UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIESTI Prof.dr.ing. Gh. Zecheru Conf. dr.ing. Gh.

Drăghici

ELEMENTE DE STIINTA SI INGINERIA MATERIALELOR Volumul 2

Editura ILEX şi Editura Universităţii din Ploiesti 2002

CUVÂNT ÎNAINTE
DESPRE GRANTUL C.N.F.I.S. 39691 “MODEL DE SOFTWARE INTEGRAT DE TIP MULTIMEDIA PENTRU ÎNVĂŢARE INTERACTIVĂ” GENERAT LA UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIESTI
Obiectivul fundamental al grantului (C.N.F.I.S 39691) este crearea unui instrument software de tip multimedia care să ofere fiecărui cadru didactic un model de construire şi prezentare a cursurilor , seminariilor şi laboratoarelor într-o manieră modernă, utilizând facilităţile puse la dispoziţie de tehnica avansată. Grantul se adresează în egală măsură şi studenţilor care vor putea să “audieze” cursurile / seminariile / laboratoarele în condiţii comparabile cu cele din ţările dezvoltate. Grantul C.N.F.I.S 39691 este structurat pe trei componente: CURS, LABORATOR, EVALUARE (vezi figura 1 *). • Componenta CURS oferă utilizatorilor de tip CADRU DIDACTIC posibilitatea de a realiza conţinutul cursului într-o manieră flexibilă, putând folosi informaţii de tip text, imagine, animaţie, prezentare video, slide show. Utilizatorul de tip STUDENT va avea acces la toate aceste tipuri de prezentare. În urma activării acestei componente, se poate obţine cursul pe suport de hârtie, pe suport magnetic sau se poate realiza introducerea în pagina de WEB a conţinutului acestuia. • Componenta LABORATOR acoperă activitatea de seminar / laborator. Ea oferă posibilitatea cursantului (utilizatorul de tip STUDENT) de a avea acces la textul de prezentare a temei propuse, la instrumente de tip instructor (tutorial), în toate cele cinci tipuri de prezentare de la curs, precum şi la modele ale fenomenelor / conceptelor prezentate. De asemenea, se pot realiza conexiuni cu anumite cursuri sau seminarii / laboratoare. Utilizatorul de tip CADRU DIDACTIC va avea posibilitatea să-şi descrie tema propusă folosind facilităţi de tip text, imagine, animaţie, prezentare video, slide show şi aplicaţii software specializate. El poate uza de ele pentru a realiza instrumente de tip instructor, precum şi modele ale fenomenului / conceptului prezentat sau conexiuni cu noţiuni înrudite. Ca urmare a activării acestei componente, se pot obţine comparaţii între obiectivele propuse şi rezultatele obţinute, exemple de rezolvare a problemelor propuse, date necesare efectuării lucrării, precum şi chestionare de tip şablon.
* Documentaţie Grant C.N.F.I.S. 39691 (1999,2000,2001), Runda a II-a, Director Grant – Liviu Dumitraşcu i

Figura 1. Structura generală a Grantului C.N.F.I.S 39691

• Componenta EVALUARE îşi propune să ofere posibilitatea evaluărilor efectuate de către utilizatorii de tip CADRU DIDACTIC asupra utilizatorilor de tip STUDENT, precum şi autoevaluărilor realizate de utilizatorul de tip student, la cerere. Evaluarea se poate realiza fie pe baza unor formulare de tip bilet de examen, fie de tip chestionar (generat de un software specializat). In cazul autoevaluării, utilizatorul STUDENT poate beneficia de acces direct la
ii

cursul aferent sau la un ciclu de tip întrebare – răspuns, posibilitate implementată cu ajutorul serviciului de poştă electronică. Serviciul de poştă electronică va fi susţinut de un server de WEB propriu programului.
REMARCI:

• Grantul «MODEL DE SOFTWARE INTEGRAT DE TIP MULTIMEDIA PENTRU ÎNVĂŢARE INTERACTIVĂ GENERAT LA UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIESTI» se realizează în trei etape: ETAPA I (proiectul de iniţiere program) – Realizare prototip SALĂ DE CURS (anul 1999); ETAPA a II-a – Imbunătăţirea prototipului SALĂ DE CURS, realizare prototipuri SALĂ DE LABORATOR, SALĂ DE EVALUARE (anul 2000); ETAPA a III-a – Realizarea integrală a modelului de învăţare interactivă (anul 2001). • Domeniul de interes al acestui program se înscrie în aria preocupărilor specialiştilor din învăţământ şi din domenii conexe acestuia, din EUROPA şi din AMERICA. • Rezultatele obţinute în urma aplicării unui software integrat de tip multimedia pentru învăţare interactivă pentru disciplinele predate în cadrul unei universităţi (precum şi pentru planurile de învăţământ) pot fi folosite ca punct de plecare în vederea constituirii unui server de WEB, bază pentru învăţământul la distanţă, pentru cursuri intensive de scurtă durată, alternativă dinamică pentru studiul individual la bibliotecă. Implementarea unui astfel de mecanism creează premise pentru posibilitatea evaluării interactive a studenţilor, precum şi pentru realizarea unui ciclu de tip “întrebare-răspuns” (cu ajutorul serviciului de poştă electronică). • Un câştig important constă în posibilitatea de a face cunoscută UNIVERSITATEA, atât în ţară cât şi în lume, nu numai la nivelul unor informaţii generale, cât mai ales la nivelul a ceea ce constituie una din componentele sale esenţia : cea de ÎNVĂŢĂMÂNT. La baza generării cursurilor interactive de învăţare / instruire realizate integral / parţial în cadrul grantului a stat “ Metodologia de proiectare a cursurilor multimedia şi hipermedia” ce cuprinde următoarele etape: Analiza cerinţelor de instruire, Proiectarea preliminară a aplicaţiei (cursului), Dezvoltarea aplicaţiei (cursului), Implementarea aplicaţiei (cursului), Evaluarea şi întreţinerea aplicaţiei (cursului). Pentru prezentarea tuturor cursurilor realizate în cadrul grantului a fost generată seria “Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S 39691 “ în care apare lucrarea Elemente de ştiinţa şi ingineria materialelor, Editura ILEX şi Editura Universităţii PETROL – GAZE din Ploiesti.
iii

REMARCI: • Toate lucrările din seria “Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S 39691“ se află pe site-ul Universităţii PETROL – GAZE din Ploiesti şi sunt disponibile pe CD-ROM. • Autorii lucrărilor sunt cadre didactice ale Universităţii, de la catedrele: Informatică, Tehnologia Construcţiei de Utilaj Petrolier, Forajul Sondelor, Chimie, Filologie. Îmi exprim convingerea că prin realizarea acestui proiect se va reuşi o concordanţă a procesului de învăţământ din Universitatea PETROL – GAZE din Ploiesti cu tendinţele internaţionale. DESPRE CARTE Lucrarea “Elemente de ingineria şi ştiinţa materialelor” cuprinde informaţiile esenţiale privind structura şi proprietăţile principalelor categorii de materiale folosite în tehnică şi poate constitui un ghid valoros pentru alegerea raţională a materialelor necesare diferitelor aplicaţii industriale. Lucrarea este structurată în două volume. Primul volum conţine noţiunile fundamentale privind structura si proprietăţile mecanice ale metalelor şi aliajelor şi informaţiile principale privind structura, proprietăţile şi tratamentele termice ale materialelor metalice cu cea mai mare pondere de utilizare industrială: fontele şi oţelurile. Cel de-al doilea volum al lucrării cuprinde informaţiile principale privind structura, proprietăţile şi domeniile de utilizare ale altor categorii de materiale: metalele şi aliajele neferoase, sticlele şi materialele ceramice, plastomerii şi elastomerii, materialele compozite şi materialele sinterizate. Fiecare capitol al lucrării este prevăzut cu teste de autoevaluare şi aplicaţii, care permit utilizatorilor să-şi autoaprecieze nivelul de pregătire şi nivelul de competenţă în folosirea independentă şi corectă a cunoştinţelor dobândite la soluţionarea unor probleme concrete.

Prof.dr.ing. Liviu Dumitraşcu Prorector Director Grant C.N.F.I.S. 39691 Coordonatorul seriei “Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S 39691“

iv

CUVÂNTUL AUTORILOR
Lucrarea Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor a fost concepută astfel încât să constituie un instrument util şi eficient pentru pregătirea individuală la disciplina Studiul materialelor, prevăzută în planul de învăţământ al studenţilor anului I, specializările Utilaj Tehnologic Petrolier şi Utilaj Tehnologic pentru Transportul şi Depozitarea Hidrocarburilor, de la Facultatea de Inginerie Mecanică si Electrică din cadrul Universităţii Petrol – Gaze din Ploiesti. Ea poate fi utilizată cu bune rezultate şi de studenţii care se pregătesc în alte specializări inginereşti, precum şi de tehnicienii şi inginerii care doresc să-şi aprofundeze sau să-şi reactualizeze cunoştinţele în domeniul materialelor. Lucrarea are ca obiect prezentarea structurii si proprietăţilor materialelor folosite în tehnică, precizarea legăturilor (corelaţiilor) dintre compoziţia chimică, structura si proprietăţile acestor materiale şi evidenţierea modificărilor de structură şi proprietăţi care se produc ca urmare a prelucrării materialelor prin diverse procedee tehnologice, scopul principal urmărit fiind însuşirea principiilor, legităţilor şi mecanismelor care stau la baza obţinerii materialelor cu structura corespunzătoare asigurării proprietăţilor impuse de utilizarea lor în diverse aplicaţii tehnice. Deoarece principalele aplicaţii tehnice avute în vedere sunt cele din domeniul maşinilor, utilajelor şi echipamentelor petroliere, materialele care au în prezent şi în viitorul apropiat cea mai mare pondere de utilizare sunt materialele metalice (metalele şi aliajele) şi ca urmare partea din lucrare destinată studierii acestor materiale este cea mai consistentă. Sunt studiate însă în lucrare şi celelate categorii de materiale folosite în tehnică: sticlele şi materialele ceramice, materialele pe bază de substanţe macromoleculare (plastomerii şi elastomerii), materialele obţinute prin agregare de pulberi şi materiale compozite durificate cu fibre. Volumul de faţă, cel de-al doilea al lucrării, conţine capitolele: Oţelurile şi fontele aliate; Oţelurile şi fontele comerciale; Structurile şi proprietăţile aliajelor neferoase; Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor; Structurile şi proprietăţile polimerilor; Structurile şi proprietăţile materialelor compozite; Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi; Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice. Adresăm cele mai calde mulţumiri celui care a făcut posibilă publicarea acestei lucrări (prof. dr. ing. Liviu Dumitraşcu ) şi colegilor care au realizat recenzia stiinţifică a lucrării (prof.dr.ing. Vlad Ulmanu şi prof. dr. ing. Ioan Tudor). Urăm utilizatorilor succes în însuşirea cunoştinţelor privind structurile şi proprietăţile materialelor şi aşteptăm cu deosebit interes sugestiile lor pentru îmbunătăţirea ediţiei viitoare a lucrării.

Autorii Ploieşti 30 iulie 2002
v

Seria
Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S. 39691
Liviu Dumitraşcu şi colectiv

(Borland) PASCAL în 13 conversaţii
Stelian Guţu

Tehnologiile informaţiei şi comunicaţiiilor. Mijloace multimedia
Gheorghe Zecheru şi Gheorghe Drăghici

Elemente de ştiinţa şi ingineria materialelor. Volumul 1
Ana Maria Burlan şi Andreea Negulescu

Compendiu de gramatică franceză cu exerciţii
Mihai Hotinceanu

Probleme şi lucrări de laborator de electromagnetism
Gabriel Marcu

Clase Java pentru metode numerice
Vlad Ulmanu

Tehnologia fabricării şi reparării utilajului petrolier
Mihai Pascu Coloja

Cercetarea sondelor în pompaj cu ajutorul metodelor acustice
Mihail Minesccu şi Ion Nae

Tehnologii şi utilaje în construcţia de maşini
Alexandra Şchiopescu, Maria Moraru, Anca Sterry, Ana Dincă, Ileana Cameniţă

Chimie generală. Aplicaţii numerice
Octav Pântea, Stelian Neagoe, Dorina Matei, Eva Trâmbiţaşu, Daniela Popovici

Bazele chimiei analitice calitative şi cantitative. Probleme şi întrebări
Şerban Vasilescu, Virgiliu Talle, Dorin Bădoiu

Rezistenţa materialelor. Tehnici de calcul şi proiectare
Constantin Ionescu , Liviu Băloiu şi colectiv

Introducere în problematica mediului înconjurător
vi

. 71 1 . OŢELURILE ŞI FONTELE COMERCIALE ……………………………….3.1.1.... Oţelurile carbon cu destinaţie generală ……………………………………. v 7.4.. OŢELURILE ŞI FONTELE ALIATE …………………………………... Oţelurile carbon de calitate ……………………………………. Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini ………………………. 53 8. STUDIUL ALIAJELOR DIN SISTEMUL FIER-CARBON 5. TRANSFORMĂRILE STRUCTURALE ÎN STARE SOLIDĂ LA OŢELURI ŞI FONTE 6.2.....2.2. 5 7. 64 8..……… 64 8....1. 66 8.. 35 Teste de autoevaluare ……………………………………………………………... Interacţiunea elementelor de aliere cu fierul ………………………………..………. 16 7. 34 Bibliografie ………………………………………………………………………..1. 23 Cuvinte cheie …………………………………………………………………. Oţelurile carbon de uz general …………………………………...…….. Influenţele elementelor de aliere asupra trnsformărilor structurale în stare solidă ale oţelurilor şi fontelor……………………………………….....5.. 55 8...5. 69 8.. 35 Aplicaţii ………………………………………………………………….2. Simbolizarea oţelurilor comerciale …………………………….……. Introducere ………………………………………………………….…….CUPRINS Volumul 1 1.. 69 8... i Cuvântul autorilor …………………………………………………………………..4. PROPRIETĂŢILE MECANICE ALE MATERIALELOR METALICE 4. TRATAMENTELE TERMICE LA OŢELURI ŞI FONTE Volumul 2 Cuvânt înainte ……………………………………………………………………….……….5.……… 5 7. Particularităţile realizării construcţiilor sudate …………………. Clasificarea oţelurilor comerciale ……………………………………… 55 8.2.…….…. NOŢIUNI GENERALE DESPRE ALIAJE 3. Clasificarea şi simbolizarea oţelurilor comerciale ………………….2.....5. Introducere …………………………………………………………...1. Oţelurile pentru construcţii sudate …………………………………...3...2.. 7 7.………. Formarea CUS la sudarea prin topire a oţelurilor ……………….……… 59 8.……. 38 8...…….……… 14 7. 53 8..3. Clasele structurale de oţeluri şi fonte aliate ……………………….3. Interacţiunea elementelor de aliere cu carbonul ……………………... NOTIUNI GENERALE DESPRE METALE 2. 65 8..

73 8. Aluminiul şi aliajele pe bază de aluminiu ……………………….8.5.5.3.8.1. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE METALELOR ŞI ALIAJELOR NEFEROASE …………………………………….. 80 8.2. 107 8.....1. 163 9. Oţelurile pentru scule ……………………………………………….6...6.6.…….. 162 9.. 112 8.……..6.…….....8.. 118 Cuvinte cheie …………………………………………………………….. 147 9.…….6.……..9. Aliajele Al – Si …………………………………………………......3. Introducere …………………………………………………………..……….……... Oţelurile nealiate pentru construcţii sudate …………………….8...……..6.…….……..2.. Oţelurile slab aliate cu rezistenţă mecanică ridicată ……………. 105 8.5.. Oţelurile pentru piese turnate ………………………………….……... 148 9..8.. 170 9. 152 9.5.2.1.. Aliajele Al – Zn ……………………………………………….……….... 131 9...3...... Fontele cu destinaţie generală ………………………………….5..... Oţelurile cu granulaţie fină pentru construcţii sudate …………. Simbolizarea fontelor comerciale ………………………………... 125 9. Modificarea aliajelor neferoase ……………………………………....... Oţelurile carbon pentru scule ………………………………….... 131 9..... 108 8..7. Aliajele Cu − Ni ……………………………………………………….. Bronzurile ……………………………………………………………..3. Tratamentele termice la aliajele neferoase ……………………. 98 8.6. 114 8.. 86 8..8....…….5....7... Fontele comerciale ………………………………………………….……. 170 2 . Oţelurile patinabile ……………………………………………………..2...9...9...5. Oţelurile cu rezistenţă mecanică foarte ridicată ……………………….. 122 Aplicaţii ………………………………………………………………….. Oţelurile pentru aparate şi recipiente sub presiune ……………...……….2.3.8.7... 100 8.9.…….4. 76 8...1. 99 8... 136 9..6. Oţelurile rezistente la coroziune …………………………………….1. 110 8.1.5.. 154 9.. Cuprul şi aliajele pe bază de cupru ………………………………………….. Oţelurile aliate pentru scule ……………………………………. Oţelurile pentru rulmenţi ………………………………………..4.6.5.5.. 77 8. 75 8... Aliajele Al – Cu ………………………………………………………..……..... 168 9.. Oţelurile inoxidabile şi refractare ……………………………….4.5. Simbolizarea metalelor şi aliajelor neferoase comerciale …………………. Aliajele Al − Mg ………………………………………………. 109 8.... Oţelurile cu coeficient de dilatare termică controlat ………………….……….. Fontele cu destinaţie precizată …………………………………. 102 8. Oţelurile pentru arcuri ………………………………………….7. Oţelurile rezistente la uzare şi tenace …………………………………. 105 8. 137 9.3. Alamele ………………………………………………………….8. Alte oţeluri cu destinaţii sau caracteristici speciale ……………………….…….6.... 113 8. 142 9.…….…….1.2.…………..……..... 86 8.2.. Transformările structurale în ZIT la sudarea prin topire a oţelurilor ……. 120 Bibliografie ……………………………………………………………………… 121 Teste de autoevaluare ……………………………………………………………. 113 8..4.……...……...…….

172 9. 197 10.4... 251 11. Principalele proprietăţi ale ceramicelor şi sticlelor ………………..8.…….7.6.. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR CERAMICE ŞI STICLELOR …………………………. 210 10.…….... 207 10.……...5...1. 231 11. Alte metale şi aliaje neferoase ……………………………………….3.3.3. 177 9.1.....8.........2. Introducere ………………………………………………………………….4.. Aliajele pentru lipire …………………………………………….…….. 187 Aplicaţii …………………………………………………………………. 187 Teste de autoevaluare …………………………………………………………….…….. Sticlele ……………………………………………………………………... 192 10.. 233 11..5.1....2.……...……..4. 229 11. 255 Cuvinte cheie ……………………………………………………………. Proprietăţile mecanice ale polimerilor ……………………….. Aliajele cu memoria formei …………………………………………….8.4.……. 236 11.. Cimentul …………………………………………………………………… 219 Cuvinte cheie …………………………………………………………….. Proprietăţile polimerilor …………………………………………………… 236 11.………. 250 11..... Aliajele superplastice ………………………………………………….1. 182 9..5.... Materialele termorigide ………………………………………. 219 10..…….4..2. 198 10... 254 11.2...3.. 250 11..……….……..1. Aditivii materialelor polimerice …………………………………….9. Titanul şi aliajele pe bază de titan ………………………………………….8.4.4..5....……......1..5.. Principalele tipuri de materiale polimerice ……………………….4.2. Materialele termoplaste ………………………………………..……….. 197 10.. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE POLIMERILOR ……………….…….... Caracterizarea generală a polimerilor ………………………………...3..5.... 215 10. Introducere ………………………………………………………………… 229 11. Materialele elastomerice (cauciucurile) ……………………………. Aliajele antifricţiune ……………………………………………. Structura polimerilor ……………………………………………………….……. 186 Bibliografie ………………………………………………………………………...4. Reacţiile de sinteză a polimerilor ………………………………….... 202 10.……. 257 3 . Materialele vitroceramice …………………………………………....………. 225 11.……. Structura ceramicelor şi sticlelor …………………………………. 180 9. 211 10.. 238 11. Materialele ceramice ………………………………………………. Materialele ceramice oxidice …………………………………... 177 9. 220 Bibliografie ……………………………………………………………………… 221 Teste de autoevaluare …………………………………………………………….8....……. 184 Cuvinte cheie …………………………………………………………….2.7. 207 10.4. Materialele ceramice neoxidice ……………………………………… 214 10.....……. 222 Aplicaţii ………………………………………………………………….4.. Materialele refractare …………………………………………. Materialele ceramice silicatice ………………………………...

.. 352 Index ……………………………………………………………………………. Introducere …………………………………………………………. 268 12...... 291 Bibliografie ………………………………………………………………………...……….………. Criteriile şi metodele de selecţie a materialelor ……………………..Bibliografie ……………………………………………………………………….. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR COMPOZITE ………………………………. Introducere ………………………………………………………………… 267 12. 14. 321 321 322 334 341 341 342 343 Grila de verificare a testelor de autoevaluare …………………………….. Cuvinte cheie ……………………………………………………………... 353 Elements of materials science and engineering (Abstract) ……………….......……….. ALEGEREA MATERIALELOR PENTRU APLICAŢIILE TEHNICE . STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR REALIZATE PRIN AGREGARE DE PULBERI …………….1.... Lemnul – material compozit natural ……………………………….……. 312 Cuvinte cheie …………………………………………………………….…….........…….……….2. 14.. 314 Bibliografie ……………………………………………………………………….……….4.…….. 317 14...………. Aplicaţii ………………………………………………………………….. 301 13....4..…….. 259 Aplicaţii …………………………………………………………………. 263 12... Estimarea caracteristicilor fizico-mecanice ale materialelor compozite ... 274 12.2....3. 302 13..…….... 357 4 .1. Structurile şi proprietăţile produselor sinterizate …………………. Transformările structurale la presarea şi sinterizarea pulberilor ………….. Teste de autoevaluare ………………………………………………………….……..3... 258 Teste de autoevaluare …………………………………………………………….........……. 14... Un studiu de caz privind alegerea materialelor ……………………. 315 Teste de autoevaluare ……………………………………………………………..........………... 292 Aplicaţii ………………………………………………………………….……..........…….2.1... 307 13. 267 12. Materiale compozite durificate cu fibre …………………………………… 284 Cuvinte cheie ……………………………………………………………. 292 Teste de autoevaluare ……………………………………………………………. 301 13.3. Introducere …………………………………………………………..... 295 13. Bibliografie ……………………………………………………………………. 315 Aplicaţii ………………………………………………………………….... Obţinerea şi caracterizarea pulberilor ……………………………………..

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

Capitolul 7

OŢELURILE ŞI FONTELE ALIATE

7.1. Introducere
Oţelurile aliate sunt acele oţeluri care conţin, pe lângă componentele specifice (fierul – componentul de bază şi carbonul – componentul de aliere principal), elementele însoţitoare (manganul, siliciul etc.) şi impurităţile tipice (sulful, fosforul etc.) oţelurilor carbon, şi alte componente (denumite generic elemente de aliere EA), introduse în mod intenţionat şi în cantitate suficientă la elaborare, cu scopul de a conferi acestor aliaje anumite structuri şi proprietăţi. În contextul acestei definiţii, un component al unui oţel este considerat element de aliere, dacă concentraţia în care a fost introdus la elaborarea oţelului depăşeşte concentraţia până la care acest component se încadrează în categoria elementelor însoţitoare sau concentraţia maximă admisă când componentul are efectele unei impurităţi a oţelului. Astfel, având în vedere datele prezentate în scap. 4.3, oţelurile se consideră aliate cu mangan, dacă %Mnm > 0,8 %, cu siliciu, dacă %Sim > 0,5 %, cu fosfor, dacă %Pm > 0,06 % etc., în timp ce alte componente, cum ar fi cromul, nichelul, molibdenul, vanadiul, titanul, niobiul, wolframul, borul etc., care nu sunt specifice compoziţiei oţelurilor carbon industriale, capătă statutul de elemente de aliere oricare ar fi concentraţia în care au fost introduse (intenţionat) la elaborarea oţelurilor. În practică, pentru a exprima gradul de aliere al unui oţel se utilizează ca indicator suma concentraţiilor masice ale elementelor de aliere (exceptând carbonul) conţinute de acesta Sa ( S a = ∑ % EAmj , EAj, j = 1 … n, fiind elementele
j =1 n

de aliere introduse la elaborarea oţelului, iar %EAmj - concentraţiile masice ale acestor elemente), iar oţelurile aliate se clasifică în: oţeluri slab aliate, având Sa< 5 %, oţeluri mediu aliate, având 5 % ≤ Sa < 10 % şi oţeluri înalt (bogat) aliate, având Sa ≥ 10 %.
5

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

În mod similar, fontele aliate (denumite şi fonte speciale) sunt acele fonte care conţin, pe lângă componentele specifice, elementele însoţitoare şi impurităţile tipice fontelor albe (fără grafit în structură), cenuşii sau modificate (cu grafit în structură), şi alte componente (numite generic elemente de aliere), introduse în mod intenţionat şi în cantitate suficientă la elaborare, cu scopul de a conferi acestor aliaje anumite structuri şi proprietăţi. În contextul acestei definiţii, printr-un raţionament similar celui utilizat în cazul oţelurilor, sulful, în concentraţii %Sm < 0,15 % şi fosforul, în concentraţii %Pm < 0,6 %, considerate impurităţi, manganul, în concentraţii %Mnm < 1,5 %, siliciul, în concentraţii %Sim < 0,5…1,0 % la fontele albe sau %Sim < 3,5…4,5 % la fontele cenuşii sau modificate şi componentele introduse (în concentraţii mici) în cursul operaţiilor de modificare şi postmodificare (magneziu, ceriu, calciu, bariu, titan, zirconiu, aluminiu), considerate elemente însoţitoare, nu reprezintă elemente de aliere ale fontelor; aceste componente, introduse la elaborarea fontelor în concentraţii mai mari decât cele până la care se consideră impurităţi sau elemente însoţitoare, constituie elemente de aliere ale fontelor, iar componentele care nu sunt specifice compoziţiei fontelor albe, cenuşii sau modificate industriale, cum ar fi cromul, nichelul, molibdenul, vanadiul etc., au statutul de elemente de aliere oricare ar fi concentraţia în care au fost introduse (intenţionat) la elaborarea fontelor. Pentru a exprima gradul de aliere al unei fonte se poate utiliza, ca şi la oţeluri, indicatorul Sa, iar fontele aliate se clasifică în: fonte slab aliate, având Sa< 5 %, fonte mediu aliate, având 5 % ≤ Sa < 10 % şi fonte înalt (bogat) aliate, având Sa ≥ 10 %. Elementele de aliere se pot găsi în structurile oţelurilor şi fontelor, în funcţie de caracteristicile lor fizico – chimice (raza atomică, valenţa, electronegativitatea, tipul structurii cristaline, afinitatea chimică faţă de fier, carbon, elemente însoţitoare şi impurităţi) şi de concentraţiile în care sunt introduse la elaborarea acestor aliaje, în următoarele forme: a) dizolvate (prin substituţie sau interstiţial) în soluţiile solide specifice structurii aliajelor fier – carbon, soluţii denumite în acest caz ferită aliată şi austenită aliată; b) dizolvate în structura cristalină a cementitei, denumită în acest caz cementită aliată; c) legate sub formă de carburi proprii; d) combinate chimic cu fierul sub formă de compuşi intermetalici; e) legate sub formă de incluziuni nemetalice (oxizi, sulfuri, silicaţi) sau libere sub formă de cristale de metal pur. Primele trei forme de existenţă a elementelor de aliere sunt cele care corespund frecvent structurii oţelurilor şi fontelor aliate. Formele de existenţă d) şi e) sunt rar întâlnite, deoarece: * fierul formează compuşi intermetalici cu unele elemente de aliere numai dacă concentraţiile acestora sunt ridicate (de exemplu, fierul cu cromul formează compusul, de tip fază sigma, FeCr, caracterizat printr-o valoare de bază a concentraţiei cromului %Crm ≅ 45 %, cu vanadiul – compusul, de tip fază sigma,
6

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

FeV, având %Vm ≅ 48 %, cu molibdenul - compuşii Fe3Mo2, având %Mom ≅ 53 % şi FeMo, având %Mom ≅ 66 %, cu wolframul – compusul, de tip fază Laves, Fe2W, având %Wm ≅ 63 % şi compusul Fe3W2, având %Wm ≅ 68 %, cu titanul – compusul FeTi, având %Tim ≅ 52 %, iar cu niobiul – compusul, de tip fază Laves, Fe2Nb, având %Nbm ≅ 52 %); ca urmare, existenţa unor astfel de compuşi este caracteristică exclusiv oţelurilor şi fontelor înalt aliate cu astfel de elemente; * incluziunile nemetalice sunt (în mod obişnuit, datorită efectelor negative pe care le are prezenţa acestora - v. scap. 4.3.2 şi 4.3.3) faze nedorite ale structurii oţelurilor şi fontelor şi, ca urmare, legarea elementelor de aliere sub formă de incluziuni se realizează numai accidental, de obicei când nu se alege corect momentul introducerii acestor elemente în procesul tehnologic de elaborare; de exemplu, titanul, care are afinitatea chimică faţă de oxigen (puterea de dezoxidare) mai mare decât a siliciului şi aluminiului, introdus într-un oţel lichid înainte de finalizarea proceselor de dezoxidare (v. scap. 4.3.2) participă intens la realizarea acestor procese şi se va găsi în structura oţelului legat sub formă de incluziuni oxidice, diminuându-şi astfel activitatea ca element de aliere.

7.2. Interacţiunea elementelor de aliere cu fierul
Majoritatea elementelor de aliere sunt solubile în fier, formând cu acesta soluţii solide (în care, evident, fierul este solventul, iar elementele de aliere sunt componentele solut). Prezenţa elementelor de aliere dizolvate (împreună cu carbonul) în structura cristalină a fierului determină modificarea valorilor punctelor critice de transformare în stare solidă a acestuia. Unele elemente de aliere, cum ar fi cromul, siliciul, molibdenul, woframul, vanadiul, niobiul, având structura cristalină de tip CVC, sunt izomorfe cu Feα (şi Feδ), au o bună solubilitate în această modificaţie a fierului şi determină extinderea domeniilor de stabilitate a feritei (şi feritei delta) şi restrângerea domeniilor de stabilitate a austenitei, mărind temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feα ⇔ Feγ (punctul critic tc1 ≡ A3) şi micşorând temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feγ ⇔ Feδ (punctul critic tc2 ≡ A4). Elementele având influenţele menţionate anterior sunt denumite elemente de aliere alfagene sau elemente de aliere feritizante (notate generic EAα). Aşa cum se observă în figura 7.1 a, care prezintă configuraţia generală a diagramelor de echilibru ale sistemelor binare Fe – EAα, prezenţa elementelor de aliere alfagene determină domenii de existenţă a fazei γ ≡ Feγ(EAα) foarte înguste şi domenii foarte extinse de stabilitate a fazei α ≡ Feα(EAα); la aliajele unui astfel de sistem, caracterizate
7

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

prin %EAα ≥ a%, structura la orice temperatură corespunzătoare stării solide este alcătuită numai din cristalele fazei α ≡ Feα(EAα), fiind suprimată posibilitatea realizării transformărilor alotropice de tipul Feα ⇔ Feγ şi eliminată astfel posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (de tipul α ⇔ γ).

Fig. 7.1. Configuraţia generală a diagramelor de echilibru ale sistemelor binare de tipul: a – Fe – EAα; b – Fe − EAγ

Efectele anterior menţionate ale elementelor de aliere alfagene se menţin şi în cazul aliajelor ternare Fe – C − EAα (oţeluri şi fonte aliate cu elemente alfagene), în structura cărora faza α ≡ Feα(C, EAα) este ferita aliată, iar faza γ ≡ Feγ(C, EAα) este austenita aliată; aşa cum se observă în figura 7.2, care prezintă diagramele pseudobinare corespunzătoare la trei concentraţii masice (constante) de Si ≡ EAα; în aliajele ternare Fe – C – Si ≡ EAα , creşterea concentraţiei Si ≡ EAα determină îngustarea progresivă a domeniilor cu austenită aliată, lărgirea substanţială a domeniilor cu ferită aliată şi, ca o consecinţă, ridicarea substanţială a punctului critic A1 (creşterea temperaturii la care se poate realiza, în condiţii de echilibru, transformarea eutectoidă γ ⇔ α + Fe3C). Evident, când concentraţia de elemente de aliere alfagene %EAα ≥ a%, la orice temperatură corespunzătoare stării solide, oţelurile aliate au o structură monofazică feritică (sau o structură alcătuită din ferită şi mici conţinuturi de carburi), iar fontele aliate au o structură alcătuită din ferită şi carburi primare sau grafit, fiind suprimată posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (care presupun existenţa posibilităţii de realizare a transformărilor
8

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

alotropice de tipul Feα ⇔ Feγ); oţelurile sau fontele aliate care prezintă aceste particularităţi structurale sunt denumite oţeluri aliate feritice sau fonte aliate feritice.

Fig.7.2. Diagramele de echilibru pseudobinare ale aliajelor sistemului ternar Fe – C – Si ≡ EAα cu %Sim = 2,5 %; %Sim = 5,0 % şi %Sim = 7,5 %

Unele elemente de aliere, cum ar fi nichelul şi manganul, având structura cristalină de tip CFC, sunt izomorfe cu Feγ , au o bună solubilitate în această modificaţie a fierului şi determină extinderea domeniilor de stabilitate a austenitei şi restrângerea domeniilor de stabilitate a feritei (şi feritei delta), micşorând temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feα ⇔ Feγ (punctul critic tc1 ≡ A3) şi ridicând temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feγ ⇔ Feδ (punctul critic tc2 ≡ A4).
9

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

Elementele având influenţele menţionate anterior sunt denumite elemente de aliere gamagene sau elemente de aliere austenitizante (notate generic EAγ). Aşa cum se observă în figura 7.1 b, care prezintă configuraţia generală a diagramelor de echilibru ale sistemelor binare Fe – EAγ, prezenţa elementelor de aliere gamagene determină domenii de existenţă a fazei α ≡ Feα(EAγ) foarte înguste şi domenii foarte extinse de stabilitate a fazei γ ≡ Feγ(EAγ); la aliajele unui astfel de sistem, caracterizate prin %EAγ ≥ b%, structura la orice temperatură corespunzătoare stării solide este alcătuită numai din cristalele fazei γ ≡ Feγ(EAγ), fiind suprimată posibilitatea realizării transformărilor alotropice de tipul Feγ ⇔ Feα şi eliminată astfel posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (de tipul γ ⇔ α). Efectele anterior menţionate ale elementelor de aliere alfagene se menţin şi în cazul aliajelor ternare Fe – C − EAγ (oţeluri şi fonte aliate cu elemente gamagene), în structura cărora faza α ≡ Feα(C, EAγ ) este ferita aliată, iar faza γ ≡ Feγ(C, EAγ) este austenita aliată; aşa cum se observă în figura 7.3, care prezintă diagramele pseudobinare corespunzătoare la trei concentraţii masice (constante) de Mn ≡ EAγ; în aliajele ternare Fe – C – Mn ≡ EAγ , creşterea concentraţiei Mn ≡ EAγ determină îngustarea progresivă a domeniilor cu ferită aliată, lărgirea substanţială a domeniilor cu austenită aliată şi, ca o consecinţă, coborârea substanţială a punctului critic A1 (micşorarea temperaturii la care se poate realiza, în condiţii de echilibru, transformarea eutectoidă γ ⇔ α + Fe3C). Evident, când concentraţia de elemente de aliere gamagene %EAγ ≥ b %, la orice temperatură corespunzătoare stării solide, oţelurile aliate au o structură monofazică austenitică, iar fontele aliate au o structură alcătuită din austenită şi grafit, fiind suprimată posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (care presupun existenţa posibilităţii de realizare a transformărilor alotropice de tipul Feγ ⇔ Feα); oţelurile sau fontele aliate care prezintă aceste particularităţi structurale sunt denumite oţeluri aliate austenitice sau fonte aliate austenitice. Considerând (în mod schematic, simplificat) că influenţele elementelor de aliere se manifestă prin modificarea poziţiilor liniilor şi punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Fe – Fe3C, aşa cum se prezintă în figura 7.4, aspectele anterior prezentatate se pot sintetiza astfel: • elementele de aliere alfagene (cromul, siliciul, molibdenul etc.) determină extinderea domeniilor de existenţă a feritei şi restrângerea domeniilor de stabilitate a austenitei (v. fig. 7.4 a); la concentraţii mari de elemente alfagene posibilitatea realizării transformării alotropice Feα ⇔ Feγ este suprimată şi se obţin oţeluri sau fonte aliate feritice, care nu prezintă transformări de fază în stare solidă de tipul α ⇔ γ;
10

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

• elementele de aliere gamagene (manganul, nichelul etc.) determină extinderea domeniilor de existenţă a austenitei şi restrângerea domeniilor de stabilitate a feritei (v. fig. 7.4 b); la concentraţii mari de elemente gamagene posibilitatea realizării transformării alotropice Feγ ⇔ Feα este anulată şi se obţin oţeluri sau fonte aliate austenitice, care nu prezintă transformări de fază în stare solidă de tipul γ ⇔ α;

Fig.7.3. Diagramele de echilibru pseudobinare ale aliajelor sistemului ternar Fe – C – Mn ≡ EAγ cu %Mnm = 3,0 %; %Mn m = 13,0 % şi %Mn m = 20,0 %

11

abscisa %Cm = 2. influenţe similare (creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii.5). aşa cum s-a specificat în scap. 4. aşa cum s-a specificat în scap.4. Schema modificării liniilor şi punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Fe-Fe3C de către: a – elementele de aliere alfagene. b – elementele de aliere gamagene Elementele de aliere dizolvate în ferită sau austenită influenţează proprietăţile fizico – mecanice ale acestor faze. fig.2.6 sunt prezentate diagramele de variaţie a principalelor caracteristici mecanice ale feritei (rezistenţa la tracţiune Rm. corespunzătoare concentraţiei carbonului în perlită) spre concentraţii ale carbonului mai reduse (v. alungirea procentuală după rupere A. la unele oţeluri aliate (aliaje caracterizate prin concentraţii masice de carbon %Cm ≤ 2.7. ca urmare. duritatea Brinell HBS şi energia de rupere la încercarea la încovoiere prin şoc KV) în funcţie de concentraţiile masice ale diverselor elemente de aliere dizolvate în aceasta.11 %) spre concentraţii ale carbonului mai scăzute şi. 12 . Fig.77 %.4 şi 7.11 %) devine posibilă producerea transformării eutectice şi apariţia în structura lor de echilibru a unor mici cantităti de ledeburită (constituent specific structurii fontelor albe).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • elementele de aliere modifică poziţia punctului critic de transformare în stare solidă tPSK ≡ A1 şi deplasează punctul S (având. În figura 7. abscisa %Cm = 0. menţinerea constantă sau diminuarea plasticităţii etc. 4. oţelurile aliate care prezintă aceste particularităţi structurale sunt denumite oţeluri aliate ledeburitice. 7.2. • elementele de aliere deplasează punctul E (având.) au şi elementele de aliere dizolvate în austenită.

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. c − HBS = f3(%EAm). b − A = f2(%EAm).5. Influenţele elementelor de aliere asupra: a – poziţiei punctului critic A1.6. 7. d − KV = f4(%EAm) 13 . 7. b – concentraţiei masice a carbonului în perlită Fig. Influenţa elementelor de aliere asupra caracteristicilor mecanice ale feritei: a – Rm = f1(%EAm).

• elemente care reacţionează cu carbonul. dar şi de concentraţiile în care se găsesc acestea în oţeluri şi fonte şi de solubilitatea lor în ferită şi austenită. iar cementita aliată cu wolfram poate avea %Wat ≤ 1 %).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 7. în funcţie de modul în care interacţionează cu carbonul. Interacţiunea elementelor de aliere cu carbonul Elementele de aliere introduse la elaborarea oţelurilor şi fontelor se pot clasifica. Mo. nichelul şi cobaltul. Ti Elementul de aliere cel mai carburigen CREŞTE AFINITATEA FAŢĂ DE CARBON În cazul elementelor de aliere carburigene. V. care formează cementită aliată.1). cu formula generală (Fe. scap. Ta. aşa cum se poate observa în fig. în structura căreia atomii elementelor de aliere înlocuiesc în diverse proporţii atomii de fier (de exemplu. se pot defini următoarele tipuri de situaţii privind existenţa elementelor de aliere carburigene în structurile oţelurilor şi fontelor: a) elementele de aliere sunt dizolvate în cementită prin substituirea parţială a atomilor de fier din structura cristalină a acesteia. 14 . ce pot exista ca faze distincte în structurile oţelurilor şi fontelor aliate. Co3C) nu apar în mod obişnuit în structurile oţelurilor sau fontelor aliate. Cr. nichelul. cromul. care formează carburi stabile. cementita aliată cu mangan poate avea %Mnat ≤ 100 %. wolframul). molibdenul. în funcţie de afinitatea lor faţă de carbon (crescătoare odată cu mărirea deficitului de electroni în substraturile atomice d. 4. Zr. cementita aliată cu crom poate avea %Crat ≤ 25 %. elemente ce pot fi ierarhizate.7). în această situaţie se pot afla elementele de aliere cu afinitate faţă de carbon apropiată de cea corespunzătoare fierului (manganul.3. Componentul de bază al oţelurilor şi fontelor Mn. din această categorie fac parte. tabelul 1. principalele elemente de aliere care fac parte din această categorie sunt siliciul. 7.EA)3C. care împiedică formarea carburilor sau produc descompunerea carburilor existente şi asigură apariţia grafitului (carbonului liber) ca fază structurală a fontelor şi (uneori) a oţelurilor (v. Ca urmare. Nb. dar carburile pe care le formează au stabilitate redusă. din această categorie fac parte metalele de tranziţie situate în tabloul periodic al elementelor la stânga fierului (v. astfel: Fe. interacţiunea cu carbonul depinde nu numai de afinitatea lor faţa de acest element. de exemplu. W. ce are caracteristicile unei faze bertholide. astfel: • elemente grafitizante.4). cementita aliată cu molibden poate avea %Moat ≤ 3 %. • elemente carburigene. aluminiul şi cuprul. ale căror carburi (Ni3C.

7. modul de distribuţie şi gradul lor de dispersie în structură (v. dar formează şi carburi proprii (mai ales când se află în cantităti ce depăsesc solubilitatea lor în cementită). configuraţia electronică şi afinitatea faţă de carbon ale principalelor elemente de aliere din oţeluri şi fonte b) elementele de aliere sunt dizolvate în cementită. niobiul. în timp ce carburile globulare fine. cu structura cristalină cubică sau EA2C. cu structura cristalină de tip hexagonal. dar diminuează considerabil plasticitatea şi tenacitatea oţelurilor sau fontelor.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Ti [Ar]3d24s2 V [Ar]3d34s2 Cr [Ar]3d54s1 Mn [Ar]3d54s2 Fe [Ar]3d64s2 Co [Ar]3d74s2 [Ar] ≡ 1s22s22p63s23p6 [Kr] ≡ [Ar] 3d104s24p6 [Xe] ≡ [Kr] 4d105s25p6 Ni [Ar]3d84s2 Cu [Ar]3d104s1 Zr [Kr]4d25s2 Nb [Kr]4d45s1 Mo [Kr]4d55s1 Ta [Xe]5d36s2 W [Xe]5d46s2 elementul chimic configuraţia electronică Elemente carburigene ! Elemente care formează carburi instabile Fig. care se dizolvă în cementită (în concentraţiile anterior precizate) şi pot forma şi carburi proprii de tipul EA7C3. cu structură cristalină complexă. scap. care formează carburi primare (insolubile în austenită) de tipul EAC. această situaţie este tipică elementelor puternic carburigene (tantalul. Carburile elementelor de aliere au duritatea mai mare şi fragilitatea mai redusă decât cele corespunzătoare cementitei. 15 . molibdenul şi wolframul. care se dizolvă relativ uşor în austenită (la încălzirea oţelurilor sau fontelor aliate) şi de tipul EAC. carburile primare (ca faze individuale sau în alcătuirea amestecului eutectic) dispuse sub formă de reţea la limitele cristalelor masei metalice de bază a structurii măresc rezistenţa mecanică şi duritatea.7. cu structura cristalină cubică sau EA2C. cu structura cristalină de tip hexagonal. c) elementele de aliere nu se dizolvă în cementită şi formează (oricare ar fi concentraţia în care au fost introduse în oţeluri sau fonte) carburi proprii greu fuzibile. în această situaţie se pot încadra cromul. 3. cu duritate şi stabilitate foarte ridicate. uniform distribuite în matricea structurală asigură oţelurilor şi fontelor o combinaţie favorabilă de caracteristici mecanice (cu valori ridicate atât ale caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi duritate. vanadiul. Deoarece carburile sunt de obicei prezente ca faze minoritare (cu conţinuturi procentuale scăzute) în structura oţelurilor sau fontelor aliate. zirconiul şi titanul). EA23C6 sau EA6C. Prezentarea schematică a corelaţiei dintre poziţia în tabloul periodic.11). influenţelor pe care le au asupra proprietăţilor mecanice ale acestor aliaje depind în măsură importantă de forma. cât şi ale caracteristicilor de plasticitate şi tenacitate). care sunt insolubile în austenită.

efecte similare având şi alierea cu aluminiu. molibdenul.2).6) şi rezultă o structură cu austenită neomogenă şi carburi nedizolvate.1 %.1. 5). chiar şi în concentraţii foarte reduse (corespunzătoare unei microalieri). improprie pentru obţinerea unor structuri şi proprietăţi mecanice convenabile după călirea martensitică. fig. 5. scap. care blochează creşterea cristalelor de austenită până la temperaturi ridicate (v. deoarece la încălzirea lor prin inducţie cu curenţi de înaltă frecvenţă se produce transformarea perlitei în austenită prin mecanismul fără difuzie (v. dacă concentraţia masică a acestui element este %Alm ≤ 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 7. cap. scap. vanadiul etc. niobiul. wolframul. titanul etc. Influenţele privind transformarea la încălzire a perlitei în austenită se pot sintetiza astfel: • elementele de aliere care sunt solubile în cementită şi/sau formează carburi stabile (cromul. care constituie “bariere” eficiente pentru creşterea granulaţiei austenitei până la temperaturi ridicate (dacă %Alm > 0.) diminuează vitezele de desfăsurare a etapelor de dizolvare a cementitei şi/sau carburilor în austenită şi de omogenizare a austenitei.4. datorită acestei influenţe. 5. la încălzirea pieselor din oţeluri sau fonte aliate cu astfel de elemente în vederea aplicării de TT. 6. τm mai mari decât cele corespunzătoare cazului când piesele sunt confecţionate din oţeluri carbon sau fonte nealiate. A. zirconul.1). vanadiul. transforma la răcire a austenitei şi transformarea la încălzire a martensitei (v. obţinerea structurilor cu austenită omogenă presupune utilizarea unor valori ale parametrilor de regim ti. nitrurile sau oxizii de aluminiu se distribuie în structură sub formă de particule izolate şi efectul de blocare a creşterii granulaţiei austenitei este anulat). iar la proiectarea pieselor care urmează a fi supuse călirii CIF nu se vor alege ca materiale astfel de oţeluri sau fonte aliate. reduc tendinţa de creştere a cristalelor de austenită la încălzire şi conferă oţelurilor şi fontelor ereditate granulară fină. distribuiţi sub formă de reţele peliculare intercristaline. singurul element de aliere care favorizează creşterea granulaţiei 16 .4. • elementele de aliere carburigene (molibdenul. Influenţele elementelor de aliere asupra transformărilor structurale în stare solidă ale oţelurilor şi fontelor Elementele de aliere prezente în compoziţia oţelurilor şi fontelor pot influenţa desfăşurarea şi efectele producerii transformărilor structurale în stare solidă tipice acestor aliaje: transformarea la încălzire a perlitei în austenită.1 % şi se asigură formarea unor reţele peliculare submicroscopice de nitruri sau oxizi. deplasând spre dreapta curbele c şi d ale diagramei TTT la încălzire (v.). deoarece formează compuşi (carburi sau carbonitruri).3.

fig. acestea indicând existenţa a două puncte de maxim cinetic (tMC1 . fig. 7. fiind (în marea lor majoritate) solubile în Feγ. 5. micşorând astfel viteza de răcire critică vrc (v.10. măresc stabilitatea austenitei în domeniul transformărilor la răcire prin mecanismele cu difuzie şi intermediar şi deplasează spre dreapta (spre durate mai lungi) curbele diagramelor de transformare izotermă şi termocinetică a austenitei.) produc şi modificări ale formei curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei.corespunzător transformării austenitei subrăcite în perlită şi tMC2 . Principalele influenţe ale elementelor de aliere asupra transformării la răcire a austenitei sunt următoarele: • elementele de aliere (cu excepţia cobaltului).Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate austenitei este manganul (element solubil în Feγ şi care nu formează carburi proprii) şi. vanadiul etc. 7. B. aceste influenţe importante ale prezenţei elementelor de aliere în oţeluri sau fonte sunt prezentate schematic de diagramele din figura 7.2. trebuie introduse (în cantităţi convenabile) şi elemente de aliere (din gama precizată mai înainte) care să anihileze tendinţa spre obţinerea unei granulaţii grosolane indusă de prezenţa manganului. siliciul.11 a) sau suprimarea posibilităţilor de transformare (deplasarea spre durate foarte lungi a transformărilor) prin mecanismele perlitic (v. ca urmare. wolframul. destinate confecţionării semifabricatelor şi pieselor care se supun prelucrării prin deformare plastică la cald sau aplicării unor TT. scap. cuprul) au influenţele anterior prezentate fără a modifica configuraţia curbelor diagramelor de transformare izotermă a austenitei. Fig. în compoziţia oţelurilor şi fontelor aliate cu acest element. v.corespunzător transformării austenitei subrăcite în bainită.11 b) sau 17 .4). manganul. 7.9 şi 7. molibdenul.8 Prezentarea schematică a influenţei elementelor de aliere asupra poziţiei curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei • elementele de aliere care nu formează carburi stabile (nichelul. în timp ce elementele de aliere care pot forma carburi (cromul.8 şi sunt ilustrate şi atestate de diagramele TTT din figurile 7. corespunzătoare unor oţeluri şi fonte industriale.

fig.15.44 %.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR bainitic (v.11) sunt ilustrate şi atestate convingător de diagramele TTT din figurile 7. aceste influenţe sunt ilustrate sintetic de diagramele din figura 7. %Nim = 5 %) • elementele de aliere (cu excepţia cobaltului şi aluminiului) coboară temperaturile punctelor Ms şi Mf. b – oţel aliat cu Ni (%Cm = 0.13 şi 7. 7.14.12. Prezentarea comparativă a diagramelor de transformare (izotermă şi termocinetică) a austenitei pentru două oţeluri industriale: a – oţel carbon (%Cm = 0. 7. Influenţele elementelor de aliere asupra transformării la răcire a austenitei (prezentate anterior) au câteva implicaţii practice foarte importante: 18 .11 c).9. caracteristice pentru transformarea austenitei prin mecanismul fără difuzie (transformarea martensitică) şi. aceste influenţe ale elementelor de aliere care formează carburi (sugerate schematic de diagramele din figura 7. determină creşterea conţinuturilor procentuale de austenită reziduală din structurile la ta ale oţelurilor sau fontelor călite martensitic. ca urmare. Fig. corespunzătoare unor oţeluri şi fonte aliate industriale.44 %). 7.

c – diagramă cu transformarea baintică suprimată • micşorarea vrc.2) şi. b – fontă nodulară aliată cu Mo (%Cm = 3.10.4 %. 7.4 %. 19 . Prezentarea schematică a infleunţelor elementelor de aliere asupra configuraţiei curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei: a – diagramă cu două puncte de maxim cinetic. %Sim = 2. ca urmare. scap.6 %). determină creşterea substanţială a călibilităţii oţelurilor (v. 7. Prezentarea comparativă a diagramelor de transformare (termocinetică) a austenitei pentru două fonte industriale: a – fontă nodulară nealiată (%Cm = 3. piesele confecţionate din oţeluri aliate se pot căli pe adâncimi mari şi/sau se pot supune călirii martensitice în medii care răcesc mai lent decât mediile de călire tradiţionale (apă. ulei).4.6 %. ceea ce asigură niveluri mai scăzute ale tensiunilor mecanice reziduale generate de călire şi reduce considerabil riscul deformării excesive sau fisurării acestor piese (chiar şi în cazul când acestea prezintă forme complicate sau detalii constructive cu puternice efecte de concentrare a tensiunilor). b – diagramă cu transformarea perlitică suprimată. produsă de prezenţa elementelor de aliere.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig.75 %) Fig. %Sim = 2.11. 6. %Mom = 0.

%Nim = 0. %Crm = 12 %.13. determină la unele oţeluri şi fonte aliate nerealizarea transformării martensitice prin călirea (răcirea austenitei cu o viteză vr ≥ vrc) până la ta şi menţinerea unor structuri cu masa de bază austenitică după o astfel de călire.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig.3 %) Fig. %Nim = 0.35 %. • coborârea punctului martensitic superior Ms.2 %) • micşorarea vrc. %Nim = 1.6 %.5 %.1 %. 7.8 %) Fig. produsă de prezenţa elementelor de aliere. %Crm = 0.4 %. Diagrama de transformare (izotermă) a austenitei (cu transformarea bainitică suprimată) pentru un oţel aliat (%Cm = 0. b – o fontă aliată (%Cm = 3 %. produsă de prezenţa elementelor de aliere. %Mom = 0. %Crm = 2.14.5 %. permite ca la unele oţeluri şi fonte aliate să se realizeze transformarea austenitei în martensită chiar şi la răcirea (călirea) în aer.2 %). 7. 12. %Sim = 2 %. Diagrama de transformare (izotermă) a austenitei (cu transformarea perlitică suprimată) pentru un oţel aliat (%Cm = 0. oţelurile sau fontele aliate care prezintă acestă particularitate structurală sunt denumite oţeluri aliate martensitice (autocălibile) sau fonte aliate martensitice (autocălibile). %Nim = 1 %. 20 . 7. %Crm = 0. Diagramele de transformare (izotermă) a austenitei (cu două puncte de maxim cinetic) pentru: a – un oţel aliat (%Cm = 0.

revenirea poate determina apariţia unui fenomen numit durificare secundară. 15.16 (curbele a şi b). duritatea structurilor realizate prin revenirea cu un anumit regim (ti.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. aşa cum se poate observa din examinarea diagramei prezentate în figura 7. • la oţelurile (cu conţinuturi ridicate de carbon) şi fontele aliate cu elemente care produc coborârea punctului Ms (la care. elemente însoţitoare şi impurităti ca şi oţelurile sau fontele aliate). se separă particule fine de carburi ale elementelor de aliere. care se produce deoarece la încălzirea austenitei rezultate la călire (stabilă la ta datorită conţinutului mare de elemente de aliere dizolvate) procesele de difuzie a carbonului şi elementelor de aliere sunt activate. b – conţinutului procentual de austenită reziduală din structurile la ta ale oţelurilor sau fontelor călite martensitic C. stabilitatea austenitei se micşorează.5) a oţelurilor sau fontelor aliate fiind mai mare decât a structurilor care rezultă tratând în acelaşi fel (cu acelaşi regim) oţelurile carbon sau fontele nealiate echivalente (având aceleaşi conţinuturi de carbon. scap. 5. datorită acestui fenomen. scap. aceasta se transformă în martensită cubică şi rezultă astfel o structură (alcătuită din 21 . Influenţele elementelor de aliere asupra: a – temperaturii Ms. fenomen ce constă în frânarea proceselor care au loc la revenire (datorită diminuării substanţiale a vitezei de difuzie a carbonului în fier în prezenţa elementelor de aliere) şi deplasarea acestora spre temperaturi mai ridicate şi/sau durate mai mari (v. Influenţele elementelor de aliere asupra transformării la încălzire a martensitei (transformării la revenire a structurilor obţinute prin călirea martensitică a oţelurilor sau fontelor) sunt următoarele: • elementelor de aliere prezente în oţeluri şi fonte produc fenomenul de stabilitate la revenire a structurilor obţinute prin călirea martensitică. aşa cum s-a arătat anterior. 6. se obţin prin călirea pâna la ta structuri cu masa de bază austenitică).3). 7. τm – v. efectul obţinut prin revenire este diminuat.

se manifestă fenomenul numit fragilitate de revenire. cu mangan etc. 7. cu crom şi nichel. dar cu caracteristicile de tenacitate mai bune. • la oţelurile aliate cu crom. iar apariţia ei este determinată de starea de tensiuni reziduale generată de producerea nesimultană în toată masa structurii a transformării martensitei de călire şi austenitei reziduale în martensită de revenire. dacă se măresc ti şi/sau τm. b − oţel aliat (%Cm = 0. c – oţel aliat (%Cm = 1 %. care se poate transforma.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR martensită şi carburi) cu duritatea ridicată. 7. 6. Fig. într-o structură (de tip sorbită de revenire – v. Duritatea structurilor obţinute prin revenirea unor oţeluri călite: a – oţel carbon (%Cm = 0. fenomen care dispare dacă se face o revenire la o temperatură mai mare de 400 oC şi nu mai apare dacă se repetă revenirea la o temperatură situată între 200 oC şi 400 oC (decât dacă revenirea se aplică după o nouă operaţie de călire martensitică). efectele descrise mai înainte se pot observa examinând configuraţia curbei c din figura 7. dacă duratele de menţinere în intervalul de 22 .5) cu duritatea mai scăzută. fenomen care se manifestă. Diagrama variaţiei tenacităţii în funcţie de temperatura de revenire la un oţel aliat care prezintă fenomenul de fragilitate la revenire b) oţelurile revenite timp îndelungat la ti = 450…550 oC şi/sau răcite lent la sfârşitul tratamentului prezintă un nivel scăzut al energiei de rupere KV (devin fragile). aşa cum arată diagrama din figura 7. %Mom = 0.45 %).2 %.17.16.3 %) .17.16. care poate determina. scap.%Crm = 1. %Crm = 12 % ) Fig.45 %. fragilitatea produsă de revenirea la ti = 200…400 oC este denumită fragilitate ireversibilă. apariţia a două anomalii privind nivelul tenacităţii (exprimat prin valoarea energiei de rupere KV) structurilor obţinute la revenire (care ar trebui să crească continuu o dată cu ridicarea temperaturii de revenire şi micşorarea durităţii): a) oţelurile revenite la ti = 200…400 oC prezintă un nivel scăzut al energiei de rupere KV (devin fragile).

se pot preciza cu un grad mare de siguranţă influenţele prezenţei acestui element de aliere (alfagen.5…1.5. carburigen. dar şi multe influenţe contradictorii (cromul este feritizant. 23 . În mod similar.). chiar dacă se face revenirea la ti > 550 oC. iar răcirea la sfârşitul revenirii să face rapid (în apă sau ulei) şi/sau utilizarea unor oţeluri aliate suplimentar cu molibden (%Mom = 0. ridică rezistenţa mecanică şi duritatea. dacă se adaugă în compoziţia acestui oţel şi %Nim = 8 %.).).3 %) sau wolfram (%Wm = 0. influenţa dominantă (rezultantă) nefiind întotdeauna în corelaţie directă cu valorile concentraţiilor acestora (de exemplu.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate temperaturi situat între 450 oC şi 550 oC sunt mari şi/sau viteza de răcire este mică. 7. cromul este carburigen. se pot estima cu o bună precizie influenţele prezenţei acestui element de aliere (gamagen. Datele din acest tabel şi aspectele expuse mai înainte evidenţiază complexitatea influenţelor elementelor de aliere şi motivează modul anterior de prezentare şi comentare a acestora. nitruri) şi crearea condiţiilor pentru apariţia unor microfisuri intercristaline (care generează comportarea fragilă a structurii de revenire). oţelul cu %Cm = 0.0 %).). măreşte călibilitatea. care finisează granulaţia. durata τm este scurtă. este dificil de apreciat care sunt influenţele cumulate ale prezenţei celor două elemente de aliere în compoziţia oţelului. care împiedică desfăşurarea proceselor (descrise mai înainte) responsabile de apariţia fenomenului. Dacă însă oţelul este aliat cu crom şi nichel. determinată de saturarea cu anumite elemente (în principal cu fosfor) a marginilor cristalelor structurii şi/sau separarea la marginea cristalelor a unor compuşi chimici ai acestor elemente (fosfuri. dacă oţelul este aliat cu nichel. carburi.2…0. creşte rezistenţa mecanică şi duritatea etc.1 % şi %Crm = 18 % aparţine clasei oţelurilor aliate feritice.1. în timp ce. care a presupus împărţirea lor pe tipuri de influenţe şi gruparea elementelor de aliere pe clase sau categorii în funcţie de modul de acţiune şi de efectele prezenţei lor în oţeluri sau fonte. ridică rezistenţa mecanică şi duritatea etc. în timp ce nichelul este austenitizant. Clasele structurale de oţeluri şi fonte aliate Influenţele principalelor elemente de aliere asupra structurii şi proprietătilor oţelurilor şi fontelor sunt sintetizate în tabelul 7. acesta devine un oţel aliat austenitic). De exemplu. este denumită fragilitate reversibilă şi poate fi contracarată prin aplicarea următoarelor soluţii: utilizarea unor regimuri de revenire la care temperatura ti > 550 oC. dacă un oţel este aliat cu crom. în timp ce nichelul nu formează carburi stabile şi poate avea efect grafitizant etc. elemente care au şi unele influenţe similare (măresc călibilitatea. care măreşte călibilitatea. îmbunătăţeşte tenacitatea etc. fragilitatea produsă de revenirea la ti = 450…550 oC.

5 % (nu depinde oţeluri cu 0.mai mare decât a cromului. efect grafitizant Mai mică decât a Fe.75 % (1% în oţeluri cu 0. dar stabilizează austenita reziduală în oţelurile cu conţinut ridicat de carbon Reduce vrc în aceeaşi măsură cu manganul Reduce vrc mai mult decât nichelul Are tendinţă puternică de formare a carburilor şi măreşte viteza critică In cantităţi mici.1.2% C) Vanadiu 1. cu cromul efect antigrafitizant Reduce vrc mai puternic decât cromul Reduce moderat vrc . reduce vrc In stare dizolvată. în procentele uzuale Stabilitate la revenire Impiedică înmuierea prin durificare secundară Foarte redusă Mai mare decât a Fe. dar mai mică decât a W.5 % 0. reduce foarte mult vrc Puternică .3% C) mult de carbon) 0. reduce întrucâtva plasticitatea Produce durificarea prin precipitare în aliajele Mo-Fe Creşte rezistenţa şi tenacitatea Durifică puternic Durifică şi scade plasticitatea Produce durificarea prin precipitare în aliajele Ti-Fe Produce durificarea prin precipitare în aliajele W-Fe Durificare moderată prin soluţia solidă Influenţa asupra austenitei In stare dizolvată reduce viteza critică Reduce viteza de racire critică vrc în aceeaşi măsură cu manganul Creşte viteza critică Influenţa exercitată prin carburi Tendinţa de formare a carburilor Mică .3% C) Nichel Fosfor Siliciu Titan Nelimitată 2.5 % (în funcţie de conţinutul de carbon) 2. efect antigrafitizant Molibden oţeluri cu 0.2% C) 6 % (11 % în 6 % (se reduce cu scăderea temperaturii) 32 % (se reduce cu scăderea temperaturii) Nelimitată − Menţine duritatea prin dizolvare în soluţie Carburile stabile nu afectează revenirea. creşte rezistenţa la coroziune Durifică considerabil Durifică apreciabil. efect antigrafitizant Mai mică decât a Fe.8 % (20 % în oţeluri cu 0.1 % (creşte cu conţinutul de C) 12. Influenţele principalelor elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor Elementul de aliere Aluminiu Crom Cobalt Mangan Solubilitatea în stare solidă 1.5% C prin legarea carbonului în carburi stabile) Puternică Foarte puternică (mai mică decât a Ti sau Nb). efect grafitizant Mai mare decât a Mn.0 % (9 % în 18. efect antigrafitizant La fel cu a Fe Efectul în timpul revenirii − Rezistenţă moderată la înmuiere Menţine duritatea Foarte redusă.2% C) . efect grafitizant Nulă.5% C) Nelimitată Nelimitată 3 % (8% în în Feγ în Feα 30 % Nelimitată 80 % 15 … 18 % 32 % (se reduce cu scăderea temperaturii) 25 % (în funcţie de conţinutul de carbon) Influenţa asupra feritei Durifică considerabil Durifică puţin. dar mai Reduce vrc în aceeaşi măsură mică decât a Cr. producându-se totuşi o oarecare durificare secundară Impiedică înmuierea prin durificare secundară Durificare secundară maximă Wolfram oţeluri cu 0.Tabelul 7. efect grafitizant Cea mai mare (2% Ti face necălibil un oţel cu 0.5% (4%în oţeluri cu 0.

numai din perlită. reducerea concentraţiei carbonului în perlită. pe lângă clasificarea oţelurilor în funcţie de gradul de aliere (prezentată în scap. (%B) şi (%M) sunt conţinuturile procentuale de formaţiuni feritoperlitice.6 %. având compoziţia chimică caracterizată prin %Cm ≤ 0. la proiectarea regimurilor şi estimarea efectelor tratamentelor termice sau termochimice care se aplică semifabricatelor sau pieselor din oţeluri aliate perlitice se va ţine seama de influenţele specifice prezenţei elementelor de aliere: modificarea poziţiei punctelor critice A1.0 %. Pentru oţelurile aliate perlitice. iar microstructurile acestor oţeluri sunt similare celor corespunzătoare oţelurilor carbon (v. duritatea structurii care se obţine la răcirea din domeniul austenitic (ti = A3 + 30…50 oC). 0.5 %. s-a ajuns la concluzia că. Elementele de aliere prezente în compoziţia acestor oţeluri pot avea influenţe multiple (se dizolvă în ferită.1. este necesară.P)HVα.5 % ≤ %Sim ≤ 2. tabelul 4.4)…(6. bainitice şi martensitice din structură. se poate estima cu relaţia: (7. dacă sunt oţeluri hipereutectoide.1) HVST = (%α.P + (%B)HVB + (%M)HVM .8 % ≤ %Mnm ≤ 2.). mărirea călibilităţii. %Crm ≤ 3 %. în funcţie de constituenţii din structura de echilibru stabil sau metastabil pe care o prezintă la ta. finisarea granulaţiei. se pot separa din austenită sub formă de carburi secundare. 0.P. oţelurile aliate perlitice au structura de echilibru la ta alcătuită din ferită (aliată) şi perlită. categoriile şi tipurile de tratamente care se pot aplica fiind aceleaşi ca şi în cazul semifabricatelor şi pieselor realizate din oţeluri carbon (recoacerile fără schimbare de fază.P). 7. dacă sunt oţeluri eutectoide sau din perlită şi carburi (cementită aliată sau carburi secundare). iar HVα. relaţiile (6. Ms (v. evident.2). dar structurile de echilibru la ta ale oţelurilor sunt similare celor corespunzătoare oţelurilor carbon. pentru a defini şi preciza cu o bună fidelitate efectele elementelor de aliere asupra oţelurilor. în care (%α. cu o anumită viteză vr (exprimată în oC/s). utilizate în mod obişnuit la realizarea pieselor pentru maşini şi utilaje. modifică poziţiile punctelor critice A1 şi A3. pot forma carburi proprii.1) şi împărţirea lor în clase structurale. tratamentele termochimice). A3. reduc concentraţia carbonului în perlită. dacă sunt oţeluri hipoeutectoide. constituentul omniprezent fiind perlita. Oţelurile aliate perlitice sunt oţeluri slab sau mediu aliate la care se produc. A. la încălzire sau răcire. HVB şi HVM sunt 25 .Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Ţinând seama de aceste observaţii.6)). aceleaşi transformări structurale ca şi la oţelurile carbon. austenită sau cementită. călirea martensitică şi revenirea. %Vm ≤ 0. după răcirea lentă sau în aer de la temperaturi înalte. influenţează desfăşurarea transformărilor în stare solidă etc. %Mom ≤ 0. producerea fenomenului de stabilitate la revenire etc. astfel. recoacerile cu schimbare de fază. Principalele clase structurale de oţeluri aliate sunt prezentate în continuare. Semifabricatele şi piesele confecţionate din oţeluri aliate perlitice pot fi tratate termic sau termochimic. %Nim ≤ 3 %.0 %.

300] şi PHJ = 17670 + 7950%C m − 21. date de relaţii de forma: (7. coeficienţii a0. bEA având valorile (stabilite experimental) precizate în tabelul 7. cu Ti = ti + 273 în K şi τm în ore (v.5) .2 Valorile coeficienţilor din relaţiilede estimare a durităţii oţelurilor aliate perlitice Tipul structurii Ferită + perlită Bainită Martensită Tipul structurii Ferită + perlită Bainită Martensită ST ≡ a0 77.0 bC 0 54. aşa cum s-a constatat experimental.0 0 bSi -19.0 73.0 aCr 35.0 89.0 aMn 30. 26 (7. scap.0 aNi 27.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR durităţile celor trei tipuri de formaţiuni structurale. 6.0 aMo 19.5 202 aC 223 377 949 aSi -14.P B M De asemenea.5).0 0 bCr 8.2) HVST = a0 + ∑ a EA % EAm + [b0 + ∑ bEA %EAm ] lg v r .0 74.3) iar regimurile de revenire se pot proiecta fără dificultate.2.5). pentru un regim de revenire caracterizat printr-o valoare dată a parametrului PHJ = Ti[18 + lg(τm)].6 -6.8 11. 6. b0.0 0 bV 130 0 0 α. Tabelul 7.5 72. scap.0 21. v. aEA.6 134 27.P B M ST ≡ b0 10. dacă oţelurilor aliate perlitice destinate realizării pieselor pentru maşini şi utilaje (având caracteristicile de compoziţie chimică în limitele anterior precizate) li se aplică TT de îmbunătăţire (călire martensitică + revenire înaltă. dacă HVrOC > 300. dacă HVrOC se situează în intervalul de valori [150 . corespunzătoare structurii rezultate după revenirea oţelului carbon echivalent (care are aceeaşi concentraţie masică de carbon ca şi oţelul aliat): HVrOA = HVrOC +30(%Sim+%Mnm)+55%Crm+6%Nim+100%Mom+150%Vm.2 29.0 -20. având în vedere că: PHJ = 21900 + 4050%C m − (33. corespunzătoare structurii obţinute după revenirea unui oţel aliat şi duritatea HVrOC . există următoarea corelaţie între duritatea HVrOA .0 -10. (7.6 0 aV 462 0 0 α.9 16.0 0 bNi 4.2 − 13%C m ) HVrOC . Astfel.8HVrOC . parametrii ti şi τm ai ciclului de revenire se stabilesc ţinând seama de intervenţia fenomenului de stabilitate la revenire.4 8.4) (7.0 0 bMn 0 -22.0 0 bMo 0 -33.0 -55.

Si. 18. V etc. urmate de recoaceri de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul ales corespunzător asigurării caracteristicilor dorite). singura modalitate de modificare (între anumite limite) a granulaţiei şi caracteristicilor mecanice ale pieselor şi semifabricatelor din oţeluri aliate feritice constă din aplicarea unor operaţii de deformare plastică la rece (ecruisare).%Sim = 3. b . cu structura monofazică alcătuită din cristale de ferită aliată cu siliciu C. Cele mai utilizate tipuri de oţeluri din această clasa sunt oţelurile austenitice manganoase. care le conferă.). recoacerea de recristalizare fară schimbare de fază (pentru refacerea plasticităţii pieselor şi semifabricatelor prelucrate prin deformare plastică la rece) şi recoacerea de detensionare (pentru diminuarea nivelului tensiunilor reziduale din piesele şi semifabricatele prelucrate prin diverse procedee tehnologice). Mo. la orice temperatură corespunzătoare stării solide. care le conferă. călirea martensitică şi revenirea). o structură alcătuită din ferită aliată (şi. eventual. 7. Oţelurile aliate austenitice sunt oţeluri ce au în compoziţie concentraţii mari de elemente gamagene (Ni. mici cantităţi de cementită aliată sau carburi ale elementelor de aliere).18. Fig.05 %. Microstructurile tipice ale oţelurilor din această clasă structurală sunt prezentate în figura 7.oţel feritic aliat cu siliciu (%Cm = 0.0 %). mici cantităţi de carburi ale elementelor de aliere).Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate B. la piesele şi semifabricatele confecţionate din astfel de oţeluri nu se pot aplica tratamentele termice cu schimbare de fază (recoacerile cu schimbare de fază. Mn etc. Oţelurile aliate feritice sunt oţeluri cu conţinut scăzut de carbon. la care structura austenitică este conferită de alierea cu 27 . fiind posibilă numai aplicarea tratamentelor termice fără schimbare de fază: recoacerea de omogenizare (pentru omogenizarea chimică a structurilor dendritice primare ale pieselor şi semifabricatelor obţinute prin turnare). Deoarece aceste oţeluri nu prezintă transformări de fază în stare solidă (elementele de aliere elimină posibilitatea realizării transformărilor de tipul Feα ⇔ Feγ şi α ⇔ γ ). eventual. o structură alcătuită din austenită aliată (şi. la orice temperatură corespunzătoare stării solide. ). Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate feritice: a – oţel feritic aliat cu crom (%Cm = 0. cu structura alcătuită din ferită aliată cu crom (cromferită) şi carburi.%Crm = 12 %). W.06 %. mediu sau înalt aliate cu elemente alfagene (Cr.

aşa cum s-a precizat anterior. călirea martensitică şi revenirea).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR mangan. oţelurile austenitice cu nichel şi oţelurile austenitice crom – nichel.2…0. d) %Cm = 0. uneori. Deoarece aceste oţeluri nu prezintă transformări de fază în stare solidă (elementele de aliere elimină posibilitatea realizării transformărilor de tipul Feγ ⇔ Feα şi γ ⇔ α ). Deoarece. %Crm = 16…18 %. deoarece oţelurile martensitice aliate cu elemente gamagene (Ni sau Mn). %Crm = 16…18 %. Microstructurile tipice ale oţelurilor din această clasă structurală sunt prezentate în figura 7. la piesele şi semifabricatele confecţionate din astfel de oţeluri nu se pot aplica tratamentele termice cu schimbare de fază (recoacerile cu schimbare de fază. fiind posibilă numai aplicarea tratamentelor termice fără schimbare de fază: recoacerea de omogenizare (pentru omogenizarea chimică a structurilor dendritice primare ale pieselor şi semifabricatelor obţinute prin turnare).6…1. care asigură formarea structurii austenitice la concentraţii mai mici ale nichelului (face oţelurile mai ieftine. urmate de recoaceri de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul ales corespunzător asigurării caracteristicilor dorite).20. gama oţelurilor martensitice ar trebui să aibă o mare extindere. 28 . de alierea suplimentară cu mangan şi/sau azot.0 %. D. fiind caracterizate printr-o mare fragilitate. la care structura austenitică este conferită de alierea cu nichel şi. Oţelurile aliate martensitice (autocălibile) sunt oţeluri la care concentraţiile de carbon şi de elemente de aliere sunt alese astfel încât să nu suprime posibilităţile de realizare a transformărilor de fază în stare solidă şi să asigure o diminuarea a vitezei de răcire critice care să permită obţinerea unei structuri martensitice la răcirea în aer din domeniul austenitic.1…0. se folosesc foarte rar şi singurele oţelurile martensitice cu o frecvenţă mai mare de utilizare sunt oţelurile înalt aliate cu crom. c) %Cm = 0. recoacerea de recristalizare fară schimbare de fază (pentru refacerea plasticităţii pieselor şi semifabricatelor prelucrate prin deformare plastică la rece) şi recoacerea de detensionare (pentru diminuarea nivelului tensiunilor reziduale din piesele şi semifabricatele prelucrate prin diverse procedee tehnologice). singura modalitate de modificare (între anumite limite) a granulaţiei şi caracteristicilor mecanice ale pieselor şi semifabricatelor din oţeluri aliate austenitice constă din aplicarea unor operaţii de deformare plastică la rece (ecruisare).2 %. deoarece resursele mondiale de nichel sunt limitate şi acest element este scump) şi menţinerea acestei structuri până la temperaturi scăzute (stabilizarea structurii austenitice). cu diferite reţete de compoziţie: a) %Cm < 0. gama oţelurilor aliate martensitice utilizate în aplicaţii tehnice este însă destul de restrânsă. %Nim = 2…4 %.4 % şi %Crm = 13…15 %. b) %Cm = 0. Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate martensitice (autocălibile) sunt prezentate în figura 7. ca şi în cazul oţelurilor aliate feritice. toate elementele de aliere (în afară de cobalt) au capacitatea de a micşora vrc.15 % şi %Crm = 12…14 %.19.

4 %. 20.2 %. b . %Nim = 12 %). 29 .oţel austenitic aliat cu nichel (%Cm = 0.05 %. 7. Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate austenitice: a – oţel austenitic aliat cu mangan (%Cm = 1. %Crm = 18 %.4 %. 7.22 %. c . 19.oţel martensitic aliat cu crom (%Cm = 0.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. %Nim = 8 %. ) Fig. %Mnm = 12 %).oţel austenitic aliat cu crom şi nichel (%Cm = 0. b . %Nim = 30 %. Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate martensitice: a – oţel martensitic aliat cu crom (%Cm = 0. d .oţel austenitic aliat cu crom şi nichel (%Cm = 0. %Crm = 14 %). ). %Crm = 25 %. %Crm = 14 %).08 %.

din care s-au separat carburi secundare şi care s-au transformat prin călire în martensită).21 b. sub forma unei reţele ledeburitice intergranulare (denumită în tehnică schelet ledeburitic). Si. %Cm > 0. W.) sunt realizate în coordonate %Cm. Oţelurile aliate ledeburitice sunt oţeluri care au în compoziţie concentraţii mari de carbon (de obicei. aşa cum evidenţiază microstructura din figura 7. %Mom = 3 %).oţel martensitic aliat cu crom (%Cm = 1. având în compoziţie atât elemente alfagene.6 %) şi de elemente de aliere (Cr.35 %. formaţiunile ledeburitice din structura acestor oţeluri pot fi disperse. Mo etc. precum şi de tipul şi concentraţiile elementelor de aliere conţinute de acesta.).85 %. Fig.22.24. Mn etc. 21.21 a. 7. având în abscisă concentraţia de crom echivalent %Cre. Schaeffler 30 . %Crm = 12 %. aşa cum se observă pe microstructura prezentată în figura 7. %Crm = 12 %). ambele microstructuri corespunzând unor oţeluri aliate ledeburitice călite martensitic (formaţiunile ledeburitice sunt dispuse la marginea cristalelor de austenită. Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate ledeburitice: a – oţel ledeburitic aliat cu crom şi molibden (%Cm = 0. Pentru estimarea clasei structurale a oţelurilor aliate complex. construite experimental pentru cele mai utilizate categorii de astfel de oţeluri. Schaeffler. astfel că la răcirea lor din stare lichidă este posibilă realizarea transformării eutectice şi apariţia în structură a unor mici cantităţi de ledeburită (constituent specific structurii fontelor albe). se utilizează diagrama structurală A. corespunzătoare unor oţeluri aliate cu elemente alfagene (Cr.) şi din figura 7. corespunzătoare unor oţeluri aliate cu elemente gamagene (Ni. Fiecare din cele două mărimi care definesc sistemul de coordonate al diagramei structurale A. Diagramele structurale din figura 7.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR E. iar în ordonată concentraţia de nichel echivalent %Nie. sau coerente. V. Pentru estimarea clasei structurale a oţelurilor aliate se folosesc diagramele structurale ale oţelurilor aliate. cât şi elemente gamagene. În funcţie de concentraţiile de carbon şi de elemente de aliere ce le caracterizează compoziţia. Clasa structurală căreia aparţine un oţel aliat depinde de concentraţia carbonului. b . W etc. prezentată în figura 7.23. %EAm.

5%Tam + %Wm + %Alm la determinarea %Cre şi 0.5%Nbm. %Eam).5%Com +30(%Nm – Xc) la determinarea Nie. ci prin zone (domenii) de tranziţie. Pentru definirea mărimilor %Cre şi %Nie se utilizează relaţiile: (7. iar concentraţiile masice ale elementelor de aliere gamagene (austenitizante) sunt considerate (fiecare cu câte un factor de multiplicare stabilit experimental) pentru definirea mărimii %Nie. 7.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate grupează câte o categorie de componente de aliere ale oţelurilor: concentraţiile masice ale elementelor de aliere alfagene (feritizante) sunt considerate (fiecare cu câte un factor de multiplicare stabilit experimental) pentru definirea mărimii %Cre. respectiv (%Cre. punctul caracteristic nominal PCN .24): * datorită complexităţii influenţelor elementelor de aliere.23 şi 7. având coordonatele (%Cm.22. pe unele diagrame structurale limitele domeniilor corespunzătoare unor clase structurale nu sunt marcate prin linii. care se completează uneori. Diagramele structurale ale oţelurilor aliate cu crom: a – structurile de echilibru.06. dacă 18 ≤ %Crm <28 % şi Xc = 0. 7. poziţionând pe diagrama structurală. dacă %Crm ≥ 28 %) Pentru orice oţel aliat la care se cunoaşte compoziţia chimică (exprimată prin concentraţiile masice ale tuturor componentelor) se poate determina clasa structurală din care face parte.6) %Cre = %Crm + %Mom +1. %Nie). dacă oţelul este aliat cu elemente din aceeaşi categorie (alfagene sau gamagene). (7. punctele acestora 31 . dacă oţelul este aliat complex (şi cu elemente de aliere alfagene şi cu elemente de aliere gamagene).fig.22.5%Mnm +30%Cm . b – structurile la răcirea în aer de la temperaturi înalte La utilizarea diagramelor structurale ale oţelurilor aliate trebuie avute în vedere şi următoarele particularităţi (v. adăugând 2%Tim + %Vm + 0.10. Fig.5%Sim +0. dacă %Crm ≥ 18 % (Xc = 0. aleasă corespunzător reţetei de aliere utilizate la elaborarea sa.7) %Nie = %Nim + 0. termenul de corecţie Xc luându-se nenul.7.

iar structurile sunt asemănătoare celor corespunzătoare fontelor albe). ca şi fontele nealiate. este utilă. fonte nodulare etc. fonte maleabile. Diagramele structurale (la răcirea în aer de la temperaturi înalte) ale: a – oţelurilor aliate cu nichel. * pe diagramele structurale sunt precizate şi unele informaţii conexe. dimensiunile. Schaeffler sunt marcate domeniile caracteristice din punctul de vedere al problemelor (pericolelor) care apar la utilizarea diverselor tipuri de oţeluri aliate: domeniul I – pericol maxim de fragilizare prin apariţia fazei sigma (compusul intermetalic FeCr). 32 . pe lângă clasificarea lor în funcţie de gradul de aliere (prezentată în scap. conform acestui criteriu fontele aliate pot fi încadrate în categoria fontelor cu grafit (carbon liber) în structură (denumite. modul de distribuţie şi gradul de dispersie ale formaţiunilor de grafit din structură: fonte pestriţe. 23. pentru a defini şi preciza cu o bună fidelitate efectele elementelor de aliere asupra fontelor. de exemplu. pe diagrama structurală a oţelurilor aliate cu mangan este precizat subdomeniul oţelurilor austenitice recomandate pentru aplicaţii practice.1) şi încadrarea fontelor în clase structurale. b – oţelurilor aliate cu mangan Ca şi în cazul oţelurilor. Criteriile care se utilizează în acest scop sunt: • forma de existenţă a carbonului. 7. domeniul IV – pericol maxim de fragilizare datorită creşterii intense a granulaţiei la încălzire. ferito – martensitice etc. domeniul III . în funcţie de modul de asigurare a prezenţei grafitului şi de configuraţia. austenito – martensitice.) sau în categoria fontelor fără grafit în structură (la care tot carbonul din compoziţia fontelor este dizolvat în soluţiile având ca solvent fierul sau este legat sub formă de carburi. 7.pericol maxim de fragilizare (fisurare) la rece.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR corespunzând PCN ale unor oţeluri aliate cu caracterizare structurală complexă: austenito – feritice. domeniul II – pericol maxim de fragilizare (fisurare) la cald. Fig.. iar pe diagrama structurală A. deosebit de utile la utilizarea diagramelor pentru soluţionarea unor probleme tehnice. fonte cenuşii.

fonte aliate austenitice. 7. 26. 7. conform acestui criteriu fontele aliate pot fi încadrate (aplicând aceleaşi principii ca şi în cazul oţelurilor aliate) în următoarele clase structurale: fonte aliate perlitice. Schaeffler • constituenţii din structura de echilibru stabil sau metastabil pe care o prezintă masa metalică de bază a fontei la ta. fonte aliate feritice. Diagrama structurală A. Diagrama structurală a fontelor cu grafit nodular aliate cu nichel şi molibden . fonte aliate martensitice.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. Diagrama structurală a fontelor aliate cu aluminiu 33 Fig. după răcirea sa lentă sau în aer de la temperaturi înalte. 25. 7. Fig. 24.

5 oţel aliat perlitic. iar transformarea eutectoidă. alcătuită din austenită şi carburi. cu acţiune grafitizantă) aparţin clasei structurale a fontelor austenitice cu grafit (lamelar sau nodular). constă din descompunerea austenitei în ferită şi carburi). De exemplu. construcţia şi modalităţile de utilizare ale acestor diagrame fiind similare celor corespunzătoare diagramelor structurale ale oţelurilor aliate. 9 fontă aliată martensitică. în figura 7. 20 fontă înalt (bogat) aliată. 30 diagramă structurală A. 27 oţel aliat ledeburitic. 32 durificare secundară. 25 diagramă structurală. Schaeffler. carburigen şi antigrafitizant) se încadrează în categoria fontelor albe feritice.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR De exemplu. Pentru estimarea clasei structurale a fontelor aliate se pot folosi diagramele structurale ale fontelor aliate. cu acţiune grafitizantă) sunt fonte feritice cu grafit (lamelar sau nodular). reversibilă. 21 34 . având structura de echilibru alcătuită din carburi primare. 10 fontă aliată feritică. 5 element de aliere alfagen (feritizant). 6 fontă aliată austenitică. 20. 27 oţel aliat feritic. Cuvinte cheie austenită aliată. 22 oţel aliat. 6 ferită aliată. 31 stabilitate la revenire. 14 element de aliere. 5 oţel slab aliat.25 este prezentată diagrama structurală a fontelor aliate cu aluminiu (element alfagen). construite experimental pentru cele mai utilizate categorii de astfel de fonte. 6 fontă aliată (specială). ce are loc după separarea de carburi secundare din austenită. 30 oţel aliat martensitic (autocălibil). 6 fragilitate de revenire ireversibilă. iar fontele înalt aliate cu crom (element alfagen. 5 oţel mediu aliat. fontele înalt aliate cu nichel (element gamagen. 10 element grafitizant. fontele înalt aliate cu siliciu (element alfagen. 6 carbură proprie. 7 element de aliere gamagen (austenitizant). 6 cementită aliată. 21 element carburigen. 9. 6 clasă structurală. 5 punct caracteristic nominal PCN. 14 fază sigma. 25 oţel aliat austenitic. eutectice şi secundare distribuite într-o masă de ferită aliată cu crom (la răcirea din stare lichidă a acestor fonte transformarea eutectică conduce la formarea unei structuri de tip ledeburitic. iar în figura 7. 10. 6 fontă mediu aliată. 6 fontă slab aliată. 28 oţel bogat aliat.26 diagrama structurală a fontelor cu grafit nodular slab aliate cu nichel (element gamagen) şi molibden (element alfagen).

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Bibliografie 1.15 %. vol.0 %.. Bucureşti.0 %. Izotermiceskie i termodinamoceskie diagramî raspada pereohladjenovo austenita. c) oţelul cu %Cm = 1. vol. 1980 11.4 %.02 %.. %Sm = 0.15 % şi %Pm = 0. %Mnm = 0. Bucureşti. %Pm = 0. %Mnm = 0.5 %. Metalografie şi tratamente termice. Gâdea S.0 %. Editura Tehnică. Bucureşti.02 % . Oţeluri inoxidabile şi refractare. %Sim=0. 1983 8. Studiul metalelor.3 % este un oţel aliat numai cu crom. 1970 5. Elaborarea oţelurilor aliate. Popov A. * * * Austenite Transformation Kinetics of Ferrous Alloys. 1978 6.. %Mnm = 0. Sofroni I.. 1982 4.a.45 %.5 % şi %Mom = 0. %Mn m = 0. Metalurgie fizică.M. %Sm = 0. b) oţelul cu %C m = 0.. %Sm = 0.1 % este un oţel aliat cu sulf şi fosfor? T.. d) oţelul cu %Cm = 0. ş. %Si m = 2. Ieremia A. Timişoara.02 % şi %Pm = 0.0 %. Metallurghia. Truşculescu M.3 %.. Moscova.5 %. Editura Tehnică. Mantea St.02 %.02 % este un oţel carbon.7 %. Colan H.. Greenwich. Mir.3 %. ş. 1983 2.3 %.7. II.1. Moscova. Care dintre următoarele fonte se încadrează în categoria fontelor aliate: a) fonta cu %Cm = 3. Vacu S. %P m = 0. %Sim=0. b) fonta cu %C m = 3. Bucureşto. 1974 9.5 %. Métallographie et traitements thermiques des métaux. Editura Didactică şi Pedagogică.3 %.E. %Sim = 1. %Si m =0.. %P m = 0. 35 . II – Cast Irons and Steels. 1985 Teste de autoevaluare T. ş. Fonte speciale. 1983 10. Petrescu M. Geru N. %Sm = 0.0 %..9 %. Climax Molibdenum Company.a. Editura Didactică şi Pedagogică. Protopopescu H.. Metalurgie fizică şi studiul metalelor.02 % şi %Cr m = 1.06 %. %S m = 0. Bucuresti. Austenite Transformation Kinetics of Ferrous Alloys. 1981 3. 1988 12..A..06 %. Editura Tehnică.7. %Mn m = 0. Editura Facla.3 %. %Crm = 1.W. Greenwich. %Mnm = 1.a. şi Popova L. Editura Didactică şi Pedagogică. Metalurgie fizică. Stefănescu D. Care dintre afirmaţile următoare sunt adevărate: a) oţelul cu %Cm = 0..2.. %Sim=0. Editura Didactică şi Pedagogică. Cias W. Bucureşti. 1965 7.. I.0 % este un oţel aliat cu crom. Lakhtine I. Climax Molibdenum Company. Bucureşti.

Care dintre următoarele forme de existenţă a elementelor de aliere în structurile oţelurilor şi fontelor sunt.5 %.7.4. c) cromul. d) nichelul ? T. d) recoacerea completă? T. %Pm = 0. %Nim = 13 %? T.0 %.9. c) manganul.7. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor aparţin categoriei elementelor alfagene: a) cromul.7. b) cromul. %Sim=1. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor aparţin categoriei elementelor gamagene: a) wolframul. %Sim=2. Care dintre următoarele elemente de aliere coboară temperatura corespunzătoare punctului critic A1 al oţelurilor şi fontelor: a) molibdenul. b) titanul.7. c) cromul. %Sm = 0. c) manganul. c) legate sub formă de carburi proprii.5 %.10. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor determină reducerea concentraţiei carbonului în perlită: a) nichelul. b) molibdenul. Care dintre următoarele componente ale oţelurilor sau fontelor sunt elemente de aliere gamagene (austenitizante): a) manganul.7.11. d) fonta cu %Cm = 3.7. T. d) călirea martensitică? T.8 %. d) compuşii intermetalici? T. %Alm = 20 %. %Sm = 0.6. Care dintre următoarele tipuri de tratamente se pot aplica la piesele sau semifabricatele din oţeluri aliate feritice: a) recoacerea de recristalizare fără schimbare de fază.12. d) siliciul? T. Care dintre următoarele tipuri de tratamente se pot aplica la piesele sau semifabricatele din oţeluri aliate austenitice: a) recoacerea de detensionare. nedorite: a) soluţiile solide ale elementelor de aliere cu fierul: b) carburile elementelor de aliere. %Pm = 0.3.7.06 %. c) nichelul. c) fonta cu %Cm = 2.8.03 %. d) vanadiul? T. %Mnm = 0. d) vanadiul ? T. b) siliciul. c) cromul. b) manganul. Elementele de aliere se pot găsi în structurile oţelurilor şi fontelor: a) dizolvate în ferită sau austenită.06 %.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Sm = 0. b) siliciul. în general.7.7.7.0 %. b) manganul. c) incluziunile nemetalice. %Mnm = 6. d) siliciul? T. Care dintre următoarele elemente de aliere produc mărirea temperaturii corespunzătoare punctului critic A1 al oţelurilor şi fontelor: a) nichelul. %Pm = 0.06 %. b) recoacerea de omogenizare. c) cromul. c) normalizarea. %Crm = 1.06 %.06 %. b) recoacerea de detensionare. d) wolframul? T. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor 36 .13.7.0 %. b) dizolvate în cementită.7. d) nichelul? T. d) combinate cu fierul sub formă de compuşi intermetalici ? . c) călirea martensitică.14.5 %.5.7. Care dintre următoarele componente ale oţelurilor sau fontelor sunt elemente de aliere alfagene (feritizante): a) manganul.

7. c) zirconiu. d) manganul? T.0 %? T.25. c) manganul.15.45 %. d) oţelul aliat având %Cm = 0. c) siliciul. Care dintre următoarele oţeluri aliate pot avea în structura lor la ta constituentul structural tipic fontelor albe: a) oţelurile martensitice. d) manganul? T. b) vanadiu. b) cromul.24.7. %Mn = 2. Pentru stabilirea clasei structurale a unui oţel aliat.21.7.7. c) prin răcirea rapidă în apă sau ulei la revenire. d) titanul? T.8 %. b) cromul.2…0. c) oţelul aliat având %Cm = 0. d) aluminiu? T.7. b) nichelul.3 %. Cum se poate diminua pericolul fragilităţii reversibile de revenire a unui oţel aliat: a) prin alierea suplimentară cu molibden în concentraţie de %Mom = 0.2 %. având compoziţia caracterizată prin %Cm = 0. d) prin alierea suplimentară cu mangan? T. b) oţelurile martensitice. b) nichelul.6 %. c) nichelul. d) oţelurile autocălibile? T. c) oţelurile feritice.7. c) manganul. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor deplasează spre dreapta curbele diagramelor de transformare la răcire a austenitei: a) cromul. %Crm = 17 % şi %Nim = 10 % se foloseşte diagrama structurală A.26.7. Care dintre următoarele elemente de aliere diminuează temperatura corespunzătoare punctului Ms al oţelurilor şi fontelor : a) cromul. b) nichelul.0 %. o durată τm = 0. c) oţelurile perlitice. 37 .16. Schaeffler. c) tantalul. Care dintre următoarele elemente de aliere determină micşorarea vitezei de răcire critice şi creşterea călibilităţii oţelurilor şi fontelor: a) cromul. Pentru a finisa granulaţia oţelurilor se poate utiliza microalierea cu: a) niobiu. d) cobaltul? T.05 %.23.0 %. b) prin revenirea la ti >500 oC.6 % şi %Crm = 1.19. d) oţelurile feritice? T.5 ore: a) oţelul carbon cu %Cm = 0. Care sunt coordonatele PCN corespunzător acestui oţel: a) %Cre = 18.7.7. c) manganul.20. b) nichelul. c) cromul.22. %Sim = 0. Care dintre următoarele oţeluri aliate va avea duritatea mai mare după călirea martensitică şi revenirea la ti = 500 oC.18. d) aluminiul? T. d) vanadiul? T. b) oţelul carbon cu %Cm = 0.7.7. b) cobaltul. d) molibdenul? T. Care dintre următoarele oţeluri aliate capătă o structură de călire la răcirea în aer din domeniul austenitic: a) oţelurile austenitice. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor are cea mai puternică acţiune carburigenă: a) manganul.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate pot avea acţiune grafitizantă: a) siliciul.2 % şi %Crm = 1. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor are cea mai bună solubilitate în cementită: a) siliciul. Care dintre următoarele elemente de aliere pot modifica configuraţia obişnuită (tipică oţelurilor carbon sau fontelor nealiate) a curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei: a) cromul.17.7. b) oţelurile ledeburitice.

2) să se estimeze valorile durităţii structurilor care rezultă la răcirea celor două oţeluri.5 %: a) clasa oţelurilor feritice. %Pm = 0.P)j. din domeniul austenitic şi până la ta. fiecărei curbe de răcire corespunzându-i o viteză de răcire vrj.7. d) fragilizarea datorită creşterii intense a granulaţiei la încălzire? T. aliat cu %Crm = 17 %: a) clasa oţelurilor feritice. În figura 7.08 %.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Nie = 11.6 %. c) clasa oţelurilor ledeburitice.29. %Mnm = 0.30. cu diferite viteze vr.2 %.01 % şi pentru oţelul carbon echivalent (cu compoziţa chimică definită prin %Cm = 0.5 % şi %Nim = 10 %: a) fragilizarea prin apariţia fazei sigma.7 %. Folosind datele din aceste diagrame şi aplicând relaţiile (7. %Sim = 0.3. d) %Cre = 20. b) clasa oţelurilor martensitice.2 %. d) clasa oţelurilor austenitice? T.030 %. %Mn = 1. j = 1…n şi o anumită alcătuire a structurii care rezultă prin răcirea austenitei cu această viteză.27 se prezintă diagramele de transformare termocinetică a austenitei pentru un oţel slab aliat. cu ajutorul relaţiei (5.3. Conţinuturile procentuale de formaţiuni ferito-perlitice (%α. %Crm = 20. 38 . c) %Cre = 12. %Sim = 0. %Vm = 0. %Crm = 25 % şi %Nim = 0. %Mnm = 0.5 %. b) %Cre = 18. b) fragilizarea (fisurarea) la cald. c) fragilizarea (fisurarea) la rece.2 %.5 %.5 %. d) fontele înalt aliate cu nichel? Aplicaţii A. %Nim = 0. având compoziţia chimică definită prin %Cm = 0.02 %.28.5 %. %Sim = 0. pe fiecare din diagramele de transformare a austenitei sunt trasate câte n curbe de răcire.7.1.22 %. Rezolvare Aşa cum se poate observa examinând figura 7.44 %. %Nie = 18.030 %.7. %Mn = 1. iar valorile vitezelor de răcire corespunzătoare acestor curbe se determină. folosind procedeul descris la rezolvarea aplicaţiei A. d) clasa oţelurilor austenitice? T. %Sim = 0. %Nie = 12.6 %. b) clasa oţelurilor martensitice. %Sm = 0.26 %.05 %. Care din următoarele tipuri de fonte aliate au grafit în structură: a) fontele aliate cu siliciu. %Mom = 0.2 %.7 %.27.7. b) fontele înalt aliate cu crom. datele care se obţin pe această cale sunt prezentate în tabelul 7. %Sm = 0. %Pm = 0.27. %Crm = 1.025 %).025 %.03 %.44 %.04 %. Cărei clase structurale aparţine oţelul cu %Cm = 0. Care dintre următoarele probleme poate să apară la utilizarea oţelului cu %Cm = 0.7.22 %.27.5. %Nie = 12.1) şi (7.5 %? T. c) fontele aliate cu vanadiu. c) clasa oţelurilor ledeburitice. bainitice (%B)j şi martensitice (%M)j în structurile care rezultă prin răcirea austenitei după curbele de răcire j = 1…n sunt precizate pe diagramele din figura 7. Cărei clase structurale aparţine oţelul cu %Cm = 0.10).

Fig 7. Ni.44 %: a – oţel slab aliat cu Cr. b.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate a.27.Mo şi V. Diagramele transformării termocinetice a austenitei pentru două oţeluri cu %Cm = 0. b – oţel carbon 39 .

3 3 97 0.5 100 OTEL CARBON 4150 750 16100 650 100 8. 40 .5 706 1.5 750 2 650 66. t2j.2) pentru datele din tabelul 7.1 7 60 33 7 750 24 650 5.0 13 20 67 0.7.3 60 40 3 750 10 650 14.4 100 0.2 650 80.9⋅10 60 750 160 650 1.0⋅10 -1 150 750 500 650 100 2.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 7.28.5 693 0. reprezentate în figura 7.1.9 2 70 28 5 750 17 650 8.5 721 1. vrj.3 56 25 19 9 750 56 650 2.8⋅10-1 3 750 20 650 5.28. τ2j.7 90 5 5 0.27 Alcătuirea structurii t1j.9 100 0. τ1j.1) şi (7. pentru cele două oţeluri considerate.3. Fig.6⋅10-3 -2 1000 750 3500 650 100 4.4⋅10-3 100 750 360 650 100 3. cu ajutorul cărora s-au construit.5 650 71.7 650 215.4.0 73 17 10 0.0 100 25 750 100 650 1. o o o C C C/s (%B)j (%M)j s s (%α.7.3 5 95 1 750 4 650 33.3 s-au obţinut rezultatele prezentate în tabelul 7. graficele dependenţelor HVST = f(vr).8 750 3 650 45.P)j OTEL ALIAT 12300 750 40000 650 100 3. Vitezele de răcire şi alcătuirea structurilor corespunzătoare curbelor de răcire din diagramele prezentate în figura 7.0 2 98 Curba de răcire j 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 1 2 3 4 5 6 7 8 Aplicând relaţiile (7.9 750 5 650 24. Graficele dependenţelor HVST = f(vr) pentru cele două oţeluri considerate în aplicaţia A.

5 8.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Tabelul 7.4.0 215.9⋅10-1 1. care conferă oţelurilor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi duritate.3 14.9 8. C/s Durităţileformaţiunilor structurale HVα.0 1. utilizate cu precădere la fabricarea pieselor pentru maşini şi utilaje: • structurile de echilibru (ferito – perlitice) ale acestor oţeluri au durităţi similare celor corespunzătoare structurilor de echilibru ale oţelurilor carbon echivalente. Durităţile structurilor obţinute la răcirea austenitei după curbele de răcire reprezentate pe diagramele din figura 7.4⋅10-3 3.P 206 223 237 246 248 251 259 184 194 201 205 207 207 208 HVB OTEL ALIAT 342 354 380 389 402 424 OTEL CARBON 400 402 407 442 HVM 656 660 669 672 677 685 688 673 673 674 683 Duritatea structurii HVST 206 223 237 246 349 448 459 502 664 677 688 184 194 201 205 240 287 560 678 3.4 66.3 33.8⋅10-1 5.6⋅10-3 4. • la aceste oţeluri.0 80.27 Curba de răcire j 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 1 2 3 4 5 6 7 8 o vrj. structurile cu caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi duritate se pot obţine şi la răcirea austenitei cu viteze mult mai mici decât cele necesare pentru realizarea aceloraşi efecte la oţelurile carbon 41 .3 45.0 Observaţie Rezultatele aplicaţiei evidenţiază câteva aspecte practice importante privind oţelurile aliate hipoeutectoide din clasa perlitică.7 71. ca urmare.9 24. punerea în valoare a prezenţei elementelor de aliere conţinute de aceste oţeluri este posibilă numai prin aplicarea de TT capabile să asigure realizarea unor structuri cu conţinuturi procentuale mari de formaţiuni bainitice şi/sau martensitice.0⋅10-2 2.1 5.3 2.

pentru oţelul carbon şi. v. %Sim = 0. călirea martensitică a oţelurilor (carbon sau aliate perlitice) hipoeutectoide trebuie realizată cu următorul regim: ti = A3 + 30 … 50 oC.3 % şi b) oţel carbon. valorile punctului critic A3 sunt: A3 ≅ 823 oC. τm = 5 … 10 min şi răcirea în apă sau ulei.2.3 %.28.45 %. apropiată de valoarea dată de relaţia (6. ca urmare. Rezolvare Aşa cum este cunoscut din scap.6 %.2.45 %. Pentru proiectarea regimului de revenire înaltă a pieselor din oţel carbon. Să se stabilească şi să se compare regimurile TT de îmbunătăţire care asigură pieselor de tip arbore confecţionate din cele două oţeluri un nivel al durităţii finale de 280 HV.5.17).3 %.6 %.2). Conform indicaţiilor din scap. pentru obţinerea structurii complet martensitice la oţelul aliat sunt necesare viteze de răcire vr ≅ 45 oC/s (asigurate de călirea în ulei. HM ≅ 58 HRC (660 HV).17). aşa cum se poate observa examinând graficele din figura 7. %Sim = 0. %Mom = 0.4. τm = 5…10 min şi răcirea în apă sau ulei. După călire. TT de îmbunătăţire constă dintr-un ciclu primar de călire martensitică şi un ciclu final de revenire înaltă. ţinând seama de influenţele elementelor de aliere. la realizarea TT de călire la piesele din oţel aliat se recomandă utilizarea unor valori ale ti şi τm către limitele superioare ale intervalelor de valori prescrise (deoarece prezenţa elementelor de aliere frânează procesele de obţinere a austenitei omogene) şi răcirea în ulei (deoarece elementele de aliere reduc vrc şi măresc călibilitatea oţelului).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR echivalente.2 %. v. 42 . regimurile TT de călire martensitică pentru piesele confecţionate din cele două sortimente de oţel vor fi asemănătoare: ti = 850…870 oC. Aplicând relaţia (6. 5. vi < vad. rezultă că pentru oţelurile cu compoziţiile chimice precizate în enunţ. %Mnm = 0. se stabileşte valoarea necesară a parametrului PHJ = Ti[18 +lg(τm)].4). %Crm = 1. în timp ce pentru realizarea aceleiaşi structuri la oţelul carbon echivalent trebuie folosite viteze de răcire vr > 200 oC/s (asigurate numai de răcirea în apă. A.8). v.7. cu compoziţia chimică definită prin %Cm = 0. 6. 6. Pentru realizarea unor piese de tip arbore sunt disponibile semifabricate confecţionate din două sortimente de oţel: a) oţel aliat. iar la aplicarea TT de călire la piesele din oţel carbon se vor alege ti şi τm către limitele inferioare ale intervalelor de valori prescrise şi se va face răcirea în apă (pentru a se asigura formarea unei structuri martensitice). cu compoziţia chimică definită prin %Cm = 0.5. duritatea pieselor confecţionate din cele două sortimente de oţel va fi aproximativ identică (deoarece duritatea martensitei depinde esenţial de concentraţia carbonului în oţel. fig. fig. de exemplu. care determină creşterea însemnată a nivelului tensiunilor reziduale induse în piesele călite şi apariţia pericolului fisurării acestora. 5. %Mnm = 0. pentru oţelul aliat şi A3 ≅ 810 oC. scap.

un regim de revenire care conferă pieselor din oţel carbon nivelul impus al durităţii finale are paremetrii: ti ≅ 540 oC. rezultă că temperatura la care trebuie efectuată revenirea pentru a asigurarea acestui nivel al PHJ 17880 este: Ti = ≅ 956 K sau ti ≅ 680 oC.45 – (33.29 sunt prezentate graficele construite pentru oţelurile precizate în enunţul aplicaţiei.4). Dacă se adoptă o durată de menţinere la revenire τm = 5 ore.45)184 = 17880. Ca urmare. în care se consideră HVrOC = 280 şi %Cm = 0. dacă se construiesc. τm = 5 ore şi răcirea în aer (răcirea nu influenţează calitatea pieselor din oţel carbon supuse revenirii). un regim de revenire care 18 + lg 5 conferă pieselor din oţel aliat nivelul impus al durităţii finale are parametrii: ti ≅ 680 oC.45 %. rezultă că. Dacă se foloseşte acelaşi regim la revenirea pieselor din oţel aliat. trebuie ca valoarea parametrului PHJ să fie: PHJ = 21090 + 4050⋅0. va rezulta. În figura 7. În mod 43 .5). în conformitate cu relaţia (7. rezultă că temperatura la care trebuie efectuată revenirea pentru a se asigura nivelul calculat al PHJ este: Ti = 15255 18 + lg 5 ≅ 816 K sau ti ≅ 540 oC. (7. corespunzătoare unei durate de menţinere la revenire τm = ct. rezultă că. graficele dependenţelor HVr = f(ti).Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate folosind relaţia (7. este necesar să se utilizeze un regim de revenire care asigură la piesele din oţel carbon un nivel al durităţii HVrOC = 280 − 55⋅1. TT de revenire a pieselor din oţel aliat este mai costisitor decât cel aplicat pieselor diun oţel carbon (datorită necesităţii utilizării unor temperaturi de încălzire şi/sau unor durate de menţinere mai mari). Observaţii • Rezolvarea aplicaţiei evidenţiază efectele fenomenului de stabilitate la revenire.4) şi (7.2 + 100⋅0. indus de prezenţa elementelor de aliere dintr-un oţel. pentru satisfacerea acestei condiţii.2 − 100⋅0.45 – (33. utilizând relaţia (7. rezultă: PHJ = 21090 + 4050⋅0. • Rezultatele aplicaţiei nu trebuie să conducă la concluzia că. τm = 5 ore şi răcirea în aer (deoarece oţelul este aliat cu Mo şi nu există pericolul de a se manifesta fragilitatea reversibilă la revenire). în general.2 − 13⋅0. un nivel al durităţii finale HVrOA = 280 + 55⋅1. considerând o durată de revenire τm = 5 ore.45)280 = 15255.3) şi (7. coordonatele punctelor acestor grafice se obţin cu ajutorul relaţiilor (7. Interpretând corespunzător relaţiile (7.3).3). Dacă se adoptă o durată de menţinere la revenire τm = 5 ore.4).3 = 184.4). Aceste efecte pot fi mai sugestiv ilustrate.2 . Ca urmare.13⋅0.3 = 376. pentru oţelul aliat şi pentru oţelul carbon echivalent. pentru a realiza pe piesele din oţel aliat un nivel al durităţii după revenire HVrOA = 280.

cu compoziţia chimică definită prin: %Cm = 0.25 oC/s şi vr2 = 1 oC/s şi s-au trasat aceste curbe pe diagrama de transformare termocinetică a austenitei (v. %Mnm = 0.30).25 …1 oC/s. Fig.5. iar la piesele din oţel aliat se prescrie ca duritatea după îmbunătăţire să fie HVrOA ≅ 370 (corespunzătoare unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 1200 N/mm 2 ). Rezolvare Folosind procedura descrisă la rezolvarea aplicaţiei A. De exemplu. fig.29.4. Stiind că viteza asigurată la răcirea în aer liniştit a pieselor din oţeluri este vr = 0. pentru a valorifica corespunzător cheltuielile suplimentare datorită alierii şi se pot utiliza regimuri de revenire asemănătoare celor aplicabile la oţelurile carbon echivalente. având diagrama de transformare termocinetică a austenitei prezentată în figura 7. regimurile TT de revenire. Graficele dependenţelor HVr = f(ti) pentru un oţel aliat de tip Cr-Mo şi pentru oţelul carbon echivalent A. dacă la piesele din oţel carbon se prescrie ca duritate după îmbunătăţire să fie HVrOC = 280 (corespunzătoare unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 900 N/mm 2 ). 44 . deci. 7.7 %. aşa cum a rezultat la rezolvarea aplicaţiei. %Mom = 1 %.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR obişnuit. 7. %Crm = 6 %.8 %. impuse de realizarea acestor caracteristici vor fi identice.7.30.3. oţelul având compoziţia chimică precizată în enunţul aplicaţiei aparţine clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice. poate fi încadrat în clasa structurală a oţelurilor aliate martensitice. s-au stabilit coordonatele punctelor ce descriu curbele de răcire cu vitezele vr1 = 0. atunci ând se utilizează oţeluri aliate se prescriu şi niveluri mai ridicate ale rezistenţei mecanice şi durităţii. Se observă astfel că răcirea în aer a austenitei conduce la obţinerea unei structuri complet martensitice şi. %Sim = 0. să se analizeze dacă oţelul aliat.22 %.

Pentru elaborarea unei şarje de 100 kg de oţel aliat se topesc. Să se estimeze compoziţia chimică şi clasa structurală corespunzătoare oţelului elaborat. j = 1. 7. %Cre = 7 %).8 %. modificările compoziţiei chimice a materiilor prime sunt neglijabile. exprimate prin concentraţiile j =1 n 45 .n ( M = ∑ m j ) şi având compoziţiile chimice. Poziţionând pe diagrama structurală din figura 7. rezultă şi pe această cale că oţelul analizat aparţine clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. în concentraţiile %Crm = 6 %. într-un cuptor electric cu inducţie..8 %. %Crm = 6 %..30. în cantităţile mj. %Mom = 1 % Observaţie Otelul considerat în această aplicaţie este aliat numai cu elemente alfagene. deşeuri de oţel. %Mom = 1 %. Diagarma transformării termocinetice a austenitei la un oţel cu %Cm = 0. se considră că sunt disponibile n sortimente de deşeuri de oţel. Rezolvare Pentru a da caracter general algoritmului de soluţionare a problemei. cu compoziţiile chimice şi în cantităţile indicate în tabelul 7. având coordonatele (%Cm = 0. se obţine %Cre = 7 %. considerând că.6).5.4.7.22 b punctul caracteristic nominal al oţelului. A. la elaborarea oţelului în cuptorul electric cu inducţie. Dacă se foloseşte relaţia (7.

Cr.5 12.02 0. pe rând.. %Mnmj. reprezintă în diagrama structurală A. cu relaţiile: %Cre = ∑ c j %Crej . %Nimj. %Sim = 0.0 %Nim 12. Compoziţia chimică a şarjei de oţel aliat elaborate este: %Cm = 0. Schaeffler la soluţionarea aplicaţiilor practice. kg 50 25 15 10 Aplicând procedura descrisă anterior pentru datele precizate în enunţ. se obţin rezultatele redate în tabelul 7.n.6 0. Mo. care evidenţiază modalitatea uzuală de lucru pe diagrama structurală A.3). Această procedură conţine următoarea succesiune de etape: • se determină. j = 1.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR masice ale elementelor de aliere (inclusiv carbonul) %EAmj (%Cmj.2) şi (7.8 %Crm 19.n. valorile parametrilor %Crej şi %Niej. corespunzătoare şarjei de oţel aliat elaborate. Si. cu relaţiile (7. % Niej = ∑ c j % Niej . Ni. se calculează valorile parametrilor %Cre şi %Nie.. Observaţie Pentru rezolvarea problemei se poate utiliza şi o procedură grafică recursivă.n şi ponderea fiecăruia din ele în încărcătura utilizată la elaborarea şarjei c j = M .18 %Sim 0.0 1.275 %.31 indică apartenenţa acestui oţel la clasa structurală a oţelurilor aliate austenito – feritice. iar poziţia punctului caracteristic nominal O(%Cre. Utilizând relaţiile (7.6 0. se calculează. a fi C. %Crm = 19..6 0.8 1. j =1 n în care EA se consideră.570 %. Schaeffler punctul caracteristic nominal al şarjei de oţel aliat elaborate (O ≡ PCN). %Nie).0 0.30 %Mom 3.470 %. j =1 j =1 n n mj Punctul O. %Nim = 8. pentru fiecare sortiment de deşeuri valorile parametrilor %Crej şi %Niej şi se reprezintă pe diagrama 46 .3) şi (7.5 1. Folosind rezultatele obţinute. %Momj).02 0. j = 1. Tabelul 7.5 10. %Simj. %Crmj. Evident. %Nie) în diagrama din figura 7.0 Cantitatea mj.. Mn.725 %.810 %.4 0.6.0 25.. j = 1.5.2 0.4).. Compoziţiile chimice ale materiilor prime disponibile pentru elaborarea unei şarje de oţel aliat Materia primă.0375 %. având coordonatele (%Cre.0 18. compoziţia chimică a oţelului elaborat se poate estima cu ajutorul unor relaţii de forma: % EAm = ∑ c j % EAmj . pentru toate sortimentele de deşeuri (materii prime). %Mnm = 1. cunoscute.20 0.8 %Mnm 2.03 0. poziţa sa permiţând precizarea clasei structurale a oţelului. %Mom = 1. j= 1 2 3 n=4 Concentraţiile masice ale componentelor de aliere %Cm 0.

Tabelul 7.855 10.7. j = 1…n. Materia primă.7.4 ∑mj j =1 2 ) şi are coordonatele %Cre1. Schaeffler punctele caracteristice nominale corespunzătoare acestora Oj(%Crej.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate structurală A. este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1O2 în două părţi proporţionale cu ponderile participării acestor două sortimente de materie primă (c1 = 1 – c2.2 = c1%Cre1 + c2%Cre2 şi %Nie1.50 0.2 1.1 11.10 OTELUL ELABORAT 21. Reprezentarea pe diagrama structurală A.4 20. 7.670 Austenito – feritic • se consideră că şarja de oţel aliat rezultă prin topirea succesivă a câte unei perechi de materii prime MP şi rezultă: * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1 şi m2 de deşeuri din primele două sortimente.6. c2 = m2 Fig.2 = c1%Nie1 + c2%Nie2. notat O1.9 14.15 0.4 6. Schaeffler a rezultatelor aplicaţiei A. %Niej).25 0. 47 .9 29. Rezultatele aplicaţiei A.2 %Nie 14.1 Clasa structurală Austenitic Austenito – feritic Feritic Ferito − martensitic cj 0.2.4. 31. j = 1 2 3 n=4 %Cre 19.

n-1 = 1 – cn . cn = mn ∑mj j =1 n = mn M ) şi are coordonatele %Cre = c1.k = ∑ m j şi mk+1 de deşeuri din sortimentele (1.31. rezultă (v.n-1%Cre1.2O3 în două părţi proporţionale cu ponderile participării celor două sortimente de materie primă (c1. fig. • • • * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1.n-1%Nie1.31): • punctul caracteristic nominal al oţelului elaborat prin topirea a două 48 . este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1.k+1.n-1) şi n. notat O.n-1 + cn%Cren şi %Nie = c1.2 + c3%Nie3.n-1On în două părţi proporţionale cu ponderile participării celor două sortimente de materie primă (c1. este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1. c3 = m3 ∑mj j =1 3 ) şi are coordonatele %Cre1.3 = c1.2 = m1 + m2 şi m3 de deşeuri din sortimentele (1.2%Nie1. dar este mai sugestivă şi permite evidenţierea unor concluzii cu caracter general. j =1 k notat O1.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1.n−1 = ∑ m j şi mn de deşeuri din sortimentele j =1 n −1 (1. Rezolvarea aplicaţiei prin procedura grafică recursivă arată că (datorită sumării erorilor din întreaga succesiune de etape parcursă) aceasta asigură o precizie a rezultatelor mai mică decât procedura utilizată anterior. este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1.3.2 = 1 – c3.k = 1 – ck+1.k) şi k+1.n-1 + cn%Nien.k + ck+1%Crek+1 şi %Nie1.k%Cre1.2 + c3%Cre3 şi %Nie1.2) şi 3.3 = c1.k%Nie1. ck +1 = m k +1 k +1 j =1 ) şi are coordonatele ∑mj %Cre1. • • • * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1. Folosind această procedură în cazul precizat în enunţul aplicaţiei se obţin rezultatele redate în tabelul 7. notat O1.k+1 = c1. astfel. din reprezentările grafice corespunzătoare parcurgerii etapelor acestei proceduri.2%Cre1.k + ck+1%Niek+1.7 şi pe diagrama din figura 7. 7.k+1 = c1.kOk+1 în două părţi proporţionale cu ponderile participării celor două sortimente de materie primă (c1.

patru sortimente de deşeuri de oţel.On ale celor n materii prime utilizate.4 ≡ OTELUL ELABORAT m1.4.1 % PCN ≡ O4 A.4 = 21.2 = 23.7.855 % %Nie1.3 = 90 kg c1.4 = 10.2 % PCN ≡ O2 MP1.133 % %Nie3 = 1.Ok. Rezolvare Se consideră notaţiile şi principiile utilizate în cele două proceduri concepute pentru rezolvarea aplicaţiei A.2 MP3 m1.167 %Cre1.9 % %Nie2 = 11. având vârfurile în punctele caracteristice nominale O1.167 %Cre4 = 14.000 %Cre1. cu compoziţiile chimice indicate în tabelul 7.3 = 0.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate sortimente de deşeuri de oţel se află pe segmentul O1O2.174 % PCN ≡ O1.….7.705 % %Nie1. care uneşte punctele caracteristice nominale O1 şi O2 ale celor două materii prime utilizate.7. se topesc.9 % %Nie1 = 14. într-un cuptor electric cu inducţie. să se determine ce cantităţi (mase) din aceste materii prime trebuie utilizate pentru obţinerea unui oţel aliat austenito – feritic.4 = M = 90 kg c1. O2.2 = 0.333 %Cre2 = 19. Pentru elaborarea unei şarje de oţel aliat.900 %Cre1.3 = 22.5.2 MP1.9 % %Nie1.2 = 13.5. la elaborarea oţelului în cuptorul electric cu inducţie. Considerând că.4 % PCN ≡ O1.2 PCN ≡ O3 MP1.667 %Cre1 = 19. cu masa M = 100 kg.7.067 % %Cre3 = 20. modificările compoziţiei chimice a materiilor prime sunt neglijabile.1 % PCN ≡ O1 MP2 m2 = 25 kg c2 = 0. Tabelul 7.2 % %Nie4 = 6. Datele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A. cu un conţinut procentual de ferită în structura %α = 50 %.3 m1.2 = 75 kg m3 = 15 kg c1.2 = 11.4 prin procedeul grafic MP1 m1 = 50 kg c1 = 0. • punctul caracteristic nominal al oţelului elaborat prin topirea a n sortimente de deşeuri de oţel se află în interiorul poligonului O1O2…Ok…OnO1. necunoscutele problemei fiind participările (ponderile) materiilor prime folosite pentru elaborarea şarjei de oţel 49 .670 % PCN ≡ O MP4 m4 = 15 kg c4 = 0.833 c3 = 0.4 = 1.….

0 %. În aceste circumstanţe. trebuie să respecte 4 j =1 condiţiile 0≤c1≤1. c3 = m3 M . este necesar ca punctul O(%Cre. Schaeffler. c4 = m4 M .175. 32. c2 = m2 M .133. este %Nie = 0. 9. de dreapta O1O2 şi dreapta PQ.792%Cre + 25. %Nie) să fie situat.305%Cre + 20.7. Schaeffler a rezultatelor aplicaţiei A.4 %. care conţine punctele cu coordonatele (0 %. 11.32.32. este %Nie = -0.9 %. 4. iar ecuaţia dreptei PQ. care conţine punctele cu coordonatele (26. respectarea acestor condiţii impune ca punctul O să se afle pe segmentul AB. 0≤c4≤1 şi ∑ c j = 1. care. 14.0 %.5 %) şi (26. ecuaţia dreptei O1O2. pe dreapta corespunzătoare unui conţinut procentual %α = 50 %. j =1 j =1 4 4 Pentru ca oţelul elaborat să corespundă clasei structurale a oţelurilor austenito – feritice (duplex) cu conţinuturile procentuale de faze din structura de echilibru %α = 50 % şi %γ = 50 %. evident. pe dreapta corespunzătoare conţinutului procentual %α = 50 %. În sistemul de coordonate al diagramei din figura 7.5 şi.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR aliat c1 = m1 M . 7.9 %) şi (32. 25. este %Nie = -0. coordonatele punctului O (punctul caracteristic nominal al oţelului elaborat) sunt: %Cre = ∑ c j %Crej şi % Nie = ∑ c j % Niej . aşa cum se observă pe diagrama din figura 7. 0≤c3≤ 1. 13.1 %) şi (29.2 %). ca urmare.0 %.617%Cre – 6.5 %). Reprezentarea pe diagrama structurală A. condiţiile anterior formulate se transcriu matematic sub forma următorului sistem: Fig. care conţine punctele cu coordoantele (19. în domeniul austenito – feritic al diagramei structurale A. ecuaţia dreptei AB. delimitat. ce delimitează pe diagramă domeniul bifazic α + γ. 0≤c2≤1.5 50 .6 %).

0 ≤ c2 ≤ 1.774 ∈ [0.423 ≥ 0 ⇒ c2 +0. 1].774 = 0.049c3 − 0.971c3 + 0. 0 ≤ c3 ≤ 1.313c3 – 0.020c3 – 1. înlocuind expresiile scrise anterior ale parametrilor %Cre şi %Nie.652 ≥ 0.369c2 + 0.792%Cre − 25. c4 = -1.971c3 − 0. Determinarea grafică a ponderilor c2. %Nie + 0.613 ≥ 0.954c2 – 1. c1 + c2 + 0.500 ≥ 0. 7. Pentru găsirea soluţiilor acestui sistem. 0. Fig.33 şi are ca soluţii coordonatele (c2.954c2 – 2. 0 ≤ c2 ≤ 1. 33.908 ≤ 0.744 ≤ 0 ⇒ c2 + 1. sistemul devine: c1 – 0.954c2 + 2. 51 .323c2 + 2.595c3 − 1 ≤ 0.666]. c3 ale materiilor prime folosite la elaborarea unei şarje de oţel aliat În aceste circumstanţe. 1]. 1.617%Cre + 6.133 = 0.305%Cre + 20. aşa cum se arată în figura 7. c3) ale punctelor situate în domeniul haşurat pe această figură. %Nie + 0.774 ∈ [0.954c2 + 1. se procedează la descompunerea acestuia în două grupări de condiţii: a) c1 = 0. 0 ≤ c1 ≤ 1.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate %Nie − 0. c1 + 1.175 ≤ 0. rezultă următoarea strategie de căutare a soluţiilor problemei: • se alege o valoare a ponderii c3 în intervalul [0. 0 ≤ c1 ≤ 1. Sistemul de inegalităţi din gruparea b) se poate rezolva uşor prin metoda grafică.870c3 – 0.566c3 – 1. b) 2. 0 ≤ c4 ≤ 1 şi c4 = 1 – c1 – c2 – c3.971c3 + 1.

3 19.5 c3 Domeniul ponderii c2 c2 0.005 0.301 0.908].200 -0.05 0.500 0.0 30. 0. Câteva din soluţiile posibile ale problemei analizate.2 m2 85.800 0.5 9.003 -0.0 30. obţinute prin aplicarea acestei strategii de căutare.294 0.8 - • se alege o valoare a ponderii c2 în intervalul [-0.0.8.3 1.64] 0.037 0.12] 0.500 0.700 0. 0.193 0.18.9 5.450 0.450 0.0 70.1 30.0 50.0 m4 11.5 19. date de expresiile din gruparea de condiţii a) satisfac condiţiile 0 ≤ c1 ≤ 1.0 9.600 0.7.504 0.8.305 0.300 0.0 45.109 0.900 0.102 -0.106 -0.001 -0.050 0.270 0.098 -0.094 0.9 1.500 0.91] 0.0 60. 0.27.0 55.406 0.250 0. 52 .050 c4 0.105 0.0 20.38] 0.600 0.200 0.011 0.0 m3 0 0 10 10.450 0.7 14.7 8.700 0 [0.44.500 0.101 0.255 c1 -0.204 -0.113 0.300 [0.0 27.400 [0.61.5 10.0 20.5 0.9 24.211 0.300 0.007 0. sunt prezentate în tabelul 7.348 0.100 0.097 0.247 0.0 20. kg m1 3.015 0.100 -0.1 0.25] [0.613.850 0.35.145 0.51] 0.011 0.7 27.555 Concluzia Incorect Incorect SOLUTIE SOLUTIE Incorect Incorect SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE Incorect SOLUTIE Incorect Incorect Incorect Incorect Incorect Incorect Masele materiilor prime.058 -0. 0.400 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 7.09. 0.0 40.091 0.100 [0.200 [0.0 20.78] 0.313c3 + 0.272 0.3 10.500 0.7 10.203 0. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A.550 0.600 0.085 -0.0 45.402 0. 0.53.750 0.350 0.0 90.199 0.650 [0. • se stabileşte dacă ponderile c1 şi c4.0 40.0 20.870c3 + 0.3 5.1 13.139 0.0 75. 0 ≤ c4 ≤ 1. -1.

standarde pentru comerţ. în scopul obţinerii unui grad optim de ordine într-un context dat. Introducere Oţelurile şi fontele utilizate în tehnică sunt produse industriale de mare importanţă. sortimentele. Standardizarea este activitatea specifică prin care se stabilesc. standardele complete cuprind toate elementele care permit asigurarea calităţii unui produs: tipurile. a căror cunoaştere şi respectare a impus.1. standardele pot fi standarde pentru industrie. Standardul este un document stabilit prin consens şi aprobat de un organism recunoscut. care pot fi complete sau parţiale. bunurilor şi mediului înconjurător etc. se transformă în semifabricate şi se utilizează în diverse aplicaţii conform unor reglementări stricte.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Capitolul 8 OŢELURILE ŞI FONTELE COMERCIALE 8. • standarde de produs. care stabileşte reguli. clasificări. care cuprind generalităţi sau principii: terminologie. pentru probleme reale sau potenţiale. facilitarea schimburilor de mărfuri şi de informaţii pe piaţa internă şi internaţională. condiţiile tehnice şi caracteristicile de 53 . care se elaborează. În funcţie de conţinutul lor. Obiectivele generale ale standardizării sunt: asigurarea şi ridicarea calităţii produselor şi serviciilor. În funcţie de domeniul la care se referă. prescripţii sau caracteristici pentru activităţi sau rezultatul acestora. ca şi în cazul altor produse. Standardele se pot clasifica folosind trei criterii: A. simbolizări. B. standardizarea acestora (cuprinderea lor în standarde). clasele de calitate. urmărind obţinerea unui grad optim de ordine într-un context dat. standarde privind protecţia vieţii. tipizarea produselor (stabilirea unei game sortimentale raţionale şi economice de produse). standarde pentru agricultură. standardele pot fi: • standarde generale. metodologii de prelevare a probelor şi de realizare a încercărilor sau determinărilor privind caracteristicile de calitate ale produselor etc. prevederi destinate unei utilizări comune şi repetate.

celelalte standarde fiind facultative. subgrupa 77. adoptatat de ASRO începând cu anul 2001. în ţara noastră organismul de standardizare este Asociaţia de Standardizare din România. În funcţie de nivelul de aplicare. simbolizate prin două cifre. • pentru standardele aprobate după 28 august 1992 notarea se face cu 54 . • standarde internaţionale care sunt adoptate de organisme sau organizaţii internaţionale cu activitate de standardizare şi care sunt puse la dispoziţia publicului (de exemplu.140. urmată de numărul standardului şi de ultimele două cifre ale anului ediţiei. de exemplu.140 corespunde produselor metalurgice realizate din oţeluri şi fonte. urmat de un punct şi un grup de două cifre. de exemplu grupa 77.10 cuprinde oţelurile pentru tratamente termice. sau standarde cu caracter de recomandare (a căror aplicare este voluntară. standardele pot fi: • standarde de firmă. au caracter obligatoriu numai standardele române referitoare la protecţia vieţii. de exemplu 77 corespunde domeniului metalurgie.nivelul 2. de livrare etc. standardele europene. securităţii muncii şi protecţia mediului înconjurător.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR calitate. ICS cuprinde trei niveluri ierarhice de clasificare: . facultativă).nivelul 3. elaborate sau adoptate de un organism naţional de standardizare (de exemplu. în care o parte a grupelor sunt împărţite în subgrupe. care sunt adoptate de către o organizaţie regională cu activitate de standardizare şi care sunt puse la dispoziţia publicului (de exemplu. Standardele naţionale române sunt clasificate pe baza Sistemului Internaţional de Clasificare numerică a Standardelor (ICS). protecţia sănătăţii. notate cu simbolul domeniului. Notarea standardelor române se realizează prin folosirea unui indicativ format pe baza următoarelor reguli: • pentru standardele aprobate înainte de 28 august 1992 notarea se face cu sigla STAS. STAS 791-88. standardele elaborate de Organizaţia Internnaţională de Standardizare − ISO). urmat de un punct şi un grup de trei cifre. • standarde naţionale. societăţilor comerciale sau altor persoane juridice care le-au elaborat. în timp ce standardele parţiale se referă numai la unele din elementele definitorii (enumerate mai înainte) pentru calitatea unui produs. în care domeniile sunt împărţite în 389 de grupe. de exemplu. cu aplicabilitate la nivelul regiilor autonome. aceste standarde putând fi standarde obligatorii (cu putere de lege cu caracter general). de marcare. care conţine 40 de sectoare (domenii) ale activităţilor standardizate. C. . . • standarde regionale. elaborate de Comitetul European de Standardizare − CEN). regulile şi metodele de verificare a calităţii.nivelul 1. ASRO) şi puse la dispoziţia publicului. notarea acestora făcându-se cu simbolulu grupei..

2. considerând împărţirea oţelurilor în: oţeluri nealiate şi oţeluri aliate.1. ceea ce înlătură barierele tehnice din calea comercializării produselor din aceste materiale şi face posibilă cooperarea tehnologică naţională şi internaţională. sau pot fi convenţionale. compoziţia chimică. SR 13172:1993. fără a da însă vreo informaţie despre caracteristicile de calitate ale materialului. în funcţie de compoziţia chimică determinată pe oţelul lichid.1. servind la identificarea mărcii. fontele şi semifabricatele sau produsele realizate din aceste materiale. Conform standardului SR EN 10020. Simbolurile cu ajutorul cărora se notează mărcile şi clasele de calitate din cadrul unei mărci de oţel sau de fontă sunt şiruri de litere şi cifre (simbolizare alfanumerică) sau numai cifre (simbolizare numerică). 8. care conţin informaţii privind: caracteristicile mecanice principale. SR EN 10207:1995. iar pentru cele identice cu standardele europene − sigla SR EN.. de exemplu. iar oţelurile aliate sunt cele la care concentraţia masică (determinată pe oţelul lichid sau pe produsele realizate din acesta) a cel puţin unui element atinge sau 55 . de exemplu. Clasificarea şi simbolizarea oţelurilor comerciale 8. în prezent. Criteriul de identificare a unui oţel sau a unei fonte este marca. numerele acestor standarde fiind identice cu cele ale standardelor internaţionale sau europene adoptate. La noi în ţară. gradul de dezoxidare la elaborare etc. SR ISO 9477:1992. • pentru standardele române identice cu cele internaţionale se foloseşte sigla SR ISO. urmată de numărul acordat standardului de ASRO şi de anul ediţiei. Diversitatea extrem de mare a oţelurilor şi fontelor şi complexitatea activităţilor de obţinere a produselor din aceste materiale. oţelurile nealiate sunt cele la care concentraţiile masice ale elementelor determinate pe oţelul lichid sau pe produsele realizate din acesta nu depăşesc valoarile limită prezentate în tabelul 8. este operaţional şi vechiul sistem de simbolizare şi sunt valabile toate standardele (încă neînlocuite sau anulate) privind oţelurile. Clasificarea oţelurilor comerciale Definirea şi clasificarea mărcilor de oţel este făcută conform SR EN 10020. prin standardizarea căreia se realizează o uniformizare planificată a compoziţiei chimice şi/sau a caracteristicilor principale. destinaţia. deoarece procesul de preluare a standardelor europene sau internaţionale ca standarde naţionale nu este finalizat.2. simbolizarea oţelurilor şi fontelor era reglementată pentru fiecare marcă prin standardul după care se producea materialul respectiv.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale sigla SR (Standard Român). metodele de obţinere a semifabricatelor. a impus reglementarea producerii lor prin standarde naţionale (care pot fi şi de tipul SR ISO sau SR EN).

lim .08 0.lim.lim.50 (0. nu au impuse condiţii speciale pentru nici un element component (cu excepţia manganului şi siliciului).05 (0.0008 0.7 ∑ EAm .10**) * În cazul în care aceste elemente sunt prescrise combinat.60**) 0. % 0.05 0.10 (0.10 (0.30 0. Tabelul 8.05 0. aşa cum se arată în schema din figura 8. % 0. Atât oţelurile nealiate cât şi oţelurile aliate se împart în clase principale de calitate.2. Oţelurile nealiate de uz general sunt oţeluri ale căror caracteristici corespund prescripţiilor prezentate în tabelul 8.40 1.30 Elementul Plumb Seleniu Siliciu Telur Titan * Vanadiu* Wolfram Zirconiu Altele Valoarea limită. de tehnologia de elaborare şi de nivelul prescripţiilor pentru anumite caracteristici.10 0. Schema de clasificare a oţelurilor comerciale Clasele principale de calitate sunt caracterizate în standardul SR EN 10020 astfel: A.65 0. % EAm. valoarea limită a sumei concentraţiilor lor se consideră 0.30**) 0.30**) 0.1. Valorile limită (maxime) ale concentraţiilor componentelor oţelurilor nealiate Elementul Aluminiu Bor Bismut Cobalt Crom* Cupru* Mangan Molibden* Niobiu * Nichel* Valoarea limită.1. 56 .10 0.10 0. ** Valorile admise pentru analiza efectuată pe produse Fig.10 0.1. 8.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR depăşeşte valoarea limită precizată în tabelul 8. % EAm.30**) 0.40 0. nu necesită aplicarea de tratamente termice pentru obţinerea acestor caracteristici.10 (0.06 0. în cadrul fiecărei clase principale există subclase constituite în special după caracteristicile principale de utilizare ale oţelurilor.1. în funcţie de gradul de puritate. nu au prescrisă nici o altă condiţie de calitate şi sunt obţinute prin procedee tehnologice de elaborare obişnuite.

) în concentraţii care menţin oţelul în categoria oţelurilor nealiate.max ≥ 0. Tabelul 8. − are prescrisă adâncimea de călire sau duritatea superficială în una din stările C. − are prescrisă o energia de rupere (determinată pe epruvete prelevate longitudinal din semifabricate sau produse) KV > 27 J la −50 oC. V etc. O marcă de oţel este inclusă în categoria oţelurilor nealiate speciale dacă îndeplineşte una sau mai multe dintre următoarele condiţii: − are prescrisă energia de rupere KV în starea C + r (obţinută prin călire martensitică şi revenire). purităţii. conţine unul sau mai multe elemente de microaliere (Nb. la +20 oC. proceselor tehnologice de elaborare şi prin aplicarea tratamentelor termice de călire şi revenire sau de durificare superficială. pentru a realiza caracteristicile prescrise.11 µΩm . are %Cm ≥ 0.. Oţelurile nealiate de calitate sunt oţeluri la care prescripţiile privind calitatea sunt mai severe decât la oţelurile nealiate de uz general.min ≤ 360 N/mm2 Amin ≤ 26 % KVmin ≤ 27 J %Cm. asigurate în special prin controlul riguros al compoziţiei chimice.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale B. % Sm ≤ 0. − are conţinut scăzut de incluziuni nemetalice. necesită adaosuri de elemente de aliere în concentraţii ce depăsesc nivelurile limită date în tabelul 57 . fără să li se impună condiţii privind comportarea la TT sau gradul de puritate.045 % C. care nu sunt destinate aplicării de TT şi care. − este destinată durificării prin precipitare. − are rezistivitatea electrică ρ < 0. D.25 % . pe epruvete prelevate longitudinal din produse Concentraţia masică de carbon maximă Concentraţia masică de fosfor maximă Concentraţia masică de sulf maximă Grosimea produsului s.045 % %Sm. C + r sau Cs (obţinută prin călire superficială).025 %. în această categorie sunt incluse oţelurile nealiate care nu se încadrează în clasele A sau B. mm s ≤ 16 s ≤ 16 s ≤ 16 10 ≤ s ≤ 16 − − − Prescripţia Rm. Prescripţiile privind caracteristicile oţelurilor nealiate de uz general Caracteristica prescrisă Rezistenţa la tracţiune minimă Limita de curgere minimă Alungirea procentuală după rupere minimă Energia de rupere minimă.max ≥ 0. iar durificarea prin precipitare se realizează prin răcire controlată de la temperatura de prelucrare prin deformare la cald.10 % %Pm. − are conţinuturile de impuriţăţi %Pm.min ≤ 690 N/mm2 Re. Oţelurile aliate de calitate sunt oţeluri destinate utilizării în aplicaţii similare celor corespunzătoare oţelurilor nealiate de calitate.max ≥ 0. are structura ferito-perlitică. Oţelurile nealiate speciale sunt oţeluri cu caracteristici superioare celor corespunzătoare oţelurilor de uz general.2.

introduse în scopul satisfacerii unor prescripţii referitoare la caracteristicile magnetice: c) oţelurile pentru produse la care se fac prelucrări severe (cu grade mari de deformare) prin deformare plastică la rece şi care conţin elemente ce asigură finisarea granulaţiei. care conţin ca elemente de aliere numai siliciul sau siliciul şi aluminiul. În funcţie de condiţiile specifice de utilizare. E.12 Dacă elementele marcate * şi ** sunt prescrise în combinaţie. Limitele compoziţiei chimice a oţelurilor aliate de calitate cu granulaţie fină.06 1. % EAm. care îndeplinesc (simultan) condiţiile: . d) oţelurile bifazice (dual−phase steel). oţelurile pentru scule şi oţelurile cu proprietăţi fizice speciale.au limita de curgere minimă (determinată pe produse cu s ≤ 10 mm) Rp0. condiţiile de elaborare şi metodele de control al calităţii pentru a li se asigura caracteristici ridicate.1. % EAm.1. 58 .10 Niobiu** Nichel* Titan** Vanadiu** Zirconiu** 0. lim .lim. sudabile Elementul Valoarea limită. % Crom* Cupru* Lantanide ( fiecare) Mangan Molibden* 0.au concentraţii ale elementelor de aliere mai mici decât valorile limită prezentate în tabelul 8. uniform dispersate în matrice. oţelurile pentru recipiente sub presiune şi oţelurile pentru ţevi.3. prescrise cu abateri mici.12 0. care au (datorită TT aplicate) o structură alcătuită dintr-o matrice feritică şi 10…35 % formaţiuni martensitice fine.50 0. în categoria oţelurilor aliate de calitate se încadrează: a) oţelurile de construcţie cu granulaţie fină sudabile.08 0. e) oţelurile la care singurul element de aliere prescris este cuprul.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8. valoarea limită a sumei concentraţiilor lor se consideră 0.50 0.au energia de rupere (determinată pe epruvete prelevate longitudinal din produse) KV ≤ 27 J la −50 oC. oţelurile pentru rulmenţi.12 0. pentru alte elemente se foloseşte tabelul 8.3.2 < 380 N/mm2. oţelurile refractare. în această categorie se încadrează oţelurile speciale de construcţie. Tabelul 8. oţelurile inoxidabile. b) oţelurile pentru electrotehnică. .50 0. oţelurile pentru piesele destinate construcţiei de maşini.lim. pentru acelaşi tip de aplicaţie tehnică pot fi utilizate oţeluri din mai multe clase (oţeluri nealiate şi/sau aliate). Oţelurile aliate speciale sunt oţeluri la care se impun condiţii stricte privind compoziţia chimică. % Elementul Valoarea limită. .7 ∑ EAm .80 0.

Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale

8.2.2. Simbolizarea oţelurilor comerciale
Simbolizarea alfanumerică a oţelurilor este reglementată de standardul SR EN 10027-1, completat cu SR CR 10260, iar prescripţiile privind simbolizarea numerică sunt cuprinse în standardul SR EN 10027-2. Conform SR EN 10027-1 simbolizarea alfanumerică cuprinde trei grupe de simboluri (care se scriu fără spaţii între ele): simboluri principale, care constau din grupe de litere şi cifre, simboluri suplimentare pentru oţel, formate din caractere alfanumerice scrise după simbolurile principale şi simboluri suplimentare pentru produse, formate din caractere alfanumerice, separate de simbolurile oţelului prin semnul + şi care codifică condiţiile speciale impuse produselor, tipul de acoperire a produselor sau o anumită stare de tratament a acestora. În funcţie de semnificaţiile simbolurilor principale, oţelurile se împart în două categorii: oţeluri simbolizate în funcţie de utilizare şi caracteristici mecanice sau fizice şi oţeluri simbolizate după compoziţia chimică. Structura şi conţinutul simbolurilor în funcţie de utilizare şi caracteristici pentru cele mai folosite categorii de oţeluri sunt prezentate în tabelul 8.4; structura şi conţinutul simbolurilor după compoziţia chimică pentru cele mai utilizate categorii de oţeluri la care se foloseşte această modalitate de simbolizare sunt redate, de asemenea, în tabelul 8.4. Simbolizarea numerică a mărcilor de oţel este complementară simbolizării alfanumerice şi se utilizează numai pentru oţelurile care fac obiectul unor operaţii comerciale, acest tip de simbolizare fiind mai potrivit prelucrării automate a datelor; simbolul constă dintr-un număr fix de cifre şi se alocă de către autoritatea naţională sau europeană de standardizare, în urma unei cereri formulate de producătorul de oţeluri. Până la înlocuirea tuturor standardelor de oţeluri aprobate înainte de 1992 (standarde marcate cu sigla STAS) se menţine (împreună cu prescripţiile de simbolizare anterior prezentate) şi posibilitatea simbolizării oţelurilor conform acestor standarde, ce cuprind următoarele reguli: • oţelurile carbon (nealiate) pot fi (în funcţie de calitate în care sunt realizate): oţeluri de uz general, de calitate (cu compoziţia chimică mai precis delimitată şi conţinuturile de impurităti mai mici decât la oţelurile de uz general) sau superioare (cu compoziţia chimică mai precis delimitată şi conţinuturile de impurităti mai mici decât la oţelurile de calitate), iar oţelurile aliate pot fi obişnuite (de calitate) sau superioare; • oţelurile nealiate de uz general, oţelurile microaliate şi slab aliate cu
59

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

granulaţie fină şi rezistenţă mecanică ridicată, oţelurile nealiate pentru turnare în piese etc. se simbolizează în funcţie de utilizare şi caracteristici mecanice, simbolul fiind alcătuit din o literă sau un grup de litere (OL în cazul oţelurilor carbon pentru construcţii metalice şi mecanice, R în cazul oţelurilor pentru cazane şi recipiente sub presiune ce funcţionează la temperatură ambiantă sau scăzută, K în cazul oţelurilor pentru cazane şi recipiente sub presiune ce funcţionează la temperatură ambiantă sau ridicată, OCS în cazul oţelurilor cu granulaţie fină pentru construcţii sudate, OLT în cazul oţelurilor nealiate pentru ţevi etc.) şi un număr care arată valoarea minimă a Rm în N/mm2; de exemplu, OL 370 este un oţel carbon de uz general pentru construcţii metalice şi mecanice cu Rm ≥ 370 N/mm2 , iar OCS 510 este un oţel pentru construcţii sudate cu Rm ≥ 510 N/mm2; simbolurile acestor oţeluri pot fi completate cu litere sau cifre care indică gradul de dezoxidare, clasa de calitate sau varianta tehnologică de elaborare ale oţelului; • oţelurile nealiate şi aliate, de calitate sau superioare, se simbolizează după compoziţa chimică, simbolul fiind alcătuit astfel: − în cazul oţelurilor nealiate: un grup de litere (OLC în cazul oţelurilor prelucrate prin deformare plastică pentru construcţia de maşini, OSC în cazul oţelurilor carbon pentru scule, OSP în cazul oţelurilor pentru pile, AUT în cazul oţelurilor pentru prelucrarea pe maşini unelte automate etc.), un număr egal cu 100%Cm (sau cu 10%Cm în cazul oţelurilor carbon pentru scule), %Cm fiind concentraţia masică medie de carbon a mărcii de oţel (valoarea medie aritmetică a limitelor intervalului prescris de standard pentru concentraţia masică a carbonului) şi litera X, dacă oţelul este superior; de exemplu, OLC 45 este un oţel carbon de calitate cu %Cm = 0,45 %, OLC 15 X este un oţel carbon superior cu %Cm = 0,15 %, AUT 30 este un oţel pentru prelucrarea pe maşini unelte automate cu %Cm = 0,30 %, iar OSC 10 este un oţel carbon pentru scule cu %Cm = 1 %; − în cazul oţelurilor aliate: litera T, dacă oţelul este destinat realizării pieselor turnate, un număr egal cu 100%Cm (%Cm având aceeaşi semnificaţie ca la oţelurile nealiate), simbolurile chimice ale elementelor de aliere, scrise în ordinea crescătoare a importanţei lor (sau în ordinea crescătoare a concentraţiei lor masice), un număr egal cu 10%EAp, %EAp fiind concentraţia masică medie a elementului de aliere principal (scris ultimul în structura simbolului) şi de litera X, dacă otelul este superior; de exmplu, T 15MoNiCr180 este un oţel pentru turnare în piese cu %Cm = 0,15 %, aliat cu Mo, Ni şi Cr, elementul de aliere principal fiind cromul, aflat în concentraţia %Crm = 18 %, iar 42MoCr11 X este un oţel superior (destinat realizării de semifabricate prelucrate prin deformare plastică la cald pentru construcţia de maşini) cu %Cm = 0,42 %, aliat cu Mo şi Cr, elementul de aliere principal fiind cromul, aflat în concentraţia %Crm = 1,1 %.
60

Tabelul 8.4. Principalele date privind simbolizarea oţelurilor comerciale

A. Oţeluri simbolizate în funcţie de caracteristici

Categoria oţelurilor

Exemplu

KV, J 27 40 60 Simbolizare JR KR LR J0 K0 L0 J2 K2 L2 J3 K3 L3 J4 K4 L4 J5 K5 L5 J6 K6 L6
o

T, C

Oţeluri pentru construcţii

S

nnn ≡ Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi

20 0 −20 −30 −40 −50 −60

C ≡ formare la rece E ≡ emailare F ≡ forjare L ≡ temperat. scăzută N ≡ normalizat O ≡ platforme marine Q ≡ călit şi revenit S ≡ construcţii navale T ≡ ţevi W ≡ rezistent la coroziune atmosferică G ≡ alte caracteristici (grad de dezoxidare etc..) H ≡ temperat. ridicată L ≡ temperat. scăzută R ≡ temperat. ambiantă X ≡ temperatură ridicată şi temperatură scăzută

- oţel cu Re ≡235N/mm2, la care se garantează KV = 27 J la −20 oC, calmat complet (G3);

S235J2G3

- simbolizare veche:
OL 370.4.k

Oteluri pentru recipiente sub presiune Oţeluri pentru ţevi destinate conductelor

P

nnn ≡ Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi

B ≡ recipiente de gaz M ≡ laminat termomec. N ≡ normalizat Q ≡ călit şi revenit S ≡ pentru recip. simple T ≡ pentru ţevi G ≡ alte caracteristici M ≡ laminat termomec. N ≡ normalizat Q ≡ călit şi revenit G ≡ alte caracteristici

P265GH - oţel pentru recipiente
sub presiune cu Re = 265 N/mm2 şi caracteristici specificate la temperaturi ridicate

- simbolizare veche :
K 410

L

nnn ≡Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi

L360Q
- oţel pentru ţevi cu Rp02 ≥ 360 N/mm2, în stare călit şi revenit

Tabelul 8.4. Principalele date privind simbolizarea oţelurilor comerciale − continuare

Oţeluri pentru piese destinate construcţiei de maşini Oţeluri pentru şine de cale ferată

E

nnn ≡ Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi nnn ≡ Rm min., în N/mm2 Cnn ≡ laminat la rece Dnn ≡ laminat la cald pentru formare directă la rece (cifrele desemnează calităţi diferite)

E335 G ≡ alte caracteristici (grad de dezoxidare etc.) Mn ≡ conţinut ridicat de mangan G ≡ alte caracteristici C ≡ destinat tragerii la rece
- oţel cu Re ≥ 335 N/mm2

R

Q ≡ călit şi revenit

- simbolizare veche OL 60 R0900Mn - oţel cu Rm ≥ 900
N/mm2, cu conţinut de mangan precizat

Oţeluri pentru produse plate D destinate ambutisării

EK ≡ pentru emailare la rece convenţională ED ≡ pentru emailare directă an ≡ simbolul chimic al elementului precizat urmat eventual de o cifră care reprezintă de 10 x media intervalului precizat al acestui element

DC04EK
- oţel laminat la rece pentru emailare convenţională

B. Oţeluri simbolizate în funcţie de compoziţia chimică B1. Oţeluri nealiate cu %Mnm < 1%

Categoria oţelurilor

Exemplu

Oţeluri nealiate cu %Mn m < 1% (cu excepţia celor pentru automate)

C

E ≡ cu un connţinut maxim de sulf precizat; D ≡ pentru trefilarea sârmei; C ≡ pentru formarea la rece; nnn ≡ 100· %Cm S ≡ pentru arcuri; U ≡ pentru scule; W ≡ pentru sârme electrozi; G ≡ alte caracteristici

C35E4 an ≡ EA[10·%EAm]
- oţel carbon cu %Cm = 0,35 % şi conţinut precizat de sulf; - simbolizare veche:

OLC 35 X

Tabelul 8.4. Principalele date privind simbolizarea oţelurilor comerciale − continuare

B2. Oţeluri nealiate cu %Mnm ≥ 1% şi oţeluri aliate

Categoria oţelurilor

Exemplu

Oţeluri nealiate cu %Mn m ≥ 1%, oţeluri nealiate pentru automate şi oţeluri aliate cu %EAmj < 5 %, j = 1…n Oţeluri aliate cu %EAmj ≥ 5 %, j = 1...n (cu excepţia oţelurilor rapide)

nnn ≡ 100 %Cm a ≡ EA1…EAj…EAn concentraţia

n−n…≡ k1·%EAm1−…−kj·%EAmj−… − kn·%EAmn Factorul Element kj Cr,Co,Mn,Ni,Si,W 4 Al,Be,Cu, Mo, 10 Nb,Pb,Ta,Ti,V, Zr; Ce, N, P, S; 100 B 1000 n−n…≡ k1·%EAm1−…−kj·%EAmj… − kn·%EAmn

13CrMo4−5 - oţel cu %Cm ≡ 0,13%, %Crm ≡ 1,0%, %Mom ≡ 0,5% - simbolizare veche 14MoCr10 X6CrNiTi18−10

X

nnn ≡ 100 %Cm

a ≡ EA1…EAj…EAn concentraţia

- oţel cu %Cm = 0,06%, %Crm = 18%, %Nim = 10%, stabilizat cu Ti ;

Oţeluri rapide

HS

n−n−n−n ≡ %Wm−%Mom−%Vm−%Com

- simbolizare veche: 10TiNiCr180 HS2-9-1-8 - oţel rapid cu %Wm = 2%, %Mom = 9%, %Vm =1%, %Com = 8%

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

8.3. Oţelurile carbon cu destinaţie generală
8.3.1. Oţelurile carbon de uz general
În această categorie sunt incluse oţelurile (hipoeutectoide) livrate sub formă de semifabricate prelucrate prin deformare plastică la cald (laminare, forjare), destinate realizării structurilor metalice (construcţii civile, poduri, instalaţii de ridicat şi transportat, construcţii metalice pentru utilajul petrolier, petrochimic şi de rafinării, stâlpi, piloni etc.) sau mecanice (piese pentru construcţia de maşini) cu solicitări mici sau moderate în exploatare. Produsele laminate din astfel de oţeluri se livrează de regulă netratate termic sau în starea obţinută după normalizare, iar produsele obţinute prin forjare se livrează în starea obţinută după TT de normalizare sau de recoacere completă. Aceste oţeluri nu sunt destinate aplicării tratamentelor termice sau termochimice, astfel că produsele realizate din astfel de materiale au caracteristicile mecanice ale semifabricatelor în stare de livrare. Caracteristicile impuse de o anumită aplicaţie se pot asigura alegând corespunzător concentraţia de carbon şi tehnologia de elaborare, în special, gradul de dezoxidare, din acest punct de vedere existând două tipuri de oţeluri: oţeluri calmate (dezoxidate complet la elaborare cu siliciu, mangan şi aluminiu) şi oţeluri necalmate (nedezoxidate complet la elaborare); oţelurile calmate au o structură omogenă, prezintă rezistenţă mecanică bună (datorită efectului de durificare pe care îl au incluziunile nemetalice uniform distribuite în structura oţelului), dar prelucrabilitatea lor prin deformare plastică la rece este relativ redusă, în timp ce oţelurile necalmate sunt mai ieftine, se prelucrează mai bine prin deformare plastică la rece, dar prezintă pericolul fragilizării prin îmbătrânire (v. scap. 4.3.2) şi de aceea nu se recomandă a fi utilizate pentru realizarea de construcţii sudate. Oţelurile carbon de uz general se produc conform STAS 500, care prevede împărţirea acestor oţeluri după garanţiile date la livrare în patru clase de calitate: clasa 1 − cu garanţii privind compoziţia chimică şi caracteristicile mecanice la tracţiune şi îndoire la rece, clasa 2 − cu garanţii suplimentare (faţă de clasa 1) privind energia de rupere la 20 oC, clasa 3 − cu garanţii suplimentare privind energia de rupere la 0 oC şi clasa 4 − cu garanţii suplimentare privind energia de rupere la −20 oC. De exemplu, marca de oţel simbolizată (conform STAS 500) OL 370.4k, corespunde unui oţel nealiat cu Rm ≥ 370 N/mm2, elaborat în clasa de calitate 2 şi calmat (indicaţie dată de litera k din simbol); conform noului sistem de simbolizare, această marcă de oţel (care are limita de curgere Re ≥ 235 N/mm2) se simbolizează S235J2G3 (v. tabelul 8.4).
64

Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale

8.3.2. Oţelurile carbon de calitate
Aceste oţeluri carbon sunt utilizate sub formă de semifabricate realizate prin deformare plastică, au tehnologiile de elaborare mai complexe decât cele folosite la oţelurile de uz general şi sunt destinate fabricării pieselor care se tratează termic şi/sau termochimic pentru obţinerea caracteristicilor mecanice impuse de condiţiile lor de utilizare. Oţelurile din această categorie sunt hipoeutectoide (cu structura de echilibru la ta alcătuită din ferită şi perlită) şi se pot clasifica, în funcţie de TT final care asigură cele mai bune caracteristici de utilizare produselor, în: oţeluri pentru carburare (cementare), care au %Cm ≤ 0,25 % şi oţeluri pentru îmbunătăţire (călire martensitică + revenire înaltă – v. scap. 6.5), care au concentraţia masică de carbon 0,25% < %Cm ≤ 0,6%. Conform STAS 880, care reglementează la noi în ţară producerea oţelurilor carbon de calitate, acestea pot fi elaborate şi ca oţeluri superioare (marcate cu litera X după simbolul recomandat de STAS 880), pentru care se prevăd condiţii suplimentare privind puritatea şi caracteristicile tehnologice sau ca oţeluri cu conţinut controlat de sulf (marcate cu litera S după simbolul recomandat de STAS 880), la care %Sm = 0,020…0,040 %. Oţelurile carbon de calitate se utilizează sub formă de produse plate şi profile laminate la cald, semifabricate pentru forjare, sârme laminate şi trase, produse tubulare, destinate fabricării pieselor cu solicitări mici şi moderate în exploatare; oţelurile pentru cementare se utilizează la confecţionarea pieselor supuse la uzare, oboseală şi/sau solicitări cu şoc, deoarece după tratamentul complet de cementare (v. scap. 6.6.2) se obţin piese cu stratul superficial îmbogăţit în carbon (cu structură martensitică) dur şi rezistent la uzare şi la fisurare prin oboseală şi cu miezul rezistent şi tenace (datorită conţinutului scăzut de carbon al oţelului), iar oţelurile pentru îmbunătăţire se folosesc pentru fabricarea pieselor supuse în exploatare la solicitări mecanice medii sau chiar ridicate. La alegerea oţelurilor din această categorie trebuie să se ţină seama că au călibilitatea redusă (v. scap. 6.4.2 şi 7.4.), ceea ce permite utilizarea lor în special la piesele cu secţiuni mici. Deoarece alegerea TT ce trebuie aplicat pieselor fabricate din aceste oţeluri este dependentă de conţinutul lor de carbon, oţelurile din această categorie se simbolizează după compoziţia chimică; de exemplu, marca simbolizată (conform STAS 880) OLC 15 sau (conform SR EN 10027−1) C15 corespunde unui oţel pentru cementare cu %Cm = 0,15 %, iar marca simbolizată (conform STAS 880) OLC 45 sau (conform SR EN 10027−1) C45 corespunde unui oţel pentru îmbunătăţire cu %Cm = 0,45 %.
65

care conţine reglementări mai stricte (decât STAS 791) privind caracteristicile mecanice şi condiţiile de livrare. 6. atât STAS 791. ca urmare.035 %. Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini fac parte din clasa structurală a oţelurilor perlitice (v. rezistenţa la oboseală.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8. care fac parte (conform SR EN 10020) din categoria oţelurilor aliate speciale şi se utilizează pentru realizarea elementelor (pieselor) puternic solicitate în exploatare ale construcţiilor mecanice (maşini şi utilaje).6%. care au %Cm ≤ 0. în funcţie de tratamentul final care trebuie aplicat (obligatoriu) produselor realizate din aceste materiale. călibilitatea acestor oţeluri este mai mare decât cea corespunzătoare oţelurilor carbon şi este posibil (de exemplu) ca. %Pmax ≤ 0. ceea ce dă posibilitatea realizării unor produse cu caracteristici mecanice superioare celor asigurate la produsele confecţionate din oţeluri carbon. la care se prescrie un nivel mai scăzut al conţinuturilor de impurităţi (%Smax. cât şi ca oţeluri aliate superioare. limita de curgere.025 %). Datorită influenţei elementelor de aliere asupra vitezei de răcire critice vrc.. pentru care se impune ca %Smax. rezistenţa la uzare etc. scap. cât şi SR EN 10083 includ şi benzile de 66 .25 % şi oţeluri pentru îmbunătăţire (călire martensitică + revenire înaltă – v. realizând o valorificare maximă a prezenţei elementelor de aliere) se obţine la produsele confecţionate din astfel de oţeluri numai după aplicarea unor tratamentelor termice sau termochimice finale adecvate. pentru a valorifica corespunzător aceste proprietăti tehnologice ale oţelurilor aliate. alungirea procentuală după rupere. oţelurile aliate pentru construcţia de maşini se pot clasifica. Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini Oţelurile din această categorie sunt oţeluri slab şi mediu aliate. Producerea oţelurilor aliate pentru semifabricatele prelucrate prin deformare plastică destinate realizării pieselor pentru construcţia de maşini este reglementată la noi în ţară de STAS 791. în cazul folosirii oţelurilor pentru cementare. care au concentraţia masică de carbon 0. care prevede elaborarea lor atât ca oţeluri aliate obişnuite. 7. Producerea şi comercializarea semifabricatelor deformate plastic la cald din oţeluri aliate superioare pentru îmbunătăţire este reglementată în prezent şi de standardul SR EN 10083−1:1997.5).5). tratamentul de călire să aibă efect şi asupra miezului pieselor (determinând obţinerea unor structuri de tip martensitic sau bainitic. energia de rupere. scap.4.25% < %Cm ≤ 0. Combinaţia optimă a caracteristicilor de utilizare (care asigură valori ridicate pentu rezistenţa la tracţiune. în: oţeluri pentru carburare (cementare) sau carbonitrurare. %Pmax ≤ 0. cu conţinuturi reduse de carbon şi caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate).

2). Cromul şi manganul favorizează apariţia fenomenului de fragilitate reversibilă la revenire (v.30 %). 20NiMo14−2. ce nu se produce dacă oţelurile sunt aliate suplimentar cu molibden (%Mom = 0. în practică se utilizează şi oţeluri Cr − Mn.090 %) sau vanadiu (%Vm = 0. (%Crm = 0. Deoarece manganul are aproape aceleaşi efecte asupra călibilităţii. de tipul: Ni − Cr.8…1. atât în cazul oţelurilor pentru cementare sau carbonitrurare.8…1. 67 . din care STAS 791 cuprinde mărcile 17CrNi16. iar mărcile 40Cr10. 17MnCr10. a rezistenţei la uzare şi a rezistenţei la oboseală). De asemenea. Ni – Cr − Mo. 17MoCrNi14 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 17NiCr6−4.3 %. în următoarele tipuri.4. astfel că oţelurile de tipul Cr − Mn se aliază suplimentar cu titan (%Tim = 0. Deoarece este un metal scump.20 %). 20TiMnCr12. tabelul 7. 17CrMn4−4. manganul favorizează însă creşterea excesivă a granulaţiei la încălzire. Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini pot fi grupate. mărind rezistenţa mecanică şi tenacitatea şi îmbunătăţind călibilitatea oţelurilor.4). b) Oţelurile având ca element de aliere principal nichelul.15…0. STAS 791 cuprinde mai multe mărci de oţeluri având cromul ca EAp. fiind prescrisă încadrarea într-o banda normală (extinsă) a oţelurilor obişnuite şi încadrarea într-o banda îngustă a oţelurilor cu călibilitate garantată. a) Oţelurile având ca element de aliere principal cromul. pentru piesele destinate construcţiei de maşini nu se folosesc de obicei oţeluri aliate numai cu nichel. fără să afecteze substanţial tenacitatea (creşterea cu un procent a %Crm măreşte Rm cu 80…100 N/mm2 şi determină o scădere a A cu numai 1. scap 7. 20CrMnTi4−4−1. oţelurile Cr − Mo sau Cr – Mn − Mo sunt preferate în multe aplicaţii tehnice. nichelul micşorează sensibilitatea la supraîncălzire şi finisează granulaţia oţelurilor. 34CrMo4−2. recurgându-se la reţete de aliere complexe. scap 6. datorită proprietăţilor lor tehnologice (nu prezintă fragilitate la revenire) şi efectelor favorabile pe care le are alierea cu Mo asupra proprietăţilor de utilizare ale acestora (creşterea rezistenţei mecanice. Nichelul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) trece complet în masa lor structurală de bază (are solubilitate bună în Fe − v.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale călibilitate pentru cele mai utilizate oţeluri (v.4 %). dar este mult mai ieftin. 51VMnCr11 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 40Cr4. 20MoNi35.10…0. Ni − Mo.030…0.5 %) şi măreşte călibilitatea. în funcţie de elementul principal de aliere EAp. 19CrMo4−2) corespund unor oţeluri pentru cementare.1). %Mnm = 0. 42CrMo4−2. 19MoCr11 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 15Cr3. Cromul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) contribuie la creşterea rezistenţei mecanice. 51CrMnV4−4−1) – unor oţeluri pentru îmbunătăţire. 42MoCr11. din care mărcile 15Cr08. 34MoCr11.

STAS 791 cuprinde următoarele mărci de oţeluri din această categorie: 31VMn12.15…0.).65 %. 43MnMo6−2.70…1.25 %. e) Oţelurile având ca element de aliere principal siliciul. a rezistivităţii electrice şi a permeabilităţii magnetice şi micşorează sensibilitatea acestora la supraîncălzire. %Crm = 1. Siliciul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) contribuie la creşterea limitei de elasticitate. Evitarea fragilizării la revenire şi reducerea sensibilităţii la supraîncălzire se realizează la aceste oţeluri prin alierea suplimentară cu Mo. cât şi în cazul oţelurilor pentru îmbunătăţire. Aceste oţeluri sunt destinate pieselor la care se aplică tratamentul termochimic de nitrurare în vederea obţinerii unei rezistenţe ridicate la uzare (v. din care STAS 791 cuprinde mărcile 40CrNi12.3). d) Oţelurile având ca element de aliere principal aluminiul.40 %. manganul măreşte călibilitatea oţelurilor în aceeaşi măsură ca şi cromul şi este un element de aliere ieftin. marca de oţel 38MoAlCr15 cuprinsă în STAS 791 (simbolizată conform SR EN 10027−1 38AlCrMo10−6−1) are compoziţia caracterizată de %Cm = 0.6…1. Pentru a conferi pieselor pentru construcţia de maşini 68 . a rezistenţei la uzare.6. la care se adaugă %Alm = 0. 35Mn14. Aşa cum s-a arătat anterior. 34CrNiMo6−6−2).35…1. care conferă acestor piese o anizotropie avansată a proprietăţilor mecanice (raportul dintre energia de rupere determinată pe epruvete prelevate longitudinal şi cea determinată pe epruvete prelevate transversal pe direcţia de deformare poate ajunge la 4:1).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 17NiCrMo6−4−2). micşorând numai puţin caracteristicile de plasticitate (A sau Z).1 %. Compoziţia chimică de bază a unui astfel de oţel este cea corespunzătoare oţelurilor de îmbunătăţire Cr − Mo. %Alm = 0. 43MoMn16.0. de exemplu. 34MoCrNi16 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 40NiCr5−4..2). Oţelurile aliate cu mangan sunt sensibile la supraîncălzire (granulaţia acestora creşte mult dacă sunt încălzite la temperaturi ridicate sau sunt menţinute timp îndelungat în domeniul austenitic) şi prezintă fenomenul de fragilizare la revenire. orientate în direcţia de deformare plastică). 30MoCrNi20. 6. tije pentru pompe etc. scap. 35MnMoV6−2−1). V sau Ti. c) Oţelurile având ca element de aliere principal manganul. 35VMoMn14 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 35Mn6. 30NiCrMo8−8−2. Manganul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) contribuie la creşterea caracteristicilor de rezistenţă mecanică (Rm şi Rp0.. iar la piesele realizate prin deformare plastică la cald din astfel de oţeluri se obţine o structură în benzi (alcătuită din şiruri alternante de ferită şi perlită. această din urmă particularitate face ca oţelurile cu mangan să se utilizeze în special pentru realizarea de semifabricate turnate sau pentru obţinerea semifabricatelor prelucrate prin deformare plastică la cald destinate pieselor solicitate uniaxial în exploatare (bare de tracţiune.36.1 % şi %Mom = 0.

care determină încălzirea locală (cu ajutorul unei surse termice adecvate) a materialului pieselor supuse sudării (numit material de bază MB) la temperaturi superioare temperaturii lui ts.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale caracteristicile de tenacitate necesare. lăţimea 69 .2. se practică alierea suplimentară a oţelurilor din această categorie cu mangan şi crom. eventual. Oţelurile pentru construcţii sudate 8. 8. folosite în aplicaţiile tehnice ca înlocuitoare (ieftine) ale oţelurilor Cr – Mo.1. aşa cum se arată în figura 8.2.5. Sudarea printr-un astfel de procedeu este rezultatul unei activări termice importante. a unui material de adaos MA. lungimea L şi.5. prin topirea marginilor pieselor şi. 8. se formează între piese o baie de material metalic topit BMT. care se transformă prin solidificare într-o cusătură sudată CUS. configuraţia definită de următorii parametri geometrici: deschiderea b. STAS 791 cuprinde ca mărci de oţeluri având Si ca EAp: 20MnCrSi11 şi 36MnCrSi13 (simbolizate conform SR EN 10027−1 20SiCrMn4−4−4 şi 36SiCrMn5−4−4). având. Elemntele caracteristice realizării îmbinărilor sudate prin topire Realizarea îmbinărilor sudate prin topire presupune prelucrarea prealabilă a marginilor pieselor care trebuie îmbinate în scopul obţinerii unui rost de sudare. Particularităţile realizării construcţiilor sudate Prin sintagma “construcţii sudate” se denumesc în cadrul acestui subcapitol structurile mecanice obţinute din mai multe elemente metalice îmbinate între ele cu ajutorul unui procedeu de sudare prin topire. unghiul α. eventual. rădăcina c. Fig.

Fig. ti < ts şi vr . în timpul sudării orice punct situat în zona din MB adiacentă CUS este supus unui ciclu termic caracterizat de parametrii vi. b − CUS realizată din mai multe straturi Pe baza celor prezentate rezultă că îmbinările sudate prin topire din alcătuirea construcţiilor sudate prezintă trei zone caracteristice: CUS. Pentru a defini gradul de participare a MB şi MA la formarea unei CUS se definesc parametrii pMB (numit participarea MB) şi pMA (numit participarea MA). un rând fiind partea din CUS realizată la o singură deplasare a sursei termice de sudare în lungul rostului de sudare. rândurile depuse prin sudare şi cusăturile sudate se caracterizează prin următorii parametrii geometrici: pătrundera p. 70 . 8.3. prin deplasarea sursei termice în direcţia de sudare. CUS poate fi realizată din unul sau mai multe rânduri. odată cu răcirea băii de metal topit formate în rostul dintre piese şi realizarea CUS.2. iar ansamblul tuturor ciclurilor termice din această zonă este denumit câmp termic de sudare. lăţimea lc şi supraînălţarea h. Acţiunea ciclurilor termice care alcătuiesc câmpul termic la sudare determină. de tipul celor prezentate în figura 8. În funcţie de grosimea pieselor care se îmbină prin sudare.1) p MB = S MB + S MA S MB + S MA în care SMB şi SMA sunt ariile precizate în figura 8. Imaginile macroscopice ale îmbinărilor sudate realizate între două piese din oţel: a − CUS realizată din două straturi. care se pot evidenţia clar şi pe imaginile macrostructurilor îmbinărilor sudate. iar rândurile situate la acelaşi nivel alcătuiesc straturile CUS. cu relaţiile: S MB S MA . p MA = . (8. în funcţie de valorile parametrilor ce le caracterizează. motiv pentru care zona adiacentă CUS afectată de acţiunea ciclurilor termice este denumită zonă influenţată termic (sau zonă influenţată termomecanic) ZIT. are loc şi răcirea acestei zone din MB cu o viteză medie vr.3.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR l şi raza r. modificarea structurii şi proprietăţilor mecanice ale materialului pieselor supuse sudării şi generarea unui câmp de tensiuni mecanice reziduale. Ca urmare a acestui proces. ZIT şi MB. O parte din energia sursei termice utilizate la sudarea prin topire produce încălzirea (cu o viteză vi) la ti < ts a unei zone din MB adiacente locului de formare a CUS.

8.2) în care %EAm. defosforare.).CUS se poate estima cu relaţia: % EAm . rezultă că asigurarea unei compoziţii chimice favorabile a BMT. Deoarece are volum redus şi este supraîncălzită şi agitată sub acţiunea concentrată a sursei termice. dezoxidare. cât şi CUS care se formează prin solidificarea acesteia. H2. prin topirea marginilor pieselor şi a unui MA (sub formă de electrozi înveliţi. a învelişului electrozilor. au (în general) o compoziţie chimică diferită de ale MB şi MA. şi prin realizarea unor valori adecvate ale pMB şi pMA. este unul din mijloacele cele mai eficiente prin care se poate acţiona în vederea obţinerii unei CUS de calitate. N2). %EAm. deoarece structura şi proprietăţile mecanice ale materialelor metalice depind esenţial de compoziţia lor chimică. ce se realizează. datorită eliberării de energie termică.2. prin alegerea judicioasă a cuplului MB – MA . sârme etc. BMT se află de obicei în contact cu un strat de zgură lichidă (realizat prin topirea învelişului electrozilor sau unui flux de sudare) şi cu atmosfera (protectoare) din jurul sursei termice utilizate la sudare. a gazelor de protecţie etc. iar concentraţia în BMT şi în CUS care se obţine prin solidificarea acesteia a oricărui component %EAm. după fiecare secvenţă de cristalizare. CUS se formează prin solidificarea BMT. vergele. Aspectele prezentate conduc la concluzia că atât BMT. materialul metalic din BMT este încălzit şi cristalizarea sa este întreruptă până când transferul de căldură spre MB asigură 71 . MB + p MA % EAm .MA – concentraţia masică a componentului în MA. BMT are compoziţia chimică omogenă. (8.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8. între materialul de la suprafaţa băii. MA ± ∆% EAm . BMT suferă transformări de natură metalurgică (chimică): îmbogăţire în gaze (O2. Structura CUS reflectă direct particularităţile cristalizării primare a BMT (v. iar ∆%EAm – pierderile (−) sau aporturile (+) de component datorită interaţiunii BMT cu zgura şi atmosfera din jurul sursei termice.MB este concentraţia masică a componentului în MB. datorită interacţiunii cu aceste două medii.4): cristalizarea BMT este dirijată. aflat sub acţiunea sursei termice concentrate şi materialul mai rece situat în zona de contact dintre BMT şi MB (care constituie suportul BMT) se crează gradienţi termici pe direcţia cărora se deplasează frontul de solidificare şi se dezvoltă cristalele CUS de formă columnară. Formarea CUS la sudarea prin topire a oţelurilor Aşa cum s-a precizat anterior. cristalizarea este intermitentă. desulfurare. fig. aliere etc.5.CUS = p MB % EAm . în rostul dintre piesele care trebuie îmbinate. a fluxurilor de sudare.

combinată cu o alcătuire columnară. datorită creşterii dirijate a formaţiunilor cristaline pe direcţia gradientului maxim de temperatură (variabilă în timp). 72 . aşa cum se poate observa în figura 8.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR realizarea subrăcirii necesare continuării solidificării. Particularităţile formării structurii CUS la sudarea prin topire a oţelurilor În morfologia CUS se evidenţiază efectele combinate ale cristalizării primare a BMT în condiţiile precizate mai înainte. CUS prezintă. CUS va suferi şi un proces de cristalizare secundară şi în urma desfăşurării acestuia structura CUS se modifică. o alcătuire în straturi. distribuţia incluziunilor nemetalice etc. Dacă aliajul (oţelul) ce corespunde compoziţiei chimice a CUS prezintă transformări de fază în stare solidă. cristalizarea se realizează cu un număr redus de germeni cristalini. Structura primară (forma şi dimensiunile cristalelor. în mod obişnuit germinarea cristalelor CUS se produce pe cristalele MB aflate în contact cu BMT (pe linia de fuziune). Fig. deoarece unele caracteristici ale acesteia (granulaţia.) influenţează esenţial caracteristicile mecanice ale CUS. datorită solidificării intermitente. modul de distribuire a incluziunilor nemetalice etc. influenţa structurii primare asupra proprietăţilor CUS se menţine însă. 8.4. viteza de creştere a cristalelor CUS este mare.4.) nu sunt eliminate ci numai estompate (mascate) de cristalizarea secundară. iar forma acestor cristale este celular – dendritică (dendrite dezvoltate din cristalele MB pe care s-au format germenii cristalelor CUS).

Parametrii ciclurilor termice de sudare şi. care au însă proprietăţi de plasticitate mai bune decât cele corespunzătoare structurilor din fâşia de supraîncălzire.3. asemănătoare celor care se obţin prin călirea incompletă.5. Pentru a evidenţia principalele aspecte legate de transformările structurale în ZIT. în această fâşie se obţine la încălzire o structură bifazică formată din austenită şi ferită. dar cu tenacitate şi rezistenţă la fisurare scăzute. în structuri alcătuite din martensită şi ferită. la răcirea austenitei (supraîncălzite. asemănătoare celor obţinute prin aplicarea TT de normalizare sau în structuri de călire. bainită). cu rezistenţă mecanică şi duritate ridicate. cu grăunţi grosolani) din această fâşie este favorizată formarea structurilor în afară de echilibru (martensită. folosind diagramele prezentate în figura 8.5 şi considerând că ti şi vr sunt parametrii principali ce caracterizează posibilităţile de transformare structurală a MB sub acţiunea unui ciclu termic. în structuri perlitice. în această fâşie se obţine la încălzire austenită cu granulaţie fină. în această fâşie se produc modificări de structură numai dacă MB a fost ecruisat anterior prin deformare plastică la rece şi ciclurile termice de sudare produc recristalizarea primară a materialului (prin care se elimină ecruisarea şi textura de deformare) sau dacă MB a fost supus anterior unui TT de călire şi revenire. asemănătoare celor care se obţin prin aplicarea TT de recoacere incompletă sau. se consideră cazul sudării oţelurilor cu conţinut scăzut de carbon. caracterul acestor transformări depinzând de compoziţia chimică a MB şi de parametrii ciclurilor termice. Transformările structurale în ZIT la sudarea prin topire a oţelurilor Existenţa câmpului termic în ZIT poate determina desfăşurarea unor transformări structurale importante în această zonă. ca urmare. care se transformă la răcire în structuri ferito−perlitice. . care se transformă la răcire. iar ts − temperatura de solidificare − topire a MB).Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8. cu temperatura de revenire inferioară ti şi ciclurile termice de sudare continuă transformările la revenire nefinalizate în timpul aplicării TT.fâşia IV (neaustenitizată ) conţine punctele în care tr ≤ ti < A1. dacă vr este mare. structurile în ZIT pot fi modificate acţionând asupra regimului de sudare sau folosind preîncălzirea MB 73 . − fâşia III ( de austenitizare incompletă) conţine punctele în care A1 ≤ ti < A3. în funcţie de mărimea vitezei de răcire vr. ZIT poate fi împărţită în următoarele zubzone (fâşii): − fâşia I (de supraîncălzire) conţine punctele în care tcg ≤ ti < ts (tcg − temperatura deasupra căreia se produce creşterea excesivă a cristalelor de austenită. − fâşia II (de normalizare) conţine punctele în care A3 ≤ ti < tcg.

definită ca fiind aptitudinea unui oţel ca printr-un anumit procedeu şi pentru un anumit scop să asigure în îmbinările sudate caracteristicile locale şi generale prescrise pentru o construcţie sudată. Aprecierea sudabilităţii unui oţel pe baza comportării metalurgice la sudare se face considerând drept criteriu principal compoziţia chimică a oţelului.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR în zona de sudare (pentru micşorarea gradienţilor termici între CUS şi MB şi micşorarea vr a ciclurilor termice). Fig. Din cele prezentate rezultă că sudarea influenţează complex structura şi caracteristicile materialului din ZIT. îmbunătăţirea etc. aplicând construcţiilor sudate diverse TT postsudare: recoacerea de detensionare. recoacerea completă. 8. Definirea fâşiilor caracteristice ale ZIT la sudarea oţelurilor Factorul principal de apreciere a sudabilităţii este comportarea metalurgică la sudare. Deoarece se urmăreşte obţinerea în ZIT a unor structuri cât mai aproape de echilibru. care exprimă modul cum reacţionează un oţel faţă de acţiunea unui anumit proces de sudare. acţiune localizată în principal în ZIT. cu caracteristici de tenacitate ridicate. oţelurile destinate construcţiilor sudate trebuie să aibă compoziţia chimică stabilită astfel încât vrc să fie cât mai mare (pentru a fi 74 .5. de asemenea. normalizarea. ceea ce impune ca oţelurile destinate realizării construcţiilor sudate să aibă însuşirile tehnologice înglobate de noţiunea de sudabilitate. Structurile ZIT şi CUS şi stările de tensiuni reziduale din îmbinările sudate pot fi modificate.

în funcţie de clasa de calitate şi de grosimea pieselor care se sudează. mărcile S235. De asemenea. excepţie fac produsele realizate prin laminare normalizantă. valoarea maximă c0 fiind precizată în funcţie de marca oţelului şi de grosimea pieselor care se sudează. Oţelurile din această categorie nu sunt destinate aplicării de TT pentru obţinerea caracteristicilor mecanice. condiţie ce este îndeplinită dacă se impune ca oţelurile să aibă conţinuturi reduse de carbon şi de elemente de aliere. determinat cu relaţia (8.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale favorizate transformările cu difuzie la răcirea austenitei). deoarece sudarea este o metodă tehnologică care introduce tensiuni reziduale de valori ridicate. S275 şi S335 se pot livra în clasele de calitate JR. în stare necalmată putându-se livra numai produsele cu grosimi mai mici de 25 mm din oţelurile S185 sau S235.3).22 % şi %Ce < 0. Producerea acestor oţeluri este reglementată la noi în ţară de standardul SR EN 10025+A1.20…0.3) + + 6 5 15 şi s-a stabilit că oţelurile cu sudabilitate bună (care se pot suda uşor. pentru a aprecia comportarea metalurgică la sudare a oţelurilor (din clasa structurală a oţelurilor perlitice) s-a definit (pe baza rezultatelor unor cercetări experimentale riguroase) mărimea numită carbon echivalent %Ce: % Mnm %Crm + %Vm + % Mom %Cu m + % Nim %C e = %C m + (8.40…0. TT postsudare etc.2) destinate fabricării de elemente pentru construcţii sudate exploatate la ta. Oţelurile nealiate pentru construcţii sudate În această categorie sunt incluse oţeluri nealiate de uz general şi de calitate (conform SR EN 10020 . tabelul 8.70 %. astfel încât la răcire se realizează în material structura corespunzătoare aplicării unui TT de normalizare. pentru fiecare marcă de oţel sudabilitatea creşte de la clasa JR la clasa K2 şi se poate aprecia cu ajutorul %Ce.19 %.45 %. scap 8. valoarile maxime admise ale acestui parametru fiind date în standard.27 %]. J2. pentru S335 prevăzându-se şi posibilitatea livrării în clasa de calitate K2 (v. la care deformarea plastică finală se face într-un interval de temperaturi prescris. 75 . S275 şi S335.50…1.4). J0.) sunt oţelurile care îndeplinesc simultan criteriile: %Cm < 0. 0. mărcile de oţel destinate construcţiilor sudate fiind: S185. cu procedeele de sudare cele mai economice şi fără măsuri tehnologice speciale la sudare: preîncălzire. Pentru asigurarea sudabilităţii.v.5. toate mărcile de oţel au concentraţia de carbon limitată %Cm ≤ c0 ∈ [0. 8. S235. iar obţinerea caracteristicilor mecanice prescrise fiind asigurată prin creşterea concentraţiei manganului la %Mnm = 1. În funcţie de gradul de dezoxidare oţelurile pot fi necalmate sau calmate cu diferite grade de dezoxidare.4.

rezervoare de apă etc. Oţelurile nealiate pentru construcţii sudate se regăsesc printre oţelurile produse conform STAS 500 (mărcile OL370. Pentru evitarea 76 . rezervoare de stocare. Aceste oţeluri se utilizează sub formă de semifabricate sau produse laminate la cald. %Crm + %Mom + %Cum < 0. Ni.2 (în N/mm2).) care lucrează la temperatură ambiantă sau scăzută. Ti. V. OL440. Mo. Cr. iar mărcile simbolizate SxxxNL şi SxxxML au tenacitatea garantată până la –50 oC.1 %) şi prezenţa unor elemente care să asigure obţinerea valorilor prescrise ale caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi tenacitate (Mn. ecluze.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR construcţiile sudate realizate din astfel de oţeluri se pot supune (postsudare) unui TT de recoacere de detensionare. Producerea oţelurilor cu granulaţie fină pentru construcţii sudate este reglementată prin SR EN 10113.7 %) şi cu nichel (%Nim = 0. fiind utilizată microalierea cu elemente care să asigure granulaţia fină (Al. simbolizate cu SxxxM sau SxxxML .03…0. OL510). deformarea plastică finală efectuându-se într-un interval de temperaturi riguros respectat.20 %).30…0. Oţelurile cu granulaţie fină pentru construcţii sudate În această categorie sunt incluse oţelurile nealiate de calitate sau aliate speciale. dar standardul SR EN 10025+A1 reglementează mai strict şi mai riguros condiţiile tehnice de producere şi livrare a acestor materiale.2 = 275…460 N/mm2. Cu.13…0. cu limita de curgere Rp0.80 %) şi prin respectarea unor corelaţii între concentraţiilor diverselor elemente de aliere prezente în compoziţie (de exemplu.5. Compoziţia chimică a acestor oţeluri este complexă.60 %). cu grade de deformare judicios alese şi cu viteze de răcire bine stabilite. Nb. livrate în starea obţinută după aplicarea TT de normalizare sau după prelucrarea prin laminare termomecanică (sau laminare controlată).5…1. simbolizate SxxxN sau SxxxNL şi oţeluri laminate termomecanic. mărcile simbolizate SxxxN sau SxxxM au tenacitatea garantată (sub forma unei valori minime prescrise a KV) până la –20 oC. cu conţinut scăzut de carbon (%Cm = 0.5. în concentraţiile corespunzătoare unor oţeluri slab aliate). astfel încât materialul prelucrat să prezinte caracteristici mecanice ridicate (ce nu pot fi obţinute numai prin aplicarea de TT). grupul de cifre xxx indicând nivelul minim garantat al limitei de curgere Rp0. aceasta denumind procedeul de laminare la care se controlează riguros toţi parametrii de lucru. 8. Tenacitatea la temperaturi scăzute este asigurată de alierea cu mangan (%Mnm = 1. destinate realizării elementelor puternic solicitate ale unor structuri sudate (poduri. care împarte aceste materiale în: oţeluri normalizate. în concentraţii masice de 0.

Recipiente sub Presiune şi Instalaţii de Ridicat − ISCIR. Oţelurile pentru aparate şi recipiente sub presiune Construcţiile sudate de tipul aparatelor şi recipientelor sub presiune trebuie să funcţioneze în condiţii de siguranţă maximă. datorită nivelului ridicat al energiei totale de deformare ce se acumulează în peretele metalic al corpului sub presiune al aparatului sau recipientului. inflamabilitate. 4.6.3. recipientele sub presiune se confecţionează din oţeluri carbon sau din oţeluri aliate de calitate sau speciale (v. 0.34 %.5. 8. iar pentru recipientele care funcţionează la temperaturi scăzute se utilizează oţeluri la care se garantează caracteristicile de tenacitate (de obicei. pentru aparatele şi recipientele sub presiune se impun exigenţe sporite privind calitatea şi la proiectarea. care se stabileşte în funcţie de grosimea peretelui.015…0. pentru recipientele care lucrează la temperaturi ridicate se folosesc oţeluri la care se garantează limita de curgere la temperatura maximă de exploatare sau caracteristicile de comportare la fluaj la această temperatură. 77 . se limitează concentraţia de azot (%Nm ≤ 0. Deoarece domeniul temperaturilor de lucru al recipientelor sub presiune este foarte extins (–200 oC la +650 oC). care poate să apară după aplicarea recoacerii de detensionare la structurile sudate realizate din aceste oţeluri. pentru fiecare clasă garantându-se acele caracteristici mecanice care asigură funcţionarea acestora în deplină siguranţă la temperaturile de exploatare. Ca urmare. corozivitate etc.52 %]. de intensitatea şi caracterul solicitărilor mecanice şi de temperatura minimă de exploatare ale recipientelor sub presiune.). Sudabilitatea acestor oţeluri se asigură prin prescrierea unor valori limitate ale carbonului echivalent %Ce ≤ ce0 ∈ [0. la realizarea lor trebuie să se utilizeze oţeluri livrate în clase de calitate diferite.1). energia de rupere KV) la o temperatură de referinţă. elaborate în convertizoare bazice cu oxigen sau în cuptoare electrice şi calmate. Astfel. valoarea maximă ce0 fiind precizată în funcţie de marca oţelului. exploatarea. instalarea. care în ţara noastră este Inspecţia pentru Cazane.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale fragilizării la albastru (v. distrugerea integrităţii sau pierderea etanşeităţii unui astfel de echipament putând avea urmări catastrofale. scap 8. scap. În funcţie de nivelul solicitărilor mecanice. repararea şi verificarea lor trebuie riguros respectate prescripţiile tehnice elaborate de o autoritate naţională în domeniu. fabricarea. de temperaturile (minimă şi maximă) de exploatare şi de caracteristicile mediului de lucru (toxicitate. de clasa de calitate şi de grosimea semifabricatelor livrate. de starea defectologică prognozată pentru MB şi îmbinările sudate.2).025 %) şi se impune ca %Alm ≥ 0.020 % (pentru legarea azotului sub formă de nitruri de aluminiu stabile).2.

.6. 8.2. Cr. Oţelurile Cr − Mo au %Crm = 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Producerea şi livrarea semifabricatelor plate (table. % 24.. În tabelul 8.5.23 21.70 %) şi oţelurile aliate Cr − Mo.2. Oţelurile pentru recipiente sub presiune cu caracteristici specificate la temperaturi ridicate Simbolul oţelului SR EN 10028 STAS 2883 P235GH − P265GH K410 P295GH K460 P355GH K510 16Mo3 16Mo3 13CrMo4−5 14MoCr10 10CrMo9−10 12MoCr22 Limita de curgere. Nb şi Ti. oţeluri cu granulaţie fină normalizate. până la prima revizuire a acestui standard se menţin în vigoare şi prevederile (similare) din STAS 2883..25 22. Ti. granulaţie fină şi insensibilitate la supraîncălzire.70…. la 20 oC 185…235 100…110 200…265 120…130 235…295 135…155 295…355 155…180 220…275 140…230 185…275 155…165 250…310 180…195 tmax. Oţelurile cu caracteristici specificate la temperaturi ridicate (SR EN 10028−2) cuprind două grupe: oţelurile nealiate de calitate (conform criteriilor din SR EN 10020). care grupează oţelurile pentru recipiente sub presiune după temperatura la care se garantează caracteristicile mecanice în: oţeluri aliate şi nealiate cu caracteristici specificate la temperaturi ridicate.1 şi cu respectarea condiţiei %Cr m + %Cum + %Mom + %Nim < 0.. Cu. în N/mm 2 ). fiind numite şi oţeluri termorezistente. care conţin %Mnm = 0.... N/mm2 360…480 410…530 460…570 510…650 420…570 350…600 460…630 A5.18 Oţelurile PxxxGH.50 % şi %Mom = 0.22 20.70 % şi mici adaosuri de Mo. şi oţeluri aliate cu nichel cu caracteristici specificate la temperaturi scăzute.40…1.20 17. care finisează granulaţia oţelurilor.1..5 se prezintă mărcile de oţeluri din aceeastă categorie conform SR EN 10028−2. comportarea bună la temperaturi ridicate este asigurată prin microalierea cu V. V. cu grosimi s ≤ 150 mm) din aceste oţeluri este reglementată prin standardul SR EN 10028..21 19. 78 . N/mm2 Rp02 la tmax Re.40…1. Ni (sub valorile limită date în tabelul 8... oC 400 400 400 400 500 500 500 Rm. Nb. se livrează în stare normalizată şi au limita de curgere garantată până la temperatura de 400 oC.. Mo. simbolizate PxxxGH (grupul de cifre xxx indicând nivelul minim garantat al limitei de curgere Rp0..10 %.24 19.5. iar alierea cu crom asigură o bună rezistenţă la oxidare şi împiedică precipitarea la încălzire a grafitului (favorizată de prezenţa molibdenului). simbolurile mărcilor echivalente din STAS 2883 şi limitele principalelor caracteristici mecanice (valorile maxime ale caracteristicilor corespund grosimilor minime ale semifabricatelor livrate). se livrează în starea obţinută prin aplicarea unui TT de normalizare + revenire sau de călire + revenire şi au limita de curgere garantată până la 500 oC.. platbande etc.. Tabelul 8. Alierea cu molibden asigură acestor oţeluri o bună rezitenţă la fluaj.

destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –50 oC şi +20 oC.05 %.16…0.6.20 % şi garantarea unor valori ale carbonului echivalent %Ce = 0.1). Mărcile de oţeluri din această categorie au prescrisă limita de curgere minimă la ta. destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –50 oC şi +20 oC. Sudabilitatea acestor oţeluri este asigurată prin limitarea concentraţiei carbonului la %Cm ≤ 0. ce trebuie obţinute prin încercarea la încovoiere prin şoc. cu indicele convenţional al granulaţiei G ≥ 6.45 %. cu grosimi s ≤ 150 mm) din aceste oţeluri este reglementată prin SR EN 10028−3. Oţelurile cu granulaţie fină normalizate sunt oţeluri nealiate de calitate sau speciale şi oţeluri aliate speciale. iar la cele livrate în clasele 4. valoarea maximă a0 fiind precizată în funcţie de nivelul minim prescris al limitei de curgere. . care au caracteristicile mecanice garantate în domeniul de temperaturi (–50 oC .3. platbande etc. scap. la diferite temperaturi din intervalul de utilizare garantat. care împarte aceste oţeluri în patru grupe: . Oţelurile PxxxNL sunt echivalente oţelurilor reglementate de STAS 2883. Producerea şi livrarea semifabricatelor plate (table.45 % şi %Nbm + %Tim + %Vm < a0 ∈ [0. simbolizate Rxxx–n.grupa specială a oţelurilor rezistente la temperaturi joase cuprinde oţelurile simbolizate PxxxNL2.5).5. 5.grupa de bază cuprinde oţelurile simbolizate PxxxN. 6 şi 7 se garantează energia de rupere KV la temperatura minimă (în oC) t = (20 − 10n).40…0. xxx ∈ {275 N/mm2. 355 N/mm2. iar cifra n (n = 2.…. 3. 400 oC. destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –20 oC şi +400 oC. numărul xxx indicând valoarea minimă garantată a rezistenţei la rupere.2. scap 8. . marca de oţel 79 .5. în N/mm2.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8. Din punctul de vedere al compoziţiei chimice aceste oţeluri sunt asemănătoare oţelurilor cu granulaţie fină pentru construcţii sudate (v. nivelul minim garantat al energiei de rupere KV la –50 oC fiind mai mare decât la oţelurile din grupa precedentă. destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –20 oC şi +20 oC . de asemenea. de exemplu. cu precizarea că trebuie respectate corelaţiile: %Crm + %Cum + %Mom < 0. determinată pe produse în stare normalizată. cu grosimea s ≤16 mm. SR EN 10028−3 prescrie pentru toate oţelurile din aceeastă categorie valorile minime ale energiei de rupere KV.grupa oţelurilor rezistente la temperaturi ridicate cuprinde oţelurile simbolizate PxxxNH..22 %]. 8. în condiţiile în care solicitările mecanice la temperaturi ridicate sunt de scurtă durată şi nu determină declanşarea fenomenului de fluaj.7) − clasa de calitate în care se încadrează oţelul. 460 N/mm2}.grupa oţelurilor rezistente la temperaturi joase cuprinde oţelurile simbolizate PxxxNL1. 0. la oţelurile livrate în clasele de calitate 2 şi 3 se garantează aceleaşi caracteristici ca la oţelurile carbon de uz general (v. a epruvetelor prelevate transversal şi longitudinal din produse.

0 8. platbande etc.85…1. destinate realizării aparatelor şi recipientelor sub presiune care lucrează în domeniul de temperaturi –60 oC…−200 oC.005.3.5.70) 3. Producerea şi livrarea semifabricatelor plate (table.2. normalizare + revenire sau călire + revenire.0.6. Ti. Mo etc. Oţelurile cu tenacitate garantată la temperaturi scăzute Simbolul oţelului 12MnNi5−3 13MnNi6−3 15NiMn6 12Ni14 12Ni19 X8Ni9 X7Ni9 % Nim (%Mnm) 0.0.80 (0. semifabricatele din astfel de oţeluri se livrază în starea obţinută prin aplicarea unui TT de normalizare.30…0.025 % şi %Sm = 0.03…0.50…10. Trans. cu grosimi s ≤ 50 mm) din aceste oţeluri este reglementată de SR EN 10028−4. numite şi oţeluri HSLA (High−Strength Low Alloy) sunt oţeluri cu conţinut scăzut de carbon %Cm = 0.25 8.85…1. N/mm2 235…275 345…355 345…355 345…365 380…390 480…575 575…585 R m.7..0…1.2 %.50…10.70…1.6.75 4.70) 1. sunt oţeluri aliate speciale. V. prin diminuarea drastică a conţinuturilor de impurităţi (concentraţiile maxime acceptate sunt %Pm = 0. Tabelul 8.6.7 %) şi cu mici cantităţi de alte elemente: Nb. semifabricatele din astfel de oţeluri se realizează în mod obişnuit prin laminare termomecanică şi prezintă caracteristici mecanice ridicate şi o bună sudabilitate (datorită menţinerii concentraţiei carbonului la un nivel scăzut.5.30…1.. J Long. 40 40 40 40 40 70 100 27 27 27 27 27 50 80 8.50) 0. limitării drastice a conţinuturilor de 80 ..10…0. 8. N/mm2 420…530 490…610 490…640 490…640 530…710 640…820 680…820 tmin.25…3. Tenacitatea la temperaturi scăzute este asigurată la aceste oţeluri prin limitarea concentraţiei carbonului la nivelul %Cm ≤ 0.75…5.015..0. aliate cu mangan (%Mnm = 1. numite şi oţeluri criogenice.015 %) şi prin alierea cu nichel şi mangan (în cazul oţelurilor cu tenacitatea garantată la temperaturi cuprinse între –60 oC şi –80 oC) sau numai cu nichel (în cazul oţelurilor cu tenacitatea garantată la temperaturi cuprinse între –80 oC şi –200 oC). mărcile de oţeluri fiind cele prezentate în tabelul 8..85 (0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR simbolizată R510−5 are garantate rezistenţa la tracţiune Rm ≥ 510 N/mm2 şi tenacitatea la −30 °C.70 (0... o C −60 −60 −80 −100 −120 −196 −196 KV la tmin. Oţelurile slab aliate cu rezistenţă mecanică ridicată Oţelurile slab aliate sau microaliate cu rezistenţă mecanică ridicată.0 Rp0.18 %.30. Oţelurile aliate cu nichel cu caracteristici specificate la temperaturi scăzute.

. combinată cu atingerea unor niveluri ridicate ale caracteristicilor de tenacitate. se practică laminarea controlată şi microalierea suplimentară cu Ti (care formează pelicule intercristaline de TiN ce constituie bariere pentru creşterea cristalelor de austenită). nitrurilor şi/sau carbonitrurilor elementelor de microaliere) şi asigurarea unei bune sudabilităţi (datorită menţinerii la un nivel scăzut a concentraţiei carbonului).). concentraţia masică a fiecăruia din aceste elemente nedepăşind 0.3 oC/s (dacă viteza de răcire este mai mică..Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale impurităţi. rezultă precipitate grosolane. Caracteristicile oţelurilor microaliate cu vanadiu depind esenţial şi de mărimea granulaţiei oţelurilor. obţinerea unor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică (determinată şi de posibilitatea durificării structurii acestor oţeluri prin precipitarea dispersă a unor compuşi chimici de tipul carburilor.6). Oţelurile HSLA se pot clasifica în funcţie de compoziţie.): 8. În funcţie de reţeta de microaliere utilizată oţelurile de acest tip pot fi: − Oţeluri microaliate cu vanadiu.1 %. iar dacă viteza de răcire este mai mare... Oţelurile microaliate ferito−perlitice au în compoziţie cantităti − mici de Nb..5 nm). oţelurile pentru recipiente sub presiune etc.1 %. cu %Nbm = 0. când se doreşte obţinerea unor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică. efectul de durificare este dependent de viteza de răcire după laminare. combinată uneori cu TT postlaminare.7.15 N/mm2 pentru fiecare creştere cu 0. utilizate sub formă de produse obţinute prin laminare normalizantă sau prin laminare controlată. la care se obţin caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică datorită precipitării în structură a carburilor sau carbonitrurilor de Nb (cu diametrul de 1.0. Semifabricatele şi produsele din astfel de oţeluri se obţin prin laminare termomecanică.. viteza care asigură durificarea maximă fiind de aproximativ 3. Semifabricatele din oţeluri microaliate cu Nb.5.02. micşorând 81 .1.10 nm) de carbonitrură de V (uniform distribuite în masa de ferită a oţelurilor) în timpul răcirii oţelurilor după laminare.01 % a %Vm.1.0. vanadiul contribuie la durificarea acestor oţeluri prin formarea unor precipitate fine (cu diametrul de 5. − Oţeluri microaliate cu niobiu. asigurării unor structuri cu granulaţie fină etc. efectul durificării putând fi cuantificat prin creşterea caracteristicilor de rezistenţă mecanică (limita de curgere şi rezistenţa la rupere) cu 5. aşa cum arată diagramele din fig. microaliate uneori şi cu Ti. structură şi proprietăţi în următoarele tipuri (multe din reţetele privind compoziţia chimică şi prelucrarea tehnologică a acestor tipuri regăsindu-se printre cele corespunzătoare unora din oţelurile anterior prezentate: oţelurile pentru construcţii sudate.. rezultă o cantitate mică de precipitate şi efectul de durificare este scăzut). V şi/sau Ti. pentru obţinerea unui efect suplimentar de finisare a granulaţiei şi unui efect sporit de durificare (deoarece titanul măreşte eficienţa microalierii cu Nb.04 %. cu %Vm ≤ 0.. 8. cu efect minim de durificare. efectele aplicării unor astfel de tehnologii fiind finisarea granulaţiei (determinată şi de microaliere.

V şi Ti asupra dimensiunilor grăunţilor de ferită − Oţeluri microaliate cu niobiu şi molibden. care se pot prelucra sub formă de semifabricate şi produse fie prin laminare obişnuită (caz în care acestea prezintă caracteristici de rezistenţă mecanică bune.6. Rp0. oţelurile de acest fel au în structură un conţinut procentual de perlită foarte mic (sunt denumite şi oţeluri cu conţinut redus de perlită) şi se caracterizează printr-o bună sudabilitate.27 %.30 N/mm2 a rezistenţei la tracţiune şi limitei de curgere). ci creşterii cantităţii de carbonitruri de Nb care precipită în structură în prezenţa molibdenului (alierea cu Mo micşorează concentraţia carbonului în perlită şi asigură astfel un surplus de 82 Fig 8. care pot avea microstructura alcătuită din ferită şi perlită sau din ferită aciculară (bainită cu conţinut scăzut de carbon).20..0. Efectul microalierii cu Nb. Fig. semifabricatele obţinute prin laminare controlată pot avea caracteristici de rezistenţă mecanică foarte ridicate (de exemplu. Alierea cu Mo determină creşterea importantă a caracteristicilor mecanice ale acestor oţeluri (fiecare creştere cu 0.7...2 sau Rt0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR solubilitatea acestuia în austenită şi creând astfel condiţiile măririi cantităţii de carburi sau carbonitruri de Nb care precipită în structură) sunt realizate prin laminare controlată.1 %).05 % şi %Mom = 0. dacă oţelurile sunt aliate suplimentar şi cu mici cantităţi de V sau Mo. deoarece molibdenul determină formarea bainitei superioare în locul perlitei la răcirea austenitei. fie prin laminare controlată (care asigură creşterea tenacităţii şi micşorarea temperaturii de tranziţie ductil-fragil. deoarece au conţinut scăzut de carbon.. 8. în acest caz. − Oţeluri microaliate cu vanadiu şi niobiu. dar au tenacitatea scăzută şi temperatura de tranziţie ductil-fragil ridicată). cu conţinut scăzut de carbon (%Cm < 0. datorită finisării intense a granulaţiei). cu %Nbm < 0.1 % a %Mom conduce la sporirea cu 20. bainita superioară şi perlita au caracteristici mecanice apropiate). Configuraţia diagramelor TTT la oţelurile cu structură bainitică după laminarea controlată . cu răcire accelerată la sfârşitul procesului (călire directă). acest efect de durificare nedatorându-se formării bainitei superioare în locul perlitei (deoarece oţelurile au conţinut scăzut de carbon şi.5 > 700 N/mm2).

împreună cu efectele de finisare a granulaţiei şi de durificare prin precipitare induse de laminarea controlată şi de alegerea judicioasă a concentraţiilor elementelor de aliere. Oţelurile slab aliate cu structură feritică aciculară au conţinut scăzut de carbon (%Cm ≤ 0. care prezintă caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică (de exemplu.04 % obţinute prin: a − laminare obişnuită (structură cu ferită poliedrică şi perlită dispuse în benzi).06 %. 8.5. diferă esenţial de structura ferito-perlitică (cu cristale poliedrice de ferită) ce rezultă dacă se aplică laminarea obişnuită. diagramele TTT la răcirea austenitei acestor oţeluri au configuraţia prezentată în figura 8.1 % şi %Nm = 0..8 %. b − laminare controlată (structură cu ferită aciculară) 83 .5 > 550 N/mm2). deoarece au tendinţa spre formarea unor structuri fragile în ZIT. %Nbm = 0.5 > 500 N/mm2) şi tenacitate foarte bună. cât şi o bună tenacitate. permit a se realiza din aceste oţeluri semifabricate laminate cu caracteristici de rezistenţă mecanică foarte ridicate (de exemplu. ceea ce permite ca prin răcirea controlată la sfârşitul laminării semifabricatelor (cu jeturi de apă sau de aer comprimat) să se obţină structură cu ferită aciculară (bainită cu conţinut scăzut de carbon). împreună cu folosirea laminării controlate (pentru finisarea granulaţiei). cu Rp0.5 > 500 N/mm2) şi de tenacitate (KV > 130 J la ta şi temperatura de tranziţie t50% < −20 oC).8. asigură obţinerea de semifabricate cu caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică (Rp0. aşa cum se poate observa pe micrografiile prezentate în figura 8. Mo şi/sau B. aceste influenţe. 8. datorită existenţei în structură a unor precipitate de nitrură de V. Rp0. la care se adăugă uneori şi Nb.2 sau Rt0. care.8. Fig.2 sau Rt0.022 %.08 %) şi sunt aliate cu mici cantităţi de Mn..7. Laminarea controlată şi menţinerea la un nivel scăzut a concentraţiei carbonului (%Cm < 0.1 %) permit a se obţine din aceste oţeluri semifabricate care prezintă atât rezistenţă mecanică ridicată. − Oţeluri microaliate cu vanadiu şi azot. cu %Vm < 0. %Mnm =1. Datorită reţetei de aliere utilizate. acest tip de structură. %Mom = 0.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale carbon pentru formarea precipitatelor de carbonitruri de Nb).018.0. Microstructurile unui oţel cu %Cm = 0. sudabilitatea acestor oţeluri nu este însă satisfăcătoare.3 %.7.2.2 sau Rt0.

9. iar ponderea formaţiunilor de austenită este la nivelul dorit al ponderii formaţiunilor martensitice în structura finală. Rm = 600. O altă metodă de obţinere a semifabricatelor cu structură bifazică ferito-martensitică constă din laminarea controlată intercritică a oţelurilor. Microstructura unui oţel bifazic cu %Cm = 0. putând fi utilizate la confecţionarea construcţiilor metalice şi mecanice la care nu sunt impuse condiţii deosebite privind tenacitatea materialelor. condusă după una din diagramele prezentate în figura 8. se obţine o structură bifazică ferito-austenitică în care concentraţia carbonului în austenită este suficient de ridicată pentru a-i asigura o bună capacitate de călire. 8.5. Semifabricatele din astfel de oţeluri sunt ieftine şi prezintă caracteristici mecanice ridicate (Rp0. 8.12 % şi %Mnm = 1. 8.800 N/mm2 şi A = 15.9.2 = 320.420 N/mm2.8 %) şi microaliate cu elemente care să le confere granulaţie fină.20 % din structură). 10.16 %)..7.10. care se utilizează sub formă de semifabricate sau produse având structura alcătuită dintr-o matrice feritică în care se află dispersate uniform insule de martensită (care ocupă. Oţelurile bifazice (dual − phase steel) sunt oţeluri cu conţinut scăzut de carbon (%Cm < 0. aşa cum se poate observa pe micrografiile prezentate în fig.30 %)..ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Oţelurile microaliate ferito-perlitice şi oţelurile slab aliate cu ferită aciculară au fost concepute în vederea utilizării la realizarea semifabricatelor laminate (de tip platbandă) pentru ţevile sudate destinate conductelor petroliere (amplasate subteran sau submarin) şi pentru construcţiile sudate ale instalaţiilor marine de foraj şi exploatare petrolieră. pentru transformarea austenitei în martensită şi obţinerea structurii bifazice ferito−martensitice.. Oţelurile cu forma incluziunilor nemetalice controlată se folosesc pentru obţinerea de semifabricate laminate cu anizotropie minimă a caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi (mai ales) de tenacitate..4. Fig.. alegând convenabil parametrii ti şi τm.5 % O primă metodă de obţinere a structurii bifazice ferito−martensitice la semifabricatele laminate din astfel de oţeluri o reprezintă aplicarea unui TT intercritic constând din: a) încălzirea semifabricatelor la o temperatură ti ∈ (A1.5.3.A3) şi menţinerea lor o durată τm la această temperatură. b) răcirea rapidă (în apă) a semifabricatelor....5.. necesare la 84 . slab aliate cu mangan (%Mnm = 1.7.1. 8..

8. Fig. În prezent se aplică metoda introducerii la elaborarea oţelurilor a unor cantităţi mici de pământuri rare (lantanide).) şi concentraţia sulfului într-un astfel de oţel se alege astfel încât să rezulte efectul maxim de reducere a anizotropiei caracteristicilor de tenacitate. globulare şi nedeformabile).Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale realizarea unor piese sau echipamente (funduri pentru recipiente sub presiune. zirconiu sau titan. rezervoare sferice etc.11. Diagramele de laminare controlată intercritică pentru obţinerea semifabricatelor cu structură bifazică ferito−martensitică Fig. Pentru astfel de aplicaţii nu este recomandată utilizarea semifabricatelor laminate din oţel cu structură (ferito-perlitică) în benzi (care se caracterizează printr-o mare anizotropie a caracteristicilor mecanice). în consecinţă. care generează în acestea stări de tensiuni mecanice bi sau triaxiale.10. raportul dintre concentraţiile elementelor adiţionale (Ti. controlul formei incluziunilor are ca scop principal obţinerea unor incluziuni de sulf globulare. Pentru obţinerea unei astfel de structuri se impune ca oţelurile supuse laminării să nu conţină incluziuni nemetalice (sulfuri) plastice (care se dispun în timpul laminării sub formă de şiruri orientate în direcţia de deformare şi determină formarea structurii în benzi la răcirea semifabricatelor după laminare). Metoda clasică de obţinere a incluziunilor de sulf cu formă controlată constau în tratarea oţelurilor la elaborare cu Ca şi Si. 8. Ce etc. care modifică tipul incluziunilor (determină formarea unor incluziuni greu fuzibile. lipsite de plasticitate şi uniform distribuite în structura oţelurilor. Diagrama pentru alegerea reţetei de microaliere la elaborarea oţelurilor cu forma incluziunilor nemetalice controlată 85 .11. Zr. aşa cum sugerează diagrama (de principiu) redată în figura 8.) supuse în exploatare unor solicitări mecanice complexe. le asigură finisarea şi le dispersează uniform în masa structurală a oţelurilor. fiind necesară realizarea unor semifabricate laminate cu o structură în care formaţiunile de perlită să fie uniform distribuite în masa de ferită.

6. în două categorii: oţelurile inoxidabile.12. sârme. bare.04 %) şi concentraţia 86 . au caracteristicile de calitate reglementate prin standardele SR EN 10088 şi STAS 3583 (care este încă în vigoare).0 %. Oţelurile inoxidabile care. a căror rezistenţă la coroziune este determinată de compoziţia chimică şi de structura acestora şi oţelurile patinabile.6. conţinuturi foarte scăzute de impurităţi (%Sm ≤ 0. profile pentru utilizări generale etc. scap. care interacţionează cu mediile corosive şi se acoperă cu pelicule compacte. Oţelurile inoxidabile şi refractare Oţelurile capătă proprietatea de a fi inoxidabile (de a prezenta o rezistenţă ridicată la acţiunea mediilor agresive cu care vin în contact). %Pm ≤ 0. deoarece cromul este un element carburigen (v. 8. 7. Oţelurile inoxidabile comerciale.1. în funcţie de principalul factor care le asigură rezistenţa la acţiunea mediilor de lucru agresive. Oţelurile inoxidabile feritice fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi au compoziţia caracterizată prin %Cm ≤ 0.1.08 %.7. Trebuie precizat că. martensită) existente în structura acestuia.5.6. austenită.). livrate sub formă de semifabricate prelucrate prin deformare plastică (table. iar simbolurile principalelor mărci standardizate din fiecare clasă sunt redate în tabelul 8. dacă sunt înalt aliate cu crom.20 % şi %Crm > 10. această prescripţie este cuprinsă şi în SR EN 10020. 8. concentraţia masică minimă a cromului în astfel de oţeluri fiind %Crm = 10.015 %. benzi. la calificarea unui oţel ca oţel inoxidabil sau refractar se ia în considerare numai concentraţia cromului dizolvat în soluţiile solide pe bază de fier (ferită. conform acestor standarde oţelurile inoxidabile sunt împărţite în clasele structurale prezentate în continuare. oţelurile inoxidabile pot fi clasificate în: oţeluri aliate cu crom şi oţeluri aliate cu crom şi nichel. în condiţii de temperatură ridicată.1. Oţelurile rezistente la coroziune Oţelurile rezistente la coroziune (oţelurile anticorosive) pot fi clasificate. În funcţie de reţeta de aliere utilizată la elaborare. ce întrerup contactul lor cu mediile agresive şi le protejează astfel de acţiunea distructivă a acestora. formate din produşi de coroziune.3).. prezintă caracteristici bune de rezistenţă la oxidare şi la coroziune în gaze şi au capacitatea de a asigura caracteristici mecanice convenabile sunt denumite oţeluri refractare.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8.5 %.. care precizează că oţelurile inoxidabile trebuie să aibă %Cm < 1.

pentru îmbunăţăţirea tenacităţii şi prelucrabilităţii prin deformare plastică (Ni). X6CrMoNb17−1. molibden (%Mom = 0. X2CrNbZr17. X3CrTi17.feritic Austenito . aşa cum rezultă din următoarele exemple: X6Cr13. X2CrAlTi18−2.6 %)..Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale masică de crom încadrată în una din următoarele reţete: %Crm = 11. X6Cr17. pentru creşterea refractarităţii şi comportării la fluaj (Al. în compoziţia acestor oţeluri se pot adăuga în diverse concentraţii şi alte elemente: siliciu (%Sim ≤ 1 %).5 %). Tabelul 8. Mo).30 %. Zr). Mărcile de oţeluri comerciale din această clasă structurală corespund integral acestor prescripţii.. pentru finisarea granulaţiei.feritic 87 .7.1. Si..8..3. X6CrNi17−1. aluminiu (%Alm ≤ 2 %).5 %). stabilizarea feritei şi mărirea rezistenţei la coroziune intercristalină (Nb. X6CrMo17−1..3. X2CrTi12. reţetele cu concentraţii mari de crom prezentând şi bune proprietăţi de refractaritate.3.4.. X2CrMoTi17−1.0. X2CrMoTi29−4.. %Crm = 17.3.13 %..... niobiu (%Nbm = 0. X6CrAl3.8 %) şi/sau zirconiu (%Zrm = 0. Principalele mărci de oţeluri inoxidabile Marca de oţel conform: SR EN 10088 STAS 3583 X6Cr13 X6Cr17 X3CrTi17 X2CrMoTi18−2 X6CrAl13 X12Cr13 X20Cr13 X30Cr13 X39Cr13 X50CrMoV15 X2CrNi18−9 X5CrNi18−10 X6CrNiTi18−10 X2CrMnNi17−7−5 X2CrMnNiN18−9−5 X2CrNiMo17−13−3 X1NiCrMoCu25−20−5 X6CrNiMoTi17−12−2 X2CrNiMoCuN25−6−3 X2CrNiMoCuWN25−7−4 7Cr130 8Cr170 8TiCr170 2TiMoCr180 7AlCr130 10Cr130 20Cr130 30Cr130 40Cr130 45VMoCr145 2NiCr185 5NiCr180 10TiNiCr180 2MoNiCr175 2CuMoCrNi250 10TiMoNiCr175 - Clasa structurală Feritic Feritic Feritic Feritic Feritic Ferito .. Ti..0.martensitic Martensitic Martensitic Martensitic Martensitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenito ....1 %). X2CrNi12. titan (%Tim = 0.18 % sau %Crm = 25. nichel (%Nim = 0.

3. locale (la îmbinările sudate) sau globale (la întreaga construcţie sudată).3. aluminiu (%Alm ≤ 1. o structură monofazică feritică (eventual. niobiu (%Nbm = 0.6 %) şi/sau vanadiu (%Vm = 0. Mo)..5 %). X5CrNiCuNb16−4. urmată de aplicarea unui TT de recoacere de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul adecvat obţinerii caracteristicilor dorite). pentru finisarea granulaţiei. X50CrMoV15..850 oC (temperaturile mai mari fiind recomandate la construcţiile sudate din oţeluri feritice cu concentraţii ridicate de crom).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Aceste oţeluri prezintă... Oţelurile inoxidabile martensitice şi ferito-martensitice fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi au compoziţia caracterizată prin %Cm = 0. X5CrNiMo13−4. Cu). X4CrNiMo16−5−1. X105CrMo17.0.0. mărirea călibilităţii şi durificarea prin precipitare a acestor oţeluri (Ni. în compoziţia acestor oţeluri se pot adăuga în diverse concentraţii şi alte elemente: siliciu (%Sim ≤ 1 %). constând din încălzirea la ti = 750.2. %Pm ≤ 0... la orice temperatură în stare solidă. caracteristicile de utilizare ale acestor oţeluri nu pot fi modificate prin aplicarea de TT cu schimbare de fază.1. molibden (%Mom = 0. fig.6. Cu. 7. 8...700 oC). aşa cum rezultă din următoarele exemple: X12Cr13.24) de sensibiltatea lor ridicată la supraîncălzire (creşterea pronunţată a granulaţie în cazul încălzirii şi menţinerii lor la temperaturi mai mari de 900 oC) şi de tendinţa acestora spre fragilizare şi fisurare (atât datorită creşterii granulaţiei.13 %. X20Cr13. cu foarte mici cantităţi de carburi globulare uniform distribuite în matricea feritică) şi. pentru îmbunăţăţirea rezistenţei la coroziune în anumite medii (Al.04 %) şi concentraţia masică de crom încadrată în una din următoarele reţete: %Crm = 11.1. Oţelurile inoxidabile feritice au o sudabilitate relativ bună. Nb..18 %.6. X70CrMo15. menţinerea la aceste temperaturi o durata τm = 30.. prin folosirea unor tehnologii de sudare adecvate şi prin aplicarea unor TT postsudare....2 %) pentru creşterea refractarităţii şi comportării la fluaj (Al. X46Cr13.015 %. singura modalitate tehnologică de a le influenţa caracteristicile de rezistenţă mecanică şi plasticitate constă în ecruisarea lor prin deformare plastică la rece. Si.08. 88 . X7CrNiAl17−7. ca urmare. aceste probleme se pot rezolva prin alegerea corespunzătoare a MA pentru sudare.. cupru (%Cum = 1.. X8CrNiMoAl15−7−2. V) sau pentru evitarea apariţiei fenomenelor de fragilitate la revenire (Mo)..0 %). Mărcile de oţeluri comerciale din aceste clase structurale corespund integral prescripţiilor prezentate mai înainte. conţinuturi foarte scăzute de impurităţi (%Sm ≤ 0.40 min şi răcirea în aer...5 %)... X90CrMoV18. pentru îmbunăţăţirea tenacităţii şi prelucrabilităţii prin deformare plastică (Ni).. %Crm = 17. Principalele probleme care pot să apară la realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri sunt legate (v.8 %). cât şi datorită intervenţiei altor fenomene. nichel (%Nim = 1. cum ar fi apariţia fazei σ în cazul menţinerilor îndelungate în intervalul de temperaturi 550..1.0 %.

având rezistenţă mecanică scăzută şi 89 ..6 %). În majoritatea cazurilor oţelurile din aceste clase structurale se utilizează în starea metalurgică conferită prin aplicarea unui TT de călire + revenire.. cu cupru... uneori. X7CrNiAl17−7..60 J) şi de rezistenţă la coroziune.. X5CrNiCuNb16−4.08 %) şi conţinuturi ridicate de crom (%Cr m = 15. de la ti = 1025.) şi se produce un efect de durificare (îmbătrânire) important.. molibden (%Mo m = 0.1.6.. la oţelurile cu concentraţii mari de carbon (%Cm > 0.. căpătând o structură martensitică sau ferito – martensitică. Oţelurile PH cu %Nim = 3.1050 oC) o structură austenitică. Procesele care au loc la revenirea structurilor de călire ale acestor oţeluri (bogat aliate cu crom şi alte elemente de aliere) diferă de procesele care au loc la revenirea structurilor de călire ale oţelurilor nealiate (v. 7.630 oC şi τm = 1.3 ore).. X8CrNiMoAl15−7−2) şi sunt denumite oţeluri cu durificare prin precipitare (oţeluri PH – preciptation hardening).8 %).. Oţelurile cu conţinuturi scăzute de carbon (%C m < 0... fără afectarea inadmisibilă a caracteristicilor de tenacitate (energia de rupere se menţine la niveluri KV = 40.. iar caracteristicile mecanice ale structurilor de revenire pot indica prezenţa fenomenelor de fragilitate la revenire (v..17 %)..0 %) şi/sau niobiu (%Nb m = 0. în structura martensitică apar precipitate ale compuşilor intermetalici pe care îi formează elementele de aliere suplimentare (de tipul MoNi3. caracterizată prin rezistenţă mecanică redusă şi plasticitate ridicată.1300 N/mm2).0. alcătuiesc o subdiviziune specială a oţelurilor inoxidabile martensitice (având ca mărci reprezentative X4CrNiMo16−5−1.. scap... care prezintă o capacitate particulară de creştere a caracteristicilor de rezistenţă mecanică prin aplicarea de TT.5 %).4).1 %) pentru asigurarea structurilor martensitice la răcirea în aer se impune alierea lor suplimentară cu nichel şi. caracteristicile de rezistenţă mecanică înregistrând creşteri semnificative (Rp0. 5...1050 oC) o structură martensitică cu conţinut scăzut de carbon..8 % au Ms << ta şi prezintă (la ta) după călire (în aer de la ti = 950.... încât transformarea alotropică Feγ ⇔ Feα nu este suprimată şi aceste oţeluri prezintă transformări de fază în stare solidă (în condiţii de echilibru termodinamic sunt posibile transformările de tipul austenită ⇔ ferită) şi se călesc în aer (sunt oţeluri autocălibile).5 %). Oţelurile PH cu %Nim = 6.3). cupru (%Cu m = 1. prin aplicarea unui TT de revenire (la ti = 470..3. care măresc duritatea structurilor de revenire). care se poate transforma în martensită (cu conţinut redus de carbon.7..Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Aceste oţeluri au concentraţia de crom suficient de scăzută în corelaţie cu concentraţia de carbon.3. scap.1200 N/mm2 şi Rm = 1000. în timp ce la oţelurile cu conţinut scăzut de carbon (%Cm < 0.2 = 800... aliate suplimentar cu nichel (%Ni m = 3. aluminiu (%Al m = 0.5 % au Ms > ta şi prezintă după călire (în aer sau ulei. NbNi3 etc.. datorită intervenţiei fenomenelor de stabilitate la revenire şi de durificare secundară (separararea unor carburi de crom fin dispersate.2 %) aceste condiţii sunt uşor de întrunit.

.80 oC/oră. fiind recomandat TT de revenire la ti = 600.. dacă este posibil..6. la realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri trebuie utilizate MA cu concentraţii scăzute de carbon şi conţinuturi minime de impurităţi (S.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR plasticitate ridicată) prin aplicarea unui TT de călire la temperaturi scăzute (constând din răcirea oţelurilor.. motiv pentru care oţelurile sunt denumite şi oţeluri austenitice tip 18−8.5 ore...1.3.. menţinerea la această temperatură o durată τm = 0. Oţelurile inoxidabile martensitice cu %Cm > 0.02.. această reţetă fiind modificată la oţelurile pentru − 90 .850 oC.5.) şi instrumentelor de măsurare şi nu se utilizează la realizarea construcţiilor sudate. iar după sudare trebuie aplicate TT care să confere îmbinărilor sudate structuri asemănătoare cu cea corespunzătoare MB.8 ore şi apoi reîncălzirea la ta) sau prin aplicarea unui TT de destabilizare a austenitei (constând din reîncălzirea oţelurilor la ti = 750.. alcătuit din călire martensitică şi revenire.750 oC sau. Oţelurile inoxidabile martensitice şi ferito – martensitice cu %Cm < 0.20 % (corespunzătoare oţelurilor inoxidabile) şi concentraţii masice de nichel %Nim = 8. N şi... Compoziţia chimică a acestor oţeluri poate fi caracterizată astfel: • concentraţia masică de carbon este scăzută.520 oC şi τm = 1..0.10 %. ca urmare. instrumente chirurgicale etc. P. comportare paramagnetică şi o bună sudabilitate.. care au efecte negative majore asupra tenacităţii)..4 % sunt sudabile. în apă şi în foarte mulţi agenţi chimici. dar oţelurile moderne au %Cm ≤ 0. tenacitate şi rezistenţă mecanică ridicate la temperaturi scăzute (până la –270 oC)..1.5 % călite şi îmbătrânite. structura austenitică se ecruisează puternic prin deformare plastică la rece şi. plasticitate mare. cu vr = 70. %Cm ≤ 0. prin aplicarea ulterioară a unui TT de revenire (la ti = 500.. aceste oţeluri au tendinţa de fragilizare la rece. la tco = −70. menţinerea la tco o durată τm = 7. conform indicaţiilor diagramei din figura 7.1.. în mod obişnuit.24. 8. BMT trebuie bine protejată în timpul sudării faţă de acţiunea nocivă a atmosferei înconjurătoare (prin utilizarea procedeelor de sudare în mediu de gaz inert).−80 oC... • reţeta de aliere de bază a acestor oţeluri prevede concentraţii masice de crom %Crm = 18..15 %.. deoarece. mai ales H..5 ore) se obţin efecte de durificare prin precipitare similare celor tipice oţelurile PH cu %Nim = 3..04 %. Oţelurile inoxidabile austenitice fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi nichel şi reprezint[ o clasă structurală de oţeluri cu proprietăţi deosebite: rezistenţă mare la coroziune în aer.4 % sunt destinate confecţionării sculelor (cuţite. pentru micşorarea stabiltăţii austenitei prin separarea unor particule de carburi de crom şi alte elemente de aliere şi apoi răcirea în apă). un TT complet.. aceste oţeluri ridică probleme tehnologice la prelucrarea prin aşchiere sau prin deformare plastică.

.8. 45 % (şi sunt denumite oţeluri tip 15−35. Mărcile de oţeluri comerciale din această clasă structurală corespund integral prescripţiilor prezentate mai înainte. deoarece probabilitatea declanşării proceselor de corodare electrochimică a structurii monofazice austenitice (cu %Crm = 10.1 %) sau titanul (%Tim = 0. cromul este elementul de aliere care conferă acestor oţeluri rezistenţă la coroziune şi la oxidare.15 % asigurându-le o bună rezistenţă la oxidare în medii uscate. Cu.7 %).5..7 %).Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale aplicaţii speciale (caracterizate prin condiţii severe de lucru: solicitări mecanice cu intensităţi mari şi/sau aplicate dinamic. 25−35 etc.).04 %) au structura de echilibru la ta complet austenitică. niobiul (%Nbm = 0. iar %Crm >15 % conferind oţelurilor rezistenţă la coroziunea (de tip elecrochimic) produsă de mediile active apoase.1. cuprul (%Cum = 0. N). azotul (%Nm = 0.. X3CrNiCu18−9−4.. care se realizează cu %Crm = 15. singura modalitate tehnologică de a le influenţa caracteristicile de rezistenţă mecanică şi plasticitate constă în ecruisarea lor prin deformare plastică la rece. solubilitatea carbonului în austenită la această temperatură fiind mai mare decât concentraţia carbonului existent în aceste oţeluri şi. 91 .25 %). X2CrNi18−9...0. caracteristicile de utilizare ale acestor oţeluri nu pot fi modificate prin aplicarea de TT cu schimbare de fază.. Mo).... X2CrNiMo17−12−2. ca urmare.. %Crm = 12. pentru îmbunăţăţirea rezistenţei la coroziune (Mo.. nichelul acţionează favorabil asupra rezistenţei la coroziune şi îmbunătăţeşte caracteristicile mecanice la temperaturi înalte ale oţelurilor. 20−25... urmată de aplicarea unui TT de recoacere de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul adecvat obţinerii caracteristicilor dorite). X12CrMnNiN18−9−5.. prezintă cea mai bună comportare în prezenţa mediilor agresive de lucru.3 %). Deoarece nu prezintă transformări în stare solidă.25 % şi %Nim = 15. temperaturi ridicate... molibdenul (%Mom = 2. medii foarte agresive etc.. manganul (%Mnm = 2.12. • majoritatea oţelurilor austenitice crom-nichel au în compoziţie şi alte elemente de aliere decât carbonul. cromul şi nichelul (elementele reţetei de aliere de bază): siliciul (%Sim ≤ 1. Ti) sau pentru stabilizarea structurii austenitice şi înlocuirea parţială a nichelului (Mn.4 %).. Nb..0 %) în astfel de medii este aproape nulă. la temperaturi înalte.. X6CrNiTi18−10. fiind elementul de aliere care le conferă structura austenitică şi asigură (în cazul când %Nim > 8 %) menţinerea unei astfel de structuri până la temperatura ambiantă (prin modificarea substanţială a poziţiei punctelor critice de transformare în stare solidă A1 şi A3).0.4..).10 %).5. efectele favorabile ale cromului se diminuează odată cu creşterea conţinutului de carbon al oţelurilor (care favorizează apariţia carburilor în structura acestora). Oţelurile cu conţinuturi reduse de carbon (%Cm ≤ 0. aşa cum rezultă din următoarele exemple: X10CrNi18−8. pentru creşterea refractarităţii şi comportării la fluaj (Si. X6CrNiMoNb17−12−2.

. se produce uniformizarea prin difuzie a concentraţiei cromului în cristalele de austenită. ca urmare. creşte concentraţia în crom a marginilor acestor cristale. dacă durata menţinerii este sub limita inferioară a intervalului critic. cantitatea de carburi precipitate este redusă. această structură bifazică putând favoriza declanşarea proceselor de corodare a oţelurilor în prezenţa mediilor agresive. pentru care intensitatea sensibilizării la coroziune intercristalină a oţelului este maximă. sub 450 oC difuzia elementelor care formează carburile nefiind posibilă.. iar peste 850 oC austenita are capacitate ridicată de a dizolva carbon şi separarea carburilor nu mai este justificată termodinamic. ca urmare. marginile cristalelor de austenită îşi diminuează puţin concentraţia de crom şi diminuarea rezistenţei la coroziune a oţelului este mică. se aplică TT de călire de punere în soluţie (a carburilor). separarea intercristalină a carburilor de crom şi scăderea concentraţiei de crom de la marginile cristalelor de austenită diminuează rezistenţa la coroziune a oţelului. constând în încălzirea oţelurilor la ti = 1000.15 %) au structura de echilibru la ta alcătuită din austenită şi carburi de crom. instabilă termodinamic şi. structura monofazică astfel obţinută este alcătuită din austenită suprasaturată în carbon.13. pentru menţinerea structurii monofazice austenitice (până la ta).1100 oC. atunci când piesele realizate dintr-un astfel de oţel vin în contact cu un mediu agresiv de lucru.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Oţelurile cu conţinuturi de carbon mai mari (%Cm = 0. marginile (sărăcite în crom) ale cristalelor de austenită sunt atacate. astfel că. 850 oC).12. sărăcirea în crom a acestor margini este parţial compensată şi rezistenţa la coroziune a oţelului este puţin afectată. fenomen numit coroziune intercristalină. dacă semifabricatele sau piesele confecţionate dintr-un oţel cu această structură sunt supuse încălzirii (în procesul de prelucrare sau în cursul utilizării). după precipitarea intercristalină a carburilor de crom. carbonul ajunge mai repede la marginile cristalelor de austenită şi formează carburile cu cromul din austenita situată în zonele adiacente acestor margini. pentru fiecare temperatură situată în intervalul critic de temperaturi există un interval critic al duratei de menţinere.04.. iar dacă durata menţinerii este mai mare decât limita superioară a intervalului critic. Pentru a le conferi o structură monofazică austenitică rezistentă la coroziune. • viteza de difuzie a carbonului în austenită este mai mare decât cea corespunzătoare cromului şi. 0. aşa cum se poate observa în imaginile prezentate în figura 8. Aspectele prezentate sugerează şi principalele căi de acţiune pentru diminuarea susceptibilităţii oţelurilor inoxidabile austenitice faţă de coroziunea 92 . proces care prezintă următoarele particularităţi: • separarea carburilor apare numai în cazul încălzirii într-un interval critic de temperaturi (450 oC. se produce separarea din austenită a carbonului în exces sub formă de carburi de crom. pentru dizolvarea carburilor în austenită şi răcirea lor rapidă (în apă). • aşa cum se poate deduce examinând diagrama din figura 8..

• Fisurarea la cald a CUS realizate prin sudare se produce la temperaturi ridicate (peste 1200 oC). în 93 . apariţia fenomenului este influenţată de următorii factori: − compoziţia chimică a BMT din care rezultă prin solidificare CUS (dependentă de compoziţia şi puritatea MB şi MA). siliciul. care. pentru evitarea formării carburilor de crom în structura oţelurilor. având afinitatea faţă de carbon mai mare decât cromul. pentru ca separarea intercristalină a carburilor de crom să afecteze în mică măsură rezistenţa la coroziune a marginilor cristalelor de austenită şi/sau microalierea oţelurilor cu titan. Fig. se observă că principalele probleme care pot afecta sudabilitatea oţelurilor austenitice crom-nichel sunt: fisurarea la cald şi fragilizarea indusă de formarea fazei σ . carburi de titan şi niobiu. în timpul solidificării CUS. fisurile formate la cald având caracter interdendritic şi fiind cauzate de prezenţa unor faze uşor fuzibile în zonele intercristaline ale structurii primare a CUS. niobiu sau tantal sunt denumite oţeluri stabilizate). Dacă se analizează diagrama structurală prezentată în figura 7. carbonul. silicaţi) care sunt faze uşor fuzibile sau care formează cu fierul sau cu elementele de aliere eutectice uşor fuzibile. niobiu) compuşi (sulfura de nichel. niobiu sau tantal. titan.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale intercristalină: reducerea concentraţiei de carbon (%Cm ≤ 0.13.04 %).24. Microfotografia unei zone afectate de coroziunea intercristalină la o piesă din oţel inoxidabil austenitic X10CrNi18−8 Fig. 8. leagă carbonul în exces sub formă de carburi proprii şi asigură astfel menţinerea nealterată a concentraţiei cromului în cristalele de austenită (oţelurile inoxidabile austenitice microaliate cu titan. Diagrama timp – temperatură − sensibilizare la coroziunnea intercristalină (TTS) a oţelului inoxidabil X10CrNi18−8 Oţelurile inoxidabile austenitice au o bună sudabilitate.12. creşterea concentraţiei cromului. 8. deoarece formează cu elementele de aliere tipice oţelurilor inoxidabile austenitice (nichel. sulful şi fosforul favorizează apariţia fisurării la cald.

relaxarea tensiunilor mecanice care apar în timpul cristalizării primare a CUS (la temperaturi înalte. prezenţa în structură a feritei asigurându-le niveluri ridicate ale rezistenţei mecanice şi rezistenţei la coroziune. − prezenţa feritei în structura CUS (într-un conţinut procentual de 3. ca urmare. %Crm = 22.. apariţia fazei σ (sigmatarea) şi fragilizarea care o însoţeşte sunt favorizate de prezenţa unor elemente de aliere ca Mo.24. Primele oţeluri duplex realizate au avut compoziţia: %Cm ≤ 0.. dacă MB sau CUS au structura complet austenitică..) sub formă de compuşi greu fuzibili sau care formează cu fierul sau cu elementele de aliere eutectice greu fuzibile. wolframul.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR timp ce manganul.. %Mom = 1. menţinerea la această temperatură o durată τm = 2. Aceste oţeluri combină bunele proprietăţi ale oţelurilor inoxidabile feritice şi austenitice.4 %) împiedică fisurarea la cald. în zonele încălzite la 600. %Nim = 4.1.. fixând elementele nocive (sulful.. iar prezenţa austenitei conferindu-le o bună ductilitate şi tenacitate. compus intermetalic FeCr caracterizat prin duritate ridicată şi fragilitate accentuată. prin realizarea următoarelor etape: γ + α → γ + α + σ → γ + σ. denumite şi oţeluri duplex.04 %. Si..4 ore şi răcirea în aer. Nb. la realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri s-a constatat că structurile realizate în CUS şi ZIT nu mai prezintă raportul unitar al conţinuturilor procentuale de ferită 94 . Fragilizarea prin faza σ se produce atunci când în îmbinările sudate apare faza σ. 8.2 % şi %Cum ≤ 2 %.. Oţelurile inoxidabile austenito – feritice sau ferito – austenitice.4. prin realizarea următoarelor efecte: finisarea structurii (ferita cristalizează înaintea austenitei şi împiedică formarea structurilor dendritice grosolane). direct din austenită . Ti şi de procesele de deformare plastică la rece şi pot fi înlăturate aplicând după sudare (sau după operaţiile de prelucrare prin deformare plastică la rece) un tratament termic constând din încălzirea zonei sigmatate la ti ≅ 1000 oC.6. ferita este faza care se deformează uşor şi ajută la diminuarea nivelului energetic al câmpului de tensiuni care apare datorită sudării) şi dizolvarea elementelor nocive (sulf.. raportul preferat al conţinuturilor procentuale de ferită şi austenită în structura oţelurilor de acest tip este cel unitar (%α ≅ 50 % şi %γ ≅ 50 %).900 oC. iar dacă structurile sunt austenito − feritice.. faza σ apare (mai greu) după sudare. ferita are rezistenţa la deformare mai mică decât austenita şi. fosfor. siliciu) şi diminuarea pericolului de formare a eutecticelor uşor fuzibile.. carbonul etc. faza σ apare (mai uşor) în aceleaşi zone. fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi nichel şi reprezintă o clasă structurală de oţeluri utilizată relativ recent (cu toate că primele oţeluri duplex au apărut încă din 1930) la fabricarea aparaturii tehnologice de presiune şi a construcţiilor sudate. vanadiul şi molibdenul împiedică fisurara la cald.. prin realizarea următoarelor etape: γ → γ + α → γ + α + σ → γ + σ.5 %.

MA cu compoziţie apropiată de a MB se utilizează numai în cazul când se efectuează TT postsudare pentru rectificarea structurilor din CUS şi ZIT. Rezistenţa la coroziune a oţelurilor duplex din generaţia a doua este mai bună decât a oţelurilor inoxidabile austenitice.0 %).26 %. oţelurile duplex putând fi utilizate pentru confecţionarea pieselor.0. %Nim = 6.8 %. care au în mod obişnuit %Nim = 5.X3CrNiMoN27−5−2. %Mom = 3. respectarea acestei prescripţii asigurând formarea şi menţinerea cantităţii corespunzătoare de austenită în structura CUS.15. spre deosebire de MB. iar sudarea fără MA sau cu pMA scăzute (valori mari ale pMB) nu este recomandată (trebuie evitată). %Crm = 24.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale şi austenită. X2CrNiMoN25−7−4. constatându-se că el îmbunătăţeşte rezistenţa mecanică şi rezitenţa la coroziune şi contribuie la formarea austenitei din ferită la temperaturi ridicate. aşa cum rezultă din următoarele exemple: X2CrNiN23−4. 95 .7. iar rezistenţa la tracţiune şi limita de curgere sunt aproximativ de două ori mai mari decât ale oţelurilor inoxidabile austenitice. asigurând menţinerea raportului unitar al conţinuturilor procentuale de ferită şi austenită în zonele caracteristice ale îmbinărilor sudate ale echipamentelor trehnologice sau construcţiilor realizate din astfel de materiale.. construcţiilor şi echipamentelor care funcţionează la temperaturi superioare temperaturii de –50 oC (în condiţii de frig climatic sau industrial).. azotul a fost utilizat pentru înlocuirea parţială a nichelului ca element austenitizant. %Cum ≤ 2. X2CrNiMoCuWN25−7−4. este necesar ca MA utilizate la sudare să fie supraaliate cu nichel (MA trebuie să aibă %Nim ≅ 9 %.... iar caracteristicile de rezistenţă la coroziune ale îmbinărior sudate sunt nesatisfăcătoare..1.X2CrNiMoCuN25−6−3.5. tenacitatea oţelurilor duplex are nivelul situat între nivelurile corespunzătoare oţelurilor inoxidabile austenitice şi feritice. de tipul unor compuşi intermetalici cu conţinuturi ridicate de crom şi molibden sau nitruri de fier şi/sau de elemente de aliere) care fragilizează structura şi micşorează rezistenţa la coroziune a acesteia...5 % şi %Nm = 0. mai ales dacă nu este posibilă aplicarea de TT postsudare.. Mărcile de oţeluri comerciale din această clasă structurală corespund integral prescripţiilor prezentate mai înainte.04 %.30 % (unele conţinând şi %Wm = 0.4 % . • în procesul de sudare se produc fenomene metalurgice de precipitare în CUS şi ZIT a unor faze dure (faze δ..5 %). A doua generaţie de oţeluri duplex a avut compoziţia chimică caracterizată prin %Cm ≤ 0..5.X2CrNiMoN22−5−3. Pentru realizarea unor îmbinări sudate de calitate la realizarea aparatelor tehnologice sau construcţiilor metalice din oţeluri duplex se recomandă a se avea în vedere următoarele aspecte: • pentru a obţine CUS cu caracteristici corespunzătoare. dar nefiind recomandate pentru echipamentele şi aparatele tehnologice destinate aplicaţiilor criogenice..

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fenomenele de precipitare se produc în principal în zonele feritice ale structurii CUS şi ZIT. micşorează tendiţa de fragilizare la cald a acestora şi/sau le măresc temperatura de recristalizare primară.6. sârme etc. SiO2. Al2O3. aşa cum s-a arătat anterior. 10AlCr180. Pentru această aplicaţie singurele oţeluri care dau rezultate bune sunt oţelurile austenitice crom – nichel tip 15−35. 15SiNiCr250. martensitică sau austenitică. 900 oC]. iar rezistenţa mecanică la temperaturi ridicate se asigură oţelurilor prin alierea cu crom.) şi barelor forjate.. uneia din clasele structurale anterior prezentate: feritică. wolfram. 12NiCr250.45 %. 20−25 sau 25−35. ce protejează materialul împotriva oxidării în profunzime). 10AlCr240 (aparţinând clasei structurale a oţelurilor aliate feritice). deoarece. rezistenţa la oxidare este conferită oţelurilor de alierea cu crom şi este îmbunătăţită de alierea suplimentară cu siliciu şi aluminiu (elemente care asigură formarea pe suprafetele pieselor realizate din astfel de oţeluri şi exploatate la temperaturi ridicate a unui strat compact şi aderent de oxizi. având calitatea reglementată de STAS 11523. 12SiNiCr360 şi 10TiAlCrNi320 (aparţinând clasei structurale a oţelurilor aliate austenitice). cu conţinuturile de carbon %Cm = 0. principalele mărci de astfel de oţeluri (simbolizate în acelaşi mod ca şi oţelurile aliate pentru construcţia de maşini cuprinse în STAS 791) sunt: 10AlCr70. semifabricatelor laminate finite (profile pline şi fasonate. în general sub 550 oC). oţelurile inoxidabile prezintă şi o bună refractaritate (mai ales.. iar precipitarea nitrurilor se produce mai intens dacă MB nu are un conţinut suficient de azot (care să determine formarea şi stabilizarea austenitei) sau dacă nu se folosesc MA supraaliate cu nichel. 96 .35. O aplicaţie în care alegerea oţelurilor termorezistente ridică probleme interesante o constituie fabricare ţevilor pentru cuptoarele instalaţiilor de piroliză din combinatele petrochimice. deoarece elementele de aliere difuzează mai uşor în această fază. benzi..1100 oC) se utilizează oţelurile refractare (termorezistente) speciale. vanadiu (care durifică oţelurile prin formarea de carburi stabile. peste care se manifestă cu intensitate mare fenomenul de fluaj). 20VNiMnCr120.1. 15SiNiCr200. molibden. iar solubilitatea azotului în ferită este mai scăzută decât în austenită. 40SiNiCr250. s-a constatat că apariţia fazelor δ este determinată de menţinerile îndelungate la temperaturi ridicate. dacă aplicaţiile în care sunt utilizate se caracterizează prin temperaturi de lucru nu prea mari.0.5.. de tipul Cr2O3. table. ţevi prin care circulă hidrocarburi şi care au domeniul temperaturilor de lucru [700 oC. în funcţie de compoziţia lor chimică. nichel. 8. 12TiNiCr180. destinate fabricării produselor prin deformare plastică la cald. Oţelurile refractare (termorezistente) pot aparţine. Pentru aplicaţiile tehnice la care temperaturile de lucru sunt foarte ridicate (550. 20VNiWMoCr120 (aparţinând clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice).

15. fier (%Fem = 2…12 %).25 %). aşa cum arată diagramele din figurile 8..35. dar nu afectează inadmisibil sudabilitatea acestor oţeluri (cu anumite precauţii tehnologice ţevile pentru cuptoarele instalaţiilor de piroliză pot fi sudate).0. zirconiu etc. Soluţia folosirii unor oţeluri cu %Cm = 0.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale având structura de echilibru la ta alcătuită din austenită şi carburi. ca urmare. titan. 8. datorită numărului mare de componente aceste materiale sunt denumite superaliaje. celelalte componente contribuind la creşterea rezistenţei mecanice la cald şi asigurarea unei bune comportări la fluaj. creşterea excesivă a cantităţii de carburi în structură fiind una din principalele cauze care produc degradarea ţevilor). nichelul asigură acestor aliaje o rezistenţă excepţională la coroziune în medii puternic reducătoare. aluminiu.05 %) şi alte elemente de aliere: molibden (%Mom = 2…25 %. impunând fabricarea ţevilor prin turnare centrifugală. împreună cu siliciul şi aluminiul. conţinutul ridicat de carbon diminuează prelucrabilitatea prin deformare plastică a acestor oţeluri.15.. le asigură o foarte bună rezistenţă la oxidare.14 şi 8. 8. 97 . niobiu (%Nbm = 3…5 %).45 % a fost adoptată ţinând seama că.14. wolfram (%Wm = 3…5 %). iar cromul. Dependenţele dintre rezistenţa tehnică de durată şi concentraţia de carbon la oţelurile austenitice crom – nichel tip 15–35 şi 25–20 Pentru aplicaţiile în care mediul de lucru este foarte agresiv şi/sau temperaturile de lucru sunt ridicate. Dependenţa dintre viteza de fluaj şi concentraţia de carbon la oţelurile austenitice crom – nichel tip 15–35 Fig. Fig.01…0. siliciu (%Sim < 2 %). se utilizează aliaje speciale Ni−Cr ( %Nim = 45…70 % şi %Crm = 12…. aceste oţeluri prezintă viteze de fluaj minime şi rezistenţe tehnice de durată (fluaj) maxime şi au tendinţă redusă de carburare în prezenţa mediilor de hidrocarburi (carburarea ţevilor şi. care au în compoziţie şi mici cantităţi de carbon (%Cm = 0.

%Tim = 2…3 % 10 %Wm = 4…5 %. fineţea mare şi gradul lor de dispersie ridicat.0…2. cu care firmele producătoare le-au lansat pe piaţă. %Fem = 30…33 %.8…1. %Sm.02…. %Pm ≤ 0. Superaliajele sunt cunoscute sub denumirile comerciale. cu caracteristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8. dacă oţelurile sunt livrate 98 . rezistenţă determinată de formarea pe suprafaţa produselor realizate din astfel de oţeluri. 18…22 %Tim = 1…1.2.30…. ce pasivează produsele (reduc viteza de coroziune uniformă la valori apropiate de 0 mm/an). dacă oţelurile sunt complet dezoxidate (calmate) la elaborare.5 %.65 %).5…5.%Tim = 2…3 1 2 % 4.16 %). 70 55…65 45…50 50…55 42…43 50…55 %Crm 20…23 14…17 15…19 20…23 18…21 12…14 14…15 Compoziţia chimică.%Sim = 0 0 1 1 3% 3. cum ar fi Ni3Nb. %Alm = 4…5 5 % Superaliajele au structura alcătuită din soluţii solide ale componentelor. % Alte elemente %Mom %Com max. Compoziţiile chimice de bază ale unor superaliaje refractare Denumirea comercială INCONEL 625 INCONEL X 750 HASTELLOY C HASTELLOY X WASPALLOY NIMONIC 901 NIMONIC 105 %Nim min.8. sunt slab aliate cu crom (%Crm = 0.25…0. 0 % 8.6…6.6. compacte.6…1. a unor pelicule (patine) de oxizi şi sulfat complex de fier. tenace şi aderente la suprafaţa produselor.12…0. zirconiu (Zrm ≤ 0.8. Ni3(Al.1.15 %) şi conţin mici cantităţi de elemente care fixează azotul sub formă de nitruri stabile.5…1.04 %. cele mai cunoscute tipuri de aliaje din această clasă fiind: Inconel. 8.3 ani cu atmosfera înconjurătoare. Hastelloy.Ti) sau (Ni. cum ar fi aluminiul (%Alm ≥ 0. care. prin interacţiunea lor timp de 1. niobiul (%Nbm = 0.035 %. %Fem = 5…9 % . %Alm = 0 1 2 1 6% 5. %Fem = 3…4 15…17 0.8 0 10 % max.Fe)3Al.0…1 %Nbm = 3…4 %. conţinuturile de impurităţi ale acestor oţeluri sunt limitate la nivelurile %Sm.. contribuie la creşterea rezistenţei mecanice. respectiv. cupru (%Cum = 0.0..10 %).0.%Sim =1.0…1 1. vanadiul (%Vm = 0. prin duritatea.55 %).015…. %Fem = 17…20 %. molibden (Mom ≤ 0. 0.0.060 %). 12…15 %Tim = 2…3 %.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabel 8. 8. %Pm ≤ 0. care se comportă ca nişte straturi autoprotectoare.12 %) şi titanul (%Tim = 0. oţelurile aparţinând acestei categorii au concentraţiile de carbon scăzute (%Cm ≤ 0. Nimonic etc.02….5…5. 58 min.. Oţelurile patinabile Oţelurile din această categorie prezintă rezistenţă ridicată la coroziunea atmosferică.25 %).. Incoloy.30 %). durificate prin precipitarea unor compuşi chimici. Pentru a realiza o astfel de comportare. nichel (%Nim ≤ 0.02 %).

materiale plastice etc. deoarece acesta poate participa ca element activ la formarea peliculelor de pasivare. iar dacă condiţia nu este îndeplinită se recomandă sudarea cu preîncălzire şi. fie în starea realizată prin laminare obişnuită (cu sau fără TT de normalizare aplicat ulterior laminării). îndeplineşte condiţia %Ce ≤ 0.2. freze. matriţe pentru prelucrarea oţelurilor sau maselor plastice. nicovale pentru forjat. iar conţinuturile de impurităţi sunt limitate. fonte. poansoane. Caracteristicile fizico − mecanice şi tehnologice ale oţelurilor din această categorie sunt similare celor ale oţelurilor de uz general echivalente din punctul de vedere al mărcii şi clasei de calitate. Principalele aplicaţii tehnice în care se utilizează semifabricatele sub formă de table. Deoarece conţinuturile de carbon şi alte elemente de aliere sunt scăzute. prevede mărcile RCA 370 şi RCB 510. determinat cu relaţia (8. lemn. eventual. macaralele. dornuri. realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri nu ridică probleme tehnologice deosebite.2.). iar S355W se poate livra şi în varianta S355WP. J2 şi K2. concentraţia fosforului fiind mărită la unele oţeluri (la nivelul %Pm = 0.. filiere etc.15 %).3).. dacă carbonul echivalent. cu conţinut ridicat de fosfor (%Pm = 0. semnificaţiile simbolurilor fiind cele precizate în scap. 99 . pentru confecţionarea sculelor de prelucrare prin deformare plastică la rece sau la cald a diferitelor materiale (dălţi. Oţelurile pentru scule Oţelurile din această clasă se utilizează pentru confecţionarea sculelor (cuţite pentru strunjire. rabotare şi mortezare.44 %. burghie. benzi sau profile laminate din astfel de oţeluri sunt construcţiile metalice şi mecanice (supuse în exploatare la coroziune atmosferică la temperatura ambiantă). tarozi. structurile portante şi de închidere ale halelor industriale şi unele recipiente sub presiune. nefiind încă abrogat.15 %).Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale în altă stare decât cea calmată. Standardul SR EN 10155 prevede mărcile S235W şi S355W. 8. alezoare. iar produsele realizate din acestea nu se tratează termic. vagoanele de cale ferată. iar STAS 500/3 care reglementează acelaşi domeniu. oţelurile din această categorie prezintă o bună sudabilitate. oţelurile SxxxW se pot livra în clasele de calitate J0.7.06…0. Semifabricatele din astfel de oţeluri se livrează fie în starea obţinută prin laminare normalizantă.06.0.. 8. cuţite pentru foarfeci. aplicarea recoacerii de detensionare ca TT postsudare.) destinate prelucrării prin aşchiere a semifabricatelor şi pieselor din diverse materiale (oţeluri. piatră. cum ar fi: stâlpii pentru reţelele electrice de înaltă tensiune.

). chei fixe. calibre etc.7. • oţelurile trebuie să aibă o bună călibilitate. scap. pentru fabricarea unor piese rezistente la uzare (de la maşinile textile.25 %) şi conţinuturile de impurităţi limitate la nivelurile corespunzătoare oţelurilor de calitate. oţelurile din această clasă trebuie să corespundă mai multor condiţii generale. structura lor de echilibru la ta este alcătuită din perlită şi 100 .1. • oţelurile trebuie să prezinte sensibilitate redusă la deformare şi/sau fisurare prin călire şi să aibă tendinţă mică de decarburare superficială în timpul prelucrărilor şi TT la care sunt supuse în procesul tehnologic de realizare a sculelor (deoarece micşorarea concentraţiei carbonului în stratul superficial diminuează călibilitatea şi capacitatea de călire – v. 5. scule de tragere la rece a materialelor metalice etc. scap. maşinile agricole etc.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR punctatoare. micrometre. oţelurile pentru scule să fie (de obicei) hipereutectoide. se impune ca oţelurile să prezinte o bună stabilitate la revenire şi/sau să fie aliate cu elemente care să le asigure durificarea secundară (v. ferăstraie pentru lemn. astfel ca zona de la suprafaţa sculelor durificată prin călire să fie suficient de extinsă (adâncă) şi să permită ascuţirea repetată a acestora. deoarece încălzirile sculelor călite martensitic au efectele unor reveniri.). ceea ce impune ca.1. fără apariţia unor fenomene nedorite de fisurare sau rupere fragilă).). pentru fabricarea unor unelte şi instrumente de lucru (şurubelniţe.2). Fiind în marea majoritate oţeluri hipereutectoide. 5. 7. duritatea ridicată se asigură prin aplicarea unui TT final de călire martensitică a sculelor. • oţelurile trebuie să-şi menţină duritatea ridicată şi în urma încălzirii lor datorită frecărilor ce apar între scule şi semifabricatele sau piesele supuse prelucării.4). Oţelurile carbon pentru scule Oţelurile din această categorie au concentraţia de carbon ridicată (%Cm = 0. vârfuri de centrare pentru maşini – unelte. 8.2.. În corelaţie cu destinaţia lor. fără ca duritatea tăişurilor să se micşoreze inadmisibil.) şi pentru realizarea elementelor active (care trebuie să prezinte durabilitate ridicată) ale instrumentelor de măsurare şi verificare a dimensiunilor pieselor (rigle. scap. ace de trasare..65. şublere.2. ţinând seama că duritatea martensitei creşte odată cu concentraţia de carbon a oţelului supus călirii (v. instrumente chirurgicale etc.2). care pot fi formulate astfel: • oţelurile trebuie să prezinte duritate ridicată (mai mare decât duritatea materialelor semifabricatelor sau pieselor care se se prelucrează cu sculele confecţionate din ele) şi tenacitate suficientă (pentru ca tăişurile şi corpul sculelor să poată prelua solicitările mecanice la care sunt supuse în timpul utilizării lor pentru prelucrarea semifabricatelor sau pieselor.

6.200 oC. OSC9. pentru obţinerea unei structuri martensitice cu conţinuturi minime de austenită reziduală. • sculele realizate din astfel de oţeluri au duritatea (după TT final) 55.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale cementită secundară (dispusă sub formă de reţea la marginea formaţiunilor perlitice – v.5).. Semifabricatele din astfel de oţeluri se realizează prin deformare plastică la cald şi se livrează în starea structurală (cu perlită globulară) conferită de aplicarea unui TT de recoacere de globulizare a cementitei (numită şi recoacere de înmuiere).. OSC10.. Oţelurile din această categorie au calitatea reglementată prin STAS 1700. sculele realizate din astfel de oţeluri se supun unui TT final alcătuit din: • călire martensitică.60 HRC). care conferă oţelurilor o bună prelucrabilitate prin deformare plastică şi prin aşchiere.3.5). scap. 6. pentru creşterea durităţii şi.60 HRC. pentru obţinerea unei structuri cu martensită de revenire (v. OSC11 şi OSC12. pentru finisarea granulaţiei şi obţinerea unei structuri cvasieutectoide (fără reţea de cementită secundară). Pentru îndeplinirea condiţiilor generale anterior formulate. Deoarece creşterea concentraţiei masice de carbon şi aplicarea de TT sunt singurele căi de acţiune pentru asigurarea caracteristicilor de utilizare ale acestor oţeluri. în procesul tehnologic de realizare a sculelor din astfel de oţeluri se pot include următoarele TT: • normalizarea (v.. semnificaţia simbolurilor fiind cea precizată în scap. încadrarea lor în condiţiile generale anterior formulate se prezintă astfel: • oţelurile prezintă sensibilitate ridicată la decarburarea superficială şi la fisurarea prin călire. OSC8. scap..3. pentru obţinerea unei structuri cu perlită globulară. Gradul moderat de îndeplinire a condiţiilor limitează utilizarea acestor oţeluri la fabricarea sculelor cu forme simple şi dimensiuni caracteristice nu prea mari şi impune o serie de restricţii privind regimurile tehnologice de lucru cu sculele confecţionate din astfel de oţeluri (de exemplu. • revenire joasă (la ti = 150.. • călibilitatea acestor oţeluri corespunde unui indice J 5 – 55/60. principalele mărci de oţeluri sunt: OSC7.. care se menţine numai dacă acestea nu se încălzesc (în timpul utilizării) la temperaturi mai mari de 150. eventual.200 oC). simbolul OSC10 corespunde unui oţel carbon pentru scule având concentraţia masică medie de carbon %Cm = 1. tabelul 4.2 (de exemplu. 6. 8. 101 ..3). limitarea vitezelor de aşchiere şi/sau răcirea sculelor în cursul utilizării lor pentru diverse prelucrări).2). călire la temperaturi scăzute. • recoacerea de globulizare a cementitei (v. După aducerea la configuraţia dorită. scap. bine detensionată şi cu duritate ridicată (55.0 %).2.

TT final la care sunt supuse sculele confecţionate din astfel de oţeluri este alcătuit (ca şi în cazul sculelor din oţeluri carbon) din călire martensitică (urmată uneori de călire la temperaturi scăzute..8. %Sm ≤ 0.. 105CrW20 şi 117VCr6. 8....2.200 oC).3 %) şi manganul (%Mnm = 0.2.1. Ca şi a oţelurile de tipul precedent. calitatea şi simbolizarea acestor oţeluri sunt reglementate de STAS 3611. Calitatea acestor oţeluri este reglementată de STAS 3611. bine detensionată şi cu duritate ridicată (58..2.65 HRC).6. wolframul (%Wm = 0....1. nichelul (%Nim = 1.4. Oţelurile aliate pentru scule rezistente la şoc... Semifabricatele din aceste oţeluri sunt realizate prin deformare plastică la cald şi sunt livrate în starea structurală (cu perlită globulară) obţinută prin aplicarea unei recoaceri de înmuiere. conţinuturile de impurităţi limitate la nivelul %Pm.15. 100VMoCr52.4. molibdenul (%Mom = 0.2..4.2..2.8 %). 55MoCrNi10 şi 55VMoCrNi17.7. putându-se distinge tipurile prezentate în continuare. scule (rezistente şi foarte rezistente la uzare) de prelucrare prin deformare plastică la rece şi instrumente de măsurare sau verificare au concentraţiile de carbon ridicate (%Cm = 0.0 %).2.8. Oţelurile aliate pentru scule aşchietoare. oţelurile de acest 102 . principalele mărci fiind: 90VMn20. %Sm ≤ 0..8 %). conţinuturile de impurităţi limitate la nivelul %Pm.0 %)... vanadiul (%Vm = 0.0 %). unelte de mână şi scule de prelucrare prin deformare plastică la cald au concentraţiile de carbon %Cm = 0.1.8. care cuprinde ca principale mărci: 30VCrW85...03 % şi sunt slab sau mediu aliate cu elemente ca wolframul (%Wm = 1.2 %) şi manganul (%Mnm = 0.1. 31VCr8.1.2 %).1... cromul (%Crm = 0.. 90VCrMn20.. Oţelurile aliate pentru scule Oţelurile din această categorie au compoziţia chimică corelată cu destinaţia şi caracteristicile de utilizare ale sculelor care se confecţionează din ele...1.2 %). 105MnCrW11.2. pentru obţinerea unei structuri cu martensită de revenire.0..1 %).0. molibdenul (%Mom = 0. cum ar fi cromul (%Crm = 1...7.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8. 36VSiWMnCr53.2 %). pentru diminuarea conţinutului de austenită reziduală din structură) şi revenire joasă (la ti = 150.5.2.2.00 %).03 % şi sunt slab..25. 165VWMoCr115 şi 200Cr115. 31VMoCr29.. siliciul %Sim = 0. vanadiul (%Vm = 0. 8.. ce corespund unor oţeluri aliate (hipereutectoide) din clasa structurală perlitică (cu structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi carburi secundare) şi 155MoVCr115..60 %.1.0 %). care recomandă o simbolizare similară celei utilizate de STAS 791 pentru oţelurile aliate destinate pieselor pentru construcţia de maşini. ce corespund unor oţeluri aliate din clasa structurală ledeburitică (cu structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi carburi primare şi secundare)..8.2. mediu sau înalt aliate cu diverse elemente.7.12.

4..9 %.1. %Crm = 3...5 %. element de aliere scump).7..95..1.0.3. Rp4. la ti = 500..2..5 %.2. marca reprezentativă fiind Rp9.5. cu concentraţii mai ridicate de carbon.5 %. urmat de un număr convenţional (fără semnificaţie privind compoziţia sau caracteristicile oţelurilor). Pornind de la această reţetă s-au dezvoltat toate variantele de oţeluri rapide utilizate în tehnică: • oţelurile economice.. Oţelurile rapide sunt destinate în principal confecţionării sculelor aşchietoare care permit prelucrarea cu viteze mari de aşchiere a materialelor metalice.78 %.650 oC. Rp9. %Wm = 2. la sculele confecţionate din astfel de oţeluri nu se recomandă aplicarea TT de călire martensitică + revenire joasă. 8.0 %.3.05 %.65 HRC) până la temperaturi de 600. Rp5.550 oC). iar încălzirile la care sunt supuse sculele în timpul utilizării (pentru deformarea plastică la cald a materialelor metalice) echivalează cu aplicarea unor reveniri înalte.. %Wm = 17.....2. deoarece se obţine o structură (cu martensită de revenire) instabilă....70.4..Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale tip aparţin clasei structurale a oţelurilor aliate (hipoeutectoide) perlitice (cu structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi ferită).... Oţelurile de acest tip au calitatea reglementată de STAS 7382 şi se simbolizează folosind grupul de litere Rp.8. concentraţii minime de wolfram şi aliate suplimentar cu molibden (care suplineşte lipsa wolframului).05 %. principalele mărci fiind Rp1. %Crm = 3.2 %. %Vm = 2.4... Rp3..5. pentru obţinerea unei structuri (apropiată de echilibru) cu sorbită de revenire şi duritatea 40. cu următoarea compoziţie: %Cm = 0. marca reprezentativă fiind Rp11..0. Compoziţia chimică de bază a oţelurilor rapide corespunde mărcii Rp3: %Cm = 0..2 % şi %Mom = 8.5 % şi %Vm = 1. %Crm = 3.0.50 HRC (menţinută la acest nivel ridicat... Sculele confecţionate din acest tip de oţeluri se supun unui TT final de îmbunătăţire (călire martensitică urmată de revenire înaltă. Rp10 şi Rp11.5 % şi %Mom = 2..0..18 %.95. Rp2.5. • oţelurile aliate suplimentar cu molibden (pentru a înlocui parţial wolframul. %Vm = 1. %Wm = 1. ce produc transformări structurale (trecerea martensitei de revenire în sorbită de revenire) însoţite de modificări dimensionale (nepermise) şi de micşorarea durităţii...2.5 %. cum ar fi nichelul şi manganul) este dictată la oţelurile de acest tip de necesitatea obţinerii unor scule cu tenacitate ridicată (rezistente la şocuri mecanice sau termice repetate) şi care să nu se decarbureze uşor în cazul utilizării lor (la temperaturi ridicate) pentru prelucrarea prin deformare plastică la cald a materialelor metalice. 103 . cu compoziţia: %Cm = 0..5....2. deoarece la aceste oţeluri aliate se manifestă fenomenele de stabilitate la revenire şi de durificare secundară).. Utilizarea unor concentraţii relativ mici de carbon (ca şi alierea cu unele elemente. deoarece structurile obţinute prin TT final aplicat acestor scule îşi menţin duritatea ridicată (60.1.5.

10 %..1.. carburi secundare şi un schelet ledeburitic.. cu martensită de revenire fină şi carburi globulare uniform distribuite în aceasta. %Vm = 2. scap..17. Lingourile cu această structură se supun forjării (la cald) pentru distrugerea scheletului ledeburitic şi sfărâmarea carburilor primare pe care acesta le conţine şi apoi unei recoaceri de înmuiere.6 %.. aşa cum se poate observa pe micrografia prezentată în figura 8. Lingourile obţinute în condiţii industriale (răcite rapid la solidificare) prezintă la ta.. deoarece oţelurile rapide au temeratura Ms << ta. semifabricatele cu această stare structurală se pot prelucra (prin deformare plastică la cald.17.4 cicluri de revenire la ti = 530. • 2.0.. Microstuctura oţelurilor rapide după călirea de la ti = 1200. Fig. cu compoziţia: %Cm = 0.9.. Microstructura sculelor din oţeluri rapide după TT final . întreruptă sau în trepte – v.5 % şi %Com = 5.16.. repetarea revenirii conducând la diminuarea cantităţii de austenită netransformată şi obţinerea unei structuri finale.. scap... în cursul încălzirii şi menţinerii la ti. aşchiere etc. %Crm = 3. Oţelurile rapide aparţin clasei structurale a oţelurilor aliate ledeburitice. 8. 6. 8. Ms << ta şi în urma călirii se obţine o structură alcătuită din austenită şi carburi primare. 7.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • oţelurile aliate suplimentar cu cobalt (element care măreşte vrc şi temperaturile caracteristice Ms şi Mf ale oţelurilor şi permite simplificarea TT final al sculelor). stabilitatea austenitei scade (Ms creşte) şi aceasta se transformă în martensită foarte fină..5). o structură alcătuită din austenită.. o parte din elementele de aliere se separă din austenită sub formă de carburi.) pentru obţinerea sculelor cu configuraţia şi dimensiunile dorite. cu duritate ridicată (numită hardenită).580 oC.4. deoarece austenita din structura la ti conţine concentraţii mari de elemente de aliere dizolvate.4.16.1300 oC 104 Fig.5 %..2.1300 oC. structura de echilibru la ta a lingourilor turnate din astfel de oţeluri şi răcite foarte lent fiind alcătuită din perlită sorbitică. marca reprezentativă fiind Rp1.. TT final la care sunt supuse sculele din oţeluri rapide este alcătuit din: • călire martensitică (într-un singur mediu. carburi secundare şi un schelet ledeburitic (v. semifabricatele obţinute după aceste operaţii având structura alcătuită din perlită globulară şi carburi primare. de tipul celei prezentate în micrografia din figura 8. %Wm = 9..5.0 %..3) de la ti = 1200.

piese cu dimensiuni şi mase mari etc. deoarece oţelurile au proprietăţi de turnare mai slabe decât fontele (temperatură ts ridicată. după ciclul primar de călire. pentru durificarea superficială suplimentară a acestora. Fig. Alte oţeluri cu destinaţii sau caracteristici speciale 8.4. se face o călire la temperaturi scăzute (la tco < −70 oC).8.). scap 6. 19. fluiditate scăzută etc. interval mare de solidificare.18.18 . Influenţa temperaturii de revenire asupra durităţii sculelor din oţeluri rapide În legătură cu TT final al sculelor din oţeluri rapide trebuie evidenţiate şi următoarele aspecte: • tratamentul poate fi simplificat. dacă. 8. Diagrama TT final al sculelor realizate din oţeluri rapide Fig.19. Cu toate acestea. Oţelurile pentru piese turnate Piesele turnate din oţel se obţin mai greu decât cele din fontă.6. pentru transformarea austenitei în martensită şi se aplică apoi un singur ciclu de revenire.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Diagrama TT final al sculelor din oţeluri rapide este prezentată în figura 8. 8. caz în care se poate realiza simultan şi un tratament termochimic de cianurare (v. iar modul în care ti la revenire influenţează duritatea sculelor este descris de diagrama din figura 8. 8. mai ales la sculele realizate din oţeluri rapide aliate suplimentar cu cobalt. • tratamentul de revenire se face în mod frecvent prin încălzirea sculelor în băi de săruri topite.1. Oţelurile destinate pieselor turnate trabuie să prezinte proprietăţi de 105 .) utilizarea semifabricatelor turnate din oţel rămâne soluţia agreată şi în prezent aproape 20 % din totalul semifabricatelor folosite pentru obţinerea diverselor produse sunt realizate prin turnare din diferite mărci de oţeluri. pentru multe aplicaţii tehnice (piese cu configuraţii complicate.8.).

noul sistem de simbolizare reglementat prin SR EN 10027 prevede la fiecare marcă de oţel posibilitatea de a fi utilizat şi ca oţel pentru piese (semifabricate) turnate. Cr-Mo. tabelele 8. reprezentând valorile minime ale limitei de curgere Re şi rezistenţei la tracţiune Rm (de exemplu. urmat de simbolul (alcătuit conform prescripţiilor din STAS 791) oţelului aliat respectiv (de exemplu.340 N/mm2 şi Rm = 400. cu conţinuturile de impurităţi limitate la nivelul %Pm. se folosesc în practică şi oţeluri pentru piese (semifabricate) turnare cu destinaţie precisă: • oţelurile turnate pentru armături (robinete).035 %). în prezent simbolizarea oţelurilor de uz general pentru piese turnate se face cu ajutorul a două numere.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR turnare acceptabile şi să asigure caracteristicile mecanice impuse de condiţiile de solicitare ale acestor piese. aceste oţeluri se simbolizează la fel ca şi oţelurile nealiate turnate şi au compoziţia chimică stabilită de producător astfel încât să fie satisfăcute cerinţele privind caracteristicile mecanice (de exemplu. ca urmare. OTA17MoCr13 106 . oţelul G 230−450 este un oţel pentru piese turnate cu Re ≥ 230 N/mm2 şi Rm ≥ 450 N/mm2). sunt oţeluri cu %Cm ≤ 0. În principiu. orice oţel poate fi utilizat şi pentru obţinerea pieselor turnate şi.2 = 410…840 N/mm2 şi Rm = 620…1030 N/mm2. au plasticitatea şi tenacitatea garantate prin prescrierea unor valori minime pentru coeficientul de gâtuire Z sau energia de rupere KV. cu Re ≥ 200 N/mm2 şi Rm ≥ 400 N/mm2).. Principala condiţie care se impune oţelurilor pentru piese turnate o constituie asigurarea caracteristicilor mecanice cerute de aplicaţia în care sunt utilizate şi. • oţelurile de înaltă rezistenţă pentru construcţii mecanice şi metalice au calitatea reglementată de SR ISO 9477 şi sunt oţeluri carbon sau aliate destinate realizării semifabricatelor turnate care se supun TT de normalizare + revenire sau de călire + revenire înaltă (îmbunătăţire) în vederea asigurării unor caracteristici mecanice ridicate: Re sau Rp0.5).4 şi 8. slab sau mediu aliate. cu calitatea reglementată de STAS 9277 şi simbolizate cu grupul de litere OTA. Cr-Ni-Mo. Cr-Mn. la oţelurile sudabile prescriindu-se %Cm ≤ 0. Cr-Mn-Si. ca urmare... aceste oţeluri au caracteristicile minime de rezistenţă mecanică încadrate în limitele Re = 200. caz în care simbolul mărcii are ataşată la început litera G (v. Oţelurile de uz general pentru piese turnate sunt de două tipuri: • oţelurile nealiate pentru construcţii au calitatea reglementată de SR ISO 3775. se utilizează netratate termic şi pot fi elaborate cu sau fără asigurarea sudabilităţii.25 % şi adâugându-se litera W la simbolul mărcii (de exemplu..550 N/mm2. se utilizează oţeluri slab aliate cu Mn.25 %. deoarece principala condiţie impusă se referă la asigurarea caracteristicilor mecanice. Pe lângă oţelurile de uz general. marca G 200−400W corespunde unui oţel nealiat sudabil. %Sm ≤ 0.

dispozitive şi aparate. nealiate sau aliate cu Cr.scap.8. iar T17VMoCr14 este un oţel cu %Cm ≤ 0.17 %. Mo. vanadiu.17 %. • oţelurile turnate în piese rezistente la temperaturi scăzute sunt oţeluri cu %Cm ≤ 0.6. nealiate sau slab aliate cu siliciu.2.35 %. crom.4 %). fiind %Crm = 1. 8. concentraţia masică medie a nichelului fiind %Nim = 3. Cr. Arcurile şi elementele elastice confecţionate din aceste oţeluri se supun unui TT final alcătuit din călire 107 . • oţelurile turnate în piese destinate să lucreze la temperaturi ridicate sunt oţeluri cu %Cm ≤ 0. adăugându-se la sfârşitul simbolului litera R (de exemplu. • oţelurile inoxidabile turnate în piese sunt oţeluri înalt aliate ferito−martensitice sau austenitice de tipul celor prezentate în scap 8. Ni.0 %). aceste oţeluri au calitatea reglementată de STAS 12403 şi se simbolizează la fel ca oţelurile de tipul precedent. T15NiCr180 este un oţel inoxidabil austenitic de tip 18−8 pentru piese turnate). sunt destinate realizării semifabricatelor turnate pentru piesele care lucrează la temperaturi ridicate (sub 575 oC) şi se simbolizează similar oţelurilor de tipurile precedente (de exemplu. Mo.4). Cele mai utilizate oţeluri din această categorie sunt oţelurile hipoeutectoide cu %Cm > 0.21 %. cromul fiind elementul de aliere principal. rezistenţă mare la oboseală şi sensibilitate redusă la fisurare în prezenţa concentratorilor de tensiuni şi o bună prelucrabilitate prin deformare plastică. V (elemente care îmbunătăţesc comportarea la fluaj).45 %. Pentru a corespunde destinaţiei oţelurile din această categorie trebuie să prezinte limită de elasticitate (curgere) ridicată (v. cu wolfram şi nichel. cu menţiunea că în faţa simbolului se scrie litera T (de exemplu. având concentraţia masică medie %Crm = 1. uneori.09 % şi aliat cu Mo.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale este un oţel turnat pentru armături. aliat cu V. aliat cu Mo şi Cr. stabilitate în timp a caracteristicilor mecanice în condiţiile de temperatură şi mediu de lucru specifice aplicaţiilor în care sunt utilizate. elementul de aliere principal. cu %Cm = 0. cu concentraţia masică medie de carbon %Cm = 0. aceste oţeluri au calitatea reglemntată de STAS 12404. slab aliate cu Mn. 3. concentraţia masică medie a cromului. T9MoCrNi30R este un oţel pentru piese turnate destinate să lucreze la temperaturi scăzute. Oţelurile pentru arcuri Aceste oţeluri sunt destinate realizării arcurilor şi elementelor elastice utilizate în construcţia de maşini. la care se garantează o anumită valoare a energiei de rupere KV la –60 oC. Cr şi Ni.25 %. aceste oţeluri au calitatea reglementată de STAS 10718 şi se simbolizează la fel ca oţelurile inoxidabile livrate sub formă de semifabricate prelucrate prin deformare plastică.3 %). Mo şi Cr. T21 este un oţel nealiat cu %Cm ≤ 0. mangan şi.

) ale rulmenţilor.5). urmat de un număr convenţional (fără semnificaţie precizată) şi.4.1. Pentru confecţionarea arcurilor şi elementelor elastice care lucrează în medii corosive se utilizează oţelurile inoxidabile (v. simbolizarea lor cuprinzând grupul de litere RUL.95.0. RUL1V. oţelurile cu siliciu au însă tendinţă mare de decarburare şi de formare a unor defecte superficiale în timpul prelucrării prin deformare plastică la cald.20. au conţinuturile de impurităţi drastic limitate (%Sm ≤ 0. OLC65A este un oţel nealiat de calitate pentru arcuri..1.60 % şi %Sim = 1.020 % şi %Pm ≤ 0.80 %)..65 %). o bună rezistenţă la uzare şi o bună rezistenţă la oboseala de contact (produsă de solicitările variabile datorate contactului intermitent al inelelor cu bilele sau rolele rulmenţilor).8. urmată de revenire medie (la ti = 370…500 oC – v.3. iar pentru îmbunătăţirea purităţii se poate utiliza tratarea în vid a oţelurilor la elaborare. motiv pentru care. bile. simbolul mărcilor de oţel utilizate pentru confecţionarea arcurilor sau elementelor elastice fiind urmat de litera A. principalele mărci de oţeluri pentru rulmenţi sunt RUL1. dacă oţelurile sunt tratate în vid la elaborare. role etc.65 %. Datorită destinaţiei..ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR martensitică.. cu concentraţia masică medie de carbon %Cm = 0. RUL2V şi RUL3V. de exemplu.. Oţelurile pentru rulmenţi Oţelurile din această categorie sunt utilizate la confecţionarea elementelor active (inele.1. scap. iar dacă temperaturile de lucru sunt ridicate.027 %) şi sunt slab aliate cu crom (%Crm = 1.45. scap. arcurile şi elementele elastice se confecţionează din oţeluri refractare sau din oţeluri rapide pentru scule. iar 60Si15A este un oţel aliat pentru arcuri. există tendinţa înlocuirii acestora cu oţelurile slab aliate Cr−V sau Cr−Mn. 8...2): J 6 – 61/62 la 108 . eventual. Oţelurile pentru rulmenţi utilizate curent au %Cm = 0. scap. Oţelurile pentru arcuri au calitatea reglementată de STAS 795. aceste oţeluri trebuie să asigure caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate.90.35 %) şi molibden (%Mom = 0. 8.6. RUL2. 6..1). a căror compoziţie chimică (încadrată în prescripţiile prezentate anterior) este diferenţiată pentru asigurarea următoarelor caracteristici de călibilitate (v. Oţelurile din această categorie au calitatea reglementată de STAS 1456/1 şi STAS 11250.10 %. pentru creştera călibilităţii (impusă de realizarea componentelor rulmenţilor de mari dimensiuni) se poate apela la alierea suplimentară cu mangan (%Mnm = 0. de litera V. cu concentraţia masică medie a elementelor de aliere %Cm = 0.5 %. Influenţa cea mai puternică asupra elasticităţii acestor oţeluri o are siliciul (dizolvat în ferită). 6. în prezent.

cu capacităţi mari de încărcare. ca TT finale.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale mărcile RUL1 şi RUL1V.9…1.3). datorită lipsei de tenacitate ce le caracterizează. Oţelurile rezistente la uzare şi tenace Oţelurile din această categorie se utilizează la confecţionarea unor piese (lame pentru buldozere. urmată de călirea la temperaturi scăzute (pentru eliminarea austenitei reziduale şi asigurarea stabilităţii dimensionale a elementelor rulmenţilor) şi de revenirea joasă (pentru obţinerea unei structuri cu martensită de revenire. De asemenea. scap. 6. la aceste piese se asigură durificarea prin aplicarea unui TT final de călire superficială (călire CIF – v. cu compoziţia chimică caracterizată de %Cm = 0. având structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi cementită secundară (dispusă sub formă de reţea la marginea formaţiunilor perlitice). elemente active pentru concasoare şi utilaje miniere etc. Semifabricatele utilizate la confecţionarea elementelor (pieselor) componente ale rulmenţilor se realizează prin deformare plastică la cald. 6.6. cu capacităţi mari de încărcare şi supuse la şocuri mecanice în cursul exploatării. ca TT aplicate în cursul fabricării.8. la aceste piese se asigură durificarea superficială prin aplicarea unui TT final de carburare (v. sunt oţeluri austenitice înalt aliate cu mangan.5 – 61/62 la mărcile RUL2 şi RUL2V şi J19 – 61/62 sau J 31 – 61/62 la marca RUL3V. şenile pentru tractoare. 8. J 13. pentru astfel de aplicaţii folosirea oţelurilor durificate prin calire martensitică nu dă rezultate corespunzătoare. dinţi pentru cupele excavatoarelor. Oţelurile din această categorie. de mare intensitate şi repetate. şi călirea martensitică (pentru durificarea elementelor componente ale rulmenţilor). scap. Oţelurile pentru rulmenţi se încadrează în clasa structurală a oţelurilor aliate perlitice (hipereutectoide).4. se utilizează în prezent oţelurile aliate Cr – Ni sau Cr – Mo pentru cementare. se utilizează în prezent oţelurile (nealiate sau slab aliate) pentru îmbunătăţire.3 % şi 109 .2). Pentru confecţionarea inelelor rulmenţilor de mari dimensiuni. pentru confecţionarea inelelor rulmenţilor de mari dimensiuni. în procesele tehnologice de fabricare a acestor componente incluzându-se aceleaşi TT ca şi la sculele din oţeluri carbon şi aliate (hipereutectoide): normalizarea (pentru finisarea granulaţiei şi obţinerea unei structuri cvasieutectoide) şi recoacerea de globulizare a cementitei (pentru asigurarea unei structuri cu perlită globulară). denumite şi oţeluri Hadfield (după numele metalurgului englez care le-a conceput în 1882). funcţionare intermitentă şi condiţii necorespunzătoare de ungere. bine detensionată şi cu duritate ridicată). produse prin acţiunea unor solicitări dinamice (şocuri) de contact.) supuse în exploatare unor procese intense de uzare.4.

diverse cantităţi de nichel. crom. care îşi autoadaptează proprietăţile în funcţie de condiţiile de utilizare). la care se pot adăuga. pentru îmbunătăţirea unor proprietăţi de utilizare. Starea structurală corespunzătoare realizării caracteristicilor mecanice precizate în tabelul 8.2 şi oţelurile cu îmbătrânire martensitică (oţelurile maraging). simbolizarea lor făcându-se la fel ca la oţelurile aliate pentru piese turnate. În cursul utilizării pieselor confecţionate din aceste oţeluri. ca urmare a producerii unor fenomene de descompunere a soluţiilor solide suprasaturate prezente în structura acestora. stabilitatea sa se micşorează şi se produce transformarea ei în martenstă. pentru dizolvarea carburilor în austenită. principalele mărci de oţeluri din această categorie sunt: T105Mn120.1.9.9 se realizează la oţelurile maraging prin aplicarea următoarelor TT: • călirea de la o temperatură ti superioară temperaturii de 732 oC.. datorită ecruisării superficiale puternice pe care le-o produce acţiunea unor astfel de scule. eventual. 110 . prin călire (răcire rapidă de la ti). Structura de echilibru la ta a acestor oţeluri este alcătuită din austenită aliată cu mangan şi carburi de tipul (Fe. Mn)3C..1100 oC.6.5. 8. În această categorie se încadrează oţelurile inoxidabile martensitice cu durificare prin precipitare (oţelurile PH – preciptation hardening). însoţită de creşterea durităţii şi rezistenţei la uzare a pieselor (aceste oţeluri se comportă ca nişte materiale inteligente. T100MoMn130 şi T130MoMn135. Piesele confecţionate din astfel de oţeluri se supun unui TT de călire de punere în soluţie.8. având caracteristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8. T130Mn135. austenita este ecruisată. la care structura acestor oţeluri devine complet austenitică. datorită deformării plastice superficiale provocate de solicitările mecanice de contact la care sunt supuse. cu formarea unor precipitate disperse cu mare efect de durificare structurală. T100NiMn130. prelucrarea lor prin aşchiere cu scule metalice nefiind posibilă. prezentate în scap. constând din încălzirea şi menţinerea la ti = 1050. Calitatea oţelurilor din această categorie este reglementată de STAS 3718. prelucra sau fasona cu scule abrazive. T120CrMn130 .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Mnm = 11…14 %. molibden etc. 8. urmată de răcirea rapidă. pentru menţinerea structurii monofazice austenitice (cu plasticitate şi tenacitate ridicate) până la ta. Piesele din astfel de oţeluri se obţin numai prin turnare şi se pot. Oţelurile cu rezistenţă mecanică foarte ridicată Aceste oţeluri aparţin clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice şi se caracterizează prin capacitatea de a realiza caracteristici mecanice ridicate.

1 2500 2460 5 25 18Ni350 18.1%.1 1970 1930 6 30 18Ni350 17.0 0.0* 12−5−3 La toate oţelurile %Cm < 0. o durată de menţinere aleasă convenabil pentru precipitarea în structura martensitică a fazelor durificatoare dorite. la această marcă de oţel. sunt: • înmuierea ZIT.2 4.0 10.1 1700 1620 6 35 18Ni300 18..5 12.4 1340 1260 14 60 12.0 4. austenita ⇒ martensită la traversarea temperaturii Ms ≡ Msr ≅ 240 oC.5 3. austenita se transformă în martensită plastică.8 4.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale austenita suferă o transformare fără difuzie (transformare martensitică).4 0.1%. în starea structurală realizată prin călire. Z.2. A. Rp0.. cu tendinţă redusă de fisurare.7 0. Principalele probleme care apar la sudare.0 8. %Mnm < 0.6 1.8 0.2 0.0 5.1 1480 1410 12 55 18Ni250 18.9. suprasaturată în elemente de aliere.0 8.5 3.0 0. semifabricatele. iar la încălzire. aşchiere şi/sau sudare. martensita ⇒ austenită la depăşirea temperaturii Ms ≡ Msi ≅ 600 oC. Compoziţia chimică şi caracteristicile mecanice ale oţelurilor maraging Caracteristicile mecanice R m.0 11.485 oC.2 0.3 0.1 1700 1620 6 30 3. transformarea martensitică a acestor oţeluri este reversibilă şi se caracterizează printr-un decalaj important între valorile temperaturii caracteristice Ms la realizarea transformării directe (la răcire) şi inverse (la încălzire): la răcire. deoarece în timpul răcirii CUS şi ZIT după sudare. structura care rezultă fiind o martensită (soluţie solidă suprasaturată având ca solvent Feα) cu conţinut scăzut de carbon.7 5.6 0.2 0.1 2500 2460 5 25 17Ni 17. %Sim < 0. Tabelul 8.03 %. care prezintă caracteristici bune de plasticitate şi tenacitate. se realizează în fâşiile în care ciclurile termice de sudare se caracterizează prin temperaturi care asigură apariţia în structură a austenitei 111 .3 0.01 % * Conţinutul de Cr (care.6 0. Marca oţelului Compoziţia chimică Sudabilitatea oţelurilor maraging este bună. transformări locale ale martensitei în austenită şi micşorarea durităţii şi caracteristicilor de rezistenţă mecanică ale oţelurilor (înmuierea oţelurilor prin supraîmbătrânire).8 1. piesele şi componentele de aparatură tehnologică realizate din astfel de oţeluri pot fi supuse prelucrărilor prin deformare plastică. %Sm . %Nim %Com %Mom %Tim %Alm N/mm2 N/mm2 % % 18Ni200 18. %Pm < 0. care determină creşteri locale ale concentraţiei de Ni.5 8. mai ales dacă operaţia de sudare este efectuată după realizarea TT de călire şi îmbătrânire la construcţia sudată. • durificarea prin precipitare (îmbătrânire). înlocuieşte Co). la o temperatură ti = 480. în mod obişnuit se activează precipitare compuşilor intermetalici MoNi3 şi TiNi3 (cu efect durificator maxim) şi se limitează duratele de îmbătrânire pentru a se evita apariţia precipitatelor de tip Fe2Mo (fără nichel).

se datorează neîncadrării MB în caracteristicile de compoziţie chimică recomandate (v. • formarea porilor în CUS.0.0…12. care are un coeficient de dilatare termică redus şi un modul de elasticitate ce rămâne aproximativ constant până la 100 oC. tuburi electronice.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (fâşiile din ZIT în care temperatura depăşeşte 732 oC şi se obţine o structură complet austenitică şi fâşiile din ZIT în care temperatura este situată în intervalul 480. • formarea în structura CUS a unor compuşi intermetalici. care influenţează negativ caracteristicile de rezistenţă mecanică şi (mai ales) de tenacitate ale acestei zone a îmbinărilor sudate.4 %.. acest aliaj se utilizează pentru fabricarea etaloanelor de lungime..). este determinată de absorbţia de gaze (O2. aparatură de laborator etc. austenita din aceste fâşii se transformă la răcirea îmbinărilor sudate în martensită moale şi plastică.. iar impurificarea excesivă cu sulf determină formarea în structura CUS a sulfurii de titan (uşor fuzibilă.tabelul 8.732 oC şi martensita se transformă parţial în austenită). de exemplu.3 % şi %Nim = 35…37 %.6.8. • Elinvarul este un aliaj cu %Cm = 0.5 % şi restul Fe.4 %.). intră în construcţia tuburilor catodice utilizate pentru monitoarele de mare rezoluţie ale calculatoarelor electronice etc. este utilizat ca aliaj înlocuitor al platinei în construcţia aparatelor la care există piese metalice înglobate în sticlă (lămpi electrice. • Platinitul este un aliaj cu %Cm ≤ 0. care poate determina scăderea tenacităţii şi creşterea tendinţei de fisurare). %Crm = 8. excesul de carbon determină apariţia în structura CUS a carburilor de titan şi molibden... alegerea judicioasă a MA şi proiectarea corectă a regimurilor de sudare. care are coeficientul de dilatare egal cu al sticlei şi platinei. 112 . nedurificată prin precipitare. %Nim = 35…37 %. traductoare de precizie etc. 8. Aceste probleme se pot rezolva prin: verificarea atentă a calităţii MB ale construcţiilor sudate. N2. %Nim = 42…48 % şi restul Fe. H2) din mediul înconjurător sau din materialele utilizate la sudare. elemente de acţionare în automatizări.3. acest aliaj este recomandat pentru fabricarea elementelor elastice de precizie (orologerie mecanică.9) şi alegerii necorespunzătoare a MA. care are un coeficient de dilatare ce rămâne practic neschimbat până la 100 oC şi este de opt ori mai mic decât al fierului. Principalele oţeluri (aliaje) comerciale din această categorie sunt: • Invarul este un oţel cu %Cm ≅ 0. Oţelurile cu coeficient de dilatare termică controlat Oţelurile din această categorie sunt înalt aliate cu nichel sau cu crom şi nichel şi se caracterizează prin valori ale coeficientului de dilatare termică reduse şi care variază foarte puţin cu temperatura.

se efectuează la temperatură ambiantă (literele RT) sau la temperatură scăzută (literele LT) şi se indică în simbol modul de obţinere a epruvetelor (v. − simbolizarea după compoziţia chimică se realizează cu sau fără indicarea conţinutului de carbon. tabelul 8. litera J indicând că materialul simbolizat este o fontă. − literele GJ sunt prezente în simbolul oricărei mărci de fontă. Simbolizarea numerică a mărcilor de fonte conform SR EN 1560 este complementară simbolizării alfanumerice. simbolizarea alfanumerică se poate utiliza pentru orice categorie de fontă (standardizată sau nu). Vickers sau Rockwell.1. cifra din poziţia 5 a simbolului este 1 pentru cazul în care simbolul alfanumeric al fontei indică rezistenţa la tracţiune. necesară pentu verificarea acestei caracteristici. Se poate observa că simbolizarea fontelor prezintă următoarele particularităţi: − prezenţa sau absenţa simbolului EN arată că fonta este inclusă într-un standard european sau nu . Fontele comerciale 8. iar litera G − că aceasta se utilizează în stare turnată. Simbolizarea fontelor comerciale Simbolizarea alfanumerică şi numerică a fontelor este reglementată de standardul SR EN 1560 conform căruia. simbolizarea alfanumerică se poate face fie în funcţie de caracteristici. iar la poziţia 9 se înscrie o cifră (0…9). − simbolul alfanumeric dă informaţii despre conformaţia grafitului şi despre structura sau starea de tratament termic a masei metalice de bază a fontei.9. 2 când se indică duritatea şi 3 când simbolizarea se face după compoziţia chimică.10.10). în J). iar simbolizarea numerică se utilizează numai pentru fontele standardizate.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8. în N/mm2 (şi eventual alungirea procentuală după rupere A.9. în funcţie de condiţiile specifice impuse 113 . în cazul în care simbolul cuprinde valoarea KV. fie în funcţie de compoziţia chimică. iar simbolurile au structura prezentată în figura 8. în % sau caracteristica de înovoiere prin şoc KV. Structura şi conţinutul simbolurilor pentru cele două criterii de simbolizare sunt prezentate în tabelul 8. se specifică dacă încercarea de încovoiere prin şoc. Ca şi în cazul oţelurilor. aplicând aceleaşi principii ca în cazul oţelurilor aliate. Prin această simbolizare se atribuie fiecărei mărci de fontă câte un număr de două cifre înscris în pozitiile 7 şi 8. fie duritatea Brinell (în mod uzual).20. − simbolizarea după caracteristici prevede posibilitatea de a indica fie rezitenţa la rupere Rm .

6 – pentru fontele cu sudabilitate specificată.2…2 %.15…0. 2 – pentru fontele ale căror caracteristici se verifică pe probe ataşate la piese.5…3.5 %.5 %.9.8 %. %Mom = 0. obţinerea unor rezistenţe Rm > 250 N/mm2 se realizează prin aliere: %Crm = 0.0 %.1…0. 3 – pentru fontele ale căror caracteristici se verifică pe probe prelevate din piesele turnate. Fontele cu grafit lamelar (fontele cenuşii) au utilizarea cea mai mare. Fontele cu destinaţie generală Din această categorie fac parte fontele cu grafit lamelar.1…0. 1 − pentru fontele ale căror caracteristici se verifică pe probe turnate separat. Aşa cum s-a prezentat în scap 4.5 %.4.5 %. 9 – pentru condiţii suplimentare specificate în comanda beneficiarului. cuprinsă în mod obişnuit în intervalul [100 N/mm2 .5…1. fontele maleabile şi fontele cu grafit nodular. 5 – pentru fontele la care se face încercarea la încovoiere prin şoc la temperatură scăzută. 8 – pentru piesele tratate termic. Structura simbolizării numerice a fontelor conform SR EN 1560 Până la înlocuirea tuturor standardelor de fonte aprobate înainte de 1992 (standarde marcate cu sigla STAS) se menţine (împreună cu prescripţiile de simbolizare anterior prezentate) şi posibilitatea simbolizării fontelor conform acestor standarde. Fig. %Nim = 0.15 %.03…0.2. %Pm = 0. 8. 114 . %Sim = 1.5…1. 350 N/mm2]. Aceste aliaje au compoziţia chimică de bază caracterizată astfel: %Cm =2. 8. 4 – pentru fontele la care se face încercarea la încovoiere prin şoc la temperatură ambiantă. Caracteristica mecanică principală care se garantează la aceste materiale este rezistenţa la rupere Rm.65 % şi %Sm = 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fiecărei mărci. %Cum = 0. %Mnm = 0.5…2.20. după cum urmează: 0 − pentru fontele fără condiţii specifice. reprezentând 70 % din totalul materialelor metalice turnate în piese. structura acestor fonte este formată dint-o masă metalică de bază feritică (la fontele cu Rm < 200 N/mm2). 7 – pentru piesele în stare brută de turnare.

xxx fiind duritatea Brinell. 300 N/mm2]) sau perlitică (la fontele cu Rm > 300 N/mm2) şi formaţiuni de grafit lamelar izolate sau sub formă de aglomerări. precizată şi în standardul SR EN 1561: (8. formele de grafit D şi E apar în cazul fontelor hipoeutectice supraîncălzite.4) HB = RH (100 + 0. ceea ce explică rezistenţa mecanică scăzută.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale ferito-perlitică (la fontele cu Rm ∈ [200 N/mm2. proprietăţilor foarte bune de turnare (fluiditate ridicată. care caracterizează fontele pe baza rezistenţei la tracţiune sau pe baza durităţii Brinell. de exemplu. EN−GJL−300 este o fontă cenuşie cu Rm ≥ 300 N/mm2. 8.44 Rm ) . Formele de grafit A. Fig. Grafitul lamelar întrerupe continuitatea masei metalice şi constituie concentratori puternici de tensiuni. lipsa de plasticitate şi rezistenţa la oboseală redusă a acestor materiale. Formele separărilor de grafit lamelar Caracteristicile fontelor cu grafit lamelar sunt reglementate de standardul SR EN 1561. Din punctul de vedere al influenţei asupra caracteristicilor mecanice de rezistenţă cea mai convenabilă formă a grafitului corespunde tipului A. B. iar EN−GJL−HB235 este o fontă cenuşie cu duritatea HB ≥ 235 HBS Între duritatea Brinell şi rezistenţa la tracţiune a acestor materiale există următoarea corelaţie. Prezenţa grafitului conferă însă fontelor şi unele caracteristici favorabile. care nu pot fi realizate prin alte procedee tehnologice. contracţie la solidificare redusă) şi de prelucrare prin aşchiere (lamelele de grafit fragmentează aşchiile).1…10000 kg). sau EN−GJL−HBxxx. principalele tipuri de separări de grafit fiind prezentate în figura 8. cum ar fi capacitatea mare de amortizare a vibraţiilor mecanice şi o bună comportare la uzare. astfel că simbolurile utilizate sunt EN−GJL−xxx. în funcţie de capacitatea de germinare a topiturii.21. Se pot turna piese cu forme complicate şi de orice dimensiune (masa pieselor poate fi 0. Utilizarea lor deosebit de largă se datorează costului redus. xxx reprezentând rezistenţa minmă la tracţiune în N/mm2. când lamelele de grafit se aşează între ramurile dendritelor sub formă neordonată (grafit D) sau sub formă ordonată (grafit E).21. D se pot forma la aceeaşi viteză de răcire. 115 . datorită efectelor de ungere produse de grafit.

încercarea la tracţiune se execută utilizând epruvete turnate separat şi neprelucrate mecanic. %Sim = 0. ceea ce impune limitarea concentraţiilor acestor acestor componente la niveluri foarte scăzute. numerele având aceleaşi semnificaţii ca mai înainte. simbolizate EN−GJMB−xxx−x. în N/mm2. simbolizate EN−GJMW−xxx−x. aşa cum s-a prezentat în scap.4 în % (încercarea la tracţiune se realizează utilizând o epruvetă cu L0 = 3.5 %. %Mnm = 0. utilizând valorile determinărilor de duritate Brinell.2…3. care este o încercare nedistructivă şi poate fi realizată cu aparate portabile. Calitatea fontelor maleabile este reglementată de standardul SR EN 1562 care prevede două tipuri de fonte: − fontele maleabile cu miez alb. Bi.4. Al.2 %. iar al doilea numărul x alungirea la rupere A3. Comportarea la turnare a fontelor cu grafit nodular prezintă câteva particularităţi generate de compoziţia lor chimică apropiată de cea eutectică: fluiditate ridicată.6.4) este importantă deoarece permite evaluarea rezistenţei la tracţiune pentru fiecare piesă în parte. de exemplu. EN−GJMB−650−2 este o fontă maleabilă cu Rm ≥ 650 N/mm2 şi A3. Sferoidizarea grafitului la modificare poate fi împiedicată de prezenţa unor impurităţi cum ar fi: As. TT aplicat acestor epruvete trebuind să fie acelaşi cu al pieselor pe care le reprezintă. De menţionat că în cazul fontelor maleabile.4 ≥ 5 %.3…0. Ti.4 S 0 .8…1. numărul xxx reprezentând rezistenţa la tracţiune Rm.4 ≥ 2 %. de exemplu. ceea ce pentru o epruvetă circulară corespunde unei lungimi iniţiale a porţiunii calibrate L0 = 3d0). Fontele maleabile se caracterizează prin existenţa grafitului sub formă de aglomerări sau cuiburi de grafit. aceste materiale au rezistenţa la tracţiune Rm = 350…800 N/mm2 şi alungirea la rupere A = 1…12 % şi se utilizează în special pentru fabricarea pieselor de legătură pentru instalaţii (denumite fitinguri). EN−GJMW−400−5 este o fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A3. iar dimensiunile lor sunt relativ mici şi tratamentul de maleabilizare (a cărui durată depinde de masa pieselor supuse tratării) se poate aplica în condiţii economice. Relaţia (8. 4.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR în care RH este un coeficient stabilit experimental pentru o anumită tehnologie de elaborare şi de turnare ai căror parametri pot fi menţinuţi constanţi (de obicei. Fontele cu grafit nodular numite şi fonte ductile se obţin din fonte cenuşii prin procedeele de modificare prezentate în scap.2). deoarece acestea sunt piese cu pereţi subţiri şi se pot turna bine din fonte albe. 116 .5. valori mari ale tensiunii superficiale şi valori ridicate ale dilatării iniţiale (care impun utilizarea formelor de turnare cu maselote). Pb. − fontele maleabile cu miez negru. RH = 0. produsele din astfel de materiale se obţin aplicând tratamentele termice de recoacere de maleabilizare a semifabricatelor turnate din fonte albe hipoeutectice (cu %Cm = 2. Sn.8 %).8…1.

prin sudare. martensită V− vermicular. A. determinată pe probă turnată separat. simbolurilechimice W – miez ale elementelor d) încercarea la încovoiere alb **. urmată după simbolizarea H – piesă cratimă de A în %.austenită. P – perlită M – grafit în M – cuiburi. EN−GJMW−450−7U – fontă standardizată maleabilă cu miez alb cu Rm = 450 N/mm2 şi A = 7%. negru**. determinate pe probe ataşate piesei. QT – calită şi 117 . b) modul de obţinere a chimică. EN−GJS−HB230 – fontă nodulară cu duritatea Brinell HBS = 230. GJ−400C−Z – fontă cenuşie nestandardizată cu Rm = 400 N/mm2 la care se prevăd anumite condiţii în comandă. numai U – probă ataşată piesei. Q – călită. este importantă. L – N− fără grafit. tratată termic.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Tabelul 8. ledeburită. HBnnn – Brinell. prin şoc: d) concentraţiile −RT – la temperatură masice ale ambiantă. ** Simboluri folosite numai la fonte maleabile Exemple de simbolizare: EN−GJL−150S − fontă standardizată cenuşie cu grafit lamelar cu Rm = 150 N/mm2. Structura grafitului Structura masei metalice L – lamelară. %Nim = 5 % şi %Sim = 2 %. b) %Cm x 100. S – nodulară F – ferită. în cazurile în care Z – alte condiţii C – probă prelevată din specificate în concetraţia piesă comandă carbonului c) duritatea*: revenită. a) litera X pentru a D – stare brută indica de turnare. EN−GJL−XNiMn13−7 – fontă cenuşie aliată cu %Nim = 13% şi %Mnm = 7%. aliată cu %Crm = 9 %. EN−GJN−X320CrNiSi9−5−2 – fontă ledeburitică la care se impune %Cm = 3. B – miez c) HVnnn – Vickers. în N/mm2. după comp. (sferoidală). EN−GJS−350−22C – fontă standardizată cu grafit nodular cu Rm = 350 N/mm2 şi A = 22%.2 %.10 Structura simbolurilor pentru fonte conform SR EN 1560 Condiţii Caracteristici mecanice sau compozitie chimică suplimentare Caracteristici mecanice Compozitie chimică a) -nnn-nn – Rm minimă. W – sudabilitate probei: pentru îmbinare S − probă turnată separat. elementelor de −LT – la temepratură aliere %EAm scăzută separate prin cratimă * În cazul simbolizării în funcţie de duritate nu se mai indică Rm şi A. de aliere. HRnn – Rockwell. determinate pe probe prelevate din piesă.

Standardul SR EN 1563 prevede pentru fontele nodulare feritice şi posibilitatea garantării unei anumite energii de rupere KV.65 S 0 . Din acest punct de vedere. în urma căruia se pot obţine rezistenţe la tracţiune Rm = 800…1400 N/mm2. fontele 118 . fontele nodulare se supun TT de călire izotermă bainitică. raportul este mai mare în cazul fontelor nodulare Rm decât în cazul oţelurilor. Simbolul acestor fonte are structura EN−GJS−xxx−x. la care se garantează KV ≥ 17 J la 20 oC. alungirea la rupere fiind comparabilă cu a oţelurilor hipoeutectoide. cu condiţia obţinerii caracteristicilor mecanice impuse. cum sunt cilindrii de laminor.9. de exemplu. dar plasticitatea lor este redusă. EN−GJS−350−22−LT este o fontă nodulară cu Rm ≥ 350 N/mm2. mărcile respective se recunosc după literele RT sau LT scrise la sfârşitul simbolului. Fontele cu destinaţie precizată În această categorie sunt incluse fonte nealiate sau aliate. 8. astfel că se pot atinge valori ale rezistenţei la oboseală σO = 200…280 N/mm2. principalele categorii sunt: fontele refractare. ceea ce pentru o epruvetă circulară corespunde la L0 = 5d0. numerele având aceeaşi semnificaţie ca în cazul fontelor maleabile. cu precizarea că încercarea la tracţiune se efectuează pe epruvete prelucrate la care L0 = 5. la fabricarea pieselor de dimensiuni mari. elaborate astfel încât au anumite caracteristici specifice aplicaţiilor cărora le sunt destinate. Forma rotunjită a grafitului diminuează efectul de concentrare a tensiunilor. de exemplu. Compoziţia chimică a fontelor cu destinaţie generală este lăsată la alegerea producătorului. fontele nodulare se utilizează cu precădere în construcţia de motoare. Datorită acestor caracteristici. EN−GJS−400−15 este o fontă nodulară cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. iar EN−GJS−22−RT aceeaşi fontă. au rezistenţă mecanică ridicată Rm = 500…800 N/mm2. iar caracteristicile celor tratate termic − prin SR EN 1564. adică epruvetă normală). A ≥ 22 % la care se garantează KV ≥ 12 J la –40 oC. Pentru obţinerea unor caracteristici mecanice mai bune. tinzând să înlocuiască oţelurile la realizarea arborilor cotiţi şi în industria metalurgică. Caracteristicile fontelor cu grafit nodular netratate termic sunt stabilite prin SR EN 1563. fontele nodulare perlitice. puternic solicitate în exploatare.2.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Caracteristicile mecanice ale acestor fonte depind în mare măsură de structura masei metalice de bază: fontele nodulare feritice au rezistenţă mecanică scăzută şi plasticitate bună. la aceeaşi structură a R p 02 masei metalică de bază. determinată fie la temperatură ambiantă fie la temperaturi scăzute (până la –40 oC).

şoc termic şi fluaj. urmate de simbolul elementului principal de aliere şi de un număr care arată concentraţia masică medie a acestui element. Fontele înalt aliate cu siliciu (%Sim = 12…18 %) au un conţinut scăzut de carbon (%Cm = 0. care le conferă structură austenitică. grafit lamelar sau grafit nodular. fonte cu conţinut ridicat de siliciu. Aceste fonte prezintă rezistenţă la oxidare la t < 1100 °C şi au o bună rezistenţă la creştere. creştere de volum. Tipurile de fonte rezistente la coroziune mai frecvent utilizate sunt prezentate în continuare.0.3. Fontele rezistente la coroziune sunt fonte cu sau fără grafit în structură. În cazul pieselor solicitate la şocuri termice. se utilizează fonte austenitice cu grafit nodular. fonte cu conţinut ridicat de aluminiu şi fonte cu conţinut ridicat de crom şi siliciu. fontele rezistente la coroziune şi fontele rezistente la uzare. fenomen ce se produce (la temperaturi înalte) datorită descompunerii cementitei (cu formare de grafit) şi oxidării interne produse de gazele ce pătrund de-a lungul filamentelor de grafit şi are ca efecte creşterea volumului şi pierderea coeziunii materialui. %Mnm = 4…8 % . care se manifestă la temperaturi ridicate. dacă grafitul este lamelar şi Frgn.. Fontele refractare sunt fonte aliate care au o bună comportare la acţiunea fenomenelor de oxidare. Fontele refractare se simbolizează cu literele Fr. cea mai bună comportare având-o fontele cu grafit fin dispersat în masa metalică de bază a structurii. cu %Crm = 16 %.4 %). Fontele din această categorie sunt fie fonte cu masa de bază perlitică. şi %Cum = 2…4 %). %Sim = 4…6 %. cu %Alm = 22 %.. molibden sau stibiu.. în cantităţi mai mici. siliciul şi aluminiul conferă acestor fonte rezistenţă la oxidare prin acelaşi mecanism ca în cazul oţelurilor refractare (formarea unei pelicule compacte şi aderente de oxizi care protejează materialul faţă de oxidarea în profunzime). În condiţiile asigurării structurii de echilibru (bine detensionată) aceste fonte au o bună rezistenţa la şocuri mecanice. în care se găsesc carburi.26 %) sau cu mangan ( %Mnm = 3..12 %. Rezistenţa lor la coroziune este puternic influenţată de forma grafitului. fie cu masa de bază feritică.5…4..5 %). în care se găsesc înglobate carburi şi grafit lamelar. aliate în principal cu crom. de exemplu FrCr16 este o fontă refractară cu grafit lamelar. care sunt fonte alite după una din reţetele Ni−Mn (%Nim = 10. Fontele rezistente la temperaturi scăzute sunt fonte nodulare aliate cu nichel (%Nim = 20. nichel. iar FrgnAl 22 este o fontă refractară cu grafit nodular. şi.. %Mnm = 5…8 %) sau Ni− Si−Mn−Cu (%Nim =10…20 %. siliciu. Caracteristicile lor sunt stabilite prin STAS 6706. dacă grafitul este nodular. Cromul. energia lor de rupere KV rămânând practic neschimbată de la ta până la –150 oC. conform căruia se produc patru tipuri de fonte: fonte cu conţinut ridicat de crom.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale rezistente la temperaturi scăzute. aluminiu. au structura masei metalice feritică şi sunt rezistente 119 .

Cu. straturi. fiind folosite pentru confecţionarea componentelor lagărelor de alunecare. 92 cusătură sudată (CUS) rânduri. iar dacă sunt aliate suplimentar cu molibden (%Mom = 2…4 %) devin rezistente şi la cloruri.5…12. 69 coroziune intercristalină. Fontele înalt aliate cu crom (%Crm = 25. 93 fontă comercială. maleabile şi nodulare. 67 câmp termic de sudare. slab aliate cu Cr. Ni. În structura acestor fonte nu se admite prezenţa cementitei libere. 70 carbon echivalent %Ce. În cazul pieselor supuse la solicitări severe se folosesc fontele cu %Nim = 3. Si.65 % sau %Mom ≅ 0. 76 material de adaos (MA). siliciu şi/sau cupru. dar toate conţin eutectic fosforos ternar (numit steadit).25 %. Fontele înalt aliate cu nichel (%Nim = 13…35 %) au structura masei metalice austenitică.2…1. sunt rezistente la acţiunea mediilor alcaline. 104 invar.5 % şi %Crm = 0. P. îngustă. 112 laminare normalizantă. Cuvinte cheie bandă de călibilitate normală. devin rezistente şi la acţiunea acizilor oxidanţi sau organici. 75 laminare termomecanică (controlată). Fontele antifricţiune sunt fonte care trebuie să asigure un coeficient de frecare cât mai mic.5…6.0 %. 119 fontă rezistentă la coroziune. iar grafitul poate fi lamelar sau nodular. 75 clase de calitate. iar prin adaosuri de crom. 56 comportare metalurgică la sudare.5 %). 94 hardenită. Sunt fonte cenuşii. 69 elinvar. Fontele rezistente la uzare cuprind două tipuri: fontele antifricţiune şi fontele de fricţiune. 120 fragilizare prin faza σ.. Au structură perlito-sorbitică. Ti. 74 construcţie sudată. sau înalt aliate cu Mn (%Mnm = 7. sunt rezistente la acţiunea acizilor şi apei de mare. 113 fontă refractară. fiind fonte nealiate sau aliate cu %Nim = 1. Fonte complex aliate cu nichel. 119 fontă rezistentă la uzare antifricţiune.25…0. cu structura masei metalice austenitică. 112 fâşii ZIT. Pb. 73 120 fisurare la cald a CUS. care le îmbunătăţeşte rezistenţa la uzare. 69 . Fontele de fricţiune sunt fonte care trebuie să realizeze coeficienţi de frecare cât mai mari. structura masei metalice de bază a acestora fiind martensitică. cupru. cu structura masei metalice perlitică. siliciu şi aluminiu au rezistenţă bună la acţiunea acizilor sulfuric şi acetic...35 %) au structura tipică fontelor albe (datorită efectului antigrafitizant al cromului). de fricţiune.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR la acţiunea acizilor azotic şi sulfuric. fiind utilizate pentru confecţionarea tamburilor de frână de la autovehicule.

80 oţel cu granulatie fină.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale material de bază (MB). ş. Saban R. Colan H.D.. 1999 11. 100 oţeluri termorezistente. cu crom şi nichel. Bucureşti. Metalurgie fizică şi studiul metalelor.. 1983 7. 80 oţel inoxidabil stabilizat. Editura Tehnică. I. Bucureşti. 78 oteluri pentru scule.. Elaborarea oţelurilor aliate. Mitelea I. Timişoara... 84 oţel carbon de calitate.I.C. Mărci şi condiţii tehnice de calitate..a. O. 78 platinit.I. 93 oţel maraging.. Bucuresti. Vacu S. * * * Culegere de standarde comentate – Oţeluri.I.. 77 zonă influenţată termic (ZIT).C. 1982 4. Bucuresti. Bucureşti..D. 96 oţel turnat. Studiul metalelor. 1983 2. 59 standard general. 1995 6. Mărci. II. Truşculescu M. 86 oţeluri patinabile.. Editura Didactică şi Pedagogică. 69 oţel necalmat. Editura Sudura. 105 oţeli inoxidabil cu crom. 66 oţel pentru rulmenţi. Editura Didactică şi Pedagogică.. Petrescu M... Editura Didactică şi Pedagogică. O. Editura Facla. 98 oţeluri pentru recipiente. 76 oţel cu granulaţie fină. Ieremia A. 79 oţel duplex. Tillmann W. Editura Didactică şi Pedagogică. 1994 10. ş.a. 75 oţel pentru îmbunătăţire. Lugsheider E. Bucureşti. 70 Bibliografie 1. 109 oţel HSLA.. 110 oţel pentru carburare. Studiul si ingineria materialelor.I. 1996 121 ... Stiinţa materialelor în construcţia de maşini. Protopopescu H. 69 simbolizare alfanumerică. 83 sudabilitate.a. vol.M.I. Gâdea S. Timişoara 1999 5. numerică.. 1983 8. Bucureşti.M. de produs.M. 89 oţel Hadfield. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. vol. Oţeluri inoxidabile şi refractare. calmat. 108 oţel rapid. 103 oţel refractar (termorezistent). s. Metalurgie fizică. 112 rost de sudare. 65 oţel criogenic. Oţeluri. 66 otel pentru construcţii sudate. Metalografie şi tratamente termice. * * * Culegere de standarde comentate – Supliment.I. O. 94 oţel durificabil prin precipitare (PH). 74 superaliaj. 64 oţel bifazic (dual-phase). 53 structură feritică aciculară. * * * Culegere de standarde comentate – Fonte şi oţeluri turnate.D. 1981 3. Bucureşti. 1980 9.C. 97 temperatură de referinţă. Geru N.

pentru probleme reale sau potenţiale. d) oţeluri speciale? T. Documentul stabilit prin consens şi aprobat de un organism recunoscut.9.2 > 400 N/mm2. respectiv.8.6. b) standarde naţionale.8. Activitatea specifică prin care se stabilesc.5.8.8.3. care stabileşte reguli. d) convenţie? T. c) lege.4. c) oţeluri de calitatea. urmărind obţinerea unui grad optim de ordine într-un context dat. c) standarde regionale.8. În funcţie de nivelul de aplicare. Care dintre următoarele oţeluri aliate se încadrează în clasa oţelurilor de calitate: a) oţelurile pentru recipiente sub presiune care au limita de curgere Rp0. prevederi destinate unei utilizări comune şi repetate. în scopul obţinerii unui grad optim de ordine într-un context dat este denumit: a) standard.8. standardele pot fi: a) standarde de firmă. d) clasificare? T. c) oţelul are prescrisă o energia de rupere (determinată pe epruvete prelevate longitudinal din semifabricate sau produse) KV > 27 J la −50 oC. Clasele principale de calitate prevăzute în standardul SR EN 10020 pentru oţelurile nealiate sunt: a) oţeluri de uz general: b) oţeluri excepţionale. c) oţelul are limita de curgere Re ≥ 370 N/mm2. b) oţelul are concentraţiile de impurităţi %Pm. Respectarea cărora dintre următoarele condiţii determină încadrarea unui oţel nealiat în clasa oţelurilor speciale: a) oţelul are prescrisă energia de rupere KV în starea C + r.8. d) oţelul este calmat? T. b) oţelurile pentru electrotehnică.4. S235J2G3 conform SR EN 10027-1: a) otelul are rezistenţa la tracţiune Rm ≥ 370 N/mm2. b) ordonare.k conform STAS 500 şi. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de 122 . d) oţelurile la care singurul element de aliere (în fară de carbon) este niobiul? T.8. d) standarde de produs? T. d) oţelul este destinat fabricării pieselor la care TT final este îmbunătăţirea? T. c) oţelurile bifazice.2.025 %.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Teste de autoevaluare T.8.7. c) standardizare.8. Care dintre următoarele condiţii sunt respectate de marca de oţel nealiat simbolizată OLC15 conform STAS 880 şi. este denumită: a) normalizare. %Sm ≤ 0. Care dintre următoarele condiţii sunt respectate de marca de oţel nealiat simbolizată OL370. oţelul are limita de curgere Re ≥ 235 N/mm2. prescripţii sau caracteristici pentru activităţi sau rezultatul acestora. respectiv.15 %. d) oţelul nu necesită aplicarea de TT pentru obţinerea caracteristicilor prescrise? T. b) normativ. b) oţelul are concentraţia masică medie de carbon %Cm = 15 %. C15 conform SR EN 10027−1: a) oţelul are concentraţia masică medie de carbon %Cm = 0. c) oţelul se utilizează pentru piesele care se supun carburării.1.

dacă %Cm < 0. c) X6CrNi17−1. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile feritice: a) X50CrMoV15.19.16. Aptitudinea unui oţel ca printr-un anumit procedeu şi pentru un anumit scop să asigure în îmbinările sudate caracteristicile locale şi generale prescrise pentru o construcţie sudată este denumită: a) călibilitate.0 %. b) plasticitate.8. d) X6CrMoNb17−1? T.11. d) 34MoCrNi16? T. b) 51CrMnV4−4-1.10. d) P235NL1? T. c) 15Cr3.8. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile 123 . c) 17CrNi16.21.8.12. Prezenţa cărui element de aliere conferă oţelurilor calitatea de a fi inoxidabile: a) nichelul. dacă %Nim > 8 %.8.14. Ce structură prezintă semifabricatele realizate din oţeluri bifazice (dual−phase steel): a) ferită şi perlită. c) fâşia de austenitizare incompletă.8.8.15. c) 34CrNiMo6−6−2. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (simbolizate conform STAS 791) aparţin categoriei oţelurilor pentru carburare (cementare): a) 15Cr08. d) 17CrMn4−4? T.17.20. d) manganul. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri cu granulaţie fină pentru construcţii sudate: a) S335K2.13. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri cu caracteristici de tenacitate garantate la temperaturi scăzute (sub −60 oC): a) P235NL1.8.8. d) 34MoCrNi16? T. d) 17CrMn4−4? T. b) zona influenţată termic ZIT. c) sudabilitate. b) ferită aciculară.8. b) cromul. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (simbolizate conform SR EN 10027−1) aparţin categoriei oţelurilor pentru îmbunătăţire: a) 43MnMo6−2.18. b) X2CrMoTi17−1. c) P355NH.8. d) fâşia neaustenitizată? T. dacă %Crm ≥ 12. Care sunt zonele caracteristice ale unei îmbinări sudate: a) materialul de bază MB. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (simbolizate conform SR EN 10027−1) aparţin categoriei oţelurilor pentru carburare (cementare): a) 34CrMo4−2. b) S235NL. Care dintre fâşiile ZIT a unei îmbinări sudate dintre două piese din oţel (nealiat) cu conţinut scăzut de carbon are cele mai slabe caracteristici de tenacitate: a) fâşia de supraîncălzire.2 %. c) carbonul. c) materialul de adaos MA. b) 38AlCrMo10−6−1. d) X8Ni9? T. b) fâşia de normalizare. b) 42MoCr11.8. c) P460NL2.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale maşini (simbolizate conform STAS 791) aparţin categoriei oţelurilor pentru îmbunătăţire: a) 15Cr08. c) 17CrNi16. c) ferită şi insule de martensită.8. d) bainită cu conţinut scăzut e carbon? T. b) 12MnNi15−3. b) 42MoCr11. d) cusătura sudată CUS? T. d) elasticitate? T. dacă %Mnm ≥ 12 %? T.

26. b) transformarea perlitei în austenită. c) călire martensitică + revenire înaltă (îmbunătăţire). d) aluminiul? T. b) creşterea excesivă a granulaţiei. d) călire martensitică + revenire medie? T. c) călire martensitică + revenire înaltă (îmbunătăţire). b) S235NL. b) normalizare + recoacere de globulizare a cementitei.29.30.22.8. d) X2CrNiMo17−12−2? T. b) 10AlCr240. d) călire de punere în soluţie + îmbătrânire? T.28. b) nichelul.34.31. Care dintre următoarele elemente conferă oţelurilor rezistenţă la oxidare la temperaturi ridicate. c) 10AlCr240. Care este TT final ce se aplică matriţelor confecţionate din oţelul 30VCrW85: a) călire martensitică + revenire joasă.8. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile martensitice cu durificare prin precipitare: a) 12MnNi15−3.27.8. b) S355W. d) X7CrNiAl17−7? T. b) 12MnNi15−3. c) RCA 370. b) normalizare + recoacere de globulizare a cementitei. d) X90CrMoV18? T. d) S335K2? T.8. c) apariţia fazei σ.8. c) X2CrNi18−9. d) transformarea perlitei în austenită? T.8.24. c) creşterea excesivă a granulaţiei. Care din următoarele probleme pot să apară la sudarea oţelurilor inoxidabile feritice: a) fisurarea la cald a CUS.8. b) 117VCr6. d) 15SiNiCr200? T.8. fiind elemente de aliere tipice pentru oţelurile refractare: a) cromul. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri patinabile: a) S235W.33. d) X50CrMoV15 T. c) 30VCrW85. b) X6CrMoNb17−1.8. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile de tip duplex: a) X2CrNiMoN22−5−3. d) apariţia fazei σ? T. b) X2CrMoTi17−1.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR martensitice: a) X50CrMoV15. b) îmbunătăţire.8. c) X3CrNiMoN27−5−2.8. Care dintre următoarele mărci de oţeluri pot fi utilizate pentru confecţionarea matriţelor de deformare plastică la cald a oţelurilor: a) 105CrW20. d) 31VCr8? T.8. d) călire de punere în soluţie + îmbătrânire? T.23. Care este TT final ce se aplică arcurilor confecţionate din oţelul 60Si15A: a) călire martensitică + revenire joasă.25. Care din următoarele probleme pot să apară la sudarea oţelurilor inoxidabile austenitice: a) fisurarea la cald a CUS. c) X70CrMo15. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile austenitice: a) X50CrMoV15. d) normalizare + recoacere de globulizare a cementitei.32. Care este TT final ce se aplică sculelor confecţionate din oţelul OSC10: a) călire martensitică + revenire joasă.8. c) OLC45. c) siliciul. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri refractare: a) 10AlCr180. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri Hadfield: 124 .

8. menţinerea o durată scurtă la această temperatură şi răcirea în apă.8.35. c) fisurarea la cald a CUS. d) T120CrMn130? T. constând din încălzirea la ti ∈ (A1. Care din următoarele variante corespunde mărcii de fontă cu simbolul EN−GJS−400−15: a) fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. c) G 200−400W. iar duritatea martensitei este HM = 305 + 802%Cm.39. b) T120CrMn130.40.8. b) Ştiind că duritatea feritei este Hα = 80 HV. aşa cum se poate observa pe diagrama din 125 . d) fontă nodulară cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 5 %? Aplicaţii A. b) fontă nodulară cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. b) fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. d) T9MoCrNi30R? T. să se stabilească la ce temperatură ti trebuie efectuat TT pentru ca semifabricatele să prezinte la ta o structură ferito – martensitică cu un conţinut procentual de martensită %M ≅ 15 %. b) T100NiMn130.36.8.8. Rezolvare a) Prin încălzirea semifabricatelor la ti ∈ (A1.38. c) fontă cu grafit lamelar cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 5 %. A3) se obţine o structură alcătuită din ferită şi austenită. d) fonta este netratată termic? T. b) fonta corespunde unui standard european. Semifabricatele confecţionate dintr-un oţel carbon cu %Cm = 0. Care din următoarele variante corespunde mărcii de fontă cu simbolul EN−GJMW−400−5: a) fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 5 %. b) formarea în structura CUS a unor compuşi intermetalici care influenţează negativ caracteristicile de tenacitate. a) Ştiind că pentru oţelurile carbon hipoeutectoide punctele critice de transformare în stare solidă sunt A1 = 727 oC şi A3 = 910 − 208 %C m . c) fonta nu are grafit în structură. să se determine care este duritatea semifabricatelor după aplicarea TT intercritic. b) fontele antifricţiune. A3). d) formarea porilor în CUS? T. Ce semnificaţie are grupul de litere EN din simbolul unei mărci de fontă: a) fonta este cenuşie. d) fontele de fricţiune? T. Care dintre următoarele mărci de oţeluri sunt destinate realizării de semifabricate sau piese turnate: a) G 230−450. Care dintre următoarele tipuri de fonte aparţin categoriei fontelor aliate rezistente la uzare: a) fontele rezistente la temperaturi scăzute. c) fontă cu grafit lamelar cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %.8.1 % sunt supuse unui TT intercritic. d) fontă albă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %? T.8.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale a) 105CrW20. Care din următoarele probleme pot să apară la sudarea oţelurilor maraging: a) înmuierea ZIT. c) fontele refractare.37. pentru a le conferi structura corespunzătoare unui oţel bifazic.1. c) 117VCr6.

conţinuturile procentuale ale celor două faze în structura semifabricatelor fiind date de relaţiile (care se obţin aplicând regula segmentelor inverse – v. scap. 126 . rezultă că la ti ∈ (A1. iar austenita are concentraţia de carbon corespunzătoare abscisei punctului Y.22. b) După aplicarea TT intercritic cu ti ≅ 750 oC. ca urmare.0175 % şi (%Cm)γ = 0.2): (%C m ) γ − %C m %C m − (%C m )α %α = 100 %γ = 100 = 100 − %α . Diagrama de stabilire a regimurilor TT pentru obţinerea oţelurilor bifazice Fig. rezultă că abscisa punctului X este (%Cm)α = 0. semifabricatele vor avea structura alcătuită dintr-o matrice feritică cu duritatea Hα = 80 HV şi insule de martensită (uniform distribuite în aceasta) cu duritatea HM = 305 + 802(%Cm)γ ≅ 778 HV.59 %. Abscisa punctului Y corespunde concentrţiei 910 − t i 2 masice de carbon a oţelului care are A3 ≡ ti şi este (%C m ) γ = ( ) . scrisă sub forma %γ = %M ≅ 15 %. se obţine o ecuaţie cu necunoscuta ti. aceastei valori a temperaturii ti îi corespund valorile (%Cm)α = 0.5.1 – 1. care are soluţia ti ≅ 750 oC. 208 Înlocuind expresiile (%Cm)α şi (%Cm)γ în condiţia pusă în enunţul aplicaţiei. 8. rezultă: %M = %γ. Diagrama de selectare a soluţiilor în cazul aplicaţiei A. 8.4 Considerând că austenita obţinută la ti se transformă integral în martensită la răcirea în apă a semifabricatelor. scap. 2.8.5. şi (%C m ) γ − (%C m )α (%C m ) γ − (%C m )α (%Cm)α fiind abscisa punctului X. 2. iar (%Cm)γ – abscisa punctului Y.1).23.22 Aplicând regula izotermei (v.1⋅10-4ti. Fig. A3) ferita existentă în structura oţelului din care sunt confecţionate semifabricatele are concentraţia de carbon corespunzătoare abscisei punctului X.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR figura 8. Deoarece linia GP a diagramei de echilibru Fe – Fe3C este o dreaptă.

duritatea 12. pentru a le conferi structura corespunzătoare unui oţel bifazic. A.STAS 880 (C35 . Să se determine şi să se compare intensităţile forţei de tracţiune F la care rezistă bara în următoarele circumstanţe: a) bara este confecţionată din oţelul carbon în stare recoaptă (de echilibru).SR EN 10027-1).STAS 791 (34NiCrMo6-6-2 . există posibilitatea utilizării oţelului carbon de calitate OLC35 . a) Ştiind că pentru oţelurile carbon hipoeutectoide punctele critice de transformare în stare solidă sunt A1 = 727 oC şi A3 = 910 − 208 %C m .08 − 0.3. b) Ştiind că duritatea feritei este Hα = 80 HV.52 − 0. c) bara este confecţionată din oţelul carbon în stare îmbunătăţită (călire + revenire la ti = 650 o C şi τm = 5 ore). iar duritatea martensitei este HM = 305 + 802%Cm. cu carateristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8. 4 duritatea semifabricatelor tratate termic va fi H s = H M 127 . se obţin următoarele rezultate: (%Cm)α = 0.SR EN 10027-1) sau a oţelului aliat 34MoCrNi16 . ca urmare. 208 0.6 %.8.0164 (%C m ) γ = ( ) = 0.1 – 1. Pentru realizarea unei bare de tracţiune cilindrice cu diametrul d = 15 mm.08 % sunt supuse unui TT intercritic.11. semifabricatele vor avea structura alcătuită dintr-o matrice feritică cu duritatea Hα = 80 HV şi insule de martensită (uniform distribuite în aceasta) cu duritatea HM = 305 + 802⋅0.0164 %. să se determine conţinut procentual de martensită %M din structura semifabricatelor tratate termic.52 ≅ 722 HV.6 semifabricatelor tratate termic va fi H s = 722 + 80 ≅160 HV (care 100 100 corespunde unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 560 N/mm2).8. b) bara este confecţionată din oţelul aliat în stare recoaptă (de echilibru). constând din încălzirea la ti = 760 oC ∈ (A1.1. menţinerea o durată scurtă la această temperatură şi răcirea în apă. să se determine care este duritatea semifabricatelor după aplicarea TT intercritic.6 100 − 12. A. Rezolvare Intensitatea forţei F la care rezistă bara de tracţiune este dată de relaţia πd 2 F= Rm .0164 b) După aplicarea TT intercritic cu ti = 760 oC.2. 910 − 760 2 0.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale %M %α + Hα ≅ 180 HV 100 100 (care corespunde unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 630 N/mm2). Semifabricatele confecţionate dintr-un oţel carbon cu %Cm = 0. A3). Rezolvare a) Folosind notaţiile şi raţionamentul prezentate la rezolvarea aplicaţiei A.1⋅10-4⋅760 = 0.8. d) bara este confecţionată din oţelul aliat în stare îmbunătăţită (călire + revenire la ti = 650 oC şi τm = 5 ore).52 % şi %γ = %M = 100 = 12.

c) Dacă bara este confecţionată din oţelul OLC35 călit şi revenit la ti = 650 oC şi τm = 5 ore.10). Se poate observa că forţa de tracţiune la care rezistă bara este cu aproximativ 19 % mai mare ca cea corespunzătoare situaţiei în care bara este confecţionată din acelaşi oţel în stare recoaptă. Se poate observa că forţa de tracţiune la care rezistă bara este cu aproximativ 36 % mai mare decât cea corespunzătoare situaţiei în care bara este confecţionată din acelaşi oţel în stare recoaptă.2 1.2 − 13%C m şi F = 1. Rm = 3.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 10 + [ − 19. duritatea structurii de revenire pe care o prezintă bara poate fi estimată cu relaţia (7.11.2 1.2 şi o viteză de răcire din domeniul austenitic care să conducă la o astfel de structură. Deoarece HV ≅ HB şi considerând relaţia Rm = 3. pe această cale 21900 + 4050%C m − PHJ se obţine HVrOC = ≅ 211HV . 3. A.6 0.7.5⋅361 ≅ 1265 N/mm2 şi F = 2.6 %Sim 0.3 Concentraţiile masice ale componentelor de aliere.6 %Nim 0.6% Sim + 30% Mnm + 35. Compoziţiile chimice ale oţelurilor considerate în aplicaţia A.5⋅211 ≅ 740 N/mm2 33.64 ⋅ 10 5 N.2) considerând coeficienţii adecvaţi din tabelul 7.3).5⋅265 ≅ 927 N/mm2 şi .P F= π 15 2 4 ⋅ 927 = 1.10 ⋅ 10 5 N.3) în care HVrOC = 211 HV.5HB (v.8. duritatea sa se poate estima în acelaşi mod ca în cazul precedent şi rezultă HVαOA ≅ 265HV . cu structura ferito-perlitică. în care PHJ = Ti(18+lgτm) = (650 +273)(18 + lg5) ≅ 17259.3 %Crm 0. aşa cum s-a obţinut în cazul precedent (pentru oţelul cu %Cm = 0.2% Nim + .P b) Dacă bara este confecţionată din oţelul slab aliat 34MoCrNi16 în stare recoaptă.31⋅105 N. rezultă: HVrOA = HVrOC + 30(% Si m + % Mnm ) + 55%Crm + 6% Nim + 100% Mom ≅ 361 HV.6 %Mom 0.2).5%Crm + 27. rezultă: HVαOC = 77. adoptând vr = 0. Rm = 3.23⋅105 N.6 + 223%C m − 14.25 Marca oţelului OLC35 34MoCrNi16 a) Dacă bara este confecţionată din oţelul OLC35 în stare recoaptă. scap. 128 . Rm = 3.35 %Mnm 0. d) Dacă bara este confecţionată din oţelul slab aliat 34MoCrNi16 călit şi revenit la ti = 650 oC şi τm = 5 ore. rezultă că bara are π 15 2 ⋅ 626 = 1. cu structura ferito-perlitică. % %Cm 0. duritatea structurii cu sorbită de revenire pe care o prezintă bara poate fi estimată cu relaţia (7.5⋅179 ≅ 626 N/mm2 şi F = 4 Tabelul 8. Rm = 3.4 oC/s (v. duritatea sa se poate estima cu relaţia (7.3 0.35 %).0% Si m = 8%Crm + 4% Ni m ]lg v r ≅ 179 HV.35 0.

8.9 30 9 0.08 1. 7.0 0. pe lângă austenită.8 17 13 2. Procedând în acelaşi mod. Schaeffler (v.10 2.0 0. Concentraţiile masice ale principalelor componente.10 6.7) se calculează valorile mărimilor %Cre şi %Nie. 3. corespunzătoare punctelor caracteristice nominale ale materialelor depuse prin 129 .11. Compoziţiile chimice ale MB şi MA considerate în aplicaţia A.24).12 2.08 .0 0.03 2.0 27 20 0.75 MA – D312 0. înţelegerea şi utilizarea prescripţiilor standardelor în vigoare.50 MA – D308L 0. A.5 0.8.08 1. Tabelul 8.60 MA – D316 0. Să se determine care dintre MA disponibile asigură realizarea unor CUS având în structură.0 23 14 0.3.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Observaţie Această aplicaţie are ca scop justificarea şi înţelegerea prescripţiilor privind utilizarea oţelurilor pentru construcţia de maşini..50 MA – D309L 0.4.0 0.9 20 10 0.8 0. acest MB şi MA disponibile pentru sudarea lui având caracteristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8.00 MA – D316L 0.8 24 12 0. care reprezintă coordonatele punctului caracteristic nominal al MB pe diagrama structurală A. pentru evitarea fisurării la cald.0 0.5 1.9 20 10 0.50 MA – D310 0.8 20 11 0..04 2.6) şi (7.11.%Nie).9 19 13 2. se determină coordonatele (%Cre.08 2.8 18 10 MA – D308 0.03 2.50 MA – D19.9Nb 0. 7.8Mn6 0.5 1.2 20 11 * Toate mărcile de MA sunt realizate în România Materialul Rezolvare Considerând caracteristicile de compoziţie chimică ale MB şi folosind relaţiile (7. O construcţie sudată trebuie realizată din semifabricate de tip tablă din oţel inoxidabil austenitic X2CrNi19−11.30 MA – D309 0. Procedeul de sudare care se utilizează şi configuraţia rosturile de sudare pregătite între piesele ce urmează a fi sudate asigură pMA = 70 %.5 % ferită. în timp ce pentru oţelurile aliate valorificarea prezenţei elementelor de aliere impune utilizarea lor numai în stare tratată termic (s-a observat din rezolvarea aplicaţiei că oţelul 34MoCrNi16 în stare îmbunătăţită are rezistenţa mecanică cu aproape 36 % mai mare decât atunci când este utilizat în starea structurală de echilibru).80 MA – D18.5 1. pentru oţelurile carbon de calitate utilizarea în stare tratată termic este facultativă (s-a observat din rezolvarea aplicaţiei că oţelul OLC35 are caracteristici de rezistenţă mecanică comparabile în stare recoaptă şi în stare îmbunătăţită). Este evidenţiat faptul că. care să le permită consultarea.5 şi fig.0 0. Se recomandă cititorilor să conceapă şi alte aplicaţii similare.10 1. scap. % %Cm %Mnm %Sim %Crm %Nim %Nbm %Mom MB – 10TiNiCr180 0.

56 20.46 13.75 21. corespunzătoare punctelor caracteristice nominale ale CUS realizate cu MA disponibile pentru sudare. în condiţiile neglijării termenului ∆%EAm.40 12.CUS. de a asigura realizarea unei CUS cu un conţinut procentual de ferită %α ∈ [3%.25 31.25. Un MA disponibil este apt pentru sudarea MB (îndeplineşte condiţia pusă în enunţul aplicaţiei. se poate aprecia că dreapta de izoferită %α = 3 % trece prin punctele de coordonate (%Cre = 28 %.35 20.71 21.25 %Cre.5 %) şi corespunde ecuaţiei %Nie = %Cre – 7.CUS .08 26.8Mn6 %Cre.40 17.%Nie = 6.44 16.04 15. % − 14.60 13.76 21.CUS).00 16. între dreptele corespunzătoare conţinuturilor de ferită %α = 3 % şi %α = 5 %. aşa cum se observă în figura 8. Tabelul 8.%Nie = 21.CUS).70 29. Folosind relaţia (8.%Nie = 20.15 Caracteristicile CUS %Nie.33 21. % − 21.5 %) şi (%Cre = 14 %.23 Punctul pe diagrama din fig.2).55 24.95 22.5. Schaeffler în domeniul α + γ.90 24.34 16.75 13.9Nb MA – D18.078 21. dacă punctul caracteristic nominal al CUS realizate cu acesta este poziţionat în diagrama structurală A. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei 8.93 13.65 25.80 %Nie.4 Caracteristicile materialului Materialul MB MA – D308 MA – D308L MA – D309 MA – D309L MA – D310 MA – D312 MA – D316 MA – D316L MA – D19.24.12.5%]). − 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Reprezentând pe aceiaşi diagramă. analizând diagrama din figura 7.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR sudare cu MA disponibile. atât dreptele de izoferită %α = 3 % şi %α = 5 %. 8.5 %) şi (%Cre = 14 %.04 23.5. %Nie.74 28. are ecuaţia %Nie = 1. rezultă că MA capabile să asigure sudarea MB (precizat în enunţul aplicaţiei) fără apariţia fenomenului de fisurare la cald a CUS sunt D308 şi D309 (pentru care punctele caracteristice nominale ale CUS realizate se situează între cele două drepte de izoferită).20 17. % 19. 130 .30 14. %Nie.51 14. ca urmare. cât şi punctele cu coordonatele (%Cre.63 12. % 13.00 25.15 14.20 21.8 %) şi. se determină coordonatele (%Cre.05%Cre – 7. iar dreapta de izoferită %α = 5 % trece prin punctele de coordonate (%Cre = 28 %.%Nie = 6.85 13.90 13.CUS .70 21.CUS. Rezultatele parcurgerii etapelor descrise anterior sunt prezentate în tabelul 8.70 21.11 21.13.

Cu toate acestea. tehnologiile de elaborare şi de realizare a semifabricatelor şi pieselor din astfel de aliaje sunt bine fundamentate ştiinţific şi asigurate logistic. 131 . costurile implicate de elaborarea unor astfel de aliaje şi de transformarea lor în produse se corelează favorabil cu performanţele tehnice pe care aceste produse le asigură etc. capacitate foarte bună de a conferi produselor caracteristici estetice deosebite etc. cu cheltuieli inadmisibil de mari): rezistenţă ridicată la coroziune (în prezenţa mediilor de lucru chimic active).1. produsele confecţionate din aceste materiale sunt reciclabile şi ecologice. Introducere Metalele şi aliajele neferoase deţin în prezent în aplicaţiile tehnice o pondere de aproape 20 de ori mai mică decât cea corespunzătoare aliajelor feroase (fonte şi oţeluri). Motivele utilizării preponderente în tehnică a fontelor şi oţelurilor sunt numeroase: resursele de materii prime necesare elaborării acestor aliaje sunt uşor accesibile şi destul de uniform distribuite pe glob. capacitate bună de prelucrare prin turnare. metalele şi aliajele neferoase reprezintă şi vor reprezenta şi în viitor o categorie de materiale de mare importanţă tehnică. deformare plastică sau aşchiere.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Capitolul 9 STRUCTURA ŞI PROPRIETĂŢILE METALELOR ŞI ALIAJELOR NEFEROASE 9. tenacitate bună la temperaturi scăzute. conductibilitate termică şi electrică mare. valori ridicate (mai mari decât cele asigurate de fonte şi oţeluri) ale raportului dintre rezistenţa mecanică şi masa specifică (densitate). datorită unor proprietăţi pe care acestea le prezintă (şi care nu sunt asigurate de aliajele feroase sau se obţin mai greu la aceste materiale. proprietăţile (caracteristicile) lor mecanice sunt ridicate şi pot fi relativ uşor modificate şi adaptate condiţiilor de utilizare prin aplicarea de tratamente termice şi termochimice.

5 16.2 19.0 39.5 110 370 59.5 14.5 23.0 44. 0 C Densitatea ρ la ta.2 14.7 29. la ta.Tabelul 9. µm/(m⋅K) Coeficientul de conductivitate termică λ la ta.6 25.0 9. kJ/kg Coeficientul de dilatare termică liniară αt (între ta şi 100 0C).2 55 1300 368 63 104 113 23. W/(m⋅K) Rezistivitatea electrică ρΩ.5 11. nΩ⋅m Al Cu Ti Ni Sn Sb Zn Pb Cd Be Mg Au Ag Pt 660 1083 1660 1453 232 631 420 327 321 1278 649 1064 962 1772 2700 8930 4510 8910 7290 6690 7130 11340 8650 1850 1740 19280 10500 21440 900 386 512 471 222 207 382 129 230 1886 1025 128 235 132 397 205 440 309 59 163 101 23.3 31.4 13.2 206 72.6 16. kg/m3 Căldura specifică Cs la ta.7 420 68.7 40.3 11.6 106 . J/(kg⋅K) Căldura latentă de topire qs.5 8. Caracteristicile fizice ale principalelor componente de bază ale aliajelor neferoase Metalul Aluminiu Cupru (Aramă) Titan Nichel Staniu (Cositor) Stibiu (Antimoniu) Zinc Plumb Cadmiu Beriliu Magneziu Aur Argint Platină Simbolul chimic Temperatura de solidificare – topire ts.1 247 401 19 83 63 26 113 34 97 210 163 317 428 72 26.1.3 21.

Bi. S.4. Cu-Be Ti-Al. Bi. Cu 99. Pb 99. Pb.0) Au-Ni.5.565.99. Pb.8 Pb.5 Ti 99. pentru care concentraţia este în %o).6 Bi. Bi Pb.97.985. Pb-Sn.95.C. Zn-Mn Pb-Sb. Cd Cd-Sn Mg-Si. Cr-W.3.6. Cu 99.9. Pb 99. Ag-Hg Pt-Rh. Cu 99.99. Fe.95. Cu-Sn. Al-Zn Cu-Zn.99.85. cu excepţia Au şi Ag.5. Sb-Pb Zn-Al. Zn-Cu.9.6. Ag-Ni.6 STAS 7386: Cr 99. Ag-Cu. Fe Fe. Ti 99. Cd-Ni.6. Zn 99. Pb-Ca Cd-Ag. Zn. Al-Mg. Fe. P Pb. Al 99. Sb 99. Cd 99. Cr-Mo Sn-Pb.98. Fe S.65 Principalele impurităţi Fe. Cu 99. Cu-Al.98. Si Pt-Ni. Mg STAS 10273:Mg 99. în tabelul 9.96. Cu. Ni-Mo. Cr-Ti. Cu. Zn-Cd. Cd 99.8. Pt 99. Ni 99.99. Al 99. Cu.2. Zn Ag-Cd. Zn Pb. Mg 99. Pt-W * cifrele de după simbolul chimic indică valoarea minimă a concentraţiei masice a metalului industrial (în %.94. Al. Fe.99. Sn-Hg Sb-Sn. Ni 99. Pb.5 STAS 646: Zn 99. Zn 98. S.2 sunt precizate clasele de puritate industrială în care pot fi obţinute aceste metale.99: Pb 99. Sn-Zn. (Au 995. Sb Sn. în tabelul 9. Mn Principalele clase de aliaje binare folosite în tehnică Al-Cu. Al 99. Cd 99. Al 99. P.5. Sn 99. Al.96. Clasele de puritate ale componente de bază ale aliajelor neferoase Metalul Al Cu Ti Ni Cr Sn Sb Zn Mărcile industriale * STAS 7607: Al 99. 133 .Cd C. Sb 98. Fe. Sb 99.7. Sb 99. Si. Cr 98. iar în tabelul 9. Al 99. Sn Ag.8. Ti-Ni Ni-Cu. Sn 99. Fe.5.95.3 STAS 10502: Ni 99. impurităţile ce au influenţe (negative) majore asupra proprietăţilor lor şi cele mai utilizate tipuri de aliaje binare în care fiecare din aceste metale este componentul de bază (principal). Pb. Cd. Cu. Al 99. Ni 97. Ni.95.5 STAS 663: Pb 99. Zn 97. Ni-Fe Cr-Ni. Al-Si. Pb 99.75. Cu. As. Si.35 STAS 10262: Sb 99. Cu As. Sb 97. Pb 99.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Deoarece proprietăţile aliajelor neferoase sunt determinate în măsură importantă de proprietăţile componentului lor principal (metalic). Sb. Cu 99. Sb 99.9. Cr 97 STAS 10309: Sn 99. Sn 98. Zn 98. Cu.995.4.5. Mg-Mn.3.3 sunt expuse valorile celor mai importante caracteristici mecanice ale metalelor care constituie componentele de bază ale aliajelor neferoase.5. Mg-Zn Au-Ag. Sb. Si. Al 99. S Pb. împreună cu cele redate în tabelul 1.Al 99. As. S. Ni-Cr.90. definesc cantitativ proprietăţile lor fizice. P.6. Ni 99. O. Al 99 STAS 270/1:Cu 99. Sn 96. Pb Pb-Ag.1 sunt prezentate metalele folosite frecvent drept componente de bază ale acestor aliaje şi sunt precizate o serie de caracteristici care.As. Pt 99. Cr 98. Au-Cu.85 STAS 8615: Cd 99. Ni 98. Pt STAS 10560: Pt 99. Ag STAS 3321: Ag 999. Sn-Sb. Fe.98.95. Au STAS 4389: Au 999.9 Mg-Al. Bi. Cu.93.97.6.2. Au-Pt Pb. Bi. As. Bi. Ti 99. Sn. Fe.Al 99. Tabelul 9. Pt-Ir. Mg 99.9.

Caracteristicile mecanice la ta ale principalelor componente de bază ale aliajelor neferoase Metalul Starea Rezistenţa la rupere 2). .3. % Modulul de elasticitate longitudinală. N/mm2 Duritatea 2) Al Cu Ti Ni Sn Sb Zn Pb Cd Be Mg Au Ag Pt 1) recopt (stare de echilibru) ecruisat ecruisat 1) 40 – 70 120 − 140 170 − 220 420 − 450 220 − 250 310 − 330 12 − 14 10 − 13 70 − 100 11− 13 69 − 83 380 − 480 160 − 195 180 − 220 100 − 120 120 − 145 15 – 30 100 − 120 50 − 70 320 − 330 130 − 150 50 − 60 10 − 11 − 50 − 55 4−5 − 260 − 310 90 − 105 115 − 140 − − 50 – 70 8 − 12 45 − 60 10 − 15 50 − 60 30 − 40 80 − 90 − 40 − 50 60 − 70 17 − 25 − 3 − 15 2 − 10 40 − 50 48 − 50 62000 115000 105000 207000 44000 77800 105000 55000 300000 43000 78000 76000 25000 42800 79000 16500 19000 38000 20600 140000 − − 27500 140 − 220 HV − 35 – 40 HBS 95 – 110 HBS 90 – 120 HBS 60 – 65 HV 5 – 6 HBS 30 – 60 HBS 20 – 35 HBS 3 – 5 HBS 16 – 24 HBS 75 – 85 HRB 37 – 39 HRE 48 – 54 HRE 18 – 20 HBS 25 – 30 HV recopt (stare de echilibru) 1) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) sinterizat (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) ecruisat 1) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) 170000 38 – 45 HV 150 − 165 − − deformat plastic la rece cu GD = 70 … 90 %. N/mm2 Alungirea procentuală după rupere 3) . N/mm2 Limita de curgere 2) . 2) creşte odată cu conţinutul de impurităţi al metalului. 3) scade odată cu conţinutul de impurităţi. N/mm2 Modulul de elasticitate transversală.Tabelul 9.

în diverse concentraţii şi alte elemente de aliere decât zincul: Si. aliaje anticorosive (cu rezistenţă ridicată la acţiunea mediilor agresive de lucru). Aliajele neferoase (ca şi fontele şi oţelurile) se pot clasifica şi pe baza denumirii proprietăţii sau caracteristicii care le defineşte primordial utilitatea tehnică. o structură monofazică. Au. aliajele nichelului (aliaje pe bază de nichel). la orice temperatură. astfel: • în funcţie de numărul componentelor. în care sunt introduse frecvent. cele mai multe tipuri de aliaje utilizate în prezent în tehnică sunt complexe.. aliajele titanului (aliaje pe bază de titan). • în funcţie de posibilităţile tehnologice de transpunere în produse şi de prelucrare a acestora. Ni etc. preferându-se clasificarea acestora în funcţie de componentul de bază şi încadrarea lor în categorii de tipul: aliajele cuprului (aliaje pe bază de cupru).Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Aliajele neferoase se pot clasifica folosind o multitudine de criterii. Sn. dar. se ia ca bază câte un aliaj binar reprezentativ şi se consideră că restul componentelor sunt elemente suplimentare de aliere (de exemplu. − aliaje cu structură monofazică după solidificare. aliaje criogenice (cu tenacitate ridicată la temperaturi scăzute). Toate criteriile de clasificare anterior precizate se folosesc însă drept criterii secundare. aliajele aluminiului (aliaje pe bază de aluminiu). pentru denumirea diverselor aliaje neferoase şi sistematizarea studierii structurii şi proprietăţilor lor. în care precipită la răcirea ulterioară particule de faze secundare (de obicei. − aliaje care conţin în structură constituenţi eterogeni (de tipul amestecurilor mecanice eutectice sau eutectoide). iar aliajele denumite în tehnică alame au ca bază aliaje Cu – Zn. ternare sau complexe.). în care sunt introduse suplimentar. se practică încadrarea aliajelor neferoase în categorii ca: aliaje uşoare (caracterizate prin densităţi ρ ≤ 4000 kg/m3). aliajele metalelor preţioase (aliaje pe bază de metale preţioase: Ag. Pb. iar în funcţie de aptitudinile de a-şi mări rezistenţa mecanică în urma aplicării de TT. aliajele neferoase se încadrează în următoarele categorii: − aliaje monofazice. compuşi intermetalici). Mn. aliajele neferoase pot fi: binare. Fe. Mn etc. 135 . pentru a facilita studierea structurii şi proprietăţilor fiecărui tip de astfel de aliaje. Pt etc. care prezintă în stare solidă. aliajele denumite în tehnică duraluminuri au ca bază aliaje Al – Cu. aliaje antifricţiune. de exemplu. aliajele neferoase se clasifică în: aliaje durificabile structural prin tratamente termice şi aliaje nedurificabile prin tratamente termice. aliaje cu rezistenţa mecanică ridicată (dure). aliaje uşor fuzibile (cu temperaturi ts coborâte) etc. aliajele neferoase pot fi: aliaje de turnare şi aliaje deformabile plastic.) etc. Al. • în funcţie de constituţia structurală de echilibru (la ta). în diverse concentraţii şi alte elemente de aliere decât cuprul: Mg. alcătuită din cristale de soluţie solidă având ca solvent componentul de bază.

care are ca efect principal finisarea (micşorarea dimensiunilor) cristalelor dendritice primare. distribuite sub formă de suspensie fină. asigurând solidificarea cu un număr mare de germeni cristalini şi formarea unor structuri primare fine. 4. 136 . La alegerea modificatorilor şi realizarea modificării aliajelor neferoase trebuie avute în vedere următoarele aspecte esenţiale: • modificatorii introduşi în aliajele neferoase lichide acţionează în unul din următoarele moduri: − formează (individual sau prin combinare cu componentele aliajelor) particule greu fuzibile şi insolubile în aliajele topite.6). 1.2. scap. v. scap. constituie baze pentru germinarea eterogenă la solidificarea aliajelor (v. constând din inocularea în aliajele lichide a unor cantităţi mici de substanţe chimice (numite modificatori. În funcţie de efectele pe care le produce asupra structurii primare a aliajelor neferoase.4. Ta. care să determine transformarea structurii dendritice primare într-o structură secundară favorabilă (din punctul de vedere al mărimii granulaţiei şi gradului de dispersie a fazelor) obţinerii unor caracteristici mecanice ridicate şi/sau asigurării unei bune comportări la prelucrarea prin deformare plastică sau la aplicarea de TT. 1. Modalitatea actuală cea mai eficientă de influenţare a caracteristicilor structurii primare a aliajelor neferoase o reprezintă modificarea. care are ca efect îmbunătăţirea fineţei şi gradului de dispersie a fazelor componente ale amestecurile mecanice eutectice care se formează la solidificarea unor aliaje neferoase. se utilizează cu predilecţie pentru realizarea modificărilor de tipurile I şi III. • modificare de tipul III. fenomene de cristalizare secundară (recristalizare în stare solidă. la aceste aliaje nu se produc. care determină accentuarea ramificării şi subţierea ramurilor (axelor) cristalelor dendritice primare şi influenţează favorabil distribuţia fazelor secundare la aliajele în care (în timpul răcirii după solidificare) precipită particule ale unor astfel de faze. acest tip de modificare este eficient la aliajele neferoase care prezintă după cristalizarea primară o structură monofazică (cu cristale de soluţie solidă). • modificarea de tipul II. v.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. Modificarea aliajelor neferoase La marea majoritate a aliajelor neferoase folosite în tehnică componentele de bază nu prezintă transformări alotropice şi.2).6). modificarea poate fi: • modificare de tipul I. modificatorii care acţionează în acest mod (borul şi unele metale de tranziţie cu reactivitate chimică mare: Ti. care pot schimba mecanismele obişnuite ale germinării şi/sau creşterii cristalelor la solidificare. scap. care. Mo). Zr. în decursul răcirii după solidificare. ca urmare.

iar dacă concentraţia acestora depăşeşte nivelul optim. în mod obişnuit. în cazul modificatorilor care au rolul de a forma particule greu fuzibile şi insolubile în aliajele topite. care micşorează viteza de creştere a germenilor şi limitează dezvoltarea în grosime a ramurilor cristalelor dendritice primare. efectele pozitive ale modificării se micşorează. Ca. iar coeficientul kO se ia. cu un număr mare de particule care activează germinarea eterogenă şi rezultă structura primară cu granulaţia cea mai fină. τm = 2…24 ore). de exemplu. dacă concentraţia acestora este mică. dar poate avea şi valori kO = 0. definită ca fiind temperatura la care verticala aliajului intersectează linia sau suprafaţa solidus a diagramei de echilibru fazic a sistemului de aliaje căruia aparţine acesta. kO = 0. 9. pentru omogenizarea pieselor turnate din aliaje în care procesele de difuzie se defăşoară foarte lent. Sb. în K. deoarece particulele care se formează sunt grosolane şi în număr insuficient realizării unei structuri primare fine. dacă concentraţia acestora este la nivelul optim se formează o suspensie fină. având ts = 500…600 oC). ti corespunzătoare acestui TT se alege cât mai ridicată (ti + 273 = Ti = kOTs. în unele cazuri (de exemplu la semifabricatele şi piesele turnate din aliaje pe bază de Cu) impunându-se 137 . în care Ts.9.1).95…0. 6. pe bază de Al sau Mg. este temperatura de solidificare – topire a aliajului din care sunt confecţionate piesele supuse RO. Na.8…0. cum sunt aliajele uşoare.3. scap.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase − formează pelicule de adsorbţie pe suprafeţele germenilor cristalini.98. particulele nu se formează sau se formează în număr insuficient asigurării unei structuri primare fine. Tratamentele termice la aliajele neferoase Tratamentele termice (TT) care se aplică semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase se definesc şi se clasifică la fel ca şi tratamentele destinate semifabricatelor şi pieselor din oţeluri şi fonte (v. Pb) se folosesc mai ales pentru asigurarea modificărilor de tipul II. deoarece omogenizarea se realizează prin difuzie. modificatorii care acţionează în acest mod (metalele uşor fuzibile: Li. iar τm trebuie să fie mari (de obicei. • modificatorii trebuie introduşi în aliajele neferoase într-o cantitate (concentraţie) optimă (care asigură nivelul maxim al efectelor pozitive produse de modificare). Principalele tipuri de recoaceri fără schimbare de fază care se pot aplica semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase sunt: • Recoacerea de omogenizare (RO) este recomandată pentru diminuarea neomogenităţilor chimice ale structurilor dendritice primare ale semifabricatelor şi pieselor turnate.

v.3) se pot aplica semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase care prezintă transformări fazice în stare solidă (determinate de variaţiile cu temperatura ale solubilităţii componentelor în fazele din structura aliajelor. RRN a semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase se realizează cu ti = trp + 100…200 oC (trp fiind temperatura de recristalizare primară a aliajului din care sunt confecţionate piesele supuse TT. la piesele din astfel de aliaje. 3. La semifabricatele şi piesele confecţionate din aliaje neferoase se pot efectua două tipuri (principial diferite) de călire: • Călirea martensitică se poate aplica pieselor din aliaje neferoase care racire α + δ .2). în cazul normalizării). ca şi în cazul aplicării la piesele din aliaje feroase. de obicei. Modul de conducere a unui astfel de TT este simplu: piesele se încălzesc la o temperatură ti situată desupra unuia din punctele de transformare în stare solidă ale aliajului neferos din care sunt confecţionate. recoacerile cu schimbare de fază se efectuează la produsele confecţionate din astfel de aliaje neferoase (cum sunt aliajele Cu – Zn.4Ts). finisarea granulaţiei. pentru obţinerea la ta a unei stări de echilibru structural.2. pentru finisarea granulaţiei structurii grosolane rezultate după RO.3. γ fiind suferă transformări eutectoide (la fel ca oţelurile şi fontele): γ incal. • Recoacerea de recristalizare fără schimbare de fază (RRN) este utilizată pentru refacerea plasticităţii semifabricatelor şi pieselor ecruisate prin deformare plastică la rece. 6. scap. în cazul recoacerii sau în aer liniştit. austenită. unele aliaje pe bază de Ti) pentru obţinerea stărilor structurale de echilibru.2. se menţin la ti o durată τm (pentru uniformizarea temperaturii în masa pieslor şi pentru omogenizarea structurii) şi se răcesc lent (o dată cu cuptorul. Regimul RRN se alege astfel încât să se producă în piesele supuse tratamentului procesele de restaurare şi recristalizare primară şi să nu apară efectele defavorabile ale desfăşurării fenomenelor de creştere a granulaţiei şi de recristalizare secundară (v. scap. TT de călire 138 . mecanismele detensionării termice şi principiile stabilirii regimului RD sunt cele prezentate în scap. 6. • Recoacerea de detensionare (RD) se aplică semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase în scopul diminuării intensităţii şi redistribuirii tensiunilor mecanice reziduale existente în acestea. de realizarea unor transformări eutectoide etc. în mod obişnuit. ca şi faza corespondentă a aliajelor Fe – C) care se transformă (la răcirea sub o temperatură caracteristică) în amestecul eutectoid (α + δ). trp + 273 = Trp ≅ 0. soluţia solidă (denumită. de producerea transformărilor alotropice ale unor componente. τi + τm = 1…4 ore şi răcirea în aer liniştit. îmbunătăţirea prelucrabilităţii prin deformare plastică sau prin aşchiere etc. Recoacerile cu schimbare de fază (de tipul recoacerii complete sau normalizării.5 şi 6.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR aplicarea de TT ulterioare. aliajele Cu – Al.).

fig. ca şi faza corespondentă din structura aliajelor Fe – C călite) fiind o soluţie solidă suprasaturată în elemente de aliere. urmată de răcirea rapidă (de obicei. alcătuită din cristale de soluţie solidă α suprasaturată în elemente de aliere (fază metastabilă). 9. Spre deosebire de structurile (dure şi fragile) realizate prin călirea martensitică. structurile (monofazice. alcătuită din cristale de soluţie solidă α ≡ B(A) omogenă. ts). • Călirea de punere în soluţie se poate aplica la piesele din aliaje neferoase în a căror structură apare ca fază principală o soluţie solidă care are ca solvent componentul de bază al aliajelor şi prezintă o variaţie importantă cu temperatura a capacităţii de a dizolva componentele de aliere (solubilitatea componentelor de aliere în această fază scade puternic când se micşorează temperatura). menţinerea la această temperatură o durată τm (pentru obţinerea unei structuri cu austenită omogenă) şi răcirea rapidă (cu o viteză vr mai mare decât o viteză critică vrc). M (denumită martensită. Ti – Al etc. deoarece realizează punerea (dizolvarea la încălzire şi menţinerea la răcire) în soluţia solidă α a fazei θ. Cu – Be.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase martensitică constă din încălzirea lor la o temperatură ti situată în domeniul de stabilitate al fazei γ (domeniul austenitic). rezultă că prin răcirea rapidă de la tic a structurii monofazice α se împiedică separarea din aceasta (prin procese bazate pe difuzie) a fazei θ (bogată în elemente de aliere) şi se obţine la ta o structură monofazică. Ti – Mo. în apă) pentru menţinerea structurii monofazice α până la ta. cu cristale de soluţie solidă) obţinute prin călirea de punere în soluţie a aliajelor neferoase prezintă o bună comportare la prelucrarea prin deformare plastică. 139 .1. acest TT a fost denumit călire de punere în soluţie (a fazei θ). pentru obţinerea unei structuri monofazice. Analizând modul de efectuare a acestui TT (v. Călirea martensitică se poate aplica la produsele realizate din unele aliaje ale sistemelor Cu – Al. care îndeplinesc criteriile structurale menţionate mai înainte. La piesele din astfel de aliaje. pentru ca transformarea (printrun mecanism bazat pe difuzia componentelor) γ ⇒ α + δ să nu fie posibilă şi să se realizeze o transformare de tip martensitic (printr-un mecanism care nu presupune difuzia componentelor) γ ⇒ M. Cu − Ti. Ti – Ni. Revenirea structurilor (metastabile) obţinute prin călirea martensitică a aliajelor neferoase poate conduce la efecte similare celor care se produc prin revenirea oţelurilor sau fontelor călite martensitic şi care constau în obţinerea (prin transformări structurale bazate pe difuzie) unor structuri apropiate de echilibru şi bine detensionate. care aparţin unor sisteme ale căror diagrame de echilibru sunt de tipul celei prezentate în figura 9..1). TT de călire de punere în soluţie constă din încălzirea şi menţinerea o scurtă durată la o temperatură tic ∈ (tso. cu structura cristalină diferită de cea corespunzătoare fazei γ (austenitei) din care s-a format.

dacă tii = ta sau îmbătrânire artificială. care pot fi evidenţiate în structură numai prin examinarea la microscopul electronic.. în funcţie de temperatura şi durata îmbătrânirii aliajelor neferoase călite. Cercetările întreprinse până în prezent au evidenţiat că.. în structura matricei α se pot forma următoarele tipuri de precipitate: • zonele GP (notate în acest mod după numele cercetătorilor Guinier şi Preston care le-au detectat pentru prima oară prin tehnici de difracţie cu raze X) apar la temperaturi şi durate mici ale procesului de îmbătrânire şi sunt asocieri preferenţiale de atomi ai componentelor de aliere din aliajul tratat.3. • precipitatele θ sunt faze stabile (de echilibru)..ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Revenirea structurilor obţinute prin călirea de punere în soluţie a aliajelor neferoase. ajungând la frecvenţe de 1013…1015 zone/mm3. precipitatele θ” germinează relativ uniform în matricea α şi sunt legate prin interfeţe coerente cu structura cristalină a acestei matrice. tso)...8 nm şi grosimea de 0. constând din încălzirea şi menţinerea acestora la o temperatură tii ∈ [ta.0.2. având la bază mecanisme ce presupun difuzia componentelor aliajului supus TT.. pe dislocaţiile elicoidale) şi sunt semicoerente cu structura cristalină a acestei matrice. • precipitatele θ” sunt faze metastabile care se formează la durate mai lungi şi/sau la temperaturi mai înalte de îmbătrânire decât cele corespunzătoare formării zonelor GP şi sunt faze distincte (cu structuri cristaline diferite de structura fazei stabile θ). care germinează eterogen pe limitele grăunţilor cristalini ai matricei α şi sunt necoerente cu această matrice. precipitatele θ’ se formează prin germinare eterogenă pe anumite defecte ale structurii cristaline a matricei α (de exemplu. TT de revenire aplicat structurilor obţinute prin călirea de punere în soluţie este denumit îmbătrânire şi poate fi îmbătrânire naturală.0 nm). cu configuraţie platiformă (cu diametrul de 25. putând fi uşor evidenţiate în structură prin examinarea la microscopul optic... Natura fazică şi caracteristicile structurale ale precipitatelor care se formează la îmbătrânire depind de mărimile parametrilor ti şi τm.6 nm şi se formează uniform în matruicea α. cu dimensiuni suficient de mari pentru a putea fi observate prin examinarea structurilor la microscopul optic şi care apar dacă duratele şi/sau temperaturile de îmbătrânire sunt mai mari decât cele corespunzătoare formării precipitatelor θ”. în mod obişnuit. prin procese de germinare omogenă. determină separarea din soluţia solidă suprasaturată (metastabilă) a unor precipitate care durifică structura. 140 . deoarece aceste precipitate se formează prin procese de germinare şi creştere.5. • precipitatele θ’ sunt tot faze metastabile. zonele GP au forma unor discuri cu diametrul de 5. datorită efectelor de durificare pe care le produce. dacă ta < tii < tso.30 nm şi grosimea de 1.

Aşa cum se poate observa analizând curba de îmbătrânire HVr = f(ti = 130 oC. τm) sau HVr = g(ti. Curba de îmbătrânire la ti = 130 oC a unui aliaj Al – Cu. cu %Cum = 3 % Transformările structurale produse prin îmbătrânire sunt însoţite de modificări ale proprietăţilor aliajelor călite.2. precipitatul specific temperaturii ti se dizolvă în matricea α şi apoi din matricea α se separă un nou precipitat. reprezentând dependenţele experimentale dintre duritatea aliajului îmbătrânit şi parametrii de regim ai îmătrânirii: HVr = f(ti = ct. în principal de creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii acestora. 9. la ridicarea temperaturii de îmbătrânire de la ti la t i/ > ti. Aceste particularităţi ale formării precipitatelor în timpul îmbătrânirii aliajelor neferoase călite sunt valorificate practic la realizarea procesului de reversiune. corespunzător temperaturii t / > ti. astfel. 9. cercetările experimentale întreprinse până în prezent au arătat că orice precipitat se formează direct din matricea α şi nu prin transformarea precipitatelor existente anterior în structura aliajului supus îmbătrânirii. Configuraţia diagramei de echilibru a sistemelor cărora aparţin aliajele neferoase la care se pot aplica TT de călire de punere în soluţie Fig.1. Fig. τm = ct. τm) a unui aliaj Al – Cu (cu %Cum = 3 %).. prezentată în 141 . care constă din supraîncălzirea de scurtă durată a aliajelor îmbătrânite.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase În privinţa filiaţiei diverselor tipuri de precipitate. dar nu oferă timpul necesar separării precipitatelor specifice temperaturii la care s-a supraîncălzit aliajul). pentru reconstituirea stării structurale monofazice pe care aliajele o aveau după călirea de punere în soluţie (supraîncălzirea de scurtă durată asigură dizolvarea în matricea α a precipitatelor formate prin îmbătrânire. pentru orice aliaj călit şi îmbătrânit. efectul de durificare al îmbătrânirii se poate evidenţia cu ajutorul unor curbe de îmbătrânire.).

la aliajele titanului.2. acest efect diminuându-şi intensitatea odată cu distrugerea coerenţei dintre matricea structurală a aliajului şi precipitatele formate la îmbătrânire. aplicată la aluminiu şi aliajele pe bază de aluminiu şi recomandată de standardele elaborate de ISO şi CEN pentru mărcile de aluminiu şi aliaje de aluminiu deformabile. cum ar fi ASM (American Society for Metals). AA (Aluminum Association). cupru şi aliaje pe bază de cupru etc. la aliajele cuprului. semifabricatele sau piesele din aliaje neferoase se supun unor operaţii de deformare plastică la rece. între călirea de punere în soluţie şi îmbătrânire. verificării şi comercializării semifabricatelor şi pieselor din astfel de materiale. fără nici o semnificaţie legată de compoziţia şi proprietăţile mărcii) acordat de asociaţia sau de organismul (naţional. conform căruia mărcile de metale şi aliaje neferoase din diverse categorii (aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu. aplicată la aliajele aluminiului. regional sau internaţional) care gestionează sistemul. principalele variante ale acestui sistem. la aliajele magneziului. la aliajele zincului etc. şi varianta propusă de AA (Aluminum Association). CEN (Comité European de Normalisation) sau ISO (International Organization for Standardization).) sunt simbolizate printr-un număr (în mod obişnuit. efectul de durificare al îmbătrânirii creşte în cursul formării precipitatelor semicoerente (zonele GP şi precipitatele θ”) şi scade odată cu apariţia precipitatelor semicoerente (θ’) şi necoerente (θ). recomandate de diverse asociaţii profesionale şi/sau organisme de standardizare (naţionale. 142 . Simbolizarea metalelor şi aliajelor neferoase comerciale În prezent nu există un sistem de simbolizare a mărcilor de metale şi aliajele neferoase unanim recunoscut şi aplicat la întocmirea documentelor tehnice aferente conceperii. sunt: • sistemul de simbolizare numerică. 9. proiectării.4 şi 9. sunt: varianta UNS (Unified Numbering System).4.. fabricării. având la bază principiile prezentate în tabelele 9.5. se ajunge astfel la ideea (confirmată prin cercetări experimentale) că efectul de durificare este o consecinţă a interacţiunii dintre dislocaţiile matricei aliajului îmbătrânit şi precipitatele coerente. Cele mai utilizate sisteme de simbolizare a mărcilor de metale şi aliaje neferoase. Desfăşurarea proceselor de precipitare la îmbătrânire şi efectele de durificare produse de acestea pot fi influenţate substanţial dacă. regionale sau internaţionale).ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR figura 9.

simbolurile aliajelor de turnare sunt precedate de litera G. X4 = 0 la aliajele pentru turnare în piese şi X4 = 1 sau 2 la aliajele pentru turnare în lingouri. ..X4* Seria (grupa) de aliaje Exemple de mărci X1 1 A01001 / 100. Aliaje având Si ca EAP + Cu şi Mn 3 A13190 / A319. 6 pentru aliajele rezultate prin modificări aduse unei reţete originale. X0 = 6 ⇒ α ≡ F.. Grupă de aliaje neutilizată 6 − − 7. Aliaje având Mg ca EAP 5 A05200 / 520. litera C pentru turnarea continuă. iar simbolurile mărcilor de aliaje neferoase sunt alcătuite din simbolul chimic al componentului de bază. Aliaje având Mg ca EAP 5 A95052 / 5052 AlMg2.5 6. Aliaje având Zn ca EAP 7 A97149 / 7149 AlZn8MgCu 8. X0 = 2 ⇒ α ≡ B. litera M pentru turnarea în forme metalice. Date privind simbolizarea mărcilor de aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu Mărcile de aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu pentru turnare Structura simbolului în varianta UNS: AX0X1X2X3X4* Structura simbolului în varianta AA: αX1X2X3.5 5. Aliaje având Cu ca EAP 2 A92001 / 2001 AlCu5.5MgMn 3. simbolul nu conţine litera α.2 . Aliaje având Si ca EAP 4 A94343 / 4343 AlSi7.1 G Al 99. Aliaje având alte EAP 9 − − Mărcile de aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu deformabile Structura simbolului în varianta UNS: A9X1X2X3X4 Structura simbolului în varianta AA: X1X2X3X4 Seria (grupa) de aliaje Exemple de mărci X1 1 A91080 / 1080 Al 99. litera P pentru turnarea sub presiune etc.2. Aluminiu şi aliaje cu %Alm ≥ 99 % 2. urmat de simbolurile chimice ale elementelor de aliere. simbolurile chimice ale elementelor de aliere pentru care %EAm este în jur de 1 % sau mai mare fiind însoţite de numere (de preferinţă întregi) care indică concentraţiiile masice nominale (medii) ale acestor componente. dacă X0 = 0. Aliaje având Zn ca EAP 7 A07120 / 712.0 G AlSi5Cu3 4. Aliaje având Si şi Mg ca EAP 6 A96106 / 6106 AlMgSiMn 7. conform căruia mărcile de metale neferoase se simbolizează aşa cum se arată în tabelul 9.1 G AlSn6Cu1Ni1 9. dacă X0 = 1⇒ α ≡ A. ** EAP ≡ element de aliere principal 143 . litera Z pentru turnarea centrifugală.. Aliaje având Cu ca EAP** 2 A02040 / 204.1 G AlSi5 5.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • sistemul de simbolizare alfanumerică (sistemul de simbolizare după compoziţie). Aliaje având Si ca EAP 4 A24430 / B443. Aluminiu şi aliaje cu %Alm ≥ 99 % 2. Aliaje având alte EAP 8 A98016 / 8016 AlFe1Mn * X0 = 0 pentru aliajele corespunzătoare unei reţete originale .0 G AlZn6MgCr 8.8 1.0 G AlMg10 6. Tabelul 9.). Aliaje având Sn ca EAP 8 A08510 / 851. urmată (eventual) de o literă care codifică procedeul tehnologic de turnare recomandat la realizarea semifabricatelor sau pieselor din aceste aliaje (litera S pentru turnarea în forme din nisip. X0 = 1. Aliaje având Mn ca EAP 3 A93003 / 3003 AlMn1Cu 4.0 G AlCu4MgTi 3..4. scrise în ordinea descrescătoare a importanţei lor.0 1.

Alame cu Pb CuZn28Sn1 C44300 C40000 . Sistemul de simbolizare numerică se recomandă a fi utilzat mai ales în activităţile comerciale. M11311 corespunde aliajului cu simbolul alfa numeric MgAl3Zn1.9 1.. C82800 C82100 G CuBe0. C7X1X2X3X4* Seria (grupa) de aliaje UNS Exemple de mărci C11100 Cu 99. C17300 CuBe1.. Bronzuri obişnuite (Cu – Sn) C90200 . la aliajele pe bază de Mg UNS = MX1X2X3X4. Aliaje pe bază de Cu speciale C99300 .. Bronzuri cu Si (%Sim < 8 %) C64700 ..Zn C96200 .... C76200 CuZn29Ni12 * varianta UNS se utilizează şi la alte tipuri de aliaje: la aliajele pe bază de Ti UNS = RX1X2X3X4... C94500 C92700 G CuSn5Pb25 C94300 G CuSn5Ni5 C94800 Bronzuri aliate cu Ni C94700 .. C51100 CuSn4P 4. la aliajele pe bază de Zn UNS = ZX1X2X3X4 (de exemplu. C99800 C99600 G CuMn40Al2 Mărcile de cupru şi aliaje pe bază de cupru deformabile Structura simbolului în varianta UNS: C1X1X2X3X4 . C85800 C85400 G CuZn29Pb3Sn Alame speciale C86100 . Simbolurile mărcilor de metale sau aliaje neferoase sunt însoţite de 144 ..C9 X1X2X3X4 Seria (grupa) de aliaje UNS Exemple de mărci C80100 .5Pb C33500 C30000 .. la aliajele pe bază de Ni UNS = NX1X2X3X4 (de exemplu.. Date privind simbolizarea mărcilor de cupru şi aliaje pe bază de cupru Mărcile de cupru şi aliaje pe bază de cupru pentru turnare Structura simbolului în varianta UNS: C8X1X2X3X4 . (de exemplu.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 9. iar sistemul de simbolizare alfanumerică este util îndeosebi în activităţile de cercetare.. Alame cu Sn CuZn36Al1Mn3Sn C67400 C66400 . C81100 C80100 G Cu 99.. C87900 C87200 G CuSi4 C87500 G CuZn14Si4 G CuSn11 5..95 1. iar M10100 – aliajului MgAl10Mn) etc.. 2.5). R54520 corespunde aliajului cu simbolul alfanumeric TiAl5Sn2. Aliaje cu %EAm < 5 % C81300 . C83800 C83400 G CuZn10 Alame semiroşii (simple/cu Pb) C84200 . C97800 C96400 G CuNi30Fe C97600 G CuNi20Zn8Sn4Pb 8. Cupru cu %Cum ≥ 99..5 C22600 C20000 .... C66100 C65500 CuSi3 6....5Ni 3. Bronzuri cu Pb C98200 .5 9. Alame cu %Znm < 37 % CuZn34. N04400 corespunde aliajului cu simbolul alfa numeric NiCu32).. fabricare şi verificare a metalelor şi aliajelor neferoase sau a produselor ce se confecţionează din astfel de materiale..5.... Z35530 corespunde aliajului cu simbolul alfa numeric ZnCu1Al4).. C84800 C84500 G CuZn12Pb7Sn2 Alame galbene (simple/cu Pb) C85200 . C69800 Alame speciale 3. Alame roşii (simple sau cu Pb) C83300 ...... C94900 6... (de exemplu.. C95800 C95600 G CuAl7Si2 7.. Cupru şi aliaje cu %EAm < 8 % C10000 . Bronzuri cu Al (%Alm <19 %) C95200 . Aliaje Cu – Ni şi Cu – Ni − Zn C70000 .. C64200 C61000 CuAl8 5. proiectare..... C91700 C90700 G CuSn10Pb2 Bronzuri aliate cu Pb C92200 ..9 CuZn12. C98800 C98600 G CuPb35Ag1.. Bronzuri cu Al (%Alm< 19 %) C60600 . Aliaje Cu – Ni şi Cu – Ni . C86800 C86300 G CuZn25Al6Mn 4.... Bronzuri fosforoase cu %Sn < 9 % C50000 ...5 2. Bronzuri şi alame cu Si C87200 .

Ecruisat (starea obţinută la produsele care. îmbunătăţirii ductilităţii sau stabilizării caracteristicilor mecanice) 3. Simbolul stării unui metal sau aliaj neferos este alcătuit dintr-o literă de codificare a stării de bază (care defineşte modul principial de atingere a stării în care se află materialul). urmată. în cursul cărora nu se efectuează nici o verificare privind regimul termic sau gradul de deformare) 2. Definirea şi simbolizarea stărilor de bază ale produselor realizate din principalele categorii de metale şi aliaje neferoase industriale Definirea stării de bază 1. eventual. pentru obţinerea unor stări stabile diferite de stările 1. finisării granulaţiei.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase simbolurile stărilor de livrare ale semifabricatelor sau produselor realizate din aceste materiale. 2 sau 3 * Simbolul stării pentru Al şi pentru Cu şi aliajele pe aliajele pe bază de Al bază de Cu F M O O H* W ** T H* − T cifrele sau literele care urmează acestui simbol codifică succesiunea de operaţii tehnologice care se aplică pentru atingerea stării. Tratat termic. în scopul obţinerii unor caracteristici mecanice prescrise) 4.6. ** cifrele care urmează acestui simbol indică durata (în ore) a procesului de îmbătrânire naturală spontană. 145 . Principalele date (cuprinse în standardele SR EN 515 şi SR ISO 1190/2) privind simbolizarea stărilor de bază ale produselor realizate din principalele categorii de metale şi aliaje neferoase industriale sunt prezentate în tabelul 9. Pus în soluţie (starea instabilă obţinută la produsele supuse unei căliri de punere în suluţie şi îmbătrânite spontan la ta) 5. Recopt (starea obţinută la produsele deformate plastic în urma aplicării unei recoaceri complete în scopul asigurării valorilor minime ale caracteristicilor de rezistenţă mecanică sau starea obţinută la produsele turnate după o recoacere destinată reducerii segregaţiilor dendritice. sunt supuse unor operaţii de deformare plastică la rece sau unor combinaţii de operaţii de deformare plastică la rece şi RRN. gradul de ecruisare realizat etc. adică particularităţile privind succesiunea şi conţinutul operaţiilor tehnologice ce trebuie aplicate pentru atingerea stării de livrare a produselor) şi/sau valorile anumitor caracteristici definitorii ale calităţii produselor care se livrează. Brut de fabricaţie (starea obţinută din operaţiile de prelucrare la cald. iar în tabelul 9. cu sau fără ecruisare suplimentară. de litere sau cifre care indică subdiviziunea corespunzătoare stării de bază (modul particular în care se realizează starea de livrare a materialului.6.7 sunt definite subdiviziunile stării TRATAT TERMIC corespunzătoare produselor realizate din aceste materiale. după recoacere sau deformare plastică la cald. Tabelul 9.

sunt ecruisate prin deformare plastică la rece şi îmbătrânite natural) 5.6.4. sunt răcite la ta. deformat plastic la rece şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie. Pus în soluţie.3. deformat plastic la rece şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care.7. după prelucrarea la temperaturi ridicate. sunt răcite la ta şi îmbătrânite natural) 5. deformat plastic la rece şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care. Răcit după prelucrare la cald.5.1. după prelucrarea la temperaturi ridicate şi răcirea la ta . sunt ecruisate prin deformare plastică la rece) 5. Răcit după prelucrare la cald. ci realizarea unor caracteristici speciale.8. Răcit după prelucrare la cald şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care. de exemplu. cum ar fi. sunt îmbătrânite artificial) 5. după prelucrarea la temperaturi ridicate. Definirea şi simbolizarea subdiviziunilor stării TRATAT TERMIC a produselor realizate din principalele categorii de metale şi aliaje neferoase industriale Definirea subdiviziunii stării de bază 5.10. Răcit după prelucrare la cald.5. sunt ecruisate prin deformare plastică la rece şi îmbătrânite artificial) 5. deformat plastic la rece şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie. Pus în soluţie şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie. Răcit după prelucrare la cald şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care. Pus în soluţie şi supraîmbătrânit/stabilizat (starea obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie. rezistenţa maximă la acţiunea unor medii corosive) 5.6. Pus în soluţie. Pus în soluţie şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie. după prelucrarea la temperaturi ridicate. după atingerea stării definite la 5. după atingerea stării definite la 5. Pus în soluţie.9.2. sunt ecruisate prin deformare plastică la rece) 146 Simbolul stării pentru Al şi pentru Cu şi aliajele pe aliajele pe bază de Al bază de Cu T1 T2 TA TC T3 T4 T5 T6 TD TB TE TF T7 − − TG T8 TH − T9 TK TL . urmată de ecruisarea prin deformare plastică la rece şi îmbătrânirea artificială) 5. urmată de ecruisarea prin deformare plastică la rece şi îmbătrânirea naturală) 5. urmată de o îmbătrânire artificială) 5.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 9.11.7. urmată de o îmbătrânire naturală) 5. îmbătrânit artificial şi deformat plastic la rece (starea obţinută la produsele care. sunt răcite la ta. urmată de o îmbătrânire artificială al cărei scop principal nu este obţinerea unui efect de durificare prescris. îmbătrânit artificial şi deformat plastic la rece (starea obţinută la produsele care.

benzol. producând fisurarea intercristalină a produselor din cupru.1. Cuprul formează un număr impresionant de aliaje. cloruri şi acizi anorganici (sulfuric. Cuprul are o bună rezistenţă la coroziune în multe medii de lucru: atmosfere poluate. substanţe organice (benzină. care se declanşează prin reacţia Cu2O + H2 ⇒ 2Cu + H2O şi conduce la formarea de vapori de apă a căror presiune creşte (deoarece nu se pot elimina). ape reziduale şi ape sărate. vapori de apă supraîncălziţi.5 %) a acestor impurităţi (care formează soluţii solide de substituţie cu cuprul). Se. Sn. As. azotic). care se dispun la limitele cristalelor de cupru şi îi influenţează negativ prelucrabilitatea prin deformare plastică la cald (generează fenomene de fragilitate sau fisurare la cald). reducerea conductibilităţii termice şi electrice etc. Ni. clorhidric. compuşii (cu topire congruentă) pe care îi formează cu cuprul aceste impurităţi se dispun intercristalin în structura cuprului. Fe. soluţii slabe. Mn. Principalele proprietăţi fizico – chimice şi mecanice şi clasele de puritate tehnică ale cuprului sunt descrise complet de caracteristicile redate în tabelele 1.2 şi 9. micşorarea plasticităţii şi tenacităţii.06 % şi are ts ≅ 320 oC. Cd. acceptabile. Sb). 9. Te).. motorină. azotaţi. P. efectele prezenţei în concentraţii masice mici (sub 0. S. glicerină etc. sub formă de incluziuni nemetalice. constând în creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii. iar Bi şi Cu formează un eutectic care conţine %Cum = 0. neaerate de sulfaţi.3.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase 9. sulf. de obicei. sunt.2 % şi are ts ≅ 270 oC). Cr. Bi).5. diminuându-i substanţial plasticitatea şi tenacitatea şi micşorându-i considerabil conductibilitatea termică şi electrică. Principalele impurităţi ale cuprului tehnic se pot clasifica în următoarele categorii: • impurităţi solubile în cuprul solid (Ag.2. • impurităţi care formează cu cuprul compuşi chimici fragili (O. Cuprul este atacat (se corodează) în medii care conţin hidrogen. Pt. cuprul este utilizat din timpuri străvechi pentru realizarea de produse. hidrogen sulfurat. amoniac. • impurităţi insolubile în cuprul solid (Pb. principalele aliaje pe bază de cupru folosite în tehnică fiind prezentate în continuare. soluţii concentrate de acizi anorganici. anilină şi acid acetic etc. Mg. Cuprul şi aliajele pe bază de cupru Sub formă de metal pur sau sub formă de component de bază al unor aliaje. prezenţa incluziunilor intercristaline de CuO2 în structura cuprului (nedezoxidat corespunzător la elaborare) poate determina şi fenomenul numit “boala de hidrogen”. 9. aceste impurităţi formează cu cuprul eutectice uşor fuzibile (Pb şi Cu formează un eutectic care conţine %Cum = 0. Au.). 147 . Zn.

punctele caracteristice ale acestei diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9. deoarece prezintă.1. iar sub temperatura tCK ≅ 450 oC (temperatura Curie – Kurnakov a fazei β. prezentată în figura 9. având drept component de aliere principal zincul sunt denumite în tehnică alame. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu .ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. soluţia solidă α se caracterizează printr-o bună plasticitate. Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Zn. 2. β are caracteristicile unei soluţii solide neordonate. • β este o soluţie solidă pe bază de compus chimic (fază bertholidă). structură cristalină de tip CFC. prezentând tenacitate şi plasticitate bune.1) suferă un proces de ordonare (atomii de Cu se distribuie în nodurile situate în vârfurile celulelor elementare. iar atomii de Zn se poziţionează în nodurile aflate în centrele celulelor elementare) şi soluţia solidă ordonată (faza Kurnakov). capătă caracteristicile tipice compuşilor intermetalici (duritate ridicată şi fragilitate accentuată). 9. notată β’.Zn Fig. care prezintă structură cristalină de tip CVC.8.5.4. • α este soluţia solidă de substituţie având ca solvent cuprul şi ca solut zincul (α ≡ Cu(Zn)). 9. scap. Variaţia caracteristicilor mecanice ale alamelor în funcţie de %Znm 148 . atât la cald. Alamele Aliajel pe bază de cupru.3. Fig. v. la temperaturi ridicate. putând fi deformată plastic uşor.3. Structura alamelor se poate analiza apelând la diagrama de echilibru fazic a sistemului Cu – Zn.2. ca şi solventul său. cât şi la rece.

. Coordonatele punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Cu − Zn Punctul A B C D M N P Q Abscisa. la care aceste alame prezintă o structură monofazică β. care definesc procedeul tehnologic recomandat pentru realizarea semifabricatelor şi pieselor. %Znm 0 41 32 38 39 46 46 32 Ordonata. 50 %] şi se pot utiliza atât ca alame de turnare. cu structura la ta alcătuită numai din cristale de fază β’ (v. aşa cum se observă în figura 9. alamele se pot clasifica astfel: A. aşa cum se observă în figura 9.8. Alamele monofazice β’. 850 oC. Alamele monofazice α (cu structura la ta alcătuită numai din cristale de soluţie solidă α) au %Znm ≤ 39 % şi sunt alame deformabile (care se prelucrează bine atât prin deformare plastică la cald. 46 %) şi sunt utilizate de obicei ca alame de turnare.4). C. 149 .Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Tabelul 9. oC 1083 905 905 905 450 450 ta ta În funcţie de structura de echilibru şi de caracteristicile mecanice pe care le prezintă în această stare (v. După turnare şi răcire la ta. cât şi prin deformare plastică la rece). semifabricatele sau lingourile din astfel de alame prezintă o structură monofazică. cu structura la ta alcătuită din cristalele fazelor α şi β’. aşa cum se poate observa în figura 9. cu %Znm ≤ 25 % sunt denumite în tehnică tombacuri. 10). unei reveniri.8. au %Znm ∈ (39 %. duritatea şi fragilitatea acestora crescând pe măsură ce se măreşte conţinutul procentual al fazei β’ în structură. cu plasticitate bună). Alamele monofazice α se comportă foarte bine la deformarea plastică la rece şi au o comportare mai slabă la deformarea plastică la cald.. pentru obţinerea structurii prezentate în fig. dacă semifabricatele sau lingourile turnate sunt supuse unei recoaceri de omogenizare (la ti = 800 . mai ales în prezenta impurităţilor insolubile în cupru (Pb. în cantitatea şi cu dispunerea corespunzătoare obţinerii unor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate. piesele din alame bifazice cu conţinut ridicat de zinc se supun unui TT de călire în apă (de la o temperatură ti la care materialul prezintă o structură monofazică β.6. dacă se aplică un TT de recoacere.. B.7. la o temperatură ti < tCK. pentru ca în structură să apară cristale de fază α. τm = 2. structura la ta a semifabricatelor şi pieselor turnate din astfel de alame are aspectul prezentat în figura 9..9) şi. cât şi ca alame deformabile la cald (la o temperatură de deformare situată deasupra punctului tCK ≅ 450 oC. alcătuită din cristale dendritice de soluţie solidă α neomogenă. cristalele acestei structuri devenind poliedrice (echiaxiale). structura lor la ta va fi alcătuită din cristale poliedrice de soluţie solida α omogenă.5 ore) sau sunt deformate plastic şi supuse apoi recoacerii. 9. eventual. Alamele bifazice. alamele monofazice α. fig. 9. În unele cazuri. au %Znm ∈ (46 %. 9. fig.5. Bi) care determină apariţia unor fenomene de fragilitate sau fisurare la cald.

1) în care %EAmj. fără a le diminua caracteristicile de plasticitate şi tenacitate şi îmbunătăţeşte rezistenţa lor la acţiunea mediilor corosive. iar la concentraţii masice mai 150 .. Structura la ta a alamelor monofazice α turnate Fig.5 %. • Fierul. Deoarece are keAl = 6.. j = 1. orice alamă specială poate fi încadrată în categoriile structurale anterior precizate pentru alamele binare. a alamelor monofazice α În tehnică se utilizează nu numai alamele binare (aliajele Cu – Zn) ci şi alamele complexe (speciale). finisează granulaţia şi mareşte tenacitatea alamelor.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. sunt concentraţiile masice ale elementelor suplimentare de aliere existente în compoziţia alamei speciale. Structura la ta.5. cu suplimentarea cu %k eEA j % EAmj a concentraţie de zinc a alamei). determină creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii alamelor. care au în compoziţie (pe lângă zinc) şi alte elemente de aliere. după recoacerea de omogenizare. (9. 9. introdus în concentraţii %Fem ≤ 1. 9. Principalele elemente de aliere folosite la elaborarea alamelor speciale au următoarele efecte asupra structurii şi proprietăţilor acestor aliaje: • Aluminiul. n. cu relaţa: %Cu me = %Cu m %Cu m + % Znm + ∑ k eEAj % EAmj j =1 n 100 . sunt coeficienţii de echivalare în zinc a elementelor de aliere suplimentare (introducerea unui element de aliere suplimentar în concentraţia %EAmj este echivalentă. aluminiul determină micşorarea sensibilă a conţinutului procentual de fază α al structurii alamelor. dacă se calculează titlul fictiv al alamei %Cume. iar k eEA j . introdus în concentraţii %Alm ≤ 3. din punctul de vedere al efectelor asupra structurii. n.6.9.5 %.. Fierul are keFe = 0.. j = 1. adică concentraţia masică a cuprului în alama binară echivalentă din punctul de vedere al microstructurii.

. Structura la ta a alamelor bifazice turnate Fig.5.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase mari de 0. introdus în concentraţii %Mnm ≤ 5 %. datorită efectelor fierului asupra microstructurii. măreşte rezistenţa mecanică şi plasticitatea alamelor şi îmbunătăţeşte comportarea alamelor în medii corosive cum sunt apa de mare.4 % determină apariţia în structură a compusului FeZn7. având în vedere că keSn = 2. aşa cum s-a precizat anterior. 9. 820 oC) şi îmbătrânire (revenire la ti = 400 . iar efectele sale asupra microstructurii se pot aprecia considerând keMn = 0. introdus în concentraţii %Snm ≤ 1 %. aburul supraîncălzit şi soluţiile de cloruri.. Structura la ta a alamelor bifazice călite si revenite Fig. Structura la ta a alamelor monofazice β’ • Manganul. efectele staniului asupra microstructurii alamelor se pot estima cu uşurinţă. 40 % a caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi duritate. • Staniul. 9. • Plumbul (care. este insolubil în cupru. care determină o creştere cu 30 . 10.. Structura la ta a alamelor bifazice recoapte după turnare Fig.. 9. 420 oC). care induce un efect suplimentar de finisare a granulaţiei şi asigură sfărâmarea aşchiilor la prelucrarea prin aşchiere a alamelor. fiind considerat o impuritate a acestuia) se foloseşte ca element de aliere al 151 . piesele şi semifabricatele din alame aliate suplimentar cu acest element se pot supune TT de călire de punere în soluţie (răcire în apă de la ti = 800 .8.7.. Fig. manganul este un bun dezoxidant. măreşte rezistenţa la coroziune a alamelor în apa de mare. 9..9.

CuZn31Si. 45 %) şi coeficientului de gâtuire (cu ordonata la 152 . coeficientul său de echivalare este keNi = −1. • Siliciul. • Nichelul. este un bun dezoxidant. G CuZn40PbSn. alcătuită din cristale de soluţie solidă de substituţie α ≡ Cu(Ni) ≡ Ni(Cu). mărirea rezistenţei mecanice şi durităţii (mai ales ale fazei β) şi îmbunătăţirea rezistenţei la coroziune (mai ales în prezenţa mediilor active calde). CuZn39Ni3 sunt mărci de alame speciale monofazice α (alame speciale deformabile). Mărcile de alame comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate. 9. evidenţiază faptul că toate aliajele acestui sistem au la ta o structură monofazică... CuZn36 sunt mărci de alame monofazice α (alame binare deformabile). G CuZn38Pb2Mn2.800 N/mm2) şi punctele de minim local ale curbelor alungirii procentuale după rupere (cu ordonata la A = 40 . Plumbul se introduce în concentraţii %Pbm ≤ 3 %.11. Deoarece nichelul înlocuieşte în structura alamelor atomii de cupru (are asupra microstructurii alamelor efectul corespunzător scăderii concentraţiei de zinc). iar CuZn42Mn3Al2 şi G CuZn30Al5Fe3Mn2 sunt mărci de alame monofazice β. deoarece are keSi = 10. Ca urmare. CuZn15.27. G CuZn40Pb. curbele ce descriu dependenţele dintre caracteristicile fizico – mecanice ale aliajelor Cu − Ni şi compoziţia lor chimică corespund configuraţiei redate în diagrama din figura 3. introdus în concentraţii %Nim ≤ 3 %. CuZn36Pb1.2.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR alamelor din care se confecţionează produse destinate prelucrării prin aşchiere. deoarece poate determina apariţia fenomenelor de fragilitate sau fisuare la cald.. CuZn30. introdus în concentraţii %Sim ≤ 1 %. prezenţa plumbului înrăutăţeşte comportarea la prelucrarea prin deformare plastică a alamelor. de exemplu.. au solubilitate totală în stare solidă. CuZn20.5. efectele sale asupra microstructurii alamelor sunt importante. prezentată în figura 9. deoarece particulele de plumb uniform distribuite în structura alamelor asigură sfărâmarea aşchiilor şi îmbunătăţesc prelucrabilitatea prin aşchire a acestor aliaje. iar influenţa sa asupra microstructurii alamelor se poate estima considerând kePb = 1. G CuZn30Al5Fe3Mn2 sunt mărci de alame bifazice (alame pentru turnare). punctul de maxim local al curbei rezistenţei mecanice (cu ordonata la Rm = 600. aşa cum se poate observa în figura 9. determină creşterea plasticităţii şi tenacităţii alamelor. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu – Ni. măreşte fluiditatea şi proprietăţile de turnare ale alamelor topite şi determină îmbunătăţirea comportării în medii corosive a produselor confecţionate din alame speciale. Aliajele Cu − Ni Cuprul şi nichelul. fiind metale izomorfe (cu structură cristalină de tip CFC) şi prezentând dimensiuni atomice apropiate.12.3. CuZn10.

cu %Nim = 65. 12. • aliaje Monel... prezintă o bună rezistenţă la coroziune (în apă de mare şi în soluţii saline. 9. 20 % şi %Znm = 20.. • aliajele Constantan.30 % (corespunzător mărcilor comerciale CuNi18Zn20.60 %) având abscisa situată la %Nim ≅ 65 %. cu %Nim = 5. CuNi18Zn27 sau CuNi15Zn21). rezistorilor electrici... folosite (ca aliaje deformabile..4 %)..15% şi adaosuri de Al (%Alm = 1 ..0 %) şi Mn (%Mnm = 0. Fig. 1.50 % şi aliajele Nichelină. cu %Nim = 20 % Datorită structurii monofazice şi proprietăţilor fizico – mecanice pe care le prezintă. Microstructura la ta a aliajului Cu – Ni. 9. folosite pentru a confecţiona (prin deformare plastică la rece sau la cald) elemente elastice (arcuri sau lamele) şi piese rezistente la coroziune.. 20 % şi adaosuri de Fe (%Fem = 0. tacâmurilor şi obiectelor de artă sau podoabă etc. • aliaje Melchior (Maillechort).8 . 153 . dar şi ca aliaje pentru turnare) în aplicaţiile care necesită materiale rezistente la coroziune. 3%). cu %Nim = 30. instrumentelor de măsurare. folosite în aplicaţiile care impun materiale anticorosive. iar curba care redă dependenţa dintre rezistivitatea electrică şi compoziţia acestor aliaje prezentând un punct de maxim local cu abscisa %Nim ≅ 50 %..) şi se pot utiliza la fabricarea rezistorilor electrici. în vapori de apă etc.6 . folosite ca materiale electrotehnice (în special pentru confecţionarea rezistorilor).. folosite (ca aliaje deformabile sau pentru turnare) pentru confecţionarea pieselor rezistente la coroziune.. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu − Ni Fig. 1. cu %Nim = 15 . cu %Nim = 18 . 11.70 % şi adaosuri de Fe.35 % şi adaosuri de Mn (%Mnm = 3... Principalele reţete de aliaje Cu – Ni utilizate în tehnică sunt: • aliajele Kunial.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Z = 55.. aliajele Cu – Ni se prelucrează bine prin deformare plastică (la rece sau la cald) sau prin aşchiere. cu %Nim = 40.... pieselor de mecanică fină.3 %)... Mn şi Si.... în acizi organici. • aliajele Alpaca (Neusilber.. Argentan)..

în condiţii de echilibru (care presupun menţineri îndelungate). β este stabilă numai până la temperatura t = 586 oC.9. În funcţie de structura pe care o prezintă (la ta) în starea M.5. Fazele care apar pe diagramele de echilibru din figura 9. structurile indicate de diagramele de echilibru (stabil sau metastabil) redate în figura 9. punctele caracteristice ale acestor diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9. aşa cum rezultă examinând diagramele din figura 9. la care se descompune eutectoid: γ ⇒ α + δ. • α este soluţia solidă de substituţie având ca solvent cuprul şi ca solut sataniul (α ≡ Cu(Sn)). cu structură cristalină complexă. structură cristalină de tip CFC. faza δ este stabilă numai până la temperatura t = 320 oC. • β este o soluţie solidă pa baza compusului chimic Cu5Sn (fază bertholidă). • γ este (ca şi β) o soluţie solidă pe baza compusului chimic Cu5Sn (fază bertholidă). bronzurile cu beriliu şi bronzurile cu plumb. bronzurile cu siliciu. 9. putând fi deformată plastic uşor. ca şi solventul său. bronzurile cu aluminiu. Bronzurile Aliajele pe bază de cupru al căror component de aliere principal este un alt element decât zincul sau nichelul sunt denumite bronzuri. datorită vitezei extrem de reduse cu care se realizează transformarea δ ⇒ α + ε.13 au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Sn. la care.1. atât la cald. se descompune eutectoid: δ ⇒ α + ε.13. Bronzurile cu staniu folosite în tehnică au %Cum ≤ 20 % şi prezintă. Principalele tipuri de bronzuri folosite pentru realizarea pieselor din construcţia de maşini şi pentru fabricare construcţiilor mecanice sunt: bronzurile cu staniu (denumite şi bronzuri clasice). de caracteristicile mecanice asigurate (redate sintetic. cu structură cristalină de tip CVC. • ε este compusul intermetalic Cu3Sn.3. deoarece prezintă. faza ε nu apare în structura semifabricatelor şi pieselor din bronzuri industriale livrate în stările M sau O. faza α se caracterizează printr-o bună plasticitate. în funcţie de concentraţia 154 . cât şi la rece. faza γ este stabilă numai până temperatura la t = 520 oC.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. care apara (la răcirea bronzurilor topite) prin defăşurarea transformării peritectice (la t ≅ 800 oC): L + α ⇒ β.5. la care se descompune eutectoid: β ⇒ α + γ. • δ este o soluţie solidă pe baza compusului chimic Cu31Sn8 (fază bertholidă). cu structură cristalină de tip CVC.3. în funcţie de concentraţia masică a staniului.13.

2 ta A. starea metastabilă obţinută prin turnare (strarea F) Tabelul 9. 9 % şi sunt bronzuri deformabile (care se pot prelucra atât prin deformare plastică la cald.0 586 F 24. bronzurile cu staniu se pot clasifica astfel: Fig. Diagramele de echilibru ale sistemului de aliaje Cu – Sn pentru diferite stări: a.13. b.15. Bronzurile hipoeutectoide (bronzurile bifazice) au %Snm = 10.0 586 H H’ 16. starea metastabilă obţinută prin recoacere (starea O).5 9. aşa cum se poate vedea pe migrografia prezentată în figura 9.14) şi de procedeul tehnologic recomandat pentru realizarea semifabricatelor şi pieselor. Coordonatele punctelor caracteristice ale diagramelor de echilibru Cu − Sn Punctul Abscisa.0 520 J 27. starea de echilibru stabil.0 800 E E’ 16.0 800 D 22. structura de turnare a acestor bronzuri. B.. 9.. se poate transforma prin recoacere (precedată sau nu de o operaţie de prelucrare prin deformare plastică) într-o structură cu cristale poliedrice de soluţie solidă α omogenă. 9. Bronzurile monofazice α (cu structura la ta alcătuită numai din cristale de soluţie solidă α) au %Snm ≤ 8 .0 586 G 26. c. oC A 0 1083 B 25. structurile la ta ale semifabricatelor şi pieselor realizate din astfel de bronzuri conţin (aşa cum se poate observa în fig.5 800 C C’ 13.0 350 Q 0. cât şi prin deformare plastică la rece).0 520 K 11.0 8.9. respectiv.16... în starea M.20 % şi se folosesc ca bronzuri de turnare. 9.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase masică a staniului.17) fazele α şi δ şi. constituenţii α (preeutectoid) 155 . în diagramele din fig. aşa cum se observă pe micrografia din figura 9. alcătuită din cristale dendritice de soluţie solidă α neomogenă.0 8.%Snm Ordonata.

separate intercristalin în structură.14. duritatea şi fragilitatea acestor structuri crescând pe măsură ce se măreşte conţinutul lor procentual de eutectoid (α + δ). favorizează sfărâmarea aşchiilor) şi rezistenţa lor la 156 . • plumbul. Fig. introdus în concentraţii %Pbm ≤ 2 %.16.15. îmbunătăţeşte prelucrabilitatea prin aşchiere a bronzurilor (deoarece particulele de Pb.17.0. 9.. Structura la ta a bronzurilor monofazice α turnate Fig.. Structura la ta a bronzurilor hipoeutectoide turnate Bronzurile cu staniu se pot alia suplimentar la elaborare şi cu alte elemente.3 %. 9. asigură o bună dezoxidare (împiedică apariţia incluziunilor dure şi fragile de SnO2) şi măreşte fluiditatea bronzurilor topite (conferă bune proprietăţi de turnare). care produc următoarele efecte asupra structurii şi proprietăţilor acestor aliaje: • fosforul. 9.3. iar în concentraţii %Pm = 0.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR şi amestecul eutectoid (α + δ). Variaţia caracteristicilor mecanice ale bronzurilor cu staniu în funcţie de %Snm Fig. Structura la ta a bronzurilor monofazice α recoapte Fig. introdus în concentraţii %Pm < 0. ce influenţează pozitiv caracteristicile de antifricţiune şi rezistenţa la uzare a bronzurilor. 9.6 % determină formarea în structură a unor mici cantităţi de compus Cu3P.

tendinţa de a forma cristale dendritice lungi (columnare). ca urmare. la solidificarea după turnare. care înrăutăţesc comportarea la deformare plastică (măresc înclinaţia spre fisurare) a 157 .2. aşa cum se poate observa pe diagrama de echilibru. • zincul. la care se descompune eutectoid: β ⇒ α + γ2. Mărcile de bronzuri cu staniu comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate.10 %.3 %) şi/sau ca fază separată la transformarea eutectică (la t ≅ 1035 oC) L ⇒ α + β şi este stabilă numai până la temperatura t = 565 oC. în funcţie de concentraţia masică a aluminiului.12 %) le asigură proprietăţi bune de antifricţiune (deoarece particulele de plumb. au un substanţial efect lubrifiant).10. evită apariţia incluziunilor de gaze în lingourile şi piesele turnate) şi nu produce modificări structurale (deoarece se dizolvă integral în soluţia solidă α). Bronzurile cu aluminiu folosite în tehnică au %Alm ≤ 15 % şi prezintă.. iar GCuSn14.5.15 oC). • β este o fază bertholidă pe baza compusului chimic Cu3Al.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase coroziune. aceste aliaje au proprietăţi de turnare foarte bune (fluiditate ridicată. structurile indicate de diagrama de echilibru redată în figura 9. în funcţie de concentraţia aluminiului în aceste aliaje. GCuSn12Ni2 şi GCuSn10Zn2 sunt mărci de bronzuri bifazice (bronzuri de turnare).. Bronzurile cu aluminiu prezintă însă. atât la cald. cu structură cristalină cubică şi γ2.18. corespunzătoare compusului Cu32Al19. punctele caracteristice ale acestei diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9. cu structură cristalină de tip CVC. • α este soluţia solidă de substituţie α ≡ Cu(Al). • γ este (ca şi β) o fază bertholidă. bronzurile cu aluminiu (spre deosebire de bronzurile clasice) au un interval de solidificare restrâns (10. iar în concentraţii mai mari (%Pbm = 4. în concentraţii %Znm = 5.. cu retasura de contracţie concentrată). Aşa cum se poate observa examinând diagrama de echilibru din figura 9. care poate fi deformată plastic uşor. separate intercristalin în structura bronzurilor. influenţează pozitiv proprietăţile de turnare ale bronzurilor (măreşte fluiditatea. micşorează intervalul temperaturilor de solidificare. CuSn8 şi CuSn4Pb4Zn4 sunt mărci de bronzuri monofazice α (bronzuri deformabile).. stabilă deasupra temperaturii t = 785 oC. stabilă sub temperatura t = 785 oC. γ prezintă două modificaţii (forme alotropice): γ1. de exemplu. corespunzătoare compusului Cu9Al4. cu structură cristalină de tip CFC. CuSn6. ca fază separată preeutectoid (la cristalizarea primară a bronzurilor cu %Alm > 8. Fazele care apar pe diagrama de echilibru din figura 9.. 9. cu structură cubică complexă. duritate ridicată şi fragilitate accentuată. faza β poate să apară în structura bronzurilor cu aluminiu.18 au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Al.18. cât şi la rece. aptitudine de a realiza piese turnate compacte..3.

9.19) şi de procedeul tehnologic recomandat pentru realizarea semifabricatelor şi pieselor.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR pieslor şi semifabricatelor turnate. 18.0 565 P 13. dacă temperatura la care se face deformarea este situată în domeniul în care aceste aliaje prezintă structură monofazică β (structură care se poate menţine şi la ta. structura la ta a semifabricatelor şi pieselor realizate din astfel de bronzuri conţine fazele α şi γ2 şi.4 ta În funcţie de structura pe care o prezintă (la ta) în stările M sau O. Fig. B. 19 Variaţia caracteristicilor mecanice ale bronzurilor cu aluminiu în funcţie de %Alm Tabelul 9. acest dezavantaj poate fi eliminat. respectiv.10. duritatea şi fragilitatea acestei structuri crescând pe măsură ce se măreşte conţinutul procentual de eutectoid (α + γ2).10. dacă se aplică un TT de 158 .5. dacă la elaborare se face modificarea lor cu V. 9. oC A 0 1083 B 8. în diagramele din fig. constituenţii α (preeutectoid) şi amestecul eutectoid (α + γ2). Bronzurile hipoeutectoide (bronzurile bifazice) au %Alm ≥ 9 % şi se folosesc în mod obişnuit ca bronzuri de turnare.3 1035 C 11.. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu − Al Fig. de caracteristicile mecanice asigurate (redate sintetic. B şi li se aplică o bună dezoxidare (pentru evitarea apariţiei în structură a incluziunilor fragile de Al2O3). în funcţie de concentraţia masică a aluminiului.5 % se pot prelucra şi prin deformare plastică la cald.4 1035 G 9. %Snm Ordonata. Bronzurile monofazice α (cu structura la ta alcătuită numai din cristale de soluţie solidă α) au %Alm < 9 % şi sunt bronzuri deformabile. bronzurile cu aluminiu se pot clasifica astfel: A. 9. Bronzurile bifazice cu %Alm = 9.0 1035 K 9. Coordonatele punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Cu − Al Punctul Abscisa.2 1048 F 7.6 785 Q 9. Ti.4 565 M 12..

5 %. G CuAl10Mn şi G CuAl9Fe5Ni5 sunt mărci de bronzuri bifazice (bronzuri de turnare). • manganul. soluţiile de acid carbonic... bronzurile cu aluminiu se pot alia suplimentar şi cu alte elemente.500 N/mm2 şi A = 3. densitate mai mică.900 N/mm2.300 N/mm2..200 N/mm2 şi A = 15. rezistenţă mare la coroziune şi o bună prelucrabilitate prin aşchiere. care să determine sporirea anumitor proprietăţi de utilizare ale acestora). Mărcile de bronzuri cu aluminiu comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate. cum ar fi: • fierul. are efecte similare cu ale fierului...Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase călire. 850 oC) şi sunt indicate pentru realizarea unor piese pentru construcţia de maşini sau pentru industria chimică (elemente elastice. prezentând şi avantajul de a fi mai ieftine decât celelalte tipuri de bronzuri. iar G CuAl10Fe3. îmbunătăţeşte comportarea bronzurilor la temperaturi ridicate.. de exemplu: • bronzurile cu siliciu şi mangan (cu %Sim = 2. măreşte rezistenţa mecanică şi duritatea.. piese cu proprietăţi bune antifricţiune.. petrolului şi produselor petroliere). rezistenţă la coroziune mult mai bună (în medii ca: apa de mare şi soluţiile saline...2 = 140. Bronzurile cu aluminiu au.3 % şi %Mnm = 1. în concentraţii masice %Mnm ≤ 2 %. Pentru îmbunăţăţirea unor caracteristici de utilizare. în plus. în comparaţie cu bronzurile clasice. dar micşorează fluiditatea acestora (înrăutăţeşte proprietăţile de turnare). acestea se pot utiliza atât ca bronzuri deformabile. Bronzurile cu siliciu folosite în tehnică au %Sim ≤ 3 % şi prezintă (în mod obişnuit) în stare solidă o structură monofazică α ≡ Cu(Si). caracteristici de antifricţiune şi rezistenţa la uzare mai scăzute şi caracteristici mecanice asemănătoare.3. produse rezistente la acţiunea apei de mare. se pot prelucra prin deformare plastică la cald (la t = 800 ... de exemplu. are efecte asemănătoare fierului şi manganului şi. • nichelul.. Bronzurile binare cu siliciu se utilizează mai rar în aplicaţiile tehnice. cât şi ca bronzuri de turnare şi au caracteristici mecanice ridicate (Rm = 200. amplificând efectele acestui element de aliere.. finisează granulaţia. Rp0. soluţiile unor acizi organici).25 % la bronzurile deformate plastic la cald sau de turnare şi Rm = 750.. în concentraţii %Fem = 3. 159 .8 % la bronzurile ecruisate prin deformare plastică la rece).5.. corespunzător obţinerii stărilor TA sau TB).... de obicei fiind preferată folosirea bronzurilor ternare sau complexe (bronzuri cu siliciu aliate suplimentar şi cu alte elemente.. CuAl10Fe3 şi CuAl9Mn2 sunt mărci de bronzuri monofazice α (bronzuri deformabile). apelor reziduale. Rp0. 9.3. îmbunătăţeşte caracteristicile de antifricţiune ale bronzurilor şi măreşte refractaritatea acestora (rezistenţa la oxidare/coroziune la temperaturi înalte). în concentraţii masice %Nim ≤ 5 %.2 = 450.2 %) au proprietăţi bune de turnare.

. 9..500 oC).5 % şi prezintă.. punctele caracteristice ale acestei diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9. urmată de îmbătrânire artificială (la ti = 450. cele mai utilizate mărci de bronzuri cu siliciu sunt: CuSi1.4. ungerea este insuficientă şi temperaturile de lucru sunt ridicate).5.. 900 oC) şi la rece şi prezintă bune proprietăţi antifricţiune şi rezistenţă la uzare (mai ales..3 %) se prelucrează bine prin deformare plastică la cald (la t = 850 .2 % şi %Nim = 1.950 oC).5.. care prezintă o mare variaţie cu temperatura a solubilităţii în faza α. CuSi3 şi G CuSi4.. prin aplicarea unui TT alcătuit din călire de punere în soluţie (de la ti = 900.. permiţând obţinerea la aceste aliaje a unor efecte de durificare substanţiale..3. în funcţie de concentraţia masică a beriliului...4 %) se caracterizează printr-o bună prelucrabilitate prin aşchiere şi bune proprietăţi antifricţiune. structurile indicate de diagrama de echilibru redată în figura 9.. Fazele care apar pe diagrama de echilibru Cu – Be au următoarele semnificaţii: 160 .. • bronzurile cu siliciu şi plumb (%Sim = 2. în structura de echilibru la ta a acestor bronzuri apare faza Ni2Si..20.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • bronzurile cu siliciu şi nichel (cu %Sim = 1.3 % şi %Nim = 1.11. dacă solicitările mecanice sunt intense. datorită particulelor intercristaline de plumb pe care le prezintă în structură. Mărcile de bronzuri cu siliciu comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate. Bronzurile cu beriliu folosite în tehnică au %Bem ≤ 2.

pentru obţinerea unei structuri monofazice α (cu cristale de α suprasaturate cu beriliu). 350 N/mm2 şi A = 30 .6Mn.).. a cărui contribuţie la durificarea structurii produselor din astfel de materiale este datorată formării compusului MnBe2.0 % şi prezintă la ta. în stările M sau O. • α este soluţia solidă de substituţie α ≡ Cu(Be). care poate fi deformată plastic uşor... 161 . iar duritatea este 90 .2 = 1000 ..Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Be.5 %). care rezultă prin transformarea eutectoidă (la t = 620 oC) β ⇒ α + γ. urmată de îmbătrânire artificială (la ti = 300 . din constituenţii α şi amestecul eutectoid (α + γ). 350 oC).). 400 HB.. • β este o fază bertholidă. 820 oC). CuBe1..... Bronzurile cu beriliu utilizate în mod obişnuit au %Bem = 1. 1050 N/mm2 şi A = 2 . aşa cum se poate observa pe diagrama de echilibru.. dacă (după călire) se face ecruisarea controlată a acestor bronzuri prin deformare plastică la rece..2. Rp0. caracteristicile mecanice la tracţiune ale bronzurilor cu beriliu ating nivelurile Rm = 1100 . abur etc.5. faza β poate să apară în structura bronzurilor industriale ca urmare a desfăşurării transformării peritectice (la t = 865 oC) L + α ⇒ β sau ca urmare a diminuării solubilităţii beriliului în cupru o dată cu scăderea temperaturii.2. Principalele mărci de bronzuri cu beriliu comerciale sunt: CuBe1.. respectiv. efectele de durificare ale acestui TT se pot mări substanţial. sculelor antiscântei (care nu produc scântei prin lovire) şi pieselor care trebuie să prezinte bune proprietăţi antifricţiune sau care sunt puternic solicitate mecanic în medii de lucru active (apă de mare..9 şi CuBe0. semifabricatele şi piesele confecţionate din aceste aliaje se pot trata termic prin călire de punere în soluţie (de la ti = 800 . Datorită variaţiei mari cu temperatura a solubilităţii beriliului în cupru. Pentru micşorarea concentraţiei beriliului (care este un element de aliere scump) în bronzurile industriale şi creşterea efectelor de durificare ale îmbătrânirii se practică alierea suplimentară a acestora cu mangan (%Mnm = 0.5.. 110 HB). iar duritatea lor este 350 ..5 %)... cu structură cristalină de tip CFC. cu structură cristalină de tip CVC..2 = 300 . iar pentru îmbunătăţirea tenacităţii acestor bronzuri se foloseşte alierea suplimentară cu Ni (%Nim = 0. 40 %.0. 500 N/mm2.. Rp0.2.. lamele elastice etc. • γ este o fază bertholidă pe baza compusului CuBe. cu structură cristalină de tip CVC..7... o structură alcătuită din fazele α şi γ şi. în aceste stări structurale caracteristicile mecanice nu sunt foarte ridicate (caracteristicile la tracţiune sunt: Rm = 450 . 1500 N/mm2... aceste materiale se folosesc la realizarea elementelor elastice (arcuri. 5 %. În stările de livrare TF sau TH (care se obţin aplicând operaţiile tehnologice precizate mai înainte)..

. Mărcile de bronzuri cu plumb comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate. stibiu (%Sbm = 1. pe care se sprijină arborii maşinilor şi utilajelor) lagărelor de alunecare (organe de maşini alcătuite din cuzineţi şi elementele de poziţionare şi susţinere a acestora). structura la ta a bronzurilor cu plumb este alcătuită din cristale de cupru şi separări intergranulare de plumb. construcţii civile şi industriale... plasticitatea bună şi conductibilitatea termică şi electrică ridicată. G CuPb20Sn5. cele mai utilizate mărci sunt: G CuPb25.. aluminiul este utilizat în prezent pentru realizarea de semifabricate şi produse pentru multe ramuri economice importante: aeronautică.2.. fosfor (%Pm < 0...6.. iar duritatea 30.3. Principalele proprietăţi fizico – chimice şi mecanice şi clasele de puritate tehnică ale aluminiului sunt descrise complet de caracteristicile redate în tabelele 1. eoliană).150 N/mm2. 9. electrotehnică şi telecomunicaţii. 9. Bronzurile cu plumb se folosesc în tehnică (datorită proprietăţilor antifricţiune pe care le prezintă) ca materiale pentru confecţionarea cuzineţilor (piese inelare. Datorită insolubilităţii în stare solidă a cuprului şi plumbului şi diferenţelor mari între temperaturile lor de solidificare – topire şi între densităţile acestora.5.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9.2. Principalele impurităţi ale aluminiului tehnic se pot clasifica în următoarele categorii: 162 . caracteristicile care trebuie remarcate. Aluminiul şi aliajele pe bază de aluminiu Sub formă de metal pur sau sub formă de component de bază al unor aliaje. fabricarea ambalajelor... Pentru a anihila această tendinţă şi a asigura o distribuţie uniformă a formaţiunilor intercristaline de plumb (cu rol lubrifiant) în matricea de cupru a structurii se practică alierea lor suplimentară cu nichel (%Nim = 1. chimie şi petrochimie.0.3 %).. deoarece au determinat opţiunile pentru utilizarea acestui metal în cele mai multe aplicaţii. sunt: densitatea scăzută.50 HB). Cuzineţii din bronzuri cu plumb se realizează prin turnare. deoarece bronzurile cu plumb au rezistenţă mecanică scăzută (rezistenţa la rupere este Rm = 50.10 %).3 %) sau zinc (%Znm = 1. G CuPb15Sn8 şi G CuPb7Sn7Zn3. se practică turnarea cuzineţilor pe suporţi din oţel şi/sau se face alierea suplimentară a bronzurilor cu elemente care măresc duritatea matricei lor structurale: staniu (%Snm = 5.3. Deoarece cuprul şi plumbul sunt insolubile în stare solidă.5 %) şi răcirea forţată la solidificare a acestor bronzuri.5. energetică neconvenţională (solară. bronzurile cu plumb manifestă o mare tendinţă de segregare (separare) a componentelor în structură. 9.2 %).1.. forajul sondelor de petrol. realizate dintr-o bucată sau din două semiinele.2 şi 9.

Mn. Prezenţa impurităţilor (Fe. Mg. Aluminiul are o bună rezistenţă la coroziune în multe medii de lucru: atmosfere poluate. care fiind greu fuzibile se comportă ca modificatori şi determină obţinerea unor structuri primare cu granulaţie fină). Mo). 9. ape reziduale. Si. • impurităţi care formează cu aluminiul compuşi chimici (Fe. îmbunătăţirea prelucrabilităţii prin aşchiere (Cu. Cu. Mn. Cr. petrol. vapori de apă. creşterea rezistenţei mecanice şi scăderea plasticităţii (Si. prezenţa compuşilor (Al3Fe. sunt de obicei acceptabile. aceste impurităţi uşor fuzibile se separă la limitele cristalelor de aluminiu şi influenţează negativ prelucrabilitatea prin deformare plastică la cald (generează fenomene de fragilitate sau fisurare la cald). Mg. Bi). Mn. mărirea rezistenţei la coroziune (Si. Ni. Zn). • impurităţi insolubile în aluminiul solid (Sn. aderentă. Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Al şi Cu. creşterea refractarităţii (Ni. reducerea conductibilităţii electrice (Mn) etc. Ti.. Ti. Mn) sau îmbunătăţirea acestora (Si şi. Ta. Ta.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • impurităţi solubile în aluminiul solid (Si. Cu. aeronautică. Rezistenţa la coroziune a produselor din aluminiu se datorează acoperirii lor (pe cale naturală sau prin aplicarea unor procedee tehnologice de tratare chimică sau electrochimică) cu o peliculă de Al2O3. prezentată în figura 9. soluţiile de acid fosforic. As.) sau unele medii active (soluţiile de acid azotic. Zn. medii apoase care conţin dioxid de carbon. Aliajele Al − Cu Aliajele aluminiului având ca element de aliere principal cuprul au o largă utilizare în tehnică (construcţia de maşini. Cr. mai ales. Pb. principalele aliaje pe bază de aluminiu folosite în tehnică fiind prezentate în continuare. Sb). Mg. etc. Zn. care împiedică atacarea produselor de către mediilor active de lucru. Mo).6. amoniacul) pot determina declanşarea unor procese de corodare intensă a produselor din aluminiu.). 163 .1. AlAs. Structura acestor aliaje se poate analiza apelând la diagrama de echilibru fazic Al − Cu. Zn. efectele prezenţei acestor impurităţi în concentraţii masice mici. Zr). AlSb) pe care îi formează aluminiul cu aceste impurităţi are ca efect principal diminuarea plasticităţii şi tenacităţii semifabricatelor sau produselor din aluminiu. Zn. Al12Fe3Si. soluţii de acid sulfuric etc. compactă şi foarte rezistentă la coroziune. constând în diminuarea proprietăţilor de turnare (Cu. Cr. Mg. chimie şi petrochimie etc. Aluminiul are o bună capacitate de a forma aliaje. Ni) sau diminuarea acesteia (Cu).21.

aşa cum se poate observa în figura 9. b) aliaje pentru turnare. Fig. ca şi solventul sau. Deoarece configuraţia diagramei de echilibru din figura 9. 9. Procesul tehnologic prin care se realizează prelucrarea prin deformare plastică şi durificarea structurală a unui semifabricat confecţionat dintr-un astfel de aliaj are următoarele etape: 164 .21) şi au structura de echilibru la ta alcătuită dintr-o matrice de soluţie solidă α. aliajele Al − Cu se pot supune TT de călire de punere în soluţie. Pornind de la această observaţie.1%. Structura de echilibru la ta a aliajelor Al − Cu cu %Cum = 4 % 9.5 % (situată în intervalul delimitat de abscisele punctelor C şi B ale diagramei de echilibru din figura 9. 9. • θ este un compus intermetalic de tip geometric.1.22. atât la cald cât şi la rece. structură cristalină de tip CFC.21.6.1. putând fi deformată plastic uşor.21 corepunde cele prezentate în figura 9. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Cu Fig. fiind susceptibile de a fi durificate prin călire şi îmbătrânire naturală sau artificială (v. Aliajele industriale Al – Cu deformabile şi durificabile structural prin TT se caracterizează printr-o concentraţie masică de cupru %Cum = 2. care prezintă o structură cristalină de tip tetragonal. aliajele Al − Cu se pot clasifica în două categorii: a) aliaje deformabile şi durificabile structural prin TT..3). subcap.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • α este soluţia solidă de substituţie având ca solvent aluminiul şi ca solut cuprul ( α ≡ Al(Cu)). cu formula chimică Al2Cu şi concentraţia masică de cupru %Cum = 54.22. în care sunt distribuite uniform particule de fază secundară θ. din categoria fazelor Laves.1. soluţia solidă α se caracterizează printr-o bună plasticitate. deoarece prezintă. 9..

. cea mai mare rezistenţă mecanică se poate obţine la aliajele cu %Cum = 4.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • călirea de punere în soluţie.0. efectul negativ al fierului este eliminat.19 ..3). %Mgm = 0.. în vederea separării din soluţia solidă α suprasaturată a precipitatelor (zone GP. cunoscute sub denumirea de duraluminiu... θ’ sau θ) capabile să producă durificarea la nivelul dorit a structurii (v..5 %. Proprietăţile acestor aliaje sunt influenţate de ponderea elementelor de aliere. * capacitatea de durificare prin TT este diminuată la creşterea concentraţiei fierului. ts).2.. îmbunătăţirea rezistenţei la coroziune etc. dacă %Mgm ≥ 1 %. %Mgm = 1.2 % şi % Cu m % Mg m = 1. de raportul concentraţiilor acestora şi de prezenţa impurităţilor (Fe.. * prelucrabilitatea prin deformare plastică şi rezistenţa la coroziune se înrăutăţesc când concentraţiile impurităţilor (Fe şi Si) cresc. θ”.5.. ts0).. iar impurităţile permanent prezente sunt Fe şi Si (concentraţiile masice maxime uzual acceptate pentru fiecare din aceste elemente fiind de 0.0.. Si): * rezistenţa mecanică. sporirea capacităţii de durificare prin călire şi îmbătrânire. compoziţia chimică a acestor aliaje se caracterizează prin: %Cum = 2. aceste influenţe negative fiind diminuate dacă raportul % Fe m % Si m este menţinut la o valoare subunitară. pentru obţinerea la ta a unei structuri monofazice.3 % şi = 18. plasticitatea şi capacitatea de durificare prin TT sunt influenţate substanţial de concentraţiile cuprului şi magneziului şi de raportul acestora.5 %.5 %.. 9..3.4 %. %Mnm = 0. anihilarea influenţelor negative ale unor impurităţi greu de eliminat la elaborare.2..7 . constând din menţinerea produsului prelucrat prin deformare plastică la o temperatură tii ∈ [ta.6 %).2. %Mgm = 0. constând din răcirea în apă a semifabricatului încălzit la o temperatură tic situată în intervalul (tso. alierea aluminiului cu mai multe elemente fiind determinată de necesităţi privind îmbunătăţirea prelucrabilităţii prin deformare plastică. 165 ..5 %. în timp ce plasticitatea cea %Cu m % Mg m mai mare (dar rezistenţa mecanică cea mai scăzută) o au aliajele cu %Cum = 4.1. scap....2. • îmbătrânirea (naturală sau artificială). Aliajele industriale aparţinând acestei categorii au compoziţie complexă. • prelucrarea prin deformare plastică a semifabricatului cu structură monofazică α..0. Cele mai folosite sunt aliajele Al – Cu – Mg cu adaosuri de Mn..4.2. alcătuită din cristale de soluţie solidă α suprasaturată în cupru. deoarece acesta fixează o parte din cupru sub forma compusului Al7FeCu2 (fază insolubilă în matricea α) şi diminuează astfel cantitatea de cupru disponibilă pentru formarea la îmbătrânire a precipitatelor ce asigură durificarea structurală a aliajelor.

tratamentele de durificare structurală aplicate aliajelor de tip duraluminiu nu conduc la stări structurale de echilibru stabil.9 %.) se dizolvă în matricea α. β etc. Structura de echilibru la ta este alcătuită din soluţie solidă α şi formaţiuni de fază secundară θ. 9. în cazul aliajelor %Cu > 5. AlCu4Mg1.). 400 oC]. cu Mg. Aliajele din această categorie se pot alia suplimentar. efectuate după diferite durate de menţinere a aliajului la temperatura de încercare. Ni.). β’ etc. Bi.5Mn şi AlCu4MgMnSi.. β etc. corespund simbolurilor: AlCu4MgMn. S..8 %.6. pentru un aliaj %Cum = 3. etc.1. %Sim = ≤ 0. iar în cazul unei îmbătrâniri avansate – precipitate stabile necoerente cu matricea α (θ.. în timp ce compuşii conţinând Fe şi Mn rămân nedizolvaţi şi se menţin în structura aliajelor călite (cu efecte negative asupra plasticităţii acestei structuri). Al6CuMg4.. instalaţii petrochimice..1. La încălzirea în vederea călirii compuşii intermetalici pe bază de Al. (Mn. Produsele realizate prin turnare din astfel de aliaje se pot sau nu supune 166 .5 % (corespunzător mărcii 2024 − T8 sau AlCu4Mg1.7 %.3. Mg2Al3 (faza β).24 care redau. Deoarece. ţevi. Si. Cu..10 %.) din care se realizează piese şi echipamente pentru aeronave. %Fem ≤ 0.23.5 %.. Durificarea prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire a aliajelor de tip duraluminiu se realizează prin mecanismele prezentate în cazul aliajelor Al – Cu.3. %Mgm = 1. variaţiile caracteristicilor mecanice la tracţiune determinate la ta după menţinerea aliajului. În procesul de îmbătrânire se formează mai întâi zone GP (de forma unor bastonaşe sau sfere).7 % sau din soluţie solidă α. ca şi aliajele deformabile. Aliajele industriale Al – Cu pentru turnare se caracterizează printr-o concentraţie masică de cupru %Cum = 3. Mg (θ.0. autovehicule. S. Mn. Acest fenomen este sugestiv ilustrat de diagramele prezentate în figura 9. variaţiile caracteristicilor mecanice la tracţiune determinate prin încercări la temperaturi t ∈ [ta.2. Al2CuMg (faza S). Mărcile de aliaje uşoare de tip duraluminiu. profile extrudate etc. diferite durate. eutectic (α+θ) şi separări de fază secundară θ...9 %. la temperaturi t ∈ [ta. platbande.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Structura de echilibru la ta a aliajelor de tip duraluminiu este alcătuită din matricea α şi diverşi compuşi chimici (cu prezenţa şi ponderea dependente de compoziţia aliajului): Al2Cu (faza θ). Mg2Si. apoi precipitate metastabile semicoerente cu matricea α (θ’. aşa cum s-a arătat în scap. în cazul aliajelor cu %Cum ≤ 5.4. S’. 400 oC] şi de diagramele prezentate în figura 9. pentru acelaşi aliaj.8.2. menţinerile ulterioare ale acestor aliaje la temperaturi t > ta pot produce modificări structurale cu efecte substanţiale asupra caracteristicilor mecanice.Fe)Al6 şi Al7Cu2Fe. %Mnm = 0. folosite la confecţionarea semifabricatelor (table. instalaţii de forare a sondelor. care redau.5Mn − T8). 9.

determinate prin încercări la temperaturi t ∈ [ta. Caracteristicile mecanice la tracţiune ale unui aliaj 2024 – T8.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase durificării structurale printr-un TT alcătuit din călire de punere în soluţie şi îmbătrânire naturală sau artificială. urmată de îmbătrânire naturală sau artificială) şi. 400 oC].9. G AlCu4Ni2Mg. Caracteristicile mecanice la tracţiune ale unui aliaj 2024 – T8. diferite durate. Mărcile de aliaje industriale de acest tip (folosite pentru confecţionarea de semifabricate turnate cu destinaţii similare celor prezentate în cazul aliajelor deformabile) sunt: G AlCu10. Spre deosebire de aliajele deformabile. 167 . efectuate după diferite durate de menţinere a aliajului la temperatura de încercare. GAlCu10Mg. la solidificarea cărora se produce transformarea eutectică L ⇒ α + θ şi principalul efect durificator îl aduce prezenţa în structură a eutecticului (α+θ). mai rar. 400 oC] Fig. la care nu apare în structura de echilibru eutecticul (α+θ) şi este puţin importantă la aliajele cu %Cum > 5. G AlCu4Si4MnSi. determinate la ta după menţinerea aliajului. T6 sau T8. G AlCu4MgTi. la temperaturi t ∈ [ta.23. G AlCu8.9. T4.7 %. durificarea structurală a aliajelor pentru turnare se obţine de obicei prin atingerea stărilor T1 sau T5 (răcirea rapidă după turnare. Durificarea structurală prin TT poate fi substanţială la aliajele cu %Cum ≤ 5.7 %. prin atingerea stărilor T4 sau T6. G AlCu6Si5Mg. GAlCu4Si1. pentru obţinerea unei structuri cu soluţie solidă α suprasaturată în elemente de aliere. la care durificarea structurală se asigura în mod obişnuit prin atingerea stărilor T3.24. Fig.

. AlMg1SiCr.. la finisarea granulaţiei şi la sporirea caracteristicilor mecanice şi rezistenţei la coroziune. T6 sau T8.5.. care se poate prelucra prin deformare plastică la rece sau la cald. AlMg7..0 %). AlMg1Mn1... Aliajele industriale Al – Mg deformabile sunt de două tipuri: • aliajele monofazice α. AlMg3. Cr (%Crm = 0. 168 ..520 N/mm2.5 %). AlMg2.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9.0. aplicându-se succesiunea de operaţii corespunzătoare atingerii stărilor T3.2.. cu %Mgm = 0. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Mg este prezentată în figura 9.5.10 %. • aliaje bifazice α + β.. a) aliaje deformabile.2. Aliajele din această categorie (cunoscute în tehnică sub denumirea de magnaliu sau alumag) se aliază suplimentar cu Mn (%Mnm = 0.. Ti (%Tim ≤ 0.. AlMg5... care în stare recoaptă au Rm = 300.6..15 %. 37.250 N/mm2 şi A = 14. cu %Mgm = 4..8 % (sub limita solubilităţii magneziului în aluminiu la ta).2 %) şi V (%Vm ≤ 0.1.1. care se pot durifica structural prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire (la fel ca şi aliajele Al − Cu sau de tip duraluminiu). de exemplu.5. Aliajele Al − Mg se pot clasifica în două categorii. Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Al şi Mg.2.12 % (sub limita solubilităţii magneziului în aluminiu la t = 450 oC).. cu structură cristalină de tip CFC şi cu bună plasticitate.10 %..21. cu menţinerea alungirii procentuale după rupere la niveluri A ≥ 8. 9. determinând. la aliajele cu %Mgm = 8. Si (%Sim = 1.25 şi are aceeaşi configuraţie ca şi diagrama sistemului de aliaje Al − Cu. efectele de durificare structurală prin TT sunt importante. AlMg9MnSi. Cele mai folosite aliaje din această categorie corespund mărcilor: AlMg1. redată în figura 9.. b) aliaje pentru turnare.3 % .. • β este o fază bertholidă. creşterea rezistenţei mecanice la Rm = 500. care contribuie la creşterea efectelor de durificare structurală prin TT. cu formula chimică Al3Mg2 şi cu concentraţia masică de Mg variabilă în intervalul [35.6.2 %).1. AlMg5Ti şi AlMg5SiV. T4.7 %]. • α ≡ Al(Mg) este o soluţie solidă de substituţie.. care se pot durifica numai datorită ecruisării produse de prelucrarea lor prin deformare plastică la rece. Aliajele Al − Mg Aliajele aluminiului având ca element de aliere principal magneziul se utilizează în tehnică (la fel ca şi aliajele Al − Cu şi Al – Cu − Mg) în aplicaţiile care impun materiale uşoare (cu densitate scăzută).2 %).

produsele turnate din astfel de aliaje se supun unui TT. 9. 169 ...60 ore) este alcătuită din cristale de soluţie solidă α şi o reţea celulară intercristalină de fază β. cu menţineri τm = 48.2.530 oC (pentru dizolvarea fazei β în matricea α) urmată de o răcire (călire) în apă (pentru menţinerea la ta a structurii monofazice α).. G AlMg5. 9.. revenirea produselor călite la ti = 80. cu τm = 30..6..Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Fig. produsele turnate cu această structură suferă în exploatare un proces de coroziune intercristalină (atacarea preferenţială a reţelei intercristaline de Al3 Mg2 ). G AlMg10 şi G AlMg9MnSiTi. Structura de echilibru a semifabricatelor turnate din astfel de aliaje (obţinută după aplicarea unei recoaceri de omogenizare la ti = 450.....50 ore.12 %. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Mg Fig.26. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Si 9. care constă din încălzirea şi menţinerea lor îndelungată la t i = 500. determină precipitarea parţială a fazei β (care are efecte de durificare a structurii) sub forma unor şiruri intercristaline alcătuite din particule globulare (care nu mai formează o reţea continuă şi nu mai determină producerea fenomenului de coroziune intercristalină).25...500 oC. Deoarece faza β (compusul Al 3 Mg2 ) are rezistenţă scăzută la acţiunea mediilor active de lucru. Pentru a preveni apariţia acestui fenomen nedorit.100 oC.2. Cele mai utilizate aliaje din această categorie corespund mărcilor: G AlMg3. Aliajele industriale Al – Mg pentru turnare au %Mgm = 2.

. Structura de echilibru la ta a aliajelor din această categorie este similară celei corespunzătoare aliajelor tip duraluminiu. conţinând în plus compuşii intermetalici: MgZn2. Ti.2 %) şi alte elemente (Mn.. Aliajele folosite cu precădere în tehnică.26.. Structura acestor aliaje se poate analiza apelând la diagrama de echilibru fazic Al . • β este soluţia solidă având ca solvent siliciul şi ca solut aluminiul (β ≡ Si(Al))..T etc. Zr.8 %) şi adaosuri de Mg (%Mgm = 2. Aliajele Al − Zn Aliajele aluminiului.). 9..3 %). (faza M) sau Al2Mg3Zn3 (faza T).5 %. • α este soluţia solidă având ca solvent aluminiul şi ca solut siliciul (α ≡ Al(Si)). ca aliaje deformabile cu rezistenţă mecanică ridicată (Rm = 550. Aliajele Al – Si Aliajele aluminiului având ca element de aliere principal siliciul se utilizează în tehnică.3. la t = 577 oC şi %Alm ≅ 0 % la ta) se poate considera că β ≡ Si. se folosesc în tehnică. având ca element principal de aliere zincul (%Znm = 5.Si.. ca aliaje uşoare pentru turnare (corpuri de maşini.. Cu (%Cum = 1.) şi apoi precipitate stabile necoerente (de tip M. sub denumirea silumin. prezentată în figura 9. datorită proprietăţilor lor bune de turnare (temperatura de solidificare-topire scăzută. în procesul de îmbătrânire artificială al aliajelor călite se formează în stadiile iniţiale zone GP. fluiditate ridicată etc.) Aliajele din această categorie folosite cu cea mai mare pondere în aplicaţiile tehnice corespund mărcii AlZn6Mg2. sunt 170 . Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Al şi Si.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. corpuri de carburatoare pentru autovehicule etc. Cr.4. armături şi piese industriale rezistente la uzură şi coroziune la temperaturi ridicate în prezenţa gazelor oxidante..6.). introduse fiecare în concentraţii masice care nu depăşesc 0. deoarece solubilitatea aluminiului în siliciu este foarte redusă (concentraţia masică de Al care se poate dizolva în Si este %Alm = 0. sub denumirea de zincral sau alzimac.2 %). iar în stadiile avansate – precipitate metastabile semicoerente cu matricea α (de tip M’. cartere şi pistoane pentru motoare cu ardere internă şi compresoare de aer. T’ etc. Si.5.5Cu1.6. Caracteristicile de rezistenţă mecanică prezentate anterior corespund în mod obişnuit produselor livrate în starea T6.750 N/mm2 şi A ≥ 8 %). α are structură cristalină de tip CFC şi prezintă o bună palsticitate.

... 171 . Al2Cu.28.260 N/mm2 şi A = 6. Aliajele cu o astfel de structură nu au caracteristici mecanice convenabile (Rm = 130... Fig.0.10 %). modificarea cu sodiu determină formarea unor particule de adsorbţie pe suprafeţele germenilor cristalini şi asigură astfel o structură primară cu granulaţie fină.7 % la %Sim = 14 %..27.2 %) şi prezintă rezistenţă scăzută la acţiunea mediilor corosive. astfel că structura de echilibru a aliajelor la ta va fi alcătuită din cristale de soluţie solidă α (separate preeutectic) şi eutectic (α+β).10 %).3. GAlSi9Cu3Mg.. Prezenţa sodiului determină micşorarea temperaturii eutectice de la 577 oC la 565 oC şi deplasarea concentraţiei eutectice de la %Sim = 11.540 oC.. Structura de echilibru la ta a siluminului modificat cu Na (%Sim = 13 %) În tehnică se utilizează şi aliaje de tip silumin cu conţinuturi scăzute de Si (%Sim = 5..0 %). sub formă de cloruri sau fluoruri..28. Aliajele din această categorie folosite de obicei în aplicaţii tehnice corespund mărcilor: GAlSi12Mn.4 %) sau Ni (%Nim = 0.... cu τm = 3..3. 9.12 ore) a produselor turnate realizate din astfel de aliaje.. Al3Ni) şi crează astfel posibilitatea durificării structurale prin TT (călire de punere în soluţie de la ti = 350. Cu (%Cum = 1.. peste aliajele topite)... urmată de îmbătrânire artificială la ti = 150. GAlSi8cu3Ni şi GAlSi9Mg.3. aşa cum se poate observa pe micrografia prezentată în figura 9. caracterizată prin niveluri ridicate ale rezistenţei mecanice şi plasticităţii (Rm = 200. în acelaşi timp..150 N/mm2 şi A = 1.. Pentru îmbunătăţirea caracteristicilor mecanice şi tehnologice ale acestor aliaje se practică modificarea cu sodiu (care se adaugă înainte de turnare.. care formează compuşi intemetalici cu componentele existente în aceste aliaje (Mg2Si.. Structura de echilibru la ta a siluminului nemodificat (%Sim = 13 %) Fig.14 % ) a căror structură de echilibru la ta este alcătuită din cristale de Si (formate preeutectic) şi eutectic (α+β)..160 oC. GAlSi12CuMgni.8 %).Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase aliajele eutectice sau uşor hipereutectice (cu %Sim = 11.. 9. aşa cum se poate observa pe micrografia din figura 9.27. aliate suplimentar cu Mg (%Mgm = 0.

260 N/mm2 şi A = 60. • deformarea plastică a titanului se realizează la temperaturi situate deasupra punctului critic tc = 882 oC.06 %.. deoarece la concentraţii mai mari se formează precipitate de carbură de titan care durifică şi fragilizează titanul). aşa cum se poate observa în figura 9.70 %.7. Principalele proprietăţi fizico-chimice şi mecanice şi clasele de puritate tehnică ale titanului sunt descrise complet de caracteristicile redate în tabelele 1.. titanul tehnic (cu conţinuturile de impurităţi sub limitele admisibile precizate anterior) are Rm = 550. sunt impurităţile gazoase: oxigenul (a cărei concentraţie trebuie limitată la 0. 9.1.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9.. măresc rezistenţa mecanică şi micşorează drastic plasticitatea şi tenacitatea titanului făcându-l inapt pentru prelucrarea prin deformare plastică.2 %..2). azotul (a cărei concentraţie maximă admisă este de 0. densităţii scăzute ( ρ Ti ≅ 4500 kg/m3).3. deoarece la depăşirea acesteia azotul dizolvat interstiţial în titan produce fragilizarea acestuia) şi carbonul (a carei concentraţie masică trebuie limitată la 0. datorită caracteristicilor mecanice ridicate (mai ales la temperaturi înalte).29. a cărei plasticitate se îmbunătăţeşte 172 . iar răcirea lentă după deformare conduce la obţinerea unei structuri cu cristale poliedrice de Tiα ≡ α. titanul foarte pur are Rm = 220.01 %.. aşa cum se observă pe micrografia prezentată în figura 9. stabil sub temperatura tc = 882 oC şi Tiβ. Pentru înţelegerea corespunzătoare a principalelor aspecte referitoare la titan şi aliajele acestuia trebuie subliniate următoarele aspecte particulare: • titanul prezintă două stări alotropice (modificaţii): Tiα.. 9. care modifică valoarea punctului critic tc..1 %.2 şi 9.2. răcirea rapidă (călirea) de la temperaturi ti > tc determină formarea unei structuri cu cristale aciculare (numită martensită M ≡ α’). hidrogenul (a cărei concentraţie trebuie limitată la 0. cu structură cristalină de tip HC. stabil deasupra temperaturii tc = 882 oC şi până la temperatura ts = 1660 oC. • impurităţile cu grad major de nocivitate (în afară de cele menţionate în tabelul 9. deoarece la depăşirea acesteia oxigenul pătruns în interstiţiile structurii cristaline a titanului produce fragilizarea acestuia).30. deoarece la concentraţii mai mari se formează o reţea intercristalină de hidruri de titan care determină comportarea fragilă la rupere a titanului). comportării foarte bune în prezenţa mediilor active de lucru şi posibilităţilor de prelucrare prin deformare plastică şi de influenţare a proprietăţilor lor prin aplicarea de tratamente termice. cu structură cristalină de tip CVC. iar titanul impurificat peste limitele anterior precizate este extrem de fragil şi nu poate fi prelucrat prin deformare plastică.25 %.. Titanul şi aliajele pe bază de titan Titanul şi aliajele sale constituie materiale deosebit de importante pentru tehnica modernă.650 N/mm2 şi A = 20.

A ≥ 18 % şi Z ≥ 40%).Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase considerabil dacă se aplică un TT de revenire la o temperatură imediat inferioară punctului tc (în această stare titanul are Rm ≥ 700 N/mm2. Diagramele de echilibru ale sistemelor de aliaje binare pe care le formează titanul cu astfel de EA au configuraţia prezentată în figura 9.30. O) determină creşterea stabilităţii Tiα şi măresc temperatura punctului critic tc. ca şi Tiβ. 9. în aceste cazuri faza β ≡ Tiβ(EA) ar trebui să se descompună eutectoid 173 . semnificaţiile fazelor care apar pe aceste diagrame fiind identice celor precizate în cazul diagramei din figura 9. α – soluţia solidă α ≡ Tiα(EA). micşorând temperatura punctului critic tc. Structura titanului deformat plastic la cald la tDP > tc şi răcit lent Fig. structură cristalină de tip CVC). Structura titanului deformat plastic la cald la tDP > tc şi răcit rapid (călit) B. în general.31. β – soluţia solidă β ≡ Tiβ(EA) şi γ – faza intermediară care se poate forma la răcirea aliajelor sistemului prin cristalizare din faza lichidă sau prin transformarea peritectică (la t = tp) L + β ⇒ γ şi care se poate descompune prin transformarea peritectoidă (la t = tpe) β + γ ⇒ α. N. Titanul formează aliaje cu diverse elemente. V. Elementele stabilizante β sau elementele betagene (Mo. Cu. Sn. Fe. semnificaţiile fazelor care apar pe această diagramă fiind: L este soluţia lichidă a componentelor Ti şi EA. Fig. În categoria elementelor betagene se încadrează şi Mn. au solubilitate ridicată în Tiβ şi determină creşterea stabilităţii acestuia.32.). faza γ corespunzând unui compus intermetalic TimEAn (Ti2Cu. Diagramele de echilibru ale sistemelor de aliaje binare pe care le formează titanul cu astfel de EA au configuraţia prezentată în figura 9.33 (foarte asemănătoare cu diagrama de echilibru metastabil Fe − Fe3C).29.31. Elementele care formează aliaje cu titanul se pot clasifica aşa cum se prezintă în continuare. 9. Ti2Ni etc. A. C. Cr care formează cu titanul sisteme de aliaje având diagramele de echilibru de tipul celei prezentate în figura 9. aliajele titanului având concentraţii reduse de elemente de aliere (%EAm ≤ 10 %). Nb) sunt izomorfe cu Tiβ (au. la care se produce transformarea alotropică Tiα ⇔ Tiβ. Elementele stabilizante α sau elementele alfagene (Al.

33. O) Fig. C.31. N. Fig. dar. Cu. Cr) care formează cu Ti compuşi chimici γ ≡ ΤimΕΑn 174 . Sn. 9.32. 9. Fe. Diagrama de echilibru a sistemelor de aliaje formate de Ti cu elementele de aliere betagene (Mo. Diagrama de echilibru a sistemelor de aliaje formate de Ti cu elementele de aliere betagene (Mn.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (β ⇒ α + γ). Nb) care nu formează compuşi chimici cu Ti Fig. Diagrama de echilibru a sistemelor de aliaje formate de Ti cu elementele de aliere alfagene (Al. deoarece transformarea se desfăşoară foarte lent. la vitezele de răcire uzuale pentru aliajele tehnice nu se poate produce şi faza β rămâne stabilă până la ta. V. 9.

TiMo8V8Fe2Al3 şi TiV10Fe2Al3. Călirea martensitică se realizează de la o temperatură ti la care aliajul supus TT are o structură monofazică β sau bifazică α + β. dar să nu se producă transformarea α ⇒ β. cele mai utilizate aliaje tehnice din această categorie corespund mărcilor: TiAl5. cele mai folosite aliaje tehnice din această categorie corespund mărcilor: TiV13Cr11Al3... cu τm = 1. • aliaje monofazice β.8 %) şi Sn (%Snm = 1. Recoacerea de detensionare se aplică la produsele din aliaje pe bază de titan în scopul diminuării nivelului tensiunilor reziduale produse de prelucrările utilizate pentru obţinerea acestora.13 %).) capabile să le modifice structura şi să le confere proprietăţile fizico-mecanice impuse de condiţiile lor de utilizare. TiAl5Sn2.700 oC). %Vm = 12. ca şi la oţeluri. Recoacerea de recristalizare fără schimbare de fază... cât şi elemente betagene (V. Călirea martensitică.. cele mai folosite aliaje tehnice din această categorie corespund mărcilor: TiAl6V4.. Cr.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Ţinând seama de cele prezentate anterior. C.).4 ore. Cr. în mod obişnuit se realizează la ti = 550. A. Mo. în care se încadrează aliajele tehnice care conţin atât elemente alfagene.. ca aluminiul (%Alm = 2... etc. Cele mai utilizate TT sunt prezentate în continuare. nitrurare.8 %) şi mici adaosuri de alte elemente (alfagene sau betagene): Sn.. temperatura ti alegându-se astfel încât să fie depăşită temperatura de recristalizare primară (trp = 650. Ms şi Mf 175 .. urmată de revenire (îmbătrânire). TiAl6Sn2V6 şi TiAl5Sn2Zr4Mo6Cr4... %Mom = 3.14 %.. ti = 750. Fe.. Mo. care este însoţită de o creştere importantă a granulaţiei (de obicei. %Snm = 1. rezultă că aliajele titaniului se pot clasifica în funcţie de structura pe care o prezintă la ta în: • aliaje monofazice α. în care se încadrează aliajele tehnice care conţin în concentraţii mici de elemente alfagene (%Alm = 2. • aliaje bifazice α + β. etc. se aplică la produsele realizate din aliaje bifazice în scopul creşterii caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi menţinerii unor niveluri ridicate ale caracteristicilor de plasticitate şi tenacitate.10 %..2 %) şi sunt bogat aliate cu elemente betagene (%Crm = 3.5..2 %).. B.. se aplică la produsele realizate din aliaje monofazice α şi bifazice în scopul refacerii plasticităţii după prelucrările prin deformare plastică la rece. Mn.600 oC.. transformarea fazei β în martensită (β ⇒ M) se realizează la răcirea acesteia sub o temperatură Ms (numită punct martensitic superior) şi se finalizează când se atinge o temperatură Mf (numită punct martensitic inferior)..800 oC). Semifabricatele şi produsele realizate din aliaje pe bază de titan se pot supune unor tratamente termice sau termochimice (carburare.. TiAl3Mn1.. în care se încadrează aliajele pe bază de Ti având ca element de aliere principal aluminiul (%Alm = 5.3 %.5 şi TiAl6Sn2Zr2Mo..

32.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR depinzând de concentraţia EA conţinute în aliajul din care sunt confecţionate produsele supuse tratamentului. astfel: • aliajele având %EAm ≤ a % capătă o structură complet martensitică. Descrierea comportării la călire a aliajelor titanului cu elemente betagene care nu formează compuşi chimici cu Ti Dacă aliajele pe bază de titan din care sunt confecţionate produsele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru de tipul celei prezentate în figura 9. Dacă la temperatura ti de la care se face călirea aliajul supus TT are 176 . Descrierea comportării la călire a aliajelor titanului cu elemente betagene care formează compuşi chimici γ ≡ ΤimΕΑn Fig.9. menţinându-şi la ta structura monofazică β.35.33. comportarea la călire martensitică se poate analiza pe baza diagramelor redate în figura 9.34.34.9. Dacă aliajele pe bază de titan din care sunt confecţionate produsele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru de tipul celei prezentate în figura 9. cu aspect metalografic acicular şi cu duritatea şi rezistenţa mecanică crescătoare odată cu concentraţia EA în aceste aliaje. • aliajele având %EAm ≥ b % nu se călesc. cu structură hexagonală deformată (datorită suprasaturării în EA). M ≡ α’ fiind o soluţie solidă suprasaturată de EA în Tiα. • aliajele având a % < %EAm < b % capătă o structură alcătuită din martensită M ≡ α’ şi fază β reziduală. Fig. comportarea la călire martensitică se poate analiza folosind diagramele din figura 9.35.

5.. scap. Rp0. alcătuite din fazele α şi γ.05.. în mod obişnuit revenirea aliajelor pe bază de titan călite se face la ti = 450.. 9. Tratamentele termochimice se aplică la produsele confecţionate din aliaje pe bază de titan în scopul creşterii rezistenţei la uzare a acestora. aşa cum se poate constata pe diagrama din figura 9. În procesul de revenire faza metastabilă β se transformă mai întâi (la temperaturi sub 425 oC) într-o fază intermediară ω.2 = 820.650 oC > 425 oC... La revenirea aliajelor călite se produce transformarea structurilor alcătuite din martensită şi/sau fază β în structuri apropiate de echilibru. 9.. comportarea sa la călire este similară (în funcţie de concentraţia EA) celei descrise anterior.900 HV. Z = 20. Alte metale şi aliaje neferoase În tehnică se utilizează. cu durate de menţinere τm = 2. în atmosferă de azot). cu grosimea x = 0. Dacă temperatura ti se alege însă astfel încât structura aliajului să fie bifazică.8..60 ore.0.24 ore. care conduce la obţinerea unor straturi superficiale bogate în azot (în structura cărora apare nitrura de titan TiN). faza β stabilă la această temperatură are (în conformitate cu regula izotermiei – v...33...8. care trece apoi (la temperaturi de revenire ti > 425 oC) în faza stabilă α..15 %..32. Aliajele antifricţiune Aliajele destinate realizării cuzineţilor lagărelor de alunecare utilizate ca organe de rezemare a arborilor maşinilor şi utilajelor trebuie să prezinte o rezistenţă mare la uzare atât în condiţiile normale de ungere... D..970 N/mm2) şi prezintă în acelaşi timp şi bune caracteristici de plasticitate şi tenacitate (A = 10. nu se produce (sau se produce parţial) transformarea ei în martensită. Aliajele pe bază de titan călite şi revenite au caracteristici de rezistenţă mecanică foarte ridicate (Rm = 900. Deoarece fragilitatea conferită de prezenţa în structură a fazei ω este inacceptabilă. dacă aliajele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru (cu transformare eutectoidă) de tipul prezentat în figura 9..35.1.15 mm şi duritatea 750. 2. dacă aliajele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru de tipul celei din figure 9.. pe lângă clasele de metale şi aliaje neferoase anterior prezentate şi alte metale şi aliaje neferose.25 %..35 J)..1300 N/mm2. cu fragilitate accentuată. KV = 30..950 oC.1) compoziţia corespunzătoare abscisei punctului B şi. De obicei se utilizează tratamentul termochimic de nitrurare (la ti = 850. cât şi în situaţiile 177 . În continuare sunt tratate succint câteva clase de metale şi aliaje neferoase cu proprietăţi speciale. sau din fazele α şi β. cu τm = 30.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase structura monofazică β..

3 %).. capabile să preia solicitările mecanice la care sunt supuşi arborii pe care îi susţin.36. care să înmagazineze substanţele de ungere (lubrifianţii) şi să poată disipa cu uşurinţă căldura produsă datorită frecării.36. pentru a asigura regimuri termice staţionare de funcţionare a lagărelor. electromotoare. 9. Aliajele antifricţiune cu ts joasă reprezintă o clasă de materiale ale cărei categorii reprezentative sunt: • aliajele pe bază de staniu cu stibiu (%Sbm = 10. Structura la ta a unei compoziţii pe bază de plumb • aliajele pe bază de staniu şi plumb (%Snm = 10. deoarece procesele de uzare a cuzineţilor se produc datorită frecării cu zonele de rezemare ale arborilor (numite fusuri)..ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (accidentale) când ungerea este insuficientă sau chiar absentă. în funcţie de mărimea temperaturii lor ts... Fig. Structura la ta a unei compoziţii pe bază de staniu Fig.1.. cât şi faze dure sau semidure.12 %) şi cupru (%Cum = 5. capabile să asigure conformarea (acomodarea) cuzineţilor după configuraţia geometrică a fusurilor arborilor.9.. denumite compoziţii pe bază de Sn şi Pb sau aliaje Babbit cu Sn şi Pb.1. au structura alcătuită dintr-o 178 ...12 %) şi cupru (%Cum = 2. aşa cum se poate observa în figura 9.15 %.. în plus.. caracterizate prin încărcări mecanice reduse şi turaţii mari ale arborilor.8. motoare Diesel etc. Cu) şi formaţiuni dure.. au. Aliajele antifricţiune utilizate în tehnică se pot împărţi. în clasele şi categoriile prezentate în continuare. Aliajele cu bune proprietăţi antifricţiune trebuie să aibă o structură eterogenă. rezultă că aliajele pentru cuzineţi trebuie să aibă proprietăţi antifricţiune..9. adică să asigure valori cât mai scăzute ale coeficienţilor de frecare de alunecare µ la contactele fus – cuzinet. aceste aliaje trebuie să aibă capacitatea de a forma pe suprafeţele active ale cuzineţilor reţele de canale capilare. care să conţină atât faze moi(cu duritate scăzută şi plasticitate ridicată). denumite compoziţii pe bază de Sn sau aliaje Babbit. de compuşi intermetalici SnSb (sub formă de cristale poliedrice mari) şi Cu3Sn (sub formă de cristale aciculare fine) şi se utilizează pentru cuzineţii lagărelor de la turbocompresoare. %Pbm = 70. uniform distribuite în masa matricei α. structura alcătuită dintr-o matrice moale de soluţie solidă α ≡ Sn(Sb.6 %)..75 %) cu stibiu (%Sbm = 10.37.

bronzurile cu beriliu şi bronzurile cu plumb.5.1. care le îmbunătăţesc comportarea la uzare.5.1. turaţii mici şi solicitări mecanice ridicate (cum sunt. Aliajele antifricţiune cu ts ridicată reprezintă o clasă de materiale destinată confecţionării cuzineţilor lagărelor de alunecare cu încărcări mecanice mari şi turaţii moderate sau reduse ale arborilor.37. bronzurile cu aluminiu.. 9..10 %).8.. • aliajele pe bază de plumb cu calciu (%Cam = 0. bronzurile cu siliciu şi nichel.24 %) şi cupru (%Cum = 0..1.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase masă semidură de eutectic ternar (Sn + SnSb + Pb).0 %) şi mici adaosuri de Na. au.. Mg şi Al. în această clasă sunt incluse şi fontele antifricţiune.3 %)..0.1.) şi se folosesc la realizarea cuzineţilor pentru lagărele care funcţionează cu încărcări mecanice moderate şi turaţii medii ale arborilor... au structura alcătuită din cristale de soluţie solidă β ≡ Zn(Al) şi amestecuri eutectice (binare sau ternare) ce conţin fazele bertholide dure formate de zinc cu elementele de aliere şi se utilizează la confecţionarea cuzineţilor pentru lagărele cu funcţionare intermitentă..1. în care sunt înglobate particule dure de compuşi intermetalici (CuAl2.. Ni... în care sunt înglobate particule dure de compuşi intermetalici SnSb şi Cu3Sn.2 %) sau cu staniu (%Snm = 6. 9.2 %) şi nichel (%Nim = 0.. cupru (%Cum = 4.. lagărele de la locomotive). În afară de bronzuri. 9.8.5 %) şi magneziu (%Mgm = 0.2 %) sau cu cupru (%Cum = 1. aliate cu elemente (Cr.. denumite compoziţii pe bază de Pb sau aliaje Bahnmetall.1. scap. principale categorii de aliaje ale acestei clase au fost prezentate anterior (v.. Ti. cuzineţii lagărelor pentru locomotive şi vagoane de marfă).. Aliajele antifricţiune cu ts moderată reprezintă o clasă de materiale ale cărei categorii reprezentative sunt: • aliajele pe bază de zinc cu aluminiu (%Alm = 8..NiAl3 etc.3): bronzurile bifazice cu staniu (bronzurile hipoeutectoide). Cu.3..3 %) şi plumb (%Pbm = 1. de exemplu. aşa cum se prezintă în figura 9. bronzurile cu siliciu şi plumb. care sunt fonte (cenuşii.8. cupru (%Cum = 0.. Mg şi Al) şi formaţiuni cristaline dure de compus definit Pb3Ca şi se utilizează la realizarea cuzineţilor lagărelor cu încărcări mecanice ridicate şi cu turaţii relativ reduse ale arborilor (de exemplu.3.1.2. structura alcătuită dintr-o matrice moale de plumb (uşor durificată prin dizolvarea adaosurilor de Na. Si) care să confere duritatea dorită masei lor structurale de bază şi cu adaosuri de P şi Pb. • aliajele pe bază de aluminiu cu staniu (%Snm = 19. au structura alcătuită dintr-o matrice moale de soluţie solidă α ≡ Al(EA).8 %). cuzineţii lagărelor de la macarale şi poduri rulante)..0 %).2.. 179 . maleabile sau nodulare) cu grafit în structură. sunt mai ieftine decât compoziţiile pe bază de Sn (deoarece staniul este înlocuit parţial cu plumb) şi se pot folosi la realizarea cuzineţilor pentru lagăre cu încărcări mecanice ridicate (de exemplu.8.5.

Analizând principiul de lucru expus. pentru realizarea unei LIP de bună calitate. • prin solidificarea MA se obţine LIP.MB. iar dacă ts.MA > 450 oC.8. numite lipituri (LIP).MB). folosind materiale de adaos (MA) cu temperatura de topire – solidificare ts. deoarece ts.MA a MA folosit şi de rezistenţa îmbinărilor realizate.MA mai înaltă. îndeplinirea acestei condiţii impune curăţirea (mecanică sau chimică) atentă a suprafeţelor pieselor înainte de lipire şi/sau folosirea la lipire a unor fluxuri (sub formă de pudră. rezultă că. continuitate metalică (datorită legăturilor coezionale asigurate între MA şi MB) şi rezistenţă mecanică mai mică decât a MB (deoarece ts. Aliajele pentru lipire Lipirea este o metodă tehnologică de realizare pe cale metalurgică a unor îmbinări nedemontabile eterogene. trebuie respectate următoarele condiţii: • suprafeţele rostului dintre piesele de lipit trebuie să fie curăţite perfect. • MA topit umectează suprafeţele rostului şi se stabileşte un contact nemijlocit între MA şi MB (o parte din atomii MA ajung în câmpul de atracţie al atomilor MB aflaţi pe suprafeţele rostului). au loc şi procese de difuzie reciprocă între MA (în stare lichidă) şi MB (în stare solidă).2. lipirea poate fi: lipire moale. dacă ts. trebuie să prezinte o bună capacitate de umectare a MB şi (în cazul lipirii tari) trebuie să fie compatibil cu MB din punctul 180 .) care să realizeze îndepărtarea oxizilor şi aerului adsorbit de pe suprafeţele rostului. dacă ts. MB rămâne în stare solidă. caracterizată prin: eterogenitate (deoarece MA este diferit de MB).MA este mare (la lipirea tare). înveliş pe vergelele din MA. din care sunt confecţionate piesele ce se îmbină.MA inferioară temperaturii de topire – solidificare ts. această clasificare convenţională având la bază constatarea (facută experimental) că rezistenţa mecanică a LIP realizată între două piese confecţionate dintr-un anumit MB este cu atât mai mare cu cât MA folosit are ts. evident. Principiul de lucru la lipire este simplu: • MA se topeşte cu ajutorul unei surse termice şi se introduce în interstiţiul (rostul) dintre piesele care trebuie îmbinate. în funcţie de ts. între piesele metalice. pastă.MA < ts. • MA în stare topită trebuie să aibă fluiditate suficientă (pentru a pătrunde uşor în rostul dintre piesele de lipit).ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. topitură etc. pentru a fi asigurate condiţiile de desfăşurării proceselor de realizare a contactului nemijlocit între MA şi MB. deoarece asigură realizarea legăturilor coezionale între MA şi MB.MA ≤ 450 oC sau lipire tare (brazare).MB a materialului de bază (MB). desfăşurarea proceselor de umectare – difuzie este esenţială.MA < ts.

.8. aliajele Pb – Ag (%Agm = 3.15 %.MA = 700 ..20 %) au ts. %Agm = 1. alame etc. cupru. 9.... compuşi chimici) fragile...2.400 oC şi se folosesc la lipirea pieselor rezistente la coroziune din aluminiu. • aliajele Cd – Zn (%Znm = 35.1. nefiind recomandate (datorită conţinutului ridicat de fosfor) la lipirea pieselor din oţeluri.... circuite imprimate.8...3..4 %) şi aliajele Pb – Sn – Ag (%Snm = 1.3.0 %).. %Snm = 0... care măresc plasticitatea LIP)..40 %)...2.40 %.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase de vedere al desfăşurării (în condiţiile termice de realizare a lipirii) unor procese cât mai intense de difuzie reciprocă.1. • aliajele Sn – Ag (%Agm = 4.. • aliajele Cu – P (%Pm = 5. aparate sanitare....8. clorura de zinc şi clorura de amoniu (fluxuri de natură anorganică). nesupuse (în timpul utilizării) la solicitări mecanice importante (tinichigerie ordinară.. fără apariţia de faze (soluţii solide.2.8 %) au ts.2 % şi %Sim = 0..2 %) au ts.1.62 %. aliajele Sn – Pb – Ag (%Pbm = 35. 181 .7 %) au ts. 9. %Cdm = 17. aliajele Cd – Zn – Pb (%Znm = 28. Principalele fluxuri care se folosesc cu aceste aliaje sunt: colofoniul (flux de natură organică). aliajele Zn – Cd (%Cdm = 24.2 %).5 %). aliaje pe bază de aluminiu etc.300 oC şi se folosesc la lipirea pieselor pentru electrotehnică (ce trebuie să aibă conductibilitate electrică ridicată) din cupru.. aliaje de tip monel etc. acidul clorhidric.17 %.....98 %) şi Sn – Pb – Sb (%Pbm = 40. Aliajele pentru lipire tare au ca tipuri reprezentative: • aliajele Cu – Zn (alamele speciale cu %Znm = 58. %Znm = 25.. fonte...90 %.. nichel. %Znm = 10...MA ≅ 900 oC şi se folosesc pentru lipirea pieselor din cupru. aliajele Cd – Zn – Ag (%Znm = 15.8....20 %... bronzuri... alame. Aliajele pentru lipire utilizate în tehnică se pot împărţi în clasele şi tipurile prezentate în continuare.6 %) au ts. a conductelor de presiune din oţeluri inoxidabile şi a produselor realizate din metale preţioase sau aliaje ale acestora (cele cu conţinut ridicat de argint şi adaosuri de cadmiu.1..2.2. %Pm = 5..5..2...0 %. argint.. %Pbm = 10..30 %.MA = 200 .2. nichel şi aliaje pe bază de nichel. conductori electrici.MA = 190 ..800 oC şi se utilizează la lipirea pieselor din cupru şi aliaje pe bază de cupru...30 %) şi aliajele Cu – Ag – Zn – Cd (%Agm = 40..900 oC şi se utilizează la lipirea pieselor din cupru şi aliaje pe bază de cupru...50 %...MA = 700 . %Agm = 1..). radiatoare auto.25%) şi aliajele Zn – Al (%Alm = 4...36 %. alame etc..8.11 %)..4 %) au ts..7 %) şi aliajele Cu – Ag – P (%Agm = 5. %Sbm = 0..270 oC şi se folosesc la lipirea pieselor din oţeluri. %Agm = 2... îndeplinirea unora dintre aceste condiţii poate fi asigurată (în cazul multor MA) folosind la lipire fluxuri adecvate (pentru micşorarea tensiunii superficiale a MA şi creşterea capacităţii sale de umectare a MB). manşoane pentru cabluri. • aliajele Cu – Ag – Zn (%Agm = 20.8. Aliajele pentru lipire moale au ca tipuri reprezentative: • aliajele Sn – Pb (%Pbm = 10.MA = 230 . cutii de conserve etc.

clorura de zinc şi fluorurile alcaline. Materialele metalice trebuie să prezinte o structură cu granulaţie fină şi stabilă (dimensiunile grăunţilor cristalelor care alcătuiesc structura trebuie să fie mai mici ca 10 µm) şi să fie supuse deformării plastice la o temperatură Tdp ≥ 0.2)..5Ts... Mecanismul de producere a procesului de deformare superplastică este redat schematic în figura 9. cu granulaţia de acelaşi ordin de marime ca şi a matricei şi distribuită astfel încât să blocheze creşterea granulaţiei matricei). B.5 şi 6. Pentru materiale metalice cu structură monofazică (metal pur sau soluţie solidă) cele două condiţii sunt contradictorii şi incompatibile. scap.. deoarece. Aliajele superplastice Superplasticitatea este proprietatea unor aliaje de a se deforma plastic cu grade mari de deformare.10 %) au ts..4). fie eutectice sau eutectoide (la care creşterea granulaţiei este limitată de interacţiunea fazelor care alcătuiesc amestecurile mecanice). ceea ce corespunde unor procese foarte lente de deformare plastică. fără apariţia riscului de fisurare sau rupere datorită apariţiei fenomenului de gâtuire (v. la care se manifestă cu intensitate ridicată procesele de difuzie ale atomilor componentelor materialelor. Viteza de deformare (viteza de creştere a deformaţiilor specifice ε în materialele supuse deformării) trebuie să fie foarte mică (10−4.37 şi prezinta următoarele particularităţi: * procesul este bazat pe producerea unor secvenţe multiple de alunecare 182 .2. iar ca adaosuri (pentru mărirea fluidităţii şi creşterea capacităţii de decapare) acidul boric. aşa cum este cunoscut (v. Gradul de deformare al aliajelor superplastice (definit de relaţia (3.3...4Ts conduce la aparitia fenomenului de creştere a granulaţiei.9)) atinge valori GD = 400. C. %Sim = 8.1100 oC şi sunt recomandate la lipirea pieselor din metale greu fuzibile sau din aliaje refractare... ridicarea temperaturii peste temperatura de recristalizare Trp ≅ 0. prezentate în tabelul 9. fie alcătuite dintr-o matrice structurală de bază şi o fază secundară (cu un conţinut procentual suficient de mare.. 3.30 %) şi aliajele Ni – Cr − Si (%Crm = 18.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • aliajele Ni – Cr (%Crm = 10. 9. materialele metalice apte a fi deformate superplastic sunt aliajele cu structură bifazică.10−2 s−1). În consecinţă.3...12 corespund în totalitate acestei condiţii privind structura. A. scap.8.5000 %.20 %. Fluxurile care se folosesc cu aceste aliaje au drept component de bază boraxul. Cercetările teoretice şi experimentale efectuate până în prezent au evidenţiat condiţiile şi aspectele prezentate în continuare privind deformarea superplastică a materialelor metalice.MA = 1000. principalele aliaje superplastice cunoscute şi utilizate până în prezent.

constând (aşa cum se observă în figura 9. Mg) + fază secundară (ZrAl3) aliaj eutectic α ≡ Cu(Al) + faze secundare aliaj eutectic α ≡ Mg(Zn) + faze secundare eutectic eutectic α+β v.38) din modificarea poziţiei grăunţilor prin deplasare liniară şi rotire. %Fem=4 % %Alm=33 % %Znm=6 %. %Zrm=0. Tabelul 9. Schema realizării proceslor de deformare superplastică a aliajelor 183 Fig 9.7 eutectoid GDmax la deformarea superplastică la tracţiune.7 %. Ciclul histerezis al transformărilor in aliajele cu memoria formei . 9.9 %. generarea de noi dislocaţii etc.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase între grăunţii cristalini ai materialului supus deformării. Compoziţia chimică şi caracteristicile principalelor tipuri de aliaje superplastice Tipul aliajului Al – Cu Al – Cu – Zr Al – Zn – Mg – Zr Bi – Sn Cu – Al – Fe Mg – Al Mg – Zn – Zr Pb – Cd Sn – Pb Ti – Al – V Zn – Al Compoziţia chimică %Cum=33 % %Cum=6 %. fig. cu asigurarea permanentă a contactului dintre aceştia prin contribuţia unor fenomene de acomodare. deplasarea dislocaţiilor prin alunecare şi căţărare.21 α ≡ Al(Cu) + fază secundară (ZrAl3) β ≡ Al(Zn. în desfăşurarea cărora dufuzia componentelor materialului supus deformării joacă un rol important..39.38. %Vm=4 % %Alm=22 % Caracteristicile structurale aliaj eutectic v. % 1300 2000 1500 1900 800 2100 1700 1500 4800 1000 2900 Fig. 9.5 %. %Zrm=0. %Zrm=0.12.4 % %Snm=44 % %Cum=9. scap.6 % %Cdm=18 % %Pbm=38 % %Alm=6 %.5 % %Znm=10. 9. %Mgm=0.

9. Aliajele cu memoria formei Fenomenul de memorie a formei s-a constatat experimental la aliajele care prezintă transformări martensitice de tip special.) prin deformare plastică (curbare.2. motiv pentru care este denumită rupere prin cavitaţie. 39. Considerând că la aceste aliaje (prin analogie cu cazul aliajelor sistemului Fe – C) faza care se transformă în martensită (M) la răcirea cu viteză mare este denumită austenită (γ). scap. ruperea nu este precedată de apariţia unei gâtuiri locale. 5. adică transformarea γ ⇒ M începe la răcirea rapidă a austenitei sub o temperatură Ms şi se finalizează la o temperatură Mf < Ms. aceste particularităţi pot fi descrise succint astfel: • transformarea este reversibilă. D. diferite de cele prezentate pentru transformarea martensitică (transformarea la răcire a austenitei prin mecanismul fără difuzie la aliajele Fe – C (v. bare profile.2). într-un interval de temperaturi (As. sârme. ambutisare. având o lăţime ∆tHIS relativ redusă.8. extrudere. sunt reduse). tragere. impuse de desfăşurarea transformării. corpuri de recipiente. se constată că toate cristalele îşi menţin forma echiaxială avută înainte de deformare).Af). în final.4. laminare. suferă în secvenţele următoare deplasări liniare si rotiri care îi modifică poziţia. Dacă procesul de deformare superplastică a unui material metalic se conduce până la depăşirea capacităţii lui de deformare.) la cald cu grade mari de deformare şi consumuri energetice reduse. prezentată în figura 9. ci de formarea de microgoluri intercristaline. iar la încălzirea martensitei se produce transformarea inversă M ⇒ γ.38) pe grupe de grăunţi adiacenţi. bucla de histerezis al transformării. ci numai deformarea elastică a austenitei netransformate din vecinătatea acestor cristale (deformaţiile structurii cristaline a austenitei. adică la apariţia cristalelor platiforme de martensită nu se produce deformarea plastică . etc. procesele ulterioare de deformare îi produc alungiri pe alte directii şi.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR * alunecările între grăunţii cristalini la producerea deformării superplastice şi fenomenele de acomodare care le însoţesc se realizează (aşa cum se observă în figura 9. funduri. Aliajele superplastice au mari perspective de utilizare la realizarea unor produse industriale (piese pentru construcţia de maşini. trefilare etc. • prin răcirea rapidă a austenitei sub Ms se formează o martensită termoelastică. caracterizate de o serie de particularităţi. în procesul de deformare neproducându-se modificarea formei grăunţilor prin alungirea lor în direcţia deformării (deoarece orice cristal care a suferit într-o primă secvenţă o alungire pe o anumită direcţie. 184 .

47 % %Tiat = 50 % %Cum = 20. pentru producerea transformării M ⇒ γ. 1.3) şi nu dislocaţiile (care crează posibilitatea distrugerii distribuţiei ordonate a atomilor prin procese de deformare plastică realizate cu deplasarea lor prin alunecare). De exemplu.5 % %Cdat = 44 ... fabricarea maşinilor termice neconvenţionale.. 13 % %Alat = 39 .13. fabricarea pieselor pentru servomecanisme programate. 870 Domeniile în care se pot utiliza astfel de aliaje sunt multiple: asamblarea pieselor pentru mecanică fină.3).450 240 .9 % %Alm = 11 ... Tabelul 9. Principalele aliaje la care s-a evidenţiat fenomenul de memorie a formei (numite aliaje Marmem) sunt prezentate în tabelul 9. scap. • deformarea plastică a pieselor cu structură de martensită termoelastică..13. %Tiat = 50 %) se utilizează în prezent la fabricarea filtrelor de prevenire a emboliilor. pentru realizarea transformării martensitice γ ⇒ M. fenomenul de memorie a formei se poate evidenţia efectuând următoarele operaţii: • răcirea rapidă a pieselor din domeniul austenitic. −40 − 240 .. deformarea plastică nu se poate realiza prin mecanismul clasic de alunecare (v. −44 −50 . care se implantează în vena cavă a bolnavilor. deoarece structura martensitei termoelastice este lipsită de dislocaţii şi se produce printr-un mecanism ce constă din demaclarea maclelor prezente în structura martensitei. scap. în timpul desfăşurării acestei transformări tensiunile reziduale generate în procesul de deformare plastică bazat pe mecanismul de demaclare acţionează şi produc deformarea în sens invers... 60 −137 .. %Znm = 20.5...7 %. 41 % Ms. pentru a 185 ... 3. oC −15 . −10 30 .... singurele imperfecţiuni prezente în această structură fiind maclele (v. %Nim = 4 % %Cdat = 47. realizarea cuplajelor termocomandate. confecţionarea de filtre sau proteze pentru medicină. aliajul marmem denumit nitinol (%Niat = 50 %. realizarea antenelor pentru spaţiul cosmic. Compoziţia chimică şi caracteristicile principalelor tipuri de aliaje marmem Tipul aliajului Cu –Al − Ni Au – Cd Ag – Cd Ni – Ti Au – Cu − Zn Cu – Al Ni – Al Compoziţia chimică %Alm = 14 %. refacerea maclelor şi restabilirea în acest fel a formei iniţiale a pieselor (pe care au avut-o înainte de deformarea lor plastică în stare martensitică).Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • structura cristalină a martensitei se caracterizează printr-o distribuţie ordonată a atomilor componentelor aliajului. La piesele realizate din aliaje care prezintă transformări martensitice caracterizate prin aceste particularităţi. • încălzirea pieselor deformate plastic..

.....................................................50 constantan.........ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR împiedica accesul spre inima acestora al cheagurilor de sânge formate datorită maladiilor de care suferă sau datorită intervenţiilor chirurgicale la care sunt supuşi...............36 elemente alfagene ................49 aliaje Cu – Ni.................................................................................................................................................10 rupere prin cavitaţie.............................................................................................................19 zone GP (Guinier .......................................... Argentan).33 bronz ........ de forma unei spirale realizate din sârmă de nitinol.....41 simbolizare alfanumerică......37 aliaje Al ...................................................................................................................................................50 compoziţii pe bază de Sn şi Pb ..............................24 cupru tehnic ...............................................46 Alpaca (Neusilber..............................24 bronzuri hipoeutectoide (bifazice).....................56 silumin...............................................15 superplasticitate ..........................Preston ............................51 magnaliu (alumag).......20 alame de turnare ......41 aliaje Al – Mg pentru turnare ....................44 elemente betagene ......................................52 îmbătrânire artificială ........................................ se supune îndreptării în această stare (pentru a căpăta o formă convenabilă implantării în vena cavă).....................34 aliaje antifricţiune..................................26 bronzuri monofazice α ...................................44 flux ...10 Kunial ...................24 modificare tipul I...............................56 Melchior (Maillechort) ............................9 compoziţii pe bază de Pb (Bahnmetall)......................................................12 duraluminiu ................................... se aduce prin răcire în stare martensitică.................................................................17 curbe de îmbătrânire .............20 alame monofazice α .52 aliajele titanului monofazice bifazice................................43 titlu fictiv ............................................57 precipitate θ ......39 aliaje Al − Cu.....................................31 bronzuri cu plumb .........................................................10 îmbătrânire naturală........................................................56 aliaje pentru lipire .........................................................53 titan........13 simbolizare numerică................ recăpătând structura austenitică şi forma spirală care îi asigură funcţionarea ca filtru........................................................................ Cuvinte cheie acomodare ............ tipul III ........... un astfel de filtru..................... ..20 alame monofazice β’.. ..20 tombac .....................26 călire de punere în solutie......................19 aliaje Al – Cu pentru turnare .......20 alame complexe (speciale) ..............................54 alame ................... iar după implantare.......30 bronzuri cu staniu... tipul II..........................................40 aliaje Al − Mg.24 lipire moale.................................... 18 alame bifazice.........................50 compoziţii pe bază de Sn (Babbit) .................32 bronzuri cu siliciu...................10 186 ...39 martensită termoelastică ...24 bronzuri cu aluminiu ....... tare (brazare) ...................................27 bronzuri cu beriliu ........................................................24 aluminiu tehnic...........6 Monel .24 Nitinol....23 aliaje cu memoria formei (Marmem) ......... datorită încălzirii la temperatura corpului uman...Zn ............................................................................. suferă transformarea inversă..................................................................12 stări de bază .............

Macmillan Publishing Company. 1962 6. Traducere din limba germană. Editura Didactică şi Pedagogică.1.. Shackelford F. Moscova.9. 1983 5. Smithells C. Protopopescu H.. 1983 2. Metalografie şi tratamente termice. vol. c) modificarea de tipul II determină accentuarea ramificării şi subţierea ramurilor cristalelor dendritice primare şi influenţează favorabil distribuţia fazelor secundare la aliajele în structura cărora precipită particule ale unor astfel de faze. 1981 3.9. Petrescu M.. 1978 4.2. Bucureşti. Metalurgie fizică.. American Society for Metals. T. London & New York. Bucureşti. 1965 7. Introduction to materials science for engineers.... Bucureşti. II. În ce scop se aplică TT de recoacere de recristalizare fără schimbare de fază la semifabricatele şi piesele din aliaje neferoase: a) pentru omogenizarea chimică a structurilor dendritrice primare. 1991 9. b) modificarea de tipul III determină amplasarea intercristalină a eutecticelor care se formează la solidificarea aliajelor. Gâdea S. Care dintre afirmaţiile următoare privind efectele modificării aliajelor neferoase sunt adevărate: a) modificarea de tipul I are ca efect principal micşorarea dimensiunilor cristalelor dendritice primare ale aliajelor. Bucureşti.. Reference book. Editura Tehnică. Butterworths Publications Ltd. b) pentru refacerea 187 . d) modificarea de tipul III are ca efect finisarea granulaţiei si creşterea gradului de dispersie a fazelor componente ale eutecticelor care se formează la solidificarea aliajelor.. & Interscience Publishers Inc. Studiul metalelor. * * * Metals Handbook Ninth Edition. vol. vol. Editura Didactică şi Pedagogică. Metals. Métallographie et traitements thermiques des métaux. Editura Didactică şi Pedagogică.a. J. Editura Tehnică. Protopopescu M. Mir. New York. Aliaje neferoase.9.. Colan H. Bucuresti. 1986 Teste de autoevaluare T. Metalurgie fizică şi studiul metalelor. Schumann H. ş. Ohio. Gâdea S.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase Bibliografie 1... 1955 8. I. Lakhtine I.

9.9. b) prin călire de punere în soluţie şi deformare palstică la rece. b) TK. b) revenire. c) T8.9. Semifabrcatele realizate dintr-un aliaj pe bază de cupru sunt prelucrate prin deformare plastică la cald. c) recoacere izotermă. d) sulful? T. c) prin prelucrare la cald.9. c) o structură alcătuită dintr-o soluţie solidă şi un amestec mecanic. c) T5.9. Semifabrcatele realizate dintr-un aliaj pe bază de aluminiu sunt prelucrate prin deformare plastică la cald. b) aliaje Kunial. b) alamele bifazice. cum s-a realizat această stare: a) prin călire de punere în soluţie. b) prin călire de punere în soluţie.9.4. îmbătrânire artificială şi deformare plastică la rece. deformare plastică la rece şi îmbătrânire naturală. d) prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire artificială? T. c) aliaje Alpaca. d) tombacurile? 188 . Procesul de supraîncălzire de scurtă durată a aliajelor neferoase îmbătrânite pentru reconstituirea stării structurale pe care aliajele au avut-o după călirea de punere în soluţie este denumit: a) reversiune.9. d) TE? T. d) o structură monofazică alcătuită din cristale de soluţie solidă suprasaturată în elemente de aliere? T.11. Produsele realizate dintr-un aliaj pe bază de cupru sunt livrate în starea TD. sunt răcite rapid la ta şi sunt apoi supuse unei îmbătrâniri artificiale.6. în final. sunt supuse unui tratament de îmbătrânire artificială.9. d) pentru obţinerea stării de echilibru structural? T.3. Care dintre următoarele tipuri de alame se pot prelucra prin deformare plastică: a) alamele monofazice α. Ce structură rezultă prin aplicarea călirii de punere în soluţie la o piesă din aliaj neferos: a) o structură martensitică. răcire rapidă la ta şi îmbătrânire artificială. care este simbolul stării de bază a produselor obţinute în acest fel: a) F. c) oxigenul.9. cum s-a realizat această stare: a) prin călire de punere în soluţie. sunt răcite rapid la ta. b) o structură bifazică alcătuită dintr-o soluţie solidă şi un compus intermetalic. d) normalizare? T. d) prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire artificială? T. d) TG? T.9.5. care este simbolul stării de bază a produselor obţinute in acest fel: a) M. sunt apoi ecruisate prin deformare plastică la rece şi.8. c) pentru diminuarea intensităţii şi redistribuirea tensiunilor mecanice reziduale.7. c) prin prelucrare la cald. răcire rapidă la ta şi îmbătrânire artificială. Care dintre următoarele aliaje pe bază de cupru au ca element de aliere principal zincul: a) bronzurile. b) bismutul. d) alamele? T.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR plasticităţii după ecruisarea prin deformare plastică la rece. b) T4. îmbătrânire artificială şi deformare plastică la rece. c) alamele monofazice β’. Care dintre următoarele impurităţi prezente în cuprul tehnic determină apariţia fenomenului numit „boala de hidrogen”: a) plumbul. Produsele realizate dintr-un aliaj pe bază de aluminiu sunt livrate în starea T6.10.

21. b) produsele fabricate din aliajul G AlMg5. Care dintre următoarele caracteristici corespund alamei CuZn30: a) este o alamă monofazică α. La care dintre următoarele mărci de aliaje Al − Mg se poate aplica durificarea structurală prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire: a) AlMg1.9.17. b) este o alamă binară deformabilă. d) starea T6? T. b) starea TH.. c) este o alamă specială deformabilă.22.7 %. c) compus intermetalic Cu3Sn.9. c) AlMg5. c) nichelul. d) AlMg7? T. b) AlCu4MgMn. d) produsele realizate din aliajul AlMg2? T.16. d) siliciul? T.18. b) aliajele de turnare cu %Cum ≤ 5. c) produsele realizate din aliajul AlMg7. Care este semnificaţia fazei δ. d) structură monofazică γ2? T. c) aliajele Konstantan. Care dintre următoarele aliaje are densitatea mai scăzută: a) CuAl10Fe3. Care stare de bază asigură produselor realizate din bronzuri cu beriliu cele mai ridicate caracteristici de rezistenţă mecanică şi duritate: a) starea TA. d) fază bertholoidă Cu31Sn8? T.9.9.9.9.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase T.12. b) staniul. d) aliajele Monel? T. prezentă în structura bronzurilor cu staniu pentru turnare: a) soluţie solidă Cu(Sn).9.15. alcătuită din α şi γ. d) este o alamă pentru turnare? T. b) structură alcătuită din fazele α ≡ CuAl şi γ2 (fază bertholidă corespunzătoare compusului Cu32Al10).19. Care dintre următoarele elemente de aliere determină micşorarea conţinutului procentual de fază α al structurii alamelor speciale: a) aluminiul. c) AlMg7.9. b) aliajele Melchior. Care dintre următoarele tipuri de aliaje Cu − Νi prezintă la ta o structură monofazocă: a) aliajele Kunial. c) structură bifazică..13.7 %. Care dintre următoarele categorii de produse realizate din aliajele industriale Al − Mg se livrează de obicei în starea H: a) produsele din aliajul AlMg1.14. d) structură alcătuită din constituienţi a (preeutectoid) şi eutectoidul (α+γ)? T. Care dintre următoarele aliaje este cunoscut sub denumirea de 189 . având %Cum = 2. Care dintre următoarele categorii de aliaje industriale Al − Cu se pot supune durificării structurale prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire naturală sau artificială: a) aliajele deformabile. Care este structura la ta a semifabricatelor şi pieselor turnate realizate din bronzul G CuAl10Mn: a) structură monofazică α ≡ Cu(Al).5 %. b) structură monofazică γ (fază bertholidă pe baza compusului CuBe.9.9. c) aliajele de turnare cu %Cum < 5.20. c) structură alcătuită din constituenţii α (preeutectoid) şi eutectoid (α+γ2). Care este structura de echilibru la ta a bronzurilor cu beriliu folosite în tehnică: a) structură monofazică α ≡ Cu(Be). d) toate categoriile de aliaje industriale? T.23. c) starea TC.9.9. b) fază bertholidă Cu5Sn. b) AlMg3. d) Al Mg9MnSi? T.

La care dintre următoarele mărci de aliaje pe bază de titan se poate realiza creşterea rezistenţei mecanice prin aplicarea TT de călire martensitică şi revenire: a) TiAl6V4. în starea Tiα? T.5Cu1. c) TiAl6SnV6.25. c) o structură alcătuită din constituienţii β (preeutectic) şi eutecticul (α+β). Ce tratament termochimic se poate aplica pentru durificarea superficială a produselor realizate din aliaje pe bază de titan: a) carburarea. care asigură conformarea cuzineţilor cu zonele de rezemare ale arborilor pe care îi susţin. Care este structura de echilibru la ta a unui silumin industrial cu %Sim = 12.31.9. b) titanul prezintă două modificaţii: Tiα cu structură cristalină CVC şi Tiβ cu structură cristalină HC. b) TiAl5Sn2. d) sunt mai dure decât materialele folosite la realizarea arborilor care se reazemă pe cuzineţi? 190 . d) deformarea plastică a titanului se face de obicei la rece.29. Care dintre următoarele elemente de aliere ale aliajelor industriale pe bază de titan sunt stabilizante α (alfagene): a) aluminiul. care asigură conformarea cuzineţilor cu zonele de rezemare ale arborilor pe care îi susţin.27. d) silicizarea? T. modificat cu sodiu la elaborare: a) o structură bifazică alcătuită din soluţie solidă α ≡ Al(Si) şi soluţie solidă β ≡ Si(Al).9.24.9. c) aliajul CuZn39Ni3. Care dintre următoarele caracteristici corespund aliajelor antifricţiune folosite la confecţionarea cuzineţilor pentru lagărele de alunecare: a) structura lor conţine faze cu duritate scăzută şi plasticitate ridicată. c) molibdenul.9.5 %.26.5%. c) carbonitrurarea. Care este structura de echilibru la ta a unui silumin industrial cu %Sim = 12. b) nitrurarea. Care dintre următoarele elemente de aliere este prezent în toate aliajele industriale pe bază de titan: a) fierul.5.9. azotul şi carbonul. b) aliajul AlZn6Mg2.5.30.9. d) o structură monofazică α? T. d) aliajul G AlMg9MnSiTi? T. b) o structură alcătuită din constituienţii β (preeutectoid) şi eutectoidul (α+β). b) staniul. d) TiV13Cr11Al3? T.9.9. d) o structură monofazică α? T. b) o structură alcătuită din constituienţii β (preeutectoid) şi eutectoidul (α+β). hidrogenul. b) cuprul. Care dintre următoarele afirmaţii privind titanul sunt adevărate: a) titanul prezintă două modificaţii: Tiα cu structură cristalină HC şi Tiβ cu structură cristalină CVC. nemodificat la elaborare: a) o structură bifazică alcătuită din soluţie solidă α ≡ Al(Si) şi soluţie solidă β ≡ Si(Al).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR zincral sau alzimac: a) aliajul G CuZn40PbSn. c) au capacitatea de a disipa căldura produsă datorită frecărilor din lagărele de alunecare. d) aluminiul? T. c) molibdenul. c) o structură alcătuită din constituienţii α (preeutectic) şi eutecticul (α+β). d) vanadiul? T.28. b) structura lor conţine faze dure sau semidure. c) impurităţile care reduc plasticitatea titanului şi îl fac inapt pentru prelucrări prin deformare plastică sunt oxigenul.

d) aliajul Au – Cd cu %Cdat = 47.9. Care dintre următoarele aliaje de lipit se folosesc pentru lipirea tare (brazare): a) CuZn42. c) SnAg5.9. c) fontele albe.9. b) compusul intermetalic Cu3Sn. Care dintre următoarele caracteristici corespund transformării martensitice ce se produce la călirea aliajelor marmem: a) transformarea este ireversibilă.9. b) CuAg10P5. b) să fie compatibile cu MB (materialul din care sunt confecţionate piesele care trebuie îmbinate prin lipire). c) aliajul AlCu4.9.9.9.41. Care dintre următoarele clase de aliaje se folosesc ca materiale antifricţiune cu ts joasă: a) aliajele Sn – Sb − Cu.40. d) aliajul CuSn8? T. Care dintre următoarele aliaje prezintă fenomenul de deformare superplastică: a) aliajul eutectic Al – Cu (cu %Cum = 33 %).38.42. b) un amestec mecanic eutectoid. c) să fie dure şi fragile. d) au granulaţie grosolană şi sunt sensibile la supraîncălzire? T.43.5 %? 191 . b) au structură bifazică. d) cristalele de Pb? T. d) aliajul eutectoid Zn – Al (cu %Alm = 22 %)? T. d) SnPb10? T. d) martensita formată conţine un număr mare de dislocaţii în structură? T. d) bronzurile hipoeutectoide? T.35. d) SnPb37Ag? T. d) să aibă temperatura ts mai mare decât cea corespunzătoare MB? T. Care dintre următoarele clase de aliaje se folosesc ca materiale antifricţiune cu ts ridicată: a) oţelurile carbon eutectoide. d) un compus intermetalic? T. b) fontele cenuşii feritoperlitice. b) SnAg5. c) aliajul eutectic Al – Cu (cu %Cum = 33 %).9. c) bronzurile cu Pb.36. c) martensita formată este termoelastică. Care dintre următoarele caracteristici corespund aliajelor neferoase superplastice: a) au structură monofazică.Cu).39. Care dintre următoarele aliaje de lipit se folosesc pentru lipirea moale: a) SnPb10. b) transformarea este reversibilă. b) aliajul eutectic Pb – Cd (cu %Cdm = 18 %). b) aliajele Pb – Sn – Sb – Cu. c) aliajul Au – Cd cu %Cdat = 47. c) CuZn20. Care dintre următoarele aliaje fac parte din categoria aliajelor care prezintă fenomenul de memorie a formei: a) aliajul bifazic TiAl6V4.9.5 %. c) au granulaţie foarte fină.9. Care dintre următoarele aliaje prezintă fenomenul de deformare superplastică: a) alama monofazică CuZn20. c) soluţia solidă α ≡ Sn(Sb.34. Care dintre următoarele caracteristici trebuie asigurate de aliajele de lipit: a) să prezinte o bună fluiditate în stare topită.9. Care pot fi fazele dure din structurile aliajelor antifricţiune de tip Babbit: a) compusul intermetalic SnSb. b) aliajul Ni – Ti cu %Tiat = 50 %.37. d) aliajele Bahnmetall? T.9. b) aliajul TiAl6V4. c) o matrice structurală de bază şi o fază secundară (distribuită astfel încât să poată bloca creşterea grăunţilor matricei).Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase T. Structura aliajelor superplastice este alcătuită din: a) un amestec mecanic eutectic.33.32.

iar pentru faza ε: %Snatε = 25.4 %. fiind o alamă monofazică α. iar cuprul are valenţa vCu = 1 şi masa atomică maCu = 63. 192 .9. iar faza ε are 2 CEε = 7 . δ şi ε şi %Snatγ.7. fiind o alamă monofazică β’. %Snmδ şi %Snmε concentraţiile masice ale staniului în cele fazele bertholide γ. folosind relaţia (9.67 ⋅118.5 %. 9. fiind o alamă bifazică.9.3). %Snatδ şi %Snatε concentraţiile atomice ale staniului în aceste faze. Să se stabilească clasele structurale tipice alamelor speciale CuZn32Pb2.4 %.33⋅ 63.0 %. cu coeficienţii de echivalare în zinc a elementelor de aliere precizaţi în scap. Să se determine valorile de bază ale concentraţiilor masice ale componentelor în fazele bertholide tipice structurilor de echilibru ale bronzurilor 21 cu staniu. se obţine pentru faza γ: % Snatγ = % Snmγ = 100(CEγ − vCu ) v Sn − vCu = 100( 3 1) − 2 4 −1 = 16. 4 Rezolvare Se notează %Snmγ. Folosind relaţiile (2.7 + 83. rezultă pentru faza δ: %Snatδ = 20. faza δ are CEδ = 13 .6 % şi aparţine aceleiaşi clase structurale ca şi alama binară cu %Znm = 100 − %Cume = 41.1).5. pe această cale se obţin datele prezentate în tabelul 9. Rezolvare Pentru încadrarea în clase structurale a mărcilor de alame speciale precizate în enunţul aplicaţiei se calculează titlul fictiv al acestora.00 % şi %Snmε = 38.2 %.67 % şi = 27. • alama specială Cu Zn30Al5Fe3Mn2 are titlul fictiv %Cume = 48. Din tabelele 1.14 şi rezultă: • alama specială Cu Zn32Pb2 are titlul fictiv %Cume = 66. CuZn38Pb2Mn2 şi CuZn30Al5Fe3Mn2.1.4) şi (2.2. A.55 În mod similar.0 % şi aparţine aceleiaşi clase structurale ca şi alama binară cu %Znm = 100 − %Cume = 34.2 rezultă că staniul are valenţa vSn = 4 şi masa atomică maSn = 118.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Aplicaţii A.7 100 16.5 % şi aparţine aceleiaşi clase structurale ca şi alama binară cu %Znm = 100 − %Cume = 48.67 ⋅118.1 şi 1. % Snatγ maSn % Snatγ maSn + %Cu atγ maCu 100 = 16. ştiind că faza γ are CEγ = 3 .1.51 % şi %Snmδ = 32.55.5 %. • alama specială Cu Zn38Pb2Mn2 are titlul fictiv %Cume = 58.

5 + 82.2 şi HB ale fazei bertholide δ. aşa cum s-a demonstrat la rezolvarea aplicaţiei A. cu %Snm = 14 %).3. în funţie de compoziţia lor chimică.11). Cunoscând valorile caracteristicilor mecanice (determinate experimental) ale celor două bronzuri bifazice (G CuSn10. Rp0. Rp0. ca urmare.0) %Mnm. Rmδ – Rp0. caracteristicile mecanice Rm (N/mm2). Rp0. Rp0. se obţine: Rmδ = −7.5 % (care defineşte. cu relaţii de forma: Rm = m1%Snm + n1.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase Tabelul 9. % %Pbm. % (keAl = 6. domeniul bifazic α + δ al acesteia corespunde unor concentraţii masice de cupru cuprinse între %Snm = 8 % (care defineşte limita domeniului monofazic α) şi %Snm = 32.2 (N/mm2) şi HB ale bronzurilor bifazice turnate se pot estima analitic. între caracteristicile corespunzătoare celor două faze care le alcătuiesc structura. aceste rezultate indicând că prezenţa fazei δ durifică şi fragilizează structurile bronzurilor cu staniu. să se estimeze valorile caracteristicilor mecanice Rm. scap. în cazul bronzurilor în stare de turnare. Aplicând legea lui Kurnacov.2 = 120 N/mm2 şi duritaea 100 HB. iar bronzul G Cu Sn14 are după turnare Rm = 360 N/mm2.5 + 50 = 212.9.13 c. m3 = 5 şi n3 = 50. Rezolvare Examinând diagrama de echilibru din figura 9. j = 1. Ţinând seama că faza bertholidă δ are concentraţia masică de staniu %Snm = 32. ca urmare.2δ ≅ 15 N/mm2 şi HBδ = 5⋅32..5 + 465 ≅ 220 N/mm2. rezultă că.1.2 = 135 N/mm2 şi duritatea 120 HB. % (kePb = 1. 3.5. Rp0.2δ = 3.6 CuZn30Al5Fe3Mn2 60 30 2 5 2 48.55 şi n1 = 465.75 şi n2 = 82. HB = m3%Snm + n3. Compoziţiile chimice şi titlurile fictive pentru trei mărci de alame speciale Marca de alamă %Cum. limita de curgere Rp0. în domeniile bifazice ale diagramelor de echilibru binare caracteristicile mecanice ale aliajelor variază liniar.9.14..5. % CuZn32Pb2 66 32 2 − − − 66.5) %Alm .5 A. % %Znm. se determină valorile coeficienţilor mj şi nj.55⋅32. aliajele G CuSn10 şi G Cu Sn14 sunt bronzuri bifazice (hipoeutectoide). în funcţie de concentraţia lor masică de staniu %Snm.3. Bronzul G CuSn10 are după turnare rezistenţa la tracţiune Rm = 390 N/mm2. % (keFe = 0. Conform legii lui Kurnacov (v.9) %Cume. 193 . % (keMn = 0.0 CuZn38Pb2Mn2 58 38 2 2 − − 58.2 = m2%Snm + n2.5 %.0) %Fem. cu %Snm = 10 % şi G CuSn14.75⋅32. din relaţiile scrise mai înainte: m1 = −7. m2 = 3. compoziţia de bază a fazei δ).5 ≅ 205 N/mm2.

07 % Nim +8. 19. Condiţia A ≥ 40 % este respectată de aliajele Cu – Ni a căror concentraţie 2 masică de nichel satisface inegalitatea 0. 100 %). pentru GD = 0: Rm = 270 N/mm2. iar S D = π − 4 4 transversale a produsului. A ≅ 5 % şi HR ≅ 72 HRB.9%Nim – 110 ≥ 0. rezultă astfel 2 2 2 2 D p − D0 8 − 10 S − S0 100 = 100 = 100 = 36 %. în care 2 Dp D2 S 0 = π s este aria secţiunii transversale a semifabricatului. Gradul de deformare plastică al materialului produsului obţinut prin tragere la rece se determină aplicând relaţia (3. care evidenţiază efectele ecruisării prin deformare plastică la rece asupra caracteristicilor mecanice ale alamei din care este realizat produsul.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR A.0024 % Nim − 0.9 %. 100 %) ∩ (0 %.9. A = 45 % şi duritatea HR ≅ 50 HRB.9.0 %].0 %] ⇒ %Nim ∈ [13.4. în conformitate cu următoarele relaţii: Rm = −0.308%Nim + 45.07 % Nim +8.5.6GD + 50.9%Nim + 210 şi A = 0.06GD2 + 7GD + 270. Caracteristicile mecanice Rm (în N/mm2). un semifabricat cilindric (aflat în starea O) cu diametrul Ds = 10 mm.0 %]. Caracteristicile mecanice la tracţiune Rm (în N/mm2) şi A (în %) ale aliajelor Cu – Ni în stare de echilibru se află în următoarele dependenţe (stabilite pe baza datelor experimentale) cu concentraţia lor masică de nichel %Nim: 2 2 Rm = −0. Cele două condiţii precizate în enunţul aplicaţiei sunt respectate simultan de aliajele cu %Nim ∈ [13. relaţiile din enunţul aplicaţiei conduc la următoarele valori ale caracteristicilor mecanice: Rm ≅ 444 N/mm2. Un produs de forma unei bare cilindrice cu diametrul Dp = 8 mm este obţinut trăgând la rece. Rezolvare Condiţia Rm ≥ 320 N/mm2 este respectată de aliajele Cu – Ni a căror 2 concentraţie masică de nichel satisface inegalitatea −0.024 % Nim − 0.308%Nim + 5 ≥ 0. 50 %).9). A (în %) şi HR (în HRB) ale alamei CuZn15 se modifică prin deformare plastică la rece.06GD şi HR = 0. Care sunt caracteristicile mecanice ale produsului astfel obţinut? Rezolvare Semifabricatul aflat în stare recoaptă (starea O) are caracteristicile mecanice date de relaţiile din enunţul aplicaţiei. soluţia acestei inegalităţi este %Nim ∈ [13. A. să se determine compoziţia chimică a aliajelor Cu – Ni care îndeplinesc simultan condiţiile: Rm ≥ 320 N/mm2 şi A ≥ 40 %. 19.9 %. cu diferite grade de deformare GD ∈ (5 %.9 %. Pentru GD = 36 % GD = D 2 2 S0 D0 10 (gradul de deformare plastică la rece al materialului produsului). A = 45 e−0. prin orificiul calibrat al unei scule (matriţe). 19. 194 aria secţiunii . soluţia acestei inegalităţi este %Nim ∈ (0 %.

Densităţile aliajelor de aluminiu din aplicaţia A.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase A. Rezolvare Ţinând seama de semnificaţia simbolului mărcii aliajului care se elaborează. dacă materiile prime disponibile pentru formarea încărcăturii sunt metalele pure componente ale aliajului.7.5 90. cu masa m = 100 kg.ρSi = 2330 kg/m3 şi ρCu= 8930 kg/m3.0 2799 G AlSi9Mg 0. La elaborarea aliajelor pe bază de cupru în cuptoare cu inducţie pierderile procentuale masice prin oxidare ale componentelor încărcăturii sunt: pCu = 1 %.9. rezultă că concentraţiile componentelor acestuia sunt: %Pbm = 4 %. şi pPb = 0. Rezolvare Din tabelul 1.5 %.5 % şi %Mgm = 0. alzimacul AlZn6Mg2.7 % şi %Cum = 1. pSn = 1 %.9.4 6.6 Aliajul Concentraţiile masice ale elementelor de aliere AlCu4MgMn %Mgm %Mnm %Znm %Sim %Cum 0.5 %).75 %.9 0.2. Tabelul 9. %Mnm = 0. siluminul G AlSi9Mg (cu %Sim = 9. aplicând această relaţie pentru aliajele ρ Al cu compoziţia chimică precizată în enunţul aplicaţiei se obţin rezultatele prezentate în tabelul 9. Să se determine care dintre următoarele aliaje are densitatea cea mai mică: duraluminiul AlCu4MgMn (cu %Cum = 4. Să se stabilească compoziţia masică a încărcăturii cuptorului pentru realizarea unei şarje.8 %).5Cu1.5 2.5 %. ρZn = 7130 kg/m3.7 %). kg/m3 A. %Mgm = 0.4.2 se extrag următoarele valori ale densităţilor componentelor aliajelor pe bază de aluminiu precizate în enunţul aplicaţiei: ρAl = 2700 kg/m3. se obţine următoarea relaţie pentru determinarea densităţii aliajelor pe bază de aluminiu: ρ = ∑ n 100 % EAmj j =1 ρ EA j + 100 − ∑ EAmj j =1 n .6.6 4. % Concentraţia masică a aluminiului %Alm. 195 .0 2784 AlMg9MnSi 9. ρMg = 1740 kg/m3.5 0.0 2653 %EAmj.7 89. ρMn = 7470 kg/m3.0 2575 AlZn6Mg2. pZn = 2 %.8 0.6 90. % Densitatea aliajului ρ.0 1. din aliajul CuSn6Zn4Pb4. %Mgm = 2.5 94.5 %).0 %. aliajul AlMg9MnSi (cu %Mgm = 9.5 (cu cu %Znm = 6.15.5 9.8 % şi %Sim = 0.5Cu1.9 % şi %Mnm = 0.9. Prin particularizarea relaţiei generale stabilite la rezolvarea aplicaţiei A. 15.

mZn.4. j = 1. se obţine următorul sistem de ecuaţii (cu 0 0 20 100 m1 403 m2 10 2 0 0 408 × = necunoscutele mj.995 şi mj. %Snm şi %Cum concentraţiile componentelor în aliajul care se elaborează şi %Pbmj. rezultă: % Pbm % Pbm p 4 m = m Pb (1 − Pb ) ⇒ m Pb = m = 100 = 4. j = 1. având soluţiile m3 0 10 5 0 606 90 88 75 0 8687 m4 m1 = 19.082 kg. masele materiilor prime care trebuie introduse în încărcătura cuptorului pentru elaborarea aliajului şi ţinând seama de condiţiile din enunţul aplicaţiei. în 100 100 100 − 0. La elaborarea aliajelor pe bază de cupru în cuptoare cu inducţie pierderile procentuale masice prin oxidare ale componentelor încărcăturii sunt: pCu = 1 %.8. %Snm = 6 % şi %Cum = 100 – [%Pbm + %Znm + %Snm] = 86 %. MP2 ≡ G CuSn10Zn2.938 kg şi m4 = 0. pSn = 1 %. Introducând în aceste relaţii p Sn p Cu j =1 j =1 1− 1− 4 4 100 100 datele din enunţul aplicaţiei.75 %.4. notând mPb.. A.. p p j =1 j =1 1 − Pb 1 − Zn 100 100 % Snm %Cu m m = ∑ % Snmj m j .04 kg..325 kg. j = 1. m2 = 30. cu masa m = 100 kg. MP3 ≡ G CuPb20Sn5 şi MP4 ≡ Pb 99..9. Să se stabilească compoziţia masică a încărcăturii cuptorului pentru realizarea unei şarje.995. %Snmj şi %Cumj. bronzuri G CuSn10Zn2 şi G CuPb20Sn5 şi plumb marca Pb 99. mSn = 4. mZn = 4.869 kg. Masa totală a încărcăturii este mi = m1 + m2 + m3 + m4 ≅ 101. % Znm. din aliajul CuSn6Zn4Pb4.165 kg. Masa totală a încărcăturii este mi = mPb + mZn + mSn + mCu ≅ 101.030 kg şi mCu = 86.. masele care se introduc în încărcătură din cele patru materii prime 4 4 % Pbm % Zn m disponibile. rezultă relaţiile: m = ∑ % Pbmj m j .613 kg. pZn = 2 %. mSn şi mCu.. dacă materiile prime disponibile pentru formarea încărcăturii sunt deşeuri de alamă binară CuZn10. Rezolvare Ţinând seama de semnificaţiile simbolurilor aliajului care trebuie elaborat şi aliajelor folosite ca materii prime şi notând %Pbm.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Znm = 4 %.4): . şi pPb = 0. 196 . %Znmj. m3 = 50. concentraţiile masice ale componentelor în mateiile prime MP1 ≡ CuZn10.030 kg şi. m = ∑ % Zn mj m j . m = ∑ %Cu mj m j .75 100 − p Pb mod similar.04 kg.

utilizate în cele mai diverse domenii cum ar fi electrotehnica. astfel că se bazeză în special pe legături ionice şi covalente.1. cu legături şi structură complexe. starea amorfă (vitroasă) este caracterizată de lipsa ordonării atomice la distanţă. industria metalurgică etc. astfel că nu există electroni liberi. Introducere Materialele ceramice sunt materiale anorganice nemetalice. Cele mai multe ceramice sunt compuşi între metale şi nemetale. adică formează unităţi structurale prin coordinarea atomilor de oxigen în jurul ionului metalic prin legături ionice sau covalente. referitoare la câteva 197 . care este un proces de încălzire cu sau fără presare simultană. În prezent termenul de ceramică include o gamă de materiale mult mai largă. industria chimică. păstrându-se doar ordinea apropiată. obţinute din materii prime sub formă de pulberi prin sinterizare. Reprezintă o categorie de materiale care au fost utilizate din cele mai vechi timpuri sub formă de vase din lut (însăşi termenul de ceramică provine de la grecescul “keramon” care însemna “lut ars”) şi de materiale de construcţie datorită capacităţii de prelucrare în cele mai diverse forme şi abundenţei materiilor prime. Sticlele sunt materiale anorganice cu structură amorfă (corpuri vitroase) obţinute prin solidificarea unor topituri constituite din amestecuri de oxizi în stare topită. în timpul căruia se formează legăturile dintre particule prin difuzie sau topire parţială a unui component. electronica.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Capitolul 10 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR CERAMICE ŞI STICLELOR 10. dintre care cel puţin unul are rolul de vitrifiant. Legăturile ionice şi covalente implică toţi electronii de valenţă ai componentelor. ceea ce face ca materialele ceramice să aibă conductibilitate termică şi conductibilitate electrică foarte scăzute fiind materiale electroizolante sau termoizolante în marea majoritate a cazurilor.

Întradevăr. ceea ce înseamnă că numărul anionilor din unitatea structurală reprezintă chiar numărul de coordinaţie al structurii cristaline respective (v scap. cationii au de obicei raze mai mici decât anionii (v. numărul de coordinaţie şi implicit geometria unităţii structurale depinde de valoarea raportului dintre raza cationului rC şi raza anionului rA . 1. anionii celui de-al treilea plan compact pot avea centrele pe aceeaşi verticală cu punctele A. înconjurat de anioni cărora anionul le-a cedat electronii de valenţă. În funcţie de poziţia anionilor din două plane compacte succesive se formază două tipuri de interstiţii: interstiţii tetraedrale (câte trei într-un plan compact şi unul în planul învecinat) aşezaţi astfel încât unind centrele lor de masă se formează un tetraedru regulat şi interstiţii octaedrale mărginite de şase anioni (câte trei în fiecare plan compact aşezaţi astfel încât unind centrele lor de masă se formează un octaedru regulat (v.2. înseamnă că numărul de coordinaţie poate fi 4 sau 6. fie o succesiune ABCABC…. ceea ce face ca sticlele să fie considerate ca lichide vâscoase subrăcite. aşa cum se constată din tabelul 10.1 şi planul următor de anioni cu centrele în punctele notate cu B. deoarece metalele prin ionizare pierd electronii de valenţă. care corespunde unei structuri de tip cub cu feţe centrate (CFC) a anionilor.2). generând structuri cristaline de tip CFC sau HC ca şi în cazul metalelor (v. considerând un plan de anioni care au centrele în punctele notate cu A în figura 10.2).scap 1. întrucât cationii metalici se plasează în aceste interstiţii. 10. aşa cum 198 .1).1 în care se prezintă razele ionice ale componentelor uzuale din ceramice) astfel că structurile stabile ale fazelor cristaline din ceramice se formează atunci când fiecare cation metalic este înconjurat de anioni nemetalici cu care se află în contact direct. Structura ceramicelor şi sticlelor Elementele componente ale materialelor ceramice sunt legate între ele prin legături ionice şi covalente formând reţele de ioni metalici şi nemetalici (cationi şi anioni) a căror celulă elementară este constituită dintr-un cation. rA Deoarece anionii au raza mai mare se pot aranja în plane compacte dispuse succesiv. În acest capitol se vor prezenta caracteristicile structurale ale principalelor tipuri de materiale ceramice şi sticle şi proprietăţile generale ale acestora. sau pot avea centrele în punctele marcate cu C. figura 10. rezultă astfel fie o succesiune de plane ABABAB… care corespunde unei structuri de tip hexagonală compactă (HC) a anionilor.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR distanţe interatomice corespunzătoare unităţilor structurale.1 în care se prezintă limitele r raportului C şi geometria posibilă pentru fiecare număr de coordinaţie. tabelul 10.

069 0.078 0.067 0.181 0.732 ≤ Si4+ Ti4+ 8 1.1 Reprezentarea prin sfere rigide a dispunerii anionilor în structura ceramicelor 199 .220 0. Rezultă că structurile fazelor cristaline ale ceramicelor depind atât de tipul reţelei compacte pe car o formează anionii. nm 0. nm 0.057 0.132 0.225 0.225 ≤ 4 Mg Mn Ni 0.039 0.414 ≤ 6 Na+ 2+ 0. Tabel 10.102 0.1.077 0. cât şi de modul în care sunt ocupate interstiţiile cu cationi metalici.133 0.138 0.155 ≤ Nr.020 0.106 0. Razele ionice ale unor componente ale ceramicelor şi geometria coordinărilor Raze ionice Raze cationi rC Raze anioni rA Cation Al3+ Ba2+ B3+ Ca Fe K 2+ 2+ + 2+ 2+ Tip de coordinare rC rA 0.196 0.732 0.1.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor rezultă şi din tabelul 10.136 0. 10. de coordinaţie Geometria coordinării rC .184 rC < rA rC < rA rC < rA rC < rA 3 Cl− F− I− O2− S 2− 0.000 Fig.064 Anion Br − rA .414 0.

să se treacă la starea de echilbru stabil. pe măsura creşterii energiei interne a sistemului se desfac mai întâi legăturile mai slabe. Cea mai mare parte a ceramicelor şi sticlelor sunt constituite din silicaţi a căror bază structurală o constituie tetraedrul [SiO4]4-care are în centru ionul Si4+ iar în vârfuri ionii O2. La încălzire. Această structură se obţine dacă răcirea topiturii se face foarte lent. astfel că la o temperatură Tc are loc cristalizarea la fel ca în cazul materialelor metalice. tridimit şi cristobalit diferenţiate prin poziţiile relative ale tetraedrilor [SiO4]4. sau de cationi diferiţi. sub acţiunea temperaturii. ceea ce are ca efect reducerea vâscozităţii şi trecerea treptată de la starea solidă la starea lichidă pe măsură ce temperatura creşte deasupra temperaturii Tv. o reprezentare plană simplificată a stării vitroase a SiO2 care reprezintă baza structurii sticlelor silicatice este redată în figura 10. fiind exclusă existenţa liberă a unităţii tetraedrale.3.2a. la temperatura Tc volumul specific are un salt brusc. apoi.cărora le rămâne câte o valenţă liberă cu care se pot lega de alte unităţi structurale formând aranjamente unidimensionale.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Interstiţiile pot fi ocupate de cationi de acelaşi tip.3) se constată că în condiţiile solidificării prin cristalizare. bidimensionale sau spaţiale cu un grad înalt de stabilitate. În cazul răcirii relativ rapide a topiturii ce conţine unităţile [SiO4]4dependenţa de temperatură a volumului specific este cea corespunzătoare curbei 2 din figura 10. Din punct de vedere chimic cel mai simplu silicat este dioxidul de siliciu SiO2 (silice) care structural este constituit dintr-o reţea spaţială de [SiO4]4.care formează aranjamente complexe de tip HC sau CFC.2 b. treptat cele mai puternice. reprezentând variaţia volumului specific (inversul densităţii ρ) în funcţie de temperatură (curba 1 în figura 10. proces 200 . a cărui vâscozitate creşte pe măsură ce scade temperatura. Continuitatea curbei 2 cu cea de la temperaturi mai ridicate (T > Tc) arată că materialul este de fapt un lichid subrăcit. Pe baza celor arătate se poate stabili că în structura dezordonată a solidelor vitroase distanţele dintre particulele constitutive şi intensitatea legăturilor nu sunt uniforme. astfel că există tendinţa ca în timp. fiind dependentă de viteza de răcire. Structura vitroasă corespunde unei stări metastabile cu energie liberă mai mare decât cea corespunzătoare structurii cristaline. temperatura Tv de pe această curbă este numită temperatură de tranziţie sticloasă sau temperatură de vitrifiere şi nu are o valoare bine definită. o reprezentare plană simplificată a structurii cristaline tridimit a SiO2 este redată în figura 10. ceea ce a făcut ca solidele cu o astfel de structură să fie numite corpuri vitroase.cu dispunere ordonată (structură cristalină) sau aleatoare (structură amorfă) a unităţilor structurale. structura este constituită din lanţuri spaţiale în care poziţia relativă a unităţilor structurale este aleatoare ca în starea lichidă. Silicea cristalină prezintă trei forme alotropice: cuarţ. ceea ce conduce la existenţa unei diversităţi foarte mari de structuri a fazelor cristaline din materialele ceramice.

10. În mod obişnuit materialele ceramice au structura alcătuită din faze cristaline însoţite de o fază vitroasă aşa cum se observă în figura 10. b – ceramică cristalină (Al2O3) Silicaţii naturali care constituie baza materialelor ceramice sunt aluminosilicaţi care au rezultat prin substituirea unor ioni Si4+ cu ioni Al3+. cantitatea de fază vitroasă depinde de compoziţia chimică şi de procesul tehnologic de fabricare. tabelul 10.Schema structurilor silicei: a − structura cristalină. 10. tehnologiile moderne permiţând obţinerea unor ceramice cu structură cristalină aşa cum se obsevă în figura 10 4 b în care se prezintă structura aluminei (Al2O3) cristaline. Variaţia volumului specific cu temperatura în cazul SiO2 Fig 10.1). Devitrifierea necontrolată a sticlelor are consecinţe negative asupra proprietăţilor mecanice şi optice (sticla devine fragilă şi pierde transparenţa datorită refracţiei razelor de lumină pe limitele grăunţilor).3.4 a care prezintă structura unei ceramice refractare. astfel că pe lângă tetraedrii [SiO4]4.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor numit devitrifiere şi poate avea loc controlat sau în mod natural. 201 .2.4. Fig. substituirea este posibilă datorită diferenţelor mici între dimensiunile celor doi ioni (v.există şi tetraedrii [AlO4]5-. b – structură vitroasă Fig. Structurile unor ceramice: a – ceramică refractară cu faze cristaline şi masă vitroasă.

) 10. Comportarea la rupere. Principalele proprietăţi ale ceramicelor şi sticlelor Proprietăţile mecanice ale materialelor ceramice şi sticlelor prezintă particularităţi în raport cele ale materialelor metalice datorită legăturilor ionice şi covalente care stau la baza formării structurii acestora. Aceste materiale se caracterizează în primul rând prin duritate şi fragilitate foarte ridicate determinate de caracterul puternic al legăturilor ionice şi covalente. Ba2+ etc. În tabelul 10. Mg2+. se prezintă valorile rezitenţei la încovoiere Ri şi ale modulului de elasticitate E pentru câteva ceramice şi sticle uzuale. A. pentru caracterizarea rezistenţei mecanice la întindere a materialelor ceramice se foloseşte adesea încercarea de încovoiere statică realizată conform schemei prezentată în figura 10. deşi ruperea are tot caracter fragil. Fig 10. Ruperea se produce fără deformare plastică aşa cum se constată din figura 10. pentru fiecare ion Al3+ din reţea apare o sarcină electrică negativă. 10. Schema încercării la încovoiere statică Rezistenţa la compresiune a materialelor ceramice şi sticlelor este însă mult mai mare (poate ajunge la valori de 10 ori mai mari decât rezistenţa la tracţiune). restabilirea neutralităţii electrice se obţine prin introducerea în structură a unor ioni monovalenţi (Na+. scap 3.5 în care se prezintă CCCT (v. Comportarea la rupere a acestor 202 .5.6.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Deoarece numărul ionilor de oxigen rămâne acelaşi ca în cazul unităţilor structurale [SiO4]4-. Curbe CCCT tipice pentru materiale metalice şi materiale ceramice Fig. Deoarece încercarea la tracţiune este mai greu de aplicat (dificultăţile sunt legate de prinderea epruvetei).4) a unui material ceramic şi CCCT a unui material metalic. K+) şi ioni divalenţi (Ca2+. tensiunea maximă în fibra întinsă a epruvetei încovoiate (corespunzătoare forţei Fmax) reprezintă rezistenţa la încovoiere Ri a cărei valoare este apropiată de rezistenţa la tracţiune Rm. Li+. Trebuie precizat că în cazul materialelor ceramice şi sticlelor se constată o împrăştiere foarte mare a valorilor caracteristicilor mecanice deoarece fragilitatea intrinsecă le face foarte sensibile la prezenţa concentratorilor de tensiuni.6.2.3.

2 λ.5·10-6 9.0·10-6 α pe la 100 o C 5. B.0 1.9 1.2. la variaţia rapidă a temperaturii mediului se creează diferenţe de temperatură pe secţiune.5·10-6 0. Este fenomenul de fisurare sau chiar rupere a materialului la modificarea relativ rapidă a temperaturii şi se datorează fragilităţii intrinseci a materialelor ceramice şi a sticlelor corelată cu exploatarea la temperaturi ridicate. Tabelul 10. α şi λ reprezintă caracteristici care capătă importanţă mai mare la alegerea materialelor ceramice pentru o anumită aplicaţie decât în cazul utilizării materialelor metalice. cele mai bune rezistenţe la fluaj le au materialele ceramice complet cristaline sau în a căror structură faza vitroasă se află în cantitate mai mică. deoarece tensiunile de compresiune tind să închidă microfisurile.0 219 15 − − 2.5 − − C.0·10-6 8. contracţii sau dilatări neuniforme şi deci tensiuni care produc fisurarea sau ruperea. Din această cauză. N/mm2 60…80 380…1000 90…110 70…100 140…280 80…100 140…200 45…100 80…110 40…150 40…150 E.1 38. Un factor la fel de important pentru comportarea la şoc termic îl 203 .5·10-6 10. Caracteristicile fizico-mecanice principale ale unor ceramice şi sticle Tipul materialului ceramic sau sticlei Mulit (3Al2O3·2SiO2) Alumina cristalizată (Al2O3) Magnezită sinterizată (MgO) Zirconie stabilizată (ZrO2) Berilie sinterizată (BeO) Spinel (MgAl2O4) Carbura de siliciu (SiC) Carbura de bor (B4C) Sticla de cuarţ (silice) (SiO2 ) Sticla calco-sodică Sticla boro-silicatică Ri. Fluajul.3 20 5.6·10-6 4. Şocul termic.3·10-6 8.8·10-6 13. mm/mmoC 5.0 2. în tabelul 10. Deformaţiile plastice specifice fenomenului de fluaj se produc la limitele dintre grăunţii fazelor cristaline şi sunt influenţate de prezenţa masei vitroase a cărei vâscozitate scade odată cu creşterea temperaturii. starea critică se atinge la valori mai ridicate ale solicitărilor.1 2.2 se prezintă valorile acestor caracteristici pentru câteva ceramice şi sticle uzuale.0·10-6 9. Fenomenul se desfăşoară la fel ca în cazul metalelor.8) apare în special în cazul ceramicelor utilizate ca materiale refractare. din acest motiv.scap 3.7 1. Comportarea la şoc termic a materialelor depinde în special de coeficientul de dilatare liniară α şi de conductivitatea termică λ. dacă materialul are conductivitate termică scăzută (cum este cazul materialelor ceramice şi sticlelor). Problema comportării la fluaj (v.8 1.9 − − 2.5 7.0·10-6 7. cu deosebirea că procesele de difuzie sunt mult mai complexe fiind implicaţi ioni cu sarcini electrice diferite. kN/mm2 60…80 350…380 150…170 130…150 290…310 200…240 430…470 250…290 60…90 40…60 50…70 0−1000oC.7·10-6 4. W/moC la 1000 o C 3.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor materiale se explică prin existenţa unui număr mare de defecte de structură şi chiar microfisuri a căror extindere se produce în avalanşă în momentul în care tensiunile depăşesc valoarea critică.

sticla se comportă ca un lichid. Rezistenţa la şoc termic se defineşte ca fiind diferenţa de temperatură ∆T dintre temperatura suprafeţei corpului şi temperatura mediului pe care o poate suporta un corp răcit sau încălzit în anumite condiţii fără să se fisureze. iar la temperaturi scăzute este blocată reacţia chimică a apei cu silicaţii. E. 204 Ea RT . În figura 10. Ea − energia de activare a procesului de curgere. a cărui vâscozitate scade cu creşterea temperaturii.8 aceste curbe sunt asemănătoare curbelor Wöhler ale materialelor metalice. Comportarea sticlelor în stare vâscoasă. şi pe de altă parte datorită reacţiei chimice a apei cu silicaţii componente ai sticlelor sau ceramicelor.2) în care η0 este o constantă experimentală. Similar curbelor de durabilitate la oboseală din cazul materialelor metalice (v. Fisurarea sub tensiune într-un mediu dat. Deasupra temperaturii Tv vâscozitatea depinde de temperatură după o relaţie de forma: η = η0 e . Vâscozitatea η este o mărime ce caracterizează proprietăţile de curgere ale fluidelor şi reprezintă factorul de proporţionalitate dintre tensiunile tangenţiale şi variaţia vitezei de alunecare pe grosimea stratului fluidului. Este un fenomen de rupere întârziată a materialelor ceramice şi a sticlelor care se produce în cazul solicitării pieselor la tensiuni constante în medii apoase. D. τ fiind timpul de expunere la mediul umed a piesei solicitate la tensiunea σ. iar T − temperatura absolută. fenomenul se produce cu viteză maximă la temperatura camerei deoarece la temperaturi mai ridicate creşte mobilitatea ionilor hidroxil care nu se mai ataşează lanţului –O−Si−O−. deoarece schimbările bruşte de secţiune acţionează şi în cazul materialelor ceramice ca nişte concentratori de tensiuni. în urma reacţiei chimice se produce ruperea lanţului –O−Si−O−. deasupra temperaturii Tv. Aşa cum a fost arătat anterior.9) există curbe de durabilitate la fisurare sub tensiune sub forma dependenţei σ = f(τ). Mecanismul fisurării sub tensiune (numit uneori impropriu şi “oboseală statică”) se bazează pe adsorbţia moleculelor de apă în microfisurile superficiale şi extinderea acestora sub acţiunea tensiunilor mecanice constante datorită pe de o parte efectului de “pană” pe care îl au moleculele adsobite la vârful fisurii. În cazul sticlelor vâscozitatea în stare vitroasă (sub temperatura Tv) se consideră η = 1018 Pa·s iar starea fluidă se consideră atinsă dacă vâscozitatea scade sub 103 Pa·s. (10.7 se prezintă variaţia rezistenţei la şoc termic a unor materiale ceramice şi sticle în funcţie de condiţiile de răcire. R – constanta gazelor. aşa cum se constată din figura 10. unitatea de măsură pentru vâscozitate este N·s/m2 ceea ce înseamnă Pa·s (Pascal secundă). scap 3. fiecare moleculă de apă conducând la formarea a două unităţi Si−OH care nu mai sunt legate una de alta.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR constituie geometria piesei.

iar pe de altă parte.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Pentru scopuri practice se utilizează relaţii de forma: B log η = A + . Curbele de durabilitate la fisurarea sub tensiune ale unor sticle În funcţie de valoarea vâscozităţii (deasupra temperaturii Tv) s-au stabilit următoarele temperaturi numite puncte fixe de vâscozitate ale sticlelor. 10. iar t este temperatura în oC. de exmplu.3. * temperatura de curgere tc corespunde la η = 104 Pa·s. În figura 10. Comportarea sticlei în stare vâscoasă prezintă importanţă deosebită pentru prelucrare deoarece aceasta trebuie să se desfăşoare intr-un interval de temperaturi astfel ales încât pe de o parte vâscozitatea să fie suficient de mică pentru ca prin fasonare să se obţină forma corespunzătoare a obiectului.3) t − t0 în care A. Rezistenţele la şoc termic ale unor ceramice şi sticle Fig. * temperatura de înmuiere tm corespunde la η = 106.8.9 Fig. utilizate la stabilirea parametrilor operaţiilor tehnologice de fabricare a obiectelor din sticlă: * temperatura inferioară de recoacere tir corespunde la η = 1013. la sfârşitul prelucrării vâscozitatea să fie suficient de ridicată pentru evitarea deformării necontrolate sub greutatea proprie a obiectului fasonat.6 Pa·s. pentru o sticlă calco-sodică s-au determinat valorile: A= −3. B şi t0 sunt constante ce se pot determina experimental prin măsurarea vâscozităţii la trei temperaturi diferite. B = 4800. * temperatura superioară de recoacere tsr corespunde la η = 1012 Pa·s. 10. 205 . t0 = 210 cu ajutorul cărora s-a trasat curba η = f(t) prezentată în figura 10. (10.7.5 Pa·s.9 se ilustrează pe curba η = f(t) stabilirea punctelor fixe ale sticlei şi se prezintă valorile acestor puncte pentru câteva tipuri de sticle uzuale. * temperatura de prelucrare tp corespunde la η = 103 Pa·s.

datorită conductibilităţii termice reduse în urma răcirii la suprafaţa sticlei temperatura scade sub Tv. 206 . O fisură care apare în stratul superficial eliberează brusc tensiunile de compresiune şi produce spargerea sticlei cu formarea unui număr mare de granule mici. motiv pentru care aceste sticle sunt cunoscute sub denumirea curentă de sticle “securit” şi se folosesec pentru mijloacele de transport. ceea ce reduce riscul rănirii persoanelor din jur. în continuare se face răcirea completă lent. Rezistenţa la deformare sub sarcină este una din caracteristicile importante ale materialelor refractare şi se apreciază în mod uzual prin temperatura care determină un anumit grad de deformare sub acţiunea unei tensiuni de compresiune date. iar în miez temperatura este suficient de ridicată pentru ca materialul să preia prin deformare plastică contracţia suprafeţei rigide.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. faţadele şi uşile clădirilor etc. 10. aceste tensiuni de compresiune au valori ridicate şi contribuie la creşterea rezistenţei materialului. variaţia vâscozităţii sticlei cu temperatura în maniera arătată permite aplicarea unui tratament termic de tip călire. O altă consecinţă a comportării vâscoase a sticlelor este deformarea (înmuierea) sub sarcină la temperaturi ridicate a materialelor ceramice care conţin şi masă vitroasă. tsr) şi răcirea rapidă cu jet de aer sau în ulei. 9. Punctele fixe de vâscozitate ale sticlelor De asemenea. acesta constă din încălzirea la o tempertură ti din domeniul (tir . astfel că în strat vor lua naştere tensiuni reziduale de compresiune datorită contracţiei de răcire a miezului.

din care se realizează piesele ce apoi se usucă şi se calcinează prin încălzire la temperaturi de 900…1500 oC. Pentru obţinerea ceramicelor silicatice.4. In timpul arderii rezultă o anumită cantitate de fază lichidă care prin răcire formează o reţea sticloasă în jurul granulelor pe care le leagă sub forma unui material solid şi dens. . faianţă. în figura 10. porţelan moale.nisipul de cuarţ (silice) modifică plasticitatea argilelor la uscare şi ardere în timpul căreia suferă transformările cristalografice cuarţ→ tridimit→ cristobalit. materiile prime utilizate au următoarele caracterisitici: . .feldspatul este denumirea generică pentru compuşii complecşi de tipul alumino-silicaţilor de K.4. Procesul de vitrifiere este însoţit întodeauna de contracţie şi stă la baza obţinerii majorităţii materialelor ceramice. varietatea de argilă cea mai utilizată este caolinul (Al2O3 ·2SiO2·2H2O) care are o structură lamelară şi este constituit din granule. tare sau tehnic. Na. iar în tabelul 10.argilele sunt silicaţi de aluminiu hidrataţi însoţiţi de impurităţi (oxizi metalici ) care influenţează culoarea finală a materialului ceramic. magnetice şi optice ale acestor materiale. Ca. gresie ceramică. CaO sau MgO. au rol de fondanţi deoarece în timpul arderii formează cu argila şi silicea compuşi cu temperatură mică de topire fiind la originea masei vitroase care leagă particulele de silice şi de argilă şi reduce porozitatea. În cele ce urmează se vor prezenta câteva dintre cele mai importante tipuri de materiale ceramice şi sticle.3 câteva caracteristici ale acestora. In funcţie de concentraţiile componentelor şi de condiţiile tehnologice se obţin următoarele tipuri de materiale ceramice: teracotă. 10. 14) nu se tratează şi problemele proprietăţilor electrice. Na2O.1.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Scopul acestui capitol fiind prezentarea materialelor ceramice şi a sticlelor ca materiale structurale ( vezi cap. Materialele ceramice 10. unde X poate fi K2O. 207 . în funcţie de compoziţia chimică şi scopul urmărit. amestecului pulverulent de materii prime i se adaugă o cantitate determinată de apă obţinându-se o pastă (numită şi “barbotină”). Mg.10 se prezintă în triunghiul concentraţiilor componentelor de bază domeniile corespunzătoare acestor ceramice. formând în prezenţa apei o suspensie coloidală ce conferă amestecului plasticitate. Materialele ceramice silicatice Materialele ceramice silicatice aparţin sistemului ternar SiO2−Al2O3−X.

pardoseli. Materialele ceramice pe bază de argile Denumirea materialului Teracotă Faianţă Gresie ceramică Porţelan Caracteristici Porozitate: 15…30 % Suprafaţa: glazurată sau nu Temperatura de ardere: 950…1050 oC Porozitate: 10…15 % Suprafaţa: glazurată. placaje etc. Deoarece în condiţii industriale vitezele de răcire sunt mai mari decât cele 208 . în care baza o constituie tetraedrii [SiO4].3. care este un compus cu reţea CFC.11. iar celălalt component Al2O3 cristalizează sub formă de corindon. placaje. ţevi ceramice echipamente sanitare. acest compus se numeşte mulit. are formă aciculară. vase. ţigle. Tabelul 10. care este un compus cu reţea hexagonală compactă de ioni de oxigen în care ionii de Al ocupă 2 din 3 golurile octaedrice. echipamente sanitare. aparatură pentru laboratoare de chimie. duritate ridicată şi este baza majorităţii constituenţilor materialelor ceramice silicatice.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Structura ceramicelor fiind neomogenă. vase etc Dintre materialele ceramice silicatice în tehnică răspândirea cea mai mare o au porţelanurile care sunt mase ceramice vitrifiate albe (translucide în strat subţire) ale căror faze cristaline se pot stabili cu ajutorul diagramei binare de echilibru SiO2−Al2O3 prezentată în figura 10. creşterea conţinutului de caolin şi de silice. proprietăţile lor sunt influenţate puternic de raportul dintre cantitatea de fază cristalină şi cantitatea de fază vitroasă. condensatori electrici. (faze cristaline) determină creşterea rezistenţei mecanice şi a temperaturii de utilizare. Creşterea conţinutului de feldspat (deci a masei vitroase) determină reducerea rezistenţei mecanice şi a rezistivităţii electrice. Analiza transformărilor la răcire a ceramicelor care au la bază acest sistem se face la fel ca în cazul diagramelor de echilibru ale sistemelor de aliaje. transformare peritectică şi formează un compus cu topire incongruentă. Analizând această diagramă se constată că sistemul SiO2−Al2O3 prezintă transformare eutectică. ceea ce îi conferă duritate ridicată. In acest sistem SiO2 cristalizează sub formă de cristobalit. corespunde formulei chimice 3Al2O3·2SiO2. aparatură pentru laboratoare de chimie etc izolatoare elctrice. opacă Temperatura de ardere: 950…1200 oC Porozitate: 0.5…3 % Suprafaţa: glazurată sticloasă Temperatura de ardere: 1100…1300 oC Porozitate: 0…2 % Suprafaţa: glazurată sticloasă Temperatura de ardere: 1100…1400 oC Domenii de utilizare cărămizi.

solidificându-se sub formă de fază sticloasă. Caracteristicile câtorva tipuri de porţelanuri utilizate în tehnică sunt prezentate în tabelul 10. 10.11 Diagrama de echilibru a sistemului SiO2Al2O3 Componentul de bază al porţelanurilor tehnice este mulitul care asigură acestuia rezistenţă mecanică şi rezistenţă la şoc termic ridicate. N/mm2 173…345 173…550 138…620 414…2970 Temperatura maximă de utilizare. datorită coeficientului de dilatare mai mic al glazurii iau naştere tensiuni de compresiune în strat care contribuie la îmbunătăţirea rezistenţei mecanice a pieselor. Fig. Pe lângă faptul că prin glazurare se reduce higroscopicitatea.4 Porţelanuri tehnice – caracteristici principale Denumirea comercială a materialului Porţelan pentru izolatori de joasă tensiune Porţelan pentru izolatori de înaltă tensiune Cordierit (compus de bază 2MgO·2Al2O3·5SiO2) Steatit (compus de bază 3MgO·4SiO2·H2O) Densitatea. o parte din topitură nu va reuşi să cristalizeze. piesele din ceramică se acoperă cu glazuri. acestea sunt straturi compacte sticloase obţinute în timpul procesului de ardere din stratul de vopsea pe bază de boraţi. 209 . oC 300…400 200…650 400…780 440…1100 Pentru reducerea (sau chiar eliminarea) absorbţiei de apă în pori.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor corespunzătoare echilibrului.10. rezistenţă la agresiunea acizilor şi alcaliilor. Tabelul 10. carbonaţi alcalini şi oxizi metalici aplicat pieselor înainte de calcinare.4. kg/m3 2200…2400 2350…2500 2100…2650 2800…2950 Rezistenţa la tracţiune N/mm2 20…35 20…55 35…65 52…107 Rezistenţa la compresiune. Domeniile ceramicelor silicatice în sistemul argilă – cuarţ feldspat Fig 10.

Oxidul de aluminiu (Al2O3. Caracteristicile de exploatare ale pieselor pe bază de alumină depind în mare măsură de concentraţia masică a acesteea. refractarele bazice pot conţine şi alţi oxizi dintre care mai des întâlniţi sunt CaO.13 se prezintă diagrama de echilibru a sistemului MgO − Al2O3. care este o fază bertholidă cu topire congruentă (v. implanturi medicale. Existenţa transformărilor alotropice care se produc cu creştere de volum înrăutăţeşte comportarea materialului.4. Pentru exemplificare. Datorită energiei mari de legătură a oxizilor. TiO2 şi BeO).2.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 10. tetragonală pe intervalul 1200…2370 oC şi cubică peste 2370 oC. Oxidul de zirconiu (ZrO2) are temperatura de topire-solidificare 2690 oC şi prezintă mai multe forme alotropice: reţea monoclinică de la ta până la 1000 oC. MgO. la 1700 oC Reprezintă cea mai importantă ceramică oxidică şi are utilizări multiple. titanaţi şi ferite. aşa cum rezultă din figura 10. ZrO2. Materialele ceramice oxidice Materialele ceramice oxidice sunt materiale policristaline formate din oxizi sau compuşi oxidici şi lipsite de faze sticloase. prin creşterea % Al2O3 de la 85 % la 99.2). de exemplu. compuşii sunt foarte stabili la acţiunea agenţilor chimici şi au duritate şi rezistenţă la compresiune ridicate. 210 .7 % rezistenţa la compresiune creşte de la 1800 N/mm2 la 2500 N/mm2 iar temperatura de utilizare de la 1300 oC. pentru evitarea acestor neajunsuri se adaugă CaO şi/sau MgO care în concentraţii mai mici de 10…15% se dizolvă în ZrO2 şi stabilizează structura cubică ce se menţine de la temperatura de cristalizare până la temperatura ambiantă. cum ar fi materialele refractare. In condiţii tehnologice deosebite şi cu materii prime de puritate înaltă. Componentei mai importanţi ai acestor ceramice sunt: oxizi (Al2O3. iar ionii Al3+ ocupă interstiţii octaedrice. din care rezultă formarea compusului MgAl2O4 (sau MgOAl2O3) numit şi spinel.12 în care se prezintă diagrama de echilibru a sistemului ZrO2 – CaO.scap. Al2O3 şi Cr2O3. Pe lângă MgO. temperatura de utilizare şi rezistivitatea electrică. în figura 10. spinelul are o reţea cristalină cubică complexă în care ionii Mg2+ ocupă interstiţiile tetraedrice. abrazivi. tipul de structură spinelică este frecvent întâlnită. cu creşterea conţinutului de Al2O3 creşte rezistenţa la compresiune. se obţine alumina transparentă utilizată în optica tehnică. unelte de tăiat. materiale izolante. alumina) are temperatura de topire 2054 oC şi cristalizează sub formă de corindon aşa cum s-a arătat mai sus. 2. Oxidul de magneziu (MgO – magnezită) are temperatura de topire 2800 oC şi constituie baza materialelor refractare pentru căptuşelile cu caracter bazic a cuptoarelor. locul ionilor Mg2+ şi Al3+ fiind luat de alte metale.

10. Mg. Ca.5 % sub acţiunea unei sarcini de compresiune de 0. 10. fiind încadrate în această categorie cele care îşi menţin caracteristicile până la temperatura de minimum 1500 oC. în condiţii determinate de expunere la temepratură.13.rezistenţa la deformare (înmuiere) sub sarcină care se apreciază prin temperatura la care se produce o deformare specifică de 0. k=1. .3 E). Feritele sunt compuşi ai oxidului de fier (Fe2O3) şi ai altor metale (Ba.rezistenţa piroscopică numită frecvent şi refractaritate este temperatura la care o epruvetă conică din materialul considerat se tasează cu o valoare dată. Diagrama de echilibru a sistemului MgO − Al2O3 Titanaţii sunt compuşi cu formula MTiO3.10.3. Mn. 211 .2.12. Mg. Zn. 10. Sr). se utilizează pentru proprietăţile feroelectrice (se polarizează în câmp electric) la realizarea generatoarelor şi traductoarelor pentru ultrasunete.3.4. se utilizează ca materiale feromagnetice datorită rezistivităţii electrice ridicate (ceea ce reduce pierderile prin curenţi turbionari) şi costului mai redus decât al aliajelor metalice. Ni. Diagrama de echilibru a sistemului ZrO2 – CaO Fig. Li etc) având formula generală nkMkO·qFe2O3 unde nk este numărul de molecule al oxidului metalului Mk. unde M este un metal bivalent (Ba. Sr. Materialele refractare Sunt produse ceramice rezistente la temperaturi înalte.2 N/mm2 (vezi şi scap.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Fig. Comportarea la temperaturi înalte a materialelor refractare se apreciază în principal cu ajutorul a două mărimi: . Cu.

a cărui diagramă de echilibru a fost prezentată în figura 10. 10. rezistenţă la şoc termic şi conferă căptuşelilor cuptoarelor caracter acid. iar răcirea se face foarte lent. care provin din cristalizarea topiturii în perioada de răcire şi se prezintă sub formă de cristale mici.11) şi pot fi utilizate până la cca 1800 oC în cazul încălzirilor de scurtă durată şi până la temperaturi de 1650 oC în cazul solicitărilor şi/sau încălzirilor de lungă durată. prezenţa unei cantităţi mai mari de fază sticloasă face ca diferenţa dintre refractaritate şi temperatura de înmuiere sub sarcină să fie mai mare.14. • şamota (%SiO2 = 60…70%. timp de mai multe zile pentru a da posibilitatea cristalizării cvasitotalităţii fazei lichide. Diversitatea materialelor refractare este foarte mare.2) şi vâscozităţii ridicate a sticlei silicioase prezentă ca fază vitroasă în aceste ceramici. Restul de fază lichidă care nu cristalizează va constitui fază vitroasă şi prezenţa sa limitează proprietăţile de utilizare ale materialelor refractare prin micşorarea temperaturii de înmuiere sub sarcină.15 din care rezultă următoarele: • refractarele silica (% SiO2> 93%) au refractaritatea şi temperatura de înmuiere foarte apropiate putând fi utilizate până la temperaturi de 1650 oC.5 % Al2O3) deoarece au temperatura de topire cea mai scăzută. insolubile în topitură şi faze cristaline secundare. vor exista două tipuri de faze cristaline: faze cristaline primare sub formă de cristale mari. • refractarele silimanitice (superaluminoase) cu %SiO2 = 36…20%. şi %Al2O3 = 40…30%) are caracteristici mai reduse decât refractarele silicatice. În industria petrolieră şi petrochimică se utilizează în mod frecvent refractarele din sistemul SiO2–Al2O3. Principalele tipuri de materiale refractare în funcţie de componentele preponderente sunt prezentate pe schema din figura 10. figura 10. Ele se caracterizează prin temperaturi de înmuiere ridicate.11. aceeastă comportare se explică prin proprietatea cuarţului de a forma la recristalizare în fază solidă reţele complexe de tip tridimit (v. Domeniile principalelor tipuri de refractare silicatice din sistemul SiO2–Al2O3 şi domeniile temperaturilor caracteristice (refractaritatea şi temperatura de înmuiere sub sarcină) sunt prezentate în figura 10. şi %Al2O3 = 63…80% au structură mulitică (v. scap. oxizii care stau la baza compoziţiei lor chimice putându-se grupa în trei categorii: a) SiO2 şi ZrO2. c) Al2O3 şi Cr2O3.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR În procesul de fabricaţie refractarele se ard la temperaturi ridicate şi se menţin mai multe ore la temperatura maximă până la apariţia fazei lichide. • refractarele corindonice sau mulito-corindonice sunt fabricate din 212 . Din diagrama de echilibru se constată că trebuie evitate compoziţiile cu concentraţia de Al2O3 apropiată de cea eutectică (5. În aceste condiţii. b) MgO şi CaO.

ele pot fi utilizate până la temperaturi de 1900 oC. Fig.40 25…35 40…50 45…75 35…55 65…85 B. Proprietăţile celorlalte tipuri de materiale refractare nominalizate în figura 10. Principalele tipuri de materiale refractare Fig 10. Refractare bazice 2900…3100 2200 2900…3100 3200…3400 213 2000 1950 . rezistenţa mecanică este dependentă de conţinutul de alumină aşa cum a fost arătat anterior. Refractare acide (SiO2 + Al2O3) Refractare silica (%SiO2 > 95%) Samotă inferioară (20…25% Al2O3) Samotă standard (30…35% Al2O3) Samotă densă (40…45% Al2O3) Refractare mulitice (75…80%Al2O3) Refractare mulito-corindonice (80…85% Al2O3) Magnezită (%MgO > 92%) Crom –magnezită (25…50% MgO.5 se prezintă câteva materiale refractare utilizate mai des şi proprietăţile lor principale.14. Domeniile temperaturilor limită pentru refractaritate şi deformare sub sarcină în sistemul SiO2 – Al2O3 Tabelul 10. 10. sub sarcină. Materialul refractar aparentă..5.. 12…28% Cr2O3.14 pot fi apreciate pe baza diagramelor binare de echilibru ale sistemelor corespunzătoare aşa cum s-a arătat anterior pentru ceramicele pe bază de MgO (v.15. 10. fig. o C N/mm2 kg/m3 o C A.2300 2900…3100 3400…3600 1700 1680 1700 1740 1830 1950 1650 1250 1275 1350 1350 1400 1500 1500 1450 18…22 15…25 15…25 30. 15…25% Al2O3) Cromit (% Cr2O3 > 85%) 1700…1900 1800…2000 1800…2000 2100….Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor alumină pură topită şi eventual mici cantităţi de argilă ca liant. compresiune. Caracteristicile unor materiale refractare utilizate frecvent Temperatura Rezistenţa Rezistenţa la Densitatea de înmuiere piroscopică. În tabelul 10.13).

boruri sau siliciuri ale căror unităţi structurale au la bază de obicei legături covalente care le conferă temperaturi înalte de topire sau de descompunere modul de elasticitate şi duritate ridicate. Materialele ceramice neoxidice Materialele ceramice neoxidice sunt compuşi de tipul carburi. Câteva ceramice neoxidice şi proprietăţile lor mai importante sunt prezentate în tabelul 10. bazate preponderent pe legătura covalentă. este un material din categoria ceramicelor tehnice de performanţă din care se pot obţine piese complicate. se caracterizează prin rezistenţă mecanică ridicată şi comportare bună la fluaj. iar ponderea legăturilor covalente este de cca 70 %. Nitrura de siliciu cristalizează în sitemul hexagonal. Cele mai comune utilizări sunt ca materiale abrazive şi ca materiale pentru rezistenţe de încălzire electrică a cuptoarelor (cunoscute sub denumirea comercială de “bare de silită”). Aceste structuri îi conferă duritatea mare stabilitate termică.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 10. ceea ce a făcut ca sialonurile să fie utilizate pe scară din ce înce mai mare la fabricarea unor piese puternic solicitate. cu stabilitate dimensională bună la variaţii de temperatură. 214 . Nitrura de bor poate cristaliza în sistemul cubic şi în sistemul hexagonal. printre care cea mai importantă o reprezintă stabilitatea până la 1800 oC. cristalizată în sistemul cubic (nitrura cubică de bor sau CBN) are duritatea apropiată de a diamntului. fiind materialul sintetic cu cea mai mare duritate. Carbura de siliciu cristalizează într-un număr mare de forme alotropice cu densităţi aproape egale şi structuri de tip hexagonal. menţinându-şi practic nemodificate caracteristicile până la 1400 oC. nitruri. Aceste caracteristici le-a impus ca materiale destinate unor categorii largi de aplicaţii pentru obţinerea de piese prin sinterizare sau sub formă de fibre pentru obţinerea materialelor compozite (v. În practică se utilizează de obicei produse sinterizate împreună cu un liant care este tot un material ceramic refractar. prin variaţia legăturilor atomice şi ionice se obţin structuri noi şi deci proprietăţi noi. cap 12).4. conductibilitate electrică şi rezistenţă la oxidare (la temperaturi de peste 1500 oC se acoperă cu un strat de SiO2).4. obţinându-se o clasă nouă de materiale ceramice denumite sialon (de la Si−Al−O−N) ale căror unităţi structurale sunt tetraedrii (SixAl1−x)(OyN1−y)4−. Prin procedee tehnologice moderne s-a reuşit înlocuirea unor atomi de siliciu şi de azot cu atomi de aluminiu şi oxigen. romboedric sau cubic.6. cristalizată în sistemul hexagonal (ca şi grafitul) este utlizată pentru fabricarea unor piese prin sinterizare şi pentru electrozi de sudură.

Ti.16 b. tabelul 10. Caracteristicile unor materiale ceramice neoxidice Denumirea şi formula chimică a materialului Carbura de siliciu (SiC) Nitrura de siliciu (Si3N4) Carbura de bor (B4C) Densitatea .2 b). o C 2400 1898 2700…290 2425 0 Nitrura cubică de bor 3480 5000 840…870 6500…700 1540 (BN) 0 Carbura de wolfram (WC) 15500 2700 580…620 4500.5. Carburile de W. etc.2. aşa cum se observă în figura 10.500 2780 0 4800…494 Carbura de titan (TiC) 3100 330…350 2500…280 3100 0 0 * Metoda Knoop de determinare a durităţii se bazează pe aceleaşi principii ca şi microduritatea Vickers. N/mm2 900…1100 250…700 Temperatura de topire sau de descomp. Carbura de bor are duritatea imediat mai mică decât CBN fiind utilizată la realizarea sculelor aşchietoare sau în construcţii aerospaţiale datorită modulului de elasticitate ridicat şi densităţii reduse (v.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Tabelul 10. baza structurii sticlelor silicatice o constituie reţeaua spaţială de unităţi [SiO]4− legate în poziţii aleatoare (v.9) să fie mai redusă pentru prelucrarea sticlei în condiţii economice corespunzătoare.). sau pot lega tetraedrii între ei. B3+. Utilizarea sticlei de silice cu această structură este limitată la aplicaţii speciale unde se cere refractaritate ridicată... fig. 10. P5+.16 a. componentele sticlelor se pot grupa după cum urmează: a) Formatorii de reţea (vitrifianţi) sunt oxizi ai elementelor cu cationi de rază mică şi sarcină relativ mare (Si4+.6). kg/m3 2700…320 0 1900…320 0 2510 Duritatea Knoop* 3000 Modulul de elasticitate. cu deosebirea că baza piramidei de diamant (care constituie penetratorul ) este un romb. În acest context. 10. 10.. Acest lucru se realizează prin adăugarea altor componente. cationii respectivi se înconjoară (coordinează) cu 3−4 ioni de oxigen formând tetraedri sau piramide 215 . fig.6. Pentru majoritatea aplicaţiilor însă este necesar ca temperatura de curgere Tc (v. Ta se utilizează ca materiale dure pentru scule sub formă de plăcuţe sinterizate cu un liant metalic (de obicei Co). care modifică structura prin apariţia unor ioni metalici ce se pot plasa între tetraedrii [SiO]4−. Sticlele Aşa cum s-a arătat în scap 10. kN/mm2 380…420 160…320 3500 440…460 Rezistenţa la compresiun e. aşa cum se observă din figura 10.

fig.16b). Ba. în figura 10.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR care se leagă între ei prin vârfuri. oxidul de potasiu K2O şi oxidul de litiu Li2O) sau de stabilizatori (de exemplu: oxidul de calciu CaO. formatorul de reţea cel mai utilizat este silicea (SiO2) însoţit în unele cazuri de oxidul boric B2O3 şi/sau pentaoxidul de fosfor (P2O5).16. Temperatura de topire a silicei se reduce în prezenţa fondanţilor prin distrugerea continuităţii reţelei datorită ruperii lanţurilor Si−O−Si de către ionii metalelor alcaline (v. Structura sticlelor: a – sticla silico – sodică.16 a). oxizi care acţionează prin înlocuirea în reţea a ionului Si4+ cu ionii metalelor respective. 216 . Sticlele formate numai din silice şi oxizi alcalini au rezistenţă scăzută la acţiunea substanţelor chimice.17 se prezintă diagrama de echilibru a sistemului SiO2−Na2O. oxidul de magneziu MgO. aşa cum a fost arătat.10. pentru exemplificarea influenţei fondanţilor. oxidul de bariu BaO şi oxidul de zinc ZnO). rezistenţă mecanică şi rezistenţă la şoc termic reduse. în această categorie intră Al2O3. Fig. 10. 10. Imbunătăţirea caracteristicilor se realizează prin acţiunea stabilizatorilor care sunt oxizi ai metalelor bivalente alcalino-pământoase (Ca. Mg) ai căror ioni contribuie la realizarea legăturilor între unităţile structurale (v. c− sticla calco-sodică b) Modificatorii de reţea sunt componentele cu rol de fondanţi (de exemplu: oxidul de sodiu Na2O. fig. pe care se observă existenţa unei transformări de tip eutectic la temperatura de 800 oC şi formarea compusului Na2O·2SiO2 cu temperatură de topire mai mică decât a silicei. PbO şi ZrO2. dând naştere reţelei spaţiale dezordonate. c) Intermediarii sunt componente care contribuie atât la formarea reţelei cât şi la modificarea unor caracteristici.

. Sticlele calcosodice conţin 70…75 % SiO2.. Fig. care se pot grupa în funcţie de tipul oxizilor care imprimă sticlei anumite proprietăţi. 10. ceea ce ar însemna concentraţii de CaO mai mari. Sticlele calco-sodice sunt cele mai uzuale. dar acesta are influenţă negativă asupra solidificării (favorizează cristalizarea).17. Na2O şi CaO) rezultă pe de o parte din condiţia reducerii temperaturii de topire ceea ce ar însemna cantităţi mai mari de Na2O.. fig. precum şi influenţa prezenţei apei asupra rezistenţei la solicitări de durată (v. Utilizarea oxidului B2O3 alături de SiO2 ca formator de reţea are ca efect reducerea temperaturii de topire. obiectelor de menaj şi anumitor aparate de laborator.2). Denumirea comună de “cristal de plumb” se folseşte pentru sticlele care conţin peste 20 % PbO. Diagrama de echilibru a Răspândirea lor extrem de mare se sistemului SiO2 − Na2O datorează costului redus al materiilor prime.11 % CaO. Sticlele cu plumb au rezistenţă chimică scăzută.. remarcându-se influenţa deosebit de puternică a concentratorilor de tensiuni. Sticlele boro-silicatice se caracterizează prin coeficienţi de dilatare mici.9) putând fi utilizate şi la temperaturi înalte. 8). ambalajelor. Sticlele alumino-silicatice au temperaturile punctelor fixe de vâscozitate ridicate (v. ceea ce conduce şi la o dispersie mare a caracteristicilor mecanice (v.19 % Na2O şi 8. sunt prezentate în tabelul 10. Conţinutul redus de oxizi alcalini le conferă o rezistivitate electrică foarte mare şi rezistenţă chimică bună.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Există o varietate foarte mare de tipuri de sticle. 10. pentru reducerea tendinţei de cristalizare se introduce 3…4 % MgO. Cea mai importantă utilizare a sticlelor ca materiale structurale o constituie fără îndoială fibrele. tabelul 10. compoziţiile chimice ale câtorva tipuri de sticle utilizate mai frecvent.7. fiind utilizate pentru fabricarea geamurilor (sticla plană). 10. fig. atât cele discontinui (vata de sticlă). dar proprietăţi optice şi electrice deosebite. iar pe de altă parte asigurarea unei rezistenţe chimice mai bune. 13. cât şi cele continui 217 . fiind utilizate ca sticle speciale pentru aparatura de laborator care lucrează la temperaturi ridicate. în scap. Sunt utilizate la fabricarea materialelor electroizolante. Limitele concentraţiilor pentru oxizii de bază (SiO2. fără să afecteze stabilitatea chimică şi fără să modifice proprietăţile de solidificare ale silicei.2.10. Principalele particularităţi ale comportării sticlelor la solicitări mecanice au fost prezentate anterior.

tip AR – rezistente la alcalii . aderente şi continui emailurile trebuie să aibă capacitate de umectare a suprafeţei metalice şi capacitate de întindere.2 < 0. cap. deoarece prezenţa acestora conduce la micşorarea rezistivităţii electrice (ionii Na+. restul fiind adaosuri ce contribuie la îmbunătăţirea proprietăţilor şi aspectului.5 12.5 <0. O categorie aparte de mase sticloase o constituie emailurile aplicate pe suprafaţa pieselor metalice în unul sau mai multe straturi.5 14.5 Fe2O3 15 0.58% PbO 96 3 < 0. K+ sunt purtători de sarcină electrică).5 8 4 14 17 3 16 3 5 10 1.tipa A – calco-sodică normală .tip C – rezistente la coroziune . care capătă importanţă mai mare în cazul fibrelor datorită secţiunii reduse şi suprafeţei mare de expunere la mediu.5 <0. În cazul fibrelor tip E utilizate în electrotehnică se remarcă limitarea drastică a conţinutului de oxizi alcalini.9 4 0. în care %SiO2 = 45…55 % iar %Na2O sau %Li2O = 15…20 %. iar prin procesul de fabricaţie se realizează obţinerea de fibre cu suprafeţele lipsite de defecte.5 0.5 2 58% ZrO2 4 0.5 5 8 16 14 8.5 22 0. se constată că sunt sticle alumino-silicatice şi boro-silicatice.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR folosite în principal la obţinerea materialelor compozite (v.7. Se utilizează sticle silicatice cu compoziţii complexe.12). prezenţa Al2O3 ca intermediar. Compoziţiile chimice ale unor sticle uzuale Tipul sticlei Sticle calco-sodice (sticlă plană) Sticla boro-silicatică (“Pyrex”) Sticla alumino-silicatică Sticla cu plumb (‘cristal”) Sticla Vycor Sticle pentru fibre: .5 35 7 . Pentru obţinerea unor straturi de acoperire uniforme.4 2. unele sticle conţin şi cantităţi mici de alţi oxizi metalici pentru îmbunătăţirea proprietăţilor optice sau pentru colorare. Rezistenţa la tracţiune a fibrelor de sticlă este mult mai mare decât cea determinată pe epruvete deoarece structura are un grad de anizotropie cu atât mai pronunţat cu cât diametrul fibrei este mai redus.tip E – rezistivitate elctrică mare . tabelul 10. la fibrele din silice pură se obţin şi rezistenţe de 8000 N/mm2).2 70 62 65 54 65 1. (formator şi modificator de reţea) conduce la creşterea stabilităţii chimice.7). Emailarea este o metodă relativ ieftină de obţinere a unor piese metalice cu rezistenţă ridicată la coroziune. Tabelul 10.tip S − rezistenţă mecanică mare * Concentratia masică în % pentru: Formatori de Modificatori şi stabilizatori Intermediari reţea de reţea SiO2 B2O3 Na2O K2O CaO MgO Al2O3 Alţii * 72 14 1 8 4 1 80. 218 . se ating astfel rezistenţe la tracţiune de 2000…5000 N/mm2 în funcţie de conţinutul de SiO2 şi de diametrul fibrei (de exemplu.3 Fe2O3 25 - Pe lângă componentele de bază.2 54 7. Analizând compoziţiile chimice ale sticlelor utilizate pentru fibre (v.

. Pt. Au.15 % şi are întărire rapidă la început. placajele rezistente la coroziune în industria chimică. fiind utilizate în cele mai diverse domenii. Materialele vitroceramice Materialele vitroceramice sunt materiale policristaline de tipul aluminosilicaţilor obţinute printr-o tehnologie asemănătoare cu cea a sticlei. restul fiind masă vitroasă ce leagă între ele aceste cristale. până la vasele de bucătărie termorezistente. Cr2O3). la răcirea topiturii germinarea se produce rapid în toată masa. ZrO2. Materialele vitroceramice au rezistenţă mecanică ridicată. fluoruri sau chiar metale (Ag. Compoziţia topiturii şi tipul germenilor de cristalizare se aleg astfel încât proprietăţile cristalelor şi ale sticlei intercristaline să fie corespunzătoare scopului urmărit. • silicatul tricalcic 3CaO·SiO2 (simbol C3S) se află în proporţie de 40. în materialele vitroceramice uzuale cristalele pot reprezenta 50…95 % din volumul total.. Cu). instabili în prezenţa apei. amestecaţi cu apa ei formează compuşi hidrataţi. proprietăţi optice şi electrice deosebite.. • aluminatul tricalcic 3CaO·Al2O3 (simbol C3A) se află în proporţie de 7.7. de obicei pe bază de aluminosilicat de litiu în care se adaugă germeni de cristalizare ce pot fi: oxizi cu temperaturi înalte de topire (TiO2. cantitatea de structură cristalină depinzând de condiţiile în care se face răcirea.80 %.6. Baza topiturii o constituie o sticlă simplă. Principalele componente ale cimentului şi concentraţiile masice ale acestora sunt: • silicatul dicalcic 2CaO·SiO2 (simbol C2S) se află în proporţie de 0…30 %. Reacţia de hidratare este exotermă şi în urma desfăşurării complete se obţine o masă rezistentă cu rol de liant pentru particulele altor materiale înglobate (nisip şi pietriş). 219 . are întărire rapidă cu degajare mare de căldură. are întărire lentă cu degajare redusă de căldură. coeficient de dilatare foarte mic (deci rezistenţă la şoc termic). stabili şi cristalizaţi. dar sunt supuse unui proces de cristalizare controlată. P2O5. de la scuturile termice pentru vehicule spaţiale.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor 10. 10.. Calitatea vitroceramului depinde esenţial de uniformitatea germinării în toată masa topiturii şi de posibilitatea de a controla numărul germenilor de cristalizare. Cimentul Este un material pulverulent constituit din silicaţi şi aluminaţi de calciu care sunt compuşi anhidri.

N/mm2 după 3 după 28 zile zile 12. Compoziţiile nominale ale cimenturilor portland şi rezistenţa la compresiune după întărire sunt prezentate în tabelul 10. cimentul se foloseşte împreună cu nisip şi pietriş (care se află în proporţia cea mai mare). Compoziţiile şi proprietăţile cimenturilor portland Concentraţiile masice. Cuvinte cheie alumina. Aceste substanţe modifică proprietăţile cimentului prin formarea unor hidrosilicaţi sau hidroaluminaţi mult mai stabili. gips. Dacă se introduce apă mai puţină. amestecul nu are palsticitate suficientă.5 10 22 8.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • aluminatul feric tetracalcic 4CaO·Al2O3·Fe2O3 (simbol C3AF)se află în proporţie de 4.5 Aşa cum a fost arătat mai sus. nu umple bine forma şi va conţine aer. Tabelul 10. diatomite etc. Cel mai utilizat tip de ciment este cimentul “Portland” (după numele insulei britanice unde s-a fabricat pentru prima dată) care se obţine prin calcinarea calcarului cu argilă şi măcinarea produsului sinterizat. cap. cenuşă de termocentrale. aceasta rămâne în masa betonului şi după evaporare va rezulta. cu rezistenţă mecanică redusă. o structură poroasă. v.5 26. 207 carbură de bor. 215 carbura de siliciu. ceea ce conduce la o structură poroasă a betonului. formând astfel amestecul (agregatul compozit. 201 220 argile... Există şi alte varietăţi de cimenturi care pe lângă componentei cimentului portland conţin şi alte substanţe cum ar fi: zgură de furnal. 219 aluminat tricalcic (C3A). 219 alumino-silicaţi.8.5 26. % Tipul cimentului C2S Tip 10 – normal (standard) Tip20 – cu întărire lentă şi căldură redusă Tip 30 – cu întărire rapidă Tip 40 – cu degajare mică de căldură Tip 50 – rezistent la sulfaţi 25 31 14 46 38 C3S 49 44 58 28 41 C3A 11 5 11 5 4 C3A F 8 13 8 13 10 Rezistenţa la compresiune . 12) numit beton . Pentru obţinerea rezistenţei mecanice corespunzătoare trebuie să se asigure un raport optim apă/ciment. rezultând o masă pulverulentă (dimensiuni de particule 0. 197 .5 26.5…50 µm).15 % şi are întărire lentă.8 .5 10. 214 ceramice. 210 aluminat feric tetracalcic (C3AF). Dacă se introduce apă în exces. de asemenea.5 22 25.

197 sticlă “securit”. Constantinescu D. 217 sticle pentru fibre. 1981 5.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor ceramice neoxidice. 219 silice.. 216 mulit. Tehnologia sticlei. Bucuresti. 207 ciment. 1983 2. Nica Al. 197 sticle alumino-silicatice. 210 ceramice silicatice. 1986 221 . 201 duritate Knoop. 211 şamotă.. 205 temperatură de recoacere. 214 silicat dicalcic (C2S). Editura Didactică şi Pedagogică. 203 spinel. 214 oxidul de zirconiu. 212 rezistenţa la înmuiere sub sarcină. 213 devitrifiere. Editura Tehnică. 205 temperatură de vitrifiere. 208 nitrura de bor. 212 refractare silica. 211 rezistenţa piroscopică (refractaritate).. Bucureşti. Saban R. şi Ciocea N. 197. 218 faianţă. Printice Hall. 219 modificatori de reţea. Studiul si ingineria materialelor. 218 temperatură de curgere. 1995 6. 219 silicat tricalcic (C3S). 207 feldspat. Ceramica tehnică. Nölle G. 215 emailuri. 210 stabilizator. 205 temperatură de înmuiere. 1988 4. 205 refractare corindonice. 217 sticle cu plumb. 212 refractare silimanitice. 219 corindon. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucuresti. 216 starea amorfă (vitroasă). 210 materiale vitroceramice.a. 208 cristobalit. 216 glazură. 1988 7. 204 fondant. O. New Jersey. Noţingher P. Editura Didactică şi Pedagogică. 207 ferite. s.. Stiinţa materialelor. Bucureşti.S. 211 fisurare sub tensiune. 214 nitrura de siliciu. The Science of Engineering Materials. 211 vâscozitate. 214 ceramice oxidice. New York. Introduction to Materials Science for Engineers. 206 sticle. 202 intermediari. Shackelford J. Bucuresti. 212 sialon. 215 Bibliografie 1. 1992 3. Macmillan Publishing Company. 205 temperatură de prelucrare. Vasilescu D. Editura Tehnică. Ifrim A.. 209 gresie ceramică. 207 punct fix de vâscozitate. 217 sticle boro-silcatice. Inc. 217 sticle calco-sodice. 200 şoc termic. 204 vitrifiant. 207 titanaţi. Smith Ch. 208 cromit. 216 magnezită. 210 porţelan. 200 teracotă. 207 încovoiere statică. Materiale electrotehnice.

b) legături ionice şi legături covalente.10. b) modificarea numărului de coordinaţie al unităţii structurale. c) distanţele dintre particulele constitutive şi intensitatea legăturilor nu sunt uniforme. d) structura este complexă. Elements of Materials Science and Engineering. Van Vlack L.5. c) structura este complet amorfă. Fundamente. Sixt Edition. Addison-Wesley Reading. Ce se poate spune despre corpurile vitroase (amorfe): a) structura este constituită din lanţuri spaţiale în care poziţia relativă a unităţilor structurale este aleatoare ca în starea lichidă. H. b) numărul de anioni ai unităţii respective. 1995 Teste de autoevaluare T10.L. c) numărul de cationi din unitatea de volum. Bucureşti.6. 1989 10. formată din faze metalice şi faze nemetalice? T. b) caracteristica de încovoiere prin şoc.. c) este fenomenul de fisurare sau 222 . Ce reprezintă devitrifierea sticlelor: a) trecerea în stare fluidă prin reducerea treptată a vâscozităţii. d) trecerea spre starea de echilibru stabil prin creşterea gradului de ordine din structură? T. Zet Gh. 1994 9. Care dintre mărimile următoare reprezintă numărul de coordinaţie al unităţii structurale a materialelor ceramice: a) numărul de cationi din interstiţiile tetraedrale.10. d) structura corespunde unei stări stabile cu energia liberă minimă? T. Massachusetts. Fibre de sticlă. c) rezistenţa la compresiune. b) se topesc şi se solidifică la temperatură constantă.10. Care tipuri de legături se întâlnesc în cazul materialelor ceramice: a) legături metalice.4. Care dintre afirmaţiile următoare depre structura materialelor ceramice sunt adevărate: a) este o structură complexă ce conţine faze cristaline şi faze amorfe.10. d) numărul electronilor de valenţă ai componenţilor? T. b) structura este complet cristalină.. Editura Tehnică. Bucureşti. Manualul inginerului. d) alungirea procentuală după rupere? T. Care dintre afirmaţiile următoare despre şocul termic sunt adevărate: a) este fenomenul de reducere bruscă a vâscozităţii la reducerea temperaturii sub o anumită valoare.1. Fizica stării solide – aplicaţii în inginerie Editura Tehnică. * * * Hütte.10. b) este fenomenul de creştere necontrolată a dimensiunilor la o variaţie bruscă a temperaturii. c) pierderea componenţilor cu rol de vitrifianţi din structură.2. Tenţulescu D.3.10. Bucuresti 1986 11.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8. Care dintre mărimile enumerate se utilizează pentru caracterizarea rezistenţei mecanice a materialelor ceramice şi a sticlelor: a) rezistenţa la încovoiere statică. Ursu D. c) legături metalice şi legături covalente.7. Editura Tehnică. d) legături ionice şi legături moleculare? T.

Rezistenţa la deformare (înmuiere) sub sarcină este apreciată în mod uzual prin: a) tensiunea de compresiune care provoacă o deformare plastică dată. Ce reprezintă temperatura de curgere Tc a sticlelor:a) temperatura deasupra căreia vâscozitatea este mai mică de 104 Pa·s. Ce este rezistenţa la şoc termic: a) tensiunea mecanică la care se deformează un corp supus unei diferenţe mari de temperatură. b) temperatura la care apar deformaţii plastice mai mari decât o anumită valoare. Mg.10. Ca. d) temperatura de modificare a transparenţei sticlei? T. b) o varietate de argilă cu structură lamelară. c) compus chimic definit pe bază de calciu cu formula 2CaO·SiO2. Cui se datorează sensibilitatea materialelor ceramice şi a sticlelor la şoc termic: a) coeficientului de dilatare liniară mai redus al acestor materiale.13. d) prezenţei fazelor cristaline? T.8. d) temperatura care determină un anumit grad de deformare sub acţiunea unei tensiuni de compresiune date? T. d) au rolul de fondanţi fiind la originea masei vitroase care leagă particulele de silice şi de argilă în structura ceramicelor? T. c) diferenţa de temperatură ∆T dintre temperatura suprafeţei corpului şi temperatura mediului pe care o poate suporta un corp răcit sau încălzit în anumite condiţii fără să se fisureze. b) structurii amorfe.10.10. c) măresc rezistenţa la deformare sub sarcină a ceramicelor. Ce reprezintă temperatura de vitrifiere Tv a sticlelor: a) temperatura sub care corpul se comportă ca un solid cristalin. Ce este caolinul: a) o varietate de silice cu granule foarte fine.10.15.12. au rolul de a forma fazele cristaline ale ceramicelor. d) alumino-silicat hidratat cu formula Al2O3 ·2SiO2·2H2O? T. b) temperatura sub care vâscozitatea este mai mare de 104 Pa·s.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor rupere la o variaţie bruscă a temperaturii. Ce este mulitul: a) un mineral natural care însoţeşte argila şi este baza majorităţii constituenţilor materialelor ceramice silicatice. d) temperatura de prelucrare a sticlei? T. Care dintre afirmaţiile următoare despre feldspaţi sunt adevărate: a) sunt compuşi alumino-silicatici de Na.10. d) diferenţa de temperatură ∆T dintre temperatura suprafeţei corpului şi temperatura mediului pe care o poate suporta un corp răcit sau încălzit în anumite condiţii fără să se deformeze? T.10.14. d) se produce ca urmare a apariţiei unei neuniformităţi pronunţate a temperaturii pe secţiunea piesei? T.10. b) temperatura maximă la care apare deformarea plastică a unui corp supus unei solicitări constante. b) tensiunea de întindere care provoacă o deformarea elastică dată.9.11. c) temperatura la care se produce o deformare elasto-plastică dată sub acţiunea unei solicitări de întindere. c) temperatura la care se determină limita de curgere prin încercarea la tracţiune. c) temperatura sub care vâscozitatea este mai mare de 1018 Pa·s.10. c) conductivităţii termice reduse. K.10. b) silice (SiO2) în 223 .

b) de a micşora higroscopicitatea prin formarea unui strat compact cu structură vitroasă. d) oxidul de zinc (ZnO)? T. d) are duritate ridicată şi este utilizată pentru realizarea implanturilor medicale de os? T.10.10.22.10.10. Care dintre afirmaţiile următoare despre sticlele calco-sodice sunt 224 . b) prin adăugarea de Al2O3 care în concentraţii mai mici de 5 % se dizolvă în ZrO2 şi stabilizează structura tetragonală.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR stare amorfă. d) prin tratament termic de călire de punere în soluţie? T.20. feldspat.10. Ce reprezintă rezistenţa piroscopică a materialelor ceramice refractare: a) temperatura la care vâscozitatea scade sub 103 Pa·s. d) un compus definit cu topire incongruentă care apare în sistemul SiO2-Al2O3 şi corespunde formulei chimice 3Al2O3·2SiO2? T. b) are temperatura de topire 1716 oC şi cristalizează sub formă de cristobalit. c) are tenacitate ridicată şi constituie baza lianţilor materialelor ceramice.10. silice şi apă. în condiţii determinate de expunere la temperatură? T.10. c) oxidul de sodiu (Na2O).17. c) oxidul de sodiu (Na2O).19.5 % sub acţiunea unei sarcini de compresiune de 0. Care dintre afirmaţiile următoare despre alumină sunt adevărate: a) are temperatura de topire 2054 oC şi cristalizează sub formă de corindon. c) oxidul de sodiu (Na2O). Care dintre următoarele substanţe au rol de formatori de reţea în structura sticlelor: a) silicea (SiO2).10. d) oxidul de zinc (ZnO)? T. c) temperatura la care o epruvetă conică din materialul considerat se tasează cu o valoare dată.10. c)este o fază bertholidă cu topire congruentă cu formula MgO·Al2O3. Ce rol are glazurarea pieselor confecţionate din ceramică: a) de a mări rezistenţa la deformare sub sarcină.2 N/mm2. Care dintre afirmaţiile următoare despre spinel sunt adevărate: a) este un compus care se formează pe baza schimbului de electroni de acelaşi spin: b) este o fază daltonidă cu topire congruentă cu formula Al2O3 ·2SiO2. d) are o reţea cristalină cubică complexă în care ionii Mg2+ ocupă interstiţiile tetraedrice iar ionii Al3+ ocupă interstiţii octaedrice? T.21.23. b) oxidul de magneziu (MgO). d) oxidul de plumb (PbO)? T. Care dintre următoarele substanţe au rol de modificatori de reţea (fondanţi) în structura sticlelor: a) alumina (Al2O3). Care dintre următoarele substanţe au rol de stabilizatori în structura sticlelor: a) alumina (Al2O3).16. c) amestecul plastic de argilă. c) prin adăugarea de CaO şi/sau MgO care în concentraţii mai mici de 10…15 % se dizolvă în ZrO2 şi stabilizează structura cubică. b) temperatura la care o epruvetă cubică capătă o deformare specifică de 0. b) oxidul boric (B2O3).24. c) de a mări rezistenţa mecanică prin crearea unor tensiuni reziduale de compresiune? T. b) oxidul de litiu (Li2O). Cum se realizează îmbunătăţirea comportării la temperaturi ridicate a oxidului de zirconiu (ZrO2): a) prin calcinare la temperaturi de 1200…1300 oC.18.

ciment Tip 20.1 cu 225 . ciment Tip 20. deoarece sticla este un material fragil. ciment Tip 30. Care dintre afirmaţiile următoare despre materialele vitroceramice sunt adevărate: a) sunt materiale ceramice cu structura complet vitroasă.19 % Na2O şi 8.10. fluoruri sau chiar metale? T.28. b) sticlele cu plumb. c) sunt materiale policristaline de tipul alumino-silicaţilor obţinute printr-o tehnologie asemănătoare cu cea a sticlei. d) este mai ridicată datorită utilizării sticlelor cu conţinut ridicat de silice? T. MgO şi CaO. numărul de coordinaţie depinde de r raportul C (rC – raza cationului metalic şi rA – raza anionului.1. Ce se poate spune despre rezistenţa la tracţiune a fibrelor de sticlă: a) este mai redusă datorită secţiunii mici.10. c) ciment Tip 20.26. c) este la fel cu cea determinată pe epruvete. Să se determine numărul de coordinaţie şi geometria coordinării pentru următorii oxizi componenţi ai ceramicelor şi sticlelor: SiO2.27. 10. ciment Tip 30. Na2O. d) sticlele calco-sodice? T.. şi supuse unui proces de cristalizare controlată.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor adevărate: a) toate sticlele calco-sodice conţin 70…75 % SiO2. În care dintre următoarele enumerări cimenturile sunt prezentate în ordinea crescătoare a conţinutului de silicat tricalcic (C3S): a) ciment Tip 40. b) este mai mare datorită lipsei de defecte superficiale şi anizotropiei structurii. ciment Tip 20. ciment Tip 10? Aplicaţii A. ciment Tip 10.25. Ti2O.2. b) ciment Tip 10. rA pentru rezolvarea aplicaţiei se utilizează datele prezentate în tabelul 10. Al2O3. d) ciment Tip 50. în cazul dat O2-). d) obţinerea sticlelor cu rezistenţă piroscopică se realizează prin creşterea concentraţiei de Na2O? T. d) în topitură se adaugă germeni de cristalizare ce pot fi oxizi cu temperaturi înalte de topire. b) concetraţia de CaO în compoziţia lor chimică este limitată de influenţa negativă asupra stabilităţii chimice. b) sunt sticle speciale supuse unui tratament de călire în urma căruia iau naştere tensiuni reziduale de compresiune în strat şi de întindere în miez.11 % CaO. Rezolvare Aşa cum s-a arătat în scap.10..10. Care dintre următoarele tipuri de sticle se utilizează pentru fabricarea fibrelor continui: a) sticlele boro-silicatice. ciment Tip 50. c) concetraţia de CaO în compoziţia lor chimică este limitată de influenţa negativă asupra solidificării prin favorizarea cristalizării. 13.10. c) sticlele alumino-silicatice.

temperaturile absolute corespunzătoare temperaturii de înmuiere tm şi temperaturii de curgere tc.225. Cationul Si4+ Al3+ Ti3+ Na+ Mg2+ Ca2+ rC . deci E a = = 1383 − 1213 T2 − T1 η 2 10 Ea  T2 −T1  226 .431 0. r 4+ 0.102 0.414…0. 0.225…0.078 0. adică de vâscozitatea η a materialului care depinde de temperatură conform relaţiei (10.314 ⋅ 1213 ⋅ 1383 10 6.039 rezultă: Si = = 0.414) şi 0.732 0. scriind relaţia (10.732 0.2). Pe baza definirii punctelor tm şi tc se obţin două perechi de valori: (η1. Pe aceaastă cale pentru SiO2.000 Numărul de coordinaţie 4 6 6 8 6 8 Geometria coordinaţiei tetraedru octaedru octaedru cub octaedru cub A. Pentru ceilalţi oxizi se procedează identic.106 rC rO 2 − 0.1.9. pentru sticla alumino-silicatică dată rezultă: T1 = 940 + 273 = 1213 K şi T2 = 1110+273 = 1383 K.1383) ce aparţin curbei η = f(T).732…1.414 0.414…0.T2) = (104. în care singura necunoscută este Ea şi a η2 e RT2 RT1T2 η1 8.2.T1) = (106.732…1.061 0.9.295 0.tab.6.000 0.1213) şi (η2.462 0. se stabileşte numărul de coordinaţie. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A10. rezultat cunoscut deja din cele prezentate anterior.132 nm).590 0. rezultatele aplicaţiei fiind prezentate în tabelul 10. Rezolvare Energia de activare pentru curgerea vâscoasă este legată de rezistenţa opusă deplasării atomilor la o temperatură dată. Să se calculeze energia de activare Ea pentru curgerea vâscoasă deasupra temperaturii de înmuiere a sticlei alumino-silicatice ale căror puncte fixe sunt prezentate în tabelul ce însoţeşte figura 10. valoare care aparţine intervalului [0. şi geometria coordinării.132 rO 2− deci numărul de coordinaţie este 4 iar geometria coordinării este tetraedrală (v.10. nm 0.295 .414…0.057 0.2) pentru cele două puncte de pe curbă şi făcând Ea     η e RT1 raportul lor rezultă: 1 = E = e R  T1T2  .9. 6 ln ln 4 ≅ 491170 J/mol.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR ajutorul cărora se calculează raportul rC rO 2 − (cu rO 2 − = 0.803 Intervalul căruia aparţine 0.732 0. Tabelul 10.772 0. 10.1).039 0. fie T1 şi T2.

10.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor A. Rezolvare Temperaturile cerute se pot determina pe baza relaţiei (10. Ea = 973 − 788 T2 − T1 η 2 10 Cu această valoare se poate determina constanta η0 din relaţia (10.5 rezultă că materialul analizat (şamotă densă) are %Al2O3m = 40…45 % . Rezolvare Refractarele de tip şamotă sunt materiale ce aparţin sistemului SiO2−Al2O3 a cărui diagramă de echilibru este prezentată în figura 10. 10. Din tabelul 10. din figura 10.5. tc = 1067 − 273 = 794 oC Tc = 8.10. 314⋅788 = 1. rezultă : 227 . T1 = 515+273 = 788 K şi T2 = 700 + 273 = 973 K.314 ln 10 − ln 1.314 ln 10 4 − ln 1. tp = 1109 − 273 = 836 oC Tp = 3 − 23 8. ηp = 103 Pa·s (v.5 − e 547400 8.2. iar mulitul (3Al2O3·2 SiO2) se formează la concentraţia de %Al2O3m = 72 %.11 din care rezultă că la %Al2O3m = 5. temperaturile absolute corespunzătoare vor fi.5 % are loc o transformare eutectică.4. Să se determine limitele între care se încadrează cantitatea de mulit din structura acestui material refractar.2.5 Pa·s iar cea corespunzătoare temperaturii tm este η2 = 106.314 ⋅ 788 ⋅ 973 1013.3. fig.9 rezultă că vâscozitatea corespunzătoare temperaturii tir este η1 = 1013. 6 ≅ 547400 J/mol.6·10-23.9) şi rezultă: 547400 = 1067 K. ηc = 104 Pa·s iar pentru temperatura de prelucrare tp. Rezultă: RT1T2 η1 8. Pentru temperatura de curgere tc.6 ⋅ 10 ( ) ( ) A. Pentru o sticlă destinată prelucrării prin fasonare se cunoaşte că temperatura inferioară de recoacere tir = 515 oC iar temperatura de înmuiere este tm = 700 oC.6 Pa·s. rezultă η 0 = η1e − Ea RT1 = 10 13. Aplicând pincipile de analiză a diagramelor de echilibru şi a diagramelor structurale prezentate în cap.5 ln = ln 6. Să se determine temperatura de curgere tc şi temperatura de prelucrare tp ale acestui tip de sticlă.2) din care Ea rezultă: T = R(ln η − ln η 0 ) Energia de activare Ea pentru curgerea vâscoasă se determină procedând la fel ca la rezolvarea aplicaţiei A10. O cărămidă refractară este realizată din şamota densă ale cărei caracteristici sunt prezentate în tabelul 10.2) scriind această relaţie pentru T1.6 ⋅ 10 − 23 547400 = 1109 K.

5. de unde rezultă deformaţia specifică maximă εmax pe care o poate R suporta blocul este ε max = mc .4). Un bloc refractar de magnezită este montat în căptuşeala unui cuptor astfel încât dilatarea sa liberă este împiedicată.5·10-6 mm/mm oC şi E = 150…170 kN/mm2. ∆t max ≤ mc .5 A.5 .pentru %Al2O3m = 40%.se dă rezistenţa la compresiune Rmc = 45.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 40 − 5. .5 100 = 51. pe baza celor R arătate trebuie ca α∆tmax ≤ εmax şi de aici. iar E E − modulul de elasticitate.5 ⋅ 10 160 ⋅ 10 Tinând seama că temperaturile de lucru ale cuptoarelor sunt de ordinul sutelor de grade.5 45 − 5. unde Rmc este rezistenţa la compresiune.75 N/mm2. 72 − 5.pentru %Al2O3m = 45%.. 72 − 5. Dilatarea specifică (dilatarea unităţii de lungime) la o încălzire a materialului cu ∆t este α∆t. pe baza observaţiei că materialul se deformează elastic până la rupere (este fragil) rezultă că este valabilă legea lui Hooke (v. astfel încât blocul refractar să nu se fisureze. înseamnă că în material se vor dezvolta tensiuni de compresiune corespunzătoare deformaţiei specifice egale cu dilatarea specifică împiedicată. acest rezultat arată cât de importantă este încălzirea uniformă a întregii căptuşeli refractare a cuptorului şi construirea acesteia astfel încât să se asigure şi dilatarea liberă a componentelor sale.5. %mulitmin = 228 . Rezolvare Dilatarea liberă a blocului fiind împiedicată.2. iar în tabelul 10. %mulitmax = 100 = 59. Să se determine diferenţa maximă dintre temperatura blocului şi temperatura căptuşelii în care este încastrat.10.88% . unde α este coeficientul de dilatare. αE În tabelul 10. 3. pentru calcule se utilizează valorile medii ale intervalelor de variaţie ale acestor mărimi şi rezultă: 60 ∆t max ≤ ≅ 28 oC 3 −6 13. se găsesc următoarele caracteristici ale materialului analizat: α = 13..40% . scap.

o legătură simplă şi una triplă. Introducere Polimerii sunt compuşi chimici (în marea majoritate a cazurilor organici) cu molecule de dimensiuni mari (macromolecule) obţinute din unirea într-un lanţ molecular (catenă) a unui număr mare de monomeri . Prin înlocuirea unui atom din vârful tetraedrului cu o unitate structurală de acelaşi tip sau diferită. pot exista următoarele situaţii: patru legături simple.5o. atomul de carbon se află în centrul tetraedrului format de ceilalţi atomi. Spre deosebire de acestea. Aşa cum se cunoaşte. caz în care moleculele devin planare şi pot reacţiona între ele sau cu alţi compuşi dând naştere moleculelor gigant ale polimerilor. astfel că unghiul dintre două legături este de aprox. două legături duble. se obţin molecule din ce în ce mai complexe. pornind de la cea mai simplă hidrocarbură saturată care este metanul CH4. cei doi tetraedri fiind poziţionaţi astfel încât forţele de respingere dintre ionii H+ să fie minime. În cazul celor patru legături simple. prin înlocuirea unui atom de hidrogen cu grupul CH3 se obţine etanul C2H5.unităţi structurale de obicei identice.109. două legături simple şi una dublă. în cazul etilenei C2H4 legăturile duble se pot desface permiţând unităţilor structurale să se lege şi să formeze polietilena conform schemei : 229 .Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Capitolul 11 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE POLIMERILOR 11.1. de exemplu. hidrocarburile nesaturate au legături duble sau chiar triple. moleculele organice se formează prin legarea covalentă a atomilor de carbon cu alţi atomi sau unităţi structurale. După modul cum sunt ocupate cele patru valenţe ale carbonului. de exemplu.

(11. Gradul de polimerizare se determină cu relaţia: M polimer . care pentru polimerii utilizaţi în tehnică are valori n = 103…106. caracteristică ce se numeşte polidispersie de masă moleculară. Polimerii sintetici sunt amestecuri de macromolecule cu grade de polimerizare diferite.1) n= M monomer unde Mpolimer este masa moleculară a polimerului iar Mmonomer masa moleculară a monomerului. şi alţi atomi de H pot fi înlocuiţi cu atomi sau radicali liberi ( grupuri structurale de atomi care au legături nesatisfăcute) rezultând practic un număr nelimitat de monomeri ce pot polimeriza.3) M n = ∑ xi M i = ∑ Ni unde xi este fracţia numerică a lanţurilor cu masa Mi. pentru calculul gradului de polimerizare n cu relaţia (11. − masa moleculară medie M n determinată în funcţie de fracţia numerică a lanţurilor şi definită prin relaţia: ∑ Ni M i .1) se consideră Mpolimer = M n .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR care poate fi reprezentată şi astfel: unde n reprezintă numărul de unităţi structurale (monomeri) din lanţul macromolecular şi se numeşte grad de polimerizare. distribuţia fracţiilor reprezentând lanţurile cu un anumit grad de polimerizare n având caracter probabilistic pentru caracterizarea masică a unui polimer se fosesc două mărimi medii: − masa moleculară medie M m determinată în funcţie de fracţia masică a macromoleculelor şi definită prin relaţia: ∑ N i M i2 . (11. 230 . In acelaşi mod. (11. iar Ni numărul lanţurilor cu masa Mi.2) M m = ∑ mi M i = ∑ Ni M i unde mi este fracţia masică a lanţurilor cu masa Mi.

procesul de întrerupere este aleator şi se produce prin două mecanisme: − prin combinare.1b. cu trei legături trifuncţional şi cu mai mult de trei legături polifuncţional. atunci când un atom de hidrogen este transferat de la un lanţ la altul şi se favorizează refacerea unei legături duble C═C. astfel că un monomer cu două legături este bifuncţional. − prin disproporţionare. fig.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Mm descrie mărimea intervalului de distribuţie a maselor Mn moleculare sau polidispersitatea care pentru polimerii uzuali are valori 1. această primă etapă este ilustrată pentru un monomer oarecare (X fiind un atom sau o unitate structurală) în figura 11. • propagarea (creşterea) în decursul căreia radicalii liberi formaţi în etapa anterioară participă la reacţii de transfer în care se extrage un atom dintr-o moleculă legându-se la radical care devine stabil şi se generează un nou radical din molecula care a furnizat atomul. numărul de legături libere ale unui monomer reprezintă funcţionalitatea acestuia. • întreruperea în decursul căreia radicalii reacţionează în perechi pierzându-şi reactivitatea şi creşterea lanţului molecular se opreşte.1a.1 d. atunci când capetele libere a două lanţuri moleculare se întâlnesc şi se unesc (v. iar celălat capăt este liber şi poate primi noi unităţi. 11. Polimerizarea este o reacţie în lanţ ce decurge în trei etape: • iniţierea în decursul căreia are loc prin procese termice sau fotochimice scindarea moleculelor unei substanţe introduse special ca iniţiator. şi formarea unor radicali liberi primari care adiţionează la legătura dublă a monomerului şi formează un radical mai mare. Gradul de polimerizare şi masa moleculară medie influenţează în mod deosebit proprietăţile fizice şi mecanice ale unui polimer. Raportul 11. în continuare reacţia desfăşurându-se de la 231 . acţiunea iniţiatorului se bazează pe captarea unui electron al legăturii duble C═C astfel că unul din atomii de carbon rămâne cu un electron fără perechea sa de spin şi este capabil să adiţioneze la o altă unitate structurală pentru a reface perechea. procesul continuă astfel cu ataşarea unor noi unităţi structurale lanţului molecular care are la unul din capete radicalul primar. ajungând în unele cazuri să aibă şi valori peste 10. aşa cum se poate observa în figura 11. Reacţiile de sinteză a polimerilor A.2. Rezultă că pentru realizarea reacţiei de polimerizare este suficientă activarea energetică pentru iniţiere.1 c). aceeastă etapă este ilustrată în figura 11. adică a căpătat o legătură liberă.5…3.

d − întreruperea prin disproporţionare B. 11.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR sine. obţinerea unor grade de polimerizare corespunzătoare presupune controlul desfăşurării reacţiilor astfel încât să nu se atingă prematur echilibrul.1 Etapele reacţiei de polimerizare: a – iniţierea. Reacţia de policondensare este o reacţie în trepte (sau pas cu pas) deoarece creşterea lanţului macromolecular se realizează prin formarea de noi legături în urma reacţiilor de condensare. astfel că polimerul obţinut are compoziţia chimică a merilor din care provine (la fel ca la polimerizare). fapt pentru care este numită reacţie în lanţ. 232 . b – propagarea. C. Fig. ceea ce înseamnă că polimerii obţinuţi prin policondensare au compoziţie chimică diferită de a monomerilor din care provin. Poliadiţia este o reacţie în trepte (la fel ca policondensarea) care decurge fără eliminarea unei substanţe cu molecula mică. c − intreruperea prin combinare. deoarece prin polimerizare nu se elimină produse secundare de reacţie. polimerii care se formează prin poliadiţie au de obicei în lanţurile principale şi alţi atomi decât carbonul. Policondensarea este procesul prin care două molecule organice diferite reacţionează pentru formarea unei molecule complexe ce se unesc în lanţul macromolecular. reacţia are loc cu eliminarea unor substanţe cu molecula mică (cel mai frecvent apa). Polimerii astfel obţinuţi au compoziţia chimică a merilor din care provin.

2b). 11. deşi 233 . aceştia pot fi identici. iar dacă lanţul are ramificaţii lungi este un polimer ramificat sau dendrimer.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor În timpul desfăşurării reacţiilor de sinteză pot avea loc ramificări ale lanţului molecular. − aranjamentul sindiotactic – acela în care unităţile structurale X sunt dispuse alternant de o parte şi de alta a lanţului (v.2a). ceea ce înseamnă că modificarea configuraţiei se poate face numai prin ruperea legăturilor chimice. Conformaţia se referă la poziţia relativă a doi monomeri vecini. realizată prin rotirea în jurul legăturii simple dintre atomii de carbon. după un număr anumit de monomeri (implicit şi legături) poziţia monomerului următor este practic independentă de cea a primului monomer. fig. Reacţiile de sinteză a polimerilor au la bază mecanisme complexe a căror prezentare în detaliu depăşeşte cu mult cadrul acestei lucrări. 11. fig. posibilitatea de rotire permite modificarea poziţiei monomerului vecin fără ruperea legăturii chimice. Polimerii care au aceeaşi compoziţie chimică dar aranjament diferit al monomerilor se numesc steroizomeri. porţiunea respectivă a macromoleculei numindu-se segment de lanţ. Considerând dispunerea grupelor laterale ale monomerilor care alcătuiesc catena (lanţul macromolecular) faţă de lanţul principal pot exista trei tipuri de aranjamente distincte. chiar şi în cazul în care monomerii participanţi sun bifuncţionali (au doar două legături active).2c). Configuraţia se referă la relaţia de ordine a unităţilor structurale în cadrul lanţului macromolecular dată de legăturile chimice. 11. Din punct de vedere al utilizării materialelor pe bază de polimeri sunt mult mai importante aspectele privind structura şi proprietăţile acestora. fig. Din punct de vedere al tipului monomerilor ce alcătuiesc lanţul. ilustrate în figura 11. 11. În acest mod. caz în care rezultatul sintezei este un homopolimer sau pot fi diferiţi şi în acest caz rezultatul sintezei este un copolimer. dacă lanţul macromolecular nu are ramificaţii sau acestea sunt scurte polimerul respectiv este un polimer liniar.2: − aranjamentul isotactic – acela în care toate unităţile structurale X (atomii sau radicalii care caracterizează monomerul) sunt dispuse de aceeaşi parte a lanţului (v. − aranjamentul atactic – acela în care unităţile structurale X sunt dispuse aleator faţă de lanţul principal (v.3. Structura polimerilor Proprietăţile fizico-mecanice ale polimerilor sunt influenţate de compoziţia chimică şi de structură care se apreciază cu ajutorul a două caracteristici: configuraţia şi conformaţia.

cristaline şi texturate. Fig. c – texturare cristalină 234 . obţinându-se o structură parţial cristalină apreciată prin gradul de cristalinitate. c − aranjament atactic Fig 11.2 Dispunerea grupelor laterale la stereoizomeri: a − aranjament isotactic. Porţiunile de catene aranjate ordonat sunt numite cristalite şi au o dispunere aleatoare în masa polimerului. în figura 11.3. b – aranjament sindiotactic. În cazul polimerilor liniari se poate realiza şi o ordonare la distanţă pe anumite zone prin alinierea unor segmente de lanţ. Structurile polimerilor liniari: a – structură amorfă. ceea ce influenţează proprietăţile fizico-mecanice ale polimerului. Aceasta înseamnă că distanţele dintre atomi sunt diferite în funcţie de conformaţia lanţului (şi implicit interacţiunile dintre ei).109. 11. b – structură cristalină. obţinându-se o texturare a zonelor cristaline.3 se prezintă schematic poziţiile lanţurilor moleculare în cazul structurilor amorfe. Poziţia relativă a lanţurilor macromoleculare încolăcite este aleatoare ceeea ce conferă structură amorfă polimerilor. care exprimă procentual volumul zonelor cu structură cristalină. prin anumite procedee tehnologice se poate realiza şi o orientare a cristalitelor.5o) macromolecula rezultă sub forma unui lanţ flexibil încolăcit.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fiecare legătură are un unghi fix (aprox.

5 Tipurile structurale de copolimeri: vedere existând următoarele tipuri a – statistic.din acest punct de Fig. Reprezentarea schematică a componentelor unei sferulite Lanţurile moleculare ale polimerilor liniari şi ramificaţi se pot lega între ele prin punţi formate dintr-o singură unitate structurală (atom sau radical liber) sau printr-un lanţ scurt. fie ulterior prin amestecarea polimerului cu un agent de reticulare (element sau compus chimic). 4. cu secvenţe succesive de monomeri de acelaşi tip în cadrul lanţului (v. în cazul polimerilor reticulaţi noţiunea de macromoleculă îşi pierde sensul deoarece se formează un complex de legături în care catenele nu mai pot fi individualizate. 11. 11. care are un lanţ principal constituit din monomeri de acelaşi tip şi ramificaţii ale acestuia din polimeri de alt tip (v. c . 11. 235 . fig. iar sferulitele prin unire mai multor fibrile în jurul unui nucleu aşa cum se observă în figura 11. fig. rezultând o reţea tridimensională dezordonată numită structură reticulară – respectiv polimer reticulat. fig.grefat de copolimeri: copolimer statistic cu distribuţia monomerilor aleatoare (v. Fibrilele rezultă prin orientarea cristalitelor pe o singură direcţie.5 b) şi copolimer grefat. 11.4. copolimer bloc. Fig.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Cristalizarea poate conduce şi la realizarea unor structuri supramoleculare de tip fibrile şi/sau sferulite. 11. o sferulită cuprinde atât fibrile cât şi cristalite orientate aleator. lanţuri moleculare de legătură şi zone cu structură amorfă.5 a). În cazul structurii copolimerilor apare suplimentar problema distribuţiei monomerilor diferiţi în cadrul lanţului macromolecular. b – bloc. Reticularea se poate realiza fie în timpul reacţiilor de sinteză.5 c).

7 arată că temepratura Tc este puternic dependentă de masa moleculară a polimerului. deformaţiile sunt mici. materialul comportându-se ca un solid rigid (stare vitroasă).4. Temperaturile Tv şi Tc ale căror valori depind în principal de compoziţia chimică şi de masa moleculară. dacă temperatura depăşeşte o anumită valoare se produce degradarea termică a polimerului prin ruperea legăturilor dintre monomeri şi oxidarea exotermă (arderea) acestora. în figura 11. Este cunoscut că principala consecinţă a structurii amorfe este faptul că materialele respective nu au o temperatură definită de topire solidificare. se determină şi o temperatură considerată temperatură de sfârşit de topire de la care polimerul este în stare lichidă. La temperaturi T > Tc. deformaţia specifică are valori foarte ridicate (corespunzătoare uneori unor alungiri de peste 10 ori lungimea iniţială). substanţele macromoleculare se grupează în 236 . sunt caracteristici importante ale polimerilor deoarece permit stabilirea temperaturilor de lucru şi temperaturilor de prelucrare. 10. scap 10. În cazul polimerilor caracterizarea poate fi făcută mai sugestiv cu ajutorul curbei termo-mecanice care arată dependenţa deformaţiei specifice în funcţie de temperatură (la solicitare constantă) aşa cum se observă în figura 11. După comportarea la încălzire. transformările producându-se de fapt în intervale de temperaturi a căror mărime şi configuraţie prezentate în figura 11. Caracterizarea generală a polimerilor Caracteristicile generale ale polimerilor şi materialelor pe bază de polimeri rezultă din particularităţile naturii chimice (compoziţie şi tip de legături) şi structurii lor. trecerea către starea lichidă la încălzire făcându-se treptat într-un interval de temperatură (v. materialul se comportă ca un fluid a cărui vâscozitate scade pe măsură ce creşte temperatura. şi variază liniar cu temperatura. şi în cazul polimerilor ca şi în cazul sticlelor există o temperatură Tv de tranziţie sticloasă (vitroasă) sub care se comportă din punct de vedere mecanic ca solidele cristaline şi o temperatură de curgere Tc deasupra căreia materialul se comportă ca un lichid vâscos.6.4.3). La temperaturi T ≤ Tv. fig. în acest interval de temperaturi polimerul se poate afla într-o stare înalt elastică (deformaţiile sunt preponderent elastice) sau într-o stare elasto-plastică (deformaţiile sunt preponderent plastice). în practică. Proprietăţile polimerilor 11. iar Tv rămâne practic constantă la valori mai ridicate ale masei moleculare. (v. la temperaturi Tv < T ≤ Tc.1.6 valorile lor au fost marcate în mod convenţional.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 11.3). după caracterul deformaţiilor.

b) Au coeficient de dilatare specifică mare datorită legăturilor Van der 237 . a) Sunt substanţe cu densitate mică (ρ = 900…2200 kg/m3) datorită faptului că elementele componente (în principal H şi C) au masa atomică redusă. astfel că fragilizarea se produce la temperaturi scăzute. Se utilizează în stare elasto-plastică în domeniul de temperaturi (Tv . 11. • Termoplastele sunt substanţe macromoleculare cu structura liniară sau ramificată. polimerii au câteva caracteristici generale prezentate în continuare. 11. Legăturile puternice.7 Dependenţa temeperaturilor Tv şi tc de masa moleculară • Termorigidele sunt substanţe macromoleculare cu grad mare de reticulare care se prelucrează într-o stare de polimerizare incompletă în care nu s-a format reţeaua spaţială a structurii. Reticularea se produce prin activare termică (întărire la cald) sau prin activare chimică la introducerea în masa polimerului de bază a unui agent de reticulare (întărire la rece). ce pot fi încălzite în vederea prelucrării la temperaturi T > Tc de un număr nelimitat de ori (cu condiţia evitării temperaturilor de degradare). termorigide şi elastomeri.6 Curba termo-mecanică a unui polimer cu structură amorfă Fig. Temperatura Tv a elastomerilor este sub temperatura ambiantă. încolăcite. complet amorfă sau parţial cristalină. materialul descompunându-se fără să mai treacă prin faza de înmuiere (în cazul lor temperatura Tv este ridicată şi nu mai există temperatura Tc). iar la o reîncălzire ulterioară mişcările moleculelor fiind limitate nu se mai atinge starea vâscoasă. ele menţinându-şi starea înalt elastică până la temperatura de descompunere. astfel că sub acţiunea solicitărilor mecanice se pot deforma uşor şi reversibil. • Elastomerii sunt substnţe macromoleculare cu catene lungi. termoplaste (plastomeri). Tc) sau în stare vitroasă (T < Tv). Fig. caracteristice structurii reticulare le conferă proprietăţile de rezistenţă corespunzătoare stării vitroase.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor trei categorii. Indiferent de categoria în care se încadrează. care formează ochiuri elastice. iar la încălzire nu trec prin faza de înmuiere datorită reticulării slabe.

c) Sunt inflamabile (în marea majoritate a cazurilor) şi au stabilitate termică redusă datorită faptului că sunt substanţe organice. − alunecarea relativă a catenelor. f) Factorii fizico-chimici (temperatură.) acţionează conjugat. d) Au conductibilitate termică mică şi rezistivitate electrică foarte mare datorită legăturilor covalente din interiorul lanţului macromolecular. desfăşurarea şi decuplarea catenelor aşa cum sugerează schema din figura 11. în cazul polimerilor deformările se pot realiza prin mai multe mecanisme după cum urmează: − îndreptarea. ultimele două mecanisme necesită solicitări mai ridicate şi se întâlnesc în cazul duroplastelor cu structură reticulară sau în cazul 238 . 3). de ultraviolete şi de radiaţiile ionizante care pot rupe legăturile dintre catene şi/sau dintre monomeri modificând astfel structura iniţială prin reducerea gradului de polimerizare. din acelaşi motiv pot fi degradate de microorganisme (biodegradabilitate). ruperea legăturilor interatomice şi refacerea lor în alte poziţii (v. reducerea proprietăţilor de rezistenţă mecanică. prezenţa oxigenului şi ozonului.8.2. Proprietăţile mecanice ale polimerilor Datorită caracteristicilor structurale polimerii prezintă particularităţi şi în comportarea la solicitări mecanice generate în special de mecanismele prin care se realizează deformarea acestora sub acţiunea solicitărilor exterioare.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Waals (legături slabe) dintre catene şi conformaţiei acestora (v. − ruperea legăturilor intermoleculare. Spre deosebire de solidele cristaline a căror deformare elastică se bazează pe modificarea reversibilă a distanţelor interatomice (ce se poate realiza în limite restrânse) iar deformarea plastică presupune alunecarea pe planele atomice. ceea ce explică deformabilitatea ridicată a termoplastelor şi elastomerilor care au structuri liniare şi ramificate. e) Proprietăţile lor sunt afectate de radiaţiile din spectrul vizibil. înrăutăţirea proprietăţilor dielectrice (scad valorile rezistivităţii şi permitivităţii electrice). Ca şi în cazul celorlalte tipuri de materiale. schimbări de culoare.4. cap. − modificarea distanţelor dintre monomeri. radiaţii.3). Primele două mecanisme se pot realiza la valori scăzute ale solicitărilor. 11. ce se manifestă la nivel macroscopic prin apariţia unor fisuri. scap 11. umiditatea etc. de plasticitate şi de elasticitate. în cele ce urmează se vor prezenta mai detaliat aspectele legate de comportarea mecanică a polimerilor. ceea ce are ca efect îmbătrânirea materialului.

E − modulul de elasticitate.8.10: − la solicitarea corespunzătoare unei tensiuni σ0. • Vâscoelasticitatea reprezintă capacitatea polimerilor de a căpăta deformaţii elastice variabile în timp sub acţiunea solicitărilor constante şi este caracterizată de următoarele aspecte ilustrate schematic în figura 11. (11. în mod obişnuit.9 din care rezultă că domeniul dependenţei liniare dintre tensiuni şi deformaţii (porţiunea liniară a curbelor) este redus chiar şi în cazul polimerilor cu rezistenţă mecanică mai ridicată. 11. care care rămâne permanentă (v.10). iar τr − constanta de relaxare se defineşte prin relaţia. Mecanismul deformării polimerilor liniari prin îndreptarea şi desfăşurarea catenelor Caracteristica esenţială a comportării vâscoelastice este existenţa deformaţiei elastice reversibile εr. iar ulterior deformaţia se reduce treptat în timp până la valoarea εp. E τ (11. deformaţia corespunzătoare acestei etape are o componentă elastică εr şi o componentă plastică εp − imediat după încetarea solicitării dispare deformaţia iniţială ε0. fig.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor polimerilor liniari cu grade ridicate de cristalinitate la care s-a realizat o orientare preferenţială a lanţurilor moleculare. 239 σ τ ε r = 0 (1 − e r ) . 11. Fig. a cărei variaţie cu timpul se determină cu relaţia: în care σ0 este tensiunea constantă corespunzătoare solicitării. se produce o deformare elastică iniţială la valoarea ε0 în conformitate cu legea lui Hooke (v. Mecanismele complexe prin care se produce deformarea polimerilor generează comportări particulare ale acestora sub acţiunea solicitărilor. aceste particularităţi sunt ilustrate şi de curbele CCCT schematizate în figura 11. existenţa deformaţieie elastice reversibile a polimerilor se evidenţiază pe cale experimentală.4) . cap3). η τr = .5) E în care η este vâscozitatea. − menţinând încărcarea constantă materialul continuă să se deformeze cu viteze din ce în ce mai mici până la atingerea unei stări staţionare (similar fluajului primar al materialelor metalice).

c).11 a. se constată că aceştia îşi menţin modulul de elasticitate aproape nemodificat până aproape de temperatura de curgere(v. Variaţia modulului de elasticitate E cu temperatura pentru: a − termoplaste amorfe. fig. c – termoplaste cristaline. b – polimeri reticulari (duroplaste).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig.11 în care se prezintă calitativ această dependenţă pentru principalele tipuri de polimeri.11. Curbele caracteristice convenţionale la tracţiune (CCCT ale unor polimeri Fig. fig.10. datorită limitelor largi în care variază modulul de elasticitate pentru reprezentările respective se utilizează coordonatele logaritmice. 11. Analizând aceste reprezentări se constată că variaţia cea mai mare o au polimerii cu structură liniară (termpoplastele). Fig. 11. prin reticulare (duroplastele) sau prin texturare cristalină. 11.11d). în cazul elastomerilor a căror temperatură Tv se află sub temperatura ambiantă. 11. Variaţia deformaţiei în timp a polimerilor cu comportare vâscoelastică În legătură cu comportarea vâscoelastică a polimerilor este şi variaţia cu temperatura a modulului de elasticitate E aşa cum se observă din figura 11. 11.b.9. d – elastomeri 240 . variaţiile devin din ce în mai mici (v.

Încercările mecanice şi caracteristicile prin care se apreciază proprietăţile polimerilor se definesc şi se determină prin metode similare celor aplicate în cazul materialelor metalice.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Deoarece modulul de elasticitate este o caracteristică ce arată rezistenţa opusă de corpuri la deformare. influenţa puternică a “istoriei termomecanice”) fac ca încercările polimerilor să difere totuşi prin geometria şi dimensiunile epruvetelor. • Relaxarea tensiunilor este fenomenul de reducere treptată a tensiunilor în timp. de exemplu STAS 5794 prevede pentru condiţionare şi încercare două atmosfere standard: atmosfera standard normală 23/50 adică temperatura de 23 oC şi umiditatea relativă de 50 % şi atmosfera standard pentru zone tropicale 27/65 (27 oC şi 65 %). tipul şi dimensiunile dispozitivelor de fixare şi de solicitare a epruvetelor. rt σ = σ 0e τ −τ 241 .7) caracteristica τrt rezultând pe curba de relaxare σ =f(τ) determinată experimental pentru un tip de material analizat. în cazul solicitărilor la care deformaţiile rămân constante. din studiul variaţiei acestuia cu temperatura rezultă informaţii necesare atât la stabilirea condiţiilor în care pot fi exploatate piesele din polimeri cât şi pentru proiectarea proceselor tehnologice de fabricaţie ale acestora. (11. astfel că se reglementează prin norme condiţionarea epruvetelor – adică menţinerea lor în condiţii standard de temperatură şi umiditate relativă o durată suficientă pentru atingerea echilibrului higrometric. în tabelul 11. mijloacele şi metodele de măsurare utilizate. Mecanismul relaxării tensiunilor în cazul polimerilor este curgerea plastică ce are loc ca urmare a modificării poziţiei relative a moleculelor lanţurilor prin alunecări succesive în urma cărora componenta elastică a deformaţiei totale (ce rămâne constantă) se micşorează şi creşte componenta plastică. (11. iar τrt este constanta de relaxare a tensiunilor. pentru definirea τrt se consideră una din condiţiile: σ = σ 0 e −1 sau τ = τ rt ln 2 . ceea ce a impus elaborarea unor standarde specifice dedicate acestor încercări. gradul de orientare a macromoleculelor gradul de reticulare.6) în care σ0 este tensiunea iniţială. Variaţia tensiunilor σ în timp este dată de relaţia: . în mod uzual. tensiunile reziduale. care reprezintă durata necesară atingerii unei anumite tensiuni prin relaxare. Particularităţile structurale şi de comportare mecanică (starea amorfă sau parţial cristalină. La efectuarea încercărilor mecanice ale polimerilor trebuie să se ţină seama şi de faptul că proprietăţile lor sunt mult mai puternic afectate de factorii de mediu.1 se prezintă principalele tipuri de încercări mecanice şi termomecanice şi standardele după care se execută.

ISO 12244* SR EN ISO 4599 NF T 51-120*. STAS 9594 Încercări de scurtă durată (instantanee) Compresiune Forfecare Sfâşiere Incovoiere statică. a) Încercarea la tracţiune se realizează conform SR EN ISO 527 pe 242 . STAS 6642 SR EN ISO 604. obţinerea epruvetelor pentru încercările mecanice ale polimerilor poate fi diferită de cazul materialelor metalice deoarece polimerii se livrează şi sub formă de material granular sau în stare lichidă nu numai sub formă de semifabricate sau piese finite. STAS 6765 STAS 9182 SR EN ISO 8067. Tabelul 11. SR ISO 6602. STAS 5874.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR duratele de condiţionare diferă de la o încercare la alta şi sunt cuprinse în majoritatea cazurilor între 24 şi 96 de ore. STAS 6127 SR ISO 178. cu condiţia ca la temperatura respectivă materialul să nu sufere transformări ireversibile. prin presare sau prin turnare. Incovoiere prin şoc Duritate Fluaj Relaxare Tensofisurare într-un mediu dat Oboseală Temperatura de încovoiere sub sarcină Încercări Stabilitatea termică termomecanice Temeperatura de înmuiere Temperatura de fragilizare * Nu există standarde echivalente SR sau STAS Încercări de lungă durată De asemenea. Câteva aspecte privind încercările uzuale şi caracteristicile determinate vor fi prezentate în continuare. Epruvetele din semifabricate sau piese se obţin prin prelucrări mecanice ai căror parametri tehnologici sunt riguros prescrişi şi controlaţi astfel încât să se evite abaterile dimensionale şi prezenţa concentratorilor de tensiuni care pot apare mult mai uşor datorită durităţii scăzute a polimerilor şi au influenţă mult mai mare asupra comportării la rupere a acestora decât în cazul materialelor metalice. În aceste situaţii.1 Principalele încercări ale polimerilor Tipul încercării Denumirea încercării Tracţiune Standardele după care se execută SR EN ISO 527. SR ISO 868. STAS 9046 ISO 2285*. STAS 7310 SR EN ISO 2039. STAS 5871. se reglementează prin standarde formarea epruvetelor prin injecţie. SR EN ISO 8256. ASTM D 671 SR ISO 75 STAS 6174 SR ISO 306 ISO 974. STAS 8826 SR EN ISO 899. În cazul materialelor care ating echilibrul higrometric după durate lungi. se admite condiţionarea accelerată la temperaturi de 50…95 oC şi umiditatea relativă 50 %. STAS 6175. ISO 8570. STAS 9775 STAS 5801.

deoarece.2…600 mm/min.13 a se constată că pentru solicitări mici.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor epruvete plate de forma celor prezentate în figura 11. d – epruveta tip 5 . Reducerea tensiunii pe porţiunea BC este aparentă. În continuare se produc deformaţii fără creşterea tensiunii (porţiunea CD a curbei). iar pentru solicitările corespunzătoare porţiunii AB comportarea elastică devine neliniară.12 b. Maşina pe care se execută încercarea trebuie să fie capabilă să realizeze încărcarea cu viteze de 0. deoarece zona gâtuită se extinde pe aproape toată 243 Fig 11. curbe de tipul celei prezentate în figura 11.13 b sunt caracteristice materialelor polimerice cu tenacitate bună.11. această comportare este specifică materialelor termoplaste încercate la temperatura ambiantă.12 d pentru folii şi materiale termoplaste cu alungirea mare. începând de la solicitarea corespunzătoare puctului B. b − epruveta tip 2. 9).12. 11.12 în funcţie de tipul materialului după cum urmează: cele din figura 11. secţiunea reală fiind mult mai mică decât cea convenţională. materialul prezintă elasticitate liniară (este valabilă legea lui Hooke). iar cele din figura 11. pe epruvetă apare o gâtuire pronunţată.. Curba caracteristică convenţională la tractiune CCCT se defineşte la fel ca în cazul materialelor metalice şi prezintă aspecte diferite în funcţie de tipul materialului (v. fig. Analizând CCCT din fig.unde s-au figurat şi aspectele pe care le capătă epruveta pe parcursul încercării. conform SR EN ISO 527: a − epruveta tip 1. să aibă cursa mare (până la 1000 mm) şi mijloace de măsurare a deplasărilor atât de mari. Epruvetele pentru încercarea la tracţiune a polimerilor.12 a pentru materiale termoplaste cu alungire redusă.c pentru materiale termorigide. cele din figura 11. cel mai frecvent întâlnindu-se curbe de tipul celor prezentate în figura 11. corespunzătoare porţiunii OA a curbei. c − epruveta tip 4. dar care nu prezintă o limită de curgere aparentă.13 a.

13 b şi este definită de 244 .4). Prin încercarea la tracţiune a polimerilor se determină în mod uzual următoarele caracteristici: − modulul de elasticitate E (modulul lui Young) este panta porţiunii liniare a CCCT . La epuizarea capacităţii de deformare prin acest mecanism tensiunea începe să crească. îndreptarea şi orientarea catenelor după direcţia de solicitare.13.13 a. Fig 11. fig.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR lungimea calibrată a epruvetei (v. distingându-se limita de curgere aparentă superioară ReH (tensiunea corespunzătoare punctului B de pe CCCT) şi limita de curgere inferioară aparentă ReL (tensiunea corespunzătoare punctului C de pe CCCT).13 a).5 %. 11. scap 3. − limita de curgere convenţională Rp se determină pentru materiale a căror curbă caracteristică este de tipul celei din figura 11. b – fără limită de curgere aparentă − limita de curgere aparentă se determină pentru materiale a căror CCCT este de tipul celei din figura 11. 200 % sau 300 % în funcţie de standardul după care se execută încercarea). fenomenul se explică prin faptul că la aceste solicitări are loc descolăcirea. modulul lui Young se determină conform SR EN ISO 527 ca pantă a dreptei care trece prin punctele de pe CCCT corespunzătoare deformaţiei totale de εt = 0. în cazul elastomerilor se determină modulul de elasticitate secant definit ca fiind panta dreptei ce uneşte originea cu un punct de pe CCCT care corespunde unei deformaţii totale date (uzual 100 %. deoarece continuarea deformării presupune mărirea distanţelor dintre monomerii lanţului (realizată cu consum de energie mai mare) până în momentul ruperii (porţiunea DE a curbei CCCT).25 % şi εt = 0. deoarece porţiunea liniară a CCCT în cazul polimerilor este foarte redusă.la fel ca în cazul materialelor metalice (v. iar uneori chiar poate lipsi. CCCT tipice pentru polimeri: a – cu limită de curgere aparentă.

prin încercarea la tracţiune se pot determina numai modulul de elasticitate E. caz în care se determină ducând o paralelă la porţiunea liniară a CCCT prin punctul corespunzător deformaţiei remanente date (v. 138 N. − alungirea procentuală după rupere Ar se defineşte şi se determină la fel ca în cazul materialelor metalice. b) Încercările de duritate ale polimerilor se bazează pe aceleaşi principii ca şi în cazul determinării durităţii metalelor. rezistenţa la rupere Rm. În cazul materialelor polimerice reticulate sau cristalinizate. cu particularităţi impuse de valorile mai scăzute ale durităţii şi de comportarea vâscoelastică a polimerilor. cu menţiunea că se folosesc scările Rockwell R. iar S0 este secţiunea iniţială a epruvetei. fig.13 b). şi alungirea după rupere Ar. 490 N sau 961 N fiind aplicată o durată τ = 30 s. E sau 245 . ţinând seama de modul în care este definită Rm în cazul polimerilor şi de faptul că până la rupere materialul suferă deformaţii ce pot depăşi 1000 % această caracteristică nu poate fi utilizată la dimensionarea pieselor. L. această caracteristică împreună cu limita de curgere sunt importante pentru stabilirea comportării pieselor din materiale polimerice deoarece arată care sunt deformaţiile maxime pe care le poate suferi materialul fără modificarea secţiunii (peste această solicitare apare gâtuirea). − rezistenţa la rupere Rm este tensiunea corespunzătoare punctului E de pe CCCT. care au curba CCCT de tipul celei prezentat în figura 11. − determinarea durităţii prin penetrare cu bilă – STAS 5871 se realizează folosind ca penetrator o bilă de oţel cu diametrul D = 5 mm.9.8) Rm = r . − alungirea procentuală la limita de curgere Ac este deformaţia specifică totală corespunzătoare limitei de curgere aparente ReH. S0 unde Fr este forţa de tracţiune în momentul ruperii. după care se măsoară adâncimea de pătrundere a penetratorului h. forţa de apăsare Fm = 49 N. adică: F (11. 358 N. M.1…1 %. alte standarde definesc limita de curgere convenţională ca fiind tensiunea corespunzătoare unei deformaţii remanente de 0. 11. Cele mai utilizate metode sunt.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor SR EN ISO 527 ca fiind tensiunea corespunzătoare unei deformaţii totale εt = x % convenţional alese. cu deosebirea că aria urmei se calculează pe baza adâncimii de pătrundere a penetratorului: F (11. duritatea H (în N/mm2) se defineşte ca şi duritatea Brinell a materialelor metalice.9) H= m πDh − determinarea durităţii prin metoda Rockwell este la fel ca la materialele metalice. fenomenul de curgere plastică fiind practic inexistent.

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

K, ce diferă prin diametrul D al pentratorului (de tip bilă de oţel) şi mărimea forţei suplimentare F1 (v. scap 3.10), forţa iniţială F0 fiind aceeaşi (98,1 N); în tabelul 11.2 se prezintă valorile diametrelor penetratoarelor şi valorile forţei totale de apăsare (ce se menţine o durată de 10 s); se precizează că dintre aceste scări, cele mai utilizate sunt scările R şi M.
Tabelul 11.2. Caracteristicile scărilor de duritate Rockwell conform STAS 8826 Caracteristici Diametrul bilei D, mm Forţa totală F0+F1, N (kgf) R 12,7 588,4 (60) Scara durităţii Rockwell L M E 6,35 6,35 3,175 588,4 981 981 (60) (100) (100) K 3,175 1471 (150)

− determinarea durităţii prin metoda Shore se bazează pe utilizarea unui penetrator tronconic sau conic, ce este apăsat de un resort calibrat pe suprafaţa probei şi măsurarea adâncimii lui de pătrundere; durimetrul Shore este un dispozitiv portativ astfel construit încât penetratorul (de forma şi dimensiunile prezentate în figura 11.14) acţionează prin presarea plăcii de bază a dispozitivului pe suprafaţa probei şi este prevăzut cu un aparat indicator gradat de la 0 la 100, 0 corespunzând situaţiei în care penetratorul ar pătrunde complet în material, iar 100 − situaţiei când nu ar pătrunde deloc în material (prin presare, faţa frontală a penetratorului ajunge în planul feţei frontale a plăcii de bază (v. fig. 11.14); duritatea Shore astfel definită este o mărime convenţională, ce poate fi utilizată numai ca un criteriu de recepţie a materialelor; datorită comportării vâscoelastice a polimerilor, standardul SR ISO 868 prevede determinarea fie a unei durităţi instantanee, caz în care citirea trebuie să se facă în cel mult 1 s de la apăsare, fie a unei durităţi ce corespunde unei durate de 15 s de la apăsare; duritatea determinată cu aparatele prevăzute cu penetratorul din figura 11.14 a se numeşte duritate Shore A şi se utilizează în cazul termoplastelor moi şi elastomerilor, iar duritatea determinată cu penetratorul prezentat în figura 11.14 b se numeşte duritate Shore D şi se utilizează în cazul materialelor polimerice dure;

Fig. 11.14. Penetratoarele durimetrelor Shore: a – penetrator Shore A; b – penetrator Shore D 246

Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor

− determinarea durităţii prin metoda Barcol − STAS 11333 se bazează pe acelaşi principiu ca şi metoda Shore, cu diferenţa că diametrul şi lungimea penetratorului sunt mai mici (D = 0,157 mm, H = 0,76 mm), astfel că unei unităţi de duritate Barcol îi corespunde o adâncime de pătrundere de 0,0076 mm; condiţiile privind starea suprafeţei probei (lipsa craterelor, impurităţilor, zgârieturilor) sunt din acest motiv mai severe în cazul metodei Barcol. O corespondenţă aproximativă între durităţile determinate prin metodele Rockwell şi Shore (metodele care au cea mai largă utilizare) este prezentată în figura 11.15.

Fig. 11.15. Comparaţie între scările de duritate definite prin diferite metode

c) Încercările la rupere prin şoc se aplică în special materialelor termoplaste dure, materialelor termorigide şi materialelor compozite (v. cap 12) şi se diferenţiază în principal după tipul solicitării (încovoiere sau tracţiune) şi dispozitivului utilizat pentru încercare. − metoda Charpy - STAS 5871, utilizează ciocanul pendul Charpy de tipul celui folosit şi la metale (v. fig. 3.18.), cu precizarea că energia maximă este de până la 50 J; epruveta uzuală este epruveta tip 1, cu forma şi dimensiunile prezentate în figura 11.16 a, dar se poate efectua şi pe epruveta cu crestătură dublă (fig. 11.16 b), caz în care lovitura se aplică pe faţa perpendiculară pe crestătură; caracteristica mecanică determinată este rezilienţa (v. scap. 3.7), exprimată în J/m2;
247

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

− metoda Izod – STAS 7310 constă din ruperea unei epruvete cu crestătură, încastrată la unul din capete, printr-o lovitură aplicată cu un ciocan pendul la capătul liber, fie pe faţa cu crestătură, după schema prezentată în figura 11.17 a (încercare normală), fie pe faţa opusă crestăturii (încercare cu crestătura inversată); epruveta uzuală este epruveta de tip 1 utilizată la metoda Charpy (v. fig. 11.16), fiind acceptate numai două tipuri de crestături: cu r = 0,25 mm sau cu r =1 mm, ce se practică pe lăţimea b a epruvetei; caracteristica mecanică determinată este rezistenţa la şoc Izod , definită la fel ca rezilienţa în cazul metodei Charpy şi exprimată tot în J/m2;

− metoda Dynstat – STAS 6175 are la bază aceeaşi schemă de încercare ca metoda Izod, cu diferenţa că epruvetele utilizate au dimensiuni mult mai mici (Lxbxh = 15x10x3 mm), iar energia maximă de lovire este de până la 2 J; d) Încercările la fluaj ale polimerilor constau din solicitarea pe durate îndelungate cu sarcini constante în condiţii de temperatură şi umiditate controlate; aceste încercări sunt mai frecvente în cazul polimerilor decât în cazul materialelor metalice deoarece fluajul are loc la temperaturi apropiate de temperatura ambiantă, astfel că şi încercările se efectuează de cele mai multe ori în condiţii de atmosferă standard normală 23/50; solicitările pot fi la tracţiune, (STAS 9046) sau la încovoiere (SR ISO 6602), rezultatele fiind prezentate sub forma curbelor de fluaj ε = f(τ), (timpul la scară logaritmică) pentru diferite valori ale tensiunilor (v. fig. 11.18); cu ajutorul curbelor de fluaj se pot determina, folosind metodele sugerate în figura 11.18, următoarele dependenţe:
248

Fig. 11. 16. Epruvetele pentru încercările la încovoiere prin şoc ale polimerilor; a − normală; b – cu crestătură dublă

Fig 11.17 Schemele încercării la încovoiere prin şoc Izod; a – normală; b – cu crestătura inversată

Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor

− curbele izocronice tensiune – deformaţie, care permit stabilirea deformaţiei după o anumită durată de expunere la o solicitare dată; − curbele izometrice tensiune – timp, care permit stabilirea timpului după care deformaţia atinge o anumită valoare la o solicitare dată; − curbele modulului de fluaj Ef(τ), care, pentru o tensiune σ constantă, se determină cu relaţia: (11.10) E f (τ ) = σ , ε (τ ) în care ε(τ) este valoare deformaţiei epruvetei solicitate cu tensiunea σ, după o durată τ de solicitare.

Fig. 11.18. Curbele de fluaj ε = f(τ) şi curbele derivate din acestea: a – curbe de fluaj; b – curba izometrică; c – curba izocronică; d – curba modulului de fluaj

Criteriile după care se apreciază scoaterea din uz a pieselor din materiale polimerice depind de tipul materalului şi de rolul funcţional al piesei. Aceste criterii pot fi: − ruperea, în cazul materialelor fragile; − creşterea pronunţată a deformaţiilor (fluajul accelerat);
249

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

− atingerea unei deformaţii critice (a cărei valoare este uzual sub 1%); − apariţia unor microfisuri sau modifcarea culorii (albirea suprafeţei). Duratele încercărilor de laborator sunt rareori apropiate de cele reale deoarece duratele de serviciu în unele cazuri depăşesc 50 de ani (de exemplu reţelele de conducte). În aceste situaţii se aplică metode speciale de extrapolare a rezultatelor obţinute prin încercări la durate mai mici (de obicei 6 luni sau 1 an).

11.5. Principalele tipuri de materiale polimerice
11.5.1. Aditivii materialelor polimerice
În practică se utilizează materiale pe bază de polimeri care conţin şi alte substanţe introduse în scopul îmbunătăţirii anumitor proprietăţi şi/sau al reducerii costului; materialele care au la bază polimeri termoplastici sau polimeri termorigizi sunt cunoscute sub denumirea generică de materiale ( mase) plastice. Principalele tipuri de substanţe introduse în polimerii de bază sunt următoarele: − plastifianţii, care micşorează interacţiunea dintre catene, astfel că segmentele de lanţuri moleculare devin mai mobile şi comportarea vâscoelastică se îmbunătăţeşte; − agenţii de reticulare, care crează punţi de legătură între catene şi astfel se îmbunătăţesc proprietăţile de elasticitate şi de rezistenţă; pornind de la acelaşi polimer în funcţie de gradul de reticulare se pot modifica proprietăţile în limite foarte largi; − materialele de umplutură, care nu reacţionează de obicei cu polimerul de bază, ci se distribuie uniform prin amestecare mecanică în masa de bază şi contribuie astfel la creşterea rezistenţei mecanice; se utilizează în mod curent ca materiale de umplutură talcul, praful de cretă, caolinul, rumeguşul de lemn, fibre textile sau celulozice etc.; negrul de fum (particule sferice de carbon cu structură hexagonală) utilizat şi el ca material de umplutură are şi rol activ înfluenţând gradul de reticulare; − coloranţii, care introduşi în materialele polimerice le colorează în masă prin amestecare mecanică. Pe lângă aceste categorii de substanţe care nu lipsesc din nici un material plastic, se mai introduc în funcţie de scop şi alte categorii de substanţe cum ar fi: antistaticele, pentru reducerea electrizării prin frecare, ignifuganţii, pentru reducerea inflamabilităţii, lubrifianţii, pentru uşurarea prelucrării, fungicidele, pentru creşterea rezistenţei la atacul ciupercilor, antioxidanţii, pentru creşterea
250

Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor

rezistenţei la îmbătrânire a materialelor polimerice etc. Pe baza celor arătate se poate explica diversitatea extrem de mare a maselor plastice utilizate în prezent de societatea omenească. O încercare de grupare a celor mai utilizate tipuri după criteriul costului şi al proprietăţilor este prezentată în figura 11.19, în care pentru costul relativ s-a luat ca bază (Cr = 1) costul polietilenei, unul dintre cei mai utilizaţi polimeri.

Fig. 11.19. Principalele categorii de mase plastice

11.5.2. Materialele termoplaste
În această categorie sunt incluse materialele plastice la care polimerul de bază este un termoplast; principalele termoplaste şi caracteristicile lor mai importante sunt prezentate în tabelul 11.3. După structura lanţului molecular, termoplastele pot fi grupate în două categorii: − polimeri la care linia principală a lanţului molecular este formată numai din atomi de carbon, atomii diferiţi sau radicalii ataşându-se prin legături laterale; din această categorie fac parte: poliolefinele (PE, PP), polimerii vinilici (PVC, PS), polimerii acrilici (PAN, PMMA) şi fluoroplastele (PTFE); − polimeri care au în componenţa liniei principale a lanţului şi alţi atomi (de obicei N, O, Si) sau cicluri benzenice; din această categorie fac parte poliesterii (PET, PBT), poliamidele (PA), policarbonaţii (PC), acetalii (POM) etc.
251

Tabelul 11.3. Principalele caracteristici ale unor materiale termoplaste Denumirea materialului Polietilenă de joasă densitate Polietilenă de mare densitate Polipropilenă Polistiren Policlorură de vinil rigid Policlorură de vinil plastifiat Polimetacrilat de metil (plexiglas) Policarbonat Poliamida 66 (Nylon 66) Polioximetilena (acetal) Polietilen teraftalat (răşină poliesterică) Politetrafluor etilena (teflon) Poliacrilonitril (răşină acrilică) Acrilonitril/butadien /stiren Acetat de celuloză (celuloid) Simbol PE−LD PE−HD PP PS ρ, kg/m3 910…940 950…965 900…910 E, N/mm2 120…500 420…1400 500…1900 R m, N/mm2 5…16 Ar, % 200…600 Tv, o C −75 −75 −10 85…100 Tc, o C 115 130 170 Observaţii cristalinizată 40…55 % elastic, rezistentă cristalinizată. 60…80 % elastic rezistentă cristalinizată. 60…70 % mai rigidă decât PE amorf; dur şi fragil amorf; rigid, sensibil la zgârieturi compus vinilic amorf; flexibil, elastic amorf; rigid dur şi rezistent la zgârieturi amorf; rigid şi rezistent la şoc cristalinizată < 60 %; dură, rezistentă şi rigidă cristalinizată < 75 %; rigidă, elastică, rezistentă amorfă sau cristalinizată 30…40%; stabil dimensional cristalinizat < 70 %; coeficient de frecare redus compus acrilic; se trage uşor în fibre amestec de butadien-stiren (elastomer) şi stiren-acrilonitril (termoplast) modificaţie chimică a celulozei (polimer natural)

20…40 700…1300 30…50 200…1000 5…75 10…50 200…500 4…10 80…120 40…60 35…75

1040…1100 2800…3500 20…50

PVC dur 1360...1400 1500…3500 40…60 PVC−P 1150...1250 moale PC PA 66 POM PET PTFE PAN ABS CA − 10…30

125 175… 75…105 212 −40 150 225 230 250 170 255 330 320 − −

PMMA 1180…1220 2700…3500 60…80 1150...1250 2350...2450 1120...1180 900…2800 50…70 50…80

90…105 150 55 −50 73

1370...1430 3000…3500 60…70

1320…1390 2000…2500 40…60 100…2300 2100…2250 350…800 20…40

250…500 85...125 3…5 10…140 5…100 107 125 120

1100...1200 3500…4000 50…60 1040…1700 900…2800 1250...1350 800…2400 20…60 25…50

20 se prezintă simplificat domeniile de stare. Fig. vâscozitatea scade pe măsură ce creşte temperatura atingând la un moment dat valorile corespunzătoare lichidelor. de asemenea. 11.20. PS. ale unor termoplaste.6). ceea ce face ca piesele realizate să fie rezistente la şocuri. În figura 11. Proprietatea lor de a putea suferi reîncălziri în domeniul de curgere de un număr nelimitat de ori în vederea prelucrării contribuie. 11. în funcţie de temperatură. peste această temperatură masa cristalină trece în stare amorfă şi materialul curge plastic (stare vâscoasă).Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Comportarea termoplastelor deasupra temperaturii Tv depinde de starea structurală a acestora. Domeniile de stare ale unor materiale termoplaste Termoplastele se utilizează ca materiale structurale în tehnică datorită caracteristicilor mecanice de rezistenţă relativ bune şi caracteristicilor de tenacitate care în unele cazuri sunt foarte bune.3) Excepţie 253 . Principalele dezavantaje sunt legate de temperaturile relativ scăzute până la care pot fi utilizate (v. PC) se comportă vâscoelastic imediat deasupra lui Tv. fig. PP. tabelul 11. termoplastele amorfe ( PVC. iar la o încălzire mai mare curg plastic. la extinderea utilizării lor. termoplastele cu cristalinitate parţială (PE. PA) au proprietăţi de rezistenţă – elasticitate care le permit menţinerea formei până la temperatura Tc (v.

Principalele caracteristici ale unor polimeri termorigizi Polimerul Fenoplaste ( PF) − răşini fenol − formaldehidice (bachelitice) Aminoplaste (UF) răşini ureo.5 − dimensional. fragile.25 fierbinte. deoarece proprietăţile lor de curgere sunt slabe.4. fragile. Starea iniţială a acestor polimeri obţinuţi prin policondensare este de polimerizare incompletă. rezistente la şoc.5…7. astfel că după prelucrare materialul capătă proprietăţi de rezistenţă şi duritate ce se menţin la o reîncălzire ulterioară până la temperatura de descompunere. cu catene ramificate.3. ca matrice pentru materiale compozite * dure.aldehidice Melamine (MF) − răşini melamin-formaldehidice Răşini poliesterice nesaturate (UP) ρ.3 3 funcţie de gradul de reticulare.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fac fluoroplastele (teflonul).75 laminare. care.13). în timpul fabricării obiectelor se produce reticularea spaţială prin intermediul legăturilor principale ale lanţurilor moleculare prin activare termică sau prin activare chimică (introducerea unui agent de întărire). * proprietăţi asemănătoare cu ale UF. adezivi. Tabelul 11. datorită structurii lanţului (atomii de H din lanţul polietilenei sunt înlocuiţi de atomi de F).3).4.2…7. Termoplastele se utilizează în tehnică pentru conducte. N/mm2 E. utilizate pentru piese presate sau turnate. stabile 50…70 6. 11. culoare închisă. piese cu solicitări moderate şi supuse la şocuri. matrice pentru compozite 254 . Materialele termorigide Proprietăţile caracteristice maselor plastice termorigide (numite şi duroplaste) sunt date de structura reticulară a polimerului de bază care intră în compoziţia lor. utilizate ca răşini de turnare. adezivi. dar mai puţin sensibile la 35…65 6…7 − zgâriere. A. se prelucrează prin metodele metalurgiei pulberilor (v. forme de turnare etc. cap.5. angrenaje. Principalele tipuri de materiale polimerizate termorigide şi câteva caracteristici ale lor sunt prezentate în tabelul 11. au stabilitate pe un interval mare de temperaturi (v. tabelul 11.0 1.2…8. utilizate ca materialele de acoperire * dure şi fragile până la elastice în 40…90 6. utilizate ca răşini pentru presare şi 35…70 7…10 0. lagăre. utilizate ca răşini de presare * dure şi fragile până la elastice. higroscopice şi nerezistente la apă 35…55 5. materiale electroizolante etc.% kN/mm2 r Caracterizare 1550 1700 1250 Răşini epoxidice (EP) 1200 * dure. culoare deschisă. kg/m3 1250 R m.

obţinându-se un material dur şi fragil cunoscut sub numele comercial de ebonită. a căror întărire se realizează prin adăugarea unui agent de reticulare . în timpul proceselor tehnologice de fabricare a produselor. iar dacă se introduce 45 % sulf. reticularea este completă. deoarece oxigenul şi ozonul acţionează în timp la fel ca agenţi de reticulare.4. introduşi în masa elastomerului. peroxizi sau amine). 11.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor În tabelul 11. fapt ce se datorează în special caracteristicilor de rezistenţă mecanică ale acestor materiale. împreună cu alţi aditivi. caz în care se folosesc răşini fluide (lichid vâscos) obţinute prin policondensarea ureei cu formaldehidă şi alcool furfurulic (răşini furanice). ce constă din ruperea unor legături duble din linia principală a lanţului şi realizarea unor legături între lanţurile macromoleculare prin punţi constituite din atomi sau grupuri de atomi ai agenţilor de reticulare (în mod uzual sulf. încolăcite şi slab reticulate aşa cum a fost arătat anterior (v. cauciuc acrilic. ceea ce are ca efect scăderea elasticităţii şi fragilizarea materialului. 11.21 se prezintă reacţia de vulcanizare cu sulf a cauciucului natural.8). Elasticitatea lor asemănătoare cauciucului natural (poliizopren) a făcut ca denumirea de “cauciuc” să devină generică şi să fie alăturată denumirii elastomerului de bază (de exemplu.). Materialele elastomerice (cauciucurile) Sunt substanţe macromoleculare a căror capacitate de deformare elastică se bazează pe structura constituită din lanţuri moleculare lungi. Reticularea slabă a elastomerilor (aşa numita vulcanizare) este un proces activat termic (ti = 120…150 oC). Aditivii cei mai importanţi introduşi împreună cu materialele de umplere în cazul elastomerilor sunt antioxidanţii. 11.scap. cauciuc nitrilic.4 sunt indicate numai câteva utilizări specifice ale unor răşini termorigide. răşinile destinate acestui scop pot fi cu întărire la cald (răşini aminoplaste termoreactive) şi răşini cu întărire la rece. În figura 11. pentru cauciucurile uzuale se adaugă 4…5 % sulf. ceea ce provoacă desfacerea a cca 10…30 % din legăturile duble şi legarea lanţurilor prin punţi de sulf.1 şi fig. cauciuc butilic etc. gama întrebuinţărilor fiind mult mai extinsă.4.5. În tabelul 11. gradul de reticulare şi implicit caracteristicile de rezistenţă şi elasticitate sunt dependente de cantitatea de sulf.) au rolul de a îmbunătăţi rezistenţa mecanică şi de a ieftini produsele. Proprietatea de termorigiditate este esenţială în utilizarea răşinilor din această categorie ca lianţi pentru amestecurile de formare din care se realizează formele pentru turnarea pieselor din materiale metalice.5 se prezintă elastomerii utilizati mai frecvent şi câteva din caracteristicile acestora. 255 . Materialele de umplere (negrul de fum. talcul şi praful de cretă etc. pulberea de silice (SiO2).

oC tmin.21. oC t max . obţinându-se diferite tipuri de materiale polimerice. fig. − grupa M cuprinde polimerii cu lanţ saturat. 11. din care rezultă că particularităţi deosebite din punct de vedere al temperaturilor de serviciu prezintă siliconii. − grupa U cuprinde poliuretanii.22 c). − grupa Q cuprinde cauciucurile siliconice. 11. 11. numite generic polisiloxani. Acestea sunt materiale polimerice la care linia principală a lanţului molecular este lanţul siloxanic. i t max − temperatura maximă de serviciu la expunere inermitentă.5. Caracteristicile principale ale unor elastomeri Elastomerul Cauciuc natural (NR) Butadien – stiren (SBR) Cauciuc butilic (IIR) Cauciuc nitrilic (NBR) Cloropren (CR) Polietilenă clorosulfonată (CSM) Elastomeri polifluorurati (FPM) Cauciuc poliuretanic (EU) Cauciuc siliconic (Q) Grupa R m. 256 . Schema procesului de vulcanizare a cauciucului natural cu sulf Tabelul 11.22 b) sau reticulaţi (v. % 100…600 100…500 100…800 100…400 100…500 100…500 100…200 100…800 100…400 Temperaturi de exploatare c i t max .5. care pot fi liniari (v. Exemple de elastomeri din fiecare grupă sunt date în tabelul 11.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. a cărui structură este prezentată în figura 11. valenţele libere ale lanţului siloxanic pot fi completate cu radicali organici. oC −30…−60 −20…−50 −10…−40 −10…−50 −20…−50 −20…−40 −20…−40 0…−20 −50…−80 R 60 70 80 70 70 80 175 60 200 100 100 140 130 130 150 250 80 275 M U Q c t max − temperatura maximă de serviciu la expunere continuă.22 a. N/mm2 4…25 4…25 4…15 4…18 4…20 4…12 7…15 15…30 3…10 Ar. fig. După tipul lanţului macromolecular elastomerii se împart în patru grupe: − grupa R cuprinde polimerii cu lanţ nesaturat ale căror proprietăţi se modifică prin reticulare.

236 curbe izocronice.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Fig. 249 257 dendrimer. nehigroscopice. 247 duritate Shore. de gradul de polimerizare şi de gradul de reticulare. Structura chimică a siliconilor: a – lanţul siloxanic. 234 grad de polimerizare. 11. 11. 233 disproporţionare. 230 homopolimer. 233 conformaţie. bloc. 234 curba modulului de fluaj. 231 grad de cristalinitate. 250 atactic. În funcţie de tipul radicalilor ataşaţi lanţului siloxanic. 233 statistic. 246 elastomeri. nu dezvoltă gaze toxice prin ardere şi aderă la suprafeţele metalice. 233 atmosferă standard. 233 constantă de relaxare. 242 funcţionalitate. 249 curbe izometrice. 245 aminoplaste. la realizarea echipamentelor pentru zonele arctice etc. c − polisiloxan reticulat Materialele pe bază de siliconi fac parte din categoria materialelor plastice de înaltă performanţă (v. 230 material de umplutură. lacuri sau uleiuri siliconice. Cuvinte cheie agent de reticulare. b – polisiloxan cu molecule liniare. elastomeri (cauciuc siliconic). 235 cristalite. sunt neinflamabile. 237 fenoplaste. deoarece îmbină proprietăţile de elasticitate ale materialelor organice cu stabilitatea termică şi chimică a materialelor anorganice (de exemplu. fig. 250 alungire la limita de curgere. 241 condiţionarea epruvetelor. 255 . 239 copolimer. pot fi utilizate şi la temperaturi de 800 oC). 250 material elastomeric (cauciuc). 235 formare epruvete. 241 configuraţie. 231 duritate Barcol. 235. pentru durate scurte. din acelaşi motiv îşi menţin proprietăţile de elasticitate într-un interval mare de temperaturi. 233 lanţ molecular (catenă). 233 izotactic. 254 antioxidant.22. 254 fibrilă. 256 masă moleculară. 249 curbă termo-mecanică.19). 250 antistatic. geluri. fiind utilizate în industria aerospaţială. siliconii se pot prezenta sub formă de materiale rigide. 229 lanţ siloxanic. grefat.

Fundamente. * * * Culegere de standarde române comentate CSCM – Mp5. 247 rezistenţă Dynstat la şoc. 235 polimerizare. 248 rezistenţă Izod la şoc.. Vasilescu D. Manualul inginerului. Paris. 229 polimer. Studiul si ingineria materialelor. Krawczak P. partea a doua. 234 temperatură de curgere. Lugsheider E. 1986 7.. Bucuresti. Bucureşti. 231 răşini epoxidice. 254 reacţie în lanţ. Elements of Materials Science and Engineering. 232 reacţie în trepte. H. 241 rezilienţa. 1989 8. New York. Van Vlack L. 232 relaxarea tensiunilor. 1998 11. 1999 3. Editura Tehnică. Addison-Wesley Reading. IPG Ploiesti. 229 plastifiant. Sixt Edition. 1998 258 . Saban R. AM 3510. Smith Ch. Materiale termoplastice şi materiale termorigide. Printice Hall. Tehnologia materialelor. The Science of Engineering Materials. 254 monomer. Stiinţa materialelor în construcţia de maşini. 236 termoplaste. 248 segment de lanţ molecular. 233 steroizomer. 229 polimer reticulat.S. Editura Sudura. OIDCM.. OIDCM. Materiale plastice. 239 vulcanizare. şi Ciocea N. Essais mecaniques des plastiques. 231 polietilenă. Zecheru Gh. 232 policondensare. Inc. 1988 6.. Techinques de l’Ingenieur.. 237 termorigide (duroplaste). 235 silicon. 255 Bibliografie 1. Terminologie şi metode de analiză şi încercări. 1985 9. Bucuresti. 236 vâscoelasticitate. Timişoara 1999 4. 1995 10. 232 polidispersie. Constantinescu D. New Jersey. 254 răşini poliesterice. 1983 2. Mitelea I. Tillmann W. 230 polidispersitate. Materiale plastice. Bucureşti. Massachusetts.. Macmillan Publishing Company.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR melamine. Editura Didactică şi Pedagogică. Editura Didactică şi Pedagogică. 256 sindiotactic. s. * * * Hütte. Introduction to Materials Science for Engineers. Shackelford J. O.a. 233 sferulită. 237 tranziţie sticloasă (vitroasă). 250 poliadiţie. * * * Culegere de standarde române comentate CSCM – Mp4. Stiinţa materialelor. Bucureşti. 233 structură amorfă. 1995 5.

b) sunt rezultatul unirii în lanţul macromolecular a unor monomeri diferiţi. d) după 259 . b) este procesul prin care două molecule organice identice reacţionează pentru formarea unei molecule complexe. c) numărul de monomeri din lanţul macromolecular reprezintă gradul de polidispersie moleculară. Care dintre următoarele afirmaţii despre polimeri sunt adevărate: a) sunt substanţe organice micromoleculare care conţin mai multe componente. Care dintre afirmaţiile următoare despre copolimeri sunt adevărate: a) sunt rezultatul unirii unor monomeri de acelaşi tip. c) prin polimerizare se obţin substanţe a căror compoziţie chimică diferă de a monomerilor din care provin. copolimeri grefaţi şi copolimeri bloc. d) creşterea lanţului macromolecular se realizează prin formarea de noi legături în urma reacţiilor de condensare (reacţie în trepte)? T. c)după dispunerea monomerilor pot fi copolimeri statistici.11. c) prin răcirea bruscă a amestecului de reacţie. c) polimerii obţinuţi prin policondensare au compoziţie chimică diferită de a monomerilor din care provin.11. Cum se realizează întreruperea reacţiei de polimerizare: a) prin introducerea unui radical care reacţionează cu monomerii liberi şi consumă energia necesară continuării reacţiei de polimerizare.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Teste de autoevaluare T.1. Care dintre afirmaţiile următoare despre reacţia de polimerizare sunt advărate: a) este o reacţie în trepete care necesită activare energetică la fiecare secvenţă. d) prin transferul de la un lanţ la altul a unui unui atom de H care reface legătura dublă C = C a monomerului? T.11. d) în timpul procesului de creştere a catenelor ambele capete ale lanţului sunt libere? T.11. Prin ce se caracterizează reacţia de poliadiţie: a) este procesul prin care două molecule organice identice reacţionează pentru formarea unei molecule complexe.4. b) prin unirea capetelor libere a două catene. c) este o reacţie în trepte care decurge fără eliminarea unei substanţe cu molecula mică. b) este o reacţie în lanţ la fel ca polimerizarea. d) numărul de unităţi structurale din lanţul macromolecular reprezintă gradul de polimerizare? T.6.5.11. Prin ce se caracterizează reacţia de policondensare: a) este procesul prin care două molecule organice diferite reacţionează pentru formarea unei molecule complexe. b) este o reacţie în lanţ ce se iniţiază în prezenţa unei substanţe introduse special în acest scop. d) polimerii care se formează prin poliadiţie au de obicei în lanţurile principale şi alţi atomi decât carbonul? T11. b) sunt compuşi chimici (în marea majoritate a cazurilor organici) cu molecule de dimensiuni mari.3.2.

Care sunt tipurile de polimeri după modul de dispunere a grupelor laterale faţă de lanţul principal: a) polimeri isotactici. c) la poziţia relativă a doi monomeri vecini realizată prin rotirea în jurul legăturii simple dintre atomii de carbon. b) ruperea legăturilor intermoleculare. copolimeri atactici sau copolimeri isotactici? T. d) la distribuţia monomerilor diferiţi în cadrul lanţului macromolecular? T. d) la zonele cu structură complexă ce ce rezultă prin prin unirea mai multor fibrile în jurul unui nucleu? T.11. Care dintre mecanismele prin care se produce deformarea polimerilor sunt caracteristice termoplastelor şi elastomerilor: a) îndreptarea.13. La ce se referă noţiunea de conformaţie în cazul structurii polimerilor: a) la relaţia de ordine a unităţilor structurale în cadrul lanţului macromolecular.11.12. La ce se referă noţiunea de configuraţie în cazul structurii polimerilor: a) la relaţia de ordine a unităţilor structurale în cadrul lanţului macromolecular dată de legăturile chimice. c)desfăşurarea şi decuplarea 260 . Cum se comportă elastomerii la încălzire: a) odată cu creşterea temperaturii deformarea elastică se produce la solicitări mai mici.10. Care dintre afirmaţiile următoare despre termorigide sunt adevărate: a) sunt substanţe macromoleculare cu structura ramificată. c) se prelucrează într-o stare de polimerizare incompletă. d) se durifică pe măsură ce creşte temperatura prin creşterea gradului de reticulare? T. b) polimeri isotactici.11. b) pot fi încălzite în vederea prelucrării o singură dată.8. catenelor. b) sunt substanţe macromoleculare cu grad mare de reticulare. polimeri atactici şi polimeri sindiotactici. c) polimeri liniari. d) la numărul şi radicalilor liberi din unitatea structurală? T.11.11. b) la forma moleculelor monomerilor din componenţa catenelor. polimeri statistici şi polimeri grefaţi.11. b) la ordonarea pe anumite zone prin alinierea unor segmente de lanţ. c) la forma cristalitelor rezultate prin presare. polimeri reticulaţi şi polimeri cristalini? T.11. b) are loc înmuierea prin reducerea pronunţată a vâscozităţii.14.7. complet amorfă sau parţial cristalină. c) se utilizează numai în stare vitroasă. b) la forma pe care o capătă lanţurile macromoleculare.11.9. Care dintre afirmaţiile următoare despre termoplaste sunt adevărate: a) sunt substanţe macromoleculare cu structura liniară sau ramificată.11. c) îşi menţin proprietăţile înalt elastice până aproape de descompunere. la o reîncălzire ulterioară nu se mai atinge starea vâscoasă? T. La ce se referă noţiunea de sferulită în cazul structurii polimerilor: a) la formaţiunile structurale constituite prin încolăcirea unui lanţ molecular.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR dispunerea monomerilor pot fi: steroizomeri. c) la gradul de ramificare a catenelor. d) pot fi încălzite în vederea prelucrării de un număr nelimitat de ori ? T.

c) alungirea procentuală la rupere Ar. c) se măsoară adâncimea de pătrundere iar scala de duritate Shore are 100 261 . c) la polimerii nereticulaţi. b) la polimerii puternic reticulaţi.11. d) în cazul creşterii temperaturii şi menţinerii constante a forţelor exterioare? T.11.18. La ce se referă noţiunea de condiţionare a epruvetelor pentru încercări mecanice: a) la prelucrarea mecanică în condiţii care să asigure o anumită precizie şi rugozitate a suprafeţelor.11.11.19. b) se măsoară diametrul urmei lăsate de penetrator pe suprafaţa probei şi se calculează duritatea ca raport dintre forţa de apăsare şi aria urmei. b) în cazul solicitărilor la temperatură variabilă.15. Care dintre mecanismele prin care se produce deformarea polimerilor sunt caracteristice termorigidelor: a) alunecarea relativă a catenelor. c) în cazul menţinerii constante a temperaturii şi a forţelor exterioare. În ce domeniu de temperaturi variază puternic modulul de elasticitate E: a) la temperaturi T < Tv. La care tip de polimeri se înregistrează variaţia cea mai mare a modulului de elasticitate E cu temperatura: a) la polimerii cu grad mare de cristalinitate. b) la temperaturi T > Tc. c) materialul cu comportare vâscoelastică se deformează la solicitare constantă până la atingerea unei stări staţionare. Care sunt caracteristicile mecanice determinate prin încercarea la tracţiune ce prezintă importanţă pentru proiectarea pieselor din materiale polimerice: a) rezistenţa la tracţiune Rm. b) la realizarea epruvetelor prin presare în condiţii standardizate.11. d) ruperea legăturilor intermoleculare? T. Care dintre afirmaţiile următoare despre vâscoelasticitate sunt adevărate: a) este capacitatea polimerilor de a-şi menţine deformaţia elastică la reducerea vâscozităţii.21. d) alunecarea relativă a catenelor? T. d) la polimerii cu structură complet amorfă? T. b) reprezintă capacitatea polimerilor de a căpăta deformaţii elastice variabile în timp sub acţiunea solicitărilor constante.20. c) la temperaturi t < ta. Care dintre afirmaţiile următoare despre metoda Shore de determinare a durităţii polimerilor sunt adevărate: a) metoda se bazează pe utilizarea unui penetrator tronconic sau conic ce este apăsat de un resort calibrat pe suprafaţa probei.16. b) alungirea procentuală la curgere Ac. d) la temperaturi Tv < T >Tc? T.11. În ce condiţii are loc relaxarea tensiunilor în cazul polimerilor: a) în cazul solicitărilor la care deformaţiile şi temperatura se menţin constante. c) la menţinerea epruvetelor într-o atmosferă standard o durată suficientă pentru atingerea echilibrului termic şi higrometric? T. c) decuplarea catenelor.18.17.11.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor catenelor. d) materialul cu comportare vâscoelastică se deformează la solicitare constantă până la rupere? T. d) limita de curgere aparentă Re? T. b) modificarea distanţelor dintre monomeri.22.

PP. PC. b) constă din ruperea unei epruvete cu crestătură încastrată la unul din capete printr-o lovitură cu un ciocan pendul aplicată la capătul liber fie pe faţa cu crestătură fie pe faţa opusă crestăturii. PVC−P.27. c) caracteristica mecanică determinată este rezistenţa Izod la şoc.11. ABS. PVC−P. d) duritatea Shore este o mărime convenţională ce poate fi utilizată numai ca un criteriu de recepţie a materialelor? T. Care dintre următoarele mase plastice aparţin termoplastelor: a) răşinile acrilice. În care dintre enumerările următoare materialele plastice termorigide sunt în ordinea descrescătoare a rezistenţei la rupere Rm: a) UF. c) răşinile alchidice. d) polistirenul? T. PAN. Care dintre următoarele mase plastice aparţin termorigidelor: a) fenoplastele.11. PVC−P.11. epruvetele fiind diferite. NBR. c) încercările se efectuează prin solicitarea la tracţiune sau la încovoiere. MF. CR. PP.24. MF. b) NR. CSM.? T. PE-LD. MF? T. PC. b)poliuretanii liniari. d) UP. c) PE-LD.30. PF. PP. PET. PET. FPM. d) siliconii? T. PTFE. c) POM. ABS. IIR. IIR. ABS. PA66. d) UP. UP. c)policarbonaţii.EP. Care dintre afirmaţiile următoare despre metoda Izod de încercare la încovoiere prin şoc sunt adevărate.28. Q? 262 . PE-LD. PET. ABS. definită ca fiind energia absorbită prin ruperea epruvetei şi exprimată în J.11. NR. c) aminoplastele. c) EU.11.11. b) PP. PP? T. PC. d) caracteristica mecanică determinată este rezistenţa Izod la şoc. UF.11.25. MF.31. b) PE−HD. EP. b) încercările se efectuează numai prin solicitarea la tracţiune la temperaturi ridicate. d) PTFE. UP. În care dintre enumerările următoare polimerii sunt în ordinea crescătoare a modulului de elasticitate (valoarea medie a intervalului de variaţie): a) PE-LD.29. PET. CR. În care dintre enumerările următoare materialele termoplaste sunt în ordinea crescătoare temperaturii de vitrifiere: a) PE−HD. PAN. PET. valoarea 0 corespunâznd pătrunderii totale a penetratorului. FPM. PP. EP. PTFE.26. ABS . PTFE. definită la fel ca rezilienţa în cazul metodei Charpy şi exprimată în J/m2? T. UF.11. PAN. ABS. a) se utilizează aceeaşi schemă de solicitare ca la încercarea Charpy. MF. c) PE−HD. UF. b) poliamidele.23.11. Care dintre afirmaţiile următoare despre încercările la fluaj ale polimerilor sunt adevărate: a) încercările sunt mai frecvente în cazul polimerilor decât în cazul materialelor metalice. d) siliconii? T. PET. Q. b)fenoplastele. CSM. În care dintre enumerările următoare materialele elastomerice sunt în ordinea crescătoare a temperaturii maxime de serviciu la expunere continuă: a) CR. PMMA. PAN. d) EU.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR de unităţi. d) încercările se efectuează de cele mai multe ori în condiţii de atmosferă standard normală 23/50? T. b) UP. PET. Care dintre următoarele mase plastice aparţin termoplastelor: a) polietilena.

06 g/mol . se obţine: 90000 ≅ 3207 . g/mol Ni M i N i M i2 (0 .2) şi (11. 50000] Rezolvare Pentru calculul celor două mărimi prin care se poate caracteriza masa moleculară medie a polimerului se utilizează relaţiile (11.1): M C 2 H 4 = 2·12.6 Cu valorile astfel determinate. 10000] 330 5000 495·104 0.01 = 28.375·1010 (40000 .3) rezultă : ∑ Ni ∑ N i M i2 ≅ 303 ⋅ 1010 . să se calculeze masa moleculară medie în funcţie de fracţia masică ( M m ) şi masa moleculară medie în funcţie de fracţia numerică ( M n ).1).1 (v. calculând mai întâi masa monomerului etilenă (C2H4) cu datele din tabelul 1. utilizând aceste date. cap. Datele iniţiale şi rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A. rezultă: = 5180 .11. 28. 20000] (20000 .2 Intervalul maselor moleculare. Să se calculeze gradul de polimerizare a unui lot de polietilenă de mare densitate PE−HD pentru care s-a determinat experimental o masă moleculară medie de 90000 g/mol Rezolvare Gradul de polimerizare n se determină cu relaţia (11.1). Mm = ≅ 25208 g/mol şi M n = 12020 ⋅ 10 4 263 303 ⋅ 1010 12020 ⋅ 10 4 ≅ 23205 g/mol. 30000] 2400 25000 600·105 150·1010 (30000 . ∑ N i M i = 12020 ⋅ 10 4 .01 + 4·1.1.6.11.06 A.2. 5180 . aplicând relaţia (10. Determinările experimentale de masă moleculară asupra unei probe de polimer au condus la datele prezentate în coloanele 1 şi 2 ale tabelului 11. n= Tabelul 11.75·1010 150 45000 675·104 30.11. g/mol Numărul de lanţuri Ni Masa moleculară medie pe interval Mi.825·1010 1600 15000 240·105 36·1010 (10000 . 40000] 700 35000 245·105 85.2) şi (11.6.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Aplicaţii A. se calculează mai întâi masa moleculară medie Mi pentru fiecare interval. Aplicând relaţiile (11.3). produsele NiMi şi N i M i2 şi se completează coloanele corespunzătoare din tabelul 11.

6 − ≅ 2.5 N/mm2. pentru datele din enunţ. Relaţia dintre viteza de relaxare a tensiunilor din materialele polimerice şi temperatură este de tip Arrhenius: T .11. după acest timp tensiunile din bandă atingând nivelul σ1 = 5. 11 ln 5.3.5 tensiunile se relaxează la nivelul σ = σ 0 e τ − 1 τ rt = 11e − 90 60. Rezolvare Constanta de relaxare a tensiunilor pentru banda de cauciuc se poate determina cu ajutorul relaţiei (11. astfel încât în bandă se generează tensiuni normale de întindere σ0 = 11 N/mm2. ţinând seama de datele din τ enunţul aplicaţiei. rezultă: 264 − Ea k BT τ −τ − 1 0 τ rt 90 − 42 60. (11. acelaşi rezultat putând fi obţinut şi astfel: σ = σ 1e = 5.6 zile. După menţinerea benzii în poziţie întinsă o durată τ1 = 90 zile.5e ≅ 2. prelucrată. dependentă de tipul materialului. la t2 = 25 oC şi la t3 = 30 oC pentru o bandă de cauciuc.11.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR A.5 N/mm2.11 ) v rσ = v rσ o e în care vrσ 0 este o valoare de referinţă a vitezei de relaxare. ca la rezolvarea aplicaţiei A. sub forma: τ rt = 0 . care s-a relaxat la nivelul σ1 = 6 N/mm2.11. Banda se menţine în această stare la ta o durată τ0 = 2 zile. kB = 13.6).4. Rezolvare a) Aplicând relaţia (11. ştiind că în aceasta s-a generat o tensiune de întindere σ0 = 12 N/mm2. după care capetele benzii se fixează.6).10−24 J/K. Să se determine constanta de relaxare a tensiunilor pentru această bandă şi intensitatea tensiunilor din banda de cauciuc după menţinerea în poziţia întinsă o durată τ1 = 90 zile. O bandă de cauciuc cu (secţiunea dreptunghiulară) este supusă la tracţiune.5 N/mm2. Ea – energia de activare a procesului de relaxare. b) Să se determine nivelul tensiunilor din bară. după menţinerea barei o durată τ1 = 60 zile la t1=20 oC sau o durată τ2 = 50 zile la t2 = 25 oC. înlocuind datele din enunţ se obţine σ ln 0 σ1 42 τ rt = = 60. după menţinerea ei (în stare întinsă) o durată τ3 = 40 zile la t3 = 30 oC.81.3. a) Să se determine valorile constantei de relaxare a tensiunilor la t1 = 20 oC. A. iar T – temperatura materialului (în K).6 .

1 − 293 298 =e 298 ln 72 . 6 5 T2 ln τ rt2 − T1 ln τ rt2 T τ0 = e T2 − T1 = 0. τ rt2 = 2 = = 72. τ0 pentru aplicaţia considerată. corespunzătoare relaxării tensiunilor la temperaturile t1 = 20 oC şi t2 = 25 oC.3 ⋅ 10 − 20 J.4 N/mm2. Viteza de relaxare a tensiunilor este invers proporţională cu durata menţinerii materialului la o temepratură T şi. v rσ = C . τ rt1 şi τ rt2 fiind σ 12 σ 12 ln 0 ln ln 0 ln 6 6 σ1 σ1 o constantele de relaxare a tensiunilor la t1 = 20 C (T1 = 293 K) şi t2 = 25 oC (T2 = 298 K). şi 1 1 72.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor τ1 τ 60 50 T T T = = 86. ca urmare. se obţine sistemul de ecuaţii (cu necunoscutele τ0 şi Ea): τ 1 E a = k B T1 ln rt τ0 τ 2 E a = k B T2 ln rt .8 ⋅ 10 −24 86. iar τ rt constanta de T 0 τ0 τ rt τ rt1 = T relaxare la temperatura T.1 zile. se pot scrie 1 1 T T T relaţiile: vrσ = C . În aceste circumstanţe.6 zile k B T3 b) Tensiunile din banda de cauciuc menţinută o durată τ3 = 40 zile la o t3 = 30 C (T3 = 303 K) vor fi: T τ rt3 4 . 265 . acest sistem are soluţia: Ea = 1 1 − T1 T2 T T T kB ln T τ rt1 τ T2 rt = 13. 3⋅10 −20 σ 3 = σ 0e τ − 3 T τ rt3 = 12e − 40 49.11) devine: E T τ rt = τ 0 e a . relaţia (11.1− 293 ln 86 .6 zile.7 ≅ 5.2 ln = 4. C şi τ0 fiind constante.12) k BT Considerând datele din enunţul aplicaţiei.8⋅10 ⋅303 = 45.00156e 13. (11.00156 zile Constanta de relaxare a tensiunilor la t3 = 30 oC (T3 = 303 K) are valoarea: E − 24 = τ 0 e a = 0.

13) X = 100 X ρ100 − ρ 0 Aplicând această relaţie se obţine pentru cazurile considerate în enunţul aplicaţiei: 920 − 900 960 − 900 X PE −LD = 100 = 18% şi X PE −HD = 100 ≅ 55% 1010 − 900 1010 − 900 266 . polietilena comercială de joasă densitate PE−LD are densitatea ρPE-LD = 920 kg/m3. Cristalele moleculare de polietilenă (polietilena cu gradul de cristalinitate 100%) au densitatea ρ100 = 1010 kg/m3. densitatea polietilenei necristalizate este ρ0 = 900 kg/m3. polietilena comercială de înaltă densitate PE−HD are densitatea ρPE-HD = 960 kg/m3. Rezolvare Considerând că densitatea polietilenei creşte liniar cu gradul de cristalinitate X.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR A.5.11. Să se estimeze gradele de cristalinitate ale PE-LD şi PE-HD. rezultă: ρ − ρ0 (11.

materialele compozite pot fi împărţite în mai multe categorii: A.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite Capitolul 12 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR COMPOZITE 12.) sau termoplast (polimetacrilat de metil.) – în care sunt înglobate particulele unui material de umplutură (rumeguş de lemn. bile de sticlă. într-o matrice metalică (Fe. Cr. pulberi metalice etc. cermeturile. carton. alcătuită din două sau mai multe materiale componente. politetrafluoroetilenă etc. În această categorie sunt incluse materialele organice stratificate.1. În această categorie sunt incluse: betonul.) înglobată. În funcţie de caracteristicile structurale. răşină 267 . având structura alcătuită dintr-un material macromolecular de bază − duroplast (răşină fenolică. lemn. Materialele compozite stratificate au structura alcătuită dintr-un material suport dispus în straturi solidarizate cu un material de legătură (liant). Ni. Mo etc. TaC etc.). TiC. care sunt puternic legate între ele şi conlucrează eficient pentru a conferi ansamblului structural caracteristici superioare celor proprii componentelor solitare. în concentraţii volumice de până la 80 %. Introducere Materialele compozite reprezintă o clasă modernă de materiale cu structura eterogenă.) şi masele plastice aglomerate. B. având structura alcătuită dintr-o fază oxidică − ceramică (Al2O3.) înglobate.) şi liant (răşină fenolică. având structura alcătuită din particule fine de carburi metalice (WC. într-o matrice metalică (Co. răşină epoxidică etc. acid salicilic fin dispersat. ZrO2 etc. Te etc. polipropilenă.). având structura alcătuită din starturi multiple de material organic (hârtie. în concentraţii volumice de până la 95 %. Materialele compozite cu granule (agregatele compozite) au structura alcătuită dintr-un material matrice în care sunt înglobate granule (particule) din unul sau mai multe materiale. materialele dure. poliamidă. materiale textile etc. Co. Ni.

ceramice (alumină. de carbon (grafit) sau metalice (W.). Structurile unor materiale compozite uzuale: a − beton. c − poliester armat cu fibre de sticlă Cele mai utilizate materiale din această categorie sunt compozitele polimerice armate cu fibre de sticlă. ca material compozit natural. 12. Materialele compozite cu fibre au structura alcătuită dintr-un material de bază (matrice) în care sunt înglobate fibre individuale (scurte sau lungi. un material duroplast. fier sau grafit.) şi materialele metalice emailate (materialele anorganico − metalice). 12. orientate sau neorientate). iar fibrele sunt polimerice (poliamide de tip Kevlar. C.1. care asigură conlucrarea (cooperarea) acestor 268 . Nylon sau Aramid). oxid de Be. în prezent fiind folosite frecvent fibrele fine (trihite. carbură de B. Ni. Imaginile structurilor câtorva materiale compozite folosite în tehnică sunt prezentate în figura 12. b − lemn. având structura alcătuită din unul sau mai multe straturi de material oxido-silicatic depuse pe un suport metalic (de obicei. lemnul. Mo. anorganic (ceramică pe bază de Al2O3. de tipul răşinilor poliesterice nesaturate sau răşinilor epoxidice). carbură de siliciu. whiskers) cu structură de monocristale perfecte din alumină. Cr. Estimarea caracteristicilor fizico − mecanice ale materialelor compozite Caracteristicile de utilizare ale materialelor compozite sunt determinate esenţial de natura şi intesitatea legăturilor ce se realizează între materialele componente ale structurii acestora. Cu. din oţel sau fontă). nitrură de siliciu). de sticlă.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR melaminformaldehidică.1.2. împletituri de fibre sau straturi de fibre din diferite materiale. betonul armat şi. răşină ureoaldehidică etc. ciment sau beton) sau metalice (diverse metale sau aliaje). Pentru majoritatea materialelor din această categorie matricea este un material organic macromolecular (de obicei. Fe etc. Fig. Ta. carbură de siliciu.

Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite componente.2. fapt care se poate deduce cu uşurinţă comparând imaginile microstructurilor prezentate în figura 12. Imaginile microscopice ale suprafeţelor de rupere la tracţiune ale unui material compozit de tip poliester armat cu fibre de sticlă: a − cu legături insuficiente între matrice şi fibre. care produce deformarea elastică a compozitului şi a materialelor sale componente. Fig. când se analizează structura unui material compozit se iau în considerare atât structurile materialelor componente. un material compozit este bine realizat. Dacă un material compozit alcătuit dintr-o matrice (M) în care sunt înglobate fibre (f) dispuse paralel este solicitat la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor de o forţă Fc. dacă structura zonelor de legătură asigură conlucrarea perfectă a materialelor componente ale acestuia. comportarea sa poate fi descrisă astfel: • deformaţiile (alungirile) specificie (de natură elastică) ale matricei εM.2.12. materialul este un agregat compozit solicitat la tracţiune monoaxială. materialul compozit are structura alcătuită dintr-o matrice în care sunt înglobate fibre dispuse paralel şi este solicitat mecanic la tracţiune axială în lungul fibrelor. Ca urmare. caracteristicile distribuţiei (dispunerii) acestor componente şi raportul concentraţiilor lor (masice sau volumice). în funcţie de caracteristicile materialelor componente şi de raportul concentraţiilor acestora în structura compozitului. C. care evidenţiază dependenţa dintre comportarea la rupere a unui material compozit de tip poliester armat cu fibre de sticlă şi calitatea legăturilor realizate între matrice şi fibre. 269 . materialul compozit are structura alcătuită dintr-o matrice în care sunt înglobate fibre dispuse paralel şi este solicitat la tracţiune axială pe o direcţie perpendiculară pe direcţia de dispunere a fibrelor. aşa cum se arată în schema prezentă în figura 12. trei cazuri distincte: A.3. se consideră. b − cu legături puternice între matrice şi fibre Pentru a prezenta modul în care se pot estima caracteristicile fizico − mecanice ale unui material compozit. A. B. cât şi structurile zonelor de legătură (interfaciale) dintre materialele componente.

Ef şi EC sunt modulele de elasticitate longitudinală ale matricei.4) σCSC = σMSM + σfSf ⇒ σC = σM(1 − vf) + σfvf. se poate aplica legea lui Hooke şi rezultă relaţiile: σf σ σ şi ε C = C . în fibre şi în compozit. Această relaţie este valabilă dacă fracţia 270 .3.5) permite estimarea modulului de elasticitate longitudinală al unui material compozit. ε f = EM Ef EC • forţa Fc se distribuie pe M şi f existente în structura compozitului. Schema comportării unui material compozit cu fibre dispuse paralel la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor Fig.4. iar fracţia volumică a fibrelor în aceasta este vf.3) Fc = FM + Ff. 12. o parte FM fiind preluată de matrice şi o parte Ff − de fibre: (12. σf şi σC sunt tensiunile normale (pe direcţia de acţiune a forţei Fc) generate de solicitarea mecanică în matrice.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fibrelor εf şi compozitului εC pe direcţia de aplicare a forţei Fc sunt egale: (12. această condiţie (numită condiţia de izodeformaţie) fiind respectată datorită conlucrării componentelor M şi f. iar porţiunea din SC ocupată de matrice are aria SM = SC(1 − vf) şi se pot scrie relaţiile: (12. (12. (12. iar σM.1) εM = εf = εC . • dacă secţiunea (transversală) portantă a compozitului are aria SC. • dacă EM. Schema conlucrării componentelor M şi f ale unui material compozit supus la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor Relaţia (12.2) εM = M . Fig. 12. fibrelor şi compozitului.5) EC = EM(1 − vf) + Efvf. determinată de existenţa legăturilor intime dintre ele. cunoscând valorile modulelor de elasticitate longitudinală ale materialele componente M şi f. porţiunea din SC ocupată de fibre are aria Sf = SCvf.

aşa cum se arată în schema prezentată în figura 12. cum ar fi: coeficientul de difuzie D.4) şi (12.6) RmC = RmM(1 – vf) + Rmfvf . în consecinţă. pentru ca orice porţiune din M să aparţină unei zone de acţiune a unei fibre. RmM fiind definită prin tensiunea care produce matricei o deformare specifică egală cu cea la care survine ruperea fibrelor. (12. iar prezenţa fibrelor este echivalentă cu existenţa în material a unor goluri (defecte) care îi diminuează secţiunea portantă.6) este valabilă dacă vf este suficient de mare.5 justifică această afirmaţie. care produce deformarea elastică a compozitului şi componentelor sale. evidenţiind următoarele aspecte: • dacă materialul este lipsit de fibre (vf = 0).6. Aşa cum sugerează schema din figura 12. materialul M din afara acestei zone putându-se deforma liber. dată de relaţia: R * − RmM . deoarece matricea este plastică şi se deformează înainte de rupere mai mult decât fibrele). compozitul trebuie să se caracterizeze printr-o densitate suficient de mare a fibrelor (fracţia volumică a fibrelor trebuie să fie suficient de mare).4.5) sunt valabile şi pentru estimarea altor caracteristici fizico − mecanice ale materialelor compozite. comportarea sa poate fi descrisă astfel: 271 .5). B. relaţia (12.7) v fcr = mM Rmf − RmM Relaţiile de forma (12. • efectul durificator al fibrelor se manifestă dacă fracţia volumică a fibrelor depăşeşte valoarea critică vfcr. coeficientul de conductibilitate termică λ sau coeficientul contracţiei transversale (Poisson) µ.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite volumică a fibrelor în materialul compozit este suficient de mare pentru a fi respectată condiţia de izodeformaţie (12. relaţia (12. deoarece o mare parte din materialul matricei se află în afara zonelor de acţiune ale fibrelor şi se deformează liber. rezistenţa la rupere * * corespunde rezistenţei la rupere a matricei RmM ( RmM > RmM. Dacă un material compozit alcătuit dintr-o matrice (M) în care sunt înglobate fibre (f) dispuse paralel este solicitat la tracţiune monoaxială de o forţă Fc normală la fibre.4) se poate adapta pentru estimarea rezistenţei la rupere a compozitului RmC în funcţie de rezistenţa la rupere a fibrelor Rmf şi de rezistenţa convenţională a matricei RmM: (12. legăturile dintre M şi f asigură respectarea condiţiei de izodeformaţie numai într-o zonă din jurul fiecărei fibre înscrisă într-un cilindru cu diametrul dm (numită zona de acţiune a fibrei). rezistenţa sa la rupere scade pe măsură ce creşte vf. Ca şi relaţia (12. Dacă materialul compozit este alcătuit dintr-o matrice moale şi plastică şi fibre cu rezistenţă mecanică ridicată şi plasticitate scăzută (care se comportă elastic până la rupere).1). • dacă compozitul are vf mică. Diagrama prezentată în figura 12.

iar porţiunea ocupată de materialul matricei – LM = LC(1 − vf).2) şi.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • tensiunile normale (pe direcţia de aplicare a forţei Fc) generate de solicitarea mecanică în matrice σM. deoarece lungimea iniţială a elementului de volum a fost LC = LM + Lf. iar deformaţiile specifice (pe aceeaşi direcţie) ale celor două materiale LC ∆L ∆LM (M şi f) ce compun elementul de volum sunt: ε M = M = şi LM LC (1 − V f ) Lf LCV f (12. deformaţia specifică corespunzătoare acestui element este ∆L ε C = C . porţiunea ocupată de fibre fiind Lf = LCvf. 12. rămân valabile relaţiile (12.5. Diagrama dependenţei dintre rezistenţa la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor a unui compozit şi mărimea fracţiei volumice a fibrelor • orice element de volum din materialul compozit se deformează elastic pe direcţia tensiunilor σC. • deoarece deformaţiile produse compozitului de solicitarea mecanică sunt de natură elastică.9) se transformă într-o relaţie de aceiaşi formă cu (12. în fibre σf şi în compozit σC sunt egale: (12.4) şi (12. această condiţie (numită condiţia de izotensiune) fiind respectată datorită legăturilor intime existente între matrice şi fibrele compozitului. Fig. ţinând seama de îndeplinirea 272 .10) εC = εM(1 − vf) + εfvf.9) ∆LC = ∆LM + ∆Lf.8) σM = σf = σC.5): εM = ∆L f = ∆L f şi relaţia (12. alungirea ∆LC produsă pe această direcţie obţinându-se prin sumarea alungirii matricei ∆LM şi alungirii fibrelor ∆Lf: (12.

Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite condiţiei de izotensiune (12. care produce deformarea elastică a compozitului şi componentelor sale. f Pentru condiţiile de solicitare considerate. ca urmare. 12. 12.1] \{0}. Cercetările întreprinse până în prezent au evidenţiat însă că astfel de materiale au caracteristicile elastice intermediare celor corespunzătoare compozitelor cu fibre (cu aceleaşi materiale M şi f) care îndeplinesc condiţiile de izodeformaţie şi de izotensiune.11) EC 1 = EM1 (1 − V f ) + E −1V f . cum ar fi coeficientul de difuzie D sau coeficientul de conductibilitate termică λ.11) permite estimarea modulului de elasticitate longitudinală al unui material compozit. relaţia (12.8). se poate presupune că modulul de elasticitate lungitudinală al agregatelor compozite este dat de relaţii de forma: n n (12.11) sunt valabile şi pentru estimarea altor caracteristici fizico − mecanice al materialelor compozite pe direcţia normală la fibre.7.7. astfel: • dacă n = −1.11) şi agregatul compozit se 273 . Schema comportării unui agregat compozit la tracţiune monoaxială Relaţiile de forma (12. pentru alte caracteristici. f exponentul n aparţinând mulţimii n ∈ [−1. cum sunt.12) EC = Em (1 − V f ) + E nV f . Dacă un material de tip agregat compozit este solicitat la tracţiune monoaxială de o forţă Fc.6. Valoarea exponentului n depinde de caracteristicile materialelor M şi f care alcătuiesc compozitul. C. Schema comportării la tracţiune monoaxială pe direcţia normală la fibre a unui material compozit cu fibre dispuse paralel Fig. Fig. de exemplu.12) devine (12. aşa cum se arată în schema prezentată în figura 12. comportarea sa este dificil de descris. cunoscând valorile moduleleor de elasticitate longitudinală ale materialelor componente M şi f.10). relaţia (12. relaţia (12. rezistivitatea electrică ρ (inversul conductibilităţii electrice) se pot utiliza relaţii de tipul (12.10) devine: − − (12.

0).1). Secţiunea transversală făcută prin trunchiul unui arbore evidenţiază (la scară macroscopică). în multe ţări (de exemplu. aspectul secţiunilor transversală (secţiunea făcută cu un plan perpendicular pe axa longitudinală a trunchiului). sugerând eterogenitatea structurală şi anizotropia acestui material. aşa cum se arată în figura 12. din cauciuc) în care sunt înglobate particule sferice cu Ef foarte ridicat (de exemplu. următoarele zone structurale ale acestuia: • zona exterioară a trunchiului reprezintă scoarţa (coaja). Sursa din care se obţine acest material este în mod obişnuit trunchiul arborilor. din oţel) în care sunt înglobate particule sferice cu Ef foarte scăzut (de exemplu. un astfel de agregat compozit poate fi alcătuit dintr-o matrice cu EM foarte scăzut (de exemplu. un astfel de agregat compozit poate fi alcătuit dintr-o matrice cu EM foarte ridicat (de exemplu. coeficientul contracţiei transversale µ etc. iar agregatele compozite cu EM ridicat şi Ef scăzut au comportarea elastică descrisă de (12. din oţel). brăzdat sau desprins în 274 . Ca şi în cazul celorlalte tipuri de materiale compozite. pentru studierea structurii lemnului se procedează la secţionarea trunchiului arborilor. • dacă n = 1. SUA sau Rusia) cantitatea de lemn utilizată anual pentru diverse construcţii industriale sau civile şi în alte aplicaţii (din industria mobilei. ci şi pentru alte caracteristici fizico-mecanice (coeficientul de difuzie D.3. aşa cum se poate observa în figura 12. radială (secţiunea făcută cu un plan care conţine axa trunchiului) şi tangenţială (secţiunea făcută cu un plan paralel cu axa trunchiului şi normal unei raze a acestuia) obţinute. care are o parte exterioară.9.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR comportă ca un material compozit (cu fibre) care îndeplineşte condiţia de izotensiune.12) devine (12. din cauciuc).12) sunt valabile nu numai pentru estimarea caracteristicilor elastice ale agregatelor compozite. cu aspect crăpat.12) cu n ∈ (0. ca urmare.) 12. coeficientul de conductibilitate termică λ. Lemnul – material compozit natural Lemnul este unul din materialele compozite naturale cu fibre folosite pe scară largă în aplicaţiile tehnice. agricultură etc.12) cu n ∈ (−1. industria chimică.5) şi agregatul compozit se comportă ca un material compozit (cu fibre) care îndeplineşte condiţiile de izodeformaţie.8. numită ritidom (partea moartă. • agregatele compozite industriale având EM scăzut şi Ef ridicat au comportarea elestică descrisă de (12. relaţia (12.) depăşind suma cantităţilor de oţel şi beton întrebuinţate în aplicaţiiile tehnice din toate ramurile economiei lor naţionale. relaţiile de forma (12.

12. 275 . afânate şi rezistente. care alcătuiesc ţesutul conductor al sevei brute. aşa cum se observă în figura 12. cu pereţii lignificaţi. care se dezvoltă anual şi este alcătuită din vase. straturile lemnoase care se formează anual datorită activităţii cambiului şi care determină creşterea în grosime a lemnului sunt numite inele anuale şi pot fi observate clar în secţiunea transversală.9. şi care are.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite solzi. numită alburn (de culoare deschisă. • zona interioară a trunchiului reprezintă lemnul. 12. Schema secţionării trunchiului arborilor pentru studierea structurii lemnului Fig. numită duramen (format din ţesuturi moarte. numită măduvă (formată din ţesuturi de parenchim rare.10. la cele mai multe specii de arbori. care se distinge uşor la tulpinile tinere şi este mult diminuată la tulpinile arborilor maturi) şi o parte intermediară. situată între coajă şi lemn formată dintr-un singur strat de celule care determină creşterea în grosime a trunchiului reprezintă cambiul. celulele care alcătuiesc acest ţesut au propietatea de a se multiplica în mod continuu în timpul perioadei de vegetaţie a arborelui şi de a da naştere anual (spre interior) ţesuturilor care formează lemnul şi (spre exterior) ţesuturilor care formează liberul. în fâşii sau în placi) şi o parte interioară. prin care se face circulaţia ascendentă a sevei brute). culoarea mai închisă decât alburnul). care are o parte exterioară. următoarele elemente: • vasele lemnoase sunt şiruri de celule alungite. permiţând stabilirea vârstei arborelui. fibre liberiene şi ţesuturi de parenchim). Zonele structurale ale trunchiului unui arbore Structura la scară microscopică (constituţia anatomică) a lemnului are. numită liber (partea vie. Fig. golite de conţinutul lor celular. o parte centrală.8. • zona intermediară.

• canalele rezinifere sunt canale căptuşite cu celule secretoare de răşină. 276 .10. lignificaţi şi cu spaţiul interior (golit de conţinutul celular) foarte îngust.. la care pereţii transversali se păstrează intacţi sau ciuruiţi.50 %). − traheidele (vasele imperfecte). alungite.. • razele medulare sunt şiruri de celule de parenchim aşezate radial.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR vasele lemnoase sunt de două feluri: − traheele (vasele perfecte sau vasele propriu-zise). • fibrele lemnoase sunt şiruri de celule moarte.70 % din masa lemnului. astfel că circulaţia sevei prin acestea se face ca prin nişte tuburi. 12. pin etc. Structura la scară microscopică (constituţia anatomică) a lemnului Datorită acestei constituţii anatomice.. la care pereţii transversali (care despart celulele componente ale vaselor) au dispărut complet sau parţial.6 %). fibrele lemnoase sunt elementele de bază ale ţesutului mecanic (de rezistenţă) al lemnului. care apar în structura masei lemnoase a unor specii de arbori (molid. lemnul poate fi privit ca un material compozit având în structură fibrele lemnoase alcătuite din celuloză şi o matrice (liant) alcătuită din hemiceluloză (celuloză cu grad relativ redus de polimerizare n < 200 ) şi lignină (polimer cu reţea de fenol − propan). ele constituind 40..45 %) şi hidrogenul (5. Fig..). pe pereţii lor laterali existând multiple punctuaţii (mici porţiuni circulare nelignificate şi permeabile care permit comunicarea cu ţesuturile sau vasele vecine. oxigenul (44.. strâns legate între ele (fără spaţii inter celulare).. Elementele chimice care compun matricea şi fibrele acestui material sunt: carbonul (49.. cu pereţii groşi.

Principalele proprietăţi fizico-mecanice ale lemnului şi caracteristicile care se folosesc pentru exprimarea cantitativă a acestora se definesc în moduri similare şi se determină prin încercări asemănătoare celor utilizate în cazul materialelor metalice (v. 3. lemnul de esenţă moale (având. STAS 86 şi STAS 1348 (pentru încercarea la compresiune).14 sunt redate aspectele specifice ale ruperii lemnului la astfel de solicitări. aceste încercări se efectuează prin solicitarea monoaxială (la întindere sau la compresiune). A.3). Densitatea lemnului se defineşte în trei moduri distincte: densitatea lemnului verde ρu este masa unităţii de volum de lemn verde (cu umiditatea maximă). iar 277 . iar densitatea convenţională ρc este raportul dintre masa de lemn anhidru şi volumul de lemn verde (cu fibrele saturate de umiditate) din care aceasta sa obţinut prin uscarea artificială a lemnului la 105 oC.). scap.11 şi 12. În figurile 12.) se folosesc (ca încercări de referinţă) încercarea la tracţiune şi încercarea la compresiune. criteriul principal care stă la baza acestei calsificări fiind natura sezonieră a arborilor din care provine lemnul. ţinând seama de anizotropia proprietăţilor lemnului.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite La stabilirea proprietăţilor de utilizare ale lemnului trebuie avute în vedere următoarele aspecte: • lemnul.2 şi 3. alungirea procentuală după rupere A etc. a unor epruvete prelucrate din lemn. Pentru determinarea caracteristicilor care pot exprima cantitativ aceste proprietăţi (modulul de elasticitate E. • proprietăţile fizico-mecanice ale lemnului (şi produselor confecţionate din lemn) sunt influenţate sunstanţial de umiditatea acestuia.12 sunt prezentate (pentru exemplificare) curbele caracteristice convenţionale la tracţiune şi compresiune pe direcţia fibrelor pentru lemnul de fag. prezintă o mare anizotropie a proprietăţilor fizico-mecanice. rezistenţa la rupere Rm. standardele care regelmentează modul de efectuare a încercărilor fiind: STAS 336 şi STAS 6291 (pentru încercarea la tracţiune). iar în figurile 12. densitatea absolută ρ0 este masa unităţii de volum de lemn anhidru (uscat artificial la 105 oC). în general. cap. Influenţele prezenţei concentratorilor de tensiuni mecanice asupra comportării la rupere a lemnului (la tracţiune pe direcţia fibrelor) sunt sugerate de imaginile prezentate în figura 12. în lungul fibrelor sau perpendicular pe direcţia fibrelor. B. rezistenţă mecanică relativ scăzută) provenind din arborii alor căror frunze rămân verzi tot timpul anului (brad.3). Trebuie precizat că împărţirea tradiţională a diverselor specii de lemn în categoriile: lemn de esenţă moale şi lemn de esenţă tare foloseşte rezistenţa mecanică numai ca un criteriu secundar. având structura unui material compozit cu fibre dispuse paralel. plasticitatea şi rezistenţa la rupere a lemnului se definesc la fel ca în cazul materialelor metalice (v. pin etc.15.13 şi 12. Elasticitatea.

fag etc. rezistenţă mecanică ridicată) fiind obţinut din arborii ale căror frunze se schimbă anual (stejar. 12.13. 12. în general. al cărei rezultat este (de obicei) rezilienţa (indicele de rezilienţă) KCV în J/cm2 sau (uneori) rezistenţa la rupere la încovoiere dinamică normală pe fibre Rmid.3. Fig. 12. Aspectul ruperilor lemnului la tracţiune pe direcţia fibrelor 278 Fig. în N/mm2. v. Aspectul ruperilor lemnului la compresiune pe direcţia fibrelor . Curbe caracteristice convenţionale la tracţiune pe direcţia fibrelor pentru lemnul de fag Fig.11.7) cu ajutorul încercării de încovoiere prin şoc cu ciocanul pendul (reglementată de STAS 338). C. Comportarea la rupere a lemnului se poate caracteriza cu ajutorul încercării la încovoiere statică (reglementată de STAS 337/2) al cărei rezultat este rezistenţa al rupere la încovoiere statică normală pe fibre Rmis sau (ca şi în cazul materialelor metalice. Aspectele specifice ale ruperii la încovoiere (statică sau dinamică) a lemnului sunt sugerate de imaginile prezentate în figura 12. 12.).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR lemnul de esenţă tare (având.12. Curbe caracteristice convenţionale la compresiune pe direcţia fibrelor pentru lemnul de fag Fig.14.scap.16.

12.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite Fig. un timp τd (τd = 10 . b − de tipul orificiilor Fig. 25 s). Aspectul ruperilor lemnului la încovoiere normală pe fibre: a − în cazul solicitării la încovoiere statică. Comportarea la rupere a lemnului în prezenţa concentratorilor de tensiuni: a − de tipul crestăturilor laterale. pe un 279 ..16..15. b − în cazul solicitării la încovoiere dinamică D. pentru determinarea durităţii prin această metodă se apasă penetratorul sferic cu diametrul D. cu o forţă F. Duritatea lemnului se determină folosind mai multe metode: • Metoda Brinell (reglementată de STAS 2417/2) utilizează ca penetrator o sferă (bilă) din oţel. 12.

17) şi exprimată în mm2. scap. epruvetă. Aspectul acestei curbe (v.80665 N) şi aria suprafeţei urmei lăsate de acesta pe lemnul analizat Sp.28 mm (având aria secţiunii ecuatoriale Se = 100 mm2 = 1 cm2). Modificarea rezistenţei la oboseală a lemnului de brad în funcţie de: a − temperatură . piesă) din lemnul care se analizează şi se stabileşte intensitatea forţei F (în kgf) care produce pătrunderea penetratorului în lemn pe o adâncime h = D . 12.17) arată că în cazul lemnului (la fel ca la unele materiale metalice) se poate defini caracteristica numită rezistenţă la oboseală RO. pe un eşantion (probă.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR eşantion (probă. fig. se îndepărtează penetratorul şi se măsoară diametrul d al urmei lăsate de acesta pe lemn (v.18. Comportarea la solicitări variabile a lemnului se poate analiza construind (ca şi în cazul materialelor metalice. calculată cu relaţia (3.17.9) curba de durabilitate la obseală (curba Wöhler). Fig.3. • Metoda Janka (reglementată de STAS 2417/1) utilizează ca penetrator o sferă (bilă) din oţel cu diametrul D = 11. Curba de durabilitate la oboseală (Wöhler) a lemnului de molid 280 Fig. acestă caracteristică se modifică în funcţie de temperatura şi umiditatea lemnului aşa cum sugerează diagramele prezentate în figura 12. Duritatea Janca (simbolizată HJ) este o caracteristică mecanică definită 2 (convenţional) prin relaţia HJ = F.12. 3. b − umiditate . Duritatea Brinell (simbolizată HB) este o caracteristică mecanică definită (convenţional) ca fiind raportul dintre forţa F. 12. cu o forţă crescătoare. E. v. iar după încetarea acţiunii forţei. exprimată în kgf (1 kgf = 9.24). epruvetă. pentru determinarea durităţii prin această metodă se apasă penetratorul sferic. piesă) din lemnul care se analizează. 18. fig.

Clasificarea lemnului în funcţie de caracteristicile fizico − mecanice Caracteristica Categoriile de lemn Lemn foarte uşor Lemn uşor Lemn moderat de greu Lemn greu Lemn foarte greu Lemn extrem de greu Lemn foarte moale Lemn moale Lemn mijlociu Lemn foarte dur Lemn extrem de dur Lemn cu rezistenţă foarte slabă Lemn cu rezistenţă slabă Lemn cu rezistenţă bună Lemn cu rezistenţă mare Lemn cu rezistenţă foarte mare Lemn cu rezistenţă foarte slabă Lemn cu rezistenţă slabă Lemn cu rezistenţă bună Lemn cu rezistenţă mare Lemn cu rezistenţă foarte mare Lemn cu rezistenţă foarte slabă Lemn cu rezistenţă slabă Lemn cu rezistenţă bună Lemn cu rezistenţă mare Lemn cu rezistenţă foarte mare Valorile caracteristicii ρu < 400 ρu = 400…500 ρu = 500…650 ρu = 650…800 ρu = 800…1000 ρu > 1000 HJ < 350 HJ = 350…500 HJ = 500…650 HJ = 650…1000 HJ > 1000 Rmc < 30 Rmc = 30…45 Rmc = 45…60 Rmc = 60…80 Rmc > 80 Rmt < 75 Rmt = 75…90 Rmt = 90…125 Rmt = 125…150 Rmt > 150 Rmis < 65 Rmis = 65…85 Rmis = 85…110 Rmis = 110…140 Rmis > 140 Exemple de specii de lemn Balsa. mesteacăn Fag.).0…4.0 Lemn cu rezilienţă slabă KCV = 3. kg/m3 Duritatea HJ * Rezistenţa la compresiune paralelă cu fibrele Rmc *. pin Mesteacăn.0 * caracteristicile se determină pe lemnul cu umiditatea de 12 % Lemnul brut se prelucrează sub formă de semifabricate destinate utilizării în diverse aplicaţii tehnice (construcţii civile sau industriale. fag Guaiac Balsa Mahon Brad.1. nuc Densitatea ρu. Principalele categorii de semifabricate realizate din lemn brut 281 . nuc Balsa Brad.1. salcie albă Mahon. ulm Nuc. ambalaje etc.0…9. mobilier. N/mm2 Rezistenţa la tracţiune paralelă cu fibrele Rmt *. fag Măslin Guaiac Brad. pin Mesteacăn Carpen. nuc Guaiac Plop tremurător Brad. fag Mesteacăn.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite Caracteristicile fizico-mecanice anterior definite permit clasificarea speciilor de lemn în categoriile precizate în tabelul 12. pin Mahon Mesteacăn Fag.0 Lemn cu rezilienţă mare KCV = 6. fag Carpen Plop alb Brad Pin Carpen.5…6. J/cm2 Lemn cu rezilienţă foarte slabă KCV < 3. balsa.5 Lemn cu rezilienţă bună KCV = 4. pin Mesteacăn Ulm de câmp Carpen. N/mm2 Rezilienţa KCV *. Tabelul 12.0 Lemn cu rezilienţă foarte mare KCV > 9. N/mm2 Rezistenţa la încovoiere statică normală pe fibre Rmis *.

D având aplicat pe una din feţe un strat subţire de pastă mecanică albă sau colorată în diverse nuanţe). realizate în diverse sortimente: plăci cu densitate medie – PFL. plăci fonoabsorbante (obţinute prin perforarea sau înţeparea suprafeţelor unor PFL moi şi poroase şi destinate utilizării la finisajele interioare şi tratamentele fonoabsorbanete ale construcţiilor) etc.CON (obţinute din aşchii de lemn încleiate cu răşină fenolică.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR sunt buştenii şi cheresteaua de diverese sortimente: grinzi.. imprimări. având densitatea ρ > 800 kg/m3). 282 . şipci. finisate prin acoperirea uneia din feţe cu o peliculă de email sau lac pe bază de răşini sintetice uscată la cald). în scopul obţinerii unor caracteristici de utilizare convenabile. plăci de interior presate perpendicular pe feţe – PAL. plăci extrudate din aşchii de lemn – PAL. panelul (semifabricat alcătuit dintr-un miez de şipci şi feţe din furnir cu fibrele perpendiculare pe direcţia fibrelor miezului).D. aparţin.D (plăci cu grosimea s > 12 mm. încleierea fiind rezistentă la fiereberea în apă. grunduri. prin presare la cald. la atacul ciupercilor şi insectelor xilofage).800 kg/m3.DM (PFL cu densitatea ρ = 500.D). plăci decorative (plăci din PFL. peliculele de suprafaţă fiind din răsină melaminică). clasei materialelor compozite: principalele tipuri de astfel de semifabricate sunt: furnirul (semifabricat plan. plăcile celulare (semifabricate de tip panou. prin presare la cald. aceste sortimente se pot supune unor tratamente termice. folie de hârtie impregnată cu răşină melaminică). datorită structurii şi proprietăţilor pe care le prezintă. Din lemn brut.AI (obţinute din aşchii de lemn încleiate cu răşină ureoformaldehidică şi care au înglobate substanţe de protecţie contra ciupercilor. insectelor xilofage şi focului). care. plăci melaminate (plăci din PFL. plăci stratificate din PFL. cu grosimea de 0. cu sau fără adaosuri de lianţi. plăci de exterior presate perpendicular pe feţe – PAL. pe una sau ambele feţe..D (obţinute prin împâslirea şi presarea fibrelor de lemn. care se obţine prin derulare centrică sau tăiere plană din buşteni sau cherestea).2). lemnul stratificat.M (plăci din aşchii de lemn acoperite pe ambele feţe. rigle.5…3. scânduri. destinate fabricării mobilierului sau utilizării în lucrările interioare de construcţii). realizate în diverse sortimente: plăci de interior presate perpendicular pe feţe (obţinute din aşchii de lemn încleiate cu răşină ureoformaldehidică şi presate perpendicular pe feţe). buşteni.Ex (obţinute din aşchii de lemn presate la cald prin extrudare şi placate pe ambele feţe cu furnir tehnic) etc.0 mm. chimice sau termochimice (de tipul celor prezentate în tabelul 12. alcătuite dintr-o ramă de lemn şi un miez din lamele sau hârtie. plăci emailate din aşchii de lemn PAL. plăcile din aşchii de lemn – PAL.D finisate aplicând. plăci emailate (plăci din PFL. şi plăcile din fibre de lemn – PFL. destinate fabricării mobilierului sau utilizării în lucrările interioare de construcţii). de asemenea. acoperite pe ambele feţe cu placaj). obţinute prin lipirea mai multor straturi de PFL. placajul (semifabricat stratificat din furnire tehnice). cu unul sau mai multe pelicule de răşină sintetică. plăci dure – PFL. cherestea şi/sau aşchii de lemn se realizează şi alte tipuri de semifabricate.SET (plăci din aşchii de lemn înobilate pe ambele feţe cu masă de şpaclu. emailuri şi lacuri. dulapi. plăci melaminate din aşchii de lemn – PAL.

• aburirea propriuzisă. asemănătoare lemnului de mahon. prin tratarea capetelor cu aracet produs pe bază de poliacetat de vinil) sau folosind elemente mecanice de protecţie.2. • încălzirea completă a • Reducerea contragerii şi umflării specifice prin modificarea punctului de lemnului la 99…100 oC în 8…18 ore. (75…80 mm) se menţine 70…250 zile USCAREA ÎN • Micşorarea umidităţii prin menţinerea lemnului în instalaţii de tip tunel Uscarea la 70…100 oC. . PREZERVAREA • Antiseptizarea lemnului înainte de uscare (cu paste antiseptice aplicate − LEMNULUI upeficial). Principalele date privind tratamentele aplicate semifabricatelor din lemn Denumirea tratamentului Scopurile aplicării tratamentului Principalele date privind regimul tratamentului ABURIREA USCAREA ÎN AER • Înlăturarea diferenţelor de culoare între alburn şi duramen.Tabelul 12. timp de 24 ore. atmosferică. la • Reducerea umidităţii lemnului cu 20…30 % în primele ore după aburire. • Creşterea caracteristicilor de rezistenţă mecanică Cheresteaua cu grosimea sub 25 mm se menţine 22…60 zile.5 m/s. saturaţie în apă al fibrelor. ca urmare a evaporării mai intense a apei din lemnul încălzit. INDUSTRIALE Uscarea se realizează printr-o succesiune alternantă de perioade USCAREA • Micşorarea umidităţii prin menţinerea lemnului în instslaţii speciale de de încălzire la presiune ÎN VID tratare în vid. de acestea (deformaţii.). • încălzirea camerei la • Reducerea tensiunilor reziduale din lemn şi evitarea defectelor cauzate 99…100 oC în 4…12 ore. 99…100 oC. iar • Micşorarea umidităţii prin menţinerea îndelungată a lemnului în depozite cheresteaua cu grosime mare de uscare (cu lungimea de 50…100 m şi lăţimea de 30…50 m). crăpături etc. prin aburire obţinându-se o nuanţă uniformă roşie – cărămizie. cu peioade de menţinere în vid • Conservarea buştenilor împotriva răscoacerii şi crăpării în timpul verii prin imersare sau stropire cu apă. cu aer cald şi umed. • Protecţia cherestelei împotriva crăpării. Se folosesc camere speciale de • Distrugerea agenţilor biologici existenţi în lemn (ciuperci şi insecte aburire şi se parcurg trei etape: xilofage) si blocarea fenomenelor de încingere şi răscoacere. cu viteza de INSTALAŢII circulaţie a aerului 3…6.

Pentru a justifica această afirmaţie este necesar să se cunoască mai în detaliu aspectele principale ale mecanismului durificării cu fibre a materialelor. iar prin reacţiune se dezvoltă în matrice (pe direcţia paralelă cu fibrele) tensiuni de forfecare τM.13) 4 df relaţia finală (12. orientate unidirecţional) reprezintă clasa de materiale compozite cu cele mai mari perspective de dezvoltare şi de utilizare în aplicaţiile tehnice. cât şi în M. 12.3. 12. numit raport de formă al fibrelor. • lungimea minimă a fibrelor compozitului.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 12. aşa cum arată schema din fig.4.19 şi se scrie condiţia de echilibru a fibrelor (cu diametrul df şi lungimea Lf). la solicitarea la tracţiune în lungul fibrelor a materialului compozit se generează tensiuni mecanice atât în f. astfel că orice porţiune din materialul matricei se află integral într-o zonă de acţiune a unei fibre. (12. 284 . numită lungime critică a fibrelor Lc. cu cât raportul df cât tensiunile de forfecare τm ce pot fi preluate de matrice au intensităţi mai ridicate. este mai mare şi cu mari. rezultă: πd 2 4L f σ f = πd f Lτ M ⇒ σ f = τM . • Rezistenţa mecanică ridicată a unui astfel de compozit se obţine dacă fracţia volumică a fibrelor înglobate în material este suficient de mare. Datorită comportării solidare a ansamblului M – f. Materialele compozite durificate cu fibre Compozitele durificate cu fibre (având structura alcătuită dintr-o matrice (M) în care sunt înglobate fibre (f) cu rezistenţă mecanică ridicată. Dacă se utilizează schema din figura 12. matricea (care.13) permite următoarele interpretări: • tensiunile σf preluate de fibrele unui material compozit pot fi cu atât mai L . care permite preluarea de către acestea a unor tensiuni cu intensitatea σf. unele din acestea fiind prezentate în scap. are tendinţa de a se deforma mai mult) induce în fibre tensiuni de întindere σf.2 – cazul A: • Comportarea solidară a componentelor la solicitarea mecanică la tracţiune în lungul fibrelor a unui astfel de compozit este determinată de legăturile interfaciale puternice create între M şi f la elaborarea materialului. care sunt maxime în vecinătatea interfeţei M – f (unde matricea este constrânsă să respecte condiţia de izodeformaţie) şi se micşorează în intensitate pe măsură ce creşte distanţa faţă de fibre (datorită diminuării constrângerilor impuse materialului matricei).

L cu atât materialul compozit are o comportare mai eficientă în ceea ce priveşte conlucrarea între M şi f şi poate prelua solicitări mecanice de intensitate mai ridicată. de genul unor filamente L (cu df = 1.15) L Comportarea la solicitări mecanice a compozitelor durificate cu fibre prezintă şi următoarele particularităţi: • Rezistenţa lor mecanică este influenţată în măsură importantă de precizia orientării fibrelor pe direcţia aplicării solicitărilor mecanice.12. (12. este mai mic.14) Lc = d f τ rM 4 τrM fiind rezistenţa la rupere la forfecare a materialului ce constituie matricea compozitului.6).30 µm şi > 100) monocristaline cvasiperfecte (fără defecte ale df structurii cristaline de tipul dislocaţiilor – v. dacă unghiul dintre direcţia orientării fibrelor şi direcţia de aplicare a solicitărilor mecanice are măsura θ.2 ). Schema solicitării mecanice a M şi f la în cazul compozitelor durificate cu fibre Lc .16) .. numit raport de transfer al sarcinilor. care permite estimarea rezistenţei lor mecanice se modifică astfel: • cu cât raportul Lc )v f . relaţia (12.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite este dată de relaţia: . numite trihite sau fibre whiskers.. (12. 1 σf Fig. cos 2 θ cosθ sin θ sin 2 θ RmC = RmM (1 − v f ) + Rmf (1 − 285 . rezistenţa la rupere a materialului compozit este: R R* τ rM (12. 1.θ = min( mC . Pentru compozitele durificate cu fibre discontinui. mM ) RmC . principalele caracteristici fizico – mecanice ale unor astfel de fibre sunt redate în tabelul 12. Aspectele prezentate mai înainte au condus la ideea realizării materialelor compozite durificate cu fibre discontinui ultrarezistente.5. scap.3.19.

Având în vedere această particularitate. (12. (12. kN/mm2 TRIHITE CERAMICE Densitatea ρf.80 Rezistenţa la tracţiune Rmf.53 377. de exemplu.5). În mod obişnuit.56 199.23 480. care. impunând determinarea experimentală a acestor caracteristici prin încercări mecanice pe epruvete prelevate din aceste materiale. o C 2040 2570 2450 2690 1900 3650 1857 1083 1538 1453 • Temperatura Modulul de elasticitate longitudinală Ef. Realizarea semifabricatelor şi pieselor din materiale compozite durificate cu fibre cu respectarea condiţiei θ < θcr. dată de relaţia: τ θ cr = arctg ( rM ). kg/m3 3960 2850 2520 3180 3180 2500 TRIHITE METALICE 7190 8930 7870 8910 425.grafit Cr Cu Fe Ni la care sunt solicitate compozitele durificate cu fibre afectează în mod diferit caracteristicile mecanice ale componentelor lor structurale.26 123.53 480. N/mm2 20600 13050 14000 20500 13700 19500 8800 2900 13050 3850 Al2O3 . Caracteristicile fizico−mecanice ale principalelor tipuri de trihite utilizate la realizarea materialelor compozite Materialul trihitelor Temperatura de topire sau de înmuiere tsf.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR şi se poate deduce că. atunci când este 286 .61 343.19 240.3.56 700.17) RmC rezistenţa mecanică a materialului compozit se diminuează considerabil.07 212.6) sau (12.alumină BeO B4C SiC Si3N4 C . dacă măsura unghiului θ depăşeşte o valoare critică θcr. compozitele destinate realizării pieselor solicitate la temperaturi ridicate au structura alcătuită dintr-o matrice. rezultă că estimarea caracteristicilor mecanice ale materialelor compozite durificate cu fibre cu ajutorul relaţiilor (12. Tabelul 12. complică de cele mai multe ori tehnologiile de fabricare şi măreşte considerabil costurile unor astfel de produse. pentru materialele compozite cu fibre de sticlă şi matrice din materiale plastice se recomandă determinarea caracteristicilor mecanice prin încercarea la tracţiune efectuată conform SR EN ISO 527 şi STAS 11268 sau prin încercarea la încovoiere efectuată conform SR EN 63 şi SR EN ISO 14125.15) poate fi de multe ori imprecisă.

Tabelul 12. Riscul producerii intempestive a fenomenului de rupere a unui astfel de compozit supus solicitărilor mecanice (în lungul fibrelor) este minim. Caracteristicile mecanice ale celor mai utilizate fibre refractare df. dar cu tendinţă accentuată către comportarea fragilă la rupere.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite încălzită.3 Rezistenţa tehnică de durată (fluaj) 1000 oC 830 600 - Materialul fibrelor RrT/ 100000 . deoarece solicitările se redistribuie pe fibrele nefisurate şi sunt preluate parţial de acele 287 . M fiind un material cu rezistenţă mecanică scăzută.00 Caracteristicile mecanice la ta Rmf. îşi menţine rezistenţa la oxidare. iar f – un material cu rezistenţă mecanică foarte ridicată. N/mm2 2400 2250 1140 2100 1600 1700 Af. la care diminuarea rezistenţei mecanice odată cu creşterea temperaturii este neînsemnată. diferenţele dintre caracteristicile de rezistenţă mecanică ale materialelor componente ale compozitului solicitat la temperaturi ridicate sunt considerabile şi efectul de durificare produs de fibre este foarte important (mult mai mare decât cel produs în cazul solicitării compozitului la temperatura ambiantă).8 1. % 3. această afirmaţie este validată de datele prezentate în tabelul 12.3.5.0 0. în acest fel. privind caracteristicile mecanice ale principalelor tipuri de materiale compozite durificate cu fibre folosite în tehnică.1 1. 1200 oC 360 310 140 - N/mm2 la temperatura T: 1100 oC 510 470 590 270 420 440 • Comportarea la rupere a compozitelor durificate cu fibre este determinată de caracteristicile de rezistentă mecanică şi tenacitate ale componentelor M şi f care le alcătuiesc structura şi de conlucrarea favorabilă a acestora. mm W – 1%ThO2 W – 5%Re Mo−0.00 1. turbinele cu gaze şi alte componente pentru aeronautică) sunt prezentate în tabelul 12.20 1. datorită următoarelor argumente: − fisurile se iniţiază de obicei în fibre. care prezintă fragilitate accentuată.scap.20 0. dar acest proces nu determină degradarea inadmisibilă a compozitului. Câteva dintre cele mai utilizate tipuri de fibre refractare pentru realizarea compozitelor destinate aplicaţiilor care presupun temperaturi ridicate de lucru (de exemplu.9 2.5 0.4.25 0. dar foarte plastic (ductil). dar îşi micşorează considerabil rezistenţa mecanică şi fibre din material refractar.15%Zr 0. iar caracteristicile de comportare la fluaj ( rezistenţa tehnică de durată RrT/ τ şi limita tehnică de fluaj RεT/ τ − v.8) au valori ridicate.25%Ti−0.4.5%Ti−0. datorită legăturilor interfaciale puternice create între M şi f la elaborarea acestor materiale. Caracteristicile de rezistenţă mecanică şi plasticitate ale componentelor M şi f sunt în mod obişnuit complementare.20 1.15%Zr Mo−1.

19 0.10 0. deoarece aceste legături se crează la elaborarea compozitelor. Date privind caracteristicile principalelor compozite durificate cu fibre Componentele materialului Matricea Răşină epoxidică Răşină epoxidică Răşină epoxidică Răşină epoxidică Răşină epoxidică Aluminiu Aluminiu Aluminiu Aluminiu Aluminiu Nichel Nichel Nichel Fier Aliaj Ni-Cr Aliaj Ni-Cr Argint Argint Titan Cupru Tantal Cobalt Cobalt Oţel inoxidabil Fibrele Sticlă Whiskers Al2O3 Carbon Kevlar Filamente B SiO2 Al2O3 Oţel Filamente B Whiskers B4C Filamente B Filamente W Whiskers Al2O3 Whiskers Al2O3 Al2O3 Filamente W Oţel Al2O3 Filamente W Filamente W Filamente Ta2C Filamente W Filamente Mo Filamente W Fracţia volumică a fibrelor vf 0.67 0.0 − 37.0 4.47 0.44 0.73 0. structura şi proprietăţile compozitelor durificate cu fibre sunt influenţate esenţial de natura şi intensitatea legăturilor interfaciale produse între componentele M şi f ale acestor materiale.09 0.2 48.29 0.6 21. ρg km 77.7 4.77 0. N/mm2 1640 780 1200 1520 2100 890 1110 1190 300 200 2640 1110 1170 1630 1750 500 450 1590 660 1750 1060 730 360 400 Rezistenţa mecanică R specifică KR = mC .6 5.0 Aşa cum a rezultat din cele prezentate anterior.70 0.08 0.0 18.0 2.0 10.0 7. 5.36 0.25 0. Tabelul 12. care.2 11. disipează prin deformare plastică cea mai mare parte a energiei disponibile pentru extinderea fisurilor şi crează la vârful fisurilor enclave plastice ce micşorează drastic efectul de concentrare a tensiunilor mecanice produs de prezenţa fisurilor.8 76. În mod obişnuit materialele 288 .24 0.35 0.0 6.18 Rezistenţa la tracţiune RmC.14 0.30 0.7 8. particularităţile metodelor şi procedeelor tehnologice de fabricare sunt factori foarte importanţi de influenţă ai calităţii unor astfel de materiale.9 112.5 35.0 11.0 4.5 30. − propagarea fisurilor iniţiate în fibre este blocată (frânată) de matricea compozitului.40 0.20 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fragmente ale fibrelor fisurate (sparte) care prezintă o lungime superioară lungimii critice. datorită capacităţii substanţiale de deformare plastică înainte de rupere.6 36.10 0.3 7.17 0.6 15.82 0.22 0.

o variantă a acestei metode o reprezintă depunerea pe fibrele aliniate în direcţia de armare dorită a materialului matricei. b − fibre de oţel . având structurile prezentate în figura 12. prin această metodă fiind realizate. de 289 Fig.care se poate supune ulterior şi unor operaţii de prelucrare prin deformare plastică la cald pentru mărirea fracţiei volumice a fibrelor în materialul compozit. fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită. iar matricea se depune pe fibre prin cementarea acestora în băi de săruri sau în mediu gazos. fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită. − depunerea electrolitică a matricei în jurul fibrelor. după care se supun unui proces de agregare prin lipire (realizat în mod obişnuit prin încălzirea şi întărirea prin polimerizare a matricei). compozitele cu fibre de carbon şi matrice de nichel (la care metoda infiltrării nu dă rezultate bune. cu această tehnologie fiind realizate (la temperaturi apropiate de ta). − depunerea chimică a matricei în jurul fibrelor. după care se depune electrolitic între ele materialul matricei.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite compozite durificate cu fibre se realizează prin metode şi procedee tehnologice indirecte (fibrele şi matricea se fabrică independent şi se supun apoi agregării sub formă de material compozit). această metodă permiţând fabricarea materialelor compozite cu matrice metalică şi trihite ceramice (de exemplu. materialul matricei este adus în stare topită.12. fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită. cum ar fi: − simpla lipire. fibrele se aliniază şi se dispun în straturi alternante cu matricea. această metodă fiind utilizată frecvent pentru realizarea compozitelor cu fibre de sticlă sau de carbon şi matricea din răşini sintetice − infiltrarea.20.20. Microstructura compozitelor cu matrice de nichel durificată cu: a − fibre de carbon. se infiltrează între fibre (sub vid sau sub presiunea unui gaz inert) şi prin solidificare determină formarea compozitului. topit sub formă de picături fine cu ajutorul unui jet de plasmă. de exemplu. deoarece nichelul topit atacă şi deteriorează fibrele de carbon) şi compozitele cu fibre de oţel şi matrice de nichel. compozitele cu trihite de safir în matrice de argint).

tragere sau extrudare) pentru obţinerea materialului compozit. având structura prezentată în figura 12.22. − încorporarea fibrelor prin deformarea plastică a matricei.12. se supune deformării plastice la cald (prin laminare. Structura compozitului cu fibre de W şi matrice de soluţie solidă Ni(W) obţinut prin solidificarea dirijată a aliajului eutectic Ni − W − solidificarea unidirecţională a eutecticelor. un pachet realizat din straturi alternante de fibre şi matrice (sub formă de folie). 12. dar prezintă dezavantajul că fracţia volumică a fibrelor nu se poate regla. această tehnologie fiind utilizată. 290 . având structura celui prezentat în figura 12.Nb). Structura semifabricatului utilizat pentru obţinrea prin deformare plastică a compozitului cu fibre de W şi matrice din oţel inoxidabil Fig.22. a compozitelor cu fibre de carbură de tantal şi matrice de soluţie solidă Co(Ta. Pentru obţinerea unor materiale compozite durificate cu fibre se utilizează în prezent şi metode şi procedee tehnologice directe (fibrele şi matricea se realizează împreună şi sunt supuse unor prelucrări menite să asigure realizarea compozitului cu caracteristicile de utilizare dorite). cum ar fi: Fig. de exemplu. pentru realizarea compozitelor cu fibre de wolfram şi matrice de soluţie solidă Ni(W). această tehnologie permiţând obţinerea compozitelor cu fibre de bor şi matrice de aluminiu şi a celor cu fibre de wolfram şi matrice de oţel inoxidabil.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR exemplu. compozitele cu trihite de oxid de aluminiu şi matrice de titan şi compozitele cu fibre de carbură de siliciu şi matrice de molibden.C) şi a celor cu fibre de compus Nb8Fe7Cr2 şi matrice de soluţie solidă Fe(Cr. fazele din structura unor aliaje eutectice reprezintă materialele componente ale compozitului.21. iar faza care are rolul fibrelor durificatoare capătă dispunerea şi orientarea necesare prin solidificarea dirijată unidirecţional a aliajelor turnate în forme.21. metoda asigură legături interfaciale foarte puternice între matricea şi fibrele materialului compozit. fiind impusă de raportul cantitativ al fazelor componente ale structurii aliajelor eutectice. a compozitelor cu fibre de compus Al3Ni şi matrice de aluminiu.

Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite

− formarea fibrelor prin deformarea plastică a aliajelor bifazice; materialele bifazice, având în structură o fază f cu modul de elasticitate ridicat şi rezistenţă mecanică la cald mare şi o fază M cu plasticitate ridicată şi rezistenţă mare la oxidare la temperaturi înalte, se supun prelucrării prin deformare plastică la rece, iar tendinţa naturală de formare a structurii fibroase (de alungire a grăunţilor cristalini în direcţia deformării) determină distribuirea fazei f sub formă de fibre în faza M ce capătă rolul de matrice; această tehnologie permite obţinerea unor materiale compozite cu foarte bune proprietăţi de refractaritate ( de exemplu, prin deformarea plastică la rece, cu un grad de deformare GD ≅ 90 %, a agragatului compozit obţinut prin infiltrarea în pulbere de wolfram a aliajului lichid Ni−Cr rezultă un compozit cu fibre aliniate care are rezistenţa la rupere, la t t = 870 oC, RmC = 430...450 N/mm2 (în timp ce matricea din aliaj Ni − Cr are
t RmC = 48...50 N/mm2). Toate aspectele anterior prezentate conduc la concluzia că utilizarea materialelor compozite durificate cu fibre trebuie extinsă în viitor; singurul argument care (în prezent) limitează folosirea acestor materiale în diverse aplicaţii tehnice îl constituie costul lor de elaborare ridicat.

Cuvinte cheie
agregare prin lipire, 289 alburn, 275 cambiu, 275 canal rezinifer, 276 compozit durificat cu fibre, 284 densitate lemn absolută, convenţională, 277 depunere chimică, 289 depunere electrolitică, 289 duramen, 275 duritate Janca, 280 enclavă plastică, 288 fibră lemnoasă, 276 fracţie volumică, 270 furnir, 282 hemiceluloză, 276 încorporare, 290 inel anual, 275 infiltrare, 289 izodeformaţie, 270 izotensiune, 272 liber, 275 lignină, 276 lungime critică a fibrelor, 284 matrice, 269 panel, 282 plăci celulare, 282 plăci din aşchii de lemn – PAL, 282 plăci din fibre de lemn – PFL, 282 procedee tehnologice directe, 290 procedee tehnologice indirecte, 289 raport de formă al fibrelor, 284 raport de transfer al sarcinilor, 285 rază medulară, 276 ritidom, 274 solidificare unidirecţională, 290 trahee, 276 traheidă, 276 trihite (fibre whiskers), 285 vas lemnos, 275 zona de acţiune a fibrei, 271

291

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

Bibliografie
1. Shakelford J. Introduction to Materials Science for Engineers, Macmillan Publishing Commpany, New York, 1988 2. Gâdea S., Petrescu M., Metalurgie fizică şi studiul metalelor, vol. II, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981 3. Van Vlack L., Elements of Materials Science and Engineering, Addison – Wesley Publishing Company, Massachusetts, 1985 4. Pavel A., Surse şi riscuri de avarie în petrol − petrochimie – chimie, vol. I, Universitatea din Ploieşti, Ploieşti, 1993 5. * * * Hütte – Manualul inginerului. Fundamente. Traducere din limba germană după ediţia a 29 – a, Editura Tehnică, Bucureşti, 1995 6. Broutman L.J., Composite materials. Fracture and fatigue, Academic Press, New York, 1994 7. Suciu P. Lemnul – structură, proprietăţi, tehnologie, Editura Ceres, Bucureşti, 1985

Teste de autoevaluare
T.12.1. Care din următoarele materiale aparţin categoriei agregatelor compozite: a) betonul; b) oţelul carbon hipoeutectoid; c) cermetul cu particule de Al2O3 înglobate într-o matrice de fier; d) lemnul? T.12.2. Care din următoarele materiale aparţin categoriei compozitelor stratificate: a) fonta emailată; b) panelul; c) placajul; d) polistirenul expandat? T.12.3. Care din următoarele materiale aparţin categoriei compozitelor cu fibre: a) cimentul; b) betonul armat; c) fonta albă hipoeutectică; d) compozitul cu filamente de carbură de bor orientate unidirecţional într-o matrice de aluminiu? T.12.4. Care din următorii factori influenţează proprietăţile materialelor compozite: a) proprietătile materialelor componente; b) concentraţiile (masice sau volumice) ale materialelor componente; c) structura şi proprietăţile zonelor de legătură (interfaciale) dintre materialele componente; d) distribuţia materialelor componente în structura compozitului? T.12.5. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate în cazul unui compozit cu fibre orientate unidirecţional, solicitat la tracţiune în lungul fibrelor: a) este respectată condiţia de izodeformaţie; b) este respectată condiţia de izotensiune; c) efectul durificator al fibrelor se manifestă numai dacă fracţia
292

Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite

volumică a fibrelor depăşeşte o valoare critică; d) efectul durificator al fibrelor se manifestă numai dacă fracţia volumică a fibrelor este mai mică decât o valoare critică? T.12.6. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate în cazul unui compozit cu fibre orientate unidirecţional, solicitat la tracţiune pe o direcţie normală la fibre: a) este respectată condiţia de izodeformaţie; b) este respectată condiţia de izotensiune; c) fracţia volumică a fibrelor nu influenţează comportarea la tracţiune a materialului compozit; d) tensiunile generate în fibre, în matrice şi în materialul compozit de solicitarea la tracţiune sunt egale? T.12.7. Care dintre următoarele afirmaţii privind structura la scară macroscopică a trunchiului unui arbore sunt adevărate: a) zona exterioară a trunchiului este denumită coajă sau scoarţă; b) partea exteriaoră a scoarţei este denumită alburn; c) partea interioară a scoarţei este denumită liber; d) liberul este partea interioară a scoarţei, care se dezvoltă anual şi este alcătuită din vase, fibre liberiene şi ţesuturi de parenchim? T.12.8. Care dintre următoarele afirmaţii privind structura la scară macroscopică a trunchiului unui arbore sunt adevărate: a) zona interioară a trunchiului este denumită lemn; b) partea exterioară a lemnului este denumită alburn; c) partea centrală a lemnului este denumită duramen; d) duramenul este partea lemnului situată între alburn şi măduvă? T.12.9. Care dintre următoarele elemente aparţin constituţiei anatomice (structurii la scară microscopică) a lemnului: a) traheele; b) fibrele lemnoase; c) razele medulare; d) canalele rezinifere? T.12.10. Care element din constituţia anatomică a lemnului este alcătuit din şiruri de celule moarte, alungite, cu pereţii lignificaţi şi cu spaţiul interior (golit de conţinutul celular) foarte îngust, strâns legate între ele: a) traheele; b) fibrele lemnoase; c) razele medulare; d) canalele rezinifere? T.12.11. Care dintre următoarele elemente chimice intră în alcătuirea fibrelor lemnoase (celulozice) şi matricei din hemiceluloză şi lignină, care definesc structura de material compozit a lemnului: a) magneziul; b) carbonul; c) oxigenul; d) hidrogenul? T.12.12. Care dintre următoarele definiţii privind densitatea lemnului sunt corecte: a) densitatea lemnului verde reprezintă masa unităţii de volum a lemnului saturat în apă; b) densitatea absolută a lemnului reprezintă masa unităţii de volum a lemnului uscat artificial la 105 oC; c) densitatea convenţională este raportul dintre masa de lemn verde şi volumul de lemn anhidru care se obţine din aceasta; d) densitatea convenţională este raportul dintre masa de lemn anhidru şi volumul de lemn verde din care aceasta s-a obţinut? T.12.13. Care din următoarele afirmaţii privind caracteristicile mecanice ale lemnului sunt adevărate: a) pentru lemn şi produsele din lemn se poate defini
293

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

(ca şi la unele materiale metalice) o caracteristică mecanică numită rezistenţă la oboseală; b) duritatea Brinell a lemnului se defineşte la fel ca în cazul materialelor metalice; c) prezenţa concenratorilor de tensiuni de tipul crestăturilor marginale sau orificiilor nu influenţează comportarea la rupere a lemnului; d) caracteristicile mecanice ale lemnului nu depind de direcţia pe care sunt măsurate, lemnul fiind un material compozit izotrop? T.12.14. Care dintre următoarele semifabricate realizate din lemn se pot considera materiale compozite stratificate: a) grinzile; b) panelul; c) plăcile melaminate din aşchii de lemn; d) plăci extrudate din aşchii de lemn? T.12.15. Care dintre următorii factori influenţează caracteristicile mecanice ale compozitelor durificate cu fibre: a) lungimea fibrelor; b) raportul de formă al fibrelor; c) măsura unghiului dintre direcţia orientării fibrelor şi direcţia de aplicare a solicitărilor mecanice; d) fracţia volumică a fibrelor? T.12.16. Care dintre următoarele afirmaţii privind comportarea la solicitări mecanice a compozitelor durificate cu fibre sunt adevărate: a) comportarea solidară a componentelor la solicitarea mecanică la tracţiune în lungul fibrelor a unui astfel de compozit este determinată de legăturile interfaciale puternice create între M şi f la elaborarea materialului; b) rezistenţa mecanică a unui astfel de compozit este ridicată, dacă fracţia volumică a fibrelor înglobate în material este suficient de mare, astfel că orice porţiune din materialul matricei se află integral într-o zonă de acţiune a unei fibre; c) cu cât raportul de transfer al sarcinilor este mai mic, cu atât materialul compozit are o comportare mai eficientă în ceea ce priveşte conlucrarea între M şi f şi poate prelua solicitări mecanice de intensitate mai ridicată; d) rezistenţa mecanică a unui astfel de compozit este ridicată, dacă fracţia volumică a fibrelor înglobate în material este suficient de mică şi o parte din materialul matricei se află în afara zonelor de acţiune ale fibrelor? T.12.17. Care dintre următoarele afirmaţii privind elaborarea materialelor compozite durificate cu fibre sunt adevărate: a) la elaborarea prin infiltrare, fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită, materialul matricei este adus în stare topită, se infiltrează între fibre (sub vid sau sub presiunea unui gaz inert) şi prin solidificare determină formarea compozitului; b) la elaborarea prin depunerea chimică a matricei în jurul fibrelor, fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită, iar matricea se depune pe fibre prin cementarea acestora în băi de săruri sau în mediu gazos; c) la elaborarea prin încorporarea fibrelor prin deformarea plastică a matricei, un pachet realizat din straturi alternante de fibre şi matrice (sub formă de folie) se supune deformării plastice la cald prin laminare, tragere sau extrudare; d) la elaborarea prin solidificarea unidirecţională a eutecticelor, fazele din structura unui aliaj eutectic reprezintă materialele componente ale compozitului, iar faza care are rolul fibrelor durificatoare capătă dispunerea şi orientarea necesare prin solidificarea dirijată unidirecţional a aliajului turnat?
294

Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite

Aplicaţii
A.12.1. Un material compozit cu fibre de sticlă înglobate într-o matrice de răşină epoxidică are fracţia volumică a fibrelor vf = 0,70. Ştiind că fibrele de sticlă au densitatea ρf = 2540 kg/m3, iar matricea din răşină epoxidică are densitatea ρM = 1210 kg/m3, să se determine concentraţia masică a fibrelor în materialul compozit %fm şi densitatea compozitului ρC. Rezolvare Considerând că materialul compozit are volumul VC, iar volumele fibrelor şi matricei sunt Vf , VM, se obţin relaţiile: Vf = VCvf , VM = VC(1 – vf) şi VC = Vf + VM . Masele corespunzătoare volumelor Vf , VM şi VC sunt Mf = VCvfρf, MM = VC(1 – vf)ρM şi MC = Mf + MM, iar densitatea compozitului este dată de o relaţie de forma (12.5): ρC = ρM(1 – vf) + ρfvf; pentru datele precizate în enunţul aplicaţiei se obţine: ρC = 1210(1 – 0,70) + 2540⋅0,70 = 2141 kg/m3. Concentraţia volumică a fibrelor în materialul compozit este %fV = 100vf, iar concentraţia masică a acestora este dată de relaţia (stabilită utilizând ρf raţionamentul prezentat la rezolvarea aplicaţiei A.2.4): % f m = 100v f ; pentru ρ datele precizate în enunţul aplicaţiei se obţine: % f m = 100 ⋅ 0,7
2540 2141

≅ 83 %.

A.12.2. Un material compozit cu fibre continui de sticlă înglobate în matrice de răşină epoxidică se consideră ca material de referinţă la proiectarea unui nou material compozit (cu aceleaşi componente). Ştiind că matricea are * EM = 6900 N/mm2 şi RmM = 69 N/mm2, fibrele au Ef = 72500 N/mm2 şi Rmf = 3400 N/mm2, iar materialul de referinţă supus încercării la tracţiune în / lungul fibrelor are modulul de elasticitate EC = 46260 N/mm2 şi rezistenţa la
/ rupere RmC = 2050 N/mm2, să se stabilească ce valoare trebuie să aibă fracţia volumica a fibrelor în noul material, pentru ca acesta să prezinte (pe direcţia de orientare a fibrelor) modulul de elasticitate EC ≥ 50000 N/mm2 şi rezistenţa la rupere RmC ≥ 2200 N/mm2. Rezolvare Pentru compozitul de referinţă se pot scrie relaţiile (12.5) şi (12.6) din care rezultă valoarea fracţiei volumice a fibrelor în acest material vf şi mărimea / E − EM 46260 − 6900 rezistenţei conventionale a matricei RmM: v /f = C = = 0, 6 ; 72500 − 6900 E f − EM

295

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR R mC
/

RmM =

− R mf v /f
/ f

1− v

=

2050 − 3400 ⋅ 0,6 1− 0,6

= 25 N/mm 2 . Deoarece pentru noul compozit

sunt, de asemenea, valabile relaţiile (12.5) şi (12.6), se poate determina valoarea fracţiei volumice a fibrelor în acest material vf pentru respectarea condiţiilor impuse în enunţul aplicaţiei, astfel:. Cu datele precizate în enunţul aplicaţiei se obţine: vf ≥ max(0,66; 0,64) Vf ≥ 0,66. De exemplu, adoptând vf = 0,70, rezultă EC = 52820 N/mm2 > 50000 N/mm2 şi Rmc = 2387,5 N/mm2 > 2200 N/mm2. Observaţie Atât pentru materialul compozit de referinţă, cât şi pentru noul material proiectat, fracţiile volumice ale fibrelor depăşesc valaorea critică dată de relaţia R * − RmM 69 − 25 = (12.7): v fcr = mM = 0,013 ; ca urmare, efectul de durificare 3400 − 25 Rmf − RmM datorită înglobării fibrelor în matrice este asigurat la ambele materiale. A.12.3. Un compozit cu fibre continui, este realizat înglobând fibre dintr-un material cu Ef = 80000 N/mm2 într-un material matrice cu EM = 8000 N/mm2. Să se analizeze cum se modifică, în funcţie de fracţia volumică a fibrelor vf, valorile modulului de elasticitate al compozitului EC pe direcţia fibrelor şi pe direcţia normală la fibre. Rezolvare Folosind relaţiile (12.5) şi (12.11) în condiţiile precizate în enunţul aplicaţiei se pot trasa graficele EC = f(vf) prezentate în figura 12.23. Analizând aceste grafice, rezultă că modulul de elasticitate al compozitului pe direcţia de orientare a fibrelor creşte liniar odată cu vf, în timp ce efectul de creştere odată cu vf a modulului de elasticitate al compozitului pe direcţia normală la fibre se manifestă pregnant numai la valori ridicate ale vf .

Fig. 12.23. Diagramele de variaţie, în funcţie de fracţia volumică a fibelor, a modulului de elasticitate determinat în lungul fibrelor şi pe direcţia normală la fibre la un compozit cu fibre de sticlă si matrice de răşină epoxidică 296

Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite

A12.4. Să se determine valoarea exponentului n din relaţia (12.12) pentru un agregat compozit alcătuit dintr-o matrice de cobalt în care sunt înglobate particule dure de carbură de wolfram, cunoscând că modulul de elasticitate al matricei este EM = 207000 N/mm2, modulul de elasticitate al particulelor este Ef = 705000 N/mm2, iar modulul de elasticitate al materialului cu vf = 0,5 este EC = 382000 N/mm2. Rezolvare Înlocuind datele din enunţul aplicaţiei în relaţia (12.12), se obtine ecuaţia exponenţială (transcendentă), cu necunoscuta n: 2 ⋅ 382 n = 207 n + 705 n .Această ecuaţie se poate rezolva pe cale numerică, considerând diverse valori ale necunoscutei n∈[−1;1]\{0}, calculând (pentru fiecare valoare a exponentului n) A = 2 ⋅ 382 n şi B = 207 n + 705 n şi declarând ca soluţie valoarea n pentru care se obţine A = B. Rezultatele utilizării aceastei proceduri de rezolvare sunt diagrafiate în figura 12.24, iar soluţia care se obţine astfel este n → 0 (aceeaşi soluţie rezultând şi prin utilizarea programului de rezolvare numerică a ecuaţiilor al produsului informatic MathCad).

Fig. 12. 24. Determinarea exponentului n din relaţia (12.12) pentru un agregat compozit cu particule de WC înglobate în matrice de Co

Fig.12.25. Diagrama de variaţie, în funcţie de vf, a modulului de elasticitate al agregatului compozit cu particule de WC şi matrice de Co

Observaţie În cazul agregatului compozit analizat, exponentul n din relaţia (12.12) tinde către valoarea zero şi, ca urmare, în această situaţie se poate considera că
297

6⋅70n + 0. n = − 0. se poate determina modulul de elasticitate al agregatului compozit cu = 0. .18). pe baza relaţiei (12.6945. ecuaţia exponenţială care trebuie rezolvată este: 100n = 0. iar variaţia EC.7.12) pentru estimarea modulului de elasticitate al agregatelor compozite la care n → 0. expresia analitică a funcţiei corespunzătoare acestei curbe fiind (12. Aşa cum s-a precizat în scap.3 ⋅ 70000 −0. astfel: EC = lim [ E (1 − v f ) + E v f ] = E M f E f f n→0 n M n f v 1 n 1− v (12. 12. Rezolvare Procedând ca la rezolvarea aplicaţiei A.11). 6945 = 140625 N/mm2.25.26.12.12).12) (cu n = − 0.4.12). expresia analitică a funcţiei corespunzătoare acestei curbe fiind (12.4 este EC = 100000 N/mm2. care modelează analitic variaţia modulului de easticitate al agregatului compozit. aşa cum se observă în figura 12. curba AC redă variaţia în funcţie de vf a modulului de elasticitate al agregatului compozit (cvasiizotrop) cu particule de carbură de wolfram uniform distribuite într-o matrice de cobalt.18) Datele din enunţul aplicaţie satisfac această egalitate. rezultă vf EC = [0. 6945 + 0.5). în care: curba CLF redă variaţia în funcţie de vf a modulului de elasticitate determinat în lungul fibrelor la compozitul cu fibre de carbură de wolfram înglobate într-o matrice de cobalt.2. Se cunoaşte că modulul de elasticitate al materialului M este EM = 70000 N/mm2. iar modulul de elasticitate al agregatului compozit (cu aceleaşi componente) având vf = 0. caracteristicile agregatelor compozite cu structura alcătuită din particulele unui material f distribuite într-o matrice dintr-un material M sunt intermediare celor care se pot determina în lungul fibrelor şi pe direcţia normală la fibre la compozitele cu fibre din material f înglobate în matricea M. modulul de elasticitate al materialului f este Ef = 220000 N/mm2. curba CNF redă variaţia în funcţie de vf a modulului de elasticitate determinat pe direcţia normală la fibre la compozitul cu fibre de carbură de wolfram înglobate într-o matrice de cobalt. 6945 ] 298 − 1 0 .5.6945).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR modulul de elasticitate al materialului este definit.12. fracţia volumică a particulelor fiind vf = 0. A. expresia analitică a funcţiei corespunzătoare acestei curbe fiind (12.7.7 ⋅ 220000 − 0. Respectarea acestei reguli de către agregatul compozit cu particule de carbură de wolfram înglobate într-o matrice de cobalt este ilustrată în figura 12. iar soluţia (nebanală) care rezultă prin rezolvarea numerică a acesteia este.4⋅220n. Folosind relaţia (12. se determină valoarea exponentului n din relaţia (12. care se poate considera în locul relaţiei (12. Să se determine valoarea modulului de elasticitate EC al unui agregat compozit alcătuit dintr-o matrice M în care sunt distribuite uniform particule dintr-un material f.

5 Rezistenţa la rupere a materialului compozit se poate determina cu relaţia (12. 12. considerând valoarea lungimii critice a fibrelor Lc dată de relaţia (12. 2 2 πD π 25 Fig. Să se stabilească dacă bara de tracţiune rezistă la solicitarea dată de o forţă cu intensitatea F = 7. Determinarea exponentului n din relaţia (12. orientate pe direcţia axei longitudinale a barei şi având diametrul df = 0.27.12.12) pentru agregatul compozit considerat în aplicaţia A.12.94 mm << L Procedând astfel. O bară de tracţiune cu diametrul D = 25 mm este realizată dintr-un material compozit durificat cu fibre discontinui de sticlă. în funcţie de vf. în care notaţiile au semnificaţii similare celor precizate la rezolvarea aplicaţiei A. Fracţia volumică a fibrelor materialului compozit este vf = 0.14).5 Fig. se obţine: LC = d f = 0.4. Rezolvare Solicitarea la tracţiune cu forţa F = 7.05 4 40 τ rM 4 299 .12. componentele materialului fiind caracterizate astfel: fibrele de sticlă au Rmf = 3000 N/mm2. A.12.12.7.5⋅105 N.27.15). iar matricea din răşină epoxidică are RmM = 25 N/mm2 şi τrM = 40 N/mm2. Rmf 1 1 3000 = 0. 26.05 mm şi lungimea L = 50 mm.Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite în funcţie de vf. Diagrama de variaţie. a modulului de elasticitate al agregatului compozit considerat în aplicaţia A.5 ⋅ 10 lungul fibrelor) cu intensitatea σ = = = 1528 N/mm2.6. pentru agregatele compozite cu componentele M şi f precizate în enunţul aplicaţiei este redată în figura 12.5⋅105 N produce tensiuni normale (în 5 4F 4 ⋅ 7.

7) + 3000(1 − 0.θ = min( şi F = 1833 cos 5 2 o .7 ≅ 2065 N/mm2. 0. să se estimeze intensitatea forţei de tracţiune F la care se produce ruperea barei în următoarele circumstanţe: a) fibrele materialului sunt perfect paralele cu axa longitudinală a barei.7. b) unghiul dintre axa longitudinală a barei şi direcţia orientării fibrelor este θ = 5 o. LC raportul de transfer al sarcinilor fiind foarte redus.73) + 2500⋅0.02). forţa de πD 2 tracţiune monoaxială care produce ruperea barei are intensitatea dată de relaţia: πD 2 F= RmC .73 ≅ 1833 N/mm2 şi F = 4 b) Dacă fibrele materialului compozit din care este realizată bara sunt orientate sub un unghi θ = 5 o faţa de direcţia axei longitudinale a barei. rezultând: π 15 2 1833 ≅ 3. orientate pe direcţia axei longitudinale a barei. O bară de tracţiune cu diametrul D = 15 mm este realizată dintr-un material compozit cu fibre continui. RmM = 80 N/mm2 şi τrM = 40 N/mm2.16). RmC = 30(1 − 0.73.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (materialul are o comportare eficientă în ceea ce priveşte conlucrarea între M şi f.12.461.17): θ cr = arctg 300 40 1833 = 1o15’. Rezolvare Ruperea barei se produce când tensiunile normale generate de solicitarea la 4F tracţiune cu forţa F au intensitatea σ = = RmC şi. 40 cos 5 sin 5 o o . iar ≅ L L RmC = RmM (1 − v f ) + Rmf (1 − C )v f = 25(1 − 0.24⋅105 N.02)0.1⋅104 N.6). fracţia volumică a fibrelor fiind vf = 0. Ştiind că matricea compozitului * are RmM = 30 N/mm2. A.5⋅105 N. rezultând: RmC . iar fibrele au Rmf = 2500 N/mm2. rezistenţa la rupere a compozitului RmC este dată de relaţia (12.10532) = 461 N/mm2 π 15 2 461 ≅ 8. 80 sin 2 5 o ) = min(1847. rezistenţa la rupere a compozitului este dată de relaţia (12. Diminuarea considerabilă a rezistenţei mecanice a 4 barei în acest caz este datorată faptului că măsura unghiului θ este mai mare decât valoarea critică dată de relaţia (12. bara rezistă la solicitarea la tracţiune cu forţa F = 7. ca urmare. . L Deoarece σ < RmC. 4 a) Dacă fibrele materialului compozit din care este confecţionată bara sunt perfect paralele cu axa longitudinală a barei ( pe direcţia căreia se aplică forţa F).

amestecul de pulberi este adus apoi la forma dorită (corespunzătoare produselor).1 µm şi 1 mm. plăcuţe pentru tuburi electronice. Introducere În tehnica actuală se utilizează.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi Capitolul 13 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR REALIZATE PRIN AGREGARE DE PULBERI 13. metodelor şi procedeelor tehnologice de obţinere a pulberilor (preponderent metalice) şi de utilizare a lor pentru realizarea de produse cu diverse destinaţii fac obiectul unei ramuri a metalurgiei numită metalurgia pulberilor . Pulberile (metalice şi. Tehnologiile de realizare a produselor prin metoda agregării pulberilor sunt aplicate de obicei în două scopuri: A. numit sinterizare. tehnologiile de realizare a semifabricatelor şi pieselor pentru diverse aplicaţii din pulberi metalice. oxizi metalici. nemetalice) utilizate în metalurgia pulberilor sunt materiale formate din granule (particule) de metale pure. care conferă produselor compactitatea şi caracteristicile de utilizare dictate de aplicaţia căreia sunt destinate produsele. La fabricarea produselor prin metoda agregării pulberilor. aliaje sau compuşi chimici (intermetalici. cu perspective mari de extindere în viitor.) cu dimensiunile cuprinse între 0. Realizarea de produse din materiale metalice care nu pot fi elaborate şi prelucrate primar prin tehnologiile clasice de topire – turnare: • piese (filamente.1. iar comprimatele de pulberi astfel obţinute se supun unui tratament termic. cu sau fără presare. sulfuri etc. uneori. uneori amestecate şi cu pulberi nemetalice. Studiul şi aplicarea industrială a proceselor. materiile prime sub formă de pulberi (de diverse sortimente compoziţionale şi/sau granulometrice) sunt amestecate în proporţiile necesare produselor care trebuie realizate. duze pentru ejectarea 301 .

având componentele cu ts foarte diferite şi/sau cu solubilităţi foarte reduse în stare lichidă. electrozi poroşi din nichel sau argint pentru echipamentele utilizate în electrochimie etc. la aplicarea acestei metode. magneţi etc. având ts ridicate. • piese (scule aşchietoare. pârghii.) sau pseudoaliajelor (aliajele W – Ag. Sb. compozitelor cu metale şi nemetale (Cu – grafit. Fe – mase plastice. Fe. care este folosită în prezent pentru realizarea pulberilor de Mn. Nb etc. ZrO2 etc. diamant – metale etc. Mo etc. tacheţi. B. realizate mai ales din pulberi feroase.. Cr. din materiale care pot fi elaborate în stare topită. burete de 302 . de tipul unor agregate compozite. deoarece implică consumuri exagerate de materiale şi conduce la obţinerea de semifabricate cu precizia necorespunzătoare a formei şi dimensiunilor. Cr. care. magneţi etc. garnituri. care. filtre metalice din bronzuri. Realizarea de produse cu dimensiuni mici şi forme complicate. TiC. Obţinerea şi caracterizarea pulberilor Pentru obţinerea pulberilor se utilizează două categorii de metode tehnologice: metodele mecanice şi metodele fizico – chimice. 13.) se folosesc pe scară largă astfel de piese sinterizate (roţi dinţate. Co. cuzineţi.). Ta. Al. Mo – Cu etc.) înglobată într-o matrice metalică (Fe.. dar a căror fabricare prin turnare nu este eficientă. ce impune aplicarea unor operaţii tehnologice de finisare laborioase şi costisitoare. oţeluri inoxidabile sau aliaje Monel. se obţin greu în stare lichidă şi se impurifică uşor.) din metale greu fuzibile (W. came. având structura alcătuită dintr-o fază oxidică − ceramică (Al2O3. TaC etc. Principalele metode mecanice folosite în practica industrială pentru obţinerea pulberilor sunt: • Metoda măcinării.). Mo2C. echipamente de calcul automat etc. în construcţia de maşini (automobile.. pistoane. Ni. Mo. aliaje Fe – Al. cu mărimea particulelor între 20 µm şi 1 mm şi forma predominant lamelară. având structura alcătuită din particule de carburi metalice dure (WC.).). W – Cu. Fe – Cr. se obţin foarte greu în stare topită).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR gazelor fierbinţi electrozi nefuzibili pentru sudare etc. materia primă sub formă de material metalic turnat. segmenţi. Mo – Ag. • piese poroase cu diverse destinaţii: cuzineţi poroşi autoungători din bronzuri cu staniu sau din aliaje Fe – Cu. contacte electrice.) înglobate într-o matrice metalică tenace (Co.) din materiale de tipul cermeturilor. Ni – Fe etc. Ni etc. elemente de fricţiune. inele. reacţionând puternic cu căptuşeala ceramică a agregatelor de elaborare – turnare. • piese (plăcuţe şi scule pentru prelucrarea prin aşchiere a materialelor metalice) din materiale dure. echipamente electrocasnice. Co.2.

• Metoda electrolitică. Ni. Fe – Mo. la utilizarea acestei metode. specifice fiecărui metal) în carbonil metalic Men(CO)m (condensat sub formă de lichid vâscos).) şi este pulverizată în picături fine. Cu.. este transformată în pulbere prin măcinare în mori cu bile sau în mori cu vârtej. o transformă în pulbere de fier pur. vapori. • Metoda precipitării din soluţii apoase. 303 .) care produce precipitarea metalului (Me) sub formă de pulbere. la aplicarea acestei tehnologii. iar ca agent chimic pulberea fină de Pb. aliaje Fe – Ni. precipitate obţinute prin electoliză. aplicată actual pentru fabricarea pulberilor de Ag. Ni. alame. suferă impactul cu mai multe jeturi (de aer. Al. iar descompunerea prin volatilizare a acestuia determină formarea oxidului de carbon (care se reutilizează în proces) şi pulberii metalului Me.1 µm şi 100 µm şi forma aciculară (dendritică).Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi minereu. Cd. apă etc. materia primă sub formă de metal sau aliaj topit se scurge dintr-un creuzet (printr-o duză calibrată). materia primă sub formă de soluţii apoase sau topituri de săruri metalice este descompusă prin electroliză. aplicată actual pentru realizarea pulberilor de Fe. spongioase sau pulverulente. Cr. Cu. V. metoda permite şi obţinerea pulberilor cu particule bimetalice. Ni – Mo. obţinându-se depozite catodice compacte − fragile. care se transformă în particule de pulbere prin solidificarea într-o baie de răcire. folosind ca materie primă soluţia de acetat de cupru. Fe. Fe – Cr. Ta. care. la folosirea acestei tehnologii. rezultă precipitate granulare de plumb acoperite cu cupru. folosită în prezent pentru obţinerea pulberilor de Fe. • Metoda carbonil. W. cu mărimea particulelor între 0. la folosirea acestei metode. Fe. cu mărimea particulelor între 0. în stare măcinată este supusă acţiunii unui agent chimic (pulbere de cocs sau gaz metan). Zn. Cr. se transformă (în anumite condiţii de temperatură şi presiune. Cu. este supusă acţiunii unui curent de oxid de carbon. producând reducerea oxizilor. aplicată pentru realizarea pulberilor de Fe. care se pot transforma uşor în pulberi prin măcinare. • Metoda pulverizării din fază lichidă. materia primă sub formă de aşchii ale metalului (Me) care trebuie adus în formă de pulbere este introdusă într-un cuptor tubular. Pt. utilizată în prezent pentru obţinerea pulberilor de Ni.. Ni.. aliaje Fe – Ni. cu mărimea particulelor între 20 µm şi 400 µm şi forma predominant sferoidală. Co.1 µm şi 10 µm şi forma sferoidală.. de exemplu. Fe – Ni – Mo etc. Principalele metode fizico – chimice de elaborare a puberilor metalice sunt: • Metoda reducerii oxizilor. materia primă sub formă de soluţie apoasă a sărurilor metalului (Me) care trebuie obţinut sub formă de pulbere este supusă unui agent chimic (pulbere de Zn. sârme etc. Au. materia primă sub formă de minereu oxidic de fier sau arsură de fier. Au. Sn. Pt etc. bronzuri. la aplicarea acestei metode. Al etc. aşchii. Ni – Co etc. oţeluri etc. Co.

• mărimea particulelor. trei grupe de pulberi: pulberile cu particule fibroase (aciculare). poroasă (cu macropori închişi) sau compactă (fără macroporozităţi).1.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Pulberile metalice prezintă o serie de caracteristici fizico – chimice şi tehnologice care influenţează esenţial calitatea produselor obţinute prin agregarea lor. raportată la masa sau volumul lor efectiv. 13. c − particule sferoidale . o caracteristică derivată a acesteia fiind densitatea de umplere ρu = 304 1 Vu Fig. mărimea particulelor acestora încadrându-se într-un domeniu mai mult sau mai puţin extins. • structura internă a particulelor. poliedrice ). pulberile metalice uzuale au particulele cu suprafeţe neregulate şi rugoase.6. aplicaţia A. aşa cum se poate observa în figura 13. . particulele pulberilor metalice uzuale au structura internă spongioasă (cu macropori deschişi). existând însă şi pulberi ale căror particule au suprafeţe netede şi regulate. Principalele forme ale particulelor pulberilor utilizate în metalurgia pulberilor: a − particule aciculare. pulberile cu particule lamelare (platiforme) şi pulberile cu particule echiaxiale (sferoidale.5). distingându-se din acest punct de vedere. această caracteristică se exprimă de obicei prin mărimea suprafeţei totale a particulelor. aşa cum se poate observa în figura 13.1. • volumul specific de umplere Vu. această caracteristică se defineşte ca fiind volumul ocupat de unitatea de masă de pulbere vărsată liber (netasată) într-un vas de măsurare. Principalele caracteristici fizice ale pulberilor metalice sunt: • forma particulelor. funcţia erorilor – v. cu ajutorul histogramelor granulometrice ale pulberii şi modelate analitic cu ajutorul unei funcţii de distribuţie a granulaţiei pulberii (de obicei. • suprafaţa specifică a particulelor. pulberile metalice uzuale au granulaţia eterogenă. pentru exprimarea acestei caracteristici se folosesc două mărimi: diametrul echivalent al particulelor sau mărimea celui mai mic ochi de sită prin care acestea pot trece.2. b − particule lamelare. compoziţia granulometrică a unei pulberi metalice putându-se exprima prin fracţiile granulometrice ale particulelor de diferite mărimi ce intră în alcătuirea pulberii. • calitatea suprafeţei particulelor. această caracteristică se apreciază pe baza raportului dintre cele trei dimensiuni caracteristice ale particulelor. inclusiv a macroporilor deschişi conţinuţi de acestea. definite.

se poate defini caracteristica numită grad de V − Vsc . această caracteristică se defineşte ca fiind cantitatea (masa) de pulbere ce se scurge în unitatea de timp prin orificiul calibrat al unei pâlnii şi este dependentă în special de calitatea suprafeţei particulelor şi de compoziţia granulometrică a pulberilor. 13. această caracteristică este definită ca fiind raportul procentual dintre volumul efectiv al particulelor pulberii Ve şi volumul de umplere Vu. P etc.. cunoscând (pentru o pulbere metalică dată) Vsc şi Vu. Si. o caracteristică derivată este porozitatea de umplere Pu = 100 − Cu. S. cunoaşterea ei fiind deosebit de importantă pentru reglarea corectă a dispozitivelor de dozare a pulberilor folosite la realizarea unui anumit produs. .2. ρpr reprezentând masa unităţii de volum a unei pulberi supuse unei presiuni de compactizare p.30 % mai mic decât Vu. aceste caracteristici exprimă presabilitatea pulberilor. C u = Ve Vu 100 = ρu ρe 100 . Principalele caracteristici tehnologice ale pulberilor metalice sunt: • fluiditatea. • densitatea de presare ρpr şi compactitatea de presare Cpr. • volumul specific de scuturare Vsc. ρe fiind densitatea materialului particulelor pulberii. b − gamă îngustă de dimensiuni ale particulelor Principalele caracteristici chimice ale pulberilor metalice sunt conţinutul de impurităţi (C.) al particulelor şi rezistenţa la oxidare a particulelor. aceste caracteristici depinzând de natura materialului particulelor şi de metoda folosită pentru obţinerea pulberilor. această caracteristică reprezintă volumul ocupat de unitatea de masă de pulbere după tasarea ei prin scuturare intensă. îndesare (prin scuturare) I s = u Vu Fig. Definirea granulaţiei cu ajutorul histogramei granulometrice pentru pulberile cu: a − gamă largă de dimensiuni ale particulelor. O.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi • compactitatea de umplere Cu. pentru pulberile metalice uzuale Vsc fiind cu 20. iar Cpr fiind C pr = 305 ρp ρe 100 ..

contribuind la intensificarea proceselor de adsorbţie. iar suprafeţele să prezinte aspect rugos. care este influenţată nu numai de forma particulelor pulberilor şi.3. 13. care să-şi păstreze forma şi să nu sufere pierderi masice în timpul manipulărilor la care este supus în procesul de fabricare a produselor. b − cu gamă îngustă de dimensiuni ale particulelor 306 . să aibă o mobilitate accentuată şi o mare capacitate de a atrage electroni. pentru pulberile: a − cu gamă largă de dimensiuni ale particulelor.. corodare. care definesc interacţiunea complexă dintre particulele pulberilor şi dintre particule şi mediul (gazos sau lichid) cu care acestea vin în contact în cursul operaţiilor de realizare a produselor sinterizate. denumirea ei fiind determinată de faptul că rezistenţa mecanică a oricărui semifabricat obţinut prin presarea unei pulberi depinde în principal de comportarea zonelor sale cu sensibilitate maximă la degradare: muchiile ascuţite şi pereţii foarte subţiri. difuzie etc. Vs şi Pu) depinde esenţial de fluiditatea pulberilor. Fig. La obţinerea produselor prin agregare de pulberi trebuie să se ţină seama de următoarele particularităţi privind caracteristicile şi comportarea pulberilor: • terminarea bruscă a structurii cristaline pe suprafeţele libere ale particulelor pulberilor metalice face ca atomii aflaţi pe aceste suprafeţe. de compoziţia granulometrică a pulberilor. datorită multiplelor imperfecţiuni cristaline (de tipul vacanţelor. ci şi de rugozitatea suprafeţelor particulelor care alcătuiesc pulberile (care poate determina modificări esenţiale ale mobilităţii reciproce a particulelor pulberilor la vărsarea şi/sau presarea lor în matriţele utilizate la obţinerea produselor sinterizate).3. în funcţie de compoziţia granulometrică. cu orbitalele electronice incomplete. • realizarea unei împachetări compacte a particulelor pulberilor (micşorarea valorilor caracteristicilor Vu. aşa cum sugerează schemele din figura 13. oxidare.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • rezistenţa muchiilor. Compactitatea de umplere. caracterul rugos al suprafeţelor libere şi starea de nesaturare electronică a atomilor de pe aceste suprafeţe determină o reactivitate accentuată a acestora. această caracteristică exprimă capacitatea unei pulberi de a da prin presare un semifabricat suficient de rezistent. dislocaţiilor sau defectelor de împachetare) pe care le conţin.

soluţia tehnologică cea mai indicată în acest scop constând în utilizarea unor substanţe lubrifiante (depuse pe particulele pulberilor sau adăugate la dozarea şi amestecarea pulberilor în vederea realizării produselor sinterizate). Transformările structurale la presarea şi sinterizarea pulberilor Procesele esenţiale ce trebuie realizate pentru obţinerea produselor prin metoda agregării pulberilor constau în formarea legăturilor de consolidare a particulelor pulberii sau amestecului de pulberi utilizate ca materie primă.5: • crearea legăturilor punctiforme între particule. care conduc la formarea în masa pulberilor a unor aglomerate (grupări de particule ferm legate între ele prin forţe superficiale de adeziune) şi a unor agregate (grupări de aglomerate slab legate între ele şi uşor de dezintegrat prin acţiuni mecanice). iar influenţele rugozităţii suprafeţelor libere ale particulelor şi reactivităţii acestor suprafeţe devin mai importante. se desfăşoară în mai multe etape.13. aşa cum se poate observa în figura 13. neputând asigura gradul de consolidare necesar pentru ca produsele să-şi păstreze configuraţia la extragerea din matriţe. schematizate în figura 13.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi Fig. determinând apariţia unor fenomene de frecare şi adeziune între particule. • creşterea legăturilor punctiforme şi formarea suprafeţelor de 307 . gradul de îndesare şi compactitatea de presare a pulberilor şi determină obţinerea de produse cu porozitate excesivă (inacceptabilă). formarea aglomeratelor şi agregatelor trebuie împedicată. Aceste procese. deoarece. suprafaţa lor specifică se măreşte. aşa cum s-a arătat anterior. diminuează compactitatea de umplere.3. 13.4. astfel de legături apar între particulele pulberilor metalice la simpla lor vărsare sau tasare în matriţele folosite la realizarea produselor şi sunt (în general) instabile. Schema micşorării compactităţii pulberilor la formarea aglomeratelor şi agregatelor de particule • pe măsură ce dimensiunile particulelor pulberilor se micşorează.4.

între particulele pulberilor supuse prelucrării se formează suprafeţe de contact (punţi de legătură). dar există şi procedee tehnologice care prevăd executarea lor simultană (presarea la cald sau sinterizarea sub presiune).5.. amestecul de pulberi este presat în cavitatea unei matriţe (la presiuni p = 100. La operaţia de presare. asigurând consolidarea acestora şi micşorarea. care asigură amestecului de pulberi împachetarea 308 . d − diminuarea şi sferoidizarea porilor Procesele descrise succint mai înainte. de tipul unor germeni cristalini. Fig. sferoidizarea şi diminuarea dimensiunilor porilor. prin creşterea germenilor formaţi în etapa anterioară. prin care amestecurile neconsolidate de pulberi se transformă în produse compacte şi rezistente. • creşterea cristalelor noi. în urma desfăşurării acestei etape.. care determină creşterea mobilităţii atomilor particulelor pulberilor. deformarea plastică şi sudarea între ele a particulelor) şi sunt finalizate. ale cărei cristale sunt dezvoltate între (peste) particulele pulberilor. sferoidizarea şi chiar dispariţia porilor. prin încălzirea pulberilor presate. aceste procese sunt declanşate prin presarea pulberilor în matriţe (care determină compactizarea pulberilor prin redistribuirea particulelor.13.2000 MPa) şi se transformă într-un comprimat cu forma produsului ce urmează a fi realizat. care au tendinţa de a se dezvolta independent sub forma unor noi cristale şi de a declanşa astfel un proces general de recristalizare în masa pulberilor. agregatele de pulberi capătă o structură cristalină nouă. în cursul tratamentului termic de sinterizare. Procesele care se desfăşoară în timpul operaţiei de presare pot fi descrise astfel: • la începutul presării se produce reorientarea particulelor. se desfăşoară mai ales în cursul operaţiilor tehnologice de presare a pulberilor în matriţe şi de sinterizare a comprimatelor obţinute prin presare. Principalelor etape de formare a legăturilor de consolidare la realizarea produselor prin agregare de pulberi: a − formarea legăturilor punctiforme. alunecarea lor reciprocă şi umplerea golurilor. mai ales a celor aflaţi pe suprafeţele libere ale acestora şi desfăşurarea intensă a unor procese de difuzie. c − formarea şi creşterea cristalelor noi. De obicei cele două operaţii se realizează succesiv.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR contact (punţilor de legătură) între particule. b − formarea suprafeţelor de contact.

− o parte din energia acumulată în materialul deformat plastic din zonele de conact ale particulelor pulberii constituie energia de activare necesară creşterii şi transformării în cristale a germenilor cristalini comuni. ca urmare. molecule de apă şi grăsimi. extinderea redusă a punţilor de legătură realizate prin sudare este. în acest fel realizându-se sudarea între particulele pulberii.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi cea mai densă posibilă la dimensiunile şi forma pe care le prezintă particulele componente.) şi aplatizarea micronereguarităţilor din aceste zone. ca urmare. se produce deformarea plastică locală a particulelor în zonele lor de contact reciproc. procesele de deformare sunt transferate în afara zonelor de contact ale particulelor (spre materialul neecruisat din interiorul particulelor pulberii) înainte de aplatizarea completă a microneregularităţilor şi dizlocarea suficientă a straturilor eterogene de pe suprafeţele în contact ale particulelor. atomii marginali ai particulelor se apropie la distanţe având ordinul de mărime al parametrilor stucturii cristaline a materialului particulelor şi interacţionează dând naştere unor germeni cristalini comuni în zonele de contact ale particulelor. care se constituie într-o sursă de activare mecanică. Pentru conducerea corectă a operaţiei de presare şi aprecierea corespunzătoare a eficienţei proceselor care se desfăşoară în cursul acesteia trebuie avute în vedere următoarele aspecte: • deformarea plastică locală a zonelor de contact ale particulelor se realizează (în mod obişnuit) la rece. ca urmare a desfăşurării acestor procese. sudarea prin presiune a particulelor pulberii se realizează prin următorul mecanism: − sub acţiunea presiunii exercitate asupra pulberii. care determină dislocarea straturilor eterogene (ce conţin oxizi. iar punţile de legătură realizate prin sudare au (datorită extinderii reduse şi conţinutului mare de impurităţi) rezistenţă mecanică relativ scăzută. fiind însoţită de ecruisarea materialului (creşterea rezistenţei la deformare a materialului) din aceste zone şi. 309 . particule de praf ionizate etc. • odată cu creştera presiunii se produce deformarea elasto – plastică a particulelor pulberii şi se crează condiţiile necesare sudării lor prin presiune. molecule de aer adsorbit. determinată şi de intensitatea scăzută cu care se desfăşoară procesele de difuzie la temperatura de presare. la fabricarea produselor din pulberi metalice sau nemetalice nedeformabile consolidarea prin presare a particulelor pulberilor şi obţinerea unor comprimate cu rezistenţă mecanică acceptabilă se realizează numai dacă particulele sunt amestecate cu un liant metalic (care rămâne în compunerea produsului) sau organic (care se elimină în cursul sinterizării). • dacă particulele pulberii supuse presării au plasticitate scăzută. în plus. sudarea prin presiune a particulelor nu se poate realiza.

Pri ncipalii parametri de regim ai tratamentului de sinterizare se aleg astfel: • Temperatura de sinterizare Tsi se stabileşte având în vedere că sinterizarea trebuie să asigure formarea de noi cristale între particulele pulberilor din care sunt realizate comprimatele supuse acestui tratament. care produc consolidarea şi creşterea punţilor de legătură dintre particule. Procesele care se desfăşoară în timpul sinterizării pot fi descrise astfel: • difuzia atomilor. accelerată de ridicarea temperaturii. Desfăşurarea acestor procese şi calitatea produselor obţinute prin agregare de pulberi sunt influenţate esenţial de regimul tehnologic al tratamentului de sinterizare. determină • declanşarea unor procese de recristalizare a materialului (ecruisat prin deformarea plastică la rece produsă de presare) din zonele de contact ale particulelor şi din interiorul acestora. aşa cum sugerează imaginile prezentate în figura 13. densificarea (micşorarea porozităţii) şi recristalizarea structurii produselor realizate prin agregare de pulberi. bazate pe difuzie. se 310 . Sinterizarea este tratamentul termic prin care se realizează activarea termică a comprimatelor de pulberi în vederea desfăşurării proceselor. efectul postelastic este important (comprimatele îşi măresc volumul cu câteva procente la scoaterea lor din matriţe) şi poate produce distrugerea comprimatelor. eliminarea gazelor şi lichidelor adsorbite pe suprafeţele particulelor pulberii. temperatura de sinterizare se adoptă Tsi = ( ⋅ ⋅ ⋅ )Ts . numit efect postelastic.6. în plus. accelerată de ridicarea temperaturii. în cazul amestecurilor de pulberi (cu particule din materiale diferite) se produce şi alierea particulelor cu componentele transportate prin difuzie din particulele vecine. îndepărtarea produselor rezultate din reducerea. care au ca efecte consolidarea legăturilor dintre particulele pulberii. determină consolidarea şi creşterea germenilor cristalini formaţi în zonele de contact dintre particule. difuzia atomilor. se manifestă un fenomen de creştere bruscă a volumului acestor comprimate. dacă plasticitatea particulelor pulberilor este redusă. • creşterea temperaturii determină desfăşurarea unor procese chimice. descompunerea şi vaporizarea substanţelor introduse la presare ca lianţi sau lubrifianţi. sferoidizarea şi micşorarea porilor şi finisarea granulaţiei produselor. evitarea acestui fenomen nedorit fiind asigurată de utilizarea lianţilor. care constau în reducerea peliculelor de oxizi de pe suprafeţele particulelor. De 2 4 obicei. Ts fiind 3 5 temperatura de solidificare – topire (în K) a componentului principal al pulberii sau amestecului de pulberi din care se confecţionează produsele. ca urmare.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • la extragerea comprimatelor din matriţele în care s-a realizat presarea se produce relaxarea elastică a materialului particulelor pulberii şi.

Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi observă că tratamentul se efectuează la Tsi > Trp. la desfăşurarea proceselor de sinterizare în prezenţa unei anumite cantităţi de fază lichidă. 3. în corelaţie cu gradul de sinterizare necesar realizării proprietăţilor de utilizare dorite ale produselor. Trp fiind temperatura de recristalizare primară a componentului principal al pulberii sau amestecului de pulberi (T rp ≅ 0. b − pulberea presată şi sinterizată o oră la 900 oC.7). 311 . În prezent se practică pe scară largă sinterizarea în vid.15) – v. • Mediul de sinterizare se alege în mod obişnuit neutru sau reducător. 13. manipulare sau depozitare. scap. hidrocarburi etc. amoniac.6.4T s – v. deoarece prezenţa oxizilor în masa sau pe suprafeţele particulelor pulberilor folosite la realizarea produselor influenţează negativ desfăşurarea proceselor de difuzie care au loc în cursul sinterizării. Mediile neutre (atmosferele de argon) se folosesc la sinterizarea produselor din pulberi metalice lipsite de oxizi. pentru a asigura condiţiile termice necesare desfăşurării proceselor de recristalizare care stau la baza formării legăturilor de consolidare între particule. Acest mod de alegere a temperaturii T si conduce în anumite cazuri. 1. Fig. Mediile reducătoare (atmosferele de hidrogen. fapt ce are ca efecte accelerarea proceselor şi obţinerea unor produse cu compactitate ridicată. la stabilirea mărimii τsi se ţine seama că aceasta este direct proporţională cu volumul particulelor pulberii din care se realizează produsele şi invers proporţională cu coeficientul de difuzie D al componentului principal al pulberii (care se corelează cu Tsi conform (1. c − pulberea presată şi sinterizată 240 ore la 900 oC • Durata sinterizării τsi se stabileşte experimental. Efectele presării şi sinterizării pulberii de argint cu incluziuni de Al2O3: a − pulberea vărsată în matriţa de presare. uşor de obţinut şi cu activitatea chimică (reducătoare sau neutră) reglabilă (prin nivelul vidului şi temperatura Tsi utilizate la sinterizare). mediu ieftin. scap.) se utilizează atunci când pulberile din care se realizează produsele se oxidează uşor sau prezintă conţinuturi apreciabile de oxigen (oxizi) de la elaborare. când pulberile sau amestecurile de pulberi conţin componente secundare cu temperatura de solidificare – topire inferioară T si.5).

Produsele sinterizate prezentând o porozitate Pp au caracteristicile fizico − mecanice determinate atât de caracteristicile structurii realizate prin sinterizare. Structurile şi proprietăţile produselor sinterizate Produsele care se obţin prin metoda agregării pulberilor au caracteristicile structurale (influenţate de compoziţia chimică şi de regimul tehnologic folosit la sinterizare) sugerate de micrografiile prezentate în figurile 13. numărul şi proporţia fazelor care alcătuiesc structura) şi prin forma.7. c − timp de 22 ore Produsele fără porozitate. caracteristicile lor putând fi determinate aplicând principiile prezentate în scap. Microstructurile produselor sinterizate din WC cu liant de Co: a − material cu 94 % WC şi 6 % Co. forma şi dimensiunile porilor. b − timp de 6. modul de distribuţie şi gradul de dispersie al fazelor componente ale structurii. matrice). 13. b − material cu 85 % WC şi 15 % Co Fig.5 ore. cât şi de mărimea porozităţii. 12. cu structura alcătuită din particulele unui material înglobate într-un material suport (liant.2.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 13. definite prin constituţia acesteia (natura.8. se comportă ca niste agregate compozite. Microstructurile produselor din pulbere de Fe sinterizată la 800 oC: a − timp de 0. 13. Fig.9.4. 312 .7.8 şi 13.5 ore. dimensiunile. 13.

prima dintre relaţiile (13. în cazul produselor realizate din pulberi de fier sinterizate. pe materialul (lipsit de pori) care alcătuieşte masa structurală a produsului sinterizat. dacă se consideră Ys ≡ HBs = 75 HBS şi Ks = 0. Ys ≡ As) ale materialelor sinterizate. iar Ks.2) permite a se estima duritatea Brinell HB. Cercetările experimentale întreprinse asupra diverselor materiale obţinute prin metoda agregării de pulberi au evidenţiat faptul că dependeţele dintre principalele caracteristici mecanice ale acestor materiale şi porozitatea lor pot fi exprimate analitic prin relaţii de forma: Y = Ys e − K s Pp sau Y = Ys (1 − K s/ Ppm ) (13. K s/ şi m sunt constante cu valorile dependente de natura materialului sinterizat şi. 13.9.2) în care Y şi Ys reprezintă valorile unei caracteristici mecanice determinate pe materialul sinterizat şi. rezistenţa la tracţiune (Y ≡ Rm. Ys ≡ Es) şi coeficientului contracţiei transversale (Y ≡ µ. c − piesă din pseudoaliaj W−Ni−Fe obţinută prin sinterizare Deoarece porii prezenţi în produsele sinterizate diminuează secţiunile portante şi au efectele unor concentratori de tensiuni.049. Ys ≡ µs) ale unor astfel de materiale. de exemplu. respectiv.1) Pp = V ρs în care V şi ρ reprezintă volumul şi. 313 . Ys ≡ Rms) şi alungirea procentuală după rupere (Y ≡ A. iar Vs şi ρs – volumul şi. Ys ≡ HBs). Microstructurile unor produe industriale sinterizate: a − filtru din pulbere de bronz. definită prin relaţiile: V − Vs ρ 100 = (1 − )100 . evident. în timp ce a doua relaţie permite modelarea numerică a modulului de elasticitate longitudinală (Y ≡ E.2) este potrivită pentru a estima duritatea Brinell (Y ≡ HB. caracteristicile mecanice ale acestor produse pot fi influenţate în măsură importantă de mărimea porozităţii Pp (în %). respectiv. respectiv. densitatea masei structurale (lipsită de pori) a produsului.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi Fig. Prima dintre relaţiile (13. de caracteristica mecanică considerată. b − electrod din pulbere de wolfram. (13. densitatea produsului sinterizat.

Curbele Wöhler ale fierului sinterizat cu diferite valori ale porozităţii Pp Porozitatea produselor sinterizate influenţează negativ rezistenţa la oboselă a acestora.05⋅105 N/mm2.67 şi coeficientului lui Poisson. dacă se ia Ys ≡ Rms = 250 N/mm2 şi Ks = 0. 307 compactitate de presare.2) permite a se determina cu o bună precizie valorile modulului de elasticitate longitudinală E. 301 metode fizico-chimice reducere oxizi. caracteristicile magnetice. 301 fibroase. 305 mediu de sinterizare. 305 densitate de umplere. rezistenţa la coroziune etc. iar cea de-a doua relaţie din grupul (13. 310 temperatură de sinterizare. sferoidale. 305 densitate de presare. 304 durată de sinterizare.35. 305 compactitate de umplere.03 şi m = 0.01 şi m = 1. 303 metode mecanice măcinare. carbonil. 307 agregare pulberi. De asemenea. 302 porozitate de umplere.10. 311 metalurgia pulberilor. 304 sinterizare. dacă se ia Ys ≡ µs = 0. 305 pulberi.058. 311 efect postelastic. electrolitică. 310 volum specific de scuturare. 305 314 . Fig. aşa cum rezultă examinând curbele de durabilitate (Wöhler) ale pieselor din fier sinterizat prezentate în figura 13. 13.10. 301 agregate.043 şi alungirea procentuală după rupere A. dacă se utilizează Ys ≡ As = 40 % şi Ks = 0. pulverizare. porozitatea influenţează şi alte caracteristici ale produselor sinterizate: conductibilitatea termică şi electrică. precipitare. Cuvinte cheie aglomerate. K s/ = 0. 305 grad de îndesare.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR rezistenţa la tracţiune Rm. K s/ = 0. 310 fluiditate. dacă se consideră Ys ≡ Es = 2. lamelare.

care se transformă în particule de pulbere prin solidificarea într-o baie de răcire.. d) metoda precipitării din soluţie apoasă? 315 . Bucureşti. 1986 7. 1985 5. Shakelford J. Ploieşti. American Society for Metals. Ciocârdia C. * * * Metals Handbook Ninth Edition. Metoda de producere a pulberilor la a cărei aplicare materia primă sub formă de metal sau aliaj topit se scurge dintr-un creuzet (printr-o duză calibrată). b) presarea pulberilor.3.13. 1985 6. 1988 2... 1986 Teste de autoevaluare T. ş. Metalurgie fizică şi studiul metalelor. d) sinterizarea comprimatelor obţinute prin presare? T.1. Tehnologia materialelor. d) barele de tracţiune din răşină poliesterică armată cu fibre de sticlă? T. Surdeanu T. Partea a doua.. d) grinzile metalice pentru poduri? T.4. este: a) metoda electolitică. Editura Tehnică. Universitatea din Ploieşti. II. Editura Didactică şi Pedagogică.. suferă impactul cu mai multe jeturi (de aer. Bucureşti.a. Ohio. Metalografie. Macmillan Publishing Commpany. New York. vol. Aliaje dure sinterizate din carburi metalice. Zecheru Gh.. Editura Tehnică. Drăgulănescu E.. Care dintre următoarele produse se pot obţine prin metoda agregării de pulberi: a) electrozii nefuzibili din wolfram pentru sudare. Piese sinterizate din pulberi metalice. b) metoda carbonil. Care dintre următoarele etape se parcurg la fabricarea unui produs prin metoda agregării de pulberi: a) obţinerea pulberilor.13. Editura didactică şi Pedagogică. c) spargerea comprimatelor realizate prin presare. Bucureşti. Perneş M. Bucureşti.. apă etc. 1981 3.13.9. Gâdea S. b) plăcuţele dure din cermeturi pentru sculele aşchietoare. Care dintre următoarele produse se pot obţine prin metoda agregării de pulberi: a) cuzineţii din bronz grafitat.2.) şi este pulverizată în picături fine. 1984 4. c) filtrele din aliaje Monel. c) metoda pulverizării din fază lichidă.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor obţinute prin agregare de pulberi Bibliografie 1. Drăgulănescu I. c) arborii cotiţi ai motoarelor Diesel pentru camioanele de mare tonaj. Petrescu M. vapori. Introduction to Materials Science for Engineers. vol.13. Gâdea S. b) plăcuţele din materiale dure pentru sculele aşchietoare..

Care dintre următorii factori influenţează fluiditatea unei pulberi: a) forma particulelor. este: a) metoda măcinării. b) compoziţia granulometrică a pulberii. c) rezistenţa muchiilor (comprimatelor obţinute prin presarea pulberii). sferoidizarea şi diminuarea dimensiunilor porilor? T. c) sinterizare. c) creşterea legăturilor punctiforme şi formarea suprafeţelor de contact (punţilor de legătură) între particule. d) rugozitatea suprafeţelor particulelor? T. raportată la masa sau volumul lor efectiv defineşte: a) volumul specific al pulberii. d) compactitatea de presare? T. Procesele prin care amestecurile neconsolidate de pulberi se transformă în produse compacte şi rezistente se desfăşoară mai ales în cursul operaţiilor tehnologice de: a) dozare a pulberilor. Grupările de particule ferm legate între ele prin forţe superficiale de 316 . c) compactitatea de umplere a pulberii.7. b) presare a pulberilor în matriţe.14. care să-şi păstreze forma şi să nu sufere pierderi masice în timpul manipulărilor la care este supus în procesul de fabricare a produselor defineşte: a) densitatea de umplere a pulberii.12. c) metoda carbonil. b) metoda precipitării din soluţie apoasă.6.13.9.10. obţinându-se depozite catodice compacte fragile.13. d) amestecare a pulberilor? T. b) volumul specific de scuturare.13. inclusiv a macroporilor deschişi conţinuţi de acestea. b) dezintegrarea particulelor. b) suprafaţa specifică a particulelor pulberii. d) fluiditatea pulberii? T. b) suprafaţa specifică a particulelor pulberii. Care dintre următoarele caracteristici ale pulberilor metalice se încadrează în categoria caracteristicilor tehnologice: a) densitatea de umplere. spongioase sau pulverulente. d) creşterea cristalelor noi. Mărimea suprafeţei totale a particulelor unei pulberi. Care dintre următoarele caracteristici ale pulberilor metalice se încadrează în categoria caracteristicilor fizice: a) mărimea particulelor. c) mărimea particulelor pulberii. c) densitatea de presare.13. c) fluiditatea: d) densitatea de presare? T.13. d) metoda electrolitică? T. d) fluiditatea pulberii? T. Capacitatea unei pulberi de a da prin presare un semifabricat suficient de rezistent. Care dintre următoarele procese se produc la formarea legăturilor de consolidare a particulelor pulberii utilizate ca materie primă pentru obţinerea unui produs: a) crearea legăturilor punctiforme între particule. b) suprafaţa specifică a particulelor. care se pot transforma uşor în pulberi prin măcinare. Metoda de producere a pulberilor la a cărei aplicare materia primă sub formă de soluţii apoase sau topituri de săruri metalice este descompusă prin electroliză. b) rezistenţa la oxidare a particulelor pulberii.13.8.13.11.13.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR T. d) porozitatea de umplere a pulberii? T.13.13.5. c) conţinutul de impurităţi al particulelor pulberii. Cantitatea (masa) de pulbere ce se scurge în unitatea de timp prin orificiul calibrat al unei pâlnii defineşte: a) densitatea de presare a pulberii.13.

d) expansiune? T. Care dintre următoarele afirmaţii privind alegerea regimului tehnologic la sinterizarea comprimatelor de pulberi sunt adevărate: a) temperatura de sinterizare trebuie să fie mai mică decât temperatura de recristalizare primară a materialului componentului principal al pulberii. Tratamentul termic prin care se realizează activarea termică a comprimatelor de pulberi în vederea desfăşurării proceselor. b) dilatare termică.17. 13.13. c) efect postelastic. b) aglomerate de particule. b) măresc duritatea. c) măresc rezistenţa la oboseală.15. însoţită de creşterea bruscă a volumului comprimatelor de pulberi la scoaterea lor din matriţele în care au fost realizate prin presare. amoniac. Relaxarea elastică a materialului particulelor pulberii. Care dintre următoarele efecte corespund prezenţei porilor în produsele realizate prin metoda agregării de pulberi: a) diminuează rezistenţa la tracţiune. c) când pulberile din care se realizează produsele se oxidează uşor sau prezintă conţinuturi apreciabile de oxigen (oxizi) de la elaborare. să se stabilească relaţia de determinare a suprafeţei specifice a pulberilor alcătuite din particule cubice (cu latura dp) sau sferice (cu diametrul dp) realizate dintr-un material cu densitatea ρe. considerând că o masă M de pulbere conţine np particule cu volumul (total) efectiv 317 . Rezolvare Conform definiţiei date în scap. d) sinterizare? T. d) atmosferele de argon se folosesc la sinterizarea produselor din pulberi metalice lipsite de oxizi? T. b) durata sinterizării este direct proporţională cu volumul particulelor pulberii din care se realizează produsele şi invers proporţională cu coeficientul de difuzie D al componentului principal al pulberii. b) normalizare. este denumită: a) sinterizare. manipulare sau depozitare sinterizarea se face în atmosferă reducătoare (hidrogen.1.16.).13. c) călire martensitică. d) micşorează modulul de elasticitate? Aplicaţii A. d) dislocaţii. densificarea (micşorarea porozităţii) şi recristalizarea structurii produselor realizate prin agregare de pulberi este denumit: a) recoacere completă. hidrocarburi etc. suprafaţa specifică a particulelor unei pulberi este raportul dintre suprafaţa totală a particulelor şi suprafaţa lor efectivă (numit suprafaţă specifică Sv) sau raportul dintre suprafaţa totală a particulelor şi masa lor efectivă (numit suprafaţă specifică Sm). Ca urmare.13.18. care produc consolidarea şi creşterea punţilor de legătură dintre particule.2.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor obţinute prin agregare de pulberi adeziune sunt denumite: a) agregate de particule.13.13. bazate pe difuzie. d) lipituri? T.

Pulberea metalică utilizată ca materie primă pentru realizarea unui produs sinterizat are următoarele caracteristici: densitatea materialului particulelor pulberii ρe = 7850 kg/m3.2.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Ve. În cazul pulberilor cu particule de formă neregulată (cu macropori deschişi.4 % .3) şi S m = Sv = ρe d p dp Observaţie Relaţiile (13. iar compactitatea de presare ρp 7200 100 = 100 ≅ 91.6 ≅ 55. fiecare particulă având volumul Vp ( V p = d 3 .13.2). se poate aprecia că produsele realizate vor avea Pp < 8. 13. rezultă pentru pulberea precizată în enunţul aplicaţiei: compactitatea ρ 3500 de umplere a pulberii este C u = u 100 = 100 ≅ 44.3) sugerează că suprafaţa specifică a pulberilor cu particule de formă regulată este independentă de forma particulelor. porozitatea de umplere Pu şi compactitatea de presare Cpr şi să se stabilească dacă produsul obţinut prin sinterizare poate avea porozitatea Pp ≤ 10 %. se obţin relaţiile: 6 6 . porozitatea de ρe 7850 umplere este Pu = 100 – Cu = 100 – 44.3 % şi. dacă particulele au forma 2 npS p S p npS p Sp sferică) şi masa M p = ρ eV p .3 % < 10 %. ţinând seama că tratamentul termic de sinterizare reduce porozitatea comprimatelor de pulbere obţinute prin presare. care ţine seama de abaterile de la forma regulată (poliedrică sau sferică) ale particulelor pulberii. (13. Evident. dacă particulele au forma cubică p 4 dp 2 sau V p = π ( ) 3 . cu aspect dendritic etc. Rezolvare Utilizând relaţiile de definire a caracteristicilor pulberilor (date în scap. 3 2 dp dacă particulele au forma cubică sau S p = 4π ( ) 2 .7 %.6 %. porozitatea pulberii presate este este C pr = ρe 7850 Ppr = 100 – Cpr = 100 – 91. 318 . Să se determine pentru această pulbere compactitatea de umplere Cu. A. dacă particulele au forma sferică). rezultă: S v = .4) Sv = ρe d p dp αf fiind un factor de corecţie supraunitar. şi S m = = = n pV p V p n p ρ eV p ρ eV p înlocuind în aceste relaţii expresiile mărimilor Sp şi Vp.) suprafaţa specifică se stabileşte cu relaţii de forma: 6 6 α f şi S m = αf.7 = 8. (13. suprafaţa Sp ( S p = 6d p . densitatea de umplere ρu = 3500 kg/m3 şi densitatea de presare ρp = 7200 kg/m3.

Să se determine densitatea aceestui produs.13. Să se determine densitatea acestui produs. iar densitatea bronzului cu staniu se determină folosind relaţia generală stabilită la rezolvarea aplicaţiei A.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor obţinute prin agregare de pulberi A. Un filtru realizat prin sinterizare din pulbere de aliaj Monel cu %Nim = 70 % are porozitatea Pp = 38 %.2. Particularizând relaţia generală stabilită la rezolvarea aplicaţiei A. grafit şi pori în această structură. MBz şi MC fiind masele bronzului şi grafitului exisistente în structura produsului. Microstructura unui produs din bronz grafitat realizat prin metoda agregării de pulberi evidenţiază un conţinut procentual (volumic) de bronz %Bzv = 85 % şi un conţinut procentual (volumic) de grafit %Cv = 85 %. 9. VC şi Vpori – volumele ocupate de bronz. 4. conţinuturile procentuale 319 . Rezolvare Densitatea grafitului este (v.3. 100 100 Observaţie Dacă produsul ar avea porozitatea Pu = 0 %. densităţile acestor componentelor având valorile (precizate în tabelul 1.scap.4. % Bz v %C v Deoarece VBz = V p şi VC = V p se obţine că densitatea produsului este 100 100 % Bz v %C v ρ p = ρ Bz + ρC = 8734⋅0. Rezolvare Particulele pulberii din aliaj Monel au (aşa cum s-a precizat în scap.4.1) ρC = 2500 kg/m3.85 + 2500⋅0. rezultă Mp = MBz + MC = ρBz VBz + ρC VC şi Vp = VBz + VC + Vpori. restul fiind pori.5.2) ρCu = 8930 kg/m3 şi 100 100 = ≅ 8734 kg/m3. se poate determina densitatea materialului particulelor 100 100 pulberii: ρ e = = ≅ 8916 kg/m3. ρSn = 7290 kg/m3: ρ Bz = %Cu m % Snm 90 10 + + 8930 7290 ρ Cu ρ Sn Considerând că produsul precizat în enunţul aplicaţiei are masa Mp şi volumul Vp.2) concentraţiile masice ale componentelor: %Nim = 70 % şi %Cum = 30 %.2): ρNi = 8910 kg/m3 şi ρCu = 8930 kg/m3.4. ştiind că (aşa cum se precizează în tabelul 1.10 ≅ 7674 kg/m3. ştiind că la realizarea lui s-a folosit un amestec alcătuit din pulbere de grafit şi pulbere de bronz cu staniu cu %Snm = 10 %.2.13. % Ni m %Cu m 70 30 + + 8910 8930 ρ Ni ρ Cu Densitatea filtrului obţinut prin sinterizare din pulbere de aliaj Monel este: Pp 38 ρ p = ρ e (1 − ) = 8916(1 − ) ≅ 5528 kg/m3. 100 100 A. iar VBz.

prezentate în figura 13. rezistenţa la tracţiune Rm. 30 %).5 % şi densitatea produsului creşte % Bz v/ %C v/ la valoarea ρ = ρ Bz + ρC = 8734⋅0.11. în funcţie de porozitatea acestora Pp . se obţin diagramele de variaţie ale principalelor caracteristici mecanice ale produselor realizate din pulberi de fier sinterizate (duritatea Brinell HB.895 + 2500⋅0. Utilizănd datele prezentate în scap. Diagramele de variaţie în funcţie de porozitatea Pp ale principalelor caracteristici mecanice ale produselor realizate din pulberi de fier sinterizate Rezolvare Utilizând relaţiile potrivite din grupul (13. alungirea procentuală după rupere A şi modulul de elasticitate longitudinală E).13. 100 100 A. în funcţie de porozitatea acestora Pu ∈ (0 %. 13.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (volumice) ale constituenţilor structurali ar fi: % Bz v/ = % Bz v 85 100 = 100 ≅ % Bz v + %C v 95 89.5. / p Fig.11.105 ≅ 8080 kg/m3. cu valorile precizate în scap.4.5 % şi %C v/ = 100 − % Bz v/ = 100 – 89. 320 .5 = 10.4 pentru constantele care intervin în aceste relaţii. să se studieze variaţiile caracteristicilor mecanice ale produselor realizate din pulberi de fier sinterizate. 13. 13.2).

obţinerea semifabricatelor şi realizarea produselor impuse de aplicaţie. componente) pentru electrotehnică. automatică şi informatică. Introducere La alegerea materialelor pentru o aplicaţie tehnică trebuie avute în vedere două principii: * materialele selectate trebuie să posede proprietăţile fizico-chimice. optică. 321 . lemnul şi materialele compozite. materialele pe bază de substanţe macromoleculare. ele fiind destinate confecţionării elementelor (pieselor.. tehnica măsurării. electronică. s-a recurs la împărţirea materialelor în două mari clase: • materialele structurale (materialele de construcţie) sunt cele la care caracteristicile de rezistenţă mecanică sunt cele mai importante. fonte şi aliaje neferoase). adresată în principal celor care se pregătesc sau care lucrează în domeniul ingineriei mecanice. sunt tratate cu precădere materialele din această clasă: materialele metalice (oţeluri. chimică.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Capitolul 14 ALEGEREA MATERIALELOR PENTRU APLICAŢIILE TEHNICE 14. în lucrarea de faţă. În scopul facilitării alegerii lor pentru diverse aplicaţii tehnice. materiale ceramice şi sticlele. • materialele funcţionale sunt cele la care caracteristicile cele mai importante sunt de natură electrică. adică să poată fi transpuse în practică cu cheltuieli acceptabile privind elaborarea materialelor. componentelor) supuse la solicitări mecanice. mecanice şi tehnologice corespunzătoare cerinţelor impuse de aplicaţia în care sunt utilizate. ele trebuind să asigure îndeplinirea rolului funcţional al unor elemente (piese.1. magnetică. etc. * materialele alese trebuie să conducă la soluţii tehnice de rezolvare a aplicaţiei care să fie convenabile economic.

caracterul static sau dinamic al aplicării acestora. în gama condiţiilor tehnice ale produselor industriale se includ 322 . 14.. intesitatea solicitărilor. mediu corosiv sau abraziv) etc. întreţinut şi reparat într-o anumită perioadă de timp. Tinând de cele expuse mai înainte. posibilitatea ca solicitările să genereze fenomene de pierdere a stabilităţii unor componente ale produsului (a căror evitare impune asigurarea unor anumite rigidităţi ale componentelor). Criteriile şi metodele de selecţie a materialelor Prima etapă care trebuie parcursă la alegerea materialelor adecvate realizării unui produs constă în cunoaşterea tuturor condiţiilor tehnice ce definesc funcţionalitatea lui şi comportarea sa în exploatare: • condiţiile privind solicitările mecanice la care este supus produsul: complexitatea sistemului de solicitare (solicitări simple.. fiabilitatea fiind proprietatea produsului exprimată prin probabilitatea ca acesta să-şi îndeplinească funcţiile în condiţii prescrise. materialele ceramice cu proprietăţi piezoelectrice. materialele din această clasă (materialele semiconductoare. ceramicele electrooptice.2. în cursul unei perioade de timp date. etc. etc. materialele magnetice. iar mentenabilitatea fiind proprietatea produsului exprimată prin probabilitatea ca acesta să poată fi supravegheat. În prezent. conductibilitatea termică. • condiţiile privind fiabilitatea şi mentenabilitatea produsului. solicitări în condiţii de temperatură normală sau solicitări în condiţii termice care determină manifestarea fenomenului de fluaj). fuzibilitatea. încovoiere simplă sau forfecare pură. condiţiile de mediu în care se aplică solicitările (mediu de lucru neutru. în acest capitol sunt tratate în principal aspectele privind alegerea materialelor structurale pentru aplicaţiile tehnice. polimerii pentru cristale lichide. care determină sau influenţează îndeplinirea funcţiilor pentru care acesta este realizat: densitatea. rezistivitatea electrică.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR detecţia şi înregistrarea semnalelor de diverse naturi fizice. de tip întindere compresiune.) nu au făcut obiectul acestei lucrări. sau solicitări compuse). • condiţiile privind caracteristicile fizice ale materialului produsului. dilativitatea termică etc. condiţiile termice în care se aplică solicitările (solicitări la temperaturi scăzute.. caracterul variabil în timp sau constant al solicitărilor (care implică apariţia sau nu a fenomenului de degradare prin oboseală). materialele conductoare şi superconducoare. • condiţiile privind precizia dimensională a produsului şi calitatea suprafeţelor acestuia.

Criteriile privind proprietăţile materialelor sunt principalele criterii folosite pentru alegerea acestora. rezistenţa la fluaj.. structura. limita de curgere. − criteriile privind caracteristiciele chimice şi structurale impuse: compoziţia chimică. grupate în categoriile prezentate în continuare: A. modulul de elasticitate. temperatura de topire-solidificare. alungirea procentuală după rupere. − criteriile privind caracteristicile semifabricatelor necesare pentru obţinerea produsului: forma. După analiza detaliată a condiţiilor tehnice impuse produsului care trebuie obţinut se formulează criteriile de selecţie a materialelor necesare pentru fabricarea acestuia. energia de rupere. dimensiunile şi masa semifabricatelor. iar dacă aplicaţia impune ca materialele să aibă densitatea mai mică decât 4000 kg/m3. conţinutul de impurităţi. Astfel. − criteriile privind caracteristicile fizice care trebuie asigurate: densitatea.. dacă se notează cu CAP nivelul limită (minim sau maxim) acceptabil (din punctul de vedere al aplicaţiei pentru care trebuie ales materialul) al unei caracteristici de material şi cu CAM nivelul (aceleiaşi caracteristici) asigurat de materialele din gama considerată la selecţie. Criteriile din această categorie pot fi ierarhizate în funcţie de importanţă. etc. dacă într-o aplicaţie este necesar să se utilzeze materiale având rezistenţa la rupere mai mare decât 300 N/mm2. criteriul de selecţie a materialelor va fi Rm > 300 N/mm2. rezistenţa la rupere.1) CAM ≥ CAP sau CAM ≤ CAP. Pentru ierarhizarea criteriilor şi stabilirea ponderii (coeficientului de importanţă) cu care fiecare 323 . conductibilitatea termică. de exemplu. stabilindu-se pentru fiecare criteriu dacă este principal (de bază) sau secundar (auxiliar) şi dacă este obligatorie sau facultativă respectarea sa.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice şi cele privind protecţia oamenilor şi mediului înconjurător (condiţiile ecologice) şi condiţiile privind reciclabilitatea (proprietatea produsului scos din uz de a putea fi transformat în deşeuri reintegrabile în natură sau valorificabile prin procese tehnologice de realizare a unor noi produse). calitatea suprafeţelor semifabricatelor. în această categorie sunt incluse: − criteriile privind caracteristicile mecanice care trebuie asigurate (în condiţiile de temperatură şi mediu de lucru corespunzătoare produsului ce trebuie realizat): duritatea. În mod obişnuit criteriile privind alegerea materialelor în funcţie de proprietăţi se formulează considerând diversele caracteristici care exprimă cantitativ proprietăţile acestora. criteriul se poate exprima analitic în una din următoarele forme: (14. coeficientul de dilatare termică. rezistenţa la coroziune (în mediul de lucru şi în condiţiile de solicitare corespunzătoare produsului ce trebuie realizat). rezistivitatea electrică. etc. criteriul de selecţie a materialelor se poiate scrie ρ ≤ 4000 kg/m3. rezistenţa la oboseală.

i ≠ j şi aij +aji = 1 şi întocmeşte un tablou numit matricea preferinţelor. iar dacă γ trebuie ales un material care să asigure în mod eficient o bună comportare a 324 . la aplicarea căreia se parcurg următoarele etape: • se precizează criteriile care se iau în considerare K1.. criteriul de selecţie a materialelor se formulează considerând caracteristica (sintetică) denumită rezistenţă mecanică specifică KR. în cazul când numai aceste două criterii se iau în considerare.. iar g acceleraţia R gravitaţională) K R = m . • echipa de proiectare stabileşte valorile ponderilor parţiale aij. ρ fiind densitatea materialului. dacă pentru o aplicaţie trebuie ales un material care să asigure un nivel ridicat al rezistenţei mecanice a pieselor şi un nivel scăzut al masei acestora. presupunând că numai criteriile Ki şi Kj intervin în alegerea materialului. Kn.. respectarea criteriului K1 asigură în proporţie de 70% luarea unei decizii bune la alegera materialului). j = 1.Ki.3 rezultă considerând perechea de criterii (K1. De exemplu.. a31 = 0. dacă pentru o aplicaţia trebuie ales un γ material care să asigure un nivel ridicat al rigidităţii pieselor (deformaţii elastice mici ale pieselor în prezenţa solicitărilor mecanice) şi un nivel scăzut al masei acestora. criteriul de selecţie a materialelor se formulează considerând E caracteristica (sintetică) numită modul de elesticitate specific KE = . De asemenea. Kj).7 şi a13 = 0. definită prin raportul dintre rezistenţa la rupere a materialului Rm şi greutatea specifică γ (γ = ρg... • se calculează suma ponderilor parţiale corespunzătoare fiecărui criteriu (suma pondrilor înscrise pe fiecare coloană a matricei preferinţelor) Spj = ∑ aij şi suma tuturor ponderilor parţiale înscrise în matrice S p = n(n − 1) 2 = i1 n . Kj. Pentru ca numărul criteriilor utilizate la selecţia materialelor în funcţie de proprietăţi să fie cât mai mic (în scopul facilitării alegerii) se apelează la formularea unor criterii bazate pe caracteristici sintetice (care înglobează mai multe caracteristici ale materialului).K2. • se calculează ponderea cu care trebuie considerat fiecare criteriu la n Spj alegerea materialelor aj = . i ≠ j şi. .1. .n ( ∑ a j = 1) şi pe această baza se poate j =1 Sp face ierarhizarea după importanţă a criteriilor. pentru stabilirea valorilor ponderilor aij se consideră pe rând perechile de criterii (Ki. K3) şi apreciind că. se estimează coeficientul de importanţă al fiecărui criteriu (de exemplu.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR criteriu trebuie considerat la luarea deciziilor privind alegerea materialelor se poate folosi metoda prezentată în figura 14. . .

....1... ani Spi n .. . . . ..... DEFINIREA CRITERIILOR CRITERIUL K1. 14. Etapele metodei de stabilire a coeficienţilor de importanţă ai criteriilor privind alegerea materialelor în funcţie de proprietăţi După stabilirea şi ierarhizarea în funcţie de importanţă a criteriilor de alegere a materialelor pe baza proprietăţilor pe care trebuie să le asigure în aplicaţia considerată.. documentele cele mai utilizate fiind standardele. deoarece.... ÎNTOCMIREA MATRICEI PREFERINŢELOR DETERMINAREA SUMEI PONDERILOR PARTIALE ALE CRITERIILOR DETERMINAREA SUMEI TOTALE A PONDERILOR DETERMINAREA COEFICIENTILOR DE IMPORTANTA AI CRITERIILOR . Rm Valorile unor astfel de caracteristici sintetice asigurate de diversele materiale comerciale sunt prezentate în tabelul 14.... an1 Sp1 K1 ... 325 . . . normative........... . .. ... . Ki a1i ...... cataloage...... ai . în cazul materialelor metalice există standarde pentru oţelurile.. Kj.privind caracteristicile diverselor materiale comerciale. .. Kj .. Ki . Kj a1j ... manuale etc. .... aşa cum s-a putut constata în capitolele anterioare. În acest scop se folosesc datele existente în standarde... aji . .. . Kn Spj = ∑ aij = i1 n . .. .. aj . Ki. fontele şi aliajele neferoase recomandate pentru diferite utilizări)... aij . ain .... se poate face o primă selecţie a materialelor. .. 3. .. . . . an Fig.. .. . aj1 . cuprind date concrete privind caracteristicile asigurate de fiecare marcă de material şi indicaţii precise privind prelucrările tehnologice ce conduc la stările structurale corespunzătoare obţinerii acestor caracteristici şi facilitează astfel alegerea lor pentru o anumită aplicaţie... RO fiind rezistenţa la oboseală a materialului (v. K1 ..1... . criteriul de selecţie a materialelor se formulează considerând caracteristica (sintetică) numită rezistenţă relativă la oboseală R KO = O ..... ..9).. Kn Kn a1n . Spn S p = ∑ S pj j =1 aj = Spj Sp a1 . ........ ai1 .. anj Spj .. ajn ....Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice pieselor la solicitări variabile.. . .... acestea grupează materialele după destinaţie (de exemplu..... scap..

.17.8.5.jk..9.2.14...0....00 0.6 4.....40 70.8. metoda prezentată anterior) şi nivelele limită acceptabile ale caracteristicilor de material...60 2.... notată GMP.7 1.9 2...28 6....4......8.6 12.4..7....210 200.. care îndeplinesc integral cele n criterii de selecţie (notate j = 1..8..8.. k = 1.7.8.2..92..4 0....8..1 2.1300 450.j.8.9 7.210 210..5 2......8 6..8 8.2...n).7 7.11...90 km 4....0.7.10.900 400..8 5..180 28.33 7.110 43..110 140. Pentru alegerea celui mai potrivit material din această gamă se poate utiliza următoare metodologie: • se consideră că gama materialelor cu proprietăţi adecvate..4.1..1200 300...12.500 400....1. uscat Compozite poliesteri + fibre de sticlă ρ....100 40..16..7 4...10 70..4 12.50..3 6..1.... N/mm2 350.2 170.4 8.1...8. Principalele caracteristici tehnice ale unor materiale comerciale Materialul Oţeluri carbon de uz general Oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (tratate termic) Oteluri pentru conducte şi recipiente sub presiune (laminate termomecanic) Oţeluri inoxidabile feritice Oţeluri inoxidabile austenitice Oţeluri inoxidabile duplex Oţeluri maraging Superaliaje tip Inconel Superaliaje tip Nimonic superaliaje tip Hastelloy Alame Bronzuri cu Sn sau cu Al Aliaje Cu – Ni Bronzuri cu beriliu Aliaje pa bază de Al deformabile (călite şi îmbătrânite) Aliaje pe bază de Ti Aliaje pe bază de Mg Polietilenă Polipropilenă Politetrafluoretilenă (teflon) Poliamide (nylon) Policlorură de vinil Lemn esenţă tare.4500 E..10.5 0..2..650 200.. Materialele care respectă toate criteriile privind proprietăţile impuse de aplicaţia în care urmează a fi utilizate alcătuiesc gama materialelor cu proprietăţi adecvate..47 0.3..1.2 8.25 1.1. uscat Lemn esenţă moale.2 Rm..220 200..0..3..3 1.n..7.950 1800.220 90.2..m)..9..7... de exemplu........210 K R...0 10...9..8 7. care respectă toate criteriile 326 . având coeficienţii de importanţă aj..7.. t/m3 7... kN/mm2 200.5.850 600..90.0.6.9..n (stabiliţi folosind...32 40...520 500.1.. pentru toate materialele Mk..2 6..1 8........75.... j = 1..5..10.1.8.0.6..210 140.5.7 1......4... nivelurile caracteristicilor asiguarete CAM.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 14.14....7.... j = 1. k = 1..20.9 7..0 7..9 7...5.9 8.00 1.m..5..0..8.200 200..8.2500 600.4 8.1..9.100 50.210 180.1.1.91 2.9 7.....5.550 700...6.m.4.8.9.800 450.1200 1000..1 9...n...1000 200...95 0.... cuprinde m materiale (marcate Mk.1....2 1..10.....11 9.80 3000....3 24..190 115. k = 1.20 11...1 4.7..9.72 107....70.6.. • din analiza care a condus la constituirea gamei materialelor cu proprietăţi adecvate se cunosc..3.60 20.135 68..8.7..1300 110..1 8..210 200.3..6 8....2 8....2 3.7.1400 650.5 3.750 520..3.210 200..3 6.8.8.8.8..1.. j = 1...7..10.115 85..1.5 2.8 0.6.7.1.220 190.. CAP..50 60.4 4.0..

* obţinerea caracteristicilor materialului impuse de condiţiile tehnice ale 327 . sau Ijk = CA P .n..n. dimensiunile şi caliatea suprafeţelor impuse de realizarea produselor se face cu scule...m.jk .2) • se ierarhizează materialele Mk. dacă criteriul de selecţie Kj este formulat CA M . j = 1. k = 1... dispozitive sau maşini speciale). folosind relaţia: I . * prelucarerea semifabricatelor la forma.. k = 1.k = ∑ ajIjk . Criteriile privind procesarea tehnologică a materialelor în vederea obţinerii semifabricatelor sau produselor se formulează în mod obişnuit într-o formă calitativă (atributivă).m.m se stabilesc indicatorii parţiali Ijk. scrise analitic în forma „min” CAM.k. Un set de criterii de acest tip poate avea. j = 1.. următoarea alcătuire: * materialul este disponibil pe piaţă în cantităţile şi sub forma semifabricatelor necesare pentru realizarea produselor (materialul nu trebuie elaborat şi transformat în semifabricate pe baza unor comenzi speciale lansate către producător)... k = 1.. • pentru fiecare din materialele Mk.. se calculează indicatorul global al proprietăţilor (caracteristicilor tehnice) ICT..n. k = 1.n.n..n.jk analitic în forma „max”. evident. fără a fi necesară aplicarea unor procedee sau operaţii operaţii tehnologice speciale.m. Ijk ≥ 1.j ..m.j sau în forma „max” CAM.j. j = 1. • pentru fiecare din materialele Mk.jk ≤ CAP. k = 1. respectă toate criteriile de selecţie Kj..m. care exprimă măsura în care materialul satisface criteriile de selecţie Kj. dispozitive sau maşini universale (prelucrarea semifabricatelor nu necesită utilizarea de scule.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Kj.. * prelucrarea semifabricatelor la forma. k = 1. de exemplu. iar neîndeplinirea fiecărui criteriu (notată cu 0) să diminueze şansele de alegere a acestui material. astfel încât îndeplinirea fiecărui criteriu de către un material (notată cu 1) să constituie un argument în favoarea alegerii acestuia pentru o anumită aplicaţie. indicatorii parţiali se calculează cu relaţii de forma: CA M .. j = 1. materialul cu cea mai mare valoare a acestui indicator fiind (din punctul de vedere al caracteristicilor asigurate) cel mai potrivit pentru aplicaţia avută în vedre.. în ordinea descrescătoare a valorilor indicatorului ICT. dacă fiecare din materialele Mk.jk ≥ CAP.. CT = j1 n „min”.. B. j = 1.. dacă criteriul de selecţie Kj este formulat analitic în forma Ijk = CA P . j = 1.k. dimensiunile şi calitatea suprafeţelor impuse de realizarea produselor se face cu tehnologii obişnuite.j (14..

aplicând aceiaşi metodă ca şi în cazul criteriilor privind proprietăţile.2). numit matricea performanţelor tehnologice (de forma celui prezentat în fig.. C. K ′2 .. se calculează indicatorul global al performanţelor tehnologice IPT. ….. transformării lor în semifabricate şi prelucrării acestora pentru obţinerea produselor sunt deosebit de importante. În mod obişnuit. k = 1…m j =1 n (14.. ′ adică pentru fiecare din criteriile K 1 .k. K ′q incluse în setul de criterii privind ′ ′ ′ procesarea materialelor. Mk.. k = 1…m. * posibilităţile apariţiei defectelor de material sau de rebutare a produselor în timpul prelucrărilor tehnologice sunt minime. aceste criterii se formulează în funcţie de costul total al 328 .. După stabilirea şi ierarhizarea în funcţie de importanţă a criteriilor privind procesarea tehnologică. respectarea acestora determinând alegerea materialelor şi tehnologiilor de fabricaţie care asigură realizarea în condiţii economice (cu cheltuieli cât mai mici) a produselor necesare într-o aplicaţie tehnică.. M2. daca materialul M k nu respecta criteriul K ′j  Pentru fiecare din materialele Mk.3) I ′jk =  0. numite indicatorii parţiali ai performanţelor tehnologice I ′jk .ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR produsului care se realizează nu necesită aplicarea unor tratamente termice. k = 1…q : 1... k = 1…m... în care elementele matricei. folosind relaţia: I PT . se stabilesc coeficienţii de importanţă a1 . k = 1…m. Criteriile privind costurile (cheltuielile) aferente elaborării materialelor.k.4) şi se poate face ierarhizarea materialelor din GMP în ordinea descrescătoare a valorilor indicatorului IPT. a q . daca materialul M k respecta criteriul K ′j  (14. se trece la analiza măsurii în care materialele din gama GMP ≡ {M1. …. 14. din GMP îndeplinesc criteriile K ′j . exprimă măsura în care fiecare din materialele Mk. Criteriile privind procesarea materialelor se pot ierarhiza în funcţie de importanţă. a 2 . ( ∑ a /j = 1 ) şi se face apoi ierarhizarea criteriilor după valoarea coeficienţilor j =1 q a ′j .. chimice sau termochimice. j = 1…q. Mm} respectă aceste criterii. a ′j . întocmind un tablou. materialul cu cea mai mare valoare a acestui indicator fiind cel mai avantajos din punctul de vedere al comodităţii achiziţionării şi comportării la prelucrarile tehnologice necesare transformării sale în produse. k = ∑ a ′j I ′jk .

.. cu formula: a I . IPT.. calculând pentru fiecare material Mk ∈ GMP indicatorul global al performanţelor tehnico-economice (numit şi meritul global) IPTE....m..5) CTref în care CT. .....k 329 . / q1 .2 . definite prin relaţia: CT .2. / qk .. Mm / I 12 / I 22 K 1/ / K2 a1/ / a2 / I 11 / I 21 ..... iar CTref este costul total al realizării aceluiaşi tip de semifabricate şi/sau al obţinerii aceluiaşi tip de produse dintr-un material de referinţă (din GMP sau din afara acestei game)... .. k = 1.2... / q . k = ∑ a ′j I ′jk j =1 n / j .. .Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice realizării produselor cu performanţele tehnice impuse de aplicaţia în care sunt utilizate. (14.1 IPT. I I / j1 ... Pentru a compara materialele din GMP prin prisma costurilor totale implicate de obţinerea semifabricatelor şi/sau de utilizarea acestora la realizarea produselor necesare unei aplicaţii se pot utiliza costurile relative Cr...k C r ....k reprezintă costul total al realizării semifabricatelor dintr-un material Mk ∈ GMP şi/sau al obţinerii produselor necesare unei anumite aplicaţii.k ... k = 1.. 14. I I / j2 .m.. ... ..6) I PTE . K K / j ..k.k .. .. .. Configuraţia matricei performanţelor tehnologice ale materialelor Criteriul realizării cu costuri minime a produselor necesare unei aplicaţii tehnice se consideră la luarea deciziei finale privind alegerea materialelor. I I / jk .. CRITERIUL PONDEREA CRITERIULUI M1 INDICATRII PARTIALI I /jk PENTRU MATERIALUL Mk ⊂ GMP M2 . / q ... Câteva date cu caracter informativ privind costurile relative ale unor materiale (metalice şi nemetalice) utilizate frecvent în aplicaţiile tehnice sunt prezentate în tabelul 14... .. / I 1m / I 2m .... I /jm ... / q2 . IPT...k = . / I qm IPT. k = CT CT k C r .m Fig.. a a I PT ... / I 1k / I 2k .. Mk . (14.. . + a PT I PT ... .

k (14.9 1.. ci ca un ansamblu de utilităţi).9... Bronzuri. Tabelul 14..k. Alame (produse obţinute prin turnare) Aliaje Cu – Ni (produse laminate sau turnate) Superaliaje de tip Nimonic.8..8.. k = C r . I PTE ..13 6.... evident.4.4.8 5. ţinând seama de acest principiu.4.45 5.. Bronzuri. k = 1. Valorile informative ale costurilor relative ale unor materiale utilizate în tehnică MATERIALUL Oteluri de uz general (bare laminate) Oteluri de uz general (table.9. Răşini acrilice şi fenolice Politetrafluoretilenă (Teflon)..9 6.120 25.....5. iar aPT – coeficientul de importanţă global al criteriilor privind performanţele tehnologice ale materialelor (aCT + aPT = 1).40 3.1.8 2..... indicatorul global al performanţelor tehnico – economice IPTE. Incoloy. benzi.14 36.5 8..18 19.5.5 2.1.0 1.0 10. profile) Oţeluri carbon pentru construcţia de maşini (produse laminate) Oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (produse laminate) Oteluri carbon şi slab aliate pentru scule Oţeluri inoxidabile şi refractare (produse laminate) Fonte albe şi cenuşii (produse obţinute prin turnare) Fonte modificate (produse obţinute prin turnare) Aluminiu şi aliaje de Al (produse oţinute prin DP + TT) Aluminiu şi aliaje de Al (produse obţinute prin turnare) C= r C T C ref T * MATERIALUL Cupru.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR în care aCT este coeficientul de importanţă global al criteriilor privind caracteristicile tehnice ale materialelor.. Alame (produse obţinute prin DP) Cupru....7. materialele Mk ∈ GMP care au meritul global cel mai ridicat trebuie să fie cele preferate pentru aplicaţia tehnică considerată.k O metodă modernă ce poate fi utilizată la luarea deciziei finale privind selecţia materialelor pentru o aplicaţie tehnică este analiza valorii (analiza tehnico−economică a utilităţii). Polipropilenă.k şi costurile aferente prelucrării tehnologice pentru materialele din GMP sunt apropiate.2.8 2..5 7.5 270.. se poate stabili cu formula: I CT .9... Udimet Titan şi aliaje de Ti (produse obţinute prin DP + TT) Polietilenă. care are la bază următoarele principii: − • orice produs este purtătorul material al unor funcţii capabile să satisfacă anumite necesităţi ale utilizatorilor (un produs nu trebuie privit ca un ansamblu de părţi materiale..2.5..3. analiza oricărui produs trebuie realizată pornind de la sistemul de 330 * Costurile CT şi CTref sunt calculate în lei/kg de semifabricat .. Polistyren Policlorură de vinil..21 100.. k = 1..m.4.6 2..m..400 Dacă valorile indicatorului IPT.0. Poliamide (Nylon) Fibre de sticlă Compozite polimerice cu fibre de sticlă sau de carbon Cr = CT CTref * 1...1.7) .1. Inconel...2.3..2.1. ABS.

. care corespund unor necesităţi reale (efective. se poate construi un grafic de corelare i =1 f utilitate – cost de tipul celui prezentat în figura 14.f. ţinând seama de acest principiu.. în cadrul căruia funcţiile sunt împărţite în categorii de importanţă: funcţii de bază (principale). ci = i . iar CT CT – costul total al produsului ( ∑ ci = 1). ingineri specializaţi în domeniul materialelor. ţinând seama de următoarele recomandări: • în prima etapă de rezolvare a problemei se analizează cu atenţie 331 . care contribuie la îndeplinirea normală a funcţiilor de bază sau care fac produsul mai uşor de vândut şi cresc reputaţia pe piaţă a acestuia. Aplicarea acestor metode este utilă şi conduce la rezultate bune.3. Ci fiind costul aferent realizării funcţiei. care să constituie suportul luării deciziilor pertinente privind rezolvarea unor astfel de probleme. • pentru orice produs trebuie să existe o corelaţie optimă între funcţiile asigurate şi resursele alocate pentru realizarea acestora. Din analiza unor astfel de grafice rezultă care sunt funcţiile produsului pentru care costurile sunt disproporţionate în raport cu contribuţiile lor la utilitate şi se pot găsi modalităţile de eliminare a neconcordanţelor cu efecte negative asupra costurilor (eliminarea funcţiilor inutile sau operarea unor modificări tehnologice privind realizarea funcţiilor care implică costuri ridicate). la analiza oricărui produs trebuie calculată ponderea costurilor implicate de realizarea fiecărei funcţii şi trebuie examinată corelaţia ce există între aceasta şi ponderea funcţiei (coeficientul de importanţă al funcţiei) în asigurarea utilităţii (calităţii) globale a produsului. de către o echipă de proiectare bine structurată (care cuprinde ingineri cunoscători ai aplicaţiei ce se analizează. Aspectele anterior prezentate evidenţiază cu claritate complexitatea problemelor privind alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice. Încercarea de a recomanda unele metode cantitative. i = 1.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice funcţii al acestuia.. Considerând că produsul analizat are f funcţii şi că la fiecare funcţie corespunde un coeficient importanţa αi.. nu trebuie să conducă la ideea că aceste metode simplifică problemele. i = 1. dacă problema alegerii materialelor pentru o aplicaţie tehnică se tratează etapizat.f ( ∑ α i = 1 ) şi o pondere a costului i =1 f C de realizare ci. pentru ca produsul obţinut să se caracterizeze printr-un raport maxim utilitate/cost). ingineri specializaţi în domeniul tehnologiilor de fabricaţie. acest principiu fiind denumit principiul raportului maxim între utilitate sau valoare de întrebuinţare şi cost. diminuează responsabilitatea membrilor echipei de proiectare şi micşorează cerinţele privind competenţa acestora. economişti specailizaţi în domeniul costurilor etc.). directe) ale celor care utilizează produsul şi funcţii auxiliare (secundare).

se poate încerca selectarea clasei (familiei) de materiale potrivite pentru fabricarea produsului. pe această bază. de exemplu.6 şi 14. se stabilesc principalele proprietăţi (caracteristici) pe care trebuie să le posede materialul din care acesta urmează să fie confecţionat şi. tenacitate mare şi densitate cât mai mică. dacă produsul care trebuie realizat este un recipient sub presiune care urmează a fi amplasat pe o aeronavă.3. aşa cum se arată în schema din figura 14.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR condiţiile tehnice ce caracterizează produsul care trebuie realizat. condiţii care. tipurile sau mărcile de materiale adecvate din această familie. pot fi îndeplinite atât de materialele metalice. se stabilesc categoriile. menţinând în prim plan cerinţele privind proprietăţile şi adăugând eventual acestora şi criterii privind caracteristicile tehnologice sau costurile. se pot adăuga acestora şi criterii din celelalte categorii (criterii privind procesarea tehnologică sau criterii privind costurile). ceea ce conduce. 14. decizia utilizării unui material metalic fiind justificată de compararea celor două familii de materiale prin prisma costurilor. Configuraţia unui grafic de corelare utilitate – cost obţinut prin aplicarea analizei valorii la un produs industrial • dacă în prima etapă de rezolvare a problemei criteriile privind proprietăţile nu sunt suficiente pentru selectarea familiei de materiale adecvate aplicatiei avute în vedere. dacă produsul care trebuie realizat este un recipient de stocare a unui gaz combustibil (pentru utilizare casnică) sub presiune. materialul din care acesta urmează să fie confecţionat trebuie să se caracterizeze prin rezistenţă mecanică ridicată. de exemplu. • după selectarea familiei din care trebuie să facă parte materialul ce va fi utilizat la confecţionarea produsului.4. aşa cum se arată în schema din figura 14. de exemplu. materialul din care acesta urmează să fie confecţionat trebuie să prezinte caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate. la soluţia alegerii unui material din familia compozitelor durificate cu fibre.5. 332 . cât şi de materialele compozite durificate cu fibre.7. pentru cele două aplicaţii descrise anterior alegerea tipurilor de materiale se realizează aşa cum sugerează schemele prezentate în figurile 14. Fig.

14. Shema alegerii familiei de materiale pentru un recipient sub presiune amplasat pe o aeronavă Fig. pentru ca eficienţa aplicării acestor metode să fie corespunzătoare este necesar ca numărul materialelor Mk din GMP să fie cât mai 333 Fig. 14. aşa cum s-a arătat mai înainte. pentru a decide care dintre tipurile de materiale selectate în etapele precedente (care alcătuiesc gama materialelor cu proprietăţi adecvate GMP) corespunde cel mai bine cerinţelor tehnico-economice ce definesc aplicaţia avută în vedere.4.7.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Fig.5. Shema alegerii familiei de materiale pentru un recipient de stocare sub presiune a unui gaz combustibil • metodele prezentate anterior se pot utiliza în etapa finală. Schema alegerii tipurilor de materiale compozite pentru un recipient sub presiune amplasat pe o aeronavă Fig. 14. Shema alegerii tipurilor de materiale metalice pentru un recipient sub presiune amplasat pe o aeronavă . 14.6.

tensiunea minimă σmin = Rσmax.. pompajul de adâncime cu prăjini se utilizează ca metodă de extracţie a petrolului (ţiţeiului) la 65. 14. σmax > 0.. În ţara noastră şi în multe alte ţări de pe glob. care prezintă o modalitate de estimare a caracteristicilor ciclurilor de solicitare ale prăjinilor de pompare din diferite zone ale garniturii de prăjini ce echipează o sondă. În timpul utilizării într-o sondă aflată în exploatare. tensiunea medie σ + σ min σ max (1 + R) σ − σ min σ max (1 − R) σ m = max = > 0 şi σ v = max = σv.3. Configuraţia constructivă a prajinilor de pompare este dictată de rolul lor funcţional şi de tipul materialului utilizat la confecţionarea acestora şi este prezentată în figura 14. având rolul de a transmite mişcarea rectilinie alternativă de la instalaţia de suprafaţă la pistonul (cilindrul) pompei de adâncime cu care se realizează extracţia ţiţeiului din zăcământ.7 ) sau (mai rar. Un studiu de caz privind alegerea materialelor Pentru a evidenţia complexitatea problemei alegerii materialelor pentru aplicaţiile tehnice se prezintă un studiu de caz privind materialele selectate şi utilizate de diverşi producători pentru realizarea prăjinilor de pompare a petrolului din zăcăminte.85% din sondele aflate în producţie. prajinile de pompare sunt supuse unor solicitări axiale variabile. La aplicarea acestei metode tehnologice de exploatare a sondelor. în condiţii de funcţionare defectuoasă a σ max instalaţiei de pompare) alternante (cu –0. pentru aplicaţia constând în realizarea recipientului de stocare a gazului gombustibil (anterior discutată). normative sau prescripţii tehnice. de exemplu. mărcile de oţel adecvate (care alcătuiesc GMP pentru această aplicaţie) se pot alege folosind prescripţiile din standardul SR EN 10028.. Acest fapt este ilustrat în figura 14. pe baza interpretării dinamogramelor înregistrate la sonda respectivă.9. această cerinţă putând fi uşor respectată dacă se face o selecţie a tipurilor de meteriale pe baza informaţiilor cuprinse în standarde.4 < R < 0) şi au ca tensiuni caracteristice: tensiunea maximă.. dată de relaţia: 334 .0.8.3. garnitura de prăjini (alcătuită din prăjini de pompare asamblate cap la cap) este una din componentele principale ale echipamentului de lucru. Ca 2 2 2 2 urmare. ciclurile de solicitare având perioada aproximativ egală cu durata unui ciclu de lucru al pompei de adâncime.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR mic. Ciclurile de solicitare ale prăjinilor din compunerea garniturii de prăjini de la o sondă sunt (în mod obişnuit) ondulant-pozitive (cu coefcientul de asimetrie σ R = min = 0. se poate aprecia că durabilitatea unei prăjini de pompare este în directă dependenţă cu mărimea coeficientului de siguranţă c. cataloage.

ca urmare. intensităţile forţei Fmax şi tensiunii σmax (şi.1 σ max . Intensităţile majorităţii acestor componente (Fg. se poate aprecia că durabilitatea prăjinilor de pompare creşte o dată cu rezistenţa R mecanică specifică a materialului din care sunt confecţionate. rigidităţile la tracţiune şi încovoiere ale prăjinilor fiind în directă proporţionalitate cu această caracteristică. 335 . sarcinile (dinamice) datorate inerţiei şi fenomenelor oscilatorii ale garniturii de prăjini Fd. Fmax este rezultanta unui Fmax şi aria secţiunii transversale a prăjinii S p = 2 4 grup de sarcini axiale ce are ca principale componente: greutatea proprie a prăjinilor de pompare Fg. (14. între pistonul şi cămaşa pompei de adâncime. energia consumată la exploatarea unei sonde prin pompaj de adâncime) sunt în dependenţă liniară cu caracteristica γ.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Rm σ max. cu corozivitatea determinată de salinitate şi de conţinuturile de CO2 şi H2S dizolvate). Rm Comportarea în exploatare a prăjinilor de pompare are ca factor de influenţă şi modulul de elasticitate longitudinal al materialului acestora E. forţa de flotabilitate a garniturii de prăjini Ff1. Fd. având acelaşi coeficient de asimetrie ca şi ciclurile solicitării de lucru. iar σ−1 – rezistenţa la oboseală (prin solicitare alternant-simetrică.8) = c= Rm σ max (1 − R) + (1 + R ) σ −1 în care σmax. Analizând relaţia (14. K R = m şi cu γ σ mărimea rezistenţei la oboseală relative K O = −1 .1 este tensiunea maximă a ciclurilor limită care. forţele de frecare (între prăjini şi ţevile de extracţie. determină micşorarea deformaţiilor axiale şi γ curburilor locale ale garniturii de prăjini ce echipează o sondă aflată în exploatare şi asigură astfel o funcţionare mai eficientă a instalaţiei de pompare. greutatea coloanei de lichid pompat F1. Tensiunea maximă (σmax) a ciclurilor solicitării de lucru a unei prăjini are mărimea dată de raportul dintre forţa maximă de solicitare axială a prăjinii.8) în contextul argumentelor anterior prezentate.) Ff. Ff1. etc. creşterea valorii modulului de elasticitate specific al E materialului prăjinilor K E = . πd 2 . Ff) sunt direct proporţionale cu greutatea specifică a materialului prăjinilor γ = ρg şi. cu R = −1) a prăjinii de pompare în mediul de lucru din sondă (amestec ţiţei−ape de sondă. Rm este rezistenţa la rupere a materialului prăjinii. implicit. produc ruperea prin oboseală a prăjinii considerate.

. A. Determinarea caracteristicilor ciclurilor de solicitare ale prăjinilor de pompare Caracteristicile precizate anterior (KR. 14. recomandate pentru prăjinile supuse în exploatare la sarcini mici sau mijlocii. KE) pot servi la efectuarea unei analize comparative a diverselor materiale utilizate sau cu perspective de utilizare la confecţionarea prăjinilor de pompare. Oţelurile sunt materialele tradiţionale pentru prăjinile de pompare.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig.14. Standardele şi normele existente clasifică oţelurile pentru prăjini de pompare în următoarele clase de rezistenţă: a) oţeluri grad C.8.790 N/mm2) sunt realizate de oţelurile 336 ..9. KO. în medii de lucru slab corozive. caracteristicile de rezistenţă mecanică prescrise (Rm = 630. Configuraţia constructivă şi dimensiunile produsului prăjină de pompare Fig.

. • Rezistenţa la oboseală (în aer sau în mediu coroziv) a prăjinilor de pompare este cu 40.23 %..3 %).55 % mai scăzută decât rezistenţa la oboseală a materialului din care sunt confecţionate (determinată pe epruvete polizate)...3. caracteristicile de rezistenţă mecanică impuse (Rm = 790. %Nim = 1 % şi %Mom = 1%.3..2. %Crm = 1.. %Nim = 1.1.3 %) sau Cr−Ni−Mo (%Cm = 0..17.0.17 %..11 se prezintă sintetic modul în care starea suprafeţelor prăjinilor şi mediul de lucru influenţează rezistenţa la oboseală a acestora.7 % şi %Mom = 0.4 % şi %Mnm = 1. aşa cum arată diagramele din figura 14..0..4.42 %.. %Crm = 16. recomandate pentru prăjinile supuse în timpul pompajului la sarcini mari sau foarte mari. c) oţeluri grad K.. d) oţeluri speciale.0 % şi %Mom = 0. b) oţeluri grad D. 337 .. asigură rezistenţe mecanice superioare ale prăjinilor şi ameliorează comportarea lor la oboseală în aer şi în mediile corozive saline....7 %. În cazul mediilor corozive.45 %.0.3 %).. în medii de lucru saline (fără H2S).15.0. în medii de lucru cu corozivitate scăzută.0... %Nim = 1...3.1..15.1..10000 Hz) şi răcirea cu jeturi de apă. ce asigură (după calire+ revenire) caracteristici de rezistenţă mecanică la nivelul oţelurilor grad D şi rezistenţe la oboseală (în aer şi în mediul coroziv de sondă) superioare celor prezentate de celelalte oţeluri pentru prăjini.1. cu TT final de normalizare + revenire înaltă.... %Crm = 0.0..35.965 N/mm2) sunt realizate de oţeluri slab aliate de tip Cr−Mo (%Cm = 0.12..0. în stările structurale conferite prin aplicarea unor TT finale de normalizare + revenire sau îmbunătăţire. rezistenţa la oboseală este influenţată substanţial şi de frecvenţa ciclurilor de solicitare variabilă.6 %) în stare normalizată. recomandate pentru prăjinile de pompare cu condiţii grele de lucru: sarcini mari de pompare şi medii saline contaminate cu CO2 (fără H2S) sau sarcini de pompare moderate şi medii de lucru puternic corozive (medii saline cu CO2 şi H2S). destinate prăjinilor solicitate moderat în timpul pompajului..10.0.. dificultăţile tehnice ridicate de aplicarea călirii martensitice clasice (cu încălzirea pieselor în cuptor şi răcirea ulterioară în băi de ulei sau apă) la prăjinile de pompare pot fi depăşite dacă se utilizează încălzirea prin inducţie cu curenţi de medie frecvenţă (8000.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice carbon sau slab aliate de tip C−Mn (cu %Cm = 0. aşa cum indică diagramele prezentate în figura 14..8.2 % şi %Mom = 0.65. în figura 14. un exemplu tipic de oţel aparţinând acestei clase este cel cu %Cm = 0.. se recomandă utilizarea unui oţel Ni−Mo (%Cm = 0.2..4 %. aşa cum indică datele prezentate în tabelul 14.3. Cercetările întreprinse pentru creşterea caracteristicilor de exploatare ale prăjinilor de pompare din oţel au condus la concluziile următoare: • Aplicarea TT final de îmbunătăţire..4. în locul tratamentelor de normalizare sau normalizare + revenire.2.

ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. Al2CuMg (faze S’ sau S) etc.9 %. 14.6⋅106 m (puţin mai mică decât a oţelurilor) şi KR = (1. Cr.3). La utilizarea acestor aliaje pentru confecţionarea prăjinilor de pompare trebuie avute în vedere următoarele aspecte: • Aliajele asigură prăjinilor rezistenţa la tracţiune Rm = 475. Cercetările au arătat că aliajele pe bază de Al potrivite pentru această aplicaţie sunt aliajele deformabile şi durificabile structural prin TT.2. Ti.. Zr). şi cu mărimea tensiunilor reziduale de compresiune din stratul superficial al prăjinilor (introduse în cursul procesului tehnologic de fabricare sau prin operaţiile de durificare superficială practicate) σr.1.0 % şi adaosuri de Mn. călire superficială.1 %. Influenţele stării suprafeţei şi mediului de lucru asupra rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din oţel • Creşterea rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din oţel se poate realiza dacă se aplică acestora operaţii finale de durificare superficială (ecruisare prin rulare sau prin sablare cu jet de alice. cu rugozitatea suprafeţelor acestora Rz. Al2Mg3Zn3 (faze T’ sau T). Rezistenţa la oboseală în aer a oţelurilor pentru prăjinile de pompare Fig. v. %Cum = 1. Aliajele pe bază de aluminiu reprezintăo altă categorie de materiale a cărei utilizare la confecţionarea prăjinilor de pompare a fost cercetată. cu %Znm = 5.... aliajul 7075. din clasa 7000 (de exemplu.).2.2.. %Mgm = 2. care induc tensiuni reziduale de compresiune în stratul superficial al pieselor.6.600 N/mm2 şi caracteristici KE = 2. tabelul14. aceste aliaje capătă structuri alcătuite dintr-o matrice de soluţie solidă a componentelor şi faze durificatoare (semicoerente sau necoerente cu matricea) uniform distribuite în matrice. de tip MgZn2 (faze M’ sau M). S-a constatat că rezistenţa la oboseală a prăjinilor σ−1 este în dependenţă liniară cu rezistenţa la rupere a oţelului din care sunt realizate Rm.. 338 . prin aplicarea unor TT de tipul T7.20) ⋅104 m (mai mari ca la oţeluri..10. B. etc.14.11.2.1....75.

1).6.14. 9. scap.14. dacă piesele din astfel de aliaje sunt menţinute la temperaturi mai mari ca 150..12.60 % a Rm... menţineri de 1000 ore la 200 oC pot determina diminuarea cu 50. Compozitele cu fibre de sticlă reprezintă o altă categorie de materiale aplicabile la confecţionarea prăjinilor de pompare.8) au 339 . pentru viitor (când costurile de fabricare vor înregistra scăderi datorită progresului tehnic şi tehnologic) se întrevede şi utilizarea compozitelor cu fibre de C. B sau whiskers (trihite) metalice sau ceramice. existenţa acestui fenomen (datorat trecerii în stare stabilă a structuriilor metastabile realizate prin TT aplicate) impune limitarea adâncimilor la care pot fi utilizate prăjinile din aliaje de Al şi verificarea periodică a caracteristicilor lor mecanice (însoţită. Influenţele mediului de lucru şi frecvenţei ciclurilor de solicitare asupra rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din oţel grad D Fig. aşa cum sugerează diagramele din figura 14.13. aliajele au o bună rezistenţă la oboseală în mediile saline. la nivelul celor tipice oţelurilor înalt aliate cu Cr. eventual. Compozitele cu fibre de sticlă folosite pentru realizarea prăjinilor de pompare (conform soluţiei constructive sugerate de fig..13.200 oC (de exemplu. C.31. Fig. Influenţele asimetriei ciclurilor de solicitare şi prezenţei concentratorilor asupra rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din aliaje pe bază de aluminiu • Rezistenţa la oboseală (în aer) a aliajelor pe bază de aluminiu este influenţată în măsură importantă de asimetria ciclurilor de solicitare şi de prezenţa concntratorilor de tensiuni..Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice • Caracteristicile de rezistenţă mecanică se degradează în timp. de refacerea structurii printr-un nou TT de călire de punere în soluţie + îmbătrânire).0..33. caracteristica KO înregistrând valori 0. chiar şi în cazul contaminării acestora cu H2S şi CO2. • Prezenţa mediilor corozive de lucru afectează rezistenţa la oboseală a aliajelor pe bază de aluminiu în măsură mult mai mică decât în cazul oţelurilor. v.14.

14.60 N/mm2 şi Em = 6. concomitent cu gelifierea. aşa cum rezultă analizând datele prezentate în tabelul 14.10) Ef Aşa cum rezultă comparând datele prezentate în tabelul 14.12): (14. Rm = Rmf [fv + (1 – fv) Fig.. armată cu fire paralele din rovrig de fibre de sticlă. Dependenţa dintre rezistenţa la rupere şi fracţia volumică a fibrelor la compozitele pentru prăjini de pompare Fig.14. întărirea şi maturarea la cald a răşinii în prezenţa unor catalizatori).7.10).1⋅103 N/mm2) şi fibre din sticlă E (cu Rmf = 3400 N/mm2 şi ≅ 7.9⋅103. aceste caracteristici sunt dependente de fracţia volumică a fibrelor în structura compozitului fv. printr-o matriţă.9) şi (14. E. Modificarea rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din materiale compozite în funcţie de abaterile de la aranjamentul axial al fibrelor de sticlă 340 . Prăjinile de pompare din astfel de materiale se realizează printr-un proces de pultruziune (tragerea răşinii.55⋅103 N/mm2).ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR matricea de răşină poliesterică sau epoxidică (cu Rmm = 30..14.9) E = fv Ef + (1 – fv)Em Em ] (14. 14.. deoarece compozitele realizate industrial nu asigură întotdeauna legături interfaciale perfecte între fibre şi matrice (condiţie ce stă la baza stabilirii acestor relaţii).15.3.24⋅103 N/mm2) sau din sticlă S (cu Rmf = 4800 N/mm2 şi Ef Em = 8. cap.. La utilizarea acestor materiale pentru confecţionarea prăjinilor de pompare trebuie avute în vedere următoarele aspecte tehnice: • Caracteristicile KE şi KR ale compozitelor cu fibre de sticlă sunt superioare celor prezentate de oţeluri. valorile experimentale ale caracteristicilor E şi Rm ale materialelor compozite diferă de cele calculate cu relaţiile (14. şi Rm (la tracţiune) ale prăjinilor realizate din materiale compozite putându-se estima cu relaţii de forma (v.3 şi în diagramele din figura 14.

0.1030 690.640 750.Tabelul 14.27 0.62 1.22.26 0.9....82.850 790.35) 0.1.7 2..0. calculate cu următoarele densităţi ρ. 7750 pentru oţelurile speciale înalt aliate cu Cr. considerând factorii CT şi CTref exprimaţi în lei/(m de prăjină).22. Principalele caracteristici tehnico-economice ale materialelor folosite la realizarea prăjinilor de pompare Materialul Oţel Grad C Oţel Grad E Cr* 1.24) 5.6 3. în kg/m3: 7820 pentru oţelurile slab aliate (Grad C.5).1.15⋅105 7.10⋅105 N N+r C+R KO *** în aer 0.31 (0.53 0.6 Oţel Grad K Oţel Special (aliat cu Cr) Aliaj de Al tip 7075 Compozit cu fibre de sticlă E 2...26 (0.....710 620...56 0..0.0 E.7 2...11) 0.24. *** KO calculate cu σ-1 determinat pe epruvete polizate. ... ** KR şi KE..8 2.0.51.47.73.03 1.24 (0...20....930 470...52 0.05⋅105 Starea N C+r N+r C+r Rm.06...35) 0. în paranteze sunt valorile lui KO obţinute cu σ-1 determinat pe baza rezultatelor unor încercări efectuate pe prăjini reale....33.27) 0.0.14 9.0.50 (0.06.9 4.98.0.49.. Grad E şi Grad K).2 2. 1800 pentru compozitul cu fibre de sticlă..7 2.** Mm 2..2.81.51 (0.965 860.50 0.04...22..1700 KE..12.52 (0.7 2...870 810. N/mm2 2.0.1.0.03⋅104 5.90..** km 0.03.34 0.26 1..5Cu1..1.7 2.8 5....3..13 1..0.26 (0.83 0.50.07) 0.60⋅104 C+r T7 80 % fibre * Costurile relative Cr calculate cu relaţia (14..35 (0.0...31) 0.32 0.0.1..05) 0..2 KR...25) KO *** în apă salină 0..49.... N/mm2 630.0.22 1.11 1. 2760 pentru aliajul de Al tip 7075 (AlZn6Mg2.48.27 (0.1...5)...790 790.52 0.580 1600..7 2.7 2..0.93 0.

rezistenţa la oboseală a compozitelor cu fibre de sticlă pentru prăjinile de pompare este substanţial influenţată de abaterile de la aranjamentul axial al armăturii (unidirecţionale) din fibre şi (la fel ca E şi Rm) de caracteristicile legăturilor realizate în procesul de fabricare la interfeţele dintre fibre şi matrice. 326 pultruziune. KO calculat cu σ0. 324 prajini de pompare. 334 coeficient de importanţă. • Caracteristicile mecanice ale materialelor compozite sunt influenţate negativ de creşterea temperaturii (ce produce degradarea matricei şi legăturilor interfaciale dintre fibre şi matrice)..30.37. 323 rezistenţă mecanică specifică.42). 322 modul de elasticitate specific. 328 criterii privind proprietăţile. 331 indicator global. 334 proprietăţi adecvate. compozitele cu fibre unidirecţionale având tendinţa de degradare rapidă când sunt solicitate la compresiune. • Aşa cum arată diagramele din figura 14. 323 coeficient de siguranţă. Rezistenţa la oboseală nu este practic afectată de prezenţa mediilor corozive. 327 fiabilitate. 330 cicluri de solicitare. 321 materiale structurale. în soluţiile de acizi sau baze şi în prezenţa solvenţilor organici. compozitele cu fibre de sticlă având o foarte bună comportare în mediile apoase saline.0. 322 grafic de corelare utilitate-cost. 324 rezistenţă relativă la oboseală. 321 matricea preferinţelor.. 334 coefcient de asimetrie.. temperaturile şi mediile de lucru) se pot realiza în mai multe variante.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice • Rezistenţa la oboseală în aer a prăjinilor de pompare din compozite cu fibre de sticlă este caracterizată prin valori KO = 0. rezistenţa la oboseală este mai ridicată dacă solicitările variabile se caracterizează numai prin eforturi de întindere (de exemplu.0.. 323 criterii tehnologice. 325 341 . 340 reciclabilitate. 328.25. pentru fiecare variantă selectându-se materialul adecvat funcţionării în deplină siguranţă a produsului şi care asigură raportul maxim utilitate/cost. 329 criterii de cost. 327. 327 materiale funcţionale. 324 mentenabilitate. 334 costuri relative.15. 329 indicator parţial. Cuvinte cheie analiza valorii.1 în loc de σ−1 are valori KO = 0.ca urmare prăjinile de pompare realizate din materiale compozite cu fibre de sticlă nu pot fi utilizate la temperaturi mai mari de 200 oC. Studiul de caz prezentat evidenţiază un aspect important privind alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice: produsele destinate utilizării în diverse condiţii (privind solicitările mecanice.

Ciurea S. 1985 4. b) KR ≅ 20. * * * Hütte − Manualul inginerului. d) fabricarea elementului activ al unui aprinzător piezolelectric? T.M. d) sticla? T.1.3.2. Care este rezistenţa mecanică specifică a unui material metalic cu Rm = 800 N/mm2 şi ρ = 4000 kg/m3: a) KR ≅ 20.14. Zecheru Gh..J.4. Bucureşti.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Bibliografie 1. 1995 Teste de autoevaluare T. Drăghici Gh.4 m. Broutman L. 1992 6. Metals Park. Ulmanu V.. Care dintre următoarele aplicaţii tehnice impun alegerea unui material din gama materialelor funcţionale: a) realizarea conductorilor electrici. Ohio.. Introduction to materials science for engineers.S. d) fabricarea corpului unui rezervor sferic de depozitare a gazelor lichefiate? T. c) fabricarea unui tranzistor.M. Braşov.5.. Managementul calităţii totale. c) realizarea ţevilor pentru tubulatura unei conducte care transportă gaze naturale sub presiune.14. Editura Tehnică.2 km? T... Ingineria calităţii.7⋅106 m: a) oţelul cu E = 2. Analiza comparativă a caracteristicilor de exploatare ale materialelor pentru prăjinile de pompare. Composite materials. Fracture and fatigue. b) fontele. Bucureşti. în vol. 1992 2. New York – London.4 km. MacMillan Publishing Company. c) KR ≅ 10. Academic Press. 342 . c) polietilena. d) KR ≅ 40. Care dintre următoarele materiale asigură un modul de elasticitate specific KE ≅ 2. Care dintre următoarele materiale pot fi încadrate în gama materialelor reciclabile: a) oţelurile. b) fabricarea unui magnet permanent.. Shackelford J... Pentru care dintre următoarele aplicaţii trebuie ales un material din gama materialelor structurale: a) realizarea arborelui cotit al unui motor de autoturism. Traducere din limba germană după ediţia a 29-a.1⋅105 N/mm2 şi ρ = 7850 kg/m3. 1994 7. New York. Drăgulănescu N.14. 1974 3. Desk Edition. Editura Chiminform Data. 1995 5. Editura Economică. Bucureşti. „Noutăţi în domeniul tehnologiilor şi utilajelor pentru prelucrare la cald”.14.4 km.14. b) fabricarea catalizatorului pentru un reactor dintr-o instalaţie petrochimică. * * * Metals Handbook. Moţoiu R. A.

Care dintre criterii nu a fost îndeplinit de un material. Stiind că act = 0.8 şi Cr.8. Care dintre următoarele principii se aplică la utilizarea analizei valorii la un produs industrial: a) orice produs este purtătorul material al unor funcţii capabile să satisfacă necesităţile exprimate sau implicite ale utilizatorilor.4: a) ρ = 900 kg/m3.14.14.455. c) condiţiile privind reciclabilitatea.12. b) ρ = 7600 kg/m3. IPT. d) ρ = 5600 kg/m3? T. La alegerea materialului pentru un produs sunt impuse patru criterii (calitative) privind procesarea sa tehnologică. Materialul din care se confecţionează un produs trebuie să satisfacă criteriul ρ ≤ 4000 kg/m3.1⋅104 N/mm2 şi ρ = 2750 kg/m3. a 4 .k = 0.k = 3. Care dintre următoarele condiţii pot fi incluse în gama condiţiilor tehnice care definesc funcţionalitatea şi comportarea în exploatare ale unui produs: a) condiţiile privind solicitările mecanice.k = 1. d) Rm = 840 N/mm2? T.14.8.4? T. b) al doilea criteriu.14. a 3 . c) IPT = 0.222? 343 .14. să se precizeze care este valoarea indicatorului global al performanţelor tehnicoeconomice pentru acest material: a) IPTE. a 2 .k = 1.2.k = 0.733. b) condiţiile privind fiabilitatea. b) IPT = 0. b) orice produs trebuie privit ca un ansamblu de utilităţi.k = 0.14. d) alama cu E = 1.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice b) aliajul de aluminiu cu E = 7. La alegerea materialului pentru un produs sunt impuse cinci criterii (calitative) privind procesarea sa tehnologică. c) al treilea criteriu.373. c) aliajul pe bază de titan cu E = 1.8.6.0.6.4: a) Rm = 900 N/mm2. b) Rm = 600 N/mm2.10. c) orice produs trebuie să asigure un raport maxim între utilitate sau valoare de întrebuinţare şi cost. d) IPTE. Un material Mk din gama materialelor cu proprietăti adecvate unei anumite aplicaţii are ICT.k = 0. dacă indicatorul global al performanţelor sale tehnologice are valoarea / I PT = a1/ + a3/ + a 4 : a) primul criteriu. coeficienţii de importanţă ai / / / criteriilor fiind a1/ .1⋅105 N/mm2 şi ρ = 8550 kg/m3? T. Care este densitatea unui material al cărui indicator parţial privind respectarea acestui criteriu este I = 1. d) al patrulea criteriu? T. c) IPTE.14. Care este indicatorul global al performanţelor tehnologice pentru un material care respectă numai trei din criteriile impuse: a) IPT = 1.1⋅105 N/mm2 şi ρ = 4150 kg/m3.11. c) Rm = 500 N/mm2. c) ρ = 2860 kg/m3. Materialul din care se confecţionează un produs trebuie să satisfacă criteriul Rm ≥ 600 N/mm2. d) orice produs trebuie privit ca un ansamblu de părţi materiale şi nu ca un ansamblu de utilităţi? T. b) IPTE. d) condiţiile privind preţul de desfacere? T.7. toate criteriile având acelaşi coeficient de importanţă. d) IPT = 0.9. Care este rezistenţa la tracţiune a unui material al cărui indicator parţial privind respectarea acestui criteriu este I = 1.

5 mm.8Rp0.1. având caracteristicile precizate în tabelul 14.2 ≥ 177 N/mm2. se obţine astfel condiţia E ≥ 2 . Rp0.14. dacă funcţionarea în siguranţă a maşinii impune respectarea următoarelor condiţii tehnice: a) tensiunile din bară trebuie să respecte condiţia σ ≤ 0. Forţa axială maximă care solicită bara în timpul funcţionării maşinii este F = 25000 N. Pentru realizarea unei bare de tracţiune cilindrice din compunerea unei maşini s-a selectat o GMP cu cinci oţeluri.2 fiind limita de curgere a materialului barei.2. 2 ≥ 0. E fiind modulul E πd ∆L0 de elasticitate longitudinal al materialului barei şi trebuie să respecte criteriul ∆L 4 FL ε ≤ 0 . ρ fiind densitatea materialului barei şi 4 4m trebuie să îndeplinească criteriul m ≤ m0. se obţine astfel condiţia: ρ ≤ 2 0 . ρ ≤ 5660 kg/m3 şi E ≥ 47160 N/mm2. A.8Rp0.14.8πd 2 πd 2 Masa barei este m = Lρ .ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Aplicaţii A. b) bara trebuie să prezinte o bună tenacitate. c) deformaţia axială a barei nu trebuie să depăşească valoarea ∆L0 = 1.2. b) masa barei trebuie să fie m ≤ m0 = 0.5 kg. asigurată dacă materialul acesteia îndeplineşte simultan criteriile: 344 .5 m şi diametrul d ≅ 15 mm.2. πd L σ 4F Deformaţia specifică axială a barei este ε = = 2 . L πd ∆L0 Înlocuind datele din enunţul aplicaţiei rezultă următoarele criterii de alegere a materialului barei de tracţiune: Rp0.2.8Rp0. Pentru realizarea unei maşini trebuie confecţionată o bară de tracţiune cu lungimea L = 0. se obţine astfel condiţia 4F . Să se stabilească ce criterii privind proprietăţile trebuie impuse la alegerea materialului pentru această bară. Rezolvare 4F Tensiunile de întindere din bară au intensitatea maximă σ = şi πd 2 trebuie să corespundă criteriului σ ≤ 0.4. R p 0. Pentru funcţionarea în siguranţă a maşinii trebuie respectate următoarele condiţii tehnice: a) tensiunile generate în bară de aplicarea forţei de întindere F trebuie să respecte condiţia σ ≤ 0.

Evident.9. 2.5..461 0. Rm. k = 1. Caracteristicile oţelurilor ce alcătuiesc GMP pentru aplicaţia A.5).8R p 0.554 C r/ . având coeficienţii de R p 0.3. considerând CT.5. se obţine: mk = m1 .. notând dk diametrul barei în cazul realizării ei din materialul Mk ∈ GMP. L = 1 m) are valoarea (în kg/m) dată de πd 2 formula mk = k ρ . Să se decidă care dintre materialele din GMP corespunde cel mai bine aplicaţiei. Dacă se consideră m1 (corespunzătoare barei 4 R p 0.. k 0. compararea acestor materiale prin prisma costurilor trebuie făcută cu ajutorul costurilor relative Cr.2 şi a3 = 0.k ** 1.8 2.. pentru 345 .14.k de referinţă. N/mm2 Caracteristicile mecanice minime KVk la –20 oC. Rezolvare Prima dinte condiţiile tehnice impuse de aplicaţie se utilizează pentru dimensionarea barei de tracţiune (determinarea diametrului barei).2 k Marca oţelului * Rp0.k = Lρ . 2.2 1... 2. a2 = 0.742 0. k realizate din materialul M1) ca masă de referinţă. rezultă: 4F 4F σ = 2 ≤ 0. 2. se obţine d k = d1 .k πd k Dacă se consideră d1 (corespunzător barei realizate din materialul M1) ca diametru R p 0.5. ** costurile relative calculate cu CT şi CTref în lei/(kg de semifabricat) πd k2 Masa barei de tracţiune cu lungimea L este mT .5.640 0.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice K1: R p 0..k şi CTref exprimate în lei/(m de semifabricat).k. 2 .k Rm . K2: A ≥ 15 % şi K3: KV ≥ 27 J la – 20 oC. k = 1.2 Rm importanţă a1 = 0. 2 şi bara trebuie să aibă diametrul (minim) d k = . R p 0.. 0. deoarece barele realizate din diversele materiale incluse în GMP au diametre dk diferite şi aceeaşi lungime.573 0. 2 .8πR p 0.4 1.5.1 Tabelul 14. A k. 2 N/mm % J ≤ 0.4.0 1. R p 0.k calculate cu relaţia (14. iar masa unei 4 unităţi de lungime din bară (de exemplu.k.2. k = 1.1 k = 1.7 1 2 3 4 5 S235J2 S275J2 S355K2 P460NL1 12Ni14 235 175 355 460 355 510 430 620 620 640 3 24 20 16 17 22 27 27 40 47 55 * toate oţelurile au ρ = 7850 kg/m .

14.5...k = C r/. ca Rm R p 0. atribuiţi fiecărei 346 . 2.5..2 • criteriul K1: ≤ 0.9 are forma „max” şi CAP. F3) şi două funcţii auxiliare (notate F4.k 1.k urmare: I 1k = 0.587 1.00 1. corespunzători celor trei criterii (j = 1.537 1.1 Pentru fiecare dintre materialele Mk ∈ GMP se determină indicatorii parţiali Ijk. 2 . ca urmare: I 2 k = k şi 15 KVk .927 0.7) se pot determina valorile indicatorilor globali ai performanţelor tehnico−economice IPTE. Tabelul 14.04 ICT.13 1.9 şi...188 1.60 1.406 1.406 1. date în enunţul aplicaţiei şi folosind relaţia (14.460 1.2 = 15 % şi CAP.715d1 0. i = 1. mm d1 0. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A.k k = C r/ .625 I2k 1. k =1.406 1. F2..5.662m1 Cr * 1.k.952 1.4 şi relaţia R p 0. 2 . Pentru un produs industrial s-a aplicat analiza valorii şi s-a constatat că acesta are trei funcţii de bază (notate F1..000 1.425 1. k • criteriile K2: A ≥ 15 % şi K3: KV ≥ 27 J la – 20 oC sunt formulate analitic A în forma „min” şi au CAP.158 1.3) privind asigurarea tenacităţii barei: R p 0.5..k m . C r .k. kg/m m1 0. F5).511m1 0.2) se obţin valorile indicatorilor globali ai proprietăţilor ICT.5.3 = 27 J şi. Rm .802 IPTE.k (care ţine seama şi de costurile implicate de realizarea barei de tracţiune) materialul ce trebuie ales pentru realizarea barei este oţelul P460NL1.571 1. iar dacă se utilizează indicatorul IPTE.1 = 0.47 I3k 1.662m1 0.787 I1k 1.5.k 1.3.814d1 mk. coeficienţii de importanţă αi.9 .924d1 0.814d1 0.k se folosesc datele din tabelul 14.. I 3k = 27 Utilizând valorile coeficienţilor aj. j = 1. iar cu ajutorul relaţiei (14..14.48 1.07 1. k = 1.026 0.k m1 R p 0.855m1 0. materialul recomandat pentru confecţionarea barei este oţelul 12Ni14.213 1.920 1. Se observă că.. k = 1.5.k.33 1. dacă se consideră pentru luarea deciziei valorile indicatorului ICT. k = 1..74 2. A.00 1.008 * Cr calculate considerând CT şi CTref în lei/(m de semifabricat) Rezultatele care se obţin parcurgând toate etapele de lucru descrise anterior sunt redate în tabelul 14..2 k 1 2 3 4 5 dk.3..ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR a determina costurile relative Cr.

.6..30 0. iar 347 . după fiecare etapă de modernizare şi să se construiască graficul de corelare utilitate – cost la finele programului de modernizare a produsului. iar CT = ∑ C i .Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice funcţii şi ponderile ci..3 Funcţia F1 F2 F3 F4 F5 0... dacă se are în vedere că standardele ISO din seria 9000.. în care Ci reprezintă costul aferent realizării funcţiei Fi.6. prin modificări privind alegerea materialelor şi tehnologiilor folosite la fabricarea lui s-au diminuat cheltuielile de realizare a funcţiilor F2. i =1 5 după prima etapă de modernizare (M1) cheltuielile aferente realizării fiecărei r r funcţii au atins nivelurile C i/ = (1 − i )C i = CT (1 − i )ci .05 0.10 0. i = 1.5. rezultă că graficul de corelare utilitate – cost are aspectul prezentat în figura 14.5.16. Deoarece ponderile ci sunt definite de relaţia ci = i . cheltuielile 100 100 5 totale pentru obţinerea produsului au valoarea CT/ = ∑ C i/ = CT ∑ (1 − i =1 i =1 5 ri 100 )ci . să se determine cum s-au modificat ponderile ci.35 0. b) Conform datelor din enunţul aplicaţiei.14. F3 şi F5 cu C r2 = r3 = r5 = 20 %.5. Tabelul 14. definesc calitatea unui produs ca fiind ansamblul caracteristicilor care conferă acestuia aptitudinea de a satisface nevoile exprimate sau implicite ale utilizatorilor) sunt F2. corespunzătoare costurilor de realizare a fiecărei funcţii având valorile prezentate în tabelul 14. CT i = 1.5. F3 şi F5. i = 1. se observă că funcţiile care se realizează cu cheltuieli prea mari în raport cu contribuţiile pe care le aduc la realizarea utilităţii produsului (sau calităţii produsului. în fiecare etapă modificându-se materialele şi tehnologiile folosite la fabricarea acestuia. în prima etapă de modernizare a produsului. Coeficienţii de importanţă si ponderile costurilor de realizare ale funcţiilor ce definesc utilitatea produsului considerat în aplicaţia A..30 0. b) Ştiind că s-au parcurs trei etape succesive de modernizare a produsului.20 0. i = 1. Examinând acest grafic şi/sau datele prezentate în tabelul 14. astfel încăt costurile implicate de realizarea funcţiilor pentru care ci > αi să se diminueze cu ri = 20 % .. Rezolvare a) Considerând că valorile coeficienţilor de importanţă ai funcţiilor sunt în directă proporţionalitate cu contribuţiile acestora la realizarea utilităţii globale a produsului.10 ci a) Să se construiască graficul de corelare utilitate – cost şi să se precizeze funcţiile pentru care costurile sunt mai mari decât contribuţiile pe care le aduc aceste funcţii la realizarea utilităţii globale a produsului.6.15 0.05 αi 0.40 0.

3 Tabelul 14. % αi 0.400 0.050 0. % M2 αi 0.050 0.322 20 0.100 20 0.184 20 0.345 0 0.14.350 20 0..7.300 0.3 Etapa Funcţia F1 F2 F3 F4 F5 Costul total 0 αi ci ri.141 348 0. Graficele de corelare utilitate – cost ale produsului analizat în aplicaţia A.050 0 0.150 0.300 0.308 0.392 0 0.150 0.727CT c /// i .057 0 0.150 0.300 0.14.5.300 0 0.100 0.16.092 20 0.100 0.400 0. % M3 αi 0.065 0 0. i = 1.870CT c / i ri.400 0.050 0. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A.068 0.14.413 0.050 0.766CT c // i ri.167 20 0..293 0 0.070 CT M1 0. ci/ = / = 5 ri CT )c i ∑ (1 − i =1 realizării fiecărei funcţii sunt 100 Fig.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR ponderile cheltuielilor corespunzătoare r (1 − i )ci C i/ 100 .300 0.100 0.150 0.200 20 0.400 0.083 20 0.100 0.

.2). Pentru realizarea cuvei de stocare a materiei prime a unei maşini destinate prelucrării maselor plastice s-a selectat o GMP alcătuită din patru materiale Mk.35.4.4. obţinerea cuvei cu o masă relativă cât mai mare este un obiectiv secundar. folosind datele 349 ... k = 1.k. Ks.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice În mod similar se pot determina modificările aduse ponderilor ci de următoarele etape de modernizare a produsului (M2 şi M3). iar Vgc – volumul de gabarit al cuvei.2. sunt cele redate în tabelul 14. ţinând seama de caracteristicile fizico − mecanice ale fiecărui material.1.. j = 1. V formulate astfel: K1: volumul util al produsului Vu = ic 100 ≥ 85 %..4 şi.k. rezultănd astfel patru variante ale produsului. s-au stabilit următoarele valori ale coeficienţilor de importanţă ai criteriilor: a1 = 0.. a2 = 0. a3 = a4 = 0. Pentru selectarea celei mai bune variante de produs s-au stabilit patru criterii Kj. k = 1.4.4. Msc Mc fiind masa semifabricatului necesar pentru confecţionarea cuvei şi K4: costul util C al produsului C u = T ≤ 100 mii lei/kg... Vic fiind V gc volumul interior al cuvei.. iar Qac – capacitatea de Qac M încărcare a cuvei. iar asigurarea unui volum util maxim al cuvei este un obiectiv minor.. corespunzătoare celor patru variante ale produsului. CT fiind costul total al realizării cuvei. notate Vk.8. K3: consumul specific de material K s = sc 100 ≤ 140 %. A. K2: masa relativă a M produsului M r = c 100 ≤ 75 %.k.14. Mr fiind masa cuvei. Ştiind că valorile Vu. rezultatele care se obţin considerând datele din enunţul aplicaţiei fiind cele prezentate în tabelul 14.k şi Cu. s-a elaborat câte un proiect constructiv – tehnologic de obţinere a cuvei.. Rezolvare Varianta de produs care trebuie adoptată este cea caracterizată prin valoarea maximă a indicatorului global ICT.4.. Qac considerând că realizarea cuvei cu valori minime ale consumului specific de material şi costului util sunt obiective principale. să se stabilească varianta care trebuie adoptată pentru realizarea acestuia.k. calculat cu relaţia (14. k = 1.16. precizate în enunţul aplicaţiei şi valorile indicatorilor parţiali Ijk determinate.7 şi în graficele din figura 14. k = 1. Mr.4. considerănd valorile coeficienţilor de iportanţă ai criteriilor aj. j = 1. se poate observa că modernizările aduse produsului au condus la reducerea cu aproximativ 27 % a costului total de α realizare a acestuia şi la obţinerea unor rapoarte i apropiate de unitate pentru ci toate funcţiile care-i definesc utilitatea.

8 (denumit şi matricea utilităţilor) şi se marchează pe acesta variantele cele mai bune ale produsului (denumite variante optime).1k ≡ Vu.14.333 1. conduc la concluzia că varianta de produs care trebuie adoptată (cu cea mai mare valoare a indicatorului global) este V2. astfel: pentru criteriul K1.250 1.118 1. CAM.k Ks.35 Valorile indicatorilor parţiali Ijk I2k 1. redate în tabelul 14.k şi CAP.k şi CAP.k şi CAP. pentru criteriul K3.4k ≡ Cu.1 ≡ 85 %. gj = 2.35 Cu.118 K2 „max” K3 „max” K4 „max” 0.2 ≡ 75 %.3304 1.3}.273 1.2k ≡ Mr. recomandată de STAS 6401. atribuindu-se gj = 3..9. La folosirea acestei metode se parcurg următoarele etape (prezentate considerând condiţiile din enunţul aplicaţiei anterior discutate): • se analizează datele din tabelul 14.1784 1.35 Valorile caracteristicilor CAM.4 Criteriul Kj aj Varianta Vk V1 V2 V3 V4 K1 0.k 40 105 40 110 60 105 75 120 K4 0. j = 1.429 1. Tabelul 14.8 şi din enunţul aplicaţiei.2204 0. CAM.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR din tabelul 14. una dintre acestea fiind metoda de estimare a utilităţii consecinţelor.2. considerând pe rând fiecare din criteriile Kj.9.3 ≡ 140 %.20 0. pentru criteriul K2.k Observaţie Pentru rezolvarea unor aplicaţii de tipul celei anterior discutate se pot utiliza şi alte metode. • se acordă caracteristicilor corespunzătoare fiecărui criteriu Kj.. dacă respectarea criteriului Kj corespunde realizării unui obiectiv secundar şi gj = 1 dacă 350 .10 I1k 1.jk Mr. iar pentru criteriul K4.875 1. dacă respectarea criteriului Kj corespunde realizării unui obiectiv principal.429 1.333 1. CAM.10 Vu.20 0.111 1.14.000 1.875 1.059 1.k 85 90 95 95 K2 K3 0. Valorile indicatorilor parţiali şi globali de caracterizare a variantelor produsului analizat în aplicaţia A..4.4 Criteriul Kj Forma aj Varianta Vk V1 V2 V3 V4 K1 „min” 0.3k ≡ Ks. CAM.k şi CAP.167 Indicatorul global ICT.8. Rezultatele obţinute pe această cale..k 90 70 100 70 Tabelul 14. j = 1.35 I4k 1.4 ≡ 100 mii lei/kg.000 1.4 un grad de importanţă gj ∈{1. Caracteristicile variantelor produsului analizat în aplicaţia A.000 I3k 1.4266 1.

rezultatele parcurgerii acestei etape în cazul aplicaţiei analizate sunt prezentate în tabelul 14.4 Criteriul Kj Forma gj Varianta Vk K1 „min” g1 = 1 g1I1k K2 „max” K3 „max” K4 „max” g4 = 3 g4I4k g2 = 2 g3 = 3 Matricea modificată a utilităţilor g2I2k g3I2k Usk V1 V2 V3 V4 1 85 = 0.j sunt valorile (aceloraşi caracteristici) corespunzătoare variantelor optime.067 75 3 • se calculează suma valorilor înscrise pe fiecare linie a matricei modificate a utilităţilor Usk.10.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice respectarea criteriului Kj corespunde realizării unui obiectiv minor. în cazul aplicaţiei analizate.333 90 3 70 3 100 = 2. aşa cum a rezultat şi prin metoda indicatorului global.. numită utilitatea sinteză a variantei Vk.895 95 1 90 = 0. analizănd rezultatele redate în tabelul 14.692 2 40 = 1. Matricea modificată a utilităţilor pentru produsul analizat în aplicaţia A.433 7.4. g2 = 2 şi g3 = g4 = 3. calculaţi considerând că aceste valori reprezintă CAM.14.947 95 1 1 2 2 40 2 60 = 1. varianta de produs care trebuie adoptată este V2.jk ale produsului analizat. varianta de produs care are cea mai mare valoare a Usk (numită varianta optimă de produs) fiind cea care trebuie adoptată.811 7.864 110 3 3 105 = 2.100 8.10.625 120 3 70 = 2.10. Ijk fiind nişte indicatori parţiali. • se întocmeşte un tablou (numit matricea modificată a utilităţilor). considerând datele precizate în enunţ. înlocuind valorile caracteristicilor din matricea utilităţilor cu gjIjk. k = 1. Tabelul 14.. 351 . iar nivelurile limită acceptabile CAP. se observă că. rezultă: g1 = 1.333 3 3 105 = 2.228 8. în cazul aplicaţiei analizate.

d T. c.17.9.d T.c T.8.7.23.c T.b.c.14.3.41. c. d T. c T.d T.15.5.d T. d T.7.7. a. a.9.7.b.10. a.12. a. b.4.11.b.9. a.17.c T.9. c T. d T.d T.7.14.b.14.12.8.13.9.8.36.8. a. a.9.c.9. a Capitolul 9 T.b. c.9.d T.6.10.9. T.b.b.b.1. b T.d T.16.d T.8.23.8.18. c T.7.c T.11. a.14.8.20.4.8.35.19.6.21. a.13. a. d Capitolul 12 T.b T.d T. c T.c T.39. a.16.14.9.8. a T.10.12. a.7. d T.10.c.5.28.14.4.12.19. a. b T.8.10.c T.4.4.17.1.c.9.b T. d T.15.8.18.8. c T. a.c T.10. a. c.11. b T.10.14.9.10.8. b.c.d T. c T. d T.d T.7.11.c.b. b b a a.9. c T.7.c. a.c. c T.21.c. a. a.25.22.8.8.12.d T. 9.28.26.24. d T.11.12.d T. c.8. b.10.11.8.13.13.11.11.22. a T. b.10.28. c. d T. a. c T.11. a. c T. a T.9.25. a. c T. c. a.c T. d T.13.c.11.11.8.6.b.11.10.d T.d T.13.10.20. d T. b.9.b.34.13. b T.c T. a T.7.d T.11.c T. d T.d T. c.3. d T. c. a. b T. b T. d T.10.10.11.26. b.15.12.d T.9. d T. a.11. d T.8.10. b T.14.b T.33. d T.37.31.c T.c.d T.18.14. c.17.d T.13. a. a. c T.29.25. c T.6. a. c T.14.c.22.d T. a.22.c T.b. a.13.23.b T.d T.10.10.10.d T.c T.6.d T.12. a.8. d T.13.c T.7.9.3.d T.b.12. b.10.11. a.c T.7. c T. d T.13.12.b. T.b.11.c T. a.28.39.7.c. a T.8.c.33.18.c.d T. b T. b.9.d T.38.7.7.d T.9.10.29. a.13. b.16.9.d Capitolul 8 T. c T.d T. b.9.11. b. a.8.7. b.5. d T.10. 9.26.8. c T. a.30.d T.26. a. b.3.11. c T.15. d T.4.13.8.c.14.d T. c T.27. a T.1. b T.7.d T.11.7. d T.10.12. a.24.d T.b T.11.b.d T.c.8.b. T.b.d T. a.c.b.11. a T. c. b. T. c.9.1. b.8. c T.c.d 352 .d T.d T.7.9.10. b.10.d T. c. b. b T.20.11.36.5. a.c T.b. a T.d T. a.c T. d T.27. a. b T.14.15.9.9.7. c T.b T.b.10.16.5.d T.9.10. a.d T. b.24. a.17.b.d T.8. b.9.12.3. d T.d T. b.c.25.10. a. a T. d T. b T. a.10. d T.b. d T.2.13.10.14.20.9. a.5.42.27.c T.10. a.9.32.12.c. a. T.13. b.7.14. a.c. a.13. a.35.2.19.8. a T.12.30. d T.9. c T.d T. b.24.6.9.c T.4.1.9. b T. c T.b.Grila de verificare a testelor de autoevaluare Capitolul 7 T. a.d T.7.13.17. d T.7.23.b. c c.26.27.d T.12. b. a.9. c T.c T.9.12. a. a T.b T.31.d T.d T.c T.7.d T. a. b.38.b. c. a. b. b. b T. d T. c.c T. c d a.2.8.b. b.43.13.9. d T.b.d T. a.13. c T.8.9.d Capitolul 13 T. b.b. b T.8. d T.8. a. b T.2.9.2. a.9. d T. a T. a.8.8.8.22.7. c.c. a.d T.3.7. c T. d T.13.10.32.12.11. a. a. a. c T. a.c.11. b.b.6.27.c.8.15. b T.12.7.7.16.8.d T.c T.11.b. a.3.37.7.b T. b. b T.5.8.c T.28. b.7.12.b.11.13.19.11. a. a.11.7.29. a T.13.10. d T.d T.11.c.14.1.14.7.24.14. a.d T. b.8.14.10. c T. d T. a. c.7.18.7.9.12.7.8.10.2.b T.9.13.21.8.12.15. c.8.11.d T.17. b. b T.5. a. a.16. a. a.b.c.b. c T. a T.c.16.25.d T.21.10. a.b.d T. a T.7. b.d T. a. a.13.40.23.4.9.9.b.d Capitolul 10 T.21. c T.d T. a.b.11.6.12.11.11.3. T.8.20.d T.12.34.14. d Capitolul 11 T. b T.1.7.9.7.2.9.9.c T.8.d T.30.9. c.d T. a.c T.12. c T.9. a.8.19.13.9.10. a.11. a.8.1.40.18.b. b. a. b. a.d Capitolul 14 T. b.2.8.12. c.11.8.c T. b.9.d T.d T.

284 compoziţii. 249 cusătură sudată (CUS). 334 compactitate de presare. 25 clase de calitate. 250 aglomerate. 275 aliaje Al − Zn. 197 ciment. 241 ceramice oxidice. 168 aliaje Al − Cu. 305 comportare metalurgică la sudare. 177 aliaje Cu – Ni. 233 constantan. 249 curbe izometrice. 275 câmp termic de sudare. 69 B bandă de călibilitate. 239 construcţie sudată. 233 corindon. 141 curbe izocronice. 69 copolimer. 327 cromit. 213 cupru tehnic. 153 alumina. 208 coroziune intercristalină. 67 bronz. 234 cristobalit. 304 depunere chimică. 175 Alpaca (Neusilber. 307 agregare prin lipire. 236 curbe de îmbătrânire. 330 antioxidant. 323 coeficient de siguranţă.INDEX A acomodare. 250 argile. 75 carbură de siliciu. 289 agregare pulberi. 235. 289 353 . 214 D dendrimer. 276 carbon echivalent. 153 constantă de relaxare. 139 ceramice neoxidice. normală. 163 aliaje antifricţiune. 323 criterii tehnologice. 219 clasă structurală. 201 aminoplaste. 305 compactitate de umplere.. 74 compozit durificat cu fibre. 329 cristalite. 233 conformaţie. 210 ceramice silicatice. 241 configuraţie. 233 densitate de presare. 181 aliajele titanului. 214 carbură de bor. 170 aliaje Al − Mg. 301 alame. 152 aliaje cu memoria formei (Marmem). 215 călire de punere în solutie. 207 atmosferă standard. 210 alumino−silicaţi. 207 ceramice. 328 criterii privind proprietăţile. 254 analiza valorii. 148 alburn. 183 agent de reticulare. 305 densitate de umplere. 184 aliaje pentru lipire. 154 C cambiu. 334 coeficient de importanţă. 56 coefcient de asimetrie. 208 criterii de cost. 147 curbă termo−mecanică. 179 condiţionarea epruvetelor. îngustă. 92 costuri relative. 70 canal rezinifer. Argentan).

140 încorporare. 233 izotensiune. 73 fază sigma.depunere electrolitică. 20 fontă comercială. 328. 104 hemiceluloză. 6 fontă aliată martensitică. 202 K Kunial. 173 elinvar. 275 infiltrare. 254 fiabilitate. 231 duraluminiu. 231 furnir. 165 duramen. 112 izodeformaţie. 234 grad de îndesare. 207 fâşii ZIT. 153 354 . 288 H hardenită. 322 fibră lemnoasă. 204 fluiditate. 305 grad de polimerizare. 270 izotactic. Schaeffler. 112 emailuri. 209 grad de cristalinitate. 207 E efect postelastic. 32 disproporţionare. 247 duritate Janca. 280 duritate Knoop. 276 fibrilă. 329 indicator parţial. 270 Î îmbătrânire artificială. 327. 201 diagramă structurală A. 94 funcţionalitate. 290 încovoiere statică. 218 enclavă plastică. 235 fisurare la cald a CUS. 5 element grafitizant. 331 gresie ceramică. 310 elastomeri. 282 G glazură. 14 element de aliere alfagen (feritizant). 327 inel anual. 246 fragilitate de revenire. 305 fondant. 233 I indicator global. 140 îmbătrânire naturală. 276 homopolimer. 10 element de aliere. 275 durată de sinterizare. 22 fragilizare prin faza σ. 289 intermediari. 93 fisurare sub tensiune. 311 durificare secundară. 289 devitrifiere. 215 duritate Shore. 21 duritate Barcol. 216 fontă aliată. 230 grafic de corelare utilitate-cost. 6 feldspat. 237 element carburigen. 14 element betagen. 207 fenoplaste. 113 formare epruvete. 272 F faianţă. 7 element de aliere gamagen (austenitizant). 216 invar. 242 fracţie volumică.

112 plăci celulare. 31 punct fix de vâscozitate. 207 prajini de pompare. 282 poliadiţie. 276 lipire. 76 lanţ molecular (catenă). 324 mediu de sinterizare. 100 oţel aliat. 250 platinit. 78 oţel termorezistente. 180 lungime critică a fibrelor. 66 oţel pentru îmbunătăţire. 108 oţel rapid. 65 oţel criogenic. 78 oxid de zirconiu. 208 oţel bifazic (dual-phase). 210 P panel. 282 plastifiant. 235 polimer. 282 plăci din fibre de lemn – PFL. 93 oţel maraging. 80 oţel cu granulatie fină. 282 plăci din aşchii de lemn – PAL. 321 materiale structurale. 255 materiale funcţionale. 254 Melchior (Maillechort). 214 O oţel pentru construcţii sudate. 232 policondensare. 229 mulit. 231 porozitate de umplere. 256 liber. 326 pulberi. 322 metalurgia pulberilor. cu crom şi nichel. 230 material elastomeric (cauciuc). 311 melamine. 140 proprietăţi adecvate. 184 masă moleculară. 105 oţel inoxidabil. 109 oţel HSLA. 94 oţel durificabil prin precipitare (PH). 340 punct caracteristic nominal. 89 oţel Hadfield. 230 polietilenă. 185 nitrură de bor. 334 precipitate θ. 229 polimerizare. 110 oţel pentru carburare. 153 mentenabilitate.cu crom. 168 magnezită. 284 M magnaliu (alumag). 232 polidispersie. 84 oţel carbon de calitate. 229 polimer reticulat. 98 oţel pentru recipiente. 80 oţel inoxidabil stabilizat. 305 porţelan. 269 matrice a preferinţelor. 229 lanţ siloxanic. 216 Monel.L laminare normalizantă. 96 oţel turnat. 321 materiale vitroceramice. 275 lignină. 214 nitrură de siliciu. 86 oţel patinabil. 219 matrice. 66 oţel pentru rulmenţi. 75 oţel pentru scule. 153 monomer. 301 modificare. 205 N Nitinol. 136 modificatori de reţea. 76 oţel duplex. 103 oţel refractar (termorezistent). 210 martensită termoelastică. 304 pultruziune. 5 355 . 75 laminare termomecanică (controlată).

211 titlu fictiv. 53 starea amorfă (vitroasă). 234 sudabilitate. 285 rază medulară. 276 traheidă. 21 stabilizator. 275 vâscoelasticitate. 310 temperatură de vitrifiere. 74 superaliaj. 285 S segment de lanţ molecular. 150 tombac. 197 stereoizomer. 239 vâscozitate. 203 T temperatură de referinţă. 211 rezistenţă piroscopică (refractaritate). 276 tranziţie sticloasă (vitroasă). 172 titanaţi. 323 refractare corindonice. 212 relaxarea tensiunilor. 214 silice. 310 solidificare unidirecţională. 97 superplasticitate. 274 rost de sudare. 83 V vas lemnos. 149 trahee. 247 rezistenţă la înmuiere sub sarcină.. 170 simbolizare 59 sindiotactic. 290 spinel. 200 teracotă. 77 temperatură de sinterizare. 210 stabilitate la revenire. 235 sialon. 276 răşini epoxidice. 184 structură amorfă. 233 sferulită. 255 Z zonă de acţiune a fibrei. 254 răşini poliesterice. 324 rezistenţă relativă la oboseală. 232 reciclabilitate. 237 termorigide (duroplaste). 237 titan. 197 structură feritică aciculară. 233 sinterizare. 70 zone Guinier. 215 volum specific de scuturare. 197. 206 sticle. 182 Ş şamotă. 211 rezistenţă Dynstat la şoc. 207 termoplaste. 248 rezistenţă mecanică specifică. 236 trihite (fibre whiskers). 254 reacţie în lanţ. 212 şoc termic. 271 zonă influenţată termic (ZIT). 212 refractare silica. 232 reacţie în trepte. 305 vulcanizare. 241 rezilienţă. 325 ritidom. 256 silumin. 69 rupere prin cavitaţie.. 216 standard. 212 refractare silimanitice. 248 rezistenţă la şoc Izod. 284 raport de transfer al sarcinilor. 233 sticlă “securit”.R raport de formă al fibrelor. 204 vitrifiant.Preston (GP).. 140 356 . 200 silicon.

this book can prove useful for other students. the metallic materials (metals and alloys) are and will be used more frequently. 357 . Heat treatment of steels and cast irons. Since the main applications analysed belong to the field of oil equipment. Alloys – general concepts. However.ELEMENTS OF MATERIALS SCIENCE AND ENGINEERING The book Elements of Materials Science and Engineering presents the structure and properties of materials used for technical applications. therefore the discussion of these materials is more comprehensive. each chapter includes exercises and self-assessment tests. Types of commercial steels and cast irons. Structure and properties of sintering materials. Its main purpose is to understand the principles. the paper also deals with other types of materials for technical applications: glasses and ceramic materials. sintering materials and fibre-reinforced composites. polymeric materials (plastomers and elastomers). The work consists of two volumes. The second volume includes the chapters: Alloyed steels and cast irons. it points out the correlation between their chemical composition. Structure and properties of nonferrous alloys. Iron-carbon alloys. in order to allow the reader to estimate the knowledge acquired and their level of competence (the ability to use knowledge independently and correctly to solve practical problems). To enhance the utility of the book. rules and mechanisms for obtaining materials compliant with the structural specifications of each particular application. Choosing the appropriate material for an application. Phase transformations of solid steels and cast irons. Petrochemical and Refinery Equipment and Equipment for Gas and Petroleum Transportation and Storage at the Faculty of Mechanical and Electrical Engineering of the Petroleum-Gas University of Ploiesti with a useful and effective tool for individual study. Structure and properties of composites. as well as technicians and engineers who wish to enhance or update their material science knowledge. Mechanical properties of metallic materials. However. Structure and properties of polymeric materials. This book is meant to provide the students that read Oil-Field Equipment. structure and properties and emphasises the structural and property changes due to various processing technologies. The first volume includes the following chapters: Metals – general concepts. Structure and properties of glasses and ceramic materials.

Gheorghe Zecheru şi conf.ing.ro/curs_esim. ceramicele ultrarezistente.dr.S.ing. Gheorghe Drăghici de la catedra Tehnologia Construcţiei Utilajului Petrolier a Universităţii PETROL – GAZE din Ploiesti.F.upg-ploiesti. care permit utilizatorilor să-şi autoaprecieze nivelul de pregătire şi nivelul de competenţă în folosirea independentă şi corectă a cunoştinţelor dobândite la soluţionarea unor probleme concrete. 39691.I. “Model de software integrat de tip multimedia pentru învăţare interactivă generat la Universitatea Petrol – Gaze din Ploiesti” Lucrarea este elaborată de prof.htm “Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor” este disponibilă pe CD-ROM ISBN 973-99015-8-1 ISBN 973-85511-8-3 . Lucrarea este structurată în două volume şi cuprinde informaţiile esenţiale privind structura şi proprietăţile principalelor categorii de materiale folosite în tehnică.“Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor” este realizată în cadrul grant-ului C. şi poate constitui un ghid valoros pentru alegerea raţională a materialelor necesare diferitelor aplicaţii industriale.inclusiv materialele descoperite şi utilizate recent: compozitele durificate cu fibre.N. dr. Fiecare capitol este prevăzut cu teste de autoevaluare şi aplicaţii. materialele inteligente. materialele superplastice etc. “Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor” se află pe site-ul cu adresa: www.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful