii civile şi industriale.150 N/mm2.10 %).. 9... bronzurile cu plumb manifestă o mare tendinţă de segregare (separare) a componentelor în structură..2 %)..50 HB).2.3. G CuPb20Sn5.6.3 %) sau zinc (%Znm = 1. electrotehnică şi telecomunicaţii.. fosfor (%Pm < 0. Cuzineţii din bronzuri cu plumb se realizează prin turnare. stibiu (%Sbm = 1. structura la ta a bronzurilor cu plumb este alcătuită din cristale de cupru şi separări intergranulare de plumb.5 %) şi răcirea forţată la solidificare a acestor bronzuri.1.2 şi 9. aluminiul este utilizat în prezent pentru realizarea de semifabricate şi produse pentru multe ramuri economice importante: aeronautică.5.

Mn.21. etc. 9. soluţiile de acid fosforic. aceste impurităţi uşor fuzibile se separă la limitele cristalelor de aluminiu şi influenţează negativ prelucrabilitatea prin deformare plastică la cald (generează fenomene de fragilitate sau fisurare la cald). Cr. Zn. sunt de obicei acceptabile. Aluminiul are o bună capacitate de a forma aliaje. Mn. efectele prezenţei acestor impurităţi în concentraţii masice mici. petrol. îmbunătăţirea prelucrabilităţii prin aşchiere (Cu. As. Mg. Zn. creşterea refractarităţii (Ni.). Bi). Structura acestor aliaje se poate analiza apelând la diagrama de echilibru fazic Al − Cu. Zn. aeronautică. medii apoase care conţin dioxid de carbon. reducerea conductibilităţii electrice (Mn) etc. Ti. constând în diminuarea proprietăţilor de turnare (Cu. Ti. vapori de apă.1.. Mo). Al12Fe3Si. Prezenţa impurităţilor (Fe. Cu. Cr. care împiedică atacarea produselor de către mediilor active de lucru. compactă şi foarte rezistentă la coroziune. Cr. Pb.) sau unele medii active (soluţiile de acid azotic. soluţii de acid sulfuric etc. Cu. Aluminiul are o bună rezistenţă la coroziune în multe medii de lucru: atmosfere poluate. 163 . Mg. Mo). ape reziduale. Zn). Mn. Ni. • impurităţi insolubile în aluminiul solid (Sn. aderentă. prezentată în figura 9. Ta. chimie şi petrochimie etc. Sb). creşterea rezistenţei mecanice şi scăderea plasticităţii (Si. AlSb) pe care îi formează aluminiul cu aceste impurităţi are ca efect principal diminuarea plasticităţii şi tenacităţii semifabricatelor sau produselor din aluminiu. prezenţa compuşilor (Al3Fe. Si.6. Zr). Mg. Mg. Mn) sau îmbunătăţirea acestora (Si şi. mărirea rezistenţei la coroziune (Si. mai ales. care fiind greu fuzibile se comportă ca modificatori şi determină obţinerea unor structuri primare cu granulaţie fină). principalele aliaje pe bază de aluminiu folosite în tehnică fiind prezentate în continuare. • impurităţi care formează cu aluminiul compuşi chimici (Fe. Ta. Zn. Rezistenţa la coroziune a produselor din aluminiu se datorează acoperirii lor (pe cale naturală sau prin aplicarea unor procedee tehnologice de tratare chimică sau electrochimică) cu o peliculă de Al2O3.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • impurităţi solubile în aluminiul solid (Si. Aliajele Al − Cu Aliajele aluminiului având ca element de aliere principal cuprul au o largă utilizare în tehnică (construcţia de maşini. AlAs. Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Al şi Cu. amoniacul) pot determina declanşarea unor procese de corodare intensă a produselor din aluminiu. Ni) sau diminuarea acesteia (Cu).

3). din categoria fazelor Laves. Aliajele industriale Al – Cu deformabile şi durificabile structural prin TT se caracterizează printr-o concentraţie masică de cupru %Cum = 2.. putând fi deformată plastic uşor. b) aliaje pentru turnare. Fig.1.6. fiind susceptibile de a fi durificate prin călire şi îmbătrânire naturală sau artificială (v.1%. Procesul tehnologic prin care se realizează prelucrarea prin deformare plastică şi durificarea structurală a unui semifabricat confecţionat dintr-un astfel de aliaj are următoarele etape: 164 .22.21. cu formula chimică Al2Cu şi concentraţia masică de cupru %Cum = 54. care prezintă o structură cristalină de tip tetragonal. aliajele Al − Cu se pot clasifica în două categorii: a) aliaje deformabile şi durificabile structural prin TT. ca şi solventul sau.22.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • α este soluţia solidă de substituţie având ca solvent aluminiul şi ca solut cuprul ( α ≡ Al(Cu)).21 corepunde cele prezentate în figura 9. Deoarece configuraţia diagramei de echilibru din figura 9. aliajele Al − Cu se pot supune TT de călire de punere în soluţie.1. Structura de echilibru la ta a aliajelor Al − Cu cu %Cum = 4 % 9. soluţia solidă α se caracterizează printr-o bună plasticitate.5 % (situată în intervalul delimitat de abscisele punctelor C şi B ale diagramei de echilibru din figura 9. 9. deoarece prezintă. aşa cum se poate observa în figura 9. • θ este un compus intermetalic de tip geometric. Pornind de la această observaţie. atât la cald cât şi la rece. structură cristalină de tip CFC.1. 9. în care sunt distribuite uniform particule de fază secundară θ.21) şi au structura de echilibru la ta alcătuită dintr-o matrice de soluţie solidă α. 9. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Cu Fig. subcap..

.3. aceste influenţe negative fiind diminuate dacă raportul % Fe m % Si m este menţinut la o valoare subunitară.5 %.2 % şi % Cu m % Mg m = 1.2.5 %.5 %.....4.0. constând din răcirea în apă a semifabricatului încălzit la o temperatură tic situată în intervalul (tso.0.4 %.. * prelucrabilitatea prin deformare plastică şi rezistenţa la coroziune se înrăutăţesc când concentraţiile impurităţilor (Fe şi Si) cresc. plasticitatea şi capacitatea de durificare prin TT sunt influenţate substanţial de concentraţiile cuprului şi magneziului şi de raportul acestora. Cele mai folosite sunt aliajele Al – Cu – Mg cu adaosuri de Mn. %Mnm = 0.6 %).. • prelucrarea prin deformare plastică a semifabricatului cu structură monofazică α.. ts). anihilarea influenţelor negative ale unor impurităţi greu de eliminat la elaborare. alierea aluminiului cu mai multe elemente fiind determinată de necesităţi privind îmbunătăţirea prelucrabilităţii prin deformare plastică.3 % şi = 18.19 ..2. • îmbătrânirea (naturală sau artificială).2. iar impurităţile permanent prezente sunt Fe şi Si (concentraţiile masice maxime uzual acceptate pentru fiecare din aceste elemente fiind de 0. %Mgm = 0. dacă %Mgm ≥ 1 %.3). de raportul concentraţiilor acestora şi de prezenţa impurităţilor (Fe. θ”. îmbunătăţirea rezistenţei la coroziune etc.. 9. Proprietăţile acestor aliaje sunt influenţate de ponderea elementelor de aliere. constând din menţinerea produsului prelucrat prin deformare plastică la o temperatură tii ∈ [ta. scap.2. cunoscute sub denumirea de duraluminiu.1. %Mgm = 1. sporirea capacităţii de durificare prin călire şi îmbătrânire.7 . cea mai mare rezistenţă mecanică se poate obţine la aliajele cu %Cum = 4. θ’ sau θ) capabile să producă durificarea la nivelul dorit a structurii (v.. în vederea separării din soluţia solidă α suprasaturată a precipitatelor (zone GP. deoarece acesta fixează o parte din cupru sub forma compusului Al7FeCu2 (fază insolubilă în matricea α) şi diminuează astfel cantitatea de cupru disponibilă pentru formarea la îmbătrânire a precipitatelor ce asigură durificarea structurală a aliajelor.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • călirea de punere în soluţie....5 %. efectul negativ al fierului este eliminat..0. Si): * rezistenţa mecanică.... în timp ce plasticitatea cea %Cu m % Mg m mai mare (dar rezistenţa mecanică cea mai scăzută) o au aliajele cu %Cum = 4.. * capacitatea de durificare prin TT este diminuată la creşterea concentraţiei fierului. 165 . compoziţia chimică a acestor aliaje se caracterizează prin: %Cum = 2. pentru obţinerea la ta a unei structuri monofazice. %Mgm = 0. ts0)..5. Aliajele industriale aparţinând acestei categorii au compoziţie complexă. alcătuită din cristale de soluţie solidă α suprasaturată în cupru.2.

0.) din care se realizează piese şi echipamente pentru aeronave. Al2CuMg (faza S).2. Al6CuMg4. aşa cum s-a arătat în scap.3. (Mn. %Sim = ≤ 0. tratamentele de durificare structurală aplicate aliajelor de tip duraluminiu nu conduc la stări structurale de echilibru stabil. Structura de echilibru la ta este alcătuită din soluţie solidă α şi formaţiuni de fază secundară θ. în timp ce compuşii conţinând Fe şi Mn rămân nedizolvaţi şi se menţin în structura aliajelor călite (cu efecte negative asupra plasticităţii acestei structuri).3. efectuate după diferite durate de menţinere a aliajului la temperatura de încercare. AlCu4Mg1.). Mg2Si. La încălzirea în vederea călirii compuşii intermetalici pe bază de Al.24 care redau.. apoi precipitate metastabile semicoerente cu matricea α (θ’. instalaţii petrochimice. Aliajele din această categorie se pot alia suplimentar. 9..5 % (corespunzător mărcii 2024 − T8 sau AlCu4Mg1. Aliajele industriale Al – Cu pentru turnare se caracterizează printr-o concentraţie masică de cupru %Cum = 3. Bi. S’. Mn. autovehicule.. ca şi aliajele deformabile. Produsele realizate prin turnare din astfel de aliaje se pot sau nu supune 166 .) se dizolvă în matricea α. la temperaturi t ∈ [ta. menţinerile ulterioare ale acestor aliaje la temperaturi t > ta pot produce modificări structurale cu efecte substanţiale asupra caracteristicilor mecanice. Durificarea prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire a aliajelor de tip duraluminiu se realizează prin mecanismele prezentate în cazul aliajelor Al – Cu.. pentru acelaşi aliaj.5Mn − T8). S.8 %..7 % sau din soluţie solidă α.7 %. Cu. Mărcile de aliaje uşoare de tip duraluminiu. Acest fenomen este sugestiv ilustrat de diagramele prezentate în figura 9.6.. diferite durate. 400 oC] şi de diagramele prezentate în figura 9. ţevi. iar în cazul unei îmbătrâniri avansate – precipitate stabile necoerente cu matricea α (θ. corespund simbolurilor: AlCu4MgMn..1. folosite la confecţionarea semifabricatelor (table.5 %. Mg (θ. în cazul aliajelor cu %Cum ≤ 5. β etc.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Structura de echilibru la ta a aliajelor de tip duraluminiu este alcătuită din matricea α şi diverşi compuşi chimici (cu prezenţa şi ponderea dependente de compoziţia aliajului): Al2Cu (faza θ). În procesul de îmbătrânire se formează mai întâi zone GP (de forma unor bastonaşe sau sfere). %Mgm = 1. instalaţii de forare a sondelor. %Fem ≤ 0. Mg2Al3 (faza β). 9.9 %. în cazul aliajelor %Cu > 5. β etc. Deoarece. cu Mg. variaţiile caracteristicilor mecanice la tracţiune determinate la ta după menţinerea aliajului. pentru un aliaj %Cum = 3. eutectic (α+θ) şi separări de fază secundară θ. etc.23. care redau. %Mnm = 0.).5Mn şi AlCu4MgMnSi.. β’ etc. 400 oC].2. Ni.4. variaţiile caracteristicilor mecanice la tracţiune determinate prin încercări la temperaturi t ∈ [ta. profile extrudate etc.1.10 %. S.8.9 %.. Si.Fe)Al6 şi Al7Cu2Fe. platbande.

la temperaturi t ∈ [ta.24. GAlCu4Si1.7 %. efectuate după diferite durate de menţinere a aliajului la temperatura de încercare. G AlCu6Si5Mg. Caracteristicile mecanice la tracţiune ale unui aliaj 2024 – T8. mai rar. G AlCu4Si4MnSi. prin atingerea stărilor T4 sau T6. durificarea structurală a aliajelor pentru turnare se obţine de obicei prin atingerea stărilor T1 sau T5 (răcirea rapidă după turnare. diferite durate. determinate prin încercări la temperaturi t ∈ [ta. T6 sau T8. Mărcile de aliaje industriale de acest tip (folosite pentru confecţionarea de semifabricate turnate cu destinaţii similare celor prezentate în cazul aliajelor deformabile) sunt: G AlCu10. determinate la ta după menţinerea aliajului.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase durificării structurale printr-un TT alcătuit din călire de punere în soluţie şi îmbătrânire naturală sau artificială. Caracteristicile mecanice la tracţiune ale unui aliaj 2024 – T8. Durificarea structurală prin TT poate fi substanţială la aliajele cu %Cum ≤ 5. G AlCu4Ni2Mg. 400 oC] Fig. G AlCu4MgTi. T4. 167 . 400 oC]. Fig. la care nu apare în structura de echilibru eutecticul (α+θ) şi este puţin importantă la aliajele cu %Cum > 5. urmată de îmbătrânire naturală sau artificială) şi. pentru obţinerea unei structuri cu soluţie solidă α suprasaturată în elemente de aliere.23. GAlCu10Mg. la solidificarea cărora se produce transformarea eutectică L ⇒ α + θ şi principalul efect durificator îl aduce prezenţa în structură a eutecticului (α+θ). G AlCu8. la care durificarea structurală se asigura în mod obişnuit prin atingerea stărilor T3. Spre deosebire de aliajele deformabile.7 %.9.9.

Aliajele Al − Mg se pot clasifica în două categorii. cu menţinerea alungirii procentuale după rupere la niveluri A ≥ 8. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Mg este prezentată în figura 9.2.7 %]... Aliajele Al − Mg Aliajele aluminiului având ca element de aliere principal magneziul se utilizează în tehnică (la fel ca şi aliajele Al − Cu şi Al – Cu − Mg) în aplicaţiile care impun materiale uşoare (cu densitate scăzută).2.. cu structură cristalină de tip CFC şi cu bună plasticitate. redată în figura 9.0 %)... care se pot durifica numai datorită ecruisării produse de prelucrarea lor prin deformare plastică la rece.. a) aliaje deformabile..10 %.1. cu %Mgm = 0. • α ≡ Al(Mg) este o soluţie solidă de substituţie.. cu formula chimică Al3Mg2 şi cu concentraţia masică de Mg variabilă în intervalul [35.21.1. 9.5.2.. care contribuie la creşterea efectelor de durificare structurală prin TT.8 % (sub limita solubilităţii magneziului în aluminiu la ta).2 %).2 %) şi V (%Vm ≤ 0..6.2 %). la finisarea granulaţiei şi la sporirea caracteristicilor mecanice şi rezistenţei la coroziune. Cr (%Crm = 0. AlMg5. Si (%Sim = 1. AlMg7.. AlMg1SiCr. cu %Mgm = 4. AlMg9MnSi. care se pot durifica structural prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire (la fel ca şi aliajele Al − Cu sau de tip duraluminiu). AlMg1Mn1.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9.. T4.5. de exemplu.25 şi are aceeaşi configuraţie ca şi diagrama sistemului de aliaje Al − Cu.1.10 %. Aliajele din această categorie (cunoscute în tehnică sub denumirea de magnaliu sau alumag) se aliază suplimentar cu Mn (%Mnm = 0. 168 .15 %. creşterea rezistenţei mecanice la Rm = 500. Ti (%Tim ≤ 0. b) aliaje pentru turnare... aplicându-se succesiunea de operaţii corespunzătoare atingerii stărilor T3.3 % . T6 sau T8. efectele de durificare structurală prin TT sunt importante.0. Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Al şi Mg. Aliajele industriale Al – Mg deformabile sunt de două tipuri: • aliajele monofazice α.12 % (sub limita solubilităţii magneziului în aluminiu la t = 450 oC).520 N/mm2. 37.. • aliaje bifazice α + β.. care se poate prelucra prin deformare plastică la rece sau la cald. • β este o fază bertholidă.5... AlMg2. Cele mai folosite aliaje din această categorie corespund mărcilor: AlMg1. la aliajele cu %Mgm = 8... determinând.5 %). AlMg3.6. care în stare recoaptă au Rm = 300.250 N/mm2 şi A = 14. AlMg5Ti şi AlMg5SiV.

169 . cu menţineri τm = 48.2... cu τm = 30. revenirea produselor călite la ti = 80. 9.. Aliajele industriale Al – Mg pentru turnare au %Mgm = 2.26. Structura de echilibru a semifabricatelor turnate din astfel de aliaje (obţinută după aplicarea unei recoaceri de omogenizare la ti = 450..500 oC. G AlMg10 şi G AlMg9MnSiTi.530 oC (pentru dizolvarea fazei β în matricea α) urmată de o răcire (călire) în apă (pentru menţinerea la ta a structurii monofazice α)....2... 9.60 ore) este alcătuită din cristale de soluţie solidă α şi o reţea celulară intercristalină de fază β. determină precipitarea parţială a fazei β (care are efecte de durificare a structurii) sub forma unor şiruri intercristaline alcătuite din particule globulare (care nu mai formează o reţea continuă şi nu mai determină producerea fenomenului de coroziune intercristalină). produsele turnate cu această structură suferă în exploatare un proces de coroziune intercristalină (atacarea preferenţială a reţelei intercristaline de Al3 Mg2 ).6. Pentru a preveni apariţia acestui fenomen nedorit. G AlMg5.25. produsele turnate din astfel de aliaje se supun unui TT.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Fig. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Mg Fig.12 %. care constă din încălzirea şi menţinerea lor îndelungată la t i = 500..100 oC. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Si 9. Cele mai utilizate aliaje din această categorie corespund mărcilor: G AlMg3. Deoarece faza β (compusul Al 3 Mg2 ) are rezistenţă scăzută la acţiunea mediilor active de lucru.50 ore...

8 %) şi adaosuri de Mg (%Mgm = 2.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9.. armături şi piese industriale rezistente la uzură şi coroziune la temperaturi ridicate în prezenţa gazelor oxidante.T etc.5Cu1. având ca element principal de aliere zincul (%Znm = 5.6.2 %) şi alte elemente (Mn. iar în stadiile avansate – precipitate metastabile semicoerente cu matricea α (de tip M’.Si.).2 %).. în procesul de îmbătrânire artificială al aliajelor călite se formează în stadiile iniţiale zone GP.3 %).4. corpuri de carburatoare pentru autovehicule etc. sunt 170 . Si. la t = 577 oC şi %Alm ≅ 0 % la ta) se poate considera că β ≡ Si. Aliajele Al − Zn Aliajele aluminiului. fluiditate ridicată etc.5 %. Cr... Cu (%Cum = 1. sub denumirea silumin.. prezentată în figura 9. deoarece solubilitatea aluminiului în siliciu este foarte redusă (concentraţia masică de Al care se poate dizolva în Si este %Alm = 0.. sub denumirea de zincral sau alzimac.). datorită proprietăţilor lor bune de turnare (temperatura de solidificare-topire scăzută. (faza M) sau Al2Mg3Zn3 (faza T). Caracteristicile de rezistenţă mecanică prezentate anterior corespund în mod obişnuit produselor livrate în starea T6. conţinând în plus compuşii intermetalici: MgZn2. ca aliaje uşoare pentru turnare (corpuri de maşini.) Aliajele din această categorie folosite cu cea mai mare pondere în aplicaţiile tehnice corespund mărcii AlZn6Mg2.) şi apoi precipitate stabile necoerente (de tip M.5. Aliajele folosite cu precădere în tehnică. 9. ca aliaje deformabile cu rezistenţă mecanică ridicată (Rm = 550. se folosesc în tehnică.. Structura acestor aliaje se poate analiza apelând la diagrama de echilibru fazic Al . Structura de echilibru la ta a aliajelor din această categorie este similară celei corespunzătoare aliajelor tip duraluminiu. Zr.750 N/mm2 şi A ≥ 8 %).26. Aliajele Al – Si Aliajele aluminiului având ca element de aliere principal siliciul se utilizează în tehnică.. cartere şi pistoane pentru motoare cu ardere internă şi compresoare de aer. • α este soluţia solidă având ca solvent aluminiul şi ca solut siliciul (α ≡ Al(Si)). T’ etc. Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Al şi Si. introduse fiecare în concentraţii masice care nu depăşesc 0. α are structură cristalină de tip CFC şi prezintă o bună palsticitate. • β este soluţia solidă având ca solvent siliciul şi ca solut aluminiul (β ≡ Si(Al)). Ti.6.3.

3. peste aliajele topite).150 N/mm2 şi A = 1. GAlSi8cu3Ni şi GAlSi9Mg...2 %) şi prezintă rezistenţă scăzută la acţiunea mediilor corosive. cu τm = 3.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase aliajele eutectice sau uşor hipereutectice (cu %Sim = 11....540 oC..7 % la %Sim = 14 %. 9. sub formă de cloruri sau fluoruri. Prezenţa sodiului determină micşorarea temperaturii eutectice de la 577 oC la 565 oC şi deplasarea concentraţiei eutectice de la %Sim = 11.. aşa cum se poate observa pe micrografia din figura 9. modificarea cu sodiu determină formarea unor particule de adsorbţie pe suprafeţele germenilor cristalini şi asigură astfel o structură primară cu granulaţie fină.. Pentru îmbunătăţirea caracteristicilor mecanice şi tehnologice ale acestor aliaje se practică modificarea cu sodiu (care se adaugă înainte de turnare..27. Fig. Aliajele din această categorie folosite de obicei în aplicaţii tehnice corespund mărcilor: GAlSi12Mn.27.. 171 .12 ore) a produselor turnate realizate din astfel de aliaje.14 % ) a căror structură de echilibru la ta este alcătuită din cristale de Si (formate preeutectic) şi eutectic (α+β). care formează compuşi intemetalici cu componentele existente în aceste aliaje (Mg2Si.10 %).3.. în acelaşi timp.8 %). urmată de îmbătrânire artificială la ti = 150. astfel că structura de echilibru a aliajelor la ta va fi alcătuită din cristale de soluţie solidă α (separate preeutectic) şi eutectic (α+β). Al3Ni) şi crează astfel posibilitatea durificării structurale prin TT (călire de punere în soluţie de la ti = 350.28.4 %) sau Ni (%Nim = 0.0... Structura de echilibru la ta a siluminului nemodificat (%Sim = 13 %) Fig.. Cu (%Cum = 1. Al2Cu. GAlSi12CuMgni... aşa cum se poate observa pe micrografia prezentată în figura 9. GAlSi9Cu3Mg.. caracterizată prin niveluri ridicate ale rezistenţei mecanice şi plasticităţii (Rm = 200.160 oC.260 N/mm2 şi A = 6..3....0 %). 9.. Structura de echilibru la ta a siluminului modificat cu Na (%Sim = 13 %) În tehnică se utilizează şi aliaje de tip silumin cu conţinuturi scăzute de Si (%Sim = 5. aliate suplimentar cu Mg (%Mgm = 0... Aliajele cu o astfel de structură nu au caracteristici mecanice convenabile (Rm = 130.10 %).28.

260 N/mm2 şi A = 60.29. iar răcirea lentă după deformare conduce la obţinerea unei structuri cu cristale poliedrice de Tiα ≡ α. titanul foarte pur are Rm = 220.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. deoarece la depăşirea acesteia oxigenul pătruns în interstiţiile structurii cristaline a titanului produce fragilizarea acestuia).3. azotul (a cărei concentraţie maximă admisă este de 0. 9. titanul tehnic (cu conţinuturile de impurităţi sub limitele admisibile precizate anterior) are Rm = 550. Pentru înţelegerea corespunzătoare a principalelor aspecte referitoare la titan şi aliajele acestuia trebuie subliniate următoarele aspecte particulare: • titanul prezintă două stări alotropice (modificaţii): Tiα. hidrogenul (a cărei concentraţie trebuie limitată la 0. deoarece la depăşirea acesteia azotul dizolvat interstiţial în titan produce fragilizarea acestuia) şi carbonul (a carei concentraţie masică trebuie limitată la 0. Titanul şi aliajele pe bază de titan Titanul şi aliajele sale constituie materiale deosebit de importante pentru tehnica modernă.30..70 %. deoarece la concentraţii mai mari se formează o reţea intercristalină de hidruri de titan care determină comportarea fragilă la rupere a titanului).1 %. cu structură cristalină de tip HC.. răcirea rapidă (călirea) de la temperaturi ti > tc determină formarea unei structuri cu cristale aciculare (numită martensită M ≡ α’). sunt impurităţile gazoase: oxigenul (a cărei concentraţie trebuie limitată la 0..01 %.. datorită caracteristicilor mecanice ridicate (mai ales la temperaturi înalte). aşa cum se poate observa în figura 9. stabil deasupra temperaturii tc = 882 oC şi până la temperatura ts = 1660 oC.1.2). iar titanul impurificat peste limitele anterior precizate este extrem de fragil şi nu poate fi prelucrat prin deformare plastică.25 %. • impurităţile cu grad major de nocivitate (în afară de cele menţionate în tabelul 9. densităţii scăzute ( ρ Ti ≅ 4500 kg/m3).. • deformarea plastică a titanului se realizează la temperaturi situate deasupra punctului critic tc = 882 oC. 9. care modifică valoarea punctului critic tc... a cărei plasticitate se îmbunătăţeşte 172 . stabil sub temperatura tc = 882 oC şi Tiβ.2.2 %. măresc rezistenţa mecanică şi micşorează drastic plasticitatea şi tenacitatea titanului făcându-l inapt pentru prelucrarea prin deformare plastică.06 %. aşa cum se observă pe micrografia prezentată în figura 9. deoarece la concentraţii mai mari se formează precipitate de carbură de titan care durifică şi fragilizează titanul).. cu structură cristalină de tip CVC. comportării foarte bune în prezenţa mediilor active de lucru şi posibilităţilor de prelucrare prin deformare plastică şi de influenţare a proprietăţilor lor prin aplicarea de tratamente termice. Principalele proprietăţi fizico-chimice şi mecanice şi clasele de puritate tehnică ale titanului sunt descrise complet de caracteristicile redate în tabelele 1.2 şi 9.650 N/mm2 şi A = 20.7.

9. Nb) sunt izomorfe cu Tiβ (au.). Elementele stabilizante α sau elementele alfagene (Al. 9.31. la care se produce transformarea alotropică Tiα ⇔ Tiβ. În categoria elementelor betagene se încadrează şi Mn. Fig. Elementele stabilizante β sau elementele betagene (Mo. Fe. faza γ corespunzând unui compus intermetalic TimEAn (Ti2Cu. Diagramele de echilibru ale sistemelor de aliaje binare pe care le formează titanul cu astfel de EA au configuraţia prezentată în figura 9. Cr care formează cu titanul sisteme de aliaje având diagramele de echilibru de tipul celei prezentate în figura 9. în aceste cazuri faza β ≡ Tiβ(EA) ar trebui să se descompună eutectoid 173 . Structura titanului deformat plastic la cald la tDP > tc şi răcit rapid (călit) B. Structura titanului deformat plastic la cald la tDP > tc şi răcit lent Fig. Diagramele de echilibru ale sistemelor de aliaje binare pe care le formează titanul cu astfel de EA au configuraţia prezentată în figura 9. structură cristalină de tip CVC). ca şi Tiβ. C. V. A ≥ 18 % şi Z ≥ 40%). Sn.31. semnificaţiile fazelor care apar pe aceste diagrame fiind identice celor precizate în cazul diagramei din figura 9. Cu. micşorând temperatura punctului critic tc.32. aliajele titanului având concentraţii reduse de elemente de aliere (%EAm ≤ 10 %).Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase considerabil dacă se aplică un TT de revenire la o temperatură imediat inferioară punctului tc (în această stare titanul are Rm ≥ 700 N/mm2. α – soluţia solidă α ≡ Tiα(EA). Titanul formează aliaje cu diverse elemente. Ti2Ni etc. semnificaţiile fazelor care apar pe această diagramă fiind: L este soluţia lichidă a componentelor Ti şi EA. β – soluţia solidă β ≡ Tiβ(EA) şi γ – faza intermediară care se poate forma la răcirea aliajelor sistemului prin cristalizare din faza lichidă sau prin transformarea peritectică (la t = tp) L + β ⇒ γ şi care se poate descompune prin transformarea peritectoidă (la t = tpe) β + γ ⇒ α. în general.29.30. O) determină creşterea stabilităţii Tiα şi măresc temperatura punctului critic tc. au solubilitate ridicată în Tiβ şi determină creşterea stabilităţii acestuia. Elementele care formează aliaje cu titanul se pot clasifica aşa cum se prezintă în continuare. A.33 (foarte asemănătoare cu diagrama de echilibru metastabil Fe − Fe3C). N.

33. 9. C.31. deoarece transformarea se desfăşoară foarte lent.32. Cu. dar. Sn. 9. Diagrama de echilibru a sistemelor de aliaje formate de Ti cu elementele de aliere betagene (Mn.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (β ⇒ α + γ). 9. N. Diagrama de echilibru a sistemelor de aliaje formate de Ti cu elementele de aliere betagene (Mo. Diagrama de echilibru a sistemelor de aliaje formate de Ti cu elementele de aliere alfagene (Al. Nb) care nu formează compuşi chimici cu Ti Fig. Fe. Fig. O) Fig. Cr) care formează cu Ti compuşi chimici γ ≡ ΤimΕΑn 174 . V. la vitezele de răcire uzuale pentru aliajele tehnice nu se poate produce şi faza β rămâne stabilă până la ta.

. cele mai folosite aliaje tehnice din această categorie corespund mărcilor: TiV13Cr11Al3. ca şi la oţeluri. Cr.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Ţinând seama de cele prezentate anterior. transformarea fazei β în martensită (β ⇒ M) se realizează la răcirea acesteia sub o temperatură Ms (numită punct martensitic superior) şi se finalizează când se atinge o temperatură Mf (numită punct martensitic inferior).. • aliaje monofazice β.. Semifabricatele şi produsele realizate din aliaje pe bază de titan se pot supune unor tratamente termice sau termochimice (carburare. în care se încadrează aliajele pe bază de Ti având ca element de aliere principal aluminiul (%Alm = 5..)..2 %). cu τm = 1.. etc. Mn.3 %..8 %) şi Sn (%Snm = 1. Călirea martensitică.8 %) şi mici adaosuri de alte elemente (alfagene sau betagene): Sn. cele mai folosite aliaje tehnice din această categorie corespund mărcilor: TiAl6V4. %Vm = 12. C. în care se încadrează aliajele tehnice care conţin atât elemente alfagene.600 oC...) capabile să le modifice structura şi să le confere proprietăţile fizico-mecanice impuse de condiţiile lor de utilizare.. urmată de revenire (îmbătrânire).. Ms şi Mf 175 .800 oC). cât şi elemente betagene (V. TiMo8V8Fe2Al3 şi TiV10Fe2Al3. Cr. etc. Recoacerea de recristalizare fără schimbare de fază.10 %. în care se încadrează aliajele tehnice care conţin în concentraţii mici de elemente alfagene (%Alm = 2. Mo. %Mom = 3. • aliaje bifazice α + β..4 ore. TiAl6Sn2V6 şi TiAl5Sn2Zr4Mo6Cr4... Recoacerea de detensionare se aplică la produsele din aliaje pe bază de titan în scopul diminuării nivelului tensiunilor reziduale produse de prelucrările utilizate pentru obţinerea acestora. nitrurare... Mo... ca aluminiul (%Alm = 2.. TiAl5Sn2.13 %). B. temperatura ti alegându-se astfel încât să fie depăşită temperatura de recristalizare primară (trp = 650. cele mai utilizate aliaje tehnice din această categorie corespund mărcilor: TiAl5.5. ti = 750.. Cele mai utilizate TT sunt prezentate în continuare. rezultă că aliajele titaniului se pot clasifica în funcţie de structura pe care o prezintă la ta în: • aliaje monofazice α. se aplică la produsele realizate din aliaje monofazice α şi bifazice în scopul refacerii plasticităţii după prelucrările prin deformare plastică la rece.700 oC)..5 şi TiAl6Sn2Zr2Mo. %Snm = 1. Fe.. se aplică la produsele realizate din aliaje bifazice în scopul creşterii caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi menţinerii unor niveluri ridicate ale caracteristicilor de plasticitate şi tenacitate.. Călirea martensitică se realizează de la o temperatură ti la care aliajul supus TT are o structură monofazică β sau bifazică α + β.14 %. în mod obişnuit se realizează la ti = 550. care este însoţită de o creştere importantă a granulaţiei (de obicei.2 %) şi sunt bogat aliate cu elemente betagene (%Crm = 3. A. dar să nu se producă transformarea α ⇒ β.. TiAl3Mn1.

Descrierea comportării la călire a aliajelor titanului cu elemente betagene care formează compuşi chimici γ ≡ ΤimΕΑn Fig.32.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR depinzând de concentraţia EA conţinute în aliajul din care sunt confecţionate produsele supuse tratamentului.9. cu structură hexagonală deformată (datorită suprasaturării în EA). Dacă aliajele pe bază de titan din care sunt confecţionate produsele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru de tipul celei prezentate în figura 9. astfel: • aliajele având %EAm ≤ a % capătă o structură complet martensitică.34. Fig.33. • aliajele având a % < %EAm < b % capătă o structură alcătuită din martensită M ≡ α’ şi fază β reziduală. Descrierea comportării la călire a aliajelor titanului cu elemente betagene care nu formează compuşi chimici cu Ti Dacă aliajele pe bază de titan din care sunt confecţionate produsele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru de tipul celei prezentate în figura 9.34. menţinându-şi la ta structura monofazică β.35. comportarea la călire martensitică se poate analiza folosind diagramele din figura 9. M ≡ α’ fiind o soluţie solidă suprasaturată de EA în Tiα. Dacă la temperatura ti de la care se face călirea aliajul supus TT are 176 .9. comportarea la călire martensitică se poate analiza pe baza diagramelor redate în figura 9. cu aspect metalografic acicular şi cu duritatea şi rezistenţa mecanică crescătoare odată cu concentraţia EA în aceste aliaje.35. • aliajele având %EAm ≥ b % nu se călesc.

sau din fazele α şi β.. cu fragilitate accentuată.15 %..1. dacă aliajele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru (cu transformare eutectoidă) de tipul prezentat în figura 9. 2.35 J)... aşa cum se poate constata pe diagrama din figura 9....60 ore.. scap.650 oC > 425 oC.. De obicei se utilizează tratamentul termochimic de nitrurare (la ti = 850. Rp0. pe lângă clasele de metale şi aliaje neferoase anterior prezentate şi alte metale şi aliaje neferose. Alte metale şi aliaje neferoase În tehnică se utilizează..8. comportarea sa la călire este similară (în funcţie de concentraţia EA) celei descrise anterior. Z = 20. Aliajele antifricţiune Aliajele destinate realizării cuzineţilor lagărelor de alunecare utilizate ca organe de rezemare a arborilor maşinilor şi utilajelor trebuie să prezinte o rezistenţă mare la uzare atât în condiţiile normale de ungere. cât şi în situaţiile 177 .0.. în atmosferă de azot)... dacă aliajele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru de tipul celei din figure 9.970 N/mm2) şi prezintă în acelaşi timp şi bune caracteristici de plasticitate şi tenacitate (A = 10. Aliajele pe bază de titan călite şi revenite au caracteristici de rezistenţă mecanică foarte ridicate (Rm = 900.24 ore.. D. Dacă temperatura ti se alege însă astfel încât structura aliajului să fie bifazică. 9.5.1) compoziţia corespunzătoare abscisei punctului B şi..32.. În procesul de revenire faza metastabilă β se transformă mai întâi (la temperaturi sub 425 oC) într-o fază intermediară ω.05.8.35. La revenirea aliajelor călite se produce transformarea structurilor alcătuite din martensită şi/sau fază β în structuri apropiate de echilibru. 9.25 %..900 HV. care trece apoi (la temperaturi de revenire ti > 425 oC) în faza stabilă α. KV = 30.950 oC... cu durate de menţinere τm = 2.. cu grosimea x = 0.2 = 820. care conduce la obţinerea unor straturi superficiale bogate în azot (în structura cărora apare nitrura de titan TiN). nu se produce (sau se produce parţial) transformarea ei în martensită.15 mm şi duritatea 750.33.1300 N/mm2. cu τm = 30. În continuare sunt tratate succint câteva clase de metale şi aliaje neferoase cu proprietăţi speciale. în mod obişnuit revenirea aliajelor pe bază de titan călite se face la ti = 450. Tratamentele termochimice se aplică la produsele confecţionate din aliaje pe bază de titan în scopul creşterii rezistenţei la uzare a acestora.. alcătuite din fazele α şi γ. faza β stabilă la această temperatură are (în conformitate cu regula izotermiei – v.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase structura monofazică β. Deoarece fragilitatea conferită de prezenţa în structură a fazei ω este inacceptabilă..

aceste aliaje trebuie să aibă capacitatea de a forma pe suprafeţele active ale cuzineţilor reţele de canale capilare.. denumite compoziţii pe bază de Sn şi Pb sau aliaje Babbit cu Sn şi Pb. %Pbm = 70.36.. capabile să preia solicitările mecanice la care sunt supuşi arborii pe care îi susţin. au. adică să asigure valori cât mai scăzute ale coeficienţilor de frecare de alunecare µ la contactele fus – cuzinet.12 %) şi cupru (%Cum = 2..3 %). aşa cum se poate observa în figura 9. în clasele şi categoriile prezentate în continuare.36. în funcţie de mărimea temperaturii lor ts.6 %). capabile să asigure conformarea (acomodarea) cuzineţilor după configuraţia geometrică a fusurilor arborilor. de compuşi intermetalici SnSb (sub formă de cristale poliedrice mari) şi Cu3Sn (sub formă de cristale aciculare fine) şi se utilizează pentru cuzineţii lagărelor de la turbocompresoare. Structura la ta a unei compoziţii pe bază de staniu Fig. Aliajele antifricţiune cu ts joasă reprezintă o clasă de materiale ale cărei categorii reprezentative sunt: • aliajele pe bază de staniu cu stibiu (%Sbm = 10.15 %.12 %) şi cupru (%Cum = 5. Structura la ta a unei compoziţii pe bază de plumb • aliajele pe bază de staniu şi plumb (%Snm = 10. deoarece procesele de uzare a cuzineţilor se produc datorită frecării cu zonele de rezemare ale arborilor (numite fusuri). care să înmagazineze substanţele de ungere (lubrifianţii) şi să poată disipa cu uşurinţă căldura produsă datorită frecării..9. electromotoare... denumite compoziţii pe bază de Sn sau aliaje Babbit. Aliajele antifricţiune utilizate în tehnică se pot împărţi.. 9. Aliajele cu bune proprietăţi antifricţiune trebuie să aibă o structură eterogenă. pentru a asigura regimuri termice staţionare de funcţionare a lagărelor.1. care să conţină atât faze moi(cu duritate scăzută şi plasticitate ridicată).37.9.1. uniform distribuite în masa matricei α. caracterizate prin încărcări mecanice reduse şi turaţii mari ale arborilor.. rezultă că aliajele pentru cuzineţi trebuie să aibă proprietăţi antifricţiune.8.. în plus. cât şi faze dure sau semidure. Fig. motoare Diesel etc.75 %) cu stibiu (%Sbm = 10.. au structura alcătuită dintr-o 178 .. Cu) şi formaţiuni dure. structura alcătuită dintr-o matrice moale de soluţie solidă α ≡ Sn(Sb..ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (accidentale) când ungerea este insuficientă sau chiar absentă..

..Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase masă semidură de eutectic ternar (Sn + SnSb + Pb).. 9. cupru (%Cum = 0. care le îmbunătăţesc comportarea la uzare. • aliajele pe bază de aluminiu cu staniu (%Snm = 19.. Mg şi Al. Aliajele antifricţiune cu ts moderată reprezintă o clasă de materiale ale cărei categorii reprezentative sunt: • aliajele pe bază de zinc cu aluminiu (%Alm = 8.1.2.5..3. În afară de bronzuri. aliate cu elemente (Cr. în care sunt înglobate particule dure de compuşi intermetalici SnSb şi Cu3Sn. bronzurile cu aluminiu. lagărele de la locomotive).. turaţii mici şi solicitări mecanice ridicate (cum sunt. au..8.5 %) şi magneziu (%Mgm = 0.0 %). structura alcătuită dintr-o matrice moale de plumb (uşor durificată prin dizolvarea adaosurilor de Na. bronzurile cu siliciu şi nichel.24 %) şi cupru (%Cum = 0.0.8..0 %) şi mici adaosuri de Na.. Cu.3 %). în această clasă sunt incluse şi fontele antifricţiune.8..3 %) şi plumb (%Pbm = 1.1..1. sunt mai ieftine decât compoziţiile pe bază de Sn (deoarece staniul este înlocuit parţial cu plumb) şi se pot folosi la realizarea cuzineţilor pentru lagăre cu încărcări mecanice ridicate (de exemplu..3): bronzurile bifazice cu staniu (bronzurile hipoeutectoide).2..2 %) sau cu staniu (%Snm = 6. cuzineţii lagărelor pentru locomotive şi vagoane de marfă). cuzineţii lagărelor de la macarale şi poduri rulante).. • aliajele pe bază de plumb cu calciu (%Cam = 0. bronzurile cu beriliu şi bronzurile cu plumb. cupru (%Cum = 4.. denumite compoziţii pe bază de Pb sau aliaje Bahnmetall.NiAl3 etc..10 %).8.2 %) şi nichel (%Nim = 0.5. au structura alcătuită din cristale de soluţie solidă β ≡ Zn(Al) şi amestecuri eutectice (binare sau ternare) ce conţin fazele bertholide dure formate de zinc cu elementele de aliere şi se utilizează la confecţionarea cuzineţilor pentru lagărele cu funcţionare intermitentă. 9. scap.8 %).. Mg şi Al) şi formaţiuni cristaline dure de compus definit Pb3Ca şi se utilizează la realizarea cuzineţilor lagărelor cu încărcări mecanice ridicate şi cu turaţii relativ reduse ale arborilor (de exemplu.37.1. au structura alcătuită dintr-o matrice moale de soluţie solidă α ≡ Al(EA).5. în care sunt înglobate particule dure de compuşi intermetalici (CuAl2. Si) care să confere duritatea dorită masei lor structurale de bază şi cu adaosuri de P şi Pb.2 %) sau cu cupru (%Cum = 1. bronzurile cu siliciu şi plumb.. Ni. de exemplu.. principale categorii de aliaje ale acestei clase au fost prezentate anterior (v. 9. 179 .. aşa cum se prezintă în figura 9.3.1.1.. Ti. maleabile sau nodulare) cu grafit în structură.1..) şi se folosesc la realizarea cuzineţilor pentru lagărele care funcţionează cu încărcări mecanice moderate şi turaţii medii ale arborilor. Aliajele antifricţiune cu ts ridicată reprezintă o clasă de materiale destinată confecţionării cuzineţilor lagărelor de alunecare cu încărcări mecanice mari şi turaţii moderate sau reduse ale arborilor. care sunt fonte (cenuşii.

trebuie respectate următoarele condiţii: • suprafeţele rostului dintre piesele de lipit trebuie să fie curăţite perfect. lipirea poate fi: lipire moale. în funcţie de ts. folosind materiale de adaos (MA) cu temperatura de topire – solidificare ts. Aliajele pentru lipire Lipirea este o metodă tehnologică de realizare pe cale metalurgică a unor îmbinări nedemontabile eterogene.MB. • MA în stare topită trebuie să aibă fluiditate suficientă (pentru a pătrunde uşor în rostul dintre piesele de lipit). evident.MA ≤ 450 oC sau lipire tare (brazare). numite lipituri (LIP).MB a materialului de bază (MB). Analizând principiul de lucru expus. caracterizată prin: eterogenitate (deoarece MA este diferit de MB). desfăşurarea proceselor de umectare – difuzie este esenţială.MA < ts. pastă.MA mai înaltă. rezultă că.2. această clasificare convenţională având la bază constatarea (facută experimental) că rezistenţa mecanică a LIP realizată între două piese confecţionate dintr-un anumit MB este cu atât mai mare cu cât MA folosit are ts.) care să realizeze îndepărtarea oxizilor şi aerului adsorbit de pe suprafeţele rostului. Principiul de lucru la lipire este simplu: • MA se topeşte cu ajutorul unei surse termice şi se introduce în interstiţiul (rostul) dintre piesele care trebuie îmbinate. continuitate metalică (datorită legăturilor coezionale asigurate între MA şi MB) şi rezistenţă mecanică mai mică decât a MB (deoarece ts.MA > 450 oC. pentru realizarea unei LIP de bună calitate. MB rămâne în stare solidă. dacă ts. pentru a fi asigurate condiţiile de desfăşurării proceselor de realizare a contactului nemijlocit între MA şi MB. îndeplinirea acestei condiţii impune curăţirea (mecanică sau chimică) atentă a suprafeţelor pieselor înainte de lipire şi/sau folosirea la lipire a unor fluxuri (sub formă de pudră. • MA topit umectează suprafeţele rostului şi se stabileşte un contact nemijlocit între MA şi MB (o parte din atomii MA ajung în câmpul de atracţie al atomilor MB aflaţi pe suprafeţele rostului). din care sunt confecţionate piesele ce se îmbină.MA < ts. trebuie să prezinte o bună capacitate de umectare a MB şi (în cazul lipirii tari) trebuie să fie compatibil cu MB din punctul 180 .MB). dacă ts. deoarece asigură realizarea legăturilor coezionale între MA şi MB. • prin solidificarea MA se obţine LIP.8.MA a MA folosit şi de rezistenţa îmbinărilor realizate. au loc şi procese de difuzie reciprocă între MA (în stare lichidă) şi MB (în stare solidă). iar dacă ts. topitură etc. deoarece ts.MA este mare (la lipirea tare).ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9.MA inferioară temperaturii de topire – solidificare ts. înveliş pe vergelele din MA. între piesele metalice.

aliajele Pb – Ag (%Agm = 3.6 %) au ts.2.. clorura de zinc şi clorura de amoniu (fluxuri de natură anorganică).2. 181 . fără apariţia de faze (soluţii solide.50 %. îndeplinirea unora dintre aceste condiţii poate fi asigurată (în cazul multor MA) folosind la lipire fluxuri adecvate (pentru micşorarea tensiunii superficiale a MA şi creşterea capacităţii sale de umectare a MB). %Pbm = 10..2.62 %....400 oC şi se folosesc la lipirea pieselor rezistente la coroziune din aluminiu. Principalele fluxuri care se folosesc cu aceste aliaje sunt: colofoniul (flux de natură organică)... argint. alame etc.. %Sbm = 0. bronzuri..270 oC şi se folosesc la lipirea pieselor din oţeluri.30 %) şi aliajele Cu – Ag – Zn – Cd (%Agm = 40. nichel. aliajele Cd – Zn – Pb (%Znm = 28.. nichel şi aliaje pe bază de nichel..).8.98 %) şi Sn – Pb – Sb (%Pbm = 40. aliaje pe bază de aluminiu etc... %Snm = 0.25%) şi aliajele Zn – Al (%Alm = 4...900 oC şi se utilizează la lipirea pieselor din cupru şi aliaje pe bază de cupru..800 oC şi se utilizează la lipirea pieselor din cupru şi aliaje pe bază de cupru.. Aliajele pentru lipire utilizate în tehnică se pot împărţi în clasele şi tipurile prezentate în continuare.8. aliajele Sn – Pb – Ag (%Pbm = 35.20 %) au ts...1.. circuite imprimate..8 %) au ts.5 %)..2 % şi %Sim = 0..2...MA = 700 .5...... %Znm = 10.3..MA ≅ 900 oC şi se folosesc pentru lipirea pieselor din cupru. acidul clorhidric.7 %) şi aliajele Cu – Ag – P (%Agm = 5..Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase de vedere al desfăşurării (în condiţiile termice de realizare a lipirii) unor procese cât mai intense de difuzie reciprocă.. fonte. %Cdm = 17. alame etc..8. 9. aliajele Cd – Zn – Ag (%Znm = 15.17 %.15 %..8. radiatoare auto.3.1. alame.1..... • aliajele Cd – Zn (%Znm = 35...30 %. a conductelor de presiune din oţeluri inoxidabile şi a produselor realizate din metale preţioase sau aliaje ale acestora (cele cu conţinut ridicat de argint şi adaosuri de cadmiu.MA = 700 . Aliajele pentru lipire moale au ca tipuri reprezentative: • aliajele Sn – Pb (%Pbm = 10. manşoane pentru cabluri.MA = 230 . aparate sanitare. %Agm = 2.. %Agm = 1.MA = 200 . • aliajele Cu – P (%Pm = 5. • aliajele Sn – Ag (%Agm = 4.4 %) au ts. %Pm = 5.2.0 %. conductori electrici....300 oC şi se folosesc la lipirea pieselor pentru electrotehnică (ce trebuie să aibă conductibilitate electrică ridicată) din cupru..90 %... cupru...0 %). nesupuse (în timpul utilizării) la solicitări mecanice importante (tinichigerie ordinară.. compuşi chimici) fragile. %Agm = 1.. aliajele Zn – Cd (%Cdm = 24.2. nefiind recomandate (datorită conţinutului ridicat de fosfor) la lipirea pieselor din oţeluri.1. 9. Aliajele pentru lipire tare au ca tipuri reprezentative: • aliajele Cu – Zn (alamele speciale cu %Znm = 58.. cutii de conserve etc..8.2 %)..11 %). • aliajele Cu – Ag – Zn (%Agm = 20... %Znm = 25.36 %.... care măresc plasticitatea LIP).20 %.2 %) au ts.40 %).40 %... aliaje de tip monel etc..8.MA = 190 ..2...7 %) au ts.4 %) şi aliajele Pb – Sn – Ag (%Snm = 1..

. prezentate în tabelul 9. iar ca adaosuri (pentru mărirea fluidităţii şi creşterea capacităţii de decapare) acidul boric. fără apariţia riscului de fisurare sau rupere datorită apariţiei fenomenului de gâtuire (v.2.2). deoarece.3. Gradul de deformare al aliajelor superplastice (definit de relaţia (3.5Ts. cu granulaţia de acelaşi ordin de marime ca şi a matricei şi distribuită astfel încât să blocheze creşterea granulaţiei matricei).. scap. 3.10−2 s−1).10 %) au ts. A. Materialele metalice trebuie să prezinte o structură cu granulaţie fină şi stabilă (dimensiunile grăunţilor cristalelor care alcătuiesc structura trebuie să fie mai mici ca 10 µm) şi să fie supuse deformării plastice la o temperatură Tdp ≥ 0.. %Sim = 8.8. ceea ce corespunde unor procese foarte lente de deformare plastică..12 corespund în totalitate acestei condiţii privind structura.4Ts conduce la aparitia fenomenului de creştere a granulaţiei. În consecinţă. Cercetările teoretice şi experimentale efectuate până în prezent au evidenţiat condiţiile şi aspectele prezentate în continuare privind deformarea superplastică a materialelor metalice.1100 oC şi sunt recomandate la lipirea pieselor din metale greu fuzibile sau din aliaje refractare..ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • aliajele Ni – Cr (%Crm = 10.9)) atinge valori GD = 400.5 şi 6. Fluxurile care se folosesc cu aceste aliaje au drept component de bază boraxul. clorura de zinc şi fluorurile alcaline..4). Viteza de deformare (viteza de creştere a deformaţiilor specifice ε în materialele supuse deformării) trebuie să fie foarte mică (10−4. Aliajele superplastice Superplasticitatea este proprietatea unor aliaje de a se deforma plastic cu grade mari de deformare.20 %..5000 %... la care se manifestă cu intensitate ridicată procesele de difuzie ale atomilor componentelor materialelor. fie alcătuite dintr-o matrice structurală de bază şi o fază secundară (cu un conţinut procentual suficient de mare. aşa cum este cunoscut (v.37 şi prezinta următoarele particularităţi: * procesul este bazat pe producerea unor secvenţe multiple de alunecare 182 . materialele metalice apte a fi deformate superplastic sunt aliajele cu structură bifazică. 9. fie eutectice sau eutectoide (la care creşterea granulaţiei este limitată de interacţiunea fazelor care alcătuiesc amestecurile mecanice). principalele aliaje superplastice cunoscute şi utilizate până în prezent.. scap.30 %) şi aliajele Ni – Cr − Si (%Crm = 18..MA = 1000. Pentru materiale metalice cu structură monofazică (metal pur sau soluţie solidă) cele două condiţii sunt contradictorii şi incompatibile. B..3. Mecanismul de producere a procesului de deformare superplastică este redat schematic în figura 9. ridicarea temperaturii peste temperatura de recristalizare Trp ≅ 0. C.

Schema realizării proceslor de deformare superplastică a aliajelor 183 Fig 9. constând (aşa cum se observă în figura 9. fig. cu asigurarea permanentă a contactului dintre aceştia prin contribuţia unor fenomene de acomodare.7 %. Compoziţia chimică şi caracteristicile principalelor tipuri de aliaje superplastice Tipul aliajului Al – Cu Al – Cu – Zr Al – Zn – Mg – Zr Bi – Sn Cu – Al – Fe Mg – Al Mg – Zn – Zr Pb – Cd Sn – Pb Ti – Al – V Zn – Al Compoziţia chimică %Cum=33 % %Cum=6 %. %Zrm=0. 9.7 eutectoid GDmax la deformarea superplastică la tracţiune.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase între grăunţii cristalini ai materialului supus deformării. Ciclul histerezis al transformărilor in aliajele cu memoria formei . % 1300 2000 1500 1900 800 2100 1700 1500 4800 1000 2900 Fig. Mg) + fază secundară (ZrAl3) aliaj eutectic α ≡ Cu(Al) + faze secundare aliaj eutectic α ≡ Mg(Zn) + faze secundare eutectic eutectic α+β v.. scap.12. %Zrm=0.21 α ≡ Al(Cu) + fază secundară (ZrAl3) β ≡ Al(Zn.5 %.38.39. %Zrm=0. 9. %Fem=4 % %Alm=33 % %Znm=6 %.38) din modificarea poziţiei grăunţilor prin deplasare liniară şi rotire. 9.5 % %Znm=10.9 %. %Mgm=0.4 % %Snm=44 % %Cum=9. în desfăşurarea cărora dufuzia componentelor materialului supus deformării joacă un rol important. deplasarea dislocaţiilor prin alunecare şi căţărare. %Vm=4 % %Alm=22 % Caracteristicile structurale aliaj eutectic v. generarea de noi dislocaţii etc. Tabelul 9.6 % %Cdm=18 % %Pbm=38 % %Alm=6 %.

funduri.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR * alunecările între grăunţii cristalini la producerea deformării superplastice şi fenomenele de acomodare care le însoţesc se realizează (aşa cum se observă în figura 9. în final.2. scap. • prin răcirea rapidă a austenitei sub Ms se formează o martensită termoelastică. caracterizate de o serie de particularităţi. se constată că toate cristalele îşi menţin forma echiaxială avută înainte de deformare). în procesul de deformare neproducându-se modificarea formei grăunţilor prin alungirea lor în direcţia deformării (deoarece orice cristal care a suferit într-o primă secvenţă o alungire pe o anumită direcţie. Aliajele superplastice au mari perspective de utilizare la realizarea unor produse industriale (piese pentru construcţia de maşini. Considerând că la aceste aliaje (prin analogie cu cazul aliajelor sistemului Fe – C) faza care se transformă în martensită (M) la răcirea cu viteză mare este denumită austenită (γ).38) pe grupe de grăunţi adiacenţi. Dacă procesul de deformare superplastică a unui material metalic se conduce până la depăşirea capacităţii lui de deformare. D. sârme. având o lăţime ∆tHIS relativ redusă. adică transformarea γ ⇒ M începe la răcirea rapidă a austenitei sub o temperatură Ms şi se finalizează la o temperatură Mf < Ms. 184 . bare profile. bucla de histerezis al transformării. impuse de desfăşurarea transformării.Af). într-un interval de temperaturi (As.2). Aliajele cu memoria formei Fenomenul de memorie a formei s-a constatat experimental la aliajele care prezintă transformări martensitice de tip special. tragere. adică la apariţia cristalelor platiforme de martensită nu se produce deformarea plastică . 5.8. ruperea nu este precedată de apariţia unei gâtuiri locale. aceste particularităţi pot fi descrise succint astfel: • transformarea este reversibilă. motiv pentru care este denumită rupere prin cavitaţie. laminare. 39.) prin deformare plastică (curbare. etc. prezentată în figura 9. sunt reduse). 9. ci de formarea de microgoluri intercristaline. corpuri de recipiente. ci numai deformarea elastică a austenitei netransformate din vecinătatea acestor cristale (deformaţiile structurii cristaline a austenitei. extrudere. iar la încălzirea martensitei se produce transformarea inversă M ⇒ γ. diferite de cele prezentate pentru transformarea martensitică (transformarea la răcire a austenitei prin mecanismul fără difuzie la aliajele Fe – C (v. suferă în secvenţele următoare deplasări liniare si rotiri care îi modifică poziţia.) la cald cu grade mari de deformare şi consumuri energetice reduse. trefilare etc. procesele ulterioare de deformare îi produc alungiri pe alte directii şi. ambutisare.4.

fabricarea maşinilor termice neconvenţionale.. %Znm = 20.. fenomenul de memorie a formei se poate evidenţia efectuând următoarele operaţii: • răcirea rapidă a pieselor din domeniul austenitic. 41 % Ms. realizarea antenelor pentru spaţiul cosmic.. aliajul marmem denumit nitinol (%Niat = 50 %. deoarece structura martensitei termoelastice este lipsită de dislocaţii şi se produce printr-un mecanism ce constă din demaclarea maclelor prezente în structura martensitei. La piesele realizate din aliaje care prezintă transformări martensitice caracterizate prin aceste particularităţi.3). −44 −50 .. refacerea maclelor şi restabilirea în acest fel a formei iniţiale a pieselor (pe care au avut-o înainte de deformarea lor plastică în stare martensitică). fabricarea pieselor pentru servomecanisme programate. 13 % %Alat = 39 ....13. scap. 870 Domeniile în care se pot utiliza astfel de aliaje sunt multiple: asamblarea pieselor pentru mecanică fină..13. Tabelul 9.. pentru realizarea transformării martensitice γ ⇒ M. pentru a 185 .. −10 30 .5 % %Cdat = 44 . în timpul desfăşurării acestei transformări tensiunile reziduale generate în procesul de deformare plastică bazat pe mecanismul de demaclare acţionează şi produc deformarea în sens invers. pentru producerea transformării M ⇒ γ. Compoziţia chimică şi caracteristicile principalelor tipuri de aliaje marmem Tipul aliajului Cu –Al − Ni Au – Cd Ag – Cd Ni – Ti Au – Cu − Zn Cu – Al Ni – Al Compoziţia chimică %Alm = 14 %. care se implantează în vena cavă a bolnavilor.. singurele imperfecţiuni prezente în această structură fiind maclele (v..7 %... confecţionarea de filtre sau proteze pentru medicină. Principalele aliaje la care s-a evidenţiat fenomenul de memorie a formei (numite aliaje Marmem) sunt prezentate în tabelul 9. scap.. %Tiat = 50 %) se utilizează în prezent la fabricarea filtrelor de prevenire a emboliilor. 1. • încălzirea pieselor deformate plastic. realizarea cuplajelor termocomandate. oC −15 .5. 3. De exemplu.. 60 −137 .450 240 . −40 − 240 .Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • structura cristalină a martensitei se caracterizează printr-o distribuţie ordonată a atomilor componentelor aliajului.. • deformarea plastică a pieselor cu structură de martensită termoelastică. 47 % %Tiat = 50 % %Cum = 20.9 % %Alm = 11 .3) şi nu dislocaţiile (care crează posibilitatea distrugerii distribuţiei ordonate a atomilor prin procese de deformare plastică realizate cu deplasarea lor prin alunecare).. %Nim = 4 % %Cdat = 47. deformarea plastică nu se poate realiza prin mecanismul clasic de alunecare (v.

................56 silumin..............24 aluminiu tehnic.............................. iar după implantare......................................15 superplasticitate ............ tipul II..........................................ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR împiedica accesul spre inima acestora al cheagurilor de sânge formate datorită maladiilor de care suferă sau datorită intervenţiilor chirurgicale la care sunt supuşi....................................................................... recăpătând structura austenitică şi forma spirală care îi asigură funcţionarea ca filtru....................24 modificare tipul I..............10 îmbătrânire naturală........54 alame ..49 aliaje Cu – Ni........................................................................................10 rupere prin cavitaţie........20 alame monofazice α . se supune îndreptării în această stare (pentru a căpăta o formă convenabilă implantării în vena cavă)......... 18 alame bifazice...33 bronz .........19 aliaje Al – Cu pentru turnare ............................................23 aliaje cu memoria formei (Marmem) . tipul III ...........50 constantan.....56 aliaje pentru lipire ..30 bronzuri cu staniu..Zn ..................... tare (brazare) ...24 cupru tehnic ........................41 aliaje Al – Mg pentru turnare ...........................20 alame de turnare .50 compoziţii pe bază de Sn şi Pb .......................................................................24 bronzuri hipoeutectoide (bifazice)...................6 Monel ............................................................................................56 Melchior (Maillechort) ...............................13 simbolizare numerică...................................52 aliajele titanului monofazice bifazice.....................................................................26 călire de punere în solutie........................................31 bronzuri cu plumb ........ Cuvinte cheie acomodare .......... se aduce prin răcire în stare martensitică......................................................50 compoziţii pe bază de Sn (Babbit) ..24 lipire moale..............................................................................................................12 duraluminiu ....................................9 compoziţii pe bază de Pb (Bahnmetall)..............44 flux ......................... Argentan)...........40 aliaje Al − Mg.. datorită încălzirii la temperatura corpului uman.........................................53 titan................39 martensită termoelastică ...................19 zone GP (Guinier .................46 Alpaca (Neusilber.........................12 stări de bază ..........20 tombac .... un astfel de filtru.... ...............27 bronzuri cu beriliu .....44 elemente betagene ............................51 magnaliu (alumag)..........43 titlu fictiv .41 simbolizare alfanumerică.............................34 aliaje antifricţiune.....................36 elemente alfagene ...............20 alame monofazice β’........26 bronzuri monofazice α ............................................... ..Preston .............39 aliaje Al − Cu................... de forma unei spirale realizate din sârmă de nitinol.............................................................................................................10 Kunial .................................................................................................................................................................52 îmbătrânire artificială ..24 bronzuri cu aluminiu ............................ suferă transformarea inversă....................................................................................................................................................................24 Nitinol....20 alame complexe (speciale) .......................................................................57 precipitate θ ............32 bronzuri cu siliciu...................................10 186 ..................37 aliaje Al ...................................................................17 curbe de îmbătrânire ................................

Metals. Moscova. I.9. Gâdea S. Introduction to materials science for engineers. vol. Colan H. Aliaje neferoase. Lakhtine I. Editura Didactică şi Pedagogică. c) modificarea de tipul II determină accentuarea ramificării şi subţierea ramurilor cristalelor dendritice primare şi influenţează favorabil distribuţia fazelor secundare la aliajele în structura cărora precipită particule ale unor astfel de faze. Macmillan Publishing Company. Petrescu M. Care dintre afirmaţiile următoare privind efectele modificării aliajelor neferoase sunt adevărate: a) modificarea de tipul I are ca efect principal micşorarea dimensiunilor cristalelor dendritice primare ale aliajelor.9.. Bucureşti. Protopopescu M. Bucuresti.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase Bibliografie 1. Métallographie et traitements thermiques des métaux. London & New York. În ce scop se aplică TT de recoacere de recristalizare fără schimbare de fază la semifabricatele şi piesele din aliaje neferoase: a) pentru omogenizarea chimică a structurilor dendritrice primare. Gâdea S. Editura Tehnică.1. 1983 2... Studiul metalelor. vol.. Bucureşti. * * * Metals Handbook Ninth Edition. d) modificarea de tipul III are ca efect finisarea granulaţiei si creşterea gradului de dispersie a fazelor componente ale eutecticelor care se formează la solidificarea aliajelor.9.. ş. Bucureşti. Smithells C. Mir. New York. T. 1986 Teste de autoevaluare T. Editura Tehnică. Butterworths Publications Ltd. American Society for Metals. 1965 7. Editura Didactică şi Pedagogică. Metalurgie fizică şi studiul metalelor. II. J. Traducere din limba germană. Reference book. 1983 5. 1981 3.... vol. 1991 9. Metalurgie fizică. Editura Didactică şi Pedagogică.. b) pentru refacerea 187 . 1978 4.. 1962 6.. Ohio.a. Metalografie şi tratamente termice. Bucureşti. Schumann H. Shackelford F.2. Protopopescu H.. b) modificarea de tipul III determină amplasarea intercristalină a eutecticelor care se formează la solidificarea aliajelor. 1955 8. & Interscience Publishers Inc.

b) aliaje Kunial. b) prin călire de punere în soluţie şi deformare palstică la rece. în final. sunt răcite rapid la ta.9. Care dintre următoarele impurităţi prezente în cuprul tehnic determină apariţia fenomenului numit „boala de hidrogen”: a) plumbul. c) o structură alcătuită dintr-o soluţie solidă şi un amestec mecanic. sunt apoi ecruisate prin deformare plastică la rece şi. deformare plastică la rece şi îmbătrânire naturală. d) normalizare? T. Semifabrcatele realizate dintr-un aliaj pe bază de cupru sunt prelucrate prin deformare plastică la cald.5. Care dintre următoarele tipuri de alame se pot prelucra prin deformare plastică: a) alamele monofazice α. d) prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire artificială? T.9. d) tombacurile? 188 .9.9. b) revenire. d) pentru obţinerea stării de echilibru structural? T.9.8.7.6. d) o structură monofazică alcătuită din cristale de soluţie solidă suprasaturată în elemente de aliere? T. c) T8. b) prin călire de punere în soluţie.4. c) prin prelucrare la cald. b) alamele bifazice. cum s-a realizat această stare: a) prin călire de punere în soluţie. îmbătrânire artificială şi deformare plastică la rece. care este simbolul stării de bază a produselor obţinute in acest fel: a) M. c) recoacere izotermă. d) alamele? T. Semifabrcatele realizate dintr-un aliaj pe bază de aluminiu sunt prelucrate prin deformare plastică la cald. b) bismutul.9.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR plasticităţii după ecruisarea prin deformare plastică la rece. c) alamele monofazice β’. d) TG? T.9.10. Ce structură rezultă prin aplicarea călirii de punere în soluţie la o piesă din aliaj neferos: a) o structură martensitică. sunt supuse unui tratament de îmbătrânire artificială.11. d) TE? T. c) pentru diminuarea intensităţii şi redistribuirea tensiunilor mecanice reziduale. îmbătrânire artificială şi deformare plastică la rece. sunt răcite rapid la ta şi sunt apoi supuse unei îmbătrâniri artificiale.9. care este simbolul stării de bază a produselor obţinute în acest fel: a) F. răcire rapidă la ta şi îmbătrânire artificială.9.9. d) sulful? T. Produsele realizate dintr-un aliaj pe bază de cupru sunt livrate în starea TD. c) oxigenul.3. cum s-a realizat această stare: a) prin călire de punere în soluţie. Care dintre următoarele aliaje pe bază de cupru au ca element de aliere principal zincul: a) bronzurile. Procesul de supraîncălzire de scurtă durată a aliajelor neferoase îmbătrânite pentru reconstituirea stării structurale pe care aliajele au avut-o după călirea de punere în soluţie este denumit: a) reversiune. d) prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire artificială? T. răcire rapidă la ta şi îmbătrânire artificială. b) TK. b) T4. b) o structură bifazică alcătuită dintr-o soluţie solidă şi un compus intermetalic. c) T5. c) prin prelucrare la cald. c) aliaje Alpaca. Produsele realizate dintr-un aliaj pe bază de aluminiu sunt livrate în starea T6.

9. Care dintre următoarele caracteristici corespund alamei CuZn30: a) este o alamă monofazică α. d) AlMg7? T.12. Care dintre următoarele tipuri de aliaje Cu − Νi prezintă la ta o structură monofazocă: a) aliajele Kunial. c) starea TC. b) structură alcătuită din fazele α ≡ CuAl şi γ2 (fază bertholidă corespunzătoare compusului Cu32Al10).23. d) toate categoriile de aliaje industriale? T.5 %.9.18.9. b) starea TH.16. Care este structura la ta a semifabricatelor şi pieselor turnate realizate din bronzul G CuAl10Mn: a) structură monofazică α ≡ Cu(Al). c) aliajele Konstantan. d) aliajele Monel? T. d) starea T6? T. c) compus intermetalic Cu3Sn.. Care dintre următoarele categorii de produse realizate din aliajele industriale Al − Mg se livrează de obicei în starea H: a) produsele din aliajul AlMg1.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase T. c) nichelul. b) staniul. d) siliciul? T.9. c) aliajele de turnare cu %Cum < 5. b) este o alamă binară deformabilă. d) structură monofazică γ2? T. c) structură bifazică. Care dintre următoarele elemente de aliere determină micşorarea conţinutului procentual de fază α al structurii alamelor speciale: a) aluminiul.14. Care dintre următoarele aliaje are densitatea mai scăzută: a) CuAl10Fe3. Care stare de bază asigură produselor realizate din bronzuri cu beriliu cele mai ridicate caracteristici de rezistenţă mecanică şi duritate: a) starea TA.9. b) structură monofazică γ (fază bertholidă pe baza compusului CuBe. b) fază bertholidă Cu5Sn.22. Care dintre următoarele aliaje este cunoscut sub denumirea de 189 .9. Care dintre următoarele categorii de aliaje industriale Al − Cu se pot supune durificării structurale prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire naturală sau artificială: a) aliajele deformabile. La care dintre următoarele mărci de aliaje Al − Mg se poate aplica durificarea structurală prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire: a) AlMg1.9. d) fază bertholoidă Cu31Sn8? T. c) este o alamă specială deformabilă.7 %. d) Al Mg9MnSi? T.13. b) produsele fabricate din aliajul G AlMg5.9. c) AlMg5. Care este semnificaţia fazei δ. b) aliajele Melchior. c) structură alcătuită din constituenţii α (preeutectoid) şi eutectoid (α+γ2). d) este o alamă pentru turnare? T.19.9.21..9. prezentă în structura bronzurilor cu staniu pentru turnare: a) soluţie solidă Cu(Sn). d) produsele realizate din aliajul AlMg2? T. d) structură alcătuită din constituienţi a (preeutectoid) şi eutectoidul (α+γ)? T.7 %. având %Cum = 2.20. b) aliajele de turnare cu %Cum ≤ 5.9. c) produsele realizate din aliajul AlMg7.9. Care este structura de echilibru la ta a bronzurilor cu beriliu folosite în tehnică: a) structură monofazică α ≡ Cu(Be). alcătuită din α şi γ. b) AlCu4MgMn.17. b) AlMg3. c) AlMg7.15.

5 %. azotul şi carbonul. c) molibdenul. d) silicizarea? T. c) o structură alcătuită din constituienţii α (preeutectic) şi eutecticul (α+β). b) structura lor conţine faze dure sau semidure.9. d) sunt mai dure decât materialele folosite la realizarea arborilor care se reazemă pe cuzineţi? 190 .9. d) TiV13Cr11Al3? T. în starea Tiα? T. b) staniul. b) titanul prezintă două modificaţii: Tiα cu structură cristalină CVC şi Tiβ cu structură cristalină HC.5. b) o structură alcătuită din constituienţii β (preeutectoid) şi eutectoidul (α+β). La care dintre următoarele mărci de aliaje pe bază de titan se poate realiza creşterea rezistenţei mecanice prin aplicarea TT de călire martensitică şi revenire: a) TiAl6V4. c) o structură alcătuită din constituienţii β (preeutectic) şi eutecticul (α+β). d) aluminiul? T. b) TiAl5Sn2. nemodificat la elaborare: a) o structură bifazică alcătuită din soluţie solidă α ≡ Al(Si) şi soluţie solidă β ≡ Si(Al). d) vanadiul? T. modificat cu sodiu la elaborare: a) o structură bifazică alcătuită din soluţie solidă α ≡ Al(Si) şi soluţie solidă β ≡ Si(Al).27. Care dintre următoarele elemente de aliere este prezent în toate aliajele industriale pe bază de titan: a) fierul. care asigură conformarea cuzineţilor cu zonele de rezemare ale arborilor pe care îi susţin. d) aliajul G AlMg9MnSiTi? T.9.5Cu1.29. c) aliajul CuZn39Ni3.28. Care dintre următoarele afirmaţii privind titanul sunt adevărate: a) titanul prezintă două modificaţii: Tiα cu structură cristalină HC şi Tiβ cu structură cristalină CVC.9. d) o structură monofazică α? T. c) carbonitrurarea. Ce tratament termochimic se poate aplica pentru durificarea superficială a produselor realizate din aliaje pe bază de titan: a) carburarea.5.24. Care dintre următoarele elemente de aliere ale aliajelor industriale pe bază de titan sunt stabilizante α (alfagene): a) aluminiul. Care dintre următoarele caracteristici corespund aliajelor antifricţiune folosite la confecţionarea cuzineţilor pentru lagărele de alunecare: a) structura lor conţine faze cu duritate scăzută şi plasticitate ridicată. hidrogenul.9. c) au capacitatea de a disipa căldura produsă datorită frecărilor din lagărele de alunecare. c) impurităţile care reduc plasticitatea titanului şi îl fac inapt pentru prelucrări prin deformare plastică sunt oxigenul.5%. Care este structura de echilibru la ta a unui silumin industrial cu %Sim = 12. b) aliajul AlZn6Mg2. d) o structură monofazică α? T.30.9. Care este structura de echilibru la ta a unui silumin industrial cu %Sim = 12.9.25.26. c) molibdenul.31.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR zincral sau alzimac: a) aliajul G CuZn40PbSn. b) cuprul. b) o structură alcătuită din constituienţii β (preeutectoid) şi eutectoidul (α+β). b) nitrurarea. d) deformarea plastică a titanului se face de obicei la rece. c) TiAl6SnV6.9. care asigură conformarea cuzineţilor cu zonele de rezemare ale arborilor pe care îi susţin.

c) SnAg5. Care dintre următoarele aliaje prezintă fenomenul de deformare superplastică: a) aliajul eutectic Al – Cu (cu %Cum = 33 %).39. c) aliajul Au – Cd cu %Cdat = 47. d) aliajele Bahnmetall? T. Care pot fi fazele dure din structurile aliajelor antifricţiune de tip Babbit: a) compusul intermetalic SnSb.9. Care dintre următoarele clase de aliaje se folosesc ca materiale antifricţiune cu ts joasă: a) aliajele Sn – Sb − Cu.9. c) aliajul AlCu4. d) SnPb10? T. d) cristalele de Pb? T. b) au structură bifazică.35. b) aliajul eutectic Pb – Cd (cu %Cdm = 18 %).42. c) CuZn20. b) SnAg5. b) compusul intermetalic Cu3Sn.43. c) aliajul eutectic Al – Cu (cu %Cum = 33 %).38. b) un amestec mecanic eutectoid. Care dintre următoarele caracteristici corespund aliajelor neferoase superplastice: a) au structură monofazică.9. c) martensita formată este termoelastică. d) au granulaţie grosolană şi sunt sensibile la supraîncălzire? T.36. b) aliajele Pb – Sn – Sb – Cu. Care dintre următoarele aliaje fac parte din categoria aliajelor care prezintă fenomenul de memorie a formei: a) aliajul bifazic TiAl6V4. d) aliajul eutectoid Zn – Al (cu %Alm = 22 %)? T.5 %. d) aliajul Au – Cd cu %Cdat = 47. c) au granulaţie foarte fină.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase T. c) soluţia solidă α ≡ Sn(Sb.9. d) să aibă temperatura ts mai mare decât cea corespunzătoare MB? T. Care dintre următoarele caracteristici trebuie asigurate de aliajele de lipit: a) să prezinte o bună fluiditate în stare topită. Care dintre următoarele aliaje prezintă fenomenul de deformare superplastică: a) alama monofazică CuZn20. b) fontele cenuşii feritoperlitice. d) SnPb37Ag? T. c) fontele albe. b) transformarea este reversibilă.9.9.32. b) să fie compatibile cu MB (materialul din care sunt confecţionate piesele care trebuie îmbinate prin lipire). Care dintre următoarele aliaje de lipit se folosesc pentru lipirea moale: a) SnPb10.34.9. b) CuAg10P5. d) un compus intermetalic? T.37.9. d) bronzurile hipoeutectoide? T. b) aliajul TiAl6V4. Care dintre următoarele caracteristici corespund transformării martensitice ce se produce la călirea aliajelor marmem: a) transformarea este ireversibilă.9.9.40.5 %? 191 . Care dintre următoarele clase de aliaje se folosesc ca materiale antifricţiune cu ts ridicată: a) oţelurile carbon eutectoide. d) martensita formată conţine un număr mare de dislocaţii în structură? T.9. c) să fie dure şi fragile.41. d) aliajul CuSn8? T.33. c) bronzurile cu Pb. c) o matrice structurală de bază şi o fază secundară (distribuită astfel încât să poată bloca creşterea grăunţilor matricei). Care dintre următoarele aliaje de lipit se folosesc pentru lipirea tare (brazare): a) CuZn42. Structura aliajelor superplastice este alcătuită din: a) un amestec mecanic eutectic.9. b) aliajul Ni – Ti cu %Tiat = 50 %.Cu).

ştiind că faza γ are CEγ = 3 .4 %. iar cuprul are valenţa vCu = 1 şi masa atomică maCu = 63. rezultă pentru faza δ: %Snatδ = 20.5 %.7.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Aplicaţii A. se obţine pentru faza γ: % Snatγ = % Snmγ = 100(CEγ − vCu ) v Sn − vCu = 100( 3 1) − 2 4 −1 = 16.1).7 100 16. pe această cale se obţin datele prezentate în tabelul 9.51 % şi %Snmδ = 32. cu coeficienţii de echivalare în zinc a elementelor de aliere precizaţi în scap. CuZn38Pb2Mn2 şi CuZn30Al5Fe3Mn2. iar pentru faza ε: %Snatε = 25.4 %. iar faza ε are 2 CEε = 7 .5 % şi aparţine aceleiaşi clase structurale ca şi alama binară cu %Znm = 100 − %Cume = 48.9.6 % şi aparţine aceleiaşi clase structurale ca şi alama binară cu %Znm = 100 − %Cume = 41. fiind o alamă monofazică β’. Folosind relaţiile (2.4) şi (2. Din tabelele 1.9. faza δ are CEδ = 13 . • alama specială Cu Zn38Pb2Mn2 are titlul fictiv %Cume = 58. %Snmδ şi %Snmε concentraţiile masice ale staniului în cele fazele bertholide γ. Rezolvare Pentru încadrarea în clase structurale a mărcilor de alame speciale precizate în enunţul aplicaţiei se calculează titlul fictiv al acestora.33⋅ 63.0 %.2.00 % şi %Snmε = 38. Să se determine valorile de bază ale concentraţiilor masice ale componentelor în fazele bertholide tipice structurilor de echilibru ale bronzurilor 21 cu staniu.14 şi rezultă: • alama specială Cu Zn32Pb2 are titlul fictiv %Cume = 66. folosind relaţia (9.1. 192 .1 şi 1. %Snatδ şi %Snatε concentraţiile atomice ale staniului în aceste faze.67 % şi = 27. 4 Rezolvare Se notează %Snmγ.3). fiind o alamă bifazică.67 ⋅118. % Snatγ maSn % Snatγ maSn + %Cu atγ maCu 100 = 16.5. A. • alama specială Cu Zn30Al5Fe3Mn2 are titlul fictiv %Cume = 48.1. 9.2 rezultă că staniul are valenţa vSn = 4 şi masa atomică maSn = 118.55.55 În mod similar.7 + 83. Să se stabilească clasele structurale tipice alamelor speciale CuZn32Pb2. fiind o alamă monofazică α. δ şi ε şi %Snatγ.2 %.67 ⋅118.0 % şi aparţine aceleiaşi clase structurale ca şi alama binară cu %Znm = 100 − %Cume = 34.5 %.

în funţie de compoziţia lor chimică.0) %Fem.2 = 120 N/mm2 şi duritaea 100 HB. Bronzul G CuSn10 are după turnare rezistenţa la tracţiune Rm = 390 N/mm2.9.2δ ≅ 15 N/mm2 şi HBδ = 5⋅32. rezultă că.6 CuZn30Al5Fe3Mn2 60 30 2 5 2 48. Rp0.5 %. din relaţiile scrise mai înainte: m1 = −7. % (keFe = 0. % (kePb = 1.5 + 50 = 212. în domeniile bifazice ale diagramelor de echilibru binare caracteristicile mecanice ale aliajelor variază liniar.9.9) %Cume. scap.1.55⋅32. HB = m3%Snm + n3.5 A. Rp0.75⋅32. j = 1. % CuZn32Pb2 66 32 2 − − − 66. Conform legii lui Kurnacov (v.5) %Alm .3.0 CuZn38Pb2Mn2 58 38 2 2 − − 58. între caracteristicile corespunzătoare celor două faze care le alcătuiesc structura. aliajele G CuSn10 şi G Cu Sn14 sunt bronzuri bifazice (hipoeutectoide). cu relaţii de forma: Rm = m1%Snm + n1.2 = m2%Snm + n2.2 = 135 N/mm2 şi duritatea 120 HB.2 (N/mm2) şi HB ale bronzurilor bifazice turnate se pot estima analitic.75 şi n2 = 82. Rp0. ca urmare.5. Compoziţiile chimice şi titlurile fictive pentru trei mărci de alame speciale Marca de alamă %Cum.5 + 82.11).3. în funcţie de concentraţia lor masică de staniu %Snm.5 + 465 ≅ 220 N/mm2.2 şi HB ale fazei bertholide δ. Rmδ – Rp0. ca urmare. Rezolvare Examinând diagrama de echilibru din figura 9.5 % (care defineşte. 3. cu %Snm = 10 % şi G CuSn14. compoziţia de bază a fazei δ). Ţinând seama că faza bertholidă δ are concentraţia masică de staniu %Snm = 32. % %Pbm.. Aplicând legea lui Kurnacov.5 ≅ 205 N/mm2. Rp0. caracteristicile mecanice Rm (N/mm2).5. să se estimeze valorile caracteristicilor mecanice Rm.. % (keAl = 6.2δ = 3. 193 . m3 = 5 şi n3 = 50. limita de curgere Rp0. se obţine: Rmδ = −7.14.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase Tabelul 9. iar bronzul G Cu Sn14 are după turnare Rm = 360 N/mm2. Cunoscând valorile caracteristicilor mecanice (determinate experimental) ale celor două bronzuri bifazice (G CuSn10. aşa cum s-a demonstrat la rezolvarea aplicaţiei A. m2 = 3. % (keMn = 0. domeniul bifazic α + δ al acesteia corespunde unor concentraţii masice de cupru cuprinse între %Snm = 8 % (care defineşte limita domeniului monofazic α) şi %Snm = 32. cu %Snm = 14 %). aceste rezultate indicând că prezenţa fazei δ durifică şi fragilizează structurile bronzurilor cu staniu.13 c. se determină valorile coeficienţilor mj şi nj. % %Znm.55 şi n1 = 465. Rp0.0) %Mnm. în cazul bronzurilor în stare de turnare.

9). să se determine compoziţia chimică a aliajelor Cu – Ni care îndeplinesc simultan condiţiile: Rm ≥ 320 N/mm2 şi A ≥ 40 %.0 %].9%Nim – 110 ≥ 0. în conformitate cu următoarele relaţii: Rm = −0. A ≅ 5 % şi HR ≅ 72 HRB.9%Nim + 210 şi A = 0. Cele două condiţii precizate în enunţul aplicaţiei sunt respectate simultan de aliajele cu %Nim ∈ [13. A (în %) şi HR (în HRB) ale alamei CuZn15 se modifică prin deformare plastică la rece. care evidenţiază efectele ecruisării prin deformare plastică la rece asupra caracteristicilor mecanice ale alamei din care este realizat produsul.4.06GD2 + 7GD + 270. A.07 % Nim +8. un semifabricat cilindric (aflat în starea O) cu diametrul Ds = 10 mm.5.9 %. Care sunt caracteristicile mecanice ale produsului astfel obţinut? Rezolvare Semifabricatul aflat în stare recoaptă (starea O) are caracteristicile mecanice date de relaţiile din enunţul aplicaţiei.9 %. 19.9 %. 100 %).0024 % Nim − 0. în care 2 Dp D2 S 0 = π s este aria secţiunii transversale a semifabricatului. Caracteristicile mecanice la tracţiune Rm (în N/mm2) şi A (în %) ale aliajelor Cu – Ni în stare de echilibru se află în următoarele dependenţe (stabilite pe baza datelor experimentale) cu concentraţia lor masică de nichel %Nim: 2 2 Rm = −0. Un produs de forma unei bare cilindrice cu diametrul Dp = 8 mm este obţinut trăgând la rece. 19. 100 %) ∩ (0 %.07 % Nim +8. iar S D = π − 4 4 transversale a produsului.0 %] ⇒ %Nim ∈ [13. Rezolvare Condiţia Rm ≥ 320 N/mm2 este respectată de aliajele Cu – Ni a căror 2 concentraţie masică de nichel satisface inegalitatea −0. Pentru GD = 36 % GD = D 2 2 S0 D0 10 (gradul de deformare plastică la rece al materialului produsului). cu diferite grade de deformare GD ∈ (5 %. A = 45 % şi duritatea HR ≅ 50 HRB.9. Caracteristicile mecanice Rm (în N/mm2).0 %]. A = 45 e−0.9.308%Nim + 45. Condiţia A ≥ 40 % este respectată de aliajele Cu – Ni a căror concentraţie 2 masică de nichel satisface inegalitatea 0.024 % Nim − 0. soluţia acestei inegalităţi este %Nim ∈ [13. pentru GD = 0: Rm = 270 N/mm2. soluţia acestei inegalităţi este %Nim ∈ (0 %. Gradul de deformare plastică al materialului produsului obţinut prin tragere la rece se determină aplicând relaţia (3. rezultă astfel 2 2 2 2 D p − D0 8 − 10 S − S0 100 = 100 = 100 = 36 %. 194 aria secţiunii . 19.06GD şi HR = 0.308%Nim + 5 ≥ 0. prin orificiul calibrat al unei scule (matriţe).6GD + 50. relaţiile din enunţul aplicaţiei conduc la următoarele valori ale caracteristicilor mecanice: Rm ≅ 444 N/mm2. 50 %).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR A.

% Concentraţia masică a aluminiului %Alm. aliajul AlMg9MnSi (cu %Mgm = 9.15.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase A. din aliajul CuSn6Zn4Pb4. cu masa m = 100 kg.7 % şi %Cum = 1. La elaborarea aliajelor pe bază de cupru în cuptoare cu inducţie pierderile procentuale masice prin oxidare ale componentelor încărcăturii sunt: pCu = 1 %. şi pPb = 0.8 % şi %Sim = 0.8 %).6 4. rezultă că concentraţiile componentelor acestuia sunt: %Pbm = 4 %.4.9 0. kg/m3 A. pSn = 1 %.4 6. se obţine următoarea relaţie pentru determinarea densităţii aliajelor pe bază de aluminiu: ρ = ∑ n 100 % EAmj j =1 ρ EA j + 100 − ∑ EAmj j =1 n . Rezolvare Din tabelul 1. % Densitatea aliajului ρ. ρZn = 7130 kg/m3.7 89.9 % şi %Mnm = 0.5Cu1.ρSi = 2330 kg/m3 şi ρCu= 8930 kg/m3. 15.5 90.5 %.6 Aliajul Concentraţiile masice ale elementelor de aliere AlCu4MgMn %Mgm %Mnm %Znm %Sim %Cum 0. ρMg = 1740 kg/m3.8 0.0 1. %Mnm = 0.7.9.0 2799 G AlSi9Mg 0.0 2784 AlMg9MnSi 9.9. 195 . dacă materiile prime disponibile pentru formarea încărcăturii sunt metalele pure componente ale aliajului.5 (cu cu %Znm = 6. %Mgm = 2. siluminul G AlSi9Mg (cu %Sim = 9.5 2.9.5 %.5 %). Tabelul 9.2.5 % şi %Mgm = 0.5 %).5 9.7 %).75 %.2 se extrag următoarele valori ale densităţilor componentelor aliajelor pe bază de aluminiu precizate în enunţul aplicaţiei: ρAl = 2700 kg/m3. ρMn = 7470 kg/m3. Densităţile aliajelor de aluminiu din aplicaţia A.0 2653 %EAmj.5 94.5Cu1. Prin particularizarea relaţiei generale stabilite la rezolvarea aplicaţiei A.6. Să se stabilească compoziţia masică a încărcăturii cuptorului pentru realizarea unei şarje. alzimacul AlZn6Mg2. Rezolvare Ţinând seama de semnificaţia simbolului mărcii aliajului care se elaborează. Să se determine care dintre următoarele aliaje are densitatea cea mai mică: duraluminiul AlCu4MgMn (cu %Cum = 4. %Mgm = 0. pZn = 2 %. aplicând această relaţie pentru aliajele ρ Al cu compoziţia chimică precizată în enunţul aplicaţiei se obţin rezultatele prezentate în tabelul 9.6 90.5 0.0 %.0 2575 AlZn6Mg2.

Să se stabilească compoziţia masică a încărcăturii cuptorului pentru realizarea unei şarje.869 kg..613 kg. j = 1. şi pPb = 0. bronzuri G CuSn10Zn2 şi G CuPb20Sn5 şi plumb marca Pb 99.. m = ∑ %Cu mj m j .030 kg şi mCu = 86.9.995. mZn.4. mSn şi mCu.030 kg şi.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Znm = 4 %.325 kg. %Snm = 6 % şi %Cum = 100 – [%Pbm + %Znm + %Snm] = 86 %. Masa totală a încărcăturii este mi = mPb + mZn + mSn + mCu ≅ 101. dacă materiile prime disponibile pentru formarea încărcăturii sunt deşeuri de alamă binară CuZn10. mSn = 4. în 100 100 100 − 0. notând mPb. având soluţiile m3 0 10 5 0 606 90 88 75 0 8687 m4 m1 = 19. Rezolvare Ţinând seama de semnificaţiile simbolurilor aliajului care trebuie elaborat şi aliajelor folosite ca materii prime şi notând %Pbm.995 şi mj. % Znm.8. mZn = 4. MP3 ≡ G CuPb20Sn5 şi MP4 ≡ Pb 99. MP2 ≡ G CuSn10Zn2... j = 1. din aliajul CuSn6Zn4Pb4.75 %. m = ∑ % Zn mj m j . %Snmj şi %Cumj. m2 = 30.165 kg.75 100 − p Pb mod similar. cu masa m = 100 kg. pZn = 2 %.. 196 . rezultă relaţiile: m = ∑ % Pbmj m j .938 kg şi m4 = 0. concentraţiile masice ale componentelor în mateiile prime MP1 ≡ CuZn10. La elaborarea aliajelor pe bază de cupru în cuptoare cu inducţie pierderile procentuale masice prin oxidare ale componentelor încărcăturii sunt: pCu = 1 %.. m3 = 50.04 kg.4): . A. %Znmj. p p j =1 j =1 1 − Pb 1 − Zn 100 100 % Snm %Cu m m = ∑ % Snmj m j . masele materiilor prime care trebuie introduse în încărcătura cuptorului pentru elaborarea aliajului şi ţinând seama de condiţiile din enunţul aplicaţiei. Masa totală a încărcăturii este mi = m1 + m2 + m3 + m4 ≅ 101. masele care se introduc în încărcătură din cele patru materii prime 4 4 % Pbm % Zn m disponibile. pSn = 1 %. %Snm şi %Cum concentraţiile componentelor în aliajul care se elaborează şi %Pbmj.04 kg. j = 1. Introducând în aceste relaţii p Sn p Cu j =1 j =1 1− 1− 4 4 100 100 datele din enunţul aplicaţiei. rezultă: % Pbm % Pbm p 4 m = m Pb (1 − Pb ) ⇒ m Pb = m = 100 = 4.4.082 kg. se obţine următorul sistem de ecuaţii (cu 0 0 20 100 m1 403 m2 10 2 0 0 408 × = necunoscutele mj.

în timpul căruia se formează legăturile dintre particule prin difuzie sau topire parţială a unui component. industria chimică. În prezent termenul de ceramică include o gamă de materiale mult mai largă. astfel că se bazeză în special pe legături ionice şi covalente. Legăturile ionice şi covalente implică toţi electronii de valenţă ai componentelor. păstrându-se doar ordinea apropiată. cu legături şi structură complexe. Reprezintă o categorie de materiale care au fost utilizate din cele mai vechi timpuri sub formă de vase din lut (însăşi termenul de ceramică provine de la grecescul “keramon” care însemna “lut ars”) şi de materiale de construcţie datorită capacităţii de prelucrare în cele mai diverse forme şi abundenţei materiilor prime. starea amorfă (vitroasă) este caracterizată de lipsa ordonării atomice la distanţă. obţinute din materii prime sub formă de pulberi prin sinterizare.1. dintre care cel puţin unul are rolul de vitrifiant. electronica. adică formează unităţi structurale prin coordinarea atomilor de oxigen în jurul ionului metalic prin legături ionice sau covalente. industria metalurgică etc. ceea ce face ca materialele ceramice să aibă conductibilitate termică şi conductibilitate electrică foarte scăzute fiind materiale electroizolante sau termoizolante în marea majoritate a cazurilor. care este un proces de încălzire cu sau fără presare simultană. Cele mai multe ceramice sunt compuşi între metale şi nemetale. referitoare la câteva 197 . Sticlele sunt materiale anorganice cu structură amorfă (corpuri vitroase) obţinute prin solidificarea unor topituri constituite din amestecuri de oxizi în stare topită. Introducere Materialele ceramice sunt materiale anorganice nemetalice. utilizate în cele mai diverse domenii cum ar fi electrotehnica.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Capitolul 10 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR CERAMICE ŞI STICLELOR 10. astfel că nu există electroni liberi.

2. generând structuri cristaline de tip CFC sau HC ca şi în cazul metalelor (v.2). În acest capitol se vor prezenta caracteristicile structurale ale principalelor tipuri de materiale ceramice şi sticle şi proprietăţile generale ale acestora.scap 1. care corespunde unei structuri de tip cub cu feţe centrate (CFC) a anionilor.1 în care se prezintă razele ionice ale componentelor uzuale din ceramice) astfel că structurile stabile ale fazelor cristaline din ceramice se formează atunci când fiecare cation metalic este înconjurat de anioni nemetalici cu care se află în contact direct.1 şi planul următor de anioni cu centrele în punctele notate cu B.1 în care se prezintă limitele r raportului C şi geometria posibilă pentru fiecare număr de coordinaţie. numărul de coordinaţie şi implicit geometria unităţii structurale depinde de valoarea raportului dintre raza cationului rC şi raza anionului rA . fie o succesiune ABCABC….2). 10.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR distanţe interatomice corespunzătoare unităţilor structurale. anionii celui de-al treilea plan compact pot avea centrele pe aceeaşi verticală cu punctele A. 1. figura 10. În funcţie de poziţia anionilor din două plane compacte succesive se formază două tipuri de interstiţii: interstiţii tetraedrale (câte trei într-un plan compact şi unul în planul învecinat) aşezaţi astfel încât unind centrele lor de masă se formează un tetraedru regulat şi interstiţii octaedrale mărginite de şase anioni (câte trei în fiecare plan compact aşezaţi astfel încât unind centrele lor de masă se formează un octaedru regulat (v. înconjurat de anioni cărora anionul le-a cedat electronii de valenţă. ceea ce face ca sticlele să fie considerate ca lichide vâscoase subrăcite. rezultă astfel fie o succesiune de plane ABABAB… care corespunde unei structuri de tip hexagonală compactă (HC) a anionilor. înseamnă că numărul de coordinaţie poate fi 4 sau 6. ceea ce înseamnă că numărul anionilor din unitatea structurală reprezintă chiar numărul de coordinaţie al structurii cristaline respective (v scap. aşa cum 198 . aşa cum se constată din tabelul 10. deoarece metalele prin ionizare pierd electronii de valenţă. sau pot avea centrele în punctele marcate cu C.1). rA Deoarece anionii au raza mai mare se pot aranja în plane compacte dispuse succesiv. Structura ceramicelor şi sticlelor Elementele componente ale materialelor ceramice sunt legate între ele prin legături ionice şi covalente formând reţele de ioni metalici şi nemetalici (cationi şi anioni) a căror celulă elementară este constituită dintr-un cation. Întradevăr. cationii au de obicei raze mai mici decât anionii (v. întrucât cationii metalici se plasează în aceste interstiţii. considerând un plan de anioni care au centrele în punctele notate cu A în figura 10. tabelul 10.

102 0.220 0.136 0.020 0.1.138 0.106 0.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor rezultă şi din tabelul 10.077 0.155 ≤ Nr.039 0.225 ≤ 4 Mg Mn Ni 0.732 ≤ Si4+ Ti4+ 8 1.732 0. cât şi de modul în care sunt ocupate interstiţiile cu cationi metalici. nm 0.133 0.132 0. Tabel 10. Razele ionice ale unor componente ale ceramicelor şi geometria coordinărilor Raze ionice Raze cationi rC Raze anioni rA Cation Al3+ Ba2+ B3+ Ca Fe K 2+ 2+ + 2+ 2+ Tip de coordinare rC rA 0.196 0.225 0.414 ≤ 6 Na+ 2+ 0.057 0.069 0.1.181 0.000 Fig. de coordinaţie Geometria coordinării rC .078 0.184 rC < rA rC < rA rC < rA rC < rA 3 Cl− F− I− O2− S 2− 0.067 0. nm 0. Rezultă că structurile fazelor cristaline ale ceramicelor depind atât de tipul reţelei compacte pe car o formează anionii. 10.1 Reprezentarea prin sfere rigide a dispunerii anionilor în structura ceramicelor 199 .414 0.064 Anion Br − rA .

care formează aranjamente complexe de tip HC sau CFC. structura este constituită din lanţuri spaţiale în care poziţia relativă a unităţilor structurale este aleatoare ca în starea lichidă. să se treacă la starea de echilbru stabil. o reprezentare plană simplificată a stării vitroase a SiO2 care reprezintă baza structurii sticlelor silicatice este redată în figura 10. tridimit şi cristobalit diferenţiate prin poziţiile relative ale tetraedrilor [SiO4]4. treptat cele mai puternice. Din punct de vedere chimic cel mai simplu silicat este dioxidul de siliciu SiO2 (silice) care structural este constituit dintr-o reţea spaţială de [SiO4]4. În cazul răcirii relativ rapide a topiturii ce conţine unităţile [SiO4]4dependenţa de temperatură a volumului specific este cea corespunzătoare curbei 2 din figura 10. reprezentând variaţia volumului specific (inversul densităţii ρ) în funcţie de temperatură (curba 1 în figura 10. astfel că există tendinţa ca în timp.2a. fiind dependentă de viteza de răcire. sau de cationi diferiţi. ceea ce conduce la existenţa unei diversităţi foarte mari de structuri a fazelor cristaline din materialele ceramice. Structura vitroasă corespunde unei stări metastabile cu energie liberă mai mare decât cea corespunzătoare structurii cristaline.3) se constată că în condiţiile solidificării prin cristalizare. Această structură se obţine dacă răcirea topiturii se face foarte lent.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Interstiţiile pot fi ocupate de cationi de acelaşi tip. apoi.2 b. ceea ce are ca efect reducerea vâscozităţii şi trecerea treptată de la starea solidă la starea lichidă pe măsură ce temperatura creşte deasupra temperaturii Tv. a cărui vâscozitate creşte pe măsură ce scade temperatura. sub acţiunea temperaturii.cu dispunere ordonată (structură cristalină) sau aleatoare (structură amorfă) a unităţilor structurale. o reprezentare plană simplificată a structurii cristaline tridimit a SiO2 este redată în figura 10.cărora le rămâne câte o valenţă liberă cu care se pot lega de alte unităţi structurale formând aranjamente unidimensionale. Cea mai mare parte a ceramicelor şi sticlelor sunt constituite din silicaţi a căror bază structurală o constituie tetraedrul [SiO4]4-care are în centru ionul Si4+ iar în vârfuri ionii O2. Continuitatea curbei 2 cu cea de la temperaturi mai ridicate (T > Tc) arată că materialul este de fapt un lichid subrăcit. temperatura Tv de pe această curbă este numită temperatură de tranziţie sticloasă sau temperatură de vitrifiere şi nu are o valoare bine definită. pe măsura creşterii energiei interne a sistemului se desfac mai întâi legăturile mai slabe. La încălzire. la temperatura Tc volumul specific are un salt brusc. astfel că la o temperatură Tc are loc cristalizarea la fel ca în cazul materialelor metalice. bidimensionale sau spaţiale cu un grad înalt de stabilitate. proces 200 . Silicea cristalină prezintă trei forme alotropice: cuarţ. ceea ce a făcut ca solidele cu o astfel de structură să fie numite corpuri vitroase.3. fiind exclusă existenţa liberă a unităţii tetraedrale. Pe baza celor arătate se poate stabili că în structura dezordonată a solidelor vitroase distanţele dintre particulele constitutive şi intensitatea legăturilor nu sunt uniforme.

astfel că pe lângă tetraedrii [SiO4]4. tabelul 10. b – structură vitroasă Fig.1).există şi tetraedrii [AlO4]5-. 201 . cantitatea de fază vitroasă depinde de compoziţia chimică şi de procesul tehnologic de fabricare. Variaţia volumului specific cu temperatura în cazul SiO2 Fig 10.4. Fig. 10.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor numit devitrifiere şi poate avea loc controlat sau în mod natural. substituirea este posibilă datorită diferenţelor mici între dimensiunile celor doi ioni (v.3. b – ceramică cristalină (Al2O3) Silicaţii naturali care constituie baza materialelor ceramice sunt aluminosilicaţi care au rezultat prin substituirea unor ioni Si4+ cu ioni Al3+. tehnologiile moderne permiţând obţinerea unor ceramice cu structură cristalină aşa cum se obsevă în figura 10 4 b în care se prezintă structura aluminei (Al2O3) cristaline. Devitrifierea necontrolată a sticlelor are consecinţe negative asupra proprietăţilor mecanice şi optice (sticla devine fragilă şi pierde transparenţa datorită refracţiei razelor de lumină pe limitele grăunţilor).Schema structurilor silicei: a − structura cristalină.4 a care prezintă structura unei ceramice refractare. 10. În mod obişnuit materialele ceramice au structura alcătuită din faze cristaline însoţite de o fază vitroasă aşa cum se observă în figura 10. Structurile unor ceramice: a – ceramică refractară cu faze cristaline şi masă vitroasă.2.

2. Comportarea la rupere. În tabelul 10. Ruperea se produce fără deformare plastică aşa cum se constată din figura 10. Principalele proprietăţi ale ceramicelor şi sticlelor Proprietăţile mecanice ale materialelor ceramice şi sticlelor prezintă particularităţi în raport cele ale materialelor metalice datorită legăturilor ionice şi covalente care stau la baza formării structurii acestora.3. Fig 10.) 10. Comportarea la rupere a acestor 202 . Trebuie precizat că în cazul materialelor ceramice şi sticlelor se constată o împrăştiere foarte mare a valorilor caracteristicilor mecanice deoarece fragilitatea intrinsecă le face foarte sensibile la prezenţa concentratorilor de tensiuni. tensiunea maximă în fibra întinsă a epruvetei încovoiate (corespunzătoare forţei Fmax) reprezintă rezistenţa la încovoiere Ri a cărei valoare este apropiată de rezistenţa la tracţiune Rm.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Deoarece numărul ionilor de oxigen rămâne acelaşi ca în cazul unităţilor structurale [SiO4]4-. restabilirea neutralităţii electrice se obţine prin introducerea în structură a unor ioni monovalenţi (Na+. 10. A. Mg2+. K+) şi ioni divalenţi (Ca2+. Deoarece încercarea la tracţiune este mai greu de aplicat (dificultăţile sunt legate de prinderea epruvetei).6.5. pentru caracterizarea rezistenţei mecanice la întindere a materialelor ceramice se foloseşte adesea încercarea de încovoiere statică realizată conform schemei prezentată în figura 10. Li+. Ba2+ etc.5 în care se prezintă CCCT (v. Curbe CCCT tipice pentru materiale metalice şi materiale ceramice Fig.4) a unui material ceramic şi CCCT a unui material metalic. deşi ruperea are tot caracter fragil. pentru fiecare ion Al3+ din reţea apare o sarcină electrică negativă. Aceste materiale se caracterizează în primul rând prin duritate şi fragilitate foarte ridicate determinate de caracterul puternic al legăturilor ionice şi covalente.6. se prezintă valorile rezitenţei la încovoiere Ri şi ale modulului de elasticitate E pentru câteva ceramice şi sticle uzuale. Schema încercării la încovoiere statică Rezistenţa la compresiune a materialelor ceramice şi sticlelor este însă mult mai mare (poate ajunge la valori de 10 ori mai mari decât rezistenţa la tracţiune). scap 3.

8·10-6 13. Caracteristicile fizico-mecanice principale ale unor ceramice şi sticle Tipul materialului ceramic sau sticlei Mulit (3Al2O3·2SiO2) Alumina cristalizată (Al2O3) Magnezită sinterizată (MgO) Zirconie stabilizată (ZrO2) Berilie sinterizată (BeO) Spinel (MgAl2O4) Carbura de siliciu (SiC) Carbura de bor (B4C) Sticla de cuarţ (silice) (SiO2 ) Sticla calco-sodică Sticla boro-silicatică Ri.7·10-6 4. W/moC la 1000 o C 3.2 se prezintă valorile acestor caracteristici pentru câteva ceramice şi sticle uzuale.8) apare în special în cazul ceramicelor utilizate ca materiale refractare. din acest motiv. cele mai bune rezistenţe la fluaj le au materialele ceramice complet cristaline sau în a căror structură faza vitroasă se află în cantitate mai mică.3·10-6 8. la variaţia rapidă a temperaturii mediului se creează diferenţe de temperatură pe secţiune.2. kN/mm2 60…80 350…380 150…170 130…150 290…310 200…240 430…470 250…290 60…90 40…60 50…70 0−1000oC.scap 3.5·10-6 9. α şi λ reprezintă caracteristici care capătă importanţă mai mare la alegerea materialelor ceramice pentru o anumită aplicaţie decât în cazul utilizării materialelor metalice. deoarece tensiunile de compresiune tind să închidă microfisurile.0·10-6 7.3 20 5. Tabelul 10. Şocul termic.9 − − 2. N/mm2 60…80 380…1000 90…110 70…100 140…280 80…100 140…200 45…100 80…110 40…150 40…150 E.8 1.0 219 15 − − 2.0·10-6 9. Problema comportării la fluaj (v.5·10-6 0.0·10-6 α pe la 100 o C 5. mm/mmoC 5. dacă materialul are conductivitate termică scăzută (cum este cazul materialelor ceramice şi sticlelor).5 7. Deformaţiile plastice specifice fenomenului de fluaj se produc la limitele dintre grăunţii fazelor cristaline şi sunt influenţate de prezenţa masei vitroase a cărei vâscozitate scade odată cu creşterea temperaturii. Fluajul.5·10-6 10.1 38.7 1. cu deosebirea că procesele de difuzie sunt mult mai complexe fiind implicaţi ioni cu sarcini electrice diferite. starea critică se atinge la valori mai ridicate ale solicitărilor.2 λ. Comportarea la şoc termic a materialelor depinde în special de coeficientul de dilatare liniară α şi de conductivitatea termică λ.1 2.6·10-6 4.5 − − C.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor materiale se explică prin existenţa unui număr mare de defecte de structură şi chiar microfisuri a căror extindere se produce în avalanşă în momentul în care tensiunile depăşesc valoarea critică. contracţii sau dilatări neuniforme şi deci tensiuni care produc fisurarea sau ruperea. Un factor la fel de important pentru comportarea la şoc termic îl 203 .0 2. Din această cauză.0 1. Fenomenul se desfăşoară la fel ca în cazul metalelor.0·10-6 8. în tabelul 10.9 1. B. Este fenomenul de fisurare sau chiar rupere a materialului la modificarea relativ rapidă a temperaturii şi se datorează fragilităţii intrinseci a materialelor ceramice şi a sticlelor corelată cu exploatarea la temperaturi ridicate.

fiecare moleculă de apă conducând la formarea a două unităţi Si−OH care nu mai sunt legate una de alta. sticla se comportă ca un lichid. Fisurarea sub tensiune într-un mediu dat. Aşa cum a fost arătat anterior.8 aceste curbe sunt asemănătoare curbelor Wöhler ale materialelor metalice. iar T − temperatura absolută. scap 3. Similar curbelor de durabilitate la oboseală din cazul materialelor metalice (v. D. fenomenul se produce cu viteză maximă la temperatura camerei deoarece la temperaturi mai ridicate creşte mobilitatea ionilor hidroxil care nu se mai ataşează lanţului –O−Si−O−. deasupra temperaturii Tv. În cazul sticlelor vâscozitatea în stare vitroasă (sub temperatura Tv) se consideră η = 1018 Pa·s iar starea fluidă se consideră atinsă dacă vâscozitatea scade sub 103 Pa·s. (10.7 se prezintă variaţia rezistenţei la şoc termic a unor materiale ceramice şi sticle în funcţie de condiţiile de răcire. E.2) în care η0 este o constantă experimentală. în urma reacţiei chimice se produce ruperea lanţului –O−Si−O−.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR constituie geometria piesei. Deasupra temperaturii Tv vâscozitatea depinde de temperatură după o relaţie de forma: η = η0 e . deoarece schimbările bruşte de secţiune acţionează şi în cazul materialelor ceramice ca nişte concentratori de tensiuni. Este un fenomen de rupere întârziată a materialelor ceramice şi a sticlelor care se produce în cazul solicitării pieselor la tensiuni constante în medii apoase. R – constanta gazelor. Comportarea sticlelor în stare vâscoasă. Ea − energia de activare a procesului de curgere. a cărui vâscozitate scade cu creşterea temperaturii.9) există curbe de durabilitate la fisurare sub tensiune sub forma dependenţei σ = f(τ). şi pe de altă parte datorită reacţiei chimice a apei cu silicaţii componente ai sticlelor sau ceramicelor. iar la temperaturi scăzute este blocată reacţia chimică a apei cu silicaţii. În figura 10. aşa cum se constată din figura 10. 204 Ea RT . τ fiind timpul de expunere la mediul umed a piesei solicitate la tensiunea σ. Rezistenţa la şoc termic se defineşte ca fiind diferenţa de temperatură ∆T dintre temperatura suprafeţei corpului şi temperatura mediului pe care o poate suporta un corp răcit sau încălzit în anumite condiţii fără să se fisureze. Vâscozitatea η este o mărime ce caracterizează proprietăţile de curgere ale fluidelor şi reprezintă factorul de proporţionalitate dintre tensiunile tangenţiale şi variaţia vitezei de alunecare pe grosimea stratului fluidului. Mecanismul fisurării sub tensiune (numit uneori impropriu şi “oboseală statică”) se bazează pe adsorbţia moleculelor de apă în microfisurile superficiale şi extinderea acestora sub acţiunea tensiunilor mecanice constante datorită pe de o parte efectului de “pană” pe care îl au moleculele adsobite la vârful fisurii. unitatea de măsură pentru vâscozitate este N·s/m2 ceea ce înseamnă Pa·s (Pascal secundă).

B şi t0 sunt constante ce se pot determina experimental prin măsurarea vâscozităţii la trei temperaturi diferite. Curbele de durabilitate la fisurarea sub tensiune ale unor sticle În funcţie de valoarea vâscozităţii (deasupra temperaturii Tv) s-au stabilit următoarele temperaturi numite puncte fixe de vâscozitate ale sticlelor. iar t este temperatura în oC. * temperatura superioară de recoacere tsr corespunde la η = 1012 Pa·s. * temperatura de curgere tc corespunde la η = 104 Pa·s.9 se ilustrează pe curba η = f(t) stabilirea punctelor fixe ale sticlei şi se prezintă valorile acestor puncte pentru câteva tipuri de sticle uzuale. Comportarea sticlei în stare vâscoasă prezintă importanţă deosebită pentru prelucrare deoarece aceasta trebuie să se desfăşoare intr-un interval de temperaturi astfel ales încât pe de o parte vâscozitatea să fie suficient de mică pentru ca prin fasonare să se obţină forma corespunzătoare a obiectului.3) t − t0 în care A. * temperatura de înmuiere tm corespunde la η = 106.6 Pa·s.3. * temperatura de prelucrare tp corespunde la η = 103 Pa·s. B = 4800.5 Pa·s. t0 = 210 cu ajutorul cărora s-a trasat curba η = f(t) prezentată în figura 10. la sfârşitul prelucrării vâscozitatea să fie suficient de ridicată pentru evitarea deformării necontrolate sub greutatea proprie a obiectului fasonat. 10. 205 . Rezistenţele la şoc termic ale unor ceramice şi sticle Fig. iar pe de altă parte.7. 10.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Pentru scopuri practice se utilizează relaţii de forma: B log η = A + . (10. utilizate la stabilirea parametrilor operaţiilor tehnologice de fabricare a obiectelor din sticlă: * temperatura inferioară de recoacere tir corespunde la η = 1013.9 Fig. În figura 10. pentru o sticlă calco-sodică s-au determinat valorile: A= −3.8. de exmplu.

O altă consecinţă a comportării vâscoase a sticlelor este deformarea (înmuierea) sub sarcină la temperaturi ridicate a materialelor ceramice care conţin şi masă vitroasă. ceea ce reduce riscul rănirii persoanelor din jur. Punctele fixe de vâscozitate ale sticlelor De asemenea. Rezistenţa la deformare sub sarcină este una din caracteristicile importante ale materialelor refractare şi se apreciază în mod uzual prin temperatura care determină un anumit grad de deformare sub acţiunea unei tensiuni de compresiune date.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. iar în miez temperatura este suficient de ridicată pentru ca materialul să preia prin deformare plastică contracţia suprafeţei rigide. tsr) şi răcirea rapidă cu jet de aer sau în ulei. datorită conductibilităţii termice reduse în urma răcirii la suprafaţa sticlei temperatura scade sub Tv. motiv pentru care aceste sticle sunt cunoscute sub denumirea curentă de sticle “securit” şi se folosesec pentru mijloacele de transport. 9. aceste tensiuni de compresiune au valori ridicate şi contribuie la creşterea rezistenţei materialului. variaţia vâscozităţii sticlei cu temperatura în maniera arătată permite aplicarea unui tratament termic de tip călire. 10. în continuare se face răcirea completă lent. O fisură care apare în stratul superficial eliberează brusc tensiunile de compresiune şi produce spargerea sticlei cu formarea unui număr mare de granule mici. astfel că în strat vor lua naştere tensiuni reziduale de compresiune datorită contracţiei de răcire a miezului. acesta constă din încălzirea la o tempertură ti din domeniul (tir . faţadele şi uşile clădirilor etc. 206 .

In timpul arderii rezultă o anumită cantitate de fază lichidă care prin răcire formează o reţea sticloasă în jurul granulelor pe care le leagă sub forma unui material solid şi dens. varietatea de argilă cea mai utilizată este caolinul (Al2O3 ·2SiO2·2H2O) care are o structură lamelară şi este constituit din granule.1. din care se realizează piesele ce apoi se usucă şi se calcinează prin încălzire la temperaturi de 900…1500 oC. 10. CaO sau MgO. unde X poate fi K2O. Materialele ceramice 10. tare sau tehnic.3 câteva caracteristici ale acestora.nisipul de cuarţ (silice) modifică plasticitatea argilelor la uscare şi ardere în timpul căreia suferă transformările cristalografice cuarţ→ tridimit→ cristobalit. Pentru obţinerea ceramicelor silicatice. formând în prezenţa apei o suspensie coloidală ce conferă amestecului plasticitate. iar în tabelul 10. 207 . au rol de fondanţi deoarece în timpul arderii formează cu argila şi silicea compuşi cu temperatură mică de topire fiind la originea masei vitroase care leagă particulele de silice şi de argilă şi reduce porozitatea. faianţă. . în figura 10.4.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Scopul acestui capitol fiind prezentarea materialelor ceramice şi a sticlelor ca materiale structurale ( vezi cap.10 se prezintă în triunghiul concentraţiilor componentelor de bază domeniile corespunzătoare acestor ceramice. materiile prime utilizate au următoarele caracterisitici: . amestecului pulverulent de materii prime i se adaugă o cantitate determinată de apă obţinându-se o pastă (numită şi “barbotină”). Procesul de vitrifiere este însoţit întodeauna de contracţie şi stă la baza obţinerii majorităţii materialelor ceramice. magnetice şi optice ale acestor materiale. Mg. Materialele ceramice silicatice Materialele ceramice silicatice aparţin sistemului ternar SiO2−Al2O3−X.argilele sunt silicaţi de aluminiu hidrataţi însoţiţi de impurităţi (oxizi metalici ) care influenţează culoarea finală a materialului ceramic. În cele ce urmează se vor prezenta câteva dintre cele mai importante tipuri de materiale ceramice şi sticle. gresie ceramică. porţelan moale.4. în funcţie de compoziţia chimică şi scopul urmărit. Na. 14) nu se tratează şi problemele proprietăţilor electrice. In funcţie de concentraţiile componentelor şi de condiţiile tehnologice se obţin următoarele tipuri de materiale ceramice: teracotă. .feldspatul este denumirea generică pentru compuşii complecşi de tipul alumino-silicaţilor de K. Ca. Na2O.

proprietăţile lor sunt influenţate puternic de raportul dintre cantitatea de fază cristalină şi cantitatea de fază vitroasă. are formă aciculară. Deoarece în condiţii industriale vitezele de răcire sunt mai mari decât cele 208 .11. In acest sistem SiO2 cristalizează sub formă de cristobalit. (faze cristaline) determină creşterea rezistenţei mecanice şi a temperaturii de utilizare. Tabelul 10. Analizând această diagramă se constată că sistemul SiO2−Al2O3 prezintă transformare eutectică. pardoseli. ţigle. ceea ce îi conferă duritate ridicată.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Structura ceramicelor fiind neomogenă. transformare peritectică şi formează un compus cu topire incongruentă. care este un compus cu reţea CFC. creşterea conţinutului de caolin şi de silice. vase. placaje. în care baza o constituie tetraedrii [SiO4]. opacă Temperatura de ardere: 950…1200 oC Porozitate: 0. Analiza transformărilor la răcire a ceramicelor care au la bază acest sistem se face la fel ca în cazul diagramelor de echilibru ale sistemelor de aliaje. ţevi ceramice echipamente sanitare. echipamente sanitare. vase etc Dintre materialele ceramice silicatice în tehnică răspândirea cea mai mare o au porţelanurile care sunt mase ceramice vitrifiate albe (translucide în strat subţire) ale căror faze cristaline se pot stabili cu ajutorul diagramei binare de echilibru SiO2−Al2O3 prezentată în figura 10. aparatură pentru laboratoare de chimie. Materialele ceramice pe bază de argile Denumirea materialului Teracotă Faianţă Gresie ceramică Porţelan Caracteristici Porozitate: 15…30 % Suprafaţa: glazurată sau nu Temperatura de ardere: 950…1050 oC Porozitate: 10…15 % Suprafaţa: glazurată. acest compus se numeşte mulit.3. condensatori electrici. care este un compus cu reţea hexagonală compactă de ioni de oxigen în care ionii de Al ocupă 2 din 3 golurile octaedrice. placaje etc. iar celălalt component Al2O3 cristalizează sub formă de corindon. aparatură pentru laboratoare de chimie etc izolatoare elctrice. corespunde formulei chimice 3Al2O3·2SiO2. duritate ridicată şi este baza majorităţii constituenţilor materialelor ceramice silicatice. Creşterea conţinutului de feldspat (deci a masei vitroase) determină reducerea rezistenţei mecanice şi a rezistivităţii electrice.5…3 % Suprafaţa: glazurată sticloasă Temperatura de ardere: 1100…1300 oC Porozitate: 0…2 % Suprafaţa: glazurată sticloasă Temperatura de ardere: 1100…1400 oC Domenii de utilizare cărămizi.

Domeniile ceramicelor silicatice în sistemul argilă – cuarţ feldspat Fig 10. solidificându-se sub formă de fază sticloasă. carbonaţi alcalini şi oxizi metalici aplicat pieselor înainte de calcinare. N/mm2 173…345 173…550 138…620 414…2970 Temperatura maximă de utilizare. Tabelul 10. Caracteristicile câtorva tipuri de porţelanuri utilizate în tehnică sunt prezentate în tabelul 10. o parte din topitură nu va reuşi să cristalizeze. 209 .11 Diagrama de echilibru a sistemului SiO2Al2O3 Componentul de bază al porţelanurilor tehnice este mulitul care asigură acestuia rezistenţă mecanică şi rezistenţă la şoc termic ridicate.10. rezistenţă la agresiunea acizilor şi alcaliilor. datorită coeficientului de dilatare mai mic al glazurii iau naştere tensiuni de compresiune în strat care contribuie la îmbunătăţirea rezistenţei mecanice a pieselor.4 Porţelanuri tehnice – caracteristici principale Denumirea comercială a materialului Porţelan pentru izolatori de joasă tensiune Porţelan pentru izolatori de înaltă tensiune Cordierit (compus de bază 2MgO·2Al2O3·5SiO2) Steatit (compus de bază 3MgO·4SiO2·H2O) Densitatea. Fig. 10. oC 300…400 200…650 400…780 440…1100 Pentru reducerea (sau chiar eliminarea) absorbţiei de apă în pori. kg/m3 2200…2400 2350…2500 2100…2650 2800…2950 Rezistenţa la tracţiune N/mm2 20…35 20…55 35…65 52…107 Rezistenţa la compresiune. Pe lângă faptul că prin glazurare se reduce higroscopicitatea.4. piesele din ceramică se acoperă cu glazuri. acestea sunt straturi compacte sticloase obţinute în timpul procesului de ardere din stratul de vopsea pe bază de boraţi.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor corespunzătoare echilibrului.

la 1700 oC Reprezintă cea mai importantă ceramică oxidică şi are utilizări multiple. de exemplu.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 10. Caracteristicile de exploatare ale pieselor pe bază de alumină depind în mare măsură de concentraţia masică a acesteea. abrazivi. compuşii sunt foarte stabili la acţiunea agenţilor chimici şi au duritate şi rezistenţă la compresiune ridicate.4. pentru evitarea acestor neajunsuri se adaugă CaO şi/sau MgO care în concentraţii mai mici de 10…15% se dizolvă în ZrO2 şi stabilizează structura cubică ce se menţine de la temperatura de cristalizare până la temperatura ambiantă. unelte de tăiat. tipul de structură spinelică este frecvent întâlnită.2). Al2O3 şi Cr2O3. tetragonală pe intervalul 1200…2370 oC şi cubică peste 2370 oC. Datorită energiei mari de legătură a oxizilor. prin creşterea % Al2O3 de la 85 % la 99. locul ionilor Mg2+ şi Al3+ fiind luat de alte metale. Oxidul de magneziu (MgO – magnezită) are temperatura de topire 2800 oC şi constituie baza materialelor refractare pentru căptuşelile cu caracter bazic a cuptoarelor. în figura 10. aşa cum rezultă din figura 10. care este o fază bertholidă cu topire congruentă (v. 2. materiale izolante. refractarele bazice pot conţine şi alţi oxizi dintre care mai des întâlniţi sunt CaO. alumina) are temperatura de topire 2054 oC şi cristalizează sub formă de corindon aşa cum s-a arătat mai sus. In condiţii tehnologice deosebite şi cu materii prime de puritate înaltă. Pe lângă MgO. Componentei mai importanţi ai acestor ceramice sunt: oxizi (Al2O3. titanaţi şi ferite.scap. cum ar fi materialele refractare.13 se prezintă diagrama de echilibru a sistemului MgO − Al2O3. Oxidul de aluminiu (Al2O3. Materialele ceramice oxidice Materialele ceramice oxidice sunt materiale policristaline formate din oxizi sau compuşi oxidici şi lipsite de faze sticloase. cu creşterea conţinutului de Al2O3 creşte rezistenţa la compresiune. implanturi medicale. Existenţa transformărilor alotropice care se produc cu creştere de volum înrăutăţeşte comportarea materialului. spinelul are o reţea cristalină cubică complexă în care ionii Mg2+ ocupă interstiţiile tetraedrice. ZrO2. iar ionii Al3+ ocupă interstiţii octaedrice. Pentru exemplificare. 210 . Oxidul de zirconiu (ZrO2) are temperatura de topire-solidificare 2690 oC şi prezintă mai multe forme alotropice: reţea monoclinică de la ta până la 1000 oC.7 % rezistenţa la compresiune creşte de la 1800 N/mm2 la 2500 N/mm2 iar temperatura de utilizare de la 1300 oC. se obţine alumina transparentă utilizată în optica tehnică. temperatura de utilizare şi rezistivitatea electrică.12 în care se prezintă diagrama de echilibru a sistemului ZrO2 – CaO.2. din care rezultă formarea compusului MgAl2O4 (sau MgOAl2O3) numit şi spinel. TiO2 şi BeO). MgO.

3 E). 10.12.4. Zn.13. Materialele refractare Sunt produse ceramice rezistente la temperaturi înalte. Comportarea la temperaturi înalte a materialelor refractare se apreciază în principal cu ajutorul a două mărimi: . Li etc) având formula generală nkMkO·qFe2O3 unde nk este numărul de molecule al oxidului metalului Mk.2 N/mm2 (vezi şi scap.rezistenţa piroscopică numită frecvent şi refractaritate este temperatura la care o epruvetă conică din materialul considerat se tasează cu o valoare dată. Feritele sunt compuşi ai oxidului de fier (Fe2O3) şi ai altor metale (Ba. în condiţii determinate de expunere la temepratură.rezistenţa la deformare (înmuiere) sub sarcină care se apreciază prin temperatura la care se produce o deformare specifică de 0. Diagrama de echilibru a sistemului MgO − Al2O3 Titanaţii sunt compuşi cu formula MTiO3. se utilizează ca materiale feromagnetice datorită rezistivităţii electrice ridicate (ceea ce reduce pierderile prin curenţi turbionari) şi costului mai redus decât al aliajelor metalice.5 % sub acţiunea unei sarcini de compresiune de 0. k=1. . Mg.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Fig.3. 10. Diagrama de echilibru a sistemului ZrO2 – CaO Fig. Ca. 211 . Sr). Cu.3. unde M este un metal bivalent (Ba. Ni. Mg. 10. se utilizează pentru proprietăţile feroelectrice (se polarizează în câmp electric) la realizarea generatoarelor şi traductoarelor pentru ultrasunete. Sr.2. Mn. fiind încadrate în această categorie cele care îşi menţin caracteristicile până la temperatura de minimum 1500 oC.10.

• şamota (%SiO2 = 60…70%. rezistenţă la şoc termic şi conferă căptuşelilor cuptoarelor caracter acid. • refractarele corindonice sau mulito-corindonice sunt fabricate din 212 . Principalele tipuri de materiale refractare în funcţie de componentele preponderente sunt prezentate pe schema din figura 10. şi %Al2O3 = 63…80% au structură mulitică (v. Diversitatea materialelor refractare este foarte mare.2) şi vâscozităţii ridicate a sticlei silicioase prezentă ca fază vitroasă în aceste ceramici. b) MgO şi CaO. prezenţa unei cantităţi mai mari de fază sticloasă face ca diferenţa dintre refractaritate şi temperatura de înmuiere sub sarcină să fie mai mare. c) Al2O3 şi Cr2O3.15 din care rezultă următoarele: • refractarele silica (% SiO2> 93%) au refractaritatea şi temperatura de înmuiere foarte apropiate putând fi utilizate până la temperaturi de 1650 oC. Domeniile principalelor tipuri de refractare silicatice din sistemul SiO2–Al2O3 şi domeniile temperaturilor caracteristice (refractaritatea şi temperatura de înmuiere sub sarcină) sunt prezentate în figura 10. insolubile în topitură şi faze cristaline secundare. care provin din cristalizarea topiturii în perioada de răcire şi se prezintă sub formă de cristale mici.5 % Al2O3) deoarece au temperatura de topire cea mai scăzută. 10. • refractarele silimanitice (superaluminoase) cu %SiO2 = 36…20%. şi %Al2O3 = 40…30%) are caracteristici mai reduse decât refractarele silicatice. Restul de fază lichidă care nu cristalizează va constitui fază vitroasă şi prezenţa sa limitează proprietăţile de utilizare ale materialelor refractare prin micşorarea temperaturii de înmuiere sub sarcină. iar răcirea se face foarte lent. În industria petrolieră şi petrochimică se utilizează în mod frecvent refractarele din sistemul SiO2–Al2O3. a cărui diagramă de echilibru a fost prezentată în figura 10.14. Ele se caracterizează prin temperaturi de înmuiere ridicate.11. În aceste condiţii. aceeastă comportare se explică prin proprietatea cuarţului de a forma la recristalizare în fază solidă reţele complexe de tip tridimit (v. timp de mai multe zile pentru a da posibilitatea cristalizării cvasitotalităţii fazei lichide. scap. vor exista două tipuri de faze cristaline: faze cristaline primare sub formă de cristale mari.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR În procesul de fabricaţie refractarele se ard la temperaturi ridicate şi se menţin mai multe ore la temperatura maximă până la apariţia fazei lichide.11) şi pot fi utilizate până la cca 1800 oC în cazul încălzirilor de scurtă durată şi până la temperaturi de 1650 oC în cazul solicitărilor şi/sau încălzirilor de lungă durată. oxizii care stau la baza compoziţiei lor chimice putându-se grupa în trei categorii: a) SiO2 şi ZrO2. Din diagrama de echilibru se constată că trebuie evitate compoziţiile cu concentraţia de Al2O3 apropiată de cea eutectică (5. figura 10.

5.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor alumină pură topită şi eventual mici cantităţi de argilă ca liant. Principalele tipuri de materiale refractare Fig 10.40 25…35 40…50 45…75 35…55 65…85 B. Refractare acide (SiO2 + Al2O3) Refractare silica (%SiO2 > 95%) Samotă inferioară (20…25% Al2O3) Samotă standard (30…35% Al2O3) Samotă densă (40…45% Al2O3) Refractare mulitice (75…80%Al2O3) Refractare mulito-corindonice (80…85% Al2O3) Magnezită (%MgO > 92%) Crom –magnezită (25…50% MgO.14. În tabelul 10.. compresiune.15. fig. 12…28% Cr2O3.14 pot fi apreciate pe baza diagramelor binare de echilibru ale sistemelor corespunzătoare aşa cum s-a arătat anterior pentru ceramicele pe bază de MgO (v. Fig. o C N/mm2 kg/m3 o C A. Refractare bazice 2900…3100 2200 2900…3100 3200…3400 213 2000 1950 . ele pot fi utilizate până la temperaturi de 1900 oC. Caracteristicile unor materiale refractare utilizate frecvent Temperatura Rezistenţa Rezistenţa la Densitatea de înmuiere piroscopică.. Materialul refractar aparentă.2300 2900…3100 3400…3600 1700 1680 1700 1740 1830 1950 1650 1250 1275 1350 1350 1400 1500 1500 1450 18…22 15…25 15…25 30. Proprietăţile celorlalte tipuri de materiale refractare nominalizate în figura 10. 15…25% Al2O3) Cromit (% Cr2O3 > 85%) 1700…1900 1800…2000 1800…2000 2100….13).5 se prezintă câteva materiale refractare utilizate mai des şi proprietăţile lor principale. Domeniile temperaturilor limită pentru refractaritate şi deformare sub sarcină în sistemul SiO2 – Al2O3 Tabelul 10. 10. sub sarcină. 10. rezistenţa mecanică este dependentă de conţinutul de alumină aşa cum a fost arătat anterior.

Aceste caracteristici le-a impus ca materiale destinate unor categorii largi de aplicaţii pentru obţinerea de piese prin sinterizare sau sub formă de fibre pentru obţinerea materialelor compozite (v. 214 . romboedric sau cubic. Nitrura de bor poate cristaliza în sistemul cubic şi în sistemul hexagonal. prin variaţia legăturilor atomice şi ionice se obţin structuri noi şi deci proprietăţi noi. nitruri.6.4. cap 12). Materialele ceramice neoxidice Materialele ceramice neoxidice sunt compuşi de tipul carburi. boruri sau siliciuri ale căror unităţi structurale au la bază de obicei legături covalente care le conferă temperaturi înalte de topire sau de descompunere modul de elasticitate şi duritate ridicate. obţinându-se o clasă nouă de materiale ceramice denumite sialon (de la Si−Al−O−N) ale căror unităţi structurale sunt tetraedrii (SixAl1−x)(OyN1−y)4−. Prin procedee tehnologice moderne s-a reuşit înlocuirea unor atomi de siliciu şi de azot cu atomi de aluminiu şi oxigen. cu stabilitate dimensională bună la variaţii de temperatură. menţinându-şi practic nemodificate caracteristicile până la 1400 oC. Carbura de siliciu cristalizează într-un număr mare de forme alotropice cu densităţi aproape egale şi structuri de tip hexagonal. bazate preponderent pe legătura covalentă. ceea ce a făcut ca sialonurile să fie utilizate pe scară din ce înce mai mare la fabricarea unor piese puternic solicitate. printre care cea mai importantă o reprezintă stabilitatea până la 1800 oC. Nitrura de siliciu cristalizează în sitemul hexagonal. În practică se utilizează de obicei produse sinterizate împreună cu un liant care este tot un material ceramic refractar. conductibilitate electrică şi rezistenţă la oxidare (la temperaturi de peste 1500 oC se acoperă cu un strat de SiO2). fiind materialul sintetic cu cea mai mare duritate. cristalizată în sistemul cubic (nitrura cubică de bor sau CBN) are duritatea apropiată de a diamntului.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 10.4. cristalizată în sistemul hexagonal (ca şi grafitul) este utlizată pentru fabricarea unor piese prin sinterizare şi pentru electrozi de sudură. se caracterizează prin rezistenţă mecanică ridicată şi comportare bună la fluaj. Aceste structuri îi conferă duritatea mare stabilitate termică. Câteva ceramice neoxidice şi proprietăţile lor mai importante sunt prezentate în tabelul 10. este un material din categoria ceramicelor tehnice de performanţă din care se pot obţine piese complicate. Cele mai comune utilizări sunt ca materiale abrazive şi ca materiale pentru rezistenţe de încălzire electrică a cuptoarelor (cunoscute sub denumirea comercială de “bare de silită”). iar ponderea legăturilor covalente este de cca 70 %.

Carburile de W.2. sau pot lega tetraedrii între ei. kg/m3 2700…320 0 1900…320 0 2510 Duritatea Knoop* 3000 Modulul de elasticitate. etc.. 10. B3+. N/mm2 900…1100 250…700 Temperatura de topire sau de descomp. fig. Acest lucru se realizează prin adăugarea altor componente. 10. fig. componentele sticlelor se pot grupa după cum urmează: a) Formatorii de reţea (vitrifianţi) sunt oxizi ai elementelor cu cationi de rază mică şi sarcină relativ mare (Si4+. aşa cum se observă în figura 10. Pentru majoritatea aplicaţiilor însă este necesar ca temperatura de curgere Tc (v. baza structurii sticlelor silicatice o constituie reţeaua spaţială de unităţi [SiO]4− legate în poziţii aleatoare (v.).. Ta se utilizează ca materiale dure pentru scule sub formă de plăcuţe sinterizate cu un liant metalic (de obicei Co).500 2780 0 4800…494 Carbura de titan (TiC) 3100 330…350 2500…280 3100 0 0 * Metoda Knoop de determinare a durităţii se bazează pe aceleaşi principii ca şi microduritatea Vickers. Ti. P5+. Utilizarea sticlei de silice cu această structură este limitată la aplicaţii speciale unde se cere refractaritate ridicată.5. tabelul 10. În acest context. cationii respectivi se înconjoară (coordinează) cu 3−4 ioni de oxigen formând tetraedri sau piramide 215 . 10. Carbura de bor are duritatea imediat mai mică decât CBN fiind utilizată la realizarea sculelor aşchietoare sau în construcţii aerospaţiale datorită modulului de elasticitate ridicat şi densităţii reduse (v. Sticlele Aşa cum s-a arătat în scap 10. o C 2400 1898 2700…290 2425 0 Nitrura cubică de bor 3480 5000 840…870 6500…700 1540 (BN) 0 Carbura de wolfram (WC) 15500 2700 580…620 4500.2 b). Caracteristicile unor materiale ceramice neoxidice Denumirea şi formula chimică a materialului Carbura de siliciu (SiC) Nitrura de siliciu (Si3N4) Carbura de bor (B4C) Densitatea . kN/mm2 380…420 160…320 3500 440…460 Rezistenţa la compresiun e.6. cu deosebirea că baza piramidei de diamant (care constituie penetratorul ) este un romb. aşa cum se observă din figura 10.9) să fie mai redusă pentru prelucrarea sticlei în condiţii economice corespunzătoare.16 a. care modifică structura prin apariţia unor ioni metalici ce se pot plasa între tetraedrii [SiO]4−.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Tabelul 10.16 b.6)..

Structura sticlelor: a – sticla silico – sodică. Temperatura de topire a silicei se reduce în prezenţa fondanţilor prin distrugerea continuităţii reţelei datorită ruperii lanţurilor Si−O−Si de către ionii metalelor alcaline (v. pentru exemplificarea influenţei fondanţilor. fig. Ba.17 se prezintă diagrama de echilibru a sistemului SiO2−Na2O. 216 . formatorul de reţea cel mai utilizat este silicea (SiO2) însoţit în unele cazuri de oxidul boric B2O3 şi/sau pentaoxidul de fosfor (P2O5). oxidul de magneziu MgO. dând naştere reţelei spaţiale dezordonate. Mg) ai căror ioni contribuie la realizarea legăturilor între unităţile structurale (v. c) Intermediarii sunt componente care contribuie atât la formarea reţelei cât şi la modificarea unor caracteristici. aşa cum a fost arătat. 10. Imbunătăţirea caracteristicilor se realizează prin acţiunea stabilizatorilor care sunt oxizi ai metalelor bivalente alcalino-pământoase (Ca. c− sticla calco-sodică b) Modificatorii de reţea sunt componentele cu rol de fondanţi (de exemplu: oxidul de sodiu Na2O. în figura 10.16 a). PbO şi ZrO2.10. oxidul de potasiu K2O şi oxidul de litiu Li2O) sau de stabilizatori (de exemplu: oxidul de calciu CaO. pe care se observă existenţa unei transformări de tip eutectic la temperatura de 800 oC şi formarea compusului Na2O·2SiO2 cu temperatură de topire mai mică decât a silicei.16. Sticlele formate numai din silice şi oxizi alcalini au rezistenţă scăzută la acţiunea substanţelor chimice.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR care se leagă între ei prin vârfuri. în această categorie intră Al2O3. 10. oxidul de bariu BaO şi oxidul de zinc ZnO).16b). fig. Fig. rezistenţă mecanică şi rezistenţă la şoc termic reduse. oxizi care acţionează prin înlocuirea în reţea a ionului Si4+ cu ionii metalelor respective.

. Sticlele boro-silicatice se caracterizează prin coeficienţi de dilatare mici. Fig. 10.2). care se pot grupa în funcţie de tipul oxizilor care imprimă sticlei anumite proprietăţi.10. atât cele discontinui (vata de sticlă). 10. Sunt utilizate la fabricarea materialelor electroizolante.7. pentru reducerea tendinţei de cristalizare se introduce 3…4 % MgO. 8). Limitele concentraţiilor pentru oxizii de bază (SiO2. compoziţiile chimice ale câtorva tipuri de sticle utilizate mai frecvent. sunt prezentate în tabelul 10. fig. Diagrama de echilibru a Răspândirea lor extrem de mare se sistemului SiO2 − Na2O datorează costului redus al materiilor prime.2.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Există o varietate foarte mare de tipuri de sticle. ceea ce conduce şi la o dispersie mare a caracteristicilor mecanice (v. remarcându-se influenţa deosebit de puternică a concentratorilor de tensiuni... cât şi cele continui 217 . Na2O şi CaO) rezultă pe de o parte din condiţia reducerii temperaturii de topire ceea ce ar însemna cantităţi mai mari de Na2O.9) putând fi utilizate şi la temperaturi înalte. fără să afecteze stabilitatea chimică şi fără să modifice proprietăţile de solidificare ale silicei. în scap. dar proprietăţi optice şi electrice deosebite. tabelul 10. fig.. Sticlele calcosodice conţin 70…75 % SiO2.19 % Na2O şi 8. Utilizarea oxidului B2O3 alături de SiO2 ca formator de reţea are ca efect reducerea temperaturii de topire. Sticlele calco-sodice sunt cele mai uzuale. 10. precum şi influenţa prezenţei apei asupra rezistenţei la solicitări de durată (v. Conţinutul redus de oxizi alcalini le conferă o rezistivitate electrică foarte mare şi rezistenţă chimică bună. 13. fiind utilizate ca sticle speciale pentru aparatura de laborator care lucrează la temperaturi ridicate.11 % CaO. iar pe de altă parte asigurarea unei rezistenţe chimice mai bune. ambalajelor. Principalele particularităţi ale comportării sticlelor la solicitări mecanice au fost prezentate anterior. dar acesta are influenţă negativă asupra solidificării (favorizează cristalizarea).17. Denumirea comună de “cristal de plumb” se folseşte pentru sticlele care conţin peste 20 % PbO. Cea mai importantă utilizare a sticlelor ca materiale structurale o constituie fără îndoială fibrele. obiectelor de menaj şi anumitor aparate de laborator. Sticlele alumino-silicatice au temperaturile punctelor fixe de vâscozitate ridicate (v. Sticlele cu plumb au rezistenţă chimică scăzută. ceea ce ar însemna concentraţii de CaO mai mari. fiind utilizate pentru fabricarea geamurilor (sticla plană).

Pentru obţinerea unor straturi de acoperire uniforme.5 35 7 .5 22 0. iar prin procesul de fabricaţie se realizează obţinerea de fibre cu suprafeţele lipsite de defecte. (formator şi modificator de reţea) conduce la creşterea stabilităţii chimice.7). Se utilizează sticle silicatice cu compoziţii complexe.tipa A – calco-sodică normală .tip S − rezistenţă mecanică mare * Concentratia masică în % pentru: Formatori de Modificatori şi stabilizatori Intermediari reţea de reţea SiO2 B2O3 Na2O K2O CaO MgO Al2O3 Alţii * 72 14 1 8 4 1 80.7.12).5 12. unele sticle conţin şi cantităţi mici de alţi oxizi metalici pentru îmbunătăţirea proprietăţilor optice sau pentru colorare. deoarece prezenţa acestora conduce la micşorarea rezistivităţii electrice (ionii Na+. Rezistenţa la tracţiune a fibrelor de sticlă este mult mai mare decât cea determinată pe epruvete deoarece structura are un grad de anizotropie cu atât mai pronunţat cu cât diametrul fibrei este mai redus. Analizând compoziţiile chimice ale sticlelor utilizate pentru fibre (v.58% PbO 96 3 < 0. la fibrele din silice pură se obţin şi rezistenţe de 8000 N/mm2).5 2 58% ZrO2 4 0. tabelul 10.tip E – rezistivitate elctrică mare . se ating astfel rezistenţe la tracţiune de 2000…5000 N/mm2 în funcţie de conţinutul de SiO2 şi de diametrul fibrei (de exemplu. Emailarea este o metodă relativ ieftină de obţinere a unor piese metalice cu rezistenţă ridicată la coroziune.5 Fe2O3 15 0.5 <0.tip C – rezistente la coroziune . Compoziţiile chimice ale unor sticle uzuale Tipul sticlei Sticle calco-sodice (sticlă plană) Sticla boro-silicatică (“Pyrex”) Sticla alumino-silicatică Sticla cu plumb (‘cristal”) Sticla Vycor Sticle pentru fibre: .5 <0. în care %SiO2 = 45…55 % iar %Na2O sau %Li2O = 15…20 %. restul fiind adaosuri ce contribuie la îmbunătăţirea proprietăţilor şi aspectului. care capătă importanţă mai mare în cazul fibrelor datorită secţiunii reduse şi suprafeţei mare de expunere la mediu. Tabelul 10.5 0.5 14.4 2.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR folosite în principal la obţinerea materialelor compozite (v. 218 . aderente şi continui emailurile trebuie să aibă capacitate de umectare a suprafeţei metalice şi capacitate de întindere.tip AR – rezistente la alcalii . K+ sunt purtători de sarcină electrică). se constată că sunt sticle alumino-silicatice şi boro-silicatice. În cazul fibrelor tip E utilizate în electrotehnică se remarcă limitarea drastică a conţinutului de oxizi alcalini.9 4 0. prezenţa Al2O3 ca intermediar.3 Fe2O3 25 - Pe lângă componentele de bază. O categorie aparte de mase sticloase o constituie emailurile aplicate pe suprafaţa pieselor metalice în unul sau mai multe straturi.5 5 8 16 14 8. cap.2 < 0.5 8 4 14 17 3 16 3 5 10 1.2 54 7.2 70 62 65 54 65 1.

Cr2O3).. la răcirea topiturii germinarea se produce rapid în toată masa. stabili şi cristalizaţi. ZrO2.80 %. Cu). dar sunt supuse unui proces de cristalizare controlată. fiind utilizate în cele mai diverse domenii. instabili în prezenţa apei. placajele rezistente la coroziune în industria chimică. are întărire lentă cu degajare redusă de căldură. 219 . Materialele vitroceramice Materialele vitroceramice sunt materiale policristaline de tipul aluminosilicaţilor obţinute printr-o tehnologie asemănătoare cu cea a sticlei. Principalele componente ale cimentului şi concentraţiile masice ale acestora sunt: • silicatul dicalcic 2CaO·SiO2 (simbol C2S) se află în proporţie de 0…30 %. Baza topiturii o constituie o sticlă simplă. fluoruri sau chiar metale (Ag. de la scuturile termice pentru vehicule spaţiale.. Reacţia de hidratare este exotermă şi în urma desfăşurării complete se obţine o masă rezistentă cu rol de liant pentru particulele altor materiale înglobate (nisip şi pietriş).Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor 10. de obicei pe bază de aluminosilicat de litiu în care se adaugă germeni de cristalizare ce pot fi: oxizi cu temperaturi înalte de topire (TiO2. în materialele vitroceramice uzuale cristalele pot reprezenta 50…95 % din volumul total..15 % şi are întărire rapidă la început. Compoziţia topiturii şi tipul germenilor de cristalizare se aleg astfel încât proprietăţile cristalelor şi ale sticlei intercristaline să fie corespunzătoare scopului urmărit. Pt.6. coeficient de dilatare foarte mic (deci rezistenţă la şoc termic). cantitatea de structură cristalină depinzând de condiţiile în care se face răcirea. • silicatul tricalcic 3CaO·SiO2 (simbol C3S) se află în proporţie de 40. Calitatea vitroceramului depinde esenţial de uniformitatea germinării în toată masa topiturii şi de posibilitatea de a controla numărul germenilor de cristalizare. restul fiind masă vitroasă ce leagă între ele aceste cristale. amestecaţi cu apa ei formează compuşi hidrataţi. Cimentul Este un material pulverulent constituit din silicaţi şi aluminaţi de calciu care sunt compuşi anhidri. până la vasele de bucătărie termorezistente. 10. • aluminatul tricalcic 3CaO·Al2O3 (simbol C3A) se află în proporţie de 7. Au. Materialele vitroceramice au rezistenţă mecanică ridicată.. P2O5. proprietăţi optice şi electrice deosebite. are întărire rapidă cu degajare mare de căldură.7.

diatomite etc.5…50 µm).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • aluminatul feric tetracalcic 4CaO·Al2O3·Fe2O3 (simbol C3AF)se află în proporţie de 4. v.15 % şi are întărire lentă. 215 carbura de siliciu.5 22 25. 207 carbură de bor.5 26. cenuşă de termocentrale. Dacă se introduce apă în exces. Cuvinte cheie alumina. formând astfel amestecul (agregatul compozit.5 26. Dacă se introduce apă mai puţină. Compoziţiile nominale ale cimenturilor portland şi rezistenţa la compresiune după întărire sunt prezentate în tabelul 10. 201 220 argile.8 . % Tipul cimentului C2S Tip 10 – normal (standard) Tip20 – cu întărire lentă şi căldură redusă Tip 30 – cu întărire rapidă Tip 40 – cu degajare mică de căldură Tip 50 – rezistent la sulfaţi 25 31 14 46 38 C3S 49 44 58 28 41 C3A 11 5 11 5 4 C3A F 8 13 8 13 10 Rezistenţa la compresiune . 12) numit beton .5 10. 197 . 219 alumino-silicaţi.5 10 22 8.8. Pentru obţinerea rezistenţei mecanice corespunzătoare trebuie să se asigure un raport optim apă/ciment. nu umple bine forma şi va conţine aer. cu rezistenţă mecanică redusă. Cel mai utilizat tip de ciment este cimentul “Portland” (după numele insulei britanice unde s-a fabricat pentru prima dată) care se obţine prin calcinarea calcarului cu argilă şi măcinarea produsului sinterizat. rezultând o masă pulverulentă (dimensiuni de particule 0. 219 aluminat tricalcic (C3A). cap. gips. de asemenea. Aceste substanţe modifică proprietăţile cimentului prin formarea unor hidrosilicaţi sau hidroaluminaţi mult mai stabili. 210 aluminat feric tetracalcic (C3AF).5 26.5 Aşa cum a fost arătat mai sus. ceea ce conduce la o structură poroasă a betonului.. 214 ceramice. o structură poroasă. cimentul se foloseşte împreună cu nisip şi pietriş (care se află în proporţia cea mai mare). Compoziţiile şi proprietăţile cimenturilor portland Concentraţiile masice. aceasta rămâne în masa betonului şi după evaporare va rezulta. Tabelul 10. Există şi alte varietăţi de cimenturi care pe lângă componentei cimentului portland conţin şi alte substanţe cum ar fi: zgură de furnal. amestecul nu are palsticitate suficientă.. N/mm2 după 3 după 28 zile zile 12.

217 sticle cu plumb. 216 magnezită. 207 punct fix de vâscozitate. 204 vitrifiant. 207 ciment. 216 starea amorfă (vitroasă). 214 oxidul de zirconiu. 1995 6.. 211 fisurare sub tensiune. 208 nitrura de bor. 1988 4. 201 duritate Knoop. Introduction to Materials Science for Engineers. 219 silicat tricalcic (C3S). 212 refractare silimanitice. 203 spinel. Constantinescu D. 211 rezistenţa piroscopică (refractaritate). 210 stabilizator. Bucureşti. 216 mulit. 205 temperatură de recoacere. Bucuresti. Vasilescu D. 1983 2.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor ceramice neoxidice. s. 207 feldspat. 1988 7. Shackelford J. 205 refractare corindonice. 206 sticle.a. 197. 219 silice. Inc. Tehnologia sticlei. 217 sticle boro-silcatice. 205 temperatură de prelucrare. 213 devitrifiere.. 219 modificatori de reţea. 205 temperatură de înmuiere. 211 vâscozitate. 197 sticlă “securit”. 210 ceramice silicatice. Nölle G. Macmillan Publishing Company. 215 emailuri.. Bucuresti. Stiinţa materialelor. 197 sticle alumino-silicatice. Studiul si ingineria materialelor. O. 212 refractare silica. Bucuresti. 215 Bibliografie 1. 207 încovoiere statică. 218 faianţă. 202 intermediari. Editura Didactică şi Pedagogică. Editura Tehnică. 1986 221 ... 1981 5. şi Ciocea N. 217 sticle calco-sodice. Nica Al. 200 şoc termic. 219 corindon. 216 glazură. 207 titanaţi. The Science of Engineering Materials. 214 nitrura de siliciu. Printice Hall. 214 silicat dicalcic (C2S). 210 materiale vitroceramice. Ifrim A. Editura Didactică şi Pedagogică. 214 ceramice oxidice. 205 temperatură de vitrifiere. Noţingher P. 212 sialon. 209 gresie ceramică. 218 temperatură de curgere. 200 teracotă. New Jersey.S. 204 fondant. Ceramica tehnică. Saban R. 217 sticle pentru fibre. 208 cromit. Materiale electrotehnice. 207 ferite. Editura Didactică şi Pedagogică. 212 rezistenţa la înmuiere sub sarcină. 210 porţelan. 208 cristobalit. Editura Tehnică. Bucureşti. Smith Ch. 1992 3. 211 şamotă. New York.

c) rezistenţa la compresiune.7. Care dintre afirmaţiile următoare despre şocul termic sunt adevărate: a) este fenomenul de reducere bruscă a vâscozităţii la reducerea temperaturii sub o anumită valoare. Elements of Materials Science and Engineering. 1995 Teste de autoevaluare T10. d) alungirea procentuală după rupere? T.4. b) numărul de anioni ai unităţii respective..6.5. b) modificarea numărului de coordinaţie al unităţii structurale. H. Fizica stării solide – aplicaţii în inginerie Editura Tehnică. c) legături metalice şi legături covalente..3. Fibre de sticlă. c) pierderea componenţilor cu rol de vitrifianţi din structură. Bucureşti. c) structura este complet amorfă. Ce se poate spune despre corpurile vitroase (amorfe): a) structura este constituită din lanţuri spaţiale în care poziţia relativă a unităţilor structurale este aleatoare ca în starea lichidă. d) structura corespunde unei stări stabile cu energia liberă minimă? T. Bucureşti.10.1.2. Ursu D. Tenţulescu D. Bucuresti 1986 11. Editura Tehnică.10. c) distanţele dintre particulele constitutive şi intensitatea legăturilor nu sunt uniforme. b) se topesc şi se solidifică la temperatură constantă. Fundamente. * * * Hütte. d) trecerea spre starea de echilibru stabil prin creşterea gradului de ordine din structură? T.10.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8.10. b) este fenomenul de creştere necontrolată a dimensiunilor la o variaţie bruscă a temperaturii. Care dintre afirmaţiile următoare depre structura materialelor ceramice sunt adevărate: a) este o structură complexă ce conţine faze cristaline şi faze amorfe. b) structura este complet cristalină. d) structura este complexă. Care tipuri de legături se întâlnesc în cazul materialelor ceramice: a) legături metalice. d) numărul electronilor de valenţă ai componenţilor? T. c) este fenomenul de fisurare sau 222 . Van Vlack L. 1989 10. Care dintre mărimile enumerate se utilizează pentru caracterizarea rezistenţei mecanice a materialelor ceramice şi a sticlelor: a) rezistenţa la încovoiere statică. b) legături ionice şi legături covalente. Ce reprezintă devitrifierea sticlelor: a) trecerea în stare fluidă prin reducerea treptată a vâscozităţii. Zet Gh. 1994 9. Care dintre mărimile următoare reprezintă numărul de coordinaţie al unităţii structurale a materialelor ceramice: a) numărul de cationi din interstiţiile tetraedrale. Sixt Edition. Editura Tehnică. b) caracteristica de încovoiere prin şoc.10. d) legături ionice şi legături moleculare? T. Massachusetts.L. Manualul inginerului. c) numărul de cationi din unitatea de volum. formată din faze metalice şi faze nemetalice? T.10. Addison-Wesley Reading.

b) structurii amorfe.10.12. d) temperatura de modificare a transparenţei sticlei? T. Ce este rezistenţa la şoc termic: a) tensiunea mecanică la care se deformează un corp supus unei diferenţe mari de temperatură. c) conductivităţii termice reduse. b) silice (SiO2) în 223 . Ce reprezintă temperatura de vitrifiere Tv a sticlelor: a) temperatura sub care corpul se comportă ca un solid cristalin. c) temperatura sub care vâscozitatea este mai mare de 1018 Pa·s. Care dintre afirmaţiile următoare despre feldspaţi sunt adevărate: a) sunt compuşi alumino-silicatici de Na. c) compus chimic definit pe bază de calciu cu formula 2CaO·SiO2.10.10. c) diferenţa de temperatură ∆T dintre temperatura suprafeţei corpului şi temperatura mediului pe care o poate suporta un corp răcit sau încălzit în anumite condiţii fără să se fisureze. d) au rolul de fondanţi fiind la originea masei vitroase care leagă particulele de silice şi de argilă în structura ceramicelor? T.10. d) temperatura de prelucrare a sticlei? T. Ce este caolinul: a) o varietate de silice cu granule foarte fine. b) o varietate de argilă cu structură lamelară. c) măresc rezistenţa la deformare sub sarcină a ceramicelor.10.13. d) diferenţa de temperatură ∆T dintre temperatura suprafeţei corpului şi temperatura mediului pe care o poate suporta un corp răcit sau încălzit în anumite condiţii fără să se deformeze? T. b) temperatura la care apar deformaţii plastice mai mari decât o anumită valoare. Mg.10.11.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor rupere la o variaţie bruscă a temperaturii. Ce este mulitul: a) un mineral natural care însoţeşte argila şi este baza majorităţii constituenţilor materialelor ceramice silicatice. c) temperatura la care se produce o deformare elasto-plastică dată sub acţiunea unei solicitări de întindere.10. d) prezenţei fazelor cristaline? T. b) tensiunea de întindere care provoacă o deformarea elastică dată.9. b) temperatura maximă la care apare deformarea plastică a unui corp supus unei solicitări constante. Cui se datorează sensibilitatea materialelor ceramice şi a sticlelor la şoc termic: a) coeficientului de dilatare liniară mai redus al acestor materiale.8.15. d) alumino-silicat hidratat cu formula Al2O3 ·2SiO2·2H2O? T. b) temperatura sub care vâscozitatea este mai mare de 104 Pa·s. K.10. d) se produce ca urmare a apariţiei unei neuniformităţi pronunţate a temperaturii pe secţiunea piesei? T. d) temperatura care determină un anumit grad de deformare sub acţiunea unei tensiuni de compresiune date? T. au rolul de a forma fazele cristaline ale ceramicelor. Ca. c) temperatura la care se determină limita de curgere prin încercarea la tracţiune. Ce reprezintă temperatura de curgere Tc a sticlelor:a) temperatura deasupra căreia vâscozitatea este mai mică de 104 Pa·s.10.14. Rezistenţa la deformare (înmuiere) sub sarcină este apreciată în mod uzual prin: a) tensiunea de compresiune care provoacă o deformare plastică dată.

Cum se realizează îmbunătăţirea comportării la temperaturi ridicate a oxidului de zirconiu (ZrO2): a) prin calcinare la temperaturi de 1200…1300 oC.24. d) are duritate ridicată şi este utilizată pentru realizarea implanturilor medicale de os? T. Care dintre afirmaţiile următoare despre spinel sunt adevărate: a) este un compus care se formează pe baza schimbului de electroni de acelaşi spin: b) este o fază daltonidă cu topire congruentă cu formula Al2O3 ·2SiO2. b) are temperatura de topire 1716 oC şi cristalizează sub formă de cristobalit. d) oxidul de zinc (ZnO)? T. în condiţii determinate de expunere la temperatură? T.2 N/mm2. c) de a mări rezistenţa mecanică prin crearea unor tensiuni reziduale de compresiune? T.5 % sub acţiunea unei sarcini de compresiune de 0.10.23.20. c) oxidul de sodiu (Na2O). feldspat. c) prin adăugarea de CaO şi/sau MgO care în concentraţii mai mici de 10…15 % se dizolvă în ZrO2 şi stabilizează structura cubică.18. b) oxidul de magneziu (MgO). Care dintre afirmaţiile următoare despre alumină sunt adevărate: a) are temperatura de topire 2054 oC şi cristalizează sub formă de corindon.17.10. c) are tenacitate ridicată şi constituie baza lianţilor materialelor ceramice. b) temperatura la care o epruvetă cubică capătă o deformare specifică de 0. Ce reprezintă rezistenţa piroscopică a materialelor ceramice refractare: a) temperatura la care vâscozitatea scade sub 103 Pa·s. Care dintre afirmaţiile următoare despre sticlele calco-sodice sunt 224 . Care dintre următoarele substanţe au rol de formatori de reţea în structura sticlelor: a) silicea (SiO2). Care dintre următoarele substanţe au rol de stabilizatori în structura sticlelor: a) alumina (Al2O3). d) oxidul de plumb (PbO)? T. d) prin tratament termic de călire de punere în soluţie? T.10. d) un compus definit cu topire incongruentă care apare în sistemul SiO2-Al2O3 şi corespunde formulei chimice 3Al2O3·2SiO2? T.10. b) oxidul boric (B2O3). silice şi apă. b) prin adăugarea de Al2O3 care în concentraţii mai mici de 5 % se dizolvă în ZrO2 şi stabilizează structura tetragonală. b) oxidul de litiu (Li2O). c) temperatura la care o epruvetă conică din materialul considerat se tasează cu o valoare dată.16. c)este o fază bertholidă cu topire congruentă cu formula MgO·Al2O3. d) are o reţea cristalină cubică complexă în care ionii Mg2+ ocupă interstiţiile tetraedrice iar ionii Al3+ ocupă interstiţii octaedrice? T. Care dintre următoarele substanţe au rol de modificatori de reţea (fondanţi) în structura sticlelor: a) alumina (Al2O3).10.19. c) oxidul de sodiu (Na2O). d) oxidul de zinc (ZnO)? T. c) amestecul plastic de argilă.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR stare amorfă.10.10.21.22. Ce rol are glazurarea pieselor confecţionate din ceramică: a) de a mări rezistenţa la deformare sub sarcină. b) de a micşora higroscopicitatea prin formarea unui strat compact cu structură vitroasă. c) oxidul de sodiu (Na2O).10.10.

d) sticlele calco-sodice? T.10. ciment Tip 50. d) în topitură se adaugă germeni de cristalizare ce pot fi oxizi cu temperaturi înalte de topire.1 cu 225 .. deoarece sticla este un material fragil.10. d) ciment Tip 50. 13. ciment Tip 20. MgO şi CaO. în cazul dat O2-). ciment Tip 20. b) concetraţia de CaO în compoziţia lor chimică este limitată de influenţa negativă asupra stabilităţii chimice.10. numărul de coordinaţie depinde de r raportul C (rC – raza cationului metalic şi rA – raza anionului. c) sunt materiale policristaline de tipul alumino-silicaţilor obţinute printr-o tehnologie asemănătoare cu cea a sticlei. c) ciment Tip 20. rA pentru rezolvarea aplicaţiei se utilizează datele prezentate în tabelul 10.10. Care dintre afirmaţiile următoare despre materialele vitroceramice sunt adevărate: a) sunt materiale ceramice cu structura complet vitroasă. Al2O3. Ce se poate spune despre rezistenţa la tracţiune a fibrelor de sticlă: a) este mai redusă datorită secţiunii mici. c) este la fel cu cea determinată pe epruvete. ciment Tip 10? Aplicaţii A. ciment Tip 30.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor adevărate: a) toate sticlele calco-sodice conţin 70…75 % SiO2.11 % CaO. Care dintre următoarele tipuri de sticle se utilizează pentru fabricarea fibrelor continui: a) sticlele boro-silicatice.28.1.2.. Să se determine numărul de coordinaţie şi geometria coordinării pentru următorii oxizi componenţi ai ceramicelor şi sticlelor: SiO2. şi supuse unui proces de cristalizare controlată. ciment Tip 20. d) obţinerea sticlelor cu rezistenţă piroscopică se realizează prin creşterea concentraţiei de Na2O? T. d) este mai ridicată datorită utilizării sticlelor cu conţinut ridicat de silice? T. b) sunt sticle speciale supuse unui tratament de călire în urma căruia iau naştere tensiuni reziduale de compresiune în strat şi de întindere în miez.10. b) este mai mare datorită lipsei de defecte superficiale şi anizotropiei structurii. fluoruri sau chiar metale? T. Na2O. Ti2O.26. ciment Tip 10. În care dintre următoarele enumerări cimenturile sunt prezentate în ordinea crescătoare a conţinutului de silicat tricalcic (C3S): a) ciment Tip 40. b) ciment Tip 10. 10. Rezolvare Aşa cum s-a arătat în scap. c) concetraţia de CaO în compoziţia lor chimică este limitată de influenţa negativă asupra solidificării prin favorizarea cristalizării. ciment Tip 30.19 % Na2O şi 8. c) sticlele alumino-silicatice.27.25. b) sticlele cu plumb.

225. fie T1 şi T2.057 0.000 Numărul de coordinaţie 4 6 6 8 6 8 Geometria coordinaţiei tetraedru octaedru octaedru cub octaedru cub A.10.414…0.314 ⋅ 1213 ⋅ 1383 10 6.102 0.039 rezultă: Si = = 0. Pe baza definirii punctelor tm şi tc se obţin două perechi de valori: (η1. Pe aceaastă cale pentru SiO2.061 0. se stabileşte numărul de coordinaţie.295 . valoare care aparţine intervalului [0.078 0.732 0.732…1.9.2).732 0.414…0.462 0.1).6.295 0.9.1.9. temperaturile absolute corespunzătoare temperaturii de înmuiere tm şi temperaturii de curgere tc.T1) = (106.414…0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR ajutorul cărora se calculează raportul rC rO 2 − (cu rO 2 − = 0. adică de vâscozitatea η a materialului care depinde de temperatură conform relaţiei (10.414 0. deci E a = = 1383 − 1213 T2 − T1 η 2 10 Ea  T2 −T1  226 .590 0.039 0. rezultatele aplicaţiei fiind prezentate în tabelul 10. Rezolvare Energia de activare pentru curgerea vâscoasă este legată de rezistenţa opusă deplasării atomilor la o temperatură dată. scriind relaţia (10.772 0.1213) şi (η2. şi geometria coordinării.2) pentru cele două puncte de pe curbă şi făcând Ea     η e RT1 raportul lor rezultă: 1 = E = e R  T1T2  .132 rO 2− deci numărul de coordinaţie este 4 iar geometria coordinării este tetraedrală (v. r 4+ 0.T2) = (104. Tabelul 10. Cationul Si4+ Al3+ Ti3+ Na+ Mg2+ Ca2+ rC .000 0. 0.2.tab. în care singura necunoscută este Ea şi a η2 e RT2 RT1T2 η1 8.732 0. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A10.225…0. Pentru ceilalţi oxizi se procedează identic. rezultat cunoscut deja din cele prezentate anterior. 10. 6 ln ln 4 ≅ 491170 J/mol.132 nm). nm 0.431 0. pentru sticla alumino-silicatică dată rezultă: T1 = 940 + 273 = 1213 K şi T2 = 1110+273 = 1383 K.414) şi 0.1383) ce aparţin curbei η = f(T). Să se calculeze energia de activare Ea pentru curgerea vâscoasă deasupra temperaturii de înmuiere a sticlei alumino-silicatice ale căror puncte fixe sunt prezentate în tabelul ce însoţeşte figura 10.803 Intervalul căruia aparţine 0.732…1.106 rC rO 2 − 0.

Pentru o sticlă destinată prelucrării prin fasonare se cunoaşte că temperatura inferioară de recoacere tir = 515 oC iar temperatura de înmuiere este tm = 700 oC. Să se determine temperatura de curgere tc şi temperatura de prelucrare tp ale acestui tip de sticlă.11 din care rezultă că la %Al2O3m = 5.9 rezultă că vâscozitatea corespunzătoare temperaturii tir este η1 = 1013. Aplicând pincipile de analiză a diagramelor de echilibru şi a diagramelor structurale prezentate în cap. tc = 1067 − 273 = 794 oC Tc = 8. ηp = 103 Pa·s (v.2. Rezultă: RT1T2 η1 8. temperaturile absolute corespunzătoare vor fi.2) scriind această relaţie pentru T1. rezultă : 227 . T1 = 515+273 = 788 K şi T2 = 700 + 273 = 973 K. O cărămidă refractară este realizată din şamota densă ale cărei caracteristici sunt prezentate în tabelul 10.10.5 rezultă că materialul analizat (şamotă densă) are %Al2O3m = 40…45 % .6·10-23.5 − e 547400 8.6 ⋅ 10 ( ) ( ) A.2.2) din care Ea rezultă: T = R(ln η − ln η 0 ) Energia de activare Ea pentru curgerea vâscoasă se determină procedând la fel ca la rezolvarea aplicaţiei A10. Din tabelul 10. 6 ≅ 547400 J/mol.4.314 ln 10 4 − ln 1.6 Pa·s.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor A.5 ln = ln 6.9) şi rezultă: 547400 = 1067 K.3. 314⋅788 = 1. Rezolvare Refractarele de tip şamotă sunt materiale ce aparţin sistemului SiO2−Al2O3 a cărui diagramă de echilibru este prezentată în figura 10.314 ln 10 − ln 1. rezultă η 0 = η1e − Ea RT1 = 10 13. Ea = 973 − 788 T2 − T1 η 2 10 Cu această valoare se poate determina constanta η0 din relaţia (10. ηc = 104 Pa·s iar pentru temperatura de prelucrare tp. 10.6 ⋅ 10 − 23 547400 = 1109 K. Să se determine limitele între care se încadrează cantitatea de mulit din structura acestui material refractar.5 % are loc o transformare eutectică. fig. Pentru temperatura de curgere tc. tp = 1109 − 273 = 836 oC Tp = 3 − 23 8. Rezolvare Temperaturile cerute se pot determina pe baza relaţiei (10.5.10.314 ⋅ 788 ⋅ 973 1013. din figura 10.5 Pa·s iar cea corespunzătoare temperaturii tm este η2 = 106. iar mulitul (3Al2O3·2 SiO2) se formează la concentraţia de %Al2O3m = 72 %.

Dilatarea specifică (dilatarea unităţii de lungime) la o încălzire a materialului cu ∆t este α∆t. %mulitmin = 228 .5 45 − 5.se dă rezistenţa la compresiune Rmc = 45. astfel încât blocul refractar să nu se fisureze. iar E E − modulul de elasticitate.5 ⋅ 10 160 ⋅ 10 Tinând seama că temperaturile de lucru ale cuptoarelor sunt de ordinul sutelor de grade. ∆t max ≤ mc .pentru %Al2O3m = 40%. pe baza celor R arătate trebuie ca α∆tmax ≤ εmax şi de aici. αE În tabelul 10. înseamnă că în material se vor dezvolta tensiuni de compresiune corespunzătoare deformaţiei specifice egale cu dilatarea specifică împiedicată.5·10-6 mm/mm oC şi E = 150…170 kN/mm2. Să se determine diferenţa maximă dintre temperatura blocului şi temperatura căptuşelii în care este încastrat. unde Rmc este rezistenţa la compresiune. Rezolvare Dilatarea liberă a blocului fiind împiedicată. %mulitmax = 100 = 59..10. acest rezultat arată cât de importantă este încălzirea uniformă a întregii căptuşeli refractare a cuptorului şi construirea acesteia astfel încât să se asigure şi dilatarea liberă a componentelor sale. de unde rezultă deformaţia specifică maximă εmax pe care o poate R suporta blocul este ε max = mc .5 A. 72 − 5.5.pentru %Al2O3m = 45%. iar în tabelul 10. 3.75 N/mm2.4).5. scap..88% . se găsesc următoarele caracteristici ale materialului analizat: α = 13.5 100 = 51.2. 72 − 5. Un bloc refractar de magnezită este montat în căptuşeala unui cuptor astfel încât dilatarea sa liberă este împiedicată.5 . pentru calcule se utilizează valorile medii ale intervalelor de variaţie ale acestor mărimi şi rezultă: 60 ∆t max ≤ ≅ 28 oC 3 −6 13. pe baza observaţiei că materialul se deformează elastic până la rupere (este fragil) rezultă că este valabilă legea lui Hooke (v.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 40 − 5.40% . . unde α este coeficientul de dilatare.

de exemplu. pornind de la cea mai simplă hidrocarbură saturată care este metanul CH4. astfel că unghiul dintre două legături este de aprox. Introducere Polimerii sunt compuşi chimici (în marea majoritate a cazurilor organici) cu molecule de dimensiuni mari (macromolecule) obţinute din unirea într-un lanţ molecular (catenă) a unui număr mare de monomeri . prin înlocuirea unui atom de hidrogen cu grupul CH3 se obţine etanul C2H5. Prin înlocuirea unui atom din vârful tetraedrului cu o unitate structurală de acelaşi tip sau diferită. de exemplu. caz în care moleculele devin planare şi pot reacţiona între ele sau cu alţi compuşi dând naştere moleculelor gigant ale polimerilor. cei doi tetraedri fiind poziţionaţi astfel încât forţele de respingere dintre ionii H+ să fie minime.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Capitolul 11 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE POLIMERILOR 11. În cazul celor patru legături simple. două legături duble. Aşa cum se cunoaşte. două legături simple şi una dublă. o legătură simplă şi una triplă. După modul cum sunt ocupate cele patru valenţe ale carbonului.1. în cazul etilenei C2H4 legăturile duble se pot desface permiţând unităţilor structurale să se lege şi să formeze polietilena conform schemei : 229 .5o. atomul de carbon se află în centrul tetraedrului format de ceilalţi atomi. se obţin molecule din ce în ce mai complexe.unităţi structurale de obicei identice. pot exista următoarele situaţii: patru legături simple. hidrocarburile nesaturate au legături duble sau chiar triple.109. Spre deosebire de acestea. moleculele organice se formează prin legarea covalentă a atomilor de carbon cu alţi atomi sau unităţi structurale.

3) M n = ∑ xi M i = ∑ Ni unde xi este fracţia numerică a lanţurilor cu masa Mi. care pentru polimerii utilizaţi în tehnică are valori n = 103…106.2) M m = ∑ mi M i = ∑ Ni M i unde mi este fracţia masică a lanţurilor cu masa Mi. − masa moleculară medie M n determinată în funcţie de fracţia numerică a lanţurilor şi definită prin relaţia: ∑ Ni M i . (11. pentru calculul gradului de polimerizare n cu relaţia (11. Polimerii sintetici sunt amestecuri de macromolecule cu grade de polimerizare diferite. caracteristică ce se numeşte polidispersie de masă moleculară.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR care poate fi reprezentată şi astfel: unde n reprezintă numărul de unităţi structurale (monomeri) din lanţul macromolecular şi se numeşte grad de polimerizare.1) n= M monomer unde Mpolimer este masa moleculară a polimerului iar Mmonomer masa moleculară a monomerului. distribuţia fracţiilor reprezentând lanţurile cu un anumit grad de polimerizare n având caracter probabilistic pentru caracterizarea masică a unui polimer se fosesc două mărimi medii: − masa moleculară medie M m determinată în funcţie de fracţia masică a macromoleculelor şi definită prin relaţia: ∑ N i M i2 . iar Ni numărul lanţurilor cu masa Mi. In acelaşi mod. (11. (11. Gradul de polimerizare se determină cu relaţia: M polimer . şi alţi atomi de H pot fi înlocuiţi cu atomi sau radicali liberi ( grupuri structurale de atomi care au legături nesatisfăcute) rezultând practic un număr nelimitat de monomeri ce pot polimeriza.1) se consideră Mpolimer = M n . 230 .

1 c). aceeastă etapă este ilustrată în figura 11. aşa cum se poate observa în figura 11. astfel că un monomer cu două legături este bifuncţional. cu trei legături trifuncţional şi cu mai mult de trei legături polifuncţional. adică a căpătat o legătură liberă. în continuare reacţia desfăşurându-se de la 231 . şi formarea unor radicali liberi primari care adiţionează la legătura dublă a monomerului şi formează un radical mai mare. • întreruperea în decursul căreia radicalii reacţionează în perechi pierzându-şi reactivitatea şi creşterea lanţului molecular se opreşte.5…3. atunci când capetele libere a două lanţuri moleculare se întâlnesc şi se unesc (v. acţiunea iniţiatorului se bazează pe captarea unui electron al legăturii duble C═C astfel că unul din atomii de carbon rămâne cu un electron fără perechea sa de spin şi este capabil să adiţioneze la o altă unitate structurală pentru a reface perechea.1 d. fig. Reacţiile de sinteză a polimerilor A. Gradul de polimerizare şi masa moleculară medie influenţează în mod deosebit proprietăţile fizice şi mecanice ale unui polimer. procesul continuă astfel cu ataşarea unor noi unităţi structurale lanţului molecular care are la unul din capete radicalul primar. această primă etapă este ilustrată pentru un monomer oarecare (X fiind un atom sau o unitate structurală) în figura 11.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Mm descrie mărimea intervalului de distribuţie a maselor Mn moleculare sau polidispersitatea care pentru polimerii uzuali are valori 1. 11. • propagarea (creşterea) în decursul căreia radicalii liberi formaţi în etapa anterioară participă la reacţii de transfer în care se extrage un atom dintr-o moleculă legându-se la radical care devine stabil şi se generează un nou radical din molecula care a furnizat atomul. numărul de legături libere ale unui monomer reprezintă funcţionalitatea acestuia. procesul de întrerupere este aleator şi se produce prin două mecanisme: − prin combinare.1b. Raportul 11. ajungând în unele cazuri să aibă şi valori peste 10.1a. Polimerizarea este o reacţie în lanţ ce decurge în trei etape: • iniţierea în decursul căreia are loc prin procese termice sau fotochimice scindarea moleculelor unei substanţe introduse special ca iniţiator. Rezultă că pentru realizarea reacţiei de polimerizare este suficientă activarea energetică pentru iniţiere.2. iar celălat capăt este liber şi poate primi noi unităţi. − prin disproporţionare. atunci când un atom de hidrogen este transferat de la un lanţ la altul şi se favorizează refacerea unei legături duble C═C.

b – propagarea. Reacţia de policondensare este o reacţie în trepte (sau pas cu pas) deoarece creşterea lanţului macromolecular se realizează prin formarea de noi legături în urma reacţiilor de condensare. astfel că polimerul obţinut are compoziţia chimică a merilor din care provine (la fel ca la polimerizare). Poliadiţia este o reacţie în trepte (la fel ca policondensarea) care decurge fără eliminarea unei substanţe cu molecula mică. C. Polimerii astfel obţinuţi au compoziţia chimică a merilor din care provin. polimerii care se formează prin poliadiţie au de obicei în lanţurile principale şi alţi atomi decât carbonul. obţinerea unor grade de polimerizare corespunzătoare presupune controlul desfăşurării reacţiilor astfel încât să nu se atingă prematur echilibrul. reacţia are loc cu eliminarea unor substanţe cu molecula mică (cel mai frecvent apa). d − întreruperea prin disproporţionare B. Policondensarea este procesul prin care două molecule organice diferite reacţionează pentru formarea unei molecule complexe ce se unesc în lanţul macromolecular. Fig.1 Etapele reacţiei de polimerizare: a – iniţierea. 11.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR sine. ceea ce înseamnă că polimerii obţinuţi prin policondensare au compoziţie chimică diferită de a monomerilor din care provin. 232 . deoarece prin polimerizare nu se elimină produse secundare de reacţie. c − intreruperea prin combinare. fapt pentru care este numită reacţie în lanţ.

Polimerii care au aceeaşi compoziţie chimică dar aranjament diferit al monomerilor se numesc steroizomeri.2a). Din punct de vedere al tipului monomerilor ce alcătuiesc lanţul. Structura polimerilor Proprietăţile fizico-mecanice ale polimerilor sunt influenţate de compoziţia chimică şi de structură care se apreciază cu ajutorul a două caracteristici: configuraţia şi conformaţia. porţiunea respectivă a macromoleculei numindu-se segment de lanţ. În acest mod. ceea ce înseamnă că modificarea configuraţiei se poate face numai prin ruperea legăturilor chimice.2: − aranjamentul isotactic – acela în care toate unităţile structurale X (atomii sau radicalii care caracterizează monomerul) sunt dispuse de aceeaşi parte a lanţului (v. chiar şi în cazul în care monomerii participanţi sun bifuncţionali (au doar două legături active). 11. fig. fig.2b). posibilitatea de rotire permite modificarea poziţiei monomerului vecin fără ruperea legăturii chimice.2c). 11.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor În timpul desfăşurării reacţiilor de sinteză pot avea loc ramificări ale lanţului molecular. Reacţiile de sinteză a polimerilor au la bază mecanisme complexe a căror prezentare în detaliu depăşeşte cu mult cadrul acestei lucrări. ilustrate în figura 11. Conformaţia se referă la poziţia relativă a doi monomeri vecini. după un număr anumit de monomeri (implicit şi legături) poziţia monomerului următor este practic independentă de cea a primului monomer. caz în care rezultatul sintezei este un homopolimer sau pot fi diferiţi şi în acest caz rezultatul sintezei este un copolimer. − aranjamentul sindiotactic – acela în care unităţile structurale X sunt dispuse alternant de o parte şi de alta a lanţului (v. dacă lanţul macromolecular nu are ramificaţii sau acestea sunt scurte polimerul respectiv este un polimer liniar. deşi 233 . aceştia pot fi identici. 11. Din punct de vedere al utilizării materialelor pe bază de polimeri sunt mult mai importante aspectele privind structura şi proprietăţile acestora. Considerând dispunerea grupelor laterale ale monomerilor care alcătuiesc catena (lanţul macromolecular) faţă de lanţul principal pot exista trei tipuri de aranjamente distincte. iar dacă lanţul are ramificaţii lungi este un polimer ramificat sau dendrimer. Configuraţia se referă la relaţia de ordine a unităţilor structurale în cadrul lanţului macromolecular dată de legăturile chimice. fig.3. 11. − aranjamentul atactic – acela în care unităţile structurale X sunt dispuse aleator faţă de lanţul principal (v. realizată prin rotirea în jurul legăturii simple dintre atomii de carbon.

Structurile polimerilor liniari: a – structură amorfă. Porţiunile de catene aranjate ordonat sunt numite cristalite şi au o dispunere aleatoare în masa polimerului. 11. c − aranjament atactic Fig 11. care exprimă procentual volumul zonelor cu structură cristalină.3. b – aranjament sindiotactic. c – texturare cristalină 234 . Poziţia relativă a lanţurilor macromoleculare încolăcite este aleatoare ceeea ce conferă structură amorfă polimerilor. În cazul polimerilor liniari se poate realiza şi o ordonare la distanţă pe anumite zone prin alinierea unor segmente de lanţ.3 se prezintă schematic poziţiile lanţurilor moleculare în cazul structurilor amorfe. cristaline şi texturate.5o) macromolecula rezultă sub forma unui lanţ flexibil încolăcit. Fig.109. prin anumite procedee tehnologice se poate realiza şi o orientare a cristalitelor. Aceasta înseamnă că distanţele dintre atomi sunt diferite în funcţie de conformaţia lanţului (şi implicit interacţiunile dintre ei). ceea ce influenţează proprietăţile fizico-mecanice ale polimerului. în figura 11.2 Dispunerea grupelor laterale la stereoizomeri: a − aranjament isotactic. obţinându-se o structură parţial cristalină apreciată prin gradul de cristalinitate. obţinându-se o texturare a zonelor cristaline.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fiecare legătură are un unghi fix (aprox. b – structură cristalină.

11. fig. iar sferulitele prin unire mai multor fibrile în jurul unui nucleu aşa cum se observă în figura 11.grefat de copolimeri: copolimer statistic cu distribuţia monomerilor aleatoare (v. c .Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Cristalizarea poate conduce şi la realizarea unor structuri supramoleculare de tip fibrile şi/sau sferulite. Reticularea se poate realiza fie în timpul reacţiilor de sinteză.din acest punct de Fig. 11. Reprezentarea schematică a componentelor unei sferulite Lanţurile moleculare ale polimerilor liniari şi ramificaţi se pot lega între ele prin punţi formate dintr-o singură unitate structurală (atom sau radical liber) sau printr-un lanţ scurt. 4. 11. 11.5 b) şi copolimer grefat. b – bloc. Fibrilele rezultă prin orientarea cristalitelor pe o singură direcţie. o sferulită cuprinde atât fibrile cât şi cristalite orientate aleator. cu secvenţe succesive de monomeri de acelaşi tip în cadrul lanţului (v. În cazul structurii copolimerilor apare suplimentar problema distribuţiei monomerilor diferiţi în cadrul lanţului macromolecular. în cazul polimerilor reticulaţi noţiunea de macromoleculă îşi pierde sensul deoarece se formează un complex de legături în care catenele nu mai pot fi individualizate.5 c). 11. lanţuri moleculare de legătură şi zone cu structură amorfă. copolimer bloc. rezultând o reţea tridimensională dezordonată numită structură reticulară – respectiv polimer reticulat.5 a). fig. fig.4.5 Tipurile structurale de copolimeri: vedere existând următoarele tipuri a – statistic. Fig. 235 . care are un lanţ principal constituit din monomeri de acelaşi tip şi ramificaţii ale acestuia din polimeri de alt tip (v. fie ulterior prin amestecarea polimerului cu un agent de reticulare (element sau compus chimic).

în acest interval de temperaturi polimerul se poate afla într-o stare înalt elastică (deformaţiile sunt preponderent elastice) sau într-o stare elasto-plastică (deformaţiile sunt preponderent plastice). trecerea către starea lichidă la încălzire făcându-se treptat într-un interval de temperatură (v. substanţele macromoleculare se grupează în 236 . materialul se comportă ca un fluid a cărui vâscozitate scade pe măsură ce creşte temperatura. şi variază liniar cu temperatura. Este cunoscut că principala consecinţă a structurii amorfe este faptul că materialele respective nu au o temperatură definită de topire solidificare. Temperaturile Tv şi Tc ale căror valori depind în principal de compoziţia chimică şi de masa moleculară.1.6 valorile lor au fost marcate în mod convenţional. fig. în figura 11.4. Proprietăţile polimerilor 11.4. Caracterizarea generală a polimerilor Caracteristicile generale ale polimerilor şi materialelor pe bază de polimeri rezultă din particularităţile naturii chimice (compoziţie şi tip de legături) şi structurii lor. materialul comportându-se ca un solid rigid (stare vitroasă). 10.3). transformările producându-se de fapt în intervale de temperaturi a căror mărime şi configuraţie prezentate în figura 11. în practică. sunt caracteristici importante ale polimerilor deoarece permit stabilirea temperaturilor de lucru şi temperaturilor de prelucrare.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 11. După comportarea la încălzire. la temperaturi Tv < T ≤ Tc. (v. dacă temperatura depăşeşte o anumită valoare se produce degradarea termică a polimerului prin ruperea legăturilor dintre monomeri şi oxidarea exotermă (arderea) acestora. scap 10.3). La temperaturi T ≤ Tv. deformaţia specifică are valori foarte ridicate (corespunzătoare uneori unor alungiri de peste 10 ori lungimea iniţială).7 arată că temepratura Tc este puternic dependentă de masa moleculară a polimerului. iar Tv rămâne practic constantă la valori mai ridicate ale masei moleculare. se determină şi o temperatură considerată temperatură de sfârşit de topire de la care polimerul este în stare lichidă. deformaţiile sunt mici. după caracterul deformaţiilor. La temperaturi T > Tc. şi în cazul polimerilor ca şi în cazul sticlelor există o temperatură Tv de tranziţie sticloasă (vitroasă) sub care se comportă din punct de vedere mecanic ca solidele cristaline şi o temperatură de curgere Tc deasupra căreia materialul se comportă ca un lichid vâscos.6. În cazul polimerilor caracterizarea poate fi făcută mai sugestiv cu ajutorul curbei termo-mecanice care arată dependenţa deformaţiei specifice în funcţie de temperatură (la solicitare constantă) aşa cum se observă în figura 11.

Indiferent de categoria în care se încadrează. Temperatura Tv a elastomerilor este sub temperatura ambiantă. ce pot fi încălzite în vederea prelucrării la temperaturi T > Tc de un număr nelimitat de ori (cu condiţia evitării temperaturilor de degradare). • Termoplastele sunt substanţe macromoleculare cu structura liniară sau ramificată. Se utilizează în stare elasto-plastică în domeniul de temperaturi (Tv . a) Sunt substanţe cu densitate mică (ρ = 900…2200 kg/m3) datorită faptului că elementele componente (în principal H şi C) au masa atomică redusă.6 Curba termo-mecanică a unui polimer cu structură amorfă Fig. Tc) sau în stare vitroasă (T < Tv). ele menţinându-şi starea înalt elastică până la temperatura de descompunere. complet amorfă sau parţial cristalină. astfel că fragilizarea se produce la temperaturi scăzute. • Elastomerii sunt substnţe macromoleculare cu catene lungi. 11. încolăcite. termorigide şi elastomeri. 11. astfel că sub acţiunea solicitărilor mecanice se pot deforma uşor şi reversibil.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor trei categorii. b) Au coeficient de dilatare specifică mare datorită legăturilor Van der 237 . materialul descompunându-se fără să mai treacă prin faza de înmuiere (în cazul lor temperatura Tv este ridicată şi nu mai există temperatura Tc). care formează ochiuri elastice. polimerii au câteva caracteristici generale prezentate în continuare. caracteristice structurii reticulare le conferă proprietăţile de rezistenţă corespunzătoare stării vitroase.7 Dependenţa temeperaturilor Tv şi tc de masa moleculară • Termorigidele sunt substanţe macromoleculare cu grad mare de reticulare care se prelucrează într-o stare de polimerizare incompletă în care nu s-a format reţeaua spaţială a structurii. iar la încălzire nu trec prin faza de înmuiere datorită reticulării slabe. iar la o reîncălzire ulterioară mişcările moleculelor fiind limitate nu se mai atinge starea vâscoasă. Reticularea se produce prin activare termică (întărire la cald) sau prin activare chimică la introducerea în masa polimerului de bază a unui agent de reticulare (întărire la rece). termoplaste (plastomeri). Legăturile puternice. Fig.

prezenţa oxigenului şi ozonului. − ruperea legăturilor intermoleculare.2. de ultraviolete şi de radiaţiile ionizante care pot rupe legăturile dintre catene şi/sau dintre monomeri modificând astfel structura iniţială prin reducerea gradului de polimerizare. ce se manifestă la nivel macroscopic prin apariţia unor fisuri. cap. − alunecarea relativă a catenelor. ceea ce are ca efect îmbătrânirea materialului. − modificarea distanţelor dintre monomeri. desfăşurarea şi decuplarea catenelor aşa cum sugerează schema din figura 11. în cele ce urmează se vor prezenta mai detaliat aspectele legate de comportarea mecanică a polimerilor. d) Au conductibilitate termică mică şi rezistivitate electrică foarte mare datorită legăturilor covalente din interiorul lanţului macromolecular. înrăutăţirea proprietăţilor dielectrice (scad valorile rezistivităţii şi permitivităţii electrice). Primele două mecanisme se pot realiza la valori scăzute ale solicitărilor. f) Factorii fizico-chimici (temperatură. c) Sunt inflamabile (în marea majoritate a cazurilor) şi au stabilitate termică redusă datorită faptului că sunt substanţe organice. 11. ceea ce explică deformabilitatea ridicată a termoplastelor şi elastomerilor care au structuri liniare şi ramificate. Proprietăţile mecanice ale polimerilor Datorită caracteristicilor structurale polimerii prezintă particularităţi şi în comportarea la solicitări mecanice generate în special de mecanismele prin care se realizează deformarea acestora sub acţiunea solicitărilor exterioare.4.3). ultimele două mecanisme necesită solicitări mai ridicate şi se întâlnesc în cazul duroplastelor cu structură reticulară sau în cazul 238 . Ca şi în cazul celorlalte tipuri de materiale. scap 11.) acţionează conjugat. ruperea legăturilor interatomice şi refacerea lor în alte poziţii (v.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Waals (legături slabe) dintre catene şi conformaţiei acestora (v. 3).8. radiaţii. în cazul polimerilor deformările se pot realiza prin mai multe mecanisme după cum urmează: − îndreptarea. umiditatea etc. de plasticitate şi de elasticitate. din acelaşi motiv pot fi degradate de microorganisme (biodegradabilitate). schimbări de culoare. e) Proprietăţile lor sunt afectate de radiaţiile din spectrul vizibil. Spre deosebire de solidele cristaline a căror deformare elastică se bazează pe modificarea reversibilă a distanţelor interatomice (ce se poate realiza în limite restrânse) iar deformarea plastică presupune alunecarea pe planele atomice. reducerea proprietăţilor de rezistenţă mecanică.

a cărei variaţie cu timpul se determină cu relaţia: în care σ0 este tensiunea constantă corespunzătoare solicitării. care care rămâne permanentă (v.9 din care rezultă că domeniul dependenţei liniare dintre tensiuni şi deformaţii (porţiunea liniară a curbelor) este redus chiar şi în cazul polimerilor cu rezistenţă mecanică mai ridicată. se produce o deformare elastică iniţială la valoarea ε0 în conformitate cu legea lui Hooke (v.8. deformaţia corespunzătoare acestei etape are o componentă elastică εr şi o componentă plastică εp − imediat după încetarea solicitării dispare deformaţia iniţială ε0.10). • Vâscoelasticitatea reprezintă capacitatea polimerilor de a căpăta deformaţii elastice variabile în timp sub acţiunea solicitărilor constante şi este caracterizată de următoarele aspecte ilustrate schematic în figura 11. 239 σ τ ε r = 0 (1 − e r ) . (11. iar ulterior deformaţia se reduce treptat în timp până la valoarea εp. iar τr − constanta de relaxare se defineşte prin relaţia.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor polimerilor liniari cu grade ridicate de cristalinitate la care s-a realizat o orientare preferenţială a lanţurilor moleculare. 11. E τ (11. aceste particularităţi sunt ilustrate şi de curbele CCCT schematizate în figura 11. cap3). 11.5) E în care η este vâscozitatea. Mecanismul deformării polimerilor liniari prin îndreptarea şi desfăşurarea catenelor Caracteristica esenţială a comportării vâscoelastice este existenţa deformaţiei elastice reversibile εr. − menţinând încărcarea constantă materialul continuă să se deformeze cu viteze din ce în ce mai mici până la atingerea unei stări staţionare (similar fluajului primar al materialelor metalice). în mod obişnuit.4) .10: − la solicitarea corespunzătoare unei tensiuni σ0. existenţa deformaţieie elastice reversibile a polimerilor se evidenţiază pe cale experimentală. E − modulul de elasticitate. fig. Mecanismele complexe prin care se produce deformarea polimerilor generează comportări particulare ale acestora sub acţiunea solicitărilor. Fig. η τr = .

b.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. prin reticulare (duroplastele) sau prin texturare cristalină. 11. 11. Variaţia modulului de elasticitate E cu temperatura pentru: a − termoplaste amorfe. în cazul elastomerilor a căror temperatură Tv se află sub temperatura ambiantă. datorită limitelor largi în care variază modulul de elasticitate pentru reprezentările respective se utilizează coordonatele logaritmice. c – termoplaste cristaline. Variaţia deformaţiei în timp a polimerilor cu comportare vâscoelastică În legătură cu comportarea vâscoelastică a polimerilor este şi variaţia cu temperatura a modulului de elasticitate E aşa cum se observă din figura 11. Fig. se constată că aceştia îşi menţin modulul de elasticitate aproape nemodificat până aproape de temperatura de curgere(v.9. 11.11.11 a. Curbele caracteristice convenţionale la tracţiune (CCCT ale unor polimeri Fig.c).10. fig. d – elastomeri 240 . b – polimeri reticulari (duroplaste). 11. 11. fig.11d).11 în care se prezintă calitativ această dependenţă pentru principalele tipuri de polimeri. Analizând aceste reprezentări se constată că variaţia cea mai mare o au polimerii cu structură liniară (termpoplastele). variaţiile devin din ce în mai mici (v.

ceea ce a impus elaborarea unor standarde specifice dedicate acestor încercări. • Relaxarea tensiunilor este fenomenul de reducere treptată a tensiunilor în timp. Particularităţile structurale şi de comportare mecanică (starea amorfă sau parţial cristalină. astfel că se reglementează prin norme condiţionarea epruvetelor – adică menţinerea lor în condiţii standard de temperatură şi umiditate relativă o durată suficientă pentru atingerea echilibrului higrometric. (11. mijloacele şi metodele de măsurare utilizate. în mod uzual. de exemplu STAS 5794 prevede pentru condiţionare şi încercare două atmosfere standard: atmosfera standard normală 23/50 adică temperatura de 23 oC şi umiditatea relativă de 50 % şi atmosfera standard pentru zone tropicale 27/65 (27 oC şi 65 %). gradul de orientare a macromoleculelor gradul de reticulare.7) caracteristica τrt rezultând pe curba de relaxare σ =f(τ) determinată experimental pentru un tip de material analizat. (11. influenţa puternică a “istoriei termomecanice”) fac ca încercările polimerilor să difere totuşi prin geometria şi dimensiunile epruvetelor. care reprezintă durata necesară atingerii unei anumite tensiuni prin relaxare. Mecanismul relaxării tensiunilor în cazul polimerilor este curgerea plastică ce are loc ca urmare a modificării poziţiei relative a moleculelor lanţurilor prin alunecări succesive în urma cărora componenta elastică a deformaţiei totale (ce rămâne constantă) se micşorează şi creşte componenta plastică. tipul şi dimensiunile dispozitivelor de fixare şi de solicitare a epruvetelor.1 se prezintă principalele tipuri de încercări mecanice şi termomecanice şi standardele după care se execută. din studiul variaţiei acestuia cu temperatura rezultă informaţii necesare atât la stabilirea condiţiilor în care pot fi exploatate piesele din polimeri cât şi pentru proiectarea proceselor tehnologice de fabricaţie ale acestora. La efectuarea încercărilor mecanice ale polimerilor trebuie să se ţină seama şi de faptul că proprietăţile lor sunt mult mai puternic afectate de factorii de mediu. Variaţia tensiunilor σ în timp este dată de relaţia: . în tabelul 11. iar τrt este constanta de relaxare a tensiunilor. în cazul solicitărilor la care deformaţiile rămân constante.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Deoarece modulul de elasticitate este o caracteristică ce arată rezistenţa opusă de corpuri la deformare. rt σ = σ 0e τ −τ 241 . Încercările mecanice şi caracteristicile prin care se apreciază proprietăţile polimerilor se definesc şi se determină prin metode similare celor aplicate în cazul materialelor metalice. tensiunile reziduale.6) în care σ0 este tensiunea iniţială. pentru definirea τrt se consideră una din condiţiile: σ = σ 0 e −1 sau τ = τ rt ln 2 .

se reglementează prin standarde formarea epruvetelor prin injecţie. cu condiţia ca la temperatura respectivă materialul să nu sufere transformări ireversibile.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR duratele de condiţionare diferă de la o încercare la alta şi sunt cuprinse în majoritatea cazurilor între 24 şi 96 de ore. Epruvetele din semifabricate sau piese se obţin prin prelucrări mecanice ai căror parametri tehnologici sunt riguros prescrişi şi controlaţi astfel încât să se evite abaterile dimensionale şi prezenţa concentratorilor de tensiuni care pot apare mult mai uşor datorită durităţii scăzute a polimerilor şi au influenţă mult mai mare asupra comportării la rupere a acestora decât în cazul materialelor metalice. STAS 6127 SR ISO 178. ASTM D 671 SR ISO 75 STAS 6174 SR ISO 306 ISO 974. Incovoiere prin şoc Duritate Fluaj Relaxare Tensofisurare într-un mediu dat Oboseală Temperatura de încovoiere sub sarcină Încercări Stabilitatea termică termomecanice Temeperatura de înmuiere Temperatura de fragilizare * Nu există standarde echivalente SR sau STAS Încercări de lungă durată De asemenea. Câteva aspecte privind încercările uzuale şi caracteristicile determinate vor fi prezentate în continuare. a) Încercarea la tracţiune se realizează conform SR EN ISO 527 pe 242 . STAS 5871. SR ISO 6602. ISO 12244* SR EN ISO 4599 NF T 51-120*. prin presare sau prin turnare. SR EN ISO 8256. SR ISO 868. obţinerea epruvetelor pentru încercările mecanice ale polimerilor poate fi diferită de cazul materialelor metalice deoarece polimerii se livrează şi sub formă de material granular sau în stare lichidă nu numai sub formă de semifabricate sau piese finite. STAS 9775 STAS 5801. În cazul materialelor care ating echilibrul higrometric după durate lungi. STAS 5874. STAS 7310 SR EN ISO 2039. ISO 8570. STAS 6642 SR EN ISO 604. STAS 6765 STAS 9182 SR EN ISO 8067. STAS 8826 SR EN ISO 899. În aceste situaţii. Tabelul 11. STAS 9046 ISO 2285*. STAS 6175. se admite condiţionarea accelerată la temperaturi de 50…95 oC şi umiditatea relativă 50 %.1 Principalele încercări ale polimerilor Tipul încercării Denumirea încercării Tracţiune Standardele după care se execută SR EN ISO 527. STAS 9594 Încercări de scurtă durată (instantanee) Compresiune Forfecare Sfâşiere Incovoiere statică.

. să aibă cursa mare (până la 1000 mm) şi mijloace de măsurare a deplasărilor atât de mari.12. Curba caracteristică convenţională la tractiune CCCT se defineşte la fel ca în cazul materialelor metalice şi prezintă aspecte diferite în funcţie de tipul materialului (v.12 d pentru folii şi materiale termoplaste cu alungirea mare. dar care nu prezintă o limită de curgere aparentă. iar cele din figura 11. pe epruvetă apare o gâtuire pronunţată. deoarece.unde s-au figurat şi aspectele pe care le capătă epruveta pe parcursul încercării. deoarece zona gâtuită se extinde pe aproape toată 243 Fig 11.12 a pentru materiale termoplaste cu alungire redusă. această comportare este specifică materialelor termoplaste încercate la temperatura ambiantă. 9).12 în funcţie de tipul materialului după cum urmează: cele din figura 11.11. cele din figura 11. iar pentru solicitările corespunzătoare porţiunii AB comportarea elastică devine neliniară. fig. curbe de tipul celei prezentate în figura 11. În continuare se produc deformaţii fără creşterea tensiunii (porţiunea CD a curbei). materialul prezintă elasticitate liniară (este valabilă legea lui Hooke). 11. Epruvetele pentru încercarea la tracţiune a polimerilor.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor epruvete plate de forma celor prezentate în figura 11.12 b. d – epruveta tip 5 . conform SR EN ISO 527: a − epruveta tip 1.2…600 mm/min. începând de la solicitarea corespunzătoare puctului B. c − epruveta tip 4. Reducerea tensiunii pe porţiunea BC este aparentă.13 b sunt caracteristice materialelor polimerice cu tenacitate bună. cel mai frecvent întâlnindu-se curbe de tipul celor prezentate în figura 11. Analizând CCCT din fig.c pentru materiale termorigide. secţiunea reală fiind mult mai mică decât cea convenţională. Maşina pe care se execută încercarea trebuie să fie capabilă să realizeze încărcarea cu viteze de 0. corespunzătoare porţiunii OA a curbei.13 a.13 a se constată că pentru solicitări mici. b − epruveta tip 2.

13 b şi este definită de 244 .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR lungimea calibrată a epruvetei (v. − limita de curgere convenţională Rp se determină pentru materiale a căror curbă caracteristică este de tipul celei din figura 11. fenomenul se explică prin faptul că la aceste solicitări are loc descolăcirea. 11. distingându-se limita de curgere aparentă superioară ReH (tensiunea corespunzătoare punctului B de pe CCCT) şi limita de curgere inferioară aparentă ReL (tensiunea corespunzătoare punctului C de pe CCCT). în cazul elastomerilor se determină modulul de elasticitate secant definit ca fiind panta dreptei ce uneşte originea cu un punct de pe CCCT care corespunde unei deformaţii totale date (uzual 100 %. deoarece porţiunea liniară a CCCT în cazul polimerilor este foarte redusă. fig. scap 3.13 a). iar uneori chiar poate lipsi.13. deoarece continuarea deformării presupune mărirea distanţelor dintre monomerii lanţului (realizată cu consum de energie mai mare) până în momentul ruperii (porţiunea DE a curbei CCCT). Fig 11.13 a.la fel ca în cazul materialelor metalice (v. modulul lui Young se determină conform SR EN ISO 527 ca pantă a dreptei care trece prin punctele de pe CCCT corespunzătoare deformaţiei totale de εt = 0. 200 % sau 300 % în funcţie de standardul după care se execută încercarea). b – fără limită de curgere aparentă − limita de curgere aparentă se determină pentru materiale a căror CCCT este de tipul celei din figura 11. îndreptarea şi orientarea catenelor după direcţia de solicitare.5 %. La epuizarea capacităţii de deformare prin acest mecanism tensiunea începe să crească. Prin încercarea la tracţiune a polimerilor se determină în mod uzual următoarele caracteristici: − modulul de elasticitate E (modulul lui Young) este panta porţiunii liniare a CCCT .4).25 % şi εt = 0. CCCT tipice pentru polimeri: a – cu limită de curgere aparentă.

fig.9. 358 N. − alungirea procentuală după rupere Ar se defineşte şi se determină la fel ca în cazul materialelor metalice. după care se măsoară adâncimea de pătrundere a penetratorului h. − determinarea durităţii prin penetrare cu bilă – STAS 5871 se realizează folosind ca penetrator o bilă de oţel cu diametrul D = 5 mm. caz în care se determină ducând o paralelă la porţiunea liniară a CCCT prin punctul corespunzător deformaţiei remanente date (v.9) H= m πDh − determinarea durităţii prin metoda Rockwell este la fel ca la materialele metalice.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor SR EN ISO 527 ca fiind tensiunea corespunzătoare unei deformaţii totale εt = x % convenţional alese. şi alungirea după rupere Ar. forţa de apăsare Fm = 49 N. care au curba CCCT de tipul celei prezentat în figura 11.8) Rm = r .13 b). duritatea H (în N/mm2) se defineşte ca şi duritatea Brinell a materialelor metalice. adică: F (11. alte standarde definesc limita de curgere convenţională ca fiind tensiunea corespunzătoare unei deformaţii remanente de 0. În cazul materialelor polimerice reticulate sau cristalinizate. E sau 245 . această caracteristică împreună cu limita de curgere sunt importante pentru stabilirea comportării pieselor din materiale polimerice deoarece arată care sunt deformaţiile maxime pe care le poate suferi materialul fără modificarea secţiunii (peste această solicitare apare gâtuirea). cu particularităţi impuse de valorile mai scăzute ale durităţii şi de comportarea vâscoelastică a polimerilor. cu deosebirea că aria urmei se calculează pe baza adâncimii de pătrundere a penetratorului: F (11. L. cu menţiunea că se folosesc scările Rockwell R. prin încercarea la tracţiune se pot determina numai modulul de elasticitate E. S0 unde Fr este forţa de tracţiune în momentul ruperii. Cele mai utilizate metode sunt. ţinând seama de modul în care este definită Rm în cazul polimerilor şi de faptul că până la rupere materialul suferă deformaţii ce pot depăşi 1000 % această caracteristică nu poate fi utilizată la dimensionarea pieselor. b) Încercările de duritate ale polimerilor se bazează pe aceleaşi principii ca şi în cazul determinării durităţii metalelor. fenomenul de curgere plastică fiind practic inexistent. − alungirea procentuală la limita de curgere Ac este deformaţia specifică totală corespunzătoare limitei de curgere aparente ReH. 11. iar S0 este secţiunea iniţială a epruvetei. 138 N. rezistenţa la rupere Rm. − rezistenţa la rupere Rm este tensiunea corespunzătoare punctului E de pe CCCT. M.1…1 %. 490 N sau 961 N fiind aplicată o durată τ = 30 s.

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

K, ce diferă prin diametrul D al pentratorului (de tip bilă de oţel) şi mărimea forţei suplimentare F1 (v. scap 3.10), forţa iniţială F0 fiind aceeaşi (98,1 N); în tabelul 11.2 se prezintă valorile diametrelor penetratoarelor şi valorile forţei totale de apăsare (ce se menţine o durată de 10 s); se precizează că dintre aceste scări, cele mai utilizate sunt scările R şi M.
Tabelul 11.2. Caracteristicile scărilor de duritate Rockwell conform STAS 8826 Caracteristici Diametrul bilei D, mm Forţa totală F0+F1, N (kgf) R 12,7 588,4 (60) Scara durităţii Rockwell L M E 6,35 6,35 3,175 588,4 981 981 (60) (100) (100) K 3,175 1471 (150)

− determinarea durităţii prin metoda Shore se bazează pe utilizarea unui penetrator tronconic sau conic, ce este apăsat de un resort calibrat pe suprafaţa probei şi măsurarea adâncimii lui de pătrundere; durimetrul Shore este un dispozitiv portativ astfel construit încât penetratorul (de forma şi dimensiunile prezentate în figura 11.14) acţionează prin presarea plăcii de bază a dispozitivului pe suprafaţa probei şi este prevăzut cu un aparat indicator gradat de la 0 la 100, 0 corespunzând situaţiei în care penetratorul ar pătrunde complet în material, iar 100 − situaţiei când nu ar pătrunde deloc în material (prin presare, faţa frontală a penetratorului ajunge în planul feţei frontale a plăcii de bază (v. fig. 11.14); duritatea Shore astfel definită este o mărime convenţională, ce poate fi utilizată numai ca un criteriu de recepţie a materialelor; datorită comportării vâscoelastice a polimerilor, standardul SR ISO 868 prevede determinarea fie a unei durităţi instantanee, caz în care citirea trebuie să se facă în cel mult 1 s de la apăsare, fie a unei durităţi ce corespunde unei durate de 15 s de la apăsare; duritatea determinată cu aparatele prevăzute cu penetratorul din figura 11.14 a se numeşte duritate Shore A şi se utilizează în cazul termoplastelor moi şi elastomerilor, iar duritatea determinată cu penetratorul prezentat în figura 11.14 b se numeşte duritate Shore D şi se utilizează în cazul materialelor polimerice dure;

Fig. 11.14. Penetratoarele durimetrelor Shore: a – penetrator Shore A; b – penetrator Shore D 246

Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor

− determinarea durităţii prin metoda Barcol − STAS 11333 se bazează pe acelaşi principiu ca şi metoda Shore, cu diferenţa că diametrul şi lungimea penetratorului sunt mai mici (D = 0,157 mm, H = 0,76 mm), astfel că unei unităţi de duritate Barcol îi corespunde o adâncime de pătrundere de 0,0076 mm; condiţiile privind starea suprafeţei probei (lipsa craterelor, impurităţilor, zgârieturilor) sunt din acest motiv mai severe în cazul metodei Barcol. O corespondenţă aproximativă între durităţile determinate prin metodele Rockwell şi Shore (metodele care au cea mai largă utilizare) este prezentată în figura 11.15.

Fig. 11.15. Comparaţie între scările de duritate definite prin diferite metode

c) Încercările la rupere prin şoc se aplică în special materialelor termoplaste dure, materialelor termorigide şi materialelor compozite (v. cap 12) şi se diferenţiază în principal după tipul solicitării (încovoiere sau tracţiune) şi dispozitivului utilizat pentru încercare. − metoda Charpy - STAS 5871, utilizează ciocanul pendul Charpy de tipul celui folosit şi la metale (v. fig. 3.18.), cu precizarea că energia maximă este de până la 50 J; epruveta uzuală este epruveta tip 1, cu forma şi dimensiunile prezentate în figura 11.16 a, dar se poate efectua şi pe epruveta cu crestătură dublă (fig. 11.16 b), caz în care lovitura se aplică pe faţa perpendiculară pe crestătură; caracteristica mecanică determinată este rezilienţa (v. scap. 3.7), exprimată în J/m2;
247

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

− metoda Izod – STAS 7310 constă din ruperea unei epruvete cu crestătură, încastrată la unul din capete, printr-o lovitură aplicată cu un ciocan pendul la capătul liber, fie pe faţa cu crestătură, după schema prezentată în figura 11.17 a (încercare normală), fie pe faţa opusă crestăturii (încercare cu crestătura inversată); epruveta uzuală este epruveta de tip 1 utilizată la metoda Charpy (v. fig. 11.16), fiind acceptate numai două tipuri de crestături: cu r = 0,25 mm sau cu r =1 mm, ce se practică pe lăţimea b a epruvetei; caracteristica mecanică determinată este rezistenţa la şoc Izod , definită la fel ca rezilienţa în cazul metodei Charpy şi exprimată tot în J/m2;

− metoda Dynstat – STAS 6175 are la bază aceeaşi schemă de încercare ca metoda Izod, cu diferenţa că epruvetele utilizate au dimensiuni mult mai mici (Lxbxh = 15x10x3 mm), iar energia maximă de lovire este de până la 2 J; d) Încercările la fluaj ale polimerilor constau din solicitarea pe durate îndelungate cu sarcini constante în condiţii de temperatură şi umiditate controlate; aceste încercări sunt mai frecvente în cazul polimerilor decât în cazul materialelor metalice deoarece fluajul are loc la temperaturi apropiate de temperatura ambiantă, astfel că şi încercările se efectuează de cele mai multe ori în condiţii de atmosferă standard normală 23/50; solicitările pot fi la tracţiune, (STAS 9046) sau la încovoiere (SR ISO 6602), rezultatele fiind prezentate sub forma curbelor de fluaj ε = f(τ), (timpul la scară logaritmică) pentru diferite valori ale tensiunilor (v. fig. 11.18); cu ajutorul curbelor de fluaj se pot determina, folosind metodele sugerate în figura 11.18, următoarele dependenţe:
248

Fig. 11. 16. Epruvetele pentru încercările la încovoiere prin şoc ale polimerilor; a − normală; b – cu crestătură dublă

Fig 11.17 Schemele încercării la încovoiere prin şoc Izod; a – normală; b – cu crestătura inversată

Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor

− curbele izocronice tensiune – deformaţie, care permit stabilirea deformaţiei după o anumită durată de expunere la o solicitare dată; − curbele izometrice tensiune – timp, care permit stabilirea timpului după care deformaţia atinge o anumită valoare la o solicitare dată; − curbele modulului de fluaj Ef(τ), care, pentru o tensiune σ constantă, se determină cu relaţia: (11.10) E f (τ ) = σ , ε (τ ) în care ε(τ) este valoare deformaţiei epruvetei solicitate cu tensiunea σ, după o durată τ de solicitare.

Fig. 11.18. Curbele de fluaj ε = f(τ) şi curbele derivate din acestea: a – curbe de fluaj; b – curba izometrică; c – curba izocronică; d – curba modulului de fluaj

Criteriile după care se apreciază scoaterea din uz a pieselor din materiale polimerice depind de tipul materalului şi de rolul funcţional al piesei. Aceste criterii pot fi: − ruperea, în cazul materialelor fragile; − creşterea pronunţată a deformaţiilor (fluajul accelerat);
249

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

− atingerea unei deformaţii critice (a cărei valoare este uzual sub 1%); − apariţia unor microfisuri sau modifcarea culorii (albirea suprafeţei). Duratele încercărilor de laborator sunt rareori apropiate de cele reale deoarece duratele de serviciu în unele cazuri depăşesc 50 de ani (de exemplu reţelele de conducte). În aceste situaţii se aplică metode speciale de extrapolare a rezultatelor obţinute prin încercări la durate mai mici (de obicei 6 luni sau 1 an).

11.5. Principalele tipuri de materiale polimerice
11.5.1. Aditivii materialelor polimerice
În practică se utilizează materiale pe bază de polimeri care conţin şi alte substanţe introduse în scopul îmbunătăţirii anumitor proprietăţi şi/sau al reducerii costului; materialele care au la bază polimeri termoplastici sau polimeri termorigizi sunt cunoscute sub denumirea generică de materiale ( mase) plastice. Principalele tipuri de substanţe introduse în polimerii de bază sunt următoarele: − plastifianţii, care micşorează interacţiunea dintre catene, astfel că segmentele de lanţuri moleculare devin mai mobile şi comportarea vâscoelastică se îmbunătăţeşte; − agenţii de reticulare, care crează punţi de legătură între catene şi astfel se îmbunătăţesc proprietăţile de elasticitate şi de rezistenţă; pornind de la acelaşi polimer în funcţie de gradul de reticulare se pot modifica proprietăţile în limite foarte largi; − materialele de umplutură, care nu reacţionează de obicei cu polimerul de bază, ci se distribuie uniform prin amestecare mecanică în masa de bază şi contribuie astfel la creşterea rezistenţei mecanice; se utilizează în mod curent ca materiale de umplutură talcul, praful de cretă, caolinul, rumeguşul de lemn, fibre textile sau celulozice etc.; negrul de fum (particule sferice de carbon cu structură hexagonală) utilizat şi el ca material de umplutură are şi rol activ înfluenţând gradul de reticulare; − coloranţii, care introduşi în materialele polimerice le colorează în masă prin amestecare mecanică. Pe lângă aceste categorii de substanţe care nu lipsesc din nici un material plastic, se mai introduc în funcţie de scop şi alte categorii de substanţe cum ar fi: antistaticele, pentru reducerea electrizării prin frecare, ignifuganţii, pentru reducerea inflamabilităţii, lubrifianţii, pentru uşurarea prelucrării, fungicidele, pentru creşterea rezistenţei la atacul ciupercilor, antioxidanţii, pentru creşterea
250

Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor

rezistenţei la îmbătrânire a materialelor polimerice etc. Pe baza celor arătate se poate explica diversitatea extrem de mare a maselor plastice utilizate în prezent de societatea omenească. O încercare de grupare a celor mai utilizate tipuri după criteriul costului şi al proprietăţilor este prezentată în figura 11.19, în care pentru costul relativ s-a luat ca bază (Cr = 1) costul polietilenei, unul dintre cei mai utilizaţi polimeri.

Fig. 11.19. Principalele categorii de mase plastice

11.5.2. Materialele termoplaste
În această categorie sunt incluse materialele plastice la care polimerul de bază este un termoplast; principalele termoplaste şi caracteristicile lor mai importante sunt prezentate în tabelul 11.3. După structura lanţului molecular, termoplastele pot fi grupate în două categorii: − polimeri la care linia principală a lanţului molecular este formată numai din atomi de carbon, atomii diferiţi sau radicalii ataşându-se prin legături laterale; din această categorie fac parte: poliolefinele (PE, PP), polimerii vinilici (PVC, PS), polimerii acrilici (PAN, PMMA) şi fluoroplastele (PTFE); − polimeri care au în componenţa liniei principale a lanţului şi alţi atomi (de obicei N, O, Si) sau cicluri benzenice; din această categorie fac parte poliesterii (PET, PBT), poliamidele (PA), policarbonaţii (PC), acetalii (POM) etc.
251

Tabelul 11.3. Principalele caracteristici ale unor materiale termoplaste Denumirea materialului Polietilenă de joasă densitate Polietilenă de mare densitate Polipropilenă Polistiren Policlorură de vinil rigid Policlorură de vinil plastifiat Polimetacrilat de metil (plexiglas) Policarbonat Poliamida 66 (Nylon 66) Polioximetilena (acetal) Polietilen teraftalat (răşină poliesterică) Politetrafluor etilena (teflon) Poliacrilonitril (răşină acrilică) Acrilonitril/butadien /stiren Acetat de celuloză (celuloid) Simbol PE−LD PE−HD PP PS ρ, kg/m3 910…940 950…965 900…910 E, N/mm2 120…500 420…1400 500…1900 R m, N/mm2 5…16 Ar, % 200…600 Tv, o C −75 −75 −10 85…100 Tc, o C 115 130 170 Observaţii cristalinizată 40…55 % elastic, rezistentă cristalinizată. 60…80 % elastic rezistentă cristalinizată. 60…70 % mai rigidă decât PE amorf; dur şi fragil amorf; rigid, sensibil la zgârieturi compus vinilic amorf; flexibil, elastic amorf; rigid dur şi rezistent la zgârieturi amorf; rigid şi rezistent la şoc cristalinizată < 60 %; dură, rezistentă şi rigidă cristalinizată < 75 %; rigidă, elastică, rezistentă amorfă sau cristalinizată 30…40%; stabil dimensional cristalinizat < 70 %; coeficient de frecare redus compus acrilic; se trage uşor în fibre amestec de butadien-stiren (elastomer) şi stiren-acrilonitril (termoplast) modificaţie chimică a celulozei (polimer natural)

20…40 700…1300 30…50 200…1000 5…75 10…50 200…500 4…10 80…120 40…60 35…75

1040…1100 2800…3500 20…50

PVC dur 1360...1400 1500…3500 40…60 PVC−P 1150...1250 moale PC PA 66 POM PET PTFE PAN ABS CA − 10…30

125 175… 75…105 212 −40 150 225 230 250 170 255 330 320 − −

PMMA 1180…1220 2700…3500 60…80 1150...1250 2350...2450 1120...1180 900…2800 50…70 50…80

90…105 150 55 −50 73

1370...1430 3000…3500 60…70

1320…1390 2000…2500 40…60 100…2300 2100…2250 350…800 20…40

250…500 85...125 3…5 10…140 5…100 107 125 120

1100...1200 3500…4000 50…60 1040…1700 900…2800 1250...1350 800…2400 20…60 25…50

PC) se comportă vâscoelastic imediat deasupra lui Tv. ale unor termoplaste. PP. Proprietatea lor de a putea suferi reîncălziri în domeniul de curgere de un număr nelimitat de ori în vederea prelucrării contribuie. termoplastele amorfe ( PVC. la extinderea utilizării lor. vâscozitatea scade pe măsură ce creşte temperatura atingând la un moment dat valorile corespunzătoare lichidelor.3) Excepţie 253 . Principalele dezavantaje sunt legate de temperaturile relativ scăzute până la care pot fi utilizate (v. 11. tabelul 11. iar la o încălzire mai mare curg plastic. Domeniile de stare ale unor materiale termoplaste Termoplastele se utilizează ca materiale structurale în tehnică datorită caracteristicilor mecanice de rezistenţă relativ bune şi caracteristicilor de tenacitate care în unele cazuri sunt foarte bune.6). ceea ce face ca piesele realizate să fie rezistente la şocuri.20 se prezintă simplificat domeniile de stare.20. peste această temperatură masa cristalină trece în stare amorfă şi materialul curge plastic (stare vâscoasă). fig. Fig. PS. termoplastele cu cristalinitate parţială (PE. de asemenea.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Comportarea termoplastelor deasupra temperaturii Tv depinde de starea structurală a acestora. PA) au proprietăţi de rezistenţă – elasticitate care le permit menţinerea formei până la temperatura Tc (v. în funcţie de temperatură. 11. În figura 11.

în timpul fabricării obiectelor se produce reticularea spaţială prin intermediul legăturilor principale ale lanţurilor moleculare prin activare termică sau prin activare chimică (introducerea unui agent de întărire). angrenaje.75 laminare.5 − dimensional. care. utilizate ca răşini de presare * dure şi fragile până la elastice. adezivi. Starea iniţială a acestor polimeri obţinuţi prin policondensare este de polimerizare incompletă. culoare închisă. matrice pentru compozite 254 . kg/m3 1250 R m. ca matrice pentru materiale compozite * dure. Termoplastele se utilizează în tehnică pentru conducte. fragile. culoare deschisă.4. utilizate pentru piese presate sau turnate.25 fierbinte.3). Principalele caracteristici ale unor polimeri termorigizi Polimerul Fenoplaste ( PF) − răşini fenol − formaldehidice (bachelitice) Aminoplaste (UF) răşini ureo. rezistente la şoc. Principalele tipuri de materiale polimerizate termorigide şi câteva caracteristici ale lor sunt prezentate în tabelul 11. higroscopice şi nerezistente la apă 35…55 5. lagăre. 11. adezivi.aldehidice Melamine (MF) − răşini melamin-formaldehidice Răşini poliesterice nesaturate (UP) ρ.3 3 funcţie de gradul de reticulare. astfel că după prelucrare materialul capătă proprietăţi de rezistenţă şi duritate ce se menţin la o reîncălzire ulterioară până la temperatura de descompunere.0 1.3. cap. utilizate ca răşini pentru presare şi 35…70 7…10 0.5…7. deoarece proprietăţile lor de curgere sunt slabe. cu catene ramificate.% kN/mm2 r Caracterizare 1550 1700 1250 Răşini epoxidice (EP) 1200 * dure. au stabilitate pe un interval mare de temperaturi (v. utilizate ca materialele de acoperire * dure şi fragile până la elastice în 40…90 6. fragile.2…8. N/mm2 E.5. utilizate ca răşini de turnare. * proprietăţi asemănătoare cu ale UF. se prelucrează prin metodele metalurgiei pulberilor (v. tabelul 11.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fac fluoroplastele (teflonul). dar mai puţin sensibile la 35…65 6…7 − zgâriere. stabile 50…70 6. forme de turnare etc.4. materiale electroizolante etc.2…7. Materialele termorigide Proprietăţile caracteristice maselor plastice termorigide (numite şi duroplaste) sunt date de structura reticulară a polimerului de bază care intră în compoziţia lor. Tabelul 11. piese cu solicitări moderate şi supuse la şocuri.13). datorită structurii lanţului (atomii de H din lanţul polietilenei sunt înlocuiţi de atomi de F). A.

4.21 se prezintă reacţia de vulcanizare cu sulf a cauciucului natural. 11. caz în care se folosesc răşini fluide (lichid vâscos) obţinute prin policondensarea ureei cu formaldehidă şi alcool furfurulic (răşini furanice). obţinându-se un material dur şi fragil cunoscut sub numele comercial de ebonită. 11. iar dacă se introduce 45 % sulf.5. reticularea este completă.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor În tabelul 11. Elasticitatea lor asemănătoare cauciucului natural (poliizopren) a făcut ca denumirea de “cauciuc” să devină generică şi să fie alăturată denumirii elastomerului de bază (de exemplu. peroxizi sau amine). În tabelul 11. ce constă din ruperea unor legături duble din linia principală a lanţului şi realizarea unor legături între lanţurile macromoleculare prin punţi constituite din atomi sau grupuri de atomi ai agenţilor de reticulare (în mod uzual sulf. cauciuc acrilic. încolăcite şi slab reticulate aşa cum a fost arătat anterior (v. În figura 11. ceea ce are ca efect scăderea elasticităţii şi fragilizarea materialului. Reticularea slabă a elastomerilor (aşa numita vulcanizare) este un proces activat termic (ti = 120…150 oC). 11.). pentru cauciucurile uzuale se adaugă 4…5 % sulf. cauciuc butilic etc. gama întrebuinţărilor fiind mult mai extinsă. ceea ce provoacă desfacerea a cca 10…30 % din legăturile duble şi legarea lanţurilor prin punţi de sulf. Aditivii cei mai importanţi introduşi împreună cu materialele de umplere în cazul elastomerilor sunt antioxidanţii. Materialele de umplere (negrul de fum. cauciuc nitrilic. Materialele elastomerice (cauciucurile) Sunt substanţe macromoleculare a căror capacitate de deformare elastică se bazează pe structura constituită din lanţuri moleculare lungi. talcul şi praful de cretă etc.) au rolul de a îmbunătăţi rezistenţa mecanică şi de a ieftini produsele. gradul de reticulare şi implicit caracteristicile de rezistenţă şi elasticitate sunt dependente de cantitatea de sulf. 255 . Proprietatea de termorigiditate este esenţială în utilizarea răşinilor din această categorie ca lianţi pentru amestecurile de formare din care se realizează formele pentru turnarea pieselor din materiale metalice.8). deoarece oxigenul şi ozonul acţionează în timp la fel ca agenţi de reticulare. pulberea de silice (SiO2).4 sunt indicate numai câteva utilizări specifice ale unor răşini termorigide. fapt ce se datorează în special caracteristicilor de rezistenţă mecanică ale acestor materiale. a căror întărire se realizează prin adăugarea unui agent de reticulare . în timpul proceselor tehnologice de fabricare a produselor.1 şi fig.scap. introduşi în masa elastomerului.5 se prezintă elastomerii utilizati mai frecvent şi câteva din caracteristicile acestora. răşinile destinate acestui scop pot fi cu întărire la cald (răşini aminoplaste termoreactive) şi răşini cu întărire la rece.4. împreună cu alţi aditivi.

% 100…600 100…500 100…800 100…400 100…500 100…500 100…200 100…800 100…400 Temperaturi de exploatare c i t max . N/mm2 4…25 4…25 4…15 4…18 4…20 4…12 7…15 15…30 3…10 Ar. care pot fi liniari (v. − grupa M cuprinde polimerii cu lanţ saturat.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. − grupa Q cuprinde cauciucurile siliconice. i t max − temperatura maximă de serviciu la expunere inermitentă. fig. 256 .5. După tipul lanţului macromolecular elastomerii se împart în patru grupe: − grupa R cuprinde polimerii cu lanţ nesaturat ale căror proprietăţi se modifică prin reticulare. Acestea sunt materiale polimerice la care linia principală a lanţului molecular este lanţul siloxanic. − grupa U cuprinde poliuretanii. numite generic polisiloxani. valenţele libere ale lanţului siloxanic pot fi completate cu radicali organici. din care rezultă că particularităţi deosebite din punct de vedere al temperaturilor de serviciu prezintă siliconii. oC tmin. oC t max . a cărui structură este prezentată în figura 11. 11.22 c). Schema procesului de vulcanizare a cauciucului natural cu sulf Tabelul 11. obţinându-se diferite tipuri de materiale polimerice.5.22 b) sau reticulaţi (v.21.22 a. 11. oC −30…−60 −20…−50 −10…−40 −10…−50 −20…−50 −20…−40 −20…−40 0…−20 −50…−80 R 60 70 80 70 70 80 175 60 200 100 100 140 130 130 150 250 80 275 M U Q c t max − temperatura maximă de serviciu la expunere continuă. Caracteristicile principale ale unor elastomeri Elastomerul Cauciuc natural (NR) Butadien – stiren (SBR) Cauciuc butilic (IIR) Cauciuc nitrilic (NBR) Cloropren (CR) Polietilenă clorosulfonată (CSM) Elastomeri polifluorurati (FPM) Cauciuc poliuretanic (EU) Cauciuc siliconic (Q) Grupa R m. fig. Exemple de elastomeri din fiecare grupă sunt date în tabelul 11. 11.

233 statistic. b – polisiloxan cu molecule liniare. 237 fenoplaste.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Fig. lacuri sau uleiuri siliconice. 245 aminoplaste. 233 lanţ molecular (catenă).22. 239 copolimer. În funcţie de tipul radicalilor ataşaţi lanţului siloxanic. 242 funcţionalitate. grefat. 230 material de umplutură. Structura chimică a siliconilor: a – lanţul siloxanic. 235 cristalite. siliconii se pot prezenta sub formă de materiale rigide. 254 fibrilă. la realizarea echipamentelor pentru zonele arctice etc. 235 formare epruvete. nu dezvoltă gaze toxice prin ardere şi aderă la suprafeţele metalice. 234 grad de polimerizare. fiind utilizate în industria aerospaţială. 11. 230 homopolimer. 236 curbe izocronice. pentru durate scurte. sunt neinflamabile. 233 constantă de relaxare. 233 conformaţie.19). geluri. 256 masă moleculară. 229 lanţ siloxanic. 234 curba modulului de fluaj. de gradul de polimerizare şi de gradul de reticulare. nehigroscopice. 233 disproporţionare. 231 grad de cristalinitate. 255 . 250 atactic. pot fi utilizate şi la temperaturi de 800 oC). fig. deoarece îmbină proprietăţile de elasticitate ale materialelor organice cu stabilitatea termică şi chimică a materialelor anorganice (de exemplu. 247 duritate Shore. 250 alungire la limita de curgere. 246 elastomeri. elastomeri (cauciuc siliconic). 11. c − polisiloxan reticulat Materialele pe bază de siliconi fac parte din categoria materialelor plastice de înaltă performanţă (v. bloc. 249 curbă termo-mecanică. 250 material elastomeric (cauciuc). 233 atmosferă standard. 250 antistatic. 233 izotactic. 241 condiţionarea epruvetelor. 254 antioxidant. 235. din acelaşi motiv îşi menţin proprietăţile de elasticitate într-un interval mare de temperaturi. Cuvinte cheie agent de reticulare. 249 curbe izometrice. 249 257 dendrimer. 231 duritate Barcol. 241 configuraţie.

. 1983 2. Elements of Materials Science and Engineering. Stiinţa materialelor în construcţia de maşini. 237 termorigide (duroplaste). 254 răşini poliesterice. 1989 8. 234 temperatură de curgere. 255 Bibliografie 1. 247 rezistenţă Dynstat la şoc. 254 reacţie în lanţ. Tillmann W. 235 polimerizare. 231 răşini epoxidice. Smith Ch. s. Inc. 232 relaxarea tensiunilor. Stiinţa materialelor. 236 vâscoelasticitate. 232 policondensare. Bucureşti. Van Vlack L. 248 segment de lanţ molecular. Timişoara 1999 4. Materiale termoplastice şi materiale termorigide. partea a doua. 256 sindiotactic. 231 polietilenă. Paris. Studiul si ingineria materialelor. * * * Culegere de standarde române comentate CSCM – Mp5.. 229 polimer reticulat. Bucureşti. Constantinescu D... Terminologie şi metode de analiză şi încercări. Essais mecaniques des plastiques. Mitelea I. 1988 6. Editura Didactică şi Pedagogică. Techinques de l’Ingenieur. Materiale plastice. 233 steroizomer. 229 plastifiant. 1999 3. New Jersey. Addison-Wesley Reading. 230 polidispersitate. Krawczak P.S. Bucuresti. * * * Hütte. 229 polimer. Massachusetts. Printice Hall. Fundamente. AM 3510. 1995 10. The Science of Engineering Materials.a. 239 vulcanizare. Materiale plastice. OIDCM. 1995 5. Macmillan Publishing Company. Lugsheider E. 1985 9. 233 structură amorfă. H. Saban R. Manualul inginerului. 1986 7. 232 reacţie în trepte. OIDCM. Sixt Edition. Introduction to Materials Science for Engineers. Tehnologia materialelor. Zecheru Gh. 235 silicon. 1998 258 . Shackelford J. Editura Sudura. Editura Didactică şi Pedagogică. 1998 11.. Vasilescu D. O. * * * Culegere de standarde române comentate CSCM – Mp4.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR melamine.. Bucureşti. IPG Ploiesti. 233 sferulită. 236 termoplaste. 248 rezistenţă Izod la şoc. 250 poliadiţie. 232 polidispersie. 254 monomer. Bucuresti. New York. 241 rezilienţa. 237 tranziţie sticloasă (vitroasă). Editura Tehnică. şi Ciocea N.

d) în timpul procesului de creştere a catenelor ambele capete ale lanţului sunt libere? T. Prin ce se caracterizează reacţia de poliadiţie: a) este procesul prin care două molecule organice identice reacţionează pentru formarea unei molecule complexe. Prin ce se caracterizează reacţia de policondensare: a) este procesul prin care două molecule organice diferite reacţionează pentru formarea unei molecule complexe.6. d) numărul de unităţi structurale din lanţul macromolecular reprezintă gradul de polimerizare? T. c)după dispunerea monomerilor pot fi copolimeri statistici. b) sunt rezultatul unirii în lanţul macromolecular a unor monomeri diferiţi. Care dintre afirmaţiile următoare despre copolimeri sunt adevărate: a) sunt rezultatul unirii unor monomeri de acelaşi tip. Care dintre afirmaţiile următoare despre reacţia de polimerizare sunt advărate: a) este o reacţie în trepete care necesită activare energetică la fiecare secvenţă.11. c) numărul de monomeri din lanţul macromolecular reprezintă gradul de polidispersie moleculară.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Teste de autoevaluare T. b) este procesul prin care două molecule organice identice reacţionează pentru formarea unei molecule complexe. Care dintre următoarele afirmaţii despre polimeri sunt adevărate: a) sunt substanţe organice micromoleculare care conţin mai multe componente.11. c) prin polimerizare se obţin substanţe a căror compoziţie chimică diferă de a monomerilor din care provin. b) este o reacţie în lanţ ce se iniţiază în prezenţa unei substanţe introduse special în acest scop.5. d) creşterea lanţului macromolecular se realizează prin formarea de noi legături în urma reacţiilor de condensare (reacţie în trepte)? T. b) sunt compuşi chimici (în marea majoritate a cazurilor organici) cu molecule de dimensiuni mari. d) polimerii care se formează prin poliadiţie au de obicei în lanţurile principale şi alţi atomi decât carbonul? T11.11.11. d) prin transferul de la un lanţ la altul a unui unui atom de H care reface legătura dublă C = C a monomerului? T. b) prin unirea capetelor libere a două catene. copolimeri grefaţi şi copolimeri bloc.11. b) este o reacţie în lanţ la fel ca polimerizarea.2. c) polimerii obţinuţi prin policondensare au compoziţie chimică diferită de a monomerilor din care provin. c) este o reacţie în trepte care decurge fără eliminarea unei substanţe cu molecula mică.1.4. d) după 259 . c) prin răcirea bruscă a amestecului de reacţie. Cum se realizează întreruperea reacţiei de polimerizare: a) prin introducerea unui radical care reacţionează cu monomerii liberi şi consumă energia necesară continuării reacţiei de polimerizare.3.

b) ruperea legăturilor intermoleculare. d) se durifică pe măsură ce creşte temperatura prin creşterea gradului de reticulare? T. c)desfăşurarea şi decuplarea 260 . polimeri statistici şi polimeri grefaţi.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR dispunerea monomerilor pot fi: steroizomeri. polimeri atactici şi polimeri sindiotactici. Cum se comportă elastomerii la încălzire: a) odată cu creşterea temperaturii deformarea elastică se produce la solicitări mai mici. complet amorfă sau parţial cristalină. c) polimeri liniari.11.9. La ce se referă noţiunea de configuraţie în cazul structurii polimerilor: a) la relaţia de ordine a unităţilor structurale în cadrul lanţului macromolecular dată de legăturile chimice.11.11. copolimeri atactici sau copolimeri isotactici? T. b) sunt substanţe macromoleculare cu grad mare de reticulare. Care dintre mecanismele prin care se produce deformarea polimerilor sunt caracteristice termoplastelor şi elastomerilor: a) îndreptarea.12. b) la ordonarea pe anumite zone prin alinierea unor segmente de lanţ.8.10. La ce se referă noţiunea de sferulită în cazul structurii polimerilor: a) la formaţiunile structurale constituite prin încolăcirea unui lanţ molecular. c) îşi menţin proprietăţile înalt elastice până aproape de descompunere.13. La ce se referă noţiunea de conformaţie în cazul structurii polimerilor: a) la relaţia de ordine a unităţilor structurale în cadrul lanţului macromolecular. c) la poziţia relativă a doi monomeri vecini realizată prin rotirea în jurul legăturii simple dintre atomii de carbon. b) polimeri isotactici. b) la forma pe care o capătă lanţurile macromoleculare.11. c) se prelucrează într-o stare de polimerizare incompletă. b) are loc înmuierea prin reducerea pronunţată a vâscozităţii. catenelor. c) la gradul de ramificare a catenelor. d) la distribuţia monomerilor diferiţi în cadrul lanţului macromolecular? T. la o reîncălzire ulterioară nu se mai atinge starea vâscoasă? T.11. d) la zonele cu structură complexă ce ce rezultă prin prin unirea mai multor fibrile în jurul unui nucleu? T.11. c) se utilizează numai în stare vitroasă. Care dintre afirmaţiile următoare despre termoplaste sunt adevărate: a) sunt substanţe macromoleculare cu structura liniară sau ramificată. d) pot fi încălzite în vederea prelucrării de un număr nelimitat de ori ? T.11.7. Care dintre afirmaţiile următoare despre termorigide sunt adevărate: a) sunt substanţe macromoleculare cu structura ramificată.14.11. c) la forma cristalitelor rezultate prin presare. polimeri reticulaţi şi polimeri cristalini? T.11. d) la numărul şi radicalilor liberi din unitatea structurală? T. Care sunt tipurile de polimeri după modul de dispunere a grupelor laterale faţă de lanţul principal: a) polimeri isotactici. b) la forma moleculelor monomerilor din componenţa catenelor. b) pot fi încălzite în vederea prelucrării o singură dată.

17. d) la polimerii cu structură complet amorfă? T.11.11. d) limita de curgere aparentă Re? T. Care sunt caracteristicile mecanice determinate prin încercarea la tracţiune ce prezintă importanţă pentru proiectarea pieselor din materiale polimerice: a) rezistenţa la tracţiune Rm. d) în cazul creşterii temperaturii şi menţinerii constante a forţelor exterioare? T.11. b) la temperaturi T > Tc. b) la polimerii puternic reticulaţi.22. În ce condiţii are loc relaxarea tensiunilor în cazul polimerilor: a) în cazul solicitărilor la care deformaţiile şi temperatura se menţin constante. b) în cazul solicitărilor la temperatură variabilă. c) la polimerii nereticulaţi.19.15. Care dintre mecanismele prin care se produce deformarea polimerilor sunt caracteristice termorigidelor: a) alunecarea relativă a catenelor.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor catenelor. c) materialul cu comportare vâscoelastică se deformează la solicitare constantă până la atingerea unei stări staţionare. b) reprezintă capacitatea polimerilor de a căpăta deformaţii elastice variabile în timp sub acţiunea solicitărilor constante. b) se măsoară diametrul urmei lăsate de penetrator pe suprafaţa probei şi se calculează duritatea ca raport dintre forţa de apăsare şi aria urmei. b) la realizarea epruvetelor prin presare în condiţii standardizate. c) se măsoară adâncimea de pătrundere iar scala de duritate Shore are 100 261 .18. c) decuplarea catenelor. Care dintre afirmaţiile următoare despre metoda Shore de determinare a durităţii polimerilor sunt adevărate: a) metoda se bazează pe utilizarea unui penetrator tronconic sau conic ce este apăsat de un resort calibrat pe suprafaţa probei. d) alunecarea relativă a catenelor? T. La care tip de polimeri se înregistrează variaţia cea mai mare a modulului de elasticitate E cu temperatura: a) la polimerii cu grad mare de cristalinitate. d) materialul cu comportare vâscoelastică se deformează la solicitare constantă până la rupere? T.11. Care dintre afirmaţiile următoare despre vâscoelasticitate sunt adevărate: a) este capacitatea polimerilor de a-şi menţine deformaţia elastică la reducerea vâscozităţii. d) ruperea legăturilor intermoleculare? T. c) la menţinerea epruvetelor într-o atmosferă standard o durată suficientă pentru atingerea echilibrului termic şi higrometric? T. La ce se referă noţiunea de condiţionare a epruvetelor pentru încercări mecanice: a) la prelucrarea mecanică în condiţii care să asigure o anumită precizie şi rugozitate a suprafeţelor.11. c) la temperaturi t < ta.11. c) alungirea procentuală la rupere Ar. c) în cazul menţinerii constante a temperaturii şi a forţelor exterioare. În ce domeniu de temperaturi variază puternic modulul de elasticitate E: a) la temperaturi T < Tv. b) modificarea distanţelor dintre monomeri.20. b) alungirea procentuală la curgere Ac.16.18.21.11. d) la temperaturi Tv < T >Tc? T.

25. PP. c) caracteristica mecanică determinată este rezistenţa Izod la şoc. PTFE. Care dintre următoarele mase plastice aparţin termorigidelor: a) fenoplastele. b) PP. Care dintre următoarele mase plastice aparţin termoplastelor: a) răşinile acrilice. UF. d) siliconii? T. PET. PC. d) UP. PVC−P. PAN.23. CSM.11. c) încercările se efectuează prin solicitarea la tracţiune sau la încovoiere. ABS. d) EU. ABS . ABS. definită ca fiind energia absorbită prin ruperea epruvetei şi exprimată în J. PET. PC. În care dintre enumerările următoare materialele termoplaste sunt în ordinea crescătoare temperaturii de vitrifiere: a) PE−HD.11. PP? T. MF.11.27. În care dintre enumerările următoare materialele elastomerice sunt în ordinea crescătoare a temperaturii maxime de serviciu la expunere continuă: a) CR. a) se utilizează aceeaşi schemă de solicitare ca la încercarea Charpy. UP. PVC−P. NBR. b)fenoplastele. b) PE−HD. MF. În care dintre enumerările următoare materialele plastice termorigide sunt în ordinea descrescătoare a rezistenţei la rupere Rm: a) UF.30. d) încercările se efectuează de cele mai multe ori în condiţii de atmosferă standard normală 23/50? T. ABS. PAN. PVC−P.? T. b) constă din ruperea unei epruvete cu crestătură încastrată la unul din capete printr-o lovitură cu un ciocan pendul aplicată la capătul liber fie pe faţa cu crestătură fie pe faţa opusă crestăturii. b)poliuretanii liniari. PMMA. PAN.11. EP.26.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR de unităţi.11.28. Care dintre afirmaţiile următoare despre încercările la fluaj ale polimerilor sunt adevărate: a) încercările sunt mai frecvente în cazul polimerilor decât în cazul materialelor metalice. PA66. ABS. FPM. c) POM. ABS. PTFE. Care dintre următoarele mase plastice aparţin termoplastelor: a) polietilena. PET. Q. EP. c) PE−HD. b) încercările se efectuează numai prin solicitarea la tracţiune la temperaturi ridicate. epruvetele fiind diferite. MF? T. b) poliamidele. PE-LD.11.11. PE-LD. IIR. PET. PAN. PP. MF. d) UP.24.EP. b) UP. c) PE-LD. MF. PET. d) PTFE. CR. CR. definită la fel ca rezilienţa în cazul metodei Charpy şi exprimată în J/m2? T. UF. UP. NR. Q? 262 . IIR. FPM. d) caracteristica mecanică determinată este rezistenţa Izod la şoc. c) EU. d) polistirenul? T.11. c)policarbonaţii. valoarea 0 corespunâznd pătrunderii totale a penetratorului. PP.31. CSM. PTFE.11. c) răşinile alchidice.29. UF. PP. PET. d) duritatea Shore este o mărime convenţională ce poate fi utilizată numai ca un criteriu de recepţie a materialelor? T. Care dintre afirmaţiile următoare despre metoda Izod de încercare la încovoiere prin şoc sunt adevărate. b) NR. PET. c) aminoplastele. d) siliconii? T. PF. În care dintre enumerările următoare polimerii sunt în ordinea crescătoare a modulului de elasticitate (valoarea medie a intervalului de variaţie): a) PE-LD. PC.

2 Intervalul maselor moleculare.1). Determinările experimentale de masă moleculară asupra unei probe de polimer au condus la datele prezentate în coloanele 1 şi 2 ale tabelului 11.1): M C 2 H 4 = 2·12.75·1010 150 45000 675·104 30. calculând mai întâi masa monomerului etilenă (C2H4) cu datele din tabelul 1. rezultă: = 5180 .2) şi (11.06 g/mol .11. g/mol Ni M i N i M i2 (0 .2) şi (11. ∑ N i M i = 12020 ⋅ 10 4 . utilizând aceste date.825·1010 1600 15000 240·105 36·1010 (10000 . se obţine: 90000 ≅ 3207 . 30000] 2400 25000 600·105 150·1010 (30000 . n= Tabelul 11.3) rezultă : ∑ Ni ∑ N i M i2 ≅ 303 ⋅ 1010 . Datele iniţiale şi rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A.11. 10000] 330 5000 495·104 0. 28.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Aplicaţii A.375·1010 (40000 . 50000] Rezolvare Pentru calculul celor două mărimi prin care se poate caracteriza masa moleculară medie a polimerului se utilizează relaţiile (11. aplicând relaţia (10.1 (v. se calculează mai întâi masa moleculară medie Mi pentru fiecare interval.06 A. 5180 . cap. Aplicând relaţiile (11.6. 20000] (20000 . g/mol Numărul de lanţuri Ni Masa moleculară medie pe interval Mi. 40000] 700 35000 245·105 85. produsele NiMi şi N i M i2 şi se completează coloanele corespunzătoare din tabelul 11. Mm = ≅ 25208 g/mol şi M n = 12020 ⋅ 10 4 263 303 ⋅ 1010 12020 ⋅ 10 4 ≅ 23205 g/mol.11. Să se calculeze gradul de polimerizare a unui lot de polietilenă de mare densitate PE−HD pentru care s-a determinat experimental o masă moleculară medie de 90000 g/mol Rezolvare Gradul de polimerizare n se determină cu relaţia (11.3).1).01 = 28.6 Cu valorile astfel determinate.1.2. să se calculeze masa moleculară medie în funcţie de fracţia masică ( M m ) şi masa moleculară medie în funcţie de fracţia numerică ( M n ).6.01 + 4·1.

ca la rezolvarea aplicaţiei A.6 − ≅ 2.4.3. O bandă de cauciuc cu (secţiunea dreptunghiulară) este supusă la tracţiune.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR A. Relaţia dintre viteza de relaxare a tensiunilor din materialele polimerice şi temperatură este de tip Arrhenius: T .6 . pentru datele din enunţ. sub forma: τ rt = 0 . ştiind că în aceasta s-a generat o tensiune de întindere σ0 = 12 N/mm2. A. după care capetele benzii se fixează. Ea – energia de activare a procesului de relaxare. b) Să se determine nivelul tensiunilor din bară. care s-a relaxat la nivelul σ1 = 6 N/mm2. după acest timp tensiunile din bandă atingând nivelul σ1 = 5.11. Să se determine constanta de relaxare a tensiunilor pentru această bandă şi intensitatea tensiunilor din banda de cauciuc după menţinerea în poziţia întinsă o durată τ1 = 90 zile.10−24 J/K.5 N/mm2.6). Banda se menţine în această stare la ta o durată τ0 = 2 zile.6). ţinând seama de datele din τ enunţul aplicaţiei.5 tensiunile se relaxează la nivelul σ = σ 0 e τ − 1 τ rt = 11e − 90 60. după menţinerea barei o durată τ1 = 60 zile la t1=20 oC sau o durată τ2 = 50 zile la t2 = 25 oC. prelucrată. dependentă de tipul materialului.6 zile. După menţinerea benzii în poziţie întinsă o durată τ1 = 90 zile.5 N/mm2. kB = 13.11. la t2 = 25 oC şi la t3 = 30 oC pentru o bandă de cauciuc. a) Să se determine valorile constantei de relaxare a tensiunilor la t1 = 20 oC.11 ) v rσ = v rσ o e în care vrσ 0 este o valoare de referinţă a vitezei de relaxare.5 N/mm2.11. (11. acelaşi rezultat putând fi obţinut şi astfel: σ = σ 1e = 5. înlocuind datele din enunţ se obţine σ ln 0 σ1 42 τ rt = = 60. Rezolvare a) Aplicând relaţia (11. rezultă: 264 − Ea k BT τ −τ − 1 0 τ rt 90 − 42 60. 11 ln 5. astfel încât în bandă se generează tensiuni normale de întindere σ0 = 11 N/mm2.3. iar T – temperatura materialului (în K). Rezolvare Constanta de relaxare a tensiunilor pentru banda de cauciuc se poate determina cu ajutorul relaţiei (11.81. după menţinerea ei (în stare întinsă) o durată τ3 = 40 zile la t3 = 30 oC.5e ≅ 2.

265 .1 − 293 298 =e 298 ln 72 . (11.4 N/mm2.6 zile.8 ⋅ 10 −24 86. ca urmare.12) k BT Considerând datele din enunţul aplicaţiei.1 zile. τ0 pentru aplicaţia considerată.1− 293 ln 86 .00156 zile Constanta de relaxare a tensiunilor la t3 = 30 oC (T3 = 303 K) are valoarea: E − 24 = τ 0 e a = 0.11) devine: E T τ rt = τ 0 e a . şi 1 1 72.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor τ1 τ 60 50 T T T = = 86. corespunzătoare relaxării tensiunilor la temperaturile t1 = 20 oC şi t2 = 25 oC.3 ⋅ 10 − 20 J. relaţia (11.8⋅10 ⋅303 = 45. Viteza de relaxare a tensiunilor este invers proporţională cu durata menţinerii materialului la o temepratură T şi. v rσ = C .6 zile k B T3 b) Tensiunile din banda de cauciuc menţinută o durată τ3 = 40 zile la o t3 = 30 C (T3 = 303 K) vor fi: T τ rt3 4 . iar τ rt constanta de T 0 τ0 τ rt τ rt1 = T relaxare la temperatura T.2 ln = 4. acest sistem are soluţia: Ea = 1 1 − T1 T2 T T T kB ln T τ rt1 τ T2 rt = 13. În aceste circumstanţe. C şi τ0 fiind constante. 6 5 T2 ln τ rt2 − T1 ln τ rt2 T τ0 = e T2 − T1 = 0.7 ≅ 5. se pot scrie 1 1 T T T relaţiile: vrσ = C . se obţine sistemul de ecuaţii (cu necunoscutele τ0 şi Ea): τ 1 E a = k B T1 ln rt τ0 τ 2 E a = k B T2 ln rt . τ rt2 = 2 = = 72.00156e 13. 3⋅10 −20 σ 3 = σ 0e τ − 3 T τ rt3 = 12e − 40 49. τ rt1 şi τ rt2 fiind σ 12 σ 12 ln 0 ln ln 0 ln 6 6 σ1 σ1 o constantele de relaxare a tensiunilor la t1 = 20 C (T1 = 293 K) şi t2 = 25 oC (T2 = 298 K).

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR A. Rezolvare Considerând că densitatea polietilenei creşte liniar cu gradul de cristalinitate X. polietilena comercială de joasă densitate PE−LD are densitatea ρPE-LD = 920 kg/m3. polietilena comercială de înaltă densitate PE−HD are densitatea ρPE-HD = 960 kg/m3. Să se estimeze gradele de cristalinitate ale PE-LD şi PE-HD.5. rezultă: ρ − ρ0 (11. densitatea polietilenei necristalizate este ρ0 = 900 kg/m3.11.13) X = 100 X ρ100 − ρ 0 Aplicând această relaţie se obţine pentru cazurile considerate în enunţul aplicaţiei: 920 − 900 960 − 900 X PE −LD = 100 = 18% şi X PE −HD = 100 ≅ 55% 1010 − 900 1010 − 900 266 . Cristalele moleculare de polietilenă (polietilena cu gradul de cristalinitate 100%) au densitatea ρ100 = 1010 kg/m3.

1. având structura alcătuită dintr-o fază oxidică − ceramică (Al2O3.) sau termoplast (polimetacrilat de metil. În această categorie sunt incluse: betonul. Cr.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite Capitolul 12 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR COMPOZITE 12. materialele compozite pot fi împărţite în mai multe categorii: A.). în concentraţii volumice de până la 80 %. acid salicilic fin dispersat. Mo etc.) – în care sunt înglobate particulele unui material de umplutură (rumeguş de lemn. lemn. într-o matrice metalică (Fe. Co. Introducere Materialele compozite reprezintă o clasă modernă de materiale cu structura eterogenă.) şi masele plastice aglomerate. carton. cermeturile. politetrafluoroetilenă etc. polipropilenă. TaC etc. care sunt puternic legate între ele şi conlucrează eficient pentru a conferi ansamblului structural caracteristici superioare celor proprii componentelor solitare. Ni. În această categorie sunt incluse materialele organice stratificate. materiale textile etc. Materialele compozite stratificate au structura alcătuită dintr-un material suport dispus în straturi solidarizate cu un material de legătură (liant). Materialele compozite cu granule (agregatele compozite) au structura alcătuită dintr-un material matrice în care sunt înglobate granule (particule) din unul sau mai multe materiale. Ni. având structura alcătuită din starturi multiple de material organic (hârtie. într-o matrice metalică (Co. alcătuită din două sau mai multe materiale componente. În funcţie de caracteristicile structurale. pulberi metalice etc.) înglobate. răşină epoxidică etc. poliamidă. având structura alcătuită din particule fine de carburi metalice (WC. răşină 267 . bile de sticlă. ZrO2 etc. Te etc.) înglobată. în concentraţii volumice de până la 95 %.). materialele dure. B. TiC.) şi liant (răşină fenolică. având structura alcătuită dintr-un material macromolecular de bază − duroplast (răşină fenolică.

având structura alcătuită din unul sau mai multe straturi de material oxido-silicatic depuse pe un suport metalic (de obicei. Cr. nitrură de siliciu). din oţel sau fontă).1.2. de carbon (grafit) sau metalice (W. carbură de siliciu. Nylon sau Aramid). de sticlă. Imaginile structurilor câtorva materiale compozite folosite în tehnică sunt prezentate în figura 12. carbură de B. orientate sau neorientate). Structurile unor materiale compozite uzuale: a − beton. răşină ureoaldehidică etc. care asigură conlucrarea (cooperarea) acestor 268 .). Fig. de tipul răşinilor poliesterice nesaturate sau răşinilor epoxidice). un material duroplast.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR melaminformaldehidică. fier sau grafit. Cu. lemnul. Mo. oxid de Be. Ta. Materialele compozite cu fibre au structura alcătuită dintr-un material de bază (matrice) în care sunt înglobate fibre individuale (scurte sau lungi. carbură de siliciu.1. b − lemn. iar fibrele sunt polimerice (poliamide de tip Kevlar. C. Estimarea caracteristicilor fizico − mecanice ale materialelor compozite Caracteristicile de utilizare ale materialelor compozite sunt determinate esenţial de natura şi intesitatea legăturilor ce se realizează între materialele componente ale structurii acestora. 12. ca material compozit natural. Pentru majoritatea materialelor din această categorie matricea este un material organic macromolecular (de obicei. anorganic (ceramică pe bază de Al2O3. whiskers) cu structură de monocristale perfecte din alumină. ceramice (alumină. în prezent fiind folosite frecvent fibrele fine (trihite. betonul armat şi. Fe etc. împletituri de fibre sau straturi de fibre din diferite materiale. c − poliester armat cu fibre de sticlă Cele mai utilizate materiale din această categorie sunt compozitele polimerice armate cu fibre de sticlă. ciment sau beton) sau metalice (diverse metale sau aliaje). Ni.) şi materialele metalice emailate (materialele anorganico − metalice). 12.

C. în funcţie de caracteristicile materialelor componente şi de raportul concentraţiilor acestora în structura compozitului. un material compozit este bine realizat. când se analizează structura unui material compozit se iau în considerare atât structurile materialelor componente. fapt care se poate deduce cu uşurinţă comparând imaginile microstructurilor prezentate în figura 12. b − cu legături puternice între matrice şi fibre Pentru a prezenta modul în care se pot estima caracteristicile fizico − mecanice ale unui material compozit. materialul este un agregat compozit solicitat la tracţiune monoaxială. aşa cum se arată în schema prezentă în figura 12.2. care evidenţiază dependenţa dintre comportarea la rupere a unui material compozit de tip poliester armat cu fibre de sticlă şi calitatea legăturilor realizate între matrice şi fibre. 269 . Ca urmare. Imaginile microscopice ale suprafeţelor de rupere la tracţiune ale unui material compozit de tip poliester armat cu fibre de sticlă: a − cu legături insuficiente între matrice şi fibre. se consideră. B. materialul compozit are structura alcătuită dintr-o matrice în care sunt înglobate fibre dispuse paralel şi este solicitat la tracţiune axială pe o direcţie perpendiculară pe direcţia de dispunere a fibrelor.3.2.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite componente. comportarea sa poate fi descrisă astfel: • deformaţiile (alungirile) specificie (de natură elastică) ale matricei εM. trei cazuri distincte: A. Fig. Dacă un material compozit alcătuit dintr-o matrice (M) în care sunt înglobate fibre (f) dispuse paralel este solicitat la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor de o forţă Fc. A. caracteristicile distribuţiei (dispunerii) acestor componente şi raportul concentraţiilor lor (masice sau volumice). dacă structura zonelor de legătură asigură conlucrarea perfectă a materialelor componente ale acestuia. care produce deformarea elastică a compozitului şi a materialelor sale componente.12. cât şi structurile zonelor de legătură (interfaciale) dintre materialele componente. materialul compozit are structura alcătuită dintr-o matrice în care sunt înglobate fibre dispuse paralel şi este solicitat mecanic la tracţiune axială în lungul fibrelor.

Ef şi EC sunt modulele de elasticitate longitudinală ale matricei. această condiţie (numită condiţia de izodeformaţie) fiind respectată datorită conlucrării componentelor M şi f. ε f = EM Ef EC • forţa Fc se distribuie pe M şi f existente în structura compozitului. (12. Schema conlucrării componentelor M şi f ale unui material compozit supus la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor Relaţia (12.5) permite estimarea modulului de elasticitate longitudinală al unui material compozit. porţiunea din SC ocupată de fibre are aria Sf = SCvf. fibrelor şi compozitului. iar fracţia volumică a fibrelor în aceasta este vf. 12.4. Fig. Această relaţie este valabilă dacă fracţia 270 . iar σM. se poate aplica legea lui Hooke şi rezultă relaţiile: σf σ σ şi ε C = C . o parte FM fiind preluată de matrice şi o parte Ff − de fibre: (12. • dacă secţiunea (transversală) portantă a compozitului are aria SC. cunoscând valorile modulelor de elasticitate longitudinală ale materialele componente M şi f. determinată de existenţa legăturilor intime dintre ele. în fibre şi în compozit.4) σCSC = σMSM + σfSf ⇒ σC = σM(1 − vf) + σfvf. (12. • dacă EM. σf şi σC sunt tensiunile normale (pe direcţia de acţiune a forţei Fc) generate de solicitarea mecanică în matrice.1) εM = εf = εC .2) εM = M .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fibrelor εf şi compozitului εC pe direcţia de aplicare a forţei Fc sunt egale: (12. iar porţiunea din SC ocupată de matrice are aria SM = SC(1 − vf) şi se pot scrie relaţiile: (12.5) EC = EM(1 − vf) + Efvf.3.3) Fc = FM + Ff. Schema comportării unui material compozit cu fibre dispuse paralel la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor Fig. 12.

relaţia (12. deoarece matricea este plastică şi se deformează înainte de rupere mai mult decât fibrele). RmM fiind definită prin tensiunea care produce matricei o deformare specifică egală cu cea la care survine ruperea fibrelor. iar prezenţa fibrelor este echivalentă cu existenţa în material a unor goluri (defecte) care îi diminuează secţiunea portantă. cum ar fi: coeficientul de difuzie D.6. evidenţiind următoarele aspecte: • dacă materialul este lipsit de fibre (vf = 0).Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite volumică a fibrelor în materialul compozit este suficient de mare pentru a fi respectată condiţia de izodeformaţie (12. comportarea sa poate fi descrisă astfel: 271 .4.6) RmC = RmM(1 – vf) + Rmfvf . Dacă un material compozit alcătuit dintr-o matrice (M) în care sunt înglobate fibre (f) dispuse paralel este solicitat la tracţiune monoaxială de o forţă Fc normală la fibre. legăturile dintre M şi f asigură respectarea condiţiei de izodeformaţie numai într-o zonă din jurul fiecărei fibre înscrisă într-un cilindru cu diametrul dm (numită zona de acţiune a fibrei).7) v fcr = mM Rmf − RmM Relaţiile de forma (12. relaţia (12.4) se poate adapta pentru estimarea rezistenţei la rupere a compozitului RmC în funcţie de rezistenţa la rupere a fibrelor Rmf şi de rezistenţa convenţională a matricei RmM: (12.1). (12. • efectul durificator al fibrelor se manifestă dacă fracţia volumică a fibrelor depăşeşte valoarea critică vfcr.6) este valabilă dacă vf este suficient de mare. Dacă materialul compozit este alcătuit dintr-o matrice moale şi plastică şi fibre cu rezistenţă mecanică ridicată şi plasticitate scăzută (care se comportă elastic până la rupere).5). materialul M din afara acestei zone putându-se deforma liber. coeficientul de conductibilitate termică λ sau coeficientul contracţiei transversale (Poisson) µ. dată de relaţia: R * − RmM . Ca şi relaţia (12. deoarece o mare parte din materialul matricei se află în afara zonelor de acţiune ale fibrelor şi se deformează liber. compozitul trebuie să se caracterizeze printr-o densitate suficient de mare a fibrelor (fracţia volumică a fibrelor trebuie să fie suficient de mare). Diagrama prezentată în figura 12. care produce deformarea elastică a compozitului şi componentelor sale.5) sunt valabile şi pentru estimarea altor caracteristici fizico − mecanice ale materialelor compozite. aşa cum se arată în schema prezentată în figura 12. • dacă compozitul are vf mică.5 justifică această afirmaţie. în consecinţă. pentru ca orice porţiune din M să aparţină unei zone de acţiune a unei fibre. Aşa cum sugerează schema din figura 12. B. rezistenţa sa la rupere scade pe măsură ce creşte vf.4) şi (12. rezistenţa la rupere * * corespunde rezistenţei la rupere a matricei RmM ( RmM > RmM.

2) şi. • deoarece deformaţiile produse compozitului de solicitarea mecanică sunt de natură elastică.9) se transformă într-o relaţie de aceiaşi formă cu (12.4) şi (12.5): εM = ∆L f = ∆L f şi relaţia (12. 12.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • tensiunile normale (pe direcţia de aplicare a forţei Fc) generate de solicitarea mecanică în matrice σM. această condiţie (numită condiţia de izotensiune) fiind respectată datorită legăturilor intime existente între matrice şi fibrele compozitului. alungirea ∆LC produsă pe această direcţie obţinându-se prin sumarea alungirii matricei ∆LM şi alungirii fibrelor ∆Lf: (12. Diagrama dependenţei dintre rezistenţa la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor a unui compozit şi mărimea fracţiei volumice a fibrelor • orice element de volum din materialul compozit se deformează elastic pe direcţia tensiunilor σC. deoarece lungimea iniţială a elementului de volum a fost LC = LM + Lf. rămân valabile relaţiile (12.5. deformaţia specifică corespunzătoare acestui element este ∆L ε C = C . ţinând seama de îndeplinirea 272 . iar porţiunea ocupată de materialul matricei – LM = LC(1 − vf). în fibre σf şi în compozit σC sunt egale: (12. Fig. porţiunea ocupată de fibre fiind Lf = LCvf.10) εC = εM(1 − vf) + εfvf.9) ∆LC = ∆LM + ∆Lf.8) σM = σf = σC. iar deformaţiile specifice (pe aceeaşi direcţie) ale celor două materiale LC ∆L ∆LM (M şi f) ce compun elementul de volum sunt: ε M = M = şi LM LC (1 − V f ) Lf LCV f (12.

cum ar fi coeficientul de difuzie D sau coeficientul de conductibilitate termică λ. se poate presupune că modulul de elasticitate lungitudinală al agregatelor compozite este dat de relaţii de forma: n n (12. cum sunt.11) EC 1 = EM1 (1 − V f ) + E −1V f . relaţia (12. Dacă un material de tip agregat compozit este solicitat la tracţiune monoaxială de o forţă Fc. pentru alte caracteristici. rezistivitatea electrică ρ (inversul conductibilităţii electrice) se pot utiliza relaţii de tipul (12. aşa cum se arată în schema prezentată în figura 12.11) permite estimarea modulului de elasticitate longitudinală al unui material compozit.12) EC = Em (1 − V f ) + E nV f . Schema comportării unui agregat compozit la tracţiune monoaxială Relaţiile de forma (12. Valoarea exponentului n depinde de caracteristicile materialelor M şi f care alcătuiesc compozitul. comportarea sa este dificil de descris.11) sunt valabile şi pentru estimarea altor caracteristici fizico − mecanice al materialelor compozite pe direcţia normală la fibre. care produce deformarea elastică a compozitului şi componentelor sale. f exponentul n aparţinând mulţimii n ∈ [−1.12) devine (12. ca urmare. f Pentru condiţiile de solicitare considerate.7. Fig. 12.6. Schema comportării la tracţiune monoaxială pe direcţia normală la fibre a unui material compozit cu fibre dispuse paralel Fig. C.11) şi agregatul compozit se 273 . 12. de exemplu. relaţia (12.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite condiţiei de izotensiune (12.10).7.10) devine: − − (12. Cercetările întreprinse până în prezent au evidenţiat însă că astfel de materiale au caracteristicile elastice intermediare celor corespunzătoare compozitelor cu fibre (cu aceleaşi materiale M şi f) care îndeplinesc condiţiile de izodeformaţie şi de izotensiune. astfel: • dacă n = −1.1] \{0}. relaţia (12.8). cunoscând valorile moduleleor de elasticitate longitudinală ale materialelor componente M şi f.

coeficientul contracţiei transversale µ etc. aşa cum se arată în figura 12. Sursa din care se obţine acest material este în mod obişnuit trunchiul arborilor. un astfel de agregat compozit poate fi alcătuit dintr-o matrice cu EM foarte scăzut (de exemplu. radială (secţiunea făcută cu un plan care conţine axa trunchiului) şi tangenţială (secţiunea făcută cu un plan paralel cu axa trunchiului şi normal unei raze a acestuia) obţinute. sugerând eterogenitatea structurală şi anizotropia acestui material.12) sunt valabile nu numai pentru estimarea caracteristicilor elastice ale agregatelor compozite. Lemnul – material compozit natural Lemnul este unul din materialele compozite naturale cu fibre folosite pe scară largă în aplicaţiile tehnice. din oţel). ci şi pentru alte caracteristici fizico-mecanice (coeficientul de difuzie D. coeficientul de conductibilitate termică λ. agricultură etc.12) cu n ∈ (−1.) 12.3. • dacă n = 1.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR comportă ca un material compozit (cu fibre) care îndeplineşte condiţia de izotensiune. în multe ţări (de exemplu. Ca şi în cazul celorlalte tipuri de materiale compozite. relaţia (12. relaţiile de forma (12. aspectul secţiunilor transversală (secţiunea făcută cu un plan perpendicular pe axa longitudinală a trunchiului). următoarele zone structurale ale acestuia: • zona exterioară a trunchiului reprezintă scoarţa (coaja).1). un astfel de agregat compozit poate fi alcătuit dintr-o matrice cu EM foarte ridicat (de exemplu. care are o parte exterioară. Secţiunea transversală făcută prin trunchiul unui arbore evidenţiază (la scară macroscopică). numită ritidom (partea moartă. aşa cum se poate observa în figura 12.12) cu n ∈ (0.8. ca urmare.5) şi agregatul compozit se comportă ca un material compozit (cu fibre) care îndeplineşte condiţiile de izodeformaţie. din cauciuc) în care sunt înglobate particule sferice cu Ef foarte ridicat (de exemplu. din cauciuc).9.0). industria chimică. • agregatele compozite industriale având EM scăzut şi Ef ridicat au comportarea elestică descrisă de (12. brăzdat sau desprins în 274 .12) devine (12. iar agregatele compozite cu EM ridicat şi Ef scăzut au comportarea elastică descrisă de (12.) depăşind suma cantităţilor de oţel şi beton întrebuinţate în aplicaţiiile tehnice din toate ramurile economiei lor naţionale. cu aspect crăpat. SUA sau Rusia) cantitatea de lemn utilizată anual pentru diverse construcţii industriale sau civile şi în alte aplicaţii (din industria mobilei. din oţel) în care sunt înglobate particule sferice cu Ef foarte scăzut (de exemplu. pentru studierea structurii lemnului se procedează la secţionarea trunchiului arborilor.

straturile lemnoase care se formează anual datorită activităţii cambiului şi care determină creşterea în grosime a lemnului sunt numite inele anuale şi pot fi observate clar în secţiunea transversală. 12. Schema secţionării trunchiului arborilor pentru studierea structurii lemnului Fig. afânate şi rezistente. la cele mai multe specii de arbori. numită măduvă (formată din ţesuturi de parenchim rare. prin care se face circulaţia ascendentă a sevei brute). fibre liberiene şi ţesuturi de parenchim). • zona intermediară. golite de conţinutul lor celular. culoarea mai închisă decât alburnul). Fig. numită liber (partea vie. cu pereţii lignificaţi. situată între coajă şi lemn formată dintr-un singur strat de celule care determină creşterea în grosime a trunchiului reprezintă cambiul. o parte centrală. care se distinge uşor la tulpinile tinere şi este mult diminuată la tulpinile arborilor maturi) şi o parte intermediară. şi care are. aşa cum se observă în figura 12. Zonele structurale ale trunchiului unui arbore Structura la scară microscopică (constituţia anatomică) a lemnului are.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite solzi. care are o parte exterioară.9. 12. permiţând stabilirea vârstei arborelui. 275 . • zona interioară a trunchiului reprezintă lemnul. celulele care alcătuiesc acest ţesut au propietatea de a se multiplica în mod continuu în timpul perioadei de vegetaţie a arborelui şi de a da naştere anual (spre interior) ţesuturilor care formează lemnul şi (spre exterior) ţesuturilor care formează liberul. numită duramen (format din ţesuturi moarte. care se dezvoltă anual şi este alcătuită din vase. în fâşii sau în placi) şi o parte interioară. care alcătuiesc ţesutul conductor al sevei brute.8. următoarele elemente: • vasele lemnoase sunt şiruri de celule alungite.10. numită alburn (de culoare deschisă.

alungite.).. lemnul poate fi privit ca un material compozit având în structură fibrele lemnoase alcătuite din celuloză şi o matrice (liant) alcătuită din hemiceluloză (celuloză cu grad relativ redus de polimerizare n < 200 ) şi lignină (polimer cu reţea de fenol − propan).. • canalele rezinifere sunt canale căptuşite cu celule secretoare de răşină. fibrele lemnoase sunt elementele de bază ale ţesutului mecanic (de rezistenţă) al lemnului. pe pereţii lor laterali existând multiple punctuaţii (mici porţiuni circulare nelignificate şi permeabile care permit comunicarea cu ţesuturile sau vasele vecine. • razele medulare sunt şiruri de celule de parenchim aşezate radial. la care pereţii transversali (care despart celulele componente ale vaselor) au dispărut complet sau parţial..10.. • fibrele lemnoase sunt şiruri de celule moarte. − traheidele (vasele imperfecte). strâns legate între ele (fără spaţii inter celulare). 12. cu pereţii groşi.45 %) şi hidrogenul (5. oxigenul (44.70 % din masa lemnului. pin etc.. la care pereţii transversali se păstrează intacţi sau ciuruiţi. Fig.. 276 ..ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR vasele lemnoase sunt de două feluri: − traheele (vasele perfecte sau vasele propriu-zise). astfel că circulaţia sevei prin acestea se face ca prin nişte tuburi. Structura la scară microscopică (constituţia anatomică) a lemnului Datorită acestei constituţii anatomice. care apar în structura masei lemnoase a unor specii de arbori (molid. lignificaţi şi cu spaţiul interior (golit de conţinutul celular) foarte îngust.6 %).. Elementele chimice care compun matricea şi fibrele acestui material sunt: carbonul (49.50 %). ele constituind 40.

rezistenţă mecanică relativ scăzută) provenind din arborii alor căror frunze rămân verzi tot timpul anului (brad. a unor epruvete prelucrate din lemn.) se folosesc (ca încercări de referinţă) încercarea la tracţiune şi încercarea la compresiune. cap. rezistenţa la rupere Rm. scap.15. iar în figurile 12. având structura unui material compozit cu fibre dispuse paralel. în lungul fibrelor sau perpendicular pe direcţia fibrelor. Influenţele prezenţei concentratorilor de tensiuni mecanice asupra comportării la rupere a lemnului (la tracţiune pe direcţia fibrelor) sunt sugerate de imaginile prezentate în figura 12.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite La stabilirea proprietăţilor de utilizare ale lemnului trebuie avute în vedere următoarele aspecte: • lemnul.13 şi 12. Elasticitatea.2 şi 3. STAS 86 şi STAS 1348 (pentru încercarea la compresiune). prezintă o mare anizotropie a proprietăţilor fizico-mecanice. A.3).).12 sunt prezentate (pentru exemplificare) curbele caracteristice convenţionale la tracţiune şi compresiune pe direcţia fibrelor pentru lemnul de fag. ţinând seama de anizotropia proprietăţilor lemnului.14 sunt redate aspectele specifice ale ruperii lemnului la astfel de solicitări.11 şi 12. iar densitatea convenţională ρc este raportul dintre masa de lemn anhidru şi volumul de lemn verde (cu fibrele saturate de umiditate) din care aceasta sa obţinut prin uscarea artificială a lemnului la 105 oC. standardele care regelmentează modul de efectuare a încercărilor fiind: STAS 336 şi STAS 6291 (pentru încercarea la tracţiune). iar 277 . • proprietăţile fizico-mecanice ale lemnului (şi produselor confecţionate din lemn) sunt influenţate sunstanţial de umiditatea acestuia. în general.3). 3. Densitatea lemnului se defineşte în trei moduri distincte: densitatea lemnului verde ρu este masa unităţii de volum de lemn verde (cu umiditatea maximă). În figurile 12. densitatea absolută ρ0 este masa unităţii de volum de lemn anhidru (uscat artificial la 105 oC). Principalele proprietăţi fizico-mecanice ale lemnului şi caracteristicile care se folosesc pentru exprimarea cantitativă a acestora se definesc în moduri similare şi se determină prin încercări asemănătoare celor utilizate în cazul materialelor metalice (v. criteriul principal care stă la baza acestei calsificări fiind natura sezonieră a arborilor din care provine lemnul. pin etc. Trebuie precizat că împărţirea tradiţională a diverselor specii de lemn în categoriile: lemn de esenţă moale şi lemn de esenţă tare foloseşte rezistenţa mecanică numai ca un criteriu secundar. B. aceste încercări se efectuează prin solicitarea monoaxială (la întindere sau la compresiune). lemnul de esenţă moale (având. Pentru determinarea caracteristicilor care pot exprima cantitativ aceste proprietăţi (modulul de elasticitate E. alungirea procentuală după rupere A etc. plasticitatea şi rezistenţa la rupere a lemnului se definesc la fel ca în cazul materialelor metalice (v.

3.11.13. fag etc.12. al cărei rezultat este (de obicei) rezilienţa (indicele de rezilienţă) KCV în J/cm2 sau (uneori) rezistenţa la rupere la încovoiere dinamică normală pe fibre Rmid. 12.scap. 12.).14.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR lemnul de esenţă tare (având. Comportarea la rupere a lemnului se poate caracteriza cu ajutorul încercării la încovoiere statică (reglementată de STAS 337/2) al cărei rezultat este rezistenţa al rupere la încovoiere statică normală pe fibre Rmis sau (ca şi în cazul materialelor metalice. C. Aspectele specifice ale ruperii la încovoiere (statică sau dinamică) a lemnului sunt sugerate de imaginile prezentate în figura 12. 12. în general. Curbe caracteristice convenţionale la tracţiune pe direcţia fibrelor pentru lemnul de fag Fig.7) cu ajutorul încercării de încovoiere prin şoc cu ciocanul pendul (reglementată de STAS 338). Aspectul ruperilor lemnului la tracţiune pe direcţia fibrelor 278 Fig. în N/mm2.16. v. Fig. rezistenţă mecanică ridicată) fiind obţinut din arborii ale căror frunze se schimbă anual (stejar. Curbe caracteristice convenţionale la compresiune pe direcţia fibrelor pentru lemnul de fag Fig. Aspectul ruperilor lemnului la compresiune pe direcţia fibrelor . 12.

12. pentru determinarea durităţii prin această metodă se apasă penetratorul sferic cu diametrul D.16. cu o forţă F. un timp τd (τd = 10 .. Comportarea la rupere a lemnului în prezenţa concentratorilor de tensiuni: a − de tipul crestăturilor laterale. Aspectul ruperilor lemnului la încovoiere normală pe fibre: a − în cazul solicitării la încovoiere statică. pe un 279 .Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite Fig..15. 25 s). b − de tipul orificiilor Fig. 12. Duritatea lemnului se determină folosind mai multe metode: • Metoda Brinell (reglementată de STAS 2417/2) utilizează ca penetrator o sferă (bilă) din oţel. b − în cazul solicitării la încovoiere dinamică D.

17) şi exprimată în mm2. fig. 12.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR eşantion (probă. v.9) curba de durabilitate la obseală (curba Wöhler). Fig. Curba de durabilitate la oboseală (Wöhler) a lemnului de molid 280 Fig. calculată cu relaţia (3. acestă caracteristică se modifică în funcţie de temperatura şi umiditatea lemnului aşa cum sugerează diagramele prezentate în figura 12. Modificarea rezistenţei la oboseală a lemnului de brad în funcţie de: a − temperatură .12. pe un eşantion (probă. E. scap.3.18. 12. b − umiditate . epruvetă. pentru determinarea durităţii prin această metodă se apasă penetratorul sferic.24). fig. piesă) din lemnul care se analizează şi se stabileşte intensitatea forţei F (în kgf) care produce pătrunderea penetratorului în lemn pe o adâncime h = D . piesă) din lemnul care se analizează. Duritatea Janca (simbolizată HJ) este o caracteristică mecanică definită 2 (convenţional) prin relaţia HJ = F.28 mm (având aria secţiunii ecuatoriale Se = 100 mm2 = 1 cm2).17) arată că în cazul lemnului (la fel ca la unele materiale metalice) se poate defini caracteristica numită rezistenţă la oboseală RO. Comportarea la solicitări variabile a lemnului se poate analiza construind (ca şi în cazul materialelor metalice. cu o forţă crescătoare. 3. • Metoda Janka (reglementată de STAS 2417/1) utilizează ca penetrator o sferă (bilă) din oţel cu diametrul D = 11. epruvetă.80665 N) şi aria suprafeţei urmei lăsate de acesta pe lemnul analizat Sp. se îndepărtează penetratorul şi se măsoară diametrul d al urmei lăsate de acesta pe lemn (v. exprimată în kgf (1 kgf = 9. 18.17. Aspectul acestei curbe (v. iar după încetarea acţiunii forţei. Duritatea Brinell (simbolizată HB) este o caracteristică mecanică definită (convenţional) ca fiind raportul dintre forţa F.

N/mm2 Rezistenţa la încovoiere statică normală pe fibre Rmis *.1. salcie albă Mahon.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite Caracteristicile fizico-mecanice anterior definite permit clasificarea speciilor de lemn în categoriile precizate în tabelul 12.0 * caracteristicile se determină pe lemnul cu umiditatea de 12 % Lemnul brut se prelucrează sub formă de semifabricate destinate utilizării în diverse aplicaţii tehnice (construcţii civile sau industriale. J/cm2 Lemn cu rezilienţă foarte slabă KCV < 3. mobilier.0…9. balsa. fag Guaiac Balsa Mahon Brad.0 Lemn cu rezilienţă foarte mare KCV > 9.5 Lemn cu rezilienţă bună KCV = 4. Clasificarea lemnului în funcţie de caracteristicile fizico − mecanice Caracteristica Categoriile de lemn Lemn foarte uşor Lemn uşor Lemn moderat de greu Lemn greu Lemn foarte greu Lemn extrem de greu Lemn foarte moale Lemn moale Lemn mijlociu Lemn foarte dur Lemn extrem de dur Lemn cu rezistenţă foarte slabă Lemn cu rezistenţă slabă Lemn cu rezistenţă bună Lemn cu rezistenţă mare Lemn cu rezistenţă foarte mare Lemn cu rezistenţă foarte slabă Lemn cu rezistenţă slabă Lemn cu rezistenţă bună Lemn cu rezistenţă mare Lemn cu rezistenţă foarte mare Lemn cu rezistenţă foarte slabă Lemn cu rezistenţă slabă Lemn cu rezistenţă bună Lemn cu rezistenţă mare Lemn cu rezistenţă foarte mare Valorile caracteristicii ρu < 400 ρu = 400…500 ρu = 500…650 ρu = 650…800 ρu = 800…1000 ρu > 1000 HJ < 350 HJ = 350…500 HJ = 500…650 HJ = 650…1000 HJ > 1000 Rmc < 30 Rmc = 30…45 Rmc = 45…60 Rmc = 60…80 Rmc > 80 Rmt < 75 Rmt = 75…90 Rmt = 90…125 Rmt = 125…150 Rmt > 150 Rmis < 65 Rmis = 65…85 Rmis = 85…110 Rmis = 110…140 Rmis > 140 Exemple de specii de lemn Balsa. kg/m3 Duritatea HJ * Rezistenţa la compresiune paralelă cu fibrele Rmc *. fag Măslin Guaiac Brad. ambalaje etc. pin Mahon Mesteacăn Fag.0 Lemn cu rezilienţă slabă KCV = 3.0 Lemn cu rezilienţă mare KCV = 6. Principalele categorii de semifabricate realizate din lemn brut 281 . nuc Balsa Brad. pin Mesteacăn Carpen.).0…4.1. mesteacăn Fag. Tabelul 12. N/mm2 Rezistenţa la tracţiune paralelă cu fibrele Rmt *. pin Mesteacăn. N/mm2 Rezilienţa KCV *. pin Mesteacăn Ulm de câmp Carpen.5…6. ulm Nuc. fag Mesteacăn. nuc Densitatea ρu. fag Carpen Plop alb Brad Pin Carpen. nuc Guaiac Plop tremurător Brad.

cu unul sau mai multe pelicule de răşină sintetică.CON (obţinute din aşchii de lemn încleiate cu răşină fenolică. prin presare la cald. şipci. plăci decorative (plăci din PFL. folie de hârtie impregnată cu răşină melaminică).Ex (obţinute din aşchii de lemn presate la cald prin extrudare şi placate pe ambele feţe cu furnir tehnic) etc. prin presare la cald. încleierea fiind rezistentă la fiereberea în apă. care se obţine prin derulare centrică sau tăiere plană din buşteni sau cherestea). care. plăci de interior presate perpendicular pe feţe – PAL. şi plăcile din fibre de lemn – PFL. având densitatea ρ > 800 kg/m3). realizate în diverse sortimente: plăci cu densitate medie – PFL. destinate fabricării mobilierului sau utilizării în lucrările interioare de construcţii).5…3. în scopul obţinerii unor caracteristici de utilizare convenabile.DM (PFL cu densitatea ρ = 500. Din lemn brut. plăci melaminate (plăci din PFL. plăci de exterior presate perpendicular pe feţe – PAL. peliculele de suprafaţă fiind din răsină melaminică). 282 . aceste sortimente se pot supune unor tratamente termice.AI (obţinute din aşchii de lemn încleiate cu răşină ureoformaldehidică şi care au înglobate substanţe de protecţie contra ciupercilor. cu sau fără adaosuri de lianţi. lemnul stratificat. insectelor xilofage şi focului). buşteni. la atacul ciupercilor şi insectelor xilofage). clasei materialelor compozite: principalele tipuri de astfel de semifabricate sunt: furnirul (semifabricat plan.D finisate aplicând. plăci fonoabsorbante (obţinute prin perforarea sau înţeparea suprafeţelor unor PFL moi şi poroase şi destinate utilizării la finisajele interioare şi tratamentele fonoabsorbanete ale construcţiilor) etc. realizate în diverse sortimente: plăci de interior presate perpendicular pe feţe (obţinute din aşchii de lemn încleiate cu răşină ureoformaldehidică şi presate perpendicular pe feţe). datorită structurii şi proprietăţilor pe care le prezintă. placajul (semifabricat stratificat din furnire tehnice). panelul (semifabricat alcătuit dintr-un miez de şipci şi feţe din furnir cu fibrele perpendiculare pe direcţia fibrelor miezului). imprimări. pe una sau ambele feţe. destinate fabricării mobilierului sau utilizării în lucrările interioare de construcţii).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR sunt buştenii şi cheresteaua de diverese sortimente: grinzi.M (plăci din aşchii de lemn acoperite pe ambele feţe. cu grosimea de 0. plăci extrudate din aşchii de lemn – PAL. obţinute prin lipirea mai multor straturi de PFL. plăci dure – PFL. acoperite pe ambele feţe cu placaj). plăcile din aşchii de lemn – PAL.. finisate prin acoperirea uneia din feţe cu o peliculă de email sau lac pe bază de răşini sintetice uscată la cald). de asemenea. rigle. aparţin. plăci stratificate din PFL. scânduri.2).D având aplicat pe una din feţe un strat subţire de pastă mecanică albă sau colorată în diverse nuanţe).D (plăci cu grosimea s > 12 mm. cherestea şi/sau aşchii de lemn se realizează şi alte tipuri de semifabricate.D. plăci emailate din aşchii de lemn PAL.D). alcătuite dintr-o ramă de lemn şi un miez din lamele sau hârtie.SET (plăci din aşchii de lemn înobilate pe ambele feţe cu masă de şpaclu. dulapi. emailuri şi lacuri. chimice sau termochimice (de tipul celor prezentate în tabelul 12. plăci melaminate din aşchii de lemn – PAL.. plăcile celulare (semifabricate de tip panou. plăci emailate (plăci din PFL.D (obţinute prin împâslirea şi presarea fibrelor de lemn.0 mm. grunduri.800 kg/m3.

• încălzirea completă a • Reducerea contragerii şi umflării specifice prin modificarea punctului de lemnului la 99…100 oC în 8…18 ore. de acestea (deformaţii. cu peioade de menţinere în vid • Conservarea buştenilor împotriva răscoacerii şi crăpării în timpul verii prin imersare sau stropire cu apă. (75…80 mm) se menţine 70…250 zile USCAREA ÎN • Micşorarea umidităţii prin menţinerea lemnului în instalaţii de tip tunel Uscarea la 70…100 oC. 99…100 oC. prin tratarea capetelor cu aracet produs pe bază de poliacetat de vinil) sau folosind elemente mecanice de protecţie. PREZERVAREA • Antiseptizarea lemnului înainte de uscare (cu paste antiseptice aplicate − LEMNULUI upeficial). timp de 24 ore. saturaţie în apă al fibrelor. cu aer cald şi umed. asemănătoare lemnului de mahon. la • Reducerea umidităţii lemnului cu 20…30 % în primele ore după aburire.Tabelul 12. INDUSTRIALE Uscarea se realizează printr-o succesiune alternantă de perioade USCAREA • Micşorarea umidităţii prin menţinerea lemnului în instslaţii speciale de de încălzire la presiune ÎN VID tratare în vid. • Protecţia cherestelei împotriva crăpării. • Creşterea caracteristicilor de rezistenţă mecanică Cheresteaua cu grosimea sub 25 mm se menţine 22…60 zile. • încălzirea camerei la • Reducerea tensiunilor reziduale din lemn şi evitarea defectelor cauzate 99…100 oC în 4…12 ore.). Se folosesc camere speciale de • Distrugerea agenţilor biologici existenţi în lemn (ciuperci şi insecte aburire şi se parcurg trei etape: xilofage) si blocarea fenomenelor de încingere şi răscoacere. ca urmare a evaporării mai intense a apei din lemnul încălzit. cu viteza de INSTALAŢII circulaţie a aerului 3…6.2. atmosferică. • aburirea propriuzisă. iar • Micşorarea umidităţii prin menţinerea îndelungată a lemnului în depozite cheresteaua cu grosime mare de uscare (cu lungimea de 50…100 m şi lăţimea de 30…50 m). crăpături etc. prin aburire obţinându-se o nuanţă uniformă roşie – cărămizie. Principalele date privind tratamentele aplicate semifabricatelor din lemn Denumirea tratamentului Scopurile aplicării tratamentului Principalele date privind regimul tratamentului ABURIREA USCAREA ÎN AER • Înlăturarea diferenţelor de culoare între alburn şi duramen.5 m/s. .

12.4. Materialele compozite durificate cu fibre Compozitele durificate cu fibre (având structura alcătuită dintr-o matrice (M) în care sunt înglobate fibre (f) cu rezistenţă mecanică ridicată. Dacă se utilizează schema din figura 12. are tendinţa de a se deforma mai mult) induce în fibre tensiuni de întindere σf. • Rezistenţa mecanică ridicată a unui astfel de compozit se obţine dacă fracţia volumică a fibrelor înglobate în material este suficient de mare. la solicitarea la tracţiune în lungul fibrelor a materialului compozit se generează tensiuni mecanice atât în f. Datorită comportării solidare a ansamblului M – f.19 şi se scrie condiţia de echilibru a fibrelor (cu diametrul df şi lungimea Lf).13) permite următoarele interpretări: • tensiunile σf preluate de fibrele unui material compozit pot fi cu atât mai L . care sunt maxime în vecinătatea interfeţei M – f (unde matricea este constrânsă să respecte condiţia de izodeformaţie) şi se micşorează în intensitate pe măsură ce creşte distanţa faţă de fibre (datorită diminuării constrângerilor impuse materialului matricei). 284 . matricea (care. cât şi în M. rezultă: πd 2 4L f σ f = πd f Lτ M ⇒ σ f = τM . care permite preluarea de către acestea a unor tensiuni cu intensitatea σf. 12. numit raport de formă al fibrelor. cu cât raportul df cât tensiunile de forfecare τm ce pot fi preluate de matrice au intensităţi mai ridicate.13) 4 df relaţia finală (12.3. orientate unidirecţional) reprezintă clasa de materiale compozite cu cele mai mari perspective de dezvoltare şi de utilizare în aplicaţiile tehnice. Pentru a justifica această afirmaţie este necesar să se cunoască mai în detaliu aspectele principale ale mecanismului durificării cu fibre a materialelor. numită lungime critică a fibrelor Lc.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 12. este mai mare şi cu mari.2 – cazul A: • Comportarea solidară a componentelor la solicitarea mecanică la tracţiune în lungul fibrelor a unui astfel de compozit este determinată de legăturile interfaciale puternice create între M şi f la elaborarea materialului. astfel că orice porţiune din materialul matricei se află integral într-o zonă de acţiune a unei fibre. (12. unele din acestea fiind prezentate în scap. iar prin reacţiune se dezvoltă în matrice (pe direcţia paralelă cu fibrele) tensiuni de forfecare τM. • lungimea minimă a fibrelor compozitului. aşa cum arată schema din fig.

19. (12. mM ) RmC .15) L Comportarea la solicitări mecanice a compozitelor durificate cu fibre prezintă şi următoarele particularităţi: • Rezistenţa lor mecanică este influenţată în măsură importantă de precizia orientării fibrelor pe direcţia aplicării solicitărilor mecanice.2 ). dacă unghiul dintre direcţia orientării fibrelor şi direcţia de aplicare a solicitărilor mecanice are măsura θ.12. rezistenţa la rupere a materialului compozit este: R R* τ rM (12. scap.6). L cu atât materialul compozit are o comportare mai eficientă în ceea ce priveşte conlucrarea între M şi f şi poate prelua solicitări mecanice de intensitate mai ridicată. numite trihite sau fibre whiskers. de genul unor filamente L (cu df = 1. principalele caracteristici fizico – mecanice ale unor astfel de fibre sunt redate în tabelul 12. este mai mic.θ = min( mC . Aspectele prezentate mai înainte au condus la ideea realizării materialelor compozite durificate cu fibre discontinui ultrarezistente. cos 2 θ cosθ sin θ sin 2 θ RmC = RmM (1 − v f ) + Rmf (1 − 285 . care permite estimarea rezistenţei lor mecanice se modifică astfel: • cu cât raportul Lc )v f .3. relaţia (12. Pentru compozitele durificate cu fibre discontinui.16) . Schema solicitării mecanice a M şi f la în cazul compozitelor durificate cu fibre Lc . 1 σf Fig. 1.. numit raport de transfer al sarcinilor. (12.5.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite este dată de relaţia: .30 µm şi > 100) monocristaline cvasiperfecte (fără defecte ale df structurii cristaline de tipul dislocaţiilor – v..14) Lc = d f τ rM 4 τrM fiind rezistenţa la rupere la forfecare a materialului ce constituie matricea compozitului.

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR şi se poate deduce că. Caracteristicile fizico−mecanice ale principalelor tipuri de trihite utilizate la realizarea materialelor compozite Materialul trihitelor Temperatura de topire sau de înmuiere tsf.56 199. impunând determinarea experimentală a acestor caracteristici prin încercări mecanice pe epruvete prelevate din aceste materiale.15) poate fi de multe ori imprecisă.23 480. de exemplu. Având în vedere această particularitate. (12. compozitele destinate realizării pieselor solicitate la temperaturi ridicate au structura alcătuită dintr-o matrice.17) RmC rezistenţa mecanică a materialului compozit se diminuează considerabil.53 377.56 700. N/mm2 20600 13050 14000 20500 13700 19500 8800 2900 13050 3850 Al2O3 .07 212.26 123.6) sau (12. dacă măsura unghiului θ depăşeşte o valoare critică θcr. kg/m3 3960 2850 2520 3180 3180 2500 TRIHITE METALICE 7190 8930 7870 8910 425.80 Rezistenţa la tracţiune Rmf. complică de cele mai multe ori tehnologiile de fabricare şi măreşte considerabil costurile unor astfel de produse.19 240. În mod obişnuit.alumină BeO B4C SiC Si3N4 C .53 480. (12. Realizarea semifabricatelor şi pieselor din materiale compozite durificate cu fibre cu respectarea condiţiei θ < θcr. dată de relaţia: τ θ cr = arctg ( rM ). pentru materialele compozite cu fibre de sticlă şi matrice din materiale plastice se recomandă determinarea caracteristicilor mecanice prin încercarea la tracţiune efectuată conform SR EN ISO 527 şi STAS 11268 sau prin încercarea la încovoiere efectuată conform SR EN 63 şi SR EN ISO 14125.grafit Cr Cu Fe Ni la care sunt solicitate compozitele durificate cu fibre afectează în mod diferit caracteristicile mecanice ale componentelor lor structurale.5). care. rezultă că estimarea caracteristicilor mecanice ale materialelor compozite durificate cu fibre cu ajutorul relaţiilor (12. kN/mm2 TRIHITE CERAMICE Densitatea ρf.3.61 343. atunci când este 286 . Tabelul 12. o C 2040 2570 2450 2690 1900 3650 1857 1083 1538 1453 • Temperatura Modulul de elasticitate longitudinală Ef.

turbinele cu gaze şi alte componente pentru aeronautică) sunt prezentate în tabelul 12. datorită legăturilor interfaciale puternice create între M şi f la elaborarea acestor materiale.20 0.9 2.15%Zr Mo−1. îşi menţine rezistenţa la oxidare. M fiind un material cu rezistenţă mecanică scăzută.4. Riscul producerii intempestive a fenomenului de rupere a unui astfel de compozit supus solicitărilor mecanice (în lungul fibrelor) este minim. % 3.8 1. iar caracteristicile de comportare la fluaj ( rezistenţa tehnică de durată RrT/ τ şi limita tehnică de fluaj RεT/ τ − v. deoarece solicitările se redistribuie pe fibrele nefisurate şi sunt preluate parţial de acele 287 .0 0.5 0. N/mm2 2400 2250 1140 2100 1600 1700 Af.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite încălzită. care prezintă fragilitate accentuată. diferenţele dintre caracteristicile de rezistenţă mecanică ale materialelor componente ale compozitului solicitat la temperaturi ridicate sunt considerabile şi efectul de durificare produs de fibre este foarte important (mult mai mare decât cel produs în cazul solicitării compozitului la temperatura ambiantă). mm W – 1%ThO2 W – 5%Re Mo−0. Tabelul 12.1 1.20 1.25 0. dar foarte plastic (ductil).25%Ti−0.3.3 Rezistenţa tehnică de durată (fluaj) 1000 oC 830 600 - Materialul fibrelor RrT/ 100000 . Caracteristicile mecanice ale celor mai utilizate fibre refractare df. privind caracteristicile mecanice ale principalelor tipuri de materiale compozite durificate cu fibre folosite în tehnică. 1200 oC 360 310 140 - N/mm2 la temperatura T: 1100 oC 510 470 590 270 420 440 • Comportarea la rupere a compozitelor durificate cu fibre este determinată de caracteristicile de rezistentă mecanică şi tenacitate ale componentelor M şi f care le alcătuiesc structura şi de conlucrarea favorabilă a acestora. iar f – un material cu rezistenţă mecanică foarte ridicată.00 Caracteristicile mecanice la ta Rmf. dar îşi micşorează considerabil rezistenţa mecanică şi fibre din material refractar.4.20 1.00 1.15%Zr 0. această afirmaţie este validată de datele prezentate în tabelul 12. Câteva dintre cele mai utilizate tipuri de fibre refractare pentru realizarea compozitelor destinate aplicaţiilor care presupun temperaturi ridicate de lucru (de exemplu. datorită următoarelor argumente: − fisurile se iniţiază de obicei în fibre.5%Ti−0.5. în acest fel. dar acest proces nu determină degradarea inadmisibilă a compozitului. dar cu tendinţă accentuată către comportarea fragilă la rupere. la care diminuarea rezistenţei mecanice odată cu creşterea temperaturii este neînsemnată. Caracteristicile de rezistenţă mecanică şi plasticitate ale componentelor M şi f sunt în mod obişnuit complementare.8) au valori ridicate.scap.

disipează prin deformare plastică cea mai mare parte a energiei disponibile pentru extinderea fisurilor şi crează la vârful fisurilor enclave plastice ce micşorează drastic efectul de concentrare a tensiunilor mecanice produs de prezenţa fisurilor.17 0.8 76. particularităţile metodelor şi procedeelor tehnologice de fabricare sunt factori foarte importanţi de influenţă ai calităţii unor astfel de materiale.20 0.18 Rezistenţa la tracţiune RmC.0 10.5 35. În mod obişnuit materialele 288 .36 0.24 0.2 48.0 11.67 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fragmente ale fibrelor fisurate (sparte) care prezintă o lungime superioară lungimii critice.09 0.6 5.0 2.10 0. ρg km 77. Tabelul 12.6 36.40 0.19 0.0 4.2 11.73 0. deoarece aceste legături se crează la elaborarea compozitelor.3 7.47 0. N/mm2 1640 780 1200 1520 2100 890 1110 1190 300 200 2640 1110 1170 1630 1750 500 450 1590 660 1750 1060 730 360 400 Rezistenţa mecanică R specifică KR = mC .30 0.29 0.22 0.9 112.7 4.0 4.6 21.35 0.7 8. datorită capacităţii substanţiale de deformare plastică înainte de rupere. − propagarea fisurilor iniţiate în fibre este blocată (frânată) de matricea compozitului.08 0.0 Aşa cum a rezultat din cele prezentate anterior.14 0.6 15.82 0. care.44 0. structura şi proprietăţile compozitelor durificate cu fibre sunt influenţate esenţial de natura şi intensitatea legăturilor interfaciale produse între componentele M şi f ale acestor materiale.0 18.70 0.5 30.0 − 37.0 6.77 0. 5.25 0.0 7.10 0. Date privind caracteristicile principalelor compozite durificate cu fibre Componentele materialului Matricea Răşină epoxidică Răşină epoxidică Răşină epoxidică Răşină epoxidică Răşină epoxidică Aluminiu Aluminiu Aluminiu Aluminiu Aluminiu Nichel Nichel Nichel Fier Aliaj Ni-Cr Aliaj Ni-Cr Argint Argint Titan Cupru Tantal Cobalt Cobalt Oţel inoxidabil Fibrele Sticlă Whiskers Al2O3 Carbon Kevlar Filamente B SiO2 Al2O3 Oţel Filamente B Whiskers B4C Filamente B Filamente W Whiskers Al2O3 Whiskers Al2O3 Al2O3 Filamente W Oţel Al2O3 Filamente W Filamente W Filamente Ta2C Filamente W Filamente Mo Filamente W Fracţia volumică a fibrelor vf 0.

− depunerea electrolitică a matricei în jurul fibrelor. deoarece nichelul topit atacă şi deteriorează fibrele de carbon) şi compozitele cu fibre de oţel şi matrice de nichel. având structurile prezentate în figura 12. de exemplu. cum ar fi: − simpla lipire. fibrele se aliniază şi se dispun în straturi alternante cu matricea. această metodă fiind utilizată frecvent pentru realizarea compozitelor cu fibre de sticlă sau de carbon şi matricea din răşini sintetice − infiltrarea.care se poate supune ulterior şi unor operaţii de prelucrare prin deformare plastică la cald pentru mărirea fracţiei volumice a fibrelor în materialul compozit.20. fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită.20. compozitele cu fibre de carbon şi matrice de nichel (la care metoda infiltrării nu dă rezultate bune. materialul matricei este adus în stare topită. de 289 Fig. o variantă a acestei metode o reprezintă depunerea pe fibrele aliniate în direcţia de armare dorită a materialului matricei.12. − depunerea chimică a matricei în jurul fibrelor. după care se depune electrolitic între ele materialul matricei. iar matricea se depune pe fibre prin cementarea acestora în băi de săruri sau în mediu gazos. după care se supun unui proces de agregare prin lipire (realizat în mod obişnuit prin încălzirea şi întărirea prin polimerizare a matricei). Microstructura compozitelor cu matrice de nichel durificată cu: a − fibre de carbon.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite compozite durificate cu fibre se realizează prin metode şi procedee tehnologice indirecte (fibrele şi matricea se fabrică independent şi se supun apoi agregării sub formă de material compozit). topit sub formă de picături fine cu ajutorul unui jet de plasmă. b − fibre de oţel . fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită. fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită. compozitele cu trihite de safir în matrice de argint). cu această tehnologie fiind realizate (la temperaturi apropiate de ta). această metodă permiţând fabricarea materialelor compozite cu matrice metalică şi trihite ceramice (de exemplu. prin această metodă fiind realizate. se infiltrează între fibre (sub vid sau sub presiunea unui gaz inert) şi prin solidificare determină formarea compozitului.

iar faza care are rolul fibrelor durificatoare capătă dispunerea şi orientarea necesare prin solidificarea dirijată unidirecţional a aliajelor turnate în forme. un pachet realizat din straturi alternante de fibre şi matrice (sub formă de folie).22. compozitele cu trihite de oxid de aluminiu şi matrice de titan şi compozitele cu fibre de carbură de siliciu şi matrice de molibden.22. metoda asigură legături interfaciale foarte puternice între matricea şi fibrele materialului compozit. fiind impusă de raportul cantitativ al fazelor componente ale structurii aliajelor eutectice. dar prezintă dezavantajul că fracţia volumică a fibrelor nu se poate regla. această tehnologie fiind utilizată. cum ar fi: Fig. de exemplu.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR exemplu. Structura semifabricatului utilizat pentru obţinrea prin deformare plastică a compozitului cu fibre de W şi matrice din oţel inoxidabil Fig.21.Nb). această tehnologie permiţând obţinerea compozitelor cu fibre de bor şi matrice de aluminiu şi a celor cu fibre de wolfram şi matrice de oţel inoxidabil. se supune deformării plastice la cald (prin laminare. având structura prezentată în figura 12. a compozitelor cu fibre de carbură de tantal şi matrice de soluţie solidă Co(Ta. − încorporarea fibrelor prin deformarea plastică a matricei. 12. pentru realizarea compozitelor cu fibre de wolfram şi matrice de soluţie solidă Ni(W). fazele din structura unor aliaje eutectice reprezintă materialele componente ale compozitului. a compozitelor cu fibre de compus Al3Ni şi matrice de aluminiu. având structura celui prezentat în figura 12.12. Pentru obţinerea unor materiale compozite durificate cu fibre se utilizează în prezent şi metode şi procedee tehnologice directe (fibrele şi matricea se realizează împreună şi sunt supuse unor prelucrări menite să asigure realizarea compozitului cu caracteristicile de utilizare dorite).C) şi a celor cu fibre de compus Nb8Fe7Cr2 şi matrice de soluţie solidă Fe(Cr. Structura compozitului cu fibre de W şi matrice de soluţie solidă Ni(W) obţinut prin solidificarea dirijată a aliajului eutectic Ni − W − solidificarea unidirecţională a eutecticelor. tragere sau extrudare) pentru obţinerea materialului compozit. 290 .21.

Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite

− formarea fibrelor prin deformarea plastică a aliajelor bifazice; materialele bifazice, având în structură o fază f cu modul de elasticitate ridicat şi rezistenţă mecanică la cald mare şi o fază M cu plasticitate ridicată şi rezistenţă mare la oxidare la temperaturi înalte, se supun prelucrării prin deformare plastică la rece, iar tendinţa naturală de formare a structurii fibroase (de alungire a grăunţilor cristalini în direcţia deformării) determină distribuirea fazei f sub formă de fibre în faza M ce capătă rolul de matrice; această tehnologie permite obţinerea unor materiale compozite cu foarte bune proprietăţi de refractaritate ( de exemplu, prin deformarea plastică la rece, cu un grad de deformare GD ≅ 90 %, a agragatului compozit obţinut prin infiltrarea în pulbere de wolfram a aliajului lichid Ni−Cr rezultă un compozit cu fibre aliniate care are rezistenţa la rupere, la t t = 870 oC, RmC = 430...450 N/mm2 (în timp ce matricea din aliaj Ni − Cr are
t RmC = 48...50 N/mm2). Toate aspectele anterior prezentate conduc la concluzia că utilizarea materialelor compozite durificate cu fibre trebuie extinsă în viitor; singurul argument care (în prezent) limitează folosirea acestor materiale în diverse aplicaţii tehnice îl constituie costul lor de elaborare ridicat.

Cuvinte cheie
agregare prin lipire, 289 alburn, 275 cambiu, 275 canal rezinifer, 276 compozit durificat cu fibre, 284 densitate lemn absolută, convenţională, 277 depunere chimică, 289 depunere electrolitică, 289 duramen, 275 duritate Janca, 280 enclavă plastică, 288 fibră lemnoasă, 276 fracţie volumică, 270 furnir, 282 hemiceluloză, 276 încorporare, 290 inel anual, 275 infiltrare, 289 izodeformaţie, 270 izotensiune, 272 liber, 275 lignină, 276 lungime critică a fibrelor, 284 matrice, 269 panel, 282 plăci celulare, 282 plăci din aşchii de lemn – PAL, 282 plăci din fibre de lemn – PFL, 282 procedee tehnologice directe, 290 procedee tehnologice indirecte, 289 raport de formă al fibrelor, 284 raport de transfer al sarcinilor, 285 rază medulară, 276 ritidom, 274 solidificare unidirecţională, 290 trahee, 276 traheidă, 276 trihite (fibre whiskers), 285 vas lemnos, 275 zona de acţiune a fibrei, 271

291

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

Bibliografie
1. Shakelford J. Introduction to Materials Science for Engineers, Macmillan Publishing Commpany, New York, 1988 2. Gâdea S., Petrescu M., Metalurgie fizică şi studiul metalelor, vol. II, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981 3. Van Vlack L., Elements of Materials Science and Engineering, Addison – Wesley Publishing Company, Massachusetts, 1985 4. Pavel A., Surse şi riscuri de avarie în petrol − petrochimie – chimie, vol. I, Universitatea din Ploieşti, Ploieşti, 1993 5. * * * Hütte – Manualul inginerului. Fundamente. Traducere din limba germană după ediţia a 29 – a, Editura Tehnică, Bucureşti, 1995 6. Broutman L.J., Composite materials. Fracture and fatigue, Academic Press, New York, 1994 7. Suciu P. Lemnul – structură, proprietăţi, tehnologie, Editura Ceres, Bucureşti, 1985

Teste de autoevaluare
T.12.1. Care din următoarele materiale aparţin categoriei agregatelor compozite: a) betonul; b) oţelul carbon hipoeutectoid; c) cermetul cu particule de Al2O3 înglobate într-o matrice de fier; d) lemnul? T.12.2. Care din următoarele materiale aparţin categoriei compozitelor stratificate: a) fonta emailată; b) panelul; c) placajul; d) polistirenul expandat? T.12.3. Care din următoarele materiale aparţin categoriei compozitelor cu fibre: a) cimentul; b) betonul armat; c) fonta albă hipoeutectică; d) compozitul cu filamente de carbură de bor orientate unidirecţional într-o matrice de aluminiu? T.12.4. Care din următorii factori influenţează proprietăţile materialelor compozite: a) proprietătile materialelor componente; b) concentraţiile (masice sau volumice) ale materialelor componente; c) structura şi proprietăţile zonelor de legătură (interfaciale) dintre materialele componente; d) distribuţia materialelor componente în structura compozitului? T.12.5. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate în cazul unui compozit cu fibre orientate unidirecţional, solicitat la tracţiune în lungul fibrelor: a) este respectată condiţia de izodeformaţie; b) este respectată condiţia de izotensiune; c) efectul durificator al fibrelor se manifestă numai dacă fracţia
292

Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite

volumică a fibrelor depăşeşte o valoare critică; d) efectul durificator al fibrelor se manifestă numai dacă fracţia volumică a fibrelor este mai mică decât o valoare critică? T.12.6. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate în cazul unui compozit cu fibre orientate unidirecţional, solicitat la tracţiune pe o direcţie normală la fibre: a) este respectată condiţia de izodeformaţie; b) este respectată condiţia de izotensiune; c) fracţia volumică a fibrelor nu influenţează comportarea la tracţiune a materialului compozit; d) tensiunile generate în fibre, în matrice şi în materialul compozit de solicitarea la tracţiune sunt egale? T.12.7. Care dintre următoarele afirmaţii privind structura la scară macroscopică a trunchiului unui arbore sunt adevărate: a) zona exterioară a trunchiului este denumită coajă sau scoarţă; b) partea exteriaoră a scoarţei este denumită alburn; c) partea interioară a scoarţei este denumită liber; d) liberul este partea interioară a scoarţei, care se dezvoltă anual şi este alcătuită din vase, fibre liberiene şi ţesuturi de parenchim? T.12.8. Care dintre următoarele afirmaţii privind structura la scară macroscopică a trunchiului unui arbore sunt adevărate: a) zona interioară a trunchiului este denumită lemn; b) partea exterioară a lemnului este denumită alburn; c) partea centrală a lemnului este denumită duramen; d) duramenul este partea lemnului situată între alburn şi măduvă? T.12.9. Care dintre următoarele elemente aparţin constituţiei anatomice (structurii la scară microscopică) a lemnului: a) traheele; b) fibrele lemnoase; c) razele medulare; d) canalele rezinifere? T.12.10. Care element din constituţia anatomică a lemnului este alcătuit din şiruri de celule moarte, alungite, cu pereţii lignificaţi şi cu spaţiul interior (golit de conţinutul celular) foarte îngust, strâns legate între ele: a) traheele; b) fibrele lemnoase; c) razele medulare; d) canalele rezinifere? T.12.11. Care dintre următoarele elemente chimice intră în alcătuirea fibrelor lemnoase (celulozice) şi matricei din hemiceluloză şi lignină, care definesc structura de material compozit a lemnului: a) magneziul; b) carbonul; c) oxigenul; d) hidrogenul? T.12.12. Care dintre următoarele definiţii privind densitatea lemnului sunt corecte: a) densitatea lemnului verde reprezintă masa unităţii de volum a lemnului saturat în apă; b) densitatea absolută a lemnului reprezintă masa unităţii de volum a lemnului uscat artificial la 105 oC; c) densitatea convenţională este raportul dintre masa de lemn verde şi volumul de lemn anhidru care se obţine din aceasta; d) densitatea convenţională este raportul dintre masa de lemn anhidru şi volumul de lemn verde din care aceasta s-a obţinut? T.12.13. Care din următoarele afirmaţii privind caracteristicile mecanice ale lemnului sunt adevărate: a) pentru lemn şi produsele din lemn se poate defini
293

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

(ca şi la unele materiale metalice) o caracteristică mecanică numită rezistenţă la oboseală; b) duritatea Brinell a lemnului se defineşte la fel ca în cazul materialelor metalice; c) prezenţa concenratorilor de tensiuni de tipul crestăturilor marginale sau orificiilor nu influenţează comportarea la rupere a lemnului; d) caracteristicile mecanice ale lemnului nu depind de direcţia pe care sunt măsurate, lemnul fiind un material compozit izotrop? T.12.14. Care dintre următoarele semifabricate realizate din lemn se pot considera materiale compozite stratificate: a) grinzile; b) panelul; c) plăcile melaminate din aşchii de lemn; d) plăci extrudate din aşchii de lemn? T.12.15. Care dintre următorii factori influenţează caracteristicile mecanice ale compozitelor durificate cu fibre: a) lungimea fibrelor; b) raportul de formă al fibrelor; c) măsura unghiului dintre direcţia orientării fibrelor şi direcţia de aplicare a solicitărilor mecanice; d) fracţia volumică a fibrelor? T.12.16. Care dintre următoarele afirmaţii privind comportarea la solicitări mecanice a compozitelor durificate cu fibre sunt adevărate: a) comportarea solidară a componentelor la solicitarea mecanică la tracţiune în lungul fibrelor a unui astfel de compozit este determinată de legăturile interfaciale puternice create între M şi f la elaborarea materialului; b) rezistenţa mecanică a unui astfel de compozit este ridicată, dacă fracţia volumică a fibrelor înglobate în material este suficient de mare, astfel că orice porţiune din materialul matricei se află integral într-o zonă de acţiune a unei fibre; c) cu cât raportul de transfer al sarcinilor este mai mic, cu atât materialul compozit are o comportare mai eficientă în ceea ce priveşte conlucrarea între M şi f şi poate prelua solicitări mecanice de intensitate mai ridicată; d) rezistenţa mecanică a unui astfel de compozit este ridicată, dacă fracţia volumică a fibrelor înglobate în material este suficient de mică şi o parte din materialul matricei se află în afara zonelor de acţiune ale fibrelor? T.12.17. Care dintre următoarele afirmaţii privind elaborarea materialelor compozite durificate cu fibre sunt adevărate: a) la elaborarea prin infiltrare, fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită, materialul matricei este adus în stare topită, se infiltrează între fibre (sub vid sau sub presiunea unui gaz inert) şi prin solidificare determină formarea compozitului; b) la elaborarea prin depunerea chimică a matricei în jurul fibrelor, fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită, iar matricea se depune pe fibre prin cementarea acestora în băi de săruri sau în mediu gazos; c) la elaborarea prin încorporarea fibrelor prin deformarea plastică a matricei, un pachet realizat din straturi alternante de fibre şi matrice (sub formă de folie) se supune deformării plastice la cald prin laminare, tragere sau extrudare; d) la elaborarea prin solidificarea unidirecţională a eutecticelor, fazele din structura unui aliaj eutectic reprezintă materialele componente ale compozitului, iar faza care are rolul fibrelor durificatoare capătă dispunerea şi orientarea necesare prin solidificarea dirijată unidirecţional a aliajului turnat?
294

Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite

Aplicaţii
A.12.1. Un material compozit cu fibre de sticlă înglobate într-o matrice de răşină epoxidică are fracţia volumică a fibrelor vf = 0,70. Ştiind că fibrele de sticlă au densitatea ρf = 2540 kg/m3, iar matricea din răşină epoxidică are densitatea ρM = 1210 kg/m3, să se determine concentraţia masică a fibrelor în materialul compozit %fm şi densitatea compozitului ρC. Rezolvare Considerând că materialul compozit are volumul VC, iar volumele fibrelor şi matricei sunt Vf , VM, se obţin relaţiile: Vf = VCvf , VM = VC(1 – vf) şi VC = Vf + VM . Masele corespunzătoare volumelor Vf , VM şi VC sunt Mf = VCvfρf, MM = VC(1 – vf)ρM şi MC = Mf + MM, iar densitatea compozitului este dată de o relaţie de forma (12.5): ρC = ρM(1 – vf) + ρfvf; pentru datele precizate în enunţul aplicaţiei se obţine: ρC = 1210(1 – 0,70) + 2540⋅0,70 = 2141 kg/m3. Concentraţia volumică a fibrelor în materialul compozit este %fV = 100vf, iar concentraţia masică a acestora este dată de relaţia (stabilită utilizând ρf raţionamentul prezentat la rezolvarea aplicaţiei A.2.4): % f m = 100v f ; pentru ρ datele precizate în enunţul aplicaţiei se obţine: % f m = 100 ⋅ 0,7
2540 2141

≅ 83 %.

A.12.2. Un material compozit cu fibre continui de sticlă înglobate în matrice de răşină epoxidică se consideră ca material de referinţă la proiectarea unui nou material compozit (cu aceleaşi componente). Ştiind că matricea are * EM = 6900 N/mm2 şi RmM = 69 N/mm2, fibrele au Ef = 72500 N/mm2 şi Rmf = 3400 N/mm2, iar materialul de referinţă supus încercării la tracţiune în / lungul fibrelor are modulul de elasticitate EC = 46260 N/mm2 şi rezistenţa la
/ rupere RmC = 2050 N/mm2, să se stabilească ce valoare trebuie să aibă fracţia volumica a fibrelor în noul material, pentru ca acesta să prezinte (pe direcţia de orientare a fibrelor) modulul de elasticitate EC ≥ 50000 N/mm2 şi rezistenţa la rupere RmC ≥ 2200 N/mm2. Rezolvare Pentru compozitul de referinţă se pot scrie relaţiile (12.5) şi (12.6) din care rezultă valoarea fracţiei volumice a fibrelor în acest material vf şi mărimea / E − EM 46260 − 6900 rezistenţei conventionale a matricei RmM: v /f = C = = 0, 6 ; 72500 − 6900 E f − EM

295

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR R mC
/

RmM =

− R mf v /f
/ f

1− v

=

2050 − 3400 ⋅ 0,6 1− 0,6

= 25 N/mm 2 . Deoarece pentru noul compozit

sunt, de asemenea, valabile relaţiile (12.5) şi (12.6), se poate determina valoarea fracţiei volumice a fibrelor în acest material vf pentru respectarea condiţiilor impuse în enunţul aplicaţiei, astfel:. Cu datele precizate în enunţul aplicaţiei se obţine: vf ≥ max(0,66; 0,64) Vf ≥ 0,66. De exemplu, adoptând vf = 0,70, rezultă EC = 52820 N/mm2 > 50000 N/mm2 şi Rmc = 2387,5 N/mm2 > 2200 N/mm2. Observaţie Atât pentru materialul compozit de referinţă, cât şi pentru noul material proiectat, fracţiile volumice ale fibrelor depăşesc valaorea critică dată de relaţia R * − RmM 69 − 25 = (12.7): v fcr = mM = 0,013 ; ca urmare, efectul de durificare 3400 − 25 Rmf − RmM datorită înglobării fibrelor în matrice este asigurat la ambele materiale. A.12.3. Un compozit cu fibre continui, este realizat înglobând fibre dintr-un material cu Ef = 80000 N/mm2 într-un material matrice cu EM = 8000 N/mm2. Să se analizeze cum se modifică, în funcţie de fracţia volumică a fibrelor vf, valorile modulului de elasticitate al compozitului EC pe direcţia fibrelor şi pe direcţia normală la fibre. Rezolvare Folosind relaţiile (12.5) şi (12.11) în condiţiile precizate în enunţul aplicaţiei se pot trasa graficele EC = f(vf) prezentate în figura 12.23. Analizând aceste grafice, rezultă că modulul de elasticitate al compozitului pe direcţia de orientare a fibrelor creşte liniar odată cu vf, în timp ce efectul de creştere odată cu vf a modulului de elasticitate al compozitului pe direcţia normală la fibre se manifestă pregnant numai la valori ridicate ale vf .

Fig. 12.23. Diagramele de variaţie, în funcţie de fracţia volumică a fibelor, a modulului de elasticitate determinat în lungul fibrelor şi pe direcţia normală la fibre la un compozit cu fibre de sticlă si matrice de răşină epoxidică 296

Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite

A12.4. Să se determine valoarea exponentului n din relaţia (12.12) pentru un agregat compozit alcătuit dintr-o matrice de cobalt în care sunt înglobate particule dure de carbură de wolfram, cunoscând că modulul de elasticitate al matricei este EM = 207000 N/mm2, modulul de elasticitate al particulelor este Ef = 705000 N/mm2, iar modulul de elasticitate al materialului cu vf = 0,5 este EC = 382000 N/mm2. Rezolvare Înlocuind datele din enunţul aplicaţiei în relaţia (12.12), se obtine ecuaţia exponenţială (transcendentă), cu necunoscuta n: 2 ⋅ 382 n = 207 n + 705 n .Această ecuaţie se poate rezolva pe cale numerică, considerând diverse valori ale necunoscutei n∈[−1;1]\{0}, calculând (pentru fiecare valoare a exponentului n) A = 2 ⋅ 382 n şi B = 207 n + 705 n şi declarând ca soluţie valoarea n pentru care se obţine A = B. Rezultatele utilizării aceastei proceduri de rezolvare sunt diagrafiate în figura 12.24, iar soluţia care se obţine astfel este n → 0 (aceeaşi soluţie rezultând şi prin utilizarea programului de rezolvare numerică a ecuaţiilor al produsului informatic MathCad).

Fig. 12. 24. Determinarea exponentului n din relaţia (12.12) pentru un agregat compozit cu particule de WC înglobate în matrice de Co

Fig.12.25. Diagrama de variaţie, în funcţie de vf, a modulului de elasticitate al agregatului compozit cu particule de WC şi matrice de Co

Observaţie În cazul agregatului compozit analizat, exponentul n din relaţia (12.12) tinde către valoarea zero şi, ca urmare, în această situaţie se poate considera că
297

astfel: EC = lim [ E (1 − v f ) + E v f ] = E M f E f f n→0 n M n f v 1 n 1− v (12. 6945 = 140625 N/mm2. care modelează analitic variaţia modulului de easticitate al agregatului compozit.4 este EC = 100000 N/mm2. caracteristicile agregatelor compozite cu structura alcătuită din particulele unui material f distribuite într-o matrice dintr-un material M sunt intermediare celor care se pot determina în lungul fibrelor şi pe direcţia normală la fibre la compozitele cu fibre din material f înglobate în matricea M.11). Respectarea acestei reguli de către agregatul compozit cu particule de carbură de wolfram înglobate într-o matrice de cobalt este ilustrată în figura 12. iar modulul de elasticitate al agregatului compozit (cu aceleaşi componente) având vf = 0. curba CNF redă variaţia în funcţie de vf a modulului de elasticitate determinat pe direcţia normală la fibre la compozitul cu fibre de carbură de wolfram înglobate într-o matrice de cobalt.7.4. rezultă vf EC = [0.18).12) pentru estimarea modulului de elasticitate al agregatelor compozite la care n → 0. modulul de elasticitate al materialului f este Ef = 220000 N/mm2. care se poate considera în locul relaţiei (12.26.7 ⋅ 220000 − 0. Să se determine valoarea modulului de elasticitate EC al unui agregat compozit alcătuit dintr-o matrice M în care sunt distribuite uniform particule dintr-un material f.5.6⋅70n + 0.3 ⋅ 70000 −0. pe baza relaţiei (12.2. Rezolvare Procedând ca la rezolvarea aplicaţiei A. expresia analitică a funcţiei corespunzătoare acestei curbe fiind (12. fracţia volumică a particulelor fiind vf = 0.12). expresia analitică a funcţiei corespunzătoare acestei curbe fiind (12. Aşa cum s-a precizat în scap. ecuaţia exponenţială care trebuie rezolvată este: 100n = 0. A.4⋅220n. 6945 + 0. iar variaţia EC.6945).6945.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR modulul de elasticitate al materialului este definit. în care: curba CLF redă variaţia în funcţie de vf a modulului de elasticitate determinat în lungul fibrelor la compozitul cu fibre de carbură de wolfram înglobate într-o matrice de cobalt. aşa cum se observă în figura 12. Folosind relaţia (12.5). 6945 ] 298 − 1 0 . curba AC redă variaţia în funcţie de vf a modulului de elasticitate al agregatului compozit (cvasiizotrop) cu particule de carbură de wolfram uniform distribuite într-o matrice de cobalt.25. .18) Datele din enunţul aplicaţie satisfac această egalitate. expresia analitică a funcţiei corespunzătoare acestei curbe fiind (12.12.12) (cu n = − 0. se determină valoarea exponentului n din relaţia (12. Se cunoaşte că modulul de elasticitate al materialului M este EM = 70000 N/mm2.12. se poate determina modulul de elasticitate al agregatului compozit cu = 0. 12. n = − 0.12).7. iar soluţia (nebanală) care rezultă prin rezolvarea numerică a acesteia este.

15). componentele materialului fiind caracterizate astfel: fibrele de sticlă au Rmf = 3000 N/mm2. a modulului de elasticitate al agregatului compozit considerat în aplicaţia A.5⋅105 N.5 Rezistenţa la rupere a materialului compozit se poate determina cu relaţia (12. se obţine: LC = d f = 0. Fracţia volumică a fibrelor materialului compozit este vf = 0.27.05 mm şi lungimea L = 50 mm.27. Să se stabilească dacă bara de tracţiune rezistă la solicitarea dată de o forţă cu intensitatea F = 7. A.94 mm << L Procedând astfel.5⋅105 N produce tensiuni normale (în 5 4F 4 ⋅ 7. Determinarea exponentului n din relaţia (12.5 Fig.12) pentru agregatul compozit considerat în aplicaţia A.12. considerând valoarea lungimii critice a fibrelor Lc dată de relaţia (12. 2 2 πD π 25 Fig. în care notaţiile au semnificaţii similare celor precizate la rezolvarea aplicaţiei A.Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite în funcţie de vf. O bară de tracţiune cu diametrul D = 25 mm este realizată dintr-un material compozit durificat cu fibre discontinui de sticlă.12.7. 12. în funcţie de vf.12.6.4.5 ⋅ 10 lungul fibrelor) cu intensitatea σ = = = 1528 N/mm2. iar matricea din răşină epoxidică are RmM = 25 N/mm2 şi τrM = 40 N/mm2. Rmf 1 1 3000 = 0.05 4 40 τ rM 4 299 . orientate pe direcţia axei longitudinale a barei şi având diametrul df = 0.12. Rezolvare Solicitarea la tracţiune cu forţa F = 7. Diagrama de variaţie.12.14). pentru agregatele compozite cu componentele M şi f precizate în enunţul aplicaţiei este redată în figura 12. 26.

4 a) Dacă fibrele materialului compozit din care este confecţionată bara sunt perfect paralele cu axa longitudinală a barei ( pe direcţia căreia se aplică forţa F). forţa de πD 2 tracţiune monoaxială care produce ruperea barei are intensitatea dată de relaţia: πD 2 F= RmC . 80 sin 2 5 o ) = min(1847.24⋅105 N. .73 ≅ 1833 N/mm2 şi F = 4 b) Dacă fibrele materialului compozit din care este realizată bara sunt orientate sub un unghi θ = 5 o faţa de direcţia axei longitudinale a barei. Rezolvare Ruperea barei se produce când tensiunile normale generate de solicitarea la 4F tracţiune cu forţa F au intensitatea σ = = RmC şi. O bară de tracţiune cu diametrul D = 15 mm este realizată dintr-un material compozit cu fibre continui. bara rezistă la solicitarea la tracţiune cu forţa F = 7. orientate pe direcţia axei longitudinale a barei. b) unghiul dintre axa longitudinală a barei şi direcţia orientării fibrelor este θ = 5 o. rezistenţa la rupere a compozitului este dată de relaţia (12.17): θ cr = arctg 300 40 1833 = 1o15’. LC raportul de transfer al sarcinilor fiind foarte redus.12. rezultând: π 15 2 1833 ≅ 3. rezultând: RmC . iar ≅ L L RmC = RmM (1 − v f ) + Rmf (1 − C )v f = 25(1 − 0.02)0.461. iar fibrele au Rmf = 2500 N/mm2. fracţia volumică a fibrelor fiind vf = 0.1⋅104 N. Diminuarea considerabilă a rezistenţei mecanice a 4 barei în acest caz este datorată faptului că măsura unghiului θ este mai mare decât valoarea critică dată de relaţia (12. L Deoarece σ < RmC.10532) = 461 N/mm2 π 15 2 461 ≅ 8.73) + 2500⋅0. RmM = 80 N/mm2 şi τrM = 40 N/mm2.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (materialul are o comportare eficientă în ceea ce priveşte conlucrarea între M şi f.7) + 3000(1 − 0. 0. ca urmare.02). RmC = 30(1 − 0. Ştiind că matricea compozitului * are RmM = 30 N/mm2.73.6). 40 cos 5 sin 5 o o . să se estimeze intensitatea forţei de tracţiune F la care se produce ruperea barei în următoarele circumstanţe: a) fibrele materialului sunt perfect paralele cu axa longitudinală a barei.θ = min( şi F = 1833 cos 5 2 o . A.5⋅105 N.7 ≅ 2065 N/mm2. rezistenţa la rupere a compozitului RmC este dată de relaţia (12.7.16).

care conferă produselor compactitatea şi caracteristicile de utilizare dictate de aplicaţia căreia sunt destinate produsele. cu perspective mari de extindere în viitor. numit sinterizare. duze pentru ejectarea 301 . iar comprimatele de pulberi astfel obţinute se supun unui tratament termic. Studiul şi aplicarea industrială a proceselor. Pulberile (metalice şi. uneori amestecate şi cu pulberi nemetalice. cu sau fără presare. Tehnologiile de realizare a produselor prin metoda agregării pulberilor sunt aplicate de obicei în două scopuri: A. sulfuri etc. tehnologiile de realizare a semifabricatelor şi pieselor pentru diverse aplicaţii din pulberi metalice.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi Capitolul 13 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR REALIZATE PRIN AGREGARE DE PULBERI 13. oxizi metalici. metodelor şi procedeelor tehnologice de obţinere a pulberilor (preponderent metalice) şi de utilizare a lor pentru realizarea de produse cu diverse destinaţii fac obiectul unei ramuri a metalurgiei numită metalurgia pulberilor . plăcuţe pentru tuburi electronice. uneori.1 µm şi 1 mm.1. nemetalice) utilizate în metalurgia pulberilor sunt materiale formate din granule (particule) de metale pure. aliaje sau compuşi chimici (intermetalici.) cu dimensiunile cuprinse între 0. Introducere În tehnica actuală se utilizează. La fabricarea produselor prin metoda agregării pulberilor. materiile prime sub formă de pulberi (de diverse sortimente compoziţionale şi/sau granulometrice) sunt amestecate în proporţiile necesare produselor care trebuie realizate. amestecul de pulberi este adus apoi la forma dorită (corespunzătoare produselor). Realizarea de produse din materiale metalice care nu pot fi elaborate şi prelucrate primar prin tehnologiile clasice de topire – turnare: • piese (filamente.

se obţin greu în stare lichidă şi se impurifică uşor. W – Cu.) din materiale de tipul cermeturilor. având structura alcătuită dintr-o fază oxidică − ceramică (Al2O3. echipamente de calcul automat etc. având structura alcătuită din particule de carburi metalice dure (WC. Fe – Cr. care. Al.). Ta. Obţinerea şi caracterizarea pulberilor Pentru obţinerea pulberilor se utilizează două categorii de metode tehnologice: metodele mecanice şi metodele fizico – chimice. Cr. segmenţi. Ni. realizate mai ales din pulberi feroase. magneţi etc. reacţionând puternic cu căptuşeala ceramică a agregatelor de elaborare – turnare. Mo2C.). compozitelor cu metale şi nemetale (Cu – grafit. magneţi etc. B. Nb etc. Cr. dar a căror fabricare prin turnare nu este eficientă. Co.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR gazelor fierbinţi electrozi nefuzibili pentru sudare etc. la aplicarea acestei metode.) se folosesc pe scară largă astfel de piese sinterizate (roţi dinţate. care este folosită în prezent pentru realizarea pulberilor de Mn. TiC. TaC etc. echipamente electrocasnice. de tipul unor agregate compozite. • piese (plăcuţe şi scule pentru prelucrarea prin aşchiere a materialelor metalice) din materiale dure. din materiale care pot fi elaborate în stare topită. materia primă sub formă de material metalic turnat. • piese (scule aşchietoare. burete de 302 . oţeluri inoxidabile sau aliaje Monel. se obţin foarte greu în stare topită). Sb. deoarece implică consumuri exagerate de materiale şi conduce la obţinerea de semifabricate cu precizia necorespunzătoare a formei şi dimensiunilor.).) sau pseudoaliajelor (aliajele W – Ag. Co. garnituri. având componentele cu ts foarte diferite şi/sau cu solubilităţi foarte reduse în stare lichidă.) înglobate într-o matrice metalică tenace (Co.) din metale greu fuzibile (W. electrozi poroşi din nichel sau argint pentru echipamentele utilizate în electrochimie etc. cuzineţi. elemente de fricţiune. având ts ridicate. Mo – Cu etc.2.) înglobată într-o matrice metalică (Fe. Realizarea de produse cu dimensiuni mici şi forme complicate. came. tacheţi.. Fe. aliaje Fe – Al.. inele. filtre metalice din bronzuri. cu mărimea particulelor între 20 µm şi 1 mm şi forma predominant lamelară. • piese poroase cu diverse destinaţii: cuzineţi poroşi autoungători din bronzuri cu staniu sau din aliaje Fe – Cu. care. Fe – mase plastice. 13. diamant – metale etc. contacte electrice. Mo – Ag. Mo etc.).. Ni etc. Mo. în construcţia de maşini (automobile. ce impune aplicarea unor operaţii tehnologice de finisare laborioase şi costisitoare. Principalele metode mecanice folosite în practica industrială pentru obţinerea pulberilor sunt: • Metoda măcinării. Ni – Fe etc. ZrO2 etc. pistoane. pârghii.

• Metoda pulverizării din fază lichidă. care se pot transforma uşor în pulberi prin măcinare.. spongioase sau pulverulente. producând reducerea oxizilor. în stare măcinată este supusă acţiunii unui agent chimic (pulbere de cocs sau gaz metan). care se transformă în particule de pulbere prin solidificarea într-o baie de răcire. Fe. la aplicarea acestei metode. Fe – Ni – Mo etc. aliaje Fe – Ni. Al etc. care. V. Co. Fe. Pt. W. Zn. suferă impactul cu mai multe jeturi (de aer. la folosirea acestei metode. Ta. Au.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi minereu. o transformă în pulbere de fier pur. materia primă sub formă de aşchii ale metalului (Me) care trebuie adus în formă de pulbere este introdusă într-un cuptor tubular. Cu. Au. este transformată în pulbere prin măcinare în mori cu bile sau în mori cu vârtej. aplicată actual pentru realizarea pulberilor de Fe. Cu.) care produce precipitarea metalului (Me) sub formă de pulbere. folosind ca materie primă soluţia de acetat de cupru...) şi este pulverizată în picături fine. obţinându-se depozite catodice compacte − fragile. alame. aplicată pentru realizarea pulberilor de Fe. vapori. este supusă acţiunii unui curent de oxid de carbon.1 µm şi 100 µm şi forma aciculară (dendritică). Ni – Mo. folosită în prezent pentru obţinerea pulberilor de Fe. se transformă (în anumite condiţii de temperatură şi presiune. specifice fiecărui metal) în carbonil metalic Men(CO)m (condensat sub formă de lichid vâscos). materia primă sub formă de metal sau aliaj topit se scurge dintr-un creuzet (printr-o duză calibrată). aliaje Fe – Ni. cu mărimea particulelor între 0. • Metoda carbonil. la utilizarea acestei metode. aplicată actual pentru fabricarea pulberilor de Ag. Al. Cr. iar ca agent chimic pulberea fină de Pb. sârme etc. metoda permite şi obţinerea pulberilor cu particule bimetalice. apă etc. Fe – Mo. de exemplu. oţeluri etc. Ni. Ni. bronzuri. 303 . la folosirea acestei tehnologii. Principalele metode fizico – chimice de elaborare a puberilor metalice sunt: • Metoda reducerii oxizilor. Cd. Ni. Sn. • Metoda electrolitică. • Metoda precipitării din soluţii apoase. Cu.1 µm şi 10 µm şi forma sferoidală. cu mărimea particulelor între 0. cu mărimea particulelor între 20 µm şi 400 µm şi forma predominant sferoidală. materia primă sub formă de soluţii apoase sau topituri de săruri metalice este descompusă prin electroliză. Co. materia primă sub formă de soluţie apoasă a sărurilor metalului (Me) care trebuie obţinut sub formă de pulbere este supusă unui agent chimic (pulbere de Zn. rezultă precipitate granulare de plumb acoperite cu cupru. Cr. Ni – Co etc. materia primă sub formă de minereu oxidic de fier sau arsură de fier. precipitate obţinute prin electoliză.. iar descompunerea prin volatilizare a acestuia determină formarea oxidului de carbon (care se reutilizează în proces) şi pulberii metalului Me. Pt etc. la aplicarea acestei tehnologii. Fe – Cr. aşchii. utilizată în prezent pentru obţinerea pulberilor de Ni.

2. inclusiv a macroporilor deschişi conţinuţi de acestea. pulberile cu particule lamelare (platiforme) şi pulberile cu particule echiaxiale (sferoidale. c − particule sferoidale . aplicaţia A. definite. Principalele caracteristici fizice ale pulberilor metalice sunt: • forma particulelor. raportată la masa sau volumul lor efectiv. această caracteristică se exprimă de obicei prin mărimea suprafeţei totale a particulelor.5). pulberile metalice uzuale au particulele cu suprafeţe neregulate şi rugoase.1. • suprafaţa specifică a particulelor. b − particule lamelare. Principalele forme ale particulelor pulberilor utilizate în metalurgia pulberilor: a − particule aciculare. o caracteristică derivată a acesteia fiind densitatea de umplere ρu = 304 1 Vu Fig.1.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Pulberile metalice prezintă o serie de caracteristici fizico – chimice şi tehnologice care influenţează esenţial calitatea produselor obţinute prin agregarea lor. aşa cum se poate observa în figura 13. • structura internă a particulelor. pulberile metalice uzuale au granulaţia eterogenă. . • calitatea suprafeţei particulelor. 13. • volumul specific de umplere Vu. funcţia erorilor – v. trei grupe de pulberi: pulberile cu particule fibroase (aciculare). poliedrice ).6. această caracteristică se defineşte ca fiind volumul ocupat de unitatea de masă de pulbere vărsată liber (netasată) într-un vas de măsurare. compoziţia granulometrică a unei pulberi metalice putându-se exprima prin fracţiile granulometrice ale particulelor de diferite mărimi ce intră în alcătuirea pulberii. pentru exprimarea acestei caracteristici se folosesc două mărimi: diametrul echivalent al particulelor sau mărimea celui mai mic ochi de sită prin care acestea pot trece. această caracteristică se apreciază pe baza raportului dintre cele trei dimensiuni caracteristice ale particulelor. poroasă (cu macropori închişi) sau compactă (fără macroporozităţi). cu ajutorul histogramelor granulometrice ale pulberii şi modelate analitic cu ajutorul unei funcţii de distribuţie a granulaţiei pulberii (de obicei. existând însă şi pulberi ale căror particule au suprafeţe netede şi regulate. • mărimea particulelor. particulele pulberilor metalice uzuale au structura internă spongioasă (cu macropori deschişi). distingându-se din acest punct de vedere. mărimea particulelor acestora încadrându-se într-un domeniu mai mult sau mai puţin extins. aşa cum se poate observa în figura 13.

această caracteristică reprezintă volumul ocupat de unitatea de masă de pulbere după tasarea ei prin scuturare intensă. Si. b − gamă îngustă de dimensiuni ale particulelor Principalele caracteristici chimice ale pulberilor metalice sunt conţinutul de impurităţi (C. Definirea granulaţiei cu ajutorul histogramei granulometrice pentru pulberile cu: a − gamă largă de dimensiuni ale particulelor.. această caracteristică este definită ca fiind raportul procentual dintre volumul efectiv al particulelor pulberii Ve şi volumul de umplere Vu.30 % mai mic decât Vu. cunoaşterea ei fiind deosebit de importantă pentru reglarea corectă a dispozitivelor de dozare a pulberilor folosite la realizarea unui anumit produs. aceste caracteristici exprimă presabilitatea pulberilor. 13. această caracteristică se defineşte ca fiind cantitatea (masa) de pulbere ce se scurge în unitatea de timp prin orificiul calibrat al unei pâlnii şi este dependentă în special de calitatea suprafeţei particulelor şi de compoziţia granulometrică a pulberilor. • densitatea de presare ρpr şi compactitatea de presare Cpr.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi • compactitatea de umplere Cu. îndesare (prin scuturare) I s = u Vu Fig. o caracteristică derivată este porozitatea de umplere Pu = 100 − Cu..) al particulelor şi rezistenţa la oxidare a particulelor. se poate defini caracteristica numită grad de V − Vsc . • volumul specific de scuturare Vsc. ρpr reprezentând masa unităţii de volum a unei pulberi supuse unei presiuni de compactizare p. S. C u = Ve Vu 100 = ρu ρe 100 . . O.2. pentru pulberile metalice uzuale Vsc fiind cu 20. ρe fiind densitatea materialului particulelor pulberii. aceste caracteristici depinzând de natura materialului particulelor şi de metoda folosită pentru obţinerea pulberilor. iar Cpr fiind C pr = 305 ρp ρe 100 . P etc. cunoscând (pentru o pulbere metalică dată) Vsc şi Vu. Principalele caracteristici tehnologice ale pulberilor metalice sunt: • fluiditatea.

La obţinerea produselor prin agregare de pulberi trebuie să se ţină seama de următoarele particularităţi privind caracteristicile şi comportarea pulberilor: • terminarea bruscă a structurii cristaline pe suprafeţele libere ale particulelor pulberilor metalice face ca atomii aflaţi pe aceste suprafeţe. • realizarea unei împachetări compacte a particulelor pulberilor (micşorarea valorilor caracteristicilor Vu.3. denumirea ei fiind determinată de faptul că rezistenţa mecanică a oricărui semifabricat obţinut prin presarea unei pulberi depinde în principal de comportarea zonelor sale cu sensibilitate maximă la degradare: muchiile ascuţite şi pereţii foarte subţiri. pentru pulberile: a − cu gamă largă de dimensiuni ale particulelor. oxidare. ci şi de rugozitatea suprafeţelor particulelor care alcătuiesc pulberile (care poate determina modificări esenţiale ale mobilităţii reciproce a particulelor pulberilor la vărsarea şi/sau presarea lor în matriţele utilizate la obţinerea produselor sinterizate). difuzie etc. contribuind la intensificarea proceselor de adsorbţie.3. care este influenţată nu numai de forma particulelor pulberilor şi. aşa cum sugerează schemele din figura 13. de compoziţia granulometrică a pulberilor. Fig. caracterul rugos al suprafeţelor libere şi starea de nesaturare electronică a atomilor de pe aceste suprafeţe determină o reactivitate accentuată a acestora.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • rezistenţa muchiilor. corodare. Vs şi Pu) depinde esenţial de fluiditatea pulberilor. cu orbitalele electronice incomplete.. această caracteristică exprimă capacitatea unei pulberi de a da prin presare un semifabricat suficient de rezistent. care să-şi păstreze forma şi să nu sufere pierderi masice în timpul manipulărilor la care este supus în procesul de fabricare a produselor. datorită multiplelor imperfecţiuni cristaline (de tipul vacanţelor. care definesc interacţiunea complexă dintre particulele pulberilor şi dintre particule şi mediul (gazos sau lichid) cu care acestea vin în contact în cursul operaţiilor de realizare a produselor sinterizate. b − cu gamă îngustă de dimensiuni ale particulelor 306 . 13. Compactitatea de umplere. iar suprafeţele să prezinte aspect rugos. să aibă o mobilitate accentuată şi o mare capacitate de a atrage electroni. dislocaţiilor sau defectelor de împachetare) pe care le conţin. în funcţie de compoziţia granulometrică.

neputând asigura gradul de consolidare necesar pentru ca produsele să-şi păstreze configuraţia la extragerea din matriţe. suprafaţa lor specifică se măreşte. 13. care conduc la formarea în masa pulberilor a unor aglomerate (grupări de particule ferm legate între ele prin forţe superficiale de adeziune) şi a unor agregate (grupări de aglomerate slab legate între ele şi uşor de dezintegrat prin acţiuni mecanice). soluţia tehnologică cea mai indicată în acest scop constând în utilizarea unor substanţe lubrifiante (depuse pe particulele pulberilor sau adăugate la dozarea şi amestecarea pulberilor în vederea realizării produselor sinterizate). diminuează compactitatea de umplere. iar influenţele rugozităţii suprafeţelor libere ale particulelor şi reactivităţii acestor suprafeţe devin mai importante. se desfăşoară în mai multe etape. • creşterea legăturilor punctiforme şi formarea suprafeţelor de 307 .Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi Fig.5: • crearea legăturilor punctiforme între particule. astfel de legături apar între particulele pulberilor metalice la simpla lor vărsare sau tasare în matriţele folosite la realizarea produselor şi sunt (în general) instabile. schematizate în figura 13. Transformările structurale la presarea şi sinterizarea pulberilor Procesele esenţiale ce trebuie realizate pentru obţinerea produselor prin metoda agregării pulberilor constau în formarea legăturilor de consolidare a particulelor pulberii sau amestecului de pulberi utilizate ca materie primă. deoarece. Aceste procese.4. aşa cum se poate observa în figura 13.13.3. formarea aglomeratelor şi agregatelor trebuie împedicată. aşa cum s-a arătat anterior.4. Schema micşorării compactităţii pulberilor la formarea aglomeratelor şi agregatelor de particule • pe măsură ce dimensiunile particulelor pulberilor se micşorează. gradul de îndesare şi compactitatea de presare a pulberilor şi determină obţinerea de produse cu porozitate excesivă (inacceptabilă). determinând apariţia unor fenomene de frecare şi adeziune între particule.

. Fig. Procesele care se desfăşoară în timpul operaţiei de presare pot fi descrise astfel: • la începutul presării se produce reorientarea particulelor. b − formarea suprafeţelor de contact. alunecarea lor reciprocă şi umplerea golurilor. de tipul unor germeni cristalini. prin încălzirea pulberilor presate. dar există şi procedee tehnologice care prevăd executarea lor simultană (presarea la cald sau sinterizarea sub presiune).. mai ales a celor aflaţi pe suprafeţele libere ale acestora şi desfăşurarea intensă a unor procese de difuzie. prin care amestecurile neconsolidate de pulberi se transformă în produse compacte şi rezistente.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR contact (punţilor de legătură) între particule.13. deformarea plastică şi sudarea între ele a particulelor) şi sunt finalizate. agregatele de pulberi capătă o structură cristalină nouă. Principalelor etape de formare a legăturilor de consolidare la realizarea produselor prin agregare de pulberi: a − formarea legăturilor punctiforme. • creşterea cristalelor noi. c − formarea şi creşterea cristalelor noi. între particulele pulberilor supuse prelucrării se formează suprafeţe de contact (punţi de legătură). care au tendinţa de a se dezvolta independent sub forma unor noi cristale şi de a declanşa astfel un proces general de recristalizare în masa pulberilor. amestecul de pulberi este presat în cavitatea unei matriţe (la presiuni p = 100.5. se desfăşoară mai ales în cursul operaţiilor tehnologice de presare a pulberilor în matriţe şi de sinterizare a comprimatelor obţinute prin presare. La operaţia de presare. care determină creşterea mobilităţii atomilor particulelor pulberilor.2000 MPa) şi se transformă într-un comprimat cu forma produsului ce urmează a fi realizat. De obicei cele două operaţii se realizează succesiv. în cursul tratamentului termic de sinterizare. sferoidizarea şi chiar dispariţia porilor. asigurând consolidarea acestora şi micşorarea. prin creşterea germenilor formaţi în etapa anterioară. în urma desfăşurării acestei etape. aceste procese sunt declanşate prin presarea pulberilor în matriţe (care determină compactizarea pulberilor prin redistribuirea particulelor. sferoidizarea şi diminuarea dimensiunilor porilor. ale cărei cristale sunt dezvoltate între (peste) particulele pulberilor. care asigură amestecului de pulberi împachetarea 308 . d − diminuarea şi sferoidizarea porilor Procesele descrise succint mai înainte.

sudarea prin presiune a particulelor pulberii se realizează prin următorul mecanism: − sub acţiunea presiunii exercitate asupra pulberii. care determină dislocarea straturilor eterogene (ce conţin oxizi. în plus. se produce deformarea plastică locală a particulelor în zonele lor de contact reciproc. molecule de apă şi grăsimi. extinderea redusă a punţilor de legătură realizate prin sudare este. Pentru conducerea corectă a operaţiei de presare şi aprecierea corespunzătoare a eficienţei proceselor care se desfăşoară în cursul acesteia trebuie avute în vedere următoarele aspecte: • deformarea plastică locală a zonelor de contact ale particulelor se realizează (în mod obişnuit) la rece.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi cea mai densă posibilă la dimensiunile şi forma pe care le prezintă particulele componente. ca urmare. ca urmare a desfăşurării acestor procese. ca urmare. − o parte din energia acumulată în materialul deformat plastic din zonele de conact ale particulelor pulberii constituie energia de activare necesară creşterii şi transformării în cristale a germenilor cristalini comuni. iar punţile de legătură realizate prin sudare au (datorită extinderii reduse şi conţinutului mare de impurităţi) rezistenţă mecanică relativ scăzută. particule de praf ionizate etc. care se constituie într-o sursă de activare mecanică. determinată şi de intensitatea scăzută cu care se desfăşoară procesele de difuzie la temperatura de presare. în acest fel realizându-se sudarea între particulele pulberii. sudarea prin presiune a particulelor nu se poate realiza. fiind însoţită de ecruisarea materialului (creşterea rezistenţei la deformare a materialului) din aceste zone şi. atomii marginali ai particulelor se apropie la distanţe având ordinul de mărime al parametrilor stucturii cristaline a materialului particulelor şi interacţionează dând naştere unor germeni cristalini comuni în zonele de contact ale particulelor. • dacă particulele pulberii supuse presării au plasticitate scăzută. 309 . • odată cu creştera presiunii se produce deformarea elasto – plastică a particulelor pulberii şi se crează condiţiile necesare sudării lor prin presiune. procesele de deformare sunt transferate în afara zonelor de contact ale particulelor (spre materialul neecruisat din interiorul particulelor pulberii) înainte de aplatizarea completă a microneregularităţilor şi dizlocarea suficientă a straturilor eterogene de pe suprafeţele în contact ale particulelor.) şi aplatizarea micronereguarităţilor din aceste zone. molecule de aer adsorbit. la fabricarea produselor din pulberi metalice sau nemetalice nedeformabile consolidarea prin presare a particulelor pulberilor şi obţinerea unor comprimate cu rezistenţă mecanică acceptabilă se realizează numai dacă particulele sunt amestecate cu un liant metalic (care rămâne în compunerea produsului) sau organic (care se elimină în cursul sinterizării).

se 310 . accelerată de ridicarea temperaturii. sferoidizarea şi micşorarea porilor şi finisarea granulaţiei produselor.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • la extragerea comprimatelor din matriţele în care s-a realizat presarea se produce relaxarea elastică a materialului particulelor pulberii şi. densificarea (micşorarea porozităţii) şi recristalizarea structurii produselor realizate prin agregare de pulberi. determină consolidarea şi creşterea germenilor cristalini formaţi în zonele de contact dintre particule. care produc consolidarea şi creşterea punţilor de legătură dintre particule. în cazul amestecurilor de pulberi (cu particule din materiale diferite) se produce şi alierea particulelor cu componentele transportate prin difuzie din particulele vecine.6. determină • declanşarea unor procese de recristalizare a materialului (ecruisat prin deformarea plastică la rece produsă de presare) din zonele de contact ale particulelor şi din interiorul acestora. ca urmare. evitarea acestui fenomen nedorit fiind asigurată de utilizarea lianţilor. difuzia atomilor. Pri ncipalii parametri de regim ai tratamentului de sinterizare se aleg astfel: • Temperatura de sinterizare Tsi se stabileşte având în vedere că sinterizarea trebuie să asigure formarea de noi cristale între particulele pulberilor din care sunt realizate comprimatele supuse acestui tratament. Desfăşurarea acestor procese şi calitatea produselor obţinute prin agregare de pulberi sunt influenţate esenţial de regimul tehnologic al tratamentului de sinterizare. bazate pe difuzie. dacă plasticitatea particulelor pulberilor este redusă. eliminarea gazelor şi lichidelor adsorbite pe suprafeţele particulelor pulberii. care constau în reducerea peliculelor de oxizi de pe suprafeţele particulelor. temperatura de sinterizare se adoptă Tsi = ( ⋅ ⋅ ⋅ )Ts . Procesele care se desfăşoară în timpul sinterizării pot fi descrise astfel: • difuzia atomilor. descompunerea şi vaporizarea substanţelor introduse la presare ca lianţi sau lubrifianţi. se manifestă un fenomen de creştere bruscă a volumului acestor comprimate. îndepărtarea produselor rezultate din reducerea. accelerată de ridicarea temperaturii. aşa cum sugerează imaginile prezentate în figura 13. care au ca efecte consolidarea legăturilor dintre particulele pulberii. De 2 4 obicei. • creşterea temperaturii determină desfăşurarea unor procese chimice. Sinterizarea este tratamentul termic prin care se realizează activarea termică a comprimatelor de pulberi în vederea desfăşurării proceselor. numit efect postelastic. Ts fiind 3 5 temperatura de solidificare – topire (în K) a componentului principal al pulberii sau amestecului de pulberi din care se confecţionează produsele. efectul postelastic este important (comprimatele îşi măresc volumul cu câteva procente la scoaterea lor din matriţe) şi poate produce distrugerea comprimatelor. în plus.

311 . hidrocarburi etc.4T s – v. la desfăşurarea proceselor de sinterizare în prezenţa unei anumite cantităţi de fază lichidă. b − pulberea presată şi sinterizată o oră la 900 oC.7). uşor de obţinut şi cu activitatea chimică (reducătoare sau neutră) reglabilă (prin nivelul vidului şi temperatura Tsi utilizate la sinterizare). când pulberile sau amestecurile de pulberi conţin componente secundare cu temperatura de solidificare – topire inferioară T si. Acest mod de alegere a temperaturii T si conduce în anumite cazuri. fapt ce are ca efecte accelerarea proceselor şi obţinerea unor produse cu compactitate ridicată. scap.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi observă că tratamentul se efectuează la Tsi > Trp. 1. Mediile neutre (atmosferele de argon) se folosesc la sinterizarea produselor din pulberi metalice lipsite de oxizi. Fig. în corelaţie cu gradul de sinterizare necesar realizării proprietăţilor de utilizare dorite ale produselor. Mediile reducătoare (atmosferele de hidrogen. • Mediul de sinterizare se alege în mod obişnuit neutru sau reducător. Efectele presării şi sinterizării pulberii de argint cu incluziuni de Al2O3: a − pulberea vărsată în matriţa de presare.6. la stabilirea mărimii τsi se ţine seama că aceasta este direct proporţională cu volumul particulelor pulberii din care se realizează produsele şi invers proporţională cu coeficientul de difuzie D al componentului principal al pulberii (care se corelează cu Tsi conform (1. amoniac. Trp fiind temperatura de recristalizare primară a componentului principal al pulberii sau amestecului de pulberi (T rp ≅ 0. c − pulberea presată şi sinterizată 240 ore la 900 oC • Durata sinterizării τsi se stabileşte experimental. mediu ieftin.) se utilizează atunci când pulberile din care se realizează produsele se oxidează uşor sau prezintă conţinuturi apreciabile de oxigen (oxizi) de la elaborare. deoarece prezenţa oxizilor în masa sau pe suprafeţele particulelor pulberilor folosite la realizarea produselor influenţează negativ desfăşurarea proceselor de difuzie care au loc în cursul sinterizării. 3. pentru a asigura condiţiile termice necesare desfăşurării proceselor de recristalizare care stau la baza formării legăturilor de consolidare între particule. scap. manipulare sau depozitare. 13.5). În prezent se practică pe scară largă sinterizarea în vid.15) – v.

Fig. Microstructurile produselor sinterizate din WC cu liant de Co: a − material cu 94 % WC şi 6 % Co. 13. c − timp de 22 ore Produsele fără porozitate.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 13. 312 . se comportă ca niste agregate compozite.4. b − timp de 6. modul de distribuţie şi gradul de dispersie al fazelor componente ale structurii. numărul şi proporţia fazelor care alcătuiesc structura) şi prin forma. b − material cu 85 % WC şi 15 % Co Fig. dimensiunile. 12.7.2.7.9.8. caracteristicile lor putând fi determinate aplicând principiile prezentate în scap. Structurile şi proprietăţile produselor sinterizate Produsele care se obţin prin metoda agregării pulberilor au caracteristicile structurale (influenţate de compoziţia chimică şi de regimul tehnologic folosit la sinterizare) sugerate de micrografiile prezentate în figurile 13. Produsele sinterizate prezentând o porozitate Pp au caracteristicile fizico − mecanice determinate atât de caracteristicile structurii realizate prin sinterizare. forma şi dimensiunile porilor. cât şi de mărimea porozităţii.8 şi 13. matrice). 13. definite prin constituţia acesteia (natura. 13.5 ore. cu structura alcătuită din particulele unui material înglobate într-un material suport (liant.5 ore. Microstructurile produselor din pulbere de Fe sinterizată la 800 oC: a − timp de 0.

13. Microstructurile unor produe industriale sinterizate: a − filtru din pulbere de bronz. Cercetările experimentale întreprinse asupra diverselor materiale obţinute prin metoda agregării de pulberi au evidenţiat faptul că dependeţele dintre principalele caracteristici mecanice ale acestor materiale şi porozitatea lor pot fi exprimate analitic prin relaţii de forma: Y = Ys e − K s Pp sau Y = Ys (1 − K s/ Ppm ) (13. Ys ≡ Rms) şi alungirea procentuală după rupere (Y ≡ A. 313 . dacă se consideră Ys ≡ HBs = 75 HBS şi Ks = 0. respectiv.2) în care Y şi Ys reprezintă valorile unei caracteristici mecanice determinate pe materialul sinterizat şi.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi Fig. de exemplu.2) permite a se estima duritatea Brinell HB. rezistenţa la tracţiune (Y ≡ Rm. densitatea masei structurale (lipsită de pori) a produsului. prima dintre relaţiile (13.9. respectiv. densitatea produsului sinterizat. definită prin relaţiile: V − Vs ρ 100 = (1 − )100 . Prima dintre relaţiile (13.1) Pp = V ρs în care V şi ρ reprezintă volumul şi. Ys ≡ HBs). de caracteristica mecanică considerată. Ys ≡ µs) ale unor astfel de materiale. Ys ≡ As) ale materialelor sinterizate.2) este potrivită pentru a estima duritatea Brinell (Y ≡ HB. respectiv. în cazul produselor realizate din pulberi de fier sinterizate. b − electrod din pulbere de wolfram. K s/ şi m sunt constante cu valorile dependente de natura materialului sinterizat şi. iar Vs şi ρs – volumul şi. evident. în timp ce a doua relaţie permite modelarea numerică a modulului de elasticitate longitudinală (Y ≡ E. pe materialul (lipsit de pori) care alcătuieşte masa structurală a produsului sinterizat.049. Ys ≡ Es) şi coeficientului contracţiei transversale (Y ≡ µ. c − piesă din pseudoaliaj W−Ni−Fe obţinută prin sinterizare Deoarece porii prezenţi în produsele sinterizate diminuează secţiunile portante şi au efectele unor concentratori de tensiuni. iar Ks. caracteristicile mecanice ale acestor produse pot fi influenţate în măsură importantă de mărimea porozităţii Pp (în %). (13.

Cuvinte cheie aglomerate. 307 agregare pulberi. 305 compactitate de umplere. 305 pulberi. sferoidale. 304 durată de sinterizare. precipitare.03 şi m = 0. iar cea de-a doua relaţie din grupul (13. 310 volum specific de scuturare. 305 densitate de umplere.01 şi m = 1.10.058. carbonil.35.2) permite a se determina cu o bună precizie valorile modulului de elasticitate longitudinală E. rezistenţa la coroziune etc.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR rezistenţa la tracţiune Rm. dacă se ia Ys ≡ Rms = 250 N/mm2 şi Ks = 0.05⋅105 N/mm2. 305 mediu de sinterizare. electrolitică. aşa cum rezultă examinând curbele de durabilitate (Wöhler) ale pieselor din fier sinterizat prezentate în figura 13. De asemenea. Fig. 310 fluiditate. 304 sinterizare.043 şi alungirea procentuală după rupere A. K s/ = 0. lamelare. dacă se consideră Ys ≡ Es = 2. 301 fibroase. 310 temperatură de sinterizare. K s/ = 0. 305 densitate de presare.10. 13. 301 agregate. 311 metalurgia pulberilor. 305 314 . dacă se ia Ys ≡ µs = 0. 307 compactitate de presare. 305 grad de îndesare.67 şi coeficientului lui Poisson. pulverizare. Curbele Wöhler ale fierului sinterizat cu diferite valori ale porozităţii Pp Porozitatea produselor sinterizate influenţează negativ rezistenţa la oboselă a acestora. 311 efect postelastic. 303 metode mecanice măcinare. caracteristicile magnetice. 302 porozitate de umplere. 301 metode fizico-chimice reducere oxizi. dacă se utilizează Ys ≡ As = 40 % şi Ks = 0. porozitatea influenţează şi alte caracteristici ale produselor sinterizate: conductibilitatea termică şi electrică.

Metalurgie fizică şi studiul metalelor. Introduction to Materials Science for Engineers. Bucureşti.. Petrescu M. d) sinterizarea comprimatelor obţinute prin presare? T. 1986 Teste de autoevaluare T. Drăgulănescu I. 1985 6. vol.13.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor obţinute prin agregare de pulberi Bibliografie 1. care se transformă în particule de pulbere prin solidificarea într-o baie de răcire. 1984 4... Editura Tehnică. II. Piese sinterizate din pulberi metalice. Ohio. Bucureşti.. Universitatea din Ploieşti. b) presarea pulberilor. b) plăcuţele dure din cermeturi pentru sculele aşchietoare.) şi este pulverizată în picături fine.3.. c) spargerea comprimatelor realizate prin presare. Editura Tehnică. Care dintre următoarele produse se pot obţine prin metoda agregării de pulberi: a) cuzineţii din bronz grafitat. Gâdea S. Ciocârdia C.9. este: a) metoda electolitică.13.2. d) grinzile metalice pentru poduri? T. vol. Care dintre următoarele etape se parcurg la fabricarea unui produs prin metoda agregării de pulberi: a) obţinerea pulberilor. Perneş M. American Society for Metals. Care dintre următoarele produse se pot obţine prin metoda agregării de pulberi: a) electrozii nefuzibili din wolfram pentru sudare. Metoda de producere a pulberilor la a cărei aplicare materia primă sub formă de metal sau aliaj topit se scurge dintr-un creuzet (printr-o duză calibrată). Aliaje dure sinterizate din carburi metalice.. 1986 7. New York.a. Surdeanu T.13. Macmillan Publishing Commpany. Drăgulănescu E. Tehnologia materialelor. Partea a doua.13. vapori. Zecheru Gh. apă etc. suferă impactul cu mai multe jeturi (de aer.1. d) metoda precipitării din soluţie apoasă? 315 . ş. c) arborii cotiţi ai motoarelor Diesel pentru camioanele de mare tonaj.. b) plăcuţele din materiale dure pentru sculele aşchietoare. 1988 2.. * * * Metals Handbook Ninth Edition. Shakelford J. 1981 3. Bucureşti. Gâdea S. Ploieşti. Metalografie. b) metoda carbonil. Bucureşti. Editura didactică şi Pedagogică.4. c) filtrele din aliaje Monel. 1985 5. c) metoda pulverizării din fază lichidă. d) barele de tracţiune din răşină poliesterică armată cu fibre de sticlă? T. Editura Didactică şi Pedagogică..

c) creşterea legăturilor punctiforme şi formarea suprafeţelor de contact (punţilor de legătură) între particule. c) conţinutul de impurităţi al particulelor pulberii. este: a) metoda măcinării.7. b) presare a pulberilor în matriţe.13. b) rezistenţa la oxidare a particulelor pulberii. Care dintre următorii factori influenţează fluiditatea unei pulberi: a) forma particulelor. Care dintre următoarele caracteristici ale pulberilor metalice se încadrează în categoria caracteristicilor fizice: a) mărimea particulelor.13.13. d) compactitatea de presare? T.13. d) fluiditatea pulberii? T. Grupările de particule ferm legate între ele prin forţe superficiale de 316 . care să-şi păstreze forma şi să nu sufere pierderi masice în timpul manipulărilor la care este supus în procesul de fabricare a produselor defineşte: a) densitatea de umplere a pulberii. sferoidizarea şi diminuarea dimensiunilor porilor? T.13.13. c) compactitatea de umplere a pulberii. b) metoda precipitării din soluţie apoasă. b) suprafaţa specifică a particulelor.12. d) rugozitatea suprafeţelor particulelor? T.13. b) suprafaţa specifică a particulelor pulberii. d) amestecare a pulberilor? T.13. Procesele prin care amestecurile neconsolidate de pulberi se transformă în produse compacte şi rezistente se desfăşoară mai ales în cursul operaţiilor tehnologice de: a) dozare a pulberilor. inclusiv a macroporilor deschişi conţinuţi de acestea. raportată la masa sau volumul lor efectiv defineşte: a) volumul specific al pulberii. b) compoziţia granulometrică a pulberii. c) rezistenţa muchiilor (comprimatelor obţinute prin presarea pulberii).11.13. d) metoda electrolitică? T. c) metoda carbonil.14. b) dezintegrarea particulelor. Care dintre următoarele caracteristici ale pulberilor metalice se încadrează în categoria caracteristicilor tehnologice: a) densitatea de umplere. c) sinterizare. b) suprafaţa specifică a particulelor pulberii. Mărimea suprafeţei totale a particulelor unei pulberi. c) densitatea de presare.6. Metoda de producere a pulberilor la a cărei aplicare materia primă sub formă de soluţii apoase sau topituri de săruri metalice este descompusă prin electroliză. Care dintre următoarele procese se produc la formarea legăturilor de consolidare a particulelor pulberii utilizate ca materie primă pentru obţinerea unui produs: a) crearea legăturilor punctiforme între particule. d) creşterea cristalelor noi. b) volumul specific de scuturare.8.5. d) fluiditatea pulberii? T. spongioase sau pulverulente. d) porozitatea de umplere a pulberii? T. care se pot transforma uşor în pulberi prin măcinare.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR T. c) fluiditatea: d) densitatea de presare? T. Cantitatea (masa) de pulbere ce se scurge în unitatea de timp prin orificiul calibrat al unei pâlnii defineşte: a) densitatea de presare a pulberii. obţinându-se depozite catodice compacte fragile.10. c) mărimea particulelor pulberii.9.13. Capacitatea unei pulberi de a da prin presare un semifabricat suficient de rezistent.13.

b) aglomerate de particule. b) normalizare.13. Ca urmare. Care dintre următoarele afirmaţii privind alegerea regimului tehnologic la sinterizarea comprimatelor de pulberi sunt adevărate: a) temperatura de sinterizare trebuie să fie mai mică decât temperatura de recristalizare primară a materialului componentului principal al pulberii. considerând că o masă M de pulbere conţine np particule cu volumul (total) efectiv 317 . bazate pe difuzie. d) dislocaţii.18.15.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor obţinute prin agregare de pulberi adeziune sunt denumite: a) agregate de particule. c) când pulberile din care se realizează produsele se oxidează uşor sau prezintă conţinuturi apreciabile de oxigen (oxizi) de la elaborare.13. d) expansiune? T.13. Rezolvare Conform definiţiei date în scap. b) dilatare termică. densificarea (micşorarea porozităţii) şi recristalizarea structurii produselor realizate prin agregare de pulberi este denumit: a) recoacere completă. Care dintre următoarele efecte corespund prezenţei porilor în produsele realizate prin metoda agregării de pulberi: a) diminuează rezistenţa la tracţiune. c) măresc rezistenţa la oboseală. manipulare sau depozitare sinterizarea se face în atmosferă reducătoare (hidrogen. 13.17. c) efect postelastic. amoniac. d) atmosferele de argon se folosesc la sinterizarea produselor din pulberi metalice lipsite de oxizi? T. hidrocarburi etc. d) sinterizare? T.).13. Relaxarea elastică a materialului particulelor pulberii. însoţită de creşterea bruscă a volumului comprimatelor de pulberi la scoaterea lor din matriţele în care au fost realizate prin presare. d) micşorează modulul de elasticitate? Aplicaţii A. Tratamentul termic prin care se realizează activarea termică a comprimatelor de pulberi în vederea desfăşurării proceselor. este denumită: a) sinterizare. d) lipituri? T.13. suprafaţa specifică a particulelor unei pulberi este raportul dintre suprafaţa totală a particulelor şi suprafaţa lor efectivă (numit suprafaţă specifică Sv) sau raportul dintre suprafaţa totală a particulelor şi masa lor efectivă (numit suprafaţă specifică Sm). b) durata sinterizării este direct proporţională cu volumul particulelor pulberii din care se realizează produsele şi invers proporţională cu coeficientul de difuzie D al componentului principal al pulberii.2. să se stabilească relaţia de determinare a suprafeţei specifice a pulberilor alcătuite din particule cubice (cu latura dp) sau sferice (cu diametrul dp) realizate dintr-un material cu densitatea ρe. care produc consolidarea şi creşterea punţilor de legătură dintre particule. c) călire martensitică. b) măresc duritatea.1.16.

A.3 % < 10 %. 318 . şi S m = = = n pV p V p n p ρ eV p ρ eV p înlocuind în aceste relaţii expresiile mărimilor Sp şi Vp. rezultă pentru pulberea precizată în enunţul aplicaţiei: compactitatea ρ 3500 de umplere a pulberii este C u = u 100 = 100 ≅ 44. dacă particulele au forma cubică p 4 dp 2 sau V p = π ( ) 3 . cu aspect dendritic etc. ţinând seama că tratamentul termic de sinterizare reduce porozitatea comprimatelor de pulbere obţinute prin presare.4 % .2. fiecare particulă având volumul Vp ( V p = d 3 . 3 2 dp dacă particulele au forma cubică sau S p = 4π ( ) 2 .4) Sv = ρe d p dp αf fiind un factor de corecţie supraunitar.6 %. Rezolvare Utilizând relaţiile de definire a caracteristicilor pulberilor (date în scap. Evident. care ţine seama de abaterile de la forma regulată (poliedrică sau sferică) ale particulelor pulberii. În cazul pulberilor cu particule de formă neregulată (cu macropori deschişi.7 %.6 ≅ 55. (13.13.7 = 8. se poate aprecia că produsele realizate vor avea Pp < 8. Pulberea metalică utilizată ca materie primă pentru realizarea unui produs sinterizat are următoarele caracteristici: densitatea materialului particulelor pulberii ρe = 7850 kg/m3. Să se determine pentru această pulbere compactitatea de umplere Cu. porozitatea pulberii presate este este C pr = ρe 7850 Ppr = 100 – Cpr = 100 – 91. dacă particulele au forma sferică).3) şi S m = Sv = ρe d p dp Observaţie Relaţiile (13. (13. rezultă: S v = . se obţin relaţiile: 6 6 .2).3) sugerează că suprafaţa specifică a pulberilor cu particule de formă regulată este independentă de forma particulelor. 13.) suprafaţa specifică se stabileşte cu relaţii de forma: 6 6 α f şi S m = αf.3 % şi. iar compactitatea de presare ρp 7200 100 = 100 ≅ 91.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Ve. suprafaţa Sp ( S p = 6d p . dacă particulele au forma 2 npS p S p npS p Sp sferică) şi masa M p = ρ eV p . porozitatea de ρe 7850 umplere este Pu = 100 – Cu = 100 – 44. densitatea de umplere ρu = 3500 kg/m3 şi densitatea de presare ρp = 7200 kg/m3. porozitatea de umplere Pu şi compactitatea de presare Cpr şi să se stabilească dacă produsul obţinut prin sinterizare poate avea porozitatea Pp ≤ 10 %.

Să se determine densitatea aceestui produs.2): ρNi = 8910 kg/m3 şi ρCu = 8930 kg/m3.scap. iar densitatea bronzului cu staniu se determină folosind relaţia generală stabilită la rezolvarea aplicaţiei A.13. 4.4.10 ≅ 7674 kg/m3. Un filtru realizat prin sinterizare din pulbere de aliaj Monel cu %Nim = 70 % are porozitatea Pp = 38 %. 100 100 Observaţie Dacă produsul ar avea porozitatea Pu = 0 %. % Bz v %C v Deoarece VBz = V p şi VC = V p se obţine că densitatea produsului este 100 100 % Bz v %C v ρ p = ρ Bz + ρC = 8734⋅0. % Ni m %Cu m 70 30 + + 8910 8930 ρ Ni ρ Cu Densitatea filtrului obţinut prin sinterizare din pulbere de aliaj Monel este: Pp 38 ρ p = ρ e (1 − ) = 8916(1 − ) ≅ 5528 kg/m3.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor obţinute prin agregare de pulberi A. restul fiind pori.2) ρCu = 8930 kg/m3 şi 100 100 = ≅ 8734 kg/m3. rezultă Mp = MBz + MC = ρBz VBz + ρC VC şi Vp = VBz + VC + Vpori. Să se determine densitatea acestui produs.2. ştiind că (aşa cum se precizează în tabelul 1. 9. Particularizând relaţia generală stabilită la rezolvarea aplicaţiei A. Microstructura unui produs din bronz grafitat realizat prin metoda agregării de pulberi evidenţiază un conţinut procentual (volumic) de bronz %Bzv = 85 % şi un conţinut procentual (volumic) de grafit %Cv = 85 %.2.4.4.1) ρC = 2500 kg/m3. densităţile acestor componentelor având valorile (precizate în tabelul 1.5. 100 100 A.85 + 2500⋅0. iar VBz. ρSn = 7290 kg/m3: ρ Bz = %Cu m % Snm 90 10 + + 8930 7290 ρ Cu ρ Sn Considerând că produsul precizat în enunţul aplicaţiei are masa Mp şi volumul Vp.13.2) concentraţiile masice ale componentelor: %Nim = 70 % şi %Cum = 30 %. grafit şi pori în această structură. se poate determina densitatea materialului particulelor 100 100 pulberii: ρ e = = ≅ 8916 kg/m3. VC şi Vpori – volumele ocupate de bronz.3. ştiind că la realizarea lui s-a folosit un amestec alcătuit din pulbere de grafit şi pulbere de bronz cu staniu cu %Snm = 10 %. MBz şi MC fiind masele bronzului şi grafitului exisistente în structura produsului. Rezolvare Densitatea grafitului este (v. Rezolvare Particulele pulberii din aliaj Monel au (aşa cum s-a precizat în scap. conţinuturile procentuale 319 .

105 ≅ 8080 kg/m3.2).11.5 = 10. 320 . rezistenţa la tracţiune Rm. se obţin diagramele de variaţie ale principalelor caracteristici mecanice ale produselor realizate din pulberi de fier sinterizate (duritatea Brinell HB. în funcţie de porozitatea acestora Pp . alungirea procentuală după rupere A şi modulul de elasticitate longitudinală E). 30 %).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (volumice) ale constituenţilor structurali ar fi: % Bz v/ = % Bz v 85 100 = 100 ≅ % Bz v + %C v 95 89.11. în funcţie de porozitatea acestora Pu ∈ (0 %.5 % şi densitatea produsului creşte % Bz v/ %C v/ la valoarea ρ = ρ Bz + ρC = 8734⋅0.5. Diagramele de variaţie în funcţie de porozitatea Pp ale principalelor caracteristici mecanice ale produselor realizate din pulberi de fier sinterizate Rezolvare Utilizând relaţiile potrivite din grupul (13.5 % şi %C v/ = 100 − % Bz v/ = 100 – 89. 100 100 A. / p Fig. 13. să se studieze variaţiile caracteristicilor mecanice ale produselor realizate din pulberi de fier sinterizate.895 + 2500⋅0. prezentate în figura 13. 13.4 pentru constantele care intervin în aceste relaţii. Utilizănd datele prezentate în scap.13.4. 13. cu valorile precizate în scap.

fonte şi aliaje neferoase). etc. mecanice şi tehnologice corespunzătoare cerinţelor impuse de aplicaţia în care sunt utilizate. optică. materiale ceramice şi sticlele. chimică. componente) pentru electrotehnică. obţinerea semifabricatelor şi realizarea produselor impuse de aplicaţie. tehnica măsurării.. adică să poată fi transpuse în practică cu cheltuieli acceptabile privind elaborarea materialelor. Introducere La alegerea materialelor pentru o aplicaţie tehnică trebuie avute în vedere două principii: * materialele selectate trebuie să posede proprietăţile fizico-chimice. componentelor) supuse la solicitări mecanice. materialele pe bază de substanţe macromoleculare. electronică. * materialele alese trebuie să conducă la soluţii tehnice de rezolvare a aplicaţiei care să fie convenabile economic. 321 . În scopul facilitării alegerii lor pentru diverse aplicaţii tehnice. automatică şi informatică. ele fiind destinate confecţionării elementelor (pieselor.1. adresată în principal celor care se pregătesc sau care lucrează în domeniul ingineriei mecanice. s-a recurs la împărţirea materialelor în două mari clase: • materialele structurale (materialele de construcţie) sunt cele la care caracteristicile de rezistenţă mecanică sunt cele mai importante. ele trebuind să asigure îndeplinirea rolului funcţional al unor elemente (piese. în lucrarea de faţă.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Capitolul 14 ALEGEREA MATERIALELOR PENTRU APLICAŢIILE TEHNICE 14. sunt tratate cu precădere materialele din această clasă: materialele metalice (oţeluri. magnetică. lemnul şi materialele compozite. • materialele funcţionale sunt cele la care caracteristicile cele mai importante sunt de natură electrică.

dilativitatea termică etc. fiabilitatea fiind proprietatea produsului exprimată prin probabilitatea ca acesta să-şi îndeplinească funcţiile în condiţii prescrise. încovoiere simplă sau forfecare pură. materialele ceramice cu proprietăţi piezoelectrice. etc. iar mentenabilitatea fiind proprietatea produsului exprimată prin probabilitatea ca acesta să poată fi supravegheat. • condiţiile privind caracteristicile fizice ale materialului produsului. posibilitatea ca solicitările să genereze fenomene de pierdere a stabilităţii unor componente ale produsului (a căror evitare impune asigurarea unor anumite rigidităţi ale componentelor). Criteriile şi metodele de selecţie a materialelor Prima etapă care trebuie parcursă la alegerea materialelor adecvate realizării unui produs constă în cunoaşterea tuturor condiţiilor tehnice ce definesc funcţionalitatea lui şi comportarea sa în exploatare: • condiţiile privind solicitările mecanice la care este supus produsul: complexitatea sistemului de solicitare (solicitări simple. caracterul variabil în timp sau constant al solicitărilor (care implică apariţia sau nu a fenomenului de degradare prin oboseală).) nu au făcut obiectul acestei lucrări. care determină sau influenţează îndeplinirea funcţiilor pentru care acesta este realizat: densitatea. condiţiile termice în care se aplică solicitările (solicitări la temperaturi scăzute. intesitatea solicitărilor.. materialele conductoare şi superconducoare. în gama condiţiilor tehnice ale produselor industriale se includ 322 .. în cursul unei perioade de timp date. condiţiile de mediu în care se aplică solicitările (mediu de lucru neutru. mediu corosiv sau abraziv) etc. Tinând de cele expuse mai înainte. În prezent. materialele din această clasă (materialele semiconductoare. întreţinut şi reparat într-o anumită perioadă de timp.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR detecţia şi înregistrarea semnalelor de diverse naturi fizice. solicitări în condiţii de temperatură normală sau solicitări în condiţii termice care determină manifestarea fenomenului de fluaj). rezistivitatea electrică. polimerii pentru cristale lichide. conductibilitatea termică.2.. • condiţiile privind precizia dimensională a produsului şi calitatea suprafeţelor acestuia. • condiţiile privind fiabilitatea şi mentenabilitatea produsului. etc. materialele magnetice. caracterul static sau dinamic al aplicării acestora. 14. fuzibilitatea. ceramicele electrooptice. în acest capitol sunt tratate în principal aspectele privind alegerea materialelor structurale pentru aplicaţiile tehnice. de tip întindere compresiune. sau solicitări compuse).

− criteriile privind caracteristiciele chimice şi structurale impuse: compoziţia chimică. alungirea procentuală după rupere.. energia de rupere. rezistenţa la fluaj. conţinutul de impurităţi. Criteriile privind proprietăţile materialelor sunt principalele criterii folosite pentru alegerea acestora. coeficientul de dilatare termică. criteriul se poate exprima analitic în una din următoarele forme: (14. Astfel. − criteriile privind caracteristicile semifabricatelor necesare pentru obţinerea produsului: forma. − criteriile privind caracteristicile fizice care trebuie asigurate: densitatea. Pentru ierarhizarea criteriilor şi stabilirea ponderii (coeficientului de importanţă) cu care fiecare 323 . limita de curgere. modulul de elasticitate. iar dacă aplicaţia impune ca materialele să aibă densitatea mai mică decât 4000 kg/m3. rezistivitatea electrică. dacă se notează cu CAP nivelul limită (minim sau maxim) acceptabil (din punctul de vedere al aplicaţiei pentru care trebuie ales materialul) al unei caracteristici de material şi cu CAM nivelul (aceleiaşi caracteristici) asigurat de materialele din gama considerată la selecţie. rezistenţa la oboseală. în această categorie sunt incluse: − criteriile privind caracteristicile mecanice care trebuie asigurate (în condiţiile de temperatură şi mediu de lucru corespunzătoare produsului ce trebuie realizat): duritatea. dimensiunile şi masa semifabricatelor. stabilindu-se pentru fiecare criteriu dacă este principal (de bază) sau secundar (auxiliar) şi dacă este obligatorie sau facultativă respectarea sa. În mod obişnuit criteriile privind alegerea materialelor în funcţie de proprietăţi se formulează considerând diversele caracteristici care exprimă cantitativ proprietăţile acestora.. După analiza detaliată a condiţiilor tehnice impuse produsului care trebuie obţinut se formulează criteriile de selecţie a materialelor necesare pentru fabricarea acestuia. structura. de exemplu. rezistenţa la rupere. temperatura de topire-solidificare. dacă într-o aplicaţie este necesar să se utilzeze materiale având rezistenţa la rupere mai mare decât 300 N/mm2. etc.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice şi cele privind protecţia oamenilor şi mediului înconjurător (condiţiile ecologice) şi condiţiile privind reciclabilitatea (proprietatea produsului scos din uz de a putea fi transformat în deşeuri reintegrabile în natură sau valorificabile prin procese tehnologice de realizare a unor noi produse). grupate în categoriile prezentate în continuare: A. criteriul de selecţie a materialelor va fi Rm > 300 N/mm2. conductibilitatea termică. calitatea suprafeţelor semifabricatelor.1) CAM ≥ CAP sau CAM ≤ CAP. etc. Criteriile din această categorie pot fi ierarhizate în funcţie de importanţă. rezistenţa la coroziune (în mediul de lucru şi în condiţiile de solicitare corespunzătoare produsului ce trebuie realizat). criteriul de selecţie a materialelor se poiate scrie ρ ≤ 4000 kg/m3.

.. definită prin raportul dintre rezistenţa la rupere a materialului Rm şi greutatea specifică γ (γ = ρg. .. De exemplu. respectarea criteriului K1 asigură în proporţie de 70% luarea unei decizii bune la alegera materialului). iar g acceleraţia R gravitaţională) K R = m .3 rezultă considerând perechea de criterii (K1. j = 1... iar dacă γ trebuie ales un material care să asigure în mod eficient o bună comportare a 324 . presupunând că numai criteriile Ki şi Kj intervin în alegerea materialului. • echipa de proiectare stabileşte valorile ponderilor parţiale aij. pentru stabilirea valorilor ponderilor aij se consideră pe rând perechile de criterii (Ki. • se calculează ponderea cu care trebuie considerat fiecare criteriu la n Spj alegerea materialelor aj = . criteriul de selecţie a materialelor se formulează considerând E caracteristica (sintetică) numită modul de elesticitate specific KE = . în cazul când numai aceste două criterii se iau în considerare.K2. dacă pentru o aplicaţie trebuie ales un material care să asigure un nivel ridicat al rezistenţei mecanice a pieselor şi un nivel scăzut al masei acestora. . Pentru ca numărul criteriilor utilizate la selecţia materialelor în funcţie de proprietăţi să fie cât mai mic (în scopul facilitării alegerii) se apelează la formularea unor criterii bazate pe caracteristici sintetice (care înglobează mai multe caracteristici ale materialului). i ≠ j şi. ρ fiind densitatea materialului.n ( ∑ a j = 1) şi pe această baza se poate j =1 Sp face ierarhizarea după importanţă a criteriilor. .7 şi a13 = 0. criteriul de selecţie a materialelor se formulează considerând caracteristica (sintetică) denumită rezistenţă mecanică specifică KR. i ≠ j şi aij +aji = 1 şi întocmeşte un tablou numit matricea preferinţelor. a31 = 0. . dacă pentru o aplicaţia trebuie ales un γ material care să asigure un nivel ridicat al rigidităţii pieselor (deformaţii elastice mici ale pieselor în prezenţa solicitărilor mecanice) şi un nivel scăzut al masei acestora. K3) şi apreciind că.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR criteriu trebuie considerat la luarea deciziilor privind alegerea materialelor se poate folosi metoda prezentată în figura 14. Kj. Kn. Kj).1.. la aplicarea căreia se parcurg următoarele etape: • se precizează criteriile care se iau în considerare K1. se estimează coeficientul de importanţă al fiecărui criteriu (de exemplu. • se calculează suma ponderilor parţiale corespunzătoare fiecărui criteriu (suma pondrilor înscrise pe fiecare coloană a matricei preferinţelor) Spj = ∑ aij şi suma tuturor ponderilor parţiale înscrise în matrice S p = n(n − 1) 2 = i1 n .Ki. De asemenea.

.. se poate face o primă selecţie a materialelor. Ki.. Ki .. ain . . . .. ... . În acest scop se folosesc datele existente în standarde. . . fontele şi aliajele neferoase recomandate pentru diferite utilizări). cataloage... . ajn . K1 ... .... ai .... . ÎNTOCMIREA MATRICEI PREFERINŢELOR DETERMINAREA SUMEI PONDERILOR PARTIALE ALE CRITERIILOR DETERMINAREA SUMEI TOTALE A PONDERILOR DETERMINAREA COEFICIENTILOR DE IMPORTANTA AI CRITERIILOR . . Kn Spj = ∑ aij = i1 n .. . . ... ai1 .. în cazul materialelor metalice există standarde pentru oţelurile. an1 Sp1 K1 . .. anj Spj .privind caracteristicile diverselor materiale comerciale.... ....... Rm Valorile unor astfel de caracteristici sintetice asigurate de diversele materiale comerciale sunt prezentate în tabelul 14...... .. an Fig... .. normative. .. .. ...... . 14... DEFINIREA CRITERIILOR CRITERIUL K1.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice pieselor la solicitări variabile. aji ..... .. documentele cele mai utilizate fiind standardele. Kj a1j ....... Kj . aşa cum s-a putut constata în capitolele anterioare.1.... . .. Etapele metodei de stabilire a coeficienţilor de importanţă ai criteriilor privind alegerea materialelor în funcţie de proprietăţi După stabilirea şi ierarhizarea în funcţie de importanţă a criteriilor de alegere a materialelor pe baza proprietăţilor pe care trebuie să le asigure în aplicaţia considerată.. 3...... aj .. scap. criteriul de selecţie a materialelor se formulează considerând caracteristica (sintetică) numită rezistenţă relativă la oboseală R KO = O .. ....1. deoarece..... cuprind date concrete privind caracteristicile asigurate de fiecare marcă de material şi indicaţii precise privind prelucrările tehnologice ce conduc la stările structurale corespunzătoare obţinerii acestor caracteristici şi facilitează astfel alegerea lor pentru o anumită aplicaţie... aj1 ... ani Spi n .. . Ki a1i .. 325 . manuale etc.9). Kj... acestea grupează materialele după destinaţie (de exemplu. Kn Kn a1n .... RO fiind rezistenţa la oboseală a materialului (v... Spn S p = ∑ S pj j =1 aj = Spj Sp a1 ..... .. aij .

220 190..9 2.17.8.11...1.2 8....7....2 3..1...28 6.8 7...115 85.6.7.0.1..2 6...3 6..110 43.8 0...8.1 2.92... uscat Compozite poliesteri + fibre de sticlă ρ...900 400..7 7..1200 1000.4 4..3 1.....16.....20.4 8.9. k = 1.220 90.9.8..4 8.....9.50 60.....7.0.20 11.10..n.5.1.... uscat Lemn esenţă moale...5.5..6....1300 110. nivelurile caracteristicilor asiguarete CAM.9 8....8.5 2..1300 450.1000 200.1.550 700.60 20..2.210 200.....1 9.... N/mm2 350..180 28..91 2. j = 1....3...7..8...9.3 6..6 12.6 8.8.10.4 12.....520 500..14...7.9 7.9..7 4.2 170.. Materialele care respectă toate criteriile privind proprietăţile impuse de aplicaţia în care urmează a fi utilizate alcătuiesc gama materialelor cu proprietăţi adecvate..95 0.3.800 450.200 200....10.190 115.8.. Principalele caracteristici tehnice ale unor materiale comerciale Materialul Oţeluri carbon de uz general Oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (tratate termic) Oteluri pentru conducte şi recipiente sub presiune (laminate termomecanic) Oţeluri inoxidabile feritice Oţeluri inoxidabile austenitice Oţeluri inoxidabile duplex Oţeluri maraging Superaliaje tip Inconel Superaliaje tip Nimonic superaliaje tip Hastelloy Alame Bronzuri cu Sn sau cu Al Aliaje Cu – Ni Bronzuri cu beriliu Aliaje pa bază de Al deformabile (călite şi îmbătrânite) Aliaje pe bază de Ti Aliaje pe bază de Mg Polietilenă Polipropilenă Politetrafluoretilenă (teflon) Poliamide (nylon) Policlorură de vinil Lemn esenţă tare..1..5..8..6 4.5....8..1.7..jk.3 24.40 70.....8.7.90 km 4. j = 1.. CAP..n (stabiliţi folosind. k = 1.210 180..210 210...7. cuprinde m materiale (marcate Mk..210 200.1.8.1.5...0..9 7.6.1200 300.n).... Pentru alegerea celui mai potrivit material din această gamă se poate utiliza următoare metodologie: • se consideră că gama materialelor cu proprietăţi adecvate. având coeficienţii de importanţă aj..1...8.......0 10...75.4.. pentru toate materialele Mk.100 40.1..0..4..4..4.2..8 6...8 5.7.850 600.11 9...1400 650.9...72 107..2.10 70.8..1 8......135 68.9 7.4.10.47 0. kN/mm2 200.8....4500 E.2500 600..750 520..32 40.....50..... de exemplu.m)....0 7. care respectă toate criteriile 326 ...210 140.5.j...33 7.00 0. j = 1.9....3..00 1..100 50.1.80 3000.....8 8...1..1.7.2.210 200...1..10..3..n.m..7 1..12.0.650 200.4 0. metoda prezentată anterior) şi nivelele limită acceptabile ale caracteristicilor de material. care îndeplinesc integral cele n criterii de selecţie (notate j = 1. • din analiza care a condus la constituirea gamei materialelor cu proprietăţi adecvate se cunosc.2 Rm.210 K R.0....3.5 0...2 1.0..220 200.. notată GMP.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 14.8.. k = 1.2...7....5 3.14.8...8.6.2 8..90.6.8......1 8.500 400....7... t/m3 7.60 2.950 1800.7 1.70.5 2.m.25 1.9 7..110 140...1 4.

.. dacă fiecare din materialele Mk.m. • pentru fiecare din materialele Mk. astfel încât îndeplinirea fiecărui criteriu de către un material (notată cu 1) să constituie un argument în favoarea alegerii acestuia pentru o anumită aplicaţie. următoarea alcătuire: * materialul este disponibil pe piaţă în cantităţile şi sub forma semifabricatelor necesare pentru realizarea produselor (materialul nu trebuie elaborat şi transformat în semifabricate pe baza unor comenzi speciale lansate către producător). dacă criteriul de selecţie Kj este formulat analitic în forma Ijk = CA P ..n. Un set de criterii de acest tip poate avea. dispozitive sau maşini universale (prelucrarea semifabricatelor nu necesită utilizarea de scule. k = 1.. fără a fi necesară aplicarea unor procedee sau operaţii operaţii tehnologice speciale. dimensiunile şi caliatea suprafeţelor impuse de realizarea produselor se face cu scule...Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Kj. CT = j1 n „min”. j = 1. k = 1. dacă criteriul de selecţie Kj este formulat CA M . k = 1. sau Ijk = CA P . scrise analitic în forma „min” CAM.k.jk ≥ CAP. folosind relaţia: I . se calculează indicatorul global al proprietăţilor (caracteristicilor tehnice) ICT.. * prelucrarea semifabricatelor la forma.jk .j sau în forma „max” CAM. Ijk ≥ 1. j = 1. j = 1. k = 1.n...jk ≤ CAP. B.. k = 1. respectă toate criteriile de selecţie Kj. j = 1.. materialul cu cea mai mare valoare a acestui indicator fiind (din punctul de vedere al caracteristicilor asigurate) cel mai potrivit pentru aplicaţia avută în vedre.. dispozitive sau maşini speciale)..m. • pentru fiecare din materialele Mk. j = 1.n... j = 1..j (14. indicatorii parţiali se calculează cu relaţii de forma: CA M .n. dimensiunile şi calitatea suprafeţelor impuse de realizarea produselor se face cu tehnologii obişnuite. iar neîndeplinirea fiecărui criteriu (notată cu 0) să diminueze şansele de alegere a acestui material. care exprimă măsura în care materialul satisface criteriile de selecţie Kj. de exemplu... evident.jk analitic în forma „max”.k = ∑ ajIjk .j . în ordinea descrescătoare a valorilor indicatorului ICT..k. Criteriile privind procesarea tehnologică a materialelor în vederea obţinerii semifabricatelor sau produselor se formulează în mod obişnuit într-o formă calitativă (atributivă).j.2) • se ierarhizează materialele Mk..n.m.m.m. * obţinerea caracteristicilor materialului impuse de condiţiile tehnice ale 327 .. * prelucarerea semifabricatelor la forma.m se stabilesc indicatorii parţiali Ijk.n. k = 1..

. respectarea acestora determinând alegerea materialelor şi tehnologiilor de fabricaţie care asigură realizarea în condiţii economice (cu cheltuieli cât mai mici) a produselor necesare într-o aplicaţie tehnică. * posibilităţile apariţiei defectelor de material sau de rebutare a produselor în timpul prelucrărilor tehnologice sunt minime. în care elementele matricei. j = 1…q. C. numit matricea performanţelor tehnologice (de forma celui prezentat în fig. folosind relaţia: I PT . ′ adică pentru fiecare din criteriile K 1 .. k = 1…m.k. chimice sau termochimice. aceste criterii se formulează în funcţie de costul total al 328 . K ′q incluse în setul de criterii privind ′ ′ ′ procesarea materialelor.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR produsului care se realizează nu necesită aplicarea unor tratamente termice.. daca materialul M k respecta criteriul K ′j  (14.. a q .. K ′2 . materialul cu cea mai mare valoare a acestui indicator fiind cel mai avantajos din punctul de vedere al comodităţii achiziţionării şi comportării la prelucrarile tehnologice necesare transformării sale în produse. k = 1…m. În mod obişnuit. După stabilirea şi ierarhizarea în funcţie de importanţă a criteriilor privind procesarea tehnologică. exprimă măsura în care fiecare din materialele Mk. se trece la analiza măsurii în care materialele din gama GMP ≡ {M1. Criteriile privind procesarea materialelor se pot ierarhiza în funcţie de importanţă. Mm} respectă aceste criterii. …. 14. întocmind un tablou. Criteriile privind costurile (cheltuielile) aferente elaborării materialelor. transformării lor în semifabricate şi prelucrării acestora pentru obţinerea produselor sunt deosebit de importante... k = 1…q : 1. k = 1…m j =1 n (14.k. ( ∑ a /j = 1 ) şi se face apoi ierarhizarea criteriilor după valoarea coeficienţilor j =1 q a ′j . se calculează indicatorul global al performanţelor tehnologice IPT. k = 1…m.. a 2 . se stabilesc coeficienţii de importanţă a1 . aplicând aceiaşi metodă ca şi în cazul criteriilor privind proprietăţile.2)..3) I ′jk =  0... M2. numite indicatorii parţiali ai performanţelor tehnologice I ′jk . Mk. a ′j .4) şi se poate face ierarhizarea materialelor din GMP în ordinea descrescătoare a valorilor indicatorului IPT. k = ∑ a ′j I ′jk . …. daca materialul M k nu respecta criteriul K ′j  Pentru fiecare din materialele Mk.. din GMP îndeplinesc criteriile K ′j .

5) CTref în care CT.. Mm / I 12 / I 22 K 1/ / K2 a1/ / a2 / I 11 / I 21 .. (14. / q1 . / I qm IPT. K K / j .k C r . / I 1m / I 2m . + a PT I PT .. (14...... .. a a I PT .k .2. k = CT CT k C r ....2... iar CTref este costul total al realizării aceluiaşi tip de semifabricate şi/sau al obţinerii aceluiaşi tip de produse dintr-un material de referinţă (din GMP sau din afara acestei game). cu formula: a I ..m Fig.k .k reprezintă costul total al realizării semifabricatelor dintr-un material Mk ∈ GMP şi/sau al obţinerii produselor necesare unei anumite aplicaţii...... .6) I PTE .. Configuraţia matricei performanţelor tehnologice ale materialelor Criteriul realizării cu costuri minime a produselor necesare unei aplicaţii tehnice se consideră la luarea deciziei finale privind alegerea materialelor. calculând pentru fiecare material Mk ∈ GMP indicatorul global al performanţelor tehnico-economice (numit şi meritul global) IPTE. .. IPT. / qk .. Câteva date cu caracter informativ privind costurile relative ale unor materiale (metalice şi nemetalice) utilizate frecvent în aplicaţiile tehnice sunt prezentate în tabelul 14..... .... I I / j2 .... CRITERIUL PONDEREA CRITERIULUI M1 INDICATRII PARTIALI I /jk PENTRU MATERIALUL Mk ⊂ GMP M2 . k = ∑ a ′j I ′jk j =1 n / j . / q .. I I / j1 ...k 329 ... .1 IPT... Mk .k. / I 1k / I 2k . .....m. . I /jm ...2 ..k = ..Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice realizării produselor cu performanţele tehnice impuse de aplicaţia în care sunt utilizate. definite prin relaţia: CT . k = 1... ..m. 14.. k = 1. IPT. . / q .... .. Pentru a compara materialele din GMP prin prisma costurilor totale implicate de obţinerea semifabricatelor şi/sau de utilizarea acestora la realizarea produselor necesare unei aplicaţii se pot utiliza costurile relative Cr... / q2 . I I / jk ...

Polistyren Policlorură de vinil.5. se poate stabili cu formula: I CT .5 8. Inconel. evident. benzi...4.0 1.. k = C r .5... ABS.9.2.m.2... care are la bază următoarele principii: − • orice produs este purtătorul material al unor funcţii capabile să satisfacă anumite necesităţi ale utilizatorilor (un produs nu trebuie privit ca un ansamblu de părţi materiale. ci ca un ansamblu de utilităţi). Alame (produse obţinute prin DP) Cupru.9. profile) Oţeluri carbon pentru construcţia de maşini (produse laminate) Oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (produse laminate) Oteluri carbon şi slab aliate pentru scule Oţeluri inoxidabile şi refractare (produse laminate) Fonte albe şi cenuşii (produse obţinute prin turnare) Fonte modificate (produse obţinute prin turnare) Aluminiu şi aliaje de Al (produse oţinute prin DP + TT) Aluminiu şi aliaje de Al (produse obţinute prin turnare) C= r C T C ref T * MATERIALUL Cupru.120 25.18 19.40 3..4. Alame (produse obţinute prin turnare) Aliaje Cu – Ni (produse laminate sau turnate) Superaliaje de tip Nimonic.5. Poliamide (Nylon) Fibre de sticlă Compozite polimerice cu fibre de sticlă sau de carbon Cr = CT CTref * 1..k..8 5..2..8 2.k şi costurile aferente prelucrării tehnologice pentru materialele din GMP sunt apropiate. Tabelul 14..k O metodă modernă ce poate fi utilizată la luarea deciziei finale privind selecţia materialelor pentru o aplicaţie tehnică este analiza valorii (analiza tehnico−economică a utilităţii).45 5. iar aPT – coeficientul de importanţă global al criteriilor privind performanţele tehnologice ale materialelor (aCT + aPT = 1)...1.1.7... Polipropilenă..m.2... indicatorul global al performanţelor tehnico – economice IPTE..9.8 2. analiza oricărui produs trebuie realizată pornind de la sistemul de 330 * Costurile CT şi CTref sunt calculate în lei/kg de semifabricat .1..0 10. k = 1.4.9 1..9 6..5 7.. Udimet Titan şi aliaje de Ti (produse obţinute prin DP + TT) Polietilenă.5 270.1..1...6 2....13 6.. k = 1.14 36.8. ţinând seama de acest principiu.21 100.... Bronzuri. Răşini acrilice şi fenolice Politetrafluoretilenă (Teflon).8.4..3. Valorile informative ale costurilor relative ale unor materiale utilizate în tehnică MATERIALUL Oteluri de uz general (bare laminate) Oteluri de uz general (table..400 Dacă valorile indicatorului IPT.7) .5 2. Bronzuri. Incoloy.k (14... I PTE .ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR în care aCT este coeficientul de importanţă global al criteriilor privind caracteristicile tehnice ale materialelor.0...3.. materialele Mk ∈ GMP care au meritul global cel mai ridicat trebuie să fie cele preferate pentru aplicaţia tehnică considerată.

pentru ca produsul obţinut să se caracterizeze printr-un raport maxim utilitate/cost).3.f. i = 1. care să constituie suportul luării deciziilor pertinente privind rezolvarea unor astfel de probleme.. Aplicarea acestor metode este utilă şi conduce la rezultate bune. economişti specailizaţi în domeniul costurilor etc.). se poate construi un grafic de corelare i =1 f utilitate – cost de tipul celui prezentat în figura 14. ţinând seama de următoarele recomandări: • în prima etapă de rezolvare a problemei se analizează cu atenţie 331 . acest principiu fiind denumit principiul raportului maxim între utilitate sau valoare de întrebuinţare şi cost. ingineri specializaţi în domeniul tehnologiilor de fabricaţie.. la analiza oricărui produs trebuie calculată ponderea costurilor implicate de realizarea fiecărei funcţii şi trebuie examinată corelaţia ce există între aceasta şi ponderea funcţiei (coeficientul de importanţă al funcţiei) în asigurarea utilităţii (calităţii) globale a produsului. dacă problema alegerii materialelor pentru o aplicaţie tehnică se tratează etapizat.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice funcţii al acestuia. ingineri specializaţi în domeniul materialelor. iar CT CT – costul total al produsului ( ∑ ci = 1). directe) ale celor care utilizează produsul şi funcţii auxiliare (secundare). • pentru orice produs trebuie să existe o corelaţie optimă între funcţiile asigurate şi resursele alocate pentru realizarea acestora. Ci fiind costul aferent realizării funcţiei. Din analiza unor astfel de grafice rezultă care sunt funcţiile produsului pentru care costurile sunt disproporţionate în raport cu contribuţiile lor la utilitate şi se pot găsi modalităţile de eliminare a neconcordanţelor cu efecte negative asupra costurilor (eliminarea funcţiilor inutile sau operarea unor modificări tehnologice privind realizarea funcţiilor care implică costuri ridicate). ţinând seama de acest principiu... Considerând că produsul analizat are f funcţii şi că la fiecare funcţie corespunde un coeficient importanţa αi. Aspectele anterior prezentate evidenţiază cu claritate complexitatea problemelor privind alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice. care corespund unor necesităţi reale (efective. în cadrul căruia funcţiile sunt împărţite în categorii de importanţă: funcţii de bază (principale). care contribuie la îndeplinirea normală a funcţiilor de bază sau care fac produsul mai uşor de vândut şi cresc reputaţia pe piaţă a acestuia. diminuează responsabilitatea membrilor echipei de proiectare şi micşorează cerinţele privind competenţa acestora.f ( ∑ α i = 1 ) şi o pondere a costului i =1 f C de realizare ci. Încercarea de a recomanda unele metode cantitative. nu trebuie să conducă la ideea că aceste metode simplifică problemele. de către o echipă de proiectare bine structurată (care cuprinde ingineri cunoscători ai aplicaţiei ce se analizează. ci = i . i = 1.

332 . pot fi îndeplinite atât de materialele metalice. tipurile sau mărcile de materiale adecvate din această familie. cât şi de materialele compozite durificate cu fibre. tenacitate mare şi densitate cât mai mică. 14.5. condiţii care. se pot adăuga acestora şi criterii din celelalte categorii (criterii privind procesarea tehnologică sau criterii privind costurile). • după selectarea familiei din care trebuie să facă parte materialul ce va fi utilizat la confecţionarea produsului. pentru cele două aplicaţii descrise anterior alegerea tipurilor de materiale se realizează aşa cum sugerează schemele prezentate în figurile 14. se poate încerca selectarea clasei (familiei) de materiale potrivite pentru fabricarea produsului.3. de exemplu. ceea ce conduce. pe această bază. dacă produsul care trebuie realizat este un recipient sub presiune care urmează a fi amplasat pe o aeronavă. dacă produsul care trebuie realizat este un recipient de stocare a unui gaz combustibil (pentru utilizare casnică) sub presiune. menţinând în prim plan cerinţele privind proprietăţile şi adăugând eventual acestora şi criterii privind caracteristicile tehnologice sau costurile. Fig. decizia utilizării unui material metalic fiind justificată de compararea celor două familii de materiale prin prisma costurilor.6 şi 14. aşa cum se arată în schema din figura 14.7.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR condiţiile tehnice ce caracterizează produsul care trebuie realizat. de exemplu. la soluţia alegerii unui material din familia compozitelor durificate cu fibre. se stabilesc principalele proprietăţi (caracteristici) pe care trebuie să le posede materialul din care acesta urmează să fie confecţionat şi. se stabilesc categoriile. aşa cum se arată în schema din figura 14. de exemplu. Configuraţia unui grafic de corelare utilitate – cost obţinut prin aplicarea analizei valorii la un produs industrial • dacă în prima etapă de rezolvare a problemei criteriile privind proprietăţile nu sunt suficiente pentru selectarea familiei de materiale adecvate aplicatiei avute în vedere. materialul din care acesta urmează să fie confecţionat trebuie să prezinte caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate. materialul din care acesta urmează să fie confecţionat trebuie să se caracterizeze prin rezistenţă mecanică ridicată.4.

Schema alegerii tipurilor de materiale compozite pentru un recipient sub presiune amplasat pe o aeronavă Fig. 14.7. pentru a decide care dintre tipurile de materiale selectate în etapele precedente (care alcătuiesc gama materialelor cu proprietăţi adecvate GMP) corespunde cel mai bine cerinţelor tehnico-economice ce definesc aplicaţia avută în vedere.4. Shema alegerii familiei de materiale pentru un recipient de stocare sub presiune a unui gaz combustibil • metodele prezentate anterior se pot utiliza în etapa finală. pentru ca eficienţa aplicării acestor metode să fie corespunzătoare este necesar ca numărul materialelor Mk din GMP să fie cât mai 333 Fig.5. Shema alegerii tipurilor de materiale metalice pentru un recipient sub presiune amplasat pe o aeronavă . 14. 14.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Fig. Shema alegerii familiei de materiale pentru un recipient sub presiune amplasat pe o aeronavă Fig.6. 14. aşa cum s-a arătat mai înainte.

această cerinţă putând fi uşor respectată dacă se face o selecţie a tipurilor de meteriale pe baza informaţiilor cuprinse în standarde. tensiunea medie σ + σ min σ max (1 + R) σ − σ min σ max (1 − R) σ m = max = > 0 şi σ v = max = σv. tensiunea minimă σmin = Rσmax. σmax > 0. în condiţii de funcţionare defectuoasă a σ max instalaţiei de pompare) alternante (cu –0.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR mic. normative sau prescripţii tehnice.3. În ţara noastră şi în multe alte ţări de pe glob.85% din sondele aflate în producţie.. dată de relaţia: 334 .0. mărcile de oţel adecvate (care alcătuiesc GMP pentru această aplicaţie) se pot alege folosind prescripţiile din standardul SR EN 10028. se poate aprecia că durabilitatea unei prăjini de pompare este în directă dependenţă cu mărimea coeficientului de siguranţă c. ciclurile de solicitare având perioada aproximativ egală cu durata unui ciclu de lucru al pompei de adâncime. Ciclurile de solicitare ale prăjinilor din compunerea garniturii de prăjini de la o sondă sunt (în mod obişnuit) ondulant-pozitive (cu coefcientul de asimetrie σ R = min = 0. care prezintă o modalitate de estimare a caracteristicilor ciclurilor de solicitare ale prăjinilor de pompare din diferite zone ale garniturii de prăjini ce echipează o sondă. cataloage. Acest fapt este ilustrat în figura 14. pompajul de adâncime cu prăjini se utilizează ca metodă de extracţie a petrolului (ţiţeiului) la 65.3. Ca 2 2 2 2 urmare. pentru aplicaţia constând în realizarea recipientului de stocare a gazului gombustibil (anterior discutată). Configuraţia constructivă a prajinilor de pompare este dictată de rolul lor funcţional şi de tipul materialului utilizat la confecţionarea acestora şi este prezentată în figura 14. Un studiu de caz privind alegerea materialelor Pentru a evidenţia complexitatea problemei alegerii materialelor pentru aplicaţiile tehnice se prezintă un studiu de caz privind materialele selectate şi utilizate de diverşi producători pentru realizarea prăjinilor de pompare a petrolului din zăcăminte. 14.4 < R < 0) şi au ca tensiuni caracteristice: tensiunea maximă. pe baza interpretării dinamogramelor înregistrate la sonda respectivă. având rolul de a transmite mişcarea rectilinie alternativă de la instalaţia de suprafaţă la pistonul (cilindrul) pompei de adâncime cu care se realizează extracţia ţiţeiului din zăcământ.9...8.. La aplicarea acestei metode tehnologice de exploatare a sondelor. prajinile de pompare sunt supuse unor solicitări axiale variabile. În timpul utilizării într-o sondă aflată în exploatare. de exemplu. garnitura de prăjini (alcătuită din prăjini de pompare asamblate cap la cap) este una din componentele principale ale echipamentului de lucru.7 ) sau (mai rar.

forţa de flotabilitate a garniturii de prăjini Ff1. cu corozivitatea determinată de salinitate şi de conţinuturile de CO2 şi H2S dizolvate). Intensităţile majorităţii acestor componente (Fg. rigidităţile la tracţiune şi încovoiere ale prăjinilor fiind în directă proporţionalitate cu această caracteristică.) Ff.8) în contextul argumentelor anterior prezentate. 335 . ca urmare. Fd. între pistonul şi cămaşa pompei de adâncime. greutatea coloanei de lichid pompat F1. πd 2 . având acelaşi coeficient de asimetrie ca şi ciclurile solicitării de lucru. Rm Comportarea în exploatare a prăjinilor de pompare are ca factor de influenţă şi modulul de elasticitate longitudinal al materialului acestora E.1 este tensiunea maximă a ciclurilor limită care. implicit.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Rm σ max. energia consumată la exploatarea unei sonde prin pompaj de adâncime) sunt în dependenţă liniară cu caracteristica γ. produc ruperea prin oboseală a prăjinii considerate.8) = c= Rm σ max (1 − R) + (1 + R ) σ −1 în care σmax. forţele de frecare (între prăjini şi ţevile de extracţie. Fmax este rezultanta unui Fmax şi aria secţiunii transversale a prăjinii S p = 2 4 grup de sarcini axiale ce are ca principale componente: greutatea proprie a prăjinilor de pompare Fg. Ff) sunt direct proporţionale cu greutatea specifică a materialului prăjinilor γ = ρg şi. determină micşorarea deformaţiilor axiale şi γ curburilor locale ale garniturii de prăjini ce echipează o sondă aflată în exploatare şi asigură astfel o funcţionare mai eficientă a instalaţiei de pompare.1 σ max . (14. Analizând relaţia (14. Tensiunea maximă (σmax) a ciclurilor solicitării de lucru a unei prăjini are mărimea dată de raportul dintre forţa maximă de solicitare axială a prăjinii. se poate aprecia că durabilitatea prăjinilor de pompare creşte o dată cu rezistenţa R mecanică specifică a materialului din care sunt confecţionate. iar σ−1 – rezistenţa la oboseală (prin solicitare alternant-simetrică. cu R = −1) a prăjinii de pompare în mediul de lucru din sondă (amestec ţiţei−ape de sondă. intensităţile forţei Fmax şi tensiunii σmax (şi. Ff1. sarcinile (dinamice) datorate inerţiei şi fenomenelor oscilatorii ale garniturii de prăjini Fd. Rm este rezistenţa la rupere a materialului prăjinii. etc. K R = m şi cu γ σ mărimea rezistenţei la oboseală relative K O = −1 . creşterea valorii modulului de elasticitate specific al E materialului prăjinilor K E = .

în medii de lucru slab corozive.9. KO. Configuraţia constructivă şi dimensiunile produsului prăjină de pompare Fig.790 N/mm2) sunt realizate de oţelurile 336 . Oţelurile sunt materialele tradiţionale pentru prăjinile de pompare.8. Determinarea caracteristicilor ciclurilor de solicitare ale prăjinilor de pompare Caracteristicile precizate anterior (KR..14.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. caracteristicile de rezistenţă mecanică prescrise (Rm = 630. recomandate pentru prăjinile supuse în exploatare la sarcini mici sau mijlocii. KE) pot servi la efectuarea unei analize comparative a diverselor materiale utilizate sau cu perspective de utilizare la confecţionarea prăjinilor de pompare. A. Standardele şi normele existente clasifică oţelurile pentru prăjini de pompare în următoarele clase de rezistenţă: a) oţeluri grad C.. 14.

0.17 %. dificultăţile tehnice ridicate de aplicarea călirii martensitice clasice (cu încălzirea pieselor în cuptor şi răcirea ulterioară în băi de ulei sau apă) la prăjinile de pompare pot fi depăşite dacă se utilizează încălzirea prin inducţie cu curenţi de medie frecvenţă (8000.10.0. în medii de lucru saline (fără H2S).3. în locul tratamentelor de normalizare sau normalizare + revenire... recomandate pentru prăjinile de pompare cu condiţii grele de lucru: sarcini mari de pompare şi medii saline contaminate cu CO2 (fără H2S) sau sarcini de pompare moderate şi medii de lucru puternic corozive (medii saline cu CO2 şi H2S)..12..3 %). %Crm = 16.3. %Nim = 1.. %Crm = 0....42 %.4 %.2.0.7 % şi %Mom = 0....Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice carbon sau slab aliate de tip C−Mn (cu %Cm = 0.17.23 %. în medii de lucru cu corozivitate scăzută..1.15.. în stările structurale conferite prin aplicarea unor TT finale de normalizare + revenire sau îmbunătăţire. ce asigură (după calire+ revenire) caracteristici de rezistenţă mecanică la nivelul oţelurilor grad D şi rezistenţe la oboseală (în aer şi în mediul coroziv de sondă) superioare celor prezentate de celelalte oţeluri pentru prăjini.. cu TT final de normalizare + revenire înaltă.0.0.3. destinate prăjinilor solicitate moderat în timpul pompajului.15.1.8.4.965 N/mm2) sunt realizate de oţeluri slab aliate de tip Cr−Mo (%Cm = 0. se recomandă utilizarea unui oţel Ni−Mo (%Cm = 0.65. rezistenţa la oboseală este influenţată substanţial şi de frecvenţa ciclurilor de solicitare variabilă..2. %Crm = 1.0.. %Nim = 1. aşa cum arată diagramele din figura 14. recomandate pentru prăjinile supuse în timpul pompajului la sarcini mari sau foarte mari.7 %.3 %) sau Cr−Ni−Mo (%Cm = 0.. • Rezistenţa la oboseală (în aer sau în mediu coroziv) a prăjinilor de pompare este cu 40. în figura 14.2..2 % şi %Mom = 0.0..3 %). În cazul mediilor corozive. aşa cum indică datele prezentate în tabelul 14.4 % şi %Mnm = 1.3.4.6 %) în stare normalizată..55 % mai scăzută decât rezistenţa la oboseală a materialului din care sunt confecţionate (determinată pe epruvete polizate)..1.10000 Hz) şi răcirea cu jeturi de apă. caracteristicile de rezistenţă mecanică impuse (Rm = 790.35..1...0 % şi %Mom = 0. aşa cum indică diagramele prezentate în figura 14. 337 .. Cercetările întreprinse pentru creşterea caracteristicilor de exploatare ale prăjinilor de pompare din oţel au condus la concluziile următoare: • Aplicarea TT final de îmbunătăţire..45 %..0. c) oţeluri grad K. %Nim = 1 % şi %Mom = 1%.... asigură rezistenţe mecanice superioare ale prăjinilor şi ameliorează comportarea lor la oboseală în aer şi în mediile corozive saline. un exemplu tipic de oţel aparţinând acestei clase este cel cu %Cm = 0. b) oţeluri grad D.... d) oţeluri speciale.11 se prezintă sintetic modul în care starea suprafeţelor prăjinilor şi mediul de lucru influenţează rezistenţa la oboseală a acestora..

10. Al2CuMg (faze S’ sau S) etc.. tabelul14.6⋅106 m (puţin mai mică decât a oţelurilor) şi KR = (1. din clasa 7000 (de exemplu. Cr. Rezistenţa la oboseală în aer a oţelurilor pentru prăjinile de pompare Fig.). prin aplicarea unor TT de tipul T7.1.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig.75. etc. şi cu mărimea tensiunilor reziduale de compresiune din stratul superficial al prăjinilor (introduse în cursul procesului tehnologic de fabricare sau prin operaţiile de durificare superficială practicate) σr. călire superficială.20) ⋅104 m (mai mari ca la oţeluri. S-a constatat că rezistenţa la oboseală a prăjinilor σ−1 este în dependenţă liniară cu rezistenţa la rupere a oţelului din care sunt realizate Rm.. B. 14. aliajul 7075....1 %. Cercetările au arătat că aliajele pe bază de Al potrivite pentru această aplicaţie sunt aliajele deformabile şi durificabile structural prin TT.14... Influenţele stării suprafeţei şi mediului de lucru asupra rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din oţel • Creşterea rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din oţel se poate realiza dacă se aplică acestora operaţii finale de durificare superficială (ecruisare prin rulare sau prin sablare cu jet de alice.. Al2Mg3Zn3 (faze T’ sau T). cu %Znm = 5. de tip MgZn2 (faze M’ sau M).600 N/mm2 şi caracteristici KE = 2.2.1. Aliajele pe bază de aluminiu reprezintăo altă categorie de materiale a cărei utilizare la confecţionarea prăjinilor de pompare a fost cercetată. aceste aliaje capătă structuri alcătuite dintr-o matrice de soluţie solidă a componentelor şi faze durificatoare (semicoerente sau necoerente cu matricea) uniform distribuite în matrice. %Mgm = 2. La utilizarea acestor aliaje pentru confecţionarea prăjinilor de pompare trebuie avute în vedere următoarele aspecte: • Aliajele asigură prăjinilor rezistenţa la tracţiune Rm = 475. v. 338 . Zr). care induc tensiuni reziduale de compresiune în stratul superficial al pieselor.9 %.11.2.. %Cum = 1.. cu rugozitatea suprafeţelor acestora Rz. Ti.0 % şi adaosuri de Mn.3).6.2.2.

• Prezenţa mediilor corozive de lucru afectează rezistenţa la oboseală a aliajelor pe bază de aluminiu în măsură mult mai mică decât în cazul oţelurilor. eventual.6. chiar şi în cazul contaminării acestora cu H2S şi CO2.13. la nivelul celor tipice oţelurilor înalt aliate cu Cr.200 oC (de exemplu. Compozitele cu fibre de sticlă folosite pentru realizarea prăjinilor de pompare (conform soluţiei constructive sugerate de fig. v. aşa cum sugerează diagramele din figura 14.1). Influenţele mediului de lucru şi frecvenţei ciclurilor de solicitare asupra rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din oţel grad D Fig.12.31. Compozitele cu fibre de sticlă reprezintă o altă categorie de materiale aplicabile la confecţionarea prăjinilor de pompare. dacă piesele din astfel de aliaje sunt menţinute la temperaturi mai mari ca 150.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice • Caracteristicile de rezistenţă mecanică se degradează în timp. C. existenţa acestui fenomen (datorat trecerii în stare stabilă a structuriilor metastabile realizate prin TT aplicate) impune limitarea adâncimilor la care pot fi utilizate prăjinile din aliaje de Al şi verificarea periodică a caracteristicilor lor mecanice (însoţită.14. Influenţele asimetriei ciclurilor de solicitare şi prezenţei concentratorilor asupra rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din aliaje pe bază de aluminiu • Rezistenţa la oboseală (în aer) a aliajelor pe bază de aluminiu este influenţată în măsură importantă de asimetria ciclurilor de solicitare şi de prezenţa concntratorilor de tensiuni.33.0. de refacerea structurii printr-un nou TT de călire de punere în soluţie + îmbătrânire). aliajele au o bună rezistenţă la oboseală în mediile saline. B sau whiskers (trihite) metalice sau ceramice..8) au 339 . caracteristica KO înregistrând valori 0. 9..13. menţineri de 1000 ore la 200 oC pot determina diminuarea cu 50.. scap.14.14. pentru viitor (când costurile de fabricare vor înregistra scăderi datorită progresului tehnic şi tehnologic) se întrevede şi utilizarea compozitelor cu fibre de C.60 % a Rm. Fig....

Dependenţa dintre rezistenţa la rupere şi fracţia volumică a fibrelor la compozitele pentru prăjini de pompare Fig. deoarece compozitele realizate industrial nu asigură întotdeauna legături interfaciale perfecte între fibre şi matrice (condiţie ce stă la baza stabilirii acestor relaţii). 14.3 şi în diagramele din figura 14. întărirea şi maturarea la cald a răşinii în prezenţa unor catalizatori).7.9) E = fv Ef + (1 – fv)Em Em ] (14. valorile experimentale ale caracteristicilor E şi Rm ale materialelor compozite diferă de cele calculate cu relaţiile (14. armată cu fire paralele din rovrig de fibre de sticlă.24⋅103 N/mm2) sau din sticlă S (cu Rmf = 4800 N/mm2 şi Ef Em = 8. Modificarea rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din materiale compozite în funcţie de abaterile de la aranjamentul axial al fibrelor de sticlă 340 .15. La utilizarea acestor materiale pentru confecţionarea prăjinilor de pompare trebuie avute în vedere următoarele aspecte tehnice: • Caracteristicile KE şi KR ale compozitelor cu fibre de sticlă sunt superioare celor prezentate de oţeluri. şi Rm (la tracţiune) ale prăjinilor realizate din materiale compozite putându-se estima cu relaţii de forma (v. concomitent cu gelifierea.12): (14.14. printr-o matriţă.9⋅103.1⋅103 N/mm2) şi fibre din sticlă E (cu Rmf = 3400 N/mm2 şi ≅ 7.10).14.10) Ef Aşa cum rezultă comparând datele prezentate în tabelul 14.. aceste caracteristici sunt dependente de fracţia volumică a fibrelor în structura compozitului fv. 14. aşa cum rezultă analizând datele prezentate în tabelul 14.. Rm = Rmf [fv + (1 – fv) Fig.9) şi (14..60 N/mm2 şi Em = 6.3.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR matricea de răşină poliesterică sau epoxidică (cu Rmm = 30. Prăjinile de pompare din astfel de materiale se realizează printr-un proces de pultruziune (tragerea răşinii.55⋅103 N/mm2). E. cap..

...0. *** KO calculate cu σ-1 determinat pe epruvete polizate..Tabelul 14.27 0.10⋅105 N N+r C+R KO *** în aer 0.14 9.9..26 1.7 2..50 (0.1.13 1.03 1.0..0.83 0.52 0.7 2.52 0.0.05⋅105 Starea N C+r N+r C+r Rm.7 2.05) 0.47.710 620..1.35) 0.32 0...6 3.56 0..0.... 2760 pentru aliajul de Al tip 7075 (AlZn6Mg2.34 0.930 470.2 2.49.640 750..11 1.2 KR.0..8 2..5).06.98.35 (0.50 0..48....50.27 (0.. 1800 pentru compozitul cu fibre de sticlă.. ** KR şi KE.0..81.. calculate cu următoarele densităţi ρ..0 E.9 4.51 (0..26 (0.93 0.52 (0.0..790 790.33.. Principalele caracteristici tehnico-economice ale materialelor folosite la realizarea prăjinilor de pompare Materialul Oţel Grad C Oţel Grad E Cr* 1.26 (0. în paranteze sunt valorile lui KO obţinute cu σ-1 determinat pe baza rezultatelor unor încercări efectuate pe prăjini reale. .965 860... N/mm2 630.22.22.62 1..53 0.0..** km 0.5)..11) 0.1.20..73.15⋅105 7.580 1600.. Grad E şi Grad K).1..82..25) KO *** în apă salină 0. în kg/m3: 7820 pentru oţelurile slab aliate (Grad C.1..1700 KE.60⋅104 C+r T7 80 % fibre * Costurile relative Cr calculate cu relaţia (14... considerând factorii CT şi CTref exprimaţi în lei/(m de prăjină)..06..07) 0.. 7750 pentru oţelurile speciale înalt aliate cu Cr....26 0.22.3.7 2.0..8 5.12. N/mm2 2.850 790.5Cu1..0.27) 0.90..6 Oţel Grad K Oţel Special (aliat cu Cr) Aliaj de Al tip 7075 Compozit cu fibre de sticlă E 2.7 2..49.24 (0.03⋅104 5..0.7 2..35) 0..** Mm 2.0.24) 5.04.03....870 810.....31 (0.31) 0.22 1..1.7 2.2.24.51...1030 690.0.

323 rezistenţă mecanică specifică.1 în loc de σ−1 are valori KO = 0. Cuvinte cheie analiza valorii. 321 matricea preferinţelor. 326 pultruziune.. 322 grafic de corelare utilitate-cost. • Caracteristicile mecanice ale materialelor compozite sunt influenţate negativ de creşterea temperaturii (ce produce degradarea matricei şi legăturilor interfaciale dintre fibre şi matrice).Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice • Rezistenţa la oboseală în aer a prăjinilor de pompare din compozite cu fibre de sticlă este caracterizată prin valori KO = 0. 327 materiale funcţionale. 324 rezistenţă relativă la oboseală. 321 materiale structurale.15. 324 prajini de pompare. 334 costuri relative. 323 criterii tehnologice. Studiul de caz prezentat evidenţiază un aspect important privind alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice: produsele destinate utilizării în diverse condiţii (privind solicitările mecanice. 340 reciclabilitate. compozitele cu fibre de sticlă având o foarte bună comportare în mediile apoase saline.. 328.30. rezistenţa la oboseală a compozitelor cu fibre de sticlă pentru prăjinile de pompare este substanţial influenţată de abaterile de la aranjamentul axial al armăturii (unidirecţionale) din fibre şi (la fel ca E şi Rm) de caracteristicile legăturilor realizate în procesul de fabricare la interfeţele dintre fibre şi matrice. temperaturile şi mediile de lucru) se pot realiza în mai multe variante. 329 indicator parţial. 330 cicluri de solicitare. 322 modul de elasticitate specific. 327 fiabilitate. 331 indicator global. în soluţiile de acizi sau baze şi în prezenţa solvenţilor organici.37.0. 327. compozitele cu fibre unidirecţionale având tendinţa de degradare rapidă când sunt solicitate la compresiune. 334 coeficient de importanţă.ca urmare prăjinile de pompare realizate din materiale compozite cu fibre de sticlă nu pot fi utilizate la temperaturi mai mari de 200 oC. 334 proprietăţi adecvate. 325 341 . 329 criterii de cost. 323 coeficient de siguranţă.. rezistenţa la oboseală este mai ridicată dacă solicitările variabile se caracterizează numai prin eforturi de întindere (de exemplu. 334 coefcient de asimetrie. Rezistenţa la oboseală nu este practic afectată de prezenţa mediilor corozive. • Aşa cum arată diagramele din figura 14.42). KO calculat cu σ0.25.. pentru fiecare variantă selectându-se materialul adecvat funcţionării în deplină siguranţă a produsului şi care asigură raportul maxim utilitate/cost.0. 328 criterii privind proprietăţile. 324 mentenabilitate.

Fracture and fatigue.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Bibliografie 1.. Ingineria calităţii. b) KR ≅ 20. A.14.. Care dintre următoarele materiale asigură un modul de elasticitate specific KE ≅ 2. 1994 7. 1995 Teste de autoevaluare T. b) fabricarea unui magnet permanent. c) KR ≅ 10.J..2. Ulmanu V. Editura Chiminform Data.4 km. c) fabricarea unui tranzistor. Bucureşti. Metals Park.. în vol. * * * Metals Handbook...14.14. 1995 5. c) polietilena. Shackelford J.14. Braşov.4 km. MacMillan Publishing Company. Ohio. New York – London. Care este rezistenţa mecanică specifică a unui material metalic cu Rm = 800 N/mm2 şi ρ = 4000 kg/m3: a) KR ≅ 20. Introduction to materials science for engineers.1. Broutman L. d) fabricarea corpului unui rezervor sferic de depozitare a gazelor lichefiate? T. Editura Tehnică. Editura Economică.3. 342 .1⋅105 N/mm2 şi ρ = 7850 kg/m3. d) KR ≅ 40. Care dintre următoarele aplicaţii tehnice impun alegerea unui material din gama materialelor funcţionale: a) realizarea conductorilor electrici. Care dintre următoarele materiale pot fi încadrate în gama materialelor reciclabile: a) oţelurile. Zecheru Gh.2 km? T. Drăghici Gh. c) realizarea ţevilor pentru tubulatura unei conducte care transportă gaze naturale sub presiune.. Pentru care dintre următoarele aplicaţii trebuie ales un material din gama materialelor structurale: a) realizarea arborelui cotit al unui motor de autoturism.. 1974 3. b) fontele.. 1985 4. „Noutăţi în domeniul tehnologiilor şi utilajelor pentru prelucrare la cald”. 1992 6. * * * Hütte − Manualul inginerului. Bucureşti. Traducere din limba germană după ediţia a 29-a. New York. Drăgulănescu N.14. d) sticla? T.M. Composite materials. Bucureşti.4 m.M.5. Ciurea S. 1992 2. Desk Edition.7⋅106 m: a) oţelul cu E = 2. Academic Press.4.S. b) fabricarea catalizatorului pentru un reactor dintr-o instalaţie petrochimică. Managementul calităţii totale. Analiza comparativă a caracteristicilor de exploatare ale materialelor pentru prăjinile de pompare. Moţoiu R. d) fabricarea elementului activ al unui aprinzător piezolelectric? T.

Care este indicatorul global al performanţelor tehnologice pentru un material care respectă numai trei din criteriile impuse: a) IPT = 1.8. b) ρ = 7600 kg/m3. IPT.7. Materialul din care se confecţionează un produs trebuie să satisfacă criteriul Rm ≥ 600 N/mm2. a 2 . b) IPTE.14. dacă indicatorul global al performanţelor sale tehnologice are valoarea / I PT = a1/ + a3/ + a 4 : a) primul criteriu. Stiind că act = 0.1⋅105 N/mm2 şi ρ = 4150 kg/m3. a 4 .8. Care dintre criterii nu a fost îndeplinit de un material. c) condiţiile privind reciclabilitatea. c) aliajul pe bază de titan cu E = 1.k = 1. La alegerea materialului pentru un produs sunt impuse cinci criterii (calitative) privind procesarea sa tehnologică.8 şi Cr.14. b) IPT = 0.373. d) condiţiile privind preţul de desfacere? T.k = 0. La alegerea materialului pentru un produs sunt impuse patru criterii (calitative) privind procesarea sa tehnologică. Care este rezistenţa la tracţiune a unui material al cărui indicator parţial privind respectarea acestui criteriu este I = 1.1⋅105 N/mm2 şi ρ = 8550 kg/m3? T.733. c) IPT = 0.11.6.6. a 3 .14. d) IPTE.4? T. c) ρ = 2860 kg/m3. d) Rm = 840 N/mm2? T.k = 0. d) ρ = 5600 kg/m3? T.k = 0. Care este densitatea unui material al cărui indicator parţial privind respectarea acestui criteriu este I = 1. să se precizeze care este valoarea indicatorului global al performanţelor tehnicoeconomice pentru acest material: a) IPTE. d) IPT = 0.14.455. c) IPTE.14.k = 3.1⋅104 N/mm2 şi ρ = 2750 kg/m3.10.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice b) aliajul de aluminiu cu E = 7. b) al doilea criteriu. d) al patrulea criteriu? T.8.4: a) Rm = 900 N/mm2.14. b) Rm = 600 N/mm2.12.0.k = 1. c) Rm = 500 N/mm2. b) condiţiile privind fiabilitatea. d) alama cu E = 1. b) orice produs trebuie privit ca un ansamblu de utilităţi.222? 343 . Un material Mk din gama materialelor cu proprietăti adecvate unei anumite aplicaţii are ICT.14. Care dintre următoarele principii se aplică la utilizarea analizei valorii la un produs industrial: a) orice produs este purtătorul material al unor funcţii capabile să satisfacă necesităţile exprimate sau implicite ale utilizatorilor.9. d) orice produs trebuie privit ca un ansamblu de părţi materiale şi nu ca un ansamblu de utilităţi? T. c) orice produs trebuie să asigure un raport maxim între utilitate sau valoare de întrebuinţare şi cost. c) al treilea criteriu. coeficienţii de importanţă ai / / / criteriilor fiind a1/ .k = 0. Materialul din care se confecţionează un produs trebuie să satisfacă criteriul ρ ≤ 4000 kg/m3.2.4: a) ρ = 900 kg/m3. Care dintre următoarele condiţii pot fi incluse în gama condiţiilor tehnice care definesc funcţionalitatea şi comportarea în exploatare ale unui produs: a) condiţiile privind solicitările mecanice. toate criteriile având acelaşi coeficient de importanţă.

2.5 kg. c) deformaţia axială a barei nu trebuie să depăşească valoarea ∆L0 = 1. L πd ∆L0 Înlocuind datele din enunţul aplicaţiei rezultă următoarele criterii de alegere a materialului barei de tracţiune: Rp0.2. ρ ≤ 5660 kg/m3 şi E ≥ 47160 N/mm2. având caracteristicile precizate în tabelul 14. A.2 ≥ 177 N/mm2.5 m şi diametrul d ≅ 15 mm.14.5 mm. Forţa axială maximă care solicită bara în timpul funcţionării maşinii este F = 25000 N.14. Rezolvare 4F Tensiunile de întindere din bară au intensitatea maximă σ = şi πd 2 trebuie să corespundă criteriului σ ≤ 0.2 fiind limita de curgere a materialului barei.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Aplicaţii A. 2 ≥ 0.2. Rp0.1. Pentru funcţionarea în siguranţă a maşinii trebuie respectate următoarele condiţii tehnice: a) tensiunile generate în bară de aplicarea forţei de întindere F trebuie să respecte condiţia σ ≤ 0.8πd 2 πd 2 Masa barei este m = Lρ . b) masa barei trebuie să fie m ≤ m0 = 0. Să se stabilească ce criterii privind proprietăţile trebuie impuse la alegerea materialului pentru această bară. E fiind modulul E πd ∆L0 de elasticitate longitudinal al materialului barei şi trebuie să respecte criteriul ∆L 4 FL ε ≤ 0 . Pentru realizarea unei maşini trebuie confecţionată o bară de tracţiune cu lungimea L = 0. Pentru realizarea unei bare de tracţiune cilindrice din compunerea unei maşini s-a selectat o GMP cu cinci oţeluri.4. dacă funcţionarea în siguranţă a maşinii impune respectarea următoarelor condiţii tehnice: a) tensiunile din bară trebuie să respecte condiţia σ ≤ 0. R p 0. se obţine astfel condiţia 4F . se obţine astfel condiţia E ≥ 2 .8Rp0.8Rp0. b) bara trebuie să prezinte o bună tenacitate. ρ fiind densitatea materialului barei şi 4 4m trebuie să îndeplinească criteriul m ≤ m0. πd L σ 4F Deformaţia specifică axială a barei este ε = = 2 . asigurată dacă materialul acesteia îndeplineşte simultan criteriile: 344 .8Rp0.2. se obţine astfel condiţia: ρ ≤ 2 0 .

461 0.. notând dk diametrul barei în cazul realizării ei din materialul Mk ∈ GMP.1 k = 1. se obţine d k = d1 ..640 0.k = Lρ .5.2 k Marca oţelului * Rp0.5. k 0.k Rm .k calculate cu relaţia (14. k = 1. având coeficienţii de R p 0.8 2.k πd k Dacă se consideră d1 (corespunzător barei realizate din materialul M1) ca diametru R p 0.k de referinţă.2 1.5.5). compararea acestor materiale prin prisma costurilor trebuie făcută cu ajutorul costurilor relative Cr.2 şi a3 = 0. Evident.7 1 2 3 4 5 S235J2 S275J2 S355K2 P460NL1 12Ni14 235 175 355 460 355 510 430 620 620 640 3 24 20 16 17 22 27 27 40 47 55 * toate oţelurile au ρ = 7850 kg/m . Rm. k = 1. 2.k.2 Rm importanţă a1 = 0.8R p 0. K2: A ≥ 15 % şi K3: KV ≥ 27 J la – 20 oC.14. deoarece barele realizate din diversele materiale incluse în GMP au diametre dk diferite şi aceeaşi lungime. 2. iar masa unei 4 unităţi de lungime din bară (de exemplu.. considerând CT. N/mm2 Caracteristicile mecanice minime KVk la –20 oC. Caracteristicile oţelurilor ce alcătuiesc GMP pentru aplicaţia A. k realizate din materialul M1) ca masă de referinţă. ** costurile relative calculate cu CT şi CTref în lei/(kg de semifabricat) πd k2 Masa barei de tracţiune cu lungimea L este mT .742 0. L = 1 m) are valoarea (în kg/m) dată de πd 2 formula mk = k ρ ..k şi CTref exprimate în lei/(m de semifabricat)..573 0.k. Să se decidă care dintre materialele din GMP corespunde cel mai bine aplicaţiei.. R p 0. 2 . Rezolvare Prima dinte condiţiile tehnice impuse de aplicaţie se utilizează pentru dimensionarea barei de tracţiune (determinarea diametrului barei). A k.5. k = 1.0 1..1 Tabelul 14.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice K1: R p 0. se obţine: mk = m1 .4 1.9. Dacă se consideră m1 (corespunzătoare barei 4 R p 0.4.. 0. R p 0. rezultă: 4F 4F σ = 2 ≤ 0. 2.3. 2 N/mm % J ≤ 0. pentru 345 .554 C r/ .2.k ** 1. 2 şi bara trebuie să aibă diametrul (minim) d k = . a2 = 0. 2.8πR p 0.5. 2 .

.. iar dacă se utilizează indicatorul IPTE. materialul recomandat pentru confecţionarea barei este oţelul 12Ni14. ca urmare: I 2 k = k şi 15 KVk .04 ICT. k =1.5. kg/m m1 0.3..1 Pentru fiecare dintre materialele Mk ∈ GMP se determină indicatorii parţiali Ijk. F5).k m1 R p 0. Se observă că..ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR a determina costurile relative Cr.k.14..3 = 27 J şi.00 1. 2 .4 şi relaţia R p 0.787 I1k 1.662m1 0.662m1 Cr * 1.000 1..60 1. corespunzători celor trei criterii (j = 1. F3) şi două funcţii auxiliare (notate F4. iar cu ajutorul relaţiei (14. k • criteriile K2: A ≥ 15 % şi K3: KV ≥ 27 J la – 20 oC sunt formulate analitic A în forma „min” şi au CAP. dacă se consideră pentru luarea deciziei valorile indicatorului ICT.814d1 0. Tabelul 14.5.k.158 1.406 1..1 = 0. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A.5.802 IPTE.2) se obţin valorile indicatorilor globali ai proprietăţilor ICT.537 1.14.k (care ţine seama şi de costurile implicate de realizarea barei de tracţiune) materialul ce trebuie ales pentru realizarea barei este oţelul P460NL1..74 2.07 1.924d1 0. k = 1.406 1.00 1.855m1 0. mm d1 0.920 1.k m .927 0.k 1.33 1.13 1.814d1 mk. k = 1..k k = C r/ . j = 1.3) privind asigurarea tenacităţii barei: R p 0. F2.k se folosesc datele din tabelul 14.571 1.3..k 1. Rm . ca Rm R p 0.47 I3k 1.2 k 1 2 3 4 5 dk..k = C r/.5.026 0..k urmare: I 1k = 0.k. atribuiţi fiecărei 346 . i = 1. 2 .425 1.952 1.9 are forma „max” şi CAP.2 • criteriul K1: ≤ 0. coeficienţii de importanţă αi. k = 1..9 .5.188 1. 2. date în enunţul aplicaţiei şi folosind relaţia (14.9 şi.625 I2k 1. A. I 3k = 27 Utilizând valorile coeficienţilor aj.008 * Cr calculate considerând CT şi CTref în lei/(m de semifabricat) Rezultatele care se obţin parcurgând toate etapele de lucru descrise anterior sunt redate în tabelul 14.48 1. Pentru un produs industrial s-a aplicat analiza valorii şi s-a constatat că acesta are trei funcţii de bază (notate F1.406 1.213 1.5.511m1 0.. C r .7) se pot determina valorile indicatorilor globali ai performanţelor tehnico−economice IPTE.5.587 1.2 = 15 % şi CAP.715d1 0.460 1.

i =1 5 după prima etapă de modernizare (M1) cheltuielile aferente realizării fiecărei r r funcţii au atins nivelurile C i/ = (1 − i )C i = CT (1 − i )ci .Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice funcţii şi ponderile ci. prin modificări privind alegerea materialelor şi tehnologiilor folosite la fabricarea lui s-au diminuat cheltuielile de realizare a funcţiilor F2..05 0. F3 şi F5. Coeficienţii de importanţă si ponderile costurilor de realizare ale funcţiilor ce definesc utilitatea produsului considerat în aplicaţia A.10 ci a) Să se construiască graficul de corelare utilitate – cost şi să se precizeze funcţiile pentru care costurile sunt mai mari decât contribuţiile pe care le aduc aceste funcţii la realizarea utilităţii globale a produsului.35 0.. b) Conform datelor din enunţul aplicaţiei. iar CT = ∑ C i ..6.30 0. iar 347 .3 Funcţia F1 F2 F3 F4 F5 0. i = 1.6. în care Ci reprezintă costul aferent realizării funcţiei Fi. Examinând acest grafic şi/sau datele prezentate în tabelul 14. i = 1.5.14.05 αi 0.6. astfel încăt costurile implicate de realizarea funcţiilor pentru care ci > αi să se diminueze cu ri = 20 % . Deoarece ponderile ci sunt definite de relaţia ci = i . dacă se are în vedere că standardele ISO din seria 9000.16.5. b) Ştiind că s-au parcurs trei etape succesive de modernizare a produsului. corespunzătoare costurilor de realizare a fiecărei funcţii având valorile prezentate în tabelul 14. Tabelul 14. după fiecare etapă de modernizare şi să se construiască graficul de corelare utilitate – cost la finele programului de modernizare a produsului. definesc calitatea unui produs ca fiind ansamblul caracteristicilor care conferă acestuia aptitudinea de a satisface nevoile exprimate sau implicite ale utilizatorilor) sunt F2.5. CT i = 1. rezultă că graficul de corelare utilitate – cost are aspectul prezentat în figura 14.20 0.. să se determine cum s-au modificat ponderile ci.40 0.. în fiecare etapă modificându-se materialele şi tehnologiile folosite la fabricarea acestuia. cheltuielile 100 100 5 totale pentru obţinerea produsului au valoarea CT/ = ∑ C i/ = CT ∑ (1 − i =1 i =1 5 ri 100 )ci . se observă că funcţiile care se realizează cu cheltuieli prea mari în raport cu contribuţiile pe care le aduc la realizarea utilităţii produsului (sau calităţii produsului.30 0.5. în prima etapă de modernizare a produsului.15 0... Rezolvare a) Considerând că valorile coeficienţilor de importanţă ai funcţiilor sunt în directă proporţionalitate cu contribuţiile acestora la realizarea utilităţii globale a produsului.. i = 1. F3 şi F5 cu C r2 = r3 = r5 = 20 %.10 0.

300 0.400 0.100 0.293 0 0.057 0 0.300 0.3 Tabelul 14. i = 1.14.14.3 Etapa Funcţia F1 F2 F3 F4 F5 Costul total 0 αi ci ri.766CT c // i ri.065 0 0.350 20 0. % M3 αi 0. % M2 αi 0.727CT c /// i .308 0.200 20 0.300 0 0.5.167 20 0.300 0.400 0.870CT c / i ri. % αi 0.050 0.068 0.100 0..141 348 0.100 0.050 0.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR ponderile cheltuielilor corespunzătoare r (1 − i )ci C i/ 100 .184 20 0.345 0 0. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A.083 20 0.400 0. ci/ = / = 5 ri CT )c i ∑ (1 − i =1 realizării fiecărei funcţii sunt 100 Fig.413 0.322 20 0.050 0.150 0.070 CT M1 0.150 0.050 0 0.050 0.392 0 0.14.100 20 0.7.. Graficele de corelare utilitate – cost ale produsului analizat în aplicaţia A.16.092 20 0.150 0.400 0.150 0.100 0.300 0.

. CT fiind costul total al realizării cuvei. Vic fiind V gc volumul interior al cuvei.4..4. A.1. K2: masa relativă a M produsului M r = c 100 ≤ 75 %.. rezultatele care se obţin considerând datele din enunţul aplicaţiei fiind cele prezentate în tabelul 14. corespunzătoare celor patru variante ale produsului.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice În mod similar se pot determina modificările aduse ponderilor ci de următoarele etape de modernizare a produsului (M2 şi M3).. folosind datele 349 . Ştiind că valorile Vu.35. iar Vgc – volumul de gabarit al cuvei. k = 1. Qac considerând că realizarea cuvei cu valori minime ale consumului specific de material şi costului util sunt obiective principale. s-au stabilit următoarele valori ale coeficienţilor de importanţă ai criteriilor: a1 = 0.8..4..k. a3 = a4 = 0.k. V formulate astfel: K1: volumul util al produsului Vu = ic 100 ≥ 85 %. iar asigurarea unui volum util maxim al cuvei este un obiectiv minor.16.4 şi. Ks. calculat cu relaţia (14.4.. k = 1. Pentru realizarea cuvei de stocare a materiei prime a unei maşini destinate prelucrării maselor plastice s-a selectat o GMP alcătuită din patru materiale Mk. Pentru selectarea celei mai bune variante de produs s-au stabilit patru criterii Kj. sunt cele redate în tabelul 14. obţinerea cuvei cu o masă relativă cât mai mare este un obiectiv secundar. j = 1. a2 = 0. k = 1. j = 1..k. Msc Mc fiind masa semifabricatului necesar pentru confecţionarea cuvei şi K4: costul util C al produsului C u = T ≤ 100 mii lei/kg. k = 1. considerănd valorile coeficienţilor de iportanţă ai criteriilor aj..14.2..7 şi în graficele din figura 14. ţinând seama de caracteristicile fizico − mecanice ale fiecărui material. precizate în enunţul aplicaţiei şi valorile indicatorilor parţiali Ijk determinate. Rezolvare Varianta de produs care trebuie adoptată este cea caracterizată prin valoarea maximă a indicatorului global ICT.4.k şi Cu.2). Mr. se poate observa că modernizările aduse produsului au condus la reducerea cu aproximativ 27 % a costului total de α realizare a acestuia şi la obţinerea unor rapoarte i apropiate de unitate pentru ci toate funcţiile care-i definesc utilitatea. să se stabilească varianta care trebuie adoptată pentru realizarea acestuia. Mr fiind masa cuvei. s-a elaborat câte un proiect constructiv – tehnologic de obţinere a cuvei. rezultănd astfel patru variante ale produsului.. notate Vk.4.k. K3: consumul specific de material K s = sc 100 ≤ 140 %. iar Qac – capacitatea de Qac M încărcare a cuvei..

2 ≡ 75 %.14.20 0.059 1.3}.9. gj = 2. iar pentru criteriul K4.3304 1. recomandată de STAS 6401.429 1.k şi CAP. una dintre acestea fiind metoda de estimare a utilităţii consecinţelor.250 1.118 1.. pentru criteriul K3.9.4 un grad de importanţă gj ∈{1.1k ≡ Vu.333 1. Valorile indicatorilor parţiali şi globali de caracterizare a variantelor produsului analizat în aplicaţia A.429 1.k şi CAP. Caracteristicile variantelor produsului analizat în aplicaţia A.k 90 70 100 70 Tabelul 14.2.35 Valorile caracteristicilor CAM.1 ≡ 85 %.35 I4k 1.3 ≡ 140 %. • se acordă caracteristicilor corespunzătoare fiecărui criteriu Kj. astfel: pentru criteriul K1.273 1.8 şi din enunţul aplicaţiei.4.10 I1k 1.k şi CAP. CAM..000 1.875 1. dacă respectarea criteriului Kj corespunde realizării unui obiectiv secundar şi gj = 1 dacă 350 .3k ≡ Ks. CAM. Rezultatele obţinute pe această cale.167 Indicatorul global ICT. pentru criteriul K2.10 Vu. conduc la concluzia că varianta de produs care trebuie adoptată (cu cea mai mare valoare a indicatorului global) este V2.4k ≡ Cu. redate în tabelul 14.k şi CAP. dacă respectarea criteriului Kj corespunde realizării unui obiectiv principal.1784 1.35 Valorile indicatorilor parţiali Ijk I2k 1.jk Mr.k Ks. La folosirea acestei metode se parcurg următoarele etape (prezentate considerând condiţiile din enunţul aplicaţiei anterior discutate): • se analizează datele din tabelul 14.20 0.2k ≡ Mr. Tabelul 14.. CAM.k 85 90 95 95 K2 K3 0. CAM.14.k 40 105 40 110 60 105 75 120 K4 0.35 Cu. considerând pe rând fiecare din criteriile Kj.8 (denumit şi matricea utilităţilor) şi se marchează pe acesta variantele cele mai bune ale produsului (denumite variante optime).000 I3k 1.111 1. atribuindu-se gj = 3.2204 0.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR din tabelul 14.8.118 K2 „max” K3 „max” K4 „max” 0.333 1.4 ≡ 100 mii lei/kg.000 1.4 Criteriul Kj aj Varianta Vk V1 V2 V3 V4 K1 0. j = 1.875 1.4266 1. j = 1..4 Criteriul Kj Forma aj Varianta Vk V1 V2 V3 V4 K1 „min” 0.k Observaţie Pentru rezolvarea unor aplicaţii de tipul celei anterior discutate se pot utiliza şi alte metode.

varianta de produs care are cea mai mare valoare a Usk (numită varianta optimă de produs) fiind cea care trebuie adoptată. rezultă: g1 = 1.jk ale produsului analizat. în cazul aplicaţiei analizate.811 7.10.228 8. analizănd rezultatele redate în tabelul 14.625 120 3 70 = 2. g2 = 2 şi g3 = g4 = 3. iar nivelurile limită acceptabile CAP.j sunt valorile (aceloraşi caracteristici) corespunzătoare variantelor optime.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice respectarea criteriului Kj corespunde realizării unui obiectiv minor. în cazul aplicaţiei analizate. Tabelul 14.14.10.4 Criteriul Kj Forma gj Varianta Vk K1 „min” g1 = 1 g1I1k K2 „max” K3 „max” K4 „max” g4 = 3 g4I4k g2 = 2 g3 = 3 Matricea modificată a utilităţilor g2I2k g3I2k Usk V1 V2 V3 V4 1 85 = 0.864 110 3 3 105 = 2.947 95 1 1 2 2 40 2 60 = 1.. • se întocmeşte un tablou (numit matricea modificată a utilităţilor). înlocuind valorile caracteristicilor din matricea utilităţilor cu gjIjk. numită utilitatea sinteză a variantei Vk. se observă că. k = 1. varianta de produs care trebuie adoptată este V2.4. calculaţi considerând că aceste valori reprezintă CAM. considerând datele precizate în enunţ. rezultatele parcurgerii acestei etape în cazul aplicaţiei analizate sunt prezentate în tabelul 14.333 3 3 105 = 2.895 95 1 90 = 0..067 75 3 • se calculează suma valorilor înscrise pe fiecare linie a matricei modificate a utilităţilor Usk.692 2 40 = 1.433 7. aşa cum a rezultat şi prin metoda indicatorului global.333 90 3 70 3 100 = 2. Matricea modificată a utilităţilor pentru produsul analizat în aplicaţia A.100 8. 351 .10. Ijk fiind nişte indicatori parţiali.

41.3.b T.c.14. b. d T.10. c.17.5. T.10.9.d T. d T.10.3.7.4.b.d T.9.11.b.33. d T.8.c T.7.c.c.4. a. a. a. a. a T.34.10. a.11.b.11.11.28.19. b.28.9.d T.12. a.12. b.10. a. b.c T.d T.18. b.3.10. 9.9.6.20.5. d T.19.d T. d T. a. b T.7.7. a.11.c. c T. a.c T.13.8. d T. c.19.10.10. a.c T.13.8.9. b T.11. d T.20.12.b. b.c T. c T.13.22. a.5. d Capitolul 11 T.10.11.12.23. d T.26.12. b.b. T.9. c T. a T. b T. a.2. c T. b. b. a. a. a.8. a.24.12.30.9.14. d T. a T.d T.14.11.9.6.8.2. a. a.29.11.10.7.1.10.18.3. d T.8. a.b. a.b. c. a.14.18.23. a. d T.8. a.21.31.10. b. a.c.d T. d T. b.10.d T.4. a.c.b.9.13. b.7.35.28.8.d T. a.16.27.8.d T.9.d T.d T.10.d T.13.8.7.b.b.13.9.42. c T.11.7.3.9. c T.c T.c T. d T.7.17. a T.8.d Capitolul 14 T.20.11.d T. c.12. a T.28. a. b T.27. b T.8.c.9.18. a T. c T.9.22.c.11.6. b. a.8.9.4.28.c T. a.c. b.7.32.15.14. a.2.c.Grila de verificare a testelor de autoevaluare Capitolul 7 T.d T.9. a.6. b T.13. b.10.c.8.19. b T.7.25. d T. b.2. d T.14.13.13. a.9.9. c T. d T. a.c.8. a.24. b T. b. c T.26. c T. b.7. a. d T.10.9. c T. b.6.5.b T. a.8.11.11.15.43.12. a.b T.c T. a. d T.8.1.30.21.11.9.10.26.11. a.7.9.39.39. b. T.9.5. c T.15.d T.b.d Capitolul 8 T.d T.c T.b T.d T. c T. b. b.b. a. a.4. a.25. b.35.9.10.12.7.6.12.10. d T.14.18. b.7.12.14. c T.d T.13. a.b T. a.c. a.9.10.17. d T. T.c T. b T.b.7. a.c T.13.c T.9. a.b.11. b. c. c T.7.27.c. b b a a. a.c T.13.8.d T. d T. b. b.b. 9. c.17. a T.14. c.8.11. a.12.c T. c.13.7.17. b. d T. d T.b.12.c T. d T.d T. a T.15.9.b.8.c. c T.d T. b. c T.8.5.13. T.c.7.8.d T.7.9.11.d T.9.b. c T.7.d T.b.c T.9.34. d T.b.11.24.d Capitolul 10 T. d T.21. b T.c.13.9. d T.18.10. a Capitolul 9 T.d T.21.d T.1.8.b T. c T.32.2.7.11.8.b.22.13.10. a T. a.10.8. a.d T.d T. a.1. b T.13.27.11.d T.9.d T.d T.12.11.24.c T.b T.15.7. b.8. b T.14.23.8.d T.14.3. a.20. c T.d T. a.7. d T. b T.23.d T.9.8.13.d T.7.8.1. a. a.9.9. c T.d T.40. b T. c T.c.7.b.8.10.c T. b.14.13. a.9.11.37.12.8. b. a.c T.12.c T.14. b. c c. a.d T.11.11. d T.9. b.b.29.14.8.13.10.13.9.4.36. b. c.17. c.12.1.38.9.c T.12.8. c. a.1. a.14. c T.d T.10. c T.d T.30.16. b T. a.8. d Capitolul 12 T.17. d T. a.c.24. b T.11.c.15. a.d 352 . a.d T.10.13.3.4. c.15. c.d T. a.2.b. b T.8.c. d T. a. a.8.9.16.23.10.1.d T.b T.d T. T. c.6.37. b.11.8.b.8.11. c T. a.d T. c T.16.d T. a.29. a. c.c T.16.5.20.6.31. a T. b T.b.d T. d T.c.11.8. a T.11.7.8.c.26.2.c.11.d T. a.d T.7.8.b T.b.c T. a.d T.10. a.c. c d a. b. c.9.12.11. a T. a.c T.13.d Capitolul 13 T. c T.13.b.b.33.12. a.b.b. a T.d T.d T.c T.27.7. c.b.7.25.8.19.c.12.8.b. a.d T.8.13.8.d T.12.10.25.9.b.7.12. c T.7.40.21.b.7.9. a T.11.25.12.d T. d T.8.d T. c.d T. c T.14.14. a.10.7.10.d T.9.10. d T.7. c T.d T.9.9. b.b. a.9.8.8.9. c.22.d T.c.c T.b.9. a. a T.7.14.26.38. a.7.10.3.12. b T.d T.16.d T.11. d T.10.9.c.b.c T. b T. c T.d T.5.2.36.16.10. d T.14.7. a.4. a.11. c.22.

INDEX A acomodare. 74 compozit durificat cu fibre. 139 ceramice neoxidice. 250 argile. 329 cristalite. 235. 141 curbe izocronice. 56 coefcient de asimetrie. 305 densitate de umplere. 305 compactitate de umplere. 207 ceramice. 210 ceramice silicatice. 250 aglomerate. 249 cusătură sudată (CUS). 289 353 . 201 aminoplaste. 177 aliaje Cu – Ni. 284 compoziţii. 276 carbon echivalent. 175 Alpaca (Neusilber. 239 construcţie sudată. 254 analiza valorii. 233 densitate de presare. 334 coeficient de importanţă. 69 B bandă de călibilitate. 197 ciment. 323 criterii tehnologice. 181 aliajele titanului. 163 aliaje antifricţiune. 25 clase de calitate. 275 câmp termic de sudare. 289 agregare pulberi. 233 conformaţie. 213 cupru tehnic. Argentan). 153 constantă de relaxare. 301 alame. 214 D dendrimer. 215 călire de punere în solutie. 183 agent de reticulare. 70 canal rezinifer. 307 agregare prin lipire. 153 alumina. 214 carbură de bor. 323 coeficient de siguranţă.. 75 carbură de siliciu. 179 condiţionarea epruvetelor. 154 C cambiu. 233 constantan. 304 depunere chimică. 334 compactitate de presare. 241 ceramice oxidice. 305 comportare metalurgică la sudare. 219 clasă structurală. 92 costuri relative. 170 aliaje Al − Mg. 210 alumino−silicaţi. 147 curbă termo−mecanică. 208 criterii de cost. 207 atmosferă standard. 184 aliaje pentru lipire. îngustă. 152 aliaje cu memoria formei (Marmem). 234 cristobalit. 67 bronz. 241 configuraţie. 69 copolimer. 328 criterii privind proprietăţile. 236 curbe de îmbătrânire. normală. 148 alburn. 208 coroziune intercristalină. 233 corindon. 330 antioxidant. 168 aliaje Al − Cu. 327 cromit. 249 curbe izometrice. 275 aliaje Al − Zn.

322 fibră lemnoasă. 276 homopolimer. 22 fragilizare prin faza σ. 234 grad de îndesare. 288 H hardenită. 290 încovoiere statică. 289 intermediari. 21 duritate Barcol. 331 gresie ceramică. 272 F faianţă. 209 grad de cristalinitate. 233 izotensiune. 280 duritate Knoop. 246 fragilitate de revenire. 10 element de aliere. 329 indicator parţial. 165 duramen. 32 disproporţionare. 14 element de aliere alfagen (feritizant). 310 elastomeri. 207 fenoplaste. 327.depunere electrolitică. 305 grad de polimerizare. 328. 112 izodeformaţie. 104 hemiceluloză. 305 fondant. 14 element betagen. Schaeffler. 275 infiltrare. 230 grafic de corelare utilitate-cost. 235 fisurare la cald a CUS. 275 durată de sinterizare. 140 încorporare. 20 fontă comercială. 94 funcţionalitate. 73 fază sigma. 282 G glazură. 270 Î îmbătrânire artificială. 173 elinvar. 237 element carburigen. 270 izotactic. 204 fluiditate. 207 fâşii ZIT. 218 enclavă plastică. 289 devitrifiere. 93 fisurare sub tensiune. 247 duritate Janca. 153 354 . 6 feldspat. 201 diagramă structurală A. 311 durificare secundară. 207 E efect postelastic. 216 invar. 6 fontă aliată martensitică. 327 inel anual. 112 emailuri. 140 îmbătrânire naturală. 216 fontă aliată. 242 fracţie volumică. 233 I indicator global. 231 furnir. 202 K Kunial. 231 duraluminiu. 113 formare epruvete. 5 element grafitizant. 7 element de aliere gamagen (austenitizant). 254 fiabilitate. 276 fibrilă. 215 duritate Shore.

184 masă moleculară. 301 modificare. 334 precipitate θ. 180 lungime critică a fibrelor. cu crom şi nichel. 100 oţel aliat. 231 porozitate de umplere. 75 oţel pentru scule. 322 metalurgia pulberilor. 84 oţel carbon de calitate. 321 materiale vitroceramice. 153 mentenabilitate. 255 materiale funcţionale. 311 melamine. 256 liber. 229 polimer reticulat. 168 magnezită. 65 oţel criogenic. 282 plăci din fibre de lemn – PFL. 78 oţel termorezistente. 232 policondensare. 5 355 . 136 modificatori de reţea. 219 matrice. 105 oţel inoxidabil. 140 proprietăţi adecvate. 232 polidispersie. 205 N Nitinol. 80 oţel inoxidabil stabilizat. 103 oţel refractar (termorezistent). 282 plăci din aşchii de lemn – PAL. 230 material elastomeric (cauciuc).L laminare normalizantă. 86 oţel patinabil. 214 O oţel pentru construcţii sudate. 324 mediu de sinterizare. 94 oţel durificabil prin precipitare (PH). 210 P panel. 76 lanţ molecular (catenă). 76 oţel duplex. 282 poliadiţie. 269 matrice a preferinţelor. 98 oţel pentru recipiente. 207 prajini de pompare. 284 M magnaliu (alumag). 153 monomer. 282 plastifiant. 108 oţel rapid. 304 pultruziune. 89 oţel Hadfield. 216 Monel. 276 lipire. 340 punct caracteristic nominal. 66 oţel pentru îmbunătăţire. 75 laminare termomecanică (controlată). 326 pulberi. 230 polietilenă. 229 polimerizare. 254 Melchior (Maillechort). 96 oţel turnat. 112 plăci celulare. 185 nitrură de bor. 250 platinit. 210 martensită termoelastică.cu crom. 78 oxid de zirconiu. 109 oţel HSLA. 31 punct fix de vâscozitate. 208 oţel bifazic (dual-phase). 93 oţel maraging. 66 oţel pentru rulmenţi. 275 lignină. 229 mulit. 229 lanţ siloxanic. 235 polimer. 80 oţel cu granulatie fină. 321 materiale structurale. 110 oţel pentru carburare. 214 nitrură de siliciu. 305 porţelan.

204 vitrifiant. 276 răşini epoxidice. 211 rezistenţă piroscopică (refractaritate). 310 solidificare unidirecţională. 284 raport de transfer al sarcinilor. 211 rezistenţă Dynstat la şoc. 305 vulcanizare. 211 titlu fictiv. 212 relaxarea tensiunilor. 77 temperatură de sinterizare. 271 zonă influenţată termic (ZIT). 248 rezistenţă mecanică specifică. 254 reacţie în lanţ. 150 tombac. 214 silice. 239 vâscozitate. 233 sticlă “securit”. 200 teracotă. 247 rezistenţă la înmuiere sub sarcină. 170 simbolizare 59 sindiotactic. 310 temperatură de vitrifiere. 235 sialon. 232 reciclabilitate. 256 silumin. 232 reacţie în trepte.. 325 ritidom. 97 superplasticitate. 285 S segment de lanţ molecular. 276 tranziţie sticloasă (vitroasă). 184 structură amorfă.R raport de formă al fibrelor. 233 sinterizare. 200 silicon. 285 rază medulară. 53 starea amorfă (vitroasă). 83 V vas lemnos. 236 trihite (fibre whiskers). 206 sticle. 207 termoplaste. 323 refractare corindonice. 274 rost de sudare. 172 titanaţi. 70 zone Guinier. 255 Z zonă de acţiune a fibrei. 197 stereoizomer. 216 standard. 324 rezistenţă relativă la oboseală. 197 structură feritică aciculară. 215 volum specific de scuturare. 210 stabilitate la revenire. 212 refractare silica.. 212 refractare silimanitice. 74 superaliaj. 212 şoc termic. 233 sferulită.Preston (GP). 197. 237 termorigide (duroplaste). 290 spinel. 275 vâscoelasticitate. 203 T temperatură de referinţă. 237 titan. 149 trahee. 21 stabilizator.. 182 Ş şamotă. 254 răşini poliesterice. 69 rupere prin cavitaţie. 248 rezistenţă la şoc Izod. 234 sudabilitate. 241 rezilienţă. 140 356 . 276 traheidă.

Choosing the appropriate material for an application. 357 . Mechanical properties of metallic materials. The work consists of two volumes. it points out the correlation between their chemical composition.ELEMENTS OF MATERIALS SCIENCE AND ENGINEERING The book Elements of Materials Science and Engineering presents the structure and properties of materials used for technical applications. in order to allow the reader to estimate the knowledge acquired and their level of competence (the ability to use knowledge independently and correctly to solve practical problems). each chapter includes exercises and self-assessment tests. Heat treatment of steels and cast irons. However. Structure and properties of composites. Its main purpose is to understand the principles. Since the main applications analysed belong to the field of oil equipment. this book can prove useful for other students. therefore the discussion of these materials is more comprehensive. The first volume includes the following chapters: Metals – general concepts. Structure and properties of polymeric materials. as well as technicians and engineers who wish to enhance or update their material science knowledge. Types of commercial steels and cast irons. polymeric materials (plastomers and elastomers). Structure and properties of glasses and ceramic materials. Petrochemical and Refinery Equipment and Equipment for Gas and Petroleum Transportation and Storage at the Faculty of Mechanical and Electrical Engineering of the Petroleum-Gas University of Ploiesti with a useful and effective tool for individual study. rules and mechanisms for obtaining materials compliant with the structural specifications of each particular application. This book is meant to provide the students that read Oil-Field Equipment. Alloys – general concepts. the metallic materials (metals and alloys) are and will be used more frequently. sintering materials and fibre-reinforced composites. However. The second volume includes the chapters: Alloyed steels and cast irons. Structure and properties of nonferrous alloys. the paper also deals with other types of materials for technical applications: glasses and ceramic materials. Iron-carbon alloys. To enhance the utility of the book. Phase transformations of solid steels and cast irons. Structure and properties of sintering materials. structure and properties and emphasises the structural and property changes due to various processing technologies.

ro/curs_esim. Lucrarea este structurată în două volume şi cuprinde informaţiile esenţiale privind structura şi proprietăţile principalelor categorii de materiale folosite în tehnică.N. materialele superplastice etc. şi poate constitui un ghid valoros pentru alegerea raţională a materialelor necesare diferitelor aplicaţii industriale. 39691.ing. “Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor” se află pe site-ul cu adresa: www.F. ceramicele ultrarezistente.S. Gheorghe Drăghici de la catedra Tehnologia Construcţiei Utilajului Petrolier a Universităţii PETROL – GAZE din Ploiesti.ing. Fiecare capitol este prevăzut cu teste de autoevaluare şi aplicaţii. Gheorghe Zecheru şi conf. “Model de software integrat de tip multimedia pentru învăţare interactivă generat la Universitatea Petrol – Gaze din Ploiesti” Lucrarea este elaborată de prof.upg-ploiesti.I.dr. care permit utilizatorilor să-şi autoaprecieze nivelul de pregătire şi nivelul de competenţă în folosirea independentă şi corectă a cunoştinţelor dobândite la soluţionarea unor probleme concrete.inclusiv materialele descoperite şi utilizate recent: compozitele durificate cu fibre. dr.htm “Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor” este disponibilă pe CD-ROM ISBN 973-99015-8-1 ISBN 973-85511-8-3 . materialele inteligente.“Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor” este realizată în cadrul grant-ului C.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful