UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIESTI Prof.dr.ing. Gh. Zecheru Conf. dr.ing. Gh.

Drăghici

ELEMENTE DE STIINTA SI INGINERIA MATERIALELOR Volumul 2

Editura ILEX şi Editura Universităţii din Ploiesti 2002

CUVÂNT ÎNAINTE
DESPRE GRANTUL C.N.F.I.S. 39691 “MODEL DE SOFTWARE INTEGRAT DE TIP MULTIMEDIA PENTRU ÎNVĂŢARE INTERACTIVĂ” GENERAT LA UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIESTI
Obiectivul fundamental al grantului (C.N.F.I.S 39691) este crearea unui instrument software de tip multimedia care să ofere fiecărui cadru didactic un model de construire şi prezentare a cursurilor , seminariilor şi laboratoarelor într-o manieră modernă, utilizând facilităţile puse la dispoziţie de tehnica avansată. Grantul se adresează în egală măsură şi studenţilor care vor putea să “audieze” cursurile / seminariile / laboratoarele în condiţii comparabile cu cele din ţările dezvoltate. Grantul C.N.F.I.S 39691 este structurat pe trei componente: CURS, LABORATOR, EVALUARE (vezi figura 1 *). • Componenta CURS oferă utilizatorilor de tip CADRU DIDACTIC posibilitatea de a realiza conţinutul cursului într-o manieră flexibilă, putând folosi informaţii de tip text, imagine, animaţie, prezentare video, slide show. Utilizatorul de tip STUDENT va avea acces la toate aceste tipuri de prezentare. În urma activării acestei componente, se poate obţine cursul pe suport de hârtie, pe suport magnetic sau se poate realiza introducerea în pagina de WEB a conţinutului acestuia. • Componenta LABORATOR acoperă activitatea de seminar / laborator. Ea oferă posibilitatea cursantului (utilizatorul de tip STUDENT) de a avea acces la textul de prezentare a temei propuse, la instrumente de tip instructor (tutorial), în toate cele cinci tipuri de prezentare de la curs, precum şi la modele ale fenomenelor / conceptelor prezentate. De asemenea, se pot realiza conexiuni cu anumite cursuri sau seminarii / laboratoare. Utilizatorul de tip CADRU DIDACTIC va avea posibilitatea să-şi descrie tema propusă folosind facilităţi de tip text, imagine, animaţie, prezentare video, slide show şi aplicaţii software specializate. El poate uza de ele pentru a realiza instrumente de tip instructor, precum şi modele ale fenomenului / conceptului prezentat sau conexiuni cu noţiuni înrudite. Ca urmare a activării acestei componente, se pot obţine comparaţii între obiectivele propuse şi rezultatele obţinute, exemple de rezolvare a problemelor propuse, date necesare efectuării lucrării, precum şi chestionare de tip şablon.
* Documentaţie Grant C.N.F.I.S. 39691 (1999,2000,2001), Runda a II-a, Director Grant – Liviu Dumitraşcu i

Figura 1. Structura generală a Grantului C.N.F.I.S 39691

• Componenta EVALUARE îşi propune să ofere posibilitatea evaluărilor efectuate de către utilizatorii de tip CADRU DIDACTIC asupra utilizatorilor de tip STUDENT, precum şi autoevaluărilor realizate de utilizatorul de tip student, la cerere. Evaluarea se poate realiza fie pe baza unor formulare de tip bilet de examen, fie de tip chestionar (generat de un software specializat). In cazul autoevaluării, utilizatorul STUDENT poate beneficia de acces direct la
ii

cursul aferent sau la un ciclu de tip întrebare – răspuns, posibilitate implementată cu ajutorul serviciului de poştă electronică. Serviciul de poştă electronică va fi susţinut de un server de WEB propriu programului.
REMARCI:

• Grantul «MODEL DE SOFTWARE INTEGRAT DE TIP MULTIMEDIA PENTRU ÎNVĂŢARE INTERACTIVĂ GENERAT LA UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIESTI» se realizează în trei etape: ETAPA I (proiectul de iniţiere program) – Realizare prototip SALĂ DE CURS (anul 1999); ETAPA a II-a – Imbunătăţirea prototipului SALĂ DE CURS, realizare prototipuri SALĂ DE LABORATOR, SALĂ DE EVALUARE (anul 2000); ETAPA a III-a – Realizarea integrală a modelului de învăţare interactivă (anul 2001). • Domeniul de interes al acestui program se înscrie în aria preocupărilor specialiştilor din învăţământ şi din domenii conexe acestuia, din EUROPA şi din AMERICA. • Rezultatele obţinute în urma aplicării unui software integrat de tip multimedia pentru învăţare interactivă pentru disciplinele predate în cadrul unei universităţi (precum şi pentru planurile de învăţământ) pot fi folosite ca punct de plecare în vederea constituirii unui server de WEB, bază pentru învăţământul la distanţă, pentru cursuri intensive de scurtă durată, alternativă dinamică pentru studiul individual la bibliotecă. Implementarea unui astfel de mecanism creează premise pentru posibilitatea evaluării interactive a studenţilor, precum şi pentru realizarea unui ciclu de tip “întrebare-răspuns” (cu ajutorul serviciului de poştă electronică). • Un câştig important constă în posibilitatea de a face cunoscută UNIVERSITATEA, atât în ţară cât şi în lume, nu numai la nivelul unor informaţii generale, cât mai ales la nivelul a ceea ce constituie una din componentele sale esenţia : cea de ÎNVĂŢĂMÂNT. La baza generării cursurilor interactive de învăţare / instruire realizate integral / parţial în cadrul grantului a stat “ Metodologia de proiectare a cursurilor multimedia şi hipermedia” ce cuprinde următoarele etape: Analiza cerinţelor de instruire, Proiectarea preliminară a aplicaţiei (cursului), Dezvoltarea aplicaţiei (cursului), Implementarea aplicaţiei (cursului), Evaluarea şi întreţinerea aplicaţiei (cursului). Pentru prezentarea tuturor cursurilor realizate în cadrul grantului a fost generată seria “Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S 39691 “ în care apare lucrarea Elemente de ştiinţa şi ingineria materialelor, Editura ILEX şi Editura Universităţii PETROL – GAZE din Ploiesti.
iii

REMARCI: • Toate lucrările din seria “Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S 39691“ se află pe site-ul Universităţii PETROL – GAZE din Ploiesti şi sunt disponibile pe CD-ROM. • Autorii lucrărilor sunt cadre didactice ale Universităţii, de la catedrele: Informatică, Tehnologia Construcţiei de Utilaj Petrolier, Forajul Sondelor, Chimie, Filologie. Îmi exprim convingerea că prin realizarea acestui proiect se va reuşi o concordanţă a procesului de învăţământ din Universitatea PETROL – GAZE din Ploiesti cu tendinţele internaţionale. DESPRE CARTE Lucrarea “Elemente de ingineria şi ştiinţa materialelor” cuprinde informaţiile esenţiale privind structura şi proprietăţile principalelor categorii de materiale folosite în tehnică şi poate constitui un ghid valoros pentru alegerea raţională a materialelor necesare diferitelor aplicaţii industriale. Lucrarea este structurată în două volume. Primul volum conţine noţiunile fundamentale privind structura si proprietăţile mecanice ale metalelor şi aliajelor şi informaţiile principale privind structura, proprietăţile şi tratamentele termice ale materialelor metalice cu cea mai mare pondere de utilizare industrială: fontele şi oţelurile. Cel de-al doilea volum al lucrării cuprinde informaţiile principale privind structura, proprietăţile şi domeniile de utilizare ale altor categorii de materiale: metalele şi aliajele neferoase, sticlele şi materialele ceramice, plastomerii şi elastomerii, materialele compozite şi materialele sinterizate. Fiecare capitol al lucrării este prevăzut cu teste de autoevaluare şi aplicaţii, care permit utilizatorilor să-şi autoaprecieze nivelul de pregătire şi nivelul de competenţă în folosirea independentă şi corectă a cunoştinţelor dobândite la soluţionarea unor probleme concrete.

Prof.dr.ing. Liviu Dumitraşcu Prorector Director Grant C.N.F.I.S. 39691 Coordonatorul seriei “Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S 39691“

iv

CUVÂNTUL AUTORILOR
Lucrarea Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor a fost concepută astfel încât să constituie un instrument util şi eficient pentru pregătirea individuală la disciplina Studiul materialelor, prevăzută în planul de învăţământ al studenţilor anului I, specializările Utilaj Tehnologic Petrolier şi Utilaj Tehnologic pentru Transportul şi Depozitarea Hidrocarburilor, de la Facultatea de Inginerie Mecanică si Electrică din cadrul Universităţii Petrol – Gaze din Ploiesti. Ea poate fi utilizată cu bune rezultate şi de studenţii care se pregătesc în alte specializări inginereşti, precum şi de tehnicienii şi inginerii care doresc să-şi aprofundeze sau să-şi reactualizeze cunoştinţele în domeniul materialelor. Lucrarea are ca obiect prezentarea structurii si proprietăţilor materialelor folosite în tehnică, precizarea legăturilor (corelaţiilor) dintre compoziţia chimică, structura si proprietăţile acestor materiale şi evidenţierea modificărilor de structură şi proprietăţi care se produc ca urmare a prelucrării materialelor prin diverse procedee tehnologice, scopul principal urmărit fiind însuşirea principiilor, legităţilor şi mecanismelor care stau la baza obţinerii materialelor cu structura corespunzătoare asigurării proprietăţilor impuse de utilizarea lor în diverse aplicaţii tehnice. Deoarece principalele aplicaţii tehnice avute în vedere sunt cele din domeniul maşinilor, utilajelor şi echipamentelor petroliere, materialele care au în prezent şi în viitorul apropiat cea mai mare pondere de utilizare sunt materialele metalice (metalele şi aliajele) şi ca urmare partea din lucrare destinată studierii acestor materiale este cea mai consistentă. Sunt studiate însă în lucrare şi celelate categorii de materiale folosite în tehnică: sticlele şi materialele ceramice, materialele pe bază de substanţe macromoleculare (plastomerii şi elastomerii), materialele obţinute prin agregare de pulberi şi materiale compozite durificate cu fibre. Volumul de faţă, cel de-al doilea al lucrării, conţine capitolele: Oţelurile şi fontele aliate; Oţelurile şi fontele comerciale; Structurile şi proprietăţile aliajelor neferoase; Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor; Structurile şi proprietăţile polimerilor; Structurile şi proprietăţile materialelor compozite; Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi; Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice. Adresăm cele mai calde mulţumiri celui care a făcut posibilă publicarea acestei lucrări (prof. dr. ing. Liviu Dumitraşcu ) şi colegilor care au realizat recenzia stiinţifică a lucrării (prof.dr.ing. Vlad Ulmanu şi prof. dr. ing. Ioan Tudor). Urăm utilizatorilor succes în însuşirea cunoştinţelor privind structurile şi proprietăţile materialelor şi aşteptăm cu deosebit interes sugestiile lor pentru îmbunătăţirea ediţiei viitoare a lucrării.

Autorii Ploieşti 30 iulie 2002
v

Seria
Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S. 39691
Liviu Dumitraşcu şi colectiv

(Borland) PASCAL în 13 conversaţii
Stelian Guţu

Tehnologiile informaţiei şi comunicaţiiilor. Mijloace multimedia
Gheorghe Zecheru şi Gheorghe Drăghici

Elemente de ştiinţa şi ingineria materialelor. Volumul 1
Ana Maria Burlan şi Andreea Negulescu

Compendiu de gramatică franceză cu exerciţii
Mihai Hotinceanu

Probleme şi lucrări de laborator de electromagnetism
Gabriel Marcu

Clase Java pentru metode numerice
Vlad Ulmanu

Tehnologia fabricării şi reparării utilajului petrolier
Mihai Pascu Coloja

Cercetarea sondelor în pompaj cu ajutorul metodelor acustice
Mihail Minesccu şi Ion Nae

Tehnologii şi utilaje în construcţia de maşini
Alexandra Şchiopescu, Maria Moraru, Anca Sterry, Ana Dincă, Ileana Cameniţă

Chimie generală. Aplicaţii numerice
Octav Pântea, Stelian Neagoe, Dorina Matei, Eva Trâmbiţaşu, Daniela Popovici

Bazele chimiei analitice calitative şi cantitative. Probleme şi întrebări
Şerban Vasilescu, Virgiliu Talle, Dorin Bădoiu

Rezistenţa materialelor. Tehnici de calcul şi proiectare
Constantin Ionescu , Liviu Băloiu şi colectiv

Introducere în problematica mediului înconjurător
vi

Clasele structurale de oţeluri şi fonte aliate ……………………….5.... OŢELURILE ŞI FONTELE COMERCIALE ……………………………….2...……… 59 8. Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini ……………………….3.3.. 53 8.4. Oţelurile carbon de uz general …………………………………. Influenţele elementelor de aliere asupra trnsformărilor structurale în stare solidă ale oţelurilor şi fontelor………………………………………. TRATAMENTELE TERMICE LA OŢELURI ŞI FONTE Volumul 2 Cuvânt înainte ………………………………………………………………………. 69 8.. PROPRIETĂŢILE MECANICE ALE MATERIALELOR METALICE 4. v 7... 23 Cuvinte cheie ………………………………………………………………….2... i Cuvântul autorilor …………………………………………………………………......1.5.5....……….2...……… 14 7.. NOTIUNI GENERALE DESPRE METALE 2. Oţelurile carbon de calitate ……………………………………...1. Simbolizarea oţelurilor comerciale ……………………………. 69 8. Oţelurile pentru construcţii sudate …………………………………. Particularităţile realizării construcţiilor sudate ………………….. Formarea CUS la sudarea prin topire a oţelurilor ………………...3.……. 64 8.5.……….. Oţelurile carbon cu destinaţie generală ……………………………………. NOŢIUNI GENERALE DESPRE ALIAJE 3. 53 8. 55 8. Clasificarea oţelurilor comerciale ……………………………………… 55 8.. 71 1 ....……. 65 8..…….2.2..…...4.. 7 7. STUDIUL ALIAJELOR DIN SISTEMUL FIER-CARBON 5. 35 Teste de autoevaluare ……………………………………………………………. OŢELURILE ŞI FONTELE ALIATE …………………………………... 38 8.3.. Introducere …………………………………………………………..……… 5 7.. 5 7...1.. Interacţiunea elementelor de aliere cu fierul ……………………………….CUPRINS Volumul 1 1.……….2.... Clasificarea şi simbolizarea oţelurilor comerciale …………………. 34 Bibliografie ……………………………………………………………………….1.1..2.……. Interacţiunea elementelor de aliere cu carbonul …………………….…….. 16 7. 35 Aplicaţii …………………………………………………………………. 66 8..……. TRANSFORMĂRILE STRUCTURALE ÎN STARE SOLIDĂ LA OŢELURI ŞI FONTE 6.. Introducere ………………………………………………………….……… 64 8.

109 8...1.9. 131 9. Oţelurile pentru scule ………………………………………………. 136 9. 162 9.…….1.. 112 8.5... Bronzurile …………………………………………………………….……...3. 131 9.8.2..………. Introducere ………………………………………………………….8.. 114 8.......9.…….……. 168 9. Aliajele Al – Si …………………………………………………. 75 8.6. 170 2 .……….8..6.4.. Oţelurile aliate pentru scule …………………………………….. 170 9....3..7..7.……. 125 9.. Oţelurile pentru aparate şi recipiente sub presiune …………….. Fontele comerciale …………………………………………………. 105 8.2......... 77 8...5..5..6.. 110 8. Oţelurile cu granulaţie fină pentru construcţii sudate …………. 98 8...…….4. Alte oţeluri cu destinaţii sau caracteristici speciale ……………………….8.5.5..……..4. 113 8. 122 Aplicaţii …………………………………………………………………...8. Oţelurile rezistente la coroziune ……………………………………. 163 9. Aliajele Al − Mg ………………………………………………. 108 8..5.5. Alamele ………………………………………………………….. Aluminiul şi aliajele pe bază de aluminiu ………………………..………. Cuprul şi aliajele pe bază de cupru …………………………………………..6.. 107 8. Aliajele Al – Zn ………………………………………………. 86 8..………. Simbolizarea metalelor şi aliajelor neferoase comerciale …………………. 154 9. Oţelurile nealiate pentru construcţii sudate ……………………... 80 8.. 142 9.……..8..1.. 113 8..3.. 73 8..5. Fontele cu destinaţie precizată …………………………………. 76 8..5.. Oţelurile pentru arcuri …………………………………………... Oţelurile pentru rulmenţi ……………………………………….. Oţelurile cu coeficient de dilatare termică controlat ………………….3. Aliajele Cu − Ni ………………………………………………………..…….……..9.3. Transformările structurale în ZIT la sudarea prin topire a oţelurilor …….... Oţelurile pentru piese turnate …………………………………....…….......……..9.1.3..6..8.5.. Tratamentele termice la aliajele neferoase …………………….……...……..6.4.. Oţelurile inoxidabile şi refractare ………………………………... 102 8.8..... Aliajele Al – Cu ………………………………………………………. 118 Cuvinte cheie ……………………………………………………………..2.1.....2.6....……. Oţelurile patinabile …………………………………………………….. Modificarea aliajelor neferoase …………………………………….... Oţelurile cu rezistenţă mecanică foarte ridicată ……………………….……. 86 8...…………...7. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE METALELOR ŞI ALIAJELOR NEFEROASE …………………………………….. 105 8. 148 9...6.. 100 8... Fontele cu destinaţie generală …………………………………..2.5.1..…….7.6. 99 8.. 120 Bibliografie ……………………………………………………………………… 121 Teste de autoevaluare ……………………………………………………………. Oţelurile slab aliate cu rezistenţă mecanică ridicată …………….2. 152 9...2...……..1. Oţelurile carbon pentru scule …………………………………....……. Oţelurile rezistente la uzare şi tenace …………………………………..…….…….6. 147 9. Simbolizarea fontelor comerciale ……………………………….. 137 9.

.2.. Caracterizarea generală a polimerilor ………………………………...5.1..1.………..2. Aliajele antifricţiune ……………………………………………. Materialele ceramice ………………………………………………..4.4.1..2.. Aliajele superplastice ………………………………………………….……... 207 10. Materialele termoplaste ……………………………………….…….. Titanul şi aliajele pe bază de titan ………………………………………….. 233 11.... 250 11.....4. 257 3 .……..8..…….... Structura polimerilor ……………………………………………………….7. Materialele termorigide ……………………………………….... Proprietăţile polimerilor …………………………………………………… 236 11....5. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR CERAMICE ŞI STICLELOR …………………………..3...8.5... 225 11.3.. 180 9...5.. Aliajele pentru lipire ……………………………………………. 207 10. Materialele vitroceramice ………………………………………….. Principalele tipuri de materiale polimerice ……………………….………. Reacţiile de sinteză a polimerilor ………………………………….6....…….1... 254 11.. 187 Teste de autoevaluare ……………………………………………………………..8..4. 222 Aplicaţii …………………………………………………………………. Sticlele …………………………………………………………………….. Aliajele cu memoria formei ……………………………………………...7.3.... 231 11...5..…….………. 198 10. 220 Bibliografie ……………………………………………………………………… 221 Teste de autoevaluare ……………………………………………………………..1.4.....…….4... 182 9. 229 11..……….. 215 10.. 210 10.4.. 236 11....... Materialele refractare ………………………………………….4. 197 10. Cimentul …………………………………………………………………… 219 Cuvinte cheie ……………………………………………………………..4. 219 10. Introducere ………………………………………………………………….……...2.…….8. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE POLIMERILOR ………………...…….. 186 Bibliografie ……………………………………………………………………….9... 197 10..……. Principalele proprietăţi ale ceramicelor şi sticlelor ……………….4...……. Materialele ceramice neoxidice ……………………………………… 214 10. 172 9.. 177 9.... 177 9. 202 10..…….3.. 251 11.2.4. Structura ceramicelor şi sticlelor …………………………………. 192 10.. 187 Aplicaţii ………………………………………………………………….……. 238 11. 250 11. Materialele ceramice silicatice ………………………………. Proprietăţile mecanice ale polimerilor ……………………….5.……... Introducere ………………………………………………………………… 229 11... Materialele elastomerice (cauciucurile) ……………………………. Alte metale şi aliaje neferoase ………………………………………. Materialele ceramice oxidice …………………………………. Aditivii materialelor polimerice …………………………………….…….3. 255 Cuvinte cheie ……………………………………………………………..…….. 184 Cuvinte cheie ……………………………………………………………. 211 10.1.2..8.

312 Cuvinte cheie …………………………………………………………….……. 317 14. Lemnul – material compozit natural ……………………………….……....3.. Introducere …………………………………………………………... Transformările structurale la presarea şi sinterizarea pulberilor ………….………..……….1.1. 314 Bibliografie ………………………………………………………………………..... 301 13. Un studiu de caz privind alegerea materialelor …………………….………..…….. Obţinerea şi caracterizarea pulberilor ……………………………………... Materiale compozite durificate cu fibre …………………………………… 284 Cuvinte cheie ……………………………………………………………... STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR REALIZATE PRIN AGREGARE DE PULBERI …………….4... 258 Teste de autoevaluare …………………………………………………………….Bibliografie ………………………………………………………………………..... 301 13..... Introducere ………………………………………………………………… 267 12.. 295 13. Cuvinte cheie ……………………………………………………………............ 321 321 322 334 341 341 342 343 Grila de verificare a testelor de autoevaluare ……………………………... 267 12. Aplicaţii …………………………………………………………………. 302 13.. Estimarea caracteristicilor fizico-mecanice ale materialelor compozite .. 263 12..…….. 292 Teste de autoevaluare …………………………………………………………….... Structurile şi proprietăţile produselor sinterizate ………………….………. 274 12.. 315 Aplicaţii ………………………………………………………………….………. 307 13.. Bibliografie …………………………………………………………………….…….. 352 Index ……………………………………………………………………………..…….3.1..……...2...... ALEGEREA MATERIALELOR PENTRU APLICAŢIILE TEHNICE ..…….. Introducere …………………………………………………………....4... 14. 315 Teste de autoevaluare …………………………………………………………….……...2.. Criteriile şi metodele de selecţie a materialelor …………………….3.....2. 268 12.... STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR COMPOZITE ………………………………. 14.. 14... 259 Aplicaţii …………………………………………………………………...........……….……….. 353 Elements of materials science and engineering (Abstract) ……………….…….... 291 Bibliografie ………………………………………………………………………. 357 4 . 292 Aplicaţii …………………………………………………………………... Teste de autoevaluare …………………………………………………………..

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

Capitolul 7

OŢELURILE ŞI FONTELE ALIATE

7.1. Introducere
Oţelurile aliate sunt acele oţeluri care conţin, pe lângă componentele specifice (fierul – componentul de bază şi carbonul – componentul de aliere principal), elementele însoţitoare (manganul, siliciul etc.) şi impurităţile tipice (sulful, fosforul etc.) oţelurilor carbon, şi alte componente (denumite generic elemente de aliere EA), introduse în mod intenţionat şi în cantitate suficientă la elaborare, cu scopul de a conferi acestor aliaje anumite structuri şi proprietăţi. În contextul acestei definiţii, un component al unui oţel este considerat element de aliere, dacă concentraţia în care a fost introdus la elaborarea oţelului depăşeşte concentraţia până la care acest component se încadrează în categoria elementelor însoţitoare sau concentraţia maximă admisă când componentul are efectele unei impurităţi a oţelului. Astfel, având în vedere datele prezentate în scap. 4.3, oţelurile se consideră aliate cu mangan, dacă %Mnm > 0,8 %, cu siliciu, dacă %Sim > 0,5 %, cu fosfor, dacă %Pm > 0,06 % etc., în timp ce alte componente, cum ar fi cromul, nichelul, molibdenul, vanadiul, titanul, niobiul, wolframul, borul etc., care nu sunt specifice compoziţiei oţelurilor carbon industriale, capătă statutul de elemente de aliere oricare ar fi concentraţia în care au fost introduse (intenţionat) la elaborarea oţelurilor. În practică, pentru a exprima gradul de aliere al unui oţel se utilizează ca indicator suma concentraţiilor masice ale elementelor de aliere (exceptând carbonul) conţinute de acesta Sa ( S a = ∑ % EAmj , EAj, j = 1 … n, fiind elementele
j =1 n

de aliere introduse la elaborarea oţelului, iar %EAmj - concentraţiile masice ale acestor elemente), iar oţelurile aliate se clasifică în: oţeluri slab aliate, având Sa< 5 %, oţeluri mediu aliate, având 5 % ≤ Sa < 10 % şi oţeluri înalt (bogat) aliate, având Sa ≥ 10 %.
5

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

În mod similar, fontele aliate (denumite şi fonte speciale) sunt acele fonte care conţin, pe lângă componentele specifice, elementele însoţitoare şi impurităţile tipice fontelor albe (fără grafit în structură), cenuşii sau modificate (cu grafit în structură), şi alte componente (numite generic elemente de aliere), introduse în mod intenţionat şi în cantitate suficientă la elaborare, cu scopul de a conferi acestor aliaje anumite structuri şi proprietăţi. În contextul acestei definiţii, printr-un raţionament similar celui utilizat în cazul oţelurilor, sulful, în concentraţii %Sm < 0,15 % şi fosforul, în concentraţii %Pm < 0,6 %, considerate impurităţi, manganul, în concentraţii %Mnm < 1,5 %, siliciul, în concentraţii %Sim < 0,5…1,0 % la fontele albe sau %Sim < 3,5…4,5 % la fontele cenuşii sau modificate şi componentele introduse (în concentraţii mici) în cursul operaţiilor de modificare şi postmodificare (magneziu, ceriu, calciu, bariu, titan, zirconiu, aluminiu), considerate elemente însoţitoare, nu reprezintă elemente de aliere ale fontelor; aceste componente, introduse la elaborarea fontelor în concentraţii mai mari decât cele până la care se consideră impurităţi sau elemente însoţitoare, constituie elemente de aliere ale fontelor, iar componentele care nu sunt specifice compoziţiei fontelor albe, cenuşii sau modificate industriale, cum ar fi cromul, nichelul, molibdenul, vanadiul etc., au statutul de elemente de aliere oricare ar fi concentraţia în care au fost introduse (intenţionat) la elaborarea fontelor. Pentru a exprima gradul de aliere al unei fonte se poate utiliza, ca şi la oţeluri, indicatorul Sa, iar fontele aliate se clasifică în: fonte slab aliate, având Sa< 5 %, fonte mediu aliate, având 5 % ≤ Sa < 10 % şi fonte înalt (bogat) aliate, având Sa ≥ 10 %. Elementele de aliere se pot găsi în structurile oţelurilor şi fontelor, în funcţie de caracteristicile lor fizico – chimice (raza atomică, valenţa, electronegativitatea, tipul structurii cristaline, afinitatea chimică faţă de fier, carbon, elemente însoţitoare şi impurităţi) şi de concentraţiile în care sunt introduse la elaborarea acestor aliaje, în următoarele forme: a) dizolvate (prin substituţie sau interstiţial) în soluţiile solide specifice structurii aliajelor fier – carbon, soluţii denumite în acest caz ferită aliată şi austenită aliată; b) dizolvate în structura cristalină a cementitei, denumită în acest caz cementită aliată; c) legate sub formă de carburi proprii; d) combinate chimic cu fierul sub formă de compuşi intermetalici; e) legate sub formă de incluziuni nemetalice (oxizi, sulfuri, silicaţi) sau libere sub formă de cristale de metal pur. Primele trei forme de existenţă a elementelor de aliere sunt cele care corespund frecvent structurii oţelurilor şi fontelor aliate. Formele de existenţă d) şi e) sunt rar întâlnite, deoarece: * fierul formează compuşi intermetalici cu unele elemente de aliere numai dacă concentraţiile acestora sunt ridicate (de exemplu, fierul cu cromul formează compusul, de tip fază sigma, FeCr, caracterizat printr-o valoare de bază a concentraţiei cromului %Crm ≅ 45 %, cu vanadiul – compusul, de tip fază sigma,
6

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

FeV, având %Vm ≅ 48 %, cu molibdenul - compuşii Fe3Mo2, având %Mom ≅ 53 % şi FeMo, având %Mom ≅ 66 %, cu wolframul – compusul, de tip fază Laves, Fe2W, având %Wm ≅ 63 % şi compusul Fe3W2, având %Wm ≅ 68 %, cu titanul – compusul FeTi, având %Tim ≅ 52 %, iar cu niobiul – compusul, de tip fază Laves, Fe2Nb, având %Nbm ≅ 52 %); ca urmare, existenţa unor astfel de compuşi este caracteristică exclusiv oţelurilor şi fontelor înalt aliate cu astfel de elemente; * incluziunile nemetalice sunt (în mod obişnuit, datorită efectelor negative pe care le are prezenţa acestora - v. scap. 4.3.2 şi 4.3.3) faze nedorite ale structurii oţelurilor şi fontelor şi, ca urmare, legarea elementelor de aliere sub formă de incluziuni se realizează numai accidental, de obicei când nu se alege corect momentul introducerii acestor elemente în procesul tehnologic de elaborare; de exemplu, titanul, care are afinitatea chimică faţă de oxigen (puterea de dezoxidare) mai mare decât a siliciului şi aluminiului, introdus într-un oţel lichid înainte de finalizarea proceselor de dezoxidare (v. scap. 4.3.2) participă intens la realizarea acestor procese şi se va găsi în structura oţelului legat sub formă de incluziuni oxidice, diminuându-şi astfel activitatea ca element de aliere.

7.2. Interacţiunea elementelor de aliere cu fierul
Majoritatea elementelor de aliere sunt solubile în fier, formând cu acesta soluţii solide (în care, evident, fierul este solventul, iar elementele de aliere sunt componentele solut). Prezenţa elementelor de aliere dizolvate (împreună cu carbonul) în structura cristalină a fierului determină modificarea valorilor punctelor critice de transformare în stare solidă a acestuia. Unele elemente de aliere, cum ar fi cromul, siliciul, molibdenul, woframul, vanadiul, niobiul, având structura cristalină de tip CVC, sunt izomorfe cu Feα (şi Feδ), au o bună solubilitate în această modificaţie a fierului şi determină extinderea domeniilor de stabilitate a feritei (şi feritei delta) şi restrângerea domeniilor de stabilitate a austenitei, mărind temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feα ⇔ Feγ (punctul critic tc1 ≡ A3) şi micşorând temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feγ ⇔ Feδ (punctul critic tc2 ≡ A4). Elementele având influenţele menţionate anterior sunt denumite elemente de aliere alfagene sau elemente de aliere feritizante (notate generic EAα). Aşa cum se observă în figura 7.1 a, care prezintă configuraţia generală a diagramelor de echilibru ale sistemelor binare Fe – EAα, prezenţa elementelor de aliere alfagene determină domenii de existenţă a fazei γ ≡ Feγ(EAα) foarte înguste şi domenii foarte extinse de stabilitate a fazei α ≡ Feα(EAα); la aliajele unui astfel de sistem, caracterizate
7

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

prin %EAα ≥ a%, structura la orice temperatură corespunzătoare stării solide este alcătuită numai din cristalele fazei α ≡ Feα(EAα), fiind suprimată posibilitatea realizării transformărilor alotropice de tipul Feα ⇔ Feγ şi eliminată astfel posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (de tipul α ⇔ γ).

Fig. 7.1. Configuraţia generală a diagramelor de echilibru ale sistemelor binare de tipul: a – Fe – EAα; b – Fe − EAγ

Efectele anterior menţionate ale elementelor de aliere alfagene se menţin şi în cazul aliajelor ternare Fe – C − EAα (oţeluri şi fonte aliate cu elemente alfagene), în structura cărora faza α ≡ Feα(C, EAα) este ferita aliată, iar faza γ ≡ Feγ(C, EAα) este austenita aliată; aşa cum se observă în figura 7.2, care prezintă diagramele pseudobinare corespunzătoare la trei concentraţii masice (constante) de Si ≡ EAα; în aliajele ternare Fe – C – Si ≡ EAα , creşterea concentraţiei Si ≡ EAα determină îngustarea progresivă a domeniilor cu austenită aliată, lărgirea substanţială a domeniilor cu ferită aliată şi, ca o consecinţă, ridicarea substanţială a punctului critic A1 (creşterea temperaturii la care se poate realiza, în condiţii de echilibru, transformarea eutectoidă γ ⇔ α + Fe3C). Evident, când concentraţia de elemente de aliere alfagene %EAα ≥ a%, la orice temperatură corespunzătoare stării solide, oţelurile aliate au o structură monofazică feritică (sau o structură alcătuită din ferită şi mici conţinuturi de carburi), iar fontele aliate au o structură alcătuită din ferită şi carburi primare sau grafit, fiind suprimată posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (care presupun existenţa posibilităţii de realizare a transformărilor
8

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

alotropice de tipul Feα ⇔ Feγ); oţelurile sau fontele aliate care prezintă aceste particularităţi structurale sunt denumite oţeluri aliate feritice sau fonte aliate feritice.

Fig.7.2. Diagramele de echilibru pseudobinare ale aliajelor sistemului ternar Fe – C – Si ≡ EAα cu %Sim = 2,5 %; %Sim = 5,0 % şi %Sim = 7,5 %

Unele elemente de aliere, cum ar fi nichelul şi manganul, având structura cristalină de tip CFC, sunt izomorfe cu Feγ , au o bună solubilitate în această modificaţie a fierului şi determină extinderea domeniilor de stabilitate a austenitei şi restrângerea domeniilor de stabilitate a feritei (şi feritei delta), micşorând temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feα ⇔ Feγ (punctul critic tc1 ≡ A3) şi ridicând temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feγ ⇔ Feδ (punctul critic tc2 ≡ A4).
9

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

Elementele având influenţele menţionate anterior sunt denumite elemente de aliere gamagene sau elemente de aliere austenitizante (notate generic EAγ). Aşa cum se observă în figura 7.1 b, care prezintă configuraţia generală a diagramelor de echilibru ale sistemelor binare Fe – EAγ, prezenţa elementelor de aliere gamagene determină domenii de existenţă a fazei α ≡ Feα(EAγ) foarte înguste şi domenii foarte extinse de stabilitate a fazei γ ≡ Feγ(EAγ); la aliajele unui astfel de sistem, caracterizate prin %EAγ ≥ b%, structura la orice temperatură corespunzătoare stării solide este alcătuită numai din cristalele fazei γ ≡ Feγ(EAγ), fiind suprimată posibilitatea realizării transformărilor alotropice de tipul Feγ ⇔ Feα şi eliminată astfel posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (de tipul γ ⇔ α). Efectele anterior menţionate ale elementelor de aliere alfagene se menţin şi în cazul aliajelor ternare Fe – C − EAγ (oţeluri şi fonte aliate cu elemente gamagene), în structura cărora faza α ≡ Feα(C, EAγ ) este ferita aliată, iar faza γ ≡ Feγ(C, EAγ) este austenita aliată; aşa cum se observă în figura 7.3, care prezintă diagramele pseudobinare corespunzătoare la trei concentraţii masice (constante) de Mn ≡ EAγ; în aliajele ternare Fe – C – Mn ≡ EAγ , creşterea concentraţiei Mn ≡ EAγ determină îngustarea progresivă a domeniilor cu ferită aliată, lărgirea substanţială a domeniilor cu austenită aliată şi, ca o consecinţă, coborârea substanţială a punctului critic A1 (micşorarea temperaturii la care se poate realiza, în condiţii de echilibru, transformarea eutectoidă γ ⇔ α + Fe3C). Evident, când concentraţia de elemente de aliere gamagene %EAγ ≥ b %, la orice temperatură corespunzătoare stării solide, oţelurile aliate au o structură monofazică austenitică, iar fontele aliate au o structură alcătuită din austenită şi grafit, fiind suprimată posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (care presupun existenţa posibilităţii de realizare a transformărilor alotropice de tipul Feγ ⇔ Feα); oţelurile sau fontele aliate care prezintă aceste particularităţi structurale sunt denumite oţeluri aliate austenitice sau fonte aliate austenitice. Considerând (în mod schematic, simplificat) că influenţele elementelor de aliere se manifestă prin modificarea poziţiilor liniilor şi punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Fe – Fe3C, aşa cum se prezintă în figura 7.4, aspectele anterior prezentatate se pot sintetiza astfel: • elementele de aliere alfagene (cromul, siliciul, molibdenul etc.) determină extinderea domeniilor de existenţă a feritei şi restrângerea domeniilor de stabilitate a austenitei (v. fig. 7.4 a); la concentraţii mari de elemente alfagene posibilitatea realizării transformării alotropice Feα ⇔ Feγ este suprimată şi se obţin oţeluri sau fonte aliate feritice, care nu prezintă transformări de fază în stare solidă de tipul α ⇔ γ;
10

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

• elementele de aliere gamagene (manganul, nichelul etc.) determină extinderea domeniilor de existenţă a austenitei şi restrângerea domeniilor de stabilitate a feritei (v. fig. 7.4 b); la concentraţii mari de elemente gamagene posibilitatea realizării transformării alotropice Feγ ⇔ Feα este anulată şi se obţin oţeluri sau fonte aliate austenitice, care nu prezintă transformări de fază în stare solidă de tipul γ ⇔ α;

Fig.7.3. Diagramele de echilibru pseudobinare ale aliajelor sistemului ternar Fe – C – Mn ≡ EAγ cu %Mnm = 3,0 %; %Mn m = 13,0 % şi %Mn m = 20,0 %

11

11 %) spre concentraţii ale carbonului mai scăzute şi.5).77 %. abscisa %Cm = 0. oţelurile aliate care prezintă aceste particularităţi structurale sunt denumite oţeluri aliate ledeburitice. fig.4 şi 7. • elementele de aliere deplasează punctul E (având.2. menţinerea constantă sau diminuarea plasticităţii etc. la unele oţeluri aliate (aliaje caracterizate prin concentraţii masice de carbon %Cm ≤ 2. aşa cum s-a specificat în scap.2. alungirea procentuală după rupere A. ca urmare. abscisa %Cm = 2. b – elementele de aliere gamagene Elementele de aliere dizolvate în ferită sau austenită influenţează proprietăţile fizico – mecanice ale acestor faze. 7.6 sunt prezentate diagramele de variaţie a principalelor caracteristici mecanice ale feritei (rezistenţa la tracţiune Rm.11 %) devine posibilă producerea transformării eutectice şi apariţia în structura lor de echilibru a unor mici cantităti de ledeburită (constituent specific structurii fontelor albe). Schema modificării liniilor şi punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Fe-Fe3C de către: a – elementele de aliere alfagene.4.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • elementele de aliere modifică poziţia punctului critic de transformare în stare solidă tPSK ≡ A1 şi deplasează punctul S (având. influenţe similare (creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii. duritatea Brinell HBS şi energia de rupere la încercarea la încovoiere prin şoc KV) în funcţie de concentraţiile masice ale diverselor elemente de aliere dizolvate în aceasta. aşa cum s-a specificat în scap. Fig. În figura 7. corespunzătoare concentraţiei carbonului în perlită) spre concentraţii ale carbonului mai reduse (v.7. 12 . 4.) au şi elementele de aliere dizolvate în austenită. 4.

d − KV = f4(%EAm) 13 . 7. c − HBS = f3(%EAm). Influenţele elementelor de aliere asupra: a – poziţiei punctului critic A1.6. b − A = f2(%EAm). b – concentraţiei masice a carbonului în perlită Fig. Influenţa elementelor de aliere asupra caracteristicilor mecanice ale feritei: a – Rm = f1(%EAm).Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. 7.5.

Ti Elementul de aliere cel mai carburigen CREŞTE AFINITATEA FAŢĂ DE CARBON În cazul elementelor de aliere carburigene. ce are caracteristicile unei faze bertholide. în funcţie de afinitatea lor faţă de carbon (crescătoare odată cu mărirea deficitului de electroni în substraturile atomice d. Cr. nichelul şi cobaltul. Mo. ce pot exista ca faze distincte în structurile oţelurilor şi fontelor aliate. din această categorie fac parte. cementita aliată cu molibden poate avea %Moat ≤ 3 %. Interacţiunea elementelor de aliere cu carbonul Elementele de aliere introduse la elaborarea oţelurilor şi fontelor se pot clasifica. interacţiunea cu carbonul depinde nu numai de afinitatea lor faţa de acest element. tabelul 1. Ca urmare. dar carburile pe care le formează au stabilitate redusă. principalele elemente de aliere care fac parte din această categorie sunt siliciul. Componentul de bază al oţelurilor şi fontelor Mn. cu formula generală (Fe. W. Zr. cementita aliată cu crom poate avea %Crat ≤ 25 %. Nb. care formează carburi stabile. 14 . iar cementita aliată cu wolfram poate avea %Wat ≤ 1 %). aşa cum se poate observa în fig. Ta. de exemplu. nichelul. în această situaţie se pot afla elementele de aliere cu afinitate faţă de carbon apropiată de cea corespunzătoare fierului (manganul. în funcţie de modul în care interacţionează cu carbonul. în structura căreia atomii elementelor de aliere înlocuiesc în diverse proporţii atomii de fier (de exemplu.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 7. cromul. din această categorie fac parte metalele de tranziţie situate în tabloul periodic al elementelor la stânga fierului (v. molibdenul. elemente ce pot fi ierarhizate. care formează cementită aliată. astfel: • elemente grafitizante. Co3C) nu apar în mod obişnuit în structurile oţelurilor sau fontelor aliate.3.7).EA)3C. dar şi de concentraţiile în care se găsesc acestea în oţeluri şi fonte şi de solubilitatea lor în ferită şi austenită. wolframul). 4. se pot defini următoarele tipuri de situaţii privind existenţa elementelor de aliere carburigene în structurile oţelurilor şi fontelor: a) elementele de aliere sunt dizolvate în cementită prin substituirea parţială a atomilor de fier din structura cristalină a acesteia.4). • elemente care reacţionează cu carbonul. cementita aliată cu mangan poate avea %Mnat ≤ 100 %. scap. 7. • elemente carburigene. care împiedică formarea carburilor sau produc descompunerea carburilor existente şi asigură apariţia grafitului (carbonului liber) ca fază structurală a fontelor şi (uneori) a oţelurilor (v. aluminiul şi cuprul. astfel: Fe. V. ale căror carburi (Ni3C.1).

influenţelor pe care le au asupra proprietăţilor mecanice ale acestor aliaje depind în măsură importantă de forma. zirconiul şi titanul). cât şi ale caracteristicilor de plasticitate şi tenacitate). c) elementele de aliere nu se dizolvă în cementită şi formează (oricare ar fi concentraţia în care au fost introduse în oţeluri sau fonte) carburi proprii greu fuzibile. Prezentarea schematică a corelaţiei dintre poziţia în tabloul periodic.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Ti [Ar]3d24s2 V [Ar]3d34s2 Cr [Ar]3d54s1 Mn [Ar]3d54s2 Fe [Ar]3d64s2 Co [Ar]3d74s2 [Ar] ≡ 1s22s22p63s23p6 [Kr] ≡ [Ar] 3d104s24p6 [Xe] ≡ [Kr] 4d105s25p6 Ni [Ar]3d84s2 Cu [Ar]3d104s1 Zr [Kr]4d25s2 Nb [Kr]4d45s1 Mo [Kr]4d55s1 Ta [Xe]5d36s2 W [Xe]5d46s2 elementul chimic configuraţia electronică Elemente carburigene ! Elemente care formează carburi instabile Fig. care se dizolvă relativ uşor în austenită (la încălzirea oţelurilor sau fontelor aliate) şi de tipul EAC.7. care formează carburi primare (insolubile în austenită) de tipul EAC. 7. cu structură cristalină complexă. modul de distribuţie şi gradul lor de dispersie în structură (v. în timp ce carburile globulare fine. cu structura cristalină cubică sau EA2C. în această situaţie se pot încadra cromul. dar diminuează considerabil plasticitatea şi tenacitatea oţelurilor sau fontelor. configuraţia electronică şi afinitatea faţă de carbon ale principalelor elemente de aliere din oţeluri şi fonte b) elementele de aliere sunt dizolvate în cementită. cu duritate şi stabilitate foarte ridicate. niobiul. vanadiul. scap. Deoarece carburile sunt de obicei prezente ca faze minoritare (cu conţinuturi procentuale scăzute) în structura oţelurilor sau fontelor aliate. 3. care se dizolvă în cementită (în concentraţiile anterior precizate) şi pot forma şi carburi proprii de tipul EA7C3. această situaţie este tipică elementelor puternic carburigene (tantalul. uniform distribuite în matricea structurală asigură oţelurilor şi fontelor o combinaţie favorabilă de caracteristici mecanice (cu valori ridicate atât ale caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi duritate. EA23C6 sau EA6C. cu structura cristalină de tip hexagonal. cu structura cristalină cubică sau EA2C. carburile primare (ca faze individuale sau în alcătuirea amestecului eutectic) dispuse sub formă de reţea la limitele cristalelor masei metalice de bază a structurii măresc rezistenţa mecanică şi duritatea. cu structura cristalină de tip hexagonal.11). 15 . molibdenul şi wolframul. care sunt insolubile în austenită. dar formează şi carburi proprii (mai ales când se află în cantităti ce depăsesc solubilitatea lor în cementită). Carburile elementelor de aliere au duritatea mai mare şi fragilitatea mai redusă decât cele corespunzătoare cementitei.

la încălzirea pieselor din oţeluri sau fonte aliate cu astfel de elemente în vederea aplicării de TT. Influenţele privind transformarea la încălzire a perlitei în austenită se pot sintetiza astfel: • elementele de aliere care sunt solubile în cementită şi/sau formează carburi stabile (cromul.1. molibdenul. iar la proiectarea pieselor care urmează a fi supuse călirii CIF nu se vor alege ca materiale astfel de oţeluri sau fonte aliate.2). 6. fig. • elementele de aliere carburigene (molibdenul. 5. distribuiţi sub formă de reţele peliculare intercristaline. 5. zirconul. dacă concentraţia masică a acestui element este %Alm ≤ 0.) diminuează vitezele de desfăsurare a etapelor de dizolvare a cementitei şi/sau carburilor în austenită şi de omogenizare a austenitei. efecte similare având şi alierea cu aluminiu. τm mai mari decât cele corespunzătoare cazului când piesele sunt confecţionate din oţeluri carbon sau fonte nealiate.3. wolframul. transforma la răcire a austenitei şi transformarea la încălzire a martensitei (v.1 %. niobiul. 5). scap. cap.1). deoarece formează compuşi (carburi sau carbonitruri).4.6) şi rezultă o structură cu austenită neomogenă şi carburi nedizolvate. deplasând spre dreapta curbele c şi d ale diagramei TTT la încălzire (v.4. Influenţele elementelor de aliere asupra transformărilor structurale în stare solidă ale oţelurilor şi fontelor Elementele de aliere prezente în compoziţia oţelurilor şi fontelor pot influenţa desfăşurarea şi efectele producerii transformărilor structurale în stare solidă tipice acestor aliaje: transformarea la încălzire a perlitei în austenită. improprie pentru obţinerea unor structuri şi proprietăţi mecanice convenabile după călirea martensitică. vanadiul.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 7. A. deoarece la încălzirea lor prin inducţie cu curenţi de înaltă frecvenţă se produce transformarea perlitei în austenită prin mecanismul fără difuzie (v. titanul etc. reduc tendinţa de creştere a cristalelor de austenită la încălzire şi conferă oţelurilor şi fontelor ereditate granulară fină. obţinerea structurilor cu austenită omogenă presupune utilizarea unor valori ale parametrilor de regim ti. chiar şi în concentraţii foarte reduse (corespunzătoare unei microalieri). care constituie “bariere” eficiente pentru creşterea granulaţiei austenitei până la temperaturi ridicate (dacă %Alm > 0. scap.). nitrurile sau oxizii de aluminiu se distribuie în structură sub formă de particule izolate şi efectul de blocare a creşterii granulaţiei austenitei este anulat). singurul element de aliere care favorizează creşterea granulaţiei 16 .1 % şi se asigură formarea unor reţele peliculare submicroscopice de nitruri sau oxizi. datorită acestei influenţe. care blochează creşterea cristalelor de austenită până la temperaturi ridicate (v. vanadiul etc.

) produc şi modificări ale formei curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei. acestea indicând existenţa a două puncte de maxim cinetic (tMC1 . aceste influenţe importante ale prezenţei elementelor de aliere în oţeluri sau fonte sunt prezentate schematic de diagramele din figura 7.4). corespunzătoare unor oţeluri şi fonte industriale. molibdenul.corespunzător transformării austenitei subrăcite în bainită. v. în compoziţia oţelurilor şi fontelor aliate cu acest element. cuprul) au influenţele anterior prezentate fără a modifica configuraţia curbelor diagramelor de transformare izotermă a austenitei. ca urmare. în timp ce elementele de aliere care pot forma carburi (cromul. scap.8 şi sunt ilustrate şi atestate de diagramele TTT din figurile 7. 7. trebuie introduse (în cantităţi convenabile) şi elemente de aliere (din gama precizată mai înainte) care să anihileze tendinţa spre obţinerea unei granulaţii grosolane indusă de prezenţa manganului. fig. 7.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate austenitei este manganul (element solubil în Feγ şi care nu formează carburi proprii) şi.10.9 şi 7.11 a) sau suprimarea posibilităţilor de transformare (deplasarea spre durate foarte lungi a transformărilor) prin mecanismele perlitic (v. Fig. Principalele influenţe ale elementelor de aliere asupra transformării la răcire a austenitei sunt următoarele: • elementele de aliere (cu excepţia cobaltului). manganul. siliciul. 5. micşorând astfel viteza de răcire critică vrc (v. wolframul.corespunzător transformării austenitei subrăcite în perlită şi tMC2 . B.2. fiind (în marea lor majoritate) solubile în Feγ. 7.11 b) sau 17 . destinate confecţionării semifabricatelor şi pieselor care se supun prelucrării prin deformare plastică la cald sau aplicării unor TT.8 Prezentarea schematică a influenţei elementelor de aliere asupra poziţiei curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei • elementele de aliere care nu formează carburi stabile (nichelul. fig. vanadiul etc. măresc stabilitatea austenitei în domeniul transformărilor la răcire prin mecanismele cu difuzie şi intermediar şi deplasează spre dreapta (spre durate mai lungi) curbele diagramelor de transformare izotermă şi termocinetică a austenitei.

caracteristice pentru transformarea austenitei prin mecanismul fără difuzie (transformarea martensitică) şi. determină creşterea conţinuturilor procentuale de austenită reziduală din structurile la ta ale oţelurilor sau fontelor călite martensitic. Fig. aceste influenţe sunt ilustrate sintetic de diagramele din figura 7. fig. Prezentarea comparativă a diagramelor de transformare (izotermă şi termocinetică) a austenitei pentru două oţeluri industriale: a – oţel carbon (%Cm = 0.12.11 c). b – oţel aliat cu Ni (%Cm = 0.15. 7. Influenţele elementelor de aliere asupra transformării la răcire a austenitei (prezentate anterior) au câteva implicaţii practice foarte importante: 18 .44 %). %Nim = 5 %) • elementele de aliere (cu excepţia cobaltului şi aluminiului) coboară temperaturile punctelor Ms şi Mf.14.13 şi 7. ca urmare. 7. 7. aceste influenţe ale elementelor de aliere care formează carburi (sugerate schematic de diagramele din figura 7. corespunzătoare unor oţeluri şi fonte aliate industriale.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR bainitic (v.9.44 %.11) sunt ilustrate şi atestate convingător de diagramele TTT din figurile 7.

10. determină creşterea substanţială a călibilităţii oţelurilor (v.4 %.4. %Mom = 0. ceea ce asigură niveluri mai scăzute ale tensiunilor mecanice reziduale generate de călire şi reduce considerabil riscul deformării excesive sau fisurării acestor piese (chiar şi în cazul când acestea prezintă forme complicate sau detalii constructive cu puternice efecte de concentrare a tensiunilor).11. 19 . scap. %Sim = 2. %Sim = 2. ca urmare. b – diagramă cu transformarea perlitică suprimată.2) şi.6 %. Prezentarea schematică a infleunţelor elementelor de aliere asupra configuraţiei curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei: a – diagramă cu două puncte de maxim cinetic.4 %.6 %). ulei). piesele confecţionate din oţeluri aliate se pot căli pe adâncimi mari şi/sau se pot supune călirii martensitice în medii care răcesc mai lent decât mediile de călire tradiţionale (apă. c – diagramă cu transformarea baintică suprimată • micşorarea vrc. produsă de prezenţa elementelor de aliere. 6. 7. 7. b – fontă nodulară aliată cu Mo (%Cm = 3.75 %) Fig. Prezentarea comparativă a diagramelor de transformare (termocinetică) a austenitei pentru două fonte industriale: a – fontă nodulară nealiată (%Cm = 3.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig.

%Nim = 1.5 %.2 %).6 %. 7.2 %) • micşorarea vrc. 7. %Crm = 12 %. 20 .8 %) Fig.4 %. %Crm = 0. 7.14. determină la unele oţeluri şi fonte aliate nerealizarea transformării martensitice prin călirea (răcirea austenitei cu o viteză vr ≥ vrc) până la ta şi menţinerea unor structuri cu masa de bază austenitică după o astfel de călire. produsă de prezenţa elementelor de aliere.35 %. %Sim = 2 %. %Nim = 0. %Crm = 2. 12.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. %Nim = 1 %. Diagramele de transformare (izotermă) a austenitei (cu două puncte de maxim cinetic) pentru: a – un oţel aliat (%Cm = 0. produsă de prezenţa elementelor de aliere. %Crm = 0. %Mom = 0. %Nim = 0. • coborârea punctului martensitic superior Ms.5 %. Diagrama de transformare (izotermă) a austenitei (cu transformarea perlitică suprimată) pentru un oţel aliat (%Cm = 0.1 %. b – o fontă aliată (%Cm = 3 %.3 %) Fig.13. permite ca la unele oţeluri şi fonte aliate să se realizeze transformarea austenitei în martensită chiar şi la răcirea (călirea) în aer. Diagrama de transformare (izotermă) a austenitei (cu transformarea bainitică suprimată) pentru un oţel aliat (%Cm = 0. oţelurile sau fontele aliate care prezintă acestă particularitate structurală sunt denumite oţeluri aliate martensitice (autocălibile) sau fonte aliate martensitice (autocălibile).

b – conţinutului procentual de austenită reziduală din structurile la ta ale oţelurilor sau fontelor călite martensitic C. stabilitatea austenitei se micşorează.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig.16 (curbele a şi b). revenirea poate determina apariţia unui fenomen numit durificare secundară. 5. scap. • la oţelurile (cu conţinuturi ridicate de carbon) şi fontele aliate cu elemente care produc coborârea punctului Ms (la care. Influenţele elementelor de aliere asupra: a – temperaturii Ms. se obţin prin călirea pâna la ta structuri cu masa de bază austenitică). τm – v. aşa cum se poate observa din examinarea diagramei prezentate în figura 7. duritatea structurilor realizate prin revenirea cu un anumit regim (ti. elemente însoţitoare şi impurităti ca şi oţelurile sau fontele aliate). datorită acestui fenomen. aceasta se transformă în martensită cubică şi rezultă astfel o structură (alcătuită din 21 . 6. Influenţele elementelor de aliere asupra transformării la încălzire a martensitei (transformării la revenire a structurilor obţinute prin călirea martensitică a oţelurilor sau fontelor) sunt următoarele: • elementelor de aliere prezente în oţeluri şi fonte produc fenomenul de stabilitate la revenire a structurilor obţinute prin călirea martensitică. aşa cum s-a arătat anterior. fenomen ce constă în frânarea proceselor care au loc la revenire (datorită diminuării substanţiale a vitezei de difuzie a carbonului în fier în prezenţa elementelor de aliere) şi deplasarea acestora spre temperaturi mai ridicate şi/sau durate mai mari (v. se separă particule fine de carburi ale elementelor de aliere. care se produce deoarece la încălzirea austenitei rezultate la călire (stabilă la ta datorită conţinutului mare de elemente de aliere dizolvate) procesele de difuzie a carbonului şi elementelor de aliere sunt activate. scap. 15. efectul obţinut prin revenire este diminuat.3). 7.5) a oţelurilor sau fontelor aliate fiind mai mare decât a structurilor care rezultă tratând în acelaşi fel (cu acelaşi regim) oţelurile carbon sau fontele nealiate echivalente (având aceleaşi conţinuturi de carbon.

2 %.5) cu duritatea mai scăzută. efectele descrise mai înainte se pot observa examinând configuraţia curbei c din figura 7. c – oţel aliat (%Cm = 1 %. b − oţel aliat (%Cm = 0.45 %. %Crm = 12 % ) Fig. fenomen care dispare dacă se face o revenire la o temperatură mai mare de 400 oC şi nu mai apare dacă se repetă revenirea la o temperatură situată între 200 oC şi 400 oC (decât dacă revenirea se aplică după o nouă operaţie de călire martensitică). fragilitatea produsă de revenirea la ti = 200…400 oC este denumită fragilitate ireversibilă. Duritatea structurilor obţinute prin revenirea unor oţeluri călite: a – oţel carbon (%Cm = 0. Diagrama variaţiei tenacităţii în funcţie de temperatura de revenire la un oţel aliat care prezintă fenomenul de fragilitate la revenire b) oţelurile revenite timp îndelungat la ti = 450…550 oC şi/sau răcite lent la sfârşitul tratamentului prezintă un nivel scăzut al energiei de rupere KV (devin fragile). care poate determina. 6.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR martensită şi carburi) cu duritatea ridicată.%Crm = 1. dar cu caracteristicile de tenacitate mai bune. apariţia a două anomalii privind nivelul tenacităţii (exprimat prin valoarea energiei de rupere KV) structurilor obţinute la revenire (care ar trebui să crească continuu o dată cu ridicarea temperaturii de revenire şi micşorarea durităţii): a) oţelurile revenite la ti = 200…400 oC prezintă un nivel scăzut al energiei de rupere KV (devin fragile). cu crom şi nichel. iar apariţia ei este determinată de starea de tensiuni reziduale generată de producerea nesimultană în toată masa structurii a transformării martensitei de călire şi austenitei reziduale în martensită de revenire. %Mom = 0. într-o structură (de tip sorbită de revenire – v. dacă duratele de menţinere în intervalul de 22 .16. • la oţelurile aliate cu crom. cu mangan etc. scap.17. dacă se măresc ti şi/sau τm. Fig. 7. 7. care se poate transforma.16.17. aşa cum arată diagrama din figura 7. se manifestă fenomenul numit fragilitate de revenire. fenomen care se manifestă.3 %) .45 %).

durata τm este scurtă. cromul este carburigen. chiar dacă se face revenirea la ti > 550 oC. dar şi multe influenţe contradictorii (cromul este feritizant. oţelul cu %Cm = 0. Clasele structurale de oţeluri şi fonte aliate Influenţele principalelor elemente de aliere asupra structurii şi proprietătilor oţelurilor şi fontelor sunt sintetizate în tabelul 7. care împiedică desfăşurarea proceselor (descrise mai înainte) responsabile de apariţia fenomenului. care a presupus împărţirea lor pe tipuri de influenţe şi gruparea elementelor de aliere pe clase sau categorii în funcţie de modul de acţiune şi de efectele prezenţei lor în oţeluri sau fonte.2…0.5…1. fragilitatea produsă de revenirea la ti = 450…550 oC.5. ridică rezistenţa mecanică şi duritatea.). dacă un oţel este aliat cu crom.1. se pot preciza cu un grad mare de siguranţă influenţele prezenţei acestui element de aliere (alfagen.). este dificil de apreciat care sunt influenţele cumulate ale prezenţei celor două elemente de aliere în compoziţia oţelului. în timp ce nichelul nu formează carburi stabile şi poate avea efect grafitizant etc. dacă oţelul este aliat cu nichel. îmbunătăţeşte tenacitatea etc. În mod similar. 23 . ridică rezistenţa mecanică şi duritatea etc.3 %) sau wolfram (%Wm = 0.0 %).1 % şi %Crm = 18 % aparţine clasei oţelurilor aliate feritice. carburigen. 7. dacă se adaugă în compoziţia acestui oţel şi %Nim = 8 %. se pot estima cu o bună precizie influenţele prezenţei acestui element de aliere (gamagen.). Dacă însă oţelul este aliat cu crom şi nichel. determinată de saturarea cu anumite elemente (în principal cu fosfor) a marginilor cristalelor structurii şi/sau separarea la marginea cristalelor a unor compuşi chimici ai acestor elemente (fosfuri. acesta devine un oţel aliat austenitic). este denumită fragilitate reversibilă şi poate fi contracarată prin aplicarea următoarelor soluţii: utilizarea unor regimuri de revenire la care temperatura ti > 550 oC. care finisează granulaţia. influenţa dominantă (rezultantă) nefiind întotdeauna în corelaţie directă cu valorile concentraţiilor acestora (de exemplu. în timp ce nichelul este austenitizant. iar răcirea la sfârşitul revenirii să face rapid (în apă sau ulei) şi/sau utilizarea unor oţeluri aliate suplimentar cu molibden (%Mom = 0.). De exemplu. în timp ce. măreşte călibilitatea. Datele din acest tabel şi aspectele expuse mai înainte evidenţiază complexitatea influenţelor elementelor de aliere şi motivează modul anterior de prezentare şi comentare a acestora.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate temperaturi situat între 450 oC şi 550 oC sunt mari şi/sau viteza de răcire este mică. care măreşte călibilitatea. elemente care au şi unele influenţe similare (măresc călibilitatea. creşte rezistenţa mecanică şi duritatea etc. carburi. nitruri) şi crearea condiţiilor pentru apariţia unor microfisuri intercristaline (care generează comportarea fragilă a structurii de revenire).

creşte rezistenţa la coroziune Durifică considerabil Durifică apreciabil. Influenţele principalelor elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor Elementul de aliere Aluminiu Crom Cobalt Mangan Solubilitatea în stare solidă 1.0 % (9 % în 18. reduce foarte mult vrc Puternică .5 % (în funcţie de conţinutul de carbon) 2. dar stabilizează austenita reziduală în oţelurile cu conţinut ridicat de carbon Reduce vrc în aceeaşi măsură cu manganul Reduce vrc mai mult decât nichelul Are tendinţă puternică de formare a carburilor şi măreşte viteza critică In cantităţi mici.2% C) Vanadiu 1. efect antigrafitizant Mai mică decât a Fe. dar mai Reduce vrc în aceeaşi măsură mică decât a Cr. efect grafitizant Nulă.1. efect antigrafitizant Molibden oţeluri cu 0.5% C prin legarea carbonului în carburi stabile) Puternică Foarte puternică (mai mică decât a Ti sau Nb).5 % 0. dar mai mică decât a W.8 % (20 % în oţeluri cu 0.5 % (nu depinde oţeluri cu 0. efect grafitizant Mai mică decât a Fe. reduce vrc In stare dizolvată. reduce întrucâtva plasticitatea Produce durificarea prin precipitare în aliajele Mo-Fe Creşte rezistenţa şi tenacitatea Durifică puternic Durifică şi scade plasticitatea Produce durificarea prin precipitare în aliajele Ti-Fe Produce durificarea prin precipitare în aliajele W-Fe Durificare moderată prin soluţia solidă Influenţa asupra austenitei In stare dizolvată reduce viteza critică Reduce viteza de racire critică vrc în aceeaşi măsură cu manganul Creşte viteza critică Influenţa exercitată prin carburi Tendinţa de formare a carburilor Mică . efect grafitizant Cea mai mare (2% Ti face necălibil un oţel cu 0. în procentele uzuale Stabilitate la revenire Impiedică înmuierea prin durificare secundară Foarte redusă Mai mare decât a Fe.mai mare decât a cromului.2% C) 6 % (11 % în 6 % (se reduce cu scăderea temperaturii) 32 % (se reduce cu scăderea temperaturii) Nelimitată − Menţine duritatea prin dizolvare în soluţie Carburile stabile nu afectează revenirea. efect grafitizant Mai mare decât a Mn.Tabelul 7.5% C) Nelimitată Nelimitată 3 % (8% în în Feγ în Feα 30 % Nelimitată 80 % 15 … 18 % 32 % (se reduce cu scăderea temperaturii) 25 % (în funcţie de conţinutul de carbon) Influenţa asupra feritei Durifică considerabil Durifică puţin. producându-se totuşi o oarecare durificare secundară Impiedică înmuierea prin durificare secundară Durificare secundară maximă Wolfram oţeluri cu 0.75 % (1% în oţeluri cu 0.2% C) .5% (4%în oţeluri cu 0. efect antigrafitizant La fel cu a Fe Efectul în timpul revenirii − Rezistenţă moderată la înmuiere Menţine duritatea Foarte redusă.1 % (creşte cu conţinutul de C) 12.3% C) Nichel Fosfor Siliciu Titan Nelimitată 2.3% C) mult de carbon) 0. cu cromul efect antigrafitizant Reduce vrc mai puternic decât cromul Reduce moderat vrc .

reducerea concentraţiei carbonului în perlită. dacă sunt oţeluri hipoeutectoide. tratamentele termochimice).2). este necesară.5 %. în care (%α. evident. pot forma carburi proprii. astfel. se poate estima cu relaţia: (7. finisarea granulaţiei. reduc concentraţia carbonului în perlită.1. cu o anumită viteză vr (exprimată în oC/s). în funcţie de constituenţii din structura de echilibru stabil sau metastabil pe care o prezintă la ta. după răcirea lentă sau în aer de la temperaturi înalte.4)…(6. constituentul omniprezent fiind perlita.P)HVα. austenită sau cementită. A3. călirea martensitică şi revenirea. 7. %Nim ≤ 3 %.P. recoacerile cu schimbare de fază. influenţează desfăşurarea transformărilor în stare solidă etc. se pot separa din austenită sub formă de carburi secundare. 0. (%B) şi (%M) sunt conţinuturile procentuale de formaţiuni feritoperlitice. bainitice şi martensitice din structură. iar HVα. dar structurile de echilibru la ta ale oţelurilor sunt similare celor corespunzătoare oţelurilor carbon. pentru a defini şi preciza cu o bună fidelitate efectele elementelor de aliere asupra oţelurilor. la încălzire sau răcire. Pentru oţelurile aliate perlitice.0 %. având compoziţia chimică caracterizată prin %Cm ≤ 0. iar microstructurile acestor oţeluri sunt similare celor corespunzătoare oţelurilor carbon (v. tabelul 4. A. oţelurile aliate perlitice au structura de echilibru la ta alcătuită din ferită (aliată) şi perlită. numai din perlită. aceleaşi transformări structurale ca şi la oţelurile carbon.P). categoriile şi tipurile de tratamente care se pot aplica fiind aceleaşi ca şi în cazul semifabricatelor şi pieselor realizate din oţeluri carbon (recoacerile fără schimbare de fază. Elementele de aliere prezente în compoziţia acestor oţeluri pot avea influenţe multiple (se dizolvă în ferită. 0.6)). pe lângă clasificarea oţelurilor în funcţie de gradul de aliere (prezentată în scap. %Vm ≤ 0.P + (%B)HVB + (%M)HVM . la proiectarea regimurilor şi estimarea efectelor tratamentelor termice sau termochimice care se aplică semifabricatelor sau pieselor din oţeluri aliate perlitice se va ţine seama de influenţele specifice prezenţei elementelor de aliere: modificarea poziţiei punctelor critice A1.). modifică poziţiile punctelor critice A1 şi A3. %Mom ≤ 0. dacă sunt oţeluri eutectoide sau din perlită şi carburi (cementită aliată sau carburi secundare). Principalele clase structurale de oţeluri aliate sunt prezentate în continuare.0 %.6 %.1) HVST = (%α.1) şi împărţirea lor în clase structurale. utilizate în mod obişnuit la realizarea pieselor pentru maşini şi utilaje. producerea fenomenului de stabilitate la revenire etc. %Crm ≤ 3 %. Oţelurile aliate perlitice sunt oţeluri slab sau mediu aliate la care se produc. relaţiile (6.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Ţinând seama de aceste observaţii. dacă sunt oţeluri hipereutectoide.5 % ≤ %Sim ≤ 2. HVB şi HVM sunt 25 . Ms (v.8 % ≤ %Mnm ≤ 2. duritatea structurii care se obţine la răcirea din domeniul austenitic (ti = A3 + 30…50 oC). mărirea călibilităţii. s-a ajuns la concluzia că. Semifabricatele şi piesele confecţionate din oţeluri aliate perlitice pot fi tratate termic sau termochimic.

0 -20. corespunzătoare structurii obţinute după revenirea unui oţel aliat şi duritatea HVrOC .0 89. date de relaţii de forma: (7.2 − 13%C m ) HVrOC . cu Ti = ti + 273 în K şi τm în ore (v.P B M ST ≡ b0 10.6 0 aV 462 0 0 α. aEA.0 0 bV 130 0 0 α.5).0 -55.0 73.0 aMn 30.6 -6.2) HVST = a0 + ∑ a EA % EAm + [b0 + ∑ bEA %EAm ] lg v r . scap. dacă HVrOC > 300.2 Valorile coeficienţilor din relaţiilede estimare a durităţii oţelurilor aliate perlitice Tipul structurii Ferită + perlită Bainită Martensită Tipul structurii Ferită + perlită Bainită Martensită ST ≡ a0 77. există următoarea corelaţie între duritatea HVrOA .2. corespunzătoare structurii rezultate după revenirea oţelului carbon echivalent (care are aceeaşi concentraţie masică de carbon ca şi oţelul aliat): HVrOA = HVrOC +30(%Sim+%Mnm)+55%Crm+6%Nim+100%Mom+150%Vm. 6.0 0 bSi -19.0 -10.0 aNi 27. 26 (7. v. Astfel.0 aMo 19.8HVrOC .4) (7.0 0 bCr 8.3) iar regimurile de revenire se pot proiecta fără dificultate. dacă HVrOC se situează în intervalul de valori [150 .0 74.5) . (7.0 bC 0 54.0 0 bMo 0 -33.0 0 bNi 4.P B M De asemenea.5 202 aC 223 377 949 aSi -14.4 8. Tabelul 7. dacă oţelurilor aliate perlitice destinate realizării pieselor pentru maşini şi utilaje (având caracteristicile de compoziţie chimică în limitele anterior precizate) li se aplică TT de îmbunătăţire (călire martensitică + revenire înaltă.9 16. b0. parametrii ti şi τm ai ciclului de revenire se stabilesc ţinând seama de intervenţia fenomenului de stabilitate la revenire.5 72.0 aCr 35.2 29.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR durităţile celor trei tipuri de formaţiuni structurale. având în vedere că: PHJ = 21900 + 4050%C m − (33. 6.0 0 bMn 0 -22. aşa cum s-a constatat experimental. bEA având valorile (stabilite experimental) precizate în tabelul 7. scap. 300] şi PHJ = 17670 + 7950%C m − 21.6 134 27.8 11. pentru un regim de revenire caracterizat printr-o valoare dată a parametrului PHJ = Ti[18 + lg(τm)]. coeficienţii a0.0 21.5).

eventual. mici cantităţi de carburi ale elementelor de aliere). la piesele şi semifabricatele confecţionate din astfel de oţeluri nu se pot aplica tratamentele termice cu schimbare de fază (recoacerile cu schimbare de fază. ). o structură alcătuită din austenită aliată (şi. Fig. recoacerea de recristalizare fară schimbare de fază (pentru refacerea plasticităţii pieselor şi semifabricatelor prelucrate prin deformare plastică la rece) şi recoacerea de detensionare (pentru diminuarea nivelului tensiunilor reziduale din piesele şi semifabricatele prelucrate prin diverse procedee tehnologice). Mo. cu structura monofazică alcătuită din cristale de ferită aliată cu siliciu C. mediu sau înalt aliate cu elemente alfagene (Cr. W.0 %).oţel feritic aliat cu siliciu (%Cm = 0.18. singura modalitate de modificare (între anumite limite) a granulaţiei şi caracteristicilor mecanice ale pieselor şi semifabricatelor din oţeluri aliate feritice constă din aplicarea unor operaţii de deformare plastică la rece (ecruisare). fiind posibilă numai aplicarea tratamentelor termice fără schimbare de fază: recoacerea de omogenizare (pentru omogenizarea chimică a structurilor dendritice primare ale pieselor şi semifabricatelor obţinute prin turnare).). 7. V etc. eventual. mici cantităţi de cementită aliată sau carburi ale elementelor de aliere). Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate feritice: a – oţel feritic aliat cu crom (%Cm = 0. Microstructurile tipice ale oţelurilor din această clasă structurală sunt prezentate în figura 7. 18. cu structura alcătuită din ferită aliată cu crom (cromferită) şi carburi. Deoarece aceste oţeluri nu prezintă transformări de fază în stare solidă (elementele de aliere elimină posibilitatea realizării transformărilor de tipul Feα ⇔ Feγ şi α ⇔ γ ).%Sim = 3. Mn etc. Oţelurile aliate feritice sunt oţeluri cu conţinut scăzut de carbon. Oţelurile aliate austenitice sunt oţeluri ce au în compoziţie concentraţii mari de elemente gamagene (Ni.06 %.%Crm = 12 %). Si. b .Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate B. o structură alcătuită din ferită aliată (şi. care le conferă.05 %. Cele mai utilizate tipuri de oţeluri din această clasa sunt oţelurile austenitice manganoase. la orice temperatură corespunzătoare stării solide. care le conferă. călirea martensitică şi revenirea). la orice temperatură corespunzătoare stării solide. la care structura austenitică este conferită de alierea cu 27 . urmate de recoaceri de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul ales corespunzător asigurării caracteristicilor dorite).

fiind caracterizate printr-o mare fragilitate. se folosesc foarte rar şi singurele oţelurile martensitice cu o frecvenţă mai mare de utilizare sunt oţelurile înalt aliate cu crom. recoacerea de recristalizare fară schimbare de fază (pentru refacerea plasticităţii pieselor şi semifabricatelor prelucrate prin deformare plastică la rece) şi recoacerea de detensionare (pentru diminuarea nivelului tensiunilor reziduale din piesele şi semifabricatele prelucrate prin diverse procedee tehnologice). %Crm = 16…18 %.20. b) %Cm = 0.6…1. gama oţelurilor aliate martensitice utilizate în aplicaţii tehnice este însă destul de restrânsă. Microstructurile tipice ale oţelurilor din această clasă structurală sunt prezentate în figura 7. fiind posibilă numai aplicarea tratamentelor termice fără schimbare de fază: recoacerea de omogenizare (pentru omogenizarea chimică a structurilor dendritice primare ale pieselor şi semifabricatelor obţinute prin turnare). aşa cum s-a precizat anterior. 28 . %Nim = 2…4 %. gama oţelurilor martensitice ar trebui să aibă o mare extindere. D.0 %. oţelurile austenitice cu nichel şi oţelurile austenitice crom – nichel.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR mangan.15 % şi %Crm = 12…14 %. %Crm = 16…18 %. deoarece resursele mondiale de nichel sunt limitate şi acest element este scump) şi menţinerea acestei structuri până la temperaturi scăzute (stabilizarea structurii austenitice). Deoarece. cu diferite reţete de compoziţie: a) %Cm < 0. de alierea suplimentară cu mangan şi/sau azot. care asigură formarea structurii austenitice la concentraţii mai mici ale nichelului (face oţelurile mai ieftine. la piesele şi semifabricatele confecţionate din astfel de oţeluri nu se pot aplica tratamentele termice cu schimbare de fază (recoacerile cu schimbare de fază. la care structura austenitică este conferită de alierea cu nichel şi.2 %. toate elementele de aliere (în afară de cobalt) au capacitatea de a micşora vrc.19. uneori. Deoarece aceste oţeluri nu prezintă transformări de fază în stare solidă (elementele de aliere elimină posibilitatea realizării transformărilor de tipul Feγ ⇔ Feα şi γ ⇔ α ). ca şi în cazul oţelurilor aliate feritice. călirea martensitică şi revenirea).2…0. deoarece oţelurile martensitice aliate cu elemente gamagene (Ni sau Mn). d) %Cm = 0.4 % şi %Crm = 13…15 %. c) %Cm = 0. singura modalitate de modificare (între anumite limite) a granulaţiei şi caracteristicilor mecanice ale pieselor şi semifabricatelor din oţeluri aliate austenitice constă din aplicarea unor operaţii de deformare plastică la rece (ecruisare). Oţelurile aliate martensitice (autocălibile) sunt oţeluri la care concentraţiile de carbon şi de elemente de aliere sunt alese astfel încât să nu suprime posibilităţile de realizare a transformărilor de fază în stare solidă şi să asigure o diminuarea a vitezei de răcire critice care să permită obţinerea unei structuri martensitice la răcirea în aer din domeniul austenitic. Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate martensitice (autocălibile) sunt prezentate în figura 7. urmate de recoaceri de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul ales corespunzător asigurării caracteristicilor dorite).1…0.

7. %Nim = 8 %.05 %.oţel austenitic aliat cu nichel (%Cm = 0.4 %. %Crm = 14 %). Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate martensitice: a – oţel martensitic aliat cu crom (%Cm = 0. %Mnm = 12 %).oţel austenitic aliat cu crom şi nichel (%Cm = 0. d . %Nim = 12 %). %Crm = 14 %). 7. c .4 %.08 %.oţel martensitic aliat cu crom (%Cm = 0. b . %Nim = 30 %. ) Fig.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. 29 .22 %. b . Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate austenitice: a – oţel austenitic aliat cu mangan (%Cm = 1. %Crm = 18 %. %Crm = 25 %. 19.oţel austenitic aliat cu crom şi nichel (%Cm = 0.2 %. 20. ).

construite experimental pentru cele mai utilizate categorii de astfel de oţeluri. Si. 21.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR E.6 %) şi de elemente de aliere (Cr. Oţelurile aliate ledeburitice sunt oţeluri care au în compoziţie concentraţii mari de carbon (de obicei. Schaeffler 30 .23. corespunzătoare unor oţeluri aliate cu elemente gamagene (Ni. din care s-au separat carburi secundare şi care s-au transformat prin călire în martensită).24.21 a. aşa cum evidenţiază microstructura din figura 7. Clasa structurală căreia aparţine un oţel aliat depinde de concentraţia carbonului. În funcţie de concentraţiile de carbon şi de elemente de aliere ce le caracterizează compoziţia. Schaeffler. %Cm > 0. cât şi elemente gamagene. Mn etc.35 %. se utilizează diagrama structurală A. Fiecare din cele două mărimi care definesc sistemul de coordonate al diagramei structurale A. Diagramele structurale din figura 7. V.) şi din figura 7. Pentru estimarea clasei structurale a oţelurilor aliate se folosesc diagramele structurale ale oţelurilor aliate. precum şi de tipul şi concentraţiile elementelor de aliere conţinute de acesta. W etc.). ambele microstructuri corespunzând unor oţeluri aliate ledeburitice călite martensitic (formaţiunile ledeburitice sunt dispuse la marginea cristalelor de austenită. W. %Crm = 12 %). corespunzătoare unor oţeluri aliate cu elemente alfagene (Cr.21 b.22. sau coerente. Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate ledeburitice: a – oţel ledeburitic aliat cu crom şi molibden (%Cm = 0. Mo etc. %Crm = 12 %. prezentată în figura 7. aşa cum se observă pe microstructura prezentată în figura 7. având în compoziţie atât elemente alfagene. având în abscisă concentraţia de crom echivalent %Cre.) sunt realizate în coordonate %Cm.85 %. Fig. sub forma unei reţele ledeburitice intergranulare (denumită în tehnică schelet ledeburitic). b . 7.oţel martensitic aliat cu crom (%Cm = 1. %EAm. iar în ordonată concentraţia de nichel echivalent %Nie. formaţiunile ledeburitice din structura acestor oţeluri pot fi disperse. %Mom = 3 %). astfel că la răcirea lor din stare lichidă este posibilă realizarea transformării eutectice şi apariţia în structură a unor mici cantităţi de ledeburită (constituent specific structurii fontelor albe). Pentru estimarea clasei structurale a oţelurilor aliate complex.

poziţionând pe diagrama structurală. care se completează uneori. ci prin zone (domenii) de tranziţie. iar concentraţiile masice ale elementelor de aliere gamagene (austenitizante) sunt considerate (fiecare cu câte un factor de multiplicare stabilit experimental) pentru definirea mărimii %Nie.22.5%Tam + %Wm + %Alm la determinarea %Cre şi 0. (7.23 şi 7. pe unele diagrame structurale limitele domeniilor corespunzătoare unor clase structurale nu sunt marcate prin linii.5%Nbm.fig.5%Sim +0.24): * datorită complexităţii influenţelor elementelor de aliere. Fig.6) %Cre = %Crm + %Mom +1.7. dacă 18 ≤ %Crm <28 % şi Xc = 0. dacă %Crm ≥ 28 %) Pentru orice oţel aliat la care se cunoaşte compoziţia chimică (exprimată prin concentraţiile masice ale tuturor componentelor) se poate determina clasa structurală din care face parte.22. punctele acestora 31 . Pentru definirea mărimilor %Cre şi %Nie se utilizează relaţiile: (7. respectiv (%Cre. %Eam).5%Com +30(%Nm – Xc) la determinarea Nie. adăugând 2%Tim + %Vm + 0. aleasă corespunzător reţetei de aliere utilizate la elaborarea sa.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate grupează câte o categorie de componente de aliere ale oţelurilor: concentraţiile masice ale elementelor de aliere alfagene (feritizante) sunt considerate (fiecare cu câte un factor de multiplicare stabilit experimental) pentru definirea mărimii %Cre.5%Mnm +30%Cm . Diagramele structurale ale oţelurilor aliate cu crom: a – structurile de echilibru. b – structurile la răcirea în aer de la temperaturi înalte La utilizarea diagramelor structurale ale oţelurilor aliate trebuie avute în vedere şi următoarele particularităţi (v. dacă oţelul este aliat complex (şi cu elemente de aliere alfagene şi cu elemente de aliere gamagene). dacă %Crm ≥ 18 % (Xc = 0. termenul de corecţie Xc luându-se nenul.10.06.7) %Nie = %Nim + 0. %Nie). având coordonatele (%Cm. 7. punctul caracteristic nominal PCN . 7. dacă oţelul este aliat cu elemente din aceeaşi categorie (alfagene sau gamagene).

iar pe diagrama structurală A.1) şi încadrarea fontelor în clase structurale. Fig. pe diagrama structurală a oţelurilor aliate cu mangan este precizat subdomeniul oţelurilor austenitice recomandate pentru aplicaţii practice. iar structurile sunt asemănătoare celor corespunzătoare fontelor albe). ferito – martensitice etc.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR corespunzând PCN ale unor oţeluri aliate cu caracterizare structurală complexă: austenito – feritice. 7.pericol maxim de fragilizare (fisurare) la rece. dimensiunile. pe lângă clasificarea lor în funcţie de gradul de aliere (prezentată în scap. ca şi fontele nealiate. pentru a defini şi preciza cu o bună fidelitate efectele elementelor de aliere asupra fontelor. deosebit de utile la utilizarea diagramelor pentru soluţionarea unor probleme tehnice. de exemplu. modul de distribuţie şi gradul de dispersie ale formaţiunilor de grafit din structură: fonte pestriţe. austenito – martensitice. Criteriile care se utilizează în acest scop sunt: • forma de existenţă a carbonului. domeniul IV – pericol maxim de fragilizare datorită creşterii intense a granulaţiei la încălzire. domeniul II – pericol maxim de fragilizare (fisurare) la cald. b – oţelurilor aliate cu mangan Ca şi în cazul oţelurilor.. în funcţie de modul de asigurare a prezenţei grafitului şi de configuraţia. conform acestui criteriu fontele aliate pot fi încadrate în categoria fontelor cu grafit (carbon liber) în structură (denumite. Schaeffler sunt marcate domeniile caracteristice din punctul de vedere al problemelor (pericolelor) care apar la utilizarea diverselor tipuri de oţeluri aliate: domeniul I – pericol maxim de fragilizare prin apariţia fazei sigma (compusul intermetalic FeCr). este utilă. 7. fonte nodulare etc. 32 . domeniul III . * pe diagramele structurale sunt precizate şi unele informaţii conexe.) sau în categoria fontelor fără grafit în structură (la care tot carbonul din compoziţia fontelor este dizolvat în soluţiile având ca solvent fierul sau este legat sub formă de carburi. 23. fonte maleabile. fonte cenuşii. Diagramele structurale (la răcirea în aer de la temperaturi înalte) ale: a – oţelurilor aliate cu nichel.

după răcirea sa lentă sau în aer de la temperaturi înalte. 7. 7. fonte aliate martensitice. 26. Schaeffler • constituenţii din structura de echilibru stabil sau metastabil pe care o prezintă masa metalică de bază a fontei la ta. 7. Diagrama structurală a fontelor cu grafit nodular aliate cu nichel şi molibden . 24. 25. fonte aliate feritice. conform acestui criteriu fontele aliate pot fi încadrate (aplicând aceleaşi principii ca şi în cazul oţelurilor aliate) în următoarele clase structurale: fonte aliate perlitice. Fig.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. fonte aliate austenitice. Diagrama structurală a fontelor aliate cu aluminiu 33 Fig. Diagrama structurală A.

construite experimental pentru cele mai utilizate categorii de astfel de fonte. cu acţiune grafitizantă) aparţin clasei structurale a fontelor austenitice cu grafit (lamelar sau nodular). 30 oţel aliat martensitic (autocălibil). 6 cementită aliată.26 diagrama structurală a fontelor cu grafit nodular slab aliate cu nichel (element gamagen) şi molibden (element alfagen). 6 fontă mediu aliată. 30 diagramă structurală A. 6 fontă slab aliată. iar în figura 7. iar fontele înalt aliate cu crom (element alfagen. 10. cu acţiune grafitizantă) sunt fonte feritice cu grafit (lamelar sau nodular). Pentru estimarea clasei structurale a fontelor aliate se pot folosi diagramele structurale ale fontelor aliate. 5 oţel mediu aliat. 7 element de aliere gamagen (austenitizant). carburigen şi antigrafitizant) se încadrează în categoria fontelor albe feritice. 6 fragilitate de revenire ireversibilă. constă din descompunerea austenitei în ferită şi carburi). fontele înalt aliate cu siliciu (element alfagen. fontele înalt aliate cu nichel (element gamagen. 20 fontă înalt (bogat) aliată. 10 fontă aliată feritică. eutectice şi secundare distribuite într-o masă de ferită aliată cu crom (la răcirea din stare lichidă a acestor fonte transformarea eutectică conduce la formarea unei structuri de tip ledeburitic. 27 oţel aliat feritic. reversibilă. 9 fontă aliată martensitică. în figura 7. 6 fontă aliată austenitică. 21 element carburigen. 6 ferită aliată. 14 fază sigma.25 este prezentată diagrama structurală a fontelor aliate cu aluminiu (element alfagen).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR De exemplu. 5 element de aliere alfagen (feritizant). ce are loc după separarea de carburi secundare din austenită. 25 oţel aliat austenitic. 9. 6 carbură proprie. 25 diagramă structurală. 6 fontă aliată (specială). 14 element de aliere. 5 oţel aliat perlitic. Schaeffler. 10 element grafitizant. De exemplu. având structura de echilibru alcătuită din carburi primare. alcătuită din austenită şi carburi. 5 punct caracteristic nominal PCN. Cuvinte cheie austenită aliată. 32 durificare secundară. 20. iar transformarea eutectoidă. 27 oţel aliat ledeburitic. 6 clasă structurală. construcţia şi modalităţile de utilizare ale acestor diagrame fiind similare celor corespunzătoare diagramelor structurale ale oţelurilor aliate. 21 34 . 28 oţel bogat aliat. 5 oţel slab aliat. 31 stabilitate la revenire. 22 oţel aliat.

Editura Didactică şi Pedagogică. 1983 2. 1982 4.a.. * * * Austenite Transformation Kinetics of Ferrous Alloys.7 %. %Mn m = 0. Geru N. Austenite Transformation Kinetics of Ferrous Alloys.3 %. Popov A. Elaborarea oţelurilor aliate. ş.4 %. Metalurgie fizică. Mir. Care dintre afirmaţile următoare sunt adevărate: a) oţelul cu %Cm = 0. Metalurgie fizică.7.45 %.1 % este un oţel aliat cu sulf şi fosfor? T.. Bucuresti. Climax Molibdenum Company. Truşculescu M. Bucureşti.a. %Mnm = 0. Care dintre următoarele fonte se încadrează în categoria fontelor aliate: a) fonta cu %Cm = 3. Moscova.02 % şi %Pm = 0.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Bibliografie 1. Climax Molibdenum Company.. Vacu S. Studiul metalelor. %P m = 0. 1988 12.02 % .A.0 %. Gâdea S. %S m = 0. %Si m =0.5 %.02 %.3 %. Greenwich. 1974 9. %Crm = 1. Editura Didactică şi Pedagogică..0 %. Editura Tehnică. Stefănescu D. Editura Tehnică.0 %. %Sm = 0.02 % este un oţel carbon. 1980 11. %Mn m = 0. 1981 3... Mantea St. Moscova. 1985 Teste de autoevaluare T.M. %Sim=0. ş. Bucureşto... Cias W. II – Cast Irons and Steels.02 %..3 % este un oţel aliat numai cu crom. %Sim=0. 1983 10.3 %. Petrescu M. %Sm = 0. Metallurghia.15 % şi %Pm = 0. %Mnm = 1. 35 .E.. b) oţelul cu %C m = 0. %Sm = 0. d) oţelul cu %Cm = 0. %P m = 0. Metalografie şi tratamente termice. Editura Didactică şi Pedagogică. Sofroni I. Oţeluri inoxidabile şi refractare. %Pm = 0. %Mnm = 0. 1978 6. II. Colan H.0 %. 1965 7. Bucureşti.06 %.0 % este un oţel aliat cu crom. Editura Tehnică. %Mnm = 0. I.5 %. Lakhtine I.a. Greenwich. Bucureşti.02 % şi %Cr m = 1. Metalurgie fizică şi studiul metalelor. Editura Facla.5 % şi %Mom = 0.2. Bucureşti.1. Protopopescu H.3 %.5 %. 1970 5. Ieremia A. vol..15 %. %Sim=0. Métallographie et traitements thermiques des métaux. 1983 8. Izotermiceskie i termodinamoceskie diagramî raspada pereohladjenovo austenita. şi Popova L.. b) fonta cu %C m = 3.7.9 %. Fonte speciale. %Sim = 1..0 %.W. vol.3 %. %Si m = 2.. c) oţelul cu %Cm = 1. Editura Didactică şi Pedagogică.. %Sm = 0..06 %. ş. Bucureşti. Timişoara.

d) fonta cu %Cm = 3. %Mnm = 6. b) cromul. c) cromul. c) călirea martensitică.7. b) recoacerea de omogenizare. b) siliciul. d) nichelul? T. c) normalizarea. c) nichelul.06 %. %Crm = 1.06 %. %Sm = 0. b) recoacerea de detensionare.06 %. d) combinate cu fierul sub formă de compuşi intermetalici ? .12. c) legate sub formă de carburi proprii. Care dintre următoarele tipuri de tratamente se pot aplica la piesele sau semifabricatele din oţeluri aliate austenitice: a) recoacerea de detensionare. c) fonta cu %Cm = 2.0 %. Care dintre următoarele tipuri de tratamente se pot aplica la piesele sau semifabricatele din oţeluri aliate feritice: a) recoacerea de recristalizare fără schimbare de fază.7.3. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor determină reducerea concentraţiei carbonului în perlită: a) nichelul. b) dizolvate în cementită. c) manganul.5 %.7. d) recoacerea completă? T. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor aparţin categoriei elementelor gamagene: a) wolframul. c) manganul. Elementele de aliere se pot găsi în structurile oţelurilor şi fontelor: a) dizolvate în ferită sau austenită.7. d) vanadiul? T.7.06 %.7.7. b) siliciul. b) titanul.10. nedorite: a) soluţiile solide ale elementelor de aliere cu fierul: b) carburile elementelor de aliere. %Mnm = 0.5 %. c) incluziunile nemetalice. Care dintre următoarele componente ale oţelurilor sau fontelor sunt elemente de aliere alfagene (feritizante): a) manganul. c) cromul. c) cromul. Care dintre următoarele elemente de aliere produc mărirea temperaturii corespunzătoare punctului critic A1 al oţelurilor şi fontelor: a) nichelul. c) cromul. d) compuşii intermetalici? T. în general. d) siliciul? T. d) nichelul ? T. b) manganul.6.11. Care dintre următoarele componente ale oţelurilor sau fontelor sunt elemente de aliere gamagene (austenitizante): a) manganul. b) manganul. %Alm = 20 %. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor 36 . d) wolframul? T.06 %.7. %Nim = 13 %? T.7.8. %Pm = 0. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor aparţin categoriei elementelor alfagene: a) cromul.03 %. T. d) călirea martensitică? T.7.14. d) siliciul? T.7.7. Care dintre următoarele elemente de aliere coboară temperatura corespunzătoare punctului critic A1 al oţelurilor şi fontelor: a) molibdenul. %Pm = 0.5 %.0 %.13. %Sim=2.9. %Sim=1. d) vanadiul ? T.5.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Sm = 0. %Sm = 0. b) molibdenul.4.8 %.7. %Pm = 0. Care dintre următoarele forme de existenţă a elementelor de aliere în structurile oţelurilor şi fontelor sunt.0 %.

Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor are cea mai bună solubilitate în cementită: a) siliciul.19. Schaeffler. b) oţelurile martensitice.7.8 %. b) vanadiu. c) cromul.5 ore: a) oţelul carbon cu %Cm = 0. c) prin răcirea rapidă în apă sau ulei la revenire.26. b) cromul.2 % şi %Crm = 1.7. Care dintre următoarele oţeluri aliate pot avea în structura lor la ta constituentul structural tipic fontelor albe: a) oţelurile martensitice. d) cobaltul? T. c) manganul.0 %. b) nichelul. c) nichelul. Cum se poate diminua pericolul fragilităţii reversibile de revenire a unui oţel aliat: a) prin alierea suplimentară cu molibden în concentraţie de %Mom = 0. b) nichelul.7. d) manganul? T. b) oţelul carbon cu %Cm = 0. d) aluminiu? T. d) aluminiul? T.6 %. Pentru stabilirea clasei structurale a unui oţel aliat. b) nichelul.7. b) oţelurile ledeburitice. Care dintre următoarele oţeluri aliate va avea duritatea mai mare după călirea martensitică şi revenirea la ti = 500 oC. b) cobaltul. d) molibdenul? T.7. b) prin revenirea la ti >500 oC. d) titanul? T.7. d) manganul? T. b) nichelul. o durată τm = 0.2…0. Care sunt coordonatele PCN corespunzător acestui oţel: a) %Cre = 18. Care dintre următoarele elemente de aliere pot modifica configuraţia obişnuită (tipică oţelurilor carbon sau fontelor nealiate) a curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei: a) cromul.18. d) oţelurile feritice? T. c) oţelurile perlitice. %Sim = 0.2 %. b) cromul. d) oţelul aliat având %Cm = 0.0 %.7.15. %Crm = 17 % şi %Nim = 10 % se foloseşte diagrama structurală A. d) prin alierea suplimentară cu mangan? T. d) vanadiul? T.7. %Mn = 2. c) manganul. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor are cea mai puternică acţiune carburigenă: a) manganul.45 %.6 % şi %Crm = 1. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor deplasează spre dreapta curbele diagramelor de transformare la răcire a austenitei: a) cromul.21. c) siliciul.3 %. Care dintre următoarele elemente de aliere diminuează temperatura corespunzătoare punctului Ms al oţelurilor şi fontelor : a) cromul.23.16. c) manganul. Care dintre următoarele elemente de aliere determină micşorarea vitezei de răcire critice şi creşterea călibilităţii oţelurilor şi fontelor: a) cromul.25.7. având compoziţia caracterizată prin %Cm = 0. c) zirconiu. Care dintre următoarele oţeluri aliate capătă o structură de călire la răcirea în aer din domeniul austenitic: a) oţelurile austenitice.0 %? T.22. d) oţelurile autocălibile? T.05 %.17.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate pot avea acţiune grafitizantă: a) siliciul.7. c) tantalul. c) oţelurile feritice.20.24. c) oţelul aliat având %Cm = 0.7. Pentru a finisa granulaţia oţelurilor se poate utiliza microalierea cu: a) niobiu.7. 37 .

d) clasa oţelurilor austenitice? T.5. având compoziţia chimică definită prin %Cm = 0. c) clasa oţelurilor ledeburitice. %Pm = 0. Care din următoarele tipuri de fonte aliate au grafit în structură: a) fontele aliate cu siliciu.27. %Sim = 0. %Nie = 12. %Sm = 0. %Mnm = 0.2 %. d) fragilizarea datorită creşterii intense a granulaţiei la încălzire? T. %Nie = 12.5 %? T. 38 .7. Conţinuturile procentuale de formaţiuni ferito-perlitice (%α.05 %. %Vm = 0.01 % şi pentru oţelul carbon echivalent (cu compoziţa chimică definită prin %Cm = 0.29. %Nim = 0.02 %.22 %. datele care se obţin pe această cale sunt prezentate în tabelul 7. c) fontele aliate cu vanadiu. %Nie = 18.44 %.P)j.7 %.04 %. %Mom = 0. Care dintre următoarele probleme poate să apară la utilizarea oţelului cu %Cm = 0.2 %.28.6 %. pe fiecare din diagramele de transformare a austenitei sunt trasate câte n curbe de răcire.030 %.5 %. c) %Cre = 12.7.2 %.30.5 %: a) clasa oţelurilor feritice. bainitice (%B)j şi martensitice (%M)j în structurile care rezultă prin răcirea austenitei după curbele de răcire j = 1…n sunt precizate pe diagramele din figura 7. %Mn = 1. %Crm = 1.3. %Mnm = 0.025 %). b) fragilizarea (fisurarea) la cald.5 %.030 %. c) fragilizarea (fisurarea) la rece.7.27. fiecărei curbe de răcire corespunzându-i o viteză de răcire vrj.025 %.44 %. cu ajutorul relaţiei (5.1) şi (7. b) clasa oţelurilor martensitice.5 %. d) %Cre = 20. folosind procedeul descris la rezolvarea aplicaţiei A. %Sim = 0.27 se prezintă diagramele de transformare termocinetică a austenitei pentru un oţel slab aliat. c) clasa oţelurilor ledeburitice.5 %.10). În figura 7. Rezolvare Aşa cum se poate observa examinând figura 7.08 %.2 %.03 %. d) fontele înalt aliate cu nichel? Aplicaţii A.7.7 %.3. d) clasa oţelurilor austenitice? T. Cărei clase structurale aparţine oţelul cu %Cm = 0.27. %Sm = 0. %Crm = 20. %Sim = 0. aliat cu %Crm = 17 %: a) clasa oţelurilor feritice. Cărei clase structurale aparţine oţelul cu %Cm = 0. b) clasa oţelurilor martensitice. Folosind datele din aceste diagrame şi aplicând relaţiile (7. cu diferite viteze vr.7. %Sim = 0.5 % şi %Nim = 10 %: a) fragilizarea prin apariţia fazei sigma.26 %. %Mn = 1. iar valorile vitezelor de răcire corespunzătoare acestor curbe se determină. b) %Cre = 18.1. j = 1…n şi o anumită alcătuire a structurii care rezultă prin răcirea austenitei cu această viteză. din domeniul austenitic şi până la ta. b) fontele înalt aliate cu crom. %Crm = 25 % şi %Nim = 0.2) să se estimeze valorile durităţii structurilor care rezultă la răcirea celor două oţeluri.6 %.22 %.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Nie = 11. %Pm = 0.

b – oţel carbon 39 .Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate a.27.Mo şi V. Fig 7. Ni. Diagramele transformării termocinetice a austenitei pentru două oţeluri cu %Cm = 0.44 %: a – oţel slab aliat cu Cr. b.

τ1j. Graficele dependenţelor HVST = f(vr) pentru cele două oţeluri considerate în aplicaţia A.9 100 0.28.5 693 0. Vitezele de răcire şi alcătuirea structurilor corespunzătoare curbelor de răcire din diagramele prezentate în figura 7.1) şi (7.9 2 70 28 5 750 17 650 8. 40 .8⋅10-1 3 750 20 650 5.28.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 7.0⋅10 -1 150 750 500 650 100 2.P)j OTEL ALIAT 12300 750 40000 650 100 3.4⋅10-3 100 750 360 650 100 3.7 90 5 5 0.5 650 71.3 3 97 0.5 721 1. vrj.5 706 1.9 750 5 650 24. cu ajutorul cărora s-au construit.7.27 Alcătuirea structurii t1j.4.3 56 25 19 9 750 56 650 2.1.2) pentru datele din tabelul 7.7 650 215.3 s-au obţinut rezultatele prezentate în tabelul 7.0 100 25 750 100 650 1.2 650 80.5 750 2 650 66.5 100 OTEL CARBON 4150 750 16100 650 100 8.3 60 40 3 750 10 650 14.3.0 2 98 Curba de răcire j 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 1 2 3 4 5 6 7 8 Aplicând relaţiile (7. τ2j.0 13 20 67 0. o o o C C C/s (%B)j (%M)j s s (%α.0 73 17 10 0.1 7 60 33 7 750 24 650 5.9⋅10 60 750 160 650 1. Fig. graficele dependenţelor HVST = f(vr).4 100 0.7. t2j.6⋅10-3 -2 1000 750 3500 650 100 4.8 750 3 650 45. pentru cele două oţeluri considerate.3 5 95 1 750 4 650 33. reprezentate în figura 7.

punerea în valoare a prezenţei elementelor de aliere conţinute de aceste oţeluri este posibilă numai prin aplicarea de TT capabile să asigure realizarea unor structuri cu conţinuturi procentuale mari de formaţiuni bainitice şi/sau martensitice.3 14.0 1. C/s Durităţileformaţiunilor structurale HVα.9 24. care conferă oţelurilor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi duritate.P 206 223 237 246 248 251 259 184 194 201 205 207 207 208 HVB OTEL ALIAT 342 354 380 389 402 424 OTEL CARBON 400 402 407 442 HVM 656 660 669 672 677 685 688 673 673 674 683 Duritatea structurii HVST 206 223 237 246 349 448 459 502 664 677 688 184 194 201 205 240 287 560 678 3.0 215.3 45.4.1 5. utilizate cu precădere la fabricarea pieselor pentru maşini şi utilaje: • structurile de echilibru (ferito – perlitice) ale acestor oţeluri au durităţi similare celor corespunzătoare structurilor de echilibru ale oţelurilor carbon echivalente. Durităţile structurilor obţinute la răcirea austenitei după curbele de răcire reprezentate pe diagramele din figura 7. • la aceste oţeluri. structurile cu caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi duritate se pot obţine şi la răcirea austenitei cu viteze mult mai mici decât cele necesare pentru realizarea aceloraşi efecte la oţelurile carbon 41 .0⋅10-2 2.4 66.27 Curba de răcire j 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 1 2 3 4 5 6 7 8 o vrj. ca urmare.5 8.4⋅10-3 3.9⋅10-1 1.3 2.8⋅10-1 5.6⋅10-3 4.0 80.9 8.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Tabelul 7.7 71.0 Observaţie Rezultatele aplicaţiei evidenţiază câteva aspecte practice importante privind oţelurile aliate hipoeutectoide din clasa perlitică.3 33.

apropiată de valoarea dată de relaţia (6. După călire.3 %.3 % şi b) oţel carbon.2. vi < vad.17). %Crm = 1. 42 .4. cu compoziţia chimică definită prin %Cm = 0. Conform indicaţiilor din scap. care determină creşterea însemnată a nivelului tensiunilor reziduale induse în piesele călite şi apariţia pericolului fisurării acestora.3 %.2). %Sim = 0.2. valorile punctului critic A3 sunt: A3 ≅ 823 oC. HM ≅ 58 HRC (660 HV). rezultă că pentru oţelurile cu compoziţiile chimice precizate în enunţ. ca urmare. de exemplu. v.4). pentru obţinerea structurii complet martensitice la oţelul aliat sunt necesare viteze de răcire vr ≅ 45 oC/s (asigurate de călirea în ulei. 5. fig. iar la aplicarea TT de călire la piesele din oţel carbon se vor alege ti şi τm către limitele inferioare ale intervalelor de valori prescrise şi se va face răcirea în apă (pentru a se asigura formarea unei structuri martensitice). τm = 5 … 10 min şi răcirea în apă sau ulei. Pentru proiectarea regimului de revenire înaltă a pieselor din oţel carbon. 5. pentru oţelul carbon şi. fig.7.45 %. Pentru realizarea unor piese de tip arbore sunt disponibile semifabricate confecţionate din două sortimente de oţel: a) oţel aliat. ţinând seama de influenţele elementelor de aliere. călirea martensitică a oţelurilor (carbon sau aliate perlitice) hipoeutectoide trebuie realizată cu următorul regim: ti = A3 + 30 … 50 oC. v.6 %. duritatea pieselor confecţionate din cele două sortimente de oţel va fi aproximativ identică (deoarece duritatea martensitei depinde esenţial de concentraţia carbonului în oţel. 6. pentru oţelul aliat şi A3 ≅ 810 oC. la realizarea TT de călire la piesele din oţel aliat se recomandă utilizarea unor valori ale ti şi τm către limitele superioare ale intervalelor de valori prescrise (deoarece prezenţa elementelor de aliere frânează procesele de obţinere a austenitei omogene) şi răcirea în ulei (deoarece elementele de aliere reduc vrc şi măresc călibilitatea oţelului). regimurile TT de călire martensitică pentru piesele confecţionate din cele două sortimente de oţel vor fi asemănătoare: ti = 850…870 oC.2 %. se stabileşte valoarea necesară a parametrului PHJ = Ti[18 +lg(τm)]. %Mnm = 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR echivalente. A. în timp ce pentru realizarea aceleiaşi structuri la oţelul carbon echivalent trebuie folosite viteze de răcire vr > 200 oC/s (asigurate numai de răcirea în apă. aşa cum se poate observa examinând graficele din figura 7. %Mnm = 0. τm = 5…10 min şi răcirea în apă sau ulei.45 %. Să se stabilească şi să se compare regimurile TT de îmbunătăţire care asigură pieselor de tip arbore confecţionate din cele două oţeluri un nivel al durităţii finale de 280 HV.8).28.6 %. %Mom = 0.5. TT de îmbunătăţire constă dintr-un ciclu primar de călire martensitică şi un ciclu final de revenire înaltă.17). scap. Aplicând relaţia (6. v. Rezolvare Aşa cum este cunoscut din scap. cu compoziţia chimică definită prin %Cm = 0.5. %Sim = 0. 6.

dacă se construiesc. Ca urmare. pentru oţelul aliat şi pentru oţelul carbon echivalent.4). pentru satisfacerea acestei condiţii.29 sunt prezentate graficele construite pentru oţelurile precizate în enunţul aplicaţiei. un nivel al durităţii finale HVrOA = 280 + 55⋅1. va rezulta.3) şi (7. În mod 43 . Aceste efecte pot fi mai sugestiv ilustrate. indus de prezenţa elementelor de aliere dintr-un oţel. utilizând relaţia (7. coordonatele punctelor acestor grafice se obţin cu ajutorul relaţiilor (7. Dacă se foloseşte acelaşi regim la revenirea pieselor din oţel aliat.3 = 376. este necesar să se utilizeze un regim de revenire care asigură la piesele din oţel carbon un nivel al durităţii HVrOC = 280 − 55⋅1. În figura 7. τm = 5 ore şi răcirea în aer (deoarece oţelul este aliat cu Mo şi nu există pericolul de a se manifesta fragilitatea reversibilă la revenire). rezultă că.45 %.4). TT de revenire a pieselor din oţel aliat este mai costisitor decât cel aplicat pieselor diun oţel carbon (datorită necesităţii utilizării unor temperaturi de încălzire şi/sau unor durate de menţinere mai mari). • Rezultatele aplicaţiei nu trebuie să conducă la concluzia că. un regim de revenire care conferă pieselor din oţel carbon nivelul impus al durităţii finale are paremetrii: ti ≅ 540 oC. graficele dependenţelor HVr = f(ti). rezultă că.2 . un regim de revenire care 18 + lg 5 conferă pieselor din oţel aliat nivelul impus al durităţii finale are parametrii: ti ≅ 680 oC. (7. în conformitate cu relaţia (7. corespunzătoare unei durate de menţinere la revenire τm = ct. rezultă că temperatura la care trebuie efectuată revenirea pentru a se asigura nivelul calculat al PHJ este: Ti = 15255 18 + lg 5 ≅ 816 K sau ti ≅ 540 oC. în general.3). Interpretând corespunzător relaţiile (7.2 − 100⋅0.13⋅0.45)280 = 15255. Observaţii • Rezolvarea aplicaţiei evidenţiază efectele fenomenului de stabilitate la revenire. Dacă se adoptă o durată de menţinere la revenire τm = 5 ore.45)184 = 17880. trebuie ca valoarea parametrului PHJ să fie: PHJ = 21090 + 4050⋅0. rezultă: PHJ = 21090 + 4050⋅0. Dacă se adoptă o durată de menţinere la revenire τm = 5 ore.4) şi (7.2 − 13⋅0.3).5).4). pentru a realiza pe piesele din oţel aliat un nivel al durităţii după revenire HVrOA = 280. Ca urmare.2 + 100⋅0.45 – (33. în care se consideră HVrOC = 280 şi %Cm = 0. considerând o durată de revenire τm = 5 ore. rezultă că temperatura la care trebuie efectuată revenirea pentru a asigurarea acestui nivel al PHJ 17880 este: Ti = ≅ 956 K sau ti ≅ 680 oC.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate folosind relaţia (7. τm = 5 ore şi răcirea în aer (răcirea nu influenţează calitatea pieselor din oţel carbon supuse revenirii).45 – (33.3 = 184.

oţelul având compoziţia chimică precizată în enunţul aplicaţiei aparţine clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice.7. %Mnm = 0. Fig. deci. atunci ând se utilizează oţeluri aliate se prescriu şi niveluri mai ridicate ale rezistenţei mecanice şi durităţii. Rezolvare Folosind procedura descrisă la rezolvarea aplicaţiei A. Se observă astfel că răcirea în aer a austenitei conduce la obţinerea unei structuri complet martensitice şi.4.29.30).3. pentru a valorifica corespunzător cheltuielile suplimentare datorită alierii şi se pot utiliza regimuri de revenire asemănătoare celor aplicabile la oţelurile carbon echivalente.22 %.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR obişnuit. cu compoziţia chimică definită prin: %Cm = 0. dacă la piesele din oţel carbon se prescrie ca duritate după îmbunătăţire să fie HVrOC = 280 (corespunzătoare unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 900 N/mm 2 ). %Mom = 1 %. s-au stabilit coordonatele punctelor ce descriu curbele de răcire cu vitezele vr1 = 0. 7.7 %. fig. având diagrama de transformare termocinetică a austenitei prezentată în figura 7. poate fi încadrat în clasa structurală a oţelurilor aliate martensitice. %Crm = 6 %.25 …1 oC/s. De exemplu. Graficele dependenţelor HVr = f(ti) pentru un oţel aliat de tip Cr-Mo şi pentru oţelul carbon echivalent A. 44 . 7.5. să se analizeze dacă oţelul aliat.25 oC/s şi vr2 = 1 oC/s şi s-au trasat aceste curbe pe diagrama de transformare termocinetică a austenitei (v. Stiind că viteza asigurată la răcirea în aer liniştit a pieselor din oţeluri este vr = 0. aşa cum a rezultat la rezolvarea aplicaţiei. regimurile TT de revenire. impuse de realizarea acestor caracteristici vor fi identice. %Sim = 0. iar la piesele din oţel aliat se prescrie ca duritatea după îmbunătăţire să fie HVrOA ≅ 370 (corespunzătoare unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 1200 N/mm 2 ).8 %.30.

30. modificările compoziţiei chimice a materiilor prime sunt neglijabile.5.8 %. 7. Poziţionând pe diagrama structurală din figura 7.22 b punctul caracteristic nominal al oţelului. considerând că. Dacă se foloseşte relaţia (7. se obţine %Cre = 7 %. %Crm = 6 %. %Cre = 7 %). deşeuri de oţel. având coordonatele (%Cm = 0. %Mom = 1 % Observaţie Otelul considerat în această aplicaţie este aliat numai cu elemente alfagene. Diagarma transformării termocinetice a austenitei la un oţel cu %Cm = 0.6).n ( M = ∑ m j ) şi având compoziţiile chimice. j = 1. Pentru elaborarea unei şarje de 100 kg de oţel aliat se topesc. într-un cuptor electric cu inducţie. rezultă şi pe această cale că oţelul analizat aparţine clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice. %Mom = 1 %.. în concentraţiile %Crm = 6 %. la elaborarea oţelului în cuptorul electric cu inducţie. exprimate prin concentraţiile j =1 n 45 .Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. A.4. cu compoziţiile chimice şi în cantităţile indicate în tabelul 7. Să se estimeze compoziţia chimică şi clasa structurală corespunzătoare oţelului elaborat.8 %. în cantităţile mj. se considră că sunt disponibile n sortimente de deşeuri de oţel.7.. Rezolvare Pentru a da caracter general algoritmului de soluţionare a problemei.

30 %Mom 3. %Nie).0 1. pe rând. cu relaţiile: %Cre = ∑ c j %Crej . Ni.4)..18 %Sim 0. Schaeffler la soluţionarea aplicaţiilor practice.0 %Nim 12.n.02 0. % Niej = ∑ c j % Niej . Această procedură conţine următoarea succesiune de etape: • se determină.725 %. Compoziţiile chimice ale materiilor prime disponibile pentru elaborarea unei şarje de oţel aliat Materia primă.2 0.0 18. Folosind rezultatele obţinute.5 12. j =1 j =1 n n mj Punctul O.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR masice ale elementelor de aliere (inclusiv carbonul) %EAmj (%Cmj.20 0. iar poziţia punctului caracteristic nominal O(%Cre. Compoziţia chimică a şarjei de oţel aliat elaborate este: %Cm = 0.8 1. poziţa sa permiţând precizarea clasei structurale a oţelului. cunoscute.5 10.31 indică apartenenţa acestui oţel la clasa structurală a oţelurilor aliate austenito – feritice. Observaţie Pentru rezolvarea problemei se poate utiliza şi o procedură grafică recursivă. pentru toate sortimentele de deşeuri (materii prime). %Mnmj. %Crmj. j =1 n în care EA se consideră.8 %Mnm 2.3). j= 1 2 3 n=4 Concentraţiile masice ale componentelor de aliere %Cm 0.. %Mom = 1. kg 50 25 15 10 Aplicând procedura descrisă anterior pentru datele precizate în enunţ.. Mn. cu relaţiile (7. Utilizând relaţiile (7.470 %.6 0.02 0.810 %..6 0. corespunzătoare şarjei de oţel aliat elaborate. se calculează valorile parametrilor %Cre şi %Nie.. având coordonatele (%Cre. %Momj). %Crm = 19.0375 %. %Mnm = 1. Cr. care evidenţiază modalitatea uzuală de lucru pe diagrama structurală A. Si.2) şi (7.5 1.0 Cantitatea mj. pentru fiecare sortiment de deşeuri valorile parametrilor %Crej şi %Niej şi se reprezintă pe diagrama 46 .3) şi (7.6. %Nim = 8. valorile parametrilor %Crej şi %Niej. j = 1. %Nie) în diagrama din figura 7. %Nimj. j = 1.0 25.03 0.275 %. Schaeffler punctul caracteristic nominal al şarjei de oţel aliat elaborate (O ≡ PCN). %Simj. Evident. j = 1. compoziţia chimică a oţelului elaborat se poate estima cu ajutorul unor relaţii de forma: % EAm = ∑ c j % EAmj .570 %.n. se calculează. %Sim = 0.8 %Crm 19. Mo.6 0.4 0. reprezintă în diagrama structurală A.. se obţin rezultatele redate în tabelul 7.5. a fi C.n şi ponderea fiecăruia din ele în încărcătura utilizată la elaborarea şarjei c j = M .0 0. Tabelul 7.

2.7.15 0.1 Clasa structurală Austenitic Austenito – feritic Feritic Ferito − martensitic cj 0.9 14. notat O1.4 ∑mj j =1 2 ) şi are coordonatele %Cre1.9 29.2 = c1%Nie1 + c2%Nie2.7. Tabelul 7.4 6.1 11. j = 1…n.2 = c1%Cre1 + c2%Cre2 şi %Nie1.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate structurală A.855 10. Materia primă.25 0. Schaeffler a rezultatelor aplicaţiei A.670 Austenito – feritic • se consideră că şarja de oţel aliat rezultă prin topirea succesivă a câte unei perechi de materii prime MP şi rezultă: * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1 şi m2 de deşeuri din primele două sortimente.50 0.4. 47 . este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1O2 în două părţi proporţionale cu ponderile participării acestor două sortimente de materie primă (c1 = 1 – c2. j = 1 2 3 n=4 %Cre 19. c2 = m2 Fig. Reprezentarea pe diagrama structurală A. Rezultatele aplicaţiei A.10 OTELUL ELABORAT 21.2 %Nie 14. 7. %Niej).6.2 1.4 20. Schaeffler punctele caracteristice nominale corespunzătoare acestora Oj(%Crej. 31.

• • • * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1.k%Nie1.2 = m1 + m2 şi m3 de deşeuri din sortimentele (1. j =1 k notat O1. rezultă (v.k + ck+1%Crek+1 şi %Nie1. dar este mai sugestivă şi permite evidenţierea unor concluzii cu caracter general.2O3 în două părţi proporţionale cu ponderile participării celor două sortimente de materie primă (c1.k%Cre1.k+1 = c1.k = 1 – ck+1. astfel.k + ck+1%Niek+1. fig.2 + c3%Nie3.2%Cre1.n-1 + cn%Cren şi %Nie = c1. este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1. cn = mn ∑mj j =1 n = mn M ) şi are coordonatele %Cre = c1.n-1%Nie1.k+1.2 = 1 – c3. din reprezentările grafice corespunzătoare parcurgerii etapelor acestei proceduri.3.n-1%Cre1. notat O1. notat O. Folosind această procedură în cazul precizat în enunţul aplicaţiei se obţin rezultatele redate în tabelul 7.7 şi pe diagrama din figura 7.k = ∑ m j şi mk+1 de deşeuri din sortimentele (1.3 = c1.n-1On în două părţi proporţionale cu ponderile participării celor două sortimente de materie primă (c1. este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1.n-1) şi n.2) şi 3. c3 = m3 ∑mj j =1 3 ) şi are coordonatele %Cre1. Rezolvarea aplicaţiei prin procedura grafică recursivă arată că (datorită sumării erorilor din întreaga succesiune de etape parcursă) aceasta asigură o precizie a rezultatelor mai mică decât procedura utilizată anterior.kOk+1 în două părţi proporţionale cu ponderile participării celor două sortimente de materie primă (c1. • • • * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1.n−1 = ∑ m j şi mn de deşeuri din sortimentele j =1 n −1 (1.2%Nie1.n-1 = 1 – cn .3 = c1. ck +1 = m k +1 k +1 j =1 ) şi are coordonatele ∑mj %Cre1.31.2 + c3%Cre3 şi %Nie1. este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1.k) şi k+1.n-1 + cn%Nien.k+1 = c1.31): • punctul caracteristic nominal al oţelului elaborat prin topirea a două 48 . 7.

Ok.670 % PCN ≡ O MP4 m4 = 15 kg c4 = 0.5.7.2 PCN ≡ O3 MP1. cu compoziţiile chimice indicate în tabelul 7.…. într-un cuptor electric cu inducţie.7. patru sortimente de deşeuri de oţel. • punctul caracteristic nominal al oţelului elaborat prin topirea a n sortimente de deşeuri de oţel se află în interiorul poligonului O1O2…Ok…OnO1.3 = 22.4 ≡ OTELUL ELABORAT m1.….2 = 23. care uneşte punctele caracteristice nominale O1 şi O2 ale celor două materii prime utilizate.133 % %Nie3 = 1.2 MP3 m1. O2.7. la elaborarea oţelului în cuptorul electric cu inducţie.174 % PCN ≡ O1.2 = 13. modificările compoziţiei chimice a materiilor prime sunt neglijabile. având vârfurile în punctele caracteristice nominale O1.4 = 21.4 = 10.5.705 % %Nie1.4 prin procedeul grafic MP1 m1 = 50 kg c1 = 0.067 % %Cre3 = 20. cu masa M = 100 kg.4.On ale celor n materii prime utilizate.9 % %Nie1 = 14. Rezolvare Se consideră notaţiile şi principiile utilizate în cele două proceduri concepute pentru rezolvarea aplicaţiei A.3 = 0.2 = 75 kg m3 = 15 kg c1.667 %Cre1 = 19. Considerând că.855 % %Nie1. necunoscutele problemei fiind participările (ponderile) materiilor prime folosite pentru elaborarea şarjei de oţel 49 .2 MP1.4 % PCN ≡ O1.9 % %Nie2 = 11.3 = 90 kg c1.1 % PCN ≡ O4 A.9 % %Nie1.333 %Cre2 = 19.833 c3 = 0.2 % %Nie4 = 6. să se determine ce cantităţi (mase) din aceste materii prime trebuie utilizate pentru obţinerea unui oţel aliat austenito – feritic.1 % PCN ≡ O1 MP2 m2 = 25 kg c2 = 0.4 = M = 90 kg c1.7.2 = 0.4 = 1.000 %Cre1.3 m1.167 %Cre4 = 14.900 %Cre1. se topesc.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate sortimente de deşeuri de oţel se află pe segmentul O1O2. Tabelul 7.2 = 11. Pentru elaborarea unei şarje de oţel aliat.167 %Cre1. cu un conţinut procentual de ferită în structura %α = 50 %. Datele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A.2 % PCN ≡ O2 MP1.

0 %. care. de dreapta O1O2 şi dreapta PQ. 14.5 şi. 0≤c3≤ 1. ca urmare. 32.9 %. ce delimitează pe diagramă domeniul bifazic α + γ. 9. coordonatele punctului O (punctul caracteristic nominal al oţelului elaborat) sunt: %Cre = ∑ c j %Crej şi % Nie = ∑ c j % Niej . %Nie) să fie situat.175. Schaeffler a rezultatelor aplicaţiei A.792%Cre + 25.305%Cre + 20. care conţine punctele cu coordonatele (0 %. c3 = m3 M .7. delimitat. 25. respectarea acestor condiţii impune ca punctul O să se afle pe segmentul AB. care conţine punctele cu coordoantele (19. c4 = m4 M . În aceste circumstanţe. condiţiile anterior formulate se transcriu matematic sub forma următorului sistem: Fig.2 %). este necesar ca punctul O(%Cre.32. j =1 j =1 4 4 Pentru ca oţelul elaborat să corespundă clasei structurale a oţelurilor austenito – feritice (duplex) cu conţinuturile procentuale de faze din structura de echilibru %α = 50 % şi %γ = 50 %. c2 = m2 M . este %Nie = -0. 13.0 %. ecuaţia dreptei AB.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR aliat c1 = m1 M . aşa cum se observă pe diagrama din figura 7.9 %) şi (32. 11. 0≤c4≤1 şi ∑ c j = 1. pe dreapta corespunzătoare conţinutului procentual %α = 50 %. care conţine punctele cu coordonatele (26. iar ecuaţia dreptei PQ. în domeniul austenito – feritic al diagramei structurale A. Reprezentarea pe diagrama structurală A. trebuie să respecte 4 j =1 condiţiile 0≤c1≤1. În sistemul de coordonate al diagramei din figura 7. 7.617%Cre – 6.0 %. este %Nie = 0. 0≤c2≤1. evident. ecuaţia dreptei O1O2. 4. este %Nie = -0.1 %) şi (29.133.6 %). Schaeffler. pe dreapta corespunzătoare unui conţinut procentual %α = 50 %.4 %.32.5 50 .5 %).5 %) şi (26.

617%Cre + 6.566c3 – 1.774 = 0. se procedează la descompunerea acestuia în două grupări de condiţii: a) c1 = 0. rezultă următoarea strategie de căutare a soluţiilor problemei: • se alege o valoare a ponderii c3 în intervalul [0. 0 ≤ c3 ≤ 1. 0 ≤ c1 ≤ 1. 0.744 ≤ 0 ⇒ c2 + 1. c4 = -1.652 ≥ 0. 0 ≤ c1 ≤ 1. 1.971c3 − 0. 33.020c3 – 1. 1]. Pentru găsirea soluţiilor acestui sistem. Determinarea grafică a ponderilor c2.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate %Nie − 0.369c2 + 0. înlocuind expresiile scrise anterior ale parametrilor %Cre şi %Nie. 0 ≤ c2 ≤ 1.423 ≥ 0 ⇒ c2 +0. c1 + 1.954c2 + 1.666]. sistemul devine: c1 – 0.908 ≤ 0. 7.500 ≥ 0. 51 .774 ∈ [0. 1]. Sistemul de inegalităţi din gruparea b) se poate rezolva uşor prin metoda grafică. 0 ≤ c4 ≤ 1 şi c4 = 1 – c1 – c2 – c3.323c2 + 2. 0 ≤ c2 ≤ 1.175 ≤ 0. %Nie + 0.954c2 – 1.954c2 + 2.792%Cre − 25.870c3 – 0. aşa cum se arată în figura 7. c3 ale materiilor prime folosite la elaborarea unei şarje de oţel aliat În aceste circumstanţe. c1 + c2 + 0.305%Cre + 20.595c3 − 1 ≤ 0.133 = 0. %Nie + 0. c3) ale punctelor situate în domeniul haşurat pe această figură.971c3 + 0. Fig.613 ≥ 0.954c2 – 2.33 şi are ca soluţii coordonatele (c2.971c3 + 1.049c3 − 0.774 ∈ [0. b) 2.313c3 – 0.

kg m1 3.200 0.300 0.050 c4 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 7.78] 0. • se stabileşte dacă ponderile c1 şi c4.300 0.204 -0.5 c3 Domeniul ponderii c2 c2 0. 0 ≤ c4 ≤ 1. -1.500 0.27.100 0.64] 0.5 10.145 0.555 Concluzia Incorect Incorect SOLUTIE SOLUTIE Incorect Incorect SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE Incorect SOLUTIE Incorect Incorect Incorect Incorect Incorect Incorect Masele materiilor prime.500 0.908].900 0.35. sunt prezentate în tabelul 7.613. 52 .5 19.199 0.2 m2 85.007 0.600 0.100 [0.3 10.0 30.058 -0.600 0.450 0.091 0.750 0.255 c1 -0. 0. 0.0 9.12] 0.200 -0.085 -0.8.44.61.0.005 0.0 75.193 0.5 0.0 20.350 0.0 55.850 0.003 -0.094 0.270 0.600 0.348 0.800 0. 0.0 m3 0 0 10 10.650 [0.294 0.3 5.247 0.200 [0.500 0.0 20.3 1.406 0.050 0.001 -0.272 0.400 [0.400 0.098 -0.109 0.7 14.011 0.5 9. date de expresiile din gruparea de condiţii a) satisfac condiţiile 0 ≤ c1 ≤ 1.53.3 19.18.300 [0.037 0.25] [0.500 0.1 13.9 24.097 0.450 0. obţinute prin aplicarea acestei strategii de căutare. Câteva din soluţiile posibile ale problemei analizate.500 0.101 0.9 1.0 20.0 60.0 20.0 45.0 m4 11.106 -0.0 30.38] 0.301 0.139 0.211 0.113 0.100 -0.450 0. 0.700 0.015 0.51] 0.504 0. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A. 0.250 0.313c3 + 0.9 5.05 0.0 20.011 0.7.0 70.305 0.8.870c3 + 0.7 27.0 45.91] 0. 0.1 0.09.700 0 [0.203 0.0 27.0 90.0 40.7 10.7 8.550 0.402 0.8 - • se alege o valoare a ponderii c2 în intervalul [-0.105 0.102 -0.1 30.0 50.0 40.

care stabileşte reguli. În funcţie de domeniul la care se referă. Obiectivele generale ale standardizării sunt: asigurarea şi ridicarea calităţii produselor şi serviciilor. metodologii de prelevare a probelor şi de realizare a încercărilor sau determinărilor privind caracteristicile de calitate ale produselor etc. care cuprind generalităţi sau principii: terminologie. urmărind obţinerea unui grad optim de ordine într-un context dat. se transformă în semifabricate şi se utilizează în diverse aplicaţii conform unor reglementări stricte. standardele pot fi: • standarde generale. în scopul obţinerii unui grad optim de ordine într-un context dat. clasele de calitate. simbolizări. standardizarea acestora (cuprinderea lor în standarde). standarde privind protecţia vieţii. prevederi destinate unei utilizări comune şi repetate. a căror cunoaştere şi respectare a impus. • standarde de produs. sortimentele. Introducere Oţelurile şi fontele utilizate în tehnică sunt produse industriale de mare importanţă.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Capitolul 8 OŢELURILE ŞI FONTELE COMERCIALE 8. În funcţie de conţinutul lor. care se elaborează. bunurilor şi mediului înconjurător etc. Standardele se pot clasifica folosind trei criterii: A. clasificări. standarde pentru agricultură. care pot fi complete sau parţiale. tipizarea produselor (stabilirea unei game sortimentale raţionale şi economice de produse). Standardizarea este activitatea specifică prin care se stabilesc. standardele complete cuprind toate elementele care permit asigurarea calităţii unui produs: tipurile. Standardul este un document stabilit prin consens şi aprobat de un organism recunoscut.1. standarde pentru comerţ. B. facilitarea schimburilor de mărfuri şi de informaţii pe piaţa internă şi internaţională. prescripţii sau caracteristici pentru activităţi sau rezultatul acestora. condiţiile tehnice şi caracteristicile de 53 . pentru probleme reale sau potenţiale. ca şi în cazul altor produse. standardele pot fi standarde pentru industrie.

de exemplu. standardele elaborate de Organizaţia Internnaţională de Standardizare − ISO).nivelul 3. adoptatat de ASRO începând cu anul 2001. simbolizate prin două cifre. în care domeniile sunt împărţite în 389 de grupe. standardele europene. În funcţie de nivelul de aplicare. de exemplu 77 corespunde domeniului metalurgie. în ţara noastră organismul de standardizare este Asociaţia de Standardizare din România. care conţine 40 de sectoare (domenii) ale activităţilor standardizate. securităţii muncii şi protecţia mediului înconjurător. regulile şi metodele de verificare a calităţii. urmată de numărul standardului şi de ultimele două cifre ale anului ediţiei. de exemplu grupa 77. în care o parte a grupelor sunt împărţite în subgrupe.140 corespunde produselor metalurgice realizate din oţeluri şi fonte. elaborate de Comitetul European de Standardizare − CEN). care sunt adoptate de către o organizaţie regională cu activitate de standardizare şi care sunt puse la dispoziţia publicului (de exemplu. • standarde naţionale. • standarde regionale. de marcare.nivelul 1. . notarea acestora făcându-se cu simbolulu grupei. protecţia sănătăţii. . C. celelalte standarde fiind facultative.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR calitate. au caracter obligatoriu numai standardele române referitoare la protecţia vieţii. • standarde internaţionale care sunt adoptate de organisme sau organizaţii internaţionale cu activitate de standardizare şi care sunt puse la dispoziţia publicului (de exemplu. • pentru standardele aprobate după 28 august 1992 notarea se face cu 54 . subgrupa 77.10 cuprinde oţelurile pentru tratamente termice. de livrare etc. STAS 791-88.140. societăţilor comerciale sau altor persoane juridice care le-au elaborat. urmat de un punct şi un grup de trei cifre. ASRO) şi puse la dispoziţia publicului. aceste standarde putând fi standarde obligatorii (cu putere de lege cu caracter general). standardele pot fi: • standarde de firmă. urmat de un punct şi un grup de două cifre. cu aplicabilitate la nivelul regiilor autonome. Standardele naţionale române sunt clasificate pe baza Sistemului Internaţional de Clasificare numerică a Standardelor (ICS).nivelul 2. notate cu simbolul domeniului. în timp ce standardele parţiale se referă numai la unele din elementele definitorii (enumerate mai înainte) pentru calitatea unui produs. de exemplu. Notarea standardelor române se realizează prin folosirea unui indicativ format pe baza următoarelor reguli: • pentru standardele aprobate înainte de 28 august 1992 notarea se face cu sigla STAS. sau standarde cu caracter de recomandare (a căror aplicare este voluntară. facultativă). elaborate sau adoptate de un organism naţional de standardizare (de exemplu. ICS cuprinde trei niveluri ierarhice de clasificare: ..

8.1. SR ISO 9477:1992. sau pot fi convenţionale. Clasificarea şi simbolizarea oţelurilor comerciale 8.. deoarece procesul de preluare a standardelor europene sau internaţionale ca standarde naţionale nu este finalizat.1. • pentru standardele române identice cu cele internaţionale se foloseşte sigla SR ISO. compoziţia chimică. a impus reglementarea producerii lor prin standarde naţionale (care pot fi şi de tipul SR ISO sau SR EN). SR EN 10207:1995.2. simbolizarea oţelurilor şi fontelor era reglementată pentru fiecare marcă prin standardul după care se producea materialul respectiv. Simbolurile cu ajutorul cărora se notează mărcile şi clasele de calitate din cadrul unei mărci de oţel sau de fontă sunt şiruri de litere şi cifre (simbolizare alfanumerică) sau numai cifre (simbolizare numerică). prin standardizarea căreia se realizează o uniformizare planificată a compoziţiei chimice şi/sau a caracteristicilor principale. care conţin informaţii privind: caracteristicile mecanice principale. fără a da însă vreo informaţie despre caracteristicile de calitate ale materialului. în funcţie de compoziţia chimică determinată pe oţelul lichid. gradul de dezoxidare la elaborare etc. Conform standardului SR EN 10020. oţelurile nealiate sunt cele la care concentraţiile masice ale elementelor determinate pe oţelul lichid sau pe produsele realizate din acesta nu depăşesc valoarile limită prezentate în tabelul 8. SR 13172:1993. La noi în ţară. destinaţia. ceea ce înlătură barierele tehnice din calea comercializării produselor din aceste materiale şi face posibilă cooperarea tehnologică naţională şi internaţională. este operaţional şi vechiul sistem de simbolizare şi sunt valabile toate standardele (încă neînlocuite sau anulate) privind oţelurile. iar oţelurile aliate sunt cele la care concentraţia masică (determinată pe oţelul lichid sau pe produsele realizate din acesta) a cel puţin unui element atinge sau 55 . Clasificarea oţelurilor comerciale Definirea şi clasificarea mărcilor de oţel este făcută conform SR EN 10020. în prezent. fontele şi semifabricatele sau produsele realizate din aceste materiale.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale sigla SR (Standard Român). metodele de obţinere a semifabricatelor. considerând împărţirea oţelurilor în: oţeluri nealiate şi oţeluri aliate. de exemplu. Diversitatea extrem de mare a oţelurilor şi fontelor şi complexitatea activităţilor de obţinere a produselor din aceste materiale. de exemplu. iar pentru cele identice cu standardele europene − sigla SR EN. Criteriul de identificare a unui oţel sau a unei fonte este marca. urmată de numărul acordat standardului de ASRO şi de anul ediţiei. numerele acestor standarde fiind identice cu cele ale standardelor internaţionale sau europene adoptate. servind la identificarea mărcii.2.

% 0.2.30**) 0. de tehnologia de elaborare şi de nivelul prescripţiilor pentru anumite caracteristici. nu au impuse condiţii speciale pentru nici un element component (cu excepţia manganului şi siliciului).30**) 0.10 0.10 0.50 (0.10 (0.0008 0.30**) 0.65 0.10**) * În cazul în care aceste elemente sunt prescrise combinat.10 0.30 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR depăşeşte valoarea limită precizată în tabelul 8. % EAm.10 (0.40 0. nu au prescrisă nici o altă condiţie de calitate şi sunt obţinute prin procedee tehnologice de elaborare obişnuite. 8. ** Valorile admise pentru analiza efectuată pe produse Fig.40 1. aşa cum se arată în schema din figura 8. în funcţie de gradul de puritate. lim .1.lim. în cadrul fiecărei clase principale există subclase constituite în special după caracteristicile principale de utilizare ale oţelurilor.10 0. 56 .08 0.lim. Oţelurile nealiate de uz general sunt oţeluri ale căror caracteristici corespund prescripţiilor prezentate în tabelul 8. Schema de clasificare a oţelurilor comerciale Clasele principale de calitate sunt caracterizate în standardul SR EN 10020 astfel: A.10 (0.06 0.7 ∑ EAm . Valorile limită (maxime) ale concentraţiilor componentelor oţelurilor nealiate Elementul Aluminiu Bor Bismut Cobalt Crom* Cupru* Mangan Molibden* Niobiu * Nichel* Valoarea limită. Tabelul 8.1.1.05 0.05 (0. valoarea limită a sumei concentraţiilor lor se consideră 0.30 Elementul Plumb Seleniu Siliciu Telur Titan * Vanadiu* Wolfram Zirconiu Altele Valoarea limită. nu necesită aplicarea de tratamente termice pentru obţinerea acestor caracteristici.1.05 0. % EAm.60**) 0. % 0. Atât oţelurile nealiate cât şi oţelurile aliate se împart în clase principale de calitate.

Tabelul 8.10 % %Pm. necesită adaosuri de elemente de aliere în concentraţii ce depăsesc nivelurile limită date în tabelul 57 . C + r sau Cs (obţinută prin călire superficială). fără să li se impună condiţii privind comportarea la TT sau gradul de puritate. Oţelurile nealiate speciale sunt oţeluri cu caracteristici superioare celor corespunzătoare oţelurilor de uz general. − are conţinuturile de impuriţăţi %Pm. conţine unul sau mai multe elemente de microaliere (Nb. − este destinată durificării prin precipitare. Oţelurile aliate de calitate sunt oţeluri destinate utilizării în aplicaţii similare celor corespunzătoare oţelurilor nealiate de calitate.11 µΩm . iar durificarea prin precipitare se realizează prin răcire controlată de la temperatura de prelucrare prin deformare la cald. care nu sunt destinate aplicării de TT şi care. asigurate în special prin controlul riguros al compoziţiei chimice. mm s ≤ 16 s ≤ 16 s ≤ 16 10 ≤ s ≤ 16 − − − Prescripţia Rm. V etc.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale B. O marcă de oţel este inclusă în categoria oţelurilor nealiate speciale dacă îndeplineşte una sau mai multe dintre următoarele condiţii: − are prescrisă energia de rupere KV în starea C + r (obţinută prin călire martensitică şi revenire). Prescripţiile privind caracteristicile oţelurilor nealiate de uz general Caracteristica prescrisă Rezistenţa la tracţiune minimă Limita de curgere minimă Alungirea procentuală după rupere minimă Energia de rupere minimă.max ≥ 0.min ≤ 690 N/mm2 Re.max ≥ 0. are structura ferito-perlitică. − are conţinut scăzut de incluziuni nemetalice. pe epruvete prelevate longitudinal din produse Concentraţia masică de carbon maximă Concentraţia masică de fosfor maximă Concentraţia masică de sulf maximă Grosimea produsului s. D.min ≤ 360 N/mm2 Amin ≤ 26 % KVmin ≤ 27 J %Cm. are %Cm ≥ 0.045 % C. − are prescrisă o energia de rupere (determinată pe epruvete prelevate longitudinal din semifabricate sau produse) KV > 27 J la −50 oC.25 % . − are rezistivitatea electrică ρ < 0.025 %. pentru a realiza caracteristicile prescrise. proceselor tehnologice de elaborare şi prin aplicarea tratamentelor termice de călire şi revenire sau de durificare superficială.045 % %Sm.2.) în concentraţii care menţin oţelul în categoria oţelurilor nealiate. % Sm ≤ 0. − are prescrisă adâncimea de călire sau duritatea superficială în una din stările C. la +20 oC..max ≥ 0. purităţii. Oţelurile nealiate de calitate sunt oţeluri la care prescripţiile privind calitatea sunt mai severe decât la oţelurile nealiate de uz general. în această categorie sunt incluse oţelurile nealiate care nu se încadrează în clasele A sau B.

lim.08 0.50 0. oţelurile pentru piesele destinate construcţiei de maşini. .50 0.3.lim. % EAm. oţelurile pentru rulmenţi. care îndeplinesc (simultan) condiţiile: .7 ∑ EAm .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8.3. d) oţelurile bifazice (dual−phase steel). valoarea limită a sumei concentraţiilor lor se consideră 0. e) oţelurile la care singurul element de aliere prescris este cuprul.2 < 380 N/mm2. sudabile Elementul Valoarea limită. Limitele compoziţiei chimice a oţelurilor aliate de calitate cu granulaţie fină.au limita de curgere minimă (determinată pe produse cu s ≤ 10 mm) Rp0. oţelurile pentru recipiente sub presiune şi oţelurile pentru ţevi.12 0. b) oţelurile pentru electrotehnică. oţelurile inoxidabile. oţelurile pentru scule şi oţelurile cu proprietăţi fizice speciale.06 1. în categoria oţelurilor aliate de calitate se încadrează: a) oţelurile de construcţie cu granulaţie fină sudabile. % EAm. Oţelurile aliate speciale sunt oţeluri la care se impun condiţii stricte privind compoziţia chimică. oţelurile refractare. pentru alte elemente se foloseşte tabelul 8. introduse în scopul satisfacerii unor prescripţii referitoare la caracteristicile magnetice: c) oţelurile pentru produse la care se fac prelucrări severe (cu grade mari de deformare) prin deformare plastică la rece şi care conţin elemente ce asigură finisarea granulaţiei. care conţin ca elemente de aliere numai siliciul sau siliciul şi aluminiul.12 Dacă elementele marcate * şi ** sunt prescrise în combinaţie.1. condiţiile de elaborare şi metodele de control al calităţii pentru a li se asigura caracteristici ridicate.12 0. pentru acelaşi tip de aplicaţie tehnică pot fi utilizate oţeluri din mai multe clase (oţeluri nealiate şi/sau aliate).10 Niobiu** Nichel* Titan** Vanadiu** Zirconiu** 0. E. lim .80 0.au concentraţii ale elementelor de aliere mai mici decât valorile limită prezentate în tabelul 8. în această categorie se încadrează oţelurile speciale de construcţie. În funcţie de condiţiile specifice de utilizare. prescrise cu abateri mici. Tabelul 8. care au (datorită TT aplicate) o structură alcătuită dintr-o matrice feritică şi 10…35 % formaţiuni martensitice fine. 58 .au energia de rupere (determinată pe epruvete prelevate longitudinal din produse) KV ≤ 27 J la −50 oC. % Elementul Valoarea limită. % Crom* Cupru* Lantanide ( fiecare) Mangan Molibden* 0. .50 0. uniform dispersate în matrice.1.

Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale

8.2.2. Simbolizarea oţelurilor comerciale
Simbolizarea alfanumerică a oţelurilor este reglementată de standardul SR EN 10027-1, completat cu SR CR 10260, iar prescripţiile privind simbolizarea numerică sunt cuprinse în standardul SR EN 10027-2. Conform SR EN 10027-1 simbolizarea alfanumerică cuprinde trei grupe de simboluri (care se scriu fără spaţii între ele): simboluri principale, care constau din grupe de litere şi cifre, simboluri suplimentare pentru oţel, formate din caractere alfanumerice scrise după simbolurile principale şi simboluri suplimentare pentru produse, formate din caractere alfanumerice, separate de simbolurile oţelului prin semnul + şi care codifică condiţiile speciale impuse produselor, tipul de acoperire a produselor sau o anumită stare de tratament a acestora. În funcţie de semnificaţiile simbolurilor principale, oţelurile se împart în două categorii: oţeluri simbolizate în funcţie de utilizare şi caracteristici mecanice sau fizice şi oţeluri simbolizate după compoziţia chimică. Structura şi conţinutul simbolurilor în funcţie de utilizare şi caracteristici pentru cele mai folosite categorii de oţeluri sunt prezentate în tabelul 8.4; structura şi conţinutul simbolurilor după compoziţia chimică pentru cele mai utilizate categorii de oţeluri la care se foloseşte această modalitate de simbolizare sunt redate, de asemenea, în tabelul 8.4. Simbolizarea numerică a mărcilor de oţel este complementară simbolizării alfanumerice şi se utilizează numai pentru oţelurile care fac obiectul unor operaţii comerciale, acest tip de simbolizare fiind mai potrivit prelucrării automate a datelor; simbolul constă dintr-un număr fix de cifre şi se alocă de către autoritatea naţională sau europeană de standardizare, în urma unei cereri formulate de producătorul de oţeluri. Până la înlocuirea tuturor standardelor de oţeluri aprobate înainte de 1992 (standarde marcate cu sigla STAS) se menţine (împreună cu prescripţiile de simbolizare anterior prezentate) şi posibilitatea simbolizării oţelurilor conform acestor standarde, ce cuprind următoarele reguli: • oţelurile carbon (nealiate) pot fi (în funcţie de calitate în care sunt realizate): oţeluri de uz general, de calitate (cu compoziţia chimică mai precis delimitată şi conţinuturile de impurităti mai mici decât la oţelurile de uz general) sau superioare (cu compoziţia chimică mai precis delimitată şi conţinuturile de impurităti mai mici decât la oţelurile de calitate), iar oţelurile aliate pot fi obişnuite (de calitate) sau superioare; • oţelurile nealiate de uz general, oţelurile microaliate şi slab aliate cu
59

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

granulaţie fină şi rezistenţă mecanică ridicată, oţelurile nealiate pentru turnare în piese etc. se simbolizează în funcţie de utilizare şi caracteristici mecanice, simbolul fiind alcătuit din o literă sau un grup de litere (OL în cazul oţelurilor carbon pentru construcţii metalice şi mecanice, R în cazul oţelurilor pentru cazane şi recipiente sub presiune ce funcţionează la temperatură ambiantă sau scăzută, K în cazul oţelurilor pentru cazane şi recipiente sub presiune ce funcţionează la temperatură ambiantă sau ridicată, OCS în cazul oţelurilor cu granulaţie fină pentru construcţii sudate, OLT în cazul oţelurilor nealiate pentru ţevi etc.) şi un număr care arată valoarea minimă a Rm în N/mm2; de exemplu, OL 370 este un oţel carbon de uz general pentru construcţii metalice şi mecanice cu Rm ≥ 370 N/mm2 , iar OCS 510 este un oţel pentru construcţii sudate cu Rm ≥ 510 N/mm2; simbolurile acestor oţeluri pot fi completate cu litere sau cifre care indică gradul de dezoxidare, clasa de calitate sau varianta tehnologică de elaborare ale oţelului; • oţelurile nealiate şi aliate, de calitate sau superioare, se simbolizează după compoziţa chimică, simbolul fiind alcătuit astfel: − în cazul oţelurilor nealiate: un grup de litere (OLC în cazul oţelurilor prelucrate prin deformare plastică pentru construcţia de maşini, OSC în cazul oţelurilor carbon pentru scule, OSP în cazul oţelurilor pentru pile, AUT în cazul oţelurilor pentru prelucrarea pe maşini unelte automate etc.), un număr egal cu 100%Cm (sau cu 10%Cm în cazul oţelurilor carbon pentru scule), %Cm fiind concentraţia masică medie de carbon a mărcii de oţel (valoarea medie aritmetică a limitelor intervalului prescris de standard pentru concentraţia masică a carbonului) şi litera X, dacă oţelul este superior; de exemplu, OLC 45 este un oţel carbon de calitate cu %Cm = 0,45 %, OLC 15 X este un oţel carbon superior cu %Cm = 0,15 %, AUT 30 este un oţel pentru prelucrarea pe maşini unelte automate cu %Cm = 0,30 %, iar OSC 10 este un oţel carbon pentru scule cu %Cm = 1 %; − în cazul oţelurilor aliate: litera T, dacă oţelul este destinat realizării pieselor turnate, un număr egal cu 100%Cm (%Cm având aceeaşi semnificaţie ca la oţelurile nealiate), simbolurile chimice ale elementelor de aliere, scrise în ordinea crescătoare a importanţei lor (sau în ordinea crescătoare a concentraţiei lor masice), un număr egal cu 10%EAp, %EAp fiind concentraţia masică medie a elementului de aliere principal (scris ultimul în structura simbolului) şi de litera X, dacă otelul este superior; de exmplu, T 15MoNiCr180 este un oţel pentru turnare în piese cu %Cm = 0,15 %, aliat cu Mo, Ni şi Cr, elementul de aliere principal fiind cromul, aflat în concentraţia %Crm = 18 %, iar 42MoCr11 X este un oţel superior (destinat realizării de semifabricate prelucrate prin deformare plastică la cald pentru construcţia de maşini) cu %Cm = 0,42 %, aliat cu Mo şi Cr, elementul de aliere principal fiind cromul, aflat în concentraţia %Crm = 1,1 %.
60

Tabelul 8.4. Principalele date privind simbolizarea oţelurilor comerciale

A. Oţeluri simbolizate în funcţie de caracteristici

Categoria oţelurilor

Exemplu

KV, J 27 40 60 Simbolizare JR KR LR J0 K0 L0 J2 K2 L2 J3 K3 L3 J4 K4 L4 J5 K5 L5 J6 K6 L6
o

T, C

Oţeluri pentru construcţii

S

nnn ≡ Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi

20 0 −20 −30 −40 −50 −60

C ≡ formare la rece E ≡ emailare F ≡ forjare L ≡ temperat. scăzută N ≡ normalizat O ≡ platforme marine Q ≡ călit şi revenit S ≡ construcţii navale T ≡ ţevi W ≡ rezistent la coroziune atmosferică G ≡ alte caracteristici (grad de dezoxidare etc..) H ≡ temperat. ridicată L ≡ temperat. scăzută R ≡ temperat. ambiantă X ≡ temperatură ridicată şi temperatură scăzută

- oţel cu Re ≡235N/mm2, la care se garantează KV = 27 J la −20 oC, calmat complet (G3);

S235J2G3

- simbolizare veche:
OL 370.4.k

Oteluri pentru recipiente sub presiune Oţeluri pentru ţevi destinate conductelor

P

nnn ≡ Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi

B ≡ recipiente de gaz M ≡ laminat termomec. N ≡ normalizat Q ≡ călit şi revenit S ≡ pentru recip. simple T ≡ pentru ţevi G ≡ alte caracteristici M ≡ laminat termomec. N ≡ normalizat Q ≡ călit şi revenit G ≡ alte caracteristici

P265GH - oţel pentru recipiente
sub presiune cu Re = 265 N/mm2 şi caracteristici specificate la temperaturi ridicate

- simbolizare veche :
K 410

L

nnn ≡Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi

L360Q
- oţel pentru ţevi cu Rp02 ≥ 360 N/mm2, în stare călit şi revenit

Tabelul 8.4. Principalele date privind simbolizarea oţelurilor comerciale − continuare

Oţeluri pentru piese destinate construcţiei de maşini Oţeluri pentru şine de cale ferată

E

nnn ≡ Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi nnn ≡ Rm min., în N/mm2 Cnn ≡ laminat la rece Dnn ≡ laminat la cald pentru formare directă la rece (cifrele desemnează calităţi diferite)

E335 G ≡ alte caracteristici (grad de dezoxidare etc.) Mn ≡ conţinut ridicat de mangan G ≡ alte caracteristici C ≡ destinat tragerii la rece
- oţel cu Re ≥ 335 N/mm2

R

Q ≡ călit şi revenit

- simbolizare veche OL 60 R0900Mn - oţel cu Rm ≥ 900
N/mm2, cu conţinut de mangan precizat

Oţeluri pentru produse plate D destinate ambutisării

EK ≡ pentru emailare la rece convenţională ED ≡ pentru emailare directă an ≡ simbolul chimic al elementului precizat urmat eventual de o cifră care reprezintă de 10 x media intervalului precizat al acestui element

DC04EK
- oţel laminat la rece pentru emailare convenţională

B. Oţeluri simbolizate în funcţie de compoziţia chimică B1. Oţeluri nealiate cu %Mnm < 1%

Categoria oţelurilor

Exemplu

Oţeluri nealiate cu %Mn m < 1% (cu excepţia celor pentru automate)

C

E ≡ cu un connţinut maxim de sulf precizat; D ≡ pentru trefilarea sârmei; C ≡ pentru formarea la rece; nnn ≡ 100· %Cm S ≡ pentru arcuri; U ≡ pentru scule; W ≡ pentru sârme electrozi; G ≡ alte caracteristici

C35E4 an ≡ EA[10·%EAm]
- oţel carbon cu %Cm = 0,35 % şi conţinut precizat de sulf; - simbolizare veche:

OLC 35 X

Tabelul 8.4. Principalele date privind simbolizarea oţelurilor comerciale − continuare

B2. Oţeluri nealiate cu %Mnm ≥ 1% şi oţeluri aliate

Categoria oţelurilor

Exemplu

Oţeluri nealiate cu %Mn m ≥ 1%, oţeluri nealiate pentru automate şi oţeluri aliate cu %EAmj < 5 %, j = 1…n Oţeluri aliate cu %EAmj ≥ 5 %, j = 1...n (cu excepţia oţelurilor rapide)

nnn ≡ 100 %Cm a ≡ EA1…EAj…EAn concentraţia

n−n…≡ k1·%EAm1−…−kj·%EAmj−… − kn·%EAmn Factorul Element kj Cr,Co,Mn,Ni,Si,W 4 Al,Be,Cu, Mo, 10 Nb,Pb,Ta,Ti,V, Zr; Ce, N, P, S; 100 B 1000 n−n…≡ k1·%EAm1−…−kj·%EAmj… − kn·%EAmn

13CrMo4−5 - oţel cu %Cm ≡ 0,13%, %Crm ≡ 1,0%, %Mom ≡ 0,5% - simbolizare veche 14MoCr10 X6CrNiTi18−10

X

nnn ≡ 100 %Cm

a ≡ EA1…EAj…EAn concentraţia

- oţel cu %Cm = 0,06%, %Crm = 18%, %Nim = 10%, stabilizat cu Ti ;

Oţeluri rapide

HS

n−n−n−n ≡ %Wm−%Mom−%Vm−%Com

- simbolizare veche: 10TiNiCr180 HS2-9-1-8 - oţel rapid cu %Wm = 2%, %Mom = 9%, %Vm =1%, %Com = 8%

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

8.3. Oţelurile carbon cu destinaţie generală
8.3.1. Oţelurile carbon de uz general
În această categorie sunt incluse oţelurile (hipoeutectoide) livrate sub formă de semifabricate prelucrate prin deformare plastică la cald (laminare, forjare), destinate realizării structurilor metalice (construcţii civile, poduri, instalaţii de ridicat şi transportat, construcţii metalice pentru utilajul petrolier, petrochimic şi de rafinării, stâlpi, piloni etc.) sau mecanice (piese pentru construcţia de maşini) cu solicitări mici sau moderate în exploatare. Produsele laminate din astfel de oţeluri se livrează de regulă netratate termic sau în starea obţinută după normalizare, iar produsele obţinute prin forjare se livrează în starea obţinută după TT de normalizare sau de recoacere completă. Aceste oţeluri nu sunt destinate aplicării tratamentelor termice sau termochimice, astfel că produsele realizate din astfel de materiale au caracteristicile mecanice ale semifabricatelor în stare de livrare. Caracteristicile impuse de o anumită aplicaţie se pot asigura alegând corespunzător concentraţia de carbon şi tehnologia de elaborare, în special, gradul de dezoxidare, din acest punct de vedere existând două tipuri de oţeluri: oţeluri calmate (dezoxidate complet la elaborare cu siliciu, mangan şi aluminiu) şi oţeluri necalmate (nedezoxidate complet la elaborare); oţelurile calmate au o structură omogenă, prezintă rezistenţă mecanică bună (datorită efectului de durificare pe care îl au incluziunile nemetalice uniform distribuite în structura oţelului), dar prelucrabilitatea lor prin deformare plastică la rece este relativ redusă, în timp ce oţelurile necalmate sunt mai ieftine, se prelucrează mai bine prin deformare plastică la rece, dar prezintă pericolul fragilizării prin îmbătrânire (v. scap. 4.3.2) şi de aceea nu se recomandă a fi utilizate pentru realizarea de construcţii sudate. Oţelurile carbon de uz general se produc conform STAS 500, care prevede împărţirea acestor oţeluri după garanţiile date la livrare în patru clase de calitate: clasa 1 − cu garanţii privind compoziţia chimică şi caracteristicile mecanice la tracţiune şi îndoire la rece, clasa 2 − cu garanţii suplimentare (faţă de clasa 1) privind energia de rupere la 20 oC, clasa 3 − cu garanţii suplimentare privind energia de rupere la 0 oC şi clasa 4 − cu garanţii suplimentare privind energia de rupere la −20 oC. De exemplu, marca de oţel simbolizată (conform STAS 500) OL 370.4k, corespunde unui oţel nealiat cu Rm ≥ 370 N/mm2, elaborat în clasa de calitate 2 şi calmat (indicaţie dată de litera k din simbol); conform noului sistem de simbolizare, această marcă de oţel (care are limita de curgere Re ≥ 235 N/mm2) se simbolizează S235J2G3 (v. tabelul 8.4).
64

Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale

8.3.2. Oţelurile carbon de calitate
Aceste oţeluri carbon sunt utilizate sub formă de semifabricate realizate prin deformare plastică, au tehnologiile de elaborare mai complexe decât cele folosite la oţelurile de uz general şi sunt destinate fabricării pieselor care se tratează termic şi/sau termochimic pentru obţinerea caracteristicilor mecanice impuse de condiţiile lor de utilizare. Oţelurile din această categorie sunt hipoeutectoide (cu structura de echilibru la ta alcătuită din ferită şi perlită) şi se pot clasifica, în funcţie de TT final care asigură cele mai bune caracteristici de utilizare produselor, în: oţeluri pentru carburare (cementare), care au %Cm ≤ 0,25 % şi oţeluri pentru îmbunătăţire (călire martensitică + revenire înaltă – v. scap. 6.5), care au concentraţia masică de carbon 0,25% < %Cm ≤ 0,6%. Conform STAS 880, care reglementează la noi în ţară producerea oţelurilor carbon de calitate, acestea pot fi elaborate şi ca oţeluri superioare (marcate cu litera X după simbolul recomandat de STAS 880), pentru care se prevăd condiţii suplimentare privind puritatea şi caracteristicile tehnologice sau ca oţeluri cu conţinut controlat de sulf (marcate cu litera S după simbolul recomandat de STAS 880), la care %Sm = 0,020…0,040 %. Oţelurile carbon de calitate se utilizează sub formă de produse plate şi profile laminate la cald, semifabricate pentru forjare, sârme laminate şi trase, produse tubulare, destinate fabricării pieselor cu solicitări mici şi moderate în exploatare; oţelurile pentru cementare se utilizează la confecţionarea pieselor supuse la uzare, oboseală şi/sau solicitări cu şoc, deoarece după tratamentul complet de cementare (v. scap. 6.6.2) se obţin piese cu stratul superficial îmbogăţit în carbon (cu structură martensitică) dur şi rezistent la uzare şi la fisurare prin oboseală şi cu miezul rezistent şi tenace (datorită conţinutului scăzut de carbon al oţelului), iar oţelurile pentru îmbunătăţire se folosesc pentru fabricarea pieselor supuse în exploatare la solicitări mecanice medii sau chiar ridicate. La alegerea oţelurilor din această categorie trebuie să se ţină seama că au călibilitatea redusă (v. scap. 6.4.2 şi 7.4.), ceea ce permite utilizarea lor în special la piesele cu secţiuni mici. Deoarece alegerea TT ce trebuie aplicat pieselor fabricate din aceste oţeluri este dependentă de conţinutul lor de carbon, oţelurile din această categorie se simbolizează după compoziţia chimică; de exemplu, marca simbolizată (conform STAS 880) OLC 15 sau (conform SR EN 10027−1) C15 corespunde unui oţel pentru cementare cu %Cm = 0,15 %, iar marca simbolizată (conform STAS 880) OLC 45 sau (conform SR EN 10027−1) C45 corespunde unui oţel pentru îmbunătăţire cu %Cm = 0,45 %.
65

care au %Cm ≤ 0. Combinaţia optimă a caracteristicilor de utilizare (care asigură valori ridicate pentu rezistenţa la tracţiune. ceea ce dă posibilitatea realizării unor produse cu caracteristici mecanice superioare celor asigurate la produsele confecţionate din oţeluri carbon. ca urmare. care fac parte (conform SR EN 10020) din categoria oţelurilor aliate speciale şi se utilizează pentru realizarea elementelor (pieselor) puternic solicitate în exploatare ale construcţiilor mecanice (maşini şi utilaje). în cazul folosirii oţelurilor pentru cementare. cu conţinuturi reduse de carbon şi caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate). călibilitatea acestor oţeluri este mai mare decât cea corespunzătoare oţelurilor carbon şi este posibil (de exemplu) ca. energia de rupere. în: oţeluri pentru carburare (cementare) sau carbonitrurare. Datorită influenţei elementelor de aliere asupra vitezei de răcire critice vrc. Producerea şi comercializarea semifabricatelor deformate plastic la cald din oţeluri aliate superioare pentru îmbunătăţire este reglementată în prezent şi de standardul SR EN 10083−1:1997. Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini fac parte din clasa structurală a oţelurilor perlitice (v. Producerea oţelurilor aliate pentru semifabricatele prelucrate prin deformare plastică destinate realizării pieselor pentru construcţia de maşini este reglementată la noi în ţară de STAS 791. alungirea procentuală după rupere.5). 7.25% < %Cm ≤ 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8. rezistenţa la oboseală. 6.6%. scap. Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini Oţelurile din această categorie sunt oţeluri slab şi mediu aliate. care prevede elaborarea lor atât ca oţeluri aliate obişnuite. pentru care se impune ca %Smax. cât şi ca oţeluri aliate superioare. rezistenţa la uzare etc. pentru a valorifica corespunzător aceste proprietăti tehnologice ale oţelurilor aliate. realizând o valorificare maximă a prezenţei elementelor de aliere) se obţine la produsele confecţionate din astfel de oţeluri numai după aplicarea unor tratamentelor termice sau termochimice finale adecvate. %Pmax ≤ 0. tratamentul de călire să aibă efect şi asupra miezului pieselor (determinând obţinerea unor structuri de tip martensitic sau bainitic.25 % şi oţeluri pentru îmbunătăţire (călire martensitică + revenire înaltă – v. %Pmax ≤ 0.035 %.5). care au concentraţia masică de carbon 0. care conţine reglementări mai stricte (decât STAS 791) privind caracteristicile mecanice şi condiţiile de livrare. oţelurile aliate pentru construcţia de maşini se pot clasifica. limita de curgere.025 %).. scap. cât şi SR EN 10083 includ şi benzile de 66 . atât STAS 791. la care se prescrie un nivel mai scăzut al conţinuturilor de impurităţi (%Smax. în funcţie de tratamentul final care trebuie aplicat (obligatoriu) produselor realizate din aceste materiale.4.

fiind prescrisă încadrarea într-o banda normală (extinsă) a oţelurilor obişnuite şi încadrarea într-o banda îngustă a oţelurilor cu călibilitate garantată.4 %). a rezistenţei la uzare şi a rezistenţei la oboseală). manganul favorizează însă creşterea excesivă a granulaţiei la încălzire. De asemenea. iar mărcile 40Cr10. 34MoCr11. 20CrMnTi4−4−1. a) Oţelurile având ca element de aliere principal cromul. scap 7.1). Nichelul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) trece complet în masa lor structurală de bază (are solubilitate bună în Fe − v. 67 .Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale călibilitate pentru cele mai utilizate oţeluri (v. b) Oţelurile având ca element de aliere principal nichelul. în practică se utilizează şi oţeluri Cr − Mn. din care mărcile 15Cr08. 17CrMn4−4. 20MoNi35.2).4. 51VMnCr11 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 40Cr4.30 %). atât în cazul oţelurilor pentru cementare sau carbonitrurare. 42MoCr11. Deoarece este un metal scump. Ni – Cr − Mo. Cromul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) contribuie la creşterea rezistenţei mecanice. Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini pot fi grupate. datorită proprietăţilor lor tehnologice (nu prezintă fragilitate la revenire) şi efectelor favorabile pe care le are alierea cu Mo asupra proprietăţilor de utilizare ale acestora (creşterea rezistenţei mecanice. STAS 791 cuprinde mai multe mărci de oţeluri având cromul ca EAp. tabelul 7. 17MnCr10. 17MoCrNi14 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 17NiCr6−4. 51CrMnV4−4−1) – unor oţeluri pentru îmbunătăţire. scap 6. în funcţie de elementul principal de aliere EAp. 19CrMo4−2) corespund unor oţeluri pentru cementare. %Mnm = 0. nichelul micşorează sensibilitatea la supraîncălzire şi finisează granulaţia oţelurilor. mărind rezistenţa mecanică şi tenacitatea şi îmbunătăţind călibilitatea oţelurilor.090 %) sau vanadiu (%Vm = 0. fără să afecteze substanţial tenacitatea (creşterea cu un procent a %Crm măreşte Rm cu 80…100 N/mm2 şi determină o scădere a A cu numai 1. recurgându-se la reţete de aliere complexe. pentru piesele destinate construcţiei de maşini nu se folosesc de obicei oţeluri aliate numai cu nichel. dar este mult mai ieftin. astfel că oţelurile de tipul Cr − Mn se aliază suplimentar cu titan (%Tim = 0.030…0. ce nu se produce dacă oţelurile sunt aliate suplimentar cu molibden (%Mom = 0. 20TiMnCr12.15…0.8…1. oţelurile Cr − Mo sau Cr – Mn − Mo sunt preferate în multe aplicaţii tehnice. Deoarece manganul are aproape aceleaşi efecte asupra călibilităţii. în următoarele tipuri.20 %). 34CrMo4−2. 19MoCr11 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 15Cr3. Ni − Mo. din care STAS 791 cuprinde mărcile 17CrNi16.4).5 %) şi măreşte călibilitatea.10…0. 20NiMo14−2.8…1. (%Crm = 0. de tipul: Ni − Cr.3 %. 42CrMo4−2. Cromul şi manganul favorizează apariţia fenomenului de fragilitate reversibilă la revenire (v.

Manganul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) contribuie la creşterea caracteristicilor de rezistenţă mecanică (Rm şi Rp0.). 43MoMn16. Compoziţia chimică de bază a unui astfel de oţel este cea corespunzătoare oţelurilor de îmbunătăţire Cr − Mo. cât şi în cazul oţelurilor pentru îmbunătăţire. V sau Ti. 34CrNiMo6−6−2). c) Oţelurile având ca element de aliere principal manganul. 43MnMo6−2. d) Oţelurile având ca element de aliere principal aluminiul.36..0. Evitarea fragilizării la revenire şi reducerea sensibilităţii la supraîncălzire se realizează la aceste oţeluri prin alierea suplimentară cu Mo. micşorând numai puţin caracteristicile de plasticitate (A sau Z).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 17NiCrMo6−4−2). STAS 791 cuprinde următoarele mărci de oţeluri din această categorie: 31VMn12. Oţelurile aliate cu mangan sunt sensibile la supraîncălzire (granulaţia acestora creşte mult dacă sunt încălzite la temperaturi ridicate sau sunt menţinute timp îndelungat în domeniul austenitic) şi prezintă fenomenul de fragilizare la revenire.1 % şi %Mom = 0. 35Mn14. Siliciul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) contribuie la creşterea limitei de elasticitate. de exemplu.2). care conferă acestor piese o anizotropie avansată a proprietăţilor mecanice (raportul dintre energia de rupere determinată pe epruvete prelevate longitudinal şi cea determinată pe epruvete prelevate transversal pe direcţia de deformare poate ajunge la 4:1). %Alm = 0. această din urmă particularitate face ca oţelurile cu mangan să se utilizeze în special pentru realizarea de semifabricate turnate sau pentru obţinerea semifabricatelor prelucrate prin deformare plastică la cald destinate pieselor solicitate uniaxial în exploatare (bare de tracţiune.65 %. Aşa cum s-a arătat anterior.35…1..70…1. orientate în direcţia de deformare plastică). manganul măreşte călibilitatea oţelurilor în aceeaşi măsură ca şi cromul şi este un element de aliere ieftin. 34MoCrNi16 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 40NiCr5−4. 6. scap.6.40 %.15…0. Aceste oţeluri sunt destinate pieselor la care se aplică tratamentul termochimic de nitrurare în vederea obţinerii unei rezistenţe ridicate la uzare (v. tije pentru pompe etc.25 %. marca de oţel 38MoAlCr15 cuprinsă în STAS 791 (simbolizată conform SR EN 10027−1 38AlCrMo10−6−1) are compoziţia caracterizată de %Cm = 0.3). la care se adaugă %Alm = 0.6…1. 30MoCrNi20. a rezistenţei la uzare. e) Oţelurile având ca element de aliere principal siliciul. 35MnMoV6−2−1). iar la piesele realizate prin deformare plastică la cald din astfel de oţeluri se obţine o structură în benzi (alcătuită din şiruri alternante de ferită şi perlită. din care STAS 791 cuprinde mărcile 40CrNi12. a rezistivităţii electrice şi a permeabilităţii magnetice şi micşorează sensibilitatea acestora la supraîncălzire. Pentru a conferi pieselor pentru construcţia de maşini 68 . 30NiCrMo8−8−2. %Crm = 1. 35VMoMn14 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 35Mn6.1 %.

5. unghiul α.2. se formează între piese o baie de material metalic topit BMT. lăţimea 69 . configuraţia definită de următorii parametri geometrici: deschiderea b. Sudarea printr-un astfel de procedeu este rezultatul unei activări termice importante.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale caracteristicile de tenacitate necesare. eventual.2. prin topirea marginilor pieselor şi. aşa cum se arată în figura 8. eventual. Particularităţile realizării construcţiilor sudate Prin sintagma “construcţii sudate” se denumesc în cadrul acestui subcapitol structurile mecanice obţinute din mai multe elemente metalice îmbinate între ele cu ajutorul unui procedeu de sudare prin topire. care se transformă prin solidificare într-o cusătură sudată CUS. lungimea L şi. se practică alierea suplimentară a oţelurilor din această categorie cu mangan şi crom.1. STAS 791 cuprinde ca mărci de oţeluri având Si ca EAp: 20MnCrSi11 şi 36MnCrSi13 (simbolizate conform SR EN 10027−1 20SiCrMn4−4−4 şi 36SiCrMn5−4−4). care determină încălzirea locală (cu ajutorul unei surse termice adecvate) a materialului pieselor supuse sudării (numit material de bază MB) la temperaturi superioare temperaturii lui ts. 8. 8. Fig. a unui material de adaos MA. Elemntele caracteristice realizării îmbinărilor sudate prin topire Realizarea îmbinărilor sudate prin topire presupune prelucrarea prealabilă a marginilor pieselor care trebuie îmbinate în scopul obţinerii unui rost de sudare.5. având. folosite în aplicaţiile tehnice ca înlocuitoare (ieftine) ale oţelurilor Cr – Mo. Oţelurile pentru construcţii sudate 8. rădăcina c.

odată cu răcirea băii de metal topit formate în rostul dintre piese şi realizarea CUS. cu relaţiile: S MB S MA . rândurile depuse prin sudare şi cusăturile sudate se caracterizează prin următorii parametrii geometrici: pătrundera p. 70 . (8. iar ansamblul tuturor ciclurilor termice din această zonă este denumit câmp termic de sudare.3. ti < ts şi vr .3. în timpul sudării orice punct situat în zona din MB adiacentă CUS este supus unui ciclu termic caracterizat de parametrii vi. iar rândurile situate la acelaşi nivel alcătuiesc straturile CUS. în funcţie de valorile parametrilor ce le caracterizează. b − CUS realizată din mai multe straturi Pe baza celor prezentate rezultă că îmbinările sudate prin topire din alcătuirea construcţiilor sudate prezintă trei zone caracteristice: CUS. Fig. Acţiunea ciclurilor termice care alcătuiesc câmpul termic la sudare determină. prin deplasarea sursei termice în direcţia de sudare. un rând fiind partea din CUS realizată la o singură deplasare a sursei termice de sudare în lungul rostului de sudare. lăţimea lc şi supraînălţarea h. care se pot evidenţia clar şi pe imaginile macrostructurilor îmbinărilor sudate. Pentru a defini gradul de participare a MB şi MA la formarea unei CUS se definesc parametrii pMB (numit participarea MB) şi pMA (numit participarea MA). ZIT şi MB.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR l şi raza r. Ca urmare a acestui proces. de tipul celor prezentate în figura 8. 8. p MA = . motiv pentru care zona adiacentă CUS afectată de acţiunea ciclurilor termice este denumită zonă influenţată termic (sau zonă influenţată termomecanic) ZIT. modificarea structurii şi proprietăţilor mecanice ale materialului pieselor supuse sudării şi generarea unui câmp de tensiuni mecanice reziduale. are loc şi răcirea acestei zone din MB cu o viteză medie vr. O parte din energia sursei termice utilizate la sudarea prin topire produce încălzirea (cu o viteză vi) la ti < ts a unei zone din MB adiacente locului de formare a CUS.2. CUS poate fi realizată din unul sau mai multe rânduri. Imaginile macroscopice ale îmbinărilor sudate realizate între două piese din oţel: a − CUS realizată din două straturi.1) p MB = S MB + S MA S MB + S MA în care SMB şi SMA sunt ariile precizate în figura 8. În funcţie de grosimea pieselor care se îmbină prin sudare.

2) în care %EAm. prin alegerea judicioasă a cuplului MB – MA . (8. după fiecare secvenţă de cristalizare.4): cristalizarea BMT este dirijată. Structura CUS reflectă direct particularităţile cristalizării primare a BMT (v. şi prin realizarea unor valori adecvate ale pMB şi pMA.CUS se poate estima cu relaţia: % EAm . defosforare. a învelişului electrozilor. fig. H2. a fluxurilor de sudare. dezoxidare. rezultă că asigurarea unei compoziţii chimice favorabile a BMT. între materialul de la suprafaţa băii. CUS se formează prin solidificarea BMT. sârme etc.). prin topirea marginilor pieselor şi a unui MA (sub formă de electrozi înveliţi. a gazelor de protecţie etc. datorită eliberării de energie termică. Deoarece are volum redus şi este supraîncălzită şi agitată sub acţiunea concentrată a sursei termice. desulfurare. iar ∆%EAm – pierderile (−) sau aporturile (+) de component datorită interaţiunii BMT cu zgura şi atmosfera din jurul sursei termice.CUS = p MB % EAm . BMT are compoziţia chimică omogenă. 8. în rostul dintre piesele care trebuie îmbinate. este unul din mijloacele cele mai eficiente prin care se poate acţiona în vederea obţinerii unei CUS de calitate. MB + p MA % EAm . Aspectele prezentate conduc la concluzia că atât BMT. deoarece structura şi proprietăţile mecanice ale materialelor metalice depind esenţial de compoziţia lor chimică.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8. MA ± ∆% EAm . materialul metalic din BMT este încălzit şi cristalizarea sa este întreruptă până când transferul de căldură spre MB asigură 71 . aflat sub acţiunea sursei termice concentrate şi materialul mai rece situat în zona de contact dintre BMT şi MB (care constituie suportul BMT) se crează gradienţi termici pe direcţia cărora se deplasează frontul de solidificare şi se dezvoltă cristalele CUS de formă columnară. aliere etc. cât şi CUS care se formează prin solidificarea acesteia.MB este concentraţia masică a componentului în MB. cristalizarea este intermitentă. ce se realizează. datorită interacţiunii cu aceste două medii.2. %EAm. vergele. au (în general) o compoziţie chimică diferită de ale MB şi MA. N2). iar concentraţia în BMT şi în CUS care se obţine prin solidificarea acesteia a oricărui component %EAm.5. BMT se află de obicei în contact cu un strat de zgură lichidă (realizat prin topirea învelişului electrozilor sau unui flux de sudare) şi cu atmosfera (protectoare) din jurul sursei termice utilizate la sudare. BMT suferă transformări de natură metalurgică (chimică): îmbogăţire în gaze (O2.MA – concentraţia masică a componentului în MA. Formarea CUS la sudarea prin topire a oţelurilor Aşa cum s-a precizat anterior.

iar forma acestor cristale este celular – dendritică (dendrite dezvoltate din cristalele MB pe care s-au format germenii cristalelor CUS). cristalizarea se realizează cu un număr redus de germeni cristalini. viteza de creştere a cristalelor CUS este mare. 8. 72 . în mod obişnuit germinarea cristalelor CUS se produce pe cristalele MB aflate în contact cu BMT (pe linia de fuziune). CUS va suferi şi un proces de cristalizare secundară şi în urma desfăşurării acestuia structura CUS se modifică. Fig.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR realizarea subrăcirii necesare continuării solidificării. deoarece unele caracteristici ale acesteia (granulaţia.4.) influenţează esenţial caracteristicile mecanice ale CUS. aşa cum se poate observa în figura 8. Particularităţile formării structurii CUS la sudarea prin topire a oţelurilor În morfologia CUS se evidenţiază efectele combinate ale cristalizării primare a BMT în condiţiile precizate mai înainte. combinată cu o alcătuire columnară. distribuţia incluziunilor nemetalice etc. Dacă aliajul (oţelul) ce corespunde compoziţiei chimice a CUS prezintă transformări de fază în stare solidă.4. CUS prezintă. influenţa structurii primare asupra proprietăţilor CUS se menţine însă. modul de distribuire a incluziunilor nemetalice etc. datorită creşterii dirijate a formaţiunilor cristaline pe direcţia gradientului maxim de temperatură (variabilă în timp). Structura primară (forma şi dimensiunile cristalelor. datorită solidificării intermitente. o alcătuire în straturi.) nu sunt eliminate ci numai estompate (mascate) de cristalizarea secundară.

structurile în ZIT pot fi modificate acţionând asupra regimului de sudare sau folosind preîncălzirea MB 73 . care au însă proprietăţi de plasticitate mai bune decât cele corespunzătoare structurilor din fâşia de supraîncălzire. ca urmare. la răcirea austenitei (supraîncălzite.fâşia IV (neaustenitizată ) conţine punctele în care tr ≤ ti < A1.5 şi considerând că ti şi vr sunt parametrii principali ce caracterizează posibilităţile de transformare structurală a MB sub acţiunea unui ciclu termic.5. dacă vr este mare. în această fâşie se obţine la încălzire austenită cu granulaţie fină. Pentru a evidenţia principalele aspecte legate de transformările structurale în ZIT. care se transformă la răcire. cu rezistenţă mecanică şi duritate ridicate. în structuri perlitice. care se transformă la răcire în structuri ferito−perlitice. caracterul acestor transformări depinzând de compoziţia chimică a MB şi de parametrii ciclurilor termice. − fâşia II (de normalizare) conţine punctele în care A3 ≤ ti < tcg. Parametrii ciclurilor termice de sudare şi. − fâşia III ( de austenitizare incompletă) conţine punctele în care A1 ≤ ti < A3. în această fâşie se produc modificări de structură numai dacă MB a fost ecruisat anterior prin deformare plastică la rece şi ciclurile termice de sudare produc recristalizarea primară a materialului (prin care se elimină ecruisarea şi textura de deformare) sau dacă MB a fost supus anterior unui TT de călire şi revenire. asemănătoare celor care se obţin prin călirea incompletă. bainită). . ZIT poate fi împărţită în următoarele zubzone (fâşii): − fâşia I (de supraîncălzire) conţine punctele în care tcg ≤ ti < ts (tcg − temperatura deasupra căreia se produce creşterea excesivă a cristalelor de austenită. iar ts − temperatura de solidificare − topire a MB). în structuri alcătuite din martensită şi ferită. folosind diagramele prezentate în figura 8. în funcţie de mărimea vitezei de răcire vr. asemănătoare celor obţinute prin aplicarea TT de normalizare sau în structuri de călire. cu temperatura de revenire inferioară ti şi ciclurile termice de sudare continuă transformările la revenire nefinalizate în timpul aplicării TT. dar cu tenacitate şi rezistenţă la fisurare scăzute. cu grăunţi grosolani) din această fâşie este favorizată formarea structurilor în afară de echilibru (martensită.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8. în această fâşie se obţine la încălzire o structură bifazică formată din austenită şi ferită. se consideră cazul sudării oţelurilor cu conţinut scăzut de carbon.3. Transformările structurale în ZIT la sudarea prin topire a oţelurilor Existenţa câmpului termic în ZIT poate determina desfăşurarea unor transformări structurale importante în această zonă. asemănătoare celor care se obţin prin aplicarea TT de recoacere incompletă sau.

acţiune localizată în principal în ZIT. care exprimă modul cum reacţionează un oţel faţă de acţiunea unui anumit proces de sudare. Aprecierea sudabilităţii unui oţel pe baza comportării metalurgice la sudare se face considerând drept criteriu principal compoziţia chimică a oţelului. cu caracteristici de tenacitate ridicate. Din cele prezentate rezultă că sudarea influenţează complex structura şi caracteristicile materialului din ZIT.5. Deoarece se urmăreşte obţinerea în ZIT a unor structuri cât mai aproape de echilibru. Definirea fâşiilor caracteristice ale ZIT la sudarea oţelurilor Factorul principal de apreciere a sudabilităţii este comportarea metalurgică la sudare. 8. de asemenea. ceea ce impune ca oţelurile destinate realizării construcţiilor sudate să aibă însuşirile tehnologice înglobate de noţiunea de sudabilitate. îmbunătăţirea etc. Structurile ZIT şi CUS şi stările de tensiuni reziduale din îmbinările sudate pot fi modificate. oţelurile destinate construcţiilor sudate trebuie să aibă compoziţia chimică stabilită astfel încât vrc să fie cât mai mare (pentru a fi 74 .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR în zona de sudare (pentru micşorarea gradienţilor termici între CUS şi MB şi micşorarea vr a ciclurilor termice). recoacerea completă. Fig. aplicând construcţiilor sudate diverse TT postsudare: recoacerea de detensionare. definită ca fiind aptitudinea unui oţel ca printr-un anumit procedeu şi pentru un anumit scop să asigure în îmbinările sudate caracteristicile locale şi generale prescrise pentru o construcţie sudată. normalizarea.

v. S235. iar obţinerea caracteristicilor mecanice prescrise fiind asigurată prin creşterea concentraţiei manganului la %Mnm = 1. Oţelurile nealiate pentru construcţii sudate În această categorie sunt incluse oţeluri nealiate de uz general şi de calitate (conform SR EN 10020 .Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale favorizate transformările cu difuzie la răcirea austenitei). în funcţie de clasa de calitate şi de grosimea pieselor care se sudează.3) + + 6 5 15 şi s-a stabilit că oţelurile cu sudabilitate bună (care se pot suda uşor.45 %. S275 şi S335 se pot livra în clasele de calitate JR. excepţie fac produsele realizate prin laminare normalizantă.4. în stare necalmată putându-se livra numai produsele cu grosimi mai mici de 25 mm din oţelurile S185 sau S235. la care deformarea plastică finală se face într-un interval de temperaturi prescris.50…1.) sunt oţelurile care îndeplinesc simultan criteriile: %Cm < 0. S275 şi S335. 8. Oţelurile din această categorie nu sunt destinate aplicării de TT pentru obţinerea caracteristicilor mecanice.20…0. deoarece sudarea este o metodă tehnologică care introduce tensiuni reziduale de valori ridicate. J2. J0. În funcţie de gradul de dezoxidare oţelurile pot fi necalmate sau calmate cu diferite grade de dezoxidare. tabelul 8.2) destinate fabricării de elemente pentru construcţii sudate exploatate la ta.5. astfel încât la răcire se realizează în material structura corespunzătoare aplicării unui TT de normalizare. Pentru asigurarea sudabilităţii. De asemenea.3).19 %. cu procedeele de sudare cele mai economice şi fără măsuri tehnologice speciale la sudare: preîncălzire. 0. mărcile S235.40…0.22 % şi %Ce < 0. mărcile de oţel destinate construcţiilor sudate fiind: S185. valoarile maxime admise ale acestui parametru fiind date în standard. condiţie ce este îndeplinită dacă se impune ca oţelurile să aibă conţinuturi reduse de carbon şi de elemente de aliere. TT postsudare etc. determinat cu relaţia (8. pentru a aprecia comportarea metalurgică la sudare a oţelurilor (din clasa structurală a oţelurilor perlitice) s-a definit (pe baza rezultatelor unor cercetări experimentale riguroase) mărimea numită carbon echivalent %Ce: % Mnm %Crm + %Vm + % Mom %Cu m + % Nim %C e = %C m + (8. valoarea maximă c0 fiind precizată în funcţie de marca oţelului şi de grosimea pieselor care se sudează.27 %]. scap 8. Producerea acestor oţeluri este reglementată la noi în ţară de standardul SR EN 10025+A1. pentru fiecare marcă de oţel sudabilitatea creşte de la clasa JR la clasa K2 şi se poate aprecia cu ajutorul %Ce. 75 . pentru S335 prevăzându-se şi posibilitatea livrării în clasa de calitate K2 (v.70 %.4). toate mărcile de oţel au concentraţia de carbon limitată %Cm ≤ c0 ∈ [0.

rezervoare de stocare. cu conţinut scăzut de carbon (%Cm = 0. Ti. simbolizate SxxxN sau SxxxNL şi oţeluri laminate termomecanic.13…0.1 %) şi prezenţa unor elemente care să asigure obţinerea valorilor prescrise ale caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi tenacitate (Mn.7 %) şi cu nichel (%Nim = 0. 8. Aceste oţeluri se utilizează sub formă de semifabricate sau produse laminate la cald. dar standardul SR EN 10025+A1 reglementează mai strict şi mai riguros condiţiile tehnice de producere şi livrare a acestor materiale. care împarte aceste materiale în: oţeluri normalizate. OL440. aceasta denumind procedeul de laminare la care se controlează riguros toţi parametrii de lucru. livrate în starea obţinută după aplicarea TT de normalizare sau după prelucrarea prin laminare termomecanică (sau laminare controlată). iar mărcile simbolizate SxxxNL şi SxxxML au tenacitatea garantată până la –50 oC.2 (în N/mm2). Oţelurile cu granulaţie fină pentru construcţii sudate În această categorie sunt incluse oţelurile nealiate de calitate sau aliate speciale. Oţelurile nealiate pentru construcţii sudate se regăsesc printre oţelurile produse conform STAS 500 (mărcile OL370.5…1. ecluze. cu grade de deformare judicios alese şi cu viteze de răcire bine stabilite. cu limita de curgere Rp0. Compoziţia chimică a acestor oţeluri este complexă.80 %) şi prin respectarea unor corelaţii între concentraţiilor diverselor elemente de aliere prezente în compoziţie (de exemplu. Pentru evitarea 76 . OL510). grupul de cifre xxx indicând nivelul minim garantat al limitei de curgere Rp0. astfel încât materialul prelucrat să prezinte caracteristici mecanice ridicate (ce nu pot fi obţinute numai prin aplicarea de TT). Cr. V. în concentraţiile corespunzătoare unor oţeluri slab aliate). %Crm + %Mom + %Cum < 0. simbolizate cu SxxxM sau SxxxML .5. Ni. fiind utilizată microalierea cu elemente care să asigure granulaţia fină (Al.03…0. Tenacitatea la temperaturi scăzute este asigurată de alierea cu mangan (%Mnm = 1. Cu.5. deformarea plastică finală efectuându-se într-un interval de temperaturi riguros respectat. Mo. mărcile simbolizate SxxxN sau SxxxM au tenacitatea garantată (sub forma unei valori minime prescrise a KV) până la –20 oC.) care lucrează la temperatură ambiantă sau scăzută. Producerea oţelurilor cu granulaţie fină pentru construcţii sudate este reglementată prin SR EN 10113.20 %). în concentraţii masice de 0. destinate realizării elementelor puternic solicitate ale unor structuri sudate (poduri.30…0. Nb.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR construcţiile sudate realizate din astfel de oţeluri se pot supune (postsudare) unui TT de recoacere de detensionare. rezervoare de apă etc.60 %).2 = 275…460 N/mm2.

Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale fragilizării la albastru (v. Recipiente sub Presiune şi Instalaţii de Ridicat − ISCIR. 77 .5. recipientele sub presiune se confecţionează din oţeluri carbon sau din oţeluri aliate de calitate sau speciale (v.2).6. Oţelurile pentru aparate şi recipiente sub presiune Construcţiile sudate de tipul aparatelor şi recipientelor sub presiune trebuie să funcţioneze în condiţii de siguranţă maximă.1).025 %) şi se impune ca %Alm ≥ 0. care se stabileşte în funcţie de grosimea peretelui. de clasa de calitate şi de grosimea semifabricatelor livrate. elaborate în convertizoare bazice cu oxigen sau în cuptoare electrice şi calmate. inflamabilitate. iar pentru recipientele care funcţionează la temperaturi scăzute se utilizează oţeluri la care se garantează caracteristicile de tenacitate (de obicei. se limitează concentraţia de azot (%Nm ≤ 0. scap 8. fabricarea. pentru fiecare clasă garantându-se acele caracteristici mecanice care asigură funcţionarea acestora în deplină siguranţă la temperaturile de exploatare. Ca urmare. 8. scap. de starea defectologică prognozată pentru MB şi îmbinările sudate. În funcţie de nivelul solicitărilor mecanice. de intensitatea şi caracterul solicitărilor mecanice şi de temperatura minimă de exploatare ale recipientelor sub presiune. datorită nivelului ridicat al energiei totale de deformare ce se acumulează în peretele metalic al corpului sub presiune al aparatului sau recipientului. exploatarea. 4. pentru recipientele care lucrează la temperaturi ridicate se folosesc oţeluri la care se garantează limita de curgere la temperatura maximă de exploatare sau caracteristicile de comportare la fluaj la această temperatură. distrugerea integrităţii sau pierderea etanşeităţii unui astfel de echipament putând avea urmări catastrofale.). instalarea. de temperaturile (minimă şi maximă) de exploatare şi de caracteristicile mediului de lucru (toxicitate. 0. Deoarece domeniul temperaturilor de lucru al recipientelor sub presiune este foarte extins (–200 oC la +650 oC). Sudabilitatea acestor oţeluri se asigură prin prescrierea unor valori limitate ale carbonului echivalent %Ce ≤ ce0 ∈ [0. Astfel. care în ţara noastră este Inspecţia pentru Cazane. energia de rupere KV) la o temperatură de referinţă. corozivitate etc. la realizarea lor trebuie să se utilizeze oţeluri livrate în clase de calitate diferite. care poate să apară după aplicarea recoacerii de detensionare la structurile sudate realizate din aceste oţeluri.2.52 %]. valoarea maximă ce0 fiind precizată în funcţie de marca oţelului.3.020 % (pentru legarea azotului sub formă de nitruri de aluminiu stabile). repararea şi verificarea lor trebuie riguros respectate prescripţiile tehnice elaborate de o autoritate naţională în domeniu.34 %. pentru aparatele şi recipientele sub presiune se impun exigenţe sporite privind calitatea şi la proiectarea.015…0.

2.6.2. la 20 oC 185…235 100…110 200…265 120…130 235…295 135…155 295…355 155…180 220…275 140…230 185…275 155…165 250…310 180…195 tmax. % 24. Nb şi Ti. oţeluri cu granulaţie fină normalizate. Cu. Nb. 8. şi oţeluri aliate cu nichel cu caracteristici specificate la temperaturi scăzute. Mo. în N/mm 2 ).21 19. N/mm2 360…480 410…530 460…570 510…650 420…570 350…600 460…630 A5.5.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Producerea şi livrarea semifabricatelor plate (table.. Oţelurile Cr − Mo au %Crm = 0.. Alierea cu molibden asigură acestor oţeluri o bună rezitenţă la fluaj. granulaţie fină şi insensibilitate la supraîncălzire. platbande etc. se livrează în starea obţinută prin aplicarea unui TT de normalizare + revenire sau de călire + revenire şi au limita de curgere garantată până la 500 oC. În tabelul 8. Tabelul 8. Ti.18 Oţelurile PxxxGH. N/mm2 Rp02 la tmax Re.5. până la prima revizuire a acestui standard se menţin în vigoare şi prevederile (similare) din STAS 2883. 78 .1 şi cu respectarea condiţiei %Cr m + %Cum + %Mom + %Nim < 0..40…1.. Oţelurile cu caracteristici specificate la temperaturi ridicate (SR EN 10028−2) cuprind două grupe: oţelurile nealiate de calitate (conform criteriilor din SR EN 10020).70….5 se prezintă mărcile de oţeluri din aceeastă categorie conform SR EN 10028−2.40…1.70 % şi mici adaosuri de Mo. care grupează oţelurile pentru recipiente sub presiune după temperatura la care se garantează caracteristicile mecanice în: oţeluri aliate şi nealiate cu caracteristici specificate la temperaturi ridicate. simbolizate PxxxGH (grupul de cifre xxx indicând nivelul minim garantat al limitei de curgere Rp0. oC 400 400 400 400 500 500 500 Rm. V.24 19. iar alierea cu crom asigură o bună rezistenţă la oxidare şi împiedică precipitarea la încălzire a grafitului (favorizată de prezenţa molibdenului). care conţin %Mnm = 0..10 %.70 %) şi oţelurile aliate Cr − Mo... care finisează granulaţia oţelurilor.23 21. Ni (sub valorile limită date în tabelul 8. Cr. se livrează în stare normalizată şi au limita de curgere garantată până la temperatura de 400 oC.. fiind numite şi oţeluri termorezistente.20 17.. cu grosimi s ≤ 150 mm) din aceste oţeluri este reglementată prin standardul SR EN 10028.22 20.. Oţelurile pentru recipiente sub presiune cu caracteristici specificate la temperaturi ridicate Simbolul oţelului SR EN 10028 STAS 2883 P235GH − P265GH K410 P295GH K460 P355GH K510 16Mo3 16Mo3 13CrMo4−5 14MoCr10 10CrMo9−10 12MoCr22 Limita de curgere.25 22. comportarea bună la temperaturi ridicate este asigurată prin microalierea cu V.. simbolurile mărcilor echivalente din STAS 2883 şi limitele principalelor caracteristici mecanice (valorile maxime ale caracteristicilor corespund grosimilor minime ale semifabricatelor livrate).50 % şi %Mom = 0....1..

destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –50 oC şi +20 oC. care au caracteristicile mecanice garantate în domeniul de temperaturi (–50 oC . iar cifra n (n = 2. 6 şi 7 se garantează energia de rupere KV la temperatura minimă (în oC) t = (20 − 10n). iar la cele livrate în clasele 4. 355 N/mm2..22 %]. destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –20 oC şi +20 oC . nivelul minim garantat al energiei de rupere KV la –50 oC fiind mai mare decât la oţelurile din grupa precedentă. marca de oţel 79 . în condiţiile în care solicitările mecanice la temperaturi ridicate sunt de scurtă durată şi nu determină declanşarea fenomenului de fluaj. simbolizate Rxxx–n. Oţelurile PxxxNL sunt echivalente oţelurilor reglementate de STAS 2883.2. SR EN 10028−3 prescrie pentru toate oţelurile din aceeastă categorie valorile minime ale energiei de rupere KV. .45 % şi %Nbm + %Tim + %Vm < a0 ∈ [0. Sudabilitatea acestor oţeluri este asigurată prin limitarea concentraţiei carbonului la %Cm ≤ 0.6.grupa oţelurilor rezistente la temperaturi joase cuprinde oţelurile simbolizate PxxxNL1. a epruvetelor prelevate transversal şi longitudinal din produse. determinată pe produse în stare normalizată. Producerea şi livrarea semifabricatelor plate (table.5. la diferite temperaturi din intervalul de utilizare garantat.20 % şi garantarea unor valori ale carbonului echivalent %Ce = 0. 3.05 %.grupa oţelurilor rezistente la temperaturi ridicate cuprinde oţelurile simbolizate PxxxNH. care împarte aceste oţeluri în patru grupe: .Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8.45 %. ce trebuie obţinute prin încercarea la încovoiere prin şoc. destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –20 oC şi +400 oC. xxx ∈ {275 N/mm2. valoarea maximă a0 fiind precizată în funcţie de nivelul minim prescris al limitei de curgere.16…0.3.40…0. 8.7) − clasa de calitate în care se încadrează oţelul. scap. cu grosimea s ≤16 mm. . în N/mm2. 5. la oţelurile livrate în clasele de calitate 2 şi 3 se garantează aceleaşi caracteristici ca la oţelurile carbon de uz general (v. cu precizarea că trebuie respectate corelaţiile: %Crm + %Cum + %Mom < 0.5).5. cu indicele convenţional al granulaţiei G ≥ 6. Oţelurile cu granulaţie fină normalizate sunt oţeluri nealiate de calitate sau speciale şi oţeluri aliate speciale. scap 8. 400 oC. cu grosimi s ≤ 150 mm) din aceste oţeluri este reglementată prin SR EN 10028−3. numărul xxx indicând valoarea minimă garantată a rezistenţei la rupere. destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –50 oC şi +20 oC. 460 N/mm2}. de exemplu. platbande etc. 0. Din punctul de vedere al compoziţiei chimice aceste oţeluri sunt asemănătoare oţelurilor cu granulaţie fină pentru construcţii sudate (v. de asemenea.….grupa specială a oţelurilor rezistente la temperaturi joase cuprinde oţelurile simbolizate PxxxNL2. Mărcile de oţeluri din această categorie au prescrisă limita de curgere minimă la ta.grupa de bază cuprinde oţelurile simbolizate PxxxN.1).

85…1.0. numite şi oţeluri criogenice. semifabricatele din astfel de oţeluri se realizează în mod obişnuit prin laminare termomecanică şi prezintă caracteristici mecanice ridicate şi o bună sudabilitate (datorită menţinerii concentraţiei carbonului la un nivel scăzut.025 % şi %Sm = 0.70 (0. N/mm2 420…530 490…610 490…640 490…640 530…710 640…820 680…820 tmin.70) 1.2 %.. Producerea şi livrarea semifabricatelor plate (table. mărcile de oţeluri fiind cele prezentate în tabelul 8..005. 8.015.30…1.30…0.2..5.10…0.5. normalizare + revenire sau călire + revenire. platbande etc.50) 0. o C −60 −60 −80 −100 −120 −196 −196 KV la tmin..0 Rp0.6. N/mm2 235…275 345…355 345…355 345…365 380…390 480…575 575…585 R m. semifabricatele din astfel de oţeluri se livrază în starea obţinută prin aplicarea unui TT de normalizare. limitării drastice a conţinuturilor de 80 . Oţelurile slab aliate cu rezistenţă mecanică ridicată Oţelurile slab aliate sau microaliate cu rezistenţă mecanică ridicată.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR simbolizată R510−5 are garantate rezistenţa la tracţiune Rm ≥ 510 N/mm2 şi tenacitatea la −30 °C.0 8.18 %.0.015 %) şi prin alierea cu nichel şi mangan (în cazul oţelurilor cu tenacitatea garantată la temperaturi cuprinse între –60 oC şi –80 oC) sau numai cu nichel (în cazul oţelurilor cu tenacitatea garantată la temperaturi cuprinse între –80 oC şi –200 oC).0.6.7. Tenacitatea la temperaturi scăzute este asigurată la aceste oţeluri prin limitarea concentraţiei carbonului la nivelul %Cm ≤ 0..03…0. V. 40 40 40 40 40 70 100 27 27 27 27 27 50 80 8. sunt oţeluri aliate speciale. Trans.25 8. Ti.30. Mo etc. cu grosimi s ≤ 50 mm) din aceste oţeluri este reglementată de SR EN 10028−4. J Long.85…1. aliate cu mangan (%Mnm = 1.70…1. numite şi oţeluri HSLA (High−Strength Low Alloy) sunt oţeluri cu conţinut scăzut de carbon %Cm = 0. Oţelurile cu tenacitate garantată la temperaturi scăzute Simbolul oţelului 12MnNi5−3 13MnNi6−3 15NiMn6 12Ni14 12Ni19 X8Ni9 X7Ni9 % Nim (%Mnm) 0..0…1.25…3.75…5. Tabelul 8.7 %) şi cu mici cantităţi de alte elemente: Nb.50…10.. prin diminuarea drastică a conţinuturilor de impurităţi (concentraţiile maxime acceptate sunt %Pm = 0.50…10.85 (0.3. Oţelurile aliate cu nichel cu caracteristici specificate la temperaturi scăzute.75 4.6.70) 3. destinate realizării aparatelor şi recipientelor sub presiune care lucrează în domeniul de temperaturi –60 oC…−200 oC.80 (0.

când se doreşte obţinerea unor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică.7.15 N/mm2 pentru fiecare creştere cu 0. nitrurilor şi/sau carbonitrurilor elementelor de microaliere) şi asigurarea unei bune sudabilităţi (datorită menţinerii la un nivel scăzut a concentraţiei carbonului). concentraţia masică a fiecăruia din aceste elemente nedepăşind 0.. structură şi proprietăţi în următoarele tipuri (multe din reţetele privind compoziţia chimică şi prelucrarea tehnologică a acestor tipuri regăsindu-se printre cele corespunzătoare unora din oţelurile anterior prezentate: oţelurile pentru construcţii sudate. viteza care asigură durificarea maximă fiind de aproximativ 3... cu efect minim de durificare.5.. se practică laminarea controlată şi microalierea suplimentară cu Ti (care formează pelicule intercristaline de TiN ce constituie bariere pentru creşterea cristalelor de austenită). rezultă o cantitate mică de precipitate şi efectul de durificare este scăzut). Caracteristicile oţelurilor microaliate cu vanadiu depind esenţial şi de mărimea granulaţiei oţelurilor.. obţinerea unor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică (determinată şi de posibilitatea durificării structurii acestor oţeluri prin precipitarea dispersă a unor compuşi chimici de tipul carburilor.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale impurităţi. rezultă precipitate grosolane.1. vanadiul contribuie la durificarea acestor oţeluri prin formarea unor precipitate fine (cu diametrul de 5.02. micşorând 81 . iar dacă viteza de răcire este mai mare. la care se obţin caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică datorită precipitării în structură a carburilor sau carbonitrurilor de Nb (cu diametrul de 1. V şi/sau Ti. microaliate uneori şi cu Ti. efectele aplicării unor astfel de tehnologii fiind finisarea granulaţiei (determinată şi de microaliere.5 nm).04 %.0. efectul de durificare este dependent de viteza de răcire după laminare. pentru obţinerea unui efect suplimentar de finisare a granulaţiei şi unui efect sporit de durificare (deoarece titanul măreşte eficienţa microalierii cu Nb. combinată cu atingerea unor niveluri ridicate ale caracteristicilor de tenacitate. aşa cum arată diagramele din fig.1 %..0. combinată uneori cu TT postlaminare. cu %Vm ≤ 0.6). În funcţie de reţeta de microaliere utilizată oţelurile de acest tip pot fi: − Oţeluri microaliate cu vanadiu. Semifabricatele din oţeluri microaliate cu Nb.1 %.). oţelurile pentru recipiente sub presiune etc.1. Oţelurile HSLA se pot clasifica în funcţie de compoziţie. efectul durificării putând fi cuantificat prin creşterea caracteristicilor de rezistenţă mecanică (limita de curgere şi rezistenţa la rupere) cu 5.): 8. cu %Nbm = 0. 8..3 oC/s (dacă viteza de răcire este mai mică.10 nm) de carbonitrură de V (uniform distribuite în masa de ferită a oţelurilor) în timpul răcirii oţelurilor după laminare. Semifabricatele şi produsele din astfel de oţeluri se obţin prin laminare termomecanică. utilizate sub formă de produse obţinute prin laminare normalizantă sau prin laminare controlată. − Oţeluri microaliate cu niobiu. Oţelurile microaliate ferito−perlitice au în compoziţie cantităti − mici de Nb..01 % a %Vm. asigurării unor structuri cu granulaţie fină etc.

Rp0. cu răcire accelerată la sfârşitul procesului (călire directă). Alierea cu Mo determină creşterea importantă a caracteristicilor mecanice ale acestor oţeluri (fiecare creştere cu 0. ci creşterii cantităţii de carbonitruri de Nb care precipită în structură în prezenţa molibdenului (alierea cu Mo micşorează concentraţia carbonului în perlită şi asigură astfel un surplus de 82 Fig 8. − Oţeluri microaliate cu vanadiu şi niobiu.6. Configuraţia diagramelor TTT la oţelurile cu structură bainitică după laminarea controlată . 8. deoarece au conţinut scăzut de carbon. în acest caz. semifabricatele obţinute prin laminare controlată pot avea caracteristici de rezistenţă mecanică foarte ridicate (de exemplu. oţelurile de acest fel au în structură un conţinut procentual de perlită foarte mic (sunt denumite şi oţeluri cu conţinut redus de perlită) şi se caracterizează printr-o bună sudabilitate. acest efect de durificare nedatorându-se formării bainitei superioare în locul perlitei (deoarece oţelurile au conţinut scăzut de carbon şi.0. V şi Ti asupra dimensiunilor grăunţilor de ferită − Oţeluri microaliate cu niobiu şi molibden.1 % a %Mom conduce la sporirea cu 20.1 %). datorită finisării intense a granulaţiei).. fie prin laminare controlată (care asigură creşterea tenacităţii şi micşorarea temperaturii de tranziţie ductil-fragil...30 N/mm2 a rezistenţei la tracţiune şi limitei de curgere).7.27 %..20.5 > 700 N/mm2). dacă oţelurile sunt aliate suplimentar şi cu mici cantităţi de V sau Mo.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR solubilitatea acestuia în austenită şi creând astfel condiţiile măririi cantităţii de carburi sau carbonitruri de Nb care precipită în structură) sunt realizate prin laminare controlată. dar au tenacitatea scăzută şi temperatura de tranziţie ductil-fragil ridicată). bainita superioară şi perlita au caracteristici mecanice apropiate). cu conţinut scăzut de carbon (%Cm < 0. deoarece molibdenul determină formarea bainitei superioare în locul perlitei la răcirea austenitei. Fig. Efectul microalierii cu Nb.05 % şi %Mom = 0. care pot avea microstructura alcătuită din ferită şi perlită sau din ferită aciculară (bainită cu conţinut scăzut de carbon). cu %Nbm < 0.2 sau Rt0. care se pot prelucra sub formă de semifabricate şi produse fie prin laminare obişnuită (caz în care acestea prezintă caracteristici de rezistenţă mecanică bune.

datorită existenţei în structură a unor precipitate de nitrură de V.0.022 %. cât şi o bună tenacitate.018.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale carbon pentru formarea precipitatelor de carbonitruri de Nb). Fig.5 > 550 N/mm2). diferă esenţial de structura ferito-perlitică (cu cristale poliedrice de ferită) ce rezultă dacă se aplică laminarea obişnuită. Laminarea controlată şi menţinerea la un nivel scăzut a concentraţiei carbonului (%Cm < 0.2 sau Rt0. asigură obţinerea de semifabricate cu caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică (Rp0. cu %Vm < 0.8.3 %. care. Datorită reţetei de aliere utilizate. aşa cum se poate observa pe micrografiile prezentate în figura 8.5 > 500 N/mm2) şi tenacitate foarte bună. %Mom = 0. ceea ce permite ca prin răcirea controlată la sfârşitul laminării semifabricatelor (cu jeturi de apă sau de aer comprimat) să se obţină structură cu ferită aciculară (bainită cu conţinut scăzut de carbon).5 > 500 N/mm2) şi de tenacitate (KV > 130 J la ta şi temperatura de tranziţie t50% < −20 oC).7.5. acest tip de structură. aceste influenţe. împreună cu efectele de finisare a granulaţiei şi de durificare prin precipitare induse de laminarea controlată şi de alegerea judicioasă a concentraţiilor elementelor de aliere. cu Rp0.1 % şi %Nm = 0.7. b − laminare controlată (structură cu ferită aciculară) 83 . 8.. Microstructurile unui oţel cu %Cm = 0. 8. Mo şi/sau B. împreună cu folosirea laminării controlate (pentru finisarea granulaţiei). Rp0.2 sau Rt0. %Nbm = 0. deoarece au tendinţa spre formarea unor structuri fragile în ZIT.8.06 %.. sudabilitatea acestor oţeluri nu este însă satisfăcătoare. %Mnm =1.08 %) şi sunt aliate cu mici cantităţi de Mn.8 %. diagramele TTT la răcirea austenitei acestor oţeluri au configuraţia prezentată în figura 8. care prezintă caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică (de exemplu. la care se adăugă uneori şi Nb. Oţelurile slab aliate cu structură feritică aciculară au conţinut scăzut de carbon (%Cm ≤ 0.2 sau Rt0. − Oţeluri microaliate cu vanadiu şi azot.2. permit a se realiza din aceste oţeluri semifabricate laminate cu caracteristici de rezistenţă mecanică foarte ridicate (de exemplu.04 % obţinute prin: a − laminare obişnuită (structură cu ferită poliedrică şi perlită dispuse în benzi).1 %) permit a se obţine din aceste oţeluri semifabricate care prezintă atât rezistenţă mecanică ridicată.

Microstructura unui oţel bifazic cu %Cm = 0.9. 8.12 % şi %Mnm = 1. care se utilizează sub formă de semifabricate sau produse având structura alcătuită dintr-o matrice feritică în care se află dispersate uniform insule de martensită (care ocupă. Semifabricatele din astfel de oţeluri sunt ieftine şi prezintă caracteristici mecanice ridicate (Rp0. b) răcirea rapidă (în apă) a semifabricatelor... se obţine o structură bifazică ferito-austenitică în care concentraţia carbonului în austenită este suficient de ridicată pentru a-i asigura o bună capacitate de călire.16 %)...30 %).20 % din structură). Oţelurile cu forma incluziunilor nemetalice controlată se folosesc pentru obţinerea de semifabricate laminate cu anizotropie minimă a caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi (mai ales) de tenacitate.A3) şi menţinerea lor o durată τm la această temperatură. 8. Rm = 600. iar ponderea formaţiunilor de austenită este la nivelul dorit al ponderii formaţiunilor martensitice în structura finală.5.420 N/mm2.3. 8.9.5. condusă după una din diagramele prezentate în figura 8. 8.4. Oţelurile bifazice (dual − phase steel) sunt oţeluri cu conţinut scăzut de carbon (%Cm < 0.10.5..7.. slab aliate cu mangan (%Mnm = 1. Fig.5 % O primă metodă de obţinere a structurii bifazice ferito−martensitice la semifabricatele laminate din astfel de oţeluri o reprezintă aplicarea unui TT intercritic constând din: a) încălzirea semifabricatelor la o temperatură ti ∈ (A1...1.7.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Oţelurile microaliate ferito-perlitice şi oţelurile slab aliate cu ferită aciculară au fost concepute în vederea utilizării la realizarea semifabricatelor laminate (de tip platbandă) pentru ţevile sudate destinate conductelor petroliere (amplasate subteran sau submarin) şi pentru construcţiile sudate ale instalaţiilor marine de foraj şi exploatare petrolieră. putând fi utilizate la confecţionarea construcţiilor metalice şi mecanice la care nu sunt impuse condiţii deosebite privind tenacitatea materialelor. necesare la 84 .. alegând convenabil parametrii ti şi τm.2 = 320.8 %) şi microaliate cu elemente care să le confere granulaţie fină. pentru transformarea austenitei în martensită şi obţinerea structurii bifazice ferito−martensitice.. aşa cum se poate observa pe micrografiile prezentate în fig.800 N/mm2 şi A = 15. 10. O altă metodă de obţinere a semifabricatelor cu structură bifazică ferito-martensitică constă din laminarea controlată intercritică a oţelurilor.

Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale realizarea unor piese sau echipamente (funduri pentru recipiente sub presiune. raportul dintre concentraţiile elementelor adiţionale (Ti. care modifică tipul incluziunilor (determină formarea unor incluziuni greu fuzibile.11. aşa cum sugerează diagrama (de principiu) redată în figura 8. globulare şi nedeformabile). Zr. 8. Pentru obţinerea unei astfel de structuri se impune ca oţelurile supuse laminării să nu conţină incluziuni nemetalice (sulfuri) plastice (care se dispun în timpul laminării sub formă de şiruri orientate în direcţia de deformare şi determină formarea structurii în benzi la răcirea semifabricatelor după laminare). Diagrama pentru alegerea reţetei de microaliere la elaborarea oţelurilor cu forma incluziunilor nemetalice controlată 85 . le asigură finisarea şi le dispersează uniform în masa structurală a oţelurilor.) supuse în exploatare unor solicitări mecanice complexe. Fig. rezervoare sferice etc. 8. lipsite de plasticitate şi uniform distribuite în structura oţelurilor. zirconiu sau titan. în consecinţă. fiind necesară realizarea unor semifabricate laminate cu o structură în care formaţiunile de perlită să fie uniform distribuite în masa de ferită.) şi concentraţia sulfului într-un astfel de oţel se alege astfel încât să rezulte efectul maxim de reducere a anizotropiei caracteristicilor de tenacitate.10. Diagramele de laminare controlată intercritică pentru obţinerea semifabricatelor cu structură bifazică ferito−martensitică Fig.11. controlul formei incluziunilor are ca scop principal obţinerea unor incluziuni de sulf globulare. Ce etc. Pentru astfel de aplicaţii nu este recomandată utilizarea semifabricatelor laminate din oţel cu structură (ferito-perlitică) în benzi (care se caracterizează printr-o mare anizotropie a caracteristicilor mecanice). care generează în acestea stări de tensiuni mecanice bi sau triaxiale. În prezent se aplică metoda introducerii la elaborarea oţelurilor a unor cantităţi mici de pământuri rare (lantanide). Metoda clasică de obţinere a incluziunilor de sulf cu formă controlată constau în tratarea oţelurilor la elaborare cu Ca şi Si.

). iar simbolurile principalelor mărci standardizate din fiecare clasă sunt redate în tabelul 8. oţelurile inoxidabile pot fi clasificate în: oţeluri aliate cu crom şi oţeluri aliate cu crom şi nichel.6. care precizează că oţelurile inoxidabile trebuie să aibă %Cm < 1. deoarece cromul este un element carburigen (v. concentraţia masică minimă a cromului în astfel de oţeluri fiind %Crm = 10. 7. scap.5.015 %. au caracteristicile de calitate reglementate prin standardele SR EN 10088 şi STAS 3583 (care este încă în vigoare). austenită. martensită) existente în structura acestuia. Oţelurile inoxidabile feritice fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi au compoziţia caracterizată prin %Cm ≤ 0. conform acestor standarde oţelurile inoxidabile sunt împărţite în clasele structurale prezentate în continuare.1. conţinuturi foarte scăzute de impurităţi (%Sm ≤ 0.04 %) şi concentraţia 86 . bare. în două categorii: oţelurile inoxidabile. Oţelurile inoxidabile care. la calificarea unui oţel ca oţel inoxidabil sau refractar se ia în considerare numai concentraţia cromului dizolvat în soluţiile solide pe bază de fier (ferită. Trebuie precizat că. în funcţie de principalul factor care le asigură rezistenţa la acţiunea mediilor de lucru agresive. %Pm ≤ 0.7. profile pentru utilizări generale etc.1.12.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8.08 %. 8.. Oţelurile rezistente la coroziune Oţelurile rezistente la coroziune (oţelurile anticorosive) pot fi clasificate. prezintă caracteristici bune de rezistenţă la oxidare şi la coroziune în gaze şi au capacitatea de a asigura caracteristici mecanice convenabile sunt denumite oţeluri refractare.. Oţelurile inoxidabile comerciale. această prescripţie este cuprinsă şi în SR EN 10020. care interacţionează cu mediile corosive şi se acoperă cu pelicule compacte. în condiţii de temperatură ridicată. dacă sunt înalt aliate cu crom.20 % şi %Crm > 10.6. sârme.6. 8. benzi.1. formate din produşi de coroziune. În funcţie de reţeta de aliere utilizată la elaborare. livrate sub formă de semifabricate prelucrate prin deformare plastică (table.3). ce întrerup contactul lor cu mediile agresive şi le protejează astfel de acţiunea distructivă a acestora. a căror rezistenţă la coroziune este determinată de compoziţia chimică şi de structura acestora şi oţelurile patinabile.5 %. Oţelurile inoxidabile şi refractare Oţelurile capătă proprietatea de a fi inoxidabile (de a prezenta o rezistenţă ridicată la acţiunea mediilor agresive cu care vin în contact).0 %.

pentru finisarea granulaţiei... nichel (%Nim = 0..0.feritic Austenito . pentru îmbunăţăţirea tenacităţii şi prelucrabilităţii prin deformare plastică (Ni).. Ti.3. X2CrMoTi17−1.. pentru creşterea refractarităţii şi comportării la fluaj (Al.7.4.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale masică de crom încadrată în una din următoarele reţete: %Crm = 11.0. niobiu (%Nbm = 0.5 %). %Crm = 17. X6CrMoNb17−1. X6Cr17. molibden (%Mom = 0.18 % sau %Crm = 25.5 %). X2CrNi12. stabilizarea feritei şi mărirea rezistenţei la coroziune intercristalină (Nb. Mo).feritic 87 . aluminiu (%Alm ≤ 2 %)..3.6 %). Mărcile de oţeluri comerciale din această clasă structurală corespund integral acestor prescripţii.1 %). Tabelul 8. Principalele mărci de oţeluri inoxidabile Marca de oţel conform: SR EN 10088 STAS 3583 X6Cr13 X6Cr17 X3CrTi17 X2CrMoTi18−2 X6CrAl13 X12Cr13 X20Cr13 X30Cr13 X39Cr13 X50CrMoV15 X2CrNi18−9 X5CrNi18−10 X6CrNiTi18−10 X2CrMnNi17−7−5 X2CrMnNiN18−9−5 X2CrNiMo17−13−3 X1NiCrMoCu25−20−5 X6CrNiMoTi17−12−2 X2CrNiMoCuN25−6−3 X2CrNiMoCuWN25−7−4 7Cr130 8Cr170 8TiCr170 2TiMoCr180 7AlCr130 10Cr130 20Cr130 30Cr130 40Cr130 45VMoCr145 2NiCr185 5NiCr180 10TiNiCr180 2MoNiCr175 2CuMoCrNi250 10TiMoNiCr175 - Clasa structurală Feritic Feritic Feritic Feritic Feritic Ferito ..1.martensitic Martensitic Martensitic Martensitic Martensitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenito . în compoziţia acestor oţeluri se pot adăuga în diverse concentraţii şi alte elemente: siliciu (%Sim ≤ 1 %).. X2CrTi12.... reţetele cu concentraţii mari de crom prezentând şi bune proprietăţi de refractaritate.. aşa cum rezultă din următoarele exemple: X6Cr13. X2CrMoTi29−4.3. X2CrNbZr17. X6CrNi17−1. titan (%Tim = 0..30 %. Zr).3. X3CrTi17... X2CrAlTi18−2.8 %) şi/sau zirconiu (%Zrm = 0. X6CrAl3.13 %. Si. X6CrMo17−1..8.

2 %) pentru creşterea refractarităţii şi comportării la fluaj (Al. X8CrNiMoAl15−7−2. pentru finisarea granulaţiei. X20Cr13..18 %. Mărcile de oţeluri comerciale din aceste clase structurale corespund integral prescripţiilor prezentate mai înainte. singura modalitate tehnologică de a le influenţa caracteristicile de rezistenţă mecanică şi plasticitate constă în ecruisarea lor prin deformare plastică la rece. cât şi datorită intervenţiei altor fenomene.. V) sau pentru evitarea apariţiei fenomenelor de fragilitate la revenire (Mo).5 %)..0.. pentru îmbunăţăţirea rezistenţei la coroziune în anumite medii (Al. Cu. X50CrMoV15. nichel (%Nim = 1.. urmată de aplicarea unui TT de recoacere de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul adecvat obţinerii caracteristicilor dorite). cupru (%Cum = 1.0. o structură monofazică feritică (eventual.1.. aluminiu (%Alm ≤ 1.015 %. cu foarte mici cantităţi de carburi globulare uniform distribuite în matricea feritică) şi. prin folosirea unor tehnologii de sudare adecvate şi prin aplicarea unor TT postsudare. niobiu (%Nbm = 0..6. molibden (%Mom = 0. X7CrNiAl17−7. 8.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Aceste oţeluri prezintă. %Pm ≤ 0. conţinuturi foarte scăzute de impurităţi (%Sm ≤ 0..850 oC (temperaturile mai mari fiind recomandate la construcţiile sudate din oţeluri feritice cu concentraţii ridicate de crom).700 oC). X5CrNiMo13−4.5 %). Oţelurile inoxidabile martensitice şi ferito-martensitice fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi au compoziţia caracterizată prin %Cm = 0... pentru îmbunăţăţirea tenacităţii şi prelucrabilităţii prin deformare plastică (Ni). Cu). menţinerea la aceste temperaturi o durata τm = 30..2.3.. X4CrNiMo16−5−1. Principalele probleme care pot să apară la realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri sunt legate (v. %Crm = 17.. ca urmare.3. 88 .0 %. Oţelurile inoxidabile feritice au o sudabilitate relativ bună.. locale (la îmbinările sudate) sau globale (la întreaga construcţie sudată).04 %) şi concentraţia masică de crom încadrată în una din următoarele reţete: %Crm = 11.1..24) de sensibiltatea lor ridicată la supraîncălzire (creşterea pronunţată a granulaţie în cazul încălzirii şi menţinerii lor la temperaturi mai mari de 900 oC) şi de tendinţa acestora spre fragilizare şi fisurare (atât datorită creşterii granulaţiei...08.. aşa cum rezultă din următoarele exemple: X12Cr13. constând din încălzirea la ti = 750.. mărirea călibilităţii şi durificarea prin precipitare a acestor oţeluri (Ni. cum ar fi apariţia fazei σ în cazul menţinerilor îndelungate în intervalul de temperaturi 550. Nb.6 %) şi/sau vanadiu (%Vm = 0..8 %). 7. Mo). X5CrNiCuNb16−4. X105CrMo17.. caracteristicile de utilizare ale acestor oţeluri nu pot fi modificate prin aplicarea de TT cu schimbare de fază.0 %). aceste probleme se pot rezolva prin alegerea corespunzătoare a MA pentru sudare. la orice temperatură în stare solidă. X70CrMo15. fig. X46Cr13.40 min şi răcirea în aer.13 %. X90CrMoV18. în compoziţia acestor oţeluri se pot adăuga în diverse concentraţii şi alte elemente: siliciu (%Sim ≤ 1 %).1.6. Si..

..4).0.08 %) şi conţinuturi ridicate de crom (%Cr m = 15. fără afectarea inadmisibilă a caracteristicilor de tenacitate (energia de rupere se menţine la niveluri KV = 40.2 = 800. care prezintă o capacitate particulară de creştere a caracteristicilor de rezistenţă mecanică prin aplicarea de TT. Oţelurile PH cu %Nim = 3.. care măresc duritatea structurilor de revenire).1050 oC) o structură austenitică... căpătând o structură martensitică sau ferito – martensitică. aluminiu (%Al m = 0..7..... X5CrNiCuNb16−4...6 %).Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Aceste oţeluri au concentraţia de crom suficient de scăzută în corelaţie cu concentraţia de carbon. Oţelurile cu conţinuturi scăzute de carbon (%C m < 0. cu cupru.. alcătuiesc o subdiviziune specială a oţelurilor inoxidabile martensitice (având ca mărci reprezentative X4CrNiMo16−5−1.1 %) pentru asigurarea structurilor martensitice la răcirea în aer se impune alierea lor suplimentară cu nichel şi... 5.. prin aplicarea unui TT de revenire (la ti = 470....60 J) şi de rezistenţă la coroziune. în structura martensitică apar precipitate ale compuşilor intermetalici pe care îi formează elementele de aliere suplimentare (de tipul MoNi3. scap.3).. cupru (%Cu m = 1.3 ore).1050 oC) o structură martensitică cu conţinut scăzut de carbon. X7CrNiAl17−7.. caracterizată prin rezistenţă mecanică redusă şi plasticitate ridicată. datorită intervenţiei fenomenelor de stabilitate la revenire şi de durificare secundară (separararea unor carburi de crom fin dispersate. aliate suplimentar cu nichel (%Ni m = 3. X8CrNiMoAl15−7−2) şi sunt denumite oţeluri cu durificare prin precipitare (oţeluri PH – preciptation hardening). care se poate transforma în martensită (cu conţinut redus de carbon.1200 N/mm2 şi Rm = 1000.8 % au Ms << ta şi prezintă (la ta) după călire (în aer de la ti = 950..8 %).1300 N/mm2). de la ti = 1025. Procesele care au loc la revenirea structurilor de călire ale acestor oţeluri (bogat aliate cu crom şi alte elemente de aliere) diferă de procesele care au loc la revenirea structurilor de călire ale oţelurilor nealiate (v.. încât transformarea alotropică Feγ ⇔ Feα nu este suprimată şi aceste oţeluri prezintă transformări de fază în stare solidă (în condiţii de echilibru termodinamic sunt posibile transformările de tipul austenită ⇔ ferită) şi se călesc în aer (sunt oţeluri autocălibile).5 % au Ms > ta şi prezintă după călire (în aer sau ulei. scap..3..630 oC şi τm = 1. în timp ce la oţelurile cu conţinut scăzut de carbon (%Cm < 0.17 %)..1. având rezistenţă mecanică scăzută şi 89 ..) şi se produce un efect de durificare (îmbătrânire) important.5 %). NbNi3 etc.2 %) aceste condiţii sunt uşor de întrunit. În majoritatea cazurilor oţelurile din aceste clase structurale se utilizează în starea metalurgică conferită prin aplicarea unui TT de călire + revenire.. iar caracteristicile mecanice ale structurilor de revenire pot indica prezenţa fenomenelor de fragilitate la revenire (v. la oţelurile cu concentraţii mari de carbon (%Cm > 0. uneori. 7. molibden (%Mo m = 0. Oţelurile PH cu %Nim = 6.5 %).6.3... caracteristicile de rezistenţă mecanică înregistrând creşteri semnificative (Rp0.0 %) şi/sau niobiu (%Nb m = 0.

la tco = −70.. Oţelurile inoxidabile austenitice fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi nichel şi reprezint[ o clasă structurală de oţeluri cu proprietăţi deosebite: rezistenţă mare la coroziune în aer. motiv pentru care oţelurile sunt denumite şi oţeluri austenitice tip 18−8.24. această reţetă fiind modificată la oţelurile pentru − 90 .520 oC şi τm = 1. aceste oţeluri ridică probleme tehnologice la prelucrarea prin aşchiere sau prin deformare plastică.1..5 % călite şi îmbătrânite.. la realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri trebuie utilizate MA cu concentraţii scăzute de carbon şi conţinuturi minime de impurităţi (S.3.−80 oC. fiind recomandat TT de revenire la ti = 600.) şi instrumentelor de măsurare şi nu se utilizează la realizarea construcţiilor sudate. alcătuit din călire martensitică şi revenire.4 % sunt sudabile.4 % sunt destinate confecţionării sculelor (cuţite. Oţelurile inoxidabile martensitice şi ferito – martensitice cu %Cm < 0. în apă şi în foarte mulţi agenţi chimici..ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR plasticitate ridicată) prin aplicarea unui TT de călire la temperaturi scăzute (constând din răcirea oţelurilor.. mai ales H. structura austenitică se ecruisează puternic prin deformare plastică la rece şi.. ca urmare. dar oţelurile moderne au %Cm ≤ 0.. menţinerea la această temperatură o durată τm = 0..20 % (corespunzătoare oţelurilor inoxidabile) şi concentraţii masice de nichel %Nim = 8. %Cm ≤ 0.. cu vr = 70. un TT complet.5 ore.. dacă este posibil. comportare paramagnetică şi o bună sudabilitate..8 ore şi apoi reîncălzirea la ta) sau prin aplicarea unui TT de destabilizare a austenitei (constând din reîncălzirea oţelurilor la ti = 750.6. tenacitate şi rezistenţă mecanică ridicate la temperaturi scăzute (până la –270 oC).0.. BMT trebuie bine protejată în timpul sudării faţă de acţiunea nocivă a atmosferei înconjurătoare (prin utilizarea procedeelor de sudare în mediu de gaz inert)..750 oC sau. care au efecte negative majore asupra tenacităţii). deoarece... P. plasticitate mare. N şi..04 %. aceste oţeluri au tendinţa de fragilizare la rece. conform indicaţiilor diagramei din figura 7. pentru micşorarea stabiltăţii austenitei prin separarea unor particule de carburi de crom şi alte elemente de aliere şi apoi răcirea în apă). • reţeta de aliere de bază a acestor oţeluri prevede concentraţii masice de crom %Crm = 18... instrumente chirurgicale etc.. în mod obişnuit..5 ore) se obţin efecte de durificare prin precipitare similare celor tipice oţelurile PH cu %Nim = 3. 8. Compoziţia chimică a acestor oţeluri poate fi caracterizată astfel: • concentraţia masică de carbon este scăzută. prin aplicarea ulterioară a unui TT de revenire (la ti = 500.10 %.1.02.850 oC.80 oC/oră.1..15 %.5. menţinerea la tco o durată τm = 7. iar după sudare trebuie aplicate TT care să confere îmbinărilor sudate structuri asemănătoare cu cea corespunzătoare MB... Oţelurile inoxidabile martensitice cu %Cm > 0..

X12CrMnNiN18−9−5.. singura modalitate tehnologică de a le influenţa caracteristicile de rezistenţă mecanică şi plasticitate constă în ecruisarea lor prin deformare plastică la rece.. molibdenul (%Mom = 2.. Mărcile de oţeluri comerciale din această clasă structurală corespund integral prescripţiilor prezentate mai înainte. urmată de aplicarea unui TT de recoacere de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul adecvat obţinerii caracteristicilor dorite). Deoarece nu prezintă transformări în stare solidă.04 %) au structura de echilibru la ta complet austenitică.7 %). cuprul (%Cum = 0. nichelul acţionează favorabil asupra rezistenţei la coroziune şi îmbunătăţeşte caracteristicile mecanice la temperaturi înalte ale oţelurilor. manganul (%Mnm = 2.. prezintă cea mai bună comportare în prezenţa mediilor agresive de lucru...1 %) sau titanul (%Tim = 0. temperaturi ridicate.25 % şi %Nim = 15. Nb.12. Ti) sau pentru stabilizarea structurii austenitice şi înlocuirea parţială a nichelului (Mn. medii foarte agresive etc. • majoritatea oţelurilor austenitice crom-nichel au în compoziţie şi alte elemente de aliere decât carbonul. Oţelurile cu conţinuturi reduse de carbon (%Cm ≤ 0..Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale aplicaţii speciale (caracterizate prin condiţii severe de lucru: solicitări mecanice cu intensităţi mari şi/sau aplicate dinamic.. pentru îmbunăţăţirea rezistenţei la coroziune (Mo. ca urmare. X3CrNiCu18−9−4.3 %). niobiul (%Nbm = 0. X6CrNiTi18−10.5. pentru creşterea refractarităţii şi comportării la fluaj (Si.1. 20−25. efectele favorabile ale cromului se diminuează odată cu creşterea conţinutului de carbon al oţelurilor (care favorizează apariţia carburilor în structura acestora). fiind elementul de aliere care le conferă structura austenitică şi asigură (în cazul când %Nim > 8 %) menţinerea unei astfel de structuri până la temperatura ambiantă (prin modificarea substanţială a poziţiei punctelor critice de transformare în stare solidă A1 şi A3). 91 ..4. care se realizează cu %Crm = 15. aşa cum rezultă din următoarele exemple: X10CrNi18−8.4 %).25 %)..0 %) în astfel de medii este aproape nulă. Mo).0.... 45 % (şi sunt denumite oţeluri tip 15−35..8. X2CrNi18−9. deoarece probabilitatea declanşării proceselor de corodare electrochimică a structurii monofazice austenitice (cu %Crm = 10.15 % asigurându-le o bună rezistenţă la oxidare în medii uscate... %Crm = 12. azotul (%Nm = 0... X6CrNiMoNb17−12−2.. solubilitatea carbonului în austenită la această temperatură fiind mai mare decât concentraţia carbonului existent în aceste oţeluri şi.5.. la temperaturi înalte. cromul este elementul de aliere care conferă acestor oţeluri rezistenţă la coroziune şi la oxidare.).10 %). cromul şi nichelul (elementele reţetei de aliere de bază): siliciul (%Sim ≤ 1. Cu.. 25−35 etc.. iar %Crm >15 % conferind oţelurilor rezistenţă la coroziunea (de tip elecrochimic) produsă de mediile active apoase. caracteristicile de utilizare ale acestor oţeluri nu pot fi modificate prin aplicarea de TT cu schimbare de fază. X2CrNiMo17−12−2.0.).7 %). N).

astfel că.. după precipitarea intercristalină a carburilor de crom. creşte concentraţia în crom a marginilor acestor cristale. proces care prezintă următoarele particularităţi: • separarea carburilor apare numai în cazul încălzirii într-un interval critic de temperaturi (450 oC. această structură bifazică putând favoriza declanşarea proceselor de corodare a oţelurilor în prezenţa mediilor agresive.12. • aşa cum se poate deduce examinând diagrama din figura 8.04. instabilă termodinamic şi. ca urmare. marginile (sărăcite în crom) ale cristalelor de austenită sunt atacate. pentru menţinerea structurii monofazice austenitice (până la ta). atunci când piesele realizate dintr-un astfel de oţel vin în contact cu un mediu agresiv de lucru. iar dacă durata menţinerii este mai mare decât limita superioară a intervalului critic. pentru dizolvarea carburilor în austenită şi răcirea lor rapidă (în apă). Aspectele prezentate sugerează şi principalele căi de acţiune pentru diminuarea susceptibilităţii oţelurilor inoxidabile austenitice faţă de coroziunea 92 . marginile cristalelor de austenită îşi diminuează puţin concentraţia de crom şi diminuarea rezistenţei la coroziune a oţelului este mică. pentru fiecare temperatură situată în intervalul critic de temperaturi există un interval critic al duratei de menţinere... structura monofazică astfel obţinută este alcătuită din austenită suprasaturată în carbon. dacă durata menţinerii este sub limita inferioară a intervalului critic. sărăcirea în crom a acestor margini este parţial compensată şi rezistenţa la coroziune a oţelului este puţin afectată. 850 oC). • viteza de difuzie a carbonului în austenită este mai mare decât cea corespunzătoare cromului şi.13. separarea intercristalină a carburilor de crom şi scăderea concentraţiei de crom de la marginile cristalelor de austenită diminuează rezistenţa la coroziune a oţelului. se aplică TT de călire de punere în soluţie (a carburilor).15 %) au structura de echilibru la ta alcătuită din austenită şi carburi de crom. pentru care intensitatea sensibilizării la coroziune intercristalină a oţelului este maximă. Pentru a le conferi o structură monofazică austenitică rezistentă la coroziune. cantitatea de carburi precipitate este redusă. ca urmare. se produce separarea din austenită a carbonului în exces sub formă de carburi de crom. aşa cum se poate observa în imaginile prezentate în figura 8.. 0. iar peste 850 oC austenita are capacitate ridicată de a dizolva carbon şi separarea carburilor nu mai este justificată termodinamic. carbonul ajunge mai repede la marginile cristalelor de austenită şi formează carburile cu cromul din austenita situată în zonele adiacente acestor margini. fenomen numit coroziune intercristalină. dacă semifabricatele sau piesele confecţionate dintr-un oţel cu această structură sunt supuse încălzirii (în procesul de prelucrare sau în cursul utilizării).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Oţelurile cu conţinuturi de carbon mai mari (%Cm = 0. sub 450 oC difuzia elementelor care formează carburile nefiind posibilă.1100 oC. constând în încălzirea oţelurilor la ti = 1000. se produce uniformizarea prin difuzie a concentraţiei cromului în cristalele de austenită.

Microfotografia unei zone afectate de coroziunea intercristalină la o piesă din oţel inoxidabil austenitic X10CrNi18−8 Fig. pentru evitarea formării carburilor de crom în structura oţelurilor. silicaţi) care sunt faze uşor fuzibile sau care formează cu fierul sau cu elementele de aliere eutectice uşor fuzibile. Diagrama timp – temperatură − sensibilizare la coroziunnea intercristalină (TTS) a oţelului inoxidabil X10CrNi18−8 Oţelurile inoxidabile austenitice au o bună sudabilitate. pentru ca separarea intercristalină a carburilor de crom să afecteze în mică măsură rezistenţa la coroziune a marginilor cristalelor de austenită şi/sau microalierea oţelurilor cu titan. se observă că principalele probleme care pot afecta sudabilitatea oţelurilor austenitice crom-nichel sunt: fisurarea la cald şi fragilizarea indusă de formarea fazei σ .12.04 %). niobiu sau tantal. carbonul. titan. fisurile formate la cald având caracter interdendritic şi fiind cauzate de prezenţa unor faze uşor fuzibile în zonele intercristaline ale structurii primare a CUS. Fig. niobiu) compuşi (sulfura de nichel. sulful şi fosforul favorizează apariţia fisurării la cald. Dacă se analizează diagrama structurală prezentată în figura 7. care. leagă carbonul în exces sub formă de carburi proprii şi asigură astfel menţinerea nealterată a concentraţiei cromului în cristalele de austenită (oţelurile inoxidabile austenitice microaliate cu titan. siliciul.13.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale intercristalină: reducerea concentraţiei de carbon (%Cm ≤ 0. apariţia fenomenului este influenţată de următorii factori: − compoziţia chimică a BMT din care rezultă prin solidificare CUS (dependentă de compoziţia şi puritatea MB şi MA). • Fisurarea la cald a CUS realizate prin sudare se produce la temperaturi ridicate (peste 1200 oC). deoarece formează cu elementele de aliere tipice oţelurilor inoxidabile austenitice (nichel. 8. creşterea concentraţiei cromului. 8.24. în timpul solidificării CUS. niobiu sau tantal sunt denumite oţeluri stabilizate). carburi de titan şi niobiu. având afinitatea faţă de carbon mai mare decât cromul. în 93 .

ferita are rezistenţa la deformare mai mică decât austenita şi.2 % şi %Cum ≤ 2 %. %Crm = 22.. iar prezenţa austenitei conferindu-le o bună ductilitate şi tenacitate. fixând elementele nocive (sulful. Oţelurile inoxidabile austenito – feritice sau ferito – austenitice. Ti şi de procesele de deformare plastică la rece şi pot fi înlăturate aplicând după sudare (sau după operaţiile de prelucrare prin deformare plastică la rece) un tratament termic constând din încălzirea zonei sigmatate la ti ≅ 1000 oC.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR timp ce manganul. la realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri s-a constatat că structurile realizate în CUS şi ZIT nu mai prezintă raportul unitar al conţinuturilor procentuale de ferită 94 . siliciu) şi diminuarea pericolului de formare a eutecticelor uşor fuzibile.6. fosfor.1. direct din austenită .. carbonul etc. denumite şi oţeluri duplex. ferita este faza care se deformează uşor şi ajută la diminuarea nivelului energetic al câmpului de tensiuni care apare datorită sudării) şi dizolvarea elementelor nocive (sulf. Nb. 8. %Mom = 1. compus intermetalic FeCr caracterizat prin duritate ridicată şi fragilitate accentuată. dacă MB sau CUS au structura complet austenitică. în zonele încălzite la 600. iar dacă structurile sunt austenito − feritice. vanadiul şi molibdenul împiedică fisurara la cald. ca urmare. faza σ apare (mai uşor) în aceleaşi zone.. Aceste oţeluri combină bunele proprietăţi ale oţelurilor inoxidabile feritice şi austenitice. prin realizarea următoarelor etape: γ + α → γ + α + σ → γ + σ. prezenţa în structură a feritei asigurându-le niveluri ridicate ale rezistenţei mecanice şi rezistenţei la coroziune... prin realizarea următoarelor efecte: finisarea structurii (ferita cristalizează înaintea austenitei şi împiedică formarea structurilor dendritice grosolane)..4 %) împiedică fisurarea la cald.24. prin realizarea următoarelor etape: γ → γ + α → γ + α + σ → γ + σ. raportul preferat al conţinuturilor procentuale de ferită şi austenită în structura oţelurilor de acest tip este cel unitar (%α ≅ 50 % şi %γ ≅ 50 %).. − prezenţa feritei în structura CUS (într-un conţinut procentual de 3. faza σ apare (mai greu) după sudare.. apariţia fazei σ (sigmatarea) şi fragilizarea care o însoţeşte sunt favorizate de prezenţa unor elemente de aliere ca Mo. %Nim = 4.) sub formă de compuşi greu fuzibili sau care formează cu fierul sau cu elementele de aliere eutectice greu fuzibile. fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi nichel şi reprezintă o clasă structurală de oţeluri utilizată relativ recent (cu toate că primele oţeluri duplex au apărut încă din 1930) la fabricarea aparaturii tehnologice de presiune şi a construcţiilor sudate. menţinerea la această temperatură o durată τm = 2. wolframul.5 %.900 oC.. Si.4 ore şi răcirea în aer.4..04 %.. relaxarea tensiunilor mecanice care apar în timpul cristalizării primare a CUS (la temperaturi înalte. Fragilizarea prin faza σ se produce atunci când în îmbinările sudate apare faza σ.. Primele oţeluri duplex realizate au avut compoziţia: %Cm ≤ 0.

95 .26 %.5 % şi %Nm = 0.04 %. MA cu compoziţie apropiată de a MB se utilizează numai în cazul când se efectuează TT postsudare pentru rectificarea structurilor din CUS şi ZIT. azotul a fost utilizat pentru înlocuirea parţială a nichelului ca element austenitizant. %Nim = 6.8 %. • în procesul de sudare se produc fenomene metalurgice de precipitare în CUS şi ZIT a unor faze dure (faze δ. tenacitatea oţelurilor duplex are nivelul situat între nivelurile corespunzătoare oţelurilor inoxidabile austenitice şi feritice..4 % .. %Mom = 3. construcţiilor şi echipamentelor care funcţionează la temperaturi superioare temperaturii de –50 oC (în condiţii de frig climatic sau industrial).. este necesar ca MA utilizate la sudare să fie supraaliate cu nichel (MA trebuie să aibă %Nim ≅ 9 %. de tipul unor compuşi intermetalici cu conţinuturi ridicate de crom şi molibden sau nitruri de fier şi/sau de elemente de aliere) care fragilizează structura şi micşorează rezistenţa la coroziune a acesteia. Rezistenţa la coroziune a oţelurilor duplex din generaţia a doua este mai bună decât a oţelurilor inoxidabile austenitice. X2CrNiMoCuWN25−7−4. %Cum ≤ 2.30 % (unele conţinând şi %Wm = 0.0. care au în mod obişnuit %Nim = 5. dar nefiind recomandate pentru echipamentele şi aparatele tehnologice destinate aplicaţiilor criogenice. aşa cum rezultă din următoarele exemple: X2CrNiN23−4..... iar sudarea fără MA sau cu pMA scăzute (valori mari ale pMB) nu este recomandată (trebuie evitată). Mărcile de oţeluri comerciale din această clasă structurală corespund integral prescripţiilor prezentate mai înainte.5 %). iar caracteristicile de rezistenţă la coroziune ale îmbinărior sudate sunt nesatisfăcătoare.X2CrNiMoCuN25−6−3. A doua generaţie de oţeluri duplex a avut compoziţia chimică caracterizată prin %Cm ≤ 0.X2CrNiMoN22−5−3. Pentru realizarea unor îmbinări sudate de calitate la realizarea aparatelor tehnologice sau construcţiilor metalice din oţeluri duplex se recomandă a se avea în vedere următoarele aspecte: • pentru a obţine CUS cu caracteristici corespunzătoare.. spre deosebire de MB..0 %). mai ales dacă nu este posibilă aplicarea de TT postsudare. %Crm = 24.15.. asigurând menţinerea raportului unitar al conţinuturilor procentuale de ferită şi austenită în zonele caracteristice ale îmbinărilor sudate ale echipamentelor trehnologice sau construcţiilor realizate din astfel de materiale..5.. respectarea acestei prescripţii asigurând formarea şi menţinerea cantităţii corespunzătoare de austenită în structura CUS. X2CrNiMoN25−7−4.1. oţelurile duplex putând fi utilizate pentru confecţionarea pieselor.7. constatându-se că el îmbunătăţeşte rezistenţa mecanică şi rezitenţa la coroziune şi contribuie la formarea austenitei din ferită la temperaturi ridicate.X3CrNiMoN27−5−2. iar rezistenţa la tracţiune şi limita de curgere sunt aproximativ de două ori mai mari decât ale oţelurilor inoxidabile austenitice.5.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale şi austenită.

semifabricatelor laminate finite (profile pline şi fasonate. nichel. 12NiCr250. 15SiNiCr250. de tipul Cr2O3. 900 oC]. 20VNiMnCr120. cu conţinuturile de carbon %Cm = 0. ţevi prin care circulă hidrocarburi şi care au domeniul temperaturilor de lucru [700 oC. vanadiu (care durifică oţelurile prin formarea de carburi stabile. SiO2. 10AlCr180. rezistenţa la oxidare este conferită oţelurilor de alierea cu crom şi este îmbunătăţită de alierea suplimentară cu siliciu şi aluminiu (elemente care asigură formarea pe suprafetele pieselor realizate din astfel de oţeluri şi exploatate la temperaturi ridicate a unui strat compact şi aderent de oxizi.6. în general sub 550 oC). 12TiNiCr180. 15SiNiCr200. Al2O3.. peste care se manifestă cu intensitate mare fenomenul de fluaj).5. benzi. deoarece.1100 oC) se utilizează oţelurile refractare (termorezistente) speciale. molibden. destinate fabricării produselor prin deformare plastică la cald. martensitică sau austenitică. 12SiNiCr360 şi 10TiAlCrNi320 (aparţinând clasei structurale a oţelurilor aliate austenitice). deoarece elementele de aliere difuzează mai uşor în această fază. Pentru această aplicaţie singurele oţeluri care dau rezultate bune sunt oţelurile austenitice crom – nichel tip 15−35. iar precipitarea nitrurilor se produce mai intens dacă MB nu are un conţinut suficient de azot (care să determine formarea şi stabilizarea austenitei) sau dacă nu se folosesc MA supraaliate cu nichel. uneia din clasele structurale anterior prezentate: feritică.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fenomenele de precipitare se produc în principal în zonele feritice ale structurii CUS şi ZIT.1. 20VNiWMoCr120 (aparţinând clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice). table. O aplicaţie în care alegerea oţelurilor termorezistente ridică probleme interesante o constituie fabricare ţevilor pentru cuptoarele instalaţiilor de piroliză din combinatele petrochimice... wolfram. iar rezistenţa mecanică la temperaturi ridicate se asigură oţelurilor prin alierea cu crom. 96 .0. Oţelurile refractare (termorezistente) pot aparţine. 40SiNiCr250. dacă aplicaţiile în care sunt utilizate se caracterizează prin temperaturi de lucru nu prea mari.45 %. 8. 20−25 sau 25−35. în funcţie de compoziţia lor chimică. sârme etc. Pentru aplicaţiile tehnice la care temperaturile de lucru sunt foarte ridicate (550.. principalele mărci de astfel de oţeluri (simbolizate în acelaşi mod ca şi oţelurile aliate pentru construcţia de maşini cuprinse în STAS 791) sunt: 10AlCr70.) şi barelor forjate. oţelurile inoxidabile prezintă şi o bună refractaritate (mai ales. având calitatea reglementată de STAS 11523.35. iar solubilitatea azotului în ferită este mai scăzută decât în austenită. s-a constatat că apariţia fazelor δ este determinată de menţinerile îndelungate la temperaturi ridicate. aşa cum s-a arătat anterior. ce protejează materialul împotriva oxidării în profunzime). 10AlCr240 (aparţinând clasei structurale a oţelurilor aliate feritice). micşorează tendiţa de fragilizare la cald a acestora şi/sau le măresc temperatura de recristalizare primară.

97 . 8. iar cromul. le asigură o foarte bună rezistenţă la oxidare.01…0. impunând fabricarea ţevilor prin turnare centrifugală. creşterea excesivă a cantităţii de carburi în structură fiind una din principalele cauze care produc degradarea ţevilor). nichelul asigură acestor aliaje o rezistenţă excepţională la coroziune în medii puternic reducătoare. împreună cu siliciul şi aluminiul. zirconiu etc. aşa cum arată diagramele din figurile 8.25 %). Fig.14 şi 8.15. Dependenţele dintre rezistenţa tehnică de durată şi concentraţia de carbon la oţelurile austenitice crom – nichel tip 15–35 şi 25–20 Pentru aplicaţiile în care mediul de lucru este foarte agresiv şi/sau temperaturile de lucru sunt ridicate. dar nu afectează inadmisibil sudabilitatea acestor oţeluri (cu anumite precauţii tehnologice ţevile pentru cuptoarele instalaţiilor de piroliză pot fi sudate).0.45 % a fost adoptată ţinând seama că. Soluţia folosirii unor oţeluri cu %Cm = 0. ca urmare. aceste oţeluri prezintă viteze de fluaj minime şi rezistenţe tehnice de durată (fluaj) maxime şi au tendinţă redusă de carburare în prezenţa mediilor de hidrocarburi (carburarea ţevilor şi. 8. titan.. celelalte componente contribuind la creşterea rezistenţei mecanice la cald şi asigurarea unei bune comportări la fluaj.35. se utilizează aliaje speciale Ni−Cr ( %Nim = 45…70 % şi %Crm = 12….14.15. datorită numărului mare de componente aceste materiale sunt denumite superaliaje. care au în compoziţie şi mici cantităţi de carbon (%Cm = 0.05 %) şi alte elemente de aliere: molibden (%Mom = 2…25 %.. conţinutul ridicat de carbon diminuează prelucrabilitatea prin deformare plastică a acestor oţeluri. niobiu (%Nbm = 3…5 %). Dependenţa dintre viteza de fluaj şi concentraţia de carbon la oţelurile austenitice crom – nichel tip 15–35 Fig.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale având structura de echilibru la ta alcătuită din austenită şi carburi. siliciu (%Sim < 2 %). wolfram (%Wm = 3…5 %). fier (%Fem = 2…12 %). aluminiu.

18…22 %Tim = 1…1.. %Fem = 30…33 %. niobiul (%Nbm = 0. cupru (%Cum = 0. rezistenţă determinată de formarea pe suprafaţa produselor realizate din astfel de oţeluri. vanadiul (%Vm = 0.30….035 %. Hastelloy.0. 0.015….04 %.0..16 %).12 %) şi titanul (%Tim = 0. %Fem = 5…9 % . 8.5…1. nichel (%Nim ≤ 0.8…1. cum ar fi Ni3Nb.25…0.2.12…0. %Pm ≤ 0. cu caracteristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8.6…1. % Alte elemente %Mom %Com max..5 %.30 %).5…5. zirconiu (Zrm ≤ 0.02 %).55 %). %Alm = 4…5 5 % Superaliajele au structura alcătuită din soluţii solide ale componentelor. respectiv. 0 % 8.Fe)3Al.%Sim = 0 0 1 1 3% 3.%Tim = 2…3 1 2 % 4. Pentru a realiza o astfel de comportare. Nimonic etc.%Tim = 2…3 % 10 %Wm = 4…5 %.060 %).10 %).0…1 1. care se comportă ca nişte straturi autoprotectoare. contribuie la creşterea rezistenţei mecanice. %Sm.5…5.8.15 %) şi conţin mici cantităţi de elemente care fixează azotul sub formă de nitruri stabile. fineţea mare şi gradul lor de dispersie ridicat. %Pm ≤ 0.0. dacă oţelurile sunt complet dezoxidate (calmate) la elaborare. durificate prin precipitarea unor compuşi chimici.0…2.. cum ar fi aluminiul (%Alm ≥ 0. Compoziţiile chimice de bază ale unor superaliaje refractare Denumirea comercială INCONEL 625 INCONEL X 750 HASTELLOY C HASTELLOY X WASPALLOY NIMONIC 901 NIMONIC 105 %Nim min. conţinuturile de impurităţi ale acestor oţeluri sunt limitate la nivelurile %Sm. prin duritatea. 58 min. ce pasivează produsele (reduc viteza de coroziune uniformă la valori apropiate de 0 mm/an). %Alm = 0 1 2 1 6% 5.Ti) sau (Ni.1. Superaliajele sunt cunoscute sub denumirile comerciale.02…. 12…15 %Tim = 2…3 %.02…. sunt slab aliate cu crom (%Crm = 0. prin interacţiunea lor timp de 1.65 %).%Sim =1.6…6.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabel 8. cu care firmele producătoare le-au lansat pe piaţă. Oţelurile patinabile Oţelurile din această categorie prezintă rezistenţă ridicată la coroziunea atmosferică. %Fem = 3…4 15…17 0. tenace şi aderente la suprafaţa produselor. dacă oţelurile sunt livrate 98 .25 %).0…1 %Nbm = 3…4 %. Ni3(Al. oţelurile aparţinând acestei categorii au concentraţiile de carbon scăzute (%Cm ≤ 0. 8. a unor pelicule (patine) de oxizi şi sulfat complex de fier. 70 55…65 45…50 50…55 42…43 50…55 %Crm 20…23 14…17 15…19 20…23 18…21 12…14 14…15 Compoziţia chimică.8 0 10 % max.8. care.6. cele mai cunoscute tipuri de aliaje din această clasă fiind: Inconel. Incoloy. molibden (Mom ≤ 0. %Fem = 17…20 %. compacte.3 ani cu atmosfera înconjurătoare.

aplicarea recoacerii de detensionare ca TT postsudare. iar S355W se poate livra şi în varianta S355WP. nefiind încă abrogat.06. îndeplineşte condiţia %Ce ≤ 0. iar produsele realizate din acestea nu se tratează termic. matriţe pentru prelucrarea oţelurilor sau maselor plastice. dacă carbonul echivalent.06…0. alezoare. J2 şi K2. iar STAS 500/3 care reglementează acelaşi domeniu. freze. structurile portante şi de închidere ale halelor industriale şi unele recipiente sub presiune. Oţelurile pentru scule Oţelurile din această clasă se utilizează pentru confecţionarea sculelor (cuţite pentru strunjire.. fonte. determinat cu relaţia (8. rabotare şi mortezare. Deoarece conţinuturile de carbon şi alte elemente de aliere sunt scăzute. Semifabricatele din astfel de oţeluri se livrează fie în starea obţinută prin laminare normalizantă. piatră.). macaralele. cum ar fi: stâlpii pentru reţelele electrice de înaltă tensiune. pentru confecţionarea sculelor de prelucrare prin deformare plastică la rece sau la cald a diferitelor materiale (dălţi.3). realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri nu ridică probleme tehnologice deosebite.2. semnificaţiile simbolurilor fiind cele precizate în scap.2. vagoanele de cale ferată. eventual.. lemn. iar conţinuturile de impurităţi sunt limitate. 8. concentraţia fosforului fiind mărită la unele oţeluri (la nivelul %Pm = 0. 8.) destinate prelucrării prin aşchiere a semifabricatelor şi pieselor din diverse materiale (oţeluri. oţelurile din această categorie prezintă o bună sudabilitate. tarozi. nicovale pentru forjat.15 %). prevede mărcile RCA 370 şi RCB 510.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale în altă stare decât cea calmată. dornuri. poansoane.0. Caracteristicile fizico − mecanice şi tehnologice ale oţelurilor din această categorie sunt similare celor ale oţelurilor de uz general echivalente din punctul de vedere al mărcii şi clasei de calitate. Principalele aplicaţii tehnice în care se utilizează semifabricatele sub formă de table. 99 . benzi sau profile laminate din astfel de oţeluri sunt construcţiile metalice şi mecanice (supuse în exploatare la coroziune atmosferică la temperatura ambiantă). cuţite pentru foarfeci. cu conţinut ridicat de fosfor (%Pm = 0.7.15 %)..44 %. filiere etc. burghie. Standardul SR EN 10155 prevede mărcile S235W şi S355W. deoarece acesta poate participa ca element activ la formarea peliculelor de pasivare. iar dacă condiţia nu este îndeplinită se recomandă sudarea cu preîncălzire şi. materiale plastice etc. fie în starea realizată prin laminare obişnuită (cu sau fără TT de normalizare aplicat ulterior laminării). oţelurile SxxxW se pot livra în clasele de calitate J0.

7.). scule de tragere la rece a materialelor metalice etc.1. • oţelurile trebuie să prezinte sensibilitate redusă la deformare şi/sau fisurare prin călire şi să aibă tendinţă mică de decarburare superficială în timpul prelucrărilor şi TT la care sunt supuse în procesul tehnologic de realizare a sculelor (deoarece micşorarea concentraţiei carbonului în stratul superficial diminuează călibilitatea şi capacitatea de călire – v.65. ferăstraie pentru lemn. Oţelurile carbon pentru scule Oţelurile din această categorie au concentraţia de carbon ridicată (%Cm = 0. 5.) şi pentru realizarea elementelor active (care trebuie să prezinte durabilitate ridicată) ale instrumentelor de măsurare şi verificare a dimensiunilor pieselor (rigle. Fiind în marea majoritate oţeluri hipereutectoide. care pot fi formulate astfel: • oţelurile trebuie să prezinte duritate ridicată (mai mare decât duritatea materialelor semifabricatelor sau pieselor care se se prelucrează cu sculele confecţionate din ele) şi tenacitate suficientă (pentru ca tăişurile şi corpul sculelor să poată prelua solicitările mecanice la care sunt supuse în timpul utilizării lor pentru prelucrarea semifabricatelor sau pieselor. fără apariţia unor fenomene nedorite de fisurare sau rupere fragilă). vârfuri de centrare pentru maşini – unelte. scap.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR punctatoare. ceea ce impune ca. astfel ca zona de la suprafaţa sculelor durificată prin călire să fie suficient de extinsă (adâncă) şi să permită ascuţirea repetată a acestora. şublere.).2.25 %) şi conţinuturile de impurităţi limitate la nivelurile corespunzătoare oţelurilor de calitate. se impune ca oţelurile să prezinte o bună stabilitate la revenire şi/sau să fie aliate cu elemente care să le asigure durificarea secundară (v.. ace de trasare. calibre etc. scap. 7. pentru fabricarea unor unelte şi instrumente de lucru (şurubelniţe. oţelurile pentru scule să fie (de obicei) hipereutectoide. instrumente chirurgicale etc.1. pentru fabricarea unor piese rezistente la uzare (de la maşinile textile. scap. maşinile agricole etc. 5.. chei fixe. duritatea ridicată se asigură prin aplicarea unui TT final de călire martensitică a sculelor.). deoarece încălzirile sculelor călite martensitic au efectele unor reveniri. ţinând seama că duritatea martensitei creşte odată cu concentraţia de carbon a oţelului supus călirii (v.4). micrometre. • oţelurile trebuie să-şi menţină duritatea ridicată şi în urma încălzirii lor datorită frecărilor ce apar între scule şi semifabricatele sau piesele supuse prelucării. oţelurile din această clasă trebuie să corespundă mai multor condiţii generale.2). În corelaţie cu destinaţia lor. fără ca duritatea tăişurilor să se micşoreze inadmisibil. 8.2).2. • oţelurile trebuie să aibă o bună călibilitate. structura lor de echilibru la ta este alcătuită din perlită şi 100 .

După aducerea la configuraţia dorită. • sculele realizate din astfel de oţeluri au duritatea (după TT final) 55. scap. 6.2).. • revenire joasă (la ti = 150.200 oC). simbolul OSC10 corespunde unui oţel carbon pentru scule având concentraţia masică medie de carbon %Cm = 1. în procesul tehnologic de realizare a sculelor din astfel de oţeluri se pot include următoarele TT: • normalizarea (v.2. Oţelurile din această categorie au calitatea reglementată prin STAS 1700. scap. OSC8. limitarea vitezelor de aşchiere şi/sau răcirea sculelor în cursul utilizării lor pentru diverse prelucrări). pentru creşterea durităţii şi.200 oC. Pentru îndeplinirea condiţiilor generale anterior formulate. principalele mărci de oţeluri sunt: OSC7.3. bine detensionată şi cu duritate ridicată (55.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale cementită secundară (dispusă sub formă de reţea la marginea formaţiunilor perlitice – v.3. încadrarea lor în condiţiile generale anterior formulate se prezintă astfel: • oţelurile prezintă sensibilitate ridicată la decarburarea superficială şi la fisurarea prin călire.. eventual. care se menţine numai dacă acestea nu se încălzesc (în timpul utilizării) la temperaturi mai mari de 150.60 HRC.. Deoarece creşterea concentraţiei masice de carbon şi aplicarea de TT sunt singurele căi de acţiune pentru asigurarea caracteristicilor de utilizare ale acestor oţeluri. Gradul moderat de îndeplinire a condiţiilor limitează utilizarea acestor oţeluri la fabricarea sculelor cu forme simple şi dimensiuni caracteristice nu prea mari şi impune o serie de restricţii privind regimurile tehnologice de lucru cu sculele confecţionate din astfel de oţeluri (de exemplu. pentru obţinerea unei structuri cu martensită de revenire (v. tabelul 4.3). • călibilitatea acestor oţeluri corespunde unui indice J 5 – 55/60.5). OSC9...5). OSC10. 8. • recoacerea de globulizare a cementitei (v. pentru obţinerea unei structuri cu perlită globulară. călire la temperaturi scăzute. 101 . 6. pentru obţinerea unei structuri martensitice cu conţinuturi minime de austenită reziduală.0 %). Semifabricatele din astfel de oţeluri se realizează prin deformare plastică la cald şi se livrează în starea structurală (cu perlită globulară) conferită de aplicarea unui TT de recoacere de globulizare a cementitei (numită şi recoacere de înmuiere)... 6.60 HRC)..2 (de exemplu. scap. care conferă oţelurilor o bună prelucrabilitate prin deformare plastică şi prin aşchiere. sculele realizate din astfel de oţeluri se supun unui TT final alcătuit din: • călire martensitică. pentru finisarea granulaţiei şi obţinerea unei structuri cvasieutectoide (fără reţea de cementită secundară). semnificaţia simbolurilor fiind cea precizată în scap. OSC11 şi OSC12.

31VMoCr29.4.7...ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8.200 oC). %Sm ≤ 0. %Sm ≤ 0.2.8 %)..0 %).1.2 %).1. principalele mărci fiind: 90VMn20..1.2 %).4. 105MnCrW11.. unelte de mână şi scule de prelucrare prin deformare plastică la cald au concentraţiile de carbon %Cm = 0....6. scule (rezistente şi foarte rezistente la uzare) de prelucrare prin deformare plastică la rece şi instrumente de măsurare sau verificare au concentraţiile de carbon ridicate (%Cm = 0... ce corespund unor oţeluri aliate din clasa structurală ledeburitică (cu structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi carburi primare şi secundare).2. 100VMoCr52.2.. pentru obţinerea unei structuri cu martensită de revenire.. Semifabricatele din aceste oţeluri sunt realizate prin deformare plastică la cald şi sunt livrate în starea structurală (cu perlită globulară) obţinută prin aplicarea unei recoaceri de înmuiere. 90VCrMn20. nichelul (%Nim = 1.60 %.03 % şi sunt slab sau mediu aliate cu elemente ca wolframul (%Wm = 1.. Oţelurile aliate pentru scule Oţelurile din această categorie au compoziţia chimică corelată cu destinaţia şi caracteristicile de utilizare ale sculelor care se confecţionează din ele. bine detensionată şi cu duritate ridicată (58.8.7.. care recomandă o simbolizare similară celei utilizate de STAS 791 pentru oţelurile aliate destinate pieselor pentru construcţia de maşini. calitatea şi simbolizarea acestor oţeluri sunt reglementate de STAS 3611. putându-se distinge tipurile prezentate în continuare. 55MoCrNi10 şi 55VMoCrNi17..2.03 % şi sunt slab. Calitatea acestor oţeluri este reglementată de STAS 3611.1. conţinuturile de impurităţi limitate la nivelul %Pm.7. Ca şi a oţelurile de tipul precedent.8 %).. conţinuturile de impurităţi limitate la nivelul %Pm.2. 165VWMoCr115 şi 200Cr115. molibdenul (%Mom = 0. siliciul %Sim = 0.0.2.00 %). mediu sau înalt aliate cu diverse elemente. molibdenul (%Mom = 0. Oţelurile aliate pentru scule rezistente la şoc.2. care cuprinde ca principale mărci: 30VCrW85..2 %).2 %) şi manganul (%Mnm = 0.8.0 %). 31VCr8. pentru diminuarea conţinutului de austenită reziduală din structură) şi revenire joasă (la ti = 150..0..15.0 %).. 36VSiWMnCr53..1.65 HRC). cum ar fi cromul (%Crm = 1. vanadiul (%Vm = 0. oţelurile de acest 102 .. cromul (%Crm = 0.2...25.2.. wolframul (%Wm = 0...4. 8.1.2.8. 8.12..1... Oţelurile aliate pentru scule aşchietoare.8.2.1 %).3 %) şi manganul (%Mnm = 0. ce corespund unor oţeluri aliate (hipereutectoide) din clasa structurală perlitică (cu structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi carburi secundare) şi 155MoVCr115.0 %).1. vanadiul (%Vm = 0. 105CrW20 şi 117VCr6. TT final la care sunt supuse sculele confecţionate din astfel de oţeluri este alcătuit (ca şi în cazul sculelor din oţeluri carbon) din călire martensitică (urmată uneori de călire la temperaturi scăzute.5...

5 % şi %Mom = 2...1.05 %. %Crm = 3. %Wm = 2...650 oC.5...4..0. marca reprezentativă fiind Rp9. deoarece structurile obţinute prin TT final aplicat acestor scule îşi menţin duritatea ridicată (60.5..0. la ti = 500..9 %. marca reprezentativă fiind Rp11.2. la sculele confecţionate din astfel de oţeluri nu se recomandă aplicarea TT de călire martensitică + revenire joasă. %Vm = 2.4..5 %.1. iar încălzirile la care sunt supuse sculele în timpul utilizării (pentru deformarea plastică la cald a materialelor metalice) echivalează cu aplicarea unor reveniri înalte. 103 .2.550 oC).65 HRC) până la temperaturi de 600..2.. Oţelurile rapide sunt destinate în principal confecţionării sculelor aşchietoare care permit prelucrarea cu viteze mari de aşchiere a materialelor metalice....1..0 %. ce produc transformări structurale (trecerea martensitei de revenire în sorbită de revenire) însoţite de modificări dimensionale (nepermise) şi de micşorarea durităţii. Sculele confecţionate din acest tip de oţeluri se supun unui TT final de îmbunătăţire (călire martensitică urmată de revenire înaltă. Rp5.3.5.. cum ar fi nichelul şi manganul) este dictată la oţelurile de acest tip de necesitatea obţinerii unor scule cu tenacitate ridicată (rezistente la şocuri mecanice sau termice repetate) şi care să nu se decarbureze uşor în cazul utilizării lor (la temperaturi ridicate) pentru prelucrarea prin deformare plastică la cald a materialelor metalice. Rp9. %Crm = 3.. Rp4.95..5.. element de aliere scump).05 %...18 %.. urmat de un număr convenţional (fără semnificaţie privind compoziţia sau caracteristicile oţelurilor)..3..2 %. Rp10 şi Rp11. 8. cu următoarea compoziţie: %Cm = 0.70. %Wm = 1. %Wm = 17.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale tip aparţin clasei structurale a oţelurilor aliate (hipoeutectoide) perlitice (cu structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi ferită).2 % şi %Mom = 8.. cu compoziţia: %Cm = 0. Pornind de la această reţetă s-au dezvoltat toate variantele de oţeluri rapide utilizate în tehnică: • oţelurile economice.4...0. Rp3.5 %.5 %.. principalele mărci fiind Rp1.7.0. Compoziţia chimică de bază a oţelurilor rapide corespunde mărcii Rp3: %Cm = 0.50 HRC (menţinută la acest nivel ridicat.5 % şi %Vm = 1.95.. cu concentraţii mai ridicate de carbon..5 %. • oţelurile aliate suplimentar cu molibden (pentru a înlocui parţial wolframul... deoarece la aceste oţeluri aliate se manifestă fenomenele de stabilitate la revenire şi de durificare secundară). deoarece se obţine o structură (cu martensită de revenire) instabilă.. %Crm = 3. Utilizarea unor concentraţii relativ mici de carbon (ca şi alierea cu unele elemente.2.78 %. Rp2. pentru obţinerea unei structuri (apropiată de echilibru) cu sorbită de revenire şi duritatea 40.. %Vm = 1.. concentraţii minime de wolfram şi aliate suplimentar cu molibden (care suplineşte lipsa wolframului).8.2.5. Oţelurile de acest tip au calitatea reglementată de STAS 7382 şi se simbolizează folosind grupul de litere Rp.

3) de la ti = 1200. 8.6 %.. carburi secundare şi un schelet ledeburitic. întreruptă sau în trepte – v.5 %. Lingourile obţinute în condiţii industriale (răcite rapid la solidificare) prezintă la ta. %Crm = 3. scap. deoarece oţelurile rapide au temeratura Ms << ta.1300 oC.580 oC.1. cu martensită de revenire fină şi carburi globulare uniform distribuite în aceasta. stabilitatea austenitei scade (Ms creşte) şi aceasta se transformă în martensită foarte fină.5). în cursul încălzirii şi menţinerii la ti. semifabricatele cu această stare structurală se pot prelucra (prin deformare plastică la cald.1300 oC 104 Fig. • 2..5 % şi %Com = 5..4.9. Fig. 7.... aşchiere etc. carburi secundare şi un schelet ledeburitic (v. %Vm = 2.. o structură alcătuită din austenită.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • oţelurile aliate suplimentar cu cobalt (element care măreşte vrc şi temperaturile caracteristice Ms şi Mf ale oţelurilor şi permite simplificarea TT final al sculelor). marca reprezentativă fiind Rp1.0. Oţelurile rapide aparţin clasei structurale a oţelurilor aliate ledeburitice. o parte din elementele de aliere se separă din austenită sub formă de carburi. cu compoziţia: %Cm = 0. aşa cum se poate observa pe micrografia prezentată în figura 8.. repetarea revenirii conducând la diminuarea cantităţii de austenită netransformată şi obţinerea unei structuri finale.... 8.5. cu duritate ridicată (numită hardenită).2. structura de echilibru la ta a lingourilor turnate din astfel de oţeluri şi răcite foarte lent fiind alcătuită din perlită sorbitică.0 %.) pentru obţinerea sculelor cu configuraţia şi dimensiunile dorite.10 %.. 6. semifabricatele obţinute după aceste operaţii având structura alcătuită din perlită globulară şi carburi primare. %Wm = 9.. Ms << ta şi în urma călirii se obţine o structură alcătuită din austenită şi carburi primare.. de tipul celei prezentate în micrografia din figura 8. Microstuctura oţelurilor rapide după călirea de la ti = 1200.4.16. deoarece austenita din structura la ti conţine concentraţii mari de elemente de aliere dizolvate. TT final la care sunt supuse sculele din oţeluri rapide este alcătuit din: • călire martensitică (într-un singur mediu.4 cicluri de revenire la ti = 530. Lingourile cu această structură se supun forjării (la cald) pentru distrugerea scheletului ledeburitic şi sfărâmarea carburilor primare pe care acesta le conţine şi apoi unei recoaceri de înmuiere...16.17.. Microstructura sculelor din oţeluri rapide după TT final ..17. scap.

19. Fig. Diagrama TT final al sculelor realizate din oţeluri rapide Fig. interval mare de solidificare.4. Oţelurile pentru piese turnate Piesele turnate din oţel se obţin mai greu decât cele din fontă. mai ales la sculele realizate din oţeluri rapide aliate suplimentar cu cobalt. pentru durificarea superficială suplimentară a acestora. pentru multe aplicaţii tehnice (piese cu configuraţii complicate.18.6.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Diagrama TT final al sculelor din oţeluri rapide este prezentată în figura 8. se face o călire la temperaturi scăzute (la tco < −70 oC). • tratamentul de revenire se face în mod frecvent prin încălzirea sculelor în băi de săruri topite.19. Cu toate acestea. 8. 8.) utilizarea semifabricatelor turnate din oţel rămâne soluţia agreată şi în prezent aproape 20 % din totalul semifabricatelor folosite pentru obţinerea diverselor produse sunt realizate prin turnare din diferite mărci de oţeluri. iar modul în care ti la revenire influenţează duritatea sculelor este descris de diagrama din figura 8. fluiditate scăzută etc. Oţelurile destinate pieselor turnate trabuie să prezinte proprietăţi de 105 . Influenţa temperaturii de revenire asupra durităţii sculelor din oţeluri rapide În legătură cu TT final al sculelor din oţeluri rapide trebuie evidenţiate şi următoarele aspecte: • tratamentul poate fi simplificat.8. după ciclul primar de călire. scap 6.).8.). 8. deoarece oţelurile au proprietăţi de turnare mai slabe decât fontele (temperatură ts ridicată. dacă. caz în care se poate realiza simultan şi un tratament termochimic de cianurare (v. piese cu dimensiuni şi mase mari etc.18 . pentru transformarea austenitei în martensită şi se aplică apoi un singur ciclu de revenire. Alte oţeluri cu destinaţii sau caracteristici speciale 8.1.

Pe lângă oţelurile de uz general.340 N/mm2 şi Rm = 400.5). cu calitatea reglementată de STAS 9277 şi simbolizate cu grupul de litere OTA. ca urmare. cu Re ≥ 200 N/mm2 şi Rm ≥ 400 N/mm2).. noul sistem de simbolizare reglementat prin SR EN 10027 prevede la fiecare marcă de oţel posibilitatea de a fi utilizat şi ca oţel pentru piese (semifabricate) turnate. Oţelurile de uz general pentru piese turnate sunt de două tipuri: • oţelurile nealiate pentru construcţii au calitatea reglementată de SR ISO 3775. OTA17MoCr13 106 . %Sm ≤ 0. orice oţel poate fi utilizat şi pentru obţinerea pieselor turnate şi. urmat de simbolul (alcătuit conform prescripţiilor din STAS 791) oţelului aliat respectiv (de exemplu. caz în care simbolul mărcii are ataşată la început litera G (v. se utilizează netratate termic şi pot fi elaborate cu sau fără asigurarea sudabilităţii. deoarece principala condiţie impusă se referă la asigurarea caracteristicilor mecanice.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR turnare acceptabile şi să asigure caracteristicile mecanice impuse de condiţiile de solicitare ale acestor piese. în prezent simbolizarea oţelurilor de uz general pentru piese turnate se face cu ajutorul a două numere..035 %). marca G 200−400W corespunde unui oţel nealiat sudabil. aceste oţeluri au caracteristicile minime de rezistenţă mecanică încadrate în limitele Re = 200.550 N/mm2. Principala condiţie care se impune oţelurilor pentru piese turnate o constituie asigurarea caracteristicilor mecanice cerute de aplicaţia în care sunt utilizate şi. se utilizează oţeluri slab aliate cu Mn. la oţelurile sudabile prescriindu-se %Cm ≤ 0. tabelele 8. cu conţinuturile de impurităţi limitate la nivelul %Pm. reprezentând valorile minime ale limitei de curgere Re şi rezistenţei la tracţiune Rm (de exemplu. se folosesc în practică şi oţeluri pentru piese (semifabricate) turnare cu destinaţie precisă: • oţelurile turnate pentru armături (robinete). În principiu.4 şi 8. slab sau mediu aliate. au plasticitatea şi tenacitatea garantate prin prescrierea unor valori minime pentru coeficientul de gâtuire Z sau energia de rupere KV. ca urmare. Cr-Ni-Mo.2 = 410…840 N/mm2 şi Rm = 620…1030 N/mm2. oţelul G 230−450 este un oţel pentru piese turnate cu Re ≥ 230 N/mm2 şi Rm ≥ 450 N/mm2).. sunt oţeluri cu %Cm ≤ 0.. Cr-Mo.25 % şi adâugându-se litera W la simbolul mărcii (de exemplu. • oţelurile de înaltă rezistenţă pentru construcţii mecanice şi metalice au calitatea reglementată de SR ISO 9477 şi sunt oţeluri carbon sau aliate destinate realizării semifabricatelor turnate care se supun TT de normalizare + revenire sau de călire + revenire înaltă (îmbunătăţire) în vederea asigurării unor caracteristici mecanice ridicate: Re sau Rp0. Cr-Mn-Si. aceste oţeluri se simbolizează la fel ca şi oţelurile nealiate turnate şi au compoziţia chimică stabilită de producător astfel încât să fie satisfăcute cerinţele privind caracteristicile mecanice (de exemplu.25 %. Cr-Mn.

sunt destinate realizării semifabricatelor turnate pentru piesele care lucrează la temperaturi ridicate (sub 575 oC) şi se simbolizează similar oţelurilor de tipurile precedente (de exemplu.scap.21 %. concentraţia masică medie a cromului.45 %. cu %Cm = 0. Ni. Pentru a corespunde destinaţiei oţelurile din această categorie trebuie să prezinte limită de elasticitate (curgere) ridicată (v. vanadiu.0 %). Mo.4 %). concentraţia masică medie a nichelului fiind %Nim = 3. Mo şi Cr.4). Cele mai utilizate oţeluri din această categorie sunt oţelurile hipoeutectoide cu %Cm > 0. T21 este un oţel nealiat cu %Cm ≤ 0. uneori.3 %). fiind %Crm = 1. crom. slab aliate cu Mn. T15NiCr180 este un oţel inoxidabil austenitic de tip 18−8 pentru piese turnate). adăugându-se la sfârşitul simbolului litera R (de exemplu. aliat cu V. 8. cromul fiind elementul de aliere principal.35 %. dispozitive şi aparate. Mo. Arcurile şi elementele elastice confecţionate din aceste oţeluri se supun unui TT final alcătuit din călire 107 .6. T9MoCrNi30R este un oţel pentru piese turnate destinate să lucreze la temperaturi scăzute.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale este un oţel turnat pentru armături. aceste oţeluri au calitatea reglementată de STAS 12403 şi se simbolizează la fel ca oţelurile de tipul precedent. • oţelurile turnate în piese rezistente la temperaturi scăzute sunt oţeluri cu %Cm ≤ 0. Cr. rezistenţă mare la oboseală şi sensibilitate redusă la fisurare în prezenţa concentratorilor de tensiuni şi o bună prelucrabilitate prin deformare plastică. la care se garantează o anumită valoare a energiei de rupere KV la –60 oC.2.25 %. • oţelurile inoxidabile turnate în piese sunt oţeluri înalt aliate ferito−martensitice sau austenitice de tipul celor prezentate în scap 8. stabilitate în timp a caracteristicilor mecanice în condiţiile de temperatură şi mediu de lucru specifice aplicaţiilor în care sunt utilizate. Cr şi Ni. cu concentraţia masică medie de carbon %Cm = 0. V (elemente care îmbunătăţesc comportarea la fluaj). elementul de aliere principal. mangan şi.17 %.8.17 %. nealiate sau slab aliate cu siliciu. iar T17VMoCr14 este un oţel cu %Cm ≤ 0. nealiate sau aliate cu Cr. cu menţiunea că în faţa simbolului se scrie litera T (de exemplu. • oţelurile turnate în piese destinate să lucreze la temperaturi ridicate sunt oţeluri cu %Cm ≤ 0.09 % şi aliat cu Mo. având concentraţia masică medie %Crm = 1. aliat cu Mo şi Cr. cu wolfram şi nichel. Oţelurile pentru arcuri Aceste oţeluri sunt destinate realizării arcurilor şi elementelor elastice utilizate în construcţia de maşini. 3. aceste oţeluri au calitatea reglementată de STAS 10718 şi se simbolizează la fel ca oţelurile inoxidabile livrate sub formă de semifabricate prelucrate prin deformare plastică. aceste oţeluri au calitatea reglemntată de STAS 12404.

iar 60Si15A este un oţel aliat pentru arcuri. motiv pentru care.2): J 6 – 61/62 la 108 . Oţelurile pentru arcuri au calitatea reglementată de STAS 795.. Datorită destinaţiei. de litera V. iar pentru îmbunătăţirea purităţii se poate utiliza tratarea în vid a oţelurilor la elaborare.65 %.10 %. 8.5 %. dacă oţelurile sunt tratate în vid la elaborare. RUL2V şi RUL3V. scap. simbolul mărcilor de oţel utilizate pentru confecţionarea arcurilor sau elementelor elastice fiind urmat de litera A. principalele mărci de oţeluri pentru rulmenţi sunt RUL1..0..45.. Oţelurile din această categorie au calitatea reglementată de STAS 1456/1 şi STAS 11250. au conţinuturile de impurităţi drastic limitate (%Sm ≤ 0. de exemplu.5). cu concentraţia masică medie a elementelor de aliere %Cm = 0. pentru creştera călibilităţii (impusă de realizarea componentelor rulmenţilor de mari dimensiuni) se poate apela la alierea suplimentară cu mangan (%Mnm = 0.1. bile.1. iar dacă temperaturile de lucru sunt ridicate.8.1.020 % şi %Pm ≤ 0. cu concentraţia masică medie de carbon %Cm = 0.80 %). o bună rezistenţă la uzare şi o bună rezistenţă la oboseala de contact (produsă de solicitările variabile datorate contactului intermitent al inelelor cu bilele sau rolele rulmenţilor). scap. RUL1V. role etc. urmată de revenire medie (la ti = 370…500 oC – v.. 8.027 %) şi sunt slab aliate cu crom (%Crm = 1.. urmat de un număr convenţional (fără semnificaţie precizată) şi.90. Oţelurile pentru rulmenţi utilizate curent au %Cm = 0. a căror compoziţie chimică (încadrată în prescripţiile prezentate anterior) este diferenţiată pentru asigurarea următoarelor caracteristici de călibilitate (v. eventual. arcurile şi elementele elastice se confecţionează din oţeluri refractare sau din oţeluri rapide pentru scule.65 %)..3. Influenţa cea mai puternică asupra elasticităţii acestor oţeluri o are siliciul (dizolvat în ferită).. RUL2. în prezent.60 % şi %Sim = 1. scap.20.1).4. simbolizarea lor cuprinzând grupul de litere RUL. Oţelurile pentru rulmenţi Oţelurile din această categorie sunt utilizate la confecţionarea elementelor active (inele.35 %) şi molibden (%Mom = 0.) ale rulmenţilor. Pentru confecţionarea arcurilor şi elementelor elastice care lucrează în medii corosive se utilizează oţelurile inoxidabile (v. există tendinţa înlocuirii acestora cu oţelurile slab aliate Cr−V sau Cr−Mn. 6.95.6. OLC65A este un oţel nealiat de calitate pentru arcuri.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR martensitică. 6. aceste oţeluri trebuie să asigure caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate. oţelurile cu siliciu au însă tendinţă mare de decarburare şi de formare a unor defecte superficiale în timpul prelucrării prin deformare plastică la cald.

sunt oţeluri austenitice înalt aliate cu mangan. şenile pentru tractoare. J 13. urmată de călirea la temperaturi scăzute (pentru eliminarea austenitei reziduale şi asigurarea stabilităţii dimensionale a elementelor rulmenţilor) şi de revenirea joasă (pentru obţinerea unei structuri cu martensită de revenire. cu capacităţi mari de încărcare.) supuse în exploatare unor procese intense de uzare.4. datorită lipsei de tenacitate ce le caracterizează. Oţelurile rezistente la uzare şi tenace Oţelurile din această categorie se utilizează la confecţionarea unor piese (lame pentru buldozere. şi călirea martensitică (pentru durificarea elementelor componente ale rulmenţilor). pentru astfel de aplicaţii folosirea oţelurilor durificate prin calire martensitică nu dă rezultate corespunzătoare. scap. dinţi pentru cupele excavatoarelor. la aceste piese se asigură durificarea superficială prin aplicarea unui TT final de carburare (v. 6. scap.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale mărcile RUL1 şi RUL1V. Oţelurile pentru rulmenţi se încadrează în clasa structurală a oţelurilor aliate perlitice (hipereutectoide). Pentru confecţionarea inelelor rulmenţilor de mari dimensiuni. 8. se utilizează în prezent oţelurile (nealiate sau slab aliate) pentru îmbunătăţire.5 – 61/62 la mărcile RUL2 şi RUL2V şi J19 – 61/62 sau J 31 – 61/62 la marca RUL3V. se utilizează în prezent oţelurile aliate Cr – Ni sau Cr – Mo pentru cementare.9…1. denumite şi oţeluri Hadfield (după numele metalurgului englez care le-a conceput în 1882). la aceste piese se asigură durificarea prin aplicarea unui TT final de călire superficială (călire CIF – v.3).8. bine detensionată şi cu duritate ridicată). ca TT finale. produse prin acţiunea unor solicitări dinamice (şocuri) de contact. de mare intensitate şi repetate. elemente active pentru concasoare şi utilaje miniere etc.6. Oţelurile din această categorie. cu compoziţia chimică caracterizată de %Cm = 0.4.2). funcţionare intermitentă şi condiţii necorespunzătoare de ungere. 6. în procesele tehnologice de fabricare a acestor componente incluzându-se aceleaşi TT ca şi la sculele din oţeluri carbon şi aliate (hipereutectoide): normalizarea (pentru finisarea granulaţiei şi obţinerea unei structuri cvasieutectoide) şi recoacerea de globulizare a cementitei (pentru asigurarea unei structuri cu perlită globulară). având structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi cementită secundară (dispusă sub formă de reţea la marginea formaţiunilor perlitice). De asemenea. pentru confecţionarea inelelor rulmenţilor de mari dimensiuni. Semifabricatele utilizate la confecţionarea elementelor (pieselor) componente ale rulmenţilor se realizează prin deformare plastică la cald.3 % şi 109 . ca TT aplicate în cursul fabricării. cu capacităţi mari de încărcare şi supuse la şocuri mecanice în cursul exploatării.

8. În această categorie se încadrează oţelurile inoxidabile martensitice cu durificare prin precipitare (oţelurile PH – preciptation hardening). prin călire (răcire rapidă de la ti). diverse cantităţi de nichel. Structura de echilibru la ta a acestor oţeluri este alcătuită din austenită aliată cu mangan şi carburi de tipul (Fe. Piesele confecţionate din astfel de oţeluri se supun unui TT de călire de punere în soluţie.1.9. ca urmare a producerii unor fenomene de descompunere a soluţiilor solide suprasaturate prezente în structura acestora. prelucra sau fasona cu scule abrazive. datorită ecruisării superficiale puternice pe care le-o produce acţiunea unor astfel de scule. prelucrarea lor prin aşchiere cu scule metalice nefiind posibilă. pentru menţinerea structurii monofazice austenitice (cu plasticitate şi tenacitate ridicate) până la ta.6. crom. având caracteristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8. la care structura acestor oţeluri devine complet austenitică. Calitatea oţelurilor din această categorie este reglementată de STAS 3718.1100 oC.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Mnm = 11…14 %. eventual. însoţită de creşterea durităţii şi rezistenţei la uzare a pieselor (aceste oţeluri se comportă ca nişte materiale inteligente.2 şi oţelurile cu îmbătrânire martensitică (oţelurile maraging). datorită deformării plastice superficiale provocate de solicitările mecanice de contact la care sunt supuse. cu formarea unor precipitate disperse cu mare efect de durificare structurală. Mn)3C.8. constând din încălzirea şi menţinerea la ti = 1050. molibden etc. Piesele din astfel de oţeluri se obţin numai prin turnare şi se pot. T130Mn135. la care se pot adăuga. simbolizarea lor făcându-se la fel ca la oţelurile aliate pentru piese turnate. Starea structurală corespunzătoare realizării caracteristicilor mecanice precizate în tabelul 8.9 se realizează la oţelurile maraging prin aplicarea următoarelor TT: • călirea de la o temperatură ti superioară temperaturii de 732 oC. T100NiMn130. Oţelurile cu rezistenţă mecanică foarte ridicată Aceste oţeluri aparţin clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice şi se caracterizează prin capacitatea de a realiza caracteristici mecanice ridicate. 8.5. În cursul utilizării pieselor confecţionate din aceste oţeluri. austenita este ecruisată. T120CrMn130 . 110 . urmată de răcirea rapidă. principalele mărci de oţeluri din această categorie sunt: T105Mn120. prezentate în scap. pentru dizolvarea carburilor în austenită. stabilitatea sa se micşorează şi se produce transformarea ei în martenstă. T100MoMn130 şi T130MoMn135. care îşi autoadaptează proprietăţile în funcţie de condiţiile de utilizare).. pentru îmbunătăţirea unor proprietăţi de utilizare..

6 0.0 5. structura care rezultă fiind o martensită (soluţie solidă suprasaturată având ca solvent Feα) cu conţinut scăzut de carbon. se realizează în fâşiile în care ciclurile termice de sudare se caracterizează prin temperaturi care asigură apariţia în structură a austenitei 111 .2 0.5 12.7 5. cu tendinţă redusă de fisurare.01 % * Conţinutul de Cr (care. %Sm ..7 0.4 1340 1260 14 60 12.485 oC. care determină creşteri locale ale concentraţiei de Ni. transformări locale ale martensitei în austenită şi micşorarea durităţii şi caracteristicilor de rezistenţă mecanică ale oţelurilor (înmuierea oţelurilor prin supraîmbătrânire).1 2500 2460 5 25 18Ni350 18. Tabelul 8. %Nim %Com %Mom %Tim %Alm N/mm2 N/mm2 % % 18Ni200 18. %Mnm < 0. aşchiere şi/sau sudare.5 3.0 10. Z. Compoziţia chimică şi caracteristicile mecanice ale oţelurilor maraging Caracteristicile mecanice R m.1 1970 1930 6 30 18Ni350 17.2. austenita se transformă în martensită plastică. la o temperatură ti = 480. în starea structurală realizată prin călire. Marca oţelului Compoziţia chimică Sudabilitatea oţelurilor maraging este bună.8 4.1 1480 1410 12 55 18Ni250 18.0 4. transformarea martensitică a acestor oţeluri este reversibilă şi se caracterizează printr-un decalaj important între valorile temperaturii caracteristice Ms la realizarea transformării directe (la răcire) şi inverse (la încălzire): la răcire. A.2 4.03 %.0 8. suprasaturată în elemente de aliere. %Pm < 0.6 0.1 1700 1620 6 35 18Ni300 18.9.0 0. piesele şi componentele de aparatură tehnologică realizate din astfel de oţeluri pot fi supuse prelucrărilor prin deformare plastică. care prezintă caracteristici bune de plasticitate şi tenacitate. semifabricatele.0 11.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale austenita suferă o transformare fără difuzie (transformare martensitică).0* 12−5−3 La toate oţelurile %Cm < 0. sunt: • înmuierea ZIT.1%.8 0.. iar la încălzire. în mod obişnuit se activează precipitare compuşilor intermetalici MoNi3 şi TiNi3 (cu efect durificator maxim) şi se limitează duratele de îmbătrânire pentru a se evita apariţia precipitatelor de tip Fe2Mo (fără nichel). înlocuieşte Co).8 1.1%. Principalele probleme care apar la sudare.6 1.2 0.2 0.0 0. Rp0.4 0. martensita ⇒ austenită la depăşirea temperaturii Ms ≡ Msi ≅ 600 oC.1 2500 2460 5 25 17Ni 17. %Sim < 0. austenita ⇒ martensită la traversarea temperaturii Ms ≡ Msr ≅ 240 oC. deoarece în timpul răcirii CUS şi ZIT după sudare. • durificarea prin precipitare (îmbătrânire). mai ales dacă operaţia de sudare este efectuată după realizarea TT de călire şi îmbătrânire la construcţia sudată.3 0.1 1700 1620 6 30 3.5 8. o durată de menţinere aleasă convenabil pentru precipitarea în structura martensitică a fazelor durificatoare dorite.0 8.3 0. la această marcă de oţel.5 3.

%Crm = 8. intră în construcţia tuburilor catodice utilizate pentru monitoarele de mare rezoluţie ale calculatoarelor electronice etc. %Nim = 42…48 % şi restul Fe. %Nim = 35…37 %.4 %..732 oC şi martensita se transformă parţial în austenită).4 %. de exemplu. iar impurificarea excesivă cu sulf determină formarea în structura CUS a sulfurii de titan (uşor fuzibilă.6. • formarea în structura CUS a unor compuşi intermetalici. excesul de carbon determină apariţia în structura CUS a carburilor de titan şi molibden. 8..0…12.. este determinată de absorbţia de gaze (O2. care influenţează negativ caracteristicile de rezistenţă mecanică şi (mai ales) de tenacitate ale acestei zone a îmbinărilor sudate. H2) din mediul înconjurător sau din materialele utilizate la sudare. elemente de acţionare în automatizări. nedurificată prin precipitare.3.3 % şi %Nim = 35…37 %.). • Platinitul este un aliaj cu %Cm ≤ 0. • formarea porilor în CUS. aparatură de laborator etc. acest aliaj se utilizează pentru fabricarea etaloanelor de lungime. 112 .0. care are coeficientul de dilatare egal cu al sticlei şi platinei..tabelul 8. • Elinvarul este un aliaj cu %Cm = 0.. care are un coeficient de dilatare termică redus şi un modul de elasticitate ce rămâne aproximativ constant până la 100 oC. traductoare de precizie etc. se datorează neîncadrării MB în caracteristicile de compoziţie chimică recomandate (v.5 % şi restul Fe.9) şi alegerii necorespunzătoare a MA. N2. Principalele oţeluri (aliaje) comerciale din această categorie sunt: • Invarul este un oţel cu %Cm ≅ 0. alegerea judicioasă a MA şi proiectarea corectă a regimurilor de sudare. este utilizat ca aliaj înlocuitor al platinei în construcţia aparatelor la care există piese metalice înglobate în sticlă (lămpi electrice. Aceste probleme se pot rezolva prin: verificarea atentă a calităţii MB ale construcţiilor sudate. acest aliaj este recomandat pentru fabricarea elementelor elastice de precizie (orologerie mecanică. care poate determina scăderea tenacităţii şi creşterea tendinţei de fisurare). austenita din aceste fâşii se transformă la răcirea îmbinărilor sudate în martensită moale şi plastică.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (fâşiile din ZIT în care temperatura depăşeşte 732 oC şi se obţine o structură complet austenitică şi fâşiile din ZIT în care temperatura este situată în intervalul 480. tuburi electronice.). Oţelurile cu coeficient de dilatare termică controlat Oţelurile din această categorie sunt înalt aliate cu nichel sau cu crom şi nichel şi se caracterizează prin valori ale coeficientului de dilatare termică reduse şi care variază foarte puţin cu temperatura. care are un coeficient de dilatare ce rămâne practic neschimbat până la 100 oC şi este de opt ori mai mic decât al fierului.8.

aplicând aceleaşi principii ca în cazul oţelurilor aliate. litera J indicând că materialul simbolizat este o fontă. se specifică dacă încercarea de încovoiere prin şoc. iar simbolurile au structura prezentată în figura 8. Prin această simbolizare se atribuie fiecărei mărci de fontă câte un număr de două cifre înscris în pozitiile 7 şi 8. − simbolul alfanumeric dă informaţii despre conformaţia grafitului şi despre structura sau starea de tratament termic a masei metalice de bază a fontei. în cazul în care simbolul cuprinde valoarea KV.9. fie duritatea Brinell (în mod uzual). Simbolizarea numerică a mărcilor de fonte conform SR EN 1560 este complementară simbolizării alfanumerice. necesară pentu verificarea acestei caracteristici. tabelul 8. − simbolizarea după caracteristici prevede posibilitatea de a indica fie rezitenţa la rupere Rm . − simbolizarea după compoziţia chimică se realizează cu sau fără indicarea conţinutului de carbon. Ca şi în cazul oţelurilor. Fontele comerciale 8. în J).9. Se poate observa că simbolizarea fontelor prezintă următoarele particularităţi: − prezenţa sau absenţa simbolului EN arată că fonta este inclusă într-un standard european sau nu . cifra din poziţia 5 a simbolului este 1 pentru cazul în care simbolul alfanumeric al fontei indică rezistenţa la tracţiune. 2 când se indică duritatea şi 3 când simbolizarea se face după compoziţia chimică.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8. simbolizarea alfanumerică se poate utiliza pentru orice categorie de fontă (standardizată sau nu). se efectuează la temperatură ambiantă (literele RT) sau la temperatură scăzută (literele LT) şi se indică în simbol modul de obţinere a epruvetelor (v. iar litera G − că aceasta se utilizează în stare turnată. fie în funcţie de compoziţia chimică.10). în funcţie de condiţiile specifice impuse 113 .10. − literele GJ sunt prezente în simbolul oricărei mărci de fontă. în % sau caracteristica de înovoiere prin şoc KV. simbolizarea alfanumerică se poate face fie în funcţie de caracteristici. iar simbolizarea numerică se utilizează numai pentru fontele standardizate.1. Vickers sau Rockwell. iar la poziţia 9 se înscrie o cifră (0…9). în N/mm2 (şi eventual alungirea procentuală după rupere A. Simbolizarea fontelor comerciale Simbolizarea alfanumerică şi numerică a fontelor este reglementată de standardul SR EN 1560 conform căruia. Structura şi conţinutul simbolurilor pentru cele două criterii de simbolizare sunt prezentate în tabelul 8.20.

%Pm = 0. Aceste aliaje au compoziţia chimică de bază caracterizată astfel: %Cm =2.5 %.9.5 %. reprezentând 70 % din totalul materialelor metalice turnate în piese.5…1. %Sim = 1. 6 – pentru fontele cu sudabilitate specificată.0 %.15…0. Fig.8 %. 350 N/mm2]. 2 – pentru fontele ale căror caracteristici se verifică pe probe ataşate la piese.5…3.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fiecărei mărci. cuprinsă în mod obişnuit în intervalul [100 N/mm2 . Structura simbolizării numerice a fontelor conform SR EN 1560 Până la înlocuirea tuturor standardelor de fonte aprobate înainte de 1992 (standarde marcate cu sigla STAS) se menţine (împreună cu prescripţiile de simbolizare anterior prezentate) şi posibilitatea simbolizării fontelor conform acestor standarde. 1 − pentru fontele ale căror caracteristici se verifică pe probe turnate separat. Fontele cu grafit lamelar (fontele cenuşii) au utilizarea cea mai mare.65 % şi %Sm = 0.20. 8.15 %.4. 8. 8 – pentru piesele tratate termic.5…2. 5 – pentru fontele la care se face încercarea la încovoiere prin şoc la temperatură scăzută. obţinerea unor rezistenţe Rm > 250 N/mm2 se realizează prin aliere: %Crm = 0.2.2…2 %. Fontele cu destinaţie generală Din această categorie fac parte fontele cu grafit lamelar.5…1.03…0. structura acestor fonte este formată dint-o masă metalică de bază feritică (la fontele cu Rm < 200 N/mm2). 7 – pentru piesele în stare brută de turnare. fontele maleabile şi fontele cu grafit nodular.1…0. 4 – pentru fontele la care se face încercarea la încovoiere prin şoc la temperatură ambiantă. Aşa cum s-a prezentat în scap 4.5 %. %Nim = 0. %Mnm = 0. 3 – pentru fontele ale căror caracteristici se verifică pe probe prelevate din piesele turnate. %Cum = 0. %Mom = 0.1…0. 9 – pentru condiţii suplimentare specificate în comanda beneficiarului. 114 . după cum urmează: 0 − pentru fontele fără condiţii specifice.5 %. Caracteristica mecanică principală care se garantează la aceste materiale este rezistenţa la rupere Rm.

Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale ferito-perlitică (la fontele cu Rm ∈ [200 N/mm2. Utilizarea lor deosebit de largă se datorează costului redus. D se pot forma la aceeaşi viteză de răcire. iar EN−GJL−HB235 este o fontă cenuşie cu duritatea HB ≥ 235 HBS Între duritatea Brinell şi rezistenţa la tracţiune a acestor materiale există următoarea corelaţie. de exemplu. Prezenţa grafitului conferă însă fontelor şi unele caracteristici favorabile. astfel că simbolurile utilizate sunt EN−GJL−xxx. principalele tipuri de separări de grafit fiind prezentate în figura 8.21. xxx reprezentând rezistenţa minmă la tracţiune în N/mm2. Formele de grafit A. xxx fiind duritatea Brinell. 300 N/mm2]) sau perlitică (la fontele cu Rm > 300 N/mm2) şi formaţiuni de grafit lamelar izolate sau sub formă de aglomerări. lipsa de plasticitate şi rezistenţa la oboseală redusă a acestor materiale.1…10000 kg).4) HB = RH (100 + 0. Grafitul lamelar întrerupe continuitatea masei metalice şi constituie concentratori puternici de tensiuni. contracţie la solidificare redusă) şi de prelucrare prin aşchiere (lamelele de grafit fragmentează aşchiile). EN−GJL−300 este o fontă cenuşie cu Rm ≥ 300 N/mm2. datorită efectelor de ungere produse de grafit. ceea ce explică rezistenţa mecanică scăzută. Din punctul de vedere al influenţei asupra caracteristicilor mecanice de rezistenţă cea mai convenabilă formă a grafitului corespunde tipului A. 8. sau EN−GJL−HBxxx. cum ar fi capacitatea mare de amortizare a vibraţiilor mecanice şi o bună comportare la uzare. care nu pot fi realizate prin alte procedee tehnologice.44 Rm ) . proprietăţilor foarte bune de turnare (fluiditate ridicată. formele de grafit D şi E apar în cazul fontelor hipoeutectice supraîncălzite. 115 . care caracterizează fontele pe baza rezistenţei la tracţiune sau pe baza durităţii Brinell. Fig. în funcţie de capacitatea de germinare a topiturii. B. Formele separărilor de grafit lamelar Caracteristicile fontelor cu grafit lamelar sunt reglementate de standardul SR EN 1561. Se pot turna piese cu forme complicate şi de orice dimensiune (masa pieselor poate fi 0. precizată şi în standardul SR EN 1561: (8. când lamelele de grafit se aşează între ramurile dendritelor sub formă neordonată (grafit D) sau sub formă ordonată (grafit E).21.

deoarece acestea sunt piese cu pereţi subţiri şi se pot turna bine din fonte albe. Calitatea fontelor maleabile este reglementată de standardul SR EN 1562 care prevede două tipuri de fonte: − fontele maleabile cu miez alb.2). produsele din astfel de materiale se obţin aplicând tratamentele termice de recoacere de maleabilizare a semifabricatelor turnate din fonte albe hipoeutectice (cu %Cm = 2. − fontele maleabile cu miez negru. %Sim = 0. RH = 0. aceste materiale au rezistenţa la tracţiune Rm = 350…800 N/mm2 şi alungirea la rupere A = 1…12 % şi se utilizează în special pentru fabricarea pieselor de legătură pentru instalaţii (denumite fitinguri). Al. 116 . iar al doilea numărul x alungirea la rupere A3. Comportarea la turnare a fontelor cu grafit nodular prezintă câteva particularităţi generate de compoziţia lor chimică apropiată de cea eutectică: fluiditate ridicată.2 %.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR în care RH este un coeficient stabilit experimental pentru o anumită tehnologie de elaborare şi de turnare ai căror parametri pot fi menţinuţi constanţi (de obicei. de exemplu. în N/mm2. 4.4.3…0. utilizând valorile determinărilor de duritate Brinell. ceea ce pentru o epruvetă circulară corespunde unei lungimi iniţiale a porţiunii calibrate L0 = 3d0). care este o încercare nedistructivă şi poate fi realizată cu aparate portabile. EN−GJMW−400−5 este o fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A3. Sferoidizarea grafitului la modificare poate fi împiedicată de prezenţa unor impurităţi cum ar fi: As. Fontele cu grafit nodular numite şi fonte ductile se obţin din fonte cenuşii prin procedeele de modificare prezentate în scap.6. aşa cum s-a prezentat în scap. încercarea la tracţiune se execută utilizând epruvete turnate separat şi neprelucrate mecanic.4 S 0 . Relaţia (8. de exemplu. Ti. ceea ce impune limitarea concentraţiilor acestor acestor componente la niveluri foarte scăzute. iar dimensiunile lor sunt relativ mici şi tratamentul de maleabilizare (a cărui durată depinde de masa pieselor supuse tratării) se poate aplica în condiţii economice.4 în % (încercarea la tracţiune se realizează utilizând o epruvetă cu L0 = 3.5. simbolizate EN−GJMB−xxx−x.2…3. Pb. De menţionat că în cazul fontelor maleabile. TT aplicat acestor epruvete trebuind să fie acelaşi cu al pieselor pe care le reprezintă.8 %).4 ≥ 2 %.8…1. EN−GJMB−650−2 este o fontă maleabilă cu Rm ≥ 650 N/mm2 şi A3. %Mnm = 0. simbolizate EN−GJMW−xxx−x.8…1.5 %. numărul xxx reprezentând rezistenţa la tracţiune Rm. Bi. valori mari ale tensiunii superficiale şi valori ridicate ale dilatării iniţiale (care impun utilizarea formelor de turnare cu maselote). numerele având aceleaşi semnificaţii ca mai înainte.4 ≥ 5 %.4) este importantă deoarece permite evaluarea rezistenţei la tracţiune pentru fiecare piesă în parte. Fontele maleabile se caracterizează prin existenţa grafitului sub formă de aglomerări sau cuiburi de grafit. Sn.

determinată pe probă turnată separat. simbolurilechimice W – miez ale elementelor d) încercarea la încovoiere alb **. prin şoc: d) concentraţiile −RT – la temperatură masice ale ambiantă. în cazurile în care Z – alte condiţii C – probă prelevată din specificate în concetraţia piesă comandă carbonului c) duritatea*: revenită. martensită V− vermicular. EN−GJS−HB230 – fontă nodulară cu duritatea Brinell HBS = 230. b) modul de obţinere a chimică.2 %. determinate pe probe prelevate din piesă. QT – calită şi 117 . negru**. tratată termic. EN−GJMW−450−7U – fontă standardizată maleabilă cu miez alb cu Rm = 450 N/mm2 şi A = 7%. după comp. EN−GJN−X320CrNiSi9−5−2 – fontă ledeburitică la care se impune %Cm = 3. prin sudare. Q – călită. elementelor de −LT – la temepratură aliere %EAm scăzută separate prin cratimă * În cazul simbolizării în funcţie de duritate nu se mai indică Rm şi A. ** Simboluri folosite numai la fonte maleabile Exemple de simbolizare: EN−GJL−150S − fontă standardizată cenuşie cu grafit lamelar cu Rm = 150 N/mm2. urmată după simbolizarea H – piesă cratimă de A în %. GJ−400C−Z – fontă cenuşie nestandardizată cu Rm = 400 N/mm2 la care se prevăd anumite condiţii în comandă. EN−GJS−350−22C – fontă standardizată cu grafit nodular cu Rm = 350 N/mm2 şi A = 22%.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Tabelul 8. S – nodulară F – ferită. a) litera X pentru a D – stare brută indica de turnare. aliată cu %Crm = 9 %. b) %Cm x 100. de aliere. în N/mm2. P – perlită M – grafit în M – cuiburi. (sferoidală).austenită. HRnn – Rockwell. EN−GJL−XNiMn13−7 – fontă cenuşie aliată cu %Nim = 13% şi %Mnm = 7%.10 Structura simbolurilor pentru fonte conform SR EN 1560 Condiţii Caracteristici mecanice sau compozitie chimică suplimentare Caracteristici mecanice Compozitie chimică a) -nnn-nn – Rm minimă. ledeburită. HBnnn – Brinell. determinate pe probe ataşate piesei. este importantă. A. numai U – probă ataşată piesei. Structura grafitului Structura masei metalice L – lamelară. L – N− fără grafit. B – miez c) HVnnn – Vickers. %Nim = 5 % şi %Sim = 2 %. W – sudabilitate probei: pentru îmbinare S − probă turnată separat.

astfel că se pot atinge valori ale rezistenţei la oboseală σO = 200…280 N/mm2.2.65 S 0 . Din acest punct de vedere. fontele nodulare se utilizează cu precădere în construcţia de motoare. iar caracteristicile celor tratate termic − prin SR EN 1564. fontele nodulare se supun TT de călire izotermă bainitică. la aceeaşi structură a R p 02 masei metalică de bază. în urma căruia se pot obţine rezistenţe la tracţiune Rm = 800…1400 N/mm2. Datorită acestor caracteristici. la care se garantează KV ≥ 17 J la 20 oC. ceea ce pentru o epruvetă circulară corespunde la L0 = 5d0. Forma rotunjită a grafitului diminuează efectul de concentrare a tensiunilor. elaborate astfel încât au anumite caracteristici specifice aplicaţiilor cărora le sunt destinate. EN−GJS−350−22−LT este o fontă nodulară cu Rm ≥ 350 N/mm2. Caracteristicile fontelor cu grafit nodular netratate termic sunt stabilite prin SR EN 1563. Compoziţia chimică a fontelor cu destinaţie generală este lăsată la alegerea producătorului. Standardul SR EN 1563 prevede pentru fontele nodulare feritice şi posibilitatea garantării unei anumite energii de rupere KV. Fontele cu destinaţie precizată În această categorie sunt incluse fonte nealiate sau aliate. EN−GJS−400−15 este o fontă nodulară cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. A ≥ 22 % la care se garantează KV ≥ 12 J la –40 oC. raportul este mai mare în cazul fontelor nodulare Rm decât în cazul oţelurilor. Pentru obţinerea unor caracteristici mecanice mai bune. fontele nodulare perlitice. cum sunt cilindrii de laminor. iar EN−GJS−22−RT aceeaşi fontă. au rezistenţă mecanică ridicată Rm = 500…800 N/mm2. principalele categorii sunt: fontele refractare. tinzând să înlocuiască oţelurile la realizarea arborilor cotiţi şi în industria metalurgică. Simbolul acestor fonte are structura EN−GJS−xxx−x. dar plasticitatea lor este redusă. puternic solicitate în exploatare. cu condiţia obţinerii caracteristicilor mecanice impuse. alungirea la rupere fiind comparabilă cu a oţelurilor hipoeutectoide. la fabricarea pieselor de dimensiuni mari.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Caracteristicile mecanice ale acestor fonte depind în mare măsură de structura masei metalice de bază: fontele nodulare feritice au rezistenţă mecanică scăzută şi plasticitate bună. de exemplu. 8. adică epruvetă normală). fontele 118 .9. mărcile respective se recunosc după literele RT sau LT scrise la sfârşitul simbolului. determinată fie la temperatură ambiantă fie la temperaturi scăzute (până la –40 oC). cu precizarea că încercarea la tracţiune se efectuează pe epruvete prelucrate la care L0 = 5. numerele având aceeaşi semnificaţie ca în cazul fontelor maleabile. de exemplu.

26 %) sau cu mangan ( %Mnm = 3. în care se găsesc înglobate carburi şi grafit lamelar.4 %).5…4.. şi. Tipurile de fonte rezistente la coroziune mai frecvent utilizate sunt prezentate în continuare.3. urmate de simbolul elementului principal de aliere şi de un număr care arată concentraţia masică medie a acestui element. cea mai bună comportare având-o fontele cu grafit fin dispersat în masa metalică de bază a structurii. şi %Cum = 2…4 %). Fontele refractare sunt fonte aliate care au o bună comportare la acţiunea fenomenelor de oxidare. siliciul şi aluminiul conferă acestor fonte rezistenţă la oxidare prin acelaşi mecanism ca în cazul oţelurilor refractare (formarea unei pelicule compacte şi aderente de oxizi care protejează materialul faţă de oxidarea în profunzime). În condiţiile asigurării structurii de echilibru (bine detensionată) aceste fonte au o bună rezistenţa la şocuri mecanice. grafit lamelar sau grafit nodular. creştere de volum. Cromul. molibden sau stibiu.5 %). energia lor de rupere KV rămânând practic neschimbată de la ta până la –150 oC. Fontele din această categorie sunt fie fonte cu masa de bază perlitică. fontele rezistente la coroziune şi fontele rezistente la uzare. Fontele refractare se simbolizează cu literele Fr. %Sim = 4…6 %. Fontele înalt aliate cu siliciu (%Sim = 12…18 %) au un conţinut scăzut de carbon (%Cm = 0.12 %. au structura masei metalice feritică şi sunt rezistente 119 . cu %Alm = 22 %. fie cu masa de bază feritică. care le conferă structură austenitică. fonte cu conţinut ridicat de aluminiu şi fonte cu conţinut ridicat de crom şi siliciu. Rezistenţa lor la coroziune este puternic influenţată de forma grafitului. fenomen ce se produce (la temperaturi înalte) datorită descompunerii cementitei (cu formare de grafit) şi oxidării interne produse de gazele ce pătrund de-a lungul filamentelor de grafit şi are ca efecte creşterea volumului şi pierderea coeziunii materialui. fonte cu conţinut ridicat de siliciu. dacă grafitul este lamelar şi Frgn.. siliciu. %Mnm = 5…8 %) sau Ni− Si−Mn−Cu (%Nim =10…20 %. aliate în principal cu crom. de exemplu FrCr16 este o fontă refractară cu grafit lamelar. care sunt fonte alite după una din reţetele Ni−Mn (%Nim = 10. în care se găsesc carburi..Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale rezistente la temperaturi scăzute. În cazul pieselor solicitate la şocuri termice. %Mnm = 4…8 % . aluminiu. Aceste fonte prezintă rezistenţă la oxidare la t < 1100 °C şi au o bună rezistenţă la creştere. Fontele rezistente la temperaturi scăzute sunt fonte nodulare aliate cu nichel (%Nim = 20.0. conform căruia se produc patru tipuri de fonte: fonte cu conţinut ridicat de crom. cu %Crm = 16 %. Caracteristicile lor sunt stabilite prin STAS 6706. dacă grafitul este nodular. se utilizează fonte austenitice cu grafit nodular. iar FrgnAl 22 este o fontă refractară cu grafit nodular. nichel. care se manifestă la temperaturi ridicate. Fontele rezistente la coroziune sunt fonte cu sau fără grafit în structură.. în cantităţi mai mici. şoc termic şi fluaj...

structura masei metalice de bază a acestora fiind martensitică. Fontele înalt aliate cu crom (%Crm = 25. fiind fonte nealiate sau aliate cu %Nim = 1. 73 120 fisurare la cald a CUS. Pb. În cazul pieselor supuse la solicitări severe se folosesc fontele cu %Nim = 3.35 %) au structura tipică fontelor albe (datorită efectului antigrafitizant al cromului). Fontele înalt aliate cu nichel (%Nim = 13…35 %) au structura masei metalice austenitică. sunt rezistente la acţiunea acizilor şi apei de mare.. 104 invar. Cu. Ni. fiind utilizate pentru confecţionarea tamburilor de frână de la autovehicule. 112 fâşii ZIT. cupru. cu structura masei metalice perlitică.. În structura acestor fonte nu se admite prezenţa cementitei libere. 113 fontă refractară. sunt rezistente la acţiunea mediilor alcaline. 69 coroziune intercristalină. devin rezistente şi la acţiunea acizilor oxidanţi sau organici.65 % sau %Mom ≅ 0. sau înalt aliate cu Mn (%Mnm = 7.25…0. 76 material de adaos (MA). 92 cusătură sudată (CUS) rânduri. P.2…1.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR la acţiunea acizilor azotic şi sulfuric. 69 elinvar. 93 fontă comercială. Ti. cu structura masei metalice austenitică. Au structură perlito-sorbitică.0 %. 119 fontă rezistentă la coroziune. 70 carbon echivalent %Ce. Cuvinte cheie bandă de călibilitate normală. 112 laminare normalizantă. dar toate conţin eutectic fosforos ternar (numit steadit). Fonte complex aliate cu nichel. care le îmbunătăţeşte rezistenţa la uzare.25 %.5…6. îngustă. Fontele de fricţiune sunt fonte care trebuie să realizeze coeficienţi de frecare cât mai mari.. Si. siliciu şi aluminiu au rezistenţă bună la acţiunea acizilor sulfuric şi acetic. maleabile şi nodulare. slab aliate cu Cr.5 % şi %Crm = 0. 119 fontă rezistentă la uzare antifricţiune. Sunt fonte cenuşii.5 %). 74 construcţie sudată. 75 clase de calitate. 67 câmp termic de sudare. de fricţiune. 94 hardenită. 56 comportare metalurgică la sudare.5…12. iar prin adaosuri de crom. 120 fragilizare prin faza σ. 69 . Fontele rezistente la uzare cuprind două tipuri: fontele antifricţiune şi fontele de fricţiune. iar dacă sunt aliate suplimentar cu molibden (%Mom = 2…4 %) devin rezistente şi la cloruri. fiind folosite pentru confecţionarea componentelor lagărelor de alunecare. iar grafitul poate fi lamelar sau nodular. siliciu şi/sau cupru. straturi. Fontele antifricţiune sunt fonte care trebuie să asigure un coeficient de frecare cât mai mic. 75 laminare termomecanică (controlată).

Oţeluri inoxidabile şi refractare.a. Oţeluri. * * * Culegere de standarde comentate – Supliment. 93 oţel maraging. 1996 121 . O. O. Bucuresti. * * * Culegere de standarde comentate – Oţeluri. Bucuresti.. II. Metalurgie fizică. Metalurgie fizică şi studiul metalelor.D. Editura Didactică şi Pedagogică..C. calmat. 65 oţel criogenic. Mitelea I. Timişoara. 1983 7.M. Bucureşti. 69 oţel necalmat.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale material de bază (MB). 96 oţel turnat.. 64 oţel bifazic (dual-phase). Mărci şi condiţii tehnice de calitate. Bucureşti. Editura Sudura. Editura Didactică şi Pedagogică.a. 74 superaliaj.. Stiinţa materialelor în construcţia de maşini.C.a..I.I. Bucureşti.M. 83 sudabilitate. 94 oţel durificabil prin precipitare (PH). numerică. 100 oţeluri termorezistente. Colan H.I. 66 oţel pentru rulmenţi. Timişoara 1999 5. Saban R.D. 1983 8.C.. 89 oţel Hadfield. 76 oţel cu granulaţie fină. 98 oţeluri pentru recipiente. Geru N.I. 108 oţel rapid. 70 Bibliografie 1.. Elaborarea oţelurilor aliate. s. 78 oteluri pentru scule. Ieremia A.I. Editura Didactică şi Pedagogică. I. vol. vol. ş. Bucureşti. 1982 4.I.. 1983 2. Lugsheider E. Bucureşti.D. Bucureşti. 1980 9. ş. Bucureşti. Studiul si ingineria materialelor. * * * Culegere de standarde comentate – Fonte şi oţeluri turnate. 75 oţel pentru îmbunătăţire. O. 59 standard general.. Metalografie şi tratamente termice.. 77 zonă influenţată termic (ZIT). Editura Didactică şi Pedagogică. 80 oţel cu granulatie fină. 1994 10. 112 rost de sudare. 53 structură feritică aciculară. 80 oţel inoxidabil stabilizat. Gâdea S.. Editura Didactică şi Pedagogică. 86 oţeluri patinabile.M. de produs.. 79 oţel duplex. Editura Facla. 110 oţel pentru carburare. 84 oţel carbon de calitate. Editura Tehnică. cu crom şi nichel. 78 platinit. Petrescu M. 97 temperatură de referinţă. 1999 11. Mărci. Protopopescu H. 109 oţel HSLA. 105 oţeli inoxidabil cu crom. Studiul metalelor.. Truşculescu M. 103 oţel refractar (termorezistent).. Vacu S.. 69 simbolizare alfanumerică.. 66 otel pentru construcţii sudate. Tillmann W. 1981 3. 1995 6..

15 %. Care dintre următoarele condiţii sunt respectate de marca de oţel nealiat simbolizată OLC15 conform STAS 880 şi.k conform STAS 500 şi.4. urmărind obţinerea unui grad optim de ordine într-un context dat. d) convenţie? T. d) oţeluri speciale? T. respectiv. c) standardizare.4.2. c) oţelurile bifazice. b) normativ. b) oţelurile pentru electrotehnică. d) oţelul nu necesită aplicarea de TT pentru obţinerea caracteristicilor prescrise? T.8.8. standardele pot fi: a) standarde de firmă.8.7. %Sm ≤ 0. d) standarde de produs? T. c) oţelul are prescrisă o energia de rupere (determinată pe epruvete prelevate longitudinal din semifabricate sau produse) KV > 27 J la −50 oC. c) lege. Care dintre următoarele oţeluri aliate se încadrează în clasa oţelurilor de calitate: a) oţelurile pentru recipiente sub presiune care au limita de curgere Rp0. Documentul stabilit prin consens şi aprobat de un organism recunoscut.9. respectiv.025 %.3. d) oţelul este destinat fabricării pieselor la care TT final este îmbunătăţirea? T. c) standarde regionale. Care dintre următoarele condiţii sunt respectate de marca de oţel nealiat simbolizată OL370. este denumită: a) normalizare. Activitatea specifică prin care se stabilesc.2 > 400 N/mm2. prescripţii sau caracteristici pentru activităţi sau rezultatul acestora. prevederi destinate unei utilizări comune şi repetate.8. d) clasificare? T. b) ordonare. b) oţelul are concentraţiile de impurităţi %Pm. b) standarde naţionale.8.8.8. Respectarea cărora dintre următoarele condiţii determină încadrarea unui oţel nealiat în clasa oţelurilor speciale: a) oţelul are prescrisă energia de rupere KV în starea C + r. Clasele principale de calitate prevăzute în standardul SR EN 10020 pentru oţelurile nealiate sunt: a) oţeluri de uz general: b) oţeluri excepţionale. în scopul obţinerii unui grad optim de ordine într-un context dat este denumit: a) standard.6. d) oţelul este calmat? T. d) oţelurile la care singurul element de aliere (în fară de carbon) este niobiul? T. b) oţelul are concentraţia masică medie de carbon %Cm = 15 %. În funcţie de nivelul de aplicare.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Teste de autoevaluare T. c) oţelul are limita de curgere Re ≥ 370 N/mm2. c) oţeluri de calitatea. S235J2G3 conform SR EN 10027-1: a) otelul are rezistenţa la tracţiune Rm ≥ 370 N/mm2. pentru probleme reale sau potenţiale.8.5.8. oţelul are limita de curgere Re ≥ 235 N/mm2. care stabileşte reguli. c) oţelul se utilizează pentru piesele care se supun carburării.8. C15 conform SR EN 10027−1: a) oţelul are concentraţia masică medie de carbon %Cm = 0. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de 122 .1.

b) plasticitate. c) 15Cr3. d) 34MoCrNi16? T. d) manganul.21. c) 34CrNiMo6−6−2. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri cu caracteristici de tenacitate garantate la temperaturi scăzute (sub −60 oC): a) P235NL1. b) zona influenţată termic ZIT. c) fâşia de austenitizare incompletă. dacă %Mnm ≥ 12 %? T. c) P355NH. dacă %Crm ≥ 12.8.2 %.8.14. c) ferită şi insule de martensită.12. b) cromul.8. dacă %Cm < 0. c) sudabilitate. b) 42MoCr11.8. d) elasticitate? T. Care dintre fâşiile ZIT a unei îmbinări sudate dintre două piese din oţel (nealiat) cu conţinut scăzut de carbon are cele mai slabe caracteristici de tenacitate: a) fâşia de supraîncălzire. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri cu granulaţie fină pentru construcţii sudate: a) S335K2. b) S235NL. Care sunt zonele caracteristice ale unei îmbinări sudate: a) materialul de bază MB. Aptitudinea unui oţel ca printr-un anumit procedeu şi pentru un anumit scop să asigure în îmbinările sudate caracteristicile locale şi generale prescrise pentru o construcţie sudată este denumită: a) călibilitate. Ce structură prezintă semifabricatele realizate din oţeluri bifazice (dual−phase steel): a) ferită şi perlită. d) 17CrMn4−4? T.20.8. c) carbonul.13. d) X8Ni9? T. b) 42MoCr11. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile feritice: a) X50CrMoV15. d) P235NL1? T. dacă %Nim > 8 %.10.15. b) ferită aciculară. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile 123 .8. b) 12MnNi15−3.8.0 %.8. c) materialul de adaos MA.16.18. b) 38AlCrMo10−6−1.19.8. c) 17CrNi16. b) X2CrMoTi17−1.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale maşini (simbolizate conform STAS 791) aparţin categoriei oţelurilor pentru îmbunătăţire: a) 15Cr08. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (simbolizate conform SR EN 10027−1) aparţin categoriei oţelurilor pentru îmbunătăţire: a) 43MnMo6−2. d) 17CrMn4−4? T. c) 17CrNi16. d) cusătura sudată CUS? T.17. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (simbolizate conform SR EN 10027−1) aparţin categoriei oţelurilor pentru carburare (cementare): a) 34CrMo4−2.11. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (simbolizate conform STAS 791) aparţin categoriei oţelurilor pentru carburare (cementare): a) 15Cr08. d) bainită cu conţinut scăzut e carbon? T.8. d) X6CrMoNb17−1? T. Prezenţa cărui element de aliere conferă oţelurilor calitatea de a fi inoxidabile: a) nichelul. b) 51CrMnV4−4-1. d) 34MoCrNi16? T. d) fâşia neaustenitizată? T. b) fâşia de normalizare. c) P460NL2.8. c) X6CrNi17−1.8.

b) 117VCr6. d) 15SiNiCr200? T.8. c) 30VCrW85. b) X2CrMoTi17−1. b) S355W. d) X50CrMoV15 T. b) îmbunătăţire. c) creşterea excesivă a granulaţiei. b) normalizare + recoacere de globulizare a cementitei.31.24. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile de tip duplex: a) X2CrNiMoN22−5−3. Care este TT final ce se aplică arcurilor confecţionate din oţelul 60Si15A: a) călire martensitică + revenire joasă.8. c) X3CrNiMoN27−5−2. c) X70CrMo15. d) apariţia fazei σ? T. b) normalizare + recoacere de globulizare a cementitei. b) 10AlCr240. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri Hadfield: 124 . Care este TT final ce se aplică sculelor confecţionate din oţelul OSC10: a) călire martensitică + revenire joasă.8. Care dintre următoarele elemente conferă oţelurilor rezistenţă la oxidare la temperaturi ridicate.34. c) călire martensitică + revenire înaltă (îmbunătăţire).8. Care din următoarele probleme pot să apară la sudarea oţelurilor inoxidabile feritice: a) fisurarea la cald a CUS.26.29. c) siliciul. b) 12MnNi15−3. Care este TT final ce se aplică matriţelor confecţionate din oţelul 30VCrW85: a) călire martensitică + revenire joasă. d) X90CrMoV18? T. d) normalizare + recoacere de globulizare a cementitei.32.27. c) OLC45.23. d) călire de punere în soluţie + îmbătrânire? T. b) X6CrMoNb17−1. d) călire de punere în soluţie + îmbătrânire? T.22.8.33. c) apariţia fazei σ.25.8.30.8. c) călire martensitică + revenire înaltă (îmbunătăţire). Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile martensitice cu durificare prin precipitare: a) 12MnNi15−3.8.8.8.8. Care din următoarele probleme pot să apară la sudarea oţelurilor inoxidabile austenitice: a) fisurarea la cald a CUS.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR martensitice: a) X50CrMoV15. b) creşterea excesivă a granulaţiei. d) X7CrNiAl17−7? T. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri patinabile: a) S235W. d) călire martensitică + revenire medie? T. d) aluminiul? T. c) 10AlCr240. Care dintre următoarele mărci de oţeluri pot fi utilizate pentru confecţionarea matriţelor de deformare plastică la cald a oţelurilor: a) 105CrW20. c) RCA 370. d) 31VCr8? T. d) S335K2? T. fiind elemente de aliere tipice pentru oţelurile refractare: a) cromul. c) X2CrNi18−9. b) nichelul.28. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri refractare: a) 10AlCr180. d) transformarea perlitei în austenită? T. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile austenitice: a) X50CrMoV15.8. b) transformarea perlitei în austenită. b) S235NL. d) X2CrNiMo17−12−2? T.8.

d) formarea porilor în CUS? T. Rezolvare a) Prin încălzirea semifabricatelor la ti ∈ (A1. Care din următoarele variante corespunde mărcii de fontă cu simbolul EN−GJS−400−15: a) fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. b) T120CrMn130. aşa cum se poate observa pe diagrama din 125 . Ce semnificaţie are grupul de litere EN din simbolul unei mărci de fontă: a) fonta este cenuşie. c) fontele refractare. b) T100NiMn130.8. b) fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %.39. b) fontă nodulară cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. c) fonta nu are grafit în structură. c) fontă cu grafit lamelar cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 5 %. d) fontă nodulară cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 5 %? Aplicaţii A.8.35. A3). b) formarea în structura CUS a unor compuşi intermetalici care influenţează negativ caracteristicile de tenacitate. Care dintre următoarele mărci de oţeluri sunt destinate realizării de semifabricate sau piese turnate: a) G 230−450.1 % sunt supuse unui TT intercritic.8. să se stabilească la ce temperatură ti trebuie efectuat TT pentru ca semifabricatele să prezinte la ta o structură ferito – martensitică cu un conţinut procentual de martensită %M ≅ 15 %.40.36. c) fisurarea la cald a CUS. constând din încălzirea la ti ∈ (A1. c) 117VCr6.8. a) Ştiind că pentru oţelurile carbon hipoeutectoide punctele critice de transformare în stare solidă sunt A1 = 727 oC şi A3 = 910 − 208 %C m . Semifabricatele confecţionate dintr-un oţel carbon cu %Cm = 0. d) T9MoCrNi30R? T. menţinerea o durată scurtă la această temperatură şi răcirea în apă. d) T120CrMn130? T. b) Ştiind că duritatea feritei este Hα = 80 HV.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale a) 105CrW20.1. b) fonta corespunde unui standard european.8. iar duritatea martensitei este HM = 305 + 802%Cm.37.8. Care din următoarele variante corespunde mărcii de fontă cu simbolul EN−GJMW−400−5: a) fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 5 %. Care dintre următoarele tipuri de fonte aparţin categoriei fontelor aliate rezistente la uzare: a) fontele rezistente la temperaturi scăzute. A3) se obţine o structură alcătuită din ferită şi austenită. Care din următoarele probleme pot să apară la sudarea oţelurilor maraging: a) înmuierea ZIT. d) fontă albă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %? T.8. c) fontă cu grafit lamelar cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. pentru a le conferi structura corespunzătoare unui oţel bifazic. d) fontele de fricţiune? T.38. c) G 200−400W. b) fontele antifricţiune. d) fonta este netratată termic? T. să se determine care este duritatea semifabricatelor după aplicarea TT intercritic.

Abscisa punctului Y corespunde concentrţiei 910 − t i 2 masice de carbon a oţelului care are A3 ≡ ti şi este (%C m ) γ = ( ) .23. ca urmare. conţinuturile procentuale ale celor două faze în structura semifabricatelor fiind date de relaţiile (care se obţin aplicând regula segmentelor inverse – v. 208 Înlocuind expresiile (%Cm)α şi (%Cm)γ în condiţia pusă în enunţul aplicaţiei.2): (%C m ) γ − %C m %C m − (%C m )α %α = 100 %γ = 100 = 100 − %α . 126 . A3) ferita existentă în structura oţelului din care sunt confecţionate semifabricatele are concentraţia de carbon corespunzătoare abscisei punctului X. Diagrama de selectare a soluţiilor în cazul aplicaţiei A. care are soluţia ti ≅ 750 oC.22. semifabricatele vor avea structura alcătuită dintr-o matrice feritică cu duritatea Hα = 80 HV şi insule de martensită (uniform distribuite în aceasta) cu duritatea HM = 305 + 802(%Cm)γ ≅ 778 HV. b) După aplicarea TT intercritic cu ti ≅ 750 oC.0175 % şi (%Cm)γ = 0.1).59 %. rezultă: %M = %γ.1 – 1. iar austenita are concentraţia de carbon corespunzătoare abscisei punctului Y. 2. Deoarece linia GP a diagramei de echilibru Fe – Fe3C este o dreaptă. rezultă că abscisa punctului X este (%Cm)α = 0. scap. şi (%C m ) γ − (%C m )α (%C m ) γ − (%C m )α (%Cm)α fiind abscisa punctului X. Diagrama de stabilire a regimurilor TT pentru obţinerea oţelurilor bifazice Fig. 8. scap.1⋅10-4ti. Fig.22 Aplicând regula izotermei (v.8.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR figura 8. aceastei valori a temperaturii ti îi corespund valorile (%Cm)α = 0. se obţine o ecuaţie cu necunoscuta ti. scrisă sub forma %γ = %M ≅ 15 %. 2. iar (%Cm)γ – abscisa punctului Y.4 Considerând că austenita obţinută la ti se transformă integral în martensită la răcirea în apă a semifabricatelor. 8. rezultă că la ti ∈ (A1.5.5.

ca urmare. d) bara este confecţionată din oţelul aliat în stare îmbunătăţită (călire + revenire la ti = 650 oC şi τm = 5 ore). Rezolvare a) Folosind notaţiile şi raţionamentul prezentate la rezolvarea aplicaţiei A. A. b) Ştiind că duritatea feritei este Hα = 80 HV.52 % şi %γ = %M = 100 = 12.08 − 0.6 semifabricatelor tratate termic va fi H s = 722 + 80 ≅160 HV (care 100 100 corespunde unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 560 N/mm2).SR EN 10027-1) sau a oţelului aliat 34MoCrNi16 . iar duritatea martensitei este HM = 305 + 802%Cm. să se determine conţinut procentual de martensită %M din structura semifabricatelor tratate termic. Semifabricatele confecţionate dintr-un oţel carbon cu %Cm = 0.0164 b) După aplicarea TT intercritic cu ti = 760 oC. c) bara este confecţionată din oţelul carbon în stare îmbunătăţită (călire + revenire la ti = 650 o C şi τm = 5 ore).52 − 0. există posibilitatea utilizării oţelului carbon de calitate OLC35 .8.8. semifabricatele vor avea structura alcătuită dintr-o matrice feritică cu duritatea Hα = 80 HV şi insule de martensită (uniform distribuite în aceasta) cu duritatea HM = 305 + 802⋅0. a) Ştiind că pentru oţelurile carbon hipoeutectoide punctele critice de transformare în stare solidă sunt A1 = 727 oC şi A3 = 910 − 208 %C m .2.STAS 791 (34NiCrMo6-6-2 . menţinerea o durată scurtă la această temperatură şi răcirea în apă. b) bara este confecţionată din oţelul aliat în stare recoaptă (de echilibru).1 – 1.1. 910 − 760 2 0.6 100 − 12. pentru a le conferi structura corespunzătoare unui oţel bifazic.8.1⋅10-4⋅760 = 0.0164 (%C m ) γ = ( ) = 0.STAS 880 (C35 . constând din încălzirea la ti = 760 oC ∈ (A1.11. 4 duritatea semifabricatelor tratate termic va fi H s = H M 127 .52 ≅ 722 HV.08 % sunt supuse unui TT intercritic. duritatea 12.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale %M %α + Hα ≅ 180 HV 100 100 (care corespunde unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 630 N/mm2).SR EN 10027-1). se obţin următoarele rezultate: (%Cm)α = 0. 208 0.3. cu carateristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8. A. Rezolvare Intensitatea forţei F la care rezistă bara de tracţiune este dată de relaţia πd 2 F= Rm .6 %. să se determine care este duritatea semifabricatelor după aplicarea TT intercritic. Să se determine şi să se compare intensităţile forţei de tracţiune F la care rezistă bara în următoarele circumstanţe: a) bara este confecţionată din oţelul carbon în stare recoaptă (de echilibru). Pentru realizarea unei bare de tracţiune cilindrice cu diametrul d = 15 mm.0164 %. A3).

scap.5⋅179 ≅ 626 N/mm2 şi F = 4 Tabelul 8.5%Crm + 27.5⋅265 ≅ 927 N/mm2 şi . Se poate observa că forţa de tracţiune la care rezistă bara este cu aproximativ 19 % mai mare ca cea corespunzătoare situaţiei în care bara este confecţionată din acelaşi oţel în stare recoaptă. rezultă că bara are π 15 2 ⋅ 626 = 1. duritatea sa se poate estima cu relaţia (7.23⋅105 N.0% Si m = 8%Crm + 4% Ni m ]lg v r ≅ 179 HV. rezultă: HVrOA = HVrOC + 30(% Si m + % Mnm ) + 55%Crm + 6% Nim + 100% Mom ≅ 361 HV.6 0.35 %).2 şi o viteză de răcire din domeniul austenitic care să conducă la o astfel de structură. duritatea structurii de revenire pe care o prezintă bara poate fi estimată cu relaţia (7.6 %Mom 0.P b) Dacă bara este confecţionată din oţelul slab aliat 34MoCrNi16 în stare recoaptă.2) considerând coeficienţii adecvaţi din tabelul 7. adoptând vr = 0.P F= π 15 2 4 ⋅ 927 = 1.25 Marca oţelului OLC35 34MoCrNi16 a) Dacă bara este confecţionată din oţelul OLC35 în stare recoaptă.7.10 ⋅ 10 5 N. % %Cm 0.8.6 + 223%C m − 14.3 %Crm 0. Compoziţiile chimice ale oţelurilor considerate în aplicaţia A. duritatea sa se poate estima în acelaşi mod ca în cazul precedent şi rezultă HVαOA ≅ 265HV . duritatea structurii cu sorbită de revenire pe care o prezintă bara poate fi estimată cu relaţia (7.11. Se poate observa că forţa de tracţiune la care rezistă bara este cu aproximativ 36 % mai mare decât cea corespunzătoare situaţiei în care bara este confecţionată din acelaşi oţel în stare recoaptă.3 0.35 %Mnm 0. pe această cale 21900 + 4050%C m − PHJ se obţine HVrOC = ≅ 211HV . cu structura ferito-perlitică.2% Nim + . A.2 1.10).64 ⋅ 10 5 N. Deoarece HV ≅ HB şi considerând relaţia Rm = 3.2 − 13%C m şi F = 1.3) în care HVrOC = 211 HV. aşa cum s-a obţinut în cazul precedent (pentru oţelul cu %Cm = 0.31⋅105 N. Rm = 3.5⋅211 ≅ 740 N/mm2 33. d) Dacă bara este confecţionată din oţelul slab aliat 34MoCrNi16 călit şi revenit la ti = 650 oC şi τm = 5 ore.6% Sim + 30% Mnm + 35.4 oC/s (v.3 Concentraţiile masice ale componentelor de aliere. Rm = 3.3).5⋅361 ≅ 1265 N/mm2 şi F = 2.5HB (v. Rm = 3. rezultă: HVαOC = 77. în care PHJ = Ti(18+lgτm) = (650 +273)(18 + lg5) ≅ 17259. cu structura ferito-perlitică.35 0.2). 3. c) Dacă bara este confecţionată din oţelul OLC35 călit şi revenit la ti = 650 oC şi τm = 5 ore. Rm = 3.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 10 + [ − 19.6 %Sim 0. 128 .6 %Nim 0.2 1.

0 0.10 6. 3.0 0.2 20 11 * Toate mărcile de MA sunt realizate în România Materialul Rezolvare Considerând caracteristicile de compoziţie chimică ale MB şi folosind relaţiile (7.0 0.10 1. se determină coordonatele (%Cre.9 20 10 0.0 27 20 0. Este evidenţiat faptul că. pentru oţelurile carbon de calitate utilizarea în stare tratată termic este facultativă (s-a observat din rezolvarea aplicaţiei că oţelul OLC35 are caracteristici de rezistenţă mecanică comparabile în stare recoaptă şi în stare îmbunătăţită).7) se calculează valorile mărimilor %Cre şi %Nie.0 0. 7. pe lângă austenită.08 1.0 0.08 2.5 1.9Nb 0. 7.24). Tabelul 8. care să le permită consultarea.8 20 11 0.5 0.08 1.5 1.5 1.8 24 12 0. înţelegerea şi utilizarea prescripţiilor standardelor în vigoare.11.4.11.0 0. care reprezintă coordonatele punctului caracteristic nominal al MB pe diagrama structurală A.08 .9 19 13 2.9 20 10 0.04 2. în timp ce pentru oţelurile aliate valorificarea prezenţei elementelor de aliere impune utilizarea lor numai în stare tratată termic (s-a observat din rezolvarea aplicaţiei că oţelul 34MoCrNi16 în stare îmbunătăţită are rezistenţa mecanică cu aproape 36 % mai mare decât atunci când este utilizat în starea structurală de echilibru). Schaeffler (v.8 18 10 MA – D308 0.60 MA – D316 0. Concentraţiile masice ale principalelor componente.50 MA – D310 0. Să se determine care dintre MA disponibile asigură realizarea unor CUS având în structură..9 30 9 0.6) şi (7. acest MB şi MA disponibile pentru sudarea lui având caracteristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8.12 2.5 % ferită. corespunzătoare punctelor caracteristice nominale ale materialelor depuse prin 129 .0 23 14 0. Procedeul de sudare care se utilizează şi configuraţia rosturile de sudare pregătite între piesele ce urmează a fi sudate asigură pMA = 70 %.50 MA – D308L 0.8 0. O construcţie sudată trebuie realizată din semifabricate de tip tablă din oţel inoxidabil austenitic X2CrNi19−11. Compoziţiile chimice ale MB şi MA considerate în aplicaţia A.10 2.03 2.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Observaţie Această aplicaţie are ca scop justificarea şi înţelegerea prescripţiilor privind utilizarea oţelurilor pentru construcţia de maşini.5 şi fig. % %Cm %Mnm %Sim %Crm %Nim %Nbm %Mom MB – 10TiNiCr180 0. pentru evitarea fisurării la cald.8 17 13 2.75 MA – D312 0.8. A.50 MA – D309L 0.8..8Mn6 0.80 MA – D18.30 MA – D309 0.3.%Nie). Se recomandă cititorilor să conceapă şi alte aplicaţii similare.00 MA – D316L 0. scap.03 2. Procedând în acelaşi mod.50 MA – D19.

5%]).00 25.95 22.4 Caracteristicile materialului Materialul MB MA – D308 MA – D308L MA – D309 MA – D309L MA – D310 MA – D312 MA – D316 MA – D316L MA – D19. se determină coordonatele (%Cre. rezultă că MA capabile să asigure sudarea MB (precizat în enunţul aplicaţiei) fără apariţia fenomenului de fisurare la cald a CUS sunt D308 şi D309 (pentru care punctele caracteristice nominale ale CUS realizate se situează între cele două drepte de izoferită).15 14. corespunzătoare punctelor caracteristice nominale ale CUS realizate cu MA disponibile pentru sudare.5 %) şi (%Cre = 14 %. are ecuaţia %Nie = 1.5 %) şi corespunde ecuaţiei %Nie = %Cre – 7.90 13. % − 21.%Nie = 6.CUS.93 13. 8.63 12. iar dreapta de izoferită %α = 5 % trece prin punctele de coordonate (%Cre = 28 %.05%Cre – 7.8Mn6 %Cre.CUS). analizând diagrama din figura 7.60 13.30 14. % 13. în condiţiile neglijării termenului ∆%EAm.80 %Nie.12.70 21.34 16. cât şi punctele cu coordonatele (%Cre.55 24.11 21.35 20.76 21.51 14. % − 14.20 17.%Nie = 21.70 21.25.%Nie = 6.70 29. Tabelul 8.5. Un MA disponibil este apt pentru sudarea MB (îndeplineşte condiţia pusă în enunţul aplicaţiei.75 21. Schaeffler în domeniul α + γ.078 21.24.CUS). aşa cum se observă în figura 8.85 13.23 Punctul pe diagrama din fig. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei 8.5 %) şi (%Cre = 14 %.40 17. atât dreptele de izoferită %α = 3 % şi %α = 5 %. %Nie.33 21.04 15. dacă punctul caracteristic nominal al CUS realizate cu acesta este poziţionat în diagrama structurală A.8 %) şi. de a asigura realizarea unei CUS cu un conţinut procentual de ferită %α ∈ [3%.13.40 12. între dreptele corespunzătoare conţinuturilor de ferită %α = 3 % şi %α = 5 %.20 21.00 16.65 25.25 31.74 28. se poate aprecia că dreapta de izoferită %α = 3 % trece prin punctele de coordonate (%Cre = 28 %.25 %Cre.04 23.%Nie = 20.90 24.56 20.46 13. Rezultatele parcurgerii etapelor descrise anterior sunt prezentate în tabelul 8.2).CUS . % 19.CUS. − 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Reprezentând pe aceiaşi diagramă. Folosind relaţia (8.CUS .15 Caracteristicile CUS %Nie.44 16.71 21. 130 .75 13.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR sudare cu MA disponibile. ca urmare.9Nb MA – D18. %Nie.5.08 26.

Introducere Metalele şi aliajele neferoase deţin în prezent în aplicaţiile tehnice o pondere de aproape 20 de ori mai mică decât cea corespunzătoare aliajelor feroase (fonte şi oţeluri). metalele şi aliajele neferoase reprezintă şi vor reprezenta şi în viitor o categorie de materiale de mare importanţă tehnică. proprietăţile (caracteristicile) lor mecanice sunt ridicate şi pot fi relativ uşor modificate şi adaptate condiţiilor de utilizare prin aplicarea de tratamente termice şi termochimice.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Capitolul 9 STRUCTURA ŞI PROPRIETĂŢILE METALELOR ŞI ALIAJELOR NEFEROASE 9. costurile implicate de elaborarea unor astfel de aliaje şi de transformarea lor în produse se corelează favorabil cu performanţele tehnice pe care aceste produse le asigură etc. Motivele utilizării preponderente în tehnică a fontelor şi oţelurilor sunt numeroase: resursele de materii prime necesare elaborării acestor aliaje sunt uşor accesibile şi destul de uniform distribuite pe glob. tenacitate bună la temperaturi scăzute. tehnologiile de elaborare şi de realizare a semifabricatelor şi pieselor din astfel de aliaje sunt bine fundamentate ştiinţific şi asigurate logistic. capacitate bună de prelucrare prin turnare. datorită unor proprietăţi pe care acestea le prezintă (şi care nu sunt asigurate de aliajele feroase sau se obţin mai greu la aceste materiale. valori ridicate (mai mari decât cele asigurate de fonte şi oţeluri) ale raportului dintre rezistenţa mecanică şi masa specifică (densitate).1. capacitate foarte bună de a conferi produselor caracteristici estetice deosebite etc. Cu toate acestea. 131 . conductibilitate termică şi electrică mare. deformare plastică sau aşchiere. cu cheltuieli inadmisibil de mari): rezistenţă ridicată la coroziune (în prezenţa mediilor de lucru chimic active). produsele confecţionate din aceste materiale sunt reciclabile şi ecologice.

2 14.6 106 .4 13.2 206 72. J/(kg⋅K) Căldura latentă de topire qs. la ta.1.7 29.3 11.2 19. nΩ⋅m Al Cu Ti Ni Sn Sb Zn Pb Cd Be Mg Au Ag Pt 660 1083 1660 1453 232 631 420 327 321 1278 649 1064 962 1772 2700 8930 4510 8910 7290 6690 7130 11340 8650 1850 1740 19280 10500 21440 900 386 512 471 222 207 382 129 230 1886 1025 128 235 132 397 205 440 309 59 163 101 23.3 31.5 110 370 59.3 21. W/(m⋅K) Rezistivitatea electrică ρΩ.5 8.5 11. kJ/kg Coeficientul de dilatare termică liniară αt (între ta şi 100 0C). Caracteristicile fizice ale principalelor componente de bază ale aliajelor neferoase Metalul Aluminiu Cupru (Aramă) Titan Nichel Staniu (Cositor) Stibiu (Antimoniu) Zinc Plumb Cadmiu Beriliu Magneziu Aur Argint Platină Simbolul chimic Temperatura de solidificare – topire ts.0 44. µm/(m⋅K) Coeficientul de conductivitate termică λ la ta.2 55 1300 368 63 104 113 23. 0 C Densitatea ρ la ta.5 16.7 420 68.0 9.5 14.6 16.7 40.5 23.1 247 401 19 83 63 26 113 34 97 210 163 317 428 72 26.Tabelul 9. kg/m3 Căldura specifică Cs la ta.0 39.6 25.

98.99. Cu-Al. Fe S. Si Pt-Ni. Pt-Ir. Ag-Ni.99. O. Cu 99. Zn-Mn Pb-Sb. Al-Mg. Cu. Sb 99.4.6. Cd 99. Cd 99. Bi Pb. Fe Fe. Cu. As.1 sunt prezentate metalele folosite frecvent drept componente de bază ale acestor aliaje şi sunt precizate o serie de caracteristici care.3 sunt expuse valorile celor mai importante caracteristici mecanice ale metalelor care constituie componentele de bază ale aliajelor neferoase.2 sunt precizate clasele de puritate industrială în care pot fi obţinute aceste metale.9. Ni. Cu. Al 99.65 Principalele impurităţi Fe. Cu. Cu. Bi. Sn 96.5. Ag-Hg Pt-Rh.99: Pb 99. Cr-Ti.C.8. Ti 99. Cr 98. Al 99.93. Fe. Ni-Cr.5. Cu-Sn. Al 99. Pb. Ni-Fe Cr-Ni. impurităţile ce au influenţe (negative) majore asupra proprietăţilor lor şi cele mai utilizate tipuri de aliaje binare în care fiecare din aceste metale este componentul de bază (principal). Cr-Mo Sn-Pb.2. Cr-W. pentru care concentraţia este în %o).6. Ti 99. Bi. P Pb. Al 99.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Deoarece proprietăţile aliajelor neferoase sunt determinate în măsură importantă de proprietăţile componentului lor principal (metalic). Ti-Ni Ni-Cu. Sb 99. P. Ni 97. Cu-Be Ti-Al.5. Clasele de puritate ale componente de bază ale aliajelor neferoase Metalul Al Cu Ti Ni Cr Sn Sb Zn Mărcile industriale * STAS 7607: Al 99. Cr 97 STAS 10309: Sn 99. iar în tabelul 9.85. Zn-Cu. Ni-Mo. 133 . definesc cantitativ proprietăţile lor fizice.94. Pb. Cu 99.99. Sb 98. Si. Si.75. S.As. Mn Principalele clase de aliaje binare folosite în tehnică Al-Cu. Ni 99.95.6.6 Bi. cu excepţia Au şi Ag.9. Zn 98. Fe. Cd. Pb 99. Mg 99. Sn 99.7. As.Cd C.8. As.90. Pt 99.Al 99. Cd Cd-Sn Mg-Si. Al 99 STAS 270/1:Cu 99. Au-Pt Pb. Zn-Cd. Zn. Al-Zn Cu-Zn. P.99. Pb 99.4. Al. Tabelul 9. Sb 99.5 STAS 663: Pb 99. Sn 98.95. Cd-Ni. Pb.35 STAS 10262: Sb 99. Cu 99. Cu 99. Sn-Sb.565. Bi. Au STAS 4389: Au 999. Sb-Pb Zn-Al. S Pb.97.98. Sb 99. Pt STAS 10560: Pt 99. Zn 99.96.9.98. Al 99.0) Au-Ni. Zn Ag-Cd. Pb 99.Al 99. Ni 99. Mg-Mn. Fe. Cu. Fe. Pb Pb-Ag. Sb Sn.3 STAS 10502: Ni 99. Cu 99. Cu.96. Sn-Zn.5 STAS 646: Zn 99. Cu As. în tabelul 9.95.9 Mg-Al.97. Ni 99.995.2.3. Pb 99.99. Fe.85 STAS 8615: Cd 99. Sn Ag. Fe.6. Mg 99. S.3. Si.5. Bi. Au-Cu. S. împreună cu cele redate în tabelul 1. Sb. Fe. Sn 99. Al 99. Sb 97.95. Zn Pb. Cr 98. Sn-Hg Sb-Sn.5 Ti 99.5. Ag STAS 3321: Ag 999. Pt 99.9. Cd 99.6 STAS 7386: Cr 99. Al. în tabelul 9. Pb. Sn.985.8 Pb.95. Mg STAS 10273:Mg 99. (Au 995. Pb-Sn. Zn 98.5. Mg-Zn Au-Ag. Al 99. Al-Si. Pt-W * cifrele de după simbolul chimic indică valoarea minimă a concentraţiei masice a metalului industrial (în %. Pb-Ca Cd-Ag. Ni 98. Ag-Cu. Zn 97. Sb.6.Bi.

2) creşte odată cu conţinutul de impurităţi al metalului. . % Modulul de elasticitate longitudinală. 3) scade odată cu conţinutul de impurităţi. N/mm2 Alungirea procentuală după rupere 3) .Tabelul 9.3. N/mm2 Limita de curgere 2) . N/mm2 Modulul de elasticitate transversală. N/mm2 Duritatea 2) Al Cu Ti Ni Sn Sb Zn Pb Cd Be Mg Au Ag Pt 1) recopt (stare de echilibru) ecruisat ecruisat 1) 40 – 70 120 − 140 170 − 220 420 − 450 220 − 250 310 − 330 12 − 14 10 − 13 70 − 100 11− 13 69 − 83 380 − 480 160 − 195 180 − 220 100 − 120 120 − 145 15 – 30 100 − 120 50 − 70 320 − 330 130 − 150 50 − 60 10 − 11 − 50 − 55 4−5 − 260 − 310 90 − 105 115 − 140 − − 50 – 70 8 − 12 45 − 60 10 − 15 50 − 60 30 − 40 80 − 90 − 40 − 50 60 − 70 17 − 25 − 3 − 15 2 − 10 40 − 50 48 − 50 62000 115000 105000 207000 44000 77800 105000 55000 300000 43000 78000 76000 25000 42800 79000 16500 19000 38000 20600 140000 − − 27500 140 − 220 HV − 35 – 40 HBS 95 – 110 HBS 90 – 120 HBS 60 – 65 HV 5 – 6 HBS 30 – 60 HBS 20 – 35 HBS 3 – 5 HBS 16 – 24 HBS 75 – 85 HRB 37 – 39 HRE 48 – 54 HRE 18 – 20 HBS 25 – 30 HV recopt (stare de echilibru) 1) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) sinterizat (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) ecruisat 1) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) 170000 38 – 45 HV 150 − 165 − − deformat plastic la rece cu GD = 70 … 90 %. Caracteristicile mecanice la ta ale principalelor componente de bază ale aliajelor neferoase Metalul Starea Rezistenţa la rupere 2).

aliaje antifricţiune. aliaje cu rezistenţa mecanică ridicată (dure). în diverse concentraţii şi alte elemente de aliere decât zincul: Si. alcătuită din cristale de soluţie solidă având ca solvent componentul de bază. Aliajele neferoase (ca şi fontele şi oţelurile) se pot clasifica şi pe baza denumirii proprietăţii sau caracteristicii care le defineşte primordial utilitatea tehnică. − aliaje care conţin în structură constituenţi eterogeni (de tipul amestecurilor mecanice eutectice sau eutectoide).) etc. aliajele aluminiului (aliaje pe bază de aluminiu). cele mai multe tipuri de aliaje utilizate în prezent în tehnică sunt complexe.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Aliajele neferoase se pot clasifica folosind o multitudine de criterii. aliajele denumite în tehnică duraluminuri au ca bază aliaje Al – Cu. Au. aliajele metalelor preţioase (aliaje pe bază de metale preţioase: Ag. − aliaje cu structură monofazică după solidificare. preferându-se clasificarea acestora în funcţie de componentul de bază şi încadrarea lor în categorii de tipul: aliajele cuprului (aliaje pe bază de cupru). Sn..). aliajele neferoase se încadrează în următoarele categorii: − aliaje monofazice. Al. pentru denumirea diverselor aliaje neferoase şi sistematizarea studierii structurii şi proprietăţilor lor. aliaje anticorosive (cu rezistenţă ridicată la acţiunea mediilor agresive de lucru). se practică încadrarea aliajelor neferoase în categorii ca: aliaje uşoare (caracterizate prin densităţi ρ ≤ 4000 kg/m3). astfel: • în funcţie de numărul componentelor. • în funcţie de posibilităţile tehnologice de transpunere în produse şi de prelucrare a acestora. dar. aliajele neferoase pot fi: aliaje de turnare şi aliaje deformabile plastic. aliaje uşor fuzibile (cu temperaturi ts coborâte) etc. Fe. în care precipită la răcirea ulterioară particule de faze secundare (de obicei. Ni etc. ternare sau complexe. 135 . se ia ca bază câte un aliaj binar reprezentativ şi se consideră că restul componentelor sunt elemente suplimentare de aliere (de exemplu. în care sunt introduse suplimentar. care prezintă în stare solidă. aliaje criogenice (cu tenacitate ridicată la temperaturi scăzute). pentru a facilita studierea structurii şi proprietăţilor fiecărui tip de astfel de aliaje. aliajele neferoase se clasifică în: aliaje durificabile structural prin tratamente termice şi aliaje nedurificabile prin tratamente termice. la orice temperatură. aliajele titanului (aliaje pe bază de titan). aliajele neferoase pot fi: binare. o structură monofazică. Mn. • în funcţie de constituţia structurală de echilibru (la ta). iar aliajele denumite în tehnică alame au ca bază aliaje Cu – Zn. Toate criteriile de clasificare anterior precizate se folosesc însă drept criterii secundare. în diverse concentraţii şi alte elemente de aliere decât cuprul: Mg. Pt etc. în care sunt introduse frecvent. Pb. compuşi intermetalici). Mn etc. aliajele nichelului (aliaje pe bază de nichel). de exemplu. iar în funcţie de aptitudinile de a-şi mări rezistenţa mecanică în urma aplicării de TT.

constituie baze pentru germinarea eterogenă la solidificarea aliajelor (v. scap. Modificarea aliajelor neferoase La marea majoritate a aliajelor neferoase folosite în tehnică componentele de bază nu prezintă transformări alotropice şi. v.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. scap. care să determine transformarea structurii dendritice primare într-o structură secundară favorabilă (din punctul de vedere al mărimii granulaţiei şi gradului de dispersie a fazelor) obţinerii unor caracteristici mecanice ridicate şi/sau asigurării unei bune comportări la prelucrarea prin deformare plastică sau la aplicarea de TT. la aceste aliaje nu se produc. modificarea poate fi: • modificare de tipul I. ca urmare. Mo). În funcţie de efectele pe care le produce asupra structurii primare a aliajelor neferoase. distribuite sub formă de suspensie fină. • modificarea de tipul II. Modalitatea actuală cea mai eficientă de influenţare a caracteristicilor structurii primare a aliajelor neferoase o reprezintă modificarea. care pot schimba mecanismele obişnuite ale germinării şi/sau creşterii cristalelor la solidificare. constând din inocularea în aliajele lichide a unor cantităţi mici de substanţe chimice (numite modificatori. care are ca efect principal finisarea (micşorarea dimensiunilor) cristalelor dendritice primare. 1. care determină accentuarea ramificării şi subţierea ramurilor (axelor) cristalelor dendritice primare şi influenţează favorabil distribuţia fazelor secundare la aliajele în care (în timpul răcirii după solidificare) precipită particule ale unor astfel de faze. care are ca efect îmbunătăţirea fineţei şi gradului de dispersie a fazelor componente ale amestecurile mecanice eutectice care se formează la solidificarea unor aliaje neferoase. 4. Ta. fenomene de cristalizare secundară (recristalizare în stare solidă.6). v. La alegerea modificatorilor şi realizarea modificării aliajelor neferoase trebuie avute în vedere următoarele aspecte esenţiale: • modificatorii introduşi în aliajele neferoase lichide acţionează în unul din următoarele moduri: − formează (individual sau prin combinare cu componentele aliajelor) particule greu fuzibile şi insolubile în aliajele topite. 1. Zr. asigurând solidificarea cu un număr mare de germeni cristalini şi formarea unor structuri primare fine.2. scap.4. care. acest tip de modificare este eficient la aliajele neferoase care prezintă după cristalizarea primară o structură monofazică (cu cristale de soluţie solidă). • modificare de tipul III. în decursul răcirii după solidificare. modificatorii care acţionează în acest mod (borul şi unele metale de tranziţie cu reactivitate chimică mare: Ti.6).2). 136 . se utilizează cu predilecţie pentru realizarea modificărilor de tipurile I şi III.

pentru omogenizarea pieselor turnate din aliaje în care procesele de difuzie se defăşoară foarte lent. particulele nu se formează sau se formează în număr insuficient asigurării unei structuri primare fine. kO = 0.8…0.9.95…0. modificatorii care acţionează în acest mod (metalele uşor fuzibile: Li. dar poate avea şi valori kO = 0.3. iar coeficientul kO se ia. Tratamentele termice la aliajele neferoase Tratamentele termice (TT) care se aplică semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase se definesc şi se clasifică la fel ca şi tratamentele destinate semifabricatelor şi pieselor din oţeluri şi fonte (v. Principalele tipuri de recoaceri fără schimbare de fază care se pot aplica semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase sunt: • Recoacerea de omogenizare (RO) este recomandată pentru diminuarea neomogenităţilor chimice ale structurilor dendritice primare ale semifabricatelor şi pieselor turnate. care micşorează viteza de creştere a germenilor şi limitează dezvoltarea în grosime a ramurilor cristalelor dendritice primare. definită ca fiind temperatura la care verticala aliajului intersectează linia sau suprafaţa solidus a diagramei de echilibru fazic a sistemului de aliaje căruia aparţine acesta. deoarece particulele care se formează sunt grosolane şi în număr insuficient realizării unei structuri primare fine. iar dacă concentraţia acestora depăşeşte nivelul optim. 6. efectele pozitive ale modificării se micşorează. cu un număr mare de particule care activează germinarea eterogenă şi rezultă structura primară cu granulaţia cea mai fină. Na. de exemplu. în K. scap. ti corespunzătoare acestui TT se alege cât mai ridicată (ti + 273 = Ti = kOTs. Ca. iar τm trebuie să fie mari (de obicei. dacă concentraţia acestora este mică. este temperatura de solidificare – topire a aliajului din care sunt confecţionate piesele supuse RO. în mod obişnuit. dacă concentraţia acestora este la nivelul optim se formează o suspensie fină. în care Ts. cum sunt aliajele uşoare. 9. pe bază de Al sau Mg.1). deoarece omogenizarea se realizează prin difuzie.98. în unele cazuri (de exemplu la semifabricatele şi piesele turnate din aliaje pe bază de Cu) impunându-se 137 . • modificatorii trebuie introduşi în aliajele neferoase într-o cantitate (concentraţie) optimă (care asigură nivelul maxim al efectelor pozitive produse de modificare). Pb) se folosesc mai ales pentru asigurarea modificărilor de tipul II. având ts = 500…600 oC).Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase − formează pelicule de adsorbţie pe suprafeţele germenilor cristalini. τm = 2…24 ore). în cazul modificatorilor care au rolul de a forma particule greu fuzibile şi insolubile în aliajele topite. Sb.

4Ts). ca şi în cazul aplicării la piesele din aliaje feroase. austenită.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR aplicarea de TT ulterioare. Modul de conducere a unui astfel de TT este simplu: piesele se încălzesc la o temperatură ti situată desupra unuia din punctele de transformare în stare solidă ale aliajului neferos din care sunt confecţionate. Recoacerile cu schimbare de fază (de tipul recoacerii complete sau normalizării. scap. pentru finisarea granulaţiei structurii grosolane rezultate după RO. La semifabricatele şi piesele confecţionate din aliaje neferoase se pot efectua două tipuri (principial diferite) de călire: • Călirea martensitică se poate aplica pieselor din aliaje neferoase care racire α + δ . trp + 273 = Trp ≅ 0. v. Regimul RRN se alege astfel încât să se producă în piesele supuse tratamentului procesele de restaurare şi recristalizare primară şi să nu apară efectele defavorabile ale desfăşurării fenomenelor de creştere a granulaţiei şi de recristalizare secundară (v. unele aliaje pe bază de Ti) pentru obţinerea stărilor structurale de echilibru. aliajele Cu – Al. în cazul recoacerii sau în aer liniştit. îmbunătăţirea prelucrabilităţii prin deformare plastică sau prin aşchiere etc. 3. 6.2.3. scap. de realizarea unor transformări eutectoide etc. de producerea transformărilor alotropice ale unor componente. mecanismele detensionării termice şi principiile stabilirii regimului RD sunt cele prezentate în scap.5 şi 6.3) se pot aplica semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase care prezintă transformări fazice în stare solidă (determinate de variaţiile cu temperatura ale solubilităţii componentelor în fazele din structura aliajelor. în mod obişnuit. recoacerile cu schimbare de fază se efectuează la produsele confecţionate din astfel de aliaje neferoase (cum sunt aliajele Cu – Zn. τi + τm = 1…4 ore şi răcirea în aer liniştit. se menţin la ti o durată τm (pentru uniformizarea temperaturii în masa pieslor şi pentru omogenizarea structurii) şi se răcesc lent (o dată cu cuptorul. finisarea granulaţiei.). soluţia solidă (denumită. în cazul normalizării). TT de călire 138 . RRN a semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase se realizează cu ti = trp + 100…200 oC (trp fiind temperatura de recristalizare primară a aliajului din care sunt confecţionate piesele supuse TT. la piesele din astfel de aliaje. γ fiind suferă transformări eutectoide (la fel ca oţelurile şi fontele): γ incal. 6. • Recoacerea de recristalizare fără schimbare de fază (RRN) este utilizată pentru refacerea plasticităţii semifabricatelor şi pieselor ecruisate prin deformare plastică la rece. ca şi faza corespondentă a aliajelor Fe – C) care se transformă (la răcirea sub o temperatură caracteristică) în amestecul eutectoid (α + δ).2. de obicei.2). • Recoacerea de detensionare (RD) se aplică semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase în scopul diminuării intensităţii şi redistribuirii tensiunilor mecanice reziduale existente în acestea. pentru obţinerea la ta a unei stări de echilibru structural.

care aparţin unor sisteme ale căror diagrame de echilibru sunt de tipul celei prezentate în figura 9. cu cristale de soluţie solidă) obţinute prin călirea de punere în soluţie a aliajelor neferoase prezintă o bună comportare la prelucrarea prin deformare plastică. Ti – Al etc. alcătuită din cristale de soluţie solidă α suprasaturată în elemente de aliere (fază metastabilă). fig. 9. care îndeplinesc criteriile structurale menţionate mai înainte. Ti – Ni. pentru ca transformarea (printrun mecanism bazat pe difuzia componentelor) γ ⇒ α + δ să nu fie posibilă şi să se realizeze o transformare de tip martensitic (printr-un mecanism care nu presupune difuzia componentelor) γ ⇒ M. rezultă că prin răcirea rapidă de la tic a structurii monofazice α se împiedică separarea din aceasta (prin procese bazate pe difuzie) a fazei θ (bogată în elemente de aliere) şi se obţine la ta o structură monofazică.. ca şi faza corespondentă din structura aliajelor Fe – C călite) fiind o soluţie solidă suprasaturată în elemente de aliere. Ti – Mo. TT de călire de punere în soluţie constă din încălzirea şi menţinerea o scurtă durată la o temperatură tic ∈ (tso. acest TT a fost denumit călire de punere în soluţie (a fazei θ). pentru obţinerea unei structuri monofazice. ts). M (denumită martensită. Analizând modul de efectuare a acestui TT (v. Cu – Be. în apă) pentru menţinerea structurii monofazice α până la ta. • Călirea de punere în soluţie se poate aplica la piesele din aliaje neferoase în a căror structură apare ca fază principală o soluţie solidă care are ca solvent componentul de bază al aliajelor şi prezintă o variaţie importantă cu temperatura a capacităţii de a dizolva componentele de aliere (solubilitatea componentelor de aliere în această fază scade puternic când se micşorează temperatura). Spre deosebire de structurile (dure şi fragile) realizate prin călirea martensitică. structurile (monofazice. cu structura cristalină diferită de cea corespunzătoare fazei γ (austenitei) din care s-a format.1. Călirea martensitică se poate aplica la produsele realizate din unele aliaje ale sistemelor Cu – Al. 139 . La piesele din astfel de aliaje. Cu − Ti.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase martensitică constă din încălzirea lor la o temperatură ti situată în domeniul de stabilitate al fazei γ (domeniul austenitic). menţinerea la această temperatură o durată τm (pentru obţinerea unei structuri cu austenită omogenă) şi răcirea rapidă (cu o viteză vr mai mare decât o viteză critică vrc). deoarece realizează punerea (dizolvarea la încălzire şi menţinerea la răcire) în soluţia solidă α a fazei θ. Revenirea structurilor (metastabile) obţinute prin călirea martensitică a aliajelor neferoase poate conduce la efecte similare celor care se produc prin revenirea oţelurilor sau fontelor călite martensitic şi care constau în obţinerea (prin transformări structurale bazate pe difuzie) unor structuri apropiate de echilibru şi bine detensionate.1). alcătuită din cristale de soluţie solidă α ≡ B(A) omogenă. urmată de răcirea rapidă (de obicei.

datorită efectelor de durificare pe care le produce. care pot fi evidenţiate în structură numai prin examinarea la microscopul electronic.. putând fi uşor evidenţiate în structură prin examinarea la microscopul optic. în mod obişnuit.2. în structura matricei α se pot forma următoarele tipuri de precipitate: • zonele GP (notate în acest mod după numele cercetătorilor Guinier şi Preston care le-au detectat pentru prima oară prin tehnici de difracţie cu raze X) apar la temperaturi şi durate mici ale procesului de îmbătrânire şi sunt asocieri preferenţiale de atomi ai componentelor de aliere din aliajul tratat.. precipitatele θ’ se formează prin germinare eterogenă pe anumite defecte ale structurii cristaline a matricei α (de exemplu.0. pe dislocaţiile elicoidale) şi sunt semicoerente cu structura cristalină a acestei matrice. 140 .8 nm şi grosimea de 0. constând din încălzirea şi menţinerea acestora la o temperatură tii ∈ [ta. în funcţie de temperatura şi durata îmbătrânirii aliajelor neferoase călite. • precipitatele θ sunt faze stabile (de echilibru). deoarece aceste precipitate se formează prin procese de germinare şi creştere. precipitatele θ” germinează relativ uniform în matricea α şi sunt legate prin interfeţe coerente cu structura cristalină a acestei matrice. TT de revenire aplicat structurilor obţinute prin călirea de punere în soluţie este denumit îmbătrânire şi poate fi îmbătrânire naturală. cu configuraţie platiformă (cu diametrul de 25. ajungând la frecvenţe de 1013…1015 zone/mm3. având la bază mecanisme ce presupun difuzia componentelor aliajului supus TT. cu dimensiuni suficient de mari pentru a putea fi observate prin examinarea structurilor la microscopul optic şi care apar dacă duratele şi/sau temperaturile de îmbătrânire sunt mai mari decât cele corespunzătoare formării precipitatelor θ”.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Revenirea structurilor obţinute prin călirea de punere în soluţie a aliajelor neferoase. dacă ta < tii < tso.3.30 nm şi grosimea de 1. • precipitatele θ’ sunt tot faze metastabile.. determină separarea din soluţia solidă suprasaturată (metastabilă) a unor precipitate care durifică structura.. tso).... • precipitatele θ” sunt faze metastabile care se formează la durate mai lungi şi/sau la temperaturi mai înalte de îmbătrânire decât cele corespunzătoare formării zonelor GP şi sunt faze distincte (cu structuri cristaline diferite de structura fazei stabile θ).6 nm şi se formează uniform în matruicea α.0 nm). dacă tii = ta sau îmbătrânire artificială. prin procese de germinare omogenă. Natura fazică şi caracteristicile structurale ale precipitatelor care se formează la îmbătrânire depind de mărimile parametrilor ti şi τm. zonele GP au forma unor discuri cu diametrul de 5.. care germinează eterogen pe limitele grăunţilor cristalini ai matricei α şi sunt necoerente cu această matrice. Cercetările întreprinse până în prezent au evidenţiat că.5.

precipitatul specific temperaturii ti se dizolvă în matricea α şi apoi din matricea α se separă un nou precipitat. care constă din supraîncălzirea de scurtă durată a aliajelor îmbătrânite.). astfel. τm = ct.1. Aceste particularităţi ale formării precipitatelor în timpul îmbătrânirii aliajelor neferoase călite sunt valorificate practic la realizarea procesului de reversiune. τm) sau HVr = g(ti. în principal de creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii acestora. prezentată în 141 . Curba de îmbătrânire la ti = 130 oC a unui aliaj Al – Cu. 9.2. pentru orice aliaj călit şi îmbătrânit. la ridicarea temperaturii de îmbătrânire de la ti la t i/ > ti. cercetările experimentale întreprinse până în prezent au arătat că orice precipitat se formează direct din matricea α şi nu prin transformarea precipitatelor existente anterior în structura aliajului supus îmbătrânirii. cu %Cum = 3 % Transformările structurale produse prin îmbătrânire sunt însoţite de modificări ale proprietăţilor aliajelor călite. corespunzător temperaturii t / > ti. Fig. reprezentând dependenţele experimentale dintre duritatea aliajului îmbătrânit şi parametrii de regim ai îmătrânirii: HVr = f(ti = ct. pentru reconstituirea stării structurale monofazice pe care aliajele o aveau după călirea de punere în soluţie (supraîncălzirea de scurtă durată asigură dizolvarea în matricea α a precipitatelor formate prin îmbătrânire. Aşa cum se poate observa analizând curba de îmbătrânire HVr = f(ti = 130 oC. 9.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase În privinţa filiaţiei diverselor tipuri de precipitate. Configuraţia diagramei de echilibru a sistemelor cărora aparţin aliajele neferoase la care se pot aplica TT de călire de punere în soluţie Fig.. τm) a unui aliaj Al – Cu (cu %Cum = 3 %). efectul de durificare al îmbătrânirii se poate evidenţia cu ajutorul unor curbe de îmbătrânire. dar nu oferă timpul necesar separării precipitatelor specifice temperaturii la care s-a supraîncălzit aliajul).

acest efect diminuându-şi intensitatea odată cu distrugerea coerenţei dintre matricea structurală a aliajului şi precipitatele formate la îmbătrânire. 9. fabricării. cum ar fi ASM (American Society for Metals). sunt: • sistemul de simbolizare numerică. sunt: varianta UNS (Unified Numbering System). efectul de durificare al îmbătrânirii creşte în cursul formării precipitatelor semicoerente (zonele GP şi precipitatele θ”) şi scade odată cu apariţia precipitatelor semicoerente (θ’) şi necoerente (θ).5. aplicată la aliajele aluminiului. fără nici o semnificaţie legată de compoziţia şi proprietăţile mărcii) acordat de asociaţia sau de organismul (naţional. aplicată la aluminiu şi aliajele pe bază de aluminiu şi recomandată de standardele elaborate de ISO şi CEN pentru mărcile de aluminiu şi aliaje de aluminiu deformabile. CEN (Comité European de Normalisation) sau ISO (International Organization for Standardization). recomandate de diverse asociaţii profesionale şi/sau organisme de standardizare (naţionale. se ajunge astfel la ideea (confirmată prin cercetări experimentale) că efectul de durificare este o consecinţă a interacţiunii dintre dislocaţiile matricei aliajului îmbătrânit şi precipitatele coerente. între călirea de punere în soluţie şi îmbătrânire.2. la aliajele zincului etc. la aliajele titanului. cupru şi aliaje pe bază de cupru etc. regional sau internaţional) care gestionează sistemul. principalele variante ale acestui sistem.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR figura 9. conform căruia mărcile de metale şi aliaje neferoase din diverse categorii (aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu.. şi varianta propusă de AA (Aluminum Association). AA (Aluminum Association). la aliajele magneziului. Desfăşurarea proceselor de precipitare la îmbătrânire şi efectele de durificare produse de acestea pot fi influenţate substanţial dacă. regionale sau internaţionale).) sunt simbolizate printr-un număr (în mod obişnuit. verificării şi comercializării semifabricatelor şi pieselor din astfel de materiale. Simbolizarea metalelor şi aliajelor neferoase comerciale În prezent nu există un sistem de simbolizare a mărcilor de metale şi aliajele neferoase unanim recunoscut şi aplicat la întocmirea documentelor tehnice aferente conceperii. la aliajele cuprului.4 şi 9. proiectării. semifabricatele sau piesele din aliaje neferoase se supun unor operaţii de deformare plastică la rece. având la bază principiile prezentate în tabelele 9. Cele mai utilizate sisteme de simbolizare a mărcilor de metale şi aliaje neferoase. 142 .4.

Aliaje având Mg ca EAP 5 A95052 / 5052 AlMg2. X0 = 2 ⇒ α ≡ B.0 G AlZn6MgCr 8. urmat de simbolurile chimice ale elementelor de aliere. litera P pentru turnarea sub presiune etc. Aliaje având Si ca EAP 4 A94343 / 4343 AlSi7.0 G AlCu4MgTi 3.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • sistemul de simbolizare alfanumerică (sistemul de simbolizare după compoziţie). Aliaje având alte EAP 9 − − Mărcile de aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu deformabile Structura simbolului în varianta UNS: A9X1X2X3X4 Structura simbolului în varianta AA: X1X2X3X4 Seria (grupa) de aliaje Exemple de mărci X1 1 A91080 / 1080 Al 99.5 5.1 G Al 99. conform căruia mărcile de metale neferoase se simbolizează aşa cum se arată în tabelul 9.4. Aliaje având Si ca EAP 4 A24430 / B443. litera M pentru turnarea în forme metalice. Aliaje având alte EAP 8 A98016 / 8016 AlFe1Mn * X0 = 0 pentru aliajele corespunzătoare unei reţete originale . Aliaje având Si şi Mg ca EAP 6 A96106 / 6106 AlMgSiMn 7. Aluminiu şi aliaje cu %Alm ≥ 99 % 2.. scrise în ordinea descrescătoare a importanţei lor. Aliaje având Cu ca EAP 2 A92001 / 2001 AlCu5. Aliaje având Zn ca EAP 7 A97149 / 7149 AlZn8MgCu 8. Aliaje având Cu ca EAP** 2 A02040 / 204. Aliaje având Mn ca EAP 3 A93003 / 3003 AlMn1Cu 4. simbolurile aliajelor de turnare sunt precedate de litera G. Aliaje având Zn ca EAP 7 A07120 / 712.2 . Grupă de aliaje neutilizată 6 − − 7. X4 = 0 la aliajele pentru turnare în piese şi X4 = 1 sau 2 la aliajele pentru turnare în lingouri.8 1.).. Date privind simbolizarea mărcilor de aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu Mărcile de aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu pentru turnare Structura simbolului în varianta UNS: AX0X1X2X3X4* Structura simbolului în varianta AA: αX1X2X3. Aliaje având Si ca EAP + Cu şi Mn 3 A13190 / A319.1 G AlSi5 5.2. Tabelul 9. litera C pentru turnarea continuă. Aliaje având Mg ca EAP 5 A05200 / 520. simbolurile chimice ale elementelor de aliere pentru care %EAm este în jur de 1 % sau mai mare fiind însoţite de numere (de preferinţă întregi) care indică concentraţiiile masice nominale (medii) ale acestor componente. dacă X0 = 0. Aliaje având Sn ca EAP 8 A08510 / 851.0 1.X4* Seria (grupa) de aliaje Exemple de mărci X1 1 A01001 / 100.. ** EAP ≡ element de aliere principal 143 . Aluminiu şi aliaje cu %Alm ≥ 99 % 2.0 G AlSi5Cu3 4. dacă X0 = 1⇒ α ≡ A. X0 = 1. simbolul nu conţine litera α..0 G AlMg10 6. iar simbolurile mărcilor de aliaje neferoase sunt alcătuite din simbolul chimic al componentului de bază. X0 = 6 ⇒ α ≡ F. .5 6. urmată (eventual) de o literă care codifică procedeul tehnologic de turnare recomandat la realizarea semifabricatelor sau pieselor din aceste aliaje (litera S pentru turnarea în forme din nisip. litera Z pentru turnarea centrifugală.5MgMn 3.1 G AlSn6Cu1Ni1 9. 6 pentru aliajele rezultate prin modificări aduse unei reţete originale.

9 CuZn12. C64200 C61000 CuAl8 5.5Ni 3. C7X1X2X3X4* Seria (grupa) de aliaje UNS Exemple de mărci C11100 Cu 99. C95800 C95600 G CuAl7Si2 7. Bronzuri cu Al (%Alm< 19 %) C60600 .. iar M10100 – aliajului MgAl10Mn) etc. C98800 C98600 G CuPb35Ag1. iar sistemul de simbolizare alfanumerică este util îndeosebi în activităţile de cercetare.. M11311 corespunde aliajului cu simbolul alfa numeric MgAl3Zn1. Aliaje pe bază de Cu speciale C99300 . C94500 C92700 G CuSn5Pb25 C94300 G CuSn5Ni5 C94800 Bronzuri aliate cu Ni C94700 .. Cupru şi aliaje cu %EAm < 8 % C10000 ..5 C22600 C20000 . la aliajele pe bază de Mg UNS = MX1X2X3X4. Cupru cu %Cum ≥ 99. proiectare.. Aliaje cu %EAm < 5 % C81300 .Zn C96200 . Bronzuri cu Al (%Alm <19 %) C95200 .. R54520 corespunde aliajului cu simbolul alfanumeric TiAl5Sn2. Z35530 corespunde aliajului cu simbolul alfa numeric ZnCu1Al4).. C51100 CuSn4P 4..5).. Sistemul de simbolizare numerică se recomandă a fi utilzat mai ales în activităţile comerciale. C97800 C96400 G CuNi30Fe C97600 G CuNi20Zn8Sn4Pb 8.. C99800 C99600 G CuMn40Al2 Mărcile de cupru şi aliaje pe bază de cupru deformabile Structura simbolului în varianta UNS: C1X1X2X3X4 . C82800 C82100 G CuBe0.5 2. N04400 corespunde aliajului cu simbolul alfa numeric NiCu32). C81100 C80100 G Cu 99. C85800 C85400 G CuZn29Pb3Sn Alame speciale C86100 .. Alame cu Pb CuZn28Sn1 C44300 C40000 . C87900 C87200 G CuSi4 C87500 G CuZn14Si4 G CuSn11 5. Bronzuri şi alame cu Si C87200 . Bronzuri cu Si (%Sim < 8 %) C64700 .5. 2.. Date privind simbolizarea mărcilor de cupru şi aliaje pe bază de cupru Mărcile de cupru şi aliaje pe bază de cupru pentru turnare Structura simbolului în varianta UNS: C8X1X2X3X4 .5Pb C33500 C30000 .. Aliaje Cu – Ni şi Cu – Ni .. C17300 CuBe1. Aliaje Cu – Ni şi Cu – Ni − Zn C70000 ... la aliajele pe bază de Zn UNS = ZX1X2X3X4 (de exemplu.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 9..... C83800 C83400 G CuZn10 Alame semiroşii (simple/cu Pb) C84200 .... (de exemplu.. (de exemplu. Bronzuri cu Pb C98200 .95 1. C76200 CuZn29Ni12 * varianta UNS se utilizează şi la alte tipuri de aliaje: la aliajele pe bază de Ti UNS = RX1X2X3X4. C84800 C84500 G CuZn12Pb7Sn2 Alame galbene (simple/cu Pb) C85200 . C91700 C90700 G CuSn10Pb2 Bronzuri aliate cu Pb C92200 .5 9.. C94900 6. Simbolurile mărcilor de metale sau aliaje neferoase sunt însoţite de 144 .. Bronzuri fosforoase cu %Sn < 9 % C50000 ... Alame cu %Znm < 37 % CuZn34.. C66100 C65500 CuSi3 6.C9 X1X2X3X4 Seria (grupa) de aliaje UNS Exemple de mărci C80100 .. Alame cu Sn CuZn36Al1Mn3Sn C67400 C66400 ......... la aliajele pe bază de Ni UNS = NX1X2X3X4 (de exemplu. C86800 C86300 G CuZn25Al6Mn 4..... fabricare şi verificare a metalelor şi aliajelor neferoase sau a produselor ce se confecţionează din astfel de materiale. Alame roşii (simple sau cu Pb) C83300 .... Bronzuri obişnuite (Cu – Sn) C90200 ... C69800 Alame speciale 3.....9 1.

Tabelul 9. îmbunătăţirii ductilităţii sau stabilizării caracteristicilor mecanice) 3.6. Simbolul stării unui metal sau aliaj neferos este alcătuit dintr-o literă de codificare a stării de bază (care defineşte modul principial de atingere a stării în care se află materialul). urmată. Brut de fabricaţie (starea obţinută din operaţiile de prelucrare la cald.6. Ecruisat (starea obţinută la produsele care. 145 . ** cifrele care urmează acestui simbol indică durata (în ore) a procesului de îmbătrânire naturală spontană. în cursul cărora nu se efectuează nici o verificare privind regimul termic sau gradul de deformare) 2. eventual. finisării granulaţiei. sunt supuse unor operaţii de deformare plastică la rece sau unor combinaţii de operaţii de deformare plastică la rece şi RRN.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase simbolurile stărilor de livrare ale semifabricatelor sau produselor realizate din aceste materiale. după recoacere sau deformare plastică la cald. 2 sau 3 * Simbolul stării pentru Al şi pentru Cu şi aliajele pe aliajele pe bază de Al bază de Cu F M O O H* W ** T H* − T cifrele sau literele care urmează acestui simbol codifică succesiunea de operaţii tehnologice care se aplică pentru atingerea stării.7 sunt definite subdiviziunile stării TRATAT TERMIC corespunzătoare produselor realizate din aceste materiale. în scopul obţinerii unor caracteristici mecanice prescrise) 4. cu sau fără ecruisare suplimentară. Definirea şi simbolizarea stărilor de bază ale produselor realizate din principalele categorii de metale şi aliaje neferoase industriale Definirea stării de bază 1. iar în tabelul 9. adică particularităţile privind succesiunea şi conţinutul operaţiilor tehnologice ce trebuie aplicate pentru atingerea stării de livrare a produselor) şi/sau valorile anumitor caracteristici definitorii ale calităţii produselor care se livrează. pentru obţinerea unor stări stabile diferite de stările 1. Principalele date (cuprinse în standardele SR EN 515 şi SR ISO 1190/2) privind simbolizarea stărilor de bază ale produselor realizate din principalele categorii de metale şi aliaje neferoase industriale sunt prezentate în tabelul 9. Pus în soluţie (starea instabilă obţinută la produsele supuse unei căliri de punere în suluţie şi îmbătrânite spontan la ta) 5. Tratat termic. Recopt (starea obţinută la produsele deformate plastic în urma aplicării unei recoaceri complete în scopul asigurării valorilor minime ale caracteristicilor de rezistenţă mecanică sau starea obţinută la produsele turnate după o recoacere destinată reducerii segregaţiilor dendritice. gradul de ecruisare realizat etc. de litere sau cifre care indică subdiviziunea corespunzătoare stării de bază (modul particular în care se realizează starea de livrare a materialului.

îmbătrânit artificial şi deformat plastic la rece (starea obţinută la produsele care. Răcit după prelucrare la cald şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care. deformat plastic la rece şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care. Pus în soluţie şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie. Pus în soluţie şi supraîmbătrânit/stabilizat (starea obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie. sunt ecruisate prin deformare plastică la rece) 146 Simbolul stării pentru Al şi pentru Cu şi aliajele pe aliajele pe bază de Al bază de Cu T1 T2 TA TC T3 T4 T5 T6 TD TB TE TF T7 − − TG T8 TH − T9 TK TL .6. urmată de ecruisarea prin deformare plastică la rece şi îmbătrânirea naturală) 5. Pus în soluţie şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie.4.6. Definirea şi simbolizarea subdiviziunilor stării TRATAT TERMIC a produselor realizate din principalele categorii de metale şi aliaje neferoase industriale Definirea subdiviziunii stării de bază 5. după prelucrarea la temperaturi ridicate.10.5. urmată de ecruisarea prin deformare plastică la rece şi îmbătrânirea artificială) 5. urmată de o îmbătrânire naturală) 5. rezistenţa maximă la acţiunea unor medii corosive) 5. de exemplu. sunt răcite la ta şi îmbătrânite natural) 5.8. sunt ecruisate prin deformare plastică la rece şi îmbătrânite artificial) 5.9. după atingerea stării definite la 5. sunt răcite la ta. după prelucrarea la temperaturi ridicate. cum ar fi. după atingerea stării definite la 5. deformat plastic la rece şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie.5. ci realizarea unor caracteristici speciale. Răcit după prelucrare la cald. după prelucrarea la temperaturi ridicate şi răcirea la ta . îmbătrânit artificial şi deformat plastic la rece (starea obţinută la produsele care. urmată de o îmbătrânire artificială) 5.11. deformat plastic la rece şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care. Pus în soluţie. deformat plastic la rece şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie. sunt ecruisate prin deformare plastică la rece) 5.1.7. sunt îmbătrânite artificial) 5. Pus în soluţie. după prelucrarea la temperaturi ridicate. urmată de o îmbătrânire artificială al cărei scop principal nu este obţinerea unui efect de durificare prescris. Pus în soluţie. Răcit după prelucrare la cald.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 9.3. Răcit după prelucrare la cald. Răcit după prelucrare la cald şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care. sunt răcite la ta.2.7. sunt ecruisate prin deformare plastică la rece şi îmbătrânite natural) 5.

Cd. 9. anilină şi acid acetic etc.. Ni.06 % şi are ts ≅ 320 oC. sub formă de incluziuni nemetalice. Mn. sulf. cuprul este utilizat din timpuri străvechi pentru realizarea de produse. As. Cuprul este atacat (se corodează) în medii care conţin hidrogen. azotic). producând fisurarea intercristalină a produselor din cupru.2 şi 9. efectele prezenţei în concentraţii masice mici (sub 0. Zn. iar Bi şi Cu formează un eutectic care conţine %Cum = 0. motorină. neaerate de sulfaţi. Principalele impurităţi ale cuprului tehnic se pot clasifica în următoarele categorii: • impurităţi solubile în cuprul solid (Ag. Cuprul formează un număr impresionant de aliaje. substanţe organice (benzină. acceptabile.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase 9. S. Cuprul şi aliajele pe bază de cupru Sub formă de metal pur sau sub formă de component de bază al unor aliaje. 9. soluţii concentrate de acizi anorganici. Sb). Fe. azotaţi.2 % şi are ts ≅ 270 oC). P. principalele aliaje pe bază de cupru folosite în tehnică fiind prezentate în continuare. cloruri şi acizi anorganici (sulfuric. benzol. • impurităţi insolubile în cuprul solid (Pb. sunt. aceste impurităţi formează cu cuprul eutectice uşor fuzibile (Pb şi Cu formează un eutectic care conţine %Cum = 0. care se dispun la limitele cristalelor de cupru şi îi influenţează negativ prelucrabilitatea prin deformare plastică la cald (generează fenomene de fragilitate sau fisurare la cald). de obicei. 147 . Mg. constând în creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii. Principalele proprietăţi fizico – chimice şi mecanice şi clasele de puritate tehnică ale cuprului sunt descrise complet de caracteristicile redate în tabelele 1. ape reziduale şi ape sărate. Au. amoniac. Te). Cuprul are o bună rezistenţă la coroziune în multe medii de lucru: atmosfere poluate.). care se declanşează prin reacţia Cu2O + H2 ⇒ 2Cu + H2O şi conduce la formarea de vapori de apă a căror presiune creşte (deoarece nu se pot elimina). hidrogen sulfurat. diminuându-i substanţial plasticitatea şi tenacitatea şi micşorându-i considerabil conductibilitatea termică şi electrică. vapori de apă supraîncălziţi. compuşii (cu topire congruentă) pe care îi formează cu cuprul aceste impurităţi se dispun intercristalin în structura cuprului. prezenţa incluziunilor intercristaline de CuO2 în structura cuprului (nedezoxidat corespunzător la elaborare) poate determina şi fenomenul numit “boala de hidrogen”.1.5 %) a acestor impurităţi (care formează soluţii solide de substituţie cu cuprul).5.3. Pt. reducerea conductibilităţii termice şi electrice etc. glicerină etc. clorhidric. Sn. Se. soluţii slabe. Bi). • impurităţi care formează cu cuprul compuşi chimici fragili (O.2. micşorarea plasticităţii şi tenacităţii. Cr.

v.8.5. având drept component de aliere principal zincul sunt denumite în tehnică alame. capătă caracteristicile tipice compuşilor intermetalici (duritate ridicată şi fragilitate accentuată).Zn Fig. scap. 9.2. • α este soluţia solidă de substituţie având ca solvent cuprul şi ca solut zincul (α ≡ Cu(Zn)). deoarece prezintă. putând fi deformată plastic uşor. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu . • β este o soluţie solidă pe bază de compus chimic (fază bertholidă). prezentând tenacitate şi plasticitate bune. atât la cald.1) suferă un proces de ordonare (atomii de Cu se distribuie în nodurile situate în vârfurile celulelor elementare. structură cristalină de tip CFC.3.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. cât şi la rece. prezentată în figura 9.3. iar sub temperatura tCK ≅ 450 oC (temperatura Curie – Kurnakov a fazei β. ca şi solventul său. iar atomii de Zn se poziţionează în nodurile aflate în centrele celulelor elementare) şi soluţia solidă ordonată (faza Kurnakov). 2. Alamele Aliajel pe bază de cupru. notată β’. la temperaturi ridicate.4. Fig. Structura alamelor se poate analiza apelând la diagrama de echilibru fazic a sistemului Cu – Zn.1. 9. Variaţia caracteristicilor mecanice ale alamelor în funcţie de %Znm 148 . punctele caracteristice ale acestei diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9. β are caracteristicile unei soluţii solide neordonate. soluţia solidă α se caracterizează printr-o bună plasticitate. Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Zn. care prezintă structură cristalină de tip CVC.

fig.. cât şi ca alame deformabile la cald (la o temperatură de deformare situată deasupra punctului tCK ≅ 450 oC. cu %Znm ≤ 25 % sunt denumite în tehnică tombacuri.. piesele din alame bifazice cu conţinut ridicat de zinc se supun unui TT de călire în apă (de la o temperatură ti la care materialul prezintă o structură monofazică β. pentru obţinerea structurii prezentate în fig. semifabricatele sau lingourile din astfel de alame prezintă o structură monofazică. Alamele monofazice α se comportă foarte bine la deformarea plastică la rece şi au o comportare mai slabă la deformarea plastică la cald. În unele cazuri. cu structura la ta alcătuită din cristalele fazelor α şi β’. C. alamele monofazice α. dacă semifabricatele sau lingourile turnate sunt supuse unei recoaceri de omogenizare (la ti = 800 . Alamele monofazice β’. cât şi prin deformare plastică la rece). 9. mai ales în prezenta impurităţilor insolubile în cupru (Pb. 9. 850 oC. duritatea şi fragilitatea acestora crescând pe măsură ce se măreşte conţinutul procentual al fazei β’ în structură. Coordonatele punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Cu − Zn Punctul A B C D M N P Q Abscisa. cu structura la ta alcătuită numai din cristale de fază β’ (v. 10). aşa cum se poate observa în figura 9. la care aceste alame prezintă o structură monofazică β.7. 9. 50 %] şi se pot utiliza atât ca alame de turnare. 149 .. După turnare şi răcire la ta. în cantitatea şi cu dispunerea corespunzătoare obţinerii unor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate. unei reveniri.8. structura lor la ta va fi alcătuită din cristale poliedrice de soluţie solida α omogenă. Bi) care determină apariţia unor fenomene de fragilitate sau fisurare la cald. eventual.6. alcătuită din cristale dendritice de soluţie solidă α neomogenă. 46 %) şi sunt utilizate de obicei ca alame de turnare.8. alamele se pot clasifica astfel: A. au %Znm ∈ (39 %.. structura la ta a semifabricatelor şi pieselor turnate din astfel de alame are aspectul prezentat în figura 9. aşa cum se observă în figura 9. τm = 2.5 ore) sau sunt deformate plastic şi supuse apoi recoacerii. dacă se aplică un TT de recoacere. care definesc procedeul tehnologic recomandat pentru realizarea semifabricatelor şi pieselor. cu plasticitate bună). B. fig.4). pentru ca în structură să apară cristale de fază α.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Tabelul 9. Alamele bifazice. au %Znm ∈ (46 %. oC 1083 905 905 905 450 450 ta ta În funcţie de structura de echilibru şi de caracteristicile mecanice pe care le prezintă în această stare (v. Alamele monofazice α (cu structura la ta alcătuită numai din cristale de soluţie solidă α) au %Znm ≤ 39 % şi sunt alame deformabile (care se prelucrează bine atât prin deformare plastică la cald. aşa cum se observă în figura 9. la o temperatură ti < tCK. %Znm 0 41 32 38 39 46 46 32 Ordonata. cristalele acestei structuri devenind poliedrice (echiaxiale).5.9) şi.

a alamelor monofazice α În tehnică se utilizează nu numai alamele binare (aliajele Cu – Zn) ci şi alamele complexe (speciale). introdus în concentraţii %Alm ≤ 3. cu relaţa: %Cu me = %Cu m %Cu m + % Znm + ∑ k eEAj % EAmj j =1 n 100 . • Fierul. determină creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii alamelor. după recoacerea de omogenizare. j = 1. j = 1. iar la concentraţii masice mai 150 .. 9.6. Principalele elemente de aliere folosite la elaborarea alamelor speciale au următoarele efecte asupra structurii şi proprietăţilor acestor aliaje: • Aluminiul. Deoarece are keAl = 6. aluminiul determină micşorarea sensibilă a conţinutului procentual de fază α al structurii alamelor. introdus în concentraţii %Fem ≤ 1. finisează granulaţia şi mareşte tenacitatea alamelor. din punctul de vedere al efectelor asupra structurii... dacă se calculează titlul fictiv al alamei %Cume. sunt coeficienţii de echivalare în zinc a elementelor de aliere suplimentare (introducerea unui element de aliere suplimentar în concentraţia %EAmj este echivalentă.5 %.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. Fierul are keFe = 0. cu suplimentarea cu %k eEA j % EAmj a concentraţie de zinc a alamei). sunt concentraţiile masice ale elementelor suplimentare de aliere existente în compoziţia alamei speciale. (9. iar k eEA j . care au în compoziţie (pe lângă zinc) şi alte elemente de aliere. n.5.. Structura la ta a alamelor monofazice α turnate Fig. fără a le diminua caracteristicile de plasticitate şi tenacitate şi îmbunătăţeşte rezistenţa lor la acţiunea mediilor corosive.5 %. Structura la ta. orice alamă specială poate fi încadrată în categoriile structurale anterior precizate pentru alamele binare. adică concentraţia masică a cuprului în alama binară echivalentă din punctul de vedere al microstructurii. n.1) în care %EAmj.9. 9.

fiind considerat o impuritate a acestuia) se foloseşte ca element de aliere al 151 . 9.. Structura la ta a alamelor monofazice β’ • Manganul. 420 oC). 9. 40 % a caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi duritate..9. piesele şi semifabricatele din alame aliate suplimentar cu acest element se pot supune TT de călire de punere în soluţie (răcire în apă de la ti = 800 . măreşte rezistenţa la coroziune a alamelor în apa de mare. • Plumbul (care.. introdus în concentraţii %Snm ≤ 1 %. aburul supraîncălzit şi soluţiile de cloruri. este insolubil în cupru. iar efectele sale asupra microstructurii se pot aprecia considerând keMn = 0. 820 oC) şi îmbătrânire (revenire la ti = 400 . manganul este un bun dezoxidant.5. Structura la ta a alamelor bifazice turnate Fig. măreşte rezistenţa mecanică şi plasticitatea alamelor şi îmbunătăţeşte comportarea alamelor în medii corosive cum sunt apa de mare.7... efectele staniului asupra microstructurii alamelor se pot estima cu uşurinţă.4 % determină apariţia în structură a compusului FeZn7. 9.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase mari de 0. introdus în concentraţii %Mnm ≤ 5 %. care induce un efect suplimentar de finisare a granulaţiei şi asigură sfărâmarea aşchiilor la prelucrarea prin aşchiere a alamelor. Structura la ta a alamelor bifazice recoapte după turnare Fig. 10. care determină o creştere cu 30 . Fig. 9.8. având în vedere că keSn = 2.. Structura la ta a alamelor bifazice călite si revenite Fig. aşa cum s-a precizat anterior. • Staniul. datorită efectelor fierului asupra microstructurii.

ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR alamelor din care se confecţionează produse destinate prelucrării prin aşchiere. Deoarece nichelul înlocuieşte în structura alamelor atomii de cupru (are asupra microstructurii alamelor efectul corespunzător scăderii concentraţiei de zinc). deoarece particulele de plumb uniform distribuite în structura alamelor asigură sfărâmarea aşchiilor şi îmbunătăţesc prelucrabilitatea prin aşchire a acestor aliaje.. • Nichelul. punctul de maxim local al curbei rezistenţei mecanice (cu ordonata la Rm = 600. au solubilitate totală în stare solidă. introdus în concentraţii %Nim ≤ 3 %.800 N/mm2) şi punctele de minim local ale curbelor alungirii procentuale după rupere (cu ordonata la A = 40 . este un bun dezoxidant.. evidenţiază faptul că toate aliajele acestui sistem au la ta o structură monofazică. introdus în concentraţii %Sim ≤ 1 %.27. CuZn36Pb1. 45 %) şi coeficientului de gâtuire (cu ordonata la 152 . Plumbul se introduce în concentraţii %Pbm ≤ 3 %. curbele ce descriu dependenţele dintre caracteristicile fizico – mecanice ale aliajelor Cu − Ni şi compoziţia lor chimică corespund configuraţiei redate în diagrama din figura 3. deoarece poate determina apariţia fenomenelor de fragilitate sau fisuare la cald.5. • Siliciul. de exemplu. CuZn39Ni3 sunt mărci de alame speciale monofazice α (alame speciale deformabile). efectele sale asupra microstructurii alamelor sunt importante.12. determină creşterea plasticităţii şi tenacităţii alamelor. G CuZn40Pb. iar CuZn42Mn3Al2 şi G CuZn30Al5Fe3Mn2 sunt mărci de alame monofazice β. măreşte fluiditatea şi proprietăţile de turnare ale alamelor topite şi determină îmbunătăţirea comportării în medii corosive a produselor confecţionate din alame speciale. prezentată în figura 9. coeficientul său de echivalare este keNi = −1.3.. mărirea rezistenţei mecanice şi durităţii (mai ales ale fazei β) şi îmbunătăţirea rezistenţei la coroziune (mai ales în prezenţa mediilor active calde). G CuZn30Al5Fe3Mn2 sunt mărci de alame bifazice (alame pentru turnare). prezenţa plumbului înrăutăţeşte comportarea la prelucrarea prin deformare plastică a alamelor. CuZn36 sunt mărci de alame monofazice α (alame binare deformabile). CuZn20. G CuZn38Pb2Mn2. iar influenţa sa asupra microstructurii alamelor se poate estima considerând kePb = 1.2. CuZn10. Ca urmare. G CuZn40PbSn. 9. CuZn30. fiind metale izomorfe (cu structură cristalină de tip CFC) şi prezentând dimensiuni atomice apropiate. CuZn15. deoarece are keSi = 10. Mărcile de alame comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate. aşa cum se poate observa în figura 9. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu – Ni. Aliajele Cu − Ni Cuprul şi nichelul.11. alcătuită din cristale de soluţie solidă de substituţie α ≡ Cu(Ni) ≡ Ni(Cu).. CuZn31Si.

20 % şi adaosuri de Fe (%Fem = 0...8 .60 %) având abscisa situată la %Nim ≅ 65 %. cu %Nim = 30. rezistorilor electrici. dar şi ca aliaje pentru turnare) în aplicaţiile care necesită materiale rezistente la coroziune...70 % şi adaosuri de Fe. CuNi18Zn27 sau CuNi15Zn21).15% şi adaosuri de Al (%Alm = 1 . 1. aliajele Cu – Ni se prelucrează bine prin deformare plastică (la rece sau la cald) sau prin aşchiere. în vapori de apă etc..35 % şi adaosuri de Mn (%Mnm = 3. tacâmurilor şi obiectelor de artă sau podoabă etc.. Principalele reţete de aliaje Cu – Ni utilizate în tehnică sunt: • aliajele Kunial. 153 .30 % (corespunzător mărcilor comerciale CuNi18Zn20. • aliaje Melchior (Maillechort).4 %). 11. 9. 9...3 %). 1. 20 % şi %Znm = 20... 3%).50 % şi aliajele Nichelină...) şi se pot utiliza la fabricarea rezistorilor electrici. cu %Nim = 5. folosite ca materiale electrotehnice (în special pentru confecţionarea rezistorilor).. • aliaje Monel.0 %) şi Mn (%Mnm = 0. în acizi organici.. • aliajele Constantan.. iar curba care redă dependenţa dintre rezistivitatea electrică şi compoziţia acestor aliaje prezentând un punct de maxim local cu abscisa %Nim ≅ 50 %.. cu %Nim = 18 .6 . 12. folosite în aplicaţiile care impun materiale anticorosive.. • aliajele Alpaca (Neusilber. pieselor de mecanică fină.. folosite (ca aliaje deformabile sau pentru turnare) pentru confecţionarea pieselor rezistente la coroziune.. prezintă o bună rezistenţă la coroziune (în apă de mare şi în soluţii saline.. Argentan). Fig... Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu − Ni Fig. instrumentelor de măsurare. cu %Nim = 65.. Microstructura la ta a aliajului Cu – Ni. folosite (ca aliaje deformabile. Mn şi Si. cu %Nim = 40.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Z = 55.. cu %Nim = 20 % Datorită structurii monofazice şi proprietăţilor fizico – mecanice pe care le prezintă. cu %Nim = 15 .. folosite pentru a confecţiona (prin deformare plastică la rece sau la cald) elemente elastice (arcuri sau lamele) şi piese rezistente la coroziune.

cu structură cristalină de tip CVC. bronzurile cu aluminiu. faza δ este stabilă numai până la temperatura t = 320 oC. bronzurile cu beriliu şi bronzurile cu plumb. 9. faza α se caracterizează printr-o bună plasticitate. structurile indicate de diagramele de echilibru (stabil sau metastabil) redate în figura 9. faza ε nu apare în structura semifabricatelor şi pieselor din bronzuri industriale livrate în stările M sau O. faza γ este stabilă numai până temperatura la t = 520 oC. în condiţii de echilibru (care presupun menţineri îndelungate).13 au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Sn. deoarece prezintă.1.13. β este stabilă numai până la temperatura t = 586 oC.5. aşa cum rezultă examinând diagramele din figura 9. în funcţie de concentraţia masică a staniului. ca şi solventul său. Fazele care apar pe diagramele de echilibru din figura 9.9. putând fi deformată plastic uşor. • γ este (ca şi β) o soluţie solidă pe baza compusului chimic Cu5Sn (fază bertholidă). în funcţie de concentraţia 154 . atât la cald. • β este o soluţie solidă pa baza compusului chimic Cu5Sn (fază bertholidă). cât şi la rece. Bronzurile Aliajele pe bază de cupru al căror component de aliere principal este un alt element decât zincul sau nichelul sunt denumite bronzuri. datorită vitezei extrem de reduse cu care se realizează transformarea δ ⇒ α + ε.5.13. care apara (la răcirea bronzurilor topite) prin defăşurarea transformării peritectice (la t ≅ 800 oC): L + α ⇒ β. se descompune eutectoid: δ ⇒ α + ε. punctele caracteristice ale acestor diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9. În funcţie de structura pe care o prezintă (la ta) în starea M. structură cristalină de tip CFC. de caracteristicile mecanice asigurate (redate sintetic. • ε este compusul intermetalic Cu3Sn. Bronzurile cu staniu folosite în tehnică au %Cum ≤ 20 % şi prezintă. la care se descompune eutectoid: γ ⇒ α + δ. cu structură cristalină de tip CVC. Principalele tipuri de bronzuri folosite pentru realizarea pieselor din construcţia de maşini şi pentru fabricare construcţiilor mecanice sunt: bronzurile cu staniu (denumite şi bronzuri clasice). bronzurile cu siliciu. • α este soluţia solidă de substituţie având ca solvent cuprul şi ca solut sataniul (α ≡ Cu(Sn)).ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. la care se descompune eutectoid: β ⇒ α + γ.3.3. cu structură cristalină complexă. la care. • δ este o soluţie solidă pe baza compusului chimic Cu31Sn8 (fază bertholidă).

B. structura de turnare a acestor bronzuri.9. 9 % şi sunt bronzuri deformabile (care se pot prelucra atât prin deformare plastică la cald.13. b. Coordonatele punctelor caracteristice ale diagramelor de echilibru Cu − Sn Punctul Abscisa. Diagramele de echilibru ale sistemului de aliaje Cu – Sn pentru diferite stări: a.20 % şi se folosesc ca bronzuri de turnare.2 ta A. 9.%Snm Ordonata. 9.5 9.0 586 F 24.0 520 J 27. alcătuită din cristale dendritice de soluţie solidă α neomogenă. starea metastabilă obţinută prin turnare (strarea F) Tabelul 9. în starea M.0 586 H H’ 16. cât şi prin deformare plastică la rece). c.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase masică a staniului. bronzurile cu staniu se pot clasifica astfel: Fig.0 8. în diagramele din fig. Bronzurile monofazice α (cu structura la ta alcătuită numai din cristale de soluţie solidă α) au %Snm ≤ 8 . se poate transforma prin recoacere (precedată sau nu de o operaţie de prelucrare prin deformare plastică) într-o structură cu cristale poliedrice de soluţie solidă α omogenă.0 586 G 26. structurile la ta ale semifabricatelor şi pieselor realizate din astfel de bronzuri conţin (aşa cum se poate observa în fig.16.5 800 C C’ 13. respectiv.0 800 D 22.17) fazele α şi δ şi. constituenţii α (preeutectoid) 155 . Bronzurile hipoeutectoide (bronzurile bifazice) au %Snm = 10.0 520 K 11.15. aşa cum se poate vedea pe migrografia prezentată în figura 9.. aşa cum se observă pe micrografia din figura 9.0 350 Q 0.. 9..0 8. starea de echilibru stabil..0 800 E E’ 16. starea metastabilă obţinută prin recoacere (starea O). oC A 0 1083 B 25.14) şi de procedeul tehnologic recomandat pentru realizarea semifabricatelor şi pieselor.

0. care produc următoarele efecte asupra structurii şi proprietăţilor acestor aliaje: • fosforul.. favorizează sfărâmarea aşchiilor) şi rezistenţa lor la 156 . introdus în concentraţii %Pm < 0.. • plumbul.15. 9. asigură o bună dezoxidare (împiedică apariţia incluziunilor dure şi fragile de SnO2) şi măreşte fluiditatea bronzurilor topite (conferă bune proprietăţi de turnare). Structura la ta a bronzurilor monofazice α recoapte Fig. Structura la ta a bronzurilor monofazice α turnate Fig. 9. iar în concentraţii %Pm = 0.6 % determină formarea în structură a unor mici cantităţi de compus Cu3P. duritatea şi fragilitatea acestor structuri crescând pe măsură ce se măreşte conţinutul lor procentual de eutectoid (α + δ). separate intercristalin în structură. îmbunătăţeşte prelucrabilitatea prin aşchiere a bronzurilor (deoarece particulele de Pb.14. 9. ce influenţează pozitiv caracteristicile de antifricţiune şi rezistenţa la uzare a bronzurilor.3 %. Fig. 9.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR şi amestecul eutectoid (α + δ).3.17. Variaţia caracteristicilor mecanice ale bronzurilor cu staniu în funcţie de %Snm Fig. Structura la ta a bronzurilor hipoeutectoide turnate Bronzurile cu staniu se pot alia suplimentar la elaborare şi cu alte elemente. introdus în concentraţii %Pbm ≤ 2 %.16.

evită apariţia incluziunilor de gaze în lingourile şi piesele turnate) şi nu produce modificări structurale (deoarece se dizolvă integral în soluţia solidă α). micşorează intervalul temperaturilor de solidificare. la care se descompune eutectoid: β ⇒ α + γ2. influenţează pozitiv proprietăţile de turnare ale bronzurilor (măreşte fluiditatea. care poate fi deformată plastic uşor. CuSn6.5. corespunzătoare compusului Cu9Al4. au un substanţial efect lubrifiant).12 %) le asigură proprietăţi bune de antifricţiune (deoarece particulele de plumb..15 oC).. γ prezintă două modificaţii (forme alotropice): γ1.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase coroziune. separate intercristalin în structura bronzurilor. CuSn8 şi CuSn4Pb4Zn4 sunt mărci de bronzuri monofazice α (bronzuri deformabile). Fazele care apar pe diagrama de echilibru din figura 9. duritate ridicată şi fragilitate accentuată. • β este o fază bertholidă pe baza compusului chimic Cu3Al. atât la cald. structurile indicate de diagrama de echilibru redată în figura 9. punctele caracteristice ale acestei diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9. cu structură cubică complexă.3. aptitudine de a realiza piese turnate compacte. cu retasura de contracţie concentrată). care înrăutăţesc comportarea la deformare plastică (măresc înclinaţia spre fisurare) a 157 . bronzurile cu aluminiu (spre deosebire de bronzurile clasice) au un interval de solidificare restrâns (10. la solidificarea după turnare..18. Mărcile de bronzuri cu staniu comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate. corespunzătoare compusului Cu32Al19. ca fază separată preeutectoid (la cristalizarea primară a bronzurilor cu %Alm > 8. aşa cum se poate observa pe diagrama de echilibru. în concentraţii %Znm = 5. în funcţie de concentraţia masică a aluminiului. 9.2. iar GCuSn14. stabilă sub temperatura t = 785 oC. iar în concentraţii mai mari (%Pbm = 4. • α este soluţia solidă de substituţie α ≡ Cu(Al). aceste aliaje au proprietăţi de turnare foarte bune (fluiditate ridicată. • zincul. în funcţie de concentraţia aluminiului în aceste aliaje.10 %. ca urmare.18.. faza β poate să apară în structura bronzurilor cu aluminiu. Bronzurile cu aluminiu folosite în tehnică au %Alm ≤ 15 % şi prezintă.18 au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Al. Aşa cum se poate observa examinând diagrama de echilibru din figura 9. stabilă deasupra temperaturii t = 785 oC. cu structură cristalină cubică şi γ2. cât şi la rece. GCuSn12Ni2 şi GCuSn10Zn2 sunt mărci de bronzuri bifazice (bronzuri de turnare). • γ este (ca şi β) o fază bertholidă. cu structură cristalină de tip CVC. tendinţa de a forma cristale dendritice lungi (columnare).. Bronzurile cu aluminiu prezintă însă.10. de exemplu.. cu structură cristalină de tip CFC.3 %) şi/sau ca fază separată la transformarea eutectică (la t ≅ 1035 oC) L ⇒ α + β şi este stabilă numai până la temperatura t = 565 oC.

structura la ta a semifabricatelor şi pieselor realizate din astfel de bronzuri conţine fazele α şi γ2 şi.2 1048 F 7. 9.4 1035 G 9. constituenţii α (preeutectoid) şi amestecul eutectoid (α + γ2). dacă temperatura la care se face deformarea este situată în domeniul în care aceste aliaje prezintă structură monofazică β (structură care se poate menţine şi la ta. B. Coordonatele punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Cu − Al Punctul Abscisa. de caracteristicile mecanice asigurate (redate sintetic.0 1035 K 9. Bronzurile hipoeutectoide (bronzurile bifazice) au %Alm ≥ 9 % şi se folosesc în mod obişnuit ca bronzuri de turnare. Ti. duritatea şi fragilitatea acestei structuri crescând pe măsură ce se măreşte conţinutul procentual de eutectoid (α + γ2). dacă la elaborare se face modificarea lor cu V.0 565 P 13. 9.19) şi de procedeul tehnologic recomandat pentru realizarea semifabricatelor şi pieselor.6 785 Q 9.10. Bronzurile bifazice cu %Alm = 9. dacă se aplică un TT de 158 . acest dezavantaj poate fi eliminat. respectiv.. 18. oC A 0 1083 B 8. B şi li se aplică o bună dezoxidare (pentru evitarea apariţiei în structură a incluziunilor fragile de Al2O3).3 1035 C 11. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu − Al Fig. %Snm Ordonata. în funcţie de concentraţia masică a aluminiului.4 ta În funcţie de structura pe care o prezintă (la ta) în stările M sau O. bronzurile cu aluminiu se pot clasifica astfel: A.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR pieslor şi semifabricatelor turnate. în diagramele din fig.10.5 % se pot prelucra şi prin deformare plastică la cald. 19 Variaţia caracteristicilor mecanice ale bronzurilor cu aluminiu în funcţie de %Alm Tabelul 9. Bronzurile monofazice α (cu structura la ta alcătuită numai din cristale de soluţie solidă α) au %Alm < 9 % şi sunt bronzuri deformabile..5.4 565 M 12. Fig. 9.

rezistenţă mare la coroziune şi o bună prelucrabilitate prin aşchiere. în concentraţii masice %Mnm ≤ 2 %. are efecte asemănătoare fierului şi manganului şi. corespunzător obţinerii stărilor TA sau TB). petrolului şi produselor petroliere). CuAl10Fe3 şi CuAl9Mn2 sunt mărci de bronzuri monofazice α (bronzuri deformabile). • nichelul.. Mărcile de bronzuri cu aluminiu comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate..2 = 140.. măreşte rezistenţa mecanică şi duritatea.200 N/mm2 şi A = 15. caracteristici de antifricţiune şi rezistenţa la uzare mai scăzute şi caracteristici mecanice asemănătoare. are efecte similare cu ale fierului. Bronzurile cu siliciu folosite în tehnică au %Sim ≤ 3 % şi prezintă (în mod obişnuit) în stare solidă o structură monofazică α ≡ Cu(Si). finisează granulaţia.. cum ar fi: • fierul. bronzurile cu aluminiu se pot alia suplimentar şi cu alte elemente. Bronzurile binare cu siliciu se utilizează mai rar în aplicaţiile tehnice. Bronzurile cu aluminiu au.. 850 oC) şi sunt indicate pentru realizarea unor piese pentru construcţia de maşini sau pentru industria chimică (elemente elastice. în concentraţii %Fem = 3.. densitate mai mică.500 N/mm2 şi A = 3. în comparaţie cu bronzurile clasice. piese cu proprietăţi bune antifricţiune. dar micşorează fluiditatea acestora (înrăutăţeşte proprietăţile de turnare). de obicei fiind preferată folosirea bronzurilor ternare sau complexe (bronzuri cu siliciu aliate suplimentar şi cu alte elemente. apelor reziduale. cât şi ca bronzuri de turnare şi au caracteristici mecanice ridicate (Rm = 200. se pot prelucra prin deformare plastică la cald (la t = 800 . 159 .. produse rezistente la acţiunea apei de mare.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase călire.2 = 450.. Rp0. iar G CuAl10Fe3. îmbunătăţeşte caracteristicile de antifricţiune ale bronzurilor şi măreşte refractaritatea acestora (rezistenţa la oxidare/coroziune la temperaturi înalte). acestea se pot utiliza atât ca bronzuri deformabile. • manganul. de exemplu...25 % la bronzurile deformate plastic la cald sau de turnare şi Rm = 750.300 N/mm2.5.3. care să determine sporirea anumitor proprietăţi de utilizare ale acestora). amplificând efectele acestui element de aliere. în plus.8 % la bronzurile ecruisate prin deformare plastică la rece). prezentând şi avantajul de a fi mai ieftine decât celelalte tipuri de bronzuri.. 9.. G CuAl10Mn şi G CuAl9Fe5Ni5 sunt mărci de bronzuri bifazice (bronzuri de turnare). îmbunătăţeşte comportarea bronzurilor la temperaturi ridicate... soluţiile unor acizi organici)... în concentraţii masice %Nim ≤ 5 %.3.3 % şi %Mnm = 1.. soluţiile de acid carbonic.. Rp0.900 N/mm2. de exemplu: • bronzurile cu siliciu şi mangan (cu %Sim = 2. rezistenţă la coroziune mult mai bună (în medii ca: apa de mare şi soluţiile saline..5 %..2 %) au proprietăţi bune de turnare. Pentru îmbunăţăţirea unor caracteristici de utilizare.

CuSi3 şi G CuSi4.5.. care prezintă o mare variaţie cu temperatura a solubilităţii în faza α....11. prin aplicarea unui TT alcătuit din călire de punere în soluţie (de la ti = 900.20.950 oC).3. urmată de îmbătrânire artificială (la ti = 450... 900 oC) şi la rece şi prezintă bune proprietăţi antifricţiune şi rezistenţă la uzare (mai ales. • bronzurile cu siliciu şi plumb (%Sim = 2.5. în funcţie de concentraţia masică a beriliului.. Fazele care apar pe diagrama de echilibru Cu – Be au următoarele semnificaţii: 160 .....4.3 %) se prelucrează bine prin deformare plastică la cald (la t = 850 .. în structura de echilibru la ta a acestor bronzuri apare faza Ni2Si.2 % şi %Nim = 1. dacă solicitările mecanice sunt intense.3 % şi %Nim = 1. datorită particulelor intercristaline de plumb pe care le prezintă în structură. punctele caracteristice ale acestei diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9..5 % şi prezintă. structurile indicate de diagrama de echilibru redată în figura 9. permiţând obţinerea la aceste aliaje a unor efecte de durificare substanţiale. ungerea este insuficientă şi temperaturile de lucru sunt ridicate). 9. Bronzurile cu beriliu folosite în tehnică au %Bem ≤ 2.500 oC). cele mai utilizate mărci de bronzuri cu siliciu sunt: CuSi1..ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • bronzurile cu siliciu şi nichel (cu %Sim = 1. Mărcile de bronzuri cu siliciu comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate.4 %) se caracterizează printr-o bună prelucrabilitate prin aşchiere şi bune proprietăţi antifricţiune.

. pentru obţinerea unei structuri monofazice α (cu cristale de α suprasaturate cu beriliu)...2 = 300 .5.. respectiv.. aşa cum se poate observa pe diagrama de echilibru. iar duritatea lor este 350 ..0..).9 şi CuBe0..7.. 820 oC). din constituenţii α şi amestecul eutectoid (α + γ).. Rp0. 500 N/mm2.. cu structură cristalină de tip CVC.. aceste materiale se folosesc la realizarea elementelor elastice (arcuri. efectele de durificare ale acestui TT se pot mări substanţial..2... cu structură cristalină de tip CFC.0 % şi prezintă la ta.5 %).2.)..5. 350 oC). o structură alcătuită din fazele α şi γ şi. În stările de livrare TF sau TH (care se obţin aplicând operaţiile tehnologice precizate mai înainte). abur etc. 400 HB. iar pentru îmbunătăţirea tenacităţii acestor bronzuri se foloseşte alierea suplimentară cu Ni (%Nim = 0.2. semifabricatele şi piesele confecţionate din aceste aliaje se pot trata termic prin călire de punere în soluţie (de la ti = 800 . cu structură cristalină de tip CVC. dacă (după călire) se face ecruisarea controlată a acestor bronzuri prin deformare plastică la rece... • β este o fază bertholidă.. urmată de îmbătrânire artificială (la ti = 300 . Datorită variaţiei mari cu temperatura a solubilităţii beriliului în cupru. a cărui contribuţie la durificarea structurii produselor din astfel de materiale este datorată formării compusului MnBe2. în aceste stări structurale caracteristicile mecanice nu sunt foarte ridicate (caracteristicile la tracţiune sunt: Rm = 450 . • α este soluţia solidă de substituţie α ≡ Cu(Be). 110 HB). 40 %.. Pentru micşorarea concentraţiei beriliului (care este un element de aliere scump) în bronzurile industriale şi creşterea efectelor de durificare ale îmbătrânirii se practică alierea suplimentară a acestora cu mangan (%Mnm = 0. caracteristicile mecanice la tracţiune ale bronzurilor cu beriliu ating nivelurile Rm = 1100 .Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Be. Principalele mărci de bronzuri cu beriliu comerciale sunt: CuBe1. care rezultă prin transformarea eutectoidă (la t = 620 oC) β ⇒ α + γ. faza β poate să apară în structura bronzurilor industriale ca urmare a desfăşurării transformării peritectice (la t = 865 oC) L + α ⇒ β sau ca urmare a diminuării solubilităţii beriliului în cupru o dată cu scăderea temperaturii.. 350 N/mm2 şi A = 30 . 5 %. CuBe1. care poate fi deformată plastic uşor. în stările M sau O.. Bronzurile cu beriliu utilizate în mod obişnuit au %Bem = 1. 1050 N/mm2 şi A = 2 . Rp0.6Mn.. lamele elastice etc.5 %). iar duritatea este 90 . 161 .... 1500 N/mm2. sculelor antiscântei (care nu produc scântei prin lovire) şi pieselor care trebuie să prezinte bune proprietăţi antifricţiune sau care sunt puternic solicitate mecanic în medii de lucru active (apă de mare.2 = 1000 . • γ este o fază bertholidă pe baza compusului CuBe.

3. fabricarea ambalajelor. 9. 9. Deoarece cuprul şi plumbul sunt insolubile în stare solidă.150 N/mm2. Principalele proprietăţi fizico – chimice şi mecanice şi clasele de puritate tehnică ale aluminiului sunt descrise complet de caracteristicile redate în tabelele 1.5.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9.3. Mărcile de bronzuri cu plumb comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate. caracteristicile care trebuie remarcate. forajul sondelor de petrol. construcţii civile şi industriale. electrotehnică şi telecomunicaţii.0. Datorită insolubilităţii în stare solidă a cuprului şi plumbului şi diferenţelor mari între temperaturile lor de solidificare – topire şi între densităţile acestora.. chimie şi petrochimie.6.5 %) şi răcirea forţată la solidificare a acestor bronzuri.3 %) sau zinc (%Znm = 1.2 %).. G CuPb15Sn8 şi G CuPb7Sn7Zn3. deoarece au determinat opţiunile pentru utilizarea acestui metal în cele mai multe aplicaţii.2. 9.10 %). eoliană)..5. G CuPb20Sn5.. realizate dintr-o bucată sau din două semiinele.. Bronzurile cu plumb se folosesc în tehnică (datorită proprietăţilor antifricţiune pe care le prezintă) ca materiale pentru confecţionarea cuzineţilor (piese inelare. deoarece bronzurile cu plumb au rezistenţă mecanică scăzută (rezistenţa la rupere este Rm = 50.2. structura la ta a bronzurilor cu plumb este alcătuită din cristale de cupru şi separări intergranulare de plumb.50 HB). cele mai utilizate mărci sunt: G CuPb25. Cuzineţii din bronzuri cu plumb se realizează prin turnare.. sunt: densitatea scăzută. aluminiul este utilizat în prezent pentru realizarea de semifabricate şi produse pentru multe ramuri economice importante: aeronautică.1. se practică turnarea cuzineţilor pe suporţi din oţel şi/sau se face alierea suplimentară a bronzurilor cu elemente care măresc duritatea matricei lor structurale: staniu (%Snm = 5...2 şi 9. fosfor (%Pm < 0. bronzurile cu plumb manifestă o mare tendinţă de segregare (separare) a componentelor în structură. Aluminiul şi aliajele pe bază de aluminiu Sub formă de metal pur sau sub formă de component de bază al unor aliaje. stibiu (%Sbm = 1. Pentru a anihila această tendinţă şi a asigura o distribuţie uniformă a formaţiunilor intercristaline de plumb (cu rol lubrifiant) în matricea de cupru a structurii se practică alierea lor suplimentară cu nichel (%Nim = 1. energetică neconvenţională (solară.3 %). iar duritatea 30... plasticitatea bună şi conductibilitatea termică şi electrică ridicată. Principalele impurităţi ale aluminiului tehnic se pot clasifica în următoarele categorii: 162 ... pe care se sprijină arborii maşinilor şi utilajelor) lagărelor de alunecare (organe de maşini alcătuite din cuzineţi şi elementele de poziţionare şi susţinere a acestora).

Cu. Mn. prezentată în figura 9. Aluminiul are o bună rezistenţă la coroziune în multe medii de lucru: atmosfere poluate. prezenţa compuşilor (Al3Fe.6. creşterea refractarităţii (Ni. • impurităţi care formează cu aluminiul compuşi chimici (Fe. mărirea rezistenţei la coroziune (Si. creşterea rezistenţei mecanice şi scăderea plasticităţii (Si. care fiind greu fuzibile se comportă ca modificatori şi determină obţinerea unor structuri primare cu granulaţie fină). etc. Ta. care împiedică atacarea produselor de către mediilor active de lucru.21. Al12Fe3Si. Bi). Aluminiul are o bună capacitate de a forma aliaje. sunt de obicei acceptabile. Cu. Mg. vapori de apă. Mo). Mn.1. Mg. Cr. Structura acestor aliaje se poate analiza apelând la diagrama de echilibru fazic Al − Cu. Mo). Ti. Zn). Sb).. chimie şi petrochimie etc. mai ales. compactă şi foarte rezistentă la coroziune. Ni) sau diminuarea acesteia (Cu). Mg. constând în diminuarea proprietăţilor de turnare (Cu. medii apoase care conţin dioxid de carbon. Mg. aceste impurităţi uşor fuzibile se separă la limitele cristalelor de aluminiu şi influenţează negativ prelucrabilitatea prin deformare plastică la cald (generează fenomene de fragilitate sau fisurare la cald). Pb. Zn. Cr. soluţiile de acid fosforic. Ta. Si. Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Al şi Cu. Zn. efectele prezenţei acestor impurităţi în concentraţii masice mici. amoniacul) pot determina declanşarea unor procese de corodare intensă a produselor din aluminiu. Ti.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • impurităţi solubile în aluminiul solid (Si. 9. • impurităţi insolubile în aluminiul solid (Sn. 163 .) sau unele medii active (soluţiile de acid azotic. reducerea conductibilităţii electrice (Mn) etc. Rezistenţa la coroziune a produselor din aluminiu se datorează acoperirii lor (pe cale naturală sau prin aplicarea unor procedee tehnologice de tratare chimică sau electrochimică) cu o peliculă de Al2O3. Aliajele Al − Cu Aliajele aluminiului având ca element de aliere principal cuprul au o largă utilizare în tehnică (construcţia de maşini. As. Ni. AlAs. petrol. principalele aliaje pe bază de aluminiu folosite în tehnică fiind prezentate în continuare. aderentă. aeronautică. Mn) sau îmbunătăţirea acestora (Si şi.). soluţii de acid sulfuric etc. Mn. AlSb) pe care îi formează aluminiul cu aceste impurităţi are ca efect principal diminuarea plasticităţii şi tenacităţii semifabricatelor sau produselor din aluminiu. Cr. Prezenţa impurităţilor (Fe. Zr). ape reziduale. Zn. Zn. îmbunătăţirea prelucrabilităţii prin aşchiere (Cu.

atât la cald cât şi la rece.1. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Cu Fig..3). • θ este un compus intermetalic de tip geometric.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • α este soluţia solidă de substituţie având ca solvent aluminiul şi ca solut cuprul ( α ≡ Al(Cu)). aşa cum se poate observa în figura 9. cu formula chimică Al2Cu şi concentraţia masică de cupru %Cum = 54.21.21 corepunde cele prezentate în figura 9. în care sunt distribuite uniform particule de fază secundară θ. Pornind de la această observaţie. Structura de echilibru la ta a aliajelor Al − Cu cu %Cum = 4 % 9. 9. b) aliaje pentru turnare. care prezintă o structură cristalină de tip tetragonal.1.5 % (situată în intervalul delimitat de abscisele punctelor C şi B ale diagramei de echilibru din figura 9.6. putând fi deformată plastic uşor.22. Procesul tehnologic prin care se realizează prelucrarea prin deformare plastică şi durificarea structurală a unui semifabricat confecţionat dintr-un astfel de aliaj are următoarele etape: 164 . Fig. Deoarece configuraţia diagramei de echilibru din figura 9. fiind susceptibile de a fi durificate prin călire şi îmbătrânire naturală sau artificială (v. aliajele Al − Cu se pot clasifica în două categorii: a) aliaje deformabile şi durificabile structural prin TT.22. deoarece prezintă.. 9. din categoria fazelor Laves. ca şi solventul sau.1.1%. aliajele Al − Cu se pot supune TT de călire de punere în soluţie.21) şi au structura de echilibru la ta alcătuită dintr-o matrice de soluţie solidă α. Aliajele industriale Al – Cu deformabile şi durificabile structural prin TT se caracterizează printr-o concentraţie masică de cupru %Cum = 2. soluţia solidă α se caracterizează printr-o bună plasticitate. 9. subcap. structură cristalină de tip CFC.

7 ..6 %). efectul negativ al fierului este eliminat.5 %.4.3 % şi = 18. * prelucrabilitatea prin deformare plastică şi rezistenţa la coroziune se înrăutăţesc când concentraţiile impurităţilor (Fe şi Si) cresc....5 %. plasticitatea şi capacitatea de durificare prin TT sunt influenţate substanţial de concentraţiile cuprului şi magneziului şi de raportul acestora..1. ts0). alcătuită din cristale de soluţie solidă α suprasaturată în cupru. aceste influenţe negative fiind diminuate dacă raportul % Fe m % Si m este menţinut la o valoare subunitară. alierea aluminiului cu mai multe elemente fiind determinată de necesităţi privind îmbunătăţirea prelucrabilităţii prin deformare plastică. %Mnm = 0.2.2.5 %. anihilarea influenţelor negative ale unor impurităţi greu de eliminat la elaborare.19 . 165 . θ”...... %Mgm = 0.0. îmbunătăţirea rezistenţei la coroziune etc.. • prelucrarea prin deformare plastică a semifabricatului cu structură monofazică α. dacă %Mgm ≥ 1 %...5.. Proprietăţile acestor aliaje sunt influenţate de ponderea elementelor de aliere.5 %.3). în vederea separării din soluţia solidă α suprasaturată a precipitatelor (zone GP. Si): * rezistenţa mecanică. Aliajele industriale aparţinând acestei categorii au compoziţie complexă.0. %Mgm = 1.2.0. de raportul concentraţiilor acestora şi de prezenţa impurităţilor (Fe.. • îmbătrânirea (naturală sau artificială).2 % şi % Cu m % Mg m = 1. în timp ce plasticitatea cea %Cu m % Mg m mai mare (dar rezistenţa mecanică cea mai scăzută) o au aliajele cu %Cum = 4. cunoscute sub denumirea de duraluminiu. constând din menţinerea produsului prelucrat prin deformare plastică la o temperatură tii ∈ [ta. %Mgm = 0.4 %.3. Cele mai folosite sunt aliajele Al – Cu – Mg cu adaosuri de Mn.. iar impurităţile permanent prezente sunt Fe şi Si (concentraţiile masice maxime uzual acceptate pentru fiecare din aceste elemente fiind de 0. pentru obţinerea la ta a unei structuri monofazice. cea mai mare rezistenţă mecanică se poate obţine la aliajele cu %Cum = 4. sporirea capacităţii de durificare prin călire şi îmbătrânire..2.2. 9.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • călirea de punere în soluţie. scap. deoarece acesta fixează o parte din cupru sub forma compusului Al7FeCu2 (fază insolubilă în matricea α) şi diminuează astfel cantitatea de cupru disponibilă pentru formarea la îmbătrânire a precipitatelor ce asigură durificarea structurală a aliajelor. θ’ sau θ) capabile să producă durificarea la nivelul dorit a structurii (v. constând din răcirea în apă a semifabricatului încălzit la o temperatură tic situată în intervalul (tso. * capacitatea de durificare prin TT este diminuată la creşterea concentraţiei fierului. compoziţia chimică a acestor aliaje se caracterizează prin: %Cum = 2. ts)....

efectuate după diferite durate de menţinere a aliajului la temperatura de încercare. corespund simbolurilor: AlCu4MgMn. diferite durate.. care redau. Mărcile de aliaje uşoare de tip duraluminiu. în cazul aliajelor cu %Cum ≤ 5. cu Mg.) se dizolvă în matricea α.0.2. Mn. β etc.) din care se realizează piese şi echipamente pentru aeronave. la temperaturi t ∈ [ta. variaţiile caracteristicilor mecanice la tracţiune determinate la ta după menţinerea aliajului. Aliajele din această categorie se pot alia suplimentar. %Mnm = 0. profile extrudate etc. apoi precipitate metastabile semicoerente cu matricea α (θ’.23. instalaţii de forare a sondelor. Mg (θ. pentru un aliaj %Cum = 3. 400 oC]. S...3. Si. (Mn.).1. ca şi aliajele deformabile.8.5 % (corespunzător mărcii 2024 − T8 sau AlCu4Mg1. tratamentele de durificare structurală aplicate aliajelor de tip duraluminiu nu conduc la stări structurale de echilibru stabil..24 care redau. menţinerile ulterioare ale acestor aliaje la temperaturi t > ta pot produce modificări structurale cu efecte substanţiale asupra caracteristicilor mecanice. 400 oC] şi de diagramele prezentate în figura 9.2.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Structura de echilibru la ta a aliajelor de tip duraluminiu este alcătuită din matricea α şi diverşi compuşi chimici (cu prezenţa şi ponderea dependente de compoziţia aliajului): Al2Cu (faza θ). Mg2Si. variaţiile caracteristicilor mecanice la tracţiune determinate prin încercări la temperaturi t ∈ [ta.. 9.10 %.1..).3.. pentru acelaşi aliaj. Al6CuMg4. Durificarea prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire a aliajelor de tip duraluminiu se realizează prin mecanismele prezentate în cazul aliajelor Al – Cu.6. În procesul de îmbătrânire se formează mai întâi zone GP (de forma unor bastonaşe sau sfere).Fe)Al6 şi Al7Cu2Fe. Deoarece. Produsele realizate prin turnare din astfel de aliaje se pot sau nu supune 166 . Structura de echilibru la ta este alcătuită din soluţie solidă α şi formaţiuni de fază secundară θ. %Fem ≤ 0.7 %. Acest fenomen este sugestiv ilustrat de diagramele prezentate în figura 9. Aliajele industriale Al – Cu pentru turnare se caracterizează printr-o concentraţie masică de cupru %Cum = 3.7 % sau din soluţie solidă α.4. β’ etc. Cu.5 %. 9.9 %. Ni.8 %. iar în cazul unei îmbătrâniri avansate – precipitate stabile necoerente cu matricea α (θ.. AlCu4Mg1. Bi. Al2CuMg (faza S). aşa cum s-a arătat în scap. La încălzirea în vederea călirii compuşii intermetalici pe bază de Al. Mg2Al3 (faza β). β etc. S. în cazul aliajelor %Cu > 5.9 %. etc. %Sim = ≤ 0. folosite la confecţionarea semifabricatelor (table. instalaţii petrochimice. eutectic (α+θ) şi separări de fază secundară θ. ţevi.5Mn şi AlCu4MgMnSi. S’. platbande. autovehicule. %Mgm = 1. în timp ce compuşii conţinând Fe şi Mn rămân nedizolvaţi şi se menţin în structura aliajelor călite (cu efecte negative asupra plasticităţii acestei structuri)..5Mn − T8).

la care durificarea structurală se asigura în mod obişnuit prin atingerea stărilor T3. la temperaturi t ∈ [ta. GAlCu10Mg.7 %. Spre deosebire de aliajele deformabile. Caracteristicile mecanice la tracţiune ale unui aliaj 2024 – T8. G AlCu6Si5Mg.23. prin atingerea stărilor T4 sau T6. G AlCu4Si4MnSi. GAlCu4Si1. durificarea structurală a aliajelor pentru turnare se obţine de obicei prin atingerea stărilor T1 sau T5 (răcirea rapidă după turnare. urmată de îmbătrânire naturală sau artificială) şi. Fig. 400 oC]. la care nu apare în structura de echilibru eutecticul (α+θ) şi este puţin importantă la aliajele cu %Cum > 5. G AlCu4MgTi. efectuate după diferite durate de menţinere a aliajului la temperatura de încercare. pentru obţinerea unei structuri cu soluţie solidă α suprasaturată în elemente de aliere. T4. 167 . T6 sau T8.9. determinate prin încercări la temperaturi t ∈ [ta. diferite durate. mai rar. G AlCu8. 400 oC] Fig.9.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase durificării structurale printr-un TT alcătuit din călire de punere în soluţie şi îmbătrânire naturală sau artificială.7 %. la solidificarea cărora se produce transformarea eutectică L ⇒ α + θ şi principalul efect durificator îl aduce prezenţa în structură a eutecticului (α+θ). Mărcile de aliaje industriale de acest tip (folosite pentru confecţionarea de semifabricate turnate cu destinaţii similare celor prezentate în cazul aliajelor deformabile) sunt: G AlCu10. Caracteristicile mecanice la tracţiune ale unui aliaj 2024 – T8. determinate la ta după menţinerea aliajului. G AlCu4Ni2Mg.24. Durificarea structurală prin TT poate fi substanţială la aliajele cu %Cum ≤ 5.

10 %. care în stare recoaptă au Rm = 300. determinând. 9.. de exemplu. cu formula chimică Al3Mg2 şi cu concentraţia masică de Mg variabilă în intervalul [35.1.2 %) şi V (%Vm ≤ 0...7 %]. T6 sau T8. la finisarea granulaţiei şi la sporirea caracteristicilor mecanice şi rezistenţei la coroziune..2 %). cu %Mgm = 0. cu structură cristalină de tip CFC şi cu bună plasticitate. Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Al şi Mg. Aliajele din această categorie (cunoscute în tehnică sub denumirea de magnaliu sau alumag) se aliază suplimentar cu Mn (%Mnm = 0. care se pot durifica structural prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire (la fel ca şi aliajele Al − Cu sau de tip duraluminiu). creşterea rezistenţei mecanice la Rm = 500.10 %.. Cr (%Crm = 0.5... 168 . a) aliaje deformabile. care se poate prelucra prin deformare plastică la rece sau la cald..5 %).1. 37.25 şi are aceeaşi configuraţie ca şi diagrama sistemului de aliaje Al − Cu.0 %). AlMg9MnSi. care se pot durifica numai datorită ecruisării produse de prelucrarea lor prin deformare plastică la rece. redată în figura 9.2 %). b) aliaje pentru turnare. cu menţinerea alungirii procentuale după rupere la niveluri A ≥ 8. care contribuie la creşterea efectelor de durificare structurală prin TT. T4.. AlMg1SiCr. Cele mai folosite aliaje din această categorie corespund mărcilor: AlMg1..6. • β este o fază bertholidă. Si (%Sim = 1.12 % (sub limita solubilităţii magneziului în aluminiu la t = 450 oC). la aliajele cu %Mgm = 8.1.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9..21.. AlMg7. Ti (%Tim ≤ 0.. AlMg3.0.15 %. AlMg5Ti şi AlMg5SiV.2.. • α ≡ Al(Mg) este o soluţie solidă de substituţie. efectele de durificare structurală prin TT sunt importante... aplicându-se succesiunea de operaţii corespunzătoare atingerii stărilor T3. Aliajele Al − Mg se pot clasifica în două categorii. Aliajele industriale Al – Mg deformabile sunt de două tipuri: • aliajele monofazice α.5. Aliajele Al − Mg Aliajele aluminiului având ca element de aliere principal magneziul se utilizează în tehnică (la fel ca şi aliajele Al − Cu şi Al – Cu − Mg) în aplicaţiile care impun materiale uşoare (cu densitate scăzută).6.. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Mg este prezentată în figura 9. AlMg5.8 % (sub limita solubilităţii magneziului în aluminiu la ta).3 % . AlMg1Mn1. • aliaje bifazice α + β.520 N/mm2. AlMg2..5.. cu %Mgm = 4..2.250 N/mm2 şi A = 14.2.

..530 oC (pentru dizolvarea fazei β în matricea α) urmată de o răcire (călire) în apă (pentru menţinerea la ta a structurii monofazice α).100 oC.2. cu τm = 30. produsele turnate cu această structură suferă în exploatare un proces de coroziune intercristalină (atacarea preferenţială a reţelei intercristaline de Al3 Mg2 ). Pentru a preveni apariţia acestui fenomen nedorit...50 ore.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Fig.. G AlMg10 şi G AlMg9MnSiTi. revenirea produselor călite la ti = 80.. determină precipitarea parţială a fazei β (care are efecte de durificare a structurii) sub forma unor şiruri intercristaline alcătuite din particule globulare (care nu mai formează o reţea continuă şi nu mai determină producerea fenomenului de coroziune intercristalină).. produsele turnate din astfel de aliaje se supun unui TT.2. Cele mai utilizate aliaje din această categorie corespund mărcilor: G AlMg3.. 169 ..12 %. Structura de echilibru a semifabricatelor turnate din astfel de aliaje (obţinută după aplicarea unei recoaceri de omogenizare la ti = 450. 9. care constă din încălzirea şi menţinerea lor îndelungată la t i = 500.6. G AlMg5.26. 9. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Si 9. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Mg Fig. cu menţineri τm = 48.. Aliajele industriale Al – Mg pentru turnare au %Mgm = 2. Deoarece faza β (compusul Al 3 Mg2 ) are rezistenţă scăzută la acţiunea mediilor active de lucru.60 ore) este alcătuită din cristale de soluţie solidă α şi o reţea celulară intercristalină de fază β..25..500 oC.

6..T etc.). (faza M) sau Al2Mg3Zn3 (faza T). corpuri de carburatoare pentru autovehicule etc. ca aliaje deformabile cu rezistenţă mecanică ridicată (Rm = 550. Zr.3.) şi apoi precipitate stabile necoerente (de tip M.5.) Aliajele din această categorie folosite cu cea mai mare pondere în aplicaţiile tehnice corespund mărcii AlZn6Mg2. T’ etc. armături şi piese industriale rezistente la uzură şi coroziune la temperaturi ridicate în prezenţa gazelor oxidante.). Cu (%Cum = 1. 9. Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Al şi Si.4. sunt 170 . datorită proprietăţilor lor bune de turnare (temperatura de solidificare-topire scăzută. • α este soluţia solidă având ca solvent aluminiul şi ca solut siliciul (α ≡ Al(Si)). se folosesc în tehnică. α are structură cristalină de tip CFC şi prezintă o bună palsticitate.8 %) şi adaosuri de Mg (%Mgm = 2.2 %) şi alte elemente (Mn. • β este soluţia solidă având ca solvent siliciul şi ca solut aluminiul (β ≡ Si(Al)). Aliajele Al − Zn Aliajele aluminiului. la t = 577 oC şi %Alm ≅ 0 % la ta) se poate considera că β ≡ Si. Cr. Caracteristicile de rezistenţă mecanică prezentate anterior corespund în mod obişnuit produselor livrate în starea T6.750 N/mm2 şi A ≥ 8 %). cartere şi pistoane pentru motoare cu ardere internă şi compresoare de aer.26.5 %.. având ca element principal de aliere zincul (%Znm = 5. Aliajele folosite cu precădere în tehnică. prezentată în figura 9. Structura acestor aliaje se poate analiza apelând la diagrama de echilibru fazic Al .3 %).6. conţinând în plus compuşii intermetalici: MgZn2.. Structura de echilibru la ta a aliajelor din această categorie este similară celei corespunzătoare aliajelor tip duraluminiu. Aliajele Al – Si Aliajele aluminiului având ca element de aliere principal siliciul se utilizează în tehnică. iar în stadiile avansate – precipitate metastabile semicoerente cu matricea α (de tip M’.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9.. Si.2 %).. Ti. fluiditate ridicată etc. deoarece solubilitatea aluminiului în siliciu este foarte redusă (concentraţia masică de Al care se poate dizolva în Si este %Alm = 0.5Cu1.. ca aliaje uşoare pentru turnare (corpuri de maşini. în procesul de îmbătrânire artificială al aliajelor călite se formează în stadiile iniţiale zone GP.. introduse fiecare în concentraţii masice care nu depăşesc 0.Si. sub denumirea silumin.. sub denumirea de zincral sau alzimac.

GAlSi9Cu3Mg.14 % ) a căror structură de echilibru la ta este alcătuită din cristale de Si (formate preeutectic) şi eutectic (α+β). Pentru îmbunătăţirea caracteristicilor mecanice şi tehnologice ale acestor aliaje se practică modificarea cu sodiu (care se adaugă înainte de turnare..150 N/mm2 şi A = 1.. 9.0 %). GAlSi12CuMgni...540 oC.28. Fig. Structura de echilibru la ta a siluminului modificat cu Na (%Sim = 13 %) În tehnică se utilizează şi aliaje de tip silumin cu conţinuturi scăzute de Si (%Sim = 5..27... urmată de îmbătrânire artificială la ti = 150.260 N/mm2 şi A = 6.. astfel că structura de echilibru a aliajelor la ta va fi alcătuită din cristale de soluţie solidă α (separate preeutectic) şi eutectic (α+β).4 %) sau Ni (%Nim = 0. care formează compuşi intemetalici cu componentele existente în aceste aliaje (Mg2Si.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase aliajele eutectice sau uşor hipereutectice (cu %Sim = 11. Aliajele din această categorie folosite de obicei în aplicaţii tehnice corespund mărcilor: GAlSi12Mn. în acelaşi timp... Al2Cu. aşa cum se poate observa pe micrografia din figura 9. Structura de echilibru la ta a siluminului nemodificat (%Sim = 13 %) Fig.3.3. caracterizată prin niveluri ridicate ale rezistenţei mecanice şi plasticităţii (Rm = 200.0.12 ore) a produselor turnate realizate din astfel de aliaje.. Al3Ni) şi crează astfel posibilitatea durificării structurale prin TT (călire de punere în soluţie de la ti = 350.. sub formă de cloruri sau fluoruri..10 %).. Cu (%Cum = 1.7 % la %Sim = 14 %. cu τm = 3.. Prezenţa sodiului determină micşorarea temperaturii eutectice de la 577 oC la 565 oC şi deplasarea concentraţiei eutectice de la %Sim = 11. aliate suplimentar cu Mg (%Mgm = 0...2 %) şi prezintă rezistenţă scăzută la acţiunea mediilor corosive.3. 9.. peste aliajele topite).. modificarea cu sodiu determină formarea unor particule de adsorbţie pe suprafeţele germenilor cristalini şi asigură astfel o structură primară cu granulaţie fină. Aliajele cu o astfel de structură nu au caracteristici mecanice convenabile (Rm = 130.28. 171 ... aşa cum se poate observa pe micrografia prezentată în figura 9.27.8 %).160 oC. GAlSi8cu3Ni şi GAlSi9Mg.10 %)....

650 N/mm2 şi A = 20..ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9.. 9. deoarece la concentraţii mai mari se formează precipitate de carbură de titan care durifică şi fragilizează titanul).2.70 %. iar titanul impurificat peste limitele anterior precizate este extrem de fragil şi nu poate fi prelucrat prin deformare plastică.3. comportării foarte bune în prezenţa mediilor active de lucru şi posibilităţilor de prelucrare prin deformare plastică şi de influenţare a proprietăţilor lor prin aplicarea de tratamente termice. stabil deasupra temperaturii tc = 882 oC şi până la temperatura ts = 1660 oC.. Principalele proprietăţi fizico-chimice şi mecanice şi clasele de puritate tehnică ale titanului sunt descrise complet de caracteristicile redate în tabelele 1.2 şi 9. • deformarea plastică a titanului se realizează la temperaturi situate deasupra punctului critic tc = 882 oC.. sunt impurităţile gazoase: oxigenul (a cărei concentraţie trebuie limitată la 0.01 %. măresc rezistenţa mecanică şi micşorează drastic plasticitatea şi tenacitatea titanului făcându-l inapt pentru prelucrarea prin deformare plastică. deoarece la depăşirea acesteia azotul dizolvat interstiţial în titan produce fragilizarea acestuia) şi carbonul (a carei concentraţie masică trebuie limitată la 0. azotul (a cărei concentraţie maximă admisă este de 0. • impurităţile cu grad major de nocivitate (în afară de cele menţionate în tabelul 9.7.06 %. iar răcirea lentă după deformare conduce la obţinerea unei structuri cu cristale poliedrice de Tiα ≡ α.1 %. densităţii scăzute ( ρ Ti ≅ 4500 kg/m3). care modifică valoarea punctului critic tc.. titanul tehnic (cu conţinuturile de impurităţi sub limitele admisibile precizate anterior) are Rm = 550. stabil sub temperatura tc = 882 oC şi Tiβ. datorită caracteristicilor mecanice ridicate (mai ales la temperaturi înalte). Pentru înţelegerea corespunzătoare a principalelor aspecte referitoare la titan şi aliajele acestuia trebuie subliniate următoarele aspecte particulare: • titanul prezintă două stări alotropice (modificaţii): Tiα.. deoarece la concentraţii mai mari se formează o reţea intercristalină de hidruri de titan care determină comportarea fragilă la rupere a titanului). deoarece la depăşirea acesteia oxigenul pătruns în interstiţiile structurii cristaline a titanului produce fragilizarea acestuia).260 N/mm2 şi A = 60. hidrogenul (a cărei concentraţie trebuie limitată la 0..29. titanul foarte pur are Rm = 220. Titanul şi aliajele pe bază de titan Titanul şi aliajele sale constituie materiale deosebit de importante pentru tehnica modernă.30. cu structură cristalină de tip HC.. aşa cum se poate observa în figura 9. a cărei plasticitate se îmbunătăţeşte 172 .2). răcirea rapidă (călirea) de la temperaturi ti > tc determină formarea unei structuri cu cristale aciculare (numită martensită M ≡ α’).1. cu structură cristalină de tip CVC. aşa cum se observă pe micrografia prezentată în figura 9. 9.25 %.2 %.

Elementele stabilizante α sau elementele alfagene (Al. Elementele stabilizante β sau elementele betagene (Mo. semnificaţiile fazelor care apar pe această diagramă fiind: L este soluţia lichidă a componentelor Ti şi EA.31. V. Sn. Diagramele de echilibru ale sistemelor de aliaje binare pe care le formează titanul cu astfel de EA au configuraţia prezentată în figura 9. în general. semnificaţiile fazelor care apar pe aceste diagrame fiind identice celor precizate în cazul diagramei din figura 9. Cu. Diagramele de echilibru ale sistemelor de aliaje binare pe care le formează titanul cu astfel de EA au configuraţia prezentată în figura 9. În categoria elementelor betagene se încadrează şi Mn. Ti2Ni etc. micşorând temperatura punctului critic tc. α – soluţia solidă α ≡ Tiα(EA).32.29. A. N. C. structură cristalină de tip CVC). Elementele care formează aliaje cu titanul se pot clasifica aşa cum se prezintă în continuare. ca şi Tiβ. Titanul formează aliaje cu diverse elemente. Fig.33 (foarte asemănătoare cu diagrama de echilibru metastabil Fe − Fe3C).). Structura titanului deformat plastic la cald la tDP > tc şi răcit rapid (călit) B. β – soluţia solidă β ≡ Tiβ(EA) şi γ – faza intermediară care se poate forma la răcirea aliajelor sistemului prin cristalizare din faza lichidă sau prin transformarea peritectică (la t = tp) L + β ⇒ γ şi care se poate descompune prin transformarea peritectoidă (la t = tpe) β + γ ⇒ α. Structura titanului deformat plastic la cald la tDP > tc şi răcit lent Fig.31. Cr care formează cu titanul sisteme de aliaje având diagramele de echilibru de tipul celei prezentate în figura 9.30. A ≥ 18 % şi Z ≥ 40%). Fe. în aceste cazuri faza β ≡ Tiβ(EA) ar trebui să se descompună eutectoid 173 . O) determină creşterea stabilităţii Tiα şi măresc temperatura punctului critic tc. faza γ corespunzând unui compus intermetalic TimEAn (Ti2Cu. Nb) sunt izomorfe cu Tiβ (au.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase considerabil dacă se aplică un TT de revenire la o temperatură imediat inferioară punctului tc (în această stare titanul are Rm ≥ 700 N/mm2. 9. 9. aliajele titanului având concentraţii reduse de elemente de aliere (%EAm ≤ 10 %). au solubilitate ridicată în Tiβ şi determină creşterea stabilităţii acestuia. la care se produce transformarea alotropică Tiα ⇔ Tiβ.

33. O) Fig. Cu. 9. N. deoarece transformarea se desfăşoară foarte lent.32. Diagrama de echilibru a sistemelor de aliaje formate de Ti cu elementele de aliere betagene (Mn. Cr) care formează cu Ti compuşi chimici γ ≡ ΤimΕΑn 174 .ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (β ⇒ α + γ).31. Nb) care nu formează compuşi chimici cu Ti Fig. Diagrama de echilibru a sistemelor de aliaje formate de Ti cu elementele de aliere alfagene (Al. 9. dar. la vitezele de răcire uzuale pentru aliajele tehnice nu se poate produce şi faza β rămâne stabilă până la ta. Sn. Fe. V. Diagrama de echilibru a sistemelor de aliaje formate de Ti cu elementele de aliere betagene (Mo. Fig. 9. C.

etc. Călirea martensitică.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Ţinând seama de cele prezentate anterior. cele mai utilizate aliaje tehnice din această categorie corespund mărcilor: TiAl5. B. Cr.. %Snm = 1. TiAl3Mn1.. • aliaje bifazice α + β. dar să nu se producă transformarea α ⇒ β. temperatura ti alegându-se astfel încât să fie depăşită temperatura de recristalizare primară (trp = 650.. cât şi elemente betagene (V.600 oC.13 %). în care se încadrează aliajele tehnice care conţin în concentraţii mici de elemente alfagene (%Alm = 2. Cele mai utilizate TT sunt prezentate în continuare.. ca aluminiul (%Alm = 2. Semifabricatele şi produsele realizate din aliaje pe bază de titan se pot supune unor tratamente termice sau termochimice (carburare. TiAl6Sn2V6 şi TiAl5Sn2Zr4Mo6Cr4.) capabile să le modifice structura şi să le confere proprietăţile fizico-mecanice impuse de condiţiile lor de utilizare. ca şi la oţeluri.. Ms şi Mf 175 . C.2 %) şi sunt bogat aliate cu elemente betagene (%Crm = 3.2 %)..). Recoacerea de recristalizare fără schimbare de fază.. rezultă că aliajele titaniului se pot clasifica în funcţie de structura pe care o prezintă la ta în: • aliaje monofazice α. Cr. A. care este însoţită de o creştere importantă a granulaţiei (de obicei... în care se încadrează aliajele tehnice care conţin atât elemente alfagene... ti = 750.5 şi TiAl6Sn2Zr2Mo..14 %.10 %. Mo.8 %) şi mici adaosuri de alte elemente (alfagene sau betagene): Sn. TiAl5Sn2.700 oC).5. cele mai folosite aliaje tehnice din această categorie corespund mărcilor: TiV13Cr11Al3. cele mai folosite aliaje tehnice din această categorie corespund mărcilor: TiAl6V4... cu τm = 1.4 ore. se aplică la produsele realizate din aliaje monofazice α şi bifazice în scopul refacerii plasticităţii după prelucrările prin deformare plastică la rece. în mod obişnuit se realizează la ti = 550.. TiMo8V8Fe2Al3 şi TiV10Fe2Al3. • aliaje monofazice β. %Vm = 12. Mn.. %Mom = 3. urmată de revenire (îmbătrânire).. nitrurare.800 oC). Călirea martensitică se realizează de la o temperatură ti la care aliajul supus TT are o structură monofazică β sau bifazică α + β.. se aplică la produsele realizate din aliaje bifazice în scopul creşterii caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi menţinerii unor niveluri ridicate ale caracteristicilor de plasticitate şi tenacitate. Fe.8 %) şi Sn (%Snm = 1..3 %. Mo.. în care se încadrează aliajele pe bază de Ti având ca element de aliere principal aluminiul (%Alm = 5. Recoacerea de detensionare se aplică la produsele din aliaje pe bază de titan în scopul diminuării nivelului tensiunilor reziduale produse de prelucrările utilizate pentru obţinerea acestora... etc.. transformarea fazei β în martensită (β ⇒ M) se realizează la răcirea acesteia sub o temperatură Ms (numită punct martensitic superior) şi se finalizează când se atinge o temperatură Mf (numită punct martensitic inferior)..

ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR depinzând de concentraţia EA conţinute în aliajul din care sunt confecţionate produsele supuse tratamentului. Descrierea comportării la călire a aliajelor titanului cu elemente betagene care nu formează compuşi chimici cu Ti Dacă aliajele pe bază de titan din care sunt confecţionate produsele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru de tipul celei prezentate în figura 9. • aliajele având a % < %EAm < b % capătă o structură alcătuită din martensită M ≡ α’ şi fază β reziduală. comportarea la călire martensitică se poate analiza pe baza diagramelor redate în figura 9.33.32. cu structură hexagonală deformată (datorită suprasaturării în EA).35. Descrierea comportării la călire a aliajelor titanului cu elemente betagene care formează compuşi chimici γ ≡ ΤimΕΑn Fig. menţinându-şi la ta structura monofazică β.34. cu aspect metalografic acicular şi cu duritatea şi rezistenţa mecanică crescătoare odată cu concentraţia EA în aceste aliaje. • aliajele având %EAm ≥ b % nu se călesc. astfel: • aliajele având %EAm ≤ a % capătă o structură complet martensitică. Dacă la temperatura ti de la care se face călirea aliajul supus TT are 176 . comportarea la călire martensitică se poate analiza folosind diagramele din figura 9. M ≡ α’ fiind o soluţie solidă suprasaturată de EA în Tiα. Fig.9.9. Dacă aliajele pe bază de titan din care sunt confecţionate produsele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru de tipul celei prezentate în figura 9.35.34.

De obicei se utilizează tratamentul termochimic de nitrurare (la ti = 850. În continuare sunt tratate succint câteva clase de metale şi aliaje neferoase cu proprietăţi speciale... D.. cu fragilitate accentuată. cât şi în situaţiile 177 . sau din fazele α şi β. în atmosferă de azot).650 oC > 425 oC. dacă aliajele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru de tipul celei din figure 9.32. faza β stabilă la această temperatură are (în conformitate cu regula izotermiei – v.15 mm şi duritatea 750.. Aliajele antifricţiune Aliajele destinate realizării cuzineţilor lagărelor de alunecare utilizate ca organe de rezemare a arborilor maşinilor şi utilajelor trebuie să prezinte o rezistenţă mare la uzare atât în condiţiile normale de ungere. 9.15 %.. pe lângă clasele de metale şi aliaje neferoase anterior prezentate şi alte metale şi aliaje neferose.8.60 ore.950 oC..... cu durate de menţinere τm = 2.. alcătuite din fazele α şi γ.1.2 = 820. nu se produce (sau se produce parţial) transformarea ei în martensită.. 2. Aliajele pe bază de titan călite şi revenite au caracteristici de rezistenţă mecanică foarte ridicate (Rm = 900.. KV = 30..8.5. aşa cum se poate constata pe diagrama din figura 9.24 ore... care conduce la obţinerea unor straturi superficiale bogate în azot (în structura cărora apare nitrura de titan TiN). Deoarece fragilitatea conferită de prezenţa în structură a fazei ω este inacceptabilă.0.. cu τm = 30.900 HV. Z = 20. În procesul de revenire faza metastabilă β se transformă mai întâi (la temperaturi sub 425 oC) într-o fază intermediară ω. comportarea sa la călire este similară (în funcţie de concentraţia EA) celei descrise anterior.1300 N/mm2. scap. în mod obişnuit revenirea aliajelor pe bază de titan călite se face la ti = 450.35 J). 9. Dacă temperatura ti se alege însă astfel încât structura aliajului să fie bifazică. Alte metale şi aliaje neferoase În tehnică se utilizează...35. Tratamentele termochimice se aplică la produsele confecţionate din aliaje pe bază de titan în scopul creşterii rezistenţei la uzare a acestora.970 N/mm2) şi prezintă în acelaşi timp şi bune caracteristici de plasticitate şi tenacitate (A = 10.05. Rp0.25 %.33..Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase structura monofazică β.1) compoziţia corespunzătoare abscisei punctului B şi.. cu grosimea x = 0.. care trece apoi (la temperaturi de revenire ti > 425 oC) în faza stabilă α. La revenirea aliajelor călite se produce transformarea structurilor alcătuite din martensită şi/sau fază β în structuri apropiate de echilibru. dacă aliajele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru (cu transformare eutectoidă) de tipul prezentat în figura 9..

75 %) cu stibiu (%Sbm = 10.. Aliajele cu bune proprietăţi antifricţiune trebuie să aibă o structură eterogenă. rezultă că aliajele pentru cuzineţi trebuie să aibă proprietăţi antifricţiune. deoarece procesele de uzare a cuzineţilor se produc datorită frecării cu zonele de rezemare ale arborilor (numite fusuri). au structura alcătuită dintr-o 178 . caracterizate prin încărcări mecanice reduse şi turaţii mari ale arborilor.3 %). motoare Diesel etc. au.. 9..12 %) şi cupru (%Cum = 2.36. uniform distribuite în masa matricei α. Structura la ta a unei compoziţii pe bază de plumb • aliajele pe bază de staniu şi plumb (%Snm = 10. Fig. aşa cum se poate observa în figura 9. adică să asigure valori cât mai scăzute ale coeficienţilor de frecare de alunecare µ la contactele fus – cuzinet. cât şi faze dure sau semidure.15 %. Cu) şi formaţiuni dure. %Pbm = 70. electromotoare.. aceste aliaje trebuie să aibă capacitatea de a forma pe suprafeţele active ale cuzineţilor reţele de canale capilare.. capabile să preia solicitările mecanice la care sunt supuşi arborii pe care îi susţin. în funcţie de mărimea temperaturii lor ts.. Aliajele antifricţiune cu ts joasă reprezintă o clasă de materiale ale cărei categorii reprezentative sunt: • aliajele pe bază de staniu cu stibiu (%Sbm = 10.9. Structura la ta a unei compoziţii pe bază de staniu Fig.1. care să înmagazineze substanţele de ungere (lubrifianţii) şi să poată disipa cu uşurinţă căldura produsă datorită frecării. structura alcătuită dintr-o matrice moale de soluţie solidă α ≡ Sn(Sb. Aliajele antifricţiune utilizate în tehnică se pot împărţi...1.8. de compuşi intermetalici SnSb (sub formă de cristale poliedrice mari) şi Cu3Sn (sub formă de cristale aciculare fine) şi se utilizează pentru cuzineţii lagărelor de la turbocompresoare.. în clasele şi categoriile prezentate în continuare.. capabile să asigure conformarea (acomodarea) cuzineţilor după configuraţia geometrică a fusurilor arborilor.12 %) şi cupru (%Cum = 5.. denumite compoziţii pe bază de Sn sau aliaje Babbit. pentru a asigura regimuri termice staţionare de funcţionare a lagărelor.37. în plus.9. care să conţină atât faze moi(cu duritate scăzută şi plasticitate ridicată).. denumite compoziţii pe bază de Sn şi Pb sau aliaje Babbit cu Sn şi Pb.6 %)..36.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (accidentale) când ungerea este insuficientă sau chiar absentă.

179 ...3 %) şi plumb (%Pbm = 1.. sunt mai ieftine decât compoziţiile pe bază de Sn (deoarece staniul este înlocuit parţial cu plumb) şi se pot folosi la realizarea cuzineţilor pentru lagăre cu încărcări mecanice ridicate (de exemplu.5.5.8..3. Si) care să confere duritatea dorită masei lor structurale de bază şi cu adaosuri de P şi Pb.8.. Mg şi Al) şi formaţiuni cristaline dure de compus definit Pb3Ca şi se utilizează la realizarea cuzineţilor lagărelor cu încărcări mecanice ridicate şi cu turaţii relativ reduse ale arborilor (de exemplu.8. Cu. în care sunt înglobate particule dure de compuşi intermetalici SnSb şi Cu3Sn. 9. • aliajele pe bază de aluminiu cu staniu (%Snm = 19.3 %). 9..2. Ni...1.0.2 %) şi nichel (%Nim = 0. structura alcătuită dintr-o matrice moale de plumb (uşor durificată prin dizolvarea adaosurilor de Na. cuzineţii lagărelor de la macarale şi poduri rulante).1. au structura alcătuită din cristale de soluţie solidă β ≡ Zn(Al) şi amestecuri eutectice (binare sau ternare) ce conţin fazele bertholide dure formate de zinc cu elementele de aliere şi se utilizează la confecţionarea cuzineţilor pentru lagărele cu funcţionare intermitentă.2 %) sau cu staniu (%Snm = 6.10 %).. Aliajele antifricţiune cu ts moderată reprezintă o clasă de materiale ale cărei categorii reprezentative sunt: • aliajele pe bază de zinc cu aluminiu (%Alm = 8.. bronzurile cu siliciu şi nichel..) şi se folosesc la realizarea cuzineţilor pentru lagărele care funcţionează cu încărcări mecanice moderate şi turaţii medii ale arborilor.0 %). Aliajele antifricţiune cu ts ridicată reprezintă o clasă de materiale destinată confecţionării cuzineţilor lagărelor de alunecare cu încărcări mecanice mari şi turaţii moderate sau reduse ale arborilor.8. cuzineţii lagărelor pentru locomotive şi vagoane de marfă).0 %) şi mici adaosuri de Na. principale categorii de aliaje ale acestei clase au fost prezentate anterior (v. care le îmbunătăţesc comportarea la uzare..NiAl3 etc. aliate cu elemente (Cr.. maleabile sau nodulare) cu grafit în structură.8 %).. În afară de bronzuri. au structura alcătuită dintr-o matrice moale de soluţie solidă α ≡ Al(EA)..2.. denumite compoziţii pe bază de Pb sau aliaje Bahnmetall. turaţii mici şi solicitări mecanice ridicate (cum sunt..37.1. de exemplu. cupru (%Cum = 4..24 %) şi cupru (%Cum = 0..5 %) şi magneziu (%Mgm = 0.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase masă semidură de eutectic ternar (Sn + SnSb + Pb). • aliajele pe bază de plumb cu calciu (%Cam = 0. scap.2 %) sau cu cupru (%Cum = 1. în care sunt înglobate particule dure de compuşi intermetalici (CuAl2. cupru (%Cum = 0.3): bronzurile bifazice cu staniu (bronzurile hipoeutectoide).5..1.1.1. bronzurile cu siliciu şi plumb. în această clasă sunt incluse şi fontele antifricţiune.3. lagărele de la locomotive). bronzurile cu aluminiu. care sunt fonte (cenuşii. bronzurile cu beriliu şi bronzurile cu plumb..1. aşa cum se prezintă în figura 9. au. 9. Ti.. Mg şi Al.

în funcţie de ts. iar dacă ts. • prin solidificarea MA se obţine LIP. numite lipituri (LIP). dacă ts. • MA în stare topită trebuie să aibă fluiditate suficientă (pentru a pătrunde uşor în rostul dintre piesele de lipit). Analizând principiul de lucru expus.MB).MA este mare (la lipirea tare). trebuie respectate următoarele condiţii: • suprafeţele rostului dintre piesele de lipit trebuie să fie curăţite perfect. înveliş pe vergelele din MA.MA inferioară temperaturii de topire – solidificare ts. din care sunt confecţionate piesele ce se îmbină. deoarece asigură realizarea legăturilor coezionale între MA şi MB.2. lipirea poate fi: lipire moale. îndeplinirea acestei condiţii impune curăţirea (mecanică sau chimică) atentă a suprafeţelor pieselor înainte de lipire şi/sau folosirea la lipire a unor fluxuri (sub formă de pudră. dacă ts. pentru a fi asigurate condiţiile de desfăşurării proceselor de realizare a contactului nemijlocit între MA şi MB.) care să realizeze îndepărtarea oxizilor şi aerului adsorbit de pe suprafeţele rostului. au loc şi procese de difuzie reciprocă între MA (în stare lichidă) şi MB (în stare solidă). Aliajele pentru lipire Lipirea este o metodă tehnologică de realizare pe cale metalurgică a unor îmbinări nedemontabile eterogene. între piesele metalice. Principiul de lucru la lipire este simplu: • MA se topeşte cu ajutorul unei surse termice şi se introduce în interstiţiul (rostul) dintre piesele care trebuie îmbinate. deoarece ts. • MA topit umectează suprafeţele rostului şi se stabileşte un contact nemijlocit între MA şi MB (o parte din atomii MA ajung în câmpul de atracţie al atomilor MB aflaţi pe suprafeţele rostului).MA ≤ 450 oC sau lipire tare (brazare).8. caracterizată prin: eterogenitate (deoarece MA este diferit de MB).MA < ts. topitură etc.MB a materialului de bază (MB). rezultă că.MB. această clasificare convenţională având la bază constatarea (facută experimental) că rezistenţa mecanică a LIP realizată între două piese confecţionate dintr-un anumit MB este cu atât mai mare cu cât MA folosit are ts. pastă. evident. folosind materiale de adaos (MA) cu temperatura de topire – solidificare ts.MA mai înaltă. MB rămâne în stare solidă. continuitate metalică (datorită legăturilor coezionale asigurate între MA şi MB) şi rezistenţă mecanică mai mică decât a MB (deoarece ts.MA > 450 oC.MA a MA folosit şi de rezistenţa îmbinărilor realizate. trebuie să prezinte o bună capacitate de umectare a MB şi (în cazul lipirii tari) trebuie să fie compatibil cu MB din punctul 180 .MA < ts.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. pentru realizarea unei LIP de bună calitate. desfăşurarea proceselor de umectare – difuzie este esenţială.

25%) şi aliajele Zn – Al (%Alm = 4...17 %.5 %).1.2.. aliajele Pb – Ag (%Agm = 3......30 %) şi aliajele Cu – Ag – Zn – Cd (%Agm = 40.. %Pbm = 10. alame. aliajele Cd – Zn – Ag (%Znm = 15.2 % şi %Sim = 0. bronzuri. aliajele Cd – Zn – Pb (%Znm = 28.62 %.20 %) au ts.). %Agm = 1..2.7 %) au ts.2.2 %)...8. circuite imprimate.8.98 %) şi Sn – Pb – Sb (%Pbm = 40... compuşi chimici) fragile.MA = 200 ...8 %) au ts....2.. alame etc.. acidul clorhidric. aliajele Zn – Cd (%Cdm = 24.8.. • aliajele Cu – P (%Pm = 5..3....50 %..4 %) şi aliajele Pb – Sn – Ag (%Snm = 1. %Agm = 1. nichel şi aliaje pe bază de nichel.MA = 230 .. radiatoare auto. %Snm = 0..1. manşoane pentru cabluri. a conductelor de presiune din oţeluri inoxidabile şi a produselor realizate din metale preţioase sau aliaje ale acestora (cele cu conţinut ridicat de argint şi adaosuri de cadmiu.8.800 oC şi se utilizează la lipirea pieselor din cupru şi aliaje pe bază de cupru. îndeplinirea unora dintre aceste condiţii poate fi asigurată (în cazul multor MA) folosind la lipire fluxuri adecvate (pentru micşorarea tensiunii superficiale a MA şi creşterea capacităţii sale de umectare a MB).900 oC şi se utilizează la lipirea pieselor din cupru şi aliaje pe bază de cupru.... %Pm = 5... nefiind recomandate (datorită conţinutului ridicat de fosfor) la lipirea pieselor din oţeluri.15 %.2.MA = 700 .. %Znm = 10... aliaje pe bază de aluminiu etc.2.. cupru..MA ≅ 900 oC şi se folosesc pentru lipirea pieselor din cupru. nesupuse (în timpul utilizării) la solicitări mecanice importante (tinichigerie ordinară.20 %..8.0 %..36 %.40 %).270 oC şi se folosesc la lipirea pieselor din oţeluri..Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase de vedere al desfăşurării (în condiţiile termice de realizare a lipirii) unor procese cât mai intense de difuzie reciprocă.2. • aliajele Sn – Ag (%Agm = 4.40 %. clorura de zinc şi clorura de amoniu (fluxuri de natură anorganică). nichel.. aliajele Sn – Pb – Ag (%Pbm = 35. • aliajele Cu – Ag – Zn (%Agm = 20...4 %) au ts.6 %) au ts..MA = 700 ..2 %) au ts.... • aliajele Cd – Zn (%Znm = 35.11 %).5. aparate sanitare.400 oC şi se folosesc la lipirea pieselor rezistente la coroziune din aluminiu. Aliajele pentru lipire tare au ca tipuri reprezentative: • aliajele Cu – Zn (alamele speciale cu %Znm = 58.. conductori electrici.. Principalele fluxuri care se folosesc cu aceste aliaje sunt: colofoniul (flux de natură organică).... aliaje de tip monel etc....7 %) şi aliajele Cu – Ag – P (%Agm = 5...1.. cutii de conserve etc. 9. care măresc plasticitatea LIP).MA = 190 ..300 oC şi se folosesc la lipirea pieselor pentru electrotehnică (ce trebuie să aibă conductibilitate electrică ridicată) din cupru..0 %).. alame etc. Aliajele pentru lipire moale au ca tipuri reprezentative: • aliajele Sn – Pb (%Pbm = 10.30 %. %Cdm = 17. fără apariţia de faze (soluţii solide. 9. %Agm = 2.8. Aliajele pentru lipire utilizate în tehnică se pot împărţi în clasele şi tipurile prezentate în continuare.1.90 %.3.. %Znm = 25.. argint. 181 .. %Sbm = 0. fonte.

C. ceea ce corespunde unor procese foarte lente de deformare plastică.10−2 s−1). B..30 %) şi aliajele Ni – Cr − Si (%Crm = 18. Fluxurile care se folosesc cu aceste aliaje au drept component de bază boraxul. clorura de zinc şi fluorurile alcaline. Viteza de deformare (viteza de creştere a deformaţiilor specifice ε în materialele supuse deformării) trebuie să fie foarte mică (10−4.4Ts conduce la aparitia fenomenului de creştere a granulaţiei.. A.5Ts.3.3. fără apariţia riscului de fisurare sau rupere datorită apariţiei fenomenului de gâtuire (v.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • aliajele Ni – Cr (%Crm = 10.MA = 1000. Cercetările teoretice şi experimentale efectuate până în prezent au evidenţiat condiţiile şi aspectele prezentate în continuare privind deformarea superplastică a materialelor metalice. aşa cum este cunoscut (v... cu granulaţia de acelaşi ordin de marime ca şi a matricei şi distribuită astfel încât să blocheze creşterea granulaţiei matricei). scap.. ridicarea temperaturii peste temperatura de recristalizare Trp ≅ 0..2. %Sim = 8.12 corespund în totalitate acestei condiţii privind structura.. la care se manifestă cu intensitate ridicată procesele de difuzie ale atomilor componentelor materialelor. Mecanismul de producere a procesului de deformare superplastică este redat schematic în figura 9.9)) atinge valori GD = 400..20 %.37 şi prezinta următoarele particularităţi: * procesul este bazat pe producerea unor secvenţe multiple de alunecare 182 . Materialele metalice trebuie să prezinte o structură cu granulaţie fină şi stabilă (dimensiunile grăunţilor cristalelor care alcătuiesc structura trebuie să fie mai mici ca 10 µm) şi să fie supuse deformării plastice la o temperatură Tdp ≥ 0. fie alcătuite dintr-o matrice structurală de bază şi o fază secundară (cu un conţinut procentual suficient de mare. deoarece. 3.2).. prezentate în tabelul 9..5 şi 6.8. iar ca adaosuri (pentru mărirea fluidităţii şi creşterea capacităţii de decapare) acidul boric. fie eutectice sau eutectoide (la care creşterea granulaţiei este limitată de interacţiunea fazelor care alcătuiesc amestecurile mecanice). În consecinţă. Gradul de deformare al aliajelor superplastice (definit de relaţia (3..5000 %.10 %) au ts. Aliajele superplastice Superplasticitatea este proprietatea unor aliaje de a se deforma plastic cu grade mari de deformare. Pentru materiale metalice cu structură monofazică (metal pur sau soluţie solidă) cele două condiţii sunt contradictorii şi incompatibile. 9. principalele aliaje superplastice cunoscute şi utilizate până în prezent. scap.4).1100 oC şi sunt recomandate la lipirea pieselor din metale greu fuzibile sau din aliaje refractare. materialele metalice apte a fi deformate superplastic sunt aliajele cu structură bifazică..

7 %. %Zrm=0. %Fem=4 % %Alm=33 % %Znm=6 %.7 eutectoid GDmax la deformarea superplastică la tracţiune.38. generarea de noi dislocaţii etc. Compoziţia chimică şi caracteristicile principalelor tipuri de aliaje superplastice Tipul aliajului Al – Cu Al – Cu – Zr Al – Zn – Mg – Zr Bi – Sn Cu – Al – Fe Mg – Al Mg – Zn – Zr Pb – Cd Sn – Pb Ti – Al – V Zn – Al Compoziţia chimică %Cum=33 % %Cum=6 %.21 α ≡ Al(Cu) + fază secundară (ZrAl3) β ≡ Al(Zn. Tabelul 9.. 9. Mg) + fază secundară (ZrAl3) aliaj eutectic α ≡ Cu(Al) + faze secundare aliaj eutectic α ≡ Mg(Zn) + faze secundare eutectic eutectic α+β v.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase între grăunţii cristalini ai materialului supus deformării.5 % %Znm=10. scap. Schema realizării proceslor de deformare superplastică a aliajelor 183 Fig 9. constând (aşa cum se observă în figura 9. 9. %Vm=4 % %Alm=22 % Caracteristicile structurale aliaj eutectic v. în desfăşurarea cărora dufuzia componentelor materialului supus deformării joacă un rol important.5 %. Ciclul histerezis al transformărilor in aliajele cu memoria formei .6 % %Cdm=18 % %Pbm=38 % %Alm=6 %. %Zrm=0. deplasarea dislocaţiilor prin alunecare şi căţărare. cu asigurarea permanentă a contactului dintre aceştia prin contribuţia unor fenomene de acomodare.39. fig.9 %.38) din modificarea poziţiei grăunţilor prin deplasare liniară şi rotire. %Zrm=0. %Mgm=0.4 % %Snm=44 % %Cum=9. % 1300 2000 1500 1900 800 2100 1700 1500 4800 1000 2900 Fig. 9.12.

Considerând că la aceste aliaje (prin analogie cu cazul aliajelor sistemului Fe – C) faza care se transformă în martensită (M) la răcirea cu viteză mare este denumită austenită (γ). laminare.4. caracterizate de o serie de particularităţi. bucla de histerezis al transformării.2). corpuri de recipiente.2. se constată că toate cristalele îşi menţin forma echiaxială avută înainte de deformare). 5. trefilare etc. în procesul de deformare neproducându-se modificarea formei grăunţilor prin alungirea lor în direcţia deformării (deoarece orice cristal care a suferit într-o primă secvenţă o alungire pe o anumită direcţie. • prin răcirea rapidă a austenitei sub Ms se formează o martensită termoelastică. în final. ci numai deformarea elastică a austenitei netransformate din vecinătatea acestor cristale (deformaţiile structurii cristaline a austenitei. având o lăţime ∆tHIS relativ redusă.8. etc. iar la încălzirea martensitei se produce transformarea inversă M ⇒ γ. 39. extrudere. adică transformarea γ ⇒ M începe la răcirea rapidă a austenitei sub o temperatură Ms şi se finalizează la o temperatură Mf < Ms. impuse de desfăşurarea transformării. ci de formarea de microgoluri intercristaline. sunt reduse). ambutisare. diferite de cele prezentate pentru transformarea martensitică (transformarea la răcire a austenitei prin mecanismul fără difuzie la aliajele Fe – C (v. scap. procesele ulterioare de deformare îi produc alungiri pe alte directii şi. într-un interval de temperaturi (As. Dacă procesul de deformare superplastică a unui material metalic se conduce până la depăşirea capacităţii lui de deformare. Aliajele superplastice au mari perspective de utilizare la realizarea unor produse industriale (piese pentru construcţia de maşini. D.Af). adică la apariţia cristalelor platiforme de martensită nu se produce deformarea plastică . prezentată în figura 9. motiv pentru care este denumită rupere prin cavitaţie. 184 . suferă în secvenţele următoare deplasări liniare si rotiri care îi modifică poziţia. sârme.38) pe grupe de grăunţi adiacenţi. funduri. Aliajele cu memoria formei Fenomenul de memorie a formei s-a constatat experimental la aliajele care prezintă transformări martensitice de tip special.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR * alunecările între grăunţii cristalini la producerea deformării superplastice şi fenomenele de acomodare care le însoţesc se realizează (aşa cum se observă în figura 9.) prin deformare plastică (curbare. bare profile.) la cald cu grade mari de deformare şi consumuri energetice reduse. aceste particularităţi pot fi descrise succint astfel: • transformarea este reversibilă. 9. tragere. ruperea nu este precedată de apariţia unei gâtuiri locale.

%Tiat = 50 %) se utilizează în prezent la fabricarea filtrelor de prevenire a emboliilor. La piesele realizate din aliaje care prezintă transformări martensitice caracterizate prin aceste particularităţi.9 % %Alm = 11 . %Znm = 20. refacerea maclelor şi restabilirea în acest fel a formei iniţiale a pieselor (pe care au avut-o înainte de deformarea lor plastică în stare martensitică). singurele imperfecţiuni prezente în această structură fiind maclele (v.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • structura cristalină a martensitei se caracterizează printr-o distribuţie ordonată a atomilor componentelor aliajului. deoarece structura martensitei termoelastice este lipsită de dislocaţii şi se produce printr-un mecanism ce constă din demaclarea maclelor prezente în structura martensitei.13. • încălzirea pieselor deformate plastic..... fabricarea maşinilor termice neconvenţionale. realizarea antenelor pentru spaţiul cosmic. realizarea cuplajelor termocomandate. 47 % %Tiat = 50 % %Cum = 20....5.. care se implantează în vena cavă a bolnavilor. deformarea plastică nu se poate realiza prin mecanismul clasic de alunecare (v. 60 −137 . Compoziţia chimică şi caracteristicile principalelor tipuri de aliaje marmem Tipul aliajului Cu –Al − Ni Au – Cd Ag – Cd Ni – Ti Au – Cu − Zn Cu – Al Ni – Al Compoziţia chimică %Alm = 14 %. Tabelul 9. pentru producerea transformării M ⇒ γ... −44 −50 . scap. aliajul marmem denumit nitinol (%Niat = 50 %. fenomenul de memorie a formei se poate evidenţia efectuând următoarele operaţii: • răcirea rapidă a pieselor din domeniul austenitic. De exemplu. 870 Domeniile în care se pot utiliza astfel de aliaje sunt multiple: asamblarea pieselor pentru mecanică fină..7 %.. • deformarea plastică a pieselor cu structură de martensită termoelastică. 3.450 240 . pentru a 185 . pentru realizarea transformării martensitice γ ⇒ M. fabricarea pieselor pentru servomecanisme programate.. în timpul desfăşurării acestei transformări tensiunile reziduale generate în procesul de deformare plastică bazat pe mecanismul de demaclare acţionează şi produc deformarea în sens invers. 41 % Ms.. 1.3) şi nu dislocaţiile (care crează posibilitatea distrugerii distribuţiei ordonate a atomilor prin procese de deformare plastică realizate cu deplasarea lor prin alunecare).. Principalele aliaje la care s-a evidenţiat fenomenul de memorie a formei (numite aliaje Marmem) sunt prezentate în tabelul 9.5 % %Cdat = 44 .13. confecţionarea de filtre sau proteze pentru medicină.3). %Nim = 4 % %Cdat = 47.. 13 % %Alat = 39 . −40 − 240 . −10 30 .. scap. oC −15 ..

..........................................34 aliaje antifricţiune.....................................52 îmbătrânire artificială ........................ tare (brazare) ............................................10 186 .............24 bronzuri hipoeutectoide (bifazice)........................................... un astfel de filtru....................................................................44 elemente betagene ..41 simbolizare alfanumerică..........12 duraluminiu ............................................ se supune îndreptării în această stare (pentru a căpăta o formă convenabilă implantării în vena cavă).....20 alame de turnare ..............................................................................56 aliaje pentru lipire ..............................36 elemente alfagene ....56 silumin.................................. ........................................ tipul III ....26 călire de punere în solutie.....39 aliaje Al − Cu.. Argentan)....... tipul II.....................................................................32 bronzuri cu siliciu.............................................................40 aliaje Al − Mg................................................................................................................20 alame complexe (speciale) .....15 superplasticitate ..........24 cupru tehnic ..............17 curbe de îmbătrânire ....19 zone GP (Guinier ...................................................................................................................................41 aliaje Al – Mg pentru turnare ...............................24 aluminiu tehnic...............56 Melchior (Maillechort) ................................................................................ se aduce prin răcire în stare martensitică..............20 alame monofazice β’..........................ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR împiedica accesul spre inima acestora al cheagurilor de sânge formate datorită maladiilor de care suferă sau datorită intervenţiilor chirurgicale la care sunt supuşi............52 aliajele titanului monofazice bifazice...........31 bronzuri cu plumb ......44 flux ................ datorită încălzirii la temperatura corpului uman.......................53 titan.....................19 aliaje Al – Cu pentru turnare .......10 Kunial .............39 martensită termoelastică ....................................13 simbolizare numerică...... de forma unei spirale realizate din sârmă de nitinol..6 Monel .........10 rupere prin cavitaţie..43 titlu fictiv ............................................................54 alame .............................................................51 magnaliu (alumag).........57 precipitate θ .................................................................50 compoziţii pe bază de Sn şi Pb ....50 constantan........24 modificare tipul I...............................................................................................10 îmbătrânire naturală..................................................................................30 bronzuri cu staniu.......................................................................24 lipire moale.............Zn ..............................26 bronzuri monofazice α .................46 Alpaca (Neusilber................................27 bronzuri cu beriliu ..................................................................20 alame monofazice α ..............................................................50 compoziţii pe bază de Sn (Babbit) ................................ ....Preston ...49 aliaje Cu – Ni....................................................................9 compoziţii pe bază de Pb (Bahnmetall)...........24 Nitinol.....24 bronzuri cu aluminiu ...............20 tombac ............ Cuvinte cheie acomodare .... recăpătând structura austenitică şi forma spirală care îi asigură funcţionarea ca filtru....................................12 stări de bază .....................................37 aliaje Al ....... iar după implantare. 18 alame bifazice....23 aliaje cu memoria formei (Marmem) ..... suferă transformarea inversă..........33 bronz ......

Aliaje neferoase. ş. În ce scop se aplică TT de recoacere de recristalizare fără schimbare de fază la semifabricatele şi piesele din aliaje neferoase: a) pentru omogenizarea chimică a structurilor dendritrice primare. American Society for Metals. II. d) modificarea de tipul III are ca efect finisarea granulaţiei si creşterea gradului de dispersie a fazelor componente ale eutecticelor care se formează la solidificarea aliajelor. London & New York.1. 1955 8. Bucuresti. Gâdea S..a. vol. Editura Tehnică. Petrescu M. Bucureşti..9. Metals.. b) pentru refacerea 187 . Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. 1986 Teste de autoevaluare T.. Bucureşti. Editura Tehnică. 1991 9. Macmillan Publishing Company. Colan H. Studiul metalelor. Protopopescu M. Introduction to materials science for engineers. Métallographie et traitements thermiques des métaux. Butterworths Publications Ltd. Ohio. Editura Didactică şi Pedagogică. * * * Metals Handbook Ninth Edition. 1978 4.. Traducere din limba germană.. Smithells C. c) modificarea de tipul II determină accentuarea ramificării şi subţierea ramurilor cristalelor dendritice primare şi influenţează favorabil distribuţia fazelor secundare la aliajele în structura cărora precipită particule ale unor astfel de faze.. J. T. I.2. vol. Protopopescu H. Metalografie şi tratamente termice.. Bucureşti. Care dintre afirmaţiile următoare privind efectele modificării aliajelor neferoase sunt adevărate: a) modificarea de tipul I are ca efect principal micşorarea dimensiunilor cristalelor dendritice primare ale aliajelor. Metalurgie fizică.. Gâdea S. Mir.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase Bibliografie 1. 1965 7. Metalurgie fizică şi studiul metalelor. 1983 2. Schumann H. & Interscience Publishers Inc.. Shackelford F.. 1983 5. Editura Didactică şi Pedagogică. vol. Lakhtine I. 1962 6.9.. New York. Reference book. 1981 3. Moscova. b) modificarea de tipul III determină amplasarea intercristalină a eutecticelor care se formează la solidificarea aliajelor.9.

sunt apoi ecruisate prin deformare plastică la rece şi. c) aliaje Alpaca. c) prin prelucrare la cald. b) o structură bifazică alcătuită dintr-o soluţie solidă şi un compus intermetalic. c) o structură alcătuită dintr-o soluţie solidă şi un amestec mecanic. cum s-a realizat această stare: a) prin călire de punere în soluţie.9.9. cum s-a realizat această stare: a) prin călire de punere în soluţie. Produsele realizate dintr-un aliaj pe bază de aluminiu sunt livrate în starea T6. d) prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire artificială? T. b) prin călire de punere în soluţie şi deformare palstică la rece. sunt răcite rapid la ta.4. d) TG? T. d) pentru obţinerea stării de echilibru structural? T. Procesul de supraîncălzire de scurtă durată a aliajelor neferoase îmbătrânite pentru reconstituirea stării structurale pe care aliajele au avut-o după călirea de punere în soluţie este denumit: a) reversiune.11.5.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR plasticităţii după ecruisarea prin deformare plastică la rece. c) recoacere izotermă. Care dintre următoarele tipuri de alame se pot prelucra prin deformare plastică: a) alamele monofazice α. Semifabrcatele realizate dintr-un aliaj pe bază de cupru sunt prelucrate prin deformare plastică la cald. d) alamele? T. îmbătrânire artificială şi deformare plastică la rece. care este simbolul stării de bază a produselor obţinute în acest fel: a) F. b) bismutul. sunt răcite rapid la ta şi sunt apoi supuse unei îmbătrâniri artificiale.6. c) T5. b) revenire. sunt supuse unui tratament de îmbătrânire artificială. deformare plastică la rece şi îmbătrânire naturală.7. b) aliaje Kunial.9.9. Ce structură rezultă prin aplicarea călirii de punere în soluţie la o piesă din aliaj neferos: a) o structură martensitică. b) T4.9. c) T8. c) oxigenul. b) alamele bifazice. Care dintre următoarele aliaje pe bază de cupru au ca element de aliere principal zincul: a) bronzurile. răcire rapidă la ta şi îmbătrânire artificială. care este simbolul stării de bază a produselor obţinute in acest fel: a) M.10.9. Produsele realizate dintr-un aliaj pe bază de cupru sunt livrate în starea TD. îmbătrânire artificială şi deformare plastică la rece.9. Care dintre următoarele impurităţi prezente în cuprul tehnic determină apariţia fenomenului numit „boala de hidrogen”: a) plumbul. d) normalizare? T. b) prin călire de punere în soluţie. d) tombacurile? 188 . c) prin prelucrare la cald.9. Semifabrcatele realizate dintr-un aliaj pe bază de aluminiu sunt prelucrate prin deformare plastică la cald. d) o structură monofazică alcătuită din cristale de soluţie solidă suprasaturată în elemente de aliere? T. d) sulful? T. d) prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire artificială? T. c) alamele monofazice β’. răcire rapidă la ta şi îmbătrânire artificială. b) TK. d) TE? T. în final.3. c) pentru diminuarea intensităţii şi redistribuirea tensiunilor mecanice reziduale.9.8.9.

d) structură monofazică γ2? T. c) este o alamă specială deformabilă. Care dintre următoarele aliaje este cunoscut sub denumirea de 189 .9. Care dintre următoarele aliaje are densitatea mai scăzută: a) CuAl10Fe3.18. având %Cum = 2.9. c) AlMg5.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase T.. Care este structura de echilibru la ta a bronzurilor cu beriliu folosite în tehnică: a) structură monofazică α ≡ Cu(Be). b) AlCu4MgMn. d) starea T6? T. b) aliajele Melchior.19.14. d) aliajele Monel? T.7 %. c) nichelul. alcătuită din α şi γ.9. Care stare de bază asigură produselor realizate din bronzuri cu beriliu cele mai ridicate caracteristici de rezistenţă mecanică şi duritate: a) starea TA. c) aliajele Konstantan. Care dintre următoarele elemente de aliere determină micşorarea conţinutului procentual de fază α al structurii alamelor speciale: a) aluminiul. b) este o alamă binară deformabilă.9. La care dintre următoarele mărci de aliaje Al − Mg se poate aplica durificarea structurală prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire: a) AlMg1.9.9. c) AlMg7. Care este semnificaţia fazei δ. b) structură alcătuită din fazele α ≡ CuAl şi γ2 (fază bertholidă corespunzătoare compusului Cu32Al10). d) structură alcătuită din constituienţi a (preeutectoid) şi eutectoidul (α+γ)? T. c) compus intermetalic Cu3Sn. b) fază bertholidă Cu5Sn. Care este structura la ta a semifabricatelor şi pieselor turnate realizate din bronzul G CuAl10Mn: a) structură monofazică α ≡ Cu(Al).9. d) toate categoriile de aliaje industriale? T.9. d) produsele realizate din aliajul AlMg2? T. b) produsele fabricate din aliajul G AlMg5.23.13. d) siliciul? T. d) Al Mg9MnSi? T. Care dintre următoarele tipuri de aliaje Cu − Νi prezintă la ta o structură monofazocă: a) aliajele Kunial.9. c) aliajele de turnare cu %Cum < 5. Care dintre următoarele caracteristici corespund alamei CuZn30: a) este o alamă monofazică α. b) starea TH. c) starea TC. b) staniul.17. b) aliajele de turnare cu %Cum ≤ 5.9. Care dintre următoarele categorii de produse realizate din aliajele industriale Al − Mg se livrează de obicei în starea H: a) produsele din aliajul AlMg1.20.22.21. prezentă în structura bronzurilor cu staniu pentru turnare: a) soluţie solidă Cu(Sn). c) produsele realizate din aliajul AlMg7.9. b) AlMg3.. c) structură alcătuită din constituenţii α (preeutectoid) şi eutectoid (α+γ2). c) structură bifazică.5 %.15.12. d) fază bertholoidă Cu31Sn8? T. d) este o alamă pentru turnare? T. Care dintre următoarele categorii de aliaje industriale Al − Cu se pot supune durificării structurale prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire naturală sau artificială: a) aliajele deformabile. d) AlMg7? T.9.7 %. b) structură monofazică γ (fază bertholidă pe baza compusului CuBe.16.

c) o structură alcătuită din constituienţii β (preeutectic) şi eutecticul (α+β). c) TiAl6SnV6. modificat cu sodiu la elaborare: a) o structură bifazică alcătuită din soluţie solidă α ≡ Al(Si) şi soluţie solidă β ≡ Si(Al).24.5. în starea Tiα? T. Care dintre următoarele elemente de aliere este prezent în toate aliajele industriale pe bază de titan: a) fierul. Care este structura de echilibru la ta a unui silumin industrial cu %Sim = 12. b) cuprul. care asigură conformarea cuzineţilor cu zonele de rezemare ale arborilor pe care îi susţin. b) nitrurarea. d) aliajul G AlMg9MnSiTi? T. b) titanul prezintă două modificaţii: Tiα cu structură cristalină CVC şi Tiβ cu structură cristalină HC. b) o structură alcătuită din constituienţii β (preeutectoid) şi eutectoidul (α+β). d) o structură monofazică α? T.9.9. c) o structură alcătuită din constituienţii α (preeutectic) şi eutecticul (α+β). c) au capacitatea de a disipa căldura produsă datorită frecărilor din lagărele de alunecare. Care dintre următoarele afirmaţii privind titanul sunt adevărate: a) titanul prezintă două modificaţii: Tiα cu structură cristalină HC şi Tiβ cu structură cristalină CVC. c) carbonitrurarea. care asigură conformarea cuzineţilor cu zonele de rezemare ale arborilor pe care îi susţin.27. azotul şi carbonul.9. b) aliajul AlZn6Mg2.9.5 %.29.9.26.9. d) deformarea plastică a titanului se face de obicei la rece. b) o structură alcătuită din constituienţii β (preeutectoid) şi eutectoidul (α+β).28.31. d) silicizarea? T. La care dintre următoarele mărci de aliaje pe bază de titan se poate realiza creşterea rezistenţei mecanice prin aplicarea TT de călire martensitică şi revenire: a) TiAl6V4. Care dintre următoarele caracteristici corespund aliajelor antifricţiune folosite la confecţionarea cuzineţilor pentru lagărele de alunecare: a) structura lor conţine faze cu duritate scăzută şi plasticitate ridicată.9. nemodificat la elaborare: a) o structură bifazică alcătuită din soluţie solidă α ≡ Al(Si) şi soluţie solidă β ≡ Si(Al). d) TiV13Cr11Al3? T. c) molibdenul.5%. b) TiAl5Sn2.5Cu1. d) vanadiul? T.25. b) structura lor conţine faze dure sau semidure. c) aliajul CuZn39Ni3. d) aluminiul? T.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR zincral sau alzimac: a) aliajul G CuZn40PbSn. d) o structură monofazică α? T. d) sunt mai dure decât materialele folosite la realizarea arborilor care se reazemă pe cuzineţi? 190 . Ce tratament termochimic se poate aplica pentru durificarea superficială a produselor realizate din aliaje pe bază de titan: a) carburarea.9. c) molibdenul. b) staniul.5. c) impurităţile care reduc plasticitatea titanului şi îl fac inapt pentru prelucrări prin deformare plastică sunt oxigenul. Care dintre următoarele elemente de aliere ale aliajelor industriale pe bază de titan sunt stabilizante α (alfagene): a) aluminiul.30. hidrogenul. Care este structura de echilibru la ta a unui silumin industrial cu %Sim = 12.

Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase T. b) să fie compatibile cu MB (materialul din care sunt confecţionate piesele care trebuie îmbinate prin lipire). Care pot fi fazele dure din structurile aliajelor antifricţiune de tip Babbit: a) compusul intermetalic SnSb. b) transformarea este reversibilă. c) să fie dure şi fragile. Care dintre următoarele caracteristici trebuie asigurate de aliajele de lipit: a) să prezinte o bună fluiditate în stare topită.9.40.41. d) SnPb10? T.9.5 %. d) bronzurile hipoeutectoide? T. c) aliajul eutectic Al – Cu (cu %Cum = 33 %). d) aliajul Au – Cd cu %Cdat = 47.42. c) SnAg5. Care dintre următoarele clase de aliaje se folosesc ca materiale antifricţiune cu ts ridicată: a) oţelurile carbon eutectoide. c) fontele albe. Care dintre următoarele aliaje de lipit se folosesc pentru lipirea tare (brazare): a) CuZn42.43. Care dintre următoarele clase de aliaje se folosesc ca materiale antifricţiune cu ts joasă: a) aliajele Sn – Sb − Cu.9.9. d) aliajul CuSn8? T. c) bronzurile cu Pb. b) aliajul eutectic Pb – Cd (cu %Cdm = 18 %). d) aliajele Bahnmetall? T. d) aliajul eutectoid Zn – Al (cu %Alm = 22 %)? T.9.34. d) martensita formată conţine un număr mare de dislocaţii în structură? T. d) să aibă temperatura ts mai mare decât cea corespunzătoare MB? T. c) o matrice structurală de bază şi o fază secundară (distribuită astfel încât să poată bloca creşterea grăunţilor matricei).9.36. d) SnPb37Ag? T. b) au structură bifazică. b) aliajul Ni – Ti cu %Tiat = 50 %. Structura aliajelor superplastice este alcătuită din: a) un amestec mecanic eutectic.5 %? 191 .33. c) martensita formată este termoelastică.37. b) aliajele Pb – Sn – Sb – Cu. c) soluţia solidă α ≡ Sn(Sb. Care dintre următoarele caracteristici corespund transformării martensitice ce se produce la călirea aliajelor marmem: a) transformarea este ireversibilă.35. b) CuAg10P5.9. c) au granulaţie foarte fină. b) fontele cenuşii feritoperlitice.39. Care dintre următoarele caracteristici corespund aliajelor neferoase superplastice: a) au structură monofazică.32.9. d) un compus intermetalic? T. Care dintre următoarele aliaje prezintă fenomenul de deformare superplastică: a) alama monofazică CuZn20. d) au granulaţie grosolană şi sunt sensibile la supraîncălzire? T. c) CuZn20.9. c) aliajul Au – Cd cu %Cdat = 47. d) cristalele de Pb? T.9. c) aliajul AlCu4.9.9.38. Care dintre următoarele aliaje de lipit se folosesc pentru lipirea moale: a) SnPb10.Cu). Care dintre următoarele aliaje prezintă fenomenul de deformare superplastică: a) aliajul eutectic Al – Cu (cu %Cum = 33 %). b) aliajul TiAl6V4. b) SnAg5. b) un amestec mecanic eutectoid. b) compusul intermetalic Cu3Sn. Care dintre următoarele aliaje fac parte din categoria aliajelor care prezintă fenomenul de memorie a formei: a) aliajul bifazic TiAl6V4.

7 + 83. Folosind relaţiile (2. Să se stabilească clasele structurale tipice alamelor speciale CuZn32Pb2.00 % şi %Snmε = 38. ştiind că faza γ are CEγ = 3 . iar cuprul are valenţa vCu = 1 şi masa atomică maCu = 63. 4 Rezolvare Se notează %Snmγ. fiind o alamă monofazică β’.33⋅ 63. Rezolvare Pentru încadrarea în clase structurale a mărcilor de alame speciale precizate în enunţul aplicaţiei se calculează titlul fictiv al acestora.4 %.4) şi (2.0 % şi aparţine aceleiaşi clase structurale ca şi alama binară cu %Znm = 100 − %Cume = 34.5 % şi aparţine aceleiaşi clase structurale ca şi alama binară cu %Znm = 100 − %Cume = 48. iar faza ε are 2 CEε = 7 . %Snmδ şi %Snmε concentraţiile masice ale staniului în cele fazele bertholide γ. se obţine pentru faza γ: % Snatγ = % Snmγ = 100(CEγ − vCu ) v Sn − vCu = 100( 3 1) − 2 4 −1 = 16.7.67 ⋅118.5 %.1 şi 1.7 100 16.1). δ şi ε şi %Snatγ. rezultă pentru faza δ: %Snatδ = 20. A.55. cu coeficienţii de echivalare în zinc a elementelor de aliere precizaţi în scap.3).1.6 % şi aparţine aceleiaşi clase structurale ca şi alama binară cu %Znm = 100 − %Cume = 41.9.5 %.9. 9.67 ⋅118. % Snatγ maSn % Snatγ maSn + %Cu atγ maCu 100 = 16.5.0 %.55 În mod similar. fiind o alamă bifazică.2 rezultă că staniul are valenţa vSn = 4 şi masa atomică maSn = 118. • alama specială Cu Zn38Pb2Mn2 are titlul fictiv %Cume = 58.2. %Snatδ şi %Snatε concentraţiile atomice ale staniului în aceste faze.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Aplicaţii A. • alama specială Cu Zn30Al5Fe3Mn2 are titlul fictiv %Cume = 48. 192 . iar pentru faza ε: %Snatε = 25. pe această cale se obţin datele prezentate în tabelul 9.14 şi rezultă: • alama specială Cu Zn32Pb2 are titlul fictiv %Cume = 66.2 %. fiind o alamă monofazică α. Din tabelele 1.67 % şi = 27.51 % şi %Snmδ = 32. Să se determine valorile de bază ale concentraţiilor masice ale componentelor în fazele bertholide tipice structurilor de echilibru ale bronzurilor 21 cu staniu. folosind relaţia (9. CuZn38Pb2Mn2 şi CuZn30Al5Fe3Mn2.1.4 %. faza δ are CEδ = 13 .

cu %Snm = 10 % şi G CuSn14.5 ≅ 205 N/mm2.2 şi HB ale fazei bertholide δ.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase Tabelul 9.2 (N/mm2) şi HB ale bronzurilor bifazice turnate se pot estima analitic. ca urmare. Rp0. Rp0. % (keMn = 0.0) %Mnm. Cunoscând valorile caracteristicilor mecanice (determinate experimental) ale celor două bronzuri bifazice (G CuSn10. Ţinând seama că faza bertholidă δ are concentraţia masică de staniu %Snm = 32. Rp0.0) %Fem. % CuZn32Pb2 66 32 2 − − − 66.2 = 120 N/mm2 şi duritaea 100 HB. Rp0. limita de curgere Rp0. aceste rezultate indicând că prezenţa fazei δ durifică şi fragilizează structurile bronzurilor cu staniu.5 %.75⋅32. în funcţie de concentraţia lor masică de staniu %Snm. m3 = 5 şi n3 = 50.. j = 1.14.2 = 135 N/mm2 şi duritatea 120 HB.2 = m2%Snm + n2. % (keAl = 6. compoziţia de bază a fazei δ).2δ ≅ 15 N/mm2 şi HBδ = 5⋅32.55 şi n1 = 465.5 % (care defineşte. 193 .5 A.0 CuZn38Pb2Mn2 58 38 2 2 − − 58. cu %Snm = 14 %). HB = m3%Snm + n3. se obţine: Rmδ = −7.2δ = 3.9) %Cume. % %Znm.5 + 82.13 c. m2 = 3. Bronzul G CuSn10 are după turnare rezistenţa la tracţiune Rm = 390 N/mm2.5. din relaţiile scrise mai înainte: m1 = −7.5) %Alm .55⋅32.3. rezultă că. să se estimeze valorile caracteristicilor mecanice Rm. Rezolvare Examinând diagrama de echilibru din figura 9. % %Pbm. în funţie de compoziţia lor chimică. iar bronzul G Cu Sn14 are după turnare Rm = 360 N/mm2.9. Compoziţiile chimice şi titlurile fictive pentru trei mărci de alame speciale Marca de alamă %Cum.9.3. cu relaţii de forma: Rm = m1%Snm + n1. aşa cum s-a demonstrat la rezolvarea aplicaţiei A. 3. Rmδ – Rp0. în cazul bronzurilor în stare de turnare. Conform legii lui Kurnacov (v. ca urmare. caracteristicile mecanice Rm (N/mm2). Rp0. domeniul bifazic α + δ al acesteia corespunde unor concentraţii masice de cupru cuprinse între %Snm = 8 % (care defineşte limita domeniului monofazic α) şi %Snm = 32.5 + 50 = 212. scap. % (kePb = 1..75 şi n2 = 82. se determină valorile coeficienţilor mj şi nj.6 CuZn30Al5Fe3Mn2 60 30 2 5 2 48. aliajele G CuSn10 şi G Cu Sn14 sunt bronzuri bifazice (hipoeutectoide). % (keFe = 0. Aplicând legea lui Kurnacov.1. între caracteristicile corespunzătoare celor două faze care le alcătuiesc structura.5. în domeniile bifazice ale diagramelor de echilibru binare caracteristicile mecanice ale aliajelor variază liniar.11).5 + 465 ≅ 220 N/mm2.

A (în %) şi HR (în HRB) ale alamei CuZn15 se modifică prin deformare plastică la rece. prin orificiul calibrat al unei scule (matriţe). în conformitate cu următoarele relaţii: Rm = −0.9 %. 19.9 %.0 %]. care evidenţiază efectele ecruisării prin deformare plastică la rece asupra caracteristicilor mecanice ale alamei din care este realizat produsul. relaţiile din enunţul aplicaţiei conduc la următoarele valori ale caracteristicilor mecanice: Rm ≅ 444 N/mm2. soluţia acestei inegalităţi este %Nim ∈ (0 %. cu diferite grade de deformare GD ∈ (5 %. A = 45 % şi duritatea HR ≅ 50 HRB.0 %].4.07 % Nim +8.024 % Nim − 0.308%Nim + 5 ≥ 0. A.0 %] ⇒ %Nim ∈ [13.308%Nim + 45. soluţia acestei inegalităţi este %Nim ∈ [13. A = 45 e−0.9 %. iar S D = π − 4 4 transversale a produsului. Un produs de forma unei bare cilindrice cu diametrul Dp = 8 mm este obţinut trăgând la rece.9%Nim – 110 ≥ 0. 100 %) ∩ (0 %. Condiţia A ≥ 40 % este respectată de aliajele Cu – Ni a căror concentraţie 2 masică de nichel satisface inegalitatea 0.9. să se determine compoziţia chimică a aliajelor Cu – Ni care îndeplinesc simultan condiţiile: Rm ≥ 320 N/mm2 şi A ≥ 40 %. rezultă astfel 2 2 2 2 D p − D0 8 − 10 S − S0 100 = 100 = 100 = 36 %.9%Nim + 210 şi A = 0. 50 %). 194 aria secţiunii .9.5. 19.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR A. Caracteristicile mecanice Rm (în N/mm2). pentru GD = 0: Rm = 270 N/mm2.06GD2 + 7GD + 270. în care 2 Dp D2 S 0 = π s este aria secţiunii transversale a semifabricatului.6GD + 50.9). Pentru GD = 36 % GD = D 2 2 S0 D0 10 (gradul de deformare plastică la rece al materialului produsului). 19.0024 % Nim − 0.07 % Nim +8. Care sunt caracteristicile mecanice ale produsului astfel obţinut? Rezolvare Semifabricatul aflat în stare recoaptă (starea O) are caracteristicile mecanice date de relaţiile din enunţul aplicaţiei.06GD şi HR = 0. 100 %). Rezolvare Condiţia Rm ≥ 320 N/mm2 este respectată de aliajele Cu – Ni a căror 2 concentraţie masică de nichel satisface inegalitatea −0. A ≅ 5 % şi HR ≅ 72 HRB. Cele două condiţii precizate în enunţul aplicaţiei sunt respectate simultan de aliajele cu %Nim ∈ [13. Gradul de deformare plastică al materialului produsului obţinut prin tragere la rece se determină aplicând relaţia (3. Caracteristicile mecanice la tracţiune Rm (în N/mm2) şi A (în %) ale aliajelor Cu – Ni în stare de echilibru se află în următoarele dependenţe (stabilite pe baza datelor experimentale) cu concentraţia lor masică de nichel %Nim: 2 2 Rm = −0. un semifabricat cilindric (aflat în starea O) cu diametrul Ds = 10 mm.

5Cu1.7 89.0 2653 %EAmj.6 4.0 1. %Mnm = 0. rezultă că concentraţiile componentelor acestuia sunt: %Pbm = 4 %. aliajul AlMg9MnSi (cu %Mgm = 9.0 2784 AlMg9MnSi 9.9 0.5 (cu cu %Znm = 6.5 % şi %Mgm = 0. aplicând această relaţie pentru aliajele ρ Al cu compoziţia chimică precizată în enunţul aplicaţiei se obţin rezultatele prezentate în tabelul 9.75 %.9 % şi %Mnm = 0.5 94.2. pSn = 1 %.6 90. 195 .5 %). Densităţile aliajelor de aluminiu din aplicaţia A.5 %.5 %.9.0 2575 AlZn6Mg2.7 % şi %Cum = 1. şi pPb = 0.8 % şi %Sim = 0. din aliajul CuSn6Zn4Pb4.8 %). Să se stabilească compoziţia masică a încărcăturii cuptorului pentru realizarea unei şarje. pZn = 2 %. se obţine următoarea relaţie pentru determinarea densităţii aliajelor pe bază de aluminiu: ρ = ∑ n 100 % EAmj j =1 ρ EA j + 100 − ∑ EAmj j =1 n .0 2799 G AlSi9Mg 0.8 0.9. 15. Rezolvare Din tabelul 1.5 90.4. ρMg = 1740 kg/m3.6 Aliajul Concentraţiile masice ale elementelor de aliere AlCu4MgMn %Mgm %Mnm %Znm %Sim %Cum 0. alzimacul AlZn6Mg2. kg/m3 A. Rezolvare Ţinând seama de semnificaţia simbolului mărcii aliajului care se elaborează.7 %).5 %).7. Să se determine care dintre următoarele aliaje are densitatea cea mai mică: duraluminiul AlCu4MgMn (cu %Cum = 4. ρMn = 7470 kg/m3. %Mgm = 0.6.ρSi = 2330 kg/m3 şi ρCu= 8930 kg/m3. Tabelul 9.4 6.5 9.2 se extrag următoarele valori ale densităţilor componentelor aliajelor pe bază de aluminiu precizate în enunţul aplicaţiei: ρAl = 2700 kg/m3.0 %. dacă materiile prime disponibile pentru formarea încărcăturii sunt metalele pure componente ale aliajului. %Mgm = 2.9.5 0. ρZn = 7130 kg/m3.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase A. siluminul G AlSi9Mg (cu %Sim = 9. La elaborarea aliajelor pe bază de cupru în cuptoare cu inducţie pierderile procentuale masice prin oxidare ale componentelor încărcăturii sunt: pCu = 1 %.5Cu1.15. % Concentraţia masică a aluminiului %Alm. cu masa m = 100 kg.5 2. Prin particularizarea relaţiei generale stabilite la rezolvarea aplicaţiei A. % Densitatea aliajului ρ.

9. La elaborarea aliajelor pe bază de cupru în cuptoare cu inducţie pierderile procentuale masice prin oxidare ale componentelor încărcăturii sunt: pCu = 1 %.995 şi mj. %Snm şi %Cum concentraţiile componentelor în aliajul care se elaborează şi %Pbmj.082 kg. din aliajul CuSn6Zn4Pb4. în 100 100 100 − 0. dacă materiile prime disponibile pentru formarea încărcăturii sunt deşeuri de alamă binară CuZn10.030 kg şi mCu = 86. %Snmj şi %Cumj. j = 1. notând mPb.938 kg şi m4 = 0.75 %. Rezolvare Ţinând seama de semnificaţiile simbolurilor aliajului care trebuie elaborat şi aliajelor folosite ca materii prime şi notând %Pbm. mSn şi mCu. mZn = 4. având soluţiile m3 0 10 5 0 606 90 88 75 0 8687 m4 m1 = 19. m2 = 30.. masele materiilor prime care trebuie introduse în încărcătura cuptorului pentru elaborarea aliajului şi ţinând seama de condiţiile din enunţul aplicaţiei.. mZn. MP2 ≡ G CuSn10Zn2. %Znmj. mSn = 4.04 kg.75 100 − p Pb mod similar. rezultă: % Pbm % Pbm p 4 m = m Pb (1 − Pb ) ⇒ m Pb = m = 100 = 4. Introducând în aceste relaţii p Sn p Cu j =1 j =1 1− 1− 4 4 100 100 datele din enunţul aplicaţiei.4): . se obţine următorul sistem de ecuaţii (cu 0 0 20 100 m1 403 m2 10 2 0 0 408 × = necunoscutele mj.. rezultă relaţiile: m = ∑ % Pbmj m j .995. j = 1. j = 1. pSn = 1 %. pZn = 2 %. şi pPb = 0. Masa totală a încărcăturii este mi = m1 + m2 + m3 + m4 ≅ 101.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Znm = 4 %. 196 . MP3 ≡ G CuPb20Sn5 şi MP4 ≡ Pb 99. A.8.030 kg şi. concentraţiile masice ale componentelor în mateiile prime MP1 ≡ CuZn10. m3 = 50. % Znm...613 kg. m = ∑ % Zn mj m j . %Snm = 6 % şi %Cum = 100 – [%Pbm + %Znm + %Snm] = 86 %.165 kg. m = ∑ %Cu mj m j .869 kg.4. p p j =1 j =1 1 − Pb 1 − Zn 100 100 % Snm %Cu m m = ∑ % Snmj m j . cu masa m = 100 kg. Masa totală a încărcăturii este mi = mPb + mZn + mSn + mCu ≅ 101.325 kg.04 kg. Să se stabilească compoziţia masică a încărcăturii cuptorului pentru realizarea unei şarje. bronzuri G CuSn10Zn2 şi G CuPb20Sn5 şi plumb marca Pb 99.. masele care se introduc în încărcătură din cele patru materii prime 4 4 % Pbm % Zn m disponibile.4.

cu legături şi structură complexe. care este un proces de încălzire cu sau fără presare simultană. astfel că nu există electroni liberi. Cele mai multe ceramice sunt compuşi între metale şi nemetale. starea amorfă (vitroasă) este caracterizată de lipsa ordonării atomice la distanţă. industria metalurgică etc. Sticlele sunt materiale anorganice cu structură amorfă (corpuri vitroase) obţinute prin solidificarea unor topituri constituite din amestecuri de oxizi în stare topită. păstrându-se doar ordinea apropiată. industria chimică. În prezent termenul de ceramică include o gamă de materiale mult mai largă. referitoare la câteva 197 .Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Capitolul 10 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR CERAMICE ŞI STICLELOR 10. Reprezintă o categorie de materiale care au fost utilizate din cele mai vechi timpuri sub formă de vase din lut (însăşi termenul de ceramică provine de la grecescul “keramon” care însemna “lut ars”) şi de materiale de construcţie datorită capacităţii de prelucrare în cele mai diverse forme şi abundenţei materiilor prime. Legăturile ionice şi covalente implică toţi electronii de valenţă ai componentelor. Introducere Materialele ceramice sunt materiale anorganice nemetalice. obţinute din materii prime sub formă de pulberi prin sinterizare. utilizate în cele mai diverse domenii cum ar fi electrotehnica. în timpul căruia se formează legăturile dintre particule prin difuzie sau topire parţială a unui component.1. astfel că se bazeză în special pe legături ionice şi covalente. dintre care cel puţin unul are rolul de vitrifiant. ceea ce face ca materialele ceramice să aibă conductibilitate termică şi conductibilitate electrică foarte scăzute fiind materiale electroizolante sau termoizolante în marea majoritate a cazurilor. adică formează unităţi structurale prin coordinarea atomilor de oxigen în jurul ionului metalic prin legături ionice sau covalente. electronica.

rA Deoarece anionii au raza mai mare se pot aranja în plane compacte dispuse succesiv.scap 1. tabelul 10. fie o succesiune ABCABC….1 în care se prezintă razele ionice ale componentelor uzuale din ceramice) astfel că structurile stabile ale fazelor cristaline din ceramice se formează atunci când fiecare cation metalic este înconjurat de anioni nemetalici cu care se află în contact direct. deoarece metalele prin ionizare pierd electronii de valenţă. numărul de coordinaţie şi implicit geometria unităţii structurale depinde de valoarea raportului dintre raza cationului rC şi raza anionului rA . 1. 10. generând structuri cristaline de tip CFC sau HC ca şi în cazul metalelor (v.1 şi planul următor de anioni cu centrele în punctele notate cu B. În funcţie de poziţia anionilor din două plane compacte succesive se formază două tipuri de interstiţii: interstiţii tetraedrale (câte trei într-un plan compact şi unul în planul învecinat) aşezaţi astfel încât unind centrele lor de masă se formează un tetraedru regulat şi interstiţii octaedrale mărginite de şase anioni (câte trei în fiecare plan compact aşezaţi astfel încât unind centrele lor de masă se formează un octaedru regulat (v. aşa cum se constată din tabelul 10. înconjurat de anioni cărora anionul le-a cedat electronii de valenţă. aşa cum 198 .2. rezultă astfel fie o succesiune de plane ABABAB… care corespunde unei structuri de tip hexagonală compactă (HC) a anionilor. sau pot avea centrele în punctele marcate cu C. Structura ceramicelor şi sticlelor Elementele componente ale materialelor ceramice sunt legate între ele prin legături ionice şi covalente formând reţele de ioni metalici şi nemetalici (cationi şi anioni) a căror celulă elementară este constituită dintr-un cation.1 în care se prezintă limitele r raportului C şi geometria posibilă pentru fiecare număr de coordinaţie. ceea ce înseamnă că numărul anionilor din unitatea structurală reprezintă chiar numărul de coordinaţie al structurii cristaline respective (v scap. întrucât cationii metalici se plasează în aceste interstiţii.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR distanţe interatomice corespunzătoare unităţilor structurale. Întradevăr.2). ceea ce face ca sticlele să fie considerate ca lichide vâscoase subrăcite. cationii au de obicei raze mai mici decât anionii (v.1). înseamnă că numărul de coordinaţie poate fi 4 sau 6. considerând un plan de anioni care au centrele în punctele notate cu A în figura 10. figura 10.2). anionii celui de-al treilea plan compact pot avea centrele pe aceeaşi verticală cu punctele A. În acest capitol se vor prezenta caracteristicile structurale ale principalelor tipuri de materiale ceramice şi sticle şi proprietăţile generale ale acestora. care corespunde unei structuri de tip cub cu feţe centrate (CFC) a anionilor.

10.078 0.732 0.133 0.414 ≤ 6 Na+ 2+ 0.102 0.732 ≤ Si4+ Ti4+ 8 1.1. Tabel 10.155 ≤ Nr.064 Anion Br − rA .1 Reprezentarea prin sfere rigide a dispunerii anionilor în structura ceramicelor 199 .Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor rezultă şi din tabelul 10.225 0. Razele ionice ale unor componente ale ceramicelor şi geometria coordinărilor Raze ionice Raze cationi rC Raze anioni rA Cation Al3+ Ba2+ B3+ Ca Fe K 2+ 2+ + 2+ 2+ Tip de coordinare rC rA 0.000 Fig.220 0.136 0.067 0.414 0.184 rC < rA rC < rA rC < rA rC < rA 3 Cl− F− I− O2− S 2− 0.181 0.039 0. nm 0. Rezultă că structurile fazelor cristaline ale ceramicelor depind atât de tipul reţelei compacte pe car o formează anionii.057 0.077 0.106 0.069 0.225 ≤ 4 Mg Mn Ni 0.196 0.1.138 0.020 0. cât şi de modul în care sunt ocupate interstiţiile cu cationi metalici. de coordinaţie Geometria coordinării rC . nm 0.132 0.

Din punct de vedere chimic cel mai simplu silicat este dioxidul de siliciu SiO2 (silice) care structural este constituit dintr-o reţea spaţială de [SiO4]4.cu dispunere ordonată (structură cristalină) sau aleatoare (structură amorfă) a unităţilor structurale. astfel că există tendinţa ca în timp. temperatura Tv de pe această curbă este numită temperatură de tranziţie sticloasă sau temperatură de vitrifiere şi nu are o valoare bine definită. să se treacă la starea de echilbru stabil. ceea ce are ca efect reducerea vâscozităţii şi trecerea treptată de la starea solidă la starea lichidă pe măsură ce temperatura creşte deasupra temperaturii Tv.3. Această structură se obţine dacă răcirea topiturii se face foarte lent. ceea ce a făcut ca solidele cu o astfel de structură să fie numite corpuri vitroase. ceea ce conduce la existenţa unei diversităţi foarte mari de structuri a fazelor cristaline din materialele ceramice. proces 200 . În cazul răcirii relativ rapide a topiturii ce conţine unităţile [SiO4]4dependenţa de temperatură a volumului specific este cea corespunzătoare curbei 2 din figura 10.2 b. Silicea cristalină prezintă trei forme alotropice: cuarţ.2a. apoi. Structura vitroasă corespunde unei stări metastabile cu energie liberă mai mare decât cea corespunzătoare structurii cristaline. astfel că la o temperatură Tc are loc cristalizarea la fel ca în cazul materialelor metalice. treptat cele mai puternice. fiind dependentă de viteza de răcire. La încălzire.3) se constată că în condiţiile solidificării prin cristalizare. structura este constituită din lanţuri spaţiale în care poziţia relativă a unităţilor structurale este aleatoare ca în starea lichidă. bidimensionale sau spaţiale cu un grad înalt de stabilitate. o reprezentare plană simplificată a structurii cristaline tridimit a SiO2 este redată în figura 10. fiind exclusă existenţa liberă a unităţii tetraedrale. a cărui vâscozitate creşte pe măsură ce scade temperatura.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Interstiţiile pot fi ocupate de cationi de acelaşi tip. reprezentând variaţia volumului specific (inversul densităţii ρ) în funcţie de temperatură (curba 1 în figura 10.cărora le rămâne câte o valenţă liberă cu care se pot lega de alte unităţi structurale formând aranjamente unidimensionale. la temperatura Tc volumul specific are un salt brusc. pe măsura creşterii energiei interne a sistemului se desfac mai întâi legăturile mai slabe. tridimit şi cristobalit diferenţiate prin poziţiile relative ale tetraedrilor [SiO4]4. o reprezentare plană simplificată a stării vitroase a SiO2 care reprezintă baza structurii sticlelor silicatice este redată în figura 10. Cea mai mare parte a ceramicelor şi sticlelor sunt constituite din silicaţi a căror bază structurală o constituie tetraedrul [SiO4]4-care are în centru ionul Si4+ iar în vârfuri ionii O2. Pe baza celor arătate se poate stabili că în structura dezordonată a solidelor vitroase distanţele dintre particulele constitutive şi intensitatea legăturilor nu sunt uniforme. Continuitatea curbei 2 cu cea de la temperaturi mai ridicate (T > Tc) arată că materialul este de fapt un lichid subrăcit. sau de cationi diferiţi. sub acţiunea temperaturii.care formează aranjamente complexe de tip HC sau CFC.

10. Variaţia volumului specific cu temperatura în cazul SiO2 Fig 10. b – structură vitroasă Fig. Devitrifierea necontrolată a sticlelor are consecinţe negative asupra proprietăţilor mecanice şi optice (sticla devine fragilă şi pierde transparenţa datorită refracţiei razelor de lumină pe limitele grăunţilor). tabelul 10.2.1). substituirea este posibilă datorită diferenţelor mici între dimensiunile celor doi ioni (v. astfel că pe lângă tetraedrii [SiO4]4.3. cantitatea de fază vitroasă depinde de compoziţia chimică şi de procesul tehnologic de fabricare.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor numit devitrifiere şi poate avea loc controlat sau în mod natural.4. 201 . Fig. b – ceramică cristalină (Al2O3) Silicaţii naturali care constituie baza materialelor ceramice sunt aluminosilicaţi care au rezultat prin substituirea unor ioni Si4+ cu ioni Al3+. tehnologiile moderne permiţând obţinerea unor ceramice cu structură cristalină aşa cum se obsevă în figura 10 4 b în care se prezintă structura aluminei (Al2O3) cristaline.4 a care prezintă structura unei ceramice refractare. 10. Structurile unor ceramice: a – ceramică refractară cu faze cristaline şi masă vitroasă. În mod obişnuit materialele ceramice au structura alcătuită din faze cristaline însoţite de o fază vitroasă aşa cum se observă în figura 10.Schema structurilor silicei: a − structura cristalină.există şi tetraedrii [AlO4]5-.

Deoarece încercarea la tracţiune este mai greu de aplicat (dificultăţile sunt legate de prinderea epruvetei). Mg2+. se prezintă valorile rezitenţei la încovoiere Ri şi ale modulului de elasticitate E pentru câteva ceramice şi sticle uzuale. Principalele proprietăţi ale ceramicelor şi sticlelor Proprietăţile mecanice ale materialelor ceramice şi sticlelor prezintă particularităţi în raport cele ale materialelor metalice datorită legăturilor ionice şi covalente care stau la baza formării structurii acestora.) 10. Fig 10. Aceste materiale se caracterizează în primul rând prin duritate şi fragilitate foarte ridicate determinate de caracterul puternic al legăturilor ionice şi covalente.5.4) a unui material ceramic şi CCCT a unui material metalic.5 în care se prezintă CCCT (v. scap 3. tensiunea maximă în fibra întinsă a epruvetei încovoiate (corespunzătoare forţei Fmax) reprezintă rezistenţa la încovoiere Ri a cărei valoare este apropiată de rezistenţa la tracţiune Rm. Schema încercării la încovoiere statică Rezistenţa la compresiune a materialelor ceramice şi sticlelor este însă mult mai mare (poate ajunge la valori de 10 ori mai mari decât rezistenţa la tracţiune).6. Curbe CCCT tipice pentru materiale metalice şi materiale ceramice Fig. Li+. Ruperea se produce fără deformare plastică aşa cum se constată din figura 10. Trebuie precizat că în cazul materialelor ceramice şi sticlelor se constată o împrăştiere foarte mare a valorilor caracteristicilor mecanice deoarece fragilitatea intrinsecă le face foarte sensibile la prezenţa concentratorilor de tensiuni. pentru fiecare ion Al3+ din reţea apare o sarcină electrică negativă. În tabelul 10.2. Comportarea la rupere a acestor 202 .6. K+) şi ioni divalenţi (Ca2+. Comportarea la rupere. pentru caracterizarea rezistenţei mecanice la întindere a materialelor ceramice se foloseşte adesea încercarea de încovoiere statică realizată conform schemei prezentată în figura 10. deşi ruperea are tot caracter fragil. restabilirea neutralităţii electrice se obţine prin introducerea în structură a unor ioni monovalenţi (Na+. Ba2+ etc.3.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Deoarece numărul ionilor de oxigen rămâne acelaşi ca în cazul unităţilor structurale [SiO4]4-. 10. A.

Problema comportării la fluaj (v.0·10-6 8. din acest motiv.1 2.8·10-6 13. starea critică se atinge la valori mai ridicate ale solicitărilor.7 1. kN/mm2 60…80 350…380 150…170 130…150 290…310 200…240 430…470 250…290 60…90 40…60 50…70 0−1000oC. în tabelul 10.3·10-6 8.5·10-6 10.2.9 1.2 se prezintă valorile acestor caracteristici pentru câteva ceramice şi sticle uzuale. α şi λ reprezintă caracteristici care capătă importanţă mai mare la alegerea materialelor ceramice pentru o anumită aplicaţie decât în cazul utilizării materialelor metalice.1 38. Este fenomenul de fisurare sau chiar rupere a materialului la modificarea relativ rapidă a temperaturii şi se datorează fragilităţii intrinseci a materialelor ceramice şi a sticlelor corelată cu exploatarea la temperaturi ridicate.0·10-6 α pe la 100 o C 5. Caracteristicile fizico-mecanice principale ale unor ceramice şi sticle Tipul materialului ceramic sau sticlei Mulit (3Al2O3·2SiO2) Alumina cristalizată (Al2O3) Magnezită sinterizată (MgO) Zirconie stabilizată (ZrO2) Berilie sinterizată (BeO) Spinel (MgAl2O4) Carbura de siliciu (SiC) Carbura de bor (B4C) Sticla de cuarţ (silice) (SiO2 ) Sticla calco-sodică Sticla boro-silicatică Ri. Fenomenul se desfăşoară la fel ca în cazul metalelor.0 1.0 219 15 − − 2. Fluajul.2 λ. W/moC la 1000 o C 3. cu deosebirea că procesele de difuzie sunt mult mai complexe fiind implicaţi ioni cu sarcini electrice diferite.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor materiale se explică prin existenţa unui număr mare de defecte de structură şi chiar microfisuri a căror extindere se produce în avalanşă în momentul în care tensiunile depăşesc valoarea critică.5·10-6 0. la variaţia rapidă a temperaturii mediului se creează diferenţe de temperatură pe secţiune. B.3 20 5.5 − − C.9 − − 2.8) apare în special în cazul ceramicelor utilizate ca materiale refractare. deoarece tensiunile de compresiune tind să închidă microfisurile. mm/mmoC 5.scap 3.7·10-6 4. Comportarea la şoc termic a materialelor depinde în special de coeficientul de dilatare liniară α şi de conductivitatea termică λ. N/mm2 60…80 380…1000 90…110 70…100 140…280 80…100 140…200 45…100 80…110 40…150 40…150 E.0 2.0·10-6 9.0·10-6 7. Din această cauză. dacă materialul are conductivitate termică scăzută (cum este cazul materialelor ceramice şi sticlelor). contracţii sau dilatări neuniforme şi deci tensiuni care produc fisurarea sau ruperea. cele mai bune rezistenţe la fluaj le au materialele ceramice complet cristaline sau în a căror structură faza vitroasă se află în cantitate mai mică. Un factor la fel de important pentru comportarea la şoc termic îl 203 .5·10-6 9.5 7.6·10-6 4. Deformaţiile plastice specifice fenomenului de fluaj se produc la limitele dintre grăunţii fazelor cristaline şi sunt influenţate de prezenţa masei vitroase a cărei vâscozitate scade odată cu creşterea temperaturii. Tabelul 10.8 1. Şocul termic.

iar T − temperatura absolută. Aşa cum a fost arătat anterior. E. 204 Ea RT . Fisurarea sub tensiune într-un mediu dat. Mecanismul fisurării sub tensiune (numit uneori impropriu şi “oboseală statică”) se bazează pe adsorbţia moleculelor de apă în microfisurile superficiale şi extinderea acestora sub acţiunea tensiunilor mecanice constante datorită pe de o parte efectului de “pană” pe care îl au moleculele adsobite la vârful fisurii. şi pe de altă parte datorită reacţiei chimice a apei cu silicaţii componente ai sticlelor sau ceramicelor. sticla se comportă ca un lichid. deoarece schimbările bruşte de secţiune acţionează şi în cazul materialelor ceramice ca nişte concentratori de tensiuni.7 se prezintă variaţia rezistenţei la şoc termic a unor materiale ceramice şi sticle în funcţie de condiţiile de răcire. iar la temperaturi scăzute este blocată reacţia chimică a apei cu silicaţii. scap 3. Vâscozitatea η este o mărime ce caracterizează proprietăţile de curgere ale fluidelor şi reprezintă factorul de proporţionalitate dintre tensiunile tangenţiale şi variaţia vitezei de alunecare pe grosimea stratului fluidului.9) există curbe de durabilitate la fisurare sub tensiune sub forma dependenţei σ = f(τ).2) în care η0 este o constantă experimentală.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR constituie geometria piesei. În figura 10. unitatea de măsură pentru vâscozitate este N·s/m2 ceea ce înseamnă Pa·s (Pascal secundă). fenomenul se produce cu viteză maximă la temperatura camerei deoarece la temperaturi mai ridicate creşte mobilitatea ionilor hidroxil care nu se mai ataşează lanţului –O−Si−O−. fiecare moleculă de apă conducând la formarea a două unităţi Si−OH care nu mai sunt legate una de alta. Similar curbelor de durabilitate la oboseală din cazul materialelor metalice (v. În cazul sticlelor vâscozitatea în stare vitroasă (sub temperatura Tv) se consideră η = 1018 Pa·s iar starea fluidă se consideră atinsă dacă vâscozitatea scade sub 103 Pa·s. τ fiind timpul de expunere la mediul umed a piesei solicitate la tensiunea σ. Este un fenomen de rupere întârziată a materialelor ceramice şi a sticlelor care se produce în cazul solicitării pieselor la tensiuni constante în medii apoase. D.8 aceste curbe sunt asemănătoare curbelor Wöhler ale materialelor metalice. Rezistenţa la şoc termic se defineşte ca fiind diferenţa de temperatură ∆T dintre temperatura suprafeţei corpului şi temperatura mediului pe care o poate suporta un corp răcit sau încălzit în anumite condiţii fără să se fisureze. Deasupra temperaturii Tv vâscozitatea depinde de temperatură după o relaţie de forma: η = η0 e . în urma reacţiei chimice se produce ruperea lanţului –O−Si−O−. Comportarea sticlelor în stare vâscoasă. (10. aşa cum se constată din figura 10. R – constanta gazelor. deasupra temperaturii Tv. a cărui vâscozitate scade cu creşterea temperaturii. Ea − energia de activare a procesului de curgere.

205 .3. Curbele de durabilitate la fisurarea sub tensiune ale unor sticle În funcţie de valoarea vâscozităţii (deasupra temperaturii Tv) s-au stabilit următoarele temperaturi numite puncte fixe de vâscozitate ale sticlelor. iar t este temperatura în oC. B = 4800. la sfârşitul prelucrării vâscozitatea să fie suficient de ridicată pentru evitarea deformării necontrolate sub greutatea proprie a obiectului fasonat.5 Pa·s. t0 = 210 cu ajutorul cărora s-a trasat curba η = f(t) prezentată în figura 10. * temperatura de înmuiere tm corespunde la η = 106.9 Fig.7. 10. (10. 10. iar pe de altă parte. * temperatura superioară de recoacere tsr corespunde la η = 1012 Pa·s.9 se ilustrează pe curba η = f(t) stabilirea punctelor fixe ale sticlei şi se prezintă valorile acestor puncte pentru câteva tipuri de sticle uzuale. pentru o sticlă calco-sodică s-au determinat valorile: A= −3. utilizate la stabilirea parametrilor operaţiilor tehnologice de fabricare a obiectelor din sticlă: * temperatura inferioară de recoacere tir corespunde la η = 1013. Comportarea sticlei în stare vâscoasă prezintă importanţă deosebită pentru prelucrare deoarece aceasta trebuie să se desfăşoare intr-un interval de temperaturi astfel ales încât pe de o parte vâscozitatea să fie suficient de mică pentru ca prin fasonare să se obţină forma corespunzătoare a obiectului. * temperatura de prelucrare tp corespunde la η = 103 Pa·s.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Pentru scopuri practice se utilizează relaţii de forma: B log η = A + . B şi t0 sunt constante ce se pot determina experimental prin măsurarea vâscozităţii la trei temperaturi diferite.3) t − t0 în care A. de exmplu. În figura 10.8. * temperatura de curgere tc corespunde la η = 104 Pa·s.6 Pa·s. Rezistenţele la şoc termic ale unor ceramice şi sticle Fig.

206 . acesta constă din încălzirea la o tempertură ti din domeniul (tir . 9. O altă consecinţă a comportării vâscoase a sticlelor este deformarea (înmuierea) sub sarcină la temperaturi ridicate a materialelor ceramice care conţin şi masă vitroasă. Punctele fixe de vâscozitate ale sticlelor De asemenea. variaţia vâscozităţii sticlei cu temperatura în maniera arătată permite aplicarea unui tratament termic de tip călire. O fisură care apare în stratul superficial eliberează brusc tensiunile de compresiune şi produce spargerea sticlei cu formarea unui număr mare de granule mici. iar în miez temperatura este suficient de ridicată pentru ca materialul să preia prin deformare plastică contracţia suprafeţei rigide. tsr) şi răcirea rapidă cu jet de aer sau în ulei. datorită conductibilităţii termice reduse în urma răcirii la suprafaţa sticlei temperatura scade sub Tv. ceea ce reduce riscul rănirii persoanelor din jur. în continuare se face răcirea completă lent. faţadele şi uşile clădirilor etc. aceste tensiuni de compresiune au valori ridicate şi contribuie la creşterea rezistenţei materialului. 10. motiv pentru care aceste sticle sunt cunoscute sub denumirea curentă de sticle “securit” şi se folosesec pentru mijloacele de transport. Rezistenţa la deformare sub sarcină este una din caracteristicile importante ale materialelor refractare şi se apreciază în mod uzual prin temperatura care determină un anumit grad de deformare sub acţiunea unei tensiuni de compresiune date. astfel că în strat vor lua naştere tensiuni reziduale de compresiune datorită contracţiei de răcire a miezului.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig.

Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Scopul acestui capitol fiind prezentarea materialelor ceramice şi a sticlelor ca materiale structurale ( vezi cap. din care se realizează piesele ce apoi se usucă şi se calcinează prin încălzire la temperaturi de 900…1500 oC. au rol de fondanţi deoarece în timpul arderii formează cu argila şi silicea compuşi cu temperatură mică de topire fiind la originea masei vitroase care leagă particulele de silice şi de argilă şi reduce porozitatea. materiile prime utilizate au următoarele caracterisitici: .10 se prezintă în triunghiul concentraţiilor componentelor de bază domeniile corespunzătoare acestor ceramice. Pentru obţinerea ceramicelor silicatice. Na.3 câteva caracteristici ale acestora. Mg. magnetice şi optice ale acestor materiale. faianţă. În cele ce urmează se vor prezenta câteva dintre cele mai importante tipuri de materiale ceramice şi sticle. Materialele ceramice 10. Na2O. porţelan moale.4. In funcţie de concentraţiile componentelor şi de condiţiile tehnologice se obţin următoarele tipuri de materiale ceramice: teracotă. gresie ceramică. Materialele ceramice silicatice Materialele ceramice silicatice aparţin sistemului ternar SiO2−Al2O3−X. Procesul de vitrifiere este însoţit întodeauna de contracţie şi stă la baza obţinerii majorităţii materialelor ceramice. formând în prezenţa apei o suspensie coloidală ce conferă amestecului plasticitate. CaO sau MgO. în funcţie de compoziţia chimică şi scopul urmărit. In timpul arderii rezultă o anumită cantitate de fază lichidă care prin răcire formează o reţea sticloasă în jurul granulelor pe care le leagă sub forma unui material solid şi dens.4. 207 . varietatea de argilă cea mai utilizată este caolinul (Al2O3 ·2SiO2·2H2O) care are o structură lamelară şi este constituit din granule. în figura 10.feldspatul este denumirea generică pentru compuşii complecşi de tipul alumino-silicaţilor de K. 14) nu se tratează şi problemele proprietăţilor electrice. .nisipul de cuarţ (silice) modifică plasticitatea argilelor la uscare şi ardere în timpul căreia suferă transformările cristalografice cuarţ→ tridimit→ cristobalit.1.argilele sunt silicaţi de aluminiu hidrataţi însoţiţi de impurităţi (oxizi metalici ) care influenţează culoarea finală a materialului ceramic. unde X poate fi K2O. iar în tabelul 10. tare sau tehnic. amestecului pulverulent de materii prime i se adaugă o cantitate determinată de apă obţinându-se o pastă (numită şi “barbotină”). 10. Ca. .

Analiza transformărilor la răcire a ceramicelor care au la bază acest sistem se face la fel ca în cazul diagramelor de echilibru ale sistemelor de aliaje. are formă aciculară. vase. care este un compus cu reţea CFC. corespunde formulei chimice 3Al2O3·2SiO2. transformare peritectică şi formează un compus cu topire incongruentă. Creşterea conţinutului de feldspat (deci a masei vitroase) determină reducerea rezistenţei mecanice şi a rezistivităţii electrice.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Structura ceramicelor fiind neomogenă. aparatură pentru laboratoare de chimie. proprietăţile lor sunt influenţate puternic de raportul dintre cantitatea de fază cristalină şi cantitatea de fază vitroasă.3. placaje. Deoarece în condiţii industriale vitezele de răcire sunt mai mari decât cele 208 . In acest sistem SiO2 cristalizează sub formă de cristobalit. Analizând această diagramă se constată că sistemul SiO2−Al2O3 prezintă transformare eutectică. condensatori electrici. creşterea conţinutului de caolin şi de silice.11. placaje etc. Materialele ceramice pe bază de argile Denumirea materialului Teracotă Faianţă Gresie ceramică Porţelan Caracteristici Porozitate: 15…30 % Suprafaţa: glazurată sau nu Temperatura de ardere: 950…1050 oC Porozitate: 10…15 % Suprafaţa: glazurată. care este un compus cu reţea hexagonală compactă de ioni de oxigen în care ionii de Al ocupă 2 din 3 golurile octaedrice. pardoseli. (faze cristaline) determină creşterea rezistenţei mecanice şi a temperaturii de utilizare. vase etc Dintre materialele ceramice silicatice în tehnică răspândirea cea mai mare o au porţelanurile care sunt mase ceramice vitrifiate albe (translucide în strat subţire) ale căror faze cristaline se pot stabili cu ajutorul diagramei binare de echilibru SiO2−Al2O3 prezentată în figura 10. în care baza o constituie tetraedrii [SiO4]. ceea ce îi conferă duritate ridicată. opacă Temperatura de ardere: 950…1200 oC Porozitate: 0. ţevi ceramice echipamente sanitare. Tabelul 10. acest compus se numeşte mulit. duritate ridicată şi este baza majorităţii constituenţilor materialelor ceramice silicatice. iar celălalt component Al2O3 cristalizează sub formă de corindon. ţigle. aparatură pentru laboratoare de chimie etc izolatoare elctrice.5…3 % Suprafaţa: glazurată sticloasă Temperatura de ardere: 1100…1300 oC Porozitate: 0…2 % Suprafaţa: glazurată sticloasă Temperatura de ardere: 1100…1400 oC Domenii de utilizare cărămizi. echipamente sanitare.

209 . Fig. datorită coeficientului de dilatare mai mic al glazurii iau naştere tensiuni de compresiune în strat care contribuie la îmbunătăţirea rezistenţei mecanice a pieselor.10. o parte din topitură nu va reuşi să cristalizeze. Tabelul 10. acestea sunt straturi compacte sticloase obţinute în timpul procesului de ardere din stratul de vopsea pe bază de boraţi. Domeniile ceramicelor silicatice în sistemul argilă – cuarţ feldspat Fig 10. kg/m3 2200…2400 2350…2500 2100…2650 2800…2950 Rezistenţa la tracţiune N/mm2 20…35 20…55 35…65 52…107 Rezistenţa la compresiune. N/mm2 173…345 173…550 138…620 414…2970 Temperatura maximă de utilizare. Pe lângă faptul că prin glazurare se reduce higroscopicitatea.4.11 Diagrama de echilibru a sistemului SiO2Al2O3 Componentul de bază al porţelanurilor tehnice este mulitul care asigură acestuia rezistenţă mecanică şi rezistenţă la şoc termic ridicate.4 Porţelanuri tehnice – caracteristici principale Denumirea comercială a materialului Porţelan pentru izolatori de joasă tensiune Porţelan pentru izolatori de înaltă tensiune Cordierit (compus de bază 2MgO·2Al2O3·5SiO2) Steatit (compus de bază 3MgO·4SiO2·H2O) Densitatea.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor corespunzătoare echilibrului. rezistenţă la agresiunea acizilor şi alcaliilor. Caracteristicile câtorva tipuri de porţelanuri utilizate în tehnică sunt prezentate în tabelul 10. 10. piesele din ceramică se acoperă cu glazuri. carbonaţi alcalini şi oxizi metalici aplicat pieselor înainte de calcinare. solidificându-se sub formă de fază sticloasă. oC 300…400 200…650 400…780 440…1100 Pentru reducerea (sau chiar eliminarea) absorbţiei de apă în pori.

pentru evitarea acestor neajunsuri se adaugă CaO şi/sau MgO care în concentraţii mai mici de 10…15% se dizolvă în ZrO2 şi stabilizează structura cubică ce se menţine de la temperatura de cristalizare până la temperatura ambiantă. tetragonală pe intervalul 1200…2370 oC şi cubică peste 2370 oC. titanaţi şi ferite. locul ionilor Mg2+ şi Al3+ fiind luat de alte metale. tipul de structură spinelică este frecvent întâlnită. Pentru exemplificare. implanturi medicale. la 1700 oC Reprezintă cea mai importantă ceramică oxidică şi are utilizări multiple.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 10. 210 . refractarele bazice pot conţine şi alţi oxizi dintre care mai des întâlniţi sunt CaO. Al2O3 şi Cr2O3. cu creşterea conţinutului de Al2O3 creşte rezistenţa la compresiune. 2. cum ar fi materialele refractare. spinelul are o reţea cristalină cubică complexă în care ionii Mg2+ ocupă interstiţiile tetraedrice. Oxidul de magneziu (MgO – magnezită) are temperatura de topire 2800 oC şi constituie baza materialelor refractare pentru căptuşelile cu caracter bazic a cuptoarelor. din care rezultă formarea compusului MgAl2O4 (sau MgOAl2O3) numit şi spinel. iar ionii Al3+ ocupă interstiţii octaedrice. Materialele ceramice oxidice Materialele ceramice oxidice sunt materiale policristaline formate din oxizi sau compuşi oxidici şi lipsite de faze sticloase. Existenţa transformărilor alotropice care se produc cu creştere de volum înrăutăţeşte comportarea materialului.2. care este o fază bertholidă cu topire congruentă (v. de exemplu. TiO2 şi BeO). aşa cum rezultă din figura 10. Caracteristicile de exploatare ale pieselor pe bază de alumină depind în mare măsură de concentraţia masică a acesteea. se obţine alumina transparentă utilizată în optica tehnică.2). abrazivi. în figura 10. Datorită energiei mari de legătură a oxizilor.7 % rezistenţa la compresiune creşte de la 1800 N/mm2 la 2500 N/mm2 iar temperatura de utilizare de la 1300 oC. temperatura de utilizare şi rezistivitatea electrică. alumina) are temperatura de topire 2054 oC şi cristalizează sub formă de corindon aşa cum s-a arătat mai sus. MgO. Componentei mai importanţi ai acestor ceramice sunt: oxizi (Al2O3. Oxidul de zirconiu (ZrO2) are temperatura de topire-solidificare 2690 oC şi prezintă mai multe forme alotropice: reţea monoclinică de la ta până la 1000 oC. unelte de tăiat. prin creşterea % Al2O3 de la 85 % la 99.12 în care se prezintă diagrama de echilibru a sistemului ZrO2 – CaO.scap. In condiţii tehnologice deosebite şi cu materii prime de puritate înaltă. Pe lângă MgO. materiale izolante. compuşii sunt foarte stabili la acţiunea agenţilor chimici şi au duritate şi rezistenţă la compresiune ridicate.13 se prezintă diagrama de echilibru a sistemului MgO − Al2O3. Oxidul de aluminiu (Al2O3. ZrO2.4.

Zn. Cu. unde M este un metal bivalent (Ba. în condiţii determinate de expunere la temepratură. fiind încadrate în această categorie cele care îşi menţin caracteristicile până la temperatura de minimum 1500 oC.2 N/mm2 (vezi şi scap.3. Diagrama de echilibru a sistemului MgO − Al2O3 Titanaţii sunt compuşi cu formula MTiO3. 10.rezistenţa piroscopică numită frecvent şi refractaritate este temperatura la care o epruvetă conică din materialul considerat se tasează cu o valoare dată. 10.3. Feritele sunt compuşi ai oxidului de fier (Fe2O3) şi ai altor metale (Ba. Comportarea la temperaturi înalte a materialelor refractare se apreciază în principal cu ajutorul a două mărimi: . Mg. Sr. Mg.2. 211 .rezistenţa la deformare (înmuiere) sub sarcină care se apreciază prin temperatura la care se produce o deformare specifică de 0. Diagrama de echilibru a sistemului ZrO2 – CaO Fig.5 % sub acţiunea unei sarcini de compresiune de 0.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Fig. Li etc) având formula generală nkMkO·qFe2O3 unde nk este numărul de molecule al oxidului metalului Mk.13. Ni. 10.3 E). .12.4. se utilizează ca materiale feromagnetice datorită rezistivităţii electrice ridicate (ceea ce reduce pierderile prin curenţi turbionari) şi costului mai redus decât al aliajelor metalice. Materialele refractare Sunt produse ceramice rezistente la temperaturi înalte. Mn. se utilizează pentru proprietăţile feroelectrice (se polarizează în câmp electric) la realizarea generatoarelor şi traductoarelor pentru ultrasunete. k=1.10. Ca. Sr).

figura 10. aceeastă comportare se explică prin proprietatea cuarţului de a forma la recristalizare în fază solidă reţele complexe de tip tridimit (v. 10. iar răcirea se face foarte lent. În industria petrolieră şi petrochimică se utilizează în mod frecvent refractarele din sistemul SiO2–Al2O3. rezistenţă la şoc termic şi conferă căptuşelilor cuptoarelor caracter acid.15 din care rezultă următoarele: • refractarele silica (% SiO2> 93%) au refractaritatea şi temperatura de înmuiere foarte apropiate putând fi utilizate până la temperaturi de 1650 oC. c) Al2O3 şi Cr2O3. insolubile în topitură şi faze cristaline secundare. şi %Al2O3 = 40…30%) are caracteristici mai reduse decât refractarele silicatice. scap. care provin din cristalizarea topiturii în perioada de răcire şi se prezintă sub formă de cristale mici.11) şi pot fi utilizate până la cca 1800 oC în cazul încălzirilor de scurtă durată şi până la temperaturi de 1650 oC în cazul solicitărilor şi/sau încălzirilor de lungă durată. În aceste condiţii. b) MgO şi CaO.11. • refractarele silimanitice (superaluminoase) cu %SiO2 = 36…20%. timp de mai multe zile pentru a da posibilitatea cristalizării cvasitotalităţii fazei lichide. Din diagrama de echilibru se constată că trebuie evitate compoziţiile cu concentraţia de Al2O3 apropiată de cea eutectică (5. vor exista două tipuri de faze cristaline: faze cristaline primare sub formă de cristale mari. Diversitatea materialelor refractare este foarte mare.2) şi vâscozităţii ridicate a sticlei silicioase prezentă ca fază vitroasă în aceste ceramici. Ele se caracterizează prin temperaturi de înmuiere ridicate. Restul de fază lichidă care nu cristalizează va constitui fază vitroasă şi prezenţa sa limitează proprietăţile de utilizare ale materialelor refractare prin micşorarea temperaturii de înmuiere sub sarcină. prezenţa unei cantităţi mai mari de fază sticloasă face ca diferenţa dintre refractaritate şi temperatura de înmuiere sub sarcină să fie mai mare.14.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR În procesul de fabricaţie refractarele se ard la temperaturi ridicate şi se menţin mai multe ore la temperatura maximă până la apariţia fazei lichide. şi %Al2O3 = 63…80% au structură mulitică (v. a cărui diagramă de echilibru a fost prezentată în figura 10. Principalele tipuri de materiale refractare în funcţie de componentele preponderente sunt prezentate pe schema din figura 10.5 % Al2O3) deoarece au temperatura de topire cea mai scăzută. Domeniile principalelor tipuri de refractare silicatice din sistemul SiO2–Al2O3 şi domeniile temperaturilor caracteristice (refractaritatea şi temperatura de înmuiere sub sarcină) sunt prezentate în figura 10. • şamota (%SiO2 = 60…70%. • refractarele corindonice sau mulito-corindonice sunt fabricate din 212 . oxizii care stau la baza compoziţiei lor chimice putându-se grupa în trei categorii: a) SiO2 şi ZrO2.

2300 2900…3100 3400…3600 1700 1680 1700 1740 1830 1950 1650 1250 1275 1350 1350 1400 1500 1500 1450 18…22 15…25 15…25 30.5 se prezintă câteva materiale refractare utilizate mai des şi proprietăţile lor principale. Refractare bazice 2900…3100 2200 2900…3100 3200…3400 213 2000 1950 . Domeniile temperaturilor limită pentru refractaritate şi deformare sub sarcină în sistemul SiO2 – Al2O3 Tabelul 10.40 25…35 40…50 45…75 35…55 65…85 B. fig. o C N/mm2 kg/m3 o C A. Caracteristicile unor materiale refractare utilizate frecvent Temperatura Rezistenţa Rezistenţa la Densitatea de înmuiere piroscopică. ele pot fi utilizate până la temperaturi de 1900 oC. Refractare acide (SiO2 + Al2O3) Refractare silica (%SiO2 > 95%) Samotă inferioară (20…25% Al2O3) Samotă standard (30…35% Al2O3) Samotă densă (40…45% Al2O3) Refractare mulitice (75…80%Al2O3) Refractare mulito-corindonice (80…85% Al2O3) Magnezită (%MgO > 92%) Crom –magnezită (25…50% MgO.14 pot fi apreciate pe baza diagramelor binare de echilibru ale sistemelor corespunzătoare aşa cum s-a arătat anterior pentru ceramicele pe bază de MgO (v..13).. 10. 15…25% Al2O3) Cromit (% Cr2O3 > 85%) 1700…1900 1800…2000 1800…2000 2100….Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor alumină pură topită şi eventual mici cantităţi de argilă ca liant.5. 12…28% Cr2O3. sub sarcină. rezistenţa mecanică este dependentă de conţinutul de alumină aşa cum a fost arătat anterior. În tabelul 10. Proprietăţile celorlalte tipuri de materiale refractare nominalizate în figura 10. compresiune.14. Fig. Materialul refractar aparentă. Principalele tipuri de materiale refractare Fig 10.15. 10.

cristalizată în sistemul cubic (nitrura cubică de bor sau CBN) are duritatea apropiată de a diamntului.6. romboedric sau cubic. prin variaţia legăturilor atomice şi ionice se obţin structuri noi şi deci proprietăţi noi. Aceste caracteristici le-a impus ca materiale destinate unor categorii largi de aplicaţii pentru obţinerea de piese prin sinterizare sau sub formă de fibre pentru obţinerea materialelor compozite (v. 214 . ceea ce a făcut ca sialonurile să fie utilizate pe scară din ce înce mai mare la fabricarea unor piese puternic solicitate. este un material din categoria ceramicelor tehnice de performanţă din care se pot obţine piese complicate. Materialele ceramice neoxidice Materialele ceramice neoxidice sunt compuşi de tipul carburi. iar ponderea legăturilor covalente este de cca 70 %. boruri sau siliciuri ale căror unităţi structurale au la bază de obicei legături covalente care le conferă temperaturi înalte de topire sau de descompunere modul de elasticitate şi duritate ridicate. Cele mai comune utilizări sunt ca materiale abrazive şi ca materiale pentru rezistenţe de încălzire electrică a cuptoarelor (cunoscute sub denumirea comercială de “bare de silită”).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 10. Prin procedee tehnologice moderne s-a reuşit înlocuirea unor atomi de siliciu şi de azot cu atomi de aluminiu şi oxigen. cristalizată în sistemul hexagonal (ca şi grafitul) este utlizată pentru fabricarea unor piese prin sinterizare şi pentru electrozi de sudură. cu stabilitate dimensională bună la variaţii de temperatură. obţinându-se o clasă nouă de materiale ceramice denumite sialon (de la Si−Al−O−N) ale căror unităţi structurale sunt tetraedrii (SixAl1−x)(OyN1−y)4−. Carbura de siliciu cristalizează într-un număr mare de forme alotropice cu densităţi aproape egale şi structuri de tip hexagonal. Nitrura de bor poate cristaliza în sistemul cubic şi în sistemul hexagonal. menţinându-şi practic nemodificate caracteristicile până la 1400 oC. Nitrura de siliciu cristalizează în sitemul hexagonal. printre care cea mai importantă o reprezintă stabilitatea până la 1800 oC. Câteva ceramice neoxidice şi proprietăţile lor mai importante sunt prezentate în tabelul 10.4. În practică se utilizează de obicei produse sinterizate împreună cu un liant care este tot un material ceramic refractar. conductibilitate electrică şi rezistenţă la oxidare (la temperaturi de peste 1500 oC se acoperă cu un strat de SiO2). fiind materialul sintetic cu cea mai mare duritate. bazate preponderent pe legătura covalentă. Aceste structuri îi conferă duritatea mare stabilitate termică. nitruri. se caracterizează prin rezistenţă mecanică ridicată şi comportare bună la fluaj.4. cap 12).

Acest lucru se realizează prin adăugarea altor componente. Utilizarea sticlei de silice cu această structură este limitată la aplicaţii speciale unde se cere refractaritate ridicată. fig. aşa cum se observă din figura 10. sau pot lega tetraedrii între ei. componentele sticlelor se pot grupa după cum urmează: a) Formatorii de reţea (vitrifianţi) sunt oxizi ai elementelor cu cationi de rază mică şi sarcină relativ mare (Si4+. o C 2400 1898 2700…290 2425 0 Nitrura cubică de bor 3480 5000 840…870 6500…700 1540 (BN) 0 Carbura de wolfram (WC) 15500 2700 580…620 4500. P5+. Ti. Caracteristicile unor materiale ceramice neoxidice Denumirea şi formula chimică a materialului Carbura de siliciu (SiC) Nitrura de siliciu (Si3N4) Carbura de bor (B4C) Densitatea .16 a.2 b). fig. baza structurii sticlelor silicatice o constituie reţeaua spaţială de unităţi [SiO]4− legate în poziţii aleatoare (v. B3+.6).Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Tabelul 10. Carburile de W.. aşa cum se observă în figura 10. etc.9) să fie mai redusă pentru prelucrarea sticlei în condiţii economice corespunzătoare. tabelul 10. 10.500 2780 0 4800…494 Carbura de titan (TiC) 3100 330…350 2500…280 3100 0 0 * Metoda Knoop de determinare a durităţii se bazează pe aceleaşi principii ca şi microduritatea Vickers. 10. Carbura de bor are duritatea imediat mai mică decât CBN fiind utilizată la realizarea sculelor aşchietoare sau în construcţii aerospaţiale datorită modulului de elasticitate ridicat şi densităţii reduse (v. cu deosebirea că baza piramidei de diamant (care constituie penetratorul ) este un romb. cationii respectivi se înconjoară (coordinează) cu 3−4 ioni de oxigen formând tetraedri sau piramide 215 .2. N/mm2 900…1100 250…700 Temperatura de topire sau de descomp.).5..16 b. 10.6. Pentru majoritatea aplicaţiilor însă este necesar ca temperatura de curgere Tc (v. care modifică structura prin apariţia unor ioni metalici ce se pot plasa între tetraedrii [SiO]4−. Ta se utilizează ca materiale dure pentru scule sub formă de plăcuţe sinterizate cu un liant metalic (de obicei Co). În acest context. Sticlele Aşa cum s-a arătat în scap 10. kN/mm2 380…420 160…320 3500 440…460 Rezistenţa la compresiun e. kg/m3 2700…320 0 1900…320 0 2510 Duritatea Knoop* 3000 Modulul de elasticitate..

PbO şi ZrO2. pe care se observă existenţa unei transformări de tip eutectic la temperatura de 800 oC şi formarea compusului Na2O·2SiO2 cu temperatură de topire mai mică decât a silicei. în figura 10.16. pentru exemplificarea influenţei fondanţilor.10. dând naştere reţelei spaţiale dezordonate. rezistenţă mecanică şi rezistenţă la şoc termic reduse.16 a).16b). oxidul de magneziu MgO. oxidul de potasiu K2O şi oxidul de litiu Li2O) sau de stabilizatori (de exemplu: oxidul de calciu CaO. în această categorie intră Al2O3. Temperatura de topire a silicei se reduce în prezenţa fondanţilor prin distrugerea continuităţii reţelei datorită ruperii lanţurilor Si−O−Si de către ionii metalelor alcaline (v. fig. Imbunătăţirea caracteristicilor se realizează prin acţiunea stabilizatorilor care sunt oxizi ai metalelor bivalente alcalino-pământoase (Ca.17 se prezintă diagrama de echilibru a sistemului SiO2−Na2O. formatorul de reţea cel mai utilizat este silicea (SiO2) însoţit în unele cazuri de oxidul boric B2O3 şi/sau pentaoxidul de fosfor (P2O5). oxizi care acţionează prin înlocuirea în reţea a ionului Si4+ cu ionii metalelor respective. 10. Sticlele formate numai din silice şi oxizi alcalini au rezistenţă scăzută la acţiunea substanţelor chimice. c− sticla calco-sodică b) Modificatorii de reţea sunt componentele cu rol de fondanţi (de exemplu: oxidul de sodiu Na2O. Ba. Mg) ai căror ioni contribuie la realizarea legăturilor între unităţile structurale (v. 216 . 10. Structura sticlelor: a – sticla silico – sodică. Fig. fig. c) Intermediarii sunt componente care contribuie atât la formarea reţelei cât şi la modificarea unor caracteristici.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR care se leagă între ei prin vârfuri. aşa cum a fost arătat. oxidul de bariu BaO şi oxidul de zinc ZnO).

.. 10. pentru reducerea tendinţei de cristalizare se introduce 3…4 % MgO.10. atât cele discontinui (vata de sticlă). remarcându-se influenţa deosebit de puternică a concentratorilor de tensiuni. Sunt utilizate la fabricarea materialelor electroizolante.7. Denumirea comună de “cristal de plumb” se folseşte pentru sticlele care conţin peste 20 % PbO. Principalele particularităţi ale comportării sticlelor la solicitări mecanice au fost prezentate anterior. 13.. Cea mai importantă utilizare a sticlelor ca materiale structurale o constituie fără îndoială fibrele.11 % CaO. 8).. precum şi influenţa prezenţei apei asupra rezistenţei la solicitări de durată (v. Fig. iar pe de altă parte asigurarea unei rezistenţe chimice mai bune. dar acesta are influenţă negativă asupra solidificării (favorizează cristalizarea). fără să afecteze stabilitatea chimică şi fără să modifice proprietăţile de solidificare ale silicei. obiectelor de menaj şi anumitor aparate de laborator. Conţinutul redus de oxizi alcalini le conferă o rezistivitate electrică foarte mare şi rezistenţă chimică bună. Limitele concentraţiilor pentru oxizii de bază (SiO2. tabelul 10. ceea ce conduce şi la o dispersie mare a caracteristicilor mecanice (v. fiind utilizate pentru fabricarea geamurilor (sticla plană). în scap.2. sunt prezentate în tabelul 10.2). Na2O şi CaO) rezultă pe de o parte din condiţia reducerii temperaturii de topire ceea ce ar însemna cantităţi mai mari de Na2O. Sticlele calco-sodice sunt cele mai uzuale. ceea ce ar însemna concentraţii de CaO mai mari. cât şi cele continui 217 . Diagrama de echilibru a Răspândirea lor extrem de mare se sistemului SiO2 − Na2O datorează costului redus al materiilor prime. 10.17. Sticlele boro-silicatice se caracterizează prin coeficienţi de dilatare mici. Sticlele calcosodice conţin 70…75 % SiO2. care se pot grupa în funcţie de tipul oxizilor care imprimă sticlei anumite proprietăţi. 10. fiind utilizate ca sticle speciale pentru aparatura de laborator care lucrează la temperaturi ridicate. dar proprietăţi optice şi electrice deosebite. ambalajelor.19 % Na2O şi 8. Sticlele cu plumb au rezistenţă chimică scăzută.9) putând fi utilizate şi la temperaturi înalte.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Există o varietate foarte mare de tipuri de sticle. fig. Sticlele alumino-silicatice au temperaturile punctelor fixe de vâscozitate ridicate (v. compoziţiile chimice ale câtorva tipuri de sticle utilizate mai frecvent. fig. Utilizarea oxidului B2O3 alături de SiO2 ca formator de reţea are ca efect reducerea temperaturii de topire.

unele sticle conţin şi cantităţi mici de alţi oxizi metalici pentru îmbunătăţirea proprietăţilor optice sau pentru colorare.5 2 58% ZrO2 4 0.5 12. iar prin procesul de fabricaţie se realizează obţinerea de fibre cu suprafeţele lipsite de defecte.5 22 0. Rezistenţa la tracţiune a fibrelor de sticlă este mult mai mare decât cea determinată pe epruvete deoarece structura are un grad de anizotropie cu atât mai pronunţat cu cât diametrul fibrei este mai redus. Emailarea este o metodă relativ ieftină de obţinere a unor piese metalice cu rezistenţă ridicată la coroziune.5 <0. se constată că sunt sticle alumino-silicatice şi boro-silicatice.5 0.9 4 0. (formator şi modificator de reţea) conduce la creşterea stabilităţii chimice.3 Fe2O3 25 - Pe lângă componentele de bază.12). Pentru obţinerea unor straturi de acoperire uniforme.tip C – rezistente la coroziune . 218 .2 54 7.5 35 7 .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR folosite în principal la obţinerea materialelor compozite (v. aderente şi continui emailurile trebuie să aibă capacitate de umectare a suprafeţei metalice şi capacitate de întindere. în care %SiO2 = 45…55 % iar %Na2O sau %Li2O = 15…20 %. prezenţa Al2O3 ca intermediar. În cazul fibrelor tip E utilizate în electrotehnică se remarcă limitarea drastică a conţinutului de oxizi alcalini. K+ sunt purtători de sarcină electrică). restul fiind adaosuri ce contribuie la îmbunătăţirea proprietăţilor şi aspectului.5 8 4 14 17 3 16 3 5 10 1. deoarece prezenţa acestora conduce la micşorarea rezistivităţii electrice (ionii Na+.2 70 62 65 54 65 1. Tabelul 10.tipa A – calco-sodică normală . la fibrele din silice pură se obţin şi rezistenţe de 8000 N/mm2).5 <0.tip E – rezistivitate elctrică mare .5 5 8 16 14 8. cap.4 2. Compoziţiile chimice ale unor sticle uzuale Tipul sticlei Sticle calco-sodice (sticlă plană) Sticla boro-silicatică (“Pyrex”) Sticla alumino-silicatică Sticla cu plumb (‘cristal”) Sticla Vycor Sticle pentru fibre: .2 < 0.7). care capătă importanţă mai mare în cazul fibrelor datorită secţiunii reduse şi suprafeţei mare de expunere la mediu.5 14. tabelul 10. se ating astfel rezistenţe la tracţiune de 2000…5000 N/mm2 în funcţie de conţinutul de SiO2 şi de diametrul fibrei (de exemplu.tip S − rezistenţă mecanică mare * Concentratia masică în % pentru: Formatori de Modificatori şi stabilizatori Intermediari reţea de reţea SiO2 B2O3 Na2O K2O CaO MgO Al2O3 Alţii * 72 14 1 8 4 1 80.5 Fe2O3 15 0. Analizând compoziţiile chimice ale sticlelor utilizate pentru fibre (v.58% PbO 96 3 < 0.7. O categorie aparte de mase sticloase o constituie emailurile aplicate pe suprafaţa pieselor metalice în unul sau mai multe straturi.tip AR – rezistente la alcalii . Se utilizează sticle silicatice cu compoziţii complexe.

Cr2O3). Pt.7. 219 . • silicatul tricalcic 3CaO·SiO2 (simbol C3S) se află în proporţie de 40... de la scuturile termice pentru vehicule spaţiale. restul fiind masă vitroasă ce leagă între ele aceste cristale. instabili în prezenţa apei. are întărire lentă cu degajare redusă de căldură. coeficient de dilatare foarte mic (deci rezistenţă la şoc termic). 10.80 %. la răcirea topiturii germinarea se produce rapid în toată masa. stabili şi cristalizaţi. Cu). proprietăţi optice şi electrice deosebite. amestecaţi cu apa ei formează compuşi hidrataţi. Reacţia de hidratare este exotermă şi în urma desfăşurării complete se obţine o masă rezistentă cu rol de liant pentru particulele altor materiale înglobate (nisip şi pietriş). Materialele vitroceramice au rezistenţă mecanică ridicată. Materialele vitroceramice Materialele vitroceramice sunt materiale policristaline de tipul aluminosilicaţilor obţinute printr-o tehnologie asemănătoare cu cea a sticlei. placajele rezistente la coroziune în industria chimică. Principalele componente ale cimentului şi concentraţiile masice ale acestora sunt: • silicatul dicalcic 2CaO·SiO2 (simbol C2S) se află în proporţie de 0…30 %. de obicei pe bază de aluminosilicat de litiu în care se adaugă germeni de cristalizare ce pot fi: oxizi cu temperaturi înalte de topire (TiO2..Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor 10. fluoruri sau chiar metale (Ag. P2O5. Calitatea vitroceramului depinde esenţial de uniformitatea germinării în toată masa topiturii şi de posibilitatea de a controla numărul germenilor de cristalizare. Compoziţia topiturii şi tipul germenilor de cristalizare se aleg astfel încât proprietăţile cristalelor şi ale sticlei intercristaline să fie corespunzătoare scopului urmărit. are întărire rapidă cu degajare mare de căldură. cantitatea de structură cristalină depinzând de condiţiile în care se face răcirea.15 % şi are întărire rapidă la început.. în materialele vitroceramice uzuale cristalele pot reprezenta 50…95 % din volumul total. dar sunt supuse unui proces de cristalizare controlată. fiind utilizate în cele mai diverse domenii. Cimentul Este un material pulverulent constituit din silicaţi şi aluminaţi de calciu care sunt compuşi anhidri. până la vasele de bucătărie termorezistente. • aluminatul tricalcic 3CaO·Al2O3 (simbol C3A) se află în proporţie de 7. Baza topiturii o constituie o sticlă simplă. Au. ZrO2.6.

8. gips. 214 ceramice. o structură poroasă. Cel mai utilizat tip de ciment este cimentul “Portland” (după numele insulei britanice unde s-a fabricat pentru prima dată) care se obţine prin calcinarea calcarului cu argilă şi măcinarea produsului sinterizat. Compoziţiile nominale ale cimenturilor portland şi rezistenţa la compresiune după întărire sunt prezentate în tabelul 10. cimentul se foloseşte împreună cu nisip şi pietriş (care se află în proporţia cea mai mare). 219 aluminat tricalcic (C3A).5 26. 201 220 argile. Există şi alte varietăţi de cimenturi care pe lângă componentei cimentului portland conţin şi alte substanţe cum ar fi: zgură de furnal. nu umple bine forma şi va conţine aer. amestecul nu are palsticitate suficientă.. 219 alumino-silicaţi. % Tipul cimentului C2S Tip 10 – normal (standard) Tip20 – cu întărire lentă şi căldură redusă Tip 30 – cu întărire rapidă Tip 40 – cu degajare mică de căldură Tip 50 – rezistent la sulfaţi 25 31 14 46 38 C3S 49 44 58 28 41 C3A 11 5 11 5 4 C3A F 8 13 8 13 10 Rezistenţa la compresiune .5 10.5 22 25. N/mm2 după 3 după 28 zile zile 12. ceea ce conduce la o structură poroasă a betonului. 215 carbura de siliciu..5 26. 12) numit beton .8 .5…50 µm). 207 carbură de bor. Dacă se introduce apă în exces. Dacă se introduce apă mai puţină. Compoziţiile şi proprietăţile cimenturilor portland Concentraţiile masice. Pentru obţinerea rezistenţei mecanice corespunzătoare trebuie să se asigure un raport optim apă/ciment. 210 aluminat feric tetracalcic (C3AF). 197 . Aceste substanţe modifică proprietăţile cimentului prin formarea unor hidrosilicaţi sau hidroaluminaţi mult mai stabili. cu rezistenţă mecanică redusă. diatomite etc.15 % şi are întărire lentă. aceasta rămâne în masa betonului şi după evaporare va rezulta. Cuvinte cheie alumina.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • aluminatul feric tetracalcic 4CaO·Al2O3·Fe2O3 (simbol C3AF)se află în proporţie de 4.5 10 22 8. rezultând o masă pulverulentă (dimensiuni de particule 0. Tabelul 10. de asemenea.5 Aşa cum a fost arătat mai sus.5 26. cap. cenuşă de termocentrale. formând astfel amestecul (agregatul compozit. v.

1983 2. 214 oxidul de zirconiu. 197 sticlă “securit”. 217 sticle boro-silcatice. 210 materiale vitroceramice. New York. Editura Didactică şi Pedagogică. Saban R. s. 207 ciment. 202 intermediari. 197.. 208 cromit. 203 spinel. 213 devitrifiere. 215 Bibliografie 1. 210 porţelan. 215 emailuri. 1992 3. 211 fisurare sub tensiune. 212 rezistenţa la înmuiere sub sarcină. New Jersey. 200 teracotă. 219 corindon. 217 sticle calco-sodice. 211 vâscozitate. 219 silice. Tehnologia sticlei. O. 205 refractare corindonice. Bucuresti. 217 sticle cu plumb. Nica Al. 214 ceramice oxidice. 1995 6. Studiul si ingineria materialelor. Editura Tehnică. 205 temperatură de recoacere. 210 ceramice silicatice. 208 nitrura de bor. Constantinescu D. Editura Didactică şi Pedagogică. 209 gresie ceramică. Bucuresti. 205 temperatură de vitrifiere. 207 feldspat. The Science of Engineering Materials. 211 rezistenţa piroscopică (refractaritate). 206 sticle. Ceramica tehnică. 216 glazură. Macmillan Publishing Company. 1981 5. 201 duritate Knoop. 212 refractare silica.. Bucureşti. Bucureşti. Materiale electrotehnice. 218 faianţă.. Editura Tehnică. Shackelford J.a. Smith Ch. 212 refractare silimanitice. 214 silicat dicalcic (C2S). Noţingher P.. Ifrim A. 216 magnezită.S.. Stiinţa materialelor. 1988 4. 219 modificatori de reţea. 204 fondant. şi Ciocea N. 207 punct fix de vâscozitate. 216 starea amorfă (vitroasă). 200 şoc termic. 210 stabilizator. 208 cristobalit. 197 sticle alumino-silicatice. Vasilescu D. Inc. Introduction to Materials Science for Engineers. 217 sticle pentru fibre. 207 ferite. 212 sialon. Printice Hall. 211 şamotă. 204 vitrifiant. 214 nitrura de siliciu. 1986 221 . 1988 7. 219 silicat tricalcic (C3S). 218 temperatură de curgere. Bucuresti. 205 temperatură de prelucrare. 207 titanaţi. Nölle G. 205 temperatură de înmuiere.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor ceramice neoxidice. Editura Didactică şi Pedagogică. 207 încovoiere statică. 216 mulit.

Massachusetts. Bucuresti 1986 11. H.5.7. Editura Tehnică. c) structura este complet amorfă. 1989 10. d) legături ionice şi legături moleculare? T.3. Editura Tehnică. 1994 9.4. b) legături ionice şi legături covalente. b) modificarea numărului de coordinaţie al unităţii structurale.L. 1995 Teste de autoevaluare T10.2.10. Care dintre afirmaţiile următoare depre structura materialelor ceramice sunt adevărate: a) este o structură complexă ce conţine faze cristaline şi faze amorfe. b) structura este complet cristalină. b) este fenomenul de creştere necontrolată a dimensiunilor la o variaţie bruscă a temperaturii. Addison-Wesley Reading.. c) legături metalice şi legături covalente. Care dintre mărimile următoare reprezintă numărul de coordinaţie al unităţii structurale a materialelor ceramice: a) numărul de cationi din interstiţiile tetraedrale. d) numărul electronilor de valenţă ai componenţilor? T. Care dintre mărimile enumerate se utilizează pentru caracterizarea rezistenţei mecanice a materialelor ceramice şi a sticlelor: a) rezistenţa la încovoiere statică. Elements of Materials Science and Engineering. c) rezistenţa la compresiune. b) caracteristica de încovoiere prin şoc. Bucureşti. Care dintre afirmaţiile următoare despre şocul termic sunt adevărate: a) este fenomenul de reducere bruscă a vâscozităţii la reducerea temperaturii sub o anumită valoare.10. c) este fenomenul de fisurare sau 222 . Fibre de sticlă. formată din faze metalice şi faze nemetalice? T. Care tipuri de legături se întâlnesc în cazul materialelor ceramice: a) legături metalice.1. Ce reprezintă devitrifierea sticlelor: a) trecerea în stare fluidă prin reducerea treptată a vâscozităţii.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8. d) structura corespunde unei stări stabile cu energia liberă minimă? T.10. c) pierderea componenţilor cu rol de vitrifianţi din structură. d) alungirea procentuală după rupere? T. Ursu D. Bucureşti. c) distanţele dintre particulele constitutive şi intensitatea legăturilor nu sunt uniforme. Sixt Edition.10. Fundamente. d) structura este complexă.10.. Manualul inginerului.6. * * * Hütte. b) se topesc şi se solidifică la temperatură constantă. c) numărul de cationi din unitatea de volum. Ce se poate spune despre corpurile vitroase (amorfe): a) structura este constituită din lanţuri spaţiale în care poziţia relativă a unităţilor structurale este aleatoare ca în starea lichidă.10. b) numărul de anioni ai unităţii respective. Fizica stării solide – aplicaţii în inginerie Editura Tehnică. Tenţulescu D. Van Vlack L. d) trecerea spre starea de echilibru stabil prin creşterea gradului de ordine din structură? T. Zet Gh.

12. b) tensiunea de întindere care provoacă o deformarea elastică dată. b) structurii amorfe.10.10. d) temperatura de modificare a transparenţei sticlei? T. Ce reprezintă temperatura de curgere Tc a sticlelor:a) temperatura deasupra căreia vâscozitatea este mai mică de 104 Pa·s. b) temperatura la care apar deformaţii plastice mai mari decât o anumită valoare.8. d) prezenţei fazelor cristaline? T. c) temperatura la care se produce o deformare elasto-plastică dată sub acţiunea unei solicitări de întindere. c) conductivităţii termice reduse.10. c) compus chimic definit pe bază de calciu cu formula 2CaO·SiO2. Ce este caolinul: a) o varietate de silice cu granule foarte fine.10. d) alumino-silicat hidratat cu formula Al2O3 ·2SiO2·2H2O? T. b) o varietate de argilă cu structură lamelară.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor rupere la o variaţie bruscă a temperaturii. b) temperatura maximă la care apare deformarea plastică a unui corp supus unei solicitări constante.9.10.10.10. au rolul de a forma fazele cristaline ale ceramicelor. b) temperatura sub care vâscozitatea este mai mare de 104 Pa·s. d) temperatura de prelucrare a sticlei? T. Care dintre afirmaţiile următoare despre feldspaţi sunt adevărate: a) sunt compuşi alumino-silicatici de Na. d) diferenţa de temperatură ∆T dintre temperatura suprafeţei corpului şi temperatura mediului pe care o poate suporta un corp răcit sau încălzit în anumite condiţii fără să se deformeze? T. K. Ce este rezistenţa la şoc termic: a) tensiunea mecanică la care se deformează un corp supus unei diferenţe mari de temperatură. Ce este mulitul: a) un mineral natural care însoţeşte argila şi este baza majorităţii constituenţilor materialelor ceramice silicatice. c) măresc rezistenţa la deformare sub sarcină a ceramicelor. c) temperatura la care se determină limita de curgere prin încercarea la tracţiune. Ca. c) diferenţa de temperatură ∆T dintre temperatura suprafeţei corpului şi temperatura mediului pe care o poate suporta un corp răcit sau încălzit în anumite condiţii fără să se fisureze. Cui se datorează sensibilitatea materialelor ceramice şi a sticlelor la şoc termic: a) coeficientului de dilatare liniară mai redus al acestor materiale.13. c) temperatura sub care vâscozitatea este mai mare de 1018 Pa·s. d) temperatura care determină un anumit grad de deformare sub acţiunea unei tensiuni de compresiune date? T. b) silice (SiO2) în 223 .14.11. Rezistenţa la deformare (înmuiere) sub sarcină este apreciată în mod uzual prin: a) tensiunea de compresiune care provoacă o deformare plastică dată. Mg.10.10.15. Ce reprezintă temperatura de vitrifiere Tv a sticlelor: a) temperatura sub care corpul se comportă ca un solid cristalin. d) au rolul de fondanţi fiind la originea masei vitroase care leagă particulele de silice şi de argilă în structura ceramicelor? T. d) se produce ca urmare a apariţiei unei neuniformităţi pronunţate a temperaturii pe secţiunea piesei? T.

10. Care dintre următoarele substanţe au rol de modificatori de reţea (fondanţi) în structura sticlelor: a) alumina (Al2O3). Care dintre următoarele substanţe au rol de stabilizatori în structura sticlelor: a) alumina (Al2O3).2 N/mm2.20. d) are duritate ridicată şi este utilizată pentru realizarea implanturilor medicale de os? T.10.17.10.10. d) oxidul de zinc (ZnO)? T. c) oxidul de sodiu (Na2O). feldspat. b) prin adăugarea de Al2O3 care în concentraţii mai mici de 5 % se dizolvă în ZrO2 şi stabilizează structura tetragonală. d) oxidul de plumb (PbO)? T. d) prin tratament termic de călire de punere în soluţie? T. Care dintre următoarele substanţe au rol de formatori de reţea în structura sticlelor: a) silicea (SiO2). Care dintre afirmaţiile următoare despre alumină sunt adevărate: a) are temperatura de topire 2054 oC şi cristalizează sub formă de corindon. b) are temperatura de topire 1716 oC şi cristalizează sub formă de cristobalit.21.19.10.18. c) prin adăugarea de CaO şi/sau MgO care în concentraţii mai mici de 10…15 % se dizolvă în ZrO2 şi stabilizează structura cubică.23.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR stare amorfă. c) de a mări rezistenţa mecanică prin crearea unor tensiuni reziduale de compresiune? T. silice şi apă. b) oxidul boric (B2O3).24. Care dintre afirmaţiile următoare despre sticlele calco-sodice sunt 224 . Cum se realizează îmbunătăţirea comportării la temperaturi ridicate a oxidului de zirconiu (ZrO2): a) prin calcinare la temperaturi de 1200…1300 oC. d) un compus definit cu topire incongruentă care apare în sistemul SiO2-Al2O3 şi corespunde formulei chimice 3Al2O3·2SiO2? T. Ce rol are glazurarea pieselor confecţionate din ceramică: a) de a mări rezistenţa la deformare sub sarcină.16. b) de a micşora higroscopicitatea prin formarea unui strat compact cu structură vitroasă. c) oxidul de sodiu (Na2O). în condiţii determinate de expunere la temperatură? T.10.22. c)este o fază bertholidă cu topire congruentă cu formula MgO·Al2O3. c) amestecul plastic de argilă.10. Care dintre afirmaţiile următoare despre spinel sunt adevărate: a) este un compus care se formează pe baza schimbului de electroni de acelaşi spin: b) este o fază daltonidă cu topire congruentă cu formula Al2O3 ·2SiO2. d) oxidul de zinc (ZnO)? T.5 % sub acţiunea unei sarcini de compresiune de 0. b) temperatura la care o epruvetă cubică capătă o deformare specifică de 0. b) oxidul de litiu (Li2O). Ce reprezintă rezistenţa piroscopică a materialelor ceramice refractare: a) temperatura la care vâscozitatea scade sub 103 Pa·s. d) are o reţea cristalină cubică complexă în care ionii Mg2+ ocupă interstiţiile tetraedrice iar ionii Al3+ ocupă interstiţii octaedrice? T. c) temperatura la care o epruvetă conică din materialul considerat se tasează cu o valoare dată. c) are tenacitate ridicată şi constituie baza lianţilor materialelor ceramice. c) oxidul de sodiu (Na2O).10.10. b) oxidul de magneziu (MgO).

b) sticlele cu plumb. ciment Tip 20.2. Na2O. numărul de coordinaţie depinde de r raportul C (rC – raza cationului metalic şi rA – raza anionului. Care dintre afirmaţiile următoare despre materialele vitroceramice sunt adevărate: a) sunt materiale ceramice cu structura complet vitroasă.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor adevărate: a) toate sticlele calco-sodice conţin 70…75 % SiO2.27. fluoruri sau chiar metale? T. Ce se poate spune despre rezistenţa la tracţiune a fibrelor de sticlă: a) este mai redusă datorită secţiunii mici. c) sunt materiale policristaline de tipul alumino-silicaţilor obţinute printr-o tehnologie asemănătoare cu cea a sticlei. ciment Tip 10? Aplicaţii A. c) este la fel cu cea determinată pe epruvete.1 cu 225 .. d) este mai ridicată datorită utilizării sticlelor cu conţinut ridicat de silice? T.10.10. ciment Tip 20.28. Al2O3. d) în topitură se adaugă germeni de cristalizare ce pot fi oxizi cu temperaturi înalte de topire. MgO şi CaO.1. Să se determine numărul de coordinaţie şi geometria coordinării pentru următorii oxizi componenţi ai ceramicelor şi sticlelor: SiO2. În care dintre următoarele enumerări cimenturile sunt prezentate în ordinea crescătoare a conţinutului de silicat tricalcic (C3S): a) ciment Tip 40.19 % Na2O şi 8.10. Ti2O.26. ciment Tip 30. ciment Tip 20. b) ciment Tip 10. d) ciment Tip 50.10.11 % CaO. b) concetraţia de CaO în compoziţia lor chimică este limitată de influenţa negativă asupra stabilităţii chimice. în cazul dat O2-). Rezolvare Aşa cum s-a arătat în scap.10.25. ciment Tip 50. c) ciment Tip 20. ciment Tip 30. d) obţinerea sticlelor cu rezistenţă piroscopică se realizează prin creşterea concentraţiei de Na2O? T. b) sunt sticle speciale supuse unui tratament de călire în urma căruia iau naştere tensiuni reziduale de compresiune în strat şi de întindere în miez. 10. c) concetraţia de CaO în compoziţia lor chimică este limitată de influenţa negativă asupra solidificării prin favorizarea cristalizării. Care dintre următoarele tipuri de sticle se utilizează pentru fabricarea fibrelor continui: a) sticlele boro-silicatice. ciment Tip 10.. 13. b) este mai mare datorită lipsei de defecte superficiale şi anizotropiei structurii. d) sticlele calco-sodice? T. c) sticlele alumino-silicatice. rA pentru rezolvarea aplicaţiei se utilizează datele prezentate în tabelul 10. deoarece sticla este un material fragil. şi supuse unui proces de cristalizare controlată.

414…0. rezultatele aplicaţiei fiind prezentate în tabelul 10. Rezolvare Energia de activare pentru curgerea vâscoasă este legată de rezistenţa opusă deplasării atomilor la o temperatură dată.225.2. fie T1 şi T2.462 0.106 rC rO 2 − 0. Tabelul 10.225…0.2) pentru cele două puncte de pe curbă şi făcând Ea     η e RT1 raportul lor rezultă: 1 = E = e R  T1T2  .039 rezultă: Si = = 0.314 ⋅ 1213 ⋅ 1383 10 6.000 Numărul de coordinaţie 4 6 6 8 6 8 Geometria coordinaţiei tetraedru octaedru octaedru cub octaedru cub A. 6 ln ln 4 ≅ 491170 J/mol.431 0.414 0.1213) şi (η2.6.295 .10. scriind relaţia (10.732 0. nm 0. temperaturile absolute corespunzătoare temperaturii de înmuiere tm şi temperaturii de curgere tc.132 rO 2− deci numărul de coordinaţie este 4 iar geometria coordinării este tetraedrală (v.732…1.9.414) şi 0. 0.T2) = (104.057 0. Cationul Si4+ Al3+ Ti3+ Na+ Mg2+ Ca2+ rC . rezultat cunoscut deja din cele prezentate anterior. deci E a = = 1383 − 1213 T2 − T1 η 2 10 Ea  T2 −T1  226 . Pentru ceilalţi oxizi se procedează identic. Pe baza definirii punctelor tm şi tc se obţin două perechi de valori: (η1.295 0.414…0.000 0. în care singura necunoscută este Ea şi a η2 e RT2 RT1T2 η1 8. valoare care aparţine intervalului [0.414…0.061 0. Să se calculeze energia de activare Ea pentru curgerea vâscoasă deasupra temperaturii de înmuiere a sticlei alumino-silicatice ale căror puncte fixe sunt prezentate în tabelul ce însoţeşte figura 10. Pe aceaastă cale pentru SiO2.132 nm).039 0.1383) ce aparţin curbei η = f(T).590 0.1). r 4+ 0. adică de vâscozitatea η a materialului care depinde de temperatură conform relaţiei (10.772 0.732 0.9.102 0.078 0. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A10. 10. şi geometria coordinării.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR ajutorul cărora se calculează raportul rC rO 2 − (cu rO 2 − = 0.2).T1) = (106. se stabileşte numărul de coordinaţie.803 Intervalul căruia aparţine 0.tab.9.1.732…1. pentru sticla alumino-silicatică dată rezultă: T1 = 940 + 273 = 1213 K şi T2 = 1110+273 = 1383 K.732 0.

din figura 10. rezultă η 0 = η1e − Ea RT1 = 10 13.10. iar mulitul (3Al2O3·2 SiO2) se formează la concentraţia de %Al2O3m = 72 %. 314⋅788 = 1.9 rezultă că vâscozitatea corespunzătoare temperaturii tir este η1 = 1013.5 ln = ln 6.6 ⋅ 10 − 23 547400 = 1109 K. Din tabelul 10.10.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor A. ηp = 103 Pa·s (v. Rezultă: RT1T2 η1 8.4.2. tp = 1109 − 273 = 836 oC Tp = 3 − 23 8. Să se determine temperatura de curgere tc şi temperatura de prelucrare tp ale acestui tip de sticlă. Pentru temperatura de curgere tc. tc = 1067 − 273 = 794 oC Tc = 8. Rezolvare Temperaturile cerute se pot determina pe baza relaţiei (10. Pentru o sticlă destinată prelucrării prin fasonare se cunoaşte că temperatura inferioară de recoacere tir = 515 oC iar temperatura de înmuiere este tm = 700 oC.314 ln 10 4 − ln 1.3. Să se determine limitele între care se încadrează cantitatea de mulit din structura acestui material refractar.2) scriind această relaţie pentru T1. T1 = 515+273 = 788 K şi T2 = 700 + 273 = 973 K. rezultă : 227 . 10.2) din care Ea rezultă: T = R(ln η − ln η 0 ) Energia de activare Ea pentru curgerea vâscoasă se determină procedând la fel ca la rezolvarea aplicaţiei A10. Ea = 973 − 788 T2 − T1 η 2 10 Cu această valoare se poate determina constanta η0 din relaţia (10. Aplicând pincipile de analiză a diagramelor de echilibru şi a diagramelor structurale prezentate în cap.5 rezultă că materialul analizat (şamotă densă) are %Al2O3m = 40…45 % .2.314 ⋅ 788 ⋅ 973 1013.6·10-23.5.9) şi rezultă: 547400 = 1067 K.6 ⋅ 10 ( ) ( ) A.314 ln 10 − ln 1.11 din care rezultă că la %Al2O3m = 5. ηc = 104 Pa·s iar pentru temperatura de prelucrare tp. Rezolvare Refractarele de tip şamotă sunt materiale ce aparţin sistemului SiO2−Al2O3 a cărui diagramă de echilibru este prezentată în figura 10. O cărămidă refractară este realizată din şamota densă ale cărei caracteristici sunt prezentate în tabelul 10.5 − e 547400 8. fig.6 Pa·s. 6 ≅ 547400 J/mol.5 Pa·s iar cea corespunzătoare temperaturii tm este η2 = 106.5 % are loc o transformare eutectică. temperaturile absolute corespunzătoare vor fi.

se dă rezistenţa la compresiune Rmc = 45.. Dilatarea specifică (dilatarea unităţii de lungime) la o încălzire a materialului cu ∆t este α∆t. %mulitmax = 100 = 59.5.5·10-6 mm/mm oC şi E = 150…170 kN/mm2. unde α este coeficientul de dilatare. %mulitmin = 228 . de unde rezultă deformaţia specifică maximă εmax pe care o poate R suporta blocul este ε max = mc . înseamnă că în material se vor dezvolta tensiuni de compresiune corespunzătoare deformaţiei specifice egale cu dilatarea specifică împiedicată.40% .5 ⋅ 10 160 ⋅ 10 Tinând seama că temperaturile de lucru ale cuptoarelor sunt de ordinul sutelor de grade. 3. . pentru calcule se utilizează valorile medii ale intervalelor de variaţie ale acestor mărimi şi rezultă: 60 ∆t max ≤ ≅ 28 oC 3 −6 13. 72 − 5.pentru %Al2O3m = 45%.5 45 − 5. unde Rmc este rezistenţa la compresiune.. pe baza celor R arătate trebuie ca α∆tmax ≤ εmax şi de aici. αE În tabelul 10.5. pe baza observaţiei că materialul se deformează elastic până la rupere (este fragil) rezultă că este valabilă legea lui Hooke (v. ∆t max ≤ mc .5 A.4). acest rezultat arată cât de importantă este încălzirea uniformă a întregii căptuşeli refractare a cuptorului şi construirea acesteia astfel încât să se asigure şi dilatarea liberă a componentelor sale.5 . se găsesc următoarele caracteristici ale materialului analizat: α = 13.88% . astfel încât blocul refractar să nu se fisureze. Rezolvare Dilatarea liberă a blocului fiind împiedicată.75 N/mm2.2. scap. iar în tabelul 10.pentru %Al2O3m = 40%. Să se determine diferenţa maximă dintre temperatura blocului şi temperatura căptuşelii în care este încastrat. 72 − 5.5 100 = 51.10. Un bloc refractar de magnezită este montat în căptuşeala unui cuptor astfel încât dilatarea sa liberă este împiedicată.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 40 − 5. iar E E − modulul de elasticitate.

Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Capitolul 11 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE POLIMERILOR 11. În cazul celor patru legături simple. pornind de la cea mai simplă hidrocarbură saturată care este metanul CH4. două legături simple şi una dublă. de exemplu. în cazul etilenei C2H4 legăturile duble se pot desface permiţând unităţilor structurale să se lege şi să formeze polietilena conform schemei : 229 . cei doi tetraedri fiind poziţionaţi astfel încât forţele de respingere dintre ionii H+ să fie minime. caz în care moleculele devin planare şi pot reacţiona între ele sau cu alţi compuşi dând naştere moleculelor gigant ale polimerilor.109. două legături duble. se obţin molecule din ce în ce mai complexe. Spre deosebire de acestea. de exemplu. moleculele organice se formează prin legarea covalentă a atomilor de carbon cu alţi atomi sau unităţi structurale. pot exista următoarele situaţii: patru legături simple. atomul de carbon se află în centrul tetraedrului format de ceilalţi atomi.1.unităţi structurale de obicei identice. Prin înlocuirea unui atom din vârful tetraedrului cu o unitate structurală de acelaşi tip sau diferită. astfel că unghiul dintre două legături este de aprox. o legătură simplă şi una triplă. După modul cum sunt ocupate cele patru valenţe ale carbonului. Introducere Polimerii sunt compuşi chimici (în marea majoritate a cazurilor organici) cu molecule de dimensiuni mari (macromolecule) obţinute din unirea într-un lanţ molecular (catenă) a unui număr mare de monomeri . prin înlocuirea unui atom de hidrogen cu grupul CH3 se obţine etanul C2H5. Aşa cum se cunoaşte.5o. hidrocarburile nesaturate au legături duble sau chiar triple.

Polimerii sintetici sunt amestecuri de macromolecule cu grade de polimerizare diferite.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR care poate fi reprezentată şi astfel: unde n reprezintă numărul de unităţi structurale (monomeri) din lanţul macromolecular şi se numeşte grad de polimerizare. Gradul de polimerizare se determină cu relaţia: M polimer . care pentru polimerii utilizaţi în tehnică are valori n = 103…106. şi alţi atomi de H pot fi înlocuiţi cu atomi sau radicali liberi ( grupuri structurale de atomi care au legături nesatisfăcute) rezultând practic un număr nelimitat de monomeri ce pot polimeriza. In acelaşi mod. caracteristică ce se numeşte polidispersie de masă moleculară. (11. distribuţia fracţiilor reprezentând lanţurile cu un anumit grad de polimerizare n având caracter probabilistic pentru caracterizarea masică a unui polimer se fosesc două mărimi medii: − masa moleculară medie M m determinată în funcţie de fracţia masică a macromoleculelor şi definită prin relaţia: ∑ N i M i2 . − masa moleculară medie M n determinată în funcţie de fracţia numerică a lanţurilor şi definită prin relaţia: ∑ Ni M i . 230 .2) M m = ∑ mi M i = ∑ Ni M i unde mi este fracţia masică a lanţurilor cu masa Mi. (11.3) M n = ∑ xi M i = ∑ Ni unde xi este fracţia numerică a lanţurilor cu masa Mi. pentru calculul gradului de polimerizare n cu relaţia (11. iar Ni numărul lanţurilor cu masa Mi. (11.1) n= M monomer unde Mpolimer este masa moleculară a polimerului iar Mmonomer masa moleculară a monomerului.1) se consideră Mpolimer = M n .

Gradul de polimerizare şi masa moleculară medie influenţează în mod deosebit proprietăţile fizice şi mecanice ale unui polimer. atunci când capetele libere a două lanţuri moleculare se întâlnesc şi se unesc (v. în continuare reacţia desfăşurându-se de la 231 .1b. aceeastă etapă este ilustrată în figura 11. şi formarea unor radicali liberi primari care adiţionează la legătura dublă a monomerului şi formează un radical mai mare. acţiunea iniţiatorului se bazează pe captarea unui electron al legăturii duble C═C astfel că unul din atomii de carbon rămâne cu un electron fără perechea sa de spin şi este capabil să adiţioneze la o altă unitate structurală pentru a reface perechea. − prin disproporţionare. procesul continuă astfel cu ataşarea unor noi unităţi structurale lanţului molecular care are la unul din capete radicalul primar. aşa cum se poate observa în figura 11. Polimerizarea este o reacţie în lanţ ce decurge în trei etape: • iniţierea în decursul căreia are loc prin procese termice sau fotochimice scindarea moleculelor unei substanţe introduse special ca iniţiator. Rezultă că pentru realizarea reacţiei de polimerizare este suficientă activarea energetică pentru iniţiere. această primă etapă este ilustrată pentru un monomer oarecare (X fiind un atom sau o unitate structurală) în figura 11. fig.1a.1 d. atunci când un atom de hidrogen este transferat de la un lanţ la altul şi se favorizează refacerea unei legături duble C═C. astfel că un monomer cu două legături este bifuncţional.1 c). Raportul 11. Reacţiile de sinteză a polimerilor A. • propagarea (creşterea) în decursul căreia radicalii liberi formaţi în etapa anterioară participă la reacţii de transfer în care se extrage un atom dintr-o moleculă legându-se la radical care devine stabil şi se generează un nou radical din molecula care a furnizat atomul. cu trei legături trifuncţional şi cu mai mult de trei legături polifuncţional. 11. procesul de întrerupere este aleator şi se produce prin două mecanisme: − prin combinare.2. numărul de legături libere ale unui monomer reprezintă funcţionalitatea acestuia.5…3. adică a căpătat o legătură liberă. ajungând în unele cazuri să aibă şi valori peste 10. • întreruperea în decursul căreia radicalii reacţionează în perechi pierzându-şi reactivitatea şi creşterea lanţului molecular se opreşte. iar celălat capăt este liber şi poate primi noi unităţi.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Mm descrie mărimea intervalului de distribuţie a maselor Mn moleculare sau polidispersitatea care pentru polimerii uzuali are valori 1.

Policondensarea este procesul prin care două molecule organice diferite reacţionează pentru formarea unei molecule complexe ce se unesc în lanţul macromolecular. b – propagarea. obţinerea unor grade de polimerizare corespunzătoare presupune controlul desfăşurării reacţiilor astfel încât să nu se atingă prematur echilibrul. c − intreruperea prin combinare. Polimerii astfel obţinuţi au compoziţia chimică a merilor din care provin.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR sine. Fig. deoarece prin polimerizare nu se elimină produse secundare de reacţie. 11. d − întreruperea prin disproporţionare B. Poliadiţia este o reacţie în trepte (la fel ca policondensarea) care decurge fără eliminarea unei substanţe cu molecula mică. C.1 Etapele reacţiei de polimerizare: a – iniţierea. ceea ce înseamnă că polimerii obţinuţi prin policondensare au compoziţie chimică diferită de a monomerilor din care provin. astfel că polimerul obţinut are compoziţia chimică a merilor din care provine (la fel ca la polimerizare). Reacţia de policondensare este o reacţie în trepte (sau pas cu pas) deoarece creşterea lanţului macromolecular se realizează prin formarea de noi legături în urma reacţiilor de condensare. polimerii care se formează prin poliadiţie au de obicei în lanţurile principale şi alţi atomi decât carbonul. 232 . reacţia are loc cu eliminarea unor substanţe cu molecula mică (cel mai frecvent apa). fapt pentru care este numită reacţie în lanţ.

3. fig. ilustrate în figura 11. caz în care rezultatul sintezei este un homopolimer sau pot fi diferiţi şi în acest caz rezultatul sintezei este un copolimer.2c). posibilitatea de rotire permite modificarea poziţiei monomerului vecin fără ruperea legăturii chimice. fig.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor În timpul desfăşurării reacţiilor de sinteză pot avea loc ramificări ale lanţului molecular. Considerând dispunerea grupelor laterale ale monomerilor care alcătuiesc catena (lanţul macromolecular) faţă de lanţul principal pot exista trei tipuri de aranjamente distincte. realizată prin rotirea în jurul legăturii simple dintre atomii de carbon. deşi 233 . 11.2a). Structura polimerilor Proprietăţile fizico-mecanice ale polimerilor sunt influenţate de compoziţia chimică şi de structură care se apreciază cu ajutorul a două caracteristici: configuraţia şi conformaţia. În acest mod. 11. 11. Reacţiile de sinteză a polimerilor au la bază mecanisme complexe a căror prezentare în detaliu depăşeşte cu mult cadrul acestei lucrări. Din punct de vedere al tipului monomerilor ce alcătuiesc lanţul. Configuraţia se referă la relaţia de ordine a unităţilor structurale în cadrul lanţului macromolecular dată de legăturile chimice. iar dacă lanţul are ramificaţii lungi este un polimer ramificat sau dendrimer. fig. ceea ce înseamnă că modificarea configuraţiei se poate face numai prin ruperea legăturilor chimice. − aranjamentul sindiotactic – acela în care unităţile structurale X sunt dispuse alternant de o parte şi de alta a lanţului (v. după un număr anumit de monomeri (implicit şi legături) poziţia monomerului următor este practic independentă de cea a primului monomer. dacă lanţul macromolecular nu are ramificaţii sau acestea sunt scurte polimerul respectiv este un polimer liniar. porţiunea respectivă a macromoleculei numindu-se segment de lanţ.2: − aranjamentul isotactic – acela în care toate unităţile structurale X (atomii sau radicalii care caracterizează monomerul) sunt dispuse de aceeaşi parte a lanţului (v. − aranjamentul atactic – acela în care unităţile structurale X sunt dispuse aleator faţă de lanţul principal (v. Din punct de vedere al utilizării materialelor pe bază de polimeri sunt mult mai importante aspectele privind structura şi proprietăţile acestora.2b). Conformaţia se referă la poziţia relativă a doi monomeri vecini. chiar şi în cazul în care monomerii participanţi sun bifuncţionali (au doar două legături active). 11. aceştia pot fi identici. Polimerii care au aceeaşi compoziţie chimică dar aranjament diferit al monomerilor se numesc steroizomeri.

Structurile polimerilor liniari: a – structură amorfă. 11. ceea ce influenţează proprietăţile fizico-mecanice ale polimerului. b – structură cristalină. în figura 11. Poziţia relativă a lanţurilor macromoleculare încolăcite este aleatoare ceeea ce conferă structură amorfă polimerilor. prin anumite procedee tehnologice se poate realiza şi o orientare a cristalitelor.3 se prezintă schematic poziţiile lanţurilor moleculare în cazul structurilor amorfe.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fiecare legătură are un unghi fix (aprox. cristaline şi texturate. obţinându-se o structură parţial cristalină apreciată prin gradul de cristalinitate. Porţiunile de catene aranjate ordonat sunt numite cristalite şi au o dispunere aleatoare în masa polimerului.5o) macromolecula rezultă sub forma unui lanţ flexibil încolăcit. Aceasta înseamnă că distanţele dintre atomi sunt diferite în funcţie de conformaţia lanţului (şi implicit interacţiunile dintre ei). b – aranjament sindiotactic. În cazul polimerilor liniari se poate realiza şi o ordonare la distanţă pe anumite zone prin alinierea unor segmente de lanţ. care exprimă procentual volumul zonelor cu structură cristalină. c – texturare cristalină 234 .3.109.2 Dispunerea grupelor laterale la stereoizomeri: a − aranjament isotactic. Fig. c − aranjament atactic Fig 11. obţinându-se o texturare a zonelor cristaline.

5 b) şi copolimer grefat.5 c).4. iar sferulitele prin unire mai multor fibrile în jurul unui nucleu aşa cum se observă în figura 11. fig. Reprezentarea schematică a componentelor unei sferulite Lanţurile moleculare ale polimerilor liniari şi ramificaţi se pot lega între ele prin punţi formate dintr-o singură unitate structurală (atom sau radical liber) sau printr-un lanţ scurt. Fibrilele rezultă prin orientarea cristalitelor pe o singură direcţie.5 Tipurile structurale de copolimeri: vedere existând următoarele tipuri a – statistic.din acest punct de Fig. copolimer bloc. o sferulită cuprinde atât fibrile cât şi cristalite orientate aleator. care are un lanţ principal constituit din monomeri de acelaşi tip şi ramificaţii ale acestuia din polimeri de alt tip (v. Reticularea se poate realiza fie în timpul reacţiilor de sinteză.grefat de copolimeri: copolimer statistic cu distribuţia monomerilor aleatoare (v. 11.5 a). fig. fig. b – bloc. în cazul polimerilor reticulaţi noţiunea de macromoleculă îşi pierde sensul deoarece se formează un complex de legături în care catenele nu mai pot fi individualizate. 11. 235 . cu secvenţe succesive de monomeri de acelaşi tip în cadrul lanţului (v. rezultând o reţea tridimensională dezordonată numită structură reticulară – respectiv polimer reticulat. Fig. 11. 4. În cazul structurii copolimerilor apare suplimentar problema distribuţiei monomerilor diferiţi în cadrul lanţului macromolecular. 11. fie ulterior prin amestecarea polimerului cu un agent de reticulare (element sau compus chimic). c . lanţuri moleculare de legătură şi zone cu structură amorfă. 11.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Cristalizarea poate conduce şi la realizarea unor structuri supramoleculare de tip fibrile şi/sau sferulite.

Este cunoscut că principala consecinţă a structurii amorfe este faptul că materialele respective nu au o temperatură definită de topire solidificare. la temperaturi Tv < T ≤ Tc. Temperaturile Tv şi Tc ale căror valori depind în principal de compoziţia chimică şi de masa moleculară.6. dacă temperatura depăşeşte o anumită valoare se produce degradarea termică a polimerului prin ruperea legăturilor dintre monomeri şi oxidarea exotermă (arderea) acestora. Proprietăţile polimerilor 11. transformările producându-se de fapt în intervale de temperaturi a căror mărime şi configuraţie prezentate în figura 11. în acest interval de temperaturi polimerul se poate afla într-o stare înalt elastică (deformaţiile sunt preponderent elastice) sau într-o stare elasto-plastică (deformaţiile sunt preponderent plastice). în practică. materialul comportându-se ca un solid rigid (stare vitroasă). (v. iar Tv rămâne practic constantă la valori mai ridicate ale masei moleculare. şi în cazul polimerilor ca şi în cazul sticlelor există o temperatură Tv de tranziţie sticloasă (vitroasă) sub care se comportă din punct de vedere mecanic ca solidele cristaline şi o temperatură de curgere Tc deasupra căreia materialul se comportă ca un lichid vâscos. după caracterul deformaţiilor. scap 10. deformaţia specifică are valori foarte ridicate (corespunzătoare uneori unor alungiri de peste 10 ori lungimea iniţială).7 arată că temepratura Tc este puternic dependentă de masa moleculară a polimerului. sunt caracteristici importante ale polimerilor deoarece permit stabilirea temperaturilor de lucru şi temperaturilor de prelucrare. La temperaturi T ≤ Tv.4. După comportarea la încălzire. Caracterizarea generală a polimerilor Caracteristicile generale ale polimerilor şi materialelor pe bază de polimeri rezultă din particularităţile naturii chimice (compoziţie şi tip de legături) şi structurii lor. fig.3). se determină şi o temperatură considerată temperatură de sfârşit de topire de la care polimerul este în stare lichidă. în figura 11. şi variază liniar cu temperatura. deformaţiile sunt mici.4. trecerea către starea lichidă la încălzire făcându-se treptat într-un interval de temperatură (v.6 valorile lor au fost marcate în mod convenţional. 10. La temperaturi T > Tc. În cazul polimerilor caracterizarea poate fi făcută mai sugestiv cu ajutorul curbei termo-mecanice care arată dependenţa deformaţiei specifice în funcţie de temperatură (la solicitare constantă) aşa cum se observă în figura 11. substanţele macromoleculare se grupează în 236 .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 11.3).1. materialul se comportă ca un fluid a cărui vâscozitate scade pe măsură ce creşte temperatura.

Fig. ce pot fi încălzite în vederea prelucrării la temperaturi T > Tc de un număr nelimitat de ori (cu condiţia evitării temperaturilor de degradare). • Elastomerii sunt substnţe macromoleculare cu catene lungi. iar la o reîncălzire ulterioară mişcările moleculelor fiind limitate nu se mai atinge starea vâscoasă. termoplaste (plastomeri). astfel că sub acţiunea solicitărilor mecanice se pot deforma uşor şi reversibil. care formează ochiuri elastice.6 Curba termo-mecanică a unui polimer cu structură amorfă Fig. caracteristice structurii reticulare le conferă proprietăţile de rezistenţă corespunzătoare stării vitroase. Legăturile puternice. polimerii au câteva caracteristici generale prezentate în continuare. 11.7 Dependenţa temeperaturilor Tv şi tc de masa moleculară • Termorigidele sunt substanţe macromoleculare cu grad mare de reticulare care se prelucrează într-o stare de polimerizare incompletă în care nu s-a format reţeaua spaţială a structurii. Tc) sau în stare vitroasă (T < Tv). Indiferent de categoria în care se încadrează. a) Sunt substanţe cu densitate mică (ρ = 900…2200 kg/m3) datorită faptului că elementele componente (în principal H şi C) au masa atomică redusă.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor trei categorii. complet amorfă sau parţial cristalină. Reticularea se produce prin activare termică (întărire la cald) sau prin activare chimică la introducerea în masa polimerului de bază a unui agent de reticulare (întărire la rece). 11. b) Au coeficient de dilatare specifică mare datorită legăturilor Van der 237 . astfel că fragilizarea se produce la temperaturi scăzute. materialul descompunându-se fără să mai treacă prin faza de înmuiere (în cazul lor temperatura Tv este ridicată şi nu mai există temperatura Tc). • Termoplastele sunt substanţe macromoleculare cu structura liniară sau ramificată. ele menţinându-şi starea înalt elastică până la temperatura de descompunere. Se utilizează în stare elasto-plastică în domeniul de temperaturi (Tv . Temperatura Tv a elastomerilor este sub temperatura ambiantă. iar la încălzire nu trec prin faza de înmuiere datorită reticulării slabe. termorigide şi elastomeri. încolăcite.

de ultraviolete şi de radiaţiile ionizante care pot rupe legăturile dintre catene şi/sau dintre monomeri modificând astfel structura iniţială prin reducerea gradului de polimerizare. scap 11. c) Sunt inflamabile (în marea majoritate a cazurilor) şi au stabilitate termică redusă datorită faptului că sunt substanţe organice. schimbări de culoare.) acţionează conjugat. cap.3). în cele ce urmează se vor prezenta mai detaliat aspectele legate de comportarea mecanică a polimerilor. d) Au conductibilitate termică mică şi rezistivitate electrică foarte mare datorită legăturilor covalente din interiorul lanţului macromolecular. ultimele două mecanisme necesită solicitări mai ridicate şi se întâlnesc în cazul duroplastelor cu structură reticulară sau în cazul 238 . 3). ruperea legăturilor interatomice şi refacerea lor în alte poziţii (v. − modificarea distanţelor dintre monomeri. înrăutăţirea proprietăţilor dielectrice (scad valorile rezistivităţii şi permitivităţii electrice). de plasticitate şi de elasticitate. în cazul polimerilor deformările se pot realiza prin mai multe mecanisme după cum urmează: − îndreptarea. e) Proprietăţile lor sunt afectate de radiaţiile din spectrul vizibil. Proprietăţile mecanice ale polimerilor Datorită caracteristicilor structurale polimerii prezintă particularităţi şi în comportarea la solicitări mecanice generate în special de mecanismele prin care se realizează deformarea acestora sub acţiunea solicitărilor exterioare.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Waals (legături slabe) dintre catene şi conformaţiei acestora (v.8. Primele două mecanisme se pot realiza la valori scăzute ale solicitărilor. f) Factorii fizico-chimici (temperatură. desfăşurarea şi decuplarea catenelor aşa cum sugerează schema din figura 11. 11.2. − ruperea legăturilor intermoleculare. ce se manifestă la nivel macroscopic prin apariţia unor fisuri. reducerea proprietăţilor de rezistenţă mecanică. din acelaşi motiv pot fi degradate de microorganisme (biodegradabilitate). prezenţa oxigenului şi ozonului. umiditatea etc. Spre deosebire de solidele cristaline a căror deformare elastică se bazează pe modificarea reversibilă a distanţelor interatomice (ce se poate realiza în limite restrânse) iar deformarea plastică presupune alunecarea pe planele atomice. radiaţii. ceea ce explică deformabilitatea ridicată a termoplastelor şi elastomerilor care au structuri liniare şi ramificate. Ca şi în cazul celorlalte tipuri de materiale. ceea ce are ca efect îmbătrânirea materialului. − alunecarea relativă a catenelor.4.

care care rămâne permanentă (v. deformaţia corespunzătoare acestei etape are o componentă elastică εr şi o componentă plastică εp − imediat după încetarea solicitării dispare deformaţia iniţială ε0.10: − la solicitarea corespunzătoare unei tensiuni σ0. 239 σ τ ε r = 0 (1 − e r ) . 11. Mecanismul deformării polimerilor liniari prin îndreptarea şi desfăşurarea catenelor Caracteristica esenţială a comportării vâscoelastice este existenţa deformaţiei elastice reversibile εr. în mod obişnuit. • Vâscoelasticitatea reprezintă capacitatea polimerilor de a căpăta deformaţii elastice variabile în timp sub acţiunea solicitărilor constante şi este caracterizată de următoarele aspecte ilustrate schematic în figura 11. se produce o deformare elastică iniţială la valoarea ε0 în conformitate cu legea lui Hooke (v. (11.4) .5) E în care η este vâscozitatea. Fig. iar ulterior deformaţia se reduce treptat în timp până la valoarea εp. existenţa deformaţieie elastice reversibile a polimerilor se evidenţiază pe cale experimentală. Mecanismele complexe prin care se produce deformarea polimerilor generează comportări particulare ale acestora sub acţiunea solicitărilor. aceste particularităţi sunt ilustrate şi de curbele CCCT schematizate în figura 11. E − modulul de elasticitate.9 din care rezultă că domeniul dependenţei liniare dintre tensiuni şi deformaţii (porţiunea liniară a curbelor) este redus chiar şi în cazul polimerilor cu rezistenţă mecanică mai ridicată.8.10). E τ (11. cap3). 11. a cărei variaţie cu timpul se determină cu relaţia: în care σ0 este tensiunea constantă corespunzătoare solicitării. iar τr − constanta de relaxare se defineşte prin relaţia. η τr = . − menţinând încărcarea constantă materialul continuă să se deformeze cu viteze din ce în ce mai mici până la atingerea unei stări staţionare (similar fluajului primar al materialelor metalice). fig.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor polimerilor liniari cu grade ridicate de cristalinitate la care s-a realizat o orientare preferenţială a lanţurilor moleculare.

10. fig. c – termoplaste cristaline. Variaţia deformaţiei în timp a polimerilor cu comportare vâscoelastică În legătură cu comportarea vâscoelastică a polimerilor este şi variaţia cu temperatura a modulului de elasticitate E aşa cum se observă din figura 11. variaţiile devin din ce în mai mici (v. fig. datorită limitelor largi în care variază modulul de elasticitate pentru reprezentările respective se utilizează coordonatele logaritmice. prin reticulare (duroplastele) sau prin texturare cristalină. b – polimeri reticulari (duroplaste). 11.9. Analizând aceste reprezentări se constată că variaţia cea mai mare o au polimerii cu structură liniară (termpoplastele).11. se constată că aceştia îşi menţin modulul de elasticitate aproape nemodificat până aproape de temperatura de curgere(v. 11.b.c). d – elastomeri 240 . 11. în cazul elastomerilor a căror temperatură Tv se află sub temperatura ambiantă. Variaţia modulului de elasticitate E cu temperatura pentru: a − termoplaste amorfe.11 în care se prezintă calitativ această dependenţă pentru principalele tipuri de polimeri. Fig.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. Curbele caracteristice convenţionale la tracţiune (CCCT ale unor polimeri Fig. 11. 11.11 a.11d).

rt σ = σ 0e τ −τ 241 . iar τrt este constanta de relaxare a tensiunilor. din studiul variaţiei acestuia cu temperatura rezultă informaţii necesare atât la stabilirea condiţiilor în care pot fi exploatate piesele din polimeri cât şi pentru proiectarea proceselor tehnologice de fabricaţie ale acestora. gradul de orientare a macromoleculelor gradul de reticulare. Încercările mecanice şi caracteristicile prin care se apreciază proprietăţile polimerilor se definesc şi se determină prin metode similare celor aplicate în cazul materialelor metalice. tensiunile reziduale. în mod uzual. influenţa puternică a “istoriei termomecanice”) fac ca încercările polimerilor să difere totuşi prin geometria şi dimensiunile epruvetelor. astfel că se reglementează prin norme condiţionarea epruvetelor – adică menţinerea lor în condiţii standard de temperatură şi umiditate relativă o durată suficientă pentru atingerea echilibrului higrometric. ceea ce a impus elaborarea unor standarde specifice dedicate acestor încercări.7) caracteristica τrt rezultând pe curba de relaxare σ =f(τ) determinată experimental pentru un tip de material analizat. Mecanismul relaxării tensiunilor în cazul polimerilor este curgerea plastică ce are loc ca urmare a modificării poziţiei relative a moleculelor lanţurilor prin alunecări succesive în urma cărora componenta elastică a deformaţiei totale (ce rămâne constantă) se micşorează şi creşte componenta plastică. mijloacele şi metodele de măsurare utilizate. tipul şi dimensiunile dispozitivelor de fixare şi de solicitare a epruvetelor. în tabelul 11.1 se prezintă principalele tipuri de încercări mecanice şi termomecanice şi standardele după care se execută. (11. • Relaxarea tensiunilor este fenomenul de reducere treptată a tensiunilor în timp. (11. Particularităţile structurale şi de comportare mecanică (starea amorfă sau parţial cristalină. pentru definirea τrt se consideră una din condiţiile: σ = σ 0 e −1 sau τ = τ rt ln 2 . în cazul solicitărilor la care deformaţiile rămân constante. care reprezintă durata necesară atingerii unei anumite tensiuni prin relaxare.6) în care σ0 este tensiunea iniţială.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Deoarece modulul de elasticitate este o caracteristică ce arată rezistenţa opusă de corpuri la deformare. La efectuarea încercărilor mecanice ale polimerilor trebuie să se ţină seama şi de faptul că proprietăţile lor sunt mult mai puternic afectate de factorii de mediu. Variaţia tensiunilor σ în timp este dată de relaţia: . de exemplu STAS 5794 prevede pentru condiţionare şi încercare două atmosfere standard: atmosfera standard normală 23/50 adică temperatura de 23 oC şi umiditatea relativă de 50 % şi atmosfera standard pentru zone tropicale 27/65 (27 oC şi 65 %).

STAS 9046 ISO 2285*. STAS 9775 STAS 5801. STAS 5871. cu condiţia ca la temperatura respectivă materialul să nu sufere transformări ireversibile. STAS 6642 SR EN ISO 604. a) Încercarea la tracţiune se realizează conform SR EN ISO 527 pe 242 . STAS 6765 STAS 9182 SR EN ISO 8067. STAS 9594 Încercări de scurtă durată (instantanee) Compresiune Forfecare Sfâşiere Incovoiere statică. În aceste situaţii. se admite condiţionarea accelerată la temperaturi de 50…95 oC şi umiditatea relativă 50 %. Câteva aspecte privind încercările uzuale şi caracteristicile determinate vor fi prezentate în continuare. ISO 12244* SR EN ISO 4599 NF T 51-120*. Incovoiere prin şoc Duritate Fluaj Relaxare Tensofisurare într-un mediu dat Oboseală Temperatura de încovoiere sub sarcină Încercări Stabilitatea termică termomecanice Temeperatura de înmuiere Temperatura de fragilizare * Nu există standarde echivalente SR sau STAS Încercări de lungă durată De asemenea. prin presare sau prin turnare. STAS 5874. ASTM D 671 SR ISO 75 STAS 6174 SR ISO 306 ISO 974. Epruvetele din semifabricate sau piese se obţin prin prelucrări mecanice ai căror parametri tehnologici sunt riguros prescrişi şi controlaţi astfel încât să se evite abaterile dimensionale şi prezenţa concentratorilor de tensiuni care pot apare mult mai uşor datorită durităţii scăzute a polimerilor şi au influenţă mult mai mare asupra comportării la rupere a acestora decât în cazul materialelor metalice. Tabelul 11. STAS 8826 SR EN ISO 899. SR ISO 6602. SR EN ISO 8256. STAS 7310 SR EN ISO 2039. SR ISO 868. STAS 6127 SR ISO 178.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR duratele de condiţionare diferă de la o încercare la alta şi sunt cuprinse în majoritatea cazurilor între 24 şi 96 de ore. ISO 8570. obţinerea epruvetelor pentru încercările mecanice ale polimerilor poate fi diferită de cazul materialelor metalice deoarece polimerii se livrează şi sub formă de material granular sau în stare lichidă nu numai sub formă de semifabricate sau piese finite. În cazul materialelor care ating echilibrul higrometric după durate lungi. STAS 6175. se reglementează prin standarde formarea epruvetelor prin injecţie.1 Principalele încercări ale polimerilor Tipul încercării Denumirea încercării Tracţiune Standardele după care se execută SR EN ISO 527.

iar cele din figura 11.13 b sunt caracteristice materialelor polimerice cu tenacitate bună. începând de la solicitarea corespunzătoare puctului B. corespunzătoare porţiunii OA a curbei. iar pentru solicitările corespunzătoare porţiunii AB comportarea elastică devine neliniară. fig. conform SR EN ISO 527: a − epruveta tip 1.. b − epruveta tip 2. Maşina pe care se execută încercarea trebuie să fie capabilă să realizeze încărcarea cu viteze de 0.12 în funcţie de tipul materialului după cum urmează: cele din figura 11.12 a pentru materiale termoplaste cu alungire redusă.12 d pentru folii şi materiale termoplaste cu alungirea mare. pe epruvetă apare o gâtuire pronunţată. cele din figura 11. 11. 9).unde s-au figurat şi aspectele pe care le capătă epruveta pe parcursul încercării. cel mai frecvent întâlnindu-se curbe de tipul celor prezentate în figura 11.11. secţiunea reală fiind mult mai mică decât cea convenţională. materialul prezintă elasticitate liniară (este valabilă legea lui Hooke). Curba caracteristică convenţională la tractiune CCCT se defineşte la fel ca în cazul materialelor metalice şi prezintă aspecte diferite în funcţie de tipul materialului (v. d – epruveta tip 5 .Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor epruvete plate de forma celor prezentate în figura 11. dar care nu prezintă o limită de curgere aparentă. Reducerea tensiunii pe porţiunea BC este aparentă. deoarece. c − epruveta tip 4. deoarece zona gâtuită se extinde pe aproape toată 243 Fig 11.13 a.12. curbe de tipul celei prezentate în figura 11.2…600 mm/min.13 a se constată că pentru solicitări mici.12 b. să aibă cursa mare (până la 1000 mm) şi mijloace de măsurare a deplasărilor atât de mari. În continuare se produc deformaţii fără creşterea tensiunii (porţiunea CD a curbei). Analizând CCCT din fig. această comportare este specifică materialelor termoplaste încercate la temperatura ambiantă.c pentru materiale termorigide. Epruvetele pentru încercarea la tracţiune a polimerilor.

CCCT tipice pentru polimeri: a – cu limită de curgere aparentă. deoarece porţiunea liniară a CCCT în cazul polimerilor este foarte redusă. 11.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR lungimea calibrată a epruvetei (v. b – fără limită de curgere aparentă − limita de curgere aparentă se determină pentru materiale a căror CCCT este de tipul celei din figura 11. fig. Prin încercarea la tracţiune a polimerilor se determină în mod uzual următoarele caracteristici: − modulul de elasticitate E (modulul lui Young) este panta porţiunii liniare a CCCT .25 % şi εt = 0.13 a. iar uneori chiar poate lipsi. 200 % sau 300 % în funcţie de standardul după care se execută încercarea).la fel ca în cazul materialelor metalice (v. Fig 11.5 %. La epuizarea capacităţii de deformare prin acest mecanism tensiunea începe să crească. fenomenul se explică prin faptul că la aceste solicitări are loc descolăcirea. îndreptarea şi orientarea catenelor după direcţia de solicitare. − limita de curgere convenţională Rp se determină pentru materiale a căror curbă caracteristică este de tipul celei din figura 11. în cazul elastomerilor se determină modulul de elasticitate secant definit ca fiind panta dreptei ce uneşte originea cu un punct de pe CCCT care corespunde unei deformaţii totale date (uzual 100 %.13.4).13 b şi este definită de 244 . distingându-se limita de curgere aparentă superioară ReH (tensiunea corespunzătoare punctului B de pe CCCT) şi limita de curgere inferioară aparentă ReL (tensiunea corespunzătoare punctului C de pe CCCT). modulul lui Young se determină conform SR EN ISO 527 ca pantă a dreptei care trece prin punctele de pe CCCT corespunzătoare deformaţiei totale de εt = 0. scap 3.13 a). deoarece continuarea deformării presupune mărirea distanţelor dintre monomerii lanţului (realizată cu consum de energie mai mare) până în momentul ruperii (porţiunea DE a curbei CCCT).

iar S0 este secţiunea iniţială a epruvetei. rezistenţa la rupere Rm.9) H= m πDh − determinarea durităţii prin metoda Rockwell este la fel ca la materialele metalice. Cele mai utilizate metode sunt. ţinând seama de modul în care este definită Rm în cazul polimerilor şi de faptul că până la rupere materialul suferă deformaţii ce pot depăşi 1000 % această caracteristică nu poate fi utilizată la dimensionarea pieselor. − alungirea procentuală după rupere Ar se defineşte şi se determină la fel ca în cazul materialelor metalice. cu menţiunea că se folosesc scările Rockwell R. forţa de apăsare Fm = 49 N. fig.1…1 %. 490 N sau 961 N fiind aplicată o durată τ = 30 s. adică: F (11. − rezistenţa la rupere Rm este tensiunea corespunzătoare punctului E de pe CCCT.13 b). − determinarea durităţii prin penetrare cu bilă – STAS 5871 se realizează folosind ca penetrator o bilă de oţel cu diametrul D = 5 mm. duritatea H (în N/mm2) se defineşte ca şi duritatea Brinell a materialelor metalice. fenomenul de curgere plastică fiind practic inexistent. M. L. cu deosebirea că aria urmei se calculează pe baza adâncimii de pătrundere a penetratorului: F (11. caz în care se determină ducând o paralelă la porţiunea liniară a CCCT prin punctul corespunzător deformaţiei remanente date (v. care au curba CCCT de tipul celei prezentat în figura 11. 358 N. 138 N. această caracteristică împreună cu limita de curgere sunt importante pentru stabilirea comportării pieselor din materiale polimerice deoarece arată care sunt deformaţiile maxime pe care le poate suferi materialul fără modificarea secţiunii (peste această solicitare apare gâtuirea). cu particularităţi impuse de valorile mai scăzute ale durităţii şi de comportarea vâscoelastică a polimerilor. 11. b) Încercările de duritate ale polimerilor se bazează pe aceleaşi principii ca şi în cazul determinării durităţii metalelor.8) Rm = r . după care se măsoară adâncimea de pătrundere a penetratorului h. S0 unde Fr este forţa de tracţiune în momentul ruperii. prin încercarea la tracţiune se pot determina numai modulul de elasticitate E. şi alungirea după rupere Ar. − alungirea procentuală la limita de curgere Ac este deformaţia specifică totală corespunzătoare limitei de curgere aparente ReH. E sau 245 .9. alte standarde definesc limita de curgere convenţională ca fiind tensiunea corespunzătoare unei deformaţii remanente de 0. În cazul materialelor polimerice reticulate sau cristalinizate.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor SR EN ISO 527 ca fiind tensiunea corespunzătoare unei deformaţii totale εt = x % convenţional alese.

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

K, ce diferă prin diametrul D al pentratorului (de tip bilă de oţel) şi mărimea forţei suplimentare F1 (v. scap 3.10), forţa iniţială F0 fiind aceeaşi (98,1 N); în tabelul 11.2 se prezintă valorile diametrelor penetratoarelor şi valorile forţei totale de apăsare (ce se menţine o durată de 10 s); se precizează că dintre aceste scări, cele mai utilizate sunt scările R şi M.
Tabelul 11.2. Caracteristicile scărilor de duritate Rockwell conform STAS 8826 Caracteristici Diametrul bilei D, mm Forţa totală F0+F1, N (kgf) R 12,7 588,4 (60) Scara durităţii Rockwell L M E 6,35 6,35 3,175 588,4 981 981 (60) (100) (100) K 3,175 1471 (150)

− determinarea durităţii prin metoda Shore se bazează pe utilizarea unui penetrator tronconic sau conic, ce este apăsat de un resort calibrat pe suprafaţa probei şi măsurarea adâncimii lui de pătrundere; durimetrul Shore este un dispozitiv portativ astfel construit încât penetratorul (de forma şi dimensiunile prezentate în figura 11.14) acţionează prin presarea plăcii de bază a dispozitivului pe suprafaţa probei şi este prevăzut cu un aparat indicator gradat de la 0 la 100, 0 corespunzând situaţiei în care penetratorul ar pătrunde complet în material, iar 100 − situaţiei când nu ar pătrunde deloc în material (prin presare, faţa frontală a penetratorului ajunge în planul feţei frontale a plăcii de bază (v. fig. 11.14); duritatea Shore astfel definită este o mărime convenţională, ce poate fi utilizată numai ca un criteriu de recepţie a materialelor; datorită comportării vâscoelastice a polimerilor, standardul SR ISO 868 prevede determinarea fie a unei durităţi instantanee, caz în care citirea trebuie să se facă în cel mult 1 s de la apăsare, fie a unei durităţi ce corespunde unei durate de 15 s de la apăsare; duritatea determinată cu aparatele prevăzute cu penetratorul din figura 11.14 a se numeşte duritate Shore A şi se utilizează în cazul termoplastelor moi şi elastomerilor, iar duritatea determinată cu penetratorul prezentat în figura 11.14 b se numeşte duritate Shore D şi se utilizează în cazul materialelor polimerice dure;

Fig. 11.14. Penetratoarele durimetrelor Shore: a – penetrator Shore A; b – penetrator Shore D 246

Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor

− determinarea durităţii prin metoda Barcol − STAS 11333 se bazează pe acelaşi principiu ca şi metoda Shore, cu diferenţa că diametrul şi lungimea penetratorului sunt mai mici (D = 0,157 mm, H = 0,76 mm), astfel că unei unităţi de duritate Barcol îi corespunde o adâncime de pătrundere de 0,0076 mm; condiţiile privind starea suprafeţei probei (lipsa craterelor, impurităţilor, zgârieturilor) sunt din acest motiv mai severe în cazul metodei Barcol. O corespondenţă aproximativă între durităţile determinate prin metodele Rockwell şi Shore (metodele care au cea mai largă utilizare) este prezentată în figura 11.15.

Fig. 11.15. Comparaţie între scările de duritate definite prin diferite metode

c) Încercările la rupere prin şoc se aplică în special materialelor termoplaste dure, materialelor termorigide şi materialelor compozite (v. cap 12) şi se diferenţiază în principal după tipul solicitării (încovoiere sau tracţiune) şi dispozitivului utilizat pentru încercare. − metoda Charpy - STAS 5871, utilizează ciocanul pendul Charpy de tipul celui folosit şi la metale (v. fig. 3.18.), cu precizarea că energia maximă este de până la 50 J; epruveta uzuală este epruveta tip 1, cu forma şi dimensiunile prezentate în figura 11.16 a, dar se poate efectua şi pe epruveta cu crestătură dublă (fig. 11.16 b), caz în care lovitura se aplică pe faţa perpendiculară pe crestătură; caracteristica mecanică determinată este rezilienţa (v. scap. 3.7), exprimată în J/m2;
247

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

− metoda Izod – STAS 7310 constă din ruperea unei epruvete cu crestătură, încastrată la unul din capete, printr-o lovitură aplicată cu un ciocan pendul la capătul liber, fie pe faţa cu crestătură, după schema prezentată în figura 11.17 a (încercare normală), fie pe faţa opusă crestăturii (încercare cu crestătura inversată); epruveta uzuală este epruveta de tip 1 utilizată la metoda Charpy (v. fig. 11.16), fiind acceptate numai două tipuri de crestături: cu r = 0,25 mm sau cu r =1 mm, ce se practică pe lăţimea b a epruvetei; caracteristica mecanică determinată este rezistenţa la şoc Izod , definită la fel ca rezilienţa în cazul metodei Charpy şi exprimată tot în J/m2;

− metoda Dynstat – STAS 6175 are la bază aceeaşi schemă de încercare ca metoda Izod, cu diferenţa că epruvetele utilizate au dimensiuni mult mai mici (Lxbxh = 15x10x3 mm), iar energia maximă de lovire este de până la 2 J; d) Încercările la fluaj ale polimerilor constau din solicitarea pe durate îndelungate cu sarcini constante în condiţii de temperatură şi umiditate controlate; aceste încercări sunt mai frecvente în cazul polimerilor decât în cazul materialelor metalice deoarece fluajul are loc la temperaturi apropiate de temperatura ambiantă, astfel că şi încercările se efectuează de cele mai multe ori în condiţii de atmosferă standard normală 23/50; solicitările pot fi la tracţiune, (STAS 9046) sau la încovoiere (SR ISO 6602), rezultatele fiind prezentate sub forma curbelor de fluaj ε = f(τ), (timpul la scară logaritmică) pentru diferite valori ale tensiunilor (v. fig. 11.18); cu ajutorul curbelor de fluaj se pot determina, folosind metodele sugerate în figura 11.18, următoarele dependenţe:
248

Fig. 11. 16. Epruvetele pentru încercările la încovoiere prin şoc ale polimerilor; a − normală; b – cu crestătură dublă

Fig 11.17 Schemele încercării la încovoiere prin şoc Izod; a – normală; b – cu crestătura inversată

Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor

− curbele izocronice tensiune – deformaţie, care permit stabilirea deformaţiei după o anumită durată de expunere la o solicitare dată; − curbele izometrice tensiune – timp, care permit stabilirea timpului după care deformaţia atinge o anumită valoare la o solicitare dată; − curbele modulului de fluaj Ef(τ), care, pentru o tensiune σ constantă, se determină cu relaţia: (11.10) E f (τ ) = σ , ε (τ ) în care ε(τ) este valoare deformaţiei epruvetei solicitate cu tensiunea σ, după o durată τ de solicitare.

Fig. 11.18. Curbele de fluaj ε = f(τ) şi curbele derivate din acestea: a – curbe de fluaj; b – curba izometrică; c – curba izocronică; d – curba modulului de fluaj

Criteriile după care se apreciază scoaterea din uz a pieselor din materiale polimerice depind de tipul materalului şi de rolul funcţional al piesei. Aceste criterii pot fi: − ruperea, în cazul materialelor fragile; − creşterea pronunţată a deformaţiilor (fluajul accelerat);
249

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

− atingerea unei deformaţii critice (a cărei valoare este uzual sub 1%); − apariţia unor microfisuri sau modifcarea culorii (albirea suprafeţei). Duratele încercărilor de laborator sunt rareori apropiate de cele reale deoarece duratele de serviciu în unele cazuri depăşesc 50 de ani (de exemplu reţelele de conducte). În aceste situaţii se aplică metode speciale de extrapolare a rezultatelor obţinute prin încercări la durate mai mici (de obicei 6 luni sau 1 an).

11.5. Principalele tipuri de materiale polimerice
11.5.1. Aditivii materialelor polimerice
În practică se utilizează materiale pe bază de polimeri care conţin şi alte substanţe introduse în scopul îmbunătăţirii anumitor proprietăţi şi/sau al reducerii costului; materialele care au la bază polimeri termoplastici sau polimeri termorigizi sunt cunoscute sub denumirea generică de materiale ( mase) plastice. Principalele tipuri de substanţe introduse în polimerii de bază sunt următoarele: − plastifianţii, care micşorează interacţiunea dintre catene, astfel că segmentele de lanţuri moleculare devin mai mobile şi comportarea vâscoelastică se îmbunătăţeşte; − agenţii de reticulare, care crează punţi de legătură între catene şi astfel se îmbunătăţesc proprietăţile de elasticitate şi de rezistenţă; pornind de la acelaşi polimer în funcţie de gradul de reticulare se pot modifica proprietăţile în limite foarte largi; − materialele de umplutură, care nu reacţionează de obicei cu polimerul de bază, ci se distribuie uniform prin amestecare mecanică în masa de bază şi contribuie astfel la creşterea rezistenţei mecanice; se utilizează în mod curent ca materiale de umplutură talcul, praful de cretă, caolinul, rumeguşul de lemn, fibre textile sau celulozice etc.; negrul de fum (particule sferice de carbon cu structură hexagonală) utilizat şi el ca material de umplutură are şi rol activ înfluenţând gradul de reticulare; − coloranţii, care introduşi în materialele polimerice le colorează în masă prin amestecare mecanică. Pe lângă aceste categorii de substanţe care nu lipsesc din nici un material plastic, se mai introduc în funcţie de scop şi alte categorii de substanţe cum ar fi: antistaticele, pentru reducerea electrizării prin frecare, ignifuganţii, pentru reducerea inflamabilităţii, lubrifianţii, pentru uşurarea prelucrării, fungicidele, pentru creşterea rezistenţei la atacul ciupercilor, antioxidanţii, pentru creşterea
250

Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor

rezistenţei la îmbătrânire a materialelor polimerice etc. Pe baza celor arătate se poate explica diversitatea extrem de mare a maselor plastice utilizate în prezent de societatea omenească. O încercare de grupare a celor mai utilizate tipuri după criteriul costului şi al proprietăţilor este prezentată în figura 11.19, în care pentru costul relativ s-a luat ca bază (Cr = 1) costul polietilenei, unul dintre cei mai utilizaţi polimeri.

Fig. 11.19. Principalele categorii de mase plastice

11.5.2. Materialele termoplaste
În această categorie sunt incluse materialele plastice la care polimerul de bază este un termoplast; principalele termoplaste şi caracteristicile lor mai importante sunt prezentate în tabelul 11.3. După structura lanţului molecular, termoplastele pot fi grupate în două categorii: − polimeri la care linia principală a lanţului molecular este formată numai din atomi de carbon, atomii diferiţi sau radicalii ataşându-se prin legături laterale; din această categorie fac parte: poliolefinele (PE, PP), polimerii vinilici (PVC, PS), polimerii acrilici (PAN, PMMA) şi fluoroplastele (PTFE); − polimeri care au în componenţa liniei principale a lanţului şi alţi atomi (de obicei N, O, Si) sau cicluri benzenice; din această categorie fac parte poliesterii (PET, PBT), poliamidele (PA), policarbonaţii (PC), acetalii (POM) etc.
251

Tabelul 11.3. Principalele caracteristici ale unor materiale termoplaste Denumirea materialului Polietilenă de joasă densitate Polietilenă de mare densitate Polipropilenă Polistiren Policlorură de vinil rigid Policlorură de vinil plastifiat Polimetacrilat de metil (plexiglas) Policarbonat Poliamida 66 (Nylon 66) Polioximetilena (acetal) Polietilen teraftalat (răşină poliesterică) Politetrafluor etilena (teflon) Poliacrilonitril (răşină acrilică) Acrilonitril/butadien /stiren Acetat de celuloză (celuloid) Simbol PE−LD PE−HD PP PS ρ, kg/m3 910…940 950…965 900…910 E, N/mm2 120…500 420…1400 500…1900 R m, N/mm2 5…16 Ar, % 200…600 Tv, o C −75 −75 −10 85…100 Tc, o C 115 130 170 Observaţii cristalinizată 40…55 % elastic, rezistentă cristalinizată. 60…80 % elastic rezistentă cristalinizată. 60…70 % mai rigidă decât PE amorf; dur şi fragil amorf; rigid, sensibil la zgârieturi compus vinilic amorf; flexibil, elastic amorf; rigid dur şi rezistent la zgârieturi amorf; rigid şi rezistent la şoc cristalinizată < 60 %; dură, rezistentă şi rigidă cristalinizată < 75 %; rigidă, elastică, rezistentă amorfă sau cristalinizată 30…40%; stabil dimensional cristalinizat < 70 %; coeficient de frecare redus compus acrilic; se trage uşor în fibre amestec de butadien-stiren (elastomer) şi stiren-acrilonitril (termoplast) modificaţie chimică a celulozei (polimer natural)

20…40 700…1300 30…50 200…1000 5…75 10…50 200…500 4…10 80…120 40…60 35…75

1040…1100 2800…3500 20…50

PVC dur 1360...1400 1500…3500 40…60 PVC−P 1150...1250 moale PC PA 66 POM PET PTFE PAN ABS CA − 10…30

125 175… 75…105 212 −40 150 225 230 250 170 255 330 320 − −

PMMA 1180…1220 2700…3500 60…80 1150...1250 2350...2450 1120...1180 900…2800 50…70 50…80

90…105 150 55 −50 73

1370...1430 3000…3500 60…70

1320…1390 2000…2500 40…60 100…2300 2100…2250 350…800 20…40

250…500 85...125 3…5 10…140 5…100 107 125 120

1100...1200 3500…4000 50…60 1040…1700 900…2800 1250...1350 800…2400 20…60 25…50

PP. PC) se comportă vâscoelastic imediat deasupra lui Tv. termoplastele cu cristalinitate parţială (PE. PS. vâscozitatea scade pe măsură ce creşte temperatura atingând la un moment dat valorile corespunzătoare lichidelor. iar la o încălzire mai mare curg plastic. Domeniile de stare ale unor materiale termoplaste Termoplastele se utilizează ca materiale structurale în tehnică datorită caracteristicilor mecanice de rezistenţă relativ bune şi caracteristicilor de tenacitate care în unele cazuri sunt foarte bune. Principalele dezavantaje sunt legate de temperaturile relativ scăzute până la care pot fi utilizate (v. peste această temperatură masa cristalină trece în stare amorfă şi materialul curge plastic (stare vâscoasă). Proprietatea lor de a putea suferi reîncălziri în domeniul de curgere de un număr nelimitat de ori în vederea prelucrării contribuie. 11. ceea ce face ca piesele realizate să fie rezistente la şocuri. termoplastele amorfe ( PVC. tabelul 11. PA) au proprietăţi de rezistenţă – elasticitate care le permit menţinerea formei până la temperatura Tc (v. fig. În figura 11. 11. Fig.3) Excepţie 253 . ale unor termoplaste. la extinderea utilizării lor. de asemenea.20. în funcţie de temperatură.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Comportarea termoplastelor deasupra temperaturii Tv depinde de starea structurală a acestora.20 se prezintă simplificat domeniile de stare.6).

fragile. higroscopice şi nerezistente la apă 35…55 5.3. culoare închisă. Termoplastele se utilizează în tehnică pentru conducte. Tabelul 11. cap. materiale electroizolante etc.% kN/mm2 r Caracterizare 1550 1700 1250 Răşini epoxidice (EP) 1200 * dure. ca matrice pentru materiale compozite * dure. 11. matrice pentru compozite 254 .5. kg/m3 1250 R m. * proprietăţi asemănătoare cu ale UF. deoarece proprietăţile lor de curgere sunt slabe.aldehidice Melamine (MF) − răşini melamin-formaldehidice Răşini poliesterice nesaturate (UP) ρ. culoare deschisă. forme de turnare etc. în timpul fabricării obiectelor se produce reticularea spaţială prin intermediul legăturilor principale ale lanţurilor moleculare prin activare termică sau prin activare chimică (introducerea unui agent de întărire). care. N/mm2 E.4.5…7.4.25 fierbinte. Principalele caracteristici ale unor polimeri termorigizi Polimerul Fenoplaste ( PF) − răşini fenol − formaldehidice (bachelitice) Aminoplaste (UF) răşini ureo. astfel că după prelucrare materialul capătă proprietăţi de rezistenţă şi duritate ce se menţin la o reîncălzire ulterioară până la temperatura de descompunere. Starea iniţială a acestor polimeri obţinuţi prin policondensare este de polimerizare incompletă. lagăre.75 laminare. au stabilitate pe un interval mare de temperaturi (v.2…8.0 1.3). se prelucrează prin metodele metalurgiei pulberilor (v. dar mai puţin sensibile la 35…65 6…7 − zgâriere. utilizate ca răşini de presare * dure şi fragile până la elastice.2…7. utilizate ca răşini pentru presare şi 35…70 7…10 0. fragile. Materialele termorigide Proprietăţile caracteristice maselor plastice termorigide (numite şi duroplaste) sunt date de structura reticulară a polimerului de bază care intră în compoziţia lor. stabile 50…70 6. tabelul 11. datorită structurii lanţului (atomii de H din lanţul polietilenei sunt înlocuiţi de atomi de F). piese cu solicitări moderate şi supuse la şocuri. Principalele tipuri de materiale polimerizate termorigide şi câteva caracteristici ale lor sunt prezentate în tabelul 11. adezivi. utilizate ca răşini de turnare. cu catene ramificate.13). rezistente la şoc. utilizate pentru piese presate sau turnate. A. utilizate ca materialele de acoperire * dure şi fragile până la elastice în 40…90 6. angrenaje. adezivi.3 3 funcţie de gradul de reticulare.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fac fluoroplastele (teflonul).5 − dimensional.

Aditivii cei mai importanţi introduşi împreună cu materialele de umplere în cazul elastomerilor sunt antioxidanţii. răşinile destinate acestui scop pot fi cu întărire la cald (răşini aminoplaste termoreactive) şi răşini cu întărire la rece.4.). pentru cauciucurile uzuale se adaugă 4…5 % sulf. deoarece oxigenul şi ozonul acţionează în timp la fel ca agenţi de reticulare.8).) au rolul de a îmbunătăţi rezistenţa mecanică şi de a ieftini produsele. În tabelul 11. gama întrebuinţărilor fiind mult mai extinsă. În figura 11. cauciuc nitrilic. 255 . 11. fapt ce se datorează în special caracteristicilor de rezistenţă mecanică ale acestor materiale. a căror întărire se realizează prin adăugarea unui agent de reticulare . gradul de reticulare şi implicit caracteristicile de rezistenţă şi elasticitate sunt dependente de cantitatea de sulf. caz în care se folosesc răşini fluide (lichid vâscos) obţinute prin policondensarea ureei cu formaldehidă şi alcool furfurulic (răşini furanice). pulberea de silice (SiO2).Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor În tabelul 11. ceea ce provoacă desfacerea a cca 10…30 % din legăturile duble şi legarea lanţurilor prin punţi de sulf. încolăcite şi slab reticulate aşa cum a fost arătat anterior (v. reticularea este completă.4 sunt indicate numai câteva utilizări specifice ale unor răşini termorigide. cauciuc acrilic. Reticularea slabă a elastomerilor (aşa numita vulcanizare) este un proces activat termic (ti = 120…150 oC). introduşi în masa elastomerului. ce constă din ruperea unor legături duble din linia principală a lanţului şi realizarea unor legături între lanţurile macromoleculare prin punţi constituite din atomi sau grupuri de atomi ai agenţilor de reticulare (în mod uzual sulf. 11. Elasticitatea lor asemănătoare cauciucului natural (poliizopren) a făcut ca denumirea de “cauciuc” să devină generică şi să fie alăturată denumirii elastomerului de bază (de exemplu.scap. cauciuc butilic etc. 11. obţinându-se un material dur şi fragil cunoscut sub numele comercial de ebonită. în timpul proceselor tehnologice de fabricare a produselor.5 se prezintă elastomerii utilizati mai frecvent şi câteva din caracteristicile acestora.5.1 şi fig. Proprietatea de termorigiditate este esenţială în utilizarea răşinilor din această categorie ca lianţi pentru amestecurile de formare din care se realizează formele pentru turnarea pieselor din materiale metalice. talcul şi praful de cretă etc. peroxizi sau amine). Materialele de umplere (negrul de fum. Materialele elastomerice (cauciucurile) Sunt substanţe macromoleculare a căror capacitate de deformare elastică se bazează pe structura constituită din lanţuri moleculare lungi.4. împreună cu alţi aditivi. ceea ce are ca efect scăderea elasticităţii şi fragilizarea materialului.21 se prezintă reacţia de vulcanizare cu sulf a cauciucului natural. iar dacă se introduce 45 % sulf.

21. După tipul lanţului macromolecular elastomerii se împart în patru grupe: − grupa R cuprinde polimerii cu lanţ nesaturat ale căror proprietăţi se modifică prin reticulare.5. % 100…600 100…500 100…800 100…400 100…500 100…500 100…200 100…800 100…400 Temperaturi de exploatare c i t max . 11.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. Schema procesului de vulcanizare a cauciucului natural cu sulf Tabelul 11. i t max − temperatura maximă de serviciu la expunere inermitentă. oC −30…−60 −20…−50 −10…−40 −10…−50 −20…−50 −20…−40 −20…−40 0…−20 −50…−80 R 60 70 80 70 70 80 175 60 200 100 100 140 130 130 150 250 80 275 M U Q c t max − temperatura maximă de serviciu la expunere continuă. Caracteristicile principale ale unor elastomeri Elastomerul Cauciuc natural (NR) Butadien – stiren (SBR) Cauciuc butilic (IIR) Cauciuc nitrilic (NBR) Cloropren (CR) Polietilenă clorosulfonată (CSM) Elastomeri polifluorurati (FPM) Cauciuc poliuretanic (EU) Cauciuc siliconic (Q) Grupa R m. din care rezultă că particularităţi deosebite din punct de vedere al temperaturilor de serviciu prezintă siliconii.22 c). − grupa U cuprinde poliuretanii. 11. care pot fi liniari (v. fig.5. obţinându-se diferite tipuri de materiale polimerice.22 a. a cărui structură este prezentată în figura 11. 256 . oC t max . oC tmin. valenţele libere ale lanţului siloxanic pot fi completate cu radicali organici.22 b) sau reticulaţi (v. Acestea sunt materiale polimerice la care linia principală a lanţului molecular este lanţul siloxanic. − grupa M cuprinde polimerii cu lanţ saturat. N/mm2 4…25 4…25 4…15 4…18 4…20 4…12 7…15 15…30 3…10 Ar. fig. 11. numite generic polisiloxani. − grupa Q cuprinde cauciucurile siliconice. Exemple de elastomeri din fiecare grupă sunt date în tabelul 11.

231 duritate Barcol. 237 fenoplaste. sunt neinflamabile. 250 material elastomeric (cauciuc). 249 curbe izometrice. 235 formare epruvete.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Fig. nehigroscopice. deoarece îmbină proprietăţile de elasticitate ale materialelor organice cu stabilitatea termică şi chimică a materialelor anorganice (de exemplu. 233 statistic. pot fi utilizate şi la temperaturi de 800 oC). 11. 256 masă moleculară. 250 alungire la limita de curgere. Structura chimică a siliconilor: a – lanţul siloxanic. 11. 242 funcţionalitate. geluri. 245 aminoplaste. 229 lanţ siloxanic. nu dezvoltă gaze toxice prin ardere şi aderă la suprafeţele metalice. 241 condiţionarea epruvetelor. fig. 234 curba modulului de fluaj. 233 constantă de relaxare. lacuri sau uleiuri siliconice. elastomeri (cauciuc siliconic). 231 grad de cristalinitate. 233 disproporţionare. 230 homopolimer. grefat. 235. siliconii se pot prezenta sub formă de materiale rigide. 233 izotactic. 254 fibrilă. b – polisiloxan cu molecule liniare. bloc. Cuvinte cheie agent de reticulare. 249 curbă termo-mecanică. pentru durate scurte. 233 conformaţie. 233 lanţ molecular (catenă). 250 atactic. fiind utilizate în industria aerospaţială. 250 antistatic. 254 antioxidant. 246 elastomeri.19). c − polisiloxan reticulat Materialele pe bază de siliconi fac parte din categoria materialelor plastice de înaltă performanţă (v.22. 236 curbe izocronice. 255 . din acelaşi motiv îşi menţin proprietăţile de elasticitate într-un interval mare de temperaturi. 241 configuraţie. 233 atmosferă standard. 235 cristalite. 230 material de umplutură. de gradul de polimerizare şi de gradul de reticulare. 239 copolimer. 234 grad de polimerizare. 247 duritate Shore. la realizarea echipamentelor pentru zonele arctice etc. 249 257 dendrimer. În funcţie de tipul radicalilor ataşaţi lanţului siloxanic.

1989 8. 233 steroizomer. 256 sindiotactic. OIDCM. 254 răşini poliesterice.. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. Techinques de l’Ingenieur. 1983 2. * * * Culegere de standarde române comentate CSCM – Mp4. Fundamente. 241 rezilienţa. 229 plastifiant.a. 232 relaxarea tensiunilor. New York. 232 reacţie în trepte. Materiale termoplastice şi materiale termorigide.. 230 polidispersitate. Shackelford J. 250 poliadiţie. Lugsheider E. 255 Bibliografie 1. Bucuresti. Editura Didactică şi Pedagogică. Printice Hall. Krawczak P.S. Timişoara 1999 4. Zecheru Gh.. 1995 5. 254 reacţie în lanţ. Essais mecaniques des plastiques. Bucureşti. * * * Culegere de standarde române comentate CSCM – Mp5. 232 policondensare. 235 polimerizare.. Paris. Studiul si ingineria materialelor. IPG Ploiesti. H. 236 vâscoelasticitate. OIDCM. Massachusetts. 239 vulcanizare. Constantinescu D. 237 tranziţie sticloasă (vitroasă). s. 1995 10. New Jersey. Elements of Materials Science and Engineering. Van Vlack L. Bucureşti. The Science of Engineering Materials. 233 structură amorfă. 235 silicon. 248 segment de lanţ molecular. 247 rezistenţă Dynstat la şoc. Saban R. şi Ciocea N. O. Editura Tehnică. 248 rezistenţă Izod la şoc. 1999 3. Stiinţa materialelor. 1998 11.. Addison-Wesley Reading. Mitelea I. 237 termorigide (duroplaste). Smith Ch. Stiinţa materialelor în construcţia de maşini. Terminologie şi metode de analiză şi încercări. Introduction to Materials Science for Engineers. Macmillan Publishing Company.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR melamine. partea a doua. 234 temperatură de curgere. 254 monomer. Materiale plastice. 231 răşini epoxidice. Materiale plastice. 236 termoplaste. Vasilescu D. 232 polidispersie. Manualul inginerului. Tillmann W. 1998 258 . 231 polietilenă. AM 3510. 1985 9.. 229 polimer reticulat. Bucuresti. 1986 7. Tehnologia materialelor. 233 sferulită. * * * Hütte. Inc. 1988 6. Sixt Edition. 229 polimer. Editura Sudura.

d) în timpul procesului de creştere a catenelor ambele capete ale lanţului sunt libere? T.11.11. Care dintre afirmaţiile următoare despre copolimeri sunt adevărate: a) sunt rezultatul unirii unor monomeri de acelaşi tip.1. c)după dispunerea monomerilor pot fi copolimeri statistici.11. Cum se realizează întreruperea reacţiei de polimerizare: a) prin introducerea unui radical care reacţionează cu monomerii liberi şi consumă energia necesară continuării reacţiei de polimerizare.4. d) polimerii care se formează prin poliadiţie au de obicei în lanţurile principale şi alţi atomi decât carbonul? T11. b) prin unirea capetelor libere a două catene. c) polimerii obţinuţi prin policondensare au compoziţie chimică diferită de a monomerilor din care provin. c) este o reacţie în trepte care decurge fără eliminarea unei substanţe cu molecula mică.11.11. Care dintre următoarele afirmaţii despre polimeri sunt adevărate: a) sunt substanţe organice micromoleculare care conţin mai multe componente. Care dintre afirmaţiile următoare despre reacţia de polimerizare sunt advărate: a) este o reacţie în trepete care necesită activare energetică la fiecare secvenţă. c) prin polimerizare se obţin substanţe a căror compoziţie chimică diferă de a monomerilor din care provin. d) prin transferul de la un lanţ la altul a unui unui atom de H care reface legătura dublă C = C a monomerului? T. b) este procesul prin care două molecule organice identice reacţionează pentru formarea unei molecule complexe. b) sunt rezultatul unirii în lanţul macromolecular a unor monomeri diferiţi.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Teste de autoevaluare T. b) este o reacţie în lanţ ce se iniţiază în prezenţa unei substanţe introduse special în acest scop.2. Prin ce se caracterizează reacţia de poliadiţie: a) este procesul prin care două molecule organice identice reacţionează pentru formarea unei molecule complexe.5. b) sunt compuşi chimici (în marea majoritate a cazurilor organici) cu molecule de dimensiuni mari. d) după 259 .6. b) este o reacţie în lanţ la fel ca polimerizarea. c) prin răcirea bruscă a amestecului de reacţie. copolimeri grefaţi şi copolimeri bloc. d) numărul de unităţi structurale din lanţul macromolecular reprezintă gradul de polimerizare? T. d) creşterea lanţului macromolecular se realizează prin formarea de noi legături în urma reacţiilor de condensare (reacţie în trepte)? T. Prin ce se caracterizează reacţia de policondensare: a) este procesul prin care două molecule organice diferite reacţionează pentru formarea unei molecule complexe. c) numărul de monomeri din lanţul macromolecular reprezintă gradul de polidispersie moleculară.3.

d) pot fi încălzite în vederea prelucrării de un număr nelimitat de ori ? T.8.11. Care dintre mecanismele prin care se produce deformarea polimerilor sunt caracteristice termoplastelor şi elastomerilor: a) îndreptarea.11.11. c) polimeri liniari.11. c)desfăşurarea şi decuplarea 260 .14.7.11.12. b) polimeri isotactici. c) se utilizează numai în stare vitroasă. d) la distribuţia monomerilor diferiţi în cadrul lanţului macromolecular? T.9.11.11. b) are loc înmuierea prin reducerea pronunţată a vâscozităţii. b) la forma moleculelor monomerilor din componenţa catenelor. La ce se referă noţiunea de configuraţie în cazul structurii polimerilor: a) la relaţia de ordine a unităţilor structurale în cadrul lanţului macromolecular dată de legăturile chimice. b) ruperea legăturilor intermoleculare. complet amorfă sau parţial cristalină. c) la poziţia relativă a doi monomeri vecini realizată prin rotirea în jurul legăturii simple dintre atomii de carbon. catenelor. La ce se referă noţiunea de conformaţie în cazul structurii polimerilor: a) la relaţia de ordine a unităţilor structurale în cadrul lanţului macromolecular. c) la gradul de ramificare a catenelor.11. d) se durifică pe măsură ce creşte temperatura prin creşterea gradului de reticulare? T. c) îşi menţin proprietăţile înalt elastice până aproape de descompunere. b) sunt substanţe macromoleculare cu grad mare de reticulare. polimeri statistici şi polimeri grefaţi. b) la forma pe care o capătă lanţurile macromoleculare. Care dintre afirmaţiile următoare despre termoplaste sunt adevărate: a) sunt substanţe macromoleculare cu structura liniară sau ramificată. copolimeri atactici sau copolimeri isotactici? T. d) la numărul şi radicalilor liberi din unitatea structurală? T. d) la zonele cu structură complexă ce ce rezultă prin prin unirea mai multor fibrile în jurul unui nucleu? T. c) se prelucrează într-o stare de polimerizare incompletă. c) la forma cristalitelor rezultate prin presare.11.10.13. Care sunt tipurile de polimeri după modul de dispunere a grupelor laterale faţă de lanţul principal: a) polimeri isotactici. Care dintre afirmaţiile următoare despre termorigide sunt adevărate: a) sunt substanţe macromoleculare cu structura ramificată. Cum se comportă elastomerii la încălzire: a) odată cu creşterea temperaturii deformarea elastică se produce la solicitări mai mici. la o reîncălzire ulterioară nu se mai atinge starea vâscoasă? T.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR dispunerea monomerilor pot fi: steroizomeri. b) la ordonarea pe anumite zone prin alinierea unor segmente de lanţ. b) pot fi încălzite în vederea prelucrării o singură dată. polimeri atactici şi polimeri sindiotactici. La ce se referă noţiunea de sferulită în cazul structurii polimerilor: a) la formaţiunile structurale constituite prin încolăcirea unui lanţ molecular. polimeri reticulaţi şi polimeri cristalini? T.

c) materialul cu comportare vâscoelastică se deformează la solicitare constantă până la atingerea unei stări staţionare. d) limita de curgere aparentă Re? T. b) modificarea distanţelor dintre monomeri. Care dintre afirmaţiile următoare despre vâscoelasticitate sunt adevărate: a) este capacitatea polimerilor de a-şi menţine deformaţia elastică la reducerea vâscozităţii.11. c) la menţinerea epruvetelor într-o atmosferă standard o durată suficientă pentru atingerea echilibrului termic şi higrometric? T. În ce condiţii are loc relaxarea tensiunilor în cazul polimerilor: a) în cazul solicitărilor la care deformaţiile şi temperatura se menţin constante. În ce domeniu de temperaturi variază puternic modulul de elasticitate E: a) la temperaturi T < Tv. d) ruperea legăturilor intermoleculare? T. Care sunt caracteristicile mecanice determinate prin încercarea la tracţiune ce prezintă importanţă pentru proiectarea pieselor din materiale polimerice: a) rezistenţa la tracţiune Rm.15. d) la temperaturi Tv < T >Tc? T.11.19.21. b) alungirea procentuală la curgere Ac.16.11. d) materialul cu comportare vâscoelastică se deformează la solicitare constantă până la rupere? T. La care tip de polimeri se înregistrează variaţia cea mai mare a modulului de elasticitate E cu temperatura: a) la polimerii cu grad mare de cristalinitate. b) în cazul solicitărilor la temperatură variabilă.20. c) decuplarea catenelor.11.18.17. b) la temperaturi T > Tc. b) la polimerii puternic reticulaţi. c) în cazul menţinerii constante a temperaturii şi a forţelor exterioare.22. b) se măsoară diametrul urmei lăsate de penetrator pe suprafaţa probei şi se calculează duritatea ca raport dintre forţa de apăsare şi aria urmei.18. d) în cazul creşterii temperaturii şi menţinerii constante a forţelor exterioare? T. c) alungirea procentuală la rupere Ar. Care dintre afirmaţiile următoare despre metoda Shore de determinare a durităţii polimerilor sunt adevărate: a) metoda se bazează pe utilizarea unui penetrator tronconic sau conic ce este apăsat de un resort calibrat pe suprafaţa probei. c) la polimerii nereticulaţi.11.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor catenelor.11. La ce se referă noţiunea de condiţionare a epruvetelor pentru încercări mecanice: a) la prelucrarea mecanică în condiţii care să asigure o anumită precizie şi rugozitate a suprafeţelor. Care dintre mecanismele prin care se produce deformarea polimerilor sunt caracteristice termorigidelor: a) alunecarea relativă a catenelor. d) la polimerii cu structură complet amorfă? T. b) reprezintă capacitatea polimerilor de a căpăta deformaţii elastice variabile în timp sub acţiunea solicitărilor constante. b) la realizarea epruvetelor prin presare în condiţii standardizate.11. c) se măsoară adâncimea de pătrundere iar scala de duritate Shore are 100 261 . d) alunecarea relativă a catenelor? T. c) la temperaturi t < ta.

UF. PP. PVC−P. EP. MF. CSM.29. definită ca fiind energia absorbită prin ruperea epruvetei şi exprimată în J. PET. ABS. b) NR. PA66. ABS. d) UP. NR. UF.11. Care dintre următoarele mase plastice aparţin termoplastelor: a) polietilena. b) UP. Q? 262 . d) caracteristica mecanică determinată este rezistenţa Izod la şoc. UP. PC. PE-LD. MF. FPM.23. PP. ABS.30.24. CR. definită la fel ca rezilienţa în cazul metodei Charpy şi exprimată în J/m2? T. d) EU. NBR. b) constă din ruperea unei epruvete cu crestătură încastrată la unul din capete printr-o lovitură cu un ciocan pendul aplicată la capătul liber fie pe faţa cu crestătură fie pe faţa opusă crestăturii. PTFE. PTFE.? T.11. IIR. MF. PET. b) încercările se efectuează numai prin solicitarea la tracţiune la temperaturi ridicate. PC. d) PTFE. PC.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR de unităţi. ABS. epruvetele fiind diferite. c) POM. FPM. UP. d) încercările se efectuează de cele mai multe ori în condiţii de atmosferă standard normală 23/50? T.11. PET.27. PAN.11. PTFE. b) PP. PP. PVC−P. valoarea 0 corespunâznd pătrunderii totale a penetratorului. Q. PET. PAN. c) PE-LD. În care dintre enumerările următoare materialele termoplaste sunt în ordinea crescătoare temperaturii de vitrifiere: a) PE−HD. c) răşinile alchidice. PET.11. Care dintre afirmaţiile următoare despre încercările la fluaj ale polimerilor sunt adevărate: a) încercările sunt mai frecvente în cazul polimerilor decât în cazul materialelor metalice. PE-LD. PVC−P.31. UF. c) caracteristica mecanică determinată este rezistenţa Izod la şoc. b) poliamidele. CSM. IIR.11. Care dintre afirmaţiile următoare despre metoda Izod de încercare la încovoiere prin şoc sunt adevărate. CR. c) EU. PF. b) PE−HD. În care dintre enumerările următoare materialele plastice termorigide sunt în ordinea descrescătoare a rezistenţei la rupere Rm: a) UF.26.11. Care dintre următoarele mase plastice aparţin termorigidelor: a) fenoplastele. d) siliconii? T. d) duritatea Shore este o mărime convenţională ce poate fi utilizată numai ca un criteriu de recepţie a materialelor? T. d) siliconii? T. ABS. Care dintre următoarele mase plastice aparţin termoplastelor: a) răşinile acrilice. a) se utilizează aceeaşi schemă de solicitare ca la încercarea Charpy. d) polistirenul? T.28. EP. b)poliuretanii liniari. MF? T. În care dintre enumerările următoare materialele elastomerice sunt în ordinea crescătoare a temperaturii maxime de serviciu la expunere continuă: a) CR. PET. c) PE−HD.11. b)fenoplastele. c)policarbonaţii. PAN.25. PP. MF.11.EP. c) aminoplastele. PET. d) UP. c) încercările se efectuează prin solicitarea la tracţiune sau la încovoiere. PP? T. PAN. În care dintre enumerările următoare polimerii sunt în ordinea crescătoare a modulului de elasticitate (valoarea medie a intervalului de variaţie): a) PE-LD. PMMA. ABS .

1.06 g/mol . ∑ N i M i = 12020 ⋅ 10 4 .2.11.6 Cu valorile astfel determinate. cap. 28. g/mol Numărul de lanţuri Ni Masa moleculară medie pe interval Mi. utilizând aceste date.6.01 + 4·1. se calculează mai întâi masa moleculară medie Mi pentru fiecare interval.3). 5180 .2) şi (11. se obţine: 90000 ≅ 3207 . aplicând relaţia (10. produsele NiMi şi N i M i2 şi se completează coloanele corespunzătoare din tabelul 11.1). să se calculeze masa moleculară medie în funcţie de fracţia masică ( M m ) şi masa moleculară medie în funcţie de fracţia numerică ( M n ). Să se calculeze gradul de polimerizare a unui lot de polietilenă de mare densitate PE−HD pentru care s-a determinat experimental o masă moleculară medie de 90000 g/mol Rezolvare Gradul de polimerizare n se determină cu relaţia (11. g/mol Ni M i N i M i2 (0 . Datele iniţiale şi rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A.11.2 Intervalul maselor moleculare. Determinările experimentale de masă moleculară asupra unei probe de polimer au condus la datele prezentate în coloanele 1 şi 2 ale tabelului 11. 20000] (20000 . Aplicând relaţiile (11.2) şi (11.825·1010 1600 15000 240·105 36·1010 (10000 .Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Aplicaţii A.3) rezultă : ∑ Ni ∑ N i M i2 ≅ 303 ⋅ 1010 . 30000] 2400 25000 600·105 150·1010 (30000 . 10000] 330 5000 495·104 0. rezultă: = 5180 . calculând mai întâi masa monomerului etilenă (C2H4) cu datele din tabelul 1.01 = 28. 40000] 700 35000 245·105 85. Mm = ≅ 25208 g/mol şi M n = 12020 ⋅ 10 4 263 303 ⋅ 1010 12020 ⋅ 10 4 ≅ 23205 g/mol.6. n= Tabelul 11.1): M C 2 H 4 = 2·12.75·1010 150 45000 675·104 30.11.1).1 (v.06 A. 50000] Rezolvare Pentru calculul celor două mărimi prin care se poate caracteriza masa moleculară medie a polimerului se utilizează relaţiile (11.375·1010 (40000 .

5 N/mm2.11. După menţinerea benzii în poziţie întinsă o durată τ1 = 90 zile.4. Relaţia dintre viteza de relaxare a tensiunilor din materialele polimerice şi temperatură este de tip Arrhenius: T .6 − ≅ 2.3. după menţinerea ei (în stare întinsă) o durată τ3 = 40 zile la t3 = 30 oC. rezultă: 264 − Ea k BT τ −τ − 1 0 τ rt 90 − 42 60.6 .5 N/mm2. 11 ln 5.6). astfel încât în bandă se generează tensiuni normale de întindere σ0 = 11 N/mm2. Rezolvare a) Aplicând relaţia (11. prelucrată.11 ) v rσ = v rσ o e în care vrσ 0 este o valoare de referinţă a vitezei de relaxare.5e ≅ 2. dependentă de tipul materialului.11.3. Rezolvare Constanta de relaxare a tensiunilor pentru banda de cauciuc se poate determina cu ajutorul relaţiei (11. kB = 13. (11.6).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR A. iar T – temperatura materialului (în K). care s-a relaxat la nivelul σ1 = 6 N/mm2. sub forma: τ rt = 0 .10−24 J/K. la t2 = 25 oC şi la t3 = 30 oC pentru o bandă de cauciuc. pentru datele din enunţ. b) Să se determine nivelul tensiunilor din bară. Să se determine constanta de relaxare a tensiunilor pentru această bandă şi intensitatea tensiunilor din banda de cauciuc după menţinerea în poziţia întinsă o durată τ1 = 90 zile. după menţinerea barei o durată τ1 = 60 zile la t1=20 oC sau o durată τ2 = 50 zile la t2 = 25 oC. acelaşi rezultat putând fi obţinut şi astfel: σ = σ 1e = 5. după care capetele benzii se fixează. ca la rezolvarea aplicaţiei A. după acest timp tensiunile din bandă atingând nivelul σ1 = 5. Ea – energia de activare a procesului de relaxare. Banda se menţine în această stare la ta o durată τ0 = 2 zile.81. ţinând seama de datele din τ enunţul aplicaţiei. A.5 tensiunile se relaxează la nivelul σ = σ 0 e τ − 1 τ rt = 11e − 90 60. ştiind că în aceasta s-a generat o tensiune de întindere σ0 = 12 N/mm2. O bandă de cauciuc cu (secţiunea dreptunghiulară) este supusă la tracţiune. a) Să se determine valorile constantei de relaxare a tensiunilor la t1 = 20 oC.6 zile.5 N/mm2. înlocuind datele din enunţ se obţine σ ln 0 σ1 42 τ rt = = 60.11.

7 ≅ 5. Viteza de relaxare a tensiunilor este invers proporţională cu durata menţinerii materialului la o temepratură T şi.6 zile. corespunzătoare relaxării tensiunilor la temperaturile t1 = 20 oC şi t2 = 25 oC.3 ⋅ 10 − 20 J. 3⋅10 −20 σ 3 = σ 0e τ − 3 T τ rt3 = 12e − 40 49.6 zile k B T3 b) Tensiunile din banda de cauciuc menţinută o durată τ3 = 40 zile la o t3 = 30 C (T3 = 303 K) vor fi: T τ rt3 4 . τ rt2 = 2 = = 72. şi 1 1 72.4 N/mm2.12) k BT Considerând datele din enunţul aplicaţiei. În aceste circumstanţe. τ0 pentru aplicaţia considerată.11) devine: E T τ rt = τ 0 e a . (11.8⋅10 ⋅303 = 45. se obţine sistemul de ecuaţii (cu necunoscutele τ0 şi Ea): τ 1 E a = k B T1 ln rt τ0 τ 2 E a = k B T2 ln rt .1 zile. v rσ = C . C şi τ0 fiind constante. 6 5 T2 ln τ rt2 − T1 ln τ rt2 T τ0 = e T2 − T1 = 0.1 − 293 298 =e 298 ln 72 .Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor τ1 τ 60 50 T T T = = 86. iar τ rt constanta de T 0 τ0 τ rt τ rt1 = T relaxare la temperatura T. acest sistem are soluţia: Ea = 1 1 − T1 T2 T T T kB ln T τ rt1 τ T2 rt = 13. ca urmare. τ rt1 şi τ rt2 fiind σ 12 σ 12 ln 0 ln ln 0 ln 6 6 σ1 σ1 o constantele de relaxare a tensiunilor la t1 = 20 C (T1 = 293 K) şi t2 = 25 oC (T2 = 298 K). relaţia (11. se pot scrie 1 1 T T T relaţiile: vrσ = C .2 ln = 4.00156 zile Constanta de relaxare a tensiunilor la t3 = 30 oC (T3 = 303 K) are valoarea: E − 24 = τ 0 e a = 0.00156e 13. 265 .8 ⋅ 10 −24 86.1− 293 ln 86 .

densitatea polietilenei necristalizate este ρ0 = 900 kg/m3. Rezolvare Considerând că densitatea polietilenei creşte liniar cu gradul de cristalinitate X.5. Cristalele moleculare de polietilenă (polietilena cu gradul de cristalinitate 100%) au densitatea ρ100 = 1010 kg/m3. polietilena comercială de înaltă densitate PE−HD are densitatea ρPE-HD = 960 kg/m3.11.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR A. Să se estimeze gradele de cristalinitate ale PE-LD şi PE-HD. rezultă: ρ − ρ0 (11. polietilena comercială de joasă densitate PE−LD are densitatea ρPE-LD = 920 kg/m3.13) X = 100 X ρ100 − ρ 0 Aplicând această relaţie se obţine pentru cazurile considerate în enunţul aplicaţiei: 920 − 900 960 − 900 X PE −LD = 100 = 18% şi X PE −HD = 100 ≅ 55% 1010 − 900 1010 − 900 266 .

În funcţie de caracteristicile structurale.) şi masele plastice aglomerate. Co. Introducere Materialele compozite reprezintă o clasă modernă de materiale cu structura eterogenă. cermeturile.1. acid salicilic fin dispersat. în concentraţii volumice de până la 95 %.) şi liant (răşină fenolică. materialele dure. Te etc. B. În această categorie sunt incluse materialele organice stratificate. bile de sticlă. Mo etc. pulberi metalice etc. care sunt puternic legate între ele şi conlucrează eficient pentru a conferi ansamblului structural caracteristici superioare celor proprii componentelor solitare. având structura alcătuită dintr-o fază oxidică − ceramică (Al2O3. într-o matrice metalică (Fe.) – în care sunt înglobate particulele unui material de umplutură (rumeguş de lemn. materiale textile etc. În această categorie sunt incluse: betonul. având structura alcătuită din particule fine de carburi metalice (WC. TaC etc.). răşină epoxidică etc. Cr. materialele compozite pot fi împărţite în mai multe categorii: A. Ni. lemn. ZrO2 etc. TiC. Ni.).) sau termoplast (polimetacrilat de metil. Materialele compozite stratificate au structura alcătuită dintr-un material suport dispus în straturi solidarizate cu un material de legătură (liant).) înglobate. având structura alcătuită din starturi multiple de material organic (hârtie. Materialele compozite cu granule (agregatele compozite) au structura alcătuită dintr-un material matrice în care sunt înglobate granule (particule) din unul sau mai multe materiale. carton. în concentraţii volumice de până la 80 %.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite Capitolul 12 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR COMPOZITE 12. polipropilenă. poliamidă. politetrafluoroetilenă etc. într-o matrice metalică (Co. răşină 267 .) înglobată. alcătuită din două sau mai multe materiale componente. având structura alcătuită dintr-un material macromolecular de bază − duroplast (răşină fenolică.

b − lemn. de tipul răşinilor poliesterice nesaturate sau răşinilor epoxidice). răşină ureoaldehidică etc. un material duroplast. iar fibrele sunt polimerice (poliamide de tip Kevlar. orientate sau neorientate). carbură de siliciu. Nylon sau Aramid). anorganic (ceramică pe bază de Al2O3. Pentru majoritatea materialelor din această categorie matricea este un material organic macromolecular (de obicei. din oţel sau fontă). Cu.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR melaminformaldehidică. betonul armat şi. ciment sau beton) sau metalice (diverse metale sau aliaje). Mo. de carbon (grafit) sau metalice (W. Materialele compozite cu fibre au structura alcătuită dintr-un material de bază (matrice) în care sunt înglobate fibre individuale (scurte sau lungi. nitrură de siliciu). carbură de siliciu. având structura alcătuită din unul sau mai multe straturi de material oxido-silicatic depuse pe un suport metalic (de obicei. Fig. Structurile unor materiale compozite uzuale: a − beton. în prezent fiind folosite frecvent fibrele fine (trihite. care asigură conlucrarea (cooperarea) acestor 268 .). Ni. carbură de B. C.1. ceramice (alumină. împletituri de fibre sau straturi de fibre din diferite materiale. Cr.1. c − poliester armat cu fibre de sticlă Cele mai utilizate materiale din această categorie sunt compozitele polimerice armate cu fibre de sticlă. Fe etc.) şi materialele metalice emailate (materialele anorganico − metalice). fier sau grafit. Imaginile structurilor câtorva materiale compozite folosite în tehnică sunt prezentate în figura 12. whiskers) cu structură de monocristale perfecte din alumină. 12. Estimarea caracteristicilor fizico − mecanice ale materialelor compozite Caracteristicile de utilizare ale materialelor compozite sunt determinate esenţial de natura şi intesitatea legăturilor ce se realizează între materialele componente ale structurii acestora. de sticlă. lemnul.2. Ta. ca material compozit natural. oxid de Be. 12.

269 . materialul compozit are structura alcătuită dintr-o matrice în care sunt înglobate fibre dispuse paralel şi este solicitat la tracţiune axială pe o direcţie perpendiculară pe direcţia de dispunere a fibrelor. materialul este un agregat compozit solicitat la tracţiune monoaxială. se consideră. dacă structura zonelor de legătură asigură conlucrarea perfectă a materialelor componente ale acestuia. în funcţie de caracteristicile materialelor componente şi de raportul concentraţiilor acestora în structura compozitului. un material compozit este bine realizat. cât şi structurile zonelor de legătură (interfaciale) dintre materialele componente. B.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite componente. Imaginile microscopice ale suprafeţelor de rupere la tracţiune ale unui material compozit de tip poliester armat cu fibre de sticlă: a − cu legături insuficiente între matrice şi fibre. b − cu legături puternice între matrice şi fibre Pentru a prezenta modul în care se pot estima caracteristicile fizico − mecanice ale unui material compozit. aşa cum se arată în schema prezentă în figura 12.2.2.12. materialul compozit are structura alcătuită dintr-o matrice în care sunt înglobate fibre dispuse paralel şi este solicitat mecanic la tracţiune axială în lungul fibrelor. când se analizează structura unui material compozit se iau în considerare atât structurile materialelor componente. Ca urmare. Dacă un material compozit alcătuit dintr-o matrice (M) în care sunt înglobate fibre (f) dispuse paralel este solicitat la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor de o forţă Fc. caracteristicile distribuţiei (dispunerii) acestor componente şi raportul concentraţiilor lor (masice sau volumice). care produce deformarea elastică a compozitului şi a materialelor sale componente. care evidenţiază dependenţa dintre comportarea la rupere a unui material compozit de tip poliester armat cu fibre de sticlă şi calitatea legăturilor realizate între matrice şi fibre. fapt care se poate deduce cu uşurinţă comparând imaginile microstructurilor prezentate în figura 12. comportarea sa poate fi descrisă astfel: • deformaţiile (alungirile) specificie (de natură elastică) ale matricei εM. trei cazuri distincte: A. Fig.3. C. A.

cunoscând valorile modulelor de elasticitate longitudinală ale materialele componente M şi f. porţiunea din SC ocupată de fibre are aria Sf = SCvf.4.3.5) permite estimarea modulului de elasticitate longitudinală al unui material compozit.5) EC = EM(1 − vf) + Efvf. Schema comportării unui material compozit cu fibre dispuse paralel la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor Fig. 12.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fibrelor εf şi compozitului εC pe direcţia de aplicare a forţei Fc sunt egale: (12. iar fracţia volumică a fibrelor în aceasta este vf. • dacă EM. determinată de existenţa legăturilor intime dintre ele. 12.2) εM = M . iar porţiunea din SC ocupată de matrice are aria SM = SC(1 − vf) şi se pot scrie relaţiile: (12. ε f = EM Ef EC • forţa Fc se distribuie pe M şi f existente în structura compozitului. iar σM. se poate aplica legea lui Hooke şi rezultă relaţiile: σf σ σ şi ε C = C . fibrelor şi compozitului.1) εM = εf = εC . această condiţie (numită condiţia de izodeformaţie) fiind respectată datorită conlucrării componentelor M şi f. (12. în fibre şi în compozit. Fig. Ef şi EC sunt modulele de elasticitate longitudinală ale matricei.3) Fc = FM + Ff. σf şi σC sunt tensiunile normale (pe direcţia de acţiune a forţei Fc) generate de solicitarea mecanică în matrice. o parte FM fiind preluată de matrice şi o parte Ff − de fibre: (12.4) σCSC = σMSM + σfSf ⇒ σC = σM(1 − vf) + σfvf. Această relaţie este valabilă dacă fracţia 270 . (12. Schema conlucrării componentelor M şi f ale unui material compozit supus la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor Relaţia (12. • dacă secţiunea (transversală) portantă a compozitului are aria SC.

rezistenţa la rupere * * corespunde rezistenţei la rupere a matricei RmM ( RmM > RmM. aşa cum se arată în schema prezentată în figura 12. deoarece o mare parte din materialul matricei se află în afara zonelor de acţiune ale fibrelor şi se deformează liber. relaţia (12.6) este valabilă dacă vf este suficient de mare.4) şi (12. în consecinţă. relaţia (12.1). compozitul trebuie să se caracterizeze printr-o densitate suficient de mare a fibrelor (fracţia volumică a fibrelor trebuie să fie suficient de mare).5).4. cum ar fi: coeficientul de difuzie D. RmM fiind definită prin tensiunea care produce matricei o deformare specifică egală cu cea la care survine ruperea fibrelor. Dacă un material compozit alcătuit dintr-o matrice (M) în care sunt înglobate fibre (f) dispuse paralel este solicitat la tracţiune monoaxială de o forţă Fc normală la fibre.6. Aşa cum sugerează schema din figura 12. evidenţiind următoarele aspecte: • dacă materialul este lipsit de fibre (vf = 0).6) RmC = RmM(1 – vf) + Rmfvf . • efectul durificator al fibrelor se manifestă dacă fracţia volumică a fibrelor depăşeşte valoarea critică vfcr. B. materialul M din afara acestei zone putându-se deforma liber. • dacă compozitul are vf mică.7) v fcr = mM Rmf − RmM Relaţiile de forma (12. coeficientul de conductibilitate termică λ sau coeficientul contracţiei transversale (Poisson) µ.5 justifică această afirmaţie. iar prezenţa fibrelor este echivalentă cu existenţa în material a unor goluri (defecte) care îi diminuează secţiunea portantă. comportarea sa poate fi descrisă astfel: 271 . Diagrama prezentată în figura 12.5) sunt valabile şi pentru estimarea altor caracteristici fizico − mecanice ale materialelor compozite. legăturile dintre M şi f asigură respectarea condiţiei de izodeformaţie numai într-o zonă din jurul fiecărei fibre înscrisă într-un cilindru cu diametrul dm (numită zona de acţiune a fibrei). care produce deformarea elastică a compozitului şi componentelor sale. Ca şi relaţia (12. dată de relaţia: R * − RmM . (12. deoarece matricea este plastică şi se deformează înainte de rupere mai mult decât fibrele). pentru ca orice porţiune din M să aparţină unei zone de acţiune a unei fibre.4) se poate adapta pentru estimarea rezistenţei la rupere a compozitului RmC în funcţie de rezistenţa la rupere a fibrelor Rmf şi de rezistenţa convenţională a matricei RmM: (12. rezistenţa sa la rupere scade pe măsură ce creşte vf.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite volumică a fibrelor în materialul compozit este suficient de mare pentru a fi respectată condiţia de izodeformaţie (12. Dacă materialul compozit este alcătuit dintr-o matrice moale şi plastică şi fibre cu rezistenţă mecanică ridicată şi plasticitate scăzută (care se comportă elastic până la rupere).

9) ∆LC = ∆LM + ∆Lf.5. deformaţia specifică corespunzătoare acestui element este ∆L ε C = C .10) εC = εM(1 − vf) + εfvf. deoarece lungimea iniţială a elementului de volum a fost LC = LM + Lf. alungirea ∆LC produsă pe această direcţie obţinându-se prin sumarea alungirii matricei ∆LM şi alungirii fibrelor ∆Lf: (12.8) σM = σf = σC. Diagrama dependenţei dintre rezistenţa la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor a unui compozit şi mărimea fracţiei volumice a fibrelor • orice element de volum din materialul compozit se deformează elastic pe direcţia tensiunilor σC.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • tensiunile normale (pe direcţia de aplicare a forţei Fc) generate de solicitarea mecanică în matrice σM. porţiunea ocupată de fibre fiind Lf = LCvf.9) se transformă într-o relaţie de aceiaşi formă cu (12.2) şi.5): εM = ∆L f = ∆L f şi relaţia (12. 12. ţinând seama de îndeplinirea 272 . rămân valabile relaţiile (12. iar deformaţiile specifice (pe aceeaşi direcţie) ale celor două materiale LC ∆L ∆LM (M şi f) ce compun elementul de volum sunt: ε M = M = şi LM LC (1 − V f ) Lf LCV f (12. iar porţiunea ocupată de materialul matricei – LM = LC(1 − vf). • deoarece deformaţiile produse compozitului de solicitarea mecanică sunt de natură elastică. în fibre σf şi în compozit σC sunt egale: (12.4) şi (12. Fig. această condiţie (numită condiţia de izotensiune) fiind respectată datorită legăturilor intime existente între matrice şi fibrele compozitului.

7. Dacă un material de tip agregat compozit este solicitat la tracţiune monoaxială de o forţă Fc. 12. 12.10) devine: − − (12. Fig. relaţia (12. Schema comportării la tracţiune monoaxială pe direcţia normală la fibre a unui material compozit cu fibre dispuse paralel Fig. pentru alte caracteristici. relaţia (12. astfel: • dacă n = −1.1] \{0}.11) şi agregatul compozit se 273 .11) permite estimarea modulului de elasticitate longitudinală al unui material compozit.12) devine (12. care produce deformarea elastică a compozitului şi componentelor sale.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite condiţiei de izotensiune (12. ca urmare. f Pentru condiţiile de solicitare considerate.8).11) sunt valabile şi pentru estimarea altor caracteristici fizico − mecanice al materialelor compozite pe direcţia normală la fibre. relaţia (12. aşa cum se arată în schema prezentată în figura 12. cum sunt. Cercetările întreprinse până în prezent au evidenţiat însă că astfel de materiale au caracteristicile elastice intermediare celor corespunzătoare compozitelor cu fibre (cu aceleaşi materiale M şi f) care îndeplinesc condiţiile de izodeformaţie şi de izotensiune. Valoarea exponentului n depinde de caracteristicile materialelor M şi f care alcătuiesc compozitul. Schema comportării unui agregat compozit la tracţiune monoaxială Relaţiile de forma (12.11) EC 1 = EM1 (1 − V f ) + E −1V f .10). rezistivitatea electrică ρ (inversul conductibilităţii electrice) se pot utiliza relaţii de tipul (12. cum ar fi coeficientul de difuzie D sau coeficientul de conductibilitate termică λ. f exponentul n aparţinând mulţimii n ∈ [−1.7. de exemplu. C. comportarea sa este dificil de descris. cunoscând valorile moduleleor de elasticitate longitudinală ale materialelor componente M şi f.12) EC = Em (1 − V f ) + E nV f .6. se poate presupune că modulul de elasticitate lungitudinală al agregatelor compozite este dat de relaţii de forma: n n (12.

3.) depăşind suma cantităţilor de oţel şi beton întrebuinţate în aplicaţiiile tehnice din toate ramurile economiei lor naţionale. relaţia (12. radială (secţiunea făcută cu un plan care conţine axa trunchiului) şi tangenţială (secţiunea făcută cu un plan paralel cu axa trunchiului şi normal unei raze a acestuia) obţinute.5) şi agregatul compozit se comportă ca un material compozit (cu fibre) care îndeplineşte condiţiile de izodeformaţie. cu aspect crăpat. Ca şi în cazul celorlalte tipuri de materiale compozite. Lemnul – material compozit natural Lemnul este unul din materialele compozite naturale cu fibre folosite pe scară largă în aplicaţiile tehnice. aşa cum se arată în figura 12.12) devine (12. coeficientul contracţiei transversale µ etc. industria chimică. numită ritidom (partea moartă. • dacă n = 1. agricultură etc.12) cu n ∈ (−1. aspectul secţiunilor transversală (secţiunea făcută cu un plan perpendicular pe axa longitudinală a trunchiului). un astfel de agregat compozit poate fi alcătuit dintr-o matrice cu EM foarte ridicat (de exemplu. următoarele zone structurale ale acestuia: • zona exterioară a trunchiului reprezintă scoarţa (coaja). din oţel).9.8. coeficientul de conductibilitate termică λ. din cauciuc).1).) 12. sugerând eterogenitatea structurală şi anizotropia acestui material. • agregatele compozite industriale având EM scăzut şi Ef ridicat au comportarea elestică descrisă de (12. iar agregatele compozite cu EM ridicat şi Ef scăzut au comportarea elastică descrisă de (12. ci şi pentru alte caracteristici fizico-mecanice (coeficientul de difuzie D. relaţiile de forma (12. Secţiunea transversală făcută prin trunchiul unui arbore evidenţiază (la scară macroscopică).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR comportă ca un material compozit (cu fibre) care îndeplineşte condiţia de izotensiune. SUA sau Rusia) cantitatea de lemn utilizată anual pentru diverse construcţii industriale sau civile şi în alte aplicaţii (din industria mobilei.0).12) sunt valabile nu numai pentru estimarea caracteristicilor elastice ale agregatelor compozite. un astfel de agregat compozit poate fi alcătuit dintr-o matrice cu EM foarte scăzut (de exemplu. care are o parte exterioară. în multe ţări (de exemplu. aşa cum se poate observa în figura 12. brăzdat sau desprins în 274 . din oţel) în care sunt înglobate particule sferice cu Ef foarte scăzut (de exemplu. Sursa din care se obţine acest material este în mod obişnuit trunchiul arborilor. ca urmare. pentru studierea structurii lemnului se procedează la secţionarea trunchiului arborilor.12) cu n ∈ (0. din cauciuc) în care sunt înglobate particule sferice cu Ef foarte ridicat (de exemplu.

numită liber (partea vie. 12. situată între coajă şi lemn formată dintr-un singur strat de celule care determină creşterea în grosime a trunchiului reprezintă cambiul. fibre liberiene şi ţesuturi de parenchim). şi care are. în fâşii sau în placi) şi o parte interioară. o parte centrală. numită duramen (format din ţesuturi moarte. numită măduvă (formată din ţesuturi de parenchim rare. Fig. golite de conţinutul lor celular. care alcătuiesc ţesutul conductor al sevei brute. afânate şi rezistente.8. Schema secţionării trunchiului arborilor pentru studierea structurii lemnului Fig. care se distinge uşor la tulpinile tinere şi este mult diminuată la tulpinile arborilor maturi) şi o parte intermediară. 12. permiţând stabilirea vârstei arborelui. următoarele elemente: • vasele lemnoase sunt şiruri de celule alungite.10.9. Zonele structurale ale trunchiului unui arbore Structura la scară microscopică (constituţia anatomică) a lemnului are. numită alburn (de culoare deschisă. culoarea mai închisă decât alburnul). straturile lemnoase care se formează anual datorită activităţii cambiului şi care determină creşterea în grosime a lemnului sunt numite inele anuale şi pot fi observate clar în secţiunea transversală. aşa cum se observă în figura 12. care are o parte exterioară. care se dezvoltă anual şi este alcătuită din vase.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite solzi. • zona interioară a trunchiului reprezintă lemnul. • zona intermediară. celulele care alcătuiesc acest ţesut au propietatea de a se multiplica în mod continuu în timpul perioadei de vegetaţie a arborelui şi de a da naştere anual (spre interior) ţesuturilor care formează lemnul şi (spre exterior) ţesuturilor care formează liberul. prin care se face circulaţia ascendentă a sevei brute). la cele mai multe specii de arbori. 275 . cu pereţii lignificaţi.

Fig. lemnul poate fi privit ca un material compozit având în structură fibrele lemnoase alcătuite din celuloză şi o matrice (liant) alcătuită din hemiceluloză (celuloză cu grad relativ redus de polimerizare n < 200 ) şi lignină (polimer cu reţea de fenol − propan).70 % din masa lemnului.. oxigenul (44. ele constituind 40.. strâns legate între ele (fără spaţii inter celulare).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR vasele lemnoase sunt de două feluri: − traheele (vasele perfecte sau vasele propriu-zise).. alungite. lignificaţi şi cu spaţiul interior (golit de conţinutul celular) foarte îngust. care apar în structura masei lemnoase a unor specii de arbori (molid. − traheidele (vasele imperfecte)..50 %).. pe pereţii lor laterali existând multiple punctuaţii (mici porţiuni circulare nelignificate şi permeabile care permit comunicarea cu ţesuturile sau vasele vecine. • fibrele lemnoase sunt şiruri de celule moarte. • razele medulare sunt şiruri de celule de parenchim aşezate radial. Elementele chimice care compun matricea şi fibrele acestui material sunt: carbonul (49.45 %) şi hidrogenul (5. la care pereţii transversali se păstrează intacţi sau ciuruiţi.. fibrele lemnoase sunt elementele de bază ale ţesutului mecanic (de rezistenţă) al lemnului.. • canalele rezinifere sunt canale căptuşite cu celule secretoare de răşină.10..6 %).). 12. la care pereţii transversali (care despart celulele componente ale vaselor) au dispărut complet sau parţial. astfel că circulaţia sevei prin acestea se face ca prin nişte tuburi. Structura la scară microscopică (constituţia anatomică) a lemnului Datorită acestei constituţii anatomice. pin etc. cu pereţii groşi. 276 .

ţinând seama de anizotropia proprietăţilor lemnului. Densitatea lemnului se defineşte în trei moduri distincte: densitatea lemnului verde ρu este masa unităţii de volum de lemn verde (cu umiditatea maximă).15. rezistenţă mecanică relativ scăzută) provenind din arborii alor căror frunze rămân verzi tot timpul anului (brad.12 sunt prezentate (pentru exemplificare) curbele caracteristice convenţionale la tracţiune şi compresiune pe direcţia fibrelor pentru lemnul de fag. iar densitatea convenţională ρc este raportul dintre masa de lemn anhidru şi volumul de lemn verde (cu fibrele saturate de umiditate) din care aceasta sa obţinut prin uscarea artificială a lemnului la 105 oC.13 şi 12.2 şi 3. standardele care regelmentează modul de efectuare a încercărilor fiind: STAS 336 şi STAS 6291 (pentru încercarea la tracţiune). având structura unui material compozit cu fibre dispuse paralel. iar în figurile 12.). densitatea absolută ρ0 este masa unităţii de volum de lemn anhidru (uscat artificial la 105 oC). STAS 86 şi STAS 1348 (pentru încercarea la compresiune).11 şi 12. A. În figurile 12.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite La stabilirea proprietăţilor de utilizare ale lemnului trebuie avute în vedere următoarele aspecte: • lemnul. prezintă o mare anizotropie a proprietăţilor fizico-mecanice. Elasticitatea. lemnul de esenţă moale (având. cap.3). Influenţele prezenţei concentratorilor de tensiuni mecanice asupra comportării la rupere a lemnului (la tracţiune pe direcţia fibrelor) sunt sugerate de imaginile prezentate în figura 12. alungirea procentuală după rupere A etc. rezistenţa la rupere Rm. plasticitatea şi rezistenţa la rupere a lemnului se definesc la fel ca în cazul materialelor metalice (v. aceste încercări se efectuează prin solicitarea monoaxială (la întindere sau la compresiune). scap. Principalele proprietăţi fizico-mecanice ale lemnului şi caracteristicile care se folosesc pentru exprimarea cantitativă a acestora se definesc în moduri similare şi se determină prin încercări asemănătoare celor utilizate în cazul materialelor metalice (v.14 sunt redate aspectele specifice ale ruperii lemnului la astfel de solicitări.3). Pentru determinarea caracteristicilor care pot exprima cantitativ aceste proprietăţi (modulul de elasticitate E. pin etc. în lungul fibrelor sau perpendicular pe direcţia fibrelor.) se folosesc (ca încercări de referinţă) încercarea la tracţiune şi încercarea la compresiune. 3. în general. B. Trebuie precizat că împărţirea tradiţională a diverselor specii de lemn în categoriile: lemn de esenţă moale şi lemn de esenţă tare foloseşte rezistenţa mecanică numai ca un criteriu secundar. iar 277 . • proprietăţile fizico-mecanice ale lemnului (şi produselor confecţionate din lemn) sunt influenţate sunstanţial de umiditatea acestuia. a unor epruvete prelucrate din lemn. criteriul principal care stă la baza acestei calsificări fiind natura sezonieră a arborilor din care provine lemnul.

Aspectul ruperilor lemnului la tracţiune pe direcţia fibrelor 278 Fig. 12.3. 12. Curbe caracteristice convenţionale la compresiune pe direcţia fibrelor pentru lemnul de fag Fig.11.13.16.7) cu ajutorul încercării de încovoiere prin şoc cu ciocanul pendul (reglementată de STAS 338). 12. 12. Aspectele specifice ale ruperii la încovoiere (statică sau dinamică) a lemnului sunt sugerate de imaginile prezentate în figura 12. Aspectul ruperilor lemnului la compresiune pe direcţia fibrelor . rezistenţă mecanică ridicată) fiind obţinut din arborii ale căror frunze se schimbă anual (stejar.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR lemnul de esenţă tare (având. al cărei rezultat este (de obicei) rezilienţa (indicele de rezilienţă) KCV în J/cm2 sau (uneori) rezistenţa la rupere la încovoiere dinamică normală pe fibre Rmid. în general. C.12. în N/mm2.scap. Comportarea la rupere a lemnului se poate caracteriza cu ajutorul încercării la încovoiere statică (reglementată de STAS 337/2) al cărei rezultat este rezistenţa al rupere la încovoiere statică normală pe fibre Rmis sau (ca şi în cazul materialelor metalice.14. v. fag etc.). Fig. Curbe caracteristice convenţionale la tracţiune pe direcţia fibrelor pentru lemnul de fag Fig.

b − de tipul orificiilor Fig.. Duritatea lemnului se determină folosind mai multe metode: • Metoda Brinell (reglementată de STAS 2417/2) utilizează ca penetrator o sferă (bilă) din oţel. 25 s)..15. 12.16. Comportarea la rupere a lemnului în prezenţa concentratorilor de tensiuni: a − de tipul crestăturilor laterale. pe un 279 . Aspectul ruperilor lemnului la încovoiere normală pe fibre: a − în cazul solicitării la încovoiere statică. un timp τd (τd = 10 . pentru determinarea durităţii prin această metodă se apasă penetratorul sferic cu diametrul D. cu o forţă F. b − în cazul solicitării la încovoiere dinamică D. 12.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite Fig.

3. pe un eşantion (probă. 3.28 mm (având aria secţiunii ecuatoriale Se = 100 mm2 = 1 cm2).17) arată că în cazul lemnului (la fel ca la unele materiale metalice) se poate defini caracteristica numită rezistenţă la oboseală RO. Comportarea la solicitări variabile a lemnului se poate analiza construind (ca şi în cazul materialelor metalice. Modificarea rezistenţei la oboseală a lemnului de brad în funcţie de: a − temperatură . • Metoda Janka (reglementată de STAS 2417/1) utilizează ca penetrator o sferă (bilă) din oţel cu diametrul D = 11. 12.17) şi exprimată în mm2.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR eşantion (probă. 12. 18. Duritatea Janca (simbolizată HJ) este o caracteristică mecanică definită 2 (convenţional) prin relaţia HJ = F. E.9) curba de durabilitate la obseală (curba Wöhler).18. piesă) din lemnul care se analizează şi se stabileşte intensitatea forţei F (în kgf) care produce pătrunderea penetratorului în lemn pe o adâncime h = D . b − umiditate . fig.80665 N) şi aria suprafeţei urmei lăsate de acesta pe lemnul analizat Sp. Fig.24). calculată cu relaţia (3. epruvetă. acestă caracteristică se modifică în funcţie de temperatura şi umiditatea lemnului aşa cum sugerează diagramele prezentate în figura 12. Aspectul acestei curbe (v. scap. v. iar după încetarea acţiunii forţei.17. exprimată în kgf (1 kgf = 9. Curba de durabilitate la oboseală (Wöhler) a lemnului de molid 280 Fig. epruvetă. se îndepărtează penetratorul şi se măsoară diametrul d al urmei lăsate de acesta pe lemn (v. piesă) din lemnul care se analizează.12. cu o forţă crescătoare. fig. pentru determinarea durităţii prin această metodă se apasă penetratorul sferic. Duritatea Brinell (simbolizată HB) este o caracteristică mecanică definită (convenţional) ca fiind raportul dintre forţa F.

pin Mesteacăn. ulm Nuc. nuc Balsa Brad. N/mm2 Rezilienţa KCV *. fag Carpen Plop alb Brad Pin Carpen.1. Tabelul 12.0…9.).0…4.0 Lemn cu rezilienţă slabă KCV = 3.5…6. salcie albă Mahon.0 * caracteristicile se determină pe lemnul cu umiditatea de 12 % Lemnul brut se prelucrează sub formă de semifabricate destinate utilizării în diverse aplicaţii tehnice (construcţii civile sau industriale.5 Lemn cu rezilienţă bună KCV = 4. fag Mesteacăn.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite Caracteristicile fizico-mecanice anterior definite permit clasificarea speciilor de lemn în categoriile precizate în tabelul 12. mobilier.1. pin Mesteacăn Ulm de câmp Carpen. pin Mesteacăn Carpen. balsa. pin Mahon Mesteacăn Fag. fag Măslin Guaiac Brad. Principalele categorii de semifabricate realizate din lemn brut 281 . ambalaje etc. kg/m3 Duritatea HJ * Rezistenţa la compresiune paralelă cu fibrele Rmc *. fag Guaiac Balsa Mahon Brad. mesteacăn Fag.0 Lemn cu rezilienţă foarte mare KCV > 9. N/mm2 Rezistenţa la tracţiune paralelă cu fibrele Rmt *. N/mm2 Rezistenţa la încovoiere statică normală pe fibre Rmis *. Clasificarea lemnului în funcţie de caracteristicile fizico − mecanice Caracteristica Categoriile de lemn Lemn foarte uşor Lemn uşor Lemn moderat de greu Lemn greu Lemn foarte greu Lemn extrem de greu Lemn foarte moale Lemn moale Lemn mijlociu Lemn foarte dur Lemn extrem de dur Lemn cu rezistenţă foarte slabă Lemn cu rezistenţă slabă Lemn cu rezistenţă bună Lemn cu rezistenţă mare Lemn cu rezistenţă foarte mare Lemn cu rezistenţă foarte slabă Lemn cu rezistenţă slabă Lemn cu rezistenţă bună Lemn cu rezistenţă mare Lemn cu rezistenţă foarte mare Lemn cu rezistenţă foarte slabă Lemn cu rezistenţă slabă Lemn cu rezistenţă bună Lemn cu rezistenţă mare Lemn cu rezistenţă foarte mare Valorile caracteristicii ρu < 400 ρu = 400…500 ρu = 500…650 ρu = 650…800 ρu = 800…1000 ρu > 1000 HJ < 350 HJ = 350…500 HJ = 500…650 HJ = 650…1000 HJ > 1000 Rmc < 30 Rmc = 30…45 Rmc = 45…60 Rmc = 60…80 Rmc > 80 Rmt < 75 Rmt = 75…90 Rmt = 90…125 Rmt = 125…150 Rmt > 150 Rmis < 65 Rmis = 65…85 Rmis = 85…110 Rmis = 110…140 Rmis > 140 Exemple de specii de lemn Balsa. J/cm2 Lemn cu rezilienţă foarte slabă KCV < 3. nuc Guaiac Plop tremurător Brad. nuc Densitatea ρu.0 Lemn cu rezilienţă mare KCV = 6.

care. cu grosimea de 0. clasei materialelor compozite: principalele tipuri de astfel de semifabricate sunt: furnirul (semifabricat plan. cu sau fără adaosuri de lianţi. 282 . acoperite pe ambele feţe cu placaj). buşteni.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR sunt buştenii şi cheresteaua de diverese sortimente: grinzi. cu unul sau mai multe pelicule de răşină sintetică. Din lemn brut. şipci. finisate prin acoperirea uneia din feţe cu o peliculă de email sau lac pe bază de răşini sintetice uscată la cald). destinate fabricării mobilierului sau utilizării în lucrările interioare de construcţii). plăci extrudate din aşchii de lemn – PAL. plăci de exterior presate perpendicular pe feţe – PAL.D). plăci stratificate din PFL. scânduri.DM (PFL cu densitatea ρ = 500. plăcile celulare (semifabricate de tip panou. având densitatea ρ > 800 kg/m3). dulapi.Ex (obţinute din aşchii de lemn presate la cald prin extrudare şi placate pe ambele feţe cu furnir tehnic) etc. plăci dure – PFL. insectelor xilofage şi focului). cherestea şi/sau aşchii de lemn se realizează şi alte tipuri de semifabricate.. la atacul ciupercilor şi insectelor xilofage). grunduri. plăci emailate (plăci din PFL. imprimări. destinate fabricării mobilierului sau utilizării în lucrările interioare de construcţii).. şi plăcile din fibre de lemn – PFL. plăci decorative (plăci din PFL. realizate în diverse sortimente: plăci cu densitate medie – PFL.800 kg/m3. prin presare la cald.D finisate aplicând. care se obţine prin derulare centrică sau tăiere plană din buşteni sau cherestea). plăci melaminate din aşchii de lemn – PAL. chimice sau termochimice (de tipul celor prezentate în tabelul 12. aceste sortimente se pot supune unor tratamente termice. peliculele de suprafaţă fiind din răsină melaminică). placajul (semifabricat stratificat din furnire tehnice). de asemenea.0 mm. prin presare la cald. în scopul obţinerii unor caracteristici de utilizare convenabile.CON (obţinute din aşchii de lemn încleiate cu răşină fenolică. folie de hârtie impregnată cu răşină melaminică). datorită structurii şi proprietăţilor pe care le prezintă. emailuri şi lacuri. plăci de interior presate perpendicular pe feţe – PAL. rigle.2).M (plăci din aşchii de lemn acoperite pe ambele feţe. pe una sau ambele feţe.D.D (plăci cu grosimea s > 12 mm. realizate în diverse sortimente: plăci de interior presate perpendicular pe feţe (obţinute din aşchii de lemn încleiate cu răşină ureoformaldehidică şi presate perpendicular pe feţe).AI (obţinute din aşchii de lemn încleiate cu răşină ureoformaldehidică şi care au înglobate substanţe de protecţie contra ciupercilor. plăci fonoabsorbante (obţinute prin perforarea sau înţeparea suprafeţelor unor PFL moi şi poroase şi destinate utilizării la finisajele interioare şi tratamentele fonoabsorbanete ale construcţiilor) etc.D având aplicat pe una din feţe un strat subţire de pastă mecanică albă sau colorată în diverse nuanţe).D (obţinute prin împâslirea şi presarea fibrelor de lemn.5…3.SET (plăci din aşchii de lemn înobilate pe ambele feţe cu masă de şpaclu. obţinute prin lipirea mai multor straturi de PFL. plăci melaminate (plăci din PFL. panelul (semifabricat alcătuit dintr-un miez de şipci şi feţe din furnir cu fibrele perpendiculare pe direcţia fibrelor miezului). alcătuite dintr-o ramă de lemn şi un miez din lamele sau hârtie. aparţin. plăci emailate din aşchii de lemn PAL. încleierea fiind rezistentă la fiereberea în apă. lemnul stratificat. plăcile din aşchii de lemn – PAL.

de acestea (deformaţii. Se folosesc camere speciale de • Distrugerea agenţilor biologici existenţi în lemn (ciuperci şi insecte aburire şi se parcurg trei etape: xilofage) si blocarea fenomenelor de încingere şi răscoacere. • Protecţia cherestelei împotriva crăpării.). iar • Micşorarea umidităţii prin menţinerea îndelungată a lemnului în depozite cheresteaua cu grosime mare de uscare (cu lungimea de 50…100 m şi lăţimea de 30…50 m).Tabelul 12. (75…80 mm) se menţine 70…250 zile USCAREA ÎN • Micşorarea umidităţii prin menţinerea lemnului în instalaţii de tip tunel Uscarea la 70…100 oC. • încălzirea camerei la • Reducerea tensiunilor reziduale din lemn şi evitarea defectelor cauzate 99…100 oC în 4…12 ore. 99…100 oC.2. • Creşterea caracteristicilor de rezistenţă mecanică Cheresteaua cu grosimea sub 25 mm se menţine 22…60 zile. cu peioade de menţinere în vid • Conservarea buştenilor împotriva răscoacerii şi crăpării în timpul verii prin imersare sau stropire cu apă. timp de 24 ore. cu aer cald şi umed. prin aburire obţinându-se o nuanţă uniformă roşie – cărămizie. la • Reducerea umidităţii lemnului cu 20…30 % în primele ore după aburire. asemănătoare lemnului de mahon. • aburirea propriuzisă. . cu viteza de INSTALAŢII circulaţie a aerului 3…6. atmosferică. saturaţie în apă al fibrelor. prin tratarea capetelor cu aracet produs pe bază de poliacetat de vinil) sau folosind elemente mecanice de protecţie. PREZERVAREA • Antiseptizarea lemnului înainte de uscare (cu paste antiseptice aplicate − LEMNULUI upeficial). Principalele date privind tratamentele aplicate semifabricatelor din lemn Denumirea tratamentului Scopurile aplicării tratamentului Principalele date privind regimul tratamentului ABURIREA USCAREA ÎN AER • Înlăturarea diferenţelor de culoare între alburn şi duramen. ca urmare a evaporării mai intense a apei din lemnul încălzit.5 m/s. crăpături etc. INDUSTRIALE Uscarea se realizează printr-o succesiune alternantă de perioade USCAREA • Micşorarea umidităţii prin menţinerea lemnului în instslaţii speciale de de încălzire la presiune ÎN VID tratare în vid. • încălzirea completă a • Reducerea contragerii şi umflării specifice prin modificarea punctului de lemnului la 99…100 oC în 8…18 ore.

Pentru a justifica această afirmaţie este necesar să se cunoască mai în detaliu aspectele principale ale mecanismului durificării cu fibre a materialelor. 12. Datorită comportării solidare a ansamblului M – f. rezultă: πd 2 4L f σ f = πd f Lτ M ⇒ σ f = τM . la solicitarea la tracţiune în lungul fibrelor a materialului compozit se generează tensiuni mecanice atât în f. matricea (care. care permite preluarea de către acestea a unor tensiuni cu intensitatea σf. 12.13) 4 df relaţia finală (12. cu cât raportul df cât tensiunile de forfecare τm ce pot fi preluate de matrice au intensităţi mai ridicate.2 – cazul A: • Comportarea solidară a componentelor la solicitarea mecanică la tracţiune în lungul fibrelor a unui astfel de compozit este determinată de legăturile interfaciale puternice create între M şi f la elaborarea materialului.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 12. orientate unidirecţional) reprezintă clasa de materiale compozite cu cele mai mari perspective de dezvoltare şi de utilizare în aplicaţiile tehnice. Dacă se utilizează schema din figura 12. este mai mare şi cu mari. aşa cum arată schema din fig.19 şi se scrie condiţia de echilibru a fibrelor (cu diametrul df şi lungimea Lf). unele din acestea fiind prezentate în scap.4. (12. cât şi în M. astfel că orice porţiune din materialul matricei se află integral într-o zonă de acţiune a unei fibre. numită lungime critică a fibrelor Lc. • lungimea minimă a fibrelor compozitului. care sunt maxime în vecinătatea interfeţei M – f (unde matricea este constrânsă să respecte condiţia de izodeformaţie) şi se micşorează în intensitate pe măsură ce creşte distanţa faţă de fibre (datorită diminuării constrângerilor impuse materialului matricei). Materialele compozite durificate cu fibre Compozitele durificate cu fibre (având structura alcătuită dintr-o matrice (M) în care sunt înglobate fibre (f) cu rezistenţă mecanică ridicată. 284 . iar prin reacţiune se dezvoltă în matrice (pe direcţia paralelă cu fibrele) tensiuni de forfecare τM.3. are tendinţa de a se deforma mai mult) induce în fibre tensiuni de întindere σf. • Rezistenţa mecanică ridicată a unui astfel de compozit se obţine dacă fracţia volumică a fibrelor înglobate în material este suficient de mare.13) permite următoarele interpretări: • tensiunile σf preluate de fibrele unui material compozit pot fi cu atât mai L . numit raport de formă al fibrelor.

6).θ = min( mC .. L cu atât materialul compozit are o comportare mai eficientă în ceea ce priveşte conlucrarea între M şi f şi poate prelua solicitări mecanice de intensitate mai ridicată.5.3. (12.. dacă unghiul dintre direcţia orientării fibrelor şi direcţia de aplicare a solicitărilor mecanice are măsura θ. (12. Pentru compozitele durificate cu fibre discontinui.2 ).14) Lc = d f τ rM 4 τrM fiind rezistenţa la rupere la forfecare a materialului ce constituie matricea compozitului. este mai mic. mM ) RmC . numit raport de transfer al sarcinilor. de genul unor filamente L (cu df = 1. scap. 1. Schema solicitării mecanice a M şi f la în cazul compozitelor durificate cu fibre Lc .15) L Comportarea la solicitări mecanice a compozitelor durificate cu fibre prezintă şi următoarele particularităţi: • Rezistenţa lor mecanică este influenţată în măsură importantă de precizia orientării fibrelor pe direcţia aplicării solicitărilor mecanice.16) .19. 1 σf Fig. relaţia (12. numite trihite sau fibre whiskers.12. care permite estimarea rezistenţei lor mecanice se modifică astfel: • cu cât raportul Lc )v f .30 µm şi > 100) monocristaline cvasiperfecte (fără defecte ale df structurii cristaline de tipul dislocaţiilor – v. Aspectele prezentate mai înainte au condus la ideea realizării materialelor compozite durificate cu fibre discontinui ultrarezistente. cos 2 θ cosθ sin θ sin 2 θ RmC = RmM (1 − v f ) + Rmf (1 − 285 . rezistenţa la rupere a materialului compozit este: R R* τ rM (12.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite este dată de relaţia: . principalele caracteristici fizico – mecanice ale unor astfel de fibre sunt redate în tabelul 12.

56 700.6) sau (12.26 123. de exemplu. În mod obişnuit. care. impunând determinarea experimentală a acestor caracteristici prin încercări mecanice pe epruvete prelevate din aceste materiale.5).3.alumină BeO B4C SiC Si3N4 C .17) RmC rezistenţa mecanică a materialului compozit se diminuează considerabil.80 Rezistenţa la tracţiune Rmf. o C 2040 2570 2450 2690 1900 3650 1857 1083 1538 1453 • Temperatura Modulul de elasticitate longitudinală Ef. atunci când este 286 .grafit Cr Cu Fe Ni la care sunt solicitate compozitele durificate cu fibre afectează în mod diferit caracteristicile mecanice ale componentelor lor structurale.15) poate fi de multe ori imprecisă. kg/m3 3960 2850 2520 3180 3180 2500 TRIHITE METALICE 7190 8930 7870 8910 425. dacă măsura unghiului θ depăşeşte o valoare critică θcr. compozitele destinate realizării pieselor solicitate la temperaturi ridicate au structura alcătuită dintr-o matrice.53 377.23 480.56 199. Tabelul 12. dată de relaţia: τ θ cr = arctg ( rM ). Realizarea semifabricatelor şi pieselor din materiale compozite durificate cu fibre cu respectarea condiţiei θ < θcr. kN/mm2 TRIHITE CERAMICE Densitatea ρf.61 343. (12.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR şi se poate deduce că. rezultă că estimarea caracteristicilor mecanice ale materialelor compozite durificate cu fibre cu ajutorul relaţiilor (12.07 212. (12. complică de cele mai multe ori tehnologiile de fabricare şi măreşte considerabil costurile unor astfel de produse. pentru materialele compozite cu fibre de sticlă şi matrice din materiale plastice se recomandă determinarea caracteristicilor mecanice prin încercarea la tracţiune efectuată conform SR EN ISO 527 şi STAS 11268 sau prin încercarea la încovoiere efectuată conform SR EN 63 şi SR EN ISO 14125.53 480. Caracteristicile fizico−mecanice ale principalelor tipuri de trihite utilizate la realizarea materialelor compozite Materialul trihitelor Temperatura de topire sau de înmuiere tsf.19 240. N/mm2 20600 13050 14000 20500 13700 19500 8800 2900 13050 3850 Al2O3 . Având în vedere această particularitate.

Caracteristicile de rezistenţă mecanică şi plasticitate ale componentelor M şi f sunt în mod obişnuit complementare.00 1.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite încălzită. Câteva dintre cele mai utilizate tipuri de fibre refractare pentru realizarea compozitelor destinate aplicaţiilor care presupun temperaturi ridicate de lucru (de exemplu.15%Zr 0. îşi menţine rezistenţa la oxidare. datorită legăturilor interfaciale puternice create între M şi f la elaborarea acestor materiale. iar caracteristicile de comportare la fluaj ( rezistenţa tehnică de durată RrT/ τ şi limita tehnică de fluaj RεT/ τ − v.8) au valori ridicate. deoarece solicitările se redistribuie pe fibrele nefisurate şi sunt preluate parţial de acele 287 . iar f – un material cu rezistenţă mecanică foarte ridicată.4.3. care prezintă fragilitate accentuată.9 2.15%Zr Mo−1.5 0. datorită următoarelor argumente: − fisurile se iniţiază de obicei în fibre. dar cu tendinţă accentuată către comportarea fragilă la rupere. N/mm2 2400 2250 1140 2100 1600 1700 Af. privind caracteristicile mecanice ale principalelor tipuri de materiale compozite durificate cu fibre folosite în tehnică. dar acest proces nu determină degradarea inadmisibilă a compozitului.4.20 1.5.5%Ti−0. la care diminuarea rezistenţei mecanice odată cu creşterea temperaturii este neînsemnată.0 0. diferenţele dintre caracteristicile de rezistenţă mecanică ale materialelor componente ale compozitului solicitat la temperaturi ridicate sunt considerabile şi efectul de durificare produs de fibre este foarte important (mult mai mare decât cel produs în cazul solicitării compozitului la temperatura ambiantă). Caracteristicile mecanice ale celor mai utilizate fibre refractare df.20 0.25%Ti−0. dar îşi micşorează considerabil rezistenţa mecanică şi fibre din material refractar. Tabelul 12. % 3.1 1. M fiind un material cu rezistenţă mecanică scăzută. 1200 oC 360 310 140 - N/mm2 la temperatura T: 1100 oC 510 470 590 270 420 440 • Comportarea la rupere a compozitelor durificate cu fibre este determinată de caracteristicile de rezistentă mecanică şi tenacitate ale componentelor M şi f care le alcătuiesc structura şi de conlucrarea favorabilă a acestora. în acest fel. această afirmaţie este validată de datele prezentate în tabelul 12. dar foarte plastic (ductil).20 1.00 Caracteristicile mecanice la ta Rmf.scap. Riscul producerii intempestive a fenomenului de rupere a unui astfel de compozit supus solicitărilor mecanice (în lungul fibrelor) este minim.25 0. turbinele cu gaze şi alte componente pentru aeronautică) sunt prezentate în tabelul 12. mm W – 1%ThO2 W – 5%Re Mo−0.8 1.3 Rezistenţa tehnică de durată (fluaj) 1000 oC 830 600 - Materialul fibrelor RrT/ 100000 .

77 0.8 76.7 4.0 2.6 36.47 0.09 0. Tabelul 12.67 0. Date privind caracteristicile principalelor compozite durificate cu fibre Componentele materialului Matricea Răşină epoxidică Răşină epoxidică Răşină epoxidică Răşină epoxidică Răşină epoxidică Aluminiu Aluminiu Aluminiu Aluminiu Aluminiu Nichel Nichel Nichel Fier Aliaj Ni-Cr Aliaj Ni-Cr Argint Argint Titan Cupru Tantal Cobalt Cobalt Oţel inoxidabil Fibrele Sticlă Whiskers Al2O3 Carbon Kevlar Filamente B SiO2 Al2O3 Oţel Filamente B Whiskers B4C Filamente B Filamente W Whiskers Al2O3 Whiskers Al2O3 Al2O3 Filamente W Oţel Al2O3 Filamente W Filamente W Filamente Ta2C Filamente W Filamente Mo Filamente W Fracţia volumică a fibrelor vf 0. disipează prin deformare plastică cea mai mare parte a energiei disponibile pentru extinderea fisurilor şi crează la vârful fisurilor enclave plastice ce micşorează drastic efectul de concentrare a tensiunilor mecanice produs de prezenţa fisurilor.82 0.3 7.7 8.6 15.73 0.19 0.24 0.2 48.5 30. structura şi proprietăţile compozitelor durificate cu fibre sunt influenţate esenţial de natura şi intensitatea legăturilor interfaciale produse între componentele M şi f ale acestor materiale.22 0.0 4.18 Rezistenţa la tracţiune RmC.20 0.10 0. 5.0 18. În mod obişnuit materialele 288 .0 6.40 0. deoarece aceste legături se crează la elaborarea compozitelor.30 0.6 5.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fragmente ale fibrelor fisurate (sparte) care prezintă o lungime superioară lungimii critice.08 0.0 10.6 21. N/mm2 1640 780 1200 1520 2100 890 1110 1190 300 200 2640 1110 1170 1630 1750 500 450 1590 660 1750 1060 730 360 400 Rezistenţa mecanică R specifică KR = mC .14 0.10 0.2 11.36 0.0 − 37.25 0.0 Aşa cum a rezultat din cele prezentate anterior.0 4. particularităţile metodelor şi procedeelor tehnologice de fabricare sunt factori foarte importanţi de influenţă ai calităţii unor astfel de materiale.35 0.44 0.70 0.5 35. care.0 11.17 0. ρg km 77. datorită capacităţii substanţiale de deformare plastică înainte de rupere.0 7.9 112. − propagarea fisurilor iniţiate în fibre este blocată (frânată) de matricea compozitului.29 0.

20. b − fibre de oţel .12. fibrele se aliniază şi se dispun în straturi alternante cu matricea. de 289 Fig.20. Microstructura compozitelor cu matrice de nichel durificată cu: a − fibre de carbon. prin această metodă fiind realizate. se infiltrează între fibre (sub vid sau sub presiunea unui gaz inert) şi prin solidificare determină formarea compozitului. după care se supun unui proces de agregare prin lipire (realizat în mod obişnuit prin încălzirea şi întărirea prin polimerizare a matricei). această metodă fiind utilizată frecvent pentru realizarea compozitelor cu fibre de sticlă sau de carbon şi matricea din răşini sintetice − infiltrarea. fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită. după care se depune electrolitic între ele materialul matricei. această metodă permiţând fabricarea materialelor compozite cu matrice metalică şi trihite ceramice (de exemplu. fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită. − depunerea electrolitică a matricei în jurul fibrelor. deoarece nichelul topit atacă şi deteriorează fibrele de carbon) şi compozitele cu fibre de oţel şi matrice de nichel. compozitele cu fibre de carbon şi matrice de nichel (la care metoda infiltrării nu dă rezultate bune. compozitele cu trihite de safir în matrice de argint). − depunerea chimică a matricei în jurul fibrelor. având structurile prezentate în figura 12. cum ar fi: − simpla lipire. cu această tehnologie fiind realizate (la temperaturi apropiate de ta). materialul matricei este adus în stare topită. fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită. de exemplu.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite compozite durificate cu fibre se realizează prin metode şi procedee tehnologice indirecte (fibrele şi matricea se fabrică independent şi se supun apoi agregării sub formă de material compozit). topit sub formă de picături fine cu ajutorul unui jet de plasmă. o variantă a acestei metode o reprezintă depunerea pe fibrele aliniate în direcţia de armare dorită a materialului matricei.care se poate supune ulterior şi unor operaţii de prelucrare prin deformare plastică la cald pentru mărirea fracţiei volumice a fibrelor în materialul compozit. iar matricea se depune pe fibre prin cementarea acestora în băi de săruri sau în mediu gazos.

12. fiind impusă de raportul cantitativ al fazelor componente ale structurii aliajelor eutectice. se supune deformării plastice la cald (prin laminare. având structura celui prezentat în figura 12.C) şi a celor cu fibre de compus Nb8Fe7Cr2 şi matrice de soluţie solidă Fe(Cr.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR exemplu.21. această tehnologie fiind utilizată. a compozitelor cu fibre de carbură de tantal şi matrice de soluţie solidă Co(Ta.21. această tehnologie permiţând obţinerea compozitelor cu fibre de bor şi matrice de aluminiu şi a celor cu fibre de wolfram şi matrice de oţel inoxidabil. fazele din structura unor aliaje eutectice reprezintă materialele componente ale compozitului.22. metoda asigură legături interfaciale foarte puternice între matricea şi fibrele materialului compozit. dar prezintă dezavantajul că fracţia volumică a fibrelor nu se poate regla. având structura prezentată în figura 12. Pentru obţinerea unor materiale compozite durificate cu fibre se utilizează în prezent şi metode şi procedee tehnologice directe (fibrele şi matricea se realizează împreună şi sunt supuse unor prelucrări menite să asigure realizarea compozitului cu caracteristicile de utilizare dorite). Structura semifabricatului utilizat pentru obţinrea prin deformare plastică a compozitului cu fibre de W şi matrice din oţel inoxidabil Fig. de exemplu. iar faza care are rolul fibrelor durificatoare capătă dispunerea şi orientarea necesare prin solidificarea dirijată unidirecţional a aliajelor turnate în forme. compozitele cu trihite de oxid de aluminiu şi matrice de titan şi compozitele cu fibre de carbură de siliciu şi matrice de molibden. tragere sau extrudare) pentru obţinerea materialului compozit. un pachet realizat din straturi alternante de fibre şi matrice (sub formă de folie).12. 290 . Structura compozitului cu fibre de W şi matrice de soluţie solidă Ni(W) obţinut prin solidificarea dirijată a aliajului eutectic Ni − W − solidificarea unidirecţională a eutecticelor. − încorporarea fibrelor prin deformarea plastică a matricei.Nb). pentru realizarea compozitelor cu fibre de wolfram şi matrice de soluţie solidă Ni(W).22. a compozitelor cu fibre de compus Al3Ni şi matrice de aluminiu. cum ar fi: Fig.

Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite

− formarea fibrelor prin deformarea plastică a aliajelor bifazice; materialele bifazice, având în structură o fază f cu modul de elasticitate ridicat şi rezistenţă mecanică la cald mare şi o fază M cu plasticitate ridicată şi rezistenţă mare la oxidare la temperaturi înalte, se supun prelucrării prin deformare plastică la rece, iar tendinţa naturală de formare a structurii fibroase (de alungire a grăunţilor cristalini în direcţia deformării) determină distribuirea fazei f sub formă de fibre în faza M ce capătă rolul de matrice; această tehnologie permite obţinerea unor materiale compozite cu foarte bune proprietăţi de refractaritate ( de exemplu, prin deformarea plastică la rece, cu un grad de deformare GD ≅ 90 %, a agragatului compozit obţinut prin infiltrarea în pulbere de wolfram a aliajului lichid Ni−Cr rezultă un compozit cu fibre aliniate care are rezistenţa la rupere, la t t = 870 oC, RmC = 430...450 N/mm2 (în timp ce matricea din aliaj Ni − Cr are
t RmC = 48...50 N/mm2). Toate aspectele anterior prezentate conduc la concluzia că utilizarea materialelor compozite durificate cu fibre trebuie extinsă în viitor; singurul argument care (în prezent) limitează folosirea acestor materiale în diverse aplicaţii tehnice îl constituie costul lor de elaborare ridicat.

Cuvinte cheie
agregare prin lipire, 289 alburn, 275 cambiu, 275 canal rezinifer, 276 compozit durificat cu fibre, 284 densitate lemn absolută, convenţională, 277 depunere chimică, 289 depunere electrolitică, 289 duramen, 275 duritate Janca, 280 enclavă plastică, 288 fibră lemnoasă, 276 fracţie volumică, 270 furnir, 282 hemiceluloză, 276 încorporare, 290 inel anual, 275 infiltrare, 289 izodeformaţie, 270 izotensiune, 272 liber, 275 lignină, 276 lungime critică a fibrelor, 284 matrice, 269 panel, 282 plăci celulare, 282 plăci din aşchii de lemn – PAL, 282 plăci din fibre de lemn – PFL, 282 procedee tehnologice directe, 290 procedee tehnologice indirecte, 289 raport de formă al fibrelor, 284 raport de transfer al sarcinilor, 285 rază medulară, 276 ritidom, 274 solidificare unidirecţională, 290 trahee, 276 traheidă, 276 trihite (fibre whiskers), 285 vas lemnos, 275 zona de acţiune a fibrei, 271

291

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

Bibliografie
1. Shakelford J. Introduction to Materials Science for Engineers, Macmillan Publishing Commpany, New York, 1988 2. Gâdea S., Petrescu M., Metalurgie fizică şi studiul metalelor, vol. II, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981 3. Van Vlack L., Elements of Materials Science and Engineering, Addison – Wesley Publishing Company, Massachusetts, 1985 4. Pavel A., Surse şi riscuri de avarie în petrol − petrochimie – chimie, vol. I, Universitatea din Ploieşti, Ploieşti, 1993 5. * * * Hütte – Manualul inginerului. Fundamente. Traducere din limba germană după ediţia a 29 – a, Editura Tehnică, Bucureşti, 1995 6. Broutman L.J., Composite materials. Fracture and fatigue, Academic Press, New York, 1994 7. Suciu P. Lemnul – structură, proprietăţi, tehnologie, Editura Ceres, Bucureşti, 1985

Teste de autoevaluare
T.12.1. Care din următoarele materiale aparţin categoriei agregatelor compozite: a) betonul; b) oţelul carbon hipoeutectoid; c) cermetul cu particule de Al2O3 înglobate într-o matrice de fier; d) lemnul? T.12.2. Care din următoarele materiale aparţin categoriei compozitelor stratificate: a) fonta emailată; b) panelul; c) placajul; d) polistirenul expandat? T.12.3. Care din următoarele materiale aparţin categoriei compozitelor cu fibre: a) cimentul; b) betonul armat; c) fonta albă hipoeutectică; d) compozitul cu filamente de carbură de bor orientate unidirecţional într-o matrice de aluminiu? T.12.4. Care din următorii factori influenţează proprietăţile materialelor compozite: a) proprietătile materialelor componente; b) concentraţiile (masice sau volumice) ale materialelor componente; c) structura şi proprietăţile zonelor de legătură (interfaciale) dintre materialele componente; d) distribuţia materialelor componente în structura compozitului? T.12.5. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate în cazul unui compozit cu fibre orientate unidirecţional, solicitat la tracţiune în lungul fibrelor: a) este respectată condiţia de izodeformaţie; b) este respectată condiţia de izotensiune; c) efectul durificator al fibrelor se manifestă numai dacă fracţia
292

Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite

volumică a fibrelor depăşeşte o valoare critică; d) efectul durificator al fibrelor se manifestă numai dacă fracţia volumică a fibrelor este mai mică decât o valoare critică? T.12.6. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate în cazul unui compozit cu fibre orientate unidirecţional, solicitat la tracţiune pe o direcţie normală la fibre: a) este respectată condiţia de izodeformaţie; b) este respectată condiţia de izotensiune; c) fracţia volumică a fibrelor nu influenţează comportarea la tracţiune a materialului compozit; d) tensiunile generate în fibre, în matrice şi în materialul compozit de solicitarea la tracţiune sunt egale? T.12.7. Care dintre următoarele afirmaţii privind structura la scară macroscopică a trunchiului unui arbore sunt adevărate: a) zona exterioară a trunchiului este denumită coajă sau scoarţă; b) partea exteriaoră a scoarţei este denumită alburn; c) partea interioară a scoarţei este denumită liber; d) liberul este partea interioară a scoarţei, care se dezvoltă anual şi este alcătuită din vase, fibre liberiene şi ţesuturi de parenchim? T.12.8. Care dintre următoarele afirmaţii privind structura la scară macroscopică a trunchiului unui arbore sunt adevărate: a) zona interioară a trunchiului este denumită lemn; b) partea exterioară a lemnului este denumită alburn; c) partea centrală a lemnului este denumită duramen; d) duramenul este partea lemnului situată între alburn şi măduvă? T.12.9. Care dintre următoarele elemente aparţin constituţiei anatomice (structurii la scară microscopică) a lemnului: a) traheele; b) fibrele lemnoase; c) razele medulare; d) canalele rezinifere? T.12.10. Care element din constituţia anatomică a lemnului este alcătuit din şiruri de celule moarte, alungite, cu pereţii lignificaţi şi cu spaţiul interior (golit de conţinutul celular) foarte îngust, strâns legate între ele: a) traheele; b) fibrele lemnoase; c) razele medulare; d) canalele rezinifere? T.12.11. Care dintre următoarele elemente chimice intră în alcătuirea fibrelor lemnoase (celulozice) şi matricei din hemiceluloză şi lignină, care definesc structura de material compozit a lemnului: a) magneziul; b) carbonul; c) oxigenul; d) hidrogenul? T.12.12. Care dintre următoarele definiţii privind densitatea lemnului sunt corecte: a) densitatea lemnului verde reprezintă masa unităţii de volum a lemnului saturat în apă; b) densitatea absolută a lemnului reprezintă masa unităţii de volum a lemnului uscat artificial la 105 oC; c) densitatea convenţională este raportul dintre masa de lemn verde şi volumul de lemn anhidru care se obţine din aceasta; d) densitatea convenţională este raportul dintre masa de lemn anhidru şi volumul de lemn verde din care aceasta s-a obţinut? T.12.13. Care din următoarele afirmaţii privind caracteristicile mecanice ale lemnului sunt adevărate: a) pentru lemn şi produsele din lemn se poate defini
293

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

(ca şi la unele materiale metalice) o caracteristică mecanică numită rezistenţă la oboseală; b) duritatea Brinell a lemnului se defineşte la fel ca în cazul materialelor metalice; c) prezenţa concenratorilor de tensiuni de tipul crestăturilor marginale sau orificiilor nu influenţează comportarea la rupere a lemnului; d) caracteristicile mecanice ale lemnului nu depind de direcţia pe care sunt măsurate, lemnul fiind un material compozit izotrop? T.12.14. Care dintre următoarele semifabricate realizate din lemn se pot considera materiale compozite stratificate: a) grinzile; b) panelul; c) plăcile melaminate din aşchii de lemn; d) plăci extrudate din aşchii de lemn? T.12.15. Care dintre următorii factori influenţează caracteristicile mecanice ale compozitelor durificate cu fibre: a) lungimea fibrelor; b) raportul de formă al fibrelor; c) măsura unghiului dintre direcţia orientării fibrelor şi direcţia de aplicare a solicitărilor mecanice; d) fracţia volumică a fibrelor? T.12.16. Care dintre următoarele afirmaţii privind comportarea la solicitări mecanice a compozitelor durificate cu fibre sunt adevărate: a) comportarea solidară a componentelor la solicitarea mecanică la tracţiune în lungul fibrelor a unui astfel de compozit este determinată de legăturile interfaciale puternice create între M şi f la elaborarea materialului; b) rezistenţa mecanică a unui astfel de compozit este ridicată, dacă fracţia volumică a fibrelor înglobate în material este suficient de mare, astfel că orice porţiune din materialul matricei se află integral într-o zonă de acţiune a unei fibre; c) cu cât raportul de transfer al sarcinilor este mai mic, cu atât materialul compozit are o comportare mai eficientă în ceea ce priveşte conlucrarea între M şi f şi poate prelua solicitări mecanice de intensitate mai ridicată; d) rezistenţa mecanică a unui astfel de compozit este ridicată, dacă fracţia volumică a fibrelor înglobate în material este suficient de mică şi o parte din materialul matricei se află în afara zonelor de acţiune ale fibrelor? T.12.17. Care dintre următoarele afirmaţii privind elaborarea materialelor compozite durificate cu fibre sunt adevărate: a) la elaborarea prin infiltrare, fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită, materialul matricei este adus în stare topită, se infiltrează între fibre (sub vid sau sub presiunea unui gaz inert) şi prin solidificare determină formarea compozitului; b) la elaborarea prin depunerea chimică a matricei în jurul fibrelor, fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită, iar matricea se depune pe fibre prin cementarea acestora în băi de săruri sau în mediu gazos; c) la elaborarea prin încorporarea fibrelor prin deformarea plastică a matricei, un pachet realizat din straturi alternante de fibre şi matrice (sub formă de folie) se supune deformării plastice la cald prin laminare, tragere sau extrudare; d) la elaborarea prin solidificarea unidirecţională a eutecticelor, fazele din structura unui aliaj eutectic reprezintă materialele componente ale compozitului, iar faza care are rolul fibrelor durificatoare capătă dispunerea şi orientarea necesare prin solidificarea dirijată unidirecţional a aliajului turnat?
294

Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite

Aplicaţii
A.12.1. Un material compozit cu fibre de sticlă înglobate într-o matrice de răşină epoxidică are fracţia volumică a fibrelor vf = 0,70. Ştiind că fibrele de sticlă au densitatea ρf = 2540 kg/m3, iar matricea din răşină epoxidică are densitatea ρM = 1210 kg/m3, să se determine concentraţia masică a fibrelor în materialul compozit %fm şi densitatea compozitului ρC. Rezolvare Considerând că materialul compozit are volumul VC, iar volumele fibrelor şi matricei sunt Vf , VM, se obţin relaţiile: Vf = VCvf , VM = VC(1 – vf) şi VC = Vf + VM . Masele corespunzătoare volumelor Vf , VM şi VC sunt Mf = VCvfρf, MM = VC(1 – vf)ρM şi MC = Mf + MM, iar densitatea compozitului este dată de o relaţie de forma (12.5): ρC = ρM(1 – vf) + ρfvf; pentru datele precizate în enunţul aplicaţiei se obţine: ρC = 1210(1 – 0,70) + 2540⋅0,70 = 2141 kg/m3. Concentraţia volumică a fibrelor în materialul compozit este %fV = 100vf, iar concentraţia masică a acestora este dată de relaţia (stabilită utilizând ρf raţionamentul prezentat la rezolvarea aplicaţiei A.2.4): % f m = 100v f ; pentru ρ datele precizate în enunţul aplicaţiei se obţine: % f m = 100 ⋅ 0,7
2540 2141

≅ 83 %.

A.12.2. Un material compozit cu fibre continui de sticlă înglobate în matrice de răşină epoxidică se consideră ca material de referinţă la proiectarea unui nou material compozit (cu aceleaşi componente). Ştiind că matricea are * EM = 6900 N/mm2 şi RmM = 69 N/mm2, fibrele au Ef = 72500 N/mm2 şi Rmf = 3400 N/mm2, iar materialul de referinţă supus încercării la tracţiune în / lungul fibrelor are modulul de elasticitate EC = 46260 N/mm2 şi rezistenţa la
/ rupere RmC = 2050 N/mm2, să se stabilească ce valoare trebuie să aibă fracţia volumica a fibrelor în noul material, pentru ca acesta să prezinte (pe direcţia de orientare a fibrelor) modulul de elasticitate EC ≥ 50000 N/mm2 şi rezistenţa la rupere RmC ≥ 2200 N/mm2. Rezolvare Pentru compozitul de referinţă se pot scrie relaţiile (12.5) şi (12.6) din care rezultă valoarea fracţiei volumice a fibrelor în acest material vf şi mărimea / E − EM 46260 − 6900 rezistenţei conventionale a matricei RmM: v /f = C = = 0, 6 ; 72500 − 6900 E f − EM

295

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR R mC
/

RmM =

− R mf v /f
/ f

1− v

=

2050 − 3400 ⋅ 0,6 1− 0,6

= 25 N/mm 2 . Deoarece pentru noul compozit

sunt, de asemenea, valabile relaţiile (12.5) şi (12.6), se poate determina valoarea fracţiei volumice a fibrelor în acest material vf pentru respectarea condiţiilor impuse în enunţul aplicaţiei, astfel:. Cu datele precizate în enunţul aplicaţiei se obţine: vf ≥ max(0,66; 0,64) Vf ≥ 0,66. De exemplu, adoptând vf = 0,70, rezultă EC = 52820 N/mm2 > 50000 N/mm2 şi Rmc = 2387,5 N/mm2 > 2200 N/mm2. Observaţie Atât pentru materialul compozit de referinţă, cât şi pentru noul material proiectat, fracţiile volumice ale fibrelor depăşesc valaorea critică dată de relaţia R * − RmM 69 − 25 = (12.7): v fcr = mM = 0,013 ; ca urmare, efectul de durificare 3400 − 25 Rmf − RmM datorită înglobării fibrelor în matrice este asigurat la ambele materiale. A.12.3. Un compozit cu fibre continui, este realizat înglobând fibre dintr-un material cu Ef = 80000 N/mm2 într-un material matrice cu EM = 8000 N/mm2. Să se analizeze cum se modifică, în funcţie de fracţia volumică a fibrelor vf, valorile modulului de elasticitate al compozitului EC pe direcţia fibrelor şi pe direcţia normală la fibre. Rezolvare Folosind relaţiile (12.5) şi (12.11) în condiţiile precizate în enunţul aplicaţiei se pot trasa graficele EC = f(vf) prezentate în figura 12.23. Analizând aceste grafice, rezultă că modulul de elasticitate al compozitului pe direcţia de orientare a fibrelor creşte liniar odată cu vf, în timp ce efectul de creştere odată cu vf a modulului de elasticitate al compozitului pe direcţia normală la fibre se manifestă pregnant numai la valori ridicate ale vf .

Fig. 12.23. Diagramele de variaţie, în funcţie de fracţia volumică a fibelor, a modulului de elasticitate determinat în lungul fibrelor şi pe direcţia normală la fibre la un compozit cu fibre de sticlă si matrice de răşină epoxidică 296

Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite

A12.4. Să se determine valoarea exponentului n din relaţia (12.12) pentru un agregat compozit alcătuit dintr-o matrice de cobalt în care sunt înglobate particule dure de carbură de wolfram, cunoscând că modulul de elasticitate al matricei este EM = 207000 N/mm2, modulul de elasticitate al particulelor este Ef = 705000 N/mm2, iar modulul de elasticitate al materialului cu vf = 0,5 este EC = 382000 N/mm2. Rezolvare Înlocuind datele din enunţul aplicaţiei în relaţia (12.12), se obtine ecuaţia exponenţială (transcendentă), cu necunoscuta n: 2 ⋅ 382 n = 207 n + 705 n .Această ecuaţie se poate rezolva pe cale numerică, considerând diverse valori ale necunoscutei n∈[−1;1]\{0}, calculând (pentru fiecare valoare a exponentului n) A = 2 ⋅ 382 n şi B = 207 n + 705 n şi declarând ca soluţie valoarea n pentru care se obţine A = B. Rezultatele utilizării aceastei proceduri de rezolvare sunt diagrafiate în figura 12.24, iar soluţia care se obţine astfel este n → 0 (aceeaşi soluţie rezultând şi prin utilizarea programului de rezolvare numerică a ecuaţiilor al produsului informatic MathCad).

Fig. 12. 24. Determinarea exponentului n din relaţia (12.12) pentru un agregat compozit cu particule de WC înglobate în matrice de Co

Fig.12.25. Diagrama de variaţie, în funcţie de vf, a modulului de elasticitate al agregatului compozit cu particule de WC şi matrice de Co

Observaţie În cazul agregatului compozit analizat, exponentul n din relaţia (12.12) tinde către valoarea zero şi, ca urmare, în această situaţie se poate considera că
297

n = − 0. .12).5. rezultă vf EC = [0.18) Datele din enunţul aplicaţie satisfac această egalitate. astfel: EC = lim [ E (1 − v f ) + E v f ] = E M f E f f n→0 n M n f v 1 n 1− v (12. Respectarea acestei reguli de către agregatul compozit cu particule de carbură de wolfram înglobate într-o matrice de cobalt este ilustrată în figura 12. modulul de elasticitate al materialului f este Ef = 220000 N/mm2.11). Aşa cum s-a precizat în scap.25. iar variaţia EC. Folosind relaţia (12. Se cunoaşte că modulul de elasticitate al materialului M este EM = 70000 N/mm2. curba CNF redă variaţia în funcţie de vf a modulului de elasticitate determinat pe direcţia normală la fibre la compozitul cu fibre de carbură de wolfram înglobate într-o matrice de cobalt.6945). 6945 + 0. aşa cum se observă în figura 12. pe baza relaţiei (12.26.4 este EC = 100000 N/mm2.2. caracteristicile agregatelor compozite cu structura alcătuită din particulele unui material f distribuite într-o matrice dintr-un material M sunt intermediare celor care se pot determina în lungul fibrelor şi pe direcţia normală la fibre la compozitele cu fibre din material f înglobate în matricea M. expresia analitică a funcţiei corespunzătoare acestei curbe fiind (12. care se poate considera în locul relaţiei (12.6945.12.18).4. se poate determina modulul de elasticitate al agregatului compozit cu = 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR modulul de elasticitate al materialului este definit.12) (cu n = − 0.6⋅70n + 0. fracţia volumică a particulelor fiind vf = 0. în care: curba CLF redă variaţia în funcţie de vf a modulului de elasticitate determinat în lungul fibrelor la compozitul cu fibre de carbură de wolfram înglobate într-o matrice de cobalt. care modelează analitic variaţia modulului de easticitate al agregatului compozit.12.7.7. 6945 ] 298 − 1 0 . se determină valoarea exponentului n din relaţia (12. Rezolvare Procedând ca la rezolvarea aplicaţiei A. curba AC redă variaţia în funcţie de vf a modulului de elasticitate al agregatului compozit (cvasiizotrop) cu particule de carbură de wolfram uniform distribuite într-o matrice de cobalt.7 ⋅ 220000 − 0. expresia analitică a funcţiei corespunzătoare acestei curbe fiind (12.12). 6945 = 140625 N/mm2.3 ⋅ 70000 −0. 12.12) pentru estimarea modulului de elasticitate al agregatelor compozite la care n → 0. iar soluţia (nebanală) care rezultă prin rezolvarea numerică a acesteia este. iar modulul de elasticitate al agregatului compozit (cu aceleaşi componente) având vf = 0. Să se determine valoarea modulului de elasticitate EC al unui agregat compozit alcătuit dintr-o matrice M în care sunt distribuite uniform particule dintr-un material f. A.5). ecuaţia exponenţială care trebuie rezolvată este: 100n = 0. expresia analitică a funcţiei corespunzătoare acestei curbe fiind (12.4⋅220n.

12. Rezolvare Solicitarea la tracţiune cu forţa F = 7. Fracţia volumică a fibrelor materialului compozit este vf = 0. Rmf 1 1 3000 = 0.94 mm << L Procedând astfel. Determinarea exponentului n din relaţia (12.Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite în funcţie de vf. în funcţie de vf.27.15). O bară de tracţiune cu diametrul D = 25 mm este realizată dintr-un material compozit durificat cu fibre discontinui de sticlă.05 4 40 τ rM 4 299 . orientate pe direcţia axei longitudinale a barei şi având diametrul df = 0. iar matricea din răşină epoxidică are RmM = 25 N/mm2 şi τrM = 40 N/mm2. Diagrama de variaţie.4.12. 26.5 Rezistenţa la rupere a materialului compozit se poate determina cu relaţia (12. 2 2 πD π 25 Fig.14). a modulului de elasticitate al agregatului compozit considerat în aplicaţia A.12.7.12.27.05 mm şi lungimea L = 50 mm.12. se obţine: LC = d f = 0.5 ⋅ 10 lungul fibrelor) cu intensitatea σ = = = 1528 N/mm2.5⋅105 N. în care notaţiile au semnificaţii similare celor precizate la rezolvarea aplicaţiei A. Să se stabilească dacă bara de tracţiune rezistă la solicitarea dată de o forţă cu intensitatea F = 7.12. componentele materialului fiind caracterizate astfel: fibrele de sticlă au Rmf = 3000 N/mm2.6. A.12) pentru agregatul compozit considerat în aplicaţia A. pentru agregatele compozite cu componentele M şi f precizate în enunţul aplicaţiei este redată în figura 12.5 Fig.5⋅105 N produce tensiuni normale (în 5 4F 4 ⋅ 7. considerând valoarea lungimii critice a fibrelor Lc dată de relaţia (12.

ca urmare.73.02)0. L Deoarece σ < RmC. b) unghiul dintre axa longitudinală a barei şi direcţia orientării fibrelor este θ = 5 o.461.73 ≅ 1833 N/mm2 şi F = 4 b) Dacă fibrele materialului compozit din care este realizată bara sunt orientate sub un unghi θ = 5 o faţa de direcţia axei longitudinale a barei. Rezolvare Ruperea barei se produce când tensiunile normale generate de solicitarea la 4F tracţiune cu forţa F au intensitatea σ = = RmC şi. . RmM = 80 N/mm2 şi τrM = 40 N/mm2.7. forţa de πD 2 tracţiune monoaxială care produce ruperea barei are intensitatea dată de relaţia: πD 2 F= RmC . orientate pe direcţia axei longitudinale a barei.12.16). fracţia volumică a fibrelor fiind vf = 0. Ştiind că matricea compozitului * are RmM = 30 N/mm2.7 ≅ 2065 N/mm2.24⋅105 N.7) + 3000(1 − 0. rezistenţa la rupere a compozitului RmC este dată de relaţia (12.1⋅104 N.73) + 2500⋅0.θ = min( şi F = 1833 cos 5 2 o . 0. 4 a) Dacă fibrele materialului compozit din care este confecţionată bara sunt perfect paralele cu axa longitudinală a barei ( pe direcţia căreia se aplică forţa F). bara rezistă la solicitarea la tracţiune cu forţa F = 7. rezistenţa la rupere a compozitului este dată de relaţia (12.6). Diminuarea considerabilă a rezistenţei mecanice a 4 barei în acest caz este datorată faptului că măsura unghiului θ este mai mare decât valoarea critică dată de relaţia (12.02). să se estimeze intensitatea forţei de tracţiune F la care se produce ruperea barei în următoarele circumstanţe: a) fibrele materialului sunt perfect paralele cu axa longitudinală a barei. LC raportul de transfer al sarcinilor fiind foarte redus.17): θ cr = arctg 300 40 1833 = 1o15’.10532) = 461 N/mm2 π 15 2 461 ≅ 8.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (materialul are o comportare eficientă în ceea ce priveşte conlucrarea între M şi f. rezultând: RmC . 80 sin 2 5 o ) = min(1847. O bară de tracţiune cu diametrul D = 15 mm este realizată dintr-un material compozit cu fibre continui. rezultând: π 15 2 1833 ≅ 3. iar ≅ L L RmC = RmM (1 − v f ) + Rmf (1 − C )v f = 25(1 − 0. RmC = 30(1 − 0. 40 cos 5 sin 5 o o . iar fibrele au Rmf = 2500 N/mm2. A.5⋅105 N.

cu perspective mari de extindere în viitor. Studiul şi aplicarea industrială a proceselor. Introducere În tehnica actuală se utilizează. La fabricarea produselor prin metoda agregării pulberilor. plăcuţe pentru tuburi electronice. Pulberile (metalice şi. numit sinterizare. Tehnologiile de realizare a produselor prin metoda agregării pulberilor sunt aplicate de obicei în două scopuri: A.1 µm şi 1 mm. tehnologiile de realizare a semifabricatelor şi pieselor pentru diverse aplicaţii din pulberi metalice. aliaje sau compuşi chimici (intermetalici. Realizarea de produse din materiale metalice care nu pot fi elaborate şi prelucrate primar prin tehnologiile clasice de topire – turnare: • piese (filamente. nemetalice) utilizate în metalurgia pulberilor sunt materiale formate din granule (particule) de metale pure. amestecul de pulberi este adus apoi la forma dorită (corespunzătoare produselor). materiile prime sub formă de pulberi (de diverse sortimente compoziţionale şi/sau granulometrice) sunt amestecate în proporţiile necesare produselor care trebuie realizate.1. iar comprimatele de pulberi astfel obţinute se supun unui tratament termic.) cu dimensiunile cuprinse între 0. duze pentru ejectarea 301 . uneori. uneori amestecate şi cu pulberi nemetalice. oxizi metalici. sulfuri etc.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi Capitolul 13 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR REALIZATE PRIN AGREGARE DE PULBERI 13. cu sau fără presare. metodelor şi procedeelor tehnologice de obţinere a pulberilor (preponderent metalice) şi de utilizare a lor pentru realizarea de produse cu diverse destinaţii fac obiectul unei ramuri a metalurgiei numită metalurgia pulberilor . care conferă produselor compactitatea şi caracteristicile de utilizare dictate de aplicaţia căreia sunt destinate produsele.

Nb etc. se obţin foarte greu în stare topită). Cr. cu mărimea particulelor între 20 µm şi 1 mm şi forma predominant lamelară.) înglobată într-o matrice metalică (Fe. • piese poroase cu diverse destinaţii: cuzineţi poroşi autoungători din bronzuri cu staniu sau din aliaje Fe – Cu.). Fe. Ni – Fe etc. realizate mai ales din pulberi feroase. burete de 302 . Mo2C. echipamente de calcul automat etc. elemente de fricţiune.). având componentele cu ts foarte diferite şi/sau cu solubilităţi foarte reduse în stare lichidă. dar a căror fabricare prin turnare nu este eficientă. care este folosită în prezent pentru realizarea pulberilor de Mn. W – Cu. 13. reacţionând puternic cu căptuşeala ceramică a agregatelor de elaborare – turnare. electrozi poroşi din nichel sau argint pentru echipamentele utilizate în electrochimie etc. Obţinerea şi caracterizarea pulberilor Pentru obţinerea pulberilor se utilizează două categorii de metode tehnologice: metodele mecanice şi metodele fizico – chimice. inele. ce impune aplicarea unor operaţii tehnologice de finisare laborioase şi costisitoare.) înglobate într-o matrice metalică tenace (Co. Realizarea de produse cu dimensiuni mici şi forme complicate. Al.). compozitelor cu metale şi nemetale (Cu – grafit. ZrO2 etc. • piese (scule aşchietoare. din materiale care pot fi elaborate în stare topită. tacheţi.) sau pseudoaliajelor (aliajele W – Ag. Mo. Ni etc. având structura alcătuită din particule de carburi metalice dure (WC. pârghii. materia primă sub formă de material metalic turnat. Ta. Ni. Sb. diamant – metale etc.. care. Co. Mo etc. Principalele metode mecanice folosite în practica industrială pentru obţinerea pulberilor sunt: • Metoda măcinării. la aplicarea acestei metode. came. de tipul unor agregate compozite. • piese (plăcuţe şi scule pentru prelucrarea prin aşchiere a materialelor metalice) din materiale dure. Co.2. Fe – mase plastice. Fe – Cr. B. deoarece implică consumuri exagerate de materiale şi conduce la obţinerea de semifabricate cu precizia necorespunzătoare a formei şi dimensiunilor. Cr. în construcţia de maşini (automobile.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR gazelor fierbinţi electrozi nefuzibili pentru sudare etc. oţeluri inoxidabile sau aliaje Monel.) se folosesc pe scară largă astfel de piese sinterizate (roţi dinţate. contacte electrice. TiC. Mo – Cu etc. pistoane. TaC etc. care..). se obţin greu în stare lichidă şi se impurifică uşor. magneţi etc. Mo – Ag.) din materiale de tipul cermeturilor. segmenţi. având structura alcătuită dintr-o fază oxidică − ceramică (Al2O3. echipamente electrocasnice.. aliaje Fe – Al. filtre metalice din bronzuri.) din metale greu fuzibile (W. cuzineţi. având ts ridicate. magneţi etc. garnituri.

Co. precipitate obţinute prin electoliză. • Metoda precipitării din soluţii apoase. aplicată actual pentru fabricarea pulberilor de Ag. Fe – Ni – Mo etc.. la aplicarea acestei metode. la folosirea acestei tehnologii. care se pot transforma uşor în pulberi prin măcinare. Ni. o transformă în pulbere de fier pur. Cu. este transformată în pulbere prin măcinare în mori cu bile sau în mori cu vârtej. Fe – Cr. Principalele metode fizico – chimice de elaborare a puberilor metalice sunt: • Metoda reducerii oxizilor. specifice fiecărui metal) în carbonil metalic Men(CO)m (condensat sub formă de lichid vâscos). spongioase sau pulverulente. apă etc. obţinându-se depozite catodice compacte − fragile. Cd. • Metoda electrolitică. care. Al etc. Co. sârme etc. Ta. cu mărimea particulelor între 0. iar descompunerea prin volatilizare a acestuia determină formarea oxidului de carbon (care se reutilizează în proces) şi pulberii metalului Me. utilizată în prezent pentru obţinerea pulberilor de Ni. Au. producând reducerea oxizilor. metoda permite şi obţinerea pulberilor cu particule bimetalice.1 µm şi 100 µm şi forma aciculară (dendritică). care se transformă în particule de pulbere prin solidificarea într-o baie de răcire. Cu. Sn. folosind ca materie primă soluţia de acetat de cupru. aliaje Fe – Ni. cu mărimea particulelor între 20 µm şi 400 µm şi forma predominant sferoidală. Ni – Mo.. V. de exemplu. Au. la utilizarea acestei metode.. materia primă sub formă de metal sau aliaj topit se scurge dintr-un creuzet (printr-o duză calibrată). se transformă (în anumite condiţii de temperatură şi presiune. Cu. materia primă sub formă de minereu oxidic de fier sau arsură de fier. Pt. Fe. Fe. oţeluri etc. la folosirea acestei metode. suferă impactul cu mai multe jeturi (de aer. W. Ni. • Metoda pulverizării din fază lichidă. Cr. aşchii.) şi este pulverizată în picături fine. materia primă sub formă de soluţie apoasă a sărurilor metalului (Me) care trebuie obţinut sub formă de pulbere este supusă unui agent chimic (pulbere de Zn.. iar ca agent chimic pulberea fină de Pb. Cr. aplicată pentru realizarea pulberilor de Fe. 303 . Zn. • Metoda carbonil. aliaje Fe – Ni. bronzuri. Ni – Co etc. cu mărimea particulelor între 0. materia primă sub formă de soluţii apoase sau topituri de săruri metalice este descompusă prin electroliză. Al.1 µm şi 10 µm şi forma sferoidală. în stare măcinată este supusă acţiunii unui agent chimic (pulbere de cocs sau gaz metan). folosită în prezent pentru obţinerea pulberilor de Fe. este supusă acţiunii unui curent de oxid de carbon. rezultă precipitate granulare de plumb acoperite cu cupru.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi minereu. la aplicarea acestei tehnologii. materia primă sub formă de aşchii ale metalului (Me) care trebuie adus în formă de pulbere este introdusă într-un cuptor tubular. Pt etc. aplicată actual pentru realizarea pulberilor de Fe.) care produce precipitarea metalului (Me) sub formă de pulbere. vapori. Fe – Mo. alame. Ni.

aplicaţia A. funcţia erorilor – v. raportată la masa sau volumul lor efectiv. particulele pulberilor metalice uzuale au structura internă spongioasă (cu macropori deschişi). definite. Principalele forme ale particulelor pulberilor utilizate în metalurgia pulberilor: a − particule aciculare. pulberile metalice uzuale au particulele cu suprafeţe neregulate şi rugoase. existând însă şi pulberi ale căror particule au suprafeţe netede şi regulate. trei grupe de pulberi: pulberile cu particule fibroase (aciculare). o caracteristică derivată a acesteia fiind densitatea de umplere ρu = 304 1 Vu Fig. cu ajutorul histogramelor granulometrice ale pulberii şi modelate analitic cu ajutorul unei funcţii de distribuţie a granulaţiei pulberii (de obicei. 13. pentru exprimarea acestei caracteristici se folosesc două mărimi: diametrul echivalent al particulelor sau mărimea celui mai mic ochi de sită prin care acestea pot trece.5).1.2. această caracteristică se apreciază pe baza raportului dintre cele trei dimensiuni caracteristice ale particulelor. pulberile metalice uzuale au granulaţia eterogenă. pulberile cu particule lamelare (platiforme) şi pulberile cu particule echiaxiale (sferoidale. această caracteristică se defineşte ca fiind volumul ocupat de unitatea de masă de pulbere vărsată liber (netasată) într-un vas de măsurare. aşa cum se poate observa în figura 13.1. • suprafaţa specifică a particulelor.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Pulberile metalice prezintă o serie de caracteristici fizico – chimice şi tehnologice care influenţează esenţial calitatea produselor obţinute prin agregarea lor.6. distingându-se din acest punct de vedere. această caracteristică se exprimă de obicei prin mărimea suprafeţei totale a particulelor. mărimea particulelor acestora încadrându-se într-un domeniu mai mult sau mai puţin extins. compoziţia granulometrică a unei pulberi metalice putându-se exprima prin fracţiile granulometrice ale particulelor de diferite mărimi ce intră în alcătuirea pulberii. c − particule sferoidale . poliedrice ). inclusiv a macroporilor deschişi conţinuţi de acestea. aşa cum se poate observa în figura 13. • mărimea particulelor. b − particule lamelare. • calitatea suprafeţei particulelor. • volumul specific de umplere Vu. poroasă (cu macropori închişi) sau compactă (fără macroporozităţi). . Principalele caracteristici fizice ale pulberilor metalice sunt: • forma particulelor. • structura internă a particulelor.

se poate defini caracteristica numită grad de V − Vsc . • densitatea de presare ρpr şi compactitatea de presare Cpr. această caracteristică este definită ca fiind raportul procentual dintre volumul efectiv al particulelor pulberii Ve şi volumul de umplere Vu. O. pentru pulberile metalice uzuale Vsc fiind cu 20. îndesare (prin scuturare) I s = u Vu Fig.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi • compactitatea de umplere Cu. cunoaşterea ei fiind deosebit de importantă pentru reglarea corectă a dispozitivelor de dozare a pulberilor folosite la realizarea unui anumit produs. . Definirea granulaţiei cu ajutorul histogramei granulometrice pentru pulberile cu: a − gamă largă de dimensiuni ale particulelor. aceste caracteristici depinzând de natura materialului particulelor şi de metoda folosită pentru obţinerea pulberilor. P etc. ρpr reprezentând masa unităţii de volum a unei pulberi supuse unei presiuni de compactizare p. b − gamă îngustă de dimensiuni ale particulelor Principalele caracteristici chimice ale pulberilor metalice sunt conţinutul de impurităţi (C. Principalele caracteristici tehnologice ale pulberilor metalice sunt: • fluiditatea.2. ρe fiind densitatea materialului particulelor pulberii. această caracteristică se defineşte ca fiind cantitatea (masa) de pulbere ce se scurge în unitatea de timp prin orificiul calibrat al unei pâlnii şi este dependentă în special de calitatea suprafeţei particulelor şi de compoziţia granulometrică a pulberilor.) al particulelor şi rezistenţa la oxidare a particulelor. o caracteristică derivată este porozitatea de umplere Pu = 100 − Cu. S. • volumul specific de scuturare Vsc. Si. cunoscând (pentru o pulbere metalică dată) Vsc şi Vu. C u = Ve Vu 100 = ρu ρe 100 . aceste caracteristici exprimă presabilitatea pulberilor. această caracteristică reprezintă volumul ocupat de unitatea de masă de pulbere după tasarea ei prin scuturare intensă. 13..30 % mai mic decât Vu.. iar Cpr fiind C pr = 305 ρp ρe 100 .

denumirea ei fiind determinată de faptul că rezistenţa mecanică a oricărui semifabricat obţinut prin presarea unei pulberi depinde în principal de comportarea zonelor sale cu sensibilitate maximă la degradare: muchiile ascuţite şi pereţii foarte subţiri. b − cu gamă îngustă de dimensiuni ale particulelor 306 . ci şi de rugozitatea suprafeţelor particulelor care alcătuiesc pulberile (care poate determina modificări esenţiale ale mobilităţii reciproce a particulelor pulberilor la vărsarea şi/sau presarea lor în matriţele utilizate la obţinerea produselor sinterizate).3. • realizarea unei împachetări compacte a particulelor pulberilor (micşorarea valorilor caracteristicilor Vu.3. dislocaţiilor sau defectelor de împachetare) pe care le conţin. de compoziţia granulometrică a pulberilor. să aibă o mobilitate accentuată şi o mare capacitate de a atrage electroni. această caracteristică exprimă capacitatea unei pulberi de a da prin presare un semifabricat suficient de rezistent. difuzie etc.. La obţinerea produselor prin agregare de pulberi trebuie să se ţină seama de următoarele particularităţi privind caracteristicile şi comportarea pulberilor: • terminarea bruscă a structurii cristaline pe suprafeţele libere ale particulelor pulberilor metalice face ca atomii aflaţi pe aceste suprafeţe. în funcţie de compoziţia granulometrică. oxidare. iar suprafeţele să prezinte aspect rugos. caracterul rugos al suprafeţelor libere şi starea de nesaturare electronică a atomilor de pe aceste suprafeţe determină o reactivitate accentuată a acestora. datorită multiplelor imperfecţiuni cristaline (de tipul vacanţelor. corodare. 13. Compactitatea de umplere. care să-şi păstreze forma şi să nu sufere pierderi masice în timpul manipulărilor la care este supus în procesul de fabricare a produselor. cu orbitalele electronice incomplete. contribuind la intensificarea proceselor de adsorbţie. Vs şi Pu) depinde esenţial de fluiditatea pulberilor. care este influenţată nu numai de forma particulelor pulberilor şi. care definesc interacţiunea complexă dintre particulele pulberilor şi dintre particule şi mediul (gazos sau lichid) cu care acestea vin în contact în cursul operaţiilor de realizare a produselor sinterizate.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • rezistenţa muchiilor. pentru pulberile: a − cu gamă largă de dimensiuni ale particulelor. Fig. aşa cum sugerează schemele din figura 13.

• creşterea legăturilor punctiforme şi formarea suprafeţelor de 307 . Transformările structurale la presarea şi sinterizarea pulberilor Procesele esenţiale ce trebuie realizate pentru obţinerea produselor prin metoda agregării pulberilor constau în formarea legăturilor de consolidare a particulelor pulberii sau amestecului de pulberi utilizate ca materie primă. aşa cum se poate observa în figura 13.5: • crearea legăturilor punctiforme între particule. 13. soluţia tehnologică cea mai indicată în acest scop constând în utilizarea unor substanţe lubrifiante (depuse pe particulele pulberilor sau adăugate la dozarea şi amestecarea pulberilor în vederea realizării produselor sinterizate).3. deoarece. astfel de legături apar între particulele pulberilor metalice la simpla lor vărsare sau tasare în matriţele folosite la realizarea produselor şi sunt (în general) instabile. care conduc la formarea în masa pulberilor a unor aglomerate (grupări de particule ferm legate între ele prin forţe superficiale de adeziune) şi a unor agregate (grupări de aglomerate slab legate între ele şi uşor de dezintegrat prin acţiuni mecanice).Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi Fig.4. neputând asigura gradul de consolidare necesar pentru ca produsele să-şi păstreze configuraţia la extragerea din matriţe. suprafaţa lor specifică se măreşte.13. determinând apariţia unor fenomene de frecare şi adeziune între particule. gradul de îndesare şi compactitatea de presare a pulberilor şi determină obţinerea de produse cu porozitate excesivă (inacceptabilă). formarea aglomeratelor şi agregatelor trebuie împedicată.4. iar influenţele rugozităţii suprafeţelor libere ale particulelor şi reactivităţii acestor suprafeţe devin mai importante. Schema micşorării compactităţii pulberilor la formarea aglomeratelor şi agregatelor de particule • pe măsură ce dimensiunile particulelor pulberilor se micşorează. Aceste procese. aşa cum s-a arătat anterior. diminuează compactitatea de umplere. se desfăşoară în mai multe etape. schematizate în figura 13.

prin care amestecurile neconsolidate de pulberi se transformă în produse compacte şi rezistente. prin încălzirea pulberilor presate. prin creşterea germenilor formaţi în etapa anterioară. care determină creşterea mobilităţii atomilor particulelor pulberilor.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR contact (punţilor de legătură) între particule. alunecarea lor reciprocă şi umplerea golurilor. dar există şi procedee tehnologice care prevăd executarea lor simultană (presarea la cald sau sinterizarea sub presiune). c − formarea şi creşterea cristalelor noi. în cursul tratamentului termic de sinterizare. Fig..5. De obicei cele două operaţii se realizează succesiv. Procesele care se desfăşoară în timpul operaţiei de presare pot fi descrise astfel: • la începutul presării se produce reorientarea particulelor. deformarea plastică şi sudarea între ele a particulelor) şi sunt finalizate. Principalelor etape de formare a legăturilor de consolidare la realizarea produselor prin agregare de pulberi: a − formarea legăturilor punctiforme.. d − diminuarea şi sferoidizarea porilor Procesele descrise succint mai înainte. b − formarea suprafeţelor de contact. asigurând consolidarea acestora şi micşorarea.13.2000 MPa) şi se transformă într-un comprimat cu forma produsului ce urmează a fi realizat. La operaţia de presare. mai ales a celor aflaţi pe suprafeţele libere ale acestora şi desfăşurarea intensă a unor procese de difuzie. aceste procese sunt declanşate prin presarea pulberilor în matriţe (care determină compactizarea pulberilor prin redistribuirea particulelor. sferoidizarea şi diminuarea dimensiunilor porilor. de tipul unor germeni cristalini. • creşterea cristalelor noi. sferoidizarea şi chiar dispariţia porilor. care asigură amestecului de pulberi împachetarea 308 . în urma desfăşurării acestei etape. între particulele pulberilor supuse prelucrării se formează suprafeţe de contact (punţi de legătură). se desfăşoară mai ales în cursul operaţiilor tehnologice de presare a pulberilor în matriţe şi de sinterizare a comprimatelor obţinute prin presare. ale cărei cristale sunt dezvoltate între (peste) particulele pulberilor. amestecul de pulberi este presat în cavitatea unei matriţe (la presiuni p = 100. agregatele de pulberi capătă o structură cristalină nouă. care au tendinţa de a se dezvolta independent sub forma unor noi cristale şi de a declanşa astfel un proces general de recristalizare în masa pulberilor.

care determină dislocarea straturilor eterogene (ce conţin oxizi. Pentru conducerea corectă a operaţiei de presare şi aprecierea corespunzătoare a eficienţei proceselor care se desfăşoară în cursul acesteia trebuie avute în vedere următoarele aspecte: • deformarea plastică locală a zonelor de contact ale particulelor se realizează (în mod obişnuit) la rece. extinderea redusă a punţilor de legătură realizate prin sudare este. iar punţile de legătură realizate prin sudare au (datorită extinderii reduse şi conţinutului mare de impurităţi) rezistenţă mecanică relativ scăzută.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi cea mai densă posibilă la dimensiunile şi forma pe care le prezintă particulele componente. fiind însoţită de ecruisarea materialului (creşterea rezistenţei la deformare a materialului) din aceste zone şi. particule de praf ionizate etc. care se constituie într-o sursă de activare mecanică. procesele de deformare sunt transferate în afara zonelor de contact ale particulelor (spre materialul neecruisat din interiorul particulelor pulberii) înainte de aplatizarea completă a microneregularităţilor şi dizlocarea suficientă a straturilor eterogene de pe suprafeţele în contact ale particulelor. • odată cu creştera presiunii se produce deformarea elasto – plastică a particulelor pulberii şi se crează condiţiile necesare sudării lor prin presiune. • dacă particulele pulberii supuse presării au plasticitate scăzută. ca urmare. ca urmare. molecule de aer adsorbit. ca urmare a desfăşurării acestor procese. în plus. molecule de apă şi grăsimi. se produce deformarea plastică locală a particulelor în zonele lor de contact reciproc. atomii marginali ai particulelor se apropie la distanţe având ordinul de mărime al parametrilor stucturii cristaline a materialului particulelor şi interacţionează dând naştere unor germeni cristalini comuni în zonele de contact ale particulelor.) şi aplatizarea micronereguarităţilor din aceste zone. sudarea prin presiune a particulelor nu se poate realiza. 309 . la fabricarea produselor din pulberi metalice sau nemetalice nedeformabile consolidarea prin presare a particulelor pulberilor şi obţinerea unor comprimate cu rezistenţă mecanică acceptabilă se realizează numai dacă particulele sunt amestecate cu un liant metalic (care rămâne în compunerea produsului) sau organic (care se elimină în cursul sinterizării). − o parte din energia acumulată în materialul deformat plastic din zonele de conact ale particulelor pulberii constituie energia de activare necesară creşterii şi transformării în cristale a germenilor cristalini comuni. determinată şi de intensitatea scăzută cu care se desfăşoară procesele de difuzie la temperatura de presare. sudarea prin presiune a particulelor pulberii se realizează prin următorul mecanism: − sub acţiunea presiunii exercitate asupra pulberii. în acest fel realizându-se sudarea între particulele pulberii.

aşa cum sugerează imaginile prezentate în figura 13. îndepărtarea produselor rezultate din reducerea.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • la extragerea comprimatelor din matriţele în care s-a realizat presarea se produce relaxarea elastică a materialului particulelor pulberii şi. • creşterea temperaturii determină desfăşurarea unor procese chimice. accelerată de ridicarea temperaturii. evitarea acestui fenomen nedorit fiind asigurată de utilizarea lianţilor. Desfăşurarea acestor procese şi calitatea produselor obţinute prin agregare de pulberi sunt influenţate esenţial de regimul tehnologic al tratamentului de sinterizare. efectul postelastic este important (comprimatele îşi măresc volumul cu câteva procente la scoaterea lor din matriţe) şi poate produce distrugerea comprimatelor. Pri ncipalii parametri de regim ai tratamentului de sinterizare se aleg astfel: • Temperatura de sinterizare Tsi se stabileşte având în vedere că sinterizarea trebuie să asigure formarea de noi cristale între particulele pulberilor din care sunt realizate comprimatele supuse acestui tratament. se manifestă un fenomen de creştere bruscă a volumului acestor comprimate. Sinterizarea este tratamentul termic prin care se realizează activarea termică a comprimatelor de pulberi în vederea desfăşurării proceselor. sferoidizarea şi micşorarea porilor şi finisarea granulaţiei produselor.6. care constau în reducerea peliculelor de oxizi de pe suprafeţele particulelor. descompunerea şi vaporizarea substanţelor introduse la presare ca lianţi sau lubrifianţi. care produc consolidarea şi creşterea punţilor de legătură dintre particule. De 2 4 obicei. difuzia atomilor. se 310 . în cazul amestecurilor de pulberi (cu particule din materiale diferite) se produce şi alierea particulelor cu componentele transportate prin difuzie din particulele vecine. determină consolidarea şi creşterea germenilor cristalini formaţi în zonele de contact dintre particule. numit efect postelastic. bazate pe difuzie. care au ca efecte consolidarea legăturilor dintre particulele pulberii. dacă plasticitatea particulelor pulberilor este redusă. determină • declanşarea unor procese de recristalizare a materialului (ecruisat prin deformarea plastică la rece produsă de presare) din zonele de contact ale particulelor şi din interiorul acestora. Procesele care se desfăşoară în timpul sinterizării pot fi descrise astfel: • difuzia atomilor. Ts fiind 3 5 temperatura de solidificare – topire (în K) a componentului principal al pulberii sau amestecului de pulberi din care se confecţionează produsele. ca urmare. temperatura de sinterizare se adoptă Tsi = ( ⋅ ⋅ ⋅ )Ts . eliminarea gazelor şi lichidelor adsorbite pe suprafeţele particulelor pulberii. accelerată de ridicarea temperaturii. în plus. densificarea (micşorarea porozităţii) şi recristalizarea structurii produselor realizate prin agregare de pulberi.

manipulare sau depozitare.) se utilizează atunci când pulberile din care se realizează produsele se oxidează uşor sau prezintă conţinuturi apreciabile de oxigen (oxizi) de la elaborare. În prezent se practică pe scară largă sinterizarea în vid. la stabilirea mărimii τsi se ţine seama că aceasta este direct proporţională cu volumul particulelor pulberii din care se realizează produsele şi invers proporţională cu coeficientul de difuzie D al componentului principal al pulberii (care se corelează cu Tsi conform (1. Fig. mediu ieftin. • Mediul de sinterizare se alege în mod obişnuit neutru sau reducător. amoniac. 311 . 1. uşor de obţinut şi cu activitatea chimică (reducătoare sau neutră) reglabilă (prin nivelul vidului şi temperatura Tsi utilizate la sinterizare). Mediile reducătoare (atmosferele de hidrogen. Efectele presării şi sinterizării pulberii de argint cu incluziuni de Al2O3: a − pulberea vărsată în matriţa de presare.7).Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi observă că tratamentul se efectuează la Tsi > Trp.5). hidrocarburi etc. în corelaţie cu gradul de sinterizare necesar realizării proprietăţilor de utilizare dorite ale produselor. b − pulberea presată şi sinterizată o oră la 900 oC.4T s – v. la desfăşurarea proceselor de sinterizare în prezenţa unei anumite cantităţi de fază lichidă. scap. Mediile neutre (atmosferele de argon) se folosesc la sinterizarea produselor din pulberi metalice lipsite de oxizi. Acest mod de alegere a temperaturii T si conduce în anumite cazuri.15) – v. când pulberile sau amestecurile de pulberi conţin componente secundare cu temperatura de solidificare – topire inferioară T si. 3. Trp fiind temperatura de recristalizare primară a componentului principal al pulberii sau amestecului de pulberi (T rp ≅ 0. 13. deoarece prezenţa oxizilor în masa sau pe suprafeţele particulelor pulberilor folosite la realizarea produselor influenţează negativ desfăşurarea proceselor de difuzie care au loc în cursul sinterizării.6. fapt ce are ca efecte accelerarea proceselor şi obţinerea unor produse cu compactitate ridicată. scap. pentru a asigura condiţiile termice necesare desfăşurării proceselor de recristalizare care stau la baza formării legăturilor de consolidare între particule. c − pulberea presată şi sinterizată 240 ore la 900 oC • Durata sinterizării τsi se stabileşte experimental.

Fig.8.5 ore. 312 .4. Microstructurile produselor sinterizate din WC cu liant de Co: a − material cu 94 % WC şi 6 % Co. 13. se comportă ca niste agregate compozite. b − material cu 85 % WC şi 15 % Co Fig. cât şi de mărimea porozităţii.8 şi 13. caracteristicile lor putând fi determinate aplicând principiile prezentate în scap.2. cu structura alcătuită din particulele unui material înglobate într-un material suport (liant.7. modul de distribuţie şi gradul de dispersie al fazelor componente ale structurii.5 ore.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 13. matrice). forma şi dimensiunile porilor. 12. 13. Produsele sinterizate prezentând o porozitate Pp au caracteristicile fizico − mecanice determinate atât de caracteristicile structurii realizate prin sinterizare. 13. definite prin constituţia acesteia (natura.9. Structurile şi proprietăţile produselor sinterizate Produsele care se obţin prin metoda agregării pulberilor au caracteristicile structurale (influenţate de compoziţia chimică şi de regimul tehnologic folosit la sinterizare) sugerate de micrografiile prezentate în figurile 13. b − timp de 6. Microstructurile produselor din pulbere de Fe sinterizată la 800 oC: a − timp de 0. c − timp de 22 ore Produsele fără porozitate. dimensiunile. numărul şi proporţia fazelor care alcătuiesc structura) şi prin forma.7.

rezistenţa la tracţiune (Y ≡ Rm. Prima dintre relaţiile (13. iar Ks. Ys ≡ As) ale materialelor sinterizate. de caracteristica mecanică considerată.9. iar Vs şi ρs – volumul şi. dacă se consideră Ys ≡ HBs = 75 HBS şi Ks = 0. Ys ≡ HBs). Ys ≡ µs) ale unor astfel de materiale. Ys ≡ Rms) şi alungirea procentuală după rupere (Y ≡ A. (13.1) Pp = V ρs în care V şi ρ reprezintă volumul şi. în cazul produselor realizate din pulberi de fier sinterizate.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi Fig. K s/ şi m sunt constante cu valorile dependente de natura materialului sinterizat şi. caracteristicile mecanice ale acestor produse pot fi influenţate în măsură importantă de mărimea porozităţii Pp (în %). definită prin relaţiile: V − Vs ρ 100 = (1 − )100 . c − piesă din pseudoaliaj W−Ni−Fe obţinută prin sinterizare Deoarece porii prezenţi în produsele sinterizate diminuează secţiunile portante şi au efectele unor concentratori de tensiuni. pe materialul (lipsit de pori) care alcătuieşte masa structurală a produsului sinterizat.2) este potrivită pentru a estima duritatea Brinell (Y ≡ HB. respectiv.049. evident.2) în care Y şi Ys reprezintă valorile unei caracteristici mecanice determinate pe materialul sinterizat şi. 13. Ys ≡ Es) şi coeficientului contracţiei transversale (Y ≡ µ. în timp ce a doua relaţie permite modelarea numerică a modulului de elasticitate longitudinală (Y ≡ E. prima dintre relaţiile (13.2) permite a se estima duritatea Brinell HB. densitatea masei structurale (lipsită de pori) a produsului. de exemplu. 313 . Cercetările experimentale întreprinse asupra diverselor materiale obţinute prin metoda agregării de pulberi au evidenţiat faptul că dependeţele dintre principalele caracteristici mecanice ale acestor materiale şi porozitatea lor pot fi exprimate analitic prin relaţii de forma: Y = Ys e − K s Pp sau Y = Ys (1 − K s/ Ppm ) (13. Microstructurile unor produe industriale sinterizate: a − filtru din pulbere de bronz. b − electrod din pulbere de wolfram. respectiv. respectiv. densitatea produsului sinterizat.

pulverizare. 302 porozitate de umplere. 310 temperatură de sinterizare.03 şi m = 0. 307 compactitate de presare. 311 metalurgia pulberilor. porozitatea influenţează şi alte caracteristici ale produselor sinterizate: conductibilitatea termică şi electrică. 13. Fig. 305 densitate de presare.01 şi m = 1.67 şi coeficientului lui Poisson. 311 efect postelastic. sferoidale. 303 metode mecanice măcinare.35. 301 fibroase. dacă se consideră Ys ≡ Es = 2. Cuvinte cheie aglomerate. 310 fluiditate.10. dacă se utilizează Ys ≡ As = 40 % şi Ks = 0.10. precipitare. K s/ = 0. 304 sinterizare.2) permite a se determina cu o bună precizie valorile modulului de elasticitate longitudinală E. dacă se ia Ys ≡ Rms = 250 N/mm2 şi Ks = 0.043 şi alungirea procentuală după rupere A. 305 densitate de umplere. rezistenţa la coroziune etc. 305 grad de îndesare. iar cea de-a doua relaţie din grupul (13. 305 compactitate de umplere. 301 metode fizico-chimice reducere oxizi. 310 volum specific de scuturare.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR rezistenţa la tracţiune Rm. lamelare. 304 durată de sinterizare. 301 agregate. De asemenea. carbonil. aşa cum rezultă examinând curbele de durabilitate (Wöhler) ale pieselor din fier sinterizat prezentate în figura 13. Curbele Wöhler ale fierului sinterizat cu diferite valori ale porozităţii Pp Porozitatea produselor sinterizate influenţează negativ rezistenţa la oboselă a acestora. K s/ = 0. dacă se ia Ys ≡ µs = 0. 307 agregare pulberi.058.05⋅105 N/mm2. 305 pulberi. 305 mediu de sinterizare. caracteristicile magnetice. electrolitică. 305 314 .

. b) plăcuţele din materiale dure pentru sculele aşchietoare. Bucureşti. Bucureşti. Surdeanu T. Gâdea S.. Tehnologia materialelor. Drăgulănescu I.) şi este pulverizată în picături fine. Universitatea din Ploieşti.13. Editura Didactică şi Pedagogică.9. 1986 7. Perneş M.4..13. Drăgulănescu E. b) metoda carbonil. vapori. Introduction to Materials Science for Engineers. Macmillan Publishing Commpany. Metoda de producere a pulberilor la a cărei aplicare materia primă sub formă de metal sau aliaj topit se scurge dintr-un creuzet (printr-o duză calibrată). care se transformă în particule de pulbere prin solidificarea într-o baie de răcire. Bucureşti. vol. New York. Editura Tehnică. Ohio. ş. 1985 6. Editura didactică şi Pedagogică.13. Editura Tehnică.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor obţinute prin agregare de pulberi Bibliografie 1.a. Ciocârdia C. d) sinterizarea comprimatelor obţinute prin presare? T. Piese sinterizate din pulberi metalice.... 1988 2. Ploieşti. Aliaje dure sinterizate din carburi metalice.. II. Gâdea S. d) barele de tracţiune din răşină poliesterică armată cu fibre de sticlă? T. este: a) metoda electolitică. b) presarea pulberilor. Zecheru Gh. Petrescu M. 1985 5. Partea a doua. d) grinzile metalice pentru poduri? T. Care dintre următoarele etape se parcurg la fabricarea unui produs prin metoda agregării de pulberi: a) obţinerea pulberilor.1. * * * Metals Handbook Ninth Edition.3. 1981 3. Metalografie. 1984 4. b) plăcuţele dure din cermeturi pentru sculele aşchietoare. American Society for Metals. Care dintre următoarele produse se pot obţine prin metoda agregării de pulberi: a) cuzineţii din bronz grafitat. c) metoda pulverizării din fază lichidă. apă etc. Bucureşti. Care dintre următoarele produse se pot obţine prin metoda agregării de pulberi: a) electrozii nefuzibili din wolfram pentru sudare. d) metoda precipitării din soluţie apoasă? 315 . c) filtrele din aliaje Monel.2. vol. c) arborii cotiţi ai motoarelor Diesel pentru camioanele de mare tonaj. Metalurgie fizică şi studiul metalelor.13.. Shakelford J. c) spargerea comprimatelor realizate prin presare. 1986 Teste de autoevaluare T. suferă impactul cu mai multe jeturi (de aer..

Cantitatea (masa) de pulbere ce se scurge în unitatea de timp prin orificiul calibrat al unei pâlnii defineşte: a) densitatea de presare a pulberii.7. b) presare a pulberilor în matriţe. care se pot transforma uşor în pulberi prin măcinare.13. Metoda de producere a pulberilor la a cărei aplicare materia primă sub formă de soluţii apoase sau topituri de săruri metalice este descompusă prin electroliză. Procesele prin care amestecurile neconsolidate de pulberi se transformă în produse compacte şi rezistente se desfăşoară mai ales în cursul operaţiilor tehnologice de: a) dozare a pulberilor. inclusiv a macroporilor deschişi conţinuţi de acestea.13.8.11. b) compoziţia granulometrică a pulberii. Care dintre următoarele caracteristici ale pulberilor metalice se încadrează în categoria caracteristicilor tehnologice: a) densitatea de umplere. c) densitatea de presare. sferoidizarea şi diminuarea dimensiunilor porilor? T. b) suprafaţa specifică a particulelor pulberii. d) fluiditatea pulberii? T. c) creşterea legăturilor punctiforme şi formarea suprafeţelor de contact (punţilor de legătură) între particule. c) sinterizare. b) suprafaţa specifică a particulelor pulberii.13. d) metoda electrolitică? T.13. Grupările de particule ferm legate între ele prin forţe superficiale de 316 .6.13.13.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR T.9. Mărimea suprafeţei totale a particulelor unei pulberi.13. c) fluiditatea: d) densitatea de presare? T. b) volumul specific de scuturare. b) suprafaţa specifică a particulelor. c) conţinutul de impurităţi al particulelor pulberii.5. d) creşterea cristalelor noi. c) mărimea particulelor pulberii. spongioase sau pulverulente. d) fluiditatea pulberii? T. Care dintre următoarele caracteristici ale pulberilor metalice se încadrează în categoria caracteristicilor fizice: a) mărimea particulelor. este: a) metoda măcinării. b) dezintegrarea particulelor.10.13.13.13. Capacitatea unei pulberi de a da prin presare un semifabricat suficient de rezistent.14.12. c) rezistenţa muchiilor (comprimatelor obţinute prin presarea pulberii). Care dintre următorii factori influenţează fluiditatea unei pulberi: a) forma particulelor. d) amestecare a pulberilor? T. raportată la masa sau volumul lor efectiv defineşte: a) volumul specific al pulberii. care să-şi păstreze forma şi să nu sufere pierderi masice în timpul manipulărilor la care este supus în procesul de fabricare a produselor defineşte: a) densitatea de umplere a pulberii. b) metoda precipitării din soluţie apoasă. c) metoda carbonil. d) compactitatea de presare? T.13. c) compactitatea de umplere a pulberii. Care dintre următoarele procese se produc la formarea legăturilor de consolidare a particulelor pulberii utilizate ca materie primă pentru obţinerea unui produs: a) crearea legăturilor punctiforme între particule. b) rezistenţa la oxidare a particulelor pulberii. d) porozitatea de umplere a pulberii? T. d) rugozitatea suprafeţelor particulelor? T. obţinându-se depozite catodice compacte fragile.

considerând că o masă M de pulbere conţine np particule cu volumul (total) efectiv 317 . c) când pulberile din care se realizează produsele se oxidează uşor sau prezintă conţinuturi apreciabile de oxigen (oxizi) de la elaborare.17.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor obţinute prin agregare de pulberi adeziune sunt denumite: a) agregate de particule. b) dilatare termică.13.). d) lipituri? T. bazate pe difuzie. d) dislocaţii. Tratamentul termic prin care se realizează activarea termică a comprimatelor de pulberi în vederea desfăşurării proceselor. b) normalizare.16. Relaxarea elastică a materialului particulelor pulberii. 13. b) măresc duritatea. amoniac. c) efect postelastic. densificarea (micşorarea porozităţii) şi recristalizarea structurii produselor realizate prin agregare de pulberi este denumit: a) recoacere completă.2. hidrocarburi etc. Care dintre următoarele afirmaţii privind alegerea regimului tehnologic la sinterizarea comprimatelor de pulberi sunt adevărate: a) temperatura de sinterizare trebuie să fie mai mică decât temperatura de recristalizare primară a materialului componentului principal al pulberii. c) călire martensitică.1.18. b) durata sinterizării este direct proporţională cu volumul particulelor pulberii din care se realizează produsele şi invers proporţională cu coeficientul de difuzie D al componentului principal al pulberii. d) atmosferele de argon se folosesc la sinterizarea produselor din pulberi metalice lipsite de oxizi? T. însoţită de creşterea bruscă a volumului comprimatelor de pulberi la scoaterea lor din matriţele în care au fost realizate prin presare. d) micşorează modulul de elasticitate? Aplicaţii A. suprafaţa specifică a particulelor unei pulberi este raportul dintre suprafaţa totală a particulelor şi suprafaţa lor efectivă (numit suprafaţă specifică Sv) sau raportul dintre suprafaţa totală a particulelor şi masa lor efectivă (numit suprafaţă specifică Sm). c) măresc rezistenţa la oboseală. care produc consolidarea şi creşterea punţilor de legătură dintre particule. manipulare sau depozitare sinterizarea se face în atmosferă reducătoare (hidrogen.13. d) sinterizare? T. Rezolvare Conform definiţiei date în scap.15. este denumită: a) sinterizare. Care dintre următoarele efecte corespund prezenţei porilor în produsele realizate prin metoda agregării de pulberi: a) diminuează rezistenţa la tracţiune. Ca urmare. să se stabilească relaţia de determinare a suprafeţei specifice a pulberilor alcătuite din particule cubice (cu latura dp) sau sferice (cu diametrul dp) realizate dintr-un material cu densitatea ρe. b) aglomerate de particule.13. d) expansiune? T.13.13.

porozitatea de umplere Pu şi compactitatea de presare Cpr şi să se stabilească dacă produsul obţinut prin sinterizare poate avea porozitatea Pp ≤ 10 %. fiecare particulă având volumul Vp ( V p = d 3 . porozitatea de ρe 7850 umplere este Pu = 100 – Cu = 100 – 44. dacă particulele au forma sferică).3 % şi. (13. dacă particulele au forma cubică p 4 dp 2 sau V p = π ( ) 3 . se obţin relaţiile: 6 6 . suprafaţa Sp ( S p = 6d p .6 %.6 ≅ 55.2). se poate aprecia că produsele realizate vor avea Pp < 8. rezultă pentru pulberea precizată în enunţul aplicaţiei: compactitatea ρ 3500 de umplere a pulberii este C u = u 100 = 100 ≅ 44.13.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Ve. 13. şi S m = = = n pV p V p n p ρ eV p ρ eV p înlocuind în aceste relaţii expresiile mărimilor Sp şi Vp. Rezolvare Utilizând relaţiile de definire a caracteristicilor pulberilor (date în scap. Pulberea metalică utilizată ca materie primă pentru realizarea unui produs sinterizat are următoarele caracteristici: densitatea materialului particulelor pulberii ρe = 7850 kg/m3. Să se determine pentru această pulbere compactitatea de umplere Cu. 3 2 dp dacă particulele au forma cubică sau S p = 4π ( ) 2 .3) şi S m = Sv = ρe d p dp Observaţie Relaţiile (13.7 %. În cazul pulberilor cu particule de formă neregulată (cu macropori deschişi.3 % < 10 %.) suprafaţa specifică se stabileşte cu relaţii de forma: 6 6 α f şi S m = αf. Evident. A. 318 . cu aspect dendritic etc. ţinând seama că tratamentul termic de sinterizare reduce porozitatea comprimatelor de pulbere obţinute prin presare. iar compactitatea de presare ρp 7200 100 = 100 ≅ 91.3) sugerează că suprafaţa specifică a pulberilor cu particule de formă regulată este independentă de forma particulelor.2. (13. densitatea de umplere ρu = 3500 kg/m3 şi densitatea de presare ρp = 7200 kg/m3.7 = 8.4) Sv = ρe d p dp αf fiind un factor de corecţie supraunitar. care ţine seama de abaterile de la forma regulată (poliedrică sau sferică) ale particulelor pulberii. porozitatea pulberii presate este este C pr = ρe 7850 Ppr = 100 – Cpr = 100 – 91.4 % . dacă particulele au forma 2 npS p S p npS p Sp sferică) şi masa M p = ρ eV p . rezultă: S v = .

scap.4. % Bz v %C v Deoarece VBz = V p şi VC = V p se obţine că densitatea produsului este 100 100 % Bz v %C v ρ p = ρ Bz + ρC = 8734⋅0. restul fiind pori. Rezolvare Particulele pulberii din aliaj Monel au (aşa cum s-a precizat în scap.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor obţinute prin agregare de pulberi A. Să se determine densitatea acestui produs.5. iar VBz. densităţile acestor componentelor având valorile (precizate în tabelul 1. VC şi Vpori – volumele ocupate de bronz. se poate determina densitatea materialului particulelor 100 100 pulberii: ρ e = = ≅ 8916 kg/m3. conţinuturile procentuale 319 . Particularizând relaţia generală stabilită la rezolvarea aplicaţiei A.2.2): ρNi = 8910 kg/m3 şi ρCu = 8930 kg/m3.4. 100 100 Observaţie Dacă produsul ar avea porozitatea Pu = 0 %. ρSn = 7290 kg/m3: ρ Bz = %Cu m % Snm 90 10 + + 8930 7290 ρ Cu ρ Sn Considerând că produsul precizat în enunţul aplicaţiei are masa Mp şi volumul Vp. iar densitatea bronzului cu staniu se determină folosind relaţia generală stabilită la rezolvarea aplicaţiei A. Microstructura unui produs din bronz grafitat realizat prin metoda agregării de pulberi evidenţiază un conţinut procentual (volumic) de bronz %Bzv = 85 % şi un conţinut procentual (volumic) de grafit %Cv = 85 %. Rezolvare Densitatea grafitului este (v. 9. ştiind că la realizarea lui s-a folosit un amestec alcătuit din pulbere de grafit şi pulbere de bronz cu staniu cu %Snm = 10 %.13.2.2) concentraţiile masice ale componentelor: %Nim = 70 % şi %Cum = 30 %.85 + 2500⋅0.2) ρCu = 8930 kg/m3 şi 100 100 = ≅ 8734 kg/m3. MBz şi MC fiind masele bronzului şi grafitului exisistente în structura produsului.3. ştiind că (aşa cum se precizează în tabelul 1. % Ni m %Cu m 70 30 + + 8910 8930 ρ Ni ρ Cu Densitatea filtrului obţinut prin sinterizare din pulbere de aliaj Monel este: Pp 38 ρ p = ρ e (1 − ) = 8916(1 − ) ≅ 5528 kg/m3.1) ρC = 2500 kg/m3. Să se determine densitatea aceestui produs. Un filtru realizat prin sinterizare din pulbere de aliaj Monel cu %Nim = 70 % are porozitatea Pp = 38 %. rezultă Mp = MBz + MC = ρBz VBz + ρC VC şi Vp = VBz + VC + Vpori. grafit şi pori în această structură.4. 4. 100 100 A.10 ≅ 7674 kg/m3.13.

să se studieze variaţiile caracteristicilor mecanice ale produselor realizate din pulberi de fier sinterizate.105 ≅ 8080 kg/m3.4. 30 %). în funcţie de porozitatea acestora Pp .5 = 10.895 + 2500⋅0. cu valorile precizate în scap. / p Fig.4 pentru constantele care intervin în aceste relaţii. 13. se obţin diagramele de variaţie ale principalelor caracteristici mecanice ale produselor realizate din pulberi de fier sinterizate (duritatea Brinell HB.5 % şi densitatea produsului creşte % Bz v/ %C v/ la valoarea ρ = ρ Bz + ρC = 8734⋅0. rezistenţa la tracţiune Rm.5.2). prezentate în figura 13. alungirea procentuală după rupere A şi modulul de elasticitate longitudinală E). 13.5 % şi %C v/ = 100 − % Bz v/ = 100 – 89.13. Diagramele de variaţie în funcţie de porozitatea Pp ale principalelor caracteristici mecanice ale produselor realizate din pulberi de fier sinterizate Rezolvare Utilizând relaţiile potrivite din grupul (13. 100 100 A. Utilizănd datele prezentate în scap. 320 . în funcţie de porozitatea acestora Pu ∈ (0 %.11.11.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (volumice) ale constituenţilor structurali ar fi: % Bz v/ = % Bz v 85 100 = 100 ≅ % Bz v + %C v 95 89. 13.

chimică. lemnul şi materialele compozite. obţinerea semifabricatelor şi realizarea produselor impuse de aplicaţie. materialele pe bază de substanţe macromoleculare.1. electronică. tehnica măsurării. etc. ele fiind destinate confecţionării elementelor (pieselor. ele trebuind să asigure îndeplinirea rolului funcţional al unor elemente (piese. 321 . Introducere La alegerea materialelor pentru o aplicaţie tehnică trebuie avute în vedere două principii: * materialele selectate trebuie să posede proprietăţile fizico-chimice. În scopul facilitării alegerii lor pentru diverse aplicaţii tehnice. s-a recurs la împărţirea materialelor în două mari clase: • materialele structurale (materialele de construcţie) sunt cele la care caracteristicile de rezistenţă mecanică sunt cele mai importante. optică. mecanice şi tehnologice corespunzătoare cerinţelor impuse de aplicaţia în care sunt utilizate. componentelor) supuse la solicitări mecanice. materiale ceramice şi sticlele.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Capitolul 14 ALEGEREA MATERIALELOR PENTRU APLICAŢIILE TEHNICE 14. adică să poată fi transpuse în practică cu cheltuieli acceptabile privind elaborarea materialelor. fonte şi aliaje neferoase). adresată în principal celor care se pregătesc sau care lucrează în domeniul ingineriei mecanice. sunt tratate cu precădere materialele din această clasă: materialele metalice (oţeluri. magnetică. automatică şi informatică. componente) pentru electrotehnică. • materialele funcţionale sunt cele la care caracteristicile cele mai importante sunt de natură electrică. în lucrarea de faţă. * materialele alese trebuie să conducă la soluţii tehnice de rezolvare a aplicaţiei care să fie convenabile economic..

care determină sau influenţează îndeplinirea funcţiilor pentru care acesta este realizat: densitatea. întreţinut şi reparat într-o anumită perioadă de timp. • condiţiile privind caracteristicile fizice ale materialului produsului. Tinând de cele expuse mai înainte. în acest capitol sunt tratate în principal aspectele privind alegerea materialelor structurale pentru aplicaţiile tehnice. dilativitatea termică etc.) nu au făcut obiectul acestei lucrări. condiţiile termice în care se aplică solicitările (solicitări la temperaturi scăzute. în gama condiţiilor tehnice ale produselor industriale se includ 322 . posibilitatea ca solicitările să genereze fenomene de pierdere a stabilităţii unor componente ale produsului (a căror evitare impune asigurarea unor anumite rigidităţi ale componentelor). materialele magnetice..2.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR detecţia şi înregistrarea semnalelor de diverse naturi fizice. polimerii pentru cristale lichide. încovoiere simplă sau forfecare pură. sau solicitări compuse). în cursul unei perioade de timp date. • condiţiile privind fiabilitatea şi mentenabilitatea produsului. 14. mediu corosiv sau abraziv) etc. solicitări în condiţii de temperatură normală sau solicitări în condiţii termice care determină manifestarea fenomenului de fluaj). iar mentenabilitatea fiind proprietatea produsului exprimată prin probabilitatea ca acesta să poată fi supravegheat. materialele ceramice cu proprietăţi piezoelectrice. conductibilitatea termică. rezistivitatea electrică. fuzibilitatea. • condiţiile privind precizia dimensională a produsului şi calitatea suprafeţelor acestuia.. materialele din această clasă (materialele semiconductoare. caracterul static sau dinamic al aplicării acestora. Criteriile şi metodele de selecţie a materialelor Prima etapă care trebuie parcursă la alegerea materialelor adecvate realizării unui produs constă în cunoaşterea tuturor condiţiilor tehnice ce definesc funcţionalitatea lui şi comportarea sa în exploatare: • condiţiile privind solicitările mecanice la care este supus produsul: complexitatea sistemului de solicitare (solicitări simple. intesitatea solicitărilor. de tip întindere compresiune. etc. materialele conductoare şi superconducoare. fiabilitatea fiind proprietatea produsului exprimată prin probabilitatea ca acesta să-şi îndeplinească funcţiile în condiţii prescrise. etc. condiţiile de mediu în care se aplică solicitările (mediu de lucru neutru.. caracterul variabil în timp sau constant al solicitărilor (care implică apariţia sau nu a fenomenului de degradare prin oboseală). În prezent. ceramicele electrooptice.

1) CAM ≥ CAP sau CAM ≤ CAP. − criteriile privind caracteristicile fizice care trebuie asigurate: densitatea. Astfel. rezistenţa la coroziune (în mediul de lucru şi în condiţiile de solicitare corespunzătoare produsului ce trebuie realizat). Criteriile privind proprietăţile materialelor sunt principalele criterii folosite pentru alegerea acestora. etc. După analiza detaliată a condiţiilor tehnice impuse produsului care trebuie obţinut se formulează criteriile de selecţie a materialelor necesare pentru fabricarea acestuia. stabilindu-se pentru fiecare criteriu dacă este principal (de bază) sau secundar (auxiliar) şi dacă este obligatorie sau facultativă respectarea sa. conductibilitatea termică. grupate în categoriile prezentate în continuare: A. criteriul se poate exprima analitic în una din următoarele forme: (14. în această categorie sunt incluse: − criteriile privind caracteristicile mecanice care trebuie asigurate (în condiţiile de temperatură şi mediu de lucru corespunzătoare produsului ce trebuie realizat): duritatea.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice şi cele privind protecţia oamenilor şi mediului înconjurător (condiţiile ecologice) şi condiţiile privind reciclabilitatea (proprietatea produsului scos din uz de a putea fi transformat în deşeuri reintegrabile în natură sau valorificabile prin procese tehnologice de realizare a unor noi produse). energia de rupere.. rezistenţa la rupere. temperatura de topire-solidificare. criteriul de selecţie a materialelor va fi Rm > 300 N/mm2. dacă se notează cu CAP nivelul limită (minim sau maxim) acceptabil (din punctul de vedere al aplicaţiei pentru care trebuie ales materialul) al unei caracteristici de material şi cu CAM nivelul (aceleiaşi caracteristici) asigurat de materialele din gama considerată la selecţie. criteriul de selecţie a materialelor se poiate scrie ρ ≤ 4000 kg/m3.. rezistenţa la fluaj. alungirea procentuală după rupere. Pentru ierarhizarea criteriilor şi stabilirea ponderii (coeficientului de importanţă) cu care fiecare 323 . În mod obişnuit criteriile privind alegerea materialelor în funcţie de proprietăţi se formulează considerând diversele caracteristici care exprimă cantitativ proprietăţile acestora. Criteriile din această categorie pot fi ierarhizate în funcţie de importanţă. de exemplu. limita de curgere. rezistenţa la oboseală. − criteriile privind caracteristicile semifabricatelor necesare pentru obţinerea produsului: forma. iar dacă aplicaţia impune ca materialele să aibă densitatea mai mică decât 4000 kg/m3. conţinutul de impurităţi. rezistivitatea electrică. structura. calitatea suprafeţelor semifabricatelor. dacă într-o aplicaţie este necesar să se utilzeze materiale având rezistenţa la rupere mai mare decât 300 N/mm2. modulul de elasticitate. coeficientul de dilatare termică. etc. dimensiunile şi masa semifabricatelor. − criteriile privind caracteristiciele chimice şi structurale impuse: compoziţia chimică.

n ( ∑ a j = 1) şi pe această baza se poate j =1 Sp face ierarhizarea după importanţă a criteriilor.K2.. pentru stabilirea valorilor ponderilor aij se consideră pe rând perechile de criterii (Ki. Kj.1. respectarea criteriului K1 asigură în proporţie de 70% luarea unei decizii bune la alegera materialului). . i ≠ j şi. Pentru ca numărul criteriilor utilizate la selecţia materialelor în funcţie de proprietăţi să fie cât mai mic (în scopul facilitării alegerii) se apelează la formularea unor criterii bazate pe caracteristici sintetice (care înglobează mai multe caracteristici ale materialului). ρ fiind densitatea materialului. i ≠ j şi aij +aji = 1 şi întocmeşte un tablou numit matricea preferinţelor. dacă pentru o aplicaţia trebuie ales un γ material care să asigure un nivel ridicat al rigidităţii pieselor (deformaţii elastice mici ale pieselor în prezenţa solicitărilor mecanice) şi un nivel scăzut al masei acestora. . în cazul când numai aceste două criterii se iau în considerare. definită prin raportul dintre rezistenţa la rupere a materialului Rm şi greutatea specifică γ (γ = ρg. criteriul de selecţie a materialelor se formulează considerând E caracteristica (sintetică) numită modul de elesticitate specific KE = . .3 rezultă considerând perechea de criterii (K1.7 şi a13 = 0.. a31 = 0. De exemplu. criteriul de selecţie a materialelor se formulează considerând caracteristica (sintetică) denumită rezistenţă mecanică specifică KR. K3) şi apreciind că. .Ki. se estimează coeficientul de importanţă al fiecărui criteriu (de exemplu. • echipa de proiectare stabileşte valorile ponderilor parţiale aij. iar dacă γ trebuie ales un material care să asigure în mod eficient o bună comportare a 324 .. la aplicarea căreia se parcurg următoarele etape: • se precizează criteriile care se iau în considerare K1... Kj). j = 1. • se calculează suma ponderilor parţiale corespunzătoare fiecărui criteriu (suma pondrilor înscrise pe fiecare coloană a matricei preferinţelor) Spj = ∑ aij şi suma tuturor ponderilor parţiale înscrise în matrice S p = n(n − 1) 2 = i1 n . De asemenea. presupunând că numai criteriile Ki şi Kj intervin în alegerea materialului. Kn. dacă pentru o aplicaţie trebuie ales un material care să asigure un nivel ridicat al rezistenţei mecanice a pieselor şi un nivel scăzut al masei acestora.. • se calculează ponderea cu care trebuie considerat fiecare criteriu la n Spj alegerea materialelor aj = . iar g acceleraţia R gravitaţională) K R = m .ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR criteriu trebuie considerat la luarea deciziilor privind alegerea materialelor se poate folosi metoda prezentată în figura 14.

aji . DEFINIREA CRITERIILOR CRITERIUL K1. an Fig. .... ..1.... .... 14.privind caracteristicile diverselor materiale comerciale... . .. .. 3. aj1 .... RO fiind rezistenţa la oboseală a materialului (v. Ki . fontele şi aliajele neferoase recomandate pentru diferite utilizări). ....... deoarece... ÎNTOCMIREA MATRICEI PREFERINŢELOR DETERMINAREA SUMEI PONDERILOR PARTIALE ALE CRITERIILOR DETERMINAREA SUMEI TOTALE A PONDERILOR DETERMINAREA COEFICIENTILOR DE IMPORTANTA AI CRITERIILOR .... .... Rm Valorile unor astfel de caracteristici sintetice asigurate de diversele materiale comerciale sunt prezentate în tabelul 14..... scap... Kn Kn a1n .... .. ain ..... ... . ... . În acest scop se folosesc datele existente în standarde.. în cazul materialelor metalice există standarde pentru oţelurile.. K1 . Etapele metodei de stabilire a coeficienţilor de importanţă ai criteriilor privind alegerea materialelor în funcţie de proprietăţi După stabilirea şi ierarhizarea în funcţie de importanţă a criteriilor de alegere a materialelor pe baza proprietăţilor pe care trebuie să le asigure în aplicaţia considerată. Kj a1j . 325 .. documentele cele mai utilizate fiind standardele. . aj ... se poate face o primă selecţie a materialelor. acestea grupează materialele după destinaţie (de exemplu. cuprind date concrete privind caracteristicile asigurate de fiecare marcă de material şi indicaţii precise privind prelucrările tehnologice ce conduc la stările structurale corespunzătoare obţinerii acestor caracteristici şi facilitează astfel alegerea lor pentru o anumită aplicaţie....... manuale etc. aij ...Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice pieselor la solicitări variabile. ai1 .. ani Spi n . . . Spn S p = ∑ S pj j =1 aj = Spj Sp a1 . . aşa cum s-a putut constata în capitolele anterioare..1..... . .... ai ... ...... anj Spj .... .9). .. ... . Ki.. ... an1 Sp1 K1 . normative. cataloage. criteriul de selecţie a materialelor se formulează considerând caracteristica (sintetică) numită rezistenţă relativă la oboseală R KO = O . . ajn . Ki a1i ... Kj... Kj . ... Kn Spj = ∑ aij = i1 n . .....

28 6..... metoda prezentată anterior) şi nivelele limită acceptabile ale caracteristicilor de material.. j = 1..7 4.7..7 7.00 1......m...0.00 0.7......1 9.8.6. Pentru alegerea celui mai potrivit material din această gamă se poate utiliza următoare metodologie: • se consideră că gama materialelor cu proprietăţi adecvate.4..1..3 6..4...6 4.7....1.6.5 2.....50..... uscat Compozite poliesteri + fibre de sticlă ρ... având coeficienţii de importanţă aj.10.. de exemplu..0.1.5.2.3 24.5..1200 1000...750 520.47 0..1 8.9 7.7 1..180 28. uscat Lemn esenţă moale.. Materialele care respectă toate criteriile privind proprietăţile impuse de aplicaţia în care urmează a fi utilizate alcătuiesc gama materialelor cu proprietăţi adecvate..33 7.90 km 4.8...1 8.8..3...8..7..11 9...4500 E.9 7.8 5..8..1..10.20 11.520 500...2 Rm.950 1800..jk.6.1.4 8. j = 1.7....2.8 7..1.9 2..210 210.650 200.5.3.8....9 7.210 200.... CAP....1300 450.7.9.1400 650.1200 300..10.210 180..2 6..4 8.40 70..8..... t/m3 7...8 6.900 400..8.5....8.7.4.95 0..135 68.....8 8..8 0.210 K R.n).2500 600.2.17....10 70.110 43......4 4.110 140.. k = 1...210 200...7 1. j = 1.9........8..n (stabiliţi folosind..115 85...80 3000...9.7.8..72 107.6....11..2 8.2 3.3.1300 110.75..25 1. • din analiza care a condus la constituirea gamei materialelor cu proprietăţi adecvate se cunosc...60 2.500 400.8.4..0 7..5..1..1.m)..14..9...100 40... k = 1.0 10. k = 1..800 450.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 14.7.. care respectă toate criteriile 326 ..5. cuprinde m materiale (marcate Mk.. pentru toate materialele Mk.8. nivelurile caracteristicilor asiguarete CAM...3 1.220 190....8...0..32 40..6.....0.190 115.1.8....1.1 4.70. kN/mm2 200.7....2 8.5 2....0.16...220 200.3 6. Principalele caracteristici tehnice ale unor materiale comerciale Materialul Oţeluri carbon de uz general Oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (tratate termic) Oteluri pentru conducte şi recipiente sub presiune (laminate termomecanic) Oţeluri inoxidabile feritice Oţeluri inoxidabile austenitice Oţeluri inoxidabile duplex Oţeluri maraging Superaliaje tip Inconel Superaliaje tip Nimonic superaliaje tip Hastelloy Alame Bronzuri cu Sn sau cu Al Aliaje Cu – Ni Bronzuri cu beriliu Aliaje pa bază de Al deformabile (călite şi îmbătrânite) Aliaje pe bază de Ti Aliaje pe bază de Mg Polietilenă Polipropilenă Politetrafluoretilenă (teflon) Poliamide (nylon) Policlorură de vinil Lemn esenţă tare.....3.9 7.n...1 2...5 3. care îndeplinesc integral cele n criterii de selecţie (notate j = 1..n..8...9.1..91 2..8.. notată GMP.60 20..10.6 12.2 1.210 140....7.92.550 700.8.1.4 0.3.1...9 8.4 12.2.....14.1000 200..7....12..6 8.850 600.4.90. N/mm2 350.0.50 60.0...100 50.5 0.j.200 200.9.20....2 170...10.9.1..220 90.m...2...210 200...1..5...

indicatorii parţiali se calculează cu relaţii de forma: CA M . dacă fiecare din materialele Mk..jk . * prelucarerea semifabricatelor la forma.. Un set de criterii de acest tip poate avea. Criteriile privind procesarea tehnologică a materialelor în vederea obţinerii semifabricatelor sau produselor se formulează în mod obişnuit într-o formă calitativă (atributivă).jk ≤ CAP.. • pentru fiecare din materialele Mk. j = 1.m. materialul cu cea mai mare valoare a acestui indicator fiind (din punctul de vedere al caracteristicilor asigurate) cel mai potrivit pentru aplicaţia avută în vedre.. j = 1.j (14... de exemplu. scrise analitic în forma „min” CAM.j sau în forma „max” CAM.n.n.j. dispozitive sau maşini universale (prelucrarea semifabricatelor nu necesită utilizarea de scule. dimensiunile şi calitatea suprafeţelor impuse de realizarea produselor se face cu tehnologii obişnuite. sau Ijk = CA P . j = 1. astfel încât îndeplinirea fiecărui criteriu de către un material (notată cu 1) să constituie un argument în favoarea alegerii acestuia pentru o anumită aplicaţie.n. j = 1. dimensiunile şi caliatea suprafeţelor impuse de realizarea produselor se face cu scule. k = 1.. CT = j1 n „min”. B.k = ∑ ajIjk . * prelucrarea semifabricatelor la forma. fără a fi necesară aplicarea unor procedee sau operaţii operaţii tehnologice speciale. * obţinerea caracteristicilor materialului impuse de condiţiile tehnice ale 327 . k = 1. j = 1.. folosind relaţia: I . care exprimă măsura în care materialul satisface criteriile de selecţie Kj. dispozitive sau maşini speciale). k = 1. k = 1. • pentru fiecare din materialele Mk. se calculează indicatorul global al proprietăţilor (caracteristicilor tehnice) ICT.n.. respectă toate criteriile de selecţie Kj.n.m.j .k.jk analitic în forma „max”..m.n... în ordinea descrescătoare a valorilor indicatorului ICT. următoarea alcătuire: * materialul este disponibil pe piaţă în cantităţile şi sub forma semifabricatelor necesare pentru realizarea produselor (materialul nu trebuie elaborat şi transformat în semifabricate pe baza unor comenzi speciale lansate către producător).m..k.m.... j = 1.. dacă criteriul de selecţie Kj este formulat analitic în forma Ijk = CA P .. k = 1. Ijk ≥ 1. evident.jk ≥ CAP.2) • se ierarhizează materialele Mk. k = 1.. dacă criteriul de selecţie Kj este formulat CA M .. iar neîndeplinirea fiecărui criteriu (notată cu 0) să diminueze şansele de alegere a acestui material.m se stabilesc indicatorii parţiali Ijk..Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Kj..

folosind relaţia: I PT . materialul cu cea mai mare valoare a acestui indicator fiind cel mai avantajos din punctul de vedere al comodităţii achiziţionării şi comportării la prelucrarile tehnologice necesare transformării sale în produse.. se calculează indicatorul global al performanţelor tehnologice IPT. 14. daca materialul M k respecta criteriul K ′j  (14. Criteriile privind costurile (cheltuielile) aferente elaborării materialelor. aplicând aceiaşi metodă ca şi în cazul criteriilor privind proprietăţile. numit matricea performanţelor tehnologice (de forma celui prezentat în fig. k = 1…m j =1 n (14. * posibilităţile apariţiei defectelor de material sau de rebutare a produselor în timpul prelucrărilor tehnologice sunt minime..ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR produsului care se realizează nu necesită aplicarea unor tratamente termice. numite indicatorii parţiali ai performanţelor tehnologice I ′jk . Criteriile privind procesarea materialelor se pot ierarhiza în funcţie de importanţă. din GMP îndeplinesc criteriile K ′j .. K ′q incluse în setul de criterii privind ′ ′ ′ procesarea materialelor. k = 1…q : 1. transformării lor în semifabricate şi prelucrării acestora pentru obţinerea produselor sunt deosebit de importante.. În mod obişnuit. ′ adică pentru fiecare din criteriile K 1 .2). Mk. k = ∑ a ′j I ′jk . M2... K ′2 . ( ∑ a /j = 1 ) şi se face apoi ierarhizarea criteriilor după valoarea coeficienţilor j =1 q a ′j ... …. C. respectarea acestora determinând alegerea materialelor şi tehnologiilor de fabricaţie care asigură realizarea în condiţii economice (cu cheltuieli cât mai mici) a produselor necesare într-o aplicaţie tehnică. în care elementele matricei.. k = 1…m..k.4) şi se poate face ierarhizarea materialelor din GMP în ordinea descrescătoare a valorilor indicatorului IPT. a ′j .k. se trece la analiza măsurii în care materialele din gama GMP ≡ {M1. După stabilirea şi ierarhizarea în funcţie de importanţă a criteriilor privind procesarea tehnologică. k = 1…m.. a q . k = 1…m. daca materialul M k nu respecta criteriul K ′j  Pentru fiecare din materialele Mk. se stabilesc coeficienţii de importanţă a1 . Mm} respectă aceste criterii. …. întocmind un tablou.3) I ′jk =  0. j = 1…q.. a 2 . exprimă măsura în care fiecare din materialele Mk. aceste criterii se formulează în funcţie de costul total al 328 . chimice sau termochimice.

. Câteva date cu caracter informativ privind costurile relative ale unor materiale (metalice şi nemetalice) utilizate frecvent în aplicaţiile tehnice sunt prezentate în tabelul 14... K K / j .. k = ∑ a ′j I ′jk j =1 n / j .2.k . / q1 . 14.k. . / qk .k C r .6) I PTE ..2 ..m............ / q . iar CTref este costul total al realizării aceluiaşi tip de semifabricate şi/sau al obţinerii aceluiaşi tip de produse dintr-un material de referinţă (din GMP sau din afara acestei game). I I / j2 .. / I 1m / I 2m ..k reprezintă costul total al realizării semifabricatelor dintr-un material Mk ∈ GMP şi/sau al obţinerii produselor necesare unei anumite aplicaţii.k 329 ..m...5) CTref în care CT. .. I I / jk .. ... Mk . ...Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice realizării produselor cu performanţele tehnice impuse de aplicaţia în care sunt utilizate... / I qm IPT... + a PT I PT .. Configuraţia matricei performanţelor tehnologice ale materialelor Criteriul realizării cu costuri minime a produselor necesare unei aplicaţii tehnice se consideră la luarea deciziei finale privind alegerea materialelor. IPT.. .... CRITERIUL PONDEREA CRITERIULUI M1 INDICATRII PARTIALI I /jk PENTRU MATERIALUL Mk ⊂ GMP M2 .. / q2 ... .. k = 1. (14... Pentru a compara materialele din GMP prin prisma costurilor totale implicate de obţinerea semifabricatelor şi/sau de utilizarea acestora la realizarea produselor necesare unei aplicaţii se pot utiliza costurile relative Cr.. .. (14. cu formula: a I . k = CT CT k C r . / I 1k / I 2k .. definite prin relaţia: CT ..... / q ....2..... . IPT..k = . I /jm .1 IPT. calculând pentru fiecare material Mk ∈ GMP indicatorul global al performanţelor tehnico-economice (numit şi meritul global) IPTE.m Fig. k = 1. I I / j1 . Mm / I 12 / I 22 K 1/ / K2 a1/ / a2 / I 11 / I 21 .k . ... a a I PT . .

1. Răşini acrilice şi fenolice Politetrafluoretilenă (Teflon).5..1. ţinând seama de acest principiu.2.5 7... Bronzuri.. Alame (produse obţinute prin turnare) Aliaje Cu – Ni (produse laminate sau turnate) Superaliaje de tip Nimonic.2..2. benzi. materialele Mk ∈ GMP care au meritul global cel mai ridicat trebuie să fie cele preferate pentru aplicaţia tehnică considerată.9.. Alame (produse obţinute prin DP) Cupru. Inconel. care are la bază următoarele principii: − • orice produs este purtătorul material al unor funcţii capabile să satisfacă anumite necesităţi ale utilizatorilor (un produs nu trebuie privit ca un ansamblu de părţi materiale.0 1.9 6..1.5 2..k şi costurile aferente prelucrării tehnologice pentru materialele din GMP sunt apropiate. Valorile informative ale costurilor relative ale unor materiale utilizate în tehnică MATERIALUL Oteluri de uz general (bare laminate) Oteluri de uz general (table..4.5 8.. evident.. indicatorul global al performanţelor tehnico – economice IPTE.. Udimet Titan şi aliaje de Ti (produse obţinute prin DP + TT) Polietilenă..8 2.. Poliamide (Nylon) Fibre de sticlă Compozite polimerice cu fibre de sticlă sau de carbon Cr = CT CTref * 1. k = C r .k.7) ..14 36.....13 6.1.40 3. ci ca un ansamblu de utilităţi). Polistyren Policlorură de vinil..8.k (14...8 5.18 19.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR în care aCT este coeficientul de importanţă global al criteriilor privind caracteristicile tehnice ale materialelor.m.k O metodă modernă ce poate fi utilizată la luarea deciziei finale privind selecţia materialelor pentru o aplicaţie tehnică este analiza valorii (analiza tehnico−economică a utilităţii).9 1.4.3..4. Incoloy. Tabelul 14.45 5.7. Polipropilenă. I PTE ..0.3.... k = 1.8.1. se poate stabili cu formula: I CT ...9..8 2.5 270...120 25.9.2..0 10....m.. k = 1... iar aPT – coeficientul de importanţă global al criteriilor privind performanţele tehnologice ale materialelor (aCT + aPT = 1).4.21 100.5. Bronzuri. analiza oricărui produs trebuie realizată pornind de la sistemul de 330 * Costurile CT şi CTref sunt calculate în lei/kg de semifabricat ..400 Dacă valorile indicatorului IPT.5.. profile) Oţeluri carbon pentru construcţia de maşini (produse laminate) Oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (produse laminate) Oteluri carbon şi slab aliate pentru scule Oţeluri inoxidabile şi refractare (produse laminate) Fonte albe şi cenuşii (produse obţinute prin turnare) Fonte modificate (produse obţinute prin turnare) Aluminiu şi aliaje de Al (produse oţinute prin DP + TT) Aluminiu şi aliaje de Al (produse obţinute prin turnare) C= r C T C ref T * MATERIALUL Cupru.6 2.. ABS.

pentru ca produsul obţinut să se caracterizeze printr-un raport maxim utilitate/cost). ţinând seama de următoarele recomandări: • în prima etapă de rezolvare a problemei se analizează cu atenţie 331 . ţinând seama de acest principiu.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice funcţii al acestuia. ci = i . ingineri specializaţi în domeniul materialelor. Considerând că produsul analizat are f funcţii şi că la fiecare funcţie corespunde un coeficient importanţa αi. economişti specailizaţi în domeniul costurilor etc. Ci fiind costul aferent realizării funcţiei. Din analiza unor astfel de grafice rezultă care sunt funcţiile produsului pentru care costurile sunt disproporţionate în raport cu contribuţiile lor la utilitate şi se pot găsi modalităţile de eliminare a neconcordanţelor cu efecte negative asupra costurilor (eliminarea funcţiilor inutile sau operarea unor modificări tehnologice privind realizarea funcţiilor care implică costuri ridicate).). nu trebuie să conducă la ideea că aceste metode simplifică problemele. de către o echipă de proiectare bine structurată (care cuprinde ingineri cunoscători ai aplicaţiei ce se analizează.f. i = 1. diminuează responsabilitatea membrilor echipei de proiectare şi micşorează cerinţele privind competenţa acestora. dacă problema alegerii materialelor pentru o aplicaţie tehnică se tratează etapizat. care corespund unor necesităţi reale (efective.. ingineri specializaţi în domeniul tehnologiilor de fabricaţie. i = 1. iar CT CT – costul total al produsului ( ∑ ci = 1). acest principiu fiind denumit principiul raportului maxim între utilitate sau valoare de întrebuinţare şi cost. se poate construi un grafic de corelare i =1 f utilitate – cost de tipul celui prezentat în figura 14. care contribuie la îndeplinirea normală a funcţiilor de bază sau care fac produsul mai uşor de vândut şi cresc reputaţia pe piaţă a acestuia. • pentru orice produs trebuie să existe o corelaţie optimă între funcţiile asigurate şi resursele alocate pentru realizarea acestora.f ( ∑ α i = 1 ) şi o pondere a costului i =1 f C de realizare ci. Încercarea de a recomanda unele metode cantitative.. directe) ale celor care utilizează produsul şi funcţii auxiliare (secundare).. care să constituie suportul luării deciziilor pertinente privind rezolvarea unor astfel de probleme.. Aplicarea acestor metode este utilă şi conduce la rezultate bune. la analiza oricărui produs trebuie calculată ponderea costurilor implicate de realizarea fiecărei funcţii şi trebuie examinată corelaţia ce există între aceasta şi ponderea funcţiei (coeficientul de importanţă al funcţiei) în asigurarea utilităţii (calităţii) globale a produsului. în cadrul căruia funcţiile sunt împărţite în categorii de importanţă: funcţii de bază (principale). Aspectele anterior prezentate evidenţiază cu claritate complexitatea problemelor privind alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice.3.

tipurile sau mărcile de materiale adecvate din această familie. la soluţia alegerii unui material din familia compozitelor durificate cu fibre.3. menţinând în prim plan cerinţele privind proprietăţile şi adăugând eventual acestora şi criterii privind caracteristicile tehnologice sau costurile. dacă produsul care trebuie realizat este un recipient de stocare a unui gaz combustibil (pentru utilizare casnică) sub presiune. ceea ce conduce. • după selectarea familiei din care trebuie să facă parte materialul ce va fi utilizat la confecţionarea produsului. tenacitate mare şi densitate cât mai mică. 14. Fig. aşa cum se arată în schema din figura 14.4. de exemplu. se stabilesc principalele proprietăţi (caracteristici) pe care trebuie să le posede materialul din care acesta urmează să fie confecţionat şi. decizia utilizării unui material metalic fiind justificată de compararea celor două familii de materiale prin prisma costurilor. cât şi de materialele compozite durificate cu fibre. 332 . condiţii care. se poate încerca selectarea clasei (familiei) de materiale potrivite pentru fabricarea produsului. Configuraţia unui grafic de corelare utilitate – cost obţinut prin aplicarea analizei valorii la un produs industrial • dacă în prima etapă de rezolvare a problemei criteriile privind proprietăţile nu sunt suficiente pentru selectarea familiei de materiale adecvate aplicatiei avute în vedere. materialul din care acesta urmează să fie confecţionat trebuie să prezinte caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate. se pot adăuga acestora şi criterii din celelalte categorii (criterii privind procesarea tehnologică sau criterii privind costurile). de exemplu. se stabilesc categoriile. de exemplu.7.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR condiţiile tehnice ce caracterizează produsul care trebuie realizat. dacă produsul care trebuie realizat este un recipient sub presiune care urmează a fi amplasat pe o aeronavă. pentru cele două aplicaţii descrise anterior alegerea tipurilor de materiale se realizează aşa cum sugerează schemele prezentate în figurile 14. pot fi îndeplinite atât de materialele metalice.6 şi 14. materialul din care acesta urmează să fie confecţionat trebuie să se caracterizeze prin rezistenţă mecanică ridicată.5. pe această bază. aşa cum se arată în schema din figura 14.

Shema alegerii familiei de materiale pentru un recipient de stocare sub presiune a unui gaz combustibil • metodele prezentate anterior se pot utiliza în etapa finală. 14. pentru a decide care dintre tipurile de materiale selectate în etapele precedente (care alcătuiesc gama materialelor cu proprietăţi adecvate GMP) corespunde cel mai bine cerinţelor tehnico-economice ce definesc aplicaţia avută în vedere. pentru ca eficienţa aplicării acestor metode să fie corespunzătoare este necesar ca numărul materialelor Mk din GMP să fie cât mai 333 Fig. aşa cum s-a arătat mai înainte.7.5.6. Shema alegerii familiei de materiale pentru un recipient sub presiune amplasat pe o aeronavă Fig.4. 14. Schema alegerii tipurilor de materiale compozite pentru un recipient sub presiune amplasat pe o aeronavă Fig. 14.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Fig. Shema alegerii tipurilor de materiale metalice pentru un recipient sub presiune amplasat pe o aeronavă . 14.

mărcile de oţel adecvate (care alcătuiesc GMP pentru această aplicaţie) se pot alege folosind prescripţiile din standardul SR EN 10028.7 ) sau (mai rar. de exemplu. dată de relaţia: 334 . pentru aplicaţia constând în realizarea recipientului de stocare a gazului gombustibil (anterior discutată). tensiunea medie σ + σ min σ max (1 + R) σ − σ min σ max (1 − R) σ m = max = > 0 şi σ v = max = σv. Acest fapt este ilustrat în figura 14. La aplicarea acestei metode tehnologice de exploatare a sondelor.. Un studiu de caz privind alegerea materialelor Pentru a evidenţia complexitatea problemei alegerii materialelor pentru aplicaţiile tehnice se prezintă un studiu de caz privind materialele selectate şi utilizate de diverşi producători pentru realizarea prăjinilor de pompare a petrolului din zăcăminte. pompajul de adâncime cu prăjini se utilizează ca metodă de extracţie a petrolului (ţiţeiului) la 65. având rolul de a transmite mişcarea rectilinie alternativă de la instalaţia de suprafaţă la pistonul (cilindrul) pompei de adâncime cu care se realizează extracţia ţiţeiului din zăcământ.9. În timpul utilizării într-o sondă aflată în exploatare.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR mic. Configuraţia constructivă a prajinilor de pompare este dictată de rolul lor funcţional şi de tipul materialului utilizat la confecţionarea acestora şi este prezentată în figura 14.. În ţara noastră şi în multe alte ţări de pe glob. prajinile de pompare sunt supuse unor solicitări axiale variabile. ciclurile de solicitare având perioada aproximativ egală cu durata unui ciclu de lucru al pompei de adâncime.3. tensiunea minimă σmin = Rσmax.0. garnitura de prăjini (alcătuită din prăjini de pompare asamblate cap la cap) este una din componentele principale ale echipamentului de lucru. care prezintă o modalitate de estimare a caracteristicilor ciclurilor de solicitare ale prăjinilor de pompare din diferite zone ale garniturii de prăjini ce echipează o sondă.. pe baza interpretării dinamogramelor înregistrate la sonda respectivă.8. σmax > 0. această cerinţă putând fi uşor respectată dacă se face o selecţie a tipurilor de meteriale pe baza informaţiilor cuprinse în standarde. 14. normative sau prescripţii tehnice. cataloage. se poate aprecia că durabilitatea unei prăjini de pompare este în directă dependenţă cu mărimea coeficientului de siguranţă c. Ca 2 2 2 2 urmare.85% din sondele aflate în producţie.3. în condiţii de funcţionare defectuoasă a σ max instalaţiei de pompare) alternante (cu –0. Ciclurile de solicitare ale prăjinilor din compunerea garniturii de prăjini de la o sondă sunt (în mod obişnuit) ondulant-pozitive (cu coefcientul de asimetrie σ R = min = 0..4 < R < 0) şi au ca tensiuni caracteristice: tensiunea maximă.

) Ff. se poate aprecia că durabilitatea prăjinilor de pompare creşte o dată cu rezistenţa R mecanică specifică a materialului din care sunt confecţionate. între pistonul şi cămaşa pompei de adâncime. intensităţile forţei Fmax şi tensiunii σmax (şi.1 σ max .Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Rm σ max. cu corozivitatea determinată de salinitate şi de conţinuturile de CO2 şi H2S dizolvate). Rm Comportarea în exploatare a prăjinilor de pompare are ca factor de influenţă şi modulul de elasticitate longitudinal al materialului acestora E. greutatea coloanei de lichid pompat F1. determină micşorarea deformaţiilor axiale şi γ curburilor locale ale garniturii de prăjini ce echipează o sondă aflată în exploatare şi asigură astfel o funcţionare mai eficientă a instalaţiei de pompare. Fmax este rezultanta unui Fmax şi aria secţiunii transversale a prăjinii S p = 2 4 grup de sarcini axiale ce are ca principale componente: greutatea proprie a prăjinilor de pompare Fg. (14. forţele de frecare (între prăjini şi ţevile de extracţie. implicit. energia consumată la exploatarea unei sonde prin pompaj de adâncime) sunt în dependenţă liniară cu caracteristica γ. având acelaşi coeficient de asimetrie ca şi ciclurile solicitării de lucru.8) = c= Rm σ max (1 − R) + (1 + R ) σ −1 în care σmax. K R = m şi cu γ σ mărimea rezistenţei la oboseală relative K O = −1 .8) în contextul argumentelor anterior prezentate. ca urmare. Analizând relaţia (14. 335 . forţa de flotabilitate a garniturii de prăjini Ff1. Rm este rezistenţa la rupere a materialului prăjinii. πd 2 . Ff) sunt direct proporţionale cu greutatea specifică a materialului prăjinilor γ = ρg şi. sarcinile (dinamice) datorate inerţiei şi fenomenelor oscilatorii ale garniturii de prăjini Fd. etc. cu R = −1) a prăjinii de pompare în mediul de lucru din sondă (amestec ţiţei−ape de sondă.1 este tensiunea maximă a ciclurilor limită care. Tensiunea maximă (σmax) a ciclurilor solicitării de lucru a unei prăjini are mărimea dată de raportul dintre forţa maximă de solicitare axială a prăjinii. Intensităţile majorităţii acestor componente (Fg. Ff1. iar σ−1 – rezistenţa la oboseală (prin solicitare alternant-simetrică. rigidităţile la tracţiune şi încovoiere ale prăjinilor fiind în directă proporţionalitate cu această caracteristică. produc ruperea prin oboseală a prăjinii considerate. Fd. creşterea valorii modulului de elasticitate specific al E materialului prăjinilor K E = .

A. 14.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig.790 N/mm2) sunt realizate de oţelurile 336 ..8.. Standardele şi normele existente clasifică oţelurile pentru prăjini de pompare în următoarele clase de rezistenţă: a) oţeluri grad C.9. caracteristicile de rezistenţă mecanică prescrise (Rm = 630. în medii de lucru slab corozive. Determinarea caracteristicilor ciclurilor de solicitare ale prăjinilor de pompare Caracteristicile precizate anterior (KR. Oţelurile sunt materialele tradiţionale pentru prăjinile de pompare. KE) pot servi la efectuarea unei analize comparative a diverselor materiale utilizate sau cu perspective de utilizare la confecţionarea prăjinilor de pompare. KO. Configuraţia constructivă şi dimensiunile produsului prăjină de pompare Fig. recomandate pentru prăjinile supuse în exploatare la sarcini mici sau mijlocii.14.

42 %. În cazul mediilor corozive..3 %).55 % mai scăzută decât rezistenţa la oboseală a materialului din care sunt confecţionate (determinată pe epruvete polizate)..4..2 % şi %Mom = 0.4 % şi %Mnm = 1..4.. ce asigură (după calire+ revenire) caracteristici de rezistenţă mecanică la nivelul oţelurilor grad D şi rezistenţe la oboseală (în aer şi în mediul coroziv de sondă) superioare celor prezentate de celelalte oţeluri pentru prăjini.0 % şi %Mom = 0.45 %. rezistenţa la oboseală este influenţată substanţial şi de frecvenţa ciclurilor de solicitare variabilă. d) oţeluri speciale.0.11 se prezintă sintetic modul în care starea suprafeţelor prăjinilor şi mediul de lucru influenţează rezistenţa la oboseală a acestora.. în medii de lucru saline (fără H2S).17 %. 337 ..1.65... recomandate pentru prăjinile de pompare cu condiţii grele de lucru: sarcini mari de pompare şi medii saline contaminate cu CO2 (fără H2S) sau sarcini de pompare moderate şi medii de lucru puternic corozive (medii saline cu CO2 şi H2S). aşa cum indică datele prezentate în tabelul 14.3 %)..0.3..Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice carbon sau slab aliate de tip C−Mn (cu %Cm = 0. • Rezistenţa la oboseală (în aer sau în mediu coroziv) a prăjinilor de pompare este cu 40. asigură rezistenţe mecanice superioare ale prăjinilor şi ameliorează comportarea lor la oboseală în aer şi în mediile corozive saline. %Nim = 1..12..23 %.3.0.17.. %Nim = 1. destinate prăjinilor solicitate moderat în timpul pompajului.8. %Nim = 1 % şi %Mom = 1%..1. în figura 14. în locul tratamentelor de normalizare sau normalizare + revenire..15... Cercetările întreprinse pentru creşterea caracteristicilor de exploatare ale prăjinilor de pompare din oţel au condus la concluziile următoare: • Aplicarea TT final de îmbunătăţire. recomandate pentru prăjinile supuse în timpul pompajului la sarcini mari sau foarte mari. c) oţeluri grad K.0.1. caracteristicile de rezistenţă mecanică impuse (Rm = 790... dificultăţile tehnice ridicate de aplicarea călirii martensitice clasice (cu încălzirea pieselor în cuptor şi răcirea ulterioară în băi de ulei sau apă) la prăjinile de pompare pot fi depăşite dacă se utilizează încălzirea prin inducţie cu curenţi de medie frecvenţă (8000.965 N/mm2) sunt realizate de oţeluri slab aliate de tip Cr−Mo (%Cm = 0. se recomandă utilizarea unui oţel Ni−Mo (%Cm = 0.10. în medii de lucru cu corozivitate scăzută.6 %) în stare normalizată.. un exemplu tipic de oţel aparţinând acestei clase este cel cu %Cm = 0.2.2.0..3. aşa cum arată diagramele din figura 14. %Crm = 0.3 %) sau Cr−Ni−Mo (%Cm = 0.2..35.3.15.7 % şi %Mom = 0.10000 Hz) şi răcirea cu jeturi de apă. %Crm = 1.. aşa cum indică diagramele prezentate în figura 14..0.1..... %Crm = 16.0.7 %.. în stările structurale conferite prin aplicarea unor TT finale de normalizare + revenire sau îmbunătăţire. b) oţeluri grad D...0.4 %. cu TT final de normalizare + revenire înaltă...

S-a constatat că rezistenţa la oboseală a prăjinilor σ−1 este în dependenţă liniară cu rezistenţa la rupere a oţelului din care sunt realizate Rm. Aliajele pe bază de aluminiu reprezintăo altă categorie de materiale a cărei utilizare la confecţionarea prăjinilor de pompare a fost cercetată. şi cu mărimea tensiunilor reziduale de compresiune din stratul superficial al prăjinilor (introduse în cursul procesului tehnologic de fabricare sau prin operaţiile de durificare superficială practicate) σr.1.10. Cercetările au arătat că aliajele pe bază de Al potrivite pentru această aplicaţie sunt aliajele deformabile şi durificabile structural prin TT. La utilizarea acestor aliaje pentru confecţionarea prăjinilor de pompare trebuie avute în vedere următoarele aspecte: • Aliajele asigură prăjinilor rezistenţa la tracţiune Rm = 475.. Al2CuMg (faze S’ sau S) etc.. din clasa 7000 (de exemplu.3)..1 %. Al2Mg3Zn3 (faze T’ sau T). cu %Znm = 5. cu rugozitatea suprafeţelor acestora Rz. tabelul14.0 % şi adaosuri de Mn..9 %. călire superficială..2. Rezistenţa la oboseală în aer a oţelurilor pentru prăjinile de pompare Fig.2.14. Ti. care induc tensiuni reziduale de compresiune în stratul superficial al pieselor. Zr).75.. %Mgm = 2.20) ⋅104 m (mai mari ca la oţeluri.2.600 N/mm2 şi caracteristici KE = 2.. aliajul 7075. v. 14.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig.2.. %Cum = 1. de tip MgZn2 (faze M’ sau M)..6. Cr.).1. aceste aliaje capătă structuri alcătuite dintr-o matrice de soluţie solidă a componentelor şi faze durificatoare (semicoerente sau necoerente cu matricea) uniform distribuite în matrice.6⋅106 m (puţin mai mică decât a oţelurilor) şi KR = (1. B.. prin aplicarea unor TT de tipul T7. 338 . etc.11. Influenţele stării suprafeţei şi mediului de lucru asupra rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din oţel • Creşterea rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din oţel se poate realiza dacă se aplică acestora operaţii finale de durificare superficială (ecruisare prin rulare sau prin sablare cu jet de alice.

14. aşa cum sugerează diagramele din figura 14.. aliajele au o bună rezistenţă la oboseală în mediile saline. v.12.33.60 % a Rm. B sau whiskers (trihite) metalice sau ceramice. Influenţele mediului de lucru şi frecvenţei ciclurilor de solicitare asupra rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din oţel grad D Fig.200 oC (de exemplu... eventual. menţineri de 1000 ore la 200 oC pot determina diminuarea cu 50..8) au 339 . la nivelul celor tipice oţelurilor înalt aliate cu Cr.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice • Caracteristicile de rezistenţă mecanică se degradează în timp. Compozitele cu fibre de sticlă reprezintă o altă categorie de materiale aplicabile la confecţionarea prăjinilor de pompare.13. Compozitele cu fibre de sticlă folosite pentru realizarea prăjinilor de pompare (conform soluţiei constructive sugerate de fig. • Prezenţa mediilor corozive de lucru afectează rezistenţa la oboseală a aliajelor pe bază de aluminiu în măsură mult mai mică decât în cazul oţelurilor. de refacerea structurii printr-un nou TT de călire de punere în soluţie + îmbătrânire). Influenţele asimetriei ciclurilor de solicitare şi prezenţei concentratorilor asupra rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din aliaje pe bază de aluminiu • Rezistenţa la oboseală (în aer) a aliajelor pe bază de aluminiu este influenţată în măsură importantă de asimetria ciclurilor de solicitare şi de prezenţa concntratorilor de tensiuni. Fig. scap. pentru viitor (când costurile de fabricare vor înregistra scăderi datorită progresului tehnic şi tehnologic) se întrevede şi utilizarea compozitelor cu fibre de C.13.1). 9. dacă piesele din astfel de aliaje sunt menţinute la temperaturi mai mari ca 150.14.6. C.0. chiar şi în cazul contaminării acestora cu H2S şi CO2.31. caracteristica KO înregistrând valori 0. existenţa acestui fenomen (datorat trecerii în stare stabilă a structuriilor metastabile realizate prin TT aplicate) impune limitarea adâncimilor la care pot fi utilizate prăjinile din aliaje de Al şi verificarea periodică a caracteristicilor lor mecanice (însoţită..14..

aceste caracteristici sunt dependente de fracţia volumică a fibrelor în structura compozitului fv. E. 14.1⋅103 N/mm2) şi fibre din sticlă E (cu Rmf = 3400 N/mm2 şi ≅ 7. Rm = Rmf [fv + (1 – fv) Fig. concomitent cu gelifierea. La utilizarea acestor materiale pentru confecţionarea prăjinilor de pompare trebuie avute în vedere următoarele aspecte tehnice: • Caracteristicile KE şi KR ale compozitelor cu fibre de sticlă sunt superioare celor prezentate de oţeluri. Prăjinile de pompare din astfel de materiale se realizează printr-un proces de pultruziune (tragerea răşinii. Modificarea rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din materiale compozite în funcţie de abaterile de la aranjamentul axial al fibrelor de sticlă 340 .15.12): (14.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR matricea de răşină poliesterică sau epoxidică (cu Rmm = 30. aşa cum rezultă analizând datele prezentate în tabelul 14. valorile experimentale ale caracteristicilor E şi Rm ale materialelor compozite diferă de cele calculate cu relaţiile (14..7. întărirea şi maturarea la cald a răşinii în prezenţa unor catalizatori). armată cu fire paralele din rovrig de fibre de sticlă.55⋅103 N/mm2). deoarece compozitele realizate industrial nu asigură întotdeauna legături interfaciale perfecte între fibre şi matrice (condiţie ce stă la baza stabilirii acestor relaţii). cap.14. 14.9) şi (14...24⋅103 N/mm2) sau din sticlă S (cu Rmf = 4800 N/mm2 şi Ef Em = 8..3.3 şi în diagramele din figura 14.10). şi Rm (la tracţiune) ale prăjinilor realizate din materiale compozite putându-se estima cu relaţii de forma (v.60 N/mm2 şi Em = 6.9⋅103. printr-o matriţă. Dependenţa dintre rezistenţa la rupere şi fracţia volumică a fibrelor la compozitele pentru prăjini de pompare Fig.10) Ef Aşa cum rezultă comparând datele prezentate în tabelul 14.14.9) E = fv Ef + (1 – fv)Em Em ] (14.

51 (0..06.** Mm 2.06.0.48.49.5Cu1.....790 790.. în paranteze sunt valorile lui KO obţinute cu σ-1 determinat pe baza rezultatelor unor încercări efectuate pe prăjini reale.1.710 620.35 (0.2 KR..0...24 (0..12..0.31) 0.0.0.0.26 (0..1..10⋅105 N N+r C+R KO *** în aer 0.. *** KO calculate cu σ-1 determinat pe epruvete polizate.83 0... .2.33. 2760 pentru aliajul de Al tip 7075 (AlZn6Mg2..27 0.7 2.98..03.32 0..870 810..2 2.7 2.31 (0.8 5... Grad E şi Grad K).60⋅104 C+r T7 80 % fibre * Costurile relative Cr calculate cu relaţia (14..850 790.3.52 (0.0.50 (0..0.7 2.930 470.56 0..9.93 0.0.27) 0. N/mm2 630.82..5).53 0..27 (0.0 E..0.11) 0.22..07) 0. 1800 pentru compozitul cu fibre de sticlă...51.7 2.7 2.62 1.52 0.580 1600..35) 0..7 2..34 0.** km 0.0.03⋅104 5...1700 KE.50..22 1.1..20. în kg/m3: 7820 pentru oţelurile slab aliate (Grad C.11 1..1.1030 690..49. ** KR şi KE..9 4.13 1....14 9.26 1.05⋅105 Starea N C+r N+r C+r Rm.6 Oţel Grad K Oţel Special (aliat cu Cr) Aliaj de Al tip 7075 Compozit cu fibre de sticlă E 2. N/mm2 2.35) 0...03 1.8 2.. Principalele caracteristici tehnico-economice ale materialelor folosite la realizarea prăjinilor de pompare Materialul Oţel Grad C Oţel Grad E Cr* 1.0.47.24) 5.1.Tabelul 14.25) KO *** în apă salină 0.24..640 750.5)...73.15⋅105 7.90.26 0.52 0.6 3.0. calculate cu următoarele densităţi ρ.0..26 (0.22. considerând factorii CT şi CTref exprimaţi în lei/(m de prăjină)...1.81.22.965 860.7 2.... 7750 pentru oţelurile speciale înalt aliate cu Cr....05) 0....04..50 0..

327 fiabilitate. • Aşa cum arată diagramele din figura 14. Rezistenţa la oboseală nu este practic afectată de prezenţa mediilor corozive. 323 criterii tehnologice. 321 matricea preferinţelor.ca urmare prăjinile de pompare realizate din materiale compozite cu fibre de sticlă nu pot fi utilizate la temperaturi mai mari de 200 oC. 328.15. 322 grafic de corelare utilitate-cost.1 în loc de σ−1 are valori KO = 0. 334 proprietăţi adecvate.0. compozitele cu fibre unidirecţionale având tendinţa de degradare rapidă când sunt solicitate la compresiune. 328 criterii privind proprietăţile. 334 coeficient de importanţă. • Caracteristicile mecanice ale materialelor compozite sunt influenţate negativ de creşterea temperaturii (ce produce degradarea matricei şi legăturilor interfaciale dintre fibre şi matrice). 323 coeficient de siguranţă. 327. 327 materiale funcţionale.. 329 criterii de cost. 322 modul de elasticitate specific. rezistenţa la oboseală este mai ridicată dacă solicitările variabile se caracterizează numai prin eforturi de întindere (de exemplu. 330 cicluri de solicitare. KO calculat cu σ0. 340 reciclabilitate. temperaturile şi mediile de lucru) se pot realiza în mai multe variante. 324 prajini de pompare.42). rezistenţa la oboseală a compozitelor cu fibre de sticlă pentru prăjinile de pompare este substanţial influenţată de abaterile de la aranjamentul axial al armăturii (unidirecţionale) din fibre şi (la fel ca E şi Rm) de caracteristicile legăturilor realizate în procesul de fabricare la interfeţele dintre fibre şi matrice. 324 mentenabilitate.37. 331 indicator global. 324 rezistenţă relativă la oboseală.30. Studiul de caz prezentat evidenţiază un aspect important privind alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice: produsele destinate utilizării în diverse condiţii (privind solicitările mecanice.25. 329 indicator parţial.. compozitele cu fibre de sticlă având o foarte bună comportare în mediile apoase saline. pentru fiecare variantă selectându-se materialul adecvat funcţionării în deplină siguranţă a produsului şi care asigură raportul maxim utilitate/cost. 321 materiale structurale. 323 rezistenţă mecanică specifică. 325 341 .. 326 pultruziune.. 334 coefcient de asimetrie. 334 costuri relative.0. în soluţiile de acizi sau baze şi în prezenţa solvenţilor organici.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice • Rezistenţa la oboseală în aer a prăjinilor de pompare din compozite cu fibre de sticlă este caracterizată prin valori KO = 0. Cuvinte cheie analiza valorii.

d) fabricarea corpului unui rezervor sferic de depozitare a gazelor lichefiate? T. Pentru care dintre următoarele aplicaţii trebuie ales un material din gama materialelor structurale: a) realizarea arborelui cotit al unui motor de autoturism. A. Ciurea S..14. Ingineria calităţii. c) fabricarea unui tranzistor. Drăghici Gh. b) fontele. Moţoiu R. „Noutăţi în domeniul tehnologiilor şi utilajelor pentru prelucrare la cald”.14.14. MacMillan Publishing Company. * * * Hütte − Manualul inginerului. Editura Chiminform Data.. New York – London. Bucureşti. 1974 3. Editura Economică. Academic Press. New York. 1994 7. Care dintre următoarele materiale pot fi încadrate în gama materialelor reciclabile: a) oţelurile.S. c) polietilena. Analiza comparativă a caracteristicilor de exploatare ale materialelor pentru prăjinile de pompare. Fracture and fatigue... Introduction to materials science for engineers.4 m. b) KR ≅ 20. d) sticla? T.3. Bucureşti. Drăgulănescu N. Broutman L. Care este rezistenţa mecanică specifică a unui material metalic cu Rm = 800 N/mm2 şi ρ = 4000 kg/m3: a) KR ≅ 20.J. Metals Park. b) fabricarea unui magnet permanent. Traducere din limba germană după ediţia a 29-a. b) fabricarea catalizatorului pentru un reactor dintr-o instalaţie petrochimică.14. Braşov. Managementul calităţii totale. Shackelford J. Composite materials. 1995 Teste de autoevaluare T. c) realizarea ţevilor pentru tubulatura unei conducte care transportă gaze naturale sub presiune. d) fabricarea elementului activ al unui aprinzător piezolelectric? T. Desk Edition. Editura Tehnică. Ohio. Care dintre următoarele materiale asigură un modul de elasticitate specific KE ≅ 2.14..7⋅106 m: a) oţelul cu E = 2.1⋅105 N/mm2 şi ρ = 7850 kg/m3..4.M.4 km.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Bibliografie 1. în vol.1. Care dintre următoarele aplicaţii tehnice impun alegerea unui material din gama materialelor funcţionale: a) realizarea conductorilor electrici.4 km. Bucureşti. d) KR ≅ 40.2.5. * * * Metals Handbook. c) KR ≅ 10.M. 1992 6. Zecheru Gh. 342 . 1992 2. 1985 4.. Ulmanu V.. 1995 5.2 km? T..

k = 1. La alegerea materialului pentru un produs sunt impuse cinci criterii (calitative) privind procesarea sa tehnologică. Care este rezistenţa la tracţiune a unui material al cărui indicator parţial privind respectarea acestui criteriu este I = 1.14. d) condiţiile privind preţul de desfacere? T.7. d) Rm = 840 N/mm2? T.10. c) Rm = 500 N/mm2. dacă indicatorul global al performanţelor sale tehnologice are valoarea / I PT = a1/ + a3/ + a 4 : a) primul criteriu.k = 0. d) IPT = 0.6. d) orice produs trebuie privit ca un ansamblu de părţi materiale şi nu ca un ansamblu de utilităţi? T. d) IPTE. să se precizeze care este valoarea indicatorului global al performanţelor tehnicoeconomice pentru acest material: a) IPTE.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice b) aliajul de aluminiu cu E = 7.455. Care dintre următoarele condiţii pot fi incluse în gama condiţiilor tehnice care definesc funcţionalitatea şi comportarea în exploatare ale unui produs: a) condiţiile privind solicitările mecanice. c) IPTE.14.9. Materialul din care se confecţionează un produs trebuie să satisfacă criteriul ρ ≤ 4000 kg/m3. b) al doilea criteriu. Materialul din care se confecţionează un produs trebuie să satisfacă criteriul Rm ≥ 600 N/mm2.4: a) Rm = 900 N/mm2.12. a 2 .k = 0. b) ρ = 7600 kg/m3. a 3 .14. d) ρ = 5600 kg/m3? T.222? 343 .373. Care este indicatorul global al performanţelor tehnologice pentru un material care respectă numai trei din criteriile impuse: a) IPT = 1. b) orice produs trebuie privit ca un ansamblu de utilităţi. Un material Mk din gama materialelor cu proprietăti adecvate unei anumite aplicaţii are ICT.k = 0. c) aliajul pe bază de titan cu E = 1. b) Rm = 600 N/mm2. b) condiţiile privind fiabilitatea. toate criteriile având acelaşi coeficient de importanţă.k = 3. d) al patrulea criteriu? T. Care dintre criterii nu a fost îndeplinit de un material. c) ρ = 2860 kg/m3. Stiind că act = 0. c) al treilea criteriu. a 4 .8.1⋅104 N/mm2 şi ρ = 2750 kg/m3. d) alama cu E = 1. La alegerea materialului pentru un produs sunt impuse patru criterii (calitative) privind procesarea sa tehnologică. Care dintre următoarele principii se aplică la utilizarea analizei valorii la un produs industrial: a) orice produs este purtătorul material al unor funcţii capabile să satisfacă necesităţile exprimate sau implicite ale utilizatorilor.14.k = 0.11. Care este densitatea unui material al cărui indicator parţial privind respectarea acestui criteriu este I = 1. c) IPT = 0. coeficienţii de importanţă ai / / / criteriilor fiind a1/ .14.1⋅105 N/mm2 şi ρ = 4150 kg/m3.k = 1. c) condiţiile privind reciclabilitatea.4: a) ρ = 900 kg/m3. c) orice produs trebuie să asigure un raport maxim între utilitate sau valoare de întrebuinţare şi cost.733. b) IPT = 0.6.8.4? T.14.0.2. b) IPTE.8.8 şi Cr.14. IPT.1⋅105 N/mm2 şi ρ = 8550 kg/m3? T.

1.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Aplicaţii A. asigurată dacă materialul acesteia îndeplineşte simultan criteriile: 344 . dacă funcţionarea în siguranţă a maşinii impune respectarea următoarelor condiţii tehnice: a) tensiunile din bară trebuie să respecte condiţia σ ≤ 0. b) masa barei trebuie să fie m ≤ m0 = 0. Pentru realizarea unei maşini trebuie confecţionată o bară de tracţiune cu lungimea L = 0. πd L σ 4F Deformaţia specifică axială a barei este ε = = 2 .2 ≥ 177 N/mm2.2 fiind limita de curgere a materialului barei. Rezolvare 4F Tensiunile de întindere din bară au intensitatea maximă σ = şi πd 2 trebuie să corespundă criteriului σ ≤ 0. se obţine astfel condiţia E ≥ 2 . se obţine astfel condiţia: ρ ≤ 2 0 .8Rp0.2. L πd ∆L0 Înlocuind datele din enunţul aplicaţiei rezultă următoarele criterii de alegere a materialului barei de tracţiune: Rp0. având caracteristicile precizate în tabelul 14. A. Rp0. se obţine astfel condiţia 4F .5 mm. R p 0. c) deformaţia axială a barei nu trebuie să depăşească valoarea ∆L0 = 1.2.14.8Rp0. Forţa axială maximă care solicită bara în timpul funcţionării maşinii este F = 25000 N.5 kg.5 m şi diametrul d ≅ 15 mm. b) bara trebuie să prezinte o bună tenacitate. Să se stabilească ce criterii privind proprietăţile trebuie impuse la alegerea materialului pentru această bară.8πd 2 πd 2 Masa barei este m = Lρ . Pentru realizarea unei bare de tracţiune cilindrice din compunerea unei maşini s-a selectat o GMP cu cinci oţeluri. 2 ≥ 0.8Rp0. Pentru funcţionarea în siguranţă a maşinii trebuie respectate următoarele condiţii tehnice: a) tensiunile generate în bară de aplicarea forţei de întindere F trebuie să respecte condiţia σ ≤ 0. ρ ≤ 5660 kg/m3 şi E ≥ 47160 N/mm2. ρ fiind densitatea materialului barei şi 4 4m trebuie să îndeplinească criteriul m ≤ m0.2. E fiind modulul E πd ∆L0 de elasticitate longitudinal al materialului barei şi trebuie să respecte criteriul ∆L 4 FL ε ≤ 0 .4.14.2.

R p 0. iar masa unei 4 unităţi de lungime din bară (de exemplu.4 1. rezultă: 4F 4F σ = 2 ≤ 0.1 Tabelul 14. k realizate din materialul M1) ca masă de referinţă. N/mm2 Caracteristicile mecanice minime KVk la –20 oC. a2 = 0.k şi CTref exprimate în lei/(m de semifabricat).7 1 2 3 4 5 S235J2 S275J2 S355K2 P460NL1 12Ni14 235 175 355 460 355 510 430 620 620 640 3 24 20 16 17 22 27 27 40 47 55 * toate oţelurile au ρ = 7850 kg/m .k Rm . Să se decidă care dintre materialele din GMP corespunde cel mai bine aplicaţiei. având coeficienţii de R p 0. R p 0. se obţine d k = d1 . notând dk diametrul barei în cazul realizării ei din materialul Mk ∈ GMP. considerând CT.554 C r/ .. 2.k calculate cu relaţia (14.5. 2 şi bara trebuie să aibă diametrul (minim) d k = . 2 N/mm % J ≤ 0.461 0. 2. L = 1 m) are valoarea (în kg/m) dată de πd 2 formula mk = k ρ .k = Lρ .9. pentru 345 . k = 1.640 0. deoarece barele realizate din diversele materiale incluse în GMP au diametre dk diferite şi aceeaşi lungime... k 0. 2. K2: A ≥ 15 % şi K3: KV ≥ 27 J la – 20 oC. Dacă se consideră m1 (corespunzătoare barei 4 R p 0.2. compararea acestor materiale prin prisma costurilor trebuie făcută cu ajutorul costurilor relative Cr.k ** 1. 2 .. A k.5). k = 1..2 Rm importanţă a1 = 0. k = 1.5.8πR p 0.3..8R p 0. Rezolvare Prima dinte condiţiile tehnice impuse de aplicaţie se utilizează pentru dimensionarea barei de tracţiune (determinarea diametrului barei).14.2 şi a3 = 0.k.5. Evident.0 1. se obţine: mk = m1 . 2 . ** costurile relative calculate cu CT şi CTref în lei/(kg de semifabricat) πd k2 Masa barei de tracţiune cu lungimea L este mT .Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice K1: R p 0.2 k Marca oţelului * Rp0.5.k de referinţă..1 k = 1.2 1.5. 0.8 2.742 0.k πd k Dacă se consideră d1 (corespunzător barei realizate din materialul M1) ca diametru R p 0. Caracteristicile oţelurilor ce alcătuiesc GMP pentru aplicaţia A.4.k. Rm..573 0. 2.

3) privind asigurarea tenacităţii barei: R p 0. k =1. date în enunţul aplicaţiei şi folosind relaţia (14..14. coeficienţii de importanţă αi. 2 .425 1.2 = 15 % şi CAP.4 şi relaţia R p 0.1 Pentru fiecare dintre materialele Mk ∈ GMP se determină indicatorii parţiali Ijk. F5).07 1..406 1.14.406 1.3 = 27 J şi. iar dacă se utilizează indicatorul IPTE.2 k 1 2 3 4 5 dk.k 1.814d1 mk. Tabelul 14. k = 1. A.460 1.213 1.k.5. j = 1.k se folosesc datele din tabelul 14. mm d1 0. k = 1.3.74 2.k. F3) şi două funcţii auxiliare (notate F4.5.k k = C r/ .. F2.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR a determina costurile relative Cr.48 1. Rm .787 I1k 1. iar cu ajutorul relaţiei (14.k (care ţine seama şi de costurile implicate de realizarea barei de tracţiune) materialul ce trebuie ales pentru realizarea barei este oţelul P460NL1.026 0.. i = 1.662m1 0.5.13 1. ca Rm R p 0.158 1. ca urmare: I 2 k = k şi 15 KVk .04 ICT.k m . kg/m m1 0..5...5.920 1. 2 .625 I2k 1.855m1 0.571 1.927 0.. materialul recomandat pentru confecţionarea barei este oţelul 12Ni14..537 1..9 are forma „max” şi CAP.5.47 I3k 1. Pentru un produs industrial s-a aplicat analiza valorii şi s-a constatat că acesta are trei funcţii de bază (notate F1.008 * Cr calculate considerând CT şi CTref în lei/(m de semifabricat) Rezultatele care se obţin parcurgând toate etapele de lucru descrise anterior sunt redate în tabelul 14.406 1.715d1 0.2) se obţin valorile indicatorilor globali ai proprietăţilor ICT.802 IPTE.33 1. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A.k = C r/..k urmare: I 1k = 0.k. atribuiţi fiecărei 346 . Se observă că.952 1.3..662m1 Cr * 1. k • criteriile K2: A ≥ 15 % şi K3: KV ≥ 27 J la – 20 oC sunt formulate analitic A în forma „min” şi au CAP. C r ..60 1.511m1 0. 2.00 1.k 1.9 .5.1 = 0.000 1.814d1 0. k = 1. I 3k = 27 Utilizând valorile coeficienţilor aj.2 • criteriul K1: ≤ 0.00 1.k m1 R p 0. dacă se consideră pentru luarea deciziei valorile indicatorului ICT.9 şi. corespunzători celor trei criterii (j = 1..924d1 0.7) se pot determina valorile indicatorilor globali ai performanţelor tehnico−economice IPTE.188 1.587 1.

corespunzătoare costurilor de realizare a fiecărei funcţii având valorile prezentate în tabelul 14. iar 347 .6. i = 1. dacă se are în vedere că standardele ISO din seria 9000. i =1 5 după prima etapă de modernizare (M1) cheltuielile aferente realizării fiecărei r r funcţii au atins nivelurile C i/ = (1 − i )C i = CT (1 − i )ci .. Tabelul 14. prin modificări privind alegerea materialelor şi tehnologiilor folosite la fabricarea lui s-au diminuat cheltuielile de realizare a funcţiilor F2..05 αi 0.35 0.6.. în prima etapă de modernizare a produsului.5.15 0. să se determine cum s-au modificat ponderile ci. cheltuielile 100 100 5 totale pentru obţinerea produsului au valoarea CT/ = ∑ C i/ = CT ∑ (1 − i =1 i =1 5 ri 100 )ci . Rezolvare a) Considerând că valorile coeficienţilor de importanţă ai funcţiilor sunt în directă proporţionalitate cu contribuţiile acestora la realizarea utilităţii globale a produsului.16.6.... b) Ştiind că s-au parcurs trei etape succesive de modernizare a produsului. Deoarece ponderile ci sunt definite de relaţia ci = i . F3 şi F5. astfel încăt costurile implicate de realizarea funcţiilor pentru care ci > αi să se diminueze cu ri = 20 % . se observă că funcţiile care se realizează cu cheltuieli prea mari în raport cu contribuţiile pe care le aduc la realizarea utilităţii produsului (sau calităţii produsului.14. CT i = 1.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice funcţii şi ponderile ci.10 ci a) Să se construiască graficul de corelare utilitate – cost şi să se precizeze funcţiile pentru care costurile sunt mai mari decât contribuţiile pe care le aduc aceste funcţii la realizarea utilităţii globale a produsului.05 0.. i = 1. Coeficienţii de importanţă si ponderile costurilor de realizare ale funcţiilor ce definesc utilitatea produsului considerat în aplicaţia A. definesc calitatea unui produs ca fiind ansamblul caracteristicilor care conferă acestuia aptitudinea de a satisface nevoile exprimate sau implicite ale utilizatorilor) sunt F2.20 0. după fiecare etapă de modernizare şi să se construiască graficul de corelare utilitate – cost la finele programului de modernizare a produsului.10 0.5. în fiecare etapă modificându-se materialele şi tehnologiile folosite la fabricarea acestuia.. rezultă că graficul de corelare utilitate – cost are aspectul prezentat în figura 14. b) Conform datelor din enunţul aplicaţiei.40 0.5.3 Funcţia F1 F2 F3 F4 F5 0.5. F3 şi F5 cu C r2 = r3 = r5 = 20 %. Examinând acest grafic şi/sau datele prezentate în tabelul 14. în care Ci reprezintă costul aferent realizării funcţiei Fi. i = 1.30 0.30 0. iar CT = ∑ C i .

.150 0.050 0.100 20 0.345 0 0.350 20 0.100 0. ci/ = / = 5 ri CT )c i ∑ (1 − i =1 realizării fiecărei funcţii sunt 100 Fig. Graficele de corelare utilitate – cost ale produsului analizat în aplicaţia A. % M3 αi 0.050 0 0. % M2 αi 0.400 0.068 0.413 0.3 Etapa Funcţia F1 F2 F3 F4 F5 Costul total 0 αi ci ri.300 0.167 20 0.070 CT M1 0.14.141 348 0.150 0.3 Tabelul 14.308 0.766CT c // i ri.300 0.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR ponderile cheltuielilor corespunzătoare r (1 − i )ci C i/ 100 .392 0 0.5.14.322 20 0.7.065 0 0.727CT c /// i .870CT c / i ri. % αi 0.100 0.100 0.16.083 20 0.050 0.400 0.14.057 0 0.184 20 0. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A.400 0.300 0.300 0.050 0.293 0 0.300 0 0.050 0.100 0.150 0.. i = 1.092 20 0.400 0.150 0.200 20 0.

k = 1. calculat cu relaţia (14. j = 1.. a3 = a4 = 0. k = 1.k. considerănd valorile coeficienţilor de iportanţă ai criteriilor aj.k şi Cu.. Ştiind că valorile Vu.k.1.4..14.4.4..35. Mr fiind masa cuvei.. a2 = 0. rezultatele care se obţin considerând datele din enunţul aplicaţiei fiind cele prezentate în tabelul 14. să se stabilească varianta care trebuie adoptată pentru realizarea acestuia.4.. se poate observa că modernizările aduse produsului au condus la reducerea cu aproximativ 27 % a costului total de α realizare a acestuia şi la obţinerea unor rapoarte i apropiate de unitate pentru ci toate funcţiile care-i definesc utilitatea. Ks. Vic fiind V gc volumul interior al cuvei. ţinând seama de caracteristicile fizico − mecanice ale fiecărui material.4 şi.7 şi în graficele din figura 14.4. j = 1. K2: masa relativă a M produsului M r = c 100 ≤ 75 %.. notate Vk.2. CT fiind costul total al realizării cuvei. V formulate astfel: K1: volumul util al produsului Vu = ic 100 ≥ 85 %.16..8. iar asigurarea unui volum util maxim al cuvei este un obiectiv minor. k = 1. s-a elaborat câte un proiect constructiv – tehnologic de obţinere a cuvei. A. s-au stabilit următoarele valori ale coeficienţilor de importanţă ai criteriilor: a1 = 0. precizate în enunţul aplicaţiei şi valorile indicatorilor parţiali Ijk determinate..2).k. Qac considerând că realizarea cuvei cu valori minime ale consumului specific de material şi costului util sunt obiective principale..Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice În mod similar se pot determina modificările aduse ponderilor ci de următoarele etape de modernizare a produsului (M2 şi M3). Pentru realizarea cuvei de stocare a materiei prime a unei maşini destinate prelucrării maselor plastice s-a selectat o GMP alcătuită din patru materiale Mk. rezultănd astfel patru variante ale produsului. Mr.4.k. Pentru selectarea celei mai bune variante de produs s-au stabilit patru criterii Kj. obţinerea cuvei cu o masă relativă cât mai mare este un obiectiv secundar. folosind datele 349 . Rezolvare Varianta de produs care trebuie adoptată este cea caracterizată prin valoarea maximă a indicatorului global ICT. iar Vgc – volumul de gabarit al cuvei.. k = 1. K3: consumul specific de material K s = sc 100 ≤ 140 %. corespunzătoare celor patru variante ale produsului. iar Qac – capacitatea de Qac M încărcare a cuvei. Msc Mc fiind masa semifabricatului necesar pentru confecţionarea cuvei şi K4: costul util C al produsului C u = T ≤ 100 mii lei/kg.. sunt cele redate în tabelul 14.

pentru criteriul K2.273 1.000 1.000 I3k 1. CAM. iar pentru criteriul K4. gj = 2.k şi CAP.4 Criteriul Kj Forma aj Varianta Vk V1 V2 V3 V4 K1 „min” 0.1k ≡ Vu.167 Indicatorul global ICT.3}.4.9.1 ≡ 85 %.k şi CAP.20 0.10 Vu. CAM.14.2k ≡ Mr. dacă respectarea criteriului Kj corespunde realizării unui obiectiv secundar şi gj = 1 dacă 350 . redate în tabelul 14.333 1.jk Mr. CAM. considerând pe rând fiecare din criteriile Kj.35 Valorile indicatorilor parţiali Ijk I2k 1.059 1.118 K2 „max” K3 „max” K4 „max” 0.429 1.000 1.250 1..35 I4k 1.8.35 Cu.k şi CAP.3 ≡ 140 %..4 Criteriul Kj aj Varianta Vk V1 V2 V3 V4 K1 0.k 40 105 40 110 60 105 75 120 K4 0.3304 1. j = 1.111 1. dacă respectarea criteriului Kj corespunde realizării unui obiectiv principal.8 (denumit şi matricea utilităţilor) şi se marchează pe acesta variantele cele mai bune ale produsului (denumite variante optime). pentru criteriul K3.8 şi din enunţul aplicaţiei..2 ≡ 75 %.k Observaţie Pentru rezolvarea unor aplicaţii de tipul celei anterior discutate se pot utiliza şi alte metode.4 ≡ 100 mii lei/kg.118 1. Caracteristicile variantelor produsului analizat în aplicaţia A.14.k şi CAP.k 85 90 95 95 K2 K3 0. Valorile indicatorilor parţiali şi globali de caracterizare a variantelor produsului analizat în aplicaţia A.1784 1.35 Valorile caracteristicilor CAM.3k ≡ Ks.333 1. conduc la concluzia că varianta de produs care trebuie adoptată (cu cea mai mare valoare a indicatorului global) este V2. atribuindu-se gj = 3.875 1.. • se acordă caracteristicilor corespunzătoare fiecărui criteriu Kj.10 I1k 1.20 0. Rezultatele obţinute pe această cale. astfel: pentru criteriul K1.k Ks. j = 1.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR din tabelul 14.4 un grad de importanţă gj ∈{1.4266 1.875 1.k 90 70 100 70 Tabelul 14. una dintre acestea fiind metoda de estimare a utilităţii consecinţelor.9.4k ≡ Cu.2. recomandată de STAS 6401.2204 0. Tabelul 14.429 1. CAM. La folosirea acestei metode se parcurg următoarele etape (prezentate considerând condiţiile din enunţul aplicaţiei anterior discutate): • se analizează datele din tabelul 14.

10. numită utilitatea sinteză a variantei Vk.j sunt valorile (aceloraşi caracteristici) corespunzătoare variantelor optime.333 90 3 70 3 100 = 2. k = 1.4 Criteriul Kj Forma gj Varianta Vk K1 „min” g1 = 1 g1I1k K2 „max” K3 „max” K4 „max” g4 = 3 g4I4k g2 = 2 g3 = 3 Matricea modificată a utilităţilor g2I2k g3I2k Usk V1 V2 V3 V4 1 85 = 0..10. analizănd rezultatele redate în tabelul 14. se observă că. rezultă: g1 = 1.433 7. considerând datele precizate în enunţ. iar nivelurile limită acceptabile CAP.895 95 1 90 = 0. în cazul aplicaţiei analizate. în cazul aplicaţiei analizate.811 7.067 75 3 • se calculează suma valorilor înscrise pe fiecare linie a matricei modificate a utilităţilor Usk. Tabelul 14.100 8. varianta de produs care trebuie adoptată este V2. 351 . g2 = 2 şi g3 = g4 = 3.333 3 3 105 = 2.4. Ijk fiind nişte indicatori parţiali..864 110 3 3 105 = 2.10.625 120 3 70 = 2. • se întocmeşte un tablou (numit matricea modificată a utilităţilor).Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice respectarea criteriului Kj corespunde realizării unui obiectiv minor. înlocuind valorile caracteristicilor din matricea utilităţilor cu gjIjk.228 8. varianta de produs care are cea mai mare valoare a Usk (numită varianta optimă de produs) fiind cea care trebuie adoptată. aşa cum a rezultat şi prin metoda indicatorului global.692 2 40 = 1. rezultatele parcurgerii acestei etape în cazul aplicaţiei analizate sunt prezentate în tabelul 14. Matricea modificată a utilităţilor pentru produsul analizat în aplicaţia A.947 95 1 1 2 2 40 2 60 = 1.jk ale produsului analizat. calculaţi considerând că aceste valori reprezintă CAM.14.

6.5. b T. a.b.7. c T. b.4.b. c T.d T.11.31.26.8. c T. b T.17.16. a.5.6. a.1. 9.13.9. b T.c T.7.14.9.14.b.8.35.c T. a. a.11. b. c.c.12.8.2.b.12. a.d T.8.14. a.c T. b.7. b. a.26.c T.3. a. a T.9.6. a.13.c. d T.11. b T.14. c d a.3. d T.11.c. a T.c. a.8. a.34. d Capitolul 12 T. c.13. b.19.10.33.11.13.17. a.7.18. a. c.14.38.9. d T.c T.12.19.9. a.b.d T.d T.b.17.13.30.20.24. a. c.9.9.9.24.42.4.11.9.10. b.d T. b. b.d T.9. c.d T. a. c.c.26.8.25. T.7.28.8.14.18. a. b T.d T. a Capitolul 9 T.10.8.d T.13.11.8.d T. c T. c T. d T.24.7.1. a T. b.c.10.d T.37. a.8.12.b.d T. b.c T.12. a.8.c T.9.c.10.9. c T.11.28.3.9.28. a.2.d T.8. c T.6.7.17.9.b. a. b.10.8.12.b.4. c T.30.8. a.c T.25.8.10.15.9. d T. a T.21.7.34. a T. a.9.d T.9. b.7.22. a T.25.b. d T. a.c.c T.8.b.4.b.14. a.4.12.10. d T.11.14.d T.b.18. c.13.7. a.7.d T. c T. c. d T.11. a.9.d T.d T.c.d T.28.14.22. b.c T.19. d T.28.c.10.2. a.40.d T.11.d T. c T. a T.5.d T.10.c T.10.b.13.5.12.8.9. a T.11.d Capitolul 10 T. d Capitolul 11 T.9.21. d T.b. c. b. c T.5.b.8. d T.9.11. b b a a. c T.23. d T.21. a. d T. a.13. a.11. c T.11. a.c T.8.11.10.9. b.15.13.d Capitolul 13 T.1.11. a. c T.d T.9.10.10.10. c c.c.3. a.4.8.8. b.10.c. b.11.20.11.2. a.7. b.c T. b.c T. b.40.9.36.12.b.c.8.7. a.d T.c T. a.9.c T.10. d T.7.d T.d T. d T.c. c T.5. b T. a.18.11. d T. a.3.d T. a.14.b.c. b T. T.11.41.12. a. 9.1.c T.9.2.8. d T. c T. d T.9.10. b T.c.7. a.c T.b.d T.9.6.c. a.27. a.27.29.20. a.d T. c T. d T.b. a.c T.33.39. c.b.11.7.13.d T.c.18.3. b T.3.12.20. a.d T.11.9.11. a.c.9. a T.10.7.18. a.27.7.12. c.3. a.8. b.12.16. c T. a.16.37. b T.b.Grila de verificare a testelor de autoevaluare Capitolul 7 T.8.8.c. d T. b.d T.9.14.12.11.8.b.b.d T.13.15.c.13.7.b. b.11.29. a.7. a. b.15.11.10. a. a.7.9.d T. a.b.b T. c.38.12.d T. b.13.b. a T. T.13. b T.13.16.11.d T.d T.b.b.10.29. a.b T.8.9.b.12.20. a.4. c.b.d T. b T.12.d T.9.b T.7.10.10. b.2.b T.32.2. b.8. a.30.c T.22. b. b T.9.1.d T. a.13.8.24. a. c T. d T.6.c. c.c T.21.c.26.8.7.c T. a. a.5. c T. a T.b T.10. a T.11.19. c T.d T.c T. a.b T.c. c T.b T.10. d T.9. T. b.d T.c T.d T.1.8.11.35.9.d T.19. c.7.14. c.15.c.26. d T. d T.d T. c T. a.11.b.11.c T. b. b.9. a.6.d T. b.d T. c T. d T. a.7. c T.9.25.16.d T.d T. c.7.d T.7.8.7. a T. b T. d T.14. b T.12.14. a.d T. c T.25. d T.9.8.c T. d T.32.1. c T.b T. a.13.14.d T.13.b.8.9.9.d T.27.8.16. a. d T.13. c. b.b.9.10.8.12.11.4.13.7. c T.9.13. b.9.d T.7. T.8.10.c.16.8. b T.23.d T.d T.17.12.24.d T.12. a.23. T. b.8.7.15. a.8. a.8.23.d T.c. b.9.d T.11.d T.8.12.12. c.b. c T.43.2.12.14. d T.11.22.7.1. a T.5.10.d T.10.7.15.d Capitolul 14 T.13.10.36. a.10. b T. b.13.7. d T.b. a.11.23.9.27. c T.10. a.39. d T.c T.6.7.10.7. d T.7. a.8. d T.8. b.c T.b. d T.12.31. a. a T.d 352 . a. a.10.9.8. d T.8. b T.14.9. a. b T.10. c T. b T.d Capitolul 8 T.13.17.b T.8.7.21. a.14. c.d T.22. a.10.d T.b.14.c.17.

207 atmosferă standard. 289 agregare pulberi. 250 aglomerate. 207 ceramice. 305 comportare metalurgică la sudare. 334 compactitate de presare. 214 carbură de bor. 175 Alpaca (Neusilber. 249 cusătură sudată (CUS). 327 cromit. 147 curbă termo−mecanică. 197 ciment. 139 ceramice neoxidice. 208 coroziune intercristalină. 210 ceramice silicatice. 254 analiza valorii. 239 construcţie sudată. 69 copolimer. 74 compozit durificat cu fibre. 233 corindon. 305 compactitate de umplere. 177 aliaje Cu – Ni. 304 depunere chimică. 323 coeficient de siguranţă. 241 configuraţie. 330 antioxidant. îngustă. 236 curbe de îmbătrânire. 70 canal rezinifer.. 75 carbură de siliciu. 214 D dendrimer. 289 353 . 307 agregare prin lipire. 301 alame. 284 compoziţii. 67 bronz. 213 cupru tehnic. 334 coeficient de importanţă. 219 clasă structurală. 210 alumino−silicaţi. 305 densitate de umplere. 170 aliaje Al − Mg. 181 aliajele titanului. 208 criterii de cost. 168 aliaje Al − Cu. 276 carbon echivalent. 233 densitate de presare. 69 B bandă de călibilitate. Argentan). 201 aminoplaste. 323 criterii tehnologice. 25 clase de calitate. 249 curbe izometrice. 92 costuri relative. 56 coefcient de asimetrie. 328 criterii privind proprietăţile. 233 constantan. 241 ceramice oxidice. 234 cristobalit. 153 constantă de relaxare. 152 aliaje cu memoria formei (Marmem).INDEX A acomodare. 250 argile. 148 alburn. 184 aliaje pentru lipire. normală. 183 agent de reticulare. 235. 275 câmp termic de sudare. 275 aliaje Al − Zn. 141 curbe izocronice. 215 călire de punere în solutie. 163 aliaje antifricţiune. 153 alumina. 154 C cambiu. 329 cristalite. 179 condiţionarea epruvetelor. 233 conformaţie.

254 fiabilitate. 331 gresie ceramică. 215 duritate Shore. 207 fenoplaste. 20 fontă comercială. 112 izodeformaţie. 242 fracţie volumică. 247 duritate Janca. 202 K Kunial. 209 grad de cristalinitate. 289 intermediari. 5 element grafitizant. 234 grad de îndesare. 10 element de aliere. 288 H hardenită. 104 hemiceluloză. 289 devitrifiere. 73 fază sigma. 310 elastomeri. 276 homopolimer. 311 durificare secundară. 207 E efect postelastic. 216 fontă aliată. 275 infiltrare. 231 furnir. 270 izotactic. 246 fragilitate de revenire. 204 fluiditate. 14 element de aliere alfagen (feritizant). 328. 153 354 . 231 duraluminiu. Schaeffler. 94 funcţionalitate. 305 fondant. 235 fisurare la cald a CUS. 322 fibră lemnoasă. 305 grad de polimerizare. 32 disproporţionare. 270 Î îmbătrânire artificială. 165 duramen. 276 fibrilă. 280 duritate Knoop. 21 duritate Barcol. 173 elinvar. 93 fisurare sub tensiune. 233 I indicator global. 237 element carburigen. 216 invar. 14 element betagen. 207 fâşii ZIT. 290 încovoiere statică. 275 durată de sinterizare. 218 enclavă plastică. 140 îmbătrânire naturală. 112 emailuri. 230 grafic de corelare utilitate-cost. 22 fragilizare prin faza σ.depunere electrolitică. 7 element de aliere gamagen (austenitizant). 272 F faianţă. 327 inel anual. 6 fontă aliată martensitică. 233 izotensiune. 6 feldspat. 282 G glazură. 113 formare epruvete. 201 diagramă structurală A. 329 indicator parţial. 140 încorporare. 327.

229 polimerizare. 31 punct fix de vâscozitate. 256 liber. 340 punct caracteristic nominal. 276 lipire. 229 lanţ siloxanic. 282 plastifiant. 108 oţel rapid. 214 nitrură de siliciu. 219 matrice. 76 oţel duplex. 321 materiale vitroceramice. 112 plăci celulare. 78 oţel termorezistente. 324 mediu de sinterizare. 230 material elastomeric (cauciuc). 93 oţel maraging. 254 Melchior (Maillechort). 80 oţel inoxidabil stabilizat. cu crom şi nichel. 232 polidispersie. 80 oţel cu granulatie fină. 235 polimer. 230 polietilenă. 210 P panel. 269 matrice a preferinţelor. 110 oţel pentru carburare. 255 materiale funcţionale. 326 pulberi. 94 oţel durificabil prin precipitare (PH). 321 materiale structurale. 301 modificare. 75 laminare termomecanică (controlată). 282 poliadiţie. 232 policondensare. 153 monomer. 100 oţel aliat. 282 plăci din aşchii de lemn – PAL. 185 nitrură de bor. 76 lanţ molecular (catenă). 282 plăci din fibre de lemn – PFL. 89 oţel Hadfield. 98 oţel pentru recipiente. 66 oţel pentru îmbunătăţire. 250 platinit. 103 oţel refractar (termorezistent). 210 martensită termoelastică. 78 oxid de zirconiu. 214 O oţel pentru construcţii sudate. 65 oţel criogenic. 207 prajini de pompare. 75 oţel pentru scule. 305 porţelan. 86 oţel patinabil. 168 magnezită. 153 mentenabilitate. 140 proprietăţi adecvate. 66 oţel pentru rulmenţi. 216 Monel.cu crom. 205 N Nitinol. 84 oţel carbon de calitate. 311 melamine. 96 oţel turnat. 231 porozitate de umplere. 180 lungime critică a fibrelor. 5 355 . 136 modificatori de reţea. 275 lignină. 184 masă moleculară. 229 polimer reticulat. 284 M magnaliu (alumag). 109 oţel HSLA.L laminare normalizantă. 334 precipitate θ. 208 oţel bifazic (dual-phase). 304 pultruziune. 322 metalurgia pulberilor. 229 mulit. 105 oţel inoxidabil.

184 structură amorfă. 284 raport de transfer al sarcinilor. 21 stabilizator. 254 răşini poliesterice. 247 rezistenţă la înmuiere sub sarcină. 197 structură feritică aciculară. 241 rezilienţă.R raport de formă al fibrelor. 70 zone Guinier. 69 rupere prin cavitaţie. 204 vitrifiant. 236 trihite (fibre whiskers). 172 titanaţi. 197 stereoizomer. 275 vâscoelasticitate. 200 teracotă. 324 rezistenţă relativă la oboseală. 182 Ş şamotă. 276 tranziţie sticloasă (vitroasă).. 233 sticlă “securit”. 212 şoc termic. 248 rezistenţă la şoc Izod. 212 refractare silica. 276 răşini epoxidice. 285 S segment de lanţ molecular. 74 superaliaj. 323 refractare corindonice. 239 vâscozitate. 149 trahee. 53 starea amorfă (vitroasă). 254 reacţie în lanţ. 232 reacţie în trepte. 233 sinterizare. 274 rost de sudare. 237 titan. 197. 290 spinel. 232 reciclabilitate. 237 termorigide (duroplaste). 248 rezistenţă mecanică specifică. 170 simbolizare 59 sindiotactic. 256 silumin. 305 vulcanizare.Preston (GP). 77 temperatură de sinterizare. 200 silicon. 210 stabilitate la revenire. 310 temperatură de vitrifiere. 285 rază medulară. 211 titlu fictiv. 211 rezistenţă Dynstat la şoc. 207 termoplaste. 212 refractare silimanitice. 203 T temperatură de referinţă. 150 tombac. 234 sudabilitate.. 235 sialon. 206 sticle. 211 rezistenţă piroscopică (refractaritate). 83 V vas lemnos. 215 volum specific de scuturare. 276 traheidă. 140 356 . 97 superplasticitate. 233 sferulită. 271 zonă influenţată termic (ZIT). 214 silice. 216 standard. 325 ritidom. 212 relaxarea tensiunilor. 310 solidificare unidirecţională. 255 Z zonă de acţiune a fibrei..

Mechanical properties of metallic materials. it points out the correlation between their chemical composition. Petrochemical and Refinery Equipment and Equipment for Gas and Petroleum Transportation and Storage at the Faculty of Mechanical and Electrical Engineering of the Petroleum-Gas University of Ploiesti with a useful and effective tool for individual study. Choosing the appropriate material for an application. Structure and properties of polymeric materials. the metallic materials (metals and alloys) are and will be used more frequently. structure and properties and emphasises the structural and property changes due to various processing technologies. This book is meant to provide the students that read Oil-Field Equipment. Types of commercial steels and cast irons. Structure and properties of nonferrous alloys. To enhance the utility of the book. this book can prove useful for other students. sintering materials and fibre-reinforced composites. Structure and properties of sintering materials. polymeric materials (plastomers and elastomers). as well as technicians and engineers who wish to enhance or update their material science knowledge. Since the main applications analysed belong to the field of oil equipment. Structure and properties of composites. therefore the discussion of these materials is more comprehensive. Phase transformations of solid steels and cast irons. in order to allow the reader to estimate the knowledge acquired and their level of competence (the ability to use knowledge independently and correctly to solve practical problems). Structure and properties of glasses and ceramic materials. the paper also deals with other types of materials for technical applications: glasses and ceramic materials. The second volume includes the chapters: Alloyed steels and cast irons. However. Alloys – general concepts. The work consists of two volumes. Its main purpose is to understand the principles. Iron-carbon alloys.ELEMENTS OF MATERIALS SCIENCE AND ENGINEERING The book Elements of Materials Science and Engineering presents the structure and properties of materials used for technical applications. 357 . each chapter includes exercises and self-assessment tests. rules and mechanisms for obtaining materials compliant with the structural specifications of each particular application. The first volume includes the following chapters: Metals – general concepts. However. Heat treatment of steels and cast irons.

ro/curs_esim.“Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor” este realizată în cadrul grant-ului C.inclusiv materialele descoperite şi utilizate recent: compozitele durificate cu fibre.I. care permit utilizatorilor să-şi autoaprecieze nivelul de pregătire şi nivelul de competenţă în folosirea independentă şi corectă a cunoştinţelor dobândite la soluţionarea unor probleme concrete.F. Lucrarea este structurată în două volume şi cuprinde informaţiile esenţiale privind structura şi proprietăţile principalelor categorii de materiale folosite în tehnică. şi poate constitui un ghid valoros pentru alegerea raţională a materialelor necesare diferitelor aplicaţii industriale.ing. 39691. Gheorghe Drăghici de la catedra Tehnologia Construcţiei Utilajului Petrolier a Universităţii PETROL – GAZE din Ploiesti.htm “Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor” este disponibilă pe CD-ROM ISBN 973-99015-8-1 ISBN 973-85511-8-3 . Fiecare capitol este prevăzut cu teste de autoevaluare şi aplicaţii. “Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor” se află pe site-ul cu adresa: www.ing.S.dr. ceramicele ultrarezistente. Gheorghe Zecheru şi conf.N. materialele superplastice etc. materialele inteligente. “Model de software integrat de tip multimedia pentru învăţare interactivă generat la Universitatea Petrol – Gaze din Ploiesti” Lucrarea este elaborată de prof.upg-ploiesti. dr.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful