UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIESTI Prof.dr.ing. Gh. Zecheru Conf. dr.ing. Gh.

Drăghici

ELEMENTE DE STIINTA SI INGINERIA MATERIALELOR Volumul 2

Editura ILEX şi Editura Universităţii din Ploiesti 2002

CUVÂNT ÎNAINTE
DESPRE GRANTUL C.N.F.I.S. 39691 “MODEL DE SOFTWARE INTEGRAT DE TIP MULTIMEDIA PENTRU ÎNVĂŢARE INTERACTIVĂ” GENERAT LA UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIESTI
Obiectivul fundamental al grantului (C.N.F.I.S 39691) este crearea unui instrument software de tip multimedia care să ofere fiecărui cadru didactic un model de construire şi prezentare a cursurilor , seminariilor şi laboratoarelor într-o manieră modernă, utilizând facilităţile puse la dispoziţie de tehnica avansată. Grantul se adresează în egală măsură şi studenţilor care vor putea să “audieze” cursurile / seminariile / laboratoarele în condiţii comparabile cu cele din ţările dezvoltate. Grantul C.N.F.I.S 39691 este structurat pe trei componente: CURS, LABORATOR, EVALUARE (vezi figura 1 *). • Componenta CURS oferă utilizatorilor de tip CADRU DIDACTIC posibilitatea de a realiza conţinutul cursului într-o manieră flexibilă, putând folosi informaţii de tip text, imagine, animaţie, prezentare video, slide show. Utilizatorul de tip STUDENT va avea acces la toate aceste tipuri de prezentare. În urma activării acestei componente, se poate obţine cursul pe suport de hârtie, pe suport magnetic sau se poate realiza introducerea în pagina de WEB a conţinutului acestuia. • Componenta LABORATOR acoperă activitatea de seminar / laborator. Ea oferă posibilitatea cursantului (utilizatorul de tip STUDENT) de a avea acces la textul de prezentare a temei propuse, la instrumente de tip instructor (tutorial), în toate cele cinci tipuri de prezentare de la curs, precum şi la modele ale fenomenelor / conceptelor prezentate. De asemenea, se pot realiza conexiuni cu anumite cursuri sau seminarii / laboratoare. Utilizatorul de tip CADRU DIDACTIC va avea posibilitatea să-şi descrie tema propusă folosind facilităţi de tip text, imagine, animaţie, prezentare video, slide show şi aplicaţii software specializate. El poate uza de ele pentru a realiza instrumente de tip instructor, precum şi modele ale fenomenului / conceptului prezentat sau conexiuni cu noţiuni înrudite. Ca urmare a activării acestei componente, se pot obţine comparaţii între obiectivele propuse şi rezultatele obţinute, exemple de rezolvare a problemelor propuse, date necesare efectuării lucrării, precum şi chestionare de tip şablon.
* Documentaţie Grant C.N.F.I.S. 39691 (1999,2000,2001), Runda a II-a, Director Grant – Liviu Dumitraşcu i

Figura 1. Structura generală a Grantului C.N.F.I.S 39691

• Componenta EVALUARE îşi propune să ofere posibilitatea evaluărilor efectuate de către utilizatorii de tip CADRU DIDACTIC asupra utilizatorilor de tip STUDENT, precum şi autoevaluărilor realizate de utilizatorul de tip student, la cerere. Evaluarea se poate realiza fie pe baza unor formulare de tip bilet de examen, fie de tip chestionar (generat de un software specializat). In cazul autoevaluării, utilizatorul STUDENT poate beneficia de acces direct la
ii

cursul aferent sau la un ciclu de tip întrebare – răspuns, posibilitate implementată cu ajutorul serviciului de poştă electronică. Serviciul de poştă electronică va fi susţinut de un server de WEB propriu programului.
REMARCI:

• Grantul «MODEL DE SOFTWARE INTEGRAT DE TIP MULTIMEDIA PENTRU ÎNVĂŢARE INTERACTIVĂ GENERAT LA UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIESTI» se realizează în trei etape: ETAPA I (proiectul de iniţiere program) – Realizare prototip SALĂ DE CURS (anul 1999); ETAPA a II-a – Imbunătăţirea prototipului SALĂ DE CURS, realizare prototipuri SALĂ DE LABORATOR, SALĂ DE EVALUARE (anul 2000); ETAPA a III-a – Realizarea integrală a modelului de învăţare interactivă (anul 2001). • Domeniul de interes al acestui program se înscrie în aria preocupărilor specialiştilor din învăţământ şi din domenii conexe acestuia, din EUROPA şi din AMERICA. • Rezultatele obţinute în urma aplicării unui software integrat de tip multimedia pentru învăţare interactivă pentru disciplinele predate în cadrul unei universităţi (precum şi pentru planurile de învăţământ) pot fi folosite ca punct de plecare în vederea constituirii unui server de WEB, bază pentru învăţământul la distanţă, pentru cursuri intensive de scurtă durată, alternativă dinamică pentru studiul individual la bibliotecă. Implementarea unui astfel de mecanism creează premise pentru posibilitatea evaluării interactive a studenţilor, precum şi pentru realizarea unui ciclu de tip “întrebare-răspuns” (cu ajutorul serviciului de poştă electronică). • Un câştig important constă în posibilitatea de a face cunoscută UNIVERSITATEA, atât în ţară cât şi în lume, nu numai la nivelul unor informaţii generale, cât mai ales la nivelul a ceea ce constituie una din componentele sale esenţia : cea de ÎNVĂŢĂMÂNT. La baza generării cursurilor interactive de învăţare / instruire realizate integral / parţial în cadrul grantului a stat “ Metodologia de proiectare a cursurilor multimedia şi hipermedia” ce cuprinde următoarele etape: Analiza cerinţelor de instruire, Proiectarea preliminară a aplicaţiei (cursului), Dezvoltarea aplicaţiei (cursului), Implementarea aplicaţiei (cursului), Evaluarea şi întreţinerea aplicaţiei (cursului). Pentru prezentarea tuturor cursurilor realizate în cadrul grantului a fost generată seria “Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S 39691 “ în care apare lucrarea Elemente de ştiinţa şi ingineria materialelor, Editura ILEX şi Editura Universităţii PETROL – GAZE din Ploiesti.
iii

REMARCI: • Toate lucrările din seria “Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S 39691“ se află pe site-ul Universităţii PETROL – GAZE din Ploiesti şi sunt disponibile pe CD-ROM. • Autorii lucrărilor sunt cadre didactice ale Universităţii, de la catedrele: Informatică, Tehnologia Construcţiei de Utilaj Petrolier, Forajul Sondelor, Chimie, Filologie. Îmi exprim convingerea că prin realizarea acestui proiect se va reuşi o concordanţă a procesului de învăţământ din Universitatea PETROL – GAZE din Ploiesti cu tendinţele internaţionale. DESPRE CARTE Lucrarea “Elemente de ingineria şi ştiinţa materialelor” cuprinde informaţiile esenţiale privind structura şi proprietăţile principalelor categorii de materiale folosite în tehnică şi poate constitui un ghid valoros pentru alegerea raţională a materialelor necesare diferitelor aplicaţii industriale. Lucrarea este structurată în două volume. Primul volum conţine noţiunile fundamentale privind structura si proprietăţile mecanice ale metalelor şi aliajelor şi informaţiile principale privind structura, proprietăţile şi tratamentele termice ale materialelor metalice cu cea mai mare pondere de utilizare industrială: fontele şi oţelurile. Cel de-al doilea volum al lucrării cuprinde informaţiile principale privind structura, proprietăţile şi domeniile de utilizare ale altor categorii de materiale: metalele şi aliajele neferoase, sticlele şi materialele ceramice, plastomerii şi elastomerii, materialele compozite şi materialele sinterizate. Fiecare capitol al lucrării este prevăzut cu teste de autoevaluare şi aplicaţii, care permit utilizatorilor să-şi autoaprecieze nivelul de pregătire şi nivelul de competenţă în folosirea independentă şi corectă a cunoştinţelor dobândite la soluţionarea unor probleme concrete.

Prof.dr.ing. Liviu Dumitraşcu Prorector Director Grant C.N.F.I.S. 39691 Coordonatorul seriei “Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S 39691“

iv

CUVÂNTUL AUTORILOR
Lucrarea Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor a fost concepută astfel încât să constituie un instrument util şi eficient pentru pregătirea individuală la disciplina Studiul materialelor, prevăzută în planul de învăţământ al studenţilor anului I, specializările Utilaj Tehnologic Petrolier şi Utilaj Tehnologic pentru Transportul şi Depozitarea Hidrocarburilor, de la Facultatea de Inginerie Mecanică si Electrică din cadrul Universităţii Petrol – Gaze din Ploiesti. Ea poate fi utilizată cu bune rezultate şi de studenţii care se pregătesc în alte specializări inginereşti, precum şi de tehnicienii şi inginerii care doresc să-şi aprofundeze sau să-şi reactualizeze cunoştinţele în domeniul materialelor. Lucrarea are ca obiect prezentarea structurii si proprietăţilor materialelor folosite în tehnică, precizarea legăturilor (corelaţiilor) dintre compoziţia chimică, structura si proprietăţile acestor materiale şi evidenţierea modificărilor de structură şi proprietăţi care se produc ca urmare a prelucrării materialelor prin diverse procedee tehnologice, scopul principal urmărit fiind însuşirea principiilor, legităţilor şi mecanismelor care stau la baza obţinerii materialelor cu structura corespunzătoare asigurării proprietăţilor impuse de utilizarea lor în diverse aplicaţii tehnice. Deoarece principalele aplicaţii tehnice avute în vedere sunt cele din domeniul maşinilor, utilajelor şi echipamentelor petroliere, materialele care au în prezent şi în viitorul apropiat cea mai mare pondere de utilizare sunt materialele metalice (metalele şi aliajele) şi ca urmare partea din lucrare destinată studierii acestor materiale este cea mai consistentă. Sunt studiate însă în lucrare şi celelate categorii de materiale folosite în tehnică: sticlele şi materialele ceramice, materialele pe bază de substanţe macromoleculare (plastomerii şi elastomerii), materialele obţinute prin agregare de pulberi şi materiale compozite durificate cu fibre. Volumul de faţă, cel de-al doilea al lucrării, conţine capitolele: Oţelurile şi fontele aliate; Oţelurile şi fontele comerciale; Structurile şi proprietăţile aliajelor neferoase; Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor; Structurile şi proprietăţile polimerilor; Structurile şi proprietăţile materialelor compozite; Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi; Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice. Adresăm cele mai calde mulţumiri celui care a făcut posibilă publicarea acestei lucrări (prof. dr. ing. Liviu Dumitraşcu ) şi colegilor care au realizat recenzia stiinţifică a lucrării (prof.dr.ing. Vlad Ulmanu şi prof. dr. ing. Ioan Tudor). Urăm utilizatorilor succes în însuşirea cunoştinţelor privind structurile şi proprietăţile materialelor şi aşteptăm cu deosebit interes sugestiile lor pentru îmbunătăţirea ediţiei viitoare a lucrării.

Autorii Ploieşti 30 iulie 2002
v

Seria
Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S. 39691
Liviu Dumitraşcu şi colectiv

(Borland) PASCAL în 13 conversaţii
Stelian Guţu

Tehnologiile informaţiei şi comunicaţiiilor. Mijloace multimedia
Gheorghe Zecheru şi Gheorghe Drăghici

Elemente de ştiinţa şi ingineria materialelor. Volumul 1
Ana Maria Burlan şi Andreea Negulescu

Compendiu de gramatică franceză cu exerciţii
Mihai Hotinceanu

Probleme şi lucrări de laborator de electromagnetism
Gabriel Marcu

Clase Java pentru metode numerice
Vlad Ulmanu

Tehnologia fabricării şi reparării utilajului petrolier
Mihai Pascu Coloja

Cercetarea sondelor în pompaj cu ajutorul metodelor acustice
Mihail Minesccu şi Ion Nae

Tehnologii şi utilaje în construcţia de maşini
Alexandra Şchiopescu, Maria Moraru, Anca Sterry, Ana Dincă, Ileana Cameniţă

Chimie generală. Aplicaţii numerice
Octav Pântea, Stelian Neagoe, Dorina Matei, Eva Trâmbiţaşu, Daniela Popovici

Bazele chimiei analitice calitative şi cantitative. Probleme şi întrebări
Şerban Vasilescu, Virgiliu Talle, Dorin Bădoiu

Rezistenţa materialelor. Tehnici de calcul şi proiectare
Constantin Ionescu , Liviu Băloiu şi colectiv

Introducere în problematica mediului înconjurător
vi

Simbolizarea oţelurilor comerciale ……………………………. Clasificarea oţelurilor comerciale ……………………………………… 55 8. OŢELURILE ŞI FONTELE COMERCIALE ……………………………….3. 66 8.……. 55 8.……. v 7.5.……… 14 7.....1...2.. 35 Aplicaţii ………………………………………………………………….4.…….. 5 7..2..………...…. 69 8... 71 1 . 35 Teste de autoevaluare …………………………………………………………….. 65 8....5... OŢELURILE ŞI FONTELE ALIATE …………………………………. STUDIUL ALIAJELOR DIN SISTEMUL FIER-CARBON 5.1.. NOTIUNI GENERALE DESPRE METALE 2. Oţelurile carbon cu destinaţie generală ……………………………………. Introducere …………………………………………………………. Oţelurile carbon de calitate ……………………………………. 69 8. PROPRIETĂŢILE MECANICE ALE MATERIALELOR METALICE 4..1... 53 8.………... Influenţele elementelor de aliere asupra trnsformărilor structurale în stare solidă ale oţelurilor şi fontelor………………………………………. Oţelurile carbon de uz general …………………………………. 53 8..……… 5 7.... Oţelurile pentru construcţii sudate …………………………………... NOŢIUNI GENERALE DESPRE ALIAJE 3.4.....5.……… 64 8. 7 7.………. Formarea CUS la sudarea prin topire a oţelurilor ……………….1... TRANSFORMĂRILE STRUCTURALE ÎN STARE SOLIDĂ LA OŢELURI ŞI FONTE 6... Interacţiunea elementelor de aliere cu fierul ………………………………..……..3.. Particularităţile realizării construcţiilor sudate …………………..2.……… 59 8. Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini ………………………..…….. Introducere ………………………………………………………….. Interacţiunea elementelor de aliere cu carbonul …………………….2.2. TRATAMENTELE TERMICE LA OŢELURI ŞI FONTE Volumul 2 Cuvânt înainte ……………………………………………………………………….……. i Cuvântul autorilor …………………………………………………………………. 34 Bibliografie ………………………………………………………………………. 16 7.3.. Clasificarea şi simbolizarea oţelurilor comerciale ………………….2.2. 38 8. 23 Cuvinte cheie …………………………………………………………………..3.1.5.CUPRINS Volumul 1 1. 64 8... Clasele structurale de oţeluri şi fonte aliate ………………………..

.7. 105 8.1.8... 142 9.5.…….6.…….9.2.……. 131 9...7.5. Fontele cu destinaţie precizată …………………………………. 76 8.. Bronzurile …………………………………………………………….. Oţelurile slab aliate cu rezistenţă mecanică ridicată …………….4.…….. Oţelurile pentru aparate şi recipiente sub presiune …………….1.……. Alte oţeluri cu destinaţii sau caracteristici speciale ………………………..6... 110 8. Fontele comerciale ………………………………………………….. 147 9. 154 9. 113 8. Oţelurile cu granulaţie fină pentru construcţii sudate …………..8. Tratamentele termice la aliajele neferoase …………………….. 162 9.………....6. 112 8. 136 9.……. Aliajele Al – Zn ……………………………………………….5.8... 125 9.. 102 8..5... 99 8.1. Oţelurile pentru arcuri …………………………………………..1..6. Oţelurile cu rezistenţă mecanică foarte ridicată ………………………... Oţelurile inoxidabile şi refractare ……………………………….1.8.8.. 118 Cuvinte cheie ……………………………………………………………. 152 9.……..5. 86 8.6..7.. Simbolizarea fontelor comerciale ……………………………….. 122 Aplicaţii ………………………………………………………………….……. Aliajele Al – Si …………………………………………………. 114 8...5.……. 137 9. Oţelurile cu coeficient de dilatare termică controlat …………………..9.…….……..... Oţelurile pentru piese turnate …………………………………....……. 163 9...…….. 107 8. 75 8. 86 8. 148 9. 170 9. 131 9..…….. 109 8... Fontele cu destinaţie generală ………………………………….......4.7... Transformările structurale în ZIT la sudarea prin topire a oţelurilor ……. 98 8..3.6.6.. Oţelurile pentru rulmenţi ………………………………………....…….......... 105 8.1.3.2.2..……....……….9....4.5.2... Modificarea aliajelor neferoase …………………………………….…….. Aliajele Cu − Ni ………………………………………………………. Oţelurile patinabile ……………………………………………………. Introducere ………………………………………………………….. Oţelurile nealiate pentru construcţii sudate …………………….……..... Oţelurile pentru scule ………………………………………………. Oţelurile carbon pentru scule …………………………………. 170 2 .3...3.. Alamele ………………………………………………………….. Oţelurile aliate pentru scule …………………………………….8...2....…………..2. 113 8.5.1.…….... Aliajele Al − Mg ……………………………………………….……..……….3... 73 8..………..3.. 77 8. Oţelurile rezistente la uzare şi tenace ………………………………….6. 120 Bibliografie ……………………………………………………………………… 121 Teste de autoevaluare …………………………………………………………….9.5. 100 8..6....4...6...8... Simbolizarea metalelor şi aliajelor neferoase comerciale …………………... 80 8.. Aluminiul şi aliajele pe bază de aluminiu ……………………….. Cuprul şi aliajele pe bază de cupru …………………………………………. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE METALELOR ŞI ALIAJELOR NEFEROASE ……………………………………... 168 9.2.5.8.…….5. 108 8...... Aliajele Al – Cu ……………………………………………………….. Oţelurile rezistente la coroziune …………………………………….

.5. Materialele vitroceramice …………………………………………... 177 9.…….. 211 10.8.1.. Aliajele superplastice ………………………………………………….. 180 9. Materialele elastomerice (cauciucurile) ……………………………. Structura ceramicelor şi sticlelor ………………………………….…….2.3.……..4.. 236 11.4.4. Aliajele antifricţiune ……………………………………………. Caracterizarea generală a polimerilor ………………………………......... Materialele termoplaste ………………………………………..3....………...5. Materialele termorigide ………………………………………. Aliajele cu memoria formei …………………………………………….8.……. Materialele ceramice silicatice ……………………………….... 177 9..……..4.. 197 10...………..……….7.....1. Titanul şi aliajele pe bază de titan …………………………………………. 187 Teste de autoevaluare …………………………………………………………….…….2.4..2.... 222 Aplicaţii …………………………………………………………………. 187 Aplicaţii ………………………………………………………………….. Cimentul …………………………………………………………………… 219 Cuvinte cheie …………………………………………………………….. Proprietăţile polimerilor …………………………………………………… 236 11. 225 11..………. 250 11..3. Structura polimerilor ……………………………………………………….4.…….3. 202 10.2. Alte metale şi aliaje neferoase ……………………………………….……..……....1.…….……..... 255 Cuvinte cheie …………………………………………………………….5. 229 11. Materialele refractare …………………………………………. 198 10... 197 10...2. Introducere ………………………………………………………………… 229 11. 231 11.…….... 182 9.9.1.8.. 184 Cuvinte cheie …………………………………………………………….. Materialele ceramice oxidice …………………………………... Principalele proprietăţi ale ceramicelor şi sticlelor ……………….……. 172 9. 215 10... Materialele ceramice neoxidice ……………………………………… 214 10.... 192 10.5..…….4..……... Proprietăţile mecanice ale polimerilor ………………………. Reacţiile de sinteză a polimerilor ………………………………….6... Aliajele pentru lipire …………………………………………….4... 186 Bibliografie ………………………………………………………………………. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE POLIMERILOR ………………. Aditivii materialelor polimerice ……………………………………. 210 10.. 257 3 .5...8. Sticlele ……………………………………………………………………. Introducere …………………………………………………………………. 238 11...4...1.……. Materialele ceramice ………………………………………………..7.3.. 207 10.. 233 11...5..……. 220 Bibliografie ……………………………………………………………………… 221 Teste de autoevaluare …………………………………………………………….1.......... 251 11. 207 10. 254 11.4. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR CERAMICE ŞI STICLELOR ………………………….8.4... 250 11. Principalele tipuri de materiale polimerice ……………………….. 219 10.2.

...Bibliografie ………………………………………………………………………. 314 Bibliografie ………………………………………………………………………. 263 12. Transformările structurale la presarea şi sinterizarea pulberilor ………….. Introducere …………………………………………………………. 301 13... 321 321 322 334 341 341 342 343 Grila de verificare a testelor de autoevaluare …………………………….. 14. Introducere …………………………………………………………. Lemnul – material compozit natural ………………………………........……….. 259 Aplicaţii …………………………………………………………………..... 14..……... 295 13...……..3..……….. Estimarea caracteristicilor fizico-mecanice ale materialelor compozite ...……….4. 302 13.. ALEGEREA MATERIALELOR PENTRU APLICAŢIILE TEHNICE .. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR REALIZATE PRIN AGREGARE DE PULBERI ……………. 315 Aplicaţii …………………………………………………………………. 312 Cuvinte cheie ……………………………………………………………..2.. Aplicaţii …………………………………………………………………. Obţinerea şi caracterizarea pulberilor ……………………………………......……..……....………. 268 12.... 292 Teste de autoevaluare ……………………………………………………………. 315 Teste de autoevaluare ……………………………………………………………..2. Introducere ………………………………………………………………… 267 12. Teste de autoevaluare ………………………………………………………….. 258 Teste de autoevaluare ……………………………………………………………...……….1... 292 Aplicaţii …………………………………………………………………. 307 13..………... Cuvinte cheie …………………………………………………………….....1.……….. 14..……. 357 4 .. 267 12....4... Materiale compozite durificate cu fibre …………………………………… 284 Cuvinte cheie …………………………………………………………….. 274 12.……..……..……..…….......... Un studiu de caz privind alegerea materialelor ……………………....3.. 352 Index …………………………………………………………………………….. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR COMPOZITE ………………………………....……. 301 13.. 291 Bibliografie ………………………………………………………………………... Structurile şi proprietăţile produselor sinterizate …………………..3. 317 14..2. Bibliografie ……………………………………………………………………. Criteriile şi metodele de selecţie a materialelor …………………….. 353 Elements of materials science and engineering (Abstract) ……………….....1.

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

Capitolul 7

OŢELURILE ŞI FONTELE ALIATE

7.1. Introducere
Oţelurile aliate sunt acele oţeluri care conţin, pe lângă componentele specifice (fierul – componentul de bază şi carbonul – componentul de aliere principal), elementele însoţitoare (manganul, siliciul etc.) şi impurităţile tipice (sulful, fosforul etc.) oţelurilor carbon, şi alte componente (denumite generic elemente de aliere EA), introduse în mod intenţionat şi în cantitate suficientă la elaborare, cu scopul de a conferi acestor aliaje anumite structuri şi proprietăţi. În contextul acestei definiţii, un component al unui oţel este considerat element de aliere, dacă concentraţia în care a fost introdus la elaborarea oţelului depăşeşte concentraţia până la care acest component se încadrează în categoria elementelor însoţitoare sau concentraţia maximă admisă când componentul are efectele unei impurităţi a oţelului. Astfel, având în vedere datele prezentate în scap. 4.3, oţelurile se consideră aliate cu mangan, dacă %Mnm > 0,8 %, cu siliciu, dacă %Sim > 0,5 %, cu fosfor, dacă %Pm > 0,06 % etc., în timp ce alte componente, cum ar fi cromul, nichelul, molibdenul, vanadiul, titanul, niobiul, wolframul, borul etc., care nu sunt specifice compoziţiei oţelurilor carbon industriale, capătă statutul de elemente de aliere oricare ar fi concentraţia în care au fost introduse (intenţionat) la elaborarea oţelurilor. În practică, pentru a exprima gradul de aliere al unui oţel se utilizează ca indicator suma concentraţiilor masice ale elementelor de aliere (exceptând carbonul) conţinute de acesta Sa ( S a = ∑ % EAmj , EAj, j = 1 … n, fiind elementele
j =1 n

de aliere introduse la elaborarea oţelului, iar %EAmj - concentraţiile masice ale acestor elemente), iar oţelurile aliate se clasifică în: oţeluri slab aliate, având Sa< 5 %, oţeluri mediu aliate, având 5 % ≤ Sa < 10 % şi oţeluri înalt (bogat) aliate, având Sa ≥ 10 %.
5

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

În mod similar, fontele aliate (denumite şi fonte speciale) sunt acele fonte care conţin, pe lângă componentele specifice, elementele însoţitoare şi impurităţile tipice fontelor albe (fără grafit în structură), cenuşii sau modificate (cu grafit în structură), şi alte componente (numite generic elemente de aliere), introduse în mod intenţionat şi în cantitate suficientă la elaborare, cu scopul de a conferi acestor aliaje anumite structuri şi proprietăţi. În contextul acestei definiţii, printr-un raţionament similar celui utilizat în cazul oţelurilor, sulful, în concentraţii %Sm < 0,15 % şi fosforul, în concentraţii %Pm < 0,6 %, considerate impurităţi, manganul, în concentraţii %Mnm < 1,5 %, siliciul, în concentraţii %Sim < 0,5…1,0 % la fontele albe sau %Sim < 3,5…4,5 % la fontele cenuşii sau modificate şi componentele introduse (în concentraţii mici) în cursul operaţiilor de modificare şi postmodificare (magneziu, ceriu, calciu, bariu, titan, zirconiu, aluminiu), considerate elemente însoţitoare, nu reprezintă elemente de aliere ale fontelor; aceste componente, introduse la elaborarea fontelor în concentraţii mai mari decât cele până la care se consideră impurităţi sau elemente însoţitoare, constituie elemente de aliere ale fontelor, iar componentele care nu sunt specifice compoziţiei fontelor albe, cenuşii sau modificate industriale, cum ar fi cromul, nichelul, molibdenul, vanadiul etc., au statutul de elemente de aliere oricare ar fi concentraţia în care au fost introduse (intenţionat) la elaborarea fontelor. Pentru a exprima gradul de aliere al unei fonte se poate utiliza, ca şi la oţeluri, indicatorul Sa, iar fontele aliate se clasifică în: fonte slab aliate, având Sa< 5 %, fonte mediu aliate, având 5 % ≤ Sa < 10 % şi fonte înalt (bogat) aliate, având Sa ≥ 10 %. Elementele de aliere se pot găsi în structurile oţelurilor şi fontelor, în funcţie de caracteristicile lor fizico – chimice (raza atomică, valenţa, electronegativitatea, tipul structurii cristaline, afinitatea chimică faţă de fier, carbon, elemente însoţitoare şi impurităţi) şi de concentraţiile în care sunt introduse la elaborarea acestor aliaje, în următoarele forme: a) dizolvate (prin substituţie sau interstiţial) în soluţiile solide specifice structurii aliajelor fier – carbon, soluţii denumite în acest caz ferită aliată şi austenită aliată; b) dizolvate în structura cristalină a cementitei, denumită în acest caz cementită aliată; c) legate sub formă de carburi proprii; d) combinate chimic cu fierul sub formă de compuşi intermetalici; e) legate sub formă de incluziuni nemetalice (oxizi, sulfuri, silicaţi) sau libere sub formă de cristale de metal pur. Primele trei forme de existenţă a elementelor de aliere sunt cele care corespund frecvent structurii oţelurilor şi fontelor aliate. Formele de existenţă d) şi e) sunt rar întâlnite, deoarece: * fierul formează compuşi intermetalici cu unele elemente de aliere numai dacă concentraţiile acestora sunt ridicate (de exemplu, fierul cu cromul formează compusul, de tip fază sigma, FeCr, caracterizat printr-o valoare de bază a concentraţiei cromului %Crm ≅ 45 %, cu vanadiul – compusul, de tip fază sigma,
6

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

FeV, având %Vm ≅ 48 %, cu molibdenul - compuşii Fe3Mo2, având %Mom ≅ 53 % şi FeMo, având %Mom ≅ 66 %, cu wolframul – compusul, de tip fază Laves, Fe2W, având %Wm ≅ 63 % şi compusul Fe3W2, având %Wm ≅ 68 %, cu titanul – compusul FeTi, având %Tim ≅ 52 %, iar cu niobiul – compusul, de tip fază Laves, Fe2Nb, având %Nbm ≅ 52 %); ca urmare, existenţa unor astfel de compuşi este caracteristică exclusiv oţelurilor şi fontelor înalt aliate cu astfel de elemente; * incluziunile nemetalice sunt (în mod obişnuit, datorită efectelor negative pe care le are prezenţa acestora - v. scap. 4.3.2 şi 4.3.3) faze nedorite ale structurii oţelurilor şi fontelor şi, ca urmare, legarea elementelor de aliere sub formă de incluziuni se realizează numai accidental, de obicei când nu se alege corect momentul introducerii acestor elemente în procesul tehnologic de elaborare; de exemplu, titanul, care are afinitatea chimică faţă de oxigen (puterea de dezoxidare) mai mare decât a siliciului şi aluminiului, introdus într-un oţel lichid înainte de finalizarea proceselor de dezoxidare (v. scap. 4.3.2) participă intens la realizarea acestor procese şi se va găsi în structura oţelului legat sub formă de incluziuni oxidice, diminuându-şi astfel activitatea ca element de aliere.

7.2. Interacţiunea elementelor de aliere cu fierul
Majoritatea elementelor de aliere sunt solubile în fier, formând cu acesta soluţii solide (în care, evident, fierul este solventul, iar elementele de aliere sunt componentele solut). Prezenţa elementelor de aliere dizolvate (împreună cu carbonul) în structura cristalină a fierului determină modificarea valorilor punctelor critice de transformare în stare solidă a acestuia. Unele elemente de aliere, cum ar fi cromul, siliciul, molibdenul, woframul, vanadiul, niobiul, având structura cristalină de tip CVC, sunt izomorfe cu Feα (şi Feδ), au o bună solubilitate în această modificaţie a fierului şi determină extinderea domeniilor de stabilitate a feritei (şi feritei delta) şi restrângerea domeniilor de stabilitate a austenitei, mărind temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feα ⇔ Feγ (punctul critic tc1 ≡ A3) şi micşorând temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feγ ⇔ Feδ (punctul critic tc2 ≡ A4). Elementele având influenţele menţionate anterior sunt denumite elemente de aliere alfagene sau elemente de aliere feritizante (notate generic EAα). Aşa cum se observă în figura 7.1 a, care prezintă configuraţia generală a diagramelor de echilibru ale sistemelor binare Fe – EAα, prezenţa elementelor de aliere alfagene determină domenii de existenţă a fazei γ ≡ Feγ(EAα) foarte înguste şi domenii foarte extinse de stabilitate a fazei α ≡ Feα(EAα); la aliajele unui astfel de sistem, caracterizate
7

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

prin %EAα ≥ a%, structura la orice temperatură corespunzătoare stării solide este alcătuită numai din cristalele fazei α ≡ Feα(EAα), fiind suprimată posibilitatea realizării transformărilor alotropice de tipul Feα ⇔ Feγ şi eliminată astfel posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (de tipul α ⇔ γ).

Fig. 7.1. Configuraţia generală a diagramelor de echilibru ale sistemelor binare de tipul: a – Fe – EAα; b – Fe − EAγ

Efectele anterior menţionate ale elementelor de aliere alfagene se menţin şi în cazul aliajelor ternare Fe – C − EAα (oţeluri şi fonte aliate cu elemente alfagene), în structura cărora faza α ≡ Feα(C, EAα) este ferita aliată, iar faza γ ≡ Feγ(C, EAα) este austenita aliată; aşa cum se observă în figura 7.2, care prezintă diagramele pseudobinare corespunzătoare la trei concentraţii masice (constante) de Si ≡ EAα; în aliajele ternare Fe – C – Si ≡ EAα , creşterea concentraţiei Si ≡ EAα determină îngustarea progresivă a domeniilor cu austenită aliată, lărgirea substanţială a domeniilor cu ferită aliată şi, ca o consecinţă, ridicarea substanţială a punctului critic A1 (creşterea temperaturii la care se poate realiza, în condiţii de echilibru, transformarea eutectoidă γ ⇔ α + Fe3C). Evident, când concentraţia de elemente de aliere alfagene %EAα ≥ a%, la orice temperatură corespunzătoare stării solide, oţelurile aliate au o structură monofazică feritică (sau o structură alcătuită din ferită şi mici conţinuturi de carburi), iar fontele aliate au o structură alcătuită din ferită şi carburi primare sau grafit, fiind suprimată posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (care presupun existenţa posibilităţii de realizare a transformărilor
8

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

alotropice de tipul Feα ⇔ Feγ); oţelurile sau fontele aliate care prezintă aceste particularităţi structurale sunt denumite oţeluri aliate feritice sau fonte aliate feritice.

Fig.7.2. Diagramele de echilibru pseudobinare ale aliajelor sistemului ternar Fe – C – Si ≡ EAα cu %Sim = 2,5 %; %Sim = 5,0 % şi %Sim = 7,5 %

Unele elemente de aliere, cum ar fi nichelul şi manganul, având structura cristalină de tip CFC, sunt izomorfe cu Feγ , au o bună solubilitate în această modificaţie a fierului şi determină extinderea domeniilor de stabilitate a austenitei şi restrângerea domeniilor de stabilitate a feritei (şi feritei delta), micşorând temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feα ⇔ Feγ (punctul critic tc1 ≡ A3) şi ridicând temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feγ ⇔ Feδ (punctul critic tc2 ≡ A4).
9

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

Elementele având influenţele menţionate anterior sunt denumite elemente de aliere gamagene sau elemente de aliere austenitizante (notate generic EAγ). Aşa cum se observă în figura 7.1 b, care prezintă configuraţia generală a diagramelor de echilibru ale sistemelor binare Fe – EAγ, prezenţa elementelor de aliere gamagene determină domenii de existenţă a fazei α ≡ Feα(EAγ) foarte înguste şi domenii foarte extinse de stabilitate a fazei γ ≡ Feγ(EAγ); la aliajele unui astfel de sistem, caracterizate prin %EAγ ≥ b%, structura la orice temperatură corespunzătoare stării solide este alcătuită numai din cristalele fazei γ ≡ Feγ(EAγ), fiind suprimată posibilitatea realizării transformărilor alotropice de tipul Feγ ⇔ Feα şi eliminată astfel posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (de tipul γ ⇔ α). Efectele anterior menţionate ale elementelor de aliere alfagene se menţin şi în cazul aliajelor ternare Fe – C − EAγ (oţeluri şi fonte aliate cu elemente gamagene), în structura cărora faza α ≡ Feα(C, EAγ ) este ferita aliată, iar faza γ ≡ Feγ(C, EAγ) este austenita aliată; aşa cum se observă în figura 7.3, care prezintă diagramele pseudobinare corespunzătoare la trei concentraţii masice (constante) de Mn ≡ EAγ; în aliajele ternare Fe – C – Mn ≡ EAγ , creşterea concentraţiei Mn ≡ EAγ determină îngustarea progresivă a domeniilor cu ferită aliată, lărgirea substanţială a domeniilor cu austenită aliată şi, ca o consecinţă, coborârea substanţială a punctului critic A1 (micşorarea temperaturii la care se poate realiza, în condiţii de echilibru, transformarea eutectoidă γ ⇔ α + Fe3C). Evident, când concentraţia de elemente de aliere gamagene %EAγ ≥ b %, la orice temperatură corespunzătoare stării solide, oţelurile aliate au o structură monofazică austenitică, iar fontele aliate au o structură alcătuită din austenită şi grafit, fiind suprimată posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (care presupun existenţa posibilităţii de realizare a transformărilor alotropice de tipul Feγ ⇔ Feα); oţelurile sau fontele aliate care prezintă aceste particularităţi structurale sunt denumite oţeluri aliate austenitice sau fonte aliate austenitice. Considerând (în mod schematic, simplificat) că influenţele elementelor de aliere se manifestă prin modificarea poziţiilor liniilor şi punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Fe – Fe3C, aşa cum se prezintă în figura 7.4, aspectele anterior prezentatate se pot sintetiza astfel: • elementele de aliere alfagene (cromul, siliciul, molibdenul etc.) determină extinderea domeniilor de existenţă a feritei şi restrângerea domeniilor de stabilitate a austenitei (v. fig. 7.4 a); la concentraţii mari de elemente alfagene posibilitatea realizării transformării alotropice Feα ⇔ Feγ este suprimată şi se obţin oţeluri sau fonte aliate feritice, care nu prezintă transformări de fază în stare solidă de tipul α ⇔ γ;
10

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

• elementele de aliere gamagene (manganul, nichelul etc.) determină extinderea domeniilor de existenţă a austenitei şi restrângerea domeniilor de stabilitate a feritei (v. fig. 7.4 b); la concentraţii mari de elemente gamagene posibilitatea realizării transformării alotropice Feγ ⇔ Feα este anulată şi se obţin oţeluri sau fonte aliate austenitice, care nu prezintă transformări de fază în stare solidă de tipul γ ⇔ α;

Fig.7.3. Diagramele de echilibru pseudobinare ale aliajelor sistemului ternar Fe – C – Mn ≡ EAγ cu %Mnm = 3,0 %; %Mn m = 13,0 % şi %Mn m = 20,0 %

11

4. Schema modificării liniilor şi punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Fe-Fe3C de către: a – elementele de aliere alfagene.) au şi elementele de aliere dizolvate în austenită. • elementele de aliere deplasează punctul E (având. Fig. aşa cum s-a specificat în scap. aşa cum s-a specificat în scap. fig. la unele oţeluri aliate (aliaje caracterizate prin concentraţii masice de carbon %Cm ≤ 2.5).4.6 sunt prezentate diagramele de variaţie a principalelor caracteristici mecanice ale feritei (rezistenţa la tracţiune Rm.2.11 %) spre concentraţii ale carbonului mai scăzute şi. 4. oţelurile aliate care prezintă aceste particularităţi structurale sunt denumite oţeluri aliate ledeburitice. 12 . abscisa %Cm = 2.11 %) devine posibilă producerea transformării eutectice şi apariţia în structura lor de echilibru a unor mici cantităti de ledeburită (constituent specific structurii fontelor albe). menţinerea constantă sau diminuarea plasticităţii etc.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • elementele de aliere modifică poziţia punctului critic de transformare în stare solidă tPSK ≡ A1 şi deplasează punctul S (având.77 %.4 şi 7. corespunzătoare concentraţiei carbonului în perlită) spre concentraţii ale carbonului mai reduse (v.7. 7. alungirea procentuală după rupere A. influenţe similare (creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii. abscisa %Cm = 0. ca urmare. b – elementele de aliere gamagene Elementele de aliere dizolvate în ferită sau austenită influenţează proprietăţile fizico – mecanice ale acestor faze. duritatea Brinell HBS şi energia de rupere la încercarea la încovoiere prin şoc KV) în funcţie de concentraţiile masice ale diverselor elemente de aliere dizolvate în aceasta.2. În figura 7.

b – concentraţiei masice a carbonului în perlită Fig. 7.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. Influenţele elementelor de aliere asupra: a – poziţiei punctului critic A1. d − KV = f4(%EAm) 13 .6. c − HBS = f3(%EAm). 7. Influenţa elementelor de aliere asupra caracteristicilor mecanice ale feritei: a – Rm = f1(%EAm).5. b − A = f2(%EAm).

4. Zr.4). ale căror carburi (Ni3C. din această categorie fac parte metalele de tranziţie situate în tabloul periodic al elementelor la stânga fierului (v. care formează carburi stabile. care împiedică formarea carburilor sau produc descompunerea carburilor existente şi asigură apariţia grafitului (carbonului liber) ca fază structurală a fontelor şi (uneori) a oţelurilor (v. Interacţiunea elementelor de aliere cu carbonul Elementele de aliere introduse la elaborarea oţelurilor şi fontelor se pot clasifica. 7.EA)3C. Ta. Nb. • elemente carburigene. elemente ce pot fi ierarhizate. Componentul de bază al oţelurilor şi fontelor Mn. aluminiul şi cuprul. nichelul. Cr. • elemente care reacţionează cu carbonul. care formează cementită aliată. 14 .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 7. cementita aliată cu crom poate avea %Crat ≤ 25 %. cromul. cementita aliată cu molibden poate avea %Moat ≤ 3 %. V. Ti Elementul de aliere cel mai carburigen CREŞTE AFINITATEA FAŢĂ DE CARBON În cazul elementelor de aliere carburigene. Mo.7). wolframul). ce pot exista ca faze distincte în structurile oţelurilor şi fontelor aliate. astfel: • elemente grafitizante. scap. în funcţie de afinitatea lor faţă de carbon (crescătoare odată cu mărirea deficitului de electroni în substraturile atomice d. aşa cum se poate observa în fig. tabelul 1. cementita aliată cu mangan poate avea %Mnat ≤ 100 %. în funcţie de modul în care interacţionează cu carbonul. dar şi de concentraţiile în care se găsesc acestea în oţeluri şi fonte şi de solubilitatea lor în ferită şi austenită. W.1). din această categorie fac parte. astfel: Fe. molibdenul. de exemplu.3. iar cementita aliată cu wolfram poate avea %Wat ≤ 1 %). în structura căreia atomii elementelor de aliere înlocuiesc în diverse proporţii atomii de fier (de exemplu. nichelul şi cobaltul. interacţiunea cu carbonul depinde nu numai de afinitatea lor faţa de acest element. în această situaţie se pot afla elementele de aliere cu afinitate faţă de carbon apropiată de cea corespunzătoare fierului (manganul. Co3C) nu apar în mod obişnuit în structurile oţelurilor sau fontelor aliate. se pot defini următoarele tipuri de situaţii privind existenţa elementelor de aliere carburigene în structurile oţelurilor şi fontelor: a) elementele de aliere sunt dizolvate în cementită prin substituirea parţială a atomilor de fier din structura cristalină a acesteia. ce are caracteristicile unei faze bertholide. cu formula generală (Fe. Ca urmare. principalele elemente de aliere care fac parte din această categorie sunt siliciul. dar carburile pe care le formează au stabilitate redusă.

zirconiul şi titanul). carburile primare (ca faze individuale sau în alcătuirea amestecului eutectic) dispuse sub formă de reţea la limitele cristalelor masei metalice de bază a structurii măresc rezistenţa mecanică şi duritatea. cât şi ale caracteristicilor de plasticitate şi tenacitate). care se dizolvă în cementită (în concentraţiile anterior precizate) şi pot forma şi carburi proprii de tipul EA7C3. Carburile elementelor de aliere au duritatea mai mare şi fragilitatea mai redusă decât cele corespunzătoare cementitei. uniform distribuite în matricea structurală asigură oţelurilor şi fontelor o combinaţie favorabilă de caracteristici mecanice (cu valori ridicate atât ale caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi duritate. molibdenul şi wolframul. cu structura cristalină cubică sau EA2C. c) elementele de aliere nu se dizolvă în cementită şi formează (oricare ar fi concentraţia în care au fost introduse în oţeluri sau fonte) carburi proprii greu fuzibile. EA23C6 sau EA6C. niobiul. 3. cu structura cristalină cubică sau EA2C. vanadiul. care sunt insolubile în austenită. influenţelor pe care le au asupra proprietăţilor mecanice ale acestor aliaje depind în măsură importantă de forma. modul de distribuţie şi gradul lor de dispersie în structură (v. 7. cu duritate şi stabilitate foarte ridicate. 15 .Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Ti [Ar]3d24s2 V [Ar]3d34s2 Cr [Ar]3d54s1 Mn [Ar]3d54s2 Fe [Ar]3d64s2 Co [Ar]3d74s2 [Ar] ≡ 1s22s22p63s23p6 [Kr] ≡ [Ar] 3d104s24p6 [Xe] ≡ [Kr] 4d105s25p6 Ni [Ar]3d84s2 Cu [Ar]3d104s1 Zr [Kr]4d25s2 Nb [Kr]4d45s1 Mo [Kr]4d55s1 Ta [Xe]5d36s2 W [Xe]5d46s2 elementul chimic configuraţia electronică Elemente carburigene ! Elemente care formează carburi instabile Fig. configuraţia electronică şi afinitatea faţă de carbon ale principalelor elemente de aliere din oţeluri şi fonte b) elementele de aliere sunt dizolvate în cementită.7. Prezentarea schematică a corelaţiei dintre poziţia în tabloul periodic. dar formează şi carburi proprii (mai ales când se află în cantităti ce depăsesc solubilitatea lor în cementită). care formează carburi primare (insolubile în austenită) de tipul EAC. dar diminuează considerabil plasticitatea şi tenacitatea oţelurilor sau fontelor. cu structură cristalină complexă. cu structura cristalină de tip hexagonal. Deoarece carburile sunt de obicei prezente ca faze minoritare (cu conţinuturi procentuale scăzute) în structura oţelurilor sau fontelor aliate. această situaţie este tipică elementelor puternic carburigene (tantalul. scap. cu structura cristalină de tip hexagonal. care se dizolvă relativ uşor în austenită (la încălzirea oţelurilor sau fontelor aliate) şi de tipul EAC. în timp ce carburile globulare fine.11). în această situaţie se pot încadra cromul.

fig. • elementele de aliere carburigene (molibdenul. Influenţele privind transformarea la încălzire a perlitei în austenită se pot sintetiza astfel: • elementele de aliere care sunt solubile în cementită şi/sau formează carburi stabile (cromul. wolframul. care blochează creşterea cristalelor de austenită până la temperaturi ridicate (v.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 7. deoarece la încălzirea lor prin inducţie cu curenţi de înaltă frecvenţă se produce transformarea perlitei în austenită prin mecanismul fără difuzie (v. titanul etc. improprie pentru obţinerea unor structuri şi proprietăţi mecanice convenabile după călirea martensitică.4. τm mai mari decât cele corespunzătoare cazului când piesele sunt confecţionate din oţeluri carbon sau fonte nealiate. 6. obţinerea structurilor cu austenită omogenă presupune utilizarea unor valori ale parametrilor de regim ti.). zirconul. datorită acestei influenţe. la încălzirea pieselor din oţeluri sau fonte aliate cu astfel de elemente în vederea aplicării de TT. singurul element de aliere care favorizează creşterea granulaţiei 16 . scap. vanadiul etc. vanadiul. efecte similare având şi alierea cu aluminiu.2).1).1. chiar şi în concentraţii foarte reduse (corespunzătoare unei microalieri).1 % şi se asigură formarea unor reţele peliculare submicroscopice de nitruri sau oxizi.1 %.) diminuează vitezele de desfăsurare a etapelor de dizolvare a cementitei şi/sau carburilor în austenită şi de omogenizare a austenitei.4. 5. deplasând spre dreapta curbele c şi d ale diagramei TTT la încălzire (v. dacă concentraţia masică a acestui element este %Alm ≤ 0. care constituie “bariere” eficiente pentru creşterea granulaţiei austenitei până la temperaturi ridicate (dacă %Alm > 0. reduc tendinţa de creştere a cristalelor de austenită la încălzire şi conferă oţelurilor şi fontelor ereditate granulară fină. iar la proiectarea pieselor care urmează a fi supuse călirii CIF nu se vor alege ca materiale astfel de oţeluri sau fonte aliate.3. Influenţele elementelor de aliere asupra transformărilor structurale în stare solidă ale oţelurilor şi fontelor Elementele de aliere prezente în compoziţia oţelurilor şi fontelor pot influenţa desfăşurarea şi efectele producerii transformărilor structurale în stare solidă tipice acestor aliaje: transformarea la încălzire a perlitei în austenită. nitrurile sau oxizii de aluminiu se distribuie în structură sub formă de particule izolate şi efectul de blocare a creşterii granulaţiei austenitei este anulat). deoarece formează compuşi (carburi sau carbonitruri). cap. scap. molibdenul. 5). 5. A. distribuiţi sub formă de reţele peliculare intercristaline. transforma la răcire a austenitei şi transformarea la încălzire a martensitei (v. niobiul.6) şi rezultă o structură cu austenită neomogenă şi carburi nedizolvate.

9 şi 7. v. micşorând astfel viteza de răcire critică vrc (v. măresc stabilitatea austenitei în domeniul transformărilor la răcire prin mecanismele cu difuzie şi intermediar şi deplasează spre dreapta (spre durate mai lungi) curbele diagramelor de transformare izotermă şi termocinetică a austenitei. corespunzătoare unor oţeluri şi fonte industriale. acestea indicând existenţa a două puncte de maxim cinetic (tMC1 . 7. trebuie introduse (în cantităţi convenabile) şi elemente de aliere (din gama precizată mai înainte) care să anihileze tendinţa spre obţinerea unei granulaţii grosolane indusă de prezenţa manganului. 5.corespunzător transformării austenitei subrăcite în perlită şi tMC2 . fig. ca urmare.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate austenitei este manganul (element solubil în Feγ şi care nu formează carburi proprii) şi. destinate confecţionării semifabricatelor şi pieselor care se supun prelucrării prin deformare plastică la cald sau aplicării unor TT. manganul.11 a) sau suprimarea posibilităţilor de transformare (deplasarea spre durate foarte lungi a transformărilor) prin mecanismele perlitic (v.2. fig. molibdenul.4). în compoziţia oţelurilor şi fontelor aliate cu acest element. scap. 7. cuprul) au influenţele anterior prezentate fără a modifica configuraţia curbelor diagramelor de transformare izotermă a austenitei. Fig. siliciul. Principalele influenţe ale elementelor de aliere asupra transformării la răcire a austenitei sunt următoarele: • elementele de aliere (cu excepţia cobaltului).corespunzător transformării austenitei subrăcite în bainită. aceste influenţe importante ale prezenţei elementelor de aliere în oţeluri sau fonte sunt prezentate schematic de diagramele din figura 7. 7.8 şi sunt ilustrate şi atestate de diagramele TTT din figurile 7. B. în timp ce elementele de aliere care pot forma carburi (cromul.11 b) sau 17 .) produc şi modificări ale formei curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei.10. vanadiul etc.8 Prezentarea schematică a influenţei elementelor de aliere asupra poziţiei curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei • elementele de aliere care nu formează carburi stabile (nichelul. fiind (în marea lor majoritate) solubile în Feγ. wolframul.

b – oţel aliat cu Ni (%Cm = 0.11 c). aceste influenţe sunt ilustrate sintetic de diagramele din figura 7. determină creşterea conţinuturilor procentuale de austenită reziduală din structurile la ta ale oţelurilor sau fontelor călite martensitic. Fig. ca urmare.44 %.12. Prezentarea comparativă a diagramelor de transformare (izotermă şi termocinetică) a austenitei pentru două oţeluri industriale: a – oţel carbon (%Cm = 0. corespunzătoare unor oţeluri şi fonte aliate industriale. aceste influenţe ale elementelor de aliere care formează carburi (sugerate schematic de diagramele din figura 7.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR bainitic (v.15.13 şi 7. 7.14. 7.44 %). 7. %Nim = 5 %) • elementele de aliere (cu excepţia cobaltului şi aluminiului) coboară temperaturile punctelor Ms şi Mf. caracteristice pentru transformarea austenitei prin mecanismul fără difuzie (transformarea martensitică) şi.9.11) sunt ilustrate şi atestate convingător de diagramele TTT din figurile 7. Influenţele elementelor de aliere asupra transformării la răcire a austenitei (prezentate anterior) au câteva implicaţii practice foarte importante: 18 . fig.

%Sim = 2. determină creşterea substanţială a călibilităţii oţelurilor (v. 7. ca urmare. b – fontă nodulară aliată cu Mo (%Cm = 3. ulei). 7. ceea ce asigură niveluri mai scăzute ale tensiunilor mecanice reziduale generate de călire şi reduce considerabil riscul deformării excesive sau fisurării acestor piese (chiar şi în cazul când acestea prezintă forme complicate sau detalii constructive cu puternice efecte de concentrare a tensiunilor). scap.6 %). 6.4 %.10.6 %. b – diagramă cu transformarea perlitică suprimată.4 %. produsă de prezenţa elementelor de aliere. piesele confecţionate din oţeluri aliate se pot căli pe adâncimi mari şi/sau se pot supune călirii martensitice în medii care răcesc mai lent decât mediile de călire tradiţionale (apă. c – diagramă cu transformarea baintică suprimată • micşorarea vrc. Prezentarea schematică a infleunţelor elementelor de aliere asupra configuraţiei curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei: a – diagramă cu două puncte de maxim cinetic. %Mom = 0.4.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig.2) şi.75 %) Fig. Prezentarea comparativă a diagramelor de transformare (termocinetică) a austenitei pentru două fonte industriale: a – fontă nodulară nealiată (%Cm = 3.11. 19 . %Sim = 2.

2 %) • micşorarea vrc. %Mom = 0. %Sim = 2 %.1 %. 7. %Crm = 0. %Nim = 1 %.4 %.5 %.6 %.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig.5 %. 12. %Nim = 0. %Crm = 2.2 %). 20 . 7. %Nim = 1. determină la unele oţeluri şi fonte aliate nerealizarea transformării martensitice prin călirea (răcirea austenitei cu o viteză vr ≥ vrc) până la ta şi menţinerea unor structuri cu masa de bază austenitică după o astfel de călire. • coborârea punctului martensitic superior Ms.8 %) Fig.14. %Nim = 0.3 %) Fig.13. %Crm = 12 %. Diagrama de transformare (izotermă) a austenitei (cu transformarea perlitică suprimată) pentru un oţel aliat (%Cm = 0.35 %. produsă de prezenţa elementelor de aliere. 7. permite ca la unele oţeluri şi fonte aliate să se realizeze transformarea austenitei în martensită chiar şi la răcirea (călirea) în aer. oţelurile sau fontele aliate care prezintă acestă particularitate structurală sunt denumite oţeluri aliate martensitice (autocălibile) sau fonte aliate martensitice (autocălibile). b – o fontă aliată (%Cm = 3 %. produsă de prezenţa elementelor de aliere. %Crm = 0. Diagramele de transformare (izotermă) a austenitei (cu două puncte de maxim cinetic) pentru: a – un oţel aliat (%Cm = 0. Diagrama de transformare (izotermă) a austenitei (cu transformarea bainitică suprimată) pentru un oţel aliat (%Cm = 0.

stabilitatea austenitei se micşorează. 15.16 (curbele a şi b). care se produce deoarece la încălzirea austenitei rezultate la călire (stabilă la ta datorită conţinutului mare de elemente de aliere dizolvate) procesele de difuzie a carbonului şi elementelor de aliere sunt activate. aşa cum se poate observa din examinarea diagramei prezentate în figura 7. fenomen ce constă în frânarea proceselor care au loc la revenire (datorită diminuării substanţiale a vitezei de difuzie a carbonului în fier în prezenţa elementelor de aliere) şi deplasarea acestora spre temperaturi mai ridicate şi/sau durate mai mari (v. 6. elemente însoţitoare şi impurităti ca şi oţelurile sau fontele aliate). • la oţelurile (cu conţinuturi ridicate de carbon) şi fontele aliate cu elemente care produc coborârea punctului Ms (la care. se obţin prin călirea pâna la ta structuri cu masa de bază austenitică).Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig.3). duritatea structurilor realizate prin revenirea cu un anumit regim (ti. b – conţinutului procentual de austenită reziduală din structurile la ta ale oţelurilor sau fontelor călite martensitic C. scap. revenirea poate determina apariţia unui fenomen numit durificare secundară. Influenţele elementelor de aliere asupra: a – temperaturii Ms. efectul obţinut prin revenire este diminuat. 5. τm – v. scap.5) a oţelurilor sau fontelor aliate fiind mai mare decât a structurilor care rezultă tratând în acelaşi fel (cu acelaşi regim) oţelurile carbon sau fontele nealiate echivalente (având aceleaşi conţinuturi de carbon. 7. datorită acestui fenomen. Influenţele elementelor de aliere asupra transformării la încălzire a martensitei (transformării la revenire a structurilor obţinute prin călirea martensitică a oţelurilor sau fontelor) sunt următoarele: • elementelor de aliere prezente în oţeluri şi fonte produc fenomenul de stabilitate la revenire a structurilor obţinute prin călirea martensitică. aceasta se transformă în martensită cubică şi rezultă astfel o structură (alcătuită din 21 . aşa cum s-a arătat anterior. se separă particule fine de carburi ale elementelor de aliere.

Fig. se manifestă fenomenul numit fragilitate de revenire. 6. %Mom = 0.16. fragilitatea produsă de revenirea la ti = 200…400 oC este denumită fragilitate ireversibilă. dacă duratele de menţinere în intervalul de 22 . care poate determina.45 %.5) cu duritatea mai scăzută. %Crm = 12 % ) Fig. dar cu caracteristicile de tenacitate mai bune.17. fenomen care dispare dacă se face o revenire la o temperatură mai mare de 400 oC şi nu mai apare dacă se repetă revenirea la o temperatură situată între 200 oC şi 400 oC (decât dacă revenirea se aplică după o nouă operaţie de călire martensitică). apariţia a două anomalii privind nivelul tenacităţii (exprimat prin valoarea energiei de rupere KV) structurilor obţinute la revenire (care ar trebui să crească continuu o dată cu ridicarea temperaturii de revenire şi micşorarea durităţii): a) oţelurile revenite la ti = 200…400 oC prezintă un nivel scăzut al energiei de rupere KV (devin fragile). cu crom şi nichel. 7. scap.16.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR martensită şi carburi) cu duritatea ridicată.45 %). Duritatea structurilor obţinute prin revenirea unor oţeluri călite: a – oţel carbon (%Cm = 0. fenomen care se manifestă.17. care se poate transforma.%Crm = 1. Diagrama variaţiei tenacităţii în funcţie de temperatura de revenire la un oţel aliat care prezintă fenomenul de fragilitate la revenire b) oţelurile revenite timp îndelungat la ti = 450…550 oC şi/sau răcite lent la sfârşitul tratamentului prezintă un nivel scăzut al energiei de rupere KV (devin fragile). 7. dacă se măresc ti şi/sau τm.3 %) . cu mangan etc. b − oţel aliat (%Cm = 0. efectele descrise mai înainte se pot observa examinând configuraţia curbei c din figura 7.2 %. c – oţel aliat (%Cm = 1 %. aşa cum arată diagrama din figura 7. • la oţelurile aliate cu crom. iar apariţia ei este determinată de starea de tensiuni reziduale generată de producerea nesimultană în toată masa structurii a transformării martensitei de călire şi austenitei reziduale în martensită de revenire. într-o structură (de tip sorbită de revenire – v.

oţelul cu %Cm = 0. elemente care au şi unele influenţe similare (măresc călibilitatea. dacă oţelul este aliat cu nichel.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate temperaturi situat între 450 oC şi 550 oC sunt mari şi/sau viteza de răcire este mică. care măreşte călibilitatea.). în timp ce. acesta devine un oţel aliat austenitic). fragilitatea produsă de revenirea la ti = 450…550 oC. 23 .). De exemplu.1. În mod similar. iar răcirea la sfârşitul revenirii să face rapid (în apă sau ulei) şi/sau utilizarea unor oţeluri aliate suplimentar cu molibden (%Mom = 0. care împiedică desfăşurarea proceselor (descrise mai înainte) responsabile de apariţia fenomenului.0 %). Datele din acest tabel şi aspectele expuse mai înainte evidenţiază complexitatea influenţelor elementelor de aliere şi motivează modul anterior de prezentare şi comentare a acestora.5. cromul este carburigen. ridică rezistenţa mecanică şi duritatea etc. care a presupus împărţirea lor pe tipuri de influenţe şi gruparea elementelor de aliere pe clase sau categorii în funcţie de modul de acţiune şi de efectele prezenţei lor în oţeluri sau fonte. măreşte călibilitatea. se pot preciza cu un grad mare de siguranţă influenţele prezenţei acestui element de aliere (alfagen. Clasele structurale de oţeluri şi fonte aliate Influenţele principalelor elemente de aliere asupra structurii şi proprietătilor oţelurilor şi fontelor sunt sintetizate în tabelul 7. dar şi multe influenţe contradictorii (cromul este feritizant. este dificil de apreciat care sunt influenţele cumulate ale prezenţei celor două elemente de aliere în compoziţia oţelului. care finisează granulaţia. este denumită fragilitate reversibilă şi poate fi contracarată prin aplicarea următoarelor soluţii: utilizarea unor regimuri de revenire la care temperatura ti > 550 oC. 7.3 %) sau wolfram (%Wm = 0. dacă un oţel este aliat cu crom. carburi. se pot estima cu o bună precizie influenţele prezenţei acestui element de aliere (gamagen. influenţa dominantă (rezultantă) nefiind întotdeauna în corelaţie directă cu valorile concentraţiilor acestora (de exemplu.5…1. Dacă însă oţelul este aliat cu crom şi nichel. nitruri) şi crearea condiţiilor pentru apariţia unor microfisuri intercristaline (care generează comportarea fragilă a structurii de revenire). ridică rezistenţa mecanică şi duritatea. creşte rezistenţa mecanică şi duritatea etc. determinată de saturarea cu anumite elemente (în principal cu fosfor) a marginilor cristalelor structurii şi/sau separarea la marginea cristalelor a unor compuşi chimici ai acestor elemente (fosfuri.). durata τm este scurtă.). dacă se adaugă în compoziţia acestui oţel şi %Nim = 8 %.2…0. carburigen. chiar dacă se face revenirea la ti > 550 oC. în timp ce nichelul nu formează carburi stabile şi poate avea efect grafitizant etc. în timp ce nichelul este austenitizant.1 % şi %Crm = 18 % aparţine clasei oţelurilor aliate feritice. îmbunătăţeşte tenacitatea etc.

efect grafitizant Mai mică decât a Fe. efect antigrafitizant Mai mică decât a Fe.2% C) . efect grafitizant Mai mare decât a Mn. dar mai Reduce vrc în aceeaşi măsură mică decât a Cr.75 % (1% în oţeluri cu 0. producându-se totuşi o oarecare durificare secundară Impiedică înmuierea prin durificare secundară Durificare secundară maximă Wolfram oţeluri cu 0.2% C) 6 % (11 % în 6 % (se reduce cu scăderea temperaturii) 32 % (se reduce cu scăderea temperaturii) Nelimitată − Menţine duritatea prin dizolvare în soluţie Carburile stabile nu afectează revenirea.2% C) Vanadiu 1.5 % (în funcţie de conţinutul de carbon) 2. reduce vrc In stare dizolvată. efect antigrafitizant Molibden oţeluri cu 0. reduce întrucâtva plasticitatea Produce durificarea prin precipitare în aliajele Mo-Fe Creşte rezistenţa şi tenacitatea Durifică puternic Durifică şi scade plasticitatea Produce durificarea prin precipitare în aliajele Ti-Fe Produce durificarea prin precipitare în aliajele W-Fe Durificare moderată prin soluţia solidă Influenţa asupra austenitei In stare dizolvată reduce viteza critică Reduce viteza de racire critică vrc în aceeaşi măsură cu manganul Creşte viteza critică Influenţa exercitată prin carburi Tendinţa de formare a carburilor Mică .5% C prin legarea carbonului în carburi stabile) Puternică Foarte puternică (mai mică decât a Ti sau Nb). creşte rezistenţa la coroziune Durifică considerabil Durifică apreciabil.5% C) Nelimitată Nelimitată 3 % (8% în în Feγ în Feα 30 % Nelimitată 80 % 15 … 18 % 32 % (se reduce cu scăderea temperaturii) 25 % (în funcţie de conţinutul de carbon) Influenţa asupra feritei Durifică considerabil Durifică puţin. dar mai mică decât a W.5% (4%în oţeluri cu 0.0 % (9 % în 18.3% C) Nichel Fosfor Siliciu Titan Nelimitată 2.8 % (20 % în oţeluri cu 0. reduce foarte mult vrc Puternică . dar stabilizează austenita reziduală în oţelurile cu conţinut ridicat de carbon Reduce vrc în aceeaşi măsură cu manganul Reduce vrc mai mult decât nichelul Are tendinţă puternică de formare a carburilor şi măreşte viteza critică In cantităţi mici.3% C) mult de carbon) 0. efect grafitizant Cea mai mare (2% Ti face necălibil un oţel cu 0. în procentele uzuale Stabilitate la revenire Impiedică înmuierea prin durificare secundară Foarte redusă Mai mare decât a Fe.5 % 0.1 % (creşte cu conţinutul de C) 12.1. Influenţele principalelor elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor Elementul de aliere Aluminiu Crom Cobalt Mangan Solubilitatea în stare solidă 1. cu cromul efect antigrafitizant Reduce vrc mai puternic decât cromul Reduce moderat vrc . efect grafitizant Nulă.5 % (nu depinde oţeluri cu 0.mai mare decât a cromului.Tabelul 7. efect antigrafitizant La fel cu a Fe Efectul în timpul revenirii − Rezistenţă moderată la înmuiere Menţine duritatea Foarte redusă.

pot forma carburi proprii.P + (%B)HVB + (%M)HVM .5 %. relaţiile (6. Ms (v. duritatea structurii care se obţine la răcirea din domeniul austenitic (ti = A3 + 30…50 oC). influenţează desfăşurarea transformărilor în stare solidă etc. călirea martensitică şi revenirea. astfel. iar HVα. HVB şi HVM sunt 25 . este necesară. %Mom ≤ 0. Pentru oţelurile aliate perlitice. %Vm ≤ 0.P). pe lângă clasificarea oţelurilor în funcţie de gradul de aliere (prezentată în scap. tabelul 4. 0. dacă sunt oţeluri hipoeutectoide. producerea fenomenului de stabilitate la revenire etc. în funcţie de constituenţii din structura de echilibru stabil sau metastabil pe care o prezintă la ta.2).). se poate estima cu relaţia: (7. A3. 7. Semifabricatele şi piesele confecţionate din oţeluri aliate perlitice pot fi tratate termic sau termochimic. tratamentele termochimice).8 % ≤ %Mnm ≤ 2. austenită sau cementită. la proiectarea regimurilor şi estimarea efectelor tratamentelor termice sau termochimice care se aplică semifabricatelor sau pieselor din oţeluri aliate perlitice se va ţine seama de influenţele specifice prezenţei elementelor de aliere: modificarea poziţiei punctelor critice A1. Oţelurile aliate perlitice sunt oţeluri slab sau mediu aliate la care se produc. modifică poziţiile punctelor critice A1 şi A3. (%B) şi (%M) sunt conţinuturile procentuale de formaţiuni feritoperlitice. reducerea concentraţiei carbonului în perlită. categoriile şi tipurile de tratamente care se pot aplica fiind aceleaşi ca şi în cazul semifabricatelor şi pieselor realizate din oţeluri carbon (recoacerile fără schimbare de fază. utilizate în mod obişnuit la realizarea pieselor pentru maşini şi utilaje. %Crm ≤ 3 %. dar structurile de echilibru la ta ale oţelurilor sunt similare celor corespunzătoare oţelurilor carbon. la încălzire sau răcire. recoacerile cu schimbare de fază.1) HVST = (%α. finisarea granulaţiei. având compoziţia chimică caracterizată prin %Cm ≤ 0. A. constituentul omniprezent fiind perlita.P. aceleaşi transformări structurale ca şi la oţelurile carbon. evident.0 %.P)HVα. după răcirea lentă sau în aer de la temperaturi înalte. se pot separa din austenită sub formă de carburi secundare. Principalele clase structurale de oţeluri aliate sunt prezentate în continuare. %Nim ≤ 3 %. 0. dacă sunt oţeluri eutectoide sau din perlită şi carburi (cementită aliată sau carburi secundare).5 % ≤ %Sim ≤ 2.1.6)). Elementele de aliere prezente în compoziţia acestor oţeluri pot avea influenţe multiple (se dizolvă în ferită.4)…(6. în care (%α. mărirea călibilităţii.6 %.0 %.1) şi împărţirea lor în clase structurale. bainitice şi martensitice din structură. numai din perlită. dacă sunt oţeluri hipereutectoide. cu o anumită viteză vr (exprimată în oC/s).Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Ţinând seama de aceste observaţii. oţelurile aliate perlitice au structura de echilibru la ta alcătuită din ferită (aliată) şi perlită. s-a ajuns la concluzia că. iar microstructurile acestor oţeluri sunt similare celor corespunzătoare oţelurilor carbon (v. reduc concentraţia carbonului în perlită. pentru a defini şi preciza cu o bună fidelitate efectele elementelor de aliere asupra oţelurilor.

având în vedere că: PHJ = 21900 + 4050%C m − (33. parametrii ti şi τm ai ciclului de revenire se stabilesc ţinând seama de intervenţia fenomenului de stabilitate la revenire.2 − 13%C m ) HVrOC . dacă oţelurilor aliate perlitice destinate realizării pieselor pentru maşini şi utilaje (având caracteristicile de compoziţie chimică în limitele anterior precizate) li se aplică TT de îmbunătăţire (călire martensitică + revenire înaltă.0 0 bV 130 0 0 α.9 16. scap. date de relaţii de forma: (7. corespunzătoare structurii rezultate după revenirea oţelului carbon echivalent (care are aceeaşi concentraţie masică de carbon ca şi oţelul aliat): HVrOA = HVrOC +30(%Sim+%Mnm)+55%Crm+6%Nim+100%Mom+150%Vm.0 0 bMo 0 -33.4 8.0 0 bMn 0 -22.0 0 bNi 4.P B M ST ≡ b0 10.0 21.5).4) (7. Tabelul 7.6 0 aV 462 0 0 α. dacă HVrOC se situează în intervalul de valori [150 .0 bC 0 54. aEA.2 Valorile coeficienţilor din relaţiilede estimare a durităţii oţelurilor aliate perlitice Tipul structurii Ferită + perlită Bainită Martensită Tipul structurii Ferită + perlită Bainită Martensită ST ≡ a0 77.2.0 89. (7. dacă HVrOC > 300. b0.0 74.0 73.5 202 aC 223 377 949 aSi -14.2 29.0 -55.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR durităţile celor trei tipuri de formaţiuni structurale. scap.6 134 27. corespunzătoare structurii obţinute după revenirea unui oţel aliat şi duritatea HVrOC .0 aMn 30.8 11. 6.0 0 bSi -19. există următoarea corelaţie între duritatea HVrOA .3) iar regimurile de revenire se pot proiecta fără dificultate. cu Ti = ti + 273 în K şi τm în ore (v.5).0 0 bCr 8. 300] şi PHJ = 17670 + 7950%C m − 21. v. aşa cum s-a constatat experimental.5 72.0 aNi 27.P B M De asemenea. Astfel.8HVrOC .0 -20.0 aCr 35. 26 (7.2) HVST = a0 + ∑ a EA % EAm + [b0 + ∑ bEA %EAm ] lg v r . 6.0 -10.5) . bEA având valorile (stabilite experimental) precizate în tabelul 7. coeficienţii a0. pentru un regim de revenire caracterizat printr-o valoare dată a parametrului PHJ = Ti[18 + lg(τm)].6 -6.0 aMo 19.

Oţelurile aliate feritice sunt oţeluri cu conţinut scăzut de carbon. ). la piesele şi semifabricatele confecţionate din astfel de oţeluri nu se pot aplica tratamentele termice cu schimbare de fază (recoacerile cu schimbare de fază. fiind posibilă numai aplicarea tratamentelor termice fără schimbare de fază: recoacerea de omogenizare (pentru omogenizarea chimică a structurilor dendritice primare ale pieselor şi semifabricatelor obţinute prin turnare). Deoarece aceste oţeluri nu prezintă transformări de fază în stare solidă (elementele de aliere elimină posibilitatea realizării transformărilor de tipul Feα ⇔ Feγ şi α ⇔ γ ). b .).oţel feritic aliat cu siliciu (%Cm = 0. Mo. o structură alcătuită din austenită aliată (şi.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate B.%Sim = 3. Oţelurile aliate austenitice sunt oţeluri ce au în compoziţie concentraţii mari de elemente gamagene (Ni. Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate feritice: a – oţel feritic aliat cu crom (%Cm = 0. cu structura alcătuită din ferită aliată cu crom (cromferită) şi carburi. 7. 18.%Crm = 12 %). V etc. Cele mai utilizate tipuri de oţeluri din această clasa sunt oţelurile austenitice manganoase. eventual. Si. care le conferă.05 %. singura modalitate de modificare (între anumite limite) a granulaţiei şi caracteristicilor mecanice ale pieselor şi semifabricatelor din oţeluri aliate feritice constă din aplicarea unor operaţii de deformare plastică la rece (ecruisare). la care structura austenitică este conferită de alierea cu 27 . care le conferă. Mn etc. mediu sau înalt aliate cu elemente alfagene (Cr. călirea martensitică şi revenirea). mici cantităţi de carburi ale elementelor de aliere). W.0 %). recoacerea de recristalizare fară schimbare de fază (pentru refacerea plasticităţii pieselor şi semifabricatelor prelucrate prin deformare plastică la rece) şi recoacerea de detensionare (pentru diminuarea nivelului tensiunilor reziduale din piesele şi semifabricatele prelucrate prin diverse procedee tehnologice). la orice temperatură corespunzătoare stării solide. cu structura monofazică alcătuită din cristale de ferită aliată cu siliciu C. Microstructurile tipice ale oţelurilor din această clasă structurală sunt prezentate în figura 7. Fig.06 %. urmate de recoaceri de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul ales corespunzător asigurării caracteristicilor dorite). mici cantităţi de cementită aliată sau carburi ale elementelor de aliere).18. o structură alcătuită din ferită aliată (şi. la orice temperatură corespunzătoare stării solide. eventual.

recoacerea de recristalizare fară schimbare de fază (pentru refacerea plasticităţii pieselor şi semifabricatelor prelucrate prin deformare plastică la rece) şi recoacerea de detensionare (pentru diminuarea nivelului tensiunilor reziduale din piesele şi semifabricatele prelucrate prin diverse procedee tehnologice). Microstructurile tipice ale oţelurilor din această clasă structurală sunt prezentate în figura 7. b) %Cm = 0. c) %Cm = 0. urmate de recoaceri de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul ales corespunzător asigurării caracteristicilor dorite). Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate martensitice (autocălibile) sunt prezentate în figura 7. cu diferite reţete de compoziţie: a) %Cm < 0.1…0.19.2 %.6…1. aşa cum s-a precizat anterior. ca şi în cazul oţelurilor aliate feritice. Deoarece aceste oţeluri nu prezintă transformări de fază în stare solidă (elementele de aliere elimină posibilitatea realizării transformărilor de tipul Feγ ⇔ Feα şi γ ⇔ α ). %Crm = 16…18 %. D. singura modalitate de modificare (între anumite limite) a granulaţiei şi caracteristicilor mecanice ale pieselor şi semifabricatelor din oţeluri aliate austenitice constă din aplicarea unor operaţii de deformare plastică la rece (ecruisare). care asigură formarea structurii austenitice la concentraţii mai mici ale nichelului (face oţelurile mai ieftine. d) %Cm = 0. de alierea suplimentară cu mangan şi/sau azot. la piesele şi semifabricatele confecţionate din astfel de oţeluri nu se pot aplica tratamentele termice cu schimbare de fază (recoacerile cu schimbare de fază. %Crm = 16…18 %.0 %. fiind caracterizate printr-o mare fragilitate. 28 .4 % şi %Crm = 13…15 %. deoarece resursele mondiale de nichel sunt limitate şi acest element este scump) şi menţinerea acestei structuri până la temperaturi scăzute (stabilizarea structurii austenitice).20. gama oţelurilor aliate martensitice utilizate în aplicaţii tehnice este însă destul de restrânsă. gama oţelurilor martensitice ar trebui să aibă o mare extindere. fiind posibilă numai aplicarea tratamentelor termice fără schimbare de fază: recoacerea de omogenizare (pentru omogenizarea chimică a structurilor dendritice primare ale pieselor şi semifabricatelor obţinute prin turnare). toate elementele de aliere (în afară de cobalt) au capacitatea de a micşora vrc. %Nim = 2…4 %. la care structura austenitică este conferită de alierea cu nichel şi.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR mangan. deoarece oţelurile martensitice aliate cu elemente gamagene (Ni sau Mn). Deoarece.2…0. uneori.15 % şi %Crm = 12…14 %. Oţelurile aliate martensitice (autocălibile) sunt oţeluri la care concentraţiile de carbon şi de elemente de aliere sunt alese astfel încât să nu suprime posibilităţile de realizare a transformărilor de fază în stare solidă şi să asigure o diminuarea a vitezei de răcire critice care să permită obţinerea unei structuri martensitice la răcirea în aer din domeniul austenitic. se folosesc foarte rar şi singurele oţelurile martensitice cu o frecvenţă mai mare de utilizare sunt oţelurile înalt aliate cu crom. oţelurile austenitice cu nichel şi oţelurile austenitice crom – nichel. călirea martensitică şi revenirea).

oţel martensitic aliat cu crom (%Cm = 0. %Crm = 18 %.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig.22 %.4 %. 29 . b . 19. %Mnm = 12 %). c .4 %. 7.oţel austenitic aliat cu crom şi nichel (%Cm = 0. d . %Crm = 14 %). %Nim = 8 %. ) Fig. %Crm = 14 %). %Nim = 12 %). 7.oţel austenitic aliat cu nichel (%Cm = 0.oţel austenitic aliat cu crom şi nichel (%Cm = 0. Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate austenitice: a – oţel austenitic aliat cu mangan (%Cm = 1. %Nim = 30 %. 20. b . ).05 %.08 %. %Crm = 25 %.2 %. Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate martensitice: a – oţel martensitic aliat cu crom (%Cm = 0.

22. Pentru estimarea clasei structurale a oţelurilor aliate se folosesc diagramele structurale ale oţelurilor aliate. Mo etc. Si. Oţelurile aliate ledeburitice sunt oţeluri care au în compoziţie concentraţii mari de carbon (de obicei. sub forma unei reţele ledeburitice intergranulare (denumită în tehnică schelet ledeburitic). Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate ledeburitice: a – oţel ledeburitic aliat cu crom şi molibden (%Cm = 0. formaţiunile ledeburitice din structura acestor oţeluri pot fi disperse. %Crm = 12 %.6 %) şi de elemente de aliere (Cr. Fig. Diagramele structurale din figura 7. construite experimental pentru cele mai utilizate categorii de astfel de oţeluri. corespunzătoare unor oţeluri aliate cu elemente alfagene (Cr. având în compoziţie atât elemente alfagene.85 %. Mn etc. iar în ordonată concentraţia de nichel echivalent %Nie. prezentată în figura 7. V. din care s-au separat carburi secundare şi care s-au transformat prin călire în martensită). %EAm. Clasa structurală căreia aparţine un oţel aliat depinde de concentraţia carbonului. aşa cum evidenţiază microstructura din figura 7. ambele microstructuri corespunzând unor oţeluri aliate ledeburitice călite martensitic (formaţiunile ledeburitice sunt dispuse la marginea cristalelor de austenită.) sunt realizate în coordonate %Cm.21 a.) şi din figura 7. b . corespunzătoare unor oţeluri aliate cu elemente gamagene (Ni. W.oţel martensitic aliat cu crom (%Cm = 1. cât şi elemente gamagene.). %Mom = 3 %). astfel că la răcirea lor din stare lichidă este posibilă realizarea transformării eutectice şi apariţia în structură a unor mici cantităţi de ledeburită (constituent specific structurii fontelor albe). aşa cum se observă pe microstructura prezentată în figura 7.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR E. sau coerente.35 %.23.21 b. Fiecare din cele două mărimi care definesc sistemul de coordonate al diagramei structurale A. 21. precum şi de tipul şi concentraţiile elementelor de aliere conţinute de acesta. se utilizează diagrama structurală A. %Crm = 12 %).24. Schaeffler. Pentru estimarea clasei structurale a oţelurilor aliate complex. W etc. 7. Schaeffler 30 . având în abscisă concentraţia de crom echivalent %Cre. În funcţie de concentraţiile de carbon şi de elemente de aliere ce le caracterizează compoziţia. %Cm > 0.

23 şi 7. dacă oţelul este aliat cu elemente din aceeaşi categorie (alfagene sau gamagene).5%Nbm. poziţionând pe diagrama structurală. (7. Pentru definirea mărimilor %Cre şi %Nie se utilizează relaţiile: (7.6) %Cre = %Crm + %Mom +1.06.5%Mnm +30%Cm . %Nie).5%Sim +0. dacă oţelul este aliat complex (şi cu elemente de aliere alfagene şi cu elemente de aliere gamagene). aleasă corespunzător reţetei de aliere utilizate la elaborarea sa. dacă %Crm ≥ 28 %) Pentru orice oţel aliat la care se cunoaşte compoziţia chimică (exprimată prin concentraţiile masice ale tuturor componentelor) se poate determina clasa structurală din care face parte. Diagramele structurale ale oţelurilor aliate cu crom: a – structurile de echilibru.22. adăugând 2%Tim + %Vm + 0.10.7) %Nie = %Nim + 0. iar concentraţiile masice ale elementelor de aliere gamagene (austenitizante) sunt considerate (fiecare cu câte un factor de multiplicare stabilit experimental) pentru definirea mărimii %Nie.24): * datorită complexităţii influenţelor elementelor de aliere. ci prin zone (domenii) de tranziţie. dacă %Crm ≥ 18 % (Xc = 0. punctele acestora 31 . 7. b – structurile la răcirea în aer de la temperaturi înalte La utilizarea diagramelor structurale ale oţelurilor aliate trebuie avute în vedere şi următoarele particularităţi (v.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate grupează câte o categorie de componente de aliere ale oţelurilor: concentraţiile masice ale elementelor de aliere alfagene (feritizante) sunt considerate (fiecare cu câte un factor de multiplicare stabilit experimental) pentru definirea mărimii %Cre. care se completează uneori.5%Tam + %Wm + %Alm la determinarea %Cre şi 0.5%Com +30(%Nm – Xc) la determinarea Nie. termenul de corecţie Xc luându-se nenul. pe unele diagrame structurale limitele domeniilor corespunzătoare unor clase structurale nu sunt marcate prin linii.7.fig. 7. respectiv (%Cre. punctul caracteristic nominal PCN . %Eam). având coordonatele (%Cm. dacă 18 ≤ %Crm <28 % şi Xc = 0.22. Fig.

de exemplu.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR corespunzând PCN ale unor oţeluri aliate cu caracterizare structurală complexă: austenito – feritice. pe lângă clasificarea lor în funcţie de gradul de aliere (prezentată în scap. deosebit de utile la utilizarea diagramelor pentru soluţionarea unor probleme tehnice. pentru a defini şi preciza cu o bună fidelitate efectele elementelor de aliere asupra fontelor. fonte cenuşii. ca şi fontele nealiate. 7. iar pe diagrama structurală A. fonte nodulare etc. iar structurile sunt asemănătoare celor corespunzătoare fontelor albe). ferito – martensitice etc. dimensiunile. în funcţie de modul de asigurare a prezenţei grafitului şi de configuraţia. domeniul II – pericol maxim de fragilizare (fisurare) la cald. 7.) sau în categoria fontelor fără grafit în structură (la care tot carbonul din compoziţia fontelor este dizolvat în soluţiile având ca solvent fierul sau este legat sub formă de carburi. pe diagrama structurală a oţelurilor aliate cu mangan este precizat subdomeniul oţelurilor austenitice recomandate pentru aplicaţii practice. domeniul III . b – oţelurilor aliate cu mangan Ca şi în cazul oţelurilor. 32 . Schaeffler sunt marcate domeniile caracteristice din punctul de vedere al problemelor (pericolelor) care apar la utilizarea diverselor tipuri de oţeluri aliate: domeniul I – pericol maxim de fragilizare prin apariţia fazei sigma (compusul intermetalic FeCr). Criteriile care se utilizează în acest scop sunt: • forma de existenţă a carbonului.1) şi încadrarea fontelor în clase structurale.. Diagramele structurale (la răcirea în aer de la temperaturi înalte) ale: a – oţelurilor aliate cu nichel. modul de distribuţie şi gradul de dispersie ale formaţiunilor de grafit din structură: fonte pestriţe. domeniul IV – pericol maxim de fragilizare datorită creşterii intense a granulaţiei la încălzire. fonte maleabile. este utilă. Fig. conform acestui criteriu fontele aliate pot fi încadrate în categoria fontelor cu grafit (carbon liber) în structură (denumite. 23.pericol maxim de fragilizare (fisurare) la rece. * pe diagramele structurale sunt precizate şi unele informaţii conexe. austenito – martensitice.

7. Fig. Diagrama structurală a fontelor cu grafit nodular aliate cu nichel şi molibden . fonte aliate austenitice. 7. 24. 26.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. fonte aliate feritice. după răcirea sa lentă sau în aer de la temperaturi înalte. fonte aliate martensitice. 25. Schaeffler • constituenţii din structura de echilibru stabil sau metastabil pe care o prezintă masa metalică de bază a fontei la ta. Diagrama structurală a fontelor aliate cu aluminiu 33 Fig. conform acestui criteriu fontele aliate pot fi încadrate (aplicând aceleaşi principii ca şi în cazul oţelurilor aliate) în următoarele clase structurale: fonte aliate perlitice. Diagrama structurală A. 7.

25 oţel aliat austenitic. Schaeffler. De exemplu. având structura de echilibru alcătuită din carburi primare. iar fontele înalt aliate cu crom (element alfagen. 6 ferită aliată. 27 oţel aliat feritic. cu acţiune grafitizantă) aparţin clasei structurale a fontelor austenitice cu grafit (lamelar sau nodular). 5 oţel slab aliat. 10. eutectice şi secundare distribuite într-o masă de ferită aliată cu crom (la răcirea din stare lichidă a acestor fonte transformarea eutectică conduce la formarea unei structuri de tip ledeburitic. 6 cementită aliată. ce are loc după separarea de carburi secundare din austenită. 20.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR De exemplu. 6 fragilitate de revenire ireversibilă. 32 durificare secundară. 28 oţel bogat aliat. fontele înalt aliate cu siliciu (element alfagen. 9. 30 diagramă structurală A. 22 oţel aliat. 25 diagramă structurală. 20 fontă înalt (bogat) aliată. 10 fontă aliată feritică. cu acţiune grafitizantă) sunt fonte feritice cu grafit (lamelar sau nodular). 5 oţel aliat perlitic. construcţia şi modalităţile de utilizare ale acestor diagrame fiind similare celor corespunzătoare diagramelor structurale ale oţelurilor aliate. 27 oţel aliat ledeburitic. 6 fontă aliată austenitică. constă din descompunerea austenitei în ferită şi carburi). 14 element de aliere. iar în figura 7. 6 carbură proprie. 31 stabilitate la revenire. 7 element de aliere gamagen (austenitizant). reversibilă.25 este prezentată diagrama structurală a fontelor aliate cu aluminiu (element alfagen). fontele înalt aliate cu nichel (element gamagen. 5 punct caracteristic nominal PCN. iar transformarea eutectoidă. 5 element de aliere alfagen (feritizant). Pentru estimarea clasei structurale a fontelor aliate se pot folosi diagramele structurale ale fontelor aliate. în figura 7. 6 clasă structurală.26 diagrama structurală a fontelor cu grafit nodular slab aliate cu nichel (element gamagen) şi molibden (element alfagen). 21 element carburigen. Cuvinte cheie austenită aliată. 10 element grafitizant. 5 oţel mediu aliat. 6 fontă aliată (specială). 21 34 . 9 fontă aliată martensitică. alcătuită din austenită şi carburi. 6 fontă mediu aliată. carburigen şi antigrafitizant) se încadrează în categoria fontelor albe feritice. 14 fază sigma. construite experimental pentru cele mai utilizate categorii de astfel de fonte. 30 oţel aliat martensitic (autocălibil). 6 fontă slab aliată.

Climax Molibdenum Company. %S m = 0. Mir. b) fonta cu %C m = 3.0 %.. 35 .1 % este un oţel aliat cu sulf şi fosfor? T.0 %. Editura Didactică şi Pedagogică. Petrescu M. 1981 3.. Lakhtine I. vol. II – Cast Irons and Steels. Care dintre afirmaţile următoare sunt adevărate: a) oţelul cu %Cm = 0.5 %. Editura Tehnică. 1980 11. %Sm = 0. * * * Austenite Transformation Kinetics of Ferrous Alloys. Editura Didactică şi Pedagogică. Metalografie şi tratamente termice. %Pm = 0. Popov A. 1988 12.9 %. Editura Facla.7.3 %. %Sm = 0.02 % şi %Pm = 0.E.5 %. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti.02 % este un oţel carbon. %Sm = 0. Truşculescu M.02 % .7 %.7..06 %.a. Geru N.1.02 % şi %Cr m = 1. %Sm = 0. Metalurgie fizică. %Sim=0. Colan H. Editura Tehnică. %Sim = 1. Mantea St. 1985 Teste de autoevaluare T. 1970 5..02 %. Stefănescu D.. 1983 10. Bucureşti. I. Oţeluri inoxidabile şi refractare...3 %.5 % şi %Mom = 0.. %Si m =0. d) oţelul cu %Cm = 0. c) oţelul cu %Cm = 1.4 %. Editura Tehnică.M.a. 1982 4. 1983 8. II.45 %. Timişoara. ş. Vacu S. Bucureşti. Elaborarea oţelurilor aliate. Greenwich. %Mnm = 0.0 %. Care dintre următoarele fonte se încadrează în categoria fontelor aliate: a) fonta cu %Cm = 3. vol.. %Mn m = 0.02 %.. %P m = 0. Ieremia A. %Mnm = 0.0 %. %Crm = 1. Moscova.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Bibliografie 1. Editura Didactică şi Pedagogică.a.3 % este un oţel aliat numai cu crom.W. Metalurgie fizică şi studiul metalelor. Fonte speciale. Studiul metalelor. Metallurghia. 1974 9. 1965 7. Cias W.15 %.3 %...06 %. Bucureşti. %Si m = 2. %Mnm = 1.0 % este un oţel aliat cu crom. Sofroni I.3 %.5 %.A. %Sim=0. Bucureşto..0 %. Greenwich. %Mnm = 0.2. Moscova. ş. Metalurgie fizică. ş. Izotermiceskie i termodinamoceskie diagramî raspada pereohladjenovo austenita. Austenite Transformation Kinetics of Ferrous Alloys.. Métallographie et traitements thermiques des métaux. şi Popova L. Bucureşti. Protopopescu H.. %P m = 0.15 % şi %Pm = 0. 1983 2. Gâdea S. %Sim=0. 1978 6. Climax Molibdenum Company. Bucuresti.3 %.. %Mn m = 0. b) oţelul cu %C m = 0.

0 %. c) fonta cu %Cm = 2.7. Care dintre următoarele tipuri de tratamente se pot aplica la piesele sau semifabricatele din oţeluri aliate austenitice: a) recoacerea de detensionare. c) cromul.8 %. b) manganul. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor 36 .03 %. c) cromul. nedorite: a) soluţiile solide ale elementelor de aliere cu fierul: b) carburile elementelor de aliere.5 %. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor aparţin categoriei elementelor gamagene: a) wolframul.06 %.11.06 %. b) recoacerea de omogenizare. c) incluziunile nemetalice.5 %. c) legate sub formă de carburi proprii. %Mnm = 0.7.7. b) dizolvate în cementită. c) cromul.13. d) siliciul? T. %Pm = 0.5. c) manganul. %Sim=2. c) nichelul.3. c) manganul.0 %. d) fonta cu %Cm = 3. %Pm = 0.10.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Sm = 0. c) normalizarea.7. d) recoacerea completă? T. d) compuşii intermetalici? T. %Sm = 0. d) nichelul? T. Care dintre următoarele componente ale oţelurilor sau fontelor sunt elemente de aliere alfagene (feritizante): a) manganul.06 %. d) siliciul? T. Care dintre următoarele elemente de aliere coboară temperatura corespunzătoare punctului critic A1 al oţelurilor şi fontelor: a) molibdenul. %Alm = 20 %.7. b) cromul. Care dintre următoarele forme de existenţă a elementelor de aliere în structurile oţelurilor şi fontelor sunt. b) siliciul. Care dintre următoarele elemente de aliere produc mărirea temperaturii corespunzătoare punctului critic A1 al oţelurilor şi fontelor: a) nichelul. d) combinate cu fierul sub formă de compuşi intermetalici ? . d) wolframul? T. %Pm = 0. Care dintre următoarele componente ale oţelurilor sau fontelor sunt elemente de aliere gamagene (austenitizante): a) manganul.7. %Sim=1.7. %Crm = 1. d) vanadiul? T. în general.6.7.12.7. d) călirea martensitică? T.14. %Nim = 13 %? T. %Sm = 0. b) siliciul. T. Elementele de aliere se pot găsi în structurile oţelurilor şi fontelor: a) dizolvate în ferită sau austenită.8. d) vanadiul ? T. b) manganul.06 %.7.7. b) recoacerea de detensionare.4.06 %. c) călirea martensitică. %Mnm = 6.7.9. b) titanul. Care dintre următoarele tipuri de tratamente se pot aplica la piesele sau semifabricatele din oţeluri aliate feritice: a) recoacerea de recristalizare fără schimbare de fază.7. b) molibdenul. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor determină reducerea concentraţiei carbonului în perlită: a) nichelul.5 %.0 %. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor aparţin categoriei elementelor alfagene: a) cromul. c) cromul. d) nichelul ? T.

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate pot avea acţiune grafitizantă: a) siliciul.18.3 %. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor are cea mai puternică acţiune carburigenă: a) manganul. c) manganul. Care dintre următoarele elemente de aliere determină micşorarea vitezei de răcire critice şi creşterea călibilităţii oţelurilor şi fontelor: a) cromul. b) nichelul.17.15. c) cromul. c) oţelul aliat având %Cm = 0.2…0.7. b) oţelul carbon cu %Cm = 0. c) siliciul.19.0 %. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor deplasează spre dreapta curbele diagramelor de transformare la răcire a austenitei: a) cromul.5 ore: a) oţelul carbon cu %Cm = 0.26. Cum se poate diminua pericolul fragilităţii reversibile de revenire a unui oţel aliat: a) prin alierea suplimentară cu molibden în concentraţie de %Mom = 0. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor are cea mai bună solubilitate în cementită: a) siliciul. Pentru a finisa granulaţia oţelurilor se poate utiliza microalierea cu: a) niobiu.45 %. c) prin răcirea rapidă în apă sau ulei la revenire.20. c) oţelurile perlitice. Care dintre următoarele elemente de aliere diminuează temperatura corespunzătoare punctului Ms al oţelurilor şi fontelor : a) cromul.7. d) vanadiul? T.0 %? T. d) oţelul aliat având %Cm = 0.0 %.7. d) manganul? T.2 % şi %Crm = 1. b) nichelul.6 % şi %Crm = 1. Care dintre următoarele oţeluri aliate va avea duritatea mai mare după călirea martensitică şi revenirea la ti = 500 oC. d) oţelurile autocălibile? T. 37 . d) titanul? T.05 %.7.6 %. c) manganul. d) manganul? T. Care sunt coordonatele PCN corespunzător acestui oţel: a) %Cre = 18. d) aluminiul? T. având compoziţia caracterizată prin %Cm = 0.7. b) vanadiu.21. Care dintre următoarele elemente de aliere pot modifica configuraţia obişnuită (tipică oţelurilor carbon sau fontelor nealiate) a curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei: a) cromul.22.7.7.23. d) oţelurile feritice? T. d) prin alierea suplimentară cu mangan? T.7. b) prin revenirea la ti >500 oC.8 %. b) cromul. c) tantalul. b) cobaltul.24.16. b) oţelurile ledeburitice. d) molibdenul? T. b) nichelul. d) aluminiu? T. c) zirconiu. c) oţelurile feritice. d) cobaltul? T. o durată τm = 0. %Crm = 17 % şi %Nim = 10 % se foloseşte diagrama structurală A.7. b) oţelurile martensitice. c) manganul.7.7. b) cromul. Schaeffler.2 %.7. %Mn = 2. %Sim = 0. Care dintre următoarele oţeluri aliate pot avea în structura lor la ta constituentul structural tipic fontelor albe: a) oţelurile martensitice. Pentru stabilirea clasei structurale a unui oţel aliat. b) nichelul.25. c) nichelul. Care dintre următoarele oţeluri aliate capătă o structură de călire la răcirea în aer din domeniul austenitic: a) oţelurile austenitice.

2) să se estimeze valorile durităţii structurilor care rezultă la răcirea celor două oţeluri.7. aliat cu %Crm = 17 %: a) clasa oţelurilor feritice.2 %. %Mnm = 0. din domeniul austenitic şi până la ta. b) %Cre = 18. În figura 7. %Sm = 0. cu ajutorul relaţiei (5. %Nie = 12. pe fiecare din diagramele de transformare a austenitei sunt trasate câte n curbe de răcire.28.27.29.2 %.7.5 %. bainitice (%B)j şi martensitice (%M)j în structurile care rezultă prin răcirea austenitei după curbele de răcire j = 1…n sunt precizate pe diagramele din figura 7. %Nie = 18.1.44 %.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Nie = 11.5 %.1) şi (7. Folosind datele din aceste diagrame şi aplicând relaţiile (7. %Mn = 1.22 %. %Sim = 0. %Mn = 1.025 %.5 %? T.22 %. %Sim = 0.05 %. d) fontele înalt aliate cu nichel? Aplicaţii A. %Crm = 25 % şi %Nim = 0. Care din următoarele tipuri de fonte aliate au grafit în structură: a) fontele aliate cu siliciu.30. Conţinuturile procentuale de formaţiuni ferito-perlitice (%α. Cărei clase structurale aparţine oţelul cu %Cm = 0.27 se prezintă diagramele de transformare termocinetică a austenitei pentru un oţel slab aliat. iar valorile vitezelor de răcire corespunzătoare acestor curbe se determină.030 %.02 %.030 %. %Nim = 0. %Mom = 0. Care dintre următoarele probleme poate să apară la utilizarea oţelului cu %Cm = 0.7.2 %. c) fragilizarea (fisurarea) la rece. %Pm = 0. %Pm = 0. c) fontele aliate cu vanadiu.7.6 %.5 %: a) clasa oţelurilor feritice.7. c) clasa oţelurilor ledeburitice. b) clasa oţelurilor martensitice. d) clasa oţelurilor austenitice? T. fiecărei curbe de răcire corespunzându-i o viteză de răcire vrj. Rezolvare Aşa cum se poate observa examinând figura 7. %Sm = 0. d) %Cre = 20.08 %.7 %. c) clasa oţelurilor ledeburitice. %Vm = 0. %Crm = 20.01 % şi pentru oţelul carbon echivalent (cu compoziţa chimică definită prin %Cm = 0. %Mnm = 0. având compoziţia chimică definită prin %Cm = 0. %Nie = 12. folosind procedeul descris la rezolvarea aplicaţiei A.5.5 % şi %Nim = 10 %: a) fragilizarea prin apariţia fazei sigma. %Crm = 1.03 %. %Sim = 0. %Sim = 0. d) clasa oţelurilor austenitice? T.5 %.26 %.2 %. Cărei clase structurale aparţine oţelul cu %Cm = 0.5 %.3. datele care se obţin pe această cale sunt prezentate în tabelul 7. 38 .3.10). d) fragilizarea datorită creşterii intense a granulaţiei la încălzire? T.6 %.04 %. cu diferite viteze vr.27.27. c) %Cre = 12.P)j.7 %. b) fontele înalt aliate cu crom.025 %). j = 1…n şi o anumită alcătuire a structurii care rezultă prin răcirea austenitei cu această viteză. b) clasa oţelurilor martensitice. b) fragilizarea (fisurarea) la cald.44 %.

b – oţel carbon 39 . b.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate a.27. Ni.Mo şi V. Fig 7. Diagramele transformării termocinetice a austenitei pentru două oţeluri cu %Cm = 0.44 %: a – oţel slab aliat cu Cr.

1.28.27 Alcătuirea structurii t1j.7. Fig.P)j OTEL ALIAT 12300 750 40000 650 100 3. pentru cele două oţeluri considerate.5 100 OTEL CARBON 4150 750 16100 650 100 8.4⋅10-3 100 750 360 650 100 3.3. cu ajutorul cărora s-au construit.0 2 98 Curba de răcire j 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 1 2 3 4 5 6 7 8 Aplicând relaţiile (7.0⋅10 -1 150 750 500 650 100 2.28. o o o C C C/s (%B)j (%M)j s s (%α.0 73 17 10 0.7 90 5 5 0.4. t2j.9 750 5 650 24. τ2j. graficele dependenţelor HVST = f(vr).3 s-au obţinut rezultatele prezentate în tabelul 7.2) pentru datele din tabelul 7.3 5 95 1 750 4 650 33. Graficele dependenţelor HVST = f(vr) pentru cele două oţeluri considerate în aplicaţia A.7.0 13 20 67 0.5 750 2 650 66.3 60 40 3 750 10 650 14.8 750 3 650 45.5 721 1.9 2 70 28 5 750 17 650 8. τ1j.7 650 215.3 3 97 0.5 706 1. 40 .1 7 60 33 7 750 24 650 5.4 100 0.6⋅10-3 -2 1000 750 3500 650 100 4.3 56 25 19 9 750 56 650 2.2 650 80. vrj.8⋅10-1 3 750 20 650 5. reprezentate în figura 7.9⋅10 60 750 160 650 1. Vitezele de răcire şi alcătuirea structurilor corespunzătoare curbelor de răcire din diagramele prezentate în figura 7.5 650 71.0 100 25 750 100 650 1.5 693 0.9 100 0.1) şi (7.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 7.

4⋅10-3 3.9 8. C/s Durităţileformaţiunilor structurale HVα. Durităţile structurilor obţinute la răcirea austenitei după curbele de răcire reprezentate pe diagramele din figura 7.3 14.27 Curba de răcire j 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 1 2 3 4 5 6 7 8 o vrj. • la aceste oţeluri.0 Observaţie Rezultatele aplicaţiei evidenţiază câteva aspecte practice importante privind oţelurile aliate hipoeutectoide din clasa perlitică. care conferă oţelurilor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi duritate.9 24.P 206 223 237 246 248 251 259 184 194 201 205 207 207 208 HVB OTEL ALIAT 342 354 380 389 402 424 OTEL CARBON 400 402 407 442 HVM 656 660 669 672 677 685 688 673 673 674 683 Duritatea structurii HVST 206 223 237 246 349 448 459 502 664 677 688 184 194 201 205 240 287 560 678 3.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Tabelul 7.4.5 8.3 2.1 5.0 1.0⋅10-2 2. utilizate cu precădere la fabricarea pieselor pentru maşini şi utilaje: • structurile de echilibru (ferito – perlitice) ale acestor oţeluri au durităţi similare celor corespunzătoare structurilor de echilibru ale oţelurilor carbon echivalente.8⋅10-1 5.3 45.0 215.0 80.4 66.9⋅10-1 1. structurile cu caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi duritate se pot obţine şi la răcirea austenitei cu viteze mult mai mici decât cele necesare pentru realizarea aceloraşi efecte la oţelurile carbon 41 .7 71. punerea în valoare a prezenţei elementelor de aliere conţinute de aceste oţeluri este posibilă numai prin aplicarea de TT capabile să asigure realizarea unor structuri cu conţinuturi procentuale mari de formaţiuni bainitice şi/sau martensitice.6⋅10-3 4. ca urmare.3 33.

fig. %Crm = 1. τm = 5 … 10 min şi răcirea în apă sau ulei. valorile punctului critic A3 sunt: A3 ≅ 823 oC. pentru obţinerea structurii complet martensitice la oţelul aliat sunt necesare viteze de răcire vr ≅ 45 oC/s (asigurate de călirea în ulei. %Sim = 0. Pentru realizarea unor piese de tip arbore sunt disponibile semifabricate confecţionate din două sortimente de oţel: a) oţel aliat. %Mom = 0. regimurile TT de călire martensitică pentru piesele confecţionate din cele două sortimente de oţel vor fi asemănătoare: ti = 850…870 oC. Rezolvare Aşa cum este cunoscut din scap. iar la aplicarea TT de călire la piesele din oţel carbon se vor alege ti şi τm către limitele inferioare ale intervalelor de valori prescrise şi se va face răcirea în apă (pentru a se asigura formarea unei structuri martensitice). de exemplu.3 %. aşa cum se poate observa examinând graficele din figura 7. fig.7. ca urmare. pentru oţelul aliat şi A3 ≅ 810 oC. v. scap.45 %. se stabileşte valoarea necesară a parametrului PHJ = Ti[18 +lg(τm)]. τm = 5…10 min şi răcirea în apă sau ulei. %Sim = 0. pentru oţelul carbon şi. 5. 42 . călirea martensitică a oţelurilor (carbon sau aliate perlitice) hipoeutectoide trebuie realizată cu următorul regim: ti = A3 + 30 … 50 oC.2.3 % şi b) oţel carbon. duritatea pieselor confecţionate din cele două sortimente de oţel va fi aproximativ identică (deoarece duritatea martensitei depinde esenţial de concentraţia carbonului în oţel. cu compoziţia chimică definită prin %Cm = 0.17). ţinând seama de influenţele elementelor de aliere. care determină creşterea însemnată a nivelului tensiunilor reziduale induse în piesele călite şi apariţia pericolului fisurării acestora.45 %. 5.8). 6. v. rezultă că pentru oţelurile cu compoziţiile chimice precizate în enunţ.17). 6. %Mnm = 0.5.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR echivalente. la realizarea TT de călire la piesele din oţel aliat se recomandă utilizarea unor valori ale ti şi τm către limitele superioare ale intervalelor de valori prescrise (deoarece prezenţa elementelor de aliere frânează procesele de obţinere a austenitei omogene) şi răcirea în ulei (deoarece elementele de aliere reduc vrc şi măresc călibilitatea oţelului).3 %.6 %. TT de îmbunătăţire constă dintr-un ciclu primar de călire martensitică şi un ciclu final de revenire înaltă.2 %. vi < vad. Pentru proiectarea regimului de revenire înaltă a pieselor din oţel carbon.5.28. cu compoziţia chimică definită prin %Cm = 0. în timp ce pentru realizarea aceleiaşi structuri la oţelul carbon echivalent trebuie folosite viteze de răcire vr > 200 oC/s (asigurate numai de răcirea în apă. Aplicând relaţia (6. Conform indicaţiilor din scap. A.6 %.2).2.4. apropiată de valoarea dată de relaţia (6. v.4). HM ≅ 58 HRC (660 HV). Să se stabilească şi să se compare regimurile TT de îmbunătăţire care asigură pieselor de tip arbore confecţionate din cele două oţeluri un nivel al durităţii finale de 280 HV. După călire. %Mnm = 0.

2 .4) şi (7.3 = 184.4). un regim de revenire care conferă pieselor din oţel carbon nivelul impus al durităţii finale are paremetrii: ti ≅ 540 oC. în care se consideră HVrOC = 280 şi %Cm = 0.45 – (33. pentru satisfacerea acestei condiţii. corespunzătoare unei durate de menţinere la revenire τm = ct. coordonatele punctelor acestor grafice se obţin cu ajutorul relaţiilor (7. În mod 43 .Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate folosind relaţia (7.45)280 = 15255. Observaţii • Rezolvarea aplicaţiei evidenţiază efectele fenomenului de stabilitate la revenire.3). în conformitate cu relaţia (7. rezultă: PHJ = 21090 + 4050⋅0. va rezulta.3) şi (7. rezultă că.45 %. dacă se construiesc. TT de revenire a pieselor din oţel aliat este mai costisitor decât cel aplicat pieselor diun oţel carbon (datorită necesităţii utilizării unor temperaturi de încălzire şi/sau unor durate de menţinere mai mari). considerând o durată de revenire τm = 5 ore.2 − 100⋅0. un regim de revenire care 18 + lg 5 conferă pieselor din oţel aliat nivelul impus al durităţii finale are parametrii: ti ≅ 680 oC.4). un nivel al durităţii finale HVrOA = 280 + 55⋅1. este necesar să se utilizeze un regim de revenire care asigură la piesele din oţel carbon un nivel al durităţii HVrOC = 280 − 55⋅1.45 – (33. pentru oţelul aliat şi pentru oţelul carbon echivalent.3).2 + 100⋅0. Aceste efecte pot fi mai sugestiv ilustrate. rezultă că temperatura la care trebuie efectuată revenirea pentru a se asigura nivelul calculat al PHJ este: Ti = 15255 18 + lg 5 ≅ 816 K sau ti ≅ 540 oC.5). rezultă că. τm = 5 ore şi răcirea în aer (deoarece oţelul este aliat cu Mo şi nu există pericolul de a se manifesta fragilitatea reversibilă la revenire). Ca urmare. indus de prezenţa elementelor de aliere dintr-un oţel.3 = 376. Interpretând corespunzător relaţiile (7. τm = 5 ore şi răcirea în aer (răcirea nu influenţează calitatea pieselor din oţel carbon supuse revenirii). • Rezultatele aplicaţiei nu trebuie să conducă la concluzia că. pentru a realiza pe piesele din oţel aliat un nivel al durităţii după revenire HVrOA = 280. Dacă se foloseşte acelaşi regim la revenirea pieselor din oţel aliat. Dacă se adoptă o durată de menţinere la revenire τm = 5 ore. Dacă se adoptă o durată de menţinere la revenire τm = 5 ore.2 − 13⋅0. În figura 7.13⋅0. rezultă că temperatura la care trebuie efectuată revenirea pentru a asigurarea acestui nivel al PHJ 17880 este: Ti = ≅ 956 K sau ti ≅ 680 oC. trebuie ca valoarea parametrului PHJ să fie: PHJ = 21090 + 4050⋅0. utilizând relaţia (7. graficele dependenţelor HVr = f(ti).45)184 = 17880.4). (7. Ca urmare. în general.29 sunt prezentate graficele construite pentru oţelurile precizate în enunţul aplicaţiei.

7 %. oţelul având compoziţia chimică precizată în enunţul aplicaţiei aparţine clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice.7. iar la piesele din oţel aliat se prescrie ca duritatea după îmbunătăţire să fie HVrOA ≅ 370 (corespunzătoare unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 1200 N/mm 2 ). 7. %Sim = 0. %Crm = 6 %. aşa cum a rezultat la rezolvarea aplicaţiei. să se analizeze dacă oţelul aliat. fig.25 …1 oC/s.8 %. atunci ând se utilizează oţeluri aliate se prescriu şi niveluri mai ridicate ale rezistenţei mecanice şi durităţii. impuse de realizarea acestor caracteristici vor fi identice. deci. pentru a valorifica corespunzător cheltuielile suplimentare datorită alierii şi se pot utiliza regimuri de revenire asemănătoare celor aplicabile la oţelurile carbon echivalente. cu compoziţia chimică definită prin: %Cm = 0.3. s-au stabilit coordonatele punctelor ce descriu curbele de răcire cu vitezele vr1 = 0.30. regimurile TT de revenire. De exemplu.29.5. Rezolvare Folosind procedura descrisă la rezolvarea aplicaţiei A. având diagrama de transformare termocinetică a austenitei prezentată în figura 7.22 %. 7. Se observă astfel că răcirea în aer a austenitei conduce la obţinerea unei structuri complet martensitice şi. 44 .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR obişnuit.30). Stiind că viteza asigurată la răcirea în aer liniştit a pieselor din oţeluri este vr = 0. dacă la piesele din oţel carbon se prescrie ca duritate după îmbunătăţire să fie HVrOC = 280 (corespunzătoare unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 900 N/mm 2 ). %Mom = 1 %. %Mnm = 0. poate fi încadrat în clasa structurală a oţelurilor aliate martensitice. Graficele dependenţelor HVr = f(ti) pentru un oţel aliat de tip Cr-Mo şi pentru oţelul carbon echivalent A. Fig.25 oC/s şi vr2 = 1 oC/s şi s-au trasat aceste curbe pe diagrama de transformare termocinetică a austenitei (v.4.

se obţine %Cre = 7 %.7. rezultă şi pe această cale că oţelul analizat aparţine clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice.n ( M = ∑ m j ) şi având compoziţiile chimice.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. Poziţionând pe diagrama structurală din figura 7.30. j = 1. Să se estimeze compoziţia chimică şi clasa structurală corespunzătoare oţelului elaborat.8 %. în cantităţile mj. Pentru elaborarea unei şarje de 100 kg de oţel aliat se topesc.. %Crm = 6 %. având coordonatele (%Cm = 0. %Mom = 1 % Observaţie Otelul considerat în această aplicaţie este aliat numai cu elemente alfagene.4.8 %.6). cu compoziţiile chimice şi în cantităţile indicate în tabelul 7. la elaborarea oţelului în cuptorul electric cu inducţie. exprimate prin concentraţiile j =1 n 45 . într-un cuptor electric cu inducţie.5. în concentraţiile %Crm = 6 %. deşeuri de oţel. %Mom = 1 %. modificările compoziţiei chimice a materiilor prime sunt neglijabile. A. considerând că.22 b punctul caracteristic nominal al oţelului. Diagarma transformării termocinetice a austenitei la un oţel cu %Cm = 0. se considră că sunt disponibile n sortimente de deşeuri de oţel. Rezolvare Pentru a da caracter general algoritmului de soluţionare a problemei. %Cre = 7 %). Dacă se foloseşte relaţia (7.. 7.

j = 1.. având coordonatele (%Cre.02 0. Cr.2) şi (7. % Niej = ∑ c j % Niej .8 %Mnm 2.4). Utilizând relaţiile (7.810 %. cu relaţiile: %Cre = ∑ c j %Crej .5 10.3) şi (7. valorile parametrilor %Crej şi %Niej.725 %. corespunzătoare şarjei de oţel aliat elaborate.. Observaţie Pentru rezolvarea problemei se poate utiliza şi o procedură grafică recursivă.n şi ponderea fiecăruia din ele în încărcătura utilizată la elaborarea şarjei c j = M . reprezintă în diagrama structurală A. a fi C.5. Această procedură conţine următoarea succesiune de etape: • se determină.0 Cantitatea mj.8 %Crm 19. Folosind rezultatele obţinute.6 0.n.31 indică apartenenţa acestui oţel la clasa structurală a oţelurilor aliate austenito – feritice.03 0. %Nie). cunoscute. Ni.570 %. j =1 j =1 n n mj Punctul O. %Crmj.. se calculează valorile parametrilor %Cre şi %Nie.5 1.. j =1 n în care EA se consideră.0 1. Mo. pentru toate sortimentele de deşeuri (materii prime).275 %. %Nim = 8.18 %Sim 0.4 0. poziţa sa permiţând precizarea clasei structurale a oţelului.470 %. pentru fiecare sortiment de deşeuri valorile parametrilor %Crej şi %Niej şi se reprezintă pe diagrama 46 .0 18. %Mnmj. Compoziţia chimică a şarjei de oţel aliat elaborate este: %Cm = 0. j = 1.. j = 1.0 %Nim 12. iar poziţia punctului caracteristic nominal O(%Cre. %Crm = 19. j= 1 2 3 n=4 Concentraţiile masice ale componentelor de aliere %Cm 0. %Mom = 1. Tabelul 7.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR masice ale elementelor de aliere (inclusiv carbonul) %EAmj (%Cmj. care evidenţiază modalitatea uzuală de lucru pe diagrama structurală A.3). %Nimj. cu relaţiile (7.2 0. %Mnm = 1.02 0.20 0. Si.0375 %.0 25. Compoziţiile chimice ale materiilor prime disponibile pentru elaborarea unei şarje de oţel aliat Materia primă. pe rând.6 0.. Schaeffler punctul caracteristic nominal al şarjei de oţel aliat elaborate (O ≡ PCN). %Simj. Mn. se calculează. se obţin rezultatele redate în tabelul 7.0 0.6. %Sim = 0. kg 50 25 15 10 Aplicând procedura descrisă anterior pentru datele precizate în enunţ.30 %Mom 3.6 0. Evident.8 1. %Nie) în diagrama din figura 7.5 12. Schaeffler la soluţionarea aplicaţiilor practice. %Momj).n. compoziţia chimică a oţelului elaborat se poate estima cu ajutorul unor relaţii de forma: % EAm = ∑ c j % EAmj .

1 11. Schaeffler a rezultatelor aplicaţiei A.9 14.7.4 ∑mj j =1 2 ) şi are coordonatele %Cre1. 31.7.855 10.4.4 6.25 0. 47 . Materia primă. Tabelul 7. este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1O2 în două părţi proporţionale cu ponderile participării acestor două sortimente de materie primă (c1 = 1 – c2. j = 1 2 3 n=4 %Cre 19.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate structurală A.2 = c1%Cre1 + c2%Cre2 şi %Nie1. j = 1…n.2 %Nie 14.2 1.2.50 0. Reprezentarea pe diagrama structurală A. %Niej).9 29.1 Clasa structurală Austenitic Austenito – feritic Feritic Ferito − martensitic cj 0. 7.2 = c1%Nie1 + c2%Nie2. notat O1.10 OTELUL ELABORAT 21.670 Austenito – feritic • se consideră că şarja de oţel aliat rezultă prin topirea succesivă a câte unei perechi de materii prime MP şi rezultă: * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1 şi m2 de deşeuri din primele două sortimente. Schaeffler punctele caracteristice nominale corespunzătoare acestora Oj(%Crej.4 20.15 0. c2 = m2 Fig. Rezultatele aplicaţiei A.6.

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1.n-1%Nie1.k + ck+1%Niek+1. dar este mai sugestivă şi permite evidenţierea unor concluzii cu caracter general. din reprezentările grafice corespunzătoare parcurgerii etapelor acestei proceduri. • • • * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1.7 şi pe diagrama din figura 7.3 = c1.k + ck+1%Crek+1 şi %Nie1.2) şi 3.2 + c3%Cre3 şi %Nie1. este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1.n-1%Cre1. cn = mn ∑mj j =1 n = mn M ) şi are coordonatele %Cre = c1.n-1 + cn%Nien.2 + c3%Nie3.k+1 = c1.k = ∑ m j şi mk+1 de deşeuri din sortimentele (1. astfel.2 = 1 – c3.n-1 = 1 – cn .2%Cre1.k+1 = c1.k%Nie1. este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1.n−1 = ∑ m j şi mn de deşeuri din sortimentele j =1 n −1 (1. este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1. notat O.2 = m1 + m2 şi m3 de deşeuri din sortimentele (1.n-1) şi n.k%Cre1.k = 1 – ck+1.3. 7. c3 = m3 ∑mj j =1 3 ) şi are coordonatele %Cre1. Rezolvarea aplicaţiei prin procedura grafică recursivă arată că (datorită sumării erorilor din întreaga succesiune de etape parcursă) aceasta asigură o precizie a rezultatelor mai mică decât procedura utilizată anterior.2%Nie1. rezultă (v. • • • * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1. Folosind această procedură în cazul precizat în enunţul aplicaţiei se obţin rezultatele redate în tabelul 7.kOk+1 în două părţi proporţionale cu ponderile participării celor două sortimente de materie primă (c1. notat O1.2O3 în două părţi proporţionale cu ponderile participării celor două sortimente de materie primă (c1.k+1. j =1 k notat O1. ck +1 = m k +1 k +1 j =1 ) şi are coordonatele ∑mj %Cre1.31): • punctul caracteristic nominal al oţelului elaborat prin topirea a două 48 . fig.n-1On în două părţi proporţionale cu ponderile participării celor două sortimente de materie primă (c1.31.n-1 + cn%Cren şi %Nie = c1.k) şi k+1.3 = c1.

4 = M = 90 kg c1.133 % %Nie3 = 1. cu masa M = 100 kg. având vârfurile în punctele caracteristice nominale O1.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate sortimente de deşeuri de oţel se află pe segmentul O1O2.2 MP1.000 %Cre1.900 %Cre1.4 prin procedeul grafic MP1 m1 = 50 kg c1 = 0.1 % PCN ≡ O1 MP2 m2 = 25 kg c2 = 0.7.…. • punctul caracteristic nominal al oţelului elaborat prin topirea a n sortimente de deşeuri de oţel se află în interiorul poligonului O1O2…Ok…OnO1. necunoscutele problemei fiind participările (ponderile) materiilor prime folosite pentru elaborarea şarjei de oţel 49 .5.7.9 % %Nie1.670 % PCN ≡ O MP4 m4 = 15 kg c4 = 0.4 = 1. care uneşte punctele caracteristice nominale O1 şi O2 ale celor două materii prime utilizate.1 % PCN ≡ O4 A. să se determine ce cantităţi (mase) din aceste materii prime trebuie utilizate pentru obţinerea unui oţel aliat austenito – feritic.4 = 21.3 = 90 kg c1.833 c3 = 0.Ok.2 % PCN ≡ O2 MP1. O2. Rezolvare Se consideră notaţiile şi principiile utilizate în cele două proceduri concepute pentru rezolvarea aplicaţiei A.2 = 23.067 % %Cre3 = 20.2 % %Nie4 = 6. se topesc.4 ≡ OTELUL ELABORAT m1. Tabelul 7.3 = 0.….167 %Cre4 = 14. cu un conţinut procentual de ferită în structura %α = 50 %.7.333 %Cre2 = 19.7.2 = 0.667 %Cre1 = 19. patru sortimente de deşeuri de oţel.On ale celor n materii prime utilizate. Pentru elaborarea unei şarje de oţel aliat.2 = 75 kg m3 = 15 kg c1.705 % %Nie1.9 % %Nie2 = 11. modificările compoziţiei chimice a materiilor prime sunt neglijabile.174 % PCN ≡ O1.4 = 10.3 = 22.2 MP3 m1. Datele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A.4 % PCN ≡ O1.855 % %Nie1.5. la elaborarea oţelului în cuptorul electric cu inducţie. Considerând că. într-un cuptor electric cu inducţie.167 %Cre1.2 = 13.3 m1. cu compoziţiile chimice indicate în tabelul 7.4.2 = 11.9 % %Nie1 = 14.2 PCN ≡ O3 MP1.

0≤c3≤ 1. Schaeffler. evident. este %Nie = -0. condiţiile anterior formulate se transcriu matematic sub forma următorului sistem: Fig.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR aliat c1 = m1 M . ce delimitează pe diagramă domeniul bifazic α + γ.1 %) şi (29. este %Nie = -0. pe dreapta corespunzătoare unui conţinut procentual %α = 50 %. 0≤c4≤1 şi ∑ c j = 1. care conţine punctele cu coordoantele (19.5 50 . c2 = m2 M .7. iar ecuaţia dreptei PQ. În aceste circumstanţe. în domeniul austenito – feritic al diagramei structurale A. care conţine punctele cu coordonatele (26. Reprezentarea pe diagrama structurală A.617%Cre – 6.32.792%Cre + 25. este %Nie = 0. Schaeffler a rezultatelor aplicaţiei A. 25. coordonatele punctului O (punctul caracteristic nominal al oţelului elaborat) sunt: %Cre = ∑ c j %Crej şi % Nie = ∑ c j % Niej . care. 4. delimitat.32.9 %) şi (32.6 %). c4 = m4 M .9 %. trebuie să respecte 4 j =1 condiţiile 0≤c1≤1.2 %). pe dreapta corespunzătoare conţinutului procentual %α = 50 %.5 %). de dreapta O1O2 şi dreapta PQ.0 %. 11. care conţine punctele cu coordonatele (0 %. 13. 14.5 şi. aşa cum se observă pe diagrama din figura 7. În sistemul de coordonate al diagramei din figura 7. 0≤c2≤1. ca urmare.133. %Nie) să fie situat. 9.5 %) şi (26. 7. ecuaţia dreptei AB. c3 = m3 M .305%Cre + 20.175.4 %.0 %. este necesar ca punctul O(%Cre.0 %. respectarea acestor condiţii impune ca punctul O să se afle pe segmentul AB. 32. j =1 j =1 4 4 Pentru ca oţelul elaborat să corespundă clasei structurale a oţelurilor austenito – feritice (duplex) cu conţinuturile procentuale de faze din structura de echilibru %α = 50 % şi %γ = 50 %. ecuaţia dreptei O1O2.

1.774 ∈ [0. Sistemul de inegalităţi din gruparea b) se poate rezolva uşor prin metoda grafică.774 = 0. Determinarea grafică a ponderilor c2. aşa cum se arată în figura 7.954c2 + 2.020c3 – 1.617%Cre + 6.313c3 – 0.369c2 + 0.744 ≤ 0 ⇒ c2 + 1.595c3 − 1 ≤ 0. sistemul devine: c1 – 0.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate %Nie − 0. 0 ≤ c1 ≤ 1.954c2 – 1.613 ≥ 0. 0.954c2 – 2. c4 = -1.652 ≥ 0. Fig.423 ≥ 0 ⇒ c2 +0. 33.954c2 + 1.175 ≤ 0. Pentru găsirea soluţiilor acestui sistem. c3) ale punctelor situate în domeniul haşurat pe această figură. se procedează la descompunerea acestuia în două grupări de condiţii: a) c1 = 0. %Nie + 0.971c3 − 0. c3 ale materiilor prime folosite la elaborarea unei şarje de oţel aliat În aceste circumstanţe.323c2 + 2. c1 + 1.33 şi are ca soluţii coordonatele (c2. 0 ≤ c4 ≤ 1 şi c4 = 1 – c1 – c2 – c3.971c3 + 0.908 ≤ 0. înlocuind expresiile scrise anterior ale parametrilor %Cre şi %Nie.305%Cre + 20. 51 . 1]. rezultă următoarea strategie de căutare a soluţiilor problemei: • se alege o valoare a ponderii c3 în intervalul [0. 0 ≤ c2 ≤ 1. b) 2.500 ≥ 0. 1].133 = 0.566c3 – 1.666]. c1 + c2 + 0. %Nie + 0.870c3 – 0.049c3 − 0.774 ∈ [0.971c3 + 1. 7. 0 ≤ c1 ≤ 1. 0 ≤ c3 ≤ 1.792%Cre − 25. 0 ≤ c2 ≤ 1.

650 [0.139 0.27.500 0.255 c1 -0.272 0.011 0.0 m4 11.500 0.100 0.0 50.193 0.5 0.199 0. obţinute prin aplicarea acestei strategii de căutare.0 20.402 0. 0.100 [0.106 -0.098 -0.305 0.78] 0.0 40. 0.800 0.450 0.555 Concluzia Incorect Incorect SOLUTIE SOLUTIE Incorect Incorect SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE Incorect SOLUTIE Incorect Incorect Incorect Incorect Incorect Incorect Masele materiilor prime.613.600 0.44.0 70.102 -0.700 0.7 27.400 0.300 0.0 40.200 0.5 19.900 0.300 0.007 0.05 0.7 8.0 m3 0 0 10 10.105 0. Câteva din soluţiile posibile ale problemei analizate.0 60.500 0.870c3 + 0.7.050 c4 0.3 10.3 5.350 0.550 0.09.400 [0.64] 0.0 27.8.25] [0.1 30.001 -0.0 45.200 -0.18.35.011 0.058 -0.5 9.0 45.5 c3 Domeniul ponderii c2 c2 0.7 14.270 0.094 0.406 0.1 13.500 0.015 0.850 0.204 -0.0 20.145 0.091 0.450 0. 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 7.500 0.247 0.91] 0.037 0.301 0.085 -0. 0.51] 0.5 10. sunt prezentate în tabelul 7.0 20.0 55.450 0.12] 0. kg m1 3.097 0. 0 ≤ c4 ≤ 1.9 5.313c3 + 0. 52 .1 0.200 [0.250 0.003 -0. 0.211 0.61.2 m2 85.8.005 0.700 0 [0. 0.300 [0.100 -0.0 75. -1.0 20.750 0.348 0.294 0.7 10.38] 0.101 0.9 24.050 0.504 0.113 0.9 1.0 20.3 19.0 30.908].600 0. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A.53.8 - • se alege o valoare a ponderii c2 în intervalul [-0.0.0 9.203 0.600 0.0 90. date de expresiile din gruparea de condiţii a) satisfac condiţiile 0 ≤ c1 ≤ 1. • se stabileşte dacă ponderile c1 şi c4.3 1.109 0.0 30.

a căror cunoaştere şi respectare a impus.1. care se elaborează. standardizarea acestora (cuprinderea lor în standarde). clasele de calitate. care pot fi complete sau parţiale. Obiectivele generale ale standardizării sunt: asigurarea şi ridicarea calităţii produselor şi serviciilor. Standardele se pot clasifica folosind trei criterii: A. standardele pot fi standarde pentru industrie. tipizarea produselor (stabilirea unei game sortimentale raţionale şi economice de produse). se transformă în semifabricate şi se utilizează în diverse aplicaţii conform unor reglementări stricte. Standardul este un document stabilit prin consens şi aprobat de un organism recunoscut. În funcţie de conţinutul lor. • standarde de produs. condiţiile tehnice şi caracteristicile de 53 . simbolizări. clasificări. prescripţii sau caracteristici pentru activităţi sau rezultatul acestora. urmărind obţinerea unui grad optim de ordine într-un context dat. bunurilor şi mediului înconjurător etc. Standardizarea este activitatea specifică prin care se stabilesc. În funcţie de domeniul la care se referă. Introducere Oţelurile şi fontele utilizate în tehnică sunt produse industriale de mare importanţă. sortimentele. standarde pentru comerţ. pentru probleme reale sau potenţiale. facilitarea schimburilor de mărfuri şi de informaţii pe piaţa internă şi internaţională. B.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Capitolul 8 OŢELURILE ŞI FONTELE COMERCIALE 8. standarde pentru agricultură. ca şi în cazul altor produse. standarde privind protecţia vieţii. care cuprind generalităţi sau principii: terminologie. în scopul obţinerii unui grad optim de ordine într-un context dat. standardele complete cuprind toate elementele care permit asigurarea calităţii unui produs: tipurile. prevederi destinate unei utilizări comune şi repetate. care stabileşte reguli. standardele pot fi: • standarde generale. metodologii de prelevare a probelor şi de realizare a încercărilor sau determinărilor privind caracteristicile de calitate ale produselor etc.

standardele pot fi: • standarde de firmă. de livrare etc. de exemplu. simbolizate prin două cifre. regulile şi metodele de verificare a calităţii. de exemplu 77 corespunde domeniului metalurgie. urmată de numărul standardului şi de ultimele două cifre ale anului ediţiei. • standarde regionale. în care domeniile sunt împărţite în 389 de grupe. STAS 791-88. de marcare.140 corespunde produselor metalurgice realizate din oţeluri şi fonte. În funcţie de nivelul de aplicare. standardele europene. de exemplu. care conţine 40 de sectoare (domenii) ale activităţilor standardizate. ASRO) şi puse la dispoziţia publicului. au caracter obligatoriu numai standardele române referitoare la protecţia vieţii. • standarde internaţionale care sunt adoptate de organisme sau organizaţii internaţionale cu activitate de standardizare şi care sunt puse la dispoziţia publicului (de exemplu. • standarde naţionale.10 cuprinde oţelurile pentru tratamente termice.. aceste standarde putând fi standarde obligatorii (cu putere de lege cu caracter general). adoptatat de ASRO începând cu anul 2001.nivelul 3. elaborate sau adoptate de un organism naţional de standardizare (de exemplu. societăţilor comerciale sau altor persoane juridice care le-au elaborat. elaborate de Comitetul European de Standardizare − CEN). în care o parte a grupelor sunt împărţite în subgrupe. . urmat de un punct şi un grup de două cifre. protecţia sănătăţii. C. • pentru standardele aprobate după 28 august 1992 notarea se face cu 54 .nivelul 1. Notarea standardelor române se realizează prin folosirea unui indicativ format pe baza următoarelor reguli: • pentru standardele aprobate înainte de 28 august 1992 notarea se face cu sigla STAS. urmat de un punct şi un grup de trei cifre. notate cu simbolul domeniului. Standardele naţionale române sunt clasificate pe baza Sistemului Internaţional de Clasificare numerică a Standardelor (ICS). de exemplu grupa 77.nivelul 2. care sunt adoptate de către o organizaţie regională cu activitate de standardizare şi care sunt puse la dispoziţia publicului (de exemplu. standardele elaborate de Organizaţia Internnaţională de Standardizare − ISO).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR calitate. notarea acestora făcându-se cu simbolulu grupei. cu aplicabilitate la nivelul regiilor autonome. .140. celelalte standarde fiind facultative. ICS cuprinde trei niveluri ierarhice de clasificare: . în ţara noastră organismul de standardizare este Asociaţia de Standardizare din România. facultativă). sau standarde cu caracter de recomandare (a căror aplicare este voluntară. securităţii muncii şi protecţia mediului înconjurător. în timp ce standardele parţiale se referă numai la unele din elementele definitorii (enumerate mai înainte) pentru calitatea unui produs. subgrupa 77.

sau pot fi convenţionale. iar oţelurile aliate sunt cele la care concentraţia masică (determinată pe oţelul lichid sau pe produsele realizate din acesta) a cel puţin unui element atinge sau 55 . de exemplu. Criteriul de identificare a unui oţel sau a unei fonte este marca. în prezent.. ceea ce înlătură barierele tehnice din calea comercializării produselor din aceste materiale şi face posibilă cooperarea tehnologică naţională şi internaţională.1. în funcţie de compoziţia chimică determinată pe oţelul lichid. este operaţional şi vechiul sistem de simbolizare şi sunt valabile toate standardele (încă neînlocuite sau anulate) privind oţelurile. considerând împărţirea oţelurilor în: oţeluri nealiate şi oţeluri aliate. • pentru standardele române identice cu cele internaţionale se foloseşte sigla SR ISO. compoziţia chimică. simbolizarea oţelurilor şi fontelor era reglementată pentru fiecare marcă prin standardul după care se producea materialul respectiv. urmată de numărul acordat standardului de ASRO şi de anul ediţiei. SR 13172:1993. prin standardizarea căreia se realizează o uniformizare planificată a compoziţiei chimice şi/sau a caracteristicilor principale. metodele de obţinere a semifabricatelor. 8.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale sigla SR (Standard Român). La noi în ţară.2.2. Clasificarea oţelurilor comerciale Definirea şi clasificarea mărcilor de oţel este făcută conform SR EN 10020. SR EN 10207:1995. SR ISO 9477:1992. Diversitatea extrem de mare a oţelurilor şi fontelor şi complexitatea activităţilor de obţinere a produselor din aceste materiale.1. fontele şi semifabricatele sau produsele realizate din aceste materiale. fără a da însă vreo informaţie despre caracteristicile de calitate ale materialului. Conform standardului SR EN 10020. destinaţia. Simbolurile cu ajutorul cărora se notează mărcile şi clasele de calitate din cadrul unei mărci de oţel sau de fontă sunt şiruri de litere şi cifre (simbolizare alfanumerică) sau numai cifre (simbolizare numerică). care conţin informaţii privind: caracteristicile mecanice principale. oţelurile nealiate sunt cele la care concentraţiile masice ale elementelor determinate pe oţelul lichid sau pe produsele realizate din acesta nu depăşesc valoarile limită prezentate în tabelul 8. gradul de dezoxidare la elaborare etc. a impus reglementarea producerii lor prin standarde naţionale (care pot fi şi de tipul SR ISO sau SR EN). servind la identificarea mărcii. iar pentru cele identice cu standardele europene − sigla SR EN. Clasificarea şi simbolizarea oţelurilor comerciale 8. de exemplu. numerele acestor standarde fiind identice cu cele ale standardelor internaţionale sau europene adoptate. deoarece procesul de preluare a standardelor europene sau internaţionale ca standarde naţionale nu este finalizat.

1.0008 0. Tabelul 8.50 (0.10 0. ** Valorile admise pentru analiza efectuată pe produse Fig. în cadrul fiecărei clase principale există subclase constituite în special după caracteristicile principale de utilizare ale oţelurilor. 8. nu necesită aplicarea de tratamente termice pentru obţinerea acestor caracteristici.10 (0. Valorile limită (maxime) ale concentraţiilor componentelor oţelurilor nealiate Elementul Aluminiu Bor Bismut Cobalt Crom* Cupru* Mangan Molibden* Niobiu * Nichel* Valoarea limită. 56 .05 (0.10**) * În cazul în care aceste elemente sunt prescrise combinat. Schema de clasificare a oţelurilor comerciale Clasele principale de calitate sunt caracterizate în standardul SR EN 10020 astfel: A.30**) 0. lim .08 0. Atât oţelurile nealiate cât şi oţelurile aliate se împart în clase principale de calitate.lim. de tehnologia de elaborare şi de nivelul prescripţiilor pentru anumite caracteristici. % EAm.30**) 0.40 1.65 0.1. nu au prescrisă nici o altă condiţie de calitate şi sunt obţinute prin procedee tehnologice de elaborare obişnuite.60**) 0. în funcţie de gradul de puritate.1.05 0.10 (0. nu au impuse condiţii speciale pentru nici un element component (cu excepţia manganului şi siliciului). % 0. Oţelurile nealiate de uz general sunt oţeluri ale căror caracteristici corespund prescripţiilor prezentate în tabelul 8.10 0.lim.10 0.2. % 0.10 (0.30**) 0.30 0.10 0.40 0.30 Elementul Plumb Seleniu Siliciu Telur Titan * Vanadiu* Wolfram Zirconiu Altele Valoarea limită.1.7 ∑ EAm .06 0. valoarea limită a sumei concentraţiilor lor se consideră 0. % EAm.05 0. aşa cum se arată în schema din figura 8.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR depăşeşte valoarea limită precizată în tabelul 8.

min ≤ 690 N/mm2 Re. necesită adaosuri de elemente de aliere în concentraţii ce depăsesc nivelurile limită date în tabelul 57 . are structura ferito-perlitică. Tabelul 8.max ≥ 0. asigurate în special prin controlul riguros al compoziţiei chimice. are %Cm ≥ 0. fără să li se impună condiţii privind comportarea la TT sau gradul de puritate.045 % C.10 % %Pm.max ≥ 0. conţine unul sau mai multe elemente de microaliere (Nb.min ≤ 360 N/mm2 Amin ≤ 26 % KVmin ≤ 27 J %Cm.25 % . Oţelurile nealiate speciale sunt oţeluri cu caracteristici superioare celor corespunzătoare oţelurilor de uz general. Oţelurile nealiate de calitate sunt oţeluri la care prescripţiile privind calitatea sunt mai severe decât la oţelurile nealiate de uz general.) în concentraţii care menţin oţelul în categoria oţelurilor nealiate. − are rezistivitatea electrică ρ < 0. V etc. Oţelurile aliate de calitate sunt oţeluri destinate utilizării în aplicaţii similare celor corespunzătoare oţelurilor nealiate de calitate. O marcă de oţel este inclusă în categoria oţelurilor nealiate speciale dacă îndeplineşte una sau mai multe dintre următoarele condiţii: − are prescrisă energia de rupere KV în starea C + r (obţinută prin călire martensitică şi revenire). % Sm ≤ 0. la +20 oC. − are prescrisă adâncimea de călire sau duritatea superficială în una din stările C. pe epruvete prelevate longitudinal din produse Concentraţia masică de carbon maximă Concentraţia masică de fosfor maximă Concentraţia masică de sulf maximă Grosimea produsului s. − are conţinut scăzut de incluziuni nemetalice. − este destinată durificării prin precipitare.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale B.. proceselor tehnologice de elaborare şi prin aplicarea tratamentelor termice de călire şi revenire sau de durificare superficială.045 % %Sm. mm s ≤ 16 s ≤ 16 s ≤ 16 10 ≤ s ≤ 16 − − − Prescripţia Rm. care nu sunt destinate aplicării de TT şi care. − are conţinuturile de impuriţăţi %Pm. Prescripţiile privind caracteristicile oţelurilor nealiate de uz general Caracteristica prescrisă Rezistenţa la tracţiune minimă Limita de curgere minimă Alungirea procentuală după rupere minimă Energia de rupere minimă.2. iar durificarea prin precipitare se realizează prin răcire controlată de la temperatura de prelucrare prin deformare la cald. pentru a realiza caracteristicile prescrise.025 %.11 µΩm . în această categorie sunt incluse oţelurile nealiate care nu se încadrează în clasele A sau B. − are prescrisă o energia de rupere (determinată pe epruvete prelevate longitudinal din semifabricate sau produse) KV > 27 J la −50 oC.max ≥ 0. purităţii. C + r sau Cs (obţinută prin călire superficială). D.

Tabelul 8. oţelurile pentru rulmenţi. % Elementul Valoarea limită.au concentraţii ale elementelor de aliere mai mici decât valorile limită prezentate în tabelul 8. sudabile Elementul Valoarea limită. oţelurile pentru recipiente sub presiune şi oţelurile pentru ţevi.lim. oţelurile refractare. care au (datorită TT aplicate) o structură alcătuită dintr-o matrice feritică şi 10…35 % formaţiuni martensitice fine.7 ∑ EAm . introduse în scopul satisfacerii unor prescripţii referitoare la caracteristicile magnetice: c) oţelurile pentru produse la care se fac prelucrări severe (cu grade mari de deformare) prin deformare plastică la rece şi care conţin elemente ce asigură finisarea granulaţiei.80 0. % Crom* Cupru* Lantanide ( fiecare) Mangan Molibden* 0. oţelurile pentru piesele destinate construcţiei de maşini.50 0. În funcţie de condiţiile specifice de utilizare. condiţiile de elaborare şi metodele de control al calităţii pentru a li se asigura caracteristici ridicate. în categoria oţelurilor aliate de calitate se încadrează: a) oţelurile de construcţie cu granulaţie fină sudabile. E. uniform dispersate în matrice.1. . Oţelurile aliate speciale sunt oţeluri la care se impun condiţii stricte privind compoziţia chimică. valoarea limită a sumei concentraţiilor lor se consideră 0. pentru acelaşi tip de aplicaţie tehnică pot fi utilizate oţeluri din mai multe clase (oţeluri nealiate şi/sau aliate).12 0. oţelurile inoxidabile.3. b) oţelurile pentru electrotehnică.lim. % EAm. oţelurile pentru scule şi oţelurile cu proprietăţi fizice speciale. 58 .12 Dacă elementele marcate * şi ** sunt prescrise în combinaţie. e) oţelurile la care singurul element de aliere prescris este cuprul. care îndeplinesc (simultan) condiţiile: . % EAm.3. .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8. Limitele compoziţiei chimice a oţelurilor aliate de calitate cu granulaţie fină. d) oţelurile bifazice (dual−phase steel). prescrise cu abateri mici. lim .50 0.12 0.06 1. care conţin ca elemente de aliere numai siliciul sau siliciul şi aluminiul.1.2 < 380 N/mm2. în această categorie se încadrează oţelurile speciale de construcţie.au limita de curgere minimă (determinată pe produse cu s ≤ 10 mm) Rp0.10 Niobiu** Nichel* Titan** Vanadiu** Zirconiu** 0. pentru alte elemente se foloseşte tabelul 8.au energia de rupere (determinată pe epruvete prelevate longitudinal din produse) KV ≤ 27 J la −50 oC.08 0.50 0.

Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale

8.2.2. Simbolizarea oţelurilor comerciale
Simbolizarea alfanumerică a oţelurilor este reglementată de standardul SR EN 10027-1, completat cu SR CR 10260, iar prescripţiile privind simbolizarea numerică sunt cuprinse în standardul SR EN 10027-2. Conform SR EN 10027-1 simbolizarea alfanumerică cuprinde trei grupe de simboluri (care se scriu fără spaţii între ele): simboluri principale, care constau din grupe de litere şi cifre, simboluri suplimentare pentru oţel, formate din caractere alfanumerice scrise după simbolurile principale şi simboluri suplimentare pentru produse, formate din caractere alfanumerice, separate de simbolurile oţelului prin semnul + şi care codifică condiţiile speciale impuse produselor, tipul de acoperire a produselor sau o anumită stare de tratament a acestora. În funcţie de semnificaţiile simbolurilor principale, oţelurile se împart în două categorii: oţeluri simbolizate în funcţie de utilizare şi caracteristici mecanice sau fizice şi oţeluri simbolizate după compoziţia chimică. Structura şi conţinutul simbolurilor în funcţie de utilizare şi caracteristici pentru cele mai folosite categorii de oţeluri sunt prezentate în tabelul 8.4; structura şi conţinutul simbolurilor după compoziţia chimică pentru cele mai utilizate categorii de oţeluri la care se foloseşte această modalitate de simbolizare sunt redate, de asemenea, în tabelul 8.4. Simbolizarea numerică a mărcilor de oţel este complementară simbolizării alfanumerice şi se utilizează numai pentru oţelurile care fac obiectul unor operaţii comerciale, acest tip de simbolizare fiind mai potrivit prelucrării automate a datelor; simbolul constă dintr-un număr fix de cifre şi se alocă de către autoritatea naţională sau europeană de standardizare, în urma unei cereri formulate de producătorul de oţeluri. Până la înlocuirea tuturor standardelor de oţeluri aprobate înainte de 1992 (standarde marcate cu sigla STAS) se menţine (împreună cu prescripţiile de simbolizare anterior prezentate) şi posibilitatea simbolizării oţelurilor conform acestor standarde, ce cuprind următoarele reguli: • oţelurile carbon (nealiate) pot fi (în funcţie de calitate în care sunt realizate): oţeluri de uz general, de calitate (cu compoziţia chimică mai precis delimitată şi conţinuturile de impurităti mai mici decât la oţelurile de uz general) sau superioare (cu compoziţia chimică mai precis delimitată şi conţinuturile de impurităti mai mici decât la oţelurile de calitate), iar oţelurile aliate pot fi obişnuite (de calitate) sau superioare; • oţelurile nealiate de uz general, oţelurile microaliate şi slab aliate cu
59

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

granulaţie fină şi rezistenţă mecanică ridicată, oţelurile nealiate pentru turnare în piese etc. se simbolizează în funcţie de utilizare şi caracteristici mecanice, simbolul fiind alcătuit din o literă sau un grup de litere (OL în cazul oţelurilor carbon pentru construcţii metalice şi mecanice, R în cazul oţelurilor pentru cazane şi recipiente sub presiune ce funcţionează la temperatură ambiantă sau scăzută, K în cazul oţelurilor pentru cazane şi recipiente sub presiune ce funcţionează la temperatură ambiantă sau ridicată, OCS în cazul oţelurilor cu granulaţie fină pentru construcţii sudate, OLT în cazul oţelurilor nealiate pentru ţevi etc.) şi un număr care arată valoarea minimă a Rm în N/mm2; de exemplu, OL 370 este un oţel carbon de uz general pentru construcţii metalice şi mecanice cu Rm ≥ 370 N/mm2 , iar OCS 510 este un oţel pentru construcţii sudate cu Rm ≥ 510 N/mm2; simbolurile acestor oţeluri pot fi completate cu litere sau cifre care indică gradul de dezoxidare, clasa de calitate sau varianta tehnologică de elaborare ale oţelului; • oţelurile nealiate şi aliate, de calitate sau superioare, se simbolizează după compoziţa chimică, simbolul fiind alcătuit astfel: − în cazul oţelurilor nealiate: un grup de litere (OLC în cazul oţelurilor prelucrate prin deformare plastică pentru construcţia de maşini, OSC în cazul oţelurilor carbon pentru scule, OSP în cazul oţelurilor pentru pile, AUT în cazul oţelurilor pentru prelucrarea pe maşini unelte automate etc.), un număr egal cu 100%Cm (sau cu 10%Cm în cazul oţelurilor carbon pentru scule), %Cm fiind concentraţia masică medie de carbon a mărcii de oţel (valoarea medie aritmetică a limitelor intervalului prescris de standard pentru concentraţia masică a carbonului) şi litera X, dacă oţelul este superior; de exemplu, OLC 45 este un oţel carbon de calitate cu %Cm = 0,45 %, OLC 15 X este un oţel carbon superior cu %Cm = 0,15 %, AUT 30 este un oţel pentru prelucrarea pe maşini unelte automate cu %Cm = 0,30 %, iar OSC 10 este un oţel carbon pentru scule cu %Cm = 1 %; − în cazul oţelurilor aliate: litera T, dacă oţelul este destinat realizării pieselor turnate, un număr egal cu 100%Cm (%Cm având aceeaşi semnificaţie ca la oţelurile nealiate), simbolurile chimice ale elementelor de aliere, scrise în ordinea crescătoare a importanţei lor (sau în ordinea crescătoare a concentraţiei lor masice), un număr egal cu 10%EAp, %EAp fiind concentraţia masică medie a elementului de aliere principal (scris ultimul în structura simbolului) şi de litera X, dacă otelul este superior; de exmplu, T 15MoNiCr180 este un oţel pentru turnare în piese cu %Cm = 0,15 %, aliat cu Mo, Ni şi Cr, elementul de aliere principal fiind cromul, aflat în concentraţia %Crm = 18 %, iar 42MoCr11 X este un oţel superior (destinat realizării de semifabricate prelucrate prin deformare plastică la cald pentru construcţia de maşini) cu %Cm = 0,42 %, aliat cu Mo şi Cr, elementul de aliere principal fiind cromul, aflat în concentraţia %Crm = 1,1 %.
60

Tabelul 8.4. Principalele date privind simbolizarea oţelurilor comerciale

A. Oţeluri simbolizate în funcţie de caracteristici

Categoria oţelurilor

Exemplu

KV, J 27 40 60 Simbolizare JR KR LR J0 K0 L0 J2 K2 L2 J3 K3 L3 J4 K4 L4 J5 K5 L5 J6 K6 L6
o

T, C

Oţeluri pentru construcţii

S

nnn ≡ Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi

20 0 −20 −30 −40 −50 −60

C ≡ formare la rece E ≡ emailare F ≡ forjare L ≡ temperat. scăzută N ≡ normalizat O ≡ platforme marine Q ≡ călit şi revenit S ≡ construcţii navale T ≡ ţevi W ≡ rezistent la coroziune atmosferică G ≡ alte caracteristici (grad de dezoxidare etc..) H ≡ temperat. ridicată L ≡ temperat. scăzută R ≡ temperat. ambiantă X ≡ temperatură ridicată şi temperatură scăzută

- oţel cu Re ≡235N/mm2, la care se garantează KV = 27 J la −20 oC, calmat complet (G3);

S235J2G3

- simbolizare veche:
OL 370.4.k

Oteluri pentru recipiente sub presiune Oţeluri pentru ţevi destinate conductelor

P

nnn ≡ Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi

B ≡ recipiente de gaz M ≡ laminat termomec. N ≡ normalizat Q ≡ călit şi revenit S ≡ pentru recip. simple T ≡ pentru ţevi G ≡ alte caracteristici M ≡ laminat termomec. N ≡ normalizat Q ≡ călit şi revenit G ≡ alte caracteristici

P265GH - oţel pentru recipiente
sub presiune cu Re = 265 N/mm2 şi caracteristici specificate la temperaturi ridicate

- simbolizare veche :
K 410

L

nnn ≡Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi

L360Q
- oţel pentru ţevi cu Rp02 ≥ 360 N/mm2, în stare călit şi revenit

Tabelul 8.4. Principalele date privind simbolizarea oţelurilor comerciale − continuare

Oţeluri pentru piese destinate construcţiei de maşini Oţeluri pentru şine de cale ferată

E

nnn ≡ Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi nnn ≡ Rm min., în N/mm2 Cnn ≡ laminat la rece Dnn ≡ laminat la cald pentru formare directă la rece (cifrele desemnează calităţi diferite)

E335 G ≡ alte caracteristici (grad de dezoxidare etc.) Mn ≡ conţinut ridicat de mangan G ≡ alte caracteristici C ≡ destinat tragerii la rece
- oţel cu Re ≥ 335 N/mm2

R

Q ≡ călit şi revenit

- simbolizare veche OL 60 R0900Mn - oţel cu Rm ≥ 900
N/mm2, cu conţinut de mangan precizat

Oţeluri pentru produse plate D destinate ambutisării

EK ≡ pentru emailare la rece convenţională ED ≡ pentru emailare directă an ≡ simbolul chimic al elementului precizat urmat eventual de o cifră care reprezintă de 10 x media intervalului precizat al acestui element

DC04EK
- oţel laminat la rece pentru emailare convenţională

B. Oţeluri simbolizate în funcţie de compoziţia chimică B1. Oţeluri nealiate cu %Mnm < 1%

Categoria oţelurilor

Exemplu

Oţeluri nealiate cu %Mn m < 1% (cu excepţia celor pentru automate)

C

E ≡ cu un connţinut maxim de sulf precizat; D ≡ pentru trefilarea sârmei; C ≡ pentru formarea la rece; nnn ≡ 100· %Cm S ≡ pentru arcuri; U ≡ pentru scule; W ≡ pentru sârme electrozi; G ≡ alte caracteristici

C35E4 an ≡ EA[10·%EAm]
- oţel carbon cu %Cm = 0,35 % şi conţinut precizat de sulf; - simbolizare veche:

OLC 35 X

Tabelul 8.4. Principalele date privind simbolizarea oţelurilor comerciale − continuare

B2. Oţeluri nealiate cu %Mnm ≥ 1% şi oţeluri aliate

Categoria oţelurilor

Exemplu

Oţeluri nealiate cu %Mn m ≥ 1%, oţeluri nealiate pentru automate şi oţeluri aliate cu %EAmj < 5 %, j = 1…n Oţeluri aliate cu %EAmj ≥ 5 %, j = 1...n (cu excepţia oţelurilor rapide)

nnn ≡ 100 %Cm a ≡ EA1…EAj…EAn concentraţia

n−n…≡ k1·%EAm1−…−kj·%EAmj−… − kn·%EAmn Factorul Element kj Cr,Co,Mn,Ni,Si,W 4 Al,Be,Cu, Mo, 10 Nb,Pb,Ta,Ti,V, Zr; Ce, N, P, S; 100 B 1000 n−n…≡ k1·%EAm1−…−kj·%EAmj… − kn·%EAmn

13CrMo4−5 - oţel cu %Cm ≡ 0,13%, %Crm ≡ 1,0%, %Mom ≡ 0,5% - simbolizare veche 14MoCr10 X6CrNiTi18−10

X

nnn ≡ 100 %Cm

a ≡ EA1…EAj…EAn concentraţia

- oţel cu %Cm = 0,06%, %Crm = 18%, %Nim = 10%, stabilizat cu Ti ;

Oţeluri rapide

HS

n−n−n−n ≡ %Wm−%Mom−%Vm−%Com

- simbolizare veche: 10TiNiCr180 HS2-9-1-8 - oţel rapid cu %Wm = 2%, %Mom = 9%, %Vm =1%, %Com = 8%

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

8.3. Oţelurile carbon cu destinaţie generală
8.3.1. Oţelurile carbon de uz general
În această categorie sunt incluse oţelurile (hipoeutectoide) livrate sub formă de semifabricate prelucrate prin deformare plastică la cald (laminare, forjare), destinate realizării structurilor metalice (construcţii civile, poduri, instalaţii de ridicat şi transportat, construcţii metalice pentru utilajul petrolier, petrochimic şi de rafinării, stâlpi, piloni etc.) sau mecanice (piese pentru construcţia de maşini) cu solicitări mici sau moderate în exploatare. Produsele laminate din astfel de oţeluri se livrează de regulă netratate termic sau în starea obţinută după normalizare, iar produsele obţinute prin forjare se livrează în starea obţinută după TT de normalizare sau de recoacere completă. Aceste oţeluri nu sunt destinate aplicării tratamentelor termice sau termochimice, astfel că produsele realizate din astfel de materiale au caracteristicile mecanice ale semifabricatelor în stare de livrare. Caracteristicile impuse de o anumită aplicaţie se pot asigura alegând corespunzător concentraţia de carbon şi tehnologia de elaborare, în special, gradul de dezoxidare, din acest punct de vedere existând două tipuri de oţeluri: oţeluri calmate (dezoxidate complet la elaborare cu siliciu, mangan şi aluminiu) şi oţeluri necalmate (nedezoxidate complet la elaborare); oţelurile calmate au o structură omogenă, prezintă rezistenţă mecanică bună (datorită efectului de durificare pe care îl au incluziunile nemetalice uniform distribuite în structura oţelului), dar prelucrabilitatea lor prin deformare plastică la rece este relativ redusă, în timp ce oţelurile necalmate sunt mai ieftine, se prelucrează mai bine prin deformare plastică la rece, dar prezintă pericolul fragilizării prin îmbătrânire (v. scap. 4.3.2) şi de aceea nu se recomandă a fi utilizate pentru realizarea de construcţii sudate. Oţelurile carbon de uz general se produc conform STAS 500, care prevede împărţirea acestor oţeluri după garanţiile date la livrare în patru clase de calitate: clasa 1 − cu garanţii privind compoziţia chimică şi caracteristicile mecanice la tracţiune şi îndoire la rece, clasa 2 − cu garanţii suplimentare (faţă de clasa 1) privind energia de rupere la 20 oC, clasa 3 − cu garanţii suplimentare privind energia de rupere la 0 oC şi clasa 4 − cu garanţii suplimentare privind energia de rupere la −20 oC. De exemplu, marca de oţel simbolizată (conform STAS 500) OL 370.4k, corespunde unui oţel nealiat cu Rm ≥ 370 N/mm2, elaborat în clasa de calitate 2 şi calmat (indicaţie dată de litera k din simbol); conform noului sistem de simbolizare, această marcă de oţel (care are limita de curgere Re ≥ 235 N/mm2) se simbolizează S235J2G3 (v. tabelul 8.4).
64

Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale

8.3.2. Oţelurile carbon de calitate
Aceste oţeluri carbon sunt utilizate sub formă de semifabricate realizate prin deformare plastică, au tehnologiile de elaborare mai complexe decât cele folosite la oţelurile de uz general şi sunt destinate fabricării pieselor care se tratează termic şi/sau termochimic pentru obţinerea caracteristicilor mecanice impuse de condiţiile lor de utilizare. Oţelurile din această categorie sunt hipoeutectoide (cu structura de echilibru la ta alcătuită din ferită şi perlită) şi se pot clasifica, în funcţie de TT final care asigură cele mai bune caracteristici de utilizare produselor, în: oţeluri pentru carburare (cementare), care au %Cm ≤ 0,25 % şi oţeluri pentru îmbunătăţire (călire martensitică + revenire înaltă – v. scap. 6.5), care au concentraţia masică de carbon 0,25% < %Cm ≤ 0,6%. Conform STAS 880, care reglementează la noi în ţară producerea oţelurilor carbon de calitate, acestea pot fi elaborate şi ca oţeluri superioare (marcate cu litera X după simbolul recomandat de STAS 880), pentru care se prevăd condiţii suplimentare privind puritatea şi caracteristicile tehnologice sau ca oţeluri cu conţinut controlat de sulf (marcate cu litera S după simbolul recomandat de STAS 880), la care %Sm = 0,020…0,040 %. Oţelurile carbon de calitate se utilizează sub formă de produse plate şi profile laminate la cald, semifabricate pentru forjare, sârme laminate şi trase, produse tubulare, destinate fabricării pieselor cu solicitări mici şi moderate în exploatare; oţelurile pentru cementare se utilizează la confecţionarea pieselor supuse la uzare, oboseală şi/sau solicitări cu şoc, deoarece după tratamentul complet de cementare (v. scap. 6.6.2) se obţin piese cu stratul superficial îmbogăţit în carbon (cu structură martensitică) dur şi rezistent la uzare şi la fisurare prin oboseală şi cu miezul rezistent şi tenace (datorită conţinutului scăzut de carbon al oţelului), iar oţelurile pentru îmbunătăţire se folosesc pentru fabricarea pieselor supuse în exploatare la solicitări mecanice medii sau chiar ridicate. La alegerea oţelurilor din această categorie trebuie să se ţină seama că au călibilitatea redusă (v. scap. 6.4.2 şi 7.4.), ceea ce permite utilizarea lor în special la piesele cu secţiuni mici. Deoarece alegerea TT ce trebuie aplicat pieselor fabricate din aceste oţeluri este dependentă de conţinutul lor de carbon, oţelurile din această categorie se simbolizează după compoziţia chimică; de exemplu, marca simbolizată (conform STAS 880) OLC 15 sau (conform SR EN 10027−1) C15 corespunde unui oţel pentru cementare cu %Cm = 0,15 %, iar marca simbolizată (conform STAS 880) OLC 45 sau (conform SR EN 10027−1) C45 corespunde unui oţel pentru îmbunătăţire cu %Cm = 0,45 %.
65

. rezistenţa la uzare etc. ceea ce dă posibilitatea realizării unor produse cu caracteristici mecanice superioare celor asigurate la produsele confecţionate din oţeluri carbon. %Pmax ≤ 0. care au concentraţia masică de carbon 0.025 %). cu conţinuturi reduse de carbon şi caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate). care au %Cm ≤ 0.5). în cazul folosirii oţelurilor pentru cementare. %Pmax ≤ 0. ca urmare. tratamentul de călire să aibă efect şi asupra miezului pieselor (determinând obţinerea unor structuri de tip martensitic sau bainitic. care prevede elaborarea lor atât ca oţeluri aliate obişnuite. cât şi ca oţeluri aliate superioare.6%. care fac parte (conform SR EN 10020) din categoria oţelurilor aliate speciale şi se utilizează pentru realizarea elementelor (pieselor) puternic solicitate în exploatare ale construcţiilor mecanice (maşini şi utilaje). realizând o valorificare maximă a prezenţei elementelor de aliere) se obţine la produsele confecţionate din astfel de oţeluri numai după aplicarea unor tratamentelor termice sau termochimice finale adecvate. rezistenţa la oboseală. pentru a valorifica corespunzător aceste proprietăti tehnologice ale oţelurilor aliate. în: oţeluri pentru carburare (cementare) sau carbonitrurare. Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini Oţelurile din această categorie sunt oţeluri slab şi mediu aliate. Datorită influenţei elementelor de aliere asupra vitezei de răcire critice vrc. oţelurile aliate pentru construcţia de maşini se pot clasifica. Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini fac parte din clasa structurală a oţelurilor perlitice (v.25% < %Cm ≤ 0. care conţine reglementări mai stricte (decât STAS 791) privind caracteristicile mecanice şi condiţiile de livrare. atât STAS 791. energia de rupere. limita de curgere. cât şi SR EN 10083 includ şi benzile de 66 . 6.4. Producerea şi comercializarea semifabricatelor deformate plastic la cald din oţeluri aliate superioare pentru îmbunătăţire este reglementată în prezent şi de standardul SR EN 10083−1:1997. 7. călibilitatea acestor oţeluri este mai mare decât cea corespunzătoare oţelurilor carbon şi este posibil (de exemplu) ca.25 % şi oţeluri pentru îmbunătăţire (călire martensitică + revenire înaltă – v. alungirea procentuală după rupere. Producerea oţelurilor aliate pentru semifabricatele prelucrate prin deformare plastică destinate realizării pieselor pentru construcţia de maşini este reglementată la noi în ţară de STAS 791. la care se prescrie un nivel mai scăzut al conţinuturilor de impurităţi (%Smax.5).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8. scap. pentru care se impune ca %Smax. scap. în funcţie de tratamentul final care trebuie aplicat (obligatoriu) produselor realizate din aceste materiale. Combinaţia optimă a caracteristicilor de utilizare (care asigură valori ridicate pentu rezistenţa la tracţiune.035 %.

ce nu se produce dacă oţelurile sunt aliate suplimentar cu molibden (%Mom = 0. astfel că oţelurile de tipul Cr − Mn se aliază suplimentar cu titan (%Tim = 0.8…1. STAS 791 cuprinde mai multe mărci de oţeluri având cromul ca EAp. Deoarece manganul are aproape aceleaşi efecte asupra călibilităţii. în practică se utilizează şi oţeluri Cr − Mn. din care mărcile 15Cr08. pentru piesele destinate construcţiei de maşini nu se folosesc de obicei oţeluri aliate numai cu nichel.090 %) sau vanadiu (%Vm = 0. a rezistenţei la uzare şi a rezistenţei la oboseală). Cromul şi manganul favorizează apariţia fenomenului de fragilitate reversibilă la revenire (v. atât în cazul oţelurilor pentru cementare sau carbonitrurare. (%Crm = 0.1). iar mărcile 40Cr10. 34MoCr11. Ni – Cr − Mo. 42CrMo4−2.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale călibilitate pentru cele mai utilizate oţeluri (v.4).15…0. %Mnm = 0. scap 7. 51CrMnV4−4−1) – unor oţeluri pentru îmbunătăţire.3 %. 20NiMo14−2. nichelul micşorează sensibilitatea la supraîncălzire şi finisează granulaţia oţelurilor. în următoarele tipuri. dar este mult mai ieftin. Nichelul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) trece complet în masa lor structurală de bază (are solubilitate bună în Fe − v. Cromul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) contribuie la creşterea rezistenţei mecanice. mărind rezistenţa mecanică şi tenacitatea şi îmbunătăţind călibilitatea oţelurilor. 17CrMn4−4.20 %). în funcţie de elementul principal de aliere EAp. b) Oţelurile având ca element de aliere principal nichelul. fiind prescrisă încadrarea într-o banda normală (extinsă) a oţelurilor obişnuite şi încadrarea într-o banda îngustă a oţelurilor cu călibilitate garantată. 67 . 42MoCr11. Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini pot fi grupate. 20CrMnTi4−4−1. 20TiMnCr12. 51VMnCr11 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 40Cr4.10…0. oţelurile Cr − Mo sau Cr – Mn − Mo sunt preferate în multe aplicaţii tehnice. 17MnCr10. 34CrMo4−2. a) Oţelurile având ca element de aliere principal cromul. din care STAS 791 cuprinde mărcile 17CrNi16. tabelul 7. fără să afecteze substanţial tenacitatea (creşterea cu un procent a %Crm măreşte Rm cu 80…100 N/mm2 şi determină o scădere a A cu numai 1.30 %). 20MoNi35. scap 6. Deoarece este un metal scump. datorită proprietăţilor lor tehnologice (nu prezintă fragilitate la revenire) şi efectelor favorabile pe care le are alierea cu Mo asupra proprietăţilor de utilizare ale acestora (creşterea rezistenţei mecanice.2). recurgându-se la reţete de aliere complexe. 19MoCr11 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 15Cr3. Ni − Mo.4. de tipul: Ni − Cr. 19CrMo4−2) corespund unor oţeluri pentru cementare. De asemenea.8…1.5 %) şi măreşte călibilitatea.4 %). 17MoCrNi14 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 17NiCr6−4.030…0. manganul favorizează însă creşterea excesivă a granulaţiei la încălzire.

care conferă acestor piese o anizotropie avansată a proprietăţilor mecanice (raportul dintre energia de rupere determinată pe epruvete prelevate longitudinal şi cea determinată pe epruvete prelevate transversal pe direcţia de deformare poate ajunge la 4:1). 35VMoMn14 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 35Mn6. Aşa cum s-a arătat anterior.36.40 %. 6.15…0.65 %.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 17NiCrMo6−4−2). STAS 791 cuprinde următoarele mărci de oţeluri din această categorie: 31VMn12. marca de oţel 38MoAlCr15 cuprinsă în STAS 791 (simbolizată conform SR EN 10027−1 38AlCrMo10−6−1) are compoziţia caracterizată de %Cm = 0. Evitarea fragilizării la revenire şi reducerea sensibilităţii la supraîncălzire se realizează la aceste oţeluri prin alierea suplimentară cu Mo.1 % şi %Mom = 0.. la care se adaugă %Alm = 0.2).6…1. 34CrNiMo6−6−2). Oţelurile aliate cu mangan sunt sensibile la supraîncălzire (granulaţia acestora creşte mult dacă sunt încălzite la temperaturi ridicate sau sunt menţinute timp îndelungat în domeniul austenitic) şi prezintă fenomenul de fragilizare la revenire. %Crm = 1.3). a rezistenţei la uzare.0.). scap. tije pentru pompe etc. de exemplu. micşorând numai puţin caracteristicile de plasticitate (A sau Z). 35MnMoV6−2−1).70…1.25 %. Pentru a conferi pieselor pentru construcţia de maşini 68 . c) Oţelurile având ca element de aliere principal manganul. a rezistivităţii electrice şi a permeabilităţii magnetice şi micşorează sensibilitatea acestora la supraîncălzire. e) Oţelurile având ca element de aliere principal siliciul.35…1. 43MoMn16. iar la piesele realizate prin deformare plastică la cald din astfel de oţeluri se obţine o structură în benzi (alcătuită din şiruri alternante de ferită şi perlită. Aceste oţeluri sunt destinate pieselor la care se aplică tratamentul termochimic de nitrurare în vederea obţinerii unei rezistenţe ridicate la uzare (v. V sau Ti.1 %. manganul măreşte călibilitatea oţelurilor în aceeaşi măsură ca şi cromul şi este un element de aliere ieftin.6. %Alm = 0. d) Oţelurile având ca element de aliere principal aluminiul. această din urmă particularitate face ca oţelurile cu mangan să se utilizeze în special pentru realizarea de semifabricate turnate sau pentru obţinerea semifabricatelor prelucrate prin deformare plastică la cald destinate pieselor solicitate uniaxial în exploatare (bare de tracţiune. cât şi în cazul oţelurilor pentru îmbunătăţire. Compoziţia chimică de bază a unui astfel de oţel este cea corespunzătoare oţelurilor de îmbunătăţire Cr − Mo. Manganul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) contribuie la creşterea caracteristicilor de rezistenţă mecanică (Rm şi Rp0. 30MoCrNi20. 34MoCrNi16 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 40NiCr5−4. 43MnMo6−2. 30NiCrMo8−8−2. Siliciul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) contribuie la creşterea limitei de elasticitate.. 35Mn14. din care STAS 791 cuprinde mărcile 40CrNi12. orientate în direcţia de deformare plastică).

având.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale caracteristicile de tenacitate necesare. Sudarea printr-un astfel de procedeu este rezultatul unei activări termice importante. 8. lăţimea 69 .1. 8.2. STAS 791 cuprinde ca mărci de oţeluri având Si ca EAp: 20MnCrSi11 şi 36MnCrSi13 (simbolizate conform SR EN 10027−1 20SiCrMn4−4−4 şi 36SiCrMn5−4−4).5.2. a unui material de adaos MA. Fig. folosite în aplicaţiile tehnice ca înlocuitoare (ieftine) ale oţelurilor Cr – Mo. care se transformă prin solidificare într-o cusătură sudată CUS.5. eventual. aşa cum se arată în figura 8. Elemntele caracteristice realizării îmbinărilor sudate prin topire Realizarea îmbinărilor sudate prin topire presupune prelucrarea prealabilă a marginilor pieselor care trebuie îmbinate în scopul obţinerii unui rost de sudare. care determină încălzirea locală (cu ajutorul unei surse termice adecvate) a materialului pieselor supuse sudării (numit material de bază MB) la temperaturi superioare temperaturii lui ts. rădăcina c. prin topirea marginilor pieselor şi. unghiul α. Particularităţile realizării construcţiilor sudate Prin sintagma “construcţii sudate” se denumesc în cadrul acestui subcapitol structurile mecanice obţinute din mai multe elemente metalice îmbinate între ele cu ajutorul unui procedeu de sudare prin topire. Oţelurile pentru construcţii sudate 8. se formează între piese o baie de material metalic topit BMT. configuraţia definită de următorii parametri geometrici: deschiderea b. se practică alierea suplimentară a oţelurilor din această categorie cu mangan şi crom. eventual. lungimea L şi.

cu relaţiile: S MB S MA . de tipul celor prezentate în figura 8.1) p MB = S MB + S MA S MB + S MA în care SMB şi SMA sunt ariile precizate în figura 8. (8. b − CUS realizată din mai multe straturi Pe baza celor prezentate rezultă că îmbinările sudate prin topire din alcătuirea construcţiilor sudate prezintă trei zone caracteristice: CUS. 8. Pentru a defini gradul de participare a MB şi MA la formarea unei CUS se definesc parametrii pMB (numit participarea MB) şi pMA (numit participarea MA).3. 70 . iar ansamblul tuturor ciclurilor termice din această zonă este denumit câmp termic de sudare. Imaginile macroscopice ale îmbinărilor sudate realizate între două piese din oţel: a − CUS realizată din două straturi. O parte din energia sursei termice utilizate la sudarea prin topire produce încălzirea (cu o viteză vi) la ti < ts a unei zone din MB adiacente locului de formare a CUS. ti < ts şi vr . care se pot evidenţia clar şi pe imaginile macrostructurilor îmbinărilor sudate. Ca urmare a acestui proces. ZIT şi MB. odată cu răcirea băii de metal topit formate în rostul dintre piese şi realizarea CUS. în funcţie de valorile parametrilor ce le caracterizează. CUS poate fi realizată din unul sau mai multe rânduri. modificarea structurii şi proprietăţilor mecanice ale materialului pieselor supuse sudării şi generarea unui câmp de tensiuni mecanice reziduale. În funcţie de grosimea pieselor care se îmbină prin sudare. iar rândurile situate la acelaşi nivel alcătuiesc straturile CUS. Acţiunea ciclurilor termice care alcătuiesc câmpul termic la sudare determină. rândurile depuse prin sudare şi cusăturile sudate se caracterizează prin următorii parametrii geometrici: pătrundera p. Fig. motiv pentru care zona adiacentă CUS afectată de acţiunea ciclurilor termice este denumită zonă influenţată termic (sau zonă influenţată termomecanic) ZIT. un rând fiind partea din CUS realizată la o singură deplasare a sursei termice de sudare în lungul rostului de sudare. are loc şi răcirea acestei zone din MB cu o viteză medie vr. prin deplasarea sursei termice în direcţia de sudare.3. p MA = . lăţimea lc şi supraînălţarea h. în timpul sudării orice punct situat în zona din MB adiacentă CUS este supus unui ciclu termic caracterizat de parametrii vi.2.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR l şi raza r.

este unul din mijloacele cele mai eficiente prin care se poate acţiona în vederea obţinerii unei CUS de calitate. datorită eliberării de energie termică. defosforare. MB + p MA % EAm .CUS se poate estima cu relaţia: % EAm . desulfurare. în rostul dintre piesele care trebuie îmbinate. H2. Structura CUS reflectă direct particularităţile cristalizării primare a BMT (v. materialul metalic din BMT este încălzit şi cristalizarea sa este întreruptă până când transferul de căldură spre MB asigură 71 . iar ∆%EAm – pierderile (−) sau aporturile (+) de component datorită interaţiunii BMT cu zgura şi atmosfera din jurul sursei termice. ce se realizează.). iar concentraţia în BMT şi în CUS care se obţine prin solidificarea acesteia a oricărui component %EAm. fig. a fluxurilor de sudare.MB este concentraţia masică a componentului în MB.2) în care %EAm. BMT se află de obicei în contact cu un strat de zgură lichidă (realizat prin topirea învelişului electrozilor sau unui flux de sudare) şi cu atmosfera (protectoare) din jurul sursei termice utilizate la sudare. cât şi CUS care se formează prin solidificarea acesteia. sârme etc.4): cristalizarea BMT este dirijată. prin topirea marginilor pieselor şi a unui MA (sub formă de electrozi înveliţi.MA – concentraţia masică a componentului în MA. deoarece structura şi proprietăţile mecanice ale materialelor metalice depind esenţial de compoziţia lor chimică. a învelişului electrozilor. a gazelor de protecţie etc. şi prin realizarea unor valori adecvate ale pMB şi pMA. Aspectele prezentate conduc la concluzia că atât BMT. aflat sub acţiunea sursei termice concentrate şi materialul mai rece situat în zona de contact dintre BMT şi MB (care constituie suportul BMT) se crează gradienţi termici pe direcţia cărora se deplasează frontul de solidificare şi se dezvoltă cristalele CUS de formă columnară. %EAm. după fiecare secvenţă de cristalizare. BMT are compoziţia chimică omogenă. aliere etc. între materialul de la suprafaţa băii.5. MA ± ∆% EAm . Deoarece are volum redus şi este supraîncălzită şi agitată sub acţiunea concentrată a sursei termice. cristalizarea este intermitentă. N2).CUS = p MB % EAm . prin alegerea judicioasă a cuplului MB – MA . Formarea CUS la sudarea prin topire a oţelurilor Aşa cum s-a precizat anterior. BMT suferă transformări de natură metalurgică (chimică): îmbogăţire în gaze (O2.2. CUS se formează prin solidificarea BMT. dezoxidare. (8. 8. rezultă că asigurarea unei compoziţii chimice favorabile a BMT.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8. vergele. au (în general) o compoziţie chimică diferită de ale MB şi MA. datorită interacţiunii cu aceste două medii.

iar forma acestor cristale este celular – dendritică (dendrite dezvoltate din cristalele MB pe care s-au format germenii cristalelor CUS). o alcătuire în straturi. modul de distribuire a incluziunilor nemetalice etc.) nu sunt eliminate ci numai estompate (mascate) de cristalizarea secundară.4. Dacă aliajul (oţelul) ce corespunde compoziţiei chimice a CUS prezintă transformări de fază în stare solidă. aşa cum se poate observa în figura 8. cristalizarea se realizează cu un număr redus de germeni cristalini. în mod obişnuit germinarea cristalelor CUS se produce pe cristalele MB aflate în contact cu BMT (pe linia de fuziune). 72 . deoarece unele caracteristici ale acesteia (granulaţia. viteza de creştere a cristalelor CUS este mare. CUS prezintă. 8. influenţa structurii primare asupra proprietăţilor CUS se menţine însă. Fig. CUS va suferi şi un proces de cristalizare secundară şi în urma desfăşurării acestuia structura CUS se modifică. datorită solidificării intermitente. Particularităţile formării structurii CUS la sudarea prin topire a oţelurilor În morfologia CUS se evidenţiază efectele combinate ale cristalizării primare a BMT în condiţiile precizate mai înainte. distribuţia incluziunilor nemetalice etc. Structura primară (forma şi dimensiunile cristalelor.4. combinată cu o alcătuire columnară. datorită creşterii dirijate a formaţiunilor cristaline pe direcţia gradientului maxim de temperatură (variabilă în timp).) influenţează esenţial caracteristicile mecanice ale CUS.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR realizarea subrăcirii necesare continuării solidificării.

Transformările structurale în ZIT la sudarea prin topire a oţelurilor Existenţa câmpului termic în ZIT poate determina desfăşurarea unor transformări structurale importante în această zonă. asemănătoare celor obţinute prin aplicarea TT de normalizare sau în structuri de călire. în structuri perlitice. folosind diagramele prezentate în figura 8.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8. cu rezistenţă mecanică şi duritate ridicate. ca urmare. care se transformă la răcire în structuri ferito−perlitice.3. se consideră cazul sudării oţelurilor cu conţinut scăzut de carbon. bainită). cu temperatura de revenire inferioară ti şi ciclurile termice de sudare continuă transformările la revenire nefinalizate în timpul aplicării TT. asemănătoare celor care se obţin prin călirea incompletă.5 şi considerând că ti şi vr sunt parametrii principali ce caracterizează posibilităţile de transformare structurală a MB sub acţiunea unui ciclu termic. caracterul acestor transformări depinzând de compoziţia chimică a MB şi de parametrii ciclurilor termice.fâşia IV (neaustenitizată ) conţine punctele în care tr ≤ ti < A1. care se transformă la răcire. în structuri alcătuite din martensită şi ferită. în funcţie de mărimea vitezei de răcire vr. structurile în ZIT pot fi modificate acţionând asupra regimului de sudare sau folosind preîncălzirea MB 73 . dar cu tenacitate şi rezistenţă la fisurare scăzute. în această fâşie se produc modificări de structură numai dacă MB a fost ecruisat anterior prin deformare plastică la rece şi ciclurile termice de sudare produc recristalizarea primară a materialului (prin care se elimină ecruisarea şi textura de deformare) sau dacă MB a fost supus anterior unui TT de călire şi revenire. cu grăunţi grosolani) din această fâşie este favorizată formarea structurilor în afară de echilibru (martensită. în această fâşie se obţine la încălzire austenită cu granulaţie fină. iar ts − temperatura de solidificare − topire a MB). asemănătoare celor care se obţin prin aplicarea TT de recoacere incompletă sau. dacă vr este mare. la răcirea austenitei (supraîncălzite. în această fâşie se obţine la încălzire o structură bifazică formată din austenită şi ferită. − fâşia III ( de austenitizare incompletă) conţine punctele în care A1 ≤ ti < A3. . ZIT poate fi împărţită în următoarele zubzone (fâşii): − fâşia I (de supraîncălzire) conţine punctele în care tcg ≤ ti < ts (tcg − temperatura deasupra căreia se produce creşterea excesivă a cristalelor de austenită.5. Parametrii ciclurilor termice de sudare şi. − fâşia II (de normalizare) conţine punctele în care A3 ≤ ti < tcg. care au însă proprietăţi de plasticitate mai bune decât cele corespunzătoare structurilor din fâşia de supraîncălzire. Pentru a evidenţia principalele aspecte legate de transformările structurale în ZIT.

Definirea fâşiilor caracteristice ale ZIT la sudarea oţelurilor Factorul principal de apreciere a sudabilităţii este comportarea metalurgică la sudare. Deoarece se urmăreşte obţinerea în ZIT a unor structuri cât mai aproape de echilibru. normalizarea. Fig. cu caracteristici de tenacitate ridicate.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR în zona de sudare (pentru micşorarea gradienţilor termici între CUS şi MB şi micşorarea vr a ciclurilor termice). de asemenea. ceea ce impune ca oţelurile destinate realizării construcţiilor sudate să aibă însuşirile tehnologice înglobate de noţiunea de sudabilitate. oţelurile destinate construcţiilor sudate trebuie să aibă compoziţia chimică stabilită astfel încât vrc să fie cât mai mare (pentru a fi 74 . care exprimă modul cum reacţionează un oţel faţă de acţiunea unui anumit proces de sudare. definită ca fiind aptitudinea unui oţel ca printr-un anumit procedeu şi pentru un anumit scop să asigure în îmbinările sudate caracteristicile locale şi generale prescrise pentru o construcţie sudată. 8. îmbunătăţirea etc. recoacerea completă. Din cele prezentate rezultă că sudarea influenţează complex structura şi caracteristicile materialului din ZIT. Structurile ZIT şi CUS şi stările de tensiuni reziduale din îmbinările sudate pot fi modificate.5. aplicând construcţiilor sudate diverse TT postsudare: recoacerea de detensionare. Aprecierea sudabilităţii unui oţel pe baza comportării metalurgice la sudare se face considerând drept criteriu principal compoziţia chimică a oţelului. acţiune localizată în principal în ZIT.

Pentru asigurarea sudabilităţii. Producerea acestor oţeluri este reglementată la noi în ţară de standardul SR EN 10025+A1. S275 şi S335 se pot livra în clasele de calitate JR. De asemenea. pentru fiecare marcă de oţel sudabilitatea creşte de la clasa JR la clasa K2 şi se poate aprecia cu ajutorul %Ce. excepţie fac produsele realizate prin laminare normalizantă. mărcile S235. toate mărcile de oţel au concentraţia de carbon limitată %Cm ≤ c0 ∈ [0.) sunt oţelurile care îndeplinesc simultan criteriile: %Cm < 0. J2. mărcile de oţel destinate construcţiilor sudate fiind: S185.40…0. deoarece sudarea este o metodă tehnologică care introduce tensiuni reziduale de valori ridicate.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale favorizate transformările cu difuzie la răcirea austenitei). pentru S335 prevăzându-se şi posibilitatea livrării în clasa de calitate K2 (v. Oţelurile din această categorie nu sunt destinate aplicării de TT pentru obţinerea caracteristicilor mecanice. astfel încât la răcire se realizează în material structura corespunzătoare aplicării unui TT de normalizare.20…0. cu procedeele de sudare cele mai economice şi fără măsuri tehnologice speciale la sudare: preîncălzire.2) destinate fabricării de elemente pentru construcţii sudate exploatate la ta.45 %.4). TT postsudare etc. S235. pentru a aprecia comportarea metalurgică la sudare a oţelurilor (din clasa structurală a oţelurilor perlitice) s-a definit (pe baza rezultatelor unor cercetări experimentale riguroase) mărimea numită carbon echivalent %Ce: % Mnm %Crm + %Vm + % Mom %Cu m + % Nim %C e = %C m + (8. S275 şi S335. scap 8. iar obţinerea caracteristicilor mecanice prescrise fiind asigurată prin creşterea concentraţiei manganului la %Mnm = 1. valoarile maxime admise ale acestui parametru fiind date în standard.70 %. condiţie ce este îndeplinită dacă se impune ca oţelurile să aibă conţinuturi reduse de carbon şi de elemente de aliere.5.3) + + 6 5 15 şi s-a stabilit că oţelurile cu sudabilitate bună (care se pot suda uşor. la care deformarea plastică finală se face într-un interval de temperaturi prescris. în funcţie de clasa de calitate şi de grosimea pieselor care se sudează. tabelul 8. 75 .3).27 %]. 8. Oţelurile nealiate pentru construcţii sudate În această categorie sunt incluse oţeluri nealiate de uz general şi de calitate (conform SR EN 10020 .19 %. 0.v.50…1. În funcţie de gradul de dezoxidare oţelurile pot fi necalmate sau calmate cu diferite grade de dezoxidare.4.22 % şi %Ce < 0. J0. în stare necalmată putându-se livra numai produsele cu grosimi mai mici de 25 mm din oţelurile S185 sau S235. valoarea maximă c0 fiind precizată în funcţie de marca oţelului şi de grosimea pieselor care se sudează. determinat cu relaţia (8.

Cu. Nb.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR construcţiile sudate realizate din astfel de oţeluri se pot supune (postsudare) unui TT de recoacere de detensionare. Aceste oţeluri se utilizează sub formă de semifabricate sau produse laminate la cald. destinate realizării elementelor puternic solicitate ale unor structuri sudate (poduri. livrate în starea obţinută după aplicarea TT de normalizare sau după prelucrarea prin laminare termomecanică (sau laminare controlată). cu grade de deformare judicios alese şi cu viteze de răcire bine stabilite. în concentraţiile corespunzătoare unor oţeluri slab aliate). fiind utilizată microalierea cu elemente care să asigure granulaţia fină (Al.20 %). %Crm + %Mom + %Cum < 0. Oţelurile cu granulaţie fină pentru construcţii sudate În această categorie sunt incluse oţelurile nealiate de calitate sau aliate speciale. OL510). rezervoare de stocare. în concentraţii masice de 0. Mo. dar standardul SR EN 10025+A1 reglementează mai strict şi mai riguros condiţiile tehnice de producere şi livrare a acestor materiale.2 (în N/mm2). Cr. iar mărcile simbolizate SxxxNL şi SxxxML au tenacitatea garantată până la –50 oC.13…0.) care lucrează la temperatură ambiantă sau scăzută.03…0. ecluze. Ni. cu limita de curgere Rp0. Oţelurile nealiate pentru construcţii sudate se regăsesc printre oţelurile produse conform STAS 500 (mărcile OL370. Pentru evitarea 76 .5. aceasta denumind procedeul de laminare la care se controlează riguros toţi parametrii de lucru. cu conţinut scăzut de carbon (%Cm = 0. Compoziţia chimică a acestor oţeluri este complexă.5. Tenacitatea la temperaturi scăzute este asigurată de alierea cu mangan (%Mnm = 1. astfel încât materialul prelucrat să prezinte caracteristici mecanice ridicate (ce nu pot fi obţinute numai prin aplicarea de TT).7 %) şi cu nichel (%Nim = 0. 8. deformarea plastică finală efectuându-se într-un interval de temperaturi riguros respectat. mărcile simbolizate SxxxN sau SxxxM au tenacitatea garantată (sub forma unei valori minime prescrise a KV) până la –20 oC. V.60 %). rezervoare de apă etc. Ti.2 = 275…460 N/mm2.80 %) şi prin respectarea unor corelaţii între concentraţiilor diverselor elemente de aliere prezente în compoziţie (de exemplu. Producerea oţelurilor cu granulaţie fină pentru construcţii sudate este reglementată prin SR EN 10113. care împarte aceste materiale în: oţeluri normalizate. grupul de cifre xxx indicând nivelul minim garantat al limitei de curgere Rp0.30…0. OL440.1 %) şi prezenţa unor elemente care să asigure obţinerea valorilor prescrise ale caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi tenacitate (Mn. simbolizate SxxxN sau SxxxNL şi oţeluri laminate termomecanic. simbolizate cu SxxxM sau SxxxML .5…1.

elaborate în convertizoare bazice cu oxigen sau în cuptoare electrice şi calmate. 0.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale fragilizării la albastru (v. distrugerea integrităţii sau pierderea etanşeităţii unui astfel de echipament putând avea urmări catastrofale. Sudabilitatea acestor oţeluri se asigură prin prescrierea unor valori limitate ale carbonului echivalent %Ce ≤ ce0 ∈ [0.2. Ca urmare. scap. care se stabileşte în funcţie de grosimea peretelui. Oţelurile pentru aparate şi recipiente sub presiune Construcţiile sudate de tipul aparatelor şi recipientelor sub presiune trebuie să funcţioneze în condiţii de siguranţă maximă. exploatarea. 8. fabricarea. În funcţie de nivelul solicitărilor mecanice.015…0. pentru recipientele care lucrează la temperaturi ridicate se folosesc oţeluri la care se garantează limita de curgere la temperatura maximă de exploatare sau caracteristicile de comportare la fluaj la această temperatură. energia de rupere KV) la o temperatură de referinţă. instalarea. corozivitate etc.020 % (pentru legarea azotului sub formă de nitruri de aluminiu stabile). la realizarea lor trebuie să se utilizeze oţeluri livrate în clase de calitate diferite. care poate să apară după aplicarea recoacerii de detensionare la structurile sudate realizate din aceste oţeluri. repararea şi verificarea lor trebuie riguros respectate prescripţiile tehnice elaborate de o autoritate naţională în domeniu. iar pentru recipientele care funcţionează la temperaturi scăzute se utilizează oţeluri la care se garantează caracteristicile de tenacitate (de obicei. 77 .1). valoarea maximă ce0 fiind precizată în funcţie de marca oţelului. inflamabilitate. care în ţara noastră este Inspecţia pentru Cazane. de temperaturile (minimă şi maximă) de exploatare şi de caracteristicile mediului de lucru (toxicitate. datorită nivelului ridicat al energiei totale de deformare ce se acumulează în peretele metalic al corpului sub presiune al aparatului sau recipientului. 4. se limitează concentraţia de azot (%Nm ≤ 0. de clasa de calitate şi de grosimea semifabricatelor livrate.3.). de starea defectologică prognozată pentru MB şi îmbinările sudate.2). recipientele sub presiune se confecţionează din oţeluri carbon sau din oţeluri aliate de calitate sau speciale (v. Astfel. pentru aparatele şi recipientele sub presiune se impun exigenţe sporite privind calitatea şi la proiectarea.6. pentru fiecare clasă garantându-se acele caracteristici mecanice care asigură funcţionarea acestora în deplină siguranţă la temperaturile de exploatare. Recipiente sub Presiune şi Instalaţii de Ridicat − ISCIR.52 %]. scap 8. Deoarece domeniul temperaturilor de lucru al recipientelor sub presiune este foarte extins (–200 oC la +650 oC). de intensitatea şi caracterul solicitărilor mecanice şi de temperatura minimă de exploatare ale recipientelor sub presiune.025 %) şi se impune ca %Alm ≥ 0.34 %.5.

N/mm2 Rp02 la tmax Re. Nb. oţeluri cu granulaţie fină normalizate.70 % şi mici adaosuri de Mo..5 se prezintă mărcile de oţeluri din aceeastă categorie conform SR EN 10028−2. În tabelul 8. până la prima revizuire a acestui standard se menţin în vigoare şi prevederile (similare) din STAS 2883. în N/mm 2 ).24 19.1.22 20. Oţelurile pentru recipiente sub presiune cu caracteristici specificate la temperaturi ridicate Simbolul oţelului SR EN 10028 STAS 2883 P235GH − P265GH K410 P295GH K460 P355GH K510 16Mo3 16Mo3 13CrMo4−5 14MoCr10 10CrMo9−10 12MoCr22 Limita de curgere.23 21..6. se livrează în stare normalizată şi au limita de curgere garantată până la temperatura de 400 oC.2. V. 78 . se livrează în starea obţinută prin aplicarea unui TT de normalizare + revenire sau de călire + revenire şi au limita de curgere garantată până la 500 oC..10 %.40…1.21 19. Tabelul 8. oC 400 400 400 400 500 500 500 Rm. N/mm2 360…480 410…530 460…570 510…650 420…570 350…600 460…630 A5. Ti.. Cr. Nb şi Ti..70 %) şi oţelurile aliate Cr − Mo.5.18 Oţelurile PxxxGH.2. care conţin %Mnm = 0.5.. Alierea cu molibden asigură acestor oţeluri o bună rezitenţă la fluaj. la 20 oC 185…235 100…110 200…265 120…130 235…295 135…155 295…355 155…180 220…275 140…230 185…275 155…165 250…310 180…195 tmax. şi oţeluri aliate cu nichel cu caracteristici specificate la temperaturi scăzute. platbande etc.40…1. cu grosimi s ≤ 150 mm) din aceste oţeluri este reglementată prin standardul SR EN 10028. Ni (sub valorile limită date în tabelul 8. Mo.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Producerea şi livrarea semifabricatelor plate (table.1 şi cu respectarea condiţiei %Cr m + %Cum + %Mom + %Nim < 0.25 22.. Cu. Oţelurile cu caracteristici specificate la temperaturi ridicate (SR EN 10028−2) cuprind două grupe: oţelurile nealiate de calitate (conform criteriilor din SR EN 10020).50 % şi %Mom = 0. 8... iar alierea cu crom asigură o bună rezistenţă la oxidare şi împiedică precipitarea la încălzire a grafitului (favorizată de prezenţa molibdenului).70…. % 24.. care grupează oţelurile pentru recipiente sub presiune după temperatura la care se garantează caracteristicile mecanice în: oţeluri aliate şi nealiate cu caracteristici specificate la temperaturi ridicate. care finisează granulaţia oţelurilor. fiind numite şi oţeluri termorezistente.. comportarea bună la temperaturi ridicate este asigurată prin microalierea cu V...20 17. simbolurile mărcilor echivalente din STAS 2883 şi limitele principalelor caracteristici mecanice (valorile maxime ale caracteristicilor corespund grosimilor minime ale semifabricatelor livrate). simbolizate PxxxGH (grupul de cifre xxx indicând nivelul minim garantat al limitei de curgere Rp0. granulaţie fină şi insensibilitate la supraîncălzire... Oţelurile Cr − Mo au %Crm = 0.

3.grupa de bază cuprinde oţelurile simbolizate PxxxN.5. 0. a epruvetelor prelevate transversal şi longitudinal din produse. destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –50 oC şi +20 oC. scap. nivelul minim garantat al energiei de rupere KV la –50 oC fiind mai mare decât la oţelurile din grupa precedentă.05 %. platbande etc. destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –50 oC şi +20 oC. . 460 N/mm2}.2. 5.….1). la oţelurile livrate în clasele de calitate 2 şi 3 se garantează aceleaşi caracteristici ca la oţelurile carbon de uz general (v. Oţelurile PxxxNL sunt echivalente oţelurilor reglementate de STAS 2883. 8. Sudabilitatea acestor oţeluri este asigurată prin limitarea concentraţiei carbonului la %Cm ≤ 0. determinată pe produse în stare normalizată. 3. SR EN 10028−3 prescrie pentru toate oţelurile din aceeastă categorie valorile minime ale energiei de rupere KV. numărul xxx indicând valoarea minimă garantată a rezistenţei la rupere. cu grosimea s ≤16 mm. 400 oC.grupa oţelurilor rezistente la temperaturi joase cuprinde oţelurile simbolizate PxxxNL1.7) − clasa de calitate în care se încadrează oţelul. care au caracteristicile mecanice garantate în domeniul de temperaturi (–50 oC .. Din punctul de vedere al compoziţiei chimice aceste oţeluri sunt asemănătoare oţelurilor cu granulaţie fină pentru construcţii sudate (v. Mărcile de oţeluri din această categorie au prescrisă limita de curgere minimă la ta. 355 N/mm2.45 % şi %Nbm + %Tim + %Vm < a0 ∈ [0.22 %]. de asemenea. destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –20 oC şi +20 oC . destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –20 oC şi +400 oC.5. cu grosimi s ≤ 150 mm) din aceste oţeluri este reglementată prin SR EN 10028−3. cu indicele convenţional al granulaţiei G ≥ 6.16…0. la diferite temperaturi din intervalul de utilizare garantat. scap 8. valoarea maximă a0 fiind precizată în funcţie de nivelul minim prescris al limitei de curgere. în N/mm2.5). iar la cele livrate în clasele 4.40…0. ce trebuie obţinute prin încercarea la încovoiere prin şoc. cu precizarea că trebuie respectate corelaţiile: %Crm + %Cum + %Mom < 0.6. în condiţiile în care solicitările mecanice la temperaturi ridicate sunt de scurtă durată şi nu determină declanşarea fenomenului de fluaj.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8. marca de oţel 79 .grupa oţelurilor rezistente la temperaturi ridicate cuprinde oţelurile simbolizate PxxxNH. Producerea şi livrarea semifabricatelor plate (table. xxx ∈ {275 N/mm2. care împarte aceste oţeluri în patru grupe: . Oţelurile cu granulaţie fină normalizate sunt oţeluri nealiate de calitate sau speciale şi oţeluri aliate speciale. de exemplu. 6 şi 7 se garantează energia de rupere KV la temperatura minimă (în oC) t = (20 − 10n). iar cifra n (n = 2. .grupa specială a oţelurilor rezistente la temperaturi joase cuprinde oţelurile simbolizate PxxxNL2.45 %. simbolizate Rxxx–n.20 % şi garantarea unor valori ale carbonului echivalent %Ce = 0.

6.75 4.10…0. cu grosimi s ≤ 50 mm) din aceste oţeluri este reglementată de SR EN 10028−4. semifabricatele din astfel de oţeluri se livrază în starea obţinută prin aplicarea unui TT de normalizare.50…10.30…0. mărcile de oţeluri fiind cele prezentate în tabelul 8. J Long.. Oţelurile slab aliate cu rezistenţă mecanică ridicată Oţelurile slab aliate sau microaliate cu rezistenţă mecanică ridicată.005.7 %) şi cu mici cantităţi de alte elemente: Nb. numite şi oţeluri criogenice.0 8.75…5.2 %.0…1.30.6.015 %) şi prin alierea cu nichel şi mangan (în cazul oţelurilor cu tenacitatea garantată la temperaturi cuprinse între –60 oC şi –80 oC) sau numai cu nichel (în cazul oţelurilor cu tenacitatea garantată la temperaturi cuprinse între –80 oC şi –200 oC).30…1. destinate realizării aparatelor şi recipientelor sub presiune care lucrează în domeniul de temperaturi –60 oC…−200 oC.70) 1. normalizare + revenire sau călire + revenire. semifabricatele din astfel de oţeluri se realizează în mod obişnuit prin laminare termomecanică şi prezintă caracteristici mecanice ridicate şi o bună sudabilitate (datorită menţinerii concentraţiei carbonului la un nivel scăzut.5. limitării drastice a conţinuturilor de 80 .. sunt oţeluri aliate speciale.70…1. Tenacitatea la temperaturi scăzute este asigurată la aceste oţeluri prin limitarea concentraţiei carbonului la nivelul %Cm ≤ 0.0. Ti.. aliate cu mangan (%Mnm = 1.015.50…10.03…0.0. Trans... Oţelurile cu tenacitate garantată la temperaturi scăzute Simbolul oţelului 12MnNi5−3 13MnNi6−3 15NiMn6 12Ni14 12Ni19 X8Ni9 X7Ni9 % Nim (%Mnm) 0.0. V.50) 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR simbolizată R510−5 are garantate rezistenţa la tracţiune Rm ≥ 510 N/mm2 şi tenacitatea la −30 °C.70) 3.2.18 %. Oţelurile aliate cu nichel cu caracteristici specificate la temperaturi scăzute. N/mm2 420…530 490…610 490…640 490…640 530…710 640…820 680…820 tmin.85…1.0 Rp0.3. Tabelul 8. Producerea şi livrarea semifabricatelor plate (table. numite şi oţeluri HSLA (High−Strength Low Alloy) sunt oţeluri cu conţinut scăzut de carbon %Cm = 0. 40 40 40 40 40 70 100 27 27 27 27 27 50 80 8.85…1.5..70 (0.85 (0.80 (0. platbande etc.025 % şi %Sm = 0. 8.25 8. Mo etc.. N/mm2 235…275 345…355 345…355 345…365 380…390 480…575 575…585 R m.7. o C −60 −60 −80 −100 −120 −196 −196 KV la tmin.6. prin diminuarea drastică a conţinuturilor de impurităţi (concentraţiile maxime acceptate sunt %Pm = 0.25…3.

efectul de durificare este dependent de viteza de răcire după laminare.04 %. micşorând 81 . În funcţie de reţeta de microaliere utilizată oţelurile de acest tip pot fi: − Oţeluri microaliate cu vanadiu. concentraţia masică a fiecăruia din aceste elemente nedepăşind 0. viteza care asigură durificarea maximă fiind de aproximativ 3. Semifabricatele şi produsele din astfel de oţeluri se obţin prin laminare termomecanică. la care se obţin caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică datorită precipitării în structură a carburilor sau carbonitrurilor de Nb (cu diametrul de 1. structură şi proprietăţi în următoarele tipuri (multe din reţetele privind compoziţia chimică şi prelucrarea tehnologică a acestor tipuri regăsindu-se printre cele corespunzătoare unora din oţelurile anterior prezentate: oţelurile pentru construcţii sudate. combinată cu atingerea unor niveluri ridicate ale caracteristicilor de tenacitate.15 N/mm2 pentru fiecare creştere cu 0. cu %Nbm = 0. microaliate uneori şi cu Ti.1..0..): 8.01 % a %Vm. Semifabricatele din oţeluri microaliate cu Nb. Oţelurile HSLA se pot clasifica în funcţie de compoziţie. când se doreşte obţinerea unor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică.10 nm) de carbonitrură de V (uniform distribuite în masa de ferită a oţelurilor) în timpul răcirii oţelurilor după laminare.1 %.02.7. cu %Vm ≤ 0. − Oţeluri microaliate cu niobiu. obţinerea unor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică (determinată şi de posibilitatea durificării structurii acestor oţeluri prin precipitarea dispersă a unor compuşi chimici de tipul carburilor. rezultă precipitate grosolane..5.. oţelurile pentru recipiente sub presiune etc. aşa cum arată diagramele din fig. Caracteristicile oţelurilor microaliate cu vanadiu depind esenţial şi de mărimea granulaţiei oţelurilor. Oţelurile microaliate ferito−perlitice au în compoziţie cantităti − mici de Nb. efectele aplicării unor astfel de tehnologii fiind finisarea granulaţiei (determinată şi de microaliere.5 nm). combinată uneori cu TT postlaminare.. pentru obţinerea unui efect suplimentar de finisare a granulaţiei şi unui efect sporit de durificare (deoarece titanul măreşte eficienţa microalierii cu Nb.3 oC/s (dacă viteza de răcire este mai mică.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale impurităţi.1 %. vanadiul contribuie la durificarea acestor oţeluri prin formarea unor precipitate fine (cu diametrul de 5.).0. nitrurilor şi/sau carbonitrurilor elementelor de microaliere) şi asigurarea unei bune sudabilităţi (datorită menţinerii la un nivel scăzut a concentraţiei carbonului). se practică laminarea controlată şi microalierea suplimentară cu Ti (care formează pelicule intercristaline de TiN ce constituie bariere pentru creşterea cristalelor de austenită). rezultă o cantitate mică de precipitate şi efectul de durificare este scăzut). 8.1. efectul durificării putând fi cuantificat prin creşterea caracteristicilor de rezistenţă mecanică (limita de curgere şi rezistenţa la rupere) cu 5. cu efect minim de durificare. asigurării unor structuri cu granulaţie fină etc.. utilizate sub formă de produse obţinute prin laminare normalizantă sau prin laminare controlată.6).. iar dacă viteza de răcire este mai mare. V şi/sau Ti..

deoarece au conţinut scăzut de carbon. cu răcire accelerată la sfârşitul procesului (călire directă).. acest efect de durificare nedatorându-se formării bainitei superioare în locul perlitei (deoarece oţelurile au conţinut scăzut de carbon şi. Configuraţia diagramelor TTT la oţelurile cu structură bainitică după laminarea controlată . Rp0..27 %.2 sau Rt0.5 > 700 N/mm2). fie prin laminare controlată (care asigură creşterea tenacităţii şi micşorarea temperaturii de tranziţie ductil-fragil. datorită finisării intense a granulaţiei). cu %Nbm < 0.1 %). − Oţeluri microaliate cu vanadiu şi niobiu.1 % a %Mom conduce la sporirea cu 20. care pot avea microstructura alcătuită din ferită şi perlită sau din ferită aciculară (bainită cu conţinut scăzut de carbon). dacă oţelurile sunt aliate suplimentar şi cu mici cantităţi de V sau Mo. bainita superioară şi perlita au caracteristici mecanice apropiate). deoarece molibdenul determină formarea bainitei superioare în locul perlitei la răcirea austenitei. oţelurile de acest fel au în structură un conţinut procentual de perlită foarte mic (sunt denumite şi oţeluri cu conţinut redus de perlită) şi se caracterizează printr-o bună sudabilitate. în acest caz..6. Efectul microalierii cu Nb.30 N/mm2 a rezistenţei la tracţiune şi limitei de curgere). cu conţinut scăzut de carbon (%Cm < 0. Fig. V şi Ti asupra dimensiunilor grăunţilor de ferită − Oţeluri microaliate cu niobiu şi molibden.20. 8.7..ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR solubilitatea acestuia în austenită şi creând astfel condiţiile măririi cantităţii de carburi sau carbonitruri de Nb care precipită în structură) sunt realizate prin laminare controlată.05 % şi %Mom = 0. care se pot prelucra sub formă de semifabricate şi produse fie prin laminare obişnuită (caz în care acestea prezintă caracteristici de rezistenţă mecanică bune. dar au tenacitatea scăzută şi temperatura de tranziţie ductil-fragil ridicată). Alierea cu Mo determină creşterea importantă a caracteristicilor mecanice ale acestor oţeluri (fiecare creştere cu 0. semifabricatele obţinute prin laminare controlată pot avea caracteristici de rezistenţă mecanică foarte ridicate (de exemplu. ci creşterii cantităţii de carbonitruri de Nb care precipită în structură în prezenţa molibdenului (alierea cu Mo micşorează concentraţia carbonului în perlită şi asigură astfel un surplus de 82 Fig 8.0.

Rp0. aceste influenţe.3 %.8.2 sau Rt0. %Mom = 0. împreună cu efectele de finisare a granulaţiei şi de durificare prin precipitare induse de laminarea controlată şi de alegerea judicioasă a concentraţiilor elementelor de aliere. Microstructurile unui oţel cu %Cm = 0.0. sudabilitatea acestor oţeluri nu este însă satisfăcătoare. care prezintă caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică (de exemplu. aşa cum se poate observa pe micrografiile prezentate în figura 8. împreună cu folosirea laminării controlate (pentru finisarea granulaţiei). %Mnm =1.04 % obţinute prin: a − laminare obişnuită (structură cu ferită poliedrică şi perlită dispuse în benzi).5 > 500 N/mm2) şi de tenacitate (KV > 130 J la ta şi temperatura de tranziţie t50% < −20 oC). − Oţeluri microaliate cu vanadiu şi azot. datorită existenţei în structură a unor precipitate de nitrură de V. cu Rp0.. diagramele TTT la răcirea austenitei acestor oţeluri au configuraţia prezentată în figura 8.. Datorită reţetei de aliere utilizate. la care se adăugă uneori şi Nb.1 % şi %Nm = 0.5 > 500 N/mm2) şi tenacitate foarte bună.08 %) şi sunt aliate cu mici cantităţi de Mn.5 > 550 N/mm2). b − laminare controlată (structură cu ferită aciculară) 83 .7. acest tip de structură.06 %.8.2 sau Rt0. 8. permit a se realiza din aceste oţeluri semifabricate laminate cu caracteristici de rezistenţă mecanică foarte ridicate (de exemplu. 8. ceea ce permite ca prin răcirea controlată la sfârşitul laminării semifabricatelor (cu jeturi de apă sau de aer comprimat) să se obţină structură cu ferită aciculară (bainită cu conţinut scăzut de carbon).2. diferă esenţial de structura ferito-perlitică (cu cristale poliedrice de ferită) ce rezultă dacă se aplică laminarea obişnuită. Mo şi/sau B. Oţelurile slab aliate cu structură feritică aciculară au conţinut scăzut de carbon (%Cm ≤ 0.018.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale carbon pentru formarea precipitatelor de carbonitruri de Nb). Fig.022 %. %Nbm = 0.5. cât şi o bună tenacitate. cu %Vm < 0.1 %) permit a se obţine din aceste oţeluri semifabricate care prezintă atât rezistenţă mecanică ridicată. deoarece au tendinţa spre formarea unor structuri fragile în ZIT. Laminarea controlată şi menţinerea la un nivel scăzut a concentraţiei carbonului (%Cm < 0.2 sau Rt0. care.8 %. asigură obţinerea de semifabricate cu caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică (Rp0.7.

8.. Oţelurile cu forma incluziunilor nemetalice controlată se folosesc pentru obţinerea de semifabricate laminate cu anizotropie minimă a caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi (mai ales) de tenacitate.7.3.30 %). 8. pentru transformarea austenitei în martensită şi obţinerea structurii bifazice ferito−martensitice..800 N/mm2 şi A = 15.1. se obţine o structură bifazică ferito-austenitică în care concentraţia carbonului în austenită este suficient de ridicată pentru a-i asigura o bună capacitate de călire. Oţelurile bifazice (dual − phase steel) sunt oţeluri cu conţinut scăzut de carbon (%Cm < 0.20 % din structură).5. 8.. Semifabricatele din astfel de oţeluri sunt ieftine şi prezintă caracteristici mecanice ridicate (Rp0.9. necesare la 84 . putând fi utilizate la confecţionarea construcţiilor metalice şi mecanice la care nu sunt impuse condiţii deosebite privind tenacitatea materialelor..4..420 N/mm2.12 % şi %Mnm = 1.7.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Oţelurile microaliate ferito-perlitice şi oţelurile slab aliate cu ferită aciculară au fost concepute în vederea utilizării la realizarea semifabricatelor laminate (de tip platbandă) pentru ţevile sudate destinate conductelor petroliere (amplasate subteran sau submarin) şi pentru construcţiile sudate ale instalaţiilor marine de foraj şi exploatare petrolieră. aşa cum se poate observa pe micrografiile prezentate în fig.A3) şi menţinerea lor o durată τm la această temperatură.5.5.. Rm = 600.. condusă după una din diagramele prezentate în figura 8.16 %). O altă metodă de obţinere a semifabricatelor cu structură bifazică ferito-martensitică constă din laminarea controlată intercritică a oţelurilor.5 % O primă metodă de obţinere a structurii bifazice ferito−martensitice la semifabricatele laminate din astfel de oţeluri o reprezintă aplicarea unui TT intercritic constând din: a) încălzirea semifabricatelor la o temperatură ti ∈ (A1.. 10. 8. b) răcirea rapidă (în apă) a semifabricatelor.9.2 = 320.10. care se utilizează sub formă de semifabricate sau produse având structura alcătuită dintr-o matrice feritică în care se află dispersate uniform insule de martensită (care ocupă. iar ponderea formaţiunilor de austenită este la nivelul dorit al ponderii formaţiunilor martensitice în structura finală. Fig. slab aliate cu mangan (%Mnm = 1. Microstructura unui oţel bifazic cu %Cm = 0.8 %) şi microaliate cu elemente care să le confere granulaţie fină.. alegând convenabil parametrii ti şi τm..

Metoda clasică de obţinere a incluziunilor de sulf cu formă controlată constau în tratarea oţelurilor la elaborare cu Ca şi Si. În prezent se aplică metoda introducerii la elaborarea oţelurilor a unor cantităţi mici de pământuri rare (lantanide).) supuse în exploatare unor solicitări mecanice complexe. zirconiu sau titan.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale realizarea unor piese sau echipamente (funduri pentru recipiente sub presiune.) şi concentraţia sulfului într-un astfel de oţel se alege astfel încât să rezulte efectul maxim de reducere a anizotropiei caracteristicilor de tenacitate. Pentru obţinerea unei astfel de structuri se impune ca oţelurile supuse laminării să nu conţină incluziuni nemetalice (sulfuri) plastice (care se dispun în timpul laminării sub formă de şiruri orientate în direcţia de deformare şi determină formarea structurii în benzi la răcirea semifabricatelor după laminare). Diagrama pentru alegerea reţetei de microaliere la elaborarea oţelurilor cu forma incluziunilor nemetalice controlată 85 . raportul dintre concentraţiile elementelor adiţionale (Ti. fiind necesară realizarea unor semifabricate laminate cu o structură în care formaţiunile de perlită să fie uniform distribuite în masa de ferită. în consecinţă. 8. rezervoare sferice etc. Diagramele de laminare controlată intercritică pentru obţinerea semifabricatelor cu structură bifazică ferito−martensitică Fig. care modifică tipul incluziunilor (determină formarea unor incluziuni greu fuzibile. Zr. lipsite de plasticitate şi uniform distribuite în structura oţelurilor.11. Ce etc. aşa cum sugerează diagrama (de principiu) redată în figura 8.10. globulare şi nedeformabile).11. 8. le asigură finisarea şi le dispersează uniform în masa structurală a oţelurilor. Fig. Pentru astfel de aplicaţii nu este recomandată utilizarea semifabricatelor laminate din oţel cu structură (ferito-perlitică) în benzi (care se caracterizează printr-o mare anizotropie a caracteristicilor mecanice). controlul formei incluziunilor are ca scop principal obţinerea unor incluziuni de sulf globulare. care generează în acestea stări de tensiuni mecanice bi sau triaxiale.

a căror rezistenţă la coroziune este determinată de compoziţia chimică şi de structura acestora şi oţelurile patinabile.1.015 %.20 % şi %Crm > 10. această prescripţie este cuprinsă şi în SR EN 10020. în două categorii: oţelurile inoxidabile.. dacă sunt înalt aliate cu crom.5 %. la calificarea unui oţel ca oţel inoxidabil sau refractar se ia în considerare numai concentraţia cromului dizolvat în soluţiile solide pe bază de fier (ferită.12. deoarece cromul este un element carburigen (v. austenită. Oţelurile rezistente la coroziune Oţelurile rezistente la coroziune (oţelurile anticorosive) pot fi clasificate.6.7. sârme. concentraţia masică minimă a cromului în astfel de oţeluri fiind %Crm = 10. benzi.6. Trebuie precizat că.3). Oţelurile inoxidabile comerciale. %Pm ≤ 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8.1. bare.). oţelurile inoxidabile pot fi clasificate în: oţeluri aliate cu crom şi oţeluri aliate cu crom şi nichel. formate din produşi de coroziune. Oţelurile inoxidabile feritice fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi au compoziţia caracterizată prin %Cm ≤ 0.0 %. scap. iar simbolurile principalelor mărci standardizate din fiecare clasă sunt redate în tabelul 8. au caracteristicile de calitate reglementate prin standardele SR EN 10088 şi STAS 3583 (care este încă în vigoare).1. care interacţionează cu mediile corosive şi se acoperă cu pelicule compacte. în condiţii de temperatură ridicată. conţinuturi foarte scăzute de impurităţi (%Sm ≤ 0. prezintă caracteristici bune de rezistenţă la oxidare şi la coroziune în gaze şi au capacitatea de a asigura caracteristici mecanice convenabile sunt denumite oţeluri refractare. martensită) existente în structura acestuia.04 %) şi concentraţia 86 . ce întrerup contactul lor cu mediile agresive şi le protejează astfel de acţiunea distructivă a acestora. Oţelurile inoxidabile şi refractare Oţelurile capătă proprietatea de a fi inoxidabile (de a prezenta o rezistenţă ridicată la acţiunea mediilor agresive cu care vin în contact). livrate sub formă de semifabricate prelucrate prin deformare plastică (table. 8. profile pentru utilizări generale etc.6. Oţelurile inoxidabile care. 7.08 %.5. în funcţie de principalul factor care le asigură rezistenţa la acţiunea mediilor de lucru agresive. conform acestor standarde oţelurile inoxidabile sunt împărţite în clasele structurale prezentate în continuare. care precizează că oţelurile inoxidabile trebuie să aibă %Cm < 1.. În funcţie de reţeta de aliere utilizată la elaborare. 8.

X6CrMoNb17−1.5 %). aluminiu (%Alm ≤ 2 %). X2CrNbZr17. nichel (%Nim = 0.0.. X6CrMo17−1. Principalele mărci de oţeluri inoxidabile Marca de oţel conform: SR EN 10088 STAS 3583 X6Cr13 X6Cr17 X3CrTi17 X2CrMoTi18−2 X6CrAl13 X12Cr13 X20Cr13 X30Cr13 X39Cr13 X50CrMoV15 X2CrNi18−9 X5CrNi18−10 X6CrNiTi18−10 X2CrMnNi17−7−5 X2CrMnNiN18−9−5 X2CrNiMo17−13−3 X1NiCrMoCu25−20−5 X6CrNiMoTi17−12−2 X2CrNiMoCuN25−6−3 X2CrNiMoCuWN25−7−4 7Cr130 8Cr170 8TiCr170 2TiMoCr180 7AlCr130 10Cr130 20Cr130 30Cr130 40Cr130 45VMoCr145 2NiCr185 5NiCr180 10TiNiCr180 2MoNiCr175 2CuMoCrNi250 10TiMoNiCr175 - Clasa structurală Feritic Feritic Feritic Feritic Feritic Ferito . niobiu (%Nbm = 0. titan (%Tim = 0.8.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale masică de crom încadrată în una din următoarele reţete: %Crm = 11..3.3. reţetele cu concentraţii mari de crom prezentând şi bune proprietăţi de refractaritate. X2CrMoTi17−1.feritic 87 . în compoziţia acestor oţeluri se pot adăuga în diverse concentraţii şi alte elemente: siliciu (%Sim ≤ 1 %). X6CrAl3.30 %. X6Cr17. X2CrAlTi18−2. Mărcile de oţeluri comerciale din această clasă structurală corespund integral acestor prescripţii. Ti.8 %) şi/sau zirconiu (%Zrm = 0. Si. pentru finisarea granulaţiei.6 %). X6CrNi17−1. pentru îmbunăţăţirea tenacităţii şi prelucrabilităţii prin deformare plastică (Ni). %Crm = 17... Tabelul 8..3.3. Mo). Zr). X3CrTi17..0. aşa cum rezultă din următoarele exemple: X6Cr13.. X2CrMoTi29−4.. molibden (%Mom = 0.. stabilizarea feritei şi mărirea rezistenţei la coroziune intercristalină (Nb..martensitic Martensitic Martensitic Martensitic Martensitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenito . X2CrNi12.4.1.1 %).. X2CrTi12.5 %)..feritic Austenito ..18 % sau %Crm = 25.13 %.... pentru creşterea refractarităţii şi comportării la fluaj (Al.7.

. constând din încălzirea la ti = 750. urmată de aplicarea unui TT de recoacere de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul adecvat obţinerii caracteristicilor dorite).2. locale (la îmbinările sudate) sau globale (la întreaga construcţie sudată).. X90CrMoV18. 7. singura modalitate tehnologică de a le influenţa caracteristicile de rezistenţă mecanică şi plasticitate constă în ecruisarea lor prin deformare plastică la rece.0 %). X20Cr13.1.. Principalele probleme care pot să apară la realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri sunt legate (v..1.. Mărcile de oţeluri comerciale din aceste clase structurale corespund integral prescripţiilor prezentate mai înainte. Oţelurile inoxidabile feritice au o sudabilitate relativ bună... X70CrMo15. mărirea călibilităţii şi durificarea prin precipitare a acestor oţeluri (Ni. o structură monofazică feritică (eventual. aşa cum rezultă din următoarele exemple: X12Cr13. 88 . X105CrMo17.015 %.8 %). Nb. prin folosirea unor tehnologii de sudare adecvate şi prin aplicarea unor TT postsudare. în compoziţia acestor oţeluri se pot adăuga în diverse concentraţii şi alte elemente: siliciu (%Sim ≤ 1 %). conţinuturi foarte scăzute de impurităţi (%Sm ≤ 0.6. Cu). caracteristicile de utilizare ale acestor oţeluri nu pot fi modificate prin aplicarea de TT cu schimbare de fază. Oţelurile inoxidabile martensitice şi ferito-martensitice fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi au compoziţia caracterizată prin %Cm = 0. %Crm = 17. Cu.04 %) şi concentraţia masică de crom încadrată în una din următoarele reţete: %Crm = 11.6. menţinerea la aceste temperaturi o durata τm = 30. V) sau pentru evitarea apariţiei fenomenelor de fragilitate la revenire (Mo). aceste probleme se pot rezolva prin alegerea corespunzătoare a MA pentru sudare.. X4CrNiMo16−5−1.0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Aceste oţeluri prezintă.3.18 %. X46Cr13. fig.850 oC (temperaturile mai mari fiind recomandate la construcţiile sudate din oţeluri feritice cu concentraţii ridicate de crom). cum ar fi apariţia fazei σ în cazul menţinerilor îndelungate în intervalul de temperaturi 550.40 min şi răcirea în aer.700 oC).5 %). cu foarte mici cantităţi de carburi globulare uniform distribuite în matricea feritică) şi.1. nichel (%Nim = 1.. X8CrNiMoAl15−7−2.08. X5CrNiCuNb16−4. pentru îmbunăţăţirea rezistenţei la coroziune în anumite medii (Al. Si. %Pm ≤ 0.. 8. X50CrMoV15. molibden (%Mom = 0. la orice temperatură în stare solidă.6 %) şi/sau vanadiu (%Vm = 0..24) de sensibiltatea lor ridicată la supraîncălzire (creşterea pronunţată a granulaţie în cazul încălzirii şi menţinerii lor la temperaturi mai mari de 900 oC) şi de tendinţa acestora spre fragilizare şi fisurare (atât datorită creşterii granulaţiei.. aluminiu (%Alm ≤ 1.. cât şi datorită intervenţiei altor fenomene. cupru (%Cum = 1.5 %)..0 %.2 %) pentru creşterea refractarităţii şi comportării la fluaj (Al.13 %.0.. pentru îmbunăţăţirea tenacităţii şi prelucrabilităţii prin deformare plastică (Ni)....3.. X5CrNiMo13−4... Mo). niobiu (%Nbm = 0. pentru finisarea granulaţiei. ca urmare. X7CrNiAl17−7..

cupru (%Cu m = 1.1050 oC) o structură austenitică. 7.. Oţelurile cu conţinuturi scăzute de carbon (%C m < 0..630 oC şi τm = 1....8 % au Ms << ta şi prezintă (la ta) după călire (în aer de la ti = 950. alcătuiesc o subdiviziune specială a oţelurilor inoxidabile martensitice (având ca mărci reprezentative X4CrNiMo16−5−1. molibden (%Mo m = 0.08 %) şi conţinuturi ridicate de crom (%Cr m = 15. uneori. scap. care măresc duritatea structurilor de revenire).3. de la ti = 1025. în structura martensitică apar precipitate ale compuşilor intermetalici pe care îi formează elementele de aliere suplimentare (de tipul MoNi3....7..Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Aceste oţeluri au concentraţia de crom suficient de scăzută în corelaţie cu concentraţia de carbon..3..1 %) pentru asigurarea structurilor martensitice la răcirea în aer se impune alierea lor suplimentară cu nichel şi. prin aplicarea unui TT de revenire (la ti = 470...8 %).6 %). iar caracteristicile mecanice ale structurilor de revenire pot indica prezenţa fenomenelor de fragilitate la revenire (v.2 %) aceste condiţii sunt uşor de întrunit.1050 oC) o structură martensitică cu conţinut scăzut de carbon. aluminiu (%Al m = 0. la oţelurile cu concentraţii mari de carbon (%Cm > 0...60 J) şi de rezistenţă la coroziune.3). fără afectarea inadmisibilă a caracteristicilor de tenacitate (energia de rupere se menţine la niveluri KV = 40. căpătând o structură martensitică sau ferito – martensitică.6.. X5CrNiCuNb16−4. în timp ce la oţelurile cu conţinut scăzut de carbon (%Cm < 0....1. cu cupru. În majoritatea cazurilor oţelurile din aceste clase structurale se utilizează în starea metalurgică conferită prin aplicarea unui TT de călire + revenire.1300 N/mm2). aliate suplimentar cu nichel (%Ni m = 3.2 = 800.0 %) şi/sau niobiu (%Nb m = 0.4).5 % au Ms > ta şi prezintă după călire (în aer sau ulei.. care prezintă o capacitate particulară de creştere a caracteristicilor de rezistenţă mecanică prin aplicarea de TT..5 %)..1200 N/mm2 şi Rm = 1000.17 %). datorită intervenţiei fenomenelor de stabilitate la revenire şi de durificare secundară (separararea unor carburi de crom fin dispersate.. Procesele care au loc la revenirea structurilor de călire ale acestor oţeluri (bogat aliate cu crom şi alte elemente de aliere) diferă de procesele care au loc la revenirea structurilor de călire ale oţelurilor nealiate (v. Oţelurile PH cu %Nim = 3..) şi se produce un efect de durificare (îmbătrânire) important.. caracterizată prin rezistenţă mecanică redusă şi plasticitate ridicată.5 %)... 5. având rezistenţă mecanică scăzută şi 89 . Oţelurile PH cu %Nim = 6. scap. caracteristicile de rezistenţă mecanică înregistrând creşteri semnificative (Rp0. încât transformarea alotropică Feγ ⇔ Feα nu este suprimată şi aceste oţeluri prezintă transformări de fază în stare solidă (în condiţii de echilibru termodinamic sunt posibile transformările de tipul austenită ⇔ ferită) şi se călesc în aer (sunt oţeluri autocălibile). X8CrNiMoAl15−7−2) şi sunt denumite oţeluri cu durificare prin precipitare (oţeluri PH – preciptation hardening)..0.. care se poate transforma în martensită (cu conţinut redus de carbon..3 ore). NbNi3 etc. X7CrNiAl17−7.

comportare paramagnetică şi o bună sudabilitate. instrumente chirurgicale etc.4 % sunt sudabile. Compoziţia chimică a acestor oţeluri poate fi caracterizată astfel: • concentraţia masică de carbon este scăzută. cu vr = 70. 8..02.....5 % călite şi îmbătrânite.3. menţinerea la tco o durată τm = 7.20 % (corespunzătoare oţelurilor inoxidabile) şi concentraţii masice de nichel %Nim = 8. ca urmare..4 % sunt destinate confecţionării sculelor (cuţite.8 ore şi apoi reîncălzirea la ta) sau prin aplicarea unui TT de destabilizare a austenitei (constând din reîncălzirea oţelurilor la ti = 750..... Oţelurile inoxidabile austenitice fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi nichel şi reprezint[ o clasă structurală de oţeluri cu proprietăţi deosebite: rezistenţă mare la coroziune în aer. iar după sudare trebuie aplicate TT care să confere îmbinărilor sudate structuri asemănătoare cu cea corespunzătoare MB.5 ore) se obţin efecte de durificare prin precipitare similare celor tipice oţelurile PH cu %Nim = 3..1. conform indicaţiilor diagramei din figura 7..80 oC/oră. motiv pentru care oţelurile sunt denumite şi oţeluri austenitice tip 18−8. N şi.0. aceste oţeluri au tendinţa de fragilizare la rece.. mai ales H. plasticitate mare.. menţinerea la această temperatură o durată τm = 0. fiind recomandat TT de revenire la ti = 600... dar oţelurile moderne au %Cm ≤ 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR plasticitate ridicată) prin aplicarea unui TT de călire la temperaturi scăzute (constând din răcirea oţelurilor... aceste oţeluri ridică probleme tehnologice la prelucrarea prin aşchiere sau prin deformare plastică. la tco = −70.850 oC.24. Oţelurile inoxidabile martensitice cu %Cm > 0.5. care au efecte negative majore asupra tenacităţii). Oţelurile inoxidabile martensitice şi ferito – martensitice cu %Cm < 0. în apă şi în foarte mulţi agenţi chimici. • reţeta de aliere de bază a acestor oţeluri prevede concentraţii masice de crom %Crm = 18..520 oC şi τm = 1.1. prin aplicarea ulterioară a unui TT de revenire (la ti = 500. în mod obişnuit.5 ore.04 %.15 %. structura austenitică se ecruisează puternic prin deformare plastică la rece şi..750 oC sau.1. un TT complet. tenacitate şi rezistenţă mecanică ridicate la temperaturi scăzute (până la –270 oC). la realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri trebuie utilizate MA cu concentraţii scăzute de carbon şi conţinuturi minime de impurităţi (S... pentru micşorarea stabiltăţii austenitei prin separarea unor particule de carburi de crom şi alte elemente de aliere şi apoi răcirea în apă). alcătuit din călire martensitică şi revenire. BMT trebuie bine protejată în timpul sudării faţă de acţiunea nocivă a atmosferei înconjurătoare (prin utilizarea procedeelor de sudare în mediu de gaz inert).) şi instrumentelor de măsurare şi nu se utilizează la realizarea construcţiilor sudate.6.−80 oC.. această reţetă fiind modificată la oţelurile pentru − 90 .10 %. deoarece.. dacă este posibil. P. %Cm ≤ 0.

.5... nichelul acţionează favorabil asupra rezistenţei la coroziune şi îmbunătăţeşte caracteristicile mecanice la temperaturi înalte ale oţelurilor. pentru îmbunăţăţirea rezistenţei la coroziune (Mo.0.15 % asigurându-le o bună rezistenţă la oxidare în medii uscate.. X3CrNiCu18−9−4...4...8. cuprul (%Cum = 0. 91 . N)..0 %) în astfel de medii este aproape nulă. X2CrNi18−9.7 %). singura modalitate tehnologică de a le influenţa caracteristicile de rezistenţă mecanică şi plasticitate constă în ecruisarea lor prin deformare plastică la rece. cromul şi nichelul (elementele reţetei de aliere de bază): siliciul (%Sim ≤ 1.7 %).12.... X6CrNiTi18−10.. molibdenul (%Mom = 2. medii foarte agresive etc.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale aplicaţii speciale (caracterizate prin condiţii severe de lucru: solicitări mecanice cu intensităţi mari şi/sau aplicate dinamic..)..25 % şi %Nim = 15. ca urmare.0. iar %Crm >15 % conferind oţelurilor rezistenţă la coroziunea (de tip elecrochimic) produsă de mediile active apoase. Mărcile de oţeluri comerciale din această clasă structurală corespund integral prescripţiilor prezentate mai înainte. • majoritatea oţelurilor austenitice crom-nichel au în compoziţie şi alte elemente de aliere decât carbonul. la temperaturi înalte.3 %)... Cu.. cromul este elementul de aliere care conferă acestor oţeluri rezistenţă la coroziune şi la oxidare.. deoarece probabilitatea declanşării proceselor de corodare electrochimică a structurii monofazice austenitice (cu %Crm = 10.25 %).. pentru creşterea refractarităţii şi comportării la fluaj (Si.04 %) au structura de echilibru la ta complet austenitică. efectele favorabile ale cromului se diminuează odată cu creşterea conţinutului de carbon al oţelurilor (care favorizează apariţia carburilor în structura acestora). urmată de aplicarea unui TT de recoacere de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul adecvat obţinerii caracteristicilor dorite). %Crm = 12.. fiind elementul de aliere care le conferă structura austenitică şi asigură (în cazul când %Nim > 8 %) menţinerea unei astfel de structuri până la temperatura ambiantă (prin modificarea substanţială a poziţiei punctelor critice de transformare în stare solidă A1 şi A3). X6CrNiMoNb17−12−2. 20−25. prezintă cea mai bună comportare în prezenţa mediilor agresive de lucru. 45 % (şi sunt denumite oţeluri tip 15−35. X12CrMnNiN18−9−5. Oţelurile cu conţinuturi reduse de carbon (%Cm ≤ 0.. Ti) sau pentru stabilizarea structurii austenitice şi înlocuirea parţială a nichelului (Mn.). temperaturi ridicate.1.4 %). care se realizează cu %Crm = 15. azotul (%Nm = 0. aşa cum rezultă din următoarele exemple: X10CrNi18−8. Mo).1 %) sau titanul (%Tim = 0. manganul (%Mnm = 2.10 %). Nb. caracteristicile de utilizare ale acestor oţeluri nu pot fi modificate prin aplicarea de TT cu schimbare de fază. solubilitatea carbonului în austenită la această temperatură fiind mai mare decât concentraţia carbonului existent în aceste oţeluri şi. niobiul (%Nbm = 0. 25−35 etc. Deoarece nu prezintă transformări în stare solidă. X2CrNiMo17−12−2.5.

proces care prezintă următoarele particularităţi: • separarea carburilor apare numai în cazul încălzirii într-un interval critic de temperaturi (450 oC. Pentru a le conferi o structură monofazică austenitică rezistentă la coroziune. marginile (sărăcite în crom) ale cristalelor de austenită sunt atacate. instabilă termodinamic şi. 850 oC). iar peste 850 oC austenita are capacitate ridicată de a dizolva carbon şi separarea carburilor nu mai este justificată termodinamic. pentru fiecare temperatură situată în intervalul critic de temperaturi există un interval critic al duratei de menţinere. • viteza de difuzie a carbonului în austenită este mai mare decât cea corespunzătoare cromului şi. ca urmare. creşte concentraţia în crom a marginilor acestor cristale. • aşa cum se poate deduce examinând diagrama din figura 8. această structură bifazică putând favoriza declanşarea proceselor de corodare a oţelurilor în prezenţa mediilor agresive. cantitatea de carburi precipitate este redusă.. constând în încălzirea oţelurilor la ti = 1000. ca urmare. pentru menţinerea structurii monofazice austenitice (până la ta). se produce separarea din austenită a carbonului în exces sub formă de carburi de crom.12. se aplică TT de călire de punere în soluţie (a carburilor). iar dacă durata menţinerii este mai mare decât limita superioară a intervalului critic.1100 oC. pentru care intensitatea sensibilizării la coroziune intercristalină a oţelului este maximă. atunci când piesele realizate dintr-un astfel de oţel vin în contact cu un mediu agresiv de lucru..13...15 %) au structura de echilibru la ta alcătuită din austenită şi carburi de crom.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Oţelurile cu conţinuturi de carbon mai mari (%Cm = 0. pentru dizolvarea carburilor în austenită şi răcirea lor rapidă (în apă). aşa cum se poate observa în imaginile prezentate în figura 8. 0. dacă durata menţinerii este sub limita inferioară a intervalului critic. după precipitarea intercristalină a carburilor de crom. separarea intercristalină a carburilor de crom şi scăderea concentraţiei de crom de la marginile cristalelor de austenită diminuează rezistenţa la coroziune a oţelului. carbonul ajunge mai repede la marginile cristalelor de austenită şi formează carburile cu cromul din austenita situată în zonele adiacente acestor margini. fenomen numit coroziune intercristalină. marginile cristalelor de austenită îşi diminuează puţin concentraţia de crom şi diminuarea rezistenţei la coroziune a oţelului este mică. sărăcirea în crom a acestor margini este parţial compensată şi rezistenţa la coroziune a oţelului este puţin afectată. sub 450 oC difuzia elementelor care formează carburile nefiind posibilă. se produce uniformizarea prin difuzie a concentraţiei cromului în cristalele de austenită. astfel că. dacă semifabricatele sau piesele confecţionate dintr-un oţel cu această structură sunt supuse încălzirii (în procesul de prelucrare sau în cursul utilizării). Aspectele prezentate sugerează şi principalele căi de acţiune pentru diminuarea susceptibilităţii oţelurilor inoxidabile austenitice faţă de coroziunea 92 . structura monofazică astfel obţinută este alcătuită din austenită suprasaturată în carbon.04.

Diagrama timp – temperatură − sensibilizare la coroziunnea intercristalină (TTS) a oţelului inoxidabil X10CrNi18−8 Oţelurile inoxidabile austenitice au o bună sudabilitate. apariţia fenomenului este influenţată de următorii factori: − compoziţia chimică a BMT din care rezultă prin solidificare CUS (dependentă de compoziţia şi puritatea MB şi MA). 8. se observă că principalele probleme care pot afecta sudabilitatea oţelurilor austenitice crom-nichel sunt: fisurarea la cald şi fragilizarea indusă de formarea fazei σ . creşterea concentraţiei cromului. având afinitatea faţă de carbon mai mare decât cromul. niobiu) compuşi (sulfura de nichel. leagă carbonul în exces sub formă de carburi proprii şi asigură astfel menţinerea nealterată a concentraţiei cromului în cristalele de austenită (oţelurile inoxidabile austenitice microaliate cu titan. pentru ca separarea intercristalină a carburilor de crom să afecteze în mică măsură rezistenţa la coroziune a marginilor cristalelor de austenită şi/sau microalierea oţelurilor cu titan.24. niobiu sau tantal.04 %).13. în 93 . silicaţi) care sunt faze uşor fuzibile sau care formează cu fierul sau cu elementele de aliere eutectice uşor fuzibile. carbonul. fisurile formate la cald având caracter interdendritic şi fiind cauzate de prezenţa unor faze uşor fuzibile în zonele intercristaline ale structurii primare a CUS. care. Microfotografia unei zone afectate de coroziunea intercristalină la o piesă din oţel inoxidabil austenitic X10CrNi18−8 Fig. Dacă se analizează diagrama structurală prezentată în figura 7. • Fisurarea la cald a CUS realizate prin sudare se produce la temperaturi ridicate (peste 1200 oC). în timpul solidificării CUS. Fig. 8.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale intercristalină: reducerea concentraţiei de carbon (%Cm ≤ 0. carburi de titan şi niobiu. pentru evitarea formării carburilor de crom în structura oţelurilor. titan. deoarece formează cu elementele de aliere tipice oţelurilor inoxidabile austenitice (nichel.12. sulful şi fosforul favorizează apariţia fisurării la cald. siliciul. niobiu sau tantal sunt denumite oţeluri stabilizate).

. fosfor. iar dacă structurile sunt austenito − feritice. wolframul. prin realizarea următoarelor etape: γ → γ + α → γ + α + σ → γ + σ. %Crm = 22. în zonele încălzite la 600. direct din austenită . faza σ apare (mai uşor) în aceleaşi zone.. faza σ apare (mai greu) după sudare.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR timp ce manganul. fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi nichel şi reprezintă o clasă structurală de oţeluri utilizată relativ recent (cu toate că primele oţeluri duplex au apărut încă din 1930) la fabricarea aparaturii tehnologice de presiune şi a construcţiilor sudate. Oţelurile inoxidabile austenito – feritice sau ferito – austenitice. relaxarea tensiunilor mecanice care apar în timpul cristalizării primare a CUS (la temperaturi înalte. ferita este faza care se deformează uşor şi ajută la diminuarea nivelului energetic al câmpului de tensiuni care apare datorită sudării) şi dizolvarea elementelor nocive (sulf. %Mom = 1.. − prezenţa feritei în structura CUS (într-un conţinut procentual de 3. Si...900 oC.4. la realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri s-a constatat că structurile realizate în CUS şi ZIT nu mai prezintă raportul unitar al conţinuturilor procentuale de ferită 94 . %Nim = 4.5 %. dacă MB sau CUS au structura complet austenitică. Aceste oţeluri combină bunele proprietăţi ale oţelurilor inoxidabile feritice şi austenitice. Fragilizarea prin faza σ se produce atunci când în îmbinările sudate apare faza σ. siliciu) şi diminuarea pericolului de formare a eutecticelor uşor fuzibile. vanadiul şi molibdenul împiedică fisurara la cald. ca urmare.4 %) împiedică fisurarea la cald.. 8. apariţia fazei σ (sigmatarea) şi fragilizarea care o însoţeşte sunt favorizate de prezenţa unor elemente de aliere ca Mo. ferita are rezistenţa la deformare mai mică decât austenita şi. Ti şi de procesele de deformare plastică la rece şi pot fi înlăturate aplicând după sudare (sau după operaţiile de prelucrare prin deformare plastică la rece) un tratament termic constând din încălzirea zonei sigmatate la ti ≅ 1000 oC. compus intermetalic FeCr caracterizat prin duritate ridicată şi fragilitate accentuată.04 %... prin realizarea următoarelor efecte: finisarea structurii (ferita cristalizează înaintea austenitei şi împiedică formarea structurilor dendritice grosolane). denumite şi oţeluri duplex. prin realizarea următoarelor etape: γ + α → γ + α + σ → γ + σ. raportul preferat al conţinuturilor procentuale de ferită şi austenită în structura oţelurilor de acest tip este cel unitar (%α ≅ 50 % şi %γ ≅ 50 %).2 % şi %Cum ≤ 2 %.4 ore şi răcirea în aer.) sub formă de compuşi greu fuzibili sau care formează cu fierul sau cu elementele de aliere eutectice greu fuzibile. Primele oţeluri duplex realizate au avut compoziţia: %Cm ≤ 0. iar prezenţa austenitei conferindu-le o bună ductilitate şi tenacitate.. Nb. fixând elementele nocive (sulful... menţinerea la această temperatură o durată τm = 2. carbonul etc.1.6. prezenţa în structură a feritei asigurându-le niveluri ridicate ale rezistenţei mecanice şi rezistenţei la coroziune.24..

care au în mod obişnuit %Nim = 5. Pentru realizarea unor îmbinări sudate de calitate la realizarea aparatelor tehnologice sau construcţiilor metalice din oţeluri duplex se recomandă a se avea în vedere următoarele aspecte: • pentru a obţine CUS cu caracteristici corespunzătoare. constatându-se că el îmbunătăţeşte rezistenţa mecanică şi rezitenţa la coroziune şi contribuie la formarea austenitei din ferită la temperaturi ridicate. X2CrNiMoCuWN25−7−4.. • în procesul de sudare se produc fenomene metalurgice de precipitare în CUS şi ZIT a unor faze dure (faze δ. construcţiilor şi echipamentelor care funcţionează la temperaturi superioare temperaturii de –50 oC (în condiţii de frig climatic sau industrial). mai ales dacă nu este posibilă aplicarea de TT postsudare. Mărcile de oţeluri comerciale din această clasă structurală corespund integral prescripţiilor prezentate mai înainte.. tenacitatea oţelurilor duplex are nivelul situat între nivelurile corespunzătoare oţelurilor inoxidabile austenitice şi feritice. X2CrNiMoN25−7−4.15.. A doua generaţie de oţeluri duplex a avut compoziţia chimică caracterizată prin %Cm ≤ 0. 95 .8 %.26 %. de tipul unor compuşi intermetalici cu conţinuturi ridicate de crom şi molibden sau nitruri de fier şi/sau de elemente de aliere) care fragilizează structura şi micşorează rezistenţa la coroziune a acesteia.. Rezistenţa la coroziune a oţelurilor duplex din generaţia a doua este mai bună decât a oţelurilor inoxidabile austenitice.. azotul a fost utilizat pentru înlocuirea parţială a nichelului ca element austenitizant.. oţelurile duplex putând fi utilizate pentru confecţionarea pieselor.4 % .0 %)...04 %. este necesar ca MA utilizate la sudare să fie supraaliate cu nichel (MA trebuie să aibă %Nim ≅ 9 %.7. MA cu compoziţie apropiată de a MB se utilizează numai în cazul când se efectuează TT postsudare pentru rectificarea structurilor din CUS şi ZIT. respectarea acestei prescripţii asigurând formarea şi menţinerea cantităţii corespunzătoare de austenită în structura CUS. dar nefiind recomandate pentru echipamentele şi aparatele tehnologice destinate aplicaţiilor criogenice..30 % (unele conţinând şi %Wm = 0. asigurând menţinerea raportului unitar al conţinuturilor procentuale de ferită şi austenită în zonele caracteristice ale îmbinărilor sudate ale echipamentelor trehnologice sau construcţiilor realizate din astfel de materiale.5 % şi %Nm = 0.5.0.5 %). %Mom = 3.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale şi austenită. aşa cum rezultă din următoarele exemple: X2CrNiN23−4..1.5. %Crm = 24. spre deosebire de MB. iar rezistenţa la tracţiune şi limita de curgere sunt aproximativ de două ori mai mari decât ale oţelurilor inoxidabile austenitice. %Cum ≤ 2.X2CrNiMoN22−5−3.. iar sudarea fără MA sau cu pMA scăzute (valori mari ale pMB) nu este recomandată (trebuie evitată)..X3CrNiMoN27−5−2.X2CrNiMoCuN25−6−3. %Nim = 6. iar caracteristicile de rezistenţă la coroziune ale îmbinărior sudate sunt nesatisfăcătoare.

12SiNiCr360 şi 10TiAlCrNi320 (aparţinând clasei structurale a oţelurilor aliate austenitice). nichel. semifabricatelor laminate finite (profile pline şi fasonate. table.35. Oţelurile refractare (termorezistente) pot aparţine. peste care se manifestă cu intensitate mare fenomenul de fluaj). Pentru această aplicaţie singurele oţeluri care dau rezultate bune sunt oţelurile austenitice crom – nichel tip 15−35. 8. oţelurile inoxidabile prezintă şi o bună refractaritate (mai ales. wolfram. 15SiNiCr250. vanadiu (care durifică oţelurile prin formarea de carburi stabile. uneia din clasele structurale anterior prezentate: feritică.. 15SiNiCr200. martensitică sau austenitică. 20−25 sau 25−35.0. 20VNiWMoCr120 (aparţinând clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fenomenele de precipitare se produc în principal în zonele feritice ale structurii CUS şi ZIT. iar precipitarea nitrurilor se produce mai intens dacă MB nu are un conţinut suficient de azot (care să determine formarea şi stabilizarea austenitei) sau dacă nu se folosesc MA supraaliate cu nichel. ce protejează materialul împotriva oxidării în profunzime).1100 oC) se utilizează oţelurile refractare (termorezistente) speciale. în general sub 550 oC).5. iar solubilitatea azotului în ferită este mai scăzută decât în austenită.1. deoarece. 12TiNiCr180..45 %. cu conţinuturile de carbon %Cm = 0.. Pentru aplicaţiile tehnice la care temperaturile de lucru sunt foarte ridicate (550. având calitatea reglementată de STAS 11523. deoarece elementele de aliere difuzează mai uşor în această fază. O aplicaţie în care alegerea oţelurilor termorezistente ridică probleme interesante o constituie fabricare ţevilor pentru cuptoarele instalaţiilor de piroliză din combinatele petrochimice. 12NiCr250.) şi barelor forjate. principalele mărci de astfel de oţeluri (simbolizate în acelaşi mod ca şi oţelurile aliate pentru construcţia de maşini cuprinse în STAS 791) sunt: 10AlCr70. aşa cum s-a arătat anterior. 10AlCr240 (aparţinând clasei structurale a oţelurilor aliate feritice). iar rezistenţa mecanică la temperaturi ridicate se asigură oţelurilor prin alierea cu crom. sârme etc. Al2O3. 40SiNiCr250. destinate fabricării produselor prin deformare plastică la cald. dacă aplicaţiile în care sunt utilizate se caracterizează prin temperaturi de lucru nu prea mari. 10AlCr180. de tipul Cr2O3. în funcţie de compoziţia lor chimică. ţevi prin care circulă hidrocarburi şi care au domeniul temperaturilor de lucru [700 oC. 900 oC]. molibden. s-a constatat că apariţia fazelor δ este determinată de menţinerile îndelungate la temperaturi ridicate.. 20VNiMnCr120. SiO2. rezistenţa la oxidare este conferită oţelurilor de alierea cu crom şi este îmbunătăţită de alierea suplimentară cu siliciu şi aluminiu (elemente care asigură formarea pe suprafetele pieselor realizate din astfel de oţeluri şi exploatate la temperaturi ridicate a unui strat compact şi aderent de oxizi. benzi. 96 . micşorează tendiţa de fragilizare la cald a acestora şi/sau le măresc temperatura de recristalizare primară.6.

Dependenţele dintre rezistenţa tehnică de durată şi concentraţia de carbon la oţelurile austenitice crom – nichel tip 15–35 şi 25–20 Pentru aplicaţiile în care mediul de lucru este foarte agresiv şi/sau temperaturile de lucru sunt ridicate.15. aluminiu.15. creşterea excesivă a cantităţii de carburi în structură fiind una din principalele cauze care produc degradarea ţevilor).05 %) şi alte elemente de aliere: molibden (%Mom = 2…25 %. 8. care au în compoziţie şi mici cantităţi de carbon (%Cm = 0. ca urmare.14 şi 8. aşa cum arată diagramele din figurile 8.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale având structura de echilibru la ta alcătuită din austenită şi carburi. conţinutul ridicat de carbon diminuează prelucrabilitatea prin deformare plastică a acestor oţeluri.. aceste oţeluri prezintă viteze de fluaj minime şi rezistenţe tehnice de durată (fluaj) maxime şi au tendinţă redusă de carburare în prezenţa mediilor de hidrocarburi (carburarea ţevilor şi.35. nichelul asigură acestor aliaje o rezistenţă excepţională la coroziune în medii puternic reducătoare. datorită numărului mare de componente aceste materiale sunt denumite superaliaje. niobiu (%Nbm = 3…5 %). se utilizează aliaje speciale Ni−Cr ( %Nim = 45…70 % şi %Crm = 12….14..45 % a fost adoptată ţinând seama că. împreună cu siliciul şi aluminiul. siliciu (%Sim < 2 %). titan. Fig. zirconiu etc. celelalte componente contribuind la creşterea rezistenţei mecanice la cald şi asigurarea unei bune comportări la fluaj. Dependenţa dintre viteza de fluaj şi concentraţia de carbon la oţelurile austenitice crom – nichel tip 15–35 Fig. dar nu afectează inadmisibil sudabilitatea acestor oţeluri (cu anumite precauţii tehnologice ţevile pentru cuptoarele instalaţiilor de piroliză pot fi sudate). fier (%Fem = 2…12 %).01…0. impunând fabricarea ţevilor prin turnare centrifugală. 97 . iar cromul. Soluţia folosirii unor oţeluri cu %Cm = 0.25 %).0. wolfram (%Wm = 3…5 %). 8. le asigură o foarte bună rezistenţă la oxidare.

cele mai cunoscute tipuri de aliaje din această clasă fiind: Inconel. vanadiul (%Vm = 0.10 %).%Tim = 2…3 % 10 %Wm = 4…5 %..02 %). nichel (%Nim ≤ 0. Incoloy. Nimonic etc..Ti) sau (Ni. niobiul (%Nbm = 0.0…2. %Fem = 3…4 15…17 0. Oţelurile patinabile Oţelurile din această categorie prezintă rezistenţă ridicată la coroziunea atmosferică.Fe)3Al. 12…15 %Tim = 2…3 %.65 %).5 %. 0.8. tenace şi aderente la suprafaţa produselor. cupru (%Cum = 0.3 ani cu atmosfera înconjurătoare. Pentru a realiza o astfel de comportare.55 %).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabel 8.25 %). sunt slab aliate cu crom (%Crm = 0. care. cu caracteristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8. respectiv.060 %). cu care firmele producătoare le-au lansat pe piaţă.8.8 0 10 % max. Ni3(Al. durificate prin precipitarea unor compuşi chimici. Hastelloy.12…0. 70 55…65 45…50 50…55 42…43 50…55 %Crm 20…23 14…17 15…19 20…23 18…21 12…14 14…15 Compoziţia chimică. fineţea mare şi gradul lor de dispersie ridicat. 0 % 8. %Fem = 30…33 %. cum ar fi aluminiul (%Alm ≥ 0. 8.04 %.5…5. 8.2.25…0.1.30…. %Alm = 0 1 2 1 6% 5.02….%Tim = 2…3 1 2 % 4.8…1. %Fem = 17…20 %.%Sim = 0 0 1 1 3% 3.30 %).035 %. care se comportă ca nişte straturi autoprotectoare. %Pm ≤ 0.16 %). %Sm.02…. molibden (Mom ≤ 0. %Fem = 5…9 % .0. dacă oţelurile sunt livrate 98 . prin interacţiunea lor timp de 1. %Alm = 4…5 5 % Superaliajele au structura alcătuită din soluţii solide ale componentelor. rezistenţă determinată de formarea pe suprafaţa produselor realizate din astfel de oţeluri. %Pm ≤ 0. a unor pelicule (patine) de oxizi şi sulfat complex de fier.6…1. prin duritatea. compacte.6. cum ar fi Ni3Nb.015…. ce pasivează produsele (reduc viteza de coroziune uniformă la valori apropiate de 0 mm/an)..0.0.5…1. zirconiu (Zrm ≤ 0.5…5. oţelurile aparţinând acestei categorii au concentraţiile de carbon scăzute (%Cm ≤ 0. Compoziţiile chimice de bază ale unor superaliaje refractare Denumirea comercială INCONEL 625 INCONEL X 750 HASTELLOY C HASTELLOY X WASPALLOY NIMONIC 901 NIMONIC 105 %Nim min.6…6. conţinuturile de impurităţi ale acestor oţeluri sunt limitate la nivelurile %Sm. 18…22 %Tim = 1…1. contribuie la creşterea rezistenţei mecanice. 58 min.%Sim =1.. dacă oţelurile sunt complet dezoxidate (calmate) la elaborare.0…1 1. % Alte elemente %Mom %Com max.0…1 %Nbm = 3…4 %.15 %) şi conţin mici cantităţi de elemente care fixează azotul sub formă de nitruri stabile.12 %) şi titanul (%Tim = 0. Superaliajele sunt cunoscute sub denumirile comerciale.

2. îndeplineşte condiţia %Ce ≤ 0. pentru confecţionarea sculelor de prelucrare prin deformare plastică la rece sau la cald a diferitelor materiale (dălţi. realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri nu ridică probleme tehnologice deosebite. 8. cu conţinut ridicat de fosfor (%Pm = 0.3).. iar conţinuturile de impurităţi sunt limitate. fonte.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale în altă stare decât cea calmată. oţelurile din această categorie prezintă o bună sudabilitate. Standardul SR EN 10155 prevede mărcile S235W şi S355W. burghie. determinat cu relaţia (8. concentraţia fosforului fiind mărită la unele oţeluri (la nivelul %Pm = 0. cuţite pentru foarfeci. filiere etc.0. piatră. dornuri.). freze. iar STAS 500/3 care reglementează acelaşi domeniu. 8. alezoare. cum ar fi: stâlpii pentru reţelele electrice de înaltă tensiune. Caracteristicile fizico − mecanice şi tehnologice ale oţelurilor din această categorie sunt similare celor ale oţelurilor de uz general echivalente din punctul de vedere al mărcii şi clasei de calitate. Principalele aplicaţii tehnice în care se utilizează semifabricatele sub formă de table. materiale plastice etc.) destinate prelucrării prin aşchiere a semifabricatelor şi pieselor din diverse materiale (oţeluri. aplicarea recoacerii de detensionare ca TT postsudare. iar dacă condiţia nu este îndeplinită se recomandă sudarea cu preîncălzire şi. Oţelurile pentru scule Oţelurile din această clasă se utilizează pentru confecţionarea sculelor (cuţite pentru strunjire. Semifabricatele din astfel de oţeluri se livrează fie în starea obţinută prin laminare normalizantă. eventual. oţelurile SxxxW se pot livra în clasele de calitate J0.7. rabotare şi mortezare.06.06…0. vagoanele de cale ferată. macaralele. fie în starea realizată prin laminare obişnuită (cu sau fără TT de normalizare aplicat ulterior laminării). 99 .15 %). dacă carbonul echivalent. iar S355W se poate livra şi în varianta S355WP. nicovale pentru forjat. prevede mărcile RCA 370 şi RCB 510..15 %). matriţe pentru prelucrarea oţelurilor sau maselor plastice. Deoarece conţinuturile de carbon şi alte elemente de aliere sunt scăzute. structurile portante şi de închidere ale halelor industriale şi unele recipiente sub presiune. nefiind încă abrogat. poansoane. benzi sau profile laminate din astfel de oţeluri sunt construcţiile metalice şi mecanice (supuse în exploatare la coroziune atmosferică la temperatura ambiantă).2. semnificaţiile simbolurilor fiind cele precizate în scap. deoarece acesta poate participa ca element activ la formarea peliculelor de pasivare.44 %. lemn. J2 şi K2. tarozi.. iar produsele realizate din acestea nu se tratează termic.

). fără ca duritatea tăişurilor să se micşoreze inadmisibil.1.2. • oţelurile trebuie să aibă o bună călibilitate. 5. vârfuri de centrare pentru maşini – unelte.2. fără apariţia unor fenomene nedorite de fisurare sau rupere fragilă). duritatea ridicată se asigură prin aplicarea unui TT final de călire martensitică a sculelor.). oţelurile din această clasă trebuie să corespundă mai multor condiţii generale. • oţelurile trebuie să prezinte sensibilitate redusă la deformare şi/sau fisurare prin călire şi să aibă tendinţă mică de decarburare superficială în timpul prelucrărilor şi TT la care sunt supuse în procesul tehnologic de realizare a sculelor (deoarece micşorarea concentraţiei carbonului în stratul superficial diminuează călibilitatea şi capacitatea de călire – v. calibre etc.25 %) şi conţinuturile de impurităţi limitate la nivelurile corespunzătoare oţelurilor de calitate.).2).4). • oţelurile trebuie să-şi menţină duritatea ridicată şi în urma încălzirii lor datorită frecărilor ce apar între scule şi semifabricatele sau piesele supuse prelucării.2).. ferăstraie pentru lemn. structura lor de echilibru la ta este alcătuită din perlită şi 100 . 8. care pot fi formulate astfel: • oţelurile trebuie să prezinte duritate ridicată (mai mare decât duritatea materialelor semifabricatelor sau pieselor care se se prelucrează cu sculele confecţionate din ele) şi tenacitate suficientă (pentru ca tăişurile şi corpul sculelor să poată prelua solicitările mecanice la care sunt supuse în timpul utilizării lor pentru prelucrarea semifabricatelor sau pieselor. deoarece încălzirile sculelor călite martensitic au efectele unor reveniri.7. Fiind în marea majoritate oţeluri hipereutectoide. pentru fabricarea unor piese rezistente la uzare (de la maşinile textile. se impune ca oţelurile să prezinte o bună stabilitate la revenire şi/sau să fie aliate cu elemente care să le asigure durificarea secundară (v. şublere. oţelurile pentru scule să fie (de obicei) hipereutectoide. scap. 7. 5. scap.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR punctatoare.) şi pentru realizarea elementelor active (care trebuie să prezinte durabilitate ridicată) ale instrumentelor de măsurare şi verificare a dimensiunilor pieselor (rigle. ace de trasare. Oţelurile carbon pentru scule Oţelurile din această categorie au concentraţia de carbon ridicată (%Cm = 0. pentru fabricarea unor unelte şi instrumente de lucru (şurubelniţe. În corelaţie cu destinaţia lor.1. chei fixe. astfel ca zona de la suprafaţa sculelor durificată prin călire să fie suficient de extinsă (adâncă) şi să permită ascuţirea repetată a acestora. ţinând seama că duritatea martensitei creşte odată cu concentraţia de carbon a oţelului supus călirii (v.65.. scule de tragere la rece a materialelor metalice etc. maşinile agricole etc. scap. instrumente chirurgicale etc. ceea ce impune ca. micrometre.

. OSC11 şi OSC12. OSC10.. scap. eventual. Oţelurile din această categorie au calitatea reglementată prin STAS 1700. 8.. care conferă oţelurilor o bună prelucrabilitate prin deformare plastică şi prin aşchiere. scap. pentru finisarea granulaţiei şi obţinerea unei structuri cvasieutectoide (fără reţea de cementită secundară).2. • sculele realizate din astfel de oţeluri au duritatea (după TT final) 55.2 (de exemplu... • revenire joasă (la ti = 150. OSC9. OSC8. 6. care se menţine numai dacă acestea nu se încălzesc (în timpul utilizării) la temperaturi mai mari de 150. După aducerea la configuraţia dorită.. tabelul 4.200 oC. limitarea vitezelor de aşchiere şi/sau răcirea sculelor în cursul utilizării lor pentru diverse prelucrări). pentru obţinerea unei structuri cu martensită de revenire (v. Deoarece creşterea concentraţiei masice de carbon şi aplicarea de TT sunt singurele căi de acţiune pentru asigurarea caracteristicilor de utilizare ale acestor oţeluri. călire la temperaturi scăzute.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale cementită secundară (dispusă sub formă de reţea la marginea formaţiunilor perlitice – v.60 HRC). scap. 101 . sculele realizate din astfel de oţeluri se supun unui TT final alcătuit din: • călire martensitică.0 %). în procesul tehnologic de realizare a sculelor din astfel de oţeluri se pot include următoarele TT: • normalizarea (v.. semnificaţia simbolurilor fiind cea precizată în scap. pentru obţinerea unei structuri martensitice cu conţinuturi minime de austenită reziduală.200 oC).3). Pentru îndeplinirea condiţiilor generale anterior formulate. bine detensionată şi cu duritate ridicată (55. Gradul moderat de îndeplinire a condiţiilor limitează utilizarea acestor oţeluri la fabricarea sculelor cu forme simple şi dimensiuni caracteristice nu prea mari şi impune o serie de restricţii privind regimurile tehnologice de lucru cu sculele confecţionate din astfel de oţeluri (de exemplu. încadrarea lor în condiţiile generale anterior formulate se prezintă astfel: • oţelurile prezintă sensibilitate ridicată la decarburarea superficială şi la fisurarea prin călire. pentru obţinerea unei structuri cu perlită globulară.. 6. • călibilitatea acestor oţeluri corespunde unui indice J 5 – 55/60. Semifabricatele din astfel de oţeluri se realizează prin deformare plastică la cald şi se livrează în starea structurală (cu perlită globulară) conferită de aplicarea unui TT de recoacere de globulizare a cementitei (numită şi recoacere de înmuiere). 6.60 HRC.2). simbolul OSC10 corespunde unui oţel carbon pentru scule având concentraţia masică medie de carbon %Cm = 1. • recoacerea de globulizare a cementitei (v.3.5). principalele mărci de oţeluri sunt: OSC7. pentru creşterea durităţii şi.3.5).

1 %).2.2... ce corespund unor oţeluri aliate (hipereutectoide) din clasa structurală perlitică (cu structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi carburi secundare) şi 155MoVCr115. siliciul %Sim = 0. molibdenul (%Mom = 0.0 %). cromul (%Crm = 0.0 %). vanadiul (%Vm = 0.8.2.2. TT final la care sunt supuse sculele confecţionate din astfel de oţeluri este alcătuit (ca şi în cazul sculelor din oţeluri carbon) din călire martensitică (urmată uneori de călire la temperaturi scăzute. 90VCrMn20.03 % şi sunt slab. putându-se distinge tipurile prezentate în continuare.. 31VMoCr29. %Sm ≤ 0. molibdenul (%Mom = 0.1..0 %)..4.2.. care cuprinde ca principale mărci: 30VCrW85. oţelurile de acest 102 . bine detensionată şi cu duritate ridicată (58. scule (rezistente şi foarte rezistente la uzare) de prelucrare prin deformare plastică la rece şi instrumente de măsurare sau verificare au concentraţiile de carbon ridicate (%Cm = 0..7..2 %) şi manganul (%Mnm = 0....25.. conţinuturile de impurităţi limitate la nivelul %Pm....1.6.... 55MoCrNi10 şi 55VMoCrNi17..8 %).2 %). wolframul (%Wm = 0.7.7. principalele mărci fiind: 90VMn20. 105MnCrW11.0..4. Oţelurile aliate pentru scule aşchietoare...15.2. Semifabricatele din aceste oţeluri sunt realizate prin deformare plastică la cald şi sunt livrate în starea structurală (cu perlită globulară) obţinută prin aplicarea unei recoaceri de înmuiere.1.8.3 %) şi manganul (%Mnm = 0. 165VWMoCr115 şi 200Cr115. nichelul (%Nim = 1..00 %)..5.1.2. pentru diminuarea conţinutului de austenită reziduală din structură) şi revenire joasă (la ti = 150..2.60 %. ce corespund unor oţeluri aliate din clasa structurală ledeburitică (cu structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi carburi primare şi secundare). Oţelurile aliate pentru scule Oţelurile din această categorie au compoziţia chimică corelată cu destinaţia şi caracteristicile de utilizare ale sculelor care se confecţionează din ele. unelte de mână şi scule de prelucrare prin deformare plastică la cald au concentraţiile de carbon %Cm = 0.. pentru obţinerea unei structuri cu martensită de revenire..0 %).2. 100VMoCr52. conţinuturile de impurităţi limitate la nivelul %Pm. Calitatea acestor oţeluri este reglementată de STAS 3611.. 8.65 HRC).8.1.1. Ca şi a oţelurile de tipul precedent..2.2.12.4. care recomandă o simbolizare similară celei utilizate de STAS 791 pentru oţelurile aliate destinate pieselor pentru construcţia de maşini.8 %).2 %). mediu sau înalt aliate cu diverse elemente.200 oC)..1. 105CrW20 şi 117VCr6. cum ar fi cromul (%Crm = 1. 36VSiWMnCr53. %Sm ≤ 0.8.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8. 31VCr8. Oţelurile aliate pentru scule rezistente la şoc.03 % şi sunt slab sau mediu aliate cu elemente ca wolframul (%Wm = 1..1.2 %). 8. vanadiul (%Vm = 0.0. calitatea şi simbolizarea acestor oţeluri sunt reglementate de STAS 3611..

Sculele confecţionate din acest tip de oţeluri se supun unui TT final de îmbunătăţire (călire martensitică urmată de revenire înaltă..0.5 %.1. Oţelurile de acest tip au calitatea reglementată de STAS 7382 şi se simbolizează folosind grupul de litere Rp.. Utilizarea unor concentraţii relativ mici de carbon (ca şi alierea cu unele elemente. %Crm = 3..5. %Vm = 2.. Compoziţia chimică de bază a oţelurilor rapide corespunde mărcii Rp3: %Cm = 0. %Wm = 17. deoarece se obţine o structură (cu martensită de revenire) instabilă.9 %... pentru obţinerea unei structuri (apropiată de echilibru) cu sorbită de revenire şi duritatea 40. Rp3..5 % şi %Vm = 1.70... cu următoarea compoziţie: %Cm = 0..2..4.550 oC). element de aliere scump).0. marca reprezentativă fiind Rp9.2. Rp9. %Crm = 3... urmat de un număr convenţional (fără semnificaţie privind compoziţia sau caracteristicile oţelurilor)...2 % şi %Mom = 8.5 %. %Crm = 3..5. iar încălzirile la care sunt supuse sculele în timpul utilizării (pentru deformarea plastică la cald a materialelor metalice) echivalează cu aplicarea unor reveniri înalte..5. %Wm = 1... Rp5.2.05 %.5.4.650 oC.4. • oţelurile aliate suplimentar cu molibden (pentru a înlocui parţial wolframul.0.95.50 HRC (menţinută la acest nivel ridicat.5.2 %. Oţelurile rapide sunt destinate în principal confecţionării sculelor aşchietoare care permit prelucrarea cu viteze mari de aşchiere a materialelor metalice.5 %.8..1...5 %.0 %. Pornind de la această reţetă s-au dezvoltat toate variantele de oţeluri rapide utilizate în tehnică: • oţelurile economice. cu compoziţia: %Cm = 0. deoarece structurile obţinute prin TT final aplicat acestor scule îşi menţin duritatea ridicată (60..... principalele mărci fiind Rp1. deoarece la aceste oţeluri aliate se manifestă fenomenele de stabilitate la revenire şi de durificare secundară). Rp2....1..3.5 % şi %Mom = 2. 103 .. marca reprezentativă fiind Rp11.65 HRC) până la temperaturi de 600.05 %...95.78 %..7. %Wm = 2. la sculele confecţionate din astfel de oţeluri nu se recomandă aplicarea TT de călire martensitică + revenire joasă. ce produc transformări structurale (trecerea martensitei de revenire în sorbită de revenire) însoţite de modificări dimensionale (nepermise) şi de micşorarea durităţii.2. la ti = 500..Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale tip aparţin clasei structurale a oţelurilor aliate (hipoeutectoide) perlitice (cu structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi ferită). concentraţii minime de wolfram şi aliate suplimentar cu molibden (care suplineşte lipsa wolframului). cum ar fi nichelul şi manganul) este dictată la oţelurile de acest tip de necesitatea obţinerii unor scule cu tenacitate ridicată (rezistente la şocuri mecanice sau termice repetate) şi care să nu se decarbureze uşor în cazul utilizării lor (la temperaturi ridicate) pentru prelucrarea prin deformare plastică la cald a materialelor metalice. cu concentraţii mai ridicate de carbon.18 %. %Vm = 1.0. Rp4.3. Rp10 şi Rp11.. 8.2.

.) pentru obţinerea sculelor cu configuraţia şi dimensiunile dorite.0. carburi secundare şi un schelet ledeburitic (v. scap... o structură alcătuită din austenită.5 %.. 8..17.4 cicluri de revenire la ti = 530..580 oC. Microstructura sculelor din oţeluri rapide după TT final . Ms << ta şi în urma călirii se obţine o structură alcătuită din austenită şi carburi primare..2. aşa cum se poate observa pe micrografia prezentată în figura 8. Fig. de tipul celei prezentate în micrografia din figura 8. în cursul încălzirii şi menţinerii la ti. Lingourile cu această structură se supun forjării (la cald) pentru distrugerea scheletului ledeburitic şi sfărâmarea carburilor primare pe care acesta le conţine şi apoi unei recoaceri de înmuiere.4. Microstuctura oţelurilor rapide după călirea de la ti = 1200.17. stabilitatea austenitei scade (Ms creşte) şi aceasta se transformă în martensită foarte fină. cu duritate ridicată (numită hardenită).6 %. semifabricatele cu această stare structurală se pot prelucra (prin deformare plastică la cald... deoarece austenita din structura la ti conţine concentraţii mari de elemente de aliere dizolvate.. %Vm = 2.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • oţelurile aliate suplimentar cu cobalt (element care măreşte vrc şi temperaturile caracteristice Ms şi Mf ale oţelurilor şi permite simplificarea TT final al sculelor). %Crm = 3...5).5.1.1300 oC. 6.3) de la ti = 1200.5 % şi %Com = 5.9..16. o parte din elementele de aliere se separă din austenită sub formă de carburi. structura de echilibru la ta a lingourilor turnate din astfel de oţeluri şi răcite foarte lent fiind alcătuită din perlită sorbitică.. • 2. deoarece oţelurile rapide au temeratura Ms << ta..1300 oC 104 Fig. cu compoziţia: %Cm = 0. întreruptă sau în trepte – v.. scap.. 7.16. %Wm = 9.0 %. repetarea revenirii conducând la diminuarea cantităţii de austenită netransformată şi obţinerea unei structuri finale. aşchiere etc. TT final la care sunt supuse sculele din oţeluri rapide este alcătuit din: • călire martensitică (într-un singur mediu. Lingourile obţinute în condiţii industriale (răcite rapid la solidificare) prezintă la ta. semifabricatele obţinute după aceste operaţii având structura alcătuită din perlită globulară şi carburi primare.4.10 %. Oţelurile rapide aparţin clasei structurale a oţelurilor aliate ledeburitice. marca reprezentativă fiind Rp1. cu martensită de revenire fină şi carburi globulare uniform distribuite în aceasta.. carburi secundare şi un schelet ledeburitic. 8.

19. 8. Alte oţeluri cu destinaţii sau caracteristici speciale 8. pentru multe aplicaţii tehnice (piese cu configuraţii complicate. 8. fluiditate scăzută etc.18 . • tratamentul de revenire se face în mod frecvent prin încălzirea sculelor în băi de săruri topite. pentru transformarea austenitei în martensită şi se aplică apoi un singur ciclu de revenire. deoarece oţelurile au proprietăţi de turnare mai slabe decât fontele (temperatură ts ridicată. interval mare de solidificare. 19.8.) utilizarea semifabricatelor turnate din oţel rămâne soluţia agreată şi în prezent aproape 20 % din totalul semifabricatelor folosite pentru obţinerea diverselor produse sunt realizate prin turnare din diferite mărci de oţeluri. scap 6. Oţelurile destinate pieselor turnate trabuie să prezinte proprietăţi de 105 . mai ales la sculele realizate din oţeluri rapide aliate suplimentar cu cobalt. Diagrama TT final al sculelor realizate din oţeluri rapide Fig. Fig.4. piese cu dimensiuni şi mase mari etc. după ciclul primar de călire. Cu toate acestea.18. iar modul în care ti la revenire influenţează duritatea sculelor este descris de diagrama din figura 8. dacă. pentru durificarea superficială suplimentară a acestora.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Diagrama TT final al sculelor din oţeluri rapide este prezentată în figura 8.8. caz în care se poate realiza simultan şi un tratament termochimic de cianurare (v.1. Oţelurile pentru piese turnate Piesele turnate din oţel se obţin mai greu decât cele din fontă. se face o călire la temperaturi scăzute (la tco < −70 oC).). 8. Influenţa temperaturii de revenire asupra durităţii sculelor din oţeluri rapide În legătură cu TT final al sculelor din oţeluri rapide trebuie evidenţiate şi următoarele aspecte: • tratamentul poate fi simplificat.6.).

Cr-Ni-Mo..550 N/mm2. %Sm ≤ 0. Cr-Mo. aceste oţeluri au caracteristicile minime de rezistenţă mecanică încadrate în limitele Re = 200. cu conţinuturile de impurităţi limitate la nivelul %Pm. cu Re ≥ 200 N/mm2 şi Rm ≥ 400 N/mm2). slab sau mediu aliate. se utilizează oţeluri slab aliate cu Mn. caz în care simbolul mărcii are ataşată la început litera G (v. Oţelurile de uz general pentru piese turnate sunt de două tipuri: • oţelurile nealiate pentru construcţii au calitatea reglementată de SR ISO 3775.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR turnare acceptabile şi să asigure caracteristicile mecanice impuse de condiţiile de solicitare ale acestor piese. au plasticitatea şi tenacitatea garantate prin prescrierea unor valori minime pentru coeficientul de gâtuire Z sau energia de rupere KV.25 %. marca G 200−400W corespunde unui oţel nealiat sudabil. Cr-Mn. oţelul G 230−450 este un oţel pentru piese turnate cu Re ≥ 230 N/mm2 şi Rm ≥ 450 N/mm2).035 %). orice oţel poate fi utilizat şi pentru obţinerea pieselor turnate şi. ca urmare. deoarece principala condiţie impusă se referă la asigurarea caracteristicilor mecanice. Cr-Mn-Si.340 N/mm2 şi Rm = 400. noul sistem de simbolizare reglementat prin SR EN 10027 prevede la fiecare marcă de oţel posibilitatea de a fi utilizat şi ca oţel pentru piese (semifabricate) turnate. aceste oţeluri se simbolizează la fel ca şi oţelurile nealiate turnate şi au compoziţia chimică stabilită de producător astfel încât să fie satisfăcute cerinţele privind caracteristicile mecanice (de exemplu.2 = 410…840 N/mm2 şi Rm = 620…1030 N/mm2. sunt oţeluri cu %Cm ≤ 0. cu calitatea reglementată de STAS 9277 şi simbolizate cu grupul de litere OTA. • oţelurile de înaltă rezistenţă pentru construcţii mecanice şi metalice au calitatea reglementată de SR ISO 9477 şi sunt oţeluri carbon sau aliate destinate realizării semifabricatelor turnate care se supun TT de normalizare + revenire sau de călire + revenire înaltă (îmbunătăţire) în vederea asigurării unor caracteristici mecanice ridicate: Re sau Rp0. se utilizează netratate termic şi pot fi elaborate cu sau fără asigurarea sudabilităţii. OTA17MoCr13 106 . Pe lângă oţelurile de uz general.4 şi 8. se folosesc în practică şi oţeluri pentru piese (semifabricate) turnare cu destinaţie precisă: • oţelurile turnate pentru armături (robinete). ca urmare. în prezent simbolizarea oţelurilor de uz general pentru piese turnate se face cu ajutorul a două numere.5).25 % şi adâugându-se litera W la simbolul mărcii (de exemplu. urmat de simbolul (alcătuit conform prescripţiilor din STAS 791) oţelului aliat respectiv (de exemplu. reprezentând valorile minime ale limitei de curgere Re şi rezistenţei la tracţiune Rm (de exemplu.. la oţelurile sudabile prescriindu-se %Cm ≤ 0. tabelele 8. Principala condiţie care se impune oţelurilor pentru piese turnate o constituie asigurarea caracteristicilor mecanice cerute de aplicaţia în care sunt utilizate şi... În principiu.

3. aceste oţeluri au calitatea reglementată de STAS 12403 şi se simbolizează la fel ca oţelurile de tipul precedent. cu wolfram şi nichel. nealiate sau slab aliate cu siliciu.17 %.45 %. slab aliate cu Mn. crom.17 %. 8.09 % şi aliat cu Mo. la care se garantează o anumită valoare a energiei de rupere KV la –60 oC. aliat cu V. Arcurile şi elementele elastice confecţionate din aceste oţeluri se supun unui TT final alcătuit din călire 107 . Mo. având concentraţia masică medie %Crm = 1. T21 este un oţel nealiat cu %Cm ≤ 0. elementul de aliere principal.25 %. concentraţia masică medie a cromului.35 %.0 %). fiind %Crm = 1.8. • oţelurile turnate în piese destinate să lucreze la temperaturi ridicate sunt oţeluri cu %Cm ≤ 0. T9MoCrNi30R este un oţel pentru piese turnate destinate să lucreze la temperaturi scăzute.scap. adăugându-se la sfârşitul simbolului litera R (de exemplu. rezistenţă mare la oboseală şi sensibilitate redusă la fisurare în prezenţa concentratorilor de tensiuni şi o bună prelucrabilitate prin deformare plastică. mangan şi. iar T17VMoCr14 este un oţel cu %Cm ≤ 0. Oţelurile pentru arcuri Aceste oţeluri sunt destinate realizării arcurilor şi elementelor elastice utilizate în construcţia de maşini.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale este un oţel turnat pentru armături. vanadiu. Cr şi Ni.21 %. cromul fiind elementul de aliere principal. cu concentraţia masică medie de carbon %Cm = 0. nealiate sau aliate cu Cr. Cele mai utilizate oţeluri din această categorie sunt oţelurile hipoeutectoide cu %Cm > 0.6. cu menţiunea că în faţa simbolului se scrie litera T (de exemplu. V (elemente care îmbunătăţesc comportarea la fluaj). concentraţia masică medie a nichelului fiind %Nim = 3. Mo. dispozitive şi aparate. aceste oţeluri au calitatea reglementată de STAS 10718 şi se simbolizează la fel ca oţelurile inoxidabile livrate sub formă de semifabricate prelucrate prin deformare plastică. T15NiCr180 este un oţel inoxidabil austenitic de tip 18−8 pentru piese turnate). aliat cu Mo şi Cr. cu %Cm = 0. • oţelurile inoxidabile turnate în piese sunt oţeluri înalt aliate ferito−martensitice sau austenitice de tipul celor prezentate în scap 8. sunt destinate realizării semifabricatelor turnate pentru piesele care lucrează la temperaturi ridicate (sub 575 oC) şi se simbolizează similar oţelurilor de tipurile precedente (de exemplu.4 %). uneori. • oţelurile turnate în piese rezistente la temperaturi scăzute sunt oţeluri cu %Cm ≤ 0. Mo şi Cr.4). Pentru a corespunde destinaţiei oţelurile din această categorie trebuie să prezinte limită de elasticitate (curgere) ridicată (v.3 %). Cr. aceste oţeluri au calitatea reglemntată de STAS 12404. stabilitate în timp a caracteristicilor mecanice în condiţiile de temperatură şi mediu de lucru specifice aplicaţiilor în care sunt utilizate.2. Ni.

simbolizarea lor cuprinzând grupul de litere RUL. o bună rezistenţă la uzare şi o bună rezistenţă la oboseala de contact (produsă de solicitările variabile datorate contactului intermitent al inelelor cu bilele sau rolele rulmenţilor). de litera V.. principalele mărci de oţeluri pentru rulmenţi sunt RUL1. bile.1. scap.8.20. iar dacă temperaturile de lucru sunt ridicate.90. 6. motiv pentru care. role etc. urmată de revenire medie (la ti = 370…500 oC – v.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR martensitică. iar 60Si15A este un oţel aliat pentru arcuri.5).. pentru creştera călibilităţii (impusă de realizarea componentelor rulmenţilor de mari dimensiuni) se poate apela la alierea suplimentară cu mangan (%Mnm = 0. au conţinuturile de impurităţi drastic limitate (%Sm ≤ 0. Pentru confecţionarea arcurilor şi elementelor elastice care lucrează în medii corosive se utilizează oţelurile inoxidabile (v. cu concentraţia masică medie de carbon %Cm = 0. există tendinţa înlocuirii acestora cu oţelurile slab aliate Cr−V sau Cr−Mn. 6. scap.1). oţelurile cu siliciu au însă tendinţă mare de decarburare şi de formare a unor defecte superficiale în timpul prelucrării prin deformare plastică la cald.80 %). de exemplu. 8. arcurile şi elementele elastice se confecţionează din oţeluri refractare sau din oţeluri rapide pentru scule.0. Oţelurile pentru rulmenţi utilizate curent au %Cm = 0. dacă oţelurile sunt tratate în vid la elaborare.65 %... a căror compoziţie chimică (încadrată în prescripţiile prezentate anterior) este diferenţiată pentru asigurarea următoarelor caracteristici de călibilitate (v. urmat de un număr convenţional (fără semnificaţie precizată) şi. Oţelurile pentru arcuri au calitatea reglementată de STAS 795. RUL2V şi RUL3V. cu concentraţia masică medie a elementelor de aliere %Cm = 0.1. 8.. Influenţa cea mai puternică asupra elasticităţii acestor oţeluri o are siliciul (dizolvat în ferită). în prezent. simbolul mărcilor de oţel utilizate pentru confecţionarea arcurilor sau elementelor elastice fiind urmat de litera A. scap.60 % şi %Sim = 1.2): J 6 – 61/62 la 108 .3..10 %. aceste oţeluri trebuie să asigure caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate. Oţelurile din această categorie au calitatea reglementată de STAS 1456/1 şi STAS 11250.6.027 %) şi sunt slab aliate cu crom (%Crm = 1.020 % şi %Pm ≤ 0.. RUL1V.95.65 %).5 %.1. iar pentru îmbunătăţirea purităţii se poate utiliza tratarea în vid a oţelurilor la elaborare.4. eventual..) ale rulmenţilor.35 %) şi molibden (%Mom = 0. Oţelurile pentru rulmenţi Oţelurile din această categorie sunt utilizate la confecţionarea elementelor active (inele.45. RUL2. Datorită destinaţiei. OLC65A este un oţel nealiat de calitate pentru arcuri.

dinţi pentru cupele excavatoarelor. la aceste piese se asigură durificarea superficială prin aplicarea unui TT final de carburare (v. pentru confecţionarea inelelor rulmenţilor de mari dimensiuni.5 – 61/62 la mărcile RUL2 şi RUL2V şi J19 – 61/62 sau J 31 – 61/62 la marca RUL3V. se utilizează în prezent oţelurile aliate Cr – Ni sau Cr – Mo pentru cementare. şi călirea martensitică (pentru durificarea elementelor componente ale rulmenţilor). Pentru confecţionarea inelelor rulmenţilor de mari dimensiuni.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale mărcile RUL1 şi RUL1V. Oţelurile din această categorie. cu compoziţia chimică caracterizată de %Cm = 0. 6. ca TT finale. Oţelurile pentru rulmenţi se încadrează în clasa structurală a oţelurilor aliate perlitice (hipereutectoide).3 % şi 109 . se utilizează în prezent oţelurile (nealiate sau slab aliate) pentru îmbunătăţire.8. denumite şi oţeluri Hadfield (după numele metalurgului englez care le-a conceput în 1882). urmată de călirea la temperaturi scăzute (pentru eliminarea austenitei reziduale şi asigurarea stabilităţii dimensionale a elementelor rulmenţilor) şi de revenirea joasă (pentru obţinerea unei structuri cu martensită de revenire. De asemenea. sunt oţeluri austenitice înalt aliate cu mangan.4.2). şenile pentru tractoare. de mare intensitate şi repetate. Semifabricatele utilizate la confecţionarea elementelor (pieselor) componente ale rulmenţilor se realizează prin deformare plastică la cald. pentru astfel de aplicaţii folosirea oţelurilor durificate prin calire martensitică nu dă rezultate corespunzătoare. cu capacităţi mari de încărcare şi supuse la şocuri mecanice în cursul exploatării. 6. cu capacităţi mari de încărcare. având structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi cementită secundară (dispusă sub formă de reţea la marginea formaţiunilor perlitice).6. Oţelurile rezistente la uzare şi tenace Oţelurile din această categorie se utilizează la confecţionarea unor piese (lame pentru buldozere. datorită lipsei de tenacitate ce le caracterizează.4.9…1. J 13. în procesele tehnologice de fabricare a acestor componente incluzându-se aceleaşi TT ca şi la sculele din oţeluri carbon şi aliate (hipereutectoide): normalizarea (pentru finisarea granulaţiei şi obţinerea unei structuri cvasieutectoide) şi recoacerea de globulizare a cementitei (pentru asigurarea unei structuri cu perlită globulară). ca TT aplicate în cursul fabricării. produse prin acţiunea unor solicitări dinamice (şocuri) de contact. scap.) supuse în exploatare unor procese intense de uzare. funcţionare intermitentă şi condiţii necorespunzătoare de ungere. 8.3). elemente active pentru concasoare şi utilaje miniere etc. la aceste piese se asigură durificarea prin aplicarea unui TT final de călire superficială (călire CIF – v. bine detensionată şi cu duritate ridicată). scap.

T120CrMn130 . cu formarea unor precipitate disperse cu mare efect de durificare structurală. Mn)3C. eventual. Piesele confecţionate din astfel de oţeluri se supun unui TT de călire de punere în soluţie. datorită ecruisării superficiale puternice pe care le-o produce acţiunea unor astfel de scule. 8.6. crom..ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Mnm = 11…14 %.1.9. datorită deformării plastice superficiale provocate de solicitările mecanice de contact la care sunt supuse. pentru dizolvarea carburilor în austenită. austenita este ecruisată. ca urmare a producerii unor fenomene de descompunere a soluţiilor solide suprasaturate prezente în structura acestora. În această categorie se încadrează oţelurile inoxidabile martensitice cu durificare prin precipitare (oţelurile PH – preciptation hardening). care îşi autoadaptează proprietăţile în funcţie de condiţiile de utilizare). prin călire (răcire rapidă de la ti).9 se realizează la oţelurile maraging prin aplicarea următoarelor TT: • călirea de la o temperatură ti superioară temperaturii de 732 oC.1100 oC. prelucrarea lor prin aşchiere cu scule metalice nefiind posibilă. având caracteristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8. T100MoMn130 şi T130MoMn135. În cursul utilizării pieselor confecţionate din aceste oţeluri.. pentru menţinerea structurii monofazice austenitice (cu plasticitate şi tenacitate ridicate) până la ta. Oţelurile cu rezistenţă mecanică foarte ridicată Aceste oţeluri aparţin clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice şi se caracterizează prin capacitatea de a realiza caracteristici mecanice ridicate. constând din încălzirea şi menţinerea la ti = 1050. diverse cantităţi de nichel. pentru îmbunătăţirea unor proprietăţi de utilizare. Piesele din astfel de oţeluri se obţin numai prin turnare şi se pot. 8.2 şi oţelurile cu îmbătrânire martensitică (oţelurile maraging). însoţită de creşterea durităţii şi rezistenţei la uzare a pieselor (aceste oţeluri se comportă ca nişte materiale inteligente.5. la care structura acestor oţeluri devine complet austenitică. molibden etc. 110 . prelucra sau fasona cu scule abrazive. principalele mărci de oţeluri din această categorie sunt: T105Mn120. simbolizarea lor făcându-se la fel ca la oţelurile aliate pentru piese turnate.8. T130Mn135. Structura de echilibru la ta a acestor oţeluri este alcătuită din austenită aliată cu mangan şi carburi de tipul (Fe. prezentate în scap. T100NiMn130. urmată de răcirea rapidă. Starea structurală corespunzătoare realizării caracteristicilor mecanice precizate în tabelul 8. stabilitatea sa se micşorează şi se produce transformarea ei în martenstă. Calitatea oţelurilor din această categorie este reglementată de STAS 3718. la care se pot adăuga.

Compoziţia chimică şi caracteristicile mecanice ale oţelurilor maraging Caracteristicile mecanice R m. aşchiere şi/sau sudare. austenita ⇒ martensită la traversarea temperaturii Ms ≡ Msr ≅ 240 oC. %Sim < 0. Marca oţelului Compoziţia chimică Sudabilitatea oţelurilor maraging este bună.485 oC.1%.1 1480 1410 12 55 18Ni250 18. suprasaturată în elemente de aliere.1%.0 8.2 0.4 0.2 0. transformări locale ale martensitei în austenită şi micşorarea durităţii şi caracteristicilor de rezistenţă mecanică ale oţelurilor (înmuierea oţelurilor prin supraîmbătrânire).7 0.1 1700 1620 6 35 18Ni300 18. Tabelul 8.5 3.3 0. o durată de menţinere aleasă convenabil pentru precipitarea în structura martensitică a fazelor durificatoare dorite.6 0.0* 12−5−3 La toate oţelurile %Cm < 0. Z.0 0.3 0.03 %. la această marcă de oţel. piesele şi componentele de aparatură tehnologică realizate din astfel de oţeluri pot fi supuse prelucrărilor prin deformare plastică. care prezintă caracteristici bune de plasticitate şi tenacitate.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale austenita suferă o transformare fără difuzie (transformare martensitică). structura care rezultă fiind o martensită (soluţie solidă suprasaturată având ca solvent Feα) cu conţinut scăzut de carbon.4 1340 1260 14 60 12. în starea structurală realizată prin călire. Principalele probleme care apar la sudare.5 12. • durificarea prin precipitare (îmbătrânire). se realizează în fâşiile în care ciclurile termice de sudare se caracterizează prin temperaturi care asigură apariţia în structură a austenitei 111 .01 % * Conţinutul de Cr (care. deoarece în timpul răcirii CUS şi ZIT după sudare.0 10.6 0. iar la încălzire. care determină creşteri locale ale concentraţiei de Ni. sunt: • înmuierea ZIT. martensita ⇒ austenită la depăşirea temperaturii Ms ≡ Msi ≅ 600 oC.5 8. %Nim %Com %Mom %Tim %Alm N/mm2 N/mm2 % % 18Ni200 18. semifabricatele.8 0.6 1. %Sm .9. transformarea martensitică a acestor oţeluri este reversibilă şi se caracterizează printr-un decalaj important între valorile temperaturii caracteristice Ms la realizarea transformării directe (la răcire) şi inverse (la încălzire): la răcire. la o temperatură ti = 480. înlocuieşte Co). în mod obişnuit se activează precipitare compuşilor intermetalici MoNi3 şi TiNi3 (cu efect durificator maxim) şi se limitează duratele de îmbătrânire pentru a se evita apariţia precipitatelor de tip Fe2Mo (fără nichel). %Pm < 0.2 4.1 2500 2460 5 25 17Ni 17. austenita se transformă în martensită plastică.0 8.0 4.0 0.1 1700 1620 6 30 3.0 5.8 1.2 0.1 1970 1930 6 30 18Ni350 17.. A.7 5.5 3.2. cu tendinţă redusă de fisurare.8 4.0 11. Rp0. mai ales dacă operaţia de sudare este efectuată după realizarea TT de călire şi îmbătrânire la construcţia sudată. %Mnm < 0.1 2500 2460 5 25 18Ni350 18..

3 % şi %Nim = 35…37 %.. • formarea în structura CUS a unor compuşi intermetalici.. acest aliaj se utilizează pentru fabricarea etaloanelor de lungime. este utilizat ca aliaj înlocuitor al platinei în construcţia aparatelor la care există piese metalice înglobate în sticlă (lămpi electrice.0…12.5 % şi restul Fe. care are un coeficient de dilatare termică redus şi un modul de elasticitate ce rămâne aproximativ constant până la 100 oC. %Crm = 8. excesul de carbon determină apariţia în structura CUS a carburilor de titan şi molibden..3. de exemplu..).732 oC şi martensita se transformă parţial în austenită).8. care poate determina scăderea tenacităţii şi creşterea tendinţei de fisurare). • Platinitul este un aliaj cu %Cm ≤ 0. care influenţează negativ caracteristicile de rezistenţă mecanică şi (mai ales) de tenacitate ale acestei zone a îmbinărilor sudate. Aceste probleme se pot rezolva prin: verificarea atentă a calităţii MB ale construcţiilor sudate.0. H2) din mediul înconjurător sau din materialele utilizate la sudare. • Elinvarul este un aliaj cu %Cm = 0. iar impurificarea excesivă cu sulf determină formarea în structura CUS a sulfurii de titan (uşor fuzibilă. Oţelurile cu coeficient de dilatare termică controlat Oţelurile din această categorie sunt înalt aliate cu nichel sau cu crom şi nichel şi se caracterizează prin valori ale coeficientului de dilatare termică reduse şi care variază foarte puţin cu temperatura. se datorează neîncadrării MB în caracteristicile de compoziţie chimică recomandate (v.6. aparatură de laborator etc. 112 .4 %. %Nim = 42…48 % şi restul Fe. austenita din aceste fâşii se transformă la răcirea îmbinărilor sudate în martensită moale şi plastică. nedurificată prin precipitare. 8.tabelul 8. intră în construcţia tuburilor catodice utilizate pentru monitoarele de mare rezoluţie ale calculatoarelor electronice etc.4 %. Principalele oţeluri (aliaje) comerciale din această categorie sunt: • Invarul este un oţel cu %Cm ≅ 0. acest aliaj este recomandat pentru fabricarea elementelor elastice de precizie (orologerie mecanică. alegerea judicioasă a MA şi proiectarea corectă a regimurilor de sudare. care are un coeficient de dilatare ce rămâne practic neschimbat până la 100 oC şi este de opt ori mai mic decât al fierului.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (fâşiile din ZIT în care temperatura depăşeşte 732 oC şi se obţine o structură complet austenitică şi fâşiile din ZIT în care temperatura este situată în intervalul 480.). N2.9) şi alegerii necorespunzătoare a MA. tuburi electronice.. %Nim = 35…37 %. • formarea porilor în CUS. traductoare de precizie etc. elemente de acţionare în automatizări. care are coeficientul de dilatare egal cu al sticlei şi platinei. este determinată de absorbţia de gaze (O2.

2 când se indică duritatea şi 3 când simbolizarea se face după compoziţia chimică. tabelul 8. aplicând aceleaşi principii ca în cazul oţelurilor aliate. Se poate observa că simbolizarea fontelor prezintă următoarele particularităţi: − prezenţa sau absenţa simbolului EN arată că fonta este inclusă într-un standard european sau nu .10). în funcţie de condiţiile specifice impuse 113 . iar simbolizarea numerică se utilizează numai pentru fontele standardizate. simbolizarea alfanumerică se poate utiliza pentru orice categorie de fontă (standardizată sau nu). se efectuează la temperatură ambiantă (literele RT) sau la temperatură scăzută (literele LT) şi se indică în simbol modul de obţinere a epruvetelor (v. − simbolizarea după caracteristici prevede posibilitatea de a indica fie rezitenţa la rupere Rm . Prin această simbolizare se atribuie fiecărei mărci de fontă câte un număr de două cifre înscris în pozitiile 7 şi 8. − literele GJ sunt prezente în simbolul oricărei mărci de fontă.1.20. Simbolizarea fontelor comerciale Simbolizarea alfanumerică şi numerică a fontelor este reglementată de standardul SR EN 1560 conform căruia.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8.9. iar simbolurile au structura prezentată în figura 8. în J). Fontele comerciale 8. în % sau caracteristica de înovoiere prin şoc KV. cifra din poziţia 5 a simbolului este 1 pentru cazul în care simbolul alfanumeric al fontei indică rezistenţa la tracţiune.9.10. în cazul în care simbolul cuprinde valoarea KV. iar la poziţia 9 se înscrie o cifră (0…9). fie duritatea Brinell (în mod uzual). în N/mm2 (şi eventual alungirea procentuală după rupere A. fie în funcţie de compoziţia chimică. se specifică dacă încercarea de încovoiere prin şoc. − simbolul alfanumeric dă informaţii despre conformaţia grafitului şi despre structura sau starea de tratament termic a masei metalice de bază a fontei. Structura şi conţinutul simbolurilor pentru cele două criterii de simbolizare sunt prezentate în tabelul 8. Simbolizarea numerică a mărcilor de fonte conform SR EN 1560 este complementară simbolizării alfanumerice. Vickers sau Rockwell. − simbolizarea după compoziţia chimică se realizează cu sau fără indicarea conţinutului de carbon. litera J indicând că materialul simbolizat este o fontă. iar litera G − că aceasta se utilizează în stare turnată. Ca şi în cazul oţelurilor. necesară pentu verificarea acestei caracteristici. simbolizarea alfanumerică se poate face fie în funcţie de caracteristici.

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fiecărei mărci. Structura simbolizării numerice a fontelor conform SR EN 1560 Până la înlocuirea tuturor standardelor de fonte aprobate înainte de 1992 (standarde marcate cu sigla STAS) se menţine (împreună cu prescripţiile de simbolizare anterior prezentate) şi posibilitatea simbolizării fontelor conform acestor standarde. %Nim = 0. Fontele cu grafit lamelar (fontele cenuşii) au utilizarea cea mai mare.5 %. reprezentând 70 % din totalul materialelor metalice turnate în piese. obţinerea unor rezistenţe Rm > 250 N/mm2 se realizează prin aliere: %Crm = 0.9. %Sim = 1. fontele maleabile şi fontele cu grafit nodular.5…2.1…0.4.5…1.5 %. %Mom = 0. 7 – pentru piesele în stare brută de turnare. 8. Fontele cu destinaţie generală Din această categorie fac parte fontele cu grafit lamelar. după cum urmează: 0 − pentru fontele fără condiţii specifice.0 %.8 %. Aceste aliaje au compoziţia chimică de bază caracterizată astfel: %Cm =2. Fig.65 % şi %Sm = 0. %Pm = 0.2. 350 N/mm2]. 5 – pentru fontele la care se face încercarea la încovoiere prin şoc la temperatură scăzută. 9 – pentru condiţii suplimentare specificate în comanda beneficiarului.5 %. 4 – pentru fontele la care se face încercarea la încovoiere prin şoc la temperatură ambiantă. Caracteristica mecanică principală care se garantează la aceste materiale este rezistenţa la rupere Rm. 8. 3 – pentru fontele ale căror caracteristici se verifică pe probe prelevate din piesele turnate.2…2 %.03…0. %Mnm = 0.15 %.15…0.1…0. 1 − pentru fontele ale căror caracteristici se verifică pe probe turnate separat. structura acestor fonte este formată dint-o masă metalică de bază feritică (la fontele cu Rm < 200 N/mm2).20.5 %. 6 – pentru fontele cu sudabilitate specificată. 8 – pentru piesele tratate termic. cuprinsă în mod obişnuit în intervalul [100 N/mm2 . 2 – pentru fontele ale căror caracteristici se verifică pe probe ataşate la piese. %Cum = 0.5…3. Aşa cum s-a prezentat în scap 4.5…1. 114 .

care nu pot fi realizate prin alte procedee tehnologice. 8. de exemplu.21. Din punctul de vedere al influenţei asupra caracteristicilor mecanice de rezistenţă cea mai convenabilă formă a grafitului corespunde tipului A.4) HB = RH (100 + 0.21. contracţie la solidificare redusă) şi de prelucrare prin aşchiere (lamelele de grafit fragmentează aşchiile). când lamelele de grafit se aşează între ramurile dendritelor sub formă neordonată (grafit D) sau sub formă ordonată (grafit E). care caracterizează fontele pe baza rezistenţei la tracţiune sau pe baza durităţii Brinell. EN−GJL−300 este o fontă cenuşie cu Rm ≥ 300 N/mm2. Formele separărilor de grafit lamelar Caracteristicile fontelor cu grafit lamelar sunt reglementate de standardul SR EN 1561. principalele tipuri de separări de grafit fiind prezentate în figura 8. ceea ce explică rezistenţa mecanică scăzută. astfel că simbolurile utilizate sunt EN−GJL−xxx. Grafitul lamelar întrerupe continuitatea masei metalice şi constituie concentratori puternici de tensiuni. precizată şi în standardul SR EN 1561: (8. proprietăţilor foarte bune de turnare (fluiditate ridicată. Fig.44 Rm ) .Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale ferito-perlitică (la fontele cu Rm ∈ [200 N/mm2. xxx reprezentând rezistenţa minmă la tracţiune în N/mm2. Formele de grafit A. 300 N/mm2]) sau perlitică (la fontele cu Rm > 300 N/mm2) şi formaţiuni de grafit lamelar izolate sau sub formă de aglomerări. Prezenţa grafitului conferă însă fontelor şi unele caracteristici favorabile. Se pot turna piese cu forme complicate şi de orice dimensiune (masa pieselor poate fi 0. datorită efectelor de ungere produse de grafit. D se pot forma la aceeaşi viteză de răcire. xxx fiind duritatea Brinell. formele de grafit D şi E apar în cazul fontelor hipoeutectice supraîncălzite. cum ar fi capacitatea mare de amortizare a vibraţiilor mecanice şi o bună comportare la uzare. Utilizarea lor deosebit de largă se datorează costului redus. în funcţie de capacitatea de germinare a topiturii. sau EN−GJL−HBxxx. 115 . B.1…10000 kg). iar EN−GJL−HB235 este o fontă cenuşie cu duritatea HB ≥ 235 HBS Între duritatea Brinell şi rezistenţa la tracţiune a acestor materiale există următoarea corelaţie. lipsa de plasticitate şi rezistenţa la oboseală redusă a acestor materiale.

simbolizate EN−GJMW−xxx−x.4 ≥ 2 %. utilizând valorile determinărilor de duritate Brinell.8…1. Fontele maleabile se caracterizează prin existenţa grafitului sub formă de aglomerări sau cuiburi de grafit. RH = 0. 4.2 %. simbolizate EN−GJMB−xxx−x.5. − fontele maleabile cu miez negru. valori mari ale tensiunii superficiale şi valori ridicate ale dilatării iniţiale (care impun utilizarea formelor de turnare cu maselote). de exemplu. Calitatea fontelor maleabile este reglementată de standardul SR EN 1562 care prevede două tipuri de fonte: − fontele maleabile cu miez alb.4 în % (încercarea la tracţiune se realizează utilizând o epruvetă cu L0 = 3. Comportarea la turnare a fontelor cu grafit nodular prezintă câteva particularităţi generate de compoziţia lor chimică apropiată de cea eutectică: fluiditate ridicată. Pb. ceea ce impune limitarea concentraţiilor acestor acestor componente la niveluri foarte scăzute.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR în care RH este un coeficient stabilit experimental pentru o anumită tehnologie de elaborare şi de turnare ai căror parametri pot fi menţinuţi constanţi (de obicei.6. %Mnm = 0. Al.4 ≥ 5 %. numărul xxx reprezentând rezistenţa la tracţiune Rm.8…1. de exemplu. 116 .2). Fontele cu grafit nodular numite şi fonte ductile se obţin din fonte cenuşii prin procedeele de modificare prezentate în scap. Bi.3…0. Sn. %Sim = 0. Sferoidizarea grafitului la modificare poate fi împiedicată de prezenţa unor impurităţi cum ar fi: As. numerele având aceleaşi semnificaţii ca mai înainte. deoarece acestea sunt piese cu pereţi subţiri şi se pot turna bine din fonte albe.4 S 0 .8 %). iar dimensiunile lor sunt relativ mici şi tratamentul de maleabilizare (a cărui durată depinde de masa pieselor supuse tratării) se poate aplica în condiţii economice. produsele din astfel de materiale se obţin aplicând tratamentele termice de recoacere de maleabilizare a semifabricatelor turnate din fonte albe hipoeutectice (cu %Cm = 2. EN−GJMB−650−2 este o fontă maleabilă cu Rm ≥ 650 N/mm2 şi A3. aşa cum s-a prezentat în scap.4) este importantă deoarece permite evaluarea rezistenţei la tracţiune pentru fiecare piesă în parte.2…3. încercarea la tracţiune se execută utilizând epruvete turnate separat şi neprelucrate mecanic. TT aplicat acestor epruvete trebuind să fie acelaşi cu al pieselor pe care le reprezintă. EN−GJMW−400−5 este o fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A3. De menţionat că în cazul fontelor maleabile. care este o încercare nedistructivă şi poate fi realizată cu aparate portabile. în N/mm2. aceste materiale au rezistenţa la tracţiune Rm = 350…800 N/mm2 şi alungirea la rupere A = 1…12 % şi se utilizează în special pentru fabricarea pieselor de legătură pentru instalaţii (denumite fitinguri). Ti.5 %. iar al doilea numărul x alungirea la rupere A3. Relaţia (8. ceea ce pentru o epruvetă circulară corespunde unei lungimi iniţiale a porţiunii calibrate L0 = 3d0).4.

QT – calită şi 117 . B – miez c) HVnnn – Vickers. %Nim = 5 % şi %Sim = 2 %. W – sudabilitate probei: pentru îmbinare S − probă turnată separat. prin şoc: d) concentraţiile −RT – la temperatură masice ale ambiantă. aliată cu %Crm = 9 %. HBnnn – Brinell. (sferoidală). Q – călită. determinate pe probe prelevate din piesă. EN−GJN−X320CrNiSi9−5−2 – fontă ledeburitică la care se impune %Cm = 3.10 Structura simbolurilor pentru fonte conform SR EN 1560 Condiţii Caracteristici mecanice sau compozitie chimică suplimentare Caracteristici mecanice Compozitie chimică a) -nnn-nn – Rm minimă. este importantă. EN−GJS−350−22C – fontă standardizată cu grafit nodular cu Rm = 350 N/mm2 şi A = 22%. P – perlită M – grafit în M – cuiburi. S – nodulară F – ferită. după comp. elementelor de −LT – la temepratură aliere %EAm scăzută separate prin cratimă * În cazul simbolizării în funcţie de duritate nu se mai indică Rm şi A. în N/mm2. a) litera X pentru a D – stare brută indica de turnare. determinată pe probă turnată separat. prin sudare. EN−GJS−HB230 – fontă nodulară cu duritatea Brinell HBS = 230. Structura grafitului Structura masei metalice L – lamelară. b) %Cm x 100.austenită.2 %.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Tabelul 8. EN−GJMW−450−7U – fontă standardizată maleabilă cu miez alb cu Rm = 450 N/mm2 şi A = 7%. GJ−400C−Z – fontă cenuşie nestandardizată cu Rm = 400 N/mm2 la care se prevăd anumite condiţii în comandă. ** Simboluri folosite numai la fonte maleabile Exemple de simbolizare: EN−GJL−150S − fontă standardizată cenuşie cu grafit lamelar cu Rm = 150 N/mm2. A. tratată termic. ledeburită. simbolurilechimice W – miez ale elementelor d) încercarea la încovoiere alb **. negru**. L – N− fără grafit. urmată după simbolizarea H – piesă cratimă de A în %. numai U – probă ataşată piesei. determinate pe probe ataşate piesei. b) modul de obţinere a chimică. martensită V− vermicular. în cazurile în care Z – alte condiţii C – probă prelevată din specificate în concetraţia piesă comandă carbonului c) duritatea*: revenită. EN−GJL−XNiMn13−7 – fontă cenuşie aliată cu %Nim = 13% şi %Mnm = 7%. de aliere. HRnn – Rockwell.

Datorită acestor caracteristici. A ≥ 22 % la care se garantează KV ≥ 12 J la –40 oC. Standardul SR EN 1563 prevede pentru fontele nodulare feritice şi posibilitatea garantării unei anumite energii de rupere KV. au rezistenţă mecanică ridicată Rm = 500…800 N/mm2. determinată fie la temperatură ambiantă fie la temperaturi scăzute (până la –40 oC). iar EN−GJS−22−RT aceeaşi fontă. în urma căruia se pot obţine rezistenţe la tracţiune Rm = 800…1400 N/mm2. la care se garantează KV ≥ 17 J la 20 oC. Fontele cu destinaţie precizată În această categorie sunt incluse fonte nealiate sau aliate. iar caracteristicile celor tratate termic − prin SR EN 1564. cu precizarea că încercarea la tracţiune se efectuează pe epruvete prelucrate la care L0 = 5. dar plasticitatea lor este redusă. astfel că se pot atinge valori ale rezistenţei la oboseală σO = 200…280 N/mm2. mărcile respective se recunosc după literele RT sau LT scrise la sfârşitul simbolului. alungirea la rupere fiind comparabilă cu a oţelurilor hipoeutectoide. raportul este mai mare în cazul fontelor nodulare Rm decât în cazul oţelurilor.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Caracteristicile mecanice ale acestor fonte depind în mare măsură de structura masei metalice de bază: fontele nodulare feritice au rezistenţă mecanică scăzută şi plasticitate bună. adică epruvetă normală). fontele nodulare se supun TT de călire izotermă bainitică. Caracteristicile fontelor cu grafit nodular netratate termic sunt stabilite prin SR EN 1563. numerele având aceeaşi semnificaţie ca în cazul fontelor maleabile. EN−GJS−400−15 este o fontă nodulară cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. fontele nodulare se utilizează cu precădere în construcţia de motoare. principalele categorii sunt: fontele refractare.2. la aceeaşi structură a R p 02 masei metalică de bază. Pentru obţinerea unor caracteristici mecanice mai bune. de exemplu. cum sunt cilindrii de laminor. Compoziţia chimică a fontelor cu destinaţie generală este lăsată la alegerea producătorului. cu condiţia obţinerii caracteristicilor mecanice impuse. elaborate astfel încât au anumite caracteristici specifice aplicaţiilor cărora le sunt destinate. Forma rotunjită a grafitului diminuează efectul de concentrare a tensiunilor. fontele nodulare perlitice. tinzând să înlocuiască oţelurile la realizarea arborilor cotiţi şi în industria metalurgică. fontele 118 . puternic solicitate în exploatare. EN−GJS−350−22−LT este o fontă nodulară cu Rm ≥ 350 N/mm2. ceea ce pentru o epruvetă circulară corespunde la L0 = 5d0.9. 8.65 S 0 . de exemplu. la fabricarea pieselor de dimensiuni mari. Simbolul acestor fonte are structura EN−GJS−xxx−x. Din acest punct de vedere.

%Mnm = 5…8 %) sau Ni− Si−Mn−Cu (%Nim =10…20 %.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale rezistente la temperaturi scăzute.. În cazul pieselor solicitate la şocuri termice. creştere de volum. în care se găsesc înglobate carburi şi grafit lamelar. Tipurile de fonte rezistente la coroziune mai frecvent utilizate sunt prezentate în continuare. Fontele rezistente la temperaturi scăzute sunt fonte nodulare aliate cu nichel (%Nim = 20. Fontele refractare se simbolizează cu literele Fr. Rezistenţa lor la coroziune este puternic influenţată de forma grafitului. Fontele din această categorie sunt fie fonte cu masa de bază perlitică. şi.26 %) sau cu mangan ( %Mnm = 3. fenomen ce se produce (la temperaturi înalte) datorită descompunerii cementitei (cu formare de grafit) şi oxidării interne produse de gazele ce pătrund de-a lungul filamentelor de grafit şi are ca efecte creşterea volumului şi pierderea coeziunii materialui. care se manifestă la temperaturi ridicate.0. dacă grafitul este nodular. au structura masei metalice feritică şi sunt rezistente 119 . iar FrgnAl 22 este o fontă refractară cu grafit nodular.. cea mai bună comportare având-o fontele cu grafit fin dispersat în masa metalică de bază a structurii.5…4. cu %Crm = 16 %. care sunt fonte alite după una din reţetele Ni−Mn (%Nim = 10. nichel. fontele rezistente la coroziune şi fontele rezistente la uzare. fonte cu conţinut ridicat de aluminiu şi fonte cu conţinut ridicat de crom şi siliciu. urmate de simbolul elementului principal de aliere şi de un număr care arată concentraţia masică medie a acestui element. %Mnm = 4…8 % . Caracteristicile lor sunt stabilite prin STAS 6706.. care le conferă structură austenitică..3. şoc termic şi fluaj. conform căruia se produc patru tipuri de fonte: fonte cu conţinut ridicat de crom. Cromul. aliate în principal cu crom. grafit lamelar sau grafit nodular. dacă grafitul este lamelar şi Frgn. fonte cu conţinut ridicat de siliciu.12 %.. energia lor de rupere KV rămânând practic neschimbată de la ta până la –150 oC. În condiţiile asigurării structurii de echilibru (bine detensionată) aceste fonte au o bună rezistenţa la şocuri mecanice. fie cu masa de bază feritică. %Sim = 4…6 %. se utilizează fonte austenitice cu grafit nodular.4 %). şi %Cum = 2…4 %). Aceste fonte prezintă rezistenţă la oxidare la t < 1100 °C şi au o bună rezistenţă la creştere. în care se găsesc carburi. cu %Alm = 22 %. în cantităţi mai mici. Fontele rezistente la coroziune sunt fonte cu sau fără grafit în structură. aluminiu. siliciu.5 %). de exemplu FrCr16 este o fontă refractară cu grafit lamelar. molibden sau stibiu. Fontele înalt aliate cu siliciu (%Sim = 12…18 %) au un conţinut scăzut de carbon (%Cm = 0.. Fontele refractare sunt fonte aliate care au o bună comportare la acţiunea fenomenelor de oxidare. siliciul şi aluminiul conferă acestor fonte rezistenţă la oxidare prin acelaşi mecanism ca în cazul oţelurilor refractare (formarea unei pelicule compacte şi aderente de oxizi care protejează materialul faţă de oxidarea în profunzime).

93 fontă comercială. Au structură perlito-sorbitică. de fricţiune.5 %). cupru. straturi. 119 fontă rezistentă la uzare antifricţiune. 69 coroziune intercristalină. Fontele de fricţiune sunt fonte care trebuie să realizeze coeficienţi de frecare cât mai mari. 120 fragilizare prin faza σ. Fontele rezistente la uzare cuprind două tipuri: fontele antifricţiune şi fontele de fricţiune. fiind folosite pentru confecţionarea componentelor lagărelor de alunecare. slab aliate cu Cr. maleabile şi nodulare. siliciu şi/sau cupru. Fontele antifricţiune sunt fonte care trebuie să asigure un coeficient de frecare cât mai mic. În cazul pieselor supuse la solicitări severe se folosesc fontele cu %Nim = 3. 69 elinvar. 75 laminare termomecanică (controlată). Cuvinte cheie bandă de călibilitate normală. iar grafitul poate fi lamelar sau nodular. sunt rezistente la acţiunea acizilor şi apei de mare..2…1. 67 câmp termic de sudare. devin rezistente şi la acţiunea acizilor oxidanţi sau organici. Ni. cu structura masei metalice perlitică. Cu. 73 120 fisurare la cald a CUS..ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR la acţiunea acizilor azotic şi sulfuric. 104 invar. fiind utilizate pentru confecţionarea tamburilor de frână de la autovehicule.25 %. Fontele înalt aliate cu nichel (%Nim = 13…35 %) au structura masei metalice austenitică. 112 fâşii ZIT. Ti. 113 fontă refractară. iar prin adaosuri de crom. sau înalt aliate cu Mn (%Mnm = 7. structura masei metalice de bază a acestora fiind martensitică.5…6. sunt rezistente la acţiunea mediilor alcaline. Fonte complex aliate cu nichel. P.. iar dacă sunt aliate suplimentar cu molibden (%Mom = 2…4 %) devin rezistente şi la cloruri. 70 carbon echivalent %Ce. fiind fonte nealiate sau aliate cu %Nim = 1. îngustă. Sunt fonte cenuşii. Si. 94 hardenită. 76 material de adaos (MA). siliciu şi aluminiu au rezistenţă bună la acţiunea acizilor sulfuric şi acetic. 74 construcţie sudată. care le îmbunătăţeşte rezistenţa la uzare. Pb. 112 laminare normalizantă. În structura acestor fonte nu se admite prezenţa cementitei libere.25…0. 119 fontă rezistentă la coroziune. 69 . 56 comportare metalurgică la sudare.5 % şi %Crm = 0.65 % sau %Mom ≅ 0. 75 clase de calitate.0 %. dar toate conţin eutectic fosforos ternar (numit steadit). cu structura masei metalice austenitică. Fontele înalt aliate cu crom (%Crm = 25. 92 cusătură sudată (CUS) rânduri.5…12.35 %) au structura tipică fontelor albe (datorită efectului antigrafitizant al cromului).

75 oţel pentru îmbunătăţire.M. 80 oţel cu granulatie fină. 59 standard general. Oţeluri inoxidabile şi refractare.M. 1982 4. calmat.I.. Bucuresti. 1980 9.M. Colan H. vol. 112 rost de sudare. 66 otel pentru construcţii sudate. 83 sudabilitate. Saban R. Petrescu M. Ieremia A. Editura Tehnică... Tillmann W. 97 temperatură de referinţă. O.I.. Protopopescu H. 1999 11... II. vol. 109 oţel HSLA. 70 Bibliografie 1. 84 oţel carbon de calitate. 74 superaliaj. Truşculescu M. Oţeluri..D. Bucureşti. 66 oţel pentru rulmenţi. Editura Didactică şi Pedagogică. 96 oţel turnat. Mitelea I. ş. 64 oţel bifazic (dual-phase). 76 oţel cu granulaţie fină. 108 oţel rapid.. ş. 78 platinit.. 86 oţeluri patinabile. Studiul metalelor. Bucureşti. Metalurgie fizică.I. Editura Didactică şi Pedagogică...C. Editura Didactică şi Pedagogică. Vacu S. Editura Sudura.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale material de bază (MB).I. Bucureşti. Editura Didactică şi Pedagogică.D. Bucuresti.. cu crom şi nichel. Geru N.. O. 80 oţel inoxidabil stabilizat. 77 zonă influenţată termic (ZIT). 1981 3. Editura Didactică şi Pedagogică.a... Studiul si ingineria materialelor. 103 oţel refractar (termorezistent). Mărci. * * * Culegere de standarde comentate – Oţeluri. Timişoara. Bucureşti. Bucureşti. 69 oţel necalmat. 98 oţeluri pentru recipiente. 1983 2. Lugsheider E. 93 oţel maraging. de produs. 100 oţeluri termorezistente.a.I. Bucureşti. 1983 7. 1995 6. 65 oţel criogenic. 89 oţel Hadfield. Timişoara 1999 5. 69 simbolizare alfanumerică. 79 oţel duplex. Bucureşti.C. s. I. * * * Culegere de standarde comentate – Fonte şi oţeluri turnate. * * * Culegere de standarde comentate – Supliment. Metalurgie fizică şi studiul metalelor. Mărci şi condiţii tehnice de calitate. Gâdea S. 110 oţel pentru carburare.C. 1983 8. 94 oţel durificabil prin precipitare (PH).D. 105 oţeli inoxidabil cu crom. Metalografie şi tratamente termice. O. Elaborarea oţelurilor aliate. 78 oteluri pentru scule. Stiinţa materialelor în construcţia de maşini. numerică... 1994 10. 53 structură feritică aciculară.I.a. 1996 121 . Editura Facla.

c) standarde regionale. d) clasificare? T. care stabileşte reguli. d) convenţie? T. d) oţeluri speciale? T.8.2.15 %. c) standardizare.8. b) oţelul are concentraţiile de impurităţi %Pm. În funcţie de nivelul de aplicare. c) lege. b) standarde naţionale.8.4.2 > 400 N/mm2. C15 conform SR EN 10027−1: a) oţelul are concentraţia masică medie de carbon %Cm = 0.3. pentru probleme reale sau potenţiale. %Sm ≤ 0. c) oţelul are limita de curgere Re ≥ 370 N/mm2. c) oţelul se utilizează pentru piesele care se supun carburării.4.8.8. Clasele principale de calitate prevăzute în standardul SR EN 10020 pentru oţelurile nealiate sunt: a) oţeluri de uz general: b) oţeluri excepţionale. respectiv. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de 122 . Documentul stabilit prin consens şi aprobat de un organism recunoscut. este denumită: a) normalizare. Care dintre următoarele condiţii sunt respectate de marca de oţel nealiat simbolizată OLC15 conform STAS 880 şi. c) oţelul are prescrisă o energia de rupere (determinată pe epruvete prelevate longitudinal din semifabricate sau produse) KV > 27 J la −50 oC. d) oţelul este calmat? T. b) oţelul are concentraţia masică medie de carbon %Cm = 15 %.9.8.1. S235J2G3 conform SR EN 10027-1: a) otelul are rezistenţa la tracţiune Rm ≥ 370 N/mm2.8. d) oţelul nu necesită aplicarea de TT pentru obţinerea caracteristicilor prescrise? T.k conform STAS 500 şi. b) normativ.8. d) oţelul este destinat fabricării pieselor la care TT final este îmbunătăţirea? T. respectiv. d) oţelurile la care singurul element de aliere (în fară de carbon) este niobiul? T. urmărind obţinerea unui grad optim de ordine într-un context dat. Activitatea specifică prin care se stabilesc. în scopul obţinerii unui grad optim de ordine într-un context dat este denumit: a) standard.6. standardele pot fi: a) standarde de firmă.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Teste de autoevaluare T. c) oţelurile bifazice.8. b) ordonare. prescripţii sau caracteristici pentru activităţi sau rezultatul acestora. prevederi destinate unei utilizări comune şi repetate. d) standarde de produs? T. Care dintre următoarele condiţii sunt respectate de marca de oţel nealiat simbolizată OL370. c) oţeluri de calitatea.7. Care dintre următoarele oţeluri aliate se încadrează în clasa oţelurilor de calitate: a) oţelurile pentru recipiente sub presiune care au limita de curgere Rp0.025 %. b) oţelurile pentru electrotehnică. Respectarea cărora dintre următoarele condiţii determină încadrarea unui oţel nealiat în clasa oţelurilor speciale: a) oţelul are prescrisă energia de rupere KV în starea C + r.5.8. oţelul are limita de curgere Re ≥ 235 N/mm2.

16.8. c) X6CrNi17−1. b) fâşia de normalizare. Care dintre fâşiile ZIT a unei îmbinări sudate dintre două piese din oţel (nealiat) cu conţinut scăzut de carbon are cele mai slabe caracteristici de tenacitate: a) fâşia de supraîncălzire. b) cromul. c) P355NH. b) zona influenţată termic ZIT. c) fâşia de austenitizare incompletă. Care sunt zonele caracteristice ale unei îmbinări sudate: a) materialul de bază MB.8. d) X8Ni9? T. d) fâşia neaustenitizată? T. d) 17CrMn4−4? T. b) X2CrMoTi17−1.17. d) 34MoCrNi16? T. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri cu granulaţie fină pentru construcţii sudate: a) S335K2. c) carbonul. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (simbolizate conform SR EN 10027−1) aparţin categoriei oţelurilor pentru îmbunătăţire: a) 43MnMo6−2.8. d) 17CrMn4−4? T. c) 17CrNi16. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri cu caracteristici de tenacitate garantate la temperaturi scăzute (sub −60 oC): a) P235NL1.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale maşini (simbolizate conform STAS 791) aparţin categoriei oţelurilor pentru îmbunătăţire: a) 15Cr08. dacă %Cm < 0.20. Aptitudinea unui oţel ca printr-un anumit procedeu şi pentru un anumit scop să asigure în îmbinările sudate caracteristicile locale şi generale prescrise pentru o construcţie sudată este denumită: a) călibilitate. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (simbolizate conform STAS 791) aparţin categoriei oţelurilor pentru carburare (cementare): a) 15Cr08.18. b) 12MnNi15−3.8. dacă %Crm ≥ 12.8.14. c) P460NL2.8. b) 42MoCr11.0 %.12. c) 34CrNiMo6−6−2.2 %.8. c) ferită şi insule de martensită. d) bainită cu conţinut scăzut e carbon? T.8.8.10.19. dacă %Mnm ≥ 12 %? T. dacă %Nim > 8 %.11. d) manganul. d) cusătura sudată CUS? T. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile feritice: a) X50CrMoV15. c) 17CrNi16.21.15. b) 42MoCr11.13. b) 38AlCrMo10−6−1. c) 15Cr3. d) P235NL1? T. d) 34MoCrNi16? T. d) elasticitate? T. Ce structură prezintă semifabricatele realizate din oţeluri bifazice (dual−phase steel): a) ferită şi perlită. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile 123 .8.8. Prezenţa cărui element de aliere conferă oţelurilor calitatea de a fi inoxidabile: a) nichelul. d) X6CrMoNb17−1? T. b) S235NL. c) materialul de adaos MA. c) sudabilitate.8. b) plasticitate. b) 51CrMnV4−4-1. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (simbolizate conform SR EN 10027−1) aparţin categoriei oţelurilor pentru carburare (cementare): a) 34CrMo4−2. b) ferită aciculară.

d) X50CrMoV15 T. b) 10AlCr240. b) îmbunătăţire. c) apariţia fazei σ.22. b) 117VCr6.8.8. d) X7CrNiAl17−7? T. c) călire martensitică + revenire înaltă (îmbunătăţire). b) creşterea excesivă a granulaţiei. Care este TT final ce se aplică sculelor confecţionate din oţelul OSC10: a) călire martensitică + revenire joasă. b) transformarea perlitei în austenită. b) nichelul. b) normalizare + recoacere de globulizare a cementitei. c) creşterea excesivă a granulaţiei. b) X6CrMoNb17−1.28. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile de tip duplex: a) X2CrNiMoN22−5−3. d) călire martensitică + revenire medie? T. d) X90CrMoV18? T. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile austenitice: a) X50CrMoV15.8. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri refractare: a) 10AlCr180.8.25. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri Hadfield: 124 .23. c) RCA 370.30.8.24. d) apariţia fazei σ? T. d) S335K2? T. Care este TT final ce se aplică matriţelor confecţionate din oţelul 30VCrW85: a) călire martensitică + revenire joasă.8. c) X70CrMo15. d) călire de punere în soluţie + îmbătrânire? T. Care dintre următoarele elemente conferă oţelurilor rezistenţă la oxidare la temperaturi ridicate. c) siliciul.8.33.8. Care dintre următoarele mărci de oţeluri pot fi utilizate pentru confecţionarea matriţelor de deformare plastică la cald a oţelurilor: a) 105CrW20. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile martensitice cu durificare prin precipitare: a) 12MnNi15−3. d) X2CrNiMo17−12−2? T. d) aluminiul? T.8.34. c) călire martensitică + revenire înaltă (îmbunătăţire). d) normalizare + recoacere de globulizare a cementitei. b) S355W. d) călire de punere în soluţie + îmbătrânire? T.26.31. c) 30VCrW85. b) 12MnNi15−3.32.29. c) OLC45. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri patinabile: a) S235W.8. d) 31VCr8? T. Care este TT final ce se aplică arcurilor confecţionate din oţelul 60Si15A: a) călire martensitică + revenire joasă. fiind elemente de aliere tipice pentru oţelurile refractare: a) cromul. c) 10AlCr240. b) X2CrMoTi17−1.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR martensitice: a) X50CrMoV15. b) S235NL.27. Care din următoarele probleme pot să apară la sudarea oţelurilor inoxidabile feritice: a) fisurarea la cald a CUS. c) X2CrNi18−9. d) 15SiNiCr200? T.8.8. Care din următoarele probleme pot să apară la sudarea oţelurilor inoxidabile austenitice: a) fisurarea la cald a CUS. c) X3CrNiMoN27−5−2. d) transformarea perlitei în austenită? T.8. b) normalizare + recoacere de globulizare a cementitei.

d) T9MoCrNi30R? T. b) fontă nodulară cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %.8. A3). b) fonta corespunde unui standard european. b) fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. Semifabricatele confecţionate dintr-un oţel carbon cu %Cm = 0.8. Care din următoarele probleme pot să apară la sudarea oţelurilor maraging: a) înmuierea ZIT. c) fisurarea la cald a CUS.8.38. d) formarea porilor în CUS? T.8.37. d) fontă nodulară cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 5 %? Aplicaţii A.1. c) 117VCr6. a) Ştiind că pentru oţelurile carbon hipoeutectoide punctele critice de transformare în stare solidă sunt A1 = 727 oC şi A3 = 910 − 208 %C m . b) T100NiMn130. d) fontele de fricţiune? T. A3) se obţine o structură alcătuită din ferită şi austenită. aşa cum se poate observa pe diagrama din 125 . d) fonta este netratată termic? T. iar duritatea martensitei este HM = 305 + 802%Cm. Care din următoarele variante corespunde mărcii de fontă cu simbolul EN−GJMW−400−5: a) fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 5 %.1 % sunt supuse unui TT intercritic. menţinerea o durată scurtă la această temperatură şi răcirea în apă.8. c) fonta nu are grafit în structură. d) fontă albă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %? T. să se stabilească la ce temperatură ti trebuie efectuat TT pentru ca semifabricatele să prezinte la ta o structură ferito – martensitică cu un conţinut procentual de martensită %M ≅ 15 %. Care dintre următoarele mărci de oţeluri sunt destinate realizării de semifabricate sau piese turnate: a) G 230−450. pentru a le conferi structura corespunzătoare unui oţel bifazic. Ce semnificaţie are grupul de litere EN din simbolul unei mărci de fontă: a) fonta este cenuşie.8. Care dintre următoarele tipuri de fonte aparţin categoriei fontelor aliate rezistente la uzare: a) fontele rezistente la temperaturi scăzute. Rezolvare a) Prin încălzirea semifabricatelor la ti ∈ (A1. c) G 200−400W.35. să se determine care este duritatea semifabricatelor după aplicarea TT intercritic.36. d) T120CrMn130? T. b) formarea în structura CUS a unor compuşi intermetalici care influenţează negativ caracteristicile de tenacitate. constând din încălzirea la ti ∈ (A1. c) fontele refractare. Care din următoarele variante corespunde mărcii de fontă cu simbolul EN−GJS−400−15: a) fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. c) fontă cu grafit lamelar cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. b) fontele antifricţiune.8.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale a) 105CrW20.40. b) Ştiind că duritatea feritei este Hα = 80 HV. b) T120CrMn130. c) fontă cu grafit lamelar cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 5 %.39.

5. 8. b) După aplicarea TT intercritic cu ti ≅ 750 oC.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR figura 8. semifabricatele vor avea structura alcătuită dintr-o matrice feritică cu duritatea Hα = 80 HV şi insule de martensită (uniform distribuite în aceasta) cu duritatea HM = 305 + 802(%Cm)γ ≅ 778 HV.59 %. scrisă sub forma %γ = %M ≅ 15 %.22 Aplicând regula izotermei (v. rezultă că abscisa punctului X este (%Cm)α = 0. aceastei valori a temperaturii ti îi corespund valorile (%Cm)α = 0.23. 2. 208 Înlocuind expresiile (%Cm)α şi (%Cm)γ în condiţia pusă în enunţul aplicaţiei. iar austenita are concentraţia de carbon corespunzătoare abscisei punctului Y. şi (%C m ) γ − (%C m )α (%C m ) γ − (%C m )α (%Cm)α fiind abscisa punctului X. ca urmare.1⋅10-4ti.22.1 – 1. 126 . Diagrama de stabilire a regimurilor TT pentru obţinerea oţelurilor bifazice Fig. scap.2): (%C m ) γ − %C m %C m − (%C m )α %α = 100 %γ = 100 = 100 − %α .1). Abscisa punctului Y corespunde concentrţiei 910 − t i 2 masice de carbon a oţelului care are A3 ≡ ti şi este (%C m ) γ = ( ) . iar (%Cm)γ – abscisa punctului Y. Fig. rezultă că la ti ∈ (A1. 2.8. rezultă: %M = %γ. care are soluţia ti ≅ 750 oC.4 Considerând că austenita obţinută la ti se transformă integral în martensită la răcirea în apă a semifabricatelor. A3) ferita existentă în structura oţelului din care sunt confecţionate semifabricatele are concentraţia de carbon corespunzătoare abscisei punctului X. 8. scap. se obţine o ecuaţie cu necunoscuta ti.5.0175 % şi (%Cm)γ = 0. Diagrama de selectare a soluţiilor în cazul aplicaţiei A. Deoarece linia GP a diagramei de echilibru Fe – Fe3C este o dreaptă. conţinuturile procentuale ale celor două faze în structura semifabricatelor fiind date de relaţiile (care se obţin aplicând regula segmentelor inverse – v.

pentru a le conferi structura corespunzătoare unui oţel bifazic. constând din încălzirea la ti = 760 oC ∈ (A1.1⋅10-4⋅760 = 0.0164 %. cu carateristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8.6 %.52 − 0.1 – 1.6 semifabricatelor tratate termic va fi H s = 722 + 80 ≅160 HV (care 100 100 corespunde unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 560 N/mm2). Rezolvare a) Folosind notaţiile şi raţionamentul prezentate la rezolvarea aplicaţiei A.SR EN 10027-1) sau a oţelului aliat 34MoCrNi16 .8. menţinerea o durată scurtă la această temperatură şi răcirea în apă. Semifabricatele confecţionate dintr-un oţel carbon cu %Cm = 0.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale %M %α + Hα ≅ 180 HV 100 100 (care corespunde unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 630 N/mm2). 4 duritatea semifabricatelor tratate termic va fi H s = H M 127 . 910 − 760 2 0.8.52 ≅ 722 HV.1. ca urmare. iar duritatea martensitei este HM = 305 + 802%Cm.08 % sunt supuse unui TT intercritic. să se determine care este duritatea semifabricatelor după aplicarea TT intercritic.11.3.SR EN 10027-1). Rezolvare Intensitatea forţei F la care rezistă bara de tracţiune este dată de relaţia πd 2 F= Rm .2.STAS 791 (34NiCrMo6-6-2 . 208 0. c) bara este confecţionată din oţelul carbon în stare îmbunătăţită (călire + revenire la ti = 650 o C şi τm = 5 ore).6 100 − 12. b) Ştiind că duritatea feritei este Hα = 80 HV. se obţin următoarele rezultate: (%Cm)α = 0. b) bara este confecţionată din oţelul aliat în stare recoaptă (de echilibru). există posibilitatea utilizării oţelului carbon de calitate OLC35 . A3). d) bara este confecţionată din oţelul aliat în stare îmbunătăţită (călire + revenire la ti = 650 oC şi τm = 5 ore). Să se determine şi să se compare intensităţile forţei de tracţiune F la care rezistă bara în următoarele circumstanţe: a) bara este confecţionată din oţelul carbon în stare recoaptă (de echilibru).8. semifabricatele vor avea structura alcătuită dintr-o matrice feritică cu duritatea Hα = 80 HV şi insule de martensită (uniform distribuite în aceasta) cu duritatea HM = 305 + 802⋅0. duritatea 12.STAS 880 (C35 . a) Ştiind că pentru oţelurile carbon hipoeutectoide punctele critice de transformare în stare solidă sunt A1 = 727 oC şi A3 = 910 − 208 %C m .08 − 0. să se determine conţinut procentual de martensită %M din structura semifabricatelor tratate termic. Pentru realizarea unei bare de tracţiune cilindrice cu diametrul d = 15 mm.0164 (%C m ) γ = ( ) = 0. A.52 % şi %γ = %M = 100 = 12. A.0164 b) După aplicarea TT intercritic cu ti = 760 oC.

Compoziţiile chimice ale oţelurilor considerate în aplicaţia A.35 %). Rm = 3. scap.23⋅105 N. Se poate observa că forţa de tracţiune la care rezistă bara este cu aproximativ 36 % mai mare decât cea corespunzătoare situaţiei în care bara este confecţionată din acelaşi oţel în stare recoaptă.5⋅361 ≅ 1265 N/mm2 şi F = 2.6 + 223%C m − 14.P F= π 15 2 4 ⋅ 927 = 1. c) Dacă bara este confecţionată din oţelul OLC35 călit şi revenit la ti = 650 oC şi τm = 5 ore.3 %Crm 0. adoptând vr = 0. duritatea sa se poate estima în acelaşi mod ca în cazul precedent şi rezultă HVαOA ≅ 265HV . cu structura ferito-perlitică.5%Crm + 27.6 0.2). 3. aşa cum s-a obţinut în cazul precedent (pentru oţelul cu %Cm = 0.3 0. duritatea sa se poate estima cu relaţia (7. 128 .31⋅105 N. duritatea structurii de revenire pe care o prezintă bara poate fi estimată cu relaţia (7.2 − 13%C m şi F = 1.6 %Mom 0.11. Rm = 3. pe această cale 21900 + 4050%C m − PHJ se obţine HVrOC = ≅ 211HV .64 ⋅ 10 5 N.2% Nim + . % %Cm 0.5HB (v.6 %Sim 0. rezultă: HVαOC = 77. cu structura ferito-perlitică.5⋅211 ≅ 740 N/mm2 33.35 %Mnm 0.2 1.2 şi o viteză de răcire din domeniul austenitic care să conducă la o astfel de structură.3).8.10 ⋅ 10 5 N. rezultă: HVrOA = HVrOC + 30(% Si m + % Mnm ) + 55%Crm + 6% Nim + 100% Mom ≅ 361 HV.10). Deoarece HV ≅ HB şi considerând relaţia Rm = 3.P b) Dacă bara este confecţionată din oţelul slab aliat 34MoCrNi16 în stare recoaptă. A.0% Si m = 8%Crm + 4% Ni m ]lg v r ≅ 179 HV.4 oC/s (v. Rm = 3.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 10 + [ − 19.5⋅265 ≅ 927 N/mm2 şi .5⋅179 ≅ 626 N/mm2 şi F = 4 Tabelul 8. rezultă că bara are π 15 2 ⋅ 626 = 1.25 Marca oţelului OLC35 34MoCrNi16 a) Dacă bara este confecţionată din oţelul OLC35 în stare recoaptă. Se poate observa că forţa de tracţiune la care rezistă bara este cu aproximativ 19 % mai mare ca cea corespunzătoare situaţiei în care bara este confecţionată din acelaşi oţel în stare recoaptă. în care PHJ = Ti(18+lgτm) = (650 +273)(18 + lg5) ≅ 17259.3 Concentraţiile masice ale componentelor de aliere.7. Rm = 3.6% Sim + 30% Mnm + 35. duritatea structurii cu sorbită de revenire pe care o prezintă bara poate fi estimată cu relaţia (7. d) Dacă bara este confecţionată din oţelul slab aliat 34MoCrNi16 călit şi revenit la ti = 650 oC şi τm = 5 ore.35 0.2 1.3) în care HVrOC = 211 HV.2) considerând coeficienţii adecvaţi din tabelul 7.6 %Nim 0.

12 2.0 0.8Mn6 0.9Nb 0.10 2.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Observaţie Această aplicaţie are ca scop justificarea şi înţelegerea prescripţiilor privind utilizarea oţelurilor pentru construcţia de maşini.5 1.3.0 27 20 0.03 2. înţelegerea şi utilizarea prescripţiilor standardelor în vigoare.03 2. Concentraţiile masice ale principalelor componente.08 1.8.08 1.9 20 10 0.9 19 13 2.4.8 24 12 0.08 . 7.5 1.5 şi fig.. Tabelul 8. % %Cm %Mnm %Sim %Crm %Nim %Nbm %Mom MB – 10TiNiCr180 0.2 20 11 * Toate mărcile de MA sunt realizate în România Materialul Rezolvare Considerând caracteristicile de compoziţie chimică ale MB şi folosind relaţiile (7. care să le permită consultarea.0 0.60 MA – D316 0.5 0.5 1.50 MA – D19.04 2. pentru oţelurile carbon de calitate utilizarea în stare tratată termic este facultativă (s-a observat din rezolvarea aplicaţiei că oţelul OLC35 are caracteristici de rezistenţă mecanică comparabile în stare recoaptă şi în stare îmbunătăţită). pe lângă austenită. Compoziţiile chimice ale MB şi MA considerate în aplicaţia A.50 MA – D310 0. în timp ce pentru oţelurile aliate valorificarea prezenţei elementelor de aliere impune utilizarea lor numai în stare tratată termic (s-a observat din rezolvarea aplicaţiei că oţelul 34MoCrNi16 în stare îmbunătăţită are rezistenţa mecanică cu aproape 36 % mai mare decât atunci când este utilizat în starea structurală de echilibru).10 1.75 MA – D312 0.0 0. scap.11.7) se calculează valorile mărimilor %Cre şi %Nie.10 6.0 0.50 MA – D309L 0.00 MA – D316L 0.8 18 10 MA – D308 0.6) şi (7.0 0.5 % ferită.0 0.%Nie).8 20 11 0.11. O construcţie sudată trebuie realizată din semifabricate de tip tablă din oţel inoxidabil austenitic X2CrNi19−11. 7. care reprezintă coordonatele punctului caracteristic nominal al MB pe diagrama structurală A. pentru evitarea fisurării la cald. acest MB şi MA disponibile pentru sudarea lui având caracteristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8.24). se determină coordonatele (%Cre.9 30 9 0. Schaeffler (v. A.50 MA – D308L 0.8 17 13 2. Se recomandă cititorilor să conceapă şi alte aplicaţii similare. Este evidenţiat faptul că.. Procedând în acelaşi mod.8 0.0 23 14 0.30 MA – D309 0. 3.9 20 10 0.08 2. corespunzătoare punctelor caracteristice nominale ale materialelor depuse prin 129 .80 MA – D18. Să se determine care dintre MA disponibile asigură realizarea unor CUS având în structură.8. Procedeul de sudare care se utilizează şi configuraţia rosturile de sudare pregătite între piesele ce urmează a fi sudate asigură pMA = 70 %.

în condiţiile neglijării termenului ∆%EAm.65 25.00 16. %Nie.70 21. % 19.%Nie = 6. % − 14.8 %) şi.8Mn6 %Cre.25 %Cre.CUS .80 %Nie.25.CUS).93 13. aşa cum se observă în figura 8.70 29.60 13. Schaeffler în domeniul α + γ.74 28. − 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Reprezentând pe aceiaşi diagramă. ca urmare.11 21. Rezultatele parcurgerii etapelor descrise anterior sunt prezentate în tabelul 8. % − 21. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei 8.33 21.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR sudare cu MA disponibile.90 24.12. corespunzătoare punctelor caracteristice nominale ale CUS realizate cu MA disponibile pentru sudare.56 20.75 21. cât şi punctele cu coordonatele (%Cre. Un MA disponibil este apt pentru sudarea MB (îndeplineşte condiţia pusă în enunţul aplicaţiei.5.9Nb MA – D18.%Nie = 20.CUS.15 Caracteristicile CUS %Nie. rezultă că MA capabile să asigure sudarea MB (precizat în enunţul aplicaţiei) fără apariţia fenomenului de fisurare la cald a CUS sunt D308 şi D309 (pentru care punctele caracteristice nominale ale CUS realizate se situează între cele două drepte de izoferită).5%]).04 15.078 21.%Nie = 21. are ecuaţia %Nie = 1. analizând diagrama din figura 7.20 21. 8.5 %) şi (%Cre = 14 %.2). de a asigura realizarea unei CUS cu un conţinut procentual de ferită %α ∈ [3%.13.75 13.44 16.90 13.51 14.5.%Nie = 6.4 Caracteristicile materialului Materialul MB MA – D308 MA – D308L MA – D309 MA – D309L MA – D310 MA – D312 MA – D316 MA – D316L MA – D19. se determină coordonatele (%Cre.23 Punctul pe diagrama din fig.34 16. Tabelul 8. 130 .24.63 12.40 12.76 21.85 13.CUS . Folosind relaţia (8.04 23. dacă punctul caracteristic nominal al CUS realizate cu acesta este poziţionat în diagrama structurală A. iar dreapta de izoferită %α = 5 % trece prin punctele de coordonate (%Cre = 28 %. se poate aprecia că dreapta de izoferită %α = 3 % trece prin punctele de coordonate (%Cre = 28 %.05%Cre – 7.25 31.5 %) şi corespunde ecuaţiei %Nie = %Cre – 7.55 24.CUS).20 17. % 13.15 14.30 14.40 17.71 21.CUS.95 22.5 %) şi (%Cre = 14 %.00 25.35 20.46 13. între dreptele corespunzătoare conţinuturilor de ferită %α = 3 % şi %α = 5 %. %Nie.08 26. atât dreptele de izoferită %α = 3 % şi %α = 5 %.70 21.

cu cheltuieli inadmisibil de mari): rezistenţă ridicată la coroziune (în prezenţa mediilor de lucru chimic active). capacitate foarte bună de a conferi produselor caracteristici estetice deosebite etc. 131 .1. datorită unor proprietăţi pe care acestea le prezintă (şi care nu sunt asigurate de aliajele feroase sau se obţin mai greu la aceste materiale. capacitate bună de prelucrare prin turnare. tenacitate bună la temperaturi scăzute. costurile implicate de elaborarea unor astfel de aliaje şi de transformarea lor în produse se corelează favorabil cu performanţele tehnice pe care aceste produse le asigură etc. valori ridicate (mai mari decât cele asigurate de fonte şi oţeluri) ale raportului dintre rezistenţa mecanică şi masa specifică (densitate). proprietăţile (caracteristicile) lor mecanice sunt ridicate şi pot fi relativ uşor modificate şi adaptate condiţiilor de utilizare prin aplicarea de tratamente termice şi termochimice. produsele confecţionate din aceste materiale sunt reciclabile şi ecologice. deformare plastică sau aşchiere. metalele şi aliajele neferoase reprezintă şi vor reprezenta şi în viitor o categorie de materiale de mare importanţă tehnică. Cu toate acestea. Motivele utilizării preponderente în tehnică a fontelor şi oţelurilor sunt numeroase: resursele de materii prime necesare elaborării acestor aliaje sunt uşor accesibile şi destul de uniform distribuite pe glob. tehnologiile de elaborare şi de realizare a semifabricatelor şi pieselor din astfel de aliaje sunt bine fundamentate ştiinţific şi asigurate logistic. Introducere Metalele şi aliajele neferoase deţin în prezent în aplicaţiile tehnice o pondere de aproape 20 de ori mai mică decât cea corespunzătoare aliajelor feroase (fonte şi oţeluri).Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Capitolul 9 STRUCTURA ŞI PROPRIETĂŢILE METALELOR ŞI ALIAJELOR NEFEROASE 9. conductibilitate termică şi electrică mare.

7 420 68. kJ/kg Coeficientul de dilatare termică liniară αt (între ta şi 100 0C). Caracteristicile fizice ale principalelor componente de bază ale aliajelor neferoase Metalul Aluminiu Cupru (Aramă) Titan Nichel Staniu (Cositor) Stibiu (Antimoniu) Zinc Plumb Cadmiu Beriliu Magneziu Aur Argint Platină Simbolul chimic Temperatura de solidificare – topire ts.3 11.2 14.5 8.5 16. 0 C Densitatea ρ la ta.6 16.5 23.2 19.7 40.3 21.2 206 72. la ta.6 106 .2 55 1300 368 63 104 113 23.5 11.0 44. J/(kg⋅K) Căldura latentă de topire qs.3 31.1 247 401 19 83 63 26 113 34 97 210 163 317 428 72 26.0 9.Tabelul 9.5 110 370 59.7 29.4 13.1.6 25. µm/(m⋅K) Coeficientul de conductivitate termică λ la ta. W/(m⋅K) Rezistivitatea electrică ρΩ. nΩ⋅m Al Cu Ti Ni Sn Sb Zn Pb Cd Be Mg Au Ag Pt 660 1083 1660 1453 232 631 420 327 321 1278 649 1064 962 1772 2700 8930 4510 8910 7290 6690 7130 11340 8650 1850 1740 19280 10500 21440 900 386 512 471 222 207 382 129 230 1886 1025 128 235 132 397 205 440 309 59 163 101 23. kg/m3 Căldura specifică Cs la ta.5 14.0 39.

Fe.99.99: Pb 99.4. Si.Bi.565. Cr-W. S. Pt 99.Al 99.9 Mg-Al. Sb Sn.5 Ti 99. Al-Mg. Tabelul 9. (Au 995. S. Fe.995. Cu. Pb.90. Sn-Hg Sb-Sn.96. P Pb.99. Bi. Cr 98. Sn 99. Cu 99. definesc cantitativ proprietăţile lor fizice. Pb-Sn.9.6.6 STAS 7386: Cr 99. Pb 99. Sn Ag.2.98. 133 . P. Al. Si. Pb-Ca Cd-Ag. Sb 99. Sn 98. Cu.65 Principalele impurităţi Fe. As.6. Sb-Pb Zn-Al. Fe Fe. Sb 98. Ni. Zn-Cd. Au-Cu. Cu.9. Cu-Sn.9. Fe.5. Cu. Pt STAS 10560: Pt 99.As. Sn-Zn. Fe. Sb.0) Au-Ni.95. Cd 99. cu excepţia Au şi Ag. Mg 99. Al 99.8. impurităţile ce au influenţe (negative) majore asupra proprietăţilor lor şi cele mai utilizate tipuri de aliaje binare în care fiecare din aceste metale este componentul de bază (principal). Ti-Ni Ni-Cu. Sn-Sb.3 sunt expuse valorile celor mai importante caracteristici mecanice ale metalelor care constituie componentele de bază ale aliajelor neferoase. Al 99.2 sunt precizate clasele de puritate industrială în care pot fi obţinute aceste metale. iar în tabelul 9. Cr-Ti. S.6 Bi. Ag STAS 3321: Ag 999.3 STAS 10502: Ni 99. Ni 97.98.5.7. Mg STAS 10273:Mg 99. Mg-Mn. Cd Cd-Sn Mg-Si.C. Fe.Al 99. Pb. Cu-Be Ti-Al. Al 99. Al. Zn-Cu. Cr 98.4. Cu. Bi. pentru care concentraţia este în %o). Zn 99. Cd 99. Cu 99.5 STAS 663: Pb 99. Zn Pb. în tabelul 9. P.5. Cu-Al. Ti 99.5. Fe. Zn Ag-Cd. Cr-Mo Sn-Pb. Bi Pb. Cd.6.94.3.5 STAS 646: Zn 99.96. Al 99. Zn-Mn Pb-Sb. Sn 99. Pb Pb-Ag. Au-Pt Pb. Si. Pb.8 Pb. As. S Pb.99. Sn 96. Pb.93. Al 99. Pb 99. Ti 99. Sb 97.95. Cu. Cd-Ni. Zn 98.3. Al 99. împreună cu cele redate în tabelul 1.Cd C.85 STAS 8615: Cd 99. Al-Zn Cu-Zn. Zn. Mg-Zn Au-Ag. Cu 99. Mn Principalele clase de aliaje binare folosite în tehnică Al-Cu. Al 99. Cu 99.35 STAS 10262: Sb 99.5. Sb 99.8. Ag-Cu. Pt-W * cifrele de după simbolul chimic indică valoarea minimă a concentraţiei masice a metalului industrial (în %. O. Ni-Fe Cr-Ni.95. Cd 99.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Deoarece proprietăţile aliajelor neferoase sunt determinate în măsură importantă de proprietăţile componentului lor principal (metalic).95. Si Pt-Ni. Ni 99. Bi. Ni 99.2. Zn 97. Cu. Sn. Ni-Cr. Au STAS 4389: Au 999.95. Cu 99.9. Ni 99. Ag-Hg Pt-Rh. Pb 99. Mg 99. Cu As. Pt 99.6.85.5.75. Ag-Ni. Sb 99. Fe S.985.97. Cr 97 STAS 10309: Sn 99.97. Sb 99. Sb.6. Clasele de puritate ale componente de bază ale aliajelor neferoase Metalul Al Cu Ti Ni Cr Sn Sb Zn Mărcile industriale * STAS 7607: Al 99. Al 99 STAS 270/1:Cu 99. în tabelul 9. Ni-Mo.1 sunt prezentate metalele folosite frecvent drept componente de bază ale acestor aliaje şi sunt precizate o serie de caracteristici care. Zn 98. Pt-Ir. Ni 98. Fe.99.99. As. Pb 99.98. Bi. Al-Si.

. % Modulul de elasticitate longitudinală. Caracteristicile mecanice la ta ale principalelor componente de bază ale aliajelor neferoase Metalul Starea Rezistenţa la rupere 2).3. N/mm2 Modulul de elasticitate transversală. N/mm2 Duritatea 2) Al Cu Ti Ni Sn Sb Zn Pb Cd Be Mg Au Ag Pt 1) recopt (stare de echilibru) ecruisat ecruisat 1) 40 – 70 120 − 140 170 − 220 420 − 450 220 − 250 310 − 330 12 − 14 10 − 13 70 − 100 11− 13 69 − 83 380 − 480 160 − 195 180 − 220 100 − 120 120 − 145 15 – 30 100 − 120 50 − 70 320 − 330 130 − 150 50 − 60 10 − 11 − 50 − 55 4−5 − 260 − 310 90 − 105 115 − 140 − − 50 – 70 8 − 12 45 − 60 10 − 15 50 − 60 30 − 40 80 − 90 − 40 − 50 60 − 70 17 − 25 − 3 − 15 2 − 10 40 − 50 48 − 50 62000 115000 105000 207000 44000 77800 105000 55000 300000 43000 78000 76000 25000 42800 79000 16500 19000 38000 20600 140000 − − 27500 140 − 220 HV − 35 – 40 HBS 95 – 110 HBS 90 – 120 HBS 60 – 65 HV 5 – 6 HBS 30 – 60 HBS 20 – 35 HBS 3 – 5 HBS 16 – 24 HBS 75 – 85 HRB 37 – 39 HRE 48 – 54 HRE 18 – 20 HBS 25 – 30 HV recopt (stare de echilibru) 1) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) sinterizat (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) ecruisat 1) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) 170000 38 – 45 HV 150 − 165 − − deformat plastic la rece cu GD = 70 … 90 %. 3) scade odată cu conţinutul de impurităţi. 2) creşte odată cu conţinutul de impurităţi al metalului.Tabelul 9. N/mm2 Alungirea procentuală după rupere 3) . N/mm2 Limita de curgere 2) .

− aliaje care conţin în structură constituenţi eterogeni (de tipul amestecurilor mecanice eutectice sau eutectoide). aliajele metalelor preţioase (aliaje pe bază de metale preţioase: Ag. în care sunt introduse frecvent. Mn etc. Ni etc. Toate criteriile de clasificare anterior precizate se folosesc însă drept criterii secundare. aliajele nichelului (aliaje pe bază de nichel).). − aliaje cu structură monofazică după solidificare.) etc. în care precipită la răcirea ulterioară particule de faze secundare (de obicei. Aliajele neferoase (ca şi fontele şi oţelurile) se pot clasifica şi pe baza denumirii proprietăţii sau caracteristicii care le defineşte primordial utilitatea tehnică. la orice temperatură. 135 . aliajele neferoase se încadrează în următoarele categorii: − aliaje monofazice. preferându-se clasificarea acestora în funcţie de componentul de bază şi încadrarea lor în categorii de tipul: aliajele cuprului (aliaje pe bază de cupru). aliajele denumite în tehnică duraluminuri au ca bază aliaje Al – Cu. pentru a facilita studierea structurii şi proprietăţilor fiecărui tip de astfel de aliaje. Fe. în care sunt introduse suplimentar. se ia ca bază câte un aliaj binar reprezentativ şi se consideră că restul componentelor sunt elemente suplimentare de aliere (de exemplu. aliajele neferoase se clasifică în: aliaje durificabile structural prin tratamente termice şi aliaje nedurificabile prin tratamente termice.. iar în funcţie de aptitudinile de a-şi mări rezistenţa mecanică în urma aplicării de TT. aliajele neferoase pot fi: binare. astfel: • în funcţie de numărul componentelor. ternare sau complexe. aliajele titanului (aliaje pe bază de titan). aliaje anticorosive (cu rezistenţă ridicată la acţiunea mediilor agresive de lucru). Au. de exemplu. care prezintă în stare solidă. aliaje criogenice (cu tenacitate ridicată la temperaturi scăzute). compuşi intermetalici). Pb. aliajele aluminiului (aliaje pe bază de aluminiu). se practică încadrarea aliajelor neferoase în categorii ca: aliaje uşoare (caracterizate prin densităţi ρ ≤ 4000 kg/m3). aliaje antifricţiune. în diverse concentraţii şi alte elemente de aliere decât cuprul: Mg. în diverse concentraţii şi alte elemente de aliere decât zincul: Si. o structură monofazică. alcătuită din cristale de soluţie solidă având ca solvent componentul de bază. aliaje uşor fuzibile (cu temperaturi ts coborâte) etc. aliajele neferoase pot fi: aliaje de turnare şi aliaje deformabile plastic. • în funcţie de constituţia structurală de echilibru (la ta). aliaje cu rezistenţa mecanică ridicată (dure). iar aliajele denumite în tehnică alame au ca bază aliaje Cu – Zn. Sn.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Aliajele neferoase se pot clasifica folosind o multitudine de criterii. Mn. dar. • în funcţie de posibilităţile tehnologice de transpunere în produse şi de prelucrare a acestora. Al. Pt etc. pentru denumirea diverselor aliaje neferoase şi sistematizarea studierii structurii şi proprietăţilor lor. cele mai multe tipuri de aliaje utilizate în prezent în tehnică sunt complexe.

4. În funcţie de efectele pe care le produce asupra structurii primare a aliajelor neferoase.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. constituie baze pentru germinarea eterogenă la solidificarea aliajelor (v. care are ca efect principal finisarea (micşorarea dimensiunilor) cristalelor dendritice primare.6). la aceste aliaje nu se produc. v. scap. ca urmare. Zr. care pot schimba mecanismele obişnuite ale germinării şi/sau creşterii cristalelor la solidificare. La alegerea modificatorilor şi realizarea modificării aliajelor neferoase trebuie avute în vedere următoarele aspecte esenţiale: • modificatorii introduşi în aliajele neferoase lichide acţionează în unul din următoarele moduri: − formează (individual sau prin combinare cu componentele aliajelor) particule greu fuzibile şi insolubile în aliajele topite. v. 4. se utilizează cu predilecţie pentru realizarea modificărilor de tipurile I şi III. modificatorii care acţionează în acest mod (borul şi unele metale de tranziţie cu reactivitate chimică mare: Ti. care să determine transformarea structurii dendritice primare într-o structură secundară favorabilă (din punctul de vedere al mărimii granulaţiei şi gradului de dispersie a fazelor) obţinerii unor caracteristici mecanice ridicate şi/sau asigurării unei bune comportări la prelucrarea prin deformare plastică sau la aplicarea de TT. care are ca efect îmbunătăţirea fineţei şi gradului de dispersie a fazelor componente ale amestecurile mecanice eutectice care se formează la solidificarea unor aliaje neferoase. constând din inocularea în aliajele lichide a unor cantităţi mici de substanţe chimice (numite modificatori. 1. modificarea poate fi: • modificare de tipul I. 1. 136 . • modificare de tipul III. asigurând solidificarea cu un număr mare de germeni cristalini şi formarea unor structuri primare fine. distribuite sub formă de suspensie fină. Ta. care. fenomene de cristalizare secundară (recristalizare în stare solidă. Modalitatea actuală cea mai eficientă de influenţare a caracteristicilor structurii primare a aliajelor neferoase o reprezintă modificarea.2). scap. scap. Modificarea aliajelor neferoase La marea majoritate a aliajelor neferoase folosite în tehnică componentele de bază nu prezintă transformări alotropice şi. acest tip de modificare este eficient la aliajele neferoase care prezintă după cristalizarea primară o structură monofazică (cu cristale de soluţie solidă). • modificarea de tipul II. care determină accentuarea ramificării şi subţierea ramurilor (axelor) cristalelor dendritice primare şi influenţează favorabil distribuţia fazelor secundare la aliajele în care (în timpul răcirii după solidificare) precipită particule ale unor astfel de faze. Mo).6).2. în decursul răcirii după solidificare.

iar τm trebuie să fie mari (de obicei.95…0. scap. Ca.9. deoarece omogenizarea se realizează prin difuzie. 6. dar poate avea şi valori kO = 0. care micşorează viteza de creştere a germenilor şi limitează dezvoltarea în grosime a ramurilor cristalelor dendritice primare. este temperatura de solidificare – topire a aliajului din care sunt confecţionate piesele supuse RO. în care Ts. Pb) se folosesc mai ales pentru asigurarea modificărilor de tipul II.98. definită ca fiind temperatura la care verticala aliajului intersectează linia sau suprafaţa solidus a diagramei de echilibru fazic a sistemului de aliaje căruia aparţine acesta. iar coeficientul kO se ia. kO = 0. • modificatorii trebuie introduşi în aliajele neferoase într-o cantitate (concentraţie) optimă (care asigură nivelul maxim al efectelor pozitive produse de modificare). având ts = 500…600 oC). modificatorii care acţionează în acest mod (metalele uşor fuzibile: Li. dacă concentraţia acestora este la nivelul optim se formează o suspensie fină.3. deoarece particulele care se formează sunt grosolane şi în număr insuficient realizării unei structuri primare fine. 9. Tratamentele termice la aliajele neferoase Tratamentele termice (TT) care se aplică semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase se definesc şi se clasifică la fel ca şi tratamentele destinate semifabricatelor şi pieselor din oţeluri şi fonte (v. particulele nu se formează sau se formează în număr insuficient asigurării unei structuri primare fine. iar dacă concentraţia acestora depăşeşte nivelul optim. Sb. cum sunt aliajele uşoare. efectele pozitive ale modificării se micşorează. Principalele tipuri de recoaceri fără schimbare de fază care se pot aplica semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase sunt: • Recoacerea de omogenizare (RO) este recomandată pentru diminuarea neomogenităţilor chimice ale structurilor dendritice primare ale semifabricatelor şi pieselor turnate. în cazul modificatorilor care au rolul de a forma particule greu fuzibile şi insolubile în aliajele topite. τm = 2…24 ore). Na. pe bază de Al sau Mg.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase − formează pelicule de adsorbţie pe suprafeţele germenilor cristalini. pentru omogenizarea pieselor turnate din aliaje în care procesele de difuzie se defăşoară foarte lent. dacă concentraţia acestora este mică. în K. în unele cazuri (de exemplu la semifabricatele şi piesele turnate din aliaje pe bază de Cu) impunându-se 137 . ti corespunzătoare acestui TT se alege cât mai ridicată (ti + 273 = Ti = kOTs. în mod obişnuit. de exemplu. cu un număr mare de particule care activează germinarea eterogenă şi rezultă structura primară cu granulaţia cea mai fină.8…0.1).

Recoacerile cu schimbare de fază (de tipul recoacerii complete sau normalizării. 6. ca şi în cazul aplicării la piesele din aliaje feroase. scap. recoacerile cu schimbare de fază se efectuează la produsele confecţionate din astfel de aliaje neferoase (cum sunt aliajele Cu – Zn. pentru finisarea granulaţiei structurii grosolane rezultate după RO. 6. Modul de conducere a unui astfel de TT este simplu: piesele se încălzesc la o temperatură ti situată desupra unuia din punctele de transformare în stare solidă ale aliajului neferos din care sunt confecţionate. în cazul recoacerii sau în aer liniştit.2. RRN a semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase se realizează cu ti = trp + 100…200 oC (trp fiind temperatura de recristalizare primară a aliajului din care sunt confecţionate piesele supuse TT. la piesele din astfel de aliaje.5 şi 6. unele aliaje pe bază de Ti) pentru obţinerea stărilor structurale de echilibru. se menţin la ti o durată τm (pentru uniformizarea temperaturii în masa pieslor şi pentru omogenizarea structurii) şi se răcesc lent (o dată cu cuptorul. îmbunătăţirea prelucrabilităţii prin deformare plastică sau prin aşchiere etc. soluţia solidă (denumită. La semifabricatele şi piesele confecţionate din aliaje neferoase se pot efectua două tipuri (principial diferite) de călire: • Călirea martensitică se poate aplica pieselor din aliaje neferoase care racire α + δ . Regimul RRN se alege astfel încât să se producă în piesele supuse tratamentului procesele de restaurare şi recristalizare primară şi să nu apară efectele defavorabile ale desfăşurării fenomenelor de creştere a granulaţiei şi de recristalizare secundară (v. în mod obişnuit.3. pentru obţinerea la ta a unei stări de echilibru structural.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR aplicarea de TT ulterioare. austenită. mecanismele detensionării termice şi principiile stabilirii regimului RD sunt cele prezentate în scap. de obicei. finisarea granulaţiei. în cazul normalizării). • Recoacerea de detensionare (RD) se aplică semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase în scopul diminuării intensităţii şi redistribuirii tensiunilor mecanice reziduale existente în acestea. 3. de producerea transformărilor alotropice ale unor componente.).2. v. scap. ca şi faza corespondentă a aliajelor Fe – C) care se transformă (la răcirea sub o temperatură caracteristică) în amestecul eutectoid (α + δ).3) se pot aplica semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase care prezintă transformări fazice în stare solidă (determinate de variaţiile cu temperatura ale solubilităţii componentelor în fazele din structura aliajelor. aliajele Cu – Al. τi + τm = 1…4 ore şi răcirea în aer liniştit. γ fiind suferă transformări eutectoide (la fel ca oţelurile şi fontele): γ incal. • Recoacerea de recristalizare fără schimbare de fază (RRN) este utilizată pentru refacerea plasticităţii semifabricatelor şi pieselor ecruisate prin deformare plastică la rece.4Ts). TT de călire 138 . trp + 273 = Trp ≅ 0. de realizarea unor transformări eutectoide etc.2).

• Călirea de punere în soluţie se poate aplica la piesele din aliaje neferoase în a căror structură apare ca fază principală o soluţie solidă care are ca solvent componentul de bază al aliajelor şi prezintă o variaţie importantă cu temperatura a capacităţii de a dizolva componentele de aliere (solubilitatea componentelor de aliere în această fază scade puternic când se micşorează temperatura). urmată de răcirea rapidă (de obicei. Spre deosebire de structurile (dure şi fragile) realizate prin călirea martensitică. M (denumită martensită.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase martensitică constă din încălzirea lor la o temperatură ti situată în domeniul de stabilitate al fazei γ (domeniul austenitic). Cu − Ti. fig. în apă) pentru menţinerea structurii monofazice α până la ta. Cu – Be. care aparţin unor sisteme ale căror diagrame de echilibru sunt de tipul celei prezentate în figura 9. TT de călire de punere în soluţie constă din încălzirea şi menţinerea o scurtă durată la o temperatură tic ∈ (tso. 139 . cu structura cristalină diferită de cea corespunzătoare fazei γ (austenitei) din care s-a format. Analizând modul de efectuare a acestui TT (v. Ti – Mo. alcătuită din cristale de soluţie solidă α ≡ B(A) omogenă.1. ca şi faza corespondentă din structura aliajelor Fe – C călite) fiind o soluţie solidă suprasaturată în elemente de aliere. deoarece realizează punerea (dizolvarea la încălzire şi menţinerea la răcire) în soluţia solidă α a fazei θ. La piesele din astfel de aliaje. 9. cu cristale de soluţie solidă) obţinute prin călirea de punere în soluţie a aliajelor neferoase prezintă o bună comportare la prelucrarea prin deformare plastică. care îndeplinesc criteriile structurale menţionate mai înainte. Ti – Ni.1). Ti – Al etc. Revenirea structurilor (metastabile) obţinute prin călirea martensitică a aliajelor neferoase poate conduce la efecte similare celor care se produc prin revenirea oţelurilor sau fontelor călite martensitic şi care constau în obţinerea (prin transformări structurale bazate pe difuzie) unor structuri apropiate de echilibru şi bine detensionate. structurile (monofazice. menţinerea la această temperatură o durată τm (pentru obţinerea unei structuri cu austenită omogenă) şi răcirea rapidă (cu o viteză vr mai mare decât o viteză critică vrc). acest TT a fost denumit călire de punere în soluţie (a fazei θ). alcătuită din cristale de soluţie solidă α suprasaturată în elemente de aliere (fază metastabilă). ts). pentru ca transformarea (printrun mecanism bazat pe difuzia componentelor) γ ⇒ α + δ să nu fie posibilă şi să se realizeze o transformare de tip martensitic (printr-un mecanism care nu presupune difuzia componentelor) γ ⇒ M. rezultă că prin răcirea rapidă de la tic a structurii monofazice α se împiedică separarea din aceasta (prin procese bazate pe difuzie) a fazei θ (bogată în elemente de aliere) şi se obţine la ta o structură monofazică. pentru obţinerea unei structuri monofazice.. Călirea martensitică se poate aplica la produsele realizate din unele aliaje ale sistemelor Cu – Al.

în funcţie de temperatura şi durata îmbătrânirii aliajelor neferoase călite. Natura fazică şi caracteristicile structurale ale precipitatelor care se formează la îmbătrânire depind de mărimile parametrilor ti şi τm. Cercetările întreprinse până în prezent au evidenţiat că..5.0. în mod obişnuit. prin procese de germinare omogenă.0 nm). precipitatele θ’ se formează prin germinare eterogenă pe anumite defecte ale structurii cristaline a matricei α (de exemplu.2. cu dimensiuni suficient de mari pentru a putea fi observate prin examinarea structurilor la microscopul optic şi care apar dacă duratele şi/sau temperaturile de îmbătrânire sunt mai mari decât cele corespunzătoare formării precipitatelor θ”. putând fi uşor evidenţiate în structură prin examinarea la microscopul optic.30 nm şi grosimea de 1.. ajungând la frecvenţe de 1013…1015 zone/mm3. având la bază mecanisme ce presupun difuzia componentelor aliajului supus TT. dacă tii = ta sau îmbătrânire artificială. în structura matricei α se pot forma următoarele tipuri de precipitate: • zonele GP (notate în acest mod după numele cercetătorilor Guinier şi Preston care le-au detectat pentru prima oară prin tehnici de difracţie cu raze X) apar la temperaturi şi durate mici ale procesului de îmbătrânire şi sunt asocieri preferenţiale de atomi ai componentelor de aliere din aliajul tratat.. • precipitatele θ’ sunt tot faze metastabile.6 nm şi se formează uniform în matruicea α.. care pot fi evidenţiate în structură numai prin examinarea la microscopul electronic. cu configuraţie platiformă (cu diametrul de 25. datorită efectelor de durificare pe care le produce. • precipitatele θ sunt faze stabile (de echilibru). zonele GP au forma unor discuri cu diametrul de 5...8 nm şi grosimea de 0. 140 . care germinează eterogen pe limitele grăunţilor cristalini ai matricei α şi sunt necoerente cu această matrice. determină separarea din soluţia solidă suprasaturată (metastabilă) a unor precipitate care durifică structura. deoarece aceste precipitate se formează prin procese de germinare şi creştere. precipitatele θ” germinează relativ uniform în matricea α şi sunt legate prin interfeţe coerente cu structura cristalină a acestei matrice.3. TT de revenire aplicat structurilor obţinute prin călirea de punere în soluţie este denumit îmbătrânire şi poate fi îmbătrânire naturală. • precipitatele θ” sunt faze metastabile care se formează la durate mai lungi şi/sau la temperaturi mai înalte de îmbătrânire decât cele corespunzătoare formării zonelor GP şi sunt faze distincte (cu structuri cristaline diferite de structura fazei stabile θ). tso). constând din încălzirea şi menţinerea acestora la o temperatură tii ∈ [ta..ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Revenirea structurilor obţinute prin călirea de punere în soluţie a aliajelor neferoase. dacă ta < tii < tso.. pe dislocaţiile elicoidale) şi sunt semicoerente cu structura cristalină a acestei matrice.

dar nu oferă timpul necesar separării precipitatelor specifice temperaturii la care s-a supraîncălzit aliajul). τm) a unui aliaj Al – Cu (cu %Cum = 3 %). în principal de creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii acestora. la ridicarea temperaturii de îmbătrânire de la ti la t i/ > ti.1. τm = ct.2. reprezentând dependenţele experimentale dintre duritatea aliajului îmbătrânit şi parametrii de regim ai îmătrânirii: HVr = f(ti = ct. τm) sau HVr = g(ti. prezentată în 141 . cercetările experimentale întreprinse până în prezent au arătat că orice precipitat se formează direct din matricea α şi nu prin transformarea precipitatelor existente anterior în structura aliajului supus îmbătrânirii.. Fig. efectul de durificare al îmbătrânirii se poate evidenţia cu ajutorul unor curbe de îmbătrânire. Curba de îmbătrânire la ti = 130 oC a unui aliaj Al – Cu. corespunzător temperaturii t / > ti. pentru reconstituirea stării structurale monofazice pe care aliajele o aveau după călirea de punere în soluţie (supraîncălzirea de scurtă durată asigură dizolvarea în matricea α a precipitatelor formate prin îmbătrânire. pentru orice aliaj călit şi îmbătrânit.). cu %Cum = 3 % Transformările structurale produse prin îmbătrânire sunt însoţite de modificări ale proprietăţilor aliajelor călite. 9. care constă din supraîncălzirea de scurtă durată a aliajelor îmbătrânite. Configuraţia diagramei de echilibru a sistemelor cărora aparţin aliajele neferoase la care se pot aplica TT de călire de punere în soluţie Fig. 9. precipitatul specific temperaturii ti se dizolvă în matricea α şi apoi din matricea α se separă un nou precipitat. astfel. Aşa cum se poate observa analizând curba de îmbătrânire HVr = f(ti = 130 oC.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase În privinţa filiaţiei diverselor tipuri de precipitate. Aceste particularităţi ale formării precipitatelor în timpul îmbătrânirii aliajelor neferoase călite sunt valorificate practic la realizarea procesului de reversiune.

cum ar fi ASM (American Society for Metals). proiectării. 9. aplicată la aliajele aluminiului. efectul de durificare al îmbătrânirii creşte în cursul formării precipitatelor semicoerente (zonele GP şi precipitatele θ”) şi scade odată cu apariţia precipitatelor semicoerente (θ’) şi necoerente (θ). sunt: varianta UNS (Unified Numbering System). regionale sau internaţionale). între călirea de punere în soluţie şi îmbătrânire. regional sau internaţional) care gestionează sistemul. cupru şi aliaje pe bază de cupru etc. AA (Aluminum Association). sunt: • sistemul de simbolizare numerică. fabricării. Desfăşurarea proceselor de precipitare la îmbătrânire şi efectele de durificare produse de acestea pot fi influenţate substanţial dacă. la aliajele titanului. la aliajele magneziului. Cele mai utilizate sisteme de simbolizare a mărcilor de metale şi aliaje neferoase. 142 . la aliajele cuprului. fără nici o semnificaţie legată de compoziţia şi proprietăţile mărcii) acordat de asociaţia sau de organismul (naţional. la aliajele zincului etc. verificării şi comercializării semifabricatelor şi pieselor din astfel de materiale. recomandate de diverse asociaţii profesionale şi/sau organisme de standardizare (naţionale. principalele variante ale acestui sistem.) sunt simbolizate printr-un număr (în mod obişnuit.4.5. se ajunge astfel la ideea (confirmată prin cercetări experimentale) că efectul de durificare este o consecinţă a interacţiunii dintre dislocaţiile matricei aliajului îmbătrânit şi precipitatele coerente. CEN (Comité European de Normalisation) sau ISO (International Organization for Standardization). conform căruia mărcile de metale şi aliaje neferoase din diverse categorii (aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu. Simbolizarea metalelor şi aliajelor neferoase comerciale În prezent nu există un sistem de simbolizare a mărcilor de metale şi aliajele neferoase unanim recunoscut şi aplicat la întocmirea documentelor tehnice aferente conceperii.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR figura 9.2. semifabricatele sau piesele din aliaje neferoase se supun unor operaţii de deformare plastică la rece. acest efect diminuându-şi intensitatea odată cu distrugerea coerenţei dintre matricea structurală a aliajului şi precipitatele formate la îmbătrânire. şi varianta propusă de AA (Aluminum Association). aplicată la aluminiu şi aliajele pe bază de aluminiu şi recomandată de standardele elaborate de ISO şi CEN pentru mărcile de aluminiu şi aliaje de aluminiu deformabile. având la bază principiile prezentate în tabelele 9.4 şi 9..

urmat de simbolurile chimice ale elementelor de aliere. Aliaje având Cu ca EAP 2 A92001 / 2001 AlCu5..5MgMn 3. Aliaje având Mg ca EAP 5 A95052 / 5052 AlMg2. ** EAP ≡ element de aliere principal 143 . Aliaje având Cu ca EAP** 2 A02040 / 204.8 1.2 .2. X0 = 2 ⇒ α ≡ B. dacă X0 = 1⇒ α ≡ A.5 6. X4 = 0 la aliajele pentru turnare în piese şi X4 = 1 sau 2 la aliajele pentru turnare în lingouri. urmată (eventual) de o literă care codifică procedeul tehnologic de turnare recomandat la realizarea semifabricatelor sau pieselor din aceste aliaje (litera S pentru turnarea în forme din nisip. simbolul nu conţine litera α. scrise în ordinea descrescătoare a importanţei lor. Aliaje având Mg ca EAP 5 A05200 / 520. X0 = 6 ⇒ α ≡ F.0 G AlCu4MgTi 3. X0 = 1.1 G Al 99.0 G AlZn6MgCr 8.0 G AlSi5Cu3 4.). Aliaje având Si ca EAP 4 A94343 / 4343 AlSi7. Aliaje având Mn ca EAP 3 A93003 / 3003 AlMn1Cu 4. simbolurile chimice ale elementelor de aliere pentru care %EAm este în jur de 1 % sau mai mare fiind însoţite de numere (de preferinţă întregi) care indică concentraţiiile masice nominale (medii) ale acestor componente. Aliaje având Zn ca EAP 7 A97149 / 7149 AlZn8MgCu 8. litera C pentru turnarea continuă. Grupă de aliaje neutilizată 6 − − 7.1 G AlSn6Cu1Ni1 9. dacă X0 = 0.0 1. litera P pentru turnarea sub presiune etc. ..5 5. Date privind simbolizarea mărcilor de aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu Mărcile de aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu pentru turnare Structura simbolului în varianta UNS: AX0X1X2X3X4* Structura simbolului în varianta AA: αX1X2X3.0 G AlMg10 6.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • sistemul de simbolizare alfanumerică (sistemul de simbolizare după compoziţie).. Aliaje având alte EAP 9 − − Mărcile de aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu deformabile Structura simbolului în varianta UNS: A9X1X2X3X4 Structura simbolului în varianta AA: X1X2X3X4 Seria (grupa) de aliaje Exemple de mărci X1 1 A91080 / 1080 Al 99.1 G AlSi5 5. Aliaje având Sn ca EAP 8 A08510 / 851. Tabelul 9. Aluminiu şi aliaje cu %Alm ≥ 99 % 2. litera Z pentru turnarea centrifugală. Aliaje având Si şi Mg ca EAP 6 A96106 / 6106 AlMgSiMn 7. conform căruia mărcile de metale neferoase se simbolizează aşa cum se arată în tabelul 9. 6 pentru aliajele rezultate prin modificări aduse unei reţete originale. simbolurile aliajelor de turnare sunt precedate de litera G. Aliaje având alte EAP 8 A98016 / 8016 AlFe1Mn * X0 = 0 pentru aliajele corespunzătoare unei reţete originale .4. Aluminiu şi aliaje cu %Alm ≥ 99 % 2.. Aliaje având Si ca EAP 4 A24430 / B443. iar simbolurile mărcilor de aliaje neferoase sunt alcătuite din simbolul chimic al componentului de bază. Aliaje având Si ca EAP + Cu şi Mn 3 A13190 / A319.X4* Seria (grupa) de aliaje Exemple de mărci X1 1 A01001 / 100. litera M pentru turnarea în forme metalice. Aliaje având Zn ca EAP 7 A07120 / 712.

.. Bronzuri obişnuite (Cu – Sn) C90200 . C95800 C95600 G CuAl7Si2 7. iar sistemul de simbolizare alfanumerică este util îndeosebi în activităţile de cercetare. Bronzuri cu Al (%Alm< 19 %) C60600 . Alame cu Sn CuZn36Al1Mn3Sn C67400 C66400 . (de exemplu.. Aliaje pe bază de Cu speciale C99300 . C76200 CuZn29Ni12 * varianta UNS se utilizează şi la alte tipuri de aliaje: la aliajele pe bază de Ti UNS = RX1X2X3X4. C81100 C80100 G Cu 99.Zn C96200 . 2. C87900 C87200 G CuSi4 C87500 G CuZn14Si4 G CuSn11 5.. iar M10100 – aliajului MgAl10Mn) etc.5.. C83800 C83400 G CuZn10 Alame semiroşii (simple/cu Pb) C84200 . Sistemul de simbolizare numerică se recomandă a fi utilzat mai ales în activităţile comerciale..... C91700 C90700 G CuSn10Pb2 Bronzuri aliate cu Pb C92200 . C51100 CuSn4P 4.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 9. Aliaje Cu – Ni şi Cu – Ni ....5Pb C33500 C30000 .. C66100 C65500 CuSi3 6. Aliaje cu %EAm < 5 % C81300 . C94900 6.9 1..... Bronzuri cu Pb C98200 .5 2. Date privind simbolizarea mărcilor de cupru şi aliaje pe bază de cupru Mărcile de cupru şi aliaje pe bază de cupru pentru turnare Structura simbolului în varianta UNS: C8X1X2X3X4 ... C17300 CuBe1. Aliaje Cu – Ni şi Cu – Ni − Zn C70000 . Cupru şi aliaje cu %EAm < 8 % C10000 .95 1..5 C22600 C20000 ... M11311 corespunde aliajului cu simbolul alfa numeric MgAl3Zn1. la aliajele pe bază de Zn UNS = ZX1X2X3X4 (de exemplu. C99800 C99600 G CuMn40Al2 Mărcile de cupru şi aliaje pe bază de cupru deformabile Structura simbolului în varianta UNS: C1X1X2X3X4 ... Bronzuri cu Al (%Alm <19 %) C95200 ..5 9. Bronzuri şi alame cu Si C87200 . la aliajele pe bază de Ni UNS = NX1X2X3X4 (de exemplu. C82800 C82100 G CuBe0.... Simbolurile mărcilor de metale sau aliaje neferoase sunt însoţite de 144 . C98800 C98600 G CuPb35Ag1. Cupru cu %Cum ≥ 99.. C64200 C61000 CuAl8 5.... C94500 C92700 G CuSn5Pb25 C94300 G CuSn5Ni5 C94800 Bronzuri aliate cu Ni C94700 ..5). (de exemplu. Z35530 corespunde aliajului cu simbolul alfa numeric ZnCu1Al4). Alame roşii (simple sau cu Pb) C83300 . C86800 C86300 G CuZn25Al6Mn 4....5Ni 3. la aliajele pe bază de Mg UNS = MX1X2X3X4.. Alame cu %Znm < 37 % CuZn34. C69800 Alame speciale 3..... R54520 corespunde aliajului cu simbolul alfanumeric TiAl5Sn2. proiectare. Bronzuri fosforoase cu %Sn < 9 % C50000 . N04400 corespunde aliajului cu simbolul alfa numeric NiCu32). C97800 C96400 G CuNi30Fe C97600 G CuNi20Zn8Sn4Pb 8.. C7X1X2X3X4* Seria (grupa) de aliaje UNS Exemple de mărci C11100 Cu 99. fabricare şi verificare a metalelor şi aliajelor neferoase sau a produselor ce se confecţionează din astfel de materiale.. C84800 C84500 G CuZn12Pb7Sn2 Alame galbene (simple/cu Pb) C85200 ..... C85800 C85400 G CuZn29Pb3Sn Alame speciale C86100 ..C9 X1X2X3X4 Seria (grupa) de aliaje UNS Exemple de mărci C80100 ..9 CuZn12.. Bronzuri cu Si (%Sim < 8 %) C64700 . Alame cu Pb CuZn28Sn1 C44300 C40000 ..

Ecruisat (starea obţinută la produsele care. gradul de ecruisare realizat etc. Definirea şi simbolizarea stărilor de bază ale produselor realizate din principalele categorii de metale şi aliaje neferoase industriale Definirea stării de bază 1. de litere sau cifre care indică subdiviziunea corespunzătoare stării de bază (modul particular în care se realizează starea de livrare a materialului. îmbunătăţirii ductilităţii sau stabilizării caracteristicilor mecanice) 3.6. finisării granulaţiei. urmată. cu sau fără ecruisare suplimentară. Principalele date (cuprinse în standardele SR EN 515 şi SR ISO 1190/2) privind simbolizarea stărilor de bază ale produselor realizate din principalele categorii de metale şi aliaje neferoase industriale sunt prezentate în tabelul 9. Tabelul 9.6.7 sunt definite subdiviziunile stării TRATAT TERMIC corespunzătoare produselor realizate din aceste materiale. adică particularităţile privind succesiunea şi conţinutul operaţiilor tehnologice ce trebuie aplicate pentru atingerea stării de livrare a produselor) şi/sau valorile anumitor caracteristici definitorii ale calităţii produselor care se livrează. Recopt (starea obţinută la produsele deformate plastic în urma aplicării unei recoaceri complete în scopul asigurării valorilor minime ale caracteristicilor de rezistenţă mecanică sau starea obţinută la produsele turnate după o recoacere destinată reducerii segregaţiilor dendritice. Pus în soluţie (starea instabilă obţinută la produsele supuse unei căliri de punere în suluţie şi îmbătrânite spontan la ta) 5. în scopul obţinerii unor caracteristici mecanice prescrise) 4. Simbolul stării unui metal sau aliaj neferos este alcătuit dintr-o literă de codificare a stării de bază (care defineşte modul principial de atingere a stării în care se află materialul). Tratat termic. pentru obţinerea unor stări stabile diferite de stările 1. iar în tabelul 9. în cursul cărora nu se efectuează nici o verificare privind regimul termic sau gradul de deformare) 2. eventual. Brut de fabricaţie (starea obţinută din operaţiile de prelucrare la cald. 2 sau 3 * Simbolul stării pentru Al şi pentru Cu şi aliajele pe aliajele pe bază de Al bază de Cu F M O O H* W ** T H* − T cifrele sau literele care urmează acestui simbol codifică succesiunea de operaţii tehnologice care se aplică pentru atingerea stării. sunt supuse unor operaţii de deformare plastică la rece sau unor combinaţii de operaţii de deformare plastică la rece şi RRN. ** cifrele care urmează acestui simbol indică durata (în ore) a procesului de îmbătrânire naturală spontană. 145 .Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase simbolurile stărilor de livrare ale semifabricatelor sau produselor realizate din aceste materiale. după recoacere sau deformare plastică la cald.

Definirea şi simbolizarea subdiviziunilor stării TRATAT TERMIC a produselor realizate din principalele categorii de metale şi aliaje neferoase industriale Definirea subdiviziunii stării de bază 5.11. sunt răcite la ta. Răcit după prelucrare la cald. sunt ecruisate prin deformare plastică la rece şi îmbătrânite artificial) 5. îmbătrânit artificial şi deformat plastic la rece (starea obţinută la produsele care. Răcit după prelucrare la cald.6. îmbătrânit artificial şi deformat plastic la rece (starea obţinută la produsele care. Pus în soluţie. Răcit după prelucrare la cald. sunt răcite la ta. Pus în soluţie. deformat plastic la rece şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care. Răcit după prelucrare la cald şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care.9. după prelucrarea la temperaturi ridicate. sunt ecruisate prin deformare plastică la rece şi îmbătrânite natural) 5.3.2.5. urmată de o îmbătrânire naturală) 5. urmată de ecruisarea prin deformare plastică la rece şi îmbătrânirea naturală) 5. deformat plastic la rece şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care.8.10. sunt ecruisate prin deformare plastică la rece) 5. deformat plastic la rece şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie. sunt ecruisate prin deformare plastică la rece) 146 Simbolul stării pentru Al şi pentru Cu şi aliajele pe aliajele pe bază de Al bază de Cu T1 T2 TA TC T3 T4 T5 T6 TD TB TE TF T7 − − TG T8 TH − T9 TK TL . ci realizarea unor caracteristici speciale.4. Răcit după prelucrare la cald şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care.6. după prelucrarea la temperaturi ridicate.7. Pus în soluţie. sunt răcite la ta şi îmbătrânite natural) 5. sunt îmbătrânite artificial) 5. după atingerea stării definite la 5. Pus în soluţie şi supraîmbătrânit/stabilizat (starea obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie. urmată de o îmbătrânire artificială al cărei scop principal nu este obţinerea unui efect de durificare prescris.1. de exemplu. după atingerea stării definite la 5.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 9. după prelucrarea la temperaturi ridicate şi răcirea la ta . urmată de o îmbătrânire artificială) 5. cum ar fi. deformat plastic la rece şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie.7. rezistenţa maximă la acţiunea unor medii corosive) 5. după prelucrarea la temperaturi ridicate. Pus în soluţie şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie. urmată de ecruisarea prin deformare plastică la rece şi îmbătrânirea artificială) 5.5. Pus în soluţie şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie.

2 şi 9. Pt. Se. Cuprul şi aliajele pe bază de cupru Sub formă de metal pur sau sub formă de component de bază al unor aliaje. substanţe organice (benzină.06 % şi are ts ≅ 320 oC. vapori de apă supraîncălziţi.2. glicerină etc.5.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase 9. Cr. care se dispun la limitele cristalelor de cupru şi îi influenţează negativ prelucrabilitatea prin deformare plastică la cald (generează fenomene de fragilitate sau fisurare la cald). ape reziduale şi ape sărate. azotaţi. 147 . Ni. care se declanşează prin reacţia Cu2O + H2 ⇒ 2Cu + H2O şi conduce la formarea de vapori de apă a căror presiune creşte (deoarece nu se pot elimina).1. iar Bi şi Cu formează un eutectic care conţine %Cum = 0. producând fisurarea intercristalină a produselor din cupru. Te). amoniac.5 %) a acestor impurităţi (care formează soluţii solide de substituţie cu cuprul). P. soluţii slabe. Zn. As. benzol. soluţii concentrate de acizi anorganici. Cd. Cuprul formează un număr impresionant de aliaje. constând în creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii. diminuându-i substanţial plasticitatea şi tenacitatea şi micşorându-i considerabil conductibilitatea termică şi electrică. cuprul este utilizat din timpuri străvechi pentru realizarea de produse. clorhidric.. motorină. anilină şi acid acetic etc. acceptabile. Au. reducerea conductibilităţii termice şi electrice etc. sunt. 9. • impurităţi care formează cu cuprul compuşi chimici fragili (O. 9. Principalele proprietăţi fizico – chimice şi mecanice şi clasele de puritate tehnică ale cuprului sunt descrise complet de caracteristicile redate în tabelele 1. cloruri şi acizi anorganici (sulfuric. principalele aliaje pe bază de cupru folosite în tehnică fiind prezentate în continuare. • impurităţi insolubile în cuprul solid (Pb. Cuprul este atacat (se corodează) în medii care conţin hidrogen. compuşii (cu topire congruentă) pe care îi formează cu cuprul aceste impurităţi se dispun intercristalin în structura cuprului. de obicei. Bi). Mg.3.). Cuprul are o bună rezistenţă la coroziune în multe medii de lucru: atmosfere poluate. azotic). sub formă de incluziuni nemetalice.2 % şi are ts ≅ 270 oC). Principalele impurităţi ale cuprului tehnic se pot clasifica în următoarele categorii: • impurităţi solubile în cuprul solid (Ag. aceste impurităţi formează cu cuprul eutectice uşor fuzibile (Pb şi Cu formează un eutectic care conţine %Cum = 0. prezenţa incluziunilor intercristaline de CuO2 în structura cuprului (nedezoxidat corespunzător la elaborare) poate determina şi fenomenul numit “boala de hidrogen”. Mn. S. Sn. Sb). hidrogen sulfurat. micşorarea plasticităţii şi tenacităţii. sulf. neaerate de sulfaţi. Fe. efectele prezenţei în concentraţii masice mici (sub 0.

3. • β este o soluţie solidă pe bază de compus chimic (fază bertholidă). prezentată în figura 9. atât la cald. soluţia solidă α se caracterizează printr-o bună plasticitate. 9. β are caracteristicile unei soluţii solide neordonate. Structura alamelor se poate analiza apelând la diagrama de echilibru fazic a sistemului Cu – Zn. 9.8. care prezintă structură cristalină de tip CVC. Alamele Aliajel pe bază de cupru. putând fi deformată plastic uşor.4. la temperaturi ridicate. deoarece prezintă. structură cristalină de tip CFC.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9.2. scap. prezentând tenacitate şi plasticitate bune. Fig. 2. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu . Variaţia caracteristicilor mecanice ale alamelor în funcţie de %Znm 148 .1. ca şi solventul său. • α este soluţia solidă de substituţie având ca solvent cuprul şi ca solut zincul (α ≡ Cu(Zn)). cât şi la rece.3. notată β’. iar atomii de Zn se poziţionează în nodurile aflate în centrele celulelor elementare) şi soluţia solidă ordonată (faza Kurnakov). iar sub temperatura tCK ≅ 450 oC (temperatura Curie – Kurnakov a fazei β. Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Zn. punctele caracteristice ale acestei diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9. având drept component de aliere principal zincul sunt denumite în tehnică alame.5.1) suferă un proces de ordonare (atomii de Cu se distribuie în nodurile situate în vârfurile celulelor elementare. v. capătă caracteristicile tipice compuşilor intermetalici (duritate ridicată şi fragilitate accentuată).Zn Fig.

alamele se pot clasifica astfel: A. dacă semifabricatele sau lingourile turnate sunt supuse unei recoaceri de omogenizare (la ti = 800 . Coordonatele punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Cu − Zn Punctul A B C D M N P Q Abscisa..8. cu %Znm ≤ 25 % sunt denumite în tehnică tombacuri. piesele din alame bifazice cu conţinut ridicat de zinc se supun unui TT de călire în apă (de la o temperatură ti la care materialul prezintă o structură monofazică β. 50 %] şi se pot utiliza atât ca alame de turnare. 9. cu structura la ta alcătuită numai din cristale de fază β’ (v... cât şi prin deformare plastică la rece). care definesc procedeul tehnologic recomandat pentru realizarea semifabricatelor şi pieselor. mai ales în prezenta impurităţilor insolubile în cupru (Pb.4). duritatea şi fragilitatea acestora crescând pe măsură ce se măreşte conţinutul procentual al fazei β’ în structură. cu structura la ta alcătuită din cristalele fazelor α şi β’. 10). pentru ca în structură să apară cristale de fază α. aşa cum se observă în figura 9. τm = 2. 850 oC. fig.5.5 ore) sau sunt deformate plastic şi supuse apoi recoacerii. oC 1083 905 905 905 450 450 ta ta În funcţie de structura de echilibru şi de caracteristicile mecanice pe care le prezintă în această stare (v.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Tabelul 9. alcătuită din cristale dendritice de soluţie solidă α neomogenă. semifabricatele sau lingourile din astfel de alame prezintă o structură monofazică. aşa cum se observă în figura 9. aşa cum se poate observa în figura 9. 46 %) şi sunt utilizate de obicei ca alame de turnare. dacă se aplică un TT de recoacere. 149 . B. După turnare şi răcire la ta.8.9) şi. fig.6. au %Znm ∈ (46 %. cristalele acestei structuri devenind poliedrice (echiaxiale). 9. structura la ta a semifabricatelor şi pieselor turnate din astfel de alame are aspectul prezentat în figura 9. Alamele bifazice. în cantitatea şi cu dispunerea corespunzătoare obţinerii unor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate. unei reveniri. au %Znm ∈ (39 %. Bi) care determină apariţia unor fenomene de fragilitate sau fisurare la cald. %Znm 0 41 32 38 39 46 46 32 Ordonata. eventual. cu plasticitate bună). 9. pentru obţinerea structurii prezentate în fig. cât şi ca alame deformabile la cald (la o temperatură de deformare situată deasupra punctului tCK ≅ 450 oC. Alamele monofazice α (cu structura la ta alcătuită numai din cristale de soluţie solidă α) au %Znm ≤ 39 % şi sunt alame deformabile (care se prelucrează bine atât prin deformare plastică la cald. C. la o temperatură ti < tCK.. Alamele monofazice α se comportă foarte bine la deformarea plastică la rece şi au o comportare mai slabă la deformarea plastică la cald. alamele monofazice α.7. la care aceste alame prezintă o structură monofazică β. Alamele monofazice β’. structura lor la ta va fi alcătuită din cristale poliedrice de soluţie solida α omogenă. În unele cazuri.

1) în care %EAmj. n.. iar k eEA j . 9.. Principalele elemente de aliere folosite la elaborarea alamelor speciale au următoarele efecte asupra structurii şi proprietăţilor acestor aliaje: • Aluminiul. sunt coeficienţii de echivalare în zinc a elementelor de aliere suplimentare (introducerea unui element de aliere suplimentar în concentraţia %EAmj este echivalentă. j = 1. introdus în concentraţii %Fem ≤ 1. Structura la ta a alamelor monofazice α turnate Fig. determină creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii alamelor. • Fierul. Deoarece are keAl = 6.. aluminiul determină micşorarea sensibilă a conţinutului procentual de fază α al structurii alamelor. a alamelor monofazice α În tehnică se utilizează nu numai alamele binare (aliajele Cu – Zn) ci şi alamele complexe (speciale).5. dacă se calculează titlul fictiv al alamei %Cume. Structura la ta.6. fără a le diminua caracteristicile de plasticitate şi tenacitate şi îmbunătăţeşte rezistenţa lor la acţiunea mediilor corosive. care au în compoziţie (pe lângă zinc) şi alte elemente de aliere.. sunt concentraţiile masice ale elementelor suplimentare de aliere existente în compoziţia alamei speciale. din punctul de vedere al efectelor asupra structurii. orice alamă specială poate fi încadrată în categoriile structurale anterior precizate pentru alamele binare. Fierul are keFe = 0.9. după recoacerea de omogenizare. (9. cu suplimentarea cu %k eEA j % EAmj a concentraţie de zinc a alamei). finisează granulaţia şi mareşte tenacitatea alamelor. adică concentraţia masică a cuprului în alama binară echivalentă din punctul de vedere al microstructurii.5 %. 9.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. iar la concentraţii masice mai 150 . n. cu relaţa: %Cu me = %Cu m %Cu m + % Znm + ∑ k eEAj % EAmj j =1 n 100 . introdus în concentraţii %Alm ≤ 3. j = 1.5 %.

.. aşa cum s-a precizat anterior. piesele şi semifabricatele din alame aliate suplimentar cu acest element se pot supune TT de călire de punere în soluţie (răcire în apă de la ti = 800 ..7.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase mari de 0.9. 9. aburul supraîncălzit şi soluţiile de cloruri. Fig.. • Staniul..8. Structura la ta a alamelor bifazice recoapte după turnare Fig. 420 oC). este insolubil în cupru. introdus în concentraţii %Snm ≤ 1 %. măreşte rezistenţa la coroziune a alamelor în apa de mare. având în vedere că keSn = 2. 820 oC) şi îmbătrânire (revenire la ti = 400 . 10. • Plumbul (care. fiind considerat o impuritate a acestuia) se foloseşte ca element de aliere al 151 . Structura la ta a alamelor bifazice turnate Fig. care determină o creştere cu 30 . Structura la ta a alamelor bifazice călite si revenite Fig.4 % determină apariţia în structură a compusului FeZn7. Structura la ta a alamelor monofazice β’ • Manganul. datorită efectelor fierului asupra microstructurii. 9. care induce un efect suplimentar de finisare a granulaţiei şi asigură sfărâmarea aşchiilor la prelucrarea prin aşchiere a alamelor. introdus în concentraţii %Mnm ≤ 5 %. iar efectele sale asupra microstructurii se pot aprecia considerând keMn = 0.. efectele staniului asupra microstructurii alamelor se pot estima cu uşurinţă. 9.5. manganul este un bun dezoxidant. 40 % a caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi duritate. 9. măreşte rezistenţa mecanică şi plasticitatea alamelor şi îmbunătăţeşte comportarea alamelor în medii corosive cum sunt apa de mare.

au solubilitate totală în stare solidă. introdus în concentraţii %Nim ≤ 3 %. G CuZn38Pb2Mn2. măreşte fluiditatea şi proprietăţile de turnare ale alamelor topite şi determină îmbunătăţirea comportării în medii corosive a produselor confecţionate din alame speciale.. alcătuită din cristale de soluţie solidă de substituţie α ≡ Cu(Ni) ≡ Ni(Cu). Deoarece nichelul înlocuieşte în structura alamelor atomii de cupru (are asupra microstructurii alamelor efectul corespunzător scăderii concentraţiei de zinc).27. deoarece are keSi = 10.11. Aliajele Cu − Ni Cuprul şi nichelul. prezentată în figura 9. efectele sale asupra microstructurii alamelor sunt importante. aşa cum se poate observa în figura 9. determină creşterea plasticităţii şi tenacităţii alamelor..3.2. fiind metale izomorfe (cu structură cristalină de tip CFC) şi prezentând dimensiuni atomice apropiate. iar CuZn42Mn3Al2 şi G CuZn30Al5Fe3Mn2 sunt mărci de alame monofazice β. CuZn36 sunt mărci de alame monofazice α (alame binare deformabile). deoarece particulele de plumb uniform distribuite în structura alamelor asigură sfărâmarea aşchiilor şi îmbunătăţesc prelucrabilitatea prin aşchire a acestor aliaje. CuZn39Ni3 sunt mărci de alame speciale monofazice α (alame speciale deformabile). CuZn36Pb1. deoarece poate determina apariţia fenomenelor de fragilitate sau fisuare la cald. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu – Ni. punctul de maxim local al curbei rezistenţei mecanice (cu ordonata la Rm = 600. • Nichelul. G CuZn40Pb. curbele ce descriu dependenţele dintre caracteristicile fizico – mecanice ale aliajelor Cu − Ni şi compoziţia lor chimică corespund configuraţiei redate în diagrama din figura 3. Mărcile de alame comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate.5. CuZn31Si. prezenţa plumbului înrăutăţeşte comportarea la prelucrarea prin deformare plastică a alamelor. mărirea rezistenţei mecanice şi durităţii (mai ales ale fazei β) şi îmbunătăţirea rezistenţei la coroziune (mai ales în prezenţa mediilor active calde).ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR alamelor din care se confecţionează produse destinate prelucrării prin aşchiere. G CuZn40PbSn. coeficientul său de echivalare este keNi = −1. de exemplu. 45 %) şi coeficientului de gâtuire (cu ordonata la 152 . CuZn20.. introdus în concentraţii %Sim ≤ 1 %. 9.. CuZn15. CuZn10.12. CuZn30. • Siliciul. Ca urmare.800 N/mm2) şi punctele de minim local ale curbelor alungirii procentuale după rupere (cu ordonata la A = 40 . evidenţiază faptul că toate aliajele acestui sistem au la ta o structură monofazică. este un bun dezoxidant. G CuZn30Al5Fe3Mn2 sunt mărci de alame bifazice (alame pentru turnare). Plumbul se introduce în concentraţii %Pbm ≤ 3 %. iar influenţa sa asupra microstructurii alamelor se poate estima considerând kePb = 1.

153 . pieselor de mecanică fină. • aliajele Constantan.. folosite (ca aliaje deformabile.. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu − Ni Fig.. cu %Nim = 40.. instrumentelor de măsurare. folosite (ca aliaje deformabile sau pentru turnare) pentru confecţionarea pieselor rezistente la coroziune. folosite pentru a confecţiona (prin deformare plastică la rece sau la cald) elemente elastice (arcuri sau lamele) şi piese rezistente la coroziune. în vapori de apă etc.0 %) şi Mn (%Mnm = 0.. 11..3 %). 9. prezintă o bună rezistenţă la coroziune (în apă de mare şi în soluţii saline..) şi se pot utiliza la fabricarea rezistorilor electrici. • aliaje Melchior (Maillechort). Fig. folosite în aplicaţiile care impun materiale anticorosive... CuNi18Zn27 sau CuNi15Zn21).. 20 % şi %Znm = 20. • aliaje Monel.4 %)... cu %Nim = 15 . • aliajele Alpaca (Neusilber.60 %) având abscisa situată la %Nim ≅ 65 %.. cu %Nim = 5. Argentan).70 % şi adaosuri de Fe.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Z = 55.... Microstructura la ta a aliajului Cu – Ni.. dar şi ca aliaje pentru turnare) în aplicaţiile care necesită materiale rezistente la coroziune. 1. cu %Nim = 65.35 % şi adaosuri de Mn (%Mnm = 3. 1. Mn şi Si.15% şi adaosuri de Al (%Alm = 1 .. cu %Nim = 18 .8 . tacâmurilor şi obiectelor de artă sau podoabă etc.. 3%). iar curba care redă dependenţa dintre rezistivitatea electrică şi compoziţia acestor aliaje prezentând un punct de maxim local cu abscisa %Nim ≅ 50 %. rezistorilor electrici. 12.50 % şi aliajele Nichelină.. cu %Nim = 30. folosite ca materiale electrotehnice (în special pentru confecţionarea rezistorilor). Principalele reţete de aliaje Cu – Ni utilizate în tehnică sunt: • aliajele Kunial.6 ... cu %Nim = 20 % Datorită structurii monofazice şi proprietăţilor fizico – mecanice pe care le prezintă. 20 % şi adaosuri de Fe (%Fem = 0.30 % (corespunzător mărcilor comerciale CuNi18Zn20. aliajele Cu – Ni se prelucrează bine prin deformare plastică (la rece sau la cald) sau prin aşchiere... în acizi organici. 9..

• ε este compusul intermetalic Cu3Sn. în funcţie de concentraţia masică a staniului. punctele caracteristice ale acestor diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9. cu structură cristalină de tip CVC. la care se descompune eutectoid: β ⇒ α + γ. Bronzurile cu staniu folosite în tehnică au %Cum ≤ 20 % şi prezintă.3.3. bronzurile cu siliciu.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. datorită vitezei extrem de reduse cu care se realizează transformarea δ ⇒ α + ε. faza δ este stabilă numai până la temperatura t = 320 oC. bronzurile cu aluminiu. care apara (la răcirea bronzurilor topite) prin defăşurarea transformării peritectice (la t ≅ 800 oC): L + α ⇒ β. cu structură cristalină complexă.13 au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Sn. aşa cum rezultă examinând diagramele din figura 9. Bronzurile Aliajele pe bază de cupru al căror component de aliere principal este un alt element decât zincul sau nichelul sunt denumite bronzuri. la care. ca şi solventul său.1.13. faza ε nu apare în structura semifabricatelor şi pieselor din bronzuri industriale livrate în stările M sau O.13. faza α se caracterizează printr-o bună plasticitate. în condiţii de echilibru (care presupun menţineri îndelungate). • γ este (ca şi β) o soluţie solidă pe baza compusului chimic Cu5Sn (fază bertholidă). deoarece prezintă. structurile indicate de diagramele de echilibru (stabil sau metastabil) redate în figura 9. se descompune eutectoid: δ ⇒ α + ε.5. În funcţie de structura pe care o prezintă (la ta) în starea M. putând fi deformată plastic uşor. atât la cald. Fazele care apar pe diagramele de echilibru din figura 9.5. în funcţie de concentraţia 154 . faza γ este stabilă numai până temperatura la t = 520 oC. cu structură cristalină de tip CVC. structură cristalină de tip CFC. Principalele tipuri de bronzuri folosite pentru realizarea pieselor din construcţia de maşini şi pentru fabricare construcţiilor mecanice sunt: bronzurile cu staniu (denumite şi bronzuri clasice). • δ este o soluţie solidă pe baza compusului chimic Cu31Sn8 (fază bertholidă).9. la care se descompune eutectoid: γ ⇒ α + δ. bronzurile cu beriliu şi bronzurile cu plumb. • α este soluţia solidă de substituţie având ca solvent cuprul şi ca solut sataniul (α ≡ Cu(Sn)). cât şi la rece. • β este o soluţie solidă pa baza compusului chimic Cu5Sn (fază bertholidă). 9. β este stabilă numai până la temperatura t = 586 oC. de caracteristicile mecanice asigurate (redate sintetic.

starea metastabilă obţinută prin recoacere (starea O). Coordonatele punctelor caracteristice ale diagramelor de echilibru Cu − Sn Punctul Abscisa. în starea M.16. cât şi prin deformare plastică la rece). constituenţii α (preeutectoid) 155 .17) fazele α şi δ şi..Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase masică a staniului. structura de turnare a acestor bronzuri. 9. b.14) şi de procedeul tehnologic recomandat pentru realizarea semifabricatelor şi pieselor. 9. în diagramele din fig. B.0 350 Q 0. aşa cum se poate vedea pe migrografia prezentată în figura 9..15. bronzurile cu staniu se pot clasifica astfel: Fig.13.0 520 J 27. structurile la ta ale semifabricatelor şi pieselor realizate din astfel de bronzuri conţin (aşa cum se poate observa în fig.2 ta A. 9 % şi sunt bronzuri deformabile (care se pot prelucra atât prin deformare plastică la cald.0 586 G 26.0 520 K 11.0 800 D 22.5 9. alcătuită din cristale dendritice de soluţie solidă α neomogenă.. Bronzurile monofazice α (cu structura la ta alcătuită numai din cristale de soluţie solidă α) au %Snm ≤ 8 . c. starea metastabilă obţinută prin turnare (strarea F) Tabelul 9.0 8.. oC A 0 1083 B 25.0 8. se poate transforma prin recoacere (precedată sau nu de o operaţie de prelucrare prin deformare plastică) într-o structură cu cristale poliedrice de soluţie solidă α omogenă. respectiv. starea de echilibru stabil. aşa cum se observă pe micrografia din figura 9.5 800 C C’ 13. Bronzurile hipoeutectoide (bronzurile bifazice) au %Snm = 10.%Snm Ordonata. Diagramele de echilibru ale sistemului de aliaje Cu – Sn pentru diferite stări: a.0 800 E E’ 16.20 % şi se folosesc ca bronzuri de turnare.0 586 H H’ 16.0 586 F 24. 9.9.

duritatea şi fragilitatea acestor structuri crescând pe măsură ce se măreşte conţinutul lor procentual de eutectoid (α + δ).6 % determină formarea în structură a unor mici cantităţi de compus Cu3P. 9. separate intercristalin în structură.15.3.14. favorizează sfărâmarea aşchiilor) şi rezistenţa lor la 156 . iar în concentraţii %Pm = 0. Structura la ta a bronzurilor hipoeutectoide turnate Bronzurile cu staniu se pot alia suplimentar la elaborare şi cu alte elemente. 9. introdus în concentraţii %Pbm ≤ 2 %.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR şi amestecul eutectoid (α + δ). 9. îmbunătăţeşte prelucrabilitatea prin aşchiere a bronzurilor (deoarece particulele de Pb. 9.0. Fig.3 %... • plumbul. asigură o bună dezoxidare (împiedică apariţia incluziunilor dure şi fragile de SnO2) şi măreşte fluiditatea bronzurilor topite (conferă bune proprietăţi de turnare).16. introdus în concentraţii %Pm < 0. ce influenţează pozitiv caracteristicile de antifricţiune şi rezistenţa la uzare a bronzurilor. Structura la ta a bronzurilor monofazice α turnate Fig. Variaţia caracteristicilor mecanice ale bronzurilor cu staniu în funcţie de %Snm Fig. Structura la ta a bronzurilor monofazice α recoapte Fig. care produc următoarele efecte asupra structurii şi proprietăţilor acestor aliaje: • fosforul.17.

punctele caracteristice ale acestei diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9. ca urmare. care înrăutăţesc comportarea la deformare plastică (măresc înclinaţia spre fisurare) a 157 . micşorează intervalul temperaturilor de solidificare. CuSn6. la care se descompune eutectoid: β ⇒ α + γ2. GCuSn12Ni2 şi GCuSn10Zn2 sunt mărci de bronzuri bifazice (bronzuri de turnare). cu structură cubică complexă.18. aşa cum se poate observa pe diagrama de echilibru. influenţează pozitiv proprietăţile de turnare ale bronzurilor (măreşte fluiditatea. iar în concentraţii mai mari (%Pbm = 4. cu retasura de contracţie concentrată). corespunzătoare compusului Cu9Al4. duritate ridicată şi fragilitate accentuată. evită apariţia incluziunilor de gaze în lingourile şi piesele turnate) şi nu produce modificări structurale (deoarece se dizolvă integral în soluţia solidă α). Bronzurile cu aluminiu prezintă însă. faza β poate să apară în structura bronzurilor cu aluminiu. tendinţa de a forma cristale dendritice lungi (columnare). Fazele care apar pe diagrama de echilibru din figura 9. Mărcile de bronzuri cu staniu comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate. structurile indicate de diagrama de echilibru redată în figura 9. au un substanţial efect lubrifiant). cu structură cristalină de tip CFC. ca fază separată preeutectoid (la cristalizarea primară a bronzurilor cu %Alm > 8. iar GCuSn14. • β este o fază bertholidă pe baza compusului chimic Cu3Al.5. în concentraţii %Znm = 5. în funcţie de concentraţia masică a aluminiului. 9. Aşa cum se poate observa examinând diagrama de echilibru din figura 9.3. de exemplu.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase coroziune. aptitudine de a realiza piese turnate compacte. cât şi la rece. atât la cald. • γ este (ca şi β) o fază bertholidă.3 %) şi/sau ca fază separată la transformarea eutectică (la t ≅ 1035 oC) L ⇒ α + β şi este stabilă numai până la temperatura t = 565 oC. stabilă deasupra temperaturii t = 785 oC. separate intercristalin în structura bronzurilor. Bronzurile cu aluminiu folosite în tehnică au %Alm ≤ 15 % şi prezintă. cu structură cristalină de tip CVC. aceste aliaje au proprietăţi de turnare foarte bune (fluiditate ridicată. corespunzătoare compusului Cu32Al19. stabilă sub temperatura t = 785 oC.10.2.18 au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Al..10 %. care poate fi deformată plastic uşor...15 oC).. • α este soluţia solidă de substituţie α ≡ Cu(Al). γ prezintă două modificaţii (forme alotropice): γ1. cu structură cristalină cubică şi γ2.12 %) le asigură proprietăţi bune de antifricţiune (deoarece particulele de plumb.. • zincul. în funcţie de concentraţia aluminiului în aceste aliaje.18. CuSn8 şi CuSn4Pb4Zn4 sunt mărci de bronzuri monofazice α (bronzuri deformabile). la solidificarea după turnare.. bronzurile cu aluminiu (spre deosebire de bronzurile clasice) au un interval de solidificare restrâns (10.

în funcţie de concentraţia masică a aluminiului. B şi li se aplică o bună dezoxidare (pentru evitarea apariţiei în structură a incluziunilor fragile de Al2O3). Coordonatele punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Cu − Al Punctul Abscisa.4 1035 G 9. Fig. oC A 0 1083 B 8.4 ta În funcţie de structura pe care o prezintă (la ta) în stările M sau O. structura la ta a semifabricatelor şi pieselor realizate din astfel de bronzuri conţine fazele α şi γ2 şi. de caracteristicile mecanice asigurate (redate sintetic. Bronzurile bifazice cu %Alm = 9.2 1048 F 7..5 % se pot prelucra şi prin deformare plastică la cald.10. dacă la elaborare se face modificarea lor cu V. duritatea şi fragilitatea acestei structuri crescând pe măsură ce se măreşte conţinutul procentual de eutectoid (α + γ2)..0 1035 K 9. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu − Al Fig.3 1035 C 11.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR pieslor şi semifabricatelor turnate. respectiv. Bronzurile monofazice α (cu structura la ta alcătuită numai din cristale de soluţie solidă α) au %Alm < 9 % şi sunt bronzuri deformabile. Bronzurile hipoeutectoide (bronzurile bifazice) au %Alm ≥ 9 % şi se folosesc în mod obişnuit ca bronzuri de turnare. B. acest dezavantaj poate fi eliminat.5. %Snm Ordonata. dacă se aplică un TT de 158 . 9. dacă temperatura la care se face deformarea este situată în domeniul în care aceste aliaje prezintă structură monofazică β (structură care se poate menţine şi la ta.0 565 P 13. 9. 9. Ti.19) şi de procedeul tehnologic recomandat pentru realizarea semifabricatelor şi pieselor. 19 Variaţia caracteristicilor mecanice ale bronzurilor cu aluminiu în funcţie de %Alm Tabelul 9. constituenţii α (preeutectoid) şi amestecul eutectoid (α + γ2). în diagramele din fig.10.4 565 M 12. 18.6 785 Q 9. bronzurile cu aluminiu se pot clasifica astfel: A.

se pot prelucra prin deformare plastică la cald (la t = 800 . de exemplu.. G CuAl10Mn şi G CuAl9Fe5Ni5 sunt mărci de bronzuri bifazice (bronzuri de turnare). Bronzurile cu siliciu folosite în tehnică au %Sim ≤ 3 % şi prezintă (în mod obişnuit) în stare solidă o structură monofazică α ≡ Cu(Si). Bronzurile cu aluminiu au. dar micşorează fluiditatea acestora (înrăutăţeşte proprietăţile de turnare). caracteristici de antifricţiune şi rezistenţa la uzare mai scăzute şi caracteristici mecanice asemănătoare.. de exemplu: • bronzurile cu siliciu şi mangan (cu %Sim = 2. în concentraţii masice %Nim ≤ 5 %. îmbunătăţeşte caracteristicile de antifricţiune ale bronzurilor şi măreşte refractaritatea acestora (rezistenţa la oxidare/coroziune la temperaturi înalte).. CuAl10Fe3 şi CuAl9Mn2 sunt mărci de bronzuri monofazice α (bronzuri deformabile)...900 N/mm2. cum ar fi: • fierul.5.. Rp0. de obicei fiind preferată folosirea bronzurilor ternare sau complexe (bronzuri cu siliciu aliate suplimentar şi cu alte elemente. în concentraţii masice %Mnm ≤ 2 %.. îmbunătăţeşte comportarea bronzurilor la temperaturi ridicate. • manganul. densitate mai mică. Bronzurile binare cu siliciu se utilizează mai rar în aplicaţiile tehnice. prezentând şi avantajul de a fi mai ieftine decât celelalte tipuri de bronzuri. 9.. soluţiile unor acizi organici).. are efecte asemănătoare fierului şi manganului şi. finisează granulaţia. 159 ..8 % la bronzurile ecruisate prin deformare plastică la rece).200 N/mm2 şi A = 15.. apelor reziduale.. Mărcile de bronzuri cu aluminiu comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate. produse rezistente la acţiunea apei de mare.5 %. petrolului şi produselor petroliere)...3. corespunzător obţinerii stărilor TA sau TB).300 N/mm2.2 %) au proprietăţi bune de turnare.. în plus.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase călire.. bronzurile cu aluminiu se pot alia suplimentar şi cu alte elemente. soluţiile de acid carbonic...3 % şi %Mnm = 1. măreşte rezistenţa mecanică şi duritatea.3..2 = 140. rezistenţă mare la coroziune şi o bună prelucrabilitate prin aşchiere. are efecte similare cu ale fierului. în comparaţie cu bronzurile clasice. piese cu proprietăţi bune antifricţiune. în concentraţii %Fem = 3. care să determine sporirea anumitor proprietăţi de utilizare ale acestora). amplificând efectele acestui element de aliere. Pentru îmbunăţăţirea unor caracteristici de utilizare. rezistenţă la coroziune mult mai bună (în medii ca: apa de mare şi soluţiile saline.2 = 450. cât şi ca bronzuri de turnare şi au caracteristici mecanice ridicate (Rm = 200.500 N/mm2 şi A = 3.25 % la bronzurile deformate plastic la cald sau de turnare şi Rm = 750.. iar G CuAl10Fe3. 850 oC) şi sunt indicate pentru realizarea unor piese pentru construcţia de maşini sau pentru industria chimică (elemente elastice. • nichelul. acestea se pot utiliza atât ca bronzuri deformabile. Rp0.

5 % şi prezintă..950 oC).4..3 % şi %Nim = 1..2 % şi %Nim = 1.20. Bronzurile cu beriliu folosite în tehnică au %Bem ≤ 2. prin aplicarea unui TT alcătuit din călire de punere în soluţie (de la ti = 900. în structura de echilibru la ta a acestor bronzuri apare faza Ni2Si. CuSi3 şi G CuSi4. urmată de îmbătrânire artificială (la ti = 450. punctele caracteristice ale acestei diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9. Fazele care apar pe diagrama de echilibru Cu – Be au următoarele semnificaţii: 160 . dacă solicitările mecanice sunt intense.. în funcţie de concentraţia masică a beriliului. structurile indicate de diagrama de echilibru redată în figura 9. datorită particulelor intercristaline de plumb pe care le prezintă în structură. • bronzurile cu siliciu şi plumb (%Sim = 2....11. ungerea este insuficientă şi temperaturile de lucru sunt ridicate). care prezintă o mare variaţie cu temperatura a solubilităţii în faza α..5..3 %) se prelucrează bine prin deformare plastică la cald (la t = 850 .ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • bronzurile cu siliciu şi nichel (cu %Sim = 1..5...4 %) se caracterizează printr-o bună prelucrabilitate prin aşchiere şi bune proprietăţi antifricţiune.500 oC).. cele mai utilizate mărci de bronzuri cu siliciu sunt: CuSi1.3.. Mărcile de bronzuri cu siliciu comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate. permiţând obţinerea la aceste aliaje a unor efecte de durificare substanţiale. 900 oC) şi la rece şi prezintă bune proprietăţi antifricţiune şi rezistenţă la uzare (mai ales. 9.

caracteristicile mecanice la tracţiune ale bronzurilor cu beriliu ating nivelurile Rm = 1100 .. respectiv.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Be.. care poate fi deformată plastic uşor. iar duritatea este 90 .... 500 N/mm2. 161 .. cu structură cristalină de tip CVC.). în aceste stări structurale caracteristicile mecanice nu sunt foarte ridicate (caracteristicile la tracţiune sunt: Rm = 450 . • β este o fază bertholidă. sculelor antiscântei (care nu produc scântei prin lovire) şi pieselor care trebuie să prezinte bune proprietăţi antifricţiune sau care sunt puternic solicitate mecanic în medii de lucru active (apă de mare.). din constituenţii α şi amestecul eutectoid (α + γ). cu structură cristalină de tip CFC..2.5 %). Principalele mărci de bronzuri cu beriliu comerciale sunt: CuBe1. 350 oC). 110 HB). semifabricatele şi piesele confecţionate din aceste aliaje se pot trata termic prin călire de punere în soluţie (de la ti = 800 .9 şi CuBe0.. lamele elastice etc.. cu structură cristalină de tip CVC.. Rp0. 5 %. Bronzurile cu beriliu utilizate în mod obişnuit au %Bem = 1... 40 %. aceste materiale se folosesc la realizarea elementelor elastice (arcuri. abur etc. faza β poate să apară în structura bronzurilor industriale ca urmare a desfăşurării transformării peritectice (la t = 865 oC) L + α ⇒ β sau ca urmare a diminuării solubilităţii beriliului în cupru o dată cu scăderea temperaturii. a cărui contribuţie la durificarea structurii produselor din astfel de materiale este datorată formării compusului MnBe2.2 = 300 . pentru obţinerea unei structuri monofazice α (cu cristale de α suprasaturate cu beriliu)... CuBe1. Pentru micşorarea concentraţiei beriliului (care este un element de aliere scump) în bronzurile industriale şi creşterea efectelor de durificare ale îmbătrânirii se practică alierea suplimentară a acestora cu mangan (%Mnm = 0. 1500 N/mm2.5 %)... În stările de livrare TF sau TH (care se obţin aplicând operaţiile tehnologice precizate mai înainte). urmată de îmbătrânire artificială (la ti = 300 ... iar pentru îmbunătăţirea tenacităţii acestor bronzuri se foloseşte alierea suplimentară cu Ni (%Nim = 0.6Mn. în stările M sau O..2. dacă (după călire) se face ecruisarea controlată a acestor bronzuri prin deformare plastică la rece.. • α este soluţia solidă de substituţie α ≡ Cu(Be). 350 N/mm2 şi A = 30 ... aşa cum se poate observa pe diagrama de echilibru. iar duritatea lor este 350 . Rp0.0..2 = 1000 . o structură alcătuită din fazele α şi γ şi. 820 oC).7.. • γ este o fază bertholidă pe baza compusului CuBe. Datorită variaţiei mari cu temperatura a solubilităţii beriliului în cupru. 1050 N/mm2 şi A = 2 .. 400 HB.0 % şi prezintă la ta.2.. care rezultă prin transformarea eutectoidă (la t = 620 oC) β ⇒ α + γ.5.5. efectele de durificare ale acestui TT se pot mări substanţial.

.3 %). se practică turnarea cuzineţilor pe suporţi din oţel şi/sau se face alierea suplimentară a bronzurilor cu elemente care măresc duritatea matricei lor structurale: staniu (%Snm = 5.50 HB). 9.10 %). Principalele impurităţi ale aluminiului tehnic se pot clasifica în următoarele categorii: 162 . fabricarea ambalajelor.5. chimie şi petrochimie.. Cuzineţii din bronzuri cu plumb se realizează prin turnare. structura la ta a bronzurilor cu plumb este alcătuită din cristale de cupru şi separări intergranulare de plumb.150 N/mm2.. G CuPb15Sn8 şi G CuPb7Sn7Zn3.2.3.5. realizate dintr-o bucată sau din două semiinele. Principalele proprietăţi fizico – chimice şi mecanice şi clasele de puritate tehnică ale aluminiului sunt descrise complet de caracteristicile redate în tabelele 1..2 %). Deoarece cuprul şi plumbul sunt insolubile în stare solidă.. Pentru a anihila această tendinţă şi a asigura o distribuţie uniformă a formaţiunilor intercristaline de plumb (cu rol lubrifiant) în matricea de cupru a structurii se practică alierea lor suplimentară cu nichel (%Nim = 1. eoliană).. iar duritatea 30. sunt: densitatea scăzută.2.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. bronzurile cu plumb manifestă o mare tendinţă de segregare (separare) a componentelor în structură. stibiu (%Sbm = 1.1. G CuPb20Sn5. caracteristicile care trebuie remarcate.. plasticitatea bună şi conductibilitatea termică şi electrică ridicată. electrotehnică şi telecomunicaţii. cele mai utilizate mărci sunt: G CuPb25... aluminiul este utilizat în prezent pentru realizarea de semifabricate şi produse pentru multe ramuri economice importante: aeronautică. forajul sondelor de petrol. Bronzurile cu plumb se folosesc în tehnică (datorită proprietăţilor antifricţiune pe care le prezintă) ca materiale pentru confecţionarea cuzineţilor (piese inelare. 9. construcţii civile şi industriale.5 %) şi răcirea forţată la solidificare a acestor bronzuri.2 şi 9. deoarece bronzurile cu plumb au rezistenţă mecanică scăzută (rezistenţa la rupere este Rm = 50. 9. Aluminiul şi aliajele pe bază de aluminiu Sub formă de metal pur sau sub formă de component de bază al unor aliaje.3 %) sau zinc (%Znm = 1. deoarece au determinat opţiunile pentru utilizarea acestui metal în cele mai multe aplicaţii. pe care se sprijină arborii maşinilor şi utilajelor) lagărelor de alunecare (organe de maşini alcătuite din cuzineţi şi elementele de poziţionare şi susţinere a acestora). Datorită insolubilităţii în stare solidă a cuprului şi plumbului şi diferenţelor mari între temperaturile lor de solidificare – topire şi între densităţile acestora. fosfor (%Pm < 0. Mărcile de bronzuri cu plumb comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate.0...6.3. energetică neconvenţională (solară..

Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Al şi Cu. mai ales. creşterea refractarităţii (Ni. Rezistenţa la coroziune a produselor din aluminiu se datorează acoperirii lor (pe cale naturală sau prin aplicarea unor procedee tehnologice de tratare chimică sau electrochimică) cu o peliculă de Al2O3. AlSb) pe care îi formează aluminiul cu aceste impurităţi are ca efect principal diminuarea plasticităţii şi tenacităţii semifabricatelor sau produselor din aluminiu. care fiind greu fuzibile se comportă ca modificatori şi determină obţinerea unor structuri primare cu granulaţie fină). Cr. efectele prezenţei acestor impurităţi în concentraţii masice mici. Zr). constând în diminuarea proprietăţilor de turnare (Cu. Ta. compactă şi foarte rezistentă la coroziune. Pb. Mg. Cr. soluţiile de acid fosforic. Mn. Aliajele Al − Cu Aliajele aluminiului având ca element de aliere principal cuprul au o largă utilizare în tehnică (construcţia de maşini. Zn). Cr.) sau unele medii active (soluţiile de acid azotic. Ti. 9.21. Mn. prezentată în figura 9.6. Cu. Aluminiul are o bună capacitate de a forma aliaje. 163 . reducerea conductibilităţii electrice (Mn) etc.). Mg. prezenţa compuşilor (Al3Fe. chimie şi petrochimie etc. Zn. medii apoase care conţin dioxid de carbon. Zn. Mo). Zn. aeronautică. ape reziduale. Mg. mărirea rezistenţei la coroziune (Si. amoniacul) pot determina declanşarea unor procese de corodare intensă a produselor din aluminiu. Zn. petrol. Prezenţa impurităţilor (Fe. AlAs. îmbunătăţirea prelucrabilităţii prin aşchiere (Cu. Ni. Aluminiul are o bună rezistenţă la coroziune în multe medii de lucru: atmosfere poluate. Bi). aceste impurităţi uşor fuzibile se separă la limitele cristalelor de aluminiu şi influenţează negativ prelucrabilitatea prin deformare plastică la cald (generează fenomene de fragilitate sau fisurare la cald). Mn) sau îmbunătăţirea acestora (Si şi. • impurităţi insolubile în aluminiul solid (Sn. vapori de apă.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • impurităţi solubile în aluminiul solid (Si. As. Si. Structura acestor aliaje se poate analiza apelând la diagrama de echilibru fazic Al − Cu. creşterea rezistenţei mecanice şi scăderea plasticităţii (Si. Al12Fe3Si. Mo). • impurităţi care formează cu aluminiul compuşi chimici (Fe.. care împiedică atacarea produselor de către mediilor active de lucru. Ti. Ta.1. soluţii de acid sulfuric etc. Mg. etc. sunt de obicei acceptabile. Sb). Ni) sau diminuarea acesteia (Cu). Cu. principalele aliaje pe bază de aluminiu folosite în tehnică fiind prezentate în continuare. aderentă. Mn.

22. Deoarece configuraţia diagramei de echilibru din figura 9. în care sunt distribuite uniform particule de fază secundară θ. Fig. Structura de echilibru la ta a aliajelor Al − Cu cu %Cum = 4 % 9.1. ca şi solventul sau. 9. aşa cum se poate observa în figura 9..ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • α este soluţia solidă de substituţie având ca solvent aluminiul şi ca solut cuprul ( α ≡ Al(Cu)). fiind susceptibile de a fi durificate prin călire şi îmbătrânire naturală sau artificială (v.1.1.1%. Procesul tehnologic prin care se realizează prelucrarea prin deformare plastică şi durificarea structurală a unui semifabricat confecţionat dintr-un astfel de aliaj are următoarele etape: 164 . 9.21) şi au structura de echilibru la ta alcătuită dintr-o matrice de soluţie solidă α. Aliajele industriale Al – Cu deformabile şi durificabile structural prin TT se caracterizează printr-o concentraţie masică de cupru %Cum = 2. aliajele Al − Cu se pot supune TT de călire de punere în soluţie. atât la cald cât şi la rece. soluţia solidă α se caracterizează printr-o bună plasticitate. putând fi deformată plastic uşor. Pornind de la această observaţie. structură cristalină de tip CFC. • θ este un compus intermetalic de tip geometric.5 % (situată în intervalul delimitat de abscisele punctelor C şi B ale diagramei de echilibru din figura 9. subcap.21.6. care prezintă o structură cristalină de tip tetragonal. 9.22. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Cu Fig..3).21 corepunde cele prezentate în figura 9. cu formula chimică Al2Cu şi concentraţia masică de cupru %Cum = 54. b) aliaje pentru turnare. din categoria fazelor Laves. aliajele Al − Cu se pot clasifica în două categorii: a) aliaje deformabile şi durificabile structural prin TT. deoarece prezintă.

compoziţia chimică a acestor aliaje se caracterizează prin: %Cum = 2..4 %..5 %..6 %).2 % şi % Cu m % Mg m = 1. ts0).3. • prelucrarea prin deformare plastică a semifabricatului cu structură monofazică α. %Mgm = 0. constând din răcirea în apă a semifabricatului încălzit la o temperatură tic situată în intervalul (tso. Si): * rezistenţa mecanică.4. • îmbătrânirea (naturală sau artificială).0... îmbunătăţirea rezistenţei la coroziune etc. θ’ sau θ) capabile să producă durificarea la nivelul dorit a structurii (v.19 .2. în timp ce plasticitatea cea %Cu m % Mg m mai mare (dar rezistenţa mecanică cea mai scăzută) o au aliajele cu %Cum = 4. Aliajele industriale aparţinând acestei categorii au compoziţie complexă.2. cea mai mare rezistenţă mecanică se poate obţine la aliajele cu %Cum = 4. sporirea capacităţii de durificare prin călire şi îmbătrânire. cunoscute sub denumirea de duraluminiu. %Mgm = 0.. scap...7 .5.. dacă %Mgm ≥ 1 %.5 %. deoarece acesta fixează o parte din cupru sub forma compusului Al7FeCu2 (fază insolubilă în matricea α) şi diminuează astfel cantitatea de cupru disponibilă pentru formarea la îmbătrânire a precipitatelor ce asigură durificarea structurală a aliajelor.2. θ”... anihilarea influenţelor negative ale unor impurităţi greu de eliminat la elaborare. Cele mai folosite sunt aliajele Al – Cu – Mg cu adaosuri de Mn. ts). 9.. aceste influenţe negative fiind diminuate dacă raportul % Fe m % Si m este menţinut la o valoare subunitară. constând din menţinerea produsului prelucrat prin deformare plastică la o temperatură tii ∈ [ta.2...2.. 165 .0. iar impurităţile permanent prezente sunt Fe şi Si (concentraţiile masice maxime uzual acceptate pentru fiecare din aceste elemente fiind de 0.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • călirea de punere în soluţie.5 %. plasticitatea şi capacitatea de durificare prin TT sunt influenţate substanţial de concentraţiile cuprului şi magneziului şi de raportul acestora.. alcătuită din cristale de soluţie solidă α suprasaturată în cupru.. Proprietăţile acestor aliaje sunt influenţate de ponderea elementelor de aliere. * prelucrabilitatea prin deformare plastică şi rezistenţa la coroziune se înrăutăţesc când concentraţiile impurităţilor (Fe şi Si) cresc. în vederea separării din soluţia solidă α suprasaturată a precipitatelor (zone GP. %Mnm = 0.3 % şi = 18. de raportul concentraţiilor acestora şi de prezenţa impurităţilor (Fe. %Mgm = 1. pentru obţinerea la ta a unei structuri monofazice.3).. efectul negativ al fierului este eliminat. alierea aluminiului cu mai multe elemente fiind determinată de necesităţi privind îmbunătăţirea prelucrabilităţii prin deformare plastică... * capacitatea de durificare prin TT este diminuată la creşterea concentraţiei fierului.0.1.5 %.

variaţiile caracteristicilor mecanice la tracţiune determinate prin încercări la temperaturi t ∈ [ta. Aliajele din această categorie se pot alia suplimentar. etc. 400 oC] şi de diagramele prezentate în figura 9.. la temperaturi t ∈ [ta. profile extrudate etc. Mărcile de aliaje uşoare de tip duraluminiu. eutectic (α+θ) şi separări de fază secundară θ. ca şi aliajele deformabile. apoi precipitate metastabile semicoerente cu matricea α (θ’. variaţiile caracteristicilor mecanice la tracţiune determinate la ta după menţinerea aliajului.5Mn − T8).).). corespund simbolurilor: AlCu4MgMn.8 %.24 care redau. Durificarea prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire a aliajelor de tip duraluminiu se realizează prin mecanismele prezentate în cazul aliajelor Al – Cu.9 %. Ni. La încălzirea în vederea călirii compuşii intermetalici pe bază de Al. cu Mg. menţinerile ulterioare ale acestor aliaje la temperaturi t > ta pot produce modificări structurale cu efecte substanţiale asupra caracteristicilor mecanice..1. Al2CuMg (faza S).10 %. în cazul aliajelor cu %Cum ≤ 5. Si. instalaţii de forare a sondelor.. 400 oC]. diferite durate.. S.0. Structura de echilibru la ta este alcătuită din soluţie solidă α şi formaţiuni de fază secundară θ.Fe)Al6 şi Al7Cu2Fe. Aliajele industriale Al – Cu pentru turnare se caracterizează printr-o concentraţie masică de cupru %Cum = 3. %Mgm = 1. aşa cum s-a arătat în scap. β’ etc..3.23. care redau.5 %. Acest fenomen este sugestiv ilustrat de diagramele prezentate în figura 9.8. iar în cazul unei îmbătrâniri avansate – precipitate stabile necoerente cu matricea α (θ. autovehicule.) se dizolvă în matricea α.9 %.7 %. β etc. 9.3.6.4.. Bi. S’. Mg2Si. în timp ce compuşii conţinând Fe şi Mn rămân nedizolvaţi şi se menţin în structura aliajelor călite (cu efecte negative asupra plasticităţii acestei structuri). Deoarece. în cazul aliajelor %Cu > 5. În procesul de îmbătrânire se formează mai întâi zone GP (de forma unor bastonaşe sau sfere).5 % (corespunzător mărcii 2024 − T8 sau AlCu4Mg1. (Mn. pentru acelaşi aliaj. 9.2. platbande. instalaţii petrochimice. %Sim = ≤ 0.5Mn şi AlCu4MgMnSi. Mg2Al3 (faza β). AlCu4Mg1. S. Al6CuMg4. tratamentele de durificare structurală aplicate aliajelor de tip duraluminiu nu conduc la stări structurale de echilibru stabil. ţevi. efectuate după diferite durate de menţinere a aliajului la temperatura de încercare.. Mn.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Structura de echilibru la ta a aliajelor de tip duraluminiu este alcătuită din matricea α şi diverşi compuşi chimici (cu prezenţa şi ponderea dependente de compoziţia aliajului): Al2Cu (faza θ).. %Fem ≤ 0.7 % sau din soluţie solidă α. pentru un aliaj %Cum = 3.1. Mg (θ. β etc.) din care se realizează piese şi echipamente pentru aeronave. %Mnm = 0.. Cu. Produsele realizate prin turnare din astfel de aliaje se pot sau nu supune 166 . folosite la confecţionarea semifabricatelor (table.2.

G AlCu8. G AlCu4Ni2Mg. la temperaturi t ∈ [ta. 167 . G AlCu4MgTi. Caracteristicile mecanice la tracţiune ale unui aliaj 2024 – T8. GAlCu10Mg.9. G AlCu6Si5Mg.7 %.23.7 %. efectuate după diferite durate de menţinere a aliajului la temperatura de încercare. la solidificarea cărora se produce transformarea eutectică L ⇒ α + θ şi principalul efect durificator îl aduce prezenţa în structură a eutecticului (α+θ). G AlCu4Si4MnSi.9. Caracteristicile mecanice la tracţiune ale unui aliaj 2024 – T8. la care nu apare în structura de echilibru eutecticul (α+θ) şi este puţin importantă la aliajele cu %Cum > 5. la care durificarea structurală se asigura în mod obişnuit prin atingerea stărilor T3.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase durificării structurale printr-un TT alcătuit din călire de punere în soluţie şi îmbătrânire naturală sau artificială. Fig. determinate la ta după menţinerea aliajului. T6 sau T8. urmată de îmbătrânire naturală sau artificială) şi. Durificarea structurală prin TT poate fi substanţială la aliajele cu %Cum ≤ 5. diferite durate. prin atingerea stărilor T4 sau T6. T4. durificarea structurală a aliajelor pentru turnare se obţine de obicei prin atingerea stărilor T1 sau T5 (răcirea rapidă după turnare. determinate prin încercări la temperaturi t ∈ [ta. 400 oC] Fig.24. GAlCu4Si1. Mărcile de aliaje industriale de acest tip (folosite pentru confecţionarea de semifabricate turnate cu destinaţii similare celor prezentate în cazul aliajelor deformabile) sunt: G AlCu10. 400 oC]. mai rar. pentru obţinerea unei structuri cu soluţie solidă α suprasaturată în elemente de aliere. Spre deosebire de aliajele deformabile.

.7 %]. cu formula chimică Al3Mg2 şi cu concentraţia masică de Mg variabilă în intervalul [35. la aliajele cu %Mgm = 8.. care se pot durifica numai datorită ecruisării produse de prelucrarea lor prin deformare plastică la rece. cu menţinerea alungirii procentuale după rupere la niveluri A ≥ 8. AlMg1Mn1. AlMg2.2. 168 .2 %)... Aliajele Al − Mg Aliajele aluminiului având ca element de aliere principal magneziul se utilizează în tehnică (la fel ca şi aliajele Al − Cu şi Al – Cu − Mg) în aplicaţiile care impun materiale uşoare (cu densitate scăzută).6. Aliajele Al − Mg se pot clasifica în două categorii. care în stare recoaptă au Rm = 300.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. care se pot durifica structural prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire (la fel ca şi aliajele Al − Cu sau de tip duraluminiu).. creşterea rezistenţei mecanice la Rm = 500. Cele mai folosite aliaje din această categorie corespund mărcilor: AlMg1.2 %). • α ≡ Al(Mg) este o soluţie solidă de substituţie. cu %Mgm = 0...5.. AlMg1SiCr. 37.10 %.250 N/mm2 şi A = 14. T4.6. la finisarea granulaţiei şi la sporirea caracteristicilor mecanice şi rezistenţei la coroziune.520 N/mm2. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Mg este prezentată în figura 9.. • β este o fază bertholidă. Cr (%Crm = 0.15 %.21.. de exemplu. Si (%Sim = 1..12 % (sub limita solubilităţii magneziului în aluminiu la t = 450 oC).. Aliajele industriale Al – Mg deformabile sunt de două tipuri: • aliajele monofazice α.. AlMg7. T6 sau T8.3 % . Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Al şi Mg. redată în figura 9.0.10 %. Ti (%Tim ≤ 0. care contribuie la creşterea efectelor de durificare structurală prin TT..5 %).. AlMg3. efectele de durificare structurală prin TT sunt importante. cu structură cristalină de tip CFC şi cu bună plasticitate. AlMg5Ti şi AlMg5SiV. b) aliaje pentru turnare.. cu %Mgm = 4. AlMg9MnSi. AlMg5. • aliaje bifazice α + β. determinând. care se poate prelucra prin deformare plastică la rece sau la cald. 9.0 %).1.2.5. a) aliaje deformabile..25 şi are aceeaşi configuraţie ca şi diagrama sistemului de aliaje Al − Cu.. aplicându-se succesiunea de operaţii corespunzătoare atingerii stărilor T3.1.5. Aliajele din această categorie (cunoscute în tehnică sub denumirea de magnaliu sau alumag) se aliază suplimentar cu Mn (%Mnm = 0.8 % (sub limita solubilităţii magneziului în aluminiu la ta)...1.2.2 %) şi V (%Vm ≤ 0.

50 ore.25.. produsele turnate din astfel de aliaje se supun unui TT. determină precipitarea parţială a fazei β (care are efecte de durificare a structurii) sub forma unor şiruri intercristaline alcătuite din particule globulare (care nu mai formează o reţea continuă şi nu mai determină producerea fenomenului de coroziune intercristalină). G AlMg5.12 %.500 oC.2.. 9.26.100 oC. revenirea produselor călite la ti = 80. Structura de echilibru a semifabricatelor turnate din astfel de aliaje (obţinută după aplicarea unei recoaceri de omogenizare la ti = 450.. Aliajele industriale Al – Mg pentru turnare au %Mgm = 2. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Mg Fig. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Si 9.. produsele turnate cu această structură suferă în exploatare un proces de coroziune intercristalină (atacarea preferenţială a reţelei intercristaline de Al3 Mg2 ).2. Pentru a preveni apariţia acestui fenomen nedorit.6.. 169 . cu τm = 30. Deoarece faza β (compusul Al 3 Mg2 ) are rezistenţă scăzută la acţiunea mediilor active de lucru.... care constă din încălzirea şi menţinerea lor îndelungată la t i = 500... G AlMg10 şi G AlMg9MnSiTi..Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Fig. Cele mai utilizate aliaje din această categorie corespund mărcilor: G AlMg3. cu menţineri τm = 48.530 oC (pentru dizolvarea fazei β în matricea α) urmată de o răcire (călire) în apă (pentru menţinerea la ta a structurii monofazice α).60 ore) este alcătuită din cristale de soluţie solidă α şi o reţea celulară intercristalină de fază β.. 9.

6. Aliajele Al − Zn Aliajele aluminiului.). se folosesc în tehnică.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9.750 N/mm2 şi A ≥ 8 %). Aliajele Al – Si Aliajele aluminiului având ca element de aliere principal siliciul se utilizează în tehnică.. ca aliaje uşoare pentru turnare (corpuri de maşini. Aliajele folosite cu precădere în tehnică.6. Ti. sub denumirea de zincral sau alzimac.4. datorită proprietăţilor lor bune de turnare (temperatura de solidificare-topire scăzută.5Cu1. cartere şi pistoane pentru motoare cu ardere internă şi compresoare de aer.8 %) şi adaosuri de Mg (%Mgm = 2. Si.5 %.26.3 %). deoarece solubilitatea aluminiului în siliciu este foarte redusă (concentraţia masică de Al care se poate dizolva în Si este %Alm = 0. Zr. fluiditate ridicată etc..) şi apoi precipitate stabile necoerente (de tip M.. • α este soluţia solidă având ca solvent aluminiul şi ca solut siliciul (α ≡ Al(Si)). T’ etc. sub denumirea silumin.T etc.).. iar în stadiile avansate – precipitate metastabile semicoerente cu matricea α (de tip M’.3..5. prezentată în figura 9. conţinând în plus compuşii intermetalici: MgZn2. sunt 170 . Structura acestor aliaje se poate analiza apelând la diagrama de echilibru fazic Al ..2 %) şi alte elemente (Mn. armături şi piese industriale rezistente la uzură şi coroziune la temperaturi ridicate în prezenţa gazelor oxidante. la t = 577 oC şi %Alm ≅ 0 % la ta) se poate considera că β ≡ Si. Structura de echilibru la ta a aliajelor din această categorie este similară celei corespunzătoare aliajelor tip duraluminiu. (faza M) sau Al2Mg3Zn3 (faza T). α are structură cristalină de tip CFC şi prezintă o bună palsticitate. în procesul de îmbătrânire artificială al aliajelor călite se formează în stadiile iniţiale zone GP. Caracteristicile de rezistenţă mecanică prezentate anterior corespund în mod obişnuit produselor livrate în starea T6.Si. Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Al şi Si. corpuri de carburatoare pentru autovehicule etc. având ca element principal de aliere zincul (%Znm = 5. 9. Cu (%Cum = 1.) Aliajele din această categorie folosite cu cea mai mare pondere în aplicaţiile tehnice corespund mărcii AlZn6Mg2. • β este soluţia solidă având ca solvent siliciul şi ca solut aluminiul (β ≡ Si(Al))... introduse fiecare în concentraţii masice care nu depăşesc 0. Cr. ca aliaje deformabile cu rezistenţă mecanică ridicată (Rm = 550.2 %).

Fig. în acelaşi timp.12 ore) a produselor turnate realizate din astfel de aliaje.. care formează compuşi intemetalici cu componentele existente în aceste aliaje (Mg2Si. astfel că structura de echilibru a aliajelor la ta va fi alcătuită din cristale de soluţie solidă α (separate preeutectic) şi eutectic (α+β). aşa cum se poate observa pe micrografia prezentată în figura 9...540 oC..2 %) şi prezintă rezistenţă scăzută la acţiunea mediilor corosive.27. Aliajele cu o astfel de structură nu au caracteristici mecanice convenabile (Rm = 130..3.7 % la %Sim = 14 %. Pentru îmbunătăţirea caracteristicilor mecanice şi tehnologice ale acestor aliaje se practică modificarea cu sodiu (care se adaugă înainte de turnare.. Prezenţa sodiului determină micşorarea temperaturii eutectice de la 577 oC la 565 oC şi deplasarea concentraţiei eutectice de la %Sim = 11.28... peste aliajele topite). Structura de echilibru la ta a siluminului nemodificat (%Sim = 13 %) Fig..8 %).. GAlSi9Cu3Mg. urmată de îmbătrânire artificială la ti = 150.4 %) sau Ni (%Nim = 0. GAlSi12CuMgni.. aşa cum se poate observa pe micrografia din figura 9.. 171 . caracterizată prin niveluri ridicate ale rezistenţei mecanice şi plasticităţii (Rm = 200. modificarea cu sodiu determină formarea unor particule de adsorbţie pe suprafeţele germenilor cristalini şi asigură astfel o structură primară cu granulaţie fină.. GAlSi8cu3Ni şi GAlSi9Mg.14 % ) a căror structură de echilibru la ta este alcătuită din cristale de Si (formate preeutectic) şi eutectic (α+β).. Aliajele din această categorie folosite de obicei în aplicaţii tehnice corespund mărcilor: GAlSi12Mn.3.28.3. cu τm = 3.0 %).10 %)..160 oC..27. Al2Cu. Structura de echilibru la ta a siluminului modificat cu Na (%Sim = 13 %) În tehnică se utilizează şi aliaje de tip silumin cu conţinuturi scăzute de Si (%Sim = 5.150 N/mm2 şi A = 1...0. aliate suplimentar cu Mg (%Mgm = 0..Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase aliajele eutectice sau uşor hipereutectice (cu %Sim = 11. Al3Ni) şi crează astfel posibilitatea durificării structurale prin TT (călire de punere în soluţie de la ti = 350. Cu (%Cum = 1..10 %). 9. sub formă de cloruri sau fluoruri..... 9.260 N/mm2 şi A = 6.

aşa cum se observă pe micrografia prezentată în figura 9.. hidrogenul (a cărei concentraţie trebuie limitată la 0. care modifică valoarea punctului critic tc.30..650 N/mm2 şi A = 20.70 %. 9. • impurităţile cu grad major de nocivitate (în afară de cele menţionate în tabelul 9. sunt impurităţile gazoase: oxigenul (a cărei concentraţie trebuie limitată la 0.. titanul foarte pur are Rm = 220. deoarece la concentraţii mai mari se formează o reţea intercristalină de hidruri de titan care determină comportarea fragilă la rupere a titanului). a cărei plasticitate se îmbunătăţeşte 172 .ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9.. titanul tehnic (cu conţinuturile de impurităţi sub limitele admisibile precizate anterior) are Rm = 550. aşa cum se poate observa în figura 9. cu structură cristalină de tip HC. stabil sub temperatura tc = 882 oC şi Tiβ. deoarece la concentraţii mai mari se formează precipitate de carbură de titan care durifică şi fragilizează titanul). Pentru înţelegerea corespunzătoare a principalelor aspecte referitoare la titan şi aliajele acestuia trebuie subliniate următoarele aspecte particulare: • titanul prezintă două stări alotropice (modificaţii): Tiα.260 N/mm2 şi A = 60.7.25 %. răcirea rapidă (călirea) de la temperaturi ti > tc determină formarea unei structuri cu cristale aciculare (numită martensită M ≡ α’). stabil deasupra temperaturii tc = 882 oC şi până la temperatura ts = 1660 oC.2).29.2 %. densităţii scăzute ( ρ Ti ≅ 4500 kg/m3).2.3. cu structură cristalină de tip CVC. măresc rezistenţa mecanică şi micşorează drastic plasticitatea şi tenacitatea titanului făcându-l inapt pentru prelucrarea prin deformare plastică. Titanul şi aliajele pe bază de titan Titanul şi aliajele sale constituie materiale deosebit de importante pentru tehnica modernă..01 %.2 şi 9. 9. deoarece la depăşirea acesteia oxigenul pătruns în interstiţiile structurii cristaline a titanului produce fragilizarea acestuia). iar titanul impurificat peste limitele anterior precizate este extrem de fragil şi nu poate fi prelucrat prin deformare plastică.1 %... iar răcirea lentă după deformare conduce la obţinerea unei structuri cu cristale poliedrice de Tiα ≡ α.. datorită caracteristicilor mecanice ridicate (mai ales la temperaturi înalte).06 %. • deformarea plastică a titanului se realizează la temperaturi situate deasupra punctului critic tc = 882 oC. Principalele proprietăţi fizico-chimice şi mecanice şi clasele de puritate tehnică ale titanului sunt descrise complet de caracteristicile redate în tabelele 1. deoarece la depăşirea acesteia azotul dizolvat interstiţial în titan produce fragilizarea acestuia) şi carbonul (a carei concentraţie masică trebuie limitată la 0. azotul (a cărei concentraţie maximă admisă este de 0.1. comportării foarte bune în prezenţa mediilor active de lucru şi posibilităţilor de prelucrare prin deformare plastică şi de influenţare a proprietăţilor lor prin aplicarea de tratamente termice.

C. semnificaţiile fazelor care apar pe aceste diagrame fiind identice celor precizate în cazul diagramei din figura 9. Fig.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase considerabil dacă se aplică un TT de revenire la o temperatură imediat inferioară punctului tc (în această stare titanul are Rm ≥ 700 N/mm2. N. 9. la care se produce transformarea alotropică Tiα ⇔ Tiβ. O) determină creşterea stabilităţii Tiα şi măresc temperatura punctului critic tc. Diagramele de echilibru ale sistemelor de aliaje binare pe care le formează titanul cu astfel de EA au configuraţia prezentată în figura 9. faza γ corespunzând unui compus intermetalic TimEAn (Ti2Cu. Elementele care formează aliaje cu titanul se pot clasifica aşa cum se prezintă în continuare. Diagramele de echilibru ale sistemelor de aliaje binare pe care le formează titanul cu astfel de EA au configuraţia prezentată în figura 9.31. V.29. Ti2Ni etc. în general. 9. Elementele stabilizante α sau elementele alfagene (Al. β – soluţia solidă β ≡ Tiβ(EA) şi γ – faza intermediară care se poate forma la răcirea aliajelor sistemului prin cristalizare din faza lichidă sau prin transformarea peritectică (la t = tp) L + β ⇒ γ şi care se poate descompune prin transformarea peritectoidă (la t = tpe) β + γ ⇒ α.30. aliajele titanului având concentraţii reduse de elemente de aliere (%EAm ≤ 10 %). micşorând temperatura punctului critic tc. Sn. Structura titanului deformat plastic la cald la tDP > tc şi răcit lent Fig. ca şi Tiβ. Nb) sunt izomorfe cu Tiβ (au. Cu. structură cristalină de tip CVC).). Titanul formează aliaje cu diverse elemente. Cr care formează cu titanul sisteme de aliaje având diagramele de echilibru de tipul celei prezentate în figura 9.31. au solubilitate ridicată în Tiβ şi determină creşterea stabilităţii acestuia. În categoria elementelor betagene se încadrează şi Mn.33 (foarte asemănătoare cu diagrama de echilibru metastabil Fe − Fe3C).32. A ≥ 18 % şi Z ≥ 40%). Elementele stabilizante β sau elementele betagene (Mo. în aceste cazuri faza β ≡ Tiβ(EA) ar trebui să se descompună eutectoid 173 . α – soluţia solidă α ≡ Tiα(EA). A. Structura titanului deformat plastic la cald la tDP > tc şi răcit rapid (călit) B. Fe. semnificaţiile fazelor care apar pe această diagramă fiind: L este soluţia lichidă a componentelor Ti şi EA.

O) Fig. deoarece transformarea se desfăşoară foarte lent. Sn. Fig. N. dar. la vitezele de răcire uzuale pentru aliajele tehnice nu se poate produce şi faza β rămâne stabilă până la ta. Fe. 9. 9.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (β ⇒ α + γ). V. Nb) care nu formează compuşi chimici cu Ti Fig. Diagrama de echilibru a sistemelor de aliaje formate de Ti cu elementele de aliere alfagene (Al. C. 9.32.33. Diagrama de echilibru a sistemelor de aliaje formate de Ti cu elementele de aliere betagene (Mn. Diagrama de echilibru a sistemelor de aliaje formate de Ti cu elementele de aliere betagene (Mo. Cr) care formează cu Ti compuşi chimici γ ≡ ΤimΕΑn 174 . Cu.31.

cele mai utilizate aliaje tehnice din această categorie corespund mărcilor: TiAl5. %Snm = 1. Mn. nitrurare... etc. TiAl3Mn1.. Mo. în care se încadrează aliajele pe bază de Ti având ca element de aliere principal aluminiul (%Alm = 5. cât şi elemente betagene (V.5... etc.700 oC). • aliaje monofazice β.800 oC)..). ca aluminiul (%Alm = 2. cu τm = 1. ti = 750.. Cele mai utilizate TT sunt prezentate în continuare.. B.. în care se încadrează aliajele tehnice care conţin atât elemente alfagene. în care se încadrează aliajele tehnice care conţin în concentraţii mici de elemente alfagene (%Alm = 2.8 %) şi mici adaosuri de alte elemente (alfagene sau betagene): Sn. Cr. Mo....4 ore. Călirea martensitică se realizează de la o temperatură ti la care aliajul supus TT are o structură monofazică β sau bifazică α + β. Cr. TiMo8V8Fe2Al3 şi TiV10Fe2Al3... Recoacerea de recristalizare fără schimbare de fază.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Ţinând seama de cele prezentate anterior... rezultă că aliajele titaniului se pot clasifica în funcţie de structura pe care o prezintă la ta în: • aliaje monofazice α. Călirea martensitică. %Mom = 3. temperatura ti alegându-se astfel încât să fie depăşită temperatura de recristalizare primară (trp = 650. C. cele mai folosite aliaje tehnice din această categorie corespund mărcilor: TiAl6V4. transformarea fazei β în martensită (β ⇒ M) se realizează la răcirea acesteia sub o temperatură Ms (numită punct martensitic superior) şi se finalizează când se atinge o temperatură Mf (numită punct martensitic inferior).. se aplică la produsele realizate din aliaje monofazice α şi bifazice în scopul refacerii plasticităţii după prelucrările prin deformare plastică la rece. Ms şi Mf 175 .14 %...2 %). TiAl5Sn2. urmată de revenire (îmbătrânire). cele mai folosite aliaje tehnice din această categorie corespund mărcilor: TiV13Cr11Al3. Fe.2 %) şi sunt bogat aliate cu elemente betagene (%Crm = 3.. • aliaje bifazice α + β..8 %) şi Sn (%Snm = 1.) capabile să le modifice structura şi să le confere proprietăţile fizico-mecanice impuse de condiţiile lor de utilizare. A. %Vm = 12.3 %. Semifabricatele şi produsele realizate din aliaje pe bază de titan se pot supune unor tratamente termice sau termochimice (carburare.. ca şi la oţeluri. Recoacerea de detensionare se aplică la produsele din aliaje pe bază de titan în scopul diminuării nivelului tensiunilor reziduale produse de prelucrările utilizate pentru obţinerea acestora.600 oC.. care este însoţită de o creştere importantă a granulaţiei (de obicei. TiAl6Sn2V6 şi TiAl5Sn2Zr4Mo6Cr4.5 şi TiAl6Sn2Zr2Mo.13 %).. dar să nu se producă transformarea α ⇒ β.10 %. se aplică la produsele realizate din aliaje bifazice în scopul creşterii caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi menţinerii unor niveluri ridicate ale caracteristicilor de plasticitate şi tenacitate. în mod obişnuit se realizează la ti = 550.

cu structură hexagonală deformată (datorită suprasaturării în EA). menţinându-şi la ta structura monofazică β. • aliajele având %EAm ≥ b % nu se călesc. Dacă la temperatura ti de la care se face călirea aliajul supus TT are 176 . Descrierea comportării la călire a aliajelor titanului cu elemente betagene care formează compuşi chimici γ ≡ ΤimΕΑn Fig.33.35.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR depinzând de concentraţia EA conţinute în aliajul din care sunt confecţionate produsele supuse tratamentului. comportarea la călire martensitică se poate analiza folosind diagramele din figura 9.32. cu aspect metalografic acicular şi cu duritatea şi rezistenţa mecanică crescătoare odată cu concentraţia EA în aceste aliaje. comportarea la călire martensitică se poate analiza pe baza diagramelor redate în figura 9. Fig.34. astfel: • aliajele având %EAm ≤ a % capătă o structură complet martensitică.9. Descrierea comportării la călire a aliajelor titanului cu elemente betagene care nu formează compuşi chimici cu Ti Dacă aliajele pe bază de titan din care sunt confecţionate produsele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru de tipul celei prezentate în figura 9.35. • aliajele având a % < %EAm < b % capătă o structură alcătuită din martensită M ≡ α’ şi fază β reziduală. M ≡ α’ fiind o soluţie solidă suprasaturată de EA în Tiα. Dacă aliajele pe bază de titan din care sunt confecţionate produsele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru de tipul celei prezentate în figura 9.9.34.

24 ore. 2. 9. dacă aliajele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru (cu transformare eutectoidă) de tipul prezentat în figura 9.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase structura monofazică β... dacă aliajele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru de tipul celei din figure 9. La revenirea aliajelor călite se produce transformarea structurilor alcătuite din martensită şi/sau fază β în structuri apropiate de echilibru. care trece apoi (la temperaturi de revenire ti > 425 oC) în faza stabilă α. KV = 30.970 N/mm2) şi prezintă în acelaşi timp şi bune caracteristici de plasticitate şi tenacitate (A = 10.25 %..1) compoziţia corespunzătoare abscisei punctului B şi. Z = 20.. Alte metale şi aliaje neferoase În tehnică se utilizează... în atmosferă de azot). cu fragilitate accentuată.0.8. sau din fazele α şi β. cu durate de menţinere τm = 2. De obicei se utilizează tratamentul termochimic de nitrurare (la ti = 850.. cât şi în situaţiile 177 . nu se produce (sau se produce parţial) transformarea ei în martensită.1300 N/mm2.....15 %..35 J).32. Rp0.. comportarea sa la călire este similară (în funcţie de concentraţia EA) celei descrise anterior. Tratamentele termochimice se aplică la produsele confecţionate din aliaje pe bază de titan în scopul creşterii rezistenţei la uzare a acestora. pe lângă clasele de metale şi aliaje neferoase anterior prezentate şi alte metale şi aliaje neferose..5.05.15 mm şi duritatea 750. În procesul de revenire faza metastabilă β se transformă mai întâi (la temperaturi sub 425 oC) într-o fază intermediară ω. scap.650 oC > 425 oC.8. D. În continuare sunt tratate succint câteva clase de metale şi aliaje neferoase cu proprietăţi speciale. Aliajele pe bază de titan călite şi revenite au caracteristici de rezistenţă mecanică foarte ridicate (Rm = 900..33.. faza β stabilă la această temperatură are (în conformitate cu regula izotermiei – v.1. alcătuite din fazele α şi γ.60 ore. 9....900 HV. cu grosimea x = 0.35. Dacă temperatura ti se alege însă astfel încât structura aliajului să fie bifazică..950 oC. în mod obişnuit revenirea aliajelor pe bază de titan călite se face la ti = 450. Aliajele antifricţiune Aliajele destinate realizării cuzineţilor lagărelor de alunecare utilizate ca organe de rezemare a arborilor maşinilor şi utilajelor trebuie să prezinte o rezistenţă mare la uzare atât în condiţiile normale de ungere. cu τm = 30.2 = 820.. care conduce la obţinerea unor straturi superficiale bogate în azot (în structura cărora apare nitrura de titan TiN). Deoarece fragilitatea conferită de prezenţa în structură a fazei ω este inacceptabilă. aşa cum se poate constata pe diagrama din figura 9..

în clasele şi categoriile prezentate în continuare.9. pentru a asigura regimuri termice staţionare de funcţionare a lagărelor.. rezultă că aliajele pentru cuzineţi trebuie să aibă proprietăţi antifricţiune..6 %). structura alcătuită dintr-o matrice moale de soluţie solidă α ≡ Sn(Sb.8. Structura la ta a unei compoziţii pe bază de staniu Fig. aşa cum se poate observa în figura 9.36. Aliajele cu bune proprietăţi antifricţiune trebuie să aibă o structură eterogenă.... în funcţie de mărimea temperaturii lor ts.1. care să înmagazineze substanţele de ungere (lubrifianţii) şi să poată disipa cu uşurinţă căldura produsă datorită frecării. deoarece procesele de uzare a cuzineţilor se produc datorită frecării cu zonele de rezemare ale arborilor (numite fusuri). motoare Diesel etc. uniform distribuite în masa matricei α.75 %) cu stibiu (%Sbm = 10. Aliajele antifricţiune cu ts joasă reprezintă o clasă de materiale ale cărei categorii reprezentative sunt: • aliajele pe bază de staniu cu stibiu (%Sbm = 10. de compuşi intermetalici SnSb (sub formă de cristale poliedrice mari) şi Cu3Sn (sub formă de cristale aciculare fine) şi se utilizează pentru cuzineţii lagărelor de la turbocompresoare.. au.15 %. care să conţină atât faze moi(cu duritate scăzută şi plasticitate ridicată).. cât şi faze dure sau semidure. denumite compoziţii pe bază de Sn şi Pb sau aliaje Babbit cu Sn şi Pb. Cu) şi formaţiuni dure.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (accidentale) când ungerea este insuficientă sau chiar absentă.. Fig. aceste aliaje trebuie să aibă capacitatea de a forma pe suprafeţele active ale cuzineţilor reţele de canale capilare.3 %). capabile să preia solicitările mecanice la care sunt supuşi arborii pe care îi susţin.. au structura alcătuită dintr-o 178 .1..12 %) şi cupru (%Cum = 5. caracterizate prin încărcări mecanice reduse şi turaţii mari ale arborilor.36. denumite compoziţii pe bază de Sn sau aliaje Babbit.. Aliajele antifricţiune utilizate în tehnică se pot împărţi..9. în plus. capabile să asigure conformarea (acomodarea) cuzineţilor după configuraţia geometrică a fusurilor arborilor. electromotoare. adică să asigure valori cât mai scăzute ale coeficienţilor de frecare de alunecare µ la contactele fus – cuzinet.12 %) şi cupru (%Cum = 2. 9. %Pbm = 70..37. Structura la ta a unei compoziţii pe bază de plumb • aliajele pe bază de staniu şi plumb (%Snm = 10.

.2. Si) care să confere duritatea dorită masei lor structurale de bază şi cu adaosuri de P şi Pb.1.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase masă semidură de eutectic ternar (Sn + SnSb + Pb). aşa cum se prezintă în figura 9. cuzineţii lagărelor pentru locomotive şi vagoane de marfă).2 %) sau cu staniu (%Snm = 6.3.NiAl3 etc. în această clasă sunt incluse şi fontele antifricţiune..1.8.. structura alcătuită dintr-o matrice moale de plumb (uşor durificată prin dizolvarea adaosurilor de Na.. bronzurile cu aluminiu.5. cupru (%Cum = 4.. au structura alcătuită dintr-o matrice moale de soluţie solidă α ≡ Al(EA). 9. Aliajele antifricţiune cu ts moderată reprezintă o clasă de materiale ale cărei categorii reprezentative sunt: • aliajele pe bază de zinc cu aluminiu (%Alm = 8.8. Ti. au.0. sunt mai ieftine decât compoziţiile pe bază de Sn (deoarece staniul este înlocuit parţial cu plumb) şi se pot folosi la realizarea cuzineţilor pentru lagăre cu încărcări mecanice ridicate (de exemplu. lagărele de la locomotive).1. 9.1. Mg şi Al) şi formaţiuni cristaline dure de compus definit Pb3Ca şi se utilizează la realizarea cuzineţilor lagărelor cu încărcări mecanice ridicate şi cu turaţii relativ reduse ale arborilor (de exemplu.0 %) şi mici adaosuri de Na. bronzurile cu siliciu şi nichel. Ni.2 %) şi nichel (%Nim = 0. 179 . cuzineţii lagărelor de la macarale şi poduri rulante).. aliate cu elemente (Cr..1.3. • aliajele pe bază de plumb cu calciu (%Cam = 0.3 %). Aliajele antifricţiune cu ts ridicată reprezintă o clasă de materiale destinată confecţionării cuzineţilor lagărelor de alunecare cu încărcări mecanice mari şi turaţii moderate sau reduse ale arborilor... denumite compoziţii pe bază de Pb sau aliaje Bahnmetall.8. în care sunt înglobate particule dure de compuşi intermetalici SnSb şi Cu3Sn..1.10 %).0 %). Mg şi Al. 9.1.3): bronzurile bifazice cu staniu (bronzurile hipoeutectoide). care le îmbunătăţesc comportarea la uzare. scap...8 %). • aliajele pe bază de aluminiu cu staniu (%Snm = 19.) şi se folosesc la realizarea cuzineţilor pentru lagărele care funcţionează cu încărcări mecanice moderate şi turaţii medii ale arborilor.5. bronzurile cu beriliu şi bronzurile cu plumb. maleabile sau nodulare) cu grafit în structură. principale categorii de aliaje ale acestei clase au fost prezentate anterior (v.2.. În afară de bronzuri.5 %) şi magneziu (%Mgm = 0.. au structura alcătuită din cristale de soluţie solidă β ≡ Zn(Al) şi amestecuri eutectice (binare sau ternare) ce conţin fazele bertholide dure formate de zinc cu elementele de aliere şi se utilizează la confecţionarea cuzineţilor pentru lagărele cu funcţionare intermitentă. de exemplu..24 %) şi cupru (%Cum = 0. în care sunt înglobate particule dure de compuşi intermetalici (CuAl2..8.. care sunt fonte (cenuşii. bronzurile cu siliciu şi plumb. cupru (%Cum = 0..2 %) sau cu cupru (%Cum = 1...5. turaţii mici şi solicitări mecanice ridicate (cum sunt. Cu.3 %) şi plumb (%Pbm = 1..37..

MA este mare (la lipirea tare). Principiul de lucru la lipire este simplu: • MA se topeşte cu ajutorul unei surse termice şi se introduce în interstiţiul (rostul) dintre piesele care trebuie îmbinate. • prin solidificarea MA se obţine LIP. dacă ts. numite lipituri (LIP). Analizând principiul de lucru expus. din care sunt confecţionate piesele ce se îmbină.MA mai înaltă. • MA topit umectează suprafeţele rostului şi se stabileşte un contact nemijlocit între MA şi MB (o parte din atomii MA ajung în câmpul de atracţie al atomilor MB aflaţi pe suprafeţele rostului). trebuie respectate următoarele condiţii: • suprafeţele rostului dintre piesele de lipit trebuie să fie curăţite perfect.MA < ts.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9.MA ≤ 450 oC sau lipire tare (brazare). folosind materiale de adaos (MA) cu temperatura de topire – solidificare ts.MB. rezultă că. desfăşurarea proceselor de umectare – difuzie este esenţială. evident. această clasificare convenţională având la bază constatarea (facută experimental) că rezistenţa mecanică a LIP realizată între două piese confecţionate dintr-un anumit MB este cu atât mai mare cu cât MA folosit are ts. deoarece ts. îndeplinirea acestei condiţii impune curăţirea (mecanică sau chimică) atentă a suprafeţelor pieselor înainte de lipire şi/sau folosirea la lipire a unor fluxuri (sub formă de pudră. pentru realizarea unei LIP de bună calitate.MA < ts. între piesele metalice.MA inferioară temperaturii de topire – solidificare ts.2. deoarece asigură realizarea legăturilor coezionale între MA şi MB. în funcţie de ts. pentru a fi asigurate condiţiile de desfăşurării proceselor de realizare a contactului nemijlocit între MA şi MB. • MA în stare topită trebuie să aibă fluiditate suficientă (pentru a pătrunde uşor în rostul dintre piesele de lipit). lipirea poate fi: lipire moale.MA a MA folosit şi de rezistenţa îmbinărilor realizate.MA > 450 oC. pastă. continuitate metalică (datorită legăturilor coezionale asigurate între MA şi MB) şi rezistenţă mecanică mai mică decât a MB (deoarece ts.MB). Aliajele pentru lipire Lipirea este o metodă tehnologică de realizare pe cale metalurgică a unor îmbinări nedemontabile eterogene.8.) care să realizeze îndepărtarea oxizilor şi aerului adsorbit de pe suprafeţele rostului.MB a materialului de bază (MB). dacă ts. înveliş pe vergelele din MA. au loc şi procese de difuzie reciprocă între MA (în stare lichidă) şi MB (în stare solidă). topitură etc. caracterizată prin: eterogenitate (deoarece MA este diferit de MB). iar dacă ts. MB rămâne în stare solidă. trebuie să prezinte o bună capacitate de umectare a MB şi (în cazul lipirii tari) trebuie să fie compatibil cu MB din punctul 180 .

. fără apariţia de faze (soluţii solide....300 oC şi se folosesc la lipirea pieselor pentru electrotehnică (ce trebuie să aibă conductibilitate electrică ridicată) din cupru..17 %. %Pm = 5.900 oC şi se utilizează la lipirea pieselor din cupru şi aliaje pe bază de cupru.MA = 190 .6 %) au ts.270 oC şi se folosesc la lipirea pieselor din oţeluri.0 %).. alame etc.... %Cdm = 17..1. compuşi chimici) fragile.MA = 700 ...40 %). aliajele Zn – Cd (%Cdm = 24. %Agm = 1.). Aliajele pentru lipire tare au ca tipuri reprezentative: • aliajele Cu – Zn (alamele speciale cu %Znm = 58.... nichel.MA = 200 . clorura de zinc şi clorura de amoniu (fluxuri de natură anorganică).15 %.MA = 230 . nesupuse (în timpul utilizării) la solicitări mecanice importante (tinichigerie ordinară.1. argint.7 %) au ts. circuite imprimate.8. aliaje de tip monel etc. • aliajele Sn – Ag (%Agm = 4..3.3.98 %) şi Sn – Pb – Sb (%Pbm = 40..90 %..25%) şi aliajele Zn – Al (%Alm = 4.. alame.36 %. cupru. aliajele Pb – Ag (%Agm = 3.. aliaje pe bază de aluminiu etc... %Pbm = 10.11 %). Aliajele pentru lipire moale au ca tipuri reprezentative: • aliajele Sn – Pb (%Pbm = 10.4 %) şi aliajele Pb – Sn – Ag (%Snm = 1.2.20 %) au ts.8.. a conductelor de presiune din oţeluri inoxidabile şi a produselor realizate din metale preţioase sau aliaje ale acestora (cele cu conţinut ridicat de argint şi adaosuri de cadmiu.MA ≅ 900 oC şi se folosesc pentru lipirea pieselor din cupru.8. acidul clorhidric.... cutii de conserve etc...7 %) şi aliajele Cu – Ag – P (%Agm = 5. nefiind recomandate (datorită conţinutului ridicat de fosfor) la lipirea pieselor din oţeluri..2... aliajele Cd – Zn – Pb (%Znm = 28....2.800 oC şi se utilizează la lipirea pieselor din cupru şi aliaje pe bază de cupru.. radiatoare auto.30 %. manşoane pentru cabluri.2..8.30 %) şi aliajele Cu – Ag – Zn – Cd (%Agm = 40. • aliajele Cu – Ag – Zn (%Agm = 20.5 %).400 oC şi se folosesc la lipirea pieselor rezistente la coroziune din aluminiu.4 %) au ts. alame etc. %Sbm = 0.. • aliajele Cd – Zn (%Znm = 35..MA = 700 ..2 % şi %Sim = 0.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase de vedere al desfăşurării (în condiţiile termice de realizare a lipirii) unor procese cât mai intense de difuzie reciprocă. îndeplinirea unora dintre aceste condiţii poate fi asigurată (în cazul multor MA) folosind la lipire fluxuri adecvate (pentru micşorarea tensiunii superficiale a MA şi creşterea capacităţii sale de umectare a MB)..2 %) au ts.... fonte. 181 . %Snm = 0.8.8 %) au ts... 9... Aliajele pentru lipire utilizate în tehnică se pot împărţi în clasele şi tipurile prezentate în continuare..0 %. aliajele Cd – Zn – Ag (%Znm = 15. aliajele Sn – Pb – Ag (%Pbm = 35....2. %Znm = 10.8.1...2 %)... aparate sanitare.2. bronzuri.5. • aliajele Cu – P (%Pm = 5.. Principalele fluxuri care se folosesc cu aceste aliaje sunt: colofoniul (flux de natură organică).. conductori electrici.50 %...20 %.. %Agm = 1. care măresc plasticitatea LIP)...2.. nichel şi aliaje pe bază de nichel.. %Agm = 2.62 %..40 %. 9..1. %Znm = 25..

. iar ca adaosuri (pentru mărirea fluidităţii şi creşterea capacităţii de decapare) acidul boric.3.. Pentru materiale metalice cu structură monofazică (metal pur sau soluţie solidă) cele două condiţii sunt contradictorii şi incompatibile. fie eutectice sau eutectoide (la care creşterea granulaţiei este limitată de interacţiunea fazelor care alcătuiesc amestecurile mecanice). Aliajele superplastice Superplasticitatea este proprietatea unor aliaje de a se deforma plastic cu grade mari de deformare.37 şi prezinta următoarele particularităţi: * procesul este bazat pe producerea unor secvenţe multiple de alunecare 182 .5000 %. deoarece.1100 oC şi sunt recomandate la lipirea pieselor din metale greu fuzibile sau din aliaje refractare. fie alcătuite dintr-o matrice structurală de bază şi o fază secundară (cu un conţinut procentual suficient de mare.4)... Cercetările teoretice şi experimentale efectuate până în prezent au evidenţiat condiţiile şi aspectele prezentate în continuare privind deformarea superplastică a materialelor metalice. fără apariţia riscului de fisurare sau rupere datorită apariţiei fenomenului de gâtuire (v.9)) atinge valori GD = 400..2. Materialele metalice trebuie să prezinte o structură cu granulaţie fină şi stabilă (dimensiunile grăunţilor cristalelor care alcătuiesc structura trebuie să fie mai mici ca 10 µm) şi să fie supuse deformării plastice la o temperatură Tdp ≥ 0. 9. Mecanismul de producere a procesului de deformare superplastică este redat schematic în figura 9. ceea ce corespunde unor procese foarte lente de deformare plastică.. %Sim = 8.5 şi 6.4Ts conduce la aparitia fenomenului de creştere a granulaţiei.20 %. C.8. clorura de zinc şi fluorurile alcaline. Gradul de deformare al aliajelor superplastice (definit de relaţia (3. În consecinţă.5Ts.30 %) şi aliajele Ni – Cr − Si (%Crm = 18.10−2 s−1).. principalele aliaje superplastice cunoscute şi utilizate până în prezent.2).. B. ridicarea temperaturii peste temperatura de recristalizare Trp ≅ 0.12 corespund în totalitate acestei condiţii privind structura..ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • aliajele Ni – Cr (%Crm = 10. A. scap.. materialele metalice apte a fi deformate superplastic sunt aliajele cu structură bifazică.MA = 1000. Fluxurile care se folosesc cu aceste aliaje au drept component de bază boraxul. cu granulaţia de acelaşi ordin de marime ca şi a matricei şi distribuită astfel încât să blocheze creşterea granulaţiei matricei). la care se manifestă cu intensitate ridicată procesele de difuzie ale atomilor componentelor materialelor. scap..3.10 %) au ts. prezentate în tabelul 9. Viteza de deformare (viteza de creştere a deformaţiilor specifice ε în materialele supuse deformării) trebuie să fie foarte mică (10−4. aşa cum este cunoscut (v.. 3.

9 %. % 1300 2000 1500 1900 800 2100 1700 1500 4800 1000 2900 Fig.38) din modificarea poziţiei grăunţilor prin deplasare liniară şi rotire. %Fem=4 % %Alm=33 % %Znm=6 %.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase între grăunţii cristalini ai materialului supus deformării. %Zrm=0.7 eutectoid GDmax la deformarea superplastică la tracţiune. deplasarea dislocaţiilor prin alunecare şi căţărare.5 %. 9. generarea de noi dislocaţii etc. 9. 9. Mg) + fază secundară (ZrAl3) aliaj eutectic α ≡ Cu(Al) + faze secundare aliaj eutectic α ≡ Mg(Zn) + faze secundare eutectic eutectic α+β v.4 % %Snm=44 % %Cum=9. fig. Compoziţia chimică şi caracteristicile principalelor tipuri de aliaje superplastice Tipul aliajului Al – Cu Al – Cu – Zr Al – Zn – Mg – Zr Bi – Sn Cu – Al – Fe Mg – Al Mg – Zn – Zr Pb – Cd Sn – Pb Ti – Al – V Zn – Al Compoziţia chimică %Cum=33 % %Cum=6 %. scap. %Mgm=0.7 %. cu asigurarea permanentă a contactului dintre aceştia prin contribuţia unor fenomene de acomodare.39.38. %Vm=4 % %Alm=22 % Caracteristicile structurale aliaj eutectic v. în desfăşurarea cărora dufuzia componentelor materialului supus deformării joacă un rol important.21 α ≡ Al(Cu) + fază secundară (ZrAl3) β ≡ Al(Zn. constând (aşa cum se observă în figura 9.6 % %Cdm=18 % %Pbm=38 % %Alm=6 %.12. %Zrm=0. Ciclul histerezis al transformărilor in aliajele cu memoria formei . Tabelul 9. Schema realizării proceslor de deformare superplastică a aliajelor 183 Fig 9..5 % %Znm=10. %Zrm=0.

ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR * alunecările între grăunţii cristalini la producerea deformării superplastice şi fenomenele de acomodare care le însoţesc se realizează (aşa cum se observă în figura 9. scap. extrudere.2).2. Considerând că la aceste aliaje (prin analogie cu cazul aliajelor sistemului Fe – C) faza care se transformă în martensită (M) la răcirea cu viteză mare este denumită austenită (γ). Dacă procesul de deformare superplastică a unui material metalic se conduce până la depăşirea capacităţii lui de deformare.) la cald cu grade mari de deformare şi consumuri energetice reduse. corpuri de recipiente. 39. sunt reduse).8. se constată că toate cristalele îşi menţin forma echiaxială avută înainte de deformare). adică transformarea γ ⇒ M începe la răcirea rapidă a austenitei sub o temperatură Ms şi se finalizează la o temperatură Mf < Ms. iar la încălzirea martensitei se produce transformarea inversă M ⇒ γ. funduri. Aliajele superplastice au mari perspective de utilizare la realizarea unor produse industriale (piese pentru construcţia de maşini. în final. bare profile. având o lăţime ∆tHIS relativ redusă. în procesul de deformare neproducându-se modificarea formei grăunţilor prin alungirea lor în direcţia deformării (deoarece orice cristal care a suferit într-o primă secvenţă o alungire pe o anumită direcţie. Aliajele cu memoria formei Fenomenul de memorie a formei s-a constatat experimental la aliajele care prezintă transformări martensitice de tip special. impuse de desfăşurarea transformării. suferă în secvenţele următoare deplasări liniare si rotiri care îi modifică poziţia. tragere. etc. ruperea nu este precedată de apariţia unei gâtuiri locale.) prin deformare plastică (curbare. într-un interval de temperaturi (As. ci de formarea de microgoluri intercristaline. aceste particularităţi pot fi descrise succint astfel: • transformarea este reversibilă. ambutisare. procesele ulterioare de deformare îi produc alungiri pe alte directii şi. ci numai deformarea elastică a austenitei netransformate din vecinătatea acestor cristale (deformaţiile structurii cristaline a austenitei. D. diferite de cele prezentate pentru transformarea martensitică (transformarea la răcire a austenitei prin mecanismul fără difuzie la aliajele Fe – C (v. adică la apariţia cristalelor platiforme de martensită nu se produce deformarea plastică . 5. bucla de histerezis al transformării. trefilare etc. caracterizate de o serie de particularităţi.Af).4. 184 . sârme. laminare. motiv pentru care este denumită rupere prin cavitaţie. prezentată în figura 9. 9. • prin răcirea rapidă a austenitei sub Ms se formează o martensită termoelastică.38) pe grupe de grăunţi adiacenţi.

%Tiat = 50 %) se utilizează în prezent la fabricarea filtrelor de prevenire a emboliilor. De exemplu. fabricarea maşinilor termice neconvenţionale. %Nim = 4 % %Cdat = 47. • deformarea plastică a pieselor cu structură de martensită termoelastică. pentru realizarea transformării martensitice γ ⇒ M.. în timpul desfăşurării acestei transformări tensiunile reziduale generate în procesul de deformare plastică bazat pe mecanismul de demaclare acţionează şi produc deformarea în sens invers.13.5. scap. 13 % %Alat = 39 .. La piesele realizate din aliaje care prezintă transformări martensitice caracterizate prin aceste particularităţi.9 % %Alm = 11 . −10 30 . Tabelul 9.. • încălzirea pieselor deformate plastic..Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • structura cristalină a martensitei se caracterizează printr-o distribuţie ordonată a atomilor componentelor aliajului. oC −15 . refacerea maclelor şi restabilirea în acest fel a formei iniţiale a pieselor (pe care au avut-o înainte de deformarea lor plastică în stare martensitică).3). aliajul marmem denumit nitinol (%Niat = 50 %. fenomenul de memorie a formei se poate evidenţia efectuând următoarele operaţii: • răcirea rapidă a pieselor din domeniul austenitic. 1. Principalele aliaje la care s-a evidenţiat fenomenul de memorie a formei (numite aliaje Marmem) sunt prezentate în tabelul 9.3) şi nu dislocaţiile (care crează posibilitatea distrugerii distribuţiei ordonate a atomilor prin procese de deformare plastică realizate cu deplasarea lor prin alunecare). deformarea plastică nu se poate realiza prin mecanismul clasic de alunecare (v. pentru producerea transformării M ⇒ γ. deoarece structura martensitei termoelastice este lipsită de dislocaţii şi se produce printr-un mecanism ce constă din demaclarea maclelor prezente în structura martensitei. Compoziţia chimică şi caracteristicile principalelor tipuri de aliaje marmem Tipul aliajului Cu –Al − Ni Au – Cd Ag – Cd Ni – Ti Au – Cu − Zn Cu – Al Ni – Al Compoziţia chimică %Alm = 14 %.. 3. scap.13...450 240 . fabricarea pieselor pentru servomecanisme programate.5 % %Cdat = 44 ... 47 % %Tiat = 50 % %Cum = 20. %Znm = 20. care se implantează în vena cavă a bolnavilor. realizarea cuplajelor termocomandate... 60 −137 . realizarea antenelor pentru spaţiul cosmic. −44 −50 .. confecţionarea de filtre sau proteze pentru medicină.7 %.. 870 Domeniile în care se pot utiliza astfel de aliaje sunt multiple: asamblarea pieselor pentru mecanică fină. pentru a 185 ... 41 % Ms.... singurele imperfecţiuni prezente în această structură fiind maclele (v. −40 − 240 .

...10 îmbătrânire naturală.............32 bronzuri cu siliciu..............39 martensită termoelastică ............44 flux ........39 aliaje Al − Cu........................ ................................................... tipul II..................20 alame de turnare ...........................53 titan.................................................................................................................................................24 Nitinol.............................................................17 curbe de îmbătrânire ......................................56 aliaje pentru lipire ............... tare (brazare) ..................................15 superplasticitate ..........12 stări de bază ................................................ datorită încălzirii la temperatura corpului uman...........51 magnaliu (alumag)...............................................20 tombac ...................52 aliajele titanului monofazice bifazice......................26 bronzuri monofazice α .....................................................................................................................56 Melchior (Maillechort) ....33 bronz .......... tipul III .............27 bronzuri cu beriliu ..... recăpătând structura austenitică şi forma spirală care îi asigură funcţionarea ca filtru.....41 simbolizare alfanumerică..............................................20 alame monofazice β’....................19 aliaje Al – Cu pentru turnare ...................24 cupru tehnic .................................24 lipire moale................................................................50 constantan..............ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR împiedica accesul spre inima acestora al cheagurilor de sânge formate datorită maladiilor de care suferă sau datorită intervenţiilor chirurgicale la care sunt supuşi..24 bronzuri hipoeutectoide (bifazice)...............................12 duraluminiu ...............9 compoziţii pe bază de Pb (Bahnmetall)....................24 aluminiu tehnic.13 simbolizare numerică............. se aduce prin răcire în stare martensitică......................................... Cuvinte cheie acomodare .....24 modificare tipul I.....................................................40 aliaje Al − Mg.......10 Kunial .... Argentan).....30 bronzuri cu staniu..................................................................................44 elemente betagene ........................20 alame complexe (speciale) .... se supune îndreptării în această stare (pentru a căpăta o formă convenabilă implantării în vena cavă)..........................................Preston .....52 îmbătrânire artificială ....34 aliaje antifricţiune.....54 alame .................................................50 compoziţii pe bază de Sn (Babbit) .50 compoziţii pe bază de Sn şi Pb ...................................23 aliaje cu memoria formei (Marmem) .......................................36 elemente alfagene .............................................43 titlu fictiv .......10 rupere prin cavitaţie...........................................41 aliaje Al – Mg pentru turnare ..................................... 18 alame bifazice..................................49 aliaje Cu – Ni..........Zn ...........................37 aliaje Al ..........................................46 Alpaca (Neusilber.......................................56 silumin............................................ suferă transformarea inversă........................................... ...........................19 zone GP (Guinier ........................................... de forma unei spirale realizate din sârmă de nitinol........20 alame monofazice α .......6 Monel ..................................31 bronzuri cu plumb ..................10 186 ..................................................................................................................................................57 precipitate θ .............................................24 bronzuri cu aluminiu ..26 călire de punere în solutie.............. un astfel de filtru.................. iar după implantare.................

Schumann H. Editura Didactică şi Pedagogică. T. I. Protopopescu H. Metals.. Moscova. * * * Metals Handbook Ninth Edition. 1983 5. c) modificarea de tipul II determină accentuarea ramificării şi subţierea ramurilor cristalelor dendritice primare şi influenţează favorabil distribuţia fazelor secundare la aliajele în structura cărora precipită particule ale unor astfel de faze. Editura Didactică şi Pedagogică. Aliaje neferoase. New York. 1983 2. Studiul metalelor. American Society for Metals. 1962 6. Introduction to materials science for engineers. Macmillan Publishing Company. b) pentru refacerea 187 .. În ce scop se aplică TT de recoacere de recristalizare fără schimbare de fază la semifabricatele şi piesele din aliaje neferoase: a) pentru omogenizarea chimică a structurilor dendritrice primare. II. Editura Tehnică. Bucureşti.. Lakhtine I. Gâdea S. 1981 3. 1965 7. Colan H. 1955 8. Metalografie şi tratamente termice. Ohio..9. Bucureşti. Bucureşti.2. Metalurgie fizică şi studiul metalelor.9. Shackelford F. b) modificarea de tipul III determină amplasarea intercristalină a eutecticelor care se formează la solidificarea aliajelor. Gâdea S.9. vol. Butterworths Publications Ltd. Care dintre afirmaţiile următoare privind efectele modificării aliajelor neferoase sunt adevărate: a) modificarea de tipul I are ca efect principal micşorarea dimensiunilor cristalelor dendritice primare ale aliajelor. 1978 4..a. Editura Tehnică..1.. Bucuresti. Petrescu M.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase Bibliografie 1. 1991 9. London & New York. Protopopescu M. vol. J.. Editura Didactică şi Pedagogică. Reference book.. Métallographie et traitements thermiques des métaux. Bucureşti. vol... 1986 Teste de autoevaluare T. & Interscience Publishers Inc. Smithells C.. Traducere din limba germană. d) modificarea de tipul III are ca efect finisarea granulaţiei si creşterea gradului de dispersie a fazelor componente ale eutecticelor care se formează la solidificarea aliajelor. Metalurgie fizică. ş. Mir.

c) prin prelucrare la cald. b) bismutul.9.3. c) alamele monofazice β’. c) pentru diminuarea intensităţii şi redistribuirea tensiunilor mecanice reziduale. c) oxigenul. care este simbolul stării de bază a produselor obţinute în acest fel: a) F. Care dintre următoarele impurităţi prezente în cuprul tehnic determină apariţia fenomenului numit „boala de hidrogen”: a) plumbul. b) prin călire de punere în soluţie şi deformare palstică la rece.5.7.11.9. îmbătrânire artificială şi deformare plastică la rece. c) aliaje Alpaca. îmbătrânire artificială şi deformare plastică la rece.8. d) normalizare? T. d) pentru obţinerea stării de echilibru structural? T. d) o structură monofazică alcătuită din cristale de soluţie solidă suprasaturată în elemente de aliere? T.6. d) prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire artificială? T.9. cum s-a realizat această stare: a) prin călire de punere în soluţie. Care dintre următoarele aliaje pe bază de cupru au ca element de aliere principal zincul: a) bronzurile. d) TG? T. b) T4. c) T5. d) sulful? T. Care dintre următoarele tipuri de alame se pot prelucra prin deformare plastică: a) alamele monofazice α.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR plasticităţii după ecruisarea prin deformare plastică la rece. c) recoacere izotermă. Semifabrcatele realizate dintr-un aliaj pe bază de cupru sunt prelucrate prin deformare plastică la cald. b) o structură bifazică alcătuită dintr-o soluţie solidă şi un compus intermetalic. în final. Produsele realizate dintr-un aliaj pe bază de aluminiu sunt livrate în starea T6. sunt apoi ecruisate prin deformare plastică la rece şi. cum s-a realizat această stare: a) prin călire de punere în soluţie. sunt răcite rapid la ta. răcire rapidă la ta şi îmbătrânire artificială. d) TE? T. Semifabrcatele realizate dintr-un aliaj pe bază de aluminiu sunt prelucrate prin deformare plastică la cald. b) alamele bifazice.9. d) tombacurile? 188 . răcire rapidă la ta şi îmbătrânire artificială.9. b) aliaje Kunial.4. sunt supuse unui tratament de îmbătrânire artificială. b) TK. deformare plastică la rece şi îmbătrânire naturală.9.10. d) alamele? T. b) prin călire de punere în soluţie. b) revenire.9. Ce structură rezultă prin aplicarea călirii de punere în soluţie la o piesă din aliaj neferos: a) o structură martensitică. c) T8.9. Procesul de supraîncălzire de scurtă durată a aliajelor neferoase îmbătrânite pentru reconstituirea stării structurale pe care aliajele au avut-o după călirea de punere în soluţie este denumit: a) reversiune. care este simbolul stării de bază a produselor obţinute in acest fel: a) M.9. sunt răcite rapid la ta şi sunt apoi supuse unei îmbătrâniri artificiale. c) o structură alcătuită dintr-o soluţie solidă şi un amestec mecanic. c) prin prelucrare la cald. Produsele realizate dintr-un aliaj pe bază de cupru sunt livrate în starea TD.9. d) prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire artificială? T.

9. d) starea T6? T. Care este structura de echilibru la ta a bronzurilor cu beriliu folosite în tehnică: a) structură monofazică α ≡ Cu(Be). c) aliajele de turnare cu %Cum < 5.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase T. d) aliajele Monel? T.9.15. c) compus intermetalic Cu3Sn.9.21. c) structură alcătuită din constituenţii α (preeutectoid) şi eutectoid (α+γ2).9. d) Al Mg9MnSi? T. având %Cum = 2.9.9. d) structură alcătuită din constituienţi a (preeutectoid) şi eutectoidul (α+γ)? T.9. alcătuită din α şi γ.7 %. b) aliajele de turnare cu %Cum ≤ 5. c) structură bifazică. c) produsele realizate din aliajul AlMg7.9. b) produsele fabricate din aliajul G AlMg5.22. b) este o alamă binară deformabilă. b) structură monofazică γ (fază bertholidă pe baza compusului CuBe. d) produsele realizate din aliajul AlMg2? T.14. Care dintre următoarele categorii de aliaje industriale Al − Cu se pot supune durificării structurale prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire naturală sau artificială: a) aliajele deformabile.7 %. Care este semnificaţia fazei δ. d) este o alamă pentru turnare? T.5 %. c) nichelul. b) staniul. c) AlMg5. Care dintre următoarele elemente de aliere determină micşorarea conţinutului procentual de fază α al structurii alamelor speciale: a) aluminiul.12.17.9. Care este structura la ta a semifabricatelor şi pieselor turnate realizate din bronzul G CuAl10Mn: a) structură monofazică α ≡ Cu(Al). d) structură monofazică γ2? T.13. Care dintre următoarele tipuri de aliaje Cu − Νi prezintă la ta o structură monofazocă: a) aliajele Kunial. prezentă în structura bronzurilor cu staniu pentru turnare: a) soluţie solidă Cu(Sn). Care dintre următoarele categorii de produse realizate din aliajele industriale Al − Mg se livrează de obicei în starea H: a) produsele din aliajul AlMg1. d) AlMg7? T. b) starea TH.19. Care dintre următoarele aliaje are densitatea mai scăzută: a) CuAl10Fe3. b) AlCu4MgMn. La care dintre următoarele mărci de aliaje Al − Mg se poate aplica durificarea structurală prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire: a) AlMg1. b) AlMg3.18. Care dintre următoarele aliaje este cunoscut sub denumirea de 189 .23. d) fază bertholoidă Cu31Sn8? T.20.9. d) toate categoriile de aliaje industriale? T. b) structură alcătuită din fazele α ≡ CuAl şi γ2 (fază bertholidă corespunzătoare compusului Cu32Al10). Care stare de bază asigură produselor realizate din bronzuri cu beriliu cele mai ridicate caracteristici de rezistenţă mecanică şi duritate: a) starea TA. c) AlMg7. d) siliciul? T. b) fază bertholidă Cu5Sn. c) este o alamă specială deformabilă. b) aliajele Melchior.. c) aliajele Konstantan.9..16. c) starea TC.9. Care dintre următoarele caracteristici corespund alamei CuZn30: a) este o alamă monofazică α.

La care dintre următoarele mărci de aliaje pe bază de titan se poate realiza creşterea rezistenţei mecanice prin aplicarea TT de călire martensitică şi revenire: a) TiAl6V4. b) cuprul.9.26. c) o structură alcătuită din constituienţii α (preeutectic) şi eutecticul (α+β). b) TiAl5Sn2.30. d) silicizarea? T. d) o structură monofazică α? T.28. hidrogenul. d) deformarea plastică a titanului se face de obicei la rece. d) o structură monofazică α? T. Care dintre următoarele afirmaţii privind titanul sunt adevărate: a) titanul prezintă două modificaţii: Tiα cu structură cristalină HC şi Tiβ cu structură cristalină CVC.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR zincral sau alzimac: a) aliajul G CuZn40PbSn. azotul şi carbonul. nemodificat la elaborare: a) o structură bifazică alcătuită din soluţie solidă α ≡ Al(Si) şi soluţie solidă β ≡ Si(Al).5Cu1. b) o structură alcătuită din constituienţii β (preeutectoid) şi eutectoidul (α+β).5%.5. b) aliajul AlZn6Mg2. d) aliajul G AlMg9MnSiTi? T. Ce tratament termochimic se poate aplica pentru durificarea superficială a produselor realizate din aliaje pe bază de titan: a) carburarea. c) carbonitrurarea.9. c) TiAl6SnV6. c) molibdenul.9. Care este structura de echilibru la ta a unui silumin industrial cu %Sim = 12. în starea Tiα? T. Care dintre următoarele elemente de aliere este prezent în toate aliajele industriale pe bază de titan: a) fierul. b) nitrurarea. b) staniul. modificat cu sodiu la elaborare: a) o structură bifazică alcătuită din soluţie solidă α ≡ Al(Si) şi soluţie solidă β ≡ Si(Al).5 %. c) molibdenul. c) au capacitatea de a disipa căldura produsă datorită frecărilor din lagărele de alunecare. b) titanul prezintă două modificaţii: Tiα cu structură cristalină CVC şi Tiβ cu structură cristalină HC. c) aliajul CuZn39Ni3. c) o structură alcătuită din constituienţii β (preeutectic) şi eutecticul (α+β). d) sunt mai dure decât materialele folosite la realizarea arborilor care se reazemă pe cuzineţi? 190 . b) o structură alcătuită din constituienţii β (preeutectoid) şi eutectoidul (α+β). d) vanadiul? T. d) TiV13Cr11Al3? T.9. care asigură conformarea cuzineţilor cu zonele de rezemare ale arborilor pe care îi susţin. d) aluminiul? T.5. c) impurităţile care reduc plasticitatea titanului şi îl fac inapt pentru prelucrări prin deformare plastică sunt oxigenul.9.9.9.25.24.27. Care dintre următoarele caracteristici corespund aliajelor antifricţiune folosite la confecţionarea cuzineţilor pentru lagărele de alunecare: a) structura lor conţine faze cu duritate scăzută şi plasticitate ridicată. care asigură conformarea cuzineţilor cu zonele de rezemare ale arborilor pe care îi susţin. Care dintre următoarele elemente de aliere ale aliajelor industriale pe bază de titan sunt stabilizante α (alfagene): a) aluminiul.29. Care este structura de echilibru la ta a unui silumin industrial cu %Sim = 12.31. b) structura lor conţine faze dure sau semidure.9.

36.5 %? 191 . c) fontele albe. Care dintre următoarele caracteristici corespund transformării martensitice ce se produce la călirea aliajelor marmem: a) transformarea este ireversibilă. d) să aibă temperatura ts mai mare decât cea corespunzătoare MB? T.38.5 %.9.37. d) cristalele de Pb? T. b) aliajul TiAl6V4. d) SnPb10? T. b) fontele cenuşii feritoperlitice. d) aliajul Au – Cd cu %Cdat = 47.9. b) au structură bifazică.9.9.9. b) un amestec mecanic eutectoid.9. c) aliajul eutectic Al – Cu (cu %Cum = 33 %).41. d) bronzurile hipoeutectoide? T.39. Care dintre următoarele aliaje de lipit se folosesc pentru lipirea tare (brazare): a) CuZn42. d) martensita formată conţine un număr mare de dislocaţii în structură? T.42. b) aliajul eutectic Pb – Cd (cu %Cdm = 18 %). c) o matrice structurală de bază şi o fază secundară (distribuită astfel încât să poată bloca creşterea grăunţilor matricei). Care dintre următoarele aliaje fac parte din categoria aliajelor care prezintă fenomenul de memorie a formei: a) aliajul bifazic TiAl6V4. c) au granulaţie foarte fină.9. c) CuZn20. b) CuAg10P5. Care dintre următoarele aliaje de lipit se folosesc pentru lipirea moale: a) SnPb10. d) un compus intermetalic? T. Care pot fi fazele dure din structurile aliajelor antifricţiune de tip Babbit: a) compusul intermetalic SnSb. d) aliajul eutectoid Zn – Al (cu %Alm = 22 %)? T.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase T.9.9. Care dintre următoarele aliaje prezintă fenomenul de deformare superplastică: a) alama monofazică CuZn20. c) aliajul Au – Cd cu %Cdat = 47. b) transformarea este reversibilă.33. Structura aliajelor superplastice este alcătuită din: a) un amestec mecanic eutectic. Care dintre următoarele caracteristici corespund aliajelor neferoase superplastice: a) au structură monofazică. b) SnAg5.34. Care dintre următoarele caracteristici trebuie asigurate de aliajele de lipit: a) să prezinte o bună fluiditate în stare topită.Cu). d) au granulaţie grosolană şi sunt sensibile la supraîncălzire? T.9.40. d) SnPb37Ag? T. b) aliajul Ni – Ti cu %Tiat = 50 %. b) aliajele Pb – Sn – Sb – Cu.32.43. c) aliajul AlCu4. Care dintre următoarele clase de aliaje se folosesc ca materiale antifricţiune cu ts ridicată: a) oţelurile carbon eutectoide. Care dintre următoarele aliaje prezintă fenomenul de deformare superplastică: a) aliajul eutectic Al – Cu (cu %Cum = 33 %). Care dintre următoarele clase de aliaje se folosesc ca materiale antifricţiune cu ts joasă: a) aliajele Sn – Sb − Cu. d) aliajul CuSn8? T. c) SnAg5. b) să fie compatibile cu MB (materialul din care sunt confecţionate piesele care trebuie îmbinate prin lipire). c) bronzurile cu Pb. c) soluţia solidă α ≡ Sn(Sb. c) martensita formată este termoelastică. c) să fie dure şi fragile.9. d) aliajele Bahnmetall? T.35.9. b) compusul intermetalic Cu3Sn.

rezultă pentru faza δ: %Snatδ = 20. iar faza ε are 2 CEε = 7 .7 100 16. ştiind că faza γ are CEγ = 3 .9.2 %. • alama specială Cu Zn30Al5Fe3Mn2 are titlul fictiv %Cume = 48. fiind o alamă bifazică. faza δ are CEδ = 13 . A.4 %. folosind relaţia (9.00 % şi %Snmε = 38.3).67 ⋅118.4 %. Din tabelele 1.5 %.0 % şi aparţine aceleiaşi clase structurale ca şi alama binară cu %Znm = 100 − %Cume = 34.1.67 % şi = 27. Rezolvare Pentru încadrarea în clase structurale a mărcilor de alame speciale precizate în enunţul aplicaţiei se calculează titlul fictiv al acestora. fiind o alamă monofazică α. Să se determine valorile de bază ale concentraţiilor masice ale componentelor în fazele bertholide tipice structurilor de echilibru ale bronzurilor 21 cu staniu. iar cuprul are valenţa vCu = 1 şi masa atomică maCu = 63.1 şi 1.2 rezultă că staniul are valenţa vSn = 4 şi masa atomică maSn = 118.9. iar pentru faza ε: %Snatε = 25.5. • alama specială Cu Zn38Pb2Mn2 are titlul fictiv %Cume = 58. %Snatδ şi %Snatε concentraţiile atomice ale staniului în aceste faze.7 + 83.67 ⋅118.4) şi (2.2.7. 192 . Folosind relaţiile (2.0 %.51 % şi %Snmδ = 32. cu coeficienţii de echivalare în zinc a elementelor de aliere precizaţi în scap. fiind o alamă monofazică β’.5 %. pe această cale se obţin datele prezentate în tabelul 9. 4 Rezolvare Se notează %Snmγ. δ şi ε şi %Snatγ.1.33⋅ 63.55. CuZn38Pb2Mn2 şi CuZn30Al5Fe3Mn2. % Snatγ maSn % Snatγ maSn + %Cu atγ maCu 100 = 16.1).55 În mod similar.6 % şi aparţine aceleiaşi clase structurale ca şi alama binară cu %Znm = 100 − %Cume = 41. 9. se obţine pentru faza γ: % Snatγ = % Snmγ = 100(CEγ − vCu ) v Sn − vCu = 100( 3 1) − 2 4 −1 = 16.14 şi rezultă: • alama specială Cu Zn32Pb2 are titlul fictiv %Cume = 66.5 % şi aparţine aceleiaşi clase structurale ca şi alama binară cu %Znm = 100 − %Cume = 48. Să se stabilească clasele structurale tipice alamelor speciale CuZn32Pb2. %Snmδ şi %Snmε concentraţiile masice ale staniului în cele fazele bertholide γ.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Aplicaţii A.

în cazul bronzurilor în stare de turnare. domeniul bifazic α + δ al acesteia corespunde unor concentraţii masice de cupru cuprinse între %Snm = 8 % (care defineşte limita domeniului monofazic α) şi %Snm = 32. Cunoscând valorile caracteristicilor mecanice (determinate experimental) ale celor două bronzuri bifazice (G CuSn10.2δ = 3. 193 .2δ ≅ 15 N/mm2 şi HBδ = 5⋅32. Rp0. în funcţie de concentraţia lor masică de staniu %Snm.9.55 şi n1 = 465.5 A. % (keAl = 6.5) %Alm . cu %Snm = 10 % şi G CuSn14. HB = m3%Snm + n3.0 CuZn38Pb2Mn2 58 38 2 2 − − 58. Rp0. cu %Snm = 14 %).9. ca urmare. să se estimeze valorile caracteristicilor mecanice Rm.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase Tabelul 9. Aplicând legea lui Kurnacov.3. m2 = 3. Rp0. Conform legii lui Kurnacov (v. aliajele G CuSn10 şi G Cu Sn14 sunt bronzuri bifazice (hipoeutectoide).55⋅32.. iar bronzul G Cu Sn14 are după turnare Rm = 360 N/mm2.6 CuZn30Al5Fe3Mn2 60 30 2 5 2 48.5. din relaţiile scrise mai înainte: m1 = −7.5 + 50 = 212.2 = 135 N/mm2 şi duritatea 120 HB. 3.5. cu relaţii de forma: Rm = m1%Snm + n1. ca urmare.5 %.14. m3 = 5 şi n3 = 50. în funţie de compoziţia lor chimică.3. se determină valorile coeficienţilor mj şi nj. j = 1. compoziţia de bază a fazei δ).1.0) %Mnm. Rp0.13 c.11).5 + 465 ≅ 220 N/mm2.2 (N/mm2) şi HB ale bronzurilor bifazice turnate se pot estima analitic. % %Znm. limita de curgere Rp0.2 = 120 N/mm2 şi duritaea 100 HB.2 = m2%Snm + n2. caracteristicile mecanice Rm (N/mm2). % CuZn32Pb2 66 32 2 − − − 66. Rezolvare Examinând diagrama de echilibru din figura 9.75 şi n2 = 82.0) %Fem. Compoziţiile chimice şi titlurile fictive pentru trei mărci de alame speciale Marca de alamă %Cum.9) %Cume. se obţine: Rmδ = −7..5 + 82. Rp0. Bronzul G CuSn10 are după turnare rezistenţa la tracţiune Rm = 390 N/mm2. Ţinând seama că faza bertholidă δ are concentraţia masică de staniu %Snm = 32. scap.5 % (care defineşte. aceste rezultate indicând că prezenţa fazei δ durifică şi fragilizează structurile bronzurilor cu staniu. % %Pbm. % (keFe = 0. % (kePb = 1. Rmδ – Rp0.5 ≅ 205 N/mm2. aşa cum s-a demonstrat la rezolvarea aplicaţiei A.75⋅32.2 şi HB ale fazei bertholide δ. între caracteristicile corespunzătoare celor două faze care le alcătuiesc structura. în domeniile bifazice ale diagramelor de echilibru binare caracteristicile mecanice ale aliajelor variază liniar. % (keMn = 0. rezultă că.

un semifabricat cilindric (aflat în starea O) cu diametrul Ds = 10 mm.9). A ≅ 5 % şi HR ≅ 72 HRB. 19.9 %. A = 45 e−0. Condiţia A ≥ 40 % este respectată de aliajele Cu – Ni a căror concentraţie 2 masică de nichel satisface inegalitatea 0. A (în %) şi HR (în HRB) ale alamei CuZn15 se modifică prin deformare plastică la rece.07 % Nim +8. Un produs de forma unei bare cilindrice cu diametrul Dp = 8 mm este obţinut trăgând la rece. 100 %). Gradul de deformare plastică al materialului produsului obţinut prin tragere la rece se determină aplicând relaţia (3. Caracteristicile mecanice la tracţiune Rm (în N/mm2) şi A (în %) ale aliajelor Cu – Ni în stare de echilibru se află în următoarele dependenţe (stabilite pe baza datelor experimentale) cu concentraţia lor masică de nichel %Nim: 2 2 Rm = −0.07 % Nim +8. A = 45 % şi duritatea HR ≅ 50 HRB. 50 %). cu diferite grade de deformare GD ∈ (5 %.0024 % Nim − 0. 100 %) ∩ (0 %. în care 2 Dp D2 S 0 = π s este aria secţiunii transversale a semifabricatului.9%Nim + 210 şi A = 0.4.06GD2 + 7GD + 270. iar S D = π − 4 4 transversale a produsului.9. relaţiile din enunţul aplicaţiei conduc la următoarele valori ale caracteristicilor mecanice: Rm ≅ 444 N/mm2. 194 aria secţiunii .6GD + 50. Care sunt caracteristicile mecanice ale produsului astfel obţinut? Rezolvare Semifabricatul aflat în stare recoaptă (starea O) are caracteristicile mecanice date de relaţiile din enunţul aplicaţiei. care evidenţiază efectele ecruisării prin deformare plastică la rece asupra caracteristicilor mecanice ale alamei din care este realizat produsul. pentru GD = 0: Rm = 270 N/mm2.06GD şi HR = 0. prin orificiul calibrat al unei scule (matriţe). Caracteristicile mecanice Rm (în N/mm2). Pentru GD = 36 % GD = D 2 2 S0 D0 10 (gradul de deformare plastică la rece al materialului produsului).9. rezultă astfel 2 2 2 2 D p − D0 8 − 10 S − S0 100 = 100 = 100 = 36 %. Rezolvare Condiţia Rm ≥ 320 N/mm2 este respectată de aliajele Cu – Ni a căror 2 concentraţie masică de nichel satisface inegalitatea −0. soluţia acestei inegalităţi este %Nim ∈ [13.5.0 %].0 %] ⇒ %Nim ∈ [13. Cele două condiţii precizate în enunţul aplicaţiei sunt respectate simultan de aliajele cu %Nim ∈ [13.9 %. soluţia acestei inegalităţi este %Nim ∈ (0 %.9%Nim – 110 ≥ 0. A. 19. în conformitate cu următoarele relaţii: Rm = −0.308%Nim + 5 ≥ 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR A.9 %.024 % Nim − 0. 19.308%Nim + 45.0 %]. să se determine compoziţia chimică a aliajelor Cu – Ni care îndeplinesc simultan condiţiile: Rm ≥ 320 N/mm2 şi A ≥ 40 %.

0 2799 G AlSi9Mg 0.6. pSn = 1 %.7 % şi %Cum = 1. %Mgm = 0. din aliajul CuSn6Zn4Pb4. Să se stabilească compoziţia masică a încărcăturii cuptorului pentru realizarea unei şarje.8 % şi %Sim = 0.5 %.0 2575 AlZn6Mg2.5 9. Densităţile aliajelor de aluminiu din aplicaţia A.5 %).7 89.75 %. 195 .5 94. şi pPb = 0.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase A. aplicând această relaţie pentru aliajele ρ Al cu compoziţia chimică precizată în enunţul aplicaţiei se obţin rezultatele prezentate în tabelul 9. dacă materiile prime disponibile pentru formarea încărcăturii sunt metalele pure componente ale aliajului.9.4.5 90. Tabelul 9. ρZn = 7130 kg/m3.4 6.15. Rezolvare Ţinând seama de semnificaţia simbolului mărcii aliajului care se elaborează.6 4.5 2. siluminul G AlSi9Mg (cu %Sim = 9.2 se extrag următoarele valori ale densităţilor componentelor aliajelor pe bază de aluminiu precizate în enunţul aplicaţiei: ρAl = 2700 kg/m3.0 1.5 %. se obţine următoarea relaţie pentru determinarea densităţii aliajelor pe bază de aluminiu: ρ = ∑ n 100 % EAmj j =1 ρ EA j + 100 − ∑ EAmj j =1 n .6 90.9.2. alzimacul AlZn6Mg2.9 % şi %Mnm = 0.0 2784 AlMg9MnSi 9.7. ρMg = 1740 kg/m3. rezultă că concentraţiile componentelor acestuia sunt: %Pbm = 4 %.9 0. % Densitatea aliajului ρ. Prin particularizarea relaţiei generale stabilite la rezolvarea aplicaţiei A.5Cu1. La elaborarea aliajelor pe bază de cupru în cuptoare cu inducţie pierderile procentuale masice prin oxidare ale componentelor încărcăturii sunt: pCu = 1 %.6 Aliajul Concentraţiile masice ale elementelor de aliere AlCu4MgMn %Mgm %Mnm %Znm %Sim %Cum 0.9. cu masa m = 100 kg. %Mnm = 0.0 %.ρSi = 2330 kg/m3 şi ρCu= 8930 kg/m3. %Mgm = 2.8 0.7 %). Rezolvare Din tabelul 1.5Cu1.5 0. Să se determine care dintre următoarele aliaje are densitatea cea mai mică: duraluminiul AlCu4MgMn (cu %Cum = 4.5 %).5 (cu cu %Znm = 6. pZn = 2 %. 15. % Concentraţia masică a aluminiului %Alm. ρMn = 7470 kg/m3.8 %). aliajul AlMg9MnSi (cu %Mgm = 9. kg/m3 A.5 % şi %Mgm = 0.0 2653 %EAmj.

rezultă relaţiile: m = ∑ % Pbmj m j .165 kg. %Snmj şi %Cumj.4): . p p j =1 j =1 1 − Pb 1 − Zn 100 100 % Snm %Cu m m = ∑ % Snmj m j .030 kg şi. A. Să se stabilească compoziţia masică a încărcăturii cuptorului pentru realizarea unei şarje. Introducând în aceste relaţii p Sn p Cu j =1 j =1 1− 1− 4 4 100 100 datele din enunţul aplicaţiei.995.938 kg şi m4 = 0. concentraţiile masice ale componentelor în mateiile prime MP1 ≡ CuZn10. mSn = 4. cu masa m = 100 kg. se obţine următorul sistem de ecuaţii (cu 0 0 20 100 m1 403 m2 10 2 0 0 408 × = necunoscutele mj.613 kg.. m3 = 50. % Znm.75 100 − p Pb mod similar. Masa totală a încărcăturii este mi = mPb + mZn + mSn + mCu ≅ 101. MP2 ≡ G CuSn10Zn2. pZn = 2 %.869 kg. Rezolvare Ţinând seama de semnificaţiile simbolurilor aliajului care trebuie elaborat şi aliajelor folosite ca materii prime şi notând %Pbm. în 100 100 100 − 0. notând mPb.8. m2 = 30.. La elaborarea aliajelor pe bază de cupru în cuptoare cu inducţie pierderile procentuale masice prin oxidare ale componentelor încărcăturii sunt: pCu = 1 %.75 %.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Znm = 4 %.325 kg.030 kg şi mCu = 86. mZn = 4..9. din aliajul CuSn6Zn4Pb4. şi pPb = 0.. j = 1. pSn = 1 %. dacă materiile prime disponibile pentru formarea încărcăturii sunt deşeuri de alamă binară CuZn10. având soluţiile m3 0 10 5 0 606 90 88 75 0 8687 m4 m1 = 19. MP3 ≡ G CuPb20Sn5 şi MP4 ≡ Pb 99. j = 1. m = ∑ %Cu mj m j .. j = 1. %Snm şi %Cum concentraţiile componentelor în aliajul care se elaborează şi %Pbmj. rezultă: % Pbm % Pbm p 4 m = m Pb (1 − Pb ) ⇒ m Pb = m = 100 = 4.04 kg. mSn şi mCu. bronzuri G CuSn10Zn2 şi G CuPb20Sn5 şi plumb marca Pb 99. mZn. masele care se introduc în încărcătură din cele patru materii prime 4 4 % Pbm % Zn m disponibile. %Snm = 6 % şi %Cum = 100 – [%Pbm + %Znm + %Snm] = 86 %.082 kg. %Znmj. m = ∑ % Zn mj m j .. Masa totală a încărcăturii este mi = m1 + m2 + m3 + m4 ≅ 101. masele materiilor prime care trebuie introduse în încărcătura cuptorului pentru elaborarea aliajului şi ţinând seama de condiţiile din enunţul aplicaţiei.995 şi mj.4.4. 196 .04 kg.

astfel că nu există electroni liberi. Sticlele sunt materiale anorganice cu structură amorfă (corpuri vitroase) obţinute prin solidificarea unor topituri constituite din amestecuri de oxizi în stare topită. electronica. adică formează unităţi structurale prin coordinarea atomilor de oxigen în jurul ionului metalic prin legături ionice sau covalente. În prezent termenul de ceramică include o gamă de materiale mult mai largă. starea amorfă (vitroasă) este caracterizată de lipsa ordonării atomice la distanţă. Cele mai multe ceramice sunt compuşi între metale şi nemetale. astfel că se bazeză în special pe legături ionice şi covalente. ceea ce face ca materialele ceramice să aibă conductibilitate termică şi conductibilitate electrică foarte scăzute fiind materiale electroizolante sau termoizolante în marea majoritate a cazurilor. industria metalurgică etc. Reprezintă o categorie de materiale care au fost utilizate din cele mai vechi timpuri sub formă de vase din lut (însăşi termenul de ceramică provine de la grecescul “keramon” care însemna “lut ars”) şi de materiale de construcţie datorită capacităţii de prelucrare în cele mai diverse forme şi abundenţei materiilor prime. în timpul căruia se formează legăturile dintre particule prin difuzie sau topire parţială a unui component. Legăturile ionice şi covalente implică toţi electronii de valenţă ai componentelor. obţinute din materii prime sub formă de pulberi prin sinterizare.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Capitolul 10 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR CERAMICE ŞI STICLELOR 10. industria chimică. care este un proces de încălzire cu sau fără presare simultană. referitoare la câteva 197 . cu legături şi structură complexe. utilizate în cele mai diverse domenii cum ar fi electrotehnica. păstrându-se doar ordinea apropiată. Introducere Materialele ceramice sunt materiale anorganice nemetalice. dintre care cel puţin unul are rolul de vitrifiant.1.

ceea ce înseamnă că numărul anionilor din unitatea structurală reprezintă chiar numărul de coordinaţie al structurii cristaline respective (v scap. figura 10. În acest capitol se vor prezenta caracteristicile structurale ale principalelor tipuri de materiale ceramice şi sticle şi proprietăţile generale ale acestora.1 în care se prezintă razele ionice ale componentelor uzuale din ceramice) astfel că structurile stabile ale fazelor cristaline din ceramice se formează atunci când fiecare cation metalic este înconjurat de anioni nemetalici cu care se află în contact direct. considerând un plan de anioni care au centrele în punctele notate cu A în figura 10.1). Structura ceramicelor şi sticlelor Elementele componente ale materialelor ceramice sunt legate între ele prin legături ionice şi covalente formând reţele de ioni metalici şi nemetalici (cationi şi anioni) a căror celulă elementară este constituită dintr-un cation. 1. generând structuri cristaline de tip CFC sau HC ca şi în cazul metalelor (v. anionii celui de-al treilea plan compact pot avea centrele pe aceeaşi verticală cu punctele A.1 şi planul următor de anioni cu centrele în punctele notate cu B. numărul de coordinaţie şi implicit geometria unităţii structurale depinde de valoarea raportului dintre raza cationului rC şi raza anionului rA . tabelul 10. 10. cationii au de obicei raze mai mici decât anionii (v. înconjurat de anioni cărora anionul le-a cedat electronii de valenţă. rA Deoarece anionii au raza mai mare se pot aranja în plane compacte dispuse succesiv.2). În funcţie de poziţia anionilor din două plane compacte succesive se formază două tipuri de interstiţii: interstiţii tetraedrale (câte trei într-un plan compact şi unul în planul învecinat) aşezaţi astfel încât unind centrele lor de masă se formează un tetraedru regulat şi interstiţii octaedrale mărginite de şase anioni (câte trei în fiecare plan compact aşezaţi astfel încât unind centrele lor de masă se formează un octaedru regulat (v. fie o succesiune ABCABC…. ceea ce face ca sticlele să fie considerate ca lichide vâscoase subrăcite. care corespunde unei structuri de tip cub cu feţe centrate (CFC) a anionilor. rezultă astfel fie o succesiune de plane ABABAB… care corespunde unei structuri de tip hexagonală compactă (HC) a anionilor. aşa cum 198 . întrucât cationii metalici se plasează în aceste interstiţii.1 în care se prezintă limitele r raportului C şi geometria posibilă pentru fiecare număr de coordinaţie.2.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR distanţe interatomice corespunzătoare unităţilor structurale. înseamnă că numărul de coordinaţie poate fi 4 sau 6. sau pot avea centrele în punctele marcate cu C. deoarece metalele prin ionizare pierd electronii de valenţă.scap 1.2). Întradevăr. aşa cum se constată din tabelul 10.

10.136 0.064 Anion Br − rA .102 0.732 ≤ Si4+ Ti4+ 8 1.196 0.020 0.078 0.138 0.1. Rezultă că structurile fazelor cristaline ale ceramicelor depind atât de tipul reţelei compacte pe car o formează anionii.1.220 0.132 0.1 Reprezentarea prin sfere rigide a dispunerii anionilor în structura ceramicelor 199 . de coordinaţie Geometria coordinării rC .414 0.057 0.039 0.225 0.067 0.000 Fig.155 ≤ Nr. cât şi de modul în care sunt ocupate interstiţiile cu cationi metalici.732 0.106 0.184 rC < rA rC < rA rC < rA rC < rA 3 Cl− F− I− O2− S 2− 0. nm 0. nm 0.133 0.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor rezultă şi din tabelul 10.077 0.225 ≤ 4 Mg Mn Ni 0.181 0. Razele ionice ale unor componente ale ceramicelor şi geometria coordinărilor Raze ionice Raze cationi rC Raze anioni rA Cation Al3+ Ba2+ B3+ Ca Fe K 2+ 2+ + 2+ 2+ Tip de coordinare rC rA 0. Tabel 10.414 ≤ 6 Na+ 2+ 0.069 0.

care formează aranjamente complexe de tip HC sau CFC.2 b. Pe baza celor arătate se poate stabili că în structura dezordonată a solidelor vitroase distanţele dintre particulele constitutive şi intensitatea legăturilor nu sunt uniforme. la temperatura Tc volumul specific are un salt brusc. ceea ce are ca efect reducerea vâscozităţii şi trecerea treptată de la starea solidă la starea lichidă pe măsură ce temperatura creşte deasupra temperaturii Tv.cu dispunere ordonată (structură cristalină) sau aleatoare (structură amorfă) a unităţilor structurale. fiind dependentă de viteza de răcire. Silicea cristalină prezintă trei forme alotropice: cuarţ. sau de cationi diferiţi. Continuitatea curbei 2 cu cea de la temperaturi mai ridicate (T > Tc) arată că materialul este de fapt un lichid subrăcit. sub acţiunea temperaturii. Structura vitroasă corespunde unei stări metastabile cu energie liberă mai mare decât cea corespunzătoare structurii cristaline. temperatura Tv de pe această curbă este numită temperatură de tranziţie sticloasă sau temperatură de vitrifiere şi nu are o valoare bine definită. structura este constituită din lanţuri spaţiale în care poziţia relativă a unităţilor structurale este aleatoare ca în starea lichidă. astfel că la o temperatură Tc are loc cristalizarea la fel ca în cazul materialelor metalice. bidimensionale sau spaţiale cu un grad înalt de stabilitate. ceea ce a făcut ca solidele cu o astfel de structură să fie numite corpuri vitroase.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Interstiţiile pot fi ocupate de cationi de acelaşi tip. În cazul răcirii relativ rapide a topiturii ce conţine unităţile [SiO4]4dependenţa de temperatură a volumului specific este cea corespunzătoare curbei 2 din figura 10. Din punct de vedere chimic cel mai simplu silicat este dioxidul de siliciu SiO2 (silice) care structural este constituit dintr-o reţea spaţială de [SiO4]4.cărora le rămâne câte o valenţă liberă cu care se pot lega de alte unităţi structurale formând aranjamente unidimensionale. fiind exclusă existenţa liberă a unităţii tetraedrale. o reprezentare plană simplificată a structurii cristaline tridimit a SiO2 este redată în figura 10. ceea ce conduce la existenţa unei diversităţi foarte mari de structuri a fazelor cristaline din materialele ceramice. pe măsura creşterii energiei interne a sistemului se desfac mai întâi legăturile mai slabe. a cărui vâscozitate creşte pe măsură ce scade temperatura. astfel că există tendinţa ca în timp. La încălzire.3. Cea mai mare parte a ceramicelor şi sticlelor sunt constituite din silicaţi a căror bază structurală o constituie tetraedrul [SiO4]4-care are în centru ionul Si4+ iar în vârfuri ionii O2.3) se constată că în condiţiile solidificării prin cristalizare. reprezentând variaţia volumului specific (inversul densităţii ρ) în funcţie de temperatură (curba 1 în figura 10. apoi. o reprezentare plană simplificată a stării vitroase a SiO2 care reprezintă baza structurii sticlelor silicatice este redată în figura 10.2a. proces 200 . să se treacă la starea de echilbru stabil. treptat cele mai puternice. Această structură se obţine dacă răcirea topiturii se face foarte lent. tridimit şi cristobalit diferenţiate prin poziţiile relative ale tetraedrilor [SiO4]4.

1).3.2. Variaţia volumului specific cu temperatura în cazul SiO2 Fig 10. În mod obişnuit materialele ceramice au structura alcătuită din faze cristaline însoţite de o fază vitroasă aşa cum se observă în figura 10. b – structură vitroasă Fig.Schema structurilor silicei: a − structura cristalină. Devitrifierea necontrolată a sticlelor are consecinţe negative asupra proprietăţilor mecanice şi optice (sticla devine fragilă şi pierde transparenţa datorită refracţiei razelor de lumină pe limitele grăunţilor). tehnologiile moderne permiţând obţinerea unor ceramice cu structură cristalină aşa cum se obsevă în figura 10 4 b în care se prezintă structura aluminei (Al2O3) cristaline. astfel că pe lângă tetraedrii [SiO4]4.4.4 a care prezintă structura unei ceramice refractare. substituirea este posibilă datorită diferenţelor mici între dimensiunile celor doi ioni (v. 10. Structurile unor ceramice: a – ceramică refractară cu faze cristaline şi masă vitroasă.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor numit devitrifiere şi poate avea loc controlat sau în mod natural. tabelul 10. cantitatea de fază vitroasă depinde de compoziţia chimică şi de procesul tehnologic de fabricare.există şi tetraedrii [AlO4]5-. 10. 201 . b – ceramică cristalină (Al2O3) Silicaţii naturali care constituie baza materialelor ceramice sunt aluminosilicaţi care au rezultat prin substituirea unor ioni Si4+ cu ioni Al3+. Fig.

Principalele proprietăţi ale ceramicelor şi sticlelor Proprietăţile mecanice ale materialelor ceramice şi sticlelor prezintă particularităţi în raport cele ale materialelor metalice datorită legăturilor ionice şi covalente care stau la baza formării structurii acestora. Schema încercării la încovoiere statică Rezistenţa la compresiune a materialelor ceramice şi sticlelor este însă mult mai mare (poate ajunge la valori de 10 ori mai mari decât rezistenţa la tracţiune).) 10. se prezintă valorile rezitenţei la încovoiere Ri şi ale modulului de elasticitate E pentru câteva ceramice şi sticle uzuale.6.6. K+) şi ioni divalenţi (Ca2+. Mg2+. În tabelul 10. pentru caracterizarea rezistenţei mecanice la întindere a materialelor ceramice se foloseşte adesea încercarea de încovoiere statică realizată conform schemei prezentată în figura 10. Comportarea la rupere a acestor 202 . Li+. tensiunea maximă în fibra întinsă a epruvetei încovoiate (corespunzătoare forţei Fmax) reprezintă rezistenţa la încovoiere Ri a cărei valoare este apropiată de rezistenţa la tracţiune Rm. Comportarea la rupere. Trebuie precizat că în cazul materialelor ceramice şi sticlelor se constată o împrăştiere foarte mare a valorilor caracteristicilor mecanice deoarece fragilitatea intrinsecă le face foarte sensibile la prezenţa concentratorilor de tensiuni.2. Ba2+ etc.5 în care se prezintă CCCT (v. Fig 10. Ruperea se produce fără deformare plastică aşa cum se constată din figura 10. deşi ruperea are tot caracter fragil. restabilirea neutralităţii electrice se obţine prin introducerea în structură a unor ioni monovalenţi (Na+. Deoarece încercarea la tracţiune este mai greu de aplicat (dificultăţile sunt legate de prinderea epruvetei). Aceste materiale se caracterizează în primul rând prin duritate şi fragilitate foarte ridicate determinate de caracterul puternic al legăturilor ionice şi covalente. pentru fiecare ion Al3+ din reţea apare o sarcină electrică negativă. 10.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Deoarece numărul ionilor de oxigen rămâne acelaşi ca în cazul unităţilor structurale [SiO4]4-. A. Curbe CCCT tipice pentru materiale metalice şi materiale ceramice Fig.5.4) a unui material ceramic şi CCCT a unui material metalic.3. scap 3.

1 2.6·10-6 4.5·10-6 9.7 1.0·10-6 9. din acest motiv.1 38. Caracteristicile fizico-mecanice principale ale unor ceramice şi sticle Tipul materialului ceramic sau sticlei Mulit (3Al2O3·2SiO2) Alumina cristalizată (Al2O3) Magnezită sinterizată (MgO) Zirconie stabilizată (ZrO2) Berilie sinterizată (BeO) Spinel (MgAl2O4) Carbura de siliciu (SiC) Carbura de bor (B4C) Sticla de cuarţ (silice) (SiO2 ) Sticla calco-sodică Sticla boro-silicatică Ri.0·10-6 α pe la 100 o C 5.3·10-6 8. starea critică se atinge la valori mai ridicate ale solicitărilor.0 219 15 − − 2. Fluajul. mm/mmoC 5. dacă materialul are conductivitate termică scăzută (cum este cazul materialelor ceramice şi sticlelor).0·10-6 7. Fenomenul se desfăşoară la fel ca în cazul metalelor. Din această cauză.0 1. B. Şocul termic. W/moC la 1000 o C 3. la variaţia rapidă a temperaturii mediului se creează diferenţe de temperatură pe secţiune.8) apare în special în cazul ceramicelor utilizate ca materiale refractare.3 20 5.5·10-6 10. cele mai bune rezistenţe la fluaj le au materialele ceramice complet cristaline sau în a căror structură faza vitroasă se află în cantitate mai mică. contracţii sau dilatări neuniforme şi deci tensiuni care produc fisurarea sau ruperea. Comportarea la şoc termic a materialelor depinde în special de coeficientul de dilatare liniară α şi de conductivitatea termică λ.0·10-6 8. Un factor la fel de important pentru comportarea la şoc termic îl 203 . Problema comportării la fluaj (v.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor materiale se explică prin existenţa unui număr mare de defecte de structură şi chiar microfisuri a căror extindere se produce în avalanşă în momentul în care tensiunile depăşesc valoarea critică.0 2. Tabelul 10.2 λ. N/mm2 60…80 380…1000 90…110 70…100 140…280 80…100 140…200 45…100 80…110 40…150 40…150 E.scap 3.9 1.9 − − 2.8 1.5 − − C. Deformaţiile plastice specifice fenomenului de fluaj se produc la limitele dintre grăunţii fazelor cristaline şi sunt influenţate de prezenţa masei vitroase a cărei vâscozitate scade odată cu creşterea temperaturii.2. cu deosebirea că procesele de difuzie sunt mult mai complexe fiind implicaţi ioni cu sarcini electrice diferite.7·10-6 4. în tabelul 10.2 se prezintă valorile acestor caracteristici pentru câteva ceramice şi sticle uzuale. kN/mm2 60…80 350…380 150…170 130…150 290…310 200…240 430…470 250…290 60…90 40…60 50…70 0−1000oC.8·10-6 13.5 7.5·10-6 0. deoarece tensiunile de compresiune tind să închidă microfisurile. α şi λ reprezintă caracteristici care capătă importanţă mai mare la alegerea materialelor ceramice pentru o anumită aplicaţie decât în cazul utilizării materialelor metalice. Este fenomenul de fisurare sau chiar rupere a materialului la modificarea relativ rapidă a temperaturii şi se datorează fragilităţii intrinseci a materialelor ceramice şi a sticlelor corelată cu exploatarea la temperaturi ridicate.

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR constituie geometria piesei. iar T − temperatura absolută. şi pe de altă parte datorită reacţiei chimice a apei cu silicaţii componente ai sticlelor sau ceramicelor. deasupra temperaturii Tv. iar la temperaturi scăzute este blocată reacţia chimică a apei cu silicaţii. 204 Ea RT .2) în care η0 este o constantă experimentală. Comportarea sticlelor în stare vâscoasă. deoarece schimbările bruşte de secţiune acţionează şi în cazul materialelor ceramice ca nişte concentratori de tensiuni.8 aceste curbe sunt asemănătoare curbelor Wöhler ale materialelor metalice. În cazul sticlelor vâscozitatea în stare vitroasă (sub temperatura Tv) se consideră η = 1018 Pa·s iar starea fluidă se consideră atinsă dacă vâscozitatea scade sub 103 Pa·s. în urma reacţiei chimice se produce ruperea lanţului –O−Si−O−. Aşa cum a fost arătat anterior. În figura 10. τ fiind timpul de expunere la mediul umed a piesei solicitate la tensiunea σ.9) există curbe de durabilitate la fisurare sub tensiune sub forma dependenţei σ = f(τ). Mecanismul fisurării sub tensiune (numit uneori impropriu şi “oboseală statică”) se bazează pe adsorbţia moleculelor de apă în microfisurile superficiale şi extinderea acestora sub acţiunea tensiunilor mecanice constante datorită pe de o parte efectului de “pană” pe care îl au moleculele adsobite la vârful fisurii. Ea − energia de activare a procesului de curgere. Vâscozitatea η este o mărime ce caracterizează proprietăţile de curgere ale fluidelor şi reprezintă factorul de proporţionalitate dintre tensiunile tangenţiale şi variaţia vitezei de alunecare pe grosimea stratului fluidului. Fisurarea sub tensiune într-un mediu dat. unitatea de măsură pentru vâscozitate este N·s/m2 ceea ce înseamnă Pa·s (Pascal secundă). a cărui vâscozitate scade cu creşterea temperaturii. fiecare moleculă de apă conducând la formarea a două unităţi Si−OH care nu mai sunt legate una de alta. D. (10. R – constanta gazelor. Deasupra temperaturii Tv vâscozitatea depinde de temperatură după o relaţie de forma: η = η0 e .7 se prezintă variaţia rezistenţei la şoc termic a unor materiale ceramice şi sticle în funcţie de condiţiile de răcire. Rezistenţa la şoc termic se defineşte ca fiind diferenţa de temperatură ∆T dintre temperatura suprafeţei corpului şi temperatura mediului pe care o poate suporta un corp răcit sau încălzit în anumite condiţii fără să se fisureze. E. scap 3. fenomenul se produce cu viteză maximă la temperatura camerei deoarece la temperaturi mai ridicate creşte mobilitatea ionilor hidroxil care nu se mai ataşează lanţului –O−Si−O−. aşa cum se constată din figura 10. Este un fenomen de rupere întârziată a materialelor ceramice şi a sticlelor care se produce în cazul solicitării pieselor la tensiuni constante în medii apoase. Similar curbelor de durabilitate la oboseală din cazul materialelor metalice (v. sticla se comportă ca un lichid.

Comportarea sticlei în stare vâscoasă prezintă importanţă deosebită pentru prelucrare deoarece aceasta trebuie să se desfăşoare intr-un interval de temperaturi astfel ales încât pe de o parte vâscozitatea să fie suficient de mică pentru ca prin fasonare să se obţină forma corespunzătoare a obiectului. * temperatura superioară de recoacere tsr corespunde la η = 1012 Pa·s. B = 4800. * temperatura de înmuiere tm corespunde la η = 106. * temperatura de prelucrare tp corespunde la η = 103 Pa·s. iar pe de altă parte. utilizate la stabilirea parametrilor operaţiilor tehnologice de fabricare a obiectelor din sticlă: * temperatura inferioară de recoacere tir corespunde la η = 1013. * temperatura de curgere tc corespunde la η = 104 Pa·s. t0 = 210 cu ajutorul cărora s-a trasat curba η = f(t) prezentată în figura 10. de exmplu. (10. la sfârşitul prelucrării vâscozitatea să fie suficient de ridicată pentru evitarea deformării necontrolate sub greutatea proprie a obiectului fasonat. Curbele de durabilitate la fisurarea sub tensiune ale unor sticle În funcţie de valoarea vâscozităţii (deasupra temperaturii Tv) s-au stabilit următoarele temperaturi numite puncte fixe de vâscozitate ale sticlelor. B şi t0 sunt constante ce se pot determina experimental prin măsurarea vâscozităţii la trei temperaturi diferite. 10. Rezistenţele la şoc termic ale unor ceramice şi sticle Fig.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Pentru scopuri practice se utilizează relaţii de forma: B log η = A + . 205 . În figura 10.3. iar t este temperatura în oC.7.8.9 Fig.6 Pa·s.5 Pa·s.3) t − t0 în care A.9 se ilustrează pe curba η = f(t) stabilirea punctelor fixe ale sticlei şi se prezintă valorile acestor puncte pentru câteva tipuri de sticle uzuale. 10. pentru o sticlă calco-sodică s-au determinat valorile: A= −3.

Rezistenţa la deformare sub sarcină este una din caracteristicile importante ale materialelor refractare şi se apreciază în mod uzual prin temperatura care determină un anumit grad de deformare sub acţiunea unei tensiuni de compresiune date. astfel că în strat vor lua naştere tensiuni reziduale de compresiune datorită contracţiei de răcire a miezului. datorită conductibilităţii termice reduse în urma răcirii la suprafaţa sticlei temperatura scade sub Tv. 10. 206 . O fisură care apare în stratul superficial eliberează brusc tensiunile de compresiune şi produce spargerea sticlei cu formarea unui număr mare de granule mici. aceste tensiuni de compresiune au valori ridicate şi contribuie la creşterea rezistenţei materialului. faţadele şi uşile clădirilor etc. în continuare se face răcirea completă lent. motiv pentru care aceste sticle sunt cunoscute sub denumirea curentă de sticle “securit” şi se folosesec pentru mijloacele de transport. tsr) şi răcirea rapidă cu jet de aer sau în ulei.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. iar în miez temperatura este suficient de ridicată pentru ca materialul să preia prin deformare plastică contracţia suprafeţei rigide. O altă consecinţă a comportării vâscoase a sticlelor este deformarea (înmuierea) sub sarcină la temperaturi ridicate a materialelor ceramice care conţin şi masă vitroasă. variaţia vâscozităţii sticlei cu temperatura în maniera arătată permite aplicarea unui tratament termic de tip călire. ceea ce reduce riscul rănirii persoanelor din jur. 9. acesta constă din încălzirea la o tempertură ti din domeniul (tir . Punctele fixe de vâscozitate ale sticlelor De asemenea.

10 se prezintă în triunghiul concentraţiilor componentelor de bază domeniile corespunzătoare acestor ceramice. In funcţie de concentraţiile componentelor şi de condiţiile tehnologice se obţin următoarele tipuri de materiale ceramice: teracotă. în figura 10. unde X poate fi K2O. CaO sau MgO. faianţă. porţelan moale.4.3 câteva caracteristici ale acestora. magnetice şi optice ale acestor materiale. în funcţie de compoziţia chimică şi scopul urmărit. Pentru obţinerea ceramicelor silicatice.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Scopul acestui capitol fiind prezentarea materialelor ceramice şi a sticlelor ca materiale structurale ( vezi cap. Materialele ceramice 10. . Materialele ceramice silicatice Materialele ceramice silicatice aparţin sistemului ternar SiO2−Al2O3−X. Ca. iar în tabelul 10. au rol de fondanţi deoarece în timpul arderii formează cu argila şi silicea compuşi cu temperatură mică de topire fiind la originea masei vitroase care leagă particulele de silice şi de argilă şi reduce porozitatea. 14) nu se tratează şi problemele proprietăţilor electrice. Na2O. . formând în prezenţa apei o suspensie coloidală ce conferă amestecului plasticitate. In timpul arderii rezultă o anumită cantitate de fază lichidă care prin răcire formează o reţea sticloasă în jurul granulelor pe care le leagă sub forma unui material solid şi dens. În cele ce urmează se vor prezenta câteva dintre cele mai importante tipuri de materiale ceramice şi sticle. materiile prime utilizate au următoarele caracterisitici: . gresie ceramică. 207 . Mg. Procesul de vitrifiere este însoţit întodeauna de contracţie şi stă la baza obţinerii majorităţii materialelor ceramice. 10.1.4.argilele sunt silicaţi de aluminiu hidrataţi însoţiţi de impurităţi (oxizi metalici ) care influenţează culoarea finală a materialului ceramic.nisipul de cuarţ (silice) modifică plasticitatea argilelor la uscare şi ardere în timpul căreia suferă transformările cristalografice cuarţ→ tridimit→ cristobalit. varietatea de argilă cea mai utilizată este caolinul (Al2O3 ·2SiO2·2H2O) care are o structură lamelară şi este constituit din granule.feldspatul este denumirea generică pentru compuşii complecşi de tipul alumino-silicaţilor de K. din care se realizează piesele ce apoi se usucă şi se calcinează prin încălzire la temperaturi de 900…1500 oC. tare sau tehnic. Na. amestecului pulverulent de materii prime i se adaugă o cantitate determinată de apă obţinându-se o pastă (numită şi “barbotină”).

ţevi ceramice echipamente sanitare. acest compus se numeşte mulit. care este un compus cu reţea hexagonală compactă de ioni de oxigen în care ionii de Al ocupă 2 din 3 golurile octaedrice. transformare peritectică şi formează un compus cu topire incongruentă. corespunde formulei chimice 3Al2O3·2SiO2. Deoarece în condiţii industriale vitezele de răcire sunt mai mari decât cele 208 . aparatură pentru laboratoare de chimie. In acest sistem SiO2 cristalizează sub formă de cristobalit. în care baza o constituie tetraedrii [SiO4]. pardoseli. Materialele ceramice pe bază de argile Denumirea materialului Teracotă Faianţă Gresie ceramică Porţelan Caracteristici Porozitate: 15…30 % Suprafaţa: glazurată sau nu Temperatura de ardere: 950…1050 oC Porozitate: 10…15 % Suprafaţa: glazurată. vase. Analizând această diagramă se constată că sistemul SiO2−Al2O3 prezintă transformare eutectică.5…3 % Suprafaţa: glazurată sticloasă Temperatura de ardere: 1100…1300 oC Porozitate: 0…2 % Suprafaţa: glazurată sticloasă Temperatura de ardere: 1100…1400 oC Domenii de utilizare cărămizi. Tabelul 10. ceea ce îi conferă duritate ridicată. creşterea conţinutului de caolin şi de silice. placaje. placaje etc. iar celălalt component Al2O3 cristalizează sub formă de corindon. (faze cristaline) determină creşterea rezistenţei mecanice şi a temperaturii de utilizare. aparatură pentru laboratoare de chimie etc izolatoare elctrice. care este un compus cu reţea CFC. Creşterea conţinutului de feldspat (deci a masei vitroase) determină reducerea rezistenţei mecanice şi a rezistivităţii electrice. are formă aciculară. echipamente sanitare.11. proprietăţile lor sunt influenţate puternic de raportul dintre cantitatea de fază cristalină şi cantitatea de fază vitroasă. condensatori electrici. Analiza transformărilor la răcire a ceramicelor care au la bază acest sistem se face la fel ca în cazul diagramelor de echilibru ale sistemelor de aliaje. duritate ridicată şi este baza majorităţii constituenţilor materialelor ceramice silicatice. vase etc Dintre materialele ceramice silicatice în tehnică răspândirea cea mai mare o au porţelanurile care sunt mase ceramice vitrifiate albe (translucide în strat subţire) ale căror faze cristaline se pot stabili cu ajutorul diagramei binare de echilibru SiO2−Al2O3 prezentată în figura 10. ţigle.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Structura ceramicelor fiind neomogenă.3. opacă Temperatura de ardere: 950…1200 oC Porozitate: 0.

o parte din topitură nu va reuşi să cristalizeze.4 Porţelanuri tehnice – caracteristici principale Denumirea comercială a materialului Porţelan pentru izolatori de joasă tensiune Porţelan pentru izolatori de înaltă tensiune Cordierit (compus de bază 2MgO·2Al2O3·5SiO2) Steatit (compus de bază 3MgO·4SiO2·H2O) Densitatea. 209 . piesele din ceramică se acoperă cu glazuri. oC 300…400 200…650 400…780 440…1100 Pentru reducerea (sau chiar eliminarea) absorbţiei de apă în pori. Pe lângă faptul că prin glazurare se reduce higroscopicitatea.11 Diagrama de echilibru a sistemului SiO2Al2O3 Componentul de bază al porţelanurilor tehnice este mulitul care asigură acestuia rezistenţă mecanică şi rezistenţă la şoc termic ridicate. Domeniile ceramicelor silicatice în sistemul argilă – cuarţ feldspat Fig 10.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor corespunzătoare echilibrului. 10. datorită coeficientului de dilatare mai mic al glazurii iau naştere tensiuni de compresiune în strat care contribuie la îmbunătăţirea rezistenţei mecanice a pieselor. rezistenţă la agresiunea acizilor şi alcaliilor.10.4. Fig. Tabelul 10. N/mm2 173…345 173…550 138…620 414…2970 Temperatura maximă de utilizare. carbonaţi alcalini şi oxizi metalici aplicat pieselor înainte de calcinare. kg/m3 2200…2400 2350…2500 2100…2650 2800…2950 Rezistenţa la tracţiune N/mm2 20…35 20…55 35…65 52…107 Rezistenţa la compresiune. Caracteristicile câtorva tipuri de porţelanuri utilizate în tehnică sunt prezentate în tabelul 10. solidificându-se sub formă de fază sticloasă. acestea sunt straturi compacte sticloase obţinute în timpul procesului de ardere din stratul de vopsea pe bază de boraţi.

abrazivi. materiale izolante. TiO2 şi BeO). ZrO2.12 în care se prezintă diagrama de echilibru a sistemului ZrO2 – CaO. Componentei mai importanţi ai acestor ceramice sunt: oxizi (Al2O3. la 1700 oC Reprezintă cea mai importantă ceramică oxidică şi are utilizări multiple. de exemplu. refractarele bazice pot conţine şi alţi oxizi dintre care mai des întâlniţi sunt CaO. locul ionilor Mg2+ şi Al3+ fiind luat de alte metale. iar ionii Al3+ ocupă interstiţii octaedrice. Oxidul de aluminiu (Al2O3. Pe lângă MgO. în figura 10. Pentru exemplificare. compuşii sunt foarte stabili la acţiunea agenţilor chimici şi au duritate şi rezistenţă la compresiune ridicate. prin creşterea % Al2O3 de la 85 % la 99. spinelul are o reţea cristalină cubică complexă în care ionii Mg2+ ocupă interstiţiile tetraedrice. se obţine alumina transparentă utilizată în optica tehnică. cu creşterea conţinutului de Al2O3 creşte rezistenţa la compresiune. temperatura de utilizare şi rezistivitatea electrică.13 se prezintă diagrama de echilibru a sistemului MgO − Al2O3.7 % rezistenţa la compresiune creşte de la 1800 N/mm2 la 2500 N/mm2 iar temperatura de utilizare de la 1300 oC. Al2O3 şi Cr2O3. din care rezultă formarea compusului MgAl2O4 (sau MgOAl2O3) numit şi spinel. pentru evitarea acestor neajunsuri se adaugă CaO şi/sau MgO care în concentraţii mai mici de 10…15% se dizolvă în ZrO2 şi stabilizează structura cubică ce se menţine de la temperatura de cristalizare până la temperatura ambiantă. 210 .2. unelte de tăiat. 2. Oxidul de magneziu (MgO – magnezită) are temperatura de topire 2800 oC şi constituie baza materialelor refractare pentru căptuşelile cu caracter bazic a cuptoarelor. tetragonală pe intervalul 1200…2370 oC şi cubică peste 2370 oC. tipul de structură spinelică este frecvent întâlnită. Datorită energiei mari de legătură a oxizilor. implanturi medicale. care este o fază bertholidă cu topire congruentă (v.4. cum ar fi materialele refractare.scap. Oxidul de zirconiu (ZrO2) are temperatura de topire-solidificare 2690 oC şi prezintă mai multe forme alotropice: reţea monoclinică de la ta până la 1000 oC.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 10. MgO. Caracteristicile de exploatare ale pieselor pe bază de alumină depind în mare măsură de concentraţia masică a acesteea. alumina) are temperatura de topire 2054 oC şi cristalizează sub formă de corindon aşa cum s-a arătat mai sus. In condiţii tehnologice deosebite şi cu materii prime de puritate înaltă. Existenţa transformărilor alotropice care se produc cu creştere de volum înrăutăţeşte comportarea materialului. aşa cum rezultă din figura 10.2). titanaţi şi ferite. Materialele ceramice oxidice Materialele ceramice oxidice sunt materiale policristaline formate din oxizi sau compuşi oxidici şi lipsite de faze sticloase.

se utilizează pentru proprietăţile feroelectrice (se polarizează în câmp electric) la realizarea generatoarelor şi traductoarelor pentru ultrasunete.2.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Fig. k=1. Zn. Ni.rezistenţa piroscopică numită frecvent şi refractaritate este temperatura la care o epruvetă conică din materialul considerat se tasează cu o valoare dată. se utilizează ca materiale feromagnetice datorită rezistivităţii electrice ridicate (ceea ce reduce pierderile prin curenţi turbionari) şi costului mai redus decât al aliajelor metalice. Ca. 10. . Comportarea la temperaturi înalte a materialelor refractare se apreciază în principal cu ajutorul a două mărimi: . în condiţii determinate de expunere la temepratură.3 E). 10.13.3.2 N/mm2 (vezi şi scap.10.rezistenţa la deformare (înmuiere) sub sarcină care se apreciază prin temperatura la care se produce o deformare specifică de 0. Sr.12. Mn. Cu. Materialele refractare Sunt produse ceramice rezistente la temperaturi înalte. 10. unde M este un metal bivalent (Ba.4. Diagrama de echilibru a sistemului MgO − Al2O3 Titanaţii sunt compuşi cu formula MTiO3. Li etc) având formula generală nkMkO·qFe2O3 unde nk este numărul de molecule al oxidului metalului Mk.3. Sr). Diagrama de echilibru a sistemului ZrO2 – CaO Fig. 211 . Mg.5 % sub acţiunea unei sarcini de compresiune de 0. Mg. fiind încadrate în această categorie cele care îşi menţin caracteristicile până la temperatura de minimum 1500 oC. Feritele sunt compuşi ai oxidului de fier (Fe2O3) şi ai altor metale (Ba.

care provin din cristalizarea topiturii în perioada de răcire şi se prezintă sub formă de cristale mici. b) MgO şi CaO. • refractarele corindonice sau mulito-corindonice sunt fabricate din 212 . oxizii care stau la baza compoziţiei lor chimice putându-se grupa în trei categorii: a) SiO2 şi ZrO2. figura 10.11. a cărui diagramă de echilibru a fost prezentată în figura 10. Ele se caracterizează prin temperaturi de înmuiere ridicate. Restul de fază lichidă care nu cristalizează va constitui fază vitroasă şi prezenţa sa limitează proprietăţile de utilizare ale materialelor refractare prin micşorarea temperaturii de înmuiere sub sarcină. • şamota (%SiO2 = 60…70%. c) Al2O3 şi Cr2O3. Din diagrama de echilibru se constată că trebuie evitate compoziţiile cu concentraţia de Al2O3 apropiată de cea eutectică (5. Diversitatea materialelor refractare este foarte mare.2) şi vâscozităţii ridicate a sticlei silicioase prezentă ca fază vitroasă în aceste ceramici. aceeastă comportare se explică prin proprietatea cuarţului de a forma la recristalizare în fază solidă reţele complexe de tip tridimit (v. Principalele tipuri de materiale refractare în funcţie de componentele preponderente sunt prezentate pe schema din figura 10. scap. În aceste condiţii. insolubile în topitură şi faze cristaline secundare.14.5 % Al2O3) deoarece au temperatura de topire cea mai scăzută. iar răcirea se face foarte lent. şi %Al2O3 = 40…30%) are caracteristici mai reduse decât refractarele silicatice.15 din care rezultă următoarele: • refractarele silica (% SiO2> 93%) au refractaritatea şi temperatura de înmuiere foarte apropiate putând fi utilizate până la temperaturi de 1650 oC.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR În procesul de fabricaţie refractarele se ard la temperaturi ridicate şi se menţin mai multe ore la temperatura maximă până la apariţia fazei lichide. • refractarele silimanitice (superaluminoase) cu %SiO2 = 36…20%. şi %Al2O3 = 63…80% au structură mulitică (v. prezenţa unei cantităţi mai mari de fază sticloasă face ca diferenţa dintre refractaritate şi temperatura de înmuiere sub sarcină să fie mai mare. rezistenţă la şoc termic şi conferă căptuşelilor cuptoarelor caracter acid.11) şi pot fi utilizate până la cca 1800 oC în cazul încălzirilor de scurtă durată şi până la temperaturi de 1650 oC în cazul solicitărilor şi/sau încălzirilor de lungă durată. În industria petrolieră şi petrochimică se utilizează în mod frecvent refractarele din sistemul SiO2–Al2O3. 10. Domeniile principalelor tipuri de refractare silicatice din sistemul SiO2–Al2O3 şi domeniile temperaturilor caracteristice (refractaritatea şi temperatura de înmuiere sub sarcină) sunt prezentate în figura 10. timp de mai multe zile pentru a da posibilitatea cristalizării cvasitotalităţii fazei lichide. vor exista două tipuri de faze cristaline: faze cristaline primare sub formă de cristale mari.

compresiune. Refractare acide (SiO2 + Al2O3) Refractare silica (%SiO2 > 95%) Samotă inferioară (20…25% Al2O3) Samotă standard (30…35% Al2O3) Samotă densă (40…45% Al2O3) Refractare mulitice (75…80%Al2O3) Refractare mulito-corindonice (80…85% Al2O3) Magnezită (%MgO > 92%) Crom –magnezită (25…50% MgO.14 pot fi apreciate pe baza diagramelor binare de echilibru ale sistemelor corespunzătoare aşa cum s-a arătat anterior pentru ceramicele pe bază de MgO (v.2300 2900…3100 3400…3600 1700 1680 1700 1740 1830 1950 1650 1250 1275 1350 1350 1400 1500 1500 1450 18…22 15…25 15…25 30.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor alumină pură topită şi eventual mici cantităţi de argilă ca liant. rezistenţa mecanică este dependentă de conţinutul de alumină aşa cum a fost arătat anterior.15. Proprietăţile celorlalte tipuri de materiale refractare nominalizate în figura 10.5 se prezintă câteva materiale refractare utilizate mai des şi proprietăţile lor principale. fig. o C N/mm2 kg/m3 o C A. Fig. Refractare bazice 2900…3100 2200 2900…3100 3200…3400 213 2000 1950 . 15…25% Al2O3) Cromit (% Cr2O3 > 85%) 1700…1900 1800…2000 1800…2000 2100…. sub sarcină. În tabelul 10. 12…28% Cr2O3.14.40 25…35 40…50 45…75 35…55 65…85 B..5.13). ele pot fi utilizate până la temperaturi de 1900 oC. 10.. 10. Domeniile temperaturilor limită pentru refractaritate şi deformare sub sarcină în sistemul SiO2 – Al2O3 Tabelul 10. Materialul refractar aparentă. Caracteristicile unor materiale refractare utilizate frecvent Temperatura Rezistenţa Rezistenţa la Densitatea de înmuiere piroscopică. Principalele tipuri de materiale refractare Fig 10.

este un material din categoria ceramicelor tehnice de performanţă din care se pot obţine piese complicate.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 10. menţinându-şi practic nemodificate caracteristicile până la 1400 oC. ceea ce a făcut ca sialonurile să fie utilizate pe scară din ce înce mai mare la fabricarea unor piese puternic solicitate. romboedric sau cubic. Carbura de siliciu cristalizează într-un număr mare de forme alotropice cu densităţi aproape egale şi structuri de tip hexagonal. cristalizată în sistemul cubic (nitrura cubică de bor sau CBN) are duritatea apropiată de a diamntului. Aceste structuri îi conferă duritatea mare stabilitate termică. se caracterizează prin rezistenţă mecanică ridicată şi comportare bună la fluaj. Materialele ceramice neoxidice Materialele ceramice neoxidice sunt compuşi de tipul carburi. Prin procedee tehnologice moderne s-a reuşit înlocuirea unor atomi de siliciu şi de azot cu atomi de aluminiu şi oxigen. Cele mai comune utilizări sunt ca materiale abrazive şi ca materiale pentru rezistenţe de încălzire electrică a cuptoarelor (cunoscute sub denumirea comercială de “bare de silită”).6. Nitrura de siliciu cristalizează în sitemul hexagonal. cristalizată în sistemul hexagonal (ca şi grafitul) este utlizată pentru fabricarea unor piese prin sinterizare şi pentru electrozi de sudură. cu stabilitate dimensională bună la variaţii de temperatură. Câteva ceramice neoxidice şi proprietăţile lor mai importante sunt prezentate în tabelul 10. fiind materialul sintetic cu cea mai mare duritate. printre care cea mai importantă o reprezintă stabilitatea până la 1800 oC.4. cap 12). nitruri. obţinându-se o clasă nouă de materiale ceramice denumite sialon (de la Si−Al−O−N) ale căror unităţi structurale sunt tetraedrii (SixAl1−x)(OyN1−y)4−. 214 . boruri sau siliciuri ale căror unităţi structurale au la bază de obicei legături covalente care le conferă temperaturi înalte de topire sau de descompunere modul de elasticitate şi duritate ridicate. Nitrura de bor poate cristaliza în sistemul cubic şi în sistemul hexagonal. iar ponderea legăturilor covalente este de cca 70 %. conductibilitate electrică şi rezistenţă la oxidare (la temperaturi de peste 1500 oC se acoperă cu un strat de SiO2). prin variaţia legăturilor atomice şi ionice se obţin structuri noi şi deci proprietăţi noi. Aceste caracteristici le-a impus ca materiale destinate unor categorii largi de aplicaţii pentru obţinerea de piese prin sinterizare sau sub formă de fibre pentru obţinerea materialelor compozite (v. bazate preponderent pe legătura covalentă. În practică se utilizează de obicei produse sinterizate împreună cu un liant care este tot un material ceramic refractar.4.

cu deosebirea că baza piramidei de diamant (care constituie penetratorul ) este un romb. Pentru majoritatea aplicaţiilor însă este necesar ca temperatura de curgere Tc (v.6. etc. fig. B3+..5. kN/mm2 380…420 160…320 3500 440…460 Rezistenţa la compresiun e. Caracteristicile unor materiale ceramice neoxidice Denumirea şi formula chimică a materialului Carbura de siliciu (SiC) Nitrura de siliciu (Si3N4) Carbura de bor (B4C) Densitatea ..16 a. sau pot lega tetraedrii între ei. Carbura de bor are duritatea imediat mai mică decât CBN fiind utilizată la realizarea sculelor aşchietoare sau în construcţii aerospaţiale datorită modulului de elasticitate ridicat şi densităţii reduse (v.2 b). 10.500 2780 0 4800…494 Carbura de titan (TiC) 3100 330…350 2500…280 3100 0 0 * Metoda Knoop de determinare a durităţii se bazează pe aceleaşi principii ca şi microduritatea Vickers. tabelul 10. cationii respectivi se înconjoară (coordinează) cu 3−4 ioni de oxigen formând tetraedri sau piramide 215 .2. P5+. În acest context. care modifică structura prin apariţia unor ioni metalici ce se pot plasa între tetraedrii [SiO]4−.16 b.9) să fie mai redusă pentru prelucrarea sticlei în condiţii economice corespunzătoare. 10. Carburile de W. Ta se utilizează ca materiale dure pentru scule sub formă de plăcuţe sinterizate cu un liant metalic (de obicei Co).6).Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Tabelul 10. Acest lucru se realizează prin adăugarea altor componente. componentele sticlelor se pot grupa după cum urmează: a) Formatorii de reţea (vitrifianţi) sunt oxizi ai elementelor cu cationi de rază mică şi sarcină relativ mare (Si4+. baza structurii sticlelor silicatice o constituie reţeaua spaţială de unităţi [SiO]4− legate în poziţii aleatoare (v.. fig. 10. o C 2400 1898 2700…290 2425 0 Nitrura cubică de bor 3480 5000 840…870 6500…700 1540 (BN) 0 Carbura de wolfram (WC) 15500 2700 580…620 4500. aşa cum se observă din figura 10.). Sticlele Aşa cum s-a arătat în scap 10. N/mm2 900…1100 250…700 Temperatura de topire sau de descomp. aşa cum se observă în figura 10. Utilizarea sticlei de silice cu această structură este limitată la aplicaţii speciale unde se cere refractaritate ridicată. Ti. kg/m3 2700…320 0 1900…320 0 2510 Duritatea Knoop* 3000 Modulul de elasticitate.

dând naştere reţelei spaţiale dezordonate. fig. Sticlele formate numai din silice şi oxizi alcalini au rezistenţă scăzută la acţiunea substanţelor chimice. aşa cum a fost arătat. fig.10. Temperatura de topire a silicei se reduce în prezenţa fondanţilor prin distrugerea continuităţii reţelei datorită ruperii lanţurilor Si−O−Si de către ionii metalelor alcaline (v. Fig. oxizi care acţionează prin înlocuirea în reţea a ionului Si4+ cu ionii metalelor respective. 10. oxidul de potasiu K2O şi oxidul de litiu Li2O) sau de stabilizatori (de exemplu: oxidul de calciu CaO.17 se prezintă diagrama de echilibru a sistemului SiO2−Na2O. c− sticla calco-sodică b) Modificatorii de reţea sunt componentele cu rol de fondanţi (de exemplu: oxidul de sodiu Na2O. rezistenţă mecanică şi rezistenţă la şoc termic reduse. Ba. formatorul de reţea cel mai utilizat este silicea (SiO2) însoţit în unele cazuri de oxidul boric B2O3 şi/sau pentaoxidul de fosfor (P2O5). Imbunătăţirea caracteristicilor se realizează prin acţiunea stabilizatorilor care sunt oxizi ai metalelor bivalente alcalino-pământoase (Ca. 10. pentru exemplificarea influenţei fondanţilor. PbO şi ZrO2. în figura 10. c) Intermediarii sunt componente care contribuie atât la formarea reţelei cât şi la modificarea unor caracteristici. în această categorie intră Al2O3. Structura sticlelor: a – sticla silico – sodică. Mg) ai căror ioni contribuie la realizarea legăturilor între unităţile structurale (v.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR care se leagă între ei prin vârfuri. 216 . oxidul de magneziu MgO. pe care se observă existenţa unei transformări de tip eutectic la temperatura de 800 oC şi formarea compusului Na2O·2SiO2 cu temperatură de topire mai mică decât a silicei.16 a).16.16b). oxidul de bariu BaO şi oxidul de zinc ZnO).

Sticlele calco-sodice sunt cele mai uzuale. 13. 10. Sticlele alumino-silicatice au temperaturile punctelor fixe de vâscozitate ridicate (v. Utilizarea oxidului B2O3 alături de SiO2 ca formator de reţea are ca efect reducerea temperaturii de topire. atât cele discontinui (vata de sticlă).2.. Denumirea comună de “cristal de plumb” se folseşte pentru sticlele care conţin peste 20 % PbO. obiectelor de menaj şi anumitor aparate de laborator. fig. Sunt utilizate la fabricarea materialelor electroizolante. Sticlele calcosodice conţin 70…75 % SiO2.9) putând fi utilizate şi la temperaturi înalte. pentru reducerea tendinţei de cristalizare se introduce 3…4 % MgO. dar proprietăţi optice şi electrice deosebite. compoziţiile chimice ale câtorva tipuri de sticle utilizate mai frecvent. Diagrama de echilibru a Răspândirea lor extrem de mare se sistemului SiO2 − Na2O datorează costului redus al materiilor prime. Fig. care se pot grupa în funcţie de tipul oxizilor care imprimă sticlei anumite proprietăţi. 8). fiind utilizate ca sticle speciale pentru aparatura de laborator care lucrează la temperaturi ridicate.10. fără să afecteze stabilitatea chimică şi fără să modifice proprietăţile de solidificare ale silicei. Sticlele cu plumb au rezistenţă chimică scăzută. Limitele concentraţiilor pentru oxizii de bază (SiO2. ceea ce conduce şi la o dispersie mare a caracteristicilor mecanice (v. iar pe de altă parte asigurarea unei rezistenţe chimice mai bune. sunt prezentate în tabelul 10.19 % Na2O şi 8. precum şi influenţa prezenţei apei asupra rezistenţei la solicitări de durată (v. ceea ce ar însemna concentraţii de CaO mai mari. 10. Cea mai importantă utilizare a sticlelor ca materiale structurale o constituie fără îndoială fibrele. Na2O şi CaO) rezultă pe de o parte din condiţia reducerii temperaturii de topire ceea ce ar însemna cantităţi mai mari de Na2O.. dar acesta are influenţă negativă asupra solidificării (favorizează cristalizarea). Sticlele boro-silicatice se caracterizează prin coeficienţi de dilatare mici. Conţinutul redus de oxizi alcalini le conferă o rezistivitate electrică foarte mare şi rezistenţă chimică bună. ambalajelor.2). remarcându-se influenţa deosebit de puternică a concentratorilor de tensiuni..7. 10.17. fiind utilizate pentru fabricarea geamurilor (sticla plană). tabelul 10. în scap.. cât şi cele continui 217 .11 % CaO.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Există o varietate foarte mare de tipuri de sticle. fig. Principalele particularităţi ale comportării sticlelor la solicitări mecanice au fost prezentate anterior.

tabelul 10.tip C – rezistente la coroziune .5 35 7 .5 12. cap. Rezistenţa la tracţiune a fibrelor de sticlă este mult mai mare decât cea determinată pe epruvete deoarece structura are un grad de anizotropie cu atât mai pronunţat cu cât diametrul fibrei este mai redus.2 54 7.5 <0. care capătă importanţă mai mare în cazul fibrelor datorită secţiunii reduse şi suprafeţei mare de expunere la mediu. Tabelul 10.5 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR folosite în principal la obţinerea materialelor compozite (v.5 22 0. în care %SiO2 = 45…55 % iar %Na2O sau %Li2O = 15…20 %. În cazul fibrelor tip E utilizate în electrotehnică se remarcă limitarea drastică a conţinutului de oxizi alcalini. iar prin procesul de fabricaţie se realizează obţinerea de fibre cu suprafeţele lipsite de defecte.tip S − rezistenţă mecanică mare * Concentratia masică în % pentru: Formatori de Modificatori şi stabilizatori Intermediari reţea de reţea SiO2 B2O3 Na2O K2O CaO MgO Al2O3 Alţii * 72 14 1 8 4 1 80.tip AR – rezistente la alcalii .5 5 8 16 14 8. deoarece prezenţa acestora conduce la micşorarea rezistivităţii electrice (ionii Na+. prezenţa Al2O3 ca intermediar. Pentru obţinerea unor straturi de acoperire uniforme. unele sticle conţin şi cantităţi mici de alţi oxizi metalici pentru îmbunătăţirea proprietăţilor optice sau pentru colorare. O categorie aparte de mase sticloase o constituie emailurile aplicate pe suprafaţa pieselor metalice în unul sau mai multe straturi. Emailarea este o metodă relativ ieftină de obţinere a unor piese metalice cu rezistenţă ridicată la coroziune.5 14.5 <0. aderente şi continui emailurile trebuie să aibă capacitate de umectare a suprafeţei metalice şi capacitate de întindere. la fibrele din silice pură se obţin şi rezistenţe de 8000 N/mm2). (formator şi modificator de reţea) conduce la creşterea stabilităţii chimice.3 Fe2O3 25 - Pe lângă componentele de bază. restul fiind adaosuri ce contribuie la îmbunătăţirea proprietăţilor şi aspectului.tipa A – calco-sodică normală .tip E – rezistivitate elctrică mare . se ating astfel rezistenţe la tracţiune de 2000…5000 N/mm2 în funcţie de conţinutul de SiO2 şi de diametrul fibrei (de exemplu.7).5 2 58% ZrO2 4 0.9 4 0. K+ sunt purtători de sarcină electrică).4 2.5 Fe2O3 15 0.2 < 0. Analizând compoziţiile chimice ale sticlelor utilizate pentru fibre (v. Compoziţiile chimice ale unor sticle uzuale Tipul sticlei Sticle calco-sodice (sticlă plană) Sticla boro-silicatică (“Pyrex”) Sticla alumino-silicatică Sticla cu plumb (‘cristal”) Sticla Vycor Sticle pentru fibre: .2 70 62 65 54 65 1.5 8 4 14 17 3 16 3 5 10 1.7. 218 .12). se constată că sunt sticle alumino-silicatice şi boro-silicatice.58% PbO 96 3 < 0. Se utilizează sticle silicatice cu compoziţii complexe.

restul fiind masă vitroasă ce leagă între ele aceste cristale. 10. fiind utilizate în cele mai diverse domenii. Pt. stabili şi cristalizaţi. Au. Calitatea vitroceramului depinde esenţial de uniformitatea germinării în toată masa topiturii şi de posibilitatea de a controla numărul germenilor de cristalizare.. Cu).. • silicatul tricalcic 3CaO·SiO2 (simbol C3S) se află în proporţie de 40. cantitatea de structură cristalină depinzând de condiţiile în care se face răcirea. Baza topiturii o constituie o sticlă simplă. amestecaţi cu apa ei formează compuşi hidrataţi. Compoziţia topiturii şi tipul germenilor de cristalizare se aleg astfel încât proprietăţile cristalelor şi ale sticlei intercristaline să fie corespunzătoare scopului urmărit. proprietăţi optice şi electrice deosebite. Cimentul Este un material pulverulent constituit din silicaţi şi aluminaţi de calciu care sunt compuşi anhidri.7.. ZrO2. până la vasele de bucătărie termorezistente. P2O5. coeficient de dilatare foarte mic (deci rezistenţă la şoc termic). Materialele vitroceramice au rezistenţă mecanică ridicată. de obicei pe bază de aluminosilicat de litiu în care se adaugă germeni de cristalizare ce pot fi: oxizi cu temperaturi înalte de topire (TiO2. are întărire rapidă cu degajare mare de căldură. fluoruri sau chiar metale (Ag. 219 . are întărire lentă cu degajare redusă de căldură.80 %. • aluminatul tricalcic 3CaO·Al2O3 (simbol C3A) se află în proporţie de 7. Cr2O3). de la scuturile termice pentru vehicule spaţiale. placajele rezistente la coroziune în industria chimică. la răcirea topiturii germinarea se produce rapid în toată masa. instabili în prezenţa apei. în materialele vitroceramice uzuale cristalele pot reprezenta 50…95 % din volumul total. dar sunt supuse unui proces de cristalizare controlată.6. Materialele vitroceramice Materialele vitroceramice sunt materiale policristaline de tipul aluminosilicaţilor obţinute printr-o tehnologie asemănătoare cu cea a sticlei.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor 10..15 % şi are întărire rapidă la început. Principalele componente ale cimentului şi concentraţiile masice ale acestora sunt: • silicatul dicalcic 2CaO·SiO2 (simbol C2S) se află în proporţie de 0…30 %. Reacţia de hidratare este exotermă şi în urma desfăşurării complete se obţine o masă rezistentă cu rol de liant pentru particulele altor materiale înglobate (nisip şi pietriş).

5 10. 201 220 argile.5 26. formând astfel amestecul (agregatul compozit. amestecul nu are palsticitate suficientă. Cuvinte cheie alumina. % Tipul cimentului C2S Tip 10 – normal (standard) Tip20 – cu întărire lentă şi căldură redusă Tip 30 – cu întărire rapidă Tip 40 – cu degajare mică de căldură Tip 50 – rezistent la sulfaţi 25 31 14 46 38 C3S 49 44 58 28 41 C3A 11 5 11 5 4 C3A F 8 13 8 13 10 Rezistenţa la compresiune . 210 aluminat feric tetracalcic (C3AF).8 .5 26.5…50 µm). Pentru obţinerea rezistenţei mecanice corespunzătoare trebuie să se asigure un raport optim apă/ciment. Există şi alte varietăţi de cimenturi care pe lângă componentei cimentului portland conţin şi alte substanţe cum ar fi: zgură de furnal. ceea ce conduce la o structură poroasă a betonului. o structură poroasă. Dacă se introduce apă mai puţină. cu rezistenţă mecanică redusă. cenuşă de termocentrale. 219 alumino-silicaţi.5 10 22 8. cimentul se foloseşte împreună cu nisip şi pietriş (care se află în proporţia cea mai mare). cap. 215 carbura de siliciu.. 219 aluminat tricalcic (C3A).8. 207 carbură de bor. aceasta rămâne în masa betonului şi după evaporare va rezulta.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • aluminatul feric tetracalcic 4CaO·Al2O3·Fe2O3 (simbol C3AF)se află în proporţie de 4. Compoziţiile nominale ale cimenturilor portland şi rezistenţa la compresiune după întărire sunt prezentate în tabelul 10. diatomite etc. 12) numit beton .15 % şi are întărire lentă. Tabelul 10. rezultând o masă pulverulentă (dimensiuni de particule 0. v. Compoziţiile şi proprietăţile cimenturilor portland Concentraţiile masice. 214 ceramice.5 Aşa cum a fost arătat mai sus. de asemenea. Dacă se introduce apă în exces.. 197 .5 26. N/mm2 după 3 după 28 zile zile 12. Aceste substanţe modifică proprietăţile cimentului prin formarea unor hidrosilicaţi sau hidroaluminaţi mult mai stabili. nu umple bine forma şi va conţine aer. Cel mai utilizat tip de ciment este cimentul “Portland” (după numele insulei britanice unde s-a fabricat pentru prima dată) care se obţine prin calcinarea calcarului cu argilă şi măcinarea produsului sinterizat.5 22 25. gips.

Macmillan Publishing Company. 200 teracotă. Saban R. Bucuresti. 214 silicat dicalcic (C2S). 207 ferite. 207 ciment.. 197 sticlă “securit”. s. 207 încovoiere statică. 210 stabilizator. 216 magnezită. 1995 6. şi Ciocea N. Nölle G. 205 temperatură de prelucrare. 205 temperatură de recoacere. 1988 7. 214 ceramice oxidice. 1986 221 .a. 216 mulit. Ifrim A. 217 sticle pentru fibre. 211 vâscozitate. 219 silice. 212 refractare silica. 212 sialon.. 216 starea amorfă (vitroasă). 1983 2. 200 şoc termic. 207 punct fix de vâscozitate. 205 temperatură de înmuiere. 197 sticle alumino-silicatice. 214 oxidul de zirconiu. 217 sticle boro-silcatice. Bucureşti. 207 feldspat. 212 refractare silimanitice. New York. 219 modificatori de reţea. Noţingher P. 218 faianţă. Nica Al. Smith Ch. Tehnologia sticlei. O. 202 intermediari.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor ceramice neoxidice. Inc. The Science of Engineering Materials. 1981 5.S.. Bucuresti. 1992 3. Vasilescu D. 204 fondant. New Jersey. 216 glazură. Editura Tehnică. 215 emailuri. 201 duritate Knoop. 205 refractare corindonice. Ceramica tehnică. 207 titanaţi. 204 vitrifiant. 218 temperatură de curgere. 203 spinel. 211 şamotă. 217 sticle cu plumb. Editura Tehnică. 211 fisurare sub tensiune. Editura Didactică şi Pedagogică. 211 rezistenţa piroscopică (refractaritate). 212 rezistenţa la înmuiere sub sarcină. Studiul si ingineria materialelor. 219 silicat tricalcic (C3S). 210 materiale vitroceramice.. 206 sticle. 205 temperatură de vitrifiere.. Constantinescu D. Stiinţa materialelor. 213 devitrifiere. Shackelford J. 208 cristobalit. 208 cromit. Bucuresti. 209 gresie ceramică. 210 porţelan. Editura Didactică şi Pedagogică. Materiale electrotehnice. 214 nitrura de siliciu. 210 ceramice silicatice. 197. Introduction to Materials Science for Engineers. Bucureşti. Printice Hall. 217 sticle calco-sodice. 219 corindon. Editura Didactică şi Pedagogică. 1988 4. 208 nitrura de bor. 215 Bibliografie 1.

b) se topesc şi se solidifică la temperatură constantă.7.. Fibre de sticlă. b) numărul de anioni ai unităţii respective. b) caracteristica de încovoiere prin şoc.10.3. Van Vlack L. Bucureşti.10. Fizica stării solide – aplicaţii în inginerie Editura Tehnică. d) numărul electronilor de valenţă ai componenţilor? T. * * * Hütte. Bucuresti 1986 11. 1995 Teste de autoevaluare T10. formată din faze metalice şi faze nemetalice? T. c) este fenomenul de fisurare sau 222 .4.10. Care dintre afirmaţiile următoare despre şocul termic sunt adevărate: a) este fenomenul de reducere bruscă a vâscozităţii la reducerea temperaturii sub o anumită valoare. 1994 9. c) distanţele dintre particulele constitutive şi intensitatea legăturilor nu sunt uniforme. Zet Gh. Manualul inginerului. Editura Tehnică.. d) legături ionice şi legături moleculare? T. Care dintre mărimile enumerate se utilizează pentru caracterizarea rezistenţei mecanice a materialelor ceramice şi a sticlelor: a) rezistenţa la încovoiere statică. Care dintre mărimile următoare reprezintă numărul de coordinaţie al unităţii structurale a materialelor ceramice: a) numărul de cationi din interstiţiile tetraedrale. Ce reprezintă devitrifierea sticlelor: a) trecerea în stare fluidă prin reducerea treptată a vâscozităţii.2. c) pierderea componenţilor cu rol de vitrifianţi din structură. b) este fenomenul de creştere necontrolată a dimensiunilor la o variaţie bruscă a temperaturii. Massachusetts. c) rezistenţa la compresiune. d) trecerea spre starea de echilibru stabil prin creşterea gradului de ordine din structură? T. Care dintre afirmaţiile următoare depre structura materialelor ceramice sunt adevărate: a) este o structură complexă ce conţine faze cristaline şi faze amorfe. b) structura este complet cristalină. Editura Tehnică.5.10. d) alungirea procentuală după rupere? T.1. Care tipuri de legături se întâlnesc în cazul materialelor ceramice: a) legături metalice.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8. Fundamente. Ursu D. c) structura este complet amorfă. c) legături metalice şi legături covalente.L. 1989 10. d) structura corespunde unei stări stabile cu energia liberă minimă? T. c) numărul de cationi din unitatea de volum. Sixt Edition. d) structura este complexă. Bucureşti. Addison-Wesley Reading. b) modificarea numărului de coordinaţie al unităţii structurale.6. Tenţulescu D. Ce se poate spune despre corpurile vitroase (amorfe): a) structura este constituită din lanţuri spaţiale în care poziţia relativă a unităţilor structurale este aleatoare ca în starea lichidă.10.10. H. Elements of Materials Science and Engineering. b) legături ionice şi legături covalente.

b) temperatura maximă la care apare deformarea plastică a unui corp supus unei solicitări constante. Ce este rezistenţa la şoc termic: a) tensiunea mecanică la care se deformează un corp supus unei diferenţe mari de temperatură. Ce reprezintă temperatura de vitrifiere Tv a sticlelor: a) temperatura sub care corpul se comportă ca un solid cristalin.9.10. d) au rolul de fondanţi fiind la originea masei vitroase care leagă particulele de silice şi de argilă în structura ceramicelor? T. d) temperatura de modificare a transparenţei sticlei? T.12.14. Ce reprezintă temperatura de curgere Tc a sticlelor:a) temperatura deasupra căreia vâscozitatea este mai mică de 104 Pa·s.10. c) măresc rezistenţa la deformare sub sarcină a ceramicelor. b) structurii amorfe. Cui se datorează sensibilitatea materialelor ceramice şi a sticlelor la şoc termic: a) coeficientului de dilatare liniară mai redus al acestor materiale. Ce este caolinul: a) o varietate de silice cu granule foarte fine.10. b) temperatura la care apar deformaţii plastice mai mari decât o anumită valoare.11. c) compus chimic definit pe bază de calciu cu formula 2CaO·SiO2. c) temperatura la care se produce o deformare elasto-plastică dată sub acţiunea unei solicitări de întindere. d) temperatura care determină un anumit grad de deformare sub acţiunea unei tensiuni de compresiune date? T. au rolul de a forma fazele cristaline ale ceramicelor.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor rupere la o variaţie bruscă a temperaturii. Care dintre afirmaţiile următoare despre feldspaţi sunt adevărate: a) sunt compuşi alumino-silicatici de Na. Ce este mulitul: a) un mineral natural care însoţeşte argila şi este baza majorităţii constituenţilor materialelor ceramice silicatice.13. d) diferenţa de temperatură ∆T dintre temperatura suprafeţei corpului şi temperatura mediului pe care o poate suporta un corp răcit sau încălzit în anumite condiţii fără să se deformeze? T. b) temperatura sub care vâscozitatea este mai mare de 104 Pa·s. d) se produce ca urmare a apariţiei unei neuniformităţi pronunţate a temperaturii pe secţiunea piesei? T. b) o varietate de argilă cu structură lamelară.15. c) temperatura la care se determină limita de curgere prin încercarea la tracţiune.10.10. Rezistenţa la deformare (înmuiere) sub sarcină este apreciată în mod uzual prin: a) tensiunea de compresiune care provoacă o deformare plastică dată.10.10. c) diferenţa de temperatură ∆T dintre temperatura suprafeţei corpului şi temperatura mediului pe care o poate suporta un corp răcit sau încălzit în anumite condiţii fără să se fisureze. d) alumino-silicat hidratat cu formula Al2O3 ·2SiO2·2H2O? T. Ca. K. b) tensiunea de întindere care provoacă o deformarea elastică dată. d) temperatura de prelucrare a sticlei? T. c) temperatura sub care vâscozitatea este mai mare de 1018 Pa·s. d) prezenţei fazelor cristaline? T. c) conductivităţii termice reduse.10.8.10. b) silice (SiO2) în 223 . Mg.

d) are duritate ridicată şi este utilizată pentru realizarea implanturilor medicale de os? T.10.10. b) oxidul boric (B2O3). b) prin adăugarea de Al2O3 care în concentraţii mai mici de 5 % se dizolvă în ZrO2 şi stabilizează structura tetragonală. c) temperatura la care o epruvetă conică din materialul considerat se tasează cu o valoare dată. silice şi apă.10.5 % sub acţiunea unei sarcini de compresiune de 0. d) un compus definit cu topire incongruentă care apare în sistemul SiO2-Al2O3 şi corespunde formulei chimice 3Al2O3·2SiO2? T. c) de a mări rezistenţa mecanică prin crearea unor tensiuni reziduale de compresiune? T. în condiţii determinate de expunere la temperatură? T. d) oxidul de zinc (ZnO)? T.17. d) prin tratament termic de călire de punere în soluţie? T. Care dintre afirmaţiile următoare despre spinel sunt adevărate: a) este un compus care se formează pe baza schimbului de electroni de acelaşi spin: b) este o fază daltonidă cu topire congruentă cu formula Al2O3 ·2SiO2. Care dintre afirmaţiile următoare despre alumină sunt adevărate: a) are temperatura de topire 2054 oC şi cristalizează sub formă de corindon.18. b) are temperatura de topire 1716 oC şi cristalizează sub formă de cristobalit. c) oxidul de sodiu (Na2O).19.10. c) oxidul de sodiu (Na2O).21.24. c)este o fază bertholidă cu topire congruentă cu formula MgO·Al2O3.23. b) de a micşora higroscopicitatea prin formarea unui strat compact cu structură vitroasă. b) oxidul de litiu (Li2O).10. c) oxidul de sodiu (Na2O). Care dintre următoarele substanţe au rol de formatori de reţea în structura sticlelor: a) silicea (SiO2).10.10. c) prin adăugarea de CaO şi/sau MgO care în concentraţii mai mici de 10…15 % se dizolvă în ZrO2 şi stabilizează structura cubică. d) oxidul de zinc (ZnO)? T. Ce rol are glazurarea pieselor confecţionate din ceramică: a) de a mări rezistenţa la deformare sub sarcină.2 N/mm2.10. b) temperatura la care o epruvetă cubică capătă o deformare specifică de 0. Care dintre următoarele substanţe au rol de modificatori de reţea (fondanţi) în structura sticlelor: a) alumina (Al2O3). d) oxidul de plumb (PbO)? T. c) are tenacitate ridicată şi constituie baza lianţilor materialelor ceramice.16.20. Care dintre afirmaţiile următoare despre sticlele calco-sodice sunt 224 . Ce reprezintă rezistenţa piroscopică a materialelor ceramice refractare: a) temperatura la care vâscozitatea scade sub 103 Pa·s. feldspat.10. Cum se realizează îmbunătăţirea comportării la temperaturi ridicate a oxidului de zirconiu (ZrO2): a) prin calcinare la temperaturi de 1200…1300 oC. Care dintre următoarele substanţe au rol de stabilizatori în structura sticlelor: a) alumina (Al2O3). b) oxidul de magneziu (MgO). d) are o reţea cristalină cubică complexă în care ionii Mg2+ ocupă interstiţiile tetraedrice iar ionii Al3+ ocupă interstiţii octaedrice? T. c) amestecul plastic de argilă.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR stare amorfă.22.

d) este mai ridicată datorită utilizării sticlelor cu conţinut ridicat de silice? T. c) sunt materiale policristaline de tipul alumino-silicaţilor obţinute printr-o tehnologie asemănătoare cu cea a sticlei. d) în topitură se adaugă germeni de cristalizare ce pot fi oxizi cu temperaturi înalte de topire. numărul de coordinaţie depinde de r raportul C (rC – raza cationului metalic şi rA – raza anionului.. c) sticlele alumino-silicatice.10.10. Care dintre următoarele tipuri de sticle se utilizează pentru fabricarea fibrelor continui: a) sticlele boro-silicatice.2.10. c) ciment Tip 20. ciment Tip 10. ciment Tip 20. Care dintre afirmaţiile următoare despre materialele vitroceramice sunt adevărate: a) sunt materiale ceramice cu structura complet vitroasă. Rezolvare Aşa cum s-a arătat în scap. fluoruri sau chiar metale? T.19 % Na2O şi 8.1. MgO şi CaO.26.25. Ce se poate spune despre rezistenţa la tracţiune a fibrelor de sticlă: a) este mai redusă datorită secţiunii mici. ciment Tip 30. în cazul dat O2-).28. b) concetraţia de CaO în compoziţia lor chimică este limitată de influenţa negativă asupra stabilităţii chimice. c) este la fel cu cea determinată pe epruvete. b) ciment Tip 10. ciment Tip 50.. ciment Tip 10? Aplicaţii A.27. d) obţinerea sticlelor cu rezistenţă piroscopică se realizează prin creşterea concentraţiei de Na2O? T.1 cu 225 . Ti2O. 13. d) ciment Tip 50. 10.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor adevărate: a) toate sticlele calco-sodice conţin 70…75 % SiO2. şi supuse unui proces de cristalizare controlată. rA pentru rezolvarea aplicaţiei se utilizează datele prezentate în tabelul 10. ciment Tip 20. c) concetraţia de CaO în compoziţia lor chimică este limitată de influenţa negativă asupra solidificării prin favorizarea cristalizării. Na2O. deoarece sticla este un material fragil.10. În care dintre următoarele enumerări cimenturile sunt prezentate în ordinea crescătoare a conţinutului de silicat tricalcic (C3S): a) ciment Tip 40. ciment Tip 30. Să se determine numărul de coordinaţie şi geometria coordinării pentru următorii oxizi componenţi ai ceramicelor şi sticlelor: SiO2. Al2O3. d) sticlele calco-sodice? T. b) sticlele cu plumb.11 % CaO.10. b) sunt sticle speciale supuse unui tratament de călire în urma căruia iau naştere tensiuni reziduale de compresiune în strat şi de întindere în miez. ciment Tip 20. b) este mai mare datorită lipsei de defecte superficiale şi anizotropiei structurii.

132 rO 2− deci numărul de coordinaţie este 4 iar geometria coordinării este tetraedrală (v.225. Rezolvare Energia de activare pentru curgerea vâscoasă este legată de rezistenţa opusă deplasării atomilor la o temperatură dată. 0. r 4+ 0. scriind relaţia (10. temperaturile absolute corespunzătoare temperaturii de înmuiere tm şi temperaturii de curgere tc.295 . valoare care aparţine intervalului [0.414) şi 0.106 rC rO 2 − 0.1).10.039 0.2). fie T1 şi T2.414…0.078 0.414 0. rezultatele aplicaţiei fiind prezentate în tabelul 10.132 nm). nm 0. şi geometria coordinării. Să se calculeze energia de activare Ea pentru curgerea vâscoasă deasupra temperaturii de înmuiere a sticlei alumino-silicatice ale căror puncte fixe sunt prezentate în tabelul ce însoţeşte figura 10. Cationul Si4+ Al3+ Ti3+ Na+ Mg2+ Ca2+ rC .9.6.000 0. rezultat cunoscut deja din cele prezentate anterior. Pe baza definirii punctelor tm şi tc se obţin două perechi de valori: (η1. se stabileşte numărul de coordinaţie.732 0.431 0.9.314 ⋅ 1213 ⋅ 1383 10 6. Pentru ceilalţi oxizi se procedează identic.2) pentru cele două puncte de pe curbă şi făcând Ea     η e RT1 raportul lor rezultă: 1 = E = e R  T1T2  .414…0.1213) şi (η2.225…0. 10.295 0. adică de vâscozitatea η a materialului care depinde de temperatură conform relaţiei (10.057 0.590 0.732 0. 6 ln ln 4 ≅ 491170 J/mol.9.000 Numărul de coordinaţie 4 6 6 8 6 8 Geometria coordinaţiei tetraedru octaedru octaedru cub octaedru cub A.803 Intervalul căruia aparţine 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR ajutorul cărora se calculează raportul rC rO 2 − (cu rO 2 − = 0. Tabelul 10. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A10.T2) = (104.732 0.462 0.732…1. Pe aceaastă cale pentru SiO2.1383) ce aparţin curbei η = f(T).1. deci E a = = 1383 − 1213 T2 − T1 η 2 10 Ea  T2 −T1  226 .102 0.T1) = (106.732…1.061 0.039 rezultă: Si = = 0.414…0.772 0. în care singura necunoscută este Ea şi a η2 e RT2 RT1T2 η1 8.2.tab. pentru sticla alumino-silicatică dată rezultă: T1 = 940 + 273 = 1213 K şi T2 = 1110+273 = 1383 K.

T1 = 515+273 = 788 K şi T2 = 700 + 273 = 973 K. Din tabelul 10.10. Ea = 973 − 788 T2 − T1 η 2 10 Cu această valoare se poate determina constanta η0 din relaţia (10.6 Pa·s. Rezolvare Refractarele de tip şamotă sunt materiale ce aparţin sistemului SiO2−Al2O3 a cărui diagramă de echilibru este prezentată în figura 10.2) din care Ea rezultă: T = R(ln η − ln η 0 ) Energia de activare Ea pentru curgerea vâscoasă se determină procedând la fel ca la rezolvarea aplicaţiei A10. Să se determine limitele între care se încadrează cantitatea de mulit din structura acestui material refractar. rezultă : 227 .6 ⋅ 10 ( ) ( ) A.5 Pa·s iar cea corespunzătoare temperaturii tm este η2 = 106.10. temperaturile absolute corespunzătoare vor fi.5.9 rezultă că vâscozitatea corespunzătoare temperaturii tir este η1 = 1013.5 ln = ln 6.3. din figura 10. fig. Pentru o sticlă destinată prelucrării prin fasonare se cunoaşte că temperatura inferioară de recoacere tir = 515 oC iar temperatura de înmuiere este tm = 700 oC. Aplicând pincipile de analiză a diagramelor de echilibru şi a diagramelor structurale prezentate în cap. tp = 1109 − 273 = 836 oC Tp = 3 − 23 8.314 ln 10 4 − ln 1. Rezultă: RT1T2 η1 8.9) şi rezultă: 547400 = 1067 K. Să se determine temperatura de curgere tc şi temperatura de prelucrare tp ale acestui tip de sticlă.314 ⋅ 788 ⋅ 973 1013. tc = 1067 − 273 = 794 oC Tc = 8.5 rezultă că materialul analizat (şamotă densă) are %Al2O3m = 40…45 % . 6 ≅ 547400 J/mol. 10. rezultă η 0 = η1e − Ea RT1 = 10 13.2.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor A.5 − e 547400 8.4. iar mulitul (3Al2O3·2 SiO2) se formează la concentraţia de %Al2O3m = 72 %. Pentru temperatura de curgere tc. 314⋅788 = 1.2. ηp = 103 Pa·s (v. Rezolvare Temperaturile cerute se pot determina pe baza relaţiei (10. O cărămidă refractară este realizată din şamota densă ale cărei caracteristici sunt prezentate în tabelul 10.6 ⋅ 10 − 23 547400 = 1109 K.11 din care rezultă că la %Al2O3m = 5.2) scriind această relaţie pentru T1.5 % are loc o transformare eutectică.314 ln 10 − ln 1.6·10-23. ηc = 104 Pa·s iar pentru temperatura de prelucrare tp.

scap. pe baza observaţiei că materialul se deformează elastic până la rupere (este fragil) rezultă că este valabilă legea lui Hooke (v. 3.5. Dilatarea specifică (dilatarea unităţii de lungime) la o încălzire a materialului cu ∆t este α∆t.5 45 − 5. %mulitmin = 228 . unde α este coeficientul de dilatare. se găsesc următoarele caracteristici ale materialului analizat: α = 13.pentru %Al2O3m = 40%.5 .2.88% .10. acest rezultat arată cât de importantă este încălzirea uniformă a întregii căptuşeli refractare a cuptorului şi construirea acesteia astfel încât să se asigure şi dilatarea liberă a componentelor sale. pentru calcule se utilizează valorile medii ale intervalelor de variaţie ale acestor mărimi şi rezultă: 60 ∆t max ≤ ≅ 28 oC 3 −6 13. pe baza celor R arătate trebuie ca α∆tmax ≤ εmax şi de aici. astfel încât blocul refractar să nu se fisureze. αE În tabelul 10..5 A.. de unde rezultă deformaţia specifică maximă εmax pe care o poate R suporta blocul este ε max = mc . înseamnă că în material se vor dezvolta tensiuni de compresiune corespunzătoare deformaţiei specifice egale cu dilatarea specifică împiedicată. iar E E − modulul de elasticitate.5. Să se determine diferenţa maximă dintre temperatura blocului şi temperatura căptuşelii în care este încastrat. . Rezolvare Dilatarea liberă a blocului fiind împiedicată.75 N/mm2.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 40 − 5.pentru %Al2O3m = 45%. %mulitmax = 100 = 59. 72 − 5. Un bloc refractar de magnezită este montat în căptuşeala unui cuptor astfel încât dilatarea sa liberă este împiedicată.se dă rezistenţa la compresiune Rmc = 45.5·10-6 mm/mm oC şi E = 150…170 kN/mm2.4). iar în tabelul 10. unde Rmc este rezistenţa la compresiune.5 ⋅ 10 160 ⋅ 10 Tinând seama că temperaturile de lucru ale cuptoarelor sunt de ordinul sutelor de grade. 72 − 5.5 100 = 51. ∆t max ≤ mc .40% .

Prin înlocuirea unui atom din vârful tetraedrului cu o unitate structurală de acelaşi tip sau diferită.109.unităţi structurale de obicei identice. în cazul etilenei C2H4 legăturile duble se pot desface permiţând unităţilor structurale să se lege şi să formeze polietilena conform schemei : 229 . moleculele organice se formează prin legarea covalentă a atomilor de carbon cu alţi atomi sau unităţi structurale.1. de exemplu. prin înlocuirea unui atom de hidrogen cu grupul CH3 se obţine etanul C2H5. hidrocarburile nesaturate au legături duble sau chiar triple. o legătură simplă şi una triplă.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Capitolul 11 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE POLIMERILOR 11. După modul cum sunt ocupate cele patru valenţe ale carbonului. pornind de la cea mai simplă hidrocarbură saturată care este metanul CH4. astfel că unghiul dintre două legături este de aprox.5o. atomul de carbon se află în centrul tetraedrului format de ceilalţi atomi. pot exista următoarele situaţii: patru legături simple. două legături simple şi una dublă. de exemplu. caz în care moleculele devin planare şi pot reacţiona între ele sau cu alţi compuşi dând naştere moleculelor gigant ale polimerilor. Aşa cum se cunoaşte. Spre deosebire de acestea. În cazul celor patru legături simple. se obţin molecule din ce în ce mai complexe. cei doi tetraedri fiind poziţionaţi astfel încât forţele de respingere dintre ionii H+ să fie minime. două legături duble. Introducere Polimerii sunt compuşi chimici (în marea majoritate a cazurilor organici) cu molecule de dimensiuni mari (macromolecule) obţinute din unirea într-un lanţ molecular (catenă) a unui număr mare de monomeri .

Polimerii sintetici sunt amestecuri de macromolecule cu grade de polimerizare diferite. pentru calculul gradului de polimerizare n cu relaţia (11. distribuţia fracţiilor reprezentând lanţurile cu un anumit grad de polimerizare n având caracter probabilistic pentru caracterizarea masică a unui polimer se fosesc două mărimi medii: − masa moleculară medie M m determinată în funcţie de fracţia masică a macromoleculelor şi definită prin relaţia: ∑ N i M i2 . − masa moleculară medie M n determinată în funcţie de fracţia numerică a lanţurilor şi definită prin relaţia: ∑ Ni M i . 230 . care pentru polimerii utilizaţi în tehnică are valori n = 103…106.3) M n = ∑ xi M i = ∑ Ni unde xi este fracţia numerică a lanţurilor cu masa Mi. iar Ni numărul lanţurilor cu masa Mi.1) se consideră Mpolimer = M n . (11. In acelaşi mod. caracteristică ce se numeşte polidispersie de masă moleculară. (11.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR care poate fi reprezentată şi astfel: unde n reprezintă numărul de unităţi structurale (monomeri) din lanţul macromolecular şi se numeşte grad de polimerizare. Gradul de polimerizare se determină cu relaţia: M polimer . şi alţi atomi de H pot fi înlocuiţi cu atomi sau radicali liberi ( grupuri structurale de atomi care au legături nesatisfăcute) rezultând practic un număr nelimitat de monomeri ce pot polimeriza. (11.1) n= M monomer unde Mpolimer este masa moleculară a polimerului iar Mmonomer masa moleculară a monomerului.2) M m = ∑ mi M i = ∑ Ni M i unde mi este fracţia masică a lanţurilor cu masa Mi.

aceeastă etapă este ilustrată în figura 11. astfel că un monomer cu două legături este bifuncţional. − prin disproporţionare. această primă etapă este ilustrată pentru un monomer oarecare (X fiind un atom sau o unitate structurală) în figura 11. Polimerizarea este o reacţie în lanţ ce decurge în trei etape: • iniţierea în decursul căreia are loc prin procese termice sau fotochimice scindarea moleculelor unei substanţe introduse special ca iniţiator. acţiunea iniţiatorului se bazează pe captarea unui electron al legăturii duble C═C astfel că unul din atomii de carbon rămâne cu un electron fără perechea sa de spin şi este capabil să adiţioneze la o altă unitate structurală pentru a reface perechea. cu trei legături trifuncţional şi cu mai mult de trei legături polifuncţional. fig.1 c). aşa cum se poate observa în figura 11. atunci când un atom de hidrogen este transferat de la un lanţ la altul şi se favorizează refacerea unei legături duble C═C. adică a căpătat o legătură liberă.1 d.2. procesul continuă astfel cu ataşarea unor noi unităţi structurale lanţului molecular care are la unul din capete radicalul primar.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Mm descrie mărimea intervalului de distribuţie a maselor Mn moleculare sau polidispersitatea care pentru polimerii uzuali are valori 1. iar celălat capăt este liber şi poate primi noi unităţi. numărul de legături libere ale unui monomer reprezintă funcţionalitatea acestuia. Rezultă că pentru realizarea reacţiei de polimerizare este suficientă activarea energetică pentru iniţiere. Gradul de polimerizare şi masa moleculară medie influenţează în mod deosebit proprietăţile fizice şi mecanice ale unui polimer. • întreruperea în decursul căreia radicalii reacţionează în perechi pierzându-şi reactivitatea şi creşterea lanţului molecular se opreşte. atunci când capetele libere a două lanţuri moleculare se întâlnesc şi se unesc (v.1a.5…3. procesul de întrerupere este aleator şi se produce prin două mecanisme: − prin combinare. în continuare reacţia desfăşurându-se de la 231 . • propagarea (creşterea) în decursul căreia radicalii liberi formaţi în etapa anterioară participă la reacţii de transfer în care se extrage un atom dintr-o moleculă legându-se la radical care devine stabil şi se generează un nou radical din molecula care a furnizat atomul.1b. 11. Reacţiile de sinteză a polimerilor A. Raportul 11. şi formarea unor radicali liberi primari care adiţionează la legătura dublă a monomerului şi formează un radical mai mare. ajungând în unele cazuri să aibă şi valori peste 10.

c − intreruperea prin combinare. Poliadiţia este o reacţie în trepte (la fel ca policondensarea) care decurge fără eliminarea unei substanţe cu molecula mică. Fig. ceea ce înseamnă că polimerii obţinuţi prin policondensare au compoziţie chimică diferită de a monomerilor din care provin. Polimerii astfel obţinuţi au compoziţia chimică a merilor din care provin. Reacţia de policondensare este o reacţie în trepte (sau pas cu pas) deoarece creşterea lanţului macromolecular se realizează prin formarea de noi legături în urma reacţiilor de condensare. C. fapt pentru care este numită reacţie în lanţ.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR sine. polimerii care se formează prin poliadiţie au de obicei în lanţurile principale şi alţi atomi decât carbonul. obţinerea unor grade de polimerizare corespunzătoare presupune controlul desfăşurării reacţiilor astfel încât să nu se atingă prematur echilibrul. 232 . astfel că polimerul obţinut are compoziţia chimică a merilor din care provine (la fel ca la polimerizare). deoarece prin polimerizare nu se elimină produse secundare de reacţie. d − întreruperea prin disproporţionare B. b – propagarea. 11.1 Etapele reacţiei de polimerizare: a – iniţierea. reacţia are loc cu eliminarea unor substanţe cu molecula mică (cel mai frecvent apa). Policondensarea este procesul prin care două molecule organice diferite reacţionează pentru formarea unei molecule complexe ce se unesc în lanţul macromolecular.

deşi 233 . dacă lanţul macromolecular nu are ramificaţii sau acestea sunt scurte polimerul respectiv este un polimer liniar. ilustrate în figura 11. − aranjamentul sindiotactic – acela în care unităţile structurale X sunt dispuse alternant de o parte şi de alta a lanţului (v. chiar şi în cazul în care monomerii participanţi sun bifuncţionali (au doar două legături active). iar dacă lanţul are ramificaţii lungi este un polimer ramificat sau dendrimer. Polimerii care au aceeaşi compoziţie chimică dar aranjament diferit al monomerilor se numesc steroizomeri. posibilitatea de rotire permite modificarea poziţiei monomerului vecin fără ruperea legăturii chimice. 11.2: − aranjamentul isotactic – acela în care toate unităţile structurale X (atomii sau radicalii care caracterizează monomerul) sunt dispuse de aceeaşi parte a lanţului (v. fig. caz în care rezultatul sintezei este un homopolimer sau pot fi diferiţi şi în acest caz rezultatul sintezei este un copolimer. aceştia pot fi identici. Conformaţia se referă la poziţia relativă a doi monomeri vecini. Considerând dispunerea grupelor laterale ale monomerilor care alcătuiesc catena (lanţul macromolecular) faţă de lanţul principal pot exista trei tipuri de aranjamente distincte. Din punct de vedere al utilizării materialelor pe bază de polimeri sunt mult mai importante aspectele privind structura şi proprietăţile acestora. 11. Configuraţia se referă la relaţia de ordine a unităţilor structurale în cadrul lanţului macromolecular dată de legăturile chimice. fig. ceea ce înseamnă că modificarea configuraţiei se poate face numai prin ruperea legăturilor chimice.3. fig. porţiunea respectivă a macromoleculei numindu-se segment de lanţ. după un număr anumit de monomeri (implicit şi legături) poziţia monomerului următor este practic independentă de cea a primului monomer.2b). − aranjamentul atactic – acela în care unităţile structurale X sunt dispuse aleator faţă de lanţul principal (v. 11.2a). Reacţiile de sinteză a polimerilor au la bază mecanisme complexe a căror prezentare în detaliu depăşeşte cu mult cadrul acestei lucrări. realizată prin rotirea în jurul legăturii simple dintre atomii de carbon. Din punct de vedere al tipului monomerilor ce alcătuiesc lanţul.2c). În acest mod. Structura polimerilor Proprietăţile fizico-mecanice ale polimerilor sunt influenţate de compoziţia chimică şi de structură care se apreciază cu ajutorul a două caracteristici: configuraţia şi conformaţia.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor În timpul desfăşurării reacţiilor de sinteză pot avea loc ramificări ale lanţului molecular. 11.

prin anumite procedee tehnologice se poate realiza şi o orientare a cristalitelor. care exprimă procentual volumul zonelor cu structură cristalină. în figura 11. c – texturare cristalină 234 .5o) macromolecula rezultă sub forma unui lanţ flexibil încolăcit. b – structură cristalină. În cazul polimerilor liniari se poate realiza şi o ordonare la distanţă pe anumite zone prin alinierea unor segmente de lanţ. b – aranjament sindiotactic.3 se prezintă schematic poziţiile lanţurilor moleculare în cazul structurilor amorfe.109. Poziţia relativă a lanţurilor macromoleculare încolăcite este aleatoare ceeea ce conferă structură amorfă polimerilor. Aceasta înseamnă că distanţele dintre atomi sunt diferite în funcţie de conformaţia lanţului (şi implicit interacţiunile dintre ei). ceea ce influenţează proprietăţile fizico-mecanice ale polimerului. obţinându-se o structură parţial cristalină apreciată prin gradul de cristalinitate. obţinându-se o texturare a zonelor cristaline. c − aranjament atactic Fig 11.3. 11.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fiecare legătură are un unghi fix (aprox. cristaline şi texturate.2 Dispunerea grupelor laterale la stereoizomeri: a − aranjament isotactic. Structurile polimerilor liniari: a – structură amorfă. Porţiunile de catene aranjate ordonat sunt numite cristalite şi au o dispunere aleatoare în masa polimerului. Fig.

11.din acest punct de Fig. fig. fig.5 c). Reprezentarea schematică a componentelor unei sferulite Lanţurile moleculare ale polimerilor liniari şi ramificaţi se pot lega între ele prin punţi formate dintr-o singură unitate structurală (atom sau radical liber) sau printr-un lanţ scurt. Fig. fig. cu secvenţe succesive de monomeri de acelaşi tip în cadrul lanţului (v. Reticularea se poate realiza fie în timpul reacţiilor de sinteză.5 b) şi copolimer grefat. care are un lanţ principal constituit din monomeri de acelaşi tip şi ramificaţii ale acestuia din polimeri de alt tip (v.5 Tipurile structurale de copolimeri: vedere existând următoarele tipuri a – statistic. 11.grefat de copolimeri: copolimer statistic cu distribuţia monomerilor aleatoare (v.4. 11. 11. lanţuri moleculare de legătură şi zone cu structură amorfă. iar sferulitele prin unire mai multor fibrile în jurul unui nucleu aşa cum se observă în figura 11. b – bloc. 235 . rezultând o reţea tridimensională dezordonată numită structură reticulară – respectiv polimer reticulat. În cazul structurii copolimerilor apare suplimentar problema distribuţiei monomerilor diferiţi în cadrul lanţului macromolecular.5 a). o sferulită cuprinde atât fibrile cât şi cristalite orientate aleator. fie ulterior prin amestecarea polimerului cu un agent de reticulare (element sau compus chimic). 4.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Cristalizarea poate conduce şi la realizarea unor structuri supramoleculare de tip fibrile şi/sau sferulite. copolimer bloc. c . Fibrilele rezultă prin orientarea cristalitelor pe o singură direcţie. în cazul polimerilor reticulaţi noţiunea de macromoleculă îşi pierde sensul deoarece se formează un complex de legături în care catenele nu mai pot fi individualizate. 11.

după caracterul deformaţiilor. După comportarea la încălzire. se determină şi o temperatură considerată temperatură de sfârşit de topire de la care polimerul este în stare lichidă. transformările producându-se de fapt în intervale de temperaturi a căror mărime şi configuraţie prezentate în figura 11. scap 10. în practică.4. Este cunoscut că principala consecinţă a structurii amorfe este faptul că materialele respective nu au o temperatură definită de topire solidificare. în acest interval de temperaturi polimerul se poate afla într-o stare înalt elastică (deformaţiile sunt preponderent elastice) sau într-o stare elasto-plastică (deformaţiile sunt preponderent plastice). materialul comportându-se ca un solid rigid (stare vitroasă).1.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 11. la temperaturi Tv < T ≤ Tc.7 arată că temepratura Tc este puternic dependentă de masa moleculară a polimerului. fig. (v. Caracterizarea generală a polimerilor Caracteristicile generale ale polimerilor şi materialelor pe bază de polimeri rezultă din particularităţile naturii chimice (compoziţie şi tip de legături) şi structurii lor. şi în cazul polimerilor ca şi în cazul sticlelor există o temperatură Tv de tranziţie sticloasă (vitroasă) sub care se comportă din punct de vedere mecanic ca solidele cristaline şi o temperatură de curgere Tc deasupra căreia materialul se comportă ca un lichid vâscos. sunt caracteristici importante ale polimerilor deoarece permit stabilirea temperaturilor de lucru şi temperaturilor de prelucrare. dacă temperatura depăşeşte o anumită valoare se produce degradarea termică a polimerului prin ruperea legăturilor dintre monomeri şi oxidarea exotermă (arderea) acestora. La temperaturi T > Tc. Proprietăţile polimerilor 11. trecerea către starea lichidă la încălzire făcându-se treptat într-un interval de temperatură (v.4.3). în figura 11.6 valorile lor au fost marcate în mod convenţional. În cazul polimerilor caracterizarea poate fi făcută mai sugestiv cu ajutorul curbei termo-mecanice care arată dependenţa deformaţiei specifice în funcţie de temperatură (la solicitare constantă) aşa cum se observă în figura 11.6. Temperaturile Tv şi Tc ale căror valori depind în principal de compoziţia chimică şi de masa moleculară. substanţele macromoleculare se grupează în 236 . deformaţia specifică are valori foarte ridicate (corespunzătoare uneori unor alungiri de peste 10 ori lungimea iniţială). şi variază liniar cu temperatura.3). La temperaturi T ≤ Tv. iar Tv rămâne practic constantă la valori mai ridicate ale masei moleculare. materialul se comportă ca un fluid a cărui vâscozitate scade pe măsură ce creşte temperatura. deformaţiile sunt mici. 10.

care formează ochiuri elastice. ele menţinându-şi starea înalt elastică până la temperatura de descompunere. 11. iar la o reîncălzire ulterioară mişcările moleculelor fiind limitate nu se mai atinge starea vâscoasă. iar la încălzire nu trec prin faza de înmuiere datorită reticulării slabe. termorigide şi elastomeri. Tc) sau în stare vitroasă (T < Tv). caracteristice structurii reticulare le conferă proprietăţile de rezistenţă corespunzătoare stării vitroase. b) Au coeficient de dilatare specifică mare datorită legăturilor Van der 237 . • Termoplastele sunt substanţe macromoleculare cu structura liniară sau ramificată. polimerii au câteva caracteristici generale prezentate în continuare.6 Curba termo-mecanică a unui polimer cu structură amorfă Fig. ce pot fi încălzite în vederea prelucrării la temperaturi T > Tc de un număr nelimitat de ori (cu condiţia evitării temperaturilor de degradare). • Elastomerii sunt substnţe macromoleculare cu catene lungi. 11. materialul descompunându-se fără să mai treacă prin faza de înmuiere (în cazul lor temperatura Tv este ridicată şi nu mai există temperatura Tc). astfel că sub acţiunea solicitărilor mecanice se pot deforma uşor şi reversibil. încolăcite. Fig.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor trei categorii. astfel că fragilizarea se produce la temperaturi scăzute. Reticularea se produce prin activare termică (întărire la cald) sau prin activare chimică la introducerea în masa polimerului de bază a unui agent de reticulare (întărire la rece). Temperatura Tv a elastomerilor este sub temperatura ambiantă. Legăturile puternice. Indiferent de categoria în care se încadrează. Se utilizează în stare elasto-plastică în domeniul de temperaturi (Tv .7 Dependenţa temeperaturilor Tv şi tc de masa moleculară • Termorigidele sunt substanţe macromoleculare cu grad mare de reticulare care se prelucrează într-o stare de polimerizare incompletă în care nu s-a format reţeaua spaţială a structurii. complet amorfă sau parţial cristalină. termoplaste (plastomeri). a) Sunt substanţe cu densitate mică (ρ = 900…2200 kg/m3) datorită faptului că elementele componente (în principal H şi C) au masa atomică redusă.

cap. scap 11.3). în cazul polimerilor deformările se pot realiza prin mai multe mecanisme după cum urmează: − îndreptarea. ceea ce explică deformabilitatea ridicată a termoplastelor şi elastomerilor care au structuri liniare şi ramificate.2. reducerea proprietăţilor de rezistenţă mecanică. c) Sunt inflamabile (în marea majoritate a cazurilor) şi au stabilitate termică redusă datorită faptului că sunt substanţe organice. înrăutăţirea proprietăţilor dielectrice (scad valorile rezistivităţii şi permitivităţii electrice). ultimele două mecanisme necesită solicitări mai ridicate şi se întâlnesc în cazul duroplastelor cu structură reticulară sau în cazul 238 . e) Proprietăţile lor sunt afectate de radiaţiile din spectrul vizibil. în cele ce urmează se vor prezenta mai detaliat aspectele legate de comportarea mecanică a polimerilor. din acelaşi motiv pot fi degradate de microorganisme (biodegradabilitate). de plasticitate şi de elasticitate. schimbări de culoare. prezenţa oxigenului şi ozonului. f) Factorii fizico-chimici (temperatură. 11. 3). Ca şi în cazul celorlalte tipuri de materiale. Spre deosebire de solidele cristaline a căror deformare elastică se bazează pe modificarea reversibilă a distanţelor interatomice (ce se poate realiza în limite restrânse) iar deformarea plastică presupune alunecarea pe planele atomice. − ruperea legăturilor intermoleculare. desfăşurarea şi decuplarea catenelor aşa cum sugerează schema din figura 11. ce se manifestă la nivel macroscopic prin apariţia unor fisuri. radiaţii. ceea ce are ca efect îmbătrânirea materialului. umiditatea etc.4.8. − modificarea distanţelor dintre monomeri. − alunecarea relativă a catenelor. ruperea legăturilor interatomice şi refacerea lor în alte poziţii (v.) acţionează conjugat. de ultraviolete şi de radiaţiile ionizante care pot rupe legăturile dintre catene şi/sau dintre monomeri modificând astfel structura iniţială prin reducerea gradului de polimerizare. d) Au conductibilitate termică mică şi rezistivitate electrică foarte mare datorită legăturilor covalente din interiorul lanţului macromolecular. Proprietăţile mecanice ale polimerilor Datorită caracteristicilor structurale polimerii prezintă particularităţi şi în comportarea la solicitări mecanice generate în special de mecanismele prin care se realizează deformarea acestora sub acţiunea solicitărilor exterioare.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Waals (legături slabe) dintre catene şi conformaţiei acestora (v. Primele două mecanisme se pot realiza la valori scăzute ale solicitărilor.

5) E în care η este vâscozitatea.10). aceste particularităţi sunt ilustrate şi de curbele CCCT schematizate în figura 11. E − modulul de elasticitate. în mod obişnuit. a cărei variaţie cu timpul se determină cu relaţia: în care σ0 este tensiunea constantă corespunzătoare solicitării.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor polimerilor liniari cu grade ridicate de cristalinitate la care s-a realizat o orientare preferenţială a lanţurilor moleculare. 239 σ τ ε r = 0 (1 − e r ) .9 din care rezultă că domeniul dependenţei liniare dintre tensiuni şi deformaţii (porţiunea liniară a curbelor) este redus chiar şi în cazul polimerilor cu rezistenţă mecanică mai ridicată.4) . η τr = . existenţa deformaţieie elastice reversibile a polimerilor se evidenţiază pe cale experimentală. deformaţia corespunzătoare acestei etape are o componentă elastică εr şi o componentă plastică εp − imediat după încetarea solicitării dispare deformaţia iniţială ε0. care care rămâne permanentă (v. Mecanismele complexe prin care se produce deformarea polimerilor generează comportări particulare ale acestora sub acţiunea solicitărilor. fig. • Vâscoelasticitatea reprezintă capacitatea polimerilor de a căpăta deformaţii elastice variabile în timp sub acţiunea solicitărilor constante şi este caracterizată de următoarele aspecte ilustrate schematic în figura 11. E τ (11. 11. (11. Fig. cap3). iar τr − constanta de relaxare se defineşte prin relaţia.8. iar ulterior deformaţia se reduce treptat în timp până la valoarea εp. Mecanismul deformării polimerilor liniari prin îndreptarea şi desfăşurarea catenelor Caracteristica esenţială a comportării vâscoelastice este existenţa deformaţiei elastice reversibile εr. se produce o deformare elastică iniţială la valoarea ε0 în conformitate cu legea lui Hooke (v. − menţinând încărcarea constantă materialul continuă să se deformeze cu viteze din ce în ce mai mici până la atingerea unei stări staţionare (similar fluajului primar al materialelor metalice). 11.10: − la solicitarea corespunzătoare unei tensiuni σ0.

Variaţia modulului de elasticitate E cu temperatura pentru: a − termoplaste amorfe. 11. se constată că aceştia îşi menţin modulul de elasticitate aproape nemodificat până aproape de temperatura de curgere(v. în cazul elastomerilor a căror temperatură Tv se află sub temperatura ambiantă. d – elastomeri 240 . prin reticulare (duroplastele) sau prin texturare cristalină.11 în care se prezintă calitativ această dependenţă pentru principalele tipuri de polimeri. 11.11d).11.11 a.9. 11. Curbele caracteristice convenţionale la tracţiune (CCCT ale unor polimeri Fig.c). fig. Fig. datorită limitelor largi în care variază modulul de elasticitate pentru reprezentările respective se utilizează coordonatele logaritmice. 11. b – polimeri reticulari (duroplaste). Analizând aceste reprezentări se constată că variaţia cea mai mare o au polimerii cu structură liniară (termpoplastele). fig.b.10. c – termoplaste cristaline. 11.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. Variaţia deformaţiei în timp a polimerilor cu comportare vâscoelastică În legătură cu comportarea vâscoelastică a polimerilor este şi variaţia cu temperatura a modulului de elasticitate E aşa cum se observă din figura 11. variaţiile devin din ce în mai mici (v.

6) în care σ0 este tensiunea iniţială. influenţa puternică a “istoriei termomecanice”) fac ca încercările polimerilor să difere totuşi prin geometria şi dimensiunile epruvetelor. de exemplu STAS 5794 prevede pentru condiţionare şi încercare două atmosfere standard: atmosfera standard normală 23/50 adică temperatura de 23 oC şi umiditatea relativă de 50 % şi atmosfera standard pentru zone tropicale 27/65 (27 oC şi 65 %). rt σ = σ 0e τ −τ 241 . în cazul solicitărilor la care deformaţiile rămân constante. (11. • Relaxarea tensiunilor este fenomenul de reducere treptată a tensiunilor în timp. astfel că se reglementează prin norme condiţionarea epruvetelor – adică menţinerea lor în condiţii standard de temperatură şi umiditate relativă o durată suficientă pentru atingerea echilibrului higrometric. în tabelul 11. La efectuarea încercărilor mecanice ale polimerilor trebuie să se ţină seama şi de faptul că proprietăţile lor sunt mult mai puternic afectate de factorii de mediu. în mod uzual.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Deoarece modulul de elasticitate este o caracteristică ce arată rezistenţa opusă de corpuri la deformare. pentru definirea τrt se consideră una din condiţiile: σ = σ 0 e −1 sau τ = τ rt ln 2 . Variaţia tensiunilor σ în timp este dată de relaţia: . din studiul variaţiei acestuia cu temperatura rezultă informaţii necesare atât la stabilirea condiţiilor în care pot fi exploatate piesele din polimeri cât şi pentru proiectarea proceselor tehnologice de fabricaţie ale acestora. tipul şi dimensiunile dispozitivelor de fixare şi de solicitare a epruvetelor. Particularităţile structurale şi de comportare mecanică (starea amorfă sau parţial cristalină. iar τrt este constanta de relaxare a tensiunilor. tensiunile reziduale. care reprezintă durata necesară atingerii unei anumite tensiuni prin relaxare. gradul de orientare a macromoleculelor gradul de reticulare. Mecanismul relaxării tensiunilor în cazul polimerilor este curgerea plastică ce are loc ca urmare a modificării poziţiei relative a moleculelor lanţurilor prin alunecări succesive în urma cărora componenta elastică a deformaţiei totale (ce rămâne constantă) se micşorează şi creşte componenta plastică. mijloacele şi metodele de măsurare utilizate.7) caracteristica τrt rezultând pe curba de relaxare σ =f(τ) determinată experimental pentru un tip de material analizat.1 se prezintă principalele tipuri de încercări mecanice şi termomecanice şi standardele după care se execută. ceea ce a impus elaborarea unor standarde specifice dedicate acestor încercări. Încercările mecanice şi caracteristicile prin care se apreciază proprietăţile polimerilor se definesc şi se determină prin metode similare celor aplicate în cazul materialelor metalice. (11.

prin presare sau prin turnare. STAS 9594 Încercări de scurtă durată (instantanee) Compresiune Forfecare Sfâşiere Incovoiere statică. STAS 5874. STAS 7310 SR EN ISO 2039. STAS 6642 SR EN ISO 604. Incovoiere prin şoc Duritate Fluaj Relaxare Tensofisurare într-un mediu dat Oboseală Temperatura de încovoiere sub sarcină Încercări Stabilitatea termică termomecanice Temeperatura de înmuiere Temperatura de fragilizare * Nu există standarde echivalente SR sau STAS Încercări de lungă durată De asemenea. STAS 6175. ASTM D 671 SR ISO 75 STAS 6174 SR ISO 306 ISO 974. se admite condiţionarea accelerată la temperaturi de 50…95 oC şi umiditatea relativă 50 %. STAS 9046 ISO 2285*. În aceste situaţii. STAS 6765 STAS 9182 SR EN ISO 8067. SR ISO 6602. În cazul materialelor care ating echilibrul higrometric după durate lungi. Tabelul 11. se reglementează prin standarde formarea epruvetelor prin injecţie. ISO 12244* SR EN ISO 4599 NF T 51-120*. ISO 8570. STAS 9775 STAS 5801. STAS 8826 SR EN ISO 899. SR EN ISO 8256.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR duratele de condiţionare diferă de la o încercare la alta şi sunt cuprinse în majoritatea cazurilor între 24 şi 96 de ore. obţinerea epruvetelor pentru încercările mecanice ale polimerilor poate fi diferită de cazul materialelor metalice deoarece polimerii se livrează şi sub formă de material granular sau în stare lichidă nu numai sub formă de semifabricate sau piese finite. STAS 5871. Epruvetele din semifabricate sau piese se obţin prin prelucrări mecanice ai căror parametri tehnologici sunt riguros prescrişi şi controlaţi astfel încât să se evite abaterile dimensionale şi prezenţa concentratorilor de tensiuni care pot apare mult mai uşor datorită durităţii scăzute a polimerilor şi au influenţă mult mai mare asupra comportării la rupere a acestora decât în cazul materialelor metalice.1 Principalele încercări ale polimerilor Tipul încercării Denumirea încercării Tracţiune Standardele după care se execută SR EN ISO 527. cu condiţia ca la temperatura respectivă materialul să nu sufere transformări ireversibile. STAS 6127 SR ISO 178. Câteva aspecte privind încercările uzuale şi caracteristicile determinate vor fi prezentate în continuare. a) Încercarea la tracţiune se realizează conform SR EN ISO 527 pe 242 . SR ISO 868.

Analizând CCCT din fig.12 d pentru folii şi materiale termoplaste cu alungirea mare.12 b. dar care nu prezintă o limită de curgere aparentă..12. deoarece zona gâtuită se extinde pe aproape toată 243 Fig 11. 11. să aibă cursa mare (până la 1000 mm) şi mijloace de măsurare a deplasărilor atât de mari. pe epruvetă apare o gâtuire pronunţată.12 în funcţie de tipul materialului după cum urmează: cele din figura 11. c − epruveta tip 4. iar cele din figura 11.c pentru materiale termorigide.13 a. cele din figura 11. Epruvetele pentru încercarea la tracţiune a polimerilor. deoarece. Maşina pe care se execută încercarea trebuie să fie capabilă să realizeze încărcarea cu viteze de 0. curbe de tipul celei prezentate în figura 11.unde s-au figurat şi aspectele pe care le capătă epruveta pe parcursul încercării. iar pentru solicitările corespunzătoare porţiunii AB comportarea elastică devine neliniară.2…600 mm/min.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor epruvete plate de forma celor prezentate în figura 11. cel mai frecvent întâlnindu-se curbe de tipul celor prezentate în figura 11. fig. corespunzătoare porţiunii OA a curbei.13 a se constată că pentru solicitări mici. 9). b − epruveta tip 2. începând de la solicitarea corespunzătoare puctului B.12 a pentru materiale termoplaste cu alungire redusă. d – epruveta tip 5 . Reducerea tensiunii pe porţiunea BC este aparentă. această comportare este specifică materialelor termoplaste încercate la temperatura ambiantă.13 b sunt caracteristice materialelor polimerice cu tenacitate bună. conform SR EN ISO 527: a − epruveta tip 1. materialul prezintă elasticitate liniară (este valabilă legea lui Hooke). secţiunea reală fiind mult mai mică decât cea convenţională.11. În continuare se produc deformaţii fără creşterea tensiunii (porţiunea CD a curbei). Curba caracteristică convenţională la tractiune CCCT se defineşte la fel ca în cazul materialelor metalice şi prezintă aspecte diferite în funcţie de tipul materialului (v.

în cazul elastomerilor se determină modulul de elasticitate secant definit ca fiind panta dreptei ce uneşte originea cu un punct de pe CCCT care corespunde unei deformaţii totale date (uzual 100 %. La epuizarea capacităţii de deformare prin acest mecanism tensiunea începe să crească.13 a).13 b şi este definită de 244 . − limita de curgere convenţională Rp se determină pentru materiale a căror curbă caracteristică este de tipul celei din figura 11. deoarece porţiunea liniară a CCCT în cazul polimerilor este foarte redusă. Fig 11. Prin încercarea la tracţiune a polimerilor se determină în mod uzual următoarele caracteristici: − modulul de elasticitate E (modulul lui Young) este panta porţiunii liniare a CCCT . modulul lui Young se determină conform SR EN ISO 527 ca pantă a dreptei care trece prin punctele de pe CCCT corespunzătoare deformaţiei totale de εt = 0. b – fără limită de curgere aparentă − limita de curgere aparentă se determină pentru materiale a căror CCCT este de tipul celei din figura 11.25 % şi εt = 0. fig. CCCT tipice pentru polimeri: a – cu limită de curgere aparentă.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR lungimea calibrată a epruvetei (v. iar uneori chiar poate lipsi.la fel ca în cazul materialelor metalice (v. scap 3. îndreptarea şi orientarea catenelor după direcţia de solicitare.13 a.13.4). fenomenul se explică prin faptul că la aceste solicitări are loc descolăcirea. 200 % sau 300 % în funcţie de standardul după care se execută încercarea). 11. deoarece continuarea deformării presupune mărirea distanţelor dintre monomerii lanţului (realizată cu consum de energie mai mare) până în momentul ruperii (porţiunea DE a curbei CCCT).5 %. distingându-se limita de curgere aparentă superioară ReH (tensiunea corespunzătoare punctului B de pe CCCT) şi limita de curgere inferioară aparentă ReL (tensiunea corespunzătoare punctului C de pe CCCT).

Cele mai utilizate metode sunt. L. 138 N. − alungirea procentuală la limita de curgere Ac este deformaţia specifică totală corespunzătoare limitei de curgere aparente ReH. În cazul materialelor polimerice reticulate sau cristalinizate.13 b). − rezistenţa la rupere Rm este tensiunea corespunzătoare punctului E de pe CCCT.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor SR EN ISO 527 ca fiind tensiunea corespunzătoare unei deformaţii totale εt = x % convenţional alese. şi alungirea după rupere Ar. caz în care se determină ducând o paralelă la porţiunea liniară a CCCT prin punctul corespunzător deformaţiei remanente date (v. duritatea H (în N/mm2) se defineşte ca şi duritatea Brinell a materialelor metalice. 11.9. M. 490 N sau 961 N fiind aplicată o durată τ = 30 s.8) Rm = r . iar S0 este secţiunea iniţială a epruvetei. care au curba CCCT de tipul celei prezentat în figura 11. cu particularităţi impuse de valorile mai scăzute ale durităţii şi de comportarea vâscoelastică a polimerilor. fig. − alungirea procentuală după rupere Ar se defineşte şi se determină la fel ca în cazul materialelor metalice. − determinarea durităţii prin penetrare cu bilă – STAS 5871 se realizează folosind ca penetrator o bilă de oţel cu diametrul D = 5 mm. ţinând seama de modul în care este definită Rm în cazul polimerilor şi de faptul că până la rupere materialul suferă deformaţii ce pot depăşi 1000 % această caracteristică nu poate fi utilizată la dimensionarea pieselor. fenomenul de curgere plastică fiind practic inexistent. S0 unde Fr este forţa de tracţiune în momentul ruperii. prin încercarea la tracţiune se pot determina numai modulul de elasticitate E. cu deosebirea că aria urmei se calculează pe baza adâncimii de pătrundere a penetratorului: F (11.1…1 %. după care se măsoară adâncimea de pătrundere a penetratorului h. alte standarde definesc limita de curgere convenţională ca fiind tensiunea corespunzătoare unei deformaţii remanente de 0. cu menţiunea că se folosesc scările Rockwell R. 358 N. rezistenţa la rupere Rm. această caracteristică împreună cu limita de curgere sunt importante pentru stabilirea comportării pieselor din materiale polimerice deoarece arată care sunt deformaţiile maxime pe care le poate suferi materialul fără modificarea secţiunii (peste această solicitare apare gâtuirea). forţa de apăsare Fm = 49 N. E sau 245 .9) H= m πDh − determinarea durităţii prin metoda Rockwell este la fel ca la materialele metalice. b) Încercările de duritate ale polimerilor se bazează pe aceleaşi principii ca şi în cazul determinării durităţii metalelor. adică: F (11.

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

K, ce diferă prin diametrul D al pentratorului (de tip bilă de oţel) şi mărimea forţei suplimentare F1 (v. scap 3.10), forţa iniţială F0 fiind aceeaşi (98,1 N); în tabelul 11.2 se prezintă valorile diametrelor penetratoarelor şi valorile forţei totale de apăsare (ce se menţine o durată de 10 s); se precizează că dintre aceste scări, cele mai utilizate sunt scările R şi M.
Tabelul 11.2. Caracteristicile scărilor de duritate Rockwell conform STAS 8826 Caracteristici Diametrul bilei D, mm Forţa totală F0+F1, N (kgf) R 12,7 588,4 (60) Scara durităţii Rockwell L M E 6,35 6,35 3,175 588,4 981 981 (60) (100) (100) K 3,175 1471 (150)

− determinarea durităţii prin metoda Shore se bazează pe utilizarea unui penetrator tronconic sau conic, ce este apăsat de un resort calibrat pe suprafaţa probei şi măsurarea adâncimii lui de pătrundere; durimetrul Shore este un dispozitiv portativ astfel construit încât penetratorul (de forma şi dimensiunile prezentate în figura 11.14) acţionează prin presarea plăcii de bază a dispozitivului pe suprafaţa probei şi este prevăzut cu un aparat indicator gradat de la 0 la 100, 0 corespunzând situaţiei în care penetratorul ar pătrunde complet în material, iar 100 − situaţiei când nu ar pătrunde deloc în material (prin presare, faţa frontală a penetratorului ajunge în planul feţei frontale a plăcii de bază (v. fig. 11.14); duritatea Shore astfel definită este o mărime convenţională, ce poate fi utilizată numai ca un criteriu de recepţie a materialelor; datorită comportării vâscoelastice a polimerilor, standardul SR ISO 868 prevede determinarea fie a unei durităţi instantanee, caz în care citirea trebuie să se facă în cel mult 1 s de la apăsare, fie a unei durităţi ce corespunde unei durate de 15 s de la apăsare; duritatea determinată cu aparatele prevăzute cu penetratorul din figura 11.14 a se numeşte duritate Shore A şi se utilizează în cazul termoplastelor moi şi elastomerilor, iar duritatea determinată cu penetratorul prezentat în figura 11.14 b se numeşte duritate Shore D şi se utilizează în cazul materialelor polimerice dure;

Fig. 11.14. Penetratoarele durimetrelor Shore: a – penetrator Shore A; b – penetrator Shore D 246

Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor

− determinarea durităţii prin metoda Barcol − STAS 11333 se bazează pe acelaşi principiu ca şi metoda Shore, cu diferenţa că diametrul şi lungimea penetratorului sunt mai mici (D = 0,157 mm, H = 0,76 mm), astfel că unei unităţi de duritate Barcol îi corespunde o adâncime de pătrundere de 0,0076 mm; condiţiile privind starea suprafeţei probei (lipsa craterelor, impurităţilor, zgârieturilor) sunt din acest motiv mai severe în cazul metodei Barcol. O corespondenţă aproximativă între durităţile determinate prin metodele Rockwell şi Shore (metodele care au cea mai largă utilizare) este prezentată în figura 11.15.

Fig. 11.15. Comparaţie între scările de duritate definite prin diferite metode

c) Încercările la rupere prin şoc se aplică în special materialelor termoplaste dure, materialelor termorigide şi materialelor compozite (v. cap 12) şi se diferenţiază în principal după tipul solicitării (încovoiere sau tracţiune) şi dispozitivului utilizat pentru încercare. − metoda Charpy - STAS 5871, utilizează ciocanul pendul Charpy de tipul celui folosit şi la metale (v. fig. 3.18.), cu precizarea că energia maximă este de până la 50 J; epruveta uzuală este epruveta tip 1, cu forma şi dimensiunile prezentate în figura 11.16 a, dar se poate efectua şi pe epruveta cu crestătură dublă (fig. 11.16 b), caz în care lovitura se aplică pe faţa perpendiculară pe crestătură; caracteristica mecanică determinată este rezilienţa (v. scap. 3.7), exprimată în J/m2;
247

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

− metoda Izod – STAS 7310 constă din ruperea unei epruvete cu crestătură, încastrată la unul din capete, printr-o lovitură aplicată cu un ciocan pendul la capătul liber, fie pe faţa cu crestătură, după schema prezentată în figura 11.17 a (încercare normală), fie pe faţa opusă crestăturii (încercare cu crestătura inversată); epruveta uzuală este epruveta de tip 1 utilizată la metoda Charpy (v. fig. 11.16), fiind acceptate numai două tipuri de crestături: cu r = 0,25 mm sau cu r =1 mm, ce se practică pe lăţimea b a epruvetei; caracteristica mecanică determinată este rezistenţa la şoc Izod , definită la fel ca rezilienţa în cazul metodei Charpy şi exprimată tot în J/m2;

− metoda Dynstat – STAS 6175 are la bază aceeaşi schemă de încercare ca metoda Izod, cu diferenţa că epruvetele utilizate au dimensiuni mult mai mici (Lxbxh = 15x10x3 mm), iar energia maximă de lovire este de până la 2 J; d) Încercările la fluaj ale polimerilor constau din solicitarea pe durate îndelungate cu sarcini constante în condiţii de temperatură şi umiditate controlate; aceste încercări sunt mai frecvente în cazul polimerilor decât în cazul materialelor metalice deoarece fluajul are loc la temperaturi apropiate de temperatura ambiantă, astfel că şi încercările se efectuează de cele mai multe ori în condiţii de atmosferă standard normală 23/50; solicitările pot fi la tracţiune, (STAS 9046) sau la încovoiere (SR ISO 6602), rezultatele fiind prezentate sub forma curbelor de fluaj ε = f(τ), (timpul la scară logaritmică) pentru diferite valori ale tensiunilor (v. fig. 11.18); cu ajutorul curbelor de fluaj se pot determina, folosind metodele sugerate în figura 11.18, următoarele dependenţe:
248

Fig. 11. 16. Epruvetele pentru încercările la încovoiere prin şoc ale polimerilor; a − normală; b – cu crestătură dublă

Fig 11.17 Schemele încercării la încovoiere prin şoc Izod; a – normală; b – cu crestătura inversată

Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor

− curbele izocronice tensiune – deformaţie, care permit stabilirea deformaţiei după o anumită durată de expunere la o solicitare dată; − curbele izometrice tensiune – timp, care permit stabilirea timpului după care deformaţia atinge o anumită valoare la o solicitare dată; − curbele modulului de fluaj Ef(τ), care, pentru o tensiune σ constantă, se determină cu relaţia: (11.10) E f (τ ) = σ , ε (τ ) în care ε(τ) este valoare deformaţiei epruvetei solicitate cu tensiunea σ, după o durată τ de solicitare.

Fig. 11.18. Curbele de fluaj ε = f(τ) şi curbele derivate din acestea: a – curbe de fluaj; b – curba izometrică; c – curba izocronică; d – curba modulului de fluaj

Criteriile după care se apreciază scoaterea din uz a pieselor din materiale polimerice depind de tipul materalului şi de rolul funcţional al piesei. Aceste criterii pot fi: − ruperea, în cazul materialelor fragile; − creşterea pronunţată a deformaţiilor (fluajul accelerat);
249

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

− atingerea unei deformaţii critice (a cărei valoare este uzual sub 1%); − apariţia unor microfisuri sau modifcarea culorii (albirea suprafeţei). Duratele încercărilor de laborator sunt rareori apropiate de cele reale deoarece duratele de serviciu în unele cazuri depăşesc 50 de ani (de exemplu reţelele de conducte). În aceste situaţii se aplică metode speciale de extrapolare a rezultatelor obţinute prin încercări la durate mai mici (de obicei 6 luni sau 1 an).

11.5. Principalele tipuri de materiale polimerice
11.5.1. Aditivii materialelor polimerice
În practică se utilizează materiale pe bază de polimeri care conţin şi alte substanţe introduse în scopul îmbunătăţirii anumitor proprietăţi şi/sau al reducerii costului; materialele care au la bază polimeri termoplastici sau polimeri termorigizi sunt cunoscute sub denumirea generică de materiale ( mase) plastice. Principalele tipuri de substanţe introduse în polimerii de bază sunt următoarele: − plastifianţii, care micşorează interacţiunea dintre catene, astfel că segmentele de lanţuri moleculare devin mai mobile şi comportarea vâscoelastică se îmbunătăţeşte; − agenţii de reticulare, care crează punţi de legătură între catene şi astfel se îmbunătăţesc proprietăţile de elasticitate şi de rezistenţă; pornind de la acelaşi polimer în funcţie de gradul de reticulare se pot modifica proprietăţile în limite foarte largi; − materialele de umplutură, care nu reacţionează de obicei cu polimerul de bază, ci se distribuie uniform prin amestecare mecanică în masa de bază şi contribuie astfel la creşterea rezistenţei mecanice; se utilizează în mod curent ca materiale de umplutură talcul, praful de cretă, caolinul, rumeguşul de lemn, fibre textile sau celulozice etc.; negrul de fum (particule sferice de carbon cu structură hexagonală) utilizat şi el ca material de umplutură are şi rol activ înfluenţând gradul de reticulare; − coloranţii, care introduşi în materialele polimerice le colorează în masă prin amestecare mecanică. Pe lângă aceste categorii de substanţe care nu lipsesc din nici un material plastic, se mai introduc în funcţie de scop şi alte categorii de substanţe cum ar fi: antistaticele, pentru reducerea electrizării prin frecare, ignifuganţii, pentru reducerea inflamabilităţii, lubrifianţii, pentru uşurarea prelucrării, fungicidele, pentru creşterea rezistenţei la atacul ciupercilor, antioxidanţii, pentru creşterea
250

Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor

rezistenţei la îmbătrânire a materialelor polimerice etc. Pe baza celor arătate se poate explica diversitatea extrem de mare a maselor plastice utilizate în prezent de societatea omenească. O încercare de grupare a celor mai utilizate tipuri după criteriul costului şi al proprietăţilor este prezentată în figura 11.19, în care pentru costul relativ s-a luat ca bază (Cr = 1) costul polietilenei, unul dintre cei mai utilizaţi polimeri.

Fig. 11.19. Principalele categorii de mase plastice

11.5.2. Materialele termoplaste
În această categorie sunt incluse materialele plastice la care polimerul de bază este un termoplast; principalele termoplaste şi caracteristicile lor mai importante sunt prezentate în tabelul 11.3. După structura lanţului molecular, termoplastele pot fi grupate în două categorii: − polimeri la care linia principală a lanţului molecular este formată numai din atomi de carbon, atomii diferiţi sau radicalii ataşându-se prin legături laterale; din această categorie fac parte: poliolefinele (PE, PP), polimerii vinilici (PVC, PS), polimerii acrilici (PAN, PMMA) şi fluoroplastele (PTFE); − polimeri care au în componenţa liniei principale a lanţului şi alţi atomi (de obicei N, O, Si) sau cicluri benzenice; din această categorie fac parte poliesterii (PET, PBT), poliamidele (PA), policarbonaţii (PC), acetalii (POM) etc.
251

Tabelul 11.3. Principalele caracteristici ale unor materiale termoplaste Denumirea materialului Polietilenă de joasă densitate Polietilenă de mare densitate Polipropilenă Polistiren Policlorură de vinil rigid Policlorură de vinil plastifiat Polimetacrilat de metil (plexiglas) Policarbonat Poliamida 66 (Nylon 66) Polioximetilena (acetal) Polietilen teraftalat (răşină poliesterică) Politetrafluor etilena (teflon) Poliacrilonitril (răşină acrilică) Acrilonitril/butadien /stiren Acetat de celuloză (celuloid) Simbol PE−LD PE−HD PP PS ρ, kg/m3 910…940 950…965 900…910 E, N/mm2 120…500 420…1400 500…1900 R m, N/mm2 5…16 Ar, % 200…600 Tv, o C −75 −75 −10 85…100 Tc, o C 115 130 170 Observaţii cristalinizată 40…55 % elastic, rezistentă cristalinizată. 60…80 % elastic rezistentă cristalinizată. 60…70 % mai rigidă decât PE amorf; dur şi fragil amorf; rigid, sensibil la zgârieturi compus vinilic amorf; flexibil, elastic amorf; rigid dur şi rezistent la zgârieturi amorf; rigid şi rezistent la şoc cristalinizată < 60 %; dură, rezistentă şi rigidă cristalinizată < 75 %; rigidă, elastică, rezistentă amorfă sau cristalinizată 30…40%; stabil dimensional cristalinizat < 70 %; coeficient de frecare redus compus acrilic; se trage uşor în fibre amestec de butadien-stiren (elastomer) şi stiren-acrilonitril (termoplast) modificaţie chimică a celulozei (polimer natural)

20…40 700…1300 30…50 200…1000 5…75 10…50 200…500 4…10 80…120 40…60 35…75

1040…1100 2800…3500 20…50

PVC dur 1360...1400 1500…3500 40…60 PVC−P 1150...1250 moale PC PA 66 POM PET PTFE PAN ABS CA − 10…30

125 175… 75…105 212 −40 150 225 230 250 170 255 330 320 − −

PMMA 1180…1220 2700…3500 60…80 1150...1250 2350...2450 1120...1180 900…2800 50…70 50…80

90…105 150 55 −50 73

1370...1430 3000…3500 60…70

1320…1390 2000…2500 40…60 100…2300 2100…2250 350…800 20…40

250…500 85...125 3…5 10…140 5…100 107 125 120

1100...1200 3500…4000 50…60 1040…1700 900…2800 1250...1350 800…2400 20…60 25…50

iar la o încălzire mai mare curg plastic. fig.20. ceea ce face ca piesele realizate să fie rezistente la şocuri.20 se prezintă simplificat domeniile de stare. Fig. ale unor termoplaste.3) Excepţie 253 . vâscozitatea scade pe măsură ce creşte temperatura atingând la un moment dat valorile corespunzătoare lichidelor. PA) au proprietăţi de rezistenţă – elasticitate care le permit menţinerea formei până la temperatura Tc (v. PS. în funcţie de temperatură. la extinderea utilizării lor. peste această temperatură masa cristalină trece în stare amorfă şi materialul curge plastic (stare vâscoasă). Principalele dezavantaje sunt legate de temperaturile relativ scăzute până la care pot fi utilizate (v. tabelul 11. În figura 11. termoplastele cu cristalinitate parţială (PE. 11.6). Domeniile de stare ale unor materiale termoplaste Termoplastele se utilizează ca materiale structurale în tehnică datorită caracteristicilor mecanice de rezistenţă relativ bune şi caracteristicilor de tenacitate care în unele cazuri sunt foarte bune. PC) se comportă vâscoelastic imediat deasupra lui Tv. PP. termoplastele amorfe ( PVC. Proprietatea lor de a putea suferi reîncălziri în domeniul de curgere de un număr nelimitat de ori în vederea prelucrării contribuie. 11. de asemenea.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Comportarea termoplastelor deasupra temperaturii Tv depinde de starea structurală a acestora.

utilizate ca răşini pentru presare şi 35…70 7…10 0.13).aldehidice Melamine (MF) − răşini melamin-formaldehidice Răşini poliesterice nesaturate (UP) ρ. angrenaje. se prelucrează prin metodele metalurgiei pulberilor (v.5.3). Starea iniţială a acestor polimeri obţinuţi prin policondensare este de polimerizare incompletă. Principalele tipuri de materiale polimerizate termorigide şi câteva caracteristici ale lor sunt prezentate în tabelul 11.5 − dimensional.4. piese cu solicitări moderate şi supuse la şocuri. Principalele caracteristici ale unor polimeri termorigizi Polimerul Fenoplaste ( PF) − răşini fenol − formaldehidice (bachelitice) Aminoplaste (UF) răşini ureo. culoare închisă. utilizate pentru piese presate sau turnate. rezistente la şoc. N/mm2 E. fragile. datorită structurii lanţului (atomii de H din lanţul polietilenei sunt înlocuiţi de atomi de F). lagăre. cap. deoarece proprietăţile lor de curgere sunt slabe.75 laminare. tabelul 11. care.0 1. Termoplastele se utilizează în tehnică pentru conducte.25 fierbinte. kg/m3 1250 R m. adezivi. forme de turnare etc. * proprietăţi asemănătoare cu ale UF. Tabelul 11. stabile 50…70 6. ca matrice pentru materiale compozite * dure. utilizate ca răşini de presare * dure şi fragile până la elastice.2…8.% kN/mm2 r Caracterizare 1550 1700 1250 Răşini epoxidice (EP) 1200 * dure.4.3. 11. cu catene ramificate.3 3 funcţie de gradul de reticulare. matrice pentru compozite 254 . adezivi. fragile. au stabilitate pe un interval mare de temperaturi (v. astfel că după prelucrare materialul capătă proprietăţi de rezistenţă şi duritate ce se menţin la o reîncălzire ulterioară până la temperatura de descompunere. dar mai puţin sensibile la 35…65 6…7 − zgâriere. materiale electroizolante etc. utilizate ca răşini de turnare.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fac fluoroplastele (teflonul).2…7. utilizate ca materialele de acoperire * dure şi fragile până la elastice în 40…90 6. A. higroscopice şi nerezistente la apă 35…55 5. în timpul fabricării obiectelor se produce reticularea spaţială prin intermediul legăturilor principale ale lanţurilor moleculare prin activare termică sau prin activare chimică (introducerea unui agent de întărire). Materialele termorigide Proprietăţile caracteristice maselor plastice termorigide (numite şi duroplaste) sunt date de structura reticulară a polimerului de bază care intră în compoziţia lor.5…7. culoare deschisă.

gradul de reticulare şi implicit caracteristicile de rezistenţă şi elasticitate sunt dependente de cantitatea de sulf. În figura 11. a căror întărire se realizează prin adăugarea unui agent de reticulare . ce constă din ruperea unor legături duble din linia principală a lanţului şi realizarea unor legături între lanţurile macromoleculare prin punţi constituite din atomi sau grupuri de atomi ai agenţilor de reticulare (în mod uzual sulf. împreună cu alţi aditivi. reticularea este completă. caz în care se folosesc răşini fluide (lichid vâscos) obţinute prin policondensarea ureei cu formaldehidă şi alcool furfurulic (răşini furanice). cauciuc acrilic. cauciuc nitrilic. obţinându-se un material dur şi fragil cunoscut sub numele comercial de ebonită. 11.5 se prezintă elastomerii utilizati mai frecvent şi câteva din caracteristicile acestora.1 şi fig. Elasticitatea lor asemănătoare cauciucului natural (poliizopren) a făcut ca denumirea de “cauciuc” să devină generică şi să fie alăturată denumirii elastomerului de bază (de exemplu.21 se prezintă reacţia de vulcanizare cu sulf a cauciucului natural. fapt ce se datorează în special caracteristicilor de rezistenţă mecanică ale acestor materiale. Reticularea slabă a elastomerilor (aşa numita vulcanizare) este un proces activat termic (ti = 120…150 oC). talcul şi praful de cretă etc. Materialele elastomerice (cauciucurile) Sunt substanţe macromoleculare a căror capacitate de deformare elastică se bazează pe structura constituită din lanţuri moleculare lungi.4 sunt indicate numai câteva utilizări specifice ale unor răşini termorigide. răşinile destinate acestui scop pot fi cu întărire la cald (răşini aminoplaste termoreactive) şi răşini cu întărire la rece. gama întrebuinţărilor fiind mult mai extinsă.) au rolul de a îmbunătăţi rezistenţa mecanică şi de a ieftini produsele. 11. pentru cauciucurile uzuale se adaugă 4…5 % sulf. iar dacă se introduce 45 % sulf. 255 .8). Aditivii cei mai importanţi introduşi împreună cu materialele de umplere în cazul elastomerilor sunt antioxidanţii. cauciuc butilic etc. În tabelul 11.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor În tabelul 11. ceea ce provoacă desfacerea a cca 10…30 % din legăturile duble şi legarea lanţurilor prin punţi de sulf. peroxizi sau amine). Proprietatea de termorigiditate este esenţială în utilizarea răşinilor din această categorie ca lianţi pentru amestecurile de formare din care se realizează formele pentru turnarea pieselor din materiale metalice. în timpul proceselor tehnologice de fabricare a produselor.4. pulberea de silice (SiO2). 11.4.). încolăcite şi slab reticulate aşa cum a fost arătat anterior (v. ceea ce are ca efect scăderea elasticităţii şi fragilizarea materialului. introduşi în masa elastomerului. deoarece oxigenul şi ozonul acţionează în timp la fel ca agenţi de reticulare. Materialele de umplere (negrul de fum.5.scap.

22 b) sau reticulaţi (v. care pot fi liniari (v.22 c). − grupa M cuprinde polimerii cu lanţ saturat. numite generic polisiloxani. Acestea sunt materiale polimerice la care linia principală a lanţului molecular este lanţul siloxanic. După tipul lanţului macromolecular elastomerii se împart în patru grupe: − grupa R cuprinde polimerii cu lanţ nesaturat ale căror proprietăţi se modifică prin reticulare.5. % 100…600 100…500 100…800 100…400 100…500 100…500 100…200 100…800 100…400 Temperaturi de exploatare c i t max . 11. 11. din care rezultă că particularităţi deosebite din punct de vedere al temperaturilor de serviciu prezintă siliconii. Schema procesului de vulcanizare a cauciucului natural cu sulf Tabelul 11. Caracteristicile principale ale unor elastomeri Elastomerul Cauciuc natural (NR) Butadien – stiren (SBR) Cauciuc butilic (IIR) Cauciuc nitrilic (NBR) Cloropren (CR) Polietilenă clorosulfonată (CSM) Elastomeri polifluorurati (FPM) Cauciuc poliuretanic (EU) Cauciuc siliconic (Q) Grupa R m. − grupa U cuprinde poliuretanii.5. fig. − grupa Q cuprinde cauciucurile siliconice.21.22 a. oC tmin. oC −30…−60 −20…−50 −10…−40 −10…−50 −20…−50 −20…−40 −20…−40 0…−20 −50…−80 R 60 70 80 70 70 80 175 60 200 100 100 140 130 130 150 250 80 275 M U Q c t max − temperatura maximă de serviciu la expunere continuă. oC t max . Exemple de elastomeri din fiecare grupă sunt date în tabelul 11.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. 256 . fig. a cărui structură este prezentată în figura 11. valenţele libere ale lanţului siloxanic pot fi completate cu radicali organici. i t max − temperatura maximă de serviciu la expunere inermitentă. N/mm2 4…25 4…25 4…15 4…18 4…20 4…12 7…15 15…30 3…10 Ar. obţinându-se diferite tipuri de materiale polimerice. 11.

233 atmosferă standard. 230 homopolimer. Cuvinte cheie agent de reticulare. 233 statistic. bloc. c − polisiloxan reticulat Materialele pe bază de siliconi fac parte din categoria materialelor plastice de înaltă performanţă (v. 250 material elastomeric (cauciuc). 250 antistatic. 249 257 dendrimer. 233 disproporţionare. 237 fenoplaste. 236 curbe izocronice. 233 lanţ molecular (catenă). 11. nu dezvoltă gaze toxice prin ardere şi aderă la suprafeţele metalice. 231 grad de cristalinitate. pentru durate scurte. 249 curbe izometrice. 241 condiţionarea epruvetelor. 11. grefat. 239 copolimer. 255 .Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Fig. 246 elastomeri. 235. geluri. b – polisiloxan cu molecule liniare. Structura chimică a siliconilor: a – lanţul siloxanic. lacuri sau uleiuri siliconice. 233 conformaţie. 235 formare epruvete. la realizarea echipamentelor pentru zonele arctice etc. elastomeri (cauciuc siliconic). pot fi utilizate şi la temperaturi de 800 oC). 233 constantă de relaxare.22. din acelaşi motiv îşi menţin proprietăţile de elasticitate într-un interval mare de temperaturi. 254 fibrilă. 247 duritate Shore. 254 antioxidant. 250 atactic. fiind utilizate în industria aerospaţială. nehigroscopice. sunt neinflamabile. 234 curba modulului de fluaj. deoarece îmbină proprietăţile de elasticitate ale materialelor organice cu stabilitatea termică şi chimică a materialelor anorganice (de exemplu. 256 masă moleculară. În funcţie de tipul radicalilor ataşaţi lanţului siloxanic. 249 curbă termo-mecanică. 250 alungire la limita de curgere. 242 funcţionalitate. siliconii se pot prezenta sub formă de materiale rigide. 233 izotactic. 230 material de umplutură. 245 aminoplaste. fig. 234 grad de polimerizare. 241 configuraţie. 231 duritate Barcol. de gradul de polimerizare şi de gradul de reticulare.19). 235 cristalite. 229 lanţ siloxanic.

Shackelford J. Stiinţa materialelor în construcţia de maşini. 235 polimerizare. Printice Hall. 241 rezilienţa. Paris. Bucureşti. Bucuresti. Tehnologia materialelor. Vasilescu D.. Addison-Wesley Reading. 1988 6. partea a doua. Inc. Materiale plastice. 1995 5. Tillmann W. 237 termorigide (duroplaste). Editura Didactică şi Pedagogică. 234 temperatură de curgere. Essais mecaniques des plastiques. 239 vulcanizare. 229 plastifiant. 236 vâscoelasticitate. Zecheru Gh. 232 relaxarea tensiunilor. Techinques de l’Ingenieur.S. 254 reacţie în lanţ... Materiale termoplastice şi materiale termorigide. Constantinescu D. 1995 10. 254 monomer. 1998 258 . 1986 7. 1983 2. Bucureşti.. Stiinţa materialelor. Saban R. Elements of Materials Science and Engineering. 250 poliadiţie. AM 3510. 231 răşini epoxidice. Van Vlack L. şi Ciocea N. 1989 8. Massachusetts. 229 polimer reticulat. 232 reacţie în trepte. 254 răşini poliesterice. 235 silicon. OIDCM. Introduction to Materials Science for Engineers. Sixt Edition. Editura Tehnică. OIDCM. 1999 3.. 236 termoplaste. Bucureşti.. New Jersey. 231 polietilenă. H. Manualul inginerului. O. Studiul si ingineria materialelor. 256 sindiotactic. The Science of Engineering Materials. Mitelea I. 233 steroizomer. 232 polidispersie. 237 tranziţie sticloasă (vitroasă). 1998 11. Editura Didactică şi Pedagogică. 233 structură amorfă.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR melamine. Smith Ch. Timişoara 1999 4. 255 Bibliografie 1. * * * Hütte. * * * Culegere de standarde române comentate CSCM – Mp4. 1985 9. 229 polimer. Fundamente.a. Bucuresti. 248 rezistenţă Izod la şoc. Macmillan Publishing Company. 247 rezistenţă Dynstat la şoc. Materiale plastice. 248 segment de lanţ molecular. s. Krawczak P. * * * Culegere de standarde române comentate CSCM – Mp5. Editura Sudura. 230 polidispersitate. New York. IPG Ploiesti. 232 policondensare. Terminologie şi metode de analiză şi încercări. 233 sferulită. Lugsheider E.

2. d) după 259 . Prin ce se caracterizează reacţia de policondensare: a) este procesul prin care două molecule organice diferite reacţionează pentru formarea unei molecule complexe. c) polimerii obţinuţi prin policondensare au compoziţie chimică diferită de a monomerilor din care provin. d) prin transferul de la un lanţ la altul a unui unui atom de H care reface legătura dublă C = C a monomerului? T.5. b) prin unirea capetelor libere a două catene.11.11. d) în timpul procesului de creştere a catenelor ambele capete ale lanţului sunt libere? T. copolimeri grefaţi şi copolimeri bloc.11. b) este procesul prin care două molecule organice identice reacţionează pentru formarea unei molecule complexe.3. b) sunt rezultatul unirii în lanţul macromolecular a unor monomeri diferiţi. Care dintre afirmaţiile următoare despre reacţia de polimerizare sunt advărate: a) este o reacţie în trepete care necesită activare energetică la fiecare secvenţă. Care dintre afirmaţiile următoare despre copolimeri sunt adevărate: a) sunt rezultatul unirii unor monomeri de acelaşi tip.1. Cum se realizează întreruperea reacţiei de polimerizare: a) prin introducerea unui radical care reacţionează cu monomerii liberi şi consumă energia necesară continuării reacţiei de polimerizare. c) numărul de monomeri din lanţul macromolecular reprezintă gradul de polidispersie moleculară.4. c)după dispunerea monomerilor pot fi copolimeri statistici. d) creşterea lanţului macromolecular se realizează prin formarea de noi legături în urma reacţiilor de condensare (reacţie în trepte)? T. d) numărul de unităţi structurale din lanţul macromolecular reprezintă gradul de polimerizare? T. d) polimerii care se formează prin poliadiţie au de obicei în lanţurile principale şi alţi atomi decât carbonul? T11. Prin ce se caracterizează reacţia de poliadiţie: a) este procesul prin care două molecule organice identice reacţionează pentru formarea unei molecule complexe. b) este o reacţie în lanţ la fel ca polimerizarea.6. Care dintre următoarele afirmaţii despre polimeri sunt adevărate: a) sunt substanţe organice micromoleculare care conţin mai multe componente. b) este o reacţie în lanţ ce se iniţiază în prezenţa unei substanţe introduse special în acest scop. c) prin polimerizare se obţin substanţe a căror compoziţie chimică diferă de a monomerilor din care provin. b) sunt compuşi chimici (în marea majoritate a cazurilor organici) cu molecule de dimensiuni mari. c) prin răcirea bruscă a amestecului de reacţie.11. c) este o reacţie în trepte care decurge fără eliminarea unei substanţe cu molecula mică.11.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Teste de autoevaluare T.

b) ruperea legăturilor intermoleculare. copolimeri atactici sau copolimeri isotactici? T.12. La ce se referă noţiunea de sferulită în cazul structurii polimerilor: a) la formaţiunile structurale constituite prin încolăcirea unui lanţ molecular.11. c) la forma cristalitelor rezultate prin presare. catenelor. b) sunt substanţe macromoleculare cu grad mare de reticulare. La ce se referă noţiunea de conformaţie în cazul structurii polimerilor: a) la relaţia de ordine a unităţilor structurale în cadrul lanţului macromolecular. b) la forma moleculelor monomerilor din componenţa catenelor. Care sunt tipurile de polimeri după modul de dispunere a grupelor laterale faţă de lanţul principal: a) polimeri isotactici. b) la forma pe care o capătă lanţurile macromoleculare.11. polimeri atactici şi polimeri sindiotactici. c) polimeri liniari. d) se durifică pe măsură ce creşte temperatura prin creşterea gradului de reticulare? T. b) la ordonarea pe anumite zone prin alinierea unor segmente de lanţ. complet amorfă sau parţial cristalină.11.9.11. c) la poziţia relativă a doi monomeri vecini realizată prin rotirea în jurul legăturii simple dintre atomii de carbon.10.11.11.11. Care dintre mecanismele prin care se produce deformarea polimerilor sunt caracteristice termoplastelor şi elastomerilor: a) îndreptarea. Care dintre afirmaţiile următoare despre termorigide sunt adevărate: a) sunt substanţe macromoleculare cu structura ramificată. d) pot fi încălzite în vederea prelucrării de un număr nelimitat de ori ? T. la o reîncălzire ulterioară nu se mai atinge starea vâscoasă? T. c) se utilizează numai în stare vitroasă. polimeri statistici şi polimeri grefaţi. c) se prelucrează într-o stare de polimerizare incompletă. La ce se referă noţiunea de configuraţie în cazul structurii polimerilor: a) la relaţia de ordine a unităţilor structurale în cadrul lanţului macromolecular dată de legăturile chimice. c) îşi menţin proprietăţile înalt elastice până aproape de descompunere.14.13. b) are loc înmuierea prin reducerea pronunţată a vâscozităţii.8. polimeri reticulaţi şi polimeri cristalini? T. c) la gradul de ramificare a catenelor. b) pot fi încălzite în vederea prelucrării o singură dată.7. Care dintre afirmaţiile următoare despre termoplaste sunt adevărate: a) sunt substanţe macromoleculare cu structura liniară sau ramificată.11. Cum se comportă elastomerii la încălzire: a) odată cu creşterea temperaturii deformarea elastică se produce la solicitări mai mici. b) polimeri isotactici. d) la numărul şi radicalilor liberi din unitatea structurală? T. c)desfăşurarea şi decuplarea 260 . d) la distribuţia monomerilor diferiţi în cadrul lanţului macromolecular? T. d) la zonele cu structură complexă ce ce rezultă prin prin unirea mai multor fibrile în jurul unui nucleu? T.11.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR dispunerea monomerilor pot fi: steroizomeri.

d) ruperea legăturilor intermoleculare? T. Care dintre afirmaţiile următoare despre metoda Shore de determinare a durităţii polimerilor sunt adevărate: a) metoda se bazează pe utilizarea unui penetrator tronconic sau conic ce este apăsat de un resort calibrat pe suprafaţa probei.11. d) alunecarea relativă a catenelor? T.22.11. b) se măsoară diametrul urmei lăsate de penetrator pe suprafaţa probei şi se calculează duritatea ca raport dintre forţa de apăsare şi aria urmei. d) materialul cu comportare vâscoelastică se deformează la solicitare constantă până la rupere? T. Care dintre afirmaţiile următoare despre vâscoelasticitate sunt adevărate: a) este capacitatea polimerilor de a-şi menţine deformaţia elastică la reducerea vâscozităţii. b) în cazul solicitărilor la temperatură variabilă. c) la polimerii nereticulaţi. b) modificarea distanţelor dintre monomeri. c) materialul cu comportare vâscoelastică se deformează la solicitare constantă până la atingerea unei stări staţionare.19. b) alungirea procentuală la curgere Ac. În ce condiţii are loc relaxarea tensiunilor în cazul polimerilor: a) în cazul solicitărilor la care deformaţiile şi temperatura se menţin constante.17. c) se măsoară adâncimea de pătrundere iar scala de duritate Shore are 100 261 .15. b) la realizarea epruvetelor prin presare în condiţii standardizate. c) la menţinerea epruvetelor într-o atmosferă standard o durată suficientă pentru atingerea echilibrului termic şi higrometric? T. b) la temperaturi T > Tc. La ce se referă noţiunea de condiţionare a epruvetelor pentru încercări mecanice: a) la prelucrarea mecanică în condiţii care să asigure o anumită precizie şi rugozitate a suprafeţelor.21.11. c) decuplarea catenelor.11. Care dintre mecanismele prin care se produce deformarea polimerilor sunt caracteristice termorigidelor: a) alunecarea relativă a catenelor. Care sunt caracteristicile mecanice determinate prin încercarea la tracţiune ce prezintă importanţă pentru proiectarea pieselor din materiale polimerice: a) rezistenţa la tracţiune Rm. b) la polimerii puternic reticulaţi.11. În ce domeniu de temperaturi variază puternic modulul de elasticitate E: a) la temperaturi T < Tv. d) limita de curgere aparentă Re? T. d) în cazul creşterii temperaturii şi menţinerii constante a forţelor exterioare? T.18. c) în cazul menţinerii constante a temperaturii şi a forţelor exterioare.16.11.20.11.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor catenelor.18. c) alungirea procentuală la rupere Ar. c) la temperaturi t < ta. d) la temperaturi Tv < T >Tc? T. b) reprezintă capacitatea polimerilor de a căpăta deformaţii elastice variabile în timp sub acţiunea solicitărilor constante. La care tip de polimeri se înregistrează variaţia cea mai mare a modulului de elasticitate E cu temperatura: a) la polimerii cu grad mare de cristalinitate. d) la polimerii cu structură complet amorfă? T.

PC. PET.11. d) UP. ABS .11. În care dintre enumerările următoare materialele termoplaste sunt în ordinea crescătoare temperaturii de vitrifiere: a) PE−HD. PMMA. PF. PP.27. c) caracteristica mecanică determinată este rezistenţa Izod la şoc. c)policarbonaţii.30. b)poliuretanii liniari. valoarea 0 corespunâznd pătrunderii totale a penetratorului. CR. PET. PET. PP. NR. PE-LD. c) PE−HD. d) EU. d) siliconii? T. b) poliamidele. EP.11.11. EP. UP. Care dintre următoarele mase plastice aparţin termoplastelor: a) răşinile acrilice. b) PE−HD. Care dintre următoarele mase plastice aparţin termorigidelor: a) fenoplastele. MF. c) aminoplastele. a) se utilizează aceeaşi schemă de solicitare ca la încercarea Charpy. b) constă din ruperea unei epruvete cu crestătură încastrată la unul din capete printr-o lovitură cu un ciocan pendul aplicată la capătul liber fie pe faţa cu crestătură fie pe faţa opusă crestăturii.11. PET. În care dintre enumerările următoare materialele elastomerice sunt în ordinea crescătoare a temperaturii maxime de serviciu la expunere continuă: a) CR. CSM. b) UP. CR. d) încercările se efectuează de cele mai multe ori în condiţii de atmosferă standard normală 23/50? T.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR de unităţi. PAN. d) PTFE. PET. ABS. c) EU.31. d) siliconii? T. ABS. Q. MF.? T. d) polistirenul? T. IIR.28. IIR. PAN. PET. ABS. c) încercările se efectuează prin solicitarea la tracţiune sau la încovoiere. PC. PVC−P. b) NR. UP. b) încercările se efectuează numai prin solicitarea la tracţiune la temperaturi ridicate. c) PE-LD. UF.11. definită ca fiind energia absorbită prin ruperea epruvetei şi exprimată în J.29. d) caracteristica mecanică determinată este rezistenţa Izod la şoc. epruvetele fiind diferite. c) POM.11. FPM. MF. PET. MF.26. ABS. b)fenoplastele. PVC−P. d) UP.25. NBR. PA66. În care dintre enumerările următoare materialele plastice termorigide sunt în ordinea descrescătoare a rezistenţei la rupere Rm: a) UF. UF. CSM. Care dintre afirmaţiile următoare despre încercările la fluaj ale polimerilor sunt adevărate: a) încercările sunt mai frecvente în cazul polimerilor decât în cazul materialelor metalice. definită la fel ca rezilienţa în cazul metodei Charpy şi exprimată în J/m2? T. Q? 262 . PP. d) duritatea Shore este o mărime convenţională ce poate fi utilizată numai ca un criteriu de recepţie a materialelor? T. Care dintre afirmaţiile următoare despre metoda Izod de încercare la încovoiere prin şoc sunt adevărate. MF? T. c) răşinile alchidice. PE-LD. PTFE. PTFE. FPM. PTFE. PVC−P. PAN. Care dintre următoarele mase plastice aparţin termoplastelor: a) polietilena. PP? T.EP. PC. PP. ABS. b) PP.11. În care dintre enumerările următoare polimerii sunt în ordinea crescătoare a modulului de elasticitate (valoarea medie a intervalului de variaţie): a) PE-LD.24.23. UF.11. PAN.

75·1010 150 45000 675·104 30. aplicând relaţia (10. cap.375·1010 (40000 . g/mol Ni M i N i M i2 (0 .Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Aplicaţii A.2) şi (11.2 Intervalul maselor moleculare.825·1010 1600 15000 240·105 36·1010 (10000 .11. Datele iniţiale şi rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A. 40000] 700 35000 245·105 85. se obţine: 90000 ≅ 3207 .01 = 28. se calculează mai întâi masa moleculară medie Mi pentru fiecare interval.06 g/mol .3). 20000] (20000 . să se calculeze masa moleculară medie în funcţie de fracţia masică ( M m ) şi masa moleculară medie în funcţie de fracţia numerică ( M n ).1): M C 2 H 4 = 2·12.6.2. 10000] 330 5000 495·104 0.2) şi (11.06 A. 30000] 2400 25000 600·105 150·1010 (30000 .3) rezultă : ∑ Ni ∑ N i M i2 ≅ 303 ⋅ 1010 . Mm = ≅ 25208 g/mol şi M n = 12020 ⋅ 10 4 263 303 ⋅ 1010 12020 ⋅ 10 4 ≅ 23205 g/mol. rezultă: = 5180 . 5180 .11.6.1. calculând mai întâi masa monomerului etilenă (C2H4) cu datele din tabelul 1.11.1). 50000] Rezolvare Pentru calculul celor două mărimi prin care se poate caracteriza masa moleculară medie a polimerului se utilizează relaţiile (11.1). Să se calculeze gradul de polimerizare a unui lot de polietilenă de mare densitate PE−HD pentru care s-a determinat experimental o masă moleculară medie de 90000 g/mol Rezolvare Gradul de polimerizare n se determină cu relaţia (11. Aplicând relaţiile (11. n= Tabelul 11. produsele NiMi şi N i M i2 şi se completează coloanele corespunzătoare din tabelul 11. ∑ N i M i = 12020 ⋅ 10 4 . utilizând aceste date.01 + 4·1. 28. g/mol Numărul de lanţuri Ni Masa moleculară medie pe interval Mi. Determinările experimentale de masă moleculară asupra unei probe de polimer au condus la datele prezentate în coloanele 1 şi 2 ale tabelului 11.6 Cu valorile astfel determinate.1 (v.

după care capetele benzii se fixează.10−24 J/K.3.6). sub forma: τ rt = 0 . dependentă de tipul materialului.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR A. O bandă de cauciuc cu (secţiunea dreptunghiulară) este supusă la tracţiune. (11. Rezolvare Constanta de relaxare a tensiunilor pentru banda de cauciuc se poate determina cu ajutorul relaţiei (11. astfel încât în bandă se generează tensiuni normale de întindere σ0 = 11 N/mm2.5e ≅ 2. rezultă: 264 − Ea k BT τ −τ − 1 0 τ rt 90 − 42 60. ştiind că în aceasta s-a generat o tensiune de întindere σ0 = 12 N/mm2. Banda se menţine în această stare la ta o durată τ0 = 2 zile. A. acelaşi rezultat putând fi obţinut şi astfel: σ = σ 1e = 5.5 tensiunile se relaxează la nivelul σ = σ 0 e τ − 1 τ rt = 11e − 90 60.4.5 N/mm2. înlocuind datele din enunţ se obţine σ ln 0 σ1 42 τ rt = = 60.11 ) v rσ = v rσ o e în care vrσ 0 este o valoare de referinţă a vitezei de relaxare.11.11. Rezolvare a) Aplicând relaţia (11. ca la rezolvarea aplicaţiei A.6 − ≅ 2.5 N/mm2. ţinând seama de datele din τ enunţul aplicaţiei. a) Să se determine valorile constantei de relaxare a tensiunilor la t1 = 20 oC. pentru datele din enunţ. care s-a relaxat la nivelul σ1 = 6 N/mm2. la t2 = 25 oC şi la t3 = 30 oC pentru o bandă de cauciuc.81. iar T – temperatura materialului (în K). după menţinerea barei o durată τ1 = 60 zile la t1=20 oC sau o durată τ2 = 50 zile la t2 = 25 oC.11. 11 ln 5. După menţinerea benzii în poziţie întinsă o durată τ1 = 90 zile. prelucrată. după acest timp tensiunile din bandă atingând nivelul σ1 = 5.6 .6). kB = 13.6 zile.5 N/mm2. b) Să se determine nivelul tensiunilor din bară.3. Ea – energia de activare a procesului de relaxare. după menţinerea ei (în stare întinsă) o durată τ3 = 40 zile la t3 = 30 oC. Relaţia dintre viteza de relaxare a tensiunilor din materialele polimerice şi temperatură este de tip Arrhenius: T . Să se determine constanta de relaxare a tensiunilor pentru această bandă şi intensitatea tensiunilor din banda de cauciuc după menţinerea în poziţia întinsă o durată τ1 = 90 zile.

Viteza de relaxare a tensiunilor este invers proporţională cu durata menţinerii materialului la o temepratură T şi.8⋅10 ⋅303 = 45. corespunzătoare relaxării tensiunilor la temperaturile t1 = 20 oC şi t2 = 25 oC. şi 1 1 72.00156e 13.8 ⋅ 10 −24 86.3 ⋅ 10 − 20 J. τ rt1 şi τ rt2 fiind σ 12 σ 12 ln 0 ln ln 0 ln 6 6 σ1 σ1 o constantele de relaxare a tensiunilor la t1 = 20 C (T1 = 293 K) şi t2 = 25 oC (T2 = 298 K). iar τ rt constanta de T 0 τ0 τ rt τ rt1 = T relaxare la temperatura T.6 zile. relaţia (11. τ rt2 = 2 = = 72. 6 5 T2 ln τ rt2 − T1 ln τ rt2 T τ0 = e T2 − T1 = 0.7 ≅ 5. se obţine sistemul de ecuaţii (cu necunoscutele τ0 şi Ea): τ 1 E a = k B T1 ln rt τ0 τ 2 E a = k B T2 ln rt .1− 293 ln 86 .2 ln = 4.00156 zile Constanta de relaxare a tensiunilor la t3 = 30 oC (T3 = 303 K) are valoarea: E − 24 = τ 0 e a = 0. se pot scrie 1 1 T T T relaţiile: vrσ = C .12) k BT Considerând datele din enunţul aplicaţiei.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor τ1 τ 60 50 T T T = = 86. 265 .1 zile. acest sistem are soluţia: Ea = 1 1 − T1 T2 T T T kB ln T τ rt1 τ T2 rt = 13.6 zile k B T3 b) Tensiunile din banda de cauciuc menţinută o durată τ3 = 40 zile la o t3 = 30 C (T3 = 303 K) vor fi: T τ rt3 4 . C şi τ0 fiind constante. ca urmare.11) devine: E T τ rt = τ 0 e a .1 − 293 298 =e 298 ln 72 . În aceste circumstanţe. v rσ = C .4 N/mm2. (11. τ0 pentru aplicaţia considerată. 3⋅10 −20 σ 3 = σ 0e τ − 3 T τ rt3 = 12e − 40 49.

11. rezultă: ρ − ρ0 (11. Să se estimeze gradele de cristalinitate ale PE-LD şi PE-HD.13) X = 100 X ρ100 − ρ 0 Aplicând această relaţie se obţine pentru cazurile considerate în enunţul aplicaţiei: 920 − 900 960 − 900 X PE −LD = 100 = 18% şi X PE −HD = 100 ≅ 55% 1010 − 900 1010 − 900 266 .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR A. Cristalele moleculare de polietilenă (polietilena cu gradul de cristalinitate 100%) au densitatea ρ100 = 1010 kg/m3. polietilena comercială de joasă densitate PE−LD are densitatea ρPE-LD = 920 kg/m3.5. densitatea polietilenei necristalizate este ρ0 = 900 kg/m3. Rezolvare Considerând că densitatea polietilenei creşte liniar cu gradul de cristalinitate X. polietilena comercială de înaltă densitate PE−HD are densitatea ρPE-HD = 960 kg/m3.

Ni.). având structura alcătuită din starturi multiple de material organic (hârtie. în concentraţii volumice de până la 95 %. materialele dure. în concentraţii volumice de până la 80 %.) înglobată. Materialele compozite stratificate au structura alcătuită dintr-un material suport dispus în straturi solidarizate cu un material de legătură (liant). într-o matrice metalică (Co. TiC.) – în care sunt înglobate particulele unui material de umplutură (rumeguş de lemn. alcătuită din două sau mai multe materiale componente. într-o matrice metalică (Fe. polipropilenă. care sunt puternic legate între ele şi conlucrează eficient pentru a conferi ansamblului structural caracteristici superioare celor proprii componentelor solitare. În această categorie sunt incluse materialele organice stratificate. având structura alcătuită dintr-o fază oxidică − ceramică (Al2O3. carton. materiale textile etc. politetrafluoroetilenă etc.1. având structura alcătuită dintr-un material macromolecular de bază − duroplast (răşină fenolică. Mo etc. pulberi metalice etc.) şi liant (răşină fenolică. Ni. materialele compozite pot fi împărţite în mai multe categorii: A. TaC etc. În funcţie de caracteristicile structurale.) sau termoplast (polimetacrilat de metil. Te etc. poliamidă. În această categorie sunt incluse: betonul. B. Cr. răşină 267 .) înglobate. Materialele compozite cu granule (agregatele compozite) au structura alcătuită dintr-un material matrice în care sunt înglobate granule (particule) din unul sau mai multe materiale.). Introducere Materialele compozite reprezintă o clasă modernă de materiale cu structura eterogenă. Co. lemn. bile de sticlă. ZrO2 etc.) şi masele plastice aglomerate. acid salicilic fin dispersat. având structura alcătuită din particule fine de carburi metalice (WC. răşină epoxidică etc.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite Capitolul 12 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR COMPOZITE 12. cermeturile.

de tipul răşinilor poliesterice nesaturate sau răşinilor epoxidice). oxid de Be. nitrură de siliciu). din oţel sau fontă). Ni. un material duroplast. ceramice (alumină. anorganic (ceramică pe bază de Al2O3.) şi materialele metalice emailate (materialele anorganico − metalice).1. betonul armat şi.2. de sticlă. Nylon sau Aramid). orientate sau neorientate). 12. împletituri de fibre sau straturi de fibre din diferite materiale. având structura alcătuită din unul sau mai multe straturi de material oxido-silicatic depuse pe un suport metalic (de obicei. fier sau grafit. carbură de siliciu. lemnul. ciment sau beton) sau metalice (diverse metale sau aliaje). Cr. carbură de siliciu. Imaginile structurilor câtorva materiale compozite folosite în tehnică sunt prezentate în figura 12. 12.1. care asigură conlucrarea (cooperarea) acestor 268 . b − lemn. Cu. iar fibrele sunt polimerice (poliamide de tip Kevlar. Estimarea caracteristicilor fizico − mecanice ale materialelor compozite Caracteristicile de utilizare ale materialelor compozite sunt determinate esenţial de natura şi intesitatea legăturilor ce se realizează între materialele componente ale structurii acestora. Materialele compozite cu fibre au structura alcătuită dintr-un material de bază (matrice) în care sunt înglobate fibre individuale (scurte sau lungi.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR melaminformaldehidică. Mo. ca material compozit natural. de carbon (grafit) sau metalice (W. c − poliester armat cu fibre de sticlă Cele mai utilizate materiale din această categorie sunt compozitele polimerice armate cu fibre de sticlă. Pentru majoritatea materialelor din această categorie matricea este un material organic macromolecular (de obicei. C. carbură de B.). Ta. în prezent fiind folosite frecvent fibrele fine (trihite. Structurile unor materiale compozite uzuale: a − beton. whiskers) cu structură de monocristale perfecte din alumină. răşină ureoaldehidică etc. Fe etc. Fig.

cât şi structurile zonelor de legătură (interfaciale) dintre materialele componente. materialul compozit are structura alcătuită dintr-o matrice în care sunt înglobate fibre dispuse paralel şi este solicitat la tracţiune axială pe o direcţie perpendiculară pe direcţia de dispunere a fibrelor. comportarea sa poate fi descrisă astfel: • deformaţiile (alungirile) specificie (de natură elastică) ale matricei εM. aşa cum se arată în schema prezentă în figura 12.2. în funcţie de caracteristicile materialelor componente şi de raportul concentraţiilor acestora în structura compozitului. 269 . Imaginile microscopice ale suprafeţelor de rupere la tracţiune ale unui material compozit de tip poliester armat cu fibre de sticlă: a − cu legături insuficiente între matrice şi fibre. C.3. când se analizează structura unui material compozit se iau în considerare atât structurile materialelor componente. care produce deformarea elastică a compozitului şi a materialelor sale componente. trei cazuri distincte: A. Dacă un material compozit alcătuit dintr-o matrice (M) în care sunt înglobate fibre (f) dispuse paralel este solicitat la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor de o forţă Fc. un material compozit este bine realizat. b − cu legături puternice între matrice şi fibre Pentru a prezenta modul în care se pot estima caracteristicile fizico − mecanice ale unui material compozit. A. dacă structura zonelor de legătură asigură conlucrarea perfectă a materialelor componente ale acestuia. fapt care se poate deduce cu uşurinţă comparând imaginile microstructurilor prezentate în figura 12. Fig. se consideră. materialul compozit are structura alcătuită dintr-o matrice în care sunt înglobate fibre dispuse paralel şi este solicitat mecanic la tracţiune axială în lungul fibrelor. B. caracteristicile distribuţiei (dispunerii) acestor componente şi raportul concentraţiilor lor (masice sau volumice).Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite componente. Ca urmare.12. care evidenţiază dependenţa dintre comportarea la rupere a unui material compozit de tip poliester armat cu fibre de sticlă şi calitatea legăturilor realizate între matrice şi fibre.2. materialul este un agregat compozit solicitat la tracţiune monoaxială.

(12.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fibrelor εf şi compozitului εC pe direcţia de aplicare a forţei Fc sunt egale: (12. Schema comportării unui material compozit cu fibre dispuse paralel la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor Fig. (12. Această relaţie este valabilă dacă fracţia 270 .2) εM = M . iar fracţia volumică a fibrelor în aceasta este vf.3. Fig. iar porţiunea din SC ocupată de matrice are aria SM = SC(1 − vf) şi se pot scrie relaţiile: (12. o parte FM fiind preluată de matrice şi o parte Ff − de fibre: (12.4.5) EC = EM(1 − vf) + Efvf. ε f = EM Ef EC • forţa Fc se distribuie pe M şi f existente în structura compozitului. porţiunea din SC ocupată de fibre are aria Sf = SCvf. cunoscând valorile modulelor de elasticitate longitudinală ale materialele componente M şi f. σf şi σC sunt tensiunile normale (pe direcţia de acţiune a forţei Fc) generate de solicitarea mecanică în matrice. Ef şi EC sunt modulele de elasticitate longitudinală ale matricei.5) permite estimarea modulului de elasticitate longitudinală al unui material compozit. determinată de existenţa legăturilor intime dintre ele. 12. fibrelor şi compozitului. Schema conlucrării componentelor M şi f ale unui material compozit supus la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor Relaţia (12. această condiţie (numită condiţia de izodeformaţie) fiind respectată datorită conlucrării componentelor M şi f.4) σCSC = σMSM + σfSf ⇒ σC = σM(1 − vf) + σfvf. • dacă EM. 12.3) Fc = FM + Ff. iar σM.1) εM = εf = εC . în fibre şi în compozit. • dacă secţiunea (transversală) portantă a compozitului are aria SC. se poate aplica legea lui Hooke şi rezultă relaţiile: σf σ σ şi ε C = C .

• efectul durificator al fibrelor se manifestă dacă fracţia volumică a fibrelor depăşeşte valoarea critică vfcr. rezistenţa sa la rupere scade pe măsură ce creşte vf. evidenţiind următoarele aspecte: • dacă materialul este lipsit de fibre (vf = 0). aşa cum se arată în schema prezentată în figura 12. materialul M din afara acestei zone putându-se deforma liber. în consecinţă.5) sunt valabile şi pentru estimarea altor caracteristici fizico − mecanice ale materialelor compozite. Aşa cum sugerează schema din figura 12.4. Diagrama prezentată în figura 12.7) v fcr = mM Rmf − RmM Relaţiile de forma (12.5 justifică această afirmaţie. comportarea sa poate fi descrisă astfel: 271 .4) se poate adapta pentru estimarea rezistenţei la rupere a compozitului RmC în funcţie de rezistenţa la rupere a fibrelor Rmf şi de rezistenţa convenţională a matricei RmM: (12.6) RmC = RmM(1 – vf) + Rmfvf . dată de relaţia: R * − RmM . legăturile dintre M şi f asigură respectarea condiţiei de izodeformaţie numai într-o zonă din jurul fiecărei fibre înscrisă într-un cilindru cu diametrul dm (numită zona de acţiune a fibrei).Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite volumică a fibrelor în materialul compozit este suficient de mare pentru a fi respectată condiţia de izodeformaţie (12. iar prezenţa fibrelor este echivalentă cu existenţa în material a unor goluri (defecte) care îi diminuează secţiunea portantă. relaţia (12. deoarece o mare parte din materialul matricei se află în afara zonelor de acţiune ale fibrelor şi se deformează liber.5). care produce deformarea elastică a compozitului şi componentelor sale.1). Ca şi relaţia (12. compozitul trebuie să se caracterizeze printr-o densitate suficient de mare a fibrelor (fracţia volumică a fibrelor trebuie să fie suficient de mare). Dacă un material compozit alcătuit dintr-o matrice (M) în care sunt înglobate fibre (f) dispuse paralel este solicitat la tracţiune monoaxială de o forţă Fc normală la fibre. relaţia (12. coeficientul de conductibilitate termică λ sau coeficientul contracţiei transversale (Poisson) µ. RmM fiind definită prin tensiunea care produce matricei o deformare specifică egală cu cea la care survine ruperea fibrelor. deoarece matricea este plastică şi se deformează înainte de rupere mai mult decât fibrele). cum ar fi: coeficientul de difuzie D. B. rezistenţa la rupere * * corespunde rezistenţei la rupere a matricei RmM ( RmM > RmM. Dacă materialul compozit este alcătuit dintr-o matrice moale şi plastică şi fibre cu rezistenţă mecanică ridicată şi plasticitate scăzută (care se comportă elastic până la rupere).4) şi (12.6.6) este valabilă dacă vf este suficient de mare. (12. pentru ca orice porţiune din M să aparţină unei zone de acţiune a unei fibre. • dacă compozitul are vf mică.

alungirea ∆LC produsă pe această direcţie obţinându-se prin sumarea alungirii matricei ∆LM şi alungirii fibrelor ∆Lf: (12. Diagrama dependenţei dintre rezistenţa la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor a unui compozit şi mărimea fracţiei volumice a fibrelor • orice element de volum din materialul compozit se deformează elastic pe direcţia tensiunilor σC. Fig. iar deformaţiile specifice (pe aceeaşi direcţie) ale celor două materiale LC ∆L ∆LM (M şi f) ce compun elementul de volum sunt: ε M = M = şi LM LC (1 − V f ) Lf LCV f (12.5): εM = ∆L f = ∆L f şi relaţia (12. deformaţia specifică corespunzătoare acestui element este ∆L ε C = C . 12.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • tensiunile normale (pe direcţia de aplicare a forţei Fc) generate de solicitarea mecanică în matrice σM.10) εC = εM(1 − vf) + εfvf. în fibre σf şi în compozit σC sunt egale: (12.9) se transformă într-o relaţie de aceiaşi formă cu (12.4) şi (12.5.2) şi. porţiunea ocupată de fibre fiind Lf = LCvf.8) σM = σf = σC. ţinând seama de îndeplinirea 272 . această condiţie (numită condiţia de izotensiune) fiind respectată datorită legăturilor intime existente între matrice şi fibrele compozitului. iar porţiunea ocupată de materialul matricei – LM = LC(1 − vf). deoarece lungimea iniţială a elementului de volum a fost LC = LM + Lf.9) ∆LC = ∆LM + ∆Lf. rămân valabile relaţiile (12. • deoarece deformaţiile produse compozitului de solicitarea mecanică sunt de natură elastică.

11) EC 1 = EM1 (1 − V f ) + E −1V f . relaţia (12. Cercetările întreprinse până în prezent au evidenţiat însă că astfel de materiale au caracteristicile elastice intermediare celor corespunzătoare compozitelor cu fibre (cu aceleaşi materiale M şi f) care îndeplinesc condiţiile de izodeformaţie şi de izotensiune.11) sunt valabile şi pentru estimarea altor caracteristici fizico − mecanice al materialelor compozite pe direcţia normală la fibre. f exponentul n aparţinând mulţimii n ∈ [−1. comportarea sa este dificil de descris.7.12) EC = Em (1 − V f ) + E nV f .Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite condiţiei de izotensiune (12. Dacă un material de tip agregat compozit este solicitat la tracţiune monoaxială de o forţă Fc. ca urmare. Schema comportării unui agregat compozit la tracţiune monoaxială Relaţiile de forma (12. f Pentru condiţiile de solicitare considerate.6. cum ar fi coeficientul de difuzie D sau coeficientul de conductibilitate termică λ.11) permite estimarea modulului de elasticitate longitudinală al unui material compozit. de exemplu.8). 12. rezistivitatea electrică ρ (inversul conductibilităţii electrice) se pot utiliza relaţii de tipul (12. cunoscând valorile moduleleor de elasticitate longitudinală ale materialelor componente M şi f. Fig. se poate presupune că modulul de elasticitate lungitudinală al agregatelor compozite este dat de relaţii de forma: n n (12. care produce deformarea elastică a compozitului şi componentelor sale.10). relaţia (12.7. 12.1] \{0}. astfel: • dacă n = −1. aşa cum se arată în schema prezentată în figura 12. Valoarea exponentului n depinde de caracteristicile materialelor M şi f care alcătuiesc compozitul.12) devine (12.11) şi agregatul compozit se 273 . Schema comportării la tracţiune monoaxială pe direcţia normală la fibre a unui material compozit cu fibre dispuse paralel Fig. C. pentru alte caracteristici. relaţia (12. cum sunt.10) devine: − − (12.

Ca şi în cazul celorlalte tipuri de materiale compozite. relaţia (12. cu aspect crăpat. următoarele zone structurale ale acestuia: • zona exterioară a trunchiului reprezintă scoarţa (coaja).12) sunt valabile nu numai pentru estimarea caracteristicilor elastice ale agregatelor compozite.) depăşind suma cantităţilor de oţel şi beton întrebuinţate în aplicaţiiile tehnice din toate ramurile economiei lor naţionale. un astfel de agregat compozit poate fi alcătuit dintr-o matrice cu EM foarte scăzut (de exemplu. industria chimică.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR comportă ca un material compozit (cu fibre) care îndeplineşte condiţia de izotensiune.0). un astfel de agregat compozit poate fi alcătuit dintr-o matrice cu EM foarte ridicat (de exemplu. brăzdat sau desprins în 274 . coeficientul contracţiei transversale µ etc. aşa cum se arată în figura 12. relaţiile de forma (12. pentru studierea structurii lemnului se procedează la secţionarea trunchiului arborilor. coeficientul de conductibilitate termică λ. în multe ţări (de exemplu. numită ritidom (partea moartă.5) şi agregatul compozit se comportă ca un material compozit (cu fibre) care îndeplineşte condiţiile de izodeformaţie. aspectul secţiunilor transversală (secţiunea făcută cu un plan perpendicular pe axa longitudinală a trunchiului). din cauciuc) în care sunt înglobate particule sferice cu Ef foarte ridicat (de exemplu.) 12. din oţel). ci şi pentru alte caracteristici fizico-mecanice (coeficientul de difuzie D. care are o parte exterioară.12) devine (12. sugerând eterogenitatea structurală şi anizotropia acestui material.8. iar agregatele compozite cu EM ridicat şi Ef scăzut au comportarea elastică descrisă de (12.12) cu n ∈ (−1.9.1). • dacă n = 1. radială (secţiunea făcută cu un plan care conţine axa trunchiului) şi tangenţială (secţiunea făcută cu un plan paralel cu axa trunchiului şi normal unei raze a acestuia) obţinute. aşa cum se poate observa în figura 12. din oţel) în care sunt înglobate particule sferice cu Ef foarte scăzut (de exemplu. Sursa din care se obţine acest material este în mod obişnuit trunchiul arborilor. • agregatele compozite industriale având EM scăzut şi Ef ridicat au comportarea elestică descrisă de (12. Lemnul – material compozit natural Lemnul este unul din materialele compozite naturale cu fibre folosite pe scară largă în aplicaţiile tehnice. SUA sau Rusia) cantitatea de lemn utilizată anual pentru diverse construcţii industriale sau civile şi în alte aplicaţii (din industria mobilei.12) cu n ∈ (0. din cauciuc). agricultură etc. Secţiunea transversală făcută prin trunchiul unui arbore evidenţiază (la scară macroscopică). ca urmare.3.

• zona intermediară. care alcătuiesc ţesutul conductor al sevei brute. celulele care alcătuiesc acest ţesut au propietatea de a se multiplica în mod continuu în timpul perioadei de vegetaţie a arborelui şi de a da naştere anual (spre interior) ţesuturilor care formează lemnul şi (spre exterior) ţesuturilor care formează liberul. numită măduvă (formată din ţesuturi de parenchim rare. 12. 275 . • zona interioară a trunchiului reprezintă lemnul. care se distinge uşor la tulpinile tinere şi este mult diminuată la tulpinile arborilor maturi) şi o parte intermediară. permiţând stabilirea vârstei arborelui. Fig. următoarele elemente: • vasele lemnoase sunt şiruri de celule alungite. care se dezvoltă anual şi este alcătuită din vase. situată între coajă şi lemn formată dintr-un singur strat de celule care determină creşterea în grosime a trunchiului reprezintă cambiul. şi care are. 12. fibre liberiene şi ţesuturi de parenchim).Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite solzi. culoarea mai închisă decât alburnul). prin care se face circulaţia ascendentă a sevei brute). în fâşii sau în placi) şi o parte interioară. numită liber (partea vie. o parte centrală. cu pereţii lignificaţi. straturile lemnoase care se formează anual datorită activităţii cambiului şi care determină creşterea în grosime a lemnului sunt numite inele anuale şi pot fi observate clar în secţiunea transversală. Zonele structurale ale trunchiului unui arbore Structura la scară microscopică (constituţia anatomică) a lemnului are. afânate şi rezistente.10. numită alburn (de culoare deschisă. numită duramen (format din ţesuturi moarte. aşa cum se observă în figura 12. golite de conţinutul lor celular. la cele mai multe specii de arbori. Schema secţionării trunchiului arborilor pentru studierea structurii lemnului Fig.9.8. care are o parte exterioară.

• canalele rezinifere sunt canale căptuşite cu celule secretoare de răşină.70 % din masa lemnului.6 %).. alungite..45 %) şi hidrogenul (5.50 %).. − traheidele (vasele imperfecte). Elementele chimice care compun matricea şi fibrele acestui material sunt: carbonul (49. strâns legate între ele (fără spaţii inter celulare).10. 276 . la care pereţii transversali (care despart celulele componente ale vaselor) au dispărut complet sau parţial.. pin etc. lemnul poate fi privit ca un material compozit având în structură fibrele lemnoase alcătuite din celuloză şi o matrice (liant) alcătuită din hemiceluloză (celuloză cu grad relativ redus de polimerizare n < 200 ) şi lignină (polimer cu reţea de fenol − propan). astfel că circulaţia sevei prin acestea se face ca prin nişte tuburi... • fibrele lemnoase sunt şiruri de celule moarte. Fig. • razele medulare sunt şiruri de celule de parenchim aşezate radial. oxigenul (44. 12. ele constituind 40..ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR vasele lemnoase sunt de două feluri: − traheele (vasele perfecte sau vasele propriu-zise).). fibrele lemnoase sunt elementele de bază ale ţesutului mecanic (de rezistenţă) al lemnului. pe pereţii lor laterali existând multiple punctuaţii (mici porţiuni circulare nelignificate şi permeabile care permit comunicarea cu ţesuturile sau vasele vecine.. lignificaţi şi cu spaţiul interior (golit de conţinutul celular) foarte îngust. care apar în structura masei lemnoase a unor specii de arbori (molid. cu pereţii groşi. la care pereţii transversali se păstrează intacţi sau ciuruiţi. Structura la scară microscopică (constituţia anatomică) a lemnului Datorită acestei constituţii anatomice.

14 sunt redate aspectele specifice ale ruperii lemnului la astfel de solicitări. Elasticitatea.2 şi 3. având structura unui material compozit cu fibre dispuse paralel. În figurile 12. iar 277 . lemnul de esenţă moale (având. rezistenţă mecanică relativ scăzută) provenind din arborii alor căror frunze rămân verzi tot timpul anului (brad. aceste încercări se efectuează prin solicitarea monoaxială (la întindere sau la compresiune). scap.11 şi 12.). alungirea procentuală după rupere A etc. B. Influenţele prezenţei concentratorilor de tensiuni mecanice asupra comportării la rupere a lemnului (la tracţiune pe direcţia fibrelor) sunt sugerate de imaginile prezentate în figura 12. Principalele proprietăţi fizico-mecanice ale lemnului şi caracteristicile care se folosesc pentru exprimarea cantitativă a acestora se definesc în moduri similare şi se determină prin încercări asemănătoare celor utilizate în cazul materialelor metalice (v. Trebuie precizat că împărţirea tradiţională a diverselor specii de lemn în categoriile: lemn de esenţă moale şi lemn de esenţă tare foloseşte rezistenţa mecanică numai ca un criteriu secundar. prezintă o mare anizotropie a proprietăţilor fizico-mecanice. cap. în general. • proprietăţile fizico-mecanice ale lemnului (şi produselor confecţionate din lemn) sunt influenţate sunstanţial de umiditatea acestuia.3).3). Densitatea lemnului se defineşte în trei moduri distincte: densitatea lemnului verde ρu este masa unităţii de volum de lemn verde (cu umiditatea maximă). iar în figurile 12.) se folosesc (ca încercări de referinţă) încercarea la tracţiune şi încercarea la compresiune. densitatea absolută ρ0 este masa unităţii de volum de lemn anhidru (uscat artificial la 105 oC). criteriul principal care stă la baza acestei calsificări fiind natura sezonieră a arborilor din care provine lemnul. 3. STAS 86 şi STAS 1348 (pentru încercarea la compresiune).12 sunt prezentate (pentru exemplificare) curbele caracteristice convenţionale la tracţiune şi compresiune pe direcţia fibrelor pentru lemnul de fag. Pentru determinarea caracteristicilor care pot exprima cantitativ aceste proprietăţi (modulul de elasticitate E. în lungul fibrelor sau perpendicular pe direcţia fibrelor.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite La stabilirea proprietăţilor de utilizare ale lemnului trebuie avute în vedere următoarele aspecte: • lemnul.13 şi 12. A. pin etc. ţinând seama de anizotropia proprietăţilor lemnului.15. iar densitatea convenţională ρc este raportul dintre masa de lemn anhidru şi volumul de lemn verde (cu fibrele saturate de umiditate) din care aceasta sa obţinut prin uscarea artificială a lemnului la 105 oC. plasticitatea şi rezistenţa la rupere a lemnului se definesc la fel ca în cazul materialelor metalice (v. a unor epruvete prelucrate din lemn. standardele care regelmentează modul de efectuare a încercărilor fiind: STAS 336 şi STAS 6291 (pentru încercarea la tracţiune). rezistenţa la rupere Rm.

v.14. Comportarea la rupere a lemnului se poate caracteriza cu ajutorul încercării la încovoiere statică (reglementată de STAS 337/2) al cărei rezultat este rezistenţa al rupere la încovoiere statică normală pe fibre Rmis sau (ca şi în cazul materialelor metalice.16.12. 12. Curbe caracteristice convenţionale la tracţiune pe direcţia fibrelor pentru lemnul de fag Fig. C. Aspectul ruperilor lemnului la compresiune pe direcţia fibrelor .scap. 12. 12.).3.13. al cărei rezultat este (de obicei) rezilienţa (indicele de rezilienţă) KCV în J/cm2 sau (uneori) rezistenţa la rupere la încovoiere dinamică normală pe fibre Rmid. în general. în N/mm2. Aspectele specifice ale ruperii la încovoiere (statică sau dinamică) a lemnului sunt sugerate de imaginile prezentate în figura 12. Fig.7) cu ajutorul încercării de încovoiere prin şoc cu ciocanul pendul (reglementată de STAS 338). Aspectul ruperilor lemnului la tracţiune pe direcţia fibrelor 278 Fig.11. rezistenţă mecanică ridicată) fiind obţinut din arborii ale căror frunze se schimbă anual (stejar. 12. fag etc. Curbe caracteristice convenţionale la compresiune pe direcţia fibrelor pentru lemnul de fag Fig.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR lemnul de esenţă tare (având.

25 s). Comportarea la rupere a lemnului în prezenţa concentratorilor de tensiuni: a − de tipul crestăturilor laterale. un timp τd (τd = 10 . 12. Duritatea lemnului se determină folosind mai multe metode: • Metoda Brinell (reglementată de STAS 2417/2) utilizează ca penetrator o sferă (bilă) din oţel..16. Aspectul ruperilor lemnului la încovoiere normală pe fibre: a − în cazul solicitării la încovoiere statică. b − de tipul orificiilor Fig.. pe un 279 . cu o forţă F. pentru determinarea durităţii prin această metodă se apasă penetratorul sferic cu diametrul D. b − în cazul solicitării la încovoiere dinamică D. 12.15.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite Fig.

12.17) şi exprimată în mm2. fig.28 mm (având aria secţiunii ecuatoriale Se = 100 mm2 = 1 cm2). b − umiditate . calculată cu relaţia (3. • Metoda Janka (reglementată de STAS 2417/1) utilizează ca penetrator o sferă (bilă) din oţel cu diametrul D = 11.18. Comportarea la solicitări variabile a lemnului se poate analiza construind (ca şi în cazul materialelor metalice. Curba de durabilitate la oboseală (Wöhler) a lemnului de molid 280 Fig.17) arată că în cazul lemnului (la fel ca la unele materiale metalice) se poate defini caracteristica numită rezistenţă la oboseală RO. se îndepărtează penetratorul şi se măsoară diametrul d al urmei lăsate de acesta pe lemn (v. cu o forţă crescătoare.24). pe un eşantion (probă. Aspectul acestei curbe (v. pentru determinarea durităţii prin această metodă se apasă penetratorul sferic. epruvetă.9) curba de durabilitate la obseală (curba Wöhler).3.80665 N) şi aria suprafeţei urmei lăsate de acesta pe lemnul analizat Sp.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR eşantion (probă. piesă) din lemnul care se analizează şi se stabileşte intensitatea forţei F (în kgf) care produce pătrunderea penetratorului în lemn pe o adâncime h = D . E. 18. piesă) din lemnul care se analizează. Modificarea rezistenţei la oboseală a lemnului de brad în funcţie de: a − temperatură . acestă caracteristică se modifică în funcţie de temperatura şi umiditatea lemnului aşa cum sugerează diagramele prezentate în figura 12. fig. Duritatea Janca (simbolizată HJ) este o caracteristică mecanică definită 2 (convenţional) prin relaţia HJ = F. v. 3. epruvetă. iar după încetarea acţiunii forţei. Duritatea Brinell (simbolizată HB) este o caracteristică mecanică definită (convenţional) ca fiind raportul dintre forţa F. Fig. scap.12.17. exprimată în kgf (1 kgf = 9. 12.

salcie albă Mahon. nuc Balsa Brad.0 Lemn cu rezilienţă mare KCV = 6.5 Lemn cu rezilienţă bună KCV = 4.0…9.0 Lemn cu rezilienţă slabă KCV = 3. pin Mesteacăn.0…4. nuc Guaiac Plop tremurător Brad. pin Mesteacăn Carpen. fag Carpen Plop alb Brad Pin Carpen. fag Măslin Guaiac Brad. Principalele categorii de semifabricate realizate din lemn brut 281 . fag Mesteacăn.). N/mm2 Rezilienţa KCV *. Tabelul 12. nuc Densitatea ρu. ambalaje etc. fag Guaiac Balsa Mahon Brad. N/mm2 Rezistenţa la tracţiune paralelă cu fibrele Rmt *. N/mm2 Rezistenţa la încovoiere statică normală pe fibre Rmis *. pin Mesteacăn Ulm de câmp Carpen. balsa. mesteacăn Fag.5…6.0 Lemn cu rezilienţă foarte mare KCV > 9.1. kg/m3 Duritatea HJ * Rezistenţa la compresiune paralelă cu fibrele Rmc *.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite Caracteristicile fizico-mecanice anterior definite permit clasificarea speciilor de lemn în categoriile precizate în tabelul 12. ulm Nuc. J/cm2 Lemn cu rezilienţă foarte slabă KCV < 3.0 * caracteristicile se determină pe lemnul cu umiditatea de 12 % Lemnul brut se prelucrează sub formă de semifabricate destinate utilizării în diverse aplicaţii tehnice (construcţii civile sau industriale.1. mobilier. pin Mahon Mesteacăn Fag. Clasificarea lemnului în funcţie de caracteristicile fizico − mecanice Caracteristica Categoriile de lemn Lemn foarte uşor Lemn uşor Lemn moderat de greu Lemn greu Lemn foarte greu Lemn extrem de greu Lemn foarte moale Lemn moale Lemn mijlociu Lemn foarte dur Lemn extrem de dur Lemn cu rezistenţă foarte slabă Lemn cu rezistenţă slabă Lemn cu rezistenţă bună Lemn cu rezistenţă mare Lemn cu rezistenţă foarte mare Lemn cu rezistenţă foarte slabă Lemn cu rezistenţă slabă Lemn cu rezistenţă bună Lemn cu rezistenţă mare Lemn cu rezistenţă foarte mare Lemn cu rezistenţă foarte slabă Lemn cu rezistenţă slabă Lemn cu rezistenţă bună Lemn cu rezistenţă mare Lemn cu rezistenţă foarte mare Valorile caracteristicii ρu < 400 ρu = 400…500 ρu = 500…650 ρu = 650…800 ρu = 800…1000 ρu > 1000 HJ < 350 HJ = 350…500 HJ = 500…650 HJ = 650…1000 HJ > 1000 Rmc < 30 Rmc = 30…45 Rmc = 45…60 Rmc = 60…80 Rmc > 80 Rmt < 75 Rmt = 75…90 Rmt = 90…125 Rmt = 125…150 Rmt > 150 Rmis < 65 Rmis = 65…85 Rmis = 85…110 Rmis = 110…140 Rmis > 140 Exemple de specii de lemn Balsa.

cherestea şi/sau aşchii de lemn se realizează şi alte tipuri de semifabricate.D (obţinute prin împâslirea şi presarea fibrelor de lemn. aparţin. de asemenea. plăci melaminate (plăci din PFL. cu unul sau mai multe pelicule de răşină sintetică.D). chimice sau termochimice (de tipul celor prezentate în tabelul 12. obţinute prin lipirea mai multor straturi de PFL.D. imprimări.M (plăci din aşchii de lemn acoperite pe ambele feţe.DM (PFL cu densitatea ρ = 500. realizate în diverse sortimente: plăci cu densitate medie – PFL. plăci decorative (plăci din PFL. prin presare la cald. care se obţine prin derulare centrică sau tăiere plană din buşteni sau cherestea). rigle.AI (obţinute din aşchii de lemn încleiate cu răşină ureoformaldehidică şi care au înglobate substanţe de protecţie contra ciupercilor.CON (obţinute din aşchii de lemn încleiate cu răşină fenolică. datorită structurii şi proprietăţilor pe care le prezintă. cu sau fără adaosuri de lianţi. scânduri. finisate prin acoperirea uneia din feţe cu o peliculă de email sau lac pe bază de răşini sintetice uscată la cald). destinate fabricării mobilierului sau utilizării în lucrările interioare de construcţii). folie de hârtie impregnată cu răşină melaminică). şipci. panelul (semifabricat alcătuit dintr-un miez de şipci şi feţe din furnir cu fibrele perpendiculare pe direcţia fibrelor miezului). având densitatea ρ > 800 kg/m3).5…3. plăci melaminate din aşchii de lemn – PAL. plăci emailate (plăci din PFL. plăci fonoabsorbante (obţinute prin perforarea sau înţeparea suprafeţelor unor PFL moi şi poroase şi destinate utilizării la finisajele interioare şi tratamentele fonoabsorbanete ale construcţiilor) etc. clasei materialelor compozite: principalele tipuri de astfel de semifabricate sunt: furnirul (semifabricat plan. plăcile din aşchii de lemn – PAL. destinate fabricării mobilierului sau utilizării în lucrările interioare de construcţii).. aceste sortimente se pot supune unor tratamente termice.2). insectelor xilofage şi focului). realizate în diverse sortimente: plăci de interior presate perpendicular pe feţe (obţinute din aşchii de lemn încleiate cu răşină ureoformaldehidică şi presate perpendicular pe feţe). buşteni.D având aplicat pe una din feţe un strat subţire de pastă mecanică albă sau colorată în diverse nuanţe). care. încleierea fiind rezistentă la fiereberea în apă. la atacul ciupercilor şi insectelor xilofage). plăci extrudate din aşchii de lemn – PAL.D (plăci cu grosimea s > 12 mm. pe una sau ambele feţe. plăci de interior presate perpendicular pe feţe – PAL.800 kg/m3.D finisate aplicând. plăci dure – PFL. Din lemn brut. emailuri şi lacuri. dulapi. în scopul obţinerii unor caracteristici de utilizare convenabile. grunduri.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR sunt buştenii şi cheresteaua de diverese sortimente: grinzi. cu grosimea de 0.0 mm. prin presare la cald. plăcile celulare (semifabricate de tip panou. plăci stratificate din PFL. 282 . acoperite pe ambele feţe cu placaj). alcătuite dintr-o ramă de lemn şi un miez din lamele sau hârtie. şi plăcile din fibre de lemn – PFL.Ex (obţinute din aşchii de lemn presate la cald prin extrudare şi placate pe ambele feţe cu furnir tehnic) etc.. plăci de exterior presate perpendicular pe feţe – PAL. peliculele de suprafaţă fiind din răsină melaminică). lemnul stratificat. plăci emailate din aşchii de lemn PAL.SET (plăci din aşchii de lemn înobilate pe ambele feţe cu masă de şpaclu. placajul (semifabricat stratificat din furnire tehnice).

iar • Micşorarea umidităţii prin menţinerea îndelungată a lemnului în depozite cheresteaua cu grosime mare de uscare (cu lungimea de 50…100 m şi lăţimea de 30…50 m). • aburirea propriuzisă. 99…100 oC. Principalele date privind tratamentele aplicate semifabricatelor din lemn Denumirea tratamentului Scopurile aplicării tratamentului Principalele date privind regimul tratamentului ABURIREA USCAREA ÎN AER • Înlăturarea diferenţelor de culoare între alburn şi duramen. prin aburire obţinându-se o nuanţă uniformă roşie – cărămizie. la • Reducerea umidităţii lemnului cu 20…30 % în primele ore după aburire. timp de 24 ore. • încălzirea completă a • Reducerea contragerii şi umflării specifice prin modificarea punctului de lemnului la 99…100 oC în 8…18 ore. cu viteza de INSTALAŢII circulaţie a aerului 3…6. • Protecţia cherestelei împotriva crăpării. cu peioade de menţinere în vid • Conservarea buştenilor împotriva răscoacerii şi crăpării în timpul verii prin imersare sau stropire cu apă. atmosferică. prin tratarea capetelor cu aracet produs pe bază de poliacetat de vinil) sau folosind elemente mecanice de protecţie. asemănătoare lemnului de mahon. Se folosesc camere speciale de • Distrugerea agenţilor biologici existenţi în lemn (ciuperci şi insecte aburire şi se parcurg trei etape: xilofage) si blocarea fenomenelor de încingere şi răscoacere. cu aer cald şi umed.2. de acestea (deformaţii. • încălzirea camerei la • Reducerea tensiunilor reziduale din lemn şi evitarea defectelor cauzate 99…100 oC în 4…12 ore. . PREZERVAREA • Antiseptizarea lemnului înainte de uscare (cu paste antiseptice aplicate − LEMNULUI upeficial). crăpături etc.).Tabelul 12. • Creşterea caracteristicilor de rezistenţă mecanică Cheresteaua cu grosimea sub 25 mm se menţine 22…60 zile. (75…80 mm) se menţine 70…250 zile USCAREA ÎN • Micşorarea umidităţii prin menţinerea lemnului în instalaţii de tip tunel Uscarea la 70…100 oC. saturaţie în apă al fibrelor. INDUSTRIALE Uscarea se realizează printr-o succesiune alternantă de perioade USCAREA • Micşorarea umidităţii prin menţinerea lemnului în instslaţii speciale de de încălzire la presiune ÎN VID tratare în vid. ca urmare a evaporării mai intense a apei din lemnul încălzit.5 m/s.

284 . numită lungime critică a fibrelor Lc. numit raport de formă al fibrelor.4. Datorită comportării solidare a ansamblului M – f. cu cât raportul df cât tensiunile de forfecare τm ce pot fi preluate de matrice au intensităţi mai ridicate. care sunt maxime în vecinătatea interfeţei M – f (unde matricea este constrânsă să respecte condiţia de izodeformaţie) şi se micşorează în intensitate pe măsură ce creşte distanţa faţă de fibre (datorită diminuării constrângerilor impuse materialului matricei).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 12. • Rezistenţa mecanică ridicată a unui astfel de compozit se obţine dacă fracţia volumică a fibrelor înglobate în material este suficient de mare. iar prin reacţiune se dezvoltă în matrice (pe direcţia paralelă cu fibrele) tensiuni de forfecare τM. Dacă se utilizează schema din figura 12.3. unele din acestea fiind prezentate în scap. • lungimea minimă a fibrelor compozitului. astfel că orice porţiune din materialul matricei se află integral într-o zonă de acţiune a unei fibre. Pentru a justifica această afirmaţie este necesar să se cunoască mai în detaliu aspectele principale ale mecanismului durificării cu fibre a materialelor. matricea (care.13) permite următoarele interpretări: • tensiunile σf preluate de fibrele unui material compozit pot fi cu atât mai L . este mai mare şi cu mari. 12. 12. rezultă: πd 2 4L f σ f = πd f Lτ M ⇒ σ f = τM . care permite preluarea de către acestea a unor tensiuni cu intensitatea σf. are tendinţa de a se deforma mai mult) induce în fibre tensiuni de întindere σf. cât şi în M.13) 4 df relaţia finală (12.2 – cazul A: • Comportarea solidară a componentelor la solicitarea mecanică la tracţiune în lungul fibrelor a unui astfel de compozit este determinată de legăturile interfaciale puternice create între M şi f la elaborarea materialului. (12.19 şi se scrie condiţia de echilibru a fibrelor (cu diametrul df şi lungimea Lf). Materialele compozite durificate cu fibre Compozitele durificate cu fibre (având structura alcătuită dintr-o matrice (M) în care sunt înglobate fibre (f) cu rezistenţă mecanică ridicată. orientate unidirecţional) reprezintă clasa de materiale compozite cu cele mai mari perspective de dezvoltare şi de utilizare în aplicaţiile tehnice. aşa cum arată schema din fig. la solicitarea la tracţiune în lungul fibrelor a materialului compozit se generează tensiuni mecanice atât în f.

30 µm şi > 100) monocristaline cvasiperfecte (fără defecte ale df structurii cristaline de tipul dislocaţiilor – v.6)..15) L Comportarea la solicitări mecanice a compozitelor durificate cu fibre prezintă şi următoarele particularităţi: • Rezistenţa lor mecanică este influenţată în măsură importantă de precizia orientării fibrelor pe direcţia aplicării solicitărilor mecanice. dacă unghiul dintre direcţia orientării fibrelor şi direcţia de aplicare a solicitărilor mecanice are măsura θ. numit raport de transfer al sarcinilor. (12. L cu atât materialul compozit are o comportare mai eficientă în ceea ce priveşte conlucrarea între M şi f şi poate prelua solicitări mecanice de intensitate mai ridicată. 1. relaţia (12. Aspectele prezentate mai înainte au condus la ideea realizării materialelor compozite durificate cu fibre discontinui ultrarezistente.16) .Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite este dată de relaţia: .19. este mai mic. 1 σf Fig. Pentru compozitele durificate cu fibre discontinui.2 ).5.3.12.. numite trihite sau fibre whiskers. mM ) RmC .θ = min( mC . rezistenţa la rupere a materialului compozit este: R R* τ rM (12. care permite estimarea rezistenţei lor mecanice se modifică astfel: • cu cât raportul Lc )v f . (12. scap. Schema solicitării mecanice a M şi f la în cazul compozitelor durificate cu fibre Lc .14) Lc = d f τ rM 4 τrM fiind rezistenţa la rupere la forfecare a materialului ce constituie matricea compozitului. de genul unor filamente L (cu df = 1. cos 2 θ cosθ sin θ sin 2 θ RmC = RmM (1 − v f ) + Rmf (1 − 285 . principalele caracteristici fizico – mecanice ale unor astfel de fibre sunt redate în tabelul 12.

53 377.23 480. Având în vedere această particularitate. Caracteristicile fizico−mecanice ale principalelor tipuri de trihite utilizate la realizarea materialelor compozite Materialul trihitelor Temperatura de topire sau de înmuiere tsf. kg/m3 3960 2850 2520 3180 3180 2500 TRIHITE METALICE 7190 8930 7870 8910 425.07 212. care.56 199. o C 2040 2570 2450 2690 1900 3650 1857 1083 1538 1453 • Temperatura Modulul de elasticitate longitudinală Ef. rezultă că estimarea caracteristicilor mecanice ale materialelor compozite durificate cu fibre cu ajutorul relaţiilor (12. În mod obişnuit.alumină BeO B4C SiC Si3N4 C . N/mm2 20600 13050 14000 20500 13700 19500 8800 2900 13050 3850 Al2O3 . (12. pentru materialele compozite cu fibre de sticlă şi matrice din materiale plastice se recomandă determinarea caracteristicilor mecanice prin încercarea la tracţiune efectuată conform SR EN ISO 527 şi STAS 11268 sau prin încercarea la încovoiere efectuată conform SR EN 63 şi SR EN ISO 14125.15) poate fi de multe ori imprecisă. kN/mm2 TRIHITE CERAMICE Densitatea ρf. Tabelul 12.56 700.3.grafit Cr Cu Fe Ni la care sunt solicitate compozitele durificate cu fibre afectează în mod diferit caracteristicile mecanice ale componentelor lor structurale. de exemplu. Realizarea semifabricatelor şi pieselor din materiale compozite durificate cu fibre cu respectarea condiţiei θ < θcr. dată de relaţia: τ θ cr = arctg ( rM ).80 Rezistenţa la tracţiune Rmf. atunci când este 286 .53 480.6) sau (12. (12.19 240.17) RmC rezistenţa mecanică a materialului compozit se diminuează considerabil. impunând determinarea experimentală a acestor caracteristici prin încercări mecanice pe epruvete prelevate din aceste materiale.5). complică de cele mai multe ori tehnologiile de fabricare şi măreşte considerabil costurile unor astfel de produse.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR şi se poate deduce că. dacă măsura unghiului θ depăşeşte o valoare critică θcr.61 343.26 123. compozitele destinate realizării pieselor solicitate la temperaturi ridicate au structura alcătuită dintr-o matrice.

25%Ti−0.0 0.5 0.1 1.15%Zr Mo−1.4. % 3. dar foarte plastic (ductil). care prezintă fragilitate accentuată. diferenţele dintre caracteristicile de rezistenţă mecanică ale materialelor componente ale compozitului solicitat la temperaturi ridicate sunt considerabile şi efectul de durificare produs de fibre este foarte important (mult mai mare decât cel produs în cazul solicitării compozitului la temperatura ambiantă).8) au valori ridicate. datorită legăturilor interfaciale puternice create între M şi f la elaborarea acestor materiale.8 1. dar acest proces nu determină degradarea inadmisibilă a compozitului. în acest fel.3. această afirmaţie este validată de datele prezentate în tabelul 12. la care diminuarea rezistenţei mecanice odată cu creşterea temperaturii este neînsemnată.3 Rezistenţa tehnică de durată (fluaj) 1000 oC 830 600 - Materialul fibrelor RrT/ 100000 . Caracteristicile de rezistenţă mecanică şi plasticitate ale componentelor M şi f sunt în mod obişnuit complementare. îşi menţine rezistenţa la oxidare.scap. turbinele cu gaze şi alte componente pentru aeronautică) sunt prezentate în tabelul 12.25 0.9 2. dar cu tendinţă accentuată către comportarea fragilă la rupere. Caracteristicile mecanice ale celor mai utilizate fibre refractare df.4. dar îşi micşorează considerabil rezistenţa mecanică şi fibre din material refractar.5%Ti−0.20 0. iar caracteristicile de comportare la fluaj ( rezistenţa tehnică de durată RrT/ τ şi limita tehnică de fluaj RεT/ τ − v. iar f – un material cu rezistenţă mecanică foarte ridicată. 1200 oC 360 310 140 - N/mm2 la temperatura T: 1100 oC 510 470 590 270 420 440 • Comportarea la rupere a compozitelor durificate cu fibre este determinată de caracteristicile de rezistentă mecanică şi tenacitate ale componentelor M şi f care le alcătuiesc structura şi de conlucrarea favorabilă a acestora. Tabelul 12.00 Caracteristicile mecanice la ta Rmf. N/mm2 2400 2250 1140 2100 1600 1700 Af.20 1.5. mm W – 1%ThO2 W – 5%Re Mo−0. Riscul producerii intempestive a fenomenului de rupere a unui astfel de compozit supus solicitărilor mecanice (în lungul fibrelor) este minim. datorită următoarelor argumente: − fisurile se iniţiază de obicei în fibre.20 1. deoarece solicitările se redistribuie pe fibrele nefisurate şi sunt preluate parţial de acele 287 .Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite încălzită. M fiind un material cu rezistenţă mecanică scăzută. privind caracteristicile mecanice ale principalelor tipuri de materiale compozite durificate cu fibre folosite în tehnică.15%Zr 0.00 1. Câteva dintre cele mai utilizate tipuri de fibre refractare pentru realizarea compozitelor destinate aplicaţiilor care presupun temperaturi ridicate de lucru (de exemplu.

0 10.14 0.30 0.0 2. ρg km 77.29 0.17 0. care.6 15.6 5.0 18.0 4.47 0. disipează prin deformare plastică cea mai mare parte a energiei disponibile pentru extinderea fisurilor şi crează la vârful fisurilor enclave plastice ce micşorează drastic efectul de concentrare a tensiunilor mecanice produs de prezenţa fisurilor.0 7.0 4. 5.7 4.20 0.44 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fragmente ale fibrelor fisurate (sparte) care prezintă o lungime superioară lungimii critice.6 36.3 7.0 Aşa cum a rezultat din cele prezentate anterior.0 6.25 0.40 0. Date privind caracteristicile principalelor compozite durificate cu fibre Componentele materialului Matricea Răşină epoxidică Răşină epoxidică Răşină epoxidică Răşină epoxidică Răşină epoxidică Aluminiu Aluminiu Aluminiu Aluminiu Aluminiu Nichel Nichel Nichel Fier Aliaj Ni-Cr Aliaj Ni-Cr Argint Argint Titan Cupru Tantal Cobalt Cobalt Oţel inoxidabil Fibrele Sticlă Whiskers Al2O3 Carbon Kevlar Filamente B SiO2 Al2O3 Oţel Filamente B Whiskers B4C Filamente B Filamente W Whiskers Al2O3 Whiskers Al2O3 Al2O3 Filamente W Oţel Al2O3 Filamente W Filamente W Filamente Ta2C Filamente W Filamente Mo Filamente W Fracţia volumică a fibrelor vf 0.2 48.67 0.70 0.2 11.10 0.08 0.18 Rezistenţa la tracţiune RmC.0 − 37.7 8.73 0. structura şi proprietăţile compozitelor durificate cu fibre sunt influenţate esenţial de natura şi intensitatea legăturilor interfaciale produse între componentele M şi f ale acestor materiale.36 0.24 0.19 0.0 11.5 35. În mod obişnuit materialele 288 .82 0.22 0.77 0. N/mm2 1640 780 1200 1520 2100 890 1110 1190 300 200 2640 1110 1170 1630 1750 500 450 1590 660 1750 1060 730 360 400 Rezistenţa mecanică R specifică KR = mC . particularităţile metodelor şi procedeelor tehnologice de fabricare sunt factori foarte importanţi de influenţă ai calităţii unor astfel de materiale.8 76.09 0.9 112. datorită capacităţii substanţiale de deformare plastică înainte de rupere.5 30. − propagarea fisurilor iniţiate în fibre este blocată (frânată) de matricea compozitului.10 0. Tabelul 12.35 0.6 21. deoarece aceste legături se crează la elaborarea compozitelor.

b − fibre de oţel . o variantă a acestei metode o reprezintă depunerea pe fibrele aliniate în direcţia de armare dorită a materialului matricei. după care se supun unui proces de agregare prin lipire (realizat în mod obişnuit prin încălzirea şi întărirea prin polimerizare a matricei). având structurile prezentate în figura 12. materialul matricei este adus în stare topită. − depunerea electrolitică a matricei în jurul fibrelor. topit sub formă de picături fine cu ajutorul unui jet de plasmă. fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită. de 289 Fig.care se poate supune ulterior şi unor operaţii de prelucrare prin deformare plastică la cald pentru mărirea fracţiei volumice a fibrelor în materialul compozit. prin această metodă fiind realizate. fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită. Microstructura compozitelor cu matrice de nichel durificată cu: a − fibre de carbon.20.20. fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită. compozitele cu trihite de safir în matrice de argint). fibrele se aliniază şi se dispun în straturi alternante cu matricea. de exemplu. cum ar fi: − simpla lipire. se infiltrează între fibre (sub vid sau sub presiunea unui gaz inert) şi prin solidificare determină formarea compozitului. după care se depune electrolitic între ele materialul matricei. compozitele cu fibre de carbon şi matrice de nichel (la care metoda infiltrării nu dă rezultate bune. deoarece nichelul topit atacă şi deteriorează fibrele de carbon) şi compozitele cu fibre de oţel şi matrice de nichel.12. iar matricea se depune pe fibre prin cementarea acestora în băi de săruri sau în mediu gazos.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite compozite durificate cu fibre se realizează prin metode şi procedee tehnologice indirecte (fibrele şi matricea se fabrică independent şi se supun apoi agregării sub formă de material compozit). − depunerea chimică a matricei în jurul fibrelor. această metodă fiind utilizată frecvent pentru realizarea compozitelor cu fibre de sticlă sau de carbon şi matricea din răşini sintetice − infiltrarea. această metodă permiţând fabricarea materialelor compozite cu matrice metalică şi trihite ceramice (de exemplu. cu această tehnologie fiind realizate (la temperaturi apropiate de ta).

Structura compozitului cu fibre de W şi matrice de soluţie solidă Ni(W) obţinut prin solidificarea dirijată a aliajului eutectic Ni − W − solidificarea unidirecţională a eutecticelor. dar prezintă dezavantajul că fracţia volumică a fibrelor nu se poate regla.12. această tehnologie permiţând obţinerea compozitelor cu fibre de bor şi matrice de aluminiu şi a celor cu fibre de wolfram şi matrice de oţel inoxidabil. Pentru obţinerea unor materiale compozite durificate cu fibre se utilizează în prezent şi metode şi procedee tehnologice directe (fibrele şi matricea se realizează împreună şi sunt supuse unor prelucrări menite să asigure realizarea compozitului cu caracteristicile de utilizare dorite).22. metoda asigură legături interfaciale foarte puternice între matricea şi fibrele materialului compozit.C) şi a celor cu fibre de compus Nb8Fe7Cr2 şi matrice de soluţie solidă Fe(Cr.Nb). cum ar fi: Fig. fiind impusă de raportul cantitativ al fazelor componente ale structurii aliajelor eutectice. a compozitelor cu fibre de compus Al3Ni şi matrice de aluminiu. un pachet realizat din straturi alternante de fibre şi matrice (sub formă de folie). compozitele cu trihite de oxid de aluminiu şi matrice de titan şi compozitele cu fibre de carbură de siliciu şi matrice de molibden. având structura prezentată în figura 12. tragere sau extrudare) pentru obţinerea materialului compozit.21. se supune deformării plastice la cald (prin laminare.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR exemplu.22. iar faza care are rolul fibrelor durificatoare capătă dispunerea şi orientarea necesare prin solidificarea dirijată unidirecţional a aliajelor turnate în forme. de exemplu. a compozitelor cu fibre de carbură de tantal şi matrice de soluţie solidă Co(Ta. 12. 290 . fazele din structura unor aliaje eutectice reprezintă materialele componente ale compozitului. − încorporarea fibrelor prin deformarea plastică a matricei. această tehnologie fiind utilizată. pentru realizarea compozitelor cu fibre de wolfram şi matrice de soluţie solidă Ni(W). având structura celui prezentat în figura 12. Structura semifabricatului utilizat pentru obţinrea prin deformare plastică a compozitului cu fibre de W şi matrice din oţel inoxidabil Fig.21.

Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite

− formarea fibrelor prin deformarea plastică a aliajelor bifazice; materialele bifazice, având în structură o fază f cu modul de elasticitate ridicat şi rezistenţă mecanică la cald mare şi o fază M cu plasticitate ridicată şi rezistenţă mare la oxidare la temperaturi înalte, se supun prelucrării prin deformare plastică la rece, iar tendinţa naturală de formare a structurii fibroase (de alungire a grăunţilor cristalini în direcţia deformării) determină distribuirea fazei f sub formă de fibre în faza M ce capătă rolul de matrice; această tehnologie permite obţinerea unor materiale compozite cu foarte bune proprietăţi de refractaritate ( de exemplu, prin deformarea plastică la rece, cu un grad de deformare GD ≅ 90 %, a agragatului compozit obţinut prin infiltrarea în pulbere de wolfram a aliajului lichid Ni−Cr rezultă un compozit cu fibre aliniate care are rezistenţa la rupere, la t t = 870 oC, RmC = 430...450 N/mm2 (în timp ce matricea din aliaj Ni − Cr are
t RmC = 48...50 N/mm2). Toate aspectele anterior prezentate conduc la concluzia că utilizarea materialelor compozite durificate cu fibre trebuie extinsă în viitor; singurul argument care (în prezent) limitează folosirea acestor materiale în diverse aplicaţii tehnice îl constituie costul lor de elaborare ridicat.

Cuvinte cheie
agregare prin lipire, 289 alburn, 275 cambiu, 275 canal rezinifer, 276 compozit durificat cu fibre, 284 densitate lemn absolută, convenţională, 277 depunere chimică, 289 depunere electrolitică, 289 duramen, 275 duritate Janca, 280 enclavă plastică, 288 fibră lemnoasă, 276 fracţie volumică, 270 furnir, 282 hemiceluloză, 276 încorporare, 290 inel anual, 275 infiltrare, 289 izodeformaţie, 270 izotensiune, 272 liber, 275 lignină, 276 lungime critică a fibrelor, 284 matrice, 269 panel, 282 plăci celulare, 282 plăci din aşchii de lemn – PAL, 282 plăci din fibre de lemn – PFL, 282 procedee tehnologice directe, 290 procedee tehnologice indirecte, 289 raport de formă al fibrelor, 284 raport de transfer al sarcinilor, 285 rază medulară, 276 ritidom, 274 solidificare unidirecţională, 290 trahee, 276 traheidă, 276 trihite (fibre whiskers), 285 vas lemnos, 275 zona de acţiune a fibrei, 271

291

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

Bibliografie
1. Shakelford J. Introduction to Materials Science for Engineers, Macmillan Publishing Commpany, New York, 1988 2. Gâdea S., Petrescu M., Metalurgie fizică şi studiul metalelor, vol. II, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981 3. Van Vlack L., Elements of Materials Science and Engineering, Addison – Wesley Publishing Company, Massachusetts, 1985 4. Pavel A., Surse şi riscuri de avarie în petrol − petrochimie – chimie, vol. I, Universitatea din Ploieşti, Ploieşti, 1993 5. * * * Hütte – Manualul inginerului. Fundamente. Traducere din limba germană după ediţia a 29 – a, Editura Tehnică, Bucureşti, 1995 6. Broutman L.J., Composite materials. Fracture and fatigue, Academic Press, New York, 1994 7. Suciu P. Lemnul – structură, proprietăţi, tehnologie, Editura Ceres, Bucureşti, 1985

Teste de autoevaluare
T.12.1. Care din următoarele materiale aparţin categoriei agregatelor compozite: a) betonul; b) oţelul carbon hipoeutectoid; c) cermetul cu particule de Al2O3 înglobate într-o matrice de fier; d) lemnul? T.12.2. Care din următoarele materiale aparţin categoriei compozitelor stratificate: a) fonta emailată; b) panelul; c) placajul; d) polistirenul expandat? T.12.3. Care din următoarele materiale aparţin categoriei compozitelor cu fibre: a) cimentul; b) betonul armat; c) fonta albă hipoeutectică; d) compozitul cu filamente de carbură de bor orientate unidirecţional într-o matrice de aluminiu? T.12.4. Care din următorii factori influenţează proprietăţile materialelor compozite: a) proprietătile materialelor componente; b) concentraţiile (masice sau volumice) ale materialelor componente; c) structura şi proprietăţile zonelor de legătură (interfaciale) dintre materialele componente; d) distribuţia materialelor componente în structura compozitului? T.12.5. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate în cazul unui compozit cu fibre orientate unidirecţional, solicitat la tracţiune în lungul fibrelor: a) este respectată condiţia de izodeformaţie; b) este respectată condiţia de izotensiune; c) efectul durificator al fibrelor se manifestă numai dacă fracţia
292

Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite

volumică a fibrelor depăşeşte o valoare critică; d) efectul durificator al fibrelor se manifestă numai dacă fracţia volumică a fibrelor este mai mică decât o valoare critică? T.12.6. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate în cazul unui compozit cu fibre orientate unidirecţional, solicitat la tracţiune pe o direcţie normală la fibre: a) este respectată condiţia de izodeformaţie; b) este respectată condiţia de izotensiune; c) fracţia volumică a fibrelor nu influenţează comportarea la tracţiune a materialului compozit; d) tensiunile generate în fibre, în matrice şi în materialul compozit de solicitarea la tracţiune sunt egale? T.12.7. Care dintre următoarele afirmaţii privind structura la scară macroscopică a trunchiului unui arbore sunt adevărate: a) zona exterioară a trunchiului este denumită coajă sau scoarţă; b) partea exteriaoră a scoarţei este denumită alburn; c) partea interioară a scoarţei este denumită liber; d) liberul este partea interioară a scoarţei, care se dezvoltă anual şi este alcătuită din vase, fibre liberiene şi ţesuturi de parenchim? T.12.8. Care dintre următoarele afirmaţii privind structura la scară macroscopică a trunchiului unui arbore sunt adevărate: a) zona interioară a trunchiului este denumită lemn; b) partea exterioară a lemnului este denumită alburn; c) partea centrală a lemnului este denumită duramen; d) duramenul este partea lemnului situată între alburn şi măduvă? T.12.9. Care dintre următoarele elemente aparţin constituţiei anatomice (structurii la scară microscopică) a lemnului: a) traheele; b) fibrele lemnoase; c) razele medulare; d) canalele rezinifere? T.12.10. Care element din constituţia anatomică a lemnului este alcătuit din şiruri de celule moarte, alungite, cu pereţii lignificaţi şi cu spaţiul interior (golit de conţinutul celular) foarte îngust, strâns legate între ele: a) traheele; b) fibrele lemnoase; c) razele medulare; d) canalele rezinifere? T.12.11. Care dintre următoarele elemente chimice intră în alcătuirea fibrelor lemnoase (celulozice) şi matricei din hemiceluloză şi lignină, care definesc structura de material compozit a lemnului: a) magneziul; b) carbonul; c) oxigenul; d) hidrogenul? T.12.12. Care dintre următoarele definiţii privind densitatea lemnului sunt corecte: a) densitatea lemnului verde reprezintă masa unităţii de volum a lemnului saturat în apă; b) densitatea absolută a lemnului reprezintă masa unităţii de volum a lemnului uscat artificial la 105 oC; c) densitatea convenţională este raportul dintre masa de lemn verde şi volumul de lemn anhidru care se obţine din aceasta; d) densitatea convenţională este raportul dintre masa de lemn anhidru şi volumul de lemn verde din care aceasta s-a obţinut? T.12.13. Care din următoarele afirmaţii privind caracteristicile mecanice ale lemnului sunt adevărate: a) pentru lemn şi produsele din lemn se poate defini
293

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

(ca şi la unele materiale metalice) o caracteristică mecanică numită rezistenţă la oboseală; b) duritatea Brinell a lemnului se defineşte la fel ca în cazul materialelor metalice; c) prezenţa concenratorilor de tensiuni de tipul crestăturilor marginale sau orificiilor nu influenţează comportarea la rupere a lemnului; d) caracteristicile mecanice ale lemnului nu depind de direcţia pe care sunt măsurate, lemnul fiind un material compozit izotrop? T.12.14. Care dintre următoarele semifabricate realizate din lemn se pot considera materiale compozite stratificate: a) grinzile; b) panelul; c) plăcile melaminate din aşchii de lemn; d) plăci extrudate din aşchii de lemn? T.12.15. Care dintre următorii factori influenţează caracteristicile mecanice ale compozitelor durificate cu fibre: a) lungimea fibrelor; b) raportul de formă al fibrelor; c) măsura unghiului dintre direcţia orientării fibrelor şi direcţia de aplicare a solicitărilor mecanice; d) fracţia volumică a fibrelor? T.12.16. Care dintre următoarele afirmaţii privind comportarea la solicitări mecanice a compozitelor durificate cu fibre sunt adevărate: a) comportarea solidară a componentelor la solicitarea mecanică la tracţiune în lungul fibrelor a unui astfel de compozit este determinată de legăturile interfaciale puternice create între M şi f la elaborarea materialului; b) rezistenţa mecanică a unui astfel de compozit este ridicată, dacă fracţia volumică a fibrelor înglobate în material este suficient de mare, astfel că orice porţiune din materialul matricei se află integral într-o zonă de acţiune a unei fibre; c) cu cât raportul de transfer al sarcinilor este mai mic, cu atât materialul compozit are o comportare mai eficientă în ceea ce priveşte conlucrarea între M şi f şi poate prelua solicitări mecanice de intensitate mai ridicată; d) rezistenţa mecanică a unui astfel de compozit este ridicată, dacă fracţia volumică a fibrelor înglobate în material este suficient de mică şi o parte din materialul matricei se află în afara zonelor de acţiune ale fibrelor? T.12.17. Care dintre următoarele afirmaţii privind elaborarea materialelor compozite durificate cu fibre sunt adevărate: a) la elaborarea prin infiltrare, fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită, materialul matricei este adus în stare topită, se infiltrează între fibre (sub vid sau sub presiunea unui gaz inert) şi prin solidificare determină formarea compozitului; b) la elaborarea prin depunerea chimică a matricei în jurul fibrelor, fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită, iar matricea se depune pe fibre prin cementarea acestora în băi de săruri sau în mediu gazos; c) la elaborarea prin încorporarea fibrelor prin deformarea plastică a matricei, un pachet realizat din straturi alternante de fibre şi matrice (sub formă de folie) se supune deformării plastice la cald prin laminare, tragere sau extrudare; d) la elaborarea prin solidificarea unidirecţională a eutecticelor, fazele din structura unui aliaj eutectic reprezintă materialele componente ale compozitului, iar faza care are rolul fibrelor durificatoare capătă dispunerea şi orientarea necesare prin solidificarea dirijată unidirecţional a aliajului turnat?
294

Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite

Aplicaţii
A.12.1. Un material compozit cu fibre de sticlă înglobate într-o matrice de răşină epoxidică are fracţia volumică a fibrelor vf = 0,70. Ştiind că fibrele de sticlă au densitatea ρf = 2540 kg/m3, iar matricea din răşină epoxidică are densitatea ρM = 1210 kg/m3, să se determine concentraţia masică a fibrelor în materialul compozit %fm şi densitatea compozitului ρC. Rezolvare Considerând că materialul compozit are volumul VC, iar volumele fibrelor şi matricei sunt Vf , VM, se obţin relaţiile: Vf = VCvf , VM = VC(1 – vf) şi VC = Vf + VM . Masele corespunzătoare volumelor Vf , VM şi VC sunt Mf = VCvfρf, MM = VC(1 – vf)ρM şi MC = Mf + MM, iar densitatea compozitului este dată de o relaţie de forma (12.5): ρC = ρM(1 – vf) + ρfvf; pentru datele precizate în enunţul aplicaţiei se obţine: ρC = 1210(1 – 0,70) + 2540⋅0,70 = 2141 kg/m3. Concentraţia volumică a fibrelor în materialul compozit este %fV = 100vf, iar concentraţia masică a acestora este dată de relaţia (stabilită utilizând ρf raţionamentul prezentat la rezolvarea aplicaţiei A.2.4): % f m = 100v f ; pentru ρ datele precizate în enunţul aplicaţiei se obţine: % f m = 100 ⋅ 0,7
2540 2141

≅ 83 %.

A.12.2. Un material compozit cu fibre continui de sticlă înglobate în matrice de răşină epoxidică se consideră ca material de referinţă la proiectarea unui nou material compozit (cu aceleaşi componente). Ştiind că matricea are * EM = 6900 N/mm2 şi RmM = 69 N/mm2, fibrele au Ef = 72500 N/mm2 şi Rmf = 3400 N/mm2, iar materialul de referinţă supus încercării la tracţiune în / lungul fibrelor are modulul de elasticitate EC = 46260 N/mm2 şi rezistenţa la
/ rupere RmC = 2050 N/mm2, să se stabilească ce valoare trebuie să aibă fracţia volumica a fibrelor în noul material, pentru ca acesta să prezinte (pe direcţia de orientare a fibrelor) modulul de elasticitate EC ≥ 50000 N/mm2 şi rezistenţa la rupere RmC ≥ 2200 N/mm2. Rezolvare Pentru compozitul de referinţă se pot scrie relaţiile (12.5) şi (12.6) din care rezultă valoarea fracţiei volumice a fibrelor în acest material vf şi mărimea / E − EM 46260 − 6900 rezistenţei conventionale a matricei RmM: v /f = C = = 0, 6 ; 72500 − 6900 E f − EM

295

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR R mC
/

RmM =

− R mf v /f
/ f

1− v

=

2050 − 3400 ⋅ 0,6 1− 0,6

= 25 N/mm 2 . Deoarece pentru noul compozit

sunt, de asemenea, valabile relaţiile (12.5) şi (12.6), se poate determina valoarea fracţiei volumice a fibrelor în acest material vf pentru respectarea condiţiilor impuse în enunţul aplicaţiei, astfel:. Cu datele precizate în enunţul aplicaţiei se obţine: vf ≥ max(0,66; 0,64) Vf ≥ 0,66. De exemplu, adoptând vf = 0,70, rezultă EC = 52820 N/mm2 > 50000 N/mm2 şi Rmc = 2387,5 N/mm2 > 2200 N/mm2. Observaţie Atât pentru materialul compozit de referinţă, cât şi pentru noul material proiectat, fracţiile volumice ale fibrelor depăşesc valaorea critică dată de relaţia R * − RmM 69 − 25 = (12.7): v fcr = mM = 0,013 ; ca urmare, efectul de durificare 3400 − 25 Rmf − RmM datorită înglobării fibrelor în matrice este asigurat la ambele materiale. A.12.3. Un compozit cu fibre continui, este realizat înglobând fibre dintr-un material cu Ef = 80000 N/mm2 într-un material matrice cu EM = 8000 N/mm2. Să se analizeze cum se modifică, în funcţie de fracţia volumică a fibrelor vf, valorile modulului de elasticitate al compozitului EC pe direcţia fibrelor şi pe direcţia normală la fibre. Rezolvare Folosind relaţiile (12.5) şi (12.11) în condiţiile precizate în enunţul aplicaţiei se pot trasa graficele EC = f(vf) prezentate în figura 12.23. Analizând aceste grafice, rezultă că modulul de elasticitate al compozitului pe direcţia de orientare a fibrelor creşte liniar odată cu vf, în timp ce efectul de creştere odată cu vf a modulului de elasticitate al compozitului pe direcţia normală la fibre se manifestă pregnant numai la valori ridicate ale vf .

Fig. 12.23. Diagramele de variaţie, în funcţie de fracţia volumică a fibelor, a modulului de elasticitate determinat în lungul fibrelor şi pe direcţia normală la fibre la un compozit cu fibre de sticlă si matrice de răşină epoxidică 296

Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite

A12.4. Să se determine valoarea exponentului n din relaţia (12.12) pentru un agregat compozit alcătuit dintr-o matrice de cobalt în care sunt înglobate particule dure de carbură de wolfram, cunoscând că modulul de elasticitate al matricei este EM = 207000 N/mm2, modulul de elasticitate al particulelor este Ef = 705000 N/mm2, iar modulul de elasticitate al materialului cu vf = 0,5 este EC = 382000 N/mm2. Rezolvare Înlocuind datele din enunţul aplicaţiei în relaţia (12.12), se obtine ecuaţia exponenţială (transcendentă), cu necunoscuta n: 2 ⋅ 382 n = 207 n + 705 n .Această ecuaţie se poate rezolva pe cale numerică, considerând diverse valori ale necunoscutei n∈[−1;1]\{0}, calculând (pentru fiecare valoare a exponentului n) A = 2 ⋅ 382 n şi B = 207 n + 705 n şi declarând ca soluţie valoarea n pentru care se obţine A = B. Rezultatele utilizării aceastei proceduri de rezolvare sunt diagrafiate în figura 12.24, iar soluţia care se obţine astfel este n → 0 (aceeaşi soluţie rezultând şi prin utilizarea programului de rezolvare numerică a ecuaţiilor al produsului informatic MathCad).

Fig. 12. 24. Determinarea exponentului n din relaţia (12.12) pentru un agregat compozit cu particule de WC înglobate în matrice de Co

Fig.12.25. Diagrama de variaţie, în funcţie de vf, a modulului de elasticitate al agregatului compozit cu particule de WC şi matrice de Co

Observaţie În cazul agregatului compozit analizat, exponentul n din relaţia (12.12) tinde către valoarea zero şi, ca urmare, în această situaţie se poate considera că
297

25.6945.5).12. caracteristicile agregatelor compozite cu structura alcătuită din particulele unui material f distribuite într-o matrice dintr-un material M sunt intermediare celor care se pot determina în lungul fibrelor şi pe direcţia normală la fibre la compozitele cu fibre din material f înglobate în matricea M.3 ⋅ 70000 −0.26. expresia analitică a funcţiei corespunzătoare acestei curbe fiind (12. Folosind relaţia (12.7. 6945 + 0. iar modulul de elasticitate al agregatului compozit (cu aceleaşi componente) având vf = 0. se determină valoarea exponentului n din relaţia (12.18) Datele din enunţul aplicaţie satisfac această egalitate. n = − 0.12). care modelează analitic variaţia modulului de easticitate al agregatului compozit. .11). modulul de elasticitate al materialului f este Ef = 220000 N/mm2. expresia analitică a funcţiei corespunzătoare acestei curbe fiind (12. iar variaţia EC. Rezolvare Procedând ca la rezolvarea aplicaţiei A.4 este EC = 100000 N/mm2. Aşa cum s-a precizat în scap.12.18). care se poate considera în locul relaţiei (12.2. fracţia volumică a particulelor fiind vf = 0. iar soluţia (nebanală) care rezultă prin rezolvarea numerică a acesteia este. astfel: EC = lim [ E (1 − v f ) + E v f ] = E M f E f f n→0 n M n f v 1 n 1− v (12. 6945 ] 298 − 1 0 .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR modulul de elasticitate al materialului este definit. rezultă vf EC = [0. curba CNF redă variaţia în funcţie de vf a modulului de elasticitate determinat pe direcţia normală la fibre la compozitul cu fibre de carbură de wolfram înglobate într-o matrice de cobalt.4⋅220n.6⋅70n + 0.4. ecuaţia exponenţială care trebuie rezolvată este: 100n = 0. 6945 = 140625 N/mm2.6945).5.12) pentru estimarea modulului de elasticitate al agregatelor compozite la care n → 0. expresia analitică a funcţiei corespunzătoare acestei curbe fiind (12.7. 12. Respectarea acestei reguli de către agregatul compozit cu particule de carbură de wolfram înglobate într-o matrice de cobalt este ilustrată în figura 12. Să se determine valoarea modulului de elasticitate EC al unui agregat compozit alcătuit dintr-o matrice M în care sunt distribuite uniform particule dintr-un material f. aşa cum se observă în figura 12. se poate determina modulul de elasticitate al agregatului compozit cu = 0.12).7 ⋅ 220000 − 0.12) (cu n = − 0. pe baza relaţiei (12. curba AC redă variaţia în funcţie de vf a modulului de elasticitate al agregatului compozit (cvasiizotrop) cu particule de carbură de wolfram uniform distribuite într-o matrice de cobalt. Se cunoaşte că modulul de elasticitate al materialului M este EM = 70000 N/mm2. A. în care: curba CLF redă variaţia în funcţie de vf a modulului de elasticitate determinat în lungul fibrelor la compozitul cu fibre de carbură de wolfram înglobate într-o matrice de cobalt.

27. Rezolvare Solicitarea la tracţiune cu forţa F = 7. Fracţia volumică a fibrelor materialului compozit este vf = 0.27. A.05 mm şi lungimea L = 50 mm.7.5⋅105 N.15).14). se obţine: LC = d f = 0.4.5 ⋅ 10 lungul fibrelor) cu intensitatea σ = = = 1528 N/mm2. 26. a modulului de elasticitate al agregatului compozit considerat în aplicaţia A. 2 2 πD π 25 Fig.12.05 4 40 τ rM 4 299 .5⋅105 N produce tensiuni normale (în 5 4F 4 ⋅ 7. Diagrama de variaţie.Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite în funcţie de vf.12. iar matricea din răşină epoxidică are RmM = 25 N/mm2 şi τrM = 40 N/mm2. orientate pe direcţia axei longitudinale a barei şi având diametrul df = 0. pentru agregatele compozite cu componentele M şi f precizate în enunţul aplicaţiei este redată în figura 12. Determinarea exponentului n din relaţia (12. în care notaţiile au semnificaţii similare celor precizate la rezolvarea aplicaţiei A.6.5 Fig. componentele materialului fiind caracterizate astfel: fibrele de sticlă au Rmf = 3000 N/mm2.12. O bară de tracţiune cu diametrul D = 25 mm este realizată dintr-un material compozit durificat cu fibre discontinui de sticlă. Să se stabilească dacă bara de tracţiune rezistă la solicitarea dată de o forţă cu intensitatea F = 7.12.12. considerând valoarea lungimii critice a fibrelor Lc dată de relaţia (12.94 mm << L Procedând astfel. 12.12) pentru agregatul compozit considerat în aplicaţia A. în funcţie de vf. Rmf 1 1 3000 = 0.5 Rezistenţa la rupere a materialului compozit se poate determina cu relaţia (12.

rezistenţa la rupere a compozitului RmC este dată de relaţia (12. A. rezultând: π 15 2 1833 ≅ 3. rezistenţa la rupere a compozitului este dată de relaţia (12. 0.1⋅104 N.02).7) + 3000(1 − 0.10532) = 461 N/mm2 π 15 2 461 ≅ 8. 80 sin 2 5 o ) = min(1847.02)0.73. 40 cos 5 sin 5 o o .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (materialul are o comportare eficientă în ceea ce priveşte conlucrarea între M şi f. să se estimeze intensitatea forţei de tracţiune F la care se produce ruperea barei în următoarele circumstanţe: a) fibrele materialului sunt perfect paralele cu axa longitudinală a barei.7. rezultând: RmC . bara rezistă la solicitarea la tracţiune cu forţa F = 7. RmC = 30(1 − 0.7 ≅ 2065 N/mm2.461.16).73) + 2500⋅0. 4 a) Dacă fibrele materialului compozit din care este confecţionată bara sunt perfect paralele cu axa longitudinală a barei ( pe direcţia căreia se aplică forţa F). ca urmare. orientate pe direcţia axei longitudinale a barei. L Deoarece σ < RmC.θ = min( şi F = 1833 cos 5 2 o . RmM = 80 N/mm2 şi τrM = 40 N/mm2. b) unghiul dintre axa longitudinală a barei şi direcţia orientării fibrelor este θ = 5 o.24⋅105 N. LC raportul de transfer al sarcinilor fiind foarte redus. O bară de tracţiune cu diametrul D = 15 mm este realizată dintr-un material compozit cu fibre continui.73 ≅ 1833 N/mm2 şi F = 4 b) Dacă fibrele materialului compozit din care este realizată bara sunt orientate sub un unghi θ = 5 o faţa de direcţia axei longitudinale a barei.17): θ cr = arctg 300 40 1833 = 1o15’. forţa de πD 2 tracţiune monoaxială care produce ruperea barei are intensitatea dată de relaţia: πD 2 F= RmC . fracţia volumică a fibrelor fiind vf = 0. Ştiind că matricea compozitului * are RmM = 30 N/mm2.6).5⋅105 N. Diminuarea considerabilă a rezistenţei mecanice a 4 barei în acest caz este datorată faptului că măsura unghiului θ este mai mare decât valoarea critică dată de relaţia (12. . Rezolvare Ruperea barei se produce când tensiunile normale generate de solicitarea la 4F tracţiune cu forţa F au intensitatea σ = = RmC şi. iar ≅ L L RmC = RmM (1 − v f ) + Rmf (1 − C )v f = 25(1 − 0. iar fibrele au Rmf = 2500 N/mm2.12.

numit sinterizare. La fabricarea produselor prin metoda agregării pulberilor. uneori. cu sau fără presare. plăcuţe pentru tuburi electronice. aliaje sau compuşi chimici (intermetalici. care conferă produselor compactitatea şi caracteristicile de utilizare dictate de aplicaţia căreia sunt destinate produsele. Introducere În tehnica actuală se utilizează.1. amestecul de pulberi este adus apoi la forma dorită (corespunzătoare produselor). sulfuri etc. Pulberile (metalice şi. Realizarea de produse din materiale metalice care nu pot fi elaborate şi prelucrate primar prin tehnologiile clasice de topire – turnare: • piese (filamente. tehnologiile de realizare a semifabricatelor şi pieselor pentru diverse aplicaţii din pulberi metalice.) cu dimensiunile cuprinse între 0. Tehnologiile de realizare a produselor prin metoda agregării pulberilor sunt aplicate de obicei în două scopuri: A. uneori amestecate şi cu pulberi nemetalice. oxizi metalici. duze pentru ejectarea 301 .Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi Capitolul 13 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR REALIZATE PRIN AGREGARE DE PULBERI 13. nemetalice) utilizate în metalurgia pulberilor sunt materiale formate din granule (particule) de metale pure. Studiul şi aplicarea industrială a proceselor. iar comprimatele de pulberi astfel obţinute se supun unui tratament termic. materiile prime sub formă de pulberi (de diverse sortimente compoziţionale şi/sau granulometrice) sunt amestecate în proporţiile necesare produselor care trebuie realizate. cu perspective mari de extindere în viitor.1 µm şi 1 mm. metodelor şi procedeelor tehnologice de obţinere a pulberilor (preponderent metalice) şi de utilizare a lor pentru realizarea de produse cu diverse destinaţii fac obiectul unei ramuri a metalurgiei numită metalurgia pulberilor .

• piese (plăcuţe şi scule pentru prelucrarea prin aşchiere a materialelor metalice) din materiale dure. pârghii. Nb etc. Cr.) din metale greu fuzibile (W. echipamente electrocasnice. electrozi poroşi din nichel sau argint pentru echipamentele utilizate în electrochimie etc. diamant – metale etc. inele. cu mărimea particulelor între 20 µm şi 1 mm şi forma predominant lamelară. având structura alcătuită dintr-o fază oxidică − ceramică (Al2O3.) înglobată într-o matrice metalică (Fe. came.) sau pseudoaliajelor (aliajele W – Ag.). Al. • piese poroase cu diverse destinaţii: cuzineţi poroşi autoungători din bronzuri cu staniu sau din aliaje Fe – Cu. Mo. se obţin foarte greu în stare topită). filtre metalice din bronzuri. Co. magneţi etc. Co. Cr.. burete de 302 .. contacte electrice. având ts ridicate. pistoane. Ni. oţeluri inoxidabile sau aliaje Monel. segmenţi. deoarece implică consumuri exagerate de materiale şi conduce la obţinerea de semifabricate cu precizia necorespunzătoare a formei şi dimensiunilor. Mo – Cu etc. care este folosită în prezent pentru realizarea pulberilor de Mn. în construcţia de maşini (automobile. Obţinerea şi caracterizarea pulberilor Pentru obţinerea pulberilor se utilizează două categorii de metode tehnologice: metodele mecanice şi metodele fizico – chimice. Ni etc. Principalele metode mecanice folosite în practica industrială pentru obţinerea pulberilor sunt: • Metoda măcinării. de tipul unor agregate compozite.).). W – Cu. • piese (scule aşchietoare. Fe – Cr. reacţionând puternic cu căptuşeala ceramică a agregatelor de elaborare – turnare. compozitelor cu metale şi nemetale (Cu – grafit. aliaje Fe – Al. elemente de fricţiune. la aplicarea acestei metode. B. magneţi etc. ZrO2 etc.) se folosesc pe scară largă astfel de piese sinterizate (roţi dinţate. 13. tacheţi. Ni – Fe etc. care. Mo2C. având structura alcătuită din particule de carburi metalice dure (WC. dar a căror fabricare prin turnare nu este eficientă. echipamente de calcul automat etc.). Mo – Ag. Mo etc.. materia primă sub formă de material metalic turnat. Realizarea de produse cu dimensiuni mici şi forme complicate. garnituri. cuzineţi. realizate mai ales din pulberi feroase.2. TiC. Fe. Fe – mase plastice. Ta. se obţin greu în stare lichidă şi se impurifică uşor.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR gazelor fierbinţi electrozi nefuzibili pentru sudare etc. care. ce impune aplicarea unor operaţii tehnologice de finisare laborioase şi costisitoare. având componentele cu ts foarte diferite şi/sau cu solubilităţi foarte reduse în stare lichidă. TaC etc.) din materiale de tipul cermeturilor. Sb. din materiale care pot fi elaborate în stare topită.) înglobate într-o matrice metalică tenace (Co.

o transformă în pulbere de fier pur. Cr. la folosirea acestei metode. materia primă sub formă de aşchii ale metalului (Me) care trebuie adus în formă de pulbere este introdusă într-un cuptor tubular. este transformată în pulbere prin măcinare în mori cu bile sau în mori cu vârtej. aplicată actual pentru realizarea pulberilor de Fe. Ta..1 µm şi 100 µm şi forma aciculară (dendritică).Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi minereu. precipitate obţinute prin electoliză.. Al etc. Fe – Cr. la aplicarea acestei metode. Ni – Co etc. Cu. Co. Pt etc. obţinându-se depozite catodice compacte − fragile. folosind ca materie primă soluţia de acetat de cupru. • Metoda precipitării din soluţii apoase. care se transformă în particule de pulbere prin solidificarea într-o baie de răcire. specifice fiecărui metal) în carbonil metalic Men(CO)m (condensat sub formă de lichid vâscos). alame. Ni. Ni – Mo. metoda permite şi obţinerea pulberilor cu particule bimetalice. la utilizarea acestei metode. • Metoda pulverizării din fază lichidă. materia primă sub formă de minereu oxidic de fier sau arsură de fier. Cd. aliaje Fe – Ni. aplicată actual pentru fabricarea pulberilor de Ag. la aplicarea acestei tehnologii. Fe – Ni – Mo etc. producând reducerea oxizilor. 303 . rezultă precipitate granulare de plumb acoperite cu cupru. Fe – Mo. se transformă (în anumite condiţii de temperatură şi presiune. cu mărimea particulelor între 0. V. de exemplu. oţeluri etc.) care produce precipitarea metalului (Me) sub formă de pulbere. Zn. sârme etc.1 µm şi 10 µm şi forma sferoidală. apă etc. Cr. iar ca agent chimic pulberea fină de Pb. Co. Sn. este supusă acţiunii unui curent de oxid de carbon. aşchii. în stare măcinată este supusă acţiunii unui agent chimic (pulbere de cocs sau gaz metan). Cu. folosită în prezent pentru obţinerea pulberilor de Fe. Au. materia primă sub formă de soluţie apoasă a sărurilor metalului (Me) care trebuie obţinut sub formă de pulbere este supusă unui agent chimic (pulbere de Zn. materia primă sub formă de metal sau aliaj topit se scurge dintr-un creuzet (printr-o duză calibrată). cu mărimea particulelor între 20 µm şi 400 µm şi forma predominant sferoidală. aliaje Fe – Ni. la folosirea acestei tehnologii. Fe.. iar descompunerea prin volatilizare a acestuia determină formarea oxidului de carbon (care se reutilizează în proces) şi pulberii metalului Me. Fe. • Metoda carbonil. Au. Principalele metode fizico – chimice de elaborare a puberilor metalice sunt: • Metoda reducerii oxizilor. Pt. utilizată în prezent pentru obţinerea pulberilor de Ni. care. Ni. materia primă sub formă de soluţii apoase sau topituri de săruri metalice este descompusă prin electroliză. Al. Cu. suferă impactul cu mai multe jeturi (de aer. Ni. • Metoda electrolitică. W. cu mărimea particulelor între 0. spongioase sau pulverulente. vapori.) şi este pulverizată în picături fine. care se pot transforma uşor în pulberi prin măcinare.. bronzuri. aplicată pentru realizarea pulberilor de Fe.

distingându-se din acest punct de vedere. .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Pulberile metalice prezintă o serie de caracteristici fizico – chimice şi tehnologice care influenţează esenţial calitatea produselor obţinute prin agregarea lor. b − particule lamelare. c − particule sferoidale . • mărimea particulelor. • suprafaţa specifică a particulelor. compoziţia granulometrică a unei pulberi metalice putându-se exprima prin fracţiile granulometrice ale particulelor de diferite mărimi ce intră în alcătuirea pulberii. funcţia erorilor – v. pulberile metalice uzuale au particulele cu suprafeţe neregulate şi rugoase. definite. aşa cum se poate observa în figura 13.1. această caracteristică se exprimă de obicei prin mărimea suprafeţei totale a particulelor. aplicaţia A. aşa cum se poate observa în figura 13. mărimea particulelor acestora încadrându-se într-un domeniu mai mult sau mai puţin extins. raportată la masa sau volumul lor efectiv.2. poliedrice ). poroasă (cu macropori închişi) sau compactă (fără macroporozităţi). 13. trei grupe de pulberi: pulberile cu particule fibroase (aciculare).5). această caracteristică se apreciază pe baza raportului dintre cele trei dimensiuni caracteristice ale particulelor.6. • volumul specific de umplere Vu. inclusiv a macroporilor deschişi conţinuţi de acestea. Principalele forme ale particulelor pulberilor utilizate în metalurgia pulberilor: a − particule aciculare. • structura internă a particulelor. pentru exprimarea acestei caracteristici se folosesc două mărimi: diametrul echivalent al particulelor sau mărimea celui mai mic ochi de sită prin care acestea pot trece. existând însă şi pulberi ale căror particule au suprafeţe netede şi regulate. particulele pulberilor metalice uzuale au structura internă spongioasă (cu macropori deschişi). pulberile cu particule lamelare (platiforme) şi pulberile cu particule echiaxiale (sferoidale. cu ajutorul histogramelor granulometrice ale pulberii şi modelate analitic cu ajutorul unei funcţii de distribuţie a granulaţiei pulberii (de obicei. această caracteristică se defineşte ca fiind volumul ocupat de unitatea de masă de pulbere vărsată liber (netasată) într-un vas de măsurare.1. Principalele caracteristici fizice ale pulberilor metalice sunt: • forma particulelor. pulberile metalice uzuale au granulaţia eterogenă. • calitatea suprafeţei particulelor. o caracteristică derivată a acesteia fiind densitatea de umplere ρu = 304 1 Vu Fig.

C u = Ve Vu 100 = ρu ρe 100 . cunoscând (pentru o pulbere metalică dată) Vsc şi Vu. această caracteristică se defineşte ca fiind cantitatea (masa) de pulbere ce se scurge în unitatea de timp prin orificiul calibrat al unei pâlnii şi este dependentă în special de calitatea suprafeţei particulelor şi de compoziţia granulometrică a pulberilor. această caracteristică reprezintă volumul ocupat de unitatea de masă de pulbere după tasarea ei prin scuturare intensă. O. Si. Definirea granulaţiei cu ajutorul histogramei granulometrice pentru pulberile cu: a − gamă largă de dimensiuni ale particulelor. ρe fiind densitatea materialului particulelor pulberii. • densitatea de presare ρpr şi compactitatea de presare Cpr.30 % mai mic decât Vu. . b − gamă îngustă de dimensiuni ale particulelor Principalele caracteristici chimice ale pulberilor metalice sunt conţinutul de impurităţi (C.2.) al particulelor şi rezistenţa la oxidare a particulelor. o caracteristică derivată este porozitatea de umplere Pu = 100 − Cu. această caracteristică este definită ca fiind raportul procentual dintre volumul efectiv al particulelor pulberii Ve şi volumul de umplere Vu. pentru pulberile metalice uzuale Vsc fiind cu 20. iar Cpr fiind C pr = 305 ρp ρe 100 . Principalele caracteristici tehnologice ale pulberilor metalice sunt: • fluiditatea... cunoaşterea ei fiind deosebit de importantă pentru reglarea corectă a dispozitivelor de dozare a pulberilor folosite la realizarea unui anumit produs. • volumul specific de scuturare Vsc. îndesare (prin scuturare) I s = u Vu Fig.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi • compactitatea de umplere Cu. 13. aceste caracteristici depinzând de natura materialului particulelor şi de metoda folosită pentru obţinerea pulberilor. S. aceste caracteristici exprimă presabilitatea pulberilor. ρpr reprezentând masa unităţii de volum a unei pulberi supuse unei presiuni de compactizare p. se poate defini caracteristica numită grad de V − Vsc . P etc.

în funcţie de compoziţia granulometrică. care definesc interacţiunea complexă dintre particulele pulberilor şi dintre particule şi mediul (gazos sau lichid) cu care acestea vin în contact în cursul operaţiilor de realizare a produselor sinterizate. datorită multiplelor imperfecţiuni cristaline (de tipul vacanţelor. Fig. ci şi de rugozitatea suprafeţelor particulelor care alcătuiesc pulberile (care poate determina modificări esenţiale ale mobilităţii reciproce a particulelor pulberilor la vărsarea şi/sau presarea lor în matriţele utilizate la obţinerea produselor sinterizate). corodare. care este influenţată nu numai de forma particulelor pulberilor şi. de compoziţia granulometrică a pulberilor. pentru pulberile: a − cu gamă largă de dimensiuni ale particulelor. contribuind la intensificarea proceselor de adsorbţie. iar suprafeţele să prezinte aspect rugos. La obţinerea produselor prin agregare de pulberi trebuie să se ţină seama de următoarele particularităţi privind caracteristicile şi comportarea pulberilor: • terminarea bruscă a structurii cristaline pe suprafeţele libere ale particulelor pulberilor metalice face ca atomii aflaţi pe aceste suprafeţe. Vs şi Pu) depinde esenţial de fluiditatea pulberilor. aşa cum sugerează schemele din figura 13..3. denumirea ei fiind determinată de faptul că rezistenţa mecanică a oricărui semifabricat obţinut prin presarea unei pulberi depinde în principal de comportarea zonelor sale cu sensibilitate maximă la degradare: muchiile ascuţite şi pereţii foarte subţiri. oxidare. Compactitatea de umplere. dislocaţiilor sau defectelor de împachetare) pe care le conţin. care să-şi păstreze forma şi să nu sufere pierderi masice în timpul manipulărilor la care este supus în procesul de fabricare a produselor. caracterul rugos al suprafeţelor libere şi starea de nesaturare electronică a atomilor de pe aceste suprafeţe determină o reactivitate accentuată a acestora. această caracteristică exprimă capacitatea unei pulberi de a da prin presare un semifabricat suficient de rezistent. cu orbitalele electronice incomplete. b − cu gamă îngustă de dimensiuni ale particulelor 306 . • realizarea unei împachetări compacte a particulelor pulberilor (micşorarea valorilor caracteristicilor Vu. difuzie etc.3. 13.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • rezistenţa muchiilor. să aibă o mobilitate accentuată şi o mare capacitate de a atrage electroni.

determinând apariţia unor fenomene de frecare şi adeziune între particule. care conduc la formarea în masa pulberilor a unor aglomerate (grupări de particule ferm legate între ele prin forţe superficiale de adeziune) şi a unor agregate (grupări de aglomerate slab legate între ele şi uşor de dezintegrat prin acţiuni mecanice). soluţia tehnologică cea mai indicată în acest scop constând în utilizarea unor substanţe lubrifiante (depuse pe particulele pulberilor sau adăugate la dozarea şi amestecarea pulberilor în vederea realizării produselor sinterizate).13. se desfăşoară în mai multe etape. Transformările structurale la presarea şi sinterizarea pulberilor Procesele esenţiale ce trebuie realizate pentru obţinerea produselor prin metoda agregării pulberilor constau în formarea legăturilor de consolidare a particulelor pulberii sau amestecului de pulberi utilizate ca materie primă. • creşterea legăturilor punctiforme şi formarea suprafeţelor de 307 .Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi Fig. Schema micşorării compactităţii pulberilor la formarea aglomeratelor şi agregatelor de particule • pe măsură ce dimensiunile particulelor pulberilor se micşorează.4. schematizate în figura 13. iar influenţele rugozităţii suprafeţelor libere ale particulelor şi reactivităţii acestor suprafeţe devin mai importante. 13.4. neputând asigura gradul de consolidare necesar pentru ca produsele să-şi păstreze configuraţia la extragerea din matriţe. aşa cum s-a arătat anterior. astfel de legături apar între particulele pulberilor metalice la simpla lor vărsare sau tasare în matriţele folosite la realizarea produselor şi sunt (în general) instabile. formarea aglomeratelor şi agregatelor trebuie împedicată.5: • crearea legăturilor punctiforme între particule. deoarece. aşa cum se poate observa în figura 13. diminuează compactitatea de umplere. gradul de îndesare şi compactitatea de presare a pulberilor şi determină obţinerea de produse cu porozitate excesivă (inacceptabilă). Aceste procese. suprafaţa lor specifică se măreşte.3.

prin creşterea germenilor formaţi în etapa anterioară. care asigură amestecului de pulberi împachetarea 308 . ale cărei cristale sunt dezvoltate între (peste) particulele pulberilor.5. dar există şi procedee tehnologice care prevăd executarea lor simultană (presarea la cald sau sinterizarea sub presiune). prin care amestecurile neconsolidate de pulberi se transformă în produse compacte şi rezistente. care determină creşterea mobilităţii atomilor particulelor pulberilor. în urma desfăşurării acestei etape. care au tendinţa de a se dezvolta independent sub forma unor noi cristale şi de a declanşa astfel un proces general de recristalizare în masa pulberilor.13. La operaţia de presare.. prin încălzirea pulberilor presate. sferoidizarea şi diminuarea dimensiunilor porilor. asigurând consolidarea acestora şi micşorarea. sferoidizarea şi chiar dispariţia porilor.. agregatele de pulberi capătă o structură cristalină nouă. d − diminuarea şi sferoidizarea porilor Procesele descrise succint mai înainte.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR contact (punţilor de legătură) între particule. alunecarea lor reciprocă şi umplerea golurilor. De obicei cele două operaţii se realizează succesiv. c − formarea şi creşterea cristalelor noi. • creşterea cristalelor noi. Procesele care se desfăşoară în timpul operaţiei de presare pot fi descrise astfel: • la începutul presării se produce reorientarea particulelor.2000 MPa) şi se transformă într-un comprimat cu forma produsului ce urmează a fi realizat. mai ales a celor aflaţi pe suprafeţele libere ale acestora şi desfăşurarea intensă a unor procese de difuzie. amestecul de pulberi este presat în cavitatea unei matriţe (la presiuni p = 100. aceste procese sunt declanşate prin presarea pulberilor în matriţe (care determină compactizarea pulberilor prin redistribuirea particulelor. se desfăşoară mai ales în cursul operaţiilor tehnologice de presare a pulberilor în matriţe şi de sinterizare a comprimatelor obţinute prin presare. deformarea plastică şi sudarea între ele a particulelor) şi sunt finalizate. b − formarea suprafeţelor de contact. Fig. de tipul unor germeni cristalini. Principalelor etape de formare a legăturilor de consolidare la realizarea produselor prin agregare de pulberi: a − formarea legăturilor punctiforme. între particulele pulberilor supuse prelucrării se formează suprafeţe de contact (punţi de legătură). în cursul tratamentului termic de sinterizare.

care se constituie într-o sursă de activare mecanică. • odată cu creştera presiunii se produce deformarea elasto – plastică a particulelor pulberii şi se crează condiţiile necesare sudării lor prin presiune. molecule de apă şi grăsimi. molecule de aer adsorbit. în plus. particule de praf ionizate etc. ca urmare. la fabricarea produselor din pulberi metalice sau nemetalice nedeformabile consolidarea prin presare a particulelor pulberilor şi obţinerea unor comprimate cu rezistenţă mecanică acceptabilă se realizează numai dacă particulele sunt amestecate cu un liant metalic (care rămâne în compunerea produsului) sau organic (care se elimină în cursul sinterizării). sudarea prin presiune a particulelor pulberii se realizează prin următorul mecanism: − sub acţiunea presiunii exercitate asupra pulberii. ca urmare a desfăşurării acestor procese. sudarea prin presiune a particulelor nu se poate realiza. se produce deformarea plastică locală a particulelor în zonele lor de contact reciproc. − o parte din energia acumulată în materialul deformat plastic din zonele de conact ale particulelor pulberii constituie energia de activare necesară creşterii şi transformării în cristale a germenilor cristalini comuni. ca urmare.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi cea mai densă posibilă la dimensiunile şi forma pe care le prezintă particulele componente. extinderea redusă a punţilor de legătură realizate prin sudare este. care determină dislocarea straturilor eterogene (ce conţin oxizi. • dacă particulele pulberii supuse presării au plasticitate scăzută. procesele de deformare sunt transferate în afara zonelor de contact ale particulelor (spre materialul neecruisat din interiorul particulelor pulberii) înainte de aplatizarea completă a microneregularităţilor şi dizlocarea suficientă a straturilor eterogene de pe suprafeţele în contact ale particulelor.) şi aplatizarea micronereguarităţilor din aceste zone. Pentru conducerea corectă a operaţiei de presare şi aprecierea corespunzătoare a eficienţei proceselor care se desfăşoară în cursul acesteia trebuie avute în vedere următoarele aspecte: • deformarea plastică locală a zonelor de contact ale particulelor se realizează (în mod obişnuit) la rece. iar punţile de legătură realizate prin sudare au (datorită extinderii reduse şi conţinutului mare de impurităţi) rezistenţă mecanică relativ scăzută. în acest fel realizându-se sudarea între particulele pulberii. fiind însoţită de ecruisarea materialului (creşterea rezistenţei la deformare a materialului) din aceste zone şi. determinată şi de intensitatea scăzută cu care se desfăşoară procesele de difuzie la temperatura de presare. 309 . atomii marginali ai particulelor se apropie la distanţe având ordinul de mărime al parametrilor stucturii cristaline a materialului particulelor şi interacţionează dând naştere unor germeni cristalini comuni în zonele de contact ale particulelor.

Ts fiind 3 5 temperatura de solidificare – topire (în K) a componentului principal al pulberii sau amestecului de pulberi din care se confecţionează produsele. care au ca efecte consolidarea legăturilor dintre particulele pulberii. se 310 . accelerată de ridicarea temperaturii. De 2 4 obicei. ca urmare. determină consolidarea şi creşterea germenilor cristalini formaţi în zonele de contact dintre particule. difuzia atomilor. sferoidizarea şi micşorarea porilor şi finisarea granulaţiei produselor. • creşterea temperaturii determină desfăşurarea unor procese chimice. Pri ncipalii parametri de regim ai tratamentului de sinterizare se aleg astfel: • Temperatura de sinterizare Tsi se stabileşte având în vedere că sinterizarea trebuie să asigure formarea de noi cristale între particulele pulberilor din care sunt realizate comprimatele supuse acestui tratament. aşa cum sugerează imaginile prezentate în figura 13. numit efect postelastic.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • la extragerea comprimatelor din matriţele în care s-a realizat presarea se produce relaxarea elastică a materialului particulelor pulberii şi. Desfăşurarea acestor procese şi calitatea produselor obţinute prin agregare de pulberi sunt influenţate esenţial de regimul tehnologic al tratamentului de sinterizare. densificarea (micşorarea porozităţii) şi recristalizarea structurii produselor realizate prin agregare de pulberi. care produc consolidarea şi creşterea punţilor de legătură dintre particule. descompunerea şi vaporizarea substanţelor introduse la presare ca lianţi sau lubrifianţi. se manifestă un fenomen de creştere bruscă a volumului acestor comprimate. determină • declanşarea unor procese de recristalizare a materialului (ecruisat prin deformarea plastică la rece produsă de presare) din zonele de contact ale particulelor şi din interiorul acestora. Sinterizarea este tratamentul termic prin care se realizează activarea termică a comprimatelor de pulberi în vederea desfăşurării proceselor. dacă plasticitatea particulelor pulberilor este redusă. temperatura de sinterizare se adoptă Tsi = ( ⋅ ⋅ ⋅ )Ts . Procesele care se desfăşoară în timpul sinterizării pot fi descrise astfel: • difuzia atomilor. eliminarea gazelor şi lichidelor adsorbite pe suprafeţele particulelor pulberii. evitarea acestui fenomen nedorit fiind asigurată de utilizarea lianţilor. care constau în reducerea peliculelor de oxizi de pe suprafeţele particulelor. în cazul amestecurilor de pulberi (cu particule din materiale diferite) se produce şi alierea particulelor cu componentele transportate prin difuzie din particulele vecine. îndepărtarea produselor rezultate din reducerea. bazate pe difuzie. accelerată de ridicarea temperaturii. efectul postelastic este important (comprimatele îşi măresc volumul cu câteva procente la scoaterea lor din matriţe) şi poate produce distrugerea comprimatelor. în plus.6.

la stabilirea mărimii τsi se ţine seama că aceasta este direct proporţională cu volumul particulelor pulberii din care se realizează produsele şi invers proporţională cu coeficientul de difuzie D al componentului principal al pulberii (care se corelează cu Tsi conform (1. în corelaţie cu gradul de sinterizare necesar realizării proprietăţilor de utilizare dorite ale produselor. Acest mod de alegere a temperaturii T si conduce în anumite cazuri. uşor de obţinut şi cu activitatea chimică (reducătoare sau neutră) reglabilă (prin nivelul vidului şi temperatura Tsi utilizate la sinterizare). scap. Fig. 311 . când pulberile sau amestecurile de pulberi conţin componente secundare cu temperatura de solidificare – topire inferioară T si. hidrocarburi etc. Mediile reducătoare (atmosferele de hidrogen. amoniac.15) – v. pentru a asigura condiţiile termice necesare desfăşurării proceselor de recristalizare care stau la baza formării legăturilor de consolidare între particule. 3. b − pulberea presată şi sinterizată o oră la 900 oC. 13.7). c − pulberea presată şi sinterizată 240 ore la 900 oC • Durata sinterizării τsi se stabileşte experimental. scap.6. Trp fiind temperatura de recristalizare primară a componentului principal al pulberii sau amestecului de pulberi (T rp ≅ 0. În prezent se practică pe scară largă sinterizarea în vid.5).4T s – v. fapt ce are ca efecte accelerarea proceselor şi obţinerea unor produse cu compactitate ridicată.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi observă că tratamentul se efectuează la Tsi > Trp. 1.) se utilizează atunci când pulberile din care se realizează produsele se oxidează uşor sau prezintă conţinuturi apreciabile de oxigen (oxizi) de la elaborare. Efectele presării şi sinterizării pulberii de argint cu incluziuni de Al2O3: a − pulberea vărsată în matriţa de presare. deoarece prezenţa oxizilor în masa sau pe suprafeţele particulelor pulberilor folosite la realizarea produselor influenţează negativ desfăşurarea proceselor de difuzie care au loc în cursul sinterizării. mediu ieftin. manipulare sau depozitare. Mediile neutre (atmosferele de argon) se folosesc la sinterizarea produselor din pulberi metalice lipsite de oxizi. • Mediul de sinterizare se alege în mod obişnuit neutru sau reducător. la desfăşurarea proceselor de sinterizare în prezenţa unei anumite cantităţi de fază lichidă.

8 şi 13. b − timp de 6. matrice).5 ore. cu structura alcătuită din particulele unui material înglobate într-un material suport (liant. 12. definite prin constituţia acesteia (natura. se comportă ca niste agregate compozite. Microstructurile produselor din pulbere de Fe sinterizată la 800 oC: a − timp de 0.9. cât şi de mărimea porozităţii. b − material cu 85 % WC şi 15 % Co Fig.8. 13. caracteristicile lor putând fi determinate aplicând principiile prezentate în scap. Structurile şi proprietăţile produselor sinterizate Produsele care se obţin prin metoda agregării pulberilor au caracteristicile structurale (influenţate de compoziţia chimică şi de regimul tehnologic folosit la sinterizare) sugerate de micrografiile prezentate în figurile 13. forma şi dimensiunile porilor. 13. Produsele sinterizate prezentând o porozitate Pp au caracteristicile fizico − mecanice determinate atât de caracteristicile structurii realizate prin sinterizare. dimensiunile. modul de distribuţie şi gradul de dispersie al fazelor componente ale structurii.4. 13.7. 312 . Fig.7. c − timp de 22 ore Produsele fără porozitate. numărul şi proporţia fazelor care alcătuiesc structura) şi prin forma.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 13.5 ore. Microstructurile produselor sinterizate din WC cu liant de Co: a − material cu 94 % WC şi 6 % Co.2.

(13. iar Vs şi ρs – volumul şi. c − piesă din pseudoaliaj W−Ni−Fe obţinută prin sinterizare Deoarece porii prezenţi în produsele sinterizate diminuează secţiunile portante şi au efectele unor concentratori de tensiuni. definită prin relaţiile: V − Vs ρ 100 = (1 − )100 . respectiv.1) Pp = V ρs în care V şi ρ reprezintă volumul şi. Ys ≡ Es) şi coeficientului contracţiei transversale (Y ≡ µ.2) este potrivită pentru a estima duritatea Brinell (Y ≡ HB. K s/ şi m sunt constante cu valorile dependente de natura materialului sinterizat şi. densitatea masei structurale (lipsită de pori) a produsului. 313 . respectiv. Ys ≡ Rms) şi alungirea procentuală după rupere (Y ≡ A.2) în care Y şi Ys reprezintă valorile unei caracteristici mecanice determinate pe materialul sinterizat şi. iar Ks. în cazul produselor realizate din pulberi de fier sinterizate.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi Fig. de exemplu. Ys ≡ µs) ale unor astfel de materiale. rezistenţa la tracţiune (Y ≡ Rm.049. b − electrod din pulbere de wolfram. 13. densitatea produsului sinterizat. dacă se consideră Ys ≡ HBs = 75 HBS şi Ks = 0. pe materialul (lipsit de pori) care alcătuieşte masa structurală a produsului sinterizat.2) permite a se estima duritatea Brinell HB. Ys ≡ As) ale materialelor sinterizate. respectiv. caracteristicile mecanice ale acestor produse pot fi influenţate în măsură importantă de mărimea porozităţii Pp (în %). Microstructurile unor produe industriale sinterizate: a − filtru din pulbere de bronz.9. de caracteristica mecanică considerată. evident. prima dintre relaţiile (13. Prima dintre relaţiile (13. în timp ce a doua relaţie permite modelarea numerică a modulului de elasticitate longitudinală (Y ≡ E. Ys ≡ HBs). Cercetările experimentale întreprinse asupra diverselor materiale obţinute prin metoda agregării de pulberi au evidenţiat faptul că dependeţele dintre principalele caracteristici mecanice ale acestor materiale şi porozitatea lor pot fi exprimate analitic prin relaţii de forma: Y = Ys e − K s Pp sau Y = Ys (1 − K s/ Ppm ) (13.

311 metalurgia pulberilor. 305 grad de îndesare. 301 agregate. lamelare. Cuvinte cheie aglomerate.67 şi coeficientului lui Poisson.058. 311 efect postelastic. 304 durată de sinterizare. 305 314 . dacă se consideră Ys ≡ Es = 2. sferoidale. 305 compactitate de umplere. 307 compactitate de presare. 13. dacă se utilizează Ys ≡ As = 40 % şi Ks = 0. Curbele Wöhler ale fierului sinterizat cu diferite valori ale porozităţii Pp Porozitatea produselor sinterizate influenţează negativ rezistenţa la oboselă a acestora.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR rezistenţa la tracţiune Rm. K s/ = 0.2) permite a se determina cu o bună precizie valorile modulului de elasticitate longitudinală E. 305 densitate de umplere. Fig. rezistenţa la coroziune etc. 307 agregare pulberi.05⋅105 N/mm2. precipitare. aşa cum rezultă examinând curbele de durabilitate (Wöhler) ale pieselor din fier sinterizat prezentate în figura 13. 301 fibroase. 305 densitate de presare. pulverizare. K s/ = 0. 305 pulberi.10. 301 metode fizico-chimice reducere oxizi. dacă se ia Ys ≡ Rms = 250 N/mm2 şi Ks = 0.03 şi m = 0. dacă se ia Ys ≡ µs = 0.01 şi m = 1. caracteristicile magnetice. 302 porozitate de umplere. 310 volum specific de scuturare.35.10. 305 mediu de sinterizare. 310 temperatură de sinterizare. iar cea de-a doua relaţie din grupul (13. electrolitică. 310 fluiditate.043 şi alungirea procentuală după rupere A. carbonil. De asemenea. porozitatea influenţează şi alte caracteristici ale produselor sinterizate: conductibilitatea termică şi electrică. 304 sinterizare. 303 metode mecanice măcinare.

Editura didactică şi Pedagogică. 1984 4. 1985 5. Shakelford J. c) filtrele din aliaje Monel. suferă impactul cu mai multe jeturi (de aer. Ciocârdia C. Gâdea S.2. c) arborii cotiţi ai motoarelor Diesel pentru camioanele de mare tonaj.13. Editura Didactică şi Pedagogică. b) presarea pulberilor. d) barele de tracţiune din răşină poliesterică armată cu fibre de sticlă? T.. Ohio.13.a. Universitatea din Ploieşti. Introduction to Materials Science for Engineers. American Society for Metals. Editura Tehnică.. New York.) şi este pulverizată în picături fine. 1986 Teste de autoevaluare T. Gâdea S. Macmillan Publishing Commpany. Care dintre următoarele produse se pot obţine prin metoda agregării de pulberi: a) cuzineţii din bronz grafitat. b) plăcuţele din materiale dure pentru sculele aşchietoare. este: a) metoda electolitică. Metalurgie fizică şi studiul metalelor. ş. Piese sinterizate din pulberi metalice.13.. Drăgulănescu E. 1981 3. 1988 2. 1986 7. c) metoda pulverizării din fază lichidă..3. Bucureşti.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor obţinute prin agregare de pulberi Bibliografie 1. vapori.13. Ploieşti. vol. II. Care dintre următoarele etape se parcurg la fabricarea unui produs prin metoda agregării de pulberi: a) obţinerea pulberilor. Bucureşti.. d) grinzile metalice pentru poduri? T. apă etc...1. Drăgulănescu I. Care dintre următoarele produse se pot obţine prin metoda agregării de pulberi: a) electrozii nefuzibili din wolfram pentru sudare. Perneş M. Bucureşti. care se transformă în particule de pulbere prin solidificarea într-o baie de răcire. b) metoda carbonil. Petrescu M. d) sinterizarea comprimatelor obţinute prin presare? T..9. Zecheru Gh. b) plăcuţele dure din cermeturi pentru sculele aşchietoare. vol.4. * * * Metals Handbook Ninth Edition. Metalografie. 1985 6. Tehnologia materialelor. d) metoda precipitării din soluţie apoasă? 315 . Partea a doua. Bucureşti. c) spargerea comprimatelor realizate prin presare. Editura Tehnică. Surdeanu T.. Metoda de producere a pulberilor la a cărei aplicare materia primă sub formă de metal sau aliaj topit se scurge dintr-un creuzet (printr-o duză calibrată). Aliaje dure sinterizate din carburi metalice.

10.11. inclusiv a macroporilor deschişi conţinuţi de acestea.12. este: a) metoda măcinării. Metoda de producere a pulberilor la a cărei aplicare materia primă sub formă de soluţii apoase sau topituri de săruri metalice este descompusă prin electroliză.8. d) creşterea cristalelor noi. Care dintre următoarele caracteristici ale pulberilor metalice se încadrează în categoria caracteristicilor tehnologice: a) densitatea de umplere. c) densitatea de presare. Cantitatea (masa) de pulbere ce se scurge în unitatea de timp prin orificiul calibrat al unei pâlnii defineşte: a) densitatea de presare a pulberii.5. d) fluiditatea pulberii? T. d) compactitatea de presare? T. d) metoda electrolitică? T.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR T.9. d) porozitatea de umplere a pulberii? T. b) compoziţia granulometrică a pulberii. d) amestecare a pulberilor? T.13. d) fluiditatea pulberii? T. c) fluiditatea: d) densitatea de presare? T. b) presare a pulberilor în matriţe. Care dintre următorii factori influenţează fluiditatea unei pulberi: a) forma particulelor. c) mărimea particulelor pulberii.13.13.13. d) rugozitatea suprafeţelor particulelor? T. c) metoda carbonil. b) rezistenţa la oxidare a particulelor pulberii.14. c) conţinutul de impurităţi al particulelor pulberii. Grupările de particule ferm legate între ele prin forţe superficiale de 316 . b) suprafaţa specifică a particulelor. c) compactitatea de umplere a pulberii. raportată la masa sau volumul lor efectiv defineşte: a) volumul specific al pulberii. Procesele prin care amestecurile neconsolidate de pulberi se transformă în produse compacte şi rezistente se desfăşoară mai ales în cursul operaţiilor tehnologice de: a) dozare a pulberilor. b) suprafaţa specifică a particulelor pulberii. Care dintre următoarele procese se produc la formarea legăturilor de consolidare a particulelor pulberii utilizate ca materie primă pentru obţinerea unui produs: a) crearea legăturilor punctiforme între particule. care să-şi păstreze forma şi să nu sufere pierderi masice în timpul manipulărilor la care este supus în procesul de fabricare a produselor defineşte: a) densitatea de umplere a pulberii. Capacitatea unei pulberi de a da prin presare un semifabricat suficient de rezistent.13.13. obţinându-se depozite catodice compacte fragile.7. c) creşterea legăturilor punctiforme şi formarea suprafeţelor de contact (punţilor de legătură) între particule.13. b) dezintegrarea particulelor. Care dintre următoarele caracteristici ale pulberilor metalice se încadrează în categoria caracteristicilor fizice: a) mărimea particulelor. b) metoda precipitării din soluţie apoasă.6. b) suprafaţa specifică a particulelor pulberii.13. care se pot transforma uşor în pulberi prin măcinare. c) rezistenţa muchiilor (comprimatelor obţinute prin presarea pulberii). spongioase sau pulverulente. Mărimea suprafeţei totale a particulelor unei pulberi.13. b) volumul specific de scuturare.13. sferoidizarea şi diminuarea dimensiunilor porilor? T. c) sinterizare.13.

Ca urmare.16. densificarea (micşorarea porozităţii) şi recristalizarea structurii produselor realizate prin agregare de pulberi este denumit: a) recoacere completă. d) lipituri? T. b) măresc duritatea. b) aglomerate de particule.18. care produc consolidarea şi creşterea punţilor de legătură dintre particule. manipulare sau depozitare sinterizarea se face în atmosferă reducătoare (hidrogen. Care dintre următoarele afirmaţii privind alegerea regimului tehnologic la sinterizarea comprimatelor de pulberi sunt adevărate: a) temperatura de sinterizare trebuie să fie mai mică decât temperatura de recristalizare primară a materialului componentului principal al pulberii.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor obţinute prin agregare de pulberi adeziune sunt denumite: a) agregate de particule.13. d) micşorează modulul de elasticitate? Aplicaţii A. b) normalizare. d) atmosferele de argon se folosesc la sinterizarea produselor din pulberi metalice lipsite de oxizi? T. este denumită: a) sinterizare. însoţită de creşterea bruscă a volumului comprimatelor de pulberi la scoaterea lor din matriţele în care au fost realizate prin presare. d) dislocaţii. amoniac. suprafaţa specifică a particulelor unei pulberi este raportul dintre suprafaţa totală a particulelor şi suprafaţa lor efectivă (numit suprafaţă specifică Sv) sau raportul dintre suprafaţa totală a particulelor şi masa lor efectivă (numit suprafaţă specifică Sm). d) expansiune? T.15. 13. Care dintre următoarele efecte corespund prezenţei porilor în produsele realizate prin metoda agregării de pulberi: a) diminuează rezistenţa la tracţiune. c) măresc rezistenţa la oboseală. d) sinterizare? T.13.2. c) când pulberile din care se realizează produsele se oxidează uşor sau prezintă conţinuturi apreciabile de oxigen (oxizi) de la elaborare.1. Tratamentul termic prin care se realizează activarea termică a comprimatelor de pulberi în vederea desfăşurării proceselor. c) efect postelastic. b) dilatare termică. să se stabilească relaţia de determinare a suprafeţei specifice a pulberilor alcătuite din particule cubice (cu latura dp) sau sferice (cu diametrul dp) realizate dintr-un material cu densitatea ρe. Rezolvare Conform definiţiei date în scap.13.13.). hidrocarburi etc. c) călire martensitică. bazate pe difuzie.13. considerând că o masă M de pulbere conţine np particule cu volumul (total) efectiv 317 .17. Relaxarea elastică a materialului particulelor pulberii. b) durata sinterizării este direct proporţională cu volumul particulelor pulberii din care se realizează produsele şi invers proporţională cu coeficientul de difuzie D al componentului principal al pulberii.

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Ve. 13. şi S m = = = n pV p V p n p ρ eV p ρ eV p înlocuind în aceste relaţii expresiile mărimilor Sp şi Vp. cu aspect dendritic etc.3) sugerează că suprafaţa specifică a pulberilor cu particule de formă regulată este independentă de forma particulelor. dacă particulele au forma sferică).7 %. porozitatea de ρe 7850 umplere este Pu = 100 – Cu = 100 – 44. Să se determine pentru această pulbere compactitatea de umplere Cu.3 % şi. rezultă pentru pulberea precizată în enunţul aplicaţiei: compactitatea ρ 3500 de umplere a pulberii este C u = u 100 = 100 ≅ 44. densitatea de umplere ρu = 3500 kg/m3 şi densitatea de presare ρp = 7200 kg/m3.7 = 8.) suprafaţa specifică se stabileşte cu relaţii de forma: 6 6 α f şi S m = αf.6 %.13. se poate aprecia că produsele realizate vor avea Pp < 8.2). 318 . porozitatea pulberii presate este este C pr = ρe 7850 Ppr = 100 – Cpr = 100 – 91. Pulberea metalică utilizată ca materie primă pentru realizarea unui produs sinterizat are următoarele caracteristici: densitatea materialului particulelor pulberii ρe = 7850 kg/m3. A. (13.3) şi S m = Sv = ρe d p dp Observaţie Relaţiile (13. rezultă: S v = . dacă particulele au forma cubică p 4 dp 2 sau V p = π ( ) 3 . care ţine seama de abaterile de la forma regulată (poliedrică sau sferică) ale particulelor pulberii. Evident. fiecare particulă având volumul Vp ( V p = d 3 .4 % .6 ≅ 55. 3 2 dp dacă particulele au forma cubică sau S p = 4π ( ) 2 .2. porozitatea de umplere Pu şi compactitatea de presare Cpr şi să se stabilească dacă produsul obţinut prin sinterizare poate avea porozitatea Pp ≤ 10 %. ţinând seama că tratamentul termic de sinterizare reduce porozitatea comprimatelor de pulbere obţinute prin presare.3 % < 10 %. suprafaţa Sp ( S p = 6d p . În cazul pulberilor cu particule de formă neregulată (cu macropori deschişi.4) Sv = ρe d p dp αf fiind un factor de corecţie supraunitar. iar compactitatea de presare ρp 7200 100 = 100 ≅ 91. (13. dacă particulele au forma 2 npS p S p npS p Sp sferică) şi masa M p = ρ eV p . se obţin relaţiile: 6 6 . Rezolvare Utilizând relaţiile de definire a caracteristicilor pulberilor (date în scap.

13. se poate determina densitatea materialului particulelor 100 100 pulberii: ρ e = = ≅ 8916 kg/m3. Să se determine densitatea acestui produs.85 + 2500⋅0.2) concentraţiile masice ale componentelor: %Nim = 70 % şi %Cum = 30 %. iar densitatea bronzului cu staniu se determină folosind relaţia generală stabilită la rezolvarea aplicaţiei A.2) ρCu = 8930 kg/m3 şi 100 100 = ≅ 8734 kg/m3.2): ρNi = 8910 kg/m3 şi ρCu = 8930 kg/m3.2. Microstructura unui produs din bronz grafitat realizat prin metoda agregării de pulberi evidenţiază un conţinut procentual (volumic) de bronz %Bzv = 85 % şi un conţinut procentual (volumic) de grafit %Cv = 85 %. Rezolvare Densitatea grafitului este (v. VC şi Vpori – volumele ocupate de bronz. restul fiind pori. ştiind că la realizarea lui s-a folosit un amestec alcătuit din pulbere de grafit şi pulbere de bronz cu staniu cu %Snm = 10 %. MBz şi MC fiind masele bronzului şi grafitului exisistente în structura produsului. % Ni m %Cu m 70 30 + + 8910 8930 ρ Ni ρ Cu Densitatea filtrului obţinut prin sinterizare din pulbere de aliaj Monel este: Pp 38 ρ p = ρ e (1 − ) = 8916(1 − ) ≅ 5528 kg/m3. 100 100 Observaţie Dacă produsul ar avea porozitatea Pu = 0 %.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor obţinute prin agregare de pulberi A.10 ≅ 7674 kg/m3. ştiind că (aşa cum se precizează în tabelul 1.13. 100 100 A. ρSn = 7290 kg/m3: ρ Bz = %Cu m % Snm 90 10 + + 8930 7290 ρ Cu ρ Sn Considerând că produsul precizat în enunţul aplicaţiei are masa Mp şi volumul Vp. iar VBz. Un filtru realizat prin sinterizare din pulbere de aliaj Monel cu %Nim = 70 % are porozitatea Pp = 38 %. densităţile acestor componentelor având valorile (precizate în tabelul 1. grafit şi pori în această structură.1) ρC = 2500 kg/m3.2. 9.scap. Rezolvare Particulele pulberii din aliaj Monel au (aşa cum s-a precizat în scap. Să se determine densitatea aceestui produs. conţinuturile procentuale 319 . 4.3. rezultă Mp = MBz + MC = ρBz VBz + ρC VC şi Vp = VBz + VC + Vpori.4. % Bz v %C v Deoarece VBz = V p şi VC = V p se obţine că densitatea produsului este 100 100 % Bz v %C v ρ p = ρ Bz + ρC = 8734⋅0.4. Particularizând relaţia generală stabilită la rezolvarea aplicaţiei A.5.4.

4. 13.105 ≅ 8080 kg/m3. se obţin diagramele de variaţie ale principalelor caracteristici mecanice ale produselor realizate din pulberi de fier sinterizate (duritatea Brinell HB.5 % şi %C v/ = 100 − % Bz v/ = 100 – 89. rezistenţa la tracţiune Rm. / p Fig. să se studieze variaţiile caracteristicilor mecanice ale produselor realizate din pulberi de fier sinterizate. Utilizănd datele prezentate în scap.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (volumice) ale constituenţilor structurali ar fi: % Bz v/ = % Bz v 85 100 = 100 ≅ % Bz v + %C v 95 89.11. 100 100 A. 30 %). cu valorile precizate în scap. 320 .5 % şi densitatea produsului creşte % Bz v/ %C v/ la valoarea ρ = ρ Bz + ρC = 8734⋅0. 13.5. Diagramele de variaţie în funcţie de porozitatea Pp ale principalelor caracteristici mecanice ale produselor realizate din pulberi de fier sinterizate Rezolvare Utilizând relaţiile potrivite din grupul (13.4 pentru constantele care intervin în aceste relaţii. 13.2). în funcţie de porozitatea acestora Pu ∈ (0 %. prezentate în figura 13. în funcţie de porozitatea acestora Pp .895 + 2500⋅0.13.5 = 10.11. alungirea procentuală după rupere A şi modulul de elasticitate longitudinală E).

sunt tratate cu precădere materialele din această clasă: materialele metalice (oţeluri. ele trebuind să asigure îndeplinirea rolului funcţional al unor elemente (piese. magnetică. tehnica măsurării. s-a recurs la împărţirea materialelor în două mari clase: • materialele structurale (materialele de construcţie) sunt cele la care caracteristicile de rezistenţă mecanică sunt cele mai importante. componente) pentru electrotehnică. obţinerea semifabricatelor şi realizarea produselor impuse de aplicaţie. adresată în principal celor care se pregătesc sau care lucrează în domeniul ingineriei mecanice.. În scopul facilitării alegerii lor pentru diverse aplicaţii tehnice. materiale ceramice şi sticlele. automatică şi informatică. mecanice şi tehnologice corespunzătoare cerinţelor impuse de aplicaţia în care sunt utilizate.1. electronică. chimică. adică să poată fi transpuse în practică cu cheltuieli acceptabile privind elaborarea materialelor. Introducere La alegerea materialelor pentru o aplicaţie tehnică trebuie avute în vedere două principii: * materialele selectate trebuie să posede proprietăţile fizico-chimice. * materialele alese trebuie să conducă la soluţii tehnice de rezolvare a aplicaţiei care să fie convenabile economic.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Capitolul 14 ALEGEREA MATERIALELOR PENTRU APLICAŢIILE TEHNICE 14. fonte şi aliaje neferoase). optică. • materialele funcţionale sunt cele la care caracteristicile cele mai importante sunt de natură electrică. 321 . ele fiind destinate confecţionării elementelor (pieselor. componentelor) supuse la solicitări mecanice. materialele pe bază de substanţe macromoleculare. lemnul şi materialele compozite. în lucrarea de faţă. etc.

materialele din această clasă (materialele semiconductoare.. în acest capitol sunt tratate în principal aspectele privind alegerea materialelor structurale pentru aplicaţiile tehnice. posibilitatea ca solicitările să genereze fenomene de pierdere a stabilităţii unor componente ale produsului (a căror evitare impune asigurarea unor anumite rigidităţi ale componentelor). întreţinut şi reparat într-o anumită perioadă de timp. condiţiile termice în care se aplică solicitările (solicitări la temperaturi scăzute. mediu corosiv sau abraziv) etc. fuzibilitatea. dilativitatea termică etc. ceramicele electrooptice. • condiţiile privind precizia dimensională a produsului şi calitatea suprafeţelor acestuia. rezistivitatea electrică. condiţiile de mediu în care se aplică solicitările (mediu de lucru neutru. în cursul unei perioade de timp date.2. caracterul variabil în timp sau constant al solicitărilor (care implică apariţia sau nu a fenomenului de degradare prin oboseală). sau solicitări compuse). Tinând de cele expuse mai înainte.. intesitatea solicitărilor. etc.. solicitări în condiţii de temperatură normală sau solicitări în condiţii termice care determină manifestarea fenomenului de fluaj).) nu au făcut obiectul acestei lucrări. 14. polimerii pentru cristale lichide. caracterul static sau dinamic al aplicării acestora. încovoiere simplă sau forfecare pură. iar mentenabilitatea fiind proprietatea produsului exprimată prin probabilitatea ca acesta să poată fi supravegheat. materialele magnetice. conductibilitatea termică. de tip întindere compresiune. materialele ceramice cu proprietăţi piezoelectrice. materialele conductoare şi superconducoare. În prezent. fiabilitatea fiind proprietatea produsului exprimată prin probabilitatea ca acesta să-şi îndeplinească funcţiile în condiţii prescrise.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR detecţia şi înregistrarea semnalelor de diverse naturi fizice. care determină sau influenţează îndeplinirea funcţiilor pentru care acesta este realizat: densitatea. în gama condiţiilor tehnice ale produselor industriale se includ 322 . Criteriile şi metodele de selecţie a materialelor Prima etapă care trebuie parcursă la alegerea materialelor adecvate realizării unui produs constă în cunoaşterea tuturor condiţiilor tehnice ce definesc funcţionalitatea lui şi comportarea sa în exploatare: • condiţiile privind solicitările mecanice la care este supus produsul: complexitatea sistemului de solicitare (solicitări simple. etc. • condiţiile privind caracteristicile fizice ale materialului produsului. • condiţiile privind fiabilitatea şi mentenabilitatea produsului.

conţinutul de impurităţi. În mod obişnuit criteriile privind alegerea materialelor în funcţie de proprietăţi se formulează considerând diversele caracteristici care exprimă cantitativ proprietăţile acestora. temperatura de topire-solidificare. rezistenţa la oboseală. − criteriile privind caracteristiciele chimice şi structurale impuse: compoziţia chimică. dimensiunile şi masa semifabricatelor. dacă într-o aplicaţie este necesar să se utilzeze materiale având rezistenţa la rupere mai mare decât 300 N/mm2. criteriul de selecţie a materialelor va fi Rm > 300 N/mm2. Astfel. coeficientul de dilatare termică. rezistenţa la rupere. structura. criteriul de selecţie a materialelor se poiate scrie ρ ≤ 4000 kg/m3. Criteriile din această categorie pot fi ierarhizate în funcţie de importanţă. Criteriile privind proprietăţile materialelor sunt principalele criterii folosite pentru alegerea acestora. stabilindu-se pentru fiecare criteriu dacă este principal (de bază) sau secundar (auxiliar) şi dacă este obligatorie sau facultativă respectarea sa. modulul de elasticitate. − criteriile privind caracteristicile fizice care trebuie asigurate: densitatea. rezistivitatea electrică. energia de rupere. dacă se notează cu CAP nivelul limită (minim sau maxim) acceptabil (din punctul de vedere al aplicaţiei pentru care trebuie ales materialul) al unei caracteristici de material şi cu CAM nivelul (aceleiaşi caracteristici) asigurat de materialele din gama considerată la selecţie. etc. în această categorie sunt incluse: − criteriile privind caracteristicile mecanice care trebuie asigurate (în condiţiile de temperatură şi mediu de lucru corespunzătoare produsului ce trebuie realizat): duritatea.. iar dacă aplicaţia impune ca materialele să aibă densitatea mai mică decât 4000 kg/m3. criteriul se poate exprima analitic în una din următoarele forme: (14. de exemplu. limita de curgere. După analiza detaliată a condiţiilor tehnice impuse produsului care trebuie obţinut se formulează criteriile de selecţie a materialelor necesare pentru fabricarea acestuia. calitatea suprafeţelor semifabricatelor.. Pentru ierarhizarea criteriilor şi stabilirea ponderii (coeficientului de importanţă) cu care fiecare 323 . grupate în categoriile prezentate în continuare: A.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice şi cele privind protecţia oamenilor şi mediului înconjurător (condiţiile ecologice) şi condiţiile privind reciclabilitatea (proprietatea produsului scos din uz de a putea fi transformat în deşeuri reintegrabile în natură sau valorificabile prin procese tehnologice de realizare a unor noi produse).1) CAM ≥ CAP sau CAM ≤ CAP. rezistenţa la fluaj. conductibilitatea termică. alungirea procentuală după rupere. − criteriile privind caracteristicile semifabricatelor necesare pentru obţinerea produsului: forma. etc. rezistenţa la coroziune (în mediul de lucru şi în condiţiile de solicitare corespunzătoare produsului ce trebuie realizat).

K3) şi apreciind că. Kj). presupunând că numai criteriile Ki şi Kj intervin în alegerea materialului. dacă pentru o aplicaţie trebuie ales un material care să asigure un nivel ridicat al rezistenţei mecanice a pieselor şi un nivel scăzut al masei acestora. a31 = 0. De exemplu.. iar dacă γ trebuie ales un material care să asigure în mod eficient o bună comportare a 324 . • se calculează ponderea cu care trebuie considerat fiecare criteriu la n Spj alegerea materialelor aj = . . i ≠ j şi aij +aji = 1 şi întocmeşte un tablou numit matricea preferinţelor. Pentru ca numărul criteriilor utilizate la selecţia materialelor în funcţie de proprietăţi să fie cât mai mic (în scopul facilitării alegerii) se apelează la formularea unor criterii bazate pe caracteristici sintetice (care înglobează mai multe caracteristici ale materialului).7 şi a13 = 0. pentru stabilirea valorilor ponderilor aij se consideră pe rând perechile de criterii (Ki.. Kj. • se calculează suma ponderilor parţiale corespunzătoare fiecărui criteriu (suma pondrilor înscrise pe fiecare coloană a matricei preferinţelor) Spj = ∑ aij şi suma tuturor ponderilor parţiale înscrise în matrice S p = n(n − 1) 2 = i1 n ... De asemenea. criteriul de selecţie a materialelor se formulează considerând caracteristica (sintetică) denumită rezistenţă mecanică specifică KR.1.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR criteriu trebuie considerat la luarea deciziilor privind alegerea materialelor se poate folosi metoda prezentată în figura 14. i ≠ j şi. criteriul de selecţie a materialelor se formulează considerând E caracteristica (sintetică) numită modul de elesticitate specific KE = . . în cazul când numai aceste două criterii se iau în considerare. respectarea criteriului K1 asigură în proporţie de 70% luarea unei decizii bune la alegera materialului).. definită prin raportul dintre rezistenţa la rupere a materialului Rm şi greutatea specifică γ (γ = ρg. . . • echipa de proiectare stabileşte valorile ponderilor parţiale aij. dacă pentru o aplicaţia trebuie ales un γ material care să asigure un nivel ridicat al rigidităţii pieselor (deformaţii elastice mici ale pieselor în prezenţa solicitărilor mecanice) şi un nivel scăzut al masei acestora.n ( ∑ a j = 1) şi pe această baza se poate j =1 Sp face ierarhizarea după importanţă a criteriilor. la aplicarea căreia se parcurg următoarele etape: • se precizează criteriile care se iau în considerare K1. iar g acceleraţia R gravitaţională) K R = m .Ki. ρ fiind densitatea materialului. Kn. j = 1. se estimează coeficientul de importanţă al fiecărui criteriu (de exemplu.K2..3 rezultă considerând perechea de criterii (K1.

Kn Kn a1n .. criteriul de selecţie a materialelor se formulează considerând caracteristica (sintetică) numită rezistenţă relativă la oboseală R KO = O ... normative...Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice pieselor la solicitări variabile. deoarece..... scap.... ... . Ki . ani Spi n . .. .... .... K1 . . aşa cum s-a putut constata în capitolele anterioare.. cuprind date concrete privind caracteristicile asigurate de fiecare marcă de material şi indicaţii precise privind prelucrările tehnologice ce conduc la stările structurale corespunzătoare obţinerii acestor caracteristici şi facilitează astfel alegerea lor pentru o anumită aplicaţie.1.... .. . .. Rm Valorile unor astfel de caracteristici sintetice asigurate de diversele materiale comerciale sunt prezentate în tabelul 14. ... ajn .. . ... în cazul materialelor metalice există standarde pentru oţelurile.. . RO fiind rezistenţa la oboseală a materialului (v. ai . Kj. 14. În acest scop se folosesc datele existente în standarde..... Ki. an1 Sp1 K1 .. aj1 . ... ... ...... aji .. aij . documentele cele mai utilizate fiind standardele.. Kn Spj = ∑ aij = i1 n . Etapele metodei de stabilire a coeficienţilor de importanţă ai criteriilor privind alegerea materialelor în funcţie de proprietăţi După stabilirea şi ierarhizarea în funcţie de importanţă a criteriilor de alegere a materialelor pe baza proprietăţilor pe care trebuie să le asigure în aplicaţia considerată. cataloage.. ain . 325 . .....9). Kj a1j .privind caracteristicile diverselor materiale comerciale..... aj . an Fig...... 3.. . fontele şi aliajele neferoase recomandate pentru diferite utilizări)... . manuale etc. . Kj .. acestea grupează materialele după destinaţie (de exemplu. ÎNTOCMIREA MATRICEI PREFERINŢELOR DETERMINAREA SUMEI PONDERILOR PARTIALE ALE CRITERIILOR DETERMINAREA SUMEI TOTALE A PONDERILOR DETERMINAREA COEFICIENTILOR DE IMPORTANTA AI CRITERIILOR ..1.... Ki a1i ... ..... DEFINIREA CRITERIILOR CRITERIUL K1.. .. se poate face o primă selecţie a materialelor...... . . . .... anj Spj ... ... Spn S p = ∑ S pj j =1 aj = Spj Sp a1 . .. ai1 ......

n..25 1...0.60 2..2.5 3.60 20.7.4.. uscat Lemn esenţă moale. notată GMP.100 50.. j = 1..ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 14......550 700.100 40... k = 1.5 2.8..5..520 500.8.8. nivelurile caracteristicilor asiguarete CAM.6... j = 1.8...115 85. k = 1.8.6. având coeficienţii de importanţă aj.90...91 2..2 6.0..3 1.n).9 7... kN/mm2 200..5.72 107.220 190.1200 300.5 0..9.. j = 1.2....1300 110.4 12...190 115..7..2.8..n...2500 600....16..3.1400 650.8..650 200.210 K R.6.8.j.1.1 2..1..8..1...8...m.47 0.....8 7...1 9... care îndeplinesc integral cele n criterii de selecţie (notate j = 1.1..5.95 0..17....50 60..1..4 8.....4 0...210 140..1 4.3.7...6 12. pentru toate materialele Mk.7 7..7..3.220 200..8.3 6..6..110 140..7 4.n (stabiliţi folosind.4 8.....20.14..9.2.2 Rm...10...4..8...7 1.....6 4.800 450....900 400..7.2 8.9 7...8..1.4 4.70..9..2..9 7..1.10 70...8 8....8.8.40 70...1.75...0..5....00 1.0.5.9 7.8 5. care respectă toate criteriile 326 .20 11.10..210 200.1.1.....80 3000.3 6....9.3 24.9 8...1.7.220 90.210 200. k = 1.2 8.210 200...11 9... Principalele caracteristici tehnice ale unor materiale comerciale Materialul Oţeluri carbon de uz general Oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (tratate termic) Oteluri pentru conducte şi recipiente sub presiune (laminate termomecanic) Oţeluri inoxidabile feritice Oţeluri inoxidabile austenitice Oţeluri inoxidabile duplex Oţeluri maraging Superaliaje tip Inconel Superaliaje tip Nimonic superaliaje tip Hastelloy Alame Bronzuri cu Sn sau cu Al Aliaje Cu – Ni Bronzuri cu beriliu Aliaje pa bază de Al deformabile (călite şi îmbătrânite) Aliaje pe bază de Ti Aliaje pe bază de Mg Polietilenă Polipropilenă Politetrafluoretilenă (teflon) Poliamide (nylon) Policlorură de vinil Lemn esenţă tare... Materialele care respectă toate criteriile privind proprietăţile impuse de aplicaţia în care urmează a fi utilizate alcătuiesc gama materialelor cu proprietăţi adecvate....8..7....32 40....7.500 400.0 7.0 10. uscat Compozite poliesteri + fibre de sticlă ρ.200 200.8..1 8.00 0...8.......8 0.0.....7... t/m3 7......7.3... cuprinde m materiale (marcate Mk.....1...5 2.850 600.180 28...90 km 4.135 68.5.210 180....1..750 520.4.... Pentru alegerea celui mai potrivit material din această gamă se poate utiliza următoare metodologie: • se consideră că gama materialelor cu proprietăţi adecvate...2 1..1200 1000.2 170.7.0.8 6.9...9 2. • din analiza care a condus la constituirea gamei materialelor cu proprietăţi adecvate se cunosc....50..33 7.7. metoda prezentată anterior) şi nivelele limită acceptabile ale caracteristicilor de material. de exemplu.950 1800...1... CAP.1 8..3.11..9.12..6.1.m). N/mm2 350..10..10.14.210 210......4.4.1300 450.4500 E.2 3.1000 200...6 8...5.92.jk..110 43.m.0.7 1..10..9.28 6.

m. Un set de criterii de acest tip poate avea.. care exprimă măsura în care materialul satisface criteriile de selecţie Kj. sau Ijk = CA P . Criteriile privind procesarea tehnologică a materialelor în vederea obţinerii semifabricatelor sau produselor se formulează în mod obişnuit într-o formă calitativă (atributivă).k = ∑ ajIjk .. iar neîndeplinirea fiecărui criteriu (notată cu 0) să diminueze şansele de alegere a acestui material. j = 1. astfel încât îndeplinirea fiecărui criteriu de către un material (notată cu 1) să constituie un argument în favoarea alegerii acestuia pentru o anumită aplicaţie...jk ≤ CAP. dimensiunile şi caliatea suprafeţelor impuse de realizarea produselor se face cu scule.m.j sau în forma „max” CAM.j (14. materialul cu cea mai mare valoare a acestui indicator fiind (din punctul de vedere al caracteristicilor asigurate) cel mai potrivit pentru aplicaţia avută în vedre.. j = 1..m. dacă criteriul de selecţie Kj este formulat CA M . dispozitive sau maşini universale (prelucrarea semifabricatelor nu necesită utilizarea de scule.n.. k = 1.. dacă criteriul de selecţie Kj este formulat analitic în forma Ijk = CA P . scrise analitic în forma „min” CAM. k = 1. se calculează indicatorul global al proprietăţilor (caracteristicilor tehnice) ICT.. folosind relaţia: I ... B.. de exemplu. j = 1.k..m. indicatorii parţiali se calculează cu relaţii de forma: CA M . evident.. dispozitive sau maşini speciale)..jk ≥ CAP. k = 1. dimensiunile şi calitatea suprafeţelor impuse de realizarea produselor se face cu tehnologii obişnuite.jk analitic în forma „max”. * prelucarerea semifabricatelor la forma.j. Ijk ≥ 1..2) • se ierarhizează materialele Mk. în ordinea descrescătoare a valorilor indicatorului ICT.k.. CT = j1 n „min”. • pentru fiecare din materialele Mk. k = 1.n..n.. j = 1. * prelucrarea semifabricatelor la forma. dacă fiecare din materialele Mk.. j = 1. respectă toate criteriile de selecţie Kj. fără a fi necesară aplicarea unor procedee sau operaţii operaţii tehnologice speciale. j = 1.n.n.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Kj.m..m se stabilesc indicatorii parţiali Ijk. * obţinerea caracteristicilor materialului impuse de condiţiile tehnice ale 327 . • pentru fiecare din materialele Mk.jk .n. k = 1.j . k = 1.. următoarea alcătuire: * materialul este disponibil pe piaţă în cantităţile şi sub forma semifabricatelor necesare pentru realizarea produselor (materialul nu trebuie elaborat şi transformat în semifabricate pe baza unor comenzi speciale lansate către producător).

j = 1…q. ….. în care elementele matricei. aplicând aceiaşi metodă ca şi în cazul criteriilor privind proprietăţile. materialul cu cea mai mare valoare a acestui indicator fiind cel mai avantajos din punctul de vedere al comodităţii achiziţionării şi comportării la prelucrarile tehnologice necesare transformării sale în produse.. k = 1…q : 1. k = 1…m j =1 n (14. După stabilirea şi ierarhizarea în funcţie de importanţă a criteriilor privind procesarea tehnologică. C. Criteriile privind costurile (cheltuielile) aferente elaborării materialelor. chimice sau termochimice. a 2 . Mk. M2. * posibilităţile apariţiei defectelor de material sau de rebutare a produselor în timpul prelucrărilor tehnologice sunt minime. ….k.2). respectarea acestora determinând alegerea materialelor şi tehnologiilor de fabricaţie care asigură realizarea în condiţii economice (cu cheltuieli cât mai mici) a produselor necesare într-o aplicaţie tehnică. K ′2 . Mm} respectă aceste criterii. k = 1…m.. folosind relaţia: I PT . K ′q incluse în setul de criterii privind ′ ′ ′ procesarea materialelor. ′ adică pentru fiecare din criteriile K 1 . din GMP îndeplinesc criteriile K ′j .. numit matricea performanţelor tehnologice (de forma celui prezentat în fig. numite indicatorii parţiali ai performanţelor tehnologice I ′jk . daca materialul M k nu respecta criteriul K ′j  Pentru fiecare din materialele Mk. aceste criterii se formulează în funcţie de costul total al 328 ..k. a q . se stabilesc coeficienţii de importanţă a1 ... a ′j . se trece la analiza măsurii în care materialele din gama GMP ≡ {M1. se calculează indicatorul global al performanţelor tehnologice IPT. transformării lor în semifabricate şi prelucrării acestora pentru obţinerea produselor sunt deosebit de importante. k = 1…m. întocmind un tablou. Criteriile privind procesarea materialelor se pot ierarhiza în funcţie de importanţă. daca materialul M k respecta criteriul K ′j  (14.4) şi se poate face ierarhizarea materialelor din GMP în ordinea descrescătoare a valorilor indicatorului IPT. 14. În mod obişnuit. k = ∑ a ′j I ′jk . k = 1…m..ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR produsului care se realizează nu necesită aplicarea unor tratamente termice. exprimă măsura în care fiecare din materialele Mk....3) I ′jk =  0. ( ∑ a /j = 1 ) şi se face apoi ierarhizarea criteriilor după valoarea coeficienţilor j =1 q a ′j ..

IPT.. K K / j .. Mm / I 12 / I 22 K 1/ / K2 a1/ / a2 / I 11 / I 21 .... / q1 ..m. / q ... cu formula: a I .2.... Mk . (14.2..k. . . Câteva date cu caracter informativ privind costurile relative ale unor materiale (metalice şi nemetalice) utilizate frecvent în aplicaţiile tehnice sunt prezentate în tabelul 14... I /jm .. / I qm IPT. . / qk . .. ... / q2 .k ..Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice realizării produselor cu performanţele tehnice impuse de aplicaţia în care sunt utilizate.1 IPT. Configuraţia matricei performanţelor tehnologice ale materialelor Criteriul realizării cu costuri minime a produselor necesare unei aplicaţii tehnice se consideră la luarea deciziei finale privind alegerea materialelor...... Pentru a compara materialele din GMP prin prisma costurilor totale implicate de obţinerea semifabricatelor şi/sau de utilizarea acestora la realizarea produselor necesare unei aplicaţii se pot utiliza costurile relative Cr.. k = ∑ a ′j I ′jk j =1 n / j . IPT.k 329 .. I I / j2 .. calculând pentru fiecare material Mk ∈ GMP indicatorul global al performanţelor tehnico-economice (numit şi meritul global) IPTE.. / I 1k / I 2k .. (14....k reprezintă costul total al realizării semifabricatelor dintr-un material Mk ∈ GMP şi/sau al obţinerii produselor necesare unei anumite aplicaţii. / q .5) CTref în care CT... / I 1m / I 2m . definite prin relaţia: CT . . CRITERIUL PONDEREA CRITERIULUI M1 INDICATRII PARTIALI I /jk PENTRU MATERIALUL Mk ⊂ GMP M2 .2 .m Fig. .. k = CT CT k C r . + a PT I PT ...6) I PTE . a a I PT ....k . . k = 1.. k = 1...... 14....m..k = . .... I I / j1 ...... iar CTref este costul total al realizării aceluiaşi tip de semifabricate şi/sau al obţinerii aceluiaşi tip de produse dintr-un material de referinţă (din GMP sau din afara acestei game). .k C r .. I I / jk ..

benzi..m.3...4....120 25. profile) Oţeluri carbon pentru construcţia de maşini (produse laminate) Oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (produse laminate) Oteluri carbon şi slab aliate pentru scule Oţeluri inoxidabile şi refractare (produse laminate) Fonte albe şi cenuşii (produse obţinute prin turnare) Fonte modificate (produse obţinute prin turnare) Aluminiu şi aliaje de Al (produse oţinute prin DP + TT) Aluminiu şi aliaje de Al (produse obţinute prin turnare) C= r C T C ref T * MATERIALUL Cupru..2..8 5.8 2..4.1.2.... materialele Mk ∈ GMP care au meritul global cel mai ridicat trebuie să fie cele preferate pentru aplicaţia tehnică considerată. Polistyren Policlorură de vinil.0 10.k.. I PTE ..5.. iar aPT – coeficientul de importanţă global al criteriilor privind performanţele tehnologice ale materialelor (aCT + aPT = 1).. Tabelul 14. Inconel.9 6. Bronzuri.40 3.13 6..1.5 2.. ABS..1..8.1.. k = 1.2.9.45 5.. se poate stabili cu formula: I CT . Alame (produse obţinute prin DP) Cupru... Polipropilenă.4.0..5.0 1. Poliamide (Nylon) Fibre de sticlă Compozite polimerice cu fibre de sticlă sau de carbon Cr = CT CTref * 1..400 Dacă valorile indicatorului IPT. k = 1.. ci ca un ansamblu de utilităţi).6 2.k O metodă modernă ce poate fi utilizată la luarea deciziei finale privind selecţia materialelor pentru o aplicaţie tehnică este analiza valorii (analiza tehnico−economică a utilităţii).14 36. Răşini acrilice şi fenolice Politetrafluoretilenă (Teflon).3. Valorile informative ale costurilor relative ale unor materiale utilizate în tehnică MATERIALUL Oteluri de uz general (bare laminate) Oteluri de uz general (table.k şi costurile aferente prelucrării tehnologice pentru materialele din GMP sunt apropiate.8.21 100.5 7....2.5 8. Udimet Titan şi aliaje de Ti (produse obţinute prin DP + TT) Polietilenă.. Bronzuri.1.. Alame (produse obţinute prin turnare) Aliaje Cu – Ni (produse laminate sau turnate) Superaliaje de tip Nimonic. care are la bază următoarele principii: − • orice produs este purtătorul material al unor funcţii capabile să satisfacă anumite necesităţi ale utilizatorilor (un produs nu trebuie privit ca un ansamblu de părţi materiale.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR în care aCT este coeficientul de importanţă global al criteriilor privind caracteristicile tehnice ale materialelor.9.m.. analiza oricărui produs trebuie realizată pornind de la sistemul de 330 * Costurile CT şi CTref sunt calculate în lei/kg de semifabricat .5...9 1..k (14..7. k = C r .18 19..4.. ţinând seama de acest principiu.7) . indicatorul global al performanţelor tehnico – economice IPTE.. evident.5 270.9...8 2. Incoloy.

iar CT CT – costul total al produsului ( ∑ ci = 1). nu trebuie să conducă la ideea că aceste metode simplifică problemele.. economişti specailizaţi în domeniul costurilor etc. Aplicarea acestor metode este utilă şi conduce la rezultate bune. dacă problema alegerii materialelor pentru o aplicaţie tehnică se tratează etapizat.. Ci fiind costul aferent realizării funcţiei.). ci = i . la analiza oricărui produs trebuie calculată ponderea costurilor implicate de realizarea fiecărei funcţii şi trebuie examinată corelaţia ce există între aceasta şi ponderea funcţiei (coeficientul de importanţă al funcţiei) în asigurarea utilităţii (calităţii) globale a produsului.f ( ∑ α i = 1 ) şi o pondere a costului i =1 f C de realizare ci.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice funcţii al acestuia. i = 1.3. directe) ale celor care utilizează produsul şi funcţii auxiliare (secundare). ingineri specializaţi în domeniul tehnologiilor de fabricaţie. de către o echipă de proiectare bine structurată (care cuprinde ingineri cunoscători ai aplicaţiei ce se analizează. Din analiza unor astfel de grafice rezultă care sunt funcţiile produsului pentru care costurile sunt disproporţionate în raport cu contribuţiile lor la utilitate şi se pot găsi modalităţile de eliminare a neconcordanţelor cu efecte negative asupra costurilor (eliminarea funcţiilor inutile sau operarea unor modificări tehnologice privind realizarea funcţiilor care implică costuri ridicate). ţinând seama de acest principiu. care contribuie la îndeplinirea normală a funcţiilor de bază sau care fac produsul mai uşor de vândut şi cresc reputaţia pe piaţă a acestuia.. Considerând că produsul analizat are f funcţii şi că la fiecare funcţie corespunde un coeficient importanţa αi. se poate construi un grafic de corelare i =1 f utilitate – cost de tipul celui prezentat în figura 14. • pentru orice produs trebuie să existe o corelaţie optimă între funcţiile asigurate şi resursele alocate pentru realizarea acestora. ingineri specializaţi în domeniul materialelor. pentru ca produsul obţinut să se caracterizeze printr-un raport maxim utilitate/cost). care să constituie suportul luării deciziilor pertinente privind rezolvarea unor astfel de probleme. în cadrul căruia funcţiile sunt împărţite în categorii de importanţă: funcţii de bază (principale). diminuează responsabilitatea membrilor echipei de proiectare şi micşorează cerinţele privind competenţa acestora. ţinând seama de următoarele recomandări: • în prima etapă de rezolvare a problemei se analizează cu atenţie 331 .. care corespund unor necesităţi reale (efective. Încercarea de a recomanda unele metode cantitative.f. Aspectele anterior prezentate evidenţiază cu claritate complexitatea problemelor privind alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice. acest principiu fiind denumit principiul raportului maxim între utilitate sau valoare de întrebuinţare şi cost. i = 1.

se stabilesc categoriile. condiţii care. materialul din care acesta urmează să fie confecţionat trebuie să prezinte caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate. pot fi îndeplinite atât de materialele metalice. dacă produsul care trebuie realizat este un recipient sub presiune care urmează a fi amplasat pe o aeronavă. pe această bază.3. menţinând în prim plan cerinţele privind proprietăţile şi adăugând eventual acestora şi criterii privind caracteristicile tehnologice sau costurile.7. 332 . se pot adăuga acestora şi criterii din celelalte categorii (criterii privind procesarea tehnologică sau criterii privind costurile). de exemplu. • după selectarea familiei din care trebuie să facă parte materialul ce va fi utilizat la confecţionarea produsului.5.4. aşa cum se arată în schema din figura 14. decizia utilizării unui material metalic fiind justificată de compararea celor două familii de materiale prin prisma costurilor. tipurile sau mărcile de materiale adecvate din această familie. cât şi de materialele compozite durificate cu fibre.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR condiţiile tehnice ce caracterizează produsul care trebuie realizat. pentru cele două aplicaţii descrise anterior alegerea tipurilor de materiale se realizează aşa cum sugerează schemele prezentate în figurile 14. aşa cum se arată în schema din figura 14. se stabilesc principalele proprietăţi (caracteristici) pe care trebuie să le posede materialul din care acesta urmează să fie confecţionat şi. la soluţia alegerii unui material din familia compozitelor durificate cu fibre.6 şi 14. materialul din care acesta urmează să fie confecţionat trebuie să se caracterizeze prin rezistenţă mecanică ridicată. tenacitate mare şi densitate cât mai mică. Configuraţia unui grafic de corelare utilitate – cost obţinut prin aplicarea analizei valorii la un produs industrial • dacă în prima etapă de rezolvare a problemei criteriile privind proprietăţile nu sunt suficiente pentru selectarea familiei de materiale adecvate aplicatiei avute în vedere. de exemplu. 14. se poate încerca selectarea clasei (familiei) de materiale potrivite pentru fabricarea produsului. dacă produsul care trebuie realizat este un recipient de stocare a unui gaz combustibil (pentru utilizare casnică) sub presiune. de exemplu. ceea ce conduce. Fig.

Shema alegerii familiei de materiale pentru un recipient de stocare sub presiune a unui gaz combustibil • metodele prezentate anterior se pot utiliza în etapa finală.5. aşa cum s-a arătat mai înainte. Schema alegerii tipurilor de materiale compozite pentru un recipient sub presiune amplasat pe o aeronavă Fig. Shema alegerii familiei de materiale pentru un recipient sub presiune amplasat pe o aeronavă Fig. 14.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Fig.6. 14. pentru a decide care dintre tipurile de materiale selectate în etapele precedente (care alcătuiesc gama materialelor cu proprietăţi adecvate GMP) corespunde cel mai bine cerinţelor tehnico-economice ce definesc aplicaţia avută în vedere.4. 14. Shema alegerii tipurilor de materiale metalice pentru un recipient sub presiune amplasat pe o aeronavă . pentru ca eficienţa aplicării acestor metode să fie corespunzătoare este necesar ca numărul materialelor Mk din GMP să fie cât mai 333 Fig. 14.7.

. în condiţii de funcţionare defectuoasă a σ max instalaţiei de pompare) alternante (cu –0. această cerinţă putând fi uşor respectată dacă se face o selecţie a tipurilor de meteriale pe baza informaţiilor cuprinse în standarde. 14. normative sau prescripţii tehnice.8. ciclurile de solicitare având perioada aproximativ egală cu durata unui ciclu de lucru al pompei de adâncime.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR mic.85% din sondele aflate în producţie. care prezintă o modalitate de estimare a caracteristicilor ciclurilor de solicitare ale prăjinilor de pompare din diferite zone ale garniturii de prăjini ce echipează o sondă. tensiunea medie σ + σ min σ max (1 + R) σ − σ min σ max (1 − R) σ m = max = > 0 şi σ v = max = σv. Ciclurile de solicitare ale prăjinilor din compunerea garniturii de prăjini de la o sondă sunt (în mod obişnuit) ondulant-pozitive (cu coefcientul de asimetrie σ R = min = 0. La aplicarea acestei metode tehnologice de exploatare a sondelor. σmax > 0. pentru aplicaţia constând în realizarea recipientului de stocare a gazului gombustibil (anterior discutată). Configuraţia constructivă a prajinilor de pompare este dictată de rolul lor funcţional şi de tipul materialului utilizat la confecţionarea acestora şi este prezentată în figura 14. Ca 2 2 2 2 urmare.0. În timpul utilizării într-o sondă aflată în exploatare. dată de relaţia: 334 . Acest fapt este ilustrat în figura 14..3.3. garnitura de prăjini (alcătuită din prăjini de pompare asamblate cap la cap) este una din componentele principale ale echipamentului de lucru.9. mărcile de oţel adecvate (care alcătuiesc GMP pentru această aplicaţie) se pot alege folosind prescripţiile din standardul SR EN 10028.4 < R < 0) şi au ca tensiuni caracteristice: tensiunea maximă. În ţara noastră şi în multe alte ţări de pe glob. de exemplu. pe baza interpretării dinamogramelor înregistrate la sonda respectivă. cataloage. prajinile de pompare sunt supuse unor solicitări axiale variabile.7 ) sau (mai rar. tensiunea minimă σmin = Rσmax. Un studiu de caz privind alegerea materialelor Pentru a evidenţia complexitatea problemei alegerii materialelor pentru aplicaţiile tehnice se prezintă un studiu de caz privind materialele selectate şi utilizate de diverşi producători pentru realizarea prăjinilor de pompare a petrolului din zăcăminte. se poate aprecia că durabilitatea unei prăjini de pompare este în directă dependenţă cu mărimea coeficientului de siguranţă c.. având rolul de a transmite mişcarea rectilinie alternativă de la instalaţia de suprafaţă la pistonul (cilindrul) pompei de adâncime cu care se realizează extracţia ţiţeiului din zăcământ.. pompajul de adâncime cu prăjini se utilizează ca metodă de extracţie a petrolului (ţiţeiului) la 65.

πd 2 . Ff1. se poate aprecia că durabilitatea prăjinilor de pompare creşte o dată cu rezistenţa R mecanică specifică a materialului din care sunt confecţionate.1 σ max . Tensiunea maximă (σmax) a ciclurilor solicitării de lucru a unei prăjini are mărimea dată de raportul dintre forţa maximă de solicitare axială a prăjinii. Fd. între pistonul şi cămaşa pompei de adâncime.1 este tensiunea maximă a ciclurilor limită care. cu corozivitatea determinată de salinitate şi de conţinuturile de CO2 şi H2S dizolvate).8) = c= Rm σ max (1 − R) + (1 + R ) σ −1 în care σmax. forţa de flotabilitate a garniturii de prăjini Ff1. cu R = −1) a prăjinii de pompare în mediul de lucru din sondă (amestec ţiţei−ape de sondă. Rm Comportarea în exploatare a prăjinilor de pompare are ca factor de influenţă şi modulul de elasticitate longitudinal al materialului acestora E. rigidităţile la tracţiune şi încovoiere ale prăjinilor fiind în directă proporţionalitate cu această caracteristică. implicit. Rm este rezistenţa la rupere a materialului prăjinii. având acelaşi coeficient de asimetrie ca şi ciclurile solicitării de lucru. Analizând relaţia (14. produc ruperea prin oboseală a prăjinii considerate. ca urmare. determină micşorarea deformaţiilor axiale şi γ curburilor locale ale garniturii de prăjini ce echipează o sondă aflată în exploatare şi asigură astfel o funcţionare mai eficientă a instalaţiei de pompare.8) în contextul argumentelor anterior prezentate. energia consumată la exploatarea unei sonde prin pompaj de adâncime) sunt în dependenţă liniară cu caracteristica γ.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Rm σ max. (14. sarcinile (dinamice) datorate inerţiei şi fenomenelor oscilatorii ale garniturii de prăjini Fd. intensităţile forţei Fmax şi tensiunii σmax (şi. forţele de frecare (între prăjini şi ţevile de extracţie. K R = m şi cu γ σ mărimea rezistenţei la oboseală relative K O = −1 . Ff) sunt direct proporţionale cu greutatea specifică a materialului prăjinilor γ = ρg şi. creşterea valorii modulului de elasticitate specific al E materialului prăjinilor K E = .) Ff. Intensităţile majorităţii acestor componente (Fg. etc. 335 . greutatea coloanei de lichid pompat F1. Fmax este rezultanta unui Fmax şi aria secţiunii transversale a prăjinii S p = 2 4 grup de sarcini axiale ce are ca principale componente: greutatea proprie a prăjinilor de pompare Fg. iar σ−1 – rezistenţa la oboseală (prin solicitare alternant-simetrică.

8. KE) pot servi la efectuarea unei analize comparative a diverselor materiale utilizate sau cu perspective de utilizare la confecţionarea prăjinilor de pompare. Configuraţia constructivă şi dimensiunile produsului prăjină de pompare Fig.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. KO. recomandate pentru prăjinile supuse în exploatare la sarcini mici sau mijlocii.. Standardele şi normele existente clasifică oţelurile pentru prăjini de pompare în următoarele clase de rezistenţă: a) oţeluri grad C.9.790 N/mm2) sunt realizate de oţelurile 336 .14. caracteristicile de rezistenţă mecanică prescrise (Rm = 630. în medii de lucru slab corozive. 14. Oţelurile sunt materialele tradiţionale pentru prăjinile de pompare. A.. Determinarea caracteristicilor ciclurilor de solicitare ale prăjinilor de pompare Caracteristicile precizate anterior (KR.

.7 %.3.. Cercetările întreprinse pentru creşterea caracteristicilor de exploatare ale prăjinilor de pompare din oţel au condus la concluziile următoare: • Aplicarea TT final de îmbunătăţire. d) oţeluri speciale.10. caracteristicile de rezistenţă mecanică impuse (Rm = 790.. aşa cum arată diagramele din figura 14. în stările structurale conferite prin aplicarea unor TT finale de normalizare + revenire sau îmbunătăţire....4. aşa cum indică datele prezentate în tabelul 14. în medii de lucru saline (fără H2S). ce asigură (după calire+ revenire) caracteristici de rezistenţă mecanică la nivelul oţelurilor grad D şi rezistenţe la oboseală (în aer şi în mediul coroziv de sondă) superioare celor prezentate de celelalte oţeluri pentru prăjini..965 N/mm2) sunt realizate de oţeluri slab aliate de tip Cr−Mo (%Cm = 0.0.3..8. %Nim = 1.7 % şi %Mom = 0..1.3 %) sau Cr−Ni−Mo (%Cm = 0.0. c) oţeluri grad K.0.0. recomandate pentru prăjinile de pompare cu condiţii grele de lucru: sarcini mari de pompare şi medii saline contaminate cu CO2 (fără H2S) sau sarcini de pompare moderate şi medii de lucru puternic corozive (medii saline cu CO2 şi H2S).0.65...23 %.2.0. %Nim = 1. un exemplu tipic de oţel aparţinând acestei clase este cel cu %Cm = 0.3. se recomandă utilizarea unui oţel Ni−Mo (%Cm = 0.12.. asigură rezistenţe mecanice superioare ale prăjinilor şi ameliorează comportarea lor la oboseală în aer şi în mediile corozive saline.2.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice carbon sau slab aliate de tip C−Mn (cu %Cm = 0.3 %).6 %) în stare normalizată. aşa cum indică diagramele prezentate în figura 14...42 %. recomandate pentru prăjinile supuse în timpul pompajului la sarcini mari sau foarte mari.4 % şi %Mnm = 1.3 %).0.. %Crm = 1.... %Crm = 16. destinate prăjinilor solicitate moderat în timpul pompajului... • Rezistenţa la oboseală (în aer sau în mediu coroziv) a prăjinilor de pompare este cu 40...2 % şi %Mom = 0. În cazul mediilor corozive.4.1..0 % şi %Mom = 0.2. %Crm = 0.15..4 %..45 %.. dificultăţile tehnice ridicate de aplicarea călirii martensitice clasice (cu încălzirea pieselor în cuptor şi răcirea ulterioară în băi de ulei sau apă) la prăjinile de pompare pot fi depăşite dacă se utilizează încălzirea prin inducţie cu curenţi de medie frecvenţă (8000.0. în figura 14..10000 Hz) şi răcirea cu jeturi de apă.15..11 se prezintă sintetic modul în care starea suprafeţelor prăjinilor şi mediul de lucru influenţează rezistenţa la oboseală a acestora..3. cu TT final de normalizare + revenire înaltă. în medii de lucru cu corozivitate scăzută.. b) oţeluri grad D.17. în locul tratamentelor de normalizare sau normalizare + revenire....17 %.1. %Nim = 1 % şi %Mom = 1%. rezistenţa la oboseală este influenţată substanţial şi de frecvenţa ciclurilor de solicitare variabilă.55 % mai scăzută decât rezistenţa la oboseală a materialului din care sunt confecţionate (determinată pe epruvete polizate).35.1.. 337 .

2. călire superficială.20) ⋅104 m (mai mari ca la oţeluri. Al2Mg3Zn3 (faze T’ sau T). Cr. Zr). cu %Znm = 5.. v.2. Al2CuMg (faze S’ sau S) etc. tabelul14. aliajul 7075. La utilizarea acestor aliaje pentru confecţionarea prăjinilor de pompare trebuie avute în vedere următoarele aspecte: • Aliajele asigură prăjinilor rezistenţa la tracţiune Rm = 475...3).ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig.75. aceste aliaje capătă structuri alcătuite dintr-o matrice de soluţie solidă a componentelor şi faze durificatoare (semicoerente sau necoerente cu matricea) uniform distribuite în matrice.1.1..10.2. de tip MgZn2 (faze M’ sau M). Ti. 14.2. şi cu mărimea tensiunilor reziduale de compresiune din stratul superficial al prăjinilor (introduse în cursul procesului tehnologic de fabricare sau prin operaţiile de durificare superficială practicate) σr. %Mgm = 2. Rezistenţa la oboseală în aer a oţelurilor pentru prăjinile de pompare Fig. prin aplicarea unor TT de tipul T7..600 N/mm2 şi caracteristici KE = 2.6⋅106 m (puţin mai mică decât a oţelurilor) şi KR = (1. Influenţele stării suprafeţei şi mediului de lucru asupra rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din oţel • Creşterea rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din oţel se poate realiza dacă se aplică acestora operaţii finale de durificare superficială (ecruisare prin rulare sau prin sablare cu jet de alice. S-a constatat că rezistenţa la oboseală a prăjinilor σ−1 este în dependenţă liniară cu rezistenţa la rupere a oţelului din care sunt realizate Rm.. %Cum = 1. Cercetările au arătat că aliajele pe bază de Al potrivite pentru această aplicaţie sunt aliajele deformabile şi durificabile structural prin TT.1 %. etc.0 % şi adaosuri de Mn..14.6. care induc tensiuni reziduale de compresiune în stratul superficial al pieselor..9 %.). 338 . cu rugozitatea suprafeţelor acestora Rz. din clasa 7000 (de exemplu..11.. B. Aliajele pe bază de aluminiu reprezintăo altă categorie de materiale a cărei utilizare la confecţionarea prăjinilor de pompare a fost cercetată.

8) au 339 ... aşa cum sugerează diagramele din figura 14.14.6.0. de refacerea structurii printr-un nou TT de călire de punere în soluţie + îmbătrânire).200 oC (de exemplu. aliajele au o bună rezistenţă la oboseală în mediile saline.. Fig. Influenţele asimetriei ciclurilor de solicitare şi prezenţei concentratorilor asupra rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din aliaje pe bază de aluminiu • Rezistenţa la oboseală (în aer) a aliajelor pe bază de aluminiu este influenţată în măsură importantă de asimetria ciclurilor de solicitare şi de prezenţa concntratorilor de tensiuni.12. Influenţele mediului de lucru şi frecvenţei ciclurilor de solicitare asupra rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din oţel grad D Fig. 9. chiar şi în cazul contaminării acestora cu H2S şi CO2. v..13.. • Prezenţa mediilor corozive de lucru afectează rezistenţa la oboseală a aliajelor pe bază de aluminiu în măsură mult mai mică decât în cazul oţelurilor. B sau whiskers (trihite) metalice sau ceramice. Compozitele cu fibre de sticlă folosite pentru realizarea prăjinilor de pompare (conform soluţiei constructive sugerate de fig. la nivelul celor tipice oţelurilor înalt aliate cu Cr.31. scap. dacă piesele din astfel de aliaje sunt menţinute la temperaturi mai mari ca 150. menţineri de 1000 ore la 200 oC pot determina diminuarea cu 50..60 % a Rm.14. Compozitele cu fibre de sticlă reprezintă o altă categorie de materiale aplicabile la confecţionarea prăjinilor de pompare.33.13.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice • Caracteristicile de rezistenţă mecanică se degradează în timp. C. pentru viitor (când costurile de fabricare vor înregistra scăderi datorită progresului tehnic şi tehnologic) se întrevede şi utilizarea compozitelor cu fibre de C. eventual. existenţa acestui fenomen (datorat trecerii în stare stabilă a structuriilor metastabile realizate prin TT aplicate) impune limitarea adâncimilor la care pot fi utilizate prăjinile din aliaje de Al şi verificarea periodică a caracteristicilor lor mecanice (însoţită. caracteristica KO înregistrând valori 0.1).14.

10). valorile experimentale ale caracteristicilor E şi Rm ale materialelor compozite diferă de cele calculate cu relaţiile (14. La utilizarea acestor materiale pentru confecţionarea prăjinilor de pompare trebuie avute în vedere următoarele aspecte tehnice: • Caracteristicile KE şi KR ale compozitelor cu fibre de sticlă sunt superioare celor prezentate de oţeluri. printr-o matriţă. aceste caracteristici sunt dependente de fracţia volumică a fibrelor în structura compozitului fv. 14. Dependenţa dintre rezistenţa la rupere şi fracţia volumică a fibrelor la compozitele pentru prăjini de pompare Fig. aşa cum rezultă analizând datele prezentate în tabelul 14.. Prăjinile de pompare din astfel de materiale se realizează printr-un proces de pultruziune (tragerea răşinii.3.24⋅103 N/mm2) sau din sticlă S (cu Rmf = 4800 N/mm2 şi Ef Em = 8. Rm = Rmf [fv + (1 – fv) Fig.1⋅103 N/mm2) şi fibre din sticlă E (cu Rmf = 3400 N/mm2 şi ≅ 7.55⋅103 N/mm2).10) Ef Aşa cum rezultă comparând datele prezentate în tabelul 14.9⋅103.12): (14.14.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR matricea de răşină poliesterică sau epoxidică (cu Rmm = 30. întărirea şi maturarea la cald a răşinii în prezenţa unor catalizatori). şi Rm (la tracţiune) ale prăjinilor realizate din materiale compozite putându-se estima cu relaţii de forma (v..15. 14. concomitent cu gelifierea.7. Modificarea rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din materiale compozite în funcţie de abaterile de la aranjamentul axial al fibrelor de sticlă 340 ..9) şi (14.9) E = fv Ef + (1 – fv)Em Em ] (14.. cap.60 N/mm2 şi Em = 6. deoarece compozitele realizate industrial nu asigură întotdeauna legături interfaciale perfecte între fibre şi matrice (condiţie ce stă la baza stabilirii acestor relaţii). E.3 şi în diagramele din figura 14. armată cu fire paralele din rovrig de fibre de sticlă.14.

. în paranteze sunt valorile lui KO obţinute cu σ-1 determinat pe baza rezultatelor unor încercări efectuate pe prăjini reale.0.31 (0.52 (0.580 1600.8 2.2 KR.710 620.11) 0.14 9..50 0.31) 0.. 7750 pentru oţelurile speciale înalt aliate cu Cr.22 1.52 0.0..7 2...98... Grad E şi Grad K).8 5..62 1.13 1...5). calculate cu următoarele densităţi ρ..10⋅105 N N+r C+R KO *** în aer 0...1700 KE.06....** Mm 2.05) 0.60⋅104 C+r T7 80 % fibre * Costurile relative Cr calculate cu relaţia (14.50.51.9..25) KO *** în apă salină 0.5).7 2.22.7 2...1..0.26 (0..33..26 1.6 Oţel Grad K Oţel Special (aliat cu Cr) Aliaj de Al tip 7075 Compozit cu fibre de sticlă E 2.35 (0.15⋅105 7.0...1.05⋅105 Starea N C+r N+r C+r Rm..03..7 2.73.90..26 (0.20..49..03⋅104 5.. considerând factorii CT şi CTref exprimaţi în lei/(m de prăjină).. ..81.26 0.22....82.56 0.965 860.870 810. 1800 pentru compozitul cu fibre de sticlă..93 0..... N/mm2 630.49...0.7 2.06.07) 0. *** KO calculate cu σ-1 determinat pe epruvete polizate.0.35) 0...11 1.7 2.1..1030 690.35) 0.0.12. în kg/m3: 7820 pentru oţelurile slab aliate (Grad C..** km 0..22..0.5Cu1.790 790..850 790.50 (0.0..0.03 1.0 E. Principalele caracteristici tehnico-economice ale materialelor folosite la realizarea prăjinilor de pompare Materialul Oţel Grad C Oţel Grad E Cr* 1.2..3.1.24) 5.930 470. ** KR şi KE.2 2.48.32 0.. N/mm2 2..9 4.47.27 (0.27 0..27) 0...0.34 0..640 750.24.51 (0..52 0.7 2.24 (0.6 3.83 0.0..04...0.1.Tabelul 14.53 0.0.. 2760 pentru aliajul de Al tip 7075 (AlZn6Mg2.1..

rezistenţa la oboseală este mai ridicată dacă solicitările variabile se caracterizează numai prin eforturi de întindere (de exemplu. 324 prajini de pompare. 323 rezistenţă mecanică specifică.ca urmare prăjinile de pompare realizate din materiale compozite cu fibre de sticlă nu pot fi utilizate la temperaturi mai mari de 200 oC. Cuvinte cheie analiza valorii. Studiul de caz prezentat evidenţiază un aspect important privind alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice: produsele destinate utilizării în diverse condiţii (privind solicitările mecanice. 322 modul de elasticitate specific. 329 indicator parţial. 334 costuri relative. 321 materiale structurale. • Caracteristicile mecanice ale materialelor compozite sunt influenţate negativ de creşterea temperaturii (ce produce degradarea matricei şi legăturilor interfaciale dintre fibre şi matrice). KO calculat cu σ0. 326 pultruziune. 327 materiale funcţionale.0. • Aşa cum arată diagramele din figura 14. 321 matricea preferinţelor. în soluţiile de acizi sau baze şi în prezenţa solvenţilor organici.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice • Rezistenţa la oboseală în aer a prăjinilor de pompare din compozite cu fibre de sticlă este caracterizată prin valori KO = 0. 325 341 .0. 327 fiabilitate. 334 proprietăţi adecvate. 328. 327. temperaturile şi mediile de lucru) se pot realiza în mai multe variante.30. compozitele cu fibre unidirecţionale având tendinţa de degradare rapidă când sunt solicitate la compresiune. Rezistenţa la oboseală nu este practic afectată de prezenţa mediilor corozive. 334 coeficient de importanţă. 340 reciclabilitate. 323 coeficient de siguranţă.42). 329 criterii de cost. 322 grafic de corelare utilitate-cost. 334 coefcient de asimetrie. 324 mentenabilitate. compozitele cu fibre de sticlă având o foarte bună comportare în mediile apoase saline. 328 criterii privind proprietăţile.15. 330 cicluri de solicitare.1 în loc de σ−1 are valori KO = 0. rezistenţa la oboseală a compozitelor cu fibre de sticlă pentru prăjinile de pompare este substanţial influenţată de abaterile de la aranjamentul axial al armăturii (unidirecţionale) din fibre şi (la fel ca E şi Rm) de caracteristicile legăturilor realizate în procesul de fabricare la interfeţele dintre fibre şi matrice.. 323 criterii tehnologice. 331 indicator global.. 324 rezistenţă relativă la oboseală.37.. pentru fiecare variantă selectându-se materialul adecvat funcţionării în deplină siguranţă a produsului şi care asigură raportul maxim utilitate/cost..25.

Broutman L.2 km? T. A. în vol.M. Desk Edition. Shackelford J. Bucureşti.4 km.4 m. 1994 7. 1995 Teste de autoevaluare T. c) polietilena.7⋅106 m: a) oţelul cu E = 2.. Bucureşti..2. 1985 4.M. d) fabricarea corpului unui rezervor sferic de depozitare a gazelor lichefiate? T. 1992 2.14. Traducere din limba germană după ediţia a 29-a. * * * Hütte − Manualul inginerului.1. Zecheru Gh. Metals Park.4 km. 342 . Ulmanu V.14. b) fabricarea unui magnet permanent.14. Drăgulănescu N. Ingineria calităţii. c) KR ≅ 10.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Bibliografie 1.. Analiza comparativă a caracteristicilor de exploatare ale materialelor pentru prăjinile de pompare. Academic Press. Managementul calităţii totale.3.. Composite materials. d) fabricarea elementului activ al unui aprinzător piezolelectric? T. b) fabricarea catalizatorului pentru un reactor dintr-o instalaţie petrochimică. c) fabricarea unui tranzistor.. Ohio. Moţoiu R.. „Noutăţi în domeniul tehnologiilor şi utilajelor pentru prelucrare la cald”. Editura Economică. Editura Tehnică. Care este rezistenţa mecanică specifică a unui material metalic cu Rm = 800 N/mm2 şi ρ = 4000 kg/m3: a) KR ≅ 20. Pentru care dintre următoarele aplicaţii trebuie ales un material din gama materialelor structurale: a) realizarea arborelui cotit al unui motor de autoturism. Ciurea S. b) KR ≅ 20. Braşov.J. 1995 5..4. Editura Chiminform Data.14. Bucureşti. b) fontele. Drăghici Gh. c) realizarea ţevilor pentru tubulatura unei conducte care transportă gaze naturale sub presiune. Care dintre următoarele materiale pot fi încadrate în gama materialelor reciclabile: a) oţelurile.5. 1992 6. Care dintre următoarele aplicaţii tehnice impun alegerea unui material din gama materialelor funcţionale: a) realizarea conductorilor electrici.S. 1974 3. d) sticla? T. Fracture and fatigue. * * * Metals Handbook.14..1⋅105 N/mm2 şi ρ = 7850 kg/m3. New York. d) KR ≅ 40. New York – London.. MacMillan Publishing Company. Introduction to materials science for engineers. Care dintre următoarele materiale asigură un modul de elasticitate specific KE ≅ 2.

4: a) Rm = 900 N/mm2.14. Materialul din care se confecţionează un produs trebuie să satisfacă criteriul ρ ≤ 4000 kg/m3. a 3 .k = 0.7. a 4 .4: a) ρ = 900 kg/m3. b) orice produs trebuie privit ca un ansamblu de utilităţi.k = 0. b) al doilea criteriu. c) IPT = 0. Care este indicatorul global al performanţelor tehnologice pentru un material care respectă numai trei din criteriile impuse: a) IPT = 1.1⋅105 N/mm2 şi ρ = 4150 kg/m3. Care dintre criterii nu a fost îndeplinit de un material. a 2 . Un material Mk din gama materialelor cu proprietăti adecvate unei anumite aplicaţii are ICT.k = 1.14.6. dacă indicatorul global al performanţelor sale tehnologice are valoarea / I PT = a1/ + a3/ + a 4 : a) primul criteriu. d) IPT = 0. Care dintre următoarele principii se aplică la utilizarea analizei valorii la un produs industrial: a) orice produs este purtătorul material al unor funcţii capabile să satisfacă necesităţile exprimate sau implicite ale utilizatorilor.455.2.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice b) aliajul de aluminiu cu E = 7.14. La alegerea materialului pentru un produs sunt impuse patru criterii (calitative) privind procesarea sa tehnologică. c) orice produs trebuie să asigure un raport maxim între utilitate sau valoare de întrebuinţare şi cost. d) ρ = 5600 kg/m3? T. d) Rm = 840 N/mm2? T. b) condiţiile privind fiabilitatea.222? 343 . toate criteriile având acelaşi coeficient de importanţă.14. c) condiţiile privind reciclabilitatea. Care este rezistenţa la tracţiune a unui material al cărui indicator parţial privind respectarea acestui criteriu este I = 1. coeficienţii de importanţă ai / / / criteriilor fiind a1/ .0. Materialul din care se confecţionează un produs trebuie să satisfacă criteriul Rm ≥ 600 N/mm2.k = 3. să se precizeze care este valoarea indicatorului global al performanţelor tehnicoeconomice pentru acest material: a) IPTE.14.8 şi Cr. d) orice produs trebuie privit ca un ansamblu de părţi materiale şi nu ca un ansamblu de utilităţi? T.1⋅105 N/mm2 şi ρ = 8550 kg/m3? T.9. b) ρ = 7600 kg/m3.14. d) condiţiile privind preţul de desfacere? T.k = 0.733.6.8. c) al treilea criteriu.8. d) IPTE. d) alama cu E = 1. c) ρ = 2860 kg/m3. Care este densitatea unui material al cărui indicator parţial privind respectarea acestui criteriu este I = 1.10.k = 1.14.k = 0. IPT.8. La alegerea materialului pentru un produs sunt impuse cinci criterii (calitative) privind procesarea sa tehnologică. b) IPT = 0.12. b) Rm = 600 N/mm2. d) al patrulea criteriu? T. c) IPTE. Care dintre următoarele condiţii pot fi incluse în gama condiţiilor tehnice care definesc funcţionalitatea şi comportarea în exploatare ale unui produs: a) condiţiile privind solicitările mecanice.4? T. Stiind că act = 0.1⋅104 N/mm2 şi ρ = 2750 kg/m3. c) Rm = 500 N/mm2.373.11. c) aliajul pe bază de titan cu E = 1. b) IPTE.

dacă funcţionarea în siguranţă a maşinii impune respectarea următoarelor condiţii tehnice: a) tensiunile din bară trebuie să respecte condiţia σ ≤ 0. b) bara trebuie să prezinte o bună tenacitate.14.4. Să se stabilească ce criterii privind proprietăţile trebuie impuse la alegerea materialului pentru această bară.2. Pentru realizarea unei bare de tracţiune cilindrice din compunerea unei maşini s-a selectat o GMP cu cinci oţeluri. R p 0.8Rp0. A. ρ fiind densitatea materialului barei şi 4 4m trebuie să îndeplinească criteriul m ≤ m0.8Rp0.2. 2 ≥ 0.5 m şi diametrul d ≅ 15 mm.2 ≥ 177 N/mm2. E fiind modulul E πd ∆L0 de elasticitate longitudinal al materialului barei şi trebuie să respecte criteriul ∆L 4 FL ε ≤ 0 .14.1. Forţa axială maximă care solicită bara în timpul funcţionării maşinii este F = 25000 N.5 kg.2. se obţine astfel condiţia: ρ ≤ 2 0 . ρ ≤ 5660 kg/m3 şi E ≥ 47160 N/mm2. se obţine astfel condiţia 4F . se obţine astfel condiţia E ≥ 2 . c) deformaţia axială a barei nu trebuie să depăşească valoarea ∆L0 = 1.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Aplicaţii A.2. Rp0. Pentru funcţionarea în siguranţă a maşinii trebuie respectate următoarele condiţii tehnice: a) tensiunile generate în bară de aplicarea forţei de întindere F trebuie să respecte condiţia σ ≤ 0.8Rp0.8πd 2 πd 2 Masa barei este m = Lρ . Rezolvare 4F Tensiunile de întindere din bară au intensitatea maximă σ = şi πd 2 trebuie să corespundă criteriului σ ≤ 0. πd L σ 4F Deformaţia specifică axială a barei este ε = = 2 .5 mm. b) masa barei trebuie să fie m ≤ m0 = 0. Pentru realizarea unei maşini trebuie confecţionată o bară de tracţiune cu lungimea L = 0. asigurată dacă materialul acesteia îndeplineşte simultan criteriile: 344 . L πd ∆L0 Înlocuind datele din enunţul aplicaţiei rezultă următoarele criterii de alegere a materialului barei de tracţiune: Rp0.2 fiind limita de curgere a materialului barei. având caracteristicile precizate în tabelul 14.

8 2. Rezolvare Prima dinte condiţiile tehnice impuse de aplicaţie se utilizează pentru dimensionarea barei de tracţiune (determinarea diametrului barei). K2: A ≥ 15 % şi K3: KV ≥ 27 J la – 20 oC.1 Tabelul 14. k realizate din materialul M1) ca masă de referinţă.. Să se decidă care dintre materialele din GMP corespunde cel mai bine aplicaţiei. deoarece barele realizate din diversele materiale incluse în GMP au diametre dk diferite şi aceeaşi lungime. a2 = 0.5. ** costurile relative calculate cu CT şi CTref în lei/(kg de semifabricat) πd k2 Masa barei de tracţiune cu lungimea L este mT . considerând CT. 2.0 1. 0.554 C r/ . având coeficienţii de R p 0.742 0.640 0.k Rm .k şi CTref exprimate în lei/(m de semifabricat).1 k = 1.k.. se obţine: mk = m1 .14. Dacă se consideră m1 (corespunzătoare barei 4 R p 0.k ** 1.k = Lρ ....5). Evident.k πd k Dacă se consideră d1 (corespunzător barei realizate din materialul M1) ca diametru R p 0. L = 1 m) are valoarea (în kg/m) dată de πd 2 formula mk = k ρ . N/mm2 Caracteristicile mecanice minime KVk la –20 oC.7 1 2 3 4 5 S235J2 S275J2 S355K2 P460NL1 12Ni14 235 175 355 460 355 510 430 620 620 640 3 24 20 16 17 22 27 27 40 47 55 * toate oţelurile au ρ = 7850 kg/m . R p 0.2 1. 2 .5.4 1.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice K1: R p 0.3. 2. compararea acestor materiale prin prisma costurilor trebuie făcută cu ajutorul costurilor relative Cr.5. iar masa unei 4 unităţi de lungime din bară (de exemplu. A k.k de referinţă. 2 N/mm % J ≤ 0.2. 2..8R p 0. Caracteristicile oţelurilor ce alcătuiesc GMP pentru aplicaţia A... rezultă: 4F 4F σ = 2 ≤ 0.5. Rm. k 0.461 0.573 0.k calculate cu relaţia (14.k. 2 şi bara trebuie să aibă diametrul (minim) d k = . k = 1.2 şi a3 = 0. pentru 345 . 2 .4. se obţine d k = d1 .8πR p 0. k = 1.9.2 k Marca oţelului * Rp0. R p 0.5. 2.2 Rm importanţă a1 = 0. notând dk diametrul barei în cazul realizării ei din materialul Mk ∈ GMP. k = 1.

00 1.008 * Cr calculate considerând CT şi CTref în lei/(m de semifabricat) Rezultatele care se obţin parcurgând toate etapele de lucru descrise anterior sunt redate în tabelul 14. corespunzători celor trei criterii (j = 1.9 şi.924d1 0.k (care ţine seama şi de costurile implicate de realizarea barei de tracţiune) materialul ce trebuie ales pentru realizarea barei este oţelul P460NL1.158 1.48 1.406 1.3..1 Pentru fiecare dintre materialele Mk ∈ GMP se determină indicatorii parţiali Ijk. 2.k 1.927 0.787 I1k 1. Tabelul 14.3.5.1 = 0.14. materialul recomandat pentru confecţionarea barei este oţelul 12Ni14.952 1.4 şi relaţia R p 0.5. k =1.. ca Rm R p 0. A. Rm .2 k 1 2 3 4 5 dk.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR a determina costurile relative Cr. C r . date în enunţul aplicaţiei şi folosind relaţia (14.188 1..2) se obţin valorile indicatorilor globali ai proprietăţilor ICT.7) se pot determina valorile indicatorilor globali ai performanţelor tehnico−economice IPTE.5.k.3) privind asigurarea tenacităţii barei: R p 0. atribuiţi fiecărei 346 .511m1 0.425 1. F3) şi două funcţii auxiliare (notate F4. ca urmare: I 2 k = k şi 15 KVk .. Se observă că. iar cu ajutorul relaţiei (14. 2 .k = C r/.537 1. i = 1.k. k • criteriile K2: A ≥ 15 % şi K3: KV ≥ 27 J la – 20 oC sunt formulate analitic A în forma „min” şi au CAP. kg/m m1 0.k se folosesc datele din tabelul 14.814d1 mk...47 I3k 1. mm d1 0.k k = C r/ .460 1.3 = 27 J şi.5. F5)..k urmare: I 1k = 0.406 1.625 I2k 1.406 1. Pentru un produs industrial s-a aplicat analiza valorii şi s-a constatat că acesta are trei funcţii de bază (notate F1.587 1.814d1 0..5. F2. dacă se consideră pentru luarea deciziei valorile indicatorului ICT.07 1.000 1.04 ICT.026 0.9 are forma „max” şi CAP.855m1 0.571 1. k = 1.5. coeficienţii de importanţă αi...920 1.213 1.2 • criteriul K1: ≤ 0.14. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A.662m1 Cr * 1.715d1 0.5.802 IPTE. j = 1.2 = 15 % şi CAP.k 1.k m1 R p 0.662m1 0.9 . iar dacă se utilizează indicatorul IPTE. 2 .00 1...60 1. I 3k = 27 Utilizând valorile coeficienţilor aj.k m .74 2.13 1. k = 1. k = 1..33 1.k..

F3 şi F5 cu C r2 = r3 = r5 = 20 %. să se determine cum s-au modificat ponderile ci.10 0.30 0. cheltuielile 100 100 5 totale pentru obţinerea produsului au valoarea CT/ = ∑ C i/ = CT ∑ (1 − i =1 i =1 5 ri 100 )ci . în prima etapă de modernizare a produsului. Rezolvare a) Considerând că valorile coeficienţilor de importanţă ai funcţiilor sunt în directă proporţionalitate cu contribuţiile acestora la realizarea utilităţii globale a produsului...20 0. i =1 5 după prima etapă de modernizare (M1) cheltuielile aferente realizării fiecărei r r funcţii au atins nivelurile C i/ = (1 − i )C i = CT (1 − i )ci . b) Ştiind că s-au parcurs trei etape succesive de modernizare a produsului. Deoarece ponderile ci sunt definite de relaţia ci = i ..05 0. b) Conform datelor din enunţul aplicaţiei. F3 şi F5. i = 1. iar 347 . se observă că funcţiile care se realizează cu cheltuieli prea mari în raport cu contribuţiile pe care le aduc la realizarea utilităţii produsului (sau calităţii produsului. iar CT = ∑ C i .10 ci a) Să se construiască graficul de corelare utilitate – cost şi să se precizeze funcţiile pentru care costurile sunt mai mari decât contribuţiile pe care le aduc aceste funcţii la realizarea utilităţii globale a produsului.5. Examinând acest grafic şi/sau datele prezentate în tabelul 14. în care Ci reprezintă costul aferent realizării funcţiei Fi.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice funcţii şi ponderile ci.35 0..05 αi 0.5.6. rezultă că graficul de corelare utilitate – cost are aspectul prezentat în figura 14. Tabelul 14. în fiecare etapă modificându-se materialele şi tehnologiile folosite la fabricarea acestuia...6.. dacă se are în vedere că standardele ISO din seria 9000.16.. CT i = 1. prin modificări privind alegerea materialelor şi tehnologiilor folosite la fabricarea lui s-au diminuat cheltuielile de realizare a funcţiilor F2.40 0. după fiecare etapă de modernizare şi să se construiască graficul de corelare utilitate – cost la finele programului de modernizare a produsului. i = 1. corespunzătoare costurilor de realizare a fiecărei funcţii având valorile prezentate în tabelul 14.5.3 Funcţia F1 F2 F3 F4 F5 0. astfel încăt costurile implicate de realizarea funcţiilor pentru care ci > αi să se diminueze cu ri = 20 % .5.14. i = 1.15 0.6. Coeficienţii de importanţă si ponderile costurilor de realizare ale funcţiilor ce definesc utilitatea produsului considerat în aplicaţia A. definesc calitatea unui produs ca fiind ansamblul caracteristicilor care conferă acestuia aptitudinea de a satisface nevoile exprimate sau implicite ale utilizatorilor) sunt F2.30 0.

150 0. % M2 αi 0.308 0.050 0.3 Tabelul 14.100 0.300 0.150 0.3 Etapa Funcţia F1 F2 F3 F4 F5 Costul total 0 αi ci ri.14. ci/ = / = 5 ri CT )c i ∑ (1 − i =1 realizării fiecărei funcţii sunt 100 Fig.050 0..5.092 20 0.14.100 0.057 0 0.400 0.200 20 0.065 0 0.16.400 0.050 0.. Graficele de corelare utilitate – cost ale produsului analizat în aplicaţia A.100 0.050 0 0. i = 1.300 0.167 20 0. % αi 0.070 CT M1 0.150 0.100 20 0.14.870CT c / i ri.345 0 0.350 20 0. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A.727CT c /// i .100 0.300 0 0.300 0.300 0.068 0. % M3 αi 0.413 0.184 20 0.083 20 0.322 20 0.050 0.293 0 0.141 348 0.7.766CT c // i ri.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR ponderile cheltuielilor corespunzătoare r (1 − i )ci C i/ 100 .392 0 0.400 0.150 0.400 0.

Mr fiind masa cuvei.4.. corespunzătoare celor patru variante ale produsului. Mr. Qac considerând că realizarea cuvei cu valori minime ale consumului specific de material şi costului util sunt obiective principale. Msc Mc fiind masa semifabricatului necesar pentru confecţionarea cuvei şi K4: costul util C al produsului C u = T ≤ 100 mii lei/kg. s-a elaborat câte un proiect constructiv – tehnologic de obţinere a cuvei... iar Qac – capacitatea de Qac M încărcare a cuvei. V formulate astfel: K1: volumul util al produsului Vu = ic 100 ≥ 85 %.4. calculat cu relaţia (14.. rezultănd astfel patru variante ale produsului.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice În mod similar se pot determina modificările aduse ponderilor ci de următoarele etape de modernizare a produsului (M2 şi M3). a2 = 0. sunt cele redate în tabelul 14.4. j = 1. k = 1.. rezultatele care se obţin considerând datele din enunţul aplicaţiei fiind cele prezentate în tabelul 14.2. să se stabilească varianta care trebuie adoptată pentru realizarea acestuia. s-au stabilit următoarele valori ale coeficienţilor de importanţă ai criteriilor: a1 = 0. folosind datele 349 . CT fiind costul total al realizării cuvei. iar asigurarea unui volum util maxim al cuvei este un obiectiv minor.8.. Pentru selectarea celei mai bune variante de produs s-au stabilit patru criterii Kj. K2: masa relativă a M produsului M r = c 100 ≤ 75 %.16..14.4. iar Vgc – volumul de gabarit al cuvei.. obţinerea cuvei cu o masă relativă cât mai mare este un obiectiv secundar.k şi Cu.. notate Vk.k.1. ţinând seama de caracteristicile fizico − mecanice ale fiecărui material. k = 1. a3 = a4 = 0. Pentru realizarea cuvei de stocare a materiei prime a unei maşini destinate prelucrării maselor plastice s-a selectat o GMP alcătuită din patru materiale Mk.k. K3: consumul specific de material K s = sc 100 ≤ 140 %.. Rezolvare Varianta de produs care trebuie adoptată este cea caracterizată prin valoarea maximă a indicatorului global ICT.4.7 şi în graficele din figura 14.. j = 1.. se poate observa că modernizările aduse produsului au condus la reducerea cu aproximativ 27 % a costului total de α realizare a acestuia şi la obţinerea unor rapoarte i apropiate de unitate pentru ci toate funcţiile care-i definesc utilitatea.k. considerănd valorile coeficienţilor de iportanţă ai criteriilor aj. A.35.4 şi. Ks. k = 1.2).k.4. precizate în enunţul aplicaţiei şi valorile indicatorilor parţiali Ijk determinate. k = 1. Ştiind că valorile Vu. Vic fiind V gc volumul interior al cuvei.

k şi CAP.k 90 70 100 70 Tabelul 14.20 0.000 I3k 1..35 Valorile caracteristicilor CAM..3304 1. CAM. astfel: pentru criteriul K1..k 40 105 40 110 60 105 75 120 K4 0. una dintre acestea fiind metoda de estimare a utilităţii consecinţelor.10 Vu. Caracteristicile variantelor produsului analizat în aplicaţia A.000 1. • se acordă caracteristicilor corespunzătoare fiecărui criteriu Kj. conduc la concluzia că varianta de produs care trebuie adoptată (cu cea mai mare valoare a indicatorului global) este V2. gj = 2.k Ks. CAM.875 1. CAM. Rezultatele obţinute pe această cale.k Observaţie Pentru rezolvarea unor aplicaţii de tipul celei anterior discutate se pot utiliza şi alte metode. CAM.jk Mr.9.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR din tabelul 14. recomandată de STAS 6401. iar pentru criteriul K4.8 şi din enunţul aplicaţiei.4 ≡ 100 mii lei/kg.4 Criteriul Kj aj Varianta Vk V1 V2 V3 V4 K1 0.35 I4k 1. dacă respectarea criteriului Kj corespunde realizării unui obiectiv principal.35 Cu. redate în tabelul 14.273 1. j = 1.250 1.429 1.167 Indicatorul global ICT.4k ≡ Cu.9. j = 1.000 1.k 85 90 95 95 K2 K3 0.8.1784 1.429 1.14. La folosirea acestei metode se parcurg următoarele etape (prezentate considerând condiţiile din enunţul aplicaţiei anterior discutate): • se analizează datele din tabelul 14.10 I1k 1. Valorile indicatorilor parţiali şi globali de caracterizare a variantelor produsului analizat în aplicaţia A.4.875 1.20 0.3}.2. Tabelul 14.2 ≡ 75 %. pentru criteriul K3.35 Valorile indicatorilor parţiali Ijk I2k 1.1 ≡ 85 %.1k ≡ Vu.4266 1.4 un grad de importanţă gj ∈{1..333 1. pentru criteriul K2.111 1.k şi CAP.118 1.8 (denumit şi matricea utilităţilor) şi se marchează pe acesta variantele cele mai bune ale produsului (denumite variante optime).2k ≡ Mr. considerând pe rând fiecare din criteriile Kj. atribuindu-se gj = 3.3 ≡ 140 %.059 1. dacă respectarea criteriului Kj corespunde realizării unui obiectiv secundar şi gj = 1 dacă 350 .2204 0.14.k şi CAP.333 1.3k ≡ Ks.k şi CAP.118 K2 „max” K3 „max” K4 „max” 0.4 Criteriul Kj Forma aj Varianta Vk V1 V2 V3 V4 K1 „min” 0.

333 3 3 105 = 2.947 95 1 1 2 2 40 2 60 = 1. calculaţi considerând că aceste valori reprezintă CAM.j sunt valorile (aceloraşi caracteristici) corespunzătoare variantelor optime.692 2 40 = 1. 351 . aşa cum a rezultat şi prin metoda indicatorului global. înlocuind valorile caracteristicilor din matricea utilităţilor cu gjIjk. • se întocmeşte un tablou (numit matricea modificată a utilităţilor). considerând datele precizate în enunţ. analizănd rezultatele redate în tabelul 14.067 75 3 • se calculează suma valorilor înscrise pe fiecare linie a matricei modificate a utilităţilor Usk. Matricea modificată a utilităţilor pentru produsul analizat în aplicaţia A.4 Criteriul Kj Forma gj Varianta Vk K1 „min” g1 = 1 g1I1k K2 „max” K3 „max” K4 „max” g4 = 3 g4I4k g2 = 2 g3 = 3 Matricea modificată a utilităţilor g2I2k g3I2k Usk V1 V2 V3 V4 1 85 = 0.10. rezultatele parcurgerii acestei etape în cazul aplicaţiei analizate sunt prezentate în tabelul 14.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice respectarea criteriului Kj corespunde realizării unui obiectiv minor. numită utilitatea sinteză a variantei Vk. varianta de produs care are cea mai mare valoare a Usk (numită varianta optimă de produs) fiind cea care trebuie adoptată.228 8.10. g2 = 2 şi g3 = g4 = 3. în cazul aplicaţiei analizate.jk ale produsului analizat.333 90 3 70 3 100 = 2.811 7. Ijk fiind nişte indicatori parţiali. rezultă: g1 = 1. Tabelul 14..625 120 3 70 = 2. varianta de produs care trebuie adoptată este V2.4.100 8.895 95 1 90 = 0. se observă că.433 7.864 110 3 3 105 = 2.. iar nivelurile limită acceptabile CAP.14. în cazul aplicaţiei analizate. k = 1.10.

43. a.27. b.8.9.d Capitolul 8 T.14. d T.c. b. a T.19.d T.13. a.7.6.c. b. c T.10.c.33.20.19. c T. a. b T.d T. a. a.10.c. d T.32.14.d T.8. a.7.9. b T.7. b.d T.27.8.22. d T.9. a. b T.26.37.8.11.10.10. c T.8.7. b.10.15. d T.d T. b T. a T.11.d T.7. b. b. b T.9. a.16.8. T.8.12. c.d T.9.18.d T.b T.8.8.d 352 .c T.4.41.d T.d T.c T.8. b.14. a.d T.d T.b.d T. c.14.d T. b.b.10.13.d T.16.20.23. a.9. a.c T.12.7.d T.9.d T.10.12. a.5. b T. d T. c T. a.3.d T.c T.28.11.d T.b.32.5.9. c. b.8.24.12.b.14.11.11.10.b T.12.8.28. b T. a.10.10.6. c.9.11.25. c T. a Capitolul 9 T. c.7.27. b. c.7.14. c T.b.10.d T. a.d T. a.d T. c T.10. b.11.28.21.12.13. c T.5.30.d T. b. a.8.10.c.26.14.c.25.15. c T. b T.d T.40. a.8. c T. a.9.9. c T. c T.13. a.5. 9. b.13. a. a. d T.8. c T.9. b b a a. c T.b.b. d T.8.12. c. a.b. d T.3.d Capitolul 10 T.c T.33.b.12.d T. a. b.14.8.b T.8.22.10.c.11. T. a T.10.12.8.d T.12.21.c T.3.b.12.b.16.c T.4. a.16. b.11.3.6.24.4.d T.24.38. d T.8.d T.38.24. b.b.30.7. d T.8. T.35.d T.d T. b T.d T.3.b T. c T. b. a.26. d T. a.11.14.10.10.14.c T.23. b. a.9.13.1.d T. c.b.8.12.11. a.c.d T.35. b.c T.11.8.9. b T. a.b. d T.6.2.14.9.17.c T.29.d T.4.21.18.17.10.8.2.9.d T.11.7. a T.12.11. b T.11. c. a.b. a.c T.b.8.b.4. a T. a T.d T.13.c. a T.25.9.c. a.11.c.d T.17. a T. b.2.1.7. c T. a.9.c T.7.10. a. c T. a.9.16.1.d T.18. b. b.13.10.9.d T.b. b.d T.d T.7. c d a. c T. b.11.13.2. a. a. a. c.d T.11. a.27. d T. a.7.d T.d T. d T.12. d T.d T. c.7.7. T. c.d T.13. a.b.d T.9.13.10. a. b.3. a.b T.19. d Capitolul 12 T. d T.37.c T.b.5.9.34. a. c T.d Capitolul 13 T.11.13.b.22.b.c T.19.8. b T.9.b. a.b.11. a.15. a. d T. d T.9. c T.7. T.c.8.2. d T. a.17.d T. b T.11.27.11.9. a.b.c T. c T.8. a.12. a.7.14.8. b T.b T.10.10.8.7. c T. a.24.20.b T.b T.36.c. b.42.b. a.1. a.c.25. a.12.23. a.9.6.c.d T.7.10. a.11. a.14. c c.d T.12. c. b T.c T.21. a. a.b.15.13.9.1.23.c. c T. a.13.12.9.9. c T.9.4.d T.14.28.9. c.12. c.7.28.9.Grila de verificare a testelor de autoevaluare Capitolul 7 T.11.b. d T.3.11.20. d T.17. c. a. d Capitolul 11 T.c T.39.9.2.31. a.18. a.13.b.9.10.9. a.39.14.b.c T.13. d T. d T.c.1.17.5.8.c.b.9. b T.17. a.7. a. T.c T. b T.8.7. a.9. d T.7.9.12. c T.11. c T.7. b T.21.12.11.7.13.7.c T.11.11.3. a T.10.c.10. a.7. b T.18.13.7.10.34.13.9. a.1.13.13.13. d T. a.11. a T. a.8.d T.10.30.19.b.6.8. b.12.c.d T. b T.8.d T. b.22.12.1.9.8.c.7.c. b.d T.6.c T. b.7.10.18.8.7. a T.20.9. b.13. c.10. a.9.c T.31.9.29.12.15.5. c T.7. d T.c T.11.10. a T. a.11.8.7.22.7.9.26. a.b.c T.c T.d Capitolul 14 T.d T. a.10. b.11.14.c.7. a.8.29. b.11.4.d T. a.15.12.c.8. c.23. a.2. b.8.d T.40.14. c T.13. d T. b.36.13.10. d T.14.7.c T.15.6.26.c.14. d T.8.d T. d T.8. a. d T. c. b.b. a T.4. b.11.2.8. a T.d T. c T.8. d T. d T.9.10. a. d T.9.c.9. a T.b T.7.c T.d T.8.25.5.d T. a.c.c T.c.8.d T.16.10. d T. c.b. c T.9.11.8. 9. d T. a.b.b.b.9. c T.16.

92 costuri relative. 168 aliaje Al − Cu. 207 ceramice. 210 alumino−silicaţi. 152 aliaje cu memoria formei (Marmem). 181 aliajele titanului. 175 Alpaca (Neusilber. 153 alumina. 305 compactitate de umplere. 289 353 . 154 C cambiu. 207 atmosferă standard. 208 criterii de cost. 208 coroziune intercristalină. 219 clasă structurală. 148 alburn. 301 alame. 233 conformaţie. 147 curbă termo−mecanică. 328 criterii privind proprietăţile. 214 D dendrimer. 56 coefcient de asimetrie. 183 agent de reticulare. 323 coeficient de siguranţă. 74 compozit durificat cu fibre. 284 compoziţii. îngustă. 215 călire de punere în solutie. 330 antioxidant. 305 comportare metalurgică la sudare. 239 construcţie sudată. 289 agregare pulberi. 170 aliaje Al − Mg. 234 cristobalit. 75 carbură de siliciu. 141 curbe izocronice. 70 canal rezinifer. 69 B bandă de călibilitate. 334 coeficient de importanţă. 235. 67 bronz. 249 curbe izometrice. 305 densitate de umplere. 276 carbon echivalent.. 304 depunere chimică. 307 agregare prin lipire. 233 corindon. 210 ceramice silicatice. 334 compactitate de presare. 184 aliaje pentru lipire.INDEX A acomodare. 177 aliaje Cu – Ni. 241 configuraţie. 233 constantan. 213 cupru tehnic. 233 densitate de presare. 241 ceramice oxidice. 275 aliaje Al − Zn. 250 aglomerate. 139 ceramice neoxidice. 153 constantă de relaxare. 236 curbe de îmbătrânire. 329 cristalite. 249 cusătură sudată (CUS). 179 condiţionarea epruvetelor. Argentan). 201 aminoplaste. 254 analiza valorii. 250 argile. 323 criterii tehnologice. 163 aliaje antifricţiune. 275 câmp termic de sudare. 327 cromit. 214 carbură de bor. 197 ciment. normală. 25 clase de calitate. 69 copolimer.

153 354 . 327. 231 duraluminiu. 5 element grafitizant. 280 duritate Knoop. 233 I indicator global. 14 element betagen. 216 fontă aliată. 230 grafic de corelare utilitate-cost. 209 grad de cristalinitate. 7 element de aliere gamagen (austenitizant). 329 indicator parţial. 32 disproporţionare.depunere electrolitică. 207 fâşii ZIT. 233 izotensiune. 112 emailuri. 231 furnir. 290 încovoiere statică. 218 enclavă plastică. 73 fază sigma. 10 element de aliere. 282 G glazură. 20 fontă comercială. 305 grad de polimerizare. 207 E efect postelastic. 237 element carburigen. 328. 204 fluiditate. 6 fontă aliată martensitică. 140 încorporare. 305 fondant. 215 duritate Shore. 21 duritate Barcol. 327 inel anual. 276 homopolimer. 289 devitrifiere. 112 izodeformaţie. 140 îmbătrânire naturală. 216 invar. 289 intermediari. 6 feldspat. 234 grad de îndesare. 93 fisurare sub tensiune. 202 K Kunial. 201 diagramă structurală A. 331 gresie ceramică. 165 duramen. 310 elastomeri. 22 fragilizare prin faza σ. 242 fracţie volumică. 322 fibră lemnoasă. 173 elinvar. 270 izotactic. 311 durificare secundară. 14 element de aliere alfagen (feritizant). 113 formare epruvete. 275 durată de sinterizare. 288 H hardenită. 270 Î îmbătrânire artificială. 104 hemiceluloză. 235 fisurare la cald a CUS. 254 fiabilitate. 207 fenoplaste. 276 fibrilă. 275 infiltrare. 272 F faianţă. 246 fragilitate de revenire. 94 funcţionalitate. Schaeffler. 247 duritate Janca.

254 Melchior (Maillechort). 207 prajini de pompare. 185 nitrură de bor. 140 proprietăţi adecvate. 269 matrice a preferinţelor. 214 nitrură de siliciu. 311 melamine.L laminare normalizantă. 282 plăci din aşchii de lemn – PAL. 84 oţel carbon de calitate. cu crom şi nichel. 275 lignină.cu crom. 282 plastifiant. 94 oţel durificabil prin precipitare (PH). 80 oţel inoxidabil stabilizat. 89 oţel Hadfield. 282 poliadiţie. 282 plăci din fibre de lemn – PFL. 232 polidispersie. 210 martensită termoelastică. 5 355 . 210 P panel. 108 oţel rapid. 230 polietilenă. 229 lanţ siloxanic. 112 plăci celulare. 322 metalurgia pulberilor. 103 oţel refractar (termorezistent). 304 pultruziune. 105 oţel inoxidabil. 96 oţel turnat. 180 lungime critică a fibrelor. 75 oţel pentru scule. 110 oţel pentru carburare. 208 oţel bifazic (dual-phase). 78 oţel termorezistente. 80 oţel cu granulatie fină. 230 material elastomeric (cauciuc). 334 precipitate θ. 301 modificare. 216 Monel. 256 liber. 232 policondensare. 168 magnezită. 321 materiale structurale. 340 punct caracteristic nominal. 321 materiale vitroceramice. 75 laminare termomecanică (controlată). 109 oţel HSLA. 184 masă moleculară. 255 materiale funcţionale. 219 matrice. 276 lipire. 284 M magnaliu (alumag). 76 lanţ molecular (catenă). 93 oţel maraging. 76 oţel duplex. 31 punct fix de vâscozitate. 78 oxid de zirconiu. 66 oţel pentru îmbunătăţire. 214 O oţel pentru construcţii sudate. 324 mediu de sinterizare. 250 platinit. 153 mentenabilitate. 229 mulit. 65 oţel criogenic. 136 modificatori de reţea. 231 porozitate de umplere. 153 monomer. 229 polimerizare. 86 oţel patinabil. 205 N Nitinol. 229 polimer reticulat. 66 oţel pentru rulmenţi. 326 pulberi. 235 polimer. 100 oţel aliat. 98 oţel pentru recipiente. 305 porţelan.

200 silicon. 207 termoplaste. 284 raport de transfer al sarcinilor. 21 stabilizator. 203 T temperatură de referinţă. 274 rost de sudare. 255 Z zonă de acţiune a fibrei. 215 volum specific de scuturare. 233 sticlă “securit”. 212 şoc termic. 234 sudabilitate. 237 termorigide (duroplaste). 237 titan. 247 rezistenţă la înmuiere sub sarcină. 233 sferulită.. 214 silice. 324 rezistenţă relativă la oboseală. 77 temperatură de sinterizare. 276 răşini epoxidice.. 233 sinterizare. 210 stabilitate la revenire. 211 rezistenţă piroscopică (refractaritate). 150 tombac. 83 V vas lemnos. 290 spinel. 310 solidificare unidirecţională. 197. 170 simbolizare 59 sindiotactic. 204 vitrifiant. 212 refractare silica. 149 trahee. 310 temperatură de vitrifiere. 325 ritidom. 69 rupere prin cavitaţie. 323 refractare corindonice. 305 vulcanizare.. 232 reciclabilitate. 275 vâscoelasticitate. 197 structură feritică aciculară. 276 tranziţie sticloasă (vitroasă). 236 trihite (fibre whiskers). 74 superaliaj. 248 rezistenţă mecanică specifică. 212 relaxarea tensiunilor. 235 sialon. 241 rezilienţă. 248 rezistenţă la şoc Izod. 206 sticle. 211 titlu fictiv. 232 reacţie în trepte. 254 răşini poliesterice. 239 vâscozitate. 200 teracotă. 285 S segment de lanţ molecular. 184 structură amorfă. 271 zonă influenţată termic (ZIT). 97 superplasticitate. 182 Ş şamotă. 211 rezistenţă Dynstat la şoc. 254 reacţie în lanţ. 285 rază medulară. 70 zone Guinier. 140 356 . 212 refractare silimanitice. 276 traheidă. 197 stereoizomer.Preston (GP).R raport de formă al fibrelor. 256 silumin. 172 titanaţi. 53 starea amorfă (vitroasă). 216 standard.

the paper also deals with other types of materials for technical applications: glasses and ceramic materials. the metallic materials (metals and alloys) are and will be used more frequently. The second volume includes the chapters: Alloyed steels and cast irons. The first volume includes the following chapters: Metals – general concepts. Structure and properties of glasses and ceramic materials. each chapter includes exercises and self-assessment tests. Types of commercial steels and cast irons. sintering materials and fibre-reinforced composites. Alloys – general concepts. as well as technicians and engineers who wish to enhance or update their material science knowledge. Iron-carbon alloys. Structure and properties of sintering materials. Structure and properties of polymeric materials. it points out the correlation between their chemical composition. this book can prove useful for other students. However. Structure and properties of composites. structure and properties and emphasises the structural and property changes due to various processing technologies. Phase transformations of solid steels and cast irons. Mechanical properties of metallic materials. therefore the discussion of these materials is more comprehensive. Choosing the appropriate material for an application.ELEMENTS OF MATERIALS SCIENCE AND ENGINEERING The book Elements of Materials Science and Engineering presents the structure and properties of materials used for technical applications. Petrochemical and Refinery Equipment and Equipment for Gas and Petroleum Transportation and Storage at the Faculty of Mechanical and Electrical Engineering of the Petroleum-Gas University of Ploiesti with a useful and effective tool for individual study. Its main purpose is to understand the principles. This book is meant to provide the students that read Oil-Field Equipment. Heat treatment of steels and cast irons. polymeric materials (plastomers and elastomers). 357 . rules and mechanisms for obtaining materials compliant with the structural specifications of each particular application. The work consists of two volumes. However. To enhance the utility of the book. in order to allow the reader to estimate the knowledge acquired and their level of competence (the ability to use knowledge independently and correctly to solve practical problems). Structure and properties of nonferrous alloys. Since the main applications analysed belong to the field of oil equipment.

ceramicele ultrarezistente. care permit utilizatorilor să-şi autoaprecieze nivelul de pregătire şi nivelul de competenţă în folosirea independentă şi corectă a cunoştinţelor dobândite la soluţionarea unor probleme concrete. 39691.I.“Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor” este realizată în cadrul grant-ului C.ing. materialele inteligente.F. Lucrarea este structurată în două volume şi cuprinde informaţiile esenţiale privind structura şi proprietăţile principalelor categorii de materiale folosite în tehnică. şi poate constitui un ghid valoros pentru alegerea raţională a materialelor necesare diferitelor aplicaţii industriale. “Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor” se află pe site-ul cu adresa: www.ing. “Model de software integrat de tip multimedia pentru învăţare interactivă generat la Universitatea Petrol – Gaze din Ploiesti” Lucrarea este elaborată de prof.inclusiv materialele descoperite şi utilizate recent: compozitele durificate cu fibre.N. materialele superplastice etc.htm “Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor” este disponibilă pe CD-ROM ISBN 973-99015-8-1 ISBN 973-85511-8-3 .S.dr. Fiecare capitol este prevăzut cu teste de autoevaluare şi aplicaţii. Gheorghe Drăghici de la catedra Tehnologia Construcţiei Utilajului Petrolier a Universităţii PETROL – GAZE din Ploiesti.upg-ploiesti.ro/curs_esim. dr. Gheorghe Zecheru şi conf.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful