UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIESTI Prof.dr.ing. Gh. Zecheru Conf. dr.ing. Gh.

Drăghici

ELEMENTE DE STIINTA SI INGINERIA MATERIALELOR Volumul 2

Editura ILEX şi Editura Universităţii din Ploiesti 2002

CUVÂNT ÎNAINTE
DESPRE GRANTUL C.N.F.I.S. 39691 “MODEL DE SOFTWARE INTEGRAT DE TIP MULTIMEDIA PENTRU ÎNVĂŢARE INTERACTIVĂ” GENERAT LA UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIESTI
Obiectivul fundamental al grantului (C.N.F.I.S 39691) este crearea unui instrument software de tip multimedia care să ofere fiecărui cadru didactic un model de construire şi prezentare a cursurilor , seminariilor şi laboratoarelor într-o manieră modernă, utilizând facilităţile puse la dispoziţie de tehnica avansată. Grantul se adresează în egală măsură şi studenţilor care vor putea să “audieze” cursurile / seminariile / laboratoarele în condiţii comparabile cu cele din ţările dezvoltate. Grantul C.N.F.I.S 39691 este structurat pe trei componente: CURS, LABORATOR, EVALUARE (vezi figura 1 *). • Componenta CURS oferă utilizatorilor de tip CADRU DIDACTIC posibilitatea de a realiza conţinutul cursului într-o manieră flexibilă, putând folosi informaţii de tip text, imagine, animaţie, prezentare video, slide show. Utilizatorul de tip STUDENT va avea acces la toate aceste tipuri de prezentare. În urma activării acestei componente, se poate obţine cursul pe suport de hârtie, pe suport magnetic sau se poate realiza introducerea în pagina de WEB a conţinutului acestuia. • Componenta LABORATOR acoperă activitatea de seminar / laborator. Ea oferă posibilitatea cursantului (utilizatorul de tip STUDENT) de a avea acces la textul de prezentare a temei propuse, la instrumente de tip instructor (tutorial), în toate cele cinci tipuri de prezentare de la curs, precum şi la modele ale fenomenelor / conceptelor prezentate. De asemenea, se pot realiza conexiuni cu anumite cursuri sau seminarii / laboratoare. Utilizatorul de tip CADRU DIDACTIC va avea posibilitatea să-şi descrie tema propusă folosind facilităţi de tip text, imagine, animaţie, prezentare video, slide show şi aplicaţii software specializate. El poate uza de ele pentru a realiza instrumente de tip instructor, precum şi modele ale fenomenului / conceptului prezentat sau conexiuni cu noţiuni înrudite. Ca urmare a activării acestei componente, se pot obţine comparaţii între obiectivele propuse şi rezultatele obţinute, exemple de rezolvare a problemelor propuse, date necesare efectuării lucrării, precum şi chestionare de tip şablon.
* Documentaţie Grant C.N.F.I.S. 39691 (1999,2000,2001), Runda a II-a, Director Grant – Liviu Dumitraşcu i

Figura 1. Structura generală a Grantului C.N.F.I.S 39691

• Componenta EVALUARE îşi propune să ofere posibilitatea evaluărilor efectuate de către utilizatorii de tip CADRU DIDACTIC asupra utilizatorilor de tip STUDENT, precum şi autoevaluărilor realizate de utilizatorul de tip student, la cerere. Evaluarea se poate realiza fie pe baza unor formulare de tip bilet de examen, fie de tip chestionar (generat de un software specializat). In cazul autoevaluării, utilizatorul STUDENT poate beneficia de acces direct la
ii

cursul aferent sau la un ciclu de tip întrebare – răspuns, posibilitate implementată cu ajutorul serviciului de poştă electronică. Serviciul de poştă electronică va fi susţinut de un server de WEB propriu programului.
REMARCI:

• Grantul «MODEL DE SOFTWARE INTEGRAT DE TIP MULTIMEDIA PENTRU ÎNVĂŢARE INTERACTIVĂ GENERAT LA UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIESTI» se realizează în trei etape: ETAPA I (proiectul de iniţiere program) – Realizare prototip SALĂ DE CURS (anul 1999); ETAPA a II-a – Imbunătăţirea prototipului SALĂ DE CURS, realizare prototipuri SALĂ DE LABORATOR, SALĂ DE EVALUARE (anul 2000); ETAPA a III-a – Realizarea integrală a modelului de învăţare interactivă (anul 2001). • Domeniul de interes al acestui program se înscrie în aria preocupărilor specialiştilor din învăţământ şi din domenii conexe acestuia, din EUROPA şi din AMERICA. • Rezultatele obţinute în urma aplicării unui software integrat de tip multimedia pentru învăţare interactivă pentru disciplinele predate în cadrul unei universităţi (precum şi pentru planurile de învăţământ) pot fi folosite ca punct de plecare în vederea constituirii unui server de WEB, bază pentru învăţământul la distanţă, pentru cursuri intensive de scurtă durată, alternativă dinamică pentru studiul individual la bibliotecă. Implementarea unui astfel de mecanism creează premise pentru posibilitatea evaluării interactive a studenţilor, precum şi pentru realizarea unui ciclu de tip “întrebare-răspuns” (cu ajutorul serviciului de poştă electronică). • Un câştig important constă în posibilitatea de a face cunoscută UNIVERSITATEA, atât în ţară cât şi în lume, nu numai la nivelul unor informaţii generale, cât mai ales la nivelul a ceea ce constituie una din componentele sale esenţia : cea de ÎNVĂŢĂMÂNT. La baza generării cursurilor interactive de învăţare / instruire realizate integral / parţial în cadrul grantului a stat “ Metodologia de proiectare a cursurilor multimedia şi hipermedia” ce cuprinde următoarele etape: Analiza cerinţelor de instruire, Proiectarea preliminară a aplicaţiei (cursului), Dezvoltarea aplicaţiei (cursului), Implementarea aplicaţiei (cursului), Evaluarea şi întreţinerea aplicaţiei (cursului). Pentru prezentarea tuturor cursurilor realizate în cadrul grantului a fost generată seria “Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S 39691 “ în care apare lucrarea Elemente de ştiinţa şi ingineria materialelor, Editura ILEX şi Editura Universităţii PETROL – GAZE din Ploiesti.
iii

REMARCI: • Toate lucrările din seria “Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S 39691“ se află pe site-ul Universităţii PETROL – GAZE din Ploiesti şi sunt disponibile pe CD-ROM. • Autorii lucrărilor sunt cadre didactice ale Universităţii, de la catedrele: Informatică, Tehnologia Construcţiei de Utilaj Petrolier, Forajul Sondelor, Chimie, Filologie. Îmi exprim convingerea că prin realizarea acestui proiect se va reuşi o concordanţă a procesului de învăţământ din Universitatea PETROL – GAZE din Ploiesti cu tendinţele internaţionale. DESPRE CARTE Lucrarea “Elemente de ingineria şi ştiinţa materialelor” cuprinde informaţiile esenţiale privind structura şi proprietăţile principalelor categorii de materiale folosite în tehnică şi poate constitui un ghid valoros pentru alegerea raţională a materialelor necesare diferitelor aplicaţii industriale. Lucrarea este structurată în două volume. Primul volum conţine noţiunile fundamentale privind structura si proprietăţile mecanice ale metalelor şi aliajelor şi informaţiile principale privind structura, proprietăţile şi tratamentele termice ale materialelor metalice cu cea mai mare pondere de utilizare industrială: fontele şi oţelurile. Cel de-al doilea volum al lucrării cuprinde informaţiile principale privind structura, proprietăţile şi domeniile de utilizare ale altor categorii de materiale: metalele şi aliajele neferoase, sticlele şi materialele ceramice, plastomerii şi elastomerii, materialele compozite şi materialele sinterizate. Fiecare capitol al lucrării este prevăzut cu teste de autoevaluare şi aplicaţii, care permit utilizatorilor să-şi autoaprecieze nivelul de pregătire şi nivelul de competenţă în folosirea independentă şi corectă a cunoştinţelor dobândite la soluţionarea unor probleme concrete.

Prof.dr.ing. Liviu Dumitraşcu Prorector Director Grant C.N.F.I.S. 39691 Coordonatorul seriei “Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S 39691“

iv

CUVÂNTUL AUTORILOR
Lucrarea Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor a fost concepută astfel încât să constituie un instrument util şi eficient pentru pregătirea individuală la disciplina Studiul materialelor, prevăzută în planul de învăţământ al studenţilor anului I, specializările Utilaj Tehnologic Petrolier şi Utilaj Tehnologic pentru Transportul şi Depozitarea Hidrocarburilor, de la Facultatea de Inginerie Mecanică si Electrică din cadrul Universităţii Petrol – Gaze din Ploiesti. Ea poate fi utilizată cu bune rezultate şi de studenţii care se pregătesc în alte specializări inginereşti, precum şi de tehnicienii şi inginerii care doresc să-şi aprofundeze sau să-şi reactualizeze cunoştinţele în domeniul materialelor. Lucrarea are ca obiect prezentarea structurii si proprietăţilor materialelor folosite în tehnică, precizarea legăturilor (corelaţiilor) dintre compoziţia chimică, structura si proprietăţile acestor materiale şi evidenţierea modificărilor de structură şi proprietăţi care se produc ca urmare a prelucrării materialelor prin diverse procedee tehnologice, scopul principal urmărit fiind însuşirea principiilor, legităţilor şi mecanismelor care stau la baza obţinerii materialelor cu structura corespunzătoare asigurării proprietăţilor impuse de utilizarea lor în diverse aplicaţii tehnice. Deoarece principalele aplicaţii tehnice avute în vedere sunt cele din domeniul maşinilor, utilajelor şi echipamentelor petroliere, materialele care au în prezent şi în viitorul apropiat cea mai mare pondere de utilizare sunt materialele metalice (metalele şi aliajele) şi ca urmare partea din lucrare destinată studierii acestor materiale este cea mai consistentă. Sunt studiate însă în lucrare şi celelate categorii de materiale folosite în tehnică: sticlele şi materialele ceramice, materialele pe bază de substanţe macromoleculare (plastomerii şi elastomerii), materialele obţinute prin agregare de pulberi şi materiale compozite durificate cu fibre. Volumul de faţă, cel de-al doilea al lucrării, conţine capitolele: Oţelurile şi fontele aliate; Oţelurile şi fontele comerciale; Structurile şi proprietăţile aliajelor neferoase; Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor; Structurile şi proprietăţile polimerilor; Structurile şi proprietăţile materialelor compozite; Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi; Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice. Adresăm cele mai calde mulţumiri celui care a făcut posibilă publicarea acestei lucrări (prof. dr. ing. Liviu Dumitraşcu ) şi colegilor care au realizat recenzia stiinţifică a lucrării (prof.dr.ing. Vlad Ulmanu şi prof. dr. ing. Ioan Tudor). Urăm utilizatorilor succes în însuşirea cunoştinţelor privind structurile şi proprietăţile materialelor şi aşteptăm cu deosebit interes sugestiile lor pentru îmbunătăţirea ediţiei viitoare a lucrării.

Autorii Ploieşti 30 iulie 2002
v

Seria
Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S. 39691
Liviu Dumitraşcu şi colectiv

(Borland) PASCAL în 13 conversaţii
Stelian Guţu

Tehnologiile informaţiei şi comunicaţiiilor. Mijloace multimedia
Gheorghe Zecheru şi Gheorghe Drăghici

Elemente de ştiinţa şi ingineria materialelor. Volumul 1
Ana Maria Burlan şi Andreea Negulescu

Compendiu de gramatică franceză cu exerciţii
Mihai Hotinceanu

Probleme şi lucrări de laborator de electromagnetism
Gabriel Marcu

Clase Java pentru metode numerice
Vlad Ulmanu

Tehnologia fabricării şi reparării utilajului petrolier
Mihai Pascu Coloja

Cercetarea sondelor în pompaj cu ajutorul metodelor acustice
Mihail Minesccu şi Ion Nae

Tehnologii şi utilaje în construcţia de maşini
Alexandra Şchiopescu, Maria Moraru, Anca Sterry, Ana Dincă, Ileana Cameniţă

Chimie generală. Aplicaţii numerice
Octav Pântea, Stelian Neagoe, Dorina Matei, Eva Trâmbiţaşu, Daniela Popovici

Bazele chimiei analitice calitative şi cantitative. Probleme şi întrebări
Şerban Vasilescu, Virgiliu Talle, Dorin Bădoiu

Rezistenţa materialelor. Tehnici de calcul şi proiectare
Constantin Ionescu , Liviu Băloiu şi colectiv

Introducere în problematica mediului înconjurător
vi

Introducere …………………………………………………………..……… 64 8.……… 5 7.. Introducere ………………………………………………………….5.……… 14 7.. TRATAMENTELE TERMICE LA OŢELURI ŞI FONTE Volumul 2 Cuvânt înainte ………………………………………………………………………... 34 Bibliografie ………………………………………………………………………. Interacţiunea elementelor de aliere cu fierul ……………………………….. 38 8. NOTIUNI GENERALE DESPRE METALE 2.1..3. 35 Aplicaţii …………………………………………………………………. 53 8.……… 59 8. Clasele structurale de oţeluri şi fonte aliate ………………………. Particularităţile realizării construcţiilor sudate …………………. 69 8. STUDIUL ALIAJELOR DIN SISTEMUL FIER-CARBON 5. 71 1 ..3..5.. 16 7. Clasificarea oţelurilor comerciale ……………………………………… 55 8.…...………..2.1. 55 8.……. TRANSFORMĂRILE STRUCTURALE ÎN STARE SOLIDĂ LA OŢELURI ŞI FONTE 6.5.. v 7....……...2.……. 69 8. Influenţele elementelor de aliere asupra trnsformărilor structurale în stare solidă ale oţelurilor şi fontelor………………………………………..…….…….. Formarea CUS la sudarea prin topire a oţelurilor ………………..4.... 64 8.2..4.5.2.. OŢELURILE ŞI FONTELE ALIATE …………………………………... 35 Teste de autoevaluare …………………………………………………………….1... 53 8. 66 8.. i Cuvântul autorilor …………………………………………………………………..…….CUPRINS Volumul 1 1...………. NOŢIUNI GENERALE DESPRE ALIAJE 3. Oţelurile pentru construcţii sudate …………………………………..... PROPRIETĂŢILE MECANICE ALE MATERIALELOR METALICE 4... 5 7..1. Oţelurile carbon de calitate ……………………………………. 7 7. Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini ………………………..3.1.. Simbolizarea oţelurilor comerciale …………………………….……….2. 65 8..... Interacţiunea elementelor de aliere cu carbonul …………………….2. Oţelurile carbon cu destinaţie generală ……………………………………. Clasificarea şi simbolizarea oţelurilor comerciale ………………….. 23 Cuvinte cheie …………………………………………………………………... Oţelurile carbon de uz general …………………………………. OŢELURILE ŞI FONTELE COMERCIALE ……………………………….2..3.

5.6.. Oţelurile cu coeficient de dilatare termică controlat …………………....……... Oţelurile pentru arcuri …………………………………………. 110 8. 120 Bibliografie ……………………………………………………………………… 121 Teste de autoevaluare …………………………………………………………….……. 163 9.. 76 8. Oţelurile carbon pentru scule ………………………………….. 86 8...…….5.…….6. 105 8..9. Simbolizarea metalelor şi aliajelor neferoase comerciale …………………. Aliajele Al – Zn ……………………………………………….6.1. 112 8..8...8.6. Oţelurile cu rezistenţă mecanică foarte ridicată ………………………..2....... Aluminiul şi aliajele pe bază de aluminiu ………………………. Fontele cu destinaţie generală …………………………………..7..1.. 148 9. Aliajele Al – Si …………………………………………………... 73 8.. Oţelurile pentru piese turnate …………………………………. 113 8.. Tratamentele termice la aliajele neferoase ……………………..6. 114 8.8. 108 8. Oţelurile rezistente la uzare şi tenace ………………………………….. 136 9.. 122 Aplicaţii …………………………………………………………………... Introducere ………………………………………………………….………..8.3....3.6.4....6.8..……..……. 168 9... 154 9.2...5.....4.9. 118 Cuvinte cheie …………………………………………………………….2.. 170 2 .……...1.…….5. 170 9..4.. 147 9... 131 9. 107 8..... Oţelurile nealiate pentru construcţii sudate …………………….……..7.……..7. 80 8.……. 86 8.3.. Modificarea aliajelor neferoase …………………………………….... 125 9.2.2. Simbolizarea fontelor comerciale ………………………………. Oţelurile rezistente la coroziune ……………………………………..……….8.……. Oţelurile cu granulaţie fină pentru construcţii sudate ………….8. 99 8. 152 9. Fontele cu destinaţie precizată ………………………………….5.....1.... Aliajele Cu − Ni ………………………………………………………. Oţelurile pentru rulmenţi ………………………………………. 137 9. 77 8.9. Oţelurile patinabile …………………………………………………….…….6...4. Oţelurile aliate pentru scule …………………………………….9. 162 9. Bronzurile ……………………………………………………………. Aliajele Al − Mg ……………………………………………….....8....……....3.5.. 102 8. Oţelurile pentru aparate şi recipiente sub presiune ……………...5.5... Oţelurile pentru scule ……………………………………………….………….……….…….... Transformările structurale în ZIT la sudarea prin topire a oţelurilor …….…….……….....……. 142 9. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE METALELOR ŞI ALIAJELOR NEFEROASE …………………………………….. Fontele comerciale ………………………………………………….2.3.... Aliajele Al – Cu ……………………………………………………….…….1. Alamele …………………………………………………………... 105 8.5.. 109 8.5.. 100 8... 113 8.6........……..2.1..6..……. 75 8. Cuprul şi aliajele pe bază de cupru ………………………………………….3..7..……. 131 9. Alte oţeluri cu destinaţii sau caracteristici speciale ………………………. 98 8.. Oţelurile inoxidabile şi refractare ………………………………. Oţelurile slab aliate cu rezistenţă mecanică ridicată ……………....1..5..

.. 236 11.1..... Structura ceramicelor şi sticlelor …………………………………. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR CERAMICE ŞI STICLELOR …………………………. 225 11..1...5... 187 Teste de autoevaluare ……………………………………………………………..1.…….. Reacţiile de sinteză a polimerilor …………………………………...4.…….1.5. 198 10.8. Introducere ………………………………………………………………… 229 11.. Proprietăţile polimerilor …………………………………………………… 236 11. 250 11...4.. Aliajele pentru lipire …………………………………………….. 211 10...…….5...……..……. 202 10. 254 11...4. 177 9.. 251 11...7. 184 Cuvinte cheie ……………………………………………………………. 207 10.2... Materialele ceramice silicatice ………………………………... 177 9..6.4.4. 257 3 ... Cimentul …………………………………………………………………… 219 Cuvinte cheie ……………………………………………………………. Proprietăţile mecanice ale polimerilor ……………………….3. Aliajele antifricţiune ……………………………………………..3.. 219 10..8.1.……….………..5.. Aditivii materialelor polimerice ……………………………………..4.5.4.. 197 10... 210 10. Materialele ceramice oxidice ………………………………….…….……. 222 Aplicaţii ………………………………………………………………….. Introducere …………………………………………………………………. Aliajele cu memoria formei ……………………………………………... 207 10..……...4. 182 9.…….4. Materialele ceramice neoxidice ……………………………………… 214 10...…….……. Sticlele ……………………………………………………………………....3...2.……. Aliajele superplastice …………………………………………………..……….. Materialele elastomerice (cauciucurile) ……………………………....………..5.. 233 11. 186 Bibliografie ……………………………………………………………………….. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE POLIMERILOR ………………. Materialele refractare …………………………………………. 238 11... Caracterizarea generală a polimerilor ……………………………….2. 197 10..8. Alte metale şi aliaje neferoase ………………………………………..4..1. 187 Aplicaţii ………………………………………………………………….…….8. Principalele proprietăţi ale ceramicelor şi sticlelor ………………. Materialele termoplaste ……………………………………….7. 172 9... Materialele vitroceramice …………………………………………. 220 Bibliografie ……………………………………………………………………… 221 Teste de autoevaluare ……………………………………………………………...3... 250 11. Principalele tipuri de materiale polimerice ……………………….... 180 9.…….. 192 10.2...... Materialele termorigide ………………………………………..3.... Materialele ceramice ………………………………………………. 255 Cuvinte cheie …………………………………………………………….2..... Titanul şi aliajele pe bază de titan …………………………………………. 215 10.…….8.2.. Structura polimerilor ………………………………………………………. 231 11..……..4..……..9. 229 11.

.. 357 4 ... 14. 352 Index …………………………………………………………………………….....…….. Criteriile şi metodele de selecţie a materialelor ……………………...1.……... Materiale compozite durificate cu fibre …………………………………… 284 Cuvinte cheie ……………………………………………………………..3..…….……. 302 13..... 14. Un studiu de caz privind alegerea materialelor …………………….....4.. Bibliografie ……………………………………………………………………... 307 13.. 317 14. ALEGEREA MATERIALELOR PENTRU APLICAŢIILE TEHNICE .…….………...Bibliografie ……………………………………………………………………….. 314 Bibliografie ……………………………………………………………………….3. 321 321 322 334 341 341 342 343 Grila de verificare a testelor de autoevaluare ……………………………..…….. Introducere ………………………………………………………….……......3. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR COMPOZITE ……………………………….…….. 301 13. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR REALIZATE PRIN AGREGARE DE PULBERI ……………..……….4.. Aplicaţii …………………………………………………………………... 268 12. 267 12.……….2.. 315 Aplicaţii …………………………………………………………………..... 312 Cuvinte cheie ……………………………………………………………. Cuvinte cheie …………………………………………………………….. Obţinerea şi caracterizarea pulberilor ……………………………………. 353 Elements of materials science and engineering (Abstract) ………………. 274 12.………. 263 12.……. 292 Teste de autoevaluare …………………………………………………………….. 315 Teste de autoevaluare ……………………………………………………………...………..2..………....…….......... 258 Teste de autoevaluare ……………………………………………………………..1. Introducere ………………………………………………………………… 267 12...2.………. Introducere …………………………………………………………... 259 Aplicaţii …………………………………………………………………. 14. 291 Bibliografie ………………………………………………………………………. Lemnul – material compozit natural ……………………………….......... Teste de autoevaluare …………………………………………………………. Transformările structurale la presarea şi sinterizarea pulberilor …………..1........ 301 13... Structurile şi proprietăţile produselor sinterizate …………………. 295 13....... Estimarea caracteristicilor fizico-mecanice ale materialelor compozite .. 292 Aplicaţii …………………………………………………………………..

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

Capitolul 7

OŢELURILE ŞI FONTELE ALIATE

7.1. Introducere
Oţelurile aliate sunt acele oţeluri care conţin, pe lângă componentele specifice (fierul – componentul de bază şi carbonul – componentul de aliere principal), elementele însoţitoare (manganul, siliciul etc.) şi impurităţile tipice (sulful, fosforul etc.) oţelurilor carbon, şi alte componente (denumite generic elemente de aliere EA), introduse în mod intenţionat şi în cantitate suficientă la elaborare, cu scopul de a conferi acestor aliaje anumite structuri şi proprietăţi. În contextul acestei definiţii, un component al unui oţel este considerat element de aliere, dacă concentraţia în care a fost introdus la elaborarea oţelului depăşeşte concentraţia până la care acest component se încadrează în categoria elementelor însoţitoare sau concentraţia maximă admisă când componentul are efectele unei impurităţi a oţelului. Astfel, având în vedere datele prezentate în scap. 4.3, oţelurile se consideră aliate cu mangan, dacă %Mnm > 0,8 %, cu siliciu, dacă %Sim > 0,5 %, cu fosfor, dacă %Pm > 0,06 % etc., în timp ce alte componente, cum ar fi cromul, nichelul, molibdenul, vanadiul, titanul, niobiul, wolframul, borul etc., care nu sunt specifice compoziţiei oţelurilor carbon industriale, capătă statutul de elemente de aliere oricare ar fi concentraţia în care au fost introduse (intenţionat) la elaborarea oţelurilor. În practică, pentru a exprima gradul de aliere al unui oţel se utilizează ca indicator suma concentraţiilor masice ale elementelor de aliere (exceptând carbonul) conţinute de acesta Sa ( S a = ∑ % EAmj , EAj, j = 1 … n, fiind elementele
j =1 n

de aliere introduse la elaborarea oţelului, iar %EAmj - concentraţiile masice ale acestor elemente), iar oţelurile aliate se clasifică în: oţeluri slab aliate, având Sa< 5 %, oţeluri mediu aliate, având 5 % ≤ Sa < 10 % şi oţeluri înalt (bogat) aliate, având Sa ≥ 10 %.
5

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

În mod similar, fontele aliate (denumite şi fonte speciale) sunt acele fonte care conţin, pe lângă componentele specifice, elementele însoţitoare şi impurităţile tipice fontelor albe (fără grafit în structură), cenuşii sau modificate (cu grafit în structură), şi alte componente (numite generic elemente de aliere), introduse în mod intenţionat şi în cantitate suficientă la elaborare, cu scopul de a conferi acestor aliaje anumite structuri şi proprietăţi. În contextul acestei definiţii, printr-un raţionament similar celui utilizat în cazul oţelurilor, sulful, în concentraţii %Sm < 0,15 % şi fosforul, în concentraţii %Pm < 0,6 %, considerate impurităţi, manganul, în concentraţii %Mnm < 1,5 %, siliciul, în concentraţii %Sim < 0,5…1,0 % la fontele albe sau %Sim < 3,5…4,5 % la fontele cenuşii sau modificate şi componentele introduse (în concentraţii mici) în cursul operaţiilor de modificare şi postmodificare (magneziu, ceriu, calciu, bariu, titan, zirconiu, aluminiu), considerate elemente însoţitoare, nu reprezintă elemente de aliere ale fontelor; aceste componente, introduse la elaborarea fontelor în concentraţii mai mari decât cele până la care se consideră impurităţi sau elemente însoţitoare, constituie elemente de aliere ale fontelor, iar componentele care nu sunt specifice compoziţiei fontelor albe, cenuşii sau modificate industriale, cum ar fi cromul, nichelul, molibdenul, vanadiul etc., au statutul de elemente de aliere oricare ar fi concentraţia în care au fost introduse (intenţionat) la elaborarea fontelor. Pentru a exprima gradul de aliere al unei fonte se poate utiliza, ca şi la oţeluri, indicatorul Sa, iar fontele aliate se clasifică în: fonte slab aliate, având Sa< 5 %, fonte mediu aliate, având 5 % ≤ Sa < 10 % şi fonte înalt (bogat) aliate, având Sa ≥ 10 %. Elementele de aliere se pot găsi în structurile oţelurilor şi fontelor, în funcţie de caracteristicile lor fizico – chimice (raza atomică, valenţa, electronegativitatea, tipul structurii cristaline, afinitatea chimică faţă de fier, carbon, elemente însoţitoare şi impurităţi) şi de concentraţiile în care sunt introduse la elaborarea acestor aliaje, în următoarele forme: a) dizolvate (prin substituţie sau interstiţial) în soluţiile solide specifice structurii aliajelor fier – carbon, soluţii denumite în acest caz ferită aliată şi austenită aliată; b) dizolvate în structura cristalină a cementitei, denumită în acest caz cementită aliată; c) legate sub formă de carburi proprii; d) combinate chimic cu fierul sub formă de compuşi intermetalici; e) legate sub formă de incluziuni nemetalice (oxizi, sulfuri, silicaţi) sau libere sub formă de cristale de metal pur. Primele trei forme de existenţă a elementelor de aliere sunt cele care corespund frecvent structurii oţelurilor şi fontelor aliate. Formele de existenţă d) şi e) sunt rar întâlnite, deoarece: * fierul formează compuşi intermetalici cu unele elemente de aliere numai dacă concentraţiile acestora sunt ridicate (de exemplu, fierul cu cromul formează compusul, de tip fază sigma, FeCr, caracterizat printr-o valoare de bază a concentraţiei cromului %Crm ≅ 45 %, cu vanadiul – compusul, de tip fază sigma,
6

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

FeV, având %Vm ≅ 48 %, cu molibdenul - compuşii Fe3Mo2, având %Mom ≅ 53 % şi FeMo, având %Mom ≅ 66 %, cu wolframul – compusul, de tip fază Laves, Fe2W, având %Wm ≅ 63 % şi compusul Fe3W2, având %Wm ≅ 68 %, cu titanul – compusul FeTi, având %Tim ≅ 52 %, iar cu niobiul – compusul, de tip fază Laves, Fe2Nb, având %Nbm ≅ 52 %); ca urmare, existenţa unor astfel de compuşi este caracteristică exclusiv oţelurilor şi fontelor înalt aliate cu astfel de elemente; * incluziunile nemetalice sunt (în mod obişnuit, datorită efectelor negative pe care le are prezenţa acestora - v. scap. 4.3.2 şi 4.3.3) faze nedorite ale structurii oţelurilor şi fontelor şi, ca urmare, legarea elementelor de aliere sub formă de incluziuni se realizează numai accidental, de obicei când nu se alege corect momentul introducerii acestor elemente în procesul tehnologic de elaborare; de exemplu, titanul, care are afinitatea chimică faţă de oxigen (puterea de dezoxidare) mai mare decât a siliciului şi aluminiului, introdus într-un oţel lichid înainte de finalizarea proceselor de dezoxidare (v. scap. 4.3.2) participă intens la realizarea acestor procese şi se va găsi în structura oţelului legat sub formă de incluziuni oxidice, diminuându-şi astfel activitatea ca element de aliere.

7.2. Interacţiunea elementelor de aliere cu fierul
Majoritatea elementelor de aliere sunt solubile în fier, formând cu acesta soluţii solide (în care, evident, fierul este solventul, iar elementele de aliere sunt componentele solut). Prezenţa elementelor de aliere dizolvate (împreună cu carbonul) în structura cristalină a fierului determină modificarea valorilor punctelor critice de transformare în stare solidă a acestuia. Unele elemente de aliere, cum ar fi cromul, siliciul, molibdenul, woframul, vanadiul, niobiul, având structura cristalină de tip CVC, sunt izomorfe cu Feα (şi Feδ), au o bună solubilitate în această modificaţie a fierului şi determină extinderea domeniilor de stabilitate a feritei (şi feritei delta) şi restrângerea domeniilor de stabilitate a austenitei, mărind temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feα ⇔ Feγ (punctul critic tc1 ≡ A3) şi micşorând temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feγ ⇔ Feδ (punctul critic tc2 ≡ A4). Elementele având influenţele menţionate anterior sunt denumite elemente de aliere alfagene sau elemente de aliere feritizante (notate generic EAα). Aşa cum se observă în figura 7.1 a, care prezintă configuraţia generală a diagramelor de echilibru ale sistemelor binare Fe – EAα, prezenţa elementelor de aliere alfagene determină domenii de existenţă a fazei γ ≡ Feγ(EAα) foarte înguste şi domenii foarte extinse de stabilitate a fazei α ≡ Feα(EAα); la aliajele unui astfel de sistem, caracterizate
7

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

prin %EAα ≥ a%, structura la orice temperatură corespunzătoare stării solide este alcătuită numai din cristalele fazei α ≡ Feα(EAα), fiind suprimată posibilitatea realizării transformărilor alotropice de tipul Feα ⇔ Feγ şi eliminată astfel posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (de tipul α ⇔ γ).

Fig. 7.1. Configuraţia generală a diagramelor de echilibru ale sistemelor binare de tipul: a – Fe – EAα; b – Fe − EAγ

Efectele anterior menţionate ale elementelor de aliere alfagene se menţin şi în cazul aliajelor ternare Fe – C − EAα (oţeluri şi fonte aliate cu elemente alfagene), în structura cărora faza α ≡ Feα(C, EAα) este ferita aliată, iar faza γ ≡ Feγ(C, EAα) este austenita aliată; aşa cum se observă în figura 7.2, care prezintă diagramele pseudobinare corespunzătoare la trei concentraţii masice (constante) de Si ≡ EAα; în aliajele ternare Fe – C – Si ≡ EAα , creşterea concentraţiei Si ≡ EAα determină îngustarea progresivă a domeniilor cu austenită aliată, lărgirea substanţială a domeniilor cu ferită aliată şi, ca o consecinţă, ridicarea substanţială a punctului critic A1 (creşterea temperaturii la care se poate realiza, în condiţii de echilibru, transformarea eutectoidă γ ⇔ α + Fe3C). Evident, când concentraţia de elemente de aliere alfagene %EAα ≥ a%, la orice temperatură corespunzătoare stării solide, oţelurile aliate au o structură monofazică feritică (sau o structură alcătuită din ferită şi mici conţinuturi de carburi), iar fontele aliate au o structură alcătuită din ferită şi carburi primare sau grafit, fiind suprimată posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (care presupun existenţa posibilităţii de realizare a transformărilor
8

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

alotropice de tipul Feα ⇔ Feγ); oţelurile sau fontele aliate care prezintă aceste particularităţi structurale sunt denumite oţeluri aliate feritice sau fonte aliate feritice.

Fig.7.2. Diagramele de echilibru pseudobinare ale aliajelor sistemului ternar Fe – C – Si ≡ EAα cu %Sim = 2,5 %; %Sim = 5,0 % şi %Sim = 7,5 %

Unele elemente de aliere, cum ar fi nichelul şi manganul, având structura cristalină de tip CFC, sunt izomorfe cu Feγ , au o bună solubilitate în această modificaţie a fierului şi determină extinderea domeniilor de stabilitate a austenitei şi restrângerea domeniilor de stabilitate a feritei (şi feritei delta), micşorând temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feα ⇔ Feγ (punctul critic tc1 ≡ A3) şi ridicând temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feγ ⇔ Feδ (punctul critic tc2 ≡ A4).
9

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

Elementele având influenţele menţionate anterior sunt denumite elemente de aliere gamagene sau elemente de aliere austenitizante (notate generic EAγ). Aşa cum se observă în figura 7.1 b, care prezintă configuraţia generală a diagramelor de echilibru ale sistemelor binare Fe – EAγ, prezenţa elementelor de aliere gamagene determină domenii de existenţă a fazei α ≡ Feα(EAγ) foarte înguste şi domenii foarte extinse de stabilitate a fazei γ ≡ Feγ(EAγ); la aliajele unui astfel de sistem, caracterizate prin %EAγ ≥ b%, structura la orice temperatură corespunzătoare stării solide este alcătuită numai din cristalele fazei γ ≡ Feγ(EAγ), fiind suprimată posibilitatea realizării transformărilor alotropice de tipul Feγ ⇔ Feα şi eliminată astfel posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (de tipul γ ⇔ α). Efectele anterior menţionate ale elementelor de aliere alfagene se menţin şi în cazul aliajelor ternare Fe – C − EAγ (oţeluri şi fonte aliate cu elemente gamagene), în structura cărora faza α ≡ Feα(C, EAγ ) este ferita aliată, iar faza γ ≡ Feγ(C, EAγ) este austenita aliată; aşa cum se observă în figura 7.3, care prezintă diagramele pseudobinare corespunzătoare la trei concentraţii masice (constante) de Mn ≡ EAγ; în aliajele ternare Fe – C – Mn ≡ EAγ , creşterea concentraţiei Mn ≡ EAγ determină îngustarea progresivă a domeniilor cu ferită aliată, lărgirea substanţială a domeniilor cu austenită aliată şi, ca o consecinţă, coborârea substanţială a punctului critic A1 (micşorarea temperaturii la care se poate realiza, în condiţii de echilibru, transformarea eutectoidă γ ⇔ α + Fe3C). Evident, când concentraţia de elemente de aliere gamagene %EAγ ≥ b %, la orice temperatură corespunzătoare stării solide, oţelurile aliate au o structură monofazică austenitică, iar fontele aliate au o structură alcătuită din austenită şi grafit, fiind suprimată posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (care presupun existenţa posibilităţii de realizare a transformărilor alotropice de tipul Feγ ⇔ Feα); oţelurile sau fontele aliate care prezintă aceste particularităţi structurale sunt denumite oţeluri aliate austenitice sau fonte aliate austenitice. Considerând (în mod schematic, simplificat) că influenţele elementelor de aliere se manifestă prin modificarea poziţiilor liniilor şi punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Fe – Fe3C, aşa cum se prezintă în figura 7.4, aspectele anterior prezentatate se pot sintetiza astfel: • elementele de aliere alfagene (cromul, siliciul, molibdenul etc.) determină extinderea domeniilor de existenţă a feritei şi restrângerea domeniilor de stabilitate a austenitei (v. fig. 7.4 a); la concentraţii mari de elemente alfagene posibilitatea realizării transformării alotropice Feα ⇔ Feγ este suprimată şi se obţin oţeluri sau fonte aliate feritice, care nu prezintă transformări de fază în stare solidă de tipul α ⇔ γ;
10

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

• elementele de aliere gamagene (manganul, nichelul etc.) determină extinderea domeniilor de existenţă a austenitei şi restrângerea domeniilor de stabilitate a feritei (v. fig. 7.4 b); la concentraţii mari de elemente gamagene posibilitatea realizării transformării alotropice Feγ ⇔ Feα este anulată şi se obţin oţeluri sau fonte aliate austenitice, care nu prezintă transformări de fază în stare solidă de tipul γ ⇔ α;

Fig.7.3. Diagramele de echilibru pseudobinare ale aliajelor sistemului ternar Fe – C – Mn ≡ EAγ cu %Mnm = 3,0 %; %Mn m = 13,0 % şi %Mn m = 20,0 %

11

) au şi elementele de aliere dizolvate în austenită.7.4 şi 7. În figura 7.5).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • elementele de aliere modifică poziţia punctului critic de transformare în stare solidă tPSK ≡ A1 şi deplasează punctul S (având. 7. 4. influenţe similare (creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii.6 sunt prezentate diagramele de variaţie a principalelor caracteristici mecanice ale feritei (rezistenţa la tracţiune Rm. abscisa %Cm = 0. Fig. duritatea Brinell HBS şi energia de rupere la încercarea la încovoiere prin şoc KV) în funcţie de concentraţiile masice ale diverselor elemente de aliere dizolvate în aceasta. abscisa %Cm = 2. fig. b – elementele de aliere gamagene Elementele de aliere dizolvate în ferită sau austenită influenţează proprietăţile fizico – mecanice ale acestor faze.77 %. oţelurile aliate care prezintă aceste particularităţi structurale sunt denumite oţeluri aliate ledeburitice. la unele oţeluri aliate (aliaje caracterizate prin concentraţii masice de carbon %Cm ≤ 2. alungirea procentuală după rupere A. 4. aşa cum s-a specificat în scap.11 %) spre concentraţii ale carbonului mai scăzute şi.2. Schema modificării liniilor şi punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Fe-Fe3C de către: a – elementele de aliere alfagene. ca urmare.2. 12 . • elementele de aliere deplasează punctul E (având.4. aşa cum s-a specificat în scap. menţinerea constantă sau diminuarea plasticităţii etc.11 %) devine posibilă producerea transformării eutectice şi apariţia în structura lor de echilibru a unor mici cantităti de ledeburită (constituent specific structurii fontelor albe). corespunzătoare concentraţiei carbonului în perlită) spre concentraţii ale carbonului mai reduse (v.

b − A = f2(%EAm). d − KV = f4(%EAm) 13 . Influenţele elementelor de aliere asupra: a – poziţiei punctului critic A1.6.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. 7. Influenţa elementelor de aliere asupra caracteristicilor mecanice ale feritei: a – Rm = f1(%EAm). b – concentraţiei masice a carbonului în perlită Fig.5. 7. c − HBS = f3(%EAm).

se pot defini următoarele tipuri de situaţii privind existenţa elementelor de aliere carburigene în structurile oţelurilor şi fontelor: a) elementele de aliere sunt dizolvate în cementită prin substituirea parţială a atomilor de fier din structura cristalină a acesteia. cementita aliată cu molibden poate avea %Moat ≤ 3 %.EA)3C. de exemplu. elemente ce pot fi ierarhizate. ce pot exista ca faze distincte în structurile oţelurilor şi fontelor aliate. Co3C) nu apar în mod obişnuit în structurile oţelurilor sau fontelor aliate. Interacţiunea elementelor de aliere cu carbonul Elementele de aliere introduse la elaborarea oţelurilor şi fontelor se pot clasifica. aluminiul şi cuprul. din această categorie fac parte metalele de tranziţie situate în tabloul periodic al elementelor la stânga fierului (v.3. principalele elemente de aliere care fac parte din această categorie sunt siliciul. cementita aliată cu mangan poate avea %Mnat ≤ 100 %. din această categorie fac parte. ce are caracteristicile unei faze bertholide. care formează cementită aliată.4). • elemente carburigene. aşa cum se poate observa în fig. care formează carburi stabile. scap. V. în această situaţie se pot afla elementele de aliere cu afinitate faţă de carbon apropiată de cea corespunzătoare fierului (manganul. iar cementita aliată cu wolfram poate avea %Wat ≤ 1 %). în funcţie de afinitatea lor faţă de carbon (crescătoare odată cu mărirea deficitului de electroni în substraturile atomice d. nichelul şi cobaltul. Cr. Ti Elementul de aliere cel mai carburigen CREŞTE AFINITATEA FAŢĂ DE CARBON În cazul elementelor de aliere carburigene. astfel: Fe. care împiedică formarea carburilor sau produc descompunerea carburilor existente şi asigură apariţia grafitului (carbonului liber) ca fază structurală a fontelor şi (uneori) a oţelurilor (v. 7.1). în funcţie de modul în care interacţionează cu carbonul. cu formula generală (Fe. Ca urmare. tabelul 1.7). interacţiunea cu carbonul depinde nu numai de afinitatea lor faţa de acest element. Nb. astfel: • elemente grafitizante. cementita aliată cu crom poate avea %Crat ≤ 25 %. dar şi de concentraţiile în care se găsesc acestea în oţeluri şi fonte şi de solubilitatea lor în ferită şi austenită. W. Componentul de bază al oţelurilor şi fontelor Mn. wolframul).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 7. molibdenul. în structura căreia atomii elementelor de aliere înlocuiesc în diverse proporţii atomii de fier (de exemplu. nichelul. ale căror carburi (Ni3C. 14 . cromul. Zr. 4. dar carburile pe care le formează au stabilitate redusă. • elemente care reacţionează cu carbonul. Mo. Ta.

Prezentarea schematică a corelaţiei dintre poziţia în tabloul periodic. Deoarece carburile sunt de obicei prezente ca faze minoritare (cu conţinuturi procentuale scăzute) în structura oţelurilor sau fontelor aliate. această situaţie este tipică elementelor puternic carburigene (tantalul. 15 . influenţelor pe care le au asupra proprietăţilor mecanice ale acestor aliaje depind în măsură importantă de forma. cu structura cristalină cubică sau EA2C. uniform distribuite în matricea structurală asigură oţelurilor şi fontelor o combinaţie favorabilă de caracteristici mecanice (cu valori ridicate atât ale caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi duritate. carburile primare (ca faze individuale sau în alcătuirea amestecului eutectic) dispuse sub formă de reţea la limitele cristalelor masei metalice de bază a structurii măresc rezistenţa mecanică şi duritatea. în această situaţie se pot încadra cromul. modul de distribuţie şi gradul lor de dispersie în structură (v. dar formează şi carburi proprii (mai ales când se află în cantităti ce depăsesc solubilitatea lor în cementită). cu duritate şi stabilitate foarte ridicate. care formează carburi primare (insolubile în austenită) de tipul EAC. care se dizolvă relativ uşor în austenită (la încălzirea oţelurilor sau fontelor aliate) şi de tipul EAC. Carburile elementelor de aliere au duritatea mai mare şi fragilitatea mai redusă decât cele corespunzătoare cementitei. c) elementele de aliere nu se dizolvă în cementită şi formează (oricare ar fi concentraţia în care au fost introduse în oţeluri sau fonte) carburi proprii greu fuzibile. molibdenul şi wolframul. dar diminuează considerabil plasticitatea şi tenacitatea oţelurilor sau fontelor. cât şi ale caracteristicilor de plasticitate şi tenacitate). care sunt insolubile în austenită. cu structura cristalină cubică sau EA2C.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Ti [Ar]3d24s2 V [Ar]3d34s2 Cr [Ar]3d54s1 Mn [Ar]3d54s2 Fe [Ar]3d64s2 Co [Ar]3d74s2 [Ar] ≡ 1s22s22p63s23p6 [Kr] ≡ [Ar] 3d104s24p6 [Xe] ≡ [Kr] 4d105s25p6 Ni [Ar]3d84s2 Cu [Ar]3d104s1 Zr [Kr]4d25s2 Nb [Kr]4d45s1 Mo [Kr]4d55s1 Ta [Xe]5d36s2 W [Xe]5d46s2 elementul chimic configuraţia electronică Elemente carburigene ! Elemente care formează carburi instabile Fig. zirconiul şi titanul).11). scap. vanadiul. EA23C6 sau EA6C. configuraţia electronică şi afinitatea faţă de carbon ale principalelor elemente de aliere din oţeluri şi fonte b) elementele de aliere sunt dizolvate în cementită. 3. care se dizolvă în cementită (în concentraţiile anterior precizate) şi pot forma şi carburi proprii de tipul EA7C3. niobiul.7. cu structura cristalină de tip hexagonal. cu structură cristalină complexă. 7. în timp ce carburile globulare fine. cu structura cristalină de tip hexagonal.

scap. 6. A.). vanadiul etc. obţinerea structurilor cu austenită omogenă presupune utilizarea unor valori ale parametrilor de regim ti.1. 5. Influenţele elementelor de aliere asupra transformărilor structurale în stare solidă ale oţelurilor şi fontelor Elementele de aliere prezente în compoziţia oţelurilor şi fontelor pot influenţa desfăşurarea şi efectele producerii transformărilor structurale în stare solidă tipice acestor aliaje: transformarea la încălzire a perlitei în austenită.1 %. care constituie “bariere” eficiente pentru creşterea granulaţiei austenitei până la temperaturi ridicate (dacă %Alm > 0. niobiul.1 % şi se asigură formarea unor reţele peliculare submicroscopice de nitruri sau oxizi. singurul element de aliere care favorizează creşterea granulaţiei 16 . molibdenul. cap. improprie pentru obţinerea unor structuri şi proprietăţi mecanice convenabile după călirea martensitică.) diminuează vitezele de desfăsurare a etapelor de dizolvare a cementitei şi/sau carburilor în austenită şi de omogenizare a austenitei. vanadiul.2). reduc tendinţa de creştere a cristalelor de austenită la încălzire şi conferă oţelurilor şi fontelor ereditate granulară fină. wolframul. Influenţele privind transformarea la încălzire a perlitei în austenită se pot sintetiza astfel: • elementele de aliere care sunt solubile în cementită şi/sau formează carburi stabile (cromul. iar la proiectarea pieselor care urmează a fi supuse călirii CIF nu se vor alege ca materiale astfel de oţeluri sau fonte aliate. dacă concentraţia masică a acestui element este %Alm ≤ 0. τm mai mari decât cele corespunzătoare cazului când piesele sunt confecţionate din oţeluri carbon sau fonte nealiate. • elementele de aliere carburigene (molibdenul.6) şi rezultă o structură cu austenită neomogenă şi carburi nedizolvate. 5). scap. chiar şi în concentraţii foarte reduse (corespunzătoare unei microalieri). fig. deoarece formează compuşi (carburi sau carbonitruri).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 7. care blochează creşterea cristalelor de austenită până la temperaturi ridicate (v. nitrurile sau oxizii de aluminiu se distribuie în structură sub formă de particule izolate şi efectul de blocare a creşterii granulaţiei austenitei este anulat).3.4. datorită acestei influenţe. zirconul.4.1). la încălzirea pieselor din oţeluri sau fonte aliate cu astfel de elemente în vederea aplicării de TT. 5. distribuiţi sub formă de reţele peliculare intercristaline. titanul etc. deplasând spre dreapta curbele c şi d ale diagramei TTT la încălzire (v. transforma la răcire a austenitei şi transformarea la încălzire a martensitei (v. efecte similare având şi alierea cu aluminiu. deoarece la încălzirea lor prin inducţie cu curenţi de înaltă frecvenţă se produce transformarea perlitei în austenită prin mecanismul fără difuzie (v.

cuprul) au influenţele anterior prezentate fără a modifica configuraţia curbelor diagramelor de transformare izotermă a austenitei. fig. destinate confecţionării semifabricatelor şi pieselor care se supun prelucrării prin deformare plastică la cald sau aplicării unor TT. 7. aceste influenţe importante ale prezenţei elementelor de aliere în oţeluri sau fonte sunt prezentate schematic de diagramele din figura 7. 7. manganul.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate austenitei este manganul (element solubil în Feγ şi care nu formează carburi proprii) şi.9 şi 7. v. în compoziţia oţelurilor şi fontelor aliate cu acest element. Principalele influenţe ale elementelor de aliere asupra transformării la răcire a austenitei sunt următoarele: • elementele de aliere (cu excepţia cobaltului). scap. vanadiul etc.8 Prezentarea schematică a influenţei elementelor de aliere asupra poziţiei curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei • elementele de aliere care nu formează carburi stabile (nichelul.11 b) sau 17 .2. ca urmare. fiind (în marea lor majoritate) solubile în Feγ. micşorând astfel viteza de răcire critică vrc (v.corespunzător transformării austenitei subrăcite în perlită şi tMC2 .corespunzător transformării austenitei subrăcite în bainită. B.4). 5. măresc stabilitatea austenitei în domeniul transformărilor la răcire prin mecanismele cu difuzie şi intermediar şi deplasează spre dreapta (spre durate mai lungi) curbele diagramelor de transformare izotermă şi termocinetică a austenitei.11 a) sau suprimarea posibilităţilor de transformare (deplasarea spre durate foarte lungi a transformărilor) prin mecanismele perlitic (v. Fig. corespunzătoare unor oţeluri şi fonte industriale.10.) produc şi modificări ale formei curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei. acestea indicând existenţa a două puncte de maxim cinetic (tMC1 .8 şi sunt ilustrate şi atestate de diagramele TTT din figurile 7. 7. molibdenul. siliciul. trebuie introduse (în cantităţi convenabile) şi elemente de aliere (din gama precizată mai înainte) care să anihileze tendinţa spre obţinerea unei granulaţii grosolane indusă de prezenţa manganului. fig. wolframul. în timp ce elementele de aliere care pot forma carburi (cromul.

11) sunt ilustrate şi atestate convingător de diagramele TTT din figurile 7. caracteristice pentru transformarea austenitei prin mecanismul fără difuzie (transformarea martensitică) şi. ca urmare. fig.13 şi 7. 7. 7. Prezentarea comparativă a diagramelor de transformare (izotermă şi termocinetică) a austenitei pentru două oţeluri industriale: a – oţel carbon (%Cm = 0.12.44 %). determină creşterea conţinuturilor procentuale de austenită reziduală din structurile la ta ale oţelurilor sau fontelor călite martensitic. Influenţele elementelor de aliere asupra transformării la răcire a austenitei (prezentate anterior) au câteva implicaţii practice foarte importante: 18 .44 %. 7. Fig.9.11 c). aceste influenţe sunt ilustrate sintetic de diagramele din figura 7. aceste influenţe ale elementelor de aliere care formează carburi (sugerate schematic de diagramele din figura 7. b – oţel aliat cu Ni (%Cm = 0. %Nim = 5 %) • elementele de aliere (cu excepţia cobaltului şi aluminiului) coboară temperaturile punctelor Ms şi Mf.14. corespunzătoare unor oţeluri şi fonte aliate industriale.15.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR bainitic (v.

6 %). %Mom = 0. %Sim = 2. determină creşterea substanţială a călibilităţii oţelurilor (v.4 %. %Sim = 2.6 %.75 %) Fig. Prezentarea schematică a infleunţelor elementelor de aliere asupra configuraţiei curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei: a – diagramă cu două puncte de maxim cinetic. b – diagramă cu transformarea perlitică suprimată. 19 . 7. ceea ce asigură niveluri mai scăzute ale tensiunilor mecanice reziduale generate de călire şi reduce considerabil riscul deformării excesive sau fisurării acestor piese (chiar şi în cazul când acestea prezintă forme complicate sau detalii constructive cu puternice efecte de concentrare a tensiunilor).10. scap.11. ca urmare. 7.2) şi. 6. Prezentarea comparativă a diagramelor de transformare (termocinetică) a austenitei pentru două fonte industriale: a – fontă nodulară nealiată (%Cm = 3. piesele confecţionate din oţeluri aliate se pot căli pe adâncimi mari şi/sau se pot supune călirii martensitice în medii care răcesc mai lent decât mediile de călire tradiţionale (apă.4 %. c – diagramă cu transformarea baintică suprimată • micşorarea vrc. b – fontă nodulară aliată cu Mo (%Cm = 3.4.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. ulei). produsă de prezenţa elementelor de aliere.

3 %) Fig. 12. 7.4 %.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig.2 %) • micşorarea vrc. %Sim = 2 %. produsă de prezenţa elementelor de aliere. %Nim = 1 %. Diagrama de transformare (izotermă) a austenitei (cu transformarea perlitică suprimată) pentru un oţel aliat (%Cm = 0. 7. • coborârea punctului martensitic superior Ms. %Crm = 12 %.6 %. oţelurile sau fontele aliate care prezintă acestă particularitate structurală sunt denumite oţeluri aliate martensitice (autocălibile) sau fonte aliate martensitice (autocălibile).1 %. %Crm = 0.13. %Mom = 0. b – o fontă aliată (%Cm = 3 %. determină la unele oţeluri şi fonte aliate nerealizarea transformării martensitice prin călirea (răcirea austenitei cu o viteză vr ≥ vrc) până la ta şi menţinerea unor structuri cu masa de bază austenitică după o astfel de călire.5 %.2 %). %Nim = 0. Diagramele de transformare (izotermă) a austenitei (cu două puncte de maxim cinetic) pentru: a – un oţel aliat (%Cm = 0. %Nim = 1. Diagrama de transformare (izotermă) a austenitei (cu transformarea bainitică suprimată) pentru un oţel aliat (%Cm = 0.5 %. %Crm = 2.14. produsă de prezenţa elementelor de aliere. %Nim = 0.8 %) Fig. permite ca la unele oţeluri şi fonte aliate să se realizeze transformarea austenitei în martensită chiar şi la răcirea (călirea) în aer. 7. 20 . %Crm = 0.35 %.

5) a oţelurilor sau fontelor aliate fiind mai mare decât a structurilor care rezultă tratând în acelaşi fel (cu acelaşi regim) oţelurile carbon sau fontele nealiate echivalente (având aceleaşi conţinuturi de carbon. elemente însoţitoare şi impurităti ca şi oţelurile sau fontele aliate). scap. 5. aşa cum s-a arătat anterior. revenirea poate determina apariţia unui fenomen numit durificare secundară. datorită acestui fenomen. fenomen ce constă în frânarea proceselor care au loc la revenire (datorită diminuării substanţiale a vitezei de difuzie a carbonului în fier în prezenţa elementelor de aliere) şi deplasarea acestora spre temperaturi mai ridicate şi/sau durate mai mari (v. b – conţinutului procentual de austenită reziduală din structurile la ta ale oţelurilor sau fontelor călite martensitic C. 7.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. aceasta se transformă în martensită cubică şi rezultă astfel o structură (alcătuită din 21 . 15. se obţin prin călirea pâna la ta structuri cu masa de bază austenitică). care se produce deoarece la încălzirea austenitei rezultate la călire (stabilă la ta datorită conţinutului mare de elemente de aliere dizolvate) procesele de difuzie a carbonului şi elementelor de aliere sunt activate. τm – v. stabilitatea austenitei se micşorează. Influenţele elementelor de aliere asupra transformării la încălzire a martensitei (transformării la revenire a structurilor obţinute prin călirea martensitică a oţelurilor sau fontelor) sunt următoarele: • elementelor de aliere prezente în oţeluri şi fonte produc fenomenul de stabilitate la revenire a structurilor obţinute prin călirea martensitică. aşa cum se poate observa din examinarea diagramei prezentate în figura 7. duritatea structurilor realizate prin revenirea cu un anumit regim (ti. se separă particule fine de carburi ale elementelor de aliere. Influenţele elementelor de aliere asupra: a – temperaturii Ms. efectul obţinut prin revenire este diminuat.3). • la oţelurile (cu conţinuturi ridicate de carbon) şi fontele aliate cu elemente care produc coborârea punctului Ms (la care.16 (curbele a şi b). scap. 6.

fragilitatea produsă de revenirea la ti = 200…400 oC este denumită fragilitate ireversibilă. scap.17. dar cu caracteristicile de tenacitate mai bune.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR martensită şi carburi) cu duritatea ridicată. efectele descrise mai înainte se pot observa examinând configuraţia curbei c din figura 7. dacă duratele de menţinere în intervalul de 22 . cu mangan etc. Diagrama variaţiei tenacităţii în funcţie de temperatura de revenire la un oţel aliat care prezintă fenomenul de fragilitate la revenire b) oţelurile revenite timp îndelungat la ti = 450…550 oC şi/sau răcite lent la sfârşitul tratamentului prezintă un nivel scăzut al energiei de rupere KV (devin fragile). %Mom = 0. 7. se manifestă fenomenul numit fragilitate de revenire.5) cu duritatea mai scăzută.3 %) . iar apariţia ei este determinată de starea de tensiuni reziduale generată de producerea nesimultană în toată masa structurii a transformării martensitei de călire şi austenitei reziduale în martensită de revenire.16. cu crom şi nichel. care se poate transforma. dacă se măresc ti şi/sau τm. %Crm = 12 % ) Fig. Duritatea structurilor obţinute prin revenirea unor oţeluri călite: a – oţel carbon (%Cm = 0.%Crm = 1. aşa cum arată diagrama din figura 7. Fig.45 %). b − oţel aliat (%Cm = 0. fenomen care dispare dacă se face o revenire la o temperatură mai mare de 400 oC şi nu mai apare dacă se repetă revenirea la o temperatură situată între 200 oC şi 400 oC (decât dacă revenirea se aplică după o nouă operaţie de călire martensitică). 7. care poate determina. c – oţel aliat (%Cm = 1 %.17. apariţia a două anomalii privind nivelul tenacităţii (exprimat prin valoarea energiei de rupere KV) structurilor obţinute la revenire (care ar trebui să crească continuu o dată cu ridicarea temperaturii de revenire şi micşorarea durităţii): a) oţelurile revenite la ti = 200…400 oC prezintă un nivel scăzut al energiei de rupere KV (devin fragile). într-o structură (de tip sorbită de revenire – v.2 %. 6. fenomen care se manifestă.16.45 %. • la oţelurile aliate cu crom.

7. influenţa dominantă (rezultantă) nefiind întotdeauna în corelaţie directă cu valorile concentraţiilor acestora (de exemplu.0 %). cromul este carburigen.2…0.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate temperaturi situat între 450 oC şi 550 oC sunt mari şi/sau viteza de răcire este mică. determinată de saturarea cu anumite elemente (în principal cu fosfor) a marginilor cristalelor structurii şi/sau separarea la marginea cristalelor a unor compuşi chimici ai acestor elemente (fosfuri.1.5…1.1 % şi %Crm = 18 % aparţine clasei oţelurilor aliate feritice. dacă se adaugă în compoziţia acestui oţel şi %Nim = 8 %.5. ridică rezistenţa mecanică şi duritatea etc.). creşte rezistenţa mecanică şi duritatea etc. fragilitatea produsă de revenirea la ti = 450…550 oC. măreşte călibilitatea. dacă un oţel este aliat cu crom. oţelul cu %Cm = 0. carburi. este denumită fragilitate reversibilă şi poate fi contracarată prin aplicarea următoarelor soluţii: utilizarea unor regimuri de revenire la care temperatura ti > 550 oC. în timp ce nichelul este austenitizant. îmbunătăţeşte tenacitatea etc. Dacă însă oţelul este aliat cu crom şi nichel. elemente care au şi unele influenţe similare (măresc călibilitatea. în timp ce nichelul nu formează carburi stabile şi poate avea efect grafitizant etc. În mod similar. care împiedică desfăşurarea proceselor (descrise mai înainte) responsabile de apariţia fenomenului.). nitruri) şi crearea condiţiilor pentru apariţia unor microfisuri intercristaline (care generează comportarea fragilă a structurii de revenire). care finisează granulaţia. ridică rezistenţa mecanică şi duritatea. De exemplu. se pot estima cu o bună precizie influenţele prezenţei acestui element de aliere (gamagen. acesta devine un oţel aliat austenitic). este dificil de apreciat care sunt influenţele cumulate ale prezenţei celor două elemente de aliere în compoziţia oţelului.). iar răcirea la sfârşitul revenirii să face rapid (în apă sau ulei) şi/sau utilizarea unor oţeluri aliate suplimentar cu molibden (%Mom = 0. Datele din acest tabel şi aspectele expuse mai înainte evidenţiază complexitatea influenţelor elementelor de aliere şi motivează modul anterior de prezentare şi comentare a acestora. carburigen. dacă oţelul este aliat cu nichel. dar şi multe influenţe contradictorii (cromul este feritizant. în timp ce. chiar dacă se face revenirea la ti > 550 oC. Clasele structurale de oţeluri şi fonte aliate Influenţele principalelor elemente de aliere asupra structurii şi proprietătilor oţelurilor şi fontelor sunt sintetizate în tabelul 7.3 %) sau wolfram (%Wm = 0. 23 . care a presupus împărţirea lor pe tipuri de influenţe şi gruparea elementelor de aliere pe clase sau categorii în funcţie de modul de acţiune şi de efectele prezenţei lor în oţeluri sau fonte. se pot preciza cu un grad mare de siguranţă influenţele prezenţei acestui element de aliere (alfagen.). durata τm este scurtă. care măreşte călibilitatea.

8 % (20 % în oţeluri cu 0. producându-se totuşi o oarecare durificare secundară Impiedică înmuierea prin durificare secundară Durificare secundară maximă Wolfram oţeluri cu 0. dar stabilizează austenita reziduală în oţelurile cu conţinut ridicat de carbon Reduce vrc în aceeaşi măsură cu manganul Reduce vrc mai mult decât nichelul Are tendinţă puternică de formare a carburilor şi măreşte viteza critică In cantităţi mici. reduce foarte mult vrc Puternică .2% C) .5 % (nu depinde oţeluri cu 0. efect antigrafitizant Molibden oţeluri cu 0.2% C) 6 % (11 % în 6 % (se reduce cu scăderea temperaturii) 32 % (se reduce cu scăderea temperaturii) Nelimitată − Menţine duritatea prin dizolvare în soluţie Carburile stabile nu afectează revenirea. dar mai mică decât a W. Influenţele principalelor elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor Elementul de aliere Aluminiu Crom Cobalt Mangan Solubilitatea în stare solidă 1.5% C) Nelimitată Nelimitată 3 % (8% în în Feγ în Feα 30 % Nelimitată 80 % 15 … 18 % 32 % (se reduce cu scăderea temperaturii) 25 % (în funcţie de conţinutul de carbon) Influenţa asupra feritei Durifică considerabil Durifică puţin.1. efect grafitizant Mai mare decât a Mn.5% (4%în oţeluri cu 0. cu cromul efect antigrafitizant Reduce vrc mai puternic decât cromul Reduce moderat vrc . efect grafitizant Nulă. dar mai Reduce vrc în aceeaşi măsură mică decât a Cr.3% C) mult de carbon) 0.0 % (9 % în 18. efect antigrafitizant La fel cu a Fe Efectul în timpul revenirii − Rezistenţă moderată la înmuiere Menţine duritatea Foarte redusă.mai mare decât a cromului. creşte rezistenţa la coroziune Durifică considerabil Durifică apreciabil. în procentele uzuale Stabilitate la revenire Impiedică înmuierea prin durificare secundară Foarte redusă Mai mare decât a Fe.5 % (în funcţie de conţinutul de carbon) 2.75 % (1% în oţeluri cu 0.3% C) Nichel Fosfor Siliciu Titan Nelimitată 2.5% C prin legarea carbonului în carburi stabile) Puternică Foarte puternică (mai mică decât a Ti sau Nb).2% C) Vanadiu 1.1 % (creşte cu conţinutul de C) 12. reduce întrucâtva plasticitatea Produce durificarea prin precipitare în aliajele Mo-Fe Creşte rezistenţa şi tenacitatea Durifică puternic Durifică şi scade plasticitatea Produce durificarea prin precipitare în aliajele Ti-Fe Produce durificarea prin precipitare în aliajele W-Fe Durificare moderată prin soluţia solidă Influenţa asupra austenitei In stare dizolvată reduce viteza critică Reduce viteza de racire critică vrc în aceeaşi măsură cu manganul Creşte viteza critică Influenţa exercitată prin carburi Tendinţa de formare a carburilor Mică . efect grafitizant Mai mică decât a Fe.Tabelul 7. efect antigrafitizant Mai mică decât a Fe. efect grafitizant Cea mai mare (2% Ti face necălibil un oţel cu 0.5 % 0. reduce vrc In stare dizolvată.

A.4)…(6.8 % ≤ %Mnm ≤ 2. 0. A3. în care (%α.). în funcţie de constituenţii din structura de echilibru stabil sau metastabil pe care o prezintă la ta. %Nim ≤ 3 %.1.0 %. constituentul omniprezent fiind perlita. tratamentele termochimice). pentru a defini şi preciza cu o bună fidelitate efectele elementelor de aliere asupra oţelurilor. numai din perlită. Pentru oţelurile aliate perlitice. astfel. este necesară. mărirea călibilităţii. la proiectarea regimurilor şi estimarea efectelor tratamentelor termice sau termochimice care se aplică semifabricatelor sau pieselor din oţeluri aliate perlitice se va ţine seama de influenţele specifice prezenţei elementelor de aliere: modificarea poziţiei punctelor critice A1. (%B) şi (%M) sunt conţinuturile procentuale de formaţiuni feritoperlitice. 0.5 %. aceleaşi transformări structurale ca şi la oţelurile carbon. Elementele de aliere prezente în compoziţia acestor oţeluri pot avea influenţe multiple (se dizolvă în ferită. %Mom ≤ 0. pe lângă clasificarea oţelurilor în funcţie de gradul de aliere (prezentată în scap. Semifabricatele şi piesele confecţionate din oţeluri aliate perlitice pot fi tratate termic sau termochimic. dar structurile de echilibru la ta ale oţelurilor sunt similare celor corespunzătoare oţelurilor carbon. categoriile şi tipurile de tratamente care se pot aplica fiind aceleaşi ca şi în cazul semifabricatelor şi pieselor realizate din oţeluri carbon (recoacerile fără schimbare de fază. HVB şi HVM sunt 25 . dacă sunt oţeluri hipereutectoide. %Vm ≤ 0. după răcirea lentă sau în aer de la temperaturi înalte.P. recoacerile cu schimbare de fază. austenită sau cementită. se poate estima cu relaţia: (7. duritatea structurii care se obţine la răcirea din domeniul austenitic (ti = A3 + 30…50 oC).1) şi împărţirea lor în clase structurale. Principalele clase structurale de oţeluri aliate sunt prezentate în continuare.5 % ≤ %Sim ≤ 2.6 %. iar HVα. 7. tabelul 4.0 %. având compoziţia chimică caracterizată prin %Cm ≤ 0. %Crm ≤ 3 %. reduc concentraţia carbonului în perlită. dacă sunt oţeluri eutectoide sau din perlită şi carburi (cementită aliată sau carburi secundare).1) HVST = (%α. Oţelurile aliate perlitice sunt oţeluri slab sau mediu aliate la care se produc.P + (%B)HVB + (%M)HVM .P)HVα. pot forma carburi proprii. se pot separa din austenită sub formă de carburi secundare. reducerea concentraţiei carbonului în perlită. relaţiile (6. influenţează desfăşurarea transformărilor în stare solidă etc. cu o anumită viteză vr (exprimată în oC/s). modifică poziţiile punctelor critice A1 şi A3.2). bainitice şi martensitice din structură. oţelurile aliate perlitice au structura de echilibru la ta alcătuită din ferită (aliată) şi perlită. producerea fenomenului de stabilitate la revenire etc. utilizate în mod obişnuit la realizarea pieselor pentru maşini şi utilaje. călirea martensitică şi revenirea.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Ţinând seama de aceste observaţii.P). evident.6)). iar microstructurile acestor oţeluri sunt similare celor corespunzătoare oţelurilor carbon (v. Ms (v. finisarea granulaţiei. dacă sunt oţeluri hipoeutectoide. la încălzire sau răcire. s-a ajuns la concluzia că.

P B M ST ≡ b0 10.4) (7. 26 (7. v. aEA. (7. dacă oţelurilor aliate perlitice destinate realizării pieselor pentru maşini şi utilaje (având caracteristicile de compoziţie chimică în limitele anterior precizate) li se aplică TT de îmbunătăţire (călire martensitică + revenire înaltă.0 0 bCr 8.9 16.5 72.0 -20.0 0 bV 130 0 0 α.5).3) iar regimurile de revenire se pot proiecta fără dificultate. corespunzătoare structurii rezultate după revenirea oţelului carbon echivalent (care are aceeaşi concentraţie masică de carbon ca şi oţelul aliat): HVrOA = HVrOC +30(%Sim+%Mnm)+55%Crm+6%Nim+100%Mom+150%Vm. b0.8HVrOC .0 0 bNi 4. există următoarea corelaţie între duritatea HVrOA .2 29. având în vedere că: PHJ = 21900 + 4050%C m − (33.2. date de relaţii de forma: (7. corespunzătoare structurii obţinute după revenirea unui oţel aliat şi duritatea HVrOC . 6.5).0 0 bSi -19.5 202 aC 223 377 949 aSi -14.0 74. 300] şi PHJ = 17670 + 7950%C m − 21.0 73. bEA având valorile (stabilite experimental) precizate în tabelul 7.0 -10. coeficienţii a0.8 11.2 Valorile coeficienţilor din relaţiilede estimare a durităţii oţelurilor aliate perlitice Tipul structurii Ferită + perlită Bainită Martensită Tipul structurii Ferită + perlită Bainită Martensită ST ≡ a0 77.0 21.2 − 13%C m ) HVrOC .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR durităţile celor trei tipuri de formaţiuni structurale.0 89.0 aMo 19.6 -6. scap. parametrii ti şi τm ai ciclului de revenire se stabilesc ţinând seama de intervenţia fenomenului de stabilitate la revenire.0 0 bMo 0 -33.6 134 27. scap.0 aCr 35.6 0 aV 462 0 0 α.5) . dacă HVrOC > 300.2) HVST = a0 + ∑ a EA % EAm + [b0 + ∑ bEA %EAm ] lg v r . pentru un regim de revenire caracterizat printr-o valoare dată a parametrului PHJ = Ti[18 + lg(τm)].0 0 bMn 0 -22.0 -55. 6. aşa cum s-a constatat experimental. dacă HVrOC se situează în intervalul de valori [150 . Tabelul 7. cu Ti = ti + 273 în K şi τm în ore (v.0 bC 0 54.P B M De asemenea. Astfel.0 aNi 27.0 aMn 30.4 8.

Mo. recoacerea de recristalizare fară schimbare de fază (pentru refacerea plasticităţii pieselor şi semifabricatelor prelucrate prin deformare plastică la rece) şi recoacerea de detensionare (pentru diminuarea nivelului tensiunilor reziduale din piesele şi semifabricatele prelucrate prin diverse procedee tehnologice).%Crm = 12 %). V etc.0 %). ). Microstructurile tipice ale oţelurilor din această clasă structurală sunt prezentate în figura 7.%Sim = 3. mici cantităţi de cementită aliată sau carburi ale elementelor de aliere).oţel feritic aliat cu siliciu (%Cm = 0. o structură alcătuită din austenită aliată (şi.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate B. eventual. b . mediu sau înalt aliate cu elemente alfagene (Cr. urmate de recoaceri de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul ales corespunzător asigurării caracteristicilor dorite). o structură alcătuită din ferită aliată (şi. Mn etc. W. Cele mai utilizate tipuri de oţeluri din această clasa sunt oţelurile austenitice manganoase. eventual.). 18. la piesele şi semifabricatele confecţionate din astfel de oţeluri nu se pot aplica tratamentele termice cu schimbare de fază (recoacerile cu schimbare de fază. mici cantităţi de carburi ale elementelor de aliere). Fig. Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate feritice: a – oţel feritic aliat cu crom (%Cm = 0.05 %. cu structura monofazică alcătuită din cristale de ferită aliată cu siliciu C. 7. care le conferă. la orice temperatură corespunzătoare stării solide. călirea martensitică şi revenirea). la orice temperatură corespunzătoare stării solide. singura modalitate de modificare (între anumite limite) a granulaţiei şi caracteristicilor mecanice ale pieselor şi semifabricatelor din oţeluri aliate feritice constă din aplicarea unor operaţii de deformare plastică la rece (ecruisare).06 %. Deoarece aceste oţeluri nu prezintă transformări de fază în stare solidă (elementele de aliere elimină posibilitatea realizării transformărilor de tipul Feα ⇔ Feγ şi α ⇔ γ ). la care structura austenitică este conferită de alierea cu 27 . fiind posibilă numai aplicarea tratamentelor termice fără schimbare de fază: recoacerea de omogenizare (pentru omogenizarea chimică a structurilor dendritice primare ale pieselor şi semifabricatelor obţinute prin turnare). cu structura alcătuită din ferită aliată cu crom (cromferită) şi carburi.18. Si. care le conferă. Oţelurile aliate feritice sunt oţeluri cu conţinut scăzut de carbon. Oţelurile aliate austenitice sunt oţeluri ce au în compoziţie concentraţii mari de elemente gamagene (Ni.

6…1. fiind caracterizate printr-o mare fragilitate. la care structura austenitică este conferită de alierea cu nichel şi. aşa cum s-a precizat anterior. deoarece oţelurile martensitice aliate cu elemente gamagene (Ni sau Mn). călirea martensitică şi revenirea). oţelurile austenitice cu nichel şi oţelurile austenitice crom – nichel.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR mangan. recoacerea de recristalizare fară schimbare de fază (pentru refacerea plasticităţii pieselor şi semifabricatelor prelucrate prin deformare plastică la rece) şi recoacerea de detensionare (pentru diminuarea nivelului tensiunilor reziduale din piesele şi semifabricatele prelucrate prin diverse procedee tehnologice). se folosesc foarte rar şi singurele oţelurile martensitice cu o frecvenţă mai mare de utilizare sunt oţelurile înalt aliate cu crom. toate elementele de aliere (în afară de cobalt) au capacitatea de a micşora vrc. b) %Cm = 0. la piesele şi semifabricatele confecţionate din astfel de oţeluri nu se pot aplica tratamentele termice cu schimbare de fază (recoacerile cu schimbare de fază. uneori.0 %.2 %. %Nim = 2…4 %. 28 .1…0. %Crm = 16…18 %. gama oţelurilor martensitice ar trebui să aibă o mare extindere. urmate de recoaceri de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul ales corespunzător asigurării caracteristicilor dorite). D.2…0.20. fiind posibilă numai aplicarea tratamentelor termice fără schimbare de fază: recoacerea de omogenizare (pentru omogenizarea chimică a structurilor dendritice primare ale pieselor şi semifabricatelor obţinute prin turnare). Oţelurile aliate martensitice (autocălibile) sunt oţeluri la care concentraţiile de carbon şi de elemente de aliere sunt alese astfel încât să nu suprime posibilităţile de realizare a transformărilor de fază în stare solidă şi să asigure o diminuarea a vitezei de răcire critice care să permită obţinerea unei structuri martensitice la răcirea în aer din domeniul austenitic.19. Deoarece aceste oţeluri nu prezintă transformări de fază în stare solidă (elementele de aliere elimină posibilitatea realizării transformărilor de tipul Feγ ⇔ Feα şi γ ⇔ α ). deoarece resursele mondiale de nichel sunt limitate şi acest element este scump) şi menţinerea acestei structuri până la temperaturi scăzute (stabilizarea structurii austenitice). care asigură formarea structurii austenitice la concentraţii mai mici ale nichelului (face oţelurile mai ieftine. singura modalitate de modificare (între anumite limite) a granulaţiei şi caracteristicilor mecanice ale pieselor şi semifabricatelor din oţeluri aliate austenitice constă din aplicarea unor operaţii de deformare plastică la rece (ecruisare).4 % şi %Crm = 13…15 %. gama oţelurilor aliate martensitice utilizate în aplicaţii tehnice este însă destul de restrânsă. %Crm = 16…18 %. cu diferite reţete de compoziţie: a) %Cm < 0. Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate martensitice (autocălibile) sunt prezentate în figura 7. de alierea suplimentară cu mangan şi/sau azot. d) %Cm = 0. ca şi în cazul oţelurilor aliate feritice.15 % şi %Crm = 12…14 %. c) %Cm = 0. Microstructurile tipice ale oţelurilor din această clasă structurală sunt prezentate în figura 7. Deoarece.

4 %. 7. b .22 %. 29 .oţel austenitic aliat cu nichel (%Cm = 0. %Nim = 8 %.oţel martensitic aliat cu crom (%Cm = 0. 7.08 %. %Crm = 14 %).oţel austenitic aliat cu crom şi nichel (%Cm = 0. 19.4 %. b . 20. %Nim = 12 %).2 %. %Crm = 18 %.05 %. %Mnm = 12 %). c . d . ) Fig.oţel austenitic aliat cu crom şi nichel (%Cm = 0. ). %Crm = 25 %. Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate martensitice: a – oţel martensitic aliat cu crom (%Cm = 0. %Crm = 14 %). %Nim = 30 %. Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate austenitice: a – oţel austenitic aliat cu mangan (%Cm = 1.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig.

iar în ordonată concentraţia de nichel echivalent %Nie.) şi din figura 7.24. aşa cum evidenţiază microstructura din figura 7.22. ambele microstructuri corespunzând unor oţeluri aliate ledeburitice călite martensitic (formaţiunile ledeburitice sunt dispuse la marginea cristalelor de austenită. %EAm. construite experimental pentru cele mai utilizate categorii de astfel de oţeluri.35 %. %Cm > 0. Oţelurile aliate ledeburitice sunt oţeluri care au în compoziţie concentraţii mari de carbon (de obicei. În funcţie de concentraţiile de carbon şi de elemente de aliere ce le caracterizează compoziţia. sau coerente.oţel martensitic aliat cu crom (%Cm = 1. Diagramele structurale din figura 7. sub forma unei reţele ledeburitice intergranulare (denumită în tehnică schelet ledeburitic).21 a.) sunt realizate în coordonate %Cm.21 b. %Crm = 12 %. Schaeffler 30 . Pentru estimarea clasei structurale a oţelurilor aliate se folosesc diagramele structurale ale oţelurilor aliate. W etc. aşa cum se observă pe microstructura prezentată în figura 7. V. b . W.).23. formaţiunile ledeburitice din structura acestor oţeluri pot fi disperse. %Crm = 12 %). Fiecare din cele două mărimi care definesc sistemul de coordonate al diagramei structurale A. %Mom = 3 %). având în abscisă concentraţia de crom echivalent %Cre. Clasa structurală căreia aparţine un oţel aliat depinde de concentraţia carbonului. cât şi elemente gamagene. Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate ledeburitice: a – oţel ledeburitic aliat cu crom şi molibden (%Cm = 0. astfel că la răcirea lor din stare lichidă este posibilă realizarea transformării eutectice şi apariţia în structură a unor mici cantităţi de ledeburită (constituent specific structurii fontelor albe). Schaeffler. corespunzătoare unor oţeluri aliate cu elemente alfagene (Cr. Fig. având în compoziţie atât elemente alfagene.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR E. 7. 21. se utilizează diagrama structurală A. prezentată în figura 7.6 %) şi de elemente de aliere (Cr. precum şi de tipul şi concentraţiile elementelor de aliere conţinute de acesta. din care s-au separat carburi secundare şi care s-au transformat prin călire în martensită).85 %. Mn etc. Pentru estimarea clasei structurale a oţelurilor aliate complex. Mo etc. Si. corespunzătoare unor oţeluri aliate cu elemente gamagene (Ni.

dacă 18 ≤ %Crm <28 % şi Xc = 0. punctele acestora 31 . pe unele diagrame structurale limitele domeniilor corespunzătoare unor clase structurale nu sunt marcate prin linii. ci prin zone (domenii) de tranziţie.24): * datorită complexităţii influenţelor elementelor de aliere.5%Tam + %Wm + %Alm la determinarea %Cre şi 0. adăugând 2%Tim + %Vm + 0.7.5%Sim +0. având coordonatele (%Cm.06. b – structurile la răcirea în aer de la temperaturi înalte La utilizarea diagramelor structurale ale oţelurilor aliate trebuie avute în vedere şi următoarele particularităţi (v. 7. 7. Pentru definirea mărimilor %Cre şi %Nie se utilizează relaţiile: (7.fig. dacă %Crm ≥ 28 %) Pentru orice oţel aliat la care se cunoaşte compoziţia chimică (exprimată prin concentraţiile masice ale tuturor componentelor) se poate determina clasa structurală din care face parte. punctul caracteristic nominal PCN . (7. poziţionând pe diagrama structurală.22.6) %Cre = %Crm + %Mom +1. Fig. dacă oţelul este aliat cu elemente din aceeaşi categorie (alfagene sau gamagene).10. %Eam).5%Nbm. dacă oţelul este aliat complex (şi cu elemente de aliere alfagene şi cu elemente de aliere gamagene). iar concentraţiile masice ale elementelor de aliere gamagene (austenitizante) sunt considerate (fiecare cu câte un factor de multiplicare stabilit experimental) pentru definirea mărimii %Nie.7) %Nie = %Nim + 0.23 şi 7. %Nie). dacă %Crm ≥ 18 % (Xc = 0. care se completează uneori. termenul de corecţie Xc luându-se nenul.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate grupează câte o categorie de componente de aliere ale oţelurilor: concentraţiile masice ale elementelor de aliere alfagene (feritizante) sunt considerate (fiecare cu câte un factor de multiplicare stabilit experimental) pentru definirea mărimii %Cre. Diagramele structurale ale oţelurilor aliate cu crom: a – structurile de echilibru. aleasă corespunzător reţetei de aliere utilizate la elaborarea sa.5%Mnm +30%Cm . respectiv (%Cre.5%Com +30(%Nm – Xc) la determinarea Nie.22.

deosebit de utile la utilizarea diagramelor pentru soluţionarea unor probleme tehnice. 7.) sau în categoria fontelor fără grafit în structură (la care tot carbonul din compoziţia fontelor este dizolvat în soluţiile având ca solvent fierul sau este legat sub formă de carburi. de exemplu. domeniul III . iar structurile sunt asemănătoare celor corespunzătoare fontelor albe). Criteriile care se utilizează în acest scop sunt: • forma de existenţă a carbonului. domeniul IV – pericol maxim de fragilizare datorită creşterii intense a granulaţiei la încălzire. pe diagrama structurală a oţelurilor aliate cu mangan este precizat subdomeniul oţelurilor austenitice recomandate pentru aplicaţii practice.pericol maxim de fragilizare (fisurare) la rece. ferito – martensitice etc. Fig. fonte cenuşii. Schaeffler sunt marcate domeniile caracteristice din punctul de vedere al problemelor (pericolelor) care apar la utilizarea diverselor tipuri de oţeluri aliate: domeniul I – pericol maxim de fragilizare prin apariţia fazei sigma (compusul intermetalic FeCr). * pe diagramele structurale sunt precizate şi unele informaţii conexe. 23. este utilă. 32 . în funcţie de modul de asigurare a prezenţei grafitului şi de configuraţia. ca şi fontele nealiate. 7. conform acestui criteriu fontele aliate pot fi încadrate în categoria fontelor cu grafit (carbon liber) în structură (denumite. b – oţelurilor aliate cu mangan Ca şi în cazul oţelurilor. domeniul II – pericol maxim de fragilizare (fisurare) la cald. austenito – martensitice. modul de distribuţie şi gradul de dispersie ale formaţiunilor de grafit din structură: fonte pestriţe. dimensiunile. Diagramele structurale (la răcirea în aer de la temperaturi înalte) ale: a – oţelurilor aliate cu nichel.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR corespunzând PCN ale unor oţeluri aliate cu caracterizare structurală complexă: austenito – feritice.. fonte nodulare etc. pentru a defini şi preciza cu o bună fidelitate efectele elementelor de aliere asupra fontelor. iar pe diagrama structurală A. pe lângă clasificarea lor în funcţie de gradul de aliere (prezentată în scap. fonte maleabile.1) şi încadrarea fontelor în clase structurale.

Schaeffler • constituenţii din structura de echilibru stabil sau metastabil pe care o prezintă masa metalică de bază a fontei la ta. Diagrama structurală A. conform acestui criteriu fontele aliate pot fi încadrate (aplicând aceleaşi principii ca şi în cazul oţelurilor aliate) în următoarele clase structurale: fonte aliate perlitice. Fig. 7. Diagrama structurală a fontelor cu grafit nodular aliate cu nichel şi molibden . fonte aliate austenitice. după răcirea sa lentă sau în aer de la temperaturi înalte. fonte aliate martensitice. 7. Diagrama structurală a fontelor aliate cu aluminiu 33 Fig. fonte aliate feritice.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. 7. 26. 24. 25.

10 fontă aliată feritică. De exemplu. construcţia şi modalităţile de utilizare ale acestor diagrame fiind similare celor corespunzătoare diagramelor structurale ale oţelurilor aliate. 31 stabilitate la revenire. iar în figura 7. fontele înalt aliate cu siliciu (element alfagen. 14 fază sigma.26 diagrama structurală a fontelor cu grafit nodular slab aliate cu nichel (element gamagen) şi molibden (element alfagen). 30 oţel aliat martensitic (autocălibil). 20 fontă înalt (bogat) aliată. 25 oţel aliat austenitic. constă din descompunerea austenitei în ferită şi carburi). 27 oţel aliat feritic. 20. 14 element de aliere. iar fontele înalt aliate cu crom (element alfagen. 10. 10 element grafitizant. 28 oţel bogat aliat. 6 fontă mediu aliată. reversibilă. 6 fragilitate de revenire ireversibilă. în figura 7. 9. 5 punct caracteristic nominal PCN. ce are loc după separarea de carburi secundare din austenită. eutectice şi secundare distribuite într-o masă de ferită aliată cu crom (la răcirea din stare lichidă a acestor fonte transformarea eutectică conduce la formarea unei structuri de tip ledeburitic. iar transformarea eutectoidă. cu acţiune grafitizantă) sunt fonte feritice cu grafit (lamelar sau nodular). 6 fontă aliată (specială). 6 clasă structurală. având structura de echilibru alcătuită din carburi primare. 5 oţel slab aliat. 6 fontă slab aliată.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR De exemplu. 6 fontă aliată austenitică. 25 diagramă structurală. cu acţiune grafitizantă) aparţin clasei structurale a fontelor austenitice cu grafit (lamelar sau nodular).25 este prezentată diagrama structurală a fontelor aliate cu aluminiu (element alfagen). Cuvinte cheie austenită aliată. Pentru estimarea clasei structurale a fontelor aliate se pot folosi diagramele structurale ale fontelor aliate. 9 fontă aliată martensitică. 21 element carburigen. carburigen şi antigrafitizant) se încadrează în categoria fontelor albe feritice. 6 cementită aliată. 32 durificare secundară. Schaeffler. construite experimental pentru cele mai utilizate categorii de astfel de fonte. 5 oţel mediu aliat. 5 element de aliere alfagen (feritizant). 7 element de aliere gamagen (austenitizant). alcătuită din austenită şi carburi. 6 carbură proprie. 22 oţel aliat. 5 oţel aliat perlitic. 30 diagramă structurală A. 6 ferită aliată. fontele înalt aliate cu nichel (element gamagen. 21 34 . 27 oţel aliat ledeburitic.

1974 9. Editura Didactică şi Pedagogică.1. Bucureşti. Protopopescu H. Timişoara. %Sim=0.0 %. %Mnm = 0. Editura Didactică şi Pedagogică. ş. Izotermiceskie i termodinamoceskie diagramî raspada pereohladjenovo austenita. Oţeluri inoxidabile şi refractare.. şi Popova L. 1981 3. %S m = 0. Mantea St. Austenite Transformation Kinetics of Ferrous Alloys.15 %.. %Mn m = 0. c) oţelul cu %Cm = 1. Studiul metalelor. 1982 4. Metalografie şi tratamente termice. I.. %Si m =0. %Mnm = 0. %Sim=0.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Bibliografie 1.45 %.M. Lakhtine I.a.W. Bucureşti. Stefănescu D. ş.02 %. Climax Molibdenum Company. %Pm = 0. %Sm = 0. * * * Austenite Transformation Kinetics of Ferrous Alloys. vol. 1983 8. II – Cast Irons and Steels..3 %. Sofroni I. Petrescu M. Popov A.7 %. Editura Didactică şi Pedagogică..0 %. Bucureşti.0 %.3 %.. Editura Tehnică. %Sim=0. %Mnm = 0. %Crm = 1.a. Bucureşti. %Sm = 0. Greenwich.3 %. Moscova. 1983 10. %Mn m = 0. Geru N. Ieremia A.15 % şi %Pm = 0.02 % .02 % şi %Pm = 0.06 %.7. 1978 6.3 %.02 %. Truşculescu M. Editura Didactică şi Pedagogică. Métallographie et traitements thermiques des métaux.. b) fonta cu %C m = 3. Cias W. Bucureşto..02 % este un oţel carbon. %Sim = 1. Elaborarea oţelurilor aliate. Metallurghia. Care dintre următoarele fonte se încadrează în categoria fontelor aliate: a) fonta cu %Cm = 3. Editura Tehnică.5 %. 1970 5.5 %. Editura Tehnică. vol.0 % este un oţel aliat cu crom. Bucureşti. Mir.4 %.a... %P m = 0.06 %. 1985 Teste de autoevaluare T. Vacu S..7.3 % este un oţel aliat numai cu crom. d) oţelul cu %Cm = 0..E. %Sm = 0. Metalurgie fizică. Gâdea S.1 % este un oţel aliat cu sulf şi fosfor? T.5 % şi %Mom = 0. 1988 12. II. %Si m = 2. Fonte speciale. Colan H.5 %..0 %..9 %. %Mnm = 1. %Sm = 0. 35 .2.0 %. 1983 2. Moscova. ş. Care dintre afirmaţile următoare sunt adevărate: a) oţelul cu %Cm = 0.A. Greenwich. Metalurgie fizică şi studiul metalelor. 1980 11.02 % şi %Cr m = 1.. Bucuresti. Metalurgie fizică. %P m = 0. 1965 7.3 %. Climax Molibdenum Company. b) oţelul cu %C m = 0. Editura Facla..

5 %.7.06 %.10. %Pm = 0. d) călirea martensitică? T.3.06 %.7.0 %. d) vanadiul ? T. d) combinate cu fierul sub formă de compuşi intermetalici ? . Care dintre următoarele elemente de aliere coboară temperatura corespunzătoare punctului critic A1 al oţelurilor şi fontelor: a) molibdenul.8 %. Elementele de aliere se pot găsi în structurile oţelurilor şi fontelor: a) dizolvate în ferită sau austenită. %Pm = 0. Care dintre următoarele tipuri de tratamente se pot aplica la piesele sau semifabricatele din oţeluri aliate austenitice: a) recoacerea de detensionare. b) manganul. c) călirea martensitică. d) siliciul? T. %Alm = 20 %. d) fonta cu %Cm = 3. %Sm = 0. T. b) manganul.8.06 %. c) normalizarea.0 %. b) siliciul. b) cromul. d) wolframul? T.7.9. %Pm = 0. %Mnm = 6. c) manganul. d) vanadiul? T. c) manganul.7.7.13.7.7.5 %.0 %. d) nichelul? T. d) compuşii intermetalici? T. d) siliciul? T. în general.7.7. b) recoacerea de omogenizare. c) cromul. %Sm = 0. b) siliciul. c) nichelul.7. d) recoacerea completă? T.5. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor aparţin categoriei elementelor gamagene: a) wolframul. %Sim=1. %Crm = 1. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor determină reducerea concentraţiei carbonului în perlită: a) nichelul.5 %.7. Care dintre următoarele forme de existenţă a elementelor de aliere în structurile oţelurilor şi fontelor sunt.6. b) dizolvate în cementită.03 %. d) nichelul ? T.7.06 %. Care dintre următoarele componente ale oţelurilor sau fontelor sunt elemente de aliere gamagene (austenitizante): a) manganul.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Sm = 0. c) cromul. %Nim = 13 %? T. b) molibdenul. c) incluziunile nemetalice. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor 36 . nedorite: a) soluţiile solide ale elementelor de aliere cu fierul: b) carburile elementelor de aliere.4. c) cromul. Care dintre următoarele elemente de aliere produc mărirea temperaturii corespunzătoare punctului critic A1 al oţelurilor şi fontelor: a) nichelul. b) recoacerea de detensionare. %Sim=2. b) titanul. Care dintre următoarele tipuri de tratamente se pot aplica la piesele sau semifabricatele din oţeluri aliate feritice: a) recoacerea de recristalizare fără schimbare de fază.06 %.7. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor aparţin categoriei elementelor alfagene: a) cromul. c) fonta cu %Cm = 2. c) cromul. c) legate sub formă de carburi proprii.12. Care dintre următoarele componente ale oţelurilor sau fontelor sunt elemente de aliere alfagene (feritizante): a) manganul. %Mnm = 0.11.14.

d) aluminiul? T.19.7. d) oţelul aliat având %Cm = 0.7.23.6 %. c) manganul.16. c) zirconiu.7. b) oţelurile martensitice.45 %. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor deplasează spre dreapta curbele diagramelor de transformare la răcire a austenitei: a) cromul. Pentru stabilirea clasei structurale a unui oţel aliat. d) titanul? T.21.2…0.5 ore: a) oţelul carbon cu %Cm = 0. c) oţelul aliat având %Cm = 0.3 %. b) nichelul. %Crm = 17 % şi %Nim = 10 % se foloseşte diagrama structurală A. Care dintre următoarele elemente de aliere diminuează temperatura corespunzătoare punctului Ms al oţelurilor şi fontelor : a) cromul.7.7. c) oţelurile feritice. Care dintre următoarele elemente de aliere pot modifica configuraţia obişnuită (tipică oţelurilor carbon sau fontelor nealiate) a curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei: a) cromul. d) aluminiu? T.18. d) vanadiul? T. Care sunt coordonatele PCN corespunzător acestui oţel: a) %Cre = 18. b) nichelul. 37 . Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor are cea mai puternică acţiune carburigenă: a) manganul. o durată τm = 0.7.24.7.17.2 % şi %Crm = 1. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor are cea mai bună solubilitate în cementită: a) siliciul.8 %. c) tantalul.0 %.25. d) manganul? T.0 %? T. d) cobaltul? T.26. Schaeffler. c) cromul. Pentru a finisa granulaţia oţelurilor se poate utiliza microalierea cu: a) niobiu. Care dintre următoarele elemente de aliere determină micşorarea vitezei de răcire critice şi creşterea călibilităţii oţelurilor şi fontelor: a) cromul.7.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate pot avea acţiune grafitizantă: a) siliciul. c) manganul. c) prin răcirea rapidă în apă sau ulei la revenire. Care dintre următoarele oţeluri aliate va avea duritatea mai mare după călirea martensitică şi revenirea la ti = 500 oC. având compoziţia caracterizată prin %Cm = 0. Care dintre următoarele oţeluri aliate pot avea în structura lor la ta constituentul structural tipic fontelor albe: a) oţelurile martensitice.7. d) manganul? T. b) cromul. %Sim = 0. b) cobaltul. b) oţelurile ledeburitice. Cum se poate diminua pericolul fragilităţii reversibile de revenire a unui oţel aliat: a) prin alierea suplimentară cu molibden în concentraţie de %Mom = 0. d) molibdenul? T.20.7. %Mn = 2. c) siliciul.15. b) nichelul. b) prin revenirea la ti >500 oC. Care dintre următoarele oţeluri aliate capătă o structură de călire la răcirea în aer din domeniul austenitic: a) oţelurile austenitice.2 %.05 %. c) oţelurile perlitice. b) vanadiu. b) oţelul carbon cu %Cm = 0. b) cromul.6 % şi %Crm = 1. d) oţelurile autocălibile? T. d) prin alierea suplimentară cu mangan? T.22.7.0 %. b) nichelul. d) oţelurile feritice? T. c) nichelul. c) manganul.7.

44 %. bainitice (%B)j şi martensitice (%M)j în structurile care rezultă prin răcirea austenitei după curbele de răcire j = 1…n sunt precizate pe diagramele din figura 7.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Nie = 11.04 %. d) clasa oţelurilor austenitice? T. d) fontele înalt aliate cu nichel? Aplicaţii A. %Pm = 0.27 se prezintă diagramele de transformare termocinetică a austenitei pentru un oţel slab aliat.08 %. datele care se obţin pe această cale sunt prezentate în tabelul 7.2 %.03 %. %Sim = 0. j = 1…n şi o anumită alcătuire a structurii care rezultă prin răcirea austenitei cu această viteză. c) fragilizarea (fisurarea) la rece. Conţinuturile procentuale de formaţiuni ferito-perlitice (%α.10).27. %Crm = 20.27. cu diferite viteze vr.030 %. 38 .2 %. %Sim = 0. b) %Cre = 18. %Mn = 1. %Mn = 1. %Mnm = 0.7. iar valorile vitezelor de răcire corespunzătoare acestor curbe se determină. d) %Cre = 20. %Nie = 12.5 %. c) fontele aliate cu vanadiu.6 %. %Sim = 0.1.22 %.2) să se estimeze valorile durităţii structurilor care rezultă la răcirea celor două oţeluri.05 %.5 %.30.6 %. Care dintre următoarele probleme poate să apară la utilizarea oţelului cu %Cm = 0.3.7 %.025 %). %Nie = 12. pe fiecare din diagramele de transformare a austenitei sunt trasate câte n curbe de răcire. cu ajutorul relaţiei (5.27. d) fragilizarea datorită creşterii intense a granulaţiei la încălzire? T. b) fragilizarea (fisurarea) la cald. %Vm = 0.1) şi (7.02 %. c) clasa oţelurilor ledeburitice. c) clasa oţelurilor ledeburitice. %Crm = 25 % şi %Nim = 0.7.3. Folosind datele din aceste diagrame şi aplicând relaţiile (7.2 %. având compoziţia chimică definită prin %Cm = 0.5 %. b) clasa oţelurilor martensitice. Cărei clase structurale aparţine oţelul cu %Cm = 0.7 %. folosind procedeul descris la rezolvarea aplicaţiei A. d) clasa oţelurilor austenitice? T. din domeniul austenitic şi până la ta.5 %? T.28.030 %. %Mnm = 0.025 %. b) fontele înalt aliate cu crom.44 %. %Crm = 1. Rezolvare Aşa cum se poate observa examinând figura 7.P)j. Cărei clase structurale aparţine oţelul cu %Cm = 0. aliat cu %Crm = 17 %: a) clasa oţelurilor feritice. În figura 7.26 %. %Sim = 0.5 %: a) clasa oţelurilor feritice. fiecărei curbe de răcire corespunzându-i o viteză de răcire vrj. c) %Cre = 12.5. %Pm = 0.7. %Mom = 0. %Sm = 0. b) clasa oţelurilor martensitice.29.22 %.01 % şi pentru oţelul carbon echivalent (cu compoziţa chimică definită prin %Cm = 0. %Nim = 0.7.2 %.7. %Nie = 18. %Sm = 0.5 %. Care din următoarele tipuri de fonte aliate au grafit în structură: a) fontele aliate cu siliciu.5 % şi %Nim = 10 %: a) fragilizarea prin apariţia fazei sigma.

Diagramele transformării termocinetice a austenitei pentru două oţeluri cu %Cm = 0. b – oţel carbon 39 .27.Mo şi V. b. Fig 7.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate a.44 %: a – oţel slab aliat cu Cr. Ni.

P)j OTEL ALIAT 12300 750 40000 650 100 3. Graficele dependenţelor HVST = f(vr) pentru cele două oţeluri considerate în aplicaţia A.5 750 2 650 66. t2j.9⋅10 60 750 160 650 1.7 90 5 5 0.0 73 17 10 0.3 s-au obţinut rezultatele prezentate în tabelul 7. pentru cele două oţeluri considerate.1.1) şi (7. vrj.5 100 OTEL CARBON 4150 750 16100 650 100 8.5 721 1. τ2j.4 100 0.5 650 71.8 750 3 650 45.7.9 100 0.28.6⋅10-3 -2 1000 750 3500 650 100 4. Vitezele de răcire şi alcătuirea structurilor corespunzătoare curbelor de răcire din diagramele prezentate în figura 7.3 5 95 1 750 4 650 33.4.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 7.0 2 98 Curba de răcire j 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 1 2 3 4 5 6 7 8 Aplicând relaţiile (7.28.0 13 20 67 0.5 706 1.8⋅10-1 3 750 20 650 5.5 693 0.27 Alcătuirea structurii t1j. Fig.7 650 215.7. o o o C C C/s (%B)j (%M)j s s (%α.3 60 40 3 750 10 650 14.9 750 5 650 24.0 100 25 750 100 650 1.2) pentru datele din tabelul 7.3 3 97 0.4⋅10-3 100 750 360 650 100 3. τ1j.1 7 60 33 7 750 24 650 5.0⋅10 -1 150 750 500 650 100 2. cu ajutorul cărora s-au construit.3.2 650 80. graficele dependenţelor HVST = f(vr). reprezentate în figura 7. 40 .9 2 70 28 5 750 17 650 8.3 56 25 19 9 750 56 650 2.

P 206 223 237 246 248 251 259 184 194 201 205 207 207 208 HVB OTEL ALIAT 342 354 380 389 402 424 OTEL CARBON 400 402 407 442 HVM 656 660 669 672 677 685 688 673 673 674 683 Duritatea structurii HVST 206 223 237 246 349 448 459 502 664 677 688 184 194 201 205 240 287 560 678 3. utilizate cu precădere la fabricarea pieselor pentru maşini şi utilaje: • structurile de echilibru (ferito – perlitice) ale acestor oţeluri au durităţi similare celor corespunzătoare structurilor de echilibru ale oţelurilor carbon echivalente.0 1.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Tabelul 7.9 8. Durităţile structurilor obţinute la răcirea austenitei după curbele de răcire reprezentate pe diagramele din figura 7.27 Curba de răcire j 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 1 2 3 4 5 6 7 8 o vrj.3 45. ca urmare.9 24.0 Observaţie Rezultatele aplicaţiei evidenţiază câteva aspecte practice importante privind oţelurile aliate hipoeutectoide din clasa perlitică.0⋅10-2 2.0 80.8⋅10-1 5.9⋅10-1 1. care conferă oţelurilor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi duritate. structurile cu caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi duritate se pot obţine şi la răcirea austenitei cu viteze mult mai mici decât cele necesare pentru realizarea aceloraşi efecte la oţelurile carbon 41 .5 8.6⋅10-3 4.1 5. punerea în valoare a prezenţei elementelor de aliere conţinute de aceste oţeluri este posibilă numai prin aplicarea de TT capabile să asigure realizarea unor structuri cu conţinuturi procentuale mari de formaţiuni bainitice şi/sau martensitice.7 71. C/s Durităţileformaţiunilor structurale HVα.0 215. • la aceste oţeluri.3 33.3 14.4 66.4.3 2.4⋅10-3 3.

%Sim = 0.6 %. cu compoziţia chimică definită prin %Cm = 0. τm = 5…10 min şi răcirea în apă sau ulei. scap. în timp ce pentru realizarea aceleiaşi structuri la oţelul carbon echivalent trebuie folosite viteze de răcire vr > 200 oC/s (asigurate numai de răcirea în apă.2 %. rezultă că pentru oţelurile cu compoziţiile chimice precizate în enunţ. duritatea pieselor confecţionate din cele două sortimente de oţel va fi aproximativ identică (deoarece duritatea martensitei depinde esenţial de concentraţia carbonului în oţel.17). τm = 5 … 10 min şi răcirea în apă sau ulei. apropiată de valoarea dată de relaţia (6.5.2. 42 .4). fig. A. pentru oţelul aliat şi A3 ≅ 810 oC.3 % şi b) oţel carbon. 5. 6. Conform indicaţiilor din scap. aşa cum se poate observa examinând graficele din figura 7.2. %Crm = 1.8). %Mom = 0. %Mnm = 0. Pentru proiectarea regimului de revenire înaltă a pieselor din oţel carbon. se stabileşte valoarea necesară a parametrului PHJ = Ti[18 +lg(τm)]. ca urmare.3 %. pentru obţinerea structurii complet martensitice la oţelul aliat sunt necesare viteze de răcire vr ≅ 45 oC/s (asigurate de călirea în ulei. v. După călire. care determină creşterea însemnată a nivelului tensiunilor reziduale induse în piesele călite şi apariţia pericolului fisurării acestora.3 %.17).45 %. iar la aplicarea TT de călire la piesele din oţel carbon se vor alege ti şi τm către limitele inferioare ale intervalelor de valori prescrise şi se va face răcirea în apă (pentru a se asigura formarea unei structuri martensitice). cu compoziţia chimică definită prin %Cm = 0. valorile punctului critic A3 sunt: A3 ≅ 823 oC. Rezolvare Aşa cum este cunoscut din scap. fig. 5. pentru oţelul carbon şi. vi < vad. v.45 %. Să se stabilească şi să se compare regimurile TT de îmbunătăţire care asigură pieselor de tip arbore confecţionate din cele două oţeluri un nivel al durităţii finale de 280 HV. 6. la realizarea TT de călire la piesele din oţel aliat se recomandă utilizarea unor valori ale ti şi τm către limitele superioare ale intervalelor de valori prescrise (deoarece prezenţa elementelor de aliere frânează procesele de obţinere a austenitei omogene) şi răcirea în ulei (deoarece elementele de aliere reduc vrc şi măresc călibilitatea oţelului).5.28. %Sim = 0. Pentru realizarea unor piese de tip arbore sunt disponibile semifabricate confecţionate din două sortimente de oţel: a) oţel aliat. regimurile TT de călire martensitică pentru piesele confecţionate din cele două sortimente de oţel vor fi asemănătoare: ti = 850…870 oC.2). călirea martensitică a oţelurilor (carbon sau aliate perlitice) hipoeutectoide trebuie realizată cu următorul regim: ti = A3 + 30 … 50 oC. ţinând seama de influenţele elementelor de aliere.6 %. TT de îmbunătăţire constă dintr-un ciclu primar de călire martensitică şi un ciclu final de revenire înaltă.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR echivalente.7.4. Aplicând relaţia (6. %Mnm = 0. HM ≅ 58 HRC (660 HV). de exemplu. v.

3). τm = 5 ore şi răcirea în aer (răcirea nu influenţează calitatea pieselor din oţel carbon supuse revenirii). graficele dependenţelor HVr = f(ti).4). în general. Dacă se adoptă o durată de menţinere la revenire τm = 5 ore.45)280 = 15255.4) şi (7. • Rezultatele aplicaţiei nu trebuie să conducă la concluzia că.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate folosind relaţia (7.13⋅0. Ca urmare. Ca urmare. dacă se construiesc. pentru a realiza pe piesele din oţel aliat un nivel al durităţii după revenire HVrOA = 280. pentru satisfacerea acestei condiţii. coordonatele punctelor acestor grafice se obţin cu ajutorul relaţiilor (7.3 = 184. Dacă se adoptă o durată de menţinere la revenire τm = 5 ore.3). este necesar să se utilizeze un regim de revenire care asigură la piesele din oţel carbon un nivel al durităţii HVrOC = 280 − 55⋅1. indus de prezenţa elementelor de aliere dintr-un oţel. corespunzătoare unei durate de menţinere la revenire τm = ct.29 sunt prezentate graficele construite pentru oţelurile precizate în enunţul aplicaţiei. trebuie ca valoarea parametrului PHJ să fie: PHJ = 21090 + 4050⋅0. În mod 43 . τm = 5 ore şi răcirea în aer (deoarece oţelul este aliat cu Mo şi nu există pericolul de a se manifesta fragilitatea reversibilă la revenire). Dacă se foloseşte acelaşi regim la revenirea pieselor din oţel aliat.4). considerând o durată de revenire τm = 5 ore. un regim de revenire care conferă pieselor din oţel carbon nivelul impus al durităţii finale are paremetrii: ti ≅ 540 oC. rezultă că temperatura la care trebuie efectuată revenirea pentru a se asigura nivelul calculat al PHJ este: Ti = 15255 18 + lg 5 ≅ 816 K sau ti ≅ 540 oC.2 − 13⋅0. Interpretând corespunzător relaţiile (7. rezultă că temperatura la care trebuie efectuată revenirea pentru a asigurarea acestui nivel al PHJ 17880 este: Ti = ≅ 956 K sau ti ≅ 680 oC. În figura 7.2 . în care se consideră HVrOC = 280 şi %Cm = 0. rezultă: PHJ = 21090 + 4050⋅0. rezultă că.45 %.2 + 100⋅0. un nivel al durităţii finale HVrOA = 280 + 55⋅1.45 – (33.3) şi (7. Aceste efecte pot fi mai sugestiv ilustrate.3 = 376. utilizând relaţia (7.4). Observaţii • Rezolvarea aplicaţiei evidenţiază efectele fenomenului de stabilitate la revenire. (7.45)184 = 17880. TT de revenire a pieselor din oţel aliat este mai costisitor decât cel aplicat pieselor diun oţel carbon (datorită necesităţii utilizării unor temperaturi de încălzire şi/sau unor durate de menţinere mai mari). pentru oţelul aliat şi pentru oţelul carbon echivalent. un regim de revenire care 18 + lg 5 conferă pieselor din oţel aliat nivelul impus al durităţii finale are parametrii: ti ≅ 680 oC. va rezulta.45 – (33.2 − 100⋅0.5). în conformitate cu relaţia (7. rezultă că.

cu compoziţia chimică definită prin: %Cm = 0. pentru a valorifica corespunzător cheltuielile suplimentare datorită alierii şi se pot utiliza regimuri de revenire asemănătoare celor aplicabile la oţelurile carbon echivalente.3. oţelul având compoziţia chimică precizată în enunţul aplicaţiei aparţine clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice. iar la piesele din oţel aliat se prescrie ca duritatea după îmbunătăţire să fie HVrOA ≅ 370 (corespunzătoare unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 1200 N/mm 2 ). Stiind că viteza asigurată la răcirea în aer liniştit a pieselor din oţeluri este vr = 0.25 oC/s şi vr2 = 1 oC/s şi s-au trasat aceste curbe pe diagrama de transformare termocinetică a austenitei (v.30). De exemplu. %Mnm = 0.8 %. Graficele dependenţelor HVr = f(ti) pentru un oţel aliat de tip Cr-Mo şi pentru oţelul carbon echivalent A.29. 7. Fig.7. fig. având diagrama de transformare termocinetică a austenitei prezentată în figura 7. Rezolvare Folosind procedura descrisă la rezolvarea aplicaţiei A. impuse de realizarea acestor caracteristici vor fi identice. Se observă astfel că răcirea în aer a austenitei conduce la obţinerea unei structuri complet martensitice şi.22 %. regimurile TT de revenire. poate fi încadrat în clasa structurală a oţelurilor aliate martensitice.25 …1 oC/s. să se analizeze dacă oţelul aliat.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR obişnuit. %Sim = 0.30.4. 44 .5. atunci ând se utilizează oţeluri aliate se prescriu şi niveluri mai ridicate ale rezistenţei mecanice şi durităţii. s-au stabilit coordonatele punctelor ce descriu curbele de răcire cu vitezele vr1 = 0. deci. 7. dacă la piesele din oţel carbon se prescrie ca duritate după îmbunătăţire să fie HVrOC = 280 (corespunzătoare unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 900 N/mm 2 ). %Crm = 6 %. aşa cum a rezultat la rezolvarea aplicaţiei.7 %. %Mom = 1 %.

%Cre = 7 %). Rezolvare Pentru a da caracter general algoritmului de soluţionare a problemei. modificările compoziţiei chimice a materiilor prime sunt neglijabile. într-un cuptor electric cu inducţie. 7. considerând că.5. în cantităţile mj. la elaborarea oţelului în cuptorul electric cu inducţie. %Mom = 1 % Observaţie Otelul considerat în această aplicaţie este aliat numai cu elemente alfagene. Pentru elaborarea unei şarje de 100 kg de oţel aliat se topesc.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. se obţine %Cre = 7 %. rezultă şi pe această cale că oţelul analizat aparţine clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice. exprimate prin concentraţiile j =1 n 45 . A.8 %. deşeuri de oţel.4.6)... Poziţionând pe diagrama structurală din figura 7. se considră că sunt disponibile n sortimente de deşeuri de oţel. Diagarma transformării termocinetice a austenitei la un oţel cu %Cm = 0. %Mom = 1 %.n ( M = ∑ m j ) şi având compoziţiile chimice. în concentraţiile %Crm = 6 %. j = 1. Dacă se foloseşte relaţia (7.22 b punctul caracteristic nominal al oţelului. Să se estimeze compoziţia chimică şi clasa structurală corespunzătoare oţelului elaborat.30.8 %. cu compoziţiile chimice şi în cantităţile indicate în tabelul 7. %Crm = 6 %.7. având coordonatele (%Cm = 0.

j = 1.8 1. Mo. %Crmj.n. Folosind rezultatele obţinute. %Mnm = 1. Compoziţiile chimice ale materiilor prime disponibile pentru elaborarea unei şarje de oţel aliat Materia primă. compoziţia chimică a oţelului elaborat se poate estima cu ajutorul unor relaţii de forma: % EAm = ∑ c j % EAmj . cu relaţiile: %Cre = ∑ c j %Crej .4 0. a fi C.6 0. %Crm = 19. iar poziţia punctului caracteristic nominal O(%Cre. se calculează valorile parametrilor %Cre şi %Nie. j =1 n în care EA se consideră.6. reprezintă în diagrama structurală A..3).6 0.5 12. Această procedură conţine următoarea succesiune de etape: • se determină.4). cunoscute. %Mom = 1.0 0. kg 50 25 15 10 Aplicând procedura descrisă anterior pentru datele precizate în enunţ.n şi ponderea fiecăruia din ele în încărcătura utilizată la elaborarea şarjei c j = M . Si. %Nie) în diagrama din figura 7.0375 %.03 0. corespunzătoare şarjei de oţel aliat elaborate.. pentru toate sortimentele de deşeuri (materii prime). pe rând.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR masice ale elementelor de aliere (inclusiv carbonul) %EAmj (%Cmj. %Nie).0 18. %Nimj.470 %.5. care evidenţiază modalitatea uzuală de lucru pe diagrama structurală A.02 0.02 0.18 %Sim 0. poziţa sa permiţând precizarea clasei structurale a oţelului. se obţin rezultatele redate în tabelul 7.. Ni.2) şi (7.20 0.810 %. având coordonatele (%Cre.275 %. Cr.5 10. j = 1. j =1 j =1 n n mj Punctul O. Tabelul 7. j= 1 2 3 n=4 Concentraţiile masice ale componentelor de aliere %Cm 0. Observaţie Pentru rezolvarea problemei se poate utiliza şi o procedură grafică recursivă. %Momj). pentru fiecare sortiment de deşeuri valorile parametrilor %Crej şi %Niej şi se reprezintă pe diagrama 46 .0 Cantitatea mj. Schaeffler la soluţionarea aplicaţiilor practice.725 %.. Schaeffler punctul caracteristic nominal al şarjei de oţel aliat elaborate (O ≡ PCN). cu relaţiile (7. se calculează. j = 1.3) şi (7. %Sim = 0. Compoziţia chimică a şarjei de oţel aliat elaborate este: %Cm = 0. Utilizând relaţiile (7. %Mnmj.0 1.5 1. Evident. Mn.8 %Crm 19.8 %Mnm 2..n.2 0..6 0. % Niej = ∑ c j % Niej . valorile parametrilor %Crej şi %Niej.0 %Nim 12. %Nim = 8.0 25. %Simj.30 %Mom 3.570 %.31 indică apartenenţa acestui oţel la clasa structurală a oţelurilor aliate austenito – feritice.

7. Schaeffler punctele caracteristice nominale corespunzătoare acestora Oj(%Crej. 31.2 = c1%Cre1 + c2%Cre2 şi %Nie1.670 Austenito – feritic • se consideră că şarja de oţel aliat rezultă prin topirea succesivă a câte unei perechi de materii prime MP şi rezultă: * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1 şi m2 de deşeuri din primele două sortimente.9 29.4 ∑mj j =1 2 ) şi are coordonatele %Cre1.4 20.7. j = 1…n.2. este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1O2 în două părţi proporţionale cu ponderile participării acestor două sortimente de materie primă (c1 = 1 – c2.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate structurală A. c2 = m2 Fig.2 %Nie 14.10 OTELUL ELABORAT 21. 47 .25 0.7. %Niej).9 14.15 0. Tabelul 7. Schaeffler a rezultatelor aplicaţiei A.2 = c1%Nie1 + c2%Nie2. Rezultatele aplicaţiei A.50 0.855 10.2 1. j = 1 2 3 n=4 %Cre 19.6. Reprezentarea pe diagrama structurală A.4.4 6. Materia primă. notat O1.1 11.1 Clasa structurală Austenitic Austenito – feritic Feritic Ferito − martensitic cj 0.

k%Cre1.n−1 = ∑ m j şi mn de deşeuri din sortimentele j =1 n −1 (1. rezultă (v.31.7 şi pe diagrama din figura 7. Rezolvarea aplicaţiei prin procedura grafică recursivă arată că (datorită sumării erorilor din întreaga succesiune de etape parcursă) aceasta asigură o precizie a rezultatelor mai mică decât procedura utilizată anterior. este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1.2 = 1 – c3.k + ck+1%Niek+1.2) şi 3. j =1 k notat O1. fig.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1. cn = mn ∑mj j =1 n = mn M ) şi are coordonatele %Cre = c1. este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1.2%Nie1.kOk+1 în două părţi proporţionale cu ponderile participării celor două sortimente de materie primă (c1.k+1 = c1. c3 = m3 ∑mj j =1 3 ) şi are coordonatele %Cre1. din reprezentările grafice corespunzătoare parcurgerii etapelor acestei proceduri.k%Nie1. este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1. • • • * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1.k + ck+1%Crek+1 şi %Nie1. dar este mai sugestivă şi permite evidenţierea unor concluzii cu caracter general.k+1.2%Cre1.2 + c3%Nie3.n-1 = 1 – cn .3 = c1. astfel.3. • • • * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1.31): • punctul caracteristic nominal al oţelului elaborat prin topirea a două 48 .2 + c3%Cre3 şi %Nie1.k) şi k+1. Folosind această procedură în cazul precizat în enunţul aplicaţiei se obţin rezultatele redate în tabelul 7. ck +1 = m k +1 k +1 j =1 ) şi are coordonatele ∑mj %Cre1.n-1On în două părţi proporţionale cu ponderile participării celor două sortimente de materie primă (c1.2 = m1 + m2 şi m3 de deşeuri din sortimentele (1.n-1%Cre1.k = ∑ m j şi mk+1 de deşeuri din sortimentele (1.k = 1 – ck+1.2O3 în două părţi proporţionale cu ponderile participării celor două sortimente de materie primă (c1.n-1) şi n.n-1%Nie1.n-1 + cn%Nien. notat O1. notat O.k+1 = c1.3 = c1. 7.n-1 + cn%Cren şi %Nie = c1.

1 % PCN ≡ O1 MP2 m2 = 25 kg c2 = 0. la elaborarea oţelului în cuptorul electric cu inducţie.2 MP3 m1.2 MP1.Ok. • punctul caracteristic nominal al oţelului elaborat prin topirea a n sortimente de deşeuri de oţel se află în interiorul poligonului O1O2…Ok…OnO1. O2.4 prin procedeul grafic MP1 m1 = 50 kg c1 = 0.167 %Cre4 = 14.4 = 10.855 % %Nie1.4 = 1.833 c3 = 0.9 % %Nie1.000 %Cre1.On ale celor n materii prime utilizate.067 % %Cre3 = 20.667 %Cre1 = 19.9 % %Nie1 = 14.2 PCN ≡ O3 MP1.2 = 13.2 = 11.2 = 75 kg m3 = 15 kg c1.5.167 %Cre1.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate sortimente de deşeuri de oţel se află pe segmentul O1O2. într-un cuptor electric cu inducţie.….2 = 0.4. necunoscutele problemei fiind participările (ponderile) materiilor prime folosite pentru elaborarea şarjei de oţel 49 . având vârfurile în punctele caracteristice nominale O1. Rezolvare Se consideră notaţiile şi principiile utilizate în cele două proceduri concepute pentru rezolvarea aplicaţiei A.2 = 23.4 = 21.2 % %Nie4 = 6.900 %Cre1.7.3 = 0.5. se topesc.3 = 90 kg c1. să se determine ce cantităţi (mase) din aceste materii prime trebuie utilizate pentru obţinerea unui oţel aliat austenito – feritic.174 % PCN ≡ O1.4 % PCN ≡ O1.7.2 % PCN ≡ O2 MP1. patru sortimente de deşeuri de oţel. modificările compoziţiei chimice a materiilor prime sunt neglijabile.670 % PCN ≡ O MP4 m4 = 15 kg c4 = 0.7.133 % %Nie3 = 1. Pentru elaborarea unei şarje de oţel aliat. care uneşte punctele caracteristice nominale O1 şi O2 ale celor două materii prime utilizate.4 ≡ OTELUL ELABORAT m1. cu un conţinut procentual de ferită în structura %α = 50 %. Considerând că. Datele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A.…. cu compoziţiile chimice indicate în tabelul 7.9 % %Nie2 = 11.333 %Cre2 = 19.1 % PCN ≡ O4 A.7.3 = 22.705 % %Nie1. Tabelul 7. cu masa M = 100 kg.4 = M = 90 kg c1.3 m1.

1 %) şi (29. Reprezentarea pe diagrama structurală A. delimitat.2 %). este %Nie = -0.5 şi. 25. ce delimitează pe diagramă domeniul bifazic α + γ. c4 = m4 M . care. 7.0 %.9 %) şi (32. condiţiile anterior formulate se transcriu matematic sub forma următorului sistem: Fig. evident.133. care conţine punctele cu coordoantele (19. pe dreapta corespunzătoare conţinutului procentual %α = 50 %.7. c3 = m3 M .5 %) şi (26. 13. ecuaţia dreptei AB. j =1 j =1 4 4 Pentru ca oţelul elaborat să corespundă clasei structurale a oţelurilor austenito – feritice (duplex) cu conţinuturile procentuale de faze din structura de echilibru %α = 50 % şi %γ = 50 %. în domeniul austenito – feritic al diagramei structurale A. care conţine punctele cu coordonatele (0 %.0 %.617%Cre – 6. care conţine punctele cu coordonatele (26. pe dreapta corespunzătoare unui conţinut procentual %α = 50 %.4 %. coordonatele punctului O (punctul caracteristic nominal al oţelului elaborat) sunt: %Cre = ∑ c j %Crej şi % Nie = ∑ c j % Niej . 11. 0≤c4≤1 şi ∑ c j = 1.6 %).32. 32. de dreapta O1O2 şi dreapta PQ.5 %). aşa cum se observă pe diagrama din figura 7.305%Cre + 20. este %Nie = -0. respectarea acestor condiţii impune ca punctul O să se afle pe segmentul AB. ca urmare. În sistemul de coordonate al diagramei din figura 7.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR aliat c1 = m1 M . 0≤c2≤1. este %Nie = 0.175. Schaeffler a rezultatelor aplicaţiei A. În aceste circumstanţe.32. trebuie să respecte 4 j =1 condiţiile 0≤c1≤1.5 50 . ecuaţia dreptei O1O2.0 %. c2 = m2 M . 0≤c3≤ 1.9 %. 14. iar ecuaţia dreptei PQ. 9. Schaeffler. este necesar ca punctul O(%Cre. %Nie) să fie situat.792%Cre + 25. 4.

049c3 − 0.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate %Nie − 0. b) 2.774 = 0. sistemul devine: c1 – 0. 0 ≤ c4 ≤ 1 şi c4 = 1 – c1 – c2 – c3. 0.566c3 – 1. 7.423 ≥ 0 ⇒ c2 +0.666].971c3 + 0.33 şi are ca soluţii coordonatele (c2.175 ≤ 0.870c3 – 0. 33.020c3 – 1.908 ≤ 0. c3 ale materiilor prime folosite la elaborarea unei şarje de oţel aliat În aceste circumstanţe.774 ∈ [0. rezultă următoarea strategie de căutare a soluţiilor problemei: • se alege o valoare a ponderii c3 în intervalul [0.500 ≥ 0.617%Cre + 6.595c3 − 1 ≤ 0. Pentru găsirea soluţiilor acestui sistem. 0 ≤ c1 ≤ 1. %Nie + 0. 0 ≤ c2 ≤ 1.792%Cre − 25.323c2 + 2.744 ≤ 0 ⇒ c2 + 1. 1].954c2 – 1.954c2 – 2.313c3 – 0.652 ≥ 0.954c2 + 2. c1 + c2 + 0. 0 ≤ c3 ≤ 1. 0 ≤ c2 ≤ 1. c4 = -1.774 ∈ [0. 0 ≤ c1 ≤ 1. Fig. %Nie + 0.369c2 + 0. 51 . Determinarea grafică a ponderilor c2. c1 + 1. 1. înlocuind expresiile scrise anterior ale parametrilor %Cre şi %Nie. se procedează la descompunerea acestuia în două grupări de condiţii: a) c1 = 0.305%Cre + 20.954c2 + 1. c3) ale punctelor situate în domeniul haşurat pe această figură.613 ≥ 0. Sistemul de inegalităţi din gruparea b) se poate rezolva uşor prin metoda grafică.971c3 + 1. 1].133 = 0. aşa cum se arată în figura 7.971c3 − 0.

011 0. 0.270 0.050 c4 0.908].113 0.9 5.0 20.0 55. 0 ≤ c4 ≤ 1.700 0.600 0.272 0.0 20.35.9 1.18.0 40. 0.0 90.5 9.247 0.504 0.9 24.0 75.100 0.250 0.145 0. Câteva din soluţiile posibile ale problemei analizate.200 [0.78] 0.500 0.305 0.007 0.0 45.25] [0. 0.850 0.211 0.0 27.500 0.294 0.400 [0.3 1.300 0.0.555 Concluzia Incorect Incorect SOLUTIE SOLUTIE Incorect Incorect SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE Incorect SOLUTIE Incorect Incorect Incorect Incorect Incorect Incorect Masele materiilor prime.0 45.450 0.51] 0.900 0.139 0.015 0.0 30.100 -0.203 0.53.3 10.800 0.091 0.3 5.5 c3 Domeniul ponderii c2 c2 0.450 0.5 0.098 -0.402 0.199 0.200 -0.0 50. sunt prezentate în tabelul 7.0 20.193 0.313c3 + 0.348 0.255 c1 -0.1 0.5 19.0 20.8 - • se alege o valoare a ponderii c2 în intervalul [-0.094 0.001 -0.38] 0.7 27.5 10.61.870c3 + 0.2 m2 85.91] 0.102 -0. 0.8.7 14.12] 0.300 [0.500 0. -1.058 -0.200 0.0 60.037 0.0 m4 11. 52 .7.0 40.44.101 0.09.650 [0.1 30.105 0.301 0.8.700 0 [0.011 0.613. kg m1 3.0 70.005 0.7 8.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 7.550 0.300 0.100 [0.0 m3 0 0 10 10.500 0.350 0. 0.500 0. • se stabileşte dacă ponderile c1 şi c4.406 0.109 0.097 0.106 -0.3 19.1 13.204 -0.0 20. date de expresiile din gruparea de condiţii a) satisfac condiţiile 0 ≤ c1 ≤ 1.085 -0.0 9.05 0.27.64] 0. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A. obţinute prin aplicarea acestei strategii de căutare.400 0.050 0.750 0.7 10.450 0.003 -0.600 0.0 30. 0.600 0.

Standardul este un document stabilit prin consens şi aprobat de un organism recunoscut. prescripţii sau caracteristici pentru activităţi sau rezultatul acestora. Standardele se pot clasifica folosind trei criterii: A. tipizarea produselor (stabilirea unei game sortimentale raţionale şi economice de produse). se transformă în semifabricate şi se utilizează în diverse aplicaţii conform unor reglementări stricte. Standardizarea este activitatea specifică prin care se stabilesc. în scopul obţinerii unui grad optim de ordine într-un context dat. prevederi destinate unei utilizări comune şi repetate. B. bunurilor şi mediului înconjurător etc. metodologii de prelevare a probelor şi de realizare a încercărilor sau determinărilor privind caracteristicile de calitate ale produselor etc.1. care se elaborează.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Capitolul 8 OŢELURILE ŞI FONTELE COMERCIALE 8. condiţiile tehnice şi caracteristicile de 53 . facilitarea schimburilor de mărfuri şi de informaţii pe piaţa internă şi internaţională. clasificări. pentru probleme reale sau potenţiale. urmărind obţinerea unui grad optim de ordine într-un context dat. clasele de calitate. sortimentele. care pot fi complete sau parţiale. standardizarea acestora (cuprinderea lor în standarde). În funcţie de conţinutul lor. care stabileşte reguli. Introducere Oţelurile şi fontele utilizate în tehnică sunt produse industriale de mare importanţă. standardele pot fi: • standarde generale. care cuprind generalităţi sau principii: terminologie. standarde privind protecţia vieţii. standardele complete cuprind toate elementele care permit asigurarea calităţii unui produs: tipurile. În funcţie de domeniul la care se referă. • standarde de produs. Obiectivele generale ale standardizării sunt: asigurarea şi ridicarea calităţii produselor şi serviciilor. a căror cunoaştere şi respectare a impus. simbolizări. standardele pot fi standarde pentru industrie. standarde pentru agricultură. ca şi în cazul altor produse. standarde pentru comerţ.

au caracter obligatoriu numai standardele române referitoare la protecţia vieţii. cu aplicabilitate la nivelul regiilor autonome. C.140. protecţia sănătăţii. • standarde naţionale. de exemplu. simbolizate prin două cifre.. de exemplu. urmată de numărul standardului şi de ultimele două cifre ale anului ediţiei. • standarde regionale. • pentru standardele aprobate după 28 august 1992 notarea se face cu 54 . de livrare etc. elaborate sau adoptate de un organism naţional de standardizare (de exemplu.10 cuprinde oţelurile pentru tratamente termice. societăţilor comerciale sau altor persoane juridice care le-au elaborat.nivelul 3. .nivelul 1. • standarde internaţionale care sunt adoptate de organisme sau organizaţii internaţionale cu activitate de standardizare şi care sunt puse la dispoziţia publicului (de exemplu.140 corespunde produselor metalurgice realizate din oţeluri şi fonte. sau standarde cu caracter de recomandare (a căror aplicare este voluntară. standardele elaborate de Organizaţia Internnaţională de Standardizare − ISO). adoptatat de ASRO începând cu anul 2001. Standardele naţionale române sunt clasificate pe baza Sistemului Internaţional de Clasificare numerică a Standardelor (ICS). aceste standarde putând fi standarde obligatorii (cu putere de lege cu caracter general). elaborate de Comitetul European de Standardizare − CEN). urmat de un punct şi un grup de trei cifre. ICS cuprinde trei niveluri ierarhice de clasificare: . Notarea standardelor române se realizează prin folosirea unui indicativ format pe baza următoarelor reguli: • pentru standardele aprobate înainte de 28 august 1992 notarea se face cu sigla STAS. subgrupa 77. de marcare. care conţine 40 de sectoare (domenii) ale activităţilor standardizate. care sunt adoptate de către o organizaţie regională cu activitate de standardizare şi care sunt puse la dispoziţia publicului (de exemplu. în ţara noastră organismul de standardizare este Asociaţia de Standardizare din România. regulile şi metodele de verificare a calităţii. de exemplu grupa 77. celelalte standarde fiind facultative. de exemplu 77 corespunde domeniului metalurgie. În funcţie de nivelul de aplicare. . facultativă). notate cu simbolul domeniului. STAS 791-88. notarea acestora făcându-se cu simbolulu grupei. în timp ce standardele parţiale se referă numai la unele din elementele definitorii (enumerate mai înainte) pentru calitatea unui produs. ASRO) şi puse la dispoziţia publicului. securităţii muncii şi protecţia mediului înconjurător.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR calitate. urmat de un punct şi un grup de două cifre. în care o parte a grupelor sunt împărţite în subgrupe.nivelul 2. în care domeniile sunt împărţite în 389 de grupe. standardele pot fi: • standarde de firmă. standardele europene.

sau pot fi convenţionale. Simbolurile cu ajutorul cărora se notează mărcile şi clasele de calitate din cadrul unei mărci de oţel sau de fontă sunt şiruri de litere şi cifre (simbolizare alfanumerică) sau numai cifre (simbolizare numerică). considerând împărţirea oţelurilor în: oţeluri nealiate şi oţeluri aliate. este operaţional şi vechiul sistem de simbolizare şi sunt valabile toate standardele (încă neînlocuite sau anulate) privind oţelurile.2. de exemplu. iar pentru cele identice cu standardele europene − sigla SR EN. destinaţia.1. a impus reglementarea producerii lor prin standarde naţionale (care pot fi şi de tipul SR ISO sau SR EN). fără a da însă vreo informaţie despre caracteristicile de calitate ale materialului. numerele acestor standarde fiind identice cu cele ale standardelor internaţionale sau europene adoptate. SR EN 10207:1995. SR ISO 9477:1992. servind la identificarea mărcii. în prezent. urmată de numărul acordat standardului de ASRO şi de anul ediţiei. oţelurile nealiate sunt cele la care concentraţiile masice ale elementelor determinate pe oţelul lichid sau pe produsele realizate din acesta nu depăşesc valoarile limită prezentate în tabelul 8. Conform standardului SR EN 10020. de exemplu. La noi în ţară. simbolizarea oţelurilor şi fontelor era reglementată pentru fiecare marcă prin standardul după care se producea materialul respectiv. • pentru standardele române identice cu cele internaţionale se foloseşte sigla SR ISO. gradul de dezoxidare la elaborare etc.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale sigla SR (Standard Român).1. Clasificarea oţelurilor comerciale Definirea şi clasificarea mărcilor de oţel este făcută conform SR EN 10020. prin standardizarea căreia se realizează o uniformizare planificată a compoziţiei chimice şi/sau a caracteristicilor principale.2. 8. în funcţie de compoziţia chimică determinată pe oţelul lichid. Clasificarea şi simbolizarea oţelurilor comerciale 8. iar oţelurile aliate sunt cele la care concentraţia masică (determinată pe oţelul lichid sau pe produsele realizate din acesta) a cel puţin unui element atinge sau 55 . SR 13172:1993.. compoziţia chimică. ceea ce înlătură barierele tehnice din calea comercializării produselor din aceste materiale şi face posibilă cooperarea tehnologică naţională şi internaţională. fontele şi semifabricatele sau produsele realizate din aceste materiale. deoarece procesul de preluare a standardelor europene sau internaţionale ca standarde naţionale nu este finalizat. Criteriul de identificare a unui oţel sau a unei fonte este marca. metodele de obţinere a semifabricatelor. care conţin informaţii privind: caracteristicile mecanice principale. Diversitatea extrem de mare a oţelurilor şi fontelor şi complexitatea activităţilor de obţinere a produselor din aceste materiale.

nu au impuse condiţii speciale pentru nici un element component (cu excepţia manganului şi siliciului).2.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR depăşeşte valoarea limită precizată în tabelul 8. Oţelurile nealiate de uz general sunt oţeluri ale căror caracteristici corespund prescripţiilor prezentate în tabelul 8.10 (0.05 0.10 0.05 0. Valorile limită (maxime) ale concentraţiilor componentelor oţelurilor nealiate Elementul Aluminiu Bor Bismut Cobalt Crom* Cupru* Mangan Molibden* Niobiu * Nichel* Valoarea limită.30 Elementul Plumb Seleniu Siliciu Telur Titan * Vanadiu* Wolfram Zirconiu Altele Valoarea limită. 56 .65 0. ** Valorile admise pentru analiza efectuată pe produse Fig. în cadrul fiecărei clase principale există subclase constituite în special după caracteristicile principale de utilizare ale oţelurilor.lim.1. Tabelul 8. Schema de clasificare a oţelurilor comerciale Clasele principale de calitate sunt caracterizate în standardul SR EN 10020 astfel: A. % EAm.30**) 0. lim .1. Atât oţelurile nealiate cât şi oţelurile aliate se împart în clase principale de calitate. % 0.7 ∑ EAm . % 0.10 (0.10 0.06 0.10 0.40 1.30**) 0. nu au prescrisă nici o altă condiţie de calitate şi sunt obţinute prin procedee tehnologice de elaborare obişnuite.50 (0.10**) * În cazul în care aceste elemente sunt prescrise combinat.lim.05 (0. valoarea limită a sumei concentraţiilor lor se consideră 0.10 0.40 0.1.08 0. de tehnologia de elaborare şi de nivelul prescripţiilor pentru anumite caracteristici. în funcţie de gradul de puritate.0008 0.10 (0. nu necesită aplicarea de tratamente termice pentru obţinerea acestor caracteristici. % EAm. aşa cum se arată în schema din figura 8.30**) 0. 8.60**) 0.30 0.1.

pe epruvete prelevate longitudinal din produse Concentraţia masică de carbon maximă Concentraţia masică de fosfor maximă Concentraţia masică de sulf maximă Grosimea produsului s.10 % %Pm.max ≥ 0. Tabelul 8. Oţelurile nealiate speciale sunt oţeluri cu caracteristici superioare celor corespunzătoare oţelurilor de uz general. − are prescrisă adâncimea de călire sau duritatea superficială în una din stările C.045 % C.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale B. − are conţinut scăzut de incluziuni nemetalice. V etc. Oţelurile nealiate de calitate sunt oţeluri la care prescripţiile privind calitatea sunt mai severe decât la oţelurile nealiate de uz general. − este destinată durificării prin precipitare. are %Cm ≥ 0. fără să li se impună condiţii privind comportarea la TT sau gradul de puritate.max ≥ 0. D. iar durificarea prin precipitare se realizează prin răcire controlată de la temperatura de prelucrare prin deformare la cald. purităţii.min ≤ 690 N/mm2 Re.045 % %Sm.min ≤ 360 N/mm2 Amin ≤ 26 % KVmin ≤ 27 J %Cm.025 %. Prescripţiile privind caracteristicile oţelurilor nealiate de uz general Caracteristica prescrisă Rezistenţa la tracţiune minimă Limita de curgere minimă Alungirea procentuală după rupere minimă Energia de rupere minimă. la +20 oC. Oţelurile aliate de calitate sunt oţeluri destinate utilizării în aplicaţii similare celor corespunzătoare oţelurilor nealiate de calitate.2. % Sm ≤ 0.11 µΩm . are structura ferito-perlitică. C + r sau Cs (obţinută prin călire superficială).max ≥ 0. pentru a realiza caracteristicile prescrise. conţine unul sau mai multe elemente de microaliere (Nb. − are prescrisă o energia de rupere (determinată pe epruvete prelevate longitudinal din semifabricate sau produse) KV > 27 J la −50 oC. care nu sunt destinate aplicării de TT şi care. − are conţinuturile de impuriţăţi %Pm. − are rezistivitatea electrică ρ < 0. proceselor tehnologice de elaborare şi prin aplicarea tratamentelor termice de călire şi revenire sau de durificare superficială. în această categorie sunt incluse oţelurile nealiate care nu se încadrează în clasele A sau B.) în concentraţii care menţin oţelul în categoria oţelurilor nealiate. mm s ≤ 16 s ≤ 16 s ≤ 16 10 ≤ s ≤ 16 − − − Prescripţia Rm.25 % . asigurate în special prin controlul riguros al compoziţiei chimice. necesită adaosuri de elemente de aliere în concentraţii ce depăsesc nivelurile limită date în tabelul 57 . O marcă de oţel este inclusă în categoria oţelurilor nealiate speciale dacă îndeplineşte una sau mai multe dintre următoarele condiţii: − are prescrisă energia de rupere KV în starea C + r (obţinută prin călire martensitică şi revenire)..

1.au energia de rupere (determinată pe epruvete prelevate longitudinal din produse) KV ≤ 27 J la −50 oC.12 0. care îndeplinesc (simultan) condiţiile: .1.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8. valoarea limită a sumei concentraţiilor lor se consideră 0. b) oţelurile pentru electrotehnică. pentru acelaşi tip de aplicaţie tehnică pot fi utilizate oţeluri din mai multe clase (oţeluri nealiate şi/sau aliate).50 0. condiţiile de elaborare şi metodele de control al calităţii pentru a li se asigura caracteristici ridicate. uniform dispersate în matrice.3.08 0. oţelurile pentru rulmenţi. oţelurile pentru recipiente sub presiune şi oţelurile pentru ţevi.80 0.lim. În funcţie de condiţiile specifice de utilizare.50 0. % Elementul Valoarea limită. d) oţelurile bifazice (dual−phase steel).au limita de curgere minimă (determinată pe produse cu s ≤ 10 mm) Rp0.2 < 380 N/mm2. oţelurile refractare.au concentraţii ale elementelor de aliere mai mici decât valorile limită prezentate în tabelul 8.06 1. Tabelul 8.12 Dacă elementele marcate * şi ** sunt prescrise în combinaţie. 58 . . Limitele compoziţiei chimice a oţelurilor aliate de calitate cu granulaţie fină.12 0. în categoria oţelurilor aliate de calitate se încadrează: a) oţelurile de construcţie cu granulaţie fină sudabile.7 ∑ EAm .50 0. oţelurile pentru scule şi oţelurile cu proprietăţi fizice speciale. Oţelurile aliate speciale sunt oţeluri la care se impun condiţii stricte privind compoziţia chimică.10 Niobiu** Nichel* Titan** Vanadiu** Zirconiu** 0. introduse în scopul satisfacerii unor prescripţii referitoare la caracteristicile magnetice: c) oţelurile pentru produse la care se fac prelucrări severe (cu grade mari de deformare) prin deformare plastică la rece şi care conţin elemente ce asigură finisarea granulaţiei. în această categorie se încadrează oţelurile speciale de construcţie. % EAm. care au (datorită TT aplicate) o structură alcătuită dintr-o matrice feritică şi 10…35 % formaţiuni martensitice fine.3. oţelurile inoxidabile. lim . . % Crom* Cupru* Lantanide ( fiecare) Mangan Molibden* 0. pentru alte elemente se foloseşte tabelul 8. care conţin ca elemente de aliere numai siliciul sau siliciul şi aluminiul. oţelurile pentru piesele destinate construcţiei de maşini. sudabile Elementul Valoarea limită.lim. % EAm. e) oţelurile la care singurul element de aliere prescris este cuprul. prescrise cu abateri mici. E.

Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale

8.2.2. Simbolizarea oţelurilor comerciale
Simbolizarea alfanumerică a oţelurilor este reglementată de standardul SR EN 10027-1, completat cu SR CR 10260, iar prescripţiile privind simbolizarea numerică sunt cuprinse în standardul SR EN 10027-2. Conform SR EN 10027-1 simbolizarea alfanumerică cuprinde trei grupe de simboluri (care se scriu fără spaţii între ele): simboluri principale, care constau din grupe de litere şi cifre, simboluri suplimentare pentru oţel, formate din caractere alfanumerice scrise după simbolurile principale şi simboluri suplimentare pentru produse, formate din caractere alfanumerice, separate de simbolurile oţelului prin semnul + şi care codifică condiţiile speciale impuse produselor, tipul de acoperire a produselor sau o anumită stare de tratament a acestora. În funcţie de semnificaţiile simbolurilor principale, oţelurile se împart în două categorii: oţeluri simbolizate în funcţie de utilizare şi caracteristici mecanice sau fizice şi oţeluri simbolizate după compoziţia chimică. Structura şi conţinutul simbolurilor în funcţie de utilizare şi caracteristici pentru cele mai folosite categorii de oţeluri sunt prezentate în tabelul 8.4; structura şi conţinutul simbolurilor după compoziţia chimică pentru cele mai utilizate categorii de oţeluri la care se foloseşte această modalitate de simbolizare sunt redate, de asemenea, în tabelul 8.4. Simbolizarea numerică a mărcilor de oţel este complementară simbolizării alfanumerice şi se utilizează numai pentru oţelurile care fac obiectul unor operaţii comerciale, acest tip de simbolizare fiind mai potrivit prelucrării automate a datelor; simbolul constă dintr-un număr fix de cifre şi se alocă de către autoritatea naţională sau europeană de standardizare, în urma unei cereri formulate de producătorul de oţeluri. Până la înlocuirea tuturor standardelor de oţeluri aprobate înainte de 1992 (standarde marcate cu sigla STAS) se menţine (împreună cu prescripţiile de simbolizare anterior prezentate) şi posibilitatea simbolizării oţelurilor conform acestor standarde, ce cuprind următoarele reguli: • oţelurile carbon (nealiate) pot fi (în funcţie de calitate în care sunt realizate): oţeluri de uz general, de calitate (cu compoziţia chimică mai precis delimitată şi conţinuturile de impurităti mai mici decât la oţelurile de uz general) sau superioare (cu compoziţia chimică mai precis delimitată şi conţinuturile de impurităti mai mici decât la oţelurile de calitate), iar oţelurile aliate pot fi obişnuite (de calitate) sau superioare; • oţelurile nealiate de uz general, oţelurile microaliate şi slab aliate cu
59

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

granulaţie fină şi rezistenţă mecanică ridicată, oţelurile nealiate pentru turnare în piese etc. se simbolizează în funcţie de utilizare şi caracteristici mecanice, simbolul fiind alcătuit din o literă sau un grup de litere (OL în cazul oţelurilor carbon pentru construcţii metalice şi mecanice, R în cazul oţelurilor pentru cazane şi recipiente sub presiune ce funcţionează la temperatură ambiantă sau scăzută, K în cazul oţelurilor pentru cazane şi recipiente sub presiune ce funcţionează la temperatură ambiantă sau ridicată, OCS în cazul oţelurilor cu granulaţie fină pentru construcţii sudate, OLT în cazul oţelurilor nealiate pentru ţevi etc.) şi un număr care arată valoarea minimă a Rm în N/mm2; de exemplu, OL 370 este un oţel carbon de uz general pentru construcţii metalice şi mecanice cu Rm ≥ 370 N/mm2 , iar OCS 510 este un oţel pentru construcţii sudate cu Rm ≥ 510 N/mm2; simbolurile acestor oţeluri pot fi completate cu litere sau cifre care indică gradul de dezoxidare, clasa de calitate sau varianta tehnologică de elaborare ale oţelului; • oţelurile nealiate şi aliate, de calitate sau superioare, se simbolizează după compoziţa chimică, simbolul fiind alcătuit astfel: − în cazul oţelurilor nealiate: un grup de litere (OLC în cazul oţelurilor prelucrate prin deformare plastică pentru construcţia de maşini, OSC în cazul oţelurilor carbon pentru scule, OSP în cazul oţelurilor pentru pile, AUT în cazul oţelurilor pentru prelucrarea pe maşini unelte automate etc.), un număr egal cu 100%Cm (sau cu 10%Cm în cazul oţelurilor carbon pentru scule), %Cm fiind concentraţia masică medie de carbon a mărcii de oţel (valoarea medie aritmetică a limitelor intervalului prescris de standard pentru concentraţia masică a carbonului) şi litera X, dacă oţelul este superior; de exemplu, OLC 45 este un oţel carbon de calitate cu %Cm = 0,45 %, OLC 15 X este un oţel carbon superior cu %Cm = 0,15 %, AUT 30 este un oţel pentru prelucrarea pe maşini unelte automate cu %Cm = 0,30 %, iar OSC 10 este un oţel carbon pentru scule cu %Cm = 1 %; − în cazul oţelurilor aliate: litera T, dacă oţelul este destinat realizării pieselor turnate, un număr egal cu 100%Cm (%Cm având aceeaşi semnificaţie ca la oţelurile nealiate), simbolurile chimice ale elementelor de aliere, scrise în ordinea crescătoare a importanţei lor (sau în ordinea crescătoare a concentraţiei lor masice), un număr egal cu 10%EAp, %EAp fiind concentraţia masică medie a elementului de aliere principal (scris ultimul în structura simbolului) şi de litera X, dacă otelul este superior; de exmplu, T 15MoNiCr180 este un oţel pentru turnare în piese cu %Cm = 0,15 %, aliat cu Mo, Ni şi Cr, elementul de aliere principal fiind cromul, aflat în concentraţia %Crm = 18 %, iar 42MoCr11 X este un oţel superior (destinat realizării de semifabricate prelucrate prin deformare plastică la cald pentru construcţia de maşini) cu %Cm = 0,42 %, aliat cu Mo şi Cr, elementul de aliere principal fiind cromul, aflat în concentraţia %Crm = 1,1 %.
60

Tabelul 8.4. Principalele date privind simbolizarea oţelurilor comerciale

A. Oţeluri simbolizate în funcţie de caracteristici

Categoria oţelurilor

Exemplu

KV, J 27 40 60 Simbolizare JR KR LR J0 K0 L0 J2 K2 L2 J3 K3 L3 J4 K4 L4 J5 K5 L5 J6 K6 L6
o

T, C

Oţeluri pentru construcţii

S

nnn ≡ Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi

20 0 −20 −30 −40 −50 −60

C ≡ formare la rece E ≡ emailare F ≡ forjare L ≡ temperat. scăzută N ≡ normalizat O ≡ platforme marine Q ≡ călit şi revenit S ≡ construcţii navale T ≡ ţevi W ≡ rezistent la coroziune atmosferică G ≡ alte caracteristici (grad de dezoxidare etc..) H ≡ temperat. ridicată L ≡ temperat. scăzută R ≡ temperat. ambiantă X ≡ temperatură ridicată şi temperatură scăzută

- oţel cu Re ≡235N/mm2, la care se garantează KV = 27 J la −20 oC, calmat complet (G3);

S235J2G3

- simbolizare veche:
OL 370.4.k

Oteluri pentru recipiente sub presiune Oţeluri pentru ţevi destinate conductelor

P

nnn ≡ Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi

B ≡ recipiente de gaz M ≡ laminat termomec. N ≡ normalizat Q ≡ călit şi revenit S ≡ pentru recip. simple T ≡ pentru ţevi G ≡ alte caracteristici M ≡ laminat termomec. N ≡ normalizat Q ≡ călit şi revenit G ≡ alte caracteristici

P265GH - oţel pentru recipiente
sub presiune cu Re = 265 N/mm2 şi caracteristici specificate la temperaturi ridicate

- simbolizare veche :
K 410

L

nnn ≡Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi

L360Q
- oţel pentru ţevi cu Rp02 ≥ 360 N/mm2, în stare călit şi revenit

Tabelul 8.4. Principalele date privind simbolizarea oţelurilor comerciale − continuare

Oţeluri pentru piese destinate construcţiei de maşini Oţeluri pentru şine de cale ferată

E

nnn ≡ Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi nnn ≡ Rm min., în N/mm2 Cnn ≡ laminat la rece Dnn ≡ laminat la cald pentru formare directă la rece (cifrele desemnează calităţi diferite)

E335 G ≡ alte caracteristici (grad de dezoxidare etc.) Mn ≡ conţinut ridicat de mangan G ≡ alte caracteristici C ≡ destinat tragerii la rece
- oţel cu Re ≥ 335 N/mm2

R

Q ≡ călit şi revenit

- simbolizare veche OL 60 R0900Mn - oţel cu Rm ≥ 900
N/mm2, cu conţinut de mangan precizat

Oţeluri pentru produse plate D destinate ambutisării

EK ≡ pentru emailare la rece convenţională ED ≡ pentru emailare directă an ≡ simbolul chimic al elementului precizat urmat eventual de o cifră care reprezintă de 10 x media intervalului precizat al acestui element

DC04EK
- oţel laminat la rece pentru emailare convenţională

B. Oţeluri simbolizate în funcţie de compoziţia chimică B1. Oţeluri nealiate cu %Mnm < 1%

Categoria oţelurilor

Exemplu

Oţeluri nealiate cu %Mn m < 1% (cu excepţia celor pentru automate)

C

E ≡ cu un connţinut maxim de sulf precizat; D ≡ pentru trefilarea sârmei; C ≡ pentru formarea la rece; nnn ≡ 100· %Cm S ≡ pentru arcuri; U ≡ pentru scule; W ≡ pentru sârme electrozi; G ≡ alte caracteristici

C35E4 an ≡ EA[10·%EAm]
- oţel carbon cu %Cm = 0,35 % şi conţinut precizat de sulf; - simbolizare veche:

OLC 35 X

Tabelul 8.4. Principalele date privind simbolizarea oţelurilor comerciale − continuare

B2. Oţeluri nealiate cu %Mnm ≥ 1% şi oţeluri aliate

Categoria oţelurilor

Exemplu

Oţeluri nealiate cu %Mn m ≥ 1%, oţeluri nealiate pentru automate şi oţeluri aliate cu %EAmj < 5 %, j = 1…n Oţeluri aliate cu %EAmj ≥ 5 %, j = 1...n (cu excepţia oţelurilor rapide)

nnn ≡ 100 %Cm a ≡ EA1…EAj…EAn concentraţia

n−n…≡ k1·%EAm1−…−kj·%EAmj−… − kn·%EAmn Factorul Element kj Cr,Co,Mn,Ni,Si,W 4 Al,Be,Cu, Mo, 10 Nb,Pb,Ta,Ti,V, Zr; Ce, N, P, S; 100 B 1000 n−n…≡ k1·%EAm1−…−kj·%EAmj… − kn·%EAmn

13CrMo4−5 - oţel cu %Cm ≡ 0,13%, %Crm ≡ 1,0%, %Mom ≡ 0,5% - simbolizare veche 14MoCr10 X6CrNiTi18−10

X

nnn ≡ 100 %Cm

a ≡ EA1…EAj…EAn concentraţia

- oţel cu %Cm = 0,06%, %Crm = 18%, %Nim = 10%, stabilizat cu Ti ;

Oţeluri rapide

HS

n−n−n−n ≡ %Wm−%Mom−%Vm−%Com

- simbolizare veche: 10TiNiCr180 HS2-9-1-8 - oţel rapid cu %Wm = 2%, %Mom = 9%, %Vm =1%, %Com = 8%

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

8.3. Oţelurile carbon cu destinaţie generală
8.3.1. Oţelurile carbon de uz general
În această categorie sunt incluse oţelurile (hipoeutectoide) livrate sub formă de semifabricate prelucrate prin deformare plastică la cald (laminare, forjare), destinate realizării structurilor metalice (construcţii civile, poduri, instalaţii de ridicat şi transportat, construcţii metalice pentru utilajul petrolier, petrochimic şi de rafinării, stâlpi, piloni etc.) sau mecanice (piese pentru construcţia de maşini) cu solicitări mici sau moderate în exploatare. Produsele laminate din astfel de oţeluri se livrează de regulă netratate termic sau în starea obţinută după normalizare, iar produsele obţinute prin forjare se livrează în starea obţinută după TT de normalizare sau de recoacere completă. Aceste oţeluri nu sunt destinate aplicării tratamentelor termice sau termochimice, astfel că produsele realizate din astfel de materiale au caracteristicile mecanice ale semifabricatelor în stare de livrare. Caracteristicile impuse de o anumită aplicaţie se pot asigura alegând corespunzător concentraţia de carbon şi tehnologia de elaborare, în special, gradul de dezoxidare, din acest punct de vedere existând două tipuri de oţeluri: oţeluri calmate (dezoxidate complet la elaborare cu siliciu, mangan şi aluminiu) şi oţeluri necalmate (nedezoxidate complet la elaborare); oţelurile calmate au o structură omogenă, prezintă rezistenţă mecanică bună (datorită efectului de durificare pe care îl au incluziunile nemetalice uniform distribuite în structura oţelului), dar prelucrabilitatea lor prin deformare plastică la rece este relativ redusă, în timp ce oţelurile necalmate sunt mai ieftine, se prelucrează mai bine prin deformare plastică la rece, dar prezintă pericolul fragilizării prin îmbătrânire (v. scap. 4.3.2) şi de aceea nu se recomandă a fi utilizate pentru realizarea de construcţii sudate. Oţelurile carbon de uz general se produc conform STAS 500, care prevede împărţirea acestor oţeluri după garanţiile date la livrare în patru clase de calitate: clasa 1 − cu garanţii privind compoziţia chimică şi caracteristicile mecanice la tracţiune şi îndoire la rece, clasa 2 − cu garanţii suplimentare (faţă de clasa 1) privind energia de rupere la 20 oC, clasa 3 − cu garanţii suplimentare privind energia de rupere la 0 oC şi clasa 4 − cu garanţii suplimentare privind energia de rupere la −20 oC. De exemplu, marca de oţel simbolizată (conform STAS 500) OL 370.4k, corespunde unui oţel nealiat cu Rm ≥ 370 N/mm2, elaborat în clasa de calitate 2 şi calmat (indicaţie dată de litera k din simbol); conform noului sistem de simbolizare, această marcă de oţel (care are limita de curgere Re ≥ 235 N/mm2) se simbolizează S235J2G3 (v. tabelul 8.4).
64

Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale

8.3.2. Oţelurile carbon de calitate
Aceste oţeluri carbon sunt utilizate sub formă de semifabricate realizate prin deformare plastică, au tehnologiile de elaborare mai complexe decât cele folosite la oţelurile de uz general şi sunt destinate fabricării pieselor care se tratează termic şi/sau termochimic pentru obţinerea caracteristicilor mecanice impuse de condiţiile lor de utilizare. Oţelurile din această categorie sunt hipoeutectoide (cu structura de echilibru la ta alcătuită din ferită şi perlită) şi se pot clasifica, în funcţie de TT final care asigură cele mai bune caracteristici de utilizare produselor, în: oţeluri pentru carburare (cementare), care au %Cm ≤ 0,25 % şi oţeluri pentru îmbunătăţire (călire martensitică + revenire înaltă – v. scap. 6.5), care au concentraţia masică de carbon 0,25% < %Cm ≤ 0,6%. Conform STAS 880, care reglementează la noi în ţară producerea oţelurilor carbon de calitate, acestea pot fi elaborate şi ca oţeluri superioare (marcate cu litera X după simbolul recomandat de STAS 880), pentru care se prevăd condiţii suplimentare privind puritatea şi caracteristicile tehnologice sau ca oţeluri cu conţinut controlat de sulf (marcate cu litera S după simbolul recomandat de STAS 880), la care %Sm = 0,020…0,040 %. Oţelurile carbon de calitate se utilizează sub formă de produse plate şi profile laminate la cald, semifabricate pentru forjare, sârme laminate şi trase, produse tubulare, destinate fabricării pieselor cu solicitări mici şi moderate în exploatare; oţelurile pentru cementare se utilizează la confecţionarea pieselor supuse la uzare, oboseală şi/sau solicitări cu şoc, deoarece după tratamentul complet de cementare (v. scap. 6.6.2) se obţin piese cu stratul superficial îmbogăţit în carbon (cu structură martensitică) dur şi rezistent la uzare şi la fisurare prin oboseală şi cu miezul rezistent şi tenace (datorită conţinutului scăzut de carbon al oţelului), iar oţelurile pentru îmbunătăţire se folosesc pentru fabricarea pieselor supuse în exploatare la solicitări mecanice medii sau chiar ridicate. La alegerea oţelurilor din această categorie trebuie să se ţină seama că au călibilitatea redusă (v. scap. 6.4.2 şi 7.4.), ceea ce permite utilizarea lor în special la piesele cu secţiuni mici. Deoarece alegerea TT ce trebuie aplicat pieselor fabricate din aceste oţeluri este dependentă de conţinutul lor de carbon, oţelurile din această categorie se simbolizează după compoziţia chimică; de exemplu, marca simbolizată (conform STAS 880) OLC 15 sau (conform SR EN 10027−1) C15 corespunde unui oţel pentru cementare cu %Cm = 0,15 %, iar marca simbolizată (conform STAS 880) OLC 45 sau (conform SR EN 10027−1) C45 corespunde unui oţel pentru îmbunătăţire cu %Cm = 0,45 %.
65

în funcţie de tratamentul final care trebuie aplicat (obligatoriu) produselor realizate din aceste materiale. 7. care fac parte (conform SR EN 10020) din categoria oţelurilor aliate speciale şi se utilizează pentru realizarea elementelor (pieselor) puternic solicitate în exploatare ale construcţiilor mecanice (maşini şi utilaje). limita de curgere.6%. ca urmare. %Pmax ≤ 0. scap. pentru a valorifica corespunzător aceste proprietăti tehnologice ale oţelurilor aliate. pentru care se impune ca %Smax.25 % şi oţeluri pentru îmbunătăţire (călire martensitică + revenire înaltă – v. Datorită influenţei elementelor de aliere asupra vitezei de răcire critice vrc. Producerea oţelurilor aliate pentru semifabricatele prelucrate prin deformare plastică destinate realizării pieselor pentru construcţia de maşini este reglementată la noi în ţară de STAS 791. cu conţinuturi reduse de carbon şi caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate). atât STAS 791.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8.025 %). Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini Oţelurile din această categorie sunt oţeluri slab şi mediu aliate. călibilitatea acestor oţeluri este mai mare decât cea corespunzătoare oţelurilor carbon şi este posibil (de exemplu) ca. Combinaţia optimă a caracteristicilor de utilizare (care asigură valori ridicate pentu rezistenţa la tracţiune. 6. scap.25% < %Cm ≤ 0. %Pmax ≤ 0.4. ceea ce dă posibilitatea realizării unor produse cu caracteristici mecanice superioare celor asigurate la produsele confecţionate din oţeluri carbon. alungirea procentuală după rupere. în cazul folosirii oţelurilor pentru cementare.. care conţine reglementări mai stricte (decât STAS 791) privind caracteristicile mecanice şi condiţiile de livrare. în: oţeluri pentru carburare (cementare) sau carbonitrurare. care au concentraţia masică de carbon 0. rezistenţa la oboseală.035 %. la care se prescrie un nivel mai scăzut al conţinuturilor de impurităţi (%Smax. Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini fac parte din clasa structurală a oţelurilor perlitice (v. care au %Cm ≤ 0. cât şi ca oţeluri aliate superioare. rezistenţa la uzare etc. care prevede elaborarea lor atât ca oţeluri aliate obişnuite.5). cât şi SR EN 10083 includ şi benzile de 66 . oţelurile aliate pentru construcţia de maşini se pot clasifica. tratamentul de călire să aibă efect şi asupra miezului pieselor (determinând obţinerea unor structuri de tip martensitic sau bainitic. Producerea şi comercializarea semifabricatelor deformate plastic la cald din oţeluri aliate superioare pentru îmbunătăţire este reglementată în prezent şi de standardul SR EN 10083−1:1997. realizând o valorificare maximă a prezenţei elementelor de aliere) se obţine la produsele confecţionate din astfel de oţeluri numai după aplicarea unor tratamentelor termice sau termochimice finale adecvate. energia de rupere.5).

fiind prescrisă încadrarea într-o banda normală (extinsă) a oţelurilor obişnuite şi încadrarea într-o banda îngustă a oţelurilor cu călibilitate garantată. Cromul şi manganul favorizează apariţia fenomenului de fragilitate reversibilă la revenire (v. în funcţie de elementul principal de aliere EAp. De asemenea.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale călibilitate pentru cele mai utilizate oţeluri (v. manganul favorizează însă creşterea excesivă a granulaţiei la încălzire. 20NiMo14−2. scap 7. 19MoCr11 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 15Cr3. a) Oţelurile având ca element de aliere principal cromul.20 %).4). scap 6. 20TiMnCr12.10…0. astfel că oţelurile de tipul Cr − Mn se aliază suplimentar cu titan (%Tim = 0. dar este mult mai ieftin. nichelul micşorează sensibilitatea la supraîncălzire şi finisează granulaţia oţelurilor. din care mărcile 15Cr08. Deoarece este un metal scump.4. 42CrMo4−2.2).4 %).3 %.1). STAS 791 cuprinde mai multe mărci de oţeluri având cromul ca EAp. 19CrMo4−2) corespund unor oţeluri pentru cementare. 67 . 51VMnCr11 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 40Cr4. pentru piesele destinate construcţiei de maşini nu se folosesc de obicei oţeluri aliate numai cu nichel. %Mnm = 0. oţelurile Cr − Mo sau Cr – Mn − Mo sunt preferate în multe aplicaţii tehnice. 17CrMn4−4. atât în cazul oţelurilor pentru cementare sau carbonitrurare. Ni − Mo. în următoarele tipuri. fără să afecteze substanţial tenacitatea (creşterea cu un procent a %Crm măreşte Rm cu 80…100 N/mm2 şi determină o scădere a A cu numai 1.30 %). din care STAS 791 cuprinde mărcile 17CrNi16. recurgându-se la reţete de aliere complexe. 51CrMnV4−4−1) – unor oţeluri pentru îmbunătăţire.090 %) sau vanadiu (%Vm = 0. 42MoCr11. de tipul: Ni − Cr. Deoarece manganul are aproape aceleaşi efecte asupra călibilităţii. ce nu se produce dacă oţelurile sunt aliate suplimentar cu molibden (%Mom = 0. 34CrMo4−2. Ni – Cr − Mo. Cromul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) contribuie la creşterea rezistenţei mecanice. tabelul 7. 20CrMnTi4−4−1. (%Crm = 0. 34MoCr11.030…0.15…0. b) Oţelurile având ca element de aliere principal nichelul. Nichelul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) trece complet în masa lor structurală de bază (are solubilitate bună în Fe − v. 17MnCr10. 17MoCrNi14 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 17NiCr6−4. mărind rezistenţa mecanică şi tenacitatea şi îmbunătăţind călibilitatea oţelurilor.8…1. datorită proprietăţilor lor tehnologice (nu prezintă fragilitate la revenire) şi efectelor favorabile pe care le are alierea cu Mo asupra proprietăţilor de utilizare ale acestora (creşterea rezistenţei mecanice. iar mărcile 40Cr10. 20MoNi35.8…1. Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini pot fi grupate. în practică se utilizează şi oţeluri Cr − Mn.5 %) şi măreşte călibilitatea. a rezistenţei la uzare şi a rezistenţei la oboseală).

34MoCrNi16 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 40NiCr5−4.6.35…1. 35Mn14.40 %. 6. scap..3). 35VMoMn14 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 35Mn6. Aşa cum s-a arătat anterior. %Alm = 0. marca de oţel 38MoAlCr15 cuprinsă în STAS 791 (simbolizată conform SR EN 10027−1 38AlCrMo10−6−1) are compoziţia caracterizată de %Cm = 0. a rezistenţei la uzare. micşorând numai puţin caracteristicile de plasticitate (A sau Z).0.1 %. a rezistivităţii electrice şi a permeabilităţii magnetice şi micşorează sensibilitatea acestora la supraîncălzire.2). e) Oţelurile având ca element de aliere principal siliciul. c) Oţelurile având ca element de aliere principal manganul. 43MnMo6−2.36. manganul măreşte călibilitatea oţelurilor în aceeaşi măsură ca şi cromul şi este un element de aliere ieftin.6…1.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 17NiCrMo6−4−2). STAS 791 cuprinde următoarele mărci de oţeluri din această categorie: 31VMn12. 30MoCrNi20. orientate în direcţia de deformare plastică). care conferă acestor piese o anizotropie avansată a proprietăţilor mecanice (raportul dintre energia de rupere determinată pe epruvete prelevate longitudinal şi cea determinată pe epruvete prelevate transversal pe direcţia de deformare poate ajunge la 4:1). Evitarea fragilizării la revenire şi reducerea sensibilităţii la supraîncălzire se realizează la aceste oţeluri prin alierea suplimentară cu Mo.1 % şi %Mom = 0. Compoziţia chimică de bază a unui astfel de oţel este cea corespunzătoare oţelurilor de îmbunătăţire Cr − Mo.65 %. de exemplu. la care se adaugă %Alm = 0. tije pentru pompe etc. din care STAS 791 cuprinde mărcile 40CrNi12.70…1. această din urmă particularitate face ca oţelurile cu mangan să se utilizeze în special pentru realizarea de semifabricate turnate sau pentru obţinerea semifabricatelor prelucrate prin deformare plastică la cald destinate pieselor solicitate uniaxial în exploatare (bare de tracţiune. Manganul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) contribuie la creşterea caracteristicilor de rezistenţă mecanică (Rm şi Rp0.). Pentru a conferi pieselor pentru construcţia de maşini 68 .25 %. d) Oţelurile având ca element de aliere principal aluminiul. 30NiCrMo8−8−2. Aceste oţeluri sunt destinate pieselor la care se aplică tratamentul termochimic de nitrurare în vederea obţinerii unei rezistenţe ridicate la uzare (v. 35MnMoV6−2−1). Siliciul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) contribuie la creşterea limitei de elasticitate. 43MoMn16.. %Crm = 1. V sau Ti. cât şi în cazul oţelurilor pentru îmbunătăţire. Oţelurile aliate cu mangan sunt sensibile la supraîncălzire (granulaţia acestora creşte mult dacă sunt încălzite la temperaturi ridicate sau sunt menţinute timp îndelungat în domeniul austenitic) şi prezintă fenomenul de fragilizare la revenire. iar la piesele realizate prin deformare plastică la cald din astfel de oţeluri se obţine o structură în benzi (alcătuită din şiruri alternante de ferită şi perlită.15…0. 34CrNiMo6−6−2).

unghiul α. Fig. se formează între piese o baie de material metalic topit BMT. eventual.1. STAS 791 cuprinde ca mărci de oţeluri având Si ca EAp: 20MnCrSi11 şi 36MnCrSi13 (simbolizate conform SR EN 10027−1 20SiCrMn4−4−4 şi 36SiCrMn5−4−4). rădăcina c. eventual. având. prin topirea marginilor pieselor şi.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale caracteristicile de tenacitate necesare.2. folosite în aplicaţiile tehnice ca înlocuitoare (ieftine) ale oţelurilor Cr – Mo.5. care determină încălzirea locală (cu ajutorul unei surse termice adecvate) a materialului pieselor supuse sudării (numit material de bază MB) la temperaturi superioare temperaturii lui ts. care se transformă prin solidificare într-o cusătură sudată CUS. se practică alierea suplimentară a oţelurilor din această categorie cu mangan şi crom. Oţelurile pentru construcţii sudate 8. Sudarea printr-un astfel de procedeu este rezultatul unei activări termice importante.2. 8. a unui material de adaos MA. 8. aşa cum se arată în figura 8.5. lungimea L şi. configuraţia definită de următorii parametri geometrici: deschiderea b. Elemntele caracteristice realizării îmbinărilor sudate prin topire Realizarea îmbinărilor sudate prin topire presupune prelucrarea prealabilă a marginilor pieselor care trebuie îmbinate în scopul obţinerii unui rost de sudare. lăţimea 69 . Particularităţile realizării construcţiilor sudate Prin sintagma “construcţii sudate” se denumesc în cadrul acestui subcapitol structurile mecanice obţinute din mai multe elemente metalice îmbinate între ele cu ajutorul unui procedeu de sudare prin topire.

Acţiunea ciclurilor termice care alcătuiesc câmpul termic la sudare determină. iar rândurile situate la acelaşi nivel alcătuiesc straturile CUS. 70 . O parte din energia sursei termice utilizate la sudarea prin topire produce încălzirea (cu o viteză vi) la ti < ts a unei zone din MB adiacente locului de formare a CUS. lăţimea lc şi supraînălţarea h.3. În funcţie de grosimea pieselor care se îmbină prin sudare. ZIT şi MB. un rând fiind partea din CUS realizată la o singură deplasare a sursei termice de sudare în lungul rostului de sudare. modificarea structurii şi proprietăţilor mecanice ale materialului pieselor supuse sudării şi generarea unui câmp de tensiuni mecanice reziduale. cu relaţiile: S MB S MA . odată cu răcirea băii de metal topit formate în rostul dintre piese şi realizarea CUS. prin deplasarea sursei termice în direcţia de sudare. în funcţie de valorile parametrilor ce le caracterizează. Ca urmare a acestui proces. ti < ts şi vr . 8. Imaginile macroscopice ale îmbinărilor sudate realizate între două piese din oţel: a − CUS realizată din două straturi.1) p MB = S MB + S MA S MB + S MA în care SMB şi SMA sunt ariile precizate în figura 8. are loc şi răcirea acestei zone din MB cu o viteză medie vr. Fig. rândurile depuse prin sudare şi cusăturile sudate se caracterizează prin următorii parametrii geometrici: pătrundera p. b − CUS realizată din mai multe straturi Pe baza celor prezentate rezultă că îmbinările sudate prin topire din alcătuirea construcţiilor sudate prezintă trei zone caracteristice: CUS. p MA = .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR l şi raza r. de tipul celor prezentate în figura 8. (8. CUS poate fi realizată din unul sau mai multe rânduri. în timpul sudării orice punct situat în zona din MB adiacentă CUS este supus unui ciclu termic caracterizat de parametrii vi. Pentru a defini gradul de participare a MB şi MA la formarea unei CUS se definesc parametrii pMB (numit participarea MB) şi pMA (numit participarea MA).2. motiv pentru care zona adiacentă CUS afectată de acţiunea ciclurilor termice este denumită zonă influenţată termic (sau zonă influenţată termomecanic) ZIT.3. care se pot evidenţia clar şi pe imaginile macrostructurilor îmbinărilor sudate. iar ansamblul tuturor ciclurilor termice din această zonă este denumit câmp termic de sudare.

este unul din mijloacele cele mai eficiente prin care se poate acţiona în vederea obţinerii unei CUS de calitate.2. vergele. a învelişului electrozilor.).MA – concentraţia masică a componentului în MA.CUS = p MB % EAm .5.4): cristalizarea BMT este dirijată. %EAm. între materialul de la suprafaţa băii.CUS se poate estima cu relaţia: % EAm . fig. iar ∆%EAm – pierderile (−) sau aporturile (+) de component datorită interaţiunii BMT cu zgura şi atmosfera din jurul sursei termice. MA ± ∆% EAm . aflat sub acţiunea sursei termice concentrate şi materialul mai rece situat în zona de contact dintre BMT şi MB (care constituie suportul BMT) se crează gradienţi termici pe direcţia cărora se deplasează frontul de solidificare şi se dezvoltă cristalele CUS de formă columnară. în rostul dintre piesele care trebuie îmbinate. CUS se formează prin solidificarea BMT. Structura CUS reflectă direct particularităţile cristalizării primare a BMT (v. a fluxurilor de sudare. 8.2) în care %EAm. aliere etc. desulfurare. ce se realizează. dezoxidare. prin alegerea judicioasă a cuplului MB – MA . BMT are compoziţia chimică omogenă. Aspectele prezentate conduc la concluzia că atât BMT. rezultă că asigurarea unei compoziţii chimice favorabile a BMT. după fiecare secvenţă de cristalizare. defosforare. (8. materialul metalic din BMT este încălzit şi cristalizarea sa este întreruptă până când transferul de căldură spre MB asigură 71 . Formarea CUS la sudarea prin topire a oţelurilor Aşa cum s-a precizat anterior. H2. datorită eliberării de energie termică. cât şi CUS care se formează prin solidificarea acesteia. deoarece structura şi proprietăţile mecanice ale materialelor metalice depind esenţial de compoziţia lor chimică. datorită interacţiunii cu aceste două medii. Deoarece are volum redus şi este supraîncălzită şi agitată sub acţiunea concentrată a sursei termice. iar concentraţia în BMT şi în CUS care se obţine prin solidificarea acesteia a oricărui component %EAm. a gazelor de protecţie etc.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8. sârme etc. BMT se află de obicei în contact cu un strat de zgură lichidă (realizat prin topirea învelişului electrozilor sau unui flux de sudare) şi cu atmosfera (protectoare) din jurul sursei termice utilizate la sudare. şi prin realizarea unor valori adecvate ale pMB şi pMA. MB + p MA % EAm . au (în general) o compoziţie chimică diferită de ale MB şi MA.MB este concentraţia masică a componentului în MB. BMT suferă transformări de natură metalurgică (chimică): îmbogăţire în gaze (O2. cristalizarea este intermitentă. N2). prin topirea marginilor pieselor şi a unui MA (sub formă de electrozi înveliţi.

Particularităţile formării structurii CUS la sudarea prin topire a oţelurilor În morfologia CUS se evidenţiază efectele combinate ale cristalizării primare a BMT în condiţiile precizate mai înainte. 8. viteza de creştere a cristalelor CUS este mare. Fig. cristalizarea se realizează cu un număr redus de germeni cristalini. influenţa structurii primare asupra proprietăţilor CUS se menţine însă. 72 . Structura primară (forma şi dimensiunile cristalelor. o alcătuire în straturi.4.) nu sunt eliminate ci numai estompate (mascate) de cristalizarea secundară. datorită solidificării intermitente.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR realizarea subrăcirii necesare continuării solidificării. în mod obişnuit germinarea cristalelor CUS se produce pe cristalele MB aflate în contact cu BMT (pe linia de fuziune). distribuţia incluziunilor nemetalice etc. combinată cu o alcătuire columnară. Dacă aliajul (oţelul) ce corespunde compoziţiei chimice a CUS prezintă transformări de fază în stare solidă.4. iar forma acestor cristale este celular – dendritică (dendrite dezvoltate din cristalele MB pe care s-au format germenii cristalelor CUS). CUS va suferi şi un proces de cristalizare secundară şi în urma desfăşurării acestuia structura CUS se modifică.) influenţează esenţial caracteristicile mecanice ale CUS. deoarece unele caracteristici ale acesteia (granulaţia. modul de distribuire a incluziunilor nemetalice etc. datorită creşterii dirijate a formaţiunilor cristaline pe direcţia gradientului maxim de temperatură (variabilă în timp). CUS prezintă. aşa cum se poate observa în figura 8.

3. cu temperatura de revenire inferioară ti şi ciclurile termice de sudare continuă transformările la revenire nefinalizate în timpul aplicării TT. care se transformă la răcire. asemănătoare celor care se obţin prin aplicarea TT de recoacere incompletă sau. dacă vr este mare.fâşia IV (neaustenitizată ) conţine punctele în care tr ≤ ti < A1.5 şi considerând că ti şi vr sunt parametrii principali ce caracterizează posibilităţile de transformare structurală a MB sub acţiunea unui ciclu termic. în structuri alcătuite din martensită şi ferită.5. în această fâşie se obţine la încălzire o structură bifazică formată din austenită şi ferită. iar ts − temperatura de solidificare − topire a MB). Pentru a evidenţia principalele aspecte legate de transformările structurale în ZIT. Transformările structurale în ZIT la sudarea prin topire a oţelurilor Existenţa câmpului termic în ZIT poate determina desfăşurarea unor transformări structurale importante în această zonă.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8. ca urmare. asemănătoare celor care se obţin prin călirea incompletă. − fâşia III ( de austenitizare incompletă) conţine punctele în care A1 ≤ ti < A3. în funcţie de mărimea vitezei de răcire vr. . se consideră cazul sudării oţelurilor cu conţinut scăzut de carbon. în această fâşie se produc modificări de structură numai dacă MB a fost ecruisat anterior prin deformare plastică la rece şi ciclurile termice de sudare produc recristalizarea primară a materialului (prin care se elimină ecruisarea şi textura de deformare) sau dacă MB a fost supus anterior unui TT de călire şi revenire. structurile în ZIT pot fi modificate acţionând asupra regimului de sudare sau folosind preîncălzirea MB 73 . în structuri perlitice. asemănătoare celor obţinute prin aplicarea TT de normalizare sau în structuri de călire. cu rezistenţă mecanică şi duritate ridicate. ZIT poate fi împărţită în următoarele zubzone (fâşii): − fâşia I (de supraîncălzire) conţine punctele în care tcg ≤ ti < ts (tcg − temperatura deasupra căreia se produce creşterea excesivă a cristalelor de austenită. bainită). care au însă proprietăţi de plasticitate mai bune decât cele corespunzătoare structurilor din fâşia de supraîncălzire. caracterul acestor transformări depinzând de compoziţia chimică a MB şi de parametrii ciclurilor termice. Parametrii ciclurilor termice de sudare şi. la răcirea austenitei (supraîncălzite. − fâşia II (de normalizare) conţine punctele în care A3 ≤ ti < tcg. folosind diagramele prezentate în figura 8. cu grăunţi grosolani) din această fâşie este favorizată formarea structurilor în afară de echilibru (martensită. care se transformă la răcire în structuri ferito−perlitice. în această fâşie se obţine la încălzire austenită cu granulaţie fină. dar cu tenacitate şi rezistenţă la fisurare scăzute.

ceea ce impune ca oţelurile destinate realizării construcţiilor sudate să aibă însuşirile tehnologice înglobate de noţiunea de sudabilitate. Din cele prezentate rezultă că sudarea influenţează complex structura şi caracteristicile materialului din ZIT. normalizarea. care exprimă modul cum reacţionează un oţel faţă de acţiunea unui anumit proces de sudare. îmbunătăţirea etc. Definirea fâşiilor caracteristice ale ZIT la sudarea oţelurilor Factorul principal de apreciere a sudabilităţii este comportarea metalurgică la sudare. aplicând construcţiilor sudate diverse TT postsudare: recoacerea de detensionare. 8. definită ca fiind aptitudinea unui oţel ca printr-un anumit procedeu şi pentru un anumit scop să asigure în îmbinările sudate caracteristicile locale şi generale prescrise pentru o construcţie sudată. cu caracteristici de tenacitate ridicate. Aprecierea sudabilităţii unui oţel pe baza comportării metalurgice la sudare se face considerând drept criteriu principal compoziţia chimică a oţelului.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR în zona de sudare (pentru micşorarea gradienţilor termici între CUS şi MB şi micşorarea vr a ciclurilor termice). Structurile ZIT şi CUS şi stările de tensiuni reziduale din îmbinările sudate pot fi modificate. oţelurile destinate construcţiilor sudate trebuie să aibă compoziţia chimică stabilită astfel încât vrc să fie cât mai mare (pentru a fi 74 . de asemenea. recoacerea completă.5. Deoarece se urmăreşte obţinerea în ZIT a unor structuri cât mai aproape de echilibru. acţiune localizată în principal în ZIT. Fig.

deoarece sudarea este o metodă tehnologică care introduce tensiuni reziduale de valori ridicate. Pentru asigurarea sudabilităţii.19 %. astfel încât la răcire se realizează în material structura corespunzătoare aplicării unui TT de normalizare.20…0.27 %].5. Producerea acestor oţeluri este reglementată la noi în ţară de standardul SR EN 10025+A1. 8.2) destinate fabricării de elemente pentru construcţii sudate exploatate la ta. mărcile de oţel destinate construcţiilor sudate fiind: S185.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale favorizate transformările cu difuzie la răcirea austenitei).4). Oţelurile nealiate pentru construcţii sudate În această categorie sunt incluse oţeluri nealiate de uz general şi de calitate (conform SR EN 10020 . în stare necalmată putându-se livra numai produsele cu grosimi mai mici de 25 mm din oţelurile S185 sau S235. excepţie fac produsele realizate prin laminare normalizantă. pentru S335 prevăzându-se şi posibilitatea livrării în clasa de calitate K2 (v.3). J0. mărcile S235. în funcţie de clasa de calitate şi de grosimea pieselor care se sudează. la care deformarea plastică finală se face într-un interval de temperaturi prescris. determinat cu relaţia (8. S235. tabelul 8.v. S275 şi S335.45 %. De asemenea. 0. pentru a aprecia comportarea metalurgică la sudare a oţelurilor (din clasa structurală a oţelurilor perlitice) s-a definit (pe baza rezultatelor unor cercetări experimentale riguroase) mărimea numită carbon echivalent %Ce: % Mnm %Crm + %Vm + % Mom %Cu m + % Nim %C e = %C m + (8. iar obţinerea caracteristicilor mecanice prescrise fiind asigurată prin creşterea concentraţiei manganului la %Mnm = 1.70 %. 75 .4. Oţelurile din această categorie nu sunt destinate aplicării de TT pentru obţinerea caracteristicilor mecanice. J2. valoarile maxime admise ale acestui parametru fiind date în standard.40…0.3) + + 6 5 15 şi s-a stabilit că oţelurile cu sudabilitate bună (care se pot suda uşor. S275 şi S335 se pot livra în clasele de calitate JR. condiţie ce este îndeplinită dacă se impune ca oţelurile să aibă conţinuturi reduse de carbon şi de elemente de aliere.50…1.) sunt oţelurile care îndeplinesc simultan criteriile: %Cm < 0. pentru fiecare marcă de oţel sudabilitatea creşte de la clasa JR la clasa K2 şi se poate aprecia cu ajutorul %Ce. TT postsudare etc.22 % şi %Ce < 0. scap 8. toate mărcile de oţel au concentraţia de carbon limitată %Cm ≤ c0 ∈ [0. valoarea maximă c0 fiind precizată în funcţie de marca oţelului şi de grosimea pieselor care se sudează. În funcţie de gradul de dezoxidare oţelurile pot fi necalmate sau calmate cu diferite grade de dezoxidare. cu procedeele de sudare cele mai economice şi fără măsuri tehnologice speciale la sudare: preîncălzire.

Cr. Tenacitatea la temperaturi scăzute este asigurată de alierea cu mangan (%Mnm = 1.1 %) şi prezenţa unor elemente care să asigure obţinerea valorilor prescrise ale caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi tenacitate (Mn. Nb. rezervoare de stocare. Cu. Mo. V. 8. OL440. destinate realizării elementelor puternic solicitate ale unor structuri sudate (poduri. iar mărcile simbolizate SxxxNL şi SxxxML au tenacitatea garantată până la –50 oC. fiind utilizată microalierea cu elemente care să asigure granulaţia fină (Al. Compoziţia chimică a acestor oţeluri este complexă.5. Ti. cu grade de deformare judicios alese şi cu viteze de răcire bine stabilite.20 %). %Crm + %Mom + %Cum < 0.60 %). în concentraţiile corespunzătoare unor oţeluri slab aliate). aceasta denumind procedeul de laminare la care se controlează riguros toţi parametrii de lucru.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR construcţiile sudate realizate din astfel de oţeluri se pot supune (postsudare) unui TT de recoacere de detensionare. Ni. grupul de cifre xxx indicând nivelul minim garantat al limitei de curgere Rp0.7 %) şi cu nichel (%Nim = 0. simbolizate cu SxxxM sau SxxxML . Oţelurile cu granulaţie fină pentru construcţii sudate În această categorie sunt incluse oţelurile nealiate de calitate sau aliate speciale.5…1.30…0. în concentraţii masice de 0.5.) care lucrează la temperatură ambiantă sau scăzută. deformarea plastică finală efectuându-se într-un interval de temperaturi riguros respectat.80 %) şi prin respectarea unor corelaţii între concentraţiilor diverselor elemente de aliere prezente în compoziţie (de exemplu. cu conţinut scăzut de carbon (%Cm = 0. dar standardul SR EN 10025+A1 reglementează mai strict şi mai riguros condiţiile tehnice de producere şi livrare a acestor materiale. cu limita de curgere Rp0. rezervoare de apă etc.03…0. simbolizate SxxxN sau SxxxNL şi oţeluri laminate termomecanic. Aceste oţeluri se utilizează sub formă de semifabricate sau produse laminate la cald.13…0. Producerea oţelurilor cu granulaţie fină pentru construcţii sudate este reglementată prin SR EN 10113.2 (în N/mm2). OL510). Oţelurile nealiate pentru construcţii sudate se regăsesc printre oţelurile produse conform STAS 500 (mărcile OL370. ecluze. mărcile simbolizate SxxxN sau SxxxM au tenacitatea garantată (sub forma unei valori minime prescrise a KV) până la –20 oC.2 = 275…460 N/mm2. livrate în starea obţinută după aplicarea TT de normalizare sau după prelucrarea prin laminare termomecanică (sau laminare controlată). care împarte aceste materiale în: oţeluri normalizate. astfel încât materialul prelucrat să prezinte caracteristici mecanice ridicate (ce nu pot fi obţinute numai prin aplicarea de TT). Pentru evitarea 76 .

care poate să apară după aplicarea recoacerii de detensionare la structurile sudate realizate din aceste oţeluri.34 %. Deoarece domeniul temperaturilor de lucru al recipientelor sub presiune este foarte extins (–200 oC la +650 oC). de intensitatea şi caracterul solicitărilor mecanice şi de temperatura minimă de exploatare ale recipientelor sub presiune. care în ţara noastră este Inspecţia pentru Cazane.2). la realizarea lor trebuie să se utilizeze oţeluri livrate în clase de calitate diferite. repararea şi verificarea lor trebuie riguros respectate prescripţiile tehnice elaborate de o autoritate naţională în domeniu.015…0.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale fragilizării la albastru (v. scap 8.1). de temperaturile (minimă şi maximă) de exploatare şi de caracteristicile mediului de lucru (toxicitate. pentru fiecare clasă garantându-se acele caracteristici mecanice care asigură funcţionarea acestora în deplină siguranţă la temperaturile de exploatare.).6.5. recipientele sub presiune se confecţionează din oţeluri carbon sau din oţeluri aliate de calitate sau speciale (v. de starea defectologică prognozată pentru MB şi îmbinările sudate.52 %]. 0. datorită nivelului ridicat al energiei totale de deformare ce se acumulează în peretele metalic al corpului sub presiune al aparatului sau recipientului. distrugerea integrităţii sau pierderea etanşeităţii unui astfel de echipament putând avea urmări catastrofale. În funcţie de nivelul solicitărilor mecanice. inflamabilitate. 8. exploatarea. se limitează concentraţia de azot (%Nm ≤ 0.025 %) şi se impune ca %Alm ≥ 0. de clasa de calitate şi de grosimea semifabricatelor livrate. Oţelurile pentru aparate şi recipiente sub presiune Construcţiile sudate de tipul aparatelor şi recipientelor sub presiune trebuie să funcţioneze în condiţii de siguranţă maximă. pentru recipientele care lucrează la temperaturi ridicate se folosesc oţeluri la care se garantează limita de curgere la temperatura maximă de exploatare sau caracteristicile de comportare la fluaj la această temperatură. care se stabileşte în funcţie de grosimea peretelui. Ca urmare. instalarea. Sudabilitatea acestor oţeluri se asigură prin prescrierea unor valori limitate ale carbonului echivalent %Ce ≤ ce0 ∈ [0. energia de rupere KV) la o temperatură de referinţă. iar pentru recipientele care funcţionează la temperaturi scăzute se utilizează oţeluri la care se garantează caracteristicile de tenacitate (de obicei. valoarea maximă ce0 fiind precizată în funcţie de marca oţelului. elaborate în convertizoare bazice cu oxigen sau în cuptoare electrice şi calmate.2.020 % (pentru legarea azotului sub formă de nitruri de aluminiu stabile). pentru aparatele şi recipientele sub presiune se impun exigenţe sporite privind calitatea şi la proiectarea. fabricarea. Recipiente sub Presiune şi Instalaţii de Ridicat − ISCIR. scap.3. Astfel. corozivitate etc. 77 . 4.

78 . granulaţie fină şi insensibilitate la supraîncălzire. la 20 oC 185…235 100…110 200…265 120…130 235…295 135…155 295…355 155…180 220…275 140…230 185…275 155…165 250…310 180…195 tmax.... Ti. oţeluri cu granulaţie fină normalizate.10 %. simbolurile mărcilor echivalente din STAS 2883 şi limitele principalelor caracteristici mecanice (valorile maxime ale caracteristicilor corespund grosimilor minime ale semifabricatelor livrate).5.. Alierea cu molibden asigură acestor oţeluri o bună rezitenţă la fluaj.... care conţin %Mnm = 0. cu grosimi s ≤ 150 mm) din aceste oţeluri este reglementată prin standardul SR EN 10028.18 Oţelurile PxxxGH.70…. 8. N/mm2 Rp02 la tmax Re. care grupează oţelurile pentru recipiente sub presiune după temperatura la care se garantează caracteristicile mecanice în: oţeluri aliate şi nealiate cu caracteristici specificate la temperaturi ridicate.2.70 % şi mici adaosuri de Mo. Cr.22 20..50 % şi %Mom = 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Producerea şi livrarea semifabricatelor plate (table. în N/mm 2 ). Nb şi Ti. şi oţeluri aliate cu nichel cu caracteristici specificate la temperaturi scăzute.24 19. platbande etc.. până la prima revizuire a acestui standard se menţin în vigoare şi prevederile (similare) din STAS 2883. comportarea bună la temperaturi ridicate este asigurată prin microalierea cu V. iar alierea cu crom asigură o bună rezistenţă la oxidare şi împiedică precipitarea la încălzire a grafitului (favorizată de prezenţa molibdenului).70 %) şi oţelurile aliate Cr − Mo. Tabelul 8. Ni (sub valorile limită date în tabelul 8..1 şi cu respectarea condiţiei %Cr m + %Cum + %Mom + %Nim < 0.25 22.5 se prezintă mărcile de oţeluri din aceeastă categorie conform SR EN 10028−2.1. Mo. În tabelul 8.40…1. Nb. care finisează granulaţia oţelurilor. simbolizate PxxxGH (grupul de cifre xxx indicând nivelul minim garantat al limitei de curgere Rp0.21 19.. V. N/mm2 360…480 410…530 460…570 510…650 420…570 350…600 460…630 A5. se livrează în starea obţinută prin aplicarea unui TT de normalizare + revenire sau de călire + revenire şi au limita de curgere garantată până la 500 oC.6. Oţelurile Cr − Mo au %Crm = 0.2.. Cu.23 21. Oţelurile cu caracteristici specificate la temperaturi ridicate (SR EN 10028−2) cuprind două grupe: oţelurile nealiate de calitate (conform criteriilor din SR EN 10020).40…1.. Oţelurile pentru recipiente sub presiune cu caracteristici specificate la temperaturi ridicate Simbolul oţelului SR EN 10028 STAS 2883 P235GH − P265GH K410 P295GH K460 P355GH K510 16Mo3 16Mo3 13CrMo4−5 14MoCr10 10CrMo9−10 12MoCr22 Limita de curgere..5. % 24. se livrează în stare normalizată şi au limita de curgere garantată până la temperatura de 400 oC.20 17.. oC 400 400 400 400 500 500 500 Rm. fiind numite şi oţeluri termorezistente.

3. xxx ∈ {275 N/mm2.2. 400 oC. . cu grosimi s ≤ 150 mm) din aceste oţeluri este reglementată prin SR EN 10028−3.6.22 %]. Oţelurile cu granulaţie fină normalizate sunt oţeluri nealiate de calitate sau speciale şi oţeluri aliate speciale.05 %. simbolizate Rxxx–n. la diferite temperaturi din intervalul de utilizare garantat.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8. SR EN 10028−3 prescrie pentru toate oţelurile din aceeastă categorie valorile minime ale energiei de rupere KV. 0. care împarte aceste oţeluri în patru grupe: .grupa specială a oţelurilor rezistente la temperaturi joase cuprinde oţelurile simbolizate PxxxNL2. de exemplu. destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –50 oC şi +20 oC. Din punctul de vedere al compoziţiei chimice aceste oţeluri sunt asemănătoare oţelurilor cu granulaţie fină pentru construcţii sudate (v. marca de oţel 79 . destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –50 oC şi +20 oC. 8. nivelul minim garantat al energiei de rupere KV la –50 oC fiind mai mare decât la oţelurile din grupa precedentă.. la oţelurile livrate în clasele de calitate 2 şi 3 se garantează aceleaşi caracteristici ca la oţelurile carbon de uz general (v.45 % şi %Nbm + %Tim + %Vm < a0 ∈ [0.…. scap. destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –20 oC şi +400 oC. în N/mm2. cu precizarea că trebuie respectate corelaţiile: %Crm + %Cum + %Mom < 0. 355 N/mm2. .5. 3.5. ce trebuie obţinute prin încercarea la încovoiere prin şoc.grupa oţelurilor rezistente la temperaturi ridicate cuprinde oţelurile simbolizate PxxxNH.16…0. cu grosimea s ≤16 mm. care au caracteristicile mecanice garantate în domeniul de temperaturi (–50 oC . 460 N/mm2}.20 % şi garantarea unor valori ale carbonului echivalent %Ce = 0. iar cifra n (n = 2. valoarea maximă a0 fiind precizată în funcţie de nivelul minim prescris al limitei de curgere.40…0.grupa de bază cuprinde oţelurile simbolizate PxxxN. cu indicele convenţional al granulaţiei G ≥ 6.45 %. Oţelurile PxxxNL sunt echivalente oţelurilor reglementate de STAS 2883. numărul xxx indicând valoarea minimă garantată a rezistenţei la rupere.1). iar la cele livrate în clasele 4. 6 şi 7 se garantează energia de rupere KV la temperatura minimă (în oC) t = (20 − 10n). determinată pe produse în stare normalizată. Producerea şi livrarea semifabricatelor plate (table. Sudabilitatea acestor oţeluri este asigurată prin limitarea concentraţiei carbonului la %Cm ≤ 0.grupa oţelurilor rezistente la temperaturi joase cuprinde oţelurile simbolizate PxxxNL1. scap 8.5). a epruvetelor prelevate transversal şi longitudinal din produse. 5.7) − clasa de calitate în care se încadrează oţelul. de asemenea. Mărcile de oţeluri din această categorie au prescrisă limita de curgere minimă la ta. în condiţiile în care solicitările mecanice la temperaturi ridicate sunt de scurtă durată şi nu determină declanşarea fenomenului de fluaj. destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –20 oC şi +20 oC . platbande etc.

Ti.85 (0.015 %) şi prin alierea cu nichel şi mangan (în cazul oţelurilor cu tenacitatea garantată la temperaturi cuprinse între –60 oC şi –80 oC) sau numai cu nichel (în cazul oţelurilor cu tenacitatea garantată la temperaturi cuprinse între –80 oC şi –200 oC).005. o C −60 −60 −80 −100 −120 −196 −196 KV la tmin. J Long.3.70) 3.50…10.7 %) şi cu mici cantităţi de alte elemente: Nb.75…5.50…10.25 8.75 4.50) 0.015.0 Rp0. destinate realizării aparatelor şi recipientelor sub presiune care lucrează în domeniul de temperaturi –60 oC…−200 oC. Trans.0. cu grosimi s ≤ 50 mm) din aceste oţeluri este reglementată de SR EN 10028−4.85…1. 8. semifabricatele din astfel de oţeluri se livrază în starea obţinută prin aplicarea unui TT de normalizare.6.5.. 40 40 40 40 40 70 100 27 27 27 27 27 50 80 8. semifabricatele din astfel de oţeluri se realizează în mod obişnuit prin laminare termomecanică şi prezintă caracteristici mecanice ridicate şi o bună sudabilitate (datorită menţinerii concentraţiei carbonului la un nivel scăzut. aliate cu mangan (%Mnm = 1.6.18 %.70 (0. Oţelurile slab aliate cu rezistenţă mecanică ridicată Oţelurile slab aliate sau microaliate cu rezistenţă mecanică ridicată... numite şi oţeluri HSLA (High−Strength Low Alloy) sunt oţeluri cu conţinut scăzut de carbon %Cm = 0..5. Producerea şi livrarea semifabricatelor plate (table.0 8.0.85…1. Tabelul 8.80 (0.70) 1.2 %.7. V. numite şi oţeluri criogenice.0…1.025 % şi %Sm = 0. Mo etc.70…1. limitării drastice a conţinuturilor de 80 .30…1.10…0.0. prin diminuarea drastică a conţinuturilor de impurităţi (concentraţiile maxime acceptate sunt %Pm = 0.2... N/mm2 235…275 345…355 345…355 345…365 380…390 480…575 575…585 R m. sunt oţeluri aliate speciale. platbande etc.03…0.6.25…3..30…0. N/mm2 420…530 490…610 490…640 490…640 530…710 640…820 680…820 tmin. Tenacitatea la temperaturi scăzute este asigurată la aceste oţeluri prin limitarea concentraţiei carbonului la nivelul %Cm ≤ 0. Oţelurile cu tenacitate garantată la temperaturi scăzute Simbolul oţelului 12MnNi5−3 13MnNi6−3 15NiMn6 12Ni14 12Ni19 X8Ni9 X7Ni9 % Nim (%Mnm) 0.30. Oţelurile aliate cu nichel cu caracteristici specificate la temperaturi scăzute.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR simbolizată R510−5 are garantate rezistenţa la tracţiune Rm ≥ 510 N/mm2 şi tenacitatea la −30 °C. mărcile de oţeluri fiind cele prezentate în tabelul 8. normalizare + revenire sau călire + revenire.

cu efect minim de durificare.0. pentru obţinerea unui efect suplimentar de finisare a granulaţiei şi unui efect sporit de durificare (deoarece titanul măreşte eficienţa microalierii cu Nb.02. Oţelurile HSLA se pot clasifica în funcţie de compoziţie.1. 8. concentraţia masică a fiecăruia din aceste elemente nedepăşind 0... iar dacă viteza de răcire este mai mare. Caracteristicile oţelurilor microaliate cu vanadiu depind esenţial şi de mărimea granulaţiei oţelurilor. Semifabricatele şi produsele din astfel de oţeluri se obţin prin laminare termomecanică.7. micşorând 81 . rezultă o cantitate mică de precipitate şi efectul de durificare este scăzut). utilizate sub formă de produse obţinute prin laminare normalizantă sau prin laminare controlată.3 oC/s (dacă viteza de răcire este mai mică.. obţinerea unor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică (determinată şi de posibilitatea durificării structurii acestor oţeluri prin precipitarea dispersă a unor compuşi chimici de tipul carburilor. Semifabricatele din oţeluri microaliate cu Nb. structură şi proprietăţi în următoarele tipuri (multe din reţetele privind compoziţia chimică şi prelucrarea tehnologică a acestor tipuri regăsindu-se printre cele corespunzătoare unora din oţelurile anterior prezentate: oţelurile pentru construcţii sudate. efectul durificării putând fi cuantificat prin creşterea caracteristicilor de rezistenţă mecanică (limita de curgere şi rezistenţa la rupere) cu 5.): 8. când se doreşte obţinerea unor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică. rezultă precipitate grosolane. combinată cu atingerea unor niveluri ridicate ale caracteristicilor de tenacitate.1 %.10 nm) de carbonitrură de V (uniform distribuite în masa de ferită a oţelurilor) în timpul răcirii oţelurilor după laminare. asigurării unor structuri cu granulaţie fină etc.1 %. la care se obţin caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică datorită precipitării în structură a carburilor sau carbonitrurilor de Nb (cu diametrul de 1.. nitrurilor şi/sau carbonitrurilor elementelor de microaliere) şi asigurarea unei bune sudabilităţi (datorită menţinerii la un nivel scăzut a concentraţiei carbonului). oţelurile pentru recipiente sub presiune etc.0.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale impurităţi. aşa cum arată diagramele din fig.5 nm). vanadiul contribuie la durificarea acestor oţeluri prin formarea unor precipitate fine (cu diametrul de 5.. viteza care asigură durificarea maximă fiind de aproximativ 3. combinată uneori cu TT postlaminare. Oţelurile microaliate ferito−perlitice au în compoziţie cantităti − mici de Nb.5. microaliate uneori şi cu Ti. cu %Nbm = 0.. efectele aplicării unor astfel de tehnologii fiind finisarea granulaţiei (determinată şi de microaliere.6).).01 % a %Vm.04 %.15 N/mm2 pentru fiecare creştere cu 0. V şi/sau Ti. În funcţie de reţeta de microaliere utilizată oţelurile de acest tip pot fi: − Oţeluri microaliate cu vanadiu.. efectul de durificare este dependent de viteza de răcire după laminare.1. − Oţeluri microaliate cu niobiu.. cu %Vm ≤ 0. se practică laminarea controlată şi microalierea suplimentară cu Ti (care formează pelicule intercristaline de TiN ce constituie bariere pentru creşterea cristalelor de austenită).

în acest caz. Fig. ci creşterii cantităţii de carbonitruri de Nb care precipită în structură în prezenţa molibdenului (alierea cu Mo micşorează concentraţia carbonului în perlită şi asigură astfel un surplus de 82 Fig 8.5 > 700 N/mm2). acest efect de durificare nedatorându-se formării bainitei superioare în locul perlitei (deoarece oţelurile au conţinut scăzut de carbon şi. − Oţeluri microaliate cu vanadiu şi niobiu.30 N/mm2 a rezistenţei la tracţiune şi limitei de curgere). V şi Ti asupra dimensiunilor grăunţilor de ferită − Oţeluri microaliate cu niobiu şi molibden.. care pot avea microstructura alcătuită din ferită şi perlită sau din ferită aciculară (bainită cu conţinut scăzut de carbon).6.0.20.05 % şi %Mom = 0.2 sau Rt0. 8. dar au tenacitatea scăzută şi temperatura de tranziţie ductil-fragil ridicată). cu conţinut scăzut de carbon (%Cm < 0.27 %.1 %)..ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR solubilitatea acestuia în austenită şi creând astfel condiţiile măririi cantităţii de carburi sau carbonitruri de Nb care precipită în structură) sunt realizate prin laminare controlată. Rp0. datorită finisării intense a granulaţiei). Alierea cu Mo determină creşterea importantă a caracteristicilor mecanice ale acestor oţeluri (fiecare creştere cu 0. cu răcire accelerată la sfârşitul procesului (călire directă).1 % a %Mom conduce la sporirea cu 20. cu %Nbm < 0. fie prin laminare controlată (care asigură creşterea tenacităţii şi micşorarea temperaturii de tranziţie ductil-fragil. deoarece au conţinut scăzut de carbon. bainita superioară şi perlita au caracteristici mecanice apropiate). care se pot prelucra sub formă de semifabricate şi produse fie prin laminare obişnuită (caz în care acestea prezintă caracteristici de rezistenţă mecanică bune. Efectul microalierii cu Nb.. Configuraţia diagramelor TTT la oţelurile cu structură bainitică după laminarea controlată . dacă oţelurile sunt aliate suplimentar şi cu mici cantităţi de V sau Mo.7. oţelurile de acest fel au în structură un conţinut procentual de perlită foarte mic (sunt denumite şi oţeluri cu conţinut redus de perlită) şi se caracterizează printr-o bună sudabilitate. deoarece molibdenul determină formarea bainitei superioare în locul perlitei la răcirea austenitei. semifabricatele obţinute prin laminare controlată pot avea caracteristici de rezistenţă mecanică foarte ridicate (de exemplu..

2 sau Rt0. care prezintă caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică (de exemplu. %Mom = 0. ceea ce permite ca prin răcirea controlată la sfârşitul laminării semifabricatelor (cu jeturi de apă sau de aer comprimat) să se obţină structură cu ferită aciculară (bainită cu conţinut scăzut de carbon). datorită existenţei în structură a unor precipitate de nitrură de V. Datorită reţetei de aliere utilizate. permit a se realiza din aceste oţeluri semifabricate laminate cu caracteristici de rezistenţă mecanică foarte ridicate (de exemplu.022 %.3 %.5 > 550 N/mm2).018.2.8.7. Microstructurile unui oţel cu %Cm = 0. Mo şi/sau B.1 %) permit a se obţine din aceste oţeluri semifabricate care prezintă atât rezistenţă mecanică ridicată.5 > 500 N/mm2) şi de tenacitate (KV > 130 J la ta şi temperatura de tranziţie t50% < −20 oC). cât şi o bună tenacitate.8.5 > 500 N/mm2) şi tenacitate foarte bună. %Mnm =1. Fig. aceste influenţe. împreună cu efectele de finisare a granulaţiei şi de durificare prin precipitare induse de laminarea controlată şi de alegerea judicioasă a concentraţiilor elementelor de aliere.06 %. diagramele TTT la răcirea austenitei acestor oţeluri au configuraţia prezentată în figura 8. cu %Vm < 0.2 sau Rt0. la care se adăugă uneori şi Nb. %Nbm = 0. 8.04 % obţinute prin: a − laminare obişnuită (structură cu ferită poliedrică şi perlită dispuse în benzi).. 8. Rp0. cu Rp0.8 %.1 % şi %Nm = 0. acest tip de structură.2 sau Rt0. − Oţeluri microaliate cu vanadiu şi azot.7.. asigură obţinerea de semifabricate cu caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică (Rp0. aşa cum se poate observa pe micrografiile prezentate în figura 8.0. b − laminare controlată (structură cu ferită aciculară) 83 . care.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale carbon pentru formarea precipitatelor de carbonitruri de Nb).5. sudabilitatea acestor oţeluri nu este însă satisfăcătoare. deoarece au tendinţa spre formarea unor structuri fragile în ZIT.08 %) şi sunt aliate cu mici cantităţi de Mn. Oţelurile slab aliate cu structură feritică aciculară au conţinut scăzut de carbon (%Cm ≤ 0. diferă esenţial de structura ferito-perlitică (cu cristale poliedrice de ferită) ce rezultă dacă se aplică laminarea obişnuită. împreună cu folosirea laminării controlate (pentru finisarea granulaţiei). Laminarea controlată şi menţinerea la un nivel scăzut a concentraţiei carbonului (%Cm < 0.

.1. Oţelurile bifazice (dual − phase steel) sunt oţeluri cu conţinut scăzut de carbon (%Cm < 0. alegând convenabil parametrii ti şi τm.7.8 %) şi microaliate cu elemente care să le confere granulaţie fină. 10.5 % O primă metodă de obţinere a structurii bifazice ferito−martensitice la semifabricatele laminate din astfel de oţeluri o reprezintă aplicarea unui TT intercritic constând din: a) încălzirea semifabricatelor la o temperatură ti ∈ (A1.800 N/mm2 şi A = 15. 8. iar ponderea formaţiunilor de austenită este la nivelul dorit al ponderii formaţiunilor martensitice în structura finală. b) răcirea rapidă (în apă) a semifabricatelor.5. O altă metodă de obţinere a semifabricatelor cu structură bifazică ferito-martensitică constă din laminarea controlată intercritică a oţelurilor. pentru transformarea austenitei în martensită şi obţinerea structurii bifazice ferito−martensitice.4..9. aşa cum se poate observa pe micrografiile prezentate în fig. Semifabricatele din astfel de oţeluri sunt ieftine şi prezintă caracteristici mecanice ridicate (Rp0.. se obţine o structură bifazică ferito-austenitică în care concentraţia carbonului în austenită este suficient de ridicată pentru a-i asigura o bună capacitate de călire. slab aliate cu mangan (%Mnm = 1.9.3.. putând fi utilizate la confecţionarea construcţiilor metalice şi mecanice la care nu sunt impuse condiţii deosebite privind tenacitatea materialelor... condusă după una din diagramele prezentate în figura 8. care se utilizează sub formă de semifabricate sau produse având structura alcătuită dintr-o matrice feritică în care se află dispersate uniform insule de martensită (care ocupă.7.. necesare la 84 . Rm = 600. 8.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Oţelurile microaliate ferito-perlitice şi oţelurile slab aliate cu ferită aciculară au fost concepute în vederea utilizării la realizarea semifabricatelor laminate (de tip platbandă) pentru ţevile sudate destinate conductelor petroliere (amplasate subteran sau submarin) şi pentru construcţiile sudate ale instalaţiilor marine de foraj şi exploatare petrolieră.420 N/mm2.5..12 % şi %Mnm = 1. Fig. 8.30 %).A3) şi menţinerea lor o durată τm la această temperatură.. Oţelurile cu forma incluziunilor nemetalice controlată se folosesc pentru obţinerea de semifabricate laminate cu anizotropie minimă a caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi (mai ales) de tenacitate.20 % din structură).2 = 320.. 8.10. Microstructura unui oţel bifazic cu %Cm = 0.16 %).5.

8. Metoda clasică de obţinere a incluziunilor de sulf cu formă controlată constau în tratarea oţelurilor la elaborare cu Ca şi Si.11. Zr. globulare şi nedeformabile). rezervoare sferice etc. Pentru obţinerea unei astfel de structuri se impune ca oţelurile supuse laminării să nu conţină incluziuni nemetalice (sulfuri) plastice (care se dispun în timpul laminării sub formă de şiruri orientate în direcţia de deformare şi determină formarea structurii în benzi la răcirea semifabricatelor după laminare).) şi concentraţia sulfului într-un astfel de oţel se alege astfel încât să rezulte efectul maxim de reducere a anizotropiei caracteristicilor de tenacitate. controlul formei incluziunilor are ca scop principal obţinerea unor incluziuni de sulf globulare. fiind necesară realizarea unor semifabricate laminate cu o structură în care formaţiunile de perlită să fie uniform distribuite în masa de ferită. Ce etc. 8. le asigură finisarea şi le dispersează uniform în masa structurală a oţelurilor. raportul dintre concentraţiile elementelor adiţionale (Ti. Fig. În prezent se aplică metoda introducerii la elaborarea oţelurilor a unor cantităţi mici de pământuri rare (lantanide).Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale realizarea unor piese sau echipamente (funduri pentru recipiente sub presiune. aşa cum sugerează diagrama (de principiu) redată în figura 8. Diagramele de laminare controlată intercritică pentru obţinerea semifabricatelor cu structură bifazică ferito−martensitică Fig. Pentru astfel de aplicaţii nu este recomandată utilizarea semifabricatelor laminate din oţel cu structură (ferito-perlitică) în benzi (care se caracterizează printr-o mare anizotropie a caracteristicilor mecanice).11.10. zirconiu sau titan. Diagrama pentru alegerea reţetei de microaliere la elaborarea oţelurilor cu forma incluziunilor nemetalice controlată 85 . care generează în acestea stări de tensiuni mecanice bi sau triaxiale. care modifică tipul incluziunilor (determină formarea unor incluziuni greu fuzibile.) supuse în exploatare unor solicitări mecanice complexe. în consecinţă. lipsite de plasticitate şi uniform distribuite în structura oţelurilor.

această prescripţie este cuprinsă şi în SR EN 10020.1. prezintă caracteristici bune de rezistenţă la oxidare şi la coroziune în gaze şi au capacitatea de a asigura caracteristici mecanice convenabile sunt denumite oţeluri refractare. formate din produşi de coroziune. scap. dacă sunt înalt aliate cu crom.0 %. Oţelurile inoxidabile feritice fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi au compoziţia caracterizată prin %Cm ≤ 0. martensită) existente în structura acestuia.6. concentraţia masică minimă a cromului în astfel de oţeluri fiind %Crm = 10. care interacţionează cu mediile corosive şi se acoperă cu pelicule compacte. %Pm ≤ 0. a căror rezistenţă la coroziune este determinată de compoziţia chimică şi de structura acestora şi oţelurile patinabile. au caracteristicile de calitate reglementate prin standardele SR EN 10088 şi STAS 3583 (care este încă în vigoare).04 %) şi concentraţia 86 .6... 8. iar simbolurile principalelor mărci standardizate din fiecare clasă sunt redate în tabelul 8.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8.6. la calificarea unui oţel ca oţel inoxidabil sau refractar se ia în considerare numai concentraţia cromului dizolvat în soluţiile solide pe bază de fier (ferită.5 %. livrate sub formă de semifabricate prelucrate prin deformare plastică (table. în două categorii: oţelurile inoxidabile.12. Oţelurile inoxidabile şi refractare Oţelurile capătă proprietatea de a fi inoxidabile (de a prezenta o rezistenţă ridicată la acţiunea mediilor agresive cu care vin în contact). sârme. bare.015 %. Oţelurile inoxidabile care. profile pentru utilizări generale etc.1. Trebuie precizat că. în funcţie de principalul factor care le asigură rezistenţa la acţiunea mediilor de lucru agresive.7.5.1. în condiţii de temperatură ridicată. benzi. oţelurile inoxidabile pot fi clasificate în: oţeluri aliate cu crom şi oţeluri aliate cu crom şi nichel. conţinuturi foarte scăzute de impurităţi (%Sm ≤ 0.20 % şi %Crm > 10. 8. 7.3). ce întrerup contactul lor cu mediile agresive şi le protejează astfel de acţiunea distructivă a acestora. În funcţie de reţeta de aliere utilizată la elaborare.08 %.). austenită. Oţelurile rezistente la coroziune Oţelurile rezistente la coroziune (oţelurile anticorosive) pot fi clasificate. deoarece cromul este un element carburigen (v. conform acestor standarde oţelurile inoxidabile sunt împărţite în clasele structurale prezentate în continuare. care precizează că oţelurile inoxidabile trebuie să aibă %Cm < 1. Oţelurile inoxidabile comerciale.

. X3CrTi17..0. stabilizarea feritei şi mărirea rezistenţei la coroziune intercristalină (Nb..3..18 % sau %Crm = 25...7. X6CrNi17−1. Ti. în compoziţia acestor oţeluri se pot adăuga în diverse concentraţii şi alte elemente: siliciu (%Sim ≤ 1 %).. Mărcile de oţeluri comerciale din această clasă structurală corespund integral acestor prescripţii. X6CrAl3. %Crm = 17.. X2CrMoTi17−1. Principalele mărci de oţeluri inoxidabile Marca de oţel conform: SR EN 10088 STAS 3583 X6Cr13 X6Cr17 X3CrTi17 X2CrMoTi18−2 X6CrAl13 X12Cr13 X20Cr13 X30Cr13 X39Cr13 X50CrMoV15 X2CrNi18−9 X5CrNi18−10 X6CrNiTi18−10 X2CrMnNi17−7−5 X2CrMnNiN18−9−5 X2CrNiMo17−13−3 X1NiCrMoCu25−20−5 X6CrNiMoTi17−12−2 X2CrNiMoCuN25−6−3 X2CrNiMoCuWN25−7−4 7Cr130 8Cr170 8TiCr170 2TiMoCr180 7AlCr130 10Cr130 20Cr130 30Cr130 40Cr130 45VMoCr145 2NiCr185 5NiCr180 10TiNiCr180 2MoNiCr175 2CuMoCrNi250 10TiMoNiCr175 - Clasa structurală Feritic Feritic Feritic Feritic Feritic Ferito . pentru creşterea refractarităţii şi comportării la fluaj (Al. titan (%Tim = 0. niobiu (%Nbm = 0.0.3.1. X2CrMoTi29−4. aşa cum rezultă din următoarele exemple: X6Cr13.5 %).Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale masică de crom încadrată în una din următoarele reţete: %Crm = 11.feritic 87 . X6CrMo17−1..5 %).8. pentru îmbunăţăţirea tenacităţii şi prelucrabilităţii prin deformare plastică (Ni).martensitic Martensitic Martensitic Martensitic Martensitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenito . Tabelul 8.. X6CrMoNb17−1..30 %.1 %). molibden (%Mom = 0. X2CrAlTi18−2.3.. aluminiu (%Alm ≤ 2 %). X6Cr17.4.8 %) şi/sau zirconiu (%Zrm = 0.feritic Austenito .. pentru finisarea granulaţiei... Zr). Mo). X2CrNbZr17.13 %. reţetele cu concentraţii mari de crom prezentând şi bune proprietăţi de refractaritate.3. nichel (%Nim = 0. X2CrTi12. Si. X2CrNi12.6 %)..

X46Cr13. Principalele probleme care pot să apară la realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri sunt legate (v. Oţelurile inoxidabile feritice au o sudabilitate relativ bună. X105CrMo17.1. X70CrMo15.04 %) şi concentraţia masică de crom încadrată în una din următoarele reţete: %Crm = 11.. Oţelurile inoxidabile martensitice şi ferito-martensitice fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi au compoziţia caracterizată prin %Cm = 0. în compoziţia acestor oţeluri se pot adăuga în diverse concentraţii şi alte elemente: siliciu (%Sim ≤ 1 %).13 %..6 %) şi/sau vanadiu (%Vm = 0.700 oC). fig.... urmată de aplicarea unui TT de recoacere de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul adecvat obţinerii caracteristicilor dorite).015 %.. X5CrNiMo13−4.3. 7. o structură monofazică feritică (eventual. mărirea călibilităţii şi durificarea prin precipitare a acestor oţeluri (Ni. Cu). pentru îmbunăţăţirea tenacităţii şi prelucrabilităţii prin deformare plastică (Ni).. la orice temperatură în stare solidă. cât şi datorită intervenţiei altor fenomene. X7CrNiAl17−7. Mo). %Crm = 17.8 %). constând din încălzirea la ti = 750.3. X50CrMoV15. singura modalitate tehnologică de a le influenţa caracteristicile de rezistenţă mecanică şi plasticitate constă în ecruisarea lor prin deformare plastică la rece.6. X20Cr13.2... aşa cum rezultă din următoarele exemple: X12Cr13.0 %)..40 min şi răcirea în aer..18 %.850 oC (temperaturile mai mari fiind recomandate la construcţiile sudate din oţeluri feritice cu concentraţii ridicate de crom).. X4CrNiMo16−5−1..1. X5CrNiCuNb16−4.. pentru finisarea granulaţiei.0. 88 .. menţinerea la aceste temperaturi o durata τm = 30. Cu.0 %. aluminiu (%Alm ≤ 1.24) de sensibiltatea lor ridicată la supraîncălzire (creşterea pronunţată a granulaţie în cazul încălzirii şi menţinerii lor la temperaturi mai mari de 900 oC) şi de tendinţa acestora spre fragilizare şi fisurare (atât datorită creşterii granulaţiei.. X90CrMoV18.2 %) pentru creşterea refractarităţii şi comportării la fluaj (Al. cupru (%Cum = 1. V) sau pentru evitarea apariţiei fenomenelor de fragilitate la revenire (Mo). molibden (%Mom = 0. aceste probleme se pot rezolva prin alegerea corespunzătoare a MA pentru sudare. locale (la îmbinările sudate) sau globale (la întreaga construcţie sudată).0...ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Aceste oţeluri prezintă. Nb.1.. ca urmare. %Pm ≤ 0.. cu foarte mici cantităţi de carburi globulare uniform distribuite în matricea feritică) şi. X8CrNiMoAl15−7−2.5 %). nichel (%Nim = 1.08.6. caracteristicile de utilizare ale acestor oţeluri nu pot fi modificate prin aplicarea de TT cu schimbare de fază. prin folosirea unor tehnologii de sudare adecvate şi prin aplicarea unor TT postsudare. conţinuturi foarte scăzute de impurităţi (%Sm ≤ 0.5 %). 8. cum ar fi apariţia fazei σ în cazul menţinerilor îndelungate în intervalul de temperaturi 550. niobiu (%Nbm = 0.. Mărcile de oţeluri comerciale din aceste clase structurale corespund integral prescripţiilor prezentate mai înainte. Si. pentru îmbunăţăţirea rezistenţei la coroziune în anumite medii (Al..

3.3)..1. 5. 7.. de la ti = 1025. X8CrNiMoAl15−7−2) şi sunt denumite oţeluri cu durificare prin precipitare (oţeluri PH – preciptation hardening).1300 N/mm2). iar caracteristicile mecanice ale structurilor de revenire pot indica prezenţa fenomenelor de fragilitate la revenire (v.. uneori.1050 oC) o structură austenitică....5 %). aluminiu (%Al m = 0.2 = 800.1200 N/mm2 şi Rm = 1000.3 ore)..1050 oC) o structură martensitică cu conţinut scăzut de carbon. datorită intervenţiei fenomenelor de stabilitate la revenire şi de durificare secundară (separararea unor carburi de crom fin dispersate.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Aceste oţeluri au concentraţia de crom suficient de scăzută în corelaţie cu concentraţia de carbon. scap.. cu cupru. X7CrNiAl17−7.. scap.17 %). caracterizată prin rezistenţă mecanică redusă şi plasticitate ridicată.. în timp ce la oţelurile cu conţinut scăzut de carbon (%Cm < 0...5 % au Ms > ta şi prezintă după călire (în aer sau ulei. având rezistenţă mecanică scăzută şi 89 ....630 oC şi τm = 1..8 %). care măresc duritatea structurilor de revenire). NbNi3 etc.. în structura martensitică apar precipitate ale compuşilor intermetalici pe care îi formează elementele de aliere suplimentare (de tipul MoNi3. Procesele care au loc la revenirea structurilor de călire ale acestor oţeluri (bogat aliate cu crom şi alte elemente de aliere) diferă de procesele care au loc la revenirea structurilor de călire ale oţelurilor nealiate (v.8 % au Ms << ta şi prezintă (la ta) după călire (în aer de la ti = 950. la oţelurile cu concentraţii mari de carbon (%Cm > 0.2 %) aceste condiţii sunt uşor de întrunit. fără afectarea inadmisibilă a caracteristicilor de tenacitate (energia de rupere se menţine la niveluri KV = 40.) şi se produce un efect de durificare (îmbătrânire) important. cupru (%Cu m = 1. caracteristicile de rezistenţă mecanică înregistrând creşteri semnificative (Rp0. care se poate transforma în martensită (cu conţinut redus de carbon. aliate suplimentar cu nichel (%Ni m = 3.. încât transformarea alotropică Feγ ⇔ Feα nu este suprimată şi aceste oţeluri prezintă transformări de fază în stare solidă (în condiţii de echilibru termodinamic sunt posibile transformările de tipul austenită ⇔ ferită) şi se călesc în aer (sunt oţeluri autocălibile). molibden (%Mo m = 0.5 %).6.3.0 %) şi/sau niobiu (%Nb m = 0. În majoritatea cazurilor oţelurile din aceste clase structurale se utilizează în starea metalurgică conferită prin aplicarea unui TT de călire + revenire.. care prezintă o capacitate particulară de creştere a caracteristicilor de rezistenţă mecanică prin aplicarea de TT.. Oţelurile PH cu %Nim = 6..1 %) pentru asigurarea structurilor martensitice la răcirea în aer se impune alierea lor suplimentară cu nichel şi.7. alcătuiesc o subdiviziune specială a oţelurilor inoxidabile martensitice (având ca mărci reprezentative X4CrNiMo16−5−1.. Oţelurile PH cu %Nim = 3.0.....60 J) şi de rezistenţă la coroziune.08 %) şi conţinuturi ridicate de crom (%Cr m = 15.4). căpătând o structură martensitică sau ferito – martensitică... prin aplicarea unui TT de revenire (la ti = 470.. X5CrNiCuNb16−4.6 %).. Oţelurile cu conţinuturi scăzute de carbon (%C m < 0.

• reţeta de aliere de bază a acestor oţeluri prevede concentraţii masice de crom %Crm = 18.. aceste oţeluri ridică probleme tehnologice la prelucrarea prin aşchiere sau prin deformare plastică...1. deoarece. dar oţelurile moderne au %Cm ≤ 0...1... plasticitate mare. Compoziţia chimică a acestor oţeluri poate fi caracterizată astfel: • concentraţia masică de carbon este scăzută... menţinerea la tco o durată τm = 7.. la tco = −70..1. 8.0.. ca urmare..) şi instrumentelor de măsurare şi nu se utilizează la realizarea construcţiilor sudate.5. cu vr = 70. alcătuit din călire martensitică şi revenire.5 ore.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR plasticitate ridicată) prin aplicarea unui TT de călire la temperaturi scăzute (constând din răcirea oţelurilor.6... %Cm ≤ 0.5 ore) se obţin efecte de durificare prin precipitare similare celor tipice oţelurile PH cu %Nim = 3.4 % sunt sudabile. Oţelurile inoxidabile austenitice fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi nichel şi reprezint[ o clasă structurală de oţeluri cu proprietăţi deosebite: rezistenţă mare la coroziune în aer. BMT trebuie bine protejată în timpul sudării faţă de acţiunea nocivă a atmosferei înconjurătoare (prin utilizarea procedeelor de sudare în mediu de gaz inert).20 % (corespunzătoare oţelurilor inoxidabile) şi concentraţii masice de nichel %Nim = 8..04 %. instrumente chirurgicale etc.. mai ales H.. P..80 oC/oră. Oţelurile inoxidabile martensitice cu %Cm > 0..520 oC şi τm = 1. comportare paramagnetică şi o bună sudabilitate.3. prin aplicarea ulterioară a unui TT de revenire (la ti = 500. tenacitate şi rezistenţă mecanică ridicate la temperaturi scăzute (până la –270 oC).10 %. iar după sudare trebuie aplicate TT care să confere îmbinărilor sudate structuri asemănătoare cu cea corespunzătoare MB. în mod obişnuit.02. această reţetă fiind modificată la oţelurile pentru − 90 ..−80 oC.. conform indicaţiilor diagramei din figura 7. Oţelurile inoxidabile martensitice şi ferito – martensitice cu %Cm < 0. la realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri trebuie utilizate MA cu concentraţii scăzute de carbon şi conţinuturi minime de impurităţi (S.8 ore şi apoi reîncălzirea la ta) sau prin aplicarea unui TT de destabilizare a austenitei (constând din reîncălzirea oţelurilor la ti = 750.4 % sunt destinate confecţionării sculelor (cuţite. motiv pentru care oţelurile sunt denumite şi oţeluri austenitice tip 18−8. dacă este posibil.5 % călite şi îmbătrânite. un TT complet.. care au efecte negative majore asupra tenacităţii).750 oC sau.850 oC. fiind recomandat TT de revenire la ti = 600. structura austenitică se ecruisează puternic prin deformare plastică la rece şi.15 %. N şi..24. în apă şi în foarte mulţi agenţi chimici. aceste oţeluri au tendinţa de fragilizare la rece. pentru micşorarea stabiltăţii austenitei prin separarea unor particule de carburi de crom şi alte elemente de aliere şi apoi răcirea în apă). menţinerea la această temperatură o durată τm = 0.

.. prezintă cea mai bună comportare în prezenţa mediilor agresive de lucru... iar %Crm >15 % conferind oţelurilor rezistenţă la coroziunea (de tip elecrochimic) produsă de mediile active apoase.. X2CrNi18−9.04 %) au structura de echilibru la ta complet austenitică. 45 % (şi sunt denumite oţeluri tip 15−35.4. molibdenul (%Mom = 2. 91 .0. Deoarece nu prezintă transformări în stare solidă..0 %) în astfel de medii este aproape nulă. pentru creşterea refractarităţii şi comportării la fluaj (Si.1 %) sau titanul (%Tim = 0. solubilitatea carbonului în austenită la această temperatură fiind mai mare decât concentraţia carbonului existent în aceste oţeluri şi. • majoritatea oţelurilor austenitice crom-nichel au în compoziţie şi alte elemente de aliere decât carbonul.8. temperaturi ridicate. nichelul acţionează favorabil asupra rezistenţei la coroziune şi îmbunătăţeşte caracteristicile mecanice la temperaturi înalte ale oţelurilor.1. cuprul (%Cum = 0. singura modalitate tehnologică de a le influenţa caracteristicile de rezistenţă mecanică şi plasticitate constă în ecruisarea lor prin deformare plastică la rece.). manganul (%Mnm = 2.25 %).10 %).. deoarece probabilitatea declanşării proceselor de corodare electrochimică a structurii monofazice austenitice (cu %Crm = 10.0.. medii foarte agresive etc.). la temperaturi înalte.5.. 25−35 etc.12. fiind elementul de aliere care le conferă structura austenitică şi asigură (în cazul când %Nim > 8 %) menţinerea unei astfel de structuri până la temperatura ambiantă (prin modificarea substanţială a poziţiei punctelor critice de transformare în stare solidă A1 şi A3). care se realizează cu %Crm = 15.. pentru îmbunăţăţirea rezistenţei la coroziune (Mo. Mo). X6CrNiMoNb17−12−2.7 %).3 %).. X12CrMnNiN18−9−5. aşa cum rezultă din următoarele exemple: X10CrNi18−8.4 %)....5.. %Crm = 12... cromul este elementul de aliere care conferă acestor oţeluri rezistenţă la coroziune şi la oxidare... efectele favorabile ale cromului se diminuează odată cu creşterea conţinutului de carbon al oţelurilor (care favorizează apariţia carburilor în structura acestora).. 20−25. Nb.. niobiul (%Nbm = 0. caracteristicile de utilizare ale acestor oţeluri nu pot fi modificate prin aplicarea de TT cu schimbare de fază.25 % şi %Nim = 15. Oţelurile cu conţinuturi reduse de carbon (%Cm ≤ 0. X2CrNiMo17−12−2. cromul şi nichelul (elementele reţetei de aliere de bază): siliciul (%Sim ≤ 1.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale aplicaţii speciale (caracterizate prin condiţii severe de lucru: solicitări mecanice cu intensităţi mari şi/sau aplicate dinamic. N).15 % asigurându-le o bună rezistenţă la oxidare în medii uscate. Mărcile de oţeluri comerciale din această clasă structurală corespund integral prescripţiilor prezentate mai înainte. Ti) sau pentru stabilizarea structurii austenitice şi înlocuirea parţială a nichelului (Mn. azotul (%Nm = 0. urmată de aplicarea unui TT de recoacere de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul adecvat obţinerii caracteristicilor dorite)..7 %). X6CrNiTi18−10. Cu. ca urmare. X3CrNiCu18−9−4.

structura monofazică astfel obţinută este alcătuită din austenită suprasaturată în carbon. dacă durata menţinerii este sub limita inferioară a intervalului critic. creşte concentraţia în crom a marginilor acestor cristale. 0. această structură bifazică putând favoriza declanşarea proceselor de corodare a oţelurilor în prezenţa mediilor agresive. • aşa cum se poate deduce examinând diagrama din figura 8. • viteza de difuzie a carbonului în austenită este mai mare decât cea corespunzătoare cromului şi. carbonul ajunge mai repede la marginile cristalelor de austenită şi formează carburile cu cromul din austenita situată în zonele adiacente acestor margini. fenomen numit coroziune intercristalină. pentru dizolvarea carburilor în austenită şi răcirea lor rapidă (în apă). se produce uniformizarea prin difuzie a concentraţiei cromului în cristalele de austenită.. pentru menţinerea structurii monofazice austenitice (până la ta). se aplică TT de călire de punere în soluţie (a carburilor). marginile cristalelor de austenită îşi diminuează puţin concentraţia de crom şi diminuarea rezistenţei la coroziune a oţelului este mică. dacă semifabricatele sau piesele confecţionate dintr-un oţel cu această structură sunt supuse încălzirii (în procesul de prelucrare sau în cursul utilizării). ca urmare. atunci când piesele realizate dintr-un astfel de oţel vin în contact cu un mediu agresiv de lucru. constând în încălzirea oţelurilor la ti = 1000. separarea intercristalină a carburilor de crom şi scăderea concentraţiei de crom de la marginile cristalelor de austenită diminuează rezistenţa la coroziune a oţelului. aşa cum se poate observa în imaginile prezentate în figura 8. ca urmare. Pentru a le conferi o structură monofazică austenitică rezistentă la coroziune. iar peste 850 oC austenita are capacitate ridicată de a dizolva carbon şi separarea carburilor nu mai este justificată termodinamic. pentru care intensitatea sensibilizării la coroziune intercristalină a oţelului este maximă.04. instabilă termodinamic şi. 850 oC).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Oţelurile cu conţinuturi de carbon mai mari (%Cm = 0. astfel că..1100 oC. pentru fiecare temperatură situată în intervalul critic de temperaturi există un interval critic al duratei de menţinere.12. iar dacă durata menţinerii este mai mare decât limita superioară a intervalului critic. se produce separarea din austenită a carbonului în exces sub formă de carburi de crom. sărăcirea în crom a acestor margini este parţial compensată şi rezistenţa la coroziune a oţelului este puţin afectată. proces care prezintă următoarele particularităţi: • separarea carburilor apare numai în cazul încălzirii într-un interval critic de temperaturi (450 oC..13. după precipitarea intercristalină a carburilor de crom.15 %) au structura de echilibru la ta alcătuită din austenită şi carburi de crom. marginile (sărăcite în crom) ale cristalelor de austenită sunt atacate.. cantitatea de carburi precipitate este redusă. sub 450 oC difuzia elementelor care formează carburile nefiind posibilă. Aspectele prezentate sugerează şi principalele căi de acţiune pentru diminuarea susceptibilităţii oţelurilor inoxidabile austenitice faţă de coroziunea 92 .

se observă că principalele probleme care pot afecta sudabilitatea oţelurilor austenitice crom-nichel sunt: fisurarea la cald şi fragilizarea indusă de formarea fazei σ .04 %). în 93 . niobiu sau tantal sunt denumite oţeluri stabilizate). pentru evitarea formării carburilor de crom în structura oţelurilor. titan.24. Fig. 8. niobiu) compuşi (sulfura de nichel. leagă carbonul în exces sub formă de carburi proprii şi asigură astfel menţinerea nealterată a concentraţiei cromului în cristalele de austenită (oţelurile inoxidabile austenitice microaliate cu titan. care. • Fisurarea la cald a CUS realizate prin sudare se produce la temperaturi ridicate (peste 1200 oC). Diagrama timp – temperatură − sensibilizare la coroziunnea intercristalină (TTS) a oţelului inoxidabil X10CrNi18−8 Oţelurile inoxidabile austenitice au o bună sudabilitate. niobiu sau tantal.12. carbonul. Microfotografia unei zone afectate de coroziunea intercristalină la o piesă din oţel inoxidabil austenitic X10CrNi18−8 Fig. carburi de titan şi niobiu. în timpul solidificării CUS.13. silicaţi) care sunt faze uşor fuzibile sau care formează cu fierul sau cu elementele de aliere eutectice uşor fuzibile. siliciul. sulful şi fosforul favorizează apariţia fisurării la cald. pentru ca separarea intercristalină a carburilor de crom să afecteze în mică măsură rezistenţa la coroziune a marginilor cristalelor de austenită şi/sau microalierea oţelurilor cu titan. Dacă se analizează diagrama structurală prezentată în figura 7. fisurile formate la cald având caracter interdendritic şi fiind cauzate de prezenţa unor faze uşor fuzibile în zonele intercristaline ale structurii primare a CUS. deoarece formează cu elementele de aliere tipice oţelurilor inoxidabile austenitice (nichel. apariţia fenomenului este influenţată de următorii factori: − compoziţia chimică a BMT din care rezultă prin solidificare CUS (dependentă de compoziţia şi puritatea MB şi MA). 8.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale intercristalină: reducerea concentraţiei de carbon (%Cm ≤ 0. având afinitatea faţă de carbon mai mare decât cromul. creşterea concentraţiei cromului.

ferita are rezistenţa la deformare mai mică decât austenita şi.. raportul preferat al conţinuturilor procentuale de ferită şi austenită în structura oţelurilor de acest tip este cel unitar (%α ≅ 50 % şi %γ ≅ 50 %). în zonele încălzite la 600. Fragilizarea prin faza σ se produce atunci când în îmbinările sudate apare faza σ. %Nim = 4.1.4. Oţelurile inoxidabile austenito – feritice sau ferito – austenitice. dacă MB sau CUS au structura complet austenitică.24. carbonul etc... Ti şi de procesele de deformare plastică la rece şi pot fi înlăturate aplicând după sudare (sau după operaţiile de prelucrare prin deformare plastică la rece) un tratament termic constând din încălzirea zonei sigmatate la ti ≅ 1000 oC. compus intermetalic FeCr caracterizat prin duritate ridicată şi fragilitate accentuată. ca urmare. direct din austenită . ferita este faza care se deformează uşor şi ajută la diminuarea nivelului energetic al câmpului de tensiuni care apare datorită sudării) şi dizolvarea elementelor nocive (sulf.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR timp ce manganul. prin realizarea următoarelor etape: γ → γ + α → γ + α + σ → γ + σ.2 % şi %Cum ≤ 2 %. denumite şi oţeluri duplex. relaxarea tensiunilor mecanice care apar în timpul cristalizării primare a CUS (la temperaturi înalte.. Nb.. la realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri s-a constatat că structurile realizate în CUS şi ZIT nu mai prezintă raportul unitar al conţinuturilor procentuale de ferită 94 . wolframul... − prezenţa feritei în structura CUS (într-un conţinut procentual de 3. faza σ apare (mai greu) după sudare. apariţia fazei σ (sigmatarea) şi fragilizarea care o însoţeşte sunt favorizate de prezenţa unor elemente de aliere ca Mo. Aceste oţeluri combină bunele proprietăţi ale oţelurilor inoxidabile feritice şi austenitice. fosfor. %Mom = 1. vanadiul şi molibdenul împiedică fisurara la cald.04 %. prin realizarea următoarelor etape: γ + α → γ + α + σ → γ + σ. iar prezenţa austenitei conferindu-le o bună ductilitate şi tenacitate. Primele oţeluri duplex realizate au avut compoziţia: %Cm ≤ 0.) sub formă de compuşi greu fuzibili sau care formează cu fierul sau cu elementele de aliere eutectice greu fuzibile.. faza σ apare (mai uşor) în aceleaşi zone. Si.6.. fixând elementele nocive (sulful. 8..900 oC. %Crm = 22. iar dacă structurile sunt austenito − feritice..5 %. prezenţa în structură a feritei asigurându-le niveluri ridicate ale rezistenţei mecanice şi rezistenţei la coroziune.4 %) împiedică fisurarea la cald.. fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi nichel şi reprezintă o clasă structurală de oţeluri utilizată relativ recent (cu toate că primele oţeluri duplex au apărut încă din 1930) la fabricarea aparaturii tehnologice de presiune şi a construcţiilor sudate. menţinerea la această temperatură o durată τm = 2.4 ore şi răcirea în aer. siliciu) şi diminuarea pericolului de formare a eutecticelor uşor fuzibile. prin realizarea următoarelor efecte: finisarea structurii (ferita cristalizează înaintea austenitei şi împiedică formarea structurilor dendritice grosolane).

5. %Mom = 3.30 % (unele conţinând şi %Wm = 0.0 %)..04 %. aşa cum rezultă din următoarele exemple: X2CrNiN23−4.5 %).. Pentru realizarea unor îmbinări sudate de calitate la realizarea aparatelor tehnologice sau construcţiilor metalice din oţeluri duplex se recomandă a se avea în vedere următoarele aspecte: • pentru a obţine CUS cu caracteristici corespunzătoare. mai ales dacă nu este posibilă aplicarea de TT postsudare.5. oţelurile duplex putând fi utilizate pentru confecţionarea pieselor.X3CrNiMoN27−5−2. dar nefiind recomandate pentru echipamentele şi aparatele tehnologice destinate aplicaţiilor criogenice. %Cum ≤ 2.. %Crm = 24. • în procesul de sudare se produc fenomene metalurgice de precipitare în CUS şi ZIT a unor faze dure (faze δ..4 % . X2CrNiMoN25−7−4. de tipul unor compuşi intermetalici cu conţinuturi ridicate de crom şi molibden sau nitruri de fier şi/sau de elemente de aliere) care fragilizează structura şi micşorează rezistenţa la coroziune a acesteia. care au în mod obişnuit %Nim = 5.X2CrNiMoN22−5−3. asigurând menţinerea raportului unitar al conţinuturilor procentuale de ferită şi austenită în zonele caracteristice ale îmbinărilor sudate ale echipamentelor trehnologice sau construcţiilor realizate din astfel de materiale. X2CrNiMoCuWN25−7−4. azotul a fost utilizat pentru înlocuirea parţială a nichelului ca element austenitizant..5 % şi %Nm = 0..0.15. iar rezistenţa la tracţiune şi limita de curgere sunt aproximativ de două ori mai mari decât ale oţelurilor inoxidabile austenitice.. Rezistenţa la coroziune a oţelurilor duplex din generaţia a doua este mai bună decât a oţelurilor inoxidabile austenitice. construcţiilor şi echipamentelor care funcţionează la temperaturi superioare temperaturii de –50 oC (în condiţii de frig climatic sau industrial). este necesar ca MA utilizate la sudare să fie supraaliate cu nichel (MA trebuie să aibă %Nim ≅ 9 %..Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale şi austenită.26 %. MA cu compoziţie apropiată de a MB se utilizează numai în cazul când se efectuează TT postsudare pentru rectificarea structurilor din CUS şi ZIT.1. A doua generaţie de oţeluri duplex a avut compoziţia chimică caracterizată prin %Cm ≤ 0. %Nim = 6.. spre deosebire de MB. iar caracteristicile de rezistenţă la coroziune ale îmbinărior sudate sunt nesatisfăcătoare. 95 . Mărcile de oţeluri comerciale din această clasă structurală corespund integral prescripţiilor prezentate mai înainte. respectarea acestei prescripţii asigurând formarea şi menţinerea cantităţii corespunzătoare de austenită în structura CUS. iar sudarea fără MA sau cu pMA scăzute (valori mari ale pMB) nu este recomandată (trebuie evitată)..8 %. constatându-se că el îmbunătăţeşte rezistenţa mecanică şi rezitenţa la coroziune şi contribuie la formarea austenitei din ferită la temperaturi ridicate. tenacitatea oţelurilor duplex are nivelul situat între nivelurile corespunzătoare oţelurilor inoxidabile austenitice şi feritice..7.X2CrNiMoCuN25−6−3..

micşorează tendiţa de fragilizare la cald a acestora şi/sau le măresc temperatura de recristalizare primară. destinate fabricării produselor prin deformare plastică la cald.. nichel. 15SiNiCr250. iar rezistenţa mecanică la temperaturi ridicate se asigură oţelurilor prin alierea cu crom. având calitatea reglementată de STAS 11523. 96 . sârme etc. 12NiCr250. Pentru această aplicaţie singurele oţeluri care dau rezultate bune sunt oţelurile austenitice crom – nichel tip 15−35. dacă aplicaţiile în care sunt utilizate se caracterizează prin temperaturi de lucru nu prea mari. Oţelurile refractare (termorezistente) pot aparţine.0.45 %. ţevi prin care circulă hidrocarburi şi care au domeniul temperaturilor de lucru [700 oC. ce protejează materialul împotriva oxidării în profunzime). molibden.1100 oC) se utilizează oţelurile refractare (termorezistente) speciale. 10AlCr180. în funcţie de compoziţia lor chimică. Pentru aplicaţiile tehnice la care temperaturile de lucru sunt foarte ridicate (550. aşa cum s-a arătat anterior. SiO2. vanadiu (care durifică oţelurile prin formarea de carburi stabile.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fenomenele de precipitare se produc în principal în zonele feritice ale structurii CUS şi ZIT. deoarece elementele de aliere difuzează mai uşor în această fază. 15SiNiCr200. 12TiNiCr180. rezistenţa la oxidare este conferită oţelurilor de alierea cu crom şi este îmbunătăţită de alierea suplimentară cu siliciu şi aluminiu (elemente care asigură formarea pe suprafetele pieselor realizate din astfel de oţeluri şi exploatate la temperaturi ridicate a unui strat compact şi aderent de oxizi.) şi barelor forjate. peste care se manifestă cu intensitate mare fenomenul de fluaj). 40SiNiCr250. 10AlCr240 (aparţinând clasei structurale a oţelurilor aliate feritice). 8. deoarece. martensitică sau austenitică. principalele mărci de astfel de oţeluri (simbolizate în acelaşi mod ca şi oţelurile aliate pentru construcţia de maşini cuprinse în STAS 791) sunt: 10AlCr70.. oţelurile inoxidabile prezintă şi o bună refractaritate (mai ales. 12SiNiCr360 şi 10TiAlCrNi320 (aparţinând clasei structurale a oţelurilor aliate austenitice). 20VNiMnCr120.35. table. benzi. de tipul Cr2O3. Al2O3.6. iar precipitarea nitrurilor se produce mai intens dacă MB nu are un conţinut suficient de azot (care să determine formarea şi stabilizarea austenitei) sau dacă nu se folosesc MA supraaliate cu nichel. 20VNiWMoCr120 (aparţinând clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice).1.. s-a constatat că apariţia fazelor δ este determinată de menţinerile îndelungate la temperaturi ridicate. uneia din clasele structurale anterior prezentate: feritică. O aplicaţie în care alegerea oţelurilor termorezistente ridică probleme interesante o constituie fabricare ţevilor pentru cuptoarele instalaţiilor de piroliză din combinatele petrochimice. wolfram.5. iar solubilitatea azotului în ferită este mai scăzută decât în austenită. semifabricatelor laminate finite (profile pline şi fasonate.. 20−25 sau 25−35. cu conţinuturile de carbon %Cm = 0. în general sub 550 oC). 900 oC].

titan. fier (%Fem = 2…12 %).25 %). creşterea excesivă a cantităţii de carburi în structură fiind una din principalele cauze care produc degradarea ţevilor). niobiu (%Nbm = 3…5 %). Dependenţa dintre viteza de fluaj şi concentraţia de carbon la oţelurile austenitice crom – nichel tip 15–35 Fig. se utilizează aliaje speciale Ni−Cr ( %Nim = 45…70 % şi %Crm = 12…. aşa cum arată diagramele din figurile 8. 8. siliciu (%Sim < 2 %).0. Fig. 8. le asigură o foarte bună rezistenţă la oxidare. impunând fabricarea ţevilor prin turnare centrifugală. aluminiu. ca urmare. nichelul asigură acestor aliaje o rezistenţă excepţională la coroziune în medii puternic reducătoare. împreună cu siliciul şi aluminiul.15.14. Soluţia folosirii unor oţeluri cu %Cm = 0.05 %) şi alte elemente de aliere: molibden (%Mom = 2…25 %.35. iar cromul. Dependenţele dintre rezistenţa tehnică de durată şi concentraţia de carbon la oţelurile austenitice crom – nichel tip 15–35 şi 25–20 Pentru aplicaţiile în care mediul de lucru este foarte agresiv şi/sau temperaturile de lucru sunt ridicate.15.. 97 .45 % a fost adoptată ţinând seama că. dar nu afectează inadmisibil sudabilitatea acestor oţeluri (cu anumite precauţii tehnologice ţevile pentru cuptoarele instalaţiilor de piroliză pot fi sudate). datorită numărului mare de componente aceste materiale sunt denumite superaliaje. conţinutul ridicat de carbon diminuează prelucrabilitatea prin deformare plastică a acestor oţeluri. aceste oţeluri prezintă viteze de fluaj minime şi rezistenţe tehnice de durată (fluaj) maxime şi au tendinţă redusă de carburare în prezenţa mediilor de hidrocarburi (carburarea ţevilor şi. care au în compoziţie şi mici cantităţi de carbon (%Cm = 0.01…0.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale având structura de echilibru la ta alcătuită din austenită şi carburi. celelalte componente contribuind la creşterea rezistenţei mecanice la cald şi asigurarea unei bune comportări la fluaj. zirconiu etc. wolfram (%Wm = 3…5 %)..14 şi 8.

% Alte elemente %Mom %Com max. vanadiul (%Vm = 0. sunt slab aliate cu crom (%Crm = 0.Ti) sau (Ni.25…0. %Sm.02…. Compoziţiile chimice de bază ale unor superaliaje refractare Denumirea comercială INCONEL 625 INCONEL X 750 HASTELLOY C HASTELLOY X WASPALLOY NIMONIC 901 NIMONIC 105 %Nim min. 0 % 8.2. rezistenţă determinată de formarea pe suprafaţa produselor realizate din astfel de oţeluri. 0. cum ar fi aluminiul (%Alm ≥ 0.5 %. %Fem = 17…20 %.6. fineţea mare şi gradul lor de dispersie ridicat. cu caracteristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8. Ni3(Al. cum ar fi Ni3Nb.12 %) şi titanul (%Tim = 0.060 %). compacte.8.1.02 %).0. Superaliajele sunt cunoscute sub denumirile comerciale.3 ani cu atmosfera înconjurătoare. 58 min. care se comportă ca nişte straturi autoprotectoare.5…5. ce pasivează produsele (reduc viteza de coroziune uniformă la valori apropiate de 0 mm/an). Incoloy.04 %. 12…15 %Tim = 2…3 %. Hastelloy.035 %.10 %). 18…22 %Tim = 1…1. niobiul (%Nbm = 0. dacă oţelurile sunt complet dezoxidate (calmate) la elaborare. %Alm = 0 1 2 1 6% 5. %Pm ≤ 0.%Tim = 2…3 1 2 % 4.12…0.8.16 %). tenace şi aderente la suprafaţa produselor. contribuie la creşterea rezistenţei mecanice. oţelurile aparţinând acestei categorii au concentraţiile de carbon scăzute (%Cm ≤ 0. molibden (Mom ≤ 0. prin interacţiunea lor timp de 1. cupru (%Cum = 0.0…1 1.0…2. 8.. cu care firmele producătoare le-au lansat pe piaţă. 8. conţinuturile de impurităţi ale acestor oţeluri sunt limitate la nivelurile %Sm.30….6…6. cele mai cunoscute tipuri de aliaje din această clasă fiind: Inconel.. durificate prin precipitarea unor compuşi chimici.15 %) şi conţin mici cantităţi de elemente care fixează azotul sub formă de nitruri stabile. Oţelurile patinabile Oţelurile din această categorie prezintă rezistenţă ridicată la coroziunea atmosferică.25 %).5…1.6…1. care..0.30 %).65 %).8 0 10 % max.%Sim =1.0.015…. Nimonic etc. %Fem = 3…4 15…17 0. %Pm ≤ 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabel 8. zirconiu (Zrm ≤ 0. %Fem = 30…33 %.8…1. nichel (%Nim ≤ 0. dacă oţelurile sunt livrate 98 . prin duritatea. Pentru a realiza o astfel de comportare.02…..5…5.%Tim = 2…3 % 10 %Wm = 4…5 %. %Fem = 5…9 % .Fe)3Al. respectiv.55 %). 70 55…65 45…50 50…55 42…43 50…55 %Crm 20…23 14…17 15…19 20…23 18…21 12…14 14…15 Compoziţia chimică.%Sim = 0 0 1 1 3% 3. %Alm = 4…5 5 % Superaliajele au structura alcătuită din soluţii solide ale componentelor. a unor pelicule (patine) de oxizi şi sulfat complex de fier.0…1 %Nbm = 3…4 %.

. 8. materiale plastice etc.15 %). iar S355W se poate livra şi în varianta S355WP. poansoane. J2 şi K2. îndeplineşte condiţia %Ce ≤ 0. iar produsele realizate din acestea nu se tratează termic. concentraţia fosforului fiind mărită la unele oţeluri (la nivelul %Pm = 0. prevede mărcile RCA 370 şi RCB 510. iar dacă condiţia nu este îndeplinită se recomandă sudarea cu preîncălzire şi. lemn. iar conţinuturile de impurităţi sunt limitate. oţelurile SxxxW se pot livra în clasele de calitate J0. structurile portante şi de închidere ale halelor industriale şi unele recipiente sub presiune. freze.3). piatră. burghie. Oţelurile pentru scule Oţelurile din această clasă se utilizează pentru confecţionarea sculelor (cuţite pentru strunjire. dacă carbonul echivalent. filiere etc. Semifabricatele din astfel de oţeluri se livrează fie în starea obţinută prin laminare normalizantă.).) destinate prelucrării prin aşchiere a semifabricatelor şi pieselor din diverse materiale (oţeluri. fie în starea realizată prin laminare obişnuită (cu sau fără TT de normalizare aplicat ulterior laminării).. deoarece acesta poate participa ca element activ la formarea peliculelor de pasivare. eventual. Principalele aplicaţii tehnice în care se utilizează semifabricatele sub formă de table. macaralele. oţelurile din această categorie prezintă o bună sudabilitate. iar STAS 500/3 care reglementează acelaşi domeniu.. pentru confecţionarea sculelor de prelucrare prin deformare plastică la rece sau la cald a diferitelor materiale (dălţi. benzi sau profile laminate din astfel de oţeluri sunt construcţiile metalice şi mecanice (supuse în exploatare la coroziune atmosferică la temperatura ambiantă). nicovale pentru forjat.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale în altă stare decât cea calmată. cu conţinut ridicat de fosfor (%Pm = 0. Standardul SR EN 10155 prevede mărcile S235W şi S355W. rabotare şi mortezare.06…0.06. tarozi. determinat cu relaţia (8. fonte. Caracteristicile fizico − mecanice şi tehnologice ale oţelurilor din această categorie sunt similare celor ale oţelurilor de uz general echivalente din punctul de vedere al mărcii şi clasei de calitate. dornuri. Deoarece conţinuturile de carbon şi alte elemente de aliere sunt scăzute. alezoare.0. vagoanele de cale ferată. matriţe pentru prelucrarea oţelurilor sau maselor plastice. 8.2. nefiind încă abrogat.44 %.2.15 %). 99 . aplicarea recoacerii de detensionare ca TT postsudare. cum ar fi: stâlpii pentru reţelele electrice de înaltă tensiune.7. semnificaţiile simbolurilor fiind cele precizate în scap. realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri nu ridică probleme tehnologice deosebite. cuţite pentru foarfeci.

2. Fiind în marea majoritate oţeluri hipereutectoide. 5. deoarece încălzirile sculelor călite martensitic au efectele unor reveniri. maşinile agricole etc.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR punctatoare.). • oţelurile trebuie să prezinte sensibilitate redusă la deformare şi/sau fisurare prin călire şi să aibă tendinţă mică de decarburare superficială în timpul prelucrărilor şi TT la care sunt supuse în procesul tehnologic de realizare a sculelor (deoarece micşorarea concentraţiei carbonului în stratul superficial diminuează călibilitatea şi capacitatea de călire – v.2). ace de trasare. În corelaţie cu destinaţia lor. chei fixe. scap.4). • oţelurile trebuie să-şi menţină duritatea ridicată şi în urma încălzirii lor datorită frecărilor ce apar între scule şi semifabricatele sau piesele supuse prelucării.65.2). Oţelurile carbon pentru scule Oţelurile din această categorie au concentraţia de carbon ridicată (%Cm = 0. şublere. scap. 5. oţelurile din această clasă trebuie să corespundă mai multor condiţii generale. ferăstraie pentru lemn. vârfuri de centrare pentru maşini – unelte. pentru fabricarea unor unelte şi instrumente de lucru (şurubelniţe.1. fără ca duritatea tăişurilor să se micşoreze inadmisibil. structura lor de echilibru la ta este alcătuită din perlită şi 100 .25 %) şi conţinuturile de impurităţi limitate la nivelurile corespunzătoare oţelurilor de calitate.. scap. pentru fabricarea unor piese rezistente la uzare (de la maşinile textile. micrometre. 7.1. 8. astfel ca zona de la suprafaţa sculelor durificată prin călire să fie suficient de extinsă (adâncă) şi să permită ascuţirea repetată a acestora.) şi pentru realizarea elementelor active (care trebuie să prezinte durabilitate ridicată) ale instrumentelor de măsurare şi verificare a dimensiunilor pieselor (rigle. instrumente chirurgicale etc. ceea ce impune ca.7. oţelurile pentru scule să fie (de obicei) hipereutectoide. scule de tragere la rece a materialelor metalice etc.. care pot fi formulate astfel: • oţelurile trebuie să prezinte duritate ridicată (mai mare decât duritatea materialelor semifabricatelor sau pieselor care se se prelucrează cu sculele confecţionate din ele) şi tenacitate suficientă (pentru ca tăişurile şi corpul sculelor să poată prelua solicitările mecanice la care sunt supuse în timpul utilizării lor pentru prelucrarea semifabricatelor sau pieselor.). duritatea ridicată se asigură prin aplicarea unui TT final de călire martensitică a sculelor. calibre etc.2. ţinând seama că duritatea martensitei creşte odată cu concentraţia de carbon a oţelului supus călirii (v. se impune ca oţelurile să prezinte o bună stabilitate la revenire şi/sau să fie aliate cu elemente care să le asigure durificarea secundară (v. fără apariţia unor fenomene nedorite de fisurare sau rupere fragilă). • oţelurile trebuie să aibă o bună călibilitate.).

. 6. principalele mărci de oţeluri sunt: OSC7. • sculele realizate din astfel de oţeluri au duritatea (după TT final) 55. OSC9. pentru creşterea durităţii şi. tabelul 4. OSC8. Pentru îndeplinirea condiţiilor generale anterior formulate.2). Semifabricatele din astfel de oţeluri se realizează prin deformare plastică la cald şi se livrează în starea structurală (cu perlită globulară) conferită de aplicarea unui TT de recoacere de globulizare a cementitei (numită şi recoacere de înmuiere). bine detensionată şi cu duritate ridicată (55. 6.. OSC10.5). Gradul moderat de îndeplinire a condiţiilor limitează utilizarea acestor oţeluri la fabricarea sculelor cu forme simple şi dimensiuni caracteristice nu prea mari şi impune o serie de restricţii privind regimurile tehnologice de lucru cu sculele confecţionate din astfel de oţeluri (de exemplu. pentru obţinerea unei structuri martensitice cu conţinuturi minime de austenită reziduală. încadrarea lor în condiţiile generale anterior formulate se prezintă astfel: • oţelurile prezintă sensibilitate ridicată la decarburarea superficială şi la fisurarea prin călire.2. în procesul tehnologic de realizare a sculelor din astfel de oţeluri se pot include următoarele TT: • normalizarea (v. scap.3). limitarea vitezelor de aşchiere şi/sau răcirea sculelor în cursul utilizării lor pentru diverse prelucrări).Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale cementită secundară (dispusă sub formă de reţea la marginea formaţiunilor perlitice – v. simbolul OSC10 corespunde unui oţel carbon pentru scule având concentraţia masică medie de carbon %Cm = 1.0 %). pentru obţinerea unei structuri cu martensită de revenire (v.. eventual. semnificaţia simbolurilor fiind cea precizată în scap.3. 101 .60 HRC). • revenire joasă (la ti = 150. • călibilitatea acestor oţeluri corespunde unui indice J 5 – 55/60.200 oC). 8. OSC11 şi OSC12.. scap.. care conferă oţelurilor o bună prelucrabilitate prin deformare plastică şi prin aşchiere. 6.. scap. • recoacerea de globulizare a cementitei (v.3.2 (de exemplu.60 HRC.200 oC..5). pentru obţinerea unei structuri cu perlită globulară. pentru finisarea granulaţiei şi obţinerea unei structuri cvasieutectoide (fără reţea de cementită secundară). călire la temperaturi scăzute.. sculele realizate din astfel de oţeluri se supun unui TT final alcătuit din: • călire martensitică. După aducerea la configuraţia dorită. Oţelurile din această categorie au calitatea reglementată prin STAS 1700. Deoarece creşterea concentraţiei masice de carbon şi aplicarea de TT sunt singurele căi de acţiune pentru asigurarea caracteristicilor de utilizare ale acestor oţeluri. care se menţine numai dacă acestea nu se încălzesc (în timpul utilizării) la temperaturi mai mari de 150.

.2.1. conţinuturile de impurităţi limitate la nivelul %Pm.. scule (rezistente şi foarte rezistente la uzare) de prelucrare prin deformare plastică la rece şi instrumente de măsurare sau verificare au concentraţiile de carbon ridicate (%Cm = 0.0 %).6.0 %).1. 105MnCrW11.1. Oţelurile aliate pentru scule rezistente la şoc.8 %)..7.. 36VSiWMnCr53..ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8.00 %). 8.. bine detensionată şi cu duritate ridicată (58..0.2 %).3 %) şi manganul (%Mnm = 0. 31VMoCr29.1.. 105CrW20 şi 117VCr6.2 %) şi manganul (%Mnm = 0.2 %). unelte de mână şi scule de prelucrare prin deformare plastică la cald au concentraţiile de carbon %Cm = 0.2..2.2. %Sm ≤ 0...1.. oţelurile de acest 102 .. molibdenul (%Mom = 0.4..8..2.15.2.. mediu sau înalt aliate cu diverse elemente.2.. Semifabricatele din aceste oţeluri sunt realizate prin deformare plastică la cald şi sunt livrate în starea structurală (cu perlită globulară) obţinută prin aplicarea unei recoaceri de înmuiere.2.8.03 % şi sunt slab sau mediu aliate cu elemente ca wolframul (%Wm = 1. vanadiul (%Vm = 0.8.. 31VCr8. Ca şi a oţelurile de tipul precedent.. pentru diminuarea conţinutului de austenită reziduală din structură) şi revenire joasă (la ti = 150.. molibdenul (%Mom = 0.65 HRC).12.200 oC). siliciul %Sim = 0. 90VCrMn20. %Sm ≤ 0. TT final la care sunt supuse sculele confecţionate din astfel de oţeluri este alcătuit (ca şi în cazul sculelor din oţeluri carbon) din călire martensitică (urmată uneori de călire la temperaturi scăzute.4. conţinuturile de impurităţi limitate la nivelul %Pm.. pentru obţinerea unei structuri cu martensită de revenire. ce corespund unor oţeluri aliate (hipereutectoide) din clasa structurală perlitică (cu structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi carburi secundare) şi 155MoVCr115.7. 55MoCrNi10 şi 55VMoCrNi17. principalele mărci fiind: 90VMn20. calitatea şi simbolizarea acestor oţeluri sunt reglementate de STAS 3611.2.60 %.2.... putându-se distinge tipurile prezentate în continuare.. nichelul (%Nim = 1. wolframul (%Wm = 0.8. Oţelurile aliate pentru scule aşchietoare. care recomandă o simbolizare similară celei utilizate de STAS 791 pentru oţelurile aliate destinate pieselor pentru construcţia de maşini. cromul (%Crm = 0. 100VMoCr52.4. care cuprinde ca principale mărci: 30VCrW85.1..8 %).2.1 %).25.5... Calitatea acestor oţeluri este reglementată de STAS 3611. ce corespund unor oţeluri aliate din clasa structurală ledeburitică (cu structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi carburi primare şi secundare).0 %)..1.1.0 %).2 %).03 % şi sunt slab.0. 165VWMoCr115 şi 200Cr115.7. cum ar fi cromul (%Crm = 1... Oţelurile aliate pentru scule Oţelurile din această categorie au compoziţia chimică corelată cu destinaţia şi caracteristicile de utilizare ale sculelor care se confecţionează din ele. vanadiul (%Vm = 0.. 8.

8.. %Vm = 1... pentru obţinerea unei structuri (apropiată de echilibru) cu sorbită de revenire şi duritatea 40..1.65 HRC) până la temperaturi de 600. %Crm = 3..2.. Sculele confecţionate din acest tip de oţeluri se supun unui TT final de îmbunătăţire (călire martensitică urmată de revenire înaltă. Rp5. cu compoziţia: %Cm = 0.50 HRC (menţinută la acest nivel ridicat..5.. cu următoarea compoziţie: %Cm = 0..8. concentraţii minime de wolfram şi aliate suplimentar cu molibden (care suplineşte lipsa wolframului). la ti = 500. cu concentraţii mai ridicate de carbon..2...5 %.. deoarece structurile obţinute prin TT final aplicat acestor scule îşi menţin duritatea ridicată (60..5.0 %.7.0. ce produc transformări structurale (trecerea martensitei de revenire în sorbită de revenire) însoţite de modificări dimensionale (nepermise) şi de micşorarea durităţii.4..0. Rp10 şi Rp11. marca reprezentativă fiind Rp9. %Wm = 1. principalele mărci fiind Rp1...5 % şi %Vm = 1.2...2 % şi %Mom = 8.9 %.5. marca reprezentativă fiind Rp11.4.5.5.05 %.95. • oţelurile aliate suplimentar cu molibden (pentru a înlocui parţial wolframul. la sculele confecţionate din astfel de oţeluri nu se recomandă aplicarea TT de călire martensitică + revenire joasă.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale tip aparţin clasei structurale a oţelurilor aliate (hipoeutectoide) perlitice (cu structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi ferită).. %Wm = 17.3.. Oţelurile rapide sunt destinate în principal confecţionării sculelor aşchietoare care permit prelucrarea cu viteze mari de aşchiere a materialelor metalice.2 %. deoarece se obţine o structură (cu martensită de revenire) instabilă.05 %..78 %.650 oC..3.. %Vm = 2.5 % şi %Mom = 2.95. Pornind de la această reţetă s-au dezvoltat toate variantele de oţeluri rapide utilizate în tehnică: • oţelurile economice. cum ar fi nichelul şi manganul) este dictată la oţelurile de acest tip de necesitatea obţinerii unor scule cu tenacitate ridicată (rezistente la şocuri mecanice sau termice repetate) şi care să nu se decarbureze uşor în cazul utilizării lor (la temperaturi ridicate) pentru prelucrarea prin deformare plastică la cald a materialelor metalice. %Crm = 3.2. %Crm = 3.5 %.. deoarece la aceste oţeluri aliate se manifestă fenomenele de stabilitate la revenire şi de durificare secundară).. %Wm = 2...2..5 %.0.5 %..70. Oţelurile de acest tip au calitatea reglementată de STAS 7382 şi se simbolizează folosind grupul de litere Rp.. Rp9. Rp4.. 103 .. Compoziţia chimică de bază a oţelurilor rapide corespunde mărcii Rp3: %Cm = 0. Utilizarea unor concentraţii relativ mici de carbon (ca şi alierea cu unele elemente.1.. element de aliere scump). iar încălzirile la care sunt supuse sculele în timpul utilizării (pentru deformarea plastică la cald a materialelor metalice) echivalează cu aplicarea unor reveniri înalte.4. urmat de un număr convenţional (fără semnificaţie privind compoziţia sau caracteristicile oţelurilor).18 %. Rp3.1..0.. Rp2.550 oC).

4. cu compoziţia: %Cm = 0. Fig.17. %Wm = 9..5 %..1..0 %.. 7. aşchiere etc. 8. deoarece austenita din structura la ti conţine concentraţii mari de elemente de aliere dizolvate...6 %. structura de echilibru la ta a lingourilor turnate din astfel de oţeluri şi răcite foarte lent fiind alcătuită din perlită sorbitică. marca reprezentativă fiind Rp1.5).. 6.2. semifabricatele obţinute după aceste operaţii având structura alcătuită din perlită globulară şi carburi primare. • 2.1300 oC.17.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • oţelurile aliate suplimentar cu cobalt (element care măreşte vrc şi temperaturile caracteristice Ms şi Mf ale oţelurilor şi permite simplificarea TT final al sculelor).5 % şi %Com = 5. Ms << ta şi în urma călirii se obţine o structură alcătuită din austenită şi carburi primare. scap. cu duritate ridicată (numită hardenită). cu martensită de revenire fină şi carburi globulare uniform distribuite în aceasta. Microstuctura oţelurilor rapide după călirea de la ti = 1200. Lingourile obţinute în condiţii industriale (răcite rapid la solidificare) prezintă la ta.. carburi secundare şi un schelet ledeburitic (v. carburi secundare şi un schelet ledeburitic. Lingourile cu această structură se supun forjării (la cald) pentru distrugerea scheletului ledeburitic şi sfărâmarea carburilor primare pe care acesta le conţine şi apoi unei recoaceri de înmuiere.5. %Crm = 3.. stabilitatea austenitei scade (Ms creşte) şi aceasta se transformă în martensită foarte fină. în cursul încălzirii şi menţinerii la ti.16....4 cicluri de revenire la ti = 530.0.3) de la ti = 1200..10 %. TT final la care sunt supuse sculele din oţeluri rapide este alcătuit din: • călire martensitică (într-un singur mediu..) pentru obţinerea sculelor cu configuraţia şi dimensiunile dorite. Oţelurile rapide aparţin clasei structurale a oţelurilor aliate ledeburitice. scap.. de tipul celei prezentate în micrografia din figura 8..1300 oC 104 Fig. %Vm = 2.16. o parte din elementele de aliere se separă din austenită sub formă de carburi.580 oC. repetarea revenirii conducând la diminuarea cantităţii de austenită netransformată şi obţinerea unei structuri finale. semifabricatele cu această stare structurală se pot prelucra (prin deformare plastică la cald. o structură alcătuită din austenită. deoarece oţelurile rapide au temeratura Ms << ta.4. aşa cum se poate observa pe micrografia prezentată în figura 8.. întreruptă sau în trepte – v.9. 8.. Microstructura sculelor din oţeluri rapide după TT final .

1. pentru durificarea superficială suplimentară a acestora.6. interval mare de solidificare. dacă.8. pentru transformarea austenitei în martensită şi se aplică apoi un singur ciclu de revenire.8. mai ales la sculele realizate din oţeluri rapide aliate suplimentar cu cobalt. Fig. deoarece oţelurile au proprietăţi de turnare mai slabe decât fontele (temperatură ts ridicată. pentru multe aplicaţii tehnice (piese cu configuraţii complicate. Influenţa temperaturii de revenire asupra durităţii sculelor din oţeluri rapide În legătură cu TT final al sculelor din oţeluri rapide trebuie evidenţiate şi următoarele aspecte: • tratamentul poate fi simplificat.) utilizarea semifabricatelor turnate din oţel rămâne soluţia agreată şi în prezent aproape 20 % din totalul semifabricatelor folosite pentru obţinerea diverselor produse sunt realizate prin turnare din diferite mărci de oţeluri. fluiditate scăzută etc. 8. Oţelurile destinate pieselor turnate trabuie să prezinte proprietăţi de 105 .4. Cu toate acestea.19. Oţelurile pentru piese turnate Piesele turnate din oţel se obţin mai greu decât cele din fontă. după ciclul primar de călire. Diagrama TT final al sculelor realizate din oţeluri rapide Fig. • tratamentul de revenire se face în mod frecvent prin încălzirea sculelor în băi de săruri topite.18. piese cu dimensiuni şi mase mari etc. scap 6. Alte oţeluri cu destinaţii sau caracteristici speciale 8.). iar modul în care ti la revenire influenţează duritatea sculelor este descris de diagrama din figura 8. 19. se face o călire la temperaturi scăzute (la tco < −70 oC).18 . 8.). 8.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Diagrama TT final al sculelor din oţeluri rapide este prezentată în figura 8. caz în care se poate realiza simultan şi un tratament termochimic de cianurare (v.

se utilizează netratate termic şi pot fi elaborate cu sau fără asigurarea sudabilităţii. oţelul G 230−450 este un oţel pentru piese turnate cu Re ≥ 230 N/mm2 şi Rm ≥ 450 N/mm2).4 şi 8. se folosesc în practică şi oţeluri pentru piese (semifabricate) turnare cu destinaţie precisă: • oţelurile turnate pentru armături (robinete). au plasticitatea şi tenacitatea garantate prin prescrierea unor valori minime pentru coeficientul de gâtuire Z sau energia de rupere KV. OTA17MoCr13 106 .25 % şi adâugându-se litera W la simbolul mărcii (de exemplu.. cu Re ≥ 200 N/mm2 şi Rm ≥ 400 N/mm2). tabelele 8. slab sau mediu aliate. aceste oţeluri se simbolizează la fel ca şi oţelurile nealiate turnate şi au compoziţia chimică stabilită de producător astfel încât să fie satisfăcute cerinţele privind caracteristicile mecanice (de exemplu.2 = 410…840 N/mm2 şi Rm = 620…1030 N/mm2. reprezentând valorile minime ale limitei de curgere Re şi rezistenţei la tracţiune Rm (de exemplu. Pe lângă oţelurile de uz general.25 %.340 N/mm2 şi Rm = 400. deoarece principala condiţie impusă se referă la asigurarea caracteristicilor mecanice.. orice oţel poate fi utilizat şi pentru obţinerea pieselor turnate şi. cu conţinuturile de impurităţi limitate la nivelul %Pm. la oţelurile sudabile prescriindu-se %Cm ≤ 0. sunt oţeluri cu %Cm ≤ 0. în prezent simbolizarea oţelurilor de uz general pentru piese turnate se face cu ajutorul a două numere.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR turnare acceptabile şi să asigure caracteristicile mecanice impuse de condiţiile de solicitare ale acestor piese. Cr-Mn-Si. caz în care simbolul mărcii are ataşată la început litera G (v.550 N/mm2. aceste oţeluri au caracteristicile minime de rezistenţă mecanică încadrate în limitele Re = 200. ca urmare.. Cr-Mn. cu calitatea reglementată de STAS 9277 şi simbolizate cu grupul de litere OTA. Principala condiţie care se impune oţelurilor pentru piese turnate o constituie asigurarea caracteristicilor mecanice cerute de aplicaţia în care sunt utilizate şi. se utilizează oţeluri slab aliate cu Mn. urmat de simbolul (alcătuit conform prescripţiilor din STAS 791) oţelului aliat respectiv (de exemplu. ca urmare. Cr-Ni-Mo. noul sistem de simbolizare reglementat prin SR EN 10027 prevede la fiecare marcă de oţel posibilitatea de a fi utilizat şi ca oţel pentru piese (semifabricate) turnate. Cr-Mo.5). %Sm ≤ 0. marca G 200−400W corespunde unui oţel nealiat sudabil.. Oţelurile de uz general pentru piese turnate sunt de două tipuri: • oţelurile nealiate pentru construcţii au calitatea reglementată de SR ISO 3775.035 %). • oţelurile de înaltă rezistenţă pentru construcţii mecanice şi metalice au calitatea reglementată de SR ISO 9477 şi sunt oţeluri carbon sau aliate destinate realizării semifabricatelor turnate care se supun TT de normalizare + revenire sau de călire + revenire înaltă (îmbunătăţire) în vederea asigurării unor caracteristici mecanice ridicate: Re sau Rp0. În principiu.

nealiate sau aliate cu Cr.scap.21 %. cu menţiunea că în faţa simbolului se scrie litera T (de exemplu. având concentraţia masică medie %Crm = 1. adăugându-se la sfârşitul simbolului litera R (de exemplu. • oţelurile turnate în piese rezistente la temperaturi scăzute sunt oţeluri cu %Cm ≤ 0. T21 este un oţel nealiat cu %Cm ≤ 0. la care se garantează o anumită valoare a energiei de rupere KV la –60 oC.45 %. cu concentraţia masică medie de carbon %Cm = 0.17 %. sunt destinate realizării semifabricatelor turnate pentru piesele care lucrează la temperaturi ridicate (sub 575 oC) şi se simbolizează similar oţelurilor de tipurile precedente (de exemplu. concentraţia masică medie a cromului. 8. Mo. cromul fiind elementul de aliere principal. • oţelurile turnate în piese destinate să lucreze la temperaturi ridicate sunt oţeluri cu %Cm ≤ 0.4). cu wolfram şi nichel. Mo şi Cr. aliat cu V.6. cu %Cm = 0. slab aliate cu Mn.0 %). • oţelurile inoxidabile turnate în piese sunt oţeluri înalt aliate ferito−martensitice sau austenitice de tipul celor prezentate în scap 8. rezistenţă mare la oboseală şi sensibilitate redusă la fisurare în prezenţa concentratorilor de tensiuni şi o bună prelucrabilitate prin deformare plastică. dispozitive şi aparate. crom. concentraţia masică medie a nichelului fiind %Nim = 3. Cr şi Ni. fiind %Crm = 1.2.35 %. aceste oţeluri au calitatea reglementată de STAS 12403 şi se simbolizează la fel ca oţelurile de tipul precedent. Oţelurile pentru arcuri Aceste oţeluri sunt destinate realizării arcurilor şi elementelor elastice utilizate în construcţia de maşini. nealiate sau slab aliate cu siliciu.8. Cele mai utilizate oţeluri din această categorie sunt oţelurile hipoeutectoide cu %Cm > 0. aceste oţeluri au calitatea reglemntată de STAS 12404.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale este un oţel turnat pentru armături. Pentru a corespunde destinaţiei oţelurile din această categorie trebuie să prezinte limită de elasticitate (curgere) ridicată (v.25 %. T15NiCr180 este un oţel inoxidabil austenitic de tip 18−8 pentru piese turnate). 3. elementul de aliere principal. Arcurile şi elementele elastice confecţionate din aceste oţeluri se supun unui TT final alcătuit din călire 107 . Cr. stabilitate în timp a caracteristicilor mecanice în condiţiile de temperatură şi mediu de lucru specifice aplicaţiilor în care sunt utilizate. uneori.09 % şi aliat cu Mo. V (elemente care îmbunătăţesc comportarea la fluaj).17 %. iar T17VMoCr14 este un oţel cu %Cm ≤ 0. Mo. T9MoCrNi30R este un oţel pentru piese turnate destinate să lucreze la temperaturi scăzute. aliat cu Mo şi Cr. Ni. mangan şi. vanadiu.4 %). aceste oţeluri au calitatea reglementată de STAS 10718 şi se simbolizează la fel ca oţelurile inoxidabile livrate sub formă de semifabricate prelucrate prin deformare plastică.3 %).

Influenţa cea mai puternică asupra elasticităţii acestor oţeluri o are siliciul (dizolvat în ferită).95. bile. de litera V.6. scap.020 % şi %Pm ≤ 0.8. eventual. există tendinţa înlocuirii acestora cu oţelurile slab aliate Cr−V sau Cr−Mn.. scap. OLC65A este un oţel nealiat de calitate pentru arcuri. scap.1. în prezent..5 %. Oţelurile pentru rulmenţi Oţelurile din această categorie sunt utilizate la confecţionarea elementelor active (inele. urmat de un număr convenţional (fără semnificaţie precizată) şi.2): J 6 – 61/62 la 108 .027 %) şi sunt slab aliate cu crom (%Crm = 1..4. simbolul mărcilor de oţel utilizate pentru confecţionarea arcurilor sau elementelor elastice fiind urmat de litera A. urmată de revenire medie (la ti = 370…500 oC – v. 8. de exemplu. Datorită destinaţiei. RUL2.3.. arcurile şi elementele elastice se confecţionează din oţeluri refractare sau din oţeluri rapide pentru scule.80 %). principalele mărci de oţeluri pentru rulmenţi sunt RUL1.35 %) şi molibden (%Mom = 0. iar dacă temperaturile de lucru sunt ridicate. o bună rezistenţă la uzare şi o bună rezistenţă la oboseala de contact (produsă de solicitările variabile datorate contactului intermitent al inelelor cu bilele sau rolele rulmenţilor). Oţelurile pentru arcuri au calitatea reglementată de STAS 795.1).65 %. dacă oţelurile sunt tratate în vid la elaborare. au conţinuturile de impurităţi drastic limitate (%Sm ≤ 0. iar 60Si15A este un oţel aliat pentru arcuri. Pentru confecţionarea arcurilor şi elementelor elastice care lucrează în medii corosive se utilizează oţelurile inoxidabile (v. oţelurile cu siliciu au însă tendinţă mare de decarburare şi de formare a unor defecte superficiale în timpul prelucrării prin deformare plastică la cald. 6.) ale rulmenţilor.90. aceste oţeluri trebuie să asigure caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate. RUL1V. iar pentru îmbunătăţirea purităţii se poate utiliza tratarea în vid a oţelurilor la elaborare. motiv pentru care. 8. RUL2V şi RUL3V. cu concentraţia masică medie de carbon %Cm = 0.20..5).10 %.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR martensitică.60 % şi %Sim = 1..1. 6.45.65 %). Oţelurile din această categorie au calitatea reglementată de STAS 1456/1 şi STAS 11250.. pentru creştera călibilităţii (impusă de realizarea componentelor rulmenţilor de mari dimensiuni) se poate apela la alierea suplimentară cu mangan (%Mnm = 0.. simbolizarea lor cuprinzând grupul de litere RUL. Oţelurile pentru rulmenţi utilizate curent au %Cm = 0. a căror compoziţie chimică (încadrată în prescripţiile prezentate anterior) este diferenţiată pentru asigurarea următoarelor caracteristici de călibilitate (v. cu concentraţia masică medie a elementelor de aliere %Cm = 0. role etc.1.0.

) supuse în exploatare unor procese intense de uzare. la aceste piese se asigură durificarea prin aplicarea unui TT final de călire superficială (călire CIF – v. scap.9…1. şenile pentru tractoare.3 % şi 109 .4. în procesele tehnologice de fabricare a acestor componente incluzându-se aceleaşi TT ca şi la sculele din oţeluri carbon şi aliate (hipereutectoide): normalizarea (pentru finisarea granulaţiei şi obţinerea unei structuri cvasieutectoide) şi recoacerea de globulizare a cementitei (pentru asigurarea unei structuri cu perlită globulară). având structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi cementită secundară (dispusă sub formă de reţea la marginea formaţiunilor perlitice). la aceste piese se asigură durificarea superficială prin aplicarea unui TT final de carburare (v. cu capacităţi mari de încărcare. datorită lipsei de tenacitate ce le caracterizează. ca TT finale.5 – 61/62 la mărcile RUL2 şi RUL2V şi J19 – 61/62 sau J 31 – 61/62 la marca RUL3V. şi călirea martensitică (pentru durificarea elementelor componente ale rulmenţilor).3). funcţionare intermitentă şi condiţii necorespunzătoare de ungere. dinţi pentru cupele excavatoarelor. De asemenea. J 13. se utilizează în prezent oţelurile (nealiate sau slab aliate) pentru îmbunătăţire.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale mărcile RUL1 şi RUL1V. de mare intensitate şi repetate. Oţelurile din această categorie. produse prin acţiunea unor solicitări dinamice (şocuri) de contact. 6. cu compoziţia chimică caracterizată de %Cm = 0. ca TT aplicate în cursul fabricării. Pentru confecţionarea inelelor rulmenţilor de mari dimensiuni. denumite şi oţeluri Hadfield (după numele metalurgului englez care le-a conceput în 1882). 8. se utilizează în prezent oţelurile aliate Cr – Ni sau Cr – Mo pentru cementare. bine detensionată şi cu duritate ridicată). scap. 6. pentru confecţionarea inelelor rulmenţilor de mari dimensiuni. urmată de călirea la temperaturi scăzute (pentru eliminarea austenitei reziduale şi asigurarea stabilităţii dimensionale a elementelor rulmenţilor) şi de revenirea joasă (pentru obţinerea unei structuri cu martensită de revenire.6. Semifabricatele utilizate la confecţionarea elementelor (pieselor) componente ale rulmenţilor se realizează prin deformare plastică la cald.4. sunt oţeluri austenitice înalt aliate cu mangan.2). elemente active pentru concasoare şi utilaje miniere etc. cu capacităţi mari de încărcare şi supuse la şocuri mecanice în cursul exploatării. pentru astfel de aplicaţii folosirea oţelurilor durificate prin calire martensitică nu dă rezultate corespunzătoare. Oţelurile rezistente la uzare şi tenace Oţelurile din această categorie se utilizează la confecţionarea unor piese (lame pentru buldozere.8. Oţelurile pentru rulmenţi se încadrează în clasa structurală a oţelurilor aliate perlitice (hipereutectoide).

Mn)3C. datorită deformării plastice superficiale provocate de solicitările mecanice de contact la care sunt supuse. În această categorie se încadrează oţelurile inoxidabile martensitice cu durificare prin precipitare (oţelurile PH – preciptation hardening). principalele mărci de oţeluri din această categorie sunt: T105Mn120. stabilitatea sa se micşorează şi se produce transformarea ei în martenstă.1100 oC.9. 8.6. Calitatea oţelurilor din această categorie este reglementată de STAS 3718. având caracteristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8. T120CrMn130 . cu formarea unor precipitate disperse cu mare efect de durificare structurală. Piesele confecţionate din astfel de oţeluri se supun unui TT de călire de punere în soluţie..5. pentru menţinerea structurii monofazice austenitice (cu plasticitate şi tenacitate ridicate) până la ta. Starea structurală corespunzătoare realizării caracteristicilor mecanice precizate în tabelul 8. T100MoMn130 şi T130MoMn135.. prin călire (răcire rapidă de la ti).1. ca urmare a producerii unor fenomene de descompunere a soluţiilor solide suprasaturate prezente în structura acestora. În cursul utilizării pieselor confecţionate din aceste oţeluri. însoţită de creşterea durităţii şi rezistenţei la uzare a pieselor (aceste oţeluri se comportă ca nişte materiale inteligente. T130Mn135. prelucrarea lor prin aşchiere cu scule metalice nefiind posibilă. constând din încălzirea şi menţinerea la ti = 1050. Oţelurile cu rezistenţă mecanică foarte ridicată Aceste oţeluri aparţin clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice şi se caracterizează prin capacitatea de a realiza caracteristici mecanice ridicate. diverse cantităţi de nichel. prelucra sau fasona cu scule abrazive. crom.2 şi oţelurile cu îmbătrânire martensitică (oţelurile maraging). datorită ecruisării superficiale puternice pe care le-o produce acţiunea unor astfel de scule. urmată de răcirea rapidă. prezentate în scap. eventual. Structura de echilibru la ta a acestor oţeluri este alcătuită din austenită aliată cu mangan şi carburi de tipul (Fe. T100NiMn130. Piesele din astfel de oţeluri se obţin numai prin turnare şi se pot. la care se pot adăuga.8. pentru dizolvarea carburilor în austenită. 8. simbolizarea lor făcându-se la fel ca la oţelurile aliate pentru piese turnate. austenita este ecruisată. la care structura acestor oţeluri devine complet austenitică. molibden etc. pentru îmbunătăţirea unor proprietăţi de utilizare.9 se realizează la oţelurile maraging prin aplicarea următoarelor TT: • călirea de la o temperatură ti superioară temperaturii de 732 oC.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Mnm = 11…14 %. 110 . care îşi autoadaptează proprietăţile în funcţie de condiţiile de utilizare).

6 0.0 8. deoarece în timpul răcirii CUS şi ZIT după sudare.7 5. • durificarea prin precipitare (îmbătrânire).0 5. înlocuieşte Co).0* 12−5−3 La toate oţelurile %Cm < 0. %Sm .5 12.0 10. care determină creşteri locale ale concentraţiei de Ni. în starea structurală realizată prin călire.1 1700 1620 6 35 18Ni300 18. structura care rezultă fiind o martensită (soluţie solidă suprasaturată având ca solvent Feα) cu conţinut scăzut de carbon. Marca oţelului Compoziţia chimică Sudabilitatea oţelurilor maraging este bună.1%.485 oC. piesele şi componentele de aparatură tehnologică realizate din astfel de oţeluri pot fi supuse prelucrărilor prin deformare plastică. Tabelul 8.0 11.8 4.0 8.5 8. A. %Sim < 0. iar la încălzire. o durată de menţinere aleasă convenabil pentru precipitarea în structura martensitică a fazelor durificatoare dorite.03 %.0 4. Z.0 0.7 0. cu tendinţă redusă de fisurare. transformări locale ale martensitei în austenită şi micşorarea durităţii şi caracteristicilor de rezistenţă mecanică ale oţelurilor (înmuierea oţelurilor prin supraîmbătrânire).5 3.3 0.9.4 0.1%.1 2500 2460 5 25 18Ni350 18.4 1340 1260 14 60 12.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale austenita suferă o transformare fără difuzie (transformare martensitică).8 1.1 2500 2460 5 25 17Ni 17.3 0.5 3..2 4. %Nim %Com %Mom %Tim %Alm N/mm2 N/mm2 % % 18Ni200 18. aşchiere şi/sau sudare. %Mnm < 0. la această marcă de oţel.1 1700 1620 6 30 3. sunt: • înmuierea ZIT. care prezintă caracteristici bune de plasticitate şi tenacitate.6 0.01 % * Conţinutul de Cr (care. austenita se transformă în martensită plastică.1 1480 1410 12 55 18Ni250 18. Rp0. Principalele probleme care apar la sudare. austenita ⇒ martensită la traversarea temperaturii Ms ≡ Msr ≅ 240 oC. martensita ⇒ austenită la depăşirea temperaturii Ms ≡ Msi ≅ 600 oC. se realizează în fâşiile în care ciclurile termice de sudare se caracterizează prin temperaturi care asigură apariţia în structură a austenitei 111 .2 0..8 0.2 0. %Pm < 0.2. semifabricatele.0 0. în mod obişnuit se activează precipitare compuşilor intermetalici MoNi3 şi TiNi3 (cu efect durificator maxim) şi se limitează duratele de îmbătrânire pentru a se evita apariţia precipitatelor de tip Fe2Mo (fără nichel). mai ales dacă operaţia de sudare este efectuată după realizarea TT de călire şi îmbătrânire la construcţia sudată. transformarea martensitică a acestor oţeluri este reversibilă şi se caracterizează printr-un decalaj important între valorile temperaturii caracteristice Ms la realizarea transformării directe (la răcire) şi inverse (la încălzire): la răcire.2 0.6 1.1 1970 1930 6 30 18Ni350 17. Compoziţia chimică şi caracteristicile mecanice ale oţelurilor maraging Caracteristicile mecanice R m. la o temperatură ti = 480. suprasaturată în elemente de aliere.

%Crm = 8. • formarea în structura CUS a unor compuşi intermetalici. excesul de carbon determină apariţia în structura CUS a carburilor de titan şi molibden. • Elinvarul este un aliaj cu %Cm = 0.5 % şi restul Fe. se datorează neîncadrării MB în caracteristicile de compoziţie chimică recomandate (v. este determinată de absorbţia de gaze (O2. H2) din mediul înconjurător sau din materialele utilizate la sudare.). 112 . Aceste probleme se pot rezolva prin: verificarea atentă a calităţii MB ale construcţiilor sudate.tabelul 8.3 % şi %Nim = 35…37 %.. intră în construcţia tuburilor catodice utilizate pentru monitoarele de mare rezoluţie ale calculatoarelor electronice etc. 8.0.4 %. austenita din aceste fâşii se transformă la răcirea îmbinărilor sudate în martensită moale şi plastică.. acest aliaj se utilizează pentru fabricarea etaloanelor de lungime. • Platinitul este un aliaj cu %Cm ≤ 0.8. este utilizat ca aliaj înlocuitor al platinei în construcţia aparatelor la care există piese metalice înglobate în sticlă (lămpi electrice.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (fâşiile din ZIT în care temperatura depăşeşte 732 oC şi se obţine o structură complet austenitică şi fâşiile din ZIT în care temperatura este situată în intervalul 480. nedurificată prin precipitare. iar impurificarea excesivă cu sulf determină formarea în structura CUS a sulfurii de titan (uşor fuzibilă. acest aliaj este recomandat pentru fabricarea elementelor elastice de precizie (orologerie mecanică. • formarea porilor în CUS.). care are un coeficient de dilatare termică redus şi un modul de elasticitate ce rămâne aproximativ constant până la 100 oC. elemente de acţionare în automatizări. tuburi electronice. traductoare de precizie etc.732 oC şi martensita se transformă parţial în austenită).0…12. Oţelurile cu coeficient de dilatare termică controlat Oţelurile din această categorie sunt înalt aliate cu nichel sau cu crom şi nichel şi se caracterizează prin valori ale coeficientului de dilatare termică reduse şi care variază foarte puţin cu temperatura. aparatură de laborator etc. %Nim = 35…37 %. care influenţează negativ caracteristicile de rezistenţă mecanică şi (mai ales) de tenacitate ale acestei zone a îmbinărilor sudate. care are coeficientul de dilatare egal cu al sticlei şi platinei. care poate determina scăderea tenacităţii şi creşterea tendinţei de fisurare). alegerea judicioasă a MA şi proiectarea corectă a regimurilor de sudare.. de exemplu..9) şi alegerii necorespunzătoare a MA..3.4 %.6. care are un coeficient de dilatare ce rămâne practic neschimbat până la 100 oC şi este de opt ori mai mic decât al fierului. %Nim = 42…48 % şi restul Fe. Principalele oţeluri (aliaje) comerciale din această categorie sunt: • Invarul este un oţel cu %Cm ≅ 0. N2.

în J). iar simbolurile au structura prezentată în figura 8. aplicând aceleaşi principii ca în cazul oţelurilor aliate. iar la poziţia 9 se înscrie o cifră (0…9). Ca şi în cazul oţelurilor. Se poate observa că simbolizarea fontelor prezintă următoarele particularităţi: − prezenţa sau absenţa simbolului EN arată că fonta este inclusă într-un standard european sau nu . simbolizarea alfanumerică se poate utiliza pentru orice categorie de fontă (standardizată sau nu). simbolizarea alfanumerică se poate face fie în funcţie de caracteristici.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8. se specifică dacă încercarea de încovoiere prin şoc. în % sau caracteristica de înovoiere prin şoc KV. litera J indicând că materialul simbolizat este o fontă. Simbolizarea fontelor comerciale Simbolizarea alfanumerică şi numerică a fontelor este reglementată de standardul SR EN 1560 conform căruia. − simbolul alfanumeric dă informaţii despre conformaţia grafitului şi despre structura sau starea de tratament termic a masei metalice de bază a fontei.10. în N/mm2 (şi eventual alungirea procentuală după rupere A. Structura şi conţinutul simbolurilor pentru cele două criterii de simbolizare sunt prezentate în tabelul 8. în funcţie de condiţiile specifice impuse 113 . − simbolizarea după compoziţia chimică se realizează cu sau fără indicarea conţinutului de carbon. fie în funcţie de compoziţia chimică.1. − literele GJ sunt prezente în simbolul oricărei mărci de fontă. necesară pentu verificarea acestei caracteristici.9.10). − simbolizarea după caracteristici prevede posibilitatea de a indica fie rezitenţa la rupere Rm .9. iar litera G − că aceasta se utilizează în stare turnată. Fontele comerciale 8. fie duritatea Brinell (în mod uzual). în cazul în care simbolul cuprinde valoarea KV. cifra din poziţia 5 a simbolului este 1 pentru cazul în care simbolul alfanumeric al fontei indică rezistenţa la tracţiune. Vickers sau Rockwell.20. se efectuează la temperatură ambiantă (literele RT) sau la temperatură scăzută (literele LT) şi se indică în simbol modul de obţinere a epruvetelor (v. tabelul 8. Simbolizarea numerică a mărcilor de fonte conform SR EN 1560 este complementară simbolizării alfanumerice. Prin această simbolizare se atribuie fiecărei mărci de fontă câte un număr de două cifre înscris în pozitiile 7 şi 8. 2 când se indică duritatea şi 3 când simbolizarea se face după compoziţia chimică. iar simbolizarea numerică se utilizează numai pentru fontele standardizate.

5…1.5…3. structura acestor fonte este formată dint-o masă metalică de bază feritică (la fontele cu Rm < 200 N/mm2).9.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fiecărei mărci. 1 − pentru fontele ale căror caracteristici se verifică pe probe turnate separat. 350 N/mm2]. după cum urmează: 0 − pentru fontele fără condiţii specifice.2.5 %. 8.20. 9 – pentru condiţii suplimentare specificate în comanda beneficiarului. Fontele cu grafit lamelar (fontele cenuşii) au utilizarea cea mai mare.15 %.1…0. %Mom = 0. 4 – pentru fontele la care se face încercarea la încovoiere prin şoc la temperatură ambiantă. 6 – pentru fontele cu sudabilitate specificată. Caracteristica mecanică principală care se garantează la aceste materiale este rezistenţa la rupere Rm.1…0. 3 – pentru fontele ale căror caracteristici se verifică pe probe prelevate din piesele turnate. Aşa cum s-a prezentat în scap 4. Aceste aliaje au compoziţia chimică de bază caracterizată astfel: %Cm =2.0 %. fontele maleabile şi fontele cu grafit nodular.5 %.5…1.5 %.65 % şi %Sm = 0. Fig. 2 – pentru fontele ale căror caracteristici se verifică pe probe ataşate la piese.8 %. %Mnm = 0. %Nim = 0. 8 – pentru piesele tratate termic. reprezentând 70 % din totalul materialelor metalice turnate în piese.5 %. 8. %Pm = 0. 114 . 7 – pentru piesele în stare brută de turnare. %Sim = 1. Structura simbolizării numerice a fontelor conform SR EN 1560 Până la înlocuirea tuturor standardelor de fonte aprobate înainte de 1992 (standarde marcate cu sigla STAS) se menţine (împreună cu prescripţiile de simbolizare anterior prezentate) şi posibilitatea simbolizării fontelor conform acestor standarde. 5 – pentru fontele la care se face încercarea la încovoiere prin şoc la temperatură scăzută. obţinerea unor rezistenţe Rm > 250 N/mm2 se realizează prin aliere: %Crm = 0. cuprinsă în mod obişnuit în intervalul [100 N/mm2 .4.2…2 %. %Cum = 0.03…0.5…2. Fontele cu destinaţie generală Din această categorie fac parte fontele cu grafit lamelar.15…0.

21. xxx reprezentând rezistenţa minmă la tracţiune în N/mm2. principalele tipuri de separări de grafit fiind prezentate în figura 8. lipsa de plasticitate şi rezistenţa la oboseală redusă a acestor materiale. Se pot turna piese cu forme complicate şi de orice dimensiune (masa pieselor poate fi 0.44 Rm ) . EN−GJL−300 este o fontă cenuşie cu Rm ≥ 300 N/mm2. Formele de grafit A. sau EN−GJL−HBxxx.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale ferito-perlitică (la fontele cu Rm ∈ [200 N/mm2. 8. Formele separărilor de grafit lamelar Caracteristicile fontelor cu grafit lamelar sunt reglementate de standardul SR EN 1561. Grafitul lamelar întrerupe continuitatea masei metalice şi constituie concentratori puternici de tensiuni.1…10000 kg). D se pot forma la aceeaşi viteză de răcire. Utilizarea lor deosebit de largă se datorează costului redus. când lamelele de grafit se aşează între ramurile dendritelor sub formă neordonată (grafit D) sau sub formă ordonată (grafit E).4) HB = RH (100 + 0. Fig. B. care nu pot fi realizate prin alte procedee tehnologice. Prezenţa grafitului conferă însă fontelor şi unele caracteristici favorabile. iar EN−GJL−HB235 este o fontă cenuşie cu duritatea HB ≥ 235 HBS Între duritatea Brinell şi rezistenţa la tracţiune a acestor materiale există următoarea corelaţie. Din punctul de vedere al influenţei asupra caracteristicilor mecanice de rezistenţă cea mai convenabilă formă a grafitului corespunde tipului A. contracţie la solidificare redusă) şi de prelucrare prin aşchiere (lamelele de grafit fragmentează aşchiile). ceea ce explică rezistenţa mecanică scăzută. datorită efectelor de ungere produse de grafit. care caracterizează fontele pe baza rezistenţei la tracţiune sau pe baza durităţii Brinell. xxx fiind duritatea Brinell.21. 300 N/mm2]) sau perlitică (la fontele cu Rm > 300 N/mm2) şi formaţiuni de grafit lamelar izolate sau sub formă de aglomerări. cum ar fi capacitatea mare de amortizare a vibraţiilor mecanice şi o bună comportare la uzare. de exemplu. în funcţie de capacitatea de germinare a topiturii. 115 . proprietăţilor foarte bune de turnare (fluiditate ridicată. precizată şi în standardul SR EN 1561: (8. formele de grafit D şi E apar în cazul fontelor hipoeutectice supraîncălzite. astfel că simbolurile utilizate sunt EN−GJL−xxx.

116 . Comportarea la turnare a fontelor cu grafit nodular prezintă câteva particularităţi generate de compoziţia lor chimică apropiată de cea eutectică: fluiditate ridicată.4 ≥ 2 %. Sferoidizarea grafitului la modificare poate fi împiedicată de prezenţa unor impurităţi cum ar fi: As.2 %.4) este importantă deoarece permite evaluarea rezistenţei la tracţiune pentru fiecare piesă în parte. De menţionat că în cazul fontelor maleabile. − fontele maleabile cu miez negru. simbolizate EN−GJMB−xxx−x. Relaţia (8. aceste materiale au rezistenţa la tracţiune Rm = 350…800 N/mm2 şi alungirea la rupere A = 1…12 % şi se utilizează în special pentru fabricarea pieselor de legătură pentru instalaţii (denumite fitinguri).3…0. numărul xxx reprezentând rezistenţa la tracţiune Rm.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR în care RH este un coeficient stabilit experimental pentru o anumită tehnologie de elaborare şi de turnare ai căror parametri pot fi menţinuţi constanţi (de obicei. %Sim = 0.2…3. simbolizate EN−GJMW−xxx−x. valori mari ale tensiunii superficiale şi valori ridicate ale dilatării iniţiale (care impun utilizarea formelor de turnare cu maselote). încercarea la tracţiune se execută utilizând epruvete turnate separat şi neprelucrate mecanic. numerele având aceleaşi semnificaţii ca mai înainte. Ti. %Mnm = 0. RH = 0. deoarece acestea sunt piese cu pereţi subţiri şi se pot turna bine din fonte albe. în N/mm2.5.4 S 0 . iar dimensiunile lor sunt relativ mici şi tratamentul de maleabilizare (a cărui durată depinde de masa pieselor supuse tratării) se poate aplica în condiţii economice.2). aşa cum s-a prezentat în scap.4. Al. Pb.5 %. de exemplu. care este o încercare nedistructivă şi poate fi realizată cu aparate portabile.6.8…1. Fontele maleabile se caracterizează prin existenţa grafitului sub formă de aglomerări sau cuiburi de grafit. Calitatea fontelor maleabile este reglementată de standardul SR EN 1562 care prevede două tipuri de fonte: − fontele maleabile cu miez alb. ceea ce pentru o epruvetă circulară corespunde unei lungimi iniţiale a porţiunii calibrate L0 = 3d0). TT aplicat acestor epruvete trebuind să fie acelaşi cu al pieselor pe care le reprezintă. EN−GJMB−650−2 este o fontă maleabilă cu Rm ≥ 650 N/mm2 şi A3.8 %).4 ≥ 5 %. ceea ce impune limitarea concentraţiilor acestor acestor componente la niveluri foarte scăzute. Bi. de exemplu. EN−GJMW−400−5 este o fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A3. produsele din astfel de materiale se obţin aplicând tratamentele termice de recoacere de maleabilizare a semifabricatelor turnate din fonte albe hipoeutectice (cu %Cm = 2. utilizând valorile determinărilor de duritate Brinell. iar al doilea numărul x alungirea la rupere A3. 4.8…1. Sn.4 în % (încercarea la tracţiune se realizează utilizând o epruvetă cu L0 = 3. Fontele cu grafit nodular numite şi fonte ductile se obţin din fonte cenuşii prin procedeele de modificare prezentate în scap.

este importantă. ** Simboluri folosite numai la fonte maleabile Exemple de simbolizare: EN−GJL−150S − fontă standardizată cenuşie cu grafit lamelar cu Rm = 150 N/mm2. numai U – probă ataşată piesei. ledeburită.austenită. QT – calită şi 117 . negru**. după comp. în cazurile în care Z – alte condiţii C – probă prelevată din specificate în concetraţia piesă comandă carbonului c) duritatea*: revenită. (sferoidală). EN−GJN−X320CrNiSi9−5−2 – fontă ledeburitică la care se impune %Cm = 3. %Nim = 5 % şi %Sim = 2 %. EN−GJL−XNiMn13−7 – fontă cenuşie aliată cu %Nim = 13% şi %Mnm = 7%. determinată pe probă turnată separat. prin sudare. GJ−400C−Z – fontă cenuşie nestandardizată cu Rm = 400 N/mm2 la care se prevăd anumite condiţii în comandă. Q – călită. L – N− fără grafit. Structura grafitului Structura masei metalice L – lamelară. b) modul de obţinere a chimică. de aliere. a) litera X pentru a D – stare brută indica de turnare. S – nodulară F – ferită. EN−GJMW−450−7U – fontă standardizată maleabilă cu miez alb cu Rm = 450 N/mm2 şi A = 7%. HBnnn – Brinell. W – sudabilitate probei: pentru îmbinare S − probă turnată separat. EN−GJS−HB230 – fontă nodulară cu duritatea Brinell HBS = 230. determinate pe probe prelevate din piesă. b) %Cm x 100.10 Structura simbolurilor pentru fonte conform SR EN 1560 Condiţii Caracteristici mecanice sau compozitie chimică suplimentare Caracteristici mecanice Compozitie chimică a) -nnn-nn – Rm minimă. prin şoc: d) concentraţiile −RT – la temperatură masice ale ambiantă.2 %. A.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Tabelul 8. aliată cu %Crm = 9 %. B – miez c) HVnnn – Vickers. simbolurilechimice W – miez ale elementelor d) încercarea la încovoiere alb **. martensită V− vermicular. EN−GJS−350−22C – fontă standardizată cu grafit nodular cu Rm = 350 N/mm2 şi A = 22%. P – perlită M – grafit în M – cuiburi. HRnn – Rockwell. tratată termic. elementelor de −LT – la temepratură aliere %EAm scăzută separate prin cratimă * În cazul simbolizării în funcţie de duritate nu se mai indică Rm şi A. în N/mm2. urmată după simbolizarea H – piesă cratimă de A în %. determinate pe probe ataşate piesei.

cu precizarea că încercarea la tracţiune se efectuează pe epruvete prelucrate la care L0 = 5. fontele 118 . astfel că se pot atinge valori ale rezistenţei la oboseală σO = 200…280 N/mm2. la aceeaşi structură a R p 02 masei metalică de bază. Compoziţia chimică a fontelor cu destinaţie generală este lăsată la alegerea producătorului. la fabricarea pieselor de dimensiuni mari. mărcile respective se recunosc după literele RT sau LT scrise la sfârşitul simbolului. elaborate astfel încât au anumite caracteristici specifice aplicaţiilor cărora le sunt destinate. dar plasticitatea lor este redusă. Pentru obţinerea unor caracteristici mecanice mai bune. cum sunt cilindrii de laminor. determinată fie la temperatură ambiantă fie la temperaturi scăzute (până la –40 oC). au rezistenţă mecanică ridicată Rm = 500…800 N/mm2. fontele nodulare perlitice. A ≥ 22 % la care se garantează KV ≥ 12 J la –40 oC. raportul este mai mare în cazul fontelor nodulare Rm decât în cazul oţelurilor. iar caracteristicile celor tratate termic − prin SR EN 1564. la care se garantează KV ≥ 17 J la 20 oC. ceea ce pentru o epruvetă circulară corespunde la L0 = 5d0. principalele categorii sunt: fontele refractare.65 S 0 . alungirea la rupere fiind comparabilă cu a oţelurilor hipoeutectoide. în urma căruia se pot obţine rezistenţe la tracţiune Rm = 800…1400 N/mm2. tinzând să înlocuiască oţelurile la realizarea arborilor cotiţi şi în industria metalurgică. cu condiţia obţinerii caracteristicilor mecanice impuse. EN−GJS−350−22−LT este o fontă nodulară cu Rm ≥ 350 N/mm2. de exemplu. fontele nodulare se supun TT de călire izotermă bainitică. Fontele cu destinaţie precizată În această categorie sunt incluse fonte nealiate sau aliate. Standardul SR EN 1563 prevede pentru fontele nodulare feritice şi posibilitatea garantării unei anumite energii de rupere KV.2. fontele nodulare se utilizează cu precădere în construcţia de motoare. Din acest punct de vedere. Datorită acestor caracteristici. adică epruvetă normală). iar EN−GJS−22−RT aceeaşi fontă. de exemplu. Simbolul acestor fonte are structura EN−GJS−xxx−x. 8.9. Caracteristicile fontelor cu grafit nodular netratate termic sunt stabilite prin SR EN 1563. EN−GJS−400−15 este o fontă nodulară cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. numerele având aceeaşi semnificaţie ca în cazul fontelor maleabile. Forma rotunjită a grafitului diminuează efectul de concentrare a tensiunilor. puternic solicitate în exploatare.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Caracteristicile mecanice ale acestor fonte depind în mare măsură de structura masei metalice de bază: fontele nodulare feritice au rezistenţă mecanică scăzută şi plasticitate bună.

energia lor de rupere KV rămânând practic neschimbată de la ta până la –150 oC.5…4. dacă grafitul este nodular. care se manifestă la temperaturi ridicate. Rezistenţa lor la coroziune este puternic influenţată de forma grafitului. se utilizează fonte austenitice cu grafit nodular. Fontele rezistente la temperaturi scăzute sunt fonte nodulare aliate cu nichel (%Nim = 20.. grafit lamelar sau grafit nodular. cu %Alm = 22 %.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale rezistente la temperaturi scăzute.. de exemplu FrCr16 este o fontă refractară cu grafit lamelar.26 %) sau cu mangan ( %Mnm = 3. Fontele refractare se simbolizează cu literele Fr.. au structura masei metalice feritică şi sunt rezistente 119 .. şi %Cum = 2…4 %). %Mnm = 5…8 %) sau Ni− Si−Mn−Cu (%Nim =10…20 %. dacă grafitul este lamelar şi Frgn..4 %).5 %). %Mnm = 4…8 % . creştere de volum. care sunt fonte alite după una din reţetele Ni−Mn (%Nim = 10. Fontele din această categorie sunt fie fonte cu masa de bază perlitică. Caracteristicile lor sunt stabilite prin STAS 6706. În cazul pieselor solicitate la şocuri termice. aluminiu.. Fontele înalt aliate cu siliciu (%Sim = 12…18 %) au un conţinut scăzut de carbon (%Cm = 0. fenomen ce se produce (la temperaturi înalte) datorită descompunerii cementitei (cu formare de grafit) şi oxidării interne produse de gazele ce pătrund de-a lungul filamentelor de grafit şi are ca efecte creşterea volumului şi pierderea coeziunii materialui. fontele rezistente la coroziune şi fontele rezistente la uzare. în care se găsesc înglobate carburi şi grafit lamelar. şoc termic şi fluaj. Cromul. %Sim = 4…6 %. aliate în principal cu crom. Fontele rezistente la coroziune sunt fonte cu sau fără grafit în structură. care le conferă structură austenitică. cu %Crm = 16 %.3. şi. nichel. fonte cu conţinut ridicat de aluminiu şi fonte cu conţinut ridicat de crom şi siliciu. Aceste fonte prezintă rezistenţă la oxidare la t < 1100 °C şi au o bună rezistenţă la creştere. molibden sau stibiu. iar FrgnAl 22 este o fontă refractară cu grafit nodular. cea mai bună comportare având-o fontele cu grafit fin dispersat în masa metalică de bază a structurii. în cantităţi mai mici. Tipurile de fonte rezistente la coroziune mai frecvent utilizate sunt prezentate în continuare.0. urmate de simbolul elementului principal de aliere şi de un număr care arată concentraţia masică medie a acestui element. fie cu masa de bază feritică. fonte cu conţinut ridicat de siliciu. În condiţiile asigurării structurii de echilibru (bine detensionată) aceste fonte au o bună rezistenţa la şocuri mecanice.12 %. conform căruia se produc patru tipuri de fonte: fonte cu conţinut ridicat de crom. în care se găsesc carburi. siliciul şi aluminiul conferă acestor fonte rezistenţă la oxidare prin acelaşi mecanism ca în cazul oţelurilor refractare (formarea unei pelicule compacte şi aderente de oxizi care protejează materialul faţă de oxidarea în profunzime). siliciu. Fontele refractare sunt fonte aliate care au o bună comportare la acţiunea fenomenelor de oxidare.

În structura acestor fonte nu se admite prezenţa cementitei libere. 67 câmp termic de sudare. Cu. fiind utilizate pentru confecţionarea tamburilor de frână de la autovehicule.25…0. 69 . iar dacă sunt aliate suplimentar cu molibden (%Mom = 2…4 %) devin rezistente şi la cloruri.0 %. fiind folosite pentru confecţionarea componentelor lagărelor de alunecare. Fonte complex aliate cu nichel. 104 invar. sau înalt aliate cu Mn (%Mnm = 7. Si. 92 cusătură sudată (CUS) rânduri. Fontele antifricţiune sunt fonte care trebuie să asigure un coeficient de frecare cât mai mic. 73 120 fisurare la cald a CUS. Au structură perlito-sorbitică. devin rezistente şi la acţiunea acizilor oxidanţi sau organici. cupru. cu structura masei metalice perlitică. 75 clase de calitate. 119 fontă rezistentă la uzare antifricţiune. Fontele înalt aliate cu crom (%Crm = 25. 69 coroziune intercristalină. Sunt fonte cenuşii. P.5 %).. 94 hardenită. 75 laminare termomecanică (controlată).25 %. cu structura masei metalice austenitică.35 %) au structura tipică fontelor albe (datorită efectului antigrafitizant al cromului). Cuvinte cheie bandă de călibilitate normală. slab aliate cu Cr.2…1. îngustă. Fontele înalt aliate cu nichel (%Nim = 13…35 %) au structura masei metalice austenitică. 76 material de adaos (MA). sunt rezistente la acţiunea mediilor alcaline. Pb. 70 carbon echivalent %Ce.65 % sau %Mom ≅ 0. structura masei metalice de bază a acestora fiind martensitică. siliciu şi aluminiu au rezistenţă bună la acţiunea acizilor sulfuric şi acetic. 56 comportare metalurgică la sudare. 112 fâşii ZIT... sunt rezistente la acţiunea acizilor şi apei de mare. iar grafitul poate fi lamelar sau nodular.5…6. de fricţiune. maleabile şi nodulare. fiind fonte nealiate sau aliate cu %Nim = 1. 112 laminare normalizantă.5 % şi %Crm = 0. În cazul pieselor supuse la solicitări severe se folosesc fontele cu %Nim = 3. siliciu şi/sau cupru.5…12. Fontele de fricţiune sunt fonte care trebuie să realizeze coeficienţi de frecare cât mai mari. straturi. 113 fontă refractară. Ti. 93 fontă comercială. dar toate conţin eutectic fosforos ternar (numit steadit).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR la acţiunea acizilor azotic şi sulfuric. care le îmbunătăţeşte rezistenţa la uzare. 119 fontă rezistentă la coroziune. Fontele rezistente la uzare cuprind două tipuri: fontele antifricţiune şi fontele de fricţiune. 120 fragilizare prin faza σ. 74 construcţie sudată. Ni. 69 elinvar. iar prin adaosuri de crom.

69 simbolizare alfanumerică. 84 oţel carbon de calitate. Metalurgie fizică şi studiul metalelor.a. Metalurgie fizică. 93 oţel maraging.. 1981 3... Bucuresti. 1982 4. Elaborarea oţelurilor aliate. s. Saban R... 110 oţel pentru carburare. de produs. O. Vacu S. Tillmann W.. 78 oteluri pentru scule. Geru N. 94 oţel durificabil prin precipitare (PH). Bucureşti. Studiul metalelor. Mărci. 96 oţel turnat.a. 1980 9.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale material de bază (MB). 105 oţeli inoxidabil cu crom. Colan H. II. I. 109 oţel HSLA. Editura Didactică şi Pedagogică.. ş.. Oţeluri. calmat.. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti.M. 1983 2.. 77 zonă influenţată termic (ZIT). 98 oţeluri pentru recipiente. Editura Didactică şi Pedagogică.M. 75 oţel pentru îmbunătăţire. Gâdea S. 64 oţel bifazic (dual-phase).M. ş.I. Stiinţa materialelor în construcţia de maşini. O. Oţeluri inoxidabile şi refractare. Mitelea I. 83 sudabilitate. vol. 76 oţel cu granulaţie fină.C. Bucureşti. Studiul si ingineria materialelor. Editura Facla..C. Bucureşti. 86 oţeluri patinabile. 1994 10.I. 1996 121 . 59 standard general. 1983 8.I. Truşculescu M.D.. Lugsheider E. Metalografie şi tratamente termice.D. 108 oţel rapid.I. 79 oţel duplex. 53 structură feritică aciculară.a. Petrescu M. 103 oţel refractar (termorezistent). Timişoara 1999 5. 1999 11. Timişoara. Ieremia A. 66 oţel pentru rulmenţi.. * * * Culegere de standarde comentate – Supliment. * * * Culegere de standarde comentate – Fonte şi oţeluri turnate. Bucureşti. Editura Tehnică.I.. 1995 6. 78 platinit. vol. O. 112 rost de sudare. 80 oţel inoxidabil stabilizat. * * * Culegere de standarde comentate – Oţeluri. Bucureşti. 89 oţel Hadfield. Editura Didactică şi Pedagogică. 100 oţeluri termorezistente. 80 oţel cu granulatie fină. Protopopescu H. 97 temperatură de referinţă.C. 70 Bibliografie 1. cu crom şi nichel.. Mărci şi condiţii tehnice de calitate. Editura Sudura. 74 superaliaj. 65 oţel criogenic. 69 oţel necalmat.D..I. 66 otel pentru construcţii sudate. Bucuresti. numerică.. 1983 7. Bucureşti. Editura Didactică şi Pedagogică.

8. d) oţelul este calmat? T.8. prescripţii sau caracteristici pentru activităţi sau rezultatul acestora. care stabileşte reguli. standardele pot fi: a) standarde de firmă.025 %. urmărind obţinerea unui grad optim de ordine într-un context dat. b) ordonare. Documentul stabilit prin consens şi aprobat de un organism recunoscut. Respectarea cărora dintre următoarele condiţii determină încadrarea unui oţel nealiat în clasa oţelurilor speciale: a) oţelul are prescrisă energia de rupere KV în starea C + r.8.8.15 %. c) oţelul se utilizează pentru piesele care se supun carburării. Care dintre următoarele oţeluri aliate se încadrează în clasa oţelurilor de calitate: a) oţelurile pentru recipiente sub presiune care au limita de curgere Rp0. b) standarde naţionale.8. c) standarde regionale.8. c) oţelul are limita de curgere Re ≥ 370 N/mm2. b) oţelurile pentru electrotehnică.3.2 > 400 N/mm2.1. d) convenţie? T. Care dintre următoarele condiţii sunt respectate de marca de oţel nealiat simbolizată OL370. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de 122 . C15 conform SR EN 10027−1: a) oţelul are concentraţia masică medie de carbon %Cm = 0. oţelul are limita de curgere Re ≥ 235 N/mm2. c) oţelul are prescrisă o energia de rupere (determinată pe epruvete prelevate longitudinal din semifabricate sau produse) KV > 27 J la −50 oC.7. în scopul obţinerii unui grad optim de ordine într-un context dat este denumit: a) standard. respectiv. c) oţelurile bifazice.5.8. S235J2G3 conform SR EN 10027-1: a) otelul are rezistenţa la tracţiune Rm ≥ 370 N/mm2. c) lege.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Teste de autoevaluare T.8. Activitatea specifică prin care se stabilesc. b) normativ.4.4.6. pentru probleme reale sau potenţiale. d) oţelul nu necesită aplicarea de TT pentru obţinerea caracteristicilor prescrise? T. c) oţeluri de calitatea.8. prevederi destinate unei utilizări comune şi repetate. %Sm ≤ 0. d) oţeluri speciale? T. d) standarde de produs? T. Clasele principale de calitate prevăzute în standardul SR EN 10020 pentru oţelurile nealiate sunt: a) oţeluri de uz general: b) oţeluri excepţionale. b) oţelul are concentraţia masică medie de carbon %Cm = 15 %. În funcţie de nivelul de aplicare. este denumită: a) normalizare. d) oţelul este destinat fabricării pieselor la care TT final este îmbunătăţirea? T.9. b) oţelul are concentraţiile de impurităţi %Pm. c) standardizare.2.8. respectiv. d) clasificare? T.k conform STAS 500 şi. d) oţelurile la care singurul element de aliere (în fară de carbon) este niobiul? T. Care dintre următoarele condiţii sunt respectate de marca de oţel nealiat simbolizată OLC15 conform STAS 880 şi.

Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile feritice: a) X50CrMoV15. d) 34MoCrNi16? T. c) P355NH.14. c) 17CrNi16. c) 15Cr3.8.8.16. dacă %Mnm ≥ 12 %? T. b) 42MoCr11. c) X6CrNi17−1. b) 38AlCrMo10−6−1. b) cromul. c) fâşia de austenitizare incompletă. b) 51CrMnV4−4-1. c) materialul de adaos MA. c) carbonul. Aptitudinea unui oţel ca printr-un anumit procedeu şi pentru un anumit scop să asigure în îmbinările sudate caracteristicile locale şi generale prescrise pentru o construcţie sudată este denumită: a) călibilitate. d) elasticitate? T.8. Ce structură prezintă semifabricatele realizate din oţeluri bifazice (dual−phase steel): a) ferită şi perlită. b) 12MnNi15−3. d) P235NL1? T.8. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (simbolizate conform SR EN 10027−1) aparţin categoriei oţelurilor pentru carburare (cementare): a) 34CrMo4−2.13. b) S235NL. dacă %Cm < 0. d) 34MoCrNi16? T. Care sunt zonele caracteristice ale unei îmbinări sudate: a) materialul de bază MB.15.18.8. c) P460NL2. d) X8Ni9? T.12. b) plasticitate.8. dacă %Crm ≥ 12.11. d) manganul. c) sudabilitate. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (simbolizate conform STAS 791) aparţin categoriei oţelurilor pentru carburare (cementare): a) 15Cr08. c) 17CrNi16.20.8. dacă %Nim > 8 %. Prezenţa cărui element de aliere conferă oţelurilor calitatea de a fi inoxidabile: a) nichelul.8. d) bainită cu conţinut scăzut e carbon? T. d) cusătura sudată CUS? T.17.0 %. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (simbolizate conform SR EN 10027−1) aparţin categoriei oţelurilor pentru îmbunătăţire: a) 43MnMo6−2. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile 123 .19. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri cu caracteristici de tenacitate garantate la temperaturi scăzute (sub −60 oC): a) P235NL1.8.10.21.8. Care dintre fâşiile ZIT a unei îmbinări sudate dintre două piese din oţel (nealiat) cu conţinut scăzut de carbon are cele mai slabe caracteristici de tenacitate: a) fâşia de supraîncălzire. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri cu granulaţie fină pentru construcţii sudate: a) S335K2.8. d) 17CrMn4−4? T.8. c) ferită şi insule de martensită. d) X6CrMoNb17−1? T. d) fâşia neaustenitizată? T. b) 42MoCr11. b) X2CrMoTi17−1.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale maşini (simbolizate conform STAS 791) aparţin categoriei oţelurilor pentru îmbunătăţire: a) 15Cr08. b) zona influenţată termic ZIT.2 %. c) 34CrNiMo6−6−2. b) ferită aciculară. d) 17CrMn4−4? T. b) fâşia de normalizare.

b) îmbunătăţire. b) normalizare + recoacere de globulizare a cementitei. d) normalizare + recoacere de globulizare a cementitei. Care din următoarele probleme pot să apară la sudarea oţelurilor inoxidabile feritice: a) fisurarea la cald a CUS. d) S335K2? T.22. d) X50CrMoV15 T. Care este TT final ce se aplică matriţelor confecţionate din oţelul 30VCrW85: a) călire martensitică + revenire joasă. c) X3CrNiMoN27−5−2. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri patinabile: a) S235W.25. Care din următoarele probleme pot să apară la sudarea oţelurilor inoxidabile austenitice: a) fisurarea la cald a CUS. Care dintre următoarele mărci de oţeluri pot fi utilizate pentru confecţionarea matriţelor de deformare plastică la cald a oţelurilor: a) 105CrW20. d) transformarea perlitei în austenită? T. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri Hadfield: 124 .8. d) 31VCr8? T. c) 10AlCr240.8.8. c) siliciul.31. b) S235NL. c) călire martensitică + revenire înaltă (îmbunătăţire).24. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile de tip duplex: a) X2CrNiMoN22−5−3. c) X2CrNi18−9. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile martensitice cu durificare prin precipitare: a) 12MnNi15−3. b) X6CrMoNb17−1.8. b) 10AlCr240.34.29.30. b) nichelul. Care dintre următoarele elemente conferă oţelurilor rezistenţă la oxidare la temperaturi ridicate.8. d) apariţia fazei σ? T.33. d) X2CrNiMo17−12−2? T. d) 15SiNiCr200? T. Care este TT final ce se aplică arcurilor confecţionate din oţelul 60Si15A: a) călire martensitică + revenire joasă. c) călire martensitică + revenire înaltă (îmbunătăţire).8.8.8. d) X90CrMoV18? T. b) S355W.32. d) călire de punere în soluţie + îmbătrânire? T.28. d) călire de punere în soluţie + îmbătrânire? T. c) RCA 370. d) călire martensitică + revenire medie? T. c) OLC45.8.8. Care este TT final ce se aplică sculelor confecţionate din oţelul OSC10: a) călire martensitică + revenire joasă.23. b) 117VCr6. b) X2CrMoTi17−1. b) 12MnNi15−3.8. d) X7CrNiAl17−7? T. c) X70CrMo15.27. d) aluminiul? T. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri refractare: a) 10AlCr180. b) transformarea perlitei în austenită. c) creşterea excesivă a granulaţiei.8. b) creşterea excesivă a granulaţiei.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR martensitice: a) X50CrMoV15. c) 30VCrW85. c) apariţia fazei σ. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile austenitice: a) X50CrMoV15. b) normalizare + recoacere de globulizare a cementitei.26. fiind elemente de aliere tipice pentru oţelurile refractare: a) cromul.8.

d) formarea porilor în CUS? T. c) fontă cu grafit lamelar cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. b) Ştiind că duritatea feritei este Hα = 80 HV. c) fontă cu grafit lamelar cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 5 %. Care din următoarele variante corespunde mărcii de fontă cu simbolul EN−GJMW−400−5: a) fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 5 %. să se determine care este duritatea semifabricatelor după aplicarea TT intercritic. a) Ştiind că pentru oţelurile carbon hipoeutectoide punctele critice de transformare în stare solidă sunt A1 = 727 oC şi A3 = 910 − 208 %C m . c) fonta nu are grafit în structură. d) fonta este netratată termic? T. iar duritatea martensitei este HM = 305 + 802%Cm.38. c) fisurarea la cald a CUS. b) formarea în structura CUS a unor compuşi intermetalici care influenţează negativ caracteristicile de tenacitate. menţinerea o durată scurtă la această temperatură şi răcirea în apă. d) fontele de fricţiune? T. Care dintre următoarele mărci de oţeluri sunt destinate realizării de semifabricate sau piese turnate: a) G 230−450.36. Care din următoarele variante corespunde mărcii de fontă cu simbolul EN−GJS−400−15: a) fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %.1.8.1 % sunt supuse unui TT intercritic. aşa cum se poate observa pe diagrama din 125 . A3). Care din următoarele probleme pot să apară la sudarea oţelurilor maraging: a) înmuierea ZIT. b) T100NiMn130. d) fontă nodulară cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 5 %? Aplicaţii A.37.8.35. b) fontă nodulară cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %.8. b) T120CrMn130. c) G 200−400W. b) fonta corespunde unui standard european. A3) se obţine o structură alcătuită din ferită şi austenită. Care dintre următoarele tipuri de fonte aparţin categoriei fontelor aliate rezistente la uzare: a) fontele rezistente la temperaturi scăzute. Rezolvare a) Prin încălzirea semifabricatelor la ti ∈ (A1. b) fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale a) 105CrW20.8. constând din încălzirea la ti ∈ (A1.8.8. Ce semnificaţie are grupul de litere EN din simbolul unei mărci de fontă: a) fonta este cenuşie. pentru a le conferi structura corespunzătoare unui oţel bifazic.39. d) fontă albă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %? T. Semifabricatele confecţionate dintr-un oţel carbon cu %Cm = 0.8. c) 117VCr6. b) fontele antifricţiune. d) T120CrMn130? T.40. d) T9MoCrNi30R? T. să se stabilească la ce temperatură ti trebuie efectuat TT pentru ca semifabricatele să prezinte la ta o structură ferito – martensitică cu un conţinut procentual de martensită %M ≅ 15 %. c) fontele refractare.

2.22. Diagrama de selectare a soluţiilor în cazul aplicaţiei A. scap.5.4 Considerând că austenita obţinută la ti se transformă integral în martensită la răcirea în apă a semifabricatelor.59 %.22 Aplicând regula izotermei (v. ca urmare. scrisă sub forma %γ = %M ≅ 15 %. rezultă: %M = %γ. rezultă că abscisa punctului X este (%Cm)α = 0. care are soluţia ti ≅ 750 oC. Deoarece linia GP a diagramei de echilibru Fe – Fe3C este o dreaptă.23. semifabricatele vor avea structura alcătuită dintr-o matrice feritică cu duritatea Hα = 80 HV şi insule de martensită (uniform distribuite în aceasta) cu duritatea HM = 305 + 802(%Cm)γ ≅ 778 HV. 208 Înlocuind expresiile (%Cm)α şi (%Cm)γ în condiţia pusă în enunţul aplicaţiei. Diagrama de stabilire a regimurilor TT pentru obţinerea oţelurilor bifazice Fig. se obţine o ecuaţie cu necunoscuta ti. Abscisa punctului Y corespunde concentrţiei 910 − t i 2 masice de carbon a oţelului care are A3 ≡ ti şi este (%C m ) γ = ( ) . conţinuturile procentuale ale celor două faze în structura semifabricatelor fiind date de relaţiile (care se obţin aplicând regula segmentelor inverse – v. A3) ferita existentă în structura oţelului din care sunt confecţionate semifabricatele are concentraţia de carbon corespunzătoare abscisei punctului X.1⋅10-4ti. aceastei valori a temperaturii ti îi corespund valorile (%Cm)α = 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR figura 8. şi (%C m ) γ − (%C m )α (%C m ) γ − (%C m )α (%Cm)α fiind abscisa punctului X.1). Fig.1 – 1. 8.2): (%C m ) γ − %C m %C m − (%C m )α %α = 100 %γ = 100 = 100 − %α . 2.0175 % şi (%Cm)γ = 0. rezultă că la ti ∈ (A1. scap. iar austenita are concentraţia de carbon corespunzătoare abscisei punctului Y. 126 .5.8. iar (%Cm)γ – abscisa punctului Y. b) După aplicarea TT intercritic cu ti ≅ 750 oC. 8.

SR EN 10027-1). ca urmare. există posibilitatea utilizării oţelului carbon de calitate OLC35 .8. Semifabricatele confecţionate dintr-un oţel carbon cu %Cm = 0. Rezolvare a) Folosind notaţiile şi raţionamentul prezentate la rezolvarea aplicaţiei A. A. constând din încălzirea la ti = 760 oC ∈ (A1. cu carateristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8. Să se determine şi să se compare intensităţile forţei de tracţiune F la care rezistă bara în următoarele circumstanţe: a) bara este confecţionată din oţelul carbon în stare recoaptă (de echilibru). se obţin următoarele rezultate: (%Cm)α = 0.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale %M %α + Hα ≅ 180 HV 100 100 (care corespunde unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 630 N/mm2).52 % şi %γ = %M = 100 = 12. A3). Rezolvare Intensitatea forţei F la care rezistă bara de tracţiune este dată de relaţia πd 2 F= Rm .2. A.0164 b) După aplicarea TT intercritic cu ti = 760 oC. să se determine conţinut procentual de martensită %M din structura semifabricatelor tratate termic. 4 duritatea semifabricatelor tratate termic va fi H s = H M 127 .0164 %.52 − 0. b) bara este confecţionată din oţelul aliat în stare recoaptă (de echilibru). menţinerea o durată scurtă la această temperatură şi răcirea în apă. a) Ştiind că pentru oţelurile carbon hipoeutectoide punctele critice de transformare în stare solidă sunt A1 = 727 oC şi A3 = 910 − 208 %C m . pentru a le conferi structura corespunzătoare unui oţel bifazic. 910 − 760 2 0. duritatea 12.6 100 − 12. c) bara este confecţionată din oţelul carbon în stare îmbunătăţită (călire + revenire la ti = 650 o C şi τm = 5 ore). Pentru realizarea unei bare de tracţiune cilindrice cu diametrul d = 15 mm.STAS 880 (C35 .STAS 791 (34NiCrMo6-6-2 .08 % sunt supuse unui TT intercritic.6 semifabricatelor tratate termic va fi H s = 722 + 80 ≅160 HV (care 100 100 corespunde unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 560 N/mm2).08 − 0. 208 0.1 – 1.52 ≅ 722 HV.0164 (%C m ) γ = ( ) = 0.8. să se determine care este duritatea semifabricatelor după aplicarea TT intercritic.8. d) bara este confecţionată din oţelul aliat în stare îmbunătăţită (călire + revenire la ti = 650 oC şi τm = 5 ore). semifabricatele vor avea structura alcătuită dintr-o matrice feritică cu duritatea Hα = 80 HV şi insule de martensită (uniform distribuite în aceasta) cu duritatea HM = 305 + 802⋅0.SR EN 10027-1) sau a oţelului aliat 34MoCrNi16 .1⋅10-4⋅760 = 0. iar duritatea martensitei este HM = 305 + 802%Cm. b) Ştiind că duritatea feritei este Hα = 80 HV.11.3.1.6 %.

5⋅179 ≅ 626 N/mm2 şi F = 4 Tabelul 8.3) în care HVrOC = 211 HV.3 0. pe această cale 21900 + 4050%C m − PHJ se obţine HVrOC = ≅ 211HV .2) considerând coeficienţii adecvaţi din tabelul 7. în care PHJ = Ti(18+lgτm) = (650 +273)(18 + lg5) ≅ 17259.23⋅105 N.5%Crm + 27.6 %Nim 0. 128 . adoptând vr = 0.P b) Dacă bara este confecţionată din oţelul slab aliat 34MoCrNi16 în stare recoaptă.4 oC/s (v.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 10 + [ − 19.64 ⋅ 10 5 N. aşa cum s-a obţinut în cazul precedent (pentru oţelul cu %Cm = 0. Se poate observa că forţa de tracţiune la care rezistă bara este cu aproximativ 19 % mai mare ca cea corespunzătoare situaţiei în care bara este confecţionată din acelaşi oţel în stare recoaptă. rezultă că bara are π 15 2 ⋅ 626 = 1.6 + 223%C m − 14.10).35 0.25 Marca oţelului OLC35 34MoCrNi16 a) Dacă bara este confecţionată din oţelul OLC35 în stare recoaptă. % %Cm 0. cu structura ferito-perlitică.5⋅361 ≅ 1265 N/mm2 şi F = 2.2 şi o viteză de răcire din domeniul austenitic care să conducă la o astfel de structură.31⋅105 N. duritatea sa se poate estima în acelaşi mod ca în cazul precedent şi rezultă HVαOA ≅ 265HV .35 %). c) Dacă bara este confecţionată din oţelul OLC35 călit şi revenit la ti = 650 oC şi τm = 5 ore. Rm = 3.6 0.6% Sim + 30% Mnm + 35.10 ⋅ 10 5 N.3). rezultă: HVrOA = HVrOC + 30(% Si m + % Mnm ) + 55%Crm + 6% Nim + 100% Mom ≅ 361 HV.2% Nim + .5⋅211 ≅ 740 N/mm2 33.6 %Sim 0.6 %Mom 0. duritatea structurii cu sorbită de revenire pe care o prezintă bara poate fi estimată cu relaţia (7.35 %Mnm 0.0% Si m = 8%Crm + 4% Ni m ]lg v r ≅ 179 HV.5HB (v.2 1.8. duritatea sa se poate estima cu relaţia (7.P F= π 15 2 4 ⋅ 927 = 1.7. Compoziţiile chimice ale oţelurilor considerate în aplicaţia A. 3. Deoarece HV ≅ HB şi considerând relaţia Rm = 3. scap. Se poate observa că forţa de tracţiune la care rezistă bara este cu aproximativ 36 % mai mare decât cea corespunzătoare situaţiei în care bara este confecţionată din acelaşi oţel în stare recoaptă. Rm = 3. Rm = 3. Rm = 3.3 Concentraţiile masice ale componentelor de aliere. cu structura ferito-perlitică.3 %Crm 0.11.2 − 13%C m şi F = 1.2). rezultă: HVαOC = 77. duritatea structurii de revenire pe care o prezintă bara poate fi estimată cu relaţia (7.2 1. d) Dacă bara este confecţionată din oţelul slab aliat 34MoCrNi16 călit şi revenit la ti = 650 oC şi τm = 5 ore.5⋅265 ≅ 927 N/mm2 şi . A.

7) se calculează valorile mărimilor %Cre şi %Nie. Se recomandă cititorilor să conceapă şi alte aplicaţii similare.4.8 18 10 MA – D308 0.5 1. Este evidenţiat faptul că. Să se determine care dintre MA disponibile asigură realizarea unor CUS având în structură. care reprezintă coordonatele punctului caracteristic nominal al MB pe diagrama structurală A. 7.03 2.10 6.08 .8 0. pentru evitarea fisurării la cald.5 % ferită.9 20 10 0. Procedând în acelaşi mod.9 19 13 2. Schaeffler (v.00 MA – D316L 0. înţelegerea şi utilizarea prescripţiilor standardelor în vigoare. O construcţie sudată trebuie realizată din semifabricate de tip tablă din oţel inoxidabil austenitic X2CrNi19−11.8.10 2.0 0.5 1..0 0.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Observaţie Această aplicaţie are ca scop justificarea şi înţelegerea prescripţiilor privind utilizarea oţelurilor pentru construcţia de maşini.10 1. % %Cm %Mnm %Sim %Crm %Nim %Nbm %Mom MB – 10TiNiCr180 0.24).50 MA – D310 0.5 0. Tabelul 8. pe lângă austenită.5 şi fig. Concentraţiile masice ale principalelor componente.0 0.08 2.50 MA – D19.50 MA – D309L 0. care să le permită consultarea.%Nie). corespunzătoare punctelor caracteristice nominale ale materialelor depuse prin 129 .50 MA – D308L 0. Procedeul de sudare care se utilizează şi configuraţia rosturile de sudare pregătite între piesele ce urmează a fi sudate asigură pMA = 70 %. Compoziţiile chimice ale MB şi MA considerate în aplicaţia A.60 MA – D316 0.8 20 11 0.0 0. se determină coordonatele (%Cre. 3.12 2.80 MA – D18. în timp ce pentru oţelurile aliate valorificarea prezenţei elementelor de aliere impune utilizarea lor numai în stare tratată termic (s-a observat din rezolvarea aplicaţiei că oţelul 34MoCrNi16 în stare îmbunătăţită are rezistenţa mecanică cu aproape 36 % mai mare decât atunci când este utilizat în starea structurală de echilibru).9 20 10 0.6) şi (7. scap.75 MA – D312 0.3. acest MB şi MA disponibile pentru sudarea lui având caracteristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8.03 2.0 23 14 0.8 17 13 2.08 1.11..08 1.2 20 11 * Toate mărcile de MA sunt realizate în România Materialul Rezolvare Considerând caracteristicile de compoziţie chimică ale MB şi folosind relaţiile (7. 7.8 24 12 0.0 0.0 0. pentru oţelurile carbon de calitate utilizarea în stare tratată termic este facultativă (s-a observat din rezolvarea aplicaţiei că oţelul OLC35 are caracteristici de rezistenţă mecanică comparabile în stare recoaptă şi în stare îmbunătăţită).11.0 27 20 0. A.9Nb 0.9 30 9 0.5 1.30 MA – D309 0.8.8Mn6 0.04 2.

20 21.04 23.75 13.51 14.%Nie = 20.70 21.25 31.40 17.46 13. 130 .30 14.04 15.76 21. %Nie.CUS).%Nie = 6.60 13.%Nie = 6.%Nie = 21.34 16.15 Caracteristicile CUS %Nie.5. Tabelul 8. între dreptele corespunzătoare conţinuturilor de ferită %α = 3 % şi %α = 5 %.2). % 19. dacă punctul caracteristic nominal al CUS realizate cu acesta este poziţionat în diagrama structurală A. se determină coordonatele (%Cre.078 21. corespunzătoare punctelor caracteristice nominale ale CUS realizate cu MA disponibile pentru sudare.CUS .5.00 16.75 21. 8. analizând diagrama din figura 7.56 20. %Nie. cât şi punctele cu coordonatele (%Cre. se poate aprecia că dreapta de izoferită %α = 3 % trece prin punctele de coordonate (%Cre = 28 %.9Nb MA – D18. de a asigura realizarea unei CUS cu un conţinut procentual de ferită %α ∈ [3%. rezultă că MA capabile să asigure sudarea MB (precizat în enunţul aplicaţiei) fără apariţia fenomenului de fisurare la cald a CUS sunt D308 şi D309 (pentru care punctele caracteristice nominale ale CUS realizate se situează între cele două drepte de izoferită).95 22. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei 8.40 12.CUS.24.70 29.44 16.35 20.CUS.00 25.63 12.23 Punctul pe diagrama din fig.93 13.5 %) şi (%Cre = 14 %.13. Un MA disponibil este apt pentru sudarea MB (îndeplineşte condiţia pusă în enunţul aplicaţiei.12. Rezultatele parcurgerii etapelor descrise anterior sunt prezentate în tabelul 8.5%]).08 26.25 %Cre.5 %) şi corespunde ecuaţiei %Nie = %Cre – 7. atât dreptele de izoferită %α = 3 % şi %α = 5 %.74 28.11 21.65 25.5 %) şi (%Cre = 14 %.CUS .90 24. Schaeffler în domeniul α + γ.55 24.05%Cre – 7.71 21. % − 14.90 13. % 13. Folosind relaţia (8.85 13.20 17.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR sudare cu MA disponibile.15 14. în condiţiile neglijării termenului ∆%EAm.8 %) şi. are ecuaţia %Nie = 1. % − 21. ca urmare.CUS).33 21.25.70 21. iar dreapta de izoferită %α = 5 % trece prin punctele de coordonate (%Cre = 28 %. aşa cum se observă în figura 8.80 %Nie. − 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Reprezentând pe aceiaşi diagramă.8Mn6 %Cre.4 Caracteristicile materialului Materialul MB MA – D308 MA – D308L MA – D309 MA – D309L MA – D310 MA – D312 MA – D316 MA – D316L MA – D19.

capacitate bună de prelucrare prin turnare. Motivele utilizării preponderente în tehnică a fontelor şi oţelurilor sunt numeroase: resursele de materii prime necesare elaborării acestor aliaje sunt uşor accesibile şi destul de uniform distribuite pe glob. metalele şi aliajele neferoase reprezintă şi vor reprezenta şi în viitor o categorie de materiale de mare importanţă tehnică. costurile implicate de elaborarea unor astfel de aliaje şi de transformarea lor în produse se corelează favorabil cu performanţele tehnice pe care aceste produse le asigură etc. valori ridicate (mai mari decât cele asigurate de fonte şi oţeluri) ale raportului dintre rezistenţa mecanică şi masa specifică (densitate). capacitate foarte bună de a conferi produselor caracteristici estetice deosebite etc. conductibilitate termică şi electrică mare. deformare plastică sau aşchiere.1. datorită unor proprietăţi pe care acestea le prezintă (şi care nu sunt asigurate de aliajele feroase sau se obţin mai greu la aceste materiale. produsele confecţionate din aceste materiale sunt reciclabile şi ecologice. tehnologiile de elaborare şi de realizare a semifabricatelor şi pieselor din astfel de aliaje sunt bine fundamentate ştiinţific şi asigurate logistic. tenacitate bună la temperaturi scăzute. cu cheltuieli inadmisibil de mari): rezistenţă ridicată la coroziune (în prezenţa mediilor de lucru chimic active). proprietăţile (caracteristicile) lor mecanice sunt ridicate şi pot fi relativ uşor modificate şi adaptate condiţiilor de utilizare prin aplicarea de tratamente termice şi termochimice. 131 . Cu toate acestea. Introducere Metalele şi aliajele neferoase deţin în prezent în aplicaţiile tehnice o pondere de aproape 20 de ori mai mică decât cea corespunzătoare aliajelor feroase (fonte şi oţeluri).Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Capitolul 9 STRUCTURA ŞI PROPRIETĂŢILE METALELOR ŞI ALIAJELOR NEFEROASE 9.

2 55 1300 368 63 104 113 23.6 25.2 206 72. la ta.0 9.1 247 401 19 83 63 26 113 34 97 210 163 317 428 72 26. nΩ⋅m Al Cu Ti Ni Sn Sb Zn Pb Cd Be Mg Au Ag Pt 660 1083 1660 1453 232 631 420 327 321 1278 649 1064 962 1772 2700 8930 4510 8910 7290 6690 7130 11340 8650 1850 1740 19280 10500 21440 900 386 512 471 222 207 382 129 230 1886 1025 128 235 132 397 205 440 309 59 163 101 23.7 40.5 8. 0 C Densitatea ρ la ta.5 110 370 59. µm/(m⋅K) Coeficientul de conductivitate termică λ la ta. W/(m⋅K) Rezistivitatea electrică ρΩ.4 13.5 11. J/(kg⋅K) Căldura latentă de topire qs.3 11.0 44.3 31.5 23.Tabelul 9.2 14.5 16.3 21.2 19.1.0 39. Caracteristicile fizice ale principalelor componente de bază ale aliajelor neferoase Metalul Aluminiu Cupru (Aramă) Titan Nichel Staniu (Cositor) Stibiu (Antimoniu) Zinc Plumb Cadmiu Beriliu Magneziu Aur Argint Platină Simbolul chimic Temperatura de solidificare – topire ts.6 106 . kJ/kg Coeficientul de dilatare termică liniară αt (între ta şi 100 0C).6 16.5 14. kg/m3 Căldura specifică Cs la ta.7 420 68.7 29.

Sb 99. Sn 99.0) Au-Ni. Pt 99.6. Pt 99. Ag-Cu. Fe.35 STAS 10262: Sb 99. Zn-Cd. Cu. Au-Cu. Ni 97. Sb 97. Ni-Mo. Mg-Mn. P.99: Pb 99.Al 99. Sn.5. Fe Fe.4. Bi. Pb Pb-Ag. Zn 98. Sb 99. Ag STAS 3321: Ag 999.985. S.4. Si. Ag-Hg Pt-Rh. Ni 99.5. Cu-Sn.2. Au-Pt Pb. Cu 99. Al. Mg 99. în tabelul 9.9 Mg-Al.98. Bi. Ti 99.995. Al 99 STAS 270/1:Cu 99.99.5 Ti 99. Cd 99. Clasele de puritate ale componente de bază ale aliajelor neferoase Metalul Al Cu Ti Ni Cr Sn Sb Zn Mărcile industriale * STAS 7607: Al 99. Cr 97 STAS 10309: Sn 99. definesc cantitativ proprietăţile lor fizice. Cu 99. iar în tabelul 9. Cu-Al. Cu.97. Al 99.Al 99. Sn-Zn.95.96. Sb-Pb Zn-Al. Al. Ni 98.97. Cd. Au STAS 4389: Au 999.9.65 Principalele impurităţi Fe. Pb. Pb 99. Cu As. O.7. Bi Pb. Cu 99. Ni-Fe Cr-Ni. Fe.85 STAS 8615: Cd 99. Ni.95. P. împreună cu cele redate în tabelul 1. Cu 99.6. Ni 99. Sn-Hg Sb-Sn.3.6 STAS 7386: Cr 99. Cr-Mo Sn-Pb. Pb 99.C. S. Mg STAS 10273:Mg 99. Pb 99.98. P Pb.75. Cr 98.93. Pt STAS 10560: Pt 99. S Pb. As.99. Sn 96.5 STAS 646: Zn 99. Bi. (Au 995.95. Cu. Sn-Sb.565.96. As.2. Pb-Sn.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Deoarece proprietăţile aliajelor neferoase sunt determinate în măsură importantă de proprietăţile componentului lor principal (metalic). Al-Mg. Pt-W * cifrele de după simbolul chimic indică valoarea minimă a concentraţiei masice a metalului industrial (în %. Zn-Mn Pb-Sb.3 STAS 10502: Ni 99. Bi. Fe.95. Cu 99. Si.Cd C. Ti 99.5 STAS 663: Pb 99. Cu. în tabelul 9.9. Cr-Ti. Ni 99. Cu.6. Mg 99. Ni-Cr. Zn-Cu. cu excepţia Au şi Ag. Fe S. Sn Ag. Mg-Zn Au-Ag.6.6 Bi. Cd 99. Al 99. Sb.9. Cd Cd-Sn Mg-Si. Cr-W. Al 99. Al 99. Cu-Be Ti-Al. Pb. Zn 99. Tabelul 9.95. Mn Principalele clase de aliaje binare folosite în tehnică Al-Cu.Bi. Zn Ag-Cd.As. pentru care concentraţia este în %o).6.99. Fe. Pb.8. Pb 99. Fe. Cd-Ni.94. Sb. Sn 99. Sb 99.90. Al-Si.3.5.3 sunt expuse valorile celor mai importante caracteristici mecanice ale metalelor care constituie componentele de bază ale aliajelor neferoase. Sb 99. Zn Pb. Pb.99. Pt-Ir. Sn 98.85. Zn.5.1 sunt prezentate metalele folosite frecvent drept componente de bază ale acestor aliaje şi sunt precizate o serie de caracteristici care. Sb 98. Fe.5. Ti-Ni Ni-Cu. Si. As. Fe. Zn 97. Cr 98. Al-Zn Cu-Zn. Pb-Ca Cd-Ag. Ag-Ni. Al 99. Sb Sn. Cu.8 Pb. Zn 98. S. Si Pt-Ni. 133 . Al 99. Cu. Al 99.98. impurităţile ce au influenţe (negative) majore asupra proprietăţilor lor şi cele mai utilizate tipuri de aliaje binare în care fiecare din aceste metale este componentul de bază (principal).99.2 sunt precizate clasele de puritate industrială în care pot fi obţinute aceste metale.8.5. Cd 99.9.

N/mm2 Duritatea 2) Al Cu Ti Ni Sn Sb Zn Pb Cd Be Mg Au Ag Pt 1) recopt (stare de echilibru) ecruisat ecruisat 1) 40 – 70 120 − 140 170 − 220 420 − 450 220 − 250 310 − 330 12 − 14 10 − 13 70 − 100 11− 13 69 − 83 380 − 480 160 − 195 180 − 220 100 − 120 120 − 145 15 – 30 100 − 120 50 − 70 320 − 330 130 − 150 50 − 60 10 − 11 − 50 − 55 4−5 − 260 − 310 90 − 105 115 − 140 − − 50 – 70 8 − 12 45 − 60 10 − 15 50 − 60 30 − 40 80 − 90 − 40 − 50 60 − 70 17 − 25 − 3 − 15 2 − 10 40 − 50 48 − 50 62000 115000 105000 207000 44000 77800 105000 55000 300000 43000 78000 76000 25000 42800 79000 16500 19000 38000 20600 140000 − − 27500 140 − 220 HV − 35 – 40 HBS 95 – 110 HBS 90 – 120 HBS 60 – 65 HV 5 – 6 HBS 30 – 60 HBS 20 – 35 HBS 3 – 5 HBS 16 – 24 HBS 75 – 85 HRB 37 – 39 HRE 48 – 54 HRE 18 – 20 HBS 25 – 30 HV recopt (stare de echilibru) 1) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) sinterizat (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) ecruisat 1) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) 170000 38 – 45 HV 150 − 165 − − deformat plastic la rece cu GD = 70 … 90 %.3. 2) creşte odată cu conţinutul de impurităţi al metalului. 3) scade odată cu conţinutul de impurităţi. N/mm2 Alungirea procentuală după rupere 3) . . N/mm2 Modulul de elasticitate transversală.Tabelul 9. % Modulul de elasticitate longitudinală. N/mm2 Limita de curgere 2) . Caracteristicile mecanice la ta ale principalelor componente de bază ale aliajelor neferoase Metalul Starea Rezistenţa la rupere 2).

aliajele metalelor preţioase (aliaje pe bază de metale preţioase: Ag. aliajele neferoase pot fi: binare. iar aliajele denumite în tehnică alame au ca bază aliaje Cu – Zn. Pb. preferându-se clasificarea acestora în funcţie de componentul de bază şi încadrarea lor în categorii de tipul: aliajele cuprului (aliaje pe bază de cupru).). aliajele neferoase pot fi: aliaje de turnare şi aliaje deformabile plastic. Fe. iar în funcţie de aptitudinile de a-şi mări rezistenţa mecanică în urma aplicării de TT. cele mai multe tipuri de aliaje utilizate în prezent în tehnică sunt complexe. ternare sau complexe. Au. aliajele aluminiului (aliaje pe bază de aluminiu). aliaje cu rezistenţa mecanică ridicată (dure). o structură monofazică.) etc. se ia ca bază câte un aliaj binar reprezentativ şi se consideră că restul componentelor sunt elemente suplimentare de aliere (de exemplu. • în funcţie de constituţia structurală de echilibru (la ta). aliaje anticorosive (cu rezistenţă ridicată la acţiunea mediilor agresive de lucru). în diverse concentraţii şi alte elemente de aliere decât zincul: Si. − aliaje care conţin în structură constituenţi eterogeni (de tipul amestecurilor mecanice eutectice sau eutectoide). de exemplu. în care sunt introduse suplimentar. − aliaje cu structură monofazică după solidificare.. aliaje criogenice (cu tenacitate ridicată la temperaturi scăzute). 135 . în care precipită la răcirea ulterioară particule de faze secundare (de obicei. la orice temperatură. compuşi intermetalici). astfel: • în funcţie de numărul componentelor.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Aliajele neferoase se pot clasifica folosind o multitudine de criterii. • în funcţie de posibilităţile tehnologice de transpunere în produse şi de prelucrare a acestora. aliajele neferoase se încadrează în următoarele categorii: − aliaje monofazice. Sn. aliaje uşor fuzibile (cu temperaturi ts coborâte) etc. alcătuită din cristale de soluţie solidă având ca solvent componentul de bază. în care sunt introduse frecvent. în diverse concentraţii şi alte elemente de aliere decât cuprul: Mg. aliaje antifricţiune. Aliajele neferoase (ca şi fontele şi oţelurile) se pot clasifica şi pe baza denumirii proprietăţii sau caracteristicii care le defineşte primordial utilitatea tehnică. pentru a facilita studierea structurii şi proprietăţilor fiecărui tip de astfel de aliaje. aliajele titanului (aliaje pe bază de titan). pentru denumirea diverselor aliaje neferoase şi sistematizarea studierii structurii şi proprietăţilor lor. Ni etc. Al. aliajele nichelului (aliaje pe bază de nichel). care prezintă în stare solidă. aliajele denumite în tehnică duraluminuri au ca bază aliaje Al – Cu. se practică încadrarea aliajelor neferoase în categorii ca: aliaje uşoare (caracterizate prin densităţi ρ ≤ 4000 kg/m3). Mn etc. Toate criteriile de clasificare anterior precizate se folosesc însă drept criterii secundare. dar. aliajele neferoase se clasifică în: aliaje durificabile structural prin tratamente termice şi aliaje nedurificabile prin tratamente termice. Mn. Pt etc.

scap. care. În funcţie de efectele pe care le produce asupra structurii primare a aliajelor neferoase. modificatorii care acţionează în acest mod (borul şi unele metale de tranziţie cu reactivitate chimică mare: Ti.2).4. acest tip de modificare este eficient la aliajele neferoase care prezintă după cristalizarea primară o structură monofazică (cu cristale de soluţie solidă). Mo).ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. Zr. la aceste aliaje nu se produc. • modificare de tipul III. Modalitatea actuală cea mai eficientă de influenţare a caracteristicilor structurii primare a aliajelor neferoase o reprezintă modificarea.6). Modificarea aliajelor neferoase La marea majoritate a aliajelor neferoase folosite în tehnică componentele de bază nu prezintă transformări alotropice şi.6). fenomene de cristalizare secundară (recristalizare în stare solidă. distribuite sub formă de suspensie fină. 1. scap. v. care are ca efect principal finisarea (micşorarea dimensiunilor) cristalelor dendritice primare. ca urmare. modificarea poate fi: • modificare de tipul I. care are ca efect îmbunătăţirea fineţei şi gradului de dispersie a fazelor componente ale amestecurile mecanice eutectice care se formează la solidificarea unor aliaje neferoase. 4. asigurând solidificarea cu un număr mare de germeni cristalini şi formarea unor structuri primare fine. care să determine transformarea structurii dendritice primare într-o structură secundară favorabilă (din punctul de vedere al mărimii granulaţiei şi gradului de dispersie a fazelor) obţinerii unor caracteristici mecanice ridicate şi/sau asigurării unei bune comportări la prelucrarea prin deformare plastică sau la aplicarea de TT. constituie baze pentru germinarea eterogenă la solidificarea aliajelor (v. care determină accentuarea ramificării şi subţierea ramurilor (axelor) cristalelor dendritice primare şi influenţează favorabil distribuţia fazelor secundare la aliajele în care (în timpul răcirii după solidificare) precipită particule ale unor astfel de faze. 136 . v. • modificarea de tipul II. care pot schimba mecanismele obişnuite ale germinării şi/sau creşterii cristalelor la solidificare. în decursul răcirii după solidificare. se utilizează cu predilecţie pentru realizarea modificărilor de tipurile I şi III. Ta. 1. La alegerea modificatorilor şi realizarea modificării aliajelor neferoase trebuie avute în vedere următoarele aspecte esenţiale: • modificatorii introduşi în aliajele neferoase lichide acţionează în unul din următoarele moduri: − formează (individual sau prin combinare cu componentele aliajelor) particule greu fuzibile şi insolubile în aliajele topite.2. constând din inocularea în aliajele lichide a unor cantităţi mici de substanţe chimice (numite modificatori. scap.

în unele cazuri (de exemplu la semifabricatele şi piesele turnate din aliaje pe bază de Cu) impunându-se 137 . pe bază de Al sau Mg. definită ca fiind temperatura la care verticala aliajului intersectează linia sau suprafaţa solidus a diagramei de echilibru fazic a sistemului de aliaje căruia aparţine acesta. efectele pozitive ale modificării se micşorează. deoarece omogenizarea se realizează prin difuzie. iar coeficientul kO se ia.3. având ts = 500…600 oC). Pb) se folosesc mai ales pentru asigurarea modificărilor de tipul II. este temperatura de solidificare – topire a aliajului din care sunt confecţionate piesele supuse RO.95…0. pentru omogenizarea pieselor turnate din aliaje în care procesele de difuzie se defăşoară foarte lent.1). dacă concentraţia acestora este mică. ti corespunzătoare acestui TT se alege cât mai ridicată (ti + 273 = Ti = kOTs. care micşorează viteza de creştere a germenilor şi limitează dezvoltarea în grosime a ramurilor cristalelor dendritice primare. Na. iar τm trebuie să fie mari (de obicei. Sb. dar poate avea şi valori kO = 0. particulele nu se formează sau se formează în număr insuficient asigurării unei structuri primare fine. în K. în care Ts.9. cum sunt aliajele uşoare. kO = 0.8…0. iar dacă concentraţia acestora depăşeşte nivelul optim. • modificatorii trebuie introduşi în aliajele neferoase într-o cantitate (concentraţie) optimă (care asigură nivelul maxim al efectelor pozitive produse de modificare). Tratamentele termice la aliajele neferoase Tratamentele termice (TT) care se aplică semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase se definesc şi se clasifică la fel ca şi tratamentele destinate semifabricatelor şi pieselor din oţeluri şi fonte (v. Principalele tipuri de recoaceri fără schimbare de fază care se pot aplica semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase sunt: • Recoacerea de omogenizare (RO) este recomandată pentru diminuarea neomogenităţilor chimice ale structurilor dendritice primare ale semifabricatelor şi pieselor turnate. scap.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase − formează pelicule de adsorbţie pe suprafeţele germenilor cristalini. modificatorii care acţionează în acest mod (metalele uşor fuzibile: Li. τm = 2…24 ore). 6. 9. de exemplu.98. în cazul modificatorilor care au rolul de a forma particule greu fuzibile şi insolubile în aliajele topite. Ca. dacă concentraţia acestora este la nivelul optim se formează o suspensie fină. în mod obişnuit. deoarece particulele care se formează sunt grosolane şi în număr insuficient realizării unei structuri primare fine. cu un număr mare de particule care activează germinarea eterogenă şi rezultă structura primară cu granulaţia cea mai fină.

• Recoacerea de detensionare (RD) se aplică semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase în scopul diminuării intensităţii şi redistribuirii tensiunilor mecanice reziduale existente în acestea. Recoacerile cu schimbare de fază (de tipul recoacerii complete sau normalizării.2). în cazul recoacerii sau în aer liniştit.2. 6. îmbunătăţirea prelucrabilităţii prin deformare plastică sau prin aşchiere etc. ca şi faza corespondentă a aliajelor Fe – C) care se transformă (la răcirea sub o temperatură caracteristică) în amestecul eutectoid (α + δ). Modul de conducere a unui astfel de TT este simplu: piesele se încălzesc la o temperatură ti situată desupra unuia din punctele de transformare în stare solidă ale aliajului neferos din care sunt confecţionate. unele aliaje pe bază de Ti) pentru obţinerea stărilor structurale de echilibru. Regimul RRN se alege astfel încât să se producă în piesele supuse tratamentului procesele de restaurare şi recristalizare primară şi să nu apară efectele defavorabile ale desfăşurării fenomenelor de creştere a granulaţiei şi de recristalizare secundară (v. se menţin la ti o durată τm (pentru uniformizarea temperaturii în masa pieslor şi pentru omogenizarea structurii) şi se răcesc lent (o dată cu cuptorul. La semifabricatele şi piesele confecţionate din aliaje neferoase se pot efectua două tipuri (principial diferite) de călire: • Călirea martensitică se poate aplica pieselor din aliaje neferoase care racire α + δ . austenită.3) se pot aplica semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase care prezintă transformări fazice în stare solidă (determinate de variaţiile cu temperatura ale solubilităţii componentelor în fazele din structura aliajelor. pentru finisarea granulaţiei structurii grosolane rezultate după RO. RRN a semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase se realizează cu ti = trp + 100…200 oC (trp fiind temperatura de recristalizare primară a aliajului din care sunt confecţionate piesele supuse TT. finisarea granulaţiei. de obicei.).5 şi 6. τi + τm = 1…4 ore şi răcirea în aer liniştit. scap. în cazul normalizării). aliajele Cu – Al. mecanismele detensionării termice şi principiile stabilirii regimului RD sunt cele prezentate în scap. la piesele din astfel de aliaje. în mod obişnuit.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR aplicarea de TT ulterioare. pentru obţinerea la ta a unei stări de echilibru structural. soluţia solidă (denumită. ca şi în cazul aplicării la piesele din aliaje feroase. γ fiind suferă transformări eutectoide (la fel ca oţelurile şi fontele): γ incal. de producerea transformărilor alotropice ale unor componente. v.4Ts). 6. recoacerile cu schimbare de fază se efectuează la produsele confecţionate din astfel de aliaje neferoase (cum sunt aliajele Cu – Zn. de realizarea unor transformări eutectoide etc.3. • Recoacerea de recristalizare fără schimbare de fază (RRN) este utilizată pentru refacerea plasticităţii semifabricatelor şi pieselor ecruisate prin deformare plastică la rece. scap. TT de călire 138 .2. trp + 273 = Trp ≅ 0. 3.

Spre deosebire de structurile (dure şi fragile) realizate prin călirea martensitică. urmată de răcirea rapidă (de obicei. în apă) pentru menţinerea structurii monofazice α până la ta. pentru obţinerea unei structuri monofazice. menţinerea la această temperatură o durată τm (pentru obţinerea unei structuri cu austenită omogenă) şi răcirea rapidă (cu o viteză vr mai mare decât o viteză critică vrc). TT de călire de punere în soluţie constă din încălzirea şi menţinerea o scurtă durată la o temperatură tic ∈ (tso. care îndeplinesc criteriile structurale menţionate mai înainte. La piesele din astfel de aliaje. care aparţin unor sisteme ale căror diagrame de echilibru sunt de tipul celei prezentate în figura 9. fig. rezultă că prin răcirea rapidă de la tic a structurii monofazice α se împiedică separarea din aceasta (prin procese bazate pe difuzie) a fazei θ (bogată în elemente de aliere) şi se obţine la ta o structură monofazică.1). deoarece realizează punerea (dizolvarea la încălzire şi menţinerea la răcire) în soluţia solidă α a fazei θ. Revenirea structurilor (metastabile) obţinute prin călirea martensitică a aliajelor neferoase poate conduce la efecte similare celor care se produc prin revenirea oţelurilor sau fontelor călite martensitic şi care constau în obţinerea (prin transformări structurale bazate pe difuzie) unor structuri apropiate de echilibru şi bine detensionate. Cu − Ti. alcătuită din cristale de soluţie solidă α suprasaturată în elemente de aliere (fază metastabilă). cu structura cristalină diferită de cea corespunzătoare fazei γ (austenitei) din care s-a format. Ti – Ni. Ti – Al etc. acest TT a fost denumit călire de punere în soluţie (a fazei θ). Cu – Be. ts). M (denumită martensită. structurile (monofazice. Analizând modul de efectuare a acestui TT (v. Ti – Mo. ca şi faza corespondentă din structura aliajelor Fe – C călite) fiind o soluţie solidă suprasaturată în elemente de aliere. 139 . cu cristale de soluţie solidă) obţinute prin călirea de punere în soluţie a aliajelor neferoase prezintă o bună comportare la prelucrarea prin deformare plastică. alcătuită din cristale de soluţie solidă α ≡ B(A) omogenă. 9..Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase martensitică constă din încălzirea lor la o temperatură ti situată în domeniul de stabilitate al fazei γ (domeniul austenitic). pentru ca transformarea (printrun mecanism bazat pe difuzia componentelor) γ ⇒ α + δ să nu fie posibilă şi să se realizeze o transformare de tip martensitic (printr-un mecanism care nu presupune difuzia componentelor) γ ⇒ M. Călirea martensitică se poate aplica la produsele realizate din unele aliaje ale sistemelor Cu – Al.1. • Călirea de punere în soluţie se poate aplica la piesele din aliaje neferoase în a căror structură apare ca fază principală o soluţie solidă care are ca solvent componentul de bază al aliajelor şi prezintă o variaţie importantă cu temperatura a capacităţii de a dizolva componentele de aliere (solubilitatea componentelor de aliere în această fază scade puternic când se micşorează temperatura).

..8 nm şi grosimea de 0. TT de revenire aplicat structurilor obţinute prin călirea de punere în soluţie este denumit îmbătrânire şi poate fi îmbătrânire naturală.. cu dimensiuni suficient de mari pentru a putea fi observate prin examinarea structurilor la microscopul optic şi care apar dacă duratele şi/sau temperaturile de îmbătrânire sunt mai mari decât cele corespunzătoare formării precipitatelor θ”. ajungând la frecvenţe de 1013…1015 zone/mm3. care germinează eterogen pe limitele grăunţilor cristalini ai matricei α şi sunt necoerente cu această matrice. • precipitatele θ sunt faze stabile (de echilibru).6 nm şi se formează uniform în matruicea α... 140 .5.2. precipitatele θ’ se formează prin germinare eterogenă pe anumite defecte ale structurii cristaline a matricei α (de exemplu. Natura fazică şi caracteristicile structurale ale precipitatelor care se formează la îmbătrânire depind de mărimile parametrilor ti şi τm. în funcţie de temperatura şi durata îmbătrânirii aliajelor neferoase călite. având la bază mecanisme ce presupun difuzia componentelor aliajului supus TT.30 nm şi grosimea de 1. dacă tii = ta sau îmbătrânire artificială. care pot fi evidenţiate în structură numai prin examinarea la microscopul electronic. constând din încălzirea şi menţinerea acestora la o temperatură tii ∈ [ta. în structura matricei α se pot forma următoarele tipuri de precipitate: • zonele GP (notate în acest mod după numele cercetătorilor Guinier şi Preston care le-au detectat pentru prima oară prin tehnici de difracţie cu raze X) apar la temperaturi şi durate mici ale procesului de îmbătrânire şi sunt asocieri preferenţiale de atomi ai componentelor de aliere din aliajul tratat.. tso).0. • precipitatele θ” sunt faze metastabile care se formează la durate mai lungi şi/sau la temperaturi mai înalte de îmbătrânire decât cele corespunzătoare formării zonelor GP şi sunt faze distincte (cu structuri cristaline diferite de structura fazei stabile θ).. Cercetările întreprinse până în prezent au evidenţiat că. • precipitatele θ’ sunt tot faze metastabile.. determină separarea din soluţia solidă suprasaturată (metastabilă) a unor precipitate care durifică structura. deoarece aceste precipitate se formează prin procese de germinare şi creştere. datorită efectelor de durificare pe care le produce. în mod obişnuit. dacă ta < tii < tso. pe dislocaţiile elicoidale) şi sunt semicoerente cu structura cristalină a acestei matrice. prin procese de germinare omogenă.0 nm). cu configuraţie platiformă (cu diametrul de 25.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Revenirea structurilor obţinute prin călirea de punere în soluţie a aliajelor neferoase. zonele GP au forma unor discuri cu diametrul de 5. putând fi uşor evidenţiate în structură prin examinarea la microscopul optic.3. precipitatele θ” germinează relativ uniform în matricea α şi sunt legate prin interfeţe coerente cu structura cristalină a acestei matrice.

2.. 9.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase În privinţa filiaţiei diverselor tipuri de precipitate. reprezentând dependenţele experimentale dintre duritatea aliajului îmbătrânit şi parametrii de regim ai îmătrânirii: HVr = f(ti = ct. corespunzător temperaturii t / > ti. prezentată în 141 . pentru reconstituirea stării structurale monofazice pe care aliajele o aveau după călirea de punere în soluţie (supraîncălzirea de scurtă durată asigură dizolvarea în matricea α a precipitatelor formate prin îmbătrânire. cu %Cum = 3 % Transformările structurale produse prin îmbătrânire sunt însoţite de modificări ale proprietăţilor aliajelor călite. Curba de îmbătrânire la ti = 130 oC a unui aliaj Al – Cu. τm) a unui aliaj Al – Cu (cu %Cum = 3 %). Configuraţia diagramei de echilibru a sistemelor cărora aparţin aliajele neferoase la care se pot aplica TT de călire de punere în soluţie Fig. care constă din supraîncălzirea de scurtă durată a aliajelor îmbătrânite. τm) sau HVr = g(ti. τm = ct.1. la ridicarea temperaturii de îmbătrânire de la ti la t i/ > ti.). dar nu oferă timpul necesar separării precipitatelor specifice temperaturii la care s-a supraîncălzit aliajul). efectul de durificare al îmbătrânirii se poate evidenţia cu ajutorul unor curbe de îmbătrânire. astfel. precipitatul specific temperaturii ti se dizolvă în matricea α şi apoi din matricea α se separă un nou precipitat. Aşa cum se poate observa analizând curba de îmbătrânire HVr = f(ti = 130 oC. pentru orice aliaj călit şi îmbătrânit. cercetările experimentale întreprinse până în prezent au arătat că orice precipitat se formează direct din matricea α şi nu prin transformarea precipitatelor existente anterior în structura aliajului supus îmbătrânirii. în principal de creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii acestora. 9. Aceste particularităţi ale formării precipitatelor în timpul îmbătrânirii aliajelor neferoase călite sunt valorificate practic la realizarea procesului de reversiune. Fig.

5.. se ajunge astfel la ideea (confirmată prin cercetări experimentale) că efectul de durificare este o consecinţă a interacţiunii dintre dislocaţiile matricei aliajului îmbătrânit şi precipitatele coerente. având la bază principiile prezentate în tabelele 9. la aliajele zincului etc. acest efect diminuându-şi intensitatea odată cu distrugerea coerenţei dintre matricea structurală a aliajului şi precipitatele formate la îmbătrânire. efectul de durificare al îmbătrânirii creşte în cursul formării precipitatelor semicoerente (zonele GP şi precipitatele θ”) şi scade odată cu apariţia precipitatelor semicoerente (θ’) şi necoerente (θ). regional sau internaţional) care gestionează sistemul. semifabricatele sau piesele din aliaje neferoase se supun unor operaţii de deformare plastică la rece. la aliajele cuprului. fabricării.) sunt simbolizate printr-un număr (în mod obişnuit. CEN (Comité European de Normalisation) sau ISO (International Organization for Standardization). aplicată la aliajele aluminiului. la aliajele magneziului. 9. sunt: • sistemul de simbolizare numerică. AA (Aluminum Association). cum ar fi ASM (American Society for Metals). sunt: varianta UNS (Unified Numbering System). Desfăşurarea proceselor de precipitare la îmbătrânire şi efectele de durificare produse de acestea pot fi influenţate substanţial dacă. aplicată la aluminiu şi aliajele pe bază de aluminiu şi recomandată de standardele elaborate de ISO şi CEN pentru mărcile de aluminiu şi aliaje de aluminiu deformabile. proiectării.4 şi 9. cupru şi aliaje pe bază de cupru etc. 142 . fără nici o semnificaţie legată de compoziţia şi proprietăţile mărcii) acordat de asociaţia sau de organismul (naţional. Simbolizarea metalelor şi aliajelor neferoase comerciale În prezent nu există un sistem de simbolizare a mărcilor de metale şi aliajele neferoase unanim recunoscut şi aplicat la întocmirea documentelor tehnice aferente conceperii. şi varianta propusă de AA (Aluminum Association). recomandate de diverse asociaţii profesionale şi/sau organisme de standardizare (naţionale. regionale sau internaţionale). principalele variante ale acestui sistem.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR figura 9. între călirea de punere în soluţie şi îmbătrânire. la aliajele titanului. conform căruia mărcile de metale şi aliaje neferoase din diverse categorii (aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu. Cele mai utilizate sisteme de simbolizare a mărcilor de metale şi aliaje neferoase.2.4. verificării şi comercializării semifabricatelor şi pieselor din astfel de materiale.

0 G AlSi5Cu3 4. Aliaje având Si ca EAP 4 A24430 / B443. litera M pentru turnarea în forme metalice.2. Tabelul 9. Aliaje având Si şi Mg ca EAP 6 A96106 / 6106 AlMgSiMn 7. X4 = 0 la aliajele pentru turnare în piese şi X4 = 1 sau 2 la aliajele pentru turnare în lingouri. Aluminiu şi aliaje cu %Alm ≥ 99 % 2. urmată (eventual) de o literă care codifică procedeul tehnologic de turnare recomandat la realizarea semifabricatelor sau pieselor din aceste aliaje (litera S pentru turnarea în forme din nisip. Aliaje având Si ca EAP 4 A94343 / 4343 AlSi7. litera C pentru turnarea continuă. litera P pentru turnarea sub presiune etc. Aliaje având alte EAP 9 − − Mărcile de aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu deformabile Structura simbolului în varianta UNS: A9X1X2X3X4 Structura simbolului în varianta AA: X1X2X3X4 Seria (grupa) de aliaje Exemple de mărci X1 1 A91080 / 1080 Al 99. X0 = 1.). urmat de simbolurile chimice ale elementelor de aliere. Aliaje având Zn ca EAP 7 A97149 / 7149 AlZn8MgCu 8. Date privind simbolizarea mărcilor de aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu Mărcile de aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu pentru turnare Structura simbolului în varianta UNS: AX0X1X2X3X4* Structura simbolului în varianta AA: αX1X2X3. Aliaje având Mg ca EAP 5 A95052 / 5052 AlMg2. X0 = 2 ⇒ α ≡ B. Aluminiu şi aliaje cu %Alm ≥ 99 % 2. simbolurile chimice ale elementelor de aliere pentru care %EAm este în jur de 1 % sau mai mare fiind însoţite de numere (de preferinţă întregi) care indică concentraţiiile masice nominale (medii) ale acestor componente.5 5. Aliaje având Cu ca EAP** 2 A02040 / 204.0 1. Aliaje având alte EAP 8 A98016 / 8016 AlFe1Mn * X0 = 0 pentru aliajele corespunzătoare unei reţete originale . .0 G AlZn6MgCr 8. dacă X0 = 0.1 G AlSi5 5. iar simbolurile mărcilor de aliaje neferoase sunt alcătuite din simbolul chimic al componentului de bază.4. 6 pentru aliajele rezultate prin modificări aduse unei reţete originale. Aliaje având Sn ca EAP 8 A08510 / 851.1 G Al 99.0 G AlCu4MgTi 3.2 . Aliaje având Cu ca EAP 2 A92001 / 2001 AlCu5..5 6. Aliaje având Zn ca EAP 7 A07120 / 712.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • sistemul de simbolizare alfanumerică (sistemul de simbolizare după compoziţie).8 1.1 G AlSn6Cu1Ni1 9.5MgMn 3. conform căruia mărcile de metale neferoase se simbolizează aşa cum se arată în tabelul 9... ** EAP ≡ element de aliere principal 143 . Grupă de aliaje neutilizată 6 − − 7. Aliaje având Si ca EAP + Cu şi Mn 3 A13190 / A319.0 G AlMg10 6. simbolurile aliajelor de turnare sunt precedate de litera G. simbolul nu conţine litera α..X4* Seria (grupa) de aliaje Exemple de mărci X1 1 A01001 / 100. scrise în ordinea descrescătoare a importanţei lor. litera Z pentru turnarea centrifugală. X0 = 6 ⇒ α ≡ F. dacă X0 = 1⇒ α ≡ A. Aliaje având Mg ca EAP 5 A05200 / 520. Aliaje având Mn ca EAP 3 A93003 / 3003 AlMn1Cu 4.

C83800 C83400 G CuZn10 Alame semiroşii (simple/cu Pb) C84200 . Bronzuri cu Si (%Sim < 8 %) C64700 . Bronzuri obişnuite (Cu – Sn) C90200 . Bronzuri fosforoase cu %Sn < 9 % C50000 . proiectare. iar sistemul de simbolizare alfanumerică este util îndeosebi în activităţile de cercetare.. N04400 corespunde aliajului cu simbolul alfa numeric NiCu32). iar M10100 – aliajului MgAl10Mn) etc. R54520 corespunde aliajului cu simbolul alfanumeric TiAl5Sn2...... C64200 C61000 CuAl8 5. C84800 C84500 G CuZn12Pb7Sn2 Alame galbene (simple/cu Pb) C85200 ...... C76200 CuZn29Ni12 * varianta UNS se utilizează şi la alte tipuri de aliaje: la aliajele pe bază de Ti UNS = RX1X2X3X4. Cupru şi aliaje cu %EAm < 8 % C10000 .9 1.... Aliaje cu %EAm < 5 % C81300 ....95 1. Alame cu %Znm < 37 % CuZn34. C69800 Alame speciale 3. C98800 C98600 G CuPb35Ag1. Simbolurile mărcilor de metale sau aliaje neferoase sunt însoţite de 144 . Cupru cu %Cum ≥ 99. C82800 C82100 G CuBe0.... Bronzuri cu Al (%Alm< 19 %) C60600 .. C94900 6. (de exemplu. C99800 C99600 G CuMn40Al2 Mărcile de cupru şi aliaje pe bază de cupru deformabile Structura simbolului în varianta UNS: C1X1X2X3X4 ... C7X1X2X3X4* Seria (grupa) de aliaje UNS Exemple de mărci C11100 Cu 99. la aliajele pe bază de Ni UNS = NX1X2X3X4 (de exemplu. Alame roşii (simple sau cu Pb) C83300 .5 2. Z35530 corespunde aliajului cu simbolul alfa numeric ZnCu1Al4). C51100 CuSn4P 4... Aliaje pe bază de Cu speciale C99300 . Aliaje Cu – Ni şi Cu – Ni . Sistemul de simbolizare numerică se recomandă a fi utilzat mai ales în activităţile comerciale.5).....9 CuZn12. la aliajele pe bază de Zn UNS = ZX1X2X3X4 (de exemplu.. Bronzuri cu Pb C98200 .. C66100 C65500 CuSi3 6. (de exemplu.. Aliaje Cu – Ni şi Cu – Ni − Zn C70000 . Alame cu Pb CuZn28Sn1 C44300 C40000 . C81100 C80100 G Cu 99.5.. C17300 CuBe1. C95800 C95600 G CuAl7Si2 7..5Pb C33500 C30000 . Bronzuri cu Al (%Alm <19 %) C95200 . la aliajele pe bază de Mg UNS = MX1X2X3X4. C91700 C90700 G CuSn10Pb2 Bronzuri aliate cu Pb C92200 . C94500 C92700 G CuSn5Pb25 C94300 G CuSn5Ni5 C94800 Bronzuri aliate cu Ni C94700 . fabricare şi verificare a metalelor şi aliajelor neferoase sau a produselor ce se confecţionează din astfel de materiale.5 C22600 C20000 ...5Ni 3. C87900 C87200 G CuSi4 C87500 G CuZn14Si4 G CuSn11 5. C85800 C85400 G CuZn29Pb3Sn Alame speciale C86100 .... C97800 C96400 G CuNi30Fe C97600 G CuNi20Zn8Sn4Pb 8.. Bronzuri şi alame cu Si C87200 ..ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 9... 2...C9 X1X2X3X4 Seria (grupa) de aliaje UNS Exemple de mărci C80100 . Date privind simbolizarea mărcilor de cupru şi aliaje pe bază de cupru Mărcile de cupru şi aliaje pe bază de cupru pentru turnare Structura simbolului în varianta UNS: C8X1X2X3X4 ..5 9. C86800 C86300 G CuZn25Al6Mn 4.... M11311 corespunde aliajului cu simbolul alfa numeric MgAl3Zn1.Zn C96200 ... Alame cu Sn CuZn36Al1Mn3Sn C67400 C66400 .

145 . gradul de ecruisare realizat etc. Simbolul stării unui metal sau aliaj neferos este alcătuit dintr-o literă de codificare a stării de bază (care defineşte modul principial de atingere a stării în care se află materialul). urmată. Principalele date (cuprinse în standardele SR EN 515 şi SR ISO 1190/2) privind simbolizarea stărilor de bază ale produselor realizate din principalele categorii de metale şi aliaje neferoase industriale sunt prezentate în tabelul 9. Recopt (starea obţinută la produsele deformate plastic în urma aplicării unei recoaceri complete în scopul asigurării valorilor minime ale caracteristicilor de rezistenţă mecanică sau starea obţinută la produsele turnate după o recoacere destinată reducerii segregaţiilor dendritice.7 sunt definite subdiviziunile stării TRATAT TERMIC corespunzătoare produselor realizate din aceste materiale. 2 sau 3 * Simbolul stării pentru Al şi pentru Cu şi aliajele pe aliajele pe bază de Al bază de Cu F M O O H* W ** T H* − T cifrele sau literele care urmează acestui simbol codifică succesiunea de operaţii tehnologice care se aplică pentru atingerea stării.6. Definirea şi simbolizarea stărilor de bază ale produselor realizate din principalele categorii de metale şi aliaje neferoase industriale Definirea stării de bază 1. sunt supuse unor operaţii de deformare plastică la rece sau unor combinaţii de operaţii de deformare plastică la rece şi RRN. eventual. îmbunătăţirii ductilităţii sau stabilizării caracteristicilor mecanice) 3. Tratat termic. cu sau fără ecruisare suplimentară. în cursul cărora nu se efectuează nici o verificare privind regimul termic sau gradul de deformare) 2. Pus în soluţie (starea instabilă obţinută la produsele supuse unei căliri de punere în suluţie şi îmbătrânite spontan la ta) 5. de litere sau cifre care indică subdiviziunea corespunzătoare stării de bază (modul particular în care se realizează starea de livrare a materialului. Tabelul 9. în scopul obţinerii unor caracteristici mecanice prescrise) 4.6.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase simbolurile stărilor de livrare ale semifabricatelor sau produselor realizate din aceste materiale. iar în tabelul 9. ** cifrele care urmează acestui simbol indică durata (în ore) a procesului de îmbătrânire naturală spontană. Brut de fabricaţie (starea obţinută din operaţiile de prelucrare la cald. adică particularităţile privind succesiunea şi conţinutul operaţiilor tehnologice ce trebuie aplicate pentru atingerea stării de livrare a produselor) şi/sau valorile anumitor caracteristici definitorii ale calităţii produselor care se livrează. Ecruisat (starea obţinută la produsele care. finisării granulaţiei. după recoacere sau deformare plastică la cald. pentru obţinerea unor stări stabile diferite de stările 1.

Răcit după prelucrare la cald.4. sunt ecruisate prin deformare plastică la rece şi îmbătrânite natural) 5. de exemplu. după prelucrarea la temperaturi ridicate. Pus în soluţie şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie. Pus în soluţie. sunt ecruisate prin deformare plastică la rece) 146 Simbolul stării pentru Al şi pentru Cu şi aliajele pe aliajele pe bază de Al bază de Cu T1 T2 TA TC T3 T4 T5 T6 TD TB TE TF T7 − − TG T8 TH − T9 TK TL .5.7. sunt răcite la ta. cum ar fi. Răcit după prelucrare la cald. ci realizarea unor caracteristici speciale. Răcit după prelucrare la cald. rezistenţa maximă la acţiunea unor medii corosive) 5. după prelucrarea la temperaturi ridicate. după atingerea stării definite la 5.5. Pus în soluţie şi supraîmbătrânit/stabilizat (starea obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie. după prelucrarea la temperaturi ridicate şi răcirea la ta . îmbătrânit artificial şi deformat plastic la rece (starea obţinută la produsele care. sunt îmbătrânite artificial) 5.10. Pus în soluţie. urmată de ecruisarea prin deformare plastică la rece şi îmbătrânirea naturală) 5. deformat plastic la rece şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care. Pus în soluţie. Definirea şi simbolizarea subdiviziunilor stării TRATAT TERMIC a produselor realizate din principalele categorii de metale şi aliaje neferoase industriale Definirea subdiviziunii stării de bază 5.7. după prelucrarea la temperaturi ridicate. urmată de o îmbătrânire artificială) 5.6. Pus în soluţie şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie.3. deformat plastic la rece şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care. sunt răcite la ta.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 9.11. urmată de o îmbătrânire artificială al cărei scop principal nu este obţinerea unui efect de durificare prescris. îmbătrânit artificial şi deformat plastic la rece (starea obţinută la produsele care. Răcit după prelucrare la cald şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care. sunt răcite la ta şi îmbătrânite natural) 5.2. deformat plastic la rece şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie.9. urmată de ecruisarea prin deformare plastică la rece şi îmbătrânirea artificială) 5.6. după atingerea stării definite la 5.1.8. sunt ecruisate prin deformare plastică la rece) 5. deformat plastic la rece şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie. urmată de o îmbătrânire naturală) 5. sunt ecruisate prin deformare plastică la rece şi îmbătrânite artificial) 5. Răcit după prelucrare la cald şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care.

azotic). soluţii concentrate de acizi anorganici. Ni. Bi). cloruri şi acizi anorganici (sulfuric. Principalele proprietăţi fizico – chimice şi mecanice şi clasele de puritate tehnică ale cuprului sunt descrise complet de caracteristicile redate în tabelele 1. soluţii slabe. Cuprul formează un număr impresionant de aliaje. Cr. azotaţi. iar Bi şi Cu formează un eutectic care conţine %Cum = 0. compuşii (cu topire congruentă) pe care îi formează cu cuprul aceste impurităţi se dispun intercristalin în structura cuprului.5 %) a acestor impurităţi (care formează soluţii solide de substituţie cu cuprul).1. producând fisurarea intercristalină a produselor din cupru. de obicei. Cuprul şi aliajele pe bază de cupru Sub formă de metal pur sau sub formă de component de bază al unor aliaje. Au. Zn.5. 9. As.2 şi 9. 9. sulf.06 % şi are ts ≅ 320 oC..2. • impurităţi care formează cu cuprul compuşi chimici fragili (O. care se declanşează prin reacţia Cu2O + H2 ⇒ 2Cu + H2O şi conduce la formarea de vapori de apă a căror presiune creşte (deoarece nu se pot elimina). aceste impurităţi formează cu cuprul eutectice uşor fuzibile (Pb şi Cu formează un eutectic care conţine %Cum = 0. P. constând în creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii. sunt. anilină şi acid acetic etc. sub formă de incluziuni nemetalice. Cuprul are o bună rezistenţă la coroziune în multe medii de lucru: atmosfere poluate. 147 . Mn. neaerate de sulfaţi. Sb). • impurităţi insolubile în cuprul solid (Pb. benzol. Pt. efectele prezenţei în concentraţii masice mici (sub 0. hidrogen sulfurat. Se. acceptabile. Cuprul este atacat (se corodează) în medii care conţin hidrogen.). motorină. Principalele impurităţi ale cuprului tehnic se pot clasifica în următoarele categorii: • impurităţi solubile în cuprul solid (Ag. diminuându-i substanţial plasticitatea şi tenacitatea şi micşorându-i considerabil conductibilitatea termică şi electrică. Fe. reducerea conductibilităţii termice şi electrice etc. clorhidric.2 % şi are ts ≅ 270 oC).Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase 9. prezenţa incluziunilor intercristaline de CuO2 în structura cuprului (nedezoxidat corespunzător la elaborare) poate determina şi fenomenul numit “boala de hidrogen”. Cd. amoniac. Mg. ape reziduale şi ape sărate. micşorarea plasticităţii şi tenacităţii. glicerină etc. care se dispun la limitele cristalelor de cupru şi îi influenţează negativ prelucrabilitatea prin deformare plastică la cald (generează fenomene de fragilitate sau fisurare la cald). principalele aliaje pe bază de cupru folosite în tehnică fiind prezentate în continuare. cuprul este utilizat din timpuri străvechi pentru realizarea de produse. substanţe organice (benzină. Sn. S. vapori de apă supraîncălziţi. Te).3.

3.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. capătă caracteristicile tipice compuşilor intermetalici (duritate ridicată şi fragilitate accentuată). atât la cald. Variaţia caracteristicilor mecanice ale alamelor în funcţie de %Znm 148 . iar sub temperatura tCK ≅ 450 oC (temperatura Curie – Kurnakov a fazei β. 9.8.3. ca şi solventul său.1. • β este o soluţie solidă pe bază de compus chimic (fază bertholidă). structură cristalină de tip CFC. cât şi la rece.5. Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Zn. β are caracteristicile unei soluţii solide neordonate. punctele caracteristice ale acestei diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu .4. 9. deoarece prezintă.2. prezentată în figura 9.Zn Fig. soluţia solidă α se caracterizează printr-o bună plasticitate. • α este soluţia solidă de substituţie având ca solvent cuprul şi ca solut zincul (α ≡ Cu(Zn)). scap. iar atomii de Zn se poziţionează în nodurile aflate în centrele celulelor elementare) şi soluţia solidă ordonată (faza Kurnakov). Alamele Aliajel pe bază de cupru. având drept component de aliere principal zincul sunt denumite în tehnică alame. care prezintă structură cristalină de tip CVC. Structura alamelor se poate analiza apelând la diagrama de echilibru fazic a sistemului Cu – Zn. Fig. putând fi deformată plastic uşor. v. notată β’. prezentând tenacitate şi plasticitate bune.1) suferă un proces de ordonare (atomii de Cu se distribuie în nodurile situate în vârfurile celulelor elementare. 2. la temperaturi ridicate.

au %Znm ∈ (46 %. Alamele monofazice β’. 850 oC. alcătuită din cristale dendritice de soluţie solidă α neomogenă. B. pentru ca în structură să apară cristale de fază α. 9. în cantitatea şi cu dispunerea corespunzătoare obţinerii unor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate. structura la ta a semifabricatelor şi pieselor turnate din astfel de alame are aspectul prezentat în figura 9. aşa cum se observă în figura 9.8. fig.4). Alamele monofazice α (cu structura la ta alcătuită numai din cristale de soluţie solidă α) au %Znm ≤ 39 % şi sunt alame deformabile (care se prelucrează bine atât prin deformare plastică la cald.. aşa cum se poate observa în figura 9. 9. 46 %) şi sunt utilizate de obicei ca alame de turnare. 149 . Alamele monofazice α se comportă foarte bine la deformarea plastică la rece şi au o comportare mai slabă la deformarea plastică la cald. aşa cum se observă în figura 9.7.. la care aceste alame prezintă o structură monofazică β. care definesc procedeul tehnologic recomandat pentru realizarea semifabricatelor şi pieselor. Alamele bifazice. cât şi ca alame deformabile la cald (la o temperatură de deformare situată deasupra punctului tCK ≅ 450 oC. structura lor la ta va fi alcătuită din cristale poliedrice de soluţie solida α omogenă. cu plasticitate bună).. 10). pentru obţinerea structurii prezentate în fig. τm = 2. fig. 9. alamele se pot clasifica astfel: A. dacă semifabricatele sau lingourile turnate sunt supuse unei recoaceri de omogenizare (la ti = 800 . 50 %] şi se pot utiliza atât ca alame de turnare. dacă se aplică un TT de recoacere. cu structura la ta alcătuită din cristalele fazelor α şi β’.5 ore) sau sunt deformate plastic şi supuse apoi recoacerii. piesele din alame bifazice cu conţinut ridicat de zinc se supun unui TT de călire în apă (de la o temperatură ti la care materialul prezintă o structură monofazică β. mai ales în prezenta impurităţilor insolubile în cupru (Pb. eventual. cu structura la ta alcătuită numai din cristale de fază β’ (v. cât şi prin deformare plastică la rece). semifabricatele sau lingourile din astfel de alame prezintă o structură monofazică. cristalele acestei structuri devenind poliedrice (echiaxiale). După turnare şi răcire la ta. unei reveniri. În unele cazuri. la o temperatură ti < tCK.9) şi. C. au %Znm ∈ (39 %. alamele monofazice α. %Znm 0 41 32 38 39 46 46 32 Ordonata.5.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Tabelul 9. duritatea şi fragilitatea acestora crescând pe măsură ce se măreşte conţinutul procentual al fazei β’ în structură.6. cu %Znm ≤ 25 % sunt denumite în tehnică tombacuri. oC 1083 905 905 905 450 450 ta ta În funcţie de structura de echilibru şi de caracteristicile mecanice pe care le prezintă în această stare (v.. Bi) care determină apariţia unor fenomene de fragilitate sau fisurare la cald. Coordonatele punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Cu − Zn Punctul A B C D M N P Q Abscisa.8.

Structura la ta. cu suplimentarea cu %k eEA j % EAmj a concentraţie de zinc a alamei). după recoacerea de omogenizare. 9. din punctul de vedere al efectelor asupra structurii. iar la concentraţii masice mai 150 . • Fierul. finisează granulaţia şi mareşte tenacitatea alamelor. n. cu relaţa: %Cu me = %Cu m %Cu m + % Znm + ∑ k eEAj % EAmj j =1 n 100 . 9.6. dacă se calculează titlul fictiv al alamei %Cume. care au în compoziţie (pe lângă zinc) şi alte elemente de aliere. sunt concentraţiile masice ale elementelor suplimentare de aliere existente în compoziţia alamei speciale. introdus în concentraţii %Fem ≤ 1. Fierul are keFe = 0.1) în care %EAmj. iar k eEA j .9.. introdus în concentraţii %Alm ≤ 3. adică concentraţia masică a cuprului în alama binară echivalentă din punctul de vedere al microstructurii.5 %. sunt coeficienţii de echivalare în zinc a elementelor de aliere suplimentare (introducerea unui element de aliere suplimentar în concentraţia %EAmj este echivalentă..ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. n. Structura la ta a alamelor monofazice α turnate Fig. Principalele elemente de aliere folosite la elaborarea alamelor speciale au următoarele efecte asupra structurii şi proprietăţilor acestor aliaje: • Aluminiul. fără a le diminua caracteristicile de plasticitate şi tenacitate şi îmbunătăţeşte rezistenţa lor la acţiunea mediilor corosive.. orice alamă specială poate fi încadrată în categoriile structurale anterior precizate pentru alamele binare.. (9.5 %. aluminiul determină micşorarea sensibilă a conţinutului procentual de fază α al structurii alamelor. a alamelor monofazice α În tehnică se utilizează nu numai alamele binare (aliajele Cu – Zn) ci şi alamele complexe (speciale). Deoarece are keAl = 6. j = 1. j = 1. determină creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii alamelor.5.

este insolubil în cupru. 420 oC). măreşte rezistenţa la coroziune a alamelor în apa de mare. Structura la ta a alamelor monofazice β’ • Manganul. măreşte rezistenţa mecanică şi plasticitatea alamelor şi îmbunătăţeşte comportarea alamelor în medii corosive cum sunt apa de mare. 40 % a caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi duritate. care determină o creştere cu 30 .9. iar efectele sale asupra microstructurii se pot aprecia considerând keMn = 0.. Structura la ta a alamelor bifazice recoapte după turnare Fig.8. datorită efectelor fierului asupra microstructurii.. efectele staniului asupra microstructurii alamelor se pot estima cu uşurinţă. introdus în concentraţii %Snm ≤ 1 %.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase mari de 0. 9. având în vedere că keSn = 2. Structura la ta a alamelor bifazice turnate Fig.5.. 820 oC) şi îmbătrânire (revenire la ti = 400 .4 % determină apariţia în structură a compusului FeZn7. Structura la ta a alamelor bifazice călite si revenite Fig. manganul este un bun dezoxidant. 10. • Plumbul (care. 9. Fig. piesele şi semifabricatele din alame aliate suplimentar cu acest element se pot supune TT de călire de punere în soluţie (răcire în apă de la ti = 800 . 9. aburul supraîncălzit şi soluţiile de cloruri. introdus în concentraţii %Mnm ≤ 5 %.... aşa cum s-a precizat anterior. 9. care induce un efect suplimentar de finisare a granulaţiei şi asigură sfărâmarea aşchiilor la prelucrarea prin aşchiere a alamelor. • Staniul.7. fiind considerat o impuritate a acestuia) se foloseşte ca element de aliere al 151 .

introdus în concentraţii %Nim ≤ 3 %. mărirea rezistenţei mecanice şi durităţii (mai ales ale fazei β) şi îmbunătăţirea rezistenţei la coroziune (mai ales în prezenţa mediilor active calde). coeficientul său de echivalare este keNi = −1.. deoarece are keSi = 10. iar CuZn42Mn3Al2 şi G CuZn30Al5Fe3Mn2 sunt mărci de alame monofazice β. • Siliciul.12.3. au solubilitate totală în stare solidă.27. 45 %) şi coeficientului de gâtuire (cu ordonata la 152 . punctul de maxim local al curbei rezistenţei mecanice (cu ordonata la Rm = 600. evidenţiază faptul că toate aliajele acestui sistem au la ta o structură monofazică. G CuZn40PbSn. aşa cum se poate observa în figura 9. CuZn10. CuZn36 sunt mărci de alame monofazice α (alame binare deformabile). fiind metale izomorfe (cu structură cristalină de tip CFC) şi prezentând dimensiuni atomice apropiate. G CuZn38Pb2Mn2. deoarece particulele de plumb uniform distribuite în structura alamelor asigură sfărâmarea aşchiilor şi îmbunătăţesc prelucrabilitatea prin aşchire a acestor aliaje. CuZn36Pb1.. de exemplu. introdus în concentraţii %Sim ≤ 1 %. CuZn20.5. • Nichelul. 9. prezenţa plumbului înrăutăţeşte comportarea la prelucrarea prin deformare plastică a alamelor.11. efectele sale asupra microstructurii alamelor sunt importante. CuZn31Si. curbele ce descriu dependenţele dintre caracteristicile fizico – mecanice ale aliajelor Cu − Ni şi compoziţia lor chimică corespund configuraţiei redate în diagrama din figura 3. măreşte fluiditatea şi proprietăţile de turnare ale alamelor topite şi determină îmbunătăţirea comportării în medii corosive a produselor confecţionate din alame speciale.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR alamelor din care se confecţionează produse destinate prelucrării prin aşchiere. determină creşterea plasticităţii şi tenacităţii alamelor.800 N/mm2) şi punctele de minim local ale curbelor alungirii procentuale după rupere (cu ordonata la A = 40 . este un bun dezoxidant. CuZn15.2. CuZn39Ni3 sunt mărci de alame speciale monofazice α (alame speciale deformabile). Aliajele Cu − Ni Cuprul şi nichelul. prezentată în figura 9.. Mărcile de alame comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate. deoarece poate determina apariţia fenomenelor de fragilitate sau fisuare la cald. Deoarece nichelul înlocuieşte în structura alamelor atomii de cupru (are asupra microstructurii alamelor efectul corespunzător scăderii concentraţiei de zinc). Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu – Ni. Plumbul se introduce în concentraţii %Pbm ≤ 3 %. CuZn30. alcătuită din cristale de soluţie solidă de substituţie α ≡ Cu(Ni) ≡ Ni(Cu). G CuZn40Pb. iar influenţa sa asupra microstructurii alamelor se poate estima considerând kePb = 1. Ca urmare. G CuZn30Al5Fe3Mn2 sunt mărci de alame bifazice (alame pentru turnare)..

...50 % şi aliajele Nichelină. 3%). cu %Nim = 18 .60 %) având abscisa situată la %Nim ≅ 65 %. 12.. folosite pentru a confecţiona (prin deformare plastică la rece sau la cald) elemente elastice (arcuri sau lamele) şi piese rezistente la coroziune.4 %). 9. cu %Nim = 5. tacâmurilor şi obiectelor de artă sau podoabă etc. cu %Nim = 40... • aliajele Constantan.. 9. 20 % şi adaosuri de Fe (%Fem = 0. Microstructura la ta a aliajului Cu – Ni.. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu − Ni Fig.. CuNi18Zn27 sau CuNi15Zn21).... cu %Nim = 30. 20 % şi %Znm = 20. 11. cu %Nim = 65.. • aliaje Melchior (Maillechort).30 % (corespunzător mărcilor comerciale CuNi18Zn20. Argentan). 1..) şi se pot utiliza la fabricarea rezistorilor electrici. folosite (ca aliaje deformabile sau pentru turnare) pentru confecţionarea pieselor rezistente la coroziune. rezistorilor electrici.3 %). Principalele reţete de aliaje Cu – Ni utilizate în tehnică sunt: • aliajele Kunial.. în acizi organici. aliajele Cu – Ni se prelucrează bine prin deformare plastică (la rece sau la cald) sau prin aşchiere... folosite ca materiale electrotehnice (în special pentru confecţionarea rezistorilor). în vapori de apă etc. instrumentelor de măsurare.. Mn şi Si.. iar curba care redă dependenţa dintre rezistivitatea electrică şi compoziţia acestor aliaje prezentând un punct de maxim local cu abscisa %Nim ≅ 50 %.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Z = 55. • aliajele Alpaca (Neusilber. cu %Nim = 20 % Datorită structurii monofazice şi proprietăţilor fizico – mecanice pe care le prezintă... 1. • aliaje Monel. prezintă o bună rezistenţă la coroziune (în apă de mare şi în soluţii saline.8 . folosite în aplicaţiile care impun materiale anticorosive. folosite (ca aliaje deformabile.35 % şi adaosuri de Mn (%Mnm = 3.15% şi adaosuri de Al (%Alm = 1 . cu %Nim = 15 .. Fig.. 153 .0 %) şi Mn (%Mnm = 0... dar şi ca aliaje pentru turnare) în aplicaţiile care necesită materiale rezistente la coroziune. pieselor de mecanică fină.6 .70 % şi adaosuri de Fe.

Fazele care apar pe diagramele de echilibru din figura 9. faza γ este stabilă numai până temperatura la t = 520 oC. cu structură cristalină de tip CVC. se descompune eutectoid: δ ⇒ α + ε. în funcţie de concentraţia masică a staniului.5. faza δ este stabilă numai până la temperatura t = 320 oC.13 au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Sn.5. bronzurile cu aluminiu. cu structură cristalină de tip CVC. datorită vitezei extrem de reduse cu care se realizează transformarea δ ⇒ α + ε.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. care apara (la răcirea bronzurilor topite) prin defăşurarea transformării peritectice (la t ≅ 800 oC): L + α ⇒ β. punctele caracteristice ale acestor diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9. de caracteristicile mecanice asigurate (redate sintetic. ca şi solventul său. în funcţie de concentraţia 154 .13. bronzurile cu siliciu. bronzurile cu beriliu şi bronzurile cu plumb. • β este o soluţie solidă pa baza compusului chimic Cu5Sn (fază bertholidă). cu structură cristalină complexă. putând fi deformată plastic uşor. la care se descompune eutectoid: γ ⇒ α + δ. faza ε nu apare în structura semifabricatelor şi pieselor din bronzuri industriale livrate în stările M sau O. • ε este compusul intermetalic Cu3Sn. Principalele tipuri de bronzuri folosite pentru realizarea pieselor din construcţia de maşini şi pentru fabricare construcţiilor mecanice sunt: bronzurile cu staniu (denumite şi bronzuri clasice). structurile indicate de diagramele de echilibru (stabil sau metastabil) redate în figura 9. Bronzurile cu staniu folosite în tehnică au %Cum ≤ 20 % şi prezintă. β este stabilă numai până la temperatura t = 586 oC.3. • δ este o soluţie solidă pe baza compusului chimic Cu31Sn8 (fază bertholidă). cât şi la rece. aşa cum rezultă examinând diagramele din figura 9. în condiţii de echilibru (care presupun menţineri îndelungate). Bronzurile Aliajele pe bază de cupru al căror component de aliere principal este un alt element decât zincul sau nichelul sunt denumite bronzuri. la care.1. deoarece prezintă.3. structură cristalină de tip CFC. • γ este (ca şi β) o soluţie solidă pe baza compusului chimic Cu5Sn (fază bertholidă). 9. la care se descompune eutectoid: β ⇒ α + γ. • α este soluţia solidă de substituţie având ca solvent cuprul şi ca solut sataniul (α ≡ Cu(Sn)). În funcţie de structura pe care o prezintă (la ta) în starea M.13.9. atât la cald. faza α se caracterizează printr-o bună plasticitate.

9. structura de turnare a acestor bronzuri. în diagramele din fig. cât şi prin deformare plastică la rece).%Snm Ordonata. Bronzurile monofazice α (cu structura la ta alcătuită numai din cristale de soluţie solidă α) au %Snm ≤ 8 ... 9. Coordonatele punctelor caracteristice ale diagramelor de echilibru Cu − Sn Punctul Abscisa. aşa cum se poate vedea pe migrografia prezentată în figura 9.14) şi de procedeul tehnologic recomandat pentru realizarea semifabricatelor şi pieselor. c. în starea M.. B. aşa cum se observă pe micrografia din figura 9. b. respectiv.5 800 C C’ 13.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase masică a staniului.9. 9. oC A 0 1083 B 25. 9 % şi sunt bronzuri deformabile (care se pot prelucra atât prin deformare plastică la cald. starea metastabilă obţinută prin recoacere (starea O). starea de echilibru stabil.0 800 E E’ 16.0 520 J 27.0 586 H H’ 16.15.0 350 Q 0. Bronzurile hipoeutectoide (bronzurile bifazice) au %Snm = 10. Diagramele de echilibru ale sistemului de aliaje Cu – Sn pentru diferite stări: a.17) fazele α şi δ şi. structurile la ta ale semifabricatelor şi pieselor realizate din astfel de bronzuri conţin (aşa cum se poate observa în fig. starea metastabilă obţinută prin turnare (strarea F) Tabelul 9.0 520 K 11.16.0 586 G 26.20 % şi se folosesc ca bronzuri de turnare.0 8.0 586 F 24. se poate transforma prin recoacere (precedată sau nu de o operaţie de prelucrare prin deformare plastică) într-o structură cu cristale poliedrice de soluţie solidă α omogenă..13.0 8. bronzurile cu staniu se pot clasifica astfel: Fig. constituenţii α (preeutectoid) 155 .5 9. alcătuită din cristale dendritice de soluţie solidă α neomogenă.2 ta A.0 800 D 22.

9.17. iar în concentraţii %Pm = 0. introdus în concentraţii %Pbm ≤ 2 %.14..16.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR şi amestecul eutectoid (α + δ). introdus în concentraţii %Pm < 0. 9. 9. Variaţia caracteristicilor mecanice ale bronzurilor cu staniu în funcţie de %Snm Fig. Structura la ta a bronzurilor monofazice α turnate Fig.0. duritatea şi fragilitatea acestor structuri crescând pe măsură ce se măreşte conţinutul lor procentual de eutectoid (α + δ). asigură o bună dezoxidare (împiedică apariţia incluziunilor dure şi fragile de SnO2) şi măreşte fluiditatea bronzurilor topite (conferă bune proprietăţi de turnare). • plumbul. Structura la ta a bronzurilor hipoeutectoide turnate Bronzurile cu staniu se pot alia suplimentar la elaborare şi cu alte elemente. Structura la ta a bronzurilor monofazice α recoapte Fig. îmbunătăţeşte prelucrabilitatea prin aşchiere a bronzurilor (deoarece particulele de Pb. ce influenţează pozitiv caracteristicile de antifricţiune şi rezistenţa la uzare a bronzurilor.. favorizează sfărâmarea aşchiilor) şi rezistenţa lor la 156 . 9.3 %.3. care produc următoarele efecte asupra structurii şi proprietăţilor acestor aliaje: • fosforul. separate intercristalin în structură.15.6 % determină formarea în structură a unor mici cantităţi de compus Cu3P. Fig.

influenţează pozitiv proprietăţile de turnare ale bronzurilor (măreşte fluiditatea. la care se descompune eutectoid: β ⇒ α + γ2. la solidificarea după turnare.18 au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Al. cu retasura de contracţie concentrată).. bronzurile cu aluminiu (spre deosebire de bronzurile clasice) au un interval de solidificare restrâns (10. • zincul.. iar în concentraţii mai mari (%Pbm = 4.5. CuSn6. evită apariţia incluziunilor de gaze în lingourile şi piesele turnate) şi nu produce modificări structurale (deoarece se dizolvă integral în soluţia solidă α). GCuSn12Ni2 şi GCuSn10Zn2 sunt mărci de bronzuri bifazice (bronzuri de turnare).. • α este soluţia solidă de substituţie α ≡ Cu(Al). Aşa cum se poate observa examinând diagrama de echilibru din figura 9. aceste aliaje au proprietăţi de turnare foarte bune (fluiditate ridicată. Bronzurile cu aluminiu folosite în tehnică au %Alm ≤ 15 % şi prezintă. • β este o fază bertholidă pe baza compusului chimic Cu3Al.18.10 %. • γ este (ca şi β) o fază bertholidă. duritate ridicată şi fragilitate accentuată. atât la cald. aptitudine de a realiza piese turnate compacte..Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase coroziune. γ prezintă două modificaţii (forme alotropice): γ1. Mărcile de bronzuri cu staniu comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate. care înrăutăţesc comportarea la deformare plastică (măresc înclinaţia spre fisurare) a 157 . structurile indicate de diagrama de echilibru redată în figura 9. 9. au un substanţial efect lubrifiant). Bronzurile cu aluminiu prezintă însă. iar GCuSn14.15 oC). corespunzătoare compusului Cu9Al4. de exemplu. corespunzătoare compusului Cu32Al19. ca fază separată preeutectoid (la cristalizarea primară a bronzurilor cu %Alm > 8.2. faza β poate să apară în structura bronzurilor cu aluminiu. ca urmare. stabilă sub temperatura t = 785 oC.18. tendinţa de a forma cristale dendritice lungi (columnare). CuSn8 şi CuSn4Pb4Zn4 sunt mărci de bronzuri monofazice α (bronzuri deformabile). cu structură cristalină de tip CFC. cu structură cristalină de tip CVC. în funcţie de concentraţia aluminiului în aceste aliaje.10. aşa cum se poate observa pe diagrama de echilibru.3 %) şi/sau ca fază separată la transformarea eutectică (la t ≅ 1035 oC) L ⇒ α + β şi este stabilă numai până la temperatura t = 565 oC. separate intercristalin în structura bronzurilor. cât şi la rece.. stabilă deasupra temperaturii t = 785 oC. cu structură cubică complexă. în funcţie de concentraţia masică a aluminiului.. punctele caracteristice ale acestei diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9. cu structură cristalină cubică şi γ2. care poate fi deformată plastic uşor. în concentraţii %Znm = 5. micşorează intervalul temperaturilor de solidificare.12 %) le asigură proprietăţi bune de antifricţiune (deoarece particulele de plumb. Fazele care apar pe diagrama de echilibru din figura 9.3.

B.10. oC A 0 1083 B 8.0 565 P 13. Bronzurile bifazice cu %Alm = 9. duritatea şi fragilitatea acestei structuri crescând pe măsură ce se măreşte conţinutul procentual de eutectoid (α + γ2). 9.4 1035 G 9.5. 9.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR pieslor şi semifabricatelor turnate.5 % se pot prelucra şi prin deformare plastică la cald. în diagramele din fig. structura la ta a semifabricatelor şi pieselor realizate din astfel de bronzuri conţine fazele α şi γ2 şi. dacă se aplică un TT de 158 . Ti. respectiv.4 565 M 12.3 1035 C 11. %Snm Ordonata. 9. Fig. Bronzurile hipoeutectoide (bronzurile bifazice) au %Alm ≥ 9 % şi se folosesc în mod obişnuit ca bronzuri de turnare. Coordonatele punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Cu − Al Punctul Abscisa. dacă temperatura la care se face deformarea este situată în domeniul în care aceste aliaje prezintă structură monofazică β (structură care se poate menţine şi la ta.6 785 Q 9.. 19 Variaţia caracteristicilor mecanice ale bronzurilor cu aluminiu în funcţie de %Alm Tabelul 9. de caracteristicile mecanice asigurate (redate sintetic. B şi li se aplică o bună dezoxidare (pentru evitarea apariţiei în structură a incluziunilor fragile de Al2O3). în funcţie de concentraţia masică a aluminiului. constituenţii α (preeutectoid) şi amestecul eutectoid (α + γ2).0 1035 K 9. dacă la elaborare se face modificarea lor cu V..2 1048 F 7.19) şi de procedeul tehnologic recomandat pentru realizarea semifabricatelor şi pieselor.4 ta În funcţie de structura pe care o prezintă (la ta) în stările M sau O. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu − Al Fig.10. acest dezavantaj poate fi eliminat. Bronzurile monofazice α (cu structura la ta alcătuită numai din cristale de soluţie solidă α) au %Alm < 9 % şi sunt bronzuri deformabile. 18. bronzurile cu aluminiu se pot clasifica astfel: A.

rezistenţă la coroziune mult mai bună (în medii ca: apa de mare şi soluţiile saline.. îmbunătăţeşte comportarea bronzurilor la temperaturi ridicate. G CuAl10Mn şi G CuAl9Fe5Ni5 sunt mărci de bronzuri bifazice (bronzuri de turnare). Bronzurile cu aluminiu au. piese cu proprietăţi bune antifricţiune.500 N/mm2 şi A = 3.5 %..Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase călire. Mărcile de bronzuri cu aluminiu comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate.. 159 . în concentraţii masice %Nim ≤ 5 %.. densitate mai mică. CuAl10Fe3 şi CuAl9Mn2 sunt mărci de bronzuri monofazice α (bronzuri deformabile). măreşte rezistenţa mecanică şi duritatea. de obicei fiind preferată folosirea bronzurilor ternare sau complexe (bronzuri cu siliciu aliate suplimentar şi cu alte elemente. • nichelul. Rp0.5.. apelor reziduale.25 % la bronzurile deformate plastic la cald sau de turnare şi Rm = 750. de exemplu: • bronzurile cu siliciu şi mangan (cu %Sim = 2. în concentraţii %Fem = 3.. Bronzurile cu siliciu folosite în tehnică au %Sim ≤ 3 % şi prezintă (în mod obişnuit) în stare solidă o structură monofazică α ≡ Cu(Si). acestea se pot utiliza atât ca bronzuri deformabile.. 850 oC) şi sunt indicate pentru realizarea unor piese pentru construcţia de maşini sau pentru industria chimică (elemente elastice. soluţiile unor acizi organici). de exemplu. petrolului şi produselor petroliere)..3. are efecte similare cu ale fierului. în concentraţii masice %Mnm ≤ 2 %. Pentru îmbunăţăţirea unor caracteristici de utilizare. finisează granulaţia. iar G CuAl10Fe3. care să determine sporirea anumitor proprietăţi de utilizare ale acestora).. • manganul. cât şi ca bronzuri de turnare şi au caracteristici mecanice ridicate (Rm = 200. 9.. caracteristici de antifricţiune şi rezistenţa la uzare mai scăzute şi caracteristici mecanice asemănătoare.2 = 140.2 %) au proprietăţi bune de turnare.. corespunzător obţinerii stărilor TA sau TB)... se pot prelucra prin deformare plastică la cald (la t = 800 . prezentând şi avantajul de a fi mai ieftine decât celelalte tipuri de bronzuri...900 N/mm2. în comparaţie cu bronzurile clasice. soluţiile de acid carbonic... rezistenţă mare la coroziune şi o bună prelucrabilitate prin aşchiere. îmbunătăţeşte caracteristicile de antifricţiune ale bronzurilor şi măreşte refractaritatea acestora (rezistenţa la oxidare/coroziune la temperaturi înalte). în plus. dar micşorează fluiditatea acestora (înrăutăţeşte proprietăţile de turnare). bronzurile cu aluminiu se pot alia suplimentar şi cu alte elemente..2 = 450.. Bronzurile binare cu siliciu se utilizează mai rar în aplicaţiile tehnice.3. Rp0.. amplificând efectele acestui element de aliere.200 N/mm2 şi A = 15.300 N/mm2. cum ar fi: • fierul. produse rezistente la acţiunea apei de mare. are efecte asemănătoare fierului şi manganului şi.3 % şi %Mnm = 1.8 % la bronzurile ecruisate prin deformare plastică la rece).

9.4 %) se caracterizează printr-o bună prelucrabilitate prin aşchiere şi bune proprietăţi antifricţiune.4. Bronzurile cu beriliu folosite în tehnică au %Bem ≤ 2.5..2 % şi %Nim = 1. Mărcile de bronzuri cu siliciu comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate.. în structura de echilibru la ta a acestor bronzuri apare faza Ni2Si. permiţând obţinerea la aceste aliaje a unor efecte de durificare substanţiale...... structurile indicate de diagrama de echilibru redată în figura 9.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • bronzurile cu siliciu şi nichel (cu %Sim = 1..3... ungerea este insuficientă şi temperaturile de lucru sunt ridicate). urmată de îmbătrânire artificială (la ti = 450.5 % şi prezintă. care prezintă o mare variaţie cu temperatura a solubilităţii în faza α. CuSi3 şi G CuSi4. dacă solicitările mecanice sunt intense.5.20. Fazele care apar pe diagrama de echilibru Cu – Be au următoarele semnificaţii: 160 .. punctele caracteristice ale acestei diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9. 900 oC) şi la rece şi prezintă bune proprietăţi antifricţiune şi rezistenţă la uzare (mai ales. prin aplicarea unui TT alcătuit din călire de punere în soluţie (de la ti = 900.11. datorită particulelor intercristaline de plumb pe care le prezintă în structură..950 oC).. cele mai utilizate mărci de bronzuri cu siliciu sunt: CuSi1.3 %) se prelucrează bine prin deformare plastică la cald (la t = 850 ..3 % şi %Nim = 1. în funcţie de concentraţia masică a beriliului. • bronzurile cu siliciu şi plumb (%Sim = 2.500 oC).

2.. sculelor antiscântei (care nu produc scântei prin lovire) şi pieselor care trebuie să prezinte bune proprietăţi antifricţiune sau care sunt puternic solicitate mecanic în medii de lucru active (apă de mare..5.0....0 % şi prezintă la ta.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Be..6Mn. 350 N/mm2 şi A = 30 . CuBe1.).. semifabricatele şi piesele confecţionate din aceste aliaje se pot trata termic prin călire de punere în soluţie (de la ti = 800 . 350 oC). 1050 N/mm2 şi A = 2 . Pentru micşorarea concentraţiei beriliului (care este un element de aliere scump) în bronzurile industriale şi creşterea efectelor de durificare ale îmbătrânirii se practică alierea suplimentară a acestora cu mangan (%Mnm = 0..2 = 1000 . Principalele mărci de bronzuri cu beriliu comerciale sunt: CuBe1. dacă (după călire) se face ecruisarea controlată a acestor bronzuri prin deformare plastică la rece.. 500 N/mm2..).. lamele elastice etc. care poate fi deformată plastic uşor. efectele de durificare ale acestui TT se pot mări substanţial. cu structură cristalină de tip CVC.. • α este soluţia solidă de substituţie α ≡ Cu(Be). în stările M sau O.2 = 300 . faza β poate să apară în structura bronzurilor industriale ca urmare a desfăşurării transformării peritectice (la t = 865 oC) L + α ⇒ β sau ca urmare a diminuării solubilităţii beriliului în cupru o dată cu scăderea temperaturii.. urmată de îmbătrânire artificială (la ti = 300 . 40 %. abur etc.2. În stările de livrare TF sau TH (care se obţin aplicând operaţiile tehnologice precizate mai înainte). 820 oC).. Rp0..5.2. din constituenţii α şi amestecul eutectoid (α + γ). • γ este o fază bertholidă pe baza compusului CuBe.. 5 %. • β este o fază bertholidă. iar duritatea lor este 350 .7.. aşa cum se poate observa pe diagrama de echilibru. aceste materiale se folosesc la realizarea elementelor elastice (arcuri. Bronzurile cu beriliu utilizate în mod obişnuit au %Bem = 1. cu structură cristalină de tip CVC.. 161 . 400 HB... Rp0.. Datorită variaţiei mari cu temperatura a solubilităţii beriliului în cupru..5 %). caracteristicile mecanice la tracţiune ale bronzurilor cu beriliu ating nivelurile Rm = 1100 . care rezultă prin transformarea eutectoidă (la t = 620 oC) β ⇒ α + γ. 110 HB).9 şi CuBe0. respectiv. iar duritatea este 90 . cu structură cristalină de tip CFC.... 1500 N/mm2.. a cărui contribuţie la durificarea structurii produselor din astfel de materiale este datorată formării compusului MnBe2. iar pentru îmbunătăţirea tenacităţii acestor bronzuri se foloseşte alierea suplimentară cu Ni (%Nim = 0. pentru obţinerea unei structuri monofazice α (cu cristale de α suprasaturate cu beriliu). o structură alcătuită din fazele α şi γ şi. în aceste stări structurale caracteristicile mecanice nu sunt foarte ridicate (caracteristicile la tracţiune sunt: Rm = 450 .5 %).

realizate dintr-o bucată sau din două semiinele.. Principalele proprietăţi fizico – chimice şi mecanice şi clasele de puritate tehnică ale aluminiului sunt descrise complet de caracteristicile redate în tabelele 1. Aluminiul şi aliajele pe bază de aluminiu Sub formă de metal pur sau sub formă de component de bază al unor aliaje....0. plasticitatea bună şi conductibilitatea termică şi electrică ridicată.6. Cuzineţii din bronzuri cu plumb se realizează prin turnare. Datorită insolubilităţii în stare solidă a cuprului şi plumbului şi diferenţelor mari între temperaturile lor de solidificare – topire şi între densităţile acestora..2 %).2 şi 9. G CuPb15Sn8 şi G CuPb7Sn7Zn3.10 %)..3. aluminiul este utilizat în prezent pentru realizarea de semifabricate şi produse pentru multe ramuri economice importante: aeronautică.1.. Bronzurile cu plumb se folosesc în tehnică (datorită proprietăţilor antifricţiune pe care le prezintă) ca materiale pentru confecţionarea cuzineţilor (piese inelare. 9.3. 9. 9. construcţii civile şi industriale. Principalele impurităţi ale aluminiului tehnic se pot clasifica în următoarele categorii: 162 .150 N/mm2.5.. pe care se sprijină arborii maşinilor şi utilajelor) lagărelor de alunecare (organe de maşini alcătuite din cuzineţi şi elementele de poziţionare şi susţinere a acestora). bronzurile cu plumb manifestă o mare tendinţă de segregare (separare) a componentelor în structură. Mărcile de bronzuri cu plumb comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate.3 %) sau zinc (%Znm = 1. iar duritatea 30. electrotehnică şi telecomunicaţii. eoliană). se practică turnarea cuzineţilor pe suporţi din oţel şi/sau se face alierea suplimentară a bronzurilor cu elemente care măresc duritatea matricei lor structurale: staniu (%Snm = 5.5.3 %).ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. chimie şi petrochimie. deoarece bronzurile cu plumb au rezistenţă mecanică scăzută (rezistenţa la rupere este Rm = 50. G CuPb20Sn5.2. fosfor (%Pm < 0.. fabricarea ambalajelor. forajul sondelor de petrol.. stibiu (%Sbm = 1..50 HB).. sunt: densitatea scăzută. deoarece au determinat opţiunile pentru utilizarea acestui metal în cele mai multe aplicaţii.2. Pentru a anihila această tendinţă şi a asigura o distribuţie uniformă a formaţiunilor intercristaline de plumb (cu rol lubrifiant) în matricea de cupru a structurii se practică alierea lor suplimentară cu nichel (%Nim = 1. caracteristicile care trebuie remarcate. Deoarece cuprul şi plumbul sunt insolubile în stare solidă. energetică neconvenţională (solară. structura la ta a bronzurilor cu plumb este alcătuită din cristale de cupru şi separări intergranulare de plumb. cele mai utilizate mărci sunt: G CuPb25.5 %) şi răcirea forţată la solidificare a acestor bronzuri.

creşterea rezistenţei mecanice şi scăderea plasticităţii (Si. Mn. aderentă. îmbunătăţirea prelucrabilităţii prin aşchiere (Cu. compactă şi foarte rezistentă la coroziune. mărirea rezistenţei la coroziune (Si. 9.6. aeronautică. principalele aliaje pe bază de aluminiu folosite în tehnică fiind prezentate în continuare. Cr. Zn. petrol. Ni. Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Al şi Cu. Zn. medii apoase care conţin dioxid de carbon. soluţiile de acid fosforic. Prezenţa impurităţilor (Fe. vapori de apă. Mn. Cr. prezentată în figura 9. AlSb) pe care îi formează aluminiul cu aceste impurităţi are ca efect principal diminuarea plasticităţii şi tenacităţii semifabricatelor sau produselor din aluminiu.21.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • impurităţi solubile în aluminiul solid (Si. Mn. efectele prezenţei acestor impurităţi în concentraţii masice mici. mai ales. reducerea conductibilităţii electrice (Mn) etc. • impurităţi care formează cu aluminiul compuşi chimici (Fe.) sau unele medii active (soluţiile de acid azotic. care fiind greu fuzibile se comportă ca modificatori şi determină obţinerea unor structuri primare cu granulaţie fină). amoniacul) pot determina declanşarea unor procese de corodare intensă a produselor din aluminiu. Ti. Mg. etc.). Pb. care împiedică atacarea produselor de către mediilor active de lucru. Cu. Si. Ta. As. sunt de obicei acceptabile. Sb). Mg. Zn. chimie şi petrochimie etc. Aluminiul are o bună capacitate de a forma aliaje. soluţii de acid sulfuric etc. Cu. Ni) sau diminuarea acesteia (Cu). Zr). Al12Fe3Si. Mo).. Structura acestor aliaje se poate analiza apelând la diagrama de echilibru fazic Al − Cu. Aluminiul are o bună rezistenţă la coroziune în multe medii de lucru: atmosfere poluate. prezenţa compuşilor (Al3Fe. Bi). AlAs. constând în diminuarea proprietăţilor de turnare (Cu. aceste impurităţi uşor fuzibile se separă la limitele cristalelor de aluminiu şi influenţează negativ prelucrabilitatea prin deformare plastică la cald (generează fenomene de fragilitate sau fisurare la cald). • impurităţi insolubile în aluminiul solid (Sn. Mn) sau îmbunătăţirea acestora (Si şi. Mg. Ti.1. Zn. creşterea refractarităţii (Ni. Cr. Mo). Rezistenţa la coroziune a produselor din aluminiu se datorează acoperirii lor (pe cale naturală sau prin aplicarea unor procedee tehnologice de tratare chimică sau electrochimică) cu o peliculă de Al2O3. ape reziduale. Mg. Aliajele Al − Cu Aliajele aluminiului având ca element de aliere principal cuprul au o largă utilizare în tehnică (construcţia de maşini. 163 . Ta. Zn).

21 corepunde cele prezentate în figura 9. Deoarece configuraţia diagramei de echilibru din figura 9.1. 9.. Pornind de la această observaţie.22. atât la cald cât şi la rece. 9.1..1%. cu formula chimică Al2Cu şi concentraţia masică de cupru %Cum = 54.3). 9. • θ este un compus intermetalic de tip geometric. b) aliaje pentru turnare.21. subcap. din categoria fazelor Laves.6. Structura de echilibru la ta a aliajelor Al − Cu cu %Cum = 4 % 9. fiind susceptibile de a fi durificate prin călire şi îmbătrânire naturală sau artificială (v.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • α este soluţia solidă de substituţie având ca solvent aluminiul şi ca solut cuprul ( α ≡ Al(Cu)). putând fi deformată plastic uşor. soluţia solidă α se caracterizează printr-o bună plasticitate. aşa cum se poate observa în figura 9. aliajele Al − Cu se pot supune TT de călire de punere în soluţie.5 % (situată în intervalul delimitat de abscisele punctelor C şi B ale diagramei de echilibru din figura 9.21) şi au structura de echilibru la ta alcătuită dintr-o matrice de soluţie solidă α.22. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Cu Fig. care prezintă o structură cristalină de tip tetragonal. ca şi solventul sau.1. deoarece prezintă. în care sunt distribuite uniform particule de fază secundară θ. Procesul tehnologic prin care se realizează prelucrarea prin deformare plastică şi durificarea structurală a unui semifabricat confecţionat dintr-un astfel de aliaj are următoarele etape: 164 . aliajele Al − Cu se pot clasifica în două categorii: a) aliaje deformabile şi durificabile structural prin TT. Aliajele industriale Al – Cu deformabile şi durificabile structural prin TT se caracterizează printr-o concentraţie masică de cupru %Cum = 2. Fig. structură cristalină de tip CFC.

. deoarece acesta fixează o parte din cupru sub forma compusului Al7FeCu2 (fază insolubilă în matricea α) şi diminuează astfel cantitatea de cupru disponibilă pentru formarea la îmbătrânire a precipitatelor ce asigură durificarea structurală a aliajelor.4 %. θ’ sau θ) capabile să producă durificarea la nivelul dorit a structurii (v. dacă %Mgm ≥ 1 %. %Mgm = 1.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • călirea de punere în soluţie.5 %...2. 165 ..2. cea mai mare rezistenţă mecanică se poate obţine la aliajele cu %Cum = 4. efectul negativ al fierului este eliminat. * capacitatea de durificare prin TT este diminuată la creşterea concentraţiei fierului.5 %. Proprietăţile acestor aliaje sunt influenţate de ponderea elementelor de aliere. în timp ce plasticitatea cea %Cu m % Mg m mai mare (dar rezistenţa mecanică cea mai scăzută) o au aliajele cu %Cum = 4. θ”..3.19 . îmbunătăţirea rezistenţei la coroziune etc.. ts). • îmbătrânirea (naturală sau artificială)...0.2 % şi % Cu m % Mg m = 1.7 . %Mgm = 0. • prelucrarea prin deformare plastică a semifabricatului cu structură monofazică α. Si): * rezistenţa mecanică.. în vederea separării din soluţia solidă α suprasaturată a precipitatelor (zone GP.2.3 % şi = 18. constând din menţinerea produsului prelucrat prin deformare plastică la o temperatură tii ∈ [ta.. compoziţia chimică a acestor aliaje se caracterizează prin: %Cum = 2. * prelucrabilitatea prin deformare plastică şi rezistenţa la coroziune se înrăutăţesc când concentraţiile impurităţilor (Fe şi Si) cresc. aceste influenţe negative fiind diminuate dacă raportul % Fe m % Si m este menţinut la o valoare subunitară.2.4.2. Cele mai folosite sunt aliajele Al – Cu – Mg cu adaosuri de Mn..0. Aliajele industriale aparţinând acestei categorii au compoziţie complexă.3).. scap. de raportul concentraţiilor acestora şi de prezenţa impurităţilor (Fe.6 %). iar impurităţile permanent prezente sunt Fe şi Si (concentraţiile masice maxime uzual acceptate pentru fiecare din aceste elemente fiind de 0. plasticitatea şi capacitatea de durificare prin TT sunt influenţate substanţial de concentraţiile cuprului şi magneziului şi de raportul acestora. cunoscute sub denumirea de duraluminiu.. %Mgm = 0. alcătuită din cristale de soluţie solidă α suprasaturată în cupru. sporirea capacităţii de durificare prin călire şi îmbătrânire. constând din răcirea în apă a semifabricatului încălzit la o temperatură tic situată în intervalul (tso. %Mnm = 0. pentru obţinerea la ta a unei structuri monofazice. 9...5.5 %....1.. ts0)..0.5 %. alierea aluminiului cu mai multe elemente fiind determinată de necesităţi privind îmbunătăţirea prelucrabilităţii prin deformare plastică. anihilarea influenţelor negative ale unor impurităţi greu de eliminat la elaborare.

pentru acelaşi aliaj.Fe)Al6 şi Al7Cu2Fe. instalaţii de forare a sondelor. corespund simbolurilor: AlCu4MgMn. diferite durate. iar în cazul unei îmbătrâniri avansate – precipitate stabile necoerente cu matricea α (θ..6. (Mn. menţinerile ulterioare ale acestor aliaje la temperaturi t > ta pot produce modificări structurale cu efecte substanţiale asupra caracteristicilor mecanice. eutectic (α+θ) şi separări de fază secundară θ. Al6CuMg4. Ni. Cu. la temperaturi t ∈ [ta. %Sim = ≤ 0.3.0.10 %. AlCu4Mg1. β etc.1. S.) se dizolvă în matricea α. Al2CuMg (faza S).. variaţiile caracteristicilor mecanice la tracţiune determinate la ta după menţinerea aliajului.5 % (corespunzător mărcii 2024 − T8 sau AlCu4Mg1.3. Bi. 9.. autovehicule.. ca şi aliajele deformabile... Mg2Al3 (faza β). efectuate după diferite durate de menţinere a aliajului la temperatura de încercare. Mărcile de aliaje uşoare de tip duraluminiu. Produsele realizate prin turnare din astfel de aliaje se pot sau nu supune 166 .5Mn − T8). Mg2Si.9 %.1. cu Mg. care redau.5Mn şi AlCu4MgMnSi.5 %.2. ţevi. S. folosite la confecţionarea semifabricatelor (table. în cazul aliajelor %Cu > 5. 400 oC] şi de diagramele prezentate în figura 9. 400 oC]. în timp ce compuşii conţinând Fe şi Mn rămân nedizolvaţi şi se menţin în structura aliajelor călite (cu efecte negative asupra plasticităţii acestei structuri).9 %.. variaţiile caracteristicilor mecanice la tracţiune determinate prin încercări la temperaturi t ∈ [ta. în cazul aliajelor cu %Cum ≤ 5. La încălzirea în vederea călirii compuşii intermetalici pe bază de Al. Deoarece. tratamentele de durificare structurală aplicate aliajelor de tip duraluminiu nu conduc la stări structurale de echilibru stabil.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Structura de echilibru la ta a aliajelor de tip duraluminiu este alcătuită din matricea α şi diverşi compuşi chimici (cu prezenţa şi ponderea dependente de compoziţia aliajului): Al2Cu (faza θ). etc.23. %Mgm = 1. Mg (θ.24 care redau. În procesul de îmbătrânire se formează mai întâi zone GP (de forma unor bastonaşe sau sfere).2.7 % sau din soluţie solidă α.).. Si. %Fem ≤ 0. Aliajele industriale Al – Cu pentru turnare se caracterizează printr-o concentraţie masică de cupru %Cum = 3.8.7 %. β’ etc. Aliajele din această categorie se pot alia suplimentar. Acest fenomen este sugestiv ilustrat de diagramele prezentate în figura 9.4. Structura de echilibru la ta este alcătuită din soluţie solidă α şi formaţiuni de fază secundară θ. Durificarea prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire a aliajelor de tip duraluminiu se realizează prin mecanismele prezentate în cazul aliajelor Al – Cu. β etc. 9. platbande. pentru un aliaj %Cum = 3. %Mnm = 0..) din care se realizează piese şi echipamente pentru aeronave. profile extrudate etc. instalaţii petrochimice. aşa cum s-a arătat în scap. apoi precipitate metastabile semicoerente cu matricea α (θ’.8 %.). S’. Mn.

determinate prin încercări la temperaturi t ∈ [ta. Caracteristicile mecanice la tracţiune ale unui aliaj 2024 – T8. G AlCu4Si4MnSi. T6 sau T8. diferite durate. mai rar. 400 oC]. urmată de îmbătrânire naturală sau artificială) şi. Caracteristicile mecanice la tracţiune ale unui aliaj 2024 – T8. GAlCu10Mg. pentru obţinerea unei structuri cu soluţie solidă α suprasaturată în elemente de aliere. T4. la care nu apare în structura de echilibru eutecticul (α+θ) şi este puţin importantă la aliajele cu %Cum > 5.9. G AlCu6Si5Mg. 400 oC] Fig. la care durificarea structurală se asigura în mod obişnuit prin atingerea stărilor T3. 167 .7 %. G AlCu8. GAlCu4Si1. efectuate după diferite durate de menţinere a aliajului la temperatura de încercare. determinate la ta după menţinerea aliajului. Durificarea structurală prin TT poate fi substanţială la aliajele cu %Cum ≤ 5. Fig. durificarea structurală a aliajelor pentru turnare se obţine de obicei prin atingerea stărilor T1 sau T5 (răcirea rapidă după turnare.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase durificării structurale printr-un TT alcătuit din călire de punere în soluţie şi îmbătrânire naturală sau artificială. la temperaturi t ∈ [ta.23.24. la solidificarea cărora se produce transformarea eutectică L ⇒ α + θ şi principalul efect durificator îl aduce prezenţa în structură a eutecticului (α+θ). Spre deosebire de aliajele deformabile.9.7 %. G AlCu4MgTi. Mărcile de aliaje industriale de acest tip (folosite pentru confecţionarea de semifabricate turnate cu destinaţii similare celor prezentate în cazul aliajelor deformabile) sunt: G AlCu10. prin atingerea stărilor T4 sau T6. G AlCu4Ni2Mg.

T4. cu %Mgm = 4. AlMg5Ti şi AlMg5SiV.250 N/mm2 şi A = 14..2. Aliajele Al − Mg se pot clasifica în două categorii.3 % .2 %).12 % (sub limita solubilităţii magneziului în aluminiu la t = 450 oC).5.... • aliaje bifazice α + β. care în stare recoaptă au Rm = 300.. cu menţinerea alungirii procentuale după rupere la niveluri A ≥ 8.. Aliajele din această categorie (cunoscute în tehnică sub denumirea de magnaliu sau alumag) se aliază suplimentar cu Mn (%Mnm = 0.. Cr (%Crm = 0. 168 .. Aliajele Al − Mg Aliajele aluminiului având ca element de aliere principal magneziul se utilizează în tehnică (la fel ca şi aliajele Al − Cu şi Al – Cu − Mg) în aplicaţiile care impun materiale uşoare (cu densitate scăzută). AlMg1SiCr. aplicându-se succesiunea de operaţii corespunzătoare atingerii stărilor T3. redată în figura 9. Aliajele industriale Al – Mg deformabile sunt de două tipuri: • aliajele monofazice α. Ti (%Tim ≤ 0.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. la finisarea granulaţiei şi la sporirea caracteristicilor mecanice şi rezistenţei la coroziune. • β este o fază bertholidă...6.5.5.15 %..2 %) şi V (%Vm ≤ 0.2 %).. AlMg7.. b) aliaje pentru turnare.1.0 %). • α ≡ Al(Mg) este o soluţie solidă de substituţie. care se poate prelucra prin deformare plastică la rece sau la cald. AlMg3.. AlMg2. la aliajele cu %Mgm = 8.. creşterea rezistenţei mecanice la Rm = 500.. Si (%Sim = 1.8 % (sub limita solubilităţii magneziului în aluminiu la ta). AlMg5.7 %].10 %. care contribuie la creşterea efectelor de durificare structurală prin TT. care se pot durifica numai datorită ecruisării produse de prelucrarea lor prin deformare plastică la rece..10 %. AlMg9MnSi.. efectele de durificare structurală prin TT sunt importante. determinând.2.2.25 şi are aceeaşi configuraţie ca şi diagrama sistemului de aliaje Al − Cu. 37. a) aliaje deformabile. cu structură cristalină de tip CFC şi cu bună plasticitate... Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Al şi Mg.1. AlMg1Mn1. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Mg este prezentată în figura 9. care se pot durifica structural prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire (la fel ca şi aliajele Al − Cu sau de tip duraluminiu). T6 sau T8.5 %).1.21.520 N/mm2. 9. cu %Mgm = 0. cu formula chimică Al3Mg2 şi cu concentraţia masică de Mg variabilă în intervalul [35. de exemplu. Cele mai folosite aliaje din această categorie corespund mărcilor: AlMg1.0.6.

Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Mg Fig.. G AlMg10 şi G AlMg9MnSiTi.100 oC. Structura de echilibru a semifabricatelor turnate din astfel de aliaje (obţinută după aplicarea unei recoaceri de omogenizare la ti = 450. 9. cu menţineri τm = 48.26... Aliajele industriale Al – Mg pentru turnare au %Mgm = 2. revenirea produselor călite la ti = 80.60 ore) este alcătuită din cristale de soluţie solidă α şi o reţea celulară intercristalină de fază β. cu τm = 30.. Deoarece faza β (compusul Al 3 Mg2 ) are rezistenţă scăzută la acţiunea mediilor active de lucru. 169 .6. 9... Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Si 9. determină precipitarea parţială a fazei β (care are efecte de durificare a structurii) sub forma unor şiruri intercristaline alcătuite din particule globulare (care nu mai formează o reţea continuă şi nu mai determină producerea fenomenului de coroziune intercristalină). G AlMg5...50 ore..12 %.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Fig. care constă din încălzirea şi menţinerea lor îndelungată la t i = 500...2.530 oC (pentru dizolvarea fazei β în matricea α) urmată de o răcire (călire) în apă (pentru menţinerea la ta a structurii monofazice α). Pentru a preveni apariţia acestui fenomen nedorit. produsele turnate din astfel de aliaje se supun unui TT..500 oC.25. produsele turnate cu această structură suferă în exploatare un proces de coroziune intercristalină (atacarea preferenţială a reţelei intercristaline de Al3 Mg2 ).2. Cele mai utilizate aliaje din această categorie corespund mărcilor: G AlMg3.

Si.T etc.) Aliajele din această categorie folosite cu cea mai mare pondere în aplicaţiile tehnice corespund mărcii AlZn6Mg2.. • α este soluţia solidă având ca solvent aluminiul şi ca solut siliciul (α ≡ Al(Si)). Aliajele folosite cu precădere în tehnică. α are structură cristalină de tip CFC şi prezintă o bună palsticitate. armături şi piese industriale rezistente la uzură şi coroziune la temperaturi ridicate în prezenţa gazelor oxidante.3.5. Zr.. cartere şi pistoane pentru motoare cu ardere internă şi compresoare de aer. având ca element principal de aliere zincul (%Znm = 5. sunt 170 .6. prezentată în figura 9. iar în stadiile avansate – precipitate metastabile semicoerente cu matricea α (de tip M’.26. fluiditate ridicată etc.2 %).. sub denumirea silumin. 9. Caracteristicile de rezistenţă mecanică prezentate anterior corespund în mod obişnuit produselor livrate în starea T6.8 %) şi adaosuri de Mg (%Mgm = 2. Ti. în procesul de îmbătrânire artificială al aliajelor călite se formează în stadiile iniţiale zone GP. introduse fiecare în concentraţii masice care nu depăşesc 0. Aliajele Al − Zn Aliajele aluminiului. T’ etc.5Cu1. datorită proprietăţilor lor bune de turnare (temperatura de solidificare-topire scăzută. sub denumirea de zincral sau alzimac. Cu (%Cum = 1. (faza M) sau Al2Mg3Zn3 (faza T). Structura de echilibru la ta a aliajelor din această categorie este similară celei corespunzătoare aliajelor tip duraluminiu.5 %.2 %) şi alte elemente (Mn. Cr.. Structura acestor aliaje se poate analiza apelând la diagrama de echilibru fazic Al .) şi apoi precipitate stabile necoerente (de tip M. deoarece solubilitatea aluminiului în siliciu este foarte redusă (concentraţia masică de Al care se poate dizolva în Si este %Alm = 0. se folosesc în tehnică..3 %). ca aliaje uşoare pentru turnare (corpuri de maşini.).ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. Si..750 N/mm2 şi A ≥ 8 %). • β este soluţia solidă având ca solvent siliciul şi ca solut aluminiul (β ≡ Si(Al)).4.6. Aliajele Al – Si Aliajele aluminiului având ca element de aliere principal siliciul se utilizează în tehnică.. corpuri de carburatoare pentru autovehicule etc. ca aliaje deformabile cu rezistenţă mecanică ridicată (Rm = 550.. la t = 577 oC şi %Alm ≅ 0 % la ta) se poate considera că β ≡ Si. Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Al şi Si. conţinând în plus compuşii intermetalici: MgZn2.).

. peste aliajele topite). GAlSi12CuMgni. Aliajele din această categorie folosite de obicei în aplicaţii tehnice corespund mărcilor: GAlSi12Mn. aşa cum se poate observa pe micrografia prezentată în figura 9.8 %). care formează compuşi intemetalici cu componentele existente în aceste aliaje (Mg2Si.27. sub formă de cloruri sau fluoruri..0 %). aşa cum se poate observa pe micrografia din figura 9...2 %) şi prezintă rezistenţă scăzută la acţiunea mediilor corosive.7 % la %Sim = 14 %..260 N/mm2 şi A = 6. GAlSi9Cu3Mg. Structura de echilibru la ta a siluminului nemodificat (%Sim = 13 %) Fig. Pentru îmbunătăţirea caracteristicilor mecanice şi tehnologice ale acestor aliaje se practică modificarea cu sodiu (care se adaugă înainte de turnare.. modificarea cu sodiu determină formarea unor particule de adsorbţie pe suprafeţele germenilor cristalini şi asigură astfel o structură primară cu granulaţie fină. cu τm = 3. aliate suplimentar cu Mg (%Mgm = 0.160 oC.10 %).. 171 . în acelaşi timp.3. Aliajele cu o astfel de structură nu au caracteristici mecanice convenabile (Rm = 130. Fig..... Structura de echilibru la ta a siluminului modificat cu Na (%Sim = 13 %) În tehnică se utilizează şi aliaje de tip silumin cu conţinuturi scăzute de Si (%Sim = 5.28..3..... GAlSi8cu3Ni şi GAlSi9Mg. 9. caracterizată prin niveluri ridicate ale rezistenţei mecanice şi plasticităţii (Rm = 200..4 %) sau Ni (%Nim = 0.27.540 oC. urmată de îmbătrânire artificială la ti = 150.12 ore) a produselor turnate realizate din astfel de aliaje. Al3Ni) şi crează astfel posibilitatea durificării structurale prin TT (călire de punere în soluţie de la ti = 350.. Prezenţa sodiului determină micşorarea temperaturii eutectice de la 577 oC la 565 oC şi deplasarea concentraţiei eutectice de la %Sim = 11.10 %). 9.. astfel că structura de echilibru a aliajelor la ta va fi alcătuită din cristale de soluţie solidă α (separate preeutectic) şi eutectic (α+β).3...Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase aliajele eutectice sau uşor hipereutectice (cu %Sim = 11... Al2Cu. Cu (%Cum = 1..150 N/mm2 şi A = 1.0.28.14 % ) a căror structură de echilibru la ta este alcătuită din cristale de Si (formate preeutectic) şi eutectic (α+β).

.2.70 %. deoarece la depăşirea acesteia oxigenul pătruns în interstiţiile structurii cristaline a titanului produce fragilizarea acestuia). care modifică valoarea punctului critic tc. cu structură cristalină de tip HC.. Titanul şi aliajele pe bază de titan Titanul şi aliajele sale constituie materiale deosebit de importante pentru tehnica modernă. densităţii scăzute ( ρ Ti ≅ 4500 kg/m3). hidrogenul (a cărei concentraţie trebuie limitată la 0.2 %.. stabil deasupra temperaturii tc = 882 oC şi până la temperatura ts = 1660 oC. răcirea rapidă (călirea) de la temperaturi ti > tc determină formarea unei structuri cu cristale aciculare (numită martensită M ≡ α’)..ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. aşa cum se poate observa în figura 9.01 %. datorită caracteristicilor mecanice ridicate (mai ales la temperaturi înalte). cu structură cristalină de tip CVC.2 şi 9. azotul (a cărei concentraţie maximă admisă este de 0.29.1 %. stabil sub temperatura tc = 882 oC şi Tiβ. deoarece la concentraţii mai mari se formează o reţea intercristalină de hidruri de titan care determină comportarea fragilă la rupere a titanului). măresc rezistenţa mecanică şi micşorează drastic plasticitatea şi tenacitatea titanului făcându-l inapt pentru prelucrarea prin deformare plastică. • deformarea plastică a titanului se realizează la temperaturi situate deasupra punctului critic tc = 882 oC. titanul tehnic (cu conţinuturile de impurităţi sub limitele admisibile precizate anterior) are Rm = 550.. deoarece la depăşirea acesteia azotul dizolvat interstiţial în titan produce fragilizarea acestuia) şi carbonul (a carei concentraţie masică trebuie limitată la 0.30. a cărei plasticitate se îmbunătăţeşte 172 . Principalele proprietăţi fizico-chimice şi mecanice şi clasele de puritate tehnică ale titanului sunt descrise complet de caracteristicile redate în tabelele 1. aşa cum se observă pe micrografia prezentată în figura 9.2).. sunt impurităţile gazoase: oxigenul (a cărei concentraţie trebuie limitată la 0. deoarece la concentraţii mai mari se formează precipitate de carbură de titan care durifică şi fragilizează titanul).06 %.260 N/mm2 şi A = 60. 9. iar răcirea lentă după deformare conduce la obţinerea unei structuri cu cristale poliedrice de Tiα ≡ α. 9. titanul foarte pur are Rm = 220. iar titanul impurificat peste limitele anterior precizate este extrem de fragil şi nu poate fi prelucrat prin deformare plastică. comportării foarte bune în prezenţa mediilor active de lucru şi posibilităţilor de prelucrare prin deformare plastică şi de influenţare a proprietăţilor lor prin aplicarea de tratamente termice.25 %..650 N/mm2 şi A = 20..7.3. • impurităţile cu grad major de nocivitate (în afară de cele menţionate în tabelul 9. Pentru înţelegerea corespunzătoare a principalelor aspecte referitoare la titan şi aliajele acestuia trebuie subliniate următoarele aspecte particulare: • titanul prezintă două stări alotropice (modificaţii): Tiα.1.

α – soluţia solidă α ≡ Tiα(EA).31. Elementele stabilizante α sau elementele alfagene (Al. Ti2Ni etc. Cr care formează cu titanul sisteme de aliaje având diagramele de echilibru de tipul celei prezentate în figura 9. la care se produce transformarea alotropică Tiα ⇔ Tiβ.30. 9. Elementele stabilizante β sau elementele betagene (Mo. aliajele titanului având concentraţii reduse de elemente de aliere (%EAm ≤ 10 %).31. Fig.33 (foarte asemănătoare cu diagrama de echilibru metastabil Fe − Fe3C). Nb) sunt izomorfe cu Tiβ (au. Cu. C. Sn.29. Titanul formează aliaje cu diverse elemente. micşorând temperatura punctului critic tc. au solubilitate ridicată în Tiβ şi determină creşterea stabilităţii acestuia. Structura titanului deformat plastic la cald la tDP > tc şi răcit rapid (călit) B. N. β – soluţia solidă β ≡ Tiβ(EA) şi γ – faza intermediară care se poate forma la răcirea aliajelor sistemului prin cristalizare din faza lichidă sau prin transformarea peritectică (la t = tp) L + β ⇒ γ şi care se poate descompune prin transformarea peritectoidă (la t = tpe) β + γ ⇒ α. V. 9. semnificaţiile fazelor care apar pe această diagramă fiind: L este soluţia lichidă a componentelor Ti şi EA. Diagramele de echilibru ale sistemelor de aliaje binare pe care le formează titanul cu astfel de EA au configuraţia prezentată în figura 9. A ≥ 18 % şi Z ≥ 40%). Diagramele de echilibru ale sistemelor de aliaje binare pe care le formează titanul cu astfel de EA au configuraţia prezentată în figura 9. Elementele care formează aliaje cu titanul se pot clasifica aşa cum se prezintă în continuare. structură cristalină de tip CVC). În categoria elementelor betagene se încadrează şi Mn. faza γ corespunzând unui compus intermetalic TimEAn (Ti2Cu.32. Fe. A.). în general.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase considerabil dacă se aplică un TT de revenire la o temperatură imediat inferioară punctului tc (în această stare titanul are Rm ≥ 700 N/mm2. ca şi Tiβ. O) determină creşterea stabilităţii Tiα şi măresc temperatura punctului critic tc. Structura titanului deformat plastic la cald la tDP > tc şi răcit lent Fig. semnificaţiile fazelor care apar pe aceste diagrame fiind identice celor precizate în cazul diagramei din figura 9. în aceste cazuri faza β ≡ Tiβ(EA) ar trebui să se descompună eutectoid 173 .

O) Fig.32. V. Diagrama de echilibru a sistemelor de aliaje formate de Ti cu elementele de aliere alfagene (Al. Diagrama de echilibru a sistemelor de aliaje formate de Ti cu elementele de aliere betagene (Mn. Cu.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (β ⇒ α + γ). deoarece transformarea se desfăşoară foarte lent. 9. N. 9. 9. Fig. dar. Diagrama de echilibru a sistemelor de aliaje formate de Ti cu elementele de aliere betagene (Mo. la vitezele de răcire uzuale pentru aliajele tehnice nu se poate produce şi faza β rămâne stabilă până la ta. Sn.31. Fe.33. Nb) care nu formează compuşi chimici cu Ti Fig. Cr) care formează cu Ti compuşi chimici γ ≡ ΤimΕΑn 174 . C.

. Cele mai utilizate TT sunt prezentate în continuare. se aplică la produsele realizate din aliaje monofazice α şi bifazice în scopul refacerii plasticităţii după prelucrările prin deformare plastică la rece. Mo.2 %). TiAl3Mn1.13 %). Recoacerea de recristalizare fără schimbare de fază.5 şi TiAl6Sn2Zr2Mo.5..10 %.. B. • aliaje monofazice β. temperatura ti alegându-se astfel încât să fie depăşită temperatura de recristalizare primară (trp = 650. TiMo8V8Fe2Al3 şi TiV10Fe2Al3... Călirea martensitică. TiAl5Sn2. urmată de revenire (îmbătrânire).. în care se încadrează aliajele tehnice care conţin în concentraţii mici de elemente alfagene (%Alm = 2. Mn. Semifabricatele şi produsele realizate din aliaje pe bază de titan se pot supune unor tratamente termice sau termochimice (carburare....14 %. C..4 ore.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Ţinând seama de cele prezentate anterior.2 %) şi sunt bogat aliate cu elemente betagene (%Crm = 3. cât şi elemente betagene (V.8 %) şi Sn (%Snm = 1.. dar să nu se producă transformarea α ⇒ β. în mod obişnuit se realizează la ti = 550.. rezultă că aliajele titaniului se pot clasifica în funcţie de structura pe care o prezintă la ta în: • aliaje monofazice α.. nitrurare.. care este însoţită de o creştere importantă a granulaţiei (de obicei. Cr.. Cr. cele mai folosite aliaje tehnice din această categorie corespund mărcilor: TiAl6V4.. etc.700 oC). Mo. în care se încadrează aliajele pe bază de Ti având ca element de aliere principal aluminiul (%Alm = 5.800 oC). TiAl6Sn2V6 şi TiAl5Sn2Zr4Mo6Cr4. ti = 750. Fe. cele mai utilizate aliaje tehnice din această categorie corespund mărcilor: TiAl5. Călirea martensitică se realizează de la o temperatură ti la care aliajul supus TT are o structură monofazică β sau bifazică α + β. %Mom = 3..).) capabile să le modifice structura şi să le confere proprietăţile fizico-mecanice impuse de condiţiile lor de utilizare. Recoacerea de detensionare se aplică la produsele din aliaje pe bază de titan în scopul diminuării nivelului tensiunilor reziduale produse de prelucrările utilizate pentru obţinerea acestora.3 %. %Snm = 1.. se aplică la produsele realizate din aliaje bifazice în scopul creşterii caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi menţinerii unor niveluri ridicate ale caracteristicilor de plasticitate şi tenacitate. ca şi la oţeluri.8 %) şi mici adaosuri de alte elemente (alfagene sau betagene): Sn.. Ms şi Mf 175 .. cele mai folosite aliaje tehnice din această categorie corespund mărcilor: TiV13Cr11Al3. • aliaje bifazice α + β. transformarea fazei β în martensită (β ⇒ M) se realizează la răcirea acesteia sub o temperatură Ms (numită punct martensitic superior) şi se finalizează când se atinge o temperatură Mf (numită punct martensitic inferior).. %Vm = 12. etc.600 oC.. în care se încadrează aliajele tehnice care conţin atât elemente alfagene... cu τm = 1. ca aluminiul (%Alm = 2. A.

32. comportarea la călire martensitică se poate analiza folosind diagramele din figura 9. • aliajele având a % < %EAm < b % capătă o structură alcătuită din martensită M ≡ α’ şi fază β reziduală. cu aspect metalografic acicular şi cu duritatea şi rezistenţa mecanică crescătoare odată cu concentraţia EA în aceste aliaje. comportarea la călire martensitică se poate analiza pe baza diagramelor redate în figura 9.9.35. cu structură hexagonală deformată (datorită suprasaturării în EA). Descrierea comportării la călire a aliajelor titanului cu elemente betagene care formează compuşi chimici γ ≡ ΤimΕΑn Fig. astfel: • aliajele având %EAm ≤ a % capătă o structură complet martensitică. Fig.35. Dacă la temperatura ti de la care se face călirea aliajul supus TT are 176 .33.34. Dacă aliajele pe bază de titan din care sunt confecţionate produsele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru de tipul celei prezentate în figura 9. menţinându-şi la ta structura monofazică β. • aliajele având %EAm ≥ b % nu se călesc. M ≡ α’ fiind o soluţie solidă suprasaturată de EA în Tiα.9.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR depinzând de concentraţia EA conţinute în aliajul din care sunt confecţionate produsele supuse tratamentului.34. Descrierea comportării la călire a aliajelor titanului cu elemente betagene care nu formează compuşi chimici cu Ti Dacă aliajele pe bază de titan din care sunt confecţionate produsele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru de tipul celei prezentate în figura 9.

dacă aliajele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru de tipul celei din figure 9..8.5.1300 N/mm2. Tratamentele termochimice se aplică la produsele confecţionate din aliaje pe bază de titan în scopul creşterii rezistenţei la uzare a acestora.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase structura monofazică β... 9. sau din fazele α şi β....900 HV.2 = 820.950 oC.25 %.15 mm şi duritatea 750. Rp0. în atmosferă de azot). cu grosimea x = 0. aşa cum se poate constata pe diagrama din figura 9.970 N/mm2) şi prezintă în acelaşi timp şi bune caracteristici de plasticitate şi tenacitate (A = 10.35 J).35..0. De obicei se utilizează tratamentul termochimic de nitrurare (la ti = 850.60 ore. KV = 30.. Deoarece fragilitatea conferită de prezenţa în structură a fazei ω este inacceptabilă. care trece apoi (la temperaturi de revenire ti > 425 oC) în faza stabilă α.. cât şi în situaţiile 177 .32. În procesul de revenire faza metastabilă β se transformă mai întâi (la temperaturi sub 425 oC) într-o fază intermediară ω. D. Alte metale şi aliaje neferoase În tehnică se utilizează... Aliajele pe bază de titan călite şi revenite au caracteristici de rezistenţă mecanică foarte ridicate (Rm = 900. faza β stabilă la această temperatură are (în conformitate cu regula izotermiei – v.05. Aliajele antifricţiune Aliajele destinate realizării cuzineţilor lagărelor de alunecare utilizate ca organe de rezemare a arborilor maşinilor şi utilajelor trebuie să prezinte o rezistenţă mare la uzare atât în condiţiile normale de ungere. Dacă temperatura ti se alege însă astfel încât structura aliajului să fie bifazică.1) compoziţia corespunzătoare abscisei punctului B şi. pe lângă clasele de metale şi aliaje neferoase anterior prezentate şi alte metale şi aliaje neferose.. În continuare sunt tratate succint câteva clase de metale şi aliaje neferoase cu proprietăţi speciale.24 ore. 9.15 %.... scap. comportarea sa la călire este similară (în funcţie de concentraţia EA) celei descrise anterior..8. în mod obişnuit revenirea aliajelor pe bază de titan călite se face la ti = 450.650 oC > 425 oC.. 2.1. alcătuite din fazele α şi γ...33. cu τm = 30. cu durate de menţinere τm = 2.. Z = 20. nu se produce (sau se produce parţial) transformarea ei în martensită. dacă aliajele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru (cu transformare eutectoidă) de tipul prezentat în figura 9.. La revenirea aliajelor călite se produce transformarea structurilor alcătuite din martensită şi/sau fază β în structuri apropiate de echilibru. cu fragilitate accentuată.. care conduce la obţinerea unor straturi superficiale bogate în azot (în structura cărora apare nitrura de titan TiN).

structura alcătuită dintr-o matrice moale de soluţie solidă α ≡ Sn(Sb. motoare Diesel etc.9.. caracterizate prin încărcări mecanice reduse şi turaţii mari ale arborilor.... capabile să preia solicitările mecanice la care sunt supuşi arborii pe care îi susţin. uniform distribuite în masa matricei α. denumite compoziţii pe bază de Sn şi Pb sau aliaje Babbit cu Sn şi Pb. în clasele şi categoriile prezentate în continuare. pentru a asigura regimuri termice staţionare de funcţionare a lagărelor. în plus.3 %).ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (accidentale) când ungerea este insuficientă sau chiar absentă. aşa cum se poate observa în figura 9.12 %) şi cupru (%Cum = 5. Aliajele cu bune proprietăţi antifricţiune trebuie să aibă o structură eterogenă. rezultă că aliajele pentru cuzineţi trebuie să aibă proprietăţi antifricţiune...1. au structura alcătuită dintr-o 178 .36.37. au.36.. electromotoare..9.75 %) cu stibiu (%Sbm = 10. %Pbm = 70. Cu) şi formaţiuni dure.12 %) şi cupru (%Cum = 2. Structura la ta a unei compoziţii pe bază de plumb • aliajele pe bază de staniu şi plumb (%Snm = 10. denumite compoziţii pe bază de Sn sau aliaje Babbit. Aliajele antifricţiune utilizate în tehnică se pot împărţi.. care să conţină atât faze moi(cu duritate scăzută şi plasticitate ridicată). cât şi faze dure sau semidure. aceste aliaje trebuie să aibă capacitatea de a forma pe suprafeţele active ale cuzineţilor reţele de canale capilare.8. Fig. 9.1. care să înmagazineze substanţele de ungere (lubrifianţii) şi să poată disipa cu uşurinţă căldura produsă datorită frecării. de compuşi intermetalici SnSb (sub formă de cristale poliedrice mari) şi Cu3Sn (sub formă de cristale aciculare fine) şi se utilizează pentru cuzineţii lagărelor de la turbocompresoare. Aliajele antifricţiune cu ts joasă reprezintă o clasă de materiale ale cărei categorii reprezentative sunt: • aliajele pe bază de staniu cu stibiu (%Sbm = 10. în funcţie de mărimea temperaturii lor ts. capabile să asigure conformarea (acomodarea) cuzineţilor după configuraţia geometrică a fusurilor arborilor.. Structura la ta a unei compoziţii pe bază de staniu Fig. deoarece procesele de uzare a cuzineţilor se produc datorită frecării cu zonele de rezemare ale arborilor (numite fusuri)..6 %).15 %.. adică să asigure valori cât mai scăzute ale coeficienţilor de frecare de alunecare µ la contactele fus – cuzinet..

8 %)..1. care sunt fonte (cenuşii. în această clasă sunt incluse şi fontele antifricţiune. Aliajele antifricţiune cu ts moderată reprezintă o clasă de materiale ale cărei categorii reprezentative sunt: • aliajele pe bază de zinc cu aluminiu (%Alm = 8.2..3): bronzurile bifazice cu staniu (bronzurile hipoeutectoide). cuzineţii lagărelor de la macarale şi poduri rulante). maleabile sau nodulare) cu grafit în structură. bronzurile cu siliciu şi nichel.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase masă semidură de eutectic ternar (Sn + SnSb + Pb)..8.5. au structura alcătuită dintr-o matrice moale de soluţie solidă α ≡ Al(EA).1. 9... 9. Mg şi Al) şi formaţiuni cristaline dure de compus definit Pb3Ca şi se utilizează la realizarea cuzineţilor lagărelor cu încărcări mecanice ridicate şi cu turaţii relativ reduse ale arborilor (de exemplu. sunt mai ieftine decât compoziţiile pe bază de Sn (deoarece staniul este înlocuit parţial cu plumb) şi se pot folosi la realizarea cuzineţilor pentru lagăre cu încărcări mecanice ridicate (de exemplu.. cuzineţii lagărelor pentru locomotive şi vagoane de marfă).1. Ti.5.8.10 %).1..5.. În afară de bronzuri. Mg şi Al. • aliajele pe bază de aluminiu cu staniu (%Snm = 19. Si) care să confere duritatea dorită masei lor structurale de bază şi cu adaosuri de P şi Pb.0 %) şi mici adaosuri de Na.2 %) şi nichel (%Nim = 0. bronzurile cu beriliu şi bronzurile cu plumb..8.2.1. au..8.. 9..3 %) şi plumb (%Pbm = 1.) şi se folosesc la realizarea cuzineţilor pentru lagărele care funcţionează cu încărcări mecanice moderate şi turaţii medii ale arborilor. de exemplu. în care sunt înglobate particule dure de compuşi intermetalici (CuAl2.3 %).0 %). care le îmbunătăţesc comportarea la uzare. 179 . Cu.. aşa cum se prezintă în figura 9. Ni. bronzurile cu siliciu şi plumb... lagărele de la locomotive).2 %) sau cu cupru (%Cum = 1. scap. turaţii mici şi solicitări mecanice ridicate (cum sunt.24 %) şi cupru (%Cum = 0. bronzurile cu aluminiu. cupru (%Cum = 0..... Aliajele antifricţiune cu ts ridicată reprezintă o clasă de materiale destinată confecţionării cuzineţilor lagărelor de alunecare cu încărcări mecanice mari şi turaţii moderate sau reduse ale arborilor..5 %) şi magneziu (%Mgm = 0.. au structura alcătuită din cristale de soluţie solidă β ≡ Zn(Al) şi amestecuri eutectice (binare sau ternare) ce conţin fazele bertholide dure formate de zinc cu elementele de aliere şi se utilizează la confecţionarea cuzineţilor pentru lagărele cu funcţionare intermitentă. structura alcătuită dintr-o matrice moale de plumb (uşor durificată prin dizolvarea adaosurilor de Na.0.NiAl3 etc.3.2 %) sau cu staniu (%Snm = 6. principale categorii de aliaje ale acestei clase au fost prezentate anterior (v.1. • aliajele pe bază de plumb cu calciu (%Cam = 0. aliate cu elemente (Cr. denumite compoziţii pe bază de Pb sau aliaje Bahnmetall. cupru (%Cum = 4.37..1.3. în care sunt înglobate particule dure de compuşi intermetalici SnSb şi Cu3Sn.

Principiul de lucru la lipire este simplu: • MA se topeşte cu ajutorul unei surse termice şi se introduce în interstiţiul (rostul) dintre piesele care trebuie îmbinate. dacă ts.8. topitură etc.MA inferioară temperaturii de topire – solidificare ts. această clasificare convenţională având la bază constatarea (facută experimental) că rezistenţa mecanică a LIP realizată între două piese confecţionate dintr-un anumit MB este cu atât mai mare cu cât MA folosit are ts. • MA în stare topită trebuie să aibă fluiditate suficientă (pentru a pătrunde uşor în rostul dintre piesele de lipit). Aliajele pentru lipire Lipirea este o metodă tehnologică de realizare pe cale metalurgică a unor îmbinări nedemontabile eterogene.MA ≤ 450 oC sau lipire tare (brazare). deoarece ts. rezultă că. lipirea poate fi: lipire moale.MA a MA folosit şi de rezistenţa îmbinărilor realizate. MB rămâne în stare solidă. înveliş pe vergelele din MA.MA < ts.2. deoarece asigură realizarea legăturilor coezionale între MA şi MB. numite lipituri (LIP). au loc şi procese de difuzie reciprocă între MA (în stare lichidă) şi MB (în stare solidă). în funcţie de ts.MA < ts.MA este mare (la lipirea tare).MA mai înaltă. folosind materiale de adaos (MA) cu temperatura de topire – solidificare ts. dacă ts. îndeplinirea acestei condiţii impune curăţirea (mecanică sau chimică) atentă a suprafeţelor pieselor înainte de lipire şi/sau folosirea la lipire a unor fluxuri (sub formă de pudră.MA > 450 oC. caracterizată prin: eterogenitate (deoarece MA este diferit de MB). Analizând principiul de lucru expus. din care sunt confecţionate piesele ce se îmbină. • MA topit umectează suprafeţele rostului şi se stabileşte un contact nemijlocit între MA şi MB (o parte din atomii MA ajung în câmpul de atracţie al atomilor MB aflaţi pe suprafeţele rostului).) care să realizeze îndepărtarea oxizilor şi aerului adsorbit de pe suprafeţele rostului. • prin solidificarea MA se obţine LIP. pentru a fi asigurate condiţiile de desfăşurării proceselor de realizare a contactului nemijlocit între MA şi MB. continuitate metalică (datorită legăturilor coezionale asigurate între MA şi MB) şi rezistenţă mecanică mai mică decât a MB (deoarece ts. pastă.MB a materialului de bază (MB). trebuie respectate următoarele condiţii: • suprafeţele rostului dintre piesele de lipit trebuie să fie curăţite perfect. între piesele metalice. trebuie să prezinte o bună capacitate de umectare a MB şi (în cazul lipirii tari) trebuie să fie compatibil cu MB din punctul 180 .MB. pentru realizarea unei LIP de bună calitate. desfăşurarea proceselor de umectare – difuzie este esenţială. evident.MB).ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. iar dacă ts.

..20 %... Aliajele pentru lipire utilizate în tehnică se pot împărţi în clasele şi tipurile prezentate în continuare.1. alame. aparate sanitare..MA = 200 .8.. nesupuse (în timpul utilizării) la solicitări mecanice importante (tinichigerie ordinară. aliaje de tip monel etc..17 %.MA = 190 . îndeplinirea unora dintre aceste condiţii poate fi asigurată (în cazul multor MA) folosind la lipire fluxuri adecvate (pentru micşorarea tensiunii superficiale a MA şi creşterea capacităţii sale de umectare a MB)..3.5.2.2. fără apariţia de faze (soluţii solide.30 %) şi aliajele Cu – Ag – Zn – Cd (%Agm = 40...8...2 % şi %Sim = 0.11 %). %Cdm = 17.).7 %) au ts. fonte.MA = 700 .. %Znm = 10.50 %.2.. alame etc..98 %) şi Sn – Pb – Sb (%Pbm = 40.3. nefiind recomandate (datorită conţinutului ridicat de fosfor) la lipirea pieselor din oţeluri..800 oC şi se utilizează la lipirea pieselor din cupru şi aliaje pe bază de cupru...2 %).300 oC şi se folosesc la lipirea pieselor pentru electrotehnică (ce trebuie să aibă conductibilitate electrică ridicată) din cupru.0 %). %Snm = 0.. manşoane pentru cabluri..MA = 700 .90 %.6 %) au ts. alame etc. 181 .36 %...4 %) au ts... %Pm = 5.. Aliajele pentru lipire tare au ca tipuri reprezentative: • aliajele Cu – Zn (alamele speciale cu %Znm = 58. compuşi chimici) fragile.40 %.8.. cutii de conserve etc.7 %) şi aliajele Cu – Ag – P (%Agm = 5. 9.MA ≅ 900 oC şi se folosesc pentru lipirea pieselor din cupru. Principalele fluxuri care se folosesc cu aceste aliaje sunt: colofoniul (flux de natură organică)...400 oC şi se folosesc la lipirea pieselor rezistente la coroziune din aluminiu.20 %) au ts.. %Znm = 25. bronzuri. aliajele Cd – Zn – Pb (%Znm = 28.1.. %Pbm = 10.8.....5 %). %Sbm = 0.1. Aliajele pentru lipire moale au ca tipuri reprezentative: • aliajele Sn – Pb (%Pbm = 10. • aliajele Cu – Ag – Zn (%Agm = 20...2..MA = 230 ..... a conductelor de presiune din oţeluri inoxidabile şi a produselor realizate din metale preţioase sau aliaje ale acestora (cele cu conţinut ridicat de argint şi adaosuri de cadmiu. %Agm = 1. cupru.30 %.. • aliajele Cd – Zn (%Znm = 35.2. %Agm = 2.0 %.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase de vedere al desfăşurării (în condiţiile termice de realizare a lipirii) unor procese cât mai intense de difuzie reciprocă.. aliajele Pb – Ag (%Agm = 3. conductori electrici. nichel.15 %. • aliajele Sn – Ag (%Agm = 4.8 %) au ts....270 oC şi se folosesc la lipirea pieselor din oţeluri.. radiatoare auto..2. circuite imprimate...2.40 %).4 %) şi aliajele Pb – Sn – Ag (%Snm = 1. aliajele Sn – Pb – Ag (%Pbm = 35. care măresc plasticitatea LIP).25%) şi aliajele Zn – Al (%Alm = 4.. 9. argint...2 %) au ts. aliajele Cd – Zn – Ag (%Znm = 15... aliaje pe bază de aluminiu etc...62 %.. %Agm = 1..8.900 oC şi se utilizează la lipirea pieselor din cupru şi aliaje pe bază de cupru. nichel şi aliaje pe bază de nichel.1.. acidul clorhidric.... • aliajele Cu – P (%Pm = 5. aliajele Zn – Cd (%Cdm = 24. clorura de zinc şi clorura de amoniu (fluxuri de natură anorganică)....8..

scap.12 corespund în totalitate acestei condiţii privind structura.9)) atinge valori GD = 400. aşa cum este cunoscut (v. %Sim = 8..4).3. cu granulaţia de acelaşi ordin de marime ca şi a matricei şi distribuită astfel încât să blocheze creşterea granulaţiei matricei). Cercetările teoretice şi experimentale efectuate până în prezent au evidenţiat condiţiile şi aspectele prezentate în continuare privind deformarea superplastică a materialelor metalice.5 şi 6.. principalele aliaje superplastice cunoscute şi utilizate până în prezent. ridicarea temperaturii peste temperatura de recristalizare Trp ≅ 0. C.. Fluxurile care se folosesc cu aceste aliaje au drept component de bază boraxul.20 %. B..5000 %.2)..MA = 1000. iar ca adaosuri (pentru mărirea fluidităţii şi creşterea capacităţii de decapare) acidul boric. Gradul de deformare al aliajelor superplastice (definit de relaţia (3..10 %) au ts. fie alcătuite dintr-o matrice structurală de bază şi o fază secundară (cu un conţinut procentual suficient de mare.8.10−2 s−1). Materialele metalice trebuie să prezinte o structură cu granulaţie fină şi stabilă (dimensiunile grăunţilor cristalelor care alcătuiesc structura trebuie să fie mai mici ca 10 µm) şi să fie supuse deformării plastice la o temperatură Tdp ≥ 0.. prezentate în tabelul 9.37 şi prezinta următoarele particularităţi: * procesul este bazat pe producerea unor secvenţe multiple de alunecare 182 .. 9. deoarece.3. Mecanismul de producere a procesului de deformare superplastică este redat schematic în figura 9.. În consecinţă. ceea ce corespunde unor procese foarte lente de deformare plastică. 3. la care se manifestă cu intensitate ridicată procesele de difuzie ale atomilor componentelor materialelor..ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • aliajele Ni – Cr (%Crm = 10. Viteza de deformare (viteza de creştere a deformaţiilor specifice ε în materialele supuse deformării) trebuie să fie foarte mică (10−4.2. Aliajele superplastice Superplasticitatea este proprietatea unor aliaje de a se deforma plastic cu grade mari de deformare..30 %) şi aliajele Ni – Cr − Si (%Crm = 18. materialele metalice apte a fi deformate superplastic sunt aliajele cu structură bifazică. A. fără apariţia riscului de fisurare sau rupere datorită apariţiei fenomenului de gâtuire (v. clorura de zinc şi fluorurile alcaline.5Ts. Pentru materiale metalice cu structură monofazică (metal pur sau soluţie solidă) cele două condiţii sunt contradictorii şi incompatibile. scap..4Ts conduce la aparitia fenomenului de creştere a granulaţiei.1100 oC şi sunt recomandate la lipirea pieselor din metale greu fuzibile sau din aliaje refractare. fie eutectice sau eutectoide (la care creşterea granulaţiei este limitată de interacţiunea fazelor care alcătuiesc amestecurile mecanice).

5 %. %Mgm=0.12. în desfăşurarea cărora dufuzia componentelor materialului supus deformării joacă un rol important. fig. generarea de noi dislocaţii etc. cu asigurarea permanentă a contactului dintre aceştia prin contribuţia unor fenomene de acomodare. %Fem=4 % %Alm=33 % %Znm=6 %.39. 9. Schema realizării proceslor de deformare superplastică a aliajelor 183 Fig 9.9 %. %Vm=4 % %Alm=22 % Caracteristicile structurale aliaj eutectic v.4 % %Snm=44 % %Cum=9. scap. constând (aşa cum se observă în figura 9.. 9. %Zrm=0.5 % %Znm=10. % 1300 2000 1500 1900 800 2100 1700 1500 4800 1000 2900 Fig.7 eutectoid GDmax la deformarea superplastică la tracţiune. 9.38) din modificarea poziţiei grăunţilor prin deplasare liniară şi rotire.38.6 % %Cdm=18 % %Pbm=38 % %Alm=6 %. %Zrm=0.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase între grăunţii cristalini ai materialului supus deformării. %Zrm=0. Compoziţia chimică şi caracteristicile principalelor tipuri de aliaje superplastice Tipul aliajului Al – Cu Al – Cu – Zr Al – Zn – Mg – Zr Bi – Sn Cu – Al – Fe Mg – Al Mg – Zn – Zr Pb – Cd Sn – Pb Ti – Al – V Zn – Al Compoziţia chimică %Cum=33 % %Cum=6 %. Tabelul 9. Ciclul histerezis al transformărilor in aliajele cu memoria formei .21 α ≡ Al(Cu) + fază secundară (ZrAl3) β ≡ Al(Zn. Mg) + fază secundară (ZrAl3) aliaj eutectic α ≡ Cu(Al) + faze secundare aliaj eutectic α ≡ Mg(Zn) + faze secundare eutectic eutectic α+β v. deplasarea dislocaţiilor prin alunecare şi căţărare.7 %.

Aliajele superplastice au mari perspective de utilizare la realizarea unor produse industriale (piese pentru construcţia de maşini. bare profile. Considerând că la aceste aliaje (prin analogie cu cazul aliajelor sistemului Fe – C) faza care se transformă în martensită (M) la răcirea cu viteză mare este denumită austenită (γ).4. D. ci de formarea de microgoluri intercristaline. • prin răcirea rapidă a austenitei sub Ms se formează o martensită termoelastică.2. funduri. etc. Aliajele cu memoria formei Fenomenul de memorie a formei s-a constatat experimental la aliajele care prezintă transformări martensitice de tip special.8. prezentată în figura 9. ruperea nu este precedată de apariţia unei gâtuiri locale. având o lăţime ∆tHIS relativ redusă.) la cald cu grade mari de deformare şi consumuri energetice reduse. aceste particularităţi pot fi descrise succint astfel: • transformarea este reversibilă. ambutisare. laminare. sunt reduse).2). adică transformarea γ ⇒ M începe la răcirea rapidă a austenitei sub o temperatură Ms şi se finalizează la o temperatură Mf < Ms.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR * alunecările între grăunţii cristalini la producerea deformării superplastice şi fenomenele de acomodare care le însoţesc se realizează (aşa cum se observă în figura 9. Dacă procesul de deformare superplastică a unui material metalic se conduce până la depăşirea capacităţii lui de deformare. scap. diferite de cele prezentate pentru transformarea martensitică (transformarea la răcire a austenitei prin mecanismul fără difuzie la aliajele Fe – C (v. caracterizate de o serie de particularităţi.38) pe grupe de grăunţi adiacenţi. trefilare etc. adică la apariţia cristalelor platiforme de martensită nu se produce deformarea plastică . se constată că toate cristalele îşi menţin forma echiaxială avută înainte de deformare). suferă în secvenţele următoare deplasări liniare si rotiri care îi modifică poziţia. 39.Af). iar la încălzirea martensitei se produce transformarea inversă M ⇒ γ. sârme. corpuri de recipiente. ci numai deformarea elastică a austenitei netransformate din vecinătatea acestor cristale (deformaţiile structurii cristaline a austenitei. 9. impuse de desfăşurarea transformării. 5. motiv pentru care este denumită rupere prin cavitaţie. în final. tragere. într-un interval de temperaturi (As. procesele ulterioare de deformare îi produc alungiri pe alte directii şi. extrudere. 184 . bucla de histerezis al transformării. în procesul de deformare neproducându-se modificarea formei grăunţilor prin alungirea lor în direcţia deformării (deoarece orice cristal care a suferit într-o primă secvenţă o alungire pe o anumită direcţie.) prin deformare plastică (curbare.

.13. 3. scap. • deformarea plastică a pieselor cu structură de martensită termoelastică.7 %.3) şi nu dislocaţiile (care crează posibilitatea distrugerii distribuţiei ordonate a atomilor prin procese de deformare plastică realizate cu deplasarea lor prin alunecare). pentru a 185 ..13.. pentru producerea transformării M ⇒ γ... fabricarea maşinilor termice neconvenţionale.3). 41 % Ms. oC −15 . scap.. −40 − 240 . 870 Domeniile în care se pot utiliza astfel de aliaje sunt multiple: asamblarea pieselor pentru mecanică fină..9 % %Alm = 11 . 13 % %Alat = 39 . realizarea antenelor pentru spaţiul cosmic.5 % %Cdat = 44 . Tabelul 9. fenomenul de memorie a formei se poate evidenţia efectuând următoarele operaţii: • răcirea rapidă a pieselor din domeniul austenitic.. −44 −50 . La piesele realizate din aliaje care prezintă transformări martensitice caracterizate prin aceste particularităţi... 60 −137 . • încălzirea pieselor deformate plastic. −10 30 . singurele imperfecţiuni prezente în această structură fiind maclele (v.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • structura cristalină a martensitei se caracterizează printr-o distribuţie ordonată a atomilor componentelor aliajului.. %Nim = 4 % %Cdat = 47. aliajul marmem denumit nitinol (%Niat = 50 %. Compoziţia chimică şi caracteristicile principalelor tipuri de aliaje marmem Tipul aliajului Cu –Al − Ni Au – Cd Ag – Cd Ni – Ti Au – Cu − Zn Cu – Al Ni – Al Compoziţia chimică %Alm = 14 %...450 240 ... realizarea cuplajelor termocomandate. pentru realizarea transformării martensitice γ ⇒ M.. %Znm = 20. 1. 47 % %Tiat = 50 % %Cum = 20. care se implantează în vena cavă a bolnavilor. în timpul desfăşurării acestei transformări tensiunile reziduale generate în procesul de deformare plastică bazat pe mecanismul de demaclare acţionează şi produc deformarea în sens invers.. De exemplu.. refacerea maclelor şi restabilirea în acest fel a formei iniţiale a pieselor (pe care au avut-o înainte de deformarea lor plastică în stare martensitică).5. %Tiat = 50 %) se utilizează în prezent la fabricarea filtrelor de prevenire a emboliilor. confecţionarea de filtre sau proteze pentru medicină. deformarea plastică nu se poate realiza prin mecanismul clasic de alunecare (v. fabricarea pieselor pentru servomecanisme programate. Principalele aliaje la care s-a evidenţiat fenomenul de memorie a formei (numite aliaje Marmem) sunt prezentate în tabelul 9. deoarece structura martensitei termoelastice este lipsită de dislocaţii şi se produce printr-un mecanism ce constă din demaclarea maclelor prezente în structura martensitei.

...23 aliaje cu memoria formei (Marmem) ..................................................10 îmbătrânire naturală.............46 Alpaca (Neusilber................24 lipire moale....................................................................................................................24 aluminiu tehnic................. un astfel de filtru....................................44 elemente betagene .......9 compoziţii pe bază de Pb (Bahnmetall)..15 superplasticitate ........20 alame de turnare ............................51 magnaliu (alumag)..12 stări de bază ...................12 duraluminiu .........................34 aliaje antifricţiune...........50 compoziţii pe bază de Sn (Babbit) .................................... 18 alame bifazice.........................................................33 bronz ................... se supune îndreptării în această stare (pentru a căpăta o formă convenabilă implantării în vena cavă)...............................50 compoziţii pe bază de Sn şi Pb ..20 alame complexe (speciale) .........................37 aliaje Al .....24 bronzuri hipoeutectoide (bifazice)......49 aliaje Cu – Ni....................41 aliaje Al – Mg pentru turnare ........................56 Melchior (Maillechort) ................................................43 titlu fictiv ............ Cuvinte cheie acomodare ....... iar după implantare.................52 aliajele titanului monofazice bifazice............24 Nitinol....................................................53 titan....................................................6 Monel ........................................................................................ recăpătând structura austenitică şi forma spirală care îi asigură funcţionarea ca filtru................................................................................Zn ........................44 flux ............... .................39 martensită termoelastică ....................40 aliaje Al − Mg........10 186 ..... Argentan)......................26 călire de punere în solutie..............................................20 alame monofazice α .............................41 simbolizare alfanumerică....................................................27 bronzuri cu beriliu ..............ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR împiedica accesul spre inima acestora al cheagurilor de sânge formate datorită maladiilor de care suferă sau datorită intervenţiilor chirurgicale la care sunt supuşi...32 bronzuri cu siliciu....................39 aliaje Al − Cu............................. tipul II......56 aliaje pentru lipire .. tare (brazare) ........................ datorită încălzirii la temperatura corpului uman.............................13 simbolizare numerică......................... se aduce prin răcire în stare martensitică.....................................................57 precipitate θ ........................................31 bronzuri cu plumb ..................................................................56 silumin....19 aliaje Al – Cu pentru turnare ...................................................................................................................................... tipul III ...............................24 bronzuri cu aluminiu .54 alame ............52 îmbătrânire artificială ......................... .................................................17 curbe de îmbătrânire ..........................................................................................................30 bronzuri cu staniu.....................10 Kunial ..............Preston ....................................................36 elemente alfagene .........20 tombac ............................................50 constantan...........20 alame monofazice β’..................................................................26 bronzuri monofazice α ...........................................24 modificare tipul I.................... suferă transformarea inversă.........10 rupere prin cavitaţie....................24 cupru tehnic .............19 zone GP (Guinier ................. de forma unei spirale realizate din sârmă de nitinol...........

1986 Teste de autoevaluare T. Metals.2. Gâdea S. Macmillan Publishing Company. Ohio. I.1. Bucureşti. 1983 5. Schumann H. Gâdea S. Bucureşti. Care dintre afirmaţiile următoare privind efectele modificării aliajelor neferoase sunt adevărate: a) modificarea de tipul I are ca efect principal micşorarea dimensiunilor cristalelor dendritice primare ale aliajelor. b) modificarea de tipul III determină amplasarea intercristalină a eutecticelor care se formează la solidificarea aliajelor. vol.. Metalografie şi tratamente termice. 1962 6.a. Métallographie et traitements thermiques des métaux.. Reference book. Petrescu M. Editura Didactică şi Pedagogică... Bucuresti.. Metalurgie fizică şi studiul metalelor. Aliaje neferoase. b) pentru refacerea 187 . c) modificarea de tipul II determină accentuarea ramificării şi subţierea ramurilor cristalelor dendritice primare şi influenţează favorabil distribuţia fazelor secundare la aliajele în structura cărora precipită particule ale unor astfel de faze. American Society for Metals. 1981 3. Traducere din limba germană. Colan H. London & New York. 1978 4.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase Bibliografie 1.. * * * Metals Handbook Ninth Edition. Protopopescu H. Editura Didactică şi Pedagogică. Lakhtine I.. 1955 8. Metalurgie fizică.. Studiul metalelor. Smithells C. Shackelford F. Introduction to materials science for engineers. T. Editura Didactică şi Pedagogică. & Interscience Publishers Inc. d) modificarea de tipul III are ca efect finisarea granulaţiei si creşterea gradului de dispersie a fazelor componente ale eutecticelor care se formează la solidificarea aliajelor. Bucureşti.. Moscova. Editura Tehnică.9. Editura Tehnică. Butterworths Publications Ltd. vol. ş.9. 1965 7. J. În ce scop se aplică TT de recoacere de recristalizare fără schimbare de fază la semifabricatele şi piesele din aliaje neferoase: a) pentru omogenizarea chimică a structurilor dendritrice primare. Protopopescu M. vol.. Bucureşti. 1983 2. II. 1991 9. Mir..9. New York..

răcire rapidă la ta şi îmbătrânire artificială. Procesul de supraîncălzire de scurtă durată a aliajelor neferoase îmbătrânite pentru reconstituirea stării structurale pe care aliajele au avut-o după călirea de punere în soluţie este denumit: a) reversiune. Ce structură rezultă prin aplicarea călirii de punere în soluţie la o piesă din aliaj neferos: a) o structură martensitică. c) o structură alcătuită dintr-o soluţie solidă şi un amestec mecanic. cum s-a realizat această stare: a) prin călire de punere în soluţie. d) alamele? T.8. Care dintre următoarele tipuri de alame se pot prelucra prin deformare plastică: a) alamele monofazice α. Produsele realizate dintr-un aliaj pe bază de aluminiu sunt livrate în starea T6. c) aliaje Alpaca.7. c) prin prelucrare la cald. b) bismutul. c) prin prelucrare la cald.9.9. b) prin călire de punere în soluţie. sunt răcite rapid la ta.9. d) prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire artificială? T. în final. c) pentru diminuarea intensităţii şi redistribuirea tensiunilor mecanice reziduale. sunt apoi ecruisate prin deformare plastică la rece şi. sunt supuse unui tratament de îmbătrânire artificială. care este simbolul stării de bază a produselor obţinute in acest fel: a) M. îmbătrânire artificială şi deformare plastică la rece. c) alamele monofazice β’. d) prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire artificială? T. d) o structură monofazică alcătuită din cristale de soluţie solidă suprasaturată în elemente de aliere? T.6. Produsele realizate dintr-un aliaj pe bază de cupru sunt livrate în starea TD.9.9. b) TK. d) TG? T.3.9.10.4. d) pentru obţinerea stării de echilibru structural? T. care este simbolul stării de bază a produselor obţinute în acest fel: a) F. d) TE? T. c) T5. d) tombacurile? 188 . d) sulful? T. Semifabrcatele realizate dintr-un aliaj pe bază de aluminiu sunt prelucrate prin deformare plastică la cald. deformare plastică la rece şi îmbătrânire naturală.9.9.9. răcire rapidă la ta şi îmbătrânire artificială. b) T4. c) recoacere izotermă. b) revenire. îmbătrânire artificială şi deformare plastică la rece. b) o structură bifazică alcătuită dintr-o soluţie solidă şi un compus intermetalic. c) T8. Care dintre următoarele impurităţi prezente în cuprul tehnic determină apariţia fenomenului numit „boala de hidrogen”: a) plumbul. sunt răcite rapid la ta şi sunt apoi supuse unei îmbătrâniri artificiale.5. b) alamele bifazice. cum s-a realizat această stare: a) prin călire de punere în soluţie. c) oxigenul. Care dintre următoarele aliaje pe bază de cupru au ca element de aliere principal zincul: a) bronzurile. d) normalizare? T. b) prin călire de punere în soluţie şi deformare palstică la rece. b) aliaje Kunial.11. Semifabrcatele realizate dintr-un aliaj pe bază de cupru sunt prelucrate prin deformare plastică la cald.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR plasticităţii după ecruisarea prin deformare plastică la rece.9.

. b) structură alcătuită din fazele α ≡ CuAl şi γ2 (fază bertholidă corespunzătoare compusului Cu32Al10). b) staniul. c) aliajele Konstantan. b) aliajele Melchior.14.9.15. c) aliajele de turnare cu %Cum < 5.17. având %Cum = 2. Care dintre următoarele caracteristici corespund alamei CuZn30: a) este o alamă monofazică α.9. c) compus intermetalic Cu3Sn. Care dintre următoarele aliaje are densitatea mai scăzută: a) CuAl10Fe3.21. c) este o alamă specială deformabilă. d) fază bertholoidă Cu31Sn8? T. Care dintre următoarele categorii de produse realizate din aliajele industriale Al − Mg se livrează de obicei în starea H: a) produsele din aliajul AlMg1. Care dintre următoarele elemente de aliere determină micşorarea conţinutului procentual de fază α al structurii alamelor speciale: a) aluminiul. d) toate categoriile de aliaje industriale? T. d) starea T6? T.9.12.5 %.7 %. Care dintre următoarele tipuri de aliaje Cu − Νi prezintă la ta o structură monofazocă: a) aliajele Kunial. b) AlMg3.9. d) AlMg7? T.. Care dintre următoarele categorii de aliaje industriale Al − Cu se pot supune durificării structurale prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire naturală sau artificială: a) aliajele deformabile.7 %. alcătuită din α şi γ. d) Al Mg9MnSi? T. c) structură bifazică. Care este structura de echilibru la ta a bronzurilor cu beriliu folosite în tehnică: a) structură monofazică α ≡ Cu(Be). c) AlMg7. c) produsele realizate din aliajul AlMg7. b) structură monofazică γ (fază bertholidă pe baza compusului CuBe. c) structură alcătuită din constituenţii α (preeutectoid) şi eutectoid (α+γ2). Care dintre următoarele aliaje este cunoscut sub denumirea de 189 . d) aliajele Monel? T.9. b) produsele fabricate din aliajul G AlMg5. c) starea TC. b) este o alamă binară deformabilă.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase T. d) structură alcătuită din constituienţi a (preeutectoid) şi eutectoidul (α+γ)? T. b) AlCu4MgMn.20. d) siliciul? T. d) este o alamă pentru turnare? T.13. Care stare de bază asigură produselor realizate din bronzuri cu beriliu cele mai ridicate caracteristici de rezistenţă mecanică şi duritate: a) starea TA.22.9.9. c) nichelul. La care dintre următoarele mărci de aliaje Al − Mg se poate aplica durificarea structurală prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire: a) AlMg1. c) AlMg5.9.9. Care este semnificaţia fazei δ.9.23.18. b) aliajele de turnare cu %Cum ≤ 5. d) produsele realizate din aliajul AlMg2? T.9. b) starea TH.16. d) structură monofazică γ2? T. b) fază bertholidă Cu5Sn. prezentă în structura bronzurilor cu staniu pentru turnare: a) soluţie solidă Cu(Sn).9.19. Care este structura la ta a semifabricatelor şi pieselor turnate realizate din bronzul G CuAl10Mn: a) structură monofazică α ≡ Cu(Al).

d) silicizarea? T.5.9. d) aliajul G AlMg9MnSiTi? T. care asigură conformarea cuzineţilor cu zonele de rezemare ale arborilor pe care îi susţin. b) titanul prezintă două modificaţii: Tiα cu structură cristalină CVC şi Tiβ cu structură cristalină HC. modificat cu sodiu la elaborare: a) o structură bifazică alcătuită din soluţie solidă α ≡ Al(Si) şi soluţie solidă β ≡ Si(Al).24.9. b) o structură alcătuită din constituienţii β (preeutectoid) şi eutectoidul (α+β).28. d) o structură monofazică α? T. în starea Tiα? T.9. d) vanadiul? T. b) cuprul. Care dintre următoarele elemente de aliere ale aliajelor industriale pe bază de titan sunt stabilizante α (alfagene): a) aluminiul.30. c) molibdenul. Care dintre următoarele caracteristici corespund aliajelor antifricţiune folosite la confecţionarea cuzineţilor pentru lagărele de alunecare: a) structura lor conţine faze cu duritate scăzută şi plasticitate ridicată. Care dintre următoarele afirmaţii privind titanul sunt adevărate: a) titanul prezintă două modificaţii: Tiα cu structură cristalină HC şi Tiβ cu structură cristalină CVC. Care dintre următoarele elemente de aliere este prezent în toate aliajele industriale pe bază de titan: a) fierul. Ce tratament termochimic se poate aplica pentru durificarea superficială a produselor realizate din aliaje pe bază de titan: a) carburarea.9. b) staniul. Care este structura de echilibru la ta a unui silumin industrial cu %Sim = 12. b) nitrurarea. c) carbonitrurarea. hidrogenul. d) sunt mai dure decât materialele folosite la realizarea arborilor care se reazemă pe cuzineţi? 190 .9.9. c) o structură alcătuită din constituienţii β (preeutectic) şi eutecticul (α+β).31. Care este structura de echilibru la ta a unui silumin industrial cu %Sim = 12. c) o structură alcătuită din constituienţii α (preeutectic) şi eutecticul (α+β).5. c) molibdenul. d) o structură monofazică α? T. c) au capacitatea de a disipa căldura produsă datorită frecărilor din lagărele de alunecare.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR zincral sau alzimac: a) aliajul G CuZn40PbSn.5Cu1.27. d) deformarea plastică a titanului se face de obicei la rece. azotul şi carbonul. b) aliajul AlZn6Mg2. d) aluminiul? T. d) TiV13Cr11Al3? T. nemodificat la elaborare: a) o structură bifazică alcătuită din soluţie solidă α ≡ Al(Si) şi soluţie solidă β ≡ Si(Al).9. b) TiAl5Sn2.25. b) structura lor conţine faze dure sau semidure.5%. La care dintre următoarele mărci de aliaje pe bază de titan se poate realiza creşterea rezistenţei mecanice prin aplicarea TT de călire martensitică şi revenire: a) TiAl6V4. c) impurităţile care reduc plasticitatea titanului şi îl fac inapt pentru prelucrări prin deformare plastică sunt oxigenul.5 %.29. c) aliajul CuZn39Ni3. care asigură conformarea cuzineţilor cu zonele de rezemare ale arborilor pe care îi susţin. c) TiAl6SnV6.26.9. b) o structură alcătuită din constituienţii β (preeutectoid) şi eutectoidul (α+β).

42. d) aliajul Au – Cd cu %Cdat = 47. Care dintre următoarele aliaje de lipit se folosesc pentru lipirea moale: a) SnPb10.9.9. b) compusul intermetalic Cu3Sn. b) aliajul TiAl6V4. c) fontele albe. b) să fie compatibile cu MB (materialul din care sunt confecţionate piesele care trebuie îmbinate prin lipire).9. c) CuZn20. Structura aliajelor superplastice este alcătuită din: a) un amestec mecanic eutectic. d) să aibă temperatura ts mai mare decât cea corespunzătoare MB? T.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase T. c) soluţia solidă α ≡ Sn(Sb. b) au structură bifazică. c) martensita formată este termoelastică. c) să fie dure şi fragile. d) bronzurile hipoeutectoide? T. c) au granulaţie foarte fină.34. c) o matrice structurală de bază şi o fază secundară (distribuită astfel încât să poată bloca creşterea grăunţilor matricei). Care dintre următoarele aliaje prezintă fenomenul de deformare superplastică: a) aliajul eutectic Al – Cu (cu %Cum = 33 %).35. b) fontele cenuşii feritoperlitice. b) un amestec mecanic eutectoid. Care dintre următoarele caracteristici corespund transformării martensitice ce se produce la călirea aliajelor marmem: a) transformarea este ireversibilă.37. b) aliajul Ni – Ti cu %Tiat = 50 %.9. d) cristalele de Pb? T. Care dintre următoarele aliaje de lipit se folosesc pentru lipirea tare (brazare): a) CuZn42.9.9.41.9. b) aliajul eutectic Pb – Cd (cu %Cdm = 18 %).5 %? 191 . c) SnAg5. b) aliajele Pb – Sn – Sb – Cu.9. Care dintre următoarele aliaje prezintă fenomenul de deformare superplastică: a) alama monofazică CuZn20. b) CuAg10P5. c) aliajul AlCu4. Care dintre următoarele aliaje fac parte din categoria aliajelor care prezintă fenomenul de memorie a formei: a) aliajul bifazic TiAl6V4.5 %. Care dintre următoarele clase de aliaje se folosesc ca materiale antifricţiune cu ts ridicată: a) oţelurile carbon eutectoide. c) aliajul eutectic Al – Cu (cu %Cum = 33 %). d) un compus intermetalic? T. d) aliajele Bahnmetall? T.9.43. d) martensita formată conţine un număr mare de dislocaţii în structură? T.38.39. d) aliajul CuSn8? T. Care dintre următoarele clase de aliaje se folosesc ca materiale antifricţiune cu ts joasă: a) aliajele Sn – Sb − Cu.40.9.36.9. b) SnAg5. c) aliajul Au – Cd cu %Cdat = 47. Care pot fi fazele dure din structurile aliajelor antifricţiune de tip Babbit: a) compusul intermetalic SnSb. d) SnPb10? T. Care dintre următoarele caracteristici corespund aliajelor neferoase superplastice: a) au structură monofazică. c) bronzurile cu Pb. Care dintre următoarele caracteristici trebuie asigurate de aliajele de lipit: a) să prezinte o bună fluiditate în stare topită.Cu). d) aliajul eutectoid Zn – Al (cu %Alm = 22 %)? T. d) au granulaţie grosolană şi sunt sensibile la supraîncălzire? T. d) SnPb37Ag? T.9.33.32. b) transformarea este reversibilă.

1. rezultă pentru faza δ: %Snatδ = 20.2 %.9.4) şi (2.14 şi rezultă: • alama specială Cu Zn32Pb2 are titlul fictiv %Cume = 66. folosind relaţia (9. • alama specială Cu Zn38Pb2Mn2 are titlul fictiv %Cume = 58. • alama specială Cu Zn30Al5Fe3Mn2 are titlul fictiv %Cume = 48.7 + 83. ştiind că faza γ are CEγ = 3 .7.0 % şi aparţine aceleiaşi clase structurale ca şi alama binară cu %Znm = 100 − %Cume = 34.55 În mod similar. % Snatγ maSn % Snatγ maSn + %Cu atγ maCu 100 = 16. fiind o alamă monofazică α. A. Din tabelele 1.67 ⋅118. iar cuprul are valenţa vCu = 1 şi masa atomică maCu = 63. %Snatδ şi %Snatε concentraţiile atomice ale staniului în aceste faze. se obţine pentru faza γ: % Snatγ = % Snmγ = 100(CEγ − vCu ) v Sn − vCu = 100( 3 1) − 2 4 −1 = 16.7 100 16.33⋅ 63.4 %.0 %.55. faza δ are CEδ = 13 .5 % şi aparţine aceleiaşi clase structurale ca şi alama binară cu %Znm = 100 − %Cume = 48. Să se stabilească clasele structurale tipice alamelor speciale CuZn32Pb2. 9.3). iar faza ε are 2 CEε = 7 .9.2.67 ⋅118. pe această cale se obţin datele prezentate în tabelul 9.1. Rezolvare Pentru încadrarea în clase structurale a mărcilor de alame speciale precizate în enunţul aplicaţiei se calculează titlul fictiv al acestora.6 % şi aparţine aceleiaşi clase structurale ca şi alama binară cu %Znm = 100 − %Cume = 41. fiind o alamă bifazică. Folosind relaţiile (2. cu coeficienţii de echivalare în zinc a elementelor de aliere precizaţi în scap.5 %. Să se determine valorile de bază ale concentraţiilor masice ale componentelor în fazele bertholide tipice structurilor de echilibru ale bronzurilor 21 cu staniu.51 % şi %Snmδ = 32. 192 . %Snmδ şi %Snmε concentraţiile masice ale staniului în cele fazele bertholide γ. iar pentru faza ε: %Snatε = 25. δ şi ε şi %Snatγ.5. 4 Rezolvare Se notează %Snmγ.00 % şi %Snmε = 38.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Aplicaţii A.2 rezultă că staniul are valenţa vSn = 4 şi masa atomică maSn = 118.1 şi 1. fiind o alamă monofazică β’.1). CuZn38Pb2Mn2 şi CuZn30Al5Fe3Mn2.5 %.67 % şi = 27.4 %.

se obţine: Rmδ = −7. în funţie de compoziţia lor chimică. în funcţie de concentraţia lor masică de staniu %Snm. se determină valorile coeficienţilor mj şi nj. în cazul bronzurilor în stare de turnare.5) %Alm .9) %Cume. % (keFe = 0. % %Pbm.2 = 120 N/mm2 şi duritaea 100 HB. Rp0. % (keAl = 6. Rezolvare Examinând diagrama de echilibru din figura 9. scap. m2 = 3.5 % (care defineşte. domeniul bifazic α + δ al acesteia corespunde unor concentraţii masice de cupru cuprinse între %Snm = 8 % (care defineşte limita domeniului monofazic α) şi %Snm = 32. Aplicând legea lui Kurnacov. caracteristicile mecanice Rm (N/mm2).5 + 465 ≅ 220 N/mm2.0 CuZn38Pb2Mn2 58 38 2 2 − − 58. 3. aliajele G CuSn10 şi G Cu Sn14 sunt bronzuri bifazice (hipoeutectoide). cu %Snm = 10 % şi G CuSn14. Conform legii lui Kurnacov (v.2 = 135 N/mm2 şi duritatea 120 HB.2δ ≅ 15 N/mm2 şi HBδ = 5⋅32. ca urmare. % %Znm.5 + 82..55⋅32. 193 . aşa cum s-a demonstrat la rezolvarea aplicaţiei A. Cunoscând valorile caracteristicilor mecanice (determinate experimental) ale celor două bronzuri bifazice (G CuSn10.75 şi n2 = 82. între caracteristicile corespunzătoare celor două faze care le alcătuiesc structura.3.9.11). limita de curgere Rp0. % CuZn32Pb2 66 32 2 − − − 66. Rp0. Bronzul G CuSn10 are după turnare rezistenţa la tracţiune Rm = 390 N/mm2.0) %Fem.5 + 50 = 212.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase Tabelul 9.75⋅32.3..2 şi HB ale fazei bertholide δ.0) %Mnm. Rmδ – Rp0. iar bronzul G Cu Sn14 are după turnare Rm = 360 N/mm2.5. % (kePb = 1.5 %. compoziţia de bază a fazei δ).5 A.2δ = 3. cu relaţii de forma: Rm = m1%Snm + n1. Rp0. ca urmare. HB = m3%Snm + n3. în domeniile bifazice ale diagramelor de echilibru binare caracteristicile mecanice ale aliajelor variază liniar.14.5 ≅ 205 N/mm2. să se estimeze valorile caracteristicilor mecanice Rm. Ţinând seama că faza bertholidă δ are concentraţia masică de staniu %Snm = 32. cu %Snm = 14 %). din relaţiile scrise mai înainte: m1 = −7. rezultă că. m3 = 5 şi n3 = 50.1.55 şi n1 = 465. Rp0. aceste rezultate indicând că prezenţa fazei δ durifică şi fragilizează structurile bronzurilor cu staniu.13 c.6 CuZn30Al5Fe3Mn2 60 30 2 5 2 48.9. Rp0. % (keMn = 0.2 = m2%Snm + n2.2 (N/mm2) şi HB ale bronzurilor bifazice turnate se pot estima analitic. Compoziţiile chimice şi titlurile fictive pentru trei mărci de alame speciale Marca de alamă %Cum. j = 1.5.

9 %. 50 %).0024 % Nim − 0. care evidenţiază efectele ecruisării prin deformare plastică la rece asupra caracteristicilor mecanice ale alamei din care este realizat produsul. 19. Un produs de forma unei bare cilindrice cu diametrul Dp = 8 mm este obţinut trăgând la rece. rezultă astfel 2 2 2 2 D p − D0 8 − 10 S − S0 100 = 100 = 100 = 36 %. Pentru GD = 36 % GD = D 2 2 S0 D0 10 (gradul de deformare plastică la rece al materialului produsului). A.4. pentru GD = 0: Rm = 270 N/mm2. A (în %) şi HR (în HRB) ale alamei CuZn15 se modifică prin deformare plastică la rece. relaţiile din enunţul aplicaţiei conduc la următoarele valori ale caracteristicilor mecanice: Rm ≅ 444 N/mm2. Caracteristicile mecanice Rm (în N/mm2).024 % Nim − 0. iar S D = π − 4 4 transversale a produsului.0 %] ⇒ %Nim ∈ [13. Caracteristicile mecanice la tracţiune Rm (în N/mm2) şi A (în %) ale aliajelor Cu – Ni în stare de echilibru se află în următoarele dependenţe (stabilite pe baza datelor experimentale) cu concentraţia lor masică de nichel %Nim: 2 2 Rm = −0. prin orificiul calibrat al unei scule (matriţe). A = 45 % şi duritatea HR ≅ 50 HRB. Cele două condiţii precizate în enunţul aplicaţiei sunt respectate simultan de aliajele cu %Nim ∈ [13.0 %]. Gradul de deformare plastică al materialului produsului obţinut prin tragere la rece se determină aplicând relaţia (3. cu diferite grade de deformare GD ∈ (5 %.9%Nim + 210 şi A = 0. să se determine compoziţia chimică a aliajelor Cu – Ni care îndeplinesc simultan condiţiile: Rm ≥ 320 N/mm2 şi A ≥ 40 %.0 %]. A ≅ 5 % şi HR ≅ 72 HRB.06GD2 + 7GD + 270. soluţia acestei inegalităţi este %Nim ∈ (0 %. 19. un semifabricat cilindric (aflat în starea O) cu diametrul Ds = 10 mm. soluţia acestei inegalităţi este %Nim ∈ [13. Rezolvare Condiţia Rm ≥ 320 N/mm2 este respectată de aliajele Cu – Ni a căror 2 concentraţie masică de nichel satisface inegalitatea −0.07 % Nim +8.9.6GD + 50.9%Nim – 110 ≥ 0. în conformitate cu următoarele relaţii: Rm = −0. A = 45 e−0. 19.308%Nim + 5 ≥ 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR A.9.9 %.07 % Nim +8.9 %. 194 aria secţiunii . Care sunt caracteristicile mecanice ale produsului astfel obţinut? Rezolvare Semifabricatul aflat în stare recoaptă (starea O) are caracteristicile mecanice date de relaţiile din enunţul aplicaţiei. în care 2 Dp D2 S 0 = π s este aria secţiunii transversale a semifabricatului.308%Nim + 45.5.9). 100 %). Condiţia A ≥ 40 % este respectată de aliajele Cu – Ni a căror concentraţie 2 masică de nichel satisface inegalitatea 0.06GD şi HR = 0. 100 %) ∩ (0 %.

kg/m3 A.6 4.0 1.9.0 2799 G AlSi9Mg 0.4.7 % şi %Cum = 1. ρMg = 1740 kg/m3.5 94. dacă materiile prime disponibile pentru formarea încărcăturii sunt metalele pure componente ale aliajului.8 % şi %Sim = 0. siluminul G AlSi9Mg (cu %Sim = 9.0 2575 AlZn6Mg2. alzimacul AlZn6Mg2. %Mgm = 0.5 % şi %Mgm = 0.5 2. se obţine următoarea relaţie pentru determinarea densităţii aliajelor pe bază de aluminiu: ρ = ∑ n 100 % EAmj j =1 ρ EA j + 100 − ∑ EAmj j =1 n .7 89. cu masa m = 100 kg. aliajul AlMg9MnSi (cu %Mgm = 9. Să se determine care dintre următoarele aliaje are densitatea cea mai mică: duraluminiul AlCu4MgMn (cu %Cum = 4. 195 .5 %).5 %.6 Aliajul Concentraţiile masice ale elementelor de aliere AlCu4MgMn %Mgm %Mnm %Znm %Sim %Cum 0.5Cu1.2 se extrag următoarele valori ale densităţilor componentelor aliajelor pe bază de aluminiu precizate în enunţul aplicaţiei: ρAl = 2700 kg/m3. Să se stabilească compoziţia masică a încărcăturii cuptorului pentru realizarea unei şarje. ρZn = 7130 kg/m3. pZn = 2 %. Rezolvare Din tabelul 1. % Densitatea aliajului ρ.5 %).0 2653 %EAmj. rezultă că concentraţiile componentelor acestuia sunt: %Pbm = 4 %. din aliajul CuSn6Zn4Pb4.6 90.5 90.5 9.75 %.8 %). % Concentraţia masică a aluminiului %Alm.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase A. ρMn = 7470 kg/m3.0 2784 AlMg9MnSi 9.6. %Mnm = 0. şi pPb = 0. 15.9 % şi %Mnm = 0.5 (cu cu %Znm = 6. Prin particularizarea relaţiei generale stabilite la rezolvarea aplicaţiei A. La elaborarea aliajelor pe bază de cupru în cuptoare cu inducţie pierderile procentuale masice prin oxidare ale componentelor încărcăturii sunt: pCu = 1 %.9.0 %.9 0.8 0.7 %).9.5 0.5Cu1.ρSi = 2330 kg/m3 şi ρCu= 8930 kg/m3.4 6. Tabelul 9.7.2. aplicând această relaţie pentru aliajele ρ Al cu compoziţia chimică precizată în enunţul aplicaţiei se obţin rezultatele prezentate în tabelul 9. Rezolvare Ţinând seama de semnificaţia simbolului mărcii aliajului care se elaborează. Densităţile aliajelor de aluminiu din aplicaţia A. pSn = 1 %.15.5 %. %Mgm = 2.

j = 1. rezultă: % Pbm % Pbm p 4 m = m Pb (1 − Pb ) ⇒ m Pb = m = 100 = 4.04 kg.. Introducând în aceste relaţii p Sn p Cu j =1 j =1 1− 1− 4 4 100 100 datele din enunţul aplicaţiei. % Znm.. dacă materiile prime disponibile pentru formarea încărcăturii sunt deşeuri de alamă binară CuZn10. masele care se introduc în încărcătură din cele patru materii prime 4 4 % Pbm % Zn m disponibile.613 kg. se obţine următorul sistem de ecuaţii (cu 0 0 20 100 m1 403 m2 10 2 0 0 408 × = necunoscutele mj.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Znm = 4 %. MP2 ≡ G CuSn10Zn2. bronzuri G CuSn10Zn2 şi G CuPb20Sn5 şi plumb marca Pb 99. %Snm şi %Cum concentraţiile componentelor în aliajul care se elaborează şi %Pbmj. şi pPb = 0. Să se stabilească compoziţia masică a încărcăturii cuptorului pentru realizarea unei şarje. rezultă relaţiile: m = ∑ % Pbmj m j .4. j = 1. %Znmj. m = ∑ % Zn mj m j . La elaborarea aliajelor pe bază de cupru în cuptoare cu inducţie pierderile procentuale masice prin oxidare ale componentelor încărcăturii sunt: pCu = 1 %. m2 = 30. mSn şi mCu. j = 1.04 kg. notând mPb. având soluţiile m3 0 10 5 0 606 90 88 75 0 8687 m4 m1 = 19.75 %.4. m3 = 50.4): . în 100 100 100 − 0. m = ∑ %Cu mj m j . mZn = 4. cu masa m = 100 kg. 196 . %Snm = 6 % şi %Cum = 100 – [%Pbm + %Znm + %Snm] = 86 %.869 kg. masele materiilor prime care trebuie introduse în încărcătura cuptorului pentru elaborarea aliajului şi ţinând seama de condiţiile din enunţul aplicaţiei.. pSn = 1 %. MP3 ≡ G CuPb20Sn5 şi MP4 ≡ Pb 99.030 kg şi. %Snmj şi %Cumj.325 kg. concentraţiile masice ale componentelor în mateiile prime MP1 ≡ CuZn10.. p p j =1 j =1 1 − Pb 1 − Zn 100 100 % Snm %Cu m m = ∑ % Snmj m j .995 şi mj.165 kg.030 kg şi mCu = 86. Rezolvare Ţinând seama de semnificaţiile simbolurilor aliajului care trebuie elaborat şi aliajelor folosite ca materii prime şi notând %Pbm.938 kg şi m4 = 0.8. mSn = 4.. mZn. pZn = 2 %.9.75 100 − p Pb mod similar. Masa totală a încărcăturii este mi = mPb + mZn + mSn + mCu ≅ 101..995. Masa totală a încărcăturii este mi = m1 + m2 + m3 + m4 ≅ 101. din aliajul CuSn6Zn4Pb4.082 kg. A.

păstrându-se doar ordinea apropiată. obţinute din materii prime sub formă de pulberi prin sinterizare. industria metalurgică etc. ceea ce face ca materialele ceramice să aibă conductibilitate termică şi conductibilitate electrică foarte scăzute fiind materiale electroizolante sau termoizolante în marea majoritate a cazurilor. astfel că nu există electroni liberi. referitoare la câteva 197 . În prezent termenul de ceramică include o gamă de materiale mult mai largă. cu legături şi structură complexe. în timpul căruia se formează legăturile dintre particule prin difuzie sau topire parţială a unui component. starea amorfă (vitroasă) este caracterizată de lipsa ordonării atomice la distanţă.1. Cele mai multe ceramice sunt compuşi între metale şi nemetale. electronica. dintre care cel puţin unul are rolul de vitrifiant. Introducere Materialele ceramice sunt materiale anorganice nemetalice. astfel că se bazeză în special pe legături ionice şi covalente. Reprezintă o categorie de materiale care au fost utilizate din cele mai vechi timpuri sub formă de vase din lut (însăşi termenul de ceramică provine de la grecescul “keramon” care însemna “lut ars”) şi de materiale de construcţie datorită capacităţii de prelucrare în cele mai diverse forme şi abundenţei materiilor prime. industria chimică. utilizate în cele mai diverse domenii cum ar fi electrotehnica. adică formează unităţi structurale prin coordinarea atomilor de oxigen în jurul ionului metalic prin legături ionice sau covalente. care este un proces de încălzire cu sau fără presare simultană.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Capitolul 10 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR CERAMICE ŞI STICLELOR 10. Sticlele sunt materiale anorganice cu structură amorfă (corpuri vitroase) obţinute prin solidificarea unor topituri constituite din amestecuri de oxizi în stare topită. Legăturile ionice şi covalente implică toţi electronii de valenţă ai componentelor.

În acest capitol se vor prezenta caracteristicile structurale ale principalelor tipuri de materiale ceramice şi sticle şi proprietăţile generale ale acestora.1 în care se prezintă limitele r raportului C şi geometria posibilă pentru fiecare număr de coordinaţie. sau pot avea centrele în punctele marcate cu C.2. generând structuri cristaline de tip CFC sau HC ca şi în cazul metalelor (v. care corespunde unei structuri de tip cub cu feţe centrate (CFC) a anionilor. deoarece metalele prin ionizare pierd electronii de valenţă. anionii celui de-al treilea plan compact pot avea centrele pe aceeaşi verticală cu punctele A. rezultă astfel fie o succesiune de plane ABABAB… care corespunde unei structuri de tip hexagonală compactă (HC) a anionilor. 10.scap 1.1).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR distanţe interatomice corespunzătoare unităţilor structurale.2). considerând un plan de anioni care au centrele în punctele notate cu A în figura 10.1 şi planul următor de anioni cu centrele în punctele notate cu B. 1. figura 10. numărul de coordinaţie şi implicit geometria unităţii structurale depinde de valoarea raportului dintre raza cationului rC şi raza anionului rA . înseamnă că numărul de coordinaţie poate fi 4 sau 6. În funcţie de poziţia anionilor din două plane compacte succesive se formază două tipuri de interstiţii: interstiţii tetraedrale (câte trei într-un plan compact şi unul în planul învecinat) aşezaţi astfel încât unind centrele lor de masă se formează un tetraedru regulat şi interstiţii octaedrale mărginite de şase anioni (câte trei în fiecare plan compact aşezaţi astfel încât unind centrele lor de masă se formează un octaedru regulat (v. ceea ce înseamnă că numărul anionilor din unitatea structurală reprezintă chiar numărul de coordinaţie al structurii cristaline respective (v scap. Întradevăr. aşa cum se constată din tabelul 10. cationii au de obicei raze mai mici decât anionii (v. fie o succesiune ABCABC…. ceea ce face ca sticlele să fie considerate ca lichide vâscoase subrăcite. Structura ceramicelor şi sticlelor Elementele componente ale materialelor ceramice sunt legate între ele prin legături ionice şi covalente formând reţele de ioni metalici şi nemetalici (cationi şi anioni) a căror celulă elementară este constituită dintr-un cation.1 în care se prezintă razele ionice ale componentelor uzuale din ceramice) astfel că structurile stabile ale fazelor cristaline din ceramice se formează atunci când fiecare cation metalic este înconjurat de anioni nemetalici cu care se află în contact direct. rA Deoarece anionii au raza mai mare se pot aranja în plane compacte dispuse succesiv. aşa cum 198 . întrucât cationii metalici se plasează în aceste interstiţii. tabelul 10. înconjurat de anioni cărora anionul le-a cedat electronii de valenţă.2).

136 0.132 0.1 Reprezentarea prin sfere rigide a dispunerii anionilor în structura ceramicelor 199 .102 0.069 0.184 rC < rA rC < rA rC < rA rC < rA 3 Cl− F− I− O2− S 2− 0.057 0.414 ≤ 6 Na+ 2+ 0.106 0. Razele ionice ale unor componente ale ceramicelor şi geometria coordinărilor Raze ionice Raze cationi rC Raze anioni rA Cation Al3+ Ba2+ B3+ Ca Fe K 2+ 2+ + 2+ 2+ Tip de coordinare rC rA 0.196 0. nm 0.138 0. Rezultă că structurile fazelor cristaline ale ceramicelor depind atât de tipul reţelei compacte pe car o formează anionii.1.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor rezultă şi din tabelul 10.1. cât şi de modul în care sunt ocupate interstiţiile cu cationi metalici.067 0.155 ≤ Nr.000 Fig.078 0. nm 0.732 ≤ Si4+ Ti4+ 8 1.225 0.225 ≤ 4 Mg Mn Ni 0.064 Anion Br − rA . 10. Tabel 10.414 0.039 0.732 0.020 0.181 0.220 0.077 0. de coordinaţie Geometria coordinării rC .133 0.

În cazul răcirii relativ rapide a topiturii ce conţine unităţile [SiO4]4dependenţa de temperatură a volumului specific este cea corespunzătoare curbei 2 din figura 10. sau de cationi diferiţi.cărora le rămâne câte o valenţă liberă cu care se pot lega de alte unităţi structurale formând aranjamente unidimensionale.care formează aranjamente complexe de tip HC sau CFC. Cea mai mare parte a ceramicelor şi sticlelor sunt constituite din silicaţi a căror bază structurală o constituie tetraedrul [SiO4]4-care are în centru ionul Si4+ iar în vârfuri ionii O2. astfel că la o temperatură Tc are loc cristalizarea la fel ca în cazul materialelor metalice. Silicea cristalină prezintă trei forme alotropice: cuarţ. structura este constituită din lanţuri spaţiale în care poziţia relativă a unităţilor structurale este aleatoare ca în starea lichidă. proces 200 .cu dispunere ordonată (structură cristalină) sau aleatoare (structură amorfă) a unităţilor structurale. tridimit şi cristobalit diferenţiate prin poziţiile relative ale tetraedrilor [SiO4]4. o reprezentare plană simplificată a stării vitroase a SiO2 care reprezintă baza structurii sticlelor silicatice este redată în figura 10.2 b. temperatura Tv de pe această curbă este numită temperatură de tranziţie sticloasă sau temperatură de vitrifiere şi nu are o valoare bine definită.3) se constată că în condiţiile solidificării prin cristalizare. fiind dependentă de viteza de răcire. Structura vitroasă corespunde unei stări metastabile cu energie liberă mai mare decât cea corespunzătoare structurii cristaline. a cărui vâscozitate creşte pe măsură ce scade temperatura. treptat cele mai puternice.3. pe măsura creşterii energiei interne a sistemului se desfac mai întâi legăturile mai slabe. fiind exclusă existenţa liberă a unităţii tetraedrale. Pe baza celor arătate se poate stabili că în structura dezordonată a solidelor vitroase distanţele dintre particulele constitutive şi intensitatea legăturilor nu sunt uniforme. ceea ce are ca efect reducerea vâscozităţii şi trecerea treptată de la starea solidă la starea lichidă pe măsură ce temperatura creşte deasupra temperaturii Tv.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Interstiţiile pot fi ocupate de cationi de acelaşi tip. reprezentând variaţia volumului specific (inversul densităţii ρ) în funcţie de temperatură (curba 1 în figura 10. Continuitatea curbei 2 cu cea de la temperaturi mai ridicate (T > Tc) arată că materialul este de fapt un lichid subrăcit. apoi. ceea ce a făcut ca solidele cu o astfel de structură să fie numite corpuri vitroase. Această structură se obţine dacă răcirea topiturii se face foarte lent.2a. o reprezentare plană simplificată a structurii cristaline tridimit a SiO2 este redată în figura 10. La încălzire. astfel că există tendinţa ca în timp. să se treacă la starea de echilbru stabil. Din punct de vedere chimic cel mai simplu silicat este dioxidul de siliciu SiO2 (silice) care structural este constituit dintr-o reţea spaţială de [SiO4]4. ceea ce conduce la existenţa unei diversităţi foarte mari de structuri a fazelor cristaline din materialele ceramice. la temperatura Tc volumul specific are un salt brusc. bidimensionale sau spaţiale cu un grad înalt de stabilitate. sub acţiunea temperaturii.

Structurile unor ceramice: a – ceramică refractară cu faze cristaline şi masă vitroasă. 10. În mod obişnuit materialele ceramice au structura alcătuită din faze cristaline însoţite de o fază vitroasă aşa cum se observă în figura 10. Variaţia volumului specific cu temperatura în cazul SiO2 Fig 10. 201 . Devitrifierea necontrolată a sticlelor are consecinţe negative asupra proprietăţilor mecanice şi optice (sticla devine fragilă şi pierde transparenţa datorită refracţiei razelor de lumină pe limitele grăunţilor).1).există şi tetraedrii [AlO4]5-.2. Fig.Schema structurilor silicei: a − structura cristalină. b – ceramică cristalină (Al2O3) Silicaţii naturali care constituie baza materialelor ceramice sunt aluminosilicaţi care au rezultat prin substituirea unor ioni Si4+ cu ioni Al3+. tehnologiile moderne permiţând obţinerea unor ceramice cu structură cristalină aşa cum se obsevă în figura 10 4 b în care se prezintă structura aluminei (Al2O3) cristaline. 10.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor numit devitrifiere şi poate avea loc controlat sau în mod natural.3.4. astfel că pe lângă tetraedrii [SiO4]4. cantitatea de fază vitroasă depinde de compoziţia chimică şi de procesul tehnologic de fabricare.4 a care prezintă structura unei ceramice refractare. b – structură vitroasă Fig. tabelul 10. substituirea este posibilă datorită diferenţelor mici între dimensiunile celor doi ioni (v.

se prezintă valorile rezitenţei la încovoiere Ri şi ale modulului de elasticitate E pentru câteva ceramice şi sticle uzuale. K+) şi ioni divalenţi (Ca2+. Trebuie precizat că în cazul materialelor ceramice şi sticlelor se constată o împrăştiere foarte mare a valorilor caracteristicilor mecanice deoarece fragilitatea intrinsecă le face foarte sensibile la prezenţa concentratorilor de tensiuni. Schema încercării la încovoiere statică Rezistenţa la compresiune a materialelor ceramice şi sticlelor este însă mult mai mare (poate ajunge la valori de 10 ori mai mari decât rezistenţa la tracţiune). Ba2+ etc. pentru caracterizarea rezistenţei mecanice la întindere a materialelor ceramice se foloseşte adesea încercarea de încovoiere statică realizată conform schemei prezentată în figura 10. Ruperea se produce fără deformare plastică aşa cum se constată din figura 10. Aceste materiale se caracterizează în primul rând prin duritate şi fragilitate foarte ridicate determinate de caracterul puternic al legăturilor ionice şi covalente.4) a unui material ceramic şi CCCT a unui material metalic.2.3.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Deoarece numărul ionilor de oxigen rămâne acelaşi ca în cazul unităţilor structurale [SiO4]4-. În tabelul 10. Comportarea la rupere a acestor 202 . Deoarece încercarea la tracţiune este mai greu de aplicat (dificultăţile sunt legate de prinderea epruvetei).5. Fig 10. tensiunea maximă în fibra întinsă a epruvetei încovoiate (corespunzătoare forţei Fmax) reprezintă rezistenţa la încovoiere Ri a cărei valoare este apropiată de rezistenţa la tracţiune Rm. deşi ruperea are tot caracter fragil. Comportarea la rupere.6.) 10. scap 3. 10. Li+. A. pentru fiecare ion Al3+ din reţea apare o sarcină electrică negativă.5 în care se prezintă CCCT (v. Curbe CCCT tipice pentru materiale metalice şi materiale ceramice Fig. Mg2+. Principalele proprietăţi ale ceramicelor şi sticlelor Proprietăţile mecanice ale materialelor ceramice şi sticlelor prezintă particularităţi în raport cele ale materialelor metalice datorită legăturilor ionice şi covalente care stau la baza formării structurii acestora. restabilirea neutralităţii electrice se obţine prin introducerea în structură a unor ioni monovalenţi (Na+.6.

0·10-6 7. W/moC la 1000 o C 3.3 20 5.0 219 15 − − 2. Un factor la fel de important pentru comportarea la şoc termic îl 203 . Şocul termic. contracţii sau dilatări neuniforme şi deci tensiuni care produc fisurarea sau ruperea.0·10-6 α pe la 100 o C 5.9 1. Fenomenul se desfăşoară la fel ca în cazul metalelor.scap 3. Deformaţiile plastice specifice fenomenului de fluaj se produc la limitele dintre grăunţii fazelor cristaline şi sunt influenţate de prezenţa masei vitroase a cărei vâscozitate scade odată cu creşterea temperaturii.9 − − 2. cele mai bune rezistenţe la fluaj le au materialele ceramice complet cristaline sau în a căror structură faza vitroasă se află în cantitate mai mică.1 2.5·10-6 0.2.5·10-6 9.2 se prezintă valorile acestor caracteristici pentru câteva ceramice şi sticle uzuale.5 7. mm/mmoC 5. Caracteristicile fizico-mecanice principale ale unor ceramice şi sticle Tipul materialului ceramic sau sticlei Mulit (3Al2O3·2SiO2) Alumina cristalizată (Al2O3) Magnezită sinterizată (MgO) Zirconie stabilizată (ZrO2) Berilie sinterizată (BeO) Spinel (MgAl2O4) Carbura de siliciu (SiC) Carbura de bor (B4C) Sticla de cuarţ (silice) (SiO2 ) Sticla calco-sodică Sticla boro-silicatică Ri. starea critică se atinge la valori mai ridicate ale solicitărilor. Problema comportării la fluaj (v.6·10-6 4.8 1.8·10-6 13.0·10-6 8. din acest motiv. dacă materialul are conductivitate termică scăzută (cum este cazul materialelor ceramice şi sticlelor). în tabelul 10. Tabelul 10. cu deosebirea că procesele de difuzie sunt mult mai complexe fiind implicaţi ioni cu sarcini electrice diferite.0·10-6 9.3·10-6 8.1 38.5 − − C. Comportarea la şoc termic a materialelor depinde în special de coeficientul de dilatare liniară α şi de conductivitatea termică λ. la variaţia rapidă a temperaturii mediului se creează diferenţe de temperatură pe secţiune.5·10-6 10.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor materiale se explică prin existenţa unui număr mare de defecte de structură şi chiar microfisuri a căror extindere se produce în avalanşă în momentul în care tensiunile depăşesc valoarea critică.7 1. deoarece tensiunile de compresiune tind să închidă microfisurile. Fluajul. Este fenomenul de fisurare sau chiar rupere a materialului la modificarea relativ rapidă a temperaturii şi se datorează fragilităţii intrinseci a materialelor ceramice şi a sticlelor corelată cu exploatarea la temperaturi ridicate. kN/mm2 60…80 350…380 150…170 130…150 290…310 200…240 430…470 250…290 60…90 40…60 50…70 0−1000oC.8) apare în special în cazul ceramicelor utilizate ca materiale refractare. Din această cauză.2 λ. α şi λ reprezintă caracteristici care capătă importanţă mai mare la alegerea materialelor ceramice pentru o anumită aplicaţie decât în cazul utilizării materialelor metalice. N/mm2 60…80 380…1000 90…110 70…100 140…280 80…100 140…200 45…100 80…110 40…150 40…150 E.0 1. B.0 2.7·10-6 4.

În cazul sticlelor vâscozitatea în stare vitroasă (sub temperatura Tv) se consideră η = 1018 Pa·s iar starea fluidă se consideră atinsă dacă vâscozitatea scade sub 103 Pa·s. a cărui vâscozitate scade cu creşterea temperaturii. Comportarea sticlelor în stare vâscoasă. Aşa cum a fost arătat anterior. E. deoarece schimbările bruşte de secţiune acţionează şi în cazul materialelor ceramice ca nişte concentratori de tensiuni. fenomenul se produce cu viteză maximă la temperatura camerei deoarece la temperaturi mai ridicate creşte mobilitatea ionilor hidroxil care nu se mai ataşează lanţului –O−Si−O−. D. deasupra temperaturii Tv.2) în care η0 este o constantă experimentală. Ea − energia de activare a procesului de curgere. aşa cum se constată din figura 10. unitatea de măsură pentru vâscozitate este N·s/m2 ceea ce înseamnă Pa·s (Pascal secundă). (10. Similar curbelor de durabilitate la oboseală din cazul materialelor metalice (v. Deasupra temperaturii Tv vâscozitatea depinde de temperatură după o relaţie de forma: η = η0 e . Este un fenomen de rupere întârziată a materialelor ceramice şi a sticlelor care se produce în cazul solicitării pieselor la tensiuni constante în medii apoase. Vâscozitatea η este o mărime ce caracterizează proprietăţile de curgere ale fluidelor şi reprezintă factorul de proporţionalitate dintre tensiunile tangenţiale şi variaţia vitezei de alunecare pe grosimea stratului fluidului. Fisurarea sub tensiune într-un mediu dat.9) există curbe de durabilitate la fisurare sub tensiune sub forma dependenţei σ = f(τ).7 se prezintă variaţia rezistenţei la şoc termic a unor materiale ceramice şi sticle în funcţie de condiţiile de răcire. scap 3. Mecanismul fisurării sub tensiune (numit uneori impropriu şi “oboseală statică”) se bazează pe adsorbţia moleculelor de apă în microfisurile superficiale şi extinderea acestora sub acţiunea tensiunilor mecanice constante datorită pe de o parte efectului de “pană” pe care îl au moleculele adsobite la vârful fisurii. Rezistenţa la şoc termic se defineşte ca fiind diferenţa de temperatură ∆T dintre temperatura suprafeţei corpului şi temperatura mediului pe care o poate suporta un corp răcit sau încălzit în anumite condiţii fără să se fisureze.8 aceste curbe sunt asemănătoare curbelor Wöhler ale materialelor metalice. R – constanta gazelor. sticla se comportă ca un lichid. iar la temperaturi scăzute este blocată reacţia chimică a apei cu silicaţii. fiecare moleculă de apă conducând la formarea a două unităţi Si−OH care nu mai sunt legate una de alta.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR constituie geometria piesei. în urma reacţiei chimice se produce ruperea lanţului –O−Si−O−. iar T − temperatura absolută. În figura 10. şi pe de altă parte datorită reacţiei chimice a apei cu silicaţii componente ai sticlelor sau ceramicelor. 204 Ea RT . τ fiind timpul de expunere la mediul umed a piesei solicitate la tensiunea σ.

* temperatura de prelucrare tp corespunde la η = 103 Pa·s.7. * temperatura de înmuiere tm corespunde la η = 106.9 se ilustrează pe curba η = f(t) stabilirea punctelor fixe ale sticlei şi se prezintă valorile acestor puncte pentru câteva tipuri de sticle uzuale. În figura 10. iar t este temperatura în oC. B şi t0 sunt constante ce se pot determina experimental prin măsurarea vâscozităţii la trei temperaturi diferite. B = 4800. Comportarea sticlei în stare vâscoasă prezintă importanţă deosebită pentru prelucrare deoarece aceasta trebuie să se desfăşoare intr-un interval de temperaturi astfel ales încât pe de o parte vâscozitatea să fie suficient de mică pentru ca prin fasonare să se obţină forma corespunzătoare a obiectului. Rezistenţele la şoc termic ale unor ceramice şi sticle Fig.6 Pa·s. de exmplu.5 Pa·s. 10. iar pe de altă parte. 205 . la sfârşitul prelucrării vâscozitatea să fie suficient de ridicată pentru evitarea deformării necontrolate sub greutatea proprie a obiectului fasonat.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Pentru scopuri practice se utilizează relaţii de forma: B log η = A + . pentru o sticlă calco-sodică s-au determinat valorile: A= −3. * temperatura de curgere tc corespunde la η = 104 Pa·s. (10. * temperatura superioară de recoacere tsr corespunde la η = 1012 Pa·s.9 Fig.8. t0 = 210 cu ajutorul cărora s-a trasat curba η = f(t) prezentată în figura 10. utilizate la stabilirea parametrilor operaţiilor tehnologice de fabricare a obiectelor din sticlă: * temperatura inferioară de recoacere tir corespunde la η = 1013. 10.3.3) t − t0 în care A. Curbele de durabilitate la fisurarea sub tensiune ale unor sticle În funcţie de valoarea vâscozităţii (deasupra temperaturii Tv) s-au stabilit următoarele temperaturi numite puncte fixe de vâscozitate ale sticlelor.

datorită conductibilităţii termice reduse în urma răcirii la suprafaţa sticlei temperatura scade sub Tv. 206 . Punctele fixe de vâscozitate ale sticlelor De asemenea. iar în miez temperatura este suficient de ridicată pentru ca materialul să preia prin deformare plastică contracţia suprafeţei rigide. acesta constă din încălzirea la o tempertură ti din domeniul (tir . în continuare se face răcirea completă lent. O altă consecinţă a comportării vâscoase a sticlelor este deformarea (înmuierea) sub sarcină la temperaturi ridicate a materialelor ceramice care conţin şi masă vitroasă. 9. faţadele şi uşile clădirilor etc. astfel că în strat vor lua naştere tensiuni reziduale de compresiune datorită contracţiei de răcire a miezului. ceea ce reduce riscul rănirii persoanelor din jur. 10. tsr) şi răcirea rapidă cu jet de aer sau în ulei. O fisură care apare în stratul superficial eliberează brusc tensiunile de compresiune şi produce spargerea sticlei cu formarea unui număr mare de granule mici. aceste tensiuni de compresiune au valori ridicate şi contribuie la creşterea rezistenţei materialului. variaţia vâscozităţii sticlei cu temperatura în maniera arătată permite aplicarea unui tratament termic de tip călire.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. Rezistenţa la deformare sub sarcină este una din caracteristicile importante ale materialelor refractare şi se apreciază în mod uzual prin temperatura care determină un anumit grad de deformare sub acţiunea unei tensiuni de compresiune date. motiv pentru care aceste sticle sunt cunoscute sub denumirea curentă de sticle “securit” şi se folosesec pentru mijloacele de transport.

Procesul de vitrifiere este însoţit întodeauna de contracţie şi stă la baza obţinerii majorităţii materialelor ceramice.10 se prezintă în triunghiul concentraţiilor componentelor de bază domeniile corespunzătoare acestor ceramice. varietatea de argilă cea mai utilizată este caolinul (Al2O3 ·2SiO2·2H2O) care are o structură lamelară şi este constituit din granule.nisipul de cuarţ (silice) modifică plasticitatea argilelor la uscare şi ardere în timpul căreia suferă transformările cristalografice cuarţ→ tridimit→ cristobalit. magnetice şi optice ale acestor materiale. materiile prime utilizate au următoarele caracterisitici: .1. In funcţie de concentraţiile componentelor şi de condiţiile tehnologice se obţin următoarele tipuri de materiale ceramice: teracotă. gresie ceramică. tare sau tehnic. Materialele ceramice silicatice Materialele ceramice silicatice aparţin sistemului ternar SiO2−Al2O3−X. 10. În cele ce urmează se vor prezenta câteva dintre cele mai importante tipuri de materiale ceramice şi sticle.feldspatul este denumirea generică pentru compuşii complecşi de tipul alumino-silicaţilor de K. 14) nu se tratează şi problemele proprietăţilor electrice. formând în prezenţa apei o suspensie coloidală ce conferă amestecului plasticitate.4.4. Materialele ceramice 10. au rol de fondanţi deoarece în timpul arderii formează cu argila şi silicea compuşi cu temperatură mică de topire fiind la originea masei vitroase care leagă particulele de silice şi de argilă şi reduce porozitatea. Na. Mg. din care se realizează piesele ce apoi se usucă şi se calcinează prin încălzire la temperaturi de 900…1500 oC. porţelan moale. în figura 10. iar în tabelul 10. 207 . unde X poate fi K2O.argilele sunt silicaţi de aluminiu hidrataţi însoţiţi de impurităţi (oxizi metalici ) care influenţează culoarea finală a materialului ceramic. In timpul arderii rezultă o anumită cantitate de fază lichidă care prin răcire formează o reţea sticloasă în jurul granulelor pe care le leagă sub forma unui material solid şi dens.3 câteva caracteristici ale acestora. în funcţie de compoziţia chimică şi scopul urmărit. . Pentru obţinerea ceramicelor silicatice. amestecului pulverulent de materii prime i se adaugă o cantitate determinată de apă obţinându-se o pastă (numită şi “barbotină”). Ca. CaO sau MgO.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Scopul acestui capitol fiind prezentarea materialelor ceramice şi a sticlelor ca materiale structurale ( vezi cap. faianţă. Na2O. .

Creşterea conţinutului de feldspat (deci a masei vitroase) determină reducerea rezistenţei mecanice şi a rezistivităţii electrice. Analiza transformărilor la răcire a ceramicelor care au la bază acest sistem se face la fel ca în cazul diagramelor de echilibru ale sistemelor de aliaje. transformare peritectică şi formează un compus cu topire incongruentă. Tabelul 10. (faze cristaline) determină creşterea rezistenţei mecanice şi a temperaturii de utilizare. placaje. aparatură pentru laboratoare de chimie etc izolatoare elctrice. creşterea conţinutului de caolin şi de silice. care este un compus cu reţea hexagonală compactă de ioni de oxigen în care ionii de Al ocupă 2 din 3 golurile octaedrice. placaje etc. opacă Temperatura de ardere: 950…1200 oC Porozitate: 0. echipamente sanitare. proprietăţile lor sunt influenţate puternic de raportul dintre cantitatea de fază cristalină şi cantitatea de fază vitroasă. Deoarece în condiţii industriale vitezele de răcire sunt mai mari decât cele 208 .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Structura ceramicelor fiind neomogenă. In acest sistem SiO2 cristalizează sub formă de cristobalit.3. pardoseli. acest compus se numeşte mulit. care este un compus cu reţea CFC. iar celălalt component Al2O3 cristalizează sub formă de corindon. condensatori electrici. în care baza o constituie tetraedrii [SiO4]. Analizând această diagramă se constată că sistemul SiO2−Al2O3 prezintă transformare eutectică. ţigle. Materialele ceramice pe bază de argile Denumirea materialului Teracotă Faianţă Gresie ceramică Porţelan Caracteristici Porozitate: 15…30 % Suprafaţa: glazurată sau nu Temperatura de ardere: 950…1050 oC Porozitate: 10…15 % Suprafaţa: glazurată.11. are formă aciculară. ceea ce îi conferă duritate ridicată. vase etc Dintre materialele ceramice silicatice în tehnică răspândirea cea mai mare o au porţelanurile care sunt mase ceramice vitrifiate albe (translucide în strat subţire) ale căror faze cristaline se pot stabili cu ajutorul diagramei binare de echilibru SiO2−Al2O3 prezentată în figura 10.5…3 % Suprafaţa: glazurată sticloasă Temperatura de ardere: 1100…1300 oC Porozitate: 0…2 % Suprafaţa: glazurată sticloasă Temperatura de ardere: 1100…1400 oC Domenii de utilizare cărămizi. corespunde formulei chimice 3Al2O3·2SiO2. ţevi ceramice echipamente sanitare. aparatură pentru laboratoare de chimie. vase. duritate ridicată şi este baza majorităţii constituenţilor materialelor ceramice silicatice.

11 Diagrama de echilibru a sistemului SiO2Al2O3 Componentul de bază al porţelanurilor tehnice este mulitul care asigură acestuia rezistenţă mecanică şi rezistenţă la şoc termic ridicate. o parte din topitură nu va reuşi să cristalizeze. N/mm2 173…345 173…550 138…620 414…2970 Temperatura maximă de utilizare.4 Porţelanuri tehnice – caracteristici principale Denumirea comercială a materialului Porţelan pentru izolatori de joasă tensiune Porţelan pentru izolatori de înaltă tensiune Cordierit (compus de bază 2MgO·2Al2O3·5SiO2) Steatit (compus de bază 3MgO·4SiO2·H2O) Densitatea. 209 . Pe lângă faptul că prin glazurare se reduce higroscopicitatea. piesele din ceramică se acoperă cu glazuri. rezistenţă la agresiunea acizilor şi alcaliilor.10. Fig. 10.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor corespunzătoare echilibrului. oC 300…400 200…650 400…780 440…1100 Pentru reducerea (sau chiar eliminarea) absorbţiei de apă în pori.4. carbonaţi alcalini şi oxizi metalici aplicat pieselor înainte de calcinare. solidificându-se sub formă de fază sticloasă. Domeniile ceramicelor silicatice în sistemul argilă – cuarţ feldspat Fig 10. Caracteristicile câtorva tipuri de porţelanuri utilizate în tehnică sunt prezentate în tabelul 10. acestea sunt straturi compacte sticloase obţinute în timpul procesului de ardere din stratul de vopsea pe bază de boraţi. datorită coeficientului de dilatare mai mic al glazurii iau naştere tensiuni de compresiune în strat care contribuie la îmbunătăţirea rezistenţei mecanice a pieselor. kg/m3 2200…2400 2350…2500 2100…2650 2800…2950 Rezistenţa la tracţiune N/mm2 20…35 20…55 35…65 52…107 Rezistenţa la compresiune. Tabelul 10.

Datorită energiei mari de legătură a oxizilor. spinelul are o reţea cristalină cubică complexă în care ionii Mg2+ ocupă interstiţiile tetraedrice. titanaţi şi ferite. 210 . tipul de structură spinelică este frecvent întâlnită. Caracteristicile de exploatare ale pieselor pe bază de alumină depind în mare măsură de concentraţia masică a acesteea. la 1700 oC Reprezintă cea mai importantă ceramică oxidică şi are utilizări multiple. ZrO2.scap. Al2O3 şi Cr2O3.2.12 în care se prezintă diagrama de echilibru a sistemului ZrO2 – CaO. care este o fază bertholidă cu topire congruentă (v. locul ionilor Mg2+ şi Al3+ fiind luat de alte metale. Oxidul de zirconiu (ZrO2) are temperatura de topire-solidificare 2690 oC şi prezintă mai multe forme alotropice: reţea monoclinică de la ta până la 1000 oC. Materialele ceramice oxidice Materialele ceramice oxidice sunt materiale policristaline formate din oxizi sau compuşi oxidici şi lipsite de faze sticloase. tetragonală pe intervalul 1200…2370 oC şi cubică peste 2370 oC. MgO.7 % rezistenţa la compresiune creşte de la 1800 N/mm2 la 2500 N/mm2 iar temperatura de utilizare de la 1300 oC. alumina) are temperatura de topire 2054 oC şi cristalizează sub formă de corindon aşa cum s-a arătat mai sus. Existenţa transformărilor alotropice care se produc cu creştere de volum înrăutăţeşte comportarea materialului. implanturi medicale. In condiţii tehnologice deosebite şi cu materii prime de puritate înaltă. Pe lângă MgO. materiale izolante. Componentei mai importanţi ai acestor ceramice sunt: oxizi (Al2O3. refractarele bazice pot conţine şi alţi oxizi dintre care mai des întâlniţi sunt CaO. prin creşterea % Al2O3 de la 85 % la 99. în figura 10. Pentru exemplificare. unelte de tăiat.2). Oxidul de magneziu (MgO – magnezită) are temperatura de topire 2800 oC şi constituie baza materialelor refractare pentru căptuşelile cu caracter bazic a cuptoarelor. TiO2 şi BeO). Oxidul de aluminiu (Al2O3.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 10. temperatura de utilizare şi rezistivitatea electrică. din care rezultă formarea compusului MgAl2O4 (sau MgOAl2O3) numit şi spinel. de exemplu. cu creşterea conţinutului de Al2O3 creşte rezistenţa la compresiune. se obţine alumina transparentă utilizată în optica tehnică. iar ionii Al3+ ocupă interstiţii octaedrice. 2. compuşii sunt foarte stabili la acţiunea agenţilor chimici şi au duritate şi rezistenţă la compresiune ridicate. pentru evitarea acestor neajunsuri se adaugă CaO şi/sau MgO care în concentraţii mai mici de 10…15% se dizolvă în ZrO2 şi stabilizează structura cubică ce se menţine de la temperatura de cristalizare până la temperatura ambiantă.4. cum ar fi materialele refractare. aşa cum rezultă din figura 10.13 se prezintă diagrama de echilibru a sistemului MgO − Al2O3. abrazivi.

Diagrama de echilibru a sistemului ZrO2 – CaO Fig. în condiţii determinate de expunere la temepratură. Materialele refractare Sunt produse ceramice rezistente la temperaturi înalte. Ca. 10. Zn. Mg. Cu. se utilizează pentru proprietăţile feroelectrice (se polarizează în câmp electric) la realizarea generatoarelor şi traductoarelor pentru ultrasunete.rezistenţa la deformare (înmuiere) sub sarcină care se apreciază prin temperatura la care se produce o deformare specifică de 0. k=1. Comportarea la temperaturi înalte a materialelor refractare se apreciază în principal cu ajutorul a două mărimi: . Mg. Sr.3. Feritele sunt compuşi ai oxidului de fier (Fe2O3) şi ai altor metale (Ba.3 E).13. 211 . Diagrama de echilibru a sistemului MgO − Al2O3 Titanaţii sunt compuşi cu formula MTiO3.5 % sub acţiunea unei sarcini de compresiune de 0. Sr).Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Fig. 10.12. fiind încadrate în această categorie cele care îşi menţin caracteristicile până la temperatura de minimum 1500 oC. . Mn. se utilizează ca materiale feromagnetice datorită rezistivităţii electrice ridicate (ceea ce reduce pierderile prin curenţi turbionari) şi costului mai redus decât al aliajelor metalice.2.10.2 N/mm2 (vezi şi scap.3. Li etc) având formula generală nkMkO·qFe2O3 unde nk este numărul de molecule al oxidului metalului Mk.rezistenţa piroscopică numită frecvent şi refractaritate este temperatura la care o epruvetă conică din materialul considerat se tasează cu o valoare dată. 10.4. unde M este un metal bivalent (Ba. Ni.

rezistenţă la şoc termic şi conferă căptuşelilor cuptoarelor caracter acid.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR În procesul de fabricaţie refractarele se ard la temperaturi ridicate şi se menţin mai multe ore la temperatura maximă până la apariţia fazei lichide.5 % Al2O3) deoarece au temperatura de topire cea mai scăzută. şi %Al2O3 = 40…30%) are caracteristici mai reduse decât refractarele silicatice. prezenţa unei cantităţi mai mari de fază sticloasă face ca diferenţa dintre refractaritate şi temperatura de înmuiere sub sarcină să fie mai mare. timp de mai multe zile pentru a da posibilitatea cristalizării cvasitotalităţii fazei lichide. insolubile în topitură şi faze cristaline secundare. În aceste condiţii.11.11) şi pot fi utilizate până la cca 1800 oC în cazul încălzirilor de scurtă durată şi până la temperaturi de 1650 oC în cazul solicitărilor şi/sau încălzirilor de lungă durată. • refractarele corindonice sau mulito-corindonice sunt fabricate din 212 . Din diagrama de echilibru se constată că trebuie evitate compoziţiile cu concentraţia de Al2O3 apropiată de cea eutectică (5. figura 10. oxizii care stau la baza compoziţiei lor chimice putându-se grupa în trei categorii: a) SiO2 şi ZrO2. • şamota (%SiO2 = 60…70%. Principalele tipuri de materiale refractare în funcţie de componentele preponderente sunt prezentate pe schema din figura 10. Ele se caracterizează prin temperaturi de înmuiere ridicate. Domeniile principalelor tipuri de refractare silicatice din sistemul SiO2–Al2O3 şi domeniile temperaturilor caracteristice (refractaritatea şi temperatura de înmuiere sub sarcină) sunt prezentate în figura 10. b) MgO şi CaO. c) Al2O3 şi Cr2O3. vor exista două tipuri de faze cristaline: faze cristaline primare sub formă de cristale mari. şi %Al2O3 = 63…80% au structură mulitică (v. aceeastă comportare se explică prin proprietatea cuarţului de a forma la recristalizare în fază solidă reţele complexe de tip tridimit (v. Diversitatea materialelor refractare este foarte mare.2) şi vâscozităţii ridicate a sticlei silicioase prezentă ca fază vitroasă în aceste ceramici. iar răcirea se face foarte lent. care provin din cristalizarea topiturii în perioada de răcire şi se prezintă sub formă de cristale mici. Restul de fază lichidă care nu cristalizează va constitui fază vitroasă şi prezenţa sa limitează proprietăţile de utilizare ale materialelor refractare prin micşorarea temperaturii de înmuiere sub sarcină. În industria petrolieră şi petrochimică se utilizează în mod frecvent refractarele din sistemul SiO2–Al2O3. 10.15 din care rezultă următoarele: • refractarele silica (% SiO2> 93%) au refractaritatea şi temperatura de înmuiere foarte apropiate putând fi utilizate până la temperaturi de 1650 oC. a cărui diagramă de echilibru a fost prezentată în figura 10.14. • refractarele silimanitice (superaluminoase) cu %SiO2 = 36…20%. scap.

5. sub sarcină. Fig..15. 10.5 se prezintă câteva materiale refractare utilizate mai des şi proprietăţile lor principale. compresiune. o C N/mm2 kg/m3 o C A. Proprietăţile celorlalte tipuri de materiale refractare nominalizate în figura 10. Refractare acide (SiO2 + Al2O3) Refractare silica (%SiO2 > 95%) Samotă inferioară (20…25% Al2O3) Samotă standard (30…35% Al2O3) Samotă densă (40…45% Al2O3) Refractare mulitice (75…80%Al2O3) Refractare mulito-corindonice (80…85% Al2O3) Magnezită (%MgO > 92%) Crom –magnezită (25…50% MgO.14 pot fi apreciate pe baza diagramelor binare de echilibru ale sistemelor corespunzătoare aşa cum s-a arătat anterior pentru ceramicele pe bază de MgO (v. În tabelul 10. 10..Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor alumină pură topită şi eventual mici cantităţi de argilă ca liant. Materialul refractar aparentă. 12…28% Cr2O3. Principalele tipuri de materiale refractare Fig 10. ele pot fi utilizate până la temperaturi de 1900 oC.40 25…35 40…50 45…75 35…55 65…85 B. Domeniile temperaturilor limită pentru refractaritate şi deformare sub sarcină în sistemul SiO2 – Al2O3 Tabelul 10. Caracteristicile unor materiale refractare utilizate frecvent Temperatura Rezistenţa Rezistenţa la Densitatea de înmuiere piroscopică. rezistenţa mecanică este dependentă de conţinutul de alumină aşa cum a fost arătat anterior. 15…25% Al2O3) Cromit (% Cr2O3 > 85%) 1700…1900 1800…2000 1800…2000 2100….14. Refractare bazice 2900…3100 2200 2900…3100 3200…3400 213 2000 1950 .13). fig.2300 2900…3100 3400…3600 1700 1680 1700 1740 1830 1950 1650 1250 1275 1350 1350 1400 1500 1500 1450 18…22 15…25 15…25 30.

Cele mai comune utilizări sunt ca materiale abrazive şi ca materiale pentru rezistenţe de încălzire electrică a cuptoarelor (cunoscute sub denumirea comercială de “bare de silită”).4. cu stabilitate dimensională bună la variaţii de temperatură. printre care cea mai importantă o reprezintă stabilitatea până la 1800 oC. obţinându-se o clasă nouă de materiale ceramice denumite sialon (de la Si−Al−O−N) ale căror unităţi structurale sunt tetraedrii (SixAl1−x)(OyN1−y)4−. Nitrura de bor poate cristaliza în sistemul cubic şi în sistemul hexagonal. Materialele ceramice neoxidice Materialele ceramice neoxidice sunt compuşi de tipul carburi. Câteva ceramice neoxidice şi proprietăţile lor mai importante sunt prezentate în tabelul 10. nitruri. cap 12). Carbura de siliciu cristalizează într-un număr mare de forme alotropice cu densităţi aproape egale şi structuri de tip hexagonal. fiind materialul sintetic cu cea mai mare duritate. Prin procedee tehnologice moderne s-a reuşit înlocuirea unor atomi de siliciu şi de azot cu atomi de aluminiu şi oxigen. Nitrura de siliciu cristalizează în sitemul hexagonal.6. ceea ce a făcut ca sialonurile să fie utilizate pe scară din ce înce mai mare la fabricarea unor piese puternic solicitate. menţinându-şi practic nemodificate caracteristicile până la 1400 oC. bazate preponderent pe legătura covalentă. Aceste structuri îi conferă duritatea mare stabilitate termică. se caracterizează prin rezistenţă mecanică ridicată şi comportare bună la fluaj. este un material din categoria ceramicelor tehnice de performanţă din care se pot obţine piese complicate. În practică se utilizează de obicei produse sinterizate împreună cu un liant care este tot un material ceramic refractar. conductibilitate electrică şi rezistenţă la oxidare (la temperaturi de peste 1500 oC se acoperă cu un strat de SiO2).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 10. romboedric sau cubic. cristalizată în sistemul hexagonal (ca şi grafitul) este utlizată pentru fabricarea unor piese prin sinterizare şi pentru electrozi de sudură. cristalizată în sistemul cubic (nitrura cubică de bor sau CBN) are duritatea apropiată de a diamntului. iar ponderea legăturilor covalente este de cca 70 %. Aceste caracteristici le-a impus ca materiale destinate unor categorii largi de aplicaţii pentru obţinerea de piese prin sinterizare sau sub formă de fibre pentru obţinerea materialelor compozite (v. prin variaţia legăturilor atomice şi ionice se obţin structuri noi şi deci proprietăţi noi. boruri sau siliciuri ale căror unităţi structurale au la bază de obicei legături covalente care le conferă temperaturi înalte de topire sau de descompunere modul de elasticitate şi duritate ridicate. 214 .4.

10. N/mm2 900…1100 250…700 Temperatura de topire sau de descomp.16 b. Caracteristicile unor materiale ceramice neoxidice Denumirea şi formula chimică a materialului Carbura de siliciu (SiC) Nitrura de siliciu (Si3N4) Carbura de bor (B4C) Densitatea . B3+. fig.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Tabelul 10. fig. sau pot lega tetraedrii între ei. Ti. Carburile de W. aşa cum se observă din figura 10. Utilizarea sticlei de silice cu această structură este limitată la aplicaţii speciale unde se cere refractaritate ridicată. componentele sticlelor se pot grupa după cum urmează: a) Formatorii de reţea (vitrifianţi) sunt oxizi ai elementelor cu cationi de rază mică şi sarcină relativ mare (Si4+. Acest lucru se realizează prin adăugarea altor componente.6. Pentru majoritatea aplicaţiilor însă este necesar ca temperatura de curgere Tc (v. 10. P5+..9) să fie mai redusă pentru prelucrarea sticlei în condiţii economice corespunzătoare.6). Carbura de bor are duritatea imediat mai mică decât CBN fiind utilizată la realizarea sculelor aşchietoare sau în construcţii aerospaţiale datorită modulului de elasticitate ridicat şi densităţii reduse (v.5. cu deosebirea că baza piramidei de diamant (care constituie penetratorul ) este un romb. tabelul 10..2. cationii respectivi se înconjoară (coordinează) cu 3−4 ioni de oxigen formând tetraedri sau piramide 215 . baza structurii sticlelor silicatice o constituie reţeaua spaţială de unităţi [SiO]4− legate în poziţii aleatoare (v.2 b).500 2780 0 4800…494 Carbura de titan (TiC) 3100 330…350 2500…280 3100 0 0 * Metoda Knoop de determinare a durităţii se bazează pe aceleaşi principii ca şi microduritatea Vickers.). Sticlele Aşa cum s-a arătat în scap 10. o C 2400 1898 2700…290 2425 0 Nitrura cubică de bor 3480 5000 840…870 6500…700 1540 (BN) 0 Carbura de wolfram (WC) 15500 2700 580…620 4500. care modifică structura prin apariţia unor ioni metalici ce se pot plasa între tetraedrii [SiO]4−. În acest context. kg/m3 2700…320 0 1900…320 0 2510 Duritatea Knoop* 3000 Modulul de elasticitate. Ta se utilizează ca materiale dure pentru scule sub formă de plăcuţe sinterizate cu un liant metalic (de obicei Co).16 a. aşa cum se observă în figura 10. 10. etc.. kN/mm2 380…420 160…320 3500 440…460 Rezistenţa la compresiun e.

17 se prezintă diagrama de echilibru a sistemului SiO2−Na2O. Ba. PbO şi ZrO2. în figura 10.16b). fig. Fig.10. Imbunătăţirea caracteristicilor se realizează prin acţiunea stabilizatorilor care sunt oxizi ai metalelor bivalente alcalino-pământoase (Ca. c) Intermediarii sunt componente care contribuie atât la formarea reţelei cât şi la modificarea unor caracteristici. Mg) ai căror ioni contribuie la realizarea legăturilor între unităţile structurale (v. formatorul de reţea cel mai utilizat este silicea (SiO2) însoţit în unele cazuri de oxidul boric B2O3 şi/sau pentaoxidul de fosfor (P2O5). fig. oxidul de bariu BaO şi oxidul de zinc ZnO). pentru exemplificarea influenţei fondanţilor. Structura sticlelor: a – sticla silico – sodică. Temperatura de topire a silicei se reduce în prezenţa fondanţilor prin distrugerea continuităţii reţelei datorită ruperii lanţurilor Si−O−Si de către ionii metalelor alcaline (v.16 a). dând naştere reţelei spaţiale dezordonate. rezistenţă mecanică şi rezistenţă la şoc termic reduse. c− sticla calco-sodică b) Modificatorii de reţea sunt componentele cu rol de fondanţi (de exemplu: oxidul de sodiu Na2O. oxidul de magneziu MgO.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR care se leagă între ei prin vârfuri. 216 . oxidul de potasiu K2O şi oxidul de litiu Li2O) sau de stabilizatori (de exemplu: oxidul de calciu CaO. 10. pe care se observă existenţa unei transformări de tip eutectic la temperatura de 800 oC şi formarea compusului Na2O·2SiO2 cu temperatură de topire mai mică decât a silicei. 10. aşa cum a fost arătat.16. Sticlele formate numai din silice şi oxizi alcalini au rezistenţă scăzută la acţiunea substanţelor chimice. în această categorie intră Al2O3. oxizi care acţionează prin înlocuirea în reţea a ionului Si4+ cu ionii metalelor respective.

Sunt utilizate la fabricarea materialelor electroizolante.17. ceea ce conduce şi la o dispersie mare a caracteristicilor mecanice (v.2. cât şi cele continui 217 .. Sticlele calcosodice conţin 70…75 % SiO2. 10. ceea ce ar însemna concentraţii de CaO mai mari.19 % Na2O şi 8. ambalajelor.9) putând fi utilizate şi la temperaturi înalte.10. iar pe de altă parte asigurarea unei rezistenţe chimice mai bune. Sticlele boro-silicatice se caracterizează prin coeficienţi de dilatare mici. Limitele concentraţiilor pentru oxizii de bază (SiO2. compoziţiile chimice ale câtorva tipuri de sticle utilizate mai frecvent.2). Conţinutul redus de oxizi alcalini le conferă o rezistivitate electrică foarte mare şi rezistenţă chimică bună. 8).Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Există o varietate foarte mare de tipuri de sticle. tabelul 10. 10. Na2O şi CaO) rezultă pe de o parte din condiţia reducerii temperaturii de topire ceea ce ar însemna cantităţi mai mari de Na2O. precum şi influenţa prezenţei apei asupra rezistenţei la solicitări de durată (v. obiectelor de menaj şi anumitor aparate de laborator. dar proprietăţi optice şi electrice deosebite. fiind utilizate pentru fabricarea geamurilor (sticla plană). Cea mai importantă utilizare a sticlelor ca materiale structurale o constituie fără îndoială fibrele. dar acesta are influenţă negativă asupra solidificării (favorizează cristalizarea). fiind utilizate ca sticle speciale pentru aparatura de laborator care lucrează la temperaturi ridicate. în scap.7.. Sticlele cu plumb au rezistenţă chimică scăzută. sunt prezentate în tabelul 10. Utilizarea oxidului B2O3 alături de SiO2 ca formator de reţea are ca efect reducerea temperaturii de topire.11 % CaO. Diagrama de echilibru a Răspândirea lor extrem de mare se sistemului SiO2 − Na2O datorează costului redus al materiilor prime.. 10. Denumirea comună de “cristal de plumb” se folseşte pentru sticlele care conţin peste 20 % PbO. atât cele discontinui (vata de sticlă). fig. Sticlele alumino-silicatice au temperaturile punctelor fixe de vâscozitate ridicate (v. care se pot grupa în funcţie de tipul oxizilor care imprimă sticlei anumite proprietăţi. Sticlele calco-sodice sunt cele mai uzuale. 13. Fig. remarcându-se influenţa deosebit de puternică a concentratorilor de tensiuni. fig. Principalele particularităţi ale comportării sticlelor la solicitări mecanice au fost prezentate anterior.. fără să afecteze stabilitatea chimică şi fără să modifice proprietăţile de solidificare ale silicei. pentru reducerea tendinţei de cristalizare se introduce 3…4 % MgO.

3 Fe2O3 25 - Pe lângă componentele de bază. Se utilizează sticle silicatice cu compoziţii complexe.5 22 0. restul fiind adaosuri ce contribuie la îmbunătăţirea proprietăţilor şi aspectului. Tabelul 10.tip AR – rezistente la alcalii . cap.5 12.5 0. prezenţa Al2O3 ca intermediar. se constată că sunt sticle alumino-silicatice şi boro-silicatice.58% PbO 96 3 < 0. Rezistenţa la tracţiune a fibrelor de sticlă este mult mai mare decât cea determinată pe epruvete deoarece structura are un grad de anizotropie cu atât mai pronunţat cu cât diametrul fibrei este mai redus. în care %SiO2 = 45…55 % iar %Na2O sau %Li2O = 15…20 %. care capătă importanţă mai mare în cazul fibrelor datorită secţiunii reduse şi suprafeţei mare de expunere la mediu.2 70 62 65 54 65 1.5 Fe2O3 15 0.5 14.7. K+ sunt purtători de sarcină electrică). Analizând compoziţiile chimice ale sticlelor utilizate pentru fibre (v. (formator şi modificator de reţea) conduce la creşterea stabilităţii chimice.7). O categorie aparte de mase sticloase o constituie emailurile aplicate pe suprafaţa pieselor metalice în unul sau mai multe straturi.tip E – rezistivitate elctrică mare .5 8 4 14 17 3 16 3 5 10 1.tipa A – calco-sodică normală .2 54 7. deoarece prezenţa acestora conduce la micşorarea rezistivităţii electrice (ionii Na+. unele sticle conţin şi cantităţi mici de alţi oxizi metalici pentru îmbunătăţirea proprietăţilor optice sau pentru colorare.5 <0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR folosite în principal la obţinerea materialelor compozite (v. iar prin procesul de fabricaţie se realizează obţinerea de fibre cu suprafeţele lipsite de defecte.9 4 0. 218 . tabelul 10. În cazul fibrelor tip E utilizate în electrotehnică se remarcă limitarea drastică a conţinutului de oxizi alcalini.5 35 7 .4 2. Compoziţiile chimice ale unor sticle uzuale Tipul sticlei Sticle calco-sodice (sticlă plană) Sticla boro-silicatică (“Pyrex”) Sticla alumino-silicatică Sticla cu plumb (‘cristal”) Sticla Vycor Sticle pentru fibre: . aderente şi continui emailurile trebuie să aibă capacitate de umectare a suprafeţei metalice şi capacitate de întindere.tip S − rezistenţă mecanică mare * Concentratia masică în % pentru: Formatori de Modificatori şi stabilizatori Intermediari reţea de reţea SiO2 B2O3 Na2O K2O CaO MgO Al2O3 Alţii * 72 14 1 8 4 1 80.2 < 0. la fibrele din silice pură se obţin şi rezistenţe de 8000 N/mm2). Emailarea este o metodă relativ ieftină de obţinere a unor piese metalice cu rezistenţă ridicată la coroziune. se ating astfel rezistenţe la tracţiune de 2000…5000 N/mm2 în funcţie de conţinutul de SiO2 şi de diametrul fibrei (de exemplu.5 <0. Pentru obţinerea unor straturi de acoperire uniforme.tip C – rezistente la coroziune .5 2 58% ZrO2 4 0.5 5 8 16 14 8.12).

ZrO2. stabili şi cristalizaţi. la răcirea topiturii germinarea se produce rapid în toată masa. Principalele componente ale cimentului şi concentraţiile masice ale acestora sunt: • silicatul dicalcic 2CaO·SiO2 (simbol C2S) se află în proporţie de 0…30 %. Baza topiturii o constituie o sticlă simplă.. cantitatea de structură cristalină depinzând de condiţiile în care se face răcirea. de obicei pe bază de aluminosilicat de litiu în care se adaugă germeni de cristalizare ce pot fi: oxizi cu temperaturi înalte de topire (TiO2. Cr2O3). amestecaţi cu apa ei formează compuşi hidrataţi. coeficient de dilatare foarte mic (deci rezistenţă la şoc termic).. în materialele vitroceramice uzuale cristalele pot reprezenta 50…95 % din volumul total. Calitatea vitroceramului depinde esenţial de uniformitatea germinării în toată masa topiturii şi de posibilitatea de a controla numărul germenilor de cristalizare. fluoruri sau chiar metale (Ag. Au. instabili în prezenţa apei.15 % şi are întărire rapidă la început. placajele rezistente la coroziune în industria chimică.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor 10. dar sunt supuse unui proces de cristalizare controlată. fiind utilizate în cele mai diverse domenii. • silicatul tricalcic 3CaO·SiO2 (simbol C3S) se află în proporţie de 40. 219 . are întărire lentă cu degajare redusă de căldură. Reacţia de hidratare este exotermă şi în urma desfăşurării complete se obţine o masă rezistentă cu rol de liant pentru particulele altor materiale înglobate (nisip şi pietriş). restul fiind masă vitroasă ce leagă între ele aceste cristale. • aluminatul tricalcic 3CaO·Al2O3 (simbol C3A) se află în proporţie de 7. Cu). 10. Cimentul Este un material pulverulent constituit din silicaţi şi aluminaţi de calciu care sunt compuşi anhidri. P2O5. de la scuturile termice pentru vehicule spaţiale.7. Materialele vitroceramice au rezistenţă mecanică ridicată. are întărire rapidă cu degajare mare de căldură..80 %.. proprietăţi optice şi electrice deosebite. până la vasele de bucătărie termorezistente. Pt. Materialele vitroceramice Materialele vitroceramice sunt materiale policristaline de tipul aluminosilicaţilor obţinute printr-o tehnologie asemănătoare cu cea a sticlei.6. Compoziţia topiturii şi tipul germenilor de cristalizare se aleg astfel încât proprietăţile cristalelor şi ale sticlei intercristaline să fie corespunzătoare scopului urmărit.

215 carbura de siliciu. Compoziţiile şi proprietăţile cimenturilor portland Concentraţiile masice. 214 ceramice. N/mm2 după 3 după 28 zile zile 12.5 22 25. % Tipul cimentului C2S Tip 10 – normal (standard) Tip20 – cu întărire lentă şi căldură redusă Tip 30 – cu întărire rapidă Tip 40 – cu degajare mică de căldură Tip 50 – rezistent la sulfaţi 25 31 14 46 38 C3S 49 44 58 28 41 C3A 11 5 11 5 4 C3A F 8 13 8 13 10 Rezistenţa la compresiune . Compoziţiile nominale ale cimenturilor portland şi rezistenţa la compresiune după întărire sunt prezentate în tabelul 10. rezultând o masă pulverulentă (dimensiuni de particule 0. Există şi alte varietăţi de cimenturi care pe lângă componentei cimentului portland conţin şi alte substanţe cum ar fi: zgură de furnal. 219 aluminat tricalcic (C3A). aceasta rămâne în masa betonului şi după evaporare va rezulta. Dacă se introduce apă mai puţină. 12) numit beton . cenuşă de termocentrale. cu rezistenţă mecanică redusă.8..5 26. Pentru obţinerea rezistenţei mecanice corespunzătoare trebuie să se asigure un raport optim apă/ciment.5 26. diatomite etc. 210 aluminat feric tetracalcic (C3AF).5 Aşa cum a fost arătat mai sus.5…50 µm). Tabelul 10.. 207 carbură de bor. gips. 219 alumino-silicaţi. v. 197 .5 10.8 . Dacă se introduce apă în exces. 201 220 argile. amestecul nu are palsticitate suficientă. nu umple bine forma şi va conţine aer.15 % şi are întărire lentă. Cuvinte cheie alumina. o structură poroasă. cap. formând astfel amestecul (agregatul compozit. Aceste substanţe modifică proprietăţile cimentului prin formarea unor hidrosilicaţi sau hidroaluminaţi mult mai stabili. ceea ce conduce la o structură poroasă a betonului.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • aluminatul feric tetracalcic 4CaO·Al2O3·Fe2O3 (simbol C3AF)se află în proporţie de 4. Cel mai utilizat tip de ciment este cimentul “Portland” (după numele insulei britanice unde s-a fabricat pentru prima dată) care se obţine prin calcinarea calcarului cu argilă şi măcinarea produsului sinterizat. de asemenea.5 10 22 8. cimentul se foloseşte împreună cu nisip şi pietriş (care se află în proporţia cea mai mare).5 26.

210 porţelan.a. 216 mulit. s. 200 şoc termic. Editura Didactică şi Pedagogică. 200 teracotă. 201 duritate Knoop. 1988 4. Smith Ch. Bucuresti. Ceramica tehnică. 216 magnezită. 207 punct fix de vâscozitate. 205 temperatură de recoacere. 217 sticle pentru fibre. 217 sticle boro-silcatice. 217 sticle cu plumb.. 1981 5. 219 modificatori de reţea. 211 rezistenţa piroscopică (refractaritate). 219 silicat tricalcic (C3S). 216 starea amorfă (vitroasă). 214 oxidul de zirconiu. 217 sticle calco-sodice. 211 vâscozitate. Stiinţa materialelor. Shackelford J. 206 sticle. Materiale electrotehnice. 207 titanaţi. The Science of Engineering Materials. Editura Didactică şi Pedagogică. 197 sticlă “securit”. 212 refractare silica. Editura Didactică şi Pedagogică. 214 silicat dicalcic (C2S). 197. 215 Bibliografie 1. 210 materiale vitroceramice. 203 spinel. 205 temperatură de înmuiere. 205 temperatură de vitrifiere. Printice Hall. 207 ciment. 219 corindon. şi Ciocea N. 218 temperatură de curgere. 212 rezistenţa la înmuiere sub sarcină. Constantinescu D. Macmillan Publishing Company. 207 ferite. O. 210 stabilizator. 205 refractare corindonice. Editura Tehnică. 208 nitrura de bor.. Bucuresti. New Jersey. 211 şamotă. 204 vitrifiant. 216 glazură. Saban R. 1992 3. 202 intermediari. 208 cristobalit.. Ifrim A. 210 ceramice silicatice. New York. 219 silice. 1995 6. Editura Tehnică. Inc. 214 nitrura de siliciu. 205 temperatură de prelucrare.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor ceramice neoxidice. 197 sticle alumino-silicatice. 204 fondant. Noţingher P. 212 sialon. 207 încovoiere statică. Tehnologia sticlei. Bucureşti.. 209 gresie ceramică. 1986 221 . 1983 2. Introduction to Materials Science for Engineers. 208 cromit. 215 emailuri. Nica Al. Studiul si ingineria materialelor. Nölle G. Vasilescu D. 213 devitrifiere. 218 faianţă.. Bucuresti.S. Bucureşti. 1988 7. 207 feldspat. 212 refractare silimanitice. 214 ceramice oxidice. 211 fisurare sub tensiune.

Van Vlack L. d) structura corespunde unei stări stabile cu energia liberă minimă? T. b) legături ionice şi legături covalente. * * * Hütte. b) numărul de anioni ai unităţii respective. d) legături ionice şi legături moleculare? T. Zet Gh. c) rezistenţa la compresiune. Ce se poate spune despre corpurile vitroase (amorfe): a) structura este constituită din lanţuri spaţiale în care poziţia relativă a unităţilor structurale este aleatoare ca în starea lichidă. Fibre de sticlă. Ursu D. Care dintre mărimile enumerate se utilizează pentru caracterizarea rezistenţei mecanice a materialelor ceramice şi a sticlelor: a) rezistenţa la încovoiere statică. 1995 Teste de autoevaluare T10.10. Manualul inginerului. b) structura este complet cristalină. c) numărul de cationi din unitatea de volum. d) structura este complexă. Fizica stării solide – aplicaţii în inginerie Editura Tehnică.2.. Care dintre afirmaţiile următoare depre structura materialelor ceramice sunt adevărate: a) este o structură complexă ce conţine faze cristaline şi faze amorfe. b) caracteristica de încovoiere prin şoc. b) se topesc şi se solidifică la temperatură constantă. Sixt Edition. Care tipuri de legături se întâlnesc în cazul materialelor ceramice: a) legături metalice.5. Fundamente.6. c) pierderea componenţilor cu rol de vitrifianţi din structură.L.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8. H.10. Elements of Materials Science and Engineering.. Editura Tehnică. Bucuresti 1986 11. Tenţulescu D. 1989 10. c) legături metalice şi legături covalente. Massachusetts. Bucureşti. d) numărul electronilor de valenţă ai componenţilor? T. b) este fenomenul de creştere necontrolată a dimensiunilor la o variaţie bruscă a temperaturii. c) structura este complet amorfă.10.4.3. b) modificarea numărului de coordinaţie al unităţii structurale.10.1. Ce reprezintă devitrifierea sticlelor: a) trecerea în stare fluidă prin reducerea treptată a vâscozităţii.10. Care dintre afirmaţiile următoare despre şocul termic sunt adevărate: a) este fenomenul de reducere bruscă a vâscozităţii la reducerea temperaturii sub o anumită valoare. Bucureşti.7.10. d) alungirea procentuală după rupere? T. c) distanţele dintre particulele constitutive şi intensitatea legăturilor nu sunt uniforme. 1994 9. Care dintre mărimile următoare reprezintă numărul de coordinaţie al unităţii structurale a materialelor ceramice: a) numărul de cationi din interstiţiile tetraedrale. Editura Tehnică. d) trecerea spre starea de echilibru stabil prin creşterea gradului de ordine din structură? T. c) este fenomenul de fisurare sau 222 . Addison-Wesley Reading. formată din faze metalice şi faze nemetalice? T.

d) prezenţei fazelor cristaline? T. Ce reprezintă temperatura de vitrifiere Tv a sticlelor: a) temperatura sub care corpul se comportă ca un solid cristalin. d) se produce ca urmare a apariţiei unei neuniformităţi pronunţate a temperaturii pe secţiunea piesei? T. d) temperatura de modificare a transparenţei sticlei? T. b) silice (SiO2) în 223 . Rezistenţa la deformare (înmuiere) sub sarcină este apreciată în mod uzual prin: a) tensiunea de compresiune care provoacă o deformare plastică dată. Cui se datorează sensibilitatea materialelor ceramice şi a sticlelor la şoc termic: a) coeficientului de dilatare liniară mai redus al acestor materiale.10.10. c) măresc rezistenţa la deformare sub sarcină a ceramicelor. Ce este mulitul: a) un mineral natural care însoţeşte argila şi este baza majorităţii constituenţilor materialelor ceramice silicatice. c) compus chimic definit pe bază de calciu cu formula 2CaO·SiO2. b) o varietate de argilă cu structură lamelară.10. c) temperatura la care se determină limita de curgere prin încercarea la tracţiune. K. d) diferenţa de temperatură ∆T dintre temperatura suprafeţei corpului şi temperatura mediului pe care o poate suporta un corp răcit sau încălzit în anumite condiţii fără să se deformeze? T.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor rupere la o variaţie bruscă a temperaturii.10.10. Ca. au rolul de a forma fazele cristaline ale ceramicelor. c) diferenţa de temperatură ∆T dintre temperatura suprafeţei corpului şi temperatura mediului pe care o poate suporta un corp răcit sau încălzit în anumite condiţii fără să se fisureze. d) au rolul de fondanţi fiind la originea masei vitroase care leagă particulele de silice şi de argilă în structura ceramicelor? T. d) temperatura care determină un anumit grad de deformare sub acţiunea unei tensiuni de compresiune date? T. Care dintre afirmaţiile următoare despre feldspaţi sunt adevărate: a) sunt compuşi alumino-silicatici de Na. Ce reprezintă temperatura de curgere Tc a sticlelor:a) temperatura deasupra căreia vâscozitatea este mai mică de 104 Pa·s. b) temperatura maximă la care apare deformarea plastică a unui corp supus unei solicitări constante. b) tensiunea de întindere care provoacă o deformarea elastică dată. c) temperatura la care se produce o deformare elasto-plastică dată sub acţiunea unei solicitări de întindere.10. b) structurii amorfe. c) conductivităţii termice reduse.15.12.8. d) temperatura de prelucrare a sticlei? T. b) temperatura sub care vâscozitatea este mai mare de 104 Pa·s.11.10.10. b) temperatura la care apar deformaţii plastice mai mari decât o anumită valoare.14. Ce este caolinul: a) o varietate de silice cu granule foarte fine. d) alumino-silicat hidratat cu formula Al2O3 ·2SiO2·2H2O? T. Mg. Ce este rezistenţa la şoc termic: a) tensiunea mecanică la care se deformează un corp supus unei diferenţe mari de temperatură.10.13. c) temperatura sub care vâscozitatea este mai mare de 1018 Pa·s.9.

c) oxidul de sodiu (Na2O). d) oxidul de zinc (ZnO)? T. silice şi apă.18.10. Care dintre afirmaţiile următoare despre spinel sunt adevărate: a) este un compus care se formează pe baza schimbului de electroni de acelaşi spin: b) este o fază daltonidă cu topire congruentă cu formula Al2O3 ·2SiO2.19.10.21. b) are temperatura de topire 1716 oC şi cristalizează sub formă de cristobalit.17.10. feldspat. c) prin adăugarea de CaO şi/sau MgO care în concentraţii mai mici de 10…15 % se dizolvă în ZrO2 şi stabilizează structura cubică.5 % sub acţiunea unei sarcini de compresiune de 0. Care dintre afirmaţiile următoare despre alumină sunt adevărate: a) are temperatura de topire 2054 oC şi cristalizează sub formă de corindon. d) are o reţea cristalină cubică complexă în care ionii Mg2+ ocupă interstiţiile tetraedrice iar ionii Al3+ ocupă interstiţii octaedrice? T. c) are tenacitate ridicată şi constituie baza lianţilor materialelor ceramice. c) temperatura la care o epruvetă conică din materialul considerat se tasează cu o valoare dată. b) prin adăugarea de Al2O3 care în concentraţii mai mici de 5 % se dizolvă în ZrO2 şi stabilizează structura tetragonală.2 N/mm2.10.22. b) temperatura la care o epruvetă cubică capătă o deformare specifică de 0.10. în condiţii determinate de expunere la temperatură? T. Ce reprezintă rezistenţa piroscopică a materialelor ceramice refractare: a) temperatura la care vâscozitatea scade sub 103 Pa·s. b) oxidul de litiu (Li2O). c)este o fază bertholidă cu topire congruentă cu formula MgO·Al2O3.10.16. Care dintre următoarele substanţe au rol de stabilizatori în structura sticlelor: a) alumina (Al2O3). d) are duritate ridicată şi este utilizată pentru realizarea implanturilor medicale de os? T. c) oxidul de sodiu (Na2O). Cum se realizează îmbunătăţirea comportării la temperaturi ridicate a oxidului de zirconiu (ZrO2): a) prin calcinare la temperaturi de 1200…1300 oC.10.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR stare amorfă. c) oxidul de sodiu (Na2O).10. b) de a micşora higroscopicitatea prin formarea unui strat compact cu structură vitroasă. c) amestecul plastic de argilă.20. d) prin tratament termic de călire de punere în soluţie? T. b) oxidul boric (B2O3). Care dintre următoarele substanţe au rol de formatori de reţea în structura sticlelor: a) silicea (SiO2).10. b) oxidul de magneziu (MgO). d) un compus definit cu topire incongruentă care apare în sistemul SiO2-Al2O3 şi corespunde formulei chimice 3Al2O3·2SiO2? T. Care dintre afirmaţiile următoare despre sticlele calco-sodice sunt 224 . Ce rol are glazurarea pieselor confecţionate din ceramică: a) de a mări rezistenţa la deformare sub sarcină. d) oxidul de zinc (ZnO)? T. c) de a mări rezistenţa mecanică prin crearea unor tensiuni reziduale de compresiune? T.23. Care dintre următoarele substanţe au rol de modificatori de reţea (fondanţi) în structura sticlelor: a) alumina (Al2O3). d) oxidul de plumb (PbO)? T.24.

şi supuse unui proces de cristalizare controlată.11 % CaO. rA pentru rezolvarea aplicaţiei se utilizează datele prezentate în tabelul 10.28. în cazul dat O2-). ciment Tip 50.10. d) ciment Tip 50. Ce se poate spune despre rezistenţa la tracţiune a fibrelor de sticlă: a) este mai redusă datorită secţiunii mici.19 % Na2O şi 8.10. b) ciment Tip 10. b) concetraţia de CaO în compoziţia lor chimică este limitată de influenţa negativă asupra stabilităţii chimice.1 cu 225 . b) sticlele cu plumb. Să se determine numărul de coordinaţie şi geometria coordinării pentru următorii oxizi componenţi ai ceramicelor şi sticlelor: SiO2. ciment Tip 10? Aplicaţii A. fluoruri sau chiar metale? T. ciment Tip 20. d) este mai ridicată datorită utilizării sticlelor cu conţinut ridicat de silice? T. b) sunt sticle speciale supuse unui tratament de călire în urma căruia iau naştere tensiuni reziduale de compresiune în strat şi de întindere în miez. 10. ciment Tip 10. MgO şi CaO. Rezolvare Aşa cum s-a arătat în scap.10. deoarece sticla este un material fragil. c) este la fel cu cea determinată pe epruvete.1. c) sunt materiale policristaline de tipul alumino-silicaţilor obţinute printr-o tehnologie asemănătoare cu cea a sticlei. d) obţinerea sticlelor cu rezistenţă piroscopică se realizează prin creşterea concentraţiei de Na2O? T.10.26.27. c) concetraţia de CaO în compoziţia lor chimică este limitată de influenţa negativă asupra solidificării prin favorizarea cristalizării.2.. c) ciment Tip 20. În care dintre următoarele enumerări cimenturile sunt prezentate în ordinea crescătoare a conţinutului de silicat tricalcic (C3S): a) ciment Tip 40. Ti2O. Care dintre afirmaţiile următoare despre materialele vitroceramice sunt adevărate: a) sunt materiale ceramice cu structura complet vitroasă.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor adevărate: a) toate sticlele calco-sodice conţin 70…75 % SiO2. c) sticlele alumino-silicatice. ciment Tip 30. Na2O.10. Care dintre următoarele tipuri de sticle se utilizează pentru fabricarea fibrelor continui: a) sticlele boro-silicatice. b) este mai mare datorită lipsei de defecte superficiale şi anizotropiei structurii. ciment Tip 20. d) sticlele calco-sodice? T. d) în topitură se adaugă germeni de cristalizare ce pot fi oxizi cu temperaturi înalte de topire. ciment Tip 20. 13. ciment Tip 30.25.. numărul de coordinaţie depinde de r raportul C (rC – raza cationului metalic şi rA – raza anionului. Al2O3.

732…1. Pe aceaastă cale pentru SiO2. şi geometria coordinării.1). adică de vâscozitatea η a materialului care depinde de temperatură conform relaţiei (10.102 0.057 0.078 0. pentru sticla alumino-silicatică dată rezultă: T1 = 940 + 273 = 1213 K şi T2 = 1110+273 = 1383 K.6. în care singura necunoscută este Ea şi a η2 e RT2 RT1T2 η1 8.462 0.106 rC rO 2 − 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR ajutorul cărora se calculează raportul rC rO 2 − (cu rO 2 − = 0.9. temperaturile absolute corespunzătoare temperaturii de înmuiere tm şi temperaturii de curgere tc. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A10. scriind relaţia (10. rezultat cunoscut deja din cele prezentate anterior.295 .295 0.414…0. Să se calculeze energia de activare Ea pentru curgerea vâscoasă deasupra temperaturii de înmuiere a sticlei alumino-silicatice ale căror puncte fixe sunt prezentate în tabelul ce însoţeşte figura 10.1.T1) = (106. 0. deci E a = = 1383 − 1213 T2 − T1 η 2 10 Ea  T2 −T1  226 .2.803 Intervalul căruia aparţine 0. Pe baza definirii punctelor tm şi tc se obţin două perechi de valori: (η1.000 0.414) şi 0.431 0.225.039 rezultă: Si = = 0.414…0.2) pentru cele două puncte de pe curbă şi făcând Ea     η e RT1 raportul lor rezultă: 1 = E = e R  T1T2  .2).590 0. nm 0.414 0.732 0. Tabelul 10. 10.772 0. 6 ln ln 4 ≅ 491170 J/mol. Rezolvare Energia de activare pentru curgerea vâscoasă este legată de rezistenţa opusă deplasării atomilor la o temperatură dată.tab. r 4+ 0.10. Cationul Si4+ Al3+ Ti3+ Na+ Mg2+ Ca2+ rC . rezultatele aplicaţiei fiind prezentate în tabelul 10.225…0. fie T1 şi T2.061 0.1213) şi (η2.314 ⋅ 1213 ⋅ 1383 10 6. se stabileşte numărul de coordinaţie.132 nm).414…0.039 0.732 0.732…1.132 rO 2− deci numărul de coordinaţie este 4 iar geometria coordinării este tetraedrală (v.1383) ce aparţin curbei η = f(T).732 0.000 Numărul de coordinaţie 4 6 6 8 6 8 Geometria coordinaţiei tetraedru octaedru octaedru cub octaedru cub A. valoare care aparţine intervalului [0.T2) = (104.9. Pentru ceilalţi oxizi se procedează identic.9.

4. Rezolvare Refractarele de tip şamotă sunt materiale ce aparţin sistemului SiO2−Al2O3 a cărui diagramă de echilibru este prezentată în figura 10.6 Pa·s. 6 ≅ 547400 J/mol. 314⋅788 = 1. Să se determine limitele între care se încadrează cantitatea de mulit din structura acestui material refractar.6·10-23.314 ln 10 4 − ln 1. Rezultă: RT1T2 η1 8.10. tp = 1109 − 273 = 836 oC Tp = 3 − 23 8. fig.2) scriind această relaţie pentru T1.9) şi rezultă: 547400 = 1067 K.11 din care rezultă că la %Al2O3m = 5. Pentru o sticlă destinată prelucrării prin fasonare se cunoaşte că temperatura inferioară de recoacere tir = 515 oC iar temperatura de înmuiere este tm = 700 oC. rezultă η 0 = η1e − Ea RT1 = 10 13. T1 = 515+273 = 788 K şi T2 = 700 + 273 = 973 K.10.2.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor A.2. Rezolvare Temperaturile cerute se pot determina pe baza relaţiei (10.314 ln 10 − ln 1. Să se determine temperatura de curgere tc şi temperatura de prelucrare tp ale acestui tip de sticlă. rezultă : 227 .6 ⋅ 10 − 23 547400 = 1109 K. 10.5 % are loc o transformare eutectică.314 ⋅ 788 ⋅ 973 1013. din figura 10. iar mulitul (3Al2O3·2 SiO2) se formează la concentraţia de %Al2O3m = 72 %.5. ηc = 104 Pa·s iar pentru temperatura de prelucrare tp.9 rezultă că vâscozitatea corespunzătoare temperaturii tir este η1 = 1013. tc = 1067 − 273 = 794 oC Tc = 8.3.6 ⋅ 10 ( ) ( ) A. O cărămidă refractară este realizată din şamota densă ale cărei caracteristici sunt prezentate în tabelul 10.5 − e 547400 8. ηp = 103 Pa·s (v.5 Pa·s iar cea corespunzătoare temperaturii tm este η2 = 106.5 ln = ln 6.5 rezultă că materialul analizat (şamotă densă) are %Al2O3m = 40…45 % .2) din care Ea rezultă: T = R(ln η − ln η 0 ) Energia de activare Ea pentru curgerea vâscoasă se determină procedând la fel ca la rezolvarea aplicaţiei A10. Ea = 973 − 788 T2 − T1 η 2 10 Cu această valoare se poate determina constanta η0 din relaţia (10. temperaturile absolute corespunzătoare vor fi. Aplicând pincipile de analiză a diagramelor de echilibru şi a diagramelor structurale prezentate în cap. Pentru temperatura de curgere tc. Din tabelul 10.

%mulitmin = 228 .5 45 − 5. %mulitmax = 100 = 59.5 A. unde α este coeficientul de dilatare. Un bloc refractar de magnezită este montat în căptuşeala unui cuptor astfel încât dilatarea sa liberă este împiedicată.5·10-6 mm/mm oC şi E = 150…170 kN/mm2.10. pentru calcule se utilizează valorile medii ale intervalelor de variaţie ale acestor mărimi şi rezultă: 60 ∆t max ≤ ≅ 28 oC 3 −6 13.4). scap. Să se determine diferenţa maximă dintre temperatura blocului şi temperatura căptuşelii în care este încastrat. ∆t max ≤ mc .75 N/mm2.pentru %Al2O3m = 40%. înseamnă că în material se vor dezvolta tensiuni de compresiune corespunzătoare deformaţiei specifice egale cu dilatarea specifică împiedicată. astfel încât blocul refractar să nu se fisureze.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 40 − 5.. Dilatarea specifică (dilatarea unităţii de lungime) la o încălzire a materialului cu ∆t este α∆t. unde Rmc este rezistenţa la compresiune.pentru %Al2O3m = 45%.se dă rezistenţa la compresiune Rmc = 45. iar E E − modulul de elasticitate. se găsesc următoarele caracteristici ale materialului analizat: α = 13. acest rezultat arată cât de importantă este încălzirea uniformă a întregii căptuşeli refractare a cuptorului şi construirea acesteia astfel încât să se asigure şi dilatarea liberă a componentelor sale. 3.5. de unde rezultă deformaţia specifică maximă εmax pe care o poate R suporta blocul este ε max = mc . pe baza observaţiei că materialul se deformează elastic până la rupere (este fragil) rezultă că este valabilă legea lui Hooke (v.5 100 = 51. pe baza celor R arătate trebuie ca α∆tmax ≤ εmax şi de aici..2.40% . Rezolvare Dilatarea liberă a blocului fiind împiedicată. iar în tabelul 10. αE În tabelul 10.5.88% . .5 . 72 − 5.5 ⋅ 10 160 ⋅ 10 Tinând seama că temperaturile de lucru ale cuptoarelor sunt de ordinul sutelor de grade. 72 − 5.

Introducere Polimerii sunt compuşi chimici (în marea majoritate a cazurilor organici) cu molecule de dimensiuni mari (macromolecule) obţinute din unirea într-un lanţ molecular (catenă) a unui număr mare de monomeri . de exemplu. astfel că unghiul dintre două legături este de aprox. prin înlocuirea unui atom de hidrogen cu grupul CH3 se obţine etanul C2H5. hidrocarburile nesaturate au legături duble sau chiar triple.1.unităţi structurale de obicei identice. moleculele organice se formează prin legarea covalentă a atomilor de carbon cu alţi atomi sau unităţi structurale. două legături duble. se obţin molecule din ce în ce mai complexe.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Capitolul 11 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE POLIMERILOR 11. în cazul etilenei C2H4 legăturile duble se pot desface permiţând unităţilor structurale să se lege şi să formeze polietilena conform schemei : 229 .5o. caz în care moleculele devin planare şi pot reacţiona între ele sau cu alţi compuşi dând naştere moleculelor gigant ale polimerilor. În cazul celor patru legături simple. Aşa cum se cunoaşte.109. Spre deosebire de acestea. o legătură simplă şi una triplă. pornind de la cea mai simplă hidrocarbură saturată care este metanul CH4. cei doi tetraedri fiind poziţionaţi astfel încât forţele de respingere dintre ionii H+ să fie minime. două legături simple şi una dublă. După modul cum sunt ocupate cele patru valenţe ale carbonului. de exemplu. Prin înlocuirea unui atom din vârful tetraedrului cu o unitate structurală de acelaşi tip sau diferită. pot exista următoarele situaţii: patru legături simple. atomul de carbon se află în centrul tetraedrului format de ceilalţi atomi.

(11. In acelaşi mod.1) n= M monomer unde Mpolimer este masa moleculară a polimerului iar Mmonomer masa moleculară a monomerului. Polimerii sintetici sunt amestecuri de macromolecule cu grade de polimerizare diferite. Gradul de polimerizare se determină cu relaţia: M polimer . (11.3) M n = ∑ xi M i = ∑ Ni unde xi este fracţia numerică a lanţurilor cu masa Mi. (11. care pentru polimerii utilizaţi în tehnică are valori n = 103…106. caracteristică ce se numeşte polidispersie de masă moleculară.1) se consideră Mpolimer = M n . 230 . iar Ni numărul lanţurilor cu masa Mi.2) M m = ∑ mi M i = ∑ Ni M i unde mi este fracţia masică a lanţurilor cu masa Mi. pentru calculul gradului de polimerizare n cu relaţia (11.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR care poate fi reprezentată şi astfel: unde n reprezintă numărul de unităţi structurale (monomeri) din lanţul macromolecular şi se numeşte grad de polimerizare. şi alţi atomi de H pot fi înlocuiţi cu atomi sau radicali liberi ( grupuri structurale de atomi care au legături nesatisfăcute) rezultând practic un număr nelimitat de monomeri ce pot polimeriza. − masa moleculară medie M n determinată în funcţie de fracţia numerică a lanţurilor şi definită prin relaţia: ∑ Ni M i . distribuţia fracţiilor reprezentând lanţurile cu un anumit grad de polimerizare n având caracter probabilistic pentru caracterizarea masică a unui polimer se fosesc două mărimi medii: − masa moleculară medie M m determinată în funcţie de fracţia masică a macromoleculelor şi definită prin relaţia: ∑ N i M i2 .

procesul continuă astfel cu ataşarea unor noi unităţi structurale lanţului molecular care are la unul din capete radicalul primar.1 c).1b. cu trei legături trifuncţional şi cu mai mult de trei legături polifuncţional. Gradul de polimerizare şi masa moleculară medie influenţează în mod deosebit proprietăţile fizice şi mecanice ale unui polimer.5…3. şi formarea unor radicali liberi primari care adiţionează la legătura dublă a monomerului şi formează un radical mai mare. numărul de legături libere ale unui monomer reprezintă funcţionalitatea acestuia.1 d. • propagarea (creşterea) în decursul căreia radicalii liberi formaţi în etapa anterioară participă la reacţii de transfer în care se extrage un atom dintr-o moleculă legându-se la radical care devine stabil şi se generează un nou radical din molecula care a furnizat atomul. aşa cum se poate observa în figura 11. atunci când un atom de hidrogen este transferat de la un lanţ la altul şi se favorizează refacerea unei legături duble C═C. adică a căpătat o legătură liberă. acţiunea iniţiatorului se bazează pe captarea unui electron al legăturii duble C═C astfel că unul din atomii de carbon rămâne cu un electron fără perechea sa de spin şi este capabil să adiţioneze la o altă unitate structurală pentru a reface perechea. astfel că un monomer cu două legături este bifuncţional. în continuare reacţia desfăşurându-se de la 231 . Polimerizarea este o reacţie în lanţ ce decurge în trei etape: • iniţierea în decursul căreia are loc prin procese termice sau fotochimice scindarea moleculelor unei substanţe introduse special ca iniţiator.2. această primă etapă este ilustrată pentru un monomer oarecare (X fiind un atom sau o unitate structurală) în figura 11.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Mm descrie mărimea intervalului de distribuţie a maselor Mn moleculare sau polidispersitatea care pentru polimerii uzuali are valori 1. iar celălat capăt este liber şi poate primi noi unităţi. ajungând în unele cazuri să aibă şi valori peste 10. • întreruperea în decursul căreia radicalii reacţionează în perechi pierzându-şi reactivitatea şi creşterea lanţului molecular se opreşte. Rezultă că pentru realizarea reacţiei de polimerizare este suficientă activarea energetică pentru iniţiere. Reacţiile de sinteză a polimerilor A.1a. procesul de întrerupere este aleator şi se produce prin două mecanisme: − prin combinare. aceeastă etapă este ilustrată în figura 11. − prin disproporţionare. 11. Raportul 11. fig. atunci când capetele libere a două lanţuri moleculare se întâlnesc şi se unesc (v.

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR sine. 232 . Poliadiţia este o reacţie în trepte (la fel ca policondensarea) care decurge fără eliminarea unei substanţe cu molecula mică. deoarece prin polimerizare nu se elimină produse secundare de reacţie. Reacţia de policondensare este o reacţie în trepte (sau pas cu pas) deoarece creşterea lanţului macromolecular se realizează prin formarea de noi legături în urma reacţiilor de condensare. astfel că polimerul obţinut are compoziţia chimică a merilor din care provine (la fel ca la polimerizare). 11. C. b – propagarea.1 Etapele reacţiei de polimerizare: a – iniţierea. fapt pentru care este numită reacţie în lanţ. ceea ce înseamnă că polimerii obţinuţi prin policondensare au compoziţie chimică diferită de a monomerilor din care provin. obţinerea unor grade de polimerizare corespunzătoare presupune controlul desfăşurării reacţiilor astfel încât să nu se atingă prematur echilibrul. Polimerii astfel obţinuţi au compoziţia chimică a merilor din care provin. reacţia are loc cu eliminarea unor substanţe cu molecula mică (cel mai frecvent apa). c − intreruperea prin combinare. Policondensarea este procesul prin care două molecule organice diferite reacţionează pentru formarea unei molecule complexe ce se unesc în lanţul macromolecular. polimerii care se formează prin poliadiţie au de obicei în lanţurile principale şi alţi atomi decât carbonul. Fig. d − întreruperea prin disproporţionare B.

caz în care rezultatul sintezei este un homopolimer sau pot fi diferiţi şi în acest caz rezultatul sintezei este un copolimer. Polimerii care au aceeaşi compoziţie chimică dar aranjament diferit al monomerilor se numesc steroizomeri. − aranjamentul sindiotactic – acela în care unităţile structurale X sunt dispuse alternant de o parte şi de alta a lanţului (v.3. − aranjamentul atactic – acela în care unităţile structurale X sunt dispuse aleator faţă de lanţul principal (v. 11. Din punct de vedere al utilizării materialelor pe bază de polimeri sunt mult mai importante aspectele privind structura şi proprietăţile acestora. ilustrate în figura 11. Configuraţia se referă la relaţia de ordine a unităţilor structurale în cadrul lanţului macromolecular dată de legăturile chimice. realizată prin rotirea în jurul legăturii simple dintre atomii de carbon. 11. posibilitatea de rotire permite modificarea poziţiei monomerului vecin fără ruperea legăturii chimice. Din punct de vedere al tipului monomerilor ce alcătuiesc lanţul. fig. după un număr anumit de monomeri (implicit şi legături) poziţia monomerului următor este practic independentă de cea a primului monomer. fig.2b). 11. fig. Structura polimerilor Proprietăţile fizico-mecanice ale polimerilor sunt influenţate de compoziţia chimică şi de structură care se apreciază cu ajutorul a două caracteristici: configuraţia şi conformaţia. aceştia pot fi identici. chiar şi în cazul în care monomerii participanţi sun bifuncţionali (au doar două legături active). iar dacă lanţul are ramificaţii lungi este un polimer ramificat sau dendrimer. 11. porţiunea respectivă a macromoleculei numindu-se segment de lanţ.2: − aranjamentul isotactic – acela în care toate unităţile structurale X (atomii sau radicalii care caracterizează monomerul) sunt dispuse de aceeaşi parte a lanţului (v. ceea ce înseamnă că modificarea configuraţiei se poate face numai prin ruperea legăturilor chimice. dacă lanţul macromolecular nu are ramificaţii sau acestea sunt scurte polimerul respectiv este un polimer liniar. În acest mod. deşi 233 . Considerând dispunerea grupelor laterale ale monomerilor care alcătuiesc catena (lanţul macromolecular) faţă de lanţul principal pot exista trei tipuri de aranjamente distincte.2c). Conformaţia se referă la poziţia relativă a doi monomeri vecini.2a). Reacţiile de sinteză a polimerilor au la bază mecanisme complexe a căror prezentare în detaliu depăşeşte cu mult cadrul acestei lucrări.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor În timpul desfăşurării reacţiilor de sinteză pot avea loc ramificări ale lanţului molecular.

obţinându-se o structură parţial cristalină apreciată prin gradul de cristalinitate.5o) macromolecula rezultă sub forma unui lanţ flexibil încolăcit. cristaline şi texturate. c − aranjament atactic Fig 11. obţinându-se o texturare a zonelor cristaline.109. care exprimă procentual volumul zonelor cu structură cristalină.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fiecare legătură are un unghi fix (aprox. 11.3 se prezintă schematic poziţiile lanţurilor moleculare în cazul structurilor amorfe. c – texturare cristalină 234 . Poziţia relativă a lanţurilor macromoleculare încolăcite este aleatoare ceeea ce conferă structură amorfă polimerilor. b – aranjament sindiotactic.2 Dispunerea grupelor laterale la stereoizomeri: a − aranjament isotactic. în figura 11.3. În cazul polimerilor liniari se poate realiza şi o ordonare la distanţă pe anumite zone prin alinierea unor segmente de lanţ. b – structură cristalină. Structurile polimerilor liniari: a – structură amorfă. ceea ce influenţează proprietăţile fizico-mecanice ale polimerului. prin anumite procedee tehnologice se poate realiza şi o orientare a cristalitelor. Fig. Porţiunile de catene aranjate ordonat sunt numite cristalite şi au o dispunere aleatoare în masa polimerului. Aceasta înseamnă că distanţele dintre atomi sunt diferite în funcţie de conformaţia lanţului (şi implicit interacţiunile dintre ei).

4. 11. fig. 11.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Cristalizarea poate conduce şi la realizarea unor structuri supramoleculare de tip fibrile şi/sau sferulite.grefat de copolimeri: copolimer statistic cu distribuţia monomerilor aleatoare (v. b – bloc. 11. fie ulterior prin amestecarea polimerului cu un agent de reticulare (element sau compus chimic). 11. Fibrilele rezultă prin orientarea cristalitelor pe o singură direcţie. rezultând o reţea tridimensională dezordonată numită structură reticulară – respectiv polimer reticulat. copolimer bloc. în cazul polimerilor reticulaţi noţiunea de macromoleculă îşi pierde sensul deoarece se formează un complex de legături în care catenele nu mai pot fi individualizate.din acest punct de Fig. cu secvenţe succesive de monomeri de acelaşi tip în cadrul lanţului (v. c . 235 . iar sferulitele prin unire mai multor fibrile în jurul unui nucleu aşa cum se observă în figura 11. 11.4.5 c).5 Tipurile structurale de copolimeri: vedere existând următoarele tipuri a – statistic. care are un lanţ principal constituit din monomeri de acelaşi tip şi ramificaţii ale acestuia din polimeri de alt tip (v. lanţuri moleculare de legătură şi zone cu structură amorfă. o sferulită cuprinde atât fibrile cât şi cristalite orientate aleator.5 a). fig. fig. Fig. Reprezentarea schematică a componentelor unei sferulite Lanţurile moleculare ale polimerilor liniari şi ramificaţi se pot lega între ele prin punţi formate dintr-o singură unitate structurală (atom sau radical liber) sau printr-un lanţ scurt. Reticularea se poate realiza fie în timpul reacţiilor de sinteză. În cazul structurii copolimerilor apare suplimentar problema distribuţiei monomerilor diferiţi în cadrul lanţului macromolecular.5 b) şi copolimer grefat.

La temperaturi T > Tc. 10. iar Tv rămâne practic constantă la valori mai ridicate ale masei moleculare. materialul comportându-se ca un solid rigid (stare vitroasă). materialul se comportă ca un fluid a cărui vâscozitate scade pe măsură ce creşte temperatura.6 valorile lor au fost marcate în mod convenţional. deformaţiile sunt mici. dacă temperatura depăşeşte o anumită valoare se produce degradarea termică a polimerului prin ruperea legăturilor dintre monomeri şi oxidarea exotermă (arderea) acestora. în practică. substanţele macromoleculare se grupează în 236 .7 arată că temepratura Tc este puternic dependentă de masa moleculară a polimerului. Proprietăţile polimerilor 11. transformările producându-se de fapt în intervale de temperaturi a căror mărime şi configuraţie prezentate în figura 11.4. deformaţia specifică are valori foarte ridicate (corespunzătoare uneori unor alungiri de peste 10 ori lungimea iniţială). Temperaturile Tv şi Tc ale căror valori depind în principal de compoziţia chimică şi de masa moleculară.1.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 11. După comportarea la încălzire.4. şi variază liniar cu temperatura. trecerea către starea lichidă la încălzire făcându-se treptat într-un interval de temperatură (v. în figura 11. Caracterizarea generală a polimerilor Caracteristicile generale ale polimerilor şi materialelor pe bază de polimeri rezultă din particularităţile naturii chimice (compoziţie şi tip de legături) şi structurii lor. după caracterul deformaţiilor. sunt caracteristici importante ale polimerilor deoarece permit stabilirea temperaturilor de lucru şi temperaturilor de prelucrare.3).6. În cazul polimerilor caracterizarea poate fi făcută mai sugestiv cu ajutorul curbei termo-mecanice care arată dependenţa deformaţiei specifice în funcţie de temperatură (la solicitare constantă) aşa cum se observă în figura 11. La temperaturi T ≤ Tv. în acest interval de temperaturi polimerul se poate afla într-o stare înalt elastică (deformaţiile sunt preponderent elastice) sau într-o stare elasto-plastică (deformaţiile sunt preponderent plastice).3). fig. Este cunoscut că principala consecinţă a structurii amorfe este faptul că materialele respective nu au o temperatură definită de topire solidificare. la temperaturi Tv < T ≤ Tc. scap 10. se determină şi o temperatură considerată temperatură de sfârşit de topire de la care polimerul este în stare lichidă. şi în cazul polimerilor ca şi în cazul sticlelor există o temperatură Tv de tranziţie sticloasă (vitroasă) sub care se comportă din punct de vedere mecanic ca solidele cristaline şi o temperatură de curgere Tc deasupra căreia materialul se comportă ca un lichid vâscos. (v.

11. iar la o reîncălzire ulterioară mişcările moleculelor fiind limitate nu se mai atinge starea vâscoasă. astfel că fragilizarea se produce la temperaturi scăzute. Indiferent de categoria în care se încadrează. • Termoplastele sunt substanţe macromoleculare cu structura liniară sau ramificată.7 Dependenţa temeperaturilor Tv şi tc de masa moleculară • Termorigidele sunt substanţe macromoleculare cu grad mare de reticulare care se prelucrează într-o stare de polimerizare incompletă în care nu s-a format reţeaua spaţială a structurii. materialul descompunându-se fără să mai treacă prin faza de înmuiere (în cazul lor temperatura Tv este ridicată şi nu mai există temperatura Tc). iar la încălzire nu trec prin faza de înmuiere datorită reticulării slabe. Reticularea se produce prin activare termică (întărire la cald) sau prin activare chimică la introducerea în masa polimerului de bază a unui agent de reticulare (întărire la rece).6 Curba termo-mecanică a unui polimer cu structură amorfă Fig. a) Sunt substanţe cu densitate mică (ρ = 900…2200 kg/m3) datorită faptului că elementele componente (în principal H şi C) au masa atomică redusă.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor trei categorii. Se utilizează în stare elasto-plastică în domeniul de temperaturi (Tv . complet amorfă sau parţial cristalină. b) Au coeficient de dilatare specifică mare datorită legăturilor Van der 237 . • Elastomerii sunt substnţe macromoleculare cu catene lungi. încolăcite. polimerii au câteva caracteristici generale prezentate în continuare. termorigide şi elastomeri. Tc) sau în stare vitroasă (T < Tv). Temperatura Tv a elastomerilor este sub temperatura ambiantă. astfel că sub acţiunea solicitărilor mecanice se pot deforma uşor şi reversibil. ele menţinându-şi starea înalt elastică până la temperatura de descompunere. care formează ochiuri elastice. 11. termoplaste (plastomeri). Legăturile puternice. ce pot fi încălzite în vederea prelucrării la temperaturi T > Tc de un număr nelimitat de ori (cu condiţia evitării temperaturilor de degradare). caracteristice structurii reticulare le conferă proprietăţile de rezistenţă corespunzătoare stării vitroase. Fig.

schimbări de culoare. umiditatea etc.8. ceea ce explică deformabilitatea ridicată a termoplastelor şi elastomerilor care au structuri liniare şi ramificate.3). 3). cap. scap 11. în cazul polimerilor deformările se pot realiza prin mai multe mecanisme după cum urmează: − îndreptarea.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Waals (legături slabe) dintre catene şi conformaţiei acestora (v. d) Au conductibilitate termică mică şi rezistivitate electrică foarte mare datorită legăturilor covalente din interiorul lanţului macromolecular. prezenţa oxigenului şi ozonului. de plasticitate şi de elasticitate. în cele ce urmează se vor prezenta mai detaliat aspectele legate de comportarea mecanică a polimerilor. din acelaşi motiv pot fi degradate de microorganisme (biodegradabilitate). ceea ce are ca efect îmbătrânirea materialului. Primele două mecanisme se pot realiza la valori scăzute ale solicitărilor. înrăutăţirea proprietăţilor dielectrice (scad valorile rezistivităţii şi permitivităţii electrice). − ruperea legăturilor intermoleculare. ruperea legăturilor interatomice şi refacerea lor în alte poziţii (v. e) Proprietăţile lor sunt afectate de radiaţiile din spectrul vizibil. reducerea proprietăţilor de rezistenţă mecanică. Spre deosebire de solidele cristaline a căror deformare elastică se bazează pe modificarea reversibilă a distanţelor interatomice (ce se poate realiza în limite restrânse) iar deformarea plastică presupune alunecarea pe planele atomice. Proprietăţile mecanice ale polimerilor Datorită caracteristicilor structurale polimerii prezintă particularităţi şi în comportarea la solicitări mecanice generate în special de mecanismele prin care se realizează deformarea acestora sub acţiunea solicitărilor exterioare. f) Factorii fizico-chimici (temperatură. desfăşurarea şi decuplarea catenelor aşa cum sugerează schema din figura 11. de ultraviolete şi de radiaţiile ionizante care pot rupe legăturile dintre catene şi/sau dintre monomeri modificând astfel structura iniţială prin reducerea gradului de polimerizare. − alunecarea relativă a catenelor.2.4. ce se manifestă la nivel macroscopic prin apariţia unor fisuri. Ca şi în cazul celorlalte tipuri de materiale. − modificarea distanţelor dintre monomeri.) acţionează conjugat. 11. c) Sunt inflamabile (în marea majoritate a cazurilor) şi au stabilitate termică redusă datorită faptului că sunt substanţe organice. ultimele două mecanisme necesită solicitări mai ridicate şi se întâlnesc în cazul duroplastelor cu structură reticulară sau în cazul 238 . radiaţii.

(11. existenţa deformaţieie elastice reversibile a polimerilor se evidenţiază pe cale experimentală. 239 σ τ ε r = 0 (1 − e r ) . E − modulul de elasticitate.10). Fig. cap3). iar τr − constanta de relaxare se defineşte prin relaţia.8. se produce o deformare elastică iniţială la valoarea ε0 în conformitate cu legea lui Hooke (v. a cărei variaţie cu timpul se determină cu relaţia: în care σ0 este tensiunea constantă corespunzătoare solicitării. iar ulterior deformaţia se reduce treptat în timp până la valoarea εp. − menţinând încărcarea constantă materialul continuă să se deformeze cu viteze din ce în ce mai mici până la atingerea unei stări staţionare (similar fluajului primar al materialelor metalice). fig. 11.9 din care rezultă că domeniul dependenţei liniare dintre tensiuni şi deformaţii (porţiunea liniară a curbelor) este redus chiar şi în cazul polimerilor cu rezistenţă mecanică mai ridicată.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor polimerilor liniari cu grade ridicate de cristalinitate la care s-a realizat o orientare preferenţială a lanţurilor moleculare. Mecanismele complexe prin care se produce deformarea polimerilor generează comportări particulare ale acestora sub acţiunea solicitărilor. aceste particularităţi sunt ilustrate şi de curbele CCCT schematizate în figura 11.4) . deformaţia corespunzătoare acestei etape are o componentă elastică εr şi o componentă plastică εp − imediat după încetarea solicitării dispare deformaţia iniţială ε0. în mod obişnuit. E τ (11. η τr = . • Vâscoelasticitatea reprezintă capacitatea polimerilor de a căpăta deformaţii elastice variabile în timp sub acţiunea solicitărilor constante şi este caracterizată de următoarele aspecte ilustrate schematic în figura 11. 11.10: − la solicitarea corespunzătoare unei tensiuni σ0. Mecanismul deformării polimerilor liniari prin îndreptarea şi desfăşurarea catenelor Caracteristica esenţială a comportării vâscoelastice este existenţa deformaţiei elastice reversibile εr.5) E în care η este vâscozitatea. care care rămâne permanentă (v.

Analizând aceste reprezentări se constată că variaţia cea mai mare o au polimerii cu structură liniară (termpoplastele). 11. Curbele caracteristice convenţionale la tracţiune (CCCT ale unor polimeri Fig. b – polimeri reticulari (duroplaste).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. fig.11d). în cazul elastomerilor a căror temperatură Tv se află sub temperatura ambiantă. prin reticulare (duroplastele) sau prin texturare cristalină.b. Variaţia modulului de elasticitate E cu temperatura pentru: a − termoplaste amorfe.11 în care se prezintă calitativ această dependenţă pentru principalele tipuri de polimeri. 11. c – termoplaste cristaline.10. fig.c). Variaţia deformaţiei în timp a polimerilor cu comportare vâscoelastică În legătură cu comportarea vâscoelastică a polimerilor este şi variaţia cu temperatura a modulului de elasticitate E aşa cum se observă din figura 11. 11.11 a.9. se constată că aceştia îşi menţin modulul de elasticitate aproape nemodificat până aproape de temperatura de curgere(v. variaţiile devin din ce în mai mici (v.11. datorită limitelor largi în care variază modulul de elasticitate pentru reprezentările respective se utilizează coordonatele logaritmice. Fig. 11. d – elastomeri 240 . 11.

care reprezintă durata necesară atingerii unei anumite tensiuni prin relaxare. iar τrt este constanta de relaxare a tensiunilor. de exemplu STAS 5794 prevede pentru condiţionare şi încercare două atmosfere standard: atmosfera standard normală 23/50 adică temperatura de 23 oC şi umiditatea relativă de 50 % şi atmosfera standard pentru zone tropicale 27/65 (27 oC şi 65 %). în cazul solicitărilor la care deformaţiile rămân constante. rt σ = σ 0e τ −τ 241 . în mod uzual.6) în care σ0 este tensiunea iniţială. Încercările mecanice şi caracteristicile prin care se apreciază proprietăţile polimerilor se definesc şi se determină prin metode similare celor aplicate în cazul materialelor metalice.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Deoarece modulul de elasticitate este o caracteristică ce arată rezistenţa opusă de corpuri la deformare. (11. mijloacele şi metodele de măsurare utilizate.1 se prezintă principalele tipuri de încercări mecanice şi termomecanice şi standardele după care se execută. în tabelul 11. gradul de orientare a macromoleculelor gradul de reticulare. ceea ce a impus elaborarea unor standarde specifice dedicate acestor încercări. • Relaxarea tensiunilor este fenomenul de reducere treptată a tensiunilor în timp. Mecanismul relaxării tensiunilor în cazul polimerilor este curgerea plastică ce are loc ca urmare a modificării poziţiei relative a moleculelor lanţurilor prin alunecări succesive în urma cărora componenta elastică a deformaţiei totale (ce rămâne constantă) se micşorează şi creşte componenta plastică.7) caracteristica τrt rezultând pe curba de relaxare σ =f(τ) determinată experimental pentru un tip de material analizat. (11. La efectuarea încercărilor mecanice ale polimerilor trebuie să se ţină seama şi de faptul că proprietăţile lor sunt mult mai puternic afectate de factorii de mediu. din studiul variaţiei acestuia cu temperatura rezultă informaţii necesare atât la stabilirea condiţiilor în care pot fi exploatate piesele din polimeri cât şi pentru proiectarea proceselor tehnologice de fabricaţie ale acestora. astfel că se reglementează prin norme condiţionarea epruvetelor – adică menţinerea lor în condiţii standard de temperatură şi umiditate relativă o durată suficientă pentru atingerea echilibrului higrometric. influenţa puternică a “istoriei termomecanice”) fac ca încercările polimerilor să difere totuşi prin geometria şi dimensiunile epruvetelor. tipul şi dimensiunile dispozitivelor de fixare şi de solicitare a epruvetelor. Particularităţile structurale şi de comportare mecanică (starea amorfă sau parţial cristalină. tensiunile reziduale. pentru definirea τrt se consideră una din condiţiile: σ = σ 0 e −1 sau τ = τ rt ln 2 . Variaţia tensiunilor σ în timp este dată de relaţia: .

Incovoiere prin şoc Duritate Fluaj Relaxare Tensofisurare într-un mediu dat Oboseală Temperatura de încovoiere sub sarcină Încercări Stabilitatea termică termomecanice Temeperatura de înmuiere Temperatura de fragilizare * Nu există standarde echivalente SR sau STAS Încercări de lungă durată De asemenea. ISO 8570. Tabelul 11. obţinerea epruvetelor pentru încercările mecanice ale polimerilor poate fi diferită de cazul materialelor metalice deoarece polimerii se livrează şi sub formă de material granular sau în stare lichidă nu numai sub formă de semifabricate sau piese finite.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR duratele de condiţionare diferă de la o încercare la alta şi sunt cuprinse în majoritatea cazurilor între 24 şi 96 de ore. STAS 7310 SR EN ISO 2039. STAS 9775 STAS 5801. În aceste situaţii. STAS 9594 Încercări de scurtă durată (instantanee) Compresiune Forfecare Sfâşiere Incovoiere statică. se admite condiţionarea accelerată la temperaturi de 50…95 oC şi umiditatea relativă 50 %. În cazul materialelor care ating echilibrul higrometric după durate lungi. STAS 8826 SR EN ISO 899. STAS 5874. STAS 6765 STAS 9182 SR EN ISO 8067. STAS 6175. ISO 12244* SR EN ISO 4599 NF T 51-120*. SR ISO 6602. SR EN ISO 8256. Câteva aspecte privind încercările uzuale şi caracteristicile determinate vor fi prezentate în continuare. a) Încercarea la tracţiune se realizează conform SR EN ISO 527 pe 242 . prin presare sau prin turnare. cu condiţia ca la temperatura respectivă materialul să nu sufere transformări ireversibile. STAS 6642 SR EN ISO 604. STAS 5871. se reglementează prin standarde formarea epruvetelor prin injecţie. SR ISO 868. STAS 9046 ISO 2285*. STAS 6127 SR ISO 178. ASTM D 671 SR ISO 75 STAS 6174 SR ISO 306 ISO 974. Epruvetele din semifabricate sau piese se obţin prin prelucrări mecanice ai căror parametri tehnologici sunt riguros prescrişi şi controlaţi astfel încât să se evite abaterile dimensionale şi prezenţa concentratorilor de tensiuni care pot apare mult mai uşor datorită durităţii scăzute a polimerilor şi au influenţă mult mai mare asupra comportării la rupere a acestora decât în cazul materialelor metalice.1 Principalele încercări ale polimerilor Tipul încercării Denumirea încercării Tracţiune Standardele după care se execută SR EN ISO 527.

13 b sunt caracteristice materialelor polimerice cu tenacitate bună. Reducerea tensiunii pe porţiunea BC este aparentă. corespunzătoare porţiunii OA a curbei. pe epruvetă apare o gâtuire pronunţată. În continuare se produc deformaţii fără creşterea tensiunii (porţiunea CD a curbei). b − epruveta tip 2. 11. să aibă cursa mare (până la 1000 mm) şi mijloace de măsurare a deplasărilor atât de mari. d – epruveta tip 5 . fig. cel mai frecvent întâlnindu-se curbe de tipul celor prezentate în figura 11. Maşina pe care se execută încercarea trebuie să fie capabilă să realizeze încărcarea cu viteze de 0.11. Analizând CCCT din fig. Epruvetele pentru încercarea la tracţiune a polimerilor. dar care nu prezintă o limită de curgere aparentă. conform SR EN ISO 527: a − epruveta tip 1.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor epruvete plate de forma celor prezentate în figura 11. secţiunea reală fiind mult mai mică decât cea convenţională.12 b.12 a pentru materiale termoplaste cu alungire redusă. iar cele din figura 11. începând de la solicitarea corespunzătoare puctului B.c pentru materiale termorigide. iar pentru solicitările corespunzătoare porţiunii AB comportarea elastică devine neliniară. această comportare este specifică materialelor termoplaste încercate la temperatura ambiantă.13 a se constată că pentru solicitări mici. curbe de tipul celei prezentate în figura 11.12 d pentru folii şi materiale termoplaste cu alungirea mare.unde s-au figurat şi aspectele pe care le capătă epruveta pe parcursul încercării.. Curba caracteristică convenţională la tractiune CCCT se defineşte la fel ca în cazul materialelor metalice şi prezintă aspecte diferite în funcţie de tipul materialului (v.12 în funcţie de tipul materialului după cum urmează: cele din figura 11. materialul prezintă elasticitate liniară (este valabilă legea lui Hooke). cele din figura 11. deoarece zona gâtuită se extinde pe aproape toată 243 Fig 11. 9).13 a. c − epruveta tip 4. deoarece.2…600 mm/min.12.

Prin încercarea la tracţiune a polimerilor se determină în mod uzual următoarele caracteristici: − modulul de elasticitate E (modulul lui Young) este panta porţiunii liniare a CCCT . 11. − limita de curgere convenţională Rp se determină pentru materiale a căror curbă caracteristică este de tipul celei din figura 11. iar uneori chiar poate lipsi. CCCT tipice pentru polimeri: a – cu limită de curgere aparentă. deoarece continuarea deformării presupune mărirea distanţelor dintre monomerii lanţului (realizată cu consum de energie mai mare) până în momentul ruperii (porţiunea DE a curbei CCCT).13 a.5 %.la fel ca în cazul materialelor metalice (v.13 b şi este definită de 244 .25 % şi εt = 0. Fig 11. modulul lui Young se determină conform SR EN ISO 527 ca pantă a dreptei care trece prin punctele de pe CCCT corespunzătoare deformaţiei totale de εt = 0.13 a). deoarece porţiunea liniară a CCCT în cazul polimerilor este foarte redusă. în cazul elastomerilor se determină modulul de elasticitate secant definit ca fiind panta dreptei ce uneşte originea cu un punct de pe CCCT care corespunde unei deformaţii totale date (uzual 100 %. fenomenul se explică prin faptul că la aceste solicitări are loc descolăcirea. 200 % sau 300 % în funcţie de standardul după care se execută încercarea). îndreptarea şi orientarea catenelor după direcţia de solicitare.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR lungimea calibrată a epruvetei (v. b – fără limită de curgere aparentă − limita de curgere aparentă se determină pentru materiale a căror CCCT este de tipul celei din figura 11. scap 3.4). La epuizarea capacităţii de deformare prin acest mecanism tensiunea începe să crească.13. fig. distingându-se limita de curgere aparentă superioară ReH (tensiunea corespunzătoare punctului B de pe CCCT) şi limita de curgere inferioară aparentă ReL (tensiunea corespunzătoare punctului C de pe CCCT).

− alungirea procentuală la limita de curgere Ac este deformaţia specifică totală corespunzătoare limitei de curgere aparente ReH. cu particularităţi impuse de valorile mai scăzute ale durităţii şi de comportarea vâscoelastică a polimerilor. iar S0 este secţiunea iniţială a epruvetei.9) H= m πDh − determinarea durităţii prin metoda Rockwell este la fel ca la materialele metalice. E sau 245 . adică: F (11. fig. care au curba CCCT de tipul celei prezentat în figura 11. − determinarea durităţii prin penetrare cu bilă – STAS 5871 se realizează folosind ca penetrator o bilă de oţel cu diametrul D = 5 mm. − alungirea procentuală după rupere Ar se defineşte şi se determină la fel ca în cazul materialelor metalice. cu deosebirea că aria urmei se calculează pe baza adâncimii de pătrundere a penetratorului: F (11. M. 11.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor SR EN ISO 527 ca fiind tensiunea corespunzătoare unei deformaţii totale εt = x % convenţional alese. L. − rezistenţa la rupere Rm este tensiunea corespunzătoare punctului E de pe CCCT. forţa de apăsare Fm = 49 N.1…1 %. caz în care se determină ducând o paralelă la porţiunea liniară a CCCT prin punctul corespunzător deformaţiei remanente date (v. şi alungirea după rupere Ar. duritatea H (în N/mm2) se defineşte ca şi duritatea Brinell a materialelor metalice. fenomenul de curgere plastică fiind practic inexistent. această caracteristică împreună cu limita de curgere sunt importante pentru stabilirea comportării pieselor din materiale polimerice deoarece arată care sunt deformaţiile maxime pe care le poate suferi materialul fără modificarea secţiunii (peste această solicitare apare gâtuirea). 490 N sau 961 N fiind aplicată o durată τ = 30 s.9.8) Rm = r . ţinând seama de modul în care este definită Rm în cazul polimerilor şi de faptul că până la rupere materialul suferă deformaţii ce pot depăşi 1000 % această caracteristică nu poate fi utilizată la dimensionarea pieselor. 358 N. 138 N. S0 unde Fr este forţa de tracţiune în momentul ruperii. Cele mai utilizate metode sunt. În cazul materialelor polimerice reticulate sau cristalinizate. rezistenţa la rupere Rm. cu menţiunea că se folosesc scările Rockwell R.13 b). b) Încercările de duritate ale polimerilor se bazează pe aceleaşi principii ca şi în cazul determinării durităţii metalelor. alte standarde definesc limita de curgere convenţională ca fiind tensiunea corespunzătoare unei deformaţii remanente de 0. după care se măsoară adâncimea de pătrundere a penetratorului h. prin încercarea la tracţiune se pot determina numai modulul de elasticitate E.

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

K, ce diferă prin diametrul D al pentratorului (de tip bilă de oţel) şi mărimea forţei suplimentare F1 (v. scap 3.10), forţa iniţială F0 fiind aceeaşi (98,1 N); în tabelul 11.2 se prezintă valorile diametrelor penetratoarelor şi valorile forţei totale de apăsare (ce se menţine o durată de 10 s); se precizează că dintre aceste scări, cele mai utilizate sunt scările R şi M.
Tabelul 11.2. Caracteristicile scărilor de duritate Rockwell conform STAS 8826 Caracteristici Diametrul bilei D, mm Forţa totală F0+F1, N (kgf) R 12,7 588,4 (60) Scara durităţii Rockwell L M E 6,35 6,35 3,175 588,4 981 981 (60) (100) (100) K 3,175 1471 (150)

− determinarea durităţii prin metoda Shore se bazează pe utilizarea unui penetrator tronconic sau conic, ce este apăsat de un resort calibrat pe suprafaţa probei şi măsurarea adâncimii lui de pătrundere; durimetrul Shore este un dispozitiv portativ astfel construit încât penetratorul (de forma şi dimensiunile prezentate în figura 11.14) acţionează prin presarea plăcii de bază a dispozitivului pe suprafaţa probei şi este prevăzut cu un aparat indicator gradat de la 0 la 100, 0 corespunzând situaţiei în care penetratorul ar pătrunde complet în material, iar 100 − situaţiei când nu ar pătrunde deloc în material (prin presare, faţa frontală a penetratorului ajunge în planul feţei frontale a plăcii de bază (v. fig. 11.14); duritatea Shore astfel definită este o mărime convenţională, ce poate fi utilizată numai ca un criteriu de recepţie a materialelor; datorită comportării vâscoelastice a polimerilor, standardul SR ISO 868 prevede determinarea fie a unei durităţi instantanee, caz în care citirea trebuie să se facă în cel mult 1 s de la apăsare, fie a unei durităţi ce corespunde unei durate de 15 s de la apăsare; duritatea determinată cu aparatele prevăzute cu penetratorul din figura 11.14 a se numeşte duritate Shore A şi se utilizează în cazul termoplastelor moi şi elastomerilor, iar duritatea determinată cu penetratorul prezentat în figura 11.14 b se numeşte duritate Shore D şi se utilizează în cazul materialelor polimerice dure;

Fig. 11.14. Penetratoarele durimetrelor Shore: a – penetrator Shore A; b – penetrator Shore D 246

Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor

− determinarea durităţii prin metoda Barcol − STAS 11333 se bazează pe acelaşi principiu ca şi metoda Shore, cu diferenţa că diametrul şi lungimea penetratorului sunt mai mici (D = 0,157 mm, H = 0,76 mm), astfel că unei unităţi de duritate Barcol îi corespunde o adâncime de pătrundere de 0,0076 mm; condiţiile privind starea suprafeţei probei (lipsa craterelor, impurităţilor, zgârieturilor) sunt din acest motiv mai severe în cazul metodei Barcol. O corespondenţă aproximativă între durităţile determinate prin metodele Rockwell şi Shore (metodele care au cea mai largă utilizare) este prezentată în figura 11.15.

Fig. 11.15. Comparaţie între scările de duritate definite prin diferite metode

c) Încercările la rupere prin şoc se aplică în special materialelor termoplaste dure, materialelor termorigide şi materialelor compozite (v. cap 12) şi se diferenţiază în principal după tipul solicitării (încovoiere sau tracţiune) şi dispozitivului utilizat pentru încercare. − metoda Charpy - STAS 5871, utilizează ciocanul pendul Charpy de tipul celui folosit şi la metale (v. fig. 3.18.), cu precizarea că energia maximă este de până la 50 J; epruveta uzuală este epruveta tip 1, cu forma şi dimensiunile prezentate în figura 11.16 a, dar se poate efectua şi pe epruveta cu crestătură dublă (fig. 11.16 b), caz în care lovitura se aplică pe faţa perpendiculară pe crestătură; caracteristica mecanică determinată este rezilienţa (v. scap. 3.7), exprimată în J/m2;
247

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

− metoda Izod – STAS 7310 constă din ruperea unei epruvete cu crestătură, încastrată la unul din capete, printr-o lovitură aplicată cu un ciocan pendul la capătul liber, fie pe faţa cu crestătură, după schema prezentată în figura 11.17 a (încercare normală), fie pe faţa opusă crestăturii (încercare cu crestătura inversată); epruveta uzuală este epruveta de tip 1 utilizată la metoda Charpy (v. fig. 11.16), fiind acceptate numai două tipuri de crestături: cu r = 0,25 mm sau cu r =1 mm, ce se practică pe lăţimea b a epruvetei; caracteristica mecanică determinată este rezistenţa la şoc Izod , definită la fel ca rezilienţa în cazul metodei Charpy şi exprimată tot în J/m2;

− metoda Dynstat – STAS 6175 are la bază aceeaşi schemă de încercare ca metoda Izod, cu diferenţa că epruvetele utilizate au dimensiuni mult mai mici (Lxbxh = 15x10x3 mm), iar energia maximă de lovire este de până la 2 J; d) Încercările la fluaj ale polimerilor constau din solicitarea pe durate îndelungate cu sarcini constante în condiţii de temperatură şi umiditate controlate; aceste încercări sunt mai frecvente în cazul polimerilor decât în cazul materialelor metalice deoarece fluajul are loc la temperaturi apropiate de temperatura ambiantă, astfel că şi încercările se efectuează de cele mai multe ori în condiţii de atmosferă standard normală 23/50; solicitările pot fi la tracţiune, (STAS 9046) sau la încovoiere (SR ISO 6602), rezultatele fiind prezentate sub forma curbelor de fluaj ε = f(τ), (timpul la scară logaritmică) pentru diferite valori ale tensiunilor (v. fig. 11.18); cu ajutorul curbelor de fluaj se pot determina, folosind metodele sugerate în figura 11.18, următoarele dependenţe:
248

Fig. 11. 16. Epruvetele pentru încercările la încovoiere prin şoc ale polimerilor; a − normală; b – cu crestătură dublă

Fig 11.17 Schemele încercării la încovoiere prin şoc Izod; a – normală; b – cu crestătura inversată

Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor

− curbele izocronice tensiune – deformaţie, care permit stabilirea deformaţiei după o anumită durată de expunere la o solicitare dată; − curbele izometrice tensiune – timp, care permit stabilirea timpului după care deformaţia atinge o anumită valoare la o solicitare dată; − curbele modulului de fluaj Ef(τ), care, pentru o tensiune σ constantă, se determină cu relaţia: (11.10) E f (τ ) = σ , ε (τ ) în care ε(τ) este valoare deformaţiei epruvetei solicitate cu tensiunea σ, după o durată τ de solicitare.

Fig. 11.18. Curbele de fluaj ε = f(τ) şi curbele derivate din acestea: a – curbe de fluaj; b – curba izometrică; c – curba izocronică; d – curba modulului de fluaj

Criteriile după care se apreciază scoaterea din uz a pieselor din materiale polimerice depind de tipul materalului şi de rolul funcţional al piesei. Aceste criterii pot fi: − ruperea, în cazul materialelor fragile; − creşterea pronunţată a deformaţiilor (fluajul accelerat);
249

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

− atingerea unei deformaţii critice (a cărei valoare este uzual sub 1%); − apariţia unor microfisuri sau modifcarea culorii (albirea suprafeţei). Duratele încercărilor de laborator sunt rareori apropiate de cele reale deoarece duratele de serviciu în unele cazuri depăşesc 50 de ani (de exemplu reţelele de conducte). În aceste situaţii se aplică metode speciale de extrapolare a rezultatelor obţinute prin încercări la durate mai mici (de obicei 6 luni sau 1 an).

11.5. Principalele tipuri de materiale polimerice
11.5.1. Aditivii materialelor polimerice
În practică se utilizează materiale pe bază de polimeri care conţin şi alte substanţe introduse în scopul îmbunătăţirii anumitor proprietăţi şi/sau al reducerii costului; materialele care au la bază polimeri termoplastici sau polimeri termorigizi sunt cunoscute sub denumirea generică de materiale ( mase) plastice. Principalele tipuri de substanţe introduse în polimerii de bază sunt următoarele: − plastifianţii, care micşorează interacţiunea dintre catene, astfel că segmentele de lanţuri moleculare devin mai mobile şi comportarea vâscoelastică se îmbunătăţeşte; − agenţii de reticulare, care crează punţi de legătură între catene şi astfel se îmbunătăţesc proprietăţile de elasticitate şi de rezistenţă; pornind de la acelaşi polimer în funcţie de gradul de reticulare se pot modifica proprietăţile în limite foarte largi; − materialele de umplutură, care nu reacţionează de obicei cu polimerul de bază, ci se distribuie uniform prin amestecare mecanică în masa de bază şi contribuie astfel la creşterea rezistenţei mecanice; se utilizează în mod curent ca materiale de umplutură talcul, praful de cretă, caolinul, rumeguşul de lemn, fibre textile sau celulozice etc.; negrul de fum (particule sferice de carbon cu structură hexagonală) utilizat şi el ca material de umplutură are şi rol activ înfluenţând gradul de reticulare; − coloranţii, care introduşi în materialele polimerice le colorează în masă prin amestecare mecanică. Pe lângă aceste categorii de substanţe care nu lipsesc din nici un material plastic, se mai introduc în funcţie de scop şi alte categorii de substanţe cum ar fi: antistaticele, pentru reducerea electrizării prin frecare, ignifuganţii, pentru reducerea inflamabilităţii, lubrifianţii, pentru uşurarea prelucrării, fungicidele, pentru creşterea rezistenţei la atacul ciupercilor, antioxidanţii, pentru creşterea
250

Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor

rezistenţei la îmbătrânire a materialelor polimerice etc. Pe baza celor arătate se poate explica diversitatea extrem de mare a maselor plastice utilizate în prezent de societatea omenească. O încercare de grupare a celor mai utilizate tipuri după criteriul costului şi al proprietăţilor este prezentată în figura 11.19, în care pentru costul relativ s-a luat ca bază (Cr = 1) costul polietilenei, unul dintre cei mai utilizaţi polimeri.

Fig. 11.19. Principalele categorii de mase plastice

11.5.2. Materialele termoplaste
În această categorie sunt incluse materialele plastice la care polimerul de bază este un termoplast; principalele termoplaste şi caracteristicile lor mai importante sunt prezentate în tabelul 11.3. După structura lanţului molecular, termoplastele pot fi grupate în două categorii: − polimeri la care linia principală a lanţului molecular este formată numai din atomi de carbon, atomii diferiţi sau radicalii ataşându-se prin legături laterale; din această categorie fac parte: poliolefinele (PE, PP), polimerii vinilici (PVC, PS), polimerii acrilici (PAN, PMMA) şi fluoroplastele (PTFE); − polimeri care au în componenţa liniei principale a lanţului şi alţi atomi (de obicei N, O, Si) sau cicluri benzenice; din această categorie fac parte poliesterii (PET, PBT), poliamidele (PA), policarbonaţii (PC), acetalii (POM) etc.
251

Tabelul 11.3. Principalele caracteristici ale unor materiale termoplaste Denumirea materialului Polietilenă de joasă densitate Polietilenă de mare densitate Polipropilenă Polistiren Policlorură de vinil rigid Policlorură de vinil plastifiat Polimetacrilat de metil (plexiglas) Policarbonat Poliamida 66 (Nylon 66) Polioximetilena (acetal) Polietilen teraftalat (răşină poliesterică) Politetrafluor etilena (teflon) Poliacrilonitril (răşină acrilică) Acrilonitril/butadien /stiren Acetat de celuloză (celuloid) Simbol PE−LD PE−HD PP PS ρ, kg/m3 910…940 950…965 900…910 E, N/mm2 120…500 420…1400 500…1900 R m, N/mm2 5…16 Ar, % 200…600 Tv, o C −75 −75 −10 85…100 Tc, o C 115 130 170 Observaţii cristalinizată 40…55 % elastic, rezistentă cristalinizată. 60…80 % elastic rezistentă cristalinizată. 60…70 % mai rigidă decât PE amorf; dur şi fragil amorf; rigid, sensibil la zgârieturi compus vinilic amorf; flexibil, elastic amorf; rigid dur şi rezistent la zgârieturi amorf; rigid şi rezistent la şoc cristalinizată < 60 %; dură, rezistentă şi rigidă cristalinizată < 75 %; rigidă, elastică, rezistentă amorfă sau cristalinizată 30…40%; stabil dimensional cristalinizat < 70 %; coeficient de frecare redus compus acrilic; se trage uşor în fibre amestec de butadien-stiren (elastomer) şi stiren-acrilonitril (termoplast) modificaţie chimică a celulozei (polimer natural)

20…40 700…1300 30…50 200…1000 5…75 10…50 200…500 4…10 80…120 40…60 35…75

1040…1100 2800…3500 20…50

PVC dur 1360...1400 1500…3500 40…60 PVC−P 1150...1250 moale PC PA 66 POM PET PTFE PAN ABS CA − 10…30

125 175… 75…105 212 −40 150 225 230 250 170 255 330 320 − −

PMMA 1180…1220 2700…3500 60…80 1150...1250 2350...2450 1120...1180 900…2800 50…70 50…80

90…105 150 55 −50 73

1370...1430 3000…3500 60…70

1320…1390 2000…2500 40…60 100…2300 2100…2250 350…800 20…40

250…500 85...125 3…5 10…140 5…100 107 125 120

1100...1200 3500…4000 50…60 1040…1700 900…2800 1250...1350 800…2400 20…60 25…50

peste această temperatură masa cristalină trece în stare amorfă şi materialul curge plastic (stare vâscoasă). în funcţie de temperatură. tabelul 11. termoplastele amorfe ( PVC. fig. Proprietatea lor de a putea suferi reîncălziri în domeniul de curgere de un număr nelimitat de ori în vederea prelucrării contribuie.20 se prezintă simplificat domeniile de stare. Fig. termoplastele cu cristalinitate parţială (PE.3) Excepţie 253 . PA) au proprietăţi de rezistenţă – elasticitate care le permit menţinerea formei până la temperatura Tc (v. PP. 11. la extinderea utilizării lor. iar la o încălzire mai mare curg plastic.20. vâscozitatea scade pe măsură ce creşte temperatura atingând la un moment dat valorile corespunzătoare lichidelor. de asemenea. Principalele dezavantaje sunt legate de temperaturile relativ scăzute până la care pot fi utilizate (v. ale unor termoplaste. Domeniile de stare ale unor materiale termoplaste Termoplastele se utilizează ca materiale structurale în tehnică datorită caracteristicilor mecanice de rezistenţă relativ bune şi caracteristicilor de tenacitate care în unele cazuri sunt foarte bune. ceea ce face ca piesele realizate să fie rezistente la şocuri. 11. PS.6).Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Comportarea termoplastelor deasupra temperaturii Tv depinde de starea structurală a acestora. În figura 11. PC) se comportă vâscoelastic imediat deasupra lui Tv.

Materialele termorigide Proprietăţile caracteristice maselor plastice termorigide (numite şi duroplaste) sunt date de structura reticulară a polimerului de bază care intră în compoziţia lor. utilizate pentru piese presate sau turnate.2…7. A. utilizate ca răşini de presare * dure şi fragile până la elastice. higroscopice şi nerezistente la apă 35…55 5. 11. fragile. materiale electroizolante etc. ca matrice pentru materiale compozite * dure. se prelucrează prin metodele metalurgiei pulberilor (v.2…8.% kN/mm2 r Caracterizare 1550 1700 1250 Răşini epoxidice (EP) 1200 * dure. culoare deschisă. tabelul 11. utilizate ca răşini pentru presare şi 35…70 7…10 0.5 − dimensional. datorită structurii lanţului (atomii de H din lanţul polietilenei sunt înlocuiţi de atomi de F). adezivi. piese cu solicitări moderate şi supuse la şocuri. Principalele caracteristici ale unor polimeri termorigizi Polimerul Fenoplaste ( PF) − răşini fenol − formaldehidice (bachelitice) Aminoplaste (UF) răşini ureo. Tabelul 11.25 fierbinte. N/mm2 E.3. au stabilitate pe un interval mare de temperaturi (v.4. Starea iniţială a acestor polimeri obţinuţi prin policondensare este de polimerizare incompletă. dar mai puţin sensibile la 35…65 6…7 − zgâriere.3 3 funcţie de gradul de reticulare. matrice pentru compozite 254 .0 1. stabile 50…70 6. culoare închisă. Principalele tipuri de materiale polimerizate termorigide şi câteva caracteristici ale lor sunt prezentate în tabelul 11. angrenaje.75 laminare.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fac fluoroplastele (teflonul). cap.13).5…7.3). * proprietăţi asemănătoare cu ale UF. care.4.5. kg/m3 1250 R m. deoarece proprietăţile lor de curgere sunt slabe. utilizate ca materialele de acoperire * dure şi fragile până la elastice în 40…90 6. adezivi. astfel că după prelucrare materialul capătă proprietăţi de rezistenţă şi duritate ce se menţin la o reîncălzire ulterioară până la temperatura de descompunere. utilizate ca răşini de turnare. forme de turnare etc. Termoplastele se utilizează în tehnică pentru conducte.aldehidice Melamine (MF) − răşini melamin-formaldehidice Răşini poliesterice nesaturate (UP) ρ. fragile. rezistente la şoc. lagăre. cu catene ramificate. în timpul fabricării obiectelor se produce reticularea spaţială prin intermediul legăturilor principale ale lanţurilor moleculare prin activare termică sau prin activare chimică (introducerea unui agent de întărire).

reticularea este completă. Reticularea slabă a elastomerilor (aşa numita vulcanizare) este un proces activat termic (ti = 120…150 oC). Elasticitatea lor asemănătoare cauciucului natural (poliizopren) a făcut ca denumirea de “cauciuc” să devină generică şi să fie alăturată denumirii elastomerului de bază (de exemplu. talcul şi praful de cretă etc. fapt ce se datorează în special caracteristicilor de rezistenţă mecanică ale acestor materiale. Aditivii cei mai importanţi introduşi împreună cu materialele de umplere în cazul elastomerilor sunt antioxidanţii. ceea ce are ca efect scăderea elasticităţii şi fragilizarea materialului.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor În tabelul 11. cauciuc nitrilic.) au rolul de a îmbunătăţi rezistenţa mecanică şi de a ieftini produsele. gama întrebuinţărilor fiind mult mai extinsă. obţinându-se un material dur şi fragil cunoscut sub numele comercial de ebonită. împreună cu alţi aditivi. În figura 11. gradul de reticulare şi implicit caracteristicile de rezistenţă şi elasticitate sunt dependente de cantitatea de sulf. răşinile destinate acestui scop pot fi cu întărire la cald (răşini aminoplaste termoreactive) şi răşini cu întărire la rece. cauciuc acrilic. introduşi în masa elastomerului. Materialele de umplere (negrul de fum. a căror întărire se realizează prin adăugarea unui agent de reticulare . caz în care se folosesc răşini fluide (lichid vâscos) obţinute prin policondensarea ureei cu formaldehidă şi alcool furfurulic (răşini furanice). în timpul proceselor tehnologice de fabricare a produselor.5 se prezintă elastomerii utilizati mai frecvent şi câteva din caracteristicile acestora.4. deoarece oxigenul şi ozonul acţionează în timp la fel ca agenţi de reticulare.1 şi fig. pulberea de silice (SiO2). 11. încolăcite şi slab reticulate aşa cum a fost arătat anterior (v. pentru cauciucurile uzuale se adaugă 4…5 % sulf. cauciuc butilic etc. ceea ce provoacă desfacerea a cca 10…30 % din legăturile duble şi legarea lanţurilor prin punţi de sulf. Materialele elastomerice (cauciucurile) Sunt substanţe macromoleculare a căror capacitate de deformare elastică se bazează pe structura constituită din lanţuri moleculare lungi.4. 11. iar dacă se introduce 45 % sulf. Proprietatea de termorigiditate este esenţială în utilizarea răşinilor din această categorie ca lianţi pentru amestecurile de formare din care se realizează formele pentru turnarea pieselor din materiale metalice.). 11. ce constă din ruperea unor legături duble din linia principală a lanţului şi realizarea unor legături între lanţurile macromoleculare prin punţi constituite din atomi sau grupuri de atomi ai agenţilor de reticulare (în mod uzual sulf.21 se prezintă reacţia de vulcanizare cu sulf a cauciucului natural.5. 255 .8).4 sunt indicate numai câteva utilizări specifice ale unor răşini termorigide. În tabelul 11. peroxizi sau amine).scap.

care pot fi liniari (v.22 c). Caracteristicile principale ale unor elastomeri Elastomerul Cauciuc natural (NR) Butadien – stiren (SBR) Cauciuc butilic (IIR) Cauciuc nitrilic (NBR) Cloropren (CR) Polietilenă clorosulfonată (CSM) Elastomeri polifluorurati (FPM) Cauciuc poliuretanic (EU) Cauciuc siliconic (Q) Grupa R m.5. 11. fig. − grupa Q cuprinde cauciucurile siliconice. oC −30…−60 −20…−50 −10…−40 −10…−50 −20…−50 −20…−40 −20…−40 0…−20 −50…−80 R 60 70 80 70 70 80 175 60 200 100 100 140 130 130 150 250 80 275 M U Q c t max − temperatura maximă de serviciu la expunere continuă. a cărui structură este prezentată în figura 11. Acestea sunt materiale polimerice la care linia principală a lanţului molecular este lanţul siloxanic. − grupa U cuprinde poliuretanii. din care rezultă că particularităţi deosebite din punct de vedere al temperaturilor de serviciu prezintă siliconii. numite generic polisiloxani. i t max − temperatura maximă de serviciu la expunere inermitentă. După tipul lanţului macromolecular elastomerii se împart în patru grupe: − grupa R cuprinde polimerii cu lanţ nesaturat ale căror proprietăţi se modifică prin reticulare.22 b) sau reticulaţi (v. valenţele libere ale lanţului siloxanic pot fi completate cu radicali organici. − grupa M cuprinde polimerii cu lanţ saturat.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. obţinându-se diferite tipuri de materiale polimerice.21. Schema procesului de vulcanizare a cauciucului natural cu sulf Tabelul 11. Exemple de elastomeri din fiecare grupă sunt date în tabelul 11.22 a.5. fig. oC t max . 11. % 100…600 100…500 100…800 100…400 100…500 100…500 100…200 100…800 100…400 Temperaturi de exploatare c i t max . N/mm2 4…25 4…25 4…15 4…18 4…20 4…12 7…15 15…30 3…10 Ar. 11. oC tmin. 256 .

fiind utilizate în industria aerospaţială. c − polisiloxan reticulat Materialele pe bază de siliconi fac parte din categoria materialelor plastice de înaltă performanţă (v. pentru durate scurte.22. grefat. pot fi utilizate şi la temperaturi de 800 oC). 246 elastomeri. 247 duritate Shore. 230 homopolimer. fig. 235 cristalite. 234 grad de polimerizare. 229 lanţ siloxanic. 249 257 dendrimer. 235. 231 duritate Barcol. 249 curbe izometrice. la realizarea echipamentelor pentru zonele arctice etc. geluri. bloc. 250 alungire la limita de curgere. 254 antioxidant. de gradul de polimerizare şi de gradul de reticulare. 242 funcţionalitate. 11. lacuri sau uleiuri siliconice. 249 curbă termo-mecanică. 233 statistic. 233 atmosferă standard. nehigroscopice. 236 curbe izocronice. din acelaşi motiv îşi menţin proprietăţile de elasticitate într-un interval mare de temperaturi. 233 izotactic. sunt neinflamabile. 233 disproporţionare. 235 formare epruvete. 255 . 241 configuraţie. siliconii se pot prezenta sub formă de materiale rigide. Structura chimică a siliconilor: a – lanţul siloxanic.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Fig. 234 curba modulului de fluaj. 241 condiţionarea epruvetelor. În funcţie de tipul radicalilor ataşaţi lanţului siloxanic. 250 material elastomeric (cauciuc). 254 fibrilă. 239 copolimer. 231 grad de cristalinitate. deoarece îmbină proprietăţile de elasticitate ale materialelor organice cu stabilitatea termică şi chimică a materialelor anorganice (de exemplu. 250 antistatic. 245 aminoplaste. nu dezvoltă gaze toxice prin ardere şi aderă la suprafeţele metalice. 233 constantă de relaxare. b – polisiloxan cu molecule liniare. 230 material de umplutură.19). 250 atactic. 256 masă moleculară. 233 lanţ molecular (catenă). Cuvinte cheie agent de reticulare. elastomeri (cauciuc siliconic). 11. 233 conformaţie. 237 fenoplaste.

OIDCM. 231 polietilenă. Constantinescu D.. 1989 8. 247 rezistenţă Dynstat la şoc. Stiinţa materialelor în construcţia de maşini. 232 relaxarea tensiunilor. Materiale plastice. s. Editura Tehnică. 1998 258 . Editura Didactică şi Pedagogică. Mitelea I. 231 răşini epoxidice.. Bucuresti. * * * Hütte. Inc. 1998 11. 230 polidispersitate. Sixt Edition. 1988 6. Studiul si ingineria materialelor.S. 233 sferulită. 232 reacţie în trepte. Vasilescu D. Bucureşti.a. Stiinţa materialelor. Manualul inginerului. 255 Bibliografie 1.. * * * Culegere de standarde române comentate CSCM – Mp5. 229 plastifiant. Saban R. Timişoara 1999 4. 248 segment de lanţ molecular. Editura Sudura. Paris. 237 termorigide (duroplaste). Addison-Wesley Reading. 1983 2.. AM 3510. 1999 3. 233 structură amorfă.. Krawczak P. 232 polidispersie. 250 poliadiţie. Materiale plastice. H.. 256 sindiotactic. şi Ciocea N. Tehnologia materialelor. Tillmann W. Macmillan Publishing Company. 235 silicon. Van Vlack L. Massachusetts. 1995 10. Printice Hall. Zecheru Gh. New York. * * * Culegere de standarde române comentate CSCM – Mp4. 237 tranziţie sticloasă (vitroasă). Shackelford J. Terminologie şi metode de analiză şi încercări. Editura Didactică şi Pedagogică. IPG Ploiesti. 239 vulcanizare. The Science of Engineering Materials. Bucureşti. OIDCM. 233 steroizomer. 254 monomer. 234 temperatură de curgere. 1986 7. Materiale termoplastice şi materiale termorigide. Smith Ch. Lugsheider E. 229 polimer reticulat. partea a doua. Elements of Materials Science and Engineering. 248 rezistenţă Izod la şoc. Essais mecaniques des plastiques. New Jersey. 254 răşini poliesterice. 1985 9. O. Bucuresti. 241 rezilienţa. Introduction to Materials Science for Engineers. 232 policondensare. 235 polimerizare. Fundamente. 236 vâscoelasticitate.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR melamine. Bucureşti. 254 reacţie în lanţ. Techinques de l’Ingenieur. 236 termoplaste. 229 polimer. 1995 5.

b) sunt compuşi chimici (în marea majoritate a cazurilor organici) cu molecule de dimensiuni mari.2.4.11. c) este o reacţie în trepte care decurge fără eliminarea unei substanţe cu molecula mică. d) polimerii care se formează prin poliadiţie au de obicei în lanţurile principale şi alţi atomi decât carbonul? T11. Care dintre afirmaţiile următoare despre copolimeri sunt adevărate: a) sunt rezultatul unirii unor monomeri de acelaşi tip.6.11.11. d) în timpul procesului de creştere a catenelor ambele capete ale lanţului sunt libere? T. d) după 259 .Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Teste de autoevaluare T.3. c) numărul de monomeri din lanţul macromolecular reprezintă gradul de polidispersie moleculară.11. d) creşterea lanţului macromolecular se realizează prin formarea de noi legături în urma reacţiilor de condensare (reacţie în trepte)? T.5. Care dintre următoarele afirmaţii despre polimeri sunt adevărate: a) sunt substanţe organice micromoleculare care conţin mai multe componente. c) prin răcirea bruscă a amestecului de reacţie. d) prin transferul de la un lanţ la altul a unui unui atom de H care reface legătura dublă C = C a monomerului? T. Care dintre afirmaţiile următoare despre reacţia de polimerizare sunt advărate: a) este o reacţie în trepete care necesită activare energetică la fiecare secvenţă.1. b) este o reacţie în lanţ ce se iniţiază în prezenţa unei substanţe introduse special în acest scop. copolimeri grefaţi şi copolimeri bloc.11. b) sunt rezultatul unirii în lanţul macromolecular a unor monomeri diferiţi. Prin ce se caracterizează reacţia de policondensare: a) este procesul prin care două molecule organice diferite reacţionează pentru formarea unei molecule complexe. Cum se realizează întreruperea reacţiei de polimerizare: a) prin introducerea unui radical care reacţionează cu monomerii liberi şi consumă energia necesară continuării reacţiei de polimerizare. b) este procesul prin care două molecule organice identice reacţionează pentru formarea unei molecule complexe. d) numărul de unităţi structurale din lanţul macromolecular reprezintă gradul de polimerizare? T. c)după dispunerea monomerilor pot fi copolimeri statistici. Prin ce se caracterizează reacţia de poliadiţie: a) este procesul prin care două molecule organice identice reacţionează pentru formarea unei molecule complexe. b) este o reacţie în lanţ la fel ca polimerizarea. c) polimerii obţinuţi prin policondensare au compoziţie chimică diferită de a monomerilor din care provin. c) prin polimerizare se obţin substanţe a căror compoziţie chimică diferă de a monomerilor din care provin. b) prin unirea capetelor libere a două catene.

b) la forma moleculelor monomerilor din componenţa catenelor. catenelor. copolimeri atactici sau copolimeri isotactici? T.11. Care dintre mecanismele prin care se produce deformarea polimerilor sunt caracteristice termoplastelor şi elastomerilor: a) îndreptarea. d) la distribuţia monomerilor diferiţi în cadrul lanţului macromolecular? T. polimeri statistici şi polimeri grefaţi. d) pot fi încălzite în vederea prelucrării de un număr nelimitat de ori ? T. c) la forma cristalitelor rezultate prin presare.11.11. Cum se comportă elastomerii la încălzire: a) odată cu creşterea temperaturii deformarea elastică se produce la solicitări mai mici.8. c) la gradul de ramificare a catenelor.14. c) la poziţia relativă a doi monomeri vecini realizată prin rotirea în jurul legăturii simple dintre atomii de carbon. d) la zonele cu structură complexă ce ce rezultă prin prin unirea mai multor fibrile în jurul unui nucleu? T. c) se prelucrează într-o stare de polimerizare incompletă. polimeri reticulaţi şi polimeri cristalini? T.11. b) la ordonarea pe anumite zone prin alinierea unor segmente de lanţ. b) sunt substanţe macromoleculare cu grad mare de reticulare.7. b) polimeri isotactici. c) îşi menţin proprietăţile înalt elastice până aproape de descompunere. Care dintre afirmaţiile următoare despre termoplaste sunt adevărate: a) sunt substanţe macromoleculare cu structura liniară sau ramificată.10.11. b) ruperea legăturilor intermoleculare.11. complet amorfă sau parţial cristalină.13. La ce se referă noţiunea de conformaţie în cazul structurii polimerilor: a) la relaţia de ordine a unităţilor structurale în cadrul lanţului macromolecular.11.11. c)desfăşurarea şi decuplarea 260 . Care dintre afirmaţiile următoare despre termorigide sunt adevărate: a) sunt substanţe macromoleculare cu structura ramificată. d) la numărul şi radicalilor liberi din unitatea structurală? T. b) are loc înmuierea prin reducerea pronunţată a vâscozităţii. la o reîncălzire ulterioară nu se mai atinge starea vâscoasă? T.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR dispunerea monomerilor pot fi: steroizomeri. b) la forma pe care o capătă lanţurile macromoleculare. b) pot fi încălzite în vederea prelucrării o singură dată. d) se durifică pe măsură ce creşte temperatura prin creşterea gradului de reticulare? T. c) polimeri liniari. polimeri atactici şi polimeri sindiotactici. c) se utilizează numai în stare vitroasă.9. Care sunt tipurile de polimeri după modul de dispunere a grupelor laterale faţă de lanţul principal: a) polimeri isotactici.11. La ce se referă noţiunea de configuraţie în cazul structurii polimerilor: a) la relaţia de ordine a unităţilor structurale în cadrul lanţului macromolecular dată de legăturile chimice. La ce se referă noţiunea de sferulită în cazul structurii polimerilor: a) la formaţiunile structurale constituite prin încolăcirea unui lanţ molecular.12.

21.18. c) alungirea procentuală la rupere Ar.11. b) în cazul solicitărilor la temperatură variabilă. c) decuplarea catenelor. b) se măsoară diametrul urmei lăsate de penetrator pe suprafaţa probei şi se calculează duritatea ca raport dintre forţa de apăsare şi aria urmei.22. La ce se referă noţiunea de condiţionare a epruvetelor pentru încercări mecanice: a) la prelucrarea mecanică în condiţii care să asigure o anumită precizie şi rugozitate a suprafeţelor. c) la polimerii nereticulaţi.20. b) alungirea procentuală la curgere Ac.11.11. c) materialul cu comportare vâscoelastică se deformează la solicitare constantă până la atingerea unei stări staţionare. b) la temperaturi T > Tc. c) la temperaturi t < ta. d) limita de curgere aparentă Re? T.18. Care dintre mecanismele prin care se produce deformarea polimerilor sunt caracteristice termorigidelor: a) alunecarea relativă a catenelor.11.11. În ce condiţii are loc relaxarea tensiunilor în cazul polimerilor: a) în cazul solicitărilor la care deformaţiile şi temperatura se menţin constante. Care sunt caracteristicile mecanice determinate prin încercarea la tracţiune ce prezintă importanţă pentru proiectarea pieselor din materiale polimerice: a) rezistenţa la tracţiune Rm. d) ruperea legăturilor intermoleculare? T. Care dintre afirmaţiile următoare despre vâscoelasticitate sunt adevărate: a) este capacitatea polimerilor de a-şi menţine deformaţia elastică la reducerea vâscozităţii. b) la polimerii puternic reticulaţi.11. Care dintre afirmaţiile următoare despre metoda Shore de determinare a durităţii polimerilor sunt adevărate: a) metoda se bazează pe utilizarea unui penetrator tronconic sau conic ce este apăsat de un resort calibrat pe suprafaţa probei. b) modificarea distanţelor dintre monomeri. b) reprezintă capacitatea polimerilor de a căpăta deformaţii elastice variabile în timp sub acţiunea solicitărilor constante. d) în cazul creşterii temperaturii şi menţinerii constante a forţelor exterioare? T. La care tip de polimeri se înregistrează variaţia cea mai mare a modulului de elasticitate E cu temperatura: a) la polimerii cu grad mare de cristalinitate.15.16. c) la menţinerea epruvetelor într-o atmosferă standard o durată suficientă pentru atingerea echilibrului termic şi higrometric? T.11. b) la realizarea epruvetelor prin presare în condiţii standardizate. d) la polimerii cu structură complet amorfă? T. d) alunecarea relativă a catenelor? T. c) în cazul menţinerii constante a temperaturii şi a forţelor exterioare. În ce domeniu de temperaturi variază puternic modulul de elasticitate E: a) la temperaturi T < Tv.19. d) materialul cu comportare vâscoelastică se deformează la solicitare constantă până la rupere? T.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor catenelor.17. d) la temperaturi Tv < T >Tc? T. c) se măsoară adâncimea de pătrundere iar scala de duritate Shore are 100 261 .

MF. ABS. Care dintre afirmaţiile următoare despre încercările la fluaj ale polimerilor sunt adevărate: a) încercările sunt mai frecvente în cazul polimerilor decât în cazul materialelor metalice.11. FPM. PTFE.? T. PE-LD. Care dintre următoarele mase plastice aparţin termoplastelor: a) polietilena. PF. PP. d) polistirenul? T. PET. PTFE. EP. c) PE-LD.11.11. IIR. d) caracteristica mecanică determinată este rezistenţa Izod la şoc. c) caracteristica mecanică determinată este rezistenţa Izod la şoc. PC.11.11. ABS. UF. PE-LD. PET. PMMA. EP. ABS. valoarea 0 corespunâznd pătrunderii totale a penetratorului. ABS. UF. CR.11. epruvetele fiind diferite. b)fenoplastele. CSM. PAN. PP. c) EU. b)poliuretanii liniari.28. d) siliconii? T.EP.26. PC. c) POM. ABS . Q. MF? T. În care dintre enumerările următoare materialele termoplaste sunt în ordinea crescătoare temperaturii de vitrifiere: a) PE−HD. PET. MF. MF. IIR.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR de unităţi. ABS. În care dintre enumerările următoare polimerii sunt în ordinea crescătoare a modulului de elasticitate (valoarea medie a intervalului de variaţie): a) PE-LD. CSM. b) UP. UF. c)policarbonaţii. UP. d) siliconii? T. b) PE−HD.31. NBR. d) UP. c) încercările se efectuează prin solicitarea la tracţiune sau la încovoiere. În care dintre enumerările următoare materialele elastomerice sunt în ordinea crescătoare a temperaturii maxime de serviciu la expunere continuă: a) CR. PP. PC. b) constă din ruperea unei epruvete cu crestătură încastrată la unul din capete printr-o lovitură cu un ciocan pendul aplicată la capătul liber fie pe faţa cu crestătură fie pe faţa opusă crestăturii.30.11. CR. MF. PAN. definită la fel ca rezilienţa în cazul metodei Charpy şi exprimată în J/m2? T.25. PVC−P. În care dintre enumerările următoare materialele plastice termorigide sunt în ordinea descrescătoare a rezistenţei la rupere Rm: a) UF. NR. PET. d) PTFE. PET. PET. Q? 262 . d) EU.27. b) NR. PVC−P. PAN. FPM.24. Care dintre următoarele mase plastice aparţin termoplastelor: a) răşinile acrilice. PAN. a) se utilizează aceeaşi schemă de solicitare ca la încercarea Charpy. d) încercările se efectuează de cele mai multe ori în condiţii de atmosferă standard normală 23/50? T.11.23. PVC−P.11. Care dintre afirmaţiile următoare despre metoda Izod de încercare la încovoiere prin şoc sunt adevărate. d) duritatea Shore este o mărime convenţională ce poate fi utilizată numai ca un criteriu de recepţie a materialelor? T. Care dintre următoarele mase plastice aparţin termorigidelor: a) fenoplastele. c) PE−HD. b) poliamidele. d) UP. PA66. b) PP. PP? T.29. UP. PP. definită ca fiind energia absorbită prin ruperea epruvetei şi exprimată în J. b) încercările se efectuează numai prin solicitarea la tracţiune la temperaturi ridicate. PET. c) aminoplastele. c) răşinile alchidice. PTFE.

g/mol Numărul de lanţuri Ni Masa moleculară medie pe interval Mi. produsele NiMi şi N i M i2 şi se completează coloanele corespunzătoare din tabelul 11. Mm = ≅ 25208 g/mol şi M n = 12020 ⋅ 10 4 263 303 ⋅ 1010 12020 ⋅ 10 4 ≅ 23205 g/mol. aplicând relaţia (10. să se calculeze masa moleculară medie în funcţie de fracţia masică ( M m ) şi masa moleculară medie în funcţie de fracţia numerică ( M n ). Aplicând relaţiile (11. 28. utilizând aceste date.01 + 4·1. se obţine: 90000 ≅ 3207 . n= Tabelul 11.6. se calculează mai întâi masa moleculară medie Mi pentru fiecare interval. 30000] 2400 25000 600·105 150·1010 (30000 .1. 5180 . Să se calculeze gradul de polimerizare a unui lot de polietilenă de mare densitate PE−HD pentru care s-a determinat experimental o masă moleculară medie de 90000 g/mol Rezolvare Gradul de polimerizare n se determină cu relaţia (11.2 Intervalul maselor moleculare.3). rezultă: = 5180 .1): M C 2 H 4 = 2·12. cap.6. g/mol Ni M i N i M i2 (0 . 50000] Rezolvare Pentru calculul celor două mărimi prin care se poate caracteriza masa moleculară medie a polimerului se utilizează relaţiile (11.11.825·1010 1600 15000 240·105 36·1010 (10000 .11.3) rezultă : ∑ Ni ∑ N i M i2 ≅ 303 ⋅ 1010 .2) şi (11. 40000] 700 35000 245·105 85.75·1010 150 45000 675·104 30.2.1 (v. Datele iniţiale şi rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Aplicaţii A.06 A.1). Determinările experimentale de masă moleculară asupra unei probe de polimer au condus la datele prezentate în coloanele 1 şi 2 ale tabelului 11. 20000] (20000 .01 = 28.06 g/mol . 10000] 330 5000 495·104 0.1).6 Cu valorile astfel determinate.2) şi (11.11.375·1010 (40000 . calculând mai întâi masa monomerului etilenă (C2H4) cu datele din tabelul 1. ∑ N i M i = 12020 ⋅ 10 4 .

Relaţia dintre viteza de relaxare a tensiunilor din materialele polimerice şi temperatură este de tip Arrhenius: T .6 zile. înlocuind datele din enunţ se obţine σ ln 0 σ1 42 τ rt = = 60.3. prelucrată.11.5e ≅ 2.6). care s-a relaxat la nivelul σ1 = 6 N/mm2.5 N/mm2.11. kB = 13.11 ) v rσ = v rσ o e în care vrσ 0 este o valoare de referinţă a vitezei de relaxare. iar T – temperatura materialului (în K).6 − ≅ 2.6). pentru datele din enunţ. Ea – energia de activare a procesului de relaxare.10−24 J/K.81. Rezolvare a) Aplicând relaţia (11. astfel încât în bandă se generează tensiuni normale de întindere σ0 = 11 N/mm2. După menţinerea benzii în poziţie întinsă o durată τ1 = 90 zile. după menţinerea ei (în stare întinsă) o durată τ3 = 40 zile la t3 = 30 oC.11. A. dependentă de tipul materialului.4.5 N/mm2. rezultă: 264 − Ea k BT τ −τ − 1 0 τ rt 90 − 42 60. Să se determine constanta de relaxare a tensiunilor pentru această bandă şi intensitatea tensiunilor din banda de cauciuc după menţinerea în poziţia întinsă o durată τ1 = 90 zile. 11 ln 5. a) Să se determine valorile constantei de relaxare a tensiunilor la t1 = 20 oC. sub forma: τ rt = 0 .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR A. Banda se menţine în această stare la ta o durată τ0 = 2 zile.5 N/mm2. acelaşi rezultat putând fi obţinut şi astfel: σ = σ 1e = 5. după acest timp tensiunile din bandă atingând nivelul σ1 = 5. după menţinerea barei o durată τ1 = 60 zile la t1=20 oC sau o durată τ2 = 50 zile la t2 = 25 oC.3. ştiind că în aceasta s-a generat o tensiune de întindere σ0 = 12 N/mm2. O bandă de cauciuc cu (secţiunea dreptunghiulară) este supusă la tracţiune.6 . b) Să se determine nivelul tensiunilor din bară. la t2 = 25 oC şi la t3 = 30 oC pentru o bandă de cauciuc. ca la rezolvarea aplicaţiei A. după care capetele benzii se fixează.5 tensiunile se relaxează la nivelul σ = σ 0 e τ − 1 τ rt = 11e − 90 60. (11. Rezolvare Constanta de relaxare a tensiunilor pentru banda de cauciuc se poate determina cu ajutorul relaţiei (11. ţinând seama de datele din τ enunţul aplicaţiei.

τ rt1 şi τ rt2 fiind σ 12 σ 12 ln 0 ln ln 0 ln 6 6 σ1 σ1 o constantele de relaxare a tensiunilor la t1 = 20 C (T1 = 293 K) şi t2 = 25 oC (T2 = 298 K). 265 . 6 5 T2 ln τ rt2 − T1 ln τ rt2 T τ0 = e T2 − T1 = 0.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor τ1 τ 60 50 T T T = = 86.1− 293 ln 86 .4 N/mm2. ca urmare. acest sistem are soluţia: Ea = 1 1 − T1 T2 T T T kB ln T τ rt1 τ T2 rt = 13. τ0 pentru aplicaţia considerată. corespunzătoare relaxării tensiunilor la temperaturile t1 = 20 oC şi t2 = 25 oC. C şi τ0 fiind constante. şi 1 1 72.00156 zile Constanta de relaxare a tensiunilor la t3 = 30 oC (T3 = 303 K) are valoarea: E − 24 = τ 0 e a = 0.8⋅10 ⋅303 = 45. 3⋅10 −20 σ 3 = σ 0e τ − 3 T τ rt3 = 12e − 40 49. (11.8 ⋅ 10 −24 86.1 zile.3 ⋅ 10 − 20 J. În aceste circumstanţe.6 zile k B T3 b) Tensiunile din banda de cauciuc menţinută o durată τ3 = 40 zile la o t3 = 30 C (T3 = 303 K) vor fi: T τ rt3 4 . v rσ = C .00156e 13. iar τ rt constanta de T 0 τ0 τ rt τ rt1 = T relaxare la temperatura T. se obţine sistemul de ecuaţii (cu necunoscutele τ0 şi Ea): τ 1 E a = k B T1 ln rt τ0 τ 2 E a = k B T2 ln rt .2 ln = 4. τ rt2 = 2 = = 72.1 − 293 298 =e 298 ln 72 .7 ≅ 5.6 zile. Viteza de relaxare a tensiunilor este invers proporţională cu durata menţinerii materialului la o temepratură T şi. relaţia (11.12) k BT Considerând datele din enunţul aplicaţiei.11) devine: E T τ rt = τ 0 e a . se pot scrie 1 1 T T T relaţiile: vrσ = C .

Cristalele moleculare de polietilenă (polietilena cu gradul de cristalinitate 100%) au densitatea ρ100 = 1010 kg/m3. Să se estimeze gradele de cristalinitate ale PE-LD şi PE-HD.11.13) X = 100 X ρ100 − ρ 0 Aplicând această relaţie se obţine pentru cazurile considerate în enunţul aplicaţiei: 920 − 900 960 − 900 X PE −LD = 100 = 18% şi X PE −HD = 100 ≅ 55% 1010 − 900 1010 − 900 266 . polietilena comercială de joasă densitate PE−LD are densitatea ρPE-LD = 920 kg/m3.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR A. densitatea polietilenei necristalizate este ρ0 = 900 kg/m3. polietilena comercială de înaltă densitate PE−HD are densitatea ρPE-HD = 960 kg/m3. rezultă: ρ − ρ0 (11. Rezolvare Considerând că densitatea polietilenei creşte liniar cu gradul de cristalinitate X.5.

pulberi metalice etc. poliamidă. care sunt puternic legate între ele şi conlucrează eficient pentru a conferi ansamblului structural caracteristici superioare celor proprii componentelor solitare. într-o matrice metalică (Co. politetrafluoroetilenă etc. în concentraţii volumice de până la 95 %. bile de sticlă. TiC.1.) înglobată.) – în care sunt înglobate particulele unui material de umplutură (rumeguş de lemn. Materialele compozite stratificate au structura alcătuită dintr-un material suport dispus în straturi solidarizate cu un material de legătură (liant).) şi liant (răşină fenolică. materiale textile etc. într-o matrice metalică (Fe. Introducere Materialele compozite reprezintă o clasă modernă de materiale cu structura eterogenă. în concentraţii volumice de până la 80 %. În această categorie sunt incluse materialele organice stratificate. carton.) şi masele plastice aglomerate. Mo etc. având structura alcătuită dintr-o fază oxidică − ceramică (Al2O3. În funcţie de caracteristicile structurale. TaC etc. Materialele compozite cu granule (agregatele compozite) au structura alcătuită dintr-un material matrice în care sunt înglobate granule (particule) din unul sau mai multe materiale. Te etc. alcătuită din două sau mai multe materiale componente.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite Capitolul 12 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR COMPOZITE 12. cermeturile. ZrO2 etc.).). Co. materialele compozite pot fi împărţite în mai multe categorii: A. materialele dure. Cr.) sau termoplast (polimetacrilat de metil. polipropilenă. acid salicilic fin dispersat. Ni. B. având structura alcătuită dintr-un material macromolecular de bază − duroplast (răşină fenolică. având structura alcătuită din starturi multiple de material organic (hârtie. Ni. răşină 267 .) înglobate. lemn. răşină epoxidică etc. În această categorie sunt incluse: betonul. având structura alcătuită din particule fine de carburi metalice (WC.

b − lemn. ciment sau beton) sau metalice (diverse metale sau aliaje). 12. răşină ureoaldehidică etc. fier sau grafit.). Fig. carbură de siliciu. carbură de B. betonul armat şi. Structurile unor materiale compozite uzuale: a − beton. un material duroplast. carbură de siliciu.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR melaminformaldehidică. având structura alcătuită din unul sau mai multe straturi de material oxido-silicatic depuse pe un suport metalic (de obicei. Cu. împletituri de fibre sau straturi de fibre din diferite materiale. Cr. anorganic (ceramică pe bază de Al2O3. Ni. de sticlă. Ta. în prezent fiind folosite frecvent fibrele fine (trihite. nitrură de siliciu). C. whiskers) cu structură de monocristale perfecte din alumină. din oţel sau fontă). Fe etc. Pentru majoritatea materialelor din această categorie matricea este un material organic macromolecular (de obicei.1. Estimarea caracteristicilor fizico − mecanice ale materialelor compozite Caracteristicile de utilizare ale materialelor compozite sunt determinate esenţial de natura şi intesitatea legăturilor ce se realizează între materialele componente ale structurii acestora.1. oxid de Be. de carbon (grafit) sau metalice (W. iar fibrele sunt polimerice (poliamide de tip Kevlar. Mo. 12. ca material compozit natural. orientate sau neorientate). Materialele compozite cu fibre au structura alcătuită dintr-un material de bază (matrice) în care sunt înglobate fibre individuale (scurte sau lungi. de tipul răşinilor poliesterice nesaturate sau răşinilor epoxidice). ceramice (alumină. Imaginile structurilor câtorva materiale compozite folosite în tehnică sunt prezentate în figura 12. c − poliester armat cu fibre de sticlă Cele mai utilizate materiale din această categorie sunt compozitele polimerice armate cu fibre de sticlă. lemnul. Nylon sau Aramid).) şi materialele metalice emailate (materialele anorganico − metalice).2. care asigură conlucrarea (cooperarea) acestor 268 .

269 . Dacă un material compozit alcătuit dintr-o matrice (M) în care sunt înglobate fibre (f) dispuse paralel este solicitat la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor de o forţă Fc. B. cât şi structurile zonelor de legătură (interfaciale) dintre materialele componente.3. Ca urmare. comportarea sa poate fi descrisă astfel: • deformaţiile (alungirile) specificie (de natură elastică) ale matricei εM. dacă structura zonelor de legătură asigură conlucrarea perfectă a materialelor componente ale acestuia. care produce deformarea elastică a compozitului şi a materialelor sale componente. Imaginile microscopice ale suprafeţelor de rupere la tracţiune ale unui material compozit de tip poliester armat cu fibre de sticlă: a − cu legături insuficiente între matrice şi fibre. caracteristicile distribuţiei (dispunerii) acestor componente şi raportul concentraţiilor lor (masice sau volumice). în funcţie de caracteristicile materialelor componente şi de raportul concentraţiilor acestora în structura compozitului. materialul compozit are structura alcătuită dintr-o matrice în care sunt înglobate fibre dispuse paralel şi este solicitat la tracţiune axială pe o direcţie perpendiculară pe direcţia de dispunere a fibrelor. materialul este un agregat compozit solicitat la tracţiune monoaxială. fapt care se poate deduce cu uşurinţă comparând imaginile microstructurilor prezentate în figura 12.2. aşa cum se arată în schema prezentă în figura 12.12.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite componente. se consideră.2. A. materialul compozit are structura alcătuită dintr-o matrice în care sunt înglobate fibre dispuse paralel şi este solicitat mecanic la tracţiune axială în lungul fibrelor. trei cazuri distincte: A. Fig. un material compozit este bine realizat. când se analizează structura unui material compozit se iau în considerare atât structurile materialelor componente. b − cu legături puternice între matrice şi fibre Pentru a prezenta modul în care se pot estima caracteristicile fizico − mecanice ale unui material compozit. care evidenţiază dependenţa dintre comportarea la rupere a unui material compozit de tip poliester armat cu fibre de sticlă şi calitatea legăturilor realizate între matrice şi fibre. C.

12. • dacă secţiunea (transversală) portantă a compozitului are aria SC. Schema conlucrării componentelor M şi f ale unui material compozit supus la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor Relaţia (12. iar porţiunea din SC ocupată de matrice are aria SM = SC(1 − vf) şi se pot scrie relaţiile: (12.5) EC = EM(1 − vf) + Efvf. iar σM. fibrelor şi compozitului. în fibre şi în compozit.4) σCSC = σMSM + σfSf ⇒ σC = σM(1 − vf) + σfvf. ε f = EM Ef EC • forţa Fc se distribuie pe M şi f existente în structura compozitului. (12. σf şi σC sunt tensiunile normale (pe direcţia de acţiune a forţei Fc) generate de solicitarea mecanică în matrice. se poate aplica legea lui Hooke şi rezultă relaţiile: σf σ σ şi ε C = C . determinată de existenţa legăturilor intime dintre ele.1) εM = εf = εC . Schema comportării unui material compozit cu fibre dispuse paralel la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor Fig. cunoscând valorile modulelor de elasticitate longitudinală ale materialele componente M şi f.3. Ef şi EC sunt modulele de elasticitate longitudinală ale matricei. • dacă EM. această condiţie (numită condiţia de izodeformaţie) fiind respectată datorită conlucrării componentelor M şi f. 12. Această relaţie este valabilă dacă fracţia 270 .3) Fc = FM + Ff. (12.2) εM = M .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fibrelor εf şi compozitului εC pe direcţia de aplicare a forţei Fc sunt egale: (12. porţiunea din SC ocupată de fibre are aria Sf = SCvf.4. o parte FM fiind preluată de matrice şi o parte Ff − de fibre: (12.5) permite estimarea modulului de elasticitate longitudinală al unui material compozit. iar fracţia volumică a fibrelor în aceasta este vf. Fig.

7) v fcr = mM Rmf − RmM Relaţiile de forma (12.4) se poate adapta pentru estimarea rezistenţei la rupere a compozitului RmC în funcţie de rezistenţa la rupere a fibrelor Rmf şi de rezistenţa convenţională a matricei RmM: (12. cum ar fi: coeficientul de difuzie D. legăturile dintre M şi f asigură respectarea condiţiei de izodeformaţie numai într-o zonă din jurul fiecărei fibre înscrisă într-un cilindru cu diametrul dm (numită zona de acţiune a fibrei).5). în consecinţă.1).5 justifică această afirmaţie. rezistenţa la rupere * * corespunde rezistenţei la rupere a matricei RmM ( RmM > RmM. comportarea sa poate fi descrisă astfel: 271 .6) este valabilă dacă vf este suficient de mare. rezistenţa sa la rupere scade pe măsură ce creşte vf.4. care produce deformarea elastică a compozitului şi componentelor sale. pentru ca orice porţiune din M să aparţină unei zone de acţiune a unei fibre. materialul M din afara acestei zone putându-se deforma liber. dată de relaţia: R * − RmM . compozitul trebuie să se caracterizeze printr-o densitate suficient de mare a fibrelor (fracţia volumică a fibrelor trebuie să fie suficient de mare).5) sunt valabile şi pentru estimarea altor caracteristici fizico − mecanice ale materialelor compozite. coeficientul de conductibilitate termică λ sau coeficientul contracţiei transversale (Poisson) µ. relaţia (12. Dacă un material compozit alcătuit dintr-o matrice (M) în care sunt înglobate fibre (f) dispuse paralel este solicitat la tracţiune monoaxială de o forţă Fc normală la fibre. Aşa cum sugerează schema din figura 12.6. • dacă compozitul are vf mică. Dacă materialul compozit este alcătuit dintr-o matrice moale şi plastică şi fibre cu rezistenţă mecanică ridicată şi plasticitate scăzută (care se comportă elastic până la rupere).6) RmC = RmM(1 – vf) + Rmfvf .4) şi (12. B. relaţia (12. • efectul durificator al fibrelor se manifestă dacă fracţia volumică a fibrelor depăşeşte valoarea critică vfcr. Diagrama prezentată în figura 12. evidenţiind următoarele aspecte: • dacă materialul este lipsit de fibre (vf = 0). RmM fiind definită prin tensiunea care produce matricei o deformare specifică egală cu cea la care survine ruperea fibrelor.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite volumică a fibrelor în materialul compozit este suficient de mare pentru a fi respectată condiţia de izodeformaţie (12. aşa cum se arată în schema prezentată în figura 12. deoarece o mare parte din materialul matricei se află în afara zonelor de acţiune ale fibrelor şi se deformează liber. Ca şi relaţia (12. deoarece matricea este plastică şi se deformează înainte de rupere mai mult decât fibrele). (12. iar prezenţa fibrelor este echivalentă cu existenţa în material a unor goluri (defecte) care îi diminuează secţiunea portantă.

ţinând seama de îndeplinirea 272 . Diagrama dependenţei dintre rezistenţa la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor a unui compozit şi mărimea fracţiei volumice a fibrelor • orice element de volum din materialul compozit se deformează elastic pe direcţia tensiunilor σC. porţiunea ocupată de fibre fiind Lf = LCvf.10) εC = εM(1 − vf) + εfvf.9) se transformă într-o relaţie de aceiaşi formă cu (12. 12. în fibre σf şi în compozit σC sunt egale: (12.9) ∆LC = ∆LM + ∆Lf.5): εM = ∆L f = ∆L f şi relaţia (12.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • tensiunile normale (pe direcţia de aplicare a forţei Fc) generate de solicitarea mecanică în matrice σM. iar deformaţiile specifice (pe aceeaşi direcţie) ale celor două materiale LC ∆L ∆LM (M şi f) ce compun elementul de volum sunt: ε M = M = şi LM LC (1 − V f ) Lf LCV f (12.4) şi (12. alungirea ∆LC produsă pe această direcţie obţinându-se prin sumarea alungirii matricei ∆LM şi alungirii fibrelor ∆Lf: (12. Fig. iar porţiunea ocupată de materialul matricei – LM = LC(1 − vf).8) σM = σf = σC. deformaţia specifică corespunzătoare acestui element este ∆L ε C = C .2) şi. rămân valabile relaţiile (12. această condiţie (numită condiţia de izotensiune) fiind respectată datorită legăturilor intime existente între matrice şi fibrele compozitului.5. deoarece lungimea iniţială a elementului de volum a fost LC = LM + Lf. • deoarece deformaţiile produse compozitului de solicitarea mecanică sunt de natură elastică.

11) sunt valabile şi pentru estimarea altor caracteristici fizico − mecanice al materialelor compozite pe direcţia normală la fibre.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite condiţiei de izotensiune (12.11) EC 1 = EM1 (1 − V f ) + E −1V f . Schema comportării unui agregat compozit la tracţiune monoaxială Relaţiile de forma (12. aşa cum se arată în schema prezentată în figura 12.10). comportarea sa este dificil de descris.10) devine: − − (12. rezistivitatea electrică ρ (inversul conductibilităţii electrice) se pot utiliza relaţii de tipul (12. Schema comportării la tracţiune monoaxială pe direcţia normală la fibre a unui material compozit cu fibre dispuse paralel Fig.6. cum sunt.7. f exponentul n aparţinând mulţimii n ∈ [−1. de exemplu.12) EC = Em (1 − V f ) + E nV f . astfel: • dacă n = −1. pentru alte caracteristici. relaţia (12. 12. Valoarea exponentului n depinde de caracteristicile materialelor M şi f care alcătuiesc compozitul. Fig. 12.11) şi agregatul compozit se 273 . relaţia (12.8).11) permite estimarea modulului de elasticitate longitudinală al unui material compozit. C. cum ar fi coeficientul de difuzie D sau coeficientul de conductibilitate termică λ. f Pentru condiţiile de solicitare considerate. relaţia (12. care produce deformarea elastică a compozitului şi componentelor sale.7. ca urmare.12) devine (12. cunoscând valorile moduleleor de elasticitate longitudinală ale materialelor componente M şi f.1] \{0}. se poate presupune că modulul de elasticitate lungitudinală al agregatelor compozite este dat de relaţii de forma: n n (12. Dacă un material de tip agregat compozit este solicitat la tracţiune monoaxială de o forţă Fc. Cercetările întreprinse până în prezent au evidenţiat însă că astfel de materiale au caracteristicile elastice intermediare celor corespunzătoare compozitelor cu fibre (cu aceleaşi materiale M şi f) care îndeplinesc condiţiile de izodeformaţie şi de izotensiune.

radială (secţiunea făcută cu un plan care conţine axa trunchiului) şi tangenţială (secţiunea făcută cu un plan paralel cu axa trunchiului şi normal unei raze a acestuia) obţinute. un astfel de agregat compozit poate fi alcătuit dintr-o matrice cu EM foarte scăzut (de exemplu. agricultură etc. ca urmare. sugerând eterogenitatea structurală şi anizotropia acestui material. Lemnul – material compozit natural Lemnul este unul din materialele compozite naturale cu fibre folosite pe scară largă în aplicaţiile tehnice. din oţel) în care sunt înglobate particule sferice cu Ef foarte scăzut (de exemplu.12) devine (12. în multe ţări (de exemplu. din oţel).12) sunt valabile nu numai pentru estimarea caracteristicilor elastice ale agregatelor compozite. iar agregatele compozite cu EM ridicat şi Ef scăzut au comportarea elastică descrisă de (12.5) şi agregatul compozit se comportă ca un material compozit (cu fibre) care îndeplineşte condiţiile de izodeformaţie. Sursa din care se obţine acest material este în mod obişnuit trunchiul arborilor. brăzdat sau desprins în 274 .12) cu n ∈ (−1. coeficientul contracţiei transversale µ etc. relaţia (12. SUA sau Rusia) cantitatea de lemn utilizată anual pentru diverse construcţii industriale sau civile şi în alte aplicaţii (din industria mobilei. • dacă n = 1. un astfel de agregat compozit poate fi alcătuit dintr-o matrice cu EM foarte ridicat (de exemplu.) 12. aspectul secţiunilor transversală (secţiunea făcută cu un plan perpendicular pe axa longitudinală a trunchiului). cu aspect crăpat. coeficientul de conductibilitate termică λ. industria chimică. Secţiunea transversală făcută prin trunchiul unui arbore evidenţiază (la scară macroscopică). ci şi pentru alte caracteristici fizico-mecanice (coeficientul de difuzie D. care are o parte exterioară. din cauciuc). numită ritidom (partea moartă. • agregatele compozite industriale având EM scăzut şi Ef ridicat au comportarea elestică descrisă de (12.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR comportă ca un material compozit (cu fibre) care îndeplineşte condiţia de izotensiune.8. Ca şi în cazul celorlalte tipuri de materiale compozite.0). pentru studierea structurii lemnului se procedează la secţionarea trunchiului arborilor. aşa cum se arată în figura 12. aşa cum se poate observa în figura 12.9.12) cu n ∈ (0. relaţiile de forma (12. din cauciuc) în care sunt înglobate particule sferice cu Ef foarte ridicat (de exemplu.1). următoarele zone structurale ale acestuia: • zona exterioară a trunchiului reprezintă scoarţa (coaja).3.) depăşind suma cantităţilor de oţel şi beton întrebuinţate în aplicaţiiile tehnice din toate ramurile economiei lor naţionale.

celulele care alcătuiesc acest ţesut au propietatea de a se multiplica în mod continuu în timpul perioadei de vegetaţie a arborelui şi de a da naştere anual (spre interior) ţesuturilor care formează lemnul şi (spre exterior) ţesuturilor care formează liberul. numită duramen (format din ţesuturi moarte. culoarea mai închisă decât alburnul). • zona interioară a trunchiului reprezintă lemnul. şi care are. prin care se face circulaţia ascendentă a sevei brute).Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite solzi. afânate şi rezistente.9. permiţând stabilirea vârstei arborelui. care are o parte exterioară. în fâşii sau în placi) şi o parte interioară. numită măduvă (formată din ţesuturi de parenchim rare.10. Fig. care alcătuiesc ţesutul conductor al sevei brute. numită liber (partea vie. • zona intermediară. la cele mai multe specii de arbori. 12. cu pereţii lignificaţi. straturile lemnoase care se formează anual datorită activităţii cambiului şi care determină creşterea în grosime a lemnului sunt numite inele anuale şi pot fi observate clar în secţiunea transversală. care se dezvoltă anual şi este alcătuită din vase. Schema secţionării trunchiului arborilor pentru studierea structurii lemnului Fig. o parte centrală. fibre liberiene şi ţesuturi de parenchim). aşa cum se observă în figura 12. golite de conţinutul lor celular. 275 . care se distinge uşor la tulpinile tinere şi este mult diminuată la tulpinile arborilor maturi) şi o parte intermediară. 12. Zonele structurale ale trunchiului unui arbore Structura la scară microscopică (constituţia anatomică) a lemnului are.8. situată între coajă şi lemn formată dintr-un singur strat de celule care determină creşterea în grosime a trunchiului reprezintă cambiul. următoarele elemente: • vasele lemnoase sunt şiruri de celule alungite. numită alburn (de culoare deschisă.

). pin etc. − traheidele (vasele imperfecte). la care pereţii transversali (care despart celulele componente ale vaselor) au dispărut complet sau parţial. • razele medulare sunt şiruri de celule de parenchim aşezate radial. la care pereţii transversali se păstrează intacţi sau ciuruiţi. Structura la scară microscopică (constituţia anatomică) a lemnului Datorită acestei constituţii anatomice.50 %). strâns legate între ele (fără spaţii inter celulare).. pe pereţii lor laterali existând multiple punctuaţii (mici porţiuni circulare nelignificate şi permeabile care permit comunicarea cu ţesuturile sau vasele vecine...10.. ele constituind 40.6 %).. lignificaţi şi cu spaţiul interior (golit de conţinutul celular) foarte îngust. fibrele lemnoase sunt elementele de bază ale ţesutului mecanic (de rezistenţă) al lemnului.. cu pereţii groşi.. care apar în structura masei lemnoase a unor specii de arbori (molid. 12. 276 . Fig.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR vasele lemnoase sunt de două feluri: − traheele (vasele perfecte sau vasele propriu-zise).. oxigenul (44. • fibrele lemnoase sunt şiruri de celule moarte.45 %) şi hidrogenul (5.70 % din masa lemnului. lemnul poate fi privit ca un material compozit având în structură fibrele lemnoase alcătuite din celuloză şi o matrice (liant) alcătuită din hemiceluloză (celuloză cu grad relativ redus de polimerizare n < 200 ) şi lignină (polimer cu reţea de fenol − propan). Elementele chimice care compun matricea şi fibrele acestui material sunt: carbonul (49. • canalele rezinifere sunt canale căptuşite cu celule secretoare de răşină. astfel că circulaţia sevei prin acestea se face ca prin nişte tuburi. alungite.

11 şi 12. standardele care regelmentează modul de efectuare a încercărilor fiind: STAS 336 şi STAS 6291 (pentru încercarea la tracţiune). în lungul fibrelor sau perpendicular pe direcţia fibrelor. iar în figurile 12. densitatea absolută ρ0 este masa unităţii de volum de lemn anhidru (uscat artificial la 105 oC).13 şi 12. • proprietăţile fizico-mecanice ale lemnului (şi produselor confecţionate din lemn) sunt influenţate sunstanţial de umiditatea acestuia. Elasticitatea.15. Pentru determinarea caracteristicilor care pot exprima cantitativ aceste proprietăţi (modulul de elasticitate E. Principalele proprietăţi fizico-mecanice ale lemnului şi caracteristicile care se folosesc pentru exprimarea cantitativă a acestora se definesc în moduri similare şi se determină prin încercări asemănătoare celor utilizate în cazul materialelor metalice (v. iar 277 . iar densitatea convenţională ρc este raportul dintre masa de lemn anhidru şi volumul de lemn verde (cu fibrele saturate de umiditate) din care aceasta sa obţinut prin uscarea artificială a lemnului la 105 oC. În figurile 12. rezistenţă mecanică relativ scăzută) provenind din arborii alor căror frunze rămân verzi tot timpul anului (brad. în general. cap. A. pin etc. B. aceste încercări se efectuează prin solicitarea monoaxială (la întindere sau la compresiune). ţinând seama de anizotropia proprietăţilor lemnului. Influenţele prezenţei concentratorilor de tensiuni mecanice asupra comportării la rupere a lemnului (la tracţiune pe direcţia fibrelor) sunt sugerate de imaginile prezentate în figura 12.2 şi 3. rezistenţa la rupere Rm. Densitatea lemnului se defineşte în trei moduri distincte: densitatea lemnului verde ρu este masa unităţii de volum de lemn verde (cu umiditatea maximă).3). prezintă o mare anizotropie a proprietăţilor fizico-mecanice. criteriul principal care stă la baza acestei calsificări fiind natura sezonieră a arborilor din care provine lemnul.12 sunt prezentate (pentru exemplificare) curbele caracteristice convenţionale la tracţiune şi compresiune pe direcţia fibrelor pentru lemnul de fag.) se folosesc (ca încercări de referinţă) încercarea la tracţiune şi încercarea la compresiune. plasticitatea şi rezistenţa la rupere a lemnului se definesc la fel ca în cazul materialelor metalice (v.14 sunt redate aspectele specifice ale ruperii lemnului la astfel de solicitări. Trebuie precizat că împărţirea tradiţională a diverselor specii de lemn în categoriile: lemn de esenţă moale şi lemn de esenţă tare foloseşte rezistenţa mecanică numai ca un criteriu secundar.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite La stabilirea proprietăţilor de utilizare ale lemnului trebuie avute în vedere următoarele aspecte: • lemnul. lemnul de esenţă moale (având.3). având structura unui material compozit cu fibre dispuse paralel.). STAS 86 şi STAS 1348 (pentru încercarea la compresiune). scap. 3. a unor epruvete prelucrate din lemn. alungirea procentuală după rupere A etc.

Aspectul ruperilor lemnului la compresiune pe direcţia fibrelor . Comportarea la rupere a lemnului se poate caracteriza cu ajutorul încercării la încovoiere statică (reglementată de STAS 337/2) al cărei rezultat este rezistenţa al rupere la încovoiere statică normală pe fibre Rmis sau (ca şi în cazul materialelor metalice.16.11. 12. Fig. 12.). C. v.scap.7) cu ajutorul încercării de încovoiere prin şoc cu ciocanul pendul (reglementată de STAS 338). în general. Curbe caracteristice convenţionale la tracţiune pe direcţia fibrelor pentru lemnul de fag Fig.12. în N/mm2.3. 12.13. Aspectele specifice ale ruperii la încovoiere (statică sau dinamică) a lemnului sunt sugerate de imaginile prezentate în figura 12.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR lemnul de esenţă tare (având. Curbe caracteristice convenţionale la compresiune pe direcţia fibrelor pentru lemnul de fag Fig. 12. al cărei rezultat este (de obicei) rezilienţa (indicele de rezilienţă) KCV în J/cm2 sau (uneori) rezistenţa la rupere la încovoiere dinamică normală pe fibre Rmid. fag etc.14. rezistenţă mecanică ridicată) fiind obţinut din arborii ale căror frunze se schimbă anual (stejar. Aspectul ruperilor lemnului la tracţiune pe direcţia fibrelor 278 Fig.

15. Comportarea la rupere a lemnului în prezenţa concentratorilor de tensiuni: a − de tipul crestăturilor laterale.. 12. Duritatea lemnului se determină folosind mai multe metode: • Metoda Brinell (reglementată de STAS 2417/2) utilizează ca penetrator o sferă (bilă) din oţel.16. b − de tipul orificiilor Fig. pe un 279 . cu o forţă F. 12. pentru determinarea durităţii prin această metodă se apasă penetratorul sferic cu diametrul D. 25 s). b − în cazul solicitării la încovoiere dinamică D.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite Fig. Aspectul ruperilor lemnului la încovoiere normală pe fibre: a − în cazul solicitării la încovoiere statică.. un timp τd (τd = 10 .

12.9) curba de durabilitate la obseală (curba Wöhler). Modificarea rezistenţei la oboseală a lemnului de brad în funcţie de: a − temperatură .18. Fig. 18.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR eşantion (probă. pentru determinarea durităţii prin această metodă se apasă penetratorul sferic. exprimată în kgf (1 kgf = 9. pe un eşantion (probă. Aspectul acestei curbe (v. calculată cu relaţia (3. cu o forţă crescătoare.17) arată că în cazul lemnului (la fel ca la unele materiale metalice) se poate defini caracteristica numită rezistenţă la oboseală RO.17) şi exprimată în mm2.3. se îndepărtează penetratorul şi se măsoară diametrul d al urmei lăsate de acesta pe lemn (v.24). v. Duritatea Brinell (simbolizată HB) este o caracteristică mecanică definită (convenţional) ca fiind raportul dintre forţa F.80665 N) şi aria suprafeţei urmei lăsate de acesta pe lemnul analizat Sp. Comportarea la solicitări variabile a lemnului se poate analiza construind (ca şi în cazul materialelor metalice. 12. 3. piesă) din lemnul care se analizează. • Metoda Janka (reglementată de STAS 2417/1) utilizează ca penetrator o sferă (bilă) din oţel cu diametrul D = 11. b − umiditate . E. scap. epruvetă. acestă caracteristică se modifică în funcţie de temperatura şi umiditatea lemnului aşa cum sugerează diagramele prezentate în figura 12. Duritatea Janca (simbolizată HJ) este o caracteristică mecanică definită 2 (convenţional) prin relaţia HJ = F.17.28 mm (având aria secţiunii ecuatoriale Se = 100 mm2 = 1 cm2). fig. Curba de durabilitate la oboseală (Wöhler) a lemnului de molid 280 Fig. epruvetă. piesă) din lemnul care se analizează şi se stabileşte intensitatea forţei F (în kgf) care produce pătrunderea penetratorului în lemn pe o adâncime h = D .12. fig. iar după încetarea acţiunii forţei.

5…6.1.0 Lemn cu rezilienţă foarte mare KCV > 9. salcie albă Mahon.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite Caracteristicile fizico-mecanice anterior definite permit clasificarea speciilor de lemn în categoriile precizate în tabelul 12. pin Mesteacăn Ulm de câmp Carpen. balsa.). ulm Nuc. pin Mesteacăn. nuc Guaiac Plop tremurător Brad. N/mm2 Rezilienţa KCV *. nuc Balsa Brad. J/cm2 Lemn cu rezilienţă foarte slabă KCV < 3.0 * caracteristicile se determină pe lemnul cu umiditatea de 12 % Lemnul brut se prelucrează sub formă de semifabricate destinate utilizării în diverse aplicaţii tehnice (construcţii civile sau industriale.0 Lemn cu rezilienţă slabă KCV = 3. Clasificarea lemnului în funcţie de caracteristicile fizico − mecanice Caracteristica Categoriile de lemn Lemn foarte uşor Lemn uşor Lemn moderat de greu Lemn greu Lemn foarte greu Lemn extrem de greu Lemn foarte moale Lemn moale Lemn mijlociu Lemn foarte dur Lemn extrem de dur Lemn cu rezistenţă foarte slabă Lemn cu rezistenţă slabă Lemn cu rezistenţă bună Lemn cu rezistenţă mare Lemn cu rezistenţă foarte mare Lemn cu rezistenţă foarte slabă Lemn cu rezistenţă slabă Lemn cu rezistenţă bună Lemn cu rezistenţă mare Lemn cu rezistenţă foarte mare Lemn cu rezistenţă foarte slabă Lemn cu rezistenţă slabă Lemn cu rezistenţă bună Lemn cu rezistenţă mare Lemn cu rezistenţă foarte mare Valorile caracteristicii ρu < 400 ρu = 400…500 ρu = 500…650 ρu = 650…800 ρu = 800…1000 ρu > 1000 HJ < 350 HJ = 350…500 HJ = 500…650 HJ = 650…1000 HJ > 1000 Rmc < 30 Rmc = 30…45 Rmc = 45…60 Rmc = 60…80 Rmc > 80 Rmt < 75 Rmt = 75…90 Rmt = 90…125 Rmt = 125…150 Rmt > 150 Rmis < 65 Rmis = 65…85 Rmis = 85…110 Rmis = 110…140 Rmis > 140 Exemple de specii de lemn Balsa. Tabelul 12. mobilier. pin Mesteacăn Carpen. N/mm2 Rezistenţa la tracţiune paralelă cu fibrele Rmt *. pin Mahon Mesteacăn Fag. fag Carpen Plop alb Brad Pin Carpen. fag Guaiac Balsa Mahon Brad. mesteacăn Fag. kg/m3 Duritatea HJ * Rezistenţa la compresiune paralelă cu fibrele Rmc *.5 Lemn cu rezilienţă bună KCV = 4.0 Lemn cu rezilienţă mare KCV = 6. ambalaje etc.0…4.0…9. Principalele categorii de semifabricate realizate din lemn brut 281 .1. fag Mesteacăn. N/mm2 Rezistenţa la încovoiere statică normală pe fibre Rmis *. fag Măslin Guaiac Brad. nuc Densitatea ρu.

aparţin. panelul (semifabricat alcătuit dintr-un miez de şipci şi feţe din furnir cu fibrele perpendiculare pe direcţia fibrelor miezului). plăci fonoabsorbante (obţinute prin perforarea sau înţeparea suprafeţelor unor PFL moi şi poroase şi destinate utilizării la finisajele interioare şi tratamentele fonoabsorbanete ale construcţiilor) etc. plăci dure – PFL. insectelor xilofage şi focului).D). obţinute prin lipirea mai multor straturi de PFL. folie de hârtie impregnată cu răşină melaminică). realizate în diverse sortimente: plăci de interior presate perpendicular pe feţe (obţinute din aşchii de lemn încleiate cu răşină ureoformaldehidică şi presate perpendicular pe feţe). plăci de interior presate perpendicular pe feţe – PAL. plăci emailate din aşchii de lemn PAL. de asemenea. plăci decorative (plăci din PFL. realizate în diverse sortimente: plăci cu densitate medie – PFL.800 kg/m3.0 mm. plăci extrudate din aşchii de lemn – PAL.M (plăci din aşchii de lemn acoperite pe ambele feţe. datorită structurii şi proprietăţilor pe care le prezintă. 282 . finisate prin acoperirea uneia din feţe cu o peliculă de email sau lac pe bază de răşini sintetice uscată la cald). încleierea fiind rezistentă la fiereberea în apă. alcătuite dintr-o ramă de lemn şi un miez din lamele sau hârtie. la atacul ciupercilor şi insectelor xilofage). plăci de exterior presate perpendicular pe feţe – PAL. şipci. pe una sau ambele feţe. care se obţine prin derulare centrică sau tăiere plană din buşteni sau cherestea).SET (plăci din aşchii de lemn înobilate pe ambele feţe cu masă de şpaclu. prin presare la cald. plăcile celulare (semifabricate de tip panou. cu sau fără adaosuri de lianţi. Din lemn brut.D finisate aplicând. plăcile din aşchii de lemn – PAL. placajul (semifabricat stratificat din furnire tehnice). lemnul stratificat.CON (obţinute din aşchii de lemn încleiate cu răşină fenolică. cu unul sau mai multe pelicule de răşină sintetică. clasei materialelor compozite: principalele tipuri de astfel de semifabricate sunt: furnirul (semifabricat plan. plăci stratificate din PFL.2).AI (obţinute din aşchii de lemn încleiate cu răşină ureoformaldehidică şi care au înglobate substanţe de protecţie contra ciupercilor.D (obţinute prin împâslirea şi presarea fibrelor de lemn. aceste sortimente se pot supune unor tratamente termice. plăci emailate (plăci din PFL. având densitatea ρ > 800 kg/m3). chimice sau termochimice (de tipul celor prezentate în tabelul 12. plăci melaminate (plăci din PFL.. peliculele de suprafaţă fiind din răsină melaminică). rigle. cu grosimea de 0.DM (PFL cu densitatea ρ = 500.D având aplicat pe una din feţe un strat subţire de pastă mecanică albă sau colorată în diverse nuanţe). dulapi. şi plăcile din fibre de lemn – PFL. plăci melaminate din aşchii de lemn – PAL. cherestea şi/sau aşchii de lemn se realizează şi alte tipuri de semifabricate. buşteni.Ex (obţinute din aşchii de lemn presate la cald prin extrudare şi placate pe ambele feţe cu furnir tehnic) etc. imprimări. în scopul obţinerii unor caracteristici de utilizare convenabile.D. care.D (plăci cu grosimea s > 12 mm..ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR sunt buştenii şi cheresteaua de diverese sortimente: grinzi.5…3. grunduri. destinate fabricării mobilierului sau utilizării în lucrările interioare de construcţii). acoperite pe ambele feţe cu placaj). emailuri şi lacuri. prin presare la cald. destinate fabricării mobilierului sau utilizării în lucrările interioare de construcţii). scânduri.

prin aburire obţinându-se o nuanţă uniformă roşie – cărămizie. • Protecţia cherestelei împotriva crăpării. iar • Micşorarea umidităţii prin menţinerea îndelungată a lemnului în depozite cheresteaua cu grosime mare de uscare (cu lungimea de 50…100 m şi lăţimea de 30…50 m). cu aer cald şi umed. 99…100 oC.).Tabelul 12. asemănătoare lemnului de mahon. (75…80 mm) se menţine 70…250 zile USCAREA ÎN • Micşorarea umidităţii prin menţinerea lemnului în instalaţii de tip tunel Uscarea la 70…100 oC. la • Reducerea umidităţii lemnului cu 20…30 % în primele ore după aburire. de acestea (deformaţii. cu viteza de INSTALAŢII circulaţie a aerului 3…6. prin tratarea capetelor cu aracet produs pe bază de poliacetat de vinil) sau folosind elemente mecanice de protecţie. timp de 24 ore. . Principalele date privind tratamentele aplicate semifabricatelor din lemn Denumirea tratamentului Scopurile aplicării tratamentului Principalele date privind regimul tratamentului ABURIREA USCAREA ÎN AER • Înlăturarea diferenţelor de culoare între alburn şi duramen. atmosferică. • încălzirea camerei la • Reducerea tensiunilor reziduale din lemn şi evitarea defectelor cauzate 99…100 oC în 4…12 ore. • Creşterea caracteristicilor de rezistenţă mecanică Cheresteaua cu grosimea sub 25 mm se menţine 22…60 zile.5 m/s. crăpături etc. cu peioade de menţinere în vid • Conservarea buştenilor împotriva răscoacerii şi crăpării în timpul verii prin imersare sau stropire cu apă.2. • aburirea propriuzisă. PREZERVAREA • Antiseptizarea lemnului înainte de uscare (cu paste antiseptice aplicate − LEMNULUI upeficial). saturaţie în apă al fibrelor. Se folosesc camere speciale de • Distrugerea agenţilor biologici existenţi în lemn (ciuperci şi insecte aburire şi se parcurg trei etape: xilofage) si blocarea fenomenelor de încingere şi răscoacere. • încălzirea completă a • Reducerea contragerii şi umflării specifice prin modificarea punctului de lemnului la 99…100 oC în 8…18 ore. INDUSTRIALE Uscarea se realizează printr-o succesiune alternantă de perioade USCAREA • Micşorarea umidităţii prin menţinerea lemnului în instslaţii speciale de de încălzire la presiune ÎN VID tratare în vid. ca urmare a evaporării mai intense a apei din lemnul încălzit.

numită lungime critică a fibrelor Lc.19 şi se scrie condiţia de echilibru a fibrelor (cu diametrul df şi lungimea Lf). cu cât raportul df cât tensiunile de forfecare τm ce pot fi preluate de matrice au intensităţi mai ridicate. 12. (12. aşa cum arată schema din fig.13) 4 df relaţia finală (12. iar prin reacţiune se dezvoltă în matrice (pe direcţia paralelă cu fibrele) tensiuni de forfecare τM. matricea (care. • Rezistenţa mecanică ridicată a unui astfel de compozit se obţine dacă fracţia volumică a fibrelor înglobate în material este suficient de mare. 284 . numit raport de formă al fibrelor.13) permite următoarele interpretări: • tensiunile σf preluate de fibrele unui material compozit pot fi cu atât mai L . astfel că orice porţiune din materialul matricei se află integral într-o zonă de acţiune a unei fibre. are tendinţa de a se deforma mai mult) induce în fibre tensiuni de întindere σf.4. unele din acestea fiind prezentate în scap. • lungimea minimă a fibrelor compozitului.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 12.2 – cazul A: • Comportarea solidară a componentelor la solicitarea mecanică la tracţiune în lungul fibrelor a unui astfel de compozit este determinată de legăturile interfaciale puternice create între M şi f la elaborarea materialului. Materialele compozite durificate cu fibre Compozitele durificate cu fibre (având structura alcătuită dintr-o matrice (M) în care sunt înglobate fibre (f) cu rezistenţă mecanică ridicată. care sunt maxime în vecinătatea interfeţei M – f (unde matricea este constrânsă să respecte condiţia de izodeformaţie) şi se micşorează în intensitate pe măsură ce creşte distanţa faţă de fibre (datorită diminuării constrângerilor impuse materialului matricei). care permite preluarea de către acestea a unor tensiuni cu intensitatea σf. Datorită comportării solidare a ansamblului M – f.3. Dacă se utilizează schema din figura 12. la solicitarea la tracţiune în lungul fibrelor a materialului compozit se generează tensiuni mecanice atât în f. cât şi în M. este mai mare şi cu mari. rezultă: πd 2 4L f σ f = πd f Lτ M ⇒ σ f = τM . 12. Pentru a justifica această afirmaţie este necesar să se cunoască mai în detaliu aspectele principale ale mecanismului durificării cu fibre a materialelor. orientate unidirecţional) reprezintă clasa de materiale compozite cu cele mai mari perspective de dezvoltare şi de utilizare în aplicaţiile tehnice.

numite trihite sau fibre whiskers.16) .15) L Comportarea la solicitări mecanice a compozitelor durificate cu fibre prezintă şi următoarele particularităţi: • Rezistenţa lor mecanică este influenţată în măsură importantă de precizia orientării fibrelor pe direcţia aplicării solicitărilor mecanice. 1 σf Fig. (12. (12. 1.30 µm şi > 100) monocristaline cvasiperfecte (fără defecte ale df structurii cristaline de tipul dislocaţiilor – v..Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite este dată de relaţia: . dacă unghiul dintre direcţia orientării fibrelor şi direcţia de aplicare a solicitărilor mecanice are măsura θ. scap.14) Lc = d f τ rM 4 τrM fiind rezistenţa la rupere la forfecare a materialului ce constituie matricea compozitului.6). L cu atât materialul compozit are o comportare mai eficientă în ceea ce priveşte conlucrarea între M şi f şi poate prelua solicitări mecanice de intensitate mai ridicată. Schema solicitării mecanice a M şi f la în cazul compozitelor durificate cu fibre Lc . rezistenţa la rupere a materialului compozit este: R R* τ rM (12. relaţia (12. cos 2 θ cosθ sin θ sin 2 θ RmC = RmM (1 − v f ) + Rmf (1 − 285 . de genul unor filamente L (cu df = 1.19. Pentru compozitele durificate cu fibre discontinui.12.. Aspectele prezentate mai înainte au condus la ideea realizării materialelor compozite durificate cu fibre discontinui ultrarezistente. este mai mic.2 ). principalele caracteristici fizico – mecanice ale unor astfel de fibre sunt redate în tabelul 12.3.5. care permite estimarea rezistenţei lor mecanice se modifică astfel: • cu cât raportul Lc )v f . mM ) RmC .θ = min( mC . numit raport de transfer al sarcinilor.

5).alumină BeO B4C SiC Si3N4 C . dacă măsura unghiului θ depăşeşte o valoare critică θcr.6) sau (12.07 212. Tabelul 12. care. impunând determinarea experimentală a acestor caracteristici prin încercări mecanice pe epruvete prelevate din aceste materiale. rezultă că estimarea caracteristicilor mecanice ale materialelor compozite durificate cu fibre cu ajutorul relaţiilor (12.15) poate fi de multe ori imprecisă.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR şi se poate deduce că. În mod obişnuit.80 Rezistenţa la tracţiune Rmf.3. (12.61 343.26 123.53 377. complică de cele mai multe ori tehnologiile de fabricare şi măreşte considerabil costurile unor astfel de produse. N/mm2 20600 13050 14000 20500 13700 19500 8800 2900 13050 3850 Al2O3 . kg/m3 3960 2850 2520 3180 3180 2500 TRIHITE METALICE 7190 8930 7870 8910 425. (12. kN/mm2 TRIHITE CERAMICE Densitatea ρf. Caracteristicile fizico−mecanice ale principalelor tipuri de trihite utilizate la realizarea materialelor compozite Materialul trihitelor Temperatura de topire sau de înmuiere tsf.56 199. dată de relaţia: τ θ cr = arctg ( rM ). Realizarea semifabricatelor şi pieselor din materiale compozite durificate cu fibre cu respectarea condiţiei θ < θcr.23 480.53 480. atunci când este 286 . pentru materialele compozite cu fibre de sticlă şi matrice din materiale plastice se recomandă determinarea caracteristicilor mecanice prin încercarea la tracţiune efectuată conform SR EN ISO 527 şi STAS 11268 sau prin încercarea la încovoiere efectuată conform SR EN 63 şi SR EN ISO 14125.56 700. de exemplu.19 240. Având în vedere această particularitate.17) RmC rezistenţa mecanică a materialului compozit se diminuează considerabil. o C 2040 2570 2450 2690 1900 3650 1857 1083 1538 1453 • Temperatura Modulul de elasticitate longitudinală Ef. compozitele destinate realizării pieselor solicitate la temperaturi ridicate au structura alcătuită dintr-o matrice.grafit Cr Cu Fe Ni la care sunt solicitate compozitele durificate cu fibre afectează în mod diferit caracteristicile mecanice ale componentelor lor structurale.

15%Zr 0. dar cu tendinţă accentuată către comportarea fragilă la rupere.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite încălzită. Riscul producerii intempestive a fenomenului de rupere a unui astfel de compozit supus solicitărilor mecanice (în lungul fibrelor) este minim. mm W – 1%ThO2 W – 5%Re Mo−0. 1200 oC 360 310 140 - N/mm2 la temperatura T: 1100 oC 510 470 590 270 420 440 • Comportarea la rupere a compozitelor durificate cu fibre este determinată de caracteristicile de rezistentă mecanică şi tenacitate ale componentelor M şi f care le alcătuiesc structura şi de conlucrarea favorabilă a acestora. în acest fel. M fiind un material cu rezistenţă mecanică scăzută. datorită următoarelor argumente: − fisurile se iniţiază de obicei în fibre.5. îşi menţine rezistenţa la oxidare. dar foarte plastic (ductil).20 1. la care diminuarea rezistenţei mecanice odată cu creşterea temperaturii este neînsemnată.3 Rezistenţa tehnică de durată (fluaj) 1000 oC 830 600 - Materialul fibrelor RrT/ 100000 . Caracteristicile mecanice ale celor mai utilizate fibre refractare df. % 3.8) au valori ridicate. dar îşi micşorează considerabil rezistenţa mecanică şi fibre din material refractar.4.25%Ti−0.9 2. iar f – un material cu rezistenţă mecanică foarte ridicată.20 1. dar acest proces nu determină degradarea inadmisibilă a compozitului.4. Caracteristicile de rezistenţă mecanică şi plasticitate ale componentelor M şi f sunt în mod obişnuit complementare.3.00 1. diferenţele dintre caracteristicile de rezistenţă mecanică ale materialelor componente ale compozitului solicitat la temperaturi ridicate sunt considerabile şi efectul de durificare produs de fibre este foarte important (mult mai mare decât cel produs în cazul solicitării compozitului la temperatura ambiantă).1 1.25 0.5%Ti−0.00 Caracteristicile mecanice la ta Rmf.20 0. turbinele cu gaze şi alte componente pentru aeronautică) sunt prezentate în tabelul 12.scap.5 0.0 0. Câteva dintre cele mai utilizate tipuri de fibre refractare pentru realizarea compozitelor destinate aplicaţiilor care presupun temperaturi ridicate de lucru (de exemplu. iar caracteristicile de comportare la fluaj ( rezistenţa tehnică de durată RrT/ τ şi limita tehnică de fluaj RεT/ τ − v. care prezintă fragilitate accentuată. N/mm2 2400 2250 1140 2100 1600 1700 Af.15%Zr Mo−1. privind caracteristicile mecanice ale principalelor tipuri de materiale compozite durificate cu fibre folosite în tehnică.8 1. Tabelul 12. deoarece solicitările se redistribuie pe fibrele nefisurate şi sunt preluate parţial de acele 287 . această afirmaţie este validată de datele prezentate în tabelul 12. datorită legăturilor interfaciale puternice create între M şi f la elaborarea acestor materiale.

0 Aşa cum a rezultat din cele prezentate anterior. 5.6 21. ρg km 77. Tabelul 12.08 0.0 4.47 0.0 4.0 6. Date privind caracteristicile principalelor compozite durificate cu fibre Componentele materialului Matricea Răşină epoxidică Răşină epoxidică Răşină epoxidică Răşină epoxidică Răşină epoxidică Aluminiu Aluminiu Aluminiu Aluminiu Aluminiu Nichel Nichel Nichel Fier Aliaj Ni-Cr Aliaj Ni-Cr Argint Argint Titan Cupru Tantal Cobalt Cobalt Oţel inoxidabil Fibrele Sticlă Whiskers Al2O3 Carbon Kevlar Filamente B SiO2 Al2O3 Oţel Filamente B Whiskers B4C Filamente B Filamente W Whiskers Al2O3 Whiskers Al2O3 Al2O3 Filamente W Oţel Al2O3 Filamente W Filamente W Filamente Ta2C Filamente W Filamente Mo Filamente W Fracţia volumică a fibrelor vf 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fragmente ale fibrelor fisurate (sparte) care prezintă o lungime superioară lungimii critice.0 18.7 4.0 2.5 30.6 36.0 10. disipează prin deformare plastică cea mai mare parte a energiei disponibile pentru extinderea fisurilor şi crează la vârful fisurilor enclave plastice ce micşorează drastic efectul de concentrare a tensiunilor mecanice produs de prezenţa fisurilor. În mod obişnuit materialele 288 .6 15.0 7.19 0.18 Rezistenţa la tracţiune RmC. structura şi proprietăţile compozitelor durificate cu fibre sunt influenţate esenţial de natura şi intensitatea legăturilor interfaciale produse între componentele M şi f ale acestor materiale.35 0.5 35.17 0. care.73 0.70 0.82 0. deoarece aceste legături se crează la elaborarea compozitelor.44 0.0 − 37.29 0.20 0. datorită capacităţii substanţiale de deformare plastică înainte de rupere. N/mm2 1640 780 1200 1520 2100 890 1110 1190 300 200 2640 1110 1170 1630 1750 500 450 1590 660 1750 1060 730 360 400 Rezistenţa mecanică R specifică KR = mC . − propagarea fisurilor iniţiate în fibre este blocată (frânată) de matricea compozitului.77 0.6 5.10 0.9 112. particularităţile metodelor şi procedeelor tehnologice de fabricare sunt factori foarte importanţi de influenţă ai calităţii unor astfel de materiale.30 0.7 8.10 0.25 0.2 11.67 0.22 0.0 11.8 76.2 48.40 0.36 0.09 0.3 7.14 0.24 0.

iar matricea se depune pe fibre prin cementarea acestora în băi de săruri sau în mediu gazos.care se poate supune ulterior şi unor operaţii de prelucrare prin deformare plastică la cald pentru mărirea fracţiei volumice a fibrelor în materialul compozit. b − fibre de oţel . topit sub formă de picături fine cu ajutorul unui jet de plasmă.12.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite compozite durificate cu fibre se realizează prin metode şi procedee tehnologice indirecte (fibrele şi matricea se fabrică independent şi se supun apoi agregării sub formă de material compozit). după care se supun unui proces de agregare prin lipire (realizat în mod obişnuit prin încălzirea şi întărirea prin polimerizare a matricei). se infiltrează între fibre (sub vid sau sub presiunea unui gaz inert) şi prin solidificare determină formarea compozitului. fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită. compozitele cu trihite de safir în matrice de argint). această metodă fiind utilizată frecvent pentru realizarea compozitelor cu fibre de sticlă sau de carbon şi matricea din răşini sintetice − infiltrarea.20. − depunerea electrolitică a matricei în jurul fibrelor. − depunerea chimică a matricei în jurul fibrelor. o variantă a acestei metode o reprezintă depunerea pe fibrele aliniate în direcţia de armare dorită a materialului matricei. Microstructura compozitelor cu matrice de nichel durificată cu: a − fibre de carbon. fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită. de exemplu.20. după care se depune electrolitic între ele materialul matricei. prin această metodă fiind realizate. cum ar fi: − simpla lipire. cu această tehnologie fiind realizate (la temperaturi apropiate de ta). fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită. având structurile prezentate în figura 12. această metodă permiţând fabricarea materialelor compozite cu matrice metalică şi trihite ceramice (de exemplu. deoarece nichelul topit atacă şi deteriorează fibrele de carbon) şi compozitele cu fibre de oţel şi matrice de nichel. materialul matricei este adus în stare topită. compozitele cu fibre de carbon şi matrice de nichel (la care metoda infiltrării nu dă rezultate bune. fibrele se aliniază şi se dispun în straturi alternante cu matricea. de 289 Fig.

12.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR exemplu.21.Nb). având structura celui prezentat în figura 12.22.22. Pentru obţinerea unor materiale compozite durificate cu fibre se utilizează în prezent şi metode şi procedee tehnologice directe (fibrele şi matricea se realizează împreună şi sunt supuse unor prelucrări menite să asigure realizarea compozitului cu caracteristicile de utilizare dorite). 290 . a compozitelor cu fibre de compus Al3Ni şi matrice de aluminiu. se supune deformării plastice la cald (prin laminare. această tehnologie fiind utilizată. această tehnologie permiţând obţinerea compozitelor cu fibre de bor şi matrice de aluminiu şi a celor cu fibre de wolfram şi matrice de oţel inoxidabil. tragere sau extrudare) pentru obţinerea materialului compozit. pentru realizarea compozitelor cu fibre de wolfram şi matrice de soluţie solidă Ni(W).C) şi a celor cu fibre de compus Nb8Fe7Cr2 şi matrice de soluţie solidă Fe(Cr. de exemplu.21. metoda asigură legături interfaciale foarte puternice între matricea şi fibrele materialului compozit. fazele din structura unor aliaje eutectice reprezintă materialele componente ale compozitului. iar faza care are rolul fibrelor durificatoare capătă dispunerea şi orientarea necesare prin solidificarea dirijată unidirecţional a aliajelor turnate în forme. a compozitelor cu fibre de carbură de tantal şi matrice de soluţie solidă Co(Ta. − încorporarea fibrelor prin deformarea plastică a matricei. Structura compozitului cu fibre de W şi matrice de soluţie solidă Ni(W) obţinut prin solidificarea dirijată a aliajului eutectic Ni − W − solidificarea unidirecţională a eutecticelor. Structura semifabricatului utilizat pentru obţinrea prin deformare plastică a compozitului cu fibre de W şi matrice din oţel inoxidabil Fig. dar prezintă dezavantajul că fracţia volumică a fibrelor nu se poate regla.12. compozitele cu trihite de oxid de aluminiu şi matrice de titan şi compozitele cu fibre de carbură de siliciu şi matrice de molibden. având structura prezentată în figura 12. fiind impusă de raportul cantitativ al fazelor componente ale structurii aliajelor eutectice. un pachet realizat din straturi alternante de fibre şi matrice (sub formă de folie). cum ar fi: Fig.

Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite

− formarea fibrelor prin deformarea plastică a aliajelor bifazice; materialele bifazice, având în structură o fază f cu modul de elasticitate ridicat şi rezistenţă mecanică la cald mare şi o fază M cu plasticitate ridicată şi rezistenţă mare la oxidare la temperaturi înalte, se supun prelucrării prin deformare plastică la rece, iar tendinţa naturală de formare a structurii fibroase (de alungire a grăunţilor cristalini în direcţia deformării) determină distribuirea fazei f sub formă de fibre în faza M ce capătă rolul de matrice; această tehnologie permite obţinerea unor materiale compozite cu foarte bune proprietăţi de refractaritate ( de exemplu, prin deformarea plastică la rece, cu un grad de deformare GD ≅ 90 %, a agragatului compozit obţinut prin infiltrarea în pulbere de wolfram a aliajului lichid Ni−Cr rezultă un compozit cu fibre aliniate care are rezistenţa la rupere, la t t = 870 oC, RmC = 430...450 N/mm2 (în timp ce matricea din aliaj Ni − Cr are
t RmC = 48...50 N/mm2). Toate aspectele anterior prezentate conduc la concluzia că utilizarea materialelor compozite durificate cu fibre trebuie extinsă în viitor; singurul argument care (în prezent) limitează folosirea acestor materiale în diverse aplicaţii tehnice îl constituie costul lor de elaborare ridicat.

Cuvinte cheie
agregare prin lipire, 289 alburn, 275 cambiu, 275 canal rezinifer, 276 compozit durificat cu fibre, 284 densitate lemn absolută, convenţională, 277 depunere chimică, 289 depunere electrolitică, 289 duramen, 275 duritate Janca, 280 enclavă plastică, 288 fibră lemnoasă, 276 fracţie volumică, 270 furnir, 282 hemiceluloză, 276 încorporare, 290 inel anual, 275 infiltrare, 289 izodeformaţie, 270 izotensiune, 272 liber, 275 lignină, 276 lungime critică a fibrelor, 284 matrice, 269 panel, 282 plăci celulare, 282 plăci din aşchii de lemn – PAL, 282 plăci din fibre de lemn – PFL, 282 procedee tehnologice directe, 290 procedee tehnologice indirecte, 289 raport de formă al fibrelor, 284 raport de transfer al sarcinilor, 285 rază medulară, 276 ritidom, 274 solidificare unidirecţională, 290 trahee, 276 traheidă, 276 trihite (fibre whiskers), 285 vas lemnos, 275 zona de acţiune a fibrei, 271

291

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

Bibliografie
1. Shakelford J. Introduction to Materials Science for Engineers, Macmillan Publishing Commpany, New York, 1988 2. Gâdea S., Petrescu M., Metalurgie fizică şi studiul metalelor, vol. II, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981 3. Van Vlack L., Elements of Materials Science and Engineering, Addison – Wesley Publishing Company, Massachusetts, 1985 4. Pavel A., Surse şi riscuri de avarie în petrol − petrochimie – chimie, vol. I, Universitatea din Ploieşti, Ploieşti, 1993 5. * * * Hütte – Manualul inginerului. Fundamente. Traducere din limba germană după ediţia a 29 – a, Editura Tehnică, Bucureşti, 1995 6. Broutman L.J., Composite materials. Fracture and fatigue, Academic Press, New York, 1994 7. Suciu P. Lemnul – structură, proprietăţi, tehnologie, Editura Ceres, Bucureşti, 1985

Teste de autoevaluare
T.12.1. Care din următoarele materiale aparţin categoriei agregatelor compozite: a) betonul; b) oţelul carbon hipoeutectoid; c) cermetul cu particule de Al2O3 înglobate într-o matrice de fier; d) lemnul? T.12.2. Care din următoarele materiale aparţin categoriei compozitelor stratificate: a) fonta emailată; b) panelul; c) placajul; d) polistirenul expandat? T.12.3. Care din următoarele materiale aparţin categoriei compozitelor cu fibre: a) cimentul; b) betonul armat; c) fonta albă hipoeutectică; d) compozitul cu filamente de carbură de bor orientate unidirecţional într-o matrice de aluminiu? T.12.4. Care din următorii factori influenţează proprietăţile materialelor compozite: a) proprietătile materialelor componente; b) concentraţiile (masice sau volumice) ale materialelor componente; c) structura şi proprietăţile zonelor de legătură (interfaciale) dintre materialele componente; d) distribuţia materialelor componente în structura compozitului? T.12.5. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate în cazul unui compozit cu fibre orientate unidirecţional, solicitat la tracţiune în lungul fibrelor: a) este respectată condiţia de izodeformaţie; b) este respectată condiţia de izotensiune; c) efectul durificator al fibrelor se manifestă numai dacă fracţia
292

Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite

volumică a fibrelor depăşeşte o valoare critică; d) efectul durificator al fibrelor se manifestă numai dacă fracţia volumică a fibrelor este mai mică decât o valoare critică? T.12.6. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate în cazul unui compozit cu fibre orientate unidirecţional, solicitat la tracţiune pe o direcţie normală la fibre: a) este respectată condiţia de izodeformaţie; b) este respectată condiţia de izotensiune; c) fracţia volumică a fibrelor nu influenţează comportarea la tracţiune a materialului compozit; d) tensiunile generate în fibre, în matrice şi în materialul compozit de solicitarea la tracţiune sunt egale? T.12.7. Care dintre următoarele afirmaţii privind structura la scară macroscopică a trunchiului unui arbore sunt adevărate: a) zona exterioară a trunchiului este denumită coajă sau scoarţă; b) partea exteriaoră a scoarţei este denumită alburn; c) partea interioară a scoarţei este denumită liber; d) liberul este partea interioară a scoarţei, care se dezvoltă anual şi este alcătuită din vase, fibre liberiene şi ţesuturi de parenchim? T.12.8. Care dintre următoarele afirmaţii privind structura la scară macroscopică a trunchiului unui arbore sunt adevărate: a) zona interioară a trunchiului este denumită lemn; b) partea exterioară a lemnului este denumită alburn; c) partea centrală a lemnului este denumită duramen; d) duramenul este partea lemnului situată între alburn şi măduvă? T.12.9. Care dintre următoarele elemente aparţin constituţiei anatomice (structurii la scară microscopică) a lemnului: a) traheele; b) fibrele lemnoase; c) razele medulare; d) canalele rezinifere? T.12.10. Care element din constituţia anatomică a lemnului este alcătuit din şiruri de celule moarte, alungite, cu pereţii lignificaţi şi cu spaţiul interior (golit de conţinutul celular) foarte îngust, strâns legate între ele: a) traheele; b) fibrele lemnoase; c) razele medulare; d) canalele rezinifere? T.12.11. Care dintre următoarele elemente chimice intră în alcătuirea fibrelor lemnoase (celulozice) şi matricei din hemiceluloză şi lignină, care definesc structura de material compozit a lemnului: a) magneziul; b) carbonul; c) oxigenul; d) hidrogenul? T.12.12. Care dintre următoarele definiţii privind densitatea lemnului sunt corecte: a) densitatea lemnului verde reprezintă masa unităţii de volum a lemnului saturat în apă; b) densitatea absolută a lemnului reprezintă masa unităţii de volum a lemnului uscat artificial la 105 oC; c) densitatea convenţională este raportul dintre masa de lemn verde şi volumul de lemn anhidru care se obţine din aceasta; d) densitatea convenţională este raportul dintre masa de lemn anhidru şi volumul de lemn verde din care aceasta s-a obţinut? T.12.13. Care din următoarele afirmaţii privind caracteristicile mecanice ale lemnului sunt adevărate: a) pentru lemn şi produsele din lemn se poate defini
293

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

(ca şi la unele materiale metalice) o caracteristică mecanică numită rezistenţă la oboseală; b) duritatea Brinell a lemnului se defineşte la fel ca în cazul materialelor metalice; c) prezenţa concenratorilor de tensiuni de tipul crestăturilor marginale sau orificiilor nu influenţează comportarea la rupere a lemnului; d) caracteristicile mecanice ale lemnului nu depind de direcţia pe care sunt măsurate, lemnul fiind un material compozit izotrop? T.12.14. Care dintre următoarele semifabricate realizate din lemn se pot considera materiale compozite stratificate: a) grinzile; b) panelul; c) plăcile melaminate din aşchii de lemn; d) plăci extrudate din aşchii de lemn? T.12.15. Care dintre următorii factori influenţează caracteristicile mecanice ale compozitelor durificate cu fibre: a) lungimea fibrelor; b) raportul de formă al fibrelor; c) măsura unghiului dintre direcţia orientării fibrelor şi direcţia de aplicare a solicitărilor mecanice; d) fracţia volumică a fibrelor? T.12.16. Care dintre următoarele afirmaţii privind comportarea la solicitări mecanice a compozitelor durificate cu fibre sunt adevărate: a) comportarea solidară a componentelor la solicitarea mecanică la tracţiune în lungul fibrelor a unui astfel de compozit este determinată de legăturile interfaciale puternice create între M şi f la elaborarea materialului; b) rezistenţa mecanică a unui astfel de compozit este ridicată, dacă fracţia volumică a fibrelor înglobate în material este suficient de mare, astfel că orice porţiune din materialul matricei se află integral într-o zonă de acţiune a unei fibre; c) cu cât raportul de transfer al sarcinilor este mai mic, cu atât materialul compozit are o comportare mai eficientă în ceea ce priveşte conlucrarea între M şi f şi poate prelua solicitări mecanice de intensitate mai ridicată; d) rezistenţa mecanică a unui astfel de compozit este ridicată, dacă fracţia volumică a fibrelor înglobate în material este suficient de mică şi o parte din materialul matricei se află în afara zonelor de acţiune ale fibrelor? T.12.17. Care dintre următoarele afirmaţii privind elaborarea materialelor compozite durificate cu fibre sunt adevărate: a) la elaborarea prin infiltrare, fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită, materialul matricei este adus în stare topită, se infiltrează între fibre (sub vid sau sub presiunea unui gaz inert) şi prin solidificare determină formarea compozitului; b) la elaborarea prin depunerea chimică a matricei în jurul fibrelor, fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită, iar matricea se depune pe fibre prin cementarea acestora în băi de săruri sau în mediu gazos; c) la elaborarea prin încorporarea fibrelor prin deformarea plastică a matricei, un pachet realizat din straturi alternante de fibre şi matrice (sub formă de folie) se supune deformării plastice la cald prin laminare, tragere sau extrudare; d) la elaborarea prin solidificarea unidirecţională a eutecticelor, fazele din structura unui aliaj eutectic reprezintă materialele componente ale compozitului, iar faza care are rolul fibrelor durificatoare capătă dispunerea şi orientarea necesare prin solidificarea dirijată unidirecţional a aliajului turnat?
294

Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite

Aplicaţii
A.12.1. Un material compozit cu fibre de sticlă înglobate într-o matrice de răşină epoxidică are fracţia volumică a fibrelor vf = 0,70. Ştiind că fibrele de sticlă au densitatea ρf = 2540 kg/m3, iar matricea din răşină epoxidică are densitatea ρM = 1210 kg/m3, să se determine concentraţia masică a fibrelor în materialul compozit %fm şi densitatea compozitului ρC. Rezolvare Considerând că materialul compozit are volumul VC, iar volumele fibrelor şi matricei sunt Vf , VM, se obţin relaţiile: Vf = VCvf , VM = VC(1 – vf) şi VC = Vf + VM . Masele corespunzătoare volumelor Vf , VM şi VC sunt Mf = VCvfρf, MM = VC(1 – vf)ρM şi MC = Mf + MM, iar densitatea compozitului este dată de o relaţie de forma (12.5): ρC = ρM(1 – vf) + ρfvf; pentru datele precizate în enunţul aplicaţiei se obţine: ρC = 1210(1 – 0,70) + 2540⋅0,70 = 2141 kg/m3. Concentraţia volumică a fibrelor în materialul compozit este %fV = 100vf, iar concentraţia masică a acestora este dată de relaţia (stabilită utilizând ρf raţionamentul prezentat la rezolvarea aplicaţiei A.2.4): % f m = 100v f ; pentru ρ datele precizate în enunţul aplicaţiei se obţine: % f m = 100 ⋅ 0,7
2540 2141

≅ 83 %.

A.12.2. Un material compozit cu fibre continui de sticlă înglobate în matrice de răşină epoxidică se consideră ca material de referinţă la proiectarea unui nou material compozit (cu aceleaşi componente). Ştiind că matricea are * EM = 6900 N/mm2 şi RmM = 69 N/mm2, fibrele au Ef = 72500 N/mm2 şi Rmf = 3400 N/mm2, iar materialul de referinţă supus încercării la tracţiune în / lungul fibrelor are modulul de elasticitate EC = 46260 N/mm2 şi rezistenţa la
/ rupere RmC = 2050 N/mm2, să se stabilească ce valoare trebuie să aibă fracţia volumica a fibrelor în noul material, pentru ca acesta să prezinte (pe direcţia de orientare a fibrelor) modulul de elasticitate EC ≥ 50000 N/mm2 şi rezistenţa la rupere RmC ≥ 2200 N/mm2. Rezolvare Pentru compozitul de referinţă se pot scrie relaţiile (12.5) şi (12.6) din care rezultă valoarea fracţiei volumice a fibrelor în acest material vf şi mărimea / E − EM 46260 − 6900 rezistenţei conventionale a matricei RmM: v /f = C = = 0, 6 ; 72500 − 6900 E f − EM

295

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR R mC
/

RmM =

− R mf v /f
/ f

1− v

=

2050 − 3400 ⋅ 0,6 1− 0,6

= 25 N/mm 2 . Deoarece pentru noul compozit

sunt, de asemenea, valabile relaţiile (12.5) şi (12.6), se poate determina valoarea fracţiei volumice a fibrelor în acest material vf pentru respectarea condiţiilor impuse în enunţul aplicaţiei, astfel:. Cu datele precizate în enunţul aplicaţiei se obţine: vf ≥ max(0,66; 0,64) Vf ≥ 0,66. De exemplu, adoptând vf = 0,70, rezultă EC = 52820 N/mm2 > 50000 N/mm2 şi Rmc = 2387,5 N/mm2 > 2200 N/mm2. Observaţie Atât pentru materialul compozit de referinţă, cât şi pentru noul material proiectat, fracţiile volumice ale fibrelor depăşesc valaorea critică dată de relaţia R * − RmM 69 − 25 = (12.7): v fcr = mM = 0,013 ; ca urmare, efectul de durificare 3400 − 25 Rmf − RmM datorită înglobării fibrelor în matrice este asigurat la ambele materiale. A.12.3. Un compozit cu fibre continui, este realizat înglobând fibre dintr-un material cu Ef = 80000 N/mm2 într-un material matrice cu EM = 8000 N/mm2. Să se analizeze cum se modifică, în funcţie de fracţia volumică a fibrelor vf, valorile modulului de elasticitate al compozitului EC pe direcţia fibrelor şi pe direcţia normală la fibre. Rezolvare Folosind relaţiile (12.5) şi (12.11) în condiţiile precizate în enunţul aplicaţiei se pot trasa graficele EC = f(vf) prezentate în figura 12.23. Analizând aceste grafice, rezultă că modulul de elasticitate al compozitului pe direcţia de orientare a fibrelor creşte liniar odată cu vf, în timp ce efectul de creştere odată cu vf a modulului de elasticitate al compozitului pe direcţia normală la fibre se manifestă pregnant numai la valori ridicate ale vf .

Fig. 12.23. Diagramele de variaţie, în funcţie de fracţia volumică a fibelor, a modulului de elasticitate determinat în lungul fibrelor şi pe direcţia normală la fibre la un compozit cu fibre de sticlă si matrice de răşină epoxidică 296

Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite

A12.4. Să se determine valoarea exponentului n din relaţia (12.12) pentru un agregat compozit alcătuit dintr-o matrice de cobalt în care sunt înglobate particule dure de carbură de wolfram, cunoscând că modulul de elasticitate al matricei este EM = 207000 N/mm2, modulul de elasticitate al particulelor este Ef = 705000 N/mm2, iar modulul de elasticitate al materialului cu vf = 0,5 este EC = 382000 N/mm2. Rezolvare Înlocuind datele din enunţul aplicaţiei în relaţia (12.12), se obtine ecuaţia exponenţială (transcendentă), cu necunoscuta n: 2 ⋅ 382 n = 207 n + 705 n .Această ecuaţie se poate rezolva pe cale numerică, considerând diverse valori ale necunoscutei n∈[−1;1]\{0}, calculând (pentru fiecare valoare a exponentului n) A = 2 ⋅ 382 n şi B = 207 n + 705 n şi declarând ca soluţie valoarea n pentru care se obţine A = B. Rezultatele utilizării aceastei proceduri de rezolvare sunt diagrafiate în figura 12.24, iar soluţia care se obţine astfel este n → 0 (aceeaşi soluţie rezultând şi prin utilizarea programului de rezolvare numerică a ecuaţiilor al produsului informatic MathCad).

Fig. 12. 24. Determinarea exponentului n din relaţia (12.12) pentru un agregat compozit cu particule de WC înglobate în matrice de Co

Fig.12.25. Diagrama de variaţie, în funcţie de vf, a modulului de elasticitate al agregatului compozit cu particule de WC şi matrice de Co

Observaţie În cazul agregatului compozit analizat, exponentul n din relaţia (12.12) tinde către valoarea zero şi, ca urmare, în această situaţie se poate considera că
297

expresia analitică a funcţiei corespunzătoare acestei curbe fiind (12. fracţia volumică a particulelor fiind vf = 0. ecuaţia exponenţială care trebuie rezolvată este: 100n = 0. expresia analitică a funcţiei corespunzătoare acestei curbe fiind (12.12) pentru estimarea modulului de elasticitate al agregatelor compozite la care n → 0. expresia analitică a funcţiei corespunzătoare acestei curbe fiind (12. Se cunoaşte că modulul de elasticitate al materialului M este EM = 70000 N/mm2.4 este EC = 100000 N/mm2. 6945 + 0.18) Datele din enunţul aplicaţie satisfac această egalitate. caracteristicile agregatelor compozite cu structura alcătuită din particulele unui material f distribuite într-o matrice dintr-un material M sunt intermediare celor care se pot determina în lungul fibrelor şi pe direcţia normală la fibre la compozitele cu fibre din material f înglobate în matricea M. iar variaţia EC. 6945 ] 298 − 1 0 .12) (cu n = − 0. modulul de elasticitate al materialului f este Ef = 220000 N/mm2.18). iar modulul de elasticitate al agregatului compozit (cu aceleaşi componente) având vf = 0. iar soluţia (nebanală) care rezultă prin rezolvarea numerică a acesteia este. A. n = − 0.12).7. în care: curba CLF redă variaţia în funcţie de vf a modulului de elasticitate determinat în lungul fibrelor la compozitul cu fibre de carbură de wolfram înglobate într-o matrice de cobalt. rezultă vf EC = [0.7 ⋅ 220000 − 0. 6945 = 140625 N/mm2. curba CNF redă variaţia în funcţie de vf a modulului de elasticitate determinat pe direcţia normală la fibre la compozitul cu fibre de carbură de wolfram înglobate într-o matrice de cobalt. Folosind relaţia (12. se determină valoarea exponentului n din relaţia (12. care se poate considera în locul relaţiei (12. 12.6945). care modelează analitic variaţia modulului de easticitate al agregatului compozit.5.4.12).25.6945.6⋅70n + 0.3 ⋅ 70000 −0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR modulul de elasticitate al materialului este definit.12. curba AC redă variaţia în funcţie de vf a modulului de elasticitate al agregatului compozit (cvasiizotrop) cu particule de carbură de wolfram uniform distribuite într-o matrice de cobalt.5).2. se poate determina modulul de elasticitate al agregatului compozit cu = 0.26. pe baza relaţiei (12.12. Respectarea acestei reguli de către agregatul compozit cu particule de carbură de wolfram înglobate într-o matrice de cobalt este ilustrată în figura 12.4⋅220n. astfel: EC = lim [ E (1 − v f ) + E v f ] = E M f E f f n→0 n M n f v 1 n 1− v (12. Aşa cum s-a precizat în scap.7. aşa cum se observă în figura 12. Să se determine valoarea modulului de elasticitate EC al unui agregat compozit alcătuit dintr-o matrice M în care sunt distribuite uniform particule dintr-un material f. Rezolvare Procedând ca la rezolvarea aplicaţiei A. .11).

5 Fig.4.12) pentru agregatul compozit considerat în aplicaţia A. în funcţie de vf. considerând valoarea lungimii critice a fibrelor Lc dată de relaţia (12.Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite în funcţie de vf.27.12. iar matricea din răşină epoxidică are RmM = 25 N/mm2 şi τrM = 40 N/mm2. în care notaţiile au semnificaţii similare celor precizate la rezolvarea aplicaţiei A. Rmf 1 1 3000 = 0.5⋅105 N.5⋅105 N produce tensiuni normale (în 5 4F 4 ⋅ 7. Să se stabilească dacă bara de tracţiune rezistă la solicitarea dată de o forţă cu intensitatea F = 7.14).94 mm << L Procedând astfel.05 4 40 τ rM 4 299 .15).27. 12. orientate pe direcţia axei longitudinale a barei şi având diametrul df = 0. Rezolvare Solicitarea la tracţiune cu forţa F = 7.12.12. componentele materialului fiind caracterizate astfel: fibrele de sticlă au Rmf = 3000 N/mm2. O bară de tracţiune cu diametrul D = 25 mm este realizată dintr-un material compozit durificat cu fibre discontinui de sticlă.5 Rezistenţa la rupere a materialului compozit se poate determina cu relaţia (12. a modulului de elasticitate al agregatului compozit considerat în aplicaţia A.12. 2 2 πD π 25 Fig. 26. Determinarea exponentului n din relaţia (12.05 mm şi lungimea L = 50 mm. Fracţia volumică a fibrelor materialului compozit este vf = 0. A.12. Diagrama de variaţie.6. pentru agregatele compozite cu componentele M şi f precizate în enunţul aplicaţiei este redată în figura 12. se obţine: LC = d f = 0.5 ⋅ 10 lungul fibrelor) cu intensitatea σ = = = 1528 N/mm2.7.

rezultând: RmC . Ştiind că matricea compozitului * are RmM = 30 N/mm2.461. să se estimeze intensitatea forţei de tracţiune F la care se produce ruperea barei în următoarele circumstanţe: a) fibrele materialului sunt perfect paralele cu axa longitudinală a barei.10532) = 461 N/mm2 π 15 2 461 ≅ 8. orientate pe direcţia axei longitudinale a barei. b) unghiul dintre axa longitudinală a barei şi direcţia orientării fibrelor este θ = 5 o. 80 sin 2 5 o ) = min(1847. . 0. iar ≅ L L RmC = RmM (1 − v f ) + Rmf (1 − C )v f = 25(1 − 0. RmM = 80 N/mm2 şi τrM = 40 N/mm2.73. rezultând: π 15 2 1833 ≅ 3. Diminuarea considerabilă a rezistenţei mecanice a 4 barei în acest caz este datorată faptului că măsura unghiului θ este mai mare decât valoarea critică dată de relaţia (12.73) + 2500⋅0. iar fibrele au Rmf = 2500 N/mm2. Rezolvare Ruperea barei se produce când tensiunile normale generate de solicitarea la 4F tracţiune cu forţa F au intensitatea σ = = RmC şi. A.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (materialul are o comportare eficientă în ceea ce priveşte conlucrarea între M şi f. rezistenţa la rupere a compozitului RmC este dată de relaţia (12.5⋅105 N. O bară de tracţiune cu diametrul D = 15 mm este realizată dintr-un material compozit cu fibre continui.6).73 ≅ 1833 N/mm2 şi F = 4 b) Dacă fibrele materialului compozit din care este realizată bara sunt orientate sub un unghi θ = 5 o faţa de direcţia axei longitudinale a barei. L Deoarece σ < RmC.θ = min( şi F = 1833 cos 5 2 o .12. rezistenţa la rupere a compozitului este dată de relaţia (12. fracţia volumică a fibrelor fiind vf = 0.7.7) + 3000(1 − 0.17): θ cr = arctg 300 40 1833 = 1o15’.1⋅104 N. ca urmare.7 ≅ 2065 N/mm2. RmC = 30(1 − 0. bara rezistă la solicitarea la tracţiune cu forţa F = 7. 4 a) Dacă fibrele materialului compozit din care este confecţionată bara sunt perfect paralele cu axa longitudinală a barei ( pe direcţia căreia se aplică forţa F). forţa de πD 2 tracţiune monoaxială care produce ruperea barei are intensitatea dată de relaţia: πD 2 F= RmC .24⋅105 N.02). 40 cos 5 sin 5 o o .16).02)0. LC raportul de transfer al sarcinilor fiind foarte redus.

Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi Capitolul 13 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR REALIZATE PRIN AGREGARE DE PULBERI 13. materiile prime sub formă de pulberi (de diverse sortimente compoziţionale şi/sau granulometrice) sunt amestecate în proporţiile necesare produselor care trebuie realizate. tehnologiile de realizare a semifabricatelor şi pieselor pentru diverse aplicaţii din pulberi metalice. oxizi metalici. Introducere În tehnica actuală se utilizează. uneori amestecate şi cu pulberi nemetalice. numit sinterizare. care conferă produselor compactitatea şi caracteristicile de utilizare dictate de aplicaţia căreia sunt destinate produsele. nemetalice) utilizate în metalurgia pulberilor sunt materiale formate din granule (particule) de metale pure. amestecul de pulberi este adus apoi la forma dorită (corespunzătoare produselor). uneori. metodelor şi procedeelor tehnologice de obţinere a pulberilor (preponderent metalice) şi de utilizare a lor pentru realizarea de produse cu diverse destinaţii fac obiectul unei ramuri a metalurgiei numită metalurgia pulberilor . duze pentru ejectarea 301 . aliaje sau compuşi chimici (intermetalici. Realizarea de produse din materiale metalice care nu pot fi elaborate şi prelucrate primar prin tehnologiile clasice de topire – turnare: • piese (filamente. iar comprimatele de pulberi astfel obţinute se supun unui tratament termic.1 µm şi 1 mm.1. La fabricarea produselor prin metoda agregării pulberilor. Pulberile (metalice şi. Tehnologiile de realizare a produselor prin metoda agregării pulberilor sunt aplicate de obicei în două scopuri: A. plăcuţe pentru tuburi electronice.) cu dimensiunile cuprinse între 0. Studiul şi aplicarea industrială a proceselor. cu sau fără presare. cu perspective mari de extindere în viitor. sulfuri etc.

. deoarece implică consumuri exagerate de materiale şi conduce la obţinerea de semifabricate cu precizia necorespunzătoare a formei şi dimensiunilor. Co.). filtre metalice din bronzuri. care este folosită în prezent pentru realizarea pulberilor de Mn. • piese (plăcuţe şi scule pentru prelucrarea prin aşchiere a materialelor metalice) din materiale dure. contacte electrice.) din materiale de tipul cermeturilor. Co. Nb etc. TiC. echipamente electrocasnice. care.. • piese (scule aşchietoare. magneţi etc. segmenţi. 13.) înglobată într-o matrice metalică (Fe.) sau pseudoaliajelor (aliajele W – Ag. inele. Realizarea de produse cu dimensiuni mici şi forme complicate.. TaC etc. având structura alcătuită din particule de carburi metalice dure (WC. Fe – mase plastice. oţeluri inoxidabile sau aliaje Monel. Mo – Ag. dar a căror fabricare prin turnare nu este eficientă.2. echipamente de calcul automat etc. Sb.). Cr. B. se obţin foarte greu în stare topită). electrozi poroşi din nichel sau argint pentru echipamentele utilizate în electrochimie etc. tacheţi. • piese poroase cu diverse destinaţii: cuzineţi poroşi autoungători din bronzuri cu staniu sau din aliaje Fe – Cu. compozitelor cu metale şi nemetale (Cu – grafit. pârghii. Ni – Fe etc. burete de 302 . de tipul unor agregate compozite. Mo. ZrO2 etc. la aplicarea acestei metode. cu mărimea particulelor între 20 µm şi 1 mm şi forma predominant lamelară. pistoane. Ni etc. în construcţia de maşini (automobile. Ta. W – Cu. diamant – metale etc. Cr. Al.) din metale greu fuzibile (W. Fe – Cr. având structura alcătuită dintr-o fază oxidică − ceramică (Al2O3.) se folosesc pe scară largă astfel de piese sinterizate (roţi dinţate. care. ce impune aplicarea unor operaţii tehnologice de finisare laborioase şi costisitoare.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR gazelor fierbinţi electrozi nefuzibili pentru sudare etc. Principalele metode mecanice folosite în practica industrială pentru obţinerea pulberilor sunt: • Metoda măcinării. garnituri. Fe. elemente de fricţiune. Mo – Cu etc. magneţi etc. reacţionând puternic cu căptuşeala ceramică a agregatelor de elaborare – turnare. aliaje Fe – Al. cuzineţi. realizate mai ales din pulberi feroase. având componentele cu ts foarte diferite şi/sau cu solubilităţi foarte reduse în stare lichidă. având ts ridicate. Mo2C. Ni. Mo etc.) înglobate într-o matrice metalică tenace (Co. came. din materiale care pot fi elaborate în stare topită. se obţin greu în stare lichidă şi se impurifică uşor.). Obţinerea şi caracterizarea pulberilor Pentru obţinerea pulberilor se utilizează două categorii de metode tehnologice: metodele mecanice şi metodele fizico – chimice.). materia primă sub formă de material metalic turnat.

) care produce precipitarea metalului (Me) sub formă de pulbere. Cu.1 µm şi 100 µm şi forma aciculară (dendritică). spongioase sau pulverulente.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi minereu. • Metoda electrolitică. • Metoda carbonil. utilizată în prezent pentru obţinerea pulberilor de Ni. aliaje Fe – Ni. Cu. producând reducerea oxizilor. care se pot transforma uşor în pulberi prin măcinare. Fe – Ni – Mo etc. de exemplu. aplicată actual pentru fabricarea pulberilor de Ag. Zn. precipitate obţinute prin electoliză. cu mărimea particulelor între 20 µm şi 400 µm şi forma predominant sferoidală.. este transformată în pulbere prin măcinare în mori cu bile sau în mori cu vârtej. Cu. bronzuri. Al. iar descompunerea prin volatilizare a acestuia determină formarea oxidului de carbon (care se reutilizează în proces) şi pulberii metalului Me. materia primă sub formă de metal sau aliaj topit se scurge dintr-un creuzet (printr-o duză calibrată). Fe – Mo. care se transformă în particule de pulbere prin solidificarea într-o baie de răcire. Ta. alame. Pt etc. Au. materia primă sub formă de soluţii apoase sau topituri de săruri metalice este descompusă prin electroliză. la aplicarea acestei tehnologii. specifice fiecărui metal) în carbonil metalic Men(CO)m (condensat sub formă de lichid vâscos). vapori. care. se transformă (în anumite condiţii de temperatură şi presiune. folosind ca materie primă soluţia de acetat de cupru. aşchii. Cr. la folosirea acestei tehnologii. aliaje Fe – Ni. metoda permite şi obţinerea pulberilor cu particule bimetalice. • Metoda precipitării din soluţii apoase. Co. 303 . • Metoda pulverizării din fază lichidă. apă etc. Al etc. Fe. cu mărimea particulelor între 0. rezultă precipitate granulare de plumb acoperite cu cupru. la aplicarea acestei metode. la folosirea acestei metode. Pt. aplicată pentru realizarea pulberilor de Fe. Ni. o transformă în pulbere de fier pur. iar ca agent chimic pulberea fină de Pb. materia primă sub formă de soluţie apoasă a sărurilor metalului (Me) care trebuie obţinut sub formă de pulbere este supusă unui agent chimic (pulbere de Zn. Au. V. sârme etc. cu mărimea particulelor între 0. Ni. obţinându-se depozite catodice compacte − fragile. Principalele metode fizico – chimice de elaborare a puberilor metalice sunt: • Metoda reducerii oxizilor. Cr. este supusă acţiunii unui curent de oxid de carbon. Fe. materia primă sub formă de minereu oxidic de fier sau arsură de fier.. oţeluri etc. Fe – Cr. Ni – Mo.) şi este pulverizată în picături fine. Cd.. W. Co. la utilizarea acestei metode.. suferă impactul cu mai multe jeturi (de aer. folosită în prezent pentru obţinerea pulberilor de Fe. Ni – Co etc. aplicată actual pentru realizarea pulberilor de Fe. Ni. în stare măcinată este supusă acţiunii unui agent chimic (pulbere de cocs sau gaz metan). materia primă sub formă de aşchii ale metalului (Me) care trebuie adus în formă de pulbere este introdusă într-un cuptor tubular.1 µm şi 10 µm şi forma sferoidală. Sn.

pentru exprimarea acestei caracteristici se folosesc două mărimi: diametrul echivalent al particulelor sau mărimea celui mai mic ochi de sită prin care acestea pot trece. cu ajutorul histogramelor granulometrice ale pulberii şi modelate analitic cu ajutorul unei funcţii de distribuţie a granulaţiei pulberii (de obicei.5). poliedrice ).1. mărimea particulelor acestora încadrându-se într-un domeniu mai mult sau mai puţin extins. aşa cum se poate observa în figura 13. pulberile metalice uzuale au particulele cu suprafeţe neregulate şi rugoase. . această caracteristică se apreciază pe baza raportului dintre cele trei dimensiuni caracteristice ale particulelor. Principalele forme ale particulelor pulberilor utilizate în metalurgia pulberilor: a − particule aciculare. pulberile metalice uzuale au granulaţia eterogenă. o caracteristică derivată a acesteia fiind densitatea de umplere ρu = 304 1 Vu Fig.2. funcţia erorilor – v. aşa cum se poate observa în figura 13. distingându-se din acest punct de vedere. existând însă şi pulberi ale căror particule au suprafeţe netede şi regulate. compoziţia granulometrică a unei pulberi metalice putându-se exprima prin fracţiile granulometrice ale particulelor de diferite mărimi ce intră în alcătuirea pulberii. definite. această caracteristică se defineşte ca fiind volumul ocupat de unitatea de masă de pulbere vărsată liber (netasată) într-un vas de măsurare. 13. Principalele caracteristici fizice ale pulberilor metalice sunt: • forma particulelor. • mărimea particulelor. particulele pulberilor metalice uzuale au structura internă spongioasă (cu macropori deschişi). • calitatea suprafeţei particulelor. această caracteristică se exprimă de obicei prin mărimea suprafeţei totale a particulelor.6. aplicaţia A. b − particule lamelare. trei grupe de pulberi: pulberile cu particule fibroase (aciculare).1. raportată la masa sau volumul lor efectiv. • suprafaţa specifică a particulelor. inclusiv a macroporilor deschişi conţinuţi de acestea. pulberile cu particule lamelare (platiforme) şi pulberile cu particule echiaxiale (sferoidale.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Pulberile metalice prezintă o serie de caracteristici fizico – chimice şi tehnologice care influenţează esenţial calitatea produselor obţinute prin agregarea lor. c − particule sferoidale . poroasă (cu macropori închişi) sau compactă (fără macroporozităţi). • structura internă a particulelor. • volumul specific de umplere Vu.

. această caracteristică reprezintă volumul ocupat de unitatea de masă de pulbere după tasarea ei prin scuturare intensă. îndesare (prin scuturare) I s = u Vu Fig. cunoscând (pentru o pulbere metalică dată) Vsc şi Vu.) al particulelor şi rezistenţa la oxidare a particulelor. aceste caracteristici exprimă presabilitatea pulberilor. această caracteristică se defineşte ca fiind cantitatea (masa) de pulbere ce se scurge în unitatea de timp prin orificiul calibrat al unei pâlnii şi este dependentă în special de calitatea suprafeţei particulelor şi de compoziţia granulometrică a pulberilor. ρpr reprezentând masa unităţii de volum a unei pulberi supuse unei presiuni de compactizare p. S. • densitatea de presare ρpr şi compactitatea de presare Cpr.. O.30 % mai mic decât Vu. se poate defini caracteristica numită grad de V − Vsc . Si. o caracteristică derivată este porozitatea de umplere Pu = 100 − Cu. Principalele caracteristici tehnologice ale pulberilor metalice sunt: • fluiditatea. cunoaşterea ei fiind deosebit de importantă pentru reglarea corectă a dispozitivelor de dozare a pulberilor folosite la realizarea unui anumit produs. C u = Ve Vu 100 = ρu ρe 100 .2.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi • compactitatea de umplere Cu. ρe fiind densitatea materialului particulelor pulberii. aceste caracteristici depinzând de natura materialului particulelor şi de metoda folosită pentru obţinerea pulberilor. • volumul specific de scuturare Vsc.. b − gamă îngustă de dimensiuni ale particulelor Principalele caracteristici chimice ale pulberilor metalice sunt conţinutul de impurităţi (C. 13. Definirea granulaţiei cu ajutorul histogramei granulometrice pentru pulberile cu: a − gamă largă de dimensiuni ale particulelor. P etc. iar Cpr fiind C pr = 305 ρp ρe 100 . pentru pulberile metalice uzuale Vsc fiind cu 20. această caracteristică este definită ca fiind raportul procentual dintre volumul efectiv al particulelor pulberii Ve şi volumul de umplere Vu.

13. care definesc interacţiunea complexă dintre particulele pulberilor şi dintre particule şi mediul (gazos sau lichid) cu care acestea vin în contact în cursul operaţiilor de realizare a produselor sinterizate.3. care să-şi păstreze forma şi să nu sufere pierderi masice în timpul manipulărilor la care este supus în procesul de fabricare a produselor.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • rezistenţa muchiilor. aşa cum sugerează schemele din figura 13. să aibă o mobilitate accentuată şi o mare capacitate de a atrage electroni. • realizarea unei împachetări compacte a particulelor pulberilor (micşorarea valorilor caracteristicilor Vu. pentru pulberile: a − cu gamă largă de dimensiuni ale particulelor. oxidare. cu orbitalele electronice incomplete. La obţinerea produselor prin agregare de pulberi trebuie să se ţină seama de următoarele particularităţi privind caracteristicile şi comportarea pulberilor: • terminarea bruscă a structurii cristaline pe suprafeţele libere ale particulelor pulberilor metalice face ca atomii aflaţi pe aceste suprafeţe. datorită multiplelor imperfecţiuni cristaline (de tipul vacanţelor. în funcţie de compoziţia granulometrică. Fig.. denumirea ei fiind determinată de faptul că rezistenţa mecanică a oricărui semifabricat obţinut prin presarea unei pulberi depinde în principal de comportarea zonelor sale cu sensibilitate maximă la degradare: muchiile ascuţite şi pereţii foarte subţiri. b − cu gamă îngustă de dimensiuni ale particulelor 306 . această caracteristică exprimă capacitatea unei pulberi de a da prin presare un semifabricat suficient de rezistent. contribuind la intensificarea proceselor de adsorbţie.3. iar suprafeţele să prezinte aspect rugos. caracterul rugos al suprafeţelor libere şi starea de nesaturare electronică a atomilor de pe aceste suprafeţe determină o reactivitate accentuată a acestora. dislocaţiilor sau defectelor de împachetare) pe care le conţin. ci şi de rugozitatea suprafeţelor particulelor care alcătuiesc pulberile (care poate determina modificări esenţiale ale mobilităţii reciproce a particulelor pulberilor la vărsarea şi/sau presarea lor în matriţele utilizate la obţinerea produselor sinterizate). difuzie etc. de compoziţia granulometrică a pulberilor. care este influenţată nu numai de forma particulelor pulberilor şi. Vs şi Pu) depinde esenţial de fluiditatea pulberilor. corodare. Compactitatea de umplere.

se desfăşoară în mai multe etape. suprafaţa lor specifică se măreşte. soluţia tehnologică cea mai indicată în acest scop constând în utilizarea unor substanţe lubrifiante (depuse pe particulele pulberilor sau adăugate la dozarea şi amestecarea pulberilor în vederea realizării produselor sinterizate). aşa cum s-a arătat anterior.5: • crearea legăturilor punctiforme între particule.13. deoarece. astfel de legături apar între particulele pulberilor metalice la simpla lor vărsare sau tasare în matriţele folosite la realizarea produselor şi sunt (în general) instabile. neputând asigura gradul de consolidare necesar pentru ca produsele să-şi păstreze configuraţia la extragerea din matriţe. Aceste procese. Transformările structurale la presarea şi sinterizarea pulberilor Procesele esenţiale ce trebuie realizate pentru obţinerea produselor prin metoda agregării pulberilor constau în formarea legăturilor de consolidare a particulelor pulberii sau amestecului de pulberi utilizate ca materie primă. determinând apariţia unor fenomene de frecare şi adeziune între particule. • creşterea legăturilor punctiforme şi formarea suprafeţelor de 307 . Schema micşorării compactităţii pulberilor la formarea aglomeratelor şi agregatelor de particule • pe măsură ce dimensiunile particulelor pulberilor se micşorează. gradul de îndesare şi compactitatea de presare a pulberilor şi determină obţinerea de produse cu porozitate excesivă (inacceptabilă).4. schematizate în figura 13. iar influenţele rugozităţii suprafeţelor libere ale particulelor şi reactivităţii acestor suprafeţe devin mai importante. 13. diminuează compactitatea de umplere.4. formarea aglomeratelor şi agregatelor trebuie împedicată.3.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi Fig. aşa cum se poate observa în figura 13. care conduc la formarea în masa pulberilor a unor aglomerate (grupări de particule ferm legate între ele prin forţe superficiale de adeziune) şi a unor agregate (grupări de aglomerate slab legate între ele şi uşor de dezintegrat prin acţiuni mecanice).

dar există şi procedee tehnologice care prevăd executarea lor simultană (presarea la cald sau sinterizarea sub presiune). Fig. prin care amestecurile neconsolidate de pulberi se transformă în produse compacte şi rezistente. sferoidizarea şi diminuarea dimensiunilor porilor.5. c − formarea şi creşterea cristalelor noi. agregatele de pulberi capătă o structură cristalină nouă. deformarea plastică şi sudarea între ele a particulelor) şi sunt finalizate. • creşterea cristalelor noi. de tipul unor germeni cristalini. care asigură amestecului de pulberi împachetarea 308 . se desfăşoară mai ales în cursul operaţiilor tehnologice de presare a pulberilor în matriţe şi de sinterizare a comprimatelor obţinute prin presare. alunecarea lor reciprocă şi umplerea golurilor. prin creşterea germenilor formaţi în etapa anterioară. Principalelor etape de formare a legăturilor de consolidare la realizarea produselor prin agregare de pulberi: a − formarea legăturilor punctiforme. sferoidizarea şi chiar dispariţia porilor. în cursul tratamentului termic de sinterizare. b − formarea suprafeţelor de contact. mai ales a celor aflaţi pe suprafeţele libere ale acestora şi desfăşurarea intensă a unor procese de difuzie. prin încălzirea pulberilor presate..2000 MPa) şi se transformă într-un comprimat cu forma produsului ce urmează a fi realizat. d − diminuarea şi sferoidizarea porilor Procesele descrise succint mai înainte.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR contact (punţilor de legătură) între particule. între particulele pulberilor supuse prelucrării se formează suprafeţe de contact (punţi de legătură). De obicei cele două operaţii se realizează succesiv.. care determină creşterea mobilităţii atomilor particulelor pulberilor. care au tendinţa de a se dezvolta independent sub forma unor noi cristale şi de a declanşa astfel un proces general de recristalizare în masa pulberilor. amestecul de pulberi este presat în cavitatea unei matriţe (la presiuni p = 100.13. asigurând consolidarea acestora şi micşorarea. în urma desfăşurării acestei etape. ale cărei cristale sunt dezvoltate între (peste) particulele pulberilor. aceste procese sunt declanşate prin presarea pulberilor în matriţe (care determină compactizarea pulberilor prin redistribuirea particulelor. La operaţia de presare. Procesele care se desfăşoară în timpul operaţiei de presare pot fi descrise astfel: • la începutul presării se produce reorientarea particulelor.

se produce deformarea plastică locală a particulelor în zonele lor de contact reciproc. determinată şi de intensitatea scăzută cu care se desfăşoară procesele de difuzie la temperatura de presare. molecule de aer adsorbit. − o parte din energia acumulată în materialul deformat plastic din zonele de conact ale particulelor pulberii constituie energia de activare necesară creşterii şi transformării în cristale a germenilor cristalini comuni. care determină dislocarea straturilor eterogene (ce conţin oxizi.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi cea mai densă posibilă la dimensiunile şi forma pe care le prezintă particulele componente. atomii marginali ai particulelor se apropie la distanţe având ordinul de mărime al parametrilor stucturii cristaline a materialului particulelor şi interacţionează dând naştere unor germeni cristalini comuni în zonele de contact ale particulelor. molecule de apă şi grăsimi. în plus. particule de praf ionizate etc. Pentru conducerea corectă a operaţiei de presare şi aprecierea corespunzătoare a eficienţei proceselor care se desfăşoară în cursul acesteia trebuie avute în vedere următoarele aspecte: • deformarea plastică locală a zonelor de contact ale particulelor se realizează (în mod obişnuit) la rece. extinderea redusă a punţilor de legătură realizate prin sudare este. sudarea prin presiune a particulelor pulberii se realizează prin următorul mecanism: − sub acţiunea presiunii exercitate asupra pulberii. la fabricarea produselor din pulberi metalice sau nemetalice nedeformabile consolidarea prin presare a particulelor pulberilor şi obţinerea unor comprimate cu rezistenţă mecanică acceptabilă se realizează numai dacă particulele sunt amestecate cu un liant metalic (care rămâne în compunerea produsului) sau organic (care se elimină în cursul sinterizării). care se constituie într-o sursă de activare mecanică. ca urmare. iar punţile de legătură realizate prin sudare au (datorită extinderii reduse şi conţinutului mare de impurităţi) rezistenţă mecanică relativ scăzută.) şi aplatizarea micronereguarităţilor din aceste zone. în acest fel realizându-se sudarea între particulele pulberii. 309 . • odată cu creştera presiunii se produce deformarea elasto – plastică a particulelor pulberii şi se crează condiţiile necesare sudării lor prin presiune. procesele de deformare sunt transferate în afara zonelor de contact ale particulelor (spre materialul neecruisat din interiorul particulelor pulberii) înainte de aplatizarea completă a microneregularităţilor şi dizlocarea suficientă a straturilor eterogene de pe suprafeţele în contact ale particulelor. • dacă particulele pulberii supuse presării au plasticitate scăzută. fiind însoţită de ecruisarea materialului (creşterea rezistenţei la deformare a materialului) din aceste zone şi. ca urmare a desfăşurării acestor procese. sudarea prin presiune a particulelor nu se poate realiza. ca urmare.

accelerată de ridicarea temperaturii. descompunerea şi vaporizarea substanţelor introduse la presare ca lianţi sau lubrifianţi. care produc consolidarea şi creşterea punţilor de legătură dintre particule. ca urmare. determină • declanşarea unor procese de recristalizare a materialului (ecruisat prin deformarea plastică la rece produsă de presare) din zonele de contact ale particulelor şi din interiorul acestora. în cazul amestecurilor de pulberi (cu particule din materiale diferite) se produce şi alierea particulelor cu componentele transportate prin difuzie din particulele vecine. determină consolidarea şi creşterea germenilor cristalini formaţi în zonele de contact dintre particule. Desfăşurarea acestor procese şi calitatea produselor obţinute prin agregare de pulberi sunt influenţate esenţial de regimul tehnologic al tratamentului de sinterizare. evitarea acestui fenomen nedorit fiind asigurată de utilizarea lianţilor. care constau în reducerea peliculelor de oxizi de pe suprafeţele particulelor. efectul postelastic este important (comprimatele îşi măresc volumul cu câteva procente la scoaterea lor din matriţe) şi poate produce distrugerea comprimatelor. aşa cum sugerează imaginile prezentate în figura 13. • creşterea temperaturii determină desfăşurarea unor procese chimice.6. dacă plasticitatea particulelor pulberilor este redusă. accelerată de ridicarea temperaturii. Procesele care se desfăşoară în timpul sinterizării pot fi descrise astfel: • difuzia atomilor. care au ca efecte consolidarea legăturilor dintre particulele pulberii. difuzia atomilor. eliminarea gazelor şi lichidelor adsorbite pe suprafeţele particulelor pulberii. Ts fiind 3 5 temperatura de solidificare – topire (în K) a componentului principal al pulberii sau amestecului de pulberi din care se confecţionează produsele.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • la extragerea comprimatelor din matriţele în care s-a realizat presarea se produce relaxarea elastică a materialului particulelor pulberii şi. numit efect postelastic. temperatura de sinterizare se adoptă Tsi = ( ⋅ ⋅ ⋅ )Ts . îndepărtarea produselor rezultate din reducerea. Pri ncipalii parametri de regim ai tratamentului de sinterizare se aleg astfel: • Temperatura de sinterizare Tsi se stabileşte având în vedere că sinterizarea trebuie să asigure formarea de noi cristale între particulele pulberilor din care sunt realizate comprimatele supuse acestui tratament. se manifestă un fenomen de creştere bruscă a volumului acestor comprimate. bazate pe difuzie. Sinterizarea este tratamentul termic prin care se realizează activarea termică a comprimatelor de pulberi în vederea desfăşurării proceselor. densificarea (micşorarea porozităţii) şi recristalizarea structurii produselor realizate prin agregare de pulberi. în plus. De 2 4 obicei. sferoidizarea şi micşorarea porilor şi finisarea granulaţiei produselor. se 310 .

1.6. hidrocarburi etc. 3. la stabilirea mărimii τsi se ţine seama că aceasta este direct proporţională cu volumul particulelor pulberii din care se realizează produsele şi invers proporţională cu coeficientul de difuzie D al componentului principal al pulberii (care se corelează cu Tsi conform (1.) se utilizează atunci când pulberile din care se realizează produsele se oxidează uşor sau prezintă conţinuturi apreciabile de oxigen (oxizi) de la elaborare. când pulberile sau amestecurile de pulberi conţin componente secundare cu temperatura de solidificare – topire inferioară T si. pentru a asigura condiţiile termice necesare desfăşurării proceselor de recristalizare care stau la baza formării legăturilor de consolidare între particule. Mediile reducătoare (atmosferele de hidrogen. la desfăşurarea proceselor de sinterizare în prezenţa unei anumite cantităţi de fază lichidă. • Mediul de sinterizare se alege în mod obişnuit neutru sau reducător. scap.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi observă că tratamentul se efectuează la Tsi > Trp.5).7).15) – v. Acest mod de alegere a temperaturii T si conduce în anumite cazuri. mediu ieftin. 13. fapt ce are ca efecte accelerarea proceselor şi obţinerea unor produse cu compactitate ridicată. în corelaţie cu gradul de sinterizare necesar realizării proprietăţilor de utilizare dorite ale produselor. manipulare sau depozitare. 311 . uşor de obţinut şi cu activitatea chimică (reducătoare sau neutră) reglabilă (prin nivelul vidului şi temperatura Tsi utilizate la sinterizare). scap. deoarece prezenţa oxizilor în masa sau pe suprafeţele particulelor pulberilor folosite la realizarea produselor influenţează negativ desfăşurarea proceselor de difuzie care au loc în cursul sinterizării. Fig. amoniac.4T s – v. În prezent se practică pe scară largă sinterizarea în vid. b − pulberea presată şi sinterizată o oră la 900 oC. Efectele presării şi sinterizării pulberii de argint cu incluziuni de Al2O3: a − pulberea vărsată în matriţa de presare. Mediile neutre (atmosferele de argon) se folosesc la sinterizarea produselor din pulberi metalice lipsite de oxizi. Trp fiind temperatura de recristalizare primară a componentului principal al pulberii sau amestecului de pulberi (T rp ≅ 0. c − pulberea presată şi sinterizată 240 ore la 900 oC • Durata sinterizării τsi se stabileşte experimental.

7. se comportă ca niste agregate compozite. cu structura alcătuită din particulele unui material înglobate într-un material suport (liant. 13.9. b − material cu 85 % WC şi 15 % Co Fig. 13.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 13. dimensiunile. Produsele sinterizate prezentând o porozitate Pp au caracteristicile fizico − mecanice determinate atât de caracteristicile structurii realizate prin sinterizare. Fig. caracteristicile lor putând fi determinate aplicând principiile prezentate în scap. c − timp de 22 ore Produsele fără porozitate.4. matrice). 13.5 ore.8 şi 13. cât şi de mărimea porozităţii. Structurile şi proprietăţile produselor sinterizate Produsele care se obţin prin metoda agregării pulberilor au caracteristicile structurale (influenţate de compoziţia chimică şi de regimul tehnologic folosit la sinterizare) sugerate de micrografiile prezentate în figurile 13. 12.8.5 ore.7. Microstructurile produselor din pulbere de Fe sinterizată la 800 oC: a − timp de 0. b − timp de 6. numărul şi proporţia fazelor care alcătuiesc structura) şi prin forma. 312 .2. Microstructurile produselor sinterizate din WC cu liant de Co: a − material cu 94 % WC şi 6 % Co. definite prin constituţia acesteia (natura. forma şi dimensiunile porilor. modul de distribuţie şi gradul de dispersie al fazelor componente ale structurii.

2) permite a se estima duritatea Brinell HB. definită prin relaţiile: V − Vs ρ 100 = (1 − )100 . în cazul produselor realizate din pulberi de fier sinterizate. rezistenţa la tracţiune (Y ≡ Rm.049. în timp ce a doua relaţie permite modelarea numerică a modulului de elasticitate longitudinală (Y ≡ E. Ys ≡ HBs). (13.1) Pp = V ρs în care V şi ρ reprezintă volumul şi. b − electrod din pulbere de wolfram. de caracteristica mecanică considerată. Prima dintre relaţiile (13.2) este potrivită pentru a estima duritatea Brinell (Y ≡ HB. respectiv. iar Vs şi ρs – volumul şi. densitatea produsului sinterizat.9. iar Ks. respectiv. Ys ≡ Rms) şi alungirea procentuală după rupere (Y ≡ A.2) în care Y şi Ys reprezintă valorile unei caracteristici mecanice determinate pe materialul sinterizat şi. prima dintre relaţiile (13. Cercetările experimentale întreprinse asupra diverselor materiale obţinute prin metoda agregării de pulberi au evidenţiat faptul că dependeţele dintre principalele caracteristici mecanice ale acestor materiale şi porozitatea lor pot fi exprimate analitic prin relaţii de forma: Y = Ys e − K s Pp sau Y = Ys (1 − K s/ Ppm ) (13. 313 . Ys ≡ Es) şi coeficientului contracţiei transversale (Y ≡ µ. caracteristicile mecanice ale acestor produse pot fi influenţate în măsură importantă de mărimea porozităţii Pp (în %). densitatea masei structurale (lipsită de pori) a produsului. evident. K s/ şi m sunt constante cu valorile dependente de natura materialului sinterizat şi.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi Fig. de exemplu. Ys ≡ µs) ale unor astfel de materiale. respectiv. c − piesă din pseudoaliaj W−Ni−Fe obţinută prin sinterizare Deoarece porii prezenţi în produsele sinterizate diminuează secţiunile portante şi au efectele unor concentratori de tensiuni. Ys ≡ As) ale materialelor sinterizate. 13. dacă se consideră Ys ≡ HBs = 75 HBS şi Ks = 0. Microstructurile unor produe industriale sinterizate: a − filtru din pulbere de bronz. pe materialul (lipsit de pori) care alcătuieşte masa structurală a produsului sinterizat.

03 şi m = 0. 304 sinterizare. 304 durată de sinterizare. dacă se ia Ys ≡ µs = 0. Cuvinte cheie aglomerate.35. dacă se consideră Ys ≡ Es = 2. 301 agregate. K s/ = 0. 311 metalurgia pulberilor. iar cea de-a doua relaţie din grupul (13. 307 compactitate de presare.01 şi m = 1. carbonil. precipitare.67 şi coeficientului lui Poisson. electrolitică. 305 densitate de umplere. lamelare.043 şi alungirea procentuală după rupere A. K s/ = 0. Fig. 310 fluiditate. 310 temperatură de sinterizare. dacă se ia Ys ≡ Rms = 250 N/mm2 şi Ks = 0. pulverizare.058.2) permite a se determina cu o bună precizie valorile modulului de elasticitate longitudinală E. 301 metode fizico-chimice reducere oxizi.05⋅105 N/mm2. 13. 301 fibroase. Curbele Wöhler ale fierului sinterizat cu diferite valori ale porozităţii Pp Porozitatea produselor sinterizate influenţează negativ rezistenţa la oboselă a acestora. 305 grad de îndesare. porozitatea influenţează şi alte caracteristici ale produselor sinterizate: conductibilitatea termică şi electrică. caracteristicile magnetice. 303 metode mecanice măcinare. rezistenţa la coroziune etc. 305 compactitate de umplere. sferoidale. 305 densitate de presare. 305 314 . aşa cum rezultă examinând curbele de durabilitate (Wöhler) ale pieselor din fier sinterizat prezentate în figura 13. 310 volum specific de scuturare. 305 mediu de sinterizare. 307 agregare pulberi.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR rezistenţa la tracţiune Rm.10. De asemenea. dacă se utilizează Ys ≡ As = 40 % şi Ks = 0. 302 porozitate de umplere.10. 311 efect postelastic. 305 pulberi.

. Petrescu M. Care dintre următoarele produse se pot obţine prin metoda agregării de pulberi: a) cuzineţii din bronz grafitat.. d) metoda precipitării din soluţie apoasă? 315 . c) spargerea comprimatelor realizate prin presare. vapori. Care dintre următoarele etape se parcurg la fabricarea unui produs prin metoda agregării de pulberi: a) obţinerea pulberilor.a. Bucureşti.1.) şi este pulverizată în picături fine. Ohio. Editura Tehnică.13.. Piese sinterizate din pulberi metalice. Bucureşti.13. Editura Didactică şi Pedagogică. American Society for Metals. suferă impactul cu mai multe jeturi (de aer. Metoda de producere a pulberilor la a cărei aplicare materia primă sub formă de metal sau aliaj topit se scurge dintr-un creuzet (printr-o duză calibrată). b) plăcuţele dure din cermeturi pentru sculele aşchietoare. care se transformă în particule de pulbere prin solidificarea într-o baie de răcire. Metalografie.. Macmillan Publishing Commpany. Editura Tehnică. Bucureşti.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor obţinute prin agregare de pulberi Bibliografie 1. c) filtrele din aliaje Monel.3. Drăgulănescu I. b) presarea pulberilor. Metalurgie fizică şi studiul metalelor. c) metoda pulverizării din fază lichidă. Ciocârdia C. c) arborii cotiţi ai motoarelor Diesel pentru camioanele de mare tonaj. d) grinzile metalice pentru poduri? T.. 1986 Teste de autoevaluare T. ş. 1984 4.2. * * * Metals Handbook Ninth Edition. d) barele de tracţiune din răşină poliesterică armată cu fibre de sticlă? T. Surdeanu T. apă etc. 1988 2. Universitatea din Ploieşti. b) plăcuţele din materiale dure pentru sculele aşchietoare. 1985 5.. 1986 7. Drăgulănescu E.9. Aliaje dure sinterizate din carburi metalice. Partea a doua.. Gâdea S. Tehnologia materialelor. Care dintre următoarele produse se pot obţine prin metoda agregării de pulberi: a) electrozii nefuzibili din wolfram pentru sudare. este: a) metoda electolitică. Perneş M. 1981 3. vol.13.. Zecheru Gh. Ploieşti.13. vol. Shakelford J. Bucureşti. Introduction to Materials Science for Engineers. 1985 6. Gâdea S. b) metoda carbonil. Editura didactică şi Pedagogică. New York.4. II.. d) sinterizarea comprimatelor obţinute prin presare? T.

c) metoda carbonil. d) fluiditatea pulberii? T. b) presare a pulberilor în matriţe.11.9. d) metoda electrolitică? T.13.13. c) creşterea legăturilor punctiforme şi formarea suprafeţelor de contact (punţilor de legătură) între particule. care se pot transforma uşor în pulberi prin măcinare. b) suprafaţa specifică a particulelor. c) compactitatea de umplere a pulberii. b) suprafaţa specifică a particulelor pulberii. sferoidizarea şi diminuarea dimensiunilor porilor? T.13. d) amestecare a pulberilor? T. Care dintre următorii factori influenţează fluiditatea unei pulberi: a) forma particulelor. b) compoziţia granulometrică a pulberii. Care dintre următoarele procese se produc la formarea legăturilor de consolidare a particulelor pulberii utilizate ca materie primă pentru obţinerea unui produs: a) crearea legăturilor punctiforme între particule.13. raportată la masa sau volumul lor efectiv defineşte: a) volumul specific al pulberii. obţinându-se depozite catodice compacte fragile.14. c) densitatea de presare. d) porozitatea de umplere a pulberii? T. spongioase sau pulverulente.5. b) rezistenţa la oxidare a particulelor pulberii.13. c) mărimea particulelor pulberii. Capacitatea unei pulberi de a da prin presare un semifabricat suficient de rezistent.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR T. inclusiv a macroporilor deschişi conţinuţi de acestea. d) fluiditatea pulberii? T.6. Care dintre următoarele caracteristici ale pulberilor metalice se încadrează în categoria caracteristicilor fizice: a) mărimea particulelor.7.13.13. care să-şi păstreze forma şi să nu sufere pierderi masice în timpul manipulărilor la care este supus în procesul de fabricare a produselor defineşte: a) densitatea de umplere a pulberii. Grupările de particule ferm legate între ele prin forţe superficiale de 316 .10. d) compactitatea de presare? T. c) conţinutul de impurităţi al particulelor pulberii. c) rezistenţa muchiilor (comprimatelor obţinute prin presarea pulberii).12.13. d) creşterea cristalelor noi. b) volumul specific de scuturare. Metoda de producere a pulberilor la a cărei aplicare materia primă sub formă de soluţii apoase sau topituri de săruri metalice este descompusă prin electroliză. Cantitatea (masa) de pulbere ce se scurge în unitatea de timp prin orificiul calibrat al unei pâlnii defineşte: a) densitatea de presare a pulberii. Procesele prin care amestecurile neconsolidate de pulberi se transformă în produse compacte şi rezistente se desfăşoară mai ales în cursul operaţiilor tehnologice de: a) dozare a pulberilor. d) rugozitatea suprafeţelor particulelor? T. Mărimea suprafeţei totale a particulelor unei pulberi. b) suprafaţa specifică a particulelor pulberii. b) metoda precipitării din soluţie apoasă.8. c) sinterizare. este: a) metoda măcinării. b) dezintegrarea particulelor.13. c) fluiditatea: d) densitatea de presare? T.13. Care dintre următoarele caracteristici ale pulberilor metalice se încadrează în categoria caracteristicilor tehnologice: a) densitatea de umplere.13.

). c) călire martensitică.18. bazate pe difuzie. c) măresc rezistenţa la oboseală. c) când pulberile din care se realizează produsele se oxidează uşor sau prezintă conţinuturi apreciabile de oxigen (oxizi) de la elaborare. d) atmosferele de argon se folosesc la sinterizarea produselor din pulberi metalice lipsite de oxizi? T. Rezolvare Conform definiţiei date în scap.13.1.13. este denumită: a) sinterizare. Tratamentul termic prin care se realizează activarea termică a comprimatelor de pulberi în vederea desfăşurării proceselor.17. b) normalizare. b) aglomerate de particule. densificarea (micşorarea porozităţii) şi recristalizarea structurii produselor realizate prin agregare de pulberi este denumit: a) recoacere completă.16. b) dilatare termică.15. d) dislocaţii. Ca urmare. b) durata sinterizării este direct proporţională cu volumul particulelor pulberii din care se realizează produsele şi invers proporţională cu coeficientul de difuzie D al componentului principal al pulberii. Care dintre următoarele efecte corespund prezenţei porilor în produsele realizate prin metoda agregării de pulberi: a) diminuează rezistenţa la tracţiune. care produc consolidarea şi creşterea punţilor de legătură dintre particule. considerând că o masă M de pulbere conţine np particule cu volumul (total) efectiv 317 . manipulare sau depozitare sinterizarea se face în atmosferă reducătoare (hidrogen.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor obţinute prin agregare de pulberi adeziune sunt denumite: a) agregate de particule. d) lipituri? T. amoniac.13.2. d) expansiune? T.13. d) sinterizare? T. 13. să se stabilească relaţia de determinare a suprafeţei specifice a pulberilor alcătuite din particule cubice (cu latura dp) sau sferice (cu diametrul dp) realizate dintr-un material cu densitatea ρe. hidrocarburi etc. c) efect postelastic. d) micşorează modulul de elasticitate? Aplicaţii A. b) măresc duritatea. suprafaţa specifică a particulelor unei pulberi este raportul dintre suprafaţa totală a particulelor şi suprafaţa lor efectivă (numit suprafaţă specifică Sv) sau raportul dintre suprafaţa totală a particulelor şi masa lor efectivă (numit suprafaţă specifică Sm). Care dintre următoarele afirmaţii privind alegerea regimului tehnologic la sinterizarea comprimatelor de pulberi sunt adevărate: a) temperatura de sinterizare trebuie să fie mai mică decât temperatura de recristalizare primară a materialului componentului principal al pulberii.13. Relaxarea elastică a materialului particulelor pulberii. însoţită de creşterea bruscă a volumului comprimatelor de pulberi la scoaterea lor din matriţele în care au fost realizate prin presare.

318 .7 = 8. rezultă pentru pulberea precizată în enunţul aplicaţiei: compactitatea ρ 3500 de umplere a pulberii este C u = u 100 = 100 ≅ 44.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Ve.6 %. densitatea de umplere ρu = 3500 kg/m3 şi densitatea de presare ρp = 7200 kg/m3.4) Sv = ρe d p dp αf fiind un factor de corecţie supraunitar.2. dacă particulele au forma sferică). Evident. Rezolvare Utilizând relaţiile de definire a caracteristicilor pulberilor (date în scap. iar compactitatea de presare ρp 7200 100 = 100 ≅ 91. dacă particulele au forma cubică p 4 dp 2 sau V p = π ( ) 3 . 3 2 dp dacă particulele au forma cubică sau S p = 4π ( ) 2 . A. se obţin relaţiile: 6 6 .13. porozitatea de ρe 7850 umplere este Pu = 100 – Cu = 100 – 44. (13. care ţine seama de abaterile de la forma regulată (poliedrică sau sferică) ale particulelor pulberii. 13. porozitatea de umplere Pu şi compactitatea de presare Cpr şi să se stabilească dacă produsul obţinut prin sinterizare poate avea porozitatea Pp ≤ 10 %. ţinând seama că tratamentul termic de sinterizare reduce porozitatea comprimatelor de pulbere obţinute prin presare.7 %.2). rezultă: S v = .3) şi S m = Sv = ρe d p dp Observaţie Relaţiile (13.3 % < 10 %.3 % şi. În cazul pulberilor cu particule de formă neregulată (cu macropori deschişi. porozitatea pulberii presate este este C pr = ρe 7850 Ppr = 100 – Cpr = 100 – 91. suprafaţa Sp ( S p = 6d p . se poate aprecia că produsele realizate vor avea Pp < 8. (13. Să se determine pentru această pulbere compactitatea de umplere Cu.4 % . fiecare particulă având volumul Vp ( V p = d 3 . dacă particulele au forma 2 npS p S p npS p Sp sferică) şi masa M p = ρ eV p .) suprafaţa specifică se stabileşte cu relaţii de forma: 6 6 α f şi S m = αf.3) sugerează că suprafaţa specifică a pulberilor cu particule de formă regulată este independentă de forma particulelor. şi S m = = = n pV p V p n p ρ eV p ρ eV p înlocuind în aceste relaţii expresiile mărimilor Sp şi Vp. cu aspect dendritic etc. Pulberea metalică utilizată ca materie primă pentru realizarea unui produs sinterizat are următoarele caracteristici: densitatea materialului particulelor pulberii ρe = 7850 kg/m3.6 ≅ 55.

2) ρCu = 8930 kg/m3 şi 100 100 = ≅ 8734 kg/m3. MBz şi MC fiind masele bronzului şi grafitului exisistente în structura produsului.2.5. densităţile acestor componentelor având valorile (precizate în tabelul 1.4.13.4. Particularizând relaţia generală stabilită la rezolvarea aplicaţiei A.2.3.4. % Ni m %Cu m 70 30 + + 8910 8930 ρ Ni ρ Cu Densitatea filtrului obţinut prin sinterizare din pulbere de aliaj Monel este: Pp 38 ρ p = ρ e (1 − ) = 8916(1 − ) ≅ 5528 kg/m3. iar VBz.13. ştiind că la realizarea lui s-a folosit un amestec alcătuit din pulbere de grafit şi pulbere de bronz cu staniu cu %Snm = 10 %. ştiind că (aşa cum se precizează în tabelul 1. 4. Rezolvare Particulele pulberii din aliaj Monel au (aşa cum s-a precizat în scap. % Bz v %C v Deoarece VBz = V p şi VC = V p se obţine că densitatea produsului este 100 100 % Bz v %C v ρ p = ρ Bz + ρC = 8734⋅0. VC şi Vpori – volumele ocupate de bronz. ρSn = 7290 kg/m3: ρ Bz = %Cu m % Snm 90 10 + + 8930 7290 ρ Cu ρ Sn Considerând că produsul precizat în enunţul aplicaţiei are masa Mp şi volumul Vp. Un filtru realizat prin sinterizare din pulbere de aliaj Monel cu %Nim = 70 % are porozitatea Pp = 38 %. Să se determine densitatea aceestui produs. 9. Rezolvare Densitatea grafitului este (v. conţinuturile procentuale 319 .Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor obţinute prin agregare de pulberi A.1) ρC = 2500 kg/m3. Microstructura unui produs din bronz grafitat realizat prin metoda agregării de pulberi evidenţiază un conţinut procentual (volumic) de bronz %Bzv = 85 % şi un conţinut procentual (volumic) de grafit %Cv = 85 %.2): ρNi = 8910 kg/m3 şi ρCu = 8930 kg/m3. restul fiind pori. iar densitatea bronzului cu staniu se determină folosind relaţia generală stabilită la rezolvarea aplicaţiei A.10 ≅ 7674 kg/m3. 100 100 Observaţie Dacă produsul ar avea porozitatea Pu = 0 %. grafit şi pori în această structură. Să se determine densitatea acestui produs. rezultă Mp = MBz + MC = ρBz VBz + ρC VC şi Vp = VBz + VC + Vpori.scap.85 + 2500⋅0. 100 100 A. se poate determina densitatea materialului particulelor 100 100 pulberii: ρ e = = ≅ 8916 kg/m3.2) concentraţiile masice ale componentelor: %Nim = 70 % şi %Cum = 30 %.

rezistenţa la tracţiune Rm. în funcţie de porozitatea acestora Pp . Diagramele de variaţie în funcţie de porozitatea Pp ale principalelor caracteristici mecanice ale produselor realizate din pulberi de fier sinterizate Rezolvare Utilizând relaţiile potrivite din grupul (13.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (volumice) ale constituenţilor structurali ar fi: % Bz v/ = % Bz v 85 100 = 100 ≅ % Bz v + %C v 95 89. alungirea procentuală după rupere A şi modulul de elasticitate longitudinală E). 100 100 A. prezentate în figura 13.2). se obţin diagramele de variaţie ale principalelor caracteristici mecanice ale produselor realizate din pulberi de fier sinterizate (duritatea Brinell HB.5 = 10. 13. 30 %). în funcţie de porozitatea acestora Pu ∈ (0 %.5 % şi densitatea produsului creşte % Bz v/ %C v/ la valoarea ρ = ρ Bz + ρC = 8734⋅0. să se studieze variaţiile caracteristicilor mecanice ale produselor realizate din pulberi de fier sinterizate.11.4 pentru constantele care intervin în aceste relaţii.13.4. 320 .5. Utilizănd datele prezentate în scap.5 % şi %C v/ = 100 − % Bz v/ = 100 – 89.895 + 2500⋅0.105 ≅ 8080 kg/m3.11. cu valorile precizate în scap. 13. 13. / p Fig.

În scopul facilitării alegerii lor pentru diverse aplicaţii tehnice.1. tehnica măsurării. • materialele funcţionale sunt cele la care caracteristicile cele mai importante sunt de natură electrică. Introducere La alegerea materialelor pentru o aplicaţie tehnică trebuie avute în vedere două principii: * materialele selectate trebuie să posede proprietăţile fizico-chimice. optică. fonte şi aliaje neferoase). * materialele alese trebuie să conducă la soluţii tehnice de rezolvare a aplicaţiei care să fie convenabile economic. ele fiind destinate confecţionării elementelor (pieselor. magnetică.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Capitolul 14 ALEGEREA MATERIALELOR PENTRU APLICAŢIILE TEHNICE 14. lemnul şi materialele compozite. ele trebuind să asigure îndeplinirea rolului funcţional al unor elemente (piese. materiale ceramice şi sticlele. chimică. mecanice şi tehnologice corespunzătoare cerinţelor impuse de aplicaţia în care sunt utilizate. în lucrarea de faţă. s-a recurs la împărţirea materialelor în două mari clase: • materialele structurale (materialele de construcţie) sunt cele la care caracteristicile de rezistenţă mecanică sunt cele mai importante. electronică. componentelor) supuse la solicitări mecanice. componente) pentru electrotehnică.. automatică şi informatică. etc. obţinerea semifabricatelor şi realizarea produselor impuse de aplicaţie. adică să poată fi transpuse în practică cu cheltuieli acceptabile privind elaborarea materialelor. materialele pe bază de substanţe macromoleculare. sunt tratate cu precădere materialele din această clasă: materialele metalice (oţeluri. 321 . adresată în principal celor care se pregătesc sau care lucrează în domeniul ingineriei mecanice.

încovoiere simplă sau forfecare pură. conductibilitatea termică.. intesitatea solicitărilor. iar mentenabilitatea fiind proprietatea produsului exprimată prin probabilitatea ca acesta să poată fi supravegheat.. în acest capitol sunt tratate în principal aspectele privind alegerea materialelor structurale pentru aplicaţiile tehnice. solicitări în condiţii de temperatură normală sau solicitări în condiţii termice care determină manifestarea fenomenului de fluaj). În prezent. dilativitatea termică etc. polimerii pentru cristale lichide. materialele magnetice. caracterul variabil în timp sau constant al solicitărilor (care implică apariţia sau nu a fenomenului de degradare prin oboseală). în cursul unei perioade de timp date. etc. sau solicitări compuse). fiabilitatea fiind proprietatea produsului exprimată prin probabilitatea ca acesta să-şi îndeplinească funcţiile în condiţii prescrise. condiţiile de mediu în care se aplică solicitările (mediu de lucru neutru. de tip întindere compresiune. materialele ceramice cu proprietăţi piezoelectrice. • condiţiile privind caracteristicile fizice ale materialului produsului. • condiţiile privind precizia dimensională a produsului şi calitatea suprafeţelor acestuia. Tinând de cele expuse mai înainte. ceramicele electrooptice. în gama condiţiilor tehnice ale produselor industriale se includ 322 . materialele din această clasă (materialele semiconductoare. materialele conductoare şi superconducoare. rezistivitatea electrică. întreţinut şi reparat într-o anumită perioadă de timp. posibilitatea ca solicitările să genereze fenomene de pierdere a stabilităţii unor componente ale produsului (a căror evitare impune asigurarea unor anumite rigidităţi ale componentelor). mediu corosiv sau abraziv) etc.) nu au făcut obiectul acestei lucrări. Criteriile şi metodele de selecţie a materialelor Prima etapă care trebuie parcursă la alegerea materialelor adecvate realizării unui produs constă în cunoaşterea tuturor condiţiilor tehnice ce definesc funcţionalitatea lui şi comportarea sa în exploatare: • condiţiile privind solicitările mecanice la care este supus produsul: complexitatea sistemului de solicitare (solicitări simple. care determină sau influenţează îndeplinirea funcţiilor pentru care acesta este realizat: densitatea. • condiţiile privind fiabilitatea şi mentenabilitatea produsului.2.. 14. condiţiile termice în care se aplică solicitările (solicitări la temperaturi scăzute. caracterul static sau dinamic al aplicării acestora. fuzibilitatea.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR detecţia şi înregistrarea semnalelor de diverse naturi fizice. etc.

iar dacă aplicaţia impune ca materialele să aibă densitatea mai mică decât 4000 kg/m3. rezistenţa la coroziune (în mediul de lucru şi în condiţiile de solicitare corespunzătoare produsului ce trebuie realizat). − criteriile privind caracteristiciele chimice şi structurale impuse: compoziţia chimică.. conţinutul de impurităţi. calitatea suprafeţelor semifabricatelor. − criteriile privind caracteristicile fizice care trebuie asigurate: densitatea. Criteriile privind proprietăţile materialelor sunt principalele criterii folosite pentru alegerea acestora. limita de curgere. Criteriile din această categorie pot fi ierarhizate în funcţie de importanţă. − criteriile privind caracteristicile semifabricatelor necesare pentru obţinerea produsului: forma. structura. în această categorie sunt incluse: − criteriile privind caracteristicile mecanice care trebuie asigurate (în condiţiile de temperatură şi mediu de lucru corespunzătoare produsului ce trebuie realizat): duritatea. modulul de elasticitate.1) CAM ≥ CAP sau CAM ≤ CAP. rezistenţa la rupere. rezistenţa la fluaj. dacă într-o aplicaţie este necesar să se utilzeze materiale având rezistenţa la rupere mai mare decât 300 N/mm2. În mod obişnuit criteriile privind alegerea materialelor în funcţie de proprietăţi se formulează considerând diversele caracteristici care exprimă cantitativ proprietăţile acestora. După analiza detaliată a condiţiilor tehnice impuse produsului care trebuie obţinut se formulează criteriile de selecţie a materialelor necesare pentru fabricarea acestuia. dacă se notează cu CAP nivelul limită (minim sau maxim) acceptabil (din punctul de vedere al aplicaţiei pentru care trebuie ales materialul) al unei caracteristici de material şi cu CAM nivelul (aceleiaşi caracteristici) asigurat de materialele din gama considerată la selecţie. coeficientul de dilatare termică. grupate în categoriile prezentate în continuare: A. energia de rupere. conductibilitatea termică. temperatura de topire-solidificare. criteriul de selecţie a materialelor va fi Rm > 300 N/mm2. criteriul se poate exprima analitic în una din următoarele forme: (14.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice şi cele privind protecţia oamenilor şi mediului înconjurător (condiţiile ecologice) şi condiţiile privind reciclabilitatea (proprietatea produsului scos din uz de a putea fi transformat în deşeuri reintegrabile în natură sau valorificabile prin procese tehnologice de realizare a unor noi produse). stabilindu-se pentru fiecare criteriu dacă este principal (de bază) sau secundar (auxiliar) şi dacă este obligatorie sau facultativă respectarea sa. criteriul de selecţie a materialelor se poiate scrie ρ ≤ 4000 kg/m3. rezistivitatea electrică. de exemplu. Pentru ierarhizarea criteriilor şi stabilirea ponderii (coeficientului de importanţă) cu care fiecare 323 . Astfel. alungirea procentuală după rupere. etc. rezistenţa la oboseală.. dimensiunile şi masa semifabricatelor. etc.

De asemenea. pentru stabilirea valorilor ponderilor aij se consideră pe rând perechile de criterii (Ki. Kj. . dacă pentru o aplicaţie trebuie ales un material care să asigure un nivel ridicat al rezistenţei mecanice a pieselor şi un nivel scăzut al masei acestora. iar g acceleraţia R gravitaţională) K R = m .. K3) şi apreciind că. a31 = 0. De exemplu. presupunând că numai criteriile Ki şi Kj intervin în alegerea materialului.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR criteriu trebuie considerat la luarea deciziilor privind alegerea materialelor se poate folosi metoda prezentată în figura 14. ρ fiind densitatea materialului. dacă pentru o aplicaţia trebuie ales un γ material care să asigure un nivel ridicat al rigidităţii pieselor (deformaţii elastice mici ale pieselor în prezenţa solicitărilor mecanice) şi un nivel scăzut al masei acestora. • se calculează suma ponderilor parţiale corespunzătoare fiecărui criteriu (suma pondrilor înscrise pe fiecare coloană a matricei preferinţelor) Spj = ∑ aij şi suma tuturor ponderilor parţiale înscrise în matrice S p = n(n − 1) 2 = i1 n . se estimează coeficientul de importanţă al fiecărui criteriu (de exemplu. • echipa de proiectare stabileşte valorile ponderilor parţiale aij. • se calculează ponderea cu care trebuie considerat fiecare criteriu la n Spj alegerea materialelor aj = . respectarea criteriului K1 asigură în proporţie de 70% luarea unei decizii bune la alegera materialului)..K2.. în cazul când numai aceste două criterii se iau în considerare. . criteriul de selecţie a materialelor se formulează considerând caracteristica (sintetică) denumită rezistenţă mecanică specifică KR.1. criteriul de selecţie a materialelor se formulează considerând E caracteristica (sintetică) numită modul de elesticitate specific KE = . iar dacă γ trebuie ales un material care să asigure în mod eficient o bună comportare a 324 .. .. definită prin raportul dintre rezistenţa la rupere a materialului Rm şi greutatea specifică γ (γ = ρg.. Kj). j = 1.Ki. la aplicarea căreia se parcurg următoarele etape: • se precizează criteriile care se iau în considerare K1. . Pentru ca numărul criteriilor utilizate la selecţia materialelor în funcţie de proprietăţi să fie cât mai mic (în scopul facilitării alegerii) se apelează la formularea unor criterii bazate pe caracteristici sintetice (care înglobează mai multe caracteristici ale materialului).3 rezultă considerând perechea de criterii (K1. i ≠ j şi aij +aji = 1 şi întocmeşte un tablou numit matricea preferinţelor. Kn.7 şi a13 = 0. i ≠ j şi.n ( ∑ a j = 1) şi pe această baza se poate j =1 Sp face ierarhizarea după importanţă a criteriilor.

... cuprind date concrete privind caracteristicile asigurate de fiecare marcă de material şi indicaţii precise privind prelucrările tehnologice ce conduc la stările structurale corespunzătoare obţinerii acestor caracteristici şi facilitează astfel alegerea lor pentru o anumită aplicaţie. RO fiind rezistenţa la oboseală a materialului (v. DEFINIREA CRITERIILOR CRITERIUL K1. . anj Spj . ani Spi n .. .. Kn Spj = ∑ aij = i1 n . ajn . ..9)....... 3.. Ki. ... K1 . . an1 Sp1 K1 . Kj .. . aj1 .... aşa cum s-a putut constata în capitolele anterioare.. an Fig.. deoarece.. Spn S p = ∑ S pj j =1 aj = Spj Sp a1 .. se poate face o primă selecţie a materialelor...... ai .1.... . acestea grupează materialele după destinaţie (de exemplu. normative. 325 ..1. În acest scop se folosesc datele existente în standarde...... .... în cazul materialelor metalice există standarde pentru oţelurile... .... criteriul de selecţie a materialelor se formulează considerând caracteristica (sintetică) numită rezistenţă relativă la oboseală R KO = O . ai1 . .. fontele şi aliajele neferoase recomandate pentru diferite utilizări). Kj.. .. . 14....... scap. Kj a1j ... ......... Etapele metodei de stabilire a coeficienţilor de importanţă ai criteriilor privind alegerea materialelor în funcţie de proprietăţi După stabilirea şi ierarhizarea în funcţie de importanţă a criteriilor de alegere a materialelor pe baza proprietăţilor pe care trebuie să le asigure în aplicaţia considerată.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice pieselor la solicitări variabile.. ... ..... Ki a1i .. ... manuale etc..... ain . .... .privind caracteristicile diverselor materiale comerciale. .... aj ... Kn Kn a1n .. aji . ... .. Rm Valorile unor astfel de caracteristici sintetice asigurate de diversele materiale comerciale sunt prezentate în tabelul 14.. ÎNTOCMIREA MATRICEI PREFERINŢELOR DETERMINAREA SUMEI PONDERILOR PARTIALE ALE CRITERIILOR DETERMINAREA SUMEI TOTALE A PONDERILOR DETERMINAREA COEFICIENTILOR DE IMPORTANTA AI CRITERIILOR .. . . cataloage.... . . . documentele cele mai utilizate fiind standardele. ... aij . . Ki .

..50 60.210 140....10..9 7...650 200.3.91 2...3....8.210 200...9.8.m)..1. Principalele caracteristici tehnice ale unor materiale comerciale Materialul Oţeluri carbon de uz general Oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (tratate termic) Oteluri pentru conducte şi recipiente sub presiune (laminate termomecanic) Oţeluri inoxidabile feritice Oţeluri inoxidabile austenitice Oţeluri inoxidabile duplex Oţeluri maraging Superaliaje tip Inconel Superaliaje tip Nimonic superaliaje tip Hastelloy Alame Bronzuri cu Sn sau cu Al Aliaje Cu – Ni Bronzuri cu beriliu Aliaje pa bază de Al deformabile (călite şi îmbătrânite) Aliaje pe bază de Ti Aliaje pe bază de Mg Polietilenă Polipropilenă Politetrafluoretilenă (teflon) Poliamide (nylon) Policlorură de vinil Lemn esenţă tare..10.1200 1000...7..5 3.8 5..0 7.7.5..6.3..n.8.115 85.6..10.....8 7.17.4 8.1200 300....5...1...1.6.8.40 70....8...2 1..95 0.1300 450.. care respectă toate criteriile 326 .8...4 0. nivelurile caracteristicilor asiguarete CAM....8..135 68.180 28.m.4.7..1.0...8.1..210 K R.33 7...100 40.. j = 1..2 8... k = 1.jk.8 0..7 4.8.1 4..10.. k = 1. CAP.60 2. k = 1.1....1300 110.750 520.2 6.900 400..1.7.. • din analiza care a condus la constituirea gamei materialelor cu proprietăţi adecvate se cunosc.. j = 1.800 450..850 600.7...1.j. uscat Lemn esenţă moale.1400 650..3 24..16....3..1 9..5 2..7....9 2.75........1.6 4. kN/mm2 200. N/mm2 350..200 200.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 14....5.......3 1..9..220 200.9. care îndeplinesc integral cele n criterii de selecţie (notate j = 1...3...50...n).11 9...210 200........6...00 0.28 6.. pentru toate materialele Mk.5.8. având coeficienţii de importanţă aj.80 3000.9 8..7 1.1 8..0 10..n (stabiliţi folosind....3 6.7.2...32 40....2...0.60 20.210 210....6 12.4500 E.9 7.10 70..7....72 107...2 3...210 200.90 km 4..7 7...7 1.1..500 400..8 6..8.950 1800....1.n.6..7..20.11..8.8.220 90....550 700.. cuprinde m materiale (marcate Mk.8..100 50.220 190.7....210 180..4.1000 200. notată GMP.5....10.8 8..2 Rm..4 12.1.0..2.. Materialele care respectă toate criteriile privind proprietăţile impuse de aplicaţia în care urmează a fi utilizate alcătuiesc gama materialelor cu proprietăţi adecvate.... de exemplu.92..14.1 2....4 4.9.2 8.12...90.14.0...1.4....47 0.0.00 1.2500 600.5 2.8..m.. uscat Compozite poliesteri + fibre de sticlă ρ. Pentru alegerea celui mai potrivit material din această gamă se poate utiliza următoare metodologie: • se consideră că gama materialelor cu proprietăţi adecvate...8...4 8..520 500.110 43..3 6... j = 1..6 8..1.1 8.9.5 0.0..1.110 140.8..70. t/m3 7.190 115.7.5.25 1.2.0.8.7.......9 7.....4... metoda prezentată anterior) şi nivelele limită acceptabile ale caracteristicilor de material.9 7.2.4.2 170....5.9.9.20 11..

k = 1.. dimensiunile şi calitatea suprafeţelor impuse de realizarea produselor se face cu tehnologii obişnuite. scrise analitic în forma „min” CAM. folosind relaţia: I . sau Ijk = CA P .j (14..m.m. CT = j1 n „min”.m... se calculează indicatorul global al proprietăţilor (caracteristicilor tehnice) ICT.. care exprimă măsura în care materialul satisface criteriile de selecţie Kj..Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Kj. indicatorii parţiali se calculează cu relaţii de forma: CA M . • pentru fiecare din materialele Mk. k = 1. dacă criteriul de selecţie Kj este formulat CA M . materialul cu cea mai mare valoare a acestui indicator fiind (din punctul de vedere al caracteristicilor asigurate) cel mai potrivit pentru aplicaţia avută în vedre. B. j = 1.jk ≥ CAP.. dacă criteriul de selecţie Kj este formulat analitic în forma Ijk = CA P . Ijk ≥ 1. evident. Criteriile privind procesarea tehnologică a materialelor în vederea obţinerii semifabricatelor sau produselor se formulează în mod obişnuit într-o formă calitativă (atributivă). j = 1.. * obţinerea caracteristicilor materialului impuse de condiţiile tehnice ale 327 .. k = 1. j = 1.. de exemplu. Un set de criterii de acest tip poate avea. * prelucarerea semifabricatelor la forma. j = 1. astfel încât îndeplinirea fiecărui criteriu de către un material (notată cu 1) să constituie un argument în favoarea alegerii acestuia pentru o anumită aplicaţie.. j = 1.m se stabilesc indicatorii parţiali Ijk.n. • pentru fiecare din materialele Mk.. fără a fi necesară aplicarea unor procedee sau operaţii operaţii tehnologice speciale. respectă toate criteriile de selecţie Kj. k = 1.n.m. k = 1.n.n. în ordinea descrescătoare a valorilor indicatorului ICT.jk ≤ CAP.jk ..j . j = 1.m.. dimensiunile şi caliatea suprafeţelor impuse de realizarea produselor se face cu scule.k.jk analitic în forma „max”. iar neîndeplinirea fiecărui criteriu (notată cu 0) să diminueze şansele de alegere a acestui material...n.. următoarea alcătuire: * materialul este disponibil pe piaţă în cantităţile şi sub forma semifabricatelor necesare pentru realizarea produselor (materialul nu trebuie elaborat şi transformat în semifabricate pe baza unor comenzi speciale lansate către producător).2) • se ierarhizează materialele Mk. k = 1.. * prelucrarea semifabricatelor la forma.n..j.k = ∑ ajIjk .j sau în forma „max” CAM..k. dispozitive sau maşini speciale).. dispozitive sau maşini universale (prelucrarea semifabricatelor nu necesită utilizarea de scule.. dacă fiecare din materialele Mk.

. …. numite indicatorii parţiali ai performanţelor tehnologice I ′jk .. M2. întocmind un tablou. ( ∑ a /j = 1 ) şi se face apoi ierarhizarea criteriilor după valoarea coeficienţilor j =1 q a ′j .. * posibilităţile apariţiei defectelor de material sau de rebutare a produselor în timpul prelucrărilor tehnologice sunt minime. Criteriile privind procesarea materialelor se pot ierarhiza în funcţie de importanţă. a q .. k = ∑ a ′j I ′jk . Mk. Criteriile privind costurile (cheltuielile) aferente elaborării materialelor. k = 1…q : 1. K ′2 .. respectarea acestora determinând alegerea materialelor şi tehnologiilor de fabricaţie care asigură realizarea în condiţii economice (cu cheltuieli cât mai mici) a produselor necesare într-o aplicaţie tehnică. se calculează indicatorul global al performanţelor tehnologice IPT. daca materialul M k nu respecta criteriul K ′j  Pentru fiecare din materialele Mk. k = 1…m j =1 n (14. folosind relaţia: I PT .4) şi se poate face ierarhizarea materialelor din GMP în ordinea descrescătoare a valorilor indicatorului IPT.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR produsului care se realizează nu necesită aplicarea unor tratamente termice. k = 1…m. …...k. K ′q incluse în setul de criterii privind ′ ′ ′ procesarea materialelor. k = 1…m.2). 14. C. se trece la analiza măsurii în care materialele din gama GMP ≡ {M1. daca materialul M k respecta criteriul K ′j  (14. aplicând aceiaşi metodă ca şi în cazul criteriilor privind proprietăţile.. a ′j ..k. în care elementele matricei.. exprimă măsura în care fiecare din materialele Mk. transformării lor în semifabricate şi prelucrării acestora pentru obţinerea produselor sunt deosebit de importante. din GMP îndeplinesc criteriile K ′j . aceste criterii se formulează în funcţie de costul total al 328 . j = 1…q. k = 1…m.. se stabilesc coeficienţii de importanţă a1 . Mm} respectă aceste criterii. chimice sau termochimice. După stabilirea şi ierarhizarea în funcţie de importanţă a criteriilor privind procesarea tehnologică.3) I ′jk =  0.. ′ adică pentru fiecare din criteriile K 1 . a 2 . În mod obişnuit. numit matricea performanţelor tehnologice (de forma celui prezentat în fig. materialul cu cea mai mare valoare a acestui indicator fiind cel mai avantajos din punctul de vedere al comodităţii achiziţionării şi comportării la prelucrarile tehnologice necesare transformării sale în produse.

.m.. I I / j1 . / I 1m / I 2m .. ..k = .. iar CTref este costul total al realizării aceluiaşi tip de semifabricate şi/sau al obţinerii aceluiaşi tip de produse dintr-un material de referinţă (din GMP sau din afara acestei game).. / q .k .. k = ∑ a ′j I ′jk j =1 n / j ......2 . calculând pentru fiecare material Mk ∈ GMP indicatorul global al performanţelor tehnico-economice (numit şi meritul global) IPTE...... / qk ..k 329 ..k C r . ..... I I / j2 ...m Fig.5) CTref în care CT..2. ..k . / q2 . k = 1..... / I qm IPT.... / I 1k / I 2k .2.. I /jm ... .. / q1 . . 14.6) I PTE .. .. .k.. IPT.. k = 1.. CRITERIUL PONDEREA CRITERIULUI M1 INDICATRII PARTIALI I /jk PENTRU MATERIALUL Mk ⊂ GMP M2 . a a I PT . IPT. I I / jk . Câteva date cu caracter informativ privind costurile relative ale unor materiale (metalice şi nemetalice) utilizate frecvent în aplicaţiile tehnice sunt prezentate în tabelul 14. + a PT I PT . .. .m.... Pentru a compara materialele din GMP prin prisma costurilor totale implicate de obţinerea semifabricatelor şi/sau de utilizarea acestora la realizarea produselor necesare unei aplicaţii se pot utiliza costurile relative Cr. (14..1 IPT. k = CT CT k C r . Configuraţia matricei performanţelor tehnologice ale materialelor Criteriul realizării cu costuri minime a produselor necesare unei aplicaţii tehnice se consideră la luarea deciziei finale privind alegerea materialelor... .. definite prin relaţia: CT . / q .k reprezintă costul total al realizării semifabricatelor dintr-un material Mk ∈ GMP şi/sau al obţinerii produselor necesare unei anumite aplicaţii... (14. cu formula: a I . K K / j .Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice realizării produselor cu performanţele tehnice impuse de aplicaţia în care sunt utilizate.... Mk .. Mm / I 12 / I 22 K 1/ / K2 a1/ / a2 / I 11 / I 21 ....

benzi.... Poliamide (Nylon) Fibre de sticlă Compozite polimerice cu fibre de sticlă sau de carbon Cr = CT CTref * 1.9. iar aPT – coeficientul de importanţă global al criteriilor privind performanţele tehnologice ale materialelor (aCT + aPT = 1)..8 2.5.5 8. Bronzuri.5 7..2.4.8 2.5. Alame (produse obţinute prin turnare) Aliaje Cu – Ni (produse laminate sau turnate) Superaliaje de tip Nimonic.4. k = 1.9 6.5 2.2. profile) Oţeluri carbon pentru construcţia de maşini (produse laminate) Oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (produse laminate) Oteluri carbon şi slab aliate pentru scule Oţeluri inoxidabile şi refractare (produse laminate) Fonte albe şi cenuşii (produse obţinute prin turnare) Fonte modificate (produse obţinute prin turnare) Aluminiu şi aliaje de Al (produse oţinute prin DP + TT) Aluminiu şi aliaje de Al (produse obţinute prin turnare) C= r C T C ref T * MATERIALUL Cupru.18 19..14 36.5 270.....13 6. ABS.0.. ci ca un ansamblu de utilităţi)..ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR în care aCT este coeficientul de importanţă global al criteriilor privind caracteristicile tehnice ale materialelor.5.m.1.2..k...1....120 25.9.9..1...4. Polistyren Policlorură de vinil. se poate stabili cu formula: I CT .4.7) .k O metodă modernă ce poate fi utilizată la luarea deciziei finale privind selecţia materialelor pentru o aplicaţie tehnică este analiza valorii (analiza tehnico−economică a utilităţii).1.8. Inconel..8 5. analiza oricărui produs trebuie realizată pornind de la sistemul de 330 * Costurile CT şi CTref sunt calculate în lei/kg de semifabricat .. Răşini acrilice şi fenolice Politetrafluoretilenă (Teflon)..9 1. Bronzuri. k = 1..... materialele Mk ∈ GMP care au meritul global cel mai ridicat trebuie să fie cele preferate pentru aplicaţia tehnică considerată..k (14.8. Udimet Titan şi aliaje de Ti (produse obţinute prin DP + TT) Polietilenă. ţinând seama de acest principiu.. I PTE . Alame (produse obţinute prin DP) Cupru..40 3.1.. Tabelul 14... evident.... Polipropilenă.21 100..7..0 10.400 Dacă valorile indicatorului IPT.. care are la bază următoarele principii: − • orice produs este purtătorul material al unor funcţii capabile să satisfacă anumite necesităţi ale utilizatorilor (un produs nu trebuie privit ca un ansamblu de părţi materiale.0 1.6 2.2. Valorile informative ale costurilor relative ale unor materiale utilizate în tehnică MATERIALUL Oteluri de uz general (bare laminate) Oteluri de uz general (table..m.3. k = C r .k şi costurile aferente prelucrării tehnologice pentru materialele din GMP sunt apropiate..45 5. indicatorul global al performanţelor tehnico – economice IPTE. Incoloy.3.

ci = i . i = 1. care corespund unor necesităţi reale (efective.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice funcţii al acestuia. care să constituie suportul luării deciziilor pertinente privind rezolvarea unor astfel de probleme. acest principiu fiind denumit principiul raportului maxim între utilitate sau valoare de întrebuinţare şi cost. Considerând că produsul analizat are f funcţii şi că la fiecare funcţie corespunde un coeficient importanţa αi. ţinând seama de acest principiu. Din analiza unor astfel de grafice rezultă care sunt funcţiile produsului pentru care costurile sunt disproporţionate în raport cu contribuţiile lor la utilitate şi se pot găsi modalităţile de eliminare a neconcordanţelor cu efecte negative asupra costurilor (eliminarea funcţiilor inutile sau operarea unor modificări tehnologice privind realizarea funcţiilor care implică costuri ridicate). directe) ale celor care utilizează produsul şi funcţii auxiliare (secundare). pentru ca produsul obţinut să se caracterizeze printr-un raport maxim utilitate/cost). iar CT CT – costul total al produsului ( ∑ ci = 1). dacă problema alegerii materialelor pentru o aplicaţie tehnică se tratează etapizat. Încercarea de a recomanda unele metode cantitative. Aspectele anterior prezentate evidenţiază cu claritate complexitatea problemelor privind alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice. ingineri specializaţi în domeniul materialelor. care contribuie la îndeplinirea normală a funcţiilor de bază sau care fac produsul mai uşor de vândut şi cresc reputaţia pe piaţă a acestuia... economişti specailizaţi în domeniul costurilor etc.f ( ∑ α i = 1 ) şi o pondere a costului i =1 f C de realizare ci. la analiza oricărui produs trebuie calculată ponderea costurilor implicate de realizarea fiecărei funcţii şi trebuie examinată corelaţia ce există între aceasta şi ponderea funcţiei (coeficientul de importanţă al funcţiei) în asigurarea utilităţii (calităţii) globale a produsului.3. ingineri specializaţi în domeniul tehnologiilor de fabricaţie. diminuează responsabilitatea membrilor echipei de proiectare şi micşorează cerinţele privind competenţa acestora..). se poate construi un grafic de corelare i =1 f utilitate – cost de tipul celui prezentat în figura 14. • pentru orice produs trebuie să existe o corelaţie optimă între funcţiile asigurate şi resursele alocate pentru realizarea acestora. nu trebuie să conducă la ideea că aceste metode simplifică problemele.f. Ci fiind costul aferent realizării funcţiei.. de către o echipă de proiectare bine structurată (care cuprinde ingineri cunoscători ai aplicaţiei ce se analizează. în cadrul căruia funcţiile sunt împărţite în categorii de importanţă: funcţii de bază (principale). Aplicarea acestor metode este utilă şi conduce la rezultate bune. ţinând seama de următoarele recomandări: • în prima etapă de rezolvare a problemei se analizează cu atenţie 331 . i = 1.

4. de exemplu. se poate încerca selectarea clasei (familiei) de materiale potrivite pentru fabricarea produsului.7. tenacitate mare şi densitate cât mai mică. se stabilesc principalele proprietăţi (caracteristici) pe care trebuie să le posede materialul din care acesta urmează să fie confecţionat şi. ceea ce conduce. aşa cum se arată în schema din figura 14. • după selectarea familiei din care trebuie să facă parte materialul ce va fi utilizat la confecţionarea produsului. cât şi de materialele compozite durificate cu fibre.3. Configuraţia unui grafic de corelare utilitate – cost obţinut prin aplicarea analizei valorii la un produs industrial • dacă în prima etapă de rezolvare a problemei criteriile privind proprietăţile nu sunt suficiente pentru selectarea familiei de materiale adecvate aplicatiei avute în vedere. materialul din care acesta urmează să fie confecţionat trebuie să prezinte caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR condiţiile tehnice ce caracterizează produsul care trebuie realizat. dacă produsul care trebuie realizat este un recipient de stocare a unui gaz combustibil (pentru utilizare casnică) sub presiune. tipurile sau mărcile de materiale adecvate din această familie. se pot adăuga acestora şi criterii din celelalte categorii (criterii privind procesarea tehnologică sau criterii privind costurile). de exemplu. 332 . materialul din care acesta urmează să fie confecţionat trebuie să se caracterizeze prin rezistenţă mecanică ridicată. pentru cele două aplicaţii descrise anterior alegerea tipurilor de materiale se realizează aşa cum sugerează schemele prezentate în figurile 14.5. Fig. la soluţia alegerii unui material din familia compozitelor durificate cu fibre. de exemplu. dacă produsul care trebuie realizat este un recipient sub presiune care urmează a fi amplasat pe o aeronavă. pe această bază. condiţii care. decizia utilizării unui material metalic fiind justificată de compararea celor două familii de materiale prin prisma costurilor. pot fi îndeplinite atât de materialele metalice. se stabilesc categoriile. menţinând în prim plan cerinţele privind proprietăţile şi adăugând eventual acestora şi criterii privind caracteristicile tehnologice sau costurile. aşa cum se arată în schema din figura 14.6 şi 14. 14.

5. pentru a decide care dintre tipurile de materiale selectate în etapele precedente (care alcătuiesc gama materialelor cu proprietăţi adecvate GMP) corespunde cel mai bine cerinţelor tehnico-economice ce definesc aplicaţia avută în vedere. 14.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Fig. Shema alegerii familiei de materiale pentru un recipient sub presiune amplasat pe o aeronavă Fig. 14. Shema alegerii tipurilor de materiale metalice pentru un recipient sub presiune amplasat pe o aeronavă .4. aşa cum s-a arătat mai înainte. 14. Shema alegerii familiei de materiale pentru un recipient de stocare sub presiune a unui gaz combustibil • metodele prezentate anterior se pot utiliza în etapa finală. pentru ca eficienţa aplicării acestor metode să fie corespunzătoare este necesar ca numărul materialelor Mk din GMP să fie cât mai 333 Fig.7. 14.6. Schema alegerii tipurilor de materiale compozite pentru un recipient sub presiune amplasat pe o aeronavă Fig.

Acest fapt este ilustrat în figura 14. Un studiu de caz privind alegerea materialelor Pentru a evidenţia complexitatea problemei alegerii materialelor pentru aplicaţiile tehnice se prezintă un studiu de caz privind materialele selectate şi utilizate de diverşi producători pentru realizarea prăjinilor de pompare a petrolului din zăcăminte. 14. pentru aplicaţia constând în realizarea recipientului de stocare a gazului gombustibil (anterior discutată).9.. această cerinţă putând fi uşor respectată dacă se face o selecţie a tipurilor de meteriale pe baza informaţiilor cuprinse în standarde. tensiunea medie σ + σ min σ max (1 + R) σ − σ min σ max (1 − R) σ m = max = > 0 şi σ v = max = σv. prajinile de pompare sunt supuse unor solicitări axiale variabile.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR mic. garnitura de prăjini (alcătuită din prăjini de pompare asamblate cap la cap) este una din componentele principale ale echipamentului de lucru. se poate aprecia că durabilitatea unei prăjini de pompare este în directă dependenţă cu mărimea coeficientului de siguranţă c. Ca 2 2 2 2 urmare. La aplicarea acestei metode tehnologice de exploatare a sondelor. de exemplu. Configuraţia constructivă a prajinilor de pompare este dictată de rolul lor funcţional şi de tipul materialului utilizat la confecţionarea acestora şi este prezentată în figura 14. normative sau prescripţii tehnice.3. tensiunea minimă σmin = Rσmax..85% din sondele aflate în producţie. În ţara noastră şi în multe alte ţări de pe glob. în condiţii de funcţionare defectuoasă a σ max instalaţiei de pompare) alternante (cu –0.8. ciclurile de solicitare având perioada aproximativ egală cu durata unui ciclu de lucru al pompei de adâncime.7 ) sau (mai rar. mărcile de oţel adecvate (care alcătuiesc GMP pentru această aplicaţie) se pot alege folosind prescripţiile din standardul SR EN 10028. având rolul de a transmite mişcarea rectilinie alternativă de la instalaţia de suprafaţă la pistonul (cilindrul) pompei de adâncime cu care se realizează extracţia ţiţeiului din zăcământ. dată de relaţia: 334 . pe baza interpretării dinamogramelor înregistrate la sonda respectivă.4 < R < 0) şi au ca tensiuni caracteristice: tensiunea maximă. cataloage..3.. σmax > 0. care prezintă o modalitate de estimare a caracteristicilor ciclurilor de solicitare ale prăjinilor de pompare din diferite zone ale garniturii de prăjini ce echipează o sondă. pompajul de adâncime cu prăjini se utilizează ca metodă de extracţie a petrolului (ţiţeiului) la 65. Ciclurile de solicitare ale prăjinilor din compunerea garniturii de prăjini de la o sondă sunt (în mod obişnuit) ondulant-pozitive (cu coefcientul de asimetrie σ R = min = 0. În timpul utilizării într-o sondă aflată în exploatare.0.

creşterea valorii modulului de elasticitate specific al E materialului prăjinilor K E = . Ff1. Intensităţile majorităţii acestor componente (Fg. Rm Comportarea în exploatare a prăjinilor de pompare are ca factor de influenţă şi modulul de elasticitate longitudinal al materialului acestora E. energia consumată la exploatarea unei sonde prin pompaj de adâncime) sunt în dependenţă liniară cu caracteristica γ.) Ff. (14. greutatea coloanei de lichid pompat F1. între pistonul şi cămaşa pompei de adâncime. ca urmare. forţa de flotabilitate a garniturii de prăjini Ff1. intensităţile forţei Fmax şi tensiunii σmax (şi.8) = c= Rm σ max (1 − R) + (1 + R ) σ −1 în care σmax. Fmax este rezultanta unui Fmax şi aria secţiunii transversale a prăjinii S p = 2 4 grup de sarcini axiale ce are ca principale componente: greutatea proprie a prăjinilor de pompare Fg. Analizând relaţia (14. sarcinile (dinamice) datorate inerţiei şi fenomenelor oscilatorii ale garniturii de prăjini Fd. Rm este rezistenţa la rupere a materialului prăjinii.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Rm σ max. se poate aprecia că durabilitatea prăjinilor de pompare creşte o dată cu rezistenţa R mecanică specifică a materialului din care sunt confecţionate. având acelaşi coeficient de asimetrie ca şi ciclurile solicitării de lucru. Tensiunea maximă (σmax) a ciclurilor solicitării de lucru a unei prăjini are mărimea dată de raportul dintre forţa maximă de solicitare axială a prăjinii. πd 2 . cu corozivitatea determinată de salinitate şi de conţinuturile de CO2 şi H2S dizolvate). 335 .1 este tensiunea maximă a ciclurilor limită care.8) în contextul argumentelor anterior prezentate.1 σ max . iar σ−1 – rezistenţa la oboseală (prin solicitare alternant-simetrică. produc ruperea prin oboseală a prăjinii considerate. determină micşorarea deformaţiilor axiale şi γ curburilor locale ale garniturii de prăjini ce echipează o sondă aflată în exploatare şi asigură astfel o funcţionare mai eficientă a instalaţiei de pompare. K R = m şi cu γ σ mărimea rezistenţei la oboseală relative K O = −1 . etc. Ff) sunt direct proporţionale cu greutatea specifică a materialului prăjinilor γ = ρg şi. rigidităţile la tracţiune şi încovoiere ale prăjinilor fiind în directă proporţionalitate cu această caracteristică. forţele de frecare (între prăjini şi ţevile de extracţie. Fd. implicit. cu R = −1) a prăjinii de pompare în mediul de lucru din sondă (amestec ţiţei−ape de sondă.

14...ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig.8. A.9. Configuraţia constructivă şi dimensiunile produsului prăjină de pompare Fig. caracteristicile de rezistenţă mecanică prescrise (Rm = 630. KE) pot servi la efectuarea unei analize comparative a diverselor materiale utilizate sau cu perspective de utilizare la confecţionarea prăjinilor de pompare.790 N/mm2) sunt realizate de oţelurile 336 . Determinarea caracteristicilor ciclurilor de solicitare ale prăjinilor de pompare Caracteristicile precizate anterior (KR. 14. Oţelurile sunt materialele tradiţionale pentru prăjinile de pompare. în medii de lucru slab corozive. recomandate pentru prăjinile supuse în exploatare la sarcini mici sau mijlocii. Standardele şi normele existente clasifică oţelurile pentru prăjini de pompare în următoarele clase de rezistenţă: a) oţeluri grad C. KO.

45 %. cu TT final de normalizare + revenire înaltă. în medii de lucru cu corozivitate scăzută. se recomandă utilizarea unui oţel Ni−Mo (%Cm = 0.42 %.7 %. d) oţeluri speciale. Cercetările întreprinse pentru creşterea caracteristicilor de exploatare ale prăjinilor de pompare din oţel au condus la concluziile următoare: • Aplicarea TT final de îmbunătăţire....Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice carbon sau slab aliate de tip C−Mn (cu %Cm = 0..4 %.4 % şi %Mnm = 1.17.1.6 %) în stare normalizată. în medii de lucru saline (fără H2S).11 se prezintă sintetic modul în care starea suprafeţelor prăjinilor şi mediul de lucru influenţează rezistenţa la oboseală a acestora. b) oţeluri grad D..7 % şi %Mom = 0.0.3...15.10000 Hz) şi răcirea cu jeturi de apă.0.2 % şi %Mom = 0. în stările structurale conferite prin aplicarea unor TT finale de normalizare + revenire sau îmbunătăţire.15.23 %.3 %). %Crm = 1. În cazul mediilor corozive.4. un exemplu tipic de oţel aparţinând acestei clase este cel cu %Cm = 0.17 %...0.965 N/mm2) sunt realizate de oţeluri slab aliate de tip Cr−Mo (%Cm = 0....0.55 % mai scăzută decât rezistenţa la oboseală a materialului din care sunt confecţionate (determinată pe epruvete polizate).. %Crm = 16. în figura 14. caracteristicile de rezistenţă mecanică impuse (Rm = 790.2. aşa cum indică diagramele prezentate în figura 14..1...0.35. ce asigură (după calire+ revenire) caracteristici de rezistenţă mecanică la nivelul oţelurilor grad D şi rezistenţe la oboseală (în aer şi în mediul coroziv de sondă) superioare celor prezentate de celelalte oţeluri pentru prăjini. destinate prăjinilor solicitate moderat în timpul pompajului. în locul tratamentelor de normalizare sau normalizare + revenire..3 %) sau Cr−Ni−Mo (%Cm = 0. %Crm = 0.0 % şi %Mom = 0. %Nim = 1.3...8. rezistenţa la oboseală este influenţată substanţial şi de frecvenţa ciclurilor de solicitare variabilă. • Rezistenţa la oboseală (în aer sau în mediu coroziv) a prăjinilor de pompare este cu 40..... c) oţeluri grad K..4. %Nim = 1 % şi %Mom = 1%..0.3 %). asigură rezistenţe mecanice superioare ale prăjinilor şi ameliorează comportarea lor la oboseală în aer şi în mediile corozive saline....3.... dificultăţile tehnice ridicate de aplicarea călirii martensitice clasice (cu încălzirea pieselor în cuptor şi răcirea ulterioară în băi de ulei sau apă) la prăjinile de pompare pot fi depăşite dacă se utilizează încălzirea prin inducţie cu curenţi de medie frecvenţă (8000..65.2.1.0.10.1. %Nim = 1. recomandate pentru prăjinile de pompare cu condiţii grele de lucru: sarcini mari de pompare şi medii saline contaminate cu CO2 (fără H2S) sau sarcini de pompare moderate şi medii de lucru puternic corozive (medii saline cu CO2 şi H2S).. aşa cum indică datele prezentate în tabelul 14. recomandate pentru prăjinile supuse în timpul pompajului la sarcini mari sau foarte mari.2.3.0.12. aşa cum arată diagramele din figura 14.. 337 .

aceste aliaje capătă structuri alcătuite dintr-o matrice de soluţie solidă a componentelor şi faze durificatoare (semicoerente sau necoerente cu matricea) uniform distribuite în matrice. călire superficială.6..75.1 %.2. Al2CuMg (faze S’ sau S) etc.. Aliajele pe bază de aluminiu reprezintăo altă categorie de materiale a cărei utilizare la confecţionarea prăjinilor de pompare a fost cercetată. v. B. de tip MgZn2 (faze M’ sau M).2. Influenţele stării suprafeţei şi mediului de lucru asupra rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din oţel • Creşterea rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din oţel se poate realiza dacă se aplică acestora operaţii finale de durificare superficială (ecruisare prin rulare sau prin sablare cu jet de alice.). %Mgm = 2.. tabelul14. Ti.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig.2..6⋅106 m (puţin mai mică decât a oţelurilor) şi KR = (1.2. din clasa 7000 (de exemplu. cu rugozitatea suprafeţelor acestora Rz.. şi cu mărimea tensiunilor reziduale de compresiune din stratul superficial al prăjinilor (introduse în cursul procesului tehnologic de fabricare sau prin operaţiile de durificare superficială practicate) σr.3).14. Al2Mg3Zn3 (faze T’ sau T).. Cr.0 % şi adaosuri de Mn.20) ⋅104 m (mai mari ca la oţeluri. Cercetările au arătat că aliajele pe bază de Al potrivite pentru această aplicaţie sunt aliajele deformabile şi durificabile structural prin TT. S-a constatat că rezistenţa la oboseală a prăjinilor σ−1 este în dependenţă liniară cu rezistenţa la rupere a oţelului din care sunt realizate Rm.. 338 .1. %Cum = 1..10. 14.. prin aplicarea unor TT de tipul T7.. La utilizarea acestor aliaje pentru confecţionarea prăjinilor de pompare trebuie avute în vedere următoarele aspecte: • Aliajele asigură prăjinilor rezistenţa la tracţiune Rm = 475. Rezistenţa la oboseală în aer a oţelurilor pentru prăjinile de pompare Fig.1.11. Zr). aliajul 7075. care induc tensiuni reziduale de compresiune în stratul superficial al pieselor.600 N/mm2 şi caracteristici KE = 2.9 %. cu %Znm = 5. etc.

8) au 339 . aşa cum sugerează diagramele din figura 14.13.33. B sau whiskers (trihite) metalice sau ceramice.. menţineri de 1000 ore la 200 oC pot determina diminuarea cu 50.60 % a Rm.6. aliajele au o bună rezistenţă la oboseală în mediile saline. pentru viitor (când costurile de fabricare vor înregistra scăderi datorită progresului tehnic şi tehnologic) se întrevede şi utilizarea compozitelor cu fibre de C. caracteristica KO înregistrând valori 0.. existenţa acestui fenomen (datorat trecerii în stare stabilă a structuriilor metastabile realizate prin TT aplicate) impune limitarea adâncimilor la care pot fi utilizate prăjinile din aliaje de Al şi verificarea periodică a caracteristicilor lor mecanice (însoţită. • Prezenţa mediilor corozive de lucru afectează rezistenţa la oboseală a aliajelor pe bază de aluminiu în măsură mult mai mică decât în cazul oţelurilor. scap.12.14.1).0. Compozitele cu fibre de sticlă reprezintă o altă categorie de materiale aplicabile la confecţionarea prăjinilor de pompare.. C. Influenţele mediului de lucru şi frecvenţei ciclurilor de solicitare asupra rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din oţel grad D Fig. chiar şi în cazul contaminării acestora cu H2S şi CO2.... 9. la nivelul celor tipice oţelurilor înalt aliate cu Cr.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice • Caracteristicile de rezistenţă mecanică se degradează în timp.14.200 oC (de exemplu. Compozitele cu fibre de sticlă folosite pentru realizarea prăjinilor de pompare (conform soluţiei constructive sugerate de fig. Fig.13.31.14. dacă piesele din astfel de aliaje sunt menţinute la temperaturi mai mari ca 150. eventual. Influenţele asimetriei ciclurilor de solicitare şi prezenţei concentratorilor asupra rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din aliaje pe bază de aluminiu • Rezistenţa la oboseală (în aer) a aliajelor pe bază de aluminiu este influenţată în măsură importantă de asimetria ciclurilor de solicitare şi de prezenţa concntratorilor de tensiuni. v. de refacerea structurii printr-un nou TT de călire de punere în soluţie + îmbătrânire).

14. armată cu fire paralele din rovrig de fibre de sticlă..15. La utilizarea acestor materiale pentru confecţionarea prăjinilor de pompare trebuie avute în vedere următoarele aspecte tehnice: • Caracteristicile KE şi KR ale compozitelor cu fibre de sticlă sunt superioare celor prezentate de oţeluri.60 N/mm2 şi Em = 6. Rm = Rmf [fv + (1 – fv) Fig. deoarece compozitele realizate industrial nu asigură întotdeauna legături interfaciale perfecte între fibre şi matrice (condiţie ce stă la baza stabilirii acestor relaţii). aceste caracteristici sunt dependente de fracţia volumică a fibrelor în structura compozitului fv.9⋅103..9) E = fv Ef + (1 – fv)Em Em ] (14. Modificarea rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din materiale compozite în funcţie de abaterile de la aranjamentul axial al fibrelor de sticlă 340 .14. întărirea şi maturarea la cald a răşinii în prezenţa unor catalizatori). şi Rm (la tracţiune) ale prăjinilor realizate din materiale compozite putându-se estima cu relaţii de forma (v.3 şi în diagramele din figura 14.10). printr-o matriţă. Dependenţa dintre rezistenţa la rupere şi fracţia volumică a fibrelor la compozitele pentru prăjini de pompare Fig..ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR matricea de răşină poliesterică sau epoxidică (cu Rmm = 30.24⋅103 N/mm2) sau din sticlă S (cu Rmf = 4800 N/mm2 şi Ef Em = 8.55⋅103 N/mm2). valorile experimentale ale caracteristicilor E şi Rm ale materialelor compozite diferă de cele calculate cu relaţiile (14. 14. cap. E.1⋅103 N/mm2) şi fibre din sticlă E (cu Rmf = 3400 N/mm2 şi ≅ 7.12): (14. Prăjinile de pompare din astfel de materiale se realizează printr-un proces de pultruziune (tragerea răşinii.. concomitent cu gelifierea. aşa cum rezultă analizând datele prezentate în tabelul 14.3.7.10) Ef Aşa cum rezultă comparând datele prezentate în tabelul 14.14.9) şi (14.

24.1....90.0..1700 KE. N/mm2 630.27 0...0.1..8 5.98.0..850 790..2 KR..03⋅104 5.640 750..0.13 1..14 9.33.05) 0.6 3.34 0.35) 0.930 470..5).03.52 0. Grad E şi Grad K).0..0.27 (0..31 (0.0.1.0.26 0.06.26 (0.31) 0....51. în kg/m3: 7820 pentru oţelurile slab aliate (Grad C.35) 0. *** KO calculate cu σ-1 determinat pe epruvete polizate.48.6 Oţel Grad K Oţel Special (aliat cu Cr) Aliaj de Al tip 7075 Compozit cu fibre de sticlă E 2.5Cu1.24) 5.7 2. ** KR şi KE..32 0. 7750 pentru oţelurile speciale înalt aliate cu Cr.12..62 1.0 E.5).22.50..03 1..7 2..06.51 (0.2 2.73....870 810...93 0...05⋅105 Starea N C+r N+r C+r Rm.53 0.8 2.49..52 (0.0.7 2.......22.27) 0.22.11 1..790 790.50 0....** km 0.56 0...0.. considerând factorii CT şi CTref exprimaţi în lei/(m de prăjină).1.3. Principalele caracteristici tehnico-economice ale materialelor folosite la realizarea prăjinilor de pompare Materialul Oţel Grad C Oţel Grad E Cr* 1.965 860.. .1.. calculate cu următoarele densităţi ρ...** Mm 2.0..47.26 1.. N/mm2 2.580 1600.50 (0.. în paranteze sunt valorile lui KO obţinute cu σ-1 determinat pe baza rezultatelor unor încercări efectuate pe prăjini reale..Tabelul 14. 2760 pentru aliajul de Al tip 7075 (AlZn6Mg2.11) 0..0.83 0..35 (0.81.52 0.15⋅105 7.1.0..9 4..82.07) 0.7 2.9.2.710 620.26 (0..0..10⋅105 N N+r C+R KO *** în aer 0.20...24 (0.1030 690..49. 1800 pentru compozitul cu fibre de sticlă..04.7 2..60⋅104 C+r T7 80 % fibre * Costurile relative Cr calculate cu relaţia (14.25) KO *** în apă salină 0.22 1..7 2.7 2.

în soluţiile de acizi sau baze şi în prezenţa solvenţilor organici.. 334 costuri relative.42). • Caracteristicile mecanice ale materialelor compozite sunt influenţate negativ de creşterea temperaturii (ce produce degradarea matricei şi legăturilor interfaciale dintre fibre şi matrice).25. 334 coeficient de importanţă. 327 fiabilitate. 329 indicator parţial. 321 materiale structurale. 324 mentenabilitate.0.15. 330 cicluri de solicitare. Studiul de caz prezentat evidenţiază un aspect important privind alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice: produsele destinate utilizării în diverse condiţii (privind solicitările mecanice. 323 coeficient de siguranţă. 325 341 . compozitele cu fibre unidirecţionale având tendinţa de degradare rapidă când sunt solicitate la compresiune. pentru fiecare variantă selectându-se materialul adecvat funcţionării în deplină siguranţă a produsului şi care asigură raportul maxim utilitate/cost. 324 rezistenţă relativă la oboseală. 334 coefcient de asimetrie. 329 criterii de cost.1 în loc de σ−1 are valori KO = 0. 321 matricea preferinţelor. rezistenţa la oboseală a compozitelor cu fibre de sticlă pentru prăjinile de pompare este substanţial influenţată de abaterile de la aranjamentul axial al armăturii (unidirecţionale) din fibre şi (la fel ca E şi Rm) de caracteristicile legăturilor realizate în procesul de fabricare la interfeţele dintre fibre şi matrice. temperaturile şi mediile de lucru) se pot realiza în mai multe variante. 323 criterii tehnologice. compozitele cu fibre de sticlă având o foarte bună comportare în mediile apoase saline. Cuvinte cheie analiza valorii. 327 materiale funcţionale.30... Rezistenţa la oboseală nu este practic afectată de prezenţa mediilor corozive. 331 indicator global. KO calculat cu σ0.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice • Rezistenţa la oboseală în aer a prăjinilor de pompare din compozite cu fibre de sticlă este caracterizată prin valori KO = 0. 328 criterii privind proprietăţile. • Aşa cum arată diagramele din figura 14. 324 prajini de pompare.37. 340 reciclabilitate.ca urmare prăjinile de pompare realizate din materiale compozite cu fibre de sticlă nu pot fi utilizate la temperaturi mai mari de 200 oC.0. 322 grafic de corelare utilitate-cost. 327. 334 proprietăţi adecvate. 326 pultruziune. 328. 322 modul de elasticitate specific.. 323 rezistenţă mecanică specifică. rezistenţa la oboseală este mai ridicată dacă solicitările variabile se caracterizează numai prin eforturi de întindere (de exemplu.

Ingineria calităţii...M.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Bibliografie 1. în vol. Editura Tehnică...14. New York – London. Bucureşti. Broutman L. Traducere din limba germană după ediţia a 29-a.. Drăghici Gh.2 km? T. Analiza comparativă a caracteristicilor de exploatare ale materialelor pentru prăjinile de pompare.1..5. Care este rezistenţa mecanică specifică a unui material metalic cu Rm = 800 N/mm2 şi ρ = 4000 kg/m3: a) KR ≅ 20. Zecheru Gh.14. Editura Economică.14.14. Academic Press.M. d) fabricarea corpului unui rezervor sferic de depozitare a gazelor lichefiate? T. Managementul calităţii totale.1⋅105 N/mm2 şi ρ = 7850 kg/m3. Drăgulănescu N.4 km. Care dintre următoarele materiale asigură un modul de elasticitate specific KE ≅ 2. 1994 7. * * * Hütte − Manualul inginerului. Care dintre următoarele materiale pot fi încadrate în gama materialelor reciclabile: a) oţelurile. 1974 3. 1992 6. c) polietilena. b) fontele.. Bucureşti. c) fabricarea unui tranzistor. Editura Chiminform Data. 1985 4. Fracture and fatigue. Introduction to materials science for engineers. Ulmanu V. „Noutăţi în domeniul tehnologiilor şi utilajelor pentru prelucrare la cald”. 1995 5.4 m. Care dintre următoarele aplicaţii tehnice impun alegerea unui material din gama materialelor funcţionale: a) realizarea conductorilor electrici. d) sticla? T. 1995 Teste de autoevaluare T.2.4 km. Composite materials. Moţoiu R.4. * * * Metals Handbook. b) KR ≅ 20. Bucureşti. 1992 2.3. c) realizarea ţevilor pentru tubulatura unei conducte care transportă gaze naturale sub presiune. Ciurea S. New York. 342 . b) fabricarea catalizatorului pentru un reactor dintr-o instalaţie petrochimică. Shackelford J. Ohio. Pentru care dintre următoarele aplicaţii trebuie ales un material din gama materialelor structurale: a) realizarea arborelui cotit al unui motor de autoturism. Metals Park.J. Braşov. d) KR ≅ 40. A.14.. c) KR ≅ 10..S. d) fabricarea elementului activ al unui aprinzător piezolelectric? T. MacMillan Publishing Company. b) fabricarea unui magnet permanent.7⋅106 m: a) oţelul cu E = 2. Desk Edition.

b) condiţiile privind fiabilitatea. să se precizeze care este valoarea indicatorului global al performanţelor tehnicoeconomice pentru acest material: a) IPTE.2.14.733.8.14. a 3 .9. c) aliajul pe bază de titan cu E = 1. d) orice produs trebuie privit ca un ansamblu de părţi materiale şi nu ca un ansamblu de utilităţi? T. d) condiţiile privind preţul de desfacere? T. b) IPTE.k = 0. c) condiţiile privind reciclabilitatea.6. d) IPTE. c) Rm = 500 N/mm2. Care este indicatorul global al performanţelor tehnologice pentru un material care respectă numai trei din criteriile impuse: a) IPT = 1. La alegerea materialului pentru un produs sunt impuse cinci criterii (calitative) privind procesarea sa tehnologică. b) al doilea criteriu. Materialul din care se confecţionează un produs trebuie să satisfacă criteriul Rm ≥ 600 N/mm2. b) IPT = 0.8 şi Cr.14.k = 0. Care dintre următoarele principii se aplică la utilizarea analizei valorii la un produs industrial: a) orice produs este purtătorul material al unor funcţii capabile să satisfacă necesităţile exprimate sau implicite ale utilizatorilor. Care este densitatea unui material al cărui indicator parţial privind respectarea acestui criteriu este I = 1.14. c) IPTE.1⋅105 N/mm2 şi ρ = 4150 kg/m3. a 4 . IPT.k = 1.373.222? 343 .4: a) Rm = 900 N/mm2.1⋅104 N/mm2 şi ρ = 2750 kg/m3.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice b) aliajul de aluminiu cu E = 7.11. dacă indicatorul global al performanţelor sale tehnologice are valoarea / I PT = a1/ + a3/ + a 4 : a) primul criteriu.7.4: a) ρ = 900 kg/m3. b) ρ = 7600 kg/m3. c) ρ = 2860 kg/m3.12.8. d) Rm = 840 N/mm2? T.0. Care dintre următoarele condiţii pot fi incluse în gama condiţiilor tehnice care definesc funcţionalitatea şi comportarea în exploatare ale unui produs: a) condiţiile privind solicitările mecanice.k = 0.8.10. toate criteriile având acelaşi coeficient de importanţă.14. d) ρ = 5600 kg/m3? T. Care dintre criterii nu a fost îndeplinit de un material.k = 0. Un material Mk din gama materialelor cu proprietăti adecvate unei anumite aplicaţii are ICT. b) Rm = 600 N/mm2. La alegerea materialului pentru un produs sunt impuse patru criterii (calitative) privind procesarea sa tehnologică. b) orice produs trebuie privit ca un ansamblu de utilităţi. c) al treilea criteriu.455. d) alama cu E = 1.1⋅105 N/mm2 şi ρ = 8550 kg/m3? T.6.k = 1. Stiind că act = 0. Care este rezistenţa la tracţiune a unui material al cărui indicator parţial privind respectarea acestui criteriu este I = 1. a 2 . Materialul din care se confecţionează un produs trebuie să satisfacă criteriul ρ ≤ 4000 kg/m3.14. c) IPT = 0. coeficienţii de importanţă ai / / / criteriilor fiind a1/ . c) orice produs trebuie să asigure un raport maxim între utilitate sau valoare de întrebuinţare şi cost.k = 3. d) IPT = 0.4? T. d) al patrulea criteriu? T.14.

se obţine astfel condiţia: ρ ≤ 2 0 .1. ρ fiind densitatea materialului barei şi 4 4m trebuie să îndeplinească criteriul m ≤ m0.2. având caracteristicile precizate în tabelul 14.2. Pentru realizarea unei maşini trebuie confecţionată o bară de tracţiune cu lungimea L = 0.8πd 2 πd 2 Masa barei este m = Lρ . b) bara trebuie să prezinte o bună tenacitate. Pentru realizarea unei bare de tracţiune cilindrice din compunerea unei maşini s-a selectat o GMP cu cinci oţeluri. se obţine astfel condiţia 4F .5 mm. A.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Aplicaţii A.2 ≥ 177 N/mm2. asigurată dacă materialul acesteia îndeplineşte simultan criteriile: 344 . b) masa barei trebuie să fie m ≤ m0 = 0.2.8Rp0. Forţa axială maximă care solicită bara în timpul funcţionării maşinii este F = 25000 N.14. E fiind modulul E πd ∆L0 de elasticitate longitudinal al materialului barei şi trebuie să respecte criteriul ∆L 4 FL ε ≤ 0 . L πd ∆L0 Înlocuind datele din enunţul aplicaţiei rezultă următoarele criterii de alegere a materialului barei de tracţiune: Rp0. ρ ≤ 5660 kg/m3 şi E ≥ 47160 N/mm2. dacă funcţionarea în siguranţă a maşinii impune respectarea următoarelor condiţii tehnice: a) tensiunile din bară trebuie să respecte condiţia σ ≤ 0.2. Rp0.8Rp0. c) deformaţia axială a barei nu trebuie să depăşească valoarea ∆L0 = 1.4. 2 ≥ 0. Rezolvare 4F Tensiunile de întindere din bară au intensitatea maximă σ = şi πd 2 trebuie să corespundă criteriului σ ≤ 0. πd L σ 4F Deformaţia specifică axială a barei este ε = = 2 . R p 0.14.2 fiind limita de curgere a materialului barei.5 m şi diametrul d ≅ 15 mm.8Rp0.5 kg. Pentru funcţionarea în siguranţă a maşinii trebuie respectate următoarele condiţii tehnice: a) tensiunile generate în bară de aplicarea forţei de întindere F trebuie să respecte condiţia σ ≤ 0. Să se stabilească ce criterii privind proprietăţile trebuie impuse la alegerea materialului pentru această bară. se obţine astfel condiţia E ≥ 2 .

2 1. 2.5). având coeficienţii de R p 0. Să se decidă care dintre materialele din GMP corespunde cel mai bine aplicaţiei.1 Tabelul 14.0 1.742 0. k = 1. L = 1 m) are valoarea (în kg/m) dată de πd 2 formula mk = k ρ . 2.14.8πR p 0.k de referinţă.4 1. 2 şi bara trebuie să aibă diametrul (minim) d k = . iar masa unei 4 unităţi de lungime din bară (de exemplu. compararea acestor materiale prin prisma costurilor trebuie făcută cu ajutorul costurilor relative Cr.640 0.k. Dacă se consideră m1 (corespunzătoare barei 4 R p 0. K2: A ≥ 15 % şi K3: KV ≥ 27 J la – 20 oC.k. a2 = 0.4. 2 .. 2.. 2. pentru 345 .7 1 2 3 4 5 S235J2 S275J2 S355K2 P460NL1 12Ni14 235 175 355 460 355 510 430 620 620 640 3 24 20 16 17 22 27 27 40 47 55 * toate oţelurile au ρ = 7850 kg/m .Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice K1: R p 0...5.9. k 0.554 C r/ . 2 ..k πd k Dacă se consideră d1 (corespunzător barei realizate din materialul M1) ca diametru R p 0.. A k.8R p 0. deoarece barele realizate din diversele materiale incluse în GMP au diametre dk diferite şi aceeaşi lungime. Caracteristicile oţelurilor ce alcătuiesc GMP pentru aplicaţia A.k calculate cu relaţia (14.2. k = 1. ** costurile relative calculate cu CT şi CTref în lei/(kg de semifabricat) πd k2 Masa barei de tracţiune cu lungimea L este mT . se obţine: mk = m1 .8 2.573 0.k ** 1.k = Lρ .2 şi a3 = 0.. N/mm2 Caracteristicile mecanice minime KVk la –20 oC. R p 0.2 k Marca oţelului * Rp0. k = 1.k şi CTref exprimate în lei/(m de semifabricat). notând dk diametrul barei în cazul realizării ei din materialul Mk ∈ GMP.461 0. k realizate din materialul M1) ca masă de referinţă.3. R p 0.5.k Rm . 0.1 k = 1..5. Rm. considerând CT.5.5. Evident. se obţine d k = d1 .2 Rm importanţă a1 = 0. 2 N/mm % J ≤ 0. rezultă: 4F 4F σ = 2 ≤ 0. Rezolvare Prima dinte condiţiile tehnice impuse de aplicaţie se utilizează pentru dimensionarea barei de tracţiune (determinarea diametrului barei).

j = 1. k = 1.9 are forma „max” şi CAP. materialul recomandat pentru confecţionarea barei este oţelul 12Ni14.07 1.04 ICT. I 3k = 27 Utilizând valorile coeficienţilor aj..5.2 • criteriul K1: ≤ 0..026 0.406 1.9 .625 I2k 1. k = 1.. Pentru un produs industrial s-a aplicat analiza valorii şi s-a constatat că acesta are trei funcţii de bază (notate F1.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR a determina costurile relative Cr.406 1.k urmare: I 1k = 0.1 = 0.k 1.k = C r/.5. atribuiţi fiecărei 346 .k.47 I3k 1.920 1...14..k 1.406 1.5.33 1. C r ..5.425 1.00 1.571 1.5. corespunzători celor trei criterii (j = 1.5.460 1.3) privind asigurarea tenacităţii barei: R p 0.00 1. k • criteriile K2: A ≥ 15 % şi K3: KV ≥ 27 J la – 20 oC sunt formulate analitic A în forma „min” şi au CAP. coeficienţii de importanţă αi.008 * Cr calculate considerând CT şi CTref în lei/(m de semifabricat) Rezultatele care se obţin parcurgând toate etapele de lucru descrise anterior sunt redate în tabelul 14.. F3) şi două funcţii auxiliare (notate F4.3. mm d1 0..k m .3 = 27 J şi. date în enunţul aplicaţiei şi folosind relaţia (14. Rm .7) se pot determina valorile indicatorilor globali ai performanţelor tehnico−economice IPTE. F2.k m1 R p 0. k =1. iar cu ajutorul relaţiei (14.000 1. iar dacă se utilizează indicatorul IPTE.60 1. Tabelul 14.715d1 0.1 Pentru fiecare dintre materialele Mk ∈ GMP se determină indicatorii parţiali Ijk. ca urmare: I 2 k = k şi 15 KVk .k (care ţine seama şi de costurile implicate de realizarea barei de tracţiune) materialul ce trebuie ales pentru realizarea barei este oţelul P460NL1.188 1.k k = C r/ .48 1. 2 .802 IPTE.14.2 k 1 2 3 4 5 dk.511m1 0.787 I1k 1.k..213 1. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A. ca Rm R p 0. 2..k se folosesc datele din tabelul 14.587 1.. A.74 2. kg/m m1 0.814d1 0.662m1 0.2 = 15 % şi CAP..2) se obţin valorile indicatorilor globali ai proprietăţilor ICT. 2 . dacă se consideră pentru luarea deciziei valorile indicatorului ICT.537 1.952 1.4 şi relaţia R p 0.k.3. i = 1.9 şi.924d1 0.662m1 Cr * 1.927 0.5.. Se observă că. F5).855m1 0.13 1.158 1. k = 1.814d1 mk.

astfel încăt costurile implicate de realizarea funcţiilor pentru care ci > αi să se diminueze cu ri = 20 % .6. dacă se are în vedere că standardele ISO din seria 9000.05 0. i =1 5 după prima etapă de modernizare (M1) cheltuielile aferente realizării fiecărei r r funcţii au atins nivelurile C i/ = (1 − i )C i = CT (1 − i )ci . după fiecare etapă de modernizare şi să se construiască graficul de corelare utilitate – cost la finele programului de modernizare a produsului.. Deoarece ponderile ci sunt definite de relaţia ci = i . Examinând acest grafic şi/sau datele prezentate în tabelul 14.05 αi 0. F3 şi F5 cu C r2 = r3 = r5 = 20 %.5.10 0. CT i = 1. iar 347 . să se determine cum s-au modificat ponderile ci. Coeficienţii de importanţă si ponderile costurilor de realizare ale funcţiilor ce definesc utilitatea produsului considerat în aplicaţia A. F3 şi F5. în care Ci reprezintă costul aferent realizării funcţiei Fi. b) Conform datelor din enunţul aplicaţiei. în prima etapă de modernizare a produsului. se observă că funcţiile care se realizează cu cheltuieli prea mari în raport cu contribuţiile pe care le aduc la realizarea utilităţii produsului (sau calităţii produsului.. b) Ştiind că s-au parcurs trei etape succesive de modernizare a produsului.30 0.15 0.6..5.5.20 0.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice funcţii şi ponderile ci.5..35 0.. i = 1.10 ci a) Să se construiască graficul de corelare utilitate – cost şi să se precizeze funcţiile pentru care costurile sunt mai mari decât contribuţiile pe care le aduc aceste funcţii la realizarea utilităţii globale a produsului.14. în fiecare etapă modificându-se materialele şi tehnologiile folosite la fabricarea acestuia. iar CT = ∑ C i .. definesc calitatea unui produs ca fiind ansamblul caracteristicilor care conferă acestuia aptitudinea de a satisface nevoile exprimate sau implicite ale utilizatorilor) sunt F2.30 0. corespunzătoare costurilor de realizare a fiecărei funcţii având valorile prezentate în tabelul 14.16. Tabelul 14. Rezolvare a) Considerând că valorile coeficienţilor de importanţă ai funcţiilor sunt în directă proporţionalitate cu contribuţiile acestora la realizarea utilităţii globale a produsului. i = 1..3 Funcţia F1 F2 F3 F4 F5 0. i = 1. prin modificări privind alegerea materialelor şi tehnologiilor folosite la fabricarea lui s-au diminuat cheltuielile de realizare a funcţiilor F2..40 0.6. rezultă că graficul de corelare utilitate – cost are aspectul prezentat în figura 14. cheltuielile 100 100 5 totale pentru obţinerea produsului au valoarea CT/ = ∑ C i/ = CT ∑ (1 − i =1 i =1 5 ri 100 )ci .

100 0.300 0.400 0.400 0.293 0 0.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR ponderile cheltuielilor corespunzătoare r (1 − i )ci C i/ 100 .083 20 0.392 0 0.200 20 0.870CT c / i ri.070 CT M1 0.300 0.167 20 0.057 0 0.050 0.. i = 1.400 0.350 20 0.150 0.16.14.050 0.14.308 0.092 20 0.100 0.050 0. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A. % M2 αi 0.727CT c /// i .100 0.3 Tabelul 14..300 0 0.5.322 20 0.300 0. Graficele de corelare utilitate – cost ale produsului analizat în aplicaţia A.184 20 0.300 0.766CT c // i ri.065 0 0.345 0 0.100 0.100 20 0.413 0.050 0 0.050 0.400 0. % M3 αi 0.150 0.068 0.150 0.3 Etapa Funcţia F1 F2 F3 F4 F5 Costul total 0 αi ci ri. ci/ = / = 5 ri CT )c i ∑ (1 − i =1 realizării fiecărei funcţii sunt 100 Fig. % αi 0.141 348 0.14.7.150 0.

. folosind datele 349 .k şi Cu. Qac considerând că realizarea cuvei cu valori minime ale consumului specific de material şi costului util sunt obiective principale. obţinerea cuvei cu o masă relativă cât mai mare este un obiectiv secundar.k. j = 1.2). rezultănd astfel patru variante ale produsului.. iar Qac – capacitatea de Qac M încărcare a cuvei..16.k. j = 1. calculat cu relaţia (14.4.. Mr fiind masa cuvei.35..7 şi în graficele din figura 14.14. iar asigurarea unui volum util maxim al cuvei este un obiectiv minor. k = 1.4.8. corespunzătoare celor patru variante ale produsului. k = 1. CT fiind costul total al realizării cuvei.. rezultatele care se obţin considerând datele din enunţul aplicaţiei fiind cele prezentate în tabelul 14. sunt cele redate în tabelul 14. K3: consumul specific de material K s = sc 100 ≤ 140 %.k. Msc Mc fiind masa semifabricatului necesar pentru confecţionarea cuvei şi K4: costul util C al produsului C u = T ≤ 100 mii lei/kg. k = 1. a2 = 0. Pentru selectarea celei mai bune variante de produs s-au stabilit patru criterii Kj..Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice În mod similar se pot determina modificările aduse ponderilor ci de următoarele etape de modernizare a produsului (M2 şi M3).. s-au stabilit următoarele valori ale coeficienţilor de importanţă ai criteriilor: a1 = 0. Vic fiind V gc volumul interior al cuvei.. k = 1.4.4. s-a elaborat câte un proiect constructiv – tehnologic de obţinere a cuvei. considerănd valorile coeficienţilor de iportanţă ai criteriilor aj.4 şi. a3 = a4 = 0.4.4. ţinând seama de caracteristicile fizico − mecanice ale fiecărui material. Mr.. A. precizate în enunţul aplicaţiei şi valorile indicatorilor parţiali Ijk determinate.2.k. se poate observa că modernizările aduse produsului au condus la reducerea cu aproximativ 27 % a costului total de α realizare a acestuia şi la obţinerea unor rapoarte i apropiate de unitate pentru ci toate funcţiile care-i definesc utilitatea. V formulate astfel: K1: volumul util al produsului Vu = ic 100 ≥ 85 %.1. Ştiind că valorile Vu. K2: masa relativă a M produsului M r = c 100 ≤ 75 %. Rezolvare Varianta de produs care trebuie adoptată este cea caracterizată prin valoarea maximă a indicatorului global ICT.. să se stabilească varianta care trebuie adoptată pentru realizarea acestuia. Pentru realizarea cuvei de stocare a materiei prime a unei maşini destinate prelucrării maselor plastice s-a selectat o GMP alcătuită din patru materiale Mk.. notate Vk. Ks. iar Vgc – volumul de gabarit al cuvei.

3k ≡ Ks. una dintre acestea fiind metoda de estimare a utilităţii consecinţelor.k 85 90 95 95 K2 K3 0. atribuindu-se gj = 3.3}.k Observaţie Pentru rezolvarea unor aplicaţii de tipul celei anterior discutate se pot utiliza şi alte metode. CAM. astfel: pentru criteriul K1.9.4 Criteriul Kj Forma aj Varianta Vk V1 V2 V3 V4 K1 „min” 0.k 90 70 100 70 Tabelul 14.059 1.8.875 1. CAM.2k ≡ Mr.35 Valorile caracteristicilor CAM.118 K2 „max” K3 „max” K4 „max” 0.k Ks.. La folosirea acestei metode se parcurg următoarele etape (prezentate considerând condiţiile din enunţul aplicaţiei anterior discutate): • se analizează datele din tabelul 14. CAM.k şi CAP.20 0.3 ≡ 140 %.2 ≡ 75 %. iar pentru criteriul K4. recomandată de STAS 6401..273 1.000 1.118 1.429 1.4.4 un grad de importanţă gj ∈{1.1784 1. dacă respectarea criteriului Kj corespunde realizării unui obiectiv principal.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR din tabelul 14. CAM. j = 1.35 Cu.429 1.8 şi din enunţul aplicaţiei. Tabelul 14. conduc la concluzia că varianta de produs care trebuie adoptată (cu cea mai mare valoare a indicatorului global) este V2.4 Criteriul Kj aj Varianta Vk V1 V2 V3 V4 K1 0.4 ≡ 100 mii lei/kg.14.jk Mr.000 1.35 I4k 1.. j = 1.14. • se acordă caracteristicilor corespunzătoare fiecărui criteriu Kj. Rezultatele obţinute pe această cale.167 Indicatorul global ICT.000 I3k 1.k şi CAP.35 Valorile indicatorilor parţiali Ijk I2k 1.4k ≡ Cu. pentru criteriul K2. Valorile indicatorilor parţiali şi globali de caracterizare a variantelor produsului analizat în aplicaţia A.k 40 105 40 110 60 105 75 120 K4 0.333 1.2.3304 1. considerând pe rând fiecare din criteriile Kj.333 1.k şi CAP.10 Vu.10 I1k 1.875 1.20 0.250 1. pentru criteriul K3. gj = 2..9. Caracteristicile variantelor produsului analizat în aplicaţia A.k şi CAP. redate în tabelul 14.1 ≡ 85 %. dacă respectarea criteriului Kj corespunde realizării unui obiectiv secundar şi gj = 1 dacă 350 .111 1.4266 1.8 (denumit şi matricea utilităţilor) şi se marchează pe acesta variantele cele mai bune ale produsului (denumite variante optime).1k ≡ Vu.2204 0.

4 Criteriul Kj Forma gj Varianta Vk K1 „min” g1 = 1 g1I1k K2 „max” K3 „max” K4 „max” g4 = 3 g4I4k g2 = 2 g3 = 3 Matricea modificată a utilităţilor g2I2k g3I2k Usk V1 V2 V3 V4 1 85 = 0.. înlocuind valorile caracteristicilor din matricea utilităţilor cu gjIjk.228 8.067 75 3 • se calculează suma valorilor înscrise pe fiecare linie a matricei modificate a utilităţilor Usk.. aşa cum a rezultat şi prin metoda indicatorului global. iar nivelurile limită acceptabile CAP. se observă că. în cazul aplicaţiei analizate.625 120 3 70 = 2.10. numită utilitatea sinteză a variantei Vk.864 110 3 3 105 = 2. g2 = 2 şi g3 = g4 = 3. în cazul aplicaţiei analizate. analizănd rezultatele redate în tabelul 14. considerând datele precizate în enunţ. calculaţi considerând că aceste valori reprezintă CAM.jk ale produsului analizat.895 95 1 90 = 0. • se întocmeşte un tablou (numit matricea modificată a utilităţilor). Ijk fiind nişte indicatori parţiali. 351 .947 95 1 1 2 2 40 2 60 = 1.4.10.10.j sunt valorile (aceloraşi caracteristici) corespunzătoare variantelor optime. k = 1.811 7.692 2 40 = 1. Matricea modificată a utilităţilor pentru produsul analizat în aplicaţia A. varianta de produs care trebuie adoptată este V2.100 8. varianta de produs care are cea mai mare valoare a Usk (numită varianta optimă de produs) fiind cea care trebuie adoptată.433 7.333 3 3 105 = 2.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice respectarea criteriului Kj corespunde realizării unui obiectiv minor. rezultă: g1 = 1. rezultatele parcurgerii acestei etape în cazul aplicaţiei analizate sunt prezentate în tabelul 14.14.333 90 3 70 3 100 = 2. Tabelul 14.

d T. a. a.8.38.b. b. a. b.10.9.33.8.10. d T. c T. a T.d T.d T. b T.9. d T.17. c T.33.d T. d T.22.d T.14.10. b T. a. a.c T. d T.7.12.9.c. d T.7.11.43.9. b. a. c T.d T. d T. b T.10.7.b. a.4.34.19.30.3. T. c T. b.c.10.c T.d T. a. a.13.7. b. a.9. a.10.27.2. a.10.26.c.10.b.6.8.d T.d T.3.7.c.30.5. d T.b.d T. a.25. d T.d T.9.b.c.c T. b T. a. d T.c T.11.31.d T.6.d T. a.15.35.d T.16.3. c.9.b.23.16. c T.26.8.7. b T.c T. a T.10.c. a. b. a.7.11.15. d T.c T. a T. c T.c.d T.18. a.b. a T.11.b.23.7.9.7. c T.d T.b.21. b. a.9.7. a.12. d T. b. a.13.8.d Capitolul 10 T.9.12.b T.2.18.8. c T.d T.1.c T.11. b. a.d T. a.12. a.27.10. a.3. a.d T.10.8.17.7.c. c.b.11. c. a.d T.9.b T.d T.10.d T. c T.c T. b T.b. c T. a. c T.11.b.9.d Capitolul 13 T.9.39.10.9.1. b T. a.11.17.9.13.16.b.Grila de verificare a testelor de autoevaluare Capitolul 7 T. a. c. c.13.8. 9.d T. a. a T.d T.21. c T.11.12. c.b. d T.8. a. d T.c T. a. a T. b T.10. d T.9.7.2.d T.8.8.10. b T.13. b T.c T.8. c.b.13.18.8.11. c T. b. d T.7.32.d T.24.8.40.b.d T. a.13.11.8.15.3.d Capitolul 14 T.c.c. a. b.23.9. a.12. a.42.28.13.10. c T.8.c.b.14.c T. b.14.14. b.d T. a.7.10.10. a. a.9.22.d T.9.13. a.9.7.d T. a.8.14.9.8. c d a.6.8.1.7. b T. d T.5.d T.13. a.5.b. a.27.c T.9.17.17.3.b. a.c T. c T.b.c.c T.15.27. c T.8.9. c T.c T.11.10.d T.26.14.7. a. T.d T. c T.9.9.4.11.35.12.c T. a. b.d T.c. c T.8.29.8. a.d T. a.d T.9.2.10.8.11.10.19.24.b.18.d T. c.28. d T.8.14.9. c.36.4. b.7.d T. a.12.11. a.d T. c T.7. b.b.8. a. c T.13.c. b.16.8.20.36.16.25.26.10. T.8.8. d Capitolul 11 T.7.13. a.b.11. b.d 352 . b T.c T.17.11.c T.c T.b T. c.d T.8.11.9.13.b T. a. b T. c c.4.d T.4.b.1. T.11.b.7.8.14.10.23.20.12.23.25. a. a.11.c T.11.9. d T.6. c T. b.13.9.10. a.13.5. c T.1.9.d T. c.13.31.28. a T. a.14.9. c.c T. a T.8. d Capitolul 12 T.12.12. b.c.19. c T. T.34.13.37.14.13.c.c.19. b.13. c T.2.10.10. a T.11.b.8.1.d T.d T.d Capitolul 8 T.20.2.10.15.8. a T. a.d T.1.22.7.15. d T.d T.12.c T.10. a.11. c T.d T.20. a.28.d T.d T.b.11. 9.9.24.d T.4.d T.6.b.8.28.8. a. d T. a.10.b. a.11. a.11.3.d T. b.14.7.7.d T.25.21.8.b. b.12.38.c. c.8. b T. a.b. b.4.12.13.c T.7.c.10. b T. a. d T.7.c.9. a.c T. d T.14.7. b.c T. a.7. a T. c. a. b.15.18. c. d T.b T. a.8.13.22.30.9.13. b. b T.20.12.d T.7.40.d T.d T. a Capitolul 9 T. d T.c.d T. d T.24.9.17.9.8.c. b. b. T. a. b. a.10. c T. d T.7.c.8.c.29.8.6. a T.11.12. d T. a.14. a.13.22.25.8.b.7.13.11.5. d T.b T.9.16.10. c T.d T.8. b. d T.5. b.12. a T.12.7.b.10.32.24.9.14. d T. a.10.12. d T.b.13. a.11. b. a.14. a.11.6.7.9. b T.7.8.37.b.9. c.7. b.4.9. a.7.5.d T.29.12.9.14. b T.d T. a T.27.9.7.b. d T. c.c T.d T. c. d T.9.11.8. c T.d T.c T. a.3.9.12. a T.12.11.9.b T.21. a.11. b. b T.18.7.9.12.26.c. a.c. b T.8. d T.19.11.10.14. d T. c T.41. b. b.14.d T.11.6. c T.16.b.12.21.2.9.8. b b a a.8.12.d T.2. b.10.11.c T. c.5.b. a.1.c.39.b T.b T. c.c.14.

153 alumina. 241 configuraţie. 168 aliaje Al − Cu. 181 aliajele titanului. 275 câmp termic de sudare. 233 corindon. 323 coeficient de siguranţă. 214 D dendrimer. 183 agent de reticulare. 323 criterii tehnologice. 233 densitate de presare. 329 cristalite. 197 ciment. 175 Alpaca (Neusilber. 233 constantan. 208 coroziune intercristalină. 207 ceramice. 154 C cambiu. 69 copolimer. 139 ceramice neoxidice. 69 B bandă de călibilitate. 250 aglomerate. 184 aliaje pentru lipire.. 75 carbură de siliciu. 275 aliaje Al − Zn. 213 cupru tehnic. 284 compoziţii. 210 ceramice silicatice. 214 carbură de bor. 177 aliaje Cu – Ni. 92 costuri relative. 239 construcţie sudată. 234 cristobalit. 163 aliaje antifricţiune. 152 aliaje cu memoria formei (Marmem). 148 alburn. 249 curbe izometrice. 170 aliaje Al − Mg. 305 comportare metalurgică la sudare. 334 coeficient de importanţă. 215 călire de punere în solutie. 249 cusătură sudată (CUS). 304 depunere chimică. 236 curbe de îmbătrânire. 210 alumino−silicaţi. 70 canal rezinifer. 235. îngustă. 307 agregare prin lipire. 56 coefcient de asimetrie. 328 criterii privind proprietăţile. 179 condiţionarea epruvetelor. normală. 147 curbă termo−mecanică. 334 compactitate de presare. 241 ceramice oxidice. 289 agregare pulberi. 74 compozit durificat cu fibre. 67 bronz. 276 carbon echivalent. 327 cromit. 233 conformaţie. 219 clasă structurală. 250 argile. 201 aminoplaste. 301 alame. 289 353 . 153 constantă de relaxare. 207 atmosferă standard. Argentan). 141 curbe izocronice. 305 compactitate de umplere.INDEX A acomodare. 254 analiza valorii. 305 densitate de umplere. 25 clase de calitate. 208 criterii de cost. 330 antioxidant.

289 intermediari. 329 indicator parţial. 231 furnir. 202 K Kunial. 14 element de aliere alfagen (feritizant). 272 F faianţă. 327 inel anual. 32 disproporţionare. 10 element de aliere. 216 invar. 246 fragilitate de revenire. 209 grad de cristalinitate. 6 feldspat. 207 fenoplaste. 288 H hardenită. 231 duraluminiu. 254 fiabilitate. 311 durificare secundară. 140 încorporare. 230 grafic de corelare utilitate-cost. 233 izotensiune. 235 fisurare la cald a CUS. 216 fontă aliată. 94 funcţionalitate. 14 element betagen. 305 fondant. 327. 276 homopolimer. 140 îmbătrânire naturală. 22 fragilizare prin faza σ. 21 duritate Barcol. 275 durată de sinterizare. 215 duritate Shore. 233 I indicator global. 6 fontă aliată martensitică. 270 Î îmbătrânire artificială. 207 E efect postelastic. 237 element carburigen. 276 fibrilă. 201 diagramă structurală A. 310 elastomeri. 322 fibră lemnoasă. 242 fracţie volumică. 173 elinvar. 104 hemiceluloză. 73 fază sigma. 93 fisurare sub tensiune. 204 fluiditate. 331 gresie ceramică. 218 enclavă plastică. 282 G glazură. 207 fâşii ZIT. 280 duritate Knoop.depunere electrolitică. 5 element grafitizant. 112 emailuri. 153 354 . 165 duramen. 234 grad de îndesare. 290 încovoiere statică. 270 izotactic. 275 infiltrare. 305 grad de polimerizare. 247 duritate Janca. 113 formare epruvete. Schaeffler. 112 izodeformaţie. 20 fontă comercială. 7 element de aliere gamagen (austenitizant). 289 devitrifiere. 328.

205 N Nitinol. 75 oţel pentru scule. 230 polietilenă. 229 polimerizare. 322 metalurgia pulberilor. 109 oţel HSLA. 136 modificatori de reţea. 255 materiale funcţionale. 78 oţel termorezistente. 214 O oţel pentru construcţii sudate. 334 precipitate θ.L laminare normalizantă. 100 oţel aliat. 66 oţel pentru rulmenţi. 84 oţel carbon de calitate. 184 masă moleculară. 219 matrice. 282 plastifiant. 208 oţel bifazic (dual-phase). 282 poliadiţie. 86 oţel patinabil. 282 plăci din aşchii de lemn – PAL. 232 policondensare. 103 oţel refractar (termorezistent). 230 material elastomeric (cauciuc). 153 monomer. 207 prajini de pompare. 275 lignină. 210 P panel. 301 modificare. 76 lanţ molecular (catenă). 80 oţel inoxidabil stabilizat. 229 polimer reticulat. 80 oţel cu granulatie fină. 185 nitrură de bor. 89 oţel Hadfield. 231 porozitate de umplere. 140 proprietăţi adecvate. 112 plăci celulare. 78 oxid de zirconiu. 284 M magnaliu (alumag). 282 plăci din fibre de lemn – PFL. 232 polidispersie. 31 punct fix de vâscozitate. 65 oţel criogenic. 93 oţel maraging. 321 materiale structurale. 66 oţel pentru îmbunătăţire. 180 lungime critică a fibrelor. 96 oţel turnat. 153 mentenabilitate.cu crom. 168 magnezită. 94 oţel durificabil prin precipitare (PH). 216 Monel. 304 pultruziune. cu crom şi nichel. 214 nitrură de siliciu. 256 liber. 110 oţel pentru carburare. 108 oţel rapid. 305 porţelan. 235 polimer. 250 platinit. 326 pulberi. 98 oţel pentru recipiente. 75 laminare termomecanică (controlată). 276 lipire. 5 355 . 105 oţel inoxidabil. 321 materiale vitroceramice. 324 mediu de sinterizare. 210 martensită termoelastică. 254 Melchior (Maillechort). 229 mulit. 76 oţel duplex. 229 lanţ siloxanic. 311 melamine. 340 punct caracteristic nominal. 269 matrice a preferinţelor.

285 rază medulară. 214 silice. 211 titlu fictiv. 324 rezistenţă relativă la oboseală. 232 reacţie în trepte. 212 refractare silimanitice. 247 rezistenţă la înmuiere sub sarcină. 276 tranziţie sticloasă (vitroasă). 310 temperatură de vitrifiere. 182 Ş şamotă. 53 starea amorfă (vitroasă). 284 raport de transfer al sarcinilor. 256 silumin. 77 temperatură de sinterizare.. 184 structură amorfă. 236 trihite (fibre whiskers). 207 termoplaste. 234 sudabilitate. 69 rupere prin cavitaţie. 212 şoc termic. 237 termorigide (duroplaste). 232 reciclabilitate. 210 stabilitate la revenire. 197 stereoizomer. 276 traheidă. 233 sticlă “securit”. 215 volum specific de scuturare. 197 structură feritică aciculară. 235 sialon. 70 zone Guinier. 254 reacţie în lanţ.Preston (GP). 323 refractare corindonice. 197. 216 standard. 305 vulcanizare. 239 vâscozitate. 237 titan. 241 rezilienţă. 74 superaliaj. 325 ritidom. 211 rezistenţă piroscopică (refractaritate). 150 tombac. 274 rost de sudare. 204 vitrifiant. 212 refractare silica. 285 S segment de lanţ molecular. 275 vâscoelasticitate. 170 simbolizare 59 sindiotactic.R raport de formă al fibrelor. 233 sferulită.. 254 răşini poliesterice. 248 rezistenţă mecanică specifică. 212 relaxarea tensiunilor. 206 sticle. 149 trahee. 276 răşini epoxidice. 140 356 . 172 titanaţi. 97 superplasticitate. 290 spinel. 271 zonă influenţată termic (ZIT). 255 Z zonă de acţiune a fibrei. 83 V vas lemnos. 211 rezistenţă Dynstat la şoc. 310 solidificare unidirecţională. 203 T temperatură de referinţă. 200 teracotă. 200 silicon. 248 rezistenţă la şoc Izod. 233 sinterizare.. 21 stabilizator.

This book is meant to provide the students that read Oil-Field Equipment. However. Iron-carbon alloys. Structure and properties of polymeric materials. Mechanical properties of metallic materials. Its main purpose is to understand the principles. the metallic materials (metals and alloys) are and will be used more frequently. Petrochemical and Refinery Equipment and Equipment for Gas and Petroleum Transportation and Storage at the Faculty of Mechanical and Electrical Engineering of the Petroleum-Gas University of Ploiesti with a useful and effective tool for individual study. Heat treatment of steels and cast irons. Phase transformations of solid steels and cast irons. structure and properties and emphasises the structural and property changes due to various processing technologies. However. Types of commercial steels and cast irons. therefore the discussion of these materials is more comprehensive. as well as technicians and engineers who wish to enhance or update their material science knowledge. Structure and properties of nonferrous alloys. sintering materials and fibre-reinforced composites. in order to allow the reader to estimate the knowledge acquired and their level of competence (the ability to use knowledge independently and correctly to solve practical problems). this book can prove useful for other students. the paper also deals with other types of materials for technical applications: glasses and ceramic materials.ELEMENTS OF MATERIALS SCIENCE AND ENGINEERING The book Elements of Materials Science and Engineering presents the structure and properties of materials used for technical applications. it points out the correlation between their chemical composition. Choosing the appropriate material for an application. The first volume includes the following chapters: Metals – general concepts. The work consists of two volumes. polymeric materials (plastomers and elastomers). To enhance the utility of the book. each chapter includes exercises and self-assessment tests. Structure and properties of composites. Structure and properties of glasses and ceramic materials. 357 . Structure and properties of sintering materials. Since the main applications analysed belong to the field of oil equipment. The second volume includes the chapters: Alloyed steels and cast irons. Alloys – general concepts. rules and mechanisms for obtaining materials compliant with the structural specifications of each particular application.

Gheorghe Zecheru şi conf. materialele superplastice etc.“Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor” este realizată în cadrul grant-ului C. 39691. Gheorghe Drăghici de la catedra Tehnologia Construcţiei Utilajului Petrolier a Universităţii PETROL – GAZE din Ploiesti.I.ro/curs_esim. Fiecare capitol este prevăzut cu teste de autoevaluare şi aplicaţii.F.S. “Model de software integrat de tip multimedia pentru învăţare interactivă generat la Universitatea Petrol – Gaze din Ploiesti” Lucrarea este elaborată de prof.dr.upg-ploiesti. dr.htm “Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor” este disponibilă pe CD-ROM ISBN 973-99015-8-1 ISBN 973-85511-8-3 .N.inclusiv materialele descoperite şi utilizate recent: compozitele durificate cu fibre.ing. ceramicele ultrarezistente. care permit utilizatorilor să-şi autoaprecieze nivelul de pregătire şi nivelul de competenţă în folosirea independentă şi corectă a cunoştinţelor dobândite la soluţionarea unor probleme concrete.ing. “Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor” se află pe site-ul cu adresa: www. materialele inteligente. şi poate constitui un ghid valoros pentru alegerea raţională a materialelor necesare diferitelor aplicaţii industriale. Lucrarea este structurată în două volume şi cuprinde informaţiile esenţiale privind structura şi proprietăţile principalelor categorii de materiale folosite în tehnică.