48892276 Studiul Materialelor Vol 2

UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIESTI Prof.dr.ing. Gh. Zecheru Conf. dr.ing. Gh.

Drăghici

ELEMENTE DE STIINTA SI INGINERIA MATERIALELOR Volumul 2

Editura ILEX şi Editura Universităţii din Ploiesti 2002

CUVÂNT ÎNAINTE
DESPRE GRANTUL C.N.F.I.S. 39691 “MODEL DE SOFTWARE INTEGRAT DE TIP MULTIMEDIA PENTRU ÎNVĂŢARE INTERACTIVĂ” GENERAT LA UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIESTI
Obiectivul fundamental al grantului (C.N.F.I.S 39691) este crearea unui instrument software de tip multimedia care să ofere fiecărui cadru didactic un model de construire şi prezentare a cursurilor , seminariilor şi laboratoarelor într-o manieră modernă, utilizând facilităţile puse la dispoziţie de tehnica avansată. Grantul se adresează în egală măsură şi studenţilor care vor putea să “audieze” cursurile / seminariile / laboratoarele în condiţii comparabile cu cele din ţările dezvoltate. Grantul C.N.F.I.S 39691 este structurat pe trei componente: CURS, LABORATOR, EVALUARE (vezi figura 1 *). • Componenta CURS oferă utilizatorilor de tip CADRU DIDACTIC posibilitatea de a realiza conţinutul cursului într-o manieră flexibilă, putând folosi informaţii de tip text, imagine, animaţie, prezentare video, slide show. Utilizatorul de tip STUDENT va avea acces la toate aceste tipuri de prezentare. În urma activării acestei componente, se poate obţine cursul pe suport de hârtie, pe suport magnetic sau se poate realiza introducerea în pagina de WEB a conţinutului acestuia. • Componenta LABORATOR acoperă activitatea de seminar / laborator. Ea oferă posibilitatea cursantului (utilizatorul de tip STUDENT) de a avea acces la textul de prezentare a temei propuse, la instrumente de tip instructor (tutorial), în toate cele cinci tipuri de prezentare de la curs, precum şi la modele ale fenomenelor / conceptelor prezentate. De asemenea, se pot realiza conexiuni cu anumite cursuri sau seminarii / laboratoare. Utilizatorul de tip CADRU DIDACTIC va avea posibilitatea să-şi descrie tema propusă folosind facilităţi de tip text, imagine, animaţie, prezentare video, slide show şi aplicaţii software specializate. El poate uza de ele pentru a realiza instrumente de tip instructor, precum şi modele ale fenomenului / conceptului prezentat sau conexiuni cu noţiuni înrudite. Ca urmare a activării acestei componente, se pot obţine comparaţii între obiectivele propuse şi rezultatele obţinute, exemple de rezolvare a problemelor propuse, date necesare efectuării lucrării, precum şi chestionare de tip şablon.
* Documentaţie Grant C.N.F.I.S. 39691 (1999,2000,2001), Runda a II-a, Director Grant – Liviu Dumitraşcu i

Figura 1. Structura generală a Grantului C.N.F.I.S 39691

• Componenta EVALUARE îşi propune să ofere posibilitatea evaluărilor efectuate de către utilizatorii de tip CADRU DIDACTIC asupra utilizatorilor de tip STUDENT, precum şi autoevaluărilor realizate de utilizatorul de tip student, la cerere. Evaluarea se poate realiza fie pe baza unor formulare de tip bilet de examen, fie de tip chestionar (generat de un software specializat). In cazul autoevaluării, utilizatorul STUDENT poate beneficia de acces direct la
ii

cursul aferent sau la un ciclu de tip întrebare – răspuns, posibilitate implementată cu ajutorul serviciului de poştă electronică. Serviciul de poştă electronică va fi susţinut de un server de WEB propriu programului.
REMARCI:

• Grantul «MODEL DE SOFTWARE INTEGRAT DE TIP MULTIMEDIA PENTRU ÎNVĂŢARE INTERACTIVĂ GENERAT LA UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIESTI» se realizează în trei etape: ETAPA I (proiectul de iniţiere program) – Realizare prototip SALĂ DE CURS (anul 1999); ETAPA a II-a – Imbunătăţirea prototipului SALĂ DE CURS, realizare prototipuri SALĂ DE LABORATOR, SALĂ DE EVALUARE (anul 2000); ETAPA a III-a – Realizarea integrală a modelului de învăţare interactivă (anul 2001). • Domeniul de interes al acestui program se înscrie în aria preocupărilor specialiştilor din învăţământ şi din domenii conexe acestuia, din EUROPA şi din AMERICA. • Rezultatele obţinute în urma aplicării unui software integrat de tip multimedia pentru învăţare interactivă pentru disciplinele predate în cadrul unei universităţi (precum şi pentru planurile de învăţământ) pot fi folosite ca punct de plecare în vederea constituirii unui server de WEB, bază pentru învăţământul la distanţă, pentru cursuri intensive de scurtă durată, alternativă dinamică pentru studiul individual la bibliotecă. Implementarea unui astfel de mecanism creează premise pentru posibilitatea evaluării interactive a studenţilor, precum şi pentru realizarea unui ciclu de tip “întrebare-răspuns” (cu ajutorul serviciului de poştă electronică). • Un câştig important constă în posibilitatea de a face cunoscută UNIVERSITATEA, atât în ţară cât şi în lume, nu numai la nivelul unor informaţii generale, cât mai ales la nivelul a ceea ce constituie una din componentele sale esenţia : cea de ÎNVĂŢĂMÂNT. La baza generării cursurilor interactive de învăţare / instruire realizate integral / parţial în cadrul grantului a stat “ Metodologia de proiectare a cursurilor multimedia şi hipermedia” ce cuprinde următoarele etape: Analiza cerinţelor de instruire, Proiectarea preliminară a aplicaţiei (cursului), Dezvoltarea aplicaţiei (cursului), Implementarea aplicaţiei (cursului), Evaluarea şi întreţinerea aplicaţiei (cursului). Pentru prezentarea tuturor cursurilor realizate în cadrul grantului a fost generată seria “Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S 39691 “ în care apare lucrarea Elemente de ştiinţa şi ingineria materialelor, Editura ILEX şi Editura Universităţii PETROL – GAZE din Ploiesti.
iii

REMARCI: • Toate lucrările din seria “Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S 39691“ se află pe site-ul Universităţii PETROL – GAZE din Ploiesti şi sunt disponibile pe CD-ROM. • Autorii lucrărilor sunt cadre didactice ale Universităţii, de la catedrele: Informatică, Tehnologia Construcţiei de Utilaj Petrolier, Forajul Sondelor, Chimie, Filologie. Îmi exprim convingerea că prin realizarea acestui proiect se va reuşi o concordanţă a procesului de învăţământ din Universitatea PETROL – GAZE din Ploiesti cu tendinţele internaţionale. DESPRE CARTE Lucrarea “Elemente de ingineria şi ştiinţa materialelor” cuprinde informaţiile esenţiale privind structura şi proprietăţile principalelor categorii de materiale folosite în tehnică şi poate constitui un ghid valoros pentru alegerea raţională a materialelor necesare diferitelor aplicaţii industriale. Lucrarea este structurată în două volume. Primul volum conţine noţiunile fundamentale privind structura si proprietăţile mecanice ale metalelor şi aliajelor şi informaţiile principale privind structura, proprietăţile şi tratamentele termice ale materialelor metalice cu cea mai mare pondere de utilizare industrială: fontele şi oţelurile. Cel de-al doilea volum al lucrării cuprinde informaţiile principale privind structura, proprietăţile şi domeniile de utilizare ale altor categorii de materiale: metalele şi aliajele neferoase, sticlele şi materialele ceramice, plastomerii şi elastomerii, materialele compozite şi materialele sinterizate. Fiecare capitol al lucrării este prevăzut cu teste de autoevaluare şi aplicaţii, care permit utilizatorilor să-şi autoaprecieze nivelul de pregătire şi nivelul de competenţă în folosirea independentă şi corectă a cunoştinţelor dobândite la soluţionarea unor probleme concrete.

Prof.dr.ing. Liviu Dumitraşcu Prorector Director Grant C.N.F.I.S. 39691 Coordonatorul seriei “Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S 39691“

iv

CUVÂNTUL AUTORILOR
Lucrarea Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor a fost concepută astfel încât să constituie un instrument util şi eficient pentru pregătirea individuală la disciplina Studiul materialelor, prevăzută în planul de învăţământ al studenţilor anului I, specializările Utilaj Tehnologic Petrolier şi Utilaj Tehnologic pentru Transportul şi Depozitarea Hidrocarburilor, de la Facultatea de Inginerie Mecanică si Electrică din cadrul Universităţii Petrol – Gaze din Ploiesti. Ea poate fi utilizată cu bune rezultate şi de studenţii care se pregătesc în alte specializări inginereşti, precum şi de tehnicienii şi inginerii care doresc să-şi aprofundeze sau să-şi reactualizeze cunoştinţele în domeniul materialelor. Lucrarea are ca obiect prezentarea structurii si proprietăţilor materialelor folosite în tehnică, precizarea legăturilor (corelaţiilor) dintre compoziţia chimică, structura si proprietăţile acestor materiale şi evidenţierea modificărilor de structură şi proprietăţi care se produc ca urmare a prelucrării materialelor prin diverse procedee tehnologice, scopul principal urmărit fiind însuşirea principiilor, legităţilor şi mecanismelor care stau la baza obţinerii materialelor cu structura corespunzătoare asigurării proprietăţilor impuse de utilizarea lor în diverse aplicaţii tehnice. Deoarece principalele aplicaţii tehnice avute în vedere sunt cele din domeniul maşinilor, utilajelor şi echipamentelor petroliere, materialele care au în prezent şi în viitorul apropiat cea mai mare pondere de utilizare sunt materialele metalice (metalele şi aliajele) şi ca urmare partea din lucrare destinată studierii acestor materiale este cea mai consistentă. Sunt studiate însă în lucrare şi celelate categorii de materiale folosite în tehnică: sticlele şi materialele ceramice, materialele pe bază de substanţe macromoleculare (plastomerii şi elastomerii), materialele obţinute prin agregare de pulberi şi materiale compozite durificate cu fibre. Volumul de faţă, cel de-al doilea al lucrării, conţine capitolele: Oţelurile şi fontele aliate; Oţelurile şi fontele comerciale; Structurile şi proprietăţile aliajelor neferoase; Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor; Structurile şi proprietăţile polimerilor; Structurile şi proprietăţile materialelor compozite; Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi; Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice. Adresăm cele mai calde mulţumiri celui care a făcut posibilă publicarea acestei lucrări (prof. dr. ing. Liviu Dumitraşcu ) şi colegilor care au realizat recenzia stiinţifică a lucrării (prof.dr.ing. Vlad Ulmanu şi prof. dr. ing. Ioan Tudor). Urăm utilizatorilor succes în însuşirea cunoştinţelor privind structurile şi proprietăţile materialelor şi aşteptăm cu deosebit interes sugestiile lor pentru îmbunătăţirea ediţiei viitoare a lucrării.

Autorii Ploieşti 30 iulie 2002
v

Seria
Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S. 39691
Liviu Dumitraşcu şi colectiv

(Borland) PASCAL în 13 conversaţii
Stelian Guţu

Tehnologiile informaţiei şi comunicaţiiilor. Mijloace multimedia
Gheorghe Zecheru şi Gheorghe Drăghici

Elemente de ştiinţa şi ingineria materialelor. Volumul 1
Ana Maria Burlan şi Andreea Negulescu

Compendiu de gramatică franceză cu exerciţii
Mihai Hotinceanu

Probleme şi lucrări de laborator de electromagnetism
Gabriel Marcu

Clase Java pentru metode numerice
Vlad Ulmanu

Tehnologia fabricării şi reparării utilajului petrolier
Mihai Pascu Coloja

Cercetarea sondelor în pompaj cu ajutorul metodelor acustice
Mihail Minesccu şi Ion Nae

Tehnologii şi utilaje în construcţia de maşini
Alexandra Şchiopescu, Maria Moraru, Anca Sterry, Ana Dincă, Ileana Cameniţă

Chimie generală. Aplicaţii numerice
Octav Pântea, Stelian Neagoe, Dorina Matei, Eva Trâmbiţaşu, Daniela Popovici

Bazele chimiei analitice calitative şi cantitative. Probleme şi întrebări
Şerban Vasilescu, Virgiliu Talle, Dorin Bădoiu

Rezistenţa materialelor. Tehnici de calcul şi proiectare
Constantin Ionescu , Liviu Băloiu şi colectiv

Introducere în problematica mediului înconjurător
vi

71 1 . i Cuvântul autorilor …………………………………………………………………..3.... 34 Bibliografie ………………………………………………………………………..……. Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini ………………………. Formarea CUS la sudarea prin topire a oţelurilor ………………... PROPRIETĂŢILE MECANICE ALE MATERIALELOR METALICE 4..1.. 53 8...5..2.…….4..……….......2..CUPRINS Volumul 1 1...……… 5 7.1. 23 Cuvinte cheie …………………………………………………………………. Interacţiunea elementelor de aliere cu fierul ………………………………. NOŢIUNI GENERALE DESPRE ALIAJE 3.……… 59 8.……. Simbolizarea oţelurilor comerciale …………………………….. TRATAMENTELE TERMICE LA OŢELURI ŞI FONTE Volumul 2 Cuvânt înainte ……………………………………………………………………….……… 64 8. Introducere …………………………………………………………....1. 69 8. 66 8. Interacţiunea elementelor de aliere cu carbonul …………………….1. 16 7. 69 8. OŢELURILE ŞI FONTELE ALIATE …………………………………... Clasificarea oţelurilor comerciale ……………………………………… 55 8. OŢELURILE ŞI FONTELE COMERCIALE ………………………………. Influenţele elementelor de aliere asupra trnsformărilor structurale în stare solidă ale oţelurilor şi fontelor……………………………………….2.2........ Oţelurile carbon de calitate ……………………………………..…….. 64 8..…. NOTIUNI GENERALE DESPRE METALE 2.………. 55 8.. STUDIUL ALIAJELOR DIN SISTEMUL FIER-CARBON 5. Introducere ………………………………………………………….5.. Clasele structurale de oţeluri şi fonte aliate ……………………….4..5... 38 8. 53 8..1.2.…….……… 14 7. Particularităţile realizării construcţiilor sudate …………………. 7 7. Oţelurile carbon de uz general …………………………………. Oţelurile carbon cu destinaţie generală …………………………………….. Clasificarea şi simbolizarea oţelurilor comerciale …………………. 65 8. v 7..……..5.3..2... 35 Aplicaţii …………………………………………………………………. 35 Teste de autoevaluare …………………………………………………………….3. 5 7... TRANSFORMĂRILE STRUCTURALE ÎN STARE SOLIDĂ LA OŢELURI ŞI FONTE 6.………. Oţelurile pentru construcţii sudate ………………………………….2.3.

.... Oţelurile pentru aparate şi recipiente sub presiune ……………..…….. Oţelurile slab aliate cu rezistenţă mecanică ridicată …………….....……. 170 9..7....9.…….5. Oţelurile patinabile ……………………………………………………. Aliajele Al – Si …………………………………………………......…….……..5.5..2. Oţelurile rezistente la coroziune ……………………………………... 75 8....…….1.6.. 76 8. Simbolizarea fontelor comerciale ……………………………….………. 113 8. 170 2 ..3.………. Transformările structurale în ZIT la sudarea prin topire a oţelurilor ……. 86 8. Oţelurile rezistente la uzare şi tenace …………………………………. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE METALELOR ŞI ALIAJELOR NEFEROASE …………………………………….... Cuprul şi aliajele pe bază de cupru …………………………………………...5. 100 8.8.8.2.8.……. 80 8.. 125 9.6. Fontele cu destinaţie precizată …………………………………..1. Oţelurile cu coeficient de dilatare termică controlat …………………..…….8. Bronzurile …………………………………………………………….3...6...……... 108 8. Alte oţeluri cu destinaţii sau caracteristici speciale ………………………..8.. 152 9. Modificarea aliajelor neferoase ……………………………………... 162 9.3..……... 110 8.………. Introducere …………………………………………………………. 131 9.3. Oţelurile pentru arcuri ………………………………………….. 118 Cuvinte cheie …………………………………………………………….………... 73 8.1.6. 113 8.9...6.... Oţelurile aliate pentru scule ……………………………………..8..…….……...6.……...…….1........7.. 136 9.. 168 9. Oţelurile carbon pentru scule …………………………………. Simbolizarea metalelor şi aliajelor neferoase comerciale …………………. Aluminiul şi aliajele pe bază de aluminiu ………………………... Fontele comerciale …………………………………………………..8..5..……. 114 8.6.…….…….2..... 163 9..4.. 137 9.…….4... Alamele …………………………………………………………...4. Oţelurile cu rezistenţă mecanică foarte ridicată ………………………..2...5.5.3.9.7.. Aliajele Al – Zn ………………………………………………..... 131 9.... Aliajele Al − Mg ……………………………………………….4.1. Fontele cu destinaţie generală …………………………………..3. 148 9. 102 8.5..5.... 142 9.1.. 122 Aplicaţii ………………………………………………………………….1.5..…….... Oţelurile pentru rulmenţi ………………………………………. Oţelurile nealiate pentru construcţii sudate ……………………. 105 8.. Aliajele Cu − Ni ……………………………………………………….. 120 Bibliografie ……………………………………………………………………… 121 Teste de autoevaluare ……………………………………………………………. 147 9.5..2.. 107 8. 99 8.2....…….8. 86 8..6. 112 8. Oţelurile cu granulaţie fină pentru construcţii sudate …………..…………..9.6. Tratamentele termice la aliajele neferoase …………………….…….2. 105 8. 98 8.6. Oţelurile pentru scule ………………………………………………. Oţelurile pentru piese turnate ………………………………….. 109 8. 77 8.... Aliajele Al – Cu ……………………………………………………….7. 154 9. Oţelurile inoxidabile şi refractare ………………………………......

250 11.. Aliajele antifricţiune ……………………………………………...4....1...8.……...2.. 257 3 .5.4.………. 238 11. 215 10.3.. Materialele vitroceramice …………………………………………. 210 10..... 198 10. 225 11. Titanul şi aliajele pe bază de titan …………………………………………..4. Proprietăţile mecanice ale polimerilor ………………………...2.. Introducere ………………………………………………………………….1...4......4.. Materialele ceramice oxidice ………………………………….3. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR CERAMICE ŞI STICLELOR ………………………….…….9.. Materialele termoplaste ………………………………………. 233 11. 220 Bibliografie ……………………………………………………………………… 221 Teste de autoevaluare ……………………………………………………………....…….. Materialele ceramice neoxidice ……………………………………… 214 10.…….. 251 11.2. 197 10.1.4. 254 11.. 177 9.6.4. 187 Aplicaţii ………………………………………………………………….8.……. Aliajele superplastice …………………………………………………. 255 Cuvinte cheie ……………………………………………………………... 177 9..8. 207 10.2.4. 187 Teste de autoevaluare …………………………………………………………….... Structura ceramicelor şi sticlelor ………………………………….……….7.... Introducere ………………………………………………………………… 229 11.……..1.......……... 211 10.... 236 11.....2.. 182 9..3. Materialele refractare ………………………………………….. 207 10......……. 180 9..…….. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE POLIMERILOR ……………….. Aditivii materialelor polimerice ……………………………………. Materialele ceramice ………………………………………………... 172 9..…….. Proprietăţile polimerilor …………………………………………………… 236 11..4.. 186 Bibliografie ……………………………………………………………………….……. 197 10... Cimentul …………………………………………………………………… 219 Cuvinte cheie …………………………………………………………….3.8. 229 11...4.5...... Aliajele cu memoria formei ……………………………………………. 202 10.5.. Sticlele …………………………………………………………………….3.. 184 Cuvinte cheie ……………………………………………………………. Structura polimerilor ……………………………………………………….………. Materialele termorigide ………………………………………..……..... Caracterizarea generală a polimerilor ………………………………... 219 10.. 222 Aplicaţii ………………………………………………………………….. Materialele elastomerice (cauciucurile) …………………………….…….……. Principalele proprietăţi ale ceramicelor şi sticlelor ………………. Reacţiile de sinteză a polimerilor …………………………………. 250 11. Alte metale şi aliaje neferoase ………………………………………. 192 10.…….…….7..4.1. Materialele ceramice silicatice ……………………………….5.1. Principalele tipuri de materiale polimerice ……………………….2. 231 11..8. Aliajele pentru lipire ……………………………………………..…….……….5.5.

..1.. 258 Teste de autoevaluare ……………………………………………………………..... 302 13.... Materiale compozite durificate cu fibre …………………………………… 284 Cuvinte cheie …………………………………………………………….... 259 Aplicaţii ………………………………………………………………….. Estimarea caracteristicilor fizico-mecanice ale materialelor compozite . Criteriile şi metodele de selecţie a materialelor ……………………... 317 14. ALEGEREA MATERIALELOR PENTRU APLICAŢIILE TEHNICE .. Un studiu de caz privind alegerea materialelor ……………………..2. 315 Teste de autoevaluare …………………………………………………………….. 14. Introducere …………………………………………………………... 357 4 .……….... 301 13... Aplicaţii …………………………………………………………………. 312 Cuvinte cheie …………………………………………………………….2..……...………. Introducere ………………………………………………………….......Bibliografie ……………………………………………………………………….. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR COMPOZITE ………………………………. 321 321 322 334 341 341 342 343 Grila de verificare a testelor de autoevaluare …………………………….…….. Bibliografie …………………………………………………………………….. 267 12....2. 14.. Obţinerea şi caracterizarea pulberilor ……………………………………. Teste de autoevaluare ………………………………………………………….3.……...……..…….. 353 Elements of materials science and engineering (Abstract) ……………….………. 307 13.3........ 263 12.1..…….……. 314 Bibliografie ………………………………………………………………………... 291 Bibliografie ………………………………………………………………………........1... 295 13......………..…….……….4.. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR REALIZATE PRIN AGREGARE DE PULBERI …………….. 292 Teste de autoevaluare …………………………………………………………….……..4. 315 Aplicaţii ………………………………………………………………….. 301 13...... 14. 274 12...... Transformările structurale la presarea şi sinterizarea pulberilor …………. Lemnul – material compozit natural ……………………………….………..……. Structurile şi proprietăţile produselor sinterizate …………………... Cuvinte cheie ……………………………………………………………..……….. 292 Aplicaţii …………………………………………………………………..... 268 12.. 352 Index …………………………………………………………………………….. Introducere ………………………………………………………………… 267 12..3.

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

Capitolul 7

OŢELURILE ŞI FONTELE ALIATE

7.1. Introducere
Oţelurile aliate sunt acele oţeluri care conţin, pe lângă componentele specifice (fierul – componentul de bază şi carbonul – componentul de aliere principal), elementele însoţitoare (manganul, siliciul etc.) şi impurităţile tipice (sulful, fosforul etc.) oţelurilor carbon, şi alte componente (denumite generic elemente de aliere EA), introduse în mod intenţionat şi în cantitate suficientă la elaborare, cu scopul de a conferi acestor aliaje anumite structuri şi proprietăţi. În contextul acestei definiţii, un component al unui oţel este considerat element de aliere, dacă concentraţia în care a fost introdus la elaborarea oţelului depăşeşte concentraţia până la care acest component se încadrează în categoria elementelor însoţitoare sau concentraţia maximă admisă când componentul are efectele unei impurităţi a oţelului. Astfel, având în vedere datele prezentate în scap. 4.3, oţelurile se consideră aliate cu mangan, dacă %Mnm > 0,8 %, cu siliciu, dacă %Sim > 0,5 %, cu fosfor, dacă %Pm > 0,06 % etc., în timp ce alte componente, cum ar fi cromul, nichelul, molibdenul, vanadiul, titanul, niobiul, wolframul, borul etc., care nu sunt specifice compoziţiei oţelurilor carbon industriale, capătă statutul de elemente de aliere oricare ar fi concentraţia în care au fost introduse (intenţionat) la elaborarea oţelurilor. În practică, pentru a exprima gradul de aliere al unui oţel se utilizează ca indicator suma concentraţiilor masice ale elementelor de aliere (exceptând carbonul) conţinute de acesta Sa ( S a = ∑ % EAmj , EAj, j = 1 … n, fiind elementele
j =1 n

de aliere introduse la elaborarea oţelului, iar %EAmj - concentraţiile masice ale acestor elemente), iar oţelurile aliate se clasifică în: oţeluri slab aliate, având Sa< 5 %, oţeluri mediu aliate, având 5 % ≤ Sa < 10 % şi oţeluri înalt (bogat) aliate, având Sa ≥ 10 %.
5

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

În mod similar, fontele aliate (denumite şi fonte speciale) sunt acele fonte care conţin, pe lângă componentele specifice, elementele însoţitoare şi impurităţile tipice fontelor albe (fără grafit în structură), cenuşii sau modificate (cu grafit în structură), şi alte componente (numite generic elemente de aliere), introduse în mod intenţionat şi în cantitate suficientă la elaborare, cu scopul de a conferi acestor aliaje anumite structuri şi proprietăţi. În contextul acestei definiţii, printr-un raţionament similar celui utilizat în cazul oţelurilor, sulful, în concentraţii %Sm < 0,15 % şi fosforul, în concentraţii %Pm < 0,6 %, considerate impurităţi, manganul, în concentraţii %Mnm < 1,5 %, siliciul, în concentraţii %Sim < 0,5…1,0 % la fontele albe sau %Sim < 3,5…4,5 % la fontele cenuşii sau modificate şi componentele introduse (în concentraţii mici) în cursul operaţiilor de modificare şi postmodificare (magneziu, ceriu, calciu, bariu, titan, zirconiu, aluminiu), considerate elemente însoţitoare, nu reprezintă elemente de aliere ale fontelor; aceste componente, introduse la elaborarea fontelor în concentraţii mai mari decât cele până la care se consideră impurităţi sau elemente însoţitoare, constituie elemente de aliere ale fontelor, iar componentele care nu sunt specifice compoziţiei fontelor albe, cenuşii sau modificate industriale, cum ar fi cromul, nichelul, molibdenul, vanadiul etc., au statutul de elemente de aliere oricare ar fi concentraţia în care au fost introduse (intenţionat) la elaborarea fontelor. Pentru a exprima gradul de aliere al unei fonte se poate utiliza, ca şi la oţeluri, indicatorul Sa, iar fontele aliate se clasifică în: fonte slab aliate, având Sa< 5 %, fonte mediu aliate, având 5 % ≤ Sa < 10 % şi fonte înalt (bogat) aliate, având Sa ≥ 10 %. Elementele de aliere se pot găsi în structurile oţelurilor şi fontelor, în funcţie de caracteristicile lor fizico – chimice (raza atomică, valenţa, electronegativitatea, tipul structurii cristaline, afinitatea chimică faţă de fier, carbon, elemente însoţitoare şi impurităţi) şi de concentraţiile în care sunt introduse la elaborarea acestor aliaje, în următoarele forme: a) dizolvate (prin substituţie sau interstiţial) în soluţiile solide specifice structurii aliajelor fier – carbon, soluţii denumite în acest caz ferită aliată şi austenită aliată; b) dizolvate în structura cristalină a cementitei, denumită în acest caz cementită aliată; c) legate sub formă de carburi proprii; d) combinate chimic cu fierul sub formă de compuşi intermetalici; e) legate sub formă de incluziuni nemetalice (oxizi, sulfuri, silicaţi) sau libere sub formă de cristale de metal pur. Primele trei forme de existenţă a elementelor de aliere sunt cele care corespund frecvent structurii oţelurilor şi fontelor aliate. Formele de existenţă d) şi e) sunt rar întâlnite, deoarece: * fierul formează compuşi intermetalici cu unele elemente de aliere numai dacă concentraţiile acestora sunt ridicate (de exemplu, fierul cu cromul formează compusul, de tip fază sigma, FeCr, caracterizat printr-o valoare de bază a concentraţiei cromului %Crm ≅ 45 %, cu vanadiul – compusul, de tip fază sigma,
6

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

FeV, având %Vm ≅ 48 %, cu molibdenul - compuşii Fe3Mo2, având %Mom ≅ 53 % şi FeMo, având %Mom ≅ 66 %, cu wolframul – compusul, de tip fază Laves, Fe2W, având %Wm ≅ 63 % şi compusul Fe3W2, având %Wm ≅ 68 %, cu titanul – compusul FeTi, având %Tim ≅ 52 %, iar cu niobiul – compusul, de tip fază Laves, Fe2Nb, având %Nbm ≅ 52 %); ca urmare, existenţa unor astfel de compuşi este caracteristică exclusiv oţelurilor şi fontelor înalt aliate cu astfel de elemente; * incluziunile nemetalice sunt (în mod obişnuit, datorită efectelor negative pe care le are prezenţa acestora - v. scap. 4.3.2 şi 4.3.3) faze nedorite ale structurii oţelurilor şi fontelor şi, ca urmare, legarea elementelor de aliere sub formă de incluziuni se realizează numai accidental, de obicei când nu se alege corect momentul introducerii acestor elemente în procesul tehnologic de elaborare; de exemplu, titanul, care are afinitatea chimică faţă de oxigen (puterea de dezoxidare) mai mare decât a siliciului şi aluminiului, introdus într-un oţel lichid înainte de finalizarea proceselor de dezoxidare (v. scap. 4.3.2) participă intens la realizarea acestor procese şi se va găsi în structura oţelului legat sub formă de incluziuni oxidice, diminuându-şi astfel activitatea ca element de aliere.

7.2. Interacţiunea elementelor de aliere cu fierul
Majoritatea elementelor de aliere sunt solubile în fier, formând cu acesta soluţii solide (în care, evident, fierul este solventul, iar elementele de aliere sunt componentele solut). Prezenţa elementelor de aliere dizolvate (împreună cu carbonul) în structura cristalină a fierului determină modificarea valorilor punctelor critice de transformare în stare solidă a acestuia. Unele elemente de aliere, cum ar fi cromul, siliciul, molibdenul, woframul, vanadiul, niobiul, având structura cristalină de tip CVC, sunt izomorfe cu Feα (şi Feδ), au o bună solubilitate în această modificaţie a fierului şi determină extinderea domeniilor de stabilitate a feritei (şi feritei delta) şi restrângerea domeniilor de stabilitate a austenitei, mărind temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feα ⇔ Feγ (punctul critic tc1 ≡ A3) şi micşorând temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feγ ⇔ Feδ (punctul critic tc2 ≡ A4). Elementele având influenţele menţionate anterior sunt denumite elemente de aliere alfagene sau elemente de aliere feritizante (notate generic EAα). Aşa cum se observă în figura 7.1 a, care prezintă configuraţia generală a diagramelor de echilibru ale sistemelor binare Fe – EAα, prezenţa elementelor de aliere alfagene determină domenii de existenţă a fazei γ ≡ Feγ(EAα) foarte înguste şi domenii foarte extinse de stabilitate a fazei α ≡ Feα(EAα); la aliajele unui astfel de sistem, caracterizate
7

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

prin %EAα ≥ a%, structura la orice temperatură corespunzătoare stării solide este alcătuită numai din cristalele fazei α ≡ Feα(EAα), fiind suprimată posibilitatea realizării transformărilor alotropice de tipul Feα ⇔ Feγ şi eliminată astfel posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (de tipul α ⇔ γ).

Fig. 7.1. Configuraţia generală a diagramelor de echilibru ale sistemelor binare de tipul: a – Fe – EAα; b – Fe − EAγ

Efectele anterior menţionate ale elementelor de aliere alfagene se menţin şi în cazul aliajelor ternare Fe – C − EAα (oţeluri şi fonte aliate cu elemente alfagene), în structura cărora faza α ≡ Feα(C, EAα) este ferita aliată, iar faza γ ≡ Feγ(C, EAα) este austenita aliată; aşa cum se observă în figura 7.2, care prezintă diagramele pseudobinare corespunzătoare la trei concentraţii masice (constante) de Si ≡ EAα; în aliajele ternare Fe – C – Si ≡ EAα , creşterea concentraţiei Si ≡ EAα determină îngustarea progresivă a domeniilor cu austenită aliată, lărgirea substanţială a domeniilor cu ferită aliată şi, ca o consecinţă, ridicarea substanţială a punctului critic A1 (creşterea temperaturii la care se poate realiza, în condiţii de echilibru, transformarea eutectoidă γ ⇔ α + Fe3C). Evident, când concentraţia de elemente de aliere alfagene %EAα ≥ a%, la orice temperatură corespunzătoare stării solide, oţelurile aliate au o structură monofazică feritică (sau o structură alcătuită din ferită şi mici conţinuturi de carburi), iar fontele aliate au o structură alcătuită din ferită şi carburi primare sau grafit, fiind suprimată posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (care presupun existenţa posibilităţii de realizare a transformărilor
8

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

alotropice de tipul Feα ⇔ Feγ); oţelurile sau fontele aliate care prezintă aceste particularităţi structurale sunt denumite oţeluri aliate feritice sau fonte aliate feritice.

Fig.7.2. Diagramele de echilibru pseudobinare ale aliajelor sistemului ternar Fe – C – Si ≡ EAα cu %Sim = 2,5 %; %Sim = 5,0 % şi %Sim = 7,5 %

Unele elemente de aliere, cum ar fi nichelul şi manganul, având structura cristalină de tip CFC, sunt izomorfe cu Feγ , au o bună solubilitate în această modificaţie a fierului şi determină extinderea domeniilor de stabilitate a austenitei şi restrângerea domeniilor de stabilitate a feritei (şi feritei delta), micşorând temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feα ⇔ Feγ (punctul critic tc1 ≡ A3) şi ridicând temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feγ ⇔ Feδ (punctul critic tc2 ≡ A4).
9

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

Elementele având influenţele menţionate anterior sunt denumite elemente de aliere gamagene sau elemente de aliere austenitizante (notate generic EAγ). Aşa cum se observă în figura 7.1 b, care prezintă configuraţia generală a diagramelor de echilibru ale sistemelor binare Fe – EAγ, prezenţa elementelor de aliere gamagene determină domenii de existenţă a fazei α ≡ Feα(EAγ) foarte înguste şi domenii foarte extinse de stabilitate a fazei γ ≡ Feγ(EAγ); la aliajele unui astfel de sistem, caracterizate prin %EAγ ≥ b%, structura la orice temperatură corespunzătoare stării solide este alcătuită numai din cristalele fazei γ ≡ Feγ(EAγ), fiind suprimată posibilitatea realizării transformărilor alotropice de tipul Feγ ⇔ Feα şi eliminată astfel posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (de tipul γ ⇔ α). Efectele anterior menţionate ale elementelor de aliere alfagene se menţin şi în cazul aliajelor ternare Fe – C − EAγ (oţeluri şi fonte aliate cu elemente gamagene), în structura cărora faza α ≡ Feα(C, EAγ ) este ferita aliată, iar faza γ ≡ Feγ(C, EAγ) este austenita aliată; aşa cum se observă în figura 7.3, care prezintă diagramele pseudobinare corespunzătoare la trei concentraţii masice (constante) de Mn ≡ EAγ; în aliajele ternare Fe – C – Mn ≡ EAγ , creşterea concentraţiei Mn ≡ EAγ determină îngustarea progresivă a domeniilor cu ferită aliată, lărgirea substanţială a domeniilor cu austenită aliată şi, ca o consecinţă, coborârea substanţială a punctului critic A1 (micşorarea temperaturii la care se poate realiza, în condiţii de echilibru, transformarea eutectoidă γ ⇔ α + Fe3C). Evident, când concentraţia de elemente de aliere gamagene %EAγ ≥ b %, la orice temperatură corespunzătoare stării solide, oţelurile aliate au o structură monofazică austenitică, iar fontele aliate au o structură alcătuită din austenită şi grafit, fiind suprimată posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (care presupun existenţa posibilităţii de realizare a transformărilor alotropice de tipul Feγ ⇔ Feα); oţelurile sau fontele aliate care prezintă aceste particularităţi structurale sunt denumite oţeluri aliate austenitice sau fonte aliate austenitice. Considerând (în mod schematic, simplificat) că influenţele elementelor de aliere se manifestă prin modificarea poziţiilor liniilor şi punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Fe – Fe3C, aşa cum se prezintă în figura 7.4, aspectele anterior prezentatate se pot sintetiza astfel: • elementele de aliere alfagene (cromul, siliciul, molibdenul etc.) determină extinderea domeniilor de existenţă a feritei şi restrângerea domeniilor de stabilitate a austenitei (v. fig. 7.4 a); la concentraţii mari de elemente alfagene posibilitatea realizării transformării alotropice Feα ⇔ Feγ este suprimată şi se obţin oţeluri sau fonte aliate feritice, care nu prezintă transformări de fază în stare solidă de tipul α ⇔ γ;
10

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

• elementele de aliere gamagene (manganul, nichelul etc.) determină extinderea domeniilor de existenţă a austenitei şi restrângerea domeniilor de stabilitate a feritei (v. fig. 7.4 b); la concentraţii mari de elemente gamagene posibilitatea realizării transformării alotropice Feγ ⇔ Feα este anulată şi se obţin oţeluri sau fonte aliate austenitice, care nu prezintă transformări de fază în stare solidă de tipul γ ⇔ α;

Fig.7.3. Diagramele de echilibru pseudobinare ale aliajelor sistemului ternar Fe – C – Mn ≡ EAγ cu %Mnm = 3,0 %; %Mn m = 13,0 % şi %Mn m = 20,0 %

11

2. abscisa %Cm = 2. • elementele de aliere deplasează punctul E (având.4 şi 7.2. aşa cum s-a specificat în scap. duritatea Brinell HBS şi energia de rupere la încercarea la încovoiere prin şoc KV) în funcţie de concentraţiile masice ale diverselor elemente de aliere dizolvate în aceasta. ca urmare.11 %) spre concentraţii ale carbonului mai scăzute şi. alungirea procentuală după rupere A.) au şi elementele de aliere dizolvate în austenită. 7. influenţe similare (creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii. aşa cum s-a specificat în scap. Fig. oţelurile aliate care prezintă aceste particularităţi structurale sunt denumite oţeluri aliate ledeburitice. 12 . 4. abscisa %Cm = 0.5).4. la unele oţeluri aliate (aliaje caracterizate prin concentraţii masice de carbon %Cm ≤ 2. În figura 7. 4. b – elementele de aliere gamagene Elementele de aliere dizolvate în ferită sau austenită influenţează proprietăţile fizico – mecanice ale acestor faze. corespunzătoare concentraţiei carbonului în perlită) spre concentraţii ale carbonului mai reduse (v.6 sunt prezentate diagramele de variaţie a principalelor caracteristici mecanice ale feritei (rezistenţa la tracţiune Rm. menţinerea constantă sau diminuarea plasticităţii etc. fig.77 %.7.11 %) devine posibilă producerea transformării eutectice şi apariţia în structura lor de echilibru a unor mici cantităti de ledeburită (constituent specific structurii fontelor albe). Schema modificării liniilor şi punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Fe-Fe3C de către: a – elementele de aliere alfagene.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • elementele de aliere modifică poziţia punctului critic de transformare în stare solidă tPSK ≡ A1 şi deplasează punctul S (având.

b – concentraţiei masice a carbonului în perlită Fig. Influenţa elementelor de aliere asupra caracteristicilor mecanice ale feritei: a – Rm = f1(%EAm). b − A = f2(%EAm). Influenţele elementelor de aliere asupra: a – poziţiei punctului critic A1.6. c − HBS = f3(%EAm). 7. 7.5. d − KV = f4(%EAm) 13 .Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig.

se pot defini următoarele tipuri de situaţii privind existenţa elementelor de aliere carburigene în structurile oţelurilor şi fontelor: a) elementele de aliere sunt dizolvate în cementită prin substituirea parţială a atomilor de fier din structura cristalină a acesteia. dar şi de concentraţiile în care se găsesc acestea în oţeluri şi fonte şi de solubilitatea lor în ferită şi austenită. 7. ce are caracteristicile unei faze bertholide. W. aluminiul şi cuprul. principalele elemente de aliere care fac parte din această categorie sunt siliciul. Zr.7). wolframul). iar cementita aliată cu wolfram poate avea %Wat ≤ 1 %).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 7. în această situaţie se pot afla elementele de aliere cu afinitate faţă de carbon apropiată de cea corespunzătoare fierului (manganul. astfel: • elemente grafitizante. nichelul. • elemente carburigene. tabelul 1. aşa cum se poate observa în fig. Interacţiunea elementelor de aliere cu carbonul Elementele de aliere introduse la elaborarea oţelurilor şi fontelor se pot clasifica. nichelul şi cobaltul. Ta. scap. V. astfel: Fe. cu formula generală (Fe. cementita aliată cu molibden poate avea %Moat ≤ 3 %. din această categorie fac parte metalele de tranziţie situate în tabloul periodic al elementelor la stânga fierului (v. Nb. 4.EA)3C. ce pot exista ca faze distincte în structurile oţelurilor şi fontelor aliate. în structura căreia atomii elementelor de aliere înlocuiesc în diverse proporţii atomii de fier (de exemplu. interacţiunea cu carbonul depinde nu numai de afinitatea lor faţa de acest element. dar carburile pe care le formează au stabilitate redusă. cromul. care împiedică formarea carburilor sau produc descompunerea carburilor existente şi asigură apariţia grafitului (carbonului liber) ca fază structurală a fontelor şi (uneori) a oţelurilor (v. Ti Elementul de aliere cel mai carburigen CREŞTE AFINITATEA FAŢĂ DE CARBON În cazul elementelor de aliere carburigene.3. de exemplu. care formează carburi stabile. elemente ce pot fi ierarhizate. din această categorie fac parte. cementita aliată cu crom poate avea %Crat ≤ 25 %.1). cementita aliată cu mangan poate avea %Mnat ≤ 100 %.4). în funcţie de afinitatea lor faţă de carbon (crescătoare odată cu mărirea deficitului de electroni în substraturile atomice d. în funcţie de modul în care interacţionează cu carbonul. Mo. ale căror carburi (Ni3C. Componentul de bază al oţelurilor şi fontelor Mn. Co3C) nu apar în mod obişnuit în structurile oţelurilor sau fontelor aliate. • elemente care reacţionează cu carbonul. molibdenul. care formează cementită aliată. Ca urmare. Cr. 14 .

cu structura cristalină cubică sau EA2C. 3. cât şi ale caracteristicilor de plasticitate şi tenacitate).Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Ti [Ar]3d24s2 V [Ar]3d34s2 Cr [Ar]3d54s1 Mn [Ar]3d54s2 Fe [Ar]3d64s2 Co [Ar]3d74s2 [Ar] ≡ 1s22s22p63s23p6 [Kr] ≡ [Ar] 3d104s24p6 [Xe] ≡ [Kr] 4d105s25p6 Ni [Ar]3d84s2 Cu [Ar]3d104s1 Zr [Kr]4d25s2 Nb [Kr]4d45s1 Mo [Kr]4d55s1 Ta [Xe]5d36s2 W [Xe]5d46s2 elementul chimic configuraţia electronică Elemente carburigene ! Elemente care formează carburi instabile Fig. EA23C6 sau EA6C. configuraţia electronică şi afinitatea faţă de carbon ale principalelor elemente de aliere din oţeluri şi fonte b) elementele de aliere sunt dizolvate în cementită. în timp ce carburile globulare fine. cu structura cristalină de tip hexagonal.11). zirconiul şi titanul). cu structură cristalină complexă. Carburile elementelor de aliere au duritatea mai mare şi fragilitatea mai redusă decât cele corespunzătoare cementitei. niobiul. uniform distribuite în matricea structurală asigură oţelurilor şi fontelor o combinaţie favorabilă de caracteristici mecanice (cu valori ridicate atât ale caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi duritate. care se dizolvă relativ uşor în austenită (la încălzirea oţelurilor sau fontelor aliate) şi de tipul EAC. dar diminuează considerabil plasticitatea şi tenacitatea oţelurilor sau fontelor. care formează carburi primare (insolubile în austenită) de tipul EAC. care se dizolvă în cementită (în concentraţiile anterior precizate) şi pot forma şi carburi proprii de tipul EA7C3. molibdenul şi wolframul.7. această situaţie este tipică elementelor puternic carburigene (tantalul. dar formează şi carburi proprii (mai ales când se află în cantităti ce depăsesc solubilitatea lor în cementită). carburile primare (ca faze individuale sau în alcătuirea amestecului eutectic) dispuse sub formă de reţea la limitele cristalelor masei metalice de bază a structurii măresc rezistenţa mecanică şi duritatea. modul de distribuţie şi gradul lor de dispersie în structură (v. care sunt insolubile în austenită. Prezentarea schematică a corelaţiei dintre poziţia în tabloul periodic. vanadiul. în această situaţie se pot încadra cromul. cu structura cristalină de tip hexagonal. influenţelor pe care le au asupra proprietăţilor mecanice ale acestor aliaje depind în măsură importantă de forma. scap. cu duritate şi stabilitate foarte ridicate. c) elementele de aliere nu se dizolvă în cementită şi formează (oricare ar fi concentraţia în care au fost introduse în oţeluri sau fonte) carburi proprii greu fuzibile. cu structura cristalină cubică sau EA2C. 7. 15 . Deoarece carburile sunt de obicei prezente ca faze minoritare (cu conţinuturi procentuale scăzute) în structura oţelurilor sau fontelor aliate.

distribuiţi sub formă de reţele peliculare intercristaline. dacă concentraţia masică a acestui element este %Alm ≤ 0. scap.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 7.). fig. 6. deplasând spre dreapta curbele c şi d ale diagramei TTT la încălzire (v. singurul element de aliere care favorizează creşterea granulaţiei 16 . Influenţele privind transformarea la încălzire a perlitei în austenită se pot sintetiza astfel: • elementele de aliere care sunt solubile în cementită şi/sau formează carburi stabile (cromul. • elementele de aliere carburigene (molibdenul. A. efecte similare având şi alierea cu aluminiu.1. iar la proiectarea pieselor care urmează a fi supuse călirii CIF nu se vor alege ca materiale astfel de oţeluri sau fonte aliate. niobiul. nitrurile sau oxizii de aluminiu se distribuie în structură sub formă de particule izolate şi efectul de blocare a creşterii granulaţiei austenitei este anulat).6) şi rezultă o structură cu austenită neomogenă şi carburi nedizolvate. care blochează creşterea cristalelor de austenită până la temperaturi ridicate (v. vanadiul. vanadiul etc. transforma la răcire a austenitei şi transformarea la încălzire a martensitei (v. deoarece la încălzirea lor prin inducţie cu curenţi de înaltă frecvenţă se produce transformarea perlitei în austenită prin mecanismul fără difuzie (v. 5. deoarece formează compuşi (carburi sau carbonitruri). obţinerea structurilor cu austenită omogenă presupune utilizarea unor valori ale parametrilor de regim ti. Influenţele elementelor de aliere asupra transformărilor structurale în stare solidă ale oţelurilor şi fontelor Elementele de aliere prezente în compoziţia oţelurilor şi fontelor pot influenţa desfăşurarea şi efectele producerii transformărilor structurale în stare solidă tipice acestor aliaje: transformarea la încălzire a perlitei în austenită. titanul etc. molibdenul. care constituie “bariere” eficiente pentru creşterea granulaţiei austenitei până la temperaturi ridicate (dacă %Alm > 0. cap.2).) diminuează vitezele de desfăsurare a etapelor de dizolvare a cementitei şi/sau carburilor în austenită şi de omogenizare a austenitei. zirconul.4. wolframul. improprie pentru obţinerea unor structuri şi proprietăţi mecanice convenabile după călirea martensitică. datorită acestei influenţe. reduc tendinţa de creştere a cristalelor de austenită la încălzire şi conferă oţelurilor şi fontelor ereditate granulară fină. chiar şi în concentraţii foarte reduse (corespunzătoare unei microalieri). 5). la încălzirea pieselor din oţeluri sau fonte aliate cu astfel de elemente în vederea aplicării de TT.1).4.3.1 % şi se asigură formarea unor reţele peliculare submicroscopice de nitruri sau oxizi. τm mai mari decât cele corespunzătoare cazului când piesele sunt confecţionate din oţeluri carbon sau fonte nealiate.1 %. scap. 5.

8 Prezentarea schematică a influenţei elementelor de aliere asupra poziţiei curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei • elementele de aliere care nu formează carburi stabile (nichelul.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate austenitei este manganul (element solubil în Feγ şi care nu formează carburi proprii) şi.) produc şi modificări ale formei curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei. aceste influenţe importante ale prezenţei elementelor de aliere în oţeluri sau fonte sunt prezentate schematic de diagramele din figura 7. Principalele influenţe ale elementelor de aliere asupra transformării la răcire a austenitei sunt următoarele: • elementele de aliere (cu excepţia cobaltului). fiind (în marea lor majoritate) solubile în Feγ.9 şi 7.10. 7.corespunzător transformării austenitei subrăcite în perlită şi tMC2 . wolframul. în timp ce elementele de aliere care pot forma carburi (cromul. destinate confecţionării semifabricatelor şi pieselor care se supun prelucrării prin deformare plastică la cald sau aplicării unor TT.4). fig. 7. trebuie introduse (în cantităţi convenabile) şi elemente de aliere (din gama precizată mai înainte) care să anihileze tendinţa spre obţinerea unei granulaţii grosolane indusă de prezenţa manganului. 5. măresc stabilitatea austenitei în domeniul transformărilor la răcire prin mecanismele cu difuzie şi intermediar şi deplasează spre dreapta (spre durate mai lungi) curbele diagramelor de transformare izotermă şi termocinetică a austenitei. manganul. scap.11 b) sau 17 . ca urmare.8 şi sunt ilustrate şi atestate de diagramele TTT din figurile 7. 7. Fig. în compoziţia oţelurilor şi fontelor aliate cu acest element. molibdenul. micşorând astfel viteza de răcire critică vrc (v. corespunzătoare unor oţeluri şi fonte industriale. fig. B. cuprul) au influenţele anterior prezentate fără a modifica configuraţia curbelor diagramelor de transformare izotermă a austenitei. v.corespunzător transformării austenitei subrăcite în bainită. siliciul. acestea indicând existenţa a două puncte de maxim cinetic (tMC1 . vanadiul etc.11 a) sau suprimarea posibilităţilor de transformare (deplasarea spre durate foarte lungi a transformărilor) prin mecanismele perlitic (v.2.

11 c).15. ca urmare.13 şi 7.44 %). caracteristice pentru transformarea austenitei prin mecanismul fără difuzie (transformarea martensitică) şi.9.12.44 %.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR bainitic (v. 7.14. %Nim = 5 %) • elementele de aliere (cu excepţia cobaltului şi aluminiului) coboară temperaturile punctelor Ms şi Mf. b – oţel aliat cu Ni (%Cm = 0.11) sunt ilustrate şi atestate convingător de diagramele TTT din figurile 7. Influenţele elementelor de aliere asupra transformării la răcire a austenitei (prezentate anterior) au câteva implicaţii practice foarte importante: 18 . 7. aceste influenţe sunt ilustrate sintetic de diagramele din figura 7. corespunzătoare unor oţeluri şi fonte aliate industriale. 7. aceste influenţe ale elementelor de aliere care formează carburi (sugerate schematic de diagramele din figura 7. fig. Prezentarea comparativă a diagramelor de transformare (izotermă şi termocinetică) a austenitei pentru două oţeluri industriale: a – oţel carbon (%Cm = 0. Fig. determină creşterea conţinuturilor procentuale de austenită reziduală din structurile la ta ale oţelurilor sau fontelor călite martensitic.

%Mom = 0.6 %). b – diagramă cu transformarea perlitică suprimată.10. 7.75 %) Fig.4 %. 19 . piesele confecţionate din oţeluri aliate se pot căli pe adâncimi mari şi/sau se pot supune călirii martensitice în medii care răcesc mai lent decât mediile de călire tradiţionale (apă. Prezentarea comparativă a diagramelor de transformare (termocinetică) a austenitei pentru două fonte industriale: a – fontă nodulară nealiată (%Cm = 3.4 %. %Sim = 2. produsă de prezenţa elementelor de aliere. Prezentarea schematică a infleunţelor elementelor de aliere asupra configuraţiei curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei: a – diagramă cu două puncte de maxim cinetic. 7.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig.2) şi.11. scap. b – fontă nodulară aliată cu Mo (%Cm = 3. ca urmare. determină creşterea substanţială a călibilităţii oţelurilor (v.6 %. 6.4. ceea ce asigură niveluri mai scăzute ale tensiunilor mecanice reziduale generate de călire şi reduce considerabil riscul deformării excesive sau fisurării acestor piese (chiar şi în cazul când acestea prezintă forme complicate sau detalii constructive cu puternice efecte de concentrare a tensiunilor). ulei). c – diagramă cu transformarea baintică suprimată • micşorarea vrc. %Sim = 2.

5 %.3 %) Fig. %Crm = 2.5 %. %Crm = 0.2 %).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. Diagramele de transformare (izotermă) a austenitei (cu două puncte de maxim cinetic) pentru: a – un oţel aliat (%Cm = 0. 12.14. • coborârea punctului martensitic superior Ms. b – o fontă aliată (%Cm = 3 %. %Crm = 12 %. Diagrama de transformare (izotermă) a austenitei (cu transformarea bainitică suprimată) pentru un oţel aliat (%Cm = 0. 7.6 %. %Mom = 0. permite ca la unele oţeluri şi fonte aliate să se realizeze transformarea austenitei în martensită chiar şi la răcirea (călirea) în aer. produsă de prezenţa elementelor de aliere.4 %. %Nim = 1. %Nim = 0. Diagrama de transformare (izotermă) a austenitei (cu transformarea perlitică suprimată) pentru un oţel aliat (%Cm = 0. %Nim = 1 %. oţelurile sau fontele aliate care prezintă acestă particularitate structurală sunt denumite oţeluri aliate martensitice (autocălibile) sau fonte aliate martensitice (autocălibile). 7.1 %. %Crm = 0. 20 . determină la unele oţeluri şi fonte aliate nerealizarea transformării martensitice prin călirea (răcirea austenitei cu o viteză vr ≥ vrc) până la ta şi menţinerea unor structuri cu masa de bază austenitică după o astfel de călire.13.8 %) Fig. 7. %Sim = 2 %.35 %. %Nim = 0.2 %) • micşorarea vrc. produsă de prezenţa elementelor de aliere.

τm – v. Influenţele elementelor de aliere asupra transformării la încălzire a martensitei (transformării la revenire a structurilor obţinute prin călirea martensitică a oţelurilor sau fontelor) sunt următoarele: • elementelor de aliere prezente în oţeluri şi fonte produc fenomenul de stabilitate la revenire a structurilor obţinute prin călirea martensitică. care se produce deoarece la încălzirea austenitei rezultate la călire (stabilă la ta datorită conţinutului mare de elemente de aliere dizolvate) procesele de difuzie a carbonului şi elementelor de aliere sunt activate. 7. aceasta se transformă în martensită cubică şi rezultă astfel o structură (alcătuită din 21 . efectul obţinut prin revenire este diminuat. stabilitatea austenitei se micşorează.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. duritatea structurilor realizate prin revenirea cu un anumit regim (ti. Influenţele elementelor de aliere asupra: a – temperaturii Ms. revenirea poate determina apariţia unui fenomen numit durificare secundară. fenomen ce constă în frânarea proceselor care au loc la revenire (datorită diminuării substanţiale a vitezei de difuzie a carbonului în fier în prezenţa elementelor de aliere) şi deplasarea acestora spre temperaturi mai ridicate şi/sau durate mai mari (v. aşa cum s-a arătat anterior. 15. se obţin prin călirea pâna la ta structuri cu masa de bază austenitică). elemente însoţitoare şi impurităti ca şi oţelurile sau fontele aliate).5) a oţelurilor sau fontelor aliate fiind mai mare decât a structurilor care rezultă tratând în acelaşi fel (cu acelaşi regim) oţelurile carbon sau fontele nealiate echivalente (având aceleaşi conţinuturi de carbon. scap. b – conţinutului procentual de austenită reziduală din structurile la ta ale oţelurilor sau fontelor călite martensitic C. • la oţelurile (cu conţinuturi ridicate de carbon) şi fontele aliate cu elemente care produc coborârea punctului Ms (la care. datorită acestui fenomen. aşa cum se poate observa din examinarea diagramei prezentate în figura 7. scap.16 (curbele a şi b).3). se separă particule fine de carburi ale elementelor de aliere. 6. 5.

%Crm = 12 % ) Fig. %Mom = 0.16.2 %. • la oţelurile aliate cu crom. dacă duratele de menţinere în intervalul de 22 . 7.17. fenomen care dispare dacă se face o revenire la o temperatură mai mare de 400 oC şi nu mai apare dacă se repetă revenirea la o temperatură situată între 200 oC şi 400 oC (decât dacă revenirea se aplică după o nouă operaţie de călire martensitică).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR martensită şi carburi) cu duritatea ridicată. Diagrama variaţiei tenacităţii în funcţie de temperatura de revenire la un oţel aliat care prezintă fenomenul de fragilitate la revenire b) oţelurile revenite timp îndelungat la ti = 450…550 oC şi/sau răcite lent la sfârşitul tratamentului prezintă un nivel scăzut al energiei de rupere KV (devin fragile). c – oţel aliat (%Cm = 1 %. aşa cum arată diagrama din figura 7. Duritatea structurilor obţinute prin revenirea unor oţeluri călite: a – oţel carbon (%Cm = 0.16. cu crom şi nichel. care se poate transforma. apariţia a două anomalii privind nivelul tenacităţii (exprimat prin valoarea energiei de rupere KV) structurilor obţinute la revenire (care ar trebui să crească continuu o dată cu ridicarea temperaturii de revenire şi micşorarea durităţii): a) oţelurile revenite la ti = 200…400 oC prezintă un nivel scăzut al energiei de rupere KV (devin fragile). iar apariţia ei este determinată de starea de tensiuni reziduale generată de producerea nesimultană în toată masa structurii a transformării martensitei de călire şi austenitei reziduale în martensită de revenire. care poate determina. dacă se măresc ti şi/sau τm.17. cu mangan etc. Fig. 6.45 %. se manifestă fenomenul numit fragilitate de revenire. scap. fragilitatea produsă de revenirea la ti = 200…400 oC este denumită fragilitate ireversibilă. într-o structură (de tip sorbită de revenire – v. b − oţel aliat (%Cm = 0. dar cu caracteristicile de tenacitate mai bune.3 %) .%Crm = 1. fenomen care se manifestă.5) cu duritatea mai scăzută. 7. efectele descrise mai înainte se pot observa examinând configuraţia curbei c din figura 7.45 %).

care a presupus împărţirea lor pe tipuri de influenţe şi gruparea elementelor de aliere pe clase sau categorii în funcţie de modul de acţiune şi de efectele prezenţei lor în oţeluri sau fonte. Clasele structurale de oţeluri şi fonte aliate Influenţele principalelor elemente de aliere asupra structurii şi proprietătilor oţelurilor şi fontelor sunt sintetizate în tabelul 7. în timp ce. care împiedică desfăşurarea proceselor (descrise mai înainte) responsabile de apariţia fenomenului. carburigen.0 %).). În mod similar. iar răcirea la sfârşitul revenirii să face rapid (în apă sau ulei) şi/sau utilizarea unor oţeluri aliate suplimentar cu molibden (%Mom = 0.3 %) sau wolfram (%Wm = 0. influenţa dominantă (rezultantă) nefiind întotdeauna în corelaţie directă cu valorile concentraţiilor acestora (de exemplu. se pot estima cu o bună precizie influenţele prezenţei acestui element de aliere (gamagen.). care finisează granulaţia. determinată de saturarea cu anumite elemente (în principal cu fosfor) a marginilor cristalelor structurii şi/sau separarea la marginea cristalelor a unor compuşi chimici ai acestor elemente (fosfuri. acesta devine un oţel aliat austenitic). durata τm este scurtă. De exemplu. în timp ce nichelul nu formează carburi stabile şi poate avea efect grafitizant etc. dacă un oţel este aliat cu crom. dacă oţelul este aliat cu nichel. dacă se adaugă în compoziţia acestui oţel şi %Nim = 8 %. 7.). ridică rezistenţa mecanică şi duritatea. este dificil de apreciat care sunt influenţele cumulate ale prezenţei celor două elemente de aliere în compoziţia oţelului. se pot preciza cu un grad mare de siguranţă influenţele prezenţei acestui element de aliere (alfagen.2…0. în timp ce nichelul este austenitizant.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate temperaturi situat între 450 oC şi 550 oC sunt mari şi/sau viteza de răcire este mică. elemente care au şi unele influenţe similare (măresc călibilitatea. nitruri) şi crearea condiţiilor pentru apariţia unor microfisuri intercristaline (care generează comportarea fragilă a structurii de revenire). fragilitatea produsă de revenirea la ti = 450…550 oC. îmbunătăţeşte tenacitatea etc.5…1. cromul este carburigen.1. care măreşte călibilitatea. ridică rezistenţa mecanică şi duritatea etc. Datele din acest tabel şi aspectele expuse mai înainte evidenţiază complexitatea influenţelor elementelor de aliere şi motivează modul anterior de prezentare şi comentare a acestora. creşte rezistenţa mecanică şi duritatea etc. măreşte călibilitatea.).5. 23 . Dacă însă oţelul este aliat cu crom şi nichel. carburi. este denumită fragilitate reversibilă şi poate fi contracarată prin aplicarea următoarelor soluţii: utilizarea unor regimuri de revenire la care temperatura ti > 550 oC.1 % şi %Crm = 18 % aparţine clasei oţelurilor aliate feritice. oţelul cu %Cm = 0. chiar dacă se face revenirea la ti > 550 oC. dar şi multe influenţe contradictorii (cromul este feritizant.

în procentele uzuale Stabilitate la revenire Impiedică înmuierea prin durificare secundară Foarte redusă Mai mare decât a Fe.Tabelul 7. reduce întrucâtva plasticitatea Produce durificarea prin precipitare în aliajele Mo-Fe Creşte rezistenţa şi tenacitatea Durifică puternic Durifică şi scade plasticitatea Produce durificarea prin precipitare în aliajele Ti-Fe Produce durificarea prin precipitare în aliajele W-Fe Durificare moderată prin soluţia solidă Influenţa asupra austenitei In stare dizolvată reduce viteza critică Reduce viteza de racire critică vrc în aceeaşi măsură cu manganul Creşte viteza critică Influenţa exercitată prin carburi Tendinţa de formare a carburilor Mică . efect grafitizant Cea mai mare (2% Ti face necălibil un oţel cu 0.0 % (9 % în 18.1.5 % 0. efect antigrafitizant Molibden oţeluri cu 0.5% C prin legarea carbonului în carburi stabile) Puternică Foarte puternică (mai mică decât a Ti sau Nb). producându-se totuşi o oarecare durificare secundară Impiedică înmuierea prin durificare secundară Durificare secundară maximă Wolfram oţeluri cu 0. efect antigrafitizant La fel cu a Fe Efectul în timpul revenirii − Rezistenţă moderată la înmuiere Menţine duritatea Foarte redusă.mai mare decât a cromului. efect grafitizant Nulă.5% C) Nelimitată Nelimitată 3 % (8% în în Feγ în Feα 30 % Nelimitată 80 % 15 … 18 % 32 % (se reduce cu scăderea temperaturii) 25 % (în funcţie de conţinutul de carbon) Influenţa asupra feritei Durifică considerabil Durifică puţin. efect antigrafitizant Mai mică decât a Fe. reduce vrc In stare dizolvată. dar mai Reduce vrc în aceeaşi măsură mică decât a Cr.5% (4%în oţeluri cu 0.5 % (în funcţie de conţinutul de carbon) 2. efect grafitizant Mai mare decât a Mn. creşte rezistenţa la coroziune Durifică considerabil Durifică apreciabil.2% C) 6 % (11 % în 6 % (se reduce cu scăderea temperaturii) 32 % (se reduce cu scăderea temperaturii) Nelimitată − Menţine duritatea prin dizolvare în soluţie Carburile stabile nu afectează revenirea. efect grafitizant Mai mică decât a Fe. dar stabilizează austenita reziduală în oţelurile cu conţinut ridicat de carbon Reduce vrc în aceeaşi măsură cu manganul Reduce vrc mai mult decât nichelul Are tendinţă puternică de formare a carburilor şi măreşte viteza critică In cantităţi mici.2% C) Vanadiu 1. cu cromul efect antigrafitizant Reduce vrc mai puternic decât cromul Reduce moderat vrc .5 % (nu depinde oţeluri cu 0.1 % (creşte cu conţinutul de C) 12.3% C) Nichel Fosfor Siliciu Titan Nelimitată 2. reduce foarte mult vrc Puternică . Influenţele principalelor elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor Elementul de aliere Aluminiu Crom Cobalt Mangan Solubilitatea în stare solidă 1.3% C) mult de carbon) 0.75 % (1% în oţeluri cu 0. dar mai mică decât a W.2% C) .8 % (20 % în oţeluri cu 0.

%Vm ≤ 0. aceleaşi transformări structurale ca şi la oţelurile carbon. austenită sau cementită.P)HVα. după răcirea lentă sau în aer de la temperaturi înalte. iar HVα. Semifabricatele şi piesele confecţionate din oţeluri aliate perlitice pot fi tratate termic sau termochimic. având compoziţia chimică caracterizată prin %Cm ≤ 0.P).0 %. cu o anumită viteză vr (exprimată în oC/s). modifică poziţiile punctelor critice A1 şi A3. călirea martensitică şi revenirea. 7. se poate estima cu relaţia: (7. HVB şi HVM sunt 25 .5 % ≤ %Sim ≤ 2. tratamentele termochimice). reducerea concentraţiei carbonului în perlită. oţelurile aliate perlitice au structura de echilibru la ta alcătuită din ferită (aliată) şi perlită. %Nim ≤ 3 %. %Crm ≤ 3 %.5 %. mărirea călibilităţii. este necesară. pe lângă clasificarea oţelurilor în funcţie de gradul de aliere (prezentată în scap. numai din perlită. bainitice şi martensitice din structură. astfel.P.6)). evident. influenţează desfăşurarea transformărilor în stare solidă etc. în care (%α. Pentru oţelurile aliate perlitice. recoacerile cu schimbare de fază.). A3. s-a ajuns la concluzia că. la proiectarea regimurilor şi estimarea efectelor tratamentelor termice sau termochimice care se aplică semifabricatelor sau pieselor din oţeluri aliate perlitice se va ţine seama de influenţele specifice prezenţei elementelor de aliere: modificarea poziţiei punctelor critice A1. pentru a defini şi preciza cu o bună fidelitate efectele elementelor de aliere asupra oţelurilor. se pot separa din austenită sub formă de carburi secundare. 0.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Ţinând seama de aceste observaţii. tabelul 4. utilizate în mod obişnuit la realizarea pieselor pentru maşini şi utilaje.1) HVST = (%α. Oţelurile aliate perlitice sunt oţeluri slab sau mediu aliate la care se produc. Principalele clase structurale de oţeluri aliate sunt prezentate în continuare. relaţiile (6. în funcţie de constituenţii din structura de echilibru stabil sau metastabil pe care o prezintă la ta. reduc concentraţia carbonului în perlită. dacă sunt oţeluri eutectoide sau din perlită şi carburi (cementită aliată sau carburi secundare). producerea fenomenului de stabilitate la revenire etc. dacă sunt oţeluri hipoeutectoide.8 % ≤ %Mnm ≤ 2.4)…(6. Ms (v. (%B) şi (%M) sunt conţinuturile procentuale de formaţiuni feritoperlitice. Elementele de aliere prezente în compoziţia acestor oţeluri pot avea influenţe multiple (se dizolvă în ferită. 0. la încălzire sau răcire. A. dar structurile de echilibru la ta ale oţelurilor sunt similare celor corespunzătoare oţelurilor carbon. dacă sunt oţeluri hipereutectoide. constituentul omniprezent fiind perlita.1) şi împărţirea lor în clase structurale.0 %. finisarea granulaţiei.1.2).6 %. %Mom ≤ 0. pot forma carburi proprii. categoriile şi tipurile de tratamente care se pot aplica fiind aceleaşi ca şi în cazul semifabricatelor şi pieselor realizate din oţeluri carbon (recoacerile fără schimbare de fază. duritatea structurii care se obţine la răcirea din domeniul austenitic (ti = A3 + 30…50 oC).P + (%B)HVB + (%M)HVM . iar microstructurile acestor oţeluri sunt similare celor corespunzătoare oţelurilor carbon (v.

9 16.P B M ST ≡ b0 10.0 aNi 27.2. 6. cu Ti = ti + 273 în K şi τm în ore (v. având în vedere că: PHJ = 21900 + 4050%C m − (33.0 0 bNi 4.5 202 aC 223 377 949 aSi -14. corespunzătoare structurii rezultate după revenirea oţelului carbon echivalent (care are aceeaşi concentraţie masică de carbon ca şi oţelul aliat): HVrOA = HVrOC +30(%Sim+%Mnm)+55%Crm+6%Nim+100%Mom+150%Vm. scap. Tabelul 7. pentru un regim de revenire caracterizat printr-o valoare dată a parametrului PHJ = Ti[18 + lg(τm)]. dacă oţelurilor aliate perlitice destinate realizării pieselor pentru maşini şi utilaje (având caracteristicile de compoziţie chimică în limitele anterior precizate) li se aplică TT de îmbunătăţire (călire martensitică + revenire înaltă. (7.2 − 13%C m ) HVrOC .0 0 bSi -19. v.0 -55. 300] şi PHJ = 17670 + 7950%C m − 21.0 21.6 134 27.0 0 bCr 8.8HVrOC .5).0 -20.P B M De asemenea.0 -10.0 89.0 73.0 0 bV 130 0 0 α. dacă HVrOC se situează în intervalul de valori [150 .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR durităţile celor trei tipuri de formaţiuni structurale. parametrii ti şi τm ai ciclului de revenire se stabilesc ţinând seama de intervenţia fenomenului de stabilitate la revenire.2) HVST = a0 + ∑ a EA % EAm + [b0 + ∑ bEA %EAm ] lg v r .0 bC 0 54. aEA.5).5 72.0 aMo 19.0 aCr 35.4 8. aşa cum s-a constatat experimental. scap.0 aMn 30. există următoarea corelaţie între duritatea HVrOA . b0.2 Valorile coeficienţilor din relaţiilede estimare a durităţii oţelurilor aliate perlitice Tipul structurii Ferită + perlită Bainită Martensită Tipul structurii Ferită + perlită Bainită Martensită ST ≡ a0 77. Astfel.0 0 bMn 0 -22.2 29. date de relaţii de forma: (7.6 -6. dacă HVrOC > 300.5) . corespunzătoare structurii obţinute după revenirea unui oţel aliat şi duritatea HVrOC .8 11.6 0 aV 462 0 0 α.0 74. bEA având valorile (stabilite experimental) precizate în tabelul 7.3) iar regimurile de revenire se pot proiecta fără dificultate. 26 (7.0 0 bMo 0 -33.4) (7. coeficienţii a0. 6.

Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate feritice: a – oţel feritic aliat cu crom (%Cm = 0. cu structura alcătuită din ferită aliată cu crom (cromferită) şi carburi.). Oţelurile aliate austenitice sunt oţeluri ce au în compoziţie concentraţii mari de elemente gamagene (Ni.oţel feritic aliat cu siliciu (%Cm = 0. care le conferă.06 %. ). V etc. Deoarece aceste oţeluri nu prezintă transformări de fază în stare solidă (elementele de aliere elimină posibilitatea realizării transformărilor de tipul Feα ⇔ Feγ şi α ⇔ γ ).18. la orice temperatură corespunzătoare stării solide.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate B. Si. recoacerea de recristalizare fară schimbare de fază (pentru refacerea plasticităţii pieselor şi semifabricatelor prelucrate prin deformare plastică la rece) şi recoacerea de detensionare (pentru diminuarea nivelului tensiunilor reziduale din piesele şi semifabricatele prelucrate prin diverse procedee tehnologice). Mo. fiind posibilă numai aplicarea tratamentelor termice fără schimbare de fază: recoacerea de omogenizare (pentru omogenizarea chimică a structurilor dendritice primare ale pieselor şi semifabricatelor obţinute prin turnare). la orice temperatură corespunzătoare stării solide. o structură alcătuită din ferită aliată (şi.0 %). la piesele şi semifabricatele confecţionate din astfel de oţeluri nu se pot aplica tratamentele termice cu schimbare de fază (recoacerile cu schimbare de fază. Mn etc.05 %.%Sim = 3. călirea martensitică şi revenirea). b . singura modalitate de modificare (între anumite limite) a granulaţiei şi caracteristicilor mecanice ale pieselor şi semifabricatelor din oţeluri aliate feritice constă din aplicarea unor operaţii de deformare plastică la rece (ecruisare).%Crm = 12 %). eventual. Cele mai utilizate tipuri de oţeluri din această clasa sunt oţelurile austenitice manganoase. mici cantităţi de cementită aliată sau carburi ale elementelor de aliere). mediu sau înalt aliate cu elemente alfagene (Cr. Fig. cu structura monofazică alcătuită din cristale de ferită aliată cu siliciu C. eventual. urmate de recoaceri de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul ales corespunzător asigurării caracteristicilor dorite). care le conferă. mici cantităţi de carburi ale elementelor de aliere). W. Oţelurile aliate feritice sunt oţeluri cu conţinut scăzut de carbon. Microstructurile tipice ale oţelurilor din această clasă structurală sunt prezentate în figura 7. o structură alcătuită din austenită aliată (şi. 18. 7. la care structura austenitică este conferită de alierea cu 27 .

6…1. %Crm = 16…18 %. fiind caracterizate printr-o mare fragilitate. Deoarece. gama oţelurilor martensitice ar trebui să aibă o mare extindere.1…0. %Crm = 16…18 %. d) %Cm = 0. ca şi în cazul oţelurilor aliate feritice. cu diferite reţete de compoziţie: a) %Cm < 0. singura modalitate de modificare (între anumite limite) a granulaţiei şi caracteristicilor mecanice ale pieselor şi semifabricatelor din oţeluri aliate austenitice constă din aplicarea unor operaţii de deformare plastică la rece (ecruisare). călirea martensitică şi revenirea). Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate martensitice (autocălibile) sunt prezentate în figura 7. %Nim = 2…4 %. D. toate elementele de aliere (în afară de cobalt) au capacitatea de a micşora vrc. deoarece oţelurile martensitice aliate cu elemente gamagene (Ni sau Mn). la piesele şi semifabricatele confecţionate din astfel de oţeluri nu se pot aplica tratamentele termice cu schimbare de fază (recoacerile cu schimbare de fază. deoarece resursele mondiale de nichel sunt limitate şi acest element este scump) şi menţinerea acestei structuri până la temperaturi scăzute (stabilizarea structurii austenitice).2 %. b) %Cm = 0.4 % şi %Crm = 13…15 %. se folosesc foarte rar şi singurele oţelurile martensitice cu o frecvenţă mai mare de utilizare sunt oţelurile înalt aliate cu crom. oţelurile austenitice cu nichel şi oţelurile austenitice crom – nichel.2…0. Deoarece aceste oţeluri nu prezintă transformări de fază în stare solidă (elementele de aliere elimină posibilitatea realizării transformărilor de tipul Feγ ⇔ Feα şi γ ⇔ α ). de alierea suplimentară cu mangan şi/sau azot. aşa cum s-a precizat anterior. fiind posibilă numai aplicarea tratamentelor termice fără schimbare de fază: recoacerea de omogenizare (pentru omogenizarea chimică a structurilor dendritice primare ale pieselor şi semifabricatelor obţinute prin turnare). Microstructurile tipice ale oţelurilor din această clasă structurală sunt prezentate în figura 7.15 % şi %Crm = 12…14 %. la care structura austenitică este conferită de alierea cu nichel şi. care asigură formarea structurii austenitice la concentraţii mai mici ale nichelului (face oţelurile mai ieftine. gama oţelurilor aliate martensitice utilizate în aplicaţii tehnice este însă destul de restrânsă.19. Oţelurile aliate martensitice (autocălibile) sunt oţeluri la care concentraţiile de carbon şi de elemente de aliere sunt alese astfel încât să nu suprime posibilităţile de realizare a transformărilor de fază în stare solidă şi să asigure o diminuarea a vitezei de răcire critice care să permită obţinerea unei structuri martensitice la răcirea în aer din domeniul austenitic.0 %. c) %Cm = 0. urmate de recoaceri de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul ales corespunzător asigurării caracteristicilor dorite). recoacerea de recristalizare fară schimbare de fază (pentru refacerea plasticităţii pieselor şi semifabricatelor prelucrate prin deformare plastică la rece) şi recoacerea de detensionare (pentru diminuarea nivelului tensiunilor reziduale din piesele şi semifabricatele prelucrate prin diverse procedee tehnologice).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR mangan.20. 28 . uneori.

%Crm = 25 %. 19. 7. ).Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig.05 %.2 %. %Crm = 14 %). %Nim = 30 %.4 %.oţel austenitic aliat cu crom şi nichel (%Cm = 0. %Nim = 12 %). %Nim = 8 %.oţel austenitic aliat cu nichel (%Cm = 0.oţel martensitic aliat cu crom (%Cm = 0. %Mnm = 12 %).oţel austenitic aliat cu crom şi nichel (%Cm = 0. Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate austenitice: a – oţel austenitic aliat cu mangan (%Cm = 1. 20. b . d . %Crm = 14 %).4 %. ) Fig. b . Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate martensitice: a – oţel martensitic aliat cu crom (%Cm = 0. c . %Crm = 18 %. 29 .22 %.08 %. 7.

iar în ordonată concentraţia de nichel echivalent %Nie. Fig. %Cm > 0. Mo etc.21 b. astfel că la răcirea lor din stare lichidă este posibilă realizarea transformării eutectice şi apariţia în structură a unor mici cantităţi de ledeburită (constituent specific structurii fontelor albe). b . Oţelurile aliate ledeburitice sunt oţeluri care au în compoziţie concentraţii mari de carbon (de obicei.6 %) şi de elemente de aliere (Cr.) sunt realizate în coordonate %Cm. Clasa structurală căreia aparţine un oţel aliat depinde de concentraţia carbonului. Schaeffler. Pentru estimarea clasei structurale a oţelurilor aliate se folosesc diagramele structurale ale oţelurilor aliate. corespunzătoare unor oţeluri aliate cu elemente gamagene (Ni.). precum şi de tipul şi concentraţiile elementelor de aliere conţinute de acesta. Fiecare din cele două mărimi care definesc sistemul de coordonate al diagramei structurale A.85 %. ambele microstructuri corespunzând unor oţeluri aliate ledeburitice călite martensitic (formaţiunile ledeburitice sunt dispuse la marginea cristalelor de austenită. %Crm = 12 %). aşa cum se observă pe microstructura prezentată în figura 7. 21.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR E.21 a.oţel martensitic aliat cu crom (%Cm = 1. W etc. se utilizează diagrama structurală A. prezentată în figura 7. Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate ledeburitice: a – oţel ledeburitic aliat cu crom şi molibden (%Cm = 0.22. Schaeffler 30 . %Mom = 3 %). aşa cum evidenţiază microstructura din figura 7. formaţiunile ledeburitice din structura acestor oţeluri pot fi disperse. %Crm = 12 %. având în compoziţie atât elemente alfagene. W. Diagramele structurale din figura 7. Pentru estimarea clasei structurale a oţelurilor aliate complex. corespunzătoare unor oţeluri aliate cu elemente alfagene (Cr. sub forma unei reţele ledeburitice intergranulare (denumită în tehnică schelet ledeburitic). cât şi elemente gamagene. 7.24.23. din care s-au separat carburi secundare şi care s-au transformat prin călire în martensită). construite experimental pentru cele mai utilizate categorii de astfel de oţeluri. Mn etc. V. având în abscisă concentraţia de crom echivalent %Cre. Si. %EAm. sau coerente. În funcţie de concentraţiile de carbon şi de elemente de aliere ce le caracterizează compoziţia.35 %.) şi din figura 7.

7. Diagramele structurale ale oţelurilor aliate cu crom: a – structurile de echilibru.22.5%Nbm.23 şi 7. %Eam).7. punctul caracteristic nominal PCN .22. iar concentraţiile masice ale elementelor de aliere gamagene (austenitizante) sunt considerate (fiecare cu câte un factor de multiplicare stabilit experimental) pentru definirea mărimii %Nie.fig. respectiv (%Cre.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate grupează câte o categorie de componente de aliere ale oţelurilor: concentraţiile masice ale elementelor de aliere alfagene (feritizante) sunt considerate (fiecare cu câte un factor de multiplicare stabilit experimental) pentru definirea mărimii %Cre. dacă %Crm ≥ 28 %) Pentru orice oţel aliat la care se cunoaşte compoziţia chimică (exprimată prin concentraţiile masice ale tuturor componentelor) se poate determina clasa structurală din care face parte. dacă oţelul este aliat complex (şi cu elemente de aliere alfagene şi cu elemente de aliere gamagene). aleasă corespunzător reţetei de aliere utilizate la elaborarea sa. 7. dacă oţelul este aliat cu elemente din aceeaşi categorie (alfagene sau gamagene). (7.5%Sim +0. %Nie). Fig. care se completează uneori. b – structurile la răcirea în aer de la temperaturi înalte La utilizarea diagramelor structurale ale oţelurilor aliate trebuie avute în vedere şi următoarele particularităţi (v. punctele acestora 31 .6) %Cre = %Crm + %Mom +1.06. dacă 18 ≤ %Crm <28 % şi Xc = 0. ci prin zone (domenii) de tranziţie.5%Com +30(%Nm – Xc) la determinarea Nie. având coordonatele (%Cm. adăugând 2%Tim + %Vm + 0. poziţionând pe diagrama structurală. dacă %Crm ≥ 18 % (Xc = 0. Pentru definirea mărimilor %Cre şi %Nie se utilizează relaţiile: (7. pe unele diagrame structurale limitele domeniilor corespunzătoare unor clase structurale nu sunt marcate prin linii.10. termenul de corecţie Xc luându-se nenul.5%Tam + %Wm + %Alm la determinarea %Cre şi 0.5%Mnm +30%Cm .24): * datorită complexităţii influenţelor elementelor de aliere.7) %Nie = %Nim + 0.

domeniul IV – pericol maxim de fragilizare datorită creşterii intense a granulaţiei la încălzire.. 23. este utilă. pe lângă clasificarea lor în funcţie de gradul de aliere (prezentată în scap.) sau în categoria fontelor fără grafit în structură (la care tot carbonul din compoziţia fontelor este dizolvat în soluţiile având ca solvent fierul sau este legat sub formă de carburi. fonte maleabile. b – oţelurilor aliate cu mangan Ca şi în cazul oţelurilor. în funcţie de modul de asigurare a prezenţei grafitului şi de configuraţia. fonte nodulare etc. dimensiunile. pentru a defini şi preciza cu o bună fidelitate efectele elementelor de aliere asupra fontelor. austenito – martensitice.pericol maxim de fragilizare (fisurare) la rece. ferito – martensitice etc. iar pe diagrama structurală A. ca şi fontele nealiate. 7. modul de distribuţie şi gradul de dispersie ale formaţiunilor de grafit din structură: fonte pestriţe. domeniul III . 7. de exemplu. Fig. 32 . conform acestui criteriu fontele aliate pot fi încadrate în categoria fontelor cu grafit (carbon liber) în structură (denumite.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR corespunzând PCN ale unor oţeluri aliate cu caracterizare structurală complexă: austenito – feritice. Criteriile care se utilizează în acest scop sunt: • forma de existenţă a carbonului.1) şi încadrarea fontelor în clase structurale. pe diagrama structurală a oţelurilor aliate cu mangan este precizat subdomeniul oţelurilor austenitice recomandate pentru aplicaţii practice. Schaeffler sunt marcate domeniile caracteristice din punctul de vedere al problemelor (pericolelor) care apar la utilizarea diverselor tipuri de oţeluri aliate: domeniul I – pericol maxim de fragilizare prin apariţia fazei sigma (compusul intermetalic FeCr). domeniul II – pericol maxim de fragilizare (fisurare) la cald. deosebit de utile la utilizarea diagramelor pentru soluţionarea unor probleme tehnice. * pe diagramele structurale sunt precizate şi unele informaţii conexe. Diagramele structurale (la răcirea în aer de la temperaturi înalte) ale: a – oţelurilor aliate cu nichel. iar structurile sunt asemănătoare celor corespunzătoare fontelor albe). fonte cenuşii.

Diagrama structurală a fontelor aliate cu aluminiu 33 Fig. 7. fonte aliate feritice. 26. Diagrama structurală a fontelor cu grafit nodular aliate cu nichel şi molibden . 7. 25. Fig. Schaeffler • constituenţii din structura de echilibru stabil sau metastabil pe care o prezintă masa metalică de bază a fontei la ta. fonte aliate austenitice. Diagrama structurală A. fonte aliate martensitice. după răcirea sa lentă sau în aer de la temperaturi înalte. 24.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. 7. conform acestui criteriu fontele aliate pot fi încadrate (aplicând aceleaşi principii ca şi în cazul oţelurilor aliate) în următoarele clase structurale: fonte aliate perlitice.

20. 20 fontă înalt (bogat) aliată. construcţia şi modalităţile de utilizare ale acestor diagrame fiind similare celor corespunzătoare diagramelor structurale ale oţelurilor aliate. 14 fază sigma. cu acţiune grafitizantă) sunt fonte feritice cu grafit (lamelar sau nodular). 6 fontă mediu aliată. carburigen şi antigrafitizant) se încadrează în categoria fontelor albe feritice. 6 fontă aliată austenitică. 5 element de aliere alfagen (feritizant). 7 element de aliere gamagen (austenitizant). 6 fragilitate de revenire ireversibilă. cu acţiune grafitizantă) aparţin clasei structurale a fontelor austenitice cu grafit (lamelar sau nodular). 6 ferită aliată. 22 oţel aliat.25 este prezentată diagrama structurală a fontelor aliate cu aluminiu (element alfagen). 27 oţel aliat feritic. iar fontele înalt aliate cu crom (element alfagen. De exemplu. 25 oţel aliat austenitic. alcătuită din austenită şi carburi. Cuvinte cheie austenită aliată. 6 carbură proprie. 6 cementită aliată. Pentru estimarea clasei structurale a fontelor aliate se pot folosi diagramele structurale ale fontelor aliate. 5 oţel slab aliat. 28 oţel bogat aliat. 27 oţel aliat ledeburitic. 6 fontă aliată (specială). 21 element carburigen. fontele înalt aliate cu siliciu (element alfagen. 9. 25 diagramă structurală. iar transformarea eutectoidă. 14 element de aliere. 32 durificare secundară. constă din descompunerea austenitei în ferită şi carburi). 5 oţel mediu aliat. Schaeffler. iar în figura 7. reversibilă. 30 diagramă structurală A. eutectice şi secundare distribuite într-o masă de ferită aliată cu crom (la răcirea din stare lichidă a acestor fonte transformarea eutectică conduce la formarea unei structuri de tip ledeburitic. 10. ce are loc după separarea de carburi secundare din austenită. 5 oţel aliat perlitic. 9 fontă aliată martensitică. construite experimental pentru cele mai utilizate categorii de astfel de fonte. 31 stabilitate la revenire. 6 clasă structurală. fontele înalt aliate cu nichel (element gamagen. 10 element grafitizant. 6 fontă slab aliată. 21 34 . 5 punct caracteristic nominal PCN. având structura de echilibru alcătuită din carburi primare.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR De exemplu.26 diagrama structurală a fontelor cu grafit nodular slab aliate cu nichel (element gamagen) şi molibden (element alfagen). 30 oţel aliat martensitic (autocălibil). în figura 7. 10 fontă aliată feritică.

0 %.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Bibliografie 1. ş. ş. 1978 6. 35 . Greenwich. Bucuresti.02 % şi %Pm = 0. Ieremia A.15 % şi %Pm = 0. Metalurgie fizică. Metallurghia. 1985 Teste de autoevaluare T. Lakhtine I. %Sm = 0. Studiul metalelor. 1980 11. Editura Didactică şi Pedagogică. Editura Facla. * * * Austenite Transformation Kinetics of Ferrous Alloys.A..5 %.0 %.W. Timişoara.. %Sim = 1. II. %Sm = 0. Austenite Transformation Kinetics of Ferrous Alloys. %Mn m = 0. c) oţelul cu %Cm = 1.. %Si m = 2. %Pm = 0.3 %.5 % şi %Mom = 0. II – Cast Irons and Steels. Moscova.. 1970 5.02 % şi %Cr m = 1..0 % este un oţel aliat cu crom.06 %.. vol. Metalurgie fizică şi studiul metalelor. %Sim=0. d) oţelul cu %Cm = 0. Izotermiceskie i termodinamoceskie diagramî raspada pereohladjenovo austenita. %Sim=0. Elaborarea oţelurilor aliate.7. 1983 2.7 %.06 %. Editura Tehnică. %Mn m = 0.9 %. %Mnm = 0. %Sim=0. Bucureşti. Truşculescu M. 1982 4.M. %Mnm = 0.5 %. Fonte speciale.02 % este un oţel carbon... Metalurgie fizică.E. Climax Molibdenum Company.3 %. Care dintre afirmaţile următoare sunt adevărate: a) oţelul cu %Cm = 0..a.02 % . 1988 12. Geru N. Métallographie et traitements thermiques des métaux. %P m = 0. şi Popova L..15 %. Editura Tehnică. %Si m =0.a..0 %. Climax Molibdenum Company. Oţeluri inoxidabile şi refractare..0 %. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. %Sm = 0. Popov A.7.2.. %Mnm = 0. %Mnm = 1. 1965 7. b) fonta cu %C m = 3. vol...3 %.1.4 %.3 %. Petrescu M. Colan H.1 % este un oţel aliat cu sulf şi fosfor? T.5 %. Bucureşti. Editura Tehnică.02 %. Editura Didactică şi Pedagogică. Gâdea S. 1983 8. Vacu S. %Sm = 0. Editura Didactică şi Pedagogică.3 % este un oţel aliat numai cu crom. Cias W. Bucureşti. I.45 %. %Crm = 1.a. %P m = 0. 1983 10. 1974 9.3 %. Mantea St. b) oţelul cu %C m = 0. Stefănescu D. Sofroni I.. Care dintre următoarele fonte se încadrează în categoria fontelor aliate: a) fonta cu %Cm = 3. Moscova.0 %.02 %. Greenwich. Mir. 1981 3. Metalografie şi tratamente termice. %S m = 0. Bucureşti. Protopopescu H. Bucureşto. ş.

%Nim = 13 %? T.4. Care dintre următoarele elemente de aliere coboară temperatura corespunzătoare punctului critic A1 al oţelurilor şi fontelor: a) molibdenul. d) călirea martensitică? T.06 %. Care dintre următoarele componente ale oţelurilor sau fontelor sunt elemente de aliere gamagene (austenitizante): a) manganul. Elementele de aliere se pot găsi în structurile oţelurilor şi fontelor: a) dizolvate în ferită sau austenită. d) nichelul ? T. Care dintre următoarele tipuri de tratamente se pot aplica la piesele sau semifabricatele din oţeluri aliate feritice: a) recoacerea de recristalizare fără schimbare de fază.7.7.13. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor aparţin categoriei elementelor alfagene: a) cromul. c) cromul. b) recoacerea de omogenizare.10. %Pm = 0.5 %. b) titanul. %Pm = 0. %Alm = 20 %.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Sm = 0. d) siliciul? T.7. %Sm = 0. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor determină reducerea concentraţiei carbonului în perlită: a) nichelul. d) vanadiul ? T. d) fonta cu %Cm = 3.11. b) dizolvate în cementită.7. c) manganul.06 %.0 %. %Crm = 1.9. d) siliciul? T. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor aparţin categoriei elementelor gamagene: a) wolframul.5 %.5 %. b) cromul.8 %. d) nichelul? T. c) cromul.7.0 %. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor 36 . c) călirea martensitică.06 %. c) cromul.6. c) incluziunile nemetalice. %Sm = 0.7. d) compuşii intermetalici? T. T. c) nichelul. nedorite: a) soluţiile solide ale elementelor de aliere cu fierul: b) carburile elementelor de aliere. %Mnm = 6.03 %. %Mnm = 0.12. c) normalizarea.14. b) manganul. c) manganul.7. Care dintre următoarele tipuri de tratamente se pot aplica la piesele sau semifabricatele din oţeluri aliate austenitice: a) recoacerea de detensionare.5.7. d) vanadiul? T. d) wolframul? T. b) siliciul. c) fonta cu %Cm = 2. d) recoacerea completă? T. %Sim=1. b) molibdenul. Care dintre următoarele forme de existenţă a elementelor de aliere în structurile oţelurilor şi fontelor sunt.06 %.7. %Sim=2.7. c) cromul.7. Care dintre următoarele elemente de aliere produc mărirea temperaturii corespunzătoare punctului critic A1 al oţelurilor şi fontelor: a) nichelul.8. b) siliciul. în general. c) legate sub formă de carburi proprii.7. b) recoacerea de detensionare. %Pm = 0.7.06 %. Care dintre următoarele componente ale oţelurilor sau fontelor sunt elemente de aliere alfagene (feritizante): a) manganul. d) combinate cu fierul sub formă de compuşi intermetalici ? .3.0 %. b) manganul.

20.25.2 % şi %Crm = 1.22. d) oţelurile feritice? T.7. b) nichelul. Pentru stabilirea clasei structurale a unui oţel aliat. %Mn = 2.7.0 %. d) oţelurile autocălibile? T.21. b) vanadiu. d) aluminiul? T.26.7.24. b) nichelul. d) aluminiu? T.17.7.7. b) nichelul. c) manganul.7. Schaeffler.05 %. c) oţelurile feritice.15. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor are cea mai bună solubilitate în cementită: a) siliciul. c) cromul.2…0. b) oţelul carbon cu %Cm = 0.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate pot avea acţiune grafitizantă: a) siliciul.3 %. 37 . Care sunt coordonatele PCN corespunzător acestui oţel: a) %Cre = 18.19. d) titanul? T.7.0 %? T. Care dintre următoarele elemente de aliere determină micşorarea vitezei de răcire critice şi creşterea călibilităţii oţelurilor şi fontelor: a) cromul.2 %.7.16. Care dintre următoarele oţeluri aliate va avea duritatea mai mare după călirea martensitică şi revenirea la ti = 500 oC. b) cromul. c) manganul. b) oţelurile ledeburitice.7.5 ore: a) oţelul carbon cu %Cm = 0. c) oţelul aliat având %Cm = 0. c) prin răcirea rapidă în apă sau ulei la revenire. c) oţelurile perlitice. d) cobaltul? T. Care dintre următoarele oţeluri aliate capătă o structură de călire la răcirea în aer din domeniul austenitic: a) oţelurile austenitice. d) manganul? T. având compoziţia caracterizată prin %Cm = 0. c) nichelul. c) tantalul. c) manganul.8 %.7.7. b) nichelul.6 % şi %Crm = 1. %Crm = 17 % şi %Nim = 10 % se foloseşte diagrama structurală A. d) oţelul aliat având %Cm = 0. d) vanadiul? T. c) siliciul. Care dintre următoarele elemente de aliere pot modifica configuraţia obişnuită (tipică oţelurilor carbon sau fontelor nealiate) a curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei: a) cromul. %Sim = 0. o durată τm = 0.7. b) cromul.18.45 %.0 %. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor are cea mai puternică acţiune carburigenă: a) manganul. Care dintre următoarele elemente de aliere diminuează temperatura corespunzătoare punctului Ms al oţelurilor şi fontelor : a) cromul. b) cobaltul. Care dintre următoarele oţeluri aliate pot avea în structura lor la ta constituentul structural tipic fontelor albe: a) oţelurile martensitice. d) molibdenul? T. b) oţelurile martensitice. Cum se poate diminua pericolul fragilităţii reversibile de revenire a unui oţel aliat: a) prin alierea suplimentară cu molibden în concentraţie de %Mom = 0.23. c) zirconiu. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor deplasează spre dreapta curbele diagramelor de transformare la răcire a austenitei: a) cromul. Pentru a finisa granulaţia oţelurilor se poate utiliza microalierea cu: a) niobiu. b) prin revenirea la ti >500 oC. d) prin alierea suplimentară cu mangan? T. d) manganul? T.6 %.

%Nie = 12.5 %. c) clasa oţelurilor ledeburitice.7. %Crm = 25 % şi %Nim = 0.5 %. %Nie = 18.025 %.5 %: a) clasa oţelurilor feritice. datele care se obţin pe această cale sunt prezentate în tabelul 7. aliat cu %Crm = 17 %: a) clasa oţelurilor feritice. %Mn = 1. %Sm = 0. Care dintre următoarele probleme poate să apară la utilizarea oţelului cu %Cm = 0.08 %. d) clasa oţelurilor austenitice? T.2 %. În figura 7. %Mnm = 0. pe fiecare din diagramele de transformare a austenitei sunt trasate câte n curbe de răcire.7 %.5 %. %Sm = 0. din domeniul austenitic şi până la ta. d) %Cre = 20.P)j.44 %. folosind procedeul descris la rezolvarea aplicaţiei A.1) şi (7. %Sim = 0. c) fragilizarea (fisurarea) la rece.5 % şi %Nim = 10 %: a) fragilizarea prin apariţia fazei sigma.2 %. Care din următoarele tipuri de fonte aliate au grafit în structură: a) fontele aliate cu siliciu. Rezolvare Aşa cum se poate observa examinând figura 7.01 % şi pentru oţelul carbon echivalent (cu compoziţa chimică definită prin %Cm = 0.29. b) clasa oţelurilor martensitice. Cărei clase structurale aparţine oţelul cu %Cm = 0.22 %.04 %. %Sim = 0. 38 .5 %.27 se prezintă diagramele de transformare termocinetică a austenitei pentru un oţel slab aliat.7. d) fragilizarea datorită creşterii intense a granulaţiei la încălzire? T. %Crm = 1.05 %. Folosind datele din aceste diagrame şi aplicând relaţiile (7.22 %. c) %Cre = 12.3. d) fontele înalt aliate cu nichel? Aplicaţii A.27. c) fontele aliate cu vanadiu.6 %. %Pm = 0. având compoziţia chimică definită prin %Cm = 0. iar valorile vitezelor de răcire corespunzătoare acestor curbe se determină.03 %. b) %Cre = 18.02 %. %Vm = 0.025 %). Conţinuturile procentuale de formaţiuni ferito-perlitice (%α.2 %.2) să se estimeze valorile durităţii structurilor care rezultă la răcirea celor două oţeluri. b) clasa oţelurilor martensitice. %Mnm = 0.5 %? T. cu ajutorul relaţiei (5. %Nie = 12. Cărei clase structurale aparţine oţelul cu %Cm = 0. c) clasa oţelurilor ledeburitice.7 %.5. bainitice (%B)j şi martensitice (%M)j în structurile care rezultă prin răcirea austenitei după curbele de răcire j = 1…n sunt precizate pe diagramele din figura 7.3. %Sim = 0.28.7. j = 1…n şi o anumită alcătuire a structurii care rezultă prin răcirea austenitei cu această viteză.30.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Nie = 11.7. b) fragilizarea (fisurarea) la cald.7. b) fontele înalt aliate cu crom.2 %.27.10).030 %. %Pm = 0. %Sim = 0. %Mom = 0. fiecărei curbe de răcire corespunzându-i o viteză de răcire vrj. cu diferite viteze vr.27. d) clasa oţelurilor austenitice? T. %Nim = 0.6 %.26 %.1.030 %.44 %. %Mn = 1. %Crm = 20.

Diagramele transformării termocinetice a austenitei pentru două oţeluri cu %Cm = 0.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate a. Fig 7.Mo şi V. Ni. b – oţel carbon 39 .44 %: a – oţel slab aliat cu Cr.27. b.

0⋅10 -1 150 750 500 650 100 2.9 100 0.9 750 5 650 24.7 90 5 5 0.28.0 13 20 67 0. t2j. pentru cele două oţeluri considerate.3 60 40 3 750 10 650 14.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 7.1) şi (7.5 721 1.P)j OTEL ALIAT 12300 750 40000 650 100 3.5 750 2 650 66.4. graficele dependenţelor HVST = f(vr).5 706 1.0 73 17 10 0.3.28.3 5 95 1 750 4 650 33. o o o C C C/s (%B)j (%M)j s s (%α.9⋅10 60 750 160 650 1.27 Alcătuirea structurii t1j.0 100 25 750 100 650 1. Vitezele de răcire şi alcătuirea structurilor corespunzătoare curbelor de răcire din diagramele prezentate în figura 7.8 750 3 650 45.1 7 60 33 7 750 24 650 5. τ1j.2 650 80. Fig. τ2j.4 100 0. Graficele dependenţelor HVST = f(vr) pentru cele două oţeluri considerate în aplicaţia A.0 2 98 Curba de răcire j 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 1 2 3 4 5 6 7 8 Aplicând relaţiile (7. vrj.5 100 OTEL CARBON 4150 750 16100 650 100 8.5 693 0. 40 .9 2 70 28 5 750 17 650 8.7.6⋅10-3 -2 1000 750 3500 650 100 4.7 650 215. reprezentate în figura 7.3 s-au obţinut rezultatele prezentate în tabelul 7.1.2) pentru datele din tabelul 7.8⋅10-1 3 750 20 650 5.3 56 25 19 9 750 56 650 2.3 3 97 0. cu ajutorul cărora s-au construit.4⋅10-3 100 750 360 650 100 3.7.5 650 71.

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Tabelul 7.0⋅10-2 2.0 215. utilizate cu precădere la fabricarea pieselor pentru maşini şi utilaje: • structurile de echilibru (ferito – perlitice) ale acestor oţeluri au durităţi similare celor corespunzătoare structurilor de echilibru ale oţelurilor carbon echivalente. Durităţile structurilor obţinute la răcirea austenitei după curbele de răcire reprezentate pe diagramele din figura 7.7 71.27 Curba de răcire j 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 1 2 3 4 5 6 7 8 o vrj.6⋅10-3 4.3 45. care conferă oţelurilor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi duritate.4⋅10-3 3.P 206 223 237 246 248 251 259 184 194 201 205 207 207 208 HVB OTEL ALIAT 342 354 380 389 402 424 OTEL CARBON 400 402 407 442 HVM 656 660 669 672 677 685 688 673 673 674 683 Duritatea structurii HVST 206 223 237 246 349 448 459 502 664 677 688 184 194 201 205 240 287 560 678 3.9 24.1 5.4 66.9 8. structurile cu caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi duritate se pot obţine şi la răcirea austenitei cu viteze mult mai mici decât cele necesare pentru realizarea aceloraşi efecte la oţelurile carbon 41 .3 14. C/s Durităţileformaţiunilor structurale HVα.9⋅10-1 1. • la aceste oţeluri.0 1.0 Observaţie Rezultatele aplicaţiei evidenţiază câteva aspecte practice importante privind oţelurile aliate hipoeutectoide din clasa perlitică.8⋅10-1 5.5 8.3 33. ca urmare.0 80.3 2. punerea în valoare a prezenţei elementelor de aliere conţinute de aceste oţeluri este posibilă numai prin aplicarea de TT capabile să asigure realizarea unor structuri cu conţinuturi procentuale mari de formaţiuni bainitice şi/sau martensitice.4.

%Sim = 0. 6.5.45 %. Aplicând relaţia (6. %Mnm = 0. de exemplu. %Sim = 0. %Mnm = 0. τm = 5 … 10 min şi răcirea în apă sau ulei. HM ≅ 58 HRC (660 HV). fig. aşa cum se poate observa examinând graficele din figura 7. Pentru proiectarea regimului de revenire înaltă a pieselor din oţel carbon. τm = 5…10 min şi răcirea în apă sau ulei. Rezolvare Aşa cum este cunoscut din scap.4. 6.6 %. care determină creşterea însemnată a nivelului tensiunilor reziduale induse în piesele călite şi apariţia pericolului fisurării acestora. cu compoziţia chimică definită prin %Cm = 0. 42 . ca urmare. scap. valorile punctului critic A3 sunt: A3 ≅ 823 oC. vi < vad.3 %. 5.4).3 %. călirea martensitică a oţelurilor (carbon sau aliate perlitice) hipoeutectoide trebuie realizată cu următorul regim: ti = A3 + 30 … 50 oC.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR echivalente.17). pentru oţelul carbon şi. TT de îmbunătăţire constă dintr-un ciclu primar de călire martensitică şi un ciclu final de revenire înaltă.2.3 % şi b) oţel carbon. 5. Conform indicaţiilor din scap. în timp ce pentru realizarea aceleiaşi structuri la oţelul carbon echivalent trebuie folosite viteze de răcire vr > 200 oC/s (asigurate numai de răcirea în apă. pentru oţelul aliat şi A3 ≅ 810 oC. pentru obţinerea structurii complet martensitice la oţelul aliat sunt necesare viteze de răcire vr ≅ 45 oC/s (asigurate de călirea în ulei. v. apropiată de valoarea dată de relaţia (6. Să se stabilească şi să se compare regimurile TT de îmbunătăţire care asigură pieselor de tip arbore confecţionate din cele două oţeluri un nivel al durităţii finale de 280 HV. regimurile TT de călire martensitică pentru piesele confecţionate din cele două sortimente de oţel vor fi asemănătoare: ti = 850…870 oC.45 %.6 %. După călire. v.7. Pentru realizarea unor piese de tip arbore sunt disponibile semifabricate confecţionate din două sortimente de oţel: a) oţel aliat.8). iar la aplicarea TT de călire la piesele din oţel carbon se vor alege ti şi τm către limitele inferioare ale intervalelor de valori prescrise şi se va face răcirea în apă (pentru a se asigura formarea unei structuri martensitice). se stabileşte valoarea necesară a parametrului PHJ = Ti[18 +lg(τm)].2). rezultă că pentru oţelurile cu compoziţiile chimice precizate în enunţ. fig.2 %.5.17). A. %Crm = 1.28. ţinând seama de influenţele elementelor de aliere. %Mom = 0. la realizarea TT de călire la piesele din oţel aliat se recomandă utilizarea unor valori ale ti şi τm către limitele superioare ale intervalelor de valori prescrise (deoarece prezenţa elementelor de aliere frânează procesele de obţinere a austenitei omogene) şi răcirea în ulei (deoarece elementele de aliere reduc vrc şi măresc călibilitatea oţelului). cu compoziţia chimică definită prin %Cm = 0. v. duritatea pieselor confecţionate din cele două sortimente de oţel va fi aproximativ identică (deoarece duritatea martensitei depinde esenţial de concentraţia carbonului în oţel.2.

va rezulta.4). Dacă se adoptă o durată de menţinere la revenire τm = 5 ore. τm = 5 ore şi răcirea în aer (deoarece oţelul este aliat cu Mo şi nu există pericolul de a se manifesta fragilitatea reversibilă la revenire). Ca urmare. Observaţii • Rezolvarea aplicaţiei evidenţiază efectele fenomenului de stabilitate la revenire.3 = 184. rezultă că temperatura la care trebuie efectuată revenirea pentru a asigurarea acestui nivel al PHJ 17880 este: Ti = ≅ 956 K sau ti ≅ 680 oC. rezultă: PHJ = 21090 + 4050⋅0.29 sunt prezentate graficele construite pentru oţelurile precizate în enunţul aplicaţiei. Aceste efecte pot fi mai sugestiv ilustrate.4).2 . este necesar să se utilizeze un regim de revenire care asigură la piesele din oţel carbon un nivel al durităţii HVrOC = 280 − 55⋅1. τm = 5 ore şi răcirea în aer (răcirea nu influenţează calitatea pieselor din oţel carbon supuse revenirii). • Rezultatele aplicaţiei nu trebuie să conducă la concluzia că. Dacă se foloseşte acelaşi regim la revenirea pieselor din oţel aliat. dacă se construiesc. un regim de revenire care conferă pieselor din oţel carbon nivelul impus al durităţii finale are paremetrii: ti ≅ 540 oC. rezultă că. rezultă că.3). în conformitate cu relaţia (7. Ca urmare. Interpretând corespunzător relaţiile (7. pentru oţelul aliat şi pentru oţelul carbon echivalent.2 − 100⋅0.4).45 – (33. (7.45)184 = 17880.45 – (33.45)280 = 15255. rezultă că temperatura la care trebuie efectuată revenirea pentru a se asigura nivelul calculat al PHJ este: Ti = 15255 18 + lg 5 ≅ 816 K sau ti ≅ 540 oC. TT de revenire a pieselor din oţel aliat este mai costisitor decât cel aplicat pieselor diun oţel carbon (datorită necesităţii utilizării unor temperaturi de încălzire şi/sau unor durate de menţinere mai mari). un regim de revenire care 18 + lg 5 conferă pieselor din oţel aliat nivelul impus al durităţii finale are parametrii: ti ≅ 680 oC.3 = 376.13⋅0. trebuie ca valoarea parametrului PHJ să fie: PHJ = 21090 + 4050⋅0. În figura 7.4) şi (7.5).3) şi (7. pentru satisfacerea acestei condiţii. graficele dependenţelor HVr = f(ti). corespunzătoare unei durate de menţinere la revenire τm = ct. în care se consideră HVrOC = 280 şi %Cm = 0. utilizând relaţia (7. considerând o durată de revenire τm = 5 ore. un nivel al durităţii finale HVrOA = 280 + 55⋅1. indus de prezenţa elementelor de aliere dintr-un oţel. Dacă se adoptă o durată de menţinere la revenire τm = 5 ore. În mod 43 .2 − 13⋅0.45 %.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate folosind relaţia (7. în general. coordonatele punctelor acestor grafice se obţin cu ajutorul relaţiilor (7.3).2 + 100⋅0. pentru a realiza pe piesele din oţel aliat un nivel al durităţii după revenire HVrOA = 280.

29. Stiind că viteza asigurată la răcirea în aer liniştit a pieselor din oţeluri este vr = 0. Rezolvare Folosind procedura descrisă la rezolvarea aplicaţiei A. 7.25 oC/s şi vr2 = 1 oC/s şi s-au trasat aceste curbe pe diagrama de transformare termocinetică a austenitei (v. De exemplu. fig. aşa cum a rezultat la rezolvarea aplicaţiei. oţelul având compoziţia chimică precizată în enunţul aplicaţiei aparţine clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice. s-au stabilit coordonatele punctelor ce descriu curbele de răcire cu vitezele vr1 = 0.7.22 %. impuse de realizarea acestor caracteristici vor fi identice. cu compoziţia chimică definită prin: %Cm = 0. poate fi încadrat în clasa structurală a oţelurilor aliate martensitice.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR obişnuit. Graficele dependenţelor HVr = f(ti) pentru un oţel aliat de tip Cr-Mo şi pentru oţelul carbon echivalent A. dacă la piesele din oţel carbon se prescrie ca duritate după îmbunătăţire să fie HVrOC = 280 (corespunzătoare unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 900 N/mm 2 ). pentru a valorifica corespunzător cheltuielile suplimentare datorită alierii şi se pot utiliza regimuri de revenire asemănătoare celor aplicabile la oţelurile carbon echivalente.30). %Mnm = 0. deci. regimurile TT de revenire. %Sim = 0. atunci ând se utilizează oţeluri aliate se prescriu şi niveluri mai ridicate ale rezistenţei mecanice şi durităţii.5. %Mom = 1 %. 7.7 %.30.4.25 …1 oC/s. Se observă astfel că răcirea în aer a austenitei conduce la obţinerea unei structuri complet martensitice şi. Fig. 44 . iar la piesele din oţel aliat se prescrie ca duritatea după îmbunătăţire să fie HVrOA ≅ 370 (corespunzătoare unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 1200 N/mm 2 ).8 %. să se analizeze dacă oţelul aliat. %Crm = 6 %.3. având diagrama de transformare termocinetică a austenitei prezentată în figura 7.

Dacă se foloseşte relaţia (7. 7.7. într-un cuptor electric cu inducţie.30. Să se estimeze compoziţia chimică şi clasa structurală corespunzătoare oţelului elaborat. %Mom = 1 %.n ( M = ∑ m j ) şi având compoziţiile chimice.8 %. %Cre = 7 %). j = 1. %Crm = 6 %. %Mom = 1 % Observaţie Otelul considerat în această aplicaţie este aliat numai cu elemente alfagene. A. exprimate prin concentraţiile j =1 n 45 .22 b punctul caracteristic nominal al oţelului. în cantităţile mj. Rezolvare Pentru a da caracter general algoritmului de soluţionare a problemei.6). Poziţionând pe diagrama structurală din figura 7.4. având coordonatele (%Cm = 0. considerând că...5. rezultă şi pe această cale că oţelul analizat aparţine clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice. se obţine %Cre = 7 %. Pentru elaborarea unei şarje de 100 kg de oţel aliat se topesc. Diagarma transformării termocinetice a austenitei la un oţel cu %Cm = 0. deşeuri de oţel.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. la elaborarea oţelului în cuptorul electric cu inducţie. modificările compoziţiei chimice a materiilor prime sunt neglijabile.8 %. se considră că sunt disponibile n sortimente de deşeuri de oţel. cu compoziţiile chimice şi în cantităţile indicate în tabelul 7. în concentraţiile %Crm = 6 %.

Si. j =1 j =1 n n mj Punctul O. j= 1 2 3 n=4 Concentraţiile masice ale componentelor de aliere %Cm 0. se obţin rezultatele redate în tabelul 7..8 %Crm 19.n şi ponderea fiecăruia din ele în încărcătura utilizată la elaborarea şarjei c j = M . compoziţia chimică a oţelului elaborat se poate estima cu ajutorul unor relaţii de forma: % EAm = ∑ c j % EAmj . cu relaţiile (7. se calculează valorile parametrilor %Cre şi %Nie. cu relaţiile: %Cre = ∑ c j %Crej . Mo. corespunzătoare şarjei de oţel aliat elaborate. Cr.2 0. poziţa sa permiţând precizarea clasei structurale a oţelului.5 12. Mn..6 0. %Mom = 1. % Niej = ∑ c j % Niej . %Simj.570 %.8 1. cunoscute. %Crmj.n.. Folosind rezultatele obţinute. j =1 n în care EA se consideră. j = 1.3) şi (7. %Nim = 8.0 1.02 0.470 %.2) şi (7.6 0. %Crm = 19.03 0.8 %Mnm 2.275 %. Această procedură conţine următoarea succesiune de etape: • se determină.725 %.810 %. reprezintă în diagrama structurală A.6 0. Ni.n. %Momj). având coordonatele (%Cre.18 %Sim 0. iar poziţia punctului caracteristic nominal O(%Cre.0 18.. Compoziţia chimică a şarjei de oţel aliat elaborate este: %Cm = 0. Utilizând relaţiile (7.02 0. Tabelul 7. se calculează.0 0.0375 %.0 Cantitatea mj. valorile parametrilor %Crej şi %Niej. Schaeffler la soluţionarea aplicaţiilor practice. j = 1..5. %Nie) în diagrama din figura 7. Observaţie Pentru rezolvarea problemei se poate utiliza şi o procedură grafică recursivă. kg 50 25 15 10 Aplicând procedura descrisă anterior pentru datele precizate în enunţ. care evidenţiază modalitatea uzuală de lucru pe diagrama structurală A.6.30 %Mom 3.0 25. pentru fiecare sortiment de deşeuri valorile parametrilor %Crej şi %Niej şi se reprezintă pe diagrama 46 .3). pe rând.20 0. Evident. a fi C.. %Mnm = 1. Schaeffler punctul caracteristic nominal al şarjei de oţel aliat elaborate (O ≡ PCN). %Mnmj.0 %Nim 12.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR masice ale elementelor de aliere (inclusiv carbonul) %EAmj (%Cmj.5 1. %Nimj.4).5 10. %Sim = 0. pentru toate sortimentele de deşeuri (materii prime). Compoziţiile chimice ale materiilor prime disponibile pentru elaborarea unei şarje de oţel aliat Materia primă. j = 1.4 0. %Nie).31 indică apartenenţa acestui oţel la clasa structurală a oţelurilor aliate austenito – feritice.

Schaeffler punctele caracteristice nominale corespunzătoare acestora Oj(%Crej.2.2 = c1%Cre1 + c2%Cre2 şi %Nie1.2 = c1%Nie1 + c2%Nie2. 7.4 20.6. 31.9 29. j = 1…n.1 Clasa structurală Austenitic Austenito – feritic Feritic Ferito − martensitic cj 0.15 0. Tabelul 7.4 ∑mj j =1 2 ) şi are coordonatele %Cre1.9 14. notat O1. c2 = m2 Fig.25 0.670 Austenito – feritic • se consideră că şarja de oţel aliat rezultă prin topirea succesivă a câte unei perechi de materii prime MP şi rezultă: * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1 şi m2 de deşeuri din primele două sortimente. j = 1 2 3 n=4 %Cre 19. Materia primă.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate structurală A.7.7. %Niej). Rezultatele aplicaţiei A.4.10 OTELUL ELABORAT 21. Schaeffler a rezultatelor aplicaţiei A. este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1O2 în două părţi proporţionale cu ponderile participării acestor două sortimente de materie primă (c1 = 1 – c2.1 11.2 %Nie 14.855 10.2 1.50 0. Reprezentarea pe diagrama structurală A.4 6. 47 .

2 = 1 – c3.n-1%Cre1.2%Cre1. • • • * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1. ck +1 = m k +1 k +1 j =1 ) şi are coordonatele ∑mj %Cre1.k = 1 – ck+1.k+1. • • • * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1.n-1%Nie1.2 + c3%Cre3 şi %Nie1.k) şi k+1.k + ck+1%Niek+1. cn = mn ∑mj j =1 n = mn M ) şi are coordonatele %Cre = c1. dar este mai sugestivă şi permite evidenţierea unor concluzii cu caracter general.2O3 în două părţi proporţionale cu ponderile participării celor două sortimente de materie primă (c1.3 = c1.7 şi pe diagrama din figura 7. notat O1.2 = m1 + m2 şi m3 de deşeuri din sortimentele (1.2%Nie1. Folosind această procedură în cazul precizat în enunţul aplicaţiei se obţin rezultatele redate în tabelul 7.k+1 = c1.3.31): • punctul caracteristic nominal al oţelului elaborat prin topirea a două 48 . este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1.2) şi 3.k%Cre1. rezultă (v.n-1) şi n.n-1On în două părţi proporţionale cu ponderile participării celor două sortimente de materie primă (c1.n-1 + cn%Cren şi %Nie = c1.k = ∑ m j şi mk+1 de deşeuri din sortimentele (1. j =1 k notat O1. c3 = m3 ∑mj j =1 3 ) şi are coordonatele %Cre1.31. din reprezentările grafice corespunzătoare parcurgerii etapelor acestei proceduri.3 = c1. fig. notat O. Rezolvarea aplicaţiei prin procedura grafică recursivă arată că (datorită sumării erorilor din întreaga succesiune de etape parcursă) aceasta asigură o precizie a rezultatelor mai mică decât procedura utilizată anterior.k+1 = c1. 7.k%Nie1.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1.2 + c3%Nie3. este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1.k + ck+1%Crek+1 şi %Nie1. este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1.n-1 = 1 – cn . astfel.n−1 = ∑ m j şi mn de deşeuri din sortimentele j =1 n −1 (1.n-1 + cn%Nien.kOk+1 în două părţi proporţionale cu ponderile participării celor două sortimente de materie primă (c1.

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate sortimente de deşeuri de oţel se află pe segmentul O1O2. cu masa M = 100 kg. Tabelul 7.1 % PCN ≡ O1 MP2 m2 = 25 kg c2 = 0.667 %Cre1 = 19.Ok.7.5.4 prin procedeul grafic MP1 m1 = 50 kg c1 = 0.4 ≡ OTELUL ELABORAT m1.On ale celor n materii prime utilizate. Rezolvare Se consideră notaţiile şi principiile utilizate în cele două proceduri concepute pentru rezolvarea aplicaţiei A. să se determine ce cantităţi (mase) din aceste materii prime trebuie utilizate pentru obţinerea unui oţel aliat austenito – feritic.3 = 0.….5.2 = 75 kg m3 = 15 kg c1.9 % %Nie1 = 14. Considerând că. într-un cuptor electric cu inducţie. se topesc.3 = 90 kg c1. care uneşte punctele caracteristice nominale O1 şi O2 ale celor două materii prime utilizate.333 %Cre2 = 19.067 % %Cre3 = 20.133 % %Nie3 = 1.855 % %Nie1.3 m1.7.705 % %Nie1.174 % PCN ≡ O1.9 % %Nie2 = 11.167 %Cre1.833 c3 = 0.4 = 10.4 = 1.670 % PCN ≡ O MP4 m4 = 15 kg c4 = 0. Datele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A. necunoscutele problemei fiind participările (ponderile) materiilor prime folosite pentru elaborarea şarjei de oţel 49 .7. • punctul caracteristic nominal al oţelului elaborat prin topirea a n sortimente de deşeuri de oţel se află în interiorul poligonului O1O2…Ok…OnO1.….4 = M = 90 kg c1.2 MP1.2 = 0.2 = 11.2 % PCN ≡ O2 MP1.2 MP3 m1.2 = 23. având vârfurile în punctele caracteristice nominale O1.000 %Cre1. patru sortimente de deşeuri de oţel.2 PCN ≡ O3 MP1.2 % %Nie4 = 6. O2.4 % PCN ≡ O1. Pentru elaborarea unei şarje de oţel aliat.9 % %Nie1.2 = 13.167 %Cre4 = 14.1 % PCN ≡ O4 A.4 = 21. modificările compoziţiei chimice a materiilor prime sunt neglijabile. la elaborarea oţelului în cuptorul electric cu inducţie. cu un conţinut procentual de ferită în structura %α = 50 %.3 = 22. cu compoziţiile chimice indicate în tabelul 7.7.900 %Cre1.4.

ecuaţia dreptei AB. c2 = m2 M . 25.0 %. c3 = m3 M . 0≤c3≤ 1. pe dreapta corespunzătoare conţinutului procentual %α = 50 %. care. care conţine punctele cu coordonatele (26.9 %. care conţine punctele cu coordonatele (0 %.0 %.4 %.792%Cre + 25. aşa cum se observă pe diagrama din figura 7. în domeniul austenito – feritic al diagramei structurale A. iar ecuaţia dreptei PQ. Schaeffler a rezultatelor aplicaţiei A. c4 = m4 M .5 50 . evident. 0≤c2≤1.5 %) şi (26.305%Cre + 20.7.175. coordonatele punctului O (punctul caracteristic nominal al oţelului elaborat) sunt: %Cre = ∑ c j %Crej şi % Nie = ∑ c j % Niej .5 %).9 %) şi (32. 32.617%Cre – 6. delimitat. 9. de dreapta O1O2 şi dreapta PQ. ce delimitează pe diagramă domeniul bifazic α + γ. este %Nie = -0. Reprezentarea pe diagrama structurală A.1 %) şi (29. 7. respectarea acestor condiţii impune ca punctul O să se afle pe segmentul AB. ca urmare. 13. trebuie să respecte 4 j =1 condiţiile 0≤c1≤1. Schaeffler.5 şi.0 %.32. ecuaţia dreptei O1O2. %Nie) să fie situat. condiţiile anterior formulate se transcriu matematic sub forma următorului sistem: Fig. În sistemul de coordonate al diagramei din figura 7.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR aliat c1 = m1 M . 14. este necesar ca punctul O(%Cre.2 %). 4. j =1 j =1 4 4 Pentru ca oţelul elaborat să corespundă clasei structurale a oţelurilor austenito – feritice (duplex) cu conţinuturile procentuale de faze din structura de echilibru %α = 50 % şi %γ = 50 %. care conţine punctele cu coordoantele (19. În aceste circumstanţe. este %Nie = 0. 11. pe dreapta corespunzătoare unui conţinut procentual %α = 50 %.32. este %Nie = -0.133. 0≤c4≤1 şi ∑ c j = 1.6 %).

049c3 − 0. b) 2.870c3 – 0. 51 . Pentru găsirea soluţiilor acestui sistem.313c3 – 0. c4 = -1. 0. 1. sistemul devine: c1 – 0.305%Cre + 20. 0 ≤ c2 ≤ 1. aşa cum se arată în figura 7.954c2 + 2.908 ≤ 0.595c3 − 1 ≤ 0.423 ≥ 0 ⇒ c2 +0.954c2 + 1. c3 ale materiilor prime folosite la elaborarea unei şarje de oţel aliat În aceste circumstanţe. 1].774 ∈ [0.133 = 0.566c3 – 1.500 ≥ 0. c3) ale punctelor situate în domeniul haşurat pe această figură. 0 ≤ c1 ≤ 1. Sistemul de inegalităţi din gruparea b) se poate rezolva uşor prin metoda grafică.744 ≤ 0 ⇒ c2 + 1. c1 + 1. 0 ≤ c2 ≤ 1.792%Cre − 25. 1]. 33. c1 + c2 + 0.774 ∈ [0.613 ≥ 0. %Nie + 0. 7. rezultă următoarea strategie de căutare a soluţiilor problemei: • se alege o valoare a ponderii c3 în intervalul [0. Fig.971c3 − 0.971c3 + 0.175 ≤ 0. Determinarea grafică a ponderilor c2.652 ≥ 0.369c2 + 0. înlocuind expresiile scrise anterior ale parametrilor %Cre şi %Nie.954c2 – 1.954c2 – 2.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate %Nie − 0. 0 ≤ c3 ≤ 1. %Nie + 0.323c2 + 2.33 şi are ca soluţii coordonatele (c2.617%Cre + 6.020c3 – 1.666].774 = 0. 0 ≤ c4 ≤ 1 şi c4 = 1 – c1 – c2 – c3. 0 ≤ c1 ≤ 1. se procedează la descompunerea acestuia în două grupări de condiţii: a) c1 = 0.971c3 + 1.

001 -0. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A.0 40.1 13.7.406 0.5 19.0 20. • se stabileşte dacă ponderile c1 şi c4.9 24.300 [0.27.44.0 90.101 0.113 0.8.9 1.3 1.900 0. -1.8 - • se alege o valoare a ponderii c2 în intervalul [-0.500 0.200 -0.091 0.700 0.700 0 [0.0 m4 11. sunt prezentate în tabelul 7.400 [0.0 20.8.12] 0.005 0. 0.098 -0.058 -0.600 0.0.9 5.3 10.0 m3 0 0 10 10.500 0.53.05 0.247 0.500 0.0 45.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 7.100 0.35.18.0 20.0 75.750 0.313c3 + 0.500 0.908].504 0.38] 0.100 [0. 0.0 40.850 0.7 10.7 27.51] 0.7 14.400 0. obţinute prin aplicarea acestei strategii de căutare.650 [0.613.204 -0.7 8.450 0.102 -0.555 Concluzia Incorect Incorect SOLUTIE SOLUTIE Incorect Incorect SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE Incorect SOLUTIE Incorect Incorect Incorect Incorect Incorect Incorect Masele materiilor prime.097 0.61.094 0.300 0.011 0.78] 0. 0.007 0.0 9.015 0.25] [0.1 0.600 0.3 19.301 0.106 -0. date de expresiile din gruparea de condiţii a) satisfac condiţiile 0 ≤ c1 ≤ 1.100 -0.0 27.5 9.109 0.193 0. 52 .085 -0.800 0.037 0.050 c4 0.0 20.0 45.91] 0.5 0. 0. Câteva din soluţiile posibile ale problemei analizate.348 0.402 0.250 0.550 0.272 0.09.211 0.203 0.305 0.105 0.64] 0.200 0.0 30.0 20.0 50.0 60.1 30.145 0.270 0.300 0.199 0.350 0.0 55. kg m1 3. 0.870c3 + 0.200 [0.003 -0.255 c1 -0.5 10.5 c3 Domeniul ponderii c2 c2 0. 0 ≤ c4 ≤ 1.0 70.450 0.2 m2 85.500 0.3 5.050 0.294 0. 0.011 0.450 0.600 0.0 30.139 0.

bunurilor şi mediului înconjurător etc. a căror cunoaştere şi respectare a impus. ca şi în cazul altor produse. standardizarea acestora (cuprinderea lor în standarde). simbolizări. Introducere Oţelurile şi fontele utilizate în tehnică sunt produse industriale de mare importanţă. B. standarde privind protecţia vieţii. care stabileşte reguli. clasele de calitate. tipizarea produselor (stabilirea unei game sortimentale raţionale şi economice de produse). În funcţie de domeniul la care se referă. sortimentele. urmărind obţinerea unui grad optim de ordine într-un context dat. pentru probleme reale sau potenţiale. standarde pentru agricultură. standarde pentru comerţ.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Capitolul 8 OŢELURILE ŞI FONTELE COMERCIALE 8. Standardele se pot clasifica folosind trei criterii: A. Standardul este un document stabilit prin consens şi aprobat de un organism recunoscut. • standarde de produs. în scopul obţinerii unui grad optim de ordine într-un context dat. clasificări. standardele pot fi standarde pentru industrie. Standardizarea este activitatea specifică prin care se stabilesc. Obiectivele generale ale standardizării sunt: asigurarea şi ridicarea calităţii produselor şi serviciilor. se transformă în semifabricate şi se utilizează în diverse aplicaţii conform unor reglementări stricte. care cuprind generalităţi sau principii: terminologie. facilitarea schimburilor de mărfuri şi de informaţii pe piaţa internă şi internaţională. metodologii de prelevare a probelor şi de realizare a încercărilor sau determinărilor privind caracteristicile de calitate ale produselor etc. condiţiile tehnice şi caracteristicile de 53 .1. standardele complete cuprind toate elementele care permit asigurarea calităţii unui produs: tipurile. În funcţie de conţinutul lor. prescripţii sau caracteristici pentru activităţi sau rezultatul acestora. prevederi destinate unei utilizări comune şi repetate. standardele pot fi: • standarde generale. care se elaborează. care pot fi complete sau parţiale.

de exemplu 77 corespunde domeniului metalurgie. C. adoptatat de ASRO începând cu anul 2001.nivelul 2. • standarde naţionale.140. regulile şi metodele de verificare a calităţii. notate cu simbolul domeniului. În funcţie de nivelul de aplicare. Notarea standardelor române se realizează prin folosirea unui indicativ format pe baza următoarelor reguli: • pentru standardele aprobate înainte de 28 august 1992 notarea se face cu sigla STAS.nivelul 1. elaborate de Comitetul European de Standardizare − CEN). urmat de un punct şi un grup de două cifre. elaborate sau adoptate de un organism naţional de standardizare (de exemplu. în ţara noastră organismul de standardizare este Asociaţia de Standardizare din România. notarea acestora făcându-se cu simbolulu grupei. • standarde internaţionale care sunt adoptate de organisme sau organizaţii internaţionale cu activitate de standardizare şi care sunt puse la dispoziţia publicului (de exemplu. în timp ce standardele parţiale se referă numai la unele din elementele definitorii (enumerate mai înainte) pentru calitatea unui produs. în care o parte a grupelor sunt împărţite în subgrupe. protecţia sănătăţii. care sunt adoptate de către o organizaţie regională cu activitate de standardizare şi care sunt puse la dispoziţia publicului (de exemplu. ASRO) şi puse la dispoziţia publicului.140 corespunde produselor metalurgice realizate din oţeluri şi fonte.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR calitate. de marcare. urmat de un punct şi un grup de trei cifre. urmată de numărul standardului şi de ultimele două cifre ale anului ediţiei. standardele elaborate de Organizaţia Internnaţională de Standardizare − ISO). standardele pot fi: • standarde de firmă. subgrupa 77. Standardele naţionale române sunt clasificate pe baza Sistemului Internaţional de Clasificare numerică a Standardelor (ICS). de exemplu. au caracter obligatoriu numai standardele române referitoare la protecţia vieţii.10 cuprinde oţelurile pentru tratamente termice. de livrare etc. . celelalte standarde fiind facultative. . de exemplu. cu aplicabilitate la nivelul regiilor autonome. în care domeniile sunt împărţite în 389 de grupe.. simbolizate prin două cifre. societăţilor comerciale sau altor persoane juridice care le-au elaborat. facultativă).nivelul 3. • standarde regionale. care conţine 40 de sectoare (domenii) ale activităţilor standardizate. securităţii muncii şi protecţia mediului înconjurător. STAS 791-88. standardele europene. sau standarde cu caracter de recomandare (a căror aplicare este voluntară. de exemplu grupa 77. ICS cuprinde trei niveluri ierarhice de clasificare: . • pentru standardele aprobate după 28 august 1992 notarea se face cu 54 . aceste standarde putând fi standarde obligatorii (cu putere de lege cu caracter general).

SR EN 10207:1995. metodele de obţinere a semifabricatelor. urmată de numărul acordat standardului de ASRO şi de anul ediţiei. deoarece procesul de preluare a standardelor europene sau internaţionale ca standarde naţionale nu este finalizat. Criteriul de identificare a unui oţel sau a unei fonte este marca. 8. ceea ce înlătură barierele tehnice din calea comercializării produselor din aceste materiale şi face posibilă cooperarea tehnologică naţională şi internaţională. Clasificarea oţelurilor comerciale Definirea şi clasificarea mărcilor de oţel este făcută conform SR EN 10020.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale sigla SR (Standard Român). simbolizarea oţelurilor şi fontelor era reglementată pentru fiecare marcă prin standardul după care se producea materialul respectiv. servind la identificarea mărcii. prin standardizarea căreia se realizează o uniformizare planificată a compoziţiei chimice şi/sau a caracteristicilor principale. Clasificarea şi simbolizarea oţelurilor comerciale 8. în funcţie de compoziţia chimică determinată pe oţelul lichid. iar pentru cele identice cu standardele europene − sigla SR EN. iar oţelurile aliate sunt cele la care concentraţia masică (determinată pe oţelul lichid sau pe produsele realizate din acesta) a cel puţin unui element atinge sau 55 . compoziţia chimică. Simbolurile cu ajutorul cărora se notează mărcile şi clasele de calitate din cadrul unei mărci de oţel sau de fontă sunt şiruri de litere şi cifre (simbolizare alfanumerică) sau numai cifre (simbolizare numerică).2. de exemplu. sau pot fi convenţionale. în prezent. gradul de dezoxidare la elaborare etc. Diversitatea extrem de mare a oţelurilor şi fontelor şi complexitatea activităţilor de obţinere a produselor din aceste materiale. Conform standardului SR EN 10020. • pentru standardele române identice cu cele internaţionale se foloseşte sigla SR ISO. destinaţia. a impus reglementarea producerii lor prin standarde naţionale (care pot fi şi de tipul SR ISO sau SR EN). considerând împărţirea oţelurilor în: oţeluri nealiate şi oţeluri aliate. este operaţional şi vechiul sistem de simbolizare şi sunt valabile toate standardele (încă neînlocuite sau anulate) privind oţelurile. numerele acestor standarde fiind identice cu cele ale standardelor internaţionale sau europene adoptate.1. fără a da însă vreo informaţie despre caracteristicile de calitate ale materialului. oţelurile nealiate sunt cele la care concentraţiile masice ale elementelor determinate pe oţelul lichid sau pe produsele realizate din acesta nu depăşesc valoarile limită prezentate în tabelul 8.1. La noi în ţară.. fontele şi semifabricatele sau produsele realizate din aceste materiale. SR 13172:1993. SR ISO 9477:1992. care conţin informaţii privind: caracteristicile mecanice principale.2. de exemplu.

40 0. % EAm.10**) * În cazul în care aceste elemente sunt prescrise combinat.30 0. % 0.65 0. Atât oţelurile nealiate cât şi oţelurile aliate se împart în clase principale de calitate.10 0. în funcţie de gradul de puritate. aşa cum se arată în schema din figura 8. de tehnologia de elaborare şi de nivelul prescripţiilor pentru anumite caracteristici.10 (0.08 0.05 0. nu au prescrisă nici o altă condiţie de calitate şi sunt obţinute prin procedee tehnologice de elaborare obişnuite.30**) 0.05 0.06 0.1. Tabelul 8.1.10 (0.10 0.lim. Schema de clasificare a oţelurilor comerciale Clasele principale de calitate sunt caracterizate în standardul SR EN 10020 astfel: A.2.40 1. Valorile limită (maxime) ale concentraţiilor componentelor oţelurilor nealiate Elementul Aluminiu Bor Bismut Cobalt Crom* Cupru* Mangan Molibden* Niobiu * Nichel* Valoarea limită.05 (0.30**) 0.7 ∑ EAm . 8.30**) 0. lim .10 0.1.10 (0. ** Valorile admise pentru analiza efectuată pe produse Fig.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR depăşeşte valoarea limită precizată în tabelul 8.50 (0. nu au impuse condiţii speciale pentru nici un element component (cu excepţia manganului şi siliciului).0008 0. nu necesită aplicarea de tratamente termice pentru obţinerea acestor caracteristici.lim.30 Elementul Plumb Seleniu Siliciu Telur Titan * Vanadiu* Wolfram Zirconiu Altele Valoarea limită. 56 . % EAm. valoarea limită a sumei concentraţiilor lor se consideră 0. % 0. Oţelurile nealiate de uz general sunt oţeluri ale căror caracteristici corespund prescripţiilor prezentate în tabelul 8. în cadrul fiecărei clase principale există subclase constituite în special după caracteristicile principale de utilizare ale oţelurilor.1.10 0.60**) 0.

Tabelul 8.045 % C.min ≤ 690 N/mm2 Re. iar durificarea prin precipitare se realizează prin răcire controlată de la temperatura de prelucrare prin deformare la cald.) în concentraţii care menţin oţelul în categoria oţelurilor nealiate. necesită adaosuri de elemente de aliere în concentraţii ce depăsesc nivelurile limită date în tabelul 57 .045 % %Sm. O marcă de oţel este inclusă în categoria oţelurilor nealiate speciale dacă îndeplineşte una sau mai multe dintre următoarele condiţii: − are prescrisă energia de rupere KV în starea C + r (obţinută prin călire martensitică şi revenire). mm s ≤ 16 s ≤ 16 s ≤ 16 10 ≤ s ≤ 16 − − − Prescripţia Rm.min ≤ 360 N/mm2 Amin ≤ 26 % KVmin ≤ 27 J %Cm. Oţelurile nealiate speciale sunt oţeluri cu caracteristici superioare celor corespunzătoare oţelurilor de uz general. Prescripţiile privind caracteristicile oţelurilor nealiate de uz general Caracteristica prescrisă Rezistenţa la tracţiune minimă Limita de curgere minimă Alungirea procentuală după rupere minimă Energia de rupere minimă. în această categorie sunt incluse oţelurile nealiate care nu se încadrează în clasele A sau B.max ≥ 0. purităţii. pe epruvete prelevate longitudinal din produse Concentraţia masică de carbon maximă Concentraţia masică de fosfor maximă Concentraţia masică de sulf maximă Grosimea produsului s. V etc. Oţelurile nealiate de calitate sunt oţeluri la care prescripţiile privind calitatea sunt mai severe decât la oţelurile nealiate de uz general. Oţelurile aliate de calitate sunt oţeluri destinate utilizării în aplicaţii similare celor corespunzătoare oţelurilor nealiate de calitate. − este destinată durificării prin precipitare. asigurate în special prin controlul riguros al compoziţiei chimice. care nu sunt destinate aplicării de TT şi care. − are conţinut scăzut de incluziuni nemetalice. − are prescrisă adâncimea de călire sau duritatea superficială în una din stările C. − are conţinuturile de impuriţăţi %Pm.2. proceselor tehnologice de elaborare şi prin aplicarea tratamentelor termice de călire şi revenire sau de durificare superficială.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale B. conţine unul sau mai multe elemente de microaliere (Nb. la +20 oC. − are rezistivitatea electrică ρ < 0. D.10 % %Pm. are structura ferito-perlitică. fără să li se impună condiţii privind comportarea la TT sau gradul de puritate. pentru a realiza caracteristicile prescrise.max ≥ 0.. are %Cm ≥ 0. C + r sau Cs (obţinută prin călire superficială). % Sm ≤ 0.max ≥ 0. − are prescrisă o energia de rupere (determinată pe epruvete prelevate longitudinal din semifabricate sau produse) KV > 27 J la −50 oC.25 % .025 %.11 µΩm .

E. care îndeplinesc (simultan) condiţiile: . introduse în scopul satisfacerii unor prescripţii referitoare la caracteristicile magnetice: c) oţelurile pentru produse la care se fac prelucrări severe (cu grade mari de deformare) prin deformare plastică la rece şi care conţin elemente ce asigură finisarea granulaţiei. % Elementul Valoarea limită. oţelurile pentru recipiente sub presiune şi oţelurile pentru ţevi.au limita de curgere minimă (determinată pe produse cu s ≤ 10 mm) Rp0. în categoria oţelurilor aliate de calitate se încadrează: a) oţelurile de construcţie cu granulaţie fină sudabile. oţelurile pentru rulmenţi. oţelurile refractare.12 0. lim .08 0. pentru acelaşi tip de aplicaţie tehnică pot fi utilizate oţeluri din mai multe clase (oţeluri nealiate şi/sau aliate).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8.lim.lim. Tabelul 8.1. .80 0. condiţiile de elaborare şi metodele de control al calităţii pentru a li se asigura caracteristici ridicate. d) oţelurile bifazice (dual−phase steel). b) oţelurile pentru electrotehnică.1. sudabile Elementul Valoarea limită.2 < 380 N/mm2. pentru alte elemente se foloseşte tabelul 8. . prescrise cu abateri mici.50 0.10 Niobiu** Nichel* Titan** Vanadiu** Zirconiu** 0. % Crom* Cupru* Lantanide ( fiecare) Mangan Molibden* 0. e) oţelurile la care singurul element de aliere prescris este cuprul. 58 .au energia de rupere (determinată pe epruvete prelevate longitudinal din produse) KV ≤ 27 J la −50 oC.50 0. Limitele compoziţiei chimice a oţelurilor aliate de calitate cu granulaţie fină.50 0. în această categorie se încadrează oţelurile speciale de construcţie.3. care au (datorită TT aplicate) o structură alcătuită dintr-o matrice feritică şi 10…35 % formaţiuni martensitice fine. oţelurile pentru scule şi oţelurile cu proprietăţi fizice speciale.7 ∑ EAm . oţelurile inoxidabile.3. uniform dispersate în matrice.06 1.12 0. % EAm. În funcţie de condiţiile specifice de utilizare.12 Dacă elementele marcate * şi ** sunt prescrise în combinaţie. % EAm.au concentraţii ale elementelor de aliere mai mici decât valorile limită prezentate în tabelul 8. valoarea limită a sumei concentraţiilor lor se consideră 0. care conţin ca elemente de aliere numai siliciul sau siliciul şi aluminiul. Oţelurile aliate speciale sunt oţeluri la care se impun condiţii stricte privind compoziţia chimică. oţelurile pentru piesele destinate construcţiei de maşini.

Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale

8.2.2. Simbolizarea oţelurilor comerciale
Simbolizarea alfanumerică a oţelurilor este reglementată de standardul SR EN 10027-1, completat cu SR CR 10260, iar prescripţiile privind simbolizarea numerică sunt cuprinse în standardul SR EN 10027-2. Conform SR EN 10027-1 simbolizarea alfanumerică cuprinde trei grupe de simboluri (care se scriu fără spaţii între ele): simboluri principale, care constau din grupe de litere şi cifre, simboluri suplimentare pentru oţel, formate din caractere alfanumerice scrise după simbolurile principale şi simboluri suplimentare pentru produse, formate din caractere alfanumerice, separate de simbolurile oţelului prin semnul + şi care codifică condiţiile speciale impuse produselor, tipul de acoperire a produselor sau o anumită stare de tratament a acestora. În funcţie de semnificaţiile simbolurilor principale, oţelurile se împart în două categorii: oţeluri simbolizate în funcţie de utilizare şi caracteristici mecanice sau fizice şi oţeluri simbolizate după compoziţia chimică. Structura şi conţinutul simbolurilor în funcţie de utilizare şi caracteristici pentru cele mai folosite categorii de oţeluri sunt prezentate în tabelul 8.4; structura şi conţinutul simbolurilor după compoziţia chimică pentru cele mai utilizate categorii de oţeluri la care se foloseşte această modalitate de simbolizare sunt redate, de asemenea, în tabelul 8.4. Simbolizarea numerică a mărcilor de oţel este complementară simbolizării alfanumerice şi se utilizează numai pentru oţelurile care fac obiectul unor operaţii comerciale, acest tip de simbolizare fiind mai potrivit prelucrării automate a datelor; simbolul constă dintr-un număr fix de cifre şi se alocă de către autoritatea naţională sau europeană de standardizare, în urma unei cereri formulate de producătorul de oţeluri. Până la înlocuirea tuturor standardelor de oţeluri aprobate înainte de 1992 (standarde marcate cu sigla STAS) se menţine (împreună cu prescripţiile de simbolizare anterior prezentate) şi posibilitatea simbolizării oţelurilor conform acestor standarde, ce cuprind următoarele reguli: • oţelurile carbon (nealiate) pot fi (în funcţie de calitate în care sunt realizate): oţeluri de uz general, de calitate (cu compoziţia chimică mai precis delimitată şi conţinuturile de impurităti mai mici decât la oţelurile de uz general) sau superioare (cu compoziţia chimică mai precis delimitată şi conţinuturile de impurităti mai mici decât la oţelurile de calitate), iar oţelurile aliate pot fi obişnuite (de calitate) sau superioare; • oţelurile nealiate de uz general, oţelurile microaliate şi slab aliate cu
59

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

granulaţie fină şi rezistenţă mecanică ridicată, oţelurile nealiate pentru turnare în piese etc. se simbolizează în funcţie de utilizare şi caracteristici mecanice, simbolul fiind alcătuit din o literă sau un grup de litere (OL în cazul oţelurilor carbon pentru construcţii metalice şi mecanice, R în cazul oţelurilor pentru cazane şi recipiente sub presiune ce funcţionează la temperatură ambiantă sau scăzută, K în cazul oţelurilor pentru cazane şi recipiente sub presiune ce funcţionează la temperatură ambiantă sau ridicată, OCS în cazul oţelurilor cu granulaţie fină pentru construcţii sudate, OLT în cazul oţelurilor nealiate pentru ţevi etc.) şi un număr care arată valoarea minimă a Rm în N/mm2; de exemplu, OL 370 este un oţel carbon de uz general pentru construcţii metalice şi mecanice cu Rm ≥ 370 N/mm2 , iar OCS 510 este un oţel pentru construcţii sudate cu Rm ≥ 510 N/mm2; simbolurile acestor oţeluri pot fi completate cu litere sau cifre care indică gradul de dezoxidare, clasa de calitate sau varianta tehnologică de elaborare ale oţelului; • oţelurile nealiate şi aliate, de calitate sau superioare, se simbolizează după compoziţa chimică, simbolul fiind alcătuit astfel: − în cazul oţelurilor nealiate: un grup de litere (OLC în cazul oţelurilor prelucrate prin deformare plastică pentru construcţia de maşini, OSC în cazul oţelurilor carbon pentru scule, OSP în cazul oţelurilor pentru pile, AUT în cazul oţelurilor pentru prelucrarea pe maşini unelte automate etc.), un număr egal cu 100%Cm (sau cu 10%Cm în cazul oţelurilor carbon pentru scule), %Cm fiind concentraţia masică medie de carbon a mărcii de oţel (valoarea medie aritmetică a limitelor intervalului prescris de standard pentru concentraţia masică a carbonului) şi litera X, dacă oţelul este superior; de exemplu, OLC 45 este un oţel carbon de calitate cu %Cm = 0,45 %, OLC 15 X este un oţel carbon superior cu %Cm = 0,15 %, AUT 30 este un oţel pentru prelucrarea pe maşini unelte automate cu %Cm = 0,30 %, iar OSC 10 este un oţel carbon pentru scule cu %Cm = 1 %; − în cazul oţelurilor aliate: litera T, dacă oţelul este destinat realizării pieselor turnate, un număr egal cu 100%Cm (%Cm având aceeaşi semnificaţie ca la oţelurile nealiate), simbolurile chimice ale elementelor de aliere, scrise în ordinea crescătoare a importanţei lor (sau în ordinea crescătoare a concentraţiei lor masice), un număr egal cu 10%EAp, %EAp fiind concentraţia masică medie a elementului de aliere principal (scris ultimul în structura simbolului) şi de litera X, dacă otelul este superior; de exmplu, T 15MoNiCr180 este un oţel pentru turnare în piese cu %Cm = 0,15 %, aliat cu Mo, Ni şi Cr, elementul de aliere principal fiind cromul, aflat în concentraţia %Crm = 18 %, iar 42MoCr11 X este un oţel superior (destinat realizării de semifabricate prelucrate prin deformare plastică la cald pentru construcţia de maşini) cu %Cm = 0,42 %, aliat cu Mo şi Cr, elementul de aliere principal fiind cromul, aflat în concentraţia %Crm = 1,1 %.
60

Tabelul 8.4. Principalele date privind simbolizarea oţelurilor comerciale

A. Oţeluri simbolizate în funcţie de caracteristici

Categoria oţelurilor

Exemplu

KV, J 27 40 60 Simbolizare JR KR LR J0 K0 L0 J2 K2 L2 J3 K3 L3 J4 K4 L4 J5 K5 L5 J6 K6 L6
o

T, C

Oţeluri pentru construcţii

S

nnn ≡ Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi

20 0 −20 −30 −40 −50 −60

C ≡ formare la rece E ≡ emailare F ≡ forjare L ≡ temperat. scăzută N ≡ normalizat O ≡ platforme marine Q ≡ călit şi revenit S ≡ construcţii navale T ≡ ţevi W ≡ rezistent la coroziune atmosferică G ≡ alte caracteristici (grad de dezoxidare etc..) H ≡ temperat. ridicată L ≡ temperat. scăzută R ≡ temperat. ambiantă X ≡ temperatură ridicată şi temperatură scăzută

- oţel cu Re ≡235N/mm2, la care se garantează KV = 27 J la −20 oC, calmat complet (G3);

S235J2G3

- simbolizare veche:
OL 370.4.k

Oteluri pentru recipiente sub presiune Oţeluri pentru ţevi destinate conductelor

P

nnn ≡ Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi

B ≡ recipiente de gaz M ≡ laminat termomec. N ≡ normalizat Q ≡ călit şi revenit S ≡ pentru recip. simple T ≡ pentru ţevi G ≡ alte caracteristici M ≡ laminat termomec. N ≡ normalizat Q ≡ călit şi revenit G ≡ alte caracteristici

P265GH - oţel pentru recipiente
sub presiune cu Re = 265 N/mm2 şi caracteristici specificate la temperaturi ridicate

- simbolizare veche :
K 410

L

nnn ≡Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi

L360Q
- oţel pentru ţevi cu Rp02 ≥ 360 N/mm2, în stare călit şi revenit

Tabelul 8.4. Principalele date privind simbolizarea oţelurilor comerciale − continuare

Oţeluri pentru piese destinate construcţiei de maşini Oţeluri pentru şine de cale ferată

E

nnn ≡ Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi nnn ≡ Rm min., în N/mm2 Cnn ≡ laminat la rece Dnn ≡ laminat la cald pentru formare directă la rece (cifrele desemnează calităţi diferite)

E335 G ≡ alte caracteristici (grad de dezoxidare etc.) Mn ≡ conţinut ridicat de mangan G ≡ alte caracteristici C ≡ destinat tragerii la rece
- oţel cu Re ≥ 335 N/mm2

R

Q ≡ călit şi revenit

- simbolizare veche OL 60 R0900Mn - oţel cu Rm ≥ 900
N/mm2, cu conţinut de mangan precizat

Oţeluri pentru produse plate D destinate ambutisării

EK ≡ pentru emailare la rece convenţională ED ≡ pentru emailare directă an ≡ simbolul chimic al elementului precizat urmat eventual de o cifră care reprezintă de 10 x media intervalului precizat al acestui element

DC04EK
- oţel laminat la rece pentru emailare convenţională

B. Oţeluri simbolizate în funcţie de compoziţia chimică B1. Oţeluri nealiate cu %Mnm < 1%

Categoria oţelurilor

Exemplu

Oţeluri nealiate cu %Mn m < 1% (cu excepţia celor pentru automate)

C

E ≡ cu un connţinut maxim de sulf precizat; D ≡ pentru trefilarea sârmei; C ≡ pentru formarea la rece; nnn ≡ 100· %Cm S ≡ pentru arcuri; U ≡ pentru scule; W ≡ pentru sârme electrozi; G ≡ alte caracteristici

C35E4 an ≡ EA[10·%EAm]
- oţel carbon cu %Cm = 0,35 % şi conţinut precizat de sulf; - simbolizare veche:

OLC 35 X

Tabelul 8.4. Principalele date privind simbolizarea oţelurilor comerciale − continuare

B2. Oţeluri nealiate cu %Mnm ≥ 1% şi oţeluri aliate

Categoria oţelurilor

Exemplu

Oţeluri nealiate cu %Mn m ≥ 1%, oţeluri nealiate pentru automate şi oţeluri aliate cu %EAmj < 5 %, j = 1…n Oţeluri aliate cu %EAmj ≥ 5 %, j = 1...n (cu excepţia oţelurilor rapide)

nnn ≡ 100 %Cm a ≡ EA1…EAj…EAn concentraţia

n−n…≡ k1·%EAm1−…−kj·%EAmj−… − kn·%EAmn Factorul Element kj Cr,Co,Mn,Ni,Si,W 4 Al,Be,Cu, Mo, 10 Nb,Pb,Ta,Ti,V, Zr; Ce, N, P, S; 100 B 1000 n−n…≡ k1·%EAm1−…−kj·%EAmj… − kn·%EAmn

13CrMo4−5 - oţel cu %Cm ≡ 0,13%, %Crm ≡ 1,0%, %Mom ≡ 0,5% - simbolizare veche 14MoCr10 X6CrNiTi18−10

X

nnn ≡ 100 %Cm

a ≡ EA1…EAj…EAn concentraţia

- oţel cu %Cm = 0,06%, %Crm = 18%, %Nim = 10%, stabilizat cu Ti ;

Oţeluri rapide

HS

n−n−n−n ≡ %Wm−%Mom−%Vm−%Com

- simbolizare veche: 10TiNiCr180 HS2-9-1-8 - oţel rapid cu %Wm = 2%, %Mom = 9%, %Vm =1%, %Com = 8%

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

8.3. Oţelurile carbon cu destinaţie generală
8.3.1. Oţelurile carbon de uz general
În această categorie sunt incluse oţelurile (hipoeutectoide) livrate sub formă de semifabricate prelucrate prin deformare plastică la cald (laminare, forjare), destinate realizării structurilor metalice (construcţii civile, poduri, instalaţii de ridicat şi transportat, construcţii metalice pentru utilajul petrolier, petrochimic şi de rafinării, stâlpi, piloni etc.) sau mecanice (piese pentru construcţia de maşini) cu solicitări mici sau moderate în exploatare. Produsele laminate din astfel de oţeluri se livrează de regulă netratate termic sau în starea obţinută după normalizare, iar produsele obţinute prin forjare se livrează în starea obţinută după TT de normalizare sau de recoacere completă. Aceste oţeluri nu sunt destinate aplicării tratamentelor termice sau termochimice, astfel că produsele realizate din astfel de materiale au caracteristicile mecanice ale semifabricatelor în stare de livrare. Caracteristicile impuse de o anumită aplicaţie se pot asigura alegând corespunzător concentraţia de carbon şi tehnologia de elaborare, în special, gradul de dezoxidare, din acest punct de vedere existând două tipuri de oţeluri: oţeluri calmate (dezoxidate complet la elaborare cu siliciu, mangan şi aluminiu) şi oţeluri necalmate (nedezoxidate complet la elaborare); oţelurile calmate au o structură omogenă, prezintă rezistenţă mecanică bună (datorită efectului de durificare pe care îl au incluziunile nemetalice uniform distribuite în structura oţelului), dar prelucrabilitatea lor prin deformare plastică la rece este relativ redusă, în timp ce oţelurile necalmate sunt mai ieftine, se prelucrează mai bine prin deformare plastică la rece, dar prezintă pericolul fragilizării prin îmbătrânire (v. scap. 4.3.2) şi de aceea nu se recomandă a fi utilizate pentru realizarea de construcţii sudate. Oţelurile carbon de uz general se produc conform STAS 500, care prevede împărţirea acestor oţeluri după garanţiile date la livrare în patru clase de calitate: clasa 1 − cu garanţii privind compoziţia chimică şi caracteristicile mecanice la tracţiune şi îndoire la rece, clasa 2 − cu garanţii suplimentare (faţă de clasa 1) privind energia de rupere la 20 oC, clasa 3 − cu garanţii suplimentare privind energia de rupere la 0 oC şi clasa 4 − cu garanţii suplimentare privind energia de rupere la −20 oC. De exemplu, marca de oţel simbolizată (conform STAS 500) OL 370.4k, corespunde unui oţel nealiat cu Rm ≥ 370 N/mm2, elaborat în clasa de calitate 2 şi calmat (indicaţie dată de litera k din simbol); conform noului sistem de simbolizare, această marcă de oţel (care are limita de curgere Re ≥ 235 N/mm2) se simbolizează S235J2G3 (v. tabelul 8.4).
64

Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale

8.3.2. Oţelurile carbon de calitate
Aceste oţeluri carbon sunt utilizate sub formă de semifabricate realizate prin deformare plastică, au tehnologiile de elaborare mai complexe decât cele folosite la oţelurile de uz general şi sunt destinate fabricării pieselor care se tratează termic şi/sau termochimic pentru obţinerea caracteristicilor mecanice impuse de condiţiile lor de utilizare. Oţelurile din această categorie sunt hipoeutectoide (cu structura de echilibru la ta alcătuită din ferită şi perlită) şi se pot clasifica, în funcţie de TT final care asigură cele mai bune caracteristici de utilizare produselor, în: oţeluri pentru carburare (cementare), care au %Cm ≤ 0,25 % şi oţeluri pentru îmbunătăţire (călire martensitică + revenire înaltă – v. scap. 6.5), care au concentraţia masică de carbon 0,25% < %Cm ≤ 0,6%. Conform STAS 880, care reglementează la noi în ţară producerea oţelurilor carbon de calitate, acestea pot fi elaborate şi ca oţeluri superioare (marcate cu litera X după simbolul recomandat de STAS 880), pentru care se prevăd condiţii suplimentare privind puritatea şi caracteristicile tehnologice sau ca oţeluri cu conţinut controlat de sulf (marcate cu litera S după simbolul recomandat de STAS 880), la care %Sm = 0,020…0,040 %. Oţelurile carbon de calitate se utilizează sub formă de produse plate şi profile laminate la cald, semifabricate pentru forjare, sârme laminate şi trase, produse tubulare, destinate fabricării pieselor cu solicitări mici şi moderate în exploatare; oţelurile pentru cementare se utilizează la confecţionarea pieselor supuse la uzare, oboseală şi/sau solicitări cu şoc, deoarece după tratamentul complet de cementare (v. scap. 6.6.2) se obţin piese cu stratul superficial îmbogăţit în carbon (cu structură martensitică) dur şi rezistent la uzare şi la fisurare prin oboseală şi cu miezul rezistent şi tenace (datorită conţinutului scăzut de carbon al oţelului), iar oţelurile pentru îmbunătăţire se folosesc pentru fabricarea pieselor supuse în exploatare la solicitări mecanice medii sau chiar ridicate. La alegerea oţelurilor din această categorie trebuie să se ţină seama că au călibilitatea redusă (v. scap. 6.4.2 şi 7.4.), ceea ce permite utilizarea lor în special la piesele cu secţiuni mici. Deoarece alegerea TT ce trebuie aplicat pieselor fabricate din aceste oţeluri este dependentă de conţinutul lor de carbon, oţelurile din această categorie se simbolizează după compoziţia chimică; de exemplu, marca simbolizată (conform STAS 880) OLC 15 sau (conform SR EN 10027−1) C15 corespunde unui oţel pentru cementare cu %Cm = 0,15 %, iar marca simbolizată (conform STAS 880) OLC 45 sau (conform SR EN 10027−1) C45 corespunde unui oţel pentru îmbunătăţire cu %Cm = 0,45 %.
65

035 %. care au concentraţia masică de carbon 0. %Pmax ≤ 0. pentru a valorifica corespunzător aceste proprietăti tehnologice ale oţelurilor aliate. rezistenţa la oboseală.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8. care prevede elaborarea lor atât ca oţeluri aliate obişnuite. rezistenţa la uzare etc. cât şi ca oţeluri aliate superioare. care au %Cm ≤ 0. ceea ce dă posibilitatea realizării unor produse cu caracteristici mecanice superioare celor asigurate la produsele confecţionate din oţeluri carbon.5). %Pmax ≤ 0. 7. cât şi SR EN 10083 includ şi benzile de 66 .25% < %Cm ≤ 0. Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini fac parte din clasa structurală a oţelurilor perlitice (v. atât STAS 791. călibilitatea acestor oţeluri este mai mare decât cea corespunzătoare oţelurilor carbon şi este posibil (de exemplu) ca. care fac parte (conform SR EN 10020) din categoria oţelurilor aliate speciale şi se utilizează pentru realizarea elementelor (pieselor) puternic solicitate în exploatare ale construcţiilor mecanice (maşini şi utilaje). limita de curgere. în cazul folosirii oţelurilor pentru cementare. energia de rupere. scap. care conţine reglementări mai stricte (decât STAS 791) privind caracteristicile mecanice şi condiţiile de livrare. oţelurile aliate pentru construcţia de maşini se pot clasifica. scap. în: oţeluri pentru carburare (cementare) sau carbonitrurare.025 %). 6. alungirea procentuală după rupere.5). realizând o valorificare maximă a prezenţei elementelor de aliere) se obţine la produsele confecţionate din astfel de oţeluri numai după aplicarea unor tratamentelor termice sau termochimice finale adecvate. Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini Oţelurile din această categorie sunt oţeluri slab şi mediu aliate. Producerea oţelurilor aliate pentru semifabricatele prelucrate prin deformare plastică destinate realizării pieselor pentru construcţia de maşini este reglementată la noi în ţară de STAS 791. Datorită influenţei elementelor de aliere asupra vitezei de răcire critice vrc.. Combinaţia optimă a caracteristicilor de utilizare (care asigură valori ridicate pentu rezistenţa la tracţiune. Producerea şi comercializarea semifabricatelor deformate plastic la cald din oţeluri aliate superioare pentru îmbunătăţire este reglementată în prezent şi de standardul SR EN 10083−1:1997. cu conţinuturi reduse de carbon şi caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate).25 % şi oţeluri pentru îmbunătăţire (călire martensitică + revenire înaltă – v.6%. în funcţie de tratamentul final care trebuie aplicat (obligatoriu) produselor realizate din aceste materiale.4. la care se prescrie un nivel mai scăzut al conţinuturilor de impurităţi (%Smax. ca urmare. pentru care se impune ca %Smax. tratamentul de călire să aibă efect şi asupra miezului pieselor (determinând obţinerea unor structuri de tip martensitic sau bainitic.

19MoCr11 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 15Cr3. ce nu se produce dacă oţelurile sunt aliate suplimentar cu molibden (%Mom = 0. 51CrMnV4−4−1) – unor oţeluri pentru îmbunătăţire.090 %) sau vanadiu (%Vm = 0. 42MoCr11. Nichelul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) trece complet în masa lor structurală de bază (are solubilitate bună în Fe − v. 19CrMo4−2) corespund unor oţeluri pentru cementare. Cromul şi manganul favorizează apariţia fenomenului de fragilitate reversibilă la revenire (v. (%Crm = 0. 17MoCrNi14 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 17NiCr6−4. de tipul: Ni − Cr. Ni – Cr − Mo. astfel că oţelurile de tipul Cr − Mn se aliază suplimentar cu titan (%Tim = 0. recurgându-se la reţete de aliere complexe. în funcţie de elementul principal de aliere EAp. Ni − Mo. a) Oţelurile având ca element de aliere principal cromul. 34CrMo4−2. 20TiMnCr12. b) Oţelurile având ca element de aliere principal nichelul.20 %).15…0. 51VMnCr11 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 40Cr4. 20NiMo14−2. fiind prescrisă încadrarea într-o banda normală (extinsă) a oţelurilor obişnuite şi încadrarea într-o banda îngustă a oţelurilor cu călibilitate garantată.1).4 %). 34MoCr11. tabelul 7. De asemenea. din care mărcile 15Cr08. Cromul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) contribuie la creşterea rezistenţei mecanice.4). Deoarece manganul are aproape aceleaşi efecte asupra călibilităţii. manganul favorizează însă creşterea excesivă a granulaţiei la încălzire. mărind rezistenţa mecanică şi tenacitatea şi îmbunătăţind călibilitatea oţelurilor.30 %). 17MnCr10. iar mărcile 40Cr10. dar este mult mai ieftin.5 %) şi măreşte călibilitatea. nichelul micşorează sensibilitatea la supraîncălzire şi finisează granulaţia oţelurilor. în practică se utilizează şi oţeluri Cr − Mn. oţelurile Cr − Mo sau Cr – Mn − Mo sunt preferate în multe aplicaţii tehnice. STAS 791 cuprinde mai multe mărci de oţeluri având cromul ca EAp.10…0. scap 6. pentru piesele destinate construcţiei de maşini nu se folosesc de obicei oţeluri aliate numai cu nichel.030…0.8…1. 67 . fără să afecteze substanţial tenacitatea (creşterea cu un procent a %Crm măreşte Rm cu 80…100 N/mm2 şi determină o scădere a A cu numai 1.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale călibilitate pentru cele mai utilizate oţeluri (v.3 %. a rezistenţei la uzare şi a rezistenţei la oboseală). 20CrMnTi4−4−1. 42CrMo4−2. scap 7. 20MoNi35. în următoarele tipuri. %Mnm = 0.8…1. Deoarece este un metal scump. Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini pot fi grupate.4. datorită proprietăţilor lor tehnologice (nu prezintă fragilitate la revenire) şi efectelor favorabile pe care le are alierea cu Mo asupra proprietăţilor de utilizare ale acestora (creşterea rezistenţei mecanice. atât în cazul oţelurilor pentru cementare sau carbonitrurare. din care STAS 791 cuprinde mărcile 17CrNi16.2). 17CrMn4−4.

30NiCrMo8−8−2. a rezistivităţii electrice şi a permeabilităţii magnetice şi micşorează sensibilitatea acestora la supraîncălzire..2). Siliciul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) contribuie la creşterea limitei de elasticitate. cât şi în cazul oţelurilor pentru îmbunătăţire.65 %.0. %Crm = 1. care conferă acestor piese o anizotropie avansată a proprietăţilor mecanice (raportul dintre energia de rupere determinată pe epruvete prelevate longitudinal şi cea determinată pe epruvete prelevate transversal pe direcţia de deformare poate ajunge la 4:1). Aşa cum s-a arătat anterior. 6. tije pentru pompe etc. Evitarea fragilizării la revenire şi reducerea sensibilităţii la supraîncălzire se realizează la aceste oţeluri prin alierea suplimentară cu Mo.6…1.35…1.6.25 %. Pentru a conferi pieselor pentru construcţia de maşini 68 . la care se adaugă %Alm = 0. 43MoMn16.15…0. 34CrNiMo6−6−2). de exemplu. 35VMoMn14 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 35Mn6. 34MoCrNi16 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 40NiCr5−4. Oţelurile aliate cu mangan sunt sensibile la supraîncălzire (granulaţia acestora creşte mult dacă sunt încălzite la temperaturi ridicate sau sunt menţinute timp îndelungat în domeniul austenitic) şi prezintă fenomenul de fragilizare la revenire. iar la piesele realizate prin deformare plastică la cald din astfel de oţeluri se obţine o structură în benzi (alcătuită din şiruri alternante de ferită şi perlită.1 % şi %Mom = 0.. c) Oţelurile având ca element de aliere principal manganul.3). 35Mn14. 43MnMo6−2. micşorând numai puţin caracteristicile de plasticitate (A sau Z). marca de oţel 38MoAlCr15 cuprinsă în STAS 791 (simbolizată conform SR EN 10027−1 38AlCrMo10−6−1) are compoziţia caracterizată de %Cm = 0.36. %Alm = 0. această din urmă particularitate face ca oţelurile cu mangan să se utilizeze în special pentru realizarea de semifabricate turnate sau pentru obţinerea semifabricatelor prelucrate prin deformare plastică la cald destinate pieselor solicitate uniaxial în exploatare (bare de tracţiune.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 17NiCrMo6−4−2). Manganul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) contribuie la creşterea caracteristicilor de rezistenţă mecanică (Rm şi Rp0.). scap. d) Oţelurile având ca element de aliere principal aluminiul.70…1. V sau Ti. 30MoCrNi20.40 %. manganul măreşte călibilitatea oţelurilor în aceeaşi măsură ca şi cromul şi este un element de aliere ieftin. STAS 791 cuprinde următoarele mărci de oţeluri din această categorie: 31VMn12. e) Oţelurile având ca element de aliere principal siliciul.1 %. a rezistenţei la uzare. din care STAS 791 cuprinde mărcile 40CrNi12. orientate în direcţia de deformare plastică). Compoziţia chimică de bază a unui astfel de oţel este cea corespunzătoare oţelurilor de îmbunătăţire Cr − Mo. 35MnMoV6−2−1). Aceste oţeluri sunt destinate pieselor la care se aplică tratamentul termochimic de nitrurare în vederea obţinerii unei rezistenţe ridicate la uzare (v.

2. unghiul α. având. configuraţia definită de următorii parametri geometrici: deschiderea b. care se transformă prin solidificare într-o cusătură sudată CUS. lungimea L şi.1.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale caracteristicile de tenacitate necesare.2. se practică alierea suplimentară a oţelurilor din această categorie cu mangan şi crom. Elemntele caracteristice realizării îmbinărilor sudate prin topire Realizarea îmbinărilor sudate prin topire presupune prelucrarea prealabilă a marginilor pieselor care trebuie îmbinate în scopul obţinerii unui rost de sudare. Particularităţile realizării construcţiilor sudate Prin sintagma “construcţii sudate” se denumesc în cadrul acestui subcapitol structurile mecanice obţinute din mai multe elemente metalice îmbinate între ele cu ajutorul unui procedeu de sudare prin topire. lăţimea 69 . eventual. 8. eventual. folosite în aplicaţiile tehnice ca înlocuitoare (ieftine) ale oţelurilor Cr – Mo.5. se formează între piese o baie de material metalic topit BMT. Oţelurile pentru construcţii sudate 8. care determină încălzirea locală (cu ajutorul unei surse termice adecvate) a materialului pieselor supuse sudării (numit material de bază MB) la temperaturi superioare temperaturii lui ts. Fig. STAS 791 cuprinde ca mărci de oţeluri având Si ca EAp: 20MnCrSi11 şi 36MnCrSi13 (simbolizate conform SR EN 10027−1 20SiCrMn4−4−4 şi 36SiCrMn5−4−4). aşa cum se arată în figura 8. rădăcina c. Sudarea printr-un astfel de procedeu este rezultatul unei activări termice importante. 8. prin topirea marginilor pieselor şi. a unui material de adaos MA.5.

iar rândurile situate la acelaşi nivel alcătuiesc straturile CUS. un rând fiind partea din CUS realizată la o singură deplasare a sursei termice de sudare în lungul rostului de sudare.3. CUS poate fi realizată din unul sau mai multe rânduri. modificarea structurii şi proprietăţilor mecanice ale materialului pieselor supuse sudării şi generarea unui câmp de tensiuni mecanice reziduale.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR l şi raza r. p MA = . cu relaţiile: S MB S MA . (8. în funcţie de valorile parametrilor ce le caracterizează. Imaginile macroscopice ale îmbinărilor sudate realizate între două piese din oţel: a − CUS realizată din două straturi.1) p MB = S MB + S MA S MB + S MA în care SMB şi SMA sunt ariile precizate în figura 8. În funcţie de grosimea pieselor care se îmbină prin sudare. care se pot evidenţia clar şi pe imaginile macrostructurilor îmbinărilor sudate. lăţimea lc şi supraînălţarea h. Fig. prin deplasarea sursei termice în direcţia de sudare. ZIT şi MB. Acţiunea ciclurilor termice care alcătuiesc câmpul termic la sudare determină. Pentru a defini gradul de participare a MB şi MA la formarea unei CUS se definesc parametrii pMB (numit participarea MB) şi pMA (numit participarea MA).3. b − CUS realizată din mai multe straturi Pe baza celor prezentate rezultă că îmbinările sudate prin topire din alcătuirea construcţiilor sudate prezintă trei zone caracteristice: CUS. odată cu răcirea băii de metal topit formate în rostul dintre piese şi realizarea CUS. iar ansamblul tuturor ciclurilor termice din această zonă este denumit câmp termic de sudare. motiv pentru care zona adiacentă CUS afectată de acţiunea ciclurilor termice este denumită zonă influenţată termic (sau zonă influenţată termomecanic) ZIT. de tipul celor prezentate în figura 8. ti < ts şi vr . Ca urmare a acestui proces. 70 . în timpul sudării orice punct situat în zona din MB adiacentă CUS este supus unui ciclu termic caracterizat de parametrii vi. O parte din energia sursei termice utilizate la sudarea prin topire produce încălzirea (cu o viteză vi) la ti < ts a unei zone din MB adiacente locului de formare a CUS. rândurile depuse prin sudare şi cusăturile sudate se caracterizează prin următorii parametrii geometrici: pătrundera p. 8.2. are loc şi răcirea acestei zone din MB cu o viteză medie vr.

Aspectele prezentate conduc la concluzia că atât BMT. cât şi CUS care se formează prin solidificarea acesteia. dezoxidare. a gazelor de protecţie etc. aliere etc.CUS = p MB % EAm . (8. materialul metalic din BMT este încălzit şi cristalizarea sa este întreruptă până când transferul de căldură spre MB asigură 71 . MA ± ∆% EAm . cristalizarea este intermitentă. Formarea CUS la sudarea prin topire a oţelurilor Aşa cum s-a precizat anterior.MB este concentraţia masică a componentului în MB. au (în general) o compoziţie chimică diferită de ale MB şi MA.4): cristalizarea BMT este dirijată. CUS se formează prin solidificarea BMT. iar concentraţia în BMT şi în CUS care se obţine prin solidificarea acesteia a oricărui component %EAm. deoarece structura şi proprietăţile mecanice ale materialelor metalice depind esenţial de compoziţia lor chimică. iar ∆%EAm – pierderile (−) sau aporturile (+) de component datorită interaţiunii BMT cu zgura şi atmosfera din jurul sursei termice.MA – concentraţia masică a componentului în MA. BMT are compoziţia chimică omogenă. %EAm. BMT suferă transformări de natură metalurgică (chimică): îmbogăţire în gaze (O2. N2). în rostul dintre piesele care trebuie îmbinate. datorită interacţiunii cu aceste două medii. rezultă că asigurarea unei compoziţii chimice favorabile a BMT. 8. desulfurare. prin topirea marginilor pieselor şi a unui MA (sub formă de electrozi înveliţi. defosforare. Deoarece are volum redus şi este supraîncălzită şi agitată sub acţiunea concentrată a sursei termice. între materialul de la suprafaţa băii. şi prin realizarea unor valori adecvate ale pMB şi pMA. sârme etc.5. BMT se află de obicei în contact cu un strat de zgură lichidă (realizat prin topirea învelişului electrozilor sau unui flux de sudare) şi cu atmosfera (protectoare) din jurul sursei termice utilizate la sudare.). vergele. a fluxurilor de sudare. este unul din mijloacele cele mai eficiente prin care se poate acţiona în vederea obţinerii unei CUS de calitate. a învelişului electrozilor. ce se realizează. datorită eliberării de energie termică.2. după fiecare secvenţă de cristalizare. H2. aflat sub acţiunea sursei termice concentrate şi materialul mai rece situat în zona de contact dintre BMT şi MB (care constituie suportul BMT) se crează gradienţi termici pe direcţia cărora se deplasează frontul de solidificare şi se dezvoltă cristalele CUS de formă columnară. Structura CUS reflectă direct particularităţile cristalizării primare a BMT (v. MB + p MA % EAm .2) în care %EAm.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8. fig.CUS se poate estima cu relaţia: % EAm . prin alegerea judicioasă a cuplului MB – MA .

viteza de creştere a cristalelor CUS este mare. datorită solidificării intermitente. o alcătuire în straturi. influenţa structurii primare asupra proprietăţilor CUS se menţine însă. CUS va suferi şi un proces de cristalizare secundară şi în urma desfăşurării acestuia structura CUS se modifică. cristalizarea se realizează cu un număr redus de germeni cristalini. 8.4. Particularităţile formării structurii CUS la sudarea prin topire a oţelurilor În morfologia CUS se evidenţiază efectele combinate ale cristalizării primare a BMT în condiţiile precizate mai înainte. iar forma acestor cristale este celular – dendritică (dendrite dezvoltate din cristalele MB pe care s-au format germenii cristalelor CUS). Structura primară (forma şi dimensiunile cristalelor. combinată cu o alcătuire columnară.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR realizarea subrăcirii necesare continuării solidificării. modul de distribuire a incluziunilor nemetalice etc.) influenţează esenţial caracteristicile mecanice ale CUS.) nu sunt eliminate ci numai estompate (mascate) de cristalizarea secundară. aşa cum se poate observa în figura 8. CUS prezintă. Fig. în mod obişnuit germinarea cristalelor CUS se produce pe cristalele MB aflate în contact cu BMT (pe linia de fuziune). deoarece unele caracteristici ale acesteia (granulaţia.4. 72 . datorită creşterii dirijate a formaţiunilor cristaline pe direcţia gradientului maxim de temperatură (variabilă în timp). Dacă aliajul (oţelul) ce corespunde compoziţiei chimice a CUS prezintă transformări de fază în stare solidă. distribuţia incluziunilor nemetalice etc.

− fâşia III ( de austenitizare incompletă) conţine punctele în care A1 ≤ ti < A3. la răcirea austenitei (supraîncălzite.3. în această fâşie se produc modificări de structură numai dacă MB a fost ecruisat anterior prin deformare plastică la rece şi ciclurile termice de sudare produc recristalizarea primară a materialului (prin care se elimină ecruisarea şi textura de deformare) sau dacă MB a fost supus anterior unui TT de călire şi revenire. dar cu tenacitate şi rezistenţă la fisurare scăzute. structurile în ZIT pot fi modificate acţionând asupra regimului de sudare sau folosind preîncălzirea MB 73 . se consideră cazul sudării oţelurilor cu conţinut scăzut de carbon. în funcţie de mărimea vitezei de răcire vr. Parametrii ciclurilor termice de sudare şi. folosind diagramele prezentate în figura 8. în structuri alcătuite din martensită şi ferită.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8. care au însă proprietăţi de plasticitate mai bune decât cele corespunzătoare structurilor din fâşia de supraîncălzire. care se transformă la răcire în structuri ferito−perlitice. iar ts − temperatura de solidificare − topire a MB). − fâşia II (de normalizare) conţine punctele în care A3 ≤ ti < tcg.fâşia IV (neaustenitizată ) conţine punctele în care tr ≤ ti < A1. bainită). asemănătoare celor care se obţin prin călirea incompletă. . dacă vr este mare.5. în această fâşie se obţine la încălzire austenită cu granulaţie fină. în structuri perlitice. care se transformă la răcire. în această fâşie se obţine la încălzire o structură bifazică formată din austenită şi ferită. ZIT poate fi împărţită în următoarele zubzone (fâşii): − fâşia I (de supraîncălzire) conţine punctele în care tcg ≤ ti < ts (tcg − temperatura deasupra căreia se produce creşterea excesivă a cristalelor de austenită. cu temperatura de revenire inferioară ti şi ciclurile termice de sudare continuă transformările la revenire nefinalizate în timpul aplicării TT.5 şi considerând că ti şi vr sunt parametrii principali ce caracterizează posibilităţile de transformare structurală a MB sub acţiunea unui ciclu termic. cu grăunţi grosolani) din această fâşie este favorizată formarea structurilor în afară de echilibru (martensită. Transformările structurale în ZIT la sudarea prin topire a oţelurilor Existenţa câmpului termic în ZIT poate determina desfăşurarea unor transformări structurale importante în această zonă. caracterul acestor transformări depinzând de compoziţia chimică a MB şi de parametrii ciclurilor termice. asemănătoare celor obţinute prin aplicarea TT de normalizare sau în structuri de călire. Pentru a evidenţia principalele aspecte legate de transformările structurale în ZIT. asemănătoare celor care se obţin prin aplicarea TT de recoacere incompletă sau. cu rezistenţă mecanică şi duritate ridicate. ca urmare.

care exprimă modul cum reacţionează un oţel faţă de acţiunea unui anumit proces de sudare. oţelurile destinate construcţiilor sudate trebuie să aibă compoziţia chimică stabilită astfel încât vrc să fie cât mai mare (pentru a fi 74 . acţiune localizată în principal în ZIT. Definirea fâşiilor caracteristice ale ZIT la sudarea oţelurilor Factorul principal de apreciere a sudabilităţii este comportarea metalurgică la sudare. ceea ce impune ca oţelurile destinate realizării construcţiilor sudate să aibă însuşirile tehnologice înglobate de noţiunea de sudabilitate. definită ca fiind aptitudinea unui oţel ca printr-un anumit procedeu şi pentru un anumit scop să asigure în îmbinările sudate caracteristicile locale şi generale prescrise pentru o construcţie sudată. recoacerea completă. Structurile ZIT şi CUS şi stările de tensiuni reziduale din îmbinările sudate pot fi modificate. Aprecierea sudabilităţii unui oţel pe baza comportării metalurgice la sudare se face considerând drept criteriu principal compoziţia chimică a oţelului. 8. Deoarece se urmăreşte obţinerea în ZIT a unor structuri cât mai aproape de echilibru. Fig. aplicând construcţiilor sudate diverse TT postsudare: recoacerea de detensionare.5. de asemenea. normalizarea. îmbunătăţirea etc.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR în zona de sudare (pentru micşorarea gradienţilor termici între CUS şi MB şi micşorarea vr a ciclurilor termice). Din cele prezentate rezultă că sudarea influenţează complex structura şi caracteristicile materialului din ZIT. cu caracteristici de tenacitate ridicate.

Producerea acestor oţeluri este reglementată la noi în ţară de standardul SR EN 10025+A1.27 %]. S235. Oţelurile din această categorie nu sunt destinate aplicării de TT pentru obţinerea caracteristicilor mecanice.v. valoarea maximă c0 fiind precizată în funcţie de marca oţelului şi de grosimea pieselor care se sudează.45 %.4). S275 şi S335 se pot livra în clasele de calitate JR. De asemenea. pentru a aprecia comportarea metalurgică la sudare a oţelurilor (din clasa structurală a oţelurilor perlitice) s-a definit (pe baza rezultatelor unor cercetări experimentale riguroase) mărimea numită carbon echivalent %Ce: % Mnm %Crm + %Vm + % Mom %Cu m + % Nim %C e = %C m + (8. TT postsudare etc.20…0.40…0. pentru S335 prevăzându-se şi posibilitatea livrării în clasa de calitate K2 (v. J0.) sunt oţelurile care îndeplinesc simultan criteriile: %Cm < 0. valoarile maxime admise ale acestui parametru fiind date în standard. J2. excepţie fac produsele realizate prin laminare normalizantă.4. 75 .3). mărcile de oţel destinate construcţiilor sudate fiind: S185. mărcile S235.22 % şi %Ce < 0. pentru fiecare marcă de oţel sudabilitatea creşte de la clasa JR la clasa K2 şi se poate aprecia cu ajutorul %Ce. scap 8.19 %. în funcţie de clasa de calitate şi de grosimea pieselor care se sudează.70 %. cu procedeele de sudare cele mai economice şi fără măsuri tehnologice speciale la sudare: preîncălzire.50…1.3) + + 6 5 15 şi s-a stabilit că oţelurile cu sudabilitate bună (care se pot suda uşor.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale favorizate transformările cu difuzie la răcirea austenitei). tabelul 8. la care deformarea plastică finală se face într-un interval de temperaturi prescris. în stare necalmată putându-se livra numai produsele cu grosimi mai mici de 25 mm din oţelurile S185 sau S235. condiţie ce este îndeplinită dacă se impune ca oţelurile să aibă conţinuturi reduse de carbon şi de elemente de aliere.5. Oţelurile nealiate pentru construcţii sudate În această categorie sunt incluse oţeluri nealiate de uz general şi de calitate (conform SR EN 10020 . S275 şi S335. deoarece sudarea este o metodă tehnologică care introduce tensiuni reziduale de valori ridicate. toate mărcile de oţel au concentraţia de carbon limitată %Cm ≤ c0 ∈ [0. determinat cu relaţia (8. Pentru asigurarea sudabilităţii.2) destinate fabricării de elemente pentru construcţii sudate exploatate la ta. iar obţinerea caracteristicilor mecanice prescrise fiind asigurată prin creşterea concentraţiei manganului la %Mnm = 1. 0. 8. În funcţie de gradul de dezoxidare oţelurile pot fi necalmate sau calmate cu diferite grade de dezoxidare. astfel încât la răcire se realizează în material structura corespunzătoare aplicării unui TT de normalizare.

în concentraţii masice de 0.5…1.2 = 275…460 N/mm2. Producerea oţelurilor cu granulaţie fină pentru construcţii sudate este reglementată prin SR EN 10113. simbolizate cu SxxxM sau SxxxML . Cu. 8. V. OL510). astfel încât materialul prelucrat să prezinte caracteristici mecanice ridicate (ce nu pot fi obţinute numai prin aplicarea de TT). dar standardul SR EN 10025+A1 reglementează mai strict şi mai riguros condiţiile tehnice de producere şi livrare a acestor materiale.2 (în N/mm2). Tenacitatea la temperaturi scăzute este asigurată de alierea cu mangan (%Mnm = 1. ecluze.1 %) şi prezenţa unor elemente care să asigure obţinerea valorilor prescrise ale caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi tenacitate (Mn. grupul de cifre xxx indicând nivelul minim garantat al limitei de curgere Rp0. mărcile simbolizate SxxxN sau SxxxM au tenacitatea garantată (sub forma unei valori minime prescrise a KV) până la –20 oC. %Crm + %Mom + %Cum < 0.13…0.5.7 %) şi cu nichel (%Nim = 0. livrate în starea obţinută după aplicarea TT de normalizare sau după prelucrarea prin laminare termomecanică (sau laminare controlată). rezervoare de stocare. Compoziţia chimică a acestor oţeluri este complexă.) care lucrează la temperatură ambiantă sau scăzută. iar mărcile simbolizate SxxxNL şi SxxxML au tenacitatea garantată până la –50 oC. Oţelurile nealiate pentru construcţii sudate se regăsesc printre oţelurile produse conform STAS 500 (mărcile OL370.03…0. destinate realizării elementelor puternic solicitate ale unor structuri sudate (poduri. Oţelurile cu granulaţie fină pentru construcţii sudate În această categorie sunt incluse oţelurile nealiate de calitate sau aliate speciale. cu grade de deformare judicios alese şi cu viteze de răcire bine stabilite.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR construcţiile sudate realizate din astfel de oţeluri se pot supune (postsudare) unui TT de recoacere de detensionare. Pentru evitarea 76 . Cr. Nb. cu limita de curgere Rp0. Mo. rezervoare de apă etc. Ni. în concentraţiile corespunzătoare unor oţeluri slab aliate).80 %) şi prin respectarea unor corelaţii între concentraţiilor diverselor elemente de aliere prezente în compoziţie (de exemplu. fiind utilizată microalierea cu elemente care să asigure granulaţia fină (Al. cu conţinut scăzut de carbon (%Cm = 0. deformarea plastică finală efectuându-se într-un interval de temperaturi riguros respectat. Aceste oţeluri se utilizează sub formă de semifabricate sau produse laminate la cald.20 %).60 %). OL440. care împarte aceste materiale în: oţeluri normalizate. simbolizate SxxxN sau SxxxNL şi oţeluri laminate termomecanic.5. aceasta denumind procedeul de laminare la care se controlează riguros toţi parametrii de lucru. Ti.30…0.

corozivitate etc.020 % (pentru legarea azotului sub formă de nitruri de aluminiu stabile). care poate să apară după aplicarea recoacerii de detensionare la structurile sudate realizate din aceste oţeluri.2). elaborate în convertizoare bazice cu oxigen sau în cuptoare electrice şi calmate. Astfel. 8. 0. se limitează concentraţia de azot (%Nm ≤ 0. instalarea.3. repararea şi verificarea lor trebuie riguros respectate prescripţiile tehnice elaborate de o autoritate naţională în domeniu. exploatarea.1). de clasa de calitate şi de grosimea semifabricatelor livrate. distrugerea integrităţii sau pierderea etanşeităţii unui astfel de echipament putând avea urmări catastrofale. pentru recipientele care lucrează la temperaturi ridicate se folosesc oţeluri la care se garantează limita de curgere la temperatura maximă de exploatare sau caracteristicile de comportare la fluaj la această temperatură. recipientele sub presiune se confecţionează din oţeluri carbon sau din oţeluri aliate de calitate sau speciale (v. pentru aparatele şi recipientele sub presiune se impun exigenţe sporite privind calitatea şi la proiectarea. 4.5.2.025 %) şi se impune ca %Alm ≥ 0. iar pentru recipientele care funcţionează la temperaturi scăzute se utilizează oţeluri la care se garantează caracteristicile de tenacitate (de obicei.52 %]. la realizarea lor trebuie să se utilizeze oţeluri livrate în clase de calitate diferite.34 %. Ca urmare. de temperaturile (minimă şi maximă) de exploatare şi de caracteristicile mediului de lucru (toxicitate. pentru fiecare clasă garantându-se acele caracteristici mecanice care asigură funcţionarea acestora în deplină siguranţă la temperaturile de exploatare. În funcţie de nivelul solicitărilor mecanice.015…0.). care în ţara noastră este Inspecţia pentru Cazane. Deoarece domeniul temperaturilor de lucru al recipientelor sub presiune este foarte extins (–200 oC la +650 oC). Recipiente sub Presiune şi Instalaţii de Ridicat − ISCIR. de starea defectologică prognozată pentru MB şi îmbinările sudate. scap. fabricarea. datorită nivelului ridicat al energiei totale de deformare ce se acumulează în peretele metalic al corpului sub presiune al aparatului sau recipientului. energia de rupere KV) la o temperatură de referinţă.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale fragilizării la albastru (v.6. 77 . scap 8. care se stabileşte în funcţie de grosimea peretelui. Sudabilitatea acestor oţeluri se asigură prin prescrierea unor valori limitate ale carbonului echivalent %Ce ≤ ce0 ∈ [0. de intensitatea şi caracterul solicitărilor mecanice şi de temperatura minimă de exploatare ale recipientelor sub presiune. inflamabilitate. Oţelurile pentru aparate şi recipiente sub presiune Construcţiile sudate de tipul aparatelor şi recipientelor sub presiune trebuie să funcţioneze în condiţii de siguranţă maximă. valoarea maximă ce0 fiind precizată în funcţie de marca oţelului.

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Producerea şi livrarea semifabricatelor plate (table. la 20 oC 185…235 100…110 200…265 120…130 235…295 135…155 295…355 155…180 220…275 140…230 185…275 155…165 250…310 180…195 tmax.1..22 20.18 Oţelurile PxxxGH. care conţin %Mnm = 0. simbolurile mărcilor echivalente din STAS 2883 şi limitele principalelor caracteristici mecanice (valorile maxime ale caracteristicilor corespund grosimilor minime ale semifabricatelor livrate). se livrează în starea obţinută prin aplicarea unui TT de normalizare + revenire sau de călire + revenire şi au limita de curgere garantată până la 500 oC.. şi oţeluri aliate cu nichel cu caracteristici specificate la temperaturi scăzute. Oţelurile cu caracteristici specificate la temperaturi ridicate (SR EN 10028−2) cuprind două grupe: oţelurile nealiate de calitate (conform criteriilor din SR EN 10020)...5 se prezintă mărcile de oţeluri din aceeastă categorie conform SR EN 10028−2. comportarea bună la temperaturi ridicate este asigurată prin microalierea cu V.. platbande etc.23 21. Oţelurile pentru recipiente sub presiune cu caracteristici specificate la temperaturi ridicate Simbolul oţelului SR EN 10028 STAS 2883 P235GH − P265GH K410 P295GH K460 P355GH K510 16Mo3 16Mo3 13CrMo4−5 14MoCr10 10CrMo9−10 12MoCr22 Limita de curgere. în N/mm 2 ).. Alierea cu molibden asigură acestor oţeluri o bună rezitenţă la fluaj. În tabelul 8. oC 400 400 400 400 500 500 500 Rm. V.1 şi cu respectarea condiţiei %Cr m + %Cum + %Mom + %Nim < 0. Cr.25 22. oţeluri cu granulaţie fină normalizate.50 % şi %Mom = 0. simbolizate PxxxGH (grupul de cifre xxx indicând nivelul minim garantat al limitei de curgere Rp0.. N/mm2 Rp02 la tmax Re.. granulaţie fină şi insensibilitate la supraîncălzire. Ti. Cu. cu grosimi s ≤ 150 mm) din aceste oţeluri este reglementată prin standardul SR EN 10028. % 24.70 % şi mici adaosuri de Mo. până la prima revizuire a acestui standard se menţin în vigoare şi prevederile (similare) din STAS 2883. Tabelul 8. care finisează granulaţia oţelurilor. N/mm2 360…480 410…530 460…570 510…650 420…570 350…600 460…630 A5. Oţelurile Cr − Mo au %Crm = 0.. se livrează în stare normalizată şi au limita de curgere garantată până la temperatura de 400 oC.70….5.20 17.2.5. care grupează oţelurile pentru recipiente sub presiune după temperatura la care se garantează caracteristicile mecanice în: oţeluri aliate şi nealiate cu caracteristici specificate la temperaturi ridicate. Mo.10 %..40…1..6...24 19.21 19.. Ni (sub valorile limită date în tabelul 8.70 %) şi oţelurile aliate Cr − Mo.2.. 8. Nb şi Ti. 78 . Nb. fiind numite şi oţeluri termorezistente. iar alierea cu crom asigură o bună rezistenţă la oxidare şi împiedică precipitarea la încălzire a grafitului (favorizată de prezenţa molibdenului).40…1.

în N/mm2.….3. iar la cele livrate în clasele 4. 5.5. scap 8. marca de oţel 79 . numărul xxx indicând valoarea minimă garantată a rezistenţei la rupere. de asemenea. Oţelurile cu granulaţie fină normalizate sunt oţeluri nealiate de calitate sau speciale şi oţeluri aliate speciale.5). care împarte aceste oţeluri în patru grupe: .grupa oţelurilor rezistente la temperaturi ridicate cuprinde oţelurile simbolizate PxxxNH.7) − clasa de calitate în care se încadrează oţelul. la diferite temperaturi din intervalul de utilizare garantat.grupa oţelurilor rezistente la temperaturi joase cuprinde oţelurile simbolizate PxxxNL1. cu grosimea s ≤16 mm. simbolizate Rxxx–n.45 % şi %Nbm + %Tim + %Vm < a0 ∈ [0.16…0. nivelul minim garantat al energiei de rupere KV la –50 oC fiind mai mare decât la oţelurile din grupa precedentă.2. cu indicele convenţional al granulaţiei G ≥ 6. în condiţiile în care solicitările mecanice la temperaturi ridicate sunt de scurtă durată şi nu determină declanşarea fenomenului de fluaj. destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –20 oC şi +400 oC. 0.20 % şi garantarea unor valori ale carbonului echivalent %Ce = 0.22 %]. cu precizarea că trebuie respectate corelaţiile: %Crm + %Cum + %Mom < 0. destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –50 oC şi +20 oC. .grupa specială a oţelurilor rezistente la temperaturi joase cuprinde oţelurile simbolizate PxxxNL2. xxx ∈ {275 N/mm2.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8. Sudabilitatea acestor oţeluri este asigurată prin limitarea concentraţiei carbonului la %Cm ≤ 0. destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –50 oC şi +20 oC. scap. .5. care au caracteristicile mecanice garantate în domeniul de temperaturi (–50 oC .. 8. 400 oC.45 %. ce trebuie obţinute prin încercarea la încovoiere prin şoc. a epruvetelor prelevate transversal şi longitudinal din produse. iar cifra n (n = 2. SR EN 10028−3 prescrie pentru toate oţelurile din aceeastă categorie valorile minime ale energiei de rupere KV. la oţelurile livrate în clasele de calitate 2 şi 3 se garantează aceleaşi caracteristici ca la oţelurile carbon de uz general (v. platbande etc. cu grosimi s ≤ 150 mm) din aceste oţeluri este reglementată prin SR EN 10028−3. 6 şi 7 se garantează energia de rupere KV la temperatura minimă (în oC) t = (20 − 10n). 460 N/mm2}. Producerea şi livrarea semifabricatelor plate (table. destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –20 oC şi +20 oC . de exemplu. valoarea maximă a0 fiind precizată în funcţie de nivelul minim prescris al limitei de curgere. 3. 355 N/mm2. Oţelurile PxxxNL sunt echivalente oţelurilor reglementate de STAS 2883.40…0.1). determinată pe produse în stare normalizată.05 %.6. Din punctul de vedere al compoziţiei chimice aceste oţeluri sunt asemănătoare oţelurilor cu granulaţie fină pentru construcţii sudate (v. Mărcile de oţeluri din această categorie au prescrisă limita de curgere minimă la ta.grupa de bază cuprinde oţelurile simbolizate PxxxN.

cu grosimi s ≤ 50 mm) din aceste oţeluri este reglementată de SR EN 10028−4.30…0. Oţelurile slab aliate cu rezistenţă mecanică ridicată Oţelurile slab aliate sau microaliate cu rezistenţă mecanică ridicată..5.0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR simbolizată R510−5 are garantate rezistenţa la tracţiune Rm ≥ 510 N/mm2 şi tenacitatea la −30 °C.18 %. N/mm2 420…530 490…610 490…640 490…640 530…710 640…820 680…820 tmin.005.03…0.70) 1. normalizare + revenire sau călire + revenire.25…3. mărcile de oţeluri fiind cele prezentate în tabelul 8. aliate cu mangan (%Mnm = 1.75…5..85…1. J Long.6.6.7.5.0.85 (0.25 8. 8. prin diminuarea drastică a conţinuturilor de impurităţi (concentraţiile maxime acceptate sunt %Pm = 0.50) 0. platbande etc.0.015 %) şi prin alierea cu nichel şi mangan (în cazul oţelurilor cu tenacitatea garantată la temperaturi cuprinse între –60 oC şi –80 oC) sau numai cu nichel (în cazul oţelurilor cu tenacitatea garantată la temperaturi cuprinse între –80 oC şi –200 oC). Ti. sunt oţeluri aliate speciale. limitării drastice a conţinuturilor de 80 .85…1. destinate realizării aparatelor şi recipientelor sub presiune care lucrează în domeniul de temperaturi –60 oC…−200 oC. numite şi oţeluri HSLA (High−Strength Low Alloy) sunt oţeluri cu conţinut scăzut de carbon %Cm = 0.7 %) şi cu mici cantităţi de alte elemente: Nb.75 4. Oţelurile aliate cu nichel cu caracteristici specificate la temperaturi scăzute. o C −60 −60 −80 −100 −120 −196 −196 KV la tmin.3. Oţelurile cu tenacitate garantată la temperaturi scăzute Simbolul oţelului 12MnNi5−3 13MnNi6−3 15NiMn6 12Ni14 12Ni19 X8Ni9 X7Ni9 % Nim (%Mnm) 0. Producerea şi livrarea semifabricatelor plate (table..0 8.30…1.2 %.10…0.6. Trans. semifabricatele din astfel de oţeluri se realizează în mod obişnuit prin laminare termomecanică şi prezintă caracteristici mecanice ridicate şi o bună sudabilitate (datorită menţinerii concentraţiei carbonului la un nivel scăzut. 40 40 40 40 40 70 100 27 27 27 27 27 50 80 8. Tenacitatea la temperaturi scăzute este asigurată la aceste oţeluri prin limitarea concentraţiei carbonului la nivelul %Cm ≤ 0.0 Rp0. N/mm2 235…275 345…355 345…355 345…365 380…390 480…575 575…585 R m. Tabelul 8. numite şi oţeluri criogenice..70…1. V.0…1. Mo etc..50…10. semifabricatele din astfel de oţeluri se livrază în starea obţinută prin aplicarea unui TT de normalizare.70 (0.015..2.30.80 (0..025 % şi %Sm = 0.70) 3.50…10.

. pentru obţinerea unui efect suplimentar de finisare a granulaţiei şi unui efect sporit de durificare (deoarece titanul măreşte eficienţa microalierii cu Nb. cu %Vm ≤ 0.01 % a %Vm. combinată uneori cu TT postlaminare.0.7.1 %. Semifabricatele din oţeluri microaliate cu Nb. cu efect minim de durificare.. obţinerea unor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică (determinată şi de posibilitatea durificării structurii acestor oţeluri prin precipitarea dispersă a unor compuşi chimici de tipul carburilor. combinată cu atingerea unor niveluri ridicate ale caracteristicilor de tenacitate... când se doreşte obţinerea unor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică.15 N/mm2 pentru fiecare creştere cu 0. efectul de durificare este dependent de viteza de răcire după laminare.. concentraţia masică a fiecăruia din aceste elemente nedepăşind 0.5 nm). Semifabricatele şi produsele din astfel de oţeluri se obţin prin laminare termomecanică.. nitrurilor şi/sau carbonitrurilor elementelor de microaliere) şi asigurarea unei bune sudabilităţi (datorită menţinerii la un nivel scăzut a concentraţiei carbonului). efectul durificării putând fi cuantificat prin creşterea caracteristicilor de rezistenţă mecanică (limita de curgere şi rezistenţa la rupere) cu 5..): 8.0. vanadiul contribuie la durificarea acestor oţeluri prin formarea unor precipitate fine (cu diametrul de 5.04 %.).1. rezultă o cantitate mică de precipitate şi efectul de durificare este scăzut).Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale impurităţi. asigurării unor structuri cu granulaţie fină etc. structură şi proprietăţi în următoarele tipuri (multe din reţetele privind compoziţia chimică şi prelucrarea tehnologică a acestor tipuri regăsindu-se printre cele corespunzătoare unora din oţelurile anterior prezentate: oţelurile pentru construcţii sudate. V şi/sau Ti. aşa cum arată diagramele din fig. oţelurile pentru recipiente sub presiune etc. În funcţie de reţeta de microaliere utilizată oţelurile de acest tip pot fi: − Oţeluri microaliate cu vanadiu. Oţelurile HSLA se pot clasifica în funcţie de compoziţie. se practică laminarea controlată şi microalierea suplimentară cu Ti (care formează pelicule intercristaline de TiN ce constituie bariere pentru creşterea cristalelor de austenită). microaliate uneori şi cu Ti.5. Oţelurile microaliate ferito−perlitice au în compoziţie cantităti − mici de Nb. cu %Nbm = 0. efectele aplicării unor astfel de tehnologii fiind finisarea granulaţiei (determinată şi de microaliere..6). viteza care asigură durificarea maximă fiind de aproximativ 3.02.10 nm) de carbonitrură de V (uniform distribuite în masa de ferită a oţelurilor) în timpul răcirii oţelurilor după laminare.1. micşorând 81 . utilizate sub formă de produse obţinute prin laminare normalizantă sau prin laminare controlată.3 oC/s (dacă viteza de răcire este mai mică. rezultă precipitate grosolane. la care se obţin caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică datorită precipitării în structură a carburilor sau carbonitrurilor de Nb (cu diametrul de 1. Caracteristicile oţelurilor microaliate cu vanadiu depind esenţial şi de mărimea granulaţiei oţelurilor.1 %. iar dacă viteza de răcire este mai mare. − Oţeluri microaliate cu niobiu. 8.

1 %). Fig. fie prin laminare controlată (care asigură creşterea tenacităţii şi micşorarea temperaturii de tranziţie ductil-fragil.30 N/mm2 a rezistenţei la tracţiune şi limitei de curgere).6. care pot avea microstructura alcătuită din ferită şi perlită sau din ferită aciculară (bainită cu conţinut scăzut de carbon).2 sau Rt0. cu %Nbm < 0. Alierea cu Mo determină creşterea importantă a caracteristicilor mecanice ale acestor oţeluri (fiecare creştere cu 0.1 % a %Mom conduce la sporirea cu 20. Rp0. − Oţeluri microaliate cu vanadiu şi niobiu. deoarece molibdenul determină formarea bainitei superioare în locul perlitei la răcirea austenitei. V şi Ti asupra dimensiunilor grăunţilor de ferită − Oţeluri microaliate cu niobiu şi molibden. care se pot prelucra sub formă de semifabricate şi produse fie prin laminare obişnuită (caz în care acestea prezintă caracteristici de rezistenţă mecanică bune. deoarece au conţinut scăzut de carbon. ci creşterii cantităţii de carbonitruri de Nb care precipită în structură în prezenţa molibdenului (alierea cu Mo micşorează concentraţia carbonului în perlită şi asigură astfel un surplus de 82 Fig 8.0. Configuraţia diagramelor TTT la oţelurile cu structură bainitică după laminarea controlată . în acest caz.27 %. Efectul microalierii cu Nb. dar au tenacitatea scăzută şi temperatura de tranziţie ductil-fragil ridicată).7.05 % şi %Mom = 0. cu răcire accelerată la sfârşitul procesului (călire directă). datorită finisării intense a granulaţiei). semifabricatele obţinute prin laminare controlată pot avea caracteristici de rezistenţă mecanică foarte ridicate (de exemplu.. cu conţinut scăzut de carbon (%Cm < 0. bainita superioară şi perlita au caracteristici mecanice apropiate). 8. oţelurile de acest fel au în structură un conţinut procentual de perlită foarte mic (sunt denumite şi oţeluri cu conţinut redus de perlită) şi se caracterizează printr-o bună sudabilitate. dacă oţelurile sunt aliate suplimentar şi cu mici cantităţi de V sau Mo. acest efect de durificare nedatorându-se formării bainitei superioare în locul perlitei (deoarece oţelurile au conţinut scăzut de carbon şi.20...ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR solubilitatea acestuia în austenită şi creând astfel condiţiile măririi cantităţii de carburi sau carbonitruri de Nb care precipită în structură) sunt realizate prin laminare controlată..5 > 700 N/mm2).

b − laminare controlată (structură cu ferită aciculară) 83 .5 > 500 N/mm2) şi tenacitate foarte bună. care.. 8. împreună cu folosirea laminării controlate (pentru finisarea granulaţiei).7. sudabilitatea acestor oţeluri nu este însă satisfăcătoare. ceea ce permite ca prin răcirea controlată la sfârşitul laminării semifabricatelor (cu jeturi de apă sau de aer comprimat) să se obţină structură cu ferită aciculară (bainită cu conţinut scăzut de carbon). cu Rp0. împreună cu efectele de finisare a granulaţiei şi de durificare prin precipitare induse de laminarea controlată şi de alegerea judicioasă a concentraţiilor elementelor de aliere. diagramele TTT la răcirea austenitei acestor oţeluri au configuraţia prezentată în figura 8. Rp0. la care se adăugă uneori şi Nb. diferă esenţial de structura ferito-perlitică (cu cristale poliedrice de ferită) ce rezultă dacă se aplică laminarea obişnuită. Oţelurile slab aliate cu structură feritică aciculară au conţinut scăzut de carbon (%Cm ≤ 0. − Oţeluri microaliate cu vanadiu şi azot.7.0. aşa cum se poate observa pe micrografiile prezentate în figura 8. deoarece au tendinţa spre formarea unor structuri fragile în ZIT. cu %Vm < 0.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale carbon pentru formarea precipitatelor de carbonitruri de Nb).06 %.08 %) şi sunt aliate cu mici cantităţi de Mn. cât şi o bună tenacitate.018. %Nbm = 0.8 %.8.5 > 500 N/mm2) şi de tenacitate (KV > 130 J la ta şi temperatura de tranziţie t50% < −20 oC).2 sau Rt0.. Mo şi/sau B.1 %) permit a se obţine din aceste oţeluri semifabricate care prezintă atât rezistenţă mecanică ridicată. Microstructurile unui oţel cu %Cm = 0.5 > 550 N/mm2).2 sau Rt0.1 % şi %Nm = 0.04 % obţinute prin: a − laminare obişnuită (structură cu ferită poliedrică şi perlită dispuse în benzi). permit a se realiza din aceste oţeluri semifabricate laminate cu caracteristici de rezistenţă mecanică foarte ridicate (de exemplu. %Mnm =1.2 sau Rt0. %Mom = 0.8.022 %.3 %. asigură obţinerea de semifabricate cu caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică (Rp0. Laminarea controlată şi menţinerea la un nivel scăzut a concentraţiei carbonului (%Cm < 0. Fig. 8. aceste influenţe. care prezintă caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică (de exemplu. Datorită reţetei de aliere utilizate.2. acest tip de structură. datorită existenţei în structură a unor precipitate de nitrură de V.5.

1. 10. condusă după una din diagramele prezentate în figura 8.A3) şi menţinerea lor o durată τm la această temperatură. putând fi utilizate la confecţionarea construcţiilor metalice şi mecanice la care nu sunt impuse condiţii deosebite privind tenacitatea materialelor. 8.. Microstructura unui oţel bifazic cu %Cm = 0.7.16 %).7.20 % din structură).5 % O primă metodă de obţinere a structurii bifazice ferito−martensitice la semifabricatele laminate din astfel de oţeluri o reprezintă aplicarea unui TT intercritic constând din: a) încălzirea semifabricatelor la o temperatură ti ∈ (A1. 8.420 N/mm2. Fig.. iar ponderea formaţiunilor de austenită este la nivelul dorit al ponderii formaţiunilor martensitice în structura finală.2 = 320.9..800 N/mm2 şi A = 15. Oţelurile bifazice (dual − phase steel) sunt oţeluri cu conţinut scăzut de carbon (%Cm < 0. 8.8 %) şi microaliate cu elemente care să le confere granulaţie fină.5.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Oţelurile microaliate ferito-perlitice şi oţelurile slab aliate cu ferită aciculară au fost concepute în vederea utilizării la realizarea semifabricatelor laminate (de tip platbandă) pentru ţevile sudate destinate conductelor petroliere (amplasate subteran sau submarin) şi pentru construcţiile sudate ale instalaţiilor marine de foraj şi exploatare petrolieră.12 % şi %Mnm = 1. pentru transformarea austenitei în martensită şi obţinerea structurii bifazice ferito−martensitice.30 %). Rm = 600. care se utilizează sub formă de semifabricate sau produse având structura alcătuită dintr-o matrice feritică în care se află dispersate uniform insule de martensită (care ocupă.4. necesare la 84 .... aşa cum se poate observa pe micrografiile prezentate în fig. alegând convenabil parametrii ti şi τm.5. b) răcirea rapidă (în apă) a semifabricatelor..5.3.9.10. 8... slab aliate cu mangan (%Mnm = 1. O altă metodă de obţinere a semifabricatelor cu structură bifazică ferito-martensitică constă din laminarea controlată intercritică a oţelurilor.. Semifabricatele din astfel de oţeluri sunt ieftine şi prezintă caracteristici mecanice ridicate (Rp0. se obţine o structură bifazică ferito-austenitică în care concentraţia carbonului în austenită este suficient de ridicată pentru a-i asigura o bună capacitate de călire. Oţelurile cu forma incluziunilor nemetalice controlată se folosesc pentru obţinerea de semifabricate laminate cu anizotropie minimă a caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi (mai ales) de tenacitate.

8. fiind necesară realizarea unor semifabricate laminate cu o structură în care formaţiunile de perlită să fie uniform distribuite în masa de ferită. care generează în acestea stări de tensiuni mecanice bi sau triaxiale.10.) şi concentraţia sulfului într-un astfel de oţel se alege astfel încât să rezulte efectul maxim de reducere a anizotropiei caracteristicilor de tenacitate. care modifică tipul incluziunilor (determină formarea unor incluziuni greu fuzibile. în consecinţă. Ce etc. Pentru obţinerea unei astfel de structuri se impune ca oţelurile supuse laminării să nu conţină incluziuni nemetalice (sulfuri) plastice (care se dispun în timpul laminării sub formă de şiruri orientate în direcţia de deformare şi determină formarea structurii în benzi la răcirea semifabricatelor după laminare). Pentru astfel de aplicaţii nu este recomandată utilizarea semifabricatelor laminate din oţel cu structură (ferito-perlitică) în benzi (care se caracterizează printr-o mare anizotropie a caracteristicilor mecanice). lipsite de plasticitate şi uniform distribuite în structura oţelurilor.11. globulare şi nedeformabile).Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale realizarea unor piese sau echipamente (funduri pentru recipiente sub presiune. Fig. zirconiu sau titan. controlul formei incluziunilor are ca scop principal obţinerea unor incluziuni de sulf globulare. În prezent se aplică metoda introducerii la elaborarea oţelurilor a unor cantităţi mici de pământuri rare (lantanide). rezervoare sferice etc.11. 8. Diagrama pentru alegerea reţetei de microaliere la elaborarea oţelurilor cu forma incluziunilor nemetalice controlată 85 . aşa cum sugerează diagrama (de principiu) redată în figura 8.) supuse în exploatare unor solicitări mecanice complexe. Metoda clasică de obţinere a incluziunilor de sulf cu formă controlată constau în tratarea oţelurilor la elaborare cu Ca şi Si. le asigură finisarea şi le dispersează uniform în masa structurală a oţelurilor. Diagramele de laminare controlată intercritică pentru obţinerea semifabricatelor cu structură bifazică ferito−martensitică Fig. raportul dintre concentraţiile elementelor adiţionale (Ti. Zr.

concentraţia masică minimă a cromului în astfel de oţeluri fiind %Crm = 10. livrate sub formă de semifabricate prelucrate prin deformare plastică (table. iar simbolurile principalelor mărci standardizate din fiecare clasă sunt redate în tabelul 8.1. Oţelurile inoxidabile comerciale. la calificarea unui oţel ca oţel inoxidabil sau refractar se ia în considerare numai concentraţia cromului dizolvat în soluţiile solide pe bază de fier (ferită. deoarece cromul este un element carburigen (v.1. conţinuturi foarte scăzute de impurităţi (%Sm ≤ 0..6. %Pm ≤ 0. în funcţie de principalul factor care le asigură rezistenţa la acţiunea mediilor de lucru agresive.20 % şi %Crm > 10. bare.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8. prezintă caracteristici bune de rezistenţă la oxidare şi la coroziune în gaze şi au capacitatea de a asigura caracteristici mecanice convenabile sunt denumite oţeluri refractare. formate din produşi de coroziune.3). care interacţionează cu mediile corosive şi se acoperă cu pelicule compacte..6. această prescripţie este cuprinsă şi în SR EN 10020.5.6.7. Oţelurile inoxidabile care. Oţelurile inoxidabile feritice fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi au compoziţia caracterizată prin %Cm ≤ 0. conform acestor standarde oţelurile inoxidabile sunt împărţite în clasele structurale prezentate în continuare. în două categorii: oţelurile inoxidabile. 8.015 %. Oţelurile rezistente la coroziune Oţelurile rezistente la coroziune (oţelurile anticorosive) pot fi clasificate. martensită) existente în structura acestuia. scap. ce întrerup contactul lor cu mediile agresive şi le protejează astfel de acţiunea distructivă a acestora. care precizează că oţelurile inoxidabile trebuie să aibă %Cm < 1. sârme.5 %. benzi.0 %. austenită.04 %) şi concentraţia 86 . În funcţie de reţeta de aliere utilizată la elaborare. 8. profile pentru utilizări generale etc. Oţelurile inoxidabile şi refractare Oţelurile capătă proprietatea de a fi inoxidabile (de a prezenta o rezistenţă ridicată la acţiunea mediilor agresive cu care vin în contact).12. a căror rezistenţă la coroziune este determinată de compoziţia chimică şi de structura acestora şi oţelurile patinabile. dacă sunt înalt aliate cu crom. oţelurile inoxidabile pot fi clasificate în: oţeluri aliate cu crom şi oţeluri aliate cu crom şi nichel. au caracteristicile de calitate reglementate prin standardele SR EN 10088 şi STAS 3583 (care este încă în vigoare).).1.08 %. în condiţii de temperatură ridicată. Trebuie precizat că. 7.

.1 %).martensitic Martensitic Martensitic Martensitic Martensitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenito . aşa cum rezultă din următoarele exemple: X6Cr13.. Ti. Zr). pentru creşterea refractarităţii şi comportării la fluaj (Al. X2CrMoTi17−1.13 %. molibden (%Mom = 0.. nichel (%Nim = 0.0. %Crm = 17. X2CrNi12. X3CrTi17. Mărcile de oţeluri comerciale din această clasă structurală corespund integral acestor prescripţii.feritic Austenito . aluminiu (%Alm ≤ 2 %). X6Cr17. X2CrNbZr17.. în compoziţia acestor oţeluri se pot adăuga în diverse concentraţii şi alte elemente: siliciu (%Sim ≤ 1 %). X2CrTi12.5 %)..0. X6CrMo17−1.6 %). pentru îmbunăţăţirea tenacităţii şi prelucrabilităţii prin deformare plastică (Ni)..7.8.4. X6CrAl3. stabilizarea feritei şi mărirea rezistenţei la coroziune intercristalină (Nb. Mo).Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale masică de crom încadrată în una din următoarele reţete: %Crm = 11. X2CrMoTi29−4.3. Si. X6CrNi17−1. Tabelul 8.3. X6CrMoNb17−1.18 % sau %Crm = 25..1..3... niobiu (%Nbm = 0.8 %) şi/sau zirconiu (%Zrm = 0... X2CrAlTi18−2.. Principalele mărci de oţeluri inoxidabile Marca de oţel conform: SR EN 10088 STAS 3583 X6Cr13 X6Cr17 X3CrTi17 X2CrMoTi18−2 X6CrAl13 X12Cr13 X20Cr13 X30Cr13 X39Cr13 X50CrMoV15 X2CrNi18−9 X5CrNi18−10 X6CrNiTi18−10 X2CrMnNi17−7−5 X2CrMnNiN18−9−5 X2CrNiMo17−13−3 X1NiCrMoCu25−20−5 X6CrNiMoTi17−12−2 X2CrNiMoCuN25−6−3 X2CrNiMoCuWN25−7−4 7Cr130 8Cr170 8TiCr170 2TiMoCr180 7AlCr130 10Cr130 20Cr130 30Cr130 40Cr130 45VMoCr145 2NiCr185 5NiCr180 10TiNiCr180 2MoNiCr175 2CuMoCrNi250 10TiMoNiCr175 - Clasa structurală Feritic Feritic Feritic Feritic Feritic Ferito ..30 %. pentru finisarea granulaţiei.feritic 87 .3.5 %).. reţetele cu concentraţii mari de crom prezentând şi bune proprietăţi de refractaritate.. titan (%Tim = 0.

pentru îmbunăţăţirea rezistenţei la coroziune în anumite medii (Al. Mărcile de oţeluri comerciale din aceste clase structurale corespund integral prescripţiilor prezentate mai înainte. Mo).1..015 %. X5CrNiCuNb16−4. %Pm ≤ 0. 7.700 oC).0 %. cum ar fi apariţia fazei σ în cazul menţinerilor îndelungate în intervalul de temperaturi 550. %Crm = 17.....1. prin folosirea unor tehnologii de sudare adecvate şi prin aplicarea unor TT postsudare. pentru îmbunăţăţirea tenacităţii şi prelucrabilităţii prin deformare plastică (Ni).850 oC (temperaturile mai mari fiind recomandate la construcţiile sudate din oţeluri feritice cu concentraţii ridicate de crom). X7CrNiAl17−7.. în compoziţia acestor oţeluri se pot adăuga în diverse concentraţii şi alte elemente: siliciu (%Sim ≤ 1 %).. Nb.2 %) pentru creşterea refractarităţii şi comportării la fluaj (Al. o structură monofazică feritică (eventual.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Aceste oţeluri prezintă.8 %). la orice temperatură în stare solidă.0... aşa cum rezultă din următoarele exemple: X12Cr13.. Cu. singura modalitate tehnologică de a le influenţa caracteristicile de rezistenţă mecanică şi plasticitate constă în ecruisarea lor prin deformare plastică la rece. V) sau pentru evitarea apariţiei fenomenelor de fragilitate la revenire (Mo). 8.08. X4CrNiMo16−5−1.. conţinuturi foarte scăzute de impurităţi (%Sm ≤ 0.18 %.1.3. caracteristicile de utilizare ale acestor oţeluri nu pot fi modificate prin aplicarea de TT cu schimbare de fază. Si.. aluminiu (%Alm ≤ 1. cu foarte mici cantităţi de carburi globulare uniform distribuite în matricea feritică) şi. locale (la îmbinările sudate) sau globale (la întreaga construcţie sudată)... urmată de aplicarea unui TT de recoacere de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul adecvat obţinerii caracteristicilor dorite).24) de sensibiltatea lor ridicată la supraîncălzire (creşterea pronunţată a granulaţie în cazul încălzirii şi menţinerii lor la temperaturi mai mari de 900 oC) şi de tendinţa acestora spre fragilizare şi fisurare (atât datorită creşterii granulaţiei.3.. cât şi datorită intervenţiei altor fenomene. cupru (%Cum = 1.. pentru finisarea granulaţiei. niobiu (%Nbm = 0.40 min şi răcirea în aer. X5CrNiMo13−4. ca urmare. X46Cr13. X105CrMo17..5 %).5 %). menţinerea la aceste temperaturi o durata τm = 30.6 %) şi/sau vanadiu (%Vm = 0.6. mărirea călibilităţii şi durificarea prin precipitare a acestor oţeluri (Ni.6. Oţelurile inoxidabile feritice au o sudabilitate relativ bună. X90CrMoV18. nichel (%Nim = 1.. X50CrMoV15. Oţelurile inoxidabile martensitice şi ferito-martensitice fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi au compoziţia caracterizată prin %Cm = 0..0 %). X8CrNiMoAl15−7−2. 88 ..0.04 %) şi concentraţia masică de crom încadrată în una din următoarele reţete: %Crm = 11. fig. Cu). X70CrMo15.2. X20Cr13.. molibden (%Mom = 0. Principalele probleme care pot să apară la realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri sunt legate (v.13 %. constând din încălzirea la ti = 750. aceste probleme se pot rezolva prin alegerea corespunzătoare a MA pentru sudare..

datorită intervenţiei fenomenelor de stabilitate la revenire şi de durificare secundară (separararea unor carburi de crom fin dispersate. uneori.3 ore).7..3). caracteristicile de rezistenţă mecanică înregistrând creşteri semnificative (Rp0.1050 oC) o structură martensitică cu conţinut scăzut de carbon. aliate suplimentar cu nichel (%Ni m = 3. cupru (%Cu m = 1.... care măresc duritatea structurilor de revenire).....6. prin aplicarea unui TT de revenire (la ti = 470. alcătuiesc o subdiviziune specială a oţelurilor inoxidabile martensitice (având ca mărci reprezentative X4CrNiMo16−5−1. X7CrNiAl17−7. 7. În majoritatea cazurilor oţelurile din aceste clase structurale se utilizează în starea metalurgică conferită prin aplicarea unui TT de călire + revenire.0.3. Oţelurile PH cu %Nim = 6.. molibden (%Mo m = 0.1200 N/mm2 şi Rm = 1000. X8CrNiMoAl15−7−2) şi sunt denumite oţeluri cu durificare prin precipitare (oţeluri PH – preciptation hardening). căpătând o structură martensitică sau ferito – martensitică..Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Aceste oţeluri au concentraţia de crom suficient de scăzută în corelaţie cu concentraţia de carbon.1. Oţelurile cu conţinuturi scăzute de carbon (%C m < 0.. caracterizată prin rezistenţă mecanică redusă şi plasticitate ridicată.5 % au Ms > ta şi prezintă după călire (în aer sau ulei..3. NbNi3 etc.. iar caracteristicile mecanice ale structurilor de revenire pot indica prezenţa fenomenelor de fragilitate la revenire (v. scap.2 = 800..5 %).1050 oC) o structură austenitică.8 %).8 % au Ms << ta şi prezintă (la ta) după călire (în aer de la ti = 950...0 %) şi/sau niobiu (%Nb m = 0. de la ti = 1025...6 %).4).. aluminiu (%Al m = 0.. cu cupru. scap.. în timp ce la oţelurile cu conţinut scăzut de carbon (%Cm < 0.17 %). încât transformarea alotropică Feγ ⇔ Feα nu este suprimată şi aceste oţeluri prezintă transformări de fază în stare solidă (în condiţii de echilibru termodinamic sunt posibile transformările de tipul austenită ⇔ ferită) şi se călesc în aer (sunt oţeluri autocălibile). fără afectarea inadmisibilă a caracteristicilor de tenacitate (energia de rupere se menţine la niveluri KV = 40..08 %) şi conţinuturi ridicate de crom (%Cr m = 15.630 oC şi τm = 1...60 J) şi de rezistenţă la coroziune.) şi se produce un efect de durificare (îmbătrânire) important.. la oţelurile cu concentraţii mari de carbon (%Cm > 0. având rezistenţă mecanică scăzută şi 89 . care se poate transforma în martensită (cu conţinut redus de carbon. Procesele care au loc la revenirea structurilor de călire ale acestor oţeluri (bogat aliate cu crom şi alte elemente de aliere) diferă de procesele care au loc la revenirea structurilor de călire ale oţelurilor nealiate (v... Oţelurile PH cu %Nim = 3. 5.. în structura martensitică apar precipitate ale compuşilor intermetalici pe care îi formează elementele de aliere suplimentare (de tipul MoNi3.1300 N/mm2)..1 %) pentru asigurarea structurilor martensitice la răcirea în aer se impune alierea lor suplimentară cu nichel şi.5 %).2 %) aceste condiţii sunt uşor de întrunit. care prezintă o capacitate particulară de creştere a caracteristicilor de rezistenţă mecanică prin aplicarea de TT. X5CrNiCuNb16−4..

prin aplicarea ulterioară a unui TT de revenire (la ti = 500.24.750 oC sau.04 %.. BMT trebuie bine protejată în timpul sudării faţă de acţiunea nocivă a atmosferei înconjurătoare (prin utilizarea procedeelor de sudare în mediu de gaz inert). Oţelurile inoxidabile martensitice şi ferito – martensitice cu %Cm < 0...520 oC şi τm = 1. %Cm ≤ 0.1.. iar după sudare trebuie aplicate TT care să confere îmbinărilor sudate structuri asemănătoare cu cea corespunzătoare MB...ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR plasticitate ridicată) prin aplicarea unui TT de călire la temperaturi scăzute (constând din răcirea oţelurilor.15 %. motiv pentru care oţelurile sunt denumite şi oţeluri austenitice tip 18−8. N şi. un TT complet.10 %...02..−80 oC. tenacitate şi rezistenţă mecanică ridicate la temperaturi scăzute (până la –270 oC)..4 % sunt sudabile.6. fiind recomandat TT de revenire la ti = 600. Oţelurile inoxidabile austenitice fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi nichel şi reprezint[ o clasă structurală de oţeluri cu proprietăţi deosebite: rezistenţă mare la coroziune în aer.3.5 ore..5 ore) se obţin efecte de durificare prin precipitare similare celor tipice oţelurile PH cu %Nim = 3..850 oC.0.. dar oţelurile moderne au %Cm ≤ 0. dacă este posibil.8 ore şi apoi reîncălzirea la ta) sau prin aplicarea unui TT de destabilizare a austenitei (constând din reîncălzirea oţelurilor la ti = 750. instrumente chirurgicale etc. structura austenitică se ecruisează puternic prin deformare plastică la rece şi. 8.4 % sunt destinate confecţionării sculelor (cuţite. aceste oţeluri ridică probleme tehnologice la prelucrarea prin aşchiere sau prin deformare plastică.1.. mai ales H.20 % (corespunzătoare oţelurilor inoxidabile) şi concentraţii masice de nichel %Nim = 8. Compoziţia chimică a acestor oţeluri poate fi caracterizată astfel: • concentraţia masică de carbon este scăzută. plasticitate mare.5 % călite şi îmbătrânite. ca urmare.. menţinerea la tco o durată τm = 7. aceste oţeluri au tendinţa de fragilizare la rece...1. în apă şi în foarte mulţi agenţi chimici. în mod obişnuit.. la realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri trebuie utilizate MA cu concentraţii scăzute de carbon şi conţinuturi minime de impurităţi (S. conform indicaţiilor diagramei din figura 7. alcătuit din călire martensitică şi revenire. cu vr = 70. menţinerea la această temperatură o durată τm = 0. deoarece. Oţelurile inoxidabile martensitice cu %Cm > 0.. • reţeta de aliere de bază a acestor oţeluri prevede concentraţii masice de crom %Crm = 18.. la tco = −70..5. pentru micşorarea stabiltăţii austenitei prin separarea unor particule de carburi de crom şi alte elemente de aliere şi apoi răcirea în apă). P.) şi instrumentelor de măsurare şi nu se utilizează la realizarea construcţiilor sudate. comportare paramagnetică şi o bună sudabilitate... care au efecte negative majore asupra tenacităţii)..80 oC/oră. această reţetă fiind modificată la oţelurile pentru − 90 .

3 %).5..). X6CrNiMoNb17−12−2. prezintă cea mai bună comportare în prezenţa mediilor agresive de lucru. manganul (%Mnm = 2. 20−25.0.. solubilitatea carbonului în austenită la această temperatură fiind mai mare decât concentraţia carbonului existent în aceste oţeluri şi. X6CrNiTi18−10.04 %) au structura de echilibru la ta complet austenitică.... cromul şi nichelul (elementele reţetei de aliere de bază): siliciul (%Sim ≤ 1. iar %Crm >15 % conferind oţelurilor rezistenţă la coroziunea (de tip elecrochimic) produsă de mediile active apoase. caracteristicile de utilizare ale acestor oţeluri nu pot fi modificate prin aplicarea de TT cu schimbare de fază.10 %)....1 %) sau titanul (%Tim = 0. pentru creşterea refractarităţii şi comportării la fluaj (Si... Ti) sau pentru stabilizarea structurii austenitice şi înlocuirea parţială a nichelului (Mn..12. la temperaturi înalte. pentru îmbunăţăţirea rezistenţei la coroziune (Mo. Deoarece nu prezintă transformări în stare solidă.. singura modalitate tehnologică de a le influenţa caracteristicile de rezistenţă mecanică şi plasticitate constă în ecruisarea lor prin deformare plastică la rece. X12CrMnNiN18−9−5. X3CrNiCu18−9−4.0 %) în astfel de medii este aproape nulă. niobiul (%Nbm = 0.7 %). Mărcile de oţeluri comerciale din această clasă structurală corespund integral prescripţiilor prezentate mai înainte.25 %).. azotul (%Nm = 0. medii foarte agresive etc. Mo).... ca urmare.8.. urmată de aplicarea unui TT de recoacere de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul adecvat obţinerii caracteristicilor dorite). X2CrNi18−9.. efectele favorabile ale cromului se diminuează odată cu creşterea conţinutului de carbon al oţelurilor (care favorizează apariţia carburilor în structura acestora). fiind elementul de aliere care le conferă structura austenitică şi asigură (în cazul când %Nim > 8 %) menţinerea unei astfel de structuri până la temperatura ambiantă (prin modificarea substanţială a poziţiei punctelor critice de transformare în stare solidă A1 şi A3). aşa cum rezultă din următoarele exemple: X10CrNi18−8. • majoritatea oţelurilor austenitice crom-nichel au în compoziţie şi alte elemente de aliere decât carbonul.25 % şi %Nim = 15. Oţelurile cu conţinuturi reduse de carbon (%Cm ≤ 0. deoarece probabilitatea declanşării proceselor de corodare electrochimică a structurii monofazice austenitice (cu %Crm = 10.. Nb..7 %). molibdenul (%Mom = 2. temperaturi ridicate. cuprul (%Cum = 0.1. X2CrNiMo17−12−2. 45 % (şi sunt denumite oţeluri tip 15−35... %Crm = 12. cromul este elementul de aliere care conferă acestor oţeluri rezistenţă la coroziune şi la oxidare. nichelul acţionează favorabil asupra rezistenţei la coroziune şi îmbunătăţeşte caracteristicile mecanice la temperaturi înalte ale oţelurilor.).4 %).Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale aplicaţii speciale (caracterizate prin condiţii severe de lucru: solicitări mecanice cu intensităţi mari şi/sau aplicate dinamic. 91 .0.15 % asigurându-le o bună rezistenţă la oxidare în medii uscate. care se realizează cu %Crm = 15.4.5. N). 25−35 etc. Cu.

se aplică TT de călire de punere în soluţie (a carburilor). această structură bifazică putând favoriza declanşarea proceselor de corodare a oţelurilor în prezenţa mediilor agresive. cantitatea de carburi precipitate este redusă..04. • viteza de difuzie a carbonului în austenită este mai mare decât cea corespunzătoare cromului şi. aşa cum se poate observa în imaginile prezentate în figura 8.15 %) au structura de echilibru la ta alcătuită din austenită şi carburi de crom. iar peste 850 oC austenita are capacitate ridicată de a dizolva carbon şi separarea carburilor nu mai este justificată termodinamic. pentru menţinerea structurii monofazice austenitice (până la ta). dacă durata menţinerii este sub limita inferioară a intervalului critic. sărăcirea în crom a acestor margini este parţial compensată şi rezistenţa la coroziune a oţelului este puţin afectată.1100 oC. proces care prezintă următoarele particularităţi: • separarea carburilor apare numai în cazul încălzirii într-un interval critic de temperaturi (450 oC. separarea intercristalină a carburilor de crom şi scăderea concentraţiei de crom de la marginile cristalelor de austenită diminuează rezistenţa la coroziune a oţelului. sub 450 oC difuzia elementelor care formează carburile nefiind posibilă. instabilă termodinamic şi. astfel că. Pentru a le conferi o structură monofazică austenitică rezistentă la coroziune. ca urmare. 0.. dacă semifabricatele sau piesele confecţionate dintr-un oţel cu această structură sunt supuse încălzirii (în procesul de prelucrare sau în cursul utilizării)..ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Oţelurile cu conţinuturi de carbon mai mari (%Cm = 0. marginile (sărăcite în crom) ale cristalelor de austenită sunt atacate.12. Aspectele prezentate sugerează şi principalele căi de acţiune pentru diminuarea susceptibilităţii oţelurilor inoxidabile austenitice faţă de coroziunea 92 . iar dacă durata menţinerii este mai mare decât limita superioară a intervalului critic. fenomen numit coroziune intercristalină. constând în încălzirea oţelurilor la ti = 1000. pentru fiecare temperatură situată în intervalul critic de temperaturi există un interval critic al duratei de menţinere.13. • aşa cum se poate deduce examinând diagrama din figura 8. marginile cristalelor de austenită îşi diminuează puţin concentraţia de crom şi diminuarea rezistenţei la coroziune a oţelului este mică. ca urmare. creşte concentraţia în crom a marginilor acestor cristale.. se produce separarea din austenită a carbonului în exces sub formă de carburi de crom. pentru care intensitatea sensibilizării la coroziune intercristalină a oţelului este maximă. se produce uniformizarea prin difuzie a concentraţiei cromului în cristalele de austenită. carbonul ajunge mai repede la marginile cristalelor de austenită şi formează carburile cu cromul din austenita situată în zonele adiacente acestor margini. atunci când piesele realizate dintr-un astfel de oţel vin în contact cu un mediu agresiv de lucru. 850 oC). pentru dizolvarea carburilor în austenită şi răcirea lor rapidă (în apă). structura monofazică astfel obţinută este alcătuită din austenită suprasaturată în carbon. după precipitarea intercristalină a carburilor de crom.

niobiu) compuşi (sulfura de nichel. care. în timpul solidificării CUS.24. 8. 8. • Fisurarea la cald a CUS realizate prin sudare se produce la temperaturi ridicate (peste 1200 oC). creşterea concentraţiei cromului.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale intercristalină: reducerea concentraţiei de carbon (%Cm ≤ 0. niobiu sau tantal sunt denumite oţeluri stabilizate). silicaţi) care sunt faze uşor fuzibile sau care formează cu fierul sau cu elementele de aliere eutectice uşor fuzibile. având afinitatea faţă de carbon mai mare decât cromul. leagă carbonul în exces sub formă de carburi proprii şi asigură astfel menţinerea nealterată a concentraţiei cromului în cristalele de austenită (oţelurile inoxidabile austenitice microaliate cu titan. deoarece formează cu elementele de aliere tipice oţelurilor inoxidabile austenitice (nichel. niobiu sau tantal. apariţia fenomenului este influenţată de următorii factori: − compoziţia chimică a BMT din care rezultă prin solidificare CUS (dependentă de compoziţia şi puritatea MB şi MA).13. Fig. fisurile formate la cald având caracter interdendritic şi fiind cauzate de prezenţa unor faze uşor fuzibile în zonele intercristaline ale structurii primare a CUS. Microfotografia unei zone afectate de coroziunea intercristalină la o piesă din oţel inoxidabil austenitic X10CrNi18−8 Fig. se observă că principalele probleme care pot afecta sudabilitatea oţelurilor austenitice crom-nichel sunt: fisurarea la cald şi fragilizarea indusă de formarea fazei σ .04 %). carbonul. carburi de titan şi niobiu. Diagrama timp – temperatură − sensibilizare la coroziunnea intercristalină (TTS) a oţelului inoxidabil X10CrNi18−8 Oţelurile inoxidabile austenitice au o bună sudabilitate. siliciul. Dacă se analizează diagrama structurală prezentată în figura 7. titan. pentru ca separarea intercristalină a carburilor de crom să afecteze în mică măsură rezistenţa la coroziune a marginilor cristalelor de austenită şi/sau microalierea oţelurilor cu titan. pentru evitarea formării carburilor de crom în structura oţelurilor. în 93 . sulful şi fosforul favorizează apariţia fisurării la cald.12.

. %Mom = 1.04 %. iar dacă structurile sunt austenito − feritice.5 %.. fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi nichel şi reprezintă o clasă structurală de oţeluri utilizată relativ recent (cu toate că primele oţeluri duplex au apărut încă din 1930) la fabricarea aparaturii tehnologice de presiune şi a construcţiilor sudate.. ferita are rezistenţa la deformare mai mică decât austenita şi. Primele oţeluri duplex realizate au avut compoziţia: %Cm ≤ 0. %Crm = 22. − prezenţa feritei în structura CUS (într-un conţinut procentual de 3. ferita este faza care se deformează uşor şi ajută la diminuarea nivelului energetic al câmpului de tensiuni care apare datorită sudării) şi dizolvarea elementelor nocive (sulf... faza σ apare (mai greu) după sudare.. fixând elementele nocive (sulful. %Nim = 4. prin realizarea următoarelor etape: γ + α → γ + α + σ → γ + σ..4 ore şi răcirea în aer.6. Si.1. Oţelurile inoxidabile austenito – feritice sau ferito – austenitice. direct din austenită . prin realizarea următoarelor efecte: finisarea structurii (ferita cristalizează înaintea austenitei şi împiedică formarea structurilor dendritice grosolane).900 oC. relaxarea tensiunilor mecanice care apar în timpul cristalizării primare a CUS (la temperaturi înalte. 8. Fragilizarea prin faza σ se produce atunci când în îmbinările sudate apare faza σ. fosfor. denumite şi oţeluri duplex.4 %) împiedică fisurarea la cald.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR timp ce manganul.4. compus intermetalic FeCr caracterizat prin duritate ridicată şi fragilitate accentuată. dacă MB sau CUS au structura complet austenitică.. carbonul etc. faza σ apare (mai uşor) în aceleaşi zone.24. Aceste oţeluri combină bunele proprietăţi ale oţelurilor inoxidabile feritice şi austenitice. ca urmare.. wolframul.2 % şi %Cum ≤ 2 %. prezenţa în structură a feritei asigurându-le niveluri ridicate ale rezistenţei mecanice şi rezistenţei la coroziune. la realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri s-a constatat că structurile realizate în CUS şi ZIT nu mai prezintă raportul unitar al conţinuturilor procentuale de ferită 94 .. în zonele încălzite la 600. apariţia fazei σ (sigmatarea) şi fragilizarea care o însoţeşte sunt favorizate de prezenţa unor elemente de aliere ca Mo. raportul preferat al conţinuturilor procentuale de ferită şi austenită în structura oţelurilor de acest tip este cel unitar (%α ≅ 50 % şi %γ ≅ 50 %). Ti şi de procesele de deformare plastică la rece şi pot fi înlăturate aplicând după sudare (sau după operaţiile de prelucrare prin deformare plastică la rece) un tratament termic constând din încălzirea zonei sigmatate la ti ≅ 1000 oC. menţinerea la această temperatură o durată τm = 2.. iar prezenţa austenitei conferindu-le o bună ductilitate şi tenacitate. prin realizarea următoarelor etape: γ → γ + α → γ + α + σ → γ + σ. Nb. vanadiul şi molibdenul împiedică fisurara la cald. siliciu) şi diminuarea pericolului de formare a eutecticelor uşor fuzibile..) sub formă de compuşi greu fuzibili sau care formează cu fierul sau cu elementele de aliere eutectice greu fuzibile.

este necesar ca MA utilizate la sudare să fie supraaliate cu nichel (MA trebuie să aibă %Nim ≅ 9 %.. spre deosebire de MB..5..4 % . construcţiilor şi echipamentelor care funcţionează la temperaturi superioare temperaturii de –50 oC (în condiţii de frig climatic sau industrial).8 %. Mărcile de oţeluri comerciale din această clasă structurală corespund integral prescripţiilor prezentate mai înainte. asigurând menţinerea raportului unitar al conţinuturilor procentuale de ferită şi austenită în zonele caracteristice ale îmbinărilor sudate ale echipamentelor trehnologice sau construcţiilor realizate din astfel de materiale. Rezistenţa la coroziune a oţelurilor duplex din generaţia a doua este mai bună decât a oţelurilor inoxidabile austenitice. respectarea acestei prescripţii asigurând formarea şi menţinerea cantităţii corespunzătoare de austenită în structura CUS. iar caracteristicile de rezistenţă la coroziune ale îmbinărior sudate sunt nesatisfăcătoare.0.0 %). mai ales dacă nu este posibilă aplicarea de TT postsudare. X2CrNiMoN25−7−4. de tipul unor compuşi intermetalici cu conţinuturi ridicate de crom şi molibden sau nitruri de fier şi/sau de elemente de aliere) care fragilizează structura şi micşorează rezistenţa la coroziune a acesteia. iar rezistenţa la tracţiune şi limita de curgere sunt aproximativ de două ori mai mari decât ale oţelurilor inoxidabile austenitice. %Mom = 3. oţelurile duplex putând fi utilizate pentru confecţionarea pieselor. tenacitatea oţelurilor duplex are nivelul situat între nivelurile corespunzătoare oţelurilor inoxidabile austenitice şi feritice. %Nim = 6. constatându-se că el îmbunătăţeşte rezistenţa mecanică şi rezitenţa la coroziune şi contribuie la formarea austenitei din ferită la temperaturi ridicate.5 % şi %Nm = 0.30 % (unele conţinând şi %Wm = 0..X2CrNiMoCuN25−6−3.04 %. X2CrNiMoCuWN25−7−4. A doua generaţie de oţeluri duplex a avut compoziţia chimică caracterizată prin %Cm ≤ 0. • în procesul de sudare se produc fenomene metalurgice de precipitare în CUS şi ZIT a unor faze dure (faze δ. azotul a fost utilizat pentru înlocuirea parţială a nichelului ca element austenitizant. %Cum ≤ 2. %Crm = 24.5..X3CrNiMoN27−5−2..1. MA cu compoziţie apropiată de a MB se utilizează numai în cazul când se efectuează TT postsudare pentru rectificarea structurilor din CUS şi ZIT.. aşa cum rezultă din următoarele exemple: X2CrNiN23−4. iar sudarea fără MA sau cu pMA scăzute (valori mari ale pMB) nu este recomandată (trebuie evitată)..X2CrNiMoN22−5−3.5 %). dar nefiind recomandate pentru echipamentele şi aparatele tehnologice destinate aplicaţiilor criogenice. 95 ..7..Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale şi austenită.26 %.15. care au în mod obişnuit %Nim = 5. Pentru realizarea unor îmbinări sudate de calitate la realizarea aparatelor tehnologice sau construcţiilor metalice din oţeluri duplex se recomandă a se avea în vedere următoarele aspecte: • pentru a obţine CUS cu caracteristici corespunzătoare...

Pentru această aplicaţie singurele oţeluri care dau rezultate bune sunt oţelurile austenitice crom – nichel tip 15−35. ţevi prin care circulă hidrocarburi şi care au domeniul temperaturilor de lucru [700 oC. 8. în funcţie de compoziţia lor chimică. 900 oC]. rezistenţa la oxidare este conferită oţelurilor de alierea cu crom şi este îmbunătăţită de alierea suplimentară cu siliciu şi aluminiu (elemente care asigură formarea pe suprafetele pieselor realizate din astfel de oţeluri şi exploatate la temperaturi ridicate a unui strat compact şi aderent de oxizi. 20VNiMnCr120.) şi barelor forjate. iar rezistenţa mecanică la temperaturi ridicate se asigură oţelurilor prin alierea cu crom. sârme etc.45 %. de tipul Cr2O3. deoarece elementele de aliere difuzează mai uşor în această fază. Oţelurile refractare (termorezistente) pot aparţine. oţelurile inoxidabile prezintă şi o bună refractaritate (mai ales. cu conţinuturile de carbon %Cm = 0. nichel.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fenomenele de precipitare se produc în principal în zonele feritice ale structurii CUS şi ZIT. dacă aplicaţiile în care sunt utilizate se caracterizează prin temperaturi de lucru nu prea mari. 12TiNiCr180.0. table. 12SiNiCr360 şi 10TiAlCrNi320 (aparţinând clasei structurale a oţelurilor aliate austenitice). 96 . micşorează tendiţa de fragilizare la cald a acestora şi/sau le măresc temperatura de recristalizare primară.. semifabricatelor laminate finite (profile pline şi fasonate.1. martensitică sau austenitică. 20−25 sau 25−35. vanadiu (care durifică oţelurile prin formarea de carburi stabile. 12NiCr250.6. Pentru aplicaţiile tehnice la care temperaturile de lucru sunt foarte ridicate (550. wolfram. O aplicaţie în care alegerea oţelurilor termorezistente ridică probleme interesante o constituie fabricare ţevilor pentru cuptoarele instalaţiilor de piroliză din combinatele petrochimice.1100 oC) se utilizează oţelurile refractare (termorezistente) speciale..5. 10AlCr240 (aparţinând clasei structurale a oţelurilor aliate feritice). peste care se manifestă cu intensitate mare fenomenul de fluaj).. deoarece. benzi.35. având calitatea reglementată de STAS 11523. SiO2. iar solubilitatea azotului în ferită este mai scăzută decât în austenită. Al2O3. principalele mărci de astfel de oţeluri (simbolizate în acelaşi mod ca şi oţelurile aliate pentru construcţia de maşini cuprinse în STAS 791) sunt: 10AlCr70. 10AlCr180. ce protejează materialul împotriva oxidării în profunzime). aşa cum s-a arătat anterior. 40SiNiCr250. s-a constatat că apariţia fazelor δ este determinată de menţinerile îndelungate la temperaturi ridicate. iar precipitarea nitrurilor se produce mai intens dacă MB nu are un conţinut suficient de azot (care să determine formarea şi stabilizarea austenitei) sau dacă nu se folosesc MA supraaliate cu nichel. în general sub 550 oC). molibden. 15SiNiCr200. 15SiNiCr250. uneia din clasele structurale anterior prezentate: feritică.. destinate fabricării produselor prin deformare plastică la cald. 20VNiWMoCr120 (aparţinând clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice).

8. Fig. titan. niobiu (%Nbm = 3…5 %). iar cromul. siliciu (%Sim < 2 %).35.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale având structura de echilibru la ta alcătuită din austenită şi carburi.15. aşa cum arată diagramele din figurile 8. Dependenţa dintre viteza de fluaj şi concentraţia de carbon la oţelurile austenitice crom – nichel tip 15–35 Fig. nichelul asigură acestor aliaje o rezistenţă excepţională la coroziune în medii puternic reducătoare. conţinutul ridicat de carbon diminuează prelucrabilitatea prin deformare plastică a acestor oţeluri. 97 . impunând fabricarea ţevilor prin turnare centrifugală. zirconiu etc. fier (%Fem = 2…12 %).01…0.25 %).15.45 % a fost adoptată ţinând seama că.05 %) şi alte elemente de aliere: molibden (%Mom = 2…25 %. ca urmare. Dependenţele dintre rezistenţa tehnică de durată şi concentraţia de carbon la oţelurile austenitice crom – nichel tip 15–35 şi 25–20 Pentru aplicaţiile în care mediul de lucru este foarte agresiv şi/sau temperaturile de lucru sunt ridicate. Soluţia folosirii unor oţeluri cu %Cm = 0. datorită numărului mare de componente aceste materiale sunt denumite superaliaje. 8. le asigură o foarte bună rezistenţă la oxidare.14. împreună cu siliciul şi aluminiul.. aceste oţeluri prezintă viteze de fluaj minime şi rezistenţe tehnice de durată (fluaj) maxime şi au tendinţă redusă de carburare în prezenţa mediilor de hidrocarburi (carburarea ţevilor şi. creşterea excesivă a cantităţii de carburi în structură fiind una din principalele cauze care produc degradarea ţevilor). care au în compoziţie şi mici cantităţi de carbon (%Cm = 0. wolfram (%Wm = 3…5 %).14 şi 8. dar nu afectează inadmisibil sudabilitatea acestor oţeluri (cu anumite precauţii tehnologice ţevile pentru cuptoarele instalaţiilor de piroliză pot fi sudate). celelalte componente contribuind la creşterea rezistenţei mecanice la cald şi asigurarea unei bune comportări la fluaj. se utilizează aliaje speciale Ni−Cr ( %Nim = 45…70 % şi %Crm = 12….0.. aluminiu.

%Pm ≤ 0. fineţea mare şi gradul lor de dispersie ridicat. %Sm.. respectiv.0…1 %Nbm = 3…4 %. cu care firmele producătoare le-au lansat pe piaţă. cupru (%Cum = 0.12 %) şi titanul (%Tim = 0.Fe)3Al..15 %) şi conţin mici cantităţi de elemente care fixează azotul sub formă de nitruri stabile.02 %). vanadiul (%Vm = 0. contribuie la creşterea rezistenţei mecanice. %Fem = 3…4 15…17 0.8 0 10 % max. a unor pelicule (patine) de oxizi şi sulfat complex de fier.55 %).. dacă oţelurile sunt livrate 98 . 18…22 %Tim = 1…1.10 %).8…1. compacte. 12…15 %Tim = 2…3 %.6…1. care.%Sim =1. Superaliajele sunt cunoscute sub denumirile comerciale.%Sim = 0 0 1 1 3% 3..060 %). niobiul (%Nbm = 0. %Alm = 4…5 5 % Superaliajele au structura alcătuită din soluţii solide ale componentelor. prin duritatea. % Alte elemente %Mom %Com max. conţinuturile de impurităţi ale acestor oţeluri sunt limitate la nivelurile %Sm. rezistenţă determinată de formarea pe suprafaţa produselor realizate din astfel de oţeluri.25…0. care se comportă ca nişte straturi autoprotectoare. 0.0. %Fem = 17…20 %. dacă oţelurile sunt complet dezoxidate (calmate) la elaborare. 70 55…65 45…50 50…55 42…43 50…55 %Crm 20…23 14…17 15…19 20…23 18…21 12…14 14…15 Compoziţia chimică.035 %.25 %).%Tim = 2…3 1 2 % 4. 0 % 8. sunt slab aliate cu crom (%Crm = 0. durificate prin precipitarea unor compuşi chimici. cu caracteristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8.02….ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabel 8. %Alm = 0 1 2 1 6% 5.5…1.65 %). cum ar fi Ni3Nb.3 ani cu atmosfera înconjurătoare.5 %.8.8. molibden (Mom ≤ 0. 8. ce pasivează produsele (reduc viteza de coroziune uniformă la valori apropiate de 0 mm/an).0…2.12…0. %Fem = 5…9 % . cele mai cunoscute tipuri de aliaje din această clasă fiind: Inconel. Compoziţiile chimice de bază ale unor superaliaje refractare Denumirea comercială INCONEL 625 INCONEL X 750 HASTELLOY C HASTELLOY X WASPALLOY NIMONIC 901 NIMONIC 105 %Nim min.6…6. Incoloy. %Fem = 30…33 %. prin interacţiunea lor timp de 1.0. 58 min.015…. tenace şi aderente la suprafaţa produselor. 8. Ni3(Al.30…. Oţelurile patinabile Oţelurile din această categorie prezintă rezistenţă ridicată la coroziunea atmosferică.04 %.5…5.5…5.02…. oţelurile aparţinând acestei categorii au concentraţiile de carbon scăzute (%Cm ≤ 0.1.30 %).Ti) sau (Ni.0…1 1. Pentru a realiza o astfel de comportare.6. %Pm ≤ 0.16 %). Nimonic etc. cum ar fi aluminiul (%Alm ≥ 0.2.%Tim = 2…3 % 10 %Wm = 4…5 %. Hastelloy. zirconiu (Zrm ≤ 0. nichel (%Nim ≤ 0.0.

06. oţelurile SxxxW se pot livra în clasele de calitate J0. iar dacă condiţia nu este îndeplinită se recomandă sudarea cu preîncălzire şi.2. fonte. semnificaţiile simbolurilor fiind cele precizate în scap. Principalele aplicaţii tehnice în care se utilizează semifabricatele sub formă de table. filiere etc. deoarece acesta poate participa ca element activ la formarea peliculelor de pasivare. Standardul SR EN 10155 prevede mărcile S235W şi S355W. piatră. Oţelurile pentru scule Oţelurile din această clasă se utilizează pentru confecţionarea sculelor (cuţite pentru strunjire. burghie.. iar STAS 500/3 care reglementează acelaşi domeniu. determinat cu relaţia (8.15 %).. pentru confecţionarea sculelor de prelucrare prin deformare plastică la rece sau la cald a diferitelor materiale (dălţi. Semifabricatele din astfel de oţeluri se livrează fie în starea obţinută prin laminare normalizantă. realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri nu ridică probleme tehnologice deosebite.44 %. iar conţinuturile de impurităţi sunt limitate. oţelurile din această categorie prezintă o bună sudabilitate. freze.15 %). tarozi. Deoarece conţinuturile de carbon şi alte elemente de aliere sunt scăzute. dornuri. macaralele. iar produsele realizate din acestea nu se tratează termic.7. cu conţinut ridicat de fosfor (%Pm = 0. fie în starea realizată prin laminare obişnuită (cu sau fără TT de normalizare aplicat ulterior laminării).2. Caracteristicile fizico − mecanice şi tehnologice ale oţelurilor din această categorie sunt similare celor ale oţelurilor de uz general echivalente din punctul de vedere al mărcii şi clasei de calitate.3). cuţite pentru foarfeci. structurile portante şi de închidere ale halelor industriale şi unele recipiente sub presiune. vagoanele de cale ferată.. 8. prevede mărcile RCA 370 şi RCB 510. J2 şi K2. poansoane. lemn. rabotare şi mortezare.06…0. iar S355W se poate livra şi în varianta S355WP. 8. dacă carbonul echivalent. concentraţia fosforului fiind mărită la unele oţeluri (la nivelul %Pm = 0. îndeplineşte condiţia %Ce ≤ 0. 99 . aplicarea recoacerii de detensionare ca TT postsudare.). matriţe pentru prelucrarea oţelurilor sau maselor plastice. materiale plastice etc. cum ar fi: stâlpii pentru reţelele electrice de înaltă tensiune. alezoare. eventual.) destinate prelucrării prin aşchiere a semifabricatelor şi pieselor din diverse materiale (oţeluri.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale în altă stare decât cea calmată. nefiind încă abrogat. nicovale pentru forjat.0. benzi sau profile laminate din astfel de oţeluri sunt construcţiile metalice şi mecanice (supuse în exploatare la coroziune atmosferică la temperatura ambiantă).

2).) şi pentru realizarea elementelor active (care trebuie să prezinte durabilitate ridicată) ale instrumentelor de măsurare şi verificare a dimensiunilor pieselor (rigle. calibre etc. ferăstraie pentru lemn.1. oţelurile pentru scule să fie (de obicei) hipereutectoide.). pentru fabricarea unor piese rezistente la uzare (de la maşinile textile. duritatea ridicată se asigură prin aplicarea unui TT final de călire martensitică a sculelor. În corelaţie cu destinaţia lor. Fiind în marea majoritate oţeluri hipereutectoide. 7.). micrometre. maşinile agricole etc..65. deoarece încălzirile sculelor călite martensitic au efectele unor reveniri.4). instrumente chirurgicale etc.. oţelurile din această clasă trebuie să corespundă mai multor condiţii generale. • oţelurile trebuie să prezinte sensibilitate redusă la deformare şi/sau fisurare prin călire şi să aibă tendinţă mică de decarburare superficială în timpul prelucrărilor şi TT la care sunt supuse în procesul tehnologic de realizare a sculelor (deoarece micşorarea concentraţiei carbonului în stratul superficial diminuează călibilitatea şi capacitatea de călire – v.2). • oţelurile trebuie să-şi menţină duritatea ridicată şi în urma încălzirii lor datorită frecărilor ce apar între scule şi semifabricatele sau piesele supuse prelucării. structura lor de echilibru la ta este alcătuită din perlită şi 100 . scap. scap. ace de trasare. 5. chei fixe. 8.2. astfel ca zona de la suprafaţa sculelor durificată prin călire să fie suficient de extinsă (adâncă) şi să permită ascuţirea repetată a acestora. ceea ce impune ca.1. Oţelurile carbon pentru scule Oţelurile din această categorie au concentraţia de carbon ridicată (%Cm = 0. pentru fabricarea unor unelte şi instrumente de lucru (şurubelniţe.7. se impune ca oţelurile să prezinte o bună stabilitate la revenire şi/sau să fie aliate cu elemente care să le asigure durificarea secundară (v.2.). 5.25 %) şi conţinuturile de impurităţi limitate la nivelurile corespunzătoare oţelurilor de calitate. care pot fi formulate astfel: • oţelurile trebuie să prezinte duritate ridicată (mai mare decât duritatea materialelor semifabricatelor sau pieselor care se se prelucrează cu sculele confecţionate din ele) şi tenacitate suficientă (pentru ca tăişurile şi corpul sculelor să poată prelua solicitările mecanice la care sunt supuse în timpul utilizării lor pentru prelucrarea semifabricatelor sau pieselor. şublere. fără apariţia unor fenomene nedorite de fisurare sau rupere fragilă). • oţelurile trebuie să aibă o bună călibilitate. scule de tragere la rece a materialelor metalice etc. vârfuri de centrare pentru maşini – unelte. fără ca duritatea tăişurilor să se micşoreze inadmisibil. scap.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR punctatoare. ţinând seama că duritatea martensitei creşte odată cu concentraţia de carbon a oţelului supus călirii (v.

pentru creşterea durităţii şi.2. OSC9. OSC8.. După aducerea la configuraţia dorită. în procesul tehnologic de realizare a sculelor din astfel de oţeluri se pot include următoarele TT: • normalizarea (v.0 %). 6. 6. bine detensionată şi cu duritate ridicată (55. 6.. semnificaţia simbolurilor fiind cea precizată în scap. tabelul 4. scap. călire la temperaturi scăzute. care conferă oţelurilor o bună prelucrabilitate prin deformare plastică şi prin aşchiere. Pentru îndeplinirea condiţiilor generale anterior formulate. sculele realizate din astfel de oţeluri se supun unui TT final alcătuit din: • călire martensitică.3. scap. 101 . 8. simbolul OSC10 corespunde unui oţel carbon pentru scule având concentraţia masică medie de carbon %Cm = 1.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale cementită secundară (dispusă sub formă de reţea la marginea formaţiunilor perlitice – v. pentru obţinerea unei structuri cu perlită globulară.3). • revenire joasă (la ti = 150.2). limitarea vitezelor de aşchiere şi/sau răcirea sculelor în cursul utilizării lor pentru diverse prelucrări).60 HRC). • călibilitatea acestor oţeluri corespunde unui indice J 5 – 55/60. Gradul moderat de îndeplinire a condiţiilor limitează utilizarea acestor oţeluri la fabricarea sculelor cu forme simple şi dimensiuni caracteristice nu prea mari şi impune o serie de restricţii privind regimurile tehnologice de lucru cu sculele confecţionate din astfel de oţeluri (de exemplu.60 HRC. încadrarea lor în condiţiile generale anterior formulate se prezintă astfel: • oţelurile prezintă sensibilitate ridicată la decarburarea superficială şi la fisurarea prin călire. OSC11 şi OSC12.5).. pentru obţinerea unei structuri martensitice cu conţinuturi minime de austenită reziduală. Oţelurile din această categorie au calitatea reglementată prin STAS 1700..5). OSC10. pentru obţinerea unei structuri cu martensită de revenire (v. • sculele realizate din astfel de oţeluri au duritatea (după TT final) 55. Semifabricatele din astfel de oţeluri se realizează prin deformare plastică la cald şi se livrează în starea structurală (cu perlită globulară) conferită de aplicarea unui TT de recoacere de globulizare a cementitei (numită şi recoacere de înmuiere). care se menţine numai dacă acestea nu se încălzesc (în timpul utilizării) la temperaturi mai mari de 150.3. principalele mărci de oţeluri sunt: OSC7. Deoarece creşterea concentraţiei masice de carbon şi aplicarea de TT sunt singurele căi de acţiune pentru asigurarea caracteristicilor de utilizare ale acestor oţeluri. eventual..200 oC.... • recoacerea de globulizare a cementitei (v.200 oC). scap. pentru finisarea granulaţiei şi obţinerea unei structuri cvasieutectoide (fără reţea de cementită secundară).2 (de exemplu.

2. ce corespund unor oţeluri aliate din clasa structurală ledeburitică (cu structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi carburi primare şi secundare).0 %). Oţelurile aliate pentru scule aşchietoare..1.2. 165VWMoCr115 şi 200Cr115.2.2 %). Ca şi a oţelurile de tipul precedent.4. %Sm ≤ 0.7. care cuprinde ca principale mărci: 30VCrW85.6.8.2.0 %).1.. Calitatea acestor oţeluri este reglementată de STAS 3611..8 %).. pentru diminuarea conţinutului de austenită reziduală din structură) şi revenire joasă (la ti = 150. oţelurile de acest 102 . Oţelurile aliate pentru scule rezistente la şoc... 90VCrMn20.8. calitatea şi simbolizarea acestor oţeluri sunt reglementate de STAS 3611.7.1. TT final la care sunt supuse sculele confecţionate din astfel de oţeluri este alcătuit (ca şi în cazul sculelor din oţeluri carbon) din călire martensitică (urmată uneori de călire la temperaturi scăzute. vanadiul (%Vm = 0.4.2.1 %)...0. 105MnCrW11.2. care recomandă o simbolizare similară celei utilizate de STAS 791 pentru oţelurile aliate destinate pieselor pentru construcţia de maşini..200 oC)..3 %) şi manganul (%Mnm = 0. 8.0 %).2.2. 55MoCrNi10 şi 55VMoCrNi17. 100VMoCr52...... molibdenul (%Mom = 0.2 %).. %Sm ≤ 0. Semifabricatele din aceste oţeluri sunt realizate prin deformare plastică la cald şi sunt livrate în starea structurală (cu perlită globulară) obţinută prin aplicarea unei recoaceri de înmuiere.8.. ce corespund unor oţeluri aliate (hipereutectoide) din clasa structurală perlitică (cu structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi carburi secundare) şi 155MoVCr115. 8. cum ar fi cromul (%Crm = 1. conţinuturile de impurităţi limitate la nivelul %Pm.60 %.2... molibdenul (%Mom = 0.1.8 %).1.03 % şi sunt slab..00 %)..2 %)..2.1.03 % şi sunt slab sau mediu aliate cu elemente ca wolframul (%Wm = 1.1.15. conţinuturile de impurităţi limitate la nivelul %Pm. wolframul (%Wm = 0. nichelul (%Nim = 1.5.8.. siliciul %Sim = 0. cromul (%Crm = 0.2 %) şi manganul (%Mnm = 0. 31VMoCr29. unelte de mână şi scule de prelucrare prin deformare plastică la cald au concentraţiile de carbon %Cm = 0.. 36VSiWMnCr53. vanadiul (%Vm = 0.0. principalele mărci fiind: 90VMn20.1.65 HRC)...2. mediu sau înalt aliate cu diverse elemente.. 105CrW20 şi 117VCr6.7. scule (rezistente şi foarte rezistente la uzare) de prelucrare prin deformare plastică la rece şi instrumente de măsurare sau verificare au concentraţiile de carbon ridicate (%Cm = 0.. putându-se distinge tipurile prezentate în continuare.0 %)..4.. 31VCr8..ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8. pentru obţinerea unei structuri cu martensită de revenire. Oţelurile aliate pentru scule Oţelurile din această categorie au compoziţia chimică corelată cu destinaţia şi caracteristicile de utilizare ale sculelor care se confecţionează din ele.25..12. bine detensionată şi cu duritate ridicată (58.

.2. concentraţii minime de wolfram şi aliate suplimentar cu molibden (care suplineşte lipsa wolframului)..9 %.650 oC. marca reprezentativă fiind Rp11.. deoarece se obţine o structură (cu martensită de revenire) instabilă.1. %Vm = 2. Rp2. Oţelurile rapide sunt destinate în principal confecţionării sculelor aşchietoare care permit prelucrarea cu viteze mari de aşchiere a materialelor metalice. cu următoarea compoziţie: %Cm = 0.1. deoarece la aceste oţeluri aliate se manifestă fenomenele de stabilitate la revenire şi de durificare secundară).65 HRC) până la temperaturi de 600..1.... urmat de un număr convenţional (fără semnificaţie privind compoziţia sau caracteristicile oţelurilor).7. Pornind de la această reţetă s-au dezvoltat toate variantele de oţeluri rapide utilizate în tehnică: • oţelurile economice..50 HRC (menţinută la acest nivel ridicat. Rp3. %Vm = 1..4.0. Rp10 şi Rp11..05 %.. 8..2 %.550 oC).5.. ce produc transformări structurale (trecerea martensitei de revenire în sorbită de revenire) însoţite de modificări dimensionale (nepermise) şi de micşorarea durităţii. 103 .5 % şi %Mom = 2.4.78 %.5.. Oţelurile de acest tip au calitatea reglementată de STAS 7382 şi se simbolizează folosind grupul de litere Rp.5 %.. Rp5. element de aliere scump). • oţelurile aliate suplimentar cu molibden (pentru a înlocui parţial wolframul.5.0. Compoziţia chimică de bază a oţelurilor rapide corespunde mărcii Rp3: %Cm = 0.3. Sculele confecţionate din acest tip de oţeluri se supun unui TT final de îmbunătăţire (călire martensitică urmată de revenire înaltă. %Crm = 3.2.. cum ar fi nichelul şi manganul) este dictată la oţelurile de acest tip de necesitatea obţinerii unor scule cu tenacitate ridicată (rezistente la şocuri mecanice sau termice repetate) şi care să nu se decarbureze uşor în cazul utilizării lor (la temperaturi ridicate) pentru prelucrarea prin deformare plastică la cald a materialelor metalice. cu compoziţia: %Cm = 0. marca reprezentativă fiind Rp9.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale tip aparţin clasei structurale a oţelurilor aliate (hipoeutectoide) perlitice (cu structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi ferită).5 %.5.3.4...2.95. %Crm = 3....2 % şi %Mom = 8. deoarece structurile obţinute prin TT final aplicat acestor scule îşi menţin duritatea ridicată (60.0.0.. la sculele confecţionate din astfel de oţeluri nu se recomandă aplicarea TT de călire martensitică + revenire joasă. principalele mărci fiind Rp1. iar încălzirile la care sunt supuse sculele în timpul utilizării (pentru deformarea plastică la cald a materialelor metalice) echivalează cu aplicarea unor reveniri înalte.. %Wm = 17.5 %.95. Rp9.5 %..2. cu concentraţii mai ridicate de carbon.. Utilizarea unor concentraţii relativ mici de carbon (ca şi alierea cu unele elemente...0 %. %Wm = 1.. %Crm = 3..... %Wm = 2.. la ti = 500..5 % şi %Vm = 1.18 %..5.8.70.05 %.. pentru obţinerea unei structuri (apropiată de echilibru) cu sorbită de revenire şi duritatea 40.2. Rp4.

. aşchiere etc. repetarea revenirii conducând la diminuarea cantităţii de austenită netransformată şi obţinerea unei structuri finale. Ms << ta şi în urma călirii se obţine o structură alcătuită din austenită şi carburi primare.. 7.17.. 6.. întreruptă sau în trepte – v.16. structura de echilibru la ta a lingourilor turnate din astfel de oţeluri şi răcite foarte lent fiind alcătuită din perlită sorbitică.0 %. o structură alcătuită din austenită.5.. %Wm = 9.. aşa cum se poate observa pe micrografia prezentată în figura 8.5 %.. cu compoziţia: %Cm = 0. cu duritate ridicată (numită hardenită).17. %Crm = 3. scap. Lingourile obţinute în condiţii industriale (răcite rapid la solidificare) prezintă la ta.1300 oC 104 Fig.10 %.6 %. Fig..5 % şi %Com = 5. • 2. stabilitatea austenitei scade (Ms creşte) şi aceasta se transformă în martensită foarte fină.9. în cursul încălzirii şi menţinerii la ti. 8.. marca reprezentativă fiind Rp1. TT final la care sunt supuse sculele din oţeluri rapide este alcătuit din: • călire martensitică (într-un singur mediu. scap. deoarece oţelurile rapide au temeratura Ms << ta. Microstuctura oţelurilor rapide după călirea de la ti = 1200.5)..ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • oţelurile aliate suplimentar cu cobalt (element care măreşte vrc şi temperaturile caracteristice Ms şi Mf ale oţelurilor şi permite simplificarea TT final al sculelor). Microstructura sculelor din oţeluri rapide după TT final . cu martensită de revenire fină şi carburi globulare uniform distribuite în aceasta.1300 oC.. Oţelurile rapide aparţin clasei structurale a oţelurilor aliate ledeburitice.. semifabricatele obţinute după aceste operaţii având structura alcătuită din perlită globulară şi carburi primare. %Vm = 2..0.4..3) de la ti = 1200.4.. 8.) pentru obţinerea sculelor cu configuraţia şi dimensiunile dorite. Lingourile cu această structură se supun forjării (la cald) pentru distrugerea scheletului ledeburitic şi sfărâmarea carburilor primare pe care acesta le conţine şi apoi unei recoaceri de înmuiere. semifabricatele cu această stare structurală se pot prelucra (prin deformare plastică la cald.2. carburi secundare şi un schelet ledeburitic (v.1.16. de tipul celei prezentate în micrografia din figura 8.580 oC.4 cicluri de revenire la ti = 530.. o parte din elementele de aliere se separă din austenită sub formă de carburi... deoarece austenita din structura la ti conţine concentraţii mari de elemente de aliere dizolvate. carburi secundare şi un schelet ledeburitic.

19. Oţelurile pentru piese turnate Piesele turnate din oţel se obţin mai greu decât cele din fontă. Diagrama TT final al sculelor realizate din oţeluri rapide Fig.4. 8. fluiditate scăzută etc. Influenţa temperaturii de revenire asupra durităţii sculelor din oţeluri rapide În legătură cu TT final al sculelor din oţeluri rapide trebuie evidenţiate şi următoarele aspecte: • tratamentul poate fi simplificat. mai ales la sculele realizate din oţeluri rapide aliate suplimentar cu cobalt. • tratamentul de revenire se face în mod frecvent prin încălzirea sculelor în băi de săruri topite. interval mare de solidificare. 8. 19. scap 6. Fig. piese cu dimensiuni şi mase mari etc.6.1.). Alte oţeluri cu destinaţii sau caracteristici speciale 8. Oţelurile destinate pieselor turnate trabuie să prezinte proprietăţi de 105 . după ciclul primar de călire. pentru durificarea superficială suplimentară a acestora.8. pentru transformarea austenitei în martensită şi se aplică apoi un singur ciclu de revenire. pentru multe aplicaţii tehnice (piese cu configuraţii complicate. caz în care se poate realiza simultan şi un tratament termochimic de cianurare (v. deoarece oţelurile au proprietăţi de turnare mai slabe decât fontele (temperatură ts ridicată.).18. iar modul în care ti la revenire influenţează duritatea sculelor este descris de diagrama din figura 8. dacă. Cu toate acestea. 8.) utilizarea semifabricatelor turnate din oţel rămâne soluţia agreată şi în prezent aproape 20 % din totalul semifabricatelor folosite pentru obţinerea diverselor produse sunt realizate prin turnare din diferite mărci de oţeluri.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Diagrama TT final al sculelor din oţeluri rapide este prezentată în figura 8.18 . se face o călire la temperaturi scăzute (la tco < −70 oC).8.

oţelul G 230−450 este un oţel pentru piese turnate cu Re ≥ 230 N/mm2 şi Rm ≥ 450 N/mm2). se utilizează oţeluri slab aliate cu Mn. Cr-Mo. se utilizează netratate termic şi pot fi elaborate cu sau fără asigurarea sudabilităţii. aceste oţeluri se simbolizează la fel ca şi oţelurile nealiate turnate şi au compoziţia chimică stabilită de producător astfel încât să fie satisfăcute cerinţele privind caracteristicile mecanice (de exemplu. Principala condiţie care se impune oţelurilor pentru piese turnate o constituie asigurarea caracteristicilor mecanice cerute de aplicaţia în care sunt utilizate şi. Cr-Mn-Si. • oţelurile de înaltă rezistenţă pentru construcţii mecanice şi metalice au calitatea reglementată de SR ISO 9477 şi sunt oţeluri carbon sau aliate destinate realizării semifabricatelor turnate care se supun TT de normalizare + revenire sau de călire + revenire înaltă (îmbunătăţire) în vederea asigurării unor caracteristici mecanice ridicate: Re sau Rp0. urmat de simbolul (alcătuit conform prescripţiilor din STAS 791) oţelului aliat respectiv (de exemplu. Cr-Mn. noul sistem de simbolizare reglementat prin SR EN 10027 prevede la fiecare marcă de oţel posibilitatea de a fi utilizat şi ca oţel pentru piese (semifabricate) turnate. cu conţinuturile de impurităţi limitate la nivelul %Pm. aceste oţeluri au caracteristicile minime de rezistenţă mecanică încadrate în limitele Re = 200. slab sau mediu aliate. sunt oţeluri cu %Cm ≤ 0.25 % şi adâugându-se litera W la simbolul mărcii (de exemplu. tabelele 8. deoarece principala condiţie impusă se referă la asigurarea caracteristicilor mecanice. cu Re ≥ 200 N/mm2 şi Rm ≥ 400 N/mm2). se folosesc în practică şi oţeluri pentru piese (semifabricate) turnare cu destinaţie precisă: • oţelurile turnate pentru armături (robinete).. Cr-Ni-Mo. În principiu. la oţelurile sudabile prescriindu-se %Cm ≤ 0.. OTA17MoCr13 106 . Oţelurile de uz general pentru piese turnate sunt de două tipuri: • oţelurile nealiate pentru construcţii au calitatea reglementată de SR ISO 3775. cu calitatea reglementată de STAS 9277 şi simbolizate cu grupul de litere OTA. Pe lângă oţelurile de uz general..ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR turnare acceptabile şi să asigure caracteristicile mecanice impuse de condiţiile de solicitare ale acestor piese. ca urmare.4 şi 8.5). caz în care simbolul mărcii are ataşată la început litera G (v.. ca urmare.25 %. au plasticitatea şi tenacitatea garantate prin prescrierea unor valori minime pentru coeficientul de gâtuire Z sau energia de rupere KV. în prezent simbolizarea oţelurilor de uz general pentru piese turnate se face cu ajutorul a două numere.550 N/mm2.035 %). marca G 200−400W corespunde unui oţel nealiat sudabil.2 = 410…840 N/mm2 şi Rm = 620…1030 N/mm2. reprezentând valorile minime ale limitei de curgere Re şi rezistenţei la tracţiune Rm (de exemplu.340 N/mm2 şi Rm = 400. %Sm ≤ 0. orice oţel poate fi utilizat şi pentru obţinerea pieselor turnate şi.

3.0 %). uneori. aceste oţeluri au calitatea reglementată de STAS 12403 şi se simbolizează la fel ca oţelurile de tipul precedent. T15NiCr180 este un oţel inoxidabil austenitic de tip 18−8 pentru piese turnate). având concentraţia masică medie %Crm = 1. nealiate sau aliate cu Cr. Pentru a corespunde destinaţiei oţelurile din această categorie trebuie să prezinte limită de elasticitate (curgere) ridicată (v. concentraţia masică medie a nichelului fiind %Nim = 3. rezistenţă mare la oboseală şi sensibilitate redusă la fisurare în prezenţa concentratorilor de tensiuni şi o bună prelucrabilitate prin deformare plastică.3 %). dispozitive şi aparate.6.8. 8. • oţelurile turnate în piese rezistente la temperaturi scăzute sunt oţeluri cu %Cm ≤ 0. Mo şi Cr. Cele mai utilizate oţeluri din această categorie sunt oţelurile hipoeutectoide cu %Cm > 0. cu concentraţia masică medie de carbon %Cm = 0. • oţelurile inoxidabile turnate în piese sunt oţeluri înalt aliate ferito−martensitice sau austenitice de tipul celor prezentate în scap 8. Arcurile şi elementele elastice confecţionate din aceste oţeluri se supun unui TT final alcătuit din călire 107 . T21 este un oţel nealiat cu %Cm ≤ 0. stabilitate în timp a caracteristicilor mecanice în condiţiile de temperatură şi mediu de lucru specifice aplicaţiilor în care sunt utilizate. cromul fiind elementul de aliere principal. aliat cu V. V (elemente care îmbunătăţesc comportarea la fluaj). sunt destinate realizării semifabricatelor turnate pentru piesele care lucrează la temperaturi ridicate (sub 575 oC) şi se simbolizează similar oţelurilor de tipurile precedente (de exemplu.17 %. T9MoCrNi30R este un oţel pentru piese turnate destinate să lucreze la temperaturi scăzute. • oţelurile turnate în piese destinate să lucreze la temperaturi ridicate sunt oţeluri cu %Cm ≤ 0. aceste oţeluri au calitatea reglemntată de STAS 12404. Mo. cu menţiunea că în faţa simbolului se scrie litera T (de exemplu. Ni. mangan şi. Cr şi Ni.4).2. nealiate sau slab aliate cu siliciu. elementul de aliere principal. Cr. Oţelurile pentru arcuri Aceste oţeluri sunt destinate realizării arcurilor şi elementelor elastice utilizate în construcţia de maşini. slab aliate cu Mn. aceste oţeluri au calitatea reglementată de STAS 10718 şi se simbolizează la fel ca oţelurile inoxidabile livrate sub formă de semifabricate prelucrate prin deformare plastică. concentraţia masică medie a cromului.4 %).21 %.17 %. iar T17VMoCr14 este un oţel cu %Cm ≤ 0. la care se garantează o anumită valoare a energiei de rupere KV la –60 oC.09 % şi aliat cu Mo. Mo. cu %Cm = 0.45 %. aliat cu Mo şi Cr.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale este un oţel turnat pentru armături. cu wolfram şi nichel. crom. fiind %Crm = 1.35 %. vanadiu.scap. adăugându-se la sfârşitul simbolului litera R (de exemplu.25 %.

45. 8.90. 8. RUL2. în prezent. bile.95.0.1..6. dacă oţelurile sunt tratate în vid la elaborare. de litera V.65 %). scap. RUL1V.. iar dacă temperaturile de lucru sunt ridicate.8.. simbolizarea lor cuprinzând grupul de litere RUL. scap.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR martensitică. scap. Oţelurile pentru arcuri au calitatea reglementată de STAS 795. role etc. cu concentraţia masică medie de carbon %Cm = 0. urmată de revenire medie (la ti = 370…500 oC – v.1. principalele mărci de oţeluri pentru rulmenţi sunt RUL1..5 %. există tendinţa înlocuirii acestora cu oţelurile slab aliate Cr−V sau Cr−Mn.10 %. a căror compoziţie chimică (încadrată în prescripţiile prezentate anterior) este diferenţiată pentru asigurarea următoarelor caracteristici de călibilitate (v. OLC65A este un oţel nealiat de calitate pentru arcuri.65 %.027 %) şi sunt slab aliate cu crom (%Crm = 1. iar 60Si15A este un oţel aliat pentru arcuri. aceste oţeluri trebuie să asigure caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate. pentru creştera călibilităţii (impusă de realizarea componentelor rulmenţilor de mari dimensiuni) se poate apela la alierea suplimentară cu mangan (%Mnm = 0.5).20.. simbolul mărcilor de oţel utilizate pentru confecţionarea arcurilor sau elementelor elastice fiind urmat de litera A. motiv pentru care. Oţelurile pentru rulmenţi Oţelurile din această categorie sunt utilizate la confecţionarea elementelor active (inele.. cu concentraţia masică medie a elementelor de aliere %Cm = 0.60 % şi %Sim = 1.. au conţinuturile de impurităţi drastic limitate (%Sm ≤ 0. Datorită destinaţiei.) ale rulmenţilor.020 % şi %Pm ≤ 0.80 %). arcurile şi elementele elastice se confecţionează din oţeluri refractare sau din oţeluri rapide pentru scule. eventual.4. oţelurile cu siliciu au însă tendinţă mare de decarburare şi de formare a unor defecte superficiale în timpul prelucrării prin deformare plastică la cald. 6. urmat de un număr convenţional (fără semnificaţie precizată) şi. o bună rezistenţă la uzare şi o bună rezistenţă la oboseala de contact (produsă de solicitările variabile datorate contactului intermitent al inelelor cu bilele sau rolele rulmenţilor).2): J 6 – 61/62 la 108 . Pentru confecţionarea arcurilor şi elementelor elastice care lucrează în medii corosive se utilizează oţelurile inoxidabile (v.35 %) şi molibden (%Mom = 0..3. Oţelurile din această categorie au calitatea reglementată de STAS 1456/1 şi STAS 11250. iar pentru îmbunătăţirea purităţii se poate utiliza tratarea în vid a oţelurilor la elaborare.1. de exemplu.1). RUL2V şi RUL3V. 6. Influenţa cea mai puternică asupra elasticităţii acestor oţeluri o are siliciul (dizolvat în ferită). Oţelurile pentru rulmenţi utilizate curent au %Cm = 0.

la aceste piese se asigură durificarea superficială prin aplicarea unui TT final de carburare (v. J 13.3 % şi 109 . se utilizează în prezent oţelurile aliate Cr – Ni sau Cr – Mo pentru cementare. dinţi pentru cupele excavatoarelor. se utilizează în prezent oţelurile (nealiate sau slab aliate) pentru îmbunătăţire. de mare intensitate şi repetate.3). 8. Oţelurile pentru rulmenţi se încadrează în clasa structurală a oţelurilor aliate perlitice (hipereutectoide). Pentru confecţionarea inelelor rulmenţilor de mari dimensiuni. bine detensionată şi cu duritate ridicată). la aceste piese se asigură durificarea prin aplicarea unui TT final de călire superficială (călire CIF – v. Semifabricatele utilizate la confecţionarea elementelor (pieselor) componente ale rulmenţilor se realizează prin deformare plastică la cald.9…1. Oţelurile din această categorie.5 – 61/62 la mărcile RUL2 şi RUL2V şi J19 – 61/62 sau J 31 – 61/62 la marca RUL3V.8. cu capacităţi mari de încărcare şi supuse la şocuri mecanice în cursul exploatării.) supuse în exploatare unor procese intense de uzare. denumite şi oţeluri Hadfield (după numele metalurgului englez care le-a conceput în 1882). scap. ca TT aplicate în cursul fabricării. produse prin acţiunea unor solicitări dinamice (şocuri) de contact. cu compoziţia chimică caracterizată de %Cm = 0. De asemenea. datorită lipsei de tenacitate ce le caracterizează. şi călirea martensitică (pentru durificarea elementelor componente ale rulmenţilor). 6. scap. funcţionare intermitentă şi condiţii necorespunzătoare de ungere.4. şenile pentru tractoare.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale mărcile RUL1 şi RUL1V. pentru astfel de aplicaţii folosirea oţelurilor durificate prin calire martensitică nu dă rezultate corespunzătoare. 6. ca TT finale.4.6. elemente active pentru concasoare şi utilaje miniere etc. având structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi cementită secundară (dispusă sub formă de reţea la marginea formaţiunilor perlitice). pentru confecţionarea inelelor rulmenţilor de mari dimensiuni. în procesele tehnologice de fabricare a acestor componente incluzându-se aceleaşi TT ca şi la sculele din oţeluri carbon şi aliate (hipereutectoide): normalizarea (pentru finisarea granulaţiei şi obţinerea unei structuri cvasieutectoide) şi recoacerea de globulizare a cementitei (pentru asigurarea unei structuri cu perlită globulară). Oţelurile rezistente la uzare şi tenace Oţelurile din această categorie se utilizează la confecţionarea unor piese (lame pentru buldozere. sunt oţeluri austenitice înalt aliate cu mangan.2). cu capacităţi mari de încărcare. urmată de călirea la temperaturi scăzute (pentru eliminarea austenitei reziduale şi asigurarea stabilităţii dimensionale a elementelor rulmenţilor) şi de revenirea joasă (pentru obţinerea unei structuri cu martensită de revenire.

datorită ecruisării superficiale puternice pe care le-o produce acţiunea unor astfel de scule. la care structura acestor oţeluri devine complet austenitică. 8.9.9 se realizează la oţelurile maraging prin aplicarea următoarelor TT: • călirea de la o temperatură ti superioară temperaturii de 732 oC. având caracteristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8. datorită deformării plastice superficiale provocate de solicitările mecanice de contact la care sunt supuse. T120CrMn130 . constând din încălzirea şi menţinerea la ti = 1050.. însoţită de creşterea durităţii şi rezistenţei la uzare a pieselor (aceste oţeluri se comportă ca nişte materiale inteligente. Mn)3C.5. urmată de răcirea rapidă. Starea structurală corespunzătoare realizării caracteristicilor mecanice precizate în tabelul 8. 8. austenita este ecruisată. prelucra sau fasona cu scule abrazive. ca urmare a producerii unor fenomene de descompunere a soluţiilor solide suprasaturate prezente în structura acestora. Oţelurile cu rezistenţă mecanică foarte ridicată Aceste oţeluri aparţin clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice şi se caracterizează prin capacitatea de a realiza caracteristici mecanice ridicate.6. cu formarea unor precipitate disperse cu mare efect de durificare structurală.2 şi oţelurile cu îmbătrânire martensitică (oţelurile maraging). principalele mărci de oţeluri din această categorie sunt: T105Mn120. prin călire (răcire rapidă de la ti).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Mnm = 11…14 %. T100NiMn130. eventual.1100 oC. prelucrarea lor prin aşchiere cu scule metalice nefiind posibilă. pentru dizolvarea carburilor în austenită. Piesele din astfel de oţeluri se obţin numai prin turnare şi se pot. pentru menţinerea structurii monofazice austenitice (cu plasticitate şi tenacitate ridicate) până la ta. simbolizarea lor făcându-se la fel ca la oţelurile aliate pentru piese turnate..8. În această categorie se încadrează oţelurile inoxidabile martensitice cu durificare prin precipitare (oţelurile PH – preciptation hardening). Structura de echilibru la ta a acestor oţeluri este alcătuită din austenită aliată cu mangan şi carburi de tipul (Fe. la care se pot adăuga. În cursul utilizării pieselor confecţionate din aceste oţeluri. T100MoMn130 şi T130MoMn135. Piesele confecţionate din astfel de oţeluri se supun unui TT de călire de punere în soluţie. molibden etc. crom. prezentate în scap. stabilitatea sa se micşorează şi se produce transformarea ei în martenstă.1. care îşi autoadaptează proprietăţile în funcţie de condiţiile de utilizare). pentru îmbunătăţirea unor proprietăţi de utilizare. Calitatea oţelurilor din această categorie este reglementată de STAS 3718. diverse cantităţi de nichel. 110 . T130Mn135.

transformări locale ale martensitei în austenită şi micşorarea durităţii şi caracteristicilor de rezistenţă mecanică ale oţelurilor (înmuierea oţelurilor prin supraîmbătrânire). Rp0. iar la încălzire. mai ales dacă operaţia de sudare este efectuată după realizarea TT de călire şi îmbătrânire la construcţia sudată.03 %.0 10. • durificarea prin precipitare (îmbătrânire). %Sim < 0.5 8. în mod obişnuit se activează precipitare compuşilor intermetalici MoNi3 şi TiNi3 (cu efect durificator maxim) şi se limitează duratele de îmbătrânire pentru a se evita apariţia precipitatelor de tip Fe2Mo (fără nichel). austenita ⇒ martensită la traversarea temperaturii Ms ≡ Msr ≅ 240 oC. înlocuieşte Co). Tabelul 8. Marca oţelului Compoziţia chimică Sudabilitatea oţelurilor maraging este bună. %Mnm < 0.2 0.1 2500 2460 5 25 17Ni 17. deoarece în timpul răcirii CUS şi ZIT după sudare.6 1.8 4.1 1700 1620 6 30 3. transformarea martensitică a acestor oţeluri este reversibilă şi se caracterizează printr-un decalaj important între valorile temperaturii caracteristice Ms la realizarea transformării directe (la răcire) şi inverse (la încălzire): la răcire. o durată de menţinere aleasă convenabil pentru precipitarea în structura martensitică a fazelor durificatoare dorite. care prezintă caracteristici bune de plasticitate şi tenacitate. Z.1%.1%.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale austenita suferă o transformare fără difuzie (transformare martensitică). aşchiere şi/sau sudare.4 0.1 2500 2460 5 25 18Ni350 18.0 8. semifabricatele.1 1970 1930 6 30 18Ni350 17. în starea structurală realizată prin călire.4 1340 1260 14 60 12. la această marcă de oţel. structura care rezultă fiind o martensită (soluţie solidă suprasaturată având ca solvent Feα) cu conţinut scăzut de carbon. %Sm .0 8. cu tendinţă redusă de fisurare.0 5.2 4.7 5.8 1.6 0.485 oC.5 3.0 11. piesele şi componentele de aparatură tehnologică realizate din astfel de oţeluri pot fi supuse prelucrărilor prin deformare plastică. %Pm < 0. se realizează în fâşiile în care ciclurile termice de sudare se caracterizează prin temperaturi care asigură apariţia în structură a austenitei 111 . austenita se transformă în martensită plastică. care determină creşteri locale ale concentraţiei de Ni.2 0.7 0.1 1700 1620 6 35 18Ni300 18. %Nim %Com %Mom %Tim %Alm N/mm2 N/mm2 % % 18Ni200 18..9.3 0. sunt: • înmuierea ZIT.6 0.0 0.1 1480 1410 12 55 18Ni250 18. suprasaturată în elemente de aliere.0 0.3 0.5 12.8 0. martensita ⇒ austenită la depăşirea temperaturii Ms ≡ Msi ≅ 600 oC. Principalele probleme care apar la sudare.0* 12−5−3 La toate oţelurile %Cm < 0.5 3.2. A..0 4. la o temperatură ti = 480.01 % * Conţinutul de Cr (care. Compoziţia chimică şi caracteristicile mecanice ale oţelurilor maraging Caracteristicile mecanice R m.2 0.

nedurificată prin precipitare. %Nim = 35…37 %.). care poate determina scăderea tenacităţii şi creşterea tendinţei de fisurare).0…12.9) şi alegerii necorespunzătoare a MA. N2. 112 . este determinată de absorbţia de gaze (O2. • Platinitul este un aliaj cu %Cm ≤ 0. iar impurificarea excesivă cu sulf determină formarea în structura CUS a sulfurii de titan (uşor fuzibilă.. de exemplu. acest aliaj se utilizează pentru fabricarea etaloanelor de lungime. care are un coeficient de dilatare termică redus şi un modul de elasticitate ce rămâne aproximativ constant până la 100 oC.6. %Crm = 8. traductoare de precizie etc. Oţelurile cu coeficient de dilatare termică controlat Oţelurile din această categorie sunt înalt aliate cu nichel sau cu crom şi nichel şi se caracterizează prin valori ale coeficientului de dilatare termică reduse şi care variază foarte puţin cu temperatura. %Nim = 42…48 % şi restul Fe.4 %. care are un coeficient de dilatare ce rămâne practic neschimbat până la 100 oC şi este de opt ori mai mic decât al fierului. • formarea porilor în CUS.. austenita din aceste fâşii se transformă la răcirea îmbinărilor sudate în martensită moale şi plastică. alegerea judicioasă a MA şi proiectarea corectă a regimurilor de sudare.3. aparatură de laborator etc. care are coeficientul de dilatare egal cu al sticlei şi platinei.4 %.3 % şi %Nim = 35…37 %.8.0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (fâşiile din ZIT în care temperatura depăşeşte 732 oC şi se obţine o structură complet austenitică şi fâşiile din ZIT în care temperatura este situată în intervalul 480.. care influenţează negativ caracteristicile de rezistenţă mecanică şi (mai ales) de tenacitate ale acestei zone a îmbinărilor sudate. acest aliaj este recomandat pentru fabricarea elementelor elastice de precizie (orologerie mecanică. H2) din mediul înconjurător sau din materialele utilizate la sudare.5 % şi restul Fe. • Elinvarul este un aliaj cu %Cm = 0. elemente de acţionare în automatizări.tabelul 8. tuburi electronice... • formarea în structura CUS a unor compuşi intermetalici. excesul de carbon determină apariţia în structura CUS a carburilor de titan şi molibden. Principalele oţeluri (aliaje) comerciale din această categorie sunt: • Invarul este un oţel cu %Cm ≅ 0.732 oC şi martensita se transformă parţial în austenită). Aceste probleme se pot rezolva prin: verificarea atentă a calităţii MB ale construcţiilor sudate. se datorează neîncadrării MB în caracteristicile de compoziţie chimică recomandate (v. este utilizat ca aliaj înlocuitor al platinei în construcţia aparatelor la care există piese metalice înglobate în sticlă (lămpi electrice. intră în construcţia tuburilor catodice utilizate pentru monitoarele de mare rezoluţie ale calculatoarelor electronice etc. 8.).

9. tabelul 8. iar simbolizarea numerică se utilizează numai pentru fontele standardizate. iar litera G − că aceasta se utilizează în stare turnată. simbolizarea alfanumerică se poate utiliza pentru orice categorie de fontă (standardizată sau nu). − simbolizarea după compoziţia chimică se realizează cu sau fără indicarea conţinutului de carbon. 2 când se indică duritatea şi 3 când simbolizarea se face după compoziţia chimică. cifra din poziţia 5 a simbolului este 1 pentru cazul în care simbolul alfanumeric al fontei indică rezistenţa la tracţiune. se specifică dacă încercarea de încovoiere prin şoc.9. în cazul în care simbolul cuprinde valoarea KV. Fontele comerciale 8.1. Vickers sau Rockwell. în N/mm2 (şi eventual alungirea procentuală după rupere A. Structura şi conţinutul simbolurilor pentru cele două criterii de simbolizare sunt prezentate în tabelul 8. în % sau caracteristica de înovoiere prin şoc KV. Prin această simbolizare se atribuie fiecărei mărci de fontă câte un număr de două cifre înscris în pozitiile 7 şi 8. Simbolizarea fontelor comerciale Simbolizarea alfanumerică şi numerică a fontelor este reglementată de standardul SR EN 1560 conform căruia. iar simbolurile au structura prezentată în figura 8. aplicând aceleaşi principii ca în cazul oţelurilor aliate. simbolizarea alfanumerică se poate face fie în funcţie de caracteristici. în funcţie de condiţiile specifice impuse 113 .Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8. necesară pentu verificarea acestei caracteristici.20. se efectuează la temperatură ambiantă (literele RT) sau la temperatură scăzută (literele LT) şi se indică în simbol modul de obţinere a epruvetelor (v. Ca şi în cazul oţelurilor. iar la poziţia 9 se înscrie o cifră (0…9). − simbolizarea după caracteristici prevede posibilitatea de a indica fie rezitenţa la rupere Rm . fie duritatea Brinell (în mod uzual). în J). Se poate observa că simbolizarea fontelor prezintă următoarele particularităţi: − prezenţa sau absenţa simbolului EN arată că fonta este inclusă într-un standard european sau nu . litera J indicând că materialul simbolizat este o fontă. Simbolizarea numerică a mărcilor de fonte conform SR EN 1560 este complementară simbolizării alfanumerice.10). fie în funcţie de compoziţia chimică.10. − simbolul alfanumeric dă informaţii despre conformaţia grafitului şi despre structura sau starea de tratament termic a masei metalice de bază a fontei. − literele GJ sunt prezente în simbolul oricărei mărci de fontă.

5…1. 3 – pentru fontele ale căror caracteristici se verifică pe probe prelevate din piesele turnate. reprezentând 70 % din totalul materialelor metalice turnate în piese.2…2 %.15 %. %Nim = 0.5…1. cuprinsă în mod obişnuit în intervalul [100 N/mm2 . 114 .5 %. %Cum = 0. %Sim = 1. %Mom = 0.5…2.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fiecărei mărci. %Pm = 0.9. 8.5 %.4. obţinerea unor rezistenţe Rm > 250 N/mm2 se realizează prin aliere: %Crm = 0. 8 – pentru piesele tratate termic.5…3. Fontele cu grafit lamelar (fontele cenuşii) au utilizarea cea mai mare. Fig.15…0.5 %. %Mnm = 0. 5 – pentru fontele la care se face încercarea la încovoiere prin şoc la temperatură scăzută. Aşa cum s-a prezentat în scap 4.1…0.5 %.03…0. 2 – pentru fontele ale căror caracteristici se verifică pe probe ataşate la piese. 7 – pentru piesele în stare brută de turnare. Structura simbolizării numerice a fontelor conform SR EN 1560 Până la înlocuirea tuturor standardelor de fonte aprobate înainte de 1992 (standarde marcate cu sigla STAS) se menţine (împreună cu prescripţiile de simbolizare anterior prezentate) şi posibilitatea simbolizării fontelor conform acestor standarde. Fontele cu destinaţie generală Din această categorie fac parte fontele cu grafit lamelar. Caracteristica mecanică principală care se garantează la aceste materiale este rezistenţa la rupere Rm.0 %. Aceste aliaje au compoziţia chimică de bază caracterizată astfel: %Cm =2. 350 N/mm2].2. 9 – pentru condiţii suplimentare specificate în comanda beneficiarului.1…0. structura acestor fonte este formată dint-o masă metalică de bază feritică (la fontele cu Rm < 200 N/mm2). 8. 6 – pentru fontele cu sudabilitate specificată. după cum urmează: 0 − pentru fontele fără condiţii specifice. fontele maleabile şi fontele cu grafit nodular. 1 − pentru fontele ale căror caracteristici se verifică pe probe turnate separat.20. 4 – pentru fontele la care se face încercarea la încovoiere prin şoc la temperatură ambiantă.8 %.65 % şi %Sm = 0.

44 Rm ) . iar EN−GJL−HB235 este o fontă cenuşie cu duritatea HB ≥ 235 HBS Între duritatea Brinell şi rezistenţa la tracţiune a acestor materiale există următoarea corelaţie. Grafitul lamelar întrerupe continuitatea masei metalice şi constituie concentratori puternici de tensiuni.1…10000 kg). Fig. Se pot turna piese cu forme complicate şi de orice dimensiune (masa pieselor poate fi 0. formele de grafit D şi E apar în cazul fontelor hipoeutectice supraîncălzite. în funcţie de capacitatea de germinare a topiturii. când lamelele de grafit se aşează între ramurile dendritelor sub formă neordonată (grafit D) sau sub formă ordonată (grafit E). EN−GJL−300 este o fontă cenuşie cu Rm ≥ 300 N/mm2.21. xxx reprezentând rezistenţa minmă la tracţiune în N/mm2. B. de exemplu. precizată şi în standardul SR EN 1561: (8. ceea ce explică rezistenţa mecanică scăzută. proprietăţilor foarte bune de turnare (fluiditate ridicată. contracţie la solidificare redusă) şi de prelucrare prin aşchiere (lamelele de grafit fragmentează aşchiile). lipsa de plasticitate şi rezistenţa la oboseală redusă a acestor materiale.4) HB = RH (100 + 0. 300 N/mm2]) sau perlitică (la fontele cu Rm > 300 N/mm2) şi formaţiuni de grafit lamelar izolate sau sub formă de aglomerări. Formele de grafit A. Din punctul de vedere al influenţei asupra caracteristicilor mecanice de rezistenţă cea mai convenabilă formă a grafitului corespunde tipului A. Prezenţa grafitului conferă însă fontelor şi unele caracteristici favorabile. 115 . Formele separărilor de grafit lamelar Caracteristicile fontelor cu grafit lamelar sunt reglementate de standardul SR EN 1561. cum ar fi capacitatea mare de amortizare a vibraţiilor mecanice şi o bună comportare la uzare. xxx fiind duritatea Brinell. care nu pot fi realizate prin alte procedee tehnologice. principalele tipuri de separări de grafit fiind prezentate în figura 8.21. care caracterizează fontele pe baza rezistenţei la tracţiune sau pe baza durităţii Brinell. Utilizarea lor deosebit de largă se datorează costului redus. datorită efectelor de ungere produse de grafit.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale ferito-perlitică (la fontele cu Rm ∈ [200 N/mm2. astfel că simbolurile utilizate sunt EN−GJL−xxx. D se pot forma la aceeaşi viteză de răcire. 8. sau EN−GJL−HBxxx.

ceea ce impune limitarea concentraţiilor acestor acestor componente la niveluri foarte scăzute.8…1. Sn.4 ≥ 2 %.8…1. în N/mm2.8 %).6. încercarea la tracţiune se execută utilizând epruvete turnate separat şi neprelucrate mecanic. Calitatea fontelor maleabile este reglementată de standardul SR EN 1562 care prevede două tipuri de fonte: − fontele maleabile cu miez alb. valori mari ale tensiunii superficiale şi valori ridicate ale dilatării iniţiale (care impun utilizarea formelor de turnare cu maselote).2). Sferoidizarea grafitului la modificare poate fi împiedicată de prezenţa unor impurităţi cum ar fi: As. Fontele maleabile se caracterizează prin existenţa grafitului sub formă de aglomerări sau cuiburi de grafit.4 S 0 . aceste materiale au rezistenţa la tracţiune Rm = 350…800 N/mm2 şi alungirea la rupere A = 1…12 % şi se utilizează în special pentru fabricarea pieselor de legătură pentru instalaţii (denumite fitinguri). ceea ce pentru o epruvetă circulară corespunde unei lungimi iniţiale a porţiunii calibrate L0 = 3d0). 116 . %Mnm = 0. aşa cum s-a prezentat în scap. Bi. TT aplicat acestor epruvete trebuind să fie acelaşi cu al pieselor pe care le reprezintă. de exemplu.5.4) este importantă deoarece permite evaluarea rezistenţei la tracţiune pentru fiecare piesă în parte. de exemplu. − fontele maleabile cu miez negru. %Sim = 0. Ti. Al.5 %. simbolizate EN−GJMB−xxx−x. RH = 0. produsele din astfel de materiale se obţin aplicând tratamentele termice de recoacere de maleabilizare a semifabricatelor turnate din fonte albe hipoeutectice (cu %Cm = 2.3…0.2 %. utilizând valorile determinărilor de duritate Brinell.4. simbolizate EN−GJMW−xxx−x. EN−GJMW−400−5 este o fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A3. iar dimensiunile lor sunt relativ mici şi tratamentul de maleabilizare (a cărui durată depinde de masa pieselor supuse tratării) se poate aplica în condiţii economice. deoarece acestea sunt piese cu pereţi subţiri şi se pot turna bine din fonte albe. Fontele cu grafit nodular numite şi fonte ductile se obţin din fonte cenuşii prin procedeele de modificare prezentate în scap. Pb. iar al doilea numărul x alungirea la rupere A3.4 în % (încercarea la tracţiune se realizează utilizând o epruvetă cu L0 = 3.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR în care RH este un coeficient stabilit experimental pentru o anumită tehnologie de elaborare şi de turnare ai căror parametri pot fi menţinuţi constanţi (de obicei. Comportarea la turnare a fontelor cu grafit nodular prezintă câteva particularităţi generate de compoziţia lor chimică apropiată de cea eutectică: fluiditate ridicată. Relaţia (8. care este o încercare nedistructivă şi poate fi realizată cu aparate portabile. numerele având aceleaşi semnificaţii ca mai înainte. 4. EN−GJMB−650−2 este o fontă maleabilă cu Rm ≥ 650 N/mm2 şi A3. numărul xxx reprezentând rezistenţa la tracţiune Rm. De menţionat că în cazul fontelor maleabile.4 ≥ 5 %.2…3.

2 %. martensită V− vermicular. EN−GJN−X320CrNiSi9−5−2 – fontă ledeburitică la care se impune %Cm = 3. EN−GJS−350−22C – fontă standardizată cu grafit nodular cu Rm = 350 N/mm2 şi A = 22%. W – sudabilitate probei: pentru îmbinare S − probă turnată separat. GJ−400C−Z – fontă cenuşie nestandardizată cu Rm = 400 N/mm2 la care se prevăd anumite condiţii în comandă. HRnn – Rockwell. B – miez c) HVnnn – Vickers. determinată pe probă turnată separat. ledeburită. de aliere. elementelor de −LT – la temepratură aliere %EAm scăzută separate prin cratimă * În cazul simbolizării în funcţie de duritate nu se mai indică Rm şi A. QT – calită şi 117 . după comp. b) %Cm x 100. Q – călită.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Tabelul 8. determinate pe probe ataşate piesei.austenită. (sferoidală). A. simbolurilechimice W – miez ale elementelor d) încercarea la încovoiere alb **. ** Simboluri folosite numai la fonte maleabile Exemple de simbolizare: EN−GJL−150S − fontă standardizată cenuşie cu grafit lamelar cu Rm = 150 N/mm2. b) modul de obţinere a chimică. a) litera X pentru a D – stare brută indica de turnare. prin şoc: d) concentraţiile −RT – la temperatură masice ale ambiantă. %Nim = 5 % şi %Sim = 2 %. Structura grafitului Structura masei metalice L – lamelară. S – nodulară F – ferită. numai U – probă ataşată piesei. în cazurile în care Z – alte condiţii C – probă prelevată din specificate în concetraţia piesă comandă carbonului c) duritatea*: revenită. HBnnn – Brinell. negru**. determinate pe probe prelevate din piesă. EN−GJMW−450−7U – fontă standardizată maleabilă cu miez alb cu Rm = 450 N/mm2 şi A = 7%. în N/mm2. P – perlită M – grafit în M – cuiburi. L – N− fără grafit. EN−GJL−XNiMn13−7 – fontă cenuşie aliată cu %Nim = 13% şi %Mnm = 7%. este importantă.10 Structura simbolurilor pentru fonte conform SR EN 1560 Condiţii Caracteristici mecanice sau compozitie chimică suplimentare Caracteristici mecanice Compozitie chimică a) -nnn-nn – Rm minimă. urmată după simbolizarea H – piesă cratimă de A în %. tratată termic. prin sudare. EN−GJS−HB230 – fontă nodulară cu duritatea Brinell HBS = 230. aliată cu %Crm = 9 %.

ceea ce pentru o epruvetă circulară corespunde la L0 = 5d0. de exemplu. elaborate astfel încât au anumite caracteristici specifice aplicaţiilor cărora le sunt destinate. numerele având aceeaşi semnificaţie ca în cazul fontelor maleabile. astfel că se pot atinge valori ale rezistenţei la oboseală σO = 200…280 N/mm2. raportul este mai mare în cazul fontelor nodulare Rm decât în cazul oţelurilor. 8. fontele nodulare perlitice. cu precizarea că încercarea la tracţiune se efectuează pe epruvete prelucrate la care L0 = 5. la care se garantează KV ≥ 17 J la 20 oC. dar plasticitatea lor este redusă. Standardul SR EN 1563 prevede pentru fontele nodulare feritice şi posibilitatea garantării unei anumite energii de rupere KV. fontele 118 .2. au rezistenţă mecanică ridicată Rm = 500…800 N/mm2. cum sunt cilindrii de laminor. cu condiţia obţinerii caracteristicilor mecanice impuse. tinzând să înlocuiască oţelurile la realizarea arborilor cotiţi şi în industria metalurgică. determinată fie la temperatură ambiantă fie la temperaturi scăzute (până la –40 oC). A ≥ 22 % la care se garantează KV ≥ 12 J la –40 oC. Din acest punct de vedere. iar caracteristicile celor tratate termic − prin SR EN 1564. Fontele cu destinaţie precizată În această categorie sunt incluse fonte nealiate sau aliate. la fabricarea pieselor de dimensiuni mari. puternic solicitate în exploatare. principalele categorii sunt: fontele refractare. Pentru obţinerea unor caracteristici mecanice mai bune. fontele nodulare se supun TT de călire izotermă bainitică. Datorită acestor caracteristici. în urma căruia se pot obţine rezistenţe la tracţiune Rm = 800…1400 N/mm2. de exemplu. Simbolul acestor fonte are structura EN−GJS−xxx−x. Compoziţia chimică a fontelor cu destinaţie generală este lăsată la alegerea producătorului. EN−GJS−400−15 este o fontă nodulară cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. iar EN−GJS−22−RT aceeaşi fontă.9.65 S 0 .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Caracteristicile mecanice ale acestor fonte depind în mare măsură de structura masei metalice de bază: fontele nodulare feritice au rezistenţă mecanică scăzută şi plasticitate bună. Caracteristicile fontelor cu grafit nodular netratate termic sunt stabilite prin SR EN 1563. Forma rotunjită a grafitului diminuează efectul de concentrare a tensiunilor. fontele nodulare se utilizează cu precădere în construcţia de motoare. alungirea la rupere fiind comparabilă cu a oţelurilor hipoeutectoide. la aceeaşi structură a R p 02 masei metalică de bază. adică epruvetă normală). mărcile respective se recunosc după literele RT sau LT scrise la sfârşitul simbolului. EN−GJS−350−22−LT este o fontă nodulară cu Rm ≥ 350 N/mm2.

fontele rezistente la coroziune şi fontele rezistente la uzare. Caracteristicile lor sunt stabilite prin STAS 6706. iar FrgnAl 22 este o fontă refractară cu grafit nodular. Cromul. şoc termic şi fluaj. fenomen ce se produce (la temperaturi înalte) datorită descompunerii cementitei (cu formare de grafit) şi oxidării interne produse de gazele ce pătrund de-a lungul filamentelor de grafit şi are ca efecte creşterea volumului şi pierderea coeziunii materialui. cu %Alm = 22 %. aluminiu. creştere de volum. se utilizează fonte austenitice cu grafit nodular.. au structura masei metalice feritică şi sunt rezistente 119 . dacă grafitul este lamelar şi Frgn. în care se găsesc carburi. Fontele rezistente la coroziune sunt fonte cu sau fără grafit în structură. care sunt fonte alite după una din reţetele Ni−Mn (%Nim = 10.3. care se manifestă la temperaturi ridicate. %Sim = 4…6 %. Rezistenţa lor la coroziune este puternic influenţată de forma grafitului. în care se găsesc înglobate carburi şi grafit lamelar.5 %). Aceste fonte prezintă rezistenţă la oxidare la t < 1100 °C şi au o bună rezistenţă la creştere. în cantităţi mai mici. fonte cu conţinut ridicat de siliciu. şi %Cum = 2…4 %). Fontele rezistente la temperaturi scăzute sunt fonte nodulare aliate cu nichel (%Nim = 20.0. Fontele refractare sunt fonte aliate care au o bună comportare la acţiunea fenomenelor de oxidare. siliciu. Tipurile de fonte rezistente la coroziune mai frecvent utilizate sunt prezentate în continuare.5…4. dacă grafitul este nodular.26 %) sau cu mangan ( %Mnm = 3. cea mai bună comportare având-o fontele cu grafit fin dispersat în masa metalică de bază a structurii. grafit lamelar sau grafit nodular. %Mnm = 5…8 %) sau Ni− Si−Mn−Cu (%Nim =10…20 %.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale rezistente la temperaturi scăzute. urmate de simbolul elementului principal de aliere şi de un număr care arată concentraţia masică medie a acestui element. siliciul şi aluminiul conferă acestor fonte rezistenţă la oxidare prin acelaşi mecanism ca în cazul oţelurilor refractare (formarea unei pelicule compacte şi aderente de oxizi care protejează materialul faţă de oxidarea în profunzime). În condiţiile asigurării structurii de echilibru (bine detensionată) aceste fonte au o bună rezistenţa la şocuri mecanice. Fontele din această categorie sunt fie fonte cu masa de bază perlitică. fonte cu conţinut ridicat de aluminiu şi fonte cu conţinut ridicat de crom şi siliciu. cu %Crm = 16 %. %Mnm = 4…8 % . În cazul pieselor solicitate la şocuri termice. aliate în principal cu crom.. de exemplu FrCr16 este o fontă refractară cu grafit lamelar. şi.. nichel. care le conferă structură austenitică. conform căruia se produc patru tipuri de fonte: fonte cu conţinut ridicat de crom. molibden sau stibiu... Fontele refractare se simbolizează cu literele Fr. energia lor de rupere KV rămânând practic neschimbată de la ta până la –150 oC. Fontele înalt aliate cu siliciu (%Sim = 12…18 %) au un conţinut scăzut de carbon (%Cm = 0. fie cu masa de bază feritică..12 %.4 %).

69 elinvar. iar dacă sunt aliate suplimentar cu molibden (%Mom = 2…4 %) devin rezistente şi la cloruri. iar grafitul poate fi lamelar sau nodular.35 %) au structura tipică fontelor albe (datorită efectului antigrafitizant al cromului). 119 fontă rezistentă la coroziune. Cu. Au structură perlito-sorbitică. Pb. Sunt fonte cenuşii. fiind folosite pentru confecţionarea componentelor lagărelor de alunecare. îngustă. 112 laminare normalizantă. structura masei metalice de bază a acestora fiind martensitică. 74 construcţie sudată. P. 120 fragilizare prin faza σ. Si. sunt rezistente la acţiunea acizilor şi apei de mare. 69 coroziune intercristalină. Cuvinte cheie bandă de călibilitate normală. fiind utilizate pentru confecţionarea tamburilor de frână de la autovehicule.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR la acţiunea acizilor azotic şi sulfuric. slab aliate cu Cr.. Fontele rezistente la uzare cuprind două tipuri: fontele antifricţiune şi fontele de fricţiune.2…1.5…6. 67 câmp termic de sudare. care le îmbunătăţeşte rezistenţa la uzare.5…12.25 %. devin rezistente şi la acţiunea acizilor oxidanţi sau organici. În structura acestor fonte nu se admite prezenţa cementitei libere. fiind fonte nealiate sau aliate cu %Nim = 1. sau înalt aliate cu Mn (%Mnm = 7. siliciu şi/sau cupru. 56 comportare metalurgică la sudare.5 % şi %Crm = 0. 75 clase de calitate. cu structura masei metalice austenitică. Ti. Fontele înalt aliate cu crom (%Crm = 25.. 104 invar. Fontele înalt aliate cu nichel (%Nim = 13…35 %) au structura masei metalice austenitică. maleabile şi nodulare. 113 fontă refractară. Fontele de fricţiune sunt fonte care trebuie să realizeze coeficienţi de frecare cât mai mari.0 %. cupru. 69 . Fonte complex aliate cu nichel. siliciu şi aluminiu au rezistenţă bună la acţiunea acizilor sulfuric şi acetic. În cazul pieselor supuse la solicitări severe se folosesc fontele cu %Nim = 3. 92 cusătură sudată (CUS) rânduri. Fontele antifricţiune sunt fonte care trebuie să asigure un coeficient de frecare cât mai mic.65 % sau %Mom ≅ 0. straturi. 93 fontă comercială. sunt rezistente la acţiunea mediilor alcaline. dar toate conţin eutectic fosforos ternar (numit steadit).. Ni. 94 hardenită. 73 120 fisurare la cald a CUS. 75 laminare termomecanică (controlată). iar prin adaosuri de crom. 119 fontă rezistentă la uzare antifricţiune. de fricţiune. 112 fâşii ZIT.5 %).25…0. 76 material de adaos (MA). cu structura masei metalice perlitică. 70 carbon echivalent %Ce.

Editura Didactică şi Pedagogică. 100 oţeluri termorezistente. II. 1983 7. 83 sudabilitate. cu crom şi nichel. 69 oţel necalmat.. Studiul si ingineria materialelor. 1983 2. Metalografie şi tratamente termice. 74 superaliaj. 103 oţel refractar (termorezistent). 96 oţel turnat.C. Oţeluri. Editura Sudura.. 69 simbolizare alfanumerică.. Editura Tehnică. Mitelea I. Mărci şi condiţii tehnice de calitate. ş. * * * Culegere de standarde comentate – Fonte şi oţeluri turnate. Bucureşti. 97 temperatură de referinţă. 109 oţel HSLA. Tillmann W. Geru N. calmat. 1994 10. 79 oţel duplex. 94 oţel durificabil prin precipitare (PH). numerică.. Studiul metalelor... 75 oţel pentru îmbunătăţire. 98 oţeluri pentru recipiente. 1995 6.I.I. 78 platinit. Bucureşti. Oţeluri inoxidabile şi refractare.I. s.. I. 1996 121 . 59 standard general. Metalurgie fizică şi studiul metalelor. 1982 4.D. 77 zonă influenţată termic (ZIT). Bucureşti. Gâdea S. O. 64 oţel bifazic (dual-phase). 1980 9.. Editura Didactică şi Pedagogică. 84 oţel carbon de calitate. Editura Didactică şi Pedagogică. Saban R. Elaborarea oţelurilor aliate.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale material de bază (MB). Mărci.M.. 76 oţel cu granulaţie fină.C. Bucureşti. Stiinţa materialelor în construcţia de maşini.. 53 structură feritică aciculară. 105 oţeli inoxidabil cu crom. Editura Didactică şi Pedagogică. 86 oţeluri patinabile. * * * Culegere de standarde comentate – Oţeluri. 108 oţel rapid. vol.. 1981 3. Protopopescu H. 110 oţel pentru carburare.M.a..a.. 80 oţel cu granulatie fină. Timişoara. Timişoara 1999 5.. vol.M. Vacu S. Petrescu M.. Bucuresti.C. Editura Didactică şi Pedagogică. 89 oţel Hadfield.a. Colan H. Lugsheider E. 65 oţel criogenic. Truşculescu M. Bucureşti.D. Editura Facla. Bucureşti. Ieremia A. 1983 8. 66 otel pentru construcţii sudate. * * * Culegere de standarde comentate – Supliment.. 66 oţel pentru rulmenţi. 93 oţel maraging.I..I. Bucuresti. 1999 11. 112 rost de sudare. 78 oteluri pentru scule. ş.D. de produs. Metalurgie fizică. 80 oţel inoxidabil stabilizat. O. Bucureşti. 70 Bibliografie 1. O.I.

b) oţelurile pentru electrotehnică. Documentul stabilit prin consens şi aprobat de un organism recunoscut.3. d) oţelul este destinat fabricării pieselor la care TT final este îmbunătăţirea? T.k conform STAS 500 şi.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Teste de autoevaluare T.2. %Sm ≤ 0. S235J2G3 conform SR EN 10027-1: a) otelul are rezistenţa la tracţiune Rm ≥ 370 N/mm2. d) oţelul este calmat? T.8. b) oţelul are concentraţia masică medie de carbon %Cm = 15 %.2 > 400 N/mm2.8.7. c) oţelurile bifazice. în scopul obţinerii unui grad optim de ordine într-un context dat este denumit: a) standard. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de 122 .8. respectiv. b) standarde naţionale. d) clasificare? T. b) oţelul are concentraţiile de impurităţi %Pm. respectiv. oţelul are limita de curgere Re ≥ 235 N/mm2. b) normativ. Care dintre următoarele condiţii sunt respectate de marca de oţel nealiat simbolizată OL370.4.8. c) oţeluri de calitatea.8. prevederi destinate unei utilizări comune şi repetate. b) ordonare. C15 conform SR EN 10027−1: a) oţelul are concentraţia masică medie de carbon %Cm = 0. d) standarde de produs? T. c) oţelul se utilizează pentru piesele care se supun carburării.8. c) standarde regionale.8.025 %. d) convenţie? T. d) oţelurile la care singurul element de aliere (în fară de carbon) este niobiul? T. Respectarea cărora dintre următoarele condiţii determină încadrarea unui oţel nealiat în clasa oţelurilor speciale: a) oţelul are prescrisă energia de rupere KV în starea C + r.6. urmărind obţinerea unui grad optim de ordine într-un context dat.5. standardele pot fi: a) standarde de firmă. c) lege.8. prescripţii sau caracteristici pentru activităţi sau rezultatul acestora. pentru probleme reale sau potenţiale.9. Clasele principale de calitate prevăzute în standardul SR EN 10020 pentru oţelurile nealiate sunt: a) oţeluri de uz general: b) oţeluri excepţionale. care stabileşte reguli. d) oţeluri speciale? T.8.1. c) standardizare. Care dintre următoarele oţeluri aliate se încadrează în clasa oţelurilor de calitate: a) oţelurile pentru recipiente sub presiune care au limita de curgere Rp0. este denumită: a) normalizare.8. d) oţelul nu necesită aplicarea de TT pentru obţinerea caracteristicilor prescrise? T. c) oţelul are prescrisă o energia de rupere (determinată pe epruvete prelevate longitudinal din semifabricate sau produse) KV > 27 J la −50 oC. Activitatea specifică prin care se stabilesc. Care dintre următoarele condiţii sunt respectate de marca de oţel nealiat simbolizată OLC15 conform STAS 880 şi. c) oţelul are limita de curgere Re ≥ 370 N/mm2.4.15 %. În funcţie de nivelul de aplicare.

b) ferită aciculară. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile feritice: a) X50CrMoV15. b) zona influenţată termic ZIT.8. Care dintre fâşiile ZIT a unei îmbinări sudate dintre două piese din oţel (nealiat) cu conţinut scăzut de carbon are cele mai slabe caracteristici de tenacitate: a) fâşia de supraîncălzire.2 %.8. dacă %Cm < 0. c) X6CrNi17−1. d) 34MoCrNi16? T.17. dacă %Mnm ≥ 12 %? T.18.8. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri cu granulaţie fină pentru construcţii sudate: a) S335K2.19. Ce structură prezintă semifabricatele realizate din oţeluri bifazice (dual−phase steel): a) ferită şi perlită.11. c) 34CrNiMo6−6−2.8. b) 42MoCr11.8. c) materialul de adaos MA.8. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile 123 . c) P355NH.14.15. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (simbolizate conform SR EN 10027−1) aparţin categoriei oţelurilor pentru îmbunătăţire: a) 43MnMo6−2.8. d) P235NL1? T. b) 38AlCrMo10−6−1.8.20. d) 17CrMn4−4? T. c) 15Cr3. d) bainită cu conţinut scăzut e carbon? T. Aptitudinea unui oţel ca printr-un anumit procedeu şi pentru un anumit scop să asigure în îmbinările sudate caracteristicile locale şi generale prescrise pentru o construcţie sudată este denumită: a) călibilitate. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (simbolizate conform STAS 791) aparţin categoriei oţelurilor pentru carburare (cementare): a) 15Cr08. c) ferită şi insule de martensită.8.13. c) sudabilitate. c) fâşia de austenitizare incompletă. b) cromul. d) fâşia neaustenitizată? T.12. d) cusătura sudată CUS? T.16.21. b) plasticitate. b) X2CrMoTi17−1. b) 51CrMnV4−4-1. b) S235NL.10. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (simbolizate conform SR EN 10027−1) aparţin categoriei oţelurilor pentru carburare (cementare): a) 34CrMo4−2. b) 42MoCr11. dacă %Crm ≥ 12. d) X6CrMoNb17−1? T. d) 34MoCrNi16? T. c) carbonul. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri cu caracteristici de tenacitate garantate la temperaturi scăzute (sub −60 oC): a) P235NL1. dacă %Nim > 8 %. c) P460NL2.8. Prezenţa cărui element de aliere conferă oţelurilor calitatea de a fi inoxidabile: a) nichelul. c) 17CrNi16.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale maşini (simbolizate conform STAS 791) aparţin categoriei oţelurilor pentru îmbunătăţire: a) 15Cr08. b) fâşia de normalizare. d) X8Ni9? T. b) 12MnNi15−3.8. Care sunt zonele caracteristice ale unei îmbinări sudate: a) materialul de bază MB. d) 17CrMn4−4? T.0 %.8. d) manganul. d) elasticitate? T. c) 17CrNi16.

b) normalizare + recoacere de globulizare a cementitei.34.8. d) normalizare + recoacere de globulizare a cementitei. d) apariţia fazei σ? T. c) 30VCrW85. c) creşterea excesivă a granulaţiei.8. c) călire martensitică + revenire înaltă (îmbunătăţire). Care din următoarele probleme pot să apară la sudarea oţelurilor inoxidabile austenitice: a) fisurarea la cald a CUS. c) apariţia fazei σ.22. Care dintre următoarele elemente conferă oţelurilor rezistenţă la oxidare la temperaturi ridicate. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile martensitice cu durificare prin precipitare: a) 12MnNi15−3.30. d) călire de punere în soluţie + îmbătrânire? T.31.24.8. d) 31VCr8? T. c) X3CrNiMoN27−5−2.29. c) X2CrNi18−9.23. b) creşterea excesivă a granulaţiei.8. b) 12MnNi15−3. Care este TT final ce se aplică sculelor confecţionate din oţelul OSC10: a) călire martensitică + revenire joasă. b) îmbunătăţire. b) S235NL.8. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile austenitice: a) X50CrMoV15. d) aluminiul? T. d) X90CrMoV18? T.8.26. d) călire de punere în soluţie + îmbătrânire? T. c) siliciul. c) X70CrMo15. fiind elemente de aliere tipice pentru oţelurile refractare: a) cromul. b) X6CrMoNb17−1. d) 15SiNiCr200? T. c) RCA 370. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri patinabile: a) S235W.8. b) normalizare + recoacere de globulizare a cementitei. Care din următoarele probleme pot să apară la sudarea oţelurilor inoxidabile feritice: a) fisurarea la cald a CUS.28.8. c) OLC45.8.33. b) transformarea perlitei în austenită. d) X7CrNiAl17−7? T. Care este TT final ce se aplică arcurilor confecţionate din oţelul 60Si15A: a) călire martensitică + revenire joasă. b) 117VCr6. d) călire martensitică + revenire medie? T.8. c) călire martensitică + revenire înaltă (îmbunătăţire). Care este TT final ce se aplică matriţelor confecţionate din oţelul 30VCrW85: a) călire martensitică + revenire joasă.8. d) X50CrMoV15 T. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile de tip duplex: a) X2CrNiMoN22−5−3. d) S335K2? T. c) 10AlCr240. d) transformarea perlitei în austenită? T. d) X2CrNiMo17−12−2? T.8. b) S355W. b) 10AlCr240. Care dintre următoarele mărci de oţeluri pot fi utilizate pentru confecţionarea matriţelor de deformare plastică la cald a oţelurilor: a) 105CrW20. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri refractare: a) 10AlCr180.27. b) nichelul.8.25. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri Hadfield: 124 .32. b) X2CrMoTi17−1.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR martensitice: a) X50CrMoV15.

c) G 200−400W. d) fontă nodulară cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 5 %? Aplicaţii A.35. b) fontă nodulară cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %.8.40. să se stabilească la ce temperatură ti trebuie efectuat TT pentru ca semifabricatele să prezinte la ta o structură ferito – martensitică cu un conţinut procentual de martensită %M ≅ 15 %.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale a) 105CrW20.1. A3) se obţine o structură alcătuită din ferită şi austenită. d) formarea porilor în CUS? T. c) fisurarea la cald a CUS. d) fonta este netratată termic? T. iar duritatea martensitei este HM = 305 + 802%Cm.8. b) T100NiMn130.39.8. b) T120CrMn130. Rezolvare a) Prin încălzirea semifabricatelor la ti ∈ (A1. b) fontele antifricţiune.1 % sunt supuse unui TT intercritic.8. Care dintre următoarele mărci de oţeluri sunt destinate realizării de semifabricate sau piese turnate: a) G 230−450. c) 117VCr6. Care din următoarele variante corespunde mărcii de fontă cu simbolul EN−GJMW−400−5: a) fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 5 %.8. pentru a le conferi structura corespunzătoare unui oţel bifazic. Care dintre următoarele tipuri de fonte aparţin categoriei fontelor aliate rezistente la uzare: a) fontele rezistente la temperaturi scăzute. aşa cum se poate observa pe diagrama din 125 . d) T120CrMn130? T. menţinerea o durată scurtă la această temperatură şi răcirea în apă. să se determine care este duritatea semifabricatelor după aplicarea TT intercritic. b) formarea în structura CUS a unor compuşi intermetalici care influenţează negativ caracteristicile de tenacitate. c) fonta nu are grafit în structură. b) fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. d) T9MoCrNi30R? T.38. a) Ştiind că pentru oţelurile carbon hipoeutectoide punctele critice de transformare în stare solidă sunt A1 = 727 oC şi A3 = 910 − 208 %C m . d) fontele de fricţiune? T.8. c) fontă cu grafit lamelar cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. A3). Care din următoarele probleme pot să apară la sudarea oţelurilor maraging: a) înmuierea ZIT.8.36. b) Ştiind că duritatea feritei este Hα = 80 HV. Care din următoarele variante corespunde mărcii de fontă cu simbolul EN−GJS−400−15: a) fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. Ce semnificaţie are grupul de litere EN din simbolul unei mărci de fontă: a) fonta este cenuşie. constând din încălzirea la ti ∈ (A1. c) fontă cu grafit lamelar cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 5 %. c) fontele refractare. b) fonta corespunde unui standard european. Semifabricatele confecţionate dintr-un oţel carbon cu %Cm = 0. d) fontă albă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %? T.37.

scap. 126 .22. 2. conţinuturile procentuale ale celor două faze în structura semifabricatelor fiind date de relaţiile (care se obţin aplicând regula segmentelor inverse – v. iar austenita are concentraţia de carbon corespunzătoare abscisei punctului Y.22 Aplicând regula izotermei (v.8. se obţine o ecuaţie cu necunoscuta ti.4 Considerând că austenita obţinută la ti se transformă integral în martensită la răcirea în apă a semifabricatelor. care are soluţia ti ≅ 750 oC. rezultă că la ti ∈ (A1.5. b) După aplicarea TT intercritic cu ti ≅ 750 oC. 8. Diagrama de selectare a soluţiilor în cazul aplicaţiei A.59 %. 2.1). aceastei valori a temperaturii ti îi corespund valorile (%Cm)α = 0. Fig. şi (%C m ) γ − (%C m )α (%C m ) γ − (%C m )α (%Cm)α fiind abscisa punctului X. scrisă sub forma %γ = %M ≅ 15 %.1 – 1. Diagrama de stabilire a regimurilor TT pentru obţinerea oţelurilor bifazice Fig. A3) ferita existentă în structura oţelului din care sunt confecţionate semifabricatele are concentraţia de carbon corespunzătoare abscisei punctului X. ca urmare. Deoarece linia GP a diagramei de echilibru Fe – Fe3C este o dreaptă. iar (%Cm)γ – abscisa punctului Y.2): (%C m ) γ − %C m %C m − (%C m )α %α = 100 %γ = 100 = 100 − %α .0175 % şi (%Cm)γ = 0. rezultă că abscisa punctului X este (%Cm)α = 0.23.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR figura 8. 208 Înlocuind expresiile (%Cm)α şi (%Cm)γ în condiţia pusă în enunţul aplicaţiei.1⋅10-4ti. scap. semifabricatele vor avea structura alcătuită dintr-o matrice feritică cu duritatea Hα = 80 HV şi insule de martensită (uniform distribuite în aceasta) cu duritatea HM = 305 + 802(%Cm)γ ≅ 778 HV. Abscisa punctului Y corespunde concentrţiei 910 − t i 2 masice de carbon a oţelului care are A3 ≡ ti şi este (%C m ) γ = ( ) .5. 8. rezultă: %M = %γ.

1 – 1. pentru a le conferi structura corespunzătoare unui oţel bifazic. constând din încălzirea la ti = 760 oC ∈ (A1. Pentru realizarea unei bare de tracţiune cilindrice cu diametrul d = 15 mm. Să se determine şi să se compare intensităţile forţei de tracţiune F la care rezistă bara în următoarele circumstanţe: a) bara este confecţionată din oţelul carbon în stare recoaptă (de echilibru). Semifabricatele confecţionate dintr-un oţel carbon cu %Cm = 0.52 ≅ 722 HV. ca urmare. duritatea 12. să se determine conţinut procentual de martensită %M din structura semifabricatelor tratate termic.0164 b) După aplicarea TT intercritic cu ti = 760 oC. 208 0.1. semifabricatele vor avea structura alcătuită dintr-o matrice feritică cu duritatea Hα = 80 HV şi insule de martensită (uniform distribuite în aceasta) cu duritatea HM = 305 + 802⋅0. menţinerea o durată scurtă la această temperatură şi răcirea în apă. iar duritatea martensitei este HM = 305 + 802%Cm.SR EN 10027-1) sau a oţelului aliat 34MoCrNi16 .11. A. d) bara este confecţionată din oţelul aliat în stare îmbunătăţită (călire + revenire la ti = 650 oC şi τm = 5 ore). 910 − 760 2 0.08 − 0.08 % sunt supuse unui TT intercritic.6 100 − 12.2. Rezolvare a) Folosind notaţiile şi raţionamentul prezentate la rezolvarea aplicaţiei A.8. b) bara este confecţionată din oţelul aliat în stare recoaptă (de echilibru).Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale %M %α + Hα ≅ 180 HV 100 100 (care corespunde unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 630 N/mm2).0164 %.52 % şi %γ = %M = 100 = 12. se obţin următoarele rezultate: (%Cm)α = 0.STAS 880 (C35 . Rezolvare Intensitatea forţei F la care rezistă bara de tracţiune este dată de relaţia πd 2 F= Rm .6 semifabricatelor tratate termic va fi H s = 722 + 80 ≅160 HV (care 100 100 corespunde unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 560 N/mm2). c) bara este confecţionată din oţelul carbon în stare îmbunătăţită (călire + revenire la ti = 650 o C şi τm = 5 ore).SR EN 10027-1).6 %.8.3. 4 duritatea semifabricatelor tratate termic va fi H s = H M 127 .1⋅10-4⋅760 = 0. a) Ştiind că pentru oţelurile carbon hipoeutectoide punctele critice de transformare în stare solidă sunt A1 = 727 oC şi A3 = 910 − 208 %C m .0164 (%C m ) γ = ( ) = 0. să se determine care este duritatea semifabricatelor după aplicarea TT intercritic. A.8. A3). cu carateristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8.52 − 0. b) Ştiind că duritatea feritei este Hα = 80 HV.STAS 791 (34NiCrMo6-6-2 . există posibilitatea utilizării oţelului carbon de calitate OLC35 .

35 %Mnm 0.2 şi o viteză de răcire din domeniul austenitic care să conducă la o astfel de structură. duritatea sa se poate estima în acelaşi mod ca în cazul precedent şi rezultă HVαOA ≅ 265HV .3).3 Concentraţiile masice ale componentelor de aliere. Rm = 3. scap.6 %Sim 0. Rm = 3.5HB (v.11. duritatea structurii de revenire pe care o prezintă bara poate fi estimată cu relaţia (7.10).3) în care HVrOC = 211 HV. Rm = 3.64 ⋅ 10 5 N.25 Marca oţelului OLC35 34MoCrNi16 a) Dacă bara este confecţionată din oţelul OLC35 în stare recoaptă. Se poate observa că forţa de tracţiune la care rezistă bara este cu aproximativ 36 % mai mare decât cea corespunzătoare situaţiei în care bara este confecţionată din acelaşi oţel în stare recoaptă. Compoziţiile chimice ale oţelurilor considerate în aplicaţia A.0% Si m = 8%Crm + 4% Ni m ]lg v r ≅ 179 HV. 128 .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 10 + [ − 19.3 0.6% Sim + 30% Mnm + 35.2) considerând coeficienţii adecvaţi din tabelul 7.6 0.35 %).2 1.23⋅105 N. în care PHJ = Ti(18+lgτm) = (650 +273)(18 + lg5) ≅ 17259. d) Dacă bara este confecţionată din oţelul slab aliat 34MoCrNi16 călit şi revenit la ti = 650 oC şi τm = 5 ore. Rm = 3.2 1. rezultă că bara are π 15 2 ⋅ 626 = 1. 3.5%Crm + 27. cu structura ferito-perlitică. % %Cm 0.5⋅361 ≅ 1265 N/mm2 şi F = 2.5⋅211 ≅ 740 N/mm2 33. pe această cale 21900 + 4050%C m − PHJ se obţine HVrOC = ≅ 211HV .3 %Crm 0. Deoarece HV ≅ HB şi considerând relaţia Rm = 3.31⋅105 N.2% Nim + .10 ⋅ 10 5 N.2 − 13%C m şi F = 1. duritatea structurii cu sorbită de revenire pe care o prezintă bara poate fi estimată cu relaţia (7.7.P F= π 15 2 4 ⋅ 927 = 1.6 %Mom 0.5⋅265 ≅ 927 N/mm2 şi . A.5⋅179 ≅ 626 N/mm2 şi F = 4 Tabelul 8.6 + 223%C m − 14. cu structura ferito-perlitică. aşa cum s-a obţinut în cazul precedent (pentru oţelul cu %Cm = 0. duritatea sa se poate estima cu relaţia (7. c) Dacă bara este confecţionată din oţelul OLC35 călit şi revenit la ti = 650 oC şi τm = 5 ore. rezultă: HVαOC = 77. Se poate observa că forţa de tracţiune la care rezistă bara este cu aproximativ 19 % mai mare ca cea corespunzătoare situaţiei în care bara este confecţionată din acelaşi oţel în stare recoaptă.6 %Nim 0.8. rezultă: HVrOA = HVrOC + 30(% Si m + % Mnm ) + 55%Crm + 6% Nim + 100% Mom ≅ 361 HV.2).35 0.4 oC/s (v. adoptând vr = 0.P b) Dacă bara este confecţionată din oţelul slab aliat 34MoCrNi16 în stare recoaptă.

8Mn6 0.8 18 10 MA – D308 0. Procedeul de sudare care se utilizează şi configuraţia rosturile de sudare pregătite între piesele ce urmează a fi sudate asigură pMA = 70 %.24).12 2.0 23 14 0.%Nie).2 20 11 * Toate mărcile de MA sunt realizate în România Materialul Rezolvare Considerând caracteristicile de compoziţie chimică ale MB şi folosind relaţiile (7..5 şi fig. Tabelul 8.50 MA – D310 0.0 27 20 0. înţelegerea şi utilizarea prescripţiilor standardelor în vigoare.08 1.60 MA – D316 0. Este evidenţiat faptul că. 7.75 MA – D312 0. Compoziţiile chimice ale MB şi MA considerate în aplicaţia A.50 MA – D309L 0.8.5 % ferită. care reprezintă coordonatele punctului caracteristic nominal al MB pe diagrama structurală A. % %Cm %Mnm %Sim %Crm %Nim %Nbm %Mom MB – 10TiNiCr180 0.08 2. pentru oţelurile carbon de calitate utilizarea în stare tratată termic este facultativă (s-a observat din rezolvarea aplicaţiei că oţelul OLC35 are caracteristici de rezistenţă mecanică comparabile în stare recoaptă şi în stare îmbunătăţită).Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Observaţie Această aplicaţie are ca scop justificarea şi înţelegerea prescripţiilor privind utilizarea oţelurilor pentru construcţia de maşini. Se recomandă cititorilor să conceapă şi alte aplicaţii similare.0 0. se determină coordonatele (%Cre.50 MA – D19.0 0.00 MA – D316L 0.30 MA – D309 0.9 20 10 0.4. corespunzătoare punctelor caracteristice nominale ale materialelor depuse prin 129 .8 0. scap.0 0.03 2.10 2..11. Schaeffler (v.8 20 11 0. în timp ce pentru oţelurile aliate valorificarea prezenţei elementelor de aliere impune utilizarea lor numai în stare tratată termic (s-a observat din rezolvarea aplicaţiei că oţelul 34MoCrNi16 în stare îmbunătăţită are rezistenţa mecanică cu aproape 36 % mai mare decât atunci când este utilizat în starea structurală de echilibru). 7.0 0.6) şi (7.50 MA – D308L 0. A. Procedând în acelaşi mod. O construcţie sudată trebuie realizată din semifabricate de tip tablă din oţel inoxidabil austenitic X2CrNi19−11.0 0. Concentraţiile masice ale principalelor componente.10 6.8 17 13 2.7) se calculează valorile mărimilor %Cre şi %Nie.5 0.8 24 12 0.5 1.8. pentru evitarea fisurării la cald. care să le permită consultarea.5 1.08 .04 2.11.03 2.80 MA – D18. Să se determine care dintre MA disponibile asigură realizarea unor CUS având în structură.5 1. acest MB şi MA disponibile pentru sudarea lui având caracteristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8.08 1.10 1.9Nb 0.9 20 10 0. 3.0 0.9 30 9 0.3. pe lângă austenită.9 19 13 2.

%Nie = 21.70 21.00 25.33 21.00 16.24.08 26. se poate aprecia că dreapta de izoferită %α = 3 % trece prin punctele de coordonate (%Cre = 28 %.8 %) şi.20 21. % 13.4 Caracteristicile materialului Materialul MB MA – D308 MA – D308L MA – D309 MA – D309L MA – D310 MA – D312 MA – D316 MA – D316L MA – D19. se determină coordonatele (%Cre.13. 8.5 %) şi (%Cre = 14 %.63 12.25 31. % 19.04 15.71 21.11 21.40 12.15 Caracteristicile CUS %Nie.5.30 14.CUS). în condiţiile neglijării termenului ∆%EAm. % − 21.15 14.35 20. de a asigura realizarea unei CUS cu un conţinut procentual de ferită %α ∈ [3%. rezultă că MA capabile să asigure sudarea MB (precizat în enunţul aplicaţiei) fără apariţia fenomenului de fisurare la cald a CUS sunt D308 şi D309 (pentru care punctele caracteristice nominale ale CUS realizate se situează între cele două drepte de izoferită). % − 14.70 29.CUS .20 17. între dreptele corespunzătoare conţinuturilor de ferită %α = 3 % şi %α = 5 %.5 %) şi corespunde ecuaţiei %Nie = %Cre – 7. Schaeffler în domeniul α + γ. corespunzătoare punctelor caracteristice nominale ale CUS realizate cu MA disponibile pentru sudare.74 28.04 23. %Nie.51 14.5%]). 130 .40 17. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei 8.CUS. Rezultatele parcurgerii etapelor descrise anterior sunt prezentate în tabelul 8.34 16.25 %Cre.%Nie = 6.078 21.90 24.%Nie = 20. analizând diagrama din figura 7. Folosind relaţia (8.65 25.55 24.70 21.CUS.76 21.25. − 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Reprezentând pe aceiaşi diagramă.90 13.56 20. Tabelul 8. are ecuaţia %Nie = 1. atât dreptele de izoferită %α = 3 % şi %α = 5 %.12.5.%Nie = 6.8Mn6 %Cre.80 %Nie.23 Punctul pe diagrama din fig.CUS).46 13.75 21.05%Cre – 7. aşa cum se observă în figura 8.95 22.93 13.75 13.85 13. %Nie.60 13.2). Un MA disponibil este apt pentru sudarea MB (îndeplineşte condiţia pusă în enunţul aplicaţiei. ca urmare.CUS . cât şi punctele cu coordonatele (%Cre. dacă punctul caracteristic nominal al CUS realizate cu acesta este poziţionat în diagrama structurală A.44 16. iar dreapta de izoferită %α = 5 % trece prin punctele de coordonate (%Cre = 28 %.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR sudare cu MA disponibile.9Nb MA – D18.5 %) şi (%Cre = 14 %.

tehnologiile de elaborare şi de realizare a semifabricatelor şi pieselor din astfel de aliaje sunt bine fundamentate ştiinţific şi asigurate logistic. costurile implicate de elaborarea unor astfel de aliaje şi de transformarea lor în produse se corelează favorabil cu performanţele tehnice pe care aceste produse le asigură etc. Introducere Metalele şi aliajele neferoase deţin în prezent în aplicaţiile tehnice o pondere de aproape 20 de ori mai mică decât cea corespunzătoare aliajelor feroase (fonte şi oţeluri).Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Capitolul 9 STRUCTURA ŞI PROPRIETĂŢILE METALELOR ŞI ALIAJELOR NEFEROASE 9. proprietăţile (caracteristicile) lor mecanice sunt ridicate şi pot fi relativ uşor modificate şi adaptate condiţiilor de utilizare prin aplicarea de tratamente termice şi termochimice. datorită unor proprietăţi pe care acestea le prezintă (şi care nu sunt asigurate de aliajele feroase sau se obţin mai greu la aceste materiale. capacitate foarte bună de a conferi produselor caracteristici estetice deosebite etc. valori ridicate (mai mari decât cele asigurate de fonte şi oţeluri) ale raportului dintre rezistenţa mecanică şi masa specifică (densitate). cu cheltuieli inadmisibil de mari): rezistenţă ridicată la coroziune (în prezenţa mediilor de lucru chimic active). tenacitate bună la temperaturi scăzute. capacitate bună de prelucrare prin turnare. Motivele utilizării preponderente în tehnică a fontelor şi oţelurilor sunt numeroase: resursele de materii prime necesare elaborării acestor aliaje sunt uşor accesibile şi destul de uniform distribuite pe glob. Cu toate acestea. conductibilitate termică şi electrică mare. produsele confecţionate din aceste materiale sunt reciclabile şi ecologice. metalele şi aliajele neferoase reprezintă şi vor reprezenta şi în viitor o categorie de materiale de mare importanţă tehnică. deformare plastică sau aşchiere. 131 .1.

7 420 68.1.Tabelul 9. la ta. kJ/kg Coeficientul de dilatare termică liniară αt (între ta şi 100 0C).2 19. J/(kg⋅K) Căldura latentă de topire qs.5 14.7 29.7 40. Caracteristicile fizice ale principalelor componente de bază ale aliajelor neferoase Metalul Aluminiu Cupru (Aramă) Titan Nichel Staniu (Cositor) Stibiu (Antimoniu) Zinc Plumb Cadmiu Beriliu Magneziu Aur Argint Platină Simbolul chimic Temperatura de solidificare – topire ts.6 16.0 9.0 39.5 110 370 59.5 16.6 106 .2 14.5 11.2 206 72.3 31.3 21.5 23. µm/(m⋅K) Coeficientul de conductivitate termică λ la ta.6 25.3 11.1 247 401 19 83 63 26 113 34 97 210 163 317 428 72 26.2 55 1300 368 63 104 113 23.0 44. 0 C Densitatea ρ la ta.4 13. kg/m3 Căldura specifică Cs la ta. nΩ⋅m Al Cu Ti Ni Sn Sb Zn Pb Cd Be Mg Au Ag Pt 660 1083 1660 1453 232 631 420 327 321 1278 649 1064 962 1772 2700 8930 4510 8910 7290 6690 7130 11340 8650 1850 1740 19280 10500 21440 900 386 512 471 222 207 382 129 230 1886 1025 128 235 132 397 205 440 309 59 163 101 23. W/(m⋅K) Rezistivitatea electrică ρΩ.5 8.

P. Ag STAS 3321: Ag 999. Fe S.99. Mg-Zn Au-Ag. Cd 99. Au-Cu. Fe.Bi. Fe. Ti 99. Pb.9. Sb 99. Pb. Cd 99. iar în tabelul 9. impurităţile ce au influenţe (negative) majore asupra proprietăţilor lor şi cele mai utilizate tipuri de aliaje binare în care fiecare din aceste metale este componentul de bază (principal).8 Pb.6.3 sunt expuse valorile celor mai importante caracteristici mecanice ale metalelor care constituie componentele de bază ale aliajelor neferoase.35 STAS 10262: Sb 99. Clasele de puritate ale componente de bază ale aliajelor neferoase Metalul Al Cu Ti Ni Cr Sn Sb Zn Mărcile industriale * STAS 7607: Al 99. Pt-Ir. Pb 99. Cr 98. Pb Pb-Ag. Cd Cd-Sn Mg-Si. Sn 99.96.5.5 STAS 663: Pb 99. Ti 99. Ni-Fe Cr-Ni.6.65 Principalele impurităţi Fe. Ni 97.90.98.6 STAS 7386: Cr 99. Cu-Be Ti-Al.1 sunt prezentate metalele folosite frecvent drept componente de bază ale acestor aliaje şi sunt precizate o serie de caracteristici care.85 STAS 8615: Cd 99.5. Fe. Sn 99. 133 . Pb-Ca Cd-Ag. Zn-Mn Pb-Sb.6 Bi. Sn 98. Zn-Cd. pentru care concentraţia este în %o).3.3 STAS 10502: Ni 99. Zn 98. definesc cantitativ proprietăţile lor fizice. Al-Mg.99. Cu 99.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Deoarece proprietăţile aliajelor neferoase sunt determinate în măsură importantă de proprietăţile componentului lor principal (metalic). Sb 97.99.565.Cd C. Sb 99. Fe. Al 99 STAS 270/1:Cu 99. Al. Mg STAS 10273:Mg 99.6. Cd 99.7. Bi. Cu 99. Cr-Ti. Mg 99. Ni 99.99. Pt 99. Al 99. Tabelul 9. Cu 99. Au STAS 4389: Au 999.9 Mg-Al. Cu. Sb 98. Cr-Mo Sn-Pb. Al 99.97. Al 99. Pb-Sn. Si.985. S. Pb 99. Cu.Al 99. Zn-Cu.0) Au-Ni. Zn Pb.C. Ag-Ni. Cu As.5.6. Cu. Sb. Sn-Zn. Mg 99. Ni 99. Ni.98. Al-Si. Al. Mn Principalele clase de aliaje binare folosite în tehnică Al-Cu.995. Zn. Fe. Sb Sn. Ag-Cu. Pt-W * cifrele de după simbolul chimic indică valoarea minimă a concentraţiei masice a metalului industrial (în %. Cu 99.95.5. Cu. Cr 97 STAS 10309: Sn 99.9. Cu 99.9.4. Ti-Ni Ni-Cu.2.99: Pb 99.9. Bi. împreună cu cele redate în tabelul 1. P.95.5 STAS 646: Zn 99. Ni-Cr. cu excepţia Au şi Ag. Pt 99. Al 99.Al 99. Al 99. Sn. Al 99.85.75. Sb 99. Zn Ag-Cd. Ni-Mo.As. S Pb. Cd-Ni. Pb. Bi Pb. Si Pt-Ni.3.98. Al 99. Pb 99. Fe Fe. Sb 99.95. As.2 sunt precizate clasele de puritate industrială în care pot fi obţinute aceste metale. Fe.5. Al-Zn Cu-Zn.2.93. Bi. Sn Ag. Cu. Pb 99. Pt STAS 10560: Pt 99.95. Zn 99. Si. Ni 99. Si. Sb-Pb Zn-Al. Mg-Mn. Ag-Hg Pt-Rh. Sb. As. Sn-Sb. O.6.95. Cr-W. As. Pb.4. în tabelul 9. Au-Pt Pb. S. P Pb.99. Zn 97. Cd.96. S. Ni 98. Fe.5 Ti 99.94.5. Cu. Cu-Al.8. Cr 98. Cu-Sn.8. (Au 995. Sn 96. Zn 98. Sn-Hg Sb-Sn. Bi.97. Cu. în tabelul 9.

2) creşte odată cu conţinutul de impurităţi al metalului. N/mm2 Duritatea 2) Al Cu Ti Ni Sn Sb Zn Pb Cd Be Mg Au Ag Pt 1) recopt (stare de echilibru) ecruisat ecruisat 1) 40 – 70 120 − 140 170 − 220 420 − 450 220 − 250 310 − 330 12 − 14 10 − 13 70 − 100 11− 13 69 − 83 380 − 480 160 − 195 180 − 220 100 − 120 120 − 145 15 – 30 100 − 120 50 − 70 320 − 330 130 − 150 50 − 60 10 − 11 − 50 − 55 4−5 − 260 − 310 90 − 105 115 − 140 − − 50 – 70 8 − 12 45 − 60 10 − 15 50 − 60 30 − 40 80 − 90 − 40 − 50 60 − 70 17 − 25 − 3 − 15 2 − 10 40 − 50 48 − 50 62000 115000 105000 207000 44000 77800 105000 55000 300000 43000 78000 76000 25000 42800 79000 16500 19000 38000 20600 140000 − − 27500 140 − 220 HV − 35 – 40 HBS 95 – 110 HBS 90 – 120 HBS 60 – 65 HV 5 – 6 HBS 30 – 60 HBS 20 – 35 HBS 3 – 5 HBS 16 – 24 HBS 75 – 85 HRB 37 – 39 HRE 48 – 54 HRE 18 – 20 HBS 25 – 30 HV recopt (stare de echilibru) 1) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) sinterizat (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) ecruisat 1) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) 170000 38 – 45 HV 150 − 165 − − deformat plastic la rece cu GD = 70 … 90 %.Tabelul 9. . 3) scade odată cu conţinutul de impurităţi. % Modulul de elasticitate longitudinală.3. N/mm2 Alungirea procentuală după rupere 3) . N/mm2 Modulul de elasticitate transversală. Caracteristicile mecanice la ta ale principalelor componente de bază ale aliajelor neferoase Metalul Starea Rezistenţa la rupere 2). N/mm2 Limita de curgere 2) .

aliajele titanului (aliaje pe bază de titan). aliajele neferoase se clasifică în: aliaje durificabile structural prin tratamente termice şi aliaje nedurificabile prin tratamente termice. aliajele neferoase pot fi: aliaje de turnare şi aliaje deformabile plastic. Ni etc. dar. aliajele nichelului (aliaje pe bază de nichel). în care sunt introduse suplimentar. se ia ca bază câte un aliaj binar reprezentativ şi se consideră că restul componentelor sunt elemente suplimentare de aliere (de exemplu. Toate criteriile de clasificare anterior precizate se folosesc însă drept criterii secundare. în care sunt introduse frecvent.) etc. Mn.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Aliajele neferoase se pot clasifica folosind o multitudine de criterii. la orice temperatură. compuşi intermetalici). Pb. Al. aliajele neferoase pot fi: binare. Pt etc. aliaje uşor fuzibile (cu temperaturi ts coborâte) etc. pentru denumirea diverselor aliaje neferoase şi sistematizarea studierii structurii şi proprietăţilor lor. Aliajele neferoase (ca şi fontele şi oţelurile) se pot clasifica şi pe baza denumirii proprietăţii sau caracteristicii care le defineşte primordial utilitatea tehnică. 135 . aliaje anticorosive (cu rezistenţă ridicată la acţiunea mediilor agresive de lucru). o structură monofazică. de exemplu. preferându-se clasificarea acestora în funcţie de componentul de bază şi încadrarea lor în categorii de tipul: aliajele cuprului (aliaje pe bază de cupru). în diverse concentraţii şi alte elemente de aliere decât zincul: Si. Mn etc. aliajele aluminiului (aliaje pe bază de aluminiu). iar aliajele denumite în tehnică alame au ca bază aliaje Cu – Zn. ternare sau complexe.. pentru a facilita studierea structurii şi proprietăţilor fiecărui tip de astfel de aliaje. • în funcţie de posibilităţile tehnologice de transpunere în produse şi de prelucrare a acestora. care prezintă în stare solidă. − aliaje cu structură monofazică după solidificare. Au. • în funcţie de constituţia structurală de echilibru (la ta). în care precipită la răcirea ulterioară particule de faze secundare (de obicei. se practică încadrarea aliajelor neferoase în categorii ca: aliaje uşoare (caracterizate prin densităţi ρ ≤ 4000 kg/m3). iar în funcţie de aptitudinile de a-şi mări rezistenţa mecanică în urma aplicării de TT. astfel: • în funcţie de numărul componentelor. în diverse concentraţii şi alte elemente de aliere decât cuprul: Mg. − aliaje care conţin în structură constituenţi eterogeni (de tipul amestecurilor mecanice eutectice sau eutectoide). aliajele metalelor preţioase (aliaje pe bază de metale preţioase: Ag. aliajele neferoase se încadrează în următoarele categorii: − aliaje monofazice. aliajele denumite în tehnică duraluminuri au ca bază aliaje Al – Cu. aliaje cu rezistenţa mecanică ridicată (dure). Fe.). Sn. cele mai multe tipuri de aliaje utilizate în prezent în tehnică sunt complexe. aliaje antifricţiune. aliaje criogenice (cu tenacitate ridicată la temperaturi scăzute). alcătuită din cristale de soluţie solidă având ca solvent componentul de bază.

modificarea poate fi: • modificare de tipul I. În funcţie de efectele pe care le produce asupra structurii primare a aliajelor neferoase.6). 1. acest tip de modificare este eficient la aliajele neferoase care prezintă după cristalizarea primară o structură monofazică (cu cristale de soluţie solidă). constituie baze pentru germinarea eterogenă la solidificarea aliajelor (v. Zr. Mo).6). modificatorii care acţionează în acest mod (borul şi unele metale de tranziţie cu reactivitate chimică mare: Ti. constând din inocularea în aliajele lichide a unor cantităţi mici de substanţe chimice (numite modificatori. care. care determină accentuarea ramificării şi subţierea ramurilor (axelor) cristalelor dendritice primare şi influenţează favorabil distribuţia fazelor secundare la aliajele în care (în timpul răcirii după solidificare) precipită particule ale unor astfel de faze. scap.2). 136 . care pot schimba mecanismele obişnuite ale germinării şi/sau creşterii cristalelor la solidificare. Ta. 4. se utilizează cu predilecţie pentru realizarea modificărilor de tipurile I şi III. 1. v. ca urmare. Modificarea aliajelor neferoase La marea majoritate a aliajelor neferoase folosite în tehnică componentele de bază nu prezintă transformări alotropice şi.2.4. Modalitatea actuală cea mai eficientă de influenţare a caracteristicilor structurii primare a aliajelor neferoase o reprezintă modificarea.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. la aceste aliaje nu se produc. scap. scap. care are ca efect principal finisarea (micşorarea dimensiunilor) cristalelor dendritice primare. v. în decursul răcirii după solidificare. fenomene de cristalizare secundară (recristalizare în stare solidă. care să determine transformarea structurii dendritice primare într-o structură secundară favorabilă (din punctul de vedere al mărimii granulaţiei şi gradului de dispersie a fazelor) obţinerii unor caracteristici mecanice ridicate şi/sau asigurării unei bune comportări la prelucrarea prin deformare plastică sau la aplicarea de TT. care are ca efect îmbunătăţirea fineţei şi gradului de dispersie a fazelor componente ale amestecurile mecanice eutectice care se formează la solidificarea unor aliaje neferoase. • modificare de tipul III. • modificarea de tipul II. La alegerea modificatorilor şi realizarea modificării aliajelor neferoase trebuie avute în vedere următoarele aspecte esenţiale: • modificatorii introduşi în aliajele neferoase lichide acţionează în unul din următoarele moduri: − formează (individual sau prin combinare cu componentele aliajelor) particule greu fuzibile şi insolubile în aliajele topite. asigurând solidificarea cu un număr mare de germeni cristalini şi formarea unor structuri primare fine. distribuite sub formă de suspensie fină.

Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase − formează pelicule de adsorbţie pe suprafeţele germenilor cristalini. definită ca fiind temperatura la care verticala aliajului intersectează linia sau suprafaţa solidus a diagramei de echilibru fazic a sistemului de aliaje căruia aparţine acesta. Sb. care micşorează viteza de creştere a germenilor şi limitează dezvoltarea în grosime a ramurilor cristalelor dendritice primare. pe bază de Al sau Mg. modificatorii care acţionează în acest mod (metalele uşor fuzibile: Li. cu un număr mare de particule care activează germinarea eterogenă şi rezultă structura primară cu granulaţia cea mai fină. 6. iar coeficientul kO se ia. în mod obişnuit.98.3. în K. dar poate avea şi valori kO = 0. în cazul modificatorilor care au rolul de a forma particule greu fuzibile şi insolubile în aliajele topite. pentru omogenizarea pieselor turnate din aliaje în care procesele de difuzie se defăşoară foarte lent. scap. • modificatorii trebuie introduşi în aliajele neferoase într-o cantitate (concentraţie) optimă (care asigură nivelul maxim al efectelor pozitive produse de modificare). având ts = 500…600 oC).1). deoarece particulele care se formează sunt grosolane şi în număr insuficient realizării unei structuri primare fine. Principalele tipuri de recoaceri fără schimbare de fază care se pot aplica semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase sunt: • Recoacerea de omogenizare (RO) este recomandată pentru diminuarea neomogenităţilor chimice ale structurilor dendritice primare ale semifabricatelor şi pieselor turnate. τm = 2…24 ore). Na. în unele cazuri (de exemplu la semifabricatele şi piesele turnate din aliaje pe bază de Cu) impunându-se 137 .8…0. iar τm trebuie să fie mari (de obicei. de exemplu. efectele pozitive ale modificării se micşorează. în care Ts. iar dacă concentraţia acestora depăşeşte nivelul optim.95…0. Ca. Tratamentele termice la aliajele neferoase Tratamentele termice (TT) care se aplică semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase se definesc şi se clasifică la fel ca şi tratamentele destinate semifabricatelor şi pieselor din oţeluri şi fonte (v. Pb) se folosesc mai ales pentru asigurarea modificărilor de tipul II. cum sunt aliajele uşoare. 9. dacă concentraţia acestora este la nivelul optim se formează o suspensie fină. kO = 0.9. particulele nu se formează sau se formează în număr insuficient asigurării unei structuri primare fine. este temperatura de solidificare – topire a aliajului din care sunt confecţionate piesele supuse RO. ti corespunzătoare acestui TT se alege cât mai ridicată (ti + 273 = Ti = kOTs. deoarece omogenizarea se realizează prin difuzie. dacă concentraţia acestora este mică.

Modul de conducere a unui astfel de TT este simplu: piesele se încălzesc la o temperatură ti situată desupra unuia din punctele de transformare în stare solidă ale aliajului neferos din care sunt confecţionate.2. pentru finisarea granulaţiei structurii grosolane rezultate după RO. mecanismele detensionării termice şi principiile stabilirii regimului RD sunt cele prezentate în scap. de obicei. soluţia solidă (denumită. Regimul RRN se alege astfel încât să se producă în piesele supuse tratamentului procesele de restaurare şi recristalizare primară şi să nu apară efectele defavorabile ale desfăşurării fenomenelor de creştere a granulaţiei şi de recristalizare secundară (v. 6.2.4Ts). v. Recoacerile cu schimbare de fază (de tipul recoacerii complete sau normalizării. scap. TT de călire 138 . τi + τm = 1…4 ore şi răcirea în aer liniştit. trp + 273 = Trp ≅ 0. 3. de realizarea unor transformări eutectoide etc. 6. unele aliaje pe bază de Ti) pentru obţinerea stărilor structurale de echilibru.). • Recoacerea de recristalizare fără schimbare de fază (RRN) este utilizată pentru refacerea plasticităţii semifabricatelor şi pieselor ecruisate prin deformare plastică la rece. austenită. recoacerile cu schimbare de fază se efectuează la produsele confecţionate din astfel de aliaje neferoase (cum sunt aliajele Cu – Zn.3. în mod obişnuit.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR aplicarea de TT ulterioare. la piesele din astfel de aliaje.5 şi 6. RRN a semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase se realizează cu ti = trp + 100…200 oC (trp fiind temperatura de recristalizare primară a aliajului din care sunt confecţionate piesele supuse TT. în cazul normalizării). îmbunătăţirea prelucrabilităţii prin deformare plastică sau prin aşchiere etc.2). scap. finisarea granulaţiei. ca şi faza corespondentă a aliajelor Fe – C) care se transformă (la răcirea sub o temperatură caracteristică) în amestecul eutectoid (α + δ). aliajele Cu – Al. La semifabricatele şi piesele confecţionate din aliaje neferoase se pot efectua două tipuri (principial diferite) de călire: • Călirea martensitică se poate aplica pieselor din aliaje neferoase care racire α + δ . în cazul recoacerii sau în aer liniştit.3) se pot aplica semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase care prezintă transformări fazice în stare solidă (determinate de variaţiile cu temperatura ale solubilităţii componentelor în fazele din structura aliajelor. pentru obţinerea la ta a unei stări de echilibru structural. • Recoacerea de detensionare (RD) se aplică semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase în scopul diminuării intensităţii şi redistribuirii tensiunilor mecanice reziduale existente în acestea. de producerea transformărilor alotropice ale unor componente. ca şi în cazul aplicării la piesele din aliaje feroase. γ fiind suferă transformări eutectoide (la fel ca oţelurile şi fontele): γ incal. se menţin la ti o durată τm (pentru uniformizarea temperaturii în masa pieslor şi pentru omogenizarea structurii) şi se răcesc lent (o dată cu cuptorul.

Ti – Al etc. Ti – Ni. fig. TT de călire de punere în soluţie constă din încălzirea şi menţinerea o scurtă durată la o temperatură tic ∈ (tso. 9. care aparţin unor sisteme ale căror diagrame de echilibru sunt de tipul celei prezentate în figura 9.1). pentru obţinerea unei structuri monofazice. deoarece realizează punerea (dizolvarea la încălzire şi menţinerea la răcire) în soluţia solidă α a fazei θ. Spre deosebire de structurile (dure şi fragile) realizate prin călirea martensitică. acest TT a fost denumit călire de punere în soluţie (a fazei θ). La piesele din astfel de aliaje. • Călirea de punere în soluţie se poate aplica la piesele din aliaje neferoase în a căror structură apare ca fază principală o soluţie solidă care are ca solvent componentul de bază al aliajelor şi prezintă o variaţie importantă cu temperatura a capacităţii de a dizolva componentele de aliere (solubilitatea componentelor de aliere în această fază scade puternic când se micşorează temperatura). ca şi faza corespondentă din structura aliajelor Fe – C călite) fiind o soluţie solidă suprasaturată în elemente de aliere. urmată de răcirea rapidă (de obicei. Revenirea structurilor (metastabile) obţinute prin călirea martensitică a aliajelor neferoase poate conduce la efecte similare celor care se produc prin revenirea oţelurilor sau fontelor călite martensitic şi care constau în obţinerea (prin transformări structurale bazate pe difuzie) unor structuri apropiate de echilibru şi bine detensionate..1. pentru ca transformarea (printrun mecanism bazat pe difuzia componentelor) γ ⇒ α + δ să nu fie posibilă şi să se realizeze o transformare de tip martensitic (printr-un mecanism care nu presupune difuzia componentelor) γ ⇒ M. alcătuită din cristale de soluţie solidă α suprasaturată în elemente de aliere (fază metastabilă). ts). structurile (monofazice. alcătuită din cristale de soluţie solidă α ≡ B(A) omogenă. Ti – Mo. care îndeplinesc criteriile structurale menţionate mai înainte. menţinerea la această temperatură o durată τm (pentru obţinerea unei structuri cu austenită omogenă) şi răcirea rapidă (cu o viteză vr mai mare decât o viteză critică vrc).Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase martensitică constă din încălzirea lor la o temperatură ti situată în domeniul de stabilitate al fazei γ (domeniul austenitic). 139 . rezultă că prin răcirea rapidă de la tic a structurii monofazice α se împiedică separarea din aceasta (prin procese bazate pe difuzie) a fazei θ (bogată în elemente de aliere) şi se obţine la ta o structură monofazică. M (denumită martensită. cu structura cristalină diferită de cea corespunzătoare fazei γ (austenitei) din care s-a format. cu cristale de soluţie solidă) obţinute prin călirea de punere în soluţie a aliajelor neferoase prezintă o bună comportare la prelucrarea prin deformare plastică. Cu − Ti. Călirea martensitică se poate aplica la produsele realizate din unele aliaje ale sistemelor Cu – Al. în apă) pentru menţinerea structurii monofazice α până la ta. Cu – Be. Analizând modul de efectuare a acestui TT (v.

tso). cu dimensiuni suficient de mari pentru a putea fi observate prin examinarea structurilor la microscopul optic şi care apar dacă duratele şi/sau temperaturile de îmbătrânire sunt mai mari decât cele corespunzătoare formării precipitatelor θ”. Natura fazică şi caracteristicile structurale ale precipitatelor care se formează la îmbătrânire depind de mărimile parametrilor ti şi τm. • precipitatele θ’ sunt tot faze metastabile. • precipitatele θ sunt faze stabile (de echilibru).5. putând fi uşor evidenţiate în structură prin examinarea la microscopul optic. în mod obişnuit... care pot fi evidenţiate în structură numai prin examinarea la microscopul electronic. dacă ta < tii < tso.0 nm)..3.. deoarece aceste precipitate se formează prin procese de germinare şi creştere. dacă tii = ta sau îmbătrânire artificială. pe dislocaţiile elicoidale) şi sunt semicoerente cu structura cristalină a acestei matrice. prin procese de germinare omogenă. zonele GP au forma unor discuri cu diametrul de 5. precipitatele θ” germinează relativ uniform în matricea α şi sunt legate prin interfeţe coerente cu structura cristalină a acestei matrice. 140 . în structura matricei α se pot forma următoarele tipuri de precipitate: • zonele GP (notate în acest mod după numele cercetătorilor Guinier şi Preston care le-au detectat pentru prima oară prin tehnici de difracţie cu raze X) apar la temperaturi şi durate mici ale procesului de îmbătrânire şi sunt asocieri preferenţiale de atomi ai componentelor de aliere din aliajul tratat. având la bază mecanisme ce presupun difuzia componentelor aliajului supus TT. precipitatele θ’ se formează prin germinare eterogenă pe anumite defecte ale structurii cristaline a matricei α (de exemplu. cu configuraţie platiformă (cu diametrul de 25. în funcţie de temperatura şi durata îmbătrânirii aliajelor neferoase călite. determină separarea din soluţia solidă suprasaturată (metastabilă) a unor precipitate care durifică structura..8 nm şi grosimea de 0.0.2. datorită efectelor de durificare pe care le produce.6 nm şi se formează uniform în matruicea α.30 nm şi grosimea de 1. ajungând la frecvenţe de 1013…1015 zone/mm3. care germinează eterogen pe limitele grăunţilor cristalini ai matricei α şi sunt necoerente cu această matrice... Cercetările întreprinse până în prezent au evidenţiat că. TT de revenire aplicat structurilor obţinute prin călirea de punere în soluţie este denumit îmbătrânire şi poate fi îmbătrânire naturală.. • precipitatele θ” sunt faze metastabile care se formează la durate mai lungi şi/sau la temperaturi mai înalte de îmbătrânire decât cele corespunzătoare formării zonelor GP şi sunt faze distincte (cu structuri cristaline diferite de structura fazei stabile θ). constând din încălzirea şi menţinerea acestora la o temperatură tii ∈ [ta.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Revenirea structurilor obţinute prin călirea de punere în soluţie a aliajelor neferoase.

Curba de îmbătrânire la ti = 130 oC a unui aliaj Al – Cu. efectul de durificare al îmbătrânirii se poate evidenţia cu ajutorul unor curbe de îmbătrânire. reprezentând dependenţele experimentale dintre duritatea aliajului îmbătrânit şi parametrii de regim ai îmătrânirii: HVr = f(ti = ct. Configuraţia diagramei de echilibru a sistemelor cărora aparţin aliajele neferoase la care se pot aplica TT de călire de punere în soluţie Fig.1. τm = ct.. dar nu oferă timpul necesar separării precipitatelor specifice temperaturii la care s-a supraîncălzit aliajul). τm) sau HVr = g(ti. astfel. la ridicarea temperaturii de îmbătrânire de la ti la t i/ > ti.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase În privinţa filiaţiei diverselor tipuri de precipitate. prezentată în 141 . Aşa cum se poate observa analizând curba de îmbătrânire HVr = f(ti = 130 oC. 9. cercetările experimentale întreprinse până în prezent au arătat că orice precipitat se formează direct din matricea α şi nu prin transformarea precipitatelor existente anterior în structura aliajului supus îmbătrânirii.2. precipitatul specific temperaturii ti se dizolvă în matricea α şi apoi din matricea α se separă un nou precipitat. cu %Cum = 3 % Transformările structurale produse prin îmbătrânire sunt însoţite de modificări ale proprietăţilor aliajelor călite. pentru reconstituirea stării structurale monofazice pe care aliajele o aveau după călirea de punere în soluţie (supraîncălzirea de scurtă durată asigură dizolvarea în matricea α a precipitatelor formate prin îmbătrânire. 9. care constă din supraîncălzirea de scurtă durată a aliajelor îmbătrânite. pentru orice aliaj călit şi îmbătrânit. Fig. corespunzător temperaturii t / > ti. τm) a unui aliaj Al – Cu (cu %Cum = 3 %). Aceste particularităţi ale formării precipitatelor în timpul îmbătrânirii aliajelor neferoase călite sunt valorificate practic la realizarea procesului de reversiune.). în principal de creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii acestora.

Desfăşurarea proceselor de precipitare la îmbătrânire şi efectele de durificare produse de acestea pot fi influenţate substanţial dacă. 9. AA (Aluminum Association).) sunt simbolizate printr-un număr (în mod obişnuit. recomandate de diverse asociaţii profesionale şi/sau organisme de standardizare (naţionale. Cele mai utilizate sisteme de simbolizare a mărcilor de metale şi aliaje neferoase. 142 . la aliajele zincului etc. fără nici o semnificaţie legată de compoziţia şi proprietăţile mărcii) acordat de asociaţia sau de organismul (naţional. conform căruia mărcile de metale şi aliaje neferoase din diverse categorii (aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu. şi varianta propusă de AA (Aluminum Association). se ajunge astfel la ideea (confirmată prin cercetări experimentale) că efectul de durificare este o consecinţă a interacţiunii dintre dislocaţiile matricei aliajului îmbătrânit şi precipitatele coerente.. verificării şi comercializării semifabricatelor şi pieselor din astfel de materiale. cum ar fi ASM (American Society for Metals). regional sau internaţional) care gestionează sistemul. semifabricatele sau piesele din aliaje neferoase se supun unor operaţii de deformare plastică la rece.4. regionale sau internaţionale). având la bază principiile prezentate în tabelele 9. fabricării. la aliajele cuprului.2.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR figura 9. între călirea de punere în soluţie şi îmbătrânire. proiectării. aplicată la aluminiu şi aliajele pe bază de aluminiu şi recomandată de standardele elaborate de ISO şi CEN pentru mărcile de aluminiu şi aliaje de aluminiu deformabile. la aliajele magneziului. aplicată la aliajele aluminiului. la aliajele titanului. CEN (Comité European de Normalisation) sau ISO (International Organization for Standardization). Simbolizarea metalelor şi aliajelor neferoase comerciale În prezent nu există un sistem de simbolizare a mărcilor de metale şi aliajele neferoase unanim recunoscut şi aplicat la întocmirea documentelor tehnice aferente conceperii. sunt: varianta UNS (Unified Numbering System). cupru şi aliaje pe bază de cupru etc. sunt: • sistemul de simbolizare numerică. acest efect diminuându-şi intensitatea odată cu distrugerea coerenţei dintre matricea structurală a aliajului şi precipitatele formate la îmbătrânire. efectul de durificare al îmbătrânirii creşte în cursul formării precipitatelor semicoerente (zonele GP şi precipitatele θ”) şi scade odată cu apariţia precipitatelor semicoerente (θ’) şi necoerente (θ).5. principalele variante ale acestui sistem.4 şi 9.

5 6. simbolul nu conţine litera α. Aliaje având Si ca EAP + Cu şi Mn 3 A13190 / A319.0 G AlMg10 6.1 G Al 99. Tabelul 9. simbolurile aliajelor de turnare sunt precedate de litera G.2. Aliaje având Si ca EAP 4 A94343 / 4343 AlSi7.0 G AlCu4MgTi 3. Aliaje având alte EAP 8 A98016 / 8016 AlFe1Mn * X0 = 0 pentru aliajele corespunzătoare unei reţete originale .1 G AlSn6Cu1Ni1 9.2 .. dacă X0 = 0.0 G AlSi5Cu3 4.. simbolurile chimice ale elementelor de aliere pentru care %EAm este în jur de 1 % sau mai mare fiind însoţite de numere (de preferinţă întregi) care indică concentraţiiile masice nominale (medii) ale acestor componente.8 1.X4* Seria (grupa) de aliaje Exemple de mărci X1 1 A01001 / 100.1 G AlSi5 5. scrise în ordinea descrescătoare a importanţei lor. Aliaje având alte EAP 9 − − Mărcile de aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu deformabile Structura simbolului în varianta UNS: A9X1X2X3X4 Structura simbolului în varianta AA: X1X2X3X4 Seria (grupa) de aliaje Exemple de mărci X1 1 A91080 / 1080 Al 99. Aliaje având Zn ca EAP 7 A97149 / 7149 AlZn8MgCu 8. Aliaje având Mg ca EAP 5 A05200 / 520. Aliaje având Mg ca EAP 5 A95052 / 5052 AlMg2. X0 = 1. litera M pentru turnarea în forme metalice.. X0 = 6 ⇒ α ≡ F. Aliaje având Si ca EAP 4 A24430 / B443. conform căruia mărcile de metale neferoase se simbolizează aşa cum se arată în tabelul 9. Date privind simbolizarea mărcilor de aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu Mărcile de aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu pentru turnare Structura simbolului în varianta UNS: AX0X1X2X3X4* Structura simbolului în varianta AA: αX1X2X3. urmat de simbolurile chimice ale elementelor de aliere. litera P pentru turnarea sub presiune etc. X4 = 0 la aliajele pentru turnare în piese şi X4 = 1 sau 2 la aliajele pentru turnare în lingouri.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • sistemul de simbolizare alfanumerică (sistemul de simbolizare după compoziţie).. Aliaje având Cu ca EAP 2 A92001 / 2001 AlCu5. . Aliaje având Si şi Mg ca EAP 6 A96106 / 6106 AlMgSiMn 7. iar simbolurile mărcilor de aliaje neferoase sunt alcătuite din simbolul chimic al componentului de bază. Aluminiu şi aliaje cu %Alm ≥ 99 % 2. ** EAP ≡ element de aliere principal 143 . Aliaje având Zn ca EAP 7 A07120 / 712. Aliaje având Sn ca EAP 8 A08510 / 851. 6 pentru aliajele rezultate prin modificări aduse unei reţete originale. dacă X0 = 1⇒ α ≡ A.0 G AlZn6MgCr 8. litera C pentru turnarea continuă.0 1.5MgMn 3. Aliaje având Cu ca EAP** 2 A02040 / 204.4. X0 = 2 ⇒ α ≡ B. urmată (eventual) de o literă care codifică procedeul tehnologic de turnare recomandat la realizarea semifabricatelor sau pieselor din aceste aliaje (litera S pentru turnarea în forme din nisip. Aliaje având Mn ca EAP 3 A93003 / 3003 AlMn1Cu 4.5 5.). Aluminiu şi aliaje cu %Alm ≥ 99 % 2. Grupă de aliaje neutilizată 6 − − 7. litera Z pentru turnarea centrifugală.

C94500 C92700 G CuSn5Pb25 C94300 G CuSn5Ni5 C94800 Bronzuri aliate cu Ni C94700 .. C17300 CuBe1.5.... R54520 corespunde aliajului cu simbolul alfanumeric TiAl5Sn2. Alame roşii (simple sau cu Pb) C83300 .... C94900 6. N04400 corespunde aliajului cu simbolul alfa numeric NiCu32). Bronzuri cu Si (%Sim < 8 %) C64700 . C86800 C86300 G CuZn25Al6Mn 4. Bronzuri cu Pb C98200 ...5 2. Bronzuri şi alame cu Si C87200 .ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 9. C66100 C65500 CuSi3 6. fabricare şi verificare a metalelor şi aliajelor neferoase sau a produselor ce se confecţionează din astfel de materiale.5 C22600 C20000 ..... Bronzuri cu Al (%Alm< 19 %) C60600 .. C99800 C99600 G CuMn40Al2 Mărcile de cupru şi aliaje pe bază de cupru deformabile Structura simbolului în varianta UNS: C1X1X2X3X4 .. C81100 C80100 G Cu 99.. C97800 C96400 G CuNi30Fe C97600 G CuNi20Zn8Sn4Pb 8.. Aliaje pe bază de Cu speciale C99300 ..... Cupru şi aliaje cu %EAm < 8 % C10000 . Bronzuri cu Al (%Alm <19 %) C95200 .. Cupru cu %Cum ≥ 99.. Alame cu Sn CuZn36Al1Mn3Sn C67400 C66400 . C76200 CuZn29Ni12 * varianta UNS se utilizează şi la alte tipuri de aliaje: la aliajele pe bază de Ti UNS = RX1X2X3X4. C87900 C87200 G CuSi4 C87500 G CuZn14Si4 G CuSn11 5.9 1. Bronzuri fosforoase cu %Sn < 9 % C50000 ... C64200 C61000 CuAl8 5. C85800 C85400 G CuZn29Pb3Sn Alame speciale C86100 .C9 X1X2X3X4 Seria (grupa) de aliaje UNS Exemple de mărci C80100 . C98800 C98600 G CuPb35Ag1...9 CuZn12.5 9. Alame cu %Znm < 37 % CuZn34. C7X1X2X3X4* Seria (grupa) de aliaje UNS Exemple de mărci C11100 Cu 99.. (de exemplu. 2... Sistemul de simbolizare numerică se recomandă a fi utilzat mai ales în activităţile comerciale.. C84800 C84500 G CuZn12Pb7Sn2 Alame galbene (simple/cu Pb) C85200 .. Aliaje Cu – Ni şi Cu – Ni − Zn C70000 .. Simbolurile mărcilor de metale sau aliaje neferoase sunt însoţite de 144 .5Ni 3.. C51100 CuSn4P 4. M11311 corespunde aliajului cu simbolul alfa numeric MgAl3Zn1. la aliajele pe bază de Mg UNS = MX1X2X3X4.. C69800 Alame speciale 3. Z35530 corespunde aliajului cu simbolul alfa numeric ZnCu1Al4).. Bronzuri obişnuite (Cu – Sn) C90200 .. iar M10100 – aliajului MgAl10Mn) etc. la aliajele pe bază de Zn UNS = ZX1X2X3X4 (de exemplu.. la aliajele pe bază de Ni UNS = NX1X2X3X4 (de exemplu..5Pb C33500 C30000 . iar sistemul de simbolizare alfanumerică este util îndeosebi în activităţile de cercetare... C82800 C82100 G CuBe0. Alame cu Pb CuZn28Sn1 C44300 C40000 . C95800 C95600 G CuAl7Si2 7..95 1.. Aliaje Cu – Ni şi Cu – Ni . proiectare. Date privind simbolizarea mărcilor de cupru şi aliaje pe bază de cupru Mărcile de cupru şi aliaje pe bază de cupru pentru turnare Structura simbolului în varianta UNS: C8X1X2X3X4 . (de exemplu..... C83800 C83400 G CuZn10 Alame semiroşii (simple/cu Pb) C84200 .5). Aliaje cu %EAm < 5 % C81300 .. C91700 C90700 G CuSn10Pb2 Bronzuri aliate cu Pb C92200 ...Zn C96200 ..

urmată. pentru obţinerea unor stări stabile diferite de stările 1. Pus în soluţie (starea instabilă obţinută la produsele supuse unei căliri de punere în suluţie şi îmbătrânite spontan la ta) 5. iar în tabelul 9.6. de litere sau cifre care indică subdiviziunea corespunzătoare stării de bază (modul particular în care se realizează starea de livrare a materialului. Simbolul stării unui metal sau aliaj neferos este alcătuit dintr-o literă de codificare a stării de bază (care defineşte modul principial de atingere a stării în care se află materialul). Tabelul 9.6. Principalele date (cuprinse în standardele SR EN 515 şi SR ISO 1190/2) privind simbolizarea stărilor de bază ale produselor realizate din principalele categorii de metale şi aliaje neferoase industriale sunt prezentate în tabelul 9. Tratat termic. Ecruisat (starea obţinută la produsele care. Recopt (starea obţinută la produsele deformate plastic în urma aplicării unei recoaceri complete în scopul asigurării valorilor minime ale caracteristicilor de rezistenţă mecanică sau starea obţinută la produsele turnate după o recoacere destinată reducerii segregaţiilor dendritice.7 sunt definite subdiviziunile stării TRATAT TERMIC corespunzătoare produselor realizate din aceste materiale. finisării granulaţiei. 2 sau 3 * Simbolul stării pentru Al şi pentru Cu şi aliajele pe aliajele pe bază de Al bază de Cu F M O O H* W ** T H* − T cifrele sau literele care urmează acestui simbol codifică succesiunea de operaţii tehnologice care se aplică pentru atingerea stării. îmbunătăţirii ductilităţii sau stabilizării caracteristicilor mecanice) 3. în scopul obţinerii unor caracteristici mecanice prescrise) 4. Definirea şi simbolizarea stărilor de bază ale produselor realizate din principalele categorii de metale şi aliaje neferoase industriale Definirea stării de bază 1. eventual. ** cifrele care urmează acestui simbol indică durata (în ore) a procesului de îmbătrânire naturală spontană. după recoacere sau deformare plastică la cald. 145 . cu sau fără ecruisare suplimentară. în cursul cărora nu se efectuează nici o verificare privind regimul termic sau gradul de deformare) 2. sunt supuse unor operaţii de deformare plastică la rece sau unor combinaţii de operaţii de deformare plastică la rece şi RRN.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase simbolurile stărilor de livrare ale semifabricatelor sau produselor realizate din aceste materiale. gradul de ecruisare realizat etc. Brut de fabricaţie (starea obţinută din operaţiile de prelucrare la cald. adică particularităţile privind succesiunea şi conţinutul operaţiilor tehnologice ce trebuie aplicate pentru atingerea stării de livrare a produselor) şi/sau valorile anumitor caracteristici definitorii ale calităţii produselor care se livrează.

urmată de o îmbătrânire artificială al cărei scop principal nu este obţinerea unui efect de durificare prescris.5. cum ar fi. sunt ecruisate prin deformare plastică la rece şi îmbătrânite artificial) 5. Răcit după prelucrare la cald.4.11. deformat plastic la rece şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie. îmbătrânit artificial şi deformat plastic la rece (starea obţinută la produsele care. Răcit după prelucrare la cald şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care. ci realizarea unor caracteristici speciale.6. după prelucrarea la temperaturi ridicate şi răcirea la ta . Pus în soluţie. Pus în soluţie şi supraîmbătrânit/stabilizat (starea obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie. după prelucrarea la temperaturi ridicate.6. Pus în soluţie şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie. îmbătrânit artificial şi deformat plastic la rece (starea obţinută la produsele care. urmată de o îmbătrânire artificială) 5.2.1. sunt răcite la ta. urmată de ecruisarea prin deformare plastică la rece şi îmbătrânirea artificială) 5. Răcit după prelucrare la cald şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care.3. Definirea şi simbolizarea subdiviziunilor stării TRATAT TERMIC a produselor realizate din principalele categorii de metale şi aliaje neferoase industriale Definirea subdiviziunii stării de bază 5. deformat plastic la rece şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care. Răcit după prelucrare la cald. după atingerea stării definite la 5.9.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 9. rezistenţa maximă la acţiunea unor medii corosive) 5. sunt ecruisate prin deformare plastică la rece şi îmbătrânite natural) 5. Răcit după prelucrare la cald. Pus în soluţie şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie. urmată de o îmbătrânire naturală) 5. după prelucrarea la temperaturi ridicate. sunt îmbătrânite artificial) 5.8. sunt ecruisate prin deformare plastică la rece) 5.5. sunt răcite la ta. Pus în soluţie.10. de exemplu. sunt ecruisate prin deformare plastică la rece) 146 Simbolul stării pentru Al şi pentru Cu şi aliajele pe aliajele pe bază de Al bază de Cu T1 T2 TA TC T3 T4 T5 T6 TD TB TE TF T7 − − TG T8 TH − T9 TK TL . urmată de ecruisarea prin deformare plastică la rece şi îmbătrânirea naturală) 5. deformat plastic la rece şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie.7. sunt răcite la ta şi îmbătrânite natural) 5. Pus în soluţie. deformat plastic la rece şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care.7. după prelucrarea la temperaturi ridicate. după atingerea stării definite la 5.

care se dispun la limitele cristalelor de cupru şi îi influenţează negativ prelucrabilitatea prin deformare plastică la cald (generează fenomene de fragilitate sau fisurare la cald). sub formă de incluziuni nemetalice.2. compuşii (cu topire congruentă) pe care îi formează cu cuprul aceste impurităţi se dispun intercristalin în structura cuprului. producând fisurarea intercristalină a produselor din cupru. anilină şi acid acetic etc. ape reziduale şi ape sărate. prezenţa incluziunilor intercristaline de CuO2 în structura cuprului (nedezoxidat corespunzător la elaborare) poate determina şi fenomenul numit “boala de hidrogen”. motorină. Ni. Zn. benzol. 147 . neaerate de sulfaţi.2 şi 9. Cuprul are o bună rezistenţă la coroziune în multe medii de lucru: atmosfere poluate. hidrogen sulfurat. aceste impurităţi formează cu cuprul eutectice uşor fuzibile (Pb şi Cu formează un eutectic care conţine %Cum = 0. efectele prezenţei în concentraţii masice mici (sub 0. Cd. S. Mg. Pt. iar Bi şi Cu formează un eutectic care conţine %Cum = 0.5 %) a acestor impurităţi (care formează soluţii solide de substituţie cu cuprul).3. soluţii concentrate de acizi anorganici.1.). cloruri şi acizi anorganici (sulfuric. Mn. Principalele impurităţi ale cuprului tehnic se pot clasifica în următoarele categorii: • impurităţi solubile în cuprul solid (Ag. care se declanşează prin reacţia Cu2O + H2 ⇒ 2Cu + H2O şi conduce la formarea de vapori de apă a căror presiune creşte (deoarece nu se pot elimina). soluţii slabe. Sn. clorhidric. constând în creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii. Sb). azotic). 9. Se. acceptabile.06 % şi are ts ≅ 320 oC. sunt. glicerină etc.2 % şi are ts ≅ 270 oC). de obicei.. Te). vapori de apă supraîncălziţi. reducerea conductibilităţii termice şi electrice etc. micşorarea plasticităţii şi tenacităţii. P. diminuându-i substanţial plasticitatea şi tenacitatea şi micşorându-i considerabil conductibilitatea termică şi electrică. Fe. cuprul este utilizat din timpuri străvechi pentru realizarea de produse. Cuprul formează un număr impresionant de aliaje. sulf. • impurităţi care formează cu cuprul compuşi chimici fragili (O. • impurităţi insolubile în cuprul solid (Pb. Principalele proprietăţi fizico – chimice şi mecanice şi clasele de puritate tehnică ale cuprului sunt descrise complet de caracteristicile redate în tabelele 1. Cuprul şi aliajele pe bază de cupru Sub formă de metal pur sau sub formă de component de bază al unor aliaje. principalele aliaje pe bază de cupru folosite în tehnică fiind prezentate în continuare. substanţe organice (benzină.5. Cuprul este atacat (se corodează) în medii care conţin hidrogen. Cr. Bi). As.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase 9. azotaţi. amoniac. Au. 9.

structură cristalină de tip CFC. 9. Variaţia caracteristicilor mecanice ale alamelor în funcţie de %Znm 148 . ca şi solventul său. cât şi la rece. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu . Fig.3. atât la cald.2. v.3. scap. prezentată în figura 9. prezentând tenacitate şi plasticitate bune. iar sub temperatura tCK ≅ 450 oC (temperatura Curie – Kurnakov a fazei β. 9. • β este o soluţie solidă pe bază de compus chimic (fază bertholidă). având drept component de aliere principal zincul sunt denumite în tehnică alame.4. care prezintă structură cristalină de tip CVC.1. punctele caracteristice ale acestei diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9. Structura alamelor se poate analiza apelând la diagrama de echilibru fazic a sistemului Cu – Zn. β are caracteristicile unei soluţii solide neordonate. • α este soluţia solidă de substituţie având ca solvent cuprul şi ca solut zincul (α ≡ Cu(Zn)). la temperaturi ridicate. capătă caracteristicile tipice compuşilor intermetalici (duritate ridicată şi fragilitate accentuată).8. Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Zn.5. notată β’.Zn Fig. deoarece prezintă. 2. soluţia solidă α se caracterizează printr-o bună plasticitate.1) suferă un proces de ordonare (atomii de Cu se distribuie în nodurile situate în vârfurile celulelor elementare.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. Alamele Aliajel pe bază de cupru. putând fi deformată plastic uşor. iar atomii de Zn se poziţionează în nodurile aflate în centrele celulelor elementare) şi soluţia solidă ordonată (faza Kurnakov).

C. duritatea şi fragilitatea acestora crescând pe măsură ce se măreşte conţinutul procentual al fazei β’ în structură. După turnare şi răcire la ta. mai ales în prezenta impurităţilor insolubile în cupru (Pb. Alamele monofazice β’. aşa cum se observă în figura 9. pentru obţinerea structurii prezentate în fig. fig. cu plasticitate bună). Alamele bifazice. 9.5 ore) sau sunt deformate plastic şi supuse apoi recoacerii. cât şi prin deformare plastică la rece). cu %Znm ≤ 25 % sunt denumite în tehnică tombacuri.. au %Znm ∈ (46 %. dacă semifabricatele sau lingourile turnate sunt supuse unei recoaceri de omogenizare (la ti = 800 . cristalele acestei structuri devenind poliedrice (echiaxiale). cu structura la ta alcătuită din cristalele fazelor α şi β’. cu structura la ta alcătuită numai din cristale de fază β’ (v. 9.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Tabelul 9. structura la ta a semifabricatelor şi pieselor turnate din astfel de alame are aspectul prezentat în figura 9.4). unei reveniri.5.. τm = 2. piesele din alame bifazice cu conţinut ridicat de zinc se supun unui TT de călire în apă (de la o temperatură ti la care materialul prezintă o structură monofazică β. 50 %] şi se pot utiliza atât ca alame de turnare.6. 9.7. În unele cazuri. oC 1083 905 905 905 450 450 ta ta În funcţie de structura de echilibru şi de caracteristicile mecanice pe care le prezintă în această stare (v. dacă se aplică un TT de recoacere. structura lor la ta va fi alcătuită din cristale poliedrice de soluţie solida α omogenă.. aşa cum se poate observa în figura 9.9) şi. 149 . pentru ca în structură să apară cristale de fază α. Alamele monofazice α (cu structura la ta alcătuită numai din cristale de soluţie solidă α) au %Znm ≤ 39 % şi sunt alame deformabile (care se prelucrează bine atât prin deformare plastică la cald. alcătuită din cristale dendritice de soluţie solidă α neomogenă. la o temperatură ti < tCK. alamele se pot clasifica astfel: A. aşa cum se observă în figura 9.8. Coordonatele punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Cu − Zn Punctul A B C D M N P Q Abscisa. Bi) care determină apariţia unor fenomene de fragilitate sau fisurare la cald. în cantitatea şi cu dispunerea corespunzătoare obţinerii unor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate. cât şi ca alame deformabile la cald (la o temperatură de deformare situată deasupra punctului tCK ≅ 450 oC. eventual. %Znm 0 41 32 38 39 46 46 32 Ordonata. B. fig. 46 %) şi sunt utilizate de obicei ca alame de turnare. la care aceste alame prezintă o structură monofazică β. care definesc procedeul tehnologic recomandat pentru realizarea semifabricatelor şi pieselor. au %Znm ∈ (39 %. alamele monofazice α. 10). Alamele monofazice α se comportă foarte bine la deformarea plastică la rece şi au o comportare mai slabă la deformarea plastică la cald. 850 oC. semifabricatele sau lingourile din astfel de alame prezintă o structură monofazică.8..

a alamelor monofazice α În tehnică se utilizează nu numai alamele binare (aliajele Cu – Zn) ci şi alamele complexe (speciale).. orice alamă specială poate fi încadrată în categoriile structurale anterior precizate pentru alamele binare. fără a le diminua caracteristicile de plasticitate şi tenacitate şi îmbunătăţeşte rezistenţa lor la acţiunea mediilor corosive.1) în care %EAmj. • Fierul. (9.5 %. Structura la ta a alamelor monofazice α turnate Fig. introdus în concentraţii %Fem ≤ 1.9. cu relaţa: %Cu me = %Cu m %Cu m + % Znm + ∑ k eEAj % EAmj j =1 n 100 .6. dacă se calculează titlul fictiv al alamei %Cume. sunt coeficienţii de echivalare în zinc a elementelor de aliere suplimentare (introducerea unui element de aliere suplimentar în concentraţia %EAmj este echivalentă. cu suplimentarea cu %k eEA j % EAmj a concentraţie de zinc a alamei). j = 1. adică concentraţia masică a cuprului în alama binară echivalentă din punctul de vedere al microstructurii. j = 1. determină creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii alamelor. n. 9. introdus în concentraţii %Alm ≤ 3. iar k eEA j . n. după recoacerea de omogenizare. 9..5 %. aluminiul determină micşorarea sensibilă a conţinutului procentual de fază α al structurii alamelor. din punctul de vedere al efectelor asupra structurii. Deoarece are keAl = 6. Fierul are keFe = 0. finisează granulaţia şi mareşte tenacitatea alamelor.5.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. Structura la ta. sunt concentraţiile masice ale elementelor suplimentare de aliere existente în compoziţia alamei speciale. Principalele elemente de aliere folosite la elaborarea alamelor speciale au următoarele efecte asupra structurii şi proprietăţilor acestor aliaje: • Aluminiul.. iar la concentraţii masice mai 150 . care au în compoziţie (pe lângă zinc) şi alte elemente de aliere..

având în vedere că keSn = 2.5. introdus în concentraţii %Snm ≤ 1 %. datorită efectelor fierului asupra microstructurii. efectele staniului asupra microstructurii alamelor se pot estima cu uşurinţă. 9.9. • Staniul.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase mari de 0..8. aburul supraîncălzit şi soluţiile de cloruri. care determină o creştere cu 30 . este insolubil în cupru. măreşte rezistenţa mecanică şi plasticitatea alamelor şi îmbunătăţeşte comportarea alamelor în medii corosive cum sunt apa de mare.. 9.4 % determină apariţia în structură a compusului FeZn7. manganul este un bun dezoxidant.. Structura la ta a alamelor bifazice călite si revenite Fig. 9. iar efectele sale asupra microstructurii se pot aprecia considerând keMn = 0. 10. fiind considerat o impuritate a acestuia) se foloseşte ca element de aliere al 151 . 820 oC) şi îmbătrânire (revenire la ti = 400 . care induce un efect suplimentar de finisare a granulaţiei şi asigură sfărâmarea aşchiilor la prelucrarea prin aşchiere a alamelor.. aşa cum s-a precizat anterior. • Plumbul (care... măreşte rezistenţa la coroziune a alamelor în apa de mare. introdus în concentraţii %Mnm ≤ 5 %. 40 % a caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi duritate. 9.7. piesele şi semifabricatele din alame aliate suplimentar cu acest element se pot supune TT de călire de punere în soluţie (răcire în apă de la ti = 800 . Structura la ta a alamelor bifazice recoapte după turnare Fig. Structura la ta a alamelor monofazice β’ • Manganul. Structura la ta a alamelor bifazice turnate Fig. Fig. 420 oC).

alcătuită din cristale de soluţie solidă de substituţie α ≡ Cu(Ni) ≡ Ni(Cu).ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR alamelor din care se confecţionează produse destinate prelucrării prin aşchiere. CuZn15. determină creşterea plasticităţii şi tenacităţii alamelor. CuZn10.2. CuZn36 sunt mărci de alame monofazice α (alame binare deformabile). măreşte fluiditatea şi proprietăţile de turnare ale alamelor topite şi determină îmbunătăţirea comportării în medii corosive a produselor confecţionate din alame speciale. evidenţiază faptul că toate aliajele acestui sistem au la ta o structură monofazică. CuZn39Ni3 sunt mărci de alame speciale monofazice α (alame speciale deformabile). prezenţa plumbului înrăutăţeşte comportarea la prelucrarea prin deformare plastică a alamelor. CuZn31Si. CuZn36Pb1. iar influenţa sa asupra microstructurii alamelor se poate estima considerând kePb = 1. introdus în concentraţii %Sim ≤ 1 %. G CuZn40Pb. Ca urmare. deoarece poate determina apariţia fenomenelor de fragilitate sau fisuare la cald.. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu – Ni. • Nichelul. G CuZn40PbSn. este un bun dezoxidant.. mărirea rezistenţei mecanice şi durităţii (mai ales ale fazei β) şi îmbunătăţirea rezistenţei la coroziune (mai ales în prezenţa mediilor active calde).11. fiind metale izomorfe (cu structură cristalină de tip CFC) şi prezentând dimensiuni atomice apropiate. G CuZn38Pb2Mn2. deoarece are keSi = 10. G CuZn30Al5Fe3Mn2 sunt mărci de alame bifazice (alame pentru turnare). • Siliciul. iar CuZn42Mn3Al2 şi G CuZn30Al5Fe3Mn2 sunt mărci de alame monofazice β.800 N/mm2) şi punctele de minim local ale curbelor alungirii procentuale după rupere (cu ordonata la A = 40 . coeficientul său de echivalare este keNi = −1.. prezentată în figura 9. deoarece particulele de plumb uniform distribuite în structura alamelor asigură sfărâmarea aşchiilor şi îmbunătăţesc prelucrabilitatea prin aşchire a acestor aliaje. Plumbul se introduce în concentraţii %Pbm ≤ 3 %. Deoarece nichelul înlocuieşte în structura alamelor atomii de cupru (are asupra microstructurii alamelor efectul corespunzător scăderii concentraţiei de zinc). Mărcile de alame comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate. Aliajele Cu − Ni Cuprul şi nichelul. CuZn20. 9. CuZn30. efectele sale asupra microstructurii alamelor sunt importante.27.3. au solubilitate totală în stare solidă.5. curbele ce descriu dependenţele dintre caracteristicile fizico – mecanice ale aliajelor Cu − Ni şi compoziţia lor chimică corespund configuraţiei redate în diagrama din figura 3. aşa cum se poate observa în figura 9. 45 %) şi coeficientului de gâtuire (cu ordonata la 152 . punctul de maxim local al curbei rezistenţei mecanice (cu ordonata la Rm = 600.12.. introdus în concentraţii %Nim ≤ 3 %. de exemplu.

Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu − Ni Fig. folosite pentru a confecţiona (prin deformare plastică la rece sau la cald) elemente elastice (arcuri sau lamele) şi piese rezistente la coroziune. folosite în aplicaţiile care impun materiale anticorosive. cu %Nim = 18 . • aliajele Alpaca (Neusilber.. 20 % şi adaosuri de Fe (%Fem = 0. 1. în acizi organici.. iar curba care redă dependenţa dintre rezistivitatea electrică şi compoziţia acestor aliaje prezentând un punct de maxim local cu abscisa %Nim ≅ 50 %. dar şi ca aliaje pentru turnare) în aplicaţiile care necesită materiale rezistente la coroziune..60 %) având abscisa situată la %Nim ≅ 65 %. 9.. folosite ca materiale electrotehnice (în special pentru confecţionarea rezistorilor).) şi se pot utiliza la fabricarea rezistorilor electrici..30 % (corespunzător mărcilor comerciale CuNi18Zn20.. • aliaje Melchior (Maillechort). 1. pieselor de mecanică fină..4 %).. Fig. tacâmurilor şi obiectelor de artă sau podoabă etc... folosite (ca aliaje deformabile. în vapori de apă etc. 11..3 %).50 % şi aliajele Nichelină. folosite (ca aliaje deformabile sau pentru turnare) pentru confecţionarea pieselor rezistente la coroziune... cu %Nim = 40.. aliajele Cu – Ni se prelucrează bine prin deformare plastică (la rece sau la cald) sau prin aşchiere. 12. prezintă o bună rezistenţă la coroziune (în apă de mare şi în soluţii saline. CuNi18Zn27 sau CuNi15Zn21).15% şi adaosuri de Al (%Alm = 1 .. Argentan). cu %Nim = 65. instrumentelor de măsurare. cu %Nim = 5.... Mn şi Si.35 % şi adaosuri de Mn (%Mnm = 3. • aliaje Monel..70 % şi adaosuri de Fe... 20 % şi %Znm = 20. cu %Nim = 30. 9. 153 . cu %Nim = 20 % Datorită structurii monofazice şi proprietăţilor fizico – mecanice pe care le prezintă.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Z = 55. Principalele reţete de aliaje Cu – Ni utilizate în tehnică sunt: • aliajele Kunial. rezistorilor electrici.6 .0 %) şi Mn (%Mnm = 0.... Microstructura la ta a aliajului Cu – Ni. 3%). cu %Nim = 15 .8 . • aliajele Constantan..

la care se descompune eutectoid: β ⇒ α + γ.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9.9. cât şi la rece. β este stabilă numai până la temperatura t = 586 oC. • δ este o soluţie solidă pe baza compusului chimic Cu31Sn8 (fază bertholidă). faza γ este stabilă numai până temperatura la t = 520 oC. în funcţie de concentraţia 154 . putând fi deformată plastic uşor. bronzurile cu beriliu şi bronzurile cu plumb. 9. cu structură cristalină de tip CVC. • ε este compusul intermetalic Cu3Sn. se descompune eutectoid: δ ⇒ α + ε. la care se descompune eutectoid: γ ⇒ α + δ. faza δ este stabilă numai până la temperatura t = 320 oC.13. în condiţii de echilibru (care presupun menţineri îndelungate). punctele caracteristice ale acestor diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9. • α este soluţia solidă de substituţie având ca solvent cuprul şi ca solut sataniul (α ≡ Cu(Sn)).13. cu structură cristalină de tip CVC. • γ este (ca şi β) o soluţie solidă pe baza compusului chimic Cu5Sn (fază bertholidă).5. faza α se caracterizează printr-o bună plasticitate. atât la cald. În funcţie de structura pe care o prezintă (la ta) în starea M.13 au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Sn. • β este o soluţie solidă pa baza compusului chimic Cu5Sn (fază bertholidă). Bronzurile cu staniu folosite în tehnică au %Cum ≤ 20 % şi prezintă. datorită vitezei extrem de reduse cu care se realizează transformarea δ ⇒ α + ε. Fazele care apar pe diagramele de echilibru din figura 9. care apara (la răcirea bronzurilor topite) prin defăşurarea transformării peritectice (la t ≅ 800 oC): L + α ⇒ β. la care. faza ε nu apare în structura semifabricatelor şi pieselor din bronzuri industriale livrate în stările M sau O. bronzurile cu aluminiu. de caracteristicile mecanice asigurate (redate sintetic.1.3. ca şi solventul său. structurile indicate de diagramele de echilibru (stabil sau metastabil) redate în figura 9.3. cu structură cristalină complexă. în funcţie de concentraţia masică a staniului. Principalele tipuri de bronzuri folosite pentru realizarea pieselor din construcţia de maşini şi pentru fabricare construcţiilor mecanice sunt: bronzurile cu staniu (denumite şi bronzuri clasice). bronzurile cu siliciu. structură cristalină de tip CFC. deoarece prezintă. aşa cum rezultă examinând diagramele din figura 9. Bronzurile Aliajele pe bază de cupru al căror component de aliere principal este un alt element decât zincul sau nichelul sunt denumite bronzuri.5.

15.5 800 C C’ 13. structura de turnare a acestor bronzuri.. starea de echilibru stabil. structurile la ta ale semifabricatelor şi pieselor realizate din astfel de bronzuri conţin (aşa cum se poate observa în fig. oC A 0 1083 B 25. 9.0 350 Q 0..2 ta A.%Snm Ordonata.0 586 F 24. în diagramele din fig. respectiv.9.14) şi de procedeul tehnologic recomandat pentru realizarea semifabricatelor şi pieselor. cât şi prin deformare plastică la rece). Bronzurile hipoeutectoide (bronzurile bifazice) au %Snm = 10. 9. alcătuită din cristale dendritice de soluţie solidă α neomogenă.. aşa cum se observă pe micrografia din figura 9.0 520 K 11.. în starea M. starea metastabilă obţinută prin turnare (strarea F) Tabelul 9. bronzurile cu staniu se pot clasifica astfel: Fig.0 520 J 27. c.16.0 800 E E’ 16. Coordonatele punctelor caracteristice ale diagramelor de echilibru Cu − Sn Punctul Abscisa. b. constituenţii α (preeutectoid) 155 . Bronzurile monofazice α (cu structura la ta alcătuită numai din cristale de soluţie solidă α) au %Snm ≤ 8 .5 9. 9.0 8.17) fazele α şi δ şi. aşa cum se poate vedea pe migrografia prezentată în figura 9. se poate transforma prin recoacere (precedată sau nu de o operaţie de prelucrare prin deformare plastică) într-o structură cu cristale poliedrice de soluţie solidă α omogenă.0 8.0 800 D 22.0 586 H H’ 16.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase masică a staniului.13. starea metastabilă obţinută prin recoacere (starea O). B.20 % şi se folosesc ca bronzuri de turnare.0 586 G 26. 9 % şi sunt bronzuri deformabile (care se pot prelucra atât prin deformare plastică la cald. Diagramele de echilibru ale sistemului de aliaje Cu – Sn pentru diferite stări: a.

15. introdus în concentraţii %Pm < 0. Variaţia caracteristicilor mecanice ale bronzurilor cu staniu în funcţie de %Snm Fig. 9. 9.17. ce influenţează pozitiv caracteristicile de antifricţiune şi rezistenţa la uzare a bronzurilor.3 %. îmbunătăţeşte prelucrabilitatea prin aşchiere a bronzurilor (deoarece particulele de Pb. Fig. introdus în concentraţii %Pbm ≤ 2 %. 9.6 % determină formarea în structură a unor mici cantităţi de compus Cu3P. 9. Structura la ta a bronzurilor hipoeutectoide turnate Bronzurile cu staniu se pot alia suplimentar la elaborare şi cu alte elemente. iar în concentraţii %Pm = 0. • plumbul.16. Structura la ta a bronzurilor monofazice α recoapte Fig. duritatea şi fragilitatea acestor structuri crescând pe măsură ce se măreşte conţinutul lor procentual de eutectoid (α + δ).14.0.3.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR şi amestecul eutectoid (α + δ). care produc următoarele efecte asupra structurii şi proprietăţilor acestor aliaje: • fosforul.. asigură o bună dezoxidare (împiedică apariţia incluziunilor dure şi fragile de SnO2) şi măreşte fluiditatea bronzurilor topite (conferă bune proprietăţi de turnare). Structura la ta a bronzurilor monofazice α turnate Fig. favorizează sfărâmarea aşchiilor) şi rezistenţa lor la 156 .. separate intercristalin în structură.

18 au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Al.3. Bronzurile cu aluminiu folosite în tehnică au %Alm ≤ 15 % şi prezintă.2. duritate ridicată şi fragilitate accentuată. cu structură cristalină de tip CFC. structurile indicate de diagrama de echilibru redată în figura 9. punctele caracteristice ale acestei diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9. iar GCuSn14. Bronzurile cu aluminiu prezintă însă. atât la cald. Aşa cum se poate observa examinând diagrama de echilibru din figura 9. iar în concentraţii mai mari (%Pbm = 4. cu retasura de contracţie concentrată). • β este o fază bertholidă pe baza compusului chimic Cu3Al. cu structură cristalină de tip CVC. • γ este (ca şi β) o fază bertholidă.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase coroziune. cât şi la rece. în funcţie de concentraţia masică a aluminiului. corespunzătoare compusului Cu9Al4... GCuSn12Ni2 şi GCuSn10Zn2 sunt mărci de bronzuri bifazice (bronzuri de turnare)... CuSn8 şi CuSn4Pb4Zn4 sunt mărci de bronzuri monofazice α (bronzuri deformabile). Mărcile de bronzuri cu staniu comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate. aptitudine de a realiza piese turnate compacte. care poate fi deformată plastic uşor. cu structură cristalină cubică şi γ2. aşa cum se poate observa pe diagrama de echilibru. faza β poate să apară în structura bronzurilor cu aluminiu.18. evită apariţia incluziunilor de gaze în lingourile şi piesele turnate) şi nu produce modificări structurale (deoarece se dizolvă integral în soluţia solidă α). stabilă sub temperatura t = 785 oC. ca urmare. separate intercristalin în structura bronzurilor. cu structură cubică complexă. stabilă deasupra temperaturii t = 785 oC. • α este soluţia solidă de substituţie α ≡ Cu(Al).18. bronzurile cu aluminiu (spre deosebire de bronzurile clasice) au un interval de solidificare restrâns (10.3 %) şi/sau ca fază separată la transformarea eutectică (la t ≅ 1035 oC) L ⇒ α + β şi este stabilă numai până la temperatura t = 565 oC. la solidificarea după turnare. de exemplu.. tendinţa de a forma cristale dendritice lungi (columnare). corespunzătoare compusului Cu32Al19.10. care înrăutăţesc comportarea la deformare plastică (măresc înclinaţia spre fisurare) a 157 . 9. micşorează intervalul temperaturilor de solidificare.10 %.15 oC). la care se descompune eutectoid: β ⇒ α + γ2. ca fază separată preeutectoid (la cristalizarea primară a bronzurilor cu %Alm > 8. aceste aliaje au proprietăţi de turnare foarte bune (fluiditate ridicată..12 %) le asigură proprietăţi bune de antifricţiune (deoarece particulele de plumb. γ prezintă două modificaţii (forme alotropice): γ1. • zincul. în funcţie de concentraţia aluminiului în aceste aliaje. influenţează pozitiv proprietăţile de turnare ale bronzurilor (măreşte fluiditatea.5. Fazele care apar pe diagrama de echilibru din figura 9. au un substanţial efect lubrifiant). CuSn6. în concentraţii %Znm = 5.

0 1035 K 9. dacă se aplică un TT de 158 .5. Bronzurile monofazice α (cu structura la ta alcătuită numai din cristale de soluţie solidă α) au %Alm < 9 % şi sunt bronzuri deformabile. 9. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu − Al Fig. dacă temperatura la care se face deformarea este situată în domeniul în care aceste aliaje prezintă structură monofazică β (structură care se poate menţine şi la ta. Bronzurile hipoeutectoide (bronzurile bifazice) au %Alm ≥ 9 % şi se folosesc în mod obişnuit ca bronzuri de turnare. Coordonatele punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Cu − Al Punctul Abscisa. respectiv.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR pieslor şi semifabricatelor turnate.10.10.4 1035 G 9. de caracteristicile mecanice asigurate (redate sintetic..4 ta În funcţie de structura pe care o prezintă (la ta) în stările M sau O. duritatea şi fragilitatea acestei structuri crescând pe măsură ce se măreşte conţinutul procentual de eutectoid (α + γ2).5 % se pot prelucra şi prin deformare plastică la cald. în diagramele din fig. dacă la elaborare se face modificarea lor cu V. Fig. bronzurile cu aluminiu se pot clasifica astfel: A.3 1035 C 11. Bronzurile bifazice cu %Alm = 9. 19 Variaţia caracteristicilor mecanice ale bronzurilor cu aluminiu în funcţie de %Alm Tabelul 9. 9. %Snm Ordonata.19) şi de procedeul tehnologic recomandat pentru realizarea semifabricatelor şi pieselor. B. acest dezavantaj poate fi eliminat. oC A 0 1083 B 8. 9.6 785 Q 9. structura la ta a semifabricatelor şi pieselor realizate din astfel de bronzuri conţine fazele α şi γ2 şi. 18. Ti. constituenţii α (preeutectoid) şi amestecul eutectoid (α + γ2).4 565 M 12.0 565 P 13.2 1048 F 7. în funcţie de concentraţia masică a aluminiului. B şi li se aplică o bună dezoxidare (pentru evitarea apariţiei în structură a incluziunilor fragile de Al2O3)..

9. produse rezistente la acţiunea apei de mare... în plus..25 % la bronzurile deformate plastic la cald sau de turnare şi Rm = 750.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase călire..2 = 140. amplificând efectele acestui element de aliere.. Pentru îmbunăţăţirea unor caracteristici de utilizare.300 N/mm2.500 N/mm2 şi A = 3. 159 .... CuAl10Fe3 şi CuAl9Mn2 sunt mărci de bronzuri monofazice α (bronzuri deformabile).3 % şi %Mnm = 1. în concentraţii masice %Nim ≤ 5 %.3.3. finisează granulaţia. corespunzător obţinerii stărilor TA sau TB).. soluţiile unor acizi organici).. de exemplu.. cât şi ca bronzuri de turnare şi au caracteristici mecanice ridicate (Rm = 200. • nichelul. cum ar fi: • fierul.8 % la bronzurile ecruisate prin deformare plastică la rece). de obicei fiind preferată folosirea bronzurilor ternare sau complexe (bronzuri cu siliciu aliate suplimentar şi cu alte elemente.2 %) au proprietăţi bune de turnare.200 N/mm2 şi A = 15. rezistenţă mare la coroziune şi o bună prelucrabilitate prin aşchiere. petrolului şi produselor petroliere).5. acestea se pot utiliza atât ca bronzuri deformabile. Rp0.. care să determine sporirea anumitor proprietăţi de utilizare ale acestora). Bronzurile cu siliciu folosite în tehnică au %Sim ≤ 3 % şi prezintă (în mod obişnuit) în stare solidă o structură monofazică α ≡ Cu(Si). îmbunătăţeşte comportarea bronzurilor la temperaturi ridicate. îmbunătăţeşte caracteristicile de antifricţiune ale bronzurilor şi măreşte refractaritatea acestora (rezistenţa la oxidare/coroziune la temperaturi înalte).. în concentraţii %Fem = 3. rezistenţă la coroziune mult mai bună (în medii ca: apa de mare şi soluţiile saline.. bronzurile cu aluminiu se pot alia suplimentar şi cu alte elemente. în concentraţii masice %Mnm ≤ 2 %. Bronzurile binare cu siliciu se utilizează mai rar în aplicaţiile tehnice. se pot prelucra prin deformare plastică la cald (la t = 800 . măreşte rezistenţa mecanică şi duritatea. 850 oC) şi sunt indicate pentru realizarea unor piese pentru construcţia de maşini sau pentru industria chimică (elemente elastice. iar G CuAl10Fe3. G CuAl10Mn şi G CuAl9Fe5Ni5 sunt mărci de bronzuri bifazice (bronzuri de turnare). densitate mai mică. caracteristici de antifricţiune şi rezistenţa la uzare mai scăzute şi caracteristici mecanice asemănătoare. are efecte similare cu ale fierului. Mărcile de bronzuri cu aluminiu comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate. în comparaţie cu bronzurile clasice. Bronzurile cu aluminiu au. Rp0. soluţiile de acid carbonic..5 %.... apelor reziduale.2 = 450. piese cu proprietăţi bune antifricţiune. prezentând şi avantajul de a fi mai ieftine decât celelalte tipuri de bronzuri. are efecte asemănătoare fierului şi manganului şi.. • manganul..900 N/mm2. de exemplu: • bronzurile cu siliciu şi mangan (cu %Sim = 2. dar micşorează fluiditatea acestora (înrăutăţeşte proprietăţile de turnare).

. CuSi3 şi G CuSi4.3.950 oC).. dacă solicitările mecanice sunt intense.2 % şi %Nim = 1.4 %) se caracterizează printr-o bună prelucrabilitate prin aşchiere şi bune proprietăţi antifricţiune.3 % şi %Nim = 1. • bronzurile cu siliciu şi plumb (%Sim = 2.. permiţând obţinerea la aceste aliaje a unor efecte de durificare substanţiale..5.. ungerea este insuficientă şi temperaturile de lucru sunt ridicate).ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • bronzurile cu siliciu şi nichel (cu %Sim = 1.11. Mărcile de bronzuri cu siliciu comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate. Fazele care apar pe diagrama de echilibru Cu – Be au următoarele semnificaţii: 160 .5.. structurile indicate de diagrama de echilibru redată în figura 9. urmată de îmbătrânire artificială (la ti = 450.. datorită particulelor intercristaline de plumb pe care le prezintă în structură.. Bronzurile cu beriliu folosite în tehnică au %Bem ≤ 2. în funcţie de concentraţia masică a beriliului. prin aplicarea unui TT alcătuit din călire de punere în soluţie (de la ti = 900. 900 oC) şi la rece şi prezintă bune proprietăţi antifricţiune şi rezistenţă la uzare (mai ales.500 oC).... în structura de echilibru la ta a acestor bronzuri apare faza Ni2Si.20.4.. care prezintă o mare variaţie cu temperatura a solubilităţii în faza α. punctele caracteristice ale acestei diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9. 9.. cele mai utilizate mărci de bronzuri cu siliciu sunt: CuSi1.3 %) se prelucrează bine prin deformare plastică la cald (la t = 850 .5 % şi prezintă..

Principalele mărci de bronzuri cu beriliu comerciale sunt: CuBe1.2. 40 %.. aceste materiale se folosesc la realizarea elementelor elastice (arcuri.).. a cărui contribuţie la durificarea structurii produselor din astfel de materiale este datorată formării compusului MnBe2.6Mn..5. 5 %. semifabricatele şi piesele confecţionate din aceste aliaje se pot trata termic prin călire de punere în soluţie (de la ti = 800 .7. pentru obţinerea unei structuri monofazice α (cu cristale de α suprasaturate cu beriliu).. cu structură cristalină de tip CFC. abur etc.. • α este soluţia solidă de substituţie α ≡ Cu(Be).2.. 110 HB). Datorită variaţiei mari cu temperatura a solubilităţii beriliului în cupru. 500 N/mm2..2. în stările M sau O.. 1050 N/mm2 şi A = 2 ..9 şi CuBe0. Rp0.5 %). 161 . iar duritatea este 90 .2 = 1000 ....). Rp0. din constituenţii α şi amestecul eutectoid (α + γ). dacă (după călire) se face ecruisarea controlată a acestor bronzuri prin deformare plastică la rece.. Bronzurile cu beriliu utilizate în mod obişnuit au %Bem = 1.0. 1500 N/mm2.0 % şi prezintă la ta. 350 N/mm2 şi A = 30 . respectiv.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Be. • β este o fază bertholidă... faza β poate să apară în structura bronzurilor industriale ca urmare a desfăşurării transformării peritectice (la t = 865 oC) L + α ⇒ β sau ca urmare a diminuării solubilităţii beriliului în cupru o dată cu scăderea temperaturii. Pentru micşorarea concentraţiei beriliului (care este un element de aliere scump) în bronzurile industriale şi creşterea efectelor de durificare ale îmbătrânirii se practică alierea suplimentară a acestora cu mangan (%Mnm = 0.. • γ este o fază bertholidă pe baza compusului CuBe...2 = 300 . cu structură cristalină de tip CVC..5 %). care rezultă prin transformarea eutectoidă (la t = 620 oC) β ⇒ α + γ.. o structură alcătuită din fazele α şi γ şi.. 400 HB. iar duritatea lor este 350 . urmată de îmbătrânire artificială (la ti = 300 .5. aşa cum se poate observa pe diagrama de echilibru. În stările de livrare TF sau TH (care se obţin aplicând operaţiile tehnologice precizate mai înainte). în aceste stări structurale caracteristicile mecanice nu sunt foarte ridicate (caracteristicile la tracţiune sunt: Rm = 450 . lamele elastice etc. care poate fi deformată plastic uşor... 350 oC). cu structură cristalină de tip CVC. caracteristicile mecanice la tracţiune ale bronzurilor cu beriliu ating nivelurile Rm = 1100 .. 820 oC). iar pentru îmbunătăţirea tenacităţii acestor bronzuri se foloseşte alierea suplimentară cu Ni (%Nim = 0. sculelor antiscântei (care nu produc scântei prin lovire) şi pieselor care trebuie să prezinte bune proprietăţi antifricţiune sau care sunt puternic solicitate mecanic în medii de lucru active (apă de mare... CuBe1. efectele de durificare ale acestui TT se pot mări substanţial.

Aluminiul şi aliajele pe bază de aluminiu Sub formă de metal pur sau sub formă de component de bază al unor aliaje. caracteristicile care trebuie remarcate.3 %) sau zinc (%Znm = 1..0.. bronzurile cu plumb manifestă o mare tendinţă de segregare (separare) a componentelor în structură. plasticitatea bună şi conductibilitatea termică şi electrică ridicată. G CuPb20Sn5.6. Cuzineţii din bronzuri cu plumb se realizează prin turnare.. 9. Mărcile de bronzuri cu plumb comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate. deoarece au determinat opţiunile pentru utilizarea acestui metal în cele mai multe aplicaţii.150 N/mm2. cele mai utilizate mărci sunt: G CuPb25. Datorită insolubilităţii în stare solidă a cuprului şi plumbului şi diferenţelor mari între temperaturile lor de solidificare – topire şi între densităţile acestora. G CuPb15Sn8 şi G CuPb7Sn7Zn3. chimie şi petrochimie. Deoarece cuprul şi plumbul sunt insolubile în stare solidă.5 %) şi răcirea forţată la solidificare a acestor bronzuri. construcţii civile şi industriale. structura la ta a bronzurilor cu plumb este alcătuită din cristale de cupru şi separări intergranulare de plumb. aluminiul este utilizat în prezent pentru realizarea de semifabricate şi produse pentru multe ramuri economice importante: aeronautică.50 HB).5.3. se practică turnarea cuzineţilor pe suporţi din oţel şi/sau se face alierea suplimentară a bronzurilor cu elemente care măresc duritatea matricei lor structurale: staniu (%Snm = 5. eoliană).5. fabricarea ambalajelor. sunt: densitatea scăzută. electrotehnică şi telecomunicaţii. deoarece bronzurile cu plumb au rezistenţă mecanică scăzută (rezistenţa la rupere este Rm = 50.2 şi 9.3.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9.. Principalele proprietăţi fizico – chimice şi mecanice şi clasele de puritate tehnică ale aluminiului sunt descrise complet de caracteristicile redate în tabelele 1..2 %).. fosfor (%Pm < 0. pe care se sprijină arborii maşinilor şi utilajelor) lagărelor de alunecare (organe de maşini alcătuite din cuzineţi şi elementele de poziţionare şi susţinere a acestora). realizate dintr-o bucată sau din două semiinele. energetică neconvenţională (solară..3 %).1.. forajul sondelor de petrol.2. Principalele impurităţi ale aluminiului tehnic se pot clasifica în următoarele categorii: 162 .10 %)...2. stibiu (%Sbm = 1.. Pentru a anihila această tendinţă şi a asigura o distribuţie uniformă a formaţiunilor intercristaline de plumb (cu rol lubrifiant) în matricea de cupru a structurii se practică alierea lor suplimentară cu nichel (%Nim = 1. 9. Bronzurile cu plumb se folosesc în tehnică (datorită proprietăţilor antifricţiune pe care le prezintă) ca materiale pentru confecţionarea cuzineţilor (piese inelare. iar duritatea 30.. 9.

care fiind greu fuzibile se comportă ca modificatori şi determină obţinerea unor structuri primare cu granulaţie fină).. AlSb) pe care îi formează aluminiul cu aceste impurităţi are ca efect principal diminuarea plasticităţii şi tenacităţii semifabricatelor sau produselor din aluminiu. Mn. Aliajele Al − Cu Aliajele aluminiului având ca element de aliere principal cuprul au o largă utilizare în tehnică (construcţia de maşini. Ta. Mg. Si. medii apoase care conţin dioxid de carbon. aderentă. Ta. • impurităţi insolubile în aluminiul solid (Sn. creşterea rezistenţei mecanice şi scăderea plasticităţii (Si. Zn. Pb. principalele aliaje pe bază de aluminiu folosite în tehnică fiind prezentate în continuare. vapori de apă.). reducerea conductibilităţii electrice (Mn) etc. Cr. Mo). Prezenţa impurităţilor (Fe. prezentată în figura 9. Ni) sau diminuarea acesteia (Cu). Bi). Mg. Aluminiul are o bună rezistenţă la coroziune în multe medii de lucru: atmosfere poluate.21. Mg. aceste impurităţi uşor fuzibile se separă la limitele cristalelor de aluminiu şi influenţează negativ prelucrabilitatea prin deformare plastică la cald (generează fenomene de fragilitate sau fisurare la cald). Cu. Mn) sau îmbunătăţirea acestora (Si şi.6. Al12Fe3Si. Zn. Cr. creşterea refractarităţii (Ni. îmbunătăţirea prelucrabilităţii prin aşchiere (Cu. petrol. • impurităţi care formează cu aluminiul compuşi chimici (Fe. constând în diminuarea proprietăţilor de turnare (Cu.1. ape reziduale. Ti. Sb). Zn. etc. Mg. As. soluţiile de acid fosforic. Ti. Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Al şi Cu. amoniacul) pot determina declanşarea unor procese de corodare intensă a produselor din aluminiu. efectele prezenţei acestor impurităţi în concentraţii masice mici. chimie şi petrochimie etc. aeronautică. prezenţa compuşilor (Al3Fe. Aluminiul are o bună capacitate de a forma aliaje. Mn. mărirea rezistenţei la coroziune (Si. Mo).Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • impurităţi solubile în aluminiul solid (Si. Mn. care împiedică atacarea produselor de către mediilor active de lucru. AlAs. mai ales. Zr). soluţii de acid sulfuric etc. 9. Cu. sunt de obicei acceptabile.) sau unele medii active (soluţiile de acid azotic. Ni. Structura acestor aliaje se poate analiza apelând la diagrama de echilibru fazic Al − Cu. compactă şi foarte rezistentă la coroziune. Zn). Zn. 163 . Cr. Rezistenţa la coroziune a produselor din aluminiu se datorează acoperirii lor (pe cale naturală sau prin aplicarea unor procedee tehnologice de tratare chimică sau electrochimică) cu o peliculă de Al2O3.

ca şi solventul sau. 9. 9. Deoarece configuraţia diagramei de echilibru din figura 9.22.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • α este soluţia solidă de substituţie având ca solvent aluminiul şi ca solut cuprul ( α ≡ Al(Cu)). aşa cum se poate observa în figura 9. Fig.6. subcap. Procesul tehnologic prin care se realizează prelucrarea prin deformare plastică şi durificarea structurală a unui semifabricat confecţionat dintr-un astfel de aliaj are următoarele etape: 164 .. aliajele Al − Cu se pot supune TT de călire de punere în soluţie. putând fi deformată plastic uşor. în care sunt distribuite uniform particule de fază secundară θ.1. • θ este un compus intermetalic de tip geometric. din categoria fazelor Laves. Aliajele industriale Al – Cu deformabile şi durificabile structural prin TT se caracterizează printr-o concentraţie masică de cupru %Cum = 2. b) aliaje pentru turnare. soluţia solidă α se caracterizează printr-o bună plasticitate.. aliajele Al − Cu se pot clasifica în două categorii: a) aliaje deformabile şi durificabile structural prin TT.22.1.21) şi au structura de echilibru la ta alcătuită dintr-o matrice de soluţie solidă α.1%.5 % (situată în intervalul delimitat de abscisele punctelor C şi B ale diagramei de echilibru din figura 9. atât la cald cât şi la rece. deoarece prezintă.1.21 corepunde cele prezentate în figura 9. care prezintă o structură cristalină de tip tetragonal. cu formula chimică Al2Cu şi concentraţia masică de cupru %Cum = 54. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Cu Fig. fiind susceptibile de a fi durificate prin călire şi îmbătrânire naturală sau artificială (v. Pornind de la această observaţie. structură cristalină de tip CFC. 9.3). Structura de echilibru la ta a aliajelor Al − Cu cu %Cum = 4 % 9.21.

7 . aceste influenţe negative fiind diminuate dacă raportul % Fe m % Si m este menţinut la o valoare subunitară. • îmbătrânirea (naturală sau artificială)... deoarece acesta fixează o parte din cupru sub forma compusului Al7FeCu2 (fază insolubilă în matricea α) şi diminuează astfel cantitatea de cupru disponibilă pentru formarea la îmbătrânire a precipitatelor ce asigură durificarea structurală a aliajelor...3.5 %.0. %Mgm = 0. alcătuită din cristale de soluţie solidă α suprasaturată în cupru.1.0... în vederea separării din soluţia solidă α suprasaturată a precipitatelor (zone GP. %Mgm = 0..2. efectul negativ al fierului este eliminat. plasticitatea şi capacitatea de durificare prin TT sunt influenţate substanţial de concentraţiile cuprului şi magneziului şi de raportul acestora. θ”.. constând din menţinerea produsului prelucrat prin deformare plastică la o temperatură tii ∈ [ta. %Mgm = 1. cea mai mare rezistenţă mecanică se poate obţine la aliajele cu %Cum = 4.. scap. cunoscute sub denumirea de duraluminiu.. dacă %Mgm ≥ 1 %.. în timp ce plasticitatea cea %Cu m % Mg m mai mare (dar rezistenţa mecanică cea mai scăzută) o au aliajele cu %Cum = 4.. iar impurităţile permanent prezente sunt Fe şi Si (concentraţiile masice maxime uzual acceptate pentru fiecare din aceste elemente fiind de 0. îmbunătăţirea rezistenţei la coroziune etc.0. Si): * rezistenţa mecanică.5 %. pentru obţinerea la ta a unei structuri monofazice. * prelucrabilitatea prin deformare plastică şi rezistenţa la coroziune se înrăutăţesc când concentraţiile impurităţilor (Fe şi Si) cresc.5 %.. %Mnm = 0.19 . θ’ sau θ) capabile să producă durificarea la nivelul dorit a structurii (v. * capacitatea de durificare prin TT este diminuată la creşterea concentraţiei fierului. • prelucrarea prin deformare plastică a semifabricatului cu structură monofazică α. 165 . Cele mai folosite sunt aliajele Al – Cu – Mg cu adaosuri de Mn.5.. ts).2 % şi % Cu m % Mg m = 1.6 %).4 %.. Aliajele industriale aparţinând acestei categorii au compoziţie complexă. constând din răcirea în apă a semifabricatului încălzit la o temperatură tic situată în intervalul (tso. anihilarea influenţelor negative ale unor impurităţi greu de eliminat la elaborare..2.2.3).2...5 %. 9..2.4.. Proprietăţile acestor aliaje sunt influenţate de ponderea elementelor de aliere. alierea aluminiului cu mai multe elemente fiind determinată de necesităţi privind îmbunătăţirea prelucrabilităţii prin deformare plastică.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • călirea de punere în soluţie. sporirea capacităţii de durificare prin călire şi îmbătrânire. de raportul concentraţiilor acestora şi de prezenţa impurităţilor (Fe. compoziţia chimică a acestor aliaje se caracterizează prin: %Cum = 2. ts0).3 % şi = 18.

care redau.5 %.5Mn şi AlCu4MgMnSi.8 %.6.7 % sau din soluţie solidă α. aşa cum s-a arătat în scap. cu Mg. profile extrudate etc. Deoarece. iar în cazul unei îmbătrâniri avansate – precipitate stabile necoerente cu matricea α (θ.. Acest fenomen este sugestiv ilustrat de diagramele prezentate în figura 9. Mg (θ. tratamentele de durificare structurală aplicate aliajelor de tip duraluminiu nu conduc la stări structurale de echilibru stabil.. S. eutectic (α+θ) şi separări de fază secundară θ..2. Durificarea prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire a aliajelor de tip duraluminiu se realizează prin mecanismele prezentate în cazul aliajelor Al – Cu. Structura de echilibru la ta este alcătuită din soluţie solidă α şi formaţiuni de fază secundară θ. instalaţii petrochimice. Bi. Aliajele industriale Al – Cu pentru turnare se caracterizează printr-o concentraţie masică de cupru %Cum = 3.1.) din care se realizează piese şi echipamente pentru aeronave.2. instalaţii de forare a sondelor..3.5 % (corespunzător mărcii 2024 − T8 sau AlCu4Mg1.9 %. La încălzirea în vederea călirii compuşii intermetalici pe bază de Al. pentru acelaşi aliaj. pentru un aliaj %Cum = 3. (Mn. %Fem ≤ 0.24 care redau. Al6CuMg4.9 %. β’ etc. corespund simbolurilor: AlCu4MgMn. β etc. în cazul aliajelor %Cu > 5. folosite la confecţionarea semifabricatelor (table. AlCu4Mg1. Aliajele din această categorie se pot alia suplimentar.7 %. %Mnm = 0. apoi precipitate metastabile semicoerente cu matricea α (θ’. la temperaturi t ∈ [ta. Produsele realizate prin turnare din astfel de aliaje se pot sau nu supune 166 . ca şi aliajele deformabile.0.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Structura de echilibru la ta a aliajelor de tip duraluminiu este alcătuită din matricea α şi diverşi compuşi chimici (cu prezenţa şi ponderea dependente de compoziţia aliajului): Al2Cu (faza θ). platbande. în cazul aliajelor cu %Cum ≤ 5. 9.4. În procesul de îmbătrânire se formează mai întâi zone GP (de forma unor bastonaşe sau sfere)..8. Cu. Ni. ţevi. etc...23.1. diferite durate. Mg2Al3 (faza β).Fe)Al6 şi Al7Cu2Fe. în timp ce compuşii conţinând Fe şi Mn rămân nedizolvaţi şi se menţin în structura aliajelor călite (cu efecte negative asupra plasticităţii acestei structuri).) se dizolvă în matricea α. %Mgm = 1. efectuate după diferite durate de menţinere a aliajului la temperatura de încercare.10 %.).3. Mg2Si. β etc. S. %Sim = ≤ 0. Al2CuMg (faza S).5Mn − T8).). Mărcile de aliaje uşoare de tip duraluminiu. Si. menţinerile ulterioare ale acestor aliaje la temperaturi t > ta pot produce modificări structurale cu efecte substanţiale asupra caracteristicilor mecanice. 400 oC]. variaţiile caracteristicilor mecanice la tracţiune determinate prin încercări la temperaturi t ∈ [ta.. Mn. 400 oC] şi de diagramele prezentate în figura 9.. variaţiile caracteristicilor mecanice la tracţiune determinate la ta după menţinerea aliajului. 9. autovehicule. S’.

7 %. Fig. 400 oC] Fig. Durificarea structurală prin TT poate fi substanţială la aliajele cu %Cum ≤ 5. la solidificarea cărora se produce transformarea eutectică L ⇒ α + θ şi principalul efect durificator îl aduce prezenţa în structură a eutecticului (α+θ). determinate la ta după menţinerea aliajului. GAlCu4Si1. G AlCu6Si5Mg.24.23. la care durificarea structurală se asigura în mod obişnuit prin atingerea stărilor T3. Mărcile de aliaje industriale de acest tip (folosite pentru confecţionarea de semifabricate turnate cu destinaţii similare celor prezentate în cazul aliajelor deformabile) sunt: G AlCu10. prin atingerea stărilor T4 sau T6. pentru obţinerea unei structuri cu soluţie solidă α suprasaturată în elemente de aliere. la care nu apare în structura de echilibru eutecticul (α+θ) şi este puţin importantă la aliajele cu %Cum > 5.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase durificării structurale printr-un TT alcătuit din călire de punere în soluţie şi îmbătrânire naturală sau artificială. mai rar. diferite durate. la temperaturi t ∈ [ta. GAlCu10Mg. G AlCu4MgTi. Caracteristicile mecanice la tracţiune ale unui aliaj 2024 – T8. G AlCu8. urmată de îmbătrânire naturală sau artificială) şi.9. T4. G AlCu4Ni2Mg.7 %. T6 sau T8. G AlCu4Si4MnSi. 400 oC]. 167 . durificarea structurală a aliajelor pentru turnare se obţine de obicei prin atingerea stărilor T1 sau T5 (răcirea rapidă după turnare.9. Spre deosebire de aliajele deformabile. determinate prin încercări la temperaturi t ∈ [ta. efectuate după diferite durate de menţinere a aliajului la temperatura de încercare. Caracteristicile mecanice la tracţiune ale unui aliaj 2024 – T8.

cu %Mgm = 4. AlMg3. care se pot durifica numai datorită ecruisării produse de prelucrarea lor prin deformare plastică la rece.8 % (sub limita solubilităţii magneziului în aluminiu la ta).. cu %Mgm = 0. efectele de durificare structurală prin TT sunt importante.2..3 % . AlMg7.2 %).6.12 % (sub limita solubilităţii magneziului în aluminiu la t = 450 oC)... care contribuie la creşterea efectelor de durificare structurală prin TT. AlMg1Mn1.. cu menţinerea alungirii procentuale după rupere la niveluri A ≥ 8... aplicându-se succesiunea de operaţii corespunzătoare atingerii stărilor T3..21. Cele mai folosite aliaje din această categorie corespund mărcilor: AlMg1.. AlMg5. la finisarea granulaţiei şi la sporirea caracteristicilor mecanice şi rezistenţei la coroziune. cu formula chimică Al3Mg2 şi cu concentraţia masică de Mg variabilă în intervalul [35.7 %].10 %.2 %). redată în figura 9. care se poate prelucra prin deformare plastică la rece sau la cald. la aliajele cu %Mgm = 8. AlMg9MnSi...10 %.0 %)..25 şi are aceeaşi configuraţie ca şi diagrama sistemului de aliaje Al − Cu. 168 . T6 sau T8. Ti (%Tim ≤ 0..1. b) aliaje pentru turnare. creşterea rezistenţei mecanice la Rm = 500.15 %. Si (%Sim = 1.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. • β este o fază bertholidă.1.250 N/mm2 şi A = 14.. Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Al şi Mg.. care în stare recoaptă au Rm = 300.. • α ≡ Al(Mg) este o soluţie solidă de substituţie.5. Aliajele Al − Mg se pot clasifica în două categorii. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Mg este prezentată în figura 9. Aliajele Al − Mg Aliajele aluminiului având ca element de aliere principal magneziul se utilizează în tehnică (la fel ca şi aliajele Al − Cu şi Al – Cu − Mg) în aplicaţiile care impun materiale uşoare (cu densitate scăzută).5. Aliajele industriale Al – Mg deformabile sunt de două tipuri: • aliajele monofazice α.520 N/mm2. Cr (%Crm = 0. 9.6. AlMg1SiCr.. Aliajele din această categorie (cunoscute în tehnică sub denumirea de magnaliu sau alumag) se aliază suplimentar cu Mn (%Mnm = 0. a) aliaje deformabile. • aliaje bifazice α + β. AlMg2. 37. care se pot durifica structural prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire (la fel ca şi aliajele Al − Cu sau de tip duraluminiu).5 %). AlMg5Ti şi AlMg5SiV.5. cu structură cristalină de tip CFC şi cu bună plasticitate. de exemplu..0.2. determinând.1. T4..2.2 %) şi V (%Vm ≤ 0..

26. G AlMg5.100 oC.12 %.. revenirea produselor călite la ti = 80.. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Mg Fig. Aliajele industriale Al – Mg pentru turnare au %Mgm = 2.6. cu τm = 30.60 ore) este alcătuită din cristale de soluţie solidă α şi o reţea celulară intercristalină de fază β.. cu menţineri τm = 48. produsele turnate cu această structură suferă în exploatare un proces de coroziune intercristalină (atacarea preferenţială a reţelei intercristaline de Al3 Mg2 ).2.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Fig. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Si 9.530 oC (pentru dizolvarea fazei β în matricea α) urmată de o răcire (călire) în apă (pentru menţinerea la ta a structurii monofazice α)...50 ore.2. care constă din încălzirea şi menţinerea lor îndelungată la t i = 500.... produsele turnate din astfel de aliaje se supun unui TT. 9... G AlMg10 şi G AlMg9MnSiTi.. Deoarece faza β (compusul Al 3 Mg2 ) are rezistenţă scăzută la acţiunea mediilor active de lucru. Structura de echilibru a semifabricatelor turnate din astfel de aliaje (obţinută după aplicarea unei recoaceri de omogenizare la ti = 450.25.500 oC. 9. 169 .. Cele mai utilizate aliaje din această categorie corespund mărcilor: G AlMg3. Pentru a preveni apariţia acestui fenomen nedorit. determină precipitarea parţială a fazei β (care are efecte de durificare a structurii) sub forma unor şiruri intercristaline alcătuite din particule globulare (care nu mai formează o reţea continuă şi nu mai determină producerea fenomenului de coroziune intercristalină).

9..5Cu1. Ti. • α este soluţia solidă având ca solvent aluminiul şi ca solut siliciul (α ≡ Al(Si)). sub denumirea de zincral sau alzimac. fluiditate ridicată etc.) şi apoi precipitate stabile necoerente (de tip M.T etc. ca aliaje uşoare pentru turnare (corpuri de maşini.5. iar în stadiile avansate – precipitate metastabile semicoerente cu matricea α (de tip M’. Aliajele Al − Zn Aliajele aluminiului. se folosesc în tehnică. • β este soluţia solidă având ca solvent siliciul şi ca solut aluminiul (β ≡ Si(Al)).. introduse fiecare în concentraţii masice care nu depăşesc 0.4. armături şi piese industriale rezistente la uzură şi coroziune la temperaturi ridicate în prezenţa gazelor oxidante. datorită proprietăţilor lor bune de turnare (temperatura de solidificare-topire scăzută. sunt 170 . în procesul de îmbătrânire artificială al aliajelor călite se formează în stadiile iniţiale zone GP.3...750 N/mm2 şi A ≥ 8 %). Structura acestor aliaje se poate analiza apelând la diagrama de echilibru fazic Al .2 %) şi alte elemente (Mn. prezentată în figura 9.3 %). Si.. sub denumirea silumin. (faza M) sau Al2Mg3Zn3 (faza T). Cr.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9.2 %). având ca element principal de aliere zincul (%Znm = 5..6.).. corpuri de carburatoare pentru autovehicule etc.26.5 %.) Aliajele din această categorie folosite cu cea mai mare pondere în aplicaţiile tehnice corespund mărcii AlZn6Mg2.Si.6. ca aliaje deformabile cu rezistenţă mecanică ridicată (Rm = 550. T’ etc.. deoarece solubilitatea aluminiului în siliciu este foarte redusă (concentraţia masică de Al care se poate dizolva în Si este %Alm = 0. Aliajele Al – Si Aliajele aluminiului având ca element de aliere principal siliciul se utilizează în tehnică.). cartere şi pistoane pentru motoare cu ardere internă şi compresoare de aer. Structura de echilibru la ta a aliajelor din această categorie este similară celei corespunzătoare aliajelor tip duraluminiu. Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Al şi Si.8 %) şi adaosuri de Mg (%Mgm = 2. Cu (%Cum = 1. Aliajele folosite cu precădere în tehnică. conţinând în plus compuşii intermetalici: MgZn2. α are structură cristalină de tip CFC şi prezintă o bună palsticitate. la t = 577 oC şi %Alm ≅ 0 % la ta) se poate considera că β ≡ Si. Zr. Caracteristicile de rezistenţă mecanică prezentate anterior corespund în mod obişnuit produselor livrate în starea T6.

171 .28. Al3Ni) şi crează astfel posibilitatea durificării structurale prin TT (călire de punere în soluţie de la ti = 350.0. peste aliajele topite)... aliate suplimentar cu Mg (%Mgm = 0.3.4 %) sau Ni (%Nim = 0. Aliajele din această categorie folosite de obicei în aplicaţii tehnice corespund mărcilor: GAlSi12Mn..10 %).. Fig.28..10 %). 9.3.. caracterizată prin niveluri ridicate ale rezistenţei mecanice şi plasticităţii (Rm = 200.. Pentru îmbunătăţirea caracteristicilor mecanice şi tehnologice ale acestor aliaje se practică modificarea cu sodiu (care se adaugă înainte de turnare. Structura de echilibru la ta a siluminului modificat cu Na (%Sim = 13 %) În tehnică se utilizează şi aliaje de tip silumin cu conţinuturi scăzute de Si (%Sim = 5..12 ore) a produselor turnate realizate din astfel de aliaje. GAlSi9Cu3Mg. aşa cum se poate observa pe micrografia prezentată în figura 9..27.7 % la %Sim = 14 %. urmată de îmbătrânire artificială la ti = 150.... Prezenţa sodiului determină micşorarea temperaturii eutectice de la 577 oC la 565 oC şi deplasarea concentraţiei eutectice de la %Sim = 11.. în acelaşi timp. sub formă de cloruri sau fluoruri. GAlSi12CuMgni..8 %).150 N/mm2 şi A = 1.. Aliajele cu o astfel de structură nu au caracteristici mecanice convenabile (Rm = 130. Cu (%Cum = 1.0 %). Al2Cu...3. GAlSi8cu3Ni şi GAlSi9Mg. modificarea cu sodiu determină formarea unor particule de adsorbţie pe suprafeţele germenilor cristalini şi asigură astfel o structură primară cu granulaţie fină. astfel că structura de echilibru a aliajelor la ta va fi alcătuită din cristale de soluţie solidă α (separate preeutectic) şi eutectic (α+β).. care formează compuşi intemetalici cu componentele existente în aceste aliaje (Mg2Si. aşa cum se poate observa pe micrografia din figura 9.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase aliajele eutectice sau uşor hipereutectice (cu %Sim = 11.. cu τm = 3.2 %) şi prezintă rezistenţă scăzută la acţiunea mediilor corosive. Structura de echilibru la ta a siluminului nemodificat (%Sim = 13 %) Fig.14 % ) a căror structură de echilibru la ta este alcătuită din cristale de Si (formate preeutectic) şi eutectic (α+β)..540 oC. 9..160 oC..27.260 N/mm2 şi A = 6...

deoarece la concentraţii mai mari se formează o reţea intercristalină de hidruri de titan care determină comportarea fragilă la rupere a titanului).01 %.. • deformarea plastică a titanului se realizează la temperaturi situate deasupra punctului critic tc = 882 oC. sunt impurităţile gazoase: oxigenul (a cărei concentraţie trebuie limitată la 0.260 N/mm2 şi A = 60. iar răcirea lentă după deformare conduce la obţinerea unei structuri cu cristale poliedrice de Tiα ≡ α..ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. titanul foarte pur are Rm = 220. datorită caracteristicilor mecanice ridicate (mai ales la temperaturi înalte). Pentru înţelegerea corespunzătoare a principalelor aspecte referitoare la titan şi aliajele acestuia trebuie subliniate următoarele aspecte particulare: • titanul prezintă două stări alotropice (modificaţii): Tiα.2 şi 9. a cărei plasticitate se îmbunătăţeşte 172 . 9.70 %. cu structură cristalină de tip HC. 9. iar titanul impurificat peste limitele anterior precizate este extrem de fragil şi nu poate fi prelucrat prin deformare plastică.. stabil sub temperatura tc = 882 oC şi Tiβ. aşa cum se poate observa în figura 9.. aşa cum se observă pe micrografia prezentată în figura 9. deoarece la concentraţii mai mari se formează precipitate de carbură de titan care durifică şi fragilizează titanul). care modifică valoarea punctului critic tc. Titanul şi aliajele pe bază de titan Titanul şi aliajele sale constituie materiale deosebit de importante pentru tehnica modernă. măresc rezistenţa mecanică şi micşorează drastic plasticitatea şi tenacitatea titanului făcându-l inapt pentru prelucrarea prin deformare plastică. densităţii scăzute ( ρ Ti ≅ 4500 kg/m3). titanul tehnic (cu conţinuturile de impurităţi sub limitele admisibile precizate anterior) are Rm = 550. hidrogenul (a cărei concentraţie trebuie limitată la 0.650 N/mm2 şi A = 20.. răcirea rapidă (călirea) de la temperaturi ti > tc determină formarea unei structuri cu cristale aciculare (numită martensită M ≡ α’)..30.1 %.1. deoarece la depăşirea acesteia azotul dizolvat interstiţial în titan produce fragilizarea acestuia) şi carbonul (a carei concentraţie masică trebuie limitată la 0. cu structură cristalină de tip CVC..2).29.3. comportării foarte bune în prezenţa mediilor active de lucru şi posibilităţilor de prelucrare prin deformare plastică şi de influenţare a proprietăţilor lor prin aplicarea de tratamente termice..06 %. • impurităţile cu grad major de nocivitate (în afară de cele menţionate în tabelul 9. deoarece la depăşirea acesteia oxigenul pătruns în interstiţiile structurii cristaline a titanului produce fragilizarea acestuia).2.2 %.25 %. stabil deasupra temperaturii tc = 882 oC şi până la temperatura ts = 1660 oC. azotul (a cărei concentraţie maximă admisă este de 0. Principalele proprietăţi fizico-chimice şi mecanice şi clasele de puritate tehnică ale titanului sunt descrise complet de caracteristicile redate în tabelele 1.7.

semnificaţiile fazelor care apar pe aceste diagrame fiind identice celor precizate în cazul diagramei din figura 9. Diagramele de echilibru ale sistemelor de aliaje binare pe care le formează titanul cu astfel de EA au configuraţia prezentată în figura 9. Titanul formează aliaje cu diverse elemente. 9.32.33 (foarte asemănătoare cu diagrama de echilibru metastabil Fe − Fe3C). Fig.29. la care se produce transformarea alotropică Tiα ⇔ Tiβ.30. Fe. micşorând temperatura punctului critic tc. C. Sn. ca şi Tiβ. Ti2Ni etc. V. Elementele stabilizante α sau elementele alfagene (Al. au solubilitate ridicată în Tiβ şi determină creşterea stabilităţii acestuia. α – soluţia solidă α ≡ Tiα(EA). β – soluţia solidă β ≡ Tiβ(EA) şi γ – faza intermediară care se poate forma la răcirea aliajelor sistemului prin cristalizare din faza lichidă sau prin transformarea peritectică (la t = tp) L + β ⇒ γ şi care se poate descompune prin transformarea peritectoidă (la t = tpe) β + γ ⇒ α. A.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase considerabil dacă se aplică un TT de revenire la o temperatură imediat inferioară punctului tc (în această stare titanul are Rm ≥ 700 N/mm2. A ≥ 18 % şi Z ≥ 40%). O) determină creşterea stabilităţii Tiα şi măresc temperatura punctului critic tc. în aceste cazuri faza β ≡ Tiβ(EA) ar trebui să se descompună eutectoid 173 . Elementele stabilizante β sau elementele betagene (Mo.31. în general. N. structură cristalină de tip CVC). Structura titanului deformat plastic la cald la tDP > tc şi răcit lent Fig. Nb) sunt izomorfe cu Tiβ (au. Cu. Elementele care formează aliaje cu titanul se pot clasifica aşa cum se prezintă în continuare. În categoria elementelor betagene se încadrează şi Mn.). semnificaţiile fazelor care apar pe această diagramă fiind: L este soluţia lichidă a componentelor Ti şi EA. Diagramele de echilibru ale sistemelor de aliaje binare pe care le formează titanul cu astfel de EA au configuraţia prezentată în figura 9.31. aliajele titanului având concentraţii reduse de elemente de aliere (%EAm ≤ 10 %). Structura titanului deformat plastic la cald la tDP > tc şi răcit rapid (călit) B. 9. faza γ corespunzând unui compus intermetalic TimEAn (Ti2Cu. Cr care formează cu titanul sisteme de aliaje având diagramele de echilibru de tipul celei prezentate în figura 9.

9.31. 9. deoarece transformarea se desfăşoară foarte lent. 9. Fig. V.33. O) Fig. dar. Diagrama de echilibru a sistemelor de aliaje formate de Ti cu elementele de aliere betagene (Mn. Diagrama de echilibru a sistemelor de aliaje formate de Ti cu elementele de aliere betagene (Mo. C. Cr) care formează cu Ti compuşi chimici γ ≡ ΤimΕΑn 174 . Sn.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (β ⇒ α + γ). Fe. N. Nb) care nu formează compuşi chimici cu Ti Fig. Diagrama de echilibru a sistemelor de aliaje formate de Ti cu elementele de aliere alfagene (Al. la vitezele de răcire uzuale pentru aliajele tehnice nu se poate produce şi faza β rămâne stabilă până la ta. Cu.32.

4 ore. TiAl5Sn2. • aliaje monofazice β..8 %) şi mici adaosuri de alte elemente (alfagene sau betagene): Sn.. TiMo8V8Fe2Al3 şi TiV10Fe2Al3.). nitrurare. Mn..14 %. C. • aliaje bifazice α + β.. etc.600 oC.. Fe. Călirea martensitică. transformarea fazei β în martensită (β ⇒ M) se realizează la răcirea acesteia sub o temperatură Ms (numită punct martensitic superior) şi se finalizează când se atinge o temperatură Mf (numită punct martensitic inferior). TiAl3Mn1.. Cele mai utilizate TT sunt prezentate în continuare...700 oC). Călirea martensitică se realizează de la o temperatură ti la care aliajul supus TT are o structură monofazică β sau bifazică α + β. Mo.. în mod obişnuit se realizează la ti = 550.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Ţinând seama de cele prezentate anterior.. ca şi la oţeluri. se aplică la produsele realizate din aliaje monofazice α şi bifazice în scopul refacerii plasticităţii după prelucrările prin deformare plastică la rece. cele mai folosite aliaje tehnice din această categorie corespund mărcilor: TiAl6V4. ti = 750. Recoacerea de detensionare se aplică la produsele din aliaje pe bază de titan în scopul diminuării nivelului tensiunilor reziduale produse de prelucrările utilizate pentru obţinerea acestora.) capabile să le modifice structura şi să le confere proprietăţile fizico-mecanice impuse de condiţiile lor de utilizare. B.2 %). în care se încadrează aliajele tehnice care conţin în concentraţii mici de elemente alfagene (%Alm = 2.10 %. A. Ms şi Mf 175 . rezultă că aliajele titaniului se pot clasifica în funcţie de structura pe care o prezintă la ta în: • aliaje monofazice α... în care se încadrează aliajele pe bază de Ti având ca element de aliere principal aluminiul (%Alm = 5.800 oC). TiAl6Sn2V6 şi TiAl5Sn2Zr4Mo6Cr4.2 %) şi sunt bogat aliate cu elemente betagene (%Crm = 3.5 şi TiAl6Sn2Zr2Mo. Recoacerea de recristalizare fără schimbare de fază. ca aluminiul (%Alm = 2... etc. %Mom = 3.. Mo. dar să nu se producă transformarea α ⇒ β.13 %). Cr. cele mai utilizate aliaje tehnice din această categorie corespund mărcilor: TiAl5.. cât şi elemente betagene (V.8 %) şi Sn (%Snm = 1. care este însoţită de o creştere importantă a granulaţiei (de obicei.3 %. în care se încadrează aliajele tehnice care conţin atât elemente alfagene.. Semifabricatele şi produsele realizate din aliaje pe bază de titan se pot supune unor tratamente termice sau termochimice (carburare. temperatura ti alegându-se astfel încât să fie depăşită temperatura de recristalizare primară (trp = 650.... cu τm = 1..5.. %Snm = 1.. Cr.. se aplică la produsele realizate din aliaje bifazice în scopul creşterii caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi menţinerii unor niveluri ridicate ale caracteristicilor de plasticitate şi tenacitate. %Vm = 12. cele mai folosite aliaje tehnice din această categorie corespund mărcilor: TiV13Cr11Al3. urmată de revenire (îmbătrânire).

9. comportarea la călire martensitică se poate analiza folosind diagramele din figura 9. comportarea la călire martensitică se poate analiza pe baza diagramelor redate în figura 9. menţinându-şi la ta structura monofazică β. • aliajele având %EAm ≥ b % nu se călesc.34. • aliajele având a % < %EAm < b % capătă o structură alcătuită din martensită M ≡ α’ şi fază β reziduală. Descrierea comportării la călire a aliajelor titanului cu elemente betagene care nu formează compuşi chimici cu Ti Dacă aliajele pe bază de titan din care sunt confecţionate produsele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru de tipul celei prezentate în figura 9.33. Descrierea comportării la călire a aliajelor titanului cu elemente betagene care formează compuşi chimici γ ≡ ΤimΕΑn Fig.9. cu structură hexagonală deformată (datorită suprasaturării în EA). Dacă aliajele pe bază de titan din care sunt confecţionate produsele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru de tipul celei prezentate în figura 9.34.35.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR depinzând de concentraţia EA conţinute în aliajul din care sunt confecţionate produsele supuse tratamentului. Fig.32.35. M ≡ α’ fiind o soluţie solidă suprasaturată de EA în Tiα. Dacă la temperatura ti de la care se face călirea aliajul supus TT are 176 . cu aspect metalografic acicular şi cu duritatea şi rezistenţa mecanică crescătoare odată cu concentraţia EA în aceste aliaje. astfel: • aliajele având %EAm ≤ a % capătă o structură complet martensitică.

8.8. La revenirea aliajelor călite se produce transformarea structurilor alcătuite din martensită şi/sau fază β în structuri apropiate de echilibru..33. pe lângă clasele de metale şi aliaje neferoase anterior prezentate şi alte metale şi aliaje neferose.. În continuare sunt tratate succint câteva clase de metale şi aliaje neferoase cu proprietăţi speciale.0. 2. KV = 30.950 oC...1.60 ore. faza β stabilă la această temperatură are (în conformitate cu regula izotermiei – v. Deoarece fragilitatea conferită de prezenţa în structură a fazei ω este inacceptabilă.900 HV.5. în atmosferă de azot). cu durate de menţinere τm = 2. cu grosimea x = 0...1) compoziţia corespunzătoare abscisei punctului B şi. În procesul de revenire faza metastabilă β se transformă mai întâi (la temperaturi sub 425 oC) într-o fază intermediară ω.. scap...05. alcătuite din fazele α şi γ.32. aşa cum se poate constata pe diagrama din figura 9.1300 N/mm2.15 mm şi duritatea 750. în mod obişnuit revenirea aliajelor pe bază de titan călite se face la ti = 450. Rp0. cu fragilitate accentuată..2 = 820.. Alte metale şi aliaje neferoase În tehnică se utilizează. dacă aliajele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru de tipul celei din figure 9. cu τm = 30..35 J).24 ore..650 oC > 425 oC. nu se produce (sau se produce parţial) transformarea ei în martensită. Z = 20.25 %.970 N/mm2) şi prezintă în acelaşi timp şi bune caracteristici de plasticitate şi tenacitate (A = 10.. sau din fazele α şi β. care trece apoi (la temperaturi de revenire ti > 425 oC) în faza stabilă α.35.. comportarea sa la călire este similară (în funcţie de concentraţia EA) celei descrise anterior. Tratamentele termochimice se aplică la produsele confecţionate din aliaje pe bază de titan în scopul creşterii rezistenţei la uzare a acestora. Aliajele pe bază de titan călite şi revenite au caracteristici de rezistenţă mecanică foarte ridicate (Rm = 900... cât şi în situaţiile 177 . Aliajele antifricţiune Aliajele destinate realizării cuzineţilor lagărelor de alunecare utilizate ca organe de rezemare a arborilor maşinilor şi utilajelor trebuie să prezinte o rezistenţă mare la uzare atât în condiţiile normale de ungere. Dacă temperatura ti se alege însă astfel încât structura aliajului să fie bifazică.. De obicei se utilizează tratamentul termochimic de nitrurare (la ti = 850...Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase structura monofazică β. D. 9.. care conduce la obţinerea unor straturi superficiale bogate în azot (în structura cărora apare nitrura de titan TiN).15 %. 9. dacă aliajele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru (cu transformare eutectoidă) de tipul prezentat în figura 9..

9. caracterizate prin încărcări mecanice reduse şi turaţii mari ale arborilor.15 %.. Fig. aşa cum se poate observa în figura 9. Aliajele antifricţiune utilizate în tehnică se pot împărţi.. uniform distribuite în masa matricei α.1..3 %). %Pbm = 70.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (accidentale) când ungerea este insuficientă sau chiar absentă. structura alcătuită dintr-o matrice moale de soluţie solidă α ≡ Sn(Sb. în clasele şi categoriile prezentate în continuare. de compuşi intermetalici SnSb (sub formă de cristale poliedrice mari) şi Cu3Sn (sub formă de cristale aciculare fine) şi se utilizează pentru cuzineţii lagărelor de la turbocompresoare. capabile să asigure conformarea (acomodarea) cuzineţilor după configuraţia geometrică a fusurilor arborilor. în funcţie de mărimea temperaturii lor ts. cât şi faze dure sau semidure. capabile să preia solicitările mecanice la care sunt supuşi arborii pe care îi susţin. denumite compoziţii pe bază de Sn sau aliaje Babbit. au structura alcătuită dintr-o 178 . care să înmagazineze substanţele de ungere (lubrifianţii) şi să poată disipa cu uşurinţă căldura produsă datorită frecării. în plus.. aceste aliaje trebuie să aibă capacitatea de a forma pe suprafeţele active ale cuzineţilor reţele de canale capilare. denumite compoziţii pe bază de Sn şi Pb sau aliaje Babbit cu Sn şi Pb.. Aliajele antifricţiune cu ts joasă reprezintă o clasă de materiale ale cărei categorii reprezentative sunt: • aliajele pe bază de staniu cu stibiu (%Sbm = 10. Structura la ta a unei compoziţii pe bază de plumb • aliajele pe bază de staniu şi plumb (%Snm = 10. electromotoare..37. Cu) şi formaţiuni dure... rezultă că aliajele pentru cuzineţi trebuie să aibă proprietăţi antifricţiune.8. care să conţină atât faze moi(cu duritate scăzută şi plasticitate ridicată).9. Structura la ta a unei compoziţii pe bază de staniu Fig..36. au.1.12 %) şi cupru (%Cum = 5.36. Aliajele cu bune proprietăţi antifricţiune trebuie să aibă o structură eterogenă. adică să asigure valori cât mai scăzute ale coeficienţilor de frecare de alunecare µ la contactele fus – cuzinet.6 %). deoarece procesele de uzare a cuzineţilor se produc datorită frecării cu zonele de rezemare ale arborilor (numite fusuri).. pentru a asigura regimuri termice staţionare de funcţionare a lagărelor.75 %) cu stibiu (%Sbm = 10. motoare Diesel etc.. 9.12 %) şi cupru (%Cum = 2...

5.1..1.) şi se folosesc la realizarea cuzineţilor pentru lagărele care funcţionează cu încărcări mecanice moderate şi turaţii medii ale arborilor..Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase masă semidură de eutectic ternar (Sn + SnSb + Pb). care le îmbunătăţesc comportarea la uzare.1. au structura alcătuită din cristale de soluţie solidă β ≡ Zn(Al) şi amestecuri eutectice (binare sau ternare) ce conţin fazele bertholide dure formate de zinc cu elementele de aliere şi se utilizează la confecţionarea cuzineţilor pentru lagărele cu funcţionare intermitentă. Mg şi Al) şi formaţiuni cristaline dure de compus definit Pb3Ca şi se utilizează la realizarea cuzineţilor lagărelor cu încărcări mecanice ridicate şi cu turaţii relativ reduse ale arborilor (de exemplu. în care sunt înglobate particule dure de compuşi intermetalici SnSb şi Cu3Sn.. 179 .5. Ni.3): bronzurile bifazice cu staniu (bronzurile hipoeutectoide)..1. de exemplu... cuzineţii lagărelor pentru locomotive şi vagoane de marfă).10 %). cupru (%Cum = 0.0 %). Aliajele antifricţiune cu ts moderată reprezintă o clasă de materiale ale cărei categorii reprezentative sunt: • aliajele pe bază de zinc cu aluminiu (%Alm = 8. bronzurile cu beriliu şi bronzurile cu plumb.5 %) şi magneziu (%Mgm = 0. care sunt fonte (cenuşii. Mg şi Al.8 %).2 %) sau cu cupru (%Cum = 1. 9.3 %) şi plumb (%Pbm = 1. Si) care să confere duritatea dorită masei lor structurale de bază şi cu adaosuri de P şi Pb.. • aliajele pe bază de aluminiu cu staniu (%Snm = 19.8.. Cu. aliate cu elemente (Cr.0.8.3 %). cuzineţii lagărelor de la macarale şi poduri rulante). au structura alcătuită dintr-o matrice moale de soluţie solidă α ≡ Al(EA). maleabile sau nodulare) cu grafit în structură.2 %) sau cu staniu (%Snm = 6.3. principale categorii de aliaje ale acestei clase au fost prezentate anterior (v.2. Aliajele antifricţiune cu ts ridicată reprezintă o clasă de materiale destinată confecţionării cuzineţilor lagărelor de alunecare cu încărcări mecanice mari şi turaţii moderate sau reduse ale arborilor. cupru (%Cum = 4...2 %) şi nichel (%Nim = 0. bronzurile cu siliciu şi plumb. 9. 9. în care sunt înglobate particule dure de compuşi intermetalici (CuAl2... bronzurile cu aluminiu..0 %) şi mici adaosuri de Na. au... turaţii mici şi solicitări mecanice ridicate (cum sunt.. denumite compoziţii pe bază de Pb sau aliaje Bahnmetall.1..3. în această clasă sunt incluse şi fontele antifricţiune.NiAl3 etc.2..5.24 %) şi cupru (%Cum = 0.8. lagărele de la locomotive).. structura alcătuită dintr-o matrice moale de plumb (uşor durificată prin dizolvarea adaosurilor de Na. În afară de bronzuri.1... aşa cum se prezintă în figura 9. • aliajele pe bază de plumb cu calciu (%Cam = 0.37. Ti. bronzurile cu siliciu şi nichel. scap.1.. sunt mai ieftine decât compoziţiile pe bază de Sn (deoarece staniul este înlocuit parţial cu plumb) şi se pot folosi la realizarea cuzineţilor pentru lagăre cu încărcări mecanice ridicate (de exemplu.8.

MA mai înaltă. din care sunt confecţionate piesele ce se îmbină. dacă ts. folosind materiale de adaos (MA) cu temperatura de topire – solidificare ts. pentru a fi asigurate condiţiile de desfăşurării proceselor de realizare a contactului nemijlocit între MA şi MB.MA inferioară temperaturii de topire – solidificare ts.MB).MA este mare (la lipirea tare). caracterizată prin: eterogenitate (deoarece MA este diferit de MB). în funcţie de ts. Analizând principiul de lucru expus. au loc şi procese de difuzie reciprocă între MA (în stare lichidă) şi MB (în stare solidă). • MA în stare topită trebuie să aibă fluiditate suficientă (pentru a pătrunde uşor în rostul dintre piesele de lipit). iar dacă ts.8. deoarece asigură realizarea legăturilor coezionale între MA şi MB. între piesele metalice.MB a materialului de bază (MB). dacă ts. desfăşurarea proceselor de umectare – difuzie este esenţială. trebuie să prezinte o bună capacitate de umectare a MB şi (în cazul lipirii tari) trebuie să fie compatibil cu MB din punctul 180 . topitură etc. evident.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. • MA topit umectează suprafeţele rostului şi se stabileşte un contact nemijlocit între MA şi MB (o parte din atomii MA ajung în câmpul de atracţie al atomilor MB aflaţi pe suprafeţele rostului). continuitate metalică (datorită legăturilor coezionale asigurate între MA şi MB) şi rezistenţă mecanică mai mică decât a MB (deoarece ts. pentru realizarea unei LIP de bună calitate.MA a MA folosit şi de rezistenţa îmbinărilor realizate.MA > 450 oC. Aliajele pentru lipire Lipirea este o metodă tehnologică de realizare pe cale metalurgică a unor îmbinări nedemontabile eterogene. această clasificare convenţională având la bază constatarea (facută experimental) că rezistenţa mecanică a LIP realizată între două piese confecţionate dintr-un anumit MB este cu atât mai mare cu cât MA folosit are ts. îndeplinirea acestei condiţii impune curăţirea (mecanică sau chimică) atentă a suprafeţelor pieselor înainte de lipire şi/sau folosirea la lipire a unor fluxuri (sub formă de pudră. Principiul de lucru la lipire este simplu: • MA se topeşte cu ajutorul unei surse termice şi se introduce în interstiţiul (rostul) dintre piesele care trebuie îmbinate.) care să realizeze îndepărtarea oxizilor şi aerului adsorbit de pe suprafeţele rostului.MB.2.MA < ts. pastă. MB rămâne în stare solidă. deoarece ts. numite lipituri (LIP).MA ≤ 450 oC sau lipire tare (brazare). rezultă că.MA < ts. trebuie respectate următoarele condiţii: • suprafeţele rostului dintre piesele de lipit trebuie să fie curăţite perfect. înveliş pe vergelele din MA. lipirea poate fi: lipire moale. • prin solidificarea MA se obţine LIP.

.. argint..11 %)...15 %..MA = 200 .8.. aliajele Cd – Zn – Pb (%Znm = 28..2.... alame etc..Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase de vedere al desfăşurării (în condiţiile termice de realizare a lipirii) unor procese cât mai intense de difuzie reciprocă. aliajele Zn – Cd (%Cdm = 24.1.900 oC şi se utilizează la lipirea pieselor din cupru şi aliaje pe bază de cupru. cutii de conserve etc.. • aliajele Cu – Ag – Zn (%Agm = 20. aliaje de tip monel etc. cupru.. a conductelor de presiune din oţeluri inoxidabile şi a produselor realizate din metale preţioase sau aliaje ale acestora (cele cu conţinut ridicat de argint şi adaosuri de cadmiu.. nichel. conductori electrici. 181 . îndeplinirea unora dintre aceste condiţii poate fi asigurată (în cazul multor MA) folosind la lipire fluxuri adecvate (pentru micşorarea tensiunii superficiale a MA şi creşterea capacităţii sale de umectare a MB)...25%) şi aliajele Zn – Al (%Alm = 4.5 %). Principalele fluxuri care se folosesc cu aceste aliaje sunt: colofoniul (flux de natură organică).4 %) şi aliajele Pb – Sn – Ag (%Snm = 1.8 %) au ts.2.. %Znm = 10.5.. %Agm = 2.400 oC şi se folosesc la lipirea pieselor rezistente la coroziune din aluminiu. Aliajele pentru lipire moale au ca tipuri reprezentative: • aliajele Sn – Pb (%Pbm = 10...... Aliajele pentru lipire tare au ca tipuri reprezentative: • aliajele Cu – Zn (alamele speciale cu %Znm = 58..20 %) au ts.MA = 700 .1. %Cdm = 17. %Znm = 25.3. • aliajele Cu – P (%Pm = 5.8... • aliajele Sn – Ag (%Agm = 4. aliaje pe bază de aluminiu etc.2... nesupuse (în timpul utilizării) la solicitări mecanice importante (tinichigerie ordinară.8. aliajele Pb – Ag (%Agm = 3..90 %. %Agm = 1. 9..7 %) şi aliajele Cu – Ag – P (%Agm = 5. %Sbm = 0.800 oC şi se utilizează la lipirea pieselor din cupru şi aliaje pe bază de cupru.... %Snm = 0.8.2 % şi %Sim = 0.2 %)....MA = 190 . acidul clorhidric..40 %).2 %) au ts. bronzuri. manşoane pentru cabluri...30 %) şi aliajele Cu – Ag – Zn – Cd (%Agm = 40.2. nichel şi aliaje pe bază de nichel.2.4 %) au ts.270 oC şi se folosesc la lipirea pieselor din oţeluri.1.MA ≅ 900 oC şi se folosesc pentru lipirea pieselor din cupru.8..MA = 700 . %Pm = 5.2.30 %..0 %)... alame..1.2.300 oC şi se folosesc la lipirea pieselor pentru electrotehnică (ce trebuie să aibă conductibilitate electrică ridicată) din cupru..17 %.. fără apariţia de faze (soluţii solide.. aliajele Sn – Pb – Ag (%Pbm = 35. aparate sanitare.... 9.62 %..3...MA = 230 .50 %..40 %... circuite imprimate. care măresc plasticitatea LIP). %Pbm = 10.. alame etc....). nefiind recomandate (datorită conţinutului ridicat de fosfor) la lipirea pieselor din oţeluri.98 %) şi Sn – Pb – Sb (%Pbm = 40.. clorura de zinc şi clorura de amoniu (fluxuri de natură anorganică). compuşi chimici) fragile. %Agm = 1.. fonte. • aliajele Cd – Zn (%Znm = 35.0 %...6 %) au ts. aliajele Cd – Zn – Ag (%Znm = 15..20 %.8.36 %. Aliajele pentru lipire utilizate în tehnică se pot împărţi în clasele şi tipurile prezentate în continuare. radiatoare auto..7 %) au ts.

fie alcătuite dintr-o matrice structurală de bază şi o fază secundară (cu un conţinut procentual suficient de mare. C.4Ts conduce la aparitia fenomenului de creştere a granulaţiei. Materialele metalice trebuie să prezinte o structură cu granulaţie fină şi stabilă (dimensiunile grăunţilor cristalelor care alcătuiesc structura trebuie să fie mai mici ca 10 µm) şi să fie supuse deformării plastice la o temperatură Tdp ≥ 0.20 %. ridicarea temperaturii peste temperatura de recristalizare Trp ≅ 0.. clorura de zinc şi fluorurile alcaline. scap.30 %) şi aliajele Ni – Cr − Si (%Crm = 18.. 3. Fluxurile care se folosesc cu aceste aliaje au drept component de bază boraxul.37 şi prezinta următoarele particularităţi: * procesul este bazat pe producerea unor secvenţe multiple de alunecare 182 . cu granulaţia de acelaşi ordin de marime ca şi a matricei şi distribuită astfel încât să blocheze creşterea granulaţiei matricei). A. fără apariţia riscului de fisurare sau rupere datorită apariţiei fenomenului de gâtuire (v. deoarece.5000 %.5 şi 6.9)) atinge valori GD = 400. la care se manifestă cu intensitate ridicată procesele de difuzie ale atomilor componentelor materialelor. scap.8. Aliajele superplastice Superplasticitatea este proprietatea unor aliaje de a se deforma plastic cu grade mari de deformare... 9.5Ts.. Gradul de deformare al aliajelor superplastice (definit de relaţia (3. B.12 corespund în totalitate acestei condiţii privind structura.2).1100 oC şi sunt recomandate la lipirea pieselor din metale greu fuzibile sau din aliaje refractare.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • aliajele Ni – Cr (%Crm = 10.. Viteza de deformare (viteza de creştere a deformaţiilor specifice ε în materialele supuse deformării) trebuie să fie foarte mică (10−4. materialele metalice apte a fi deformate superplastic sunt aliajele cu structură bifazică.2. În consecinţă. %Sim = 8...MA = 1000.10 %) au ts..3.4). iar ca adaosuri (pentru mărirea fluidităţii şi creşterea capacităţii de decapare) acidul boric. aşa cum este cunoscut (v...10−2 s−1). prezentate în tabelul 9.3. fie eutectice sau eutectoide (la care creşterea granulaţiei este limitată de interacţiunea fazelor care alcătuiesc amestecurile mecanice). principalele aliaje superplastice cunoscute şi utilizate până în prezent. Cercetările teoretice şi experimentale efectuate până în prezent au evidenţiat condiţiile şi aspectele prezentate în continuare privind deformarea superplastică a materialelor metalice. Pentru materiale metalice cu structură monofazică (metal pur sau soluţie solidă) cele două condiţii sunt contradictorii şi incompatibile. Mecanismul de producere a procesului de deformare superplastică este redat schematic în figura 9.. ceea ce corespunde unor procese foarte lente de deformare plastică.

9.7 %.7 eutectoid GDmax la deformarea superplastică la tracţiune. %Zrm=0. Mg) + fază secundară (ZrAl3) aliaj eutectic α ≡ Cu(Al) + faze secundare aliaj eutectic α ≡ Mg(Zn) + faze secundare eutectic eutectic α+β v. %Mgm=0. cu asigurarea permanentă a contactului dintre aceştia prin contribuţia unor fenomene de acomodare.9 %.5 % %Znm=10. Compoziţia chimică şi caracteristicile principalelor tipuri de aliaje superplastice Tipul aliajului Al – Cu Al – Cu – Zr Al – Zn – Mg – Zr Bi – Sn Cu – Al – Fe Mg – Al Mg – Zn – Zr Pb – Cd Sn – Pb Ti – Al – V Zn – Al Compoziţia chimică %Cum=33 % %Cum=6 %.4 % %Snm=44 % %Cum=9. constând (aşa cum se observă în figura 9. %Zrm=0. %Vm=4 % %Alm=22 % Caracteristicile structurale aliaj eutectic v. scap.. Schema realizării proceslor de deformare superplastică a aliajelor 183 Fig 9. %Fem=4 % %Alm=33 % %Znm=6 %.21 α ≡ Al(Cu) + fază secundară (ZrAl3) β ≡ Al(Zn.5 %. %Zrm=0.12. în desfăşurarea cărora dufuzia componentelor materialului supus deformării joacă un rol important. generarea de noi dislocaţii etc. % 1300 2000 1500 1900 800 2100 1700 1500 4800 1000 2900 Fig. 9.38. 9.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase între grăunţii cristalini ai materialului supus deformării.6 % %Cdm=18 % %Pbm=38 % %Alm=6 %.38) din modificarea poziţiei grăunţilor prin deplasare liniară şi rotire. deplasarea dislocaţiilor prin alunecare şi căţărare.39. Ciclul histerezis al transformărilor in aliajele cu memoria formei . fig. Tabelul 9.

adică transformarea γ ⇒ M începe la răcirea rapidă a austenitei sub o temperatură Ms şi se finalizează la o temperatură Mf < Ms.8. scap.4. etc. Dacă procesul de deformare superplastică a unui material metalic se conduce până la depăşirea capacităţii lui de deformare. tragere.38) pe grupe de grăunţi adiacenţi. în final. 184 . bare profile. într-un interval de temperaturi (As. sunt reduse).2. procesele ulterioare de deformare îi produc alungiri pe alte directii şi. D. Aliajele superplastice au mari perspective de utilizare la realizarea unor produse industriale (piese pentru construcţia de maşini. adică la apariţia cristalelor platiforme de martensită nu se produce deformarea plastică . sârme. 39.2). corpuri de recipiente. se constată că toate cristalele îşi menţin forma echiaxială avută înainte de deformare). • prin răcirea rapidă a austenitei sub Ms se formează o martensită termoelastică.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR * alunecările între grăunţii cristalini la producerea deformării superplastice şi fenomenele de acomodare care le însoţesc se realizează (aşa cum se observă în figura 9. ci de formarea de microgoluri intercristaline. trefilare etc. având o lăţime ∆tHIS relativ redusă. Aliajele cu memoria formei Fenomenul de memorie a formei s-a constatat experimental la aliajele care prezintă transformări martensitice de tip special.) prin deformare plastică (curbare. 5. suferă în secvenţele următoare deplasări liniare si rotiri care îi modifică poziţia. iar la încălzirea martensitei se produce transformarea inversă M ⇒ γ. extrudere. prezentată în figura 9. 9.) la cald cu grade mari de deformare şi consumuri energetice reduse. ruperea nu este precedată de apariţia unei gâtuiri locale. Considerând că la aceste aliaje (prin analogie cu cazul aliajelor sistemului Fe – C) faza care se transformă în martensită (M) la răcirea cu viteză mare este denumită austenită (γ). bucla de histerezis al transformării.Af). laminare. diferite de cele prezentate pentru transformarea martensitică (transformarea la răcire a austenitei prin mecanismul fără difuzie la aliajele Fe – C (v. aceste particularităţi pot fi descrise succint astfel: • transformarea este reversibilă. impuse de desfăşurarea transformării. motiv pentru care este denumită rupere prin cavitaţie. ci numai deformarea elastică a austenitei netransformate din vecinătatea acestor cristale (deformaţiile structurii cristaline a austenitei. funduri. în procesul de deformare neproducându-se modificarea formei grăunţilor prin alungirea lor în direcţia deformării (deoarece orice cristal care a suferit într-o primă secvenţă o alungire pe o anumită direcţie. ambutisare. caracterizate de o serie de particularităţi.

.. pentru a 185 . −40 − 240 .. oC −15 . refacerea maclelor şi restabilirea în acest fel a formei iniţiale a pieselor (pe care au avut-o înainte de deformarea lor plastică în stare martensitică).. confecţionarea de filtre sau proteze pentru medicină. fabricarea maşinilor termice neconvenţionale... Principalele aliaje la care s-a evidenţiat fenomenul de memorie a formei (numite aliaje Marmem) sunt prezentate în tabelul 9.. −44 −50 . 47 % %Tiat = 50 % %Cum = 20.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • structura cristalină a martensitei se caracterizează printr-o distribuţie ordonată a atomilor componentelor aliajului. care se implantează în vena cavă a bolnavilor. scap. realizarea antenelor pentru spaţiul cosmic.. fenomenul de memorie a formei se poate evidenţia efectuând următoarele operaţii: • răcirea rapidă a pieselor din domeniul austenitic. singurele imperfecţiuni prezente în această structură fiind maclele (v. 1. 870 Domeniile în care se pot utiliza astfel de aliaje sunt multiple: asamblarea pieselor pentru mecanică fină.3) şi nu dislocaţiile (care crează posibilitatea distrugerii distribuţiei ordonate a atomilor prin procese de deformare plastică realizate cu deplasarea lor prin alunecare). Tabelul 9. %Znm = 20. în timpul desfăşurării acestei transformări tensiunile reziduale generate în procesul de deformare plastică bazat pe mecanismul de demaclare acţionează şi produc deformarea în sens invers. %Tiat = 50 %) se utilizează în prezent la fabricarea filtrelor de prevenire a emboliilor..13. aliajul marmem denumit nitinol (%Niat = 50 %.450 240 .. realizarea cuplajelor termocomandate. deoarece structura martensitei termoelastice este lipsită de dislocaţii şi se produce printr-un mecanism ce constă din demaclarea maclelor prezente în structura martensitei. De exemplu..13. %Nim = 4 % %Cdat = 47.7 %.. • încălzirea pieselor deformate plastic.. −10 30 .. La piesele realizate din aliaje care prezintă transformări martensitice caracterizate prin aceste particularităţi. 60 −137 . Compoziţia chimică şi caracteristicile principalelor tipuri de aliaje marmem Tipul aliajului Cu –Al − Ni Au – Cd Ag – Cd Ni – Ti Au – Cu − Zn Cu – Al Ni – Al Compoziţia chimică %Alm = 14 %. • deformarea plastică a pieselor cu structură de martensită termoelastică.. 41 % Ms. pentru realizarea transformării martensitice γ ⇒ M. 13 % %Alat = 39 . fabricarea pieselor pentru servomecanisme programate.. pentru producerea transformării M ⇒ γ. scap. 3...3). deformarea plastică nu se poate realiza prin mecanismul clasic de alunecare (v.9 % %Alm = 11 .5 % %Cdat = 44 .5.

27 bronzuri cu beriliu ............41 aliaje Al – Mg pentru turnare .....50 constantan................24 Nitinol........................................................46 Alpaca (Neusilber............................40 aliaje Al − Mg.... de forma unei spirale realizate din sârmă de nitinol.........................49 aliaje Cu – Ni....................50 compoziţii pe bază de Sn şi Pb ......................................20 alame monofazice α ............................................................................................ se supune îndreptării în această stare (pentru a căpăta o formă convenabilă implantării în vena cavă).............................24 aluminiu tehnic.........34 aliaje antifricţiune............................... un astfel de filtru.........................................36 elemente alfagene ..................................................................................53 titan.....................................................................................................................................................24 lipire moale..... tare (brazare) ..............................19 zone GP (Guinier ...31 bronzuri cu plumb ......54 alame ..............23 aliaje cu memoria formei (Marmem) .........24 bronzuri cu aluminiu .................50 compoziţii pe bază de Sn (Babbit) ................24 modificare tipul I...............Zn ........26 călire de punere în solutie..........................20 alame monofazice β’............................................................................................ ..............................56 silumin...............................20 alame complexe (speciale) ...51 magnaliu (alumag).................................17 curbe de îmbătrânire ..........6 Monel ............................................................44 flux ....................56 Melchior (Maillechort) ......... ....................................................... iar după implantare.............32 bronzuri cu siliciu....ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR împiedica accesul spre inima acestora al cheagurilor de sânge formate datorită maladiilor de care suferă sau datorită intervenţiilor chirurgicale la care sunt supuşi............................20 tombac ..................................................................................................................................... 18 alame bifazice...39 aliaje Al − Cu..........................Preston ................................................................................................10 rupere prin cavitaţie............ Argentan).........57 precipitate θ ..................37 aliaje Al ...........................9 compoziţii pe bază de Pb (Bahnmetall)..............................................10 Kunial .... datorită încălzirii la temperatura corpului uman.....................................30 bronzuri cu staniu.................12 duraluminiu .. tipul III ................................................20 alame de turnare ...19 aliaje Al – Cu pentru turnare .....24 cupru tehnic ..........24 bronzuri hipoeutectoide (bifazice)........ se aduce prin răcire în stare martensitică...........................................10 186 ......................................................10 îmbătrânire naturală...............13 simbolizare numerică.......................... suferă transformarea inversă.................................................................... tipul II................. recăpătând structura austenitică şi forma spirală care îi asigură funcţionarea ca filtru...52 îmbătrânire artificială .......................................................56 aliaje pentru lipire ..........................................................................52 aliajele titanului monofazice bifazice................................39 martensită termoelastică ....................12 stări de bază ............... Cuvinte cheie acomodare ................................26 bronzuri monofazice α ....33 bronz .....41 simbolizare alfanumerică........15 superplasticitate ......44 elemente betagene ............43 titlu fictiv ........................................

American Society for Metals.. Traducere din limba germană.. 1962 6. Schumann H. ş. Metalurgie fizică. Bucureşti.9.. Bucureşti. vol. vol. 1965 7. & Interscience Publishers Inc. J. 1986 Teste de autoevaluare T. 1978 4. Bucureşti. Reference book. 1991 9. b) pentru refacerea 187 . Protopopescu M. II. 1981 3. Metalografie şi tratamente termice.9. Metals. Gâdea S. Métallographie et traitements thermiques des métaux. Petrescu M. Editura Didactică şi Pedagogică. Aliaje neferoase.. Gâdea S. Studiul metalelor.. Shackelford F.. Butterworths Publications Ltd. Ohio. Macmillan Publishing Company. 1955 8.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase Bibliografie 1.. Smithells C. 1983 5.9. Editura Didactică şi Pedagogică. I. 1983 2. c) modificarea de tipul II determină accentuarea ramificării şi subţierea ramurilor cristalelor dendritice primare şi influenţează favorabil distribuţia fazelor secundare la aliajele în structura cărora precipită particule ale unor astfel de faze. b) modificarea de tipul III determină amplasarea intercristalină a eutecticelor care se formează la solidificarea aliajelor. Moscova... d) modificarea de tipul III are ca efect finisarea granulaţiei si creşterea gradului de dispersie a fazelor componente ale eutecticelor care se formează la solidificarea aliajelor. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucuresti. Editura Tehnică. Protopopescu H. Colan H. Introduction to materials science for engineers. Lakhtine I. T. Mir.1.... Metalurgie fizică şi studiul metalelor. Bucureşti. Care dintre afirmaţiile următoare privind efectele modificării aliajelor neferoase sunt adevărate: a) modificarea de tipul I are ca efect principal micşorarea dimensiunilor cristalelor dendritice primare ale aliajelor. Editura Tehnică. vol.2.a. * * * Metals Handbook Ninth Edition. New York. London & New York. În ce scop se aplică TT de recoacere de recristalizare fără schimbare de fază la semifabricatele şi piesele din aliaje neferoase: a) pentru omogenizarea chimică a structurilor dendritrice primare.

c) T5. b) alamele bifazice.3. sunt supuse unui tratament de îmbătrânire artificială. c) prin prelucrare la cald. Semifabrcatele realizate dintr-un aliaj pe bază de cupru sunt prelucrate prin deformare plastică la cald. b) TK. sunt răcite rapid la ta şi sunt apoi supuse unei îmbătrâniri artificiale. d) TE? T. în final. care este simbolul stării de bază a produselor obţinute in acest fel: a) M. răcire rapidă la ta şi îmbătrânire artificială. c) alamele monofazice β’. sunt răcite rapid la ta.9.9. d) sulful? T.4.11. sunt apoi ecruisate prin deformare plastică la rece şi. d) alamele? T.9. Care dintre următoarele aliaje pe bază de cupru au ca element de aliere principal zincul: a) bronzurile.9. îmbătrânire artificială şi deformare plastică la rece. deformare plastică la rece şi îmbătrânire naturală. c) pentru diminuarea intensităţii şi redistribuirea tensiunilor mecanice reziduale.7. d) o structură monofazică alcătuită din cristale de soluţie solidă suprasaturată în elemente de aliere? T. c) prin prelucrare la cald. cum s-a realizat această stare: a) prin călire de punere în soluţie. cum s-a realizat această stare: a) prin călire de punere în soluţie. d) normalizare? T. c) T8. Semifabrcatele realizate dintr-un aliaj pe bază de aluminiu sunt prelucrate prin deformare plastică la cald.10. b) prin călire de punere în soluţie şi deformare palstică la rece. răcire rapidă la ta şi îmbătrânire artificială.9. c) o structură alcătuită dintr-o soluţie solidă şi un amestec mecanic. b) bismutul. c) aliaje Alpaca. Ce structură rezultă prin aplicarea călirii de punere în soluţie la o piesă din aliaj neferos: a) o structură martensitică. care este simbolul stării de bază a produselor obţinute în acest fel: a) F.9. Produsele realizate dintr-un aliaj pe bază de cupru sunt livrate în starea TD.9.9. Produsele realizate dintr-un aliaj pe bază de aluminiu sunt livrate în starea T6. b) revenire. b) prin călire de punere în soluţie.8.6. b) aliaje Kunial.9. c) oxigenul.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR plasticităţii după ecruisarea prin deformare plastică la rece. Procesul de supraîncălzire de scurtă durată a aliajelor neferoase îmbătrânite pentru reconstituirea stării structurale pe care aliajele au avut-o după călirea de punere în soluţie este denumit: a) reversiune.5. c) recoacere izotermă. d) prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire artificială? T.9. Care dintre următoarele impurităţi prezente în cuprul tehnic determină apariţia fenomenului numit „boala de hidrogen”: a) plumbul. d) tombacurile? 188 . d) prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire artificială? T. b) T4. d) TG? T. d) pentru obţinerea stării de echilibru structural? T. îmbătrânire artificială şi deformare plastică la rece. Care dintre următoarele tipuri de alame se pot prelucra prin deformare plastică: a) alamele monofazice α. b) o structură bifazică alcătuită dintr-o soluţie solidă şi un compus intermetalic.

b) aliajele Melchior. d) toate categoriile de aliaje industriale? T. d) este o alamă pentru turnare? T.9. b) AlMg3.. d) structură monofazică γ2? T.12. c) aliajele de turnare cu %Cum < 5.9.21..14. Care dintre următoarele caracteristici corespund alamei CuZn30: a) este o alamă monofazică α. c) structură bifazică.19. d) Al Mg9MnSi? T.23. c) nichelul.16.9.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase T. b) starea TH. d) fază bertholoidă Cu31Sn8? T. având %Cum = 2.9. c) produsele realizate din aliajul AlMg7. c) aliajele Konstantan. d) produsele realizate din aliajul AlMg2? T. b) aliajele de turnare cu %Cum ≤ 5.5 %.9. b) staniul. b) este o alamă binară deformabilă.18. d) siliciul? T.9. d) structură alcătuită din constituienţi a (preeutectoid) şi eutectoidul (α+γ)? T. Care dintre următoarele categorii de aliaje industriale Al − Cu se pot supune durificării structurale prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire naturală sau artificială: a) aliajele deformabile. b) structură monofazică γ (fază bertholidă pe baza compusului CuBe.9. b) fază bertholidă Cu5Sn. alcătuită din α şi γ. Care dintre următoarele elemente de aliere determină micşorarea conţinutului procentual de fază α al structurii alamelor speciale: a) aluminiul.20. c) compus intermetalic Cu3Sn.17. prezentă în structura bronzurilor cu staniu pentru turnare: a) soluţie solidă Cu(Sn). Care dintre următoarele categorii de produse realizate din aliajele industriale Al − Mg se livrează de obicei în starea H: a) produsele din aliajul AlMg1.9.13. La care dintre următoarele mărci de aliaje Al − Mg se poate aplica durificarea structurală prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire: a) AlMg1. Care este structura de echilibru la ta a bronzurilor cu beriliu folosite în tehnică: a) structură monofazică α ≡ Cu(Be). c) AlMg5.15. b) AlCu4MgMn. d) starea T6? T. Care este structura la ta a semifabricatelor şi pieselor turnate realizate din bronzul G CuAl10Mn: a) structură monofazică α ≡ Cu(Al). c) AlMg7.9. Care dintre următoarele aliaje are densitatea mai scăzută: a) CuAl10Fe3. b) structură alcătuită din fazele α ≡ CuAl şi γ2 (fază bertholidă corespunzătoare compusului Cu32Al10). c) este o alamă specială deformabilă.9. d) aliajele Monel? T. d) AlMg7? T. b) produsele fabricate din aliajul G AlMg5. c) structură alcătuită din constituenţii α (preeutectoid) şi eutectoid (α+γ2). Care dintre următoarele aliaje este cunoscut sub denumirea de 189 . Care este semnificaţia fazei δ.9.7 %.9. Care stare de bază asigură produselor realizate din bronzuri cu beriliu cele mai ridicate caracteristici de rezistenţă mecanică şi duritate: a) starea TA.7 %. Care dintre următoarele tipuri de aliaje Cu − Νi prezintă la ta o structură monofazocă: a) aliajele Kunial.22. c) starea TC.

d) TiV13Cr11Al3? T. Care dintre următoarele afirmaţii privind titanul sunt adevărate: a) titanul prezintă două modificaţii: Tiα cu structură cristalină HC şi Tiβ cu structură cristalină CVC.9. b) cuprul. modificat cu sodiu la elaborare: a) o structură bifazică alcătuită din soluţie solidă α ≡ Al(Si) şi soluţie solidă β ≡ Si(Al). în starea Tiα? T.25.5. c) molibdenul. Care este structura de echilibru la ta a unui silumin industrial cu %Sim = 12.9. d) o structură monofazică α? T. c) impurităţile care reduc plasticitatea titanului şi îl fac inapt pentru prelucrări prin deformare plastică sunt oxigenul. c) TiAl6SnV6. d) deformarea plastică a titanului se face de obicei la rece. La care dintre următoarele mărci de aliaje pe bază de titan se poate realiza creşterea rezistenţei mecanice prin aplicarea TT de călire martensitică şi revenire: a) TiAl6V4.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR zincral sau alzimac: a) aliajul G CuZn40PbSn. care asigură conformarea cuzineţilor cu zonele de rezemare ale arborilor pe care îi susţin. b) o structură alcătuită din constituienţii β (preeutectoid) şi eutectoidul (α+β).5 %. care asigură conformarea cuzineţilor cu zonele de rezemare ale arborilor pe care îi susţin.5Cu1.5%. Care este structura de echilibru la ta a unui silumin industrial cu %Sim = 12. azotul şi carbonul.9. d) vanadiul? T. b) TiAl5Sn2. b) aliajul AlZn6Mg2.9.29.30.26.9.31.24. c) carbonitrurarea. Care dintre următoarele elemente de aliere este prezent în toate aliajele industriale pe bază de titan: a) fierul. b) staniul. d) silicizarea? T. d) o structură monofazică α? T.28.9. d) aliajul G AlMg9MnSiTi? T.9. b) titanul prezintă două modificaţii: Tiα cu structură cristalină CVC şi Tiβ cu structură cristalină HC. b) o structură alcătuită din constituienţii β (preeutectoid) şi eutectoidul (α+β). Care dintre următoarele elemente de aliere ale aliajelor industriale pe bază de titan sunt stabilizante α (alfagene): a) aluminiul. b) structura lor conţine faze dure sau semidure. nemodificat la elaborare: a) o structură bifazică alcătuită din soluţie solidă α ≡ Al(Si) şi soluţie solidă β ≡ Si(Al).27. c) aliajul CuZn39Ni3. c) au capacitatea de a disipa căldura produsă datorită frecărilor din lagărele de alunecare. b) nitrurarea. c) o structură alcătuită din constituienţii α (preeutectic) şi eutecticul (α+β).5.9. d) aluminiul? T. d) sunt mai dure decât materialele folosite la realizarea arborilor care se reazemă pe cuzineţi? 190 . Ce tratament termochimic se poate aplica pentru durificarea superficială a produselor realizate din aliaje pe bază de titan: a) carburarea. hidrogenul. c) molibdenul. c) o structură alcătuită din constituienţii β (preeutectic) şi eutecticul (α+β). Care dintre următoarele caracteristici corespund aliajelor antifricţiune folosite la confecţionarea cuzineţilor pentru lagărele de alunecare: a) structura lor conţine faze cu duritate scăzută şi plasticitate ridicată.

9. d) cristalele de Pb? T.9.9.32.9.9. d) aliajele Bahnmetall? T. d) martensita formată conţine un număr mare de dislocaţii în structură? T. c) CuZn20. b) un amestec mecanic eutectoid.43. d) SnPb37Ag? T. d) să aibă temperatura ts mai mare decât cea corespunzătoare MB? T.9. Care pot fi fazele dure din structurile aliajelor antifricţiune de tip Babbit: a) compusul intermetalic SnSb. Care dintre următoarele aliaje fac parte din categoria aliajelor care prezintă fenomenul de memorie a formei: a) aliajul bifazic TiAl6V4.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase T. c) martensita formată este termoelastică. d) aliajul Au – Cd cu %Cdat = 47.40.9. b) să fie compatibile cu MB (materialul din care sunt confecţionate piesele care trebuie îmbinate prin lipire). Care dintre următoarele caracteristici trebuie asigurate de aliajele de lipit: a) să prezinte o bună fluiditate în stare topită. d) aliajul eutectoid Zn – Al (cu %Alm = 22 %)? T.9. b) SnAg5. Care dintre următoarele caracteristici corespund aliajelor neferoase superplastice: a) au structură monofazică. d) SnPb10? T. b) aliajele Pb – Sn – Sb – Cu. b) aliajul TiAl6V4. d) au granulaţie grosolană şi sunt sensibile la supraîncălzire? T. Care dintre următoarele aliaje de lipit se folosesc pentru lipirea tare (brazare): a) CuZn42.42.37. d) un compus intermetalic? T. b) CuAg10P5. Care dintre următoarele aliaje prezintă fenomenul de deformare superplastică: a) alama monofazică CuZn20.9. Structura aliajelor superplastice este alcătuită din: a) un amestec mecanic eutectic. b) aliajul Ni – Ti cu %Tiat = 50 %. Care dintre următoarele caracteristici corespund transformării martensitice ce se produce la călirea aliajelor marmem: a) transformarea este ireversibilă.5 %? 191 .33.34.9. c) SnAg5.35. c) aliajul AlCu4. Care dintre următoarele clase de aliaje se folosesc ca materiale antifricţiune cu ts joasă: a) aliajele Sn – Sb − Cu.9.39. Care dintre următoarele aliaje prezintă fenomenul de deformare superplastică: a) aliajul eutectic Al – Cu (cu %Cum = 33 %). c) o matrice structurală de bază şi o fază secundară (distribuită astfel încât să poată bloca creşterea grăunţilor matricei). c) aliajul Au – Cd cu %Cdat = 47. b) compusul intermetalic Cu3Sn. c) bronzurile cu Pb. d) aliajul CuSn8? T. Care dintre următoarele clase de aliaje se folosesc ca materiale antifricţiune cu ts ridicată: a) oţelurile carbon eutectoide. c) fontele albe. c) soluţia solidă α ≡ Sn(Sb.38. b) aliajul eutectic Pb – Cd (cu %Cdm = 18 %).41. c) să fie dure şi fragile.9.5 %. c) aliajul eutectic Al – Cu (cu %Cum = 33 %). b) fontele cenuşii feritoperlitice. c) au granulaţie foarte fină. Care dintre următoarele aliaje de lipit se folosesc pentru lipirea moale: a) SnPb10. d) bronzurile hipoeutectoide? T.36. b) au structură bifazică. b) transformarea este reversibilă.Cu).

CuZn38Pb2Mn2 şi CuZn30Al5Fe3Mn2.7 100 16. fiind o alamă monofazică β’.67 ⋅118. iar cuprul are valenţa vCu = 1 şi masa atomică maCu = 63.1 şi 1.5 % şi aparţine aceleiaşi clase structurale ca şi alama binară cu %Znm = 100 − %Cume = 48. Folosind relaţiile (2. • alama specială Cu Zn30Al5Fe3Mn2 are titlul fictiv %Cume = 48. Din tabelele 1. % Snatγ maSn % Snatγ maSn + %Cu atγ maCu 100 = 16.5 %.7. • alama specială Cu Zn38Pb2Mn2 are titlul fictiv %Cume = 58.9.1. pe această cale se obţin datele prezentate în tabelul 9.0 %.4 %.4) şi (2.1).6 % şi aparţine aceleiaşi clase structurale ca şi alama binară cu %Znm = 100 − %Cume = 41. ştiind că faza γ are CEγ = 3 .0 % şi aparţine aceleiaşi clase structurale ca şi alama binară cu %Znm = 100 − %Cume = 34. 4 Rezolvare Se notează %Snmγ. Să se determine valorile de bază ale concentraţiilor masice ale componentelor în fazele bertholide tipice structurilor de echilibru ale bronzurilor 21 cu staniu.00 % şi %Snmε = 38.2 rezultă că staniul are valenţa vSn = 4 şi masa atomică maSn = 118. iar faza ε are 2 CEε = 7 . 192 . fiind o alamă bifazică. iar pentru faza ε: %Snatε = 25.9.67 ⋅118.3).5 %. %Snmδ şi %Snmε concentraţiile masice ale staniului în cele fazele bertholide γ.55 În mod similar.33⋅ 63.14 şi rezultă: • alama specială Cu Zn32Pb2 are titlul fictiv %Cume = 66. folosind relaţia (9.67 % şi = 27.1. cu coeficienţii de echivalare în zinc a elementelor de aliere precizaţi în scap. δ şi ε şi %Snatγ. faza δ are CEδ = 13 .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Aplicaţii A. Să se stabilească clasele structurale tipice alamelor speciale CuZn32Pb2.55. A.2.51 % şi %Snmδ = 32. se obţine pentru faza γ: % Snatγ = % Snmγ = 100(CEγ − vCu ) v Sn − vCu = 100( 3 1) − 2 4 −1 = 16.7 + 83. 9.5.4 %.2 %. rezultă pentru faza δ: %Snatδ = 20. fiind o alamă monofazică α. Rezolvare Pentru încadrarea în clase structurale a mărcilor de alame speciale precizate în enunţul aplicaţiei se calculează titlul fictiv al acestora. %Snatδ şi %Snatε concentraţiile atomice ale staniului în aceste faze.

% (keMn = 0. în funcţie de concentraţia lor masică de staniu %Snm. Rmδ – Rp0. se determină valorile coeficienţilor mj şi nj. cu relaţii de forma: Rm = m1%Snm + n1. % (kePb = 1. m3 = 5 şi n3 = 50. din relaţiile scrise mai înainte: m1 = −7. caracteristicile mecanice Rm (N/mm2). cu %Snm = 14 %). Rp0. Rezolvare Examinând diagrama de echilibru din figura 9. % (keAl = 6.9. 3. Rp0.5 ≅ 205 N/mm2.5 %.14. domeniul bifazic α + δ al acesteia corespunde unor concentraţii masice de cupru cuprinse între %Snm = 8 % (care defineşte limita domeniului monofazic α) şi %Snm = 32. cu %Snm = 10 % şi G CuSn14. între caracteristicile corespunzătoare celor două faze care le alcătuiesc structura.5 + 82.9. iar bronzul G Cu Sn14 are după turnare Rm = 360 N/mm2. % (keFe = 0. în cazul bronzurilor în stare de turnare.2δ = 3. scap. Rp0.3.5 % (care defineşte.75 şi n2 = 82. Rp0. să se estimeze valorile caracteristicilor mecanice Rm.. aşa cum s-a demonstrat la rezolvarea aplicaţiei A. aliajele G CuSn10 şi G Cu Sn14 sunt bronzuri bifazice (hipoeutectoide).0) %Fem.13 c. HB = m3%Snm + n3.2 şi HB ale fazei bertholide δ.55⋅32.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase Tabelul 9.5 + 465 ≅ 220 N/mm2.9) %Cume.55 şi n1 = 465.2 = m2%Snm + n2.2 = 120 N/mm2 şi duritaea 100 HB. 193 . Conform legii lui Kurnacov (v.5 + 50 = 212.11).5 A.2δ ≅ 15 N/mm2 şi HBδ = 5⋅32.0 CuZn38Pb2Mn2 58 38 2 2 − − 58. limita de curgere Rp0. % CuZn32Pb2 66 32 2 − − − 66.75⋅32. % %Znm. Rp0.5. ca urmare. Compoziţiile chimice şi titlurile fictive pentru trei mărci de alame speciale Marca de alamă %Cum. Aplicând legea lui Kurnacov. rezultă că.2 = 135 N/mm2 şi duritatea 120 HB. m2 = 3. j = 1.2 (N/mm2) şi HB ale bronzurilor bifazice turnate se pot estima analitic. compoziţia de bază a fazei δ). Cunoscând valorile caracteristicilor mecanice (determinate experimental) ale celor două bronzuri bifazice (G CuSn10.3.1. în funţie de compoziţia lor chimică.. ca urmare. în domeniile bifazice ale diagramelor de echilibru binare caracteristicile mecanice ale aliajelor variază liniar.6 CuZn30Al5Fe3Mn2 60 30 2 5 2 48. se obţine: Rmδ = −7.5) %Alm . Ţinând seama că faza bertholidă δ are concentraţia masică de staniu %Snm = 32. % %Pbm. Bronzul G CuSn10 are după turnare rezistenţa la tracţiune Rm = 390 N/mm2. aceste rezultate indicând că prezenţa fazei δ durifică şi fragilizează structurile bronzurilor cu staniu.5.0) %Mnm.

iar S D = π − 4 4 transversale a produsului. Cele două condiţii precizate în enunţul aplicaţiei sunt respectate simultan de aliajele cu %Nim ∈ [13.9 %.9%Nim + 210 şi A = 0.9%Nim – 110 ≥ 0.0024 % Nim − 0. A (în %) şi HR (în HRB) ale alamei CuZn15 se modifică prin deformare plastică la rece. Pentru GD = 36 % GD = D 2 2 S0 D0 10 (gradul de deformare plastică la rece al materialului produsului).5. pentru GD = 0: Rm = 270 N/mm2.308%Nim + 5 ≥ 0. 19. 50 %).9 %. Gradul de deformare plastică al materialului produsului obţinut prin tragere la rece se determină aplicând relaţia (3.6GD + 50. un semifabricat cilindric (aflat în starea O) cu diametrul Ds = 10 mm. în conformitate cu următoarele relaţii: Rm = −0. A = 45 % şi duritatea HR ≅ 50 HRB.06GD şi HR = 0. Un produs de forma unei bare cilindrice cu diametrul Dp = 8 mm este obţinut trăgând la rece.06GD2 + 7GD + 270. în care 2 Dp D2 S 0 = π s este aria secţiunii transversale a semifabricatului. Rezolvare Condiţia Rm ≥ 320 N/mm2 este respectată de aliajele Cu – Ni a căror 2 concentraţie masică de nichel satisface inegalitatea −0. relaţiile din enunţul aplicaţiei conduc la următoarele valori ale caracteristicilor mecanice: Rm ≅ 444 N/mm2. 100 %) ∩ (0 %. prin orificiul calibrat al unei scule (matriţe). care evidenţiază efectele ecruisării prin deformare plastică la rece asupra caracteristicilor mecanice ale alamei din care este realizat produsul.9.4. Caracteristicile mecanice la tracţiune Rm (în N/mm2) şi A (în %) ale aliajelor Cu – Ni în stare de echilibru se află în următoarele dependenţe (stabilite pe baza datelor experimentale) cu concentraţia lor masică de nichel %Nim: 2 2 Rm = −0. cu diferite grade de deformare GD ∈ (5 %. Care sunt caracteristicile mecanice ale produsului astfel obţinut? Rezolvare Semifabricatul aflat în stare recoaptă (starea O) are caracteristicile mecanice date de relaţiile din enunţul aplicaţiei.07 % Nim +8.0 %].0 %].0 %] ⇒ %Nim ∈ [13.07 % Nim +8.9. 19.308%Nim + 45. Caracteristicile mecanice Rm (în N/mm2). 19. 100 %). A ≅ 5 % şi HR ≅ 72 HRB. soluţia acestei inegalităţi este %Nim ∈ [13.9). 194 aria secţiunii .9 %.024 % Nim − 0. rezultă astfel 2 2 2 2 D p − D0 8 − 10 S − S0 100 = 100 = 100 = 36 %. A. soluţia acestei inegalităţi este %Nim ∈ (0 %. Condiţia A ≥ 40 % este respectată de aliajele Cu – Ni a căror concentraţie 2 masică de nichel satisface inegalitatea 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR A. să se determine compoziţia chimică a aliajelor Cu – Ni care îndeplinesc simultan condiţiile: Rm ≥ 320 N/mm2 şi A ≥ 40 %. A = 45 e−0.

0 2799 G AlSi9Mg 0. siluminul G AlSi9Mg (cu %Sim = 9.0 1.5 90.ρSi = 2330 kg/m3 şi ρCu= 8930 kg/m3. şi pPb = 0. dacă materiile prime disponibile pentru formarea încărcăturii sunt metalele pure componente ale aliajului.0 2575 AlZn6Mg2. ρZn = 7130 kg/m3.7.6 4. Să se stabilească compoziţia masică a încărcăturii cuptorului pentru realizarea unei şarje.6. %Mnm = 0.0 2784 AlMg9MnSi 9.0 %.5Cu1. Prin particularizarea relaţiei generale stabilite la rezolvarea aplicaţiei A. La elaborarea aliajelor pe bază de cupru în cuptoare cu inducţie pierderile procentuale masice prin oxidare ale componentelor încărcăturii sunt: pCu = 1 %.6 Aliajul Concentraţiile masice ale elementelor de aliere AlCu4MgMn %Mgm %Mnm %Znm %Sim %Cum 0.8 % şi %Sim = 0. Rezolvare Ţinând seama de semnificaţia simbolului mărcii aliajului care se elaborează. Tabelul 9.2 se extrag următoarele valori ale densităţilor componentelor aliajelor pe bază de aluminiu precizate în enunţul aplicaţiei: ρAl = 2700 kg/m3. %Mgm = 2.5Cu1.6 90.9 0.0 2653 %EAmj.9 % şi %Mnm = 0.8 %). Densităţile aliajelor de aluminiu din aplicaţia A.9. ρMg = 1740 kg/m3.4. aliajul AlMg9MnSi (cu %Mgm = 9.8 0.5 %. 15. cu masa m = 100 kg.5 9. rezultă că concentraţiile componentelor acestuia sunt: %Pbm = 4 %.5 %). 195 .5 % şi %Mgm = 0.2. % Concentraţia masică a aluminiului %Alm.5 94. kg/m3 A. alzimacul AlZn6Mg2. pZn = 2 %.9.7 89.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase A. din aliajul CuSn6Zn4Pb4. Rezolvare Din tabelul 1. Să se determine care dintre următoarele aliaje are densitatea cea mai mică: duraluminiul AlCu4MgMn (cu %Cum = 4. %Mgm = 0.9.5 (cu cu %Znm = 6.7 % şi %Cum = 1.5 %).5 0. se obţine următoarea relaţie pentru determinarea densităţii aliajelor pe bază de aluminiu: ρ = ∑ n 100 % EAmj j =1 ρ EA j + 100 − ∑ EAmj j =1 n . pSn = 1 %. aplicând această relaţie pentru aliajele ρ Al cu compoziţia chimică precizată în enunţul aplicaţiei se obţin rezultatele prezentate în tabelul 9.7 %).4 6.5 %.5 2.75 %.15. % Densitatea aliajului ρ. ρMn = 7470 kg/m3.

având soluţiile m3 0 10 5 0 606 90 88 75 0 8687 m4 m1 = 19. MP2 ≡ G CuSn10Zn2.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Znm = 4 %..869 kg.325 kg.. La elaborarea aliajelor pe bază de cupru în cuptoare cu inducţie pierderile procentuale masice prin oxidare ale componentelor încărcăturii sunt: pCu = 1 %.613 kg.04 kg.04 kg.082 kg. j = 1. şi pPb = 0. A. rezultă: % Pbm % Pbm p 4 m = m Pb (1 − Pb ) ⇒ m Pb = m = 100 = 4. concentraţiile masice ale componentelor în mateiile prime MP1 ≡ CuZn10. mSn = 4. mZn = 4. Să se stabilească compoziţia masică a încărcăturii cuptorului pentru realizarea unei şarje. %Snmj şi %Cumj. mZn.030 kg şi mCu = 86.4. masele care se introduc în încărcătură din cele patru materii prime 4 4 % Pbm % Zn m disponibile. MP3 ≡ G CuPb20Sn5 şi MP4 ≡ Pb 99. Rezolvare Ţinând seama de semnificaţiile simbolurilor aliajului care trebuie elaborat şi aliajelor folosite ca materii prime şi notând %Pbm.. cu masa m = 100 kg. % Znm. se obţine următorul sistem de ecuaţii (cu 0 0 20 100 m1 403 m2 10 2 0 0 408 × = necunoscutele mj.9. în 100 100 100 − 0. mSn şi mCu. %Snm = 6 % şi %Cum = 100 – [%Pbm + %Znm + %Snm] = 86 %. pZn = 2 %.. dacă materiile prime disponibile pentru formarea încărcăturii sunt deşeuri de alamă binară CuZn10.. %Znmj. %Snm şi %Cum concentraţiile componentelor în aliajul care se elaborează şi %Pbmj. din aliajul CuSn6Zn4Pb4.995.938 kg şi m4 = 0.75 %. j = 1. m = ∑ % Zn mj m j . m3 = 50.8.4. j = 1. Introducând în aceste relaţii p Sn p Cu j =1 j =1 1− 1− 4 4 100 100 datele din enunţul aplicaţiei. Masa totală a încărcăturii este mi = mPb + mZn + mSn + mCu ≅ 101.4): . m2 = 30. m = ∑ %Cu mj m j . masele materiilor prime care trebuie introduse în încărcătura cuptorului pentru elaborarea aliajului şi ţinând seama de condiţiile din enunţul aplicaţiei.. pSn = 1 %. notând mPb.030 kg şi. p p j =1 j =1 1 − Pb 1 − Zn 100 100 % Snm %Cu m m = ∑ % Snmj m j . bronzuri G CuSn10Zn2 şi G CuPb20Sn5 şi plumb marca Pb 99. Masa totală a încărcăturii este mi = m1 + m2 + m3 + m4 ≅ 101.165 kg. rezultă relaţiile: m = ∑ % Pbmj m j .75 100 − p Pb mod similar. 196 .995 şi mj.

Cele mai multe ceramice sunt compuşi între metale şi nemetale. Sticlele sunt materiale anorganice cu structură amorfă (corpuri vitroase) obţinute prin solidificarea unor topituri constituite din amestecuri de oxizi în stare topită. starea amorfă (vitroasă) este caracterizată de lipsa ordonării atomice la distanţă. utilizate în cele mai diverse domenii cum ar fi electrotehnica. Introducere Materialele ceramice sunt materiale anorganice nemetalice. astfel că nu există electroni liberi.1. industria metalurgică etc. În prezent termenul de ceramică include o gamă de materiale mult mai largă. ceea ce face ca materialele ceramice să aibă conductibilitate termică şi conductibilitate electrică foarte scăzute fiind materiale electroizolante sau termoizolante în marea majoritate a cazurilor. în timpul căruia se formează legăturile dintre particule prin difuzie sau topire parţială a unui component. dintre care cel puţin unul are rolul de vitrifiant. păstrându-se doar ordinea apropiată. Reprezintă o categorie de materiale care au fost utilizate din cele mai vechi timpuri sub formă de vase din lut (însăşi termenul de ceramică provine de la grecescul “keramon” care însemna “lut ars”) şi de materiale de construcţie datorită capacităţii de prelucrare în cele mai diverse forme şi abundenţei materiilor prime. obţinute din materii prime sub formă de pulberi prin sinterizare. care este un proces de încălzire cu sau fără presare simultană. industria chimică. astfel că se bazeză în special pe legături ionice şi covalente.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Capitolul 10 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR CERAMICE ŞI STICLELOR 10. adică formează unităţi structurale prin coordinarea atomilor de oxigen în jurul ionului metalic prin legături ionice sau covalente. referitoare la câteva 197 . cu legături şi structură complexe. electronica. Legăturile ionice şi covalente implică toţi electronii de valenţă ai componentelor.

ceea ce face ca sticlele să fie considerate ca lichide vâscoase subrăcite. sau pot avea centrele în punctele marcate cu C.1 în care se prezintă limitele r raportului C şi geometria posibilă pentru fiecare număr de coordinaţie. care corespunde unei structuri de tip cub cu feţe centrate (CFC) a anionilor. 1. considerând un plan de anioni care au centrele în punctele notate cu A în figura 10.2. anionii celui de-al treilea plan compact pot avea centrele pe aceeaşi verticală cu punctele A. numărul de coordinaţie şi implicit geometria unităţii structurale depinde de valoarea raportului dintre raza cationului rC şi raza anionului rA .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR distanţe interatomice corespunzătoare unităţilor structurale.scap 1. În funcţie de poziţia anionilor din două plane compacte succesive se formază două tipuri de interstiţii: interstiţii tetraedrale (câte trei într-un plan compact şi unul în planul învecinat) aşezaţi astfel încât unind centrele lor de masă se formează un tetraedru regulat şi interstiţii octaedrale mărginite de şase anioni (câte trei în fiecare plan compact aşezaţi astfel încât unind centrele lor de masă se formează un octaedru regulat (v. cationii au de obicei raze mai mici decât anionii (v. înseamnă că numărul de coordinaţie poate fi 4 sau 6. înconjurat de anioni cărora anionul le-a cedat electronii de valenţă. aşa cum 198 . aşa cum se constată din tabelul 10. rA Deoarece anionii au raza mai mare se pot aranja în plane compacte dispuse succesiv. Structura ceramicelor şi sticlelor Elementele componente ale materialelor ceramice sunt legate între ele prin legături ionice şi covalente formând reţele de ioni metalici şi nemetalici (cationi şi anioni) a căror celulă elementară este constituită dintr-un cation.1). ceea ce înseamnă că numărul anionilor din unitatea structurală reprezintă chiar numărul de coordinaţie al structurii cristaline respective (v scap. tabelul 10. rezultă astfel fie o succesiune de plane ABABAB… care corespunde unei structuri de tip hexagonală compactă (HC) a anionilor.2). Întradevăr. întrucât cationii metalici se plasează în aceste interstiţii. generând structuri cristaline de tip CFC sau HC ca şi în cazul metalelor (v.2). deoarece metalele prin ionizare pierd electronii de valenţă. 10.1 şi planul următor de anioni cu centrele în punctele notate cu B. figura 10. În acest capitol se vor prezenta caracteristicile structurale ale principalelor tipuri de materiale ceramice şi sticle şi proprietăţile generale ale acestora.1 în care se prezintă razele ionice ale componentelor uzuale din ceramice) astfel că structurile stabile ale fazelor cristaline din ceramice se formează atunci când fiecare cation metalic este înconjurat de anioni nemetalici cu care se află în contact direct. fie o succesiune ABCABC….

cât şi de modul în care sunt ocupate interstiţiile cu cationi metalici.220 0.138 0.132 0.020 0.196 0.078 0. 10.1.184 rC < rA rC < rA rC < rA rC < rA 3 Cl− F− I− O2− S 2− 0.133 0.057 0.225 0.414 ≤ 6 Na+ 2+ 0.102 0.064 Anion Br − rA .414 0. nm 0.1.732 ≤ Si4+ Ti4+ 8 1.077 0.136 0. Rezultă că structurile fazelor cristaline ale ceramicelor depind atât de tipul reţelei compacte pe car o formează anionii.000 Fig. nm 0.067 0.069 0.1 Reprezentarea prin sfere rigide a dispunerii anionilor în structura ceramicelor 199 . de coordinaţie Geometria coordinării rC .181 0.155 ≤ Nr.039 0.225 ≤ 4 Mg Mn Ni 0.106 0.732 0. Razele ionice ale unor componente ale ceramicelor şi geometria coordinărilor Raze ionice Raze cationi rC Raze anioni rA Cation Al3+ Ba2+ B3+ Ca Fe K 2+ 2+ + 2+ 2+ Tip de coordinare rC rA 0. Tabel 10.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor rezultă şi din tabelul 10.

ceea ce are ca efect reducerea vâscozităţii şi trecerea treptată de la starea solidă la starea lichidă pe măsură ce temperatura creşte deasupra temperaturii Tv. fiind dependentă de viteza de răcire. Continuitatea curbei 2 cu cea de la temperaturi mai ridicate (T > Tc) arată că materialul este de fapt un lichid subrăcit. Silicea cristalină prezintă trei forme alotropice: cuarţ. să se treacă la starea de echilbru stabil. o reprezentare plană simplificată a stării vitroase a SiO2 care reprezintă baza structurii sticlelor silicatice este redată în figura 10. reprezentând variaţia volumului specific (inversul densităţii ρ) în funcţie de temperatură (curba 1 în figura 10.2a. astfel că există tendinţa ca în timp. Cea mai mare parte a ceramicelor şi sticlelor sunt constituite din silicaţi a căror bază structurală o constituie tetraedrul [SiO4]4-care are în centru ionul Si4+ iar în vârfuri ionii O2. bidimensionale sau spaţiale cu un grad înalt de stabilitate. Pe baza celor arătate se poate stabili că în structura dezordonată a solidelor vitroase distanţele dintre particulele constitutive şi intensitatea legăturilor nu sunt uniforme.care formează aranjamente complexe de tip HC sau CFC.cu dispunere ordonată (structură cristalină) sau aleatoare (structură amorfă) a unităţilor structurale. o reprezentare plană simplificată a structurii cristaline tridimit a SiO2 este redată în figura 10. sau de cationi diferiţi.3. a cărui vâscozitate creşte pe măsură ce scade temperatura. ceea ce a făcut ca solidele cu o astfel de structură să fie numite corpuri vitroase. treptat cele mai puternice. În cazul răcirii relativ rapide a topiturii ce conţine unităţile [SiO4]4dependenţa de temperatură a volumului specific este cea corespunzătoare curbei 2 din figura 10.cărora le rămâne câte o valenţă liberă cu care se pot lega de alte unităţi structurale formând aranjamente unidimensionale. structura este constituită din lanţuri spaţiale în care poziţia relativă a unităţilor structurale este aleatoare ca în starea lichidă. Această structură se obţine dacă răcirea topiturii se face foarte lent. tridimit şi cristobalit diferenţiate prin poziţiile relative ale tetraedrilor [SiO4]4. Structura vitroasă corespunde unei stări metastabile cu energie liberă mai mare decât cea corespunzătoare structurii cristaline. ceea ce conduce la existenţa unei diversităţi foarte mari de structuri a fazelor cristaline din materialele ceramice. astfel că la o temperatură Tc are loc cristalizarea la fel ca în cazul materialelor metalice. sub acţiunea temperaturii. apoi. la temperatura Tc volumul specific are un salt brusc.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Interstiţiile pot fi ocupate de cationi de acelaşi tip. fiind exclusă existenţa liberă a unităţii tetraedrale. La încălzire. pe măsura creşterii energiei interne a sistemului se desfac mai întâi legăturile mai slabe. Din punct de vedere chimic cel mai simplu silicat este dioxidul de siliciu SiO2 (silice) care structural este constituit dintr-o reţea spaţială de [SiO4]4. temperatura Tv de pe această curbă este numită temperatură de tranziţie sticloasă sau temperatură de vitrifiere şi nu are o valoare bine definită. proces 200 .3) se constată că în condiţiile solidificării prin cristalizare.2 b.

201 . tabelul 10.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor numit devitrifiere şi poate avea loc controlat sau în mod natural. astfel că pe lângă tetraedrii [SiO4]4. În mod obişnuit materialele ceramice au structura alcătuită din faze cristaline însoţite de o fază vitroasă aşa cum se observă în figura 10. 10. b – structură vitroasă Fig. 10. Devitrifierea necontrolată a sticlelor are consecinţe negative asupra proprietăţilor mecanice şi optice (sticla devine fragilă şi pierde transparenţa datorită refracţiei razelor de lumină pe limitele grăunţilor). Variaţia volumului specific cu temperatura în cazul SiO2 Fig 10. tehnologiile moderne permiţând obţinerea unor ceramice cu structură cristalină aşa cum se obsevă în figura 10 4 b în care se prezintă structura aluminei (Al2O3) cristaline. Structurile unor ceramice: a – ceramică refractară cu faze cristaline şi masă vitroasă.Schema structurilor silicei: a − structura cristalină. Fig.există şi tetraedrii [AlO4]5-.4.4 a care prezintă structura unei ceramice refractare. substituirea este posibilă datorită diferenţelor mici între dimensiunile celor doi ioni (v. cantitatea de fază vitroasă depinde de compoziţia chimică şi de procesul tehnologic de fabricare.2.3. b – ceramică cristalină (Al2O3) Silicaţii naturali care constituie baza materialelor ceramice sunt aluminosilicaţi care au rezultat prin substituirea unor ioni Si4+ cu ioni Al3+.1).

Principalele proprietăţi ale ceramicelor şi sticlelor Proprietăţile mecanice ale materialelor ceramice şi sticlelor prezintă particularităţi în raport cele ale materialelor metalice datorită legăturilor ionice şi covalente care stau la baza formării structurii acestora.5 în care se prezintă CCCT (v.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Deoarece numărul ionilor de oxigen rămâne acelaşi ca în cazul unităţilor structurale [SiO4]4-.) 10. Mg2+.4) a unui material ceramic şi CCCT a unui material metalic. se prezintă valorile rezitenţei la încovoiere Ri şi ale modulului de elasticitate E pentru câteva ceramice şi sticle uzuale. pentru fiecare ion Al3+ din reţea apare o sarcină electrică negativă. Aceste materiale se caracterizează în primul rând prin duritate şi fragilitate foarte ridicate determinate de caracterul puternic al legăturilor ionice şi covalente.2. Ba2+ etc. Ruperea se produce fără deformare plastică aşa cum se constată din figura 10. Fig 10. scap 3.3. Curbe CCCT tipice pentru materiale metalice şi materiale ceramice Fig.6.6. K+) şi ioni divalenţi (Ca2+. În tabelul 10. tensiunea maximă în fibra întinsă a epruvetei încovoiate (corespunzătoare forţei Fmax) reprezintă rezistenţa la încovoiere Ri a cărei valoare este apropiată de rezistenţa la tracţiune Rm. restabilirea neutralităţii electrice se obţine prin introducerea în structură a unor ioni monovalenţi (Na+. 10.5. Li+. Trebuie precizat că în cazul materialelor ceramice şi sticlelor se constată o împrăştiere foarte mare a valorilor caracteristicilor mecanice deoarece fragilitatea intrinsecă le face foarte sensibile la prezenţa concentratorilor de tensiuni. Comportarea la rupere a acestor 202 . Schema încercării la încovoiere statică Rezistenţa la compresiune a materialelor ceramice şi sticlelor este însă mult mai mare (poate ajunge la valori de 10 ori mai mari decât rezistenţa la tracţiune). Deoarece încercarea la tracţiune este mai greu de aplicat (dificultăţile sunt legate de prinderea epruvetei). Comportarea la rupere. A. pentru caracterizarea rezistenţei mecanice la întindere a materialelor ceramice se foloseşte adesea încercarea de încovoiere statică realizată conform schemei prezentată în figura 10. deşi ruperea are tot caracter fragil.

contracţii sau dilatări neuniforme şi deci tensiuni care produc fisurarea sau ruperea.8 1. mm/mmoC 5. B.0 1.5·10-6 10. W/moC la 1000 o C 3.9 1. în tabelul 10.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor materiale se explică prin existenţa unui număr mare de defecte de structură şi chiar microfisuri a căror extindere se produce în avalanşă în momentul în care tensiunile depăşesc valoarea critică. la variaţia rapidă a temperaturii mediului se creează diferenţe de temperatură pe secţiune.5·10-6 9.5 7.8) apare în special în cazul ceramicelor utilizate ca materiale refractare.5 − − C. Este fenomenul de fisurare sau chiar rupere a materialului la modificarea relativ rapidă a temperaturii şi se datorează fragilităţii intrinseci a materialelor ceramice şi a sticlelor corelată cu exploatarea la temperaturi ridicate.0·10-6 7. Fluajul. dacă materialul are conductivitate termică scăzută (cum este cazul materialelor ceramice şi sticlelor).8·10-6 13. N/mm2 60…80 380…1000 90…110 70…100 140…280 80…100 140…200 45…100 80…110 40…150 40…150 E.2 λ.0 219 15 − − 2.1 2.5·10-6 0.0 2. Deformaţiile plastice specifice fenomenului de fluaj se produc la limitele dintre grăunţii fazelor cristaline şi sunt influenţate de prezenţa masei vitroase a cărei vâscozitate scade odată cu creşterea temperaturii. α şi λ reprezintă caracteristici care capătă importanţă mai mare la alegerea materialelor ceramice pentru o anumită aplicaţie decât în cazul utilizării materialelor metalice. Problema comportării la fluaj (v.7·10-6 4.scap 3. Din această cauză. Comportarea la şoc termic a materialelor depinde în special de coeficientul de dilatare liniară α şi de conductivitatea termică λ. Fenomenul se desfăşoară la fel ca în cazul metalelor. deoarece tensiunile de compresiune tind să închidă microfisurile.0·10-6 8.0·10-6 9. cele mai bune rezistenţe la fluaj le au materialele ceramice complet cristaline sau în a căror structură faza vitroasă se află în cantitate mai mică.7 1.2.3 20 5. kN/mm2 60…80 350…380 150…170 130…150 290…310 200…240 430…470 250…290 60…90 40…60 50…70 0−1000oC. Tabelul 10. Şocul termic. starea critică se atinge la valori mai ridicate ale solicitărilor.2 se prezintă valorile acestor caracteristici pentru câteva ceramice şi sticle uzuale. din acest motiv. Caracteristicile fizico-mecanice principale ale unor ceramice şi sticle Tipul materialului ceramic sau sticlei Mulit (3Al2O3·2SiO2) Alumina cristalizată (Al2O3) Magnezită sinterizată (MgO) Zirconie stabilizată (ZrO2) Berilie sinterizată (BeO) Spinel (MgAl2O4) Carbura de siliciu (SiC) Carbura de bor (B4C) Sticla de cuarţ (silice) (SiO2 ) Sticla calco-sodică Sticla boro-silicatică Ri. cu deosebirea că procesele de difuzie sunt mult mai complexe fiind implicaţi ioni cu sarcini electrice diferite.6·10-6 4. Un factor la fel de important pentru comportarea la şoc termic îl 203 .9 − − 2.1 38.0·10-6 α pe la 100 o C 5.3·10-6 8.

7 se prezintă variaţia rezistenţei la şoc termic a unor materiale ceramice şi sticle în funcţie de condiţiile de răcire. aşa cum se constată din figura 10. Comportarea sticlelor în stare vâscoasă. iar la temperaturi scăzute este blocată reacţia chimică a apei cu silicaţii. R – constanta gazelor.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR constituie geometria piesei. Deasupra temperaturii Tv vâscozitatea depinde de temperatură după o relaţie de forma: η = η0 e . Vâscozitatea η este o mărime ce caracterizează proprietăţile de curgere ale fluidelor şi reprezintă factorul de proporţionalitate dintre tensiunile tangenţiale şi variaţia vitezei de alunecare pe grosimea stratului fluidului. fenomenul se produce cu viteză maximă la temperatura camerei deoarece la temperaturi mai ridicate creşte mobilitatea ionilor hidroxil care nu se mai ataşează lanţului –O−Si−O−. Mecanismul fisurării sub tensiune (numit uneori impropriu şi “oboseală statică”) se bazează pe adsorbţia moleculelor de apă în microfisurile superficiale şi extinderea acestora sub acţiunea tensiunilor mecanice constante datorită pe de o parte efectului de “pană” pe care îl au moleculele adsobite la vârful fisurii. În figura 10. Rezistenţa la şoc termic se defineşte ca fiind diferenţa de temperatură ∆T dintre temperatura suprafeţei corpului şi temperatura mediului pe care o poate suporta un corp răcit sau încălzit în anumite condiţii fără să se fisureze. şi pe de altă parte datorită reacţiei chimice a apei cu silicaţii componente ai sticlelor sau ceramicelor. În cazul sticlelor vâscozitatea în stare vitroasă (sub temperatura Tv) se consideră η = 1018 Pa·s iar starea fluidă se consideră atinsă dacă vâscozitatea scade sub 103 Pa·s.2) în care η0 este o constantă experimentală. sticla se comportă ca un lichid. a cărui vâscozitate scade cu creşterea temperaturii. (10.9) există curbe de durabilitate la fisurare sub tensiune sub forma dependenţei σ = f(τ). deasupra temperaturii Tv. 204 Ea RT . unitatea de măsură pentru vâscozitate este N·s/m2 ceea ce înseamnă Pa·s (Pascal secundă). Ea − energia de activare a procesului de curgere. iar T − temperatura absolută.8 aceste curbe sunt asemănătoare curbelor Wöhler ale materialelor metalice. Similar curbelor de durabilitate la oboseală din cazul materialelor metalice (v. D. Aşa cum a fost arătat anterior. în urma reacţiei chimice se produce ruperea lanţului –O−Si−O−. E. Fisurarea sub tensiune într-un mediu dat. τ fiind timpul de expunere la mediul umed a piesei solicitate la tensiunea σ. scap 3. fiecare moleculă de apă conducând la formarea a două unităţi Si−OH care nu mai sunt legate una de alta. deoarece schimbările bruşte de secţiune acţionează şi în cazul materialelor ceramice ca nişte concentratori de tensiuni. Este un fenomen de rupere întârziată a materialelor ceramice şi a sticlelor care se produce în cazul solicitării pieselor la tensiuni constante în medii apoase.

10.7. * temperatura superioară de recoacere tsr corespunde la η = 1012 Pa·s. iar pe de altă parte. utilizate la stabilirea parametrilor operaţiilor tehnologice de fabricare a obiectelor din sticlă: * temperatura inferioară de recoacere tir corespunde la η = 1013.3.6 Pa·s. B şi t0 sunt constante ce se pot determina experimental prin măsurarea vâscozităţii la trei temperaturi diferite.5 Pa·s. Curbele de durabilitate la fisurarea sub tensiune ale unor sticle În funcţie de valoarea vâscozităţii (deasupra temperaturii Tv) s-au stabilit următoarele temperaturi numite puncte fixe de vâscozitate ale sticlelor. iar t este temperatura în oC. 205 . * temperatura de curgere tc corespunde la η = 104 Pa·s. * temperatura de prelucrare tp corespunde la η = 103 Pa·s. pentru o sticlă calco-sodică s-au determinat valorile: A= −3. t0 = 210 cu ajutorul cărora s-a trasat curba η = f(t) prezentată în figura 10. * temperatura de înmuiere tm corespunde la η = 106.8. de exmplu.9 se ilustrează pe curba η = f(t) stabilirea punctelor fixe ale sticlei şi se prezintă valorile acestor puncte pentru câteva tipuri de sticle uzuale. B = 4800. 10. Comportarea sticlei în stare vâscoasă prezintă importanţă deosebită pentru prelucrare deoarece aceasta trebuie să se desfăşoare intr-un interval de temperaturi astfel ales încât pe de o parte vâscozitatea să fie suficient de mică pentru ca prin fasonare să se obţină forma corespunzătoare a obiectului. la sfârşitul prelucrării vâscozitatea să fie suficient de ridicată pentru evitarea deformării necontrolate sub greutatea proprie a obiectului fasonat.9 Fig. (10. Rezistenţele la şoc termic ale unor ceramice şi sticle Fig. În figura 10.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Pentru scopuri practice se utilizează relaţii de forma: B log η = A + .3) t − t0 în care A.

O altă consecinţă a comportării vâscoase a sticlelor este deformarea (înmuierea) sub sarcină la temperaturi ridicate a materialelor ceramice care conţin şi masă vitroasă. ceea ce reduce riscul rănirii persoanelor din jur. acesta constă din încălzirea la o tempertură ti din domeniul (tir . aceste tensiuni de compresiune au valori ridicate şi contribuie la creşterea rezistenţei materialului. variaţia vâscozităţii sticlei cu temperatura în maniera arătată permite aplicarea unui tratament termic de tip călire. astfel că în strat vor lua naştere tensiuni reziduale de compresiune datorită contracţiei de răcire a miezului.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. 206 . 10. iar în miez temperatura este suficient de ridicată pentru ca materialul să preia prin deformare plastică contracţia suprafeţei rigide. 9. în continuare se face răcirea completă lent. faţadele şi uşile clădirilor etc. O fisură care apare în stratul superficial eliberează brusc tensiunile de compresiune şi produce spargerea sticlei cu formarea unui număr mare de granule mici. Rezistenţa la deformare sub sarcină este una din caracteristicile importante ale materialelor refractare şi se apreciază în mod uzual prin temperatura care determină un anumit grad de deformare sub acţiunea unei tensiuni de compresiune date. datorită conductibilităţii termice reduse în urma răcirii la suprafaţa sticlei temperatura scade sub Tv. Punctele fixe de vâscozitate ale sticlelor De asemenea. motiv pentru care aceste sticle sunt cunoscute sub denumirea curentă de sticle “securit” şi se folosesec pentru mijloacele de transport. tsr) şi răcirea rapidă cu jet de aer sau în ulei.

magnetice şi optice ale acestor materiale. CaO sau MgO. În cele ce urmează se vor prezenta câteva dintre cele mai importante tipuri de materiale ceramice şi sticle. 207 . Materialele ceramice 10.10 se prezintă în triunghiul concentraţiilor componentelor de bază domeniile corespunzătoare acestor ceramice. în figura 10. au rol de fondanţi deoarece în timpul arderii formează cu argila şi silicea compuşi cu temperatură mică de topire fiind la originea masei vitroase care leagă particulele de silice şi de argilă şi reduce porozitatea. în funcţie de compoziţia chimică şi scopul urmărit. materiile prime utilizate au următoarele caracterisitici: .4. 10.nisipul de cuarţ (silice) modifică plasticitatea argilelor la uscare şi ardere în timpul căreia suferă transformările cristalografice cuarţ→ tridimit→ cristobalit.argilele sunt silicaţi de aluminiu hidrataţi însoţiţi de impurităţi (oxizi metalici ) care influenţează culoarea finală a materialului ceramic.4.feldspatul este denumirea generică pentru compuşii complecşi de tipul alumino-silicaţilor de K. faianţă. Ca. tare sau tehnic. In funcţie de concentraţiile componentelor şi de condiţiile tehnologice se obţin următoarele tipuri de materiale ceramice: teracotă. din care se realizează piesele ce apoi se usucă şi se calcinează prin încălzire la temperaturi de 900…1500 oC. . .Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Scopul acestui capitol fiind prezentarea materialelor ceramice şi a sticlelor ca materiale structurale ( vezi cap. Na2O. amestecului pulverulent de materii prime i se adaugă o cantitate determinată de apă obţinându-se o pastă (numită şi “barbotină”). Procesul de vitrifiere este însoţit întodeauna de contracţie şi stă la baza obţinerii majorităţii materialelor ceramice. formând în prezenţa apei o suspensie coloidală ce conferă amestecului plasticitate. 14) nu se tratează şi problemele proprietăţilor electrice. varietatea de argilă cea mai utilizată este caolinul (Al2O3 ·2SiO2·2H2O) care are o structură lamelară şi este constituit din granule. Materialele ceramice silicatice Materialele ceramice silicatice aparţin sistemului ternar SiO2−Al2O3−X. In timpul arderii rezultă o anumită cantitate de fază lichidă care prin răcire formează o reţea sticloasă în jurul granulelor pe care le leagă sub forma unui material solid şi dens.1. Mg. unde X poate fi K2O.3 câteva caracteristici ale acestora. porţelan moale. iar în tabelul 10. Pentru obţinerea ceramicelor silicatice. gresie ceramică. Na.

placaje. (faze cristaline) determină creşterea rezistenţei mecanice şi a temperaturii de utilizare. în care baza o constituie tetraedrii [SiO4]. aparatură pentru laboratoare de chimie.3. Analizând această diagramă se constată că sistemul SiO2−Al2O3 prezintă transformare eutectică. pardoseli.11. ţigle. Creşterea conţinutului de feldspat (deci a masei vitroase) determină reducerea rezistenţei mecanice şi a rezistivităţii electrice. are formă aciculară. Materialele ceramice pe bază de argile Denumirea materialului Teracotă Faianţă Gresie ceramică Porţelan Caracteristici Porozitate: 15…30 % Suprafaţa: glazurată sau nu Temperatura de ardere: 950…1050 oC Porozitate: 10…15 % Suprafaţa: glazurată. echipamente sanitare. placaje etc. corespunde formulei chimice 3Al2O3·2SiO2. transformare peritectică şi formează un compus cu topire incongruentă.5…3 % Suprafaţa: glazurată sticloasă Temperatura de ardere: 1100…1300 oC Porozitate: 0…2 % Suprafaţa: glazurată sticloasă Temperatura de ardere: 1100…1400 oC Domenii de utilizare cărămizi. opacă Temperatura de ardere: 950…1200 oC Porozitate: 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Structura ceramicelor fiind neomogenă. Tabelul 10. vase. In acest sistem SiO2 cristalizează sub formă de cristobalit. ceea ce îi conferă duritate ridicată. duritate ridicată şi este baza majorităţii constituenţilor materialelor ceramice silicatice. ţevi ceramice echipamente sanitare. Analiza transformărilor la răcire a ceramicelor care au la bază acest sistem se face la fel ca în cazul diagramelor de echilibru ale sistemelor de aliaje. vase etc Dintre materialele ceramice silicatice în tehnică răspândirea cea mai mare o au porţelanurile care sunt mase ceramice vitrifiate albe (translucide în strat subţire) ale căror faze cristaline se pot stabili cu ajutorul diagramei binare de echilibru SiO2−Al2O3 prezentată în figura 10. acest compus se numeşte mulit. Deoarece în condiţii industriale vitezele de răcire sunt mai mari decât cele 208 . proprietăţile lor sunt influenţate puternic de raportul dintre cantitatea de fază cristalină şi cantitatea de fază vitroasă. creşterea conţinutului de caolin şi de silice. care este un compus cu reţea hexagonală compactă de ioni de oxigen în care ionii de Al ocupă 2 din 3 golurile octaedrice. aparatură pentru laboratoare de chimie etc izolatoare elctrice. care este un compus cu reţea CFC. condensatori electrici. iar celălalt component Al2O3 cristalizează sub formă de corindon.

datorită coeficientului de dilatare mai mic al glazurii iau naştere tensiuni de compresiune în strat care contribuie la îmbunătăţirea rezistenţei mecanice a pieselor. Tabelul 10. carbonaţi alcalini şi oxizi metalici aplicat pieselor înainte de calcinare. Fig. o parte din topitură nu va reuşi să cristalizeze. piesele din ceramică se acoperă cu glazuri. Caracteristicile câtorva tipuri de porţelanuri utilizate în tehnică sunt prezentate în tabelul 10. Domeniile ceramicelor silicatice în sistemul argilă – cuarţ feldspat Fig 10. 209 . solidificându-se sub formă de fază sticloasă. rezistenţă la agresiunea acizilor şi alcaliilor. 10.4.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor corespunzătoare echilibrului. N/mm2 173…345 173…550 138…620 414…2970 Temperatura maximă de utilizare. oC 300…400 200…650 400…780 440…1100 Pentru reducerea (sau chiar eliminarea) absorbţiei de apă în pori. acestea sunt straturi compacte sticloase obţinute în timpul procesului de ardere din stratul de vopsea pe bază de boraţi.4 Porţelanuri tehnice – caracteristici principale Denumirea comercială a materialului Porţelan pentru izolatori de joasă tensiune Porţelan pentru izolatori de înaltă tensiune Cordierit (compus de bază 2MgO·2Al2O3·5SiO2) Steatit (compus de bază 3MgO·4SiO2·H2O) Densitatea. Pe lângă faptul că prin glazurare se reduce higroscopicitatea. kg/m3 2200…2400 2350…2500 2100…2650 2800…2950 Rezistenţa la tracţiune N/mm2 20…35 20…55 35…65 52…107 Rezistenţa la compresiune.11 Diagrama de echilibru a sistemului SiO2Al2O3 Componentul de bază al porţelanurilor tehnice este mulitul care asigură acestuia rezistenţă mecanică şi rezistenţă la şoc termic ridicate.10.

2. Existenţa transformărilor alotropice care se produc cu creştere de volum înrăutăţeşte comportarea materialului.12 în care se prezintă diagrama de echilibru a sistemului ZrO2 – CaO. tipul de structură spinelică este frecvent întâlnită. prin creşterea % Al2O3 de la 85 % la 99. la 1700 oC Reprezintă cea mai importantă ceramică oxidică şi are utilizări multiple. Datorită energiei mari de legătură a oxizilor. alumina) are temperatura de topire 2054 oC şi cristalizează sub formă de corindon aşa cum s-a arătat mai sus. titanaţi şi ferite. compuşii sunt foarte stabili la acţiunea agenţilor chimici şi au duritate şi rezistenţă la compresiune ridicate. de exemplu. abrazivi. din care rezultă formarea compusului MgAl2O4 (sau MgOAl2O3) numit şi spinel. 210 . In condiţii tehnologice deosebite şi cu materii prime de puritate înaltă.13 se prezintă diagrama de echilibru a sistemului MgO − Al2O3. materiale izolante. refractarele bazice pot conţine şi alţi oxizi dintre care mai des întâlniţi sunt CaO. unelte de tăiat.2. cum ar fi materialele refractare. ZrO2. Al2O3 şi Cr2O3. implanturi medicale. aşa cum rezultă din figura 10.scap.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 10. Oxidul de zirconiu (ZrO2) are temperatura de topire-solidificare 2690 oC şi prezintă mai multe forme alotropice: reţea monoclinică de la ta până la 1000 oC. Oxidul de aluminiu (Al2O3. Componentei mai importanţi ai acestor ceramice sunt: oxizi (Al2O3. Oxidul de magneziu (MgO – magnezită) are temperatura de topire 2800 oC şi constituie baza materialelor refractare pentru căptuşelile cu caracter bazic a cuptoarelor. se obţine alumina transparentă utilizată în optica tehnică.7 % rezistenţa la compresiune creşte de la 1800 N/mm2 la 2500 N/mm2 iar temperatura de utilizare de la 1300 oC. spinelul are o reţea cristalină cubică complexă în care ionii Mg2+ ocupă interstiţiile tetraedrice. cu creşterea conţinutului de Al2O3 creşte rezistenţa la compresiune. locul ionilor Mg2+ şi Al3+ fiind luat de alte metale. iar ionii Al3+ ocupă interstiţii octaedrice. MgO.2). tetragonală pe intervalul 1200…2370 oC şi cubică peste 2370 oC. Pentru exemplificare. care este o fază bertholidă cu topire congruentă (v. temperatura de utilizare şi rezistivitatea electrică. Caracteristicile de exploatare ale pieselor pe bază de alumină depind în mare măsură de concentraţia masică a acesteea. Pe lângă MgO. TiO2 şi BeO). pentru evitarea acestor neajunsuri se adaugă CaO şi/sau MgO care în concentraţii mai mici de 10…15% se dizolvă în ZrO2 şi stabilizează structura cubică ce se menţine de la temperatura de cristalizare până la temperatura ambiantă.4. în figura 10. Materialele ceramice oxidice Materialele ceramice oxidice sunt materiale policristaline formate din oxizi sau compuşi oxidici şi lipsite de faze sticloase.

fiind încadrate în această categorie cele care îşi menţin caracteristicile până la temperatura de minimum 1500 oC. Mg.rezistenţa la deformare (înmuiere) sub sarcină care se apreciază prin temperatura la care se produce o deformare specifică de 0.5 % sub acţiunea unei sarcini de compresiune de 0.4. Cu.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Fig. Mg. 10. Zn. Li etc) având formula generală nkMkO·qFe2O3 unde nk este numărul de molecule al oxidului metalului Mk. 10. Diagrama de echilibru a sistemului MgO − Al2O3 Titanaţii sunt compuşi cu formula MTiO3.3. Mn.10.3 E). .rezistenţa piroscopică numită frecvent şi refractaritate este temperatura la care o epruvetă conică din materialul considerat se tasează cu o valoare dată.3. Feritele sunt compuşi ai oxidului de fier (Fe2O3) şi ai altor metale (Ba. k=1. 211 . Ni.13. se utilizează ca materiale feromagnetice datorită rezistivităţii electrice ridicate (ceea ce reduce pierderile prin curenţi turbionari) şi costului mai redus decât al aliajelor metalice. Comportarea la temperaturi înalte a materialelor refractare se apreciază în principal cu ajutorul a două mărimi: .2 N/mm2 (vezi şi scap. unde M este un metal bivalent (Ba. se utilizează pentru proprietăţile feroelectrice (se polarizează în câmp electric) la realizarea generatoarelor şi traductoarelor pentru ultrasunete.2. Diagrama de echilibru a sistemului ZrO2 – CaO Fig. Sr. Sr). în condiţii determinate de expunere la temepratură. 10. Materialele refractare Sunt produse ceramice rezistente la temperaturi înalte. Ca.12.

În industria petrolieră şi petrochimică se utilizează în mod frecvent refractarele din sistemul SiO2–Al2O3.2) şi vâscozităţii ridicate a sticlei silicioase prezentă ca fază vitroasă în aceste ceramici. În aceste condiţii. Ele se caracterizează prin temperaturi de înmuiere ridicate. Diversitatea materialelor refractare este foarte mare. Restul de fază lichidă care nu cristalizează va constitui fază vitroasă şi prezenţa sa limitează proprietăţile de utilizare ale materialelor refractare prin micşorarea temperaturii de înmuiere sub sarcină. figura 10. iar răcirea se face foarte lent. Domeniile principalelor tipuri de refractare silicatice din sistemul SiO2–Al2O3 şi domeniile temperaturilor caracteristice (refractaritatea şi temperatura de înmuiere sub sarcină) sunt prezentate în figura 10. care provin din cristalizarea topiturii în perioada de răcire şi se prezintă sub formă de cristale mici. a cărui diagramă de echilibru a fost prezentată în figura 10. • refractarele silimanitice (superaluminoase) cu %SiO2 = 36…20%. şi %Al2O3 = 40…30%) are caracteristici mai reduse decât refractarele silicatice. 10. • refractarele corindonice sau mulito-corindonice sunt fabricate din 212 . rezistenţă la şoc termic şi conferă căptuşelilor cuptoarelor caracter acid. aceeastă comportare se explică prin proprietatea cuarţului de a forma la recristalizare în fază solidă reţele complexe de tip tridimit (v. Din diagrama de echilibru se constată că trebuie evitate compoziţiile cu concentraţia de Al2O3 apropiată de cea eutectică (5.11) şi pot fi utilizate până la cca 1800 oC în cazul încălzirilor de scurtă durată şi până la temperaturi de 1650 oC în cazul solicitărilor şi/sau încălzirilor de lungă durată. prezenţa unei cantităţi mai mari de fază sticloasă face ca diferenţa dintre refractaritate şi temperatura de înmuiere sub sarcină să fie mai mare. timp de mai multe zile pentru a da posibilitatea cristalizării cvasitotalităţii fazei lichide. oxizii care stau la baza compoziţiei lor chimice putându-se grupa în trei categorii: a) SiO2 şi ZrO2. şi %Al2O3 = 63…80% au structură mulitică (v. c) Al2O3 şi Cr2O3. scap.14. Principalele tipuri de materiale refractare în funcţie de componentele preponderente sunt prezentate pe schema din figura 10. • şamota (%SiO2 = 60…70%.5 % Al2O3) deoarece au temperatura de topire cea mai scăzută. vor exista două tipuri de faze cristaline: faze cristaline primare sub formă de cristale mari.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR În procesul de fabricaţie refractarele se ard la temperaturi ridicate şi se menţin mai multe ore la temperatura maximă până la apariţia fazei lichide.15 din care rezultă următoarele: • refractarele silica (% SiO2> 93%) au refractaritatea şi temperatura de înmuiere foarte apropiate putând fi utilizate până la temperaturi de 1650 oC.11. insolubile în topitură şi faze cristaline secundare. b) MgO şi CaO.

5. fig. 10. 15…25% Al2O3) Cromit (% Cr2O3 > 85%) 1700…1900 1800…2000 1800…2000 2100…. sub sarcină. rezistenţa mecanică este dependentă de conţinutul de alumină aşa cum a fost arătat anterior. ele pot fi utilizate până la temperaturi de 1900 oC.14.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor alumină pură topită şi eventual mici cantităţi de argilă ca liant.40 25…35 40…50 45…75 35…55 65…85 B.. 12…28% Cr2O3. În tabelul 10. Materialul refractar aparentă..13). 10.2300 2900…3100 3400…3600 1700 1680 1700 1740 1830 1950 1650 1250 1275 1350 1350 1400 1500 1500 1450 18…22 15…25 15…25 30. Refractare acide (SiO2 + Al2O3) Refractare silica (%SiO2 > 95%) Samotă inferioară (20…25% Al2O3) Samotă standard (30…35% Al2O3) Samotă densă (40…45% Al2O3) Refractare mulitice (75…80%Al2O3) Refractare mulito-corindonice (80…85% Al2O3) Magnezită (%MgO > 92%) Crom –magnezită (25…50% MgO. compresiune.5 se prezintă câteva materiale refractare utilizate mai des şi proprietăţile lor principale. Fig. Caracteristicile unor materiale refractare utilizate frecvent Temperatura Rezistenţa Rezistenţa la Densitatea de înmuiere piroscopică. Proprietăţile celorlalte tipuri de materiale refractare nominalizate în figura 10. o C N/mm2 kg/m3 o C A.14 pot fi apreciate pe baza diagramelor binare de echilibru ale sistemelor corespunzătoare aşa cum s-a arătat anterior pentru ceramicele pe bază de MgO (v. Refractare bazice 2900…3100 2200 2900…3100 3200…3400 213 2000 1950 . Domeniile temperaturilor limită pentru refractaritate şi deformare sub sarcină în sistemul SiO2 – Al2O3 Tabelul 10.15. Principalele tipuri de materiale refractare Fig 10.

Materialele ceramice neoxidice Materialele ceramice neoxidice sunt compuşi de tipul carburi. fiind materialul sintetic cu cea mai mare duritate. obţinându-se o clasă nouă de materiale ceramice denumite sialon (de la Si−Al−O−N) ale căror unităţi structurale sunt tetraedrii (SixAl1−x)(OyN1−y)4−. este un material din categoria ceramicelor tehnice de performanţă din care se pot obţine piese complicate. prin variaţia legăturilor atomice şi ionice se obţin structuri noi şi deci proprietăţi noi.6. Nitrura de bor poate cristaliza în sistemul cubic şi în sistemul hexagonal. nitruri.4. boruri sau siliciuri ale căror unităţi structurale au la bază de obicei legături covalente care le conferă temperaturi înalte de topire sau de descompunere modul de elasticitate şi duritate ridicate. bazate preponderent pe legătura covalentă. menţinându-şi practic nemodificate caracteristicile până la 1400 oC. Cele mai comune utilizări sunt ca materiale abrazive şi ca materiale pentru rezistenţe de încălzire electrică a cuptoarelor (cunoscute sub denumirea comercială de “bare de silită”).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 10. cristalizată în sistemul hexagonal (ca şi grafitul) este utlizată pentru fabricarea unor piese prin sinterizare şi pentru electrozi de sudură. iar ponderea legăturilor covalente este de cca 70 %. cristalizată în sistemul cubic (nitrura cubică de bor sau CBN) are duritatea apropiată de a diamntului. Aceste structuri îi conferă duritatea mare stabilitate termică. În practică se utilizează de obicei produse sinterizate împreună cu un liant care este tot un material ceramic refractar. se caracterizează prin rezistenţă mecanică ridicată şi comportare bună la fluaj. conductibilitate electrică şi rezistenţă la oxidare (la temperaturi de peste 1500 oC se acoperă cu un strat de SiO2). Câteva ceramice neoxidice şi proprietăţile lor mai importante sunt prezentate în tabelul 10. Aceste caracteristici le-a impus ca materiale destinate unor categorii largi de aplicaţii pentru obţinerea de piese prin sinterizare sau sub formă de fibre pentru obţinerea materialelor compozite (v. 214 . romboedric sau cubic. printre care cea mai importantă o reprezintă stabilitatea până la 1800 oC. Prin procedee tehnologice moderne s-a reuşit înlocuirea unor atomi de siliciu şi de azot cu atomi de aluminiu şi oxigen. Nitrura de siliciu cristalizează în sitemul hexagonal. ceea ce a făcut ca sialonurile să fie utilizate pe scară din ce înce mai mare la fabricarea unor piese puternic solicitate. cu stabilitate dimensională bună la variaţii de temperatură. Carbura de siliciu cristalizează într-un număr mare de forme alotropice cu densităţi aproape egale şi structuri de tip hexagonal. cap 12).4.

cationii respectivi se înconjoară (coordinează) cu 3−4 ioni de oxigen formând tetraedri sau piramide 215 . aşa cum se observă din figura 10. sau pot lega tetraedrii între ei. o C 2400 1898 2700…290 2425 0 Nitrura cubică de bor 3480 5000 840…870 6500…700 1540 (BN) 0 Carbura de wolfram (WC) 15500 2700 580…620 4500. P5+. Ti.16 b. baza structurii sticlelor silicatice o constituie reţeaua spaţială de unităţi [SiO]4− legate în poziţii aleatoare (v. 10. kg/m3 2700…320 0 1900…320 0 2510 Duritatea Knoop* 3000 Modulul de elasticitate.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Tabelul 10.500 2780 0 4800…494 Carbura de titan (TiC) 3100 330…350 2500…280 3100 0 0 * Metoda Knoop de determinare a durităţii se bazează pe aceleaşi principii ca şi microduritatea Vickers. tabelul 10. aşa cum se observă în figura 10. fig. cu deosebirea că baza piramidei de diamant (care constituie penetratorul ) este un romb. N/mm2 900…1100 250…700 Temperatura de topire sau de descomp. În acest context.6. Ta se utilizează ca materiale dure pentru scule sub formă de plăcuţe sinterizate cu un liant metalic (de obicei Co)..2. Sticlele Aşa cum s-a arătat în scap 10. fig. componentele sticlelor se pot grupa după cum urmează: a) Formatorii de reţea (vitrifianţi) sunt oxizi ai elementelor cu cationi de rază mică şi sarcină relativ mare (Si4+.6).2 b). Acest lucru se realizează prin adăugarea altor componente. Pentru majoritatea aplicaţiilor însă este necesar ca temperatura de curgere Tc (v. Carbura de bor are duritatea imediat mai mică decât CBN fiind utilizată la realizarea sculelor aşchietoare sau în construcţii aerospaţiale datorită modulului de elasticitate ridicat şi densităţii reduse (v. kN/mm2 380…420 160…320 3500 440…460 Rezistenţa la compresiun e. 10. 10. B3+. Caracteristicile unor materiale ceramice neoxidice Denumirea şi formula chimică a materialului Carbura de siliciu (SiC) Nitrura de siliciu (Si3N4) Carbura de bor (B4C) Densitatea .. Utilizarea sticlei de silice cu această structură este limitată la aplicaţii speciale unde se cere refractaritate ridicată.9) să fie mai redusă pentru prelucrarea sticlei în condiţii economice corespunzătoare. etc.5. care modifică structura prin apariţia unor ioni metalici ce se pot plasa între tetraedrii [SiO]4−. Carburile de W.16 a.)..

aşa cum a fost arătat. fig.17 se prezintă diagrama de echilibru a sistemului SiO2−Na2O. PbO şi ZrO2.10. Imbunătăţirea caracteristicilor se realizează prin acţiunea stabilizatorilor care sunt oxizi ai metalelor bivalente alcalino-pământoase (Ca. oxidul de magneziu MgO. pentru exemplificarea influenţei fondanţilor. în figura 10. Ba. oxizi care acţionează prin înlocuirea în reţea a ionului Si4+ cu ionii metalelor respective. în această categorie intră Al2O3. dând naştere reţelei spaţiale dezordonate. c− sticla calco-sodică b) Modificatorii de reţea sunt componentele cu rol de fondanţi (de exemplu: oxidul de sodiu Na2O. Fig. fig. 10. oxidul de bariu BaO şi oxidul de zinc ZnO). pe care se observă existenţa unei transformări de tip eutectic la temperatura de 800 oC şi formarea compusului Na2O·2SiO2 cu temperatură de topire mai mică decât a silicei. 216 . c) Intermediarii sunt componente care contribuie atât la formarea reţelei cât şi la modificarea unor caracteristici.16b).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR care se leagă între ei prin vârfuri.16 a). oxidul de potasiu K2O şi oxidul de litiu Li2O) sau de stabilizatori (de exemplu: oxidul de calciu CaO.16. rezistenţă mecanică şi rezistenţă la şoc termic reduse. Mg) ai căror ioni contribuie la realizarea legăturilor între unităţile structurale (v. Sticlele formate numai din silice şi oxizi alcalini au rezistenţă scăzută la acţiunea substanţelor chimice. formatorul de reţea cel mai utilizat este silicea (SiO2) însoţit în unele cazuri de oxidul boric B2O3 şi/sau pentaoxidul de fosfor (P2O5). Structura sticlelor: a – sticla silico – sodică. Temperatura de topire a silicei se reduce în prezenţa fondanţilor prin distrugerea continuităţii reţelei datorită ruperii lanţurilor Si−O−Si de către ionii metalelor alcaline (v. 10.

obiectelor de menaj şi anumitor aparate de laborator. Sunt utilizate la fabricarea materialelor electroizolante. care se pot grupa în funcţie de tipul oxizilor care imprimă sticlei anumite proprietăţi. Sticlele boro-silicatice se caracterizează prin coeficienţi de dilatare mici.2.11 % CaO. atât cele discontinui (vata de sticlă). Cea mai importantă utilizare a sticlelor ca materiale structurale o constituie fără îndoială fibrele.. precum şi influenţa prezenţei apei asupra rezistenţei la solicitări de durată (v. remarcându-se influenţa deosebit de puternică a concentratorilor de tensiuni. tabelul 10. Utilizarea oxidului B2O3 alături de SiO2 ca formator de reţea are ca efect reducerea temperaturii de topire. compoziţiile chimice ale câtorva tipuri de sticle utilizate mai frecvent.. sunt prezentate în tabelul 10. Sticlele cu plumb au rezistenţă chimică scăzută. 10. 13.9) putând fi utilizate şi la temperaturi înalte. cât şi cele continui 217 . 10.19 % Na2O şi 8.. ceea ce ar însemna concentraţii de CaO mai mari. Principalele particularităţi ale comportării sticlelor la solicitări mecanice au fost prezentate anterior. fiind utilizate ca sticle speciale pentru aparatura de laborator care lucrează la temperaturi ridicate. ambalajelor.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Există o varietate foarte mare de tipuri de sticle. ceea ce conduce şi la o dispersie mare a caracteristicilor mecanice (v.2). în scap. Diagrama de echilibru a Răspândirea lor extrem de mare se sistemului SiO2 − Na2O datorează costului redus al materiilor prime.. Limitele concentraţiilor pentru oxizii de bază (SiO2. Conţinutul redus de oxizi alcalini le conferă o rezistivitate electrică foarte mare şi rezistenţă chimică bună.17. pentru reducerea tendinţei de cristalizare se introduce 3…4 % MgO. iar pe de altă parte asigurarea unei rezistenţe chimice mai bune. Denumirea comună de “cristal de plumb” se folseşte pentru sticlele care conţin peste 20 % PbO. fig. Sticlele calcosodice conţin 70…75 % SiO2. Fig.10. Na2O şi CaO) rezultă pe de o parte din condiţia reducerii temperaturii de topire ceea ce ar însemna cantităţi mai mari de Na2O.7. Sticlele calco-sodice sunt cele mai uzuale. 10. Sticlele alumino-silicatice au temperaturile punctelor fixe de vâscozitate ridicate (v. dar proprietăţi optice şi electrice deosebite. fără să afecteze stabilitatea chimică şi fără să modifice proprietăţile de solidificare ale silicei. fiind utilizate pentru fabricarea geamurilor (sticla plană). fig. dar acesta are influenţă negativă asupra solidificării (favorizează cristalizarea). 8).

tip S − rezistenţă mecanică mare * Concentratia masică în % pentru: Formatori de Modificatori şi stabilizatori Intermediari reţea de reţea SiO2 B2O3 Na2O K2O CaO MgO Al2O3 Alţii * 72 14 1 8 4 1 80. la fibrele din silice pură se obţin şi rezistenţe de 8000 N/mm2). Analizând compoziţiile chimice ale sticlelor utilizate pentru fibre (v. 218 . aderente şi continui emailurile trebuie să aibă capacitate de umectare a suprafeţei metalice şi capacitate de întindere.2 54 7. tabelul 10.5 14.5 12. cap.5 35 7 . Rezistenţa la tracţiune a fibrelor de sticlă este mult mai mare decât cea determinată pe epruvete deoarece structura are un grad de anizotropie cu atât mai pronunţat cu cât diametrul fibrei este mai redus.4 2. restul fiind adaosuri ce contribuie la îmbunătăţirea proprietăţilor şi aspectului.5 0.tipa A – calco-sodică normală . În cazul fibrelor tip E utilizate în electrotehnică se remarcă limitarea drastică a conţinutului de oxizi alcalini. care capătă importanţă mai mare în cazul fibrelor datorită secţiunii reduse şi suprafeţei mare de expunere la mediu.7). prezenţa Al2O3 ca intermediar.2 < 0.tip AR – rezistente la alcalii .tip E – rezistivitate elctrică mare . Se utilizează sticle silicatice cu compoziţii complexe. O categorie aparte de mase sticloase o constituie emailurile aplicate pe suprafaţa pieselor metalice în unul sau mai multe straturi. Compoziţiile chimice ale unor sticle uzuale Tipul sticlei Sticle calco-sodice (sticlă plană) Sticla boro-silicatică (“Pyrex”) Sticla alumino-silicatică Sticla cu plumb (‘cristal”) Sticla Vycor Sticle pentru fibre: . se constată că sunt sticle alumino-silicatice şi boro-silicatice.7. Pentru obţinerea unor straturi de acoperire uniforme. în care %SiO2 = 45…55 % iar %Na2O sau %Li2O = 15…20 %.tip C – rezistente la coroziune .5 8 4 14 17 3 16 3 5 10 1.5 22 0. K+ sunt purtători de sarcină electrică). Emailarea este o metodă relativ ieftină de obţinere a unor piese metalice cu rezistenţă ridicată la coroziune. deoarece prezenţa acestora conduce la micşorarea rezistivităţii electrice (ionii Na+. unele sticle conţin şi cantităţi mici de alţi oxizi metalici pentru îmbunătăţirea proprietăţilor optice sau pentru colorare.3 Fe2O3 25 - Pe lângă componentele de bază.5 Fe2O3 15 0.5 <0. iar prin procesul de fabricaţie se realizează obţinerea de fibre cu suprafeţele lipsite de defecte.58% PbO 96 3 < 0.5 5 8 16 14 8. (formator şi modificator de reţea) conduce la creşterea stabilităţii chimice.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR folosite în principal la obţinerea materialelor compozite (v.5 <0. Tabelul 10.9 4 0.5 2 58% ZrO2 4 0.12).2 70 62 65 54 65 1. se ating astfel rezistenţe la tracţiune de 2000…5000 N/mm2 în funcţie de conţinutul de SiO2 şi de diametrul fibrei (de exemplu.

stabili şi cristalizaţi. Materialele vitroceramice Materialele vitroceramice sunt materiale policristaline de tipul aluminosilicaţilor obţinute printr-o tehnologie asemănătoare cu cea a sticlei. dar sunt supuse unui proces de cristalizare controlată. Cu). Baza topiturii o constituie o sticlă simplă. 219 . Materialele vitroceramice au rezistenţă mecanică ridicată. are întărire rapidă cu degajare mare de căldură. Cr2O3). de la scuturile termice pentru vehicule spaţiale. Principalele componente ale cimentului şi concentraţiile masice ale acestora sunt: • silicatul dicalcic 2CaO·SiO2 (simbol C2S) se află în proporţie de 0…30 %... Calitatea vitroceramului depinde esenţial de uniformitatea germinării în toată masa topiturii şi de posibilitatea de a controla numărul germenilor de cristalizare.. până la vasele de bucătărie termorezistente. coeficient de dilatare foarte mic (deci rezistenţă la şoc termic). placajele rezistente la coroziune în industria chimică. Reacţia de hidratare este exotermă şi în urma desfăşurării complete se obţine o masă rezistentă cu rol de liant pentru particulele altor materiale înglobate (nisip şi pietriş). are întărire lentă cu degajare redusă de căldură. fluoruri sau chiar metale (Ag. restul fiind masă vitroasă ce leagă între ele aceste cristale. Compoziţia topiturii şi tipul germenilor de cristalizare se aleg astfel încât proprietăţile cristalelor şi ale sticlei intercristaline să fie corespunzătoare scopului urmărit. la răcirea topiturii germinarea se produce rapid în toată masa. instabili în prezenţa apei. în materialele vitroceramice uzuale cristalele pot reprezenta 50…95 % din volumul total. cantitatea de structură cristalină depinzând de condiţiile în care se face răcirea. • silicatul tricalcic 3CaO·SiO2 (simbol C3S) se află în proporţie de 40. • aluminatul tricalcic 3CaO·Al2O3 (simbol C3A) se află în proporţie de 7. Pt. 10.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor 10. Cimentul Este un material pulverulent constituit din silicaţi şi aluminaţi de calciu care sunt compuşi anhidri. amestecaţi cu apa ei formează compuşi hidrataţi.15 % şi are întărire rapidă la început.6.80 %.7.. de obicei pe bază de aluminosilicat de litiu în care se adaugă germeni de cristalizare ce pot fi: oxizi cu temperaturi înalte de topire (TiO2. P2O5. Au. ZrO2. fiind utilizate în cele mai diverse domenii. proprietăţi optice şi electrice deosebite.

de asemenea. 215 carbura de siliciu. rezultând o masă pulverulentă (dimensiuni de particule 0. aceasta rămâne în masa betonului şi după evaporare va rezulta. 219 aluminat tricalcic (C3A). % Tipul cimentului C2S Tip 10 – normal (standard) Tip20 – cu întărire lentă şi căldură redusă Tip 30 – cu întărire rapidă Tip 40 – cu degajare mică de căldură Tip 50 – rezistent la sulfaţi 25 31 14 46 38 C3S 49 44 58 28 41 C3A 11 5 11 5 4 C3A F 8 13 8 13 10 Rezistenţa la compresiune . o structură poroasă.5 26.5 10.5 10 22 8. cimentul se foloseşte împreună cu nisip şi pietriş (care se află în proporţia cea mai mare).5 22 25. diatomite etc.5 26. nu umple bine forma şi va conţine aer. Cel mai utilizat tip de ciment este cimentul “Portland” (după numele insulei britanice unde s-a fabricat pentru prima dată) care se obţine prin calcinarea calcarului cu argilă şi măcinarea produsului sinterizat.. N/mm2 după 3 după 28 zile zile 12. Dacă se introduce apă în exces. 12) numit beton .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • aluminatul feric tetracalcic 4CaO·Al2O3·Fe2O3 (simbol C3AF)se află în proporţie de 4. gips. cu rezistenţă mecanică redusă. Pentru obţinerea rezistenţei mecanice corespunzătoare trebuie să se asigure un raport optim apă/ciment. 214 ceramice. Compoziţiile nominale ale cimenturilor portland şi rezistenţa la compresiune după întărire sunt prezentate în tabelul 10.15 % şi are întărire lentă. 201 220 argile. Aceste substanţe modifică proprietăţile cimentului prin formarea unor hidrosilicaţi sau hidroaluminaţi mult mai stabili.5…50 µm). 207 carbură de bor.5 26. Tabelul 10. formând astfel amestecul (agregatul compozit. amestecul nu are palsticitate suficientă.8. 219 alumino-silicaţi. Compoziţiile şi proprietăţile cimenturilor portland Concentraţiile masice. 197 ..5 Aşa cum a fost arătat mai sus. cenuşă de termocentrale. v. Cuvinte cheie alumina.8 . Există şi alte varietăţi de cimenturi care pe lângă componentei cimentului portland conţin şi alte substanţe cum ar fi: zgură de furnal. Dacă se introduce apă mai puţină. 210 aluminat feric tetracalcic (C3AF). ceea ce conduce la o structură poroasă a betonului. cap.

S. 207 ferite. 1986 221 . Introduction to Materials Science for Engineers. 1988 4. 1992 3.a. Bucureşti. Constantinescu D. 212 refractare silimanitice. şi Ciocea N. 200 şoc termic. 210 stabilizator.. Noţingher P. 1981 5.. Ceramica tehnică. 217 sticle boro-silcatice.. New York. 206 sticle. 1995 6. 216 magnezită. Editura Didactică şi Pedagogică. Editura Tehnică. Editura Didactică şi Pedagogică. 197 sticlă “securit”. Ifrim A. Bucuresti. 1983 2. Macmillan Publishing Company. 207 ciment. Materiale electrotehnice. 217 sticle cu plumb. Saban R. Tehnologia sticlei. 208 nitrura de bor. O. 214 ceramice oxidice. 214 oxidul de zirconiu. 208 cromit. 218 faianţă. 219 silice. 212 refractare silica. Nölle G. 204 fondant. Bucuresti. 1988 7. 197. Bucureşti. 207 titanaţi. 205 refractare corindonice. Printice Hall. Shackelford J. Nica Al. 212 sialon. s. 200 teracotă. 205 temperatură de vitrifiere. 219 modificatori de reţea. 219 silicat tricalcic (C3S).. 204 vitrifiant. 203 spinel. Editura Tehnică. Studiul si ingineria materialelor. 219 corindon. 210 porţelan. 205 temperatură de înmuiere.. 214 nitrura de siliciu. Editura Didactică şi Pedagogică. 215 Bibliografie 1. 214 silicat dicalcic (C2S). 217 sticle pentru fibre. 205 temperatură de recoacere. 207 feldspat. New Jersey. 213 devitrifiere. Stiinţa materialelor. 215 emailuri. 197 sticle alumino-silicatice. 212 rezistenţa la înmuiere sub sarcină. 216 mulit. 210 ceramice silicatice. The Science of Engineering Materials. 211 şamotă. Bucuresti. 201 duritate Knoop. 211 rezistenţa piroscopică (refractaritate). 207 punct fix de vâscozitate.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor ceramice neoxidice. Smith Ch. 208 cristobalit. 209 gresie ceramică. 202 intermediari. 207 încovoiere statică. 217 sticle calco-sodice. 211 fisurare sub tensiune. Inc. 205 temperatură de prelucrare. 216 starea amorfă (vitroasă). 211 vâscozitate. 216 glazură. 218 temperatură de curgere. Vasilescu D. 210 materiale vitroceramice.

.5. Fizica stării solide – aplicaţii în inginerie Editura Tehnică. Editura Tehnică. Sixt Edition. Fundamente. c) pierderea componenţilor cu rol de vitrifianţi din structură. Bucureşti.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8. c) legături metalice şi legături covalente. d) alungirea procentuală după rupere? T.. H. c) rezistenţa la compresiune. Care dintre afirmaţiile următoare despre şocul termic sunt adevărate: a) este fenomenul de reducere bruscă a vâscozităţii la reducerea temperaturii sub o anumită valoare.10. Ursu D. d) structura corespunde unei stări stabile cu energia liberă minimă? T. Massachusetts.1. Care dintre mărimile enumerate se utilizează pentru caracterizarea rezistenţei mecanice a materialelor ceramice şi a sticlelor: a) rezistenţa la încovoiere statică.4. Manualul inginerului. c) numărul de cationi din unitatea de volum. c) structura este complet amorfă. Care dintre afirmaţiile următoare depre structura materialelor ceramice sunt adevărate: a) este o structură complexă ce conţine faze cristaline şi faze amorfe. d) numărul electronilor de valenţă ai componenţilor? T. Editura Tehnică.10. 1995 Teste de autoevaluare T10.10. b) caracteristica de încovoiere prin şoc. d) structura este complexă. Fibre de sticlă.2. 1989 10. Care dintre mărimile următoare reprezintă numărul de coordinaţie al unităţii structurale a materialelor ceramice: a) numărul de cationi din interstiţiile tetraedrale. c) distanţele dintre particulele constitutive şi intensitatea legăturilor nu sunt uniforme. c) este fenomenul de fisurare sau 222 . * * * Hütte. d) trecerea spre starea de echilibru stabil prin creşterea gradului de ordine din structură? T. b) modificarea numărului de coordinaţie al unităţii structurale. Bucuresti 1986 11.6. Elements of Materials Science and Engineering. Bucureşti.L. Ce se poate spune despre corpurile vitroase (amorfe): a) structura este constituită din lanţuri spaţiale în care poziţia relativă a unităţilor structurale este aleatoare ca în starea lichidă. Zet Gh. Tenţulescu D.3.10. b) numărul de anioni ai unităţii respective. b) se topesc şi se solidifică la temperatură constantă. Ce reprezintă devitrifierea sticlelor: a) trecerea în stare fluidă prin reducerea treptată a vâscozităţii. b) structura este complet cristalină.7. Care tipuri de legături se întâlnesc în cazul materialelor ceramice: a) legături metalice. formată din faze metalice şi faze nemetalice? T.10. b) este fenomenul de creştere necontrolată a dimensiunilor la o variaţie bruscă a temperaturii. 1994 9. b) legături ionice şi legături covalente. Addison-Wesley Reading.10. d) legături ionice şi legături moleculare? T. Van Vlack L.

Rezistenţa la deformare (înmuiere) sub sarcină este apreciată în mod uzual prin: a) tensiunea de compresiune care provoacă o deformare plastică dată. Ce este rezistenţa la şoc termic: a) tensiunea mecanică la care se deformează un corp supus unei diferenţe mari de temperatură. Mg.13.10.10.10. Ce reprezintă temperatura de curgere Tc a sticlelor:a) temperatura deasupra căreia vâscozitatea este mai mică de 104 Pa·s.14. d) temperatura de prelucrare a sticlei? T. b) o varietate de argilă cu structură lamelară. Ca.11.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor rupere la o variaţie bruscă a temperaturii. d) au rolul de fondanţi fiind la originea masei vitroase care leagă particulele de silice şi de argilă în structura ceramicelor? T. Ce este mulitul: a) un mineral natural care însoţeşte argila şi este baza majorităţii constituenţilor materialelor ceramice silicatice.10. b) temperatura maximă la care apare deformarea plastică a unui corp supus unei solicitări constante. c) temperatura la care se determină limita de curgere prin încercarea la tracţiune.15. Cui se datorează sensibilitatea materialelor ceramice şi a sticlelor la şoc termic: a) coeficientului de dilatare liniară mai redus al acestor materiale. d) temperatura de modificare a transparenţei sticlei? T. d) se produce ca urmare a apariţiei unei neuniformităţi pronunţate a temperaturii pe secţiunea piesei? T. c) conductivităţii termice reduse. b) silice (SiO2) în 223 .8.10. c) temperatura sub care vâscozitatea este mai mare de 1018 Pa·s. Ce reprezintă temperatura de vitrifiere Tv a sticlelor: a) temperatura sub care corpul se comportă ca un solid cristalin. c) temperatura la care se produce o deformare elasto-plastică dată sub acţiunea unei solicitări de întindere. Ce este caolinul: a) o varietate de silice cu granule foarte fine. d) prezenţei fazelor cristaline? T. c) compus chimic definit pe bază de calciu cu formula 2CaO·SiO2. au rolul de a forma fazele cristaline ale ceramicelor. Care dintre afirmaţiile următoare despre feldspaţi sunt adevărate: a) sunt compuşi alumino-silicatici de Na. b) tensiunea de întindere care provoacă o deformarea elastică dată. b) temperatura la care apar deformaţii plastice mai mari decât o anumită valoare.10. b) temperatura sub care vâscozitatea este mai mare de 104 Pa·s.10.12.10. c) măresc rezistenţa la deformare sub sarcină a ceramicelor. d) alumino-silicat hidratat cu formula Al2O3 ·2SiO2·2H2O? T. d) temperatura care determină un anumit grad de deformare sub acţiunea unei tensiuni de compresiune date? T. c) diferenţa de temperatură ∆T dintre temperatura suprafeţei corpului şi temperatura mediului pe care o poate suporta un corp răcit sau încălzit în anumite condiţii fără să se fisureze. b) structurii amorfe. K.9.10. d) diferenţa de temperatură ∆T dintre temperatura suprafeţei corpului şi temperatura mediului pe care o poate suporta un corp răcit sau încălzit în anumite condiţii fără să se deformeze? T.

10.19.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR stare amorfă. c) oxidul de sodiu (Na2O). d) prin tratament termic de călire de punere în soluţie? T.10. în condiţii determinate de expunere la temperatură? T.18. Cum se realizează îmbunătăţirea comportării la temperaturi ridicate a oxidului de zirconiu (ZrO2): a) prin calcinare la temperaturi de 1200…1300 oC.20. feldspat.23. Ce rol are glazurarea pieselor confecţionate din ceramică: a) de a mări rezistenţa la deformare sub sarcină. d) oxidul de plumb (PbO)? T. c)este o fază bertholidă cu topire congruentă cu formula MgO·Al2O3. b) oxidul boric (B2O3). d) oxidul de zinc (ZnO)? T. Care dintre următoarele substanţe au rol de formatori de reţea în structura sticlelor: a) silicea (SiO2).10. b) temperatura la care o epruvetă cubică capătă o deformare specifică de 0.5 % sub acţiunea unei sarcini de compresiune de 0. c) oxidul de sodiu (Na2O). d) oxidul de zinc (ZnO)? T. Care dintre afirmaţiile următoare despre sticlele calco-sodice sunt 224 . b) are temperatura de topire 1716 oC şi cristalizează sub formă de cristobalit. b) prin adăugarea de Al2O3 care în concentraţii mai mici de 5 % se dizolvă în ZrO2 şi stabilizează structura tetragonală.10. Care dintre afirmaţiile următoare despre spinel sunt adevărate: a) este un compus care se formează pe baza schimbului de electroni de acelaşi spin: b) este o fază daltonidă cu topire congruentă cu formula Al2O3 ·2SiO2. c) amestecul plastic de argilă. c) temperatura la care o epruvetă conică din materialul considerat se tasează cu o valoare dată. Ce reprezintă rezistenţa piroscopică a materialelor ceramice refractare: a) temperatura la care vâscozitatea scade sub 103 Pa·s.10.10. b) oxidul de litiu (Li2O). Care dintre afirmaţiile următoare despre alumină sunt adevărate: a) are temperatura de topire 2054 oC şi cristalizează sub formă de corindon.10. Care dintre următoarele substanţe au rol de stabilizatori în structura sticlelor: a) alumina (Al2O3). c) oxidul de sodiu (Na2O). d) are duritate ridicată şi este utilizată pentru realizarea implanturilor medicale de os? T. d) are o reţea cristalină cubică complexă în care ionii Mg2+ ocupă interstiţiile tetraedrice iar ionii Al3+ ocupă interstiţii octaedrice? T. d) un compus definit cu topire incongruentă care apare în sistemul SiO2-Al2O3 şi corespunde formulei chimice 3Al2O3·2SiO2? T. c) de a mări rezistenţa mecanică prin crearea unor tensiuni reziduale de compresiune? T. c) prin adăugarea de CaO şi/sau MgO care în concentraţii mai mici de 10…15 % se dizolvă în ZrO2 şi stabilizează structura cubică.17.16.21.24. Care dintre următoarele substanţe au rol de modificatori de reţea (fondanţi) în structura sticlelor: a) alumina (Al2O3). b) de a micşora higroscopicitatea prin formarea unui strat compact cu structură vitroasă. silice şi apă.22. b) oxidul de magneziu (MgO). c) are tenacitate ridicată şi constituie baza lianţilor materialelor ceramice.10.10.2 N/mm2.

10. ciment Tip 30. d) ciment Tip 50. c) este la fel cu cea determinată pe epruvete.11 % CaO. Na2O.10. numărul de coordinaţie depinde de r raportul C (rC – raza cationului metalic şi rA – raza anionului. 10.25. b) ciment Tip 10. Care dintre următoarele tipuri de sticle se utilizează pentru fabricarea fibrelor continui: a) sticlele boro-silicatice. Ce se poate spune despre rezistenţa la tracţiune a fibrelor de sticlă: a) este mai redusă datorită secţiunii mici. Rezolvare Aşa cum s-a arătat în scap. Să se determine numărul de coordinaţie şi geometria coordinării pentru următorii oxizi componenţi ai ceramicelor şi sticlelor: SiO2. MgO şi CaO.19 % Na2O şi 8.10. 13. b) sunt sticle speciale supuse unui tratament de călire în urma căruia iau naştere tensiuni reziduale de compresiune în strat şi de întindere în miez. ciment Tip 50. d) este mai ridicată datorită utilizării sticlelor cu conţinut ridicat de silice? T. Ti2O. fluoruri sau chiar metale? T.10. deoarece sticla este un material fragil. d) obţinerea sticlelor cu rezistenţă piroscopică se realizează prin creşterea concentraţiei de Na2O? T.1 cu 225 . ciment Tip 20.. b) concetraţia de CaO în compoziţia lor chimică este limitată de influenţa negativă asupra stabilităţii chimice. Care dintre afirmaţiile următoare despre materialele vitroceramice sunt adevărate: a) sunt materiale ceramice cu structura complet vitroasă. ciment Tip 20. b) sticlele cu plumb. ciment Tip 20.27.10. d) sticlele calco-sodice? T. şi supuse unui proces de cristalizare controlată. Al2O3. ciment Tip 10.26.1. c) ciment Tip 20.28. d) în topitură se adaugă germeni de cristalizare ce pot fi oxizi cu temperaturi înalte de topire. c) concetraţia de CaO în compoziţia lor chimică este limitată de influenţa negativă asupra solidificării prin favorizarea cristalizării. c) sticlele alumino-silicatice. ciment Tip 10? Aplicaţii A.2. c) sunt materiale policristaline de tipul alumino-silicaţilor obţinute printr-o tehnologie asemănătoare cu cea a sticlei. în cazul dat O2-). b) este mai mare datorită lipsei de defecte superficiale şi anizotropiei structurii. rA pentru rezolvarea aplicaţiei se utilizează datele prezentate în tabelul 10.. ciment Tip 30. În care dintre următoarele enumerări cimenturile sunt prezentate în ordinea crescătoare a conţinutului de silicat tricalcic (C3S): a) ciment Tip 40.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor adevărate: a) toate sticlele calco-sodice conţin 70…75 % SiO2.

Pentru ceilalţi oxizi se procedează identic.314 ⋅ 1213 ⋅ 1383 10 6.225.732…1. rezultatele aplicaţiei fiind prezentate în tabelul 10. rezultat cunoscut deja din cele prezentate anterior. r 4+ 0.132 rO 2− deci numărul de coordinaţie este 4 iar geometria coordinării este tetraedrală (v.414) şi 0.10.106 rC rO 2 − 0.132 nm).039 0. se stabileşte numărul de coordinaţie.T2) = (104.772 0.057 0.6. fie T1 şi T2. 0.295 .414…0.462 0. şi geometria coordinării. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A10.9.225…0.732…1.000 Numărul de coordinaţie 4 6 6 8 6 8 Geometria coordinaţiei tetraedru octaedru octaedru cub octaedru cub A.732 0. nm 0.803 Intervalul căruia aparţine 0.tab.078 0.061 0. Cationul Si4+ Al3+ Ti3+ Na+ Mg2+ Ca2+ rC .431 0.1).295 0.414…0. temperaturile absolute corespunzătoare temperaturii de înmuiere tm şi temperaturii de curgere tc.000 0.039 rezultă: Si = = 0.2.1213) şi (η2.2).102 0. deci E a = = 1383 − 1213 T2 − T1 η 2 10 Ea  T2 −T1  226 . scriind relaţia (10. Pe aceaastă cale pentru SiO2. pentru sticla alumino-silicatică dată rezultă: T1 = 940 + 273 = 1213 K şi T2 = 1110+273 = 1383 K.414…0. 10. Rezolvare Energia de activare pentru curgerea vâscoasă este legată de rezistenţa opusă deplasării atomilor la o temperatură dată.9.590 0.732 0.414 0. Să se calculeze energia de activare Ea pentru curgerea vâscoasă deasupra temperaturii de înmuiere a sticlei alumino-silicatice ale căror puncte fixe sunt prezentate în tabelul ce însoţeşte figura 10.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR ajutorul cărora se calculează raportul rC rO 2 − (cu rO 2 − = 0. Tabelul 10. adică de vâscozitatea η a materialului care depinde de temperatură conform relaţiei (10.1.732 0. în care singura necunoscută este Ea şi a η2 e RT2 RT1T2 η1 8.T1) = (106. Pe baza definirii punctelor tm şi tc se obţin două perechi de valori: (η1.9. valoare care aparţine intervalului [0.2) pentru cele două puncte de pe curbă şi făcând Ea     η e RT1 raportul lor rezultă: 1 = E = e R  T1T2  .1383) ce aparţin curbei η = f(T). 6 ln ln 4 ≅ 491170 J/mol.

2) din care Ea rezultă: T = R(ln η − ln η 0 ) Energia de activare Ea pentru curgerea vâscoasă se determină procedând la fel ca la rezolvarea aplicaţiei A10. Rezultă: RT1T2 η1 8.5 − e 547400 8.10. Rezolvare Temperaturile cerute se pot determina pe baza relaţiei (10. Pentru o sticlă destinată prelucrării prin fasonare se cunoaşte că temperatura inferioară de recoacere tir = 515 oC iar temperatura de înmuiere este tm = 700 oC.10.6 ⋅ 10 ( ) ( ) A.5 Pa·s iar cea corespunzătoare temperaturii tm este η2 = 106. 10. fig. Rezolvare Refractarele de tip şamotă sunt materiale ce aparţin sistemului SiO2−Al2O3 a cărui diagramă de echilibru este prezentată în figura 10. tc = 1067 − 273 = 794 oC Tc = 8.4.6 ⋅ 10 − 23 547400 = 1109 K. rezultă : 227 . Să se determine limitele între care se încadrează cantitatea de mulit din structura acestui material refractar. 314⋅788 = 1. Ea = 973 − 788 T2 − T1 η 2 10 Cu această valoare se poate determina constanta η0 din relaţia (10. T1 = 515+273 = 788 K şi T2 = 700 + 273 = 973 K.9 rezultă că vâscozitatea corespunzătoare temperaturii tir este η1 = 1013. tp = 1109 − 273 = 836 oC Tp = 3 − 23 8.5.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor A.2.314 ⋅ 788 ⋅ 973 1013.6·10-23.2.314 ln 10 − ln 1.11 din care rezultă că la %Al2O3m = 5.2) scriind această relaţie pentru T1. Din tabelul 10. rezultă η 0 = η1e − Ea RT1 = 10 13.5 rezultă că materialul analizat (şamotă densă) are %Al2O3m = 40…45 % . O cărămidă refractară este realizată din şamota densă ale cărei caracteristici sunt prezentate în tabelul 10. Pentru temperatura de curgere tc. ηc = 104 Pa·s iar pentru temperatura de prelucrare tp. Aplicând pincipile de analiză a diagramelor de echilibru şi a diagramelor structurale prezentate în cap.3. din figura 10. iar mulitul (3Al2O3·2 SiO2) se formează la concentraţia de %Al2O3m = 72 %. Să se determine temperatura de curgere tc şi temperatura de prelucrare tp ale acestui tip de sticlă.314 ln 10 4 − ln 1.6 Pa·s.5 ln = ln 6.9) şi rezultă: 547400 = 1067 K.5 % are loc o transformare eutectică. temperaturile absolute corespunzătoare vor fi. ηp = 103 Pa·s (v. 6 ≅ 547400 J/mol.

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 40 − 5. pentru calcule se utilizează valorile medii ale intervalelor de variaţie ale acestor mărimi şi rezultă: 60 ∆t max ≤ ≅ 28 oC 3 −6 13. pe baza celor R arătate trebuie ca α∆tmax ≤ εmax şi de aici. 3. Un bloc refractar de magnezită este montat în căptuşeala unui cuptor astfel încât dilatarea sa liberă este împiedicată. αE În tabelul 10. %mulitmin = 228 .10.5·10-6 mm/mm oC şi E = 150…170 kN/mm2.88% .5 ⋅ 10 160 ⋅ 10 Tinând seama că temperaturile de lucru ale cuptoarelor sunt de ordinul sutelor de grade.40% .2.pentru %Al2O3m = 40%. Rezolvare Dilatarea liberă a blocului fiind împiedicată.5. iar E E − modulul de elasticitate.5 A. scap.. 72 − 5.4). se găsesc următoarele caracteristici ale materialului analizat: α = 13. %mulitmax = 100 = 59. unde α este coeficientul de dilatare. înseamnă că în material se vor dezvolta tensiuni de compresiune corespunzătoare deformaţiei specifice egale cu dilatarea specifică împiedicată.5 45 − 5. ∆t max ≤ mc . 72 − 5.5 .pentru %Al2O3m = 45%. acest rezultat arată cât de importantă este încălzirea uniformă a întregii căptuşeli refractare a cuptorului şi construirea acesteia astfel încât să se asigure şi dilatarea liberă a componentelor sale. iar în tabelul 10. Dilatarea specifică (dilatarea unităţii de lungime) la o încălzire a materialului cu ∆t este α∆t. astfel încât blocul refractar să nu se fisureze. .75 N/mm2.se dă rezistenţa la compresiune Rmc = 45.5. pe baza observaţiei că materialul se deformează elastic până la rupere (este fragil) rezultă că este valabilă legea lui Hooke (v.5 100 = 51. de unde rezultă deformaţia specifică maximă εmax pe care o poate R suporta blocul este ε max = mc .. Să se determine diferenţa maximă dintre temperatura blocului şi temperatura căptuşelii în care este încastrat. unde Rmc este rezistenţa la compresiune.

unităţi structurale de obicei identice.109. moleculele organice se formează prin legarea covalentă a atomilor de carbon cu alţi atomi sau unităţi structurale. se obţin molecule din ce în ce mai complexe. pornind de la cea mai simplă hidrocarbură saturată care este metanul CH4. în cazul etilenei C2H4 legăturile duble se pot desface permiţând unităţilor structurale să se lege şi să formeze polietilena conform schemei : 229 . hidrocarburile nesaturate au legături duble sau chiar triple. două legături duble.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Capitolul 11 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE POLIMERILOR 11. pot exista următoarele situaţii: patru legături simple. După modul cum sunt ocupate cele patru valenţe ale carbonului. cei doi tetraedri fiind poziţionaţi astfel încât forţele de respingere dintre ionii H+ să fie minime. prin înlocuirea unui atom de hidrogen cu grupul CH3 se obţine etanul C2H5. de exemplu. Aşa cum se cunoaşte. În cazul celor patru legături simple. Prin înlocuirea unui atom din vârful tetraedrului cu o unitate structurală de acelaşi tip sau diferită. astfel că unghiul dintre două legături este de aprox. Spre deosebire de acestea.1. atomul de carbon se află în centrul tetraedrului format de ceilalţi atomi.5o. o legătură simplă şi una triplă. Introducere Polimerii sunt compuşi chimici (în marea majoritate a cazurilor organici) cu molecule de dimensiuni mari (macromolecule) obţinute din unirea într-un lanţ molecular (catenă) a unui număr mare de monomeri . de exemplu. două legături simple şi una dublă. caz în care moleculele devin planare şi pot reacţiona între ele sau cu alţi compuşi dând naştere moleculelor gigant ale polimerilor.

(11.1) n= M monomer unde Mpolimer este masa moleculară a polimerului iar Mmonomer masa moleculară a monomerului. distribuţia fracţiilor reprezentând lanţurile cu un anumit grad de polimerizare n având caracter probabilistic pentru caracterizarea masică a unui polimer se fosesc două mărimi medii: − masa moleculară medie M m determinată în funcţie de fracţia masică a macromoleculelor şi definită prin relaţia: ∑ N i M i2 . 230 . Polimerii sintetici sunt amestecuri de macromolecule cu grade de polimerizare diferite. (11.1) se consideră Mpolimer = M n . − masa moleculară medie M n determinată în funcţie de fracţia numerică a lanţurilor şi definită prin relaţia: ∑ Ni M i . iar Ni numărul lanţurilor cu masa Mi.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR care poate fi reprezentată şi astfel: unde n reprezintă numărul de unităţi structurale (monomeri) din lanţul macromolecular şi se numeşte grad de polimerizare. caracteristică ce se numeşte polidispersie de masă moleculară. şi alţi atomi de H pot fi înlocuiţi cu atomi sau radicali liberi ( grupuri structurale de atomi care au legături nesatisfăcute) rezultând practic un număr nelimitat de monomeri ce pot polimeriza. care pentru polimerii utilizaţi în tehnică are valori n = 103…106. In acelaşi mod. (11. pentru calculul gradului de polimerizare n cu relaţia (11.2) M m = ∑ mi M i = ∑ Ni M i unde mi este fracţia masică a lanţurilor cu masa Mi. Gradul de polimerizare se determină cu relaţia: M polimer .3) M n = ∑ xi M i = ∑ Ni unde xi este fracţia numerică a lanţurilor cu masa Mi.

în continuare reacţia desfăşurându-se de la 231 . acţiunea iniţiatorului se bazează pe captarea unui electron al legăturii duble C═C astfel că unul din atomii de carbon rămâne cu un electron fără perechea sa de spin şi este capabil să adiţioneze la o altă unitate structurală pentru a reface perechea.1b. atunci când capetele libere a două lanţuri moleculare se întâlnesc şi se unesc (v. cu trei legături trifuncţional şi cu mai mult de trei legături polifuncţional. şi formarea unor radicali liberi primari care adiţionează la legătura dublă a monomerului şi formează un radical mai mare. numărul de legături libere ale unui monomer reprezintă funcţionalitatea acestuia. • întreruperea în decursul căreia radicalii reacţionează în perechi pierzându-şi reactivitatea şi creşterea lanţului molecular se opreşte.2. Polimerizarea este o reacţie în lanţ ce decurge în trei etape: • iniţierea în decursul căreia are loc prin procese termice sau fotochimice scindarea moleculelor unei substanţe introduse special ca iniţiator. fig.1 d.1a. − prin disproporţionare. • propagarea (creşterea) în decursul căreia radicalii liberi formaţi în etapa anterioară participă la reacţii de transfer în care se extrage un atom dintr-o moleculă legându-se la radical care devine stabil şi se generează un nou radical din molecula care a furnizat atomul. iar celălat capăt este liber şi poate primi noi unităţi. astfel că un monomer cu două legături este bifuncţional. atunci când un atom de hidrogen este transferat de la un lanţ la altul şi se favorizează refacerea unei legături duble C═C.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Mm descrie mărimea intervalului de distribuţie a maselor Mn moleculare sau polidispersitatea care pentru polimerii uzuali are valori 1. această primă etapă este ilustrată pentru un monomer oarecare (X fiind un atom sau o unitate structurală) în figura 11. procesul de întrerupere este aleator şi se produce prin două mecanisme: − prin combinare. Raportul 11. adică a căpătat o legătură liberă. ajungând în unele cazuri să aibă şi valori peste 10. aşa cum se poate observa în figura 11. Reacţiile de sinteză a polimerilor A. Rezultă că pentru realizarea reacţiei de polimerizare este suficientă activarea energetică pentru iniţiere. procesul continuă astfel cu ataşarea unor noi unităţi structurale lanţului molecular care are la unul din capete radicalul primar. aceeastă etapă este ilustrată în figura 11.5…3.1 c). Gradul de polimerizare şi masa moleculară medie influenţează în mod deosebit proprietăţile fizice şi mecanice ale unui polimer. 11.

Poliadiţia este o reacţie în trepte (la fel ca policondensarea) care decurge fără eliminarea unei substanţe cu molecula mică. Reacţia de policondensare este o reacţie în trepte (sau pas cu pas) deoarece creşterea lanţului macromolecular se realizează prin formarea de noi legături în urma reacţiilor de condensare. b – propagarea.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR sine. astfel că polimerul obţinut are compoziţia chimică a merilor din care provine (la fel ca la polimerizare). deoarece prin polimerizare nu se elimină produse secundare de reacţie. C. polimerii care se formează prin poliadiţie au de obicei în lanţurile principale şi alţi atomi decât carbonul. 11. ceea ce înseamnă că polimerii obţinuţi prin policondensare au compoziţie chimică diferită de a monomerilor din care provin. Policondensarea este procesul prin care două molecule organice diferite reacţionează pentru formarea unei molecule complexe ce se unesc în lanţul macromolecular. d − întreruperea prin disproporţionare B. c − intreruperea prin combinare. fapt pentru care este numită reacţie în lanţ. reacţia are loc cu eliminarea unor substanţe cu molecula mică (cel mai frecvent apa). 232 .1 Etapele reacţiei de polimerizare: a – iniţierea. Polimerii astfel obţinuţi au compoziţia chimică a merilor din care provin. obţinerea unor grade de polimerizare corespunzătoare presupune controlul desfăşurării reacţiilor astfel încât să nu se atingă prematur echilibrul. Fig.

− aranjamentul sindiotactic – acela în care unităţile structurale X sunt dispuse alternant de o parte şi de alta a lanţului (v. Configuraţia se referă la relaţia de ordine a unităţilor structurale în cadrul lanţului macromolecular dată de legăturile chimice.3. Polimerii care au aceeaşi compoziţie chimică dar aranjament diferit al monomerilor se numesc steroizomeri. chiar şi în cazul în care monomerii participanţi sun bifuncţionali (au doar două legături active). iar dacă lanţul are ramificaţii lungi este un polimer ramificat sau dendrimer. caz în care rezultatul sintezei este un homopolimer sau pot fi diferiţi şi în acest caz rezultatul sintezei este un copolimer. Reacţiile de sinteză a polimerilor au la bază mecanisme complexe a căror prezentare în detaliu depăşeşte cu mult cadrul acestei lucrări. Conformaţia se referă la poziţia relativă a doi monomeri vecini. ilustrate în figura 11. fig.2c).2b).2a).Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor În timpul desfăşurării reacţiilor de sinteză pot avea loc ramificări ale lanţului molecular. 11. fig.2: − aranjamentul isotactic – acela în care toate unităţile structurale X (atomii sau radicalii care caracterizează monomerul) sunt dispuse de aceeaşi parte a lanţului (v. − aranjamentul atactic – acela în care unităţile structurale X sunt dispuse aleator faţă de lanţul principal (v. deşi 233 . 11. ceea ce înseamnă că modificarea configuraţiei se poate face numai prin ruperea legăturilor chimice. fig. Din punct de vedere al tipului monomerilor ce alcătuiesc lanţul. 11. după un număr anumit de monomeri (implicit şi legături) poziţia monomerului următor este practic independentă de cea a primului monomer. porţiunea respectivă a macromoleculei numindu-se segment de lanţ. dacă lanţul macromolecular nu are ramificaţii sau acestea sunt scurte polimerul respectiv este un polimer liniar. Structura polimerilor Proprietăţile fizico-mecanice ale polimerilor sunt influenţate de compoziţia chimică şi de structură care se apreciază cu ajutorul a două caracteristici: configuraţia şi conformaţia. În acest mod. posibilitatea de rotire permite modificarea poziţiei monomerului vecin fără ruperea legăturii chimice. 11. Din punct de vedere al utilizării materialelor pe bază de polimeri sunt mult mai importante aspectele privind structura şi proprietăţile acestora. aceştia pot fi identici. Considerând dispunerea grupelor laterale ale monomerilor care alcătuiesc catena (lanţul macromolecular) faţă de lanţul principal pot exista trei tipuri de aranjamente distincte. realizată prin rotirea în jurul legăturii simple dintre atomii de carbon.

3. Fig. Poziţia relativă a lanţurilor macromoleculare încolăcite este aleatoare ceeea ce conferă structură amorfă polimerilor. în figura 11. Aceasta înseamnă că distanţele dintre atomi sunt diferite în funcţie de conformaţia lanţului (şi implicit interacţiunile dintre ei).5o) macromolecula rezultă sub forma unui lanţ flexibil încolăcit. b – aranjament sindiotactic. prin anumite procedee tehnologice se poate realiza şi o orientare a cristalitelor. ceea ce influenţează proprietăţile fizico-mecanice ale polimerului. c − aranjament atactic Fig 11. Porţiunile de catene aranjate ordonat sunt numite cristalite şi au o dispunere aleatoare în masa polimerului.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fiecare legătură are un unghi fix (aprox.109. 11. cristaline şi texturate. obţinându-se o texturare a zonelor cristaline.3 se prezintă schematic poziţiile lanţurilor moleculare în cazul structurilor amorfe. b – structură cristalină. Structurile polimerilor liniari: a – structură amorfă. obţinându-se o structură parţial cristalină apreciată prin gradul de cristalinitate. care exprimă procentual volumul zonelor cu structură cristalină. În cazul polimerilor liniari se poate realiza şi o ordonare la distanţă pe anumite zone prin alinierea unor segmente de lanţ. c – texturare cristalină 234 .2 Dispunerea grupelor laterale la stereoizomeri: a − aranjament isotactic.

c . rezultând o reţea tridimensională dezordonată numită structură reticulară – respectiv polimer reticulat. fie ulterior prin amestecarea polimerului cu un agent de reticulare (element sau compus chimic).din acest punct de Fig.5 Tipurile structurale de copolimeri: vedere existând următoarele tipuri a – statistic. b – bloc. iar sferulitele prin unire mai multor fibrile în jurul unui nucleu aşa cum se observă în figura 11. 11. 11. Fig. fig.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Cristalizarea poate conduce şi la realizarea unor structuri supramoleculare de tip fibrile şi/sau sferulite. cu secvenţe succesive de monomeri de acelaşi tip în cadrul lanţului (v. 11.4. Reprezentarea schematică a componentelor unei sferulite Lanţurile moleculare ale polimerilor liniari şi ramificaţi se pot lega între ele prin punţi formate dintr-o singură unitate structurală (atom sau radical liber) sau printr-un lanţ scurt. 11. în cazul polimerilor reticulaţi noţiunea de macromoleculă îşi pierde sensul deoarece se formează un complex de legături în care catenele nu mai pot fi individualizate.5 a).grefat de copolimeri: copolimer statistic cu distribuţia monomerilor aleatoare (v. fig. 11. Reticularea se poate realiza fie în timpul reacţiilor de sinteză. copolimer bloc.5 b) şi copolimer grefat. lanţuri moleculare de legătură şi zone cu structură amorfă.5 c). fig. o sferulită cuprinde atât fibrile cât şi cristalite orientate aleator. Fibrilele rezultă prin orientarea cristalitelor pe o singură direcţie. În cazul structurii copolimerilor apare suplimentar problema distribuţiei monomerilor diferiţi în cadrul lanţului macromolecular. 235 . care are un lanţ principal constituit din monomeri de acelaşi tip şi ramificaţii ale acestuia din polimeri de alt tip (v. 4.

6 valorile lor au fost marcate în mod convenţional. după caracterul deformaţiilor.3). se determină şi o temperatură considerată temperatură de sfârşit de topire de la care polimerul este în stare lichidă.7 arată că temepratura Tc este puternic dependentă de masa moleculară a polimerului. trecerea către starea lichidă la încălzire făcându-se treptat într-un interval de temperatură (v. materialul se comportă ca un fluid a cărui vâscozitate scade pe măsură ce creşte temperatura. deformaţiile sunt mici.6.4. scap 10. la temperaturi Tv < T ≤ Tc. dacă temperatura depăşeşte o anumită valoare se produce degradarea termică a polimerului prin ruperea legăturilor dintre monomeri şi oxidarea exotermă (arderea) acestora. transformările producându-se de fapt în intervale de temperaturi a căror mărime şi configuraţie prezentate în figura 11. Caracterizarea generală a polimerilor Caracteristicile generale ale polimerilor şi materialelor pe bază de polimeri rezultă din particularităţile naturii chimice (compoziţie şi tip de legături) şi structurii lor. fig. în acest interval de temperaturi polimerul se poate afla într-o stare înalt elastică (deformaţiile sunt preponderent elastice) sau într-o stare elasto-plastică (deformaţiile sunt preponderent plastice).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 11. Este cunoscut că principala consecinţă a structurii amorfe este faptul că materialele respective nu au o temperatură definită de topire solidificare. şi în cazul polimerilor ca şi în cazul sticlelor există o temperatură Tv de tranziţie sticloasă (vitroasă) sub care se comportă din punct de vedere mecanic ca solidele cristaline şi o temperatură de curgere Tc deasupra căreia materialul se comportă ca un lichid vâscos. Temperaturile Tv şi Tc ale căror valori depind în principal de compoziţia chimică şi de masa moleculară. materialul comportându-se ca un solid rigid (stare vitroasă).3). Proprietăţile polimerilor 11. substanţele macromoleculare se grupează în 236 . În cazul polimerilor caracterizarea poate fi făcută mai sugestiv cu ajutorul curbei termo-mecanice care arată dependenţa deformaţiei specifice în funcţie de temperatură (la solicitare constantă) aşa cum se observă în figura 11. La temperaturi T > Tc. în practică.1. în figura 11. şi variază liniar cu temperatura. 10. După comportarea la încălzire.4. iar Tv rămâne practic constantă la valori mai ridicate ale masei moleculare. deformaţia specifică are valori foarte ridicate (corespunzătoare uneori unor alungiri de peste 10 ori lungimea iniţială). sunt caracteristici importante ale polimerilor deoarece permit stabilirea temperaturilor de lucru şi temperaturilor de prelucrare. (v. La temperaturi T ≤ Tv.

iar la încălzire nu trec prin faza de înmuiere datorită reticulării slabe. termoplaste (plastomeri). caracteristice structurii reticulare le conferă proprietăţile de rezistenţă corespunzătoare stării vitroase. astfel că sub acţiunea solicitărilor mecanice se pot deforma uşor şi reversibil. materialul descompunându-se fără să mai treacă prin faza de înmuiere (în cazul lor temperatura Tv este ridicată şi nu mai există temperatura Tc). polimerii au câteva caracteristici generale prezentate în continuare. Fig. 11. b) Au coeficient de dilatare specifică mare datorită legăturilor Van der 237 . complet amorfă sau parţial cristalină.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor trei categorii. Tc) sau în stare vitroasă (T < Tv). 11. Se utilizează în stare elasto-plastică în domeniul de temperaturi (Tv . care formează ochiuri elastice. • Termoplastele sunt substanţe macromoleculare cu structura liniară sau ramificată. Reticularea se produce prin activare termică (întărire la cald) sau prin activare chimică la introducerea în masa polimerului de bază a unui agent de reticulare (întărire la rece). Temperatura Tv a elastomerilor este sub temperatura ambiantă. iar la o reîncălzire ulterioară mişcările moleculelor fiind limitate nu se mai atinge starea vâscoasă. a) Sunt substanţe cu densitate mică (ρ = 900…2200 kg/m3) datorită faptului că elementele componente (în principal H şi C) au masa atomică redusă. încolăcite. astfel că fragilizarea se produce la temperaturi scăzute.6 Curba termo-mecanică a unui polimer cu structură amorfă Fig. Legăturile puternice. ce pot fi încălzite în vederea prelucrării la temperaturi T > Tc de un număr nelimitat de ori (cu condiţia evitării temperaturilor de degradare). ele menţinându-şi starea înalt elastică până la temperatura de descompunere. Indiferent de categoria în care se încadrează. • Elastomerii sunt substnţe macromoleculare cu catene lungi. termorigide şi elastomeri.7 Dependenţa temeperaturilor Tv şi tc de masa moleculară • Termorigidele sunt substanţe macromoleculare cu grad mare de reticulare care se prelucrează într-o stare de polimerizare incompletă în care nu s-a format reţeaua spaţială a structurii.

e) Proprietăţile lor sunt afectate de radiaţiile din spectrul vizibil. în cazul polimerilor deformările se pot realiza prin mai multe mecanisme după cum urmează: − îndreptarea. desfăşurarea şi decuplarea catenelor aşa cum sugerează schema din figura 11.4. prezenţa oxigenului şi ozonului.8. 3). f) Factorii fizico-chimici (temperatură. cap. în cele ce urmează se vor prezenta mai detaliat aspectele legate de comportarea mecanică a polimerilor.3). umiditatea etc. de ultraviolete şi de radiaţiile ionizante care pot rupe legăturile dintre catene şi/sau dintre monomeri modificând astfel structura iniţială prin reducerea gradului de polimerizare. Spre deosebire de solidele cristaline a căror deformare elastică se bazează pe modificarea reversibilă a distanţelor interatomice (ce se poate realiza în limite restrânse) iar deformarea plastică presupune alunecarea pe planele atomice. radiaţii.2. d) Au conductibilitate termică mică şi rezistivitate electrică foarte mare datorită legăturilor covalente din interiorul lanţului macromolecular. de plasticitate şi de elasticitate. − ruperea legăturilor intermoleculare. ceea ce explică deformabilitatea ridicată a termoplastelor şi elastomerilor care au structuri liniare şi ramificate. ruperea legăturilor interatomice şi refacerea lor în alte poziţii (v. înrăutăţirea proprietăţilor dielectrice (scad valorile rezistivităţii şi permitivităţii electrice). − alunecarea relativă a catenelor. 11. schimbări de culoare.) acţionează conjugat.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Waals (legături slabe) dintre catene şi conformaţiei acestora (v. din acelaşi motiv pot fi degradate de microorganisme (biodegradabilitate). ce se manifestă la nivel macroscopic prin apariţia unor fisuri. ceea ce are ca efect îmbătrânirea materialului. Ca şi în cazul celorlalte tipuri de materiale. c) Sunt inflamabile (în marea majoritate a cazurilor) şi au stabilitate termică redusă datorită faptului că sunt substanţe organice. Proprietăţile mecanice ale polimerilor Datorită caracteristicilor structurale polimerii prezintă particularităţi şi în comportarea la solicitări mecanice generate în special de mecanismele prin care se realizează deformarea acestora sub acţiunea solicitărilor exterioare. reducerea proprietăţilor de rezistenţă mecanică. Primele două mecanisme se pot realiza la valori scăzute ale solicitărilor. ultimele două mecanisme necesită solicitări mai ridicate şi se întâlnesc în cazul duroplastelor cu structură reticulară sau în cazul 238 . scap 11. − modificarea distanţelor dintre monomeri.

10: − la solicitarea corespunzătoare unei tensiuni σ0. Mecanismele complexe prin care se produce deformarea polimerilor generează comportări particulare ale acestora sub acţiunea solicitărilor. η τr = . aceste particularităţi sunt ilustrate şi de curbele CCCT schematizate în figura 11. 11. a cărei variaţie cu timpul se determină cu relaţia: în care σ0 este tensiunea constantă corespunzătoare solicitării. se produce o deformare elastică iniţială la valoarea ε0 în conformitate cu legea lui Hooke (v.10).8.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor polimerilor liniari cu grade ridicate de cristalinitate la care s-a realizat o orientare preferenţială a lanţurilor moleculare.4) . − menţinând încărcarea constantă materialul continuă să se deformeze cu viteze din ce în ce mai mici până la atingerea unei stări staţionare (similar fluajului primar al materialelor metalice). care care rămâne permanentă (v. iar ulterior deformaţia se reduce treptat în timp până la valoarea εp. fig. în mod obişnuit.5) E în care η este vâscozitatea.9 din care rezultă că domeniul dependenţei liniare dintre tensiuni şi deformaţii (porţiunea liniară a curbelor) este redus chiar şi în cazul polimerilor cu rezistenţă mecanică mai ridicată. iar τr − constanta de relaxare se defineşte prin relaţia. existenţa deformaţieie elastice reversibile a polimerilor se evidenţiază pe cale experimentală. deformaţia corespunzătoare acestei etape are o componentă elastică εr şi o componentă plastică εp − imediat după încetarea solicitării dispare deformaţia iniţială ε0. Mecanismul deformării polimerilor liniari prin îndreptarea şi desfăşurarea catenelor Caracteristica esenţială a comportării vâscoelastice este existenţa deformaţiei elastice reversibile εr. 11. E τ (11. E − modulul de elasticitate. cap3). 239 σ τ ε r = 0 (1 − e r ) . Fig. • Vâscoelasticitatea reprezintă capacitatea polimerilor de a căpăta deformaţii elastice variabile în timp sub acţiunea solicitărilor constante şi este caracterizată de următoarele aspecte ilustrate schematic în figura 11. (11.

datorită limitelor largi în care variază modulul de elasticitate pentru reprezentările respective se utilizează coordonatele logaritmice. Analizând aceste reprezentări se constată că variaţia cea mai mare o au polimerii cu structură liniară (termpoplastele).11 în care se prezintă calitativ această dependenţă pentru principalele tipuri de polimeri. d – elastomeri 240 .c). 11. fig. 11. fig. Curbele caracteristice convenţionale la tracţiune (CCCT ale unor polimeri Fig. c – termoplaste cristaline.9. prin reticulare (duroplastele) sau prin texturare cristalină. 11. 11. 11.11d). se constată că aceştia îşi menţin modulul de elasticitate aproape nemodificat până aproape de temperatura de curgere(v.b.11. variaţiile devin din ce în mai mici (v.10.11 a.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. Fig. Variaţia modulului de elasticitate E cu temperatura pentru: a − termoplaste amorfe. în cazul elastomerilor a căror temperatură Tv se află sub temperatura ambiantă. Variaţia deformaţiei în timp a polimerilor cu comportare vâscoelastică În legătură cu comportarea vâscoelastică a polimerilor este şi variaţia cu temperatura a modulului de elasticitate E aşa cum se observă din figura 11. b – polimeri reticulari (duroplaste).

în cazul solicitărilor la care deformaţiile rămân constante. pentru definirea τrt se consideră una din condiţiile: σ = σ 0 e −1 sau τ = τ rt ln 2 . (11. Variaţia tensiunilor σ în timp este dată de relaţia: . din studiul variaţiei acestuia cu temperatura rezultă informaţii necesare atât la stabilirea condiţiilor în care pot fi exploatate piesele din polimeri cât şi pentru proiectarea proceselor tehnologice de fabricaţie ale acestora. tipul şi dimensiunile dispozitivelor de fixare şi de solicitare a epruvetelor. Particularităţile structurale şi de comportare mecanică (starea amorfă sau parţial cristalină. mijloacele şi metodele de măsurare utilizate.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Deoarece modulul de elasticitate este o caracteristică ce arată rezistenţa opusă de corpuri la deformare. influenţa puternică a “istoriei termomecanice”) fac ca încercările polimerilor să difere totuşi prin geometria şi dimensiunile epruvetelor. astfel că se reglementează prin norme condiţionarea epruvetelor – adică menţinerea lor în condiţii standard de temperatură şi umiditate relativă o durată suficientă pentru atingerea echilibrului higrometric. care reprezintă durata necesară atingerii unei anumite tensiuni prin relaxare. tensiunile reziduale. în tabelul 11.1 se prezintă principalele tipuri de încercări mecanice şi termomecanice şi standardele după care se execută.7) caracteristica τrt rezultând pe curba de relaxare σ =f(τ) determinată experimental pentru un tip de material analizat. Încercările mecanice şi caracteristicile prin care se apreciază proprietăţile polimerilor se definesc şi se determină prin metode similare celor aplicate în cazul materialelor metalice. Mecanismul relaxării tensiunilor în cazul polimerilor este curgerea plastică ce are loc ca urmare a modificării poziţiei relative a moleculelor lanţurilor prin alunecări succesive în urma cărora componenta elastică a deformaţiei totale (ce rămâne constantă) se micşorează şi creşte componenta plastică.6) în care σ0 este tensiunea iniţială. gradul de orientare a macromoleculelor gradul de reticulare. în mod uzual. (11. iar τrt este constanta de relaxare a tensiunilor. • Relaxarea tensiunilor este fenomenul de reducere treptată a tensiunilor în timp. rt σ = σ 0e τ −τ 241 . de exemplu STAS 5794 prevede pentru condiţionare şi încercare două atmosfere standard: atmosfera standard normală 23/50 adică temperatura de 23 oC şi umiditatea relativă de 50 % şi atmosfera standard pentru zone tropicale 27/65 (27 oC şi 65 %). La efectuarea încercărilor mecanice ale polimerilor trebuie să se ţină seama şi de faptul că proprietăţile lor sunt mult mai puternic afectate de factorii de mediu. ceea ce a impus elaborarea unor standarde specifice dedicate acestor încercări.

STAS 6175.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR duratele de condiţionare diferă de la o încercare la alta şi sunt cuprinse în majoritatea cazurilor între 24 şi 96 de ore. cu condiţia ca la temperatura respectivă materialul să nu sufere transformări ireversibile. Epruvetele din semifabricate sau piese se obţin prin prelucrări mecanice ai căror parametri tehnologici sunt riguros prescrişi şi controlaţi astfel încât să se evite abaterile dimensionale şi prezenţa concentratorilor de tensiuni care pot apare mult mai uşor datorită durităţii scăzute a polimerilor şi au influenţă mult mai mare asupra comportării la rupere a acestora decât în cazul materialelor metalice. ISO 12244* SR EN ISO 4599 NF T 51-120*. SR EN ISO 8256. se reglementează prin standarde formarea epruvetelor prin injecţie. prin presare sau prin turnare. Tabelul 11. STAS 8826 SR EN ISO 899. se admite condiţionarea accelerată la temperaturi de 50…95 oC şi umiditatea relativă 50 %. STAS 6642 SR EN ISO 604. STAS 9594 Încercări de scurtă durată (instantanee) Compresiune Forfecare Sfâşiere Incovoiere statică.1 Principalele încercări ale polimerilor Tipul încercării Denumirea încercării Tracţiune Standardele după care se execută SR EN ISO 527. STAS 5874. În aceste situaţii. STAS 7310 SR EN ISO 2039. SR ISO 868. a) Încercarea la tracţiune se realizează conform SR EN ISO 527 pe 242 . STAS 5871. Câteva aspecte privind încercările uzuale şi caracteristicile determinate vor fi prezentate în continuare. obţinerea epruvetelor pentru încercările mecanice ale polimerilor poate fi diferită de cazul materialelor metalice deoarece polimerii se livrează şi sub formă de material granular sau în stare lichidă nu numai sub formă de semifabricate sau piese finite. STAS 9775 STAS 5801. În cazul materialelor care ating echilibrul higrometric după durate lungi. SR ISO 6602. STAS 9046 ISO 2285*. ISO 8570. STAS 6127 SR ISO 178. Incovoiere prin şoc Duritate Fluaj Relaxare Tensofisurare într-un mediu dat Oboseală Temperatura de încovoiere sub sarcină Încercări Stabilitatea termică termomecanice Temeperatura de înmuiere Temperatura de fragilizare * Nu există standarde echivalente SR sau STAS Încercări de lungă durată De asemenea. STAS 6765 STAS 9182 SR EN ISO 8067. ASTM D 671 SR ISO 75 STAS 6174 SR ISO 306 ISO 974.

curbe de tipul celei prezentate în figura 11. Epruvetele pentru încercarea la tracţiune a polimerilor. să aibă cursa mare (până la 1000 mm) şi mijloace de măsurare a deplasărilor atât de mari.13 b sunt caracteristice materialelor polimerice cu tenacitate bună.2…600 mm/min.. d – epruveta tip 5 . pe epruvetă apare o gâtuire pronunţată.12 b. materialul prezintă elasticitate liniară (este valabilă legea lui Hooke). Curba caracteristică convenţională la tractiune CCCT se defineşte la fel ca în cazul materialelor metalice şi prezintă aspecte diferite în funcţie de tipul materialului (v. această comportare este specifică materialelor termoplaste încercate la temperatura ambiantă. fig. c − epruveta tip 4. 11. iar cele din figura 11. b − epruveta tip 2. dar care nu prezintă o limită de curgere aparentă. deoarece zona gâtuită se extinde pe aproape toată 243 Fig 11. 9).Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor epruvete plate de forma celor prezentate în figura 11. începând de la solicitarea corespunzătoare puctului B. conform SR EN ISO 527: a − epruveta tip 1.13 a. deoarece.unde s-au figurat şi aspectele pe care le capătă epruveta pe parcursul încercării.12 în funcţie de tipul materialului după cum urmează: cele din figura 11.12.12 d pentru folii şi materiale termoplaste cu alungirea mare. secţiunea reală fiind mult mai mică decât cea convenţională.11. Reducerea tensiunii pe porţiunea BC este aparentă. cele din figura 11.13 a se constată că pentru solicitări mici. Analizând CCCT din fig. iar pentru solicitările corespunzătoare porţiunii AB comportarea elastică devine neliniară. În continuare se produc deformaţii fără creşterea tensiunii (porţiunea CD a curbei). corespunzătoare porţiunii OA a curbei. cel mai frecvent întâlnindu-se curbe de tipul celor prezentate în figura 11. Maşina pe care se execută încercarea trebuie să fie capabilă să realizeze încărcarea cu viteze de 0.12 a pentru materiale termoplaste cu alungire redusă.c pentru materiale termorigide.

în cazul elastomerilor se determină modulul de elasticitate secant definit ca fiind panta dreptei ce uneşte originea cu un punct de pe CCCT care corespunde unei deformaţii totale date (uzual 100 %. deoarece continuarea deformării presupune mărirea distanţelor dintre monomerii lanţului (realizată cu consum de energie mai mare) până în momentul ruperii (porţiunea DE a curbei CCCT). Prin încercarea la tracţiune a polimerilor se determină în mod uzual următoarele caracteristici: − modulul de elasticitate E (modulul lui Young) este panta porţiunii liniare a CCCT . CCCT tipice pentru polimeri: a – cu limită de curgere aparentă. modulul lui Young se determină conform SR EN ISO 527 ca pantă a dreptei care trece prin punctele de pe CCCT corespunzătoare deformaţiei totale de εt = 0. fig. deoarece porţiunea liniară a CCCT în cazul polimerilor este foarte redusă. 200 % sau 300 % în funcţie de standardul după care se execută încercarea).13 a). La epuizarea capacităţii de deformare prin acest mecanism tensiunea începe să crească. 11.13.4). îndreptarea şi orientarea catenelor după direcţia de solicitare. distingându-se limita de curgere aparentă superioară ReH (tensiunea corespunzătoare punctului B de pe CCCT) şi limita de curgere inferioară aparentă ReL (tensiunea corespunzătoare punctului C de pe CCCT).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR lungimea calibrată a epruvetei (v.13 a.25 % şi εt = 0.13 b şi este definită de 244 . fenomenul se explică prin faptul că la aceste solicitări are loc descolăcirea. iar uneori chiar poate lipsi. − limita de curgere convenţională Rp se determină pentru materiale a căror curbă caracteristică este de tipul celei din figura 11. scap 3. b – fără limită de curgere aparentă − limita de curgere aparentă se determină pentru materiale a căror CCCT este de tipul celei din figura 11.5 %.la fel ca în cazul materialelor metalice (v. Fig 11.

rezistenţa la rupere Rm. alte standarde definesc limita de curgere convenţională ca fiind tensiunea corespunzătoare unei deformaţii remanente de 0. adică: F (11.8) Rm = r . cu deosebirea că aria urmei se calculează pe baza adâncimii de pătrundere a penetratorului: F (11.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor SR EN ISO 527 ca fiind tensiunea corespunzătoare unei deformaţii totale εt = x % convenţional alese. E sau 245 . după care se măsoară adâncimea de pătrundere a penetratorului h.1…1 %. duritatea H (în N/mm2) se defineşte ca şi duritatea Brinell a materialelor metalice. 490 N sau 961 N fiind aplicată o durată τ = 30 s. S0 unde Fr este forţa de tracţiune în momentul ruperii. fig. care au curba CCCT de tipul celei prezentat în figura 11. L. b) Încercările de duritate ale polimerilor se bazează pe aceleaşi principii ca şi în cazul determinării durităţii metalelor. Cele mai utilizate metode sunt. şi alungirea după rupere Ar. 11. ţinând seama de modul în care este definită Rm în cazul polimerilor şi de faptul că până la rupere materialul suferă deformaţii ce pot depăşi 1000 % această caracteristică nu poate fi utilizată la dimensionarea pieselor. fenomenul de curgere plastică fiind practic inexistent. forţa de apăsare Fm = 49 N. cu particularităţi impuse de valorile mai scăzute ale durităţii şi de comportarea vâscoelastică a polimerilor. iar S0 este secţiunea iniţială a epruvetei. − alungirea procentuală după rupere Ar se defineşte şi se determină la fel ca în cazul materialelor metalice.9) H= m πDh − determinarea durităţii prin metoda Rockwell este la fel ca la materialele metalice. această caracteristică împreună cu limita de curgere sunt importante pentru stabilirea comportării pieselor din materiale polimerice deoarece arată care sunt deformaţiile maxime pe care le poate suferi materialul fără modificarea secţiunii (peste această solicitare apare gâtuirea).13 b).9. În cazul materialelor polimerice reticulate sau cristalinizate. 138 N. − determinarea durităţii prin penetrare cu bilă – STAS 5871 se realizează folosind ca penetrator o bilă de oţel cu diametrul D = 5 mm. prin încercarea la tracţiune se pot determina numai modulul de elasticitate E. caz în care se determină ducând o paralelă la porţiunea liniară a CCCT prin punctul corespunzător deformaţiei remanente date (v. M. − rezistenţa la rupere Rm este tensiunea corespunzătoare punctului E de pe CCCT. 358 N. − alungirea procentuală la limita de curgere Ac este deformaţia specifică totală corespunzătoare limitei de curgere aparente ReH. cu menţiunea că se folosesc scările Rockwell R.

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

K, ce diferă prin diametrul D al pentratorului (de tip bilă de oţel) şi mărimea forţei suplimentare F1 (v. scap 3.10), forţa iniţială F0 fiind aceeaşi (98,1 N); în tabelul 11.2 se prezintă valorile diametrelor penetratoarelor şi valorile forţei totale de apăsare (ce se menţine o durată de 10 s); se precizează că dintre aceste scări, cele mai utilizate sunt scările R şi M.
Tabelul 11.2. Caracteristicile scărilor de duritate Rockwell conform STAS 8826 Caracteristici Diametrul bilei D, mm Forţa totală F0+F1, N (kgf) R 12,7 588,4 (60) Scara durităţii Rockwell L M E 6,35 6,35 3,175 588,4 981 981 (60) (100) (100) K 3,175 1471 (150)

− determinarea durităţii prin metoda Shore se bazează pe utilizarea unui penetrator tronconic sau conic, ce este apăsat de un resort calibrat pe suprafaţa probei şi măsurarea adâncimii lui de pătrundere; durimetrul Shore este un dispozitiv portativ astfel construit încât penetratorul (de forma şi dimensiunile prezentate în figura 11.14) acţionează prin presarea plăcii de bază a dispozitivului pe suprafaţa probei şi este prevăzut cu un aparat indicator gradat de la 0 la 100, 0 corespunzând situaţiei în care penetratorul ar pătrunde complet în material, iar 100 − situaţiei când nu ar pătrunde deloc în material (prin presare, faţa frontală a penetratorului ajunge în planul feţei frontale a plăcii de bază (v. fig. 11.14); duritatea Shore astfel definită este o mărime convenţională, ce poate fi utilizată numai ca un criteriu de recepţie a materialelor; datorită comportării vâscoelastice a polimerilor, standardul SR ISO 868 prevede determinarea fie a unei durităţi instantanee, caz în care citirea trebuie să se facă în cel mult 1 s de la apăsare, fie a unei durităţi ce corespunde unei durate de 15 s de la apăsare; duritatea determinată cu aparatele prevăzute cu penetratorul din figura 11.14 a se numeşte duritate Shore A şi se utilizează în cazul termoplastelor moi şi elastomerilor, iar duritatea determinată cu penetratorul prezentat în figura 11.14 b se numeşte duritate Shore D şi se utilizează în cazul materialelor polimerice dure;

Fig. 11.14. Penetratoarele durimetrelor Shore: a – penetrator Shore A; b – penetrator Shore D 246

Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor

− determinarea durităţii prin metoda Barcol − STAS 11333 se bazează pe acelaşi principiu ca şi metoda Shore, cu diferenţa că diametrul şi lungimea penetratorului sunt mai mici (D = 0,157 mm, H = 0,76 mm), astfel că unei unităţi de duritate Barcol îi corespunde o adâncime de pătrundere de 0,0076 mm; condiţiile privind starea suprafeţei probei (lipsa craterelor, impurităţilor, zgârieturilor) sunt din acest motiv mai severe în cazul metodei Barcol. O corespondenţă aproximativă între durităţile determinate prin metodele Rockwell şi Shore (metodele care au cea mai largă utilizare) este prezentată în figura 11.15.

Fig. 11.15. Comparaţie între scările de duritate definite prin diferite metode

c) Încercările la rupere prin şoc se aplică în special materialelor termoplaste dure, materialelor termorigide şi materialelor compozite (v. cap 12) şi se diferenţiază în principal după tipul solicitării (încovoiere sau tracţiune) şi dispozitivului utilizat pentru încercare. − metoda Charpy - STAS 5871, utilizează ciocanul pendul Charpy de tipul celui folosit şi la metale (v. fig. 3.18.), cu precizarea că energia maximă este de până la 50 J; epruveta uzuală este epruveta tip 1, cu forma şi dimensiunile prezentate în figura 11.16 a, dar se poate efectua şi pe epruveta cu crestătură dublă (fig. 11.16 b), caz în care lovitura se aplică pe faţa perpendiculară pe crestătură; caracteristica mecanică determinată este rezilienţa (v. scap. 3.7), exprimată în J/m2;
247

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

− metoda Izod – STAS 7310 constă din ruperea unei epruvete cu crestătură, încastrată la unul din capete, printr-o lovitură aplicată cu un ciocan pendul la capătul liber, fie pe faţa cu crestătură, după schema prezentată în figura 11.17 a (încercare normală), fie pe faţa opusă crestăturii (încercare cu crestătura inversată); epruveta uzuală este epruveta de tip 1 utilizată la metoda Charpy (v. fig. 11.16), fiind acceptate numai două tipuri de crestături: cu r = 0,25 mm sau cu r =1 mm, ce se practică pe lăţimea b a epruvetei; caracteristica mecanică determinată este rezistenţa la şoc Izod , definită la fel ca rezilienţa în cazul metodei Charpy şi exprimată tot în J/m2;

− metoda Dynstat – STAS 6175 are la bază aceeaşi schemă de încercare ca metoda Izod, cu diferenţa că epruvetele utilizate au dimensiuni mult mai mici (Lxbxh = 15x10x3 mm), iar energia maximă de lovire este de până la 2 J; d) Încercările la fluaj ale polimerilor constau din solicitarea pe durate îndelungate cu sarcini constante în condiţii de temperatură şi umiditate controlate; aceste încercări sunt mai frecvente în cazul polimerilor decât în cazul materialelor metalice deoarece fluajul are loc la temperaturi apropiate de temperatura ambiantă, astfel că şi încercările se efectuează de cele mai multe ori în condiţii de atmosferă standard normală 23/50; solicitările pot fi la tracţiune, (STAS 9046) sau la încovoiere (SR ISO 6602), rezultatele fiind prezentate sub forma curbelor de fluaj ε = f(τ), (timpul la scară logaritmică) pentru diferite valori ale tensiunilor (v. fig. 11.18); cu ajutorul curbelor de fluaj se pot determina, folosind metodele sugerate în figura 11.18, următoarele dependenţe:
248

Fig. 11. 16. Epruvetele pentru încercările la încovoiere prin şoc ale polimerilor; a − normală; b – cu crestătură dublă

Fig 11.17 Schemele încercării la încovoiere prin şoc Izod; a – normală; b – cu crestătura inversată

Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor

− curbele izocronice tensiune – deformaţie, care permit stabilirea deformaţiei după o anumită durată de expunere la o solicitare dată; − curbele izometrice tensiune – timp, care permit stabilirea timpului după care deformaţia atinge o anumită valoare la o solicitare dată; − curbele modulului de fluaj Ef(τ), care, pentru o tensiune σ constantă, se determină cu relaţia: (11.10) E f (τ ) = σ , ε (τ ) în care ε(τ) este valoare deformaţiei epruvetei solicitate cu tensiunea σ, după o durată τ de solicitare.

Fig. 11.18. Curbele de fluaj ε = f(τ) şi curbele derivate din acestea: a – curbe de fluaj; b – curba izometrică; c – curba izocronică; d – curba modulului de fluaj

Criteriile după care se apreciază scoaterea din uz a pieselor din materiale polimerice depind de tipul materalului şi de rolul funcţional al piesei. Aceste criterii pot fi: − ruperea, în cazul materialelor fragile; − creşterea pronunţată a deformaţiilor (fluajul accelerat);
249

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

− atingerea unei deformaţii critice (a cărei valoare este uzual sub 1%); − apariţia unor microfisuri sau modifcarea culorii (albirea suprafeţei). Duratele încercărilor de laborator sunt rareori apropiate de cele reale deoarece duratele de serviciu în unele cazuri depăşesc 50 de ani (de exemplu reţelele de conducte). În aceste situaţii se aplică metode speciale de extrapolare a rezultatelor obţinute prin încercări la durate mai mici (de obicei 6 luni sau 1 an).

11.5. Principalele tipuri de materiale polimerice
11.5.1. Aditivii materialelor polimerice
În practică se utilizează materiale pe bază de polimeri care conţin şi alte substanţe introduse în scopul îmbunătăţirii anumitor proprietăţi şi/sau al reducerii costului; materialele care au la bază polimeri termoplastici sau polimeri termorigizi sunt cunoscute sub denumirea generică de materiale ( mase) plastice. Principalele tipuri de substanţe introduse în polimerii de bază sunt următoarele: − plastifianţii, care micşorează interacţiunea dintre catene, astfel că segmentele de lanţuri moleculare devin mai mobile şi comportarea vâscoelastică se îmbunătăţeşte; − agenţii de reticulare, care crează punţi de legătură între catene şi astfel se îmbunătăţesc proprietăţile de elasticitate şi de rezistenţă; pornind de la acelaşi polimer în funcţie de gradul de reticulare se pot modifica proprietăţile în limite foarte largi; − materialele de umplutură, care nu reacţionează de obicei cu polimerul de bază, ci se distribuie uniform prin amestecare mecanică în masa de bază şi contribuie astfel la creşterea rezistenţei mecanice; se utilizează în mod curent ca materiale de umplutură talcul, praful de cretă, caolinul, rumeguşul de lemn, fibre textile sau celulozice etc.; negrul de fum (particule sferice de carbon cu structură hexagonală) utilizat şi el ca material de umplutură are şi rol activ înfluenţând gradul de reticulare; − coloranţii, care introduşi în materialele polimerice le colorează în masă prin amestecare mecanică. Pe lângă aceste categorii de substanţe care nu lipsesc din nici un material plastic, se mai introduc în funcţie de scop şi alte categorii de substanţe cum ar fi: antistaticele, pentru reducerea electrizării prin frecare, ignifuganţii, pentru reducerea inflamabilităţii, lubrifianţii, pentru uşurarea prelucrării, fungicidele, pentru creşterea rezistenţei la atacul ciupercilor, antioxidanţii, pentru creşterea
250

Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor

rezistenţei la îmbătrânire a materialelor polimerice etc. Pe baza celor arătate se poate explica diversitatea extrem de mare a maselor plastice utilizate în prezent de societatea omenească. O încercare de grupare a celor mai utilizate tipuri după criteriul costului şi al proprietăţilor este prezentată în figura 11.19, în care pentru costul relativ s-a luat ca bază (Cr = 1) costul polietilenei, unul dintre cei mai utilizaţi polimeri.

Fig. 11.19. Principalele categorii de mase plastice

11.5.2. Materialele termoplaste
În această categorie sunt incluse materialele plastice la care polimerul de bază este un termoplast; principalele termoplaste şi caracteristicile lor mai importante sunt prezentate în tabelul 11.3. După structura lanţului molecular, termoplastele pot fi grupate în două categorii: − polimeri la care linia principală a lanţului molecular este formată numai din atomi de carbon, atomii diferiţi sau radicalii ataşându-se prin legături laterale; din această categorie fac parte: poliolefinele (PE, PP), polimerii vinilici (PVC, PS), polimerii acrilici (PAN, PMMA) şi fluoroplastele (PTFE); − polimeri care au în componenţa liniei principale a lanţului şi alţi atomi (de obicei N, O, Si) sau cicluri benzenice; din această categorie fac parte poliesterii (PET, PBT), poliamidele (PA), policarbonaţii (PC), acetalii (POM) etc.
251

Tabelul 11.3. Principalele caracteristici ale unor materiale termoplaste Denumirea materialului Polietilenă de joasă densitate Polietilenă de mare densitate Polipropilenă Polistiren Policlorură de vinil rigid Policlorură de vinil plastifiat Polimetacrilat de metil (plexiglas) Policarbonat Poliamida 66 (Nylon 66) Polioximetilena (acetal) Polietilen teraftalat (răşină poliesterică) Politetrafluor etilena (teflon) Poliacrilonitril (răşină acrilică) Acrilonitril/butadien /stiren Acetat de celuloză (celuloid) Simbol PE−LD PE−HD PP PS ρ, kg/m3 910…940 950…965 900…910 E, N/mm2 120…500 420…1400 500…1900 R m, N/mm2 5…16 Ar, % 200…600 Tv, o C −75 −75 −10 85…100 Tc, o C 115 130 170 Observaţii cristalinizată 40…55 % elastic, rezistentă cristalinizată. 60…80 % elastic rezistentă cristalinizată. 60…70 % mai rigidă decât PE amorf; dur şi fragil amorf; rigid, sensibil la zgârieturi compus vinilic amorf; flexibil, elastic amorf; rigid dur şi rezistent la zgârieturi amorf; rigid şi rezistent la şoc cristalinizată < 60 %; dură, rezistentă şi rigidă cristalinizată < 75 %; rigidă, elastică, rezistentă amorfă sau cristalinizată 30…40%; stabil dimensional cristalinizat < 70 %; coeficient de frecare redus compus acrilic; se trage uşor în fibre amestec de butadien-stiren (elastomer) şi stiren-acrilonitril (termoplast) modificaţie chimică a celulozei (polimer natural)

20…40 700…1300 30…50 200…1000 5…75 10…50 200…500 4…10 80…120 40…60 35…75

1040…1100 2800…3500 20…50

PVC dur 1360...1400 1500…3500 40…60 PVC−P 1150...1250 moale PC PA 66 POM PET PTFE PAN ABS CA − 10…30

125 175… 75…105 212 −40 150 225 230 250 170 255 330 320 − −

PMMA 1180…1220 2700…3500 60…80 1150...1250 2350...2450 1120...1180 900…2800 50…70 50…80

90…105 150 55 −50 73

1370...1430 3000…3500 60…70

1320…1390 2000…2500 40…60 100…2300 2100…2250 350…800 20…40

250…500 85...125 3…5 10…140 5…100 107 125 120

1100...1200 3500…4000 50…60 1040…1700 900…2800 1250...1350 800…2400 20…60 25…50

peste această temperatură masa cristalină trece în stare amorfă şi materialul curge plastic (stare vâscoasă). în funcţie de temperatură. PC) se comportă vâscoelastic imediat deasupra lui Tv. În figura 11. 11. tabelul 11. Principalele dezavantaje sunt legate de temperaturile relativ scăzute până la care pot fi utilizate (v. Domeniile de stare ale unor materiale termoplaste Termoplastele se utilizează ca materiale structurale în tehnică datorită caracteristicilor mecanice de rezistenţă relativ bune şi caracteristicilor de tenacitate care în unele cazuri sunt foarte bune. la extinderea utilizării lor. termoplastele amorfe ( PVC. ceea ce face ca piesele realizate să fie rezistente la şocuri. termoplastele cu cristalinitate parţială (PE.20 se prezintă simplificat domeniile de stare. iar la o încălzire mai mare curg plastic.6). 11. fig. PS.3) Excepţie 253 . ale unor termoplaste. PA) au proprietăţi de rezistenţă – elasticitate care le permit menţinerea formei până la temperatura Tc (v.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Comportarea termoplastelor deasupra temperaturii Tv depinde de starea structurală a acestora. de asemenea. PP. vâscozitatea scade pe măsură ce creşte temperatura atingând la un moment dat valorile corespunzătoare lichidelor. Proprietatea lor de a putea suferi reîncălziri în domeniul de curgere de un număr nelimitat de ori în vederea prelucrării contribuie.20. Fig.

materiale electroizolante etc.5. datorită structurii lanţului (atomii de H din lanţul polietilenei sunt înlocuiţi de atomi de F). Principalele tipuri de materiale polimerizate termorigide şi câteva caracteristici ale lor sunt prezentate în tabelul 11. fragile. culoare deschisă.3 3 funcţie de gradul de reticulare. A. N/mm2 E. Starea iniţială a acestor polimeri obţinuţi prin policondensare este de polimerizare incompletă. astfel că după prelucrare materialul capătă proprietăţi de rezistenţă şi duritate ce se menţin la o reîncălzire ulterioară până la temperatura de descompunere.2…8.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fac fluoroplastele (teflonul).75 laminare. dar mai puţin sensibile la 35…65 6…7 − zgâriere. rezistente la şoc.3.2…7. stabile 50…70 6. * proprietăţi asemănătoare cu ale UF. angrenaje. Materialele termorigide Proprietăţile caracteristice maselor plastice termorigide (numite şi duroplaste) sunt date de structura reticulară a polimerului de bază care intră în compoziţia lor. kg/m3 1250 R m. lagăre. Principalele caracteristici ale unor polimeri termorigizi Polimerul Fenoplaste ( PF) − răşini fenol − formaldehidice (bachelitice) Aminoplaste (UF) răşini ureo. 11. adezivi. cu catene ramificate. matrice pentru compozite 254 . piese cu solicitări moderate şi supuse la şocuri. Tabelul 11. utilizate pentru piese presate sau turnate.13).5 − dimensional. utilizate ca răşini de presare * dure şi fragile până la elastice. utilizate ca materialele de acoperire * dure şi fragile până la elastice în 40…90 6. tabelul 11.4.% kN/mm2 r Caracterizare 1550 1700 1250 Răşini epoxidice (EP) 1200 * dure. Termoplastele se utilizează în tehnică pentru conducte. higroscopice şi nerezistente la apă 35…55 5. au stabilitate pe un interval mare de temperaturi (v. se prelucrează prin metodele metalurgiei pulberilor (v. utilizate ca răşini de turnare.0 1.5…7. ca matrice pentru materiale compozite * dure. forme de turnare etc.25 fierbinte. care.aldehidice Melamine (MF) − răşini melamin-formaldehidice Răşini poliesterice nesaturate (UP) ρ. culoare închisă.3).4. cap. fragile. utilizate ca răşini pentru presare şi 35…70 7…10 0. în timpul fabricării obiectelor se produce reticularea spaţială prin intermediul legăturilor principale ale lanţurilor moleculare prin activare termică sau prin activare chimică (introducerea unui agent de întărire). adezivi. deoarece proprietăţile lor de curgere sunt slabe.

cauciuc butilic etc. Reticularea slabă a elastomerilor (aşa numita vulcanizare) este un proces activat termic (ti = 120…150 oC). Aditivii cei mai importanţi introduşi împreună cu materialele de umplere în cazul elastomerilor sunt antioxidanţii. introduşi în masa elastomerului. cauciuc acrilic. împreună cu alţi aditivi. iar dacă se introduce 45 % sulf. ceea ce are ca efect scăderea elasticităţii şi fragilizarea materialului. obţinându-se un material dur şi fragil cunoscut sub numele comercial de ebonită.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor În tabelul 11. Elasticitatea lor asemănătoare cauciucului natural (poliizopren) a făcut ca denumirea de “cauciuc” să devină generică şi să fie alăturată denumirii elastomerului de bază (de exemplu. Materialele elastomerice (cauciucurile) Sunt substanţe macromoleculare a căror capacitate de deformare elastică se bazează pe structura constituită din lanţuri moleculare lungi. În figura 11. a căror întărire se realizează prin adăugarea unui agent de reticulare . 11.8).5 se prezintă elastomerii utilizati mai frecvent şi câteva din caracteristicile acestora. fapt ce se datorează în special caracteristicilor de rezistenţă mecanică ale acestor materiale. 11. reticularea este completă. Materialele de umplere (negrul de fum. În tabelul 11. deoarece oxigenul şi ozonul acţionează în timp la fel ca agenţi de reticulare.4.scap. ce constă din ruperea unor legături duble din linia principală a lanţului şi realizarea unor legături între lanţurile macromoleculare prin punţi constituite din atomi sau grupuri de atomi ai agenţilor de reticulare (în mod uzual sulf.4. gama întrebuinţărilor fiind mult mai extinsă. caz în care se folosesc răşini fluide (lichid vâscos) obţinute prin policondensarea ureei cu formaldehidă şi alcool furfurulic (răşini furanice). 11. talcul şi praful de cretă etc.21 se prezintă reacţia de vulcanizare cu sulf a cauciucului natural. 255 . gradul de reticulare şi implicit caracteristicile de rezistenţă şi elasticitate sunt dependente de cantitatea de sulf. pentru cauciucurile uzuale se adaugă 4…5 % sulf. în timpul proceselor tehnologice de fabricare a produselor. încolăcite şi slab reticulate aşa cum a fost arătat anterior (v. peroxizi sau amine). răşinile destinate acestui scop pot fi cu întărire la cald (răşini aminoplaste termoreactive) şi răşini cu întărire la rece. Proprietatea de termorigiditate este esenţială în utilizarea răşinilor din această categorie ca lianţi pentru amestecurile de formare din care se realizează formele pentru turnarea pieselor din materiale metalice.). pulberea de silice (SiO2).) au rolul de a îmbunătăţi rezistenţa mecanică şi de a ieftini produsele.5. ceea ce provoacă desfacerea a cca 10…30 % din legăturile duble şi legarea lanţurilor prin punţi de sulf.4 sunt indicate numai câteva utilizări specifice ale unor răşini termorigide. cauciuc nitrilic.1 şi fig.

fig. 11. oC −30…−60 −20…−50 −10…−40 −10…−50 −20…−50 −20…−40 −20…−40 0…−20 −50…−80 R 60 70 80 70 70 80 175 60 200 100 100 140 130 130 150 250 80 275 M U Q c t max − temperatura maximă de serviciu la expunere continuă. numite generic polisiloxani. 11. − grupa M cuprinde polimerii cu lanţ saturat.22 b) sau reticulaţi (v.5. valenţele libere ale lanţului siloxanic pot fi completate cu radicali organici. Schema procesului de vulcanizare a cauciucului natural cu sulf Tabelul 11. i t max − temperatura maximă de serviciu la expunere inermitentă. − grupa Q cuprinde cauciucurile siliconice. fig. Caracteristicile principale ale unor elastomeri Elastomerul Cauciuc natural (NR) Butadien – stiren (SBR) Cauciuc butilic (IIR) Cauciuc nitrilic (NBR) Cloropren (CR) Polietilenă clorosulfonată (CSM) Elastomeri polifluorurati (FPM) Cauciuc poliuretanic (EU) Cauciuc siliconic (Q) Grupa R m. a cărui structură este prezentată în figura 11. Acestea sunt materiale polimerice la care linia principală a lanţului molecular este lanţul siloxanic. Exemple de elastomeri din fiecare grupă sunt date în tabelul 11.22 c). care pot fi liniari (v. obţinându-se diferite tipuri de materiale polimerice.22 a. 11.21. După tipul lanţului macromolecular elastomerii se împart în patru grupe: − grupa R cuprinde polimerii cu lanţ nesaturat ale căror proprietăţi se modifică prin reticulare. 256 . din care rezultă că particularităţi deosebite din punct de vedere al temperaturilor de serviciu prezintă siliconii. oC t max . − grupa U cuprinde poliuretanii. % 100…600 100…500 100…800 100…400 100…500 100…500 100…200 100…800 100…400 Temperaturi de exploatare c i t max . oC tmin.5.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. N/mm2 4…25 4…25 4…15 4…18 4…20 4…12 7…15 15…30 3…10 Ar.

sunt neinflamabile. 250 material elastomeric (cauciuc). 249 curbă termo-mecanică. lacuri sau uleiuri siliconice. 256 masă moleculară. 233 atmosferă standard. siliconii se pot prezenta sub formă de materiale rigide. 235 formare epruvete. fig. 250 alungire la limita de curgere. pentru durate scurte.19). 233 disproporţionare. geluri. nehigroscopice. 233 lanţ molecular (catenă). 233 izotactic. 233 statistic. 254 fibrilă. grefat. pot fi utilizate şi la temperaturi de 800 oC). 11. 241 configuraţie. elastomeri (cauciuc siliconic). 254 antioxidant. la realizarea echipamentelor pentru zonele arctice etc. 231 grad de cristalinitate. 249 257 dendrimer. 242 funcţionalitate. 250 atactic. 11. 247 duritate Shore. 239 copolimer. nu dezvoltă gaze toxice prin ardere şi aderă la suprafeţele metalice. b – polisiloxan cu molecule liniare. 233 constantă de relaxare. 234 curba modulului de fluaj. 230 homopolimer. Structura chimică a siliconilor: a – lanţul siloxanic. 233 conformaţie. c − polisiloxan reticulat Materialele pe bază de siliconi fac parte din categoria materialelor plastice de înaltă performanţă (v. 231 duritate Barcol. 237 fenoplaste. 230 material de umplutură. 245 aminoplaste. 255 . de gradul de polimerizare şi de gradul de reticulare. 234 grad de polimerizare. Cuvinte cheie agent de reticulare. deoarece îmbină proprietăţile de elasticitate ale materialelor organice cu stabilitatea termică şi chimică a materialelor anorganice (de exemplu. În funcţie de tipul radicalilor ataşaţi lanţului siloxanic.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Fig. 236 curbe izocronice.22. 246 elastomeri. din acelaşi motiv îşi menţin proprietăţile de elasticitate într-un interval mare de temperaturi. 249 curbe izometrice. fiind utilizate în industria aerospaţială. 235 cristalite. 241 condiţionarea epruvetelor. 250 antistatic. bloc. 235. 229 lanţ siloxanic.

Vasilescu D. 1985 9. New York. Introduction to Materials Science for Engineers. 256 sindiotactic. 241 rezilienţa. 1998 258 . Editura Sudura. 1998 11. Materiale termoplastice şi materiale termorigide. Sixt Edition. Printice Hall. 235 polimerizare. Lugsheider E. OIDCM. partea a doua. s. 237 termorigide (duroplaste). 232 policondensare. Materiale plastice. Stiinţa materialelor. 235 silicon. 1995 10. H. Bucuresti. 232 relaxarea tensiunilor. Inc. 1995 5. 234 temperatură de curgere. Krawczak P. Techinques de l’Ingenieur. Editura Tehnică. Saban R. Addison-Wesley Reading. 239 vulcanizare. Terminologie şi metode de analiză şi încercări. 248 segment de lanţ molecular. 254 reacţie în lanţ. Shackelford J. 254 răşini poliesterice. 229 polimer.. 1999 3. Essais mecaniques des plastiques.. Manualul inginerului. Elements of Materials Science and Engineering. 229 polimer reticulat. Studiul si ingineria materialelor.S. 232 polidispersie. Tehnologia materialelor. 1983 2. 236 termoplaste.. IPG Ploiesti. Macmillan Publishing Company. Zecheru Gh.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR melamine.. 233 steroizomer. 230 polidispersitate. Smith Ch. * * * Culegere de standarde române comentate CSCM – Mp5. Editura Didactică şi Pedagogică. 236 vâscoelasticitate. Bucureşti. Fundamente. 231 răşini epoxidice. The Science of Engineering Materials. Constantinescu D. Bucureşti. Stiinţa materialelor în construcţia de maşini. 255 Bibliografie 1. * * * Culegere de standarde române comentate CSCM – Mp4. 237 tranziţie sticloasă (vitroasă). Materiale plastice. Massachusetts. 233 structură amorfă. 1989 8. Tillmann W. 233 sferulită. 254 monomer.. Editura Didactică şi Pedagogică. 231 polietilenă.. OIDCM. 247 rezistenţă Dynstat la şoc. Timişoara 1999 4. 248 rezistenţă Izod la şoc. Mitelea I. şi Ciocea N. Van Vlack L. 250 poliadiţie.a. Bucuresti. New Jersey. Paris. * * * Hütte. 1986 7. 229 plastifiant. AM 3510. 1988 6. Bucureşti. O. 232 reacţie în trepte.

Prin ce se caracterizează reacţia de policondensare: a) este procesul prin care două molecule organice diferite reacţionează pentru formarea unei molecule complexe. b) este procesul prin care două molecule organice identice reacţionează pentru formarea unei molecule complexe. c) polimerii obţinuţi prin policondensare au compoziţie chimică diferită de a monomerilor din care provin. Cum se realizează întreruperea reacţiei de polimerizare: a) prin introducerea unui radical care reacţionează cu monomerii liberi şi consumă energia necesară continuării reacţiei de polimerizare. b) sunt rezultatul unirii în lanţul macromolecular a unor monomeri diferiţi. d) numărul de unităţi structurale din lanţul macromolecular reprezintă gradul de polimerizare? T. b) este o reacţie în lanţ la fel ca polimerizarea. c) numărul de monomeri din lanţul macromolecular reprezintă gradul de polidispersie moleculară.3.11.11. b) sunt compuşi chimici (în marea majoritate a cazurilor organici) cu molecule de dimensiuni mari. c) prin răcirea bruscă a amestecului de reacţie. Care dintre afirmaţiile următoare despre reacţia de polimerizare sunt advărate: a) este o reacţie în trepete care necesită activare energetică la fiecare secvenţă.6.5. c) este o reacţie în trepte care decurge fără eliminarea unei substanţe cu molecula mică. d) polimerii care se formează prin poliadiţie au de obicei în lanţurile principale şi alţi atomi decât carbonul? T11. b) prin unirea capetelor libere a două catene. c) prin polimerizare se obţin substanţe a căror compoziţie chimică diferă de a monomerilor din care provin.2. c)după dispunerea monomerilor pot fi copolimeri statistici.4.11. Care dintre următoarele afirmaţii despre polimeri sunt adevărate: a) sunt substanţe organice micromoleculare care conţin mai multe componente. d) în timpul procesului de creştere a catenelor ambele capete ale lanţului sunt libere? T.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Teste de autoevaluare T. d) creşterea lanţului macromolecular se realizează prin formarea de noi legături în urma reacţiilor de condensare (reacţie în trepte)? T. d) prin transferul de la un lanţ la altul a unui unui atom de H care reface legătura dublă C = C a monomerului? T.11. Care dintre afirmaţiile următoare despre copolimeri sunt adevărate: a) sunt rezultatul unirii unor monomeri de acelaşi tip.11. Prin ce se caracterizează reacţia de poliadiţie: a) este procesul prin care două molecule organice identice reacţionează pentru formarea unei molecule complexe. copolimeri grefaţi şi copolimeri bloc. d) după 259 . b) este o reacţie în lanţ ce se iniţiază în prezenţa unei substanţe introduse special în acest scop.1.

d) se durifică pe măsură ce creşte temperatura prin creşterea gradului de reticulare? T.11.11. polimeri reticulaţi şi polimeri cristalini? T.9. b) polimeri isotactici.11. catenelor. b) sunt substanţe macromoleculare cu grad mare de reticulare.11. c)desfăşurarea şi decuplarea 260 .11. La ce se referă noţiunea de configuraţie în cazul structurii polimerilor: a) la relaţia de ordine a unităţilor structurale în cadrul lanţului macromolecular dată de legăturile chimice. La ce se referă noţiunea de sferulită în cazul structurii polimerilor: a) la formaţiunile structurale constituite prin încolăcirea unui lanţ molecular. Care dintre afirmaţiile următoare despre termoplaste sunt adevărate: a) sunt substanţe macromoleculare cu structura liniară sau ramificată. d) la numărul şi radicalilor liberi din unitatea structurală? T. b) are loc înmuierea prin reducerea pronunţată a vâscozităţii.11. polimeri atactici şi polimeri sindiotactici. Care sunt tipurile de polimeri după modul de dispunere a grupelor laterale faţă de lanţul principal: a) polimeri isotactici. copolimeri atactici sau copolimeri isotactici? T. c) la poziţia relativă a doi monomeri vecini realizată prin rotirea în jurul legăturii simple dintre atomii de carbon.11.13. d) la distribuţia monomerilor diferiţi în cadrul lanţului macromolecular? T. c) se utilizează numai în stare vitroasă. b) la forma moleculelor monomerilor din componenţa catenelor. polimeri statistici şi polimeri grefaţi. c) la forma cristalitelor rezultate prin presare. La ce se referă noţiunea de conformaţie în cazul structurii polimerilor: a) la relaţia de ordine a unităţilor structurale în cadrul lanţului macromolecular. Care dintre mecanismele prin care se produce deformarea polimerilor sunt caracteristice termoplastelor şi elastomerilor: a) îndreptarea.14. d) la zonele cu structură complexă ce ce rezultă prin prin unirea mai multor fibrile în jurul unui nucleu? T. c) polimeri liniari. b) la forma pe care o capătă lanţurile macromoleculare.10. b) pot fi încălzite în vederea prelucrării o singură dată.11. b) ruperea legăturilor intermoleculare. c) se prelucrează într-o stare de polimerizare incompletă. d) pot fi încălzite în vederea prelucrării de un număr nelimitat de ori ? T. b) la ordonarea pe anumite zone prin alinierea unor segmente de lanţ.8. Cum se comportă elastomerii la încălzire: a) odată cu creşterea temperaturii deformarea elastică se produce la solicitări mai mici. la o reîncălzire ulterioară nu se mai atinge starea vâscoasă? T. complet amorfă sau parţial cristalină.12. c) îşi menţin proprietăţile înalt elastice până aproape de descompunere.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR dispunerea monomerilor pot fi: steroizomeri.11. Care dintre afirmaţiile următoare despre termorigide sunt adevărate: a) sunt substanţe macromoleculare cu structura ramificată. c) la gradul de ramificare a catenelor.7.

c) alungirea procentuală la rupere Ar.22.18. La care tip de polimeri se înregistrează variaţia cea mai mare a modulului de elasticitate E cu temperatura: a) la polimerii cu grad mare de cristalinitate. b) alungirea procentuală la curgere Ac. d) alunecarea relativă a catenelor? T. Care dintre afirmaţiile următoare despre vâscoelasticitate sunt adevărate: a) este capacitatea polimerilor de a-şi menţine deformaţia elastică la reducerea vâscozităţii. d) la temperaturi Tv < T >Tc? T.19.11.20. b) la temperaturi T > Tc. b) la realizarea epruvetelor prin presare în condiţii standardizate. b) se măsoară diametrul urmei lăsate de penetrator pe suprafaţa probei şi se calculează duritatea ca raport dintre forţa de apăsare şi aria urmei. d) ruperea legăturilor intermoleculare? T. d) limita de curgere aparentă Re? T.11. În ce condiţii are loc relaxarea tensiunilor în cazul polimerilor: a) în cazul solicitărilor la care deformaţiile şi temperatura se menţin constante. d) la polimerii cu structură complet amorfă? T. Care dintre mecanismele prin care se produce deformarea polimerilor sunt caracteristice termorigidelor: a) alunecarea relativă a catenelor. c) la menţinerea epruvetelor într-o atmosferă standard o durată suficientă pentru atingerea echilibrului termic şi higrometric? T. c) materialul cu comportare vâscoelastică se deformează la solicitare constantă până la atingerea unei stări staţionare. În ce domeniu de temperaturi variază puternic modulul de elasticitate E: a) la temperaturi T < Tv. d) materialul cu comportare vâscoelastică se deformează la solicitare constantă până la rupere? T. La ce se referă noţiunea de condiţionare a epruvetelor pentru încercări mecanice: a) la prelucrarea mecanică în condiţii care să asigure o anumită precizie şi rugozitate a suprafeţelor. b) modificarea distanţelor dintre monomeri. c) în cazul menţinerii constante a temperaturii şi a forţelor exterioare.11. b) la polimerii puternic reticulaţi. Care dintre afirmaţiile următoare despre metoda Shore de determinare a durităţii polimerilor sunt adevărate: a) metoda se bazează pe utilizarea unui penetrator tronconic sau conic ce este apăsat de un resort calibrat pe suprafaţa probei. b) în cazul solicitărilor la temperatură variabilă.18.21.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor catenelor.11.11. c) la polimerii nereticulaţi. Care sunt caracteristicile mecanice determinate prin încercarea la tracţiune ce prezintă importanţă pentru proiectarea pieselor din materiale polimerice: a) rezistenţa la tracţiune Rm. c) decuplarea catenelor.16.11. c) se măsoară adâncimea de pătrundere iar scala de duritate Shore are 100 261 . c) la temperaturi t < ta.15.17. b) reprezintă capacitatea polimerilor de a căpăta deformaţii elastice variabile în timp sub acţiunea solicitărilor constante.11. d) în cazul creşterii temperaturii şi menţinerii constante a forţelor exterioare? T.

În care dintre enumerările următoare materialele plastice termorigide sunt în ordinea descrescătoare a rezistenţei la rupere Rm: a) UF. În care dintre enumerările următoare materialele termoplaste sunt în ordinea crescătoare temperaturii de vitrifiere: a) PE−HD. PE-LD. ABS. MF. MF. În care dintre enumerările următoare polimerii sunt în ordinea crescătoare a modulului de elasticitate (valoarea medie a intervalului de variaţie): a) PE-LD. c)policarbonaţii. ABS. PET. d) UP. c) încercările se efectuează prin solicitarea la tracţiune sau la încovoiere.11. c) caracteristica mecanică determinată este rezistenţa Izod la şoc. Q? 262 . PP.23.11. Care dintre următoarele mase plastice aparţin termoplastelor: a) răşinile acrilice. PET. d) EU. definită ca fiind energia absorbită prin ruperea epruvetei şi exprimată în J. IIR.29.28. c) POM.11. b) încercările se efectuează numai prin solicitarea la tracţiune la temperaturi ridicate. b) PP.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR de unităţi. c) aminoplastele. ABS. d) duritatea Shore este o mărime convenţională ce poate fi utilizată numai ca un criteriu de recepţie a materialelor? T. IIR. MF. PE-LD. PTFE. c) EU. Care dintre următoarele mase plastice aparţin termorigidelor: a) fenoplastele. b)fenoplastele. PF.EP. ABS. Q. În care dintre enumerările următoare materialele elastomerice sunt în ordinea crescătoare a temperaturii maxime de serviciu la expunere continuă: a) CR.24. PA66. PAN. NBR. PET. PC. UP. b)poliuretanii liniari. CR. ABS. c) PE−HD.11. Care dintre afirmaţiile următoare despre încercările la fluaj ale polimerilor sunt adevărate: a) încercările sunt mai frecvente în cazul polimerilor decât în cazul materialelor metalice. PP. PC. PP.11. d) PTFE. CR. ABS . UP. d) siliconii? T. Care dintre următoarele mase plastice aparţin termoplastelor: a) polietilena. definită la fel ca rezilienţa în cazul metodei Charpy şi exprimată în J/m2? T. PC. d) caracteristica mecanică determinată este rezistenţa Izod la şoc.27. UF.31.11. FPM. MF. EP. b) constă din ruperea unei epruvete cu crestătură încastrată la unul din capete printr-o lovitură cu un ciocan pendul aplicată la capătul liber fie pe faţa cu crestătură fie pe faţa opusă crestăturii. NR. PP. PAN.11. PET. PET. FPM. PET. b) PE−HD. epruvetele fiind diferite. PET. PVC−P. b) UP. d) siliconii? T. PMMA. CSM. a) se utilizează aceeaşi schemă de solicitare ca la încercarea Charpy. b) NR. EP. d) polistirenul? T.? T. d) UP. CSM. UF. PAN. UF. b) poliamidele. PTFE.11.11. Care dintre afirmaţiile următoare despre metoda Izod de încercare la încovoiere prin şoc sunt adevărate. PP? T. PAN.25. c) răşinile alchidice.30. PTFE. d) încercările se efectuează de cele mai multe ori în condiţii de atmosferă standard normală 23/50? T. MF? T. PVC−P.26. PVC−P. c) PE-LD. valoarea 0 corespunâznd pătrunderii totale a penetratorului.

se obţine: 90000 ≅ 3207 .2.1).375·1010 (40000 .1.75·1010 150 45000 675·104 30.6. 20000] (20000 .2 Intervalul maselor moleculare. cap.2) şi (11. 40000] 700 35000 245·105 85. să se calculeze masa moleculară medie în funcţie de fracţia masică ( M m ) şi masa moleculară medie în funcţie de fracţia numerică ( M n ).11.3).11. Determinările experimentale de masă moleculară asupra unei probe de polimer au condus la datele prezentate în coloanele 1 şi 2 ale tabelului 11. rezultă: = 5180 . g/mol Numărul de lanţuri Ni Masa moleculară medie pe interval Mi. ∑ N i M i = 12020 ⋅ 10 4 . se calculează mai întâi masa moleculară medie Mi pentru fiecare interval. utilizând aceste date.1 (v.01 = 28. 28.11. 10000] 330 5000 495·104 0.01 + 4·1.06 A. 50000] Rezolvare Pentru calculul celor două mărimi prin care se poate caracteriza masa moleculară medie a polimerului se utilizează relaţiile (11. Aplicând relaţiile (11.3) rezultă : ∑ Ni ∑ N i M i2 ≅ 303 ⋅ 1010 . produsele NiMi şi N i M i2 şi se completează coloanele corespunzătoare din tabelul 11.1).2) şi (11. Datele iniţiale şi rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Aplicaţii A.1): M C 2 H 4 = 2·12.06 g/mol . aplicând relaţia (10.6. g/mol Ni M i N i M i2 (0 .6 Cu valorile astfel determinate. calculând mai întâi masa monomerului etilenă (C2H4) cu datele din tabelul 1.825·1010 1600 15000 240·105 36·1010 (10000 . Mm = ≅ 25208 g/mol şi M n = 12020 ⋅ 10 4 263 303 ⋅ 1010 12020 ⋅ 10 4 ≅ 23205 g/mol. 30000] 2400 25000 600·105 150·1010 (30000 . n= Tabelul 11. Să se calculeze gradul de polimerizare a unui lot de polietilenă de mare densitate PE−HD pentru care s-a determinat experimental o masă moleculară medie de 90000 g/mol Rezolvare Gradul de polimerizare n se determină cu relaţia (11. 5180 .

5 N/mm2. la t2 = 25 oC şi la t3 = 30 oC pentru o bandă de cauciuc. O bandă de cauciuc cu (secţiunea dreptunghiulară) este supusă la tracţiune. pentru datele din enunţ. care s-a relaxat la nivelul σ1 = 6 N/mm2.5 N/mm2. Relaţia dintre viteza de relaxare a tensiunilor din materialele polimerice şi temperatură este de tip Arrhenius: T . astfel încât în bandă se generează tensiuni normale de întindere σ0 = 11 N/mm2.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR A.10−24 J/K. Rezolvare Constanta de relaxare a tensiunilor pentru banda de cauciuc se poate determina cu ajutorul relaţiei (11.6).3. după menţinerea ei (în stare întinsă) o durată τ3 = 40 zile la t3 = 30 oC. A. a) Să se determine valorile constantei de relaxare a tensiunilor la t1 = 20 oC. Rezolvare a) Aplicând relaţia (11. dependentă de tipul materialului. după menţinerea barei o durată τ1 = 60 zile la t1=20 oC sau o durată τ2 = 50 zile la t2 = 25 oC.3. rezultă: 264 − Ea k BT τ −τ − 1 0 τ rt 90 − 42 60.5e ≅ 2. înlocuind datele din enunţ se obţine σ ln 0 σ1 42 τ rt = = 60. ştiind că în aceasta s-a generat o tensiune de întindere σ0 = 12 N/mm2.5 tensiunile se relaxează la nivelul σ = σ 0 e τ − 1 τ rt = 11e − 90 60. kB = 13. 11 ln 5. ca la rezolvarea aplicaţiei A.11. (11. acelaşi rezultat putând fi obţinut şi astfel: σ = σ 1e = 5. după care capetele benzii se fixează.6 − ≅ 2.4. Ea – energia de activare a procesului de relaxare.5 N/mm2.11. b) Să se determine nivelul tensiunilor din bară.6 zile. prelucrată. după acest timp tensiunile din bandă atingând nivelul σ1 = 5. ţinând seama de datele din τ enunţul aplicaţiei. După menţinerea benzii în poziţie întinsă o durată τ1 = 90 zile. Să se determine constanta de relaxare a tensiunilor pentru această bandă şi intensitatea tensiunilor din banda de cauciuc după menţinerea în poziţia întinsă o durată τ1 = 90 zile.81.11 ) v rσ = v rσ o e în care vrσ 0 este o valoare de referinţă a vitezei de relaxare.6).6 .11. iar T – temperatura materialului (în K). sub forma: τ rt = 0 . Banda se menţine în această stare la ta o durată τ0 = 2 zile.

4 N/mm2. 6 5 T2 ln τ rt2 − T1 ln τ rt2 T τ0 = e T2 − T1 = 0.11) devine: E T τ rt = τ 0 e a .1− 293 ln 86 . τ0 pentru aplicaţia considerată. relaţia (11. ca urmare. acest sistem are soluţia: Ea = 1 1 − T1 T2 T T T kB ln T τ rt1 τ T2 rt = 13. În aceste circumstanţe. se obţine sistemul de ecuaţii (cu necunoscutele τ0 şi Ea): τ 1 E a = k B T1 ln rt τ0 τ 2 E a = k B T2 ln rt . τ rt2 = 2 = = 72.3 ⋅ 10 − 20 J.8⋅10 ⋅303 = 45.1 − 293 298 =e 298 ln 72 . 3⋅10 −20 σ 3 = σ 0e τ − 3 T τ rt3 = 12e − 40 49.00156e 13. 265 .00156 zile Constanta de relaxare a tensiunilor la t3 = 30 oC (T3 = 303 K) are valoarea: E − 24 = τ 0 e a = 0. iar τ rt constanta de T 0 τ0 τ rt τ rt1 = T relaxare la temperatura T. (11.2 ln = 4. τ rt1 şi τ rt2 fiind σ 12 σ 12 ln 0 ln ln 0 ln 6 6 σ1 σ1 o constantele de relaxare a tensiunilor la t1 = 20 C (T1 = 293 K) şi t2 = 25 oC (T2 = 298 K). C şi τ0 fiind constante.7 ≅ 5.12) k BT Considerând datele din enunţul aplicaţiei.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor τ1 τ 60 50 T T T = = 86.6 zile. se pot scrie 1 1 T T T relaţiile: vrσ = C .1 zile.6 zile k B T3 b) Tensiunile din banda de cauciuc menţinută o durată τ3 = 40 zile la o t3 = 30 C (T3 = 303 K) vor fi: T τ rt3 4 . v rσ = C . şi 1 1 72.8 ⋅ 10 −24 86. corespunzătoare relaxării tensiunilor la temperaturile t1 = 20 oC şi t2 = 25 oC. Viteza de relaxare a tensiunilor este invers proporţională cu durata menţinerii materialului la o temepratură T şi.

densitatea polietilenei necristalizate este ρ0 = 900 kg/m3.13) X = 100 X ρ100 − ρ 0 Aplicând această relaţie se obţine pentru cazurile considerate în enunţul aplicaţiei: 920 − 900 960 − 900 X PE −LD = 100 = 18% şi X PE −HD = 100 ≅ 55% 1010 − 900 1010 − 900 266 . Să se estimeze gradele de cristalinitate ale PE-LD şi PE-HD. Rezolvare Considerând că densitatea polietilenei creşte liniar cu gradul de cristalinitate X. Cristalele moleculare de polietilenă (polietilena cu gradul de cristalinitate 100%) au densitatea ρ100 = 1010 kg/m3. polietilena comercială de joasă densitate PE−LD are densitatea ρPE-LD = 920 kg/m3. polietilena comercială de înaltă densitate PE−HD are densitatea ρPE-HD = 960 kg/m3.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR A.5.11. rezultă: ρ − ρ0 (11.

acid salicilic fin dispersat. bile de sticlă. având structura alcătuită dintr-un material macromolecular de bază − duroplast (răşină fenolică.). materiale textile etc. lemn.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite Capitolul 12 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR COMPOZITE 12.) înglobate.). având structura alcătuită din starturi multiple de material organic (hârtie. Introducere Materialele compozite reprezintă o clasă modernă de materiale cu structura eterogenă. TiC. Cr.) şi liant (răşină fenolică.) sau termoplast (polimetacrilat de metil. În această categorie sunt incluse materialele organice stratificate. B. ZrO2 etc. într-o matrice metalică (Fe. Materialele compozite stratificate au structura alcătuită dintr-un material suport dispus în straturi solidarizate cu un material de legătură (liant). politetrafluoroetilenă etc. Te etc. Ni. Ni. polipropilenă. În această categorie sunt incluse: betonul. Mo etc. cermeturile. carton. având structura alcătuită din particule fine de carburi metalice (WC. Co. TaC etc. având structura alcătuită dintr-o fază oxidică − ceramică (Al2O3.) – în care sunt înglobate particulele unui material de umplutură (rumeguş de lemn. în concentraţii volumice de până la 95 %. poliamidă. într-o matrice metalică (Co.) şi masele plastice aglomerate.1.) înglobată. răşină 267 . răşină epoxidică etc. materialele dure. alcătuită din două sau mai multe materiale componente. În funcţie de caracteristicile structurale. pulberi metalice etc. care sunt puternic legate între ele şi conlucrează eficient pentru a conferi ansamblului structural caracteristici superioare celor proprii componentelor solitare. Materialele compozite cu granule (agregatele compozite) au structura alcătuită dintr-un material matrice în care sunt înglobate granule (particule) din unul sau mai multe materiale. materialele compozite pot fi împărţite în mai multe categorii: A. în concentraţii volumice de până la 80 %.

Mo.1. oxid de Be. nitrură de siliciu). orientate sau neorientate). ca material compozit natural. anorganic (ceramică pe bază de Al2O3. din oţel sau fontă).) şi materialele metalice emailate (materialele anorganico − metalice). C. Nylon sau Aramid). Materialele compozite cu fibre au structura alcătuită dintr-un material de bază (matrice) în care sunt înglobate fibre individuale (scurte sau lungi. Fe etc. de tipul răşinilor poliesterice nesaturate sau răşinilor epoxidice). Ni. în prezent fiind folosite frecvent fibrele fine (trihite. Imaginile structurilor câtorva materiale compozite folosite în tehnică sunt prezentate în figura 12. Fig. un material duroplast. Ta.2. care asigură conlucrarea (cooperarea) acestor 268 . whiskers) cu structură de monocristale perfecte din alumină. c − poliester armat cu fibre de sticlă Cele mai utilizate materiale din această categorie sunt compozitele polimerice armate cu fibre de sticlă. betonul armat şi.). Estimarea caracteristicilor fizico − mecanice ale materialelor compozite Caracteristicile de utilizare ale materialelor compozite sunt determinate esenţial de natura şi intesitatea legăturilor ce se realizează între materialele componente ale structurii acestora. carbură de siliciu. Cr.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR melaminformaldehidică. având structura alcătuită din unul sau mai multe straturi de material oxido-silicatic depuse pe un suport metalic (de obicei. de carbon (grafit) sau metalice (W. b − lemn. carbură de siliciu. lemnul. ciment sau beton) sau metalice (diverse metale sau aliaje). fier sau grafit. Structurile unor materiale compozite uzuale: a − beton. 12. răşină ureoaldehidică etc. împletituri de fibre sau straturi de fibre din diferite materiale. Cu.1. carbură de B. Pentru majoritatea materialelor din această categorie matricea este un material organic macromolecular (de obicei. ceramice (alumină. iar fibrele sunt polimerice (poliamide de tip Kevlar. 12. de sticlă.

dacă structura zonelor de legătură asigură conlucrarea perfectă a materialelor componente ale acestuia. materialul este un agregat compozit solicitat la tracţiune monoaxială. A. comportarea sa poate fi descrisă astfel: • deformaţiile (alungirile) specificie (de natură elastică) ale matricei εM. C.3. cât şi structurile zonelor de legătură (interfaciale) dintre materialele componente. aşa cum se arată în schema prezentă în figura 12. B.2. materialul compozit are structura alcătuită dintr-o matrice în care sunt înglobate fibre dispuse paralel şi este solicitat la tracţiune axială pe o direcţie perpendiculară pe direcţia de dispunere a fibrelor. Imaginile microscopice ale suprafeţelor de rupere la tracţiune ale unui material compozit de tip poliester armat cu fibre de sticlă: a − cu legături insuficiente între matrice şi fibre. care evidenţiază dependenţa dintre comportarea la rupere a unui material compozit de tip poliester armat cu fibre de sticlă şi calitatea legăturilor realizate între matrice şi fibre. trei cazuri distincte: A.12. se consideră. materialul compozit are structura alcătuită dintr-o matrice în care sunt înglobate fibre dispuse paralel şi este solicitat mecanic la tracţiune axială în lungul fibrelor. Fig.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite componente. Dacă un material compozit alcătuit dintr-o matrice (M) în care sunt înglobate fibre (f) dispuse paralel este solicitat la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor de o forţă Fc. Ca urmare. 269 . care produce deformarea elastică a compozitului şi a materialelor sale componente. când se analizează structura unui material compozit se iau în considerare atât structurile materialelor componente. b − cu legături puternice între matrice şi fibre Pentru a prezenta modul în care se pot estima caracteristicile fizico − mecanice ale unui material compozit. caracteristicile distribuţiei (dispunerii) acestor componente şi raportul concentraţiilor lor (masice sau volumice). fapt care se poate deduce cu uşurinţă comparând imaginile microstructurilor prezentate în figura 12. în funcţie de caracteristicile materialelor componente şi de raportul concentraţiilor acestora în structura compozitului.2. un material compozit este bine realizat.

3) Fc = FM + Ff. iar σM. • dacă EM.1) εM = εf = εC .4. Această relaţie este valabilă dacă fracţia 270 .5) EC = EM(1 − vf) + Efvf. 12. determinată de existenţa legăturilor intime dintre ele. porţiunea din SC ocupată de fibre are aria Sf = SCvf. această condiţie (numită condiţia de izodeformaţie) fiind respectată datorită conlucrării componentelor M şi f. Ef şi EC sunt modulele de elasticitate longitudinală ale matricei.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fibrelor εf şi compozitului εC pe direcţia de aplicare a forţei Fc sunt egale: (12. iar porţiunea din SC ocupată de matrice are aria SM = SC(1 − vf) şi se pot scrie relaţiile: (12.4) σCSC = σMSM + σfSf ⇒ σC = σM(1 − vf) + σfvf. Schema conlucrării componentelor M şi f ale unui material compozit supus la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor Relaţia (12. (12. 12.2) εM = M . σf şi σC sunt tensiunile normale (pe direcţia de acţiune a forţei Fc) generate de solicitarea mecanică în matrice. Fig. iar fracţia volumică a fibrelor în aceasta este vf. o parte FM fiind preluată de matrice şi o parte Ff − de fibre: (12. Schema comportării unui material compozit cu fibre dispuse paralel la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor Fig. (12. ε f = EM Ef EC • forţa Fc se distribuie pe M şi f existente în structura compozitului. cunoscând valorile modulelor de elasticitate longitudinală ale materialele componente M şi f. se poate aplica legea lui Hooke şi rezultă relaţiile: σf σ σ şi ε C = C . fibrelor şi compozitului. în fibre şi în compozit.3. • dacă secţiunea (transversală) portantă a compozitului are aria SC.5) permite estimarea modulului de elasticitate longitudinală al unui material compozit.

pentru ca orice porţiune din M să aparţină unei zone de acţiune a unei fibre.6. cum ar fi: coeficientul de difuzie D. coeficientul de conductibilitate termică λ sau coeficientul contracţiei transversale (Poisson) µ. legăturile dintre M şi f asigură respectarea condiţiei de izodeformaţie numai într-o zonă din jurul fiecărei fibre înscrisă într-un cilindru cu diametrul dm (numită zona de acţiune a fibrei).5) sunt valabile şi pentru estimarea altor caracteristici fizico − mecanice ale materialelor compozite. Aşa cum sugerează schema din figura 12. iar prezenţa fibrelor este echivalentă cu existenţa în material a unor goluri (defecte) care îi diminuează secţiunea portantă. relaţia (12.5).4) şi (12. dată de relaţia: R * − RmM . comportarea sa poate fi descrisă astfel: 271 .5 justifică această afirmaţie. Dacă un material compozit alcătuit dintr-o matrice (M) în care sunt înglobate fibre (f) dispuse paralel este solicitat la tracţiune monoaxială de o forţă Fc normală la fibre. Ca şi relaţia (12. care produce deformarea elastică a compozitului şi componentelor sale. • efectul durificator al fibrelor se manifestă dacă fracţia volumică a fibrelor depăşeşte valoarea critică vfcr. B.1). deoarece matricea este plastică şi se deformează înainte de rupere mai mult decât fibrele). deoarece o mare parte din materialul matricei se află în afara zonelor de acţiune ale fibrelor şi se deformează liber.4. în consecinţă.4) se poate adapta pentru estimarea rezistenţei la rupere a compozitului RmC în funcţie de rezistenţa la rupere a fibrelor Rmf şi de rezistenţa convenţională a matricei RmM: (12. compozitul trebuie să se caracterizeze printr-o densitate suficient de mare a fibrelor (fracţia volumică a fibrelor trebuie să fie suficient de mare). (12. relaţia (12. Dacă materialul compozit este alcătuit dintr-o matrice moale şi plastică şi fibre cu rezistenţă mecanică ridicată şi plasticitate scăzută (care se comportă elastic până la rupere). • dacă compozitul are vf mică. evidenţiind următoarele aspecte: • dacă materialul este lipsit de fibre (vf = 0). rezistenţa la rupere * * corespunde rezistenţei la rupere a matricei RmM ( RmM > RmM. Diagrama prezentată în figura 12.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite volumică a fibrelor în materialul compozit este suficient de mare pentru a fi respectată condiţia de izodeformaţie (12. aşa cum se arată în schema prezentată în figura 12. RmM fiind definită prin tensiunea care produce matricei o deformare specifică egală cu cea la care survine ruperea fibrelor. materialul M din afara acestei zone putându-se deforma liber. rezistenţa sa la rupere scade pe măsură ce creşte vf.7) v fcr = mM Rmf − RmM Relaţiile de forma (12.6) RmC = RmM(1 – vf) + Rmfvf .6) este valabilă dacă vf este suficient de mare.

5.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • tensiunile normale (pe direcţia de aplicare a forţei Fc) generate de solicitarea mecanică în matrice σM.9) ∆LC = ∆LM + ∆Lf.5): εM = ∆L f = ∆L f şi relaţia (12. Diagrama dependenţei dintre rezistenţa la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor a unui compozit şi mărimea fracţiei volumice a fibrelor • orice element de volum din materialul compozit se deformează elastic pe direcţia tensiunilor σC.9) se transformă într-o relaţie de aceiaşi formă cu (12.10) εC = εM(1 − vf) + εfvf. iar deformaţiile specifice (pe aceeaşi direcţie) ale celor două materiale LC ∆L ∆LM (M şi f) ce compun elementul de volum sunt: ε M = M = şi LM LC (1 − V f ) Lf LCV f (12. deformaţia specifică corespunzătoare acestui element este ∆L ε C = C . această condiţie (numită condiţia de izotensiune) fiind respectată datorită legăturilor intime existente între matrice şi fibrele compozitului. deoarece lungimea iniţială a elementului de volum a fost LC = LM + Lf. Fig.8) σM = σf = σC.2) şi. alungirea ∆LC produsă pe această direcţie obţinându-se prin sumarea alungirii matricei ∆LM şi alungirii fibrelor ∆Lf: (12.4) şi (12. iar porţiunea ocupată de materialul matricei – LM = LC(1 − vf). • deoarece deformaţiile produse compozitului de solicitarea mecanică sunt de natură elastică. porţiunea ocupată de fibre fiind Lf = LCvf. rămân valabile relaţiile (12. în fibre σf şi în compozit σC sunt egale: (12. ţinând seama de îndeplinirea 272 . 12.

10) devine: − − (12. cunoscând valorile moduleleor de elasticitate longitudinală ale materialelor componente M şi f. astfel: • dacă n = −1. se poate presupune că modulul de elasticitate lungitudinală al agregatelor compozite este dat de relaţii de forma: n n (12. relaţia (12. f exponentul n aparţinând mulţimii n ∈ [−1.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite condiţiei de izotensiune (12. de exemplu. Fig.10).11) sunt valabile şi pentru estimarea altor caracteristici fizico − mecanice al materialelor compozite pe direcţia normală la fibre. care produce deformarea elastică a compozitului şi componentelor sale. aşa cum se arată în schema prezentată în figura 12. Schema comportării unui agregat compozit la tracţiune monoaxială Relaţiile de forma (12. cum sunt. cum ar fi coeficientul de difuzie D sau coeficientul de conductibilitate termică λ.1] \{0}. 12. Cercetările întreprinse până în prezent au evidenţiat însă că astfel de materiale au caracteristicile elastice intermediare celor corespunzătoare compozitelor cu fibre (cu aceleaşi materiale M şi f) care îndeplinesc condiţiile de izodeformaţie şi de izotensiune.12) devine (12. f Pentru condiţiile de solicitare considerate.7.7.12) EC = Em (1 − V f ) + E nV f . C. Valoarea exponentului n depinde de caracteristicile materialelor M şi f care alcătuiesc compozitul. rezistivitatea electrică ρ (inversul conductibilităţii electrice) se pot utiliza relaţii de tipul (12. 12. Dacă un material de tip agregat compozit este solicitat la tracţiune monoaxială de o forţă Fc.11) EC 1 = EM1 (1 − V f ) + E −1V f . relaţia (12. Schema comportării la tracţiune monoaxială pe direcţia normală la fibre a unui material compozit cu fibre dispuse paralel Fig. ca urmare.6. relaţia (12. pentru alte caracteristici.8).11) şi agregatul compozit se 273 . comportarea sa este dificil de descris.11) permite estimarea modulului de elasticitate longitudinală al unui material compozit.

numită ritidom (partea moartă. Ca şi în cazul celorlalte tipuri de materiale compozite. din cauciuc). Lemnul – material compozit natural Lemnul este unul din materialele compozite naturale cu fibre folosite pe scară largă în aplicaţiile tehnice.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR comportă ca un material compozit (cu fibre) care îndeplineşte condiţia de izotensiune.0). ci şi pentru alte caracteristici fizico-mecanice (coeficientul de difuzie D. coeficientul de conductibilitate termică λ. iar agregatele compozite cu EM ridicat şi Ef scăzut au comportarea elastică descrisă de (12. industria chimică. Sursa din care se obţine acest material este în mod obişnuit trunchiul arborilor. relaţiile de forma (12. agricultură etc. • agregatele compozite industriale având EM scăzut şi Ef ridicat au comportarea elestică descrisă de (12. sugerând eterogenitatea structurală şi anizotropia acestui material.) depăşind suma cantităţilor de oţel şi beton întrebuinţate în aplicaţiiile tehnice din toate ramurile economiei lor naţionale. • dacă n = 1. brăzdat sau desprins în 274 . pentru studierea structurii lemnului se procedează la secţionarea trunchiului arborilor.5) şi agregatul compozit se comportă ca un material compozit (cu fibre) care îndeplineşte condiţiile de izodeformaţie. aspectul secţiunilor transversală (secţiunea făcută cu un plan perpendicular pe axa longitudinală a trunchiului). Secţiunea transversală făcută prin trunchiul unui arbore evidenţiază (la scară macroscopică).8. radială (secţiunea făcută cu un plan care conţine axa trunchiului) şi tangenţială (secţiunea făcută cu un plan paralel cu axa trunchiului şi normal unei raze a acestuia) obţinute. ca urmare. din oţel) în care sunt înglobate particule sferice cu Ef foarte scăzut (de exemplu.12) devine (12.12) cu n ∈ (0. cu aspect crăpat. un astfel de agregat compozit poate fi alcătuit dintr-o matrice cu EM foarte ridicat (de exemplu. relaţia (12. care are o parte exterioară. aşa cum se poate observa în figura 12. din cauciuc) în care sunt înglobate particule sferice cu Ef foarte ridicat (de exemplu. în multe ţări (de exemplu. următoarele zone structurale ale acestuia: • zona exterioară a trunchiului reprezintă scoarţa (coaja).12) sunt valabile nu numai pentru estimarea caracteristicilor elastice ale agregatelor compozite. coeficientul contracţiei transversale µ etc. SUA sau Rusia) cantitatea de lemn utilizată anual pentru diverse construcţii industriale sau civile şi în alte aplicaţii (din industria mobilei.9. aşa cum se arată în figura 12. un astfel de agregat compozit poate fi alcătuit dintr-o matrice cu EM foarte scăzut (de exemplu.3.) 12.1). din oţel).12) cu n ∈ (−1.

şi care are. 275 . • zona interioară a trunchiului reprezintă lemnul. numită alburn (de culoare deschisă. Fig. afânate şi rezistente. Zonele structurale ale trunchiului unui arbore Structura la scară microscopică (constituţia anatomică) a lemnului are. situată între coajă şi lemn formată dintr-un singur strat de celule care determină creşterea în grosime a trunchiului reprezintă cambiul. straturile lemnoase care se formează anual datorită activităţii cambiului şi care determină creşterea în grosime a lemnului sunt numite inele anuale şi pot fi observate clar în secţiunea transversală.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite solzi. fibre liberiene şi ţesuturi de parenchim). golite de conţinutul lor celular. numită liber (partea vie.9. următoarele elemente: • vasele lemnoase sunt şiruri de celule alungite. numită duramen (format din ţesuturi moarte. permiţând stabilirea vârstei arborelui. 12. la cele mai multe specii de arbori. care are o parte exterioară. celulele care alcătuiesc acest ţesut au propietatea de a se multiplica în mod continuu în timpul perioadei de vegetaţie a arborelui şi de a da naştere anual (spre interior) ţesuturilor care formează lemnul şi (spre exterior) ţesuturilor care formează liberul. prin care se face circulaţia ascendentă a sevei brute). care alcătuiesc ţesutul conductor al sevei brute.10. • zona intermediară. Schema secţionării trunchiului arborilor pentru studierea structurii lemnului Fig.8. o parte centrală. în fâşii sau în placi) şi o parte interioară. culoarea mai închisă decât alburnul). 12. care se distinge uşor la tulpinile tinere şi este mult diminuată la tulpinile arborilor maturi) şi o parte intermediară. cu pereţii lignificaţi. numită măduvă (formată din ţesuturi de parenchim rare. aşa cum se observă în figura 12. care se dezvoltă anual şi este alcătuită din vase.

• razele medulare sunt şiruri de celule de parenchim aşezate radial. pe pereţii lor laterali existând multiple punctuaţii (mici porţiuni circulare nelignificate şi permeabile care permit comunicarea cu ţesuturile sau vasele vecine.70 % din masa lemnului.. care apar în structura masei lemnoase a unor specii de arbori (molid. Structura la scară microscopică (constituţia anatomică) a lemnului Datorită acestei constituţii anatomice. cu pereţii groşi. lemnul poate fi privit ca un material compozit având în structură fibrele lemnoase alcătuite din celuloză şi o matrice (liant) alcătuită din hemiceluloză (celuloză cu grad relativ redus de polimerizare n < 200 ) şi lignină (polimer cu reţea de fenol − propan).6 %)..10. • fibrele lemnoase sunt şiruri de celule moarte. • canalele rezinifere sunt canale căptuşite cu celule secretoare de răşină. Fig. Elementele chimice care compun matricea şi fibrele acestui material sunt: carbonul (49..)... astfel că circulaţia sevei prin acestea se face ca prin nişte tuburi. lignificaţi şi cu spaţiul interior (golit de conţinutul celular) foarte îngust. oxigenul (44. pin etc.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR vasele lemnoase sunt de două feluri: − traheele (vasele perfecte sau vasele propriu-zise).. ele constituind 40. 276 .50 %). la care pereţii transversali se păstrează intacţi sau ciuruiţi. 12. fibrele lemnoase sunt elementele de bază ale ţesutului mecanic (de rezistenţă) al lemnului. − traheidele (vasele imperfecte). alungite. strâns legate între ele (fără spaţii inter celulare)... la care pereţii transversali (care despart celulele componente ale vaselor) au dispărut complet sau parţial.45 %) şi hidrogenul (5.

aceste încercări se efectuează prin solicitarea monoaxială (la întindere sau la compresiune).). lemnul de esenţă moale (având. alungirea procentuală după rupere A etc. scap. iar densitatea convenţională ρc este raportul dintre masa de lemn anhidru şi volumul de lemn verde (cu fibrele saturate de umiditate) din care aceasta sa obţinut prin uscarea artificială a lemnului la 105 oC. având structura unui material compozit cu fibre dispuse paralel. În figurile 12. densitatea absolută ρ0 este masa unităţii de volum de lemn anhidru (uscat artificial la 105 oC). cap. standardele care regelmentează modul de efectuare a încercărilor fiind: STAS 336 şi STAS 6291 (pentru încercarea la tracţiune). STAS 86 şi STAS 1348 (pentru încercarea la compresiune).3). a unor epruvete prelucrate din lemn. plasticitatea şi rezistenţa la rupere a lemnului se definesc la fel ca în cazul materialelor metalice (v. prezintă o mare anizotropie a proprietăţilor fizico-mecanice.3).12 sunt prezentate (pentru exemplificare) curbele caracteristice convenţionale la tracţiune şi compresiune pe direcţia fibrelor pentru lemnul de fag.13 şi 12. iar în figurile 12. Densitatea lemnului se defineşte în trei moduri distincte: densitatea lemnului verde ρu este masa unităţii de volum de lemn verde (cu umiditatea maximă). 3. B.2 şi 3.15. criteriul principal care stă la baza acestei calsificări fiind natura sezonieră a arborilor din care provine lemnul.14 sunt redate aspectele specifice ale ruperii lemnului la astfel de solicitări. Influenţele prezenţei concentratorilor de tensiuni mecanice asupra comportării la rupere a lemnului (la tracţiune pe direcţia fibrelor) sunt sugerate de imaginile prezentate în figura 12.) se folosesc (ca încercări de referinţă) încercarea la tracţiune şi încercarea la compresiune. • proprietăţile fizico-mecanice ale lemnului (şi produselor confecţionate din lemn) sunt influenţate sunstanţial de umiditatea acestuia.11 şi 12. A. pin etc. în general. rezistenţa la rupere Rm. Principalele proprietăţi fizico-mecanice ale lemnului şi caracteristicile care se folosesc pentru exprimarea cantitativă a acestora se definesc în moduri similare şi se determină prin încercări asemănătoare celor utilizate în cazul materialelor metalice (v. Elasticitatea. iar 277 . în lungul fibrelor sau perpendicular pe direcţia fibrelor. ţinând seama de anizotropia proprietăţilor lemnului. Pentru determinarea caracteristicilor care pot exprima cantitativ aceste proprietăţi (modulul de elasticitate E. rezistenţă mecanică relativ scăzută) provenind din arborii alor căror frunze rămân verzi tot timpul anului (brad. Trebuie precizat că împărţirea tradiţională a diverselor specii de lemn în categoriile: lemn de esenţă moale şi lemn de esenţă tare foloseşte rezistenţa mecanică numai ca un criteriu secundar.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite La stabilirea proprietăţilor de utilizare ale lemnului trebuie avute în vedere următoarele aspecte: • lemnul.

16. Aspectul ruperilor lemnului la tracţiune pe direcţia fibrelor 278 Fig. C. Aspectele specifice ale ruperii la încovoiere (statică sau dinamică) a lemnului sunt sugerate de imaginile prezentate în figura 12. în N/mm2. rezistenţă mecanică ridicată) fiind obţinut din arborii ale căror frunze se schimbă anual (stejar. fag etc. 12.7) cu ajutorul încercării de încovoiere prin şoc cu ciocanul pendul (reglementată de STAS 338). 12.11.scap. în general.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR lemnul de esenţă tare (având.12. v. Curbe caracteristice convenţionale la compresiune pe direcţia fibrelor pentru lemnul de fag Fig.). Curbe caracteristice convenţionale la tracţiune pe direcţia fibrelor pentru lemnul de fag Fig. 12. Fig.3. al cărei rezultat este (de obicei) rezilienţa (indicele de rezilienţă) KCV în J/cm2 sau (uneori) rezistenţa la rupere la încovoiere dinamică normală pe fibre Rmid. Aspectul ruperilor lemnului la compresiune pe direcţia fibrelor .14. 12. Comportarea la rupere a lemnului se poate caracteriza cu ajutorul încercării la încovoiere statică (reglementată de STAS 337/2) al cărei rezultat este rezistenţa al rupere la încovoiere statică normală pe fibre Rmis sau (ca şi în cazul materialelor metalice.13.

. 12.. 12. Aspectul ruperilor lemnului la încovoiere normală pe fibre: a − în cazul solicitării la încovoiere statică. un timp τd (τd = 10 .Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite Fig. pe un 279 . cu o forţă F. Comportarea la rupere a lemnului în prezenţa concentratorilor de tensiuni: a − de tipul crestăturilor laterale. pentru determinarea durităţii prin această metodă se apasă penetratorul sferic cu diametrul D. b − în cazul solicitării la încovoiere dinamică D.16. Duritatea lemnului se determină folosind mai multe metode: • Metoda Brinell (reglementată de STAS 2417/2) utilizează ca penetrator o sferă (bilă) din oţel. b − de tipul orificiilor Fig. 25 s).15.

17) arată că în cazul lemnului (la fel ca la unele materiale metalice) se poate defini caracteristica numită rezistenţă la oboseală RO. E. Comportarea la solicitări variabile a lemnului se poate analiza construind (ca şi în cazul materialelor metalice. epruvetă.9) curba de durabilitate la obseală (curba Wöhler).3. pentru determinarea durităţii prin această metodă se apasă penetratorul sferic. piesă) din lemnul care se analizează. Aspectul acestei curbe (v.17. fig. cu o forţă crescătoare. epruvetă.12.24). b − umiditate .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR eşantion (probă. 18. iar după încetarea acţiunii forţei. Duritatea Janca (simbolizată HJ) este o caracteristică mecanică definită 2 (convenţional) prin relaţia HJ = F. piesă) din lemnul care se analizează şi se stabileşte intensitatea forţei F (în kgf) care produce pătrunderea penetratorului în lemn pe o adâncime h = D . Curba de durabilitate la oboseală (Wöhler) a lemnului de molid 280 Fig.17) şi exprimată în mm2. acestă caracteristică se modifică în funcţie de temperatura şi umiditatea lemnului aşa cum sugerează diagramele prezentate în figura 12. pe un eşantion (probă. scap.18. 12. 3. 12. • Metoda Janka (reglementată de STAS 2417/1) utilizează ca penetrator o sferă (bilă) din oţel cu diametrul D = 11.80665 N) şi aria suprafeţei urmei lăsate de acesta pe lemnul analizat Sp.28 mm (având aria secţiunii ecuatoriale Se = 100 mm2 = 1 cm2). calculată cu relaţia (3. exprimată în kgf (1 kgf = 9. Fig. Duritatea Brinell (simbolizată HB) este o caracteristică mecanică definită (convenţional) ca fiind raportul dintre forţa F. se îndepărtează penetratorul şi se măsoară diametrul d al urmei lăsate de acesta pe lemn (v. Modificarea rezistenţei la oboseală a lemnului de brad în funcţie de: a − temperatură . v. fig.

Principalele categorii de semifabricate realizate din lemn brut 281 . ambalaje etc.0 Lemn cu rezilienţă foarte mare KCV > 9. nuc Balsa Brad. ulm Nuc. N/mm2 Rezilienţa KCV *.5…6.5 Lemn cu rezilienţă bună KCV = 4. mesteacăn Fag. kg/m3 Duritatea HJ * Rezistenţa la compresiune paralelă cu fibrele Rmc *. Tabelul 12. N/mm2 Rezistenţa la încovoiere statică normală pe fibre Rmis *.0 * caracteristicile se determină pe lemnul cu umiditatea de 12 % Lemnul brut se prelucrează sub formă de semifabricate destinate utilizării în diverse aplicaţii tehnice (construcţii civile sau industriale. nuc Densitatea ρu.1.). mobilier. pin Mesteacăn Ulm de câmp Carpen. pin Mahon Mesteacăn Fag. pin Mesteacăn. J/cm2 Lemn cu rezilienţă foarte slabă KCV < 3. N/mm2 Rezistenţa la tracţiune paralelă cu fibrele Rmt *. pin Mesteacăn Carpen.0…9. Clasificarea lemnului în funcţie de caracteristicile fizico − mecanice Caracteristica Categoriile de lemn Lemn foarte uşor Lemn uşor Lemn moderat de greu Lemn greu Lemn foarte greu Lemn extrem de greu Lemn foarte moale Lemn moale Lemn mijlociu Lemn foarte dur Lemn extrem de dur Lemn cu rezistenţă foarte slabă Lemn cu rezistenţă slabă Lemn cu rezistenţă bună Lemn cu rezistenţă mare Lemn cu rezistenţă foarte mare Lemn cu rezistenţă foarte slabă Lemn cu rezistenţă slabă Lemn cu rezistenţă bună Lemn cu rezistenţă mare Lemn cu rezistenţă foarte mare Lemn cu rezistenţă foarte slabă Lemn cu rezistenţă slabă Lemn cu rezistenţă bună Lemn cu rezistenţă mare Lemn cu rezistenţă foarte mare Valorile caracteristicii ρu < 400 ρu = 400…500 ρu = 500…650 ρu = 650…800 ρu = 800…1000 ρu > 1000 HJ < 350 HJ = 350…500 HJ = 500…650 HJ = 650…1000 HJ > 1000 Rmc < 30 Rmc = 30…45 Rmc = 45…60 Rmc = 60…80 Rmc > 80 Rmt < 75 Rmt = 75…90 Rmt = 90…125 Rmt = 125…150 Rmt > 150 Rmis < 65 Rmis = 65…85 Rmis = 85…110 Rmis = 110…140 Rmis > 140 Exemple de specii de lemn Balsa. nuc Guaiac Plop tremurător Brad.1. fag Guaiac Balsa Mahon Brad. balsa. salcie albă Mahon.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite Caracteristicile fizico-mecanice anterior definite permit clasificarea speciilor de lemn în categoriile precizate în tabelul 12.0…4.0 Lemn cu rezilienţă mare KCV = 6. fag Mesteacăn. fag Măslin Guaiac Brad.0 Lemn cu rezilienţă slabă KCV = 3. fag Carpen Plop alb Brad Pin Carpen.

SET (plăci din aşchii de lemn înobilate pe ambele feţe cu masă de şpaclu. imprimări. plăci extrudate din aşchii de lemn – PAL. grunduri. clasei materialelor compozite: principalele tipuri de astfel de semifabricate sunt: furnirul (semifabricat plan.AI (obţinute din aşchii de lemn încleiate cu răşină ureoformaldehidică şi care au înglobate substanţe de protecţie contra ciupercilor. cu unul sau mai multe pelicule de răşină sintetică. plăci melaminate din aşchii de lemn – PAL. datorită structurii şi proprietăţilor pe care le prezintă. chimice sau termochimice (de tipul celor prezentate în tabelul 12. aceste sortimente se pot supune unor tratamente termice.D). alcătuite dintr-o ramă de lemn şi un miez din lamele sau hârtie. plăci de exterior presate perpendicular pe feţe – PAL.2). scânduri.D (plăci cu grosimea s > 12 mm. plăci dure – PFL... acoperite pe ambele feţe cu placaj). plăci emailate (plăci din PFL.D având aplicat pe una din feţe un strat subţire de pastă mecanică albă sau colorată în diverse nuanţe).800 kg/m3.D finisate aplicând. cherestea şi/sau aşchii de lemn se realizează şi alte tipuri de semifabricate.D (obţinute prin împâslirea şi presarea fibrelor de lemn. în scopul obţinerii unor caracteristici de utilizare convenabile.DM (PFL cu densitatea ρ = 500. cu sau fără adaosuri de lianţi. Din lemn brut. realizate în diverse sortimente: plăci de interior presate perpendicular pe feţe (obţinute din aşchii de lemn încleiate cu răşină ureoformaldehidică şi presate perpendicular pe feţe). insectelor xilofage şi focului). plăci melaminate (plăci din PFL. folie de hârtie impregnată cu răşină melaminică). şi plăcile din fibre de lemn – PFL. dulapi. placajul (semifabricat stratificat din furnire tehnice). care se obţine prin derulare centrică sau tăiere plană din buşteni sau cherestea). realizate în diverse sortimente: plăci cu densitate medie – PFL. panelul (semifabricat alcătuit dintr-un miez de şipci şi feţe din furnir cu fibrele perpendiculare pe direcţia fibrelor miezului).M (plăci din aşchii de lemn acoperite pe ambele feţe.Ex (obţinute din aşchii de lemn presate la cald prin extrudare şi placate pe ambele feţe cu furnir tehnic) etc.5…3. obţinute prin lipirea mai multor straturi de PFL. lemnul stratificat. la atacul ciupercilor şi insectelor xilofage).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR sunt buştenii şi cheresteaua de diverese sortimente: grinzi. plăcile din aşchii de lemn – PAL. finisate prin acoperirea uneia din feţe cu o peliculă de email sau lac pe bază de răşini sintetice uscată la cald).CON (obţinute din aşchii de lemn încleiate cu răşină fenolică. 282 . de asemenea. rigle. aparţin.0 mm. plăci fonoabsorbante (obţinute prin perforarea sau înţeparea suprafeţelor unor PFL moi şi poroase şi destinate utilizării la finisajele interioare şi tratamentele fonoabsorbanete ale construcţiilor) etc. prin presare la cald. pe una sau ambele feţe. plăci de interior presate perpendicular pe feţe – PAL. încleierea fiind rezistentă la fiereberea în apă. buşteni. având densitatea ρ > 800 kg/m3). plăcile celulare (semifabricate de tip panou. şipci. prin presare la cald. cu grosimea de 0. plăci decorative (plăci din PFL. plăci stratificate din PFL. destinate fabricării mobilierului sau utilizării în lucrările interioare de construcţii).D. destinate fabricării mobilierului sau utilizării în lucrările interioare de construcţii). peliculele de suprafaţă fiind din răsină melaminică). emailuri şi lacuri. plăci emailate din aşchii de lemn PAL. care.

saturaţie în apă al fibrelor. ca urmare a evaporării mai intense a apei din lemnul încălzit. timp de 24 ore. • încălzirea camerei la • Reducerea tensiunilor reziduale din lemn şi evitarea defectelor cauzate 99…100 oC în 4…12 ore. de acestea (deformaţii. • aburirea propriuzisă. • încălzirea completă a • Reducerea contragerii şi umflării specifice prin modificarea punctului de lemnului la 99…100 oC în 8…18 ore. atmosferică. Se folosesc camere speciale de • Distrugerea agenţilor biologici existenţi în lemn (ciuperci şi insecte aburire şi se parcurg trei etape: xilofage) si blocarea fenomenelor de încingere şi răscoacere. cu viteza de INSTALAŢII circulaţie a aerului 3…6. INDUSTRIALE Uscarea se realizează printr-o succesiune alternantă de perioade USCAREA • Micşorarea umidităţii prin menţinerea lemnului în instslaţii speciale de de încălzire la presiune ÎN VID tratare în vid. PREZERVAREA • Antiseptizarea lemnului înainte de uscare (cu paste antiseptice aplicate − LEMNULUI upeficial). cu aer cald şi umed. • Creşterea caracteristicilor de rezistenţă mecanică Cheresteaua cu grosimea sub 25 mm se menţine 22…60 zile.Tabelul 12. cu peioade de menţinere în vid • Conservarea buştenilor împotriva răscoacerii şi crăpării în timpul verii prin imersare sau stropire cu apă. Principalele date privind tratamentele aplicate semifabricatelor din lemn Denumirea tratamentului Scopurile aplicării tratamentului Principalele date privind regimul tratamentului ABURIREA USCAREA ÎN AER • Înlăturarea diferenţelor de culoare între alburn şi duramen. la • Reducerea umidităţii lemnului cu 20…30 % în primele ore după aburire.2. . iar • Micşorarea umidităţii prin menţinerea îndelungată a lemnului în depozite cheresteaua cu grosime mare de uscare (cu lungimea de 50…100 m şi lăţimea de 30…50 m). asemănătoare lemnului de mahon.5 m/s.). prin tratarea capetelor cu aracet produs pe bază de poliacetat de vinil) sau folosind elemente mecanice de protecţie. prin aburire obţinându-se o nuanţă uniformă roşie – cărămizie. crăpături etc. • Protecţia cherestelei împotriva crăpării. 99…100 oC. (75…80 mm) se menţine 70…250 zile USCAREA ÎN • Micşorarea umidităţii prin menţinerea lemnului în instalaţii de tip tunel Uscarea la 70…100 oC.

12. • lungimea minimă a fibrelor compozitului. numit raport de formă al fibrelor. aşa cum arată schema din fig. astfel că orice porţiune din materialul matricei se află integral într-o zonă de acţiune a unei fibre. unele din acestea fiind prezentate în scap.2 – cazul A: • Comportarea solidară a componentelor la solicitarea mecanică la tracţiune în lungul fibrelor a unui astfel de compozit este determinată de legăturile interfaciale puternice create între M şi f la elaborarea materialului.13) 4 df relaţia finală (12. care permite preluarea de către acestea a unor tensiuni cu intensitatea σf. cu cât raportul df cât tensiunile de forfecare τm ce pot fi preluate de matrice au intensităţi mai ridicate. 284 . cât şi în M. matricea (care. • Rezistenţa mecanică ridicată a unui astfel de compozit se obţine dacă fracţia volumică a fibrelor înglobate în material este suficient de mare. rezultă: πd 2 4L f σ f = πd f Lτ M ⇒ σ f = τM . Materialele compozite durificate cu fibre Compozitele durificate cu fibre (având structura alcătuită dintr-o matrice (M) în care sunt înglobate fibre (f) cu rezistenţă mecanică ridicată.3. este mai mare şi cu mari. numită lungime critică a fibrelor Lc.4.19 şi se scrie condiţia de echilibru a fibrelor (cu diametrul df şi lungimea Lf). orientate unidirecţional) reprezintă clasa de materiale compozite cu cele mai mari perspective de dezvoltare şi de utilizare în aplicaţiile tehnice. Dacă se utilizează schema din figura 12.13) permite următoarele interpretări: • tensiunile σf preluate de fibrele unui material compozit pot fi cu atât mai L . care sunt maxime în vecinătatea interfeţei M – f (unde matricea este constrânsă să respecte condiţia de izodeformaţie) şi se micşorează în intensitate pe măsură ce creşte distanţa faţă de fibre (datorită diminuării constrângerilor impuse materialului matricei). iar prin reacţiune se dezvoltă în matrice (pe direcţia paralelă cu fibrele) tensiuni de forfecare τM. are tendinţa de a se deforma mai mult) induce în fibre tensiuni de întindere σf. la solicitarea la tracţiune în lungul fibrelor a materialului compozit se generează tensiuni mecanice atât în f. 12. Pentru a justifica această afirmaţie este necesar să se cunoască mai în detaliu aspectele principale ale mecanismului durificării cu fibre a materialelor. (12.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 12. Datorită comportării solidare a ansamblului M – f.

5. 1. dacă unghiul dintre direcţia orientării fibrelor şi direcţia de aplicare a solicitărilor mecanice are măsura θ.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite este dată de relaţia: . (12.6). L cu atât materialul compozit are o comportare mai eficientă în ceea ce priveşte conlucrarea între M şi f şi poate prelua solicitări mecanice de intensitate mai ridicată.3.2 ). Schema solicitării mecanice a M şi f la în cazul compozitelor durificate cu fibre Lc . relaţia (12. numite trihite sau fibre whiskers. care permite estimarea rezistenţei lor mecanice se modifică astfel: • cu cât raportul Lc )v f .16) . (12.19. scap.θ = min( mC . Pentru compozitele durificate cu fibre discontinui.15) L Comportarea la solicitări mecanice a compozitelor durificate cu fibre prezintă şi următoarele particularităţi: • Rezistenţa lor mecanică este influenţată în măsură importantă de precizia orientării fibrelor pe direcţia aplicării solicitărilor mecanice. 1 σf Fig. de genul unor filamente L (cu df = 1.. principalele caracteristici fizico – mecanice ale unor astfel de fibre sunt redate în tabelul 12.12. cos 2 θ cosθ sin θ sin 2 θ RmC = RmM (1 − v f ) + Rmf (1 − 285 .. mM ) RmC . numit raport de transfer al sarcinilor. rezistenţa la rupere a materialului compozit este: R R* τ rM (12. este mai mic.30 µm şi > 100) monocristaline cvasiperfecte (fără defecte ale df structurii cristaline de tipul dislocaţiilor – v.14) Lc = d f τ rM 4 τrM fiind rezistenţa la rupere la forfecare a materialului ce constituie matricea compozitului. Aspectele prezentate mai înainte au condus la ideea realizării materialelor compozite durificate cu fibre discontinui ultrarezistente.

5).53 377.61 343.23 480.53 480. dacă măsura unghiului θ depăşeşte o valoare critică θcr. Caracteristicile fizico−mecanice ale principalelor tipuri de trihite utilizate la realizarea materialelor compozite Materialul trihitelor Temperatura de topire sau de înmuiere tsf. rezultă că estimarea caracteristicilor mecanice ale materialelor compozite durificate cu fibre cu ajutorul relaţiilor (12. de exemplu. (12.17) RmC rezistenţa mecanică a materialului compozit se diminuează considerabil. N/mm2 20600 13050 14000 20500 13700 19500 8800 2900 13050 3850 Al2O3 .15) poate fi de multe ori imprecisă. dată de relaţia: τ θ cr = arctg ( rM ). În mod obişnuit. kg/m3 3960 2850 2520 3180 3180 2500 TRIHITE METALICE 7190 8930 7870 8910 425.grafit Cr Cu Fe Ni la care sunt solicitate compozitele durificate cu fibre afectează în mod diferit caracteristicile mecanice ale componentelor lor structurale. atunci când este 286 .3. complică de cele mai multe ori tehnologiile de fabricare şi măreşte considerabil costurile unor astfel de produse. o C 2040 2570 2450 2690 1900 3650 1857 1083 1538 1453 • Temperatura Modulul de elasticitate longitudinală Ef.80 Rezistenţa la tracţiune Rmf.56 199. compozitele destinate realizării pieselor solicitate la temperaturi ridicate au structura alcătuită dintr-o matrice.26 123. impunând determinarea experimentală a acestor caracteristici prin încercări mecanice pe epruvete prelevate din aceste materiale. care.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR şi se poate deduce că. (12. Tabelul 12. Realizarea semifabricatelor şi pieselor din materiale compozite durificate cu fibre cu respectarea condiţiei θ < θcr.alumină BeO B4C SiC Si3N4 C . kN/mm2 TRIHITE CERAMICE Densitatea ρf.19 240.07 212. pentru materialele compozite cu fibre de sticlă şi matrice din materiale plastice se recomandă determinarea caracteristicilor mecanice prin încercarea la tracţiune efectuată conform SR EN ISO 527 şi STAS 11268 sau prin încercarea la încovoiere efectuată conform SR EN 63 şi SR EN ISO 14125. Având în vedere această particularitate.56 700.6) sau (12.

00 1.3. dar acest proces nu determină degradarea inadmisibilă a compozitului. Tabelul 12. % 3.0 0.00 Caracteristicile mecanice la ta Rmf. dar cu tendinţă accentuată către comportarea fragilă la rupere. îşi menţine rezistenţa la oxidare.scap.20 1. mm W – 1%ThO2 W – 5%Re Mo−0. M fiind un material cu rezistenţă mecanică scăzută.4.20 1.15%Zr Mo−1. Caracteristicile de rezistenţă mecanică şi plasticitate ale componentelor M şi f sunt în mod obişnuit complementare.4.5 0.15%Zr 0. iar f – un material cu rezistenţă mecanică foarte ridicată. datorită următoarelor argumente: − fisurile se iniţiază de obicei în fibre. Caracteristicile mecanice ale celor mai utilizate fibre refractare df. dar îşi micşorează considerabil rezistenţa mecanică şi fibre din material refractar. Riscul producerii intempestive a fenomenului de rupere a unui astfel de compozit supus solicitărilor mecanice (în lungul fibrelor) este minim. privind caracteristicile mecanice ale principalelor tipuri de materiale compozite durificate cu fibre folosite în tehnică.8) au valori ridicate. la care diminuarea rezistenţei mecanice odată cu creşterea temperaturii este neînsemnată.5%Ti−0. iar caracteristicile de comportare la fluaj ( rezistenţa tehnică de durată RrT/ τ şi limita tehnică de fluaj RεT/ τ − v.1 1.5. diferenţele dintre caracteristicile de rezistenţă mecanică ale materialelor componente ale compozitului solicitat la temperaturi ridicate sunt considerabile şi efectul de durificare produs de fibre este foarte important (mult mai mare decât cel produs în cazul solicitării compozitului la temperatura ambiantă).8 1.25 0.3 Rezistenţa tehnică de durată (fluaj) 1000 oC 830 600 - Materialul fibrelor RrT/ 100000 .9 2.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite încălzită. Câteva dintre cele mai utilizate tipuri de fibre refractare pentru realizarea compozitelor destinate aplicaţiilor care presupun temperaturi ridicate de lucru (de exemplu. 1200 oC 360 310 140 - N/mm2 la temperatura T: 1100 oC 510 470 590 270 420 440 • Comportarea la rupere a compozitelor durificate cu fibre este determinată de caracteristicile de rezistentă mecanică şi tenacitate ale componentelor M şi f care le alcătuiesc structura şi de conlucrarea favorabilă a acestora. N/mm2 2400 2250 1140 2100 1600 1700 Af. această afirmaţie este validată de datele prezentate în tabelul 12. turbinele cu gaze şi alte componente pentru aeronautică) sunt prezentate în tabelul 12.25%Ti−0. dar foarte plastic (ductil). deoarece solicitările se redistribuie pe fibrele nefisurate şi sunt preluate parţial de acele 287 . în acest fel. care prezintă fragilitate accentuată.20 0. datorită legăturilor interfaciale puternice create între M şi f la elaborarea acestor materiale.

Tabelul 12.17 0.9 112.7 4.6 5.30 0.0 18. particularităţile metodelor şi procedeelor tehnologice de fabricare sunt factori foarte importanţi de influenţă ai calităţii unor astfel de materiale.73 0.10 0.14 0.67 0.24 0.09 0. structura şi proprietăţile compozitelor durificate cu fibre sunt influenţate esenţial de natura şi intensitatea legăturilor interfaciale produse între componentele M şi f ale acestor materiale.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fragmente ale fibrelor fisurate (sparte) care prezintă o lungime superioară lungimii critice.0 7. Date privind caracteristicile principalelor compozite durificate cu fibre Componentele materialului Matricea Răşină epoxidică Răşină epoxidică Răşină epoxidică Răşină epoxidică Răşină epoxidică Aluminiu Aluminiu Aluminiu Aluminiu Aluminiu Nichel Nichel Nichel Fier Aliaj Ni-Cr Aliaj Ni-Cr Argint Argint Titan Cupru Tantal Cobalt Cobalt Oţel inoxidabil Fibrele Sticlă Whiskers Al2O3 Carbon Kevlar Filamente B SiO2 Al2O3 Oţel Filamente B Whiskers B4C Filamente B Filamente W Whiskers Al2O3 Whiskers Al2O3 Al2O3 Filamente W Oţel Al2O3 Filamente W Filamente W Filamente Ta2C Filamente W Filamente Mo Filamente W Fracţia volumică a fibrelor vf 0.0 4.0 − 37.40 0. 5.0 Aşa cum a rezultat din cele prezentate anterior.36 0.3 7.77 0.2 48. disipează prin deformare plastică cea mai mare parte a energiei disponibile pentru extinderea fisurilor şi crează la vârful fisurilor enclave plastice ce micşorează drastic efectul de concentrare a tensiunilor mecanice produs de prezenţa fisurilor.8 76.10 0.6 21. ρg km 77. datorită capacităţii substanţiale de deformare plastică înainte de rupere.7 8.22 0.0 2. − propagarea fisurilor iniţiate în fibre este blocată (frânată) de matricea compozitului.70 0.0 10.19 0. deoarece aceste legături se crează la elaborarea compozitelor.29 0. În mod obişnuit materialele 288 .0 6.47 0.2 11.08 0. care.5 35.35 0.5 30.25 0.82 0.44 0.0 11.0 4.6 15.18 Rezistenţa la tracţiune RmC.6 36.20 0. N/mm2 1640 780 1200 1520 2100 890 1110 1190 300 200 2640 1110 1170 1630 1750 500 450 1590 660 1750 1060 730 360 400 Rezistenţa mecanică R specifică KR = mC .

se infiltrează între fibre (sub vid sau sub presiunea unui gaz inert) şi prin solidificare determină formarea compozitului.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite compozite durificate cu fibre se realizează prin metode şi procedee tehnologice indirecte (fibrele şi matricea se fabrică independent şi se supun apoi agregării sub formă de material compozit). de exemplu. − depunerea chimică a matricei în jurul fibrelor. cu această tehnologie fiind realizate (la temperaturi apropiate de ta). topit sub formă de picături fine cu ajutorul unui jet de plasmă.20. b − fibre de oţel . − depunerea electrolitică a matricei în jurul fibrelor. după care se depune electrolitic între ele materialul matricei. având structurile prezentate în figura 12. această metodă fiind utilizată frecvent pentru realizarea compozitelor cu fibre de sticlă sau de carbon şi matricea din răşini sintetice − infiltrarea. fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită. iar matricea se depune pe fibre prin cementarea acestora în băi de săruri sau în mediu gazos. cum ar fi: − simpla lipire. această metodă permiţând fabricarea materialelor compozite cu matrice metalică şi trihite ceramice (de exemplu. de 289 Fig. fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită.20. fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită. deoarece nichelul topit atacă şi deteriorează fibrele de carbon) şi compozitele cu fibre de oţel şi matrice de nichel.care se poate supune ulterior şi unor operaţii de prelucrare prin deformare plastică la cald pentru mărirea fracţiei volumice a fibrelor în materialul compozit. după care se supun unui proces de agregare prin lipire (realizat în mod obişnuit prin încălzirea şi întărirea prin polimerizare a matricei). Microstructura compozitelor cu matrice de nichel durificată cu: a − fibre de carbon. compozitele cu trihite de safir în matrice de argint). compozitele cu fibre de carbon şi matrice de nichel (la care metoda infiltrării nu dă rezultate bune. materialul matricei este adus în stare topită.12. fibrele se aliniază şi se dispun în straturi alternante cu matricea. prin această metodă fiind realizate. o variantă a acestei metode o reprezintă depunerea pe fibrele aliniate în direcţia de armare dorită a materialului matricei.

12. un pachet realizat din straturi alternante de fibre şi matrice (sub formă de folie). fazele din structura unor aliaje eutectice reprezintă materialele componente ale compozitului. Structura semifabricatului utilizat pentru obţinrea prin deformare plastică a compozitului cu fibre de W şi matrice din oţel inoxidabil Fig. compozitele cu trihite de oxid de aluminiu şi matrice de titan şi compozitele cu fibre de carbură de siliciu şi matrice de molibden. având structura prezentată în figura 12. − încorporarea fibrelor prin deformarea plastică a matricei.22. se supune deformării plastice la cald (prin laminare. de exemplu. iar faza care are rolul fibrelor durificatoare capătă dispunerea şi orientarea necesare prin solidificarea dirijată unidirecţional a aliajelor turnate în forme. a compozitelor cu fibre de carbură de tantal şi matrice de soluţie solidă Co(Ta. Pentru obţinerea unor materiale compozite durificate cu fibre se utilizează în prezent şi metode şi procedee tehnologice directe (fibrele şi matricea se realizează împreună şi sunt supuse unor prelucrări menite să asigure realizarea compozitului cu caracteristicile de utilizare dorite).C) şi a celor cu fibre de compus Nb8Fe7Cr2 şi matrice de soluţie solidă Fe(Cr. Structura compozitului cu fibre de W şi matrice de soluţie solidă Ni(W) obţinut prin solidificarea dirijată a aliajului eutectic Ni − W − solidificarea unidirecţională a eutecticelor. această tehnologie fiind utilizată. metoda asigură legături interfaciale foarte puternice între matricea şi fibrele materialului compozit. pentru realizarea compozitelor cu fibre de wolfram şi matrice de soluţie solidă Ni(W). 290 . această tehnologie permiţând obţinerea compozitelor cu fibre de bor şi matrice de aluminiu şi a celor cu fibre de wolfram şi matrice de oţel inoxidabil.22.12.21. cum ar fi: Fig. având structura celui prezentat în figura 12. tragere sau extrudare) pentru obţinerea materialului compozit.Nb). a compozitelor cu fibre de compus Al3Ni şi matrice de aluminiu.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR exemplu.21. fiind impusă de raportul cantitativ al fazelor componente ale structurii aliajelor eutectice. dar prezintă dezavantajul că fracţia volumică a fibrelor nu se poate regla.

Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite

− formarea fibrelor prin deformarea plastică a aliajelor bifazice; materialele bifazice, având în structură o fază f cu modul de elasticitate ridicat şi rezistenţă mecanică la cald mare şi o fază M cu plasticitate ridicată şi rezistenţă mare la oxidare la temperaturi înalte, se supun prelucrării prin deformare plastică la rece, iar tendinţa naturală de formare a structurii fibroase (de alungire a grăunţilor cristalini în direcţia deformării) determină distribuirea fazei f sub formă de fibre în faza M ce capătă rolul de matrice; această tehnologie permite obţinerea unor materiale compozite cu foarte bune proprietăţi de refractaritate ( de exemplu, prin deformarea plastică la rece, cu un grad de deformare GD ≅ 90 %, a agragatului compozit obţinut prin infiltrarea în pulbere de wolfram a aliajului lichid Ni−Cr rezultă un compozit cu fibre aliniate care are rezistenţa la rupere, la t t = 870 oC, RmC = 430...450 N/mm2 (în timp ce matricea din aliaj Ni − Cr are
t RmC = 48...50 N/mm2). Toate aspectele anterior prezentate conduc la concluzia că utilizarea materialelor compozite durificate cu fibre trebuie extinsă în viitor; singurul argument care (în prezent) limitează folosirea acestor materiale în diverse aplicaţii tehnice îl constituie costul lor de elaborare ridicat.

Cuvinte cheie
agregare prin lipire, 289 alburn, 275 cambiu, 275 canal rezinifer, 276 compozit durificat cu fibre, 284 densitate lemn absolută, convenţională, 277 depunere chimică, 289 depunere electrolitică, 289 duramen, 275 duritate Janca, 280 enclavă plastică, 288 fibră lemnoasă, 276 fracţie volumică, 270 furnir, 282 hemiceluloză, 276 încorporare, 290 inel anual, 275 infiltrare, 289 izodeformaţie, 270 izotensiune, 272 liber, 275 lignină, 276 lungime critică a fibrelor, 284 matrice, 269 panel, 282 plăci celulare, 282 plăci din aşchii de lemn – PAL, 282 plăci din fibre de lemn – PFL, 282 procedee tehnologice directe, 290 procedee tehnologice indirecte, 289 raport de formă al fibrelor, 284 raport de transfer al sarcinilor, 285 rază medulară, 276 ritidom, 274 solidificare unidirecţională, 290 trahee, 276 traheidă, 276 trihite (fibre whiskers), 285 vas lemnos, 275 zona de acţiune a fibrei, 271

291

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

Bibliografie
1. Shakelford J. Introduction to Materials Science for Engineers, Macmillan Publishing Commpany, New York, 1988 2. Gâdea S., Petrescu M., Metalurgie fizică şi studiul metalelor, vol. II, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981 3. Van Vlack L., Elements of Materials Science and Engineering, Addison – Wesley Publishing Company, Massachusetts, 1985 4. Pavel A., Surse şi riscuri de avarie în petrol − petrochimie – chimie, vol. I, Universitatea din Ploieşti, Ploieşti, 1993 5. * * * Hütte – Manualul inginerului. Fundamente. Traducere din limba germană după ediţia a 29 – a, Editura Tehnică, Bucureşti, 1995 6. Broutman L.J., Composite materials. Fracture and fatigue, Academic Press, New York, 1994 7. Suciu P. Lemnul – structură, proprietăţi, tehnologie, Editura Ceres, Bucureşti, 1985

Teste de autoevaluare
T.12.1. Care din următoarele materiale aparţin categoriei agregatelor compozite: a) betonul; b) oţelul carbon hipoeutectoid; c) cermetul cu particule de Al2O3 înglobate într-o matrice de fier; d) lemnul? T.12.2. Care din următoarele materiale aparţin categoriei compozitelor stratificate: a) fonta emailată; b) panelul; c) placajul; d) polistirenul expandat? T.12.3. Care din următoarele materiale aparţin categoriei compozitelor cu fibre: a) cimentul; b) betonul armat; c) fonta albă hipoeutectică; d) compozitul cu filamente de carbură de bor orientate unidirecţional într-o matrice de aluminiu? T.12.4. Care din următorii factori influenţează proprietăţile materialelor compozite: a) proprietătile materialelor componente; b) concentraţiile (masice sau volumice) ale materialelor componente; c) structura şi proprietăţile zonelor de legătură (interfaciale) dintre materialele componente; d) distribuţia materialelor componente în structura compozitului? T.12.5. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate în cazul unui compozit cu fibre orientate unidirecţional, solicitat la tracţiune în lungul fibrelor: a) este respectată condiţia de izodeformaţie; b) este respectată condiţia de izotensiune; c) efectul durificator al fibrelor se manifestă numai dacă fracţia
292

Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite

volumică a fibrelor depăşeşte o valoare critică; d) efectul durificator al fibrelor se manifestă numai dacă fracţia volumică a fibrelor este mai mică decât o valoare critică? T.12.6. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate în cazul unui compozit cu fibre orientate unidirecţional, solicitat la tracţiune pe o direcţie normală la fibre: a) este respectată condiţia de izodeformaţie; b) este respectată condiţia de izotensiune; c) fracţia volumică a fibrelor nu influenţează comportarea la tracţiune a materialului compozit; d) tensiunile generate în fibre, în matrice şi în materialul compozit de solicitarea la tracţiune sunt egale? T.12.7. Care dintre următoarele afirmaţii privind structura la scară macroscopică a trunchiului unui arbore sunt adevărate: a) zona exterioară a trunchiului este denumită coajă sau scoarţă; b) partea exteriaoră a scoarţei este denumită alburn; c) partea interioară a scoarţei este denumită liber; d) liberul este partea interioară a scoarţei, care se dezvoltă anual şi este alcătuită din vase, fibre liberiene şi ţesuturi de parenchim? T.12.8. Care dintre următoarele afirmaţii privind structura la scară macroscopică a trunchiului unui arbore sunt adevărate: a) zona interioară a trunchiului este denumită lemn; b) partea exterioară a lemnului este denumită alburn; c) partea centrală a lemnului este denumită duramen; d) duramenul este partea lemnului situată între alburn şi măduvă? T.12.9. Care dintre următoarele elemente aparţin constituţiei anatomice (structurii la scară microscopică) a lemnului: a) traheele; b) fibrele lemnoase; c) razele medulare; d) canalele rezinifere? T.12.10. Care element din constituţia anatomică a lemnului este alcătuit din şiruri de celule moarte, alungite, cu pereţii lignificaţi şi cu spaţiul interior (golit de conţinutul celular) foarte îngust, strâns legate între ele: a) traheele; b) fibrele lemnoase; c) razele medulare; d) canalele rezinifere? T.12.11. Care dintre următoarele elemente chimice intră în alcătuirea fibrelor lemnoase (celulozice) şi matricei din hemiceluloză şi lignină, care definesc structura de material compozit a lemnului: a) magneziul; b) carbonul; c) oxigenul; d) hidrogenul? T.12.12. Care dintre următoarele definiţii privind densitatea lemnului sunt corecte: a) densitatea lemnului verde reprezintă masa unităţii de volum a lemnului saturat în apă; b) densitatea absolută a lemnului reprezintă masa unităţii de volum a lemnului uscat artificial la 105 oC; c) densitatea convenţională este raportul dintre masa de lemn verde şi volumul de lemn anhidru care se obţine din aceasta; d) densitatea convenţională este raportul dintre masa de lemn anhidru şi volumul de lemn verde din care aceasta s-a obţinut? T.12.13. Care din următoarele afirmaţii privind caracteristicile mecanice ale lemnului sunt adevărate: a) pentru lemn şi produsele din lemn se poate defini
293

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

(ca şi la unele materiale metalice) o caracteristică mecanică numită rezistenţă la oboseală; b) duritatea Brinell a lemnului se defineşte la fel ca în cazul materialelor metalice; c) prezenţa concenratorilor de tensiuni de tipul crestăturilor marginale sau orificiilor nu influenţează comportarea la rupere a lemnului; d) caracteristicile mecanice ale lemnului nu depind de direcţia pe care sunt măsurate, lemnul fiind un material compozit izotrop? T.12.14. Care dintre următoarele semifabricate realizate din lemn se pot considera materiale compozite stratificate: a) grinzile; b) panelul; c) plăcile melaminate din aşchii de lemn; d) plăci extrudate din aşchii de lemn? T.12.15. Care dintre următorii factori influenţează caracteristicile mecanice ale compozitelor durificate cu fibre: a) lungimea fibrelor; b) raportul de formă al fibrelor; c) măsura unghiului dintre direcţia orientării fibrelor şi direcţia de aplicare a solicitărilor mecanice; d) fracţia volumică a fibrelor? T.12.16. Care dintre următoarele afirmaţii privind comportarea la solicitări mecanice a compozitelor durificate cu fibre sunt adevărate: a) comportarea solidară a componentelor la solicitarea mecanică la tracţiune în lungul fibrelor a unui astfel de compozit este determinată de legăturile interfaciale puternice create între M şi f la elaborarea materialului; b) rezistenţa mecanică a unui astfel de compozit este ridicată, dacă fracţia volumică a fibrelor înglobate în material este suficient de mare, astfel că orice porţiune din materialul matricei se află integral într-o zonă de acţiune a unei fibre; c) cu cât raportul de transfer al sarcinilor este mai mic, cu atât materialul compozit are o comportare mai eficientă în ceea ce priveşte conlucrarea între M şi f şi poate prelua solicitări mecanice de intensitate mai ridicată; d) rezistenţa mecanică a unui astfel de compozit este ridicată, dacă fracţia volumică a fibrelor înglobate în material este suficient de mică şi o parte din materialul matricei se află în afara zonelor de acţiune ale fibrelor? T.12.17. Care dintre următoarele afirmaţii privind elaborarea materialelor compozite durificate cu fibre sunt adevărate: a) la elaborarea prin infiltrare, fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită, materialul matricei este adus în stare topită, se infiltrează între fibre (sub vid sau sub presiunea unui gaz inert) şi prin solidificare determină formarea compozitului; b) la elaborarea prin depunerea chimică a matricei în jurul fibrelor, fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită, iar matricea se depune pe fibre prin cementarea acestora în băi de săruri sau în mediu gazos; c) la elaborarea prin încorporarea fibrelor prin deformarea plastică a matricei, un pachet realizat din straturi alternante de fibre şi matrice (sub formă de folie) se supune deformării plastice la cald prin laminare, tragere sau extrudare; d) la elaborarea prin solidificarea unidirecţională a eutecticelor, fazele din structura unui aliaj eutectic reprezintă materialele componente ale compozitului, iar faza care are rolul fibrelor durificatoare capătă dispunerea şi orientarea necesare prin solidificarea dirijată unidirecţional a aliajului turnat?
294

Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite

Aplicaţii
A.12.1. Un material compozit cu fibre de sticlă înglobate într-o matrice de răşină epoxidică are fracţia volumică a fibrelor vf = 0,70. Ştiind că fibrele de sticlă au densitatea ρf = 2540 kg/m3, iar matricea din răşină epoxidică are densitatea ρM = 1210 kg/m3, să se determine concentraţia masică a fibrelor în materialul compozit %fm şi densitatea compozitului ρC. Rezolvare Considerând că materialul compozit are volumul VC, iar volumele fibrelor şi matricei sunt Vf , VM, se obţin relaţiile: Vf = VCvf , VM = VC(1 – vf) şi VC = Vf + VM . Masele corespunzătoare volumelor Vf , VM şi VC sunt Mf = VCvfρf, MM = VC(1 – vf)ρM şi MC = Mf + MM, iar densitatea compozitului este dată de o relaţie de forma (12.5): ρC = ρM(1 – vf) + ρfvf; pentru datele precizate în enunţul aplicaţiei se obţine: ρC = 1210(1 – 0,70) + 2540⋅0,70 = 2141 kg/m3. Concentraţia volumică a fibrelor în materialul compozit este %fV = 100vf, iar concentraţia masică a acestora este dată de relaţia (stabilită utilizând ρf raţionamentul prezentat la rezolvarea aplicaţiei A.2.4): % f m = 100v f ; pentru ρ datele precizate în enunţul aplicaţiei se obţine: % f m = 100 ⋅ 0,7
2540 2141

≅ 83 %.

A.12.2. Un material compozit cu fibre continui de sticlă înglobate în matrice de răşină epoxidică se consideră ca material de referinţă la proiectarea unui nou material compozit (cu aceleaşi componente). Ştiind că matricea are * EM = 6900 N/mm2 şi RmM = 69 N/mm2, fibrele au Ef = 72500 N/mm2 şi Rmf = 3400 N/mm2, iar materialul de referinţă supus încercării la tracţiune în / lungul fibrelor are modulul de elasticitate EC = 46260 N/mm2 şi rezistenţa la
/ rupere RmC = 2050 N/mm2, să se stabilească ce valoare trebuie să aibă fracţia volumica a fibrelor în noul material, pentru ca acesta să prezinte (pe direcţia de orientare a fibrelor) modulul de elasticitate EC ≥ 50000 N/mm2 şi rezistenţa la rupere RmC ≥ 2200 N/mm2. Rezolvare Pentru compozitul de referinţă se pot scrie relaţiile (12.5) şi (12.6) din care rezultă valoarea fracţiei volumice a fibrelor în acest material vf şi mărimea / E − EM 46260 − 6900 rezistenţei conventionale a matricei RmM: v /f = C = = 0, 6 ; 72500 − 6900 E f − EM

295

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR R mC
/

RmM =

− R mf v /f
/ f

1− v

=

2050 − 3400 ⋅ 0,6 1− 0,6

= 25 N/mm 2 . Deoarece pentru noul compozit

sunt, de asemenea, valabile relaţiile (12.5) şi (12.6), se poate determina valoarea fracţiei volumice a fibrelor în acest material vf pentru respectarea condiţiilor impuse în enunţul aplicaţiei, astfel:. Cu datele precizate în enunţul aplicaţiei se obţine: vf ≥ max(0,66; 0,64) Vf ≥ 0,66. De exemplu, adoptând vf = 0,70, rezultă EC = 52820 N/mm2 > 50000 N/mm2 şi Rmc = 2387,5 N/mm2 > 2200 N/mm2. Observaţie Atât pentru materialul compozit de referinţă, cât şi pentru noul material proiectat, fracţiile volumice ale fibrelor depăşesc valaorea critică dată de relaţia R * − RmM 69 − 25 = (12.7): v fcr = mM = 0,013 ; ca urmare, efectul de durificare 3400 − 25 Rmf − RmM datorită înglobării fibrelor în matrice este asigurat la ambele materiale. A.12.3. Un compozit cu fibre continui, este realizat înglobând fibre dintr-un material cu Ef = 80000 N/mm2 într-un material matrice cu EM = 8000 N/mm2. Să se analizeze cum se modifică, în funcţie de fracţia volumică a fibrelor vf, valorile modulului de elasticitate al compozitului EC pe direcţia fibrelor şi pe direcţia normală la fibre. Rezolvare Folosind relaţiile (12.5) şi (12.11) în condiţiile precizate în enunţul aplicaţiei se pot trasa graficele EC = f(vf) prezentate în figura 12.23. Analizând aceste grafice, rezultă că modulul de elasticitate al compozitului pe direcţia de orientare a fibrelor creşte liniar odată cu vf, în timp ce efectul de creştere odată cu vf a modulului de elasticitate al compozitului pe direcţia normală la fibre se manifestă pregnant numai la valori ridicate ale vf .

Fig. 12.23. Diagramele de variaţie, în funcţie de fracţia volumică a fibelor, a modulului de elasticitate determinat în lungul fibrelor şi pe direcţia normală la fibre la un compozit cu fibre de sticlă si matrice de răşină epoxidică 296

Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite

A12.4. Să se determine valoarea exponentului n din relaţia (12.12) pentru un agregat compozit alcătuit dintr-o matrice de cobalt în care sunt înglobate particule dure de carbură de wolfram, cunoscând că modulul de elasticitate al matricei este EM = 207000 N/mm2, modulul de elasticitate al particulelor este Ef = 705000 N/mm2, iar modulul de elasticitate al materialului cu vf = 0,5 este EC = 382000 N/mm2. Rezolvare Înlocuind datele din enunţul aplicaţiei în relaţia (12.12), se obtine ecuaţia exponenţială (transcendentă), cu necunoscuta n: 2 ⋅ 382 n = 207 n + 705 n .Această ecuaţie se poate rezolva pe cale numerică, considerând diverse valori ale necunoscutei n∈[−1;1]\{0}, calculând (pentru fiecare valoare a exponentului n) A = 2 ⋅ 382 n şi B = 207 n + 705 n şi declarând ca soluţie valoarea n pentru care se obţine A = B. Rezultatele utilizării aceastei proceduri de rezolvare sunt diagrafiate în figura 12.24, iar soluţia care se obţine astfel este n → 0 (aceeaşi soluţie rezultând şi prin utilizarea programului de rezolvare numerică a ecuaţiilor al produsului informatic MathCad).

Fig. 12. 24. Determinarea exponentului n din relaţia (12.12) pentru un agregat compozit cu particule de WC înglobate în matrice de Co

Fig.12.25. Diagrama de variaţie, în funcţie de vf, a modulului de elasticitate al agregatului compozit cu particule de WC şi matrice de Co

Observaţie În cazul agregatului compozit analizat, exponentul n din relaţia (12.12) tinde către valoarea zero şi, ca urmare, în această situaţie se poate considera că
297

n = − 0.12) (cu n = − 0.6⋅70n + 0. 6945 ] 298 − 1 0 . Folosind relaţia (12.7. 6945 = 140625 N/mm2. . în care: curba CLF redă variaţia în funcţie de vf a modulului de elasticitate determinat în lungul fibrelor la compozitul cu fibre de carbură de wolfram înglobate într-o matrice de cobalt.4. expresia analitică a funcţiei corespunzătoare acestei curbe fiind (12.4 este EC = 100000 N/mm2. expresia analitică a funcţiei corespunzătoare acestei curbe fiind (12.2. se determină valoarea exponentului n din relaţia (12.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR modulul de elasticitate al materialului este definit.5). se poate determina modulul de elasticitate al agregatului compozit cu = 0.7 ⋅ 220000 − 0. curba AC redă variaţia în funcţie de vf a modulului de elasticitate al agregatului compozit (cvasiizotrop) cu particule de carbură de wolfram uniform distribuite într-o matrice de cobalt.5. care se poate considera în locul relaţiei (12.12. Aşa cum s-a precizat în scap. iar modulul de elasticitate al agregatului compozit (cu aceleaşi componente) având vf = 0.12). rezultă vf EC = [0. iar variaţia EC.12) pentru estimarea modulului de elasticitate al agregatelor compozite la care n → 0. A.3 ⋅ 70000 −0.12. caracteristicile agregatelor compozite cu structura alcătuită din particulele unui material f distribuite într-o matrice dintr-un material M sunt intermediare celor care se pot determina în lungul fibrelor şi pe direcţia normală la fibre la compozitele cu fibre din material f înglobate în matricea M. astfel: EC = lim [ E (1 − v f ) + E v f ] = E M f E f f n→0 n M n f v 1 n 1− v (12. aşa cum se observă în figura 12.25.11). 6945 + 0. expresia analitică a funcţiei corespunzătoare acestei curbe fiind (12.18). curba CNF redă variaţia în funcţie de vf a modulului de elasticitate determinat pe direcţia normală la fibre la compozitul cu fibre de carbură de wolfram înglobate într-o matrice de cobalt. 12. iar soluţia (nebanală) care rezultă prin rezolvarea numerică a acesteia este. Se cunoaşte că modulul de elasticitate al materialului M este EM = 70000 N/mm2. care modelează analitic variaţia modulului de easticitate al agregatului compozit.18) Datele din enunţul aplicaţie satisfac această egalitate. ecuaţia exponenţială care trebuie rezolvată este: 100n = 0.7.6945).26.12). fracţia volumică a particulelor fiind vf = 0. pe baza relaţiei (12. Rezolvare Procedând ca la rezolvarea aplicaţiei A. modulul de elasticitate al materialului f este Ef = 220000 N/mm2. Respectarea acestei reguli de către agregatul compozit cu particule de carbură de wolfram înglobate într-o matrice de cobalt este ilustrată în figura 12.6945.4⋅220n. Să se determine valoarea modulului de elasticitate EC al unui agregat compozit alcătuit dintr-o matrice M în care sunt distribuite uniform particule dintr-un material f.

05 4 40 τ rM 4 299 .4.Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite în funcţie de vf.5⋅105 N.27. Rmf 1 1 3000 = 0. 26.05 mm şi lungimea L = 50 mm. 12. 2 2 πD π 25 Fig.5⋅105 N produce tensiuni normale (în 5 4F 4 ⋅ 7.6.12.12) pentru agregatul compozit considerat în aplicaţia A. Rezolvare Solicitarea la tracţiune cu forţa F = 7. se obţine: LC = d f = 0. iar matricea din răşină epoxidică are RmM = 25 N/mm2 şi τrM = 40 N/mm2. în care notaţiile au semnificaţii similare celor precizate la rezolvarea aplicaţiei A.5 ⋅ 10 lungul fibrelor) cu intensitatea σ = = = 1528 N/mm2. Fracţia volumică a fibrelor materialului compozit este vf = 0.14).27.5 Rezistenţa la rupere a materialului compozit se poate determina cu relaţia (12. în funcţie de vf.12.5 Fig. A. Determinarea exponentului n din relaţia (12. componentele materialului fiind caracterizate astfel: fibrele de sticlă au Rmf = 3000 N/mm2.12.12.94 mm << L Procedând astfel. pentru agregatele compozite cu componentele M şi f precizate în enunţul aplicaţiei este redată în figura 12. a modulului de elasticitate al agregatului compozit considerat în aplicaţia A.7. Diagrama de variaţie. O bară de tracţiune cu diametrul D = 25 mm este realizată dintr-un material compozit durificat cu fibre discontinui de sticlă.15). Să se stabilească dacă bara de tracţiune rezistă la solicitarea dată de o forţă cu intensitatea F = 7.12. orientate pe direcţia axei longitudinale a barei şi având diametrul df = 0. considerând valoarea lungimii critice a fibrelor Lc dată de relaţia (12.

73.1⋅104 N.10532) = 461 N/mm2 π 15 2 461 ≅ 8. Ştiind că matricea compozitului * are RmM = 30 N/mm2. fracţia volumică a fibrelor fiind vf = 0. forţa de πD 2 tracţiune monoaxială care produce ruperea barei are intensitatea dată de relaţia: πD 2 F= RmC . b) unghiul dintre axa longitudinală a barei şi direcţia orientării fibrelor este θ = 5 o. L Deoarece σ < RmC. RmM = 80 N/mm2 şi τrM = 40 N/mm2. rezistenţa la rupere a compozitului este dată de relaţia (12. 4 a) Dacă fibrele materialului compozit din care este confecţionată bara sunt perfect paralele cu axa longitudinală a barei ( pe direcţia căreia se aplică forţa F).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (materialul are o comportare eficientă în ceea ce priveşte conlucrarea între M şi f.17): θ cr = arctg 300 40 1833 = 1o15’. A. iar ≅ L L RmC = RmM (1 − v f ) + Rmf (1 − C )v f = 25(1 − 0. ca urmare.461.73 ≅ 1833 N/mm2 şi F = 4 b) Dacă fibrele materialului compozit din care este realizată bara sunt orientate sub un unghi θ = 5 o faţa de direcţia axei longitudinale a barei. să se estimeze intensitatea forţei de tracţiune F la care se produce ruperea barei în următoarele circumstanţe: a) fibrele materialului sunt perfect paralele cu axa longitudinală a barei. Rezolvare Ruperea barei se produce când tensiunile normale generate de solicitarea la 4F tracţiune cu forţa F au intensitatea σ = = RmC şi.24⋅105 N.12.5⋅105 N. 80 sin 2 5 o ) = min(1847. rezultând: RmC . Diminuarea considerabilă a rezistenţei mecanice a 4 barei în acest caz este datorată faptului că măsura unghiului θ este mai mare decât valoarea critică dată de relaţia (12.θ = min( şi F = 1833 cos 5 2 o . 40 cos 5 sin 5 o o .02). O bară de tracţiune cu diametrul D = 15 mm este realizată dintr-un material compozit cu fibre continui. orientate pe direcţia axei longitudinale a barei.7. . 0. LC raportul de transfer al sarcinilor fiind foarte redus. RmC = 30(1 − 0.7 ≅ 2065 N/mm2. rezultând: π 15 2 1833 ≅ 3.16). iar fibrele au Rmf = 2500 N/mm2.7) + 3000(1 − 0.73) + 2500⋅0.02)0. bara rezistă la solicitarea la tracţiune cu forţa F = 7. rezistenţa la rupere a compozitului RmC este dată de relaţia (12.6).

duze pentru ejectarea 301 . care conferă produselor compactitatea şi caracteristicile de utilizare dictate de aplicaţia căreia sunt destinate produsele. nemetalice) utilizate în metalurgia pulberilor sunt materiale formate din granule (particule) de metale pure. Tehnologiile de realizare a produselor prin metoda agregării pulberilor sunt aplicate de obicei în două scopuri: A. Studiul şi aplicarea industrială a proceselor. metodelor şi procedeelor tehnologice de obţinere a pulberilor (preponderent metalice) şi de utilizare a lor pentru realizarea de produse cu diverse destinaţii fac obiectul unei ramuri a metalurgiei numită metalurgia pulberilor . oxizi metalici. aliaje sau compuşi chimici (intermetalici. sulfuri etc. Introducere În tehnica actuală se utilizează.) cu dimensiunile cuprinse între 0. plăcuţe pentru tuburi electronice.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi Capitolul 13 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR REALIZATE PRIN AGREGARE DE PULBERI 13. Pulberile (metalice şi. La fabricarea produselor prin metoda agregării pulberilor. Realizarea de produse din materiale metalice care nu pot fi elaborate şi prelucrate primar prin tehnologiile clasice de topire – turnare: • piese (filamente. cu sau fără presare. tehnologiile de realizare a semifabricatelor şi pieselor pentru diverse aplicaţii din pulberi metalice.1. numit sinterizare. cu perspective mari de extindere în viitor. amestecul de pulberi este adus apoi la forma dorită (corespunzătoare produselor). uneori. uneori amestecate şi cu pulberi nemetalice. materiile prime sub formă de pulberi (de diverse sortimente compoziţionale şi/sau granulometrice) sunt amestecate în proporţiile necesare produselor care trebuie realizate. iar comprimatele de pulberi astfel obţinute se supun unui tratament termic.1 µm şi 1 mm.

W – Cu. având structura alcătuită din particule de carburi metalice dure (WC. Nb etc. aliaje Fe – Al. la aplicarea acestei metode. diamant – metale etc. reacţionând puternic cu căptuşeala ceramică a agregatelor de elaborare – turnare.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR gazelor fierbinţi electrozi nefuzibili pentru sudare etc. oţeluri inoxidabile sau aliaje Monel. TiC.. magneţi etc.). deoarece implică consumuri exagerate de materiale şi conduce la obţinerea de semifabricate cu precizia necorespunzătoare a formei şi dimensiunilor. care. pistoane.) sau pseudoaliajelor (aliajele W – Ag. Mo2C. se obţin foarte greu în stare topită).). se obţin greu în stare lichidă şi se impurifică uşor. echipamente de calcul automat etc. TaC etc. având structura alcătuită dintr-o fază oxidică − ceramică (Al2O3. electrozi poroşi din nichel sau argint pentru echipamentele utilizate în electrochimie etc. Fe. segmenţi. cuzineţi. 13. filtre metalice din bronzuri.). Ni.) se folosesc pe scară largă astfel de piese sinterizate (roţi dinţate.) din metale greu fuzibile (W.). materia primă sub formă de material metalic turnat. din materiale care pot fi elaborate în stare topită. magneţi etc. Cr. contacte electrice. care este folosită în prezent pentru realizarea pulberilor de Mn. garnituri. Co. Mo – Ag. Fe – mase plastice. • piese (plăcuţe şi scule pentru prelucrarea prin aşchiere a materialelor metalice) din materiale dure. burete de 302 . • piese poroase cu diverse destinaţii: cuzineţi poroşi autoungători din bronzuri cu staniu sau din aliaje Fe – Cu. Ta. • piese (scule aşchietoare.) din materiale de tipul cermeturilor. Ni etc. B. Fe – Cr. pârghii. Obţinerea şi caracterizarea pulberilor Pentru obţinerea pulberilor se utilizează două categorii de metode tehnologice: metodele mecanice şi metodele fizico – chimice. ZrO2 etc. Mo.. Co. ce impune aplicarea unor operaţii tehnologice de finisare laborioase şi costisitoare.) înglobate într-o matrice metalică tenace (Co. Ni – Fe etc. dar a căror fabricare prin turnare nu este eficientă. de tipul unor agregate compozite. având componentele cu ts foarte diferite şi/sau cu solubilităţi foarte reduse în stare lichidă. Al. inele. cu mărimea particulelor între 20 µm şi 1 mm şi forma predominant lamelară.2. Cr. Mo – Cu etc. compozitelor cu metale şi nemetale (Cu – grafit. elemente de fricţiune.. realizate mai ales din pulberi feroase. Principalele metode mecanice folosite în practica industrială pentru obţinerea pulberilor sunt: • Metoda măcinării. Mo etc.) înglobată într-o matrice metalică (Fe. având ts ridicate. Sb. care. echipamente electrocasnice. în construcţia de maşini (automobile. tacheţi. came. Realizarea de produse cu dimensiuni mici şi forme complicate.

Pt etc. Ni – Co etc. care se transformă în particule de pulbere prin solidificarea într-o baie de răcire. rezultă precipitate granulare de plumb acoperite cu cupru. Cu. apă etc. cu mărimea particulelor între 0. Pt. o transformă în pulbere de fier pur. Cr. cu mărimea particulelor între 20 µm şi 400 µm şi forma predominant sferoidală. suferă impactul cu mai multe jeturi (de aer. W. Fe. V. iar ca agent chimic pulberea fină de Pb. la folosirea acestei tehnologii. care se pot transforma uşor în pulberi prin măcinare. aplicată pentru realizarea pulberilor de Fe. Al etc. aliaje Fe – Ni. în stare măcinată este supusă acţiunii unui agent chimic (pulbere de cocs sau gaz metan). Al. Ni. • Metoda pulverizării din fază lichidă. la aplicarea acestei tehnologii.1 µm şi 10 µm şi forma sferoidală. 303 . Co. materia primă sub formă de metal sau aliaj topit se scurge dintr-un creuzet (printr-o duză calibrată). vapori. este supusă acţiunii unui curent de oxid de carbon. materia primă sub formă de aşchii ale metalului (Me) care trebuie adus în formă de pulbere este introdusă într-un cuptor tubular. materia primă sub formă de soluţie apoasă a sărurilor metalului (Me) care trebuie obţinut sub formă de pulbere este supusă unui agent chimic (pulbere de Zn.) care produce precipitarea metalului (Me) sub formă de pulbere. aplicată actual pentru fabricarea pulberilor de Ag. Cd.) şi este pulverizată în picături fine. Fe – Ni – Mo etc. care. aliaje Fe – Ni. Cu. iar descompunerea prin volatilizare a acestuia determină formarea oxidului de carbon (care se reutilizează în proces) şi pulberii metalului Me. Fe. Au.. oţeluri etc. Co. Au. aplicată actual pentru realizarea pulberilor de Fe. materia primă sub formă de minereu oxidic de fier sau arsură de fier.. Ta. utilizată în prezent pentru obţinerea pulberilor de Ni. producând reducerea oxizilor. • Metoda electrolitică. Cu. aşchii. obţinându-se depozite catodice compacte − fragile. Ni. Ni – Mo. metoda permite şi obţinerea pulberilor cu particule bimetalice. sârme etc. • Metoda carbonil.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi minereu. • Metoda precipitării din soluţii apoase. Cr. este transformată în pulbere prin măcinare în mori cu bile sau în mori cu vârtej. Fe – Mo. Sn.. folosită în prezent pentru obţinerea pulberilor de Fe. se transformă (în anumite condiţii de temperatură şi presiune. spongioase sau pulverulente. alame. specifice fiecărui metal) în carbonil metalic Men(CO)m (condensat sub formă de lichid vâscos). Fe – Cr. materia primă sub formă de soluţii apoase sau topituri de săruri metalice este descompusă prin electroliză. bronzuri. la folosirea acestei metode. precipitate obţinute prin electoliză. Zn.. Ni. folosind ca materie primă soluţia de acetat de cupru. Principalele metode fizico – chimice de elaborare a puberilor metalice sunt: • Metoda reducerii oxizilor. la aplicarea acestei metode. cu mărimea particulelor între 0. de exemplu.1 µm şi 100 µm şi forma aciculară (dendritică). la utilizarea acestei metode.

compoziţia granulometrică a unei pulberi metalice putându-se exprima prin fracţiile granulometrice ale particulelor de diferite mărimi ce intră în alcătuirea pulberii. aşa cum se poate observa în figura 13. pulberile metalice uzuale au granulaţia eterogenă. poroasă (cu macropori închişi) sau compactă (fără macroporozităţi). această caracteristică se defineşte ca fiind volumul ocupat de unitatea de masă de pulbere vărsată liber (netasată) într-un vas de măsurare. • volumul specific de umplere Vu. 13. raportată la masa sau volumul lor efectiv. cu ajutorul histogramelor granulometrice ale pulberii şi modelate analitic cu ajutorul unei funcţii de distribuţie a granulaţiei pulberii (de obicei. • suprafaţa specifică a particulelor. inclusiv a macroporilor deschişi conţinuţi de acestea. distingându-se din acest punct de vedere. aşa cum se poate observa în figura 13. mărimea particulelor acestora încadrându-se într-un domeniu mai mult sau mai puţin extins. pulberile cu particule lamelare (platiforme) şi pulberile cu particule echiaxiale (sferoidale. pentru exprimarea acestei caracteristici se folosesc două mărimi: diametrul echivalent al particulelor sau mărimea celui mai mic ochi de sită prin care acestea pot trece. funcţia erorilor – v. pulberile metalice uzuale au particulele cu suprafeţe neregulate şi rugoase.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Pulberile metalice prezintă o serie de caracteristici fizico – chimice şi tehnologice care influenţează esenţial calitatea produselor obţinute prin agregarea lor. poliedrice ). b − particule lamelare.2. aplicaţia A. această caracteristică se apreciază pe baza raportului dintre cele trei dimensiuni caracteristice ale particulelor. o caracteristică derivată a acesteia fiind densitatea de umplere ρu = 304 1 Vu Fig. trei grupe de pulberi: pulberile cu particule fibroase (aciculare). • mărimea particulelor. definite. c − particule sferoidale . .1. existând însă şi pulberi ale căror particule au suprafeţe netede şi regulate. Principalele forme ale particulelor pulberilor utilizate în metalurgia pulberilor: a − particule aciculare.6. această caracteristică se exprimă de obicei prin mărimea suprafeţei totale a particulelor. • structura internă a particulelor.1. Principalele caracteristici fizice ale pulberilor metalice sunt: • forma particulelor. particulele pulberilor metalice uzuale au structura internă spongioasă (cu macropori deschişi).5). • calitatea suprafeţei particulelor.

P etc. o caracteristică derivată este porozitatea de umplere Pu = 100 − Cu. S. această caracteristică este definită ca fiind raportul procentual dintre volumul efectiv al particulelor pulberii Ve şi volumul de umplere Vu. b − gamă îngustă de dimensiuni ale particulelor Principalele caracteristici chimice ale pulberilor metalice sunt conţinutul de impurităţi (C. Si. Definirea granulaţiei cu ajutorul histogramei granulometrice pentru pulberile cu: a − gamă largă de dimensiuni ale particulelor. O. • volumul specific de scuturare Vsc.2. pentru pulberile metalice uzuale Vsc fiind cu 20. • densitatea de presare ρpr şi compactitatea de presare Cpr. aceste caracteristici exprimă presabilitatea pulberilor. ρe fiind densitatea materialului particulelor pulberii. 13. aceste caracteristici depinzând de natura materialului particulelor şi de metoda folosită pentru obţinerea pulberilor..) al particulelor şi rezistenţa la oxidare a particulelor.30 % mai mic decât Vu. ρpr reprezentând masa unităţii de volum a unei pulberi supuse unei presiuni de compactizare p. cunoscând (pentru o pulbere metalică dată) Vsc şi Vu. cunoaşterea ei fiind deosebit de importantă pentru reglarea corectă a dispozitivelor de dozare a pulberilor folosite la realizarea unui anumit produs. îndesare (prin scuturare) I s = u Vu Fig. C u = Ve Vu 100 = ρu ρe 100 . iar Cpr fiind C pr = 305 ρp ρe 100 . se poate defini caracteristica numită grad de V − Vsc . Principalele caracteristici tehnologice ale pulberilor metalice sunt: • fluiditatea. această caracteristică reprezintă volumul ocupat de unitatea de masă de pulbere după tasarea ei prin scuturare intensă.. această caracteristică se defineşte ca fiind cantitatea (masa) de pulbere ce se scurge în unitatea de timp prin orificiul calibrat al unei pâlnii şi este dependentă în special de calitatea suprafeţei particulelor şi de compoziţia granulometrică a pulberilor. .Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi • compactitatea de umplere Cu.

Fig. La obţinerea produselor prin agregare de pulberi trebuie să se ţină seama de următoarele particularităţi privind caracteristicile şi comportarea pulberilor: • terminarea bruscă a structurii cristaline pe suprafeţele libere ale particulelor pulberilor metalice face ca atomii aflaţi pe aceste suprafeţe. în funcţie de compoziţia granulometrică. Compactitatea de umplere. iar suprafeţele să prezinte aspect rugos. caracterul rugos al suprafeţelor libere şi starea de nesaturare electronică a atomilor de pe aceste suprafeţe determină o reactivitate accentuată a acestora. • realizarea unei împachetări compacte a particulelor pulberilor (micşorarea valorilor caracteristicilor Vu. pentru pulberile: a − cu gamă largă de dimensiuni ale particulelor.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • rezistenţa muchiilor. această caracteristică exprimă capacitatea unei pulberi de a da prin presare un semifabricat suficient de rezistent. datorită multiplelor imperfecţiuni cristaline (de tipul vacanţelor. contribuind la intensificarea proceselor de adsorbţie. care să-şi păstreze forma şi să nu sufere pierderi masice în timpul manipulărilor la care este supus în procesul de fabricare a produselor. de compoziţia granulometrică a pulberilor.. Vs şi Pu) depinde esenţial de fluiditatea pulberilor.3. difuzie etc. 13. corodare. denumirea ei fiind determinată de faptul că rezistenţa mecanică a oricărui semifabricat obţinut prin presarea unei pulberi depinde în principal de comportarea zonelor sale cu sensibilitate maximă la degradare: muchiile ascuţite şi pereţii foarte subţiri. oxidare. b − cu gamă îngustă de dimensiuni ale particulelor 306 . cu orbitalele electronice incomplete. care este influenţată nu numai de forma particulelor pulberilor şi. aşa cum sugerează schemele din figura 13.3. ci şi de rugozitatea suprafeţelor particulelor care alcătuiesc pulberile (care poate determina modificări esenţiale ale mobilităţii reciproce a particulelor pulberilor la vărsarea şi/sau presarea lor în matriţele utilizate la obţinerea produselor sinterizate). să aibă o mobilitate accentuată şi o mare capacitate de a atrage electroni. dislocaţiilor sau defectelor de împachetare) pe care le conţin. care definesc interacţiunea complexă dintre particulele pulberilor şi dintre particule şi mediul (gazos sau lichid) cu care acestea vin în contact în cursul operaţiilor de realizare a produselor sinterizate.

diminuează compactitatea de umplere. soluţia tehnologică cea mai indicată în acest scop constând în utilizarea unor substanţe lubrifiante (depuse pe particulele pulberilor sau adăugate la dozarea şi amestecarea pulberilor în vederea realizării produselor sinterizate).5: • crearea legăturilor punctiforme între particule. aşa cum se poate observa în figura 13.4. neputând asigura gradul de consolidare necesar pentru ca produsele să-şi păstreze configuraţia la extragerea din matriţe.13. Schema micşorării compactităţii pulberilor la formarea aglomeratelor şi agregatelor de particule • pe măsură ce dimensiunile particulelor pulberilor se micşorează.4. se desfăşoară în mai multe etape. aşa cum s-a arătat anterior.3. 13. care conduc la formarea în masa pulberilor a unor aglomerate (grupări de particule ferm legate între ele prin forţe superficiale de adeziune) şi a unor agregate (grupări de aglomerate slab legate între ele şi uşor de dezintegrat prin acţiuni mecanice). iar influenţele rugozităţii suprafeţelor libere ale particulelor şi reactivităţii acestor suprafeţe devin mai importante. gradul de îndesare şi compactitatea de presare a pulberilor şi determină obţinerea de produse cu porozitate excesivă (inacceptabilă). deoarece. schematizate în figura 13. determinând apariţia unor fenomene de frecare şi adeziune între particule. suprafaţa lor specifică se măreşte. • creşterea legăturilor punctiforme şi formarea suprafeţelor de 307 . formarea aglomeratelor şi agregatelor trebuie împedicată. astfel de legături apar între particulele pulberilor metalice la simpla lor vărsare sau tasare în matriţele folosite la realizarea produselor şi sunt (în general) instabile. Transformările structurale la presarea şi sinterizarea pulberilor Procesele esenţiale ce trebuie realizate pentru obţinerea produselor prin metoda agregării pulberilor constau în formarea legăturilor de consolidare a particulelor pulberii sau amestecului de pulberi utilizate ca materie primă. Aceste procese.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi Fig.

b − formarea suprafeţelor de contact.2000 MPa) şi se transformă într-un comprimat cu forma produsului ce urmează a fi realizat.5.. în urma desfăşurării acestei etape. amestecul de pulberi este presat în cavitatea unei matriţe (la presiuni p = 100. în cursul tratamentului termic de sinterizare. de tipul unor germeni cristalini. asigurând consolidarea acestora şi micşorarea. Procesele care se desfăşoară în timpul operaţiei de presare pot fi descrise astfel: • la începutul presării se produce reorientarea particulelor. agregatele de pulberi capătă o structură cristalină nouă. prin creşterea germenilor formaţi în etapa anterioară. aceste procese sunt declanşate prin presarea pulberilor în matriţe (care determină compactizarea pulberilor prin redistribuirea particulelor. ale cărei cristale sunt dezvoltate între (peste) particulele pulberilor. alunecarea lor reciprocă şi umplerea golurilor.13. dar există şi procedee tehnologice care prevăd executarea lor simultană (presarea la cald sau sinterizarea sub presiune). prin încălzirea pulberilor presate. prin care amestecurile neconsolidate de pulberi se transformă în produse compacte şi rezistente. De obicei cele două operaţii se realizează succesiv. între particulele pulberilor supuse prelucrării se formează suprafeţe de contact (punţi de legătură). c − formarea şi creşterea cristalelor noi. care au tendinţa de a se dezvolta independent sub forma unor noi cristale şi de a declanşa astfel un proces general de recristalizare în masa pulberilor.. se desfăşoară mai ales în cursul operaţiilor tehnologice de presare a pulberilor în matriţe şi de sinterizare a comprimatelor obţinute prin presare. d − diminuarea şi sferoidizarea porilor Procesele descrise succint mai înainte. care determină creşterea mobilităţii atomilor particulelor pulberilor. La operaţia de presare. • creşterea cristalelor noi.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR contact (punţilor de legătură) între particule. sferoidizarea şi chiar dispariţia porilor. sferoidizarea şi diminuarea dimensiunilor porilor. Principalelor etape de formare a legăturilor de consolidare la realizarea produselor prin agregare de pulberi: a − formarea legăturilor punctiforme. Fig. care asigură amestecului de pulberi împachetarea 308 . deformarea plastică şi sudarea între ele a particulelor) şi sunt finalizate. mai ales a celor aflaţi pe suprafeţele libere ale acestora şi desfăşurarea intensă a unor procese de difuzie.

atomii marginali ai particulelor se apropie la distanţe având ordinul de mărime al parametrilor stucturii cristaline a materialului particulelor şi interacţionează dând naştere unor germeni cristalini comuni în zonele de contact ale particulelor. determinată şi de intensitatea scăzută cu care se desfăşoară procesele de difuzie la temperatura de presare. • dacă particulele pulberii supuse presării au plasticitate scăzută. se produce deformarea plastică locală a particulelor în zonele lor de contact reciproc. în plus. • odată cu creştera presiunii se produce deformarea elasto – plastică a particulelor pulberii şi se crează condiţiile necesare sudării lor prin presiune. fiind însoţită de ecruisarea materialului (creşterea rezistenţei la deformare a materialului) din aceste zone şi. molecule de aer adsorbit. extinderea redusă a punţilor de legătură realizate prin sudare este. molecule de apă şi grăsimi. iar punţile de legătură realizate prin sudare au (datorită extinderii reduse şi conţinutului mare de impurităţi) rezistenţă mecanică relativ scăzută. care determină dislocarea straturilor eterogene (ce conţin oxizi. care se constituie într-o sursă de activare mecanică. procesele de deformare sunt transferate în afara zonelor de contact ale particulelor (spre materialul neecruisat din interiorul particulelor pulberii) înainte de aplatizarea completă a microneregularităţilor şi dizlocarea suficientă a straturilor eterogene de pe suprafeţele în contact ale particulelor. 309 . Pentru conducerea corectă a operaţiei de presare şi aprecierea corespunzătoare a eficienţei proceselor care se desfăşoară în cursul acesteia trebuie avute în vedere următoarele aspecte: • deformarea plastică locală a zonelor de contact ale particulelor se realizează (în mod obişnuit) la rece. − o parte din energia acumulată în materialul deformat plastic din zonele de conact ale particulelor pulberii constituie energia de activare necesară creşterii şi transformării în cristale a germenilor cristalini comuni. la fabricarea produselor din pulberi metalice sau nemetalice nedeformabile consolidarea prin presare a particulelor pulberilor şi obţinerea unor comprimate cu rezistenţă mecanică acceptabilă se realizează numai dacă particulele sunt amestecate cu un liant metalic (care rămâne în compunerea produsului) sau organic (care se elimină în cursul sinterizării). particule de praf ionizate etc.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi cea mai densă posibilă la dimensiunile şi forma pe care le prezintă particulele componente. în acest fel realizându-se sudarea între particulele pulberii. sudarea prin presiune a particulelor pulberii se realizează prin următorul mecanism: − sub acţiunea presiunii exercitate asupra pulberii. ca urmare. ca urmare a desfăşurării acestor procese. sudarea prin presiune a particulelor nu se poate realiza. ca urmare.) şi aplatizarea micronereguarităţilor din aceste zone.

Desfăşurarea acestor procese şi calitatea produselor obţinute prin agregare de pulberi sunt influenţate esenţial de regimul tehnologic al tratamentului de sinterizare. dacă plasticitatea particulelor pulberilor este redusă.6. sferoidizarea şi micşorarea porilor şi finisarea granulaţiei produselor. care produc consolidarea şi creşterea punţilor de legătură dintre particule. determină consolidarea şi creşterea germenilor cristalini formaţi în zonele de contact dintre particule. se 310 . difuzia atomilor. în cazul amestecurilor de pulberi (cu particule din materiale diferite) se produce şi alierea particulelor cu componentele transportate prin difuzie din particulele vecine. De 2 4 obicei. Procesele care se desfăşoară în timpul sinterizării pot fi descrise astfel: • difuzia atomilor. Pri ncipalii parametri de regim ai tratamentului de sinterizare se aleg astfel: • Temperatura de sinterizare Tsi se stabileşte având în vedere că sinterizarea trebuie să asigure formarea de noi cristale între particulele pulberilor din care sunt realizate comprimatele supuse acestui tratament. determină • declanşarea unor procese de recristalizare a materialului (ecruisat prin deformarea plastică la rece produsă de presare) din zonele de contact ale particulelor şi din interiorul acestora. ca urmare. efectul postelastic este important (comprimatele îşi măresc volumul cu câteva procente la scoaterea lor din matriţe) şi poate produce distrugerea comprimatelor. bazate pe difuzie. densificarea (micşorarea porozităţii) şi recristalizarea structurii produselor realizate prin agregare de pulberi. descompunerea şi vaporizarea substanţelor introduse la presare ca lianţi sau lubrifianţi. care au ca efecte consolidarea legăturilor dintre particulele pulberii. • creşterea temperaturii determină desfăşurarea unor procese chimice.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • la extragerea comprimatelor din matriţele în care s-a realizat presarea se produce relaxarea elastică a materialului particulelor pulberii şi. evitarea acestui fenomen nedorit fiind asigurată de utilizarea lianţilor. numit efect postelastic. Ts fiind 3 5 temperatura de solidificare – topire (în K) a componentului principal al pulberii sau amestecului de pulberi din care se confecţionează produsele. temperatura de sinterizare se adoptă Tsi = ( ⋅ ⋅ ⋅ )Ts . îndepărtarea produselor rezultate din reducerea. în plus. se manifestă un fenomen de creştere bruscă a volumului acestor comprimate. care constau în reducerea peliculelor de oxizi de pe suprafeţele particulelor. accelerată de ridicarea temperaturii. aşa cum sugerează imaginile prezentate în figura 13. Sinterizarea este tratamentul termic prin care se realizează activarea termică a comprimatelor de pulberi în vederea desfăşurării proceselor. accelerată de ridicarea temperaturii. eliminarea gazelor şi lichidelor adsorbite pe suprafeţele particulelor pulberii.

1. când pulberile sau amestecurile de pulberi conţin componente secundare cu temperatura de solidificare – topire inferioară T si.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi observă că tratamentul se efectuează la Tsi > Trp.4T s – v. Mediile neutre (atmosferele de argon) se folosesc la sinterizarea produselor din pulberi metalice lipsite de oxizi. scap. • Mediul de sinterizare se alege în mod obişnuit neutru sau reducător.7). În prezent se practică pe scară largă sinterizarea în vid. fapt ce are ca efecte accelerarea proceselor şi obţinerea unor produse cu compactitate ridicată. Efectele presării şi sinterizării pulberii de argint cu incluziuni de Al2O3: a − pulberea vărsată în matriţa de presare.15) – v. manipulare sau depozitare. în corelaţie cu gradul de sinterizare necesar realizării proprietăţilor de utilizare dorite ale produselor. c − pulberea presată şi sinterizată 240 ore la 900 oC • Durata sinterizării τsi se stabileşte experimental. Mediile reducătoare (atmosferele de hidrogen.5). b − pulberea presată şi sinterizată o oră la 900 oC. uşor de obţinut şi cu activitatea chimică (reducătoare sau neutră) reglabilă (prin nivelul vidului şi temperatura Tsi utilizate la sinterizare).) se utilizează atunci când pulberile din care se realizează produsele se oxidează uşor sau prezintă conţinuturi apreciabile de oxigen (oxizi) de la elaborare. amoniac. 311 . Fig. Acest mod de alegere a temperaturii T si conduce în anumite cazuri. 13. la desfăşurarea proceselor de sinterizare în prezenţa unei anumite cantităţi de fază lichidă. hidrocarburi etc. scap. mediu ieftin. pentru a asigura condiţiile termice necesare desfăşurării proceselor de recristalizare care stau la baza formării legăturilor de consolidare între particule. deoarece prezenţa oxizilor în masa sau pe suprafeţele particulelor pulberilor folosite la realizarea produselor influenţează negativ desfăşurarea proceselor de difuzie care au loc în cursul sinterizării. la stabilirea mărimii τsi se ţine seama că aceasta este direct proporţională cu volumul particulelor pulberii din care se realizează produsele şi invers proporţională cu coeficientul de difuzie D al componentului principal al pulberii (care se corelează cu Tsi conform (1. 3.6. Trp fiind temperatura de recristalizare primară a componentului principal al pulberii sau amestecului de pulberi (T rp ≅ 0.

Structurile şi proprietăţile produselor sinterizate Produsele care se obţin prin metoda agregării pulberilor au caracteristicile structurale (influenţate de compoziţia chimică şi de regimul tehnologic folosit la sinterizare) sugerate de micrografiile prezentate în figurile 13.2. numărul şi proporţia fazelor care alcătuiesc structura) şi prin forma.5 ore. c − timp de 22 ore Produsele fără porozitate.4. 13. 312 . Produsele sinterizate prezentând o porozitate Pp au caracteristicile fizico − mecanice determinate atât de caracteristicile structurii realizate prin sinterizare. se comportă ca niste agregate compozite. 12.8. Fig. Microstructurile produselor sinterizate din WC cu liant de Co: a − material cu 94 % WC şi 6 % Co. forma şi dimensiunile porilor.7.9.8 şi 13.7. cât şi de mărimea porozităţii. caracteristicile lor putând fi determinate aplicând principiile prezentate în scap. definite prin constituţia acesteia (natura.5 ore. b − material cu 85 % WC şi 15 % Co Fig. cu structura alcătuită din particulele unui material înglobate într-un material suport (liant. 13. b − timp de 6. dimensiunile. modul de distribuţie şi gradul de dispersie al fazelor componente ale structurii. 13. Microstructurile produselor din pulbere de Fe sinterizată la 800 oC: a − timp de 0. matrice).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 13.

în timp ce a doua relaţie permite modelarea numerică a modulului de elasticitate longitudinală (Y ≡ E. Ys ≡ Es) şi coeficientului contracţiei transversale (Y ≡ µ. definită prin relaţiile: V − Vs ρ 100 = (1 − )100 . rezistenţa la tracţiune (Y ≡ Rm. b − electrod din pulbere de wolfram. Prima dintre relaţiile (13.2) în care Y şi Ys reprezintă valorile unei caracteristici mecanice determinate pe materialul sinterizat şi. respectiv. K s/ şi m sunt constante cu valorile dependente de natura materialului sinterizat şi. Microstructurile unor produe industriale sinterizate: a − filtru din pulbere de bronz. densitatea produsului sinterizat.2) permite a se estima duritatea Brinell HB. evident.9. de exemplu. prima dintre relaţiile (13. (13. c − piesă din pseudoaliaj W−Ni−Fe obţinută prin sinterizare Deoarece porii prezenţi în produsele sinterizate diminuează secţiunile portante şi au efectele unor concentratori de tensiuni.049. dacă se consideră Ys ≡ HBs = 75 HBS şi Ks = 0. iar Ks. densitatea masei structurale (lipsită de pori) a produsului. Ys ≡ As) ale materialelor sinterizate. respectiv. pe materialul (lipsit de pori) care alcătuieşte masa structurală a produsului sinterizat. Ys ≡ HBs).Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi Fig.2) este potrivită pentru a estima duritatea Brinell (Y ≡ HB. iar Vs şi ρs – volumul şi. Cercetările experimentale întreprinse asupra diverselor materiale obţinute prin metoda agregării de pulberi au evidenţiat faptul că dependeţele dintre principalele caracteristici mecanice ale acestor materiale şi porozitatea lor pot fi exprimate analitic prin relaţii de forma: Y = Ys e − K s Pp sau Y = Ys (1 − K s/ Ppm ) (13. caracteristicile mecanice ale acestor produse pot fi influenţate în măsură importantă de mărimea porozităţii Pp (în %). în cazul produselor realizate din pulberi de fier sinterizate. 313 .1) Pp = V ρs în care V şi ρ reprezintă volumul şi. Ys ≡ Rms) şi alungirea procentuală după rupere (Y ≡ A. de caracteristica mecanică considerată. 13. Ys ≡ µs) ale unor astfel de materiale. respectiv.

iar cea de-a doua relaţie din grupul (13. Cuvinte cheie aglomerate. 301 metode fizico-chimice reducere oxizi.01 şi m = 1.03 şi m = 0. 311 efect postelastic. 303 metode mecanice măcinare. 310 volum specific de scuturare. carbonil. De asemenea. 302 porozitate de umplere.043 şi alungirea procentuală după rupere A. 13. dacă se consideră Ys ≡ Es = 2. electrolitică. 305 grad de îndesare. sferoidale. caracteristicile magnetice. 304 durată de sinterizare. dacă se ia Ys ≡ Rms = 250 N/mm2 şi Ks = 0. rezistenţa la coroziune etc. 307 agregare pulberi. K s/ = 0. 305 314 . aşa cum rezultă examinând curbele de durabilitate (Wöhler) ale pieselor din fier sinterizat prezentate în figura 13. 310 fluiditate. 311 metalurgia pulberilor. 307 compactitate de presare. 305 densitate de presare.10.35. dacă se utilizează Ys ≡ As = 40 % şi Ks = 0. porozitatea influenţează şi alte caracteristici ale produselor sinterizate: conductibilitatea termică şi electrică. Curbele Wöhler ale fierului sinterizat cu diferite valori ale porozităţii Pp Porozitatea produselor sinterizate influenţează negativ rezistenţa la oboselă a acestora. K s/ = 0.2) permite a se determina cu o bună precizie valorile modulului de elasticitate longitudinală E. precipitare. 305 compactitate de umplere. pulverizare. 305 densitate de umplere.10. 301 fibroase. lamelare. 310 temperatură de sinterizare. 301 agregate.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR rezistenţa la tracţiune Rm. 305 pulberi.05⋅105 N/mm2. 305 mediu de sinterizare. Fig. 304 sinterizare.67 şi coeficientului lui Poisson.058. dacă se ia Ys ≡ µs = 0.

1986 7. New York.. suferă impactul cu mai multe jeturi (de aer. Ploieşti.. Metoda de producere a pulberilor la a cărei aplicare materia primă sub formă de metal sau aliaj topit se scurge dintr-un creuzet (printr-o duză calibrată). Bucureşti. Gâdea S. Petrescu M. Metalografie. d) barele de tracţiune din răşină poliesterică armată cu fibre de sticlă? T. Introduction to Materials Science for Engineers. care se transformă în particule de pulbere prin solidificarea într-o baie de răcire. Surdeanu T. Shakelford J. Zecheru Gh.1. II. b) metoda carbonil. vol. Bucureşti. d) sinterizarea comprimatelor obţinute prin presare? T. Drăgulănescu I.. c) arborii cotiţi ai motoarelor Diesel pentru camioanele de mare tonaj.. 1981 3. este: a) metoda electolitică. Perneş M. Metalurgie fizică şi studiul metalelor. Editura Didactică şi Pedagogică.13. Bucureşti. 1985 6. d) grinzile metalice pentru poduri? T. b) plăcuţele dure din cermeturi pentru sculele aşchietoare.. c) metoda pulverizării din fază lichidă. * * * Metals Handbook Ninth Edition. Care dintre următoarele etape se parcurg la fabricarea unui produs prin metoda agregării de pulberi: a) obţinerea pulberilor.9. Care dintre următoarele produse se pot obţine prin metoda agregării de pulberi: a) cuzineţii din bronz grafitat..Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor obţinute prin agregare de pulberi Bibliografie 1.13. Gâdea S. Editura Tehnică. vapori.. b) plăcuţele din materiale dure pentru sculele aşchietoare.4.3.a. b) presarea pulberilor. Editura didactică şi Pedagogică..) şi este pulverizată în picături fine.2. Care dintre următoarele produse se pot obţine prin metoda agregării de pulberi: a) electrozii nefuzibili din wolfram pentru sudare. Editura Tehnică. d) metoda precipitării din soluţie apoasă? 315 .. Piese sinterizate din pulberi metalice. Ohio. Ciocârdia C.13. Drăgulănescu E. Tehnologia materialelor.13. 1984 4. 1988 2. 1986 Teste de autoevaluare T. c) spargerea comprimatelor realizate prin presare. ş. Partea a doua. apă etc. c) filtrele din aliaje Monel. vol. Bucureşti. Macmillan Publishing Commpany. Universitatea din Ploieşti. Aliaje dure sinterizate din carburi metalice. 1985 5. American Society for Metals.

d) amestecare a pulberilor? T. Mărimea suprafeţei totale a particulelor unei pulberi. d) creşterea cristalelor noi.13. d) porozitatea de umplere a pulberii? T. spongioase sau pulverulente.13.11. d) fluiditatea pulberii? T. b) suprafaţa specifică a particulelor pulberii.7. d) metoda electrolitică? T. b) suprafaţa specifică a particulelor. c) densitatea de presare. este: a) metoda măcinării.13.13.14. b) volumul specific de scuturare. Care dintre următorii factori influenţează fluiditatea unei pulberi: a) forma particulelor. c) compactitatea de umplere a pulberii. Care dintre următoarele caracteristici ale pulberilor metalice se încadrează în categoria caracteristicilor tehnologice: a) densitatea de umplere.5.12. c) creşterea legăturilor punctiforme şi formarea suprafeţelor de contact (punţilor de legătură) între particule. Care dintre următoarele procese se produc la formarea legăturilor de consolidare a particulelor pulberii utilizate ca materie primă pentru obţinerea unui produs: a) crearea legăturilor punctiforme între particule.13.13. b) rezistenţa la oxidare a particulelor pulberii. raportată la masa sau volumul lor efectiv defineşte: a) volumul specific al pulberii. Metoda de producere a pulberilor la a cărei aplicare materia primă sub formă de soluţii apoase sau topituri de săruri metalice este descompusă prin electroliză. care se pot transforma uşor în pulberi prin măcinare. Grupările de particule ferm legate între ele prin forţe superficiale de 316 . b) dezintegrarea particulelor. b) compoziţia granulometrică a pulberii.10.13. d) rugozitatea suprafeţelor particulelor? T.13. inclusiv a macroporilor deschişi conţinuţi de acestea. care să-şi păstreze forma şi să nu sufere pierderi masice în timpul manipulărilor la care este supus în procesul de fabricare a produselor defineşte: a) densitatea de umplere a pulberii.13.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR T.8. Cantitatea (masa) de pulbere ce se scurge în unitatea de timp prin orificiul calibrat al unei pâlnii defineşte: a) densitatea de presare a pulberii. c) conţinutul de impurităţi al particulelor pulberii. Care dintre următoarele caracteristici ale pulberilor metalice se încadrează în categoria caracteristicilor fizice: a) mărimea particulelor.13. b) metoda precipitării din soluţie apoasă. c) rezistenţa muchiilor (comprimatelor obţinute prin presarea pulberii). b) suprafaţa specifică a particulelor pulberii. c) metoda carbonil. d) fluiditatea pulberii? T. Capacitatea unei pulberi de a da prin presare un semifabricat suficient de rezistent.13. b) presare a pulberilor în matriţe. c) fluiditatea: d) densitatea de presare? T. c) sinterizare.9. obţinându-se depozite catodice compacte fragile. c) mărimea particulelor pulberii. d) compactitatea de presare? T.6. Procesele prin care amestecurile neconsolidate de pulberi se transformă în produse compacte şi rezistente se desfăşoară mai ales în cursul operaţiilor tehnologice de: a) dozare a pulberilor. sferoidizarea şi diminuarea dimensiunilor porilor? T.

Care dintre următoarele efecte corespund prezenţei porilor în produsele realizate prin metoda agregării de pulberi: a) diminuează rezistenţa la tracţiune. Relaxarea elastică a materialului particulelor pulberii.13.15. d) dislocaţii.13. Rezolvare Conform definiţiei date în scap. d) lipituri? T.18.13. manipulare sau depozitare sinterizarea se face în atmosferă reducătoare (hidrogen. c) efect postelastic. care produc consolidarea şi creşterea punţilor de legătură dintre particule. Tratamentul termic prin care se realizează activarea termică a comprimatelor de pulberi în vederea desfăşurării proceselor.16.2. b) măresc duritatea.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor obţinute prin agregare de pulberi adeziune sunt denumite: a) agregate de particule. suprafaţa specifică a particulelor unei pulberi este raportul dintre suprafaţa totală a particulelor şi suprafaţa lor efectivă (numit suprafaţă specifică Sv) sau raportul dintre suprafaţa totală a particulelor şi masa lor efectivă (numit suprafaţă specifică Sm).17. Care dintre următoarele afirmaţii privind alegerea regimului tehnologic la sinterizarea comprimatelor de pulberi sunt adevărate: a) temperatura de sinterizare trebuie să fie mai mică decât temperatura de recristalizare primară a materialului componentului principal al pulberii. d) atmosferele de argon se folosesc la sinterizarea produselor din pulberi metalice lipsite de oxizi? T. este denumită: a) sinterizare. b) aglomerate de particule. însoţită de creşterea bruscă a volumului comprimatelor de pulberi la scoaterea lor din matriţele în care au fost realizate prin presare. Ca urmare. c) când pulberile din care se realizează produsele se oxidează uşor sau prezintă conţinuturi apreciabile de oxigen (oxizi) de la elaborare. densificarea (micşorarea porozităţii) şi recristalizarea structurii produselor realizate prin agregare de pulberi este denumit: a) recoacere completă. bazate pe difuzie. să se stabilească relaţia de determinare a suprafeţei specifice a pulberilor alcătuite din particule cubice (cu latura dp) sau sferice (cu diametrul dp) realizate dintr-un material cu densitatea ρe. d) sinterizare? T. hidrocarburi etc. amoniac. d) expansiune? T. c) măresc rezistenţa la oboseală. 13. b) normalizare.).13.1. d) micşorează modulul de elasticitate? Aplicaţii A.13. considerând că o masă M de pulbere conţine np particule cu volumul (total) efectiv 317 . b) durata sinterizării este direct proporţională cu volumul particulelor pulberii din care se realizează produsele şi invers proporţională cu coeficientul de difuzie D al componentului principal al pulberii. b) dilatare termică. c) călire martensitică.

rezultă: S v = .7 = 8. se poate aprecia că produsele realizate vor avea Pp < 8. se obţin relaţiile: 6 6 .2. porozitatea pulberii presate este este C pr = ρe 7850 Ppr = 100 – Cpr = 100 – 91. Pulberea metalică utilizată ca materie primă pentru realizarea unui produs sinterizat are următoarele caracteristici: densitatea materialului particulelor pulberii ρe = 7850 kg/m3. suprafaţa Sp ( S p = 6d p .3) şi S m = Sv = ρe d p dp Observaţie Relaţiile (13. Evident. fiecare particulă având volumul Vp ( V p = d 3 .3) sugerează că suprafaţa specifică a pulberilor cu particule de formă regulată este independentă de forma particulelor. Să se determine pentru această pulbere compactitatea de umplere Cu.7 %. cu aspect dendritic etc. ţinând seama că tratamentul termic de sinterizare reduce porozitatea comprimatelor de pulbere obţinute prin presare. iar compactitatea de presare ρp 7200 100 = 100 ≅ 91. dacă particulele au forma cubică p 4 dp 2 sau V p = π ( ) 3 . porozitatea de umplere Pu şi compactitatea de presare Cpr şi să se stabilească dacă produsul obţinut prin sinterizare poate avea porozitatea Pp ≤ 10 %. dacă particulele au forma sferică).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Ve. Rezolvare Utilizând relaţiile de definire a caracteristicilor pulberilor (date în scap. (13.3 % < 10 %. 3 2 dp dacă particulele au forma cubică sau S p = 4π ( ) 2 . În cazul pulberilor cu particule de formă neregulată (cu macropori deschişi. care ţine seama de abaterile de la forma regulată (poliedrică sau sferică) ale particulelor pulberii. dacă particulele au forma 2 npS p S p npS p Sp sferică) şi masa M p = ρ eV p .) suprafaţa specifică se stabileşte cu relaţii de forma: 6 6 α f şi S m = αf. densitatea de umplere ρu = 3500 kg/m3 şi densitatea de presare ρp = 7200 kg/m3. şi S m = = = n pV p V p n p ρ eV p ρ eV p înlocuind în aceste relaţii expresiile mărimilor Sp şi Vp. rezultă pentru pulberea precizată în enunţul aplicaţiei: compactitatea ρ 3500 de umplere a pulberii este C u = u 100 = 100 ≅ 44. 13. 318 .3 % şi. (13.6 %.2).4 % .13. porozitatea de ρe 7850 umplere este Pu = 100 – Cu = 100 – 44.6 ≅ 55.4) Sv = ρe d p dp αf fiind un factor de corecţie supraunitar. A.

9. restul fiind pori.4. 4. se poate determina densitatea materialului particulelor 100 100 pulberii: ρ e = = ≅ 8916 kg/m3. ρSn = 7290 kg/m3: ρ Bz = %Cu m % Snm 90 10 + + 8930 7290 ρ Cu ρ Sn Considerând că produsul precizat în enunţul aplicaţiei are masa Mp şi volumul Vp. rezultă Mp = MBz + MC = ρBz VBz + ρC VC şi Vp = VBz + VC + Vpori.3. conţinuturile procentuale 319 . % Ni m %Cu m 70 30 + + 8910 8930 ρ Ni ρ Cu Densitatea filtrului obţinut prin sinterizare din pulbere de aliaj Monel este: Pp 38 ρ p = ρ e (1 − ) = 8916(1 − ) ≅ 5528 kg/m3. VC şi Vpori – volumele ocupate de bronz.2. % Bz v %C v Deoarece VBz = V p şi VC = V p se obţine că densitatea produsului este 100 100 % Bz v %C v ρ p = ρ Bz + ρC = 8734⋅0. grafit şi pori în această structură. Să se determine densitatea aceestui produs.4.scap. MBz şi MC fiind masele bronzului şi grafitului exisistente în structura produsului. Un filtru realizat prin sinterizare din pulbere de aliaj Monel cu %Nim = 70 % are porozitatea Pp = 38 %. iar VBz. Să se determine densitatea acestui produs.2) ρCu = 8930 kg/m3 şi 100 100 = ≅ 8734 kg/m3. 100 100 Observaţie Dacă produsul ar avea porozitatea Pu = 0 %.13.85 + 2500⋅0.4.2): ρNi = 8910 kg/m3 şi ρCu = 8930 kg/m3.13. 100 100 A. iar densitatea bronzului cu staniu se determină folosind relaţia generală stabilită la rezolvarea aplicaţiei A. Rezolvare Densitatea grafitului este (v. Particularizând relaţia generală stabilită la rezolvarea aplicaţiei A.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor obţinute prin agregare de pulberi A. densităţile acestor componentelor având valorile (precizate în tabelul 1. ştiind că (aşa cum se precizează în tabelul 1.5. Rezolvare Particulele pulberii din aliaj Monel au (aşa cum s-a precizat în scap.10 ≅ 7674 kg/m3. ştiind că la realizarea lui s-a folosit un amestec alcătuit din pulbere de grafit şi pulbere de bronz cu staniu cu %Snm = 10 %.2.2) concentraţiile masice ale componentelor: %Nim = 70 % şi %Cum = 30 %. Microstructura unui produs din bronz grafitat realizat prin metoda agregării de pulberi evidenţiază un conţinut procentual (volumic) de bronz %Bzv = 85 % şi un conţinut procentual (volumic) de grafit %Cv = 85 %.1) ρC = 2500 kg/m3.

5 % şi %C v/ = 100 − % Bz v/ = 100 – 89. 30 %). alungirea procentuală după rupere A şi modulul de elasticitate longitudinală E).4 pentru constantele care intervin în aceste relaţii. 13.105 ≅ 8080 kg/m3. prezentate în figura 13.5 = 10. în funcţie de porozitatea acestora Pu ∈ (0 %.895 + 2500⋅0. în funcţie de porozitatea acestora Pp .5.11.11. 100 100 A. 13. / p Fig.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (volumice) ale constituenţilor structurali ar fi: % Bz v/ = % Bz v 85 100 = 100 ≅ % Bz v + %C v 95 89.2).4. Diagramele de variaţie în funcţie de porozitatea Pp ale principalelor caracteristici mecanice ale produselor realizate din pulberi de fier sinterizate Rezolvare Utilizând relaţiile potrivite din grupul (13.5 % şi densitatea produsului creşte % Bz v/ %C v/ la valoarea ρ = ρ Bz + ρC = 8734⋅0. Utilizănd datele prezentate în scap. 13. rezistenţa la tracţiune Rm. se obţin diagramele de variaţie ale principalelor caracteristici mecanice ale produselor realizate din pulberi de fier sinterizate (duritatea Brinell HB.13. 320 . cu valorile precizate în scap. să se studieze variaţiile caracteristicilor mecanice ale produselor realizate din pulberi de fier sinterizate.

adresată în principal celor care se pregătesc sau care lucrează în domeniul ingineriei mecanice. fonte şi aliaje neferoase). În scopul facilitării alegerii lor pentru diverse aplicaţii tehnice. magnetică. • materialele funcţionale sunt cele la care caracteristicile cele mai importante sunt de natură electrică. 321 . ele trebuind să asigure îndeplinirea rolului funcţional al unor elemente (piese.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Capitolul 14 ALEGEREA MATERIALELOR PENTRU APLICAŢIILE TEHNICE 14. sunt tratate cu precădere materialele din această clasă: materialele metalice (oţeluri. automatică şi informatică. lemnul şi materialele compozite.1.. componente) pentru electrotehnică. mecanice şi tehnologice corespunzătoare cerinţelor impuse de aplicaţia în care sunt utilizate. s-a recurs la împărţirea materialelor în două mari clase: • materialele structurale (materialele de construcţie) sunt cele la care caracteristicile de rezistenţă mecanică sunt cele mai importante. materiale ceramice şi sticlele. în lucrarea de faţă. etc. * materialele alese trebuie să conducă la soluţii tehnice de rezolvare a aplicaţiei care să fie convenabile economic. obţinerea semifabricatelor şi realizarea produselor impuse de aplicaţie. chimică. adică să poată fi transpuse în practică cu cheltuieli acceptabile privind elaborarea materialelor. optică. componentelor) supuse la solicitări mecanice. Introducere La alegerea materialelor pentru o aplicaţie tehnică trebuie avute în vedere două principii: * materialele selectate trebuie să posede proprietăţile fizico-chimice. tehnica măsurării. ele fiind destinate confecţionării elementelor (pieselor. materialele pe bază de substanţe macromoleculare. electronică.

Tinând de cele expuse mai înainte. mediu corosiv sau abraziv) etc.2. intesitatea solicitărilor. în gama condiţiilor tehnice ale produselor industriale se includ 322 . polimerii pentru cristale lichide. materialele conductoare şi superconducoare. etc. materialele ceramice cu proprietăţi piezoelectrice. fiabilitatea fiind proprietatea produsului exprimată prin probabilitatea ca acesta să-şi îndeplinească funcţiile în condiţii prescrise. în cursul unei perioade de timp date. În prezent. încovoiere simplă sau forfecare pură.. care determină sau influenţează îndeplinirea funcţiilor pentru care acesta este realizat: densitatea. condiţiile de mediu în care se aplică solicitările (mediu de lucru neutru. caracterul static sau dinamic al aplicării acestora. materialele din această clasă (materialele semiconductoare. Criteriile şi metodele de selecţie a materialelor Prima etapă care trebuie parcursă la alegerea materialelor adecvate realizării unui produs constă în cunoaşterea tuturor condiţiilor tehnice ce definesc funcţionalitatea lui şi comportarea sa în exploatare: • condiţiile privind solicitările mecanice la care este supus produsul: complexitatea sistemului de solicitare (solicitări simple. sau solicitări compuse). • condiţiile privind precizia dimensională a produsului şi calitatea suprafeţelor acestuia. caracterul variabil în timp sau constant al solicitărilor (care implică apariţia sau nu a fenomenului de degradare prin oboseală).. de tip întindere compresiune. materialele magnetice. 14. conductibilitatea termică. • condiţiile privind fiabilitatea şi mentenabilitatea produsului. întreţinut şi reparat într-o anumită perioadă de timp. în acest capitol sunt tratate în principal aspectele privind alegerea materialelor structurale pentru aplicaţiile tehnice.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR detecţia şi înregistrarea semnalelor de diverse naturi fizice. • condiţiile privind caracteristicile fizice ale materialului produsului. dilativitatea termică etc. ceramicele electrooptice.) nu au făcut obiectul acestei lucrări. etc. fuzibilitatea.. rezistivitatea electrică. condiţiile termice în care se aplică solicitările (solicitări la temperaturi scăzute. iar mentenabilitatea fiind proprietatea produsului exprimată prin probabilitatea ca acesta să poată fi supravegheat. posibilitatea ca solicitările să genereze fenomene de pierdere a stabilităţii unor componente ale produsului (a căror evitare impune asigurarea unor anumite rigidităţi ale componentelor). solicitări în condiţii de temperatură normală sau solicitări în condiţii termice care determină manifestarea fenomenului de fluaj).

de exemplu. − criteriile privind caracteristiciele chimice şi structurale impuse: compoziţia chimică. dacă se notează cu CAP nivelul limită (minim sau maxim) acceptabil (din punctul de vedere al aplicaţiei pentru care trebuie ales materialul) al unei caracteristici de material şi cu CAM nivelul (aceleiaşi caracteristici) asigurat de materialele din gama considerată la selecţie. conductibilitatea termică. rezistivitatea electrică.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice şi cele privind protecţia oamenilor şi mediului înconjurător (condiţiile ecologice) şi condiţiile privind reciclabilitatea (proprietatea produsului scos din uz de a putea fi transformat în deşeuri reintegrabile în natură sau valorificabile prin procese tehnologice de realizare a unor noi produse). rezistenţa la coroziune (în mediul de lucru şi în condiţiile de solicitare corespunzătoare produsului ce trebuie realizat). Criteriile privind proprietăţile materialelor sunt principalele criterii folosite pentru alegerea acestora. iar dacă aplicaţia impune ca materialele să aibă densitatea mai mică decât 4000 kg/m3. în această categorie sunt incluse: − criteriile privind caracteristicile mecanice care trebuie asigurate (în condiţiile de temperatură şi mediu de lucru corespunzătoare produsului ce trebuie realizat): duritatea. Pentru ierarhizarea criteriilor şi stabilirea ponderii (coeficientului de importanţă) cu care fiecare 323 . criteriul de selecţie a materialelor se poiate scrie ρ ≤ 4000 kg/m3. dimensiunile şi masa semifabricatelor. criteriul de selecţie a materialelor va fi Rm > 300 N/mm2. − criteriile privind caracteristicile semifabricatelor necesare pentru obţinerea produsului: forma. rezistenţa la oboseală. etc. Astfel. Criteriile din această categorie pot fi ierarhizate în funcţie de importanţă. dacă într-o aplicaţie este necesar să se utilzeze materiale având rezistenţa la rupere mai mare decât 300 N/mm2.. criteriul se poate exprima analitic în una din următoarele forme: (14. stabilindu-se pentru fiecare criteriu dacă este principal (de bază) sau secundar (auxiliar) şi dacă este obligatorie sau facultativă respectarea sa. rezistenţa la fluaj. După analiza detaliată a condiţiilor tehnice impuse produsului care trebuie obţinut se formulează criteriile de selecţie a materialelor necesare pentru fabricarea acestuia. grupate în categoriile prezentate în continuare: A. − criteriile privind caracteristicile fizice care trebuie asigurate: densitatea. structura. coeficientul de dilatare termică. rezistenţa la rupere. etc. temperatura de topire-solidificare. energia de rupere.1) CAM ≥ CAP sau CAM ≤ CAP. conţinutul de impurităţi. calitatea suprafeţelor semifabricatelor. alungirea procentuală după rupere.. În mod obişnuit criteriile privind alegerea materialelor în funcţie de proprietăţi se formulează considerând diversele caracteristici care exprimă cantitativ proprietăţile acestora. limita de curgere. modulul de elasticitate.

n ( ∑ a j = 1) şi pe această baza se poate j =1 Sp face ierarhizarea după importanţă a criteriilor. se estimează coeficientul de importanţă al fiecărui criteriu (de exemplu.. în cazul când numai aceste două criterii se iau în considerare. De exemplu. Kn. i ≠ j şi. . De asemenea. Kj. . .. iar dacă γ trebuie ales un material care să asigure în mod eficient o bună comportare a 324 . presupunând că numai criteriile Ki şi Kj intervin în alegerea materialului. a31 = 0. Kj). definită prin raportul dintre rezistenţa la rupere a materialului Rm şi greutatea specifică γ (γ = ρg. dacă pentru o aplicaţie trebuie ales un material care să asigure un nivel ridicat al rezistenţei mecanice a pieselor şi un nivel scăzut al masei acestora. criteriul de selecţie a materialelor se formulează considerând caracteristica (sintetică) denumită rezistenţă mecanică specifică KR. dacă pentru o aplicaţia trebuie ales un γ material care să asigure un nivel ridicat al rigidităţii pieselor (deformaţii elastice mici ale pieselor în prezenţa solicitărilor mecanice) şi un nivel scăzut al masei acestora.7 şi a13 = 0. • se calculează ponderea cu care trebuie considerat fiecare criteriu la n Spj alegerea materialelor aj = .. respectarea criteriului K1 asigură în proporţie de 70% luarea unei decizii bune la alegera materialului). pentru stabilirea valorilor ponderilor aij se consideră pe rând perechile de criterii (Ki. j = 1. ρ fiind densitatea materialului. criteriul de selecţie a materialelor se formulează considerând E caracteristica (sintetică) numită modul de elesticitate specific KE = .K2. la aplicarea căreia se parcurg următoarele etape: • se precizează criteriile care se iau în considerare K1.Ki. . • se calculează suma ponderilor parţiale corespunzătoare fiecărui criteriu (suma pondrilor înscrise pe fiecare coloană a matricei preferinţelor) Spj = ∑ aij şi suma tuturor ponderilor parţiale înscrise în matrice S p = n(n − 1) 2 = i1 n .3 rezultă considerând perechea de criterii (K1.. i ≠ j şi aij +aji = 1 şi întocmeşte un tablou numit matricea preferinţelor.. Pentru ca numărul criteriilor utilizate la selecţia materialelor în funcţie de proprietăţi să fie cât mai mic (în scopul facilitării alegerii) se apelează la formularea unor criterii bazate pe caracteristici sintetice (care înglobează mai multe caracteristici ale materialului). K3) şi apreciind că. • echipa de proiectare stabileşte valorile ponderilor parţiale aij. iar g acceleraţia R gravitaţională) K R = m .ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR criteriu trebuie considerat la luarea deciziilor privind alegerea materialelor se poate folosi metoda prezentată în figura 14.1..

. anj Spj . cuprind date concrete privind caracteristicile asigurate de fiecare marcă de material şi indicaţii precise privind prelucrările tehnologice ce conduc la stările structurale corespunzătoare obţinerii acestor caracteristici şi facilitează astfel alegerea lor pentru o anumită aplicaţie...... manuale etc...1. .. ... Rm Valorile unor astfel de caracteristici sintetice asigurate de diversele materiale comerciale sunt prezentate în tabelul 14.. an1 Sp1 K1 . ani Spi n . fontele şi aliajele neferoase recomandate pentru diferite utilizări).. În acest scop se folosesc datele existente în standarde.. cataloage.. .. .. documentele cele mai utilizate fiind standardele.. Ki a1i . .. .. aij ..... normative. ai ..... . . . acestea grupează materialele după destinaţie (de exemplu. . 14..... . ..... ÎNTOCMIREA MATRICEI PREFERINŢELOR DETERMINAREA SUMEI PONDERILOR PARTIALE ALE CRITERIILOR DETERMINAREA SUMEI TOTALE A PONDERILOR DETERMINAREA COEFICIENTILOR DE IMPORTANTA AI CRITERIILOR .. .. ajn .. .. ... 3. 325 ... aşa cum s-a putut constata în capitolele anterioare.. ... DEFINIREA CRITERIILOR CRITERIUL K1.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice pieselor la solicitări variabile..... ain ..... deoarece... scap. în cazul materialelor metalice există standarde pentru oţelurile. RO fiind rezistenţa la oboseală a materialului (v.. Spn S p = ∑ S pj j =1 aj = Spj Sp a1 .privind caracteristicile diverselor materiale comerciale. ..1..9). ... Etapele metodei de stabilire a coeficienţilor de importanţă ai criteriilor privind alegerea materialelor în funcţie de proprietăţi După stabilirea şi ierarhizarea în funcţie de importanţă a criteriilor de alegere a materialelor pe baza proprietăţilor pe care trebuie să le asigure în aplicaţia considerată.... Ki . Kj a1j ... . ai1 .. aj ... .... . ... .. ..... aj1 . Ki... . se poate face o primă selecţie a materialelor.. Kn Kn a1n . an Fig. aji .... Kn Spj = ∑ aij = i1 n .. Kj.. .. criteriul de selecţie a materialelor se formulează considerând caracteristica (sintetică) numită rezistenţă relativă la oboseală R KO = O . Kj .. .. K1 ...... ..

..4..950 1800.7.. • din analiza care a condus la constituirea gamei materialelor cu proprietăţi adecvate se cunosc...0.210 K R..m)..1. de exemplu....10 70.75.m.....6..8......100 40.9 7..11.. t/m3 7.60 2. care îndeplinesc integral cele n criterii de selecţie (notate j = 1..n.4 4..7...0.91 2.1 8....1.7.6 4.....8....1.8..2 6..210 200.8..8 8.7 4. CAP. j = 1.32 40.8..10..90 km 4.9 7.8.3....40 70.8.190 115..7 7. nivelurile caracteristicilor asiguarete CAM.6..9 7..0......00 0.4.7...3 6. j = 1....9..1 8...9 8....7.115 85.3 6.9.8... Principalele caracteristici tehnice ale unor materiale comerciale Materialul Oţeluri carbon de uz general Oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (tratate termic) Oteluri pentru conducte şi recipiente sub presiune (laminate termomecanic) Oţeluri inoxidabile feritice Oţeluri inoxidabile austenitice Oţeluri inoxidabile duplex Oţeluri maraging Superaliaje tip Inconel Superaliaje tip Nimonic superaliaje tip Hastelloy Alame Bronzuri cu Sn sau cu Al Aliaje Cu – Ni Bronzuri cu beriliu Aliaje pa bază de Al deformabile (călite şi îmbătrânite) Aliaje pe bază de Ti Aliaje pe bază de Mg Polietilenă Polipropilenă Politetrafluoretilenă (teflon) Poliamide (nylon) Policlorură de vinil Lemn esenţă tare.8 0.9...8.520 500.7....4 8...7.2500 600..0.....n)....900 400.....47 0..4500 E.0..210 140..1.... kN/mm2 200..1200 1000...210 200..72 107..100 50.220 190.60 20..8 6.8 5.8..2 8..850 600.3.135 68.9.25 1.0.5 0.650 200.210 210.0 7.5. având coeficienţii de importanţă aj..2 Rm..5 2......1.2. k = 1..9 7.750 520.28 6.5.n.90...7.8.1 9.8.20 11.jk.110 43. cuprinde m materiale (marcate Mk...500 400.1400 650.n (stabiliţi folosind.3. k = 1..7.6 12.7.95 0.3.j.10....1000 200. N/mm2 350.7 1.5 3.1 2.1..4..2 8..220 200.2.8.4 8. Pentru alegerea celui mai potrivit material din această gamă se poate utiliza următoare metodologie: • se consideră că gama materialelor cu proprietăţi adecvate.1.50 60.1.9.12.8..1.20..14..1200 300..5..7..1....1.....50.2 3..7...210 200.1.180 28.......1 4. k = 1..80 3000..4 0..1.5..6.8 7.11 9.8.6....200 200.3 24.220 90.....10.1300 450..8.10.....8.3 1. notată GMP.1. j = 1.5..3...110 140..4......9. uscat Compozite poliesteri + fibre de sticlă ρ.9.4 12.550 700. care respectă toate criteriile 326 ... pentru toate materialele Mk..10...16...2..5..210 180.5 2.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 14...4.800 450...1.. Materialele care respectă toate criteriile privind proprietăţile impuse de aplicaţia în care urmează a fi utilizate alcătuiesc gama materialelor cu proprietăţi adecvate..14...8.5.......17....70..2 170...0 10.0..2 1. metoda prezentată anterior) şi nivelele limită acceptabile ale caracteristicilor de material.1300 110....m.....00 1...6....33 7.7 1....9 2..92.2...2. uscat Lemn esenţă moale.6 8..

m...jk ≤ CAP.2) • se ierarhizează materialele Mk..k.. dispozitive sau maşini universale (prelucrarea semifabricatelor nu necesită utilizarea de scule. folosind relaţia: I . de exemplu. j = 1.j.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Kj. fără a fi necesară aplicarea unor procedee sau operaţii operaţii tehnologice speciale.n. B. se calculează indicatorul global al proprietăţilor (caracteristicilor tehnice) ICT.m. evident. astfel încât îndeplinirea fiecărui criteriu de către un material (notată cu 1) să constituie un argument în favoarea alegerii acestuia pentru o anumită aplicaţie. scrise analitic în forma „min” CAM. k = 1. Ijk ≥ 1. care exprimă măsura în care materialul satisface criteriile de selecţie Kj. CT = j1 n „min”..k = ∑ ajIjk . dispozitive sau maşini speciale). Criteriile privind procesarea tehnologică a materialelor în vederea obţinerii semifabricatelor sau produselor se formulează în mod obişnuit într-o formă calitativă (atributivă)..m. j = 1. k = 1. * prelucrarea semifabricatelor la forma. dacă criteriul de selecţie Kj este formulat CA M .. indicatorii parţiali se calculează cu relaţii de forma: CA M . k = 1.. Un set de criterii de acest tip poate avea.n.m se stabilesc indicatorii parţiali Ijk..j sau în forma „max” CAM... dimensiunile şi caliatea suprafeţelor impuse de realizarea produselor se face cu scule.n.... • pentru fiecare din materialele Mk. materialul cu cea mai mare valoare a acestui indicator fiind (din punctul de vedere al caracteristicilor asigurate) cel mai potrivit pentru aplicaţia avută în vedre. iar neîndeplinirea fiecărui criteriu (notată cu 0) să diminueze şansele de alegere a acestui material.. k = 1.n. k = 1. în ordinea descrescătoare a valorilor indicatorului ICT. • pentru fiecare din materialele Mk.jk analitic în forma „max”.n.jk .m.jk ≥ CAP. j = 1. dacă fiecare din materialele Mk. j = 1. următoarea alcătuire: * materialul este disponibil pe piaţă în cantităţile şi sub forma semifabricatelor necesare pentru realizarea produselor (materialul nu trebuie elaborat şi transformat în semifabricate pe baza unor comenzi speciale lansate către producător). dimensiunile şi calitatea suprafeţelor impuse de realizarea produselor se face cu tehnologii obişnuite..n. k = 1.j . j = 1...j (14..k... respectă toate criteriile de selecţie Kj. j = 1.m. sau Ijk = CA P .. * prelucarerea semifabricatelor la forma. dacă criteriul de selecţie Kj este formulat analitic în forma Ijk = CA P . * obţinerea caracteristicilor materialului impuse de condiţiile tehnice ale 327 .

numite indicatorii parţiali ai performanţelor tehnologice I ′jk .k.k. k = ∑ a ′j I ′jk . ′ adică pentru fiecare din criteriile K 1 . În mod obişnuit. K ′q incluse în setul de criterii privind ′ ′ ′ procesarea materialelor.. se trece la analiza măsurii în care materialele din gama GMP ≡ {M1. Mm} respectă aceste criterii. ….. ( ∑ a /j = 1 ) şi se face apoi ierarhizarea criteriilor după valoarea coeficienţilor j =1 q a ′j . K ′2 ...ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR produsului care se realizează nu necesită aplicarea unor tratamente termice.. chimice sau termochimice...4) şi se poate face ierarhizarea materialelor din GMP în ordinea descrescătoare a valorilor indicatorului IPT. aceste criterii se formulează în funcţie de costul total al 328 . în care elementele matricei. k = 1…m j =1 n (14. materialul cu cea mai mare valoare a acestui indicator fiind cel mai avantajos din punctul de vedere al comodităţii achiziţionării şi comportării la prelucrarile tehnologice necesare transformării sale în produse. daca materialul M k nu respecta criteriul K ′j  Pentru fiecare din materialele Mk.3) I ′jk =  0. respectarea acestora determinând alegerea materialelor şi tehnologiilor de fabricaţie care asigură realizarea în condiţii economice (cu cheltuieli cât mai mici) a produselor necesare într-o aplicaţie tehnică... transformării lor în semifabricate şi prelucrării acestora pentru obţinerea produselor sunt deosebit de importante.. k = 1…m. exprimă măsura în care fiecare din materialele Mk. a ′j . …. După stabilirea şi ierarhizarea în funcţie de importanţă a criteriilor privind procesarea tehnologică. M2. folosind relaţia: I PT . aplicând aceiaşi metodă ca şi în cazul criteriilor privind proprietăţile. întocmind un tablou. k = 1…q : 1. j = 1…q. k = 1…m. Criteriile privind costurile (cheltuielile) aferente elaborării materialelor. * posibilităţile apariţiei defectelor de material sau de rebutare a produselor în timpul prelucrărilor tehnologice sunt minime. Criteriile privind procesarea materialelor se pot ierarhiza în funcţie de importanţă. a q . din GMP îndeplinesc criteriile K ′j . k = 1…m.2). se stabilesc coeficienţii de importanţă a1 . numit matricea performanţelor tehnologice (de forma celui prezentat în fig.. C.. Mk. se calculează indicatorul global al performanţelor tehnologice IPT. 14. daca materialul M k respecta criteriul K ′j  (14. a 2 .

Pentru a compara materialele din GMP prin prisma costurilor totale implicate de obţinerea semifabricatelor şi/sau de utilizarea acestora la realizarea produselor necesare unei aplicaţii se pot utiliza costurile relative Cr. k = 1.. / q .m. / I qm IPT. k = CT CT k C r .... (14...k 329 . K K / j . . / I 1k / I 2k . definite prin relaţia: CT ...2....k reprezintă costul total al realizării semifabricatelor dintr-un material Mk ∈ GMP şi/sau al obţinerii produselor necesare unei anumite aplicaţii.. .. .. . . IPT. (14. I I / jk ..5) CTref în care CT...k. Mm / I 12 / I 22 K 1/ / K2 a1/ / a2 / I 11 / I 21 .. ..... / qk .. CRITERIUL PONDEREA CRITERIULUI M1 INDICATRII PARTIALI I /jk PENTRU MATERIALUL Mk ⊂ GMP M2 . k = ∑ a ′j I ′jk j =1 n / j .k ... / q1 ... / q2 ... .6) I PTE ......m....2.1 IPT. 14. / q .k C r . I I / j1 .. ....k ...... I I / j2 .. ... .. + a PT I PT .. k = 1.. IPT. Configuraţia matricei performanţelor tehnologice ale materialelor Criteriul realizării cu costuri minime a produselor necesare unei aplicaţii tehnice se consideră la luarea deciziei finale privind alegerea materialelor. Mk . calculând pentru fiecare material Mk ∈ GMP indicatorul global al performanţelor tehnico-economice (numit şi meritul global) IPTE.k = .... cu formula: a I . a a I PT ..2 ..m Fig.. iar CTref este costul total al realizării aceluiaşi tip de semifabricate şi/sau al obţinerii aceluiaşi tip de produse dintr-un material de referinţă (din GMP sau din afara acestei game). / I 1m / I 2m .. I /jm ..Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice realizării produselor cu performanţele tehnice impuse de aplicaţia în care sunt utilizate. Câteva date cu caracter informativ privind costurile relative ale unor materiale (metalice şi nemetalice) utilizate frecvent în aplicaţiile tehnice sunt prezentate în tabelul 14.

..k şi costurile aferente prelucrării tehnologice pentru materialele din GMP sunt apropiate.. k = C r . se poate stabili cu formula: I CT . materialele Mk ∈ GMP care au meritul global cel mai ridicat trebuie să fie cele preferate pentru aplicaţia tehnică considerată.. Inconel.400 Dacă valorile indicatorului IPT..8 5.... evident...5.9.3.18 19.45 5...2.40 3.5..m. iar aPT – coeficientul de importanţă global al criteriilor privind performanţele tehnologice ale materialelor (aCT + aPT = 1).5 2.6 2..8 2. Incoloy.120 25..5 8. ci ca un ansamblu de utilităţi).ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR în care aCT este coeficientul de importanţă global al criteriilor privind caracteristicile tehnice ale materialelor.8 2.0.2. Alame (produse obţinute prin DP) Cupru.4.9 1..4. k = 1.4.1..m.. Valorile informative ale costurilor relative ale unor materiale utilizate în tehnică MATERIALUL Oteluri de uz general (bare laminate) Oteluri de uz general (table.k O metodă modernă ce poate fi utilizată la luarea deciziei finale privind selecţia materialelor pentru o aplicaţie tehnică este analiza valorii (analiza tehnico−economică a utilităţii).0 10.. Tabelul 14.1...1.21 100. Bronzuri. I PTE .... Bronzuri.8.9..... ABS.5. care are la bază următoarele principii: − • orice produs este purtătorul material al unor funcţii capabile să satisfacă anumite necesităţi ale utilizatorilor (un produs nu trebuie privit ca un ansamblu de părţi materiale.5 270..1. k = 1....9 6.2. Polistyren Policlorură de vinil.14 36.k. ţinând seama de acest principiu. profile) Oţeluri carbon pentru construcţia de maşini (produse laminate) Oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (produse laminate) Oteluri carbon şi slab aliate pentru scule Oţeluri inoxidabile şi refractare (produse laminate) Fonte albe şi cenuşii (produse obţinute prin turnare) Fonte modificate (produse obţinute prin turnare) Aluminiu şi aliaje de Al (produse oţinute prin DP + TT) Aluminiu şi aliaje de Al (produse obţinute prin turnare) C= r C T C ref T * MATERIALUL Cupru... Polipropilenă.. indicatorul global al performanţelor tehnico – economice IPTE. analiza oricărui produs trebuie realizată pornind de la sistemul de 330 * Costurile CT şi CTref sunt calculate în lei/kg de semifabricat .7... benzi.1.. Răşini acrilice şi fenolice Politetrafluoretilenă (Teflon)..2.7) .13 6.5 7. Alame (produse obţinute prin turnare) Aliaje Cu – Ni (produse laminate sau turnate) Superaliaje de tip Nimonic.3.k (14. Poliamide (Nylon) Fibre de sticlă Compozite polimerice cu fibre de sticlă sau de carbon Cr = CT CTref * 1.. Udimet Titan şi aliaje de Ti (produse obţinute prin DP + TT) Polietilenă.8.9..4..0 1.

de către o echipă de proiectare bine structurată (care cuprinde ingineri cunoscători ai aplicaţiei ce se analizează.). ţinând seama de următoarele recomandări: • în prima etapă de rezolvare a problemei se analizează cu atenţie 331 . ingineri specializaţi în domeniul materialelor. la analiza oricărui produs trebuie calculată ponderea costurilor implicate de realizarea fiecărei funcţii şi trebuie examinată corelaţia ce există între aceasta şi ponderea funcţiei (coeficientul de importanţă al funcţiei) în asigurarea utilităţii (calităţii) globale a produsului.. nu trebuie să conducă la ideea că aceste metode simplifică problemele. Ci fiind costul aferent realizării funcţiei. iar CT CT – costul total al produsului ( ∑ ci = 1).Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice funcţii al acestuia. pentru ca produsul obţinut să se caracterizeze printr-un raport maxim utilitate/cost). Considerând că produsul analizat are f funcţii şi că la fiecare funcţie corespunde un coeficient importanţa αi. Din analiza unor astfel de grafice rezultă care sunt funcţiile produsului pentru care costurile sunt disproporţionate în raport cu contribuţiile lor la utilitate şi se pot găsi modalităţile de eliminare a neconcordanţelor cu efecte negative asupra costurilor (eliminarea funcţiilor inutile sau operarea unor modificări tehnologice privind realizarea funcţiilor care implică costuri ridicate). care corespund unor necesităţi reale (efective.3. ci = i . ingineri specializaţi în domeniul tehnologiilor de fabricaţie. i = 1.f. care să constituie suportul luării deciziilor pertinente privind rezolvarea unor astfel de probleme. în cadrul căruia funcţiile sunt împărţite în categorii de importanţă: funcţii de bază (principale).. economişti specailizaţi în domeniul costurilor etc.f ( ∑ α i = 1 ) şi o pondere a costului i =1 f C de realizare ci. ţinând seama de acest principiu. care contribuie la îndeplinirea normală a funcţiilor de bază sau care fac produsul mai uşor de vândut şi cresc reputaţia pe piaţă a acestuia. se poate construi un grafic de corelare i =1 f utilitate – cost de tipul celui prezentat în figura 14. Aplicarea acestor metode este utilă şi conduce la rezultate bune.. dacă problema alegerii materialelor pentru o aplicaţie tehnică se tratează etapizat. diminuează responsabilitatea membrilor echipei de proiectare şi micşorează cerinţele privind competenţa acestora. • pentru orice produs trebuie să existe o corelaţie optimă între funcţiile asigurate şi resursele alocate pentru realizarea acestora. directe) ale celor care utilizează produsul şi funcţii auxiliare (secundare).. i = 1. Încercarea de a recomanda unele metode cantitative. Aspectele anterior prezentate evidenţiază cu claritate complexitatea problemelor privind alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice. acest principiu fiind denumit principiul raportului maxim între utilitate sau valoare de întrebuinţare şi cost.

aşa cum se arată în schema din figura 14. dacă produsul care trebuie realizat este un recipient sub presiune care urmează a fi amplasat pe o aeronavă.4. se stabilesc categoriile.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR condiţiile tehnice ce caracterizează produsul care trebuie realizat.3. cât şi de materialele compozite durificate cu fibre. Configuraţia unui grafic de corelare utilitate – cost obţinut prin aplicarea analizei valorii la un produs industrial • dacă în prima etapă de rezolvare a problemei criteriile privind proprietăţile nu sunt suficiente pentru selectarea familiei de materiale adecvate aplicatiei avute în vedere.5. decizia utilizării unui material metalic fiind justificată de compararea celor două familii de materiale prin prisma costurilor. la soluţia alegerii unui material din familia compozitelor durificate cu fibre. se poate încerca selectarea clasei (familiei) de materiale potrivite pentru fabricarea produsului. de exemplu. pe această bază. Fig. menţinând în prim plan cerinţele privind proprietăţile şi adăugând eventual acestora şi criterii privind caracteristicile tehnologice sau costurile. se stabilesc principalele proprietăţi (caracteristici) pe care trebuie să le posede materialul din care acesta urmează să fie confecţionat şi. tipurile sau mărcile de materiale adecvate din această familie. aşa cum se arată în schema din figura 14. de exemplu. pot fi îndeplinite atât de materialele metalice. pentru cele două aplicaţii descrise anterior alegerea tipurilor de materiale se realizează aşa cum sugerează schemele prezentate în figurile 14. • după selectarea familiei din care trebuie să facă parte materialul ce va fi utilizat la confecţionarea produsului.7. se pot adăuga acestora şi criterii din celelalte categorii (criterii privind procesarea tehnologică sau criterii privind costurile). de exemplu. condiţii care. ceea ce conduce.6 şi 14. tenacitate mare şi densitate cât mai mică. materialul din care acesta urmează să fie confecţionat trebuie să se caracterizeze prin rezistenţă mecanică ridicată. materialul din care acesta urmează să fie confecţionat trebuie să prezinte caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate. 14. 332 . dacă produsul care trebuie realizat este un recipient de stocare a unui gaz combustibil (pentru utilizare casnică) sub presiune.

14. 14.6. Schema alegerii tipurilor de materiale compozite pentru un recipient sub presiune amplasat pe o aeronavă Fig.5. 14. aşa cum s-a arătat mai înainte. 14. pentru a decide care dintre tipurile de materiale selectate în etapele precedente (care alcătuiesc gama materialelor cu proprietăţi adecvate GMP) corespunde cel mai bine cerinţelor tehnico-economice ce definesc aplicaţia avută în vedere. Shema alegerii tipurilor de materiale metalice pentru un recipient sub presiune amplasat pe o aeronavă .Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Fig.7. pentru ca eficienţa aplicării acestor metode să fie corespunzătoare este necesar ca numărul materialelor Mk din GMP să fie cât mai 333 Fig.4. Shema alegerii familiei de materiale pentru un recipient de stocare sub presiune a unui gaz combustibil • metodele prezentate anterior se pot utiliza în etapa finală. Shema alegerii familiei de materiale pentru un recipient sub presiune amplasat pe o aeronavă Fig.

pompajul de adâncime cu prăjini se utilizează ca metodă de extracţie a petrolului (ţiţeiului) la 65..85% din sondele aflate în producţie. care prezintă o modalitate de estimare a caracteristicilor ciclurilor de solicitare ale prăjinilor de pompare din diferite zone ale garniturii de prăjini ce echipează o sondă.4 < R < 0) şi au ca tensiuni caracteristice: tensiunea maximă. garnitura de prăjini (alcătuită din prăjini de pompare asamblate cap la cap) este una din componentele principale ale echipamentului de lucru.3. Ca 2 2 2 2 urmare. această cerinţă putând fi uşor respectată dacă se face o selecţie a tipurilor de meteriale pe baza informaţiilor cuprinse în standarde. La aplicarea acestei metode tehnologice de exploatare a sondelor. pentru aplicaţia constând în realizarea recipientului de stocare a gazului gombustibil (anterior discutată).. pe baza interpretării dinamogramelor înregistrate la sonda respectivă.. 14.8. tensiunea medie σ + σ min σ max (1 + R) σ − σ min σ max (1 − R) σ m = max = > 0 şi σ v = max = σv. mărcile de oţel adecvate (care alcătuiesc GMP pentru această aplicaţie) se pot alege folosind prescripţiile din standardul SR EN 10028.0. În timpul utilizării într-o sondă aflată în exploatare. ciclurile de solicitare având perioada aproximativ egală cu durata unui ciclu de lucru al pompei de adâncime. cataloage.7 ) sau (mai rar. σmax > 0. dată de relaţia: 334 . Acest fapt este ilustrat în figura 14. Configuraţia constructivă a prajinilor de pompare este dictată de rolul lor funcţional şi de tipul materialului utilizat la confecţionarea acestora şi este prezentată în figura 14. prajinile de pompare sunt supuse unor solicitări axiale variabile. având rolul de a transmite mişcarea rectilinie alternativă de la instalaţia de suprafaţă la pistonul (cilindrul) pompei de adâncime cu care se realizează extracţia ţiţeiului din zăcământ. se poate aprecia că durabilitatea unei prăjini de pompare este în directă dependenţă cu mărimea coeficientului de siguranţă c.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR mic. Ciclurile de solicitare ale prăjinilor din compunerea garniturii de prăjini de la o sondă sunt (în mod obişnuit) ondulant-pozitive (cu coefcientul de asimetrie σ R = min = 0. în condiţii de funcţionare defectuoasă a σ max instalaţiei de pompare) alternante (cu –0. de exemplu..9. normative sau prescripţii tehnice. tensiunea minimă σmin = Rσmax. Un studiu de caz privind alegerea materialelor Pentru a evidenţia complexitatea problemei alegerii materialelor pentru aplicaţiile tehnice se prezintă un studiu de caz privind materialele selectate şi utilizate de diverşi producători pentru realizarea prăjinilor de pompare a petrolului din zăcăminte.3. În ţara noastră şi în multe alte ţări de pe glob.

determină micşorarea deformaţiilor axiale şi γ curburilor locale ale garniturii de prăjini ce echipează o sondă aflată în exploatare şi asigură astfel o funcţionare mai eficientă a instalaţiei de pompare. Tensiunea maximă (σmax) a ciclurilor solicitării de lucru a unei prăjini are mărimea dată de raportul dintre forţa maximă de solicitare axială a prăjinii. Fd. K R = m şi cu γ σ mărimea rezistenţei la oboseală relative K O = −1 . între pistonul şi cămaşa pompei de adâncime. rigidităţile la tracţiune şi încovoiere ale prăjinilor fiind în directă proporţionalitate cu această caracteristică. Ff) sunt direct proporţionale cu greutatea specifică a materialului prăjinilor γ = ρg şi. πd 2 .8) = c= Rm σ max (1 − R) + (1 + R ) σ −1 în care σmax. cu corozivitatea determinată de salinitate şi de conţinuturile de CO2 şi H2S dizolvate).1 este tensiunea maximă a ciclurilor limită care. creşterea valorii modulului de elasticitate specific al E materialului prăjinilor K E = . cu R = −1) a prăjinii de pompare în mediul de lucru din sondă (amestec ţiţei−ape de sondă. 335 . energia consumată la exploatarea unei sonde prin pompaj de adâncime) sunt în dependenţă liniară cu caracteristica γ. (14. iar σ−1 – rezistenţa la oboseală (prin solicitare alternant-simetrică. implicit.1 σ max . produc ruperea prin oboseală a prăjinii considerate. greutatea coloanei de lichid pompat F1.) Ff. Analizând relaţia (14. intensităţile forţei Fmax şi tensiunii σmax (şi. forţele de frecare (între prăjini şi ţevile de extracţie. se poate aprecia că durabilitatea prăjinilor de pompare creşte o dată cu rezistenţa R mecanică specifică a materialului din care sunt confecţionate. ca urmare. Rm este rezistenţa la rupere a materialului prăjinii. sarcinile (dinamice) datorate inerţiei şi fenomenelor oscilatorii ale garniturii de prăjini Fd. având acelaşi coeficient de asimetrie ca şi ciclurile solicitării de lucru. Ff1. etc. forţa de flotabilitate a garniturii de prăjini Ff1. Fmax este rezultanta unui Fmax şi aria secţiunii transversale a prăjinii S p = 2 4 grup de sarcini axiale ce are ca principale componente: greutatea proprie a prăjinilor de pompare Fg.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Rm σ max.8) în contextul argumentelor anterior prezentate. Rm Comportarea în exploatare a prăjinilor de pompare are ca factor de influenţă şi modulul de elasticitate longitudinal al materialului acestora E. Intensităţile majorităţii acestor componente (Fg.

9. în medii de lucru slab corozive.790 N/mm2) sunt realizate de oţelurile 336 . Configuraţia constructivă şi dimensiunile produsului prăjină de pompare Fig. Determinarea caracteristicilor ciclurilor de solicitare ale prăjinilor de pompare Caracteristicile precizate anterior (KR.14. KO. 14. Standardele şi normele existente clasifică oţelurile pentru prăjini de pompare în următoarele clase de rezistenţă: a) oţeluri grad C. caracteristicile de rezistenţă mecanică prescrise (Rm = 630. recomandate pentru prăjinile supuse în exploatare la sarcini mici sau mijlocii.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig.8. KE) pot servi la efectuarea unei analize comparative a diverselor materiale utilizate sau cu perspective de utilizare la confecţionarea prăjinilor de pompare.. A.. Oţelurile sunt materialele tradiţionale pentru prăjinile de pompare.

%Nim = 1. în stările structurale conferite prin aplicarea unor TT finale de normalizare + revenire sau îmbunătăţire.17 %. în medii de lucru saline (fără H2S)..2..0..0. în figura 14. ce asigură (după calire+ revenire) caracteristici de rezistenţă mecanică la nivelul oţelurilor grad D şi rezistenţe la oboseală (în aer şi în mediul coroziv de sondă) superioare celor prezentate de celelalte oţeluri pentru prăjini. dificultăţile tehnice ridicate de aplicarea călirii martensitice clasice (cu încălzirea pieselor în cuptor şi răcirea ulterioară în băi de ulei sau apă) la prăjinile de pompare pot fi depăşite dacă se utilizează încălzirea prin inducţie cu curenţi de medie frecvenţă (8000.3 %) sau Cr−Ni−Mo (%Cm = 0.1. 337 . c) oţeluri grad K.10.55 % mai scăzută decât rezistenţa la oboseală a materialului din care sunt confecţionate (determinată pe epruvete polizate). %Crm = 16..17..2 % şi %Mom = 0. destinate prăjinilor solicitate moderat în timpul pompajului. în locul tratamentelor de normalizare sau normalizare + revenire. %Nim = 1 % şi %Mom = 1%. În cazul mediilor corozive.. Cercetările întreprinse pentru creşterea caracteristicilor de exploatare ale prăjinilor de pompare din oţel au condus la concluziile următoare: • Aplicarea TT final de îmbunătăţire.35... recomandate pentru prăjinile supuse în timpul pompajului la sarcini mari sau foarte mari. b) oţeluri grad D.3.12.23 %....7 % şi %Mom = 0. • Rezistenţa la oboseală (în aer sau în mediu coroziv) a prăjinilor de pompare este cu 40.4 % şi %Mnm = 1. un exemplu tipic de oţel aparţinând acestei clase este cel cu %Cm = 0..0. cu TT final de normalizare + revenire înaltă.7 %..2.. caracteristicile de rezistenţă mecanică impuse (Rm = 790.. %Crm = 0.42 %.3.3 %)..1.45 %. recomandate pentru prăjinile de pompare cu condiţii grele de lucru: sarcini mari de pompare şi medii saline contaminate cu CO2 (fără H2S) sau sarcini de pompare moderate şi medii de lucru puternic corozive (medii saline cu CO2 şi H2S).3.. rezistenţa la oboseală este influenţată substanţial şi de frecvenţa ciclurilor de solicitare variabilă. %Nim = 1.6 %) în stare normalizată.3 %).0..65.0 % şi %Mom = 0.15..Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice carbon sau slab aliate de tip C−Mn (cu %Cm = 0.4.0.1....11 se prezintă sintetic modul în care starea suprafeţelor prăjinilor şi mediul de lucru influenţează rezistenţa la oboseală a acestora..1.8.965 N/mm2) sunt realizate de oţeluri slab aliate de tip Cr−Mo (%Cm = 0.. d) oţeluri speciale.10000 Hz) şi răcirea cu jeturi de apă. aşa cum indică datele prezentate în tabelul 14....2. %Crm = 1.. în medii de lucru cu corozivitate scăzută.3. asigură rezistenţe mecanice superioare ale prăjinilor şi ameliorează comportarea lor la oboseală în aer şi în mediile corozive saline..0. se recomandă utilizarea unui oţel Ni−Mo (%Cm = 0. aşa cum arată diagramele din figura 14... aşa cum indică diagramele prezentate în figura 14..4 %.4.15...0.0.

ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig.6. Influenţele stării suprafeţei şi mediului de lucru asupra rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din oţel • Creşterea rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din oţel se poate realiza dacă se aplică acestora operaţii finale de durificare superficială (ecruisare prin rulare sau prin sablare cu jet de alice.10. Zr).2.3)... din clasa 7000 (de exemplu.600 N/mm2 şi caracteristici KE = 2...75. 338 .0 % şi adaosuri de Mn. călire superficială. v.1.. Rezistenţa la oboseală în aer a oţelurilor pentru prăjinile de pompare Fig.1 %.). cu rugozitatea suprafeţelor acestora Rz.1. tabelul14.. Aliajele pe bază de aluminiu reprezintăo altă categorie de materiale a cărei utilizare la confecţionarea prăjinilor de pompare a fost cercetată. şi cu mărimea tensiunilor reziduale de compresiune din stratul superficial al prăjinilor (introduse în cursul procesului tehnologic de fabricare sau prin operaţiile de durificare superficială practicate) σr.2. 14.. aceste aliaje capătă structuri alcătuite dintr-o matrice de soluţie solidă a componentelor şi faze durificatoare (semicoerente sau necoerente cu matricea) uniform distribuite în matrice. de tip MgZn2 (faze M’ sau M). Ti. Al2CuMg (faze S’ sau S) etc. aliajul 7075. care induc tensiuni reziduale de compresiune în stratul superficial al pieselor. cu %Znm = 5. Cr. %Cum = 1. Cercetările au arătat că aliajele pe bază de Al potrivite pentru această aplicaţie sunt aliajele deformabile şi durificabile structural prin TT.2.2. S-a constatat că rezistenţa la oboseală a prăjinilor σ−1 este în dependenţă liniară cu rezistenţa la rupere a oţelului din care sunt realizate Rm. etc.6⋅106 m (puţin mai mică decât a oţelurilor) şi KR = (1..9 %. B.14.. La utilizarea acestor aliaje pentru confecţionarea prăjinilor de pompare trebuie avute în vedere următoarele aspecte: • Aliajele asigură prăjinilor rezistenţa la tracţiune Rm = 475.. %Mgm = 2. Al2Mg3Zn3 (faze T’ sau T). prin aplicarea unor TT de tipul T7.20) ⋅104 m (mai mari ca la oţeluri.11.

Compozitele cu fibre de sticlă folosite pentru realizarea prăjinilor de pompare (conform soluţiei constructive sugerate de fig. Influenţele mediului de lucru şi frecvenţei ciclurilor de solicitare asupra rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din oţel grad D Fig. aliajele au o bună rezistenţă la oboseală în mediile saline. 9.13..60 % a Rm.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice • Caracteristicile de rezistenţă mecanică se degradează în timp. chiar şi în cazul contaminării acestora cu H2S şi CO2... de refacerea structurii printr-un nou TT de călire de punere în soluţie + îmbătrânire)...200 oC (de exemplu. aşa cum sugerează diagramele din figura 14.6. existenţa acestui fenomen (datorat trecerii în stare stabilă a structuriilor metastabile realizate prin TT aplicate) impune limitarea adâncimilor la care pot fi utilizate prăjinile din aliaje de Al şi verificarea periodică a caracteristicilor lor mecanice (însoţită. scap. menţineri de 1000 ore la 200 oC pot determina diminuarea cu 50. B sau whiskers (trihite) metalice sau ceramice. C. dacă piesele din astfel de aliaje sunt menţinute la temperaturi mai mari ca 150. pentru viitor (când costurile de fabricare vor înregistra scăderi datorită progresului tehnic şi tehnologic) se întrevede şi utilizarea compozitelor cu fibre de C.. eventual.13. caracteristica KO înregistrând valori 0.14.33.0. • Prezenţa mediilor corozive de lucru afectează rezistenţa la oboseală a aliajelor pe bază de aluminiu în măsură mult mai mică decât în cazul oţelurilor. la nivelul celor tipice oţelurilor înalt aliate cu Cr.14.31. Fig.14. Influenţele asimetriei ciclurilor de solicitare şi prezenţei concentratorilor asupra rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din aliaje pe bază de aluminiu • Rezistenţa la oboseală (în aer) a aliajelor pe bază de aluminiu este influenţată în măsură importantă de asimetria ciclurilor de solicitare şi de prezenţa concntratorilor de tensiuni. Compozitele cu fibre de sticlă reprezintă o altă categorie de materiale aplicabile la confecţionarea prăjinilor de pompare.1). v.8) au 339 .12.

. 14.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR matricea de răşină poliesterică sau epoxidică (cu Rmm = 30. valorile experimentale ale caracteristicilor E şi Rm ale materialelor compozite diferă de cele calculate cu relaţiile (14. Modificarea rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din materiale compozite în funcţie de abaterile de la aranjamentul axial al fibrelor de sticlă 340 . cap. şi Rm (la tracţiune) ale prăjinilor realizate din materiale compozite putându-se estima cu relaţii de forma (v.55⋅103 N/mm2).14. aceste caracteristici sunt dependente de fracţia volumică a fibrelor în structura compozitului fv.3 şi în diagramele din figura 14. armată cu fire paralele din rovrig de fibre de sticlă.9⋅103....10).60 N/mm2 şi Em = 6. Rm = Rmf [fv + (1 – fv) Fig. deoarece compozitele realizate industrial nu asigură întotdeauna legături interfaciale perfecte între fibre şi matrice (condiţie ce stă la baza stabilirii acestor relaţii).24⋅103 N/mm2) sau din sticlă S (cu Rmf = 4800 N/mm2 şi Ef Em = 8.15.14.3. La utilizarea acestor materiale pentru confecţionarea prăjinilor de pompare trebuie avute în vedere următoarele aspecte tehnice: • Caracteristicile KE şi KR ale compozitelor cu fibre de sticlă sunt superioare celor prezentate de oţeluri. aşa cum rezultă analizând datele prezentate în tabelul 14. printr-o matriţă.10) Ef Aşa cum rezultă comparând datele prezentate în tabelul 14. 14.7. E.9) şi (14. concomitent cu gelifierea. Prăjinile de pompare din astfel de materiale se realizează printr-un proces de pultruziune (tragerea răşinii. întărirea şi maturarea la cald a răşinii în prezenţa unor catalizatori). Dependenţa dintre rezistenţa la rupere şi fracţia volumică a fibrelor la compozitele pentru prăjini de pompare Fig.12): (14.1⋅103 N/mm2) şi fibre din sticlă E (cu Rmf = 3400 N/mm2 şi ≅ 7.9) E = fv Ef + (1 – fv)Em Em ] (14.

790 790.27 (0..0... Grad E şi Grad K)...0 E..26 (0.26 1.. în kg/m3: 7820 pentru oţelurile slab aliate (Grad C.7 2.6 3.1.. 2760 pentru aliajul de Al tip 7075 (AlZn6Mg2. ** KR şi KE.20..98....53 0..0..05) 0.1.13 1..49. *** KO calculate cu σ-1 determinat pe epruvete polizate. calculate cu următoarele densităţi ρ.1.9.2 2.27) 0.06..73.7 2..0.0. în paranteze sunt valorile lui KO obţinute cu σ-1 determinat pe baza rezultatelor unor încercări efectuate pe prăjini reale..0.90.24) 5.31) 0...22.33..1.82.05⋅105 Starea N C+r N+r C+r Rm..12.870 810.. .580 1600.Tabelul 14.26 (0.22 1.50 0.49.9 4.35) 0..24 (0...22.93 0..03⋅104 5.15⋅105 7.0...5Cu1..24.22.10⋅105 N N+r C+R KO *** în aer 0. N/mm2 630. N/mm2 2.0.1.6 Oţel Grad K Oţel Special (aliat cu Cr) Aliaj de Al tip 7075 Compozit cu fibre de sticlă E 2..7 2.52 0.50 (0.0.31 (0..52 0. 7750 pentru oţelurile speciale înalt aliate cu Cr.0..1030 690.2 KR.35) 0..48.7 2.7 2. 1800 pentru compozitul cu fibre de sticlă.47.850 790.03 1.52 (0...06.930 470...** km 0.710 620.1.8 2..51 (0...0.0..5)..0...81.965 860.640 750..07) 0.34 0...03.04.51.25) KO *** în apă salină 0.11) 0.2..0.56 0.60⋅104 C+r T7 80 % fibre * Costurile relative Cr calculate cu relaţia (14...3.35 (0. Principalele caracteristici tehnico-economice ale materialelor folosite la realizarea prăjinilor de pompare Materialul Oţel Grad C Oţel Grad E Cr* 1.0.7 2.26 0.11 1..50... considerând factorii CT şi CTref exprimaţi în lei/(m de prăjină).** Mm 2..7 2.8 5.83 0.14 9..27 0..32 0.1700 KE..62 1.5).......

pentru fiecare variantă selectându-se materialul adecvat funcţionării în deplină siguranţă a produsului şi care asigură raportul maxim utilitate/cost. 340 reciclabilitate. 334 proprietăţi adecvate. Rezistenţa la oboseală nu este practic afectată de prezenţa mediilor corozive. 330 cicluri de solicitare.0.0. 325 341 . în soluţiile de acizi sau baze şi în prezenţa solvenţilor organici. KO calculat cu σ0. 327 materiale funcţionale. 328. 321 matricea preferinţelor. 329 criterii de cost. 324 rezistenţă relativă la oboseală.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice • Rezistenţa la oboseală în aer a prăjinilor de pompare din compozite cu fibre de sticlă este caracterizată prin valori KO = 0. 328 criterii privind proprietăţile..37. 324 prajini de pompare. compozitele cu fibre unidirecţionale având tendinţa de degradare rapidă când sunt solicitate la compresiune. 334 coefcient de asimetrie. temperaturile şi mediile de lucru) se pot realiza în mai multe variante.1 în loc de σ−1 are valori KO = 0.. 329 indicator parţial. 334 costuri relative.25. 327 fiabilitate.30. 323 coeficient de siguranţă.42).ca urmare prăjinile de pompare realizate din materiale compozite cu fibre de sticlă nu pot fi utilizate la temperaturi mai mari de 200 oC. • Aşa cum arată diagramele din figura 14.. 321 materiale structurale. 331 indicator global. 323 rezistenţă mecanică specifică. 324 mentenabilitate.15. 334 coeficient de importanţă. Studiul de caz prezentat evidenţiază un aspect important privind alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice: produsele destinate utilizării în diverse condiţii (privind solicitările mecanice. 326 pultruziune. 322 grafic de corelare utilitate-cost. 327. Cuvinte cheie analiza valorii. rezistenţa la oboseală a compozitelor cu fibre de sticlă pentru prăjinile de pompare este substanţial influenţată de abaterile de la aranjamentul axial al armăturii (unidirecţionale) din fibre şi (la fel ca E şi Rm) de caracteristicile legăturilor realizate în procesul de fabricare la interfeţele dintre fibre şi matrice. 322 modul de elasticitate specific. • Caracteristicile mecanice ale materialelor compozite sunt influenţate negativ de creşterea temperaturii (ce produce degradarea matricei şi legăturilor interfaciale dintre fibre şi matrice).. rezistenţa la oboseală este mai ridicată dacă solicitările variabile se caracterizează numai prin eforturi de întindere (de exemplu. 323 criterii tehnologice. compozitele cu fibre de sticlă având o foarte bună comportare în mediile apoase saline.

. Braşov.4 km. c) realizarea ţevilor pentru tubulatura unei conducte care transportă gaze naturale sub presiune. 1992 6. Introduction to materials science for engineers.4 km.2.J. Editura Economică. d) KR ≅ 40. Bucureşti. d) fabricarea elementului activ al unui aprinzător piezolelectric? T..14.. Care dintre următoarele materiale asigură un modul de elasticitate specific KE ≅ 2. 1995 5. Traducere din limba germană după ediţia a 29-a. Managementul calităţii totale. d) sticla? T. b) KR ≅ 20. Ulmanu V. b) fabricarea unui magnet permanent. Editura Chiminform Data.1⋅105 N/mm2 şi ρ = 7850 kg/m3. New York.M. 1995 Teste de autoevaluare T. c) polietilena. Pentru care dintre următoarele aplicaţii trebuie ales un material din gama materialelor structurale: a) realizarea arborelui cotit al unui motor de autoturism.S..4.M.1. * * * Hütte − Manualul inginerului. c) KR ≅ 10.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Bibliografie 1. Care este rezistenţa mecanică specifică a unui material metalic cu Rm = 800 N/mm2 şi ρ = 4000 kg/m3: a) KR ≅ 20. Drăghici Gh. Desk Edition..5. Ciurea S.14.. 342 . Metals Park. 1985 4. b) fontele.. MacMillan Publishing Company.4 m. b) fabricarea catalizatorului pentru un reactor dintr-o instalaţie petrochimică.. Drăgulănescu N. New York – London. Editura Tehnică. Bucureşti. 1974 3. Zecheru Gh.. Care dintre următoarele materiale pot fi încadrate în gama materialelor reciclabile: a) oţelurile. 1994 7. în vol.3. Broutman L. Composite materials. Fracture and fatigue. d) fabricarea corpului unui rezervor sferic de depozitare a gazelor lichefiate? T. * * * Metals Handbook.14. Academic Press. Moţoiu R. „Noutăţi în domeniul tehnologiilor şi utilajelor pentru prelucrare la cald”. Shackelford J.14. c) fabricarea unui tranzistor.14. Ohio. 1992 2. Care dintre următoarele aplicaţii tehnice impun alegerea unui material din gama materialelor funcţionale: a) realizarea conductorilor electrici. A.7⋅106 m: a) oţelul cu E = 2. Ingineria calităţii.2 km? T. Bucureşti. Analiza comparativă a caracteristicilor de exploatare ale materialelor pentru prăjinile de pompare.

k = 3. c) ρ = 2860 kg/m3. d) ρ = 5600 kg/m3? T. a 4 . b) ρ = 7600 kg/m3.7. dacă indicatorul global al performanţelor sale tehnologice are valoarea / I PT = a1/ + a3/ + a 4 : a) primul criteriu. b) al doilea criteriu.14. Materialul din care se confecţionează un produs trebuie să satisfacă criteriul ρ ≤ 4000 kg/m3. Stiind că act = 0. b) IPTE. coeficienţii de importanţă ai / / / criteriilor fiind a1/ .12.8. Un material Mk din gama materialelor cu proprietăti adecvate unei anumite aplicaţii are ICT.8 şi Cr. c) IPTE.k = 0.k = 0.14. d) IPT = 0. c) IPT = 0.14. La alegerea materialului pentru un produs sunt impuse patru criterii (calitative) privind procesarea sa tehnologică.9.6. d) alama cu E = 1. a 2 .733.10. să se precizeze care este valoarea indicatorului global al performanţelor tehnicoeconomice pentru acest material: a) IPTE.1⋅105 N/mm2 şi ρ = 4150 kg/m3.k = 0. c) condiţiile privind reciclabilitatea. Care dintre următoarele principii se aplică la utilizarea analizei valorii la un produs industrial: a) orice produs este purtătorul material al unor funcţii capabile să satisfacă necesităţile exprimate sau implicite ale utilizatorilor.6. toate criteriile având acelaşi coeficient de importanţă.373.k = 0. c) aliajul pe bază de titan cu E = 1. a 3 .k = 1.14. La alegerea materialului pentru un produs sunt impuse cinci criterii (calitative) privind procesarea sa tehnologică. c) orice produs trebuie să asigure un raport maxim între utilitate sau valoare de întrebuinţare şi cost.11. d) Rm = 840 N/mm2? T.4: a) Rm = 900 N/mm2. Care dintre următoarele condiţii pot fi incluse în gama condiţiilor tehnice care definesc funcţionalitatea şi comportarea în exploatare ale unui produs: a) condiţiile privind solicitările mecanice.8. Care este indicatorul global al performanţelor tehnologice pentru un material care respectă numai trei din criteriile impuse: a) IPT = 1. b) Rm = 600 N/mm2. b) orice produs trebuie privit ca un ansamblu de utilităţi. d) IPTE.4? T.222? 343 .Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice b) aliajul de aluminiu cu E = 7. c) al treilea criteriu.14. b) IPT = 0.k = 1.14. d) condiţiile privind preţul de desfacere? T. b) condiţiile privind fiabilitatea.455. d) orice produs trebuie privit ca un ansamblu de părţi materiale şi nu ca un ansamblu de utilităţi? T.14. Care este rezistenţa la tracţiune a unui material al cărui indicator parţial privind respectarea acestui criteriu este I = 1.4: a) ρ = 900 kg/m3.2. Care dintre criterii nu a fost îndeplinit de un material.1⋅105 N/mm2 şi ρ = 8550 kg/m3? T. d) al patrulea criteriu? T. Materialul din care se confecţionează un produs trebuie să satisfacă criteriul Rm ≥ 600 N/mm2.0. c) Rm = 500 N/mm2.8.1⋅104 N/mm2 şi ρ = 2750 kg/m3. IPT. Care este densitatea unui material al cărui indicator parţial privind respectarea acestui criteriu este I = 1.

Rezolvare 4F Tensiunile de întindere din bară au intensitatea maximă σ = şi πd 2 trebuie să corespundă criteriului σ ≤ 0. Forţa axială maximă care solicită bara în timpul funcţionării maşinii este F = 25000 N.14.2. dacă funcţionarea în siguranţă a maşinii impune respectarea următoarelor condiţii tehnice: a) tensiunile din bară trebuie să respecte condiţia σ ≤ 0. Pentru funcţionarea în siguranţă a maşinii trebuie respectate următoarele condiţii tehnice: a) tensiunile generate în bară de aplicarea forţei de întindere F trebuie să respecte condiţia σ ≤ 0.8Rp0. E fiind modulul E πd ∆L0 de elasticitate longitudinal al materialului barei şi trebuie să respecte criteriul ∆L 4 FL ε ≤ 0 . b) masa barei trebuie să fie m ≤ m0 = 0. Pentru realizarea unei bare de tracţiune cilindrice din compunerea unei maşini s-a selectat o GMP cu cinci oţeluri. Rp0. se obţine astfel condiţia 4F . R p 0. c) deformaţia axială a barei nu trebuie să depăşească valoarea ∆L0 = 1.2.2. πd L σ 4F Deformaţia specifică axială a barei este ε = = 2 .5 kg. Pentru realizarea unei maşini trebuie confecţionată o bară de tracţiune cu lungimea L = 0.2 ≥ 177 N/mm2.8πd 2 πd 2 Masa barei este m = Lρ . Să se stabilească ce criterii privind proprietăţile trebuie impuse la alegerea materialului pentru această bară. A. L πd ∆L0 Înlocuind datele din enunţul aplicaţiei rezultă următoarele criterii de alegere a materialului barei de tracţiune: Rp0.8Rp0. 2 ≥ 0.14. având caracteristicile precizate în tabelul 14.5 mm. ρ fiind densitatea materialului barei şi 4 4m trebuie să îndeplinească criteriul m ≤ m0. b) bara trebuie să prezinte o bună tenacitate. se obţine astfel condiţia: ρ ≤ 2 0 .2. se obţine astfel condiţia E ≥ 2 . ρ ≤ 5660 kg/m3 şi E ≥ 47160 N/mm2.2 fiind limita de curgere a materialului barei.5 m şi diametrul d ≅ 15 mm.1.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Aplicaţii A.4.8Rp0. asigurată dacă materialul acesteia îndeplineşte simultan criteriile: 344 .

Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice K1: R p 0.554 C r/ .4. se obţine d k = d1 .k calculate cu relaţia (14. 2 şi bara trebuie să aibă diametrul (minim) d k = .5.5. 2. 0.5. 2. R p 0.461 0.1 Tabelul 14. iar masa unei 4 unităţi de lungime din bară (de exemplu. Dacă se consideră m1 (corespunzătoare barei 4 R p 0. 2 .. rezultă: 4F 4F σ = 2 ≤ 0. ** costurile relative calculate cu CT şi CTref în lei/(kg de semifabricat) πd k2 Masa barei de tracţiune cu lungimea L este mT . a2 = 0.k. Să se decidă care dintre materialele din GMP corespunde cel mai bine aplicaţiei.2 şi a3 = 0.573 0.9.5.7 1 2 3 4 5 S235J2 S275J2 S355K2 P460NL1 12Ni14 235 175 355 460 355 510 430 620 620 640 3 24 20 16 17 22 27 27 40 47 55 * toate oţelurile au ρ = 7850 kg/m . notând dk diametrul barei în cazul realizării ei din materialul Mk ∈ GMP. pentru 345 . L = 1 m) are valoarea (în kg/m) dată de πd 2 formula mk = k ρ .3..k.2 1.k Rm .14.2 k Marca oţelului * Rp0.k şi CTref exprimate în lei/(m de semifabricat). Evident.4 1.1 k = 1.k πd k Dacă se consideră d1 (corespunzător barei realizate din materialul M1) ca diametru R p 0.. A k.. având coeficienţii de R p 0. deoarece barele realizate din diversele materiale incluse în GMP au diametre dk diferite şi aceeaşi lungime. Rm.0 1.5). N/mm2 Caracteristicile mecanice minime KVk la –20 oC. k = 1. se obţine: mk = m1 .8πR p 0.2.742 0.8 2.k de referinţă.k ** 1. k = 1. k = 1. 2 N/mm % J ≤ 0. 2.2 Rm importanţă a1 = 0.640 0.k = Lρ ..5. K2: A ≥ 15 % şi K3: KV ≥ 27 J la – 20 oC.. k realizate din materialul M1) ca masă de referinţă.8R p 0.. k 0.. Caracteristicile oţelurilor ce alcătuiesc GMP pentru aplicaţia A. 2 . Rezolvare Prima dinte condiţiile tehnice impuse de aplicaţie se utilizează pentru dimensionarea barei de tracţiune (determinarea diametrului barei). compararea acestor materiale prin prisma costurilor trebuie făcută cu ajutorul costurilor relative Cr. 2. considerând CT. R p 0.

000 1.1 Pentru fiecare dintre materialele Mk ∈ GMP se determină indicatorii parţiali Ijk.406 1.952 1. F2. Pentru un produs industrial s-a aplicat analiza valorii şi s-a constatat că acesta are trei funcţii de bază (notate F1.k.. corespunzători celor trei criterii (j = 1.60 1. kg/m m1 0.k se folosesc datele din tabelul 14.802 IPTE.2 k 1 2 3 4 5 dk.7) se pot determina valorile indicatorilor globali ai performanţelor tehnico−economice IPTE.00 1. Tabelul 14.5.927 0. iar dacă se utilizează indicatorul IPTE. k = 1.3..460 1.00 1.4 şi relaţia R p 0.47 I3k 1. C r ..924d1 0. ca urmare: I 2 k = k şi 15 KVk .406 1.3) privind asigurarea tenacităţii barei: R p 0.5.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR a determina costurile relative Cr.k urmare: I 1k = 0..k (care ţine seama şi de costurile implicate de realizarea barei de tracţiune) materialul ce trebuie ales pentru realizarea barei este oţelul P460NL1.13 1.. F5).04 ICT.48 1.33 1.2 • criteriul K1: ≤ 0. ca Rm R p 0. i = 1. Rm .14. k = 1. A.158 1.855m1 0.07 1. k = 1... dacă se consideră pentru luarea deciziei valorile indicatorului ICT..5.k = C r/..2 = 15 % şi CAP.587 1.662m1 0.5.814d1 0. k • criteriile K2: A ≥ 15 % şi K3: KV ≥ 27 J la – 20 oC sunt formulate analitic A în forma „min” şi au CAP.k m .625 I2k 1.1 = 0.425 1. F3) şi două funcţii auxiliare (notate F4.213 1.571 1.9 .920 1.2) se obţin valorile indicatorilor globali ai proprietăţilor ICT.5. materialul recomandat pentru confecţionarea barei este oţelul 12Ni14. 2 .511m1 0. iar cu ajutorul relaţiei (14. Se observă că.5.5.537 1.3 = 27 J şi.k m1 R p 0.. k =1. I 3k = 27 Utilizând valorile coeficienţilor aj. coeficienţii de importanţă αi.. atribuiţi fiecărei 346 . j = 1..715d1 0.9 şi.14. 2 .787 I1k 1.74 2.k k = C r/ . Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A.026 0.k 1.008 * Cr calculate considerând CT şi CTref în lei/(m de semifabricat) Rezultatele care se obţin parcurgând toate etapele de lucru descrise anterior sunt redate în tabelul 14. date în enunţul aplicaţiei şi folosind relaţia (14.3...k.406 1.188 1.814d1 mk.k.9 are forma „max” şi CAP. 2.k 1. mm d1 0.662m1 Cr * 1.

Rezolvare a) Considerând că valorile coeficienţilor de importanţă ai funcţiilor sunt în directă proporţionalitate cu contribuţiile acestora la realizarea utilităţii globale a produsului.6. prin modificări privind alegerea materialelor şi tehnologiilor folosite la fabricarea lui s-au diminuat cheltuielile de realizare a funcţiilor F2. Examinând acest grafic şi/sau datele prezentate în tabelul 14. i = 1.. F3 şi F5.05 0.30 0.10 0.10 ci a) Să se construiască graficul de corelare utilitate – cost şi să se precizeze funcţiile pentru care costurile sunt mai mari decât contribuţiile pe care le aduc aceste funcţii la realizarea utilităţii globale a produsului. iar CT = ∑ C i .30 0. astfel încăt costurile implicate de realizarea funcţiilor pentru care ci > αi să se diminueze cu ri = 20 % .14...Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice funcţii şi ponderile ci.6.20 0. în fiecare etapă modificându-se materialele şi tehnologiile folosite la fabricarea acestuia.5.. în care Ci reprezintă costul aferent realizării funcţiei Fi. i = 1. iar 347 .6. să se determine cum s-au modificat ponderile ci... cheltuielile 100 100 5 totale pentru obţinerea produsului au valoarea CT/ = ∑ C i/ = CT ∑ (1 − i =1 i =1 5 ri 100 )ci .3 Funcţia F1 F2 F3 F4 F5 0.35 0. Coeficienţii de importanţă si ponderile costurilor de realizare ale funcţiilor ce definesc utilitatea produsului considerat în aplicaţia A.5. i = 1. b) Conform datelor din enunţul aplicaţiei. definesc calitatea unui produs ca fiind ansamblul caracteristicilor care conferă acestuia aptitudinea de a satisface nevoile exprimate sau implicite ale utilizatorilor) sunt F2. se observă că funcţiile care se realizează cu cheltuieli prea mari în raport cu contribuţiile pe care le aduc la realizarea utilităţii produsului (sau calităţii produsului. Tabelul 14.05 αi 0.5. b) Ştiind că s-au parcurs trei etape succesive de modernizare a produsului. dacă se are în vedere că standardele ISO din seria 9000. F3 şi F5 cu C r2 = r3 = r5 = 20 %..16.40 0. Deoarece ponderile ci sunt definite de relaţia ci = i . i =1 5 după prima etapă de modernizare (M1) cheltuielile aferente realizării fiecărei r r funcţii au atins nivelurile C i/ = (1 − i )C i = CT (1 − i )ci .15 0. corespunzătoare costurilor de realizare a fiecărei funcţii având valorile prezentate în tabelul 14.5. rezultă că graficul de corelare utilitate – cost are aspectul prezentat în figura 14. în prima etapă de modernizare a produsului.. CT i = 1. după fiecare etapă de modernizare şi să se construiască graficul de corelare utilitate – cost la finele programului de modernizare a produsului.

050 0.050 0 0. % αi 0.300 0.083 20 0.870CT c / i ri.350 20 0.308 0.100 0. % M2 αi 0. % M3 αi 0.400 0.300 0.150 0.300 0.3 Tabelul 14..141 348 0.167 20 0.100 20 0.200 20 0.068 0.400 0.392 0 0.150 0.14.345 0 0.150 0.413 0.100 0.100 0. Graficele de corelare utilitate – cost ale produsului analizat în aplicaţia A.14.065 0 0.5.100 0.070 CT M1 0.322 20 0.400 0.293 0 0.184 20 0.7.300 0 0.300 0. ci/ = / = 5 ri CT )c i ∑ (1 − i =1 realizării fiecărei funcţii sunt 100 Fig.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR ponderile cheltuielilor corespunzătoare r (1 − i )ci C i/ 100 .050 0.400 0.14.150 0.050 0.057 0 0.766CT c // i ri. i = 1.3 Etapa Funcţia F1 F2 F3 F4 F5 Costul total 0 αi ci ri. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A..092 20 0.16.727CT c /// i .050 0.

notate Vk. sunt cele redate în tabelul 14. Mr fiind masa cuvei.7 şi în graficele din figura 14.k. j = 1. k = 1. j = 1. K2: masa relativă a M produsului M r = c 100 ≤ 75 %.k..1. s-a elaborat câte un proiect constructiv – tehnologic de obţinere a cuvei.2. s-au stabilit următoarele valori ale coeficienţilor de importanţă ai criteriilor: a1 = 0. iar Qac – capacitatea de Qac M încărcare a cuvei. folosind datele 349 . Pentru selectarea celei mai bune variante de produs s-au stabilit patru criterii Kj. corespunzătoare celor patru variante ale produsului. a3 = a4 = 0. considerănd valorile coeficienţilor de iportanţă ai criteriilor aj. să se stabilească varianta care trebuie adoptată pentru realizarea acestuia. iar asigurarea unui volum util maxim al cuvei este un obiectiv minor..2).14.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice În mod similar se pot determina modificările aduse ponderilor ci de următoarele etape de modernizare a produsului (M2 şi M3).4.k..4 şi.k. k = 1.. rezultănd astfel patru variante ale produsului.16.k şi Cu. k = 1.4. rezultatele care se obţin considerând datele din enunţul aplicaţiei fiind cele prezentate în tabelul 14. CT fiind costul total al realizării cuvei. Ştiind că valorile Vu.. Msc Mc fiind masa semifabricatului necesar pentru confecţionarea cuvei şi K4: costul util C al produsului C u = T ≤ 100 mii lei/kg. obţinerea cuvei cu o masă relativă cât mai mare este un obiectiv secundar... k = 1. precizate în enunţul aplicaţiei şi valorile indicatorilor parţiali Ijk determinate.35. iar Vgc – volumul de gabarit al cuvei. Vic fiind V gc volumul interior al cuvei.4. ţinând seama de caracteristicile fizico − mecanice ale fiecărui material. Pentru realizarea cuvei de stocare a materiei prime a unei maşini destinate prelucrării maselor plastice s-a selectat o GMP alcătuită din patru materiale Mk. Mr.. K3: consumul specific de material K s = sc 100 ≤ 140 %. Rezolvare Varianta de produs care trebuie adoptată este cea caracterizată prin valoarea maximă a indicatorului global ICT.8.. a2 = 0. A..4. Qac considerând că realizarea cuvei cu valori minime ale consumului specific de material şi costului util sunt obiective principale. Ks. se poate observa că modernizările aduse produsului au condus la reducerea cu aproximativ 27 % a costului total de α realizare a acestuia şi la obţinerea unor rapoarte i apropiate de unitate pentru ci toate funcţiile care-i definesc utilitatea..4.4.. calculat cu relaţia (14. V formulate astfel: K1: volumul util al produsului Vu = ic 100 ≥ 85 %.

333 1. astfel: pentru criteriul K1.14.k Ks. dacă respectarea criteriului Kj corespunde realizării unui obiectiv principal. Tabelul 14. una dintre acestea fiind metoda de estimare a utilităţii consecinţelor.35 Valorile caracteristicilor CAM..14.059 1.jk Mr.875 1.k şi CAP.3304 1.k 85 90 95 95 K2 K3 0.k 90 70 100 70 Tabelul 14. CAM.333 1. j = 1.4..1k ≡ Vu.35 Valorile indicatorilor parţiali Ijk I2k 1.. pentru criteriul K2.429 1. CAM. redate în tabelul 14. atribuindu-se gj = 3.10 I1k 1. pentru criteriul K3. La folosirea acestei metode se parcurg următoarele etape (prezentate considerând condiţiile din enunţul aplicaţiei anterior discutate): • se analizează datele din tabelul 14. Rezultatele obţinute pe această cale.167 Indicatorul global ICT.8.k şi CAP.118 1.k 40 105 40 110 60 105 75 120 K4 0.20 0.875 1.250 1.2204 0.3}.429 1.20 0. recomandată de STAS 6401. CAM.8 (denumit şi matricea utilităţilor) şi se marchează pe acesta variantele cele mai bune ale produsului (denumite variante optime).2 ≡ 75 %. dacă respectarea criteriului Kj corespunde realizării unui obiectiv secundar şi gj = 1 dacă 350 .9.10 Vu. • se acordă caracteristicilor corespunzătoare fiecărui criteriu Kj.4266 1.2k ≡ Mr.000 I3k 1.000 1. CAM.. Valorile indicatorilor parţiali şi globali de caracterizare a variantelor produsului analizat în aplicaţia A.111 1.k şi CAP. gj = 2.2. Caracteristicile variantelor produsului analizat în aplicaţia A. considerând pe rând fiecare din criteriile Kj.k Observaţie Pentru rezolvarea unor aplicaţii de tipul celei anterior discutate se pot utiliza şi alte metode. j = 1.1784 1. iar pentru criteriul K4.35 I4k 1. conduc la concluzia că varianta de produs care trebuie adoptată (cu cea mai mare valoare a indicatorului global) este V2.8 şi din enunţul aplicaţiei.4 Criteriul Kj Forma aj Varianta Vk V1 V2 V3 V4 K1 „min” 0.4 ≡ 100 mii lei/kg.3k ≡ Ks.118 K2 „max” K3 „max” K4 „max” 0.273 1.4k ≡ Cu.35 Cu.000 1.4 Criteriul Kj aj Varianta Vk V1 V2 V3 V4 K1 0.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR din tabelul 14.k şi CAP.1 ≡ 85 %.9.4 un grad de importanţă gj ∈{1.3 ≡ 140 %.

333 90 3 70 3 100 = 2.10. în cazul aplicaţiei analizate. considerând datele precizate în enunţ.228 8. rezultatele parcurgerii acestei etape în cazul aplicaţiei analizate sunt prezentate în tabelul 14.4. analizănd rezultatele redate în tabelul 14..947 95 1 1 2 2 40 2 60 = 1.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice respectarea criteriului Kj corespunde realizării unui obiectiv minor.100 8. g2 = 2 şi g3 = g4 = 3.692 2 40 = 1.811 7.895 95 1 90 = 0.067 75 3 • se calculează suma valorilor înscrise pe fiecare linie a matricei modificate a utilităţilor Usk. înlocuind valorile caracteristicilor din matricea utilităţilor cu gjIjk. calculaţi considerând că aceste valori reprezintă CAM. Matricea modificată a utilităţilor pentru produsul analizat în aplicaţia A.14. varianta de produs care are cea mai mare valoare a Usk (numită varianta optimă de produs) fiind cea care trebuie adoptată.625 120 3 70 = 2.j sunt valorile (aceloraşi caracteristici) corespunzătoare variantelor optime.10. se observă că. Ijk fiind nişte indicatori parţiali.10. rezultă: g1 = 1.433 7. în cazul aplicaţiei analizate. k = 1.4 Criteriul Kj Forma gj Varianta Vk K1 „min” g1 = 1 g1I1k K2 „max” K3 „max” K4 „max” g4 = 3 g4I4k g2 = 2 g3 = 3 Matricea modificată a utilităţilor g2I2k g3I2k Usk V1 V2 V3 V4 1 85 = 0. numită utilitatea sinteză a variantei Vk. Tabelul 14. varianta de produs care trebuie adoptată este V2.864 110 3 3 105 = 2. • se întocmeşte un tablou (numit matricea modificată a utilităţilor).333 3 3 105 = 2. iar nivelurile limită acceptabile CAP.jk ale produsului analizat.. aşa cum a rezultat şi prin metoda indicatorului global. 351 .

9.17.9. a.9.11. a. a.7.25.9. b T.b T.c T.8. c.30.9. c.10.12. c.11.10.10. d T.b.5.18.9. a.34.8. a T. a.11. T.9.9. b.17. a.d T.d T. a T.21.30.c T.c.14.d T.3.11. b.8.15.10. c.19.b.8. b. a. c.11.b T.8.11.d T. d T.d T.d T. d T.11.5.8.5.8.12.18.13.7.d Capitolul 13 T. a.6.7. b.27. a. a. c.d T.14.7. b.c T.d T.25.7.b. a. b. a.10.9. b.13. a.12.12.b T. a.1.b. b.2.d T. c T.d T.d T.12.c T.9. d Capitolul 12 T.d 352 .9.1.11.8. b T. b T. a. a T.40. c T.14.11. c T.8.9.8.7. c T. b T. c.c.d T.10. d T.14. a. a Capitolul 9 T.23.17.14. b.c T.13. a.12.8.c T.11.b.8.b.b.8. a.15. T. a.33. a. b.11.17.14. c.12.43.12.16. b.c T.10.1.c T.2.13. c T. a.9.c.13. a. a.9. c T.37.30.d T. b.d T.20.c T.5.9. b T. d T.10. d T.b.b.8. a. a.8.d T. d T.28.3.11.27.d T. a.14.9.d T.5.9.b.12.23.7.d T.b T.8. a.13.c. b. c T.7.16.10. a. d T.d T.d T.1.28.c.9.9.d T.b. c.7.9.15. a T.9.c T.d T.17. c T.9. d T.c T.14.c T.c T.26.b T. a. a T.7. b. c T.19.11. d T.17.2. c T. d T. d T.6.d T.13.13.11.11.11.10.b. d T.10.d T.13. a.14.8.40. b T.10.15. a.c.b.23.7.11.c.10.9.7.24. a. b T. c T. 9.24.d T.13.13. a.7.13.4.9.b.27.38. d T.9.7.10.8.c T. b.b.16.d T.7.41.b T. b.13. a. b b a a.25.19. c d a. c. b T.8.b. d T. d T. c T.13.c. c T.7.9.10.c.9. c. T. a.b.12.7.8.9.c. T. c T.8. d T.b.c.d T.26.22.b.20. d T.4.3. d T. a.d T.9.20.22.29.d T. b T.c T.8. d T.11.d T.21.35. d T.b.7. d T.10.1.11.7.d T.7. b.6. a.8.7.10.7.d T.24.8.8. d T.9. c T.b. c.12.13.7.d T. b.c T. d T. b T.26.d T.5. a.8.d T. T. a.12.32.10. a.36.d T. d Capitolul 11 T.d T.c.27. b.38. c T.8.9.31.14.2. a.d T.5.8. a.8.d T. a.37.13.c T.c T.c.7.3.11. c T.7. b T. a. a T.d T. a.b. d T. a.9.15.d T.d T.9.2.11. b T.8.11.10. c T.d T.10.c T.11.4. b. a.20. c T. a.13.28.27.13.8.18.7.d T.15. c T.d T.20. b.18.10.d T. a. b T.12.8.c T.2.4. a.22.7.1. a.b T.d T. d T.9.25.10. a.6.d T.d Capitolul 14 T. c.d T.16.9.7. c T.7.c. a.42. a.b.c T.11.7. d T.26.d T.12.21. a. a T. c T.6. b T.b.b.24.28.23.c. a.8.11. d T.8. b.10.1.3. b T.12.c T.6.29.23.34.10.c T.4.Grila de verificare a testelor de autoevaluare Capitolul 7 T.14.18.7. a.4.8.d T. b.c.16.28. b. a T.c T. c.22. b.c T. a. c T. b T.8.12.7.10.d T.13.12.16.10.3.d T.12.13.c T.6.9.9. a.16. c. a.c. c T.13.b.19. a.b. a.13.2. a.d Capitolul 8 T. a.c.8. b.c.3. d T.7. b. c c.10.b.10.d T.1.c.17. c.33. a T. b.4.d T.8.11.14.14.39. b.9.8. d T.c T. b.10.d Capitolul 10 T.8.10.d T.36. a.c T.11.9.9.19.11.26.b T.12.10.b T.21.3.39. a T. a. b T.8. d T. d T. a.14. a T.9.13. a.4. a. a.b. c T.35.b. d T.15. c.8.b. d T.14. a. a.18.9.21. a. b.10. b. a.7.31.7. b T.b.c.b. c T.c.11. a.10. a.12.c.b.8. a T.6. b. b T.11.9.22.14.d T.b. c T.12. a.12.c.c.9. a.14. a.c.12.11. a T.b. c T.c. c. c. d T. c T.2.13.8.7. a T.10.d T. c.13.8.9.d T.11. b T.8.9. 9.d T. d T. c T. c T.14.11.b. a.5.25. a T.12. b.b.9. T.d T.9. a.11.10. a.12.10.11.d T. b.24.7. a. b.8.c. b.32. b.9.d T.7.11.29. a.14.8.

197 ciment. 235. 239 construcţie sudată. 67 bronz. 327 cromit. 148 alburn. 201 aminoplaste. 275 câmp termic de sudare.INDEX A acomodare. îngustă. 207 ceramice. 183 agent de reticulare. 289 353 . 304 depunere chimică. 233 conformaţie. 334 coeficient de importanţă. 305 compactitate de umplere. 254 analiza valorii. 208 coroziune intercristalină. 330 antioxidant. 234 cristobalit. 323 coeficient de siguranţă. 139 ceramice neoxidice. 214 D dendrimer. 184 aliaje pentru lipire. 177 aliaje Cu – Ni. 307 agregare prin lipire. 250 argile. 208 criterii de cost.. 75 carbură de siliciu. 276 carbon echivalent. 219 clasă structurală. 301 alame. 92 costuri relative. 181 aliajele titanului. 305 comportare metalurgică la sudare. 241 configuraţie. 214 carbură de bor. 154 C cambiu. 215 călire de punere în solutie. 323 criterii tehnologice. 249 curbe izometrice. 284 compoziţii. 175 Alpaca (Neusilber. 329 cristalite. 163 aliaje antifricţiune. 152 aliaje cu memoria formei (Marmem). 147 curbă termo−mecanică. 170 aliaje Al − Mg. 241 ceramice oxidice. 207 atmosferă standard. normală. 275 aliaje Al − Zn. 236 curbe de îmbătrânire. 249 cusătură sudată (CUS). 74 compozit durificat cu fibre. 179 condiţionarea epruvetelor. 210 alumino−silicaţi. 153 alumina. 69 copolimer. 25 clase de calitate. 233 corindon. 210 ceramice silicatice. 70 canal rezinifer. 168 aliaje Al − Cu. 153 constantă de relaxare. 250 aglomerate. 289 agregare pulberi. 233 densitate de presare. 305 densitate de umplere. 56 coefcient de asimetrie. Argentan). 213 cupru tehnic. 141 curbe izocronice. 334 compactitate de presare. 69 B bandă de călibilitate. 233 constantan. 328 criterii privind proprietăţile.

depunere electrolitică. 165 duramen. 204 fluiditate. 310 elastomeri. 246 fragilitate de revenire. 207 fenoplaste. 290 încovoiere statică. 140 îmbătrânire naturală. 201 diagramă structurală A. 207 fâşii ZIT. 215 duritate Shore. 94 funcţionalitate. 272 F faianţă. 207 E efect postelastic. 113 formare epruvete. 231 furnir. 7 element de aliere gamagen (austenitizant). 322 fibră lemnoasă. 230 grafic de corelare utilitate-cost. 276 homopolimer. 327. 73 fază sigma. 93 fisurare sub tensiune. 247 duritate Janca. 231 duraluminiu. 331 gresie ceramică. 104 hemiceluloză. 289 devitrifiere. 202 K Kunial. 305 grad de polimerizare. 280 duritate Knoop. 6 fontă aliată martensitică. 275 durată de sinterizare. 288 H hardenită. 6 feldspat. 21 duritate Barcol. 234 grad de îndesare. 216 invar. 327 inel anual. 242 fracţie volumică. 140 încorporare. 209 grad de cristalinitate. 14 element betagen. 153 354 . 233 I indicator global. 305 fondant. 270 izotactic. 216 fontă aliată. 112 emailuri. 32 disproporţionare. 328. 235 fisurare la cald a CUS. 275 infiltrare. 289 intermediari. 218 enclavă plastică. 270 Î îmbătrânire artificială. 311 durificare secundară. 329 indicator parţial. Schaeffler. 233 izotensiune. 254 fiabilitate. 282 G glazură. 20 fontă comercială. 173 elinvar. 10 element de aliere. 112 izodeformaţie. 14 element de aliere alfagen (feritizant). 276 fibrilă. 237 element carburigen. 5 element grafitizant. 22 fragilizare prin faza σ.

80 oţel cu granulatie fină. 301 modificare. 275 lignină. 311 melamine. 210 P panel. 103 oţel refractar (termorezistent). 321 materiale structurale. 230 polietilenă. 109 oţel HSLA. 214 O oţel pentru construcţii sudate. 65 oţel criogenic.L laminare normalizantă. 282 plăci din fibre de lemn – PFL. 250 platinit. 229 polimer reticulat. 100 oţel aliat. 276 lipire. 112 plăci celulare. 214 nitrură de siliciu. cu crom şi nichel. 205 N Nitinol. 75 laminare termomecanică (controlată). 229 mulit. 5 355 . 153 monomer.cu crom. 84 oţel carbon de calitate. 76 lanţ molecular (catenă). 229 polimerizare. 66 oţel pentru îmbunătăţire. 93 oţel maraging. 284 M magnaliu (alumag). 326 pulberi. 110 oţel pentru carburare. 321 materiale vitroceramice. 185 nitrură de bor. 324 mediu de sinterizare. 98 oţel pentru recipiente. 305 porţelan. 230 material elastomeric (cauciuc). 340 punct caracteristic nominal. 207 prajini de pompare. 282 plăci din aşchii de lemn – PAL. 168 magnezită. 78 oxid de zirconiu. 334 precipitate θ. 105 oţel inoxidabil. 78 oţel termorezistente. 269 matrice a preferinţelor. 153 mentenabilitate. 216 Monel. 136 modificatori de reţea. 282 plastifiant. 208 oţel bifazic (dual-phase). 219 matrice. 232 policondensare. 96 oţel turnat. 256 liber. 180 lungime critică a fibrelor. 232 polidispersie. 235 polimer. 255 materiale funcţionale. 140 proprietăţi adecvate. 75 oţel pentru scule. 108 oţel rapid. 80 oţel inoxidabil stabilizat. 94 oţel durificabil prin precipitare (PH). 229 lanţ siloxanic. 282 poliadiţie. 304 pultruziune. 89 oţel Hadfield. 322 metalurgia pulberilor. 210 martensită termoelastică. 231 porozitate de umplere. 66 oţel pentru rulmenţi. 31 punct fix de vâscozitate. 184 masă moleculară. 86 oţel patinabil. 76 oţel duplex. 254 Melchior (Maillechort).

69 rupere prin cavitaţie. 150 tombac. 140 356 . 215 volum specific de scuturare. 203 T temperatură de referinţă. 197 stereoizomer. 271 zonă influenţată termic (ZIT). 323 refractare corindonice. 206 sticle. 254 răşini poliesterice. 237 termorigide (duroplaste). 200 teracotă. 233 sticlă “securit”.. 237 titan. 233 sinterizare. 255 Z zonă de acţiune a fibrei. 77 temperatură de sinterizare. 70 zone Guinier. 74 superaliaj. 211 rezistenţă Dynstat la şoc. 325 ritidom. 212 refractare silica. 285 S segment de lanţ molecular. 170 simbolizare 59 sindiotactic. 305 vulcanizare. 248 rezistenţă mecanică specifică. 284 raport de transfer al sarcinilor. 97 superplasticitate. 149 trahee. 276 traheidă. 216 standard. 275 vâscoelasticitate. 211 rezistenţă piroscopică (refractaritate). 235 sialon. 276 tranziţie sticloasă (vitroasă). 197. 241 rezilienţă. 172 titanaţi. 83 V vas lemnos. 290 spinel. 212 şoc termic. 21 stabilizator. 207 termoplaste..R raport de formă al fibrelor. 236 trihite (fibre whiskers). 256 silumin. 248 rezistenţă la şoc Izod. 232 reacţie în trepte. 274 rost de sudare. 182 Ş şamotă. 233 sferulită. 254 reacţie în lanţ.. 197 structură feritică aciculară. 212 relaxarea tensiunilor. 324 rezistenţă relativă la oboseală. 276 răşini epoxidice. 214 silice.Preston (GP). 232 reciclabilitate. 184 structură amorfă. 212 refractare silimanitice. 210 stabilitate la revenire. 204 vitrifiant. 310 temperatură de vitrifiere. 310 solidificare unidirecţională. 53 starea amorfă (vitroasă). 247 rezistenţă la înmuiere sub sarcină. 234 sudabilitate. 285 rază medulară. 211 titlu fictiv. 200 silicon. 239 vâscozitate.

Since the main applications analysed belong to the field of oil equipment. it points out the correlation between their chemical composition. Alloys – general concepts. in order to allow the reader to estimate the knowledge acquired and their level of competence (the ability to use knowledge independently and correctly to solve practical problems). Choosing the appropriate material for an application. The first volume includes the following chapters: Metals – general concepts. Structure and properties of polymeric materials.ELEMENTS OF MATERIALS SCIENCE AND ENGINEERING The book Elements of Materials Science and Engineering presents the structure and properties of materials used for technical applications. polymeric materials (plastomers and elastomers). This book is meant to provide the students that read Oil-Field Equipment. rules and mechanisms for obtaining materials compliant with the structural specifications of each particular application. as well as technicians and engineers who wish to enhance or update their material science knowledge. this book can prove useful for other students. However. Mechanical properties of metallic materials. Iron-carbon alloys. To enhance the utility of the book. The work consists of two volumes. 357 . Its main purpose is to understand the principles. sintering materials and fibre-reinforced composites. Structure and properties of glasses and ceramic materials. Phase transformations of solid steels and cast irons. However. each chapter includes exercises and self-assessment tests. the metallic materials (metals and alloys) are and will be used more frequently. Structure and properties of nonferrous alloys. structure and properties and emphasises the structural and property changes due to various processing technologies. Petrochemical and Refinery Equipment and Equipment for Gas and Petroleum Transportation and Storage at the Faculty of Mechanical and Electrical Engineering of the Petroleum-Gas University of Ploiesti with a useful and effective tool for individual study. Structure and properties of sintering materials. the paper also deals with other types of materials for technical applications: glasses and ceramic materials. Structure and properties of composites. therefore the discussion of these materials is more comprehensive. Heat treatment of steels and cast irons. Types of commercial steels and cast irons. The second volume includes the chapters: Alloyed steels and cast irons.

“Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor” se află pe site-ul cu adresa: www.ing.htm “Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor” este disponibilă pe CD-ROM ISBN 973-99015-8-1 ISBN 973-85511-8-3 . materialele superplastice etc. Lucrarea este structurată în două volume şi cuprinde informaţiile esenţiale privind structura şi proprietăţile principalelor categorii de materiale folosite în tehnică. Gheorghe Zecheru şi conf.ro/curs_esim.N.upg-ploiesti.I. dr. “Model de software integrat de tip multimedia pentru învăţare interactivă generat la Universitatea Petrol – Gaze din Ploiesti” Lucrarea este elaborată de prof. ceramicele ultrarezistente.dr. 39691. şi poate constitui un ghid valoros pentru alegerea raţională a materialelor necesare diferitelor aplicaţii industriale. materialele inteligente. Gheorghe Drăghici de la catedra Tehnologia Construcţiei Utilajului Petrolier a Universităţii PETROL – GAZE din Ploiesti.inclusiv materialele descoperite şi utilizate recent: compozitele durificate cu fibre. care permit utilizatorilor să-şi autoaprecieze nivelul de pregătire şi nivelul de competenţă în folosirea independentă şi corectă a cunoştinţelor dobândite la soluţionarea unor probleme concrete.ing. Fiecare capitol este prevăzut cu teste de autoevaluare şi aplicaţii.F.“Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor” este realizată în cadrul grant-ului C.S.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful