UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIESTI Prof.dr.ing. Gh. Zecheru Conf. dr.ing. Gh.

Drăghici

ELEMENTE DE STIINTA SI INGINERIA MATERIALELOR Volumul 2

Editura ILEX şi Editura Universităţii din Ploiesti 2002

CUVÂNT ÎNAINTE
DESPRE GRANTUL C.N.F.I.S. 39691 “MODEL DE SOFTWARE INTEGRAT DE TIP MULTIMEDIA PENTRU ÎNVĂŢARE INTERACTIVĂ” GENERAT LA UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIESTI
Obiectivul fundamental al grantului (C.N.F.I.S 39691) este crearea unui instrument software de tip multimedia care să ofere fiecărui cadru didactic un model de construire şi prezentare a cursurilor , seminariilor şi laboratoarelor într-o manieră modernă, utilizând facilităţile puse la dispoziţie de tehnica avansată. Grantul se adresează în egală măsură şi studenţilor care vor putea să “audieze” cursurile / seminariile / laboratoarele în condiţii comparabile cu cele din ţările dezvoltate. Grantul C.N.F.I.S 39691 este structurat pe trei componente: CURS, LABORATOR, EVALUARE (vezi figura 1 *). • Componenta CURS oferă utilizatorilor de tip CADRU DIDACTIC posibilitatea de a realiza conţinutul cursului într-o manieră flexibilă, putând folosi informaţii de tip text, imagine, animaţie, prezentare video, slide show. Utilizatorul de tip STUDENT va avea acces la toate aceste tipuri de prezentare. În urma activării acestei componente, se poate obţine cursul pe suport de hârtie, pe suport magnetic sau se poate realiza introducerea în pagina de WEB a conţinutului acestuia. • Componenta LABORATOR acoperă activitatea de seminar / laborator. Ea oferă posibilitatea cursantului (utilizatorul de tip STUDENT) de a avea acces la textul de prezentare a temei propuse, la instrumente de tip instructor (tutorial), în toate cele cinci tipuri de prezentare de la curs, precum şi la modele ale fenomenelor / conceptelor prezentate. De asemenea, se pot realiza conexiuni cu anumite cursuri sau seminarii / laboratoare. Utilizatorul de tip CADRU DIDACTIC va avea posibilitatea să-şi descrie tema propusă folosind facilităţi de tip text, imagine, animaţie, prezentare video, slide show şi aplicaţii software specializate. El poate uza de ele pentru a realiza instrumente de tip instructor, precum şi modele ale fenomenului / conceptului prezentat sau conexiuni cu noţiuni înrudite. Ca urmare a activării acestei componente, se pot obţine comparaţii între obiectivele propuse şi rezultatele obţinute, exemple de rezolvare a problemelor propuse, date necesare efectuării lucrării, precum şi chestionare de tip şablon.
* Documentaţie Grant C.N.F.I.S. 39691 (1999,2000,2001), Runda a II-a, Director Grant – Liviu Dumitraşcu i

Figura 1. Structura generală a Grantului C.N.F.I.S 39691

• Componenta EVALUARE îşi propune să ofere posibilitatea evaluărilor efectuate de către utilizatorii de tip CADRU DIDACTIC asupra utilizatorilor de tip STUDENT, precum şi autoevaluărilor realizate de utilizatorul de tip student, la cerere. Evaluarea se poate realiza fie pe baza unor formulare de tip bilet de examen, fie de tip chestionar (generat de un software specializat). In cazul autoevaluării, utilizatorul STUDENT poate beneficia de acces direct la
ii

cursul aferent sau la un ciclu de tip întrebare – răspuns, posibilitate implementată cu ajutorul serviciului de poştă electronică. Serviciul de poştă electronică va fi susţinut de un server de WEB propriu programului.
REMARCI:

• Grantul «MODEL DE SOFTWARE INTEGRAT DE TIP MULTIMEDIA PENTRU ÎNVĂŢARE INTERACTIVĂ GENERAT LA UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIESTI» se realizează în trei etape: ETAPA I (proiectul de iniţiere program) – Realizare prototip SALĂ DE CURS (anul 1999); ETAPA a II-a – Imbunătăţirea prototipului SALĂ DE CURS, realizare prototipuri SALĂ DE LABORATOR, SALĂ DE EVALUARE (anul 2000); ETAPA a III-a – Realizarea integrală a modelului de învăţare interactivă (anul 2001). • Domeniul de interes al acestui program se înscrie în aria preocupărilor specialiştilor din învăţământ şi din domenii conexe acestuia, din EUROPA şi din AMERICA. • Rezultatele obţinute în urma aplicării unui software integrat de tip multimedia pentru învăţare interactivă pentru disciplinele predate în cadrul unei universităţi (precum şi pentru planurile de învăţământ) pot fi folosite ca punct de plecare în vederea constituirii unui server de WEB, bază pentru învăţământul la distanţă, pentru cursuri intensive de scurtă durată, alternativă dinamică pentru studiul individual la bibliotecă. Implementarea unui astfel de mecanism creează premise pentru posibilitatea evaluării interactive a studenţilor, precum şi pentru realizarea unui ciclu de tip “întrebare-răspuns” (cu ajutorul serviciului de poştă electronică). • Un câştig important constă în posibilitatea de a face cunoscută UNIVERSITATEA, atât în ţară cât şi în lume, nu numai la nivelul unor informaţii generale, cât mai ales la nivelul a ceea ce constituie una din componentele sale esenţia : cea de ÎNVĂŢĂMÂNT. La baza generării cursurilor interactive de învăţare / instruire realizate integral / parţial în cadrul grantului a stat “ Metodologia de proiectare a cursurilor multimedia şi hipermedia” ce cuprinde următoarele etape: Analiza cerinţelor de instruire, Proiectarea preliminară a aplicaţiei (cursului), Dezvoltarea aplicaţiei (cursului), Implementarea aplicaţiei (cursului), Evaluarea şi întreţinerea aplicaţiei (cursului). Pentru prezentarea tuturor cursurilor realizate în cadrul grantului a fost generată seria “Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S 39691 “ în care apare lucrarea Elemente de ştiinţa şi ingineria materialelor, Editura ILEX şi Editura Universităţii PETROL – GAZE din Ploiesti.
iii

REMARCI: • Toate lucrările din seria “Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S 39691“ se află pe site-ul Universităţii PETROL – GAZE din Ploiesti şi sunt disponibile pe CD-ROM. • Autorii lucrărilor sunt cadre didactice ale Universităţii, de la catedrele: Informatică, Tehnologia Construcţiei de Utilaj Petrolier, Forajul Sondelor, Chimie, Filologie. Îmi exprim convingerea că prin realizarea acestui proiect se va reuşi o concordanţă a procesului de învăţământ din Universitatea PETROL – GAZE din Ploiesti cu tendinţele internaţionale. DESPRE CARTE Lucrarea “Elemente de ingineria şi ştiinţa materialelor” cuprinde informaţiile esenţiale privind structura şi proprietăţile principalelor categorii de materiale folosite în tehnică şi poate constitui un ghid valoros pentru alegerea raţională a materialelor necesare diferitelor aplicaţii industriale. Lucrarea este structurată în două volume. Primul volum conţine noţiunile fundamentale privind structura si proprietăţile mecanice ale metalelor şi aliajelor şi informaţiile principale privind structura, proprietăţile şi tratamentele termice ale materialelor metalice cu cea mai mare pondere de utilizare industrială: fontele şi oţelurile. Cel de-al doilea volum al lucrării cuprinde informaţiile principale privind structura, proprietăţile şi domeniile de utilizare ale altor categorii de materiale: metalele şi aliajele neferoase, sticlele şi materialele ceramice, plastomerii şi elastomerii, materialele compozite şi materialele sinterizate. Fiecare capitol al lucrării este prevăzut cu teste de autoevaluare şi aplicaţii, care permit utilizatorilor să-şi autoaprecieze nivelul de pregătire şi nivelul de competenţă în folosirea independentă şi corectă a cunoştinţelor dobândite la soluţionarea unor probleme concrete.

Prof.dr.ing. Liviu Dumitraşcu Prorector Director Grant C.N.F.I.S. 39691 Coordonatorul seriei “Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S 39691“

iv

CUVÂNTUL AUTORILOR
Lucrarea Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor a fost concepută astfel încât să constituie un instrument util şi eficient pentru pregătirea individuală la disciplina Studiul materialelor, prevăzută în planul de învăţământ al studenţilor anului I, specializările Utilaj Tehnologic Petrolier şi Utilaj Tehnologic pentru Transportul şi Depozitarea Hidrocarburilor, de la Facultatea de Inginerie Mecanică si Electrică din cadrul Universităţii Petrol – Gaze din Ploiesti. Ea poate fi utilizată cu bune rezultate şi de studenţii care se pregătesc în alte specializări inginereşti, precum şi de tehnicienii şi inginerii care doresc să-şi aprofundeze sau să-şi reactualizeze cunoştinţele în domeniul materialelor. Lucrarea are ca obiect prezentarea structurii si proprietăţilor materialelor folosite în tehnică, precizarea legăturilor (corelaţiilor) dintre compoziţia chimică, structura si proprietăţile acestor materiale şi evidenţierea modificărilor de structură şi proprietăţi care se produc ca urmare a prelucrării materialelor prin diverse procedee tehnologice, scopul principal urmărit fiind însuşirea principiilor, legităţilor şi mecanismelor care stau la baza obţinerii materialelor cu structura corespunzătoare asigurării proprietăţilor impuse de utilizarea lor în diverse aplicaţii tehnice. Deoarece principalele aplicaţii tehnice avute în vedere sunt cele din domeniul maşinilor, utilajelor şi echipamentelor petroliere, materialele care au în prezent şi în viitorul apropiat cea mai mare pondere de utilizare sunt materialele metalice (metalele şi aliajele) şi ca urmare partea din lucrare destinată studierii acestor materiale este cea mai consistentă. Sunt studiate însă în lucrare şi celelate categorii de materiale folosite în tehnică: sticlele şi materialele ceramice, materialele pe bază de substanţe macromoleculare (plastomerii şi elastomerii), materialele obţinute prin agregare de pulberi şi materiale compozite durificate cu fibre. Volumul de faţă, cel de-al doilea al lucrării, conţine capitolele: Oţelurile şi fontele aliate; Oţelurile şi fontele comerciale; Structurile şi proprietăţile aliajelor neferoase; Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor; Structurile şi proprietăţile polimerilor; Structurile şi proprietăţile materialelor compozite; Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi; Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice. Adresăm cele mai calde mulţumiri celui care a făcut posibilă publicarea acestei lucrări (prof. dr. ing. Liviu Dumitraşcu ) şi colegilor care au realizat recenzia stiinţifică a lucrării (prof.dr.ing. Vlad Ulmanu şi prof. dr. ing. Ioan Tudor). Urăm utilizatorilor succes în însuşirea cunoştinţelor privind structurile şi proprietăţile materialelor şi aşteptăm cu deosebit interes sugestiile lor pentru îmbunătăţirea ediţiei viitoare a lucrării.

Autorii Ploieşti 30 iulie 2002
v

Seria
Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S. 39691
Liviu Dumitraşcu şi colectiv

(Borland) PASCAL în 13 conversaţii
Stelian Guţu

Tehnologiile informaţiei şi comunicaţiiilor. Mijloace multimedia
Gheorghe Zecheru şi Gheorghe Drăghici

Elemente de ştiinţa şi ingineria materialelor. Volumul 1
Ana Maria Burlan şi Andreea Negulescu

Compendiu de gramatică franceză cu exerciţii
Mihai Hotinceanu

Probleme şi lucrări de laborator de electromagnetism
Gabriel Marcu

Clase Java pentru metode numerice
Vlad Ulmanu

Tehnologia fabricării şi reparării utilajului petrolier
Mihai Pascu Coloja

Cercetarea sondelor în pompaj cu ajutorul metodelor acustice
Mihail Minesccu şi Ion Nae

Tehnologii şi utilaje în construcţia de maşini
Alexandra Şchiopescu, Maria Moraru, Anca Sterry, Ana Dincă, Ileana Cameniţă

Chimie generală. Aplicaţii numerice
Octav Pântea, Stelian Neagoe, Dorina Matei, Eva Trâmbiţaşu, Daniela Popovici

Bazele chimiei analitice calitative şi cantitative. Probleme şi întrebări
Şerban Vasilescu, Virgiliu Talle, Dorin Bădoiu

Rezistenţa materialelor. Tehnici de calcul şi proiectare
Constantin Ionescu , Liviu Băloiu şi colectiv

Introducere în problematica mediului înconjurător
vi

Introducere ………………………………………………………….……… 59 8..2. NOTIUNI GENERALE DESPRE METALE 2.... Clasificarea oţelurilor comerciale ……………………………………… 55 8..3.... Clasificarea şi simbolizarea oţelurilor comerciale …………………. Interacţiunea elementelor de aliere cu carbonul ……………………. 35 Aplicaţii ………………………………………………………………….. 53 8. STUDIUL ALIAJELOR DIN SISTEMUL FIER-CARBON 5..1.4.5. 69 8.... OŢELURILE ŞI FONTELE COMERCIALE ………………………………...2.1. i Cuvântul autorilor …………………………………………………………………. OŢELURILE ŞI FONTELE ALIATE …………………………………..4. 71 1 .……… 14 7.....1. 7 7.………..5.……..……… 5 7..……..3..... 65 8. 35 Teste de autoevaluare ……………………………………………………………. 38 8..2.... v 7. Formarea CUS la sudarea prin topire a oţelurilor ……………….. NOŢIUNI GENERALE DESPRE ALIAJE 3.. 16 7.1.2..1... 55 8..3. Simbolizarea oţelurilor comerciale ……………………………... Oţelurile pentru construcţii sudate ………………………………….…….…. Interacţiunea elementelor de aliere cu fierul ……………………………….. 64 8. 34 Bibliografie ………………………………………………………………………. Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini ……………………….. Introducere …………………………………………………………..3.... 69 8. PROPRIETĂŢILE MECANICE ALE MATERIALELOR METALICE 4.2.. TRATAMENTELE TERMICE LA OŢELURI ŞI FONTE Volumul 2 Cuvânt înainte ………………………………………………………………………. Oţelurile carbon de calitate ……………………………………. 23 Cuvinte cheie ………………………………………………………………….…….5..CUPRINS Volumul 1 1.……. Oţelurile carbon de uz general ………………………………….2.2. 66 8. TRANSFORMĂRILE STRUCTURALE ÎN STARE SOLIDĂ LA OŢELURI ŞI FONTE 6.…….. 53 8. 5 7. Influenţele elementelor de aliere asupra trnsformărilor structurale în stare solidă ale oţelurilor şi fontelor……………………………………….………. Clasele structurale de oţeluri şi fonte aliate ………………………..……….5. Oţelurile carbon cu destinaţie generală ……………………………………..……… 64 8.. Particularităţile realizării construcţiilor sudate ………………….

Oţelurile rezistente la uzare şi tenace ………………………………….. Bronzurile …………………………………………………………….. Oţelurile carbon pentru scule ………………………………….4...6.... Oţelurile cu rezistenţă mecanică foarte ridicată ……………………….…….5.8.. Oţelurile aliate pentru scule …………………………………….... 98 8.. Fontele cu destinaţie precizată ………………………………….……...1.3. 113 8.…….... 86 8..……. Aliajele Cu − Ni ……………………………………………………….3.. Oţelurile patinabile …………………………………………………….. 86 8.....……….3. Cuprul şi aliajele pe bază de cupru ………………………………………….. 162 9.…….... 137 9.5.....1. 136 9. Aliajele Al − Mg ………………………………………………..5. Alamele …………………………………………………………....……. Oţelurile pentru arcuri ………………………………………….6.. 105 8. Modificarea aliajelor neferoase ……………………………………..6.……. 120 Bibliografie ……………………………………………………………………… 121 Teste de autoevaluare ……………………………………………………………..5.5.…….6.4.2. Oţelurile pentru rulmenţi ………………………………………. Oţelurile rezistente la coroziune …………………………………….……….2..…….9... 112 8..1.6.. Oţelurile inoxidabile şi refractare ………………………………...1.... Oţelurile nealiate pentru construcţii sudate …………………….7.9. Alte oţeluri cu destinaţii sau caracteristici speciale ………………………. 152 9.………...6...7..3.…….……....3..5.…….1. Oţelurile cu coeficient de dilatare termică controlat ………………….…….6. 77 8. 105 8..……..5. Fontele comerciale …………………………………………………... 102 8.……...8.7. Introducere ………………………………………………………….....8.5.……..……... 113 8.2. Aliajele Al – Zn ………………………………………………...……. 107 8.. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE METALELOR ŞI ALIAJELOR NEFEROASE …………………………………….9... Oţelurile pentru scule ………………………………………………........6. 148 9. 170 2 .. Aluminiul şi aliajele pe bază de aluminiu ……………………….. Simbolizarea fontelor comerciale ……………………………….5.1.... 110 8..5.8.. 170 9.3..8..1.4. 76 8.4. Simbolizarea metalelor şi aliajelor neferoase comerciale ………………….…….7.. 109 8.... Oţelurile pentru aparate şi recipiente sub presiune ……………. 147 9..5.8.... Oţelurile cu granulaţie fină pentru construcţii sudate …………... Fontele cu destinaţie generală …………………………………..2...6.2. 114 8... Tratamentele termice la aliajele neferoase ……………………. 131 9..…….... 122 Aplicaţii …………………………………………………………………... 142 9... 154 9. 163 9.. 100 8.2. 168 9. 125 9. Aliajele Al – Cu ………………………………………………………. Oţelurile pentru piese turnate ………………………………….8..6. 131 9.2.……. Oţelurile slab aliate cu rezistenţă mecanică ridicată …………….……….…………. 118 Cuvinte cheie ……………………………………………………………. 73 8... 108 8.. 75 8. 99 8.. Transformările structurale în ZIT la sudarea prin topire a oţelurilor ……... 80 8. Aliajele Al – Si ………………………………………………….....8.9.

8..5.4.. Materialele elastomerice (cauciucurile) ……………………………. Aliajele superplastice ………………………………………………….2..3. 186 Bibliografie ……………………………………………………………………….. 184 Cuvinte cheie ……………………………………………………………. Materialele termorigide ……………………………………….3.8.. 250 11....... 192 10..... Aliajele antifricţiune …………………………………………….……. 229 11... Aliajele cu memoria formei ……………………………………………..4.. Structura polimerilor ………………………………………………………..4..7. 250 11.. 177 9..8. Proprietăţile polimerilor …………………………………………………… 236 11..4. 231 11.……... 255 Cuvinte cheie ……………………………………………………………...4.. 225 11. 207 10. 197 10... Materialele ceramice ……………………………………………….…….. Alte metale şi aliaje neferoase ……………………………………….……. 257 3 . Introducere ………………………………………………………………….……. Principalele tipuri de materiale polimerice ……………………….…….……....2.. Materialele refractare …………………………………………. 215 10.....………. Structura ceramicelor şi sticlelor …………………………………...9..8. 210 10... 222 Aplicaţii …………………………………………………………………. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE POLIMERILOR ………………. Materialele termoplaste ……………………………………….……. 198 10.……... 254 11. Principalele proprietăţi ale ceramicelor şi sticlelor ………………..5. 197 10.....2.. 236 11..…….8.5.5. Materialele ceramice neoxidice ……………………………………… 214 10........……….………..………. 172 9..... Cimentul …………………………………………………………………… 219 Cuvinte cheie ……………………………………………………………..…….1.1. 219 10. Reacţiile de sinteză a polimerilor …………………………………...3.1.. Titanul şi aliajele pe bază de titan ………………………………………….3.. Proprietăţile mecanice ale polimerilor ……………………….4.7.. 207 10....2.1..4. 182 9.. 177 9. Sticlele …………………………………………………………………….6..4..... 180 9. Aliajele pentru lipire …………………………………………….5.. Materialele vitroceramice …………………………………………. 238 11.. 187 Teste de autoevaluare …………………………………………………………….... 233 11....1.... Caracterizarea generală a polimerilor ………………………………..…….5. Materialele ceramice oxidice …………………………………. Materialele ceramice silicatice ………………………………... 211 10.4.…….. 251 11.……...2. 187 Aplicaţii …………………………………………………………………. 202 10.4.2. 220 Bibliografie ……………………………………………………………………… 221 Teste de autoevaluare …………………………………………………………….……. Aditivii materialelor polimerice …………………………………….3. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR CERAMICE ŞI STICLELOR ………………………….…….4.……. Introducere ………………………………………………………………… 229 11.1..

..... Introducere …………………………………………………………..…….. Estimarea caracteristicilor fizico-mecanice ale materialelor compozite .. Teste de autoevaluare …………………………………………………………...……. 268 12.1.……. Aplicaţii …………………………………………………………………. 357 4 .... 259 Aplicaţii …………………………………………………………………... 14..…….………... 267 12. 312 Cuvinte cheie ……………………………………………………………..3...... Transformările structurale la presarea şi sinterizarea pulberilor ………….………..……. 302 13... 258 Teste de autoevaluare ……………………………………………………………....... Structurile şi proprietăţile produselor sinterizate ………………….. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR REALIZATE PRIN AGREGARE DE PULBERI …………….……….. 301 13. Materiale compozite durificate cu fibre …………………………………… 284 Cuvinte cheie ……………………………………………………………......……….1.Bibliografie ………………………………………………………………………...2... Bibliografie …………………………………………………………………….……....2..2. 314 Bibliografie ……………………………………………………………………….. 263 12. 315 Teste de autoevaluare …………………………………………………………….……...………. 274 12... 301 13. 291 Bibliografie ……………………………………………………………………….. 14..... 295 13..………. ALEGEREA MATERIALELOR PENTRU APLICAŢIILE TEHNICE .. 307 13... 292 Teste de autoevaluare …………………………………………………………….1.. 317 14.. Introducere ………………………………………………………………… 267 12... Un studiu de caz privind alegerea materialelor …………………….. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR COMPOZITE ………………………………..... Introducere …………………………………………………………...3. 292 Aplicaţii …………………………………………………………………........ 315 Aplicaţii …………………………………………………………………. Lemnul – material compozit natural ………………………………. Obţinerea şi caracterizarea pulberilor …………………………………….....3.………. 353 Elements of materials science and engineering (Abstract) ……………….....…….. Criteriile şi metodele de selecţie a materialelor …………………….. Cuvinte cheie ……………………………………………………………..…….4.... 321 321 322 334 341 341 342 343 Grila de verificare a testelor de autoevaluare ……………………………. 352 Index …………………………………………………………………………….4...……. 14..

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

Capitolul 7

OŢELURILE ŞI FONTELE ALIATE

7.1. Introducere
Oţelurile aliate sunt acele oţeluri care conţin, pe lângă componentele specifice (fierul – componentul de bază şi carbonul – componentul de aliere principal), elementele însoţitoare (manganul, siliciul etc.) şi impurităţile tipice (sulful, fosforul etc.) oţelurilor carbon, şi alte componente (denumite generic elemente de aliere EA), introduse în mod intenţionat şi în cantitate suficientă la elaborare, cu scopul de a conferi acestor aliaje anumite structuri şi proprietăţi. În contextul acestei definiţii, un component al unui oţel este considerat element de aliere, dacă concentraţia în care a fost introdus la elaborarea oţelului depăşeşte concentraţia până la care acest component se încadrează în categoria elementelor însoţitoare sau concentraţia maximă admisă când componentul are efectele unei impurităţi a oţelului. Astfel, având în vedere datele prezentate în scap. 4.3, oţelurile se consideră aliate cu mangan, dacă %Mnm > 0,8 %, cu siliciu, dacă %Sim > 0,5 %, cu fosfor, dacă %Pm > 0,06 % etc., în timp ce alte componente, cum ar fi cromul, nichelul, molibdenul, vanadiul, titanul, niobiul, wolframul, borul etc., care nu sunt specifice compoziţiei oţelurilor carbon industriale, capătă statutul de elemente de aliere oricare ar fi concentraţia în care au fost introduse (intenţionat) la elaborarea oţelurilor. În practică, pentru a exprima gradul de aliere al unui oţel se utilizează ca indicator suma concentraţiilor masice ale elementelor de aliere (exceptând carbonul) conţinute de acesta Sa ( S a = ∑ % EAmj , EAj, j = 1 … n, fiind elementele
j =1 n

de aliere introduse la elaborarea oţelului, iar %EAmj - concentraţiile masice ale acestor elemente), iar oţelurile aliate se clasifică în: oţeluri slab aliate, având Sa< 5 %, oţeluri mediu aliate, având 5 % ≤ Sa < 10 % şi oţeluri înalt (bogat) aliate, având Sa ≥ 10 %.
5

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

În mod similar, fontele aliate (denumite şi fonte speciale) sunt acele fonte care conţin, pe lângă componentele specifice, elementele însoţitoare şi impurităţile tipice fontelor albe (fără grafit în structură), cenuşii sau modificate (cu grafit în structură), şi alte componente (numite generic elemente de aliere), introduse în mod intenţionat şi în cantitate suficientă la elaborare, cu scopul de a conferi acestor aliaje anumite structuri şi proprietăţi. În contextul acestei definiţii, printr-un raţionament similar celui utilizat în cazul oţelurilor, sulful, în concentraţii %Sm < 0,15 % şi fosforul, în concentraţii %Pm < 0,6 %, considerate impurităţi, manganul, în concentraţii %Mnm < 1,5 %, siliciul, în concentraţii %Sim < 0,5…1,0 % la fontele albe sau %Sim < 3,5…4,5 % la fontele cenuşii sau modificate şi componentele introduse (în concentraţii mici) în cursul operaţiilor de modificare şi postmodificare (magneziu, ceriu, calciu, bariu, titan, zirconiu, aluminiu), considerate elemente însoţitoare, nu reprezintă elemente de aliere ale fontelor; aceste componente, introduse la elaborarea fontelor în concentraţii mai mari decât cele până la care se consideră impurităţi sau elemente însoţitoare, constituie elemente de aliere ale fontelor, iar componentele care nu sunt specifice compoziţiei fontelor albe, cenuşii sau modificate industriale, cum ar fi cromul, nichelul, molibdenul, vanadiul etc., au statutul de elemente de aliere oricare ar fi concentraţia în care au fost introduse (intenţionat) la elaborarea fontelor. Pentru a exprima gradul de aliere al unei fonte se poate utiliza, ca şi la oţeluri, indicatorul Sa, iar fontele aliate se clasifică în: fonte slab aliate, având Sa< 5 %, fonte mediu aliate, având 5 % ≤ Sa < 10 % şi fonte înalt (bogat) aliate, având Sa ≥ 10 %. Elementele de aliere se pot găsi în structurile oţelurilor şi fontelor, în funcţie de caracteristicile lor fizico – chimice (raza atomică, valenţa, electronegativitatea, tipul structurii cristaline, afinitatea chimică faţă de fier, carbon, elemente însoţitoare şi impurităţi) şi de concentraţiile în care sunt introduse la elaborarea acestor aliaje, în următoarele forme: a) dizolvate (prin substituţie sau interstiţial) în soluţiile solide specifice structurii aliajelor fier – carbon, soluţii denumite în acest caz ferită aliată şi austenită aliată; b) dizolvate în structura cristalină a cementitei, denumită în acest caz cementită aliată; c) legate sub formă de carburi proprii; d) combinate chimic cu fierul sub formă de compuşi intermetalici; e) legate sub formă de incluziuni nemetalice (oxizi, sulfuri, silicaţi) sau libere sub formă de cristale de metal pur. Primele trei forme de existenţă a elementelor de aliere sunt cele care corespund frecvent structurii oţelurilor şi fontelor aliate. Formele de existenţă d) şi e) sunt rar întâlnite, deoarece: * fierul formează compuşi intermetalici cu unele elemente de aliere numai dacă concentraţiile acestora sunt ridicate (de exemplu, fierul cu cromul formează compusul, de tip fază sigma, FeCr, caracterizat printr-o valoare de bază a concentraţiei cromului %Crm ≅ 45 %, cu vanadiul – compusul, de tip fază sigma,
6

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

FeV, având %Vm ≅ 48 %, cu molibdenul - compuşii Fe3Mo2, având %Mom ≅ 53 % şi FeMo, având %Mom ≅ 66 %, cu wolframul – compusul, de tip fază Laves, Fe2W, având %Wm ≅ 63 % şi compusul Fe3W2, având %Wm ≅ 68 %, cu titanul – compusul FeTi, având %Tim ≅ 52 %, iar cu niobiul – compusul, de tip fază Laves, Fe2Nb, având %Nbm ≅ 52 %); ca urmare, existenţa unor astfel de compuşi este caracteristică exclusiv oţelurilor şi fontelor înalt aliate cu astfel de elemente; * incluziunile nemetalice sunt (în mod obişnuit, datorită efectelor negative pe care le are prezenţa acestora - v. scap. 4.3.2 şi 4.3.3) faze nedorite ale structurii oţelurilor şi fontelor şi, ca urmare, legarea elementelor de aliere sub formă de incluziuni se realizează numai accidental, de obicei când nu se alege corect momentul introducerii acestor elemente în procesul tehnologic de elaborare; de exemplu, titanul, care are afinitatea chimică faţă de oxigen (puterea de dezoxidare) mai mare decât a siliciului şi aluminiului, introdus într-un oţel lichid înainte de finalizarea proceselor de dezoxidare (v. scap. 4.3.2) participă intens la realizarea acestor procese şi se va găsi în structura oţelului legat sub formă de incluziuni oxidice, diminuându-şi astfel activitatea ca element de aliere.

7.2. Interacţiunea elementelor de aliere cu fierul
Majoritatea elementelor de aliere sunt solubile în fier, formând cu acesta soluţii solide (în care, evident, fierul este solventul, iar elementele de aliere sunt componentele solut). Prezenţa elementelor de aliere dizolvate (împreună cu carbonul) în structura cristalină a fierului determină modificarea valorilor punctelor critice de transformare în stare solidă a acestuia. Unele elemente de aliere, cum ar fi cromul, siliciul, molibdenul, woframul, vanadiul, niobiul, având structura cristalină de tip CVC, sunt izomorfe cu Feα (şi Feδ), au o bună solubilitate în această modificaţie a fierului şi determină extinderea domeniilor de stabilitate a feritei (şi feritei delta) şi restrângerea domeniilor de stabilitate a austenitei, mărind temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feα ⇔ Feγ (punctul critic tc1 ≡ A3) şi micşorând temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feγ ⇔ Feδ (punctul critic tc2 ≡ A4). Elementele având influenţele menţionate anterior sunt denumite elemente de aliere alfagene sau elemente de aliere feritizante (notate generic EAα). Aşa cum se observă în figura 7.1 a, care prezintă configuraţia generală a diagramelor de echilibru ale sistemelor binare Fe – EAα, prezenţa elementelor de aliere alfagene determină domenii de existenţă a fazei γ ≡ Feγ(EAα) foarte înguste şi domenii foarte extinse de stabilitate a fazei α ≡ Feα(EAα); la aliajele unui astfel de sistem, caracterizate
7

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

prin %EAα ≥ a%, structura la orice temperatură corespunzătoare stării solide este alcătuită numai din cristalele fazei α ≡ Feα(EAα), fiind suprimată posibilitatea realizării transformărilor alotropice de tipul Feα ⇔ Feγ şi eliminată astfel posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (de tipul α ⇔ γ).

Fig. 7.1. Configuraţia generală a diagramelor de echilibru ale sistemelor binare de tipul: a – Fe – EAα; b – Fe − EAγ

Efectele anterior menţionate ale elementelor de aliere alfagene se menţin şi în cazul aliajelor ternare Fe – C − EAα (oţeluri şi fonte aliate cu elemente alfagene), în structura cărora faza α ≡ Feα(C, EAα) este ferita aliată, iar faza γ ≡ Feγ(C, EAα) este austenita aliată; aşa cum se observă în figura 7.2, care prezintă diagramele pseudobinare corespunzătoare la trei concentraţii masice (constante) de Si ≡ EAα; în aliajele ternare Fe – C – Si ≡ EAα , creşterea concentraţiei Si ≡ EAα determină îngustarea progresivă a domeniilor cu austenită aliată, lărgirea substanţială a domeniilor cu ferită aliată şi, ca o consecinţă, ridicarea substanţială a punctului critic A1 (creşterea temperaturii la care se poate realiza, în condiţii de echilibru, transformarea eutectoidă γ ⇔ α + Fe3C). Evident, când concentraţia de elemente de aliere alfagene %EAα ≥ a%, la orice temperatură corespunzătoare stării solide, oţelurile aliate au o structură monofazică feritică (sau o structură alcătuită din ferită şi mici conţinuturi de carburi), iar fontele aliate au o structură alcătuită din ferită şi carburi primare sau grafit, fiind suprimată posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (care presupun existenţa posibilităţii de realizare a transformărilor
8

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

alotropice de tipul Feα ⇔ Feγ); oţelurile sau fontele aliate care prezintă aceste particularităţi structurale sunt denumite oţeluri aliate feritice sau fonte aliate feritice.

Fig.7.2. Diagramele de echilibru pseudobinare ale aliajelor sistemului ternar Fe – C – Si ≡ EAα cu %Sim = 2,5 %; %Sim = 5,0 % şi %Sim = 7,5 %

Unele elemente de aliere, cum ar fi nichelul şi manganul, având structura cristalină de tip CFC, sunt izomorfe cu Feγ , au o bună solubilitate în această modificaţie a fierului şi determină extinderea domeniilor de stabilitate a austenitei şi restrângerea domeniilor de stabilitate a feritei (şi feritei delta), micşorând temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feα ⇔ Feγ (punctul critic tc1 ≡ A3) şi ridicând temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feγ ⇔ Feδ (punctul critic tc2 ≡ A4).
9

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

Elementele având influenţele menţionate anterior sunt denumite elemente de aliere gamagene sau elemente de aliere austenitizante (notate generic EAγ). Aşa cum se observă în figura 7.1 b, care prezintă configuraţia generală a diagramelor de echilibru ale sistemelor binare Fe – EAγ, prezenţa elementelor de aliere gamagene determină domenii de existenţă a fazei α ≡ Feα(EAγ) foarte înguste şi domenii foarte extinse de stabilitate a fazei γ ≡ Feγ(EAγ); la aliajele unui astfel de sistem, caracterizate prin %EAγ ≥ b%, structura la orice temperatură corespunzătoare stării solide este alcătuită numai din cristalele fazei γ ≡ Feγ(EAγ), fiind suprimată posibilitatea realizării transformărilor alotropice de tipul Feγ ⇔ Feα şi eliminată astfel posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (de tipul γ ⇔ α). Efectele anterior menţionate ale elementelor de aliere alfagene se menţin şi în cazul aliajelor ternare Fe – C − EAγ (oţeluri şi fonte aliate cu elemente gamagene), în structura cărora faza α ≡ Feα(C, EAγ ) este ferita aliată, iar faza γ ≡ Feγ(C, EAγ) este austenita aliată; aşa cum se observă în figura 7.3, care prezintă diagramele pseudobinare corespunzătoare la trei concentraţii masice (constante) de Mn ≡ EAγ; în aliajele ternare Fe – C – Mn ≡ EAγ , creşterea concentraţiei Mn ≡ EAγ determină îngustarea progresivă a domeniilor cu ferită aliată, lărgirea substanţială a domeniilor cu austenită aliată şi, ca o consecinţă, coborârea substanţială a punctului critic A1 (micşorarea temperaturii la care se poate realiza, în condiţii de echilibru, transformarea eutectoidă γ ⇔ α + Fe3C). Evident, când concentraţia de elemente de aliere gamagene %EAγ ≥ b %, la orice temperatură corespunzătoare stării solide, oţelurile aliate au o structură monofazică austenitică, iar fontele aliate au o structură alcătuită din austenită şi grafit, fiind suprimată posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (care presupun existenţa posibilităţii de realizare a transformărilor alotropice de tipul Feγ ⇔ Feα); oţelurile sau fontele aliate care prezintă aceste particularităţi structurale sunt denumite oţeluri aliate austenitice sau fonte aliate austenitice. Considerând (în mod schematic, simplificat) că influenţele elementelor de aliere se manifestă prin modificarea poziţiilor liniilor şi punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Fe – Fe3C, aşa cum se prezintă în figura 7.4, aspectele anterior prezentatate se pot sintetiza astfel: • elementele de aliere alfagene (cromul, siliciul, molibdenul etc.) determină extinderea domeniilor de existenţă a feritei şi restrângerea domeniilor de stabilitate a austenitei (v. fig. 7.4 a); la concentraţii mari de elemente alfagene posibilitatea realizării transformării alotropice Feα ⇔ Feγ este suprimată şi se obţin oţeluri sau fonte aliate feritice, care nu prezintă transformări de fază în stare solidă de tipul α ⇔ γ;
10

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

• elementele de aliere gamagene (manganul, nichelul etc.) determină extinderea domeniilor de existenţă a austenitei şi restrângerea domeniilor de stabilitate a feritei (v. fig. 7.4 b); la concentraţii mari de elemente gamagene posibilitatea realizării transformării alotropice Feγ ⇔ Feα este anulată şi se obţin oţeluri sau fonte aliate austenitice, care nu prezintă transformări de fază în stare solidă de tipul γ ⇔ α;

Fig.7.3. Diagramele de echilibru pseudobinare ale aliajelor sistemului ternar Fe – C – Mn ≡ EAγ cu %Mnm = 3,0 %; %Mn m = 13,0 % şi %Mn m = 20,0 %

11

4.5). aşa cum s-a specificat în scap. 12 . corespunzătoare concentraţiei carbonului în perlită) spre concentraţii ale carbonului mai reduse (v. fig.4 şi 7.2.4. alungirea procentuală după rupere A. În figura 7.) au şi elementele de aliere dizolvate în austenită. la unele oţeluri aliate (aliaje caracterizate prin concentraţii masice de carbon %Cm ≤ 2. 4. abscisa %Cm = 0. ca urmare. b – elementele de aliere gamagene Elementele de aliere dizolvate în ferită sau austenită influenţează proprietăţile fizico – mecanice ale acestor faze. abscisa %Cm = 2. Schema modificării liniilor şi punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Fe-Fe3C de către: a – elementele de aliere alfagene.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • elementele de aliere modifică poziţia punctului critic de transformare în stare solidă tPSK ≡ A1 şi deplasează punctul S (având. influenţe similare (creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii.6 sunt prezentate diagramele de variaţie a principalelor caracteristici mecanice ale feritei (rezistenţa la tracţiune Rm.11 %) spre concentraţii ale carbonului mai scăzute şi. 7.77 %. menţinerea constantă sau diminuarea plasticităţii etc.7.2. oţelurile aliate care prezintă aceste particularităţi structurale sunt denumite oţeluri aliate ledeburitice. Fig.11 %) devine posibilă producerea transformării eutectice şi apariţia în structura lor de echilibru a unor mici cantităti de ledeburită (constituent specific structurii fontelor albe). duritatea Brinell HBS şi energia de rupere la încercarea la încovoiere prin şoc KV) în funcţie de concentraţiile masice ale diverselor elemente de aliere dizolvate în aceasta. aşa cum s-a specificat în scap. • elementele de aliere deplasează punctul E (având.

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. d − KV = f4(%EAm) 13 . c − HBS = f3(%EAm). Influenţele elementelor de aliere asupra: a – poziţiei punctului critic A1. b − A = f2(%EAm).5. 7.6. b – concentraţiei masice a carbonului în perlită Fig. 7. Influenţa elementelor de aliere asupra caracteristicilor mecanice ale feritei: a – Rm = f1(%EAm).

4. tabelul 1. cementita aliată cu crom poate avea %Crat ≤ 25 %. ale căror carburi (Ni3C. dar carburile pe care le formează au stabilitate redusă. • elemente carburigene. ce pot exista ca faze distincte în structurile oţelurilor şi fontelor aliate. Ta. nichelul şi cobaltul. în funcţie de afinitatea lor faţă de carbon (crescătoare odată cu mărirea deficitului de electroni în substraturile atomice d. molibdenul. cementita aliată cu molibden poate avea %Moat ≤ 3 %.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 7. Ti Elementul de aliere cel mai carburigen CREŞTE AFINITATEA FAŢĂ DE CARBON În cazul elementelor de aliere carburigene. Ca urmare. aşa cum se poate observa în fig. nichelul. cu formula generală (Fe. wolframul). W. din această categorie fac parte metalele de tranziţie situate în tabloul periodic al elementelor la stânga fierului (v. iar cementita aliată cu wolfram poate avea %Wat ≤ 1 %). 7. scap. astfel: • elemente grafitizante. care formează cementită aliată. Cr. dar şi de concentraţiile în care se găsesc acestea în oţeluri şi fonte şi de solubilitatea lor în ferită şi austenită. principalele elemente de aliere care fac parte din această categorie sunt siliciul. V.1). astfel: Fe. Zr.3. cementita aliată cu mangan poate avea %Mnat ≤ 100 %.4). interacţiunea cu carbonul depinde nu numai de afinitatea lor faţa de acest element. de exemplu. 14 . în această situaţie se pot afla elementele de aliere cu afinitate faţă de carbon apropiată de cea corespunzătoare fierului (manganul. Mo. Interacţiunea elementelor de aliere cu carbonul Elementele de aliere introduse la elaborarea oţelurilor şi fontelor se pot clasifica. elemente ce pot fi ierarhizate.EA)3C. care formează carburi stabile.7). aluminiul şi cuprul. Co3C) nu apar în mod obişnuit în structurile oţelurilor sau fontelor aliate. cromul. • elemente care reacţionează cu carbonul. se pot defini următoarele tipuri de situaţii privind existenţa elementelor de aliere carburigene în structurile oţelurilor şi fontelor: a) elementele de aliere sunt dizolvate în cementită prin substituirea parţială a atomilor de fier din structura cristalină a acesteia. în structura căreia atomii elementelor de aliere înlocuiesc în diverse proporţii atomii de fier (de exemplu. Componentul de bază al oţelurilor şi fontelor Mn. Nb. din această categorie fac parte. în funcţie de modul în care interacţionează cu carbonul. care împiedică formarea carburilor sau produc descompunerea carburilor existente şi asigură apariţia grafitului (carbonului liber) ca fază structurală a fontelor şi (uneori) a oţelurilor (v. ce are caracteristicile unei faze bertholide.

c) elementele de aliere nu se dizolvă în cementită şi formează (oricare ar fi concentraţia în care au fost introduse în oţeluri sau fonte) carburi proprii greu fuzibile. cu duritate şi stabilitate foarte ridicate. uniform distribuite în matricea structurală asigură oţelurilor şi fontelor o combinaţie favorabilă de caracteristici mecanice (cu valori ridicate atât ale caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi duritate. cu structura cristalină de tip hexagonal. 7. care se dizolvă în cementită (în concentraţiile anterior precizate) şi pot forma şi carburi proprii de tipul EA7C3. influenţelor pe care le au asupra proprietăţilor mecanice ale acestor aliaje depind în măsură importantă de forma. zirconiul şi titanul). carburile primare (ca faze individuale sau în alcătuirea amestecului eutectic) dispuse sub formă de reţea la limitele cristalelor masei metalice de bază a structurii măresc rezistenţa mecanică şi duritatea. vanadiul. dar formează şi carburi proprii (mai ales când se află în cantităti ce depăsesc solubilitatea lor în cementită). niobiul. cu structura cristalină cubică sau EA2C.7. această situaţie este tipică elementelor puternic carburigene (tantalul. cu structura cristalină cubică sau EA2C. care sunt insolubile în austenită. cu structură cristalină complexă.11). molibdenul şi wolframul. în timp ce carburile globulare fine. în această situaţie se pot încadra cromul. care se dizolvă relativ uşor în austenită (la încălzirea oţelurilor sau fontelor aliate) şi de tipul EAC. EA23C6 sau EA6C. dar diminuează considerabil plasticitatea şi tenacitatea oţelurilor sau fontelor. Prezentarea schematică a corelaţiei dintre poziţia în tabloul periodic. cât şi ale caracteristicilor de plasticitate şi tenacitate). 15 . Carburile elementelor de aliere au duritatea mai mare şi fragilitatea mai redusă decât cele corespunzătoare cementitei. care formează carburi primare (insolubile în austenită) de tipul EAC. configuraţia electronică şi afinitatea faţă de carbon ale principalelor elemente de aliere din oţeluri şi fonte b) elementele de aliere sunt dizolvate în cementită. Deoarece carburile sunt de obicei prezente ca faze minoritare (cu conţinuturi procentuale scăzute) în structura oţelurilor sau fontelor aliate. scap. modul de distribuţie şi gradul lor de dispersie în structură (v.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Ti [Ar]3d24s2 V [Ar]3d34s2 Cr [Ar]3d54s1 Mn [Ar]3d54s2 Fe [Ar]3d64s2 Co [Ar]3d74s2 [Ar] ≡ 1s22s22p63s23p6 [Kr] ≡ [Ar] 3d104s24p6 [Xe] ≡ [Kr] 4d105s25p6 Ni [Ar]3d84s2 Cu [Ar]3d104s1 Zr [Kr]4d25s2 Nb [Kr]4d45s1 Mo [Kr]4d55s1 Ta [Xe]5d36s2 W [Xe]5d46s2 elementul chimic configuraţia electronică Elemente carburigene ! Elemente care formează carburi instabile Fig. cu structura cristalină de tip hexagonal. 3.

datorită acestei influenţe. 6. niobiul. A. Influenţele elementelor de aliere asupra transformărilor structurale în stare solidă ale oţelurilor şi fontelor Elementele de aliere prezente în compoziţia oţelurilor şi fontelor pot influenţa desfăşurarea şi efectele producerii transformărilor structurale în stare solidă tipice acestor aliaje: transformarea la încălzire a perlitei în austenită. deplasând spre dreapta curbele c şi d ale diagramei TTT la încălzire (v. iar la proiectarea pieselor care urmează a fi supuse călirii CIF nu se vor alege ca materiale astfel de oţeluri sau fonte aliate.4. • elementele de aliere carburigene (molibdenul. wolframul.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 7. transforma la răcire a austenitei şi transformarea la încălzire a martensitei (v. reduc tendinţa de creştere a cristalelor de austenită la încălzire şi conferă oţelurilor şi fontelor ereditate granulară fină. deoarece formează compuşi (carburi sau carbonitruri).2). deoarece la încălzirea lor prin inducţie cu curenţi de înaltă frecvenţă se produce transformarea perlitei în austenită prin mecanismul fără difuzie (v. molibdenul. 5. vanadiul etc. Influenţele privind transformarea la încălzire a perlitei în austenită se pot sintetiza astfel: • elementele de aliere care sunt solubile în cementită şi/sau formează carburi stabile (cromul.1 %.). vanadiul. obţinerea structurilor cu austenită omogenă presupune utilizarea unor valori ale parametrilor de regim ti.1). titanul etc. la încălzirea pieselor din oţeluri sau fonte aliate cu astfel de elemente în vederea aplicării de TT.3. 5). dacă concentraţia masică a acestui element este %Alm ≤ 0.6) şi rezultă o structură cu austenită neomogenă şi carburi nedizolvate. zirconul.4. care constituie “bariere” eficiente pentru creşterea granulaţiei austenitei până la temperaturi ridicate (dacă %Alm > 0. chiar şi în concentraţii foarte reduse (corespunzătoare unei microalieri).1. care blochează creşterea cristalelor de austenită până la temperaturi ridicate (v.1 % şi se asigură formarea unor reţele peliculare submicroscopice de nitruri sau oxizi. scap. fig. distribuiţi sub formă de reţele peliculare intercristaline.) diminuează vitezele de desfăsurare a etapelor de dizolvare a cementitei şi/sau carburilor în austenită şi de omogenizare a austenitei. nitrurile sau oxizii de aluminiu se distribuie în structură sub formă de particule izolate şi efectul de blocare a creşterii granulaţiei austenitei este anulat). scap. τm mai mari decât cele corespunzătoare cazului când piesele sunt confecţionate din oţeluri carbon sau fonte nealiate. singurul element de aliere care favorizează creşterea granulaţiei 16 . cap. 5. efecte similare având şi alierea cu aluminiu. improprie pentru obţinerea unor structuri şi proprietăţi mecanice convenabile după călirea martensitică.

trebuie introduse (în cantităţi convenabile) şi elemente de aliere (din gama precizată mai înainte) care să anihileze tendinţa spre obţinerea unei granulaţii grosolane indusă de prezenţa manganului. v.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate austenitei este manganul (element solubil în Feγ şi care nu formează carburi proprii) şi. în compoziţia oţelurilor şi fontelor aliate cu acest element.9 şi 7. 7. acestea indicând existenţa a două puncte de maxim cinetic (tMC1 . 5.11 a) sau suprimarea posibilităţilor de transformare (deplasarea spre durate foarte lungi a transformărilor) prin mecanismele perlitic (v. destinate confecţionării semifabricatelor şi pieselor care se supun prelucrării prin deformare plastică la cald sau aplicării unor TT.8 şi sunt ilustrate şi atestate de diagramele TTT din figurile 7. wolframul. 7. fig. siliciul.2.10.corespunzător transformării austenitei subrăcite în perlită şi tMC2 . 7. aceste influenţe importante ale prezenţei elementelor de aliere în oţeluri sau fonte sunt prezentate schematic de diagramele din figura 7. scap. măresc stabilitatea austenitei în domeniul transformărilor la răcire prin mecanismele cu difuzie şi intermediar şi deplasează spre dreapta (spre durate mai lungi) curbele diagramelor de transformare izotermă şi termocinetică a austenitei. vanadiul etc. manganul. molibdenul. în timp ce elementele de aliere care pot forma carburi (cromul. corespunzătoare unor oţeluri şi fonte industriale. Principalele influenţe ale elementelor de aliere asupra transformării la răcire a austenitei sunt următoarele: • elementele de aliere (cu excepţia cobaltului).) produc şi modificări ale formei curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei. Fig.11 b) sau 17 .4). cuprul) au influenţele anterior prezentate fără a modifica configuraţia curbelor diagramelor de transformare izotermă a austenitei.corespunzător transformării austenitei subrăcite în bainită. fiind (în marea lor majoritate) solubile în Feγ. ca urmare. micşorând astfel viteza de răcire critică vrc (v.8 Prezentarea schematică a influenţei elementelor de aliere asupra poziţiei curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei • elementele de aliere care nu formează carburi stabile (nichelul. B. fig.

9. aceste influenţe ale elementelor de aliere care formează carburi (sugerate schematic de diagramele din figura 7.14.44 %). Prezentarea comparativă a diagramelor de transformare (izotermă şi termocinetică) a austenitei pentru două oţeluri industriale: a – oţel carbon (%Cm = 0. ca urmare.12. determină creşterea conţinuturilor procentuale de austenită reziduală din structurile la ta ale oţelurilor sau fontelor călite martensitic.15. 7. 7. caracteristice pentru transformarea austenitei prin mecanismul fără difuzie (transformarea martensitică) şi. Fig. Influenţele elementelor de aliere asupra transformării la răcire a austenitei (prezentate anterior) au câteva implicaţii practice foarte importante: 18 .44 %.11) sunt ilustrate şi atestate convingător de diagramele TTT din figurile 7.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR bainitic (v.13 şi 7. %Nim = 5 %) • elementele de aliere (cu excepţia cobaltului şi aluminiului) coboară temperaturile punctelor Ms şi Mf. corespunzătoare unor oţeluri şi fonte aliate industriale. fig. 7.11 c). aceste influenţe sunt ilustrate sintetic de diagramele din figura 7. b – oţel aliat cu Ni (%Cm = 0.

ca urmare.6 %. produsă de prezenţa elementelor de aliere. 7.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. c – diagramă cu transformarea baintică suprimată • micşorarea vrc. %Mom = 0. %Sim = 2. Prezentarea comparativă a diagramelor de transformare (termocinetică) a austenitei pentru două fonte industriale: a – fontă nodulară nealiată (%Cm = 3. 19 . b – diagramă cu transformarea perlitică suprimată. determină creşterea substanţială a călibilităţii oţelurilor (v. %Sim = 2.4 %. scap. ceea ce asigură niveluri mai scăzute ale tensiunilor mecanice reziduale generate de călire şi reduce considerabil riscul deformării excesive sau fisurării acestor piese (chiar şi în cazul când acestea prezintă forme complicate sau detalii constructive cu puternice efecte de concentrare a tensiunilor).4. b – fontă nodulară aliată cu Mo (%Cm = 3.10. 6. 7.75 %) Fig.2) şi.4 %. piesele confecţionate din oţeluri aliate se pot căli pe adâncimi mari şi/sau se pot supune călirii martensitice în medii care răcesc mai lent decât mediile de călire tradiţionale (apă.6 %). Prezentarea schematică a infleunţelor elementelor de aliere asupra configuraţiei curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei: a – diagramă cu două puncte de maxim cinetic.11. ulei).

35 %.14. produsă de prezenţa elementelor de aliere. determină la unele oţeluri şi fonte aliate nerealizarea transformării martensitice prin călirea (răcirea austenitei cu o viteză vr ≥ vrc) până la ta şi menţinerea unor structuri cu masa de bază austenitică după o astfel de călire. 7. Diagramele de transformare (izotermă) a austenitei (cu două puncte de maxim cinetic) pentru: a – un oţel aliat (%Cm = 0. %Crm = 2.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. oţelurile sau fontele aliate care prezintă acestă particularitate structurală sunt denumite oţeluri aliate martensitice (autocălibile) sau fonte aliate martensitice (autocălibile). 12.5 %. %Crm = 0. %Nim = 0.8 %) Fig.2 %). produsă de prezenţa elementelor de aliere. permite ca la unele oţeluri şi fonte aliate să se realizeze transformarea austenitei în martensită chiar şi la răcirea (călirea) în aer. • coborârea punctului martensitic superior Ms. %Nim = 1.5 %. 7.6 %.3 %) Fig.1 %. Diagrama de transformare (izotermă) a austenitei (cu transformarea perlitică suprimată) pentru un oţel aliat (%Cm = 0. 7.2 %) • micşorarea vrc.4 %.13. %Mom = 0. Diagrama de transformare (izotermă) a austenitei (cu transformarea bainitică suprimată) pentru un oţel aliat (%Cm = 0. 20 . b – o fontă aliată (%Cm = 3 %. %Crm = 0. %Sim = 2 %. %Nim = 1 %. %Nim = 0. %Crm = 12 %.

aşa cum s-a arătat anterior. care se produce deoarece la încălzirea austenitei rezultate la călire (stabilă la ta datorită conţinutului mare de elemente de aliere dizolvate) procesele de difuzie a carbonului şi elementelor de aliere sunt activate. scap. 7. aşa cum se poate observa din examinarea diagramei prezentate în figura 7.16 (curbele a şi b).3). revenirea poate determina apariţia unui fenomen numit durificare secundară. duritatea structurilor realizate prin revenirea cu un anumit regim (ti. b – conţinutului procentual de austenită reziduală din structurile la ta ale oţelurilor sau fontelor călite martensitic C. 6. se obţin prin călirea pâna la ta structuri cu masa de bază austenitică). • la oţelurile (cu conţinuturi ridicate de carbon) şi fontele aliate cu elemente care produc coborârea punctului Ms (la care. aceasta se transformă în martensită cubică şi rezultă astfel o structură (alcătuită din 21 . Influenţele elementelor de aliere asupra transformării la încălzire a martensitei (transformării la revenire a structurilor obţinute prin călirea martensitică a oţelurilor sau fontelor) sunt următoarele: • elementelor de aliere prezente în oţeluri şi fonte produc fenomenul de stabilitate la revenire a structurilor obţinute prin călirea martensitică. Influenţele elementelor de aliere asupra: a – temperaturii Ms.5) a oţelurilor sau fontelor aliate fiind mai mare decât a structurilor care rezultă tratând în acelaşi fel (cu acelaşi regim) oţelurile carbon sau fontele nealiate echivalente (având aceleaşi conţinuturi de carbon. 15. efectul obţinut prin revenire este diminuat. datorită acestui fenomen. se separă particule fine de carburi ale elementelor de aliere. stabilitatea austenitei se micşorează. τm – v. elemente însoţitoare şi impurităti ca şi oţelurile sau fontele aliate). 5. fenomen ce constă în frânarea proceselor care au loc la revenire (datorită diminuării substanţiale a vitezei de difuzie a carbonului în fier în prezenţa elementelor de aliere) şi deplasarea acestora spre temperaturi mai ridicate şi/sau durate mai mari (v.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. scap.

dacă duratele de menţinere în intervalul de 22 . dacă se măresc ti şi/sau τm. se manifestă fenomenul numit fragilitate de revenire. Duritatea structurilor obţinute prin revenirea unor oţeluri călite: a – oţel carbon (%Cm = 0.2 %. care se poate transforma.17. scap. 7. fragilitatea produsă de revenirea la ti = 200…400 oC este denumită fragilitate ireversibilă.5) cu duritatea mai scăzută. efectele descrise mai înainte se pot observa examinând configuraţia curbei c din figura 7. într-o structură (de tip sorbită de revenire – v.17. care poate determina.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR martensită şi carburi) cu duritatea ridicată. Fig.45 %). c – oţel aliat (%Cm = 1 %. dar cu caracteristicile de tenacitate mai bune. • la oţelurile aliate cu crom. iar apariţia ei este determinată de starea de tensiuni reziduale generată de producerea nesimultană în toată masa structurii a transformării martensitei de călire şi austenitei reziduale în martensită de revenire. 6.45 %. %Crm = 12 % ) Fig. b − oţel aliat (%Cm = 0. Diagrama variaţiei tenacităţii în funcţie de temperatura de revenire la un oţel aliat care prezintă fenomenul de fragilitate la revenire b) oţelurile revenite timp îndelungat la ti = 450…550 oC şi/sau răcite lent la sfârşitul tratamentului prezintă un nivel scăzut al energiei de rupere KV (devin fragile).16. cu crom şi nichel. cu mangan etc.%Crm = 1.3 %) . fenomen care se manifestă. %Mom = 0. apariţia a două anomalii privind nivelul tenacităţii (exprimat prin valoarea energiei de rupere KV) structurilor obţinute la revenire (care ar trebui să crească continuu o dată cu ridicarea temperaturii de revenire şi micşorarea durităţii): a) oţelurile revenite la ti = 200…400 oC prezintă un nivel scăzut al energiei de rupere KV (devin fragile). fenomen care dispare dacă se face o revenire la o temperatură mai mare de 400 oC şi nu mai apare dacă se repetă revenirea la o temperatură situată între 200 oC şi 400 oC (decât dacă revenirea se aplică după o nouă operaţie de călire martensitică). aşa cum arată diagrama din figura 7.16. 7.

). ridică rezistenţa mecanică şi duritatea. dacă un oţel este aliat cu crom. în timp ce. De exemplu.1 % şi %Crm = 18 % aparţine clasei oţelurilor aliate feritice. În mod similar. nitruri) şi crearea condiţiilor pentru apariţia unor microfisuri intercristaline (care generează comportarea fragilă a structurii de revenire).1. în timp ce nichelul nu formează carburi stabile şi poate avea efect grafitizant etc. dacă oţelul este aliat cu nichel. Datele din acest tabel şi aspectele expuse mai înainte evidenţiază complexitatea influenţelor elementelor de aliere şi motivează modul anterior de prezentare şi comentare a acestora. creşte rezistenţa mecanică şi duritatea etc. 7.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate temperaturi situat între 450 oC şi 550 oC sunt mari şi/sau viteza de răcire este mică. ridică rezistenţa mecanică şi duritatea etc. oţelul cu %Cm = 0. în timp ce nichelul este austenitizant.5. se pot preciza cu un grad mare de siguranţă influenţele prezenţei acestui element de aliere (alfagen. elemente care au şi unele influenţe similare (măresc călibilitatea. fragilitatea produsă de revenirea la ti = 450…550 oC.0 %). influenţa dominantă (rezultantă) nefiind întotdeauna în corelaţie directă cu valorile concentraţiilor acestora (de exemplu. este denumită fragilitate reversibilă şi poate fi contracarată prin aplicarea următoarelor soluţii: utilizarea unor regimuri de revenire la care temperatura ti > 550 oC. îmbunătăţeşte tenacitatea etc.2…0. care măreşte călibilitatea. se pot estima cu o bună precizie influenţele prezenţei acestui element de aliere (gamagen. carburigen. care a presupus împărţirea lor pe tipuri de influenţe şi gruparea elementelor de aliere pe clase sau categorii în funcţie de modul de acţiune şi de efectele prezenţei lor în oţeluri sau fonte. determinată de saturarea cu anumite elemente (în principal cu fosfor) a marginilor cristalelor structurii şi/sau separarea la marginea cristalelor a unor compuşi chimici ai acestor elemente (fosfuri. dacă se adaugă în compoziţia acestui oţel şi %Nim = 8 %. măreşte călibilitatea.).3 %) sau wolfram (%Wm = 0.5…1. chiar dacă se face revenirea la ti > 550 oC. acesta devine un oţel aliat austenitic). durata τm este scurtă. care împiedică desfăşurarea proceselor (descrise mai înainte) responsabile de apariţia fenomenului. 23 . care finisează granulaţia. dar şi multe influenţe contradictorii (cromul este feritizant. este dificil de apreciat care sunt influenţele cumulate ale prezenţei celor două elemente de aliere în compoziţia oţelului.). carburi. Dacă însă oţelul este aliat cu crom şi nichel. cromul este carburigen.). Clasele structurale de oţeluri şi fonte aliate Influenţele principalelor elemente de aliere asupra structurii şi proprietătilor oţelurilor şi fontelor sunt sintetizate în tabelul 7. iar răcirea la sfârşitul revenirii să face rapid (în apă sau ulei) şi/sau utilizarea unor oţeluri aliate suplimentar cu molibden (%Mom = 0.

reduce vrc In stare dizolvată. Influenţele principalelor elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor Elementul de aliere Aluminiu Crom Cobalt Mangan Solubilitatea în stare solidă 1. dar mai Reduce vrc în aceeaşi măsură mică decât a Cr. producându-se totuşi o oarecare durificare secundară Impiedică înmuierea prin durificare secundară Durificare secundară maximă Wolfram oţeluri cu 0.5 % 0.2% C) 6 % (11 % în 6 % (se reduce cu scăderea temperaturii) 32 % (se reduce cu scăderea temperaturii) Nelimitată − Menţine duritatea prin dizolvare în soluţie Carburile stabile nu afectează revenirea.5 % (în funcţie de conţinutul de carbon) 2. dar stabilizează austenita reziduală în oţelurile cu conţinut ridicat de carbon Reduce vrc în aceeaşi măsură cu manganul Reduce vrc mai mult decât nichelul Are tendinţă puternică de formare a carburilor şi măreşte viteza critică In cantităţi mici. cu cromul efect antigrafitizant Reduce vrc mai puternic decât cromul Reduce moderat vrc .mai mare decât a cromului.Tabelul 7.75 % (1% în oţeluri cu 0.2% C) .5 % (nu depinde oţeluri cu 0.5% C) Nelimitată Nelimitată 3 % (8% în în Feγ în Feα 30 % Nelimitată 80 % 15 … 18 % 32 % (se reduce cu scăderea temperaturii) 25 % (în funcţie de conţinutul de carbon) Influenţa asupra feritei Durifică considerabil Durifică puţin.5% (4%în oţeluri cu 0.3% C) Nichel Fosfor Siliciu Titan Nelimitată 2. în procentele uzuale Stabilitate la revenire Impiedică înmuierea prin durificare secundară Foarte redusă Mai mare decât a Fe. efect grafitizant Nulă. reduce foarte mult vrc Puternică . creşte rezistenţa la coroziune Durifică considerabil Durifică apreciabil.5% C prin legarea carbonului în carburi stabile) Puternică Foarte puternică (mai mică decât a Ti sau Nb).8 % (20 % în oţeluri cu 0. efect antigrafitizant Molibden oţeluri cu 0.1 % (creşte cu conţinutul de C) 12.1. efect grafitizant Mai mare decât a Mn. efect antigrafitizant Mai mică decât a Fe.3% C) mult de carbon) 0.0 % (9 % în 18.2% C) Vanadiu 1. efect grafitizant Cea mai mare (2% Ti face necălibil un oţel cu 0. efect grafitizant Mai mică decât a Fe. dar mai mică decât a W. efect antigrafitizant La fel cu a Fe Efectul în timpul revenirii − Rezistenţă moderată la înmuiere Menţine duritatea Foarte redusă. reduce întrucâtva plasticitatea Produce durificarea prin precipitare în aliajele Mo-Fe Creşte rezistenţa şi tenacitatea Durifică puternic Durifică şi scade plasticitatea Produce durificarea prin precipitare în aliajele Ti-Fe Produce durificarea prin precipitare în aliajele W-Fe Durificare moderată prin soluţia solidă Influenţa asupra austenitei In stare dizolvată reduce viteza critică Reduce viteza de racire critică vrc în aceeaşi măsură cu manganul Creşte viteza critică Influenţa exercitată prin carburi Tendinţa de formare a carburilor Mică .

0. mărirea călibilităţii.0 %.8 % ≤ %Mnm ≤ 2. tabelul 4. pot forma carburi proprii.6)). modifică poziţiile punctelor critice A1 şi A3. relaţiile (6. recoacerile cu schimbare de fază. la încălzire sau răcire. dacă sunt oţeluri eutectoide sau din perlită şi carburi (cementită aliată sau carburi secundare). dacă sunt oţeluri hipoeutectoide. %Mom ≤ 0.). călirea martensitică şi revenirea.2). iar HVα. după răcirea lentă sau în aer de la temperaturi înalte.5 % ≤ %Sim ≤ 2.1. astfel. constituentul omniprezent fiind perlita. Elementele de aliere prezente în compoziţia acestor oţeluri pot avea influenţe multiple (se dizolvă în ferită.6 %. %Vm ≤ 0.P)HVα. Oţelurile aliate perlitice sunt oţeluri slab sau mediu aliate la care se produc.P + (%B)HVB + (%M)HVM . utilizate în mod obişnuit la realizarea pieselor pentru maşini şi utilaje. A. Semifabricatele şi piesele confecţionate din oţeluri aliate perlitice pot fi tratate termic sau termochimic. tratamentele termochimice). în funcţie de constituenţii din structura de echilibru stabil sau metastabil pe care o prezintă la ta. dar structurile de echilibru la ta ale oţelurilor sunt similare celor corespunzătoare oţelurilor carbon. 0. numai din perlită. A3. Pentru oţelurile aliate perlitice. se pot separa din austenită sub formă de carburi secundare. HVB şi HVM sunt 25 . reducerea concentraţiei carbonului în perlită.P. oţelurile aliate perlitice au structura de echilibru la ta alcătuită din ferită (aliată) şi perlită. Ms (v.0 %. duritatea structurii care se obţine la răcirea din domeniul austenitic (ti = A3 + 30…50 oC). iar microstructurile acestor oţeluri sunt similare celor corespunzătoare oţelurilor carbon (v. pentru a defini şi preciza cu o bună fidelitate efectele elementelor de aliere asupra oţelurilor.P). 7. s-a ajuns la concluzia că.1) şi împărţirea lor în clase structurale. producerea fenomenului de stabilitate la revenire etc. bainitice şi martensitice din structură. dacă sunt oţeluri hipereutectoide. (%B) şi (%M) sunt conţinuturile procentuale de formaţiuni feritoperlitice. pe lângă clasificarea oţelurilor în funcţie de gradul de aliere (prezentată în scap. evident. la proiectarea regimurilor şi estimarea efectelor tratamentelor termice sau termochimice care se aplică semifabricatelor sau pieselor din oţeluri aliate perlitice se va ţine seama de influenţele specifice prezenţei elementelor de aliere: modificarea poziţiei punctelor critice A1.4)…(6. Principalele clase structurale de oţeluri aliate sunt prezentate în continuare. se poate estima cu relaţia: (7.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Ţinând seama de aceste observaţii. %Nim ≤ 3 %. %Crm ≤ 3 %. austenită sau cementită. finisarea granulaţiei.1) HVST = (%α. cu o anumită viteză vr (exprimată în oC/s). influenţează desfăşurarea transformărilor în stare solidă etc. este necesară. aceleaşi transformări structurale ca şi la oţelurile carbon. având compoziţia chimică caracterizată prin %Cm ≤ 0. categoriile şi tipurile de tratamente care se pot aplica fiind aceleaşi ca şi în cazul semifabricatelor şi pieselor realizate din oţeluri carbon (recoacerile fără schimbare de fază. reduc concentraţia carbonului în perlită.5 %. în care (%α.

0 aMo 19.5 72.5) . Tabelul 7.2 Valorile coeficienţilor din relaţiilede estimare a durităţii oţelurilor aliate perlitice Tipul structurii Ferită + perlită Bainită Martensită Tipul structurii Ferită + perlită Bainită Martensită ST ≡ a0 77.0 bC 0 54. corespunzătoare structurii obţinute după revenirea unui oţel aliat şi duritatea HVrOC .6 -6.0 aNi 27.4) (7.5 202 aC 223 377 949 aSi -14. b0.3) iar regimurile de revenire se pot proiecta fără dificultate.0 0 bV 130 0 0 α.P B M De asemenea.5). cu Ti = ti + 273 în K şi τm în ore (v. 6.4 8. dacă HVrOC se situează în intervalul de valori [150 .0 89.8HVrOC .0 aCr 35.0 -10. bEA având valorile (stabilite experimental) precizate în tabelul 7.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR durităţile celor trei tipuri de formaţiuni structurale.0 -55.6 134 27. aEA.8 11. pentru un regim de revenire caracterizat printr-o valoare dată a parametrului PHJ = Ti[18 + lg(τm)]. parametrii ti şi τm ai ciclului de revenire se stabilesc ţinând seama de intervenţia fenomenului de stabilitate la revenire. v.P B M ST ≡ b0 10. dacă HVrOC > 300.0 74.0 0 bMn 0 -22.0 0 bCr 8. 300] şi PHJ = 17670 + 7950%C m − 21. Astfel.9 16. corespunzătoare structurii rezultate după revenirea oţelului carbon echivalent (care are aceeaşi concentraţie masică de carbon ca şi oţelul aliat): HVrOA = HVrOC +30(%Sim+%Mnm)+55%Crm+6%Nim+100%Mom+150%Vm.0 0 bMo 0 -33. (7. având în vedere că: PHJ = 21900 + 4050%C m − (33. scap. date de relaţii de forma: (7.2 − 13%C m ) HVrOC . 6.0 -20.0 0 bNi 4. scap.0 21.0 aMn 30.0 0 bSi -19.2) HVST = a0 + ∑ a EA % EAm + [b0 + ∑ bEA %EAm ] lg v r .5).6 0 aV 462 0 0 α.2 29.2. aşa cum s-a constatat experimental.0 73. coeficienţii a0. există următoarea corelaţie între duritatea HVrOA . dacă oţelurilor aliate perlitice destinate realizării pieselor pentru maşini şi utilaje (având caracteristicile de compoziţie chimică în limitele anterior precizate) li se aplică TT de îmbunătăţire (călire martensitică + revenire înaltă. 26 (7.

Oţelurile aliate feritice sunt oţeluri cu conţinut scăzut de carbon.18. Mn etc. ). cu structura alcătuită din ferită aliată cu crom (cromferită) şi carburi.oţel feritic aliat cu siliciu (%Cm = 0. care le conferă.%Crm = 12 %). mici cantităţi de cementită aliată sau carburi ale elementelor de aliere). 7. la orice temperatură corespunzătoare stării solide. b . recoacerea de recristalizare fară schimbare de fază (pentru refacerea plasticităţii pieselor şi semifabricatelor prelucrate prin deformare plastică la rece) şi recoacerea de detensionare (pentru diminuarea nivelului tensiunilor reziduale din piesele şi semifabricatele prelucrate prin diverse procedee tehnologice). la care structura austenitică este conferită de alierea cu 27 . mici cantităţi de carburi ale elementelor de aliere). care le conferă. Deoarece aceste oţeluri nu prezintă transformări de fază în stare solidă (elementele de aliere elimină posibilitatea realizării transformărilor de tipul Feα ⇔ Feγ şi α ⇔ γ ). singura modalitate de modificare (între anumite limite) a granulaţiei şi caracteristicilor mecanice ale pieselor şi semifabricatelor din oţeluri aliate feritice constă din aplicarea unor operaţii de deformare plastică la rece (ecruisare). la piesele şi semifabricatele confecţionate din astfel de oţeluri nu se pot aplica tratamentele termice cu schimbare de fază (recoacerile cu schimbare de fază.%Sim = 3. Cele mai utilizate tipuri de oţeluri din această clasa sunt oţelurile austenitice manganoase. la orice temperatură corespunzătoare stării solide. Microstructurile tipice ale oţelurilor din această clasă structurală sunt prezentate în figura 7.06 %. eventual. Fig. cu structura monofazică alcătuită din cristale de ferită aliată cu siliciu C. fiind posibilă numai aplicarea tratamentelor termice fără schimbare de fază: recoacerea de omogenizare (pentru omogenizarea chimică a structurilor dendritice primare ale pieselor şi semifabricatelor obţinute prin turnare).).0 %). mediu sau înalt aliate cu elemente alfagene (Cr. o structură alcătuită din ferită aliată (şi. Oţelurile aliate austenitice sunt oţeluri ce au în compoziţie concentraţii mari de elemente gamagene (Ni. eventual. W. Mo. o structură alcătuită din austenită aliată (şi. V etc. Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate feritice: a – oţel feritic aliat cu crom (%Cm = 0. 18. Si.05 %. urmate de recoaceri de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul ales corespunzător asigurării caracteristicilor dorite).Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate B. călirea martensitică şi revenirea).

2…0. care asigură formarea structurii austenitice la concentraţii mai mici ale nichelului (face oţelurile mai ieftine. gama oţelurilor martensitice ar trebui să aibă o mare extindere. 28 . Deoarece aceste oţeluri nu prezintă transformări de fază în stare solidă (elementele de aliere elimină posibilitatea realizării transformărilor de tipul Feγ ⇔ Feα şi γ ⇔ α ). singura modalitate de modificare (între anumite limite) a granulaţiei şi caracteristicilor mecanice ale pieselor şi semifabricatelor din oţeluri aliate austenitice constă din aplicarea unor operaţii de deformare plastică la rece (ecruisare). de alierea suplimentară cu mangan şi/sau azot. gama oţelurilor aliate martensitice utilizate în aplicaţii tehnice este însă destul de restrânsă.0 %. %Crm = 16…18 %. Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate martensitice (autocălibile) sunt prezentate în figura 7. D. %Crm = 16…18 %. se folosesc foarte rar şi singurele oţelurile martensitice cu o frecvenţă mai mare de utilizare sunt oţelurile înalt aliate cu crom.1…0. d) %Cm = 0. Deoarece. la piesele şi semifabricatele confecţionate din astfel de oţeluri nu se pot aplica tratamentele termice cu schimbare de fază (recoacerile cu schimbare de fază.15 % şi %Crm = 12…14 %. Oţelurile aliate martensitice (autocălibile) sunt oţeluri la care concentraţiile de carbon şi de elemente de aliere sunt alese astfel încât să nu suprime posibilităţile de realizare a transformărilor de fază în stare solidă şi să asigure o diminuarea a vitezei de răcire critice care să permită obţinerea unei structuri martensitice la răcirea în aer din domeniul austenitic. b) %Cm = 0. uneori. c) %Cm = 0.20.6…1. fiind caracterizate printr-o mare fragilitate. aşa cum s-a precizat anterior. deoarece oţelurile martensitice aliate cu elemente gamagene (Ni sau Mn). oţelurile austenitice cu nichel şi oţelurile austenitice crom – nichel.4 % şi %Crm = 13…15 %. %Nim = 2…4 %.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR mangan. deoarece resursele mondiale de nichel sunt limitate şi acest element este scump) şi menţinerea acestei structuri până la temperaturi scăzute (stabilizarea structurii austenitice). fiind posibilă numai aplicarea tratamentelor termice fără schimbare de fază: recoacerea de omogenizare (pentru omogenizarea chimică a structurilor dendritice primare ale pieselor şi semifabricatelor obţinute prin turnare).19. cu diferite reţete de compoziţie: a) %Cm < 0.2 %. călirea martensitică şi revenirea). la care structura austenitică este conferită de alierea cu nichel şi. toate elementele de aliere (în afară de cobalt) au capacitatea de a micşora vrc. urmate de recoaceri de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul ales corespunzător asigurării caracteristicilor dorite). recoacerea de recristalizare fară schimbare de fază (pentru refacerea plasticităţii pieselor şi semifabricatelor prelucrate prin deformare plastică la rece) şi recoacerea de detensionare (pentru diminuarea nivelului tensiunilor reziduale din piesele şi semifabricatele prelucrate prin diverse procedee tehnologice). ca şi în cazul oţelurilor aliate feritice. Microstructurile tipice ale oţelurilor din această clasă structurală sunt prezentate în figura 7.

7. 19.05 %.08 %.4 %.2 %. 20. %Nim = 12 %).Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. %Nim = 8 %.oţel austenitic aliat cu nichel (%Cm = 0. ) Fig. %Mnm = 12 %). Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate austenitice: a – oţel austenitic aliat cu mangan (%Cm = 1. %Crm = 14 %). d .4 %. 7. b . b . %Crm = 25 %.oţel martensitic aliat cu crom (%Cm = 0.oţel austenitic aliat cu crom şi nichel (%Cm = 0. %Crm = 14 %). Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate martensitice: a – oţel martensitic aliat cu crom (%Cm = 0. c . %Crm = 18 %. ).oţel austenitic aliat cu crom şi nichel (%Cm = 0. 29 . %Nim = 30 %.22 %.

având în compoziţie atât elemente alfagene. prezentată în figura 7. aşa cum se observă pe microstructura prezentată în figura 7. astfel că la răcirea lor din stare lichidă este posibilă realizarea transformării eutectice şi apariţia în structură a unor mici cantităţi de ledeburită (constituent specific structurii fontelor albe). Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate ledeburitice: a – oţel ledeburitic aliat cu crom şi molibden (%Cm = 0. %Crm = 12 %). corespunzătoare unor oţeluri aliate cu elemente alfagene (Cr. V. W. Clasa structurală căreia aparţine un oţel aliat depinde de concentraţia carbonului.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR E. W etc.23. b .21 b.24.6 %) şi de elemente de aliere (Cr. %Mom = 3 %). %Cm > 0.21 a. aşa cum evidenţiază microstructura din figura 7. corespunzătoare unor oţeluri aliate cu elemente gamagene (Ni. din care s-au separat carburi secundare şi care s-au transformat prin călire în martensită). Si. Schaeffler. Oţelurile aliate ledeburitice sunt oţeluri care au în compoziţie concentraţii mari de carbon (de obicei. Schaeffler 30 .). având în abscisă concentraţia de crom echivalent %Cre. cât şi elemente gamagene. 21. 7. Fig. sub forma unei reţele ledeburitice intergranulare (denumită în tehnică schelet ledeburitic). Mn etc.22.) şi din figura 7. Pentru estimarea clasei structurale a oţelurilor aliate complex. precum şi de tipul şi concentraţiile elementelor de aliere conţinute de acesta. Fiecare din cele două mărimi care definesc sistemul de coordonate al diagramei structurale A. sau coerente.85 %.35 %. %EAm. %Crm = 12 %.) sunt realizate în coordonate %Cm. formaţiunile ledeburitice din structura acestor oţeluri pot fi disperse. Diagramele structurale din figura 7. Mo etc. Pentru estimarea clasei structurale a oţelurilor aliate se folosesc diagramele structurale ale oţelurilor aliate. În funcţie de concentraţiile de carbon şi de elemente de aliere ce le caracterizează compoziţia. se utilizează diagrama structurală A. ambele microstructuri corespunzând unor oţeluri aliate ledeburitice călite martensitic (formaţiunile ledeburitice sunt dispuse la marginea cristalelor de austenită.oţel martensitic aliat cu crom (%Cm = 1. iar în ordonată concentraţia de nichel echivalent %Nie. construite experimental pentru cele mai utilizate categorii de astfel de oţeluri.

având coordonatele (%Cm.7. respectiv (%Cre.06. 7. Diagramele structurale ale oţelurilor aliate cu crom: a – structurile de echilibru. adăugând 2%Tim + %Vm + 0.23 şi 7.6) %Cre = %Crm + %Mom +1.22.5%Com +30(%Nm – Xc) la determinarea Nie. ci prin zone (domenii) de tranziţie.5%Tam + %Wm + %Alm la determinarea %Cre şi 0.10. %Nie). poziţionând pe diagrama structurală. dacă %Crm ≥ 18 % (Xc = 0. pe unele diagrame structurale limitele domeniilor corespunzătoare unor clase structurale nu sunt marcate prin linii. %Eam). punctul caracteristic nominal PCN . dacă oţelul este aliat complex (şi cu elemente de aliere alfagene şi cu elemente de aliere gamagene).22.5%Sim +0. 7. b – structurile la răcirea în aer de la temperaturi înalte La utilizarea diagramelor structurale ale oţelurilor aliate trebuie avute în vedere şi următoarele particularităţi (v.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate grupează câte o categorie de componente de aliere ale oţelurilor: concentraţiile masice ale elementelor de aliere alfagene (feritizante) sunt considerate (fiecare cu câte un factor de multiplicare stabilit experimental) pentru definirea mărimii %Cre. dacă 18 ≤ %Crm <28 % şi Xc = 0.7) %Nie = %Nim + 0.24): * datorită complexităţii influenţelor elementelor de aliere. dacă %Crm ≥ 28 %) Pentru orice oţel aliat la care se cunoaşte compoziţia chimică (exprimată prin concentraţiile masice ale tuturor componentelor) se poate determina clasa structurală din care face parte.5%Mnm +30%Cm . aleasă corespunzător reţetei de aliere utilizate la elaborarea sa.fig. care se completează uneori. dacă oţelul este aliat cu elemente din aceeaşi categorie (alfagene sau gamagene). termenul de corecţie Xc luându-se nenul. Fig. Pentru definirea mărimilor %Cre şi %Nie se utilizează relaţiile: (7. (7. punctele acestora 31 .5%Nbm. iar concentraţiile masice ale elementelor de aliere gamagene (austenitizante) sunt considerate (fiecare cu câte un factor de multiplicare stabilit experimental) pentru definirea mărimii %Nie.

. domeniul II – pericol maxim de fragilizare (fisurare) la cald. modul de distribuţie şi gradul de dispersie ale formaţiunilor de grafit din structură: fonte pestriţe. 23. * pe diagramele structurale sunt precizate şi unele informaţii conexe. dimensiunile.pericol maxim de fragilizare (fisurare) la rece. de exemplu. fonte maleabile. 7. ferito – martensitice etc. deosebit de utile la utilizarea diagramelor pentru soluţionarea unor probleme tehnice. pentru a defini şi preciza cu o bună fidelitate efectele elementelor de aliere asupra fontelor. conform acestui criteriu fontele aliate pot fi încadrate în categoria fontelor cu grafit (carbon liber) în structură (denumite. 32 . este utilă. Criteriile care se utilizează în acest scop sunt: • forma de existenţă a carbonului. iar structurile sunt asemănătoare celor corespunzătoare fontelor albe). Diagramele structurale (la răcirea în aer de la temperaturi înalte) ale: a – oţelurilor aliate cu nichel. iar pe diagrama structurală A. fonte nodulare etc. austenito – martensitice.) sau în categoria fontelor fără grafit în structură (la care tot carbonul din compoziţia fontelor este dizolvat în soluţiile având ca solvent fierul sau este legat sub formă de carburi.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR corespunzând PCN ale unor oţeluri aliate cu caracterizare structurală complexă: austenito – feritice. ca şi fontele nealiate. domeniul IV – pericol maxim de fragilizare datorită creşterii intense a granulaţiei la încălzire. b – oţelurilor aliate cu mangan Ca şi în cazul oţelurilor. pe lângă clasificarea lor în funcţie de gradul de aliere (prezentată în scap.1) şi încadrarea fontelor în clase structurale. Fig. Schaeffler sunt marcate domeniile caracteristice din punctul de vedere al problemelor (pericolelor) care apar la utilizarea diverselor tipuri de oţeluri aliate: domeniul I – pericol maxim de fragilizare prin apariţia fazei sigma (compusul intermetalic FeCr). domeniul III . fonte cenuşii. în funcţie de modul de asigurare a prezenţei grafitului şi de configuraţia. pe diagrama structurală a oţelurilor aliate cu mangan este precizat subdomeniul oţelurilor austenitice recomandate pentru aplicaţii practice. 7.

Schaeffler • constituenţii din structura de echilibru stabil sau metastabil pe care o prezintă masa metalică de bază a fontei la ta. 25. 24. conform acestui criteriu fontele aliate pot fi încadrate (aplicând aceleaşi principii ca şi în cazul oţelurilor aliate) în următoarele clase structurale: fonte aliate perlitice. 7. 7. Fig. fonte aliate austenitice. Diagrama structurală A. după răcirea sa lentă sau în aer de la temperaturi înalte. fonte aliate martensitice. fonte aliate feritice. Diagrama structurală a fontelor cu grafit nodular aliate cu nichel şi molibden . 26. 7. Diagrama structurală a fontelor aliate cu aluminiu 33 Fig.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig.

25 diagramă structurală. 6 fontă mediu aliată. 32 durificare secundară. fontele înalt aliate cu nichel (element gamagen. Pentru estimarea clasei structurale a fontelor aliate se pot folosi diagramele structurale ale fontelor aliate. 28 oţel bogat aliat. 20. Cuvinte cheie austenită aliată. 5 oţel slab aliat. Schaeffler.25 este prezentată diagrama structurală a fontelor aliate cu aluminiu (element alfagen). 5 element de aliere alfagen (feritizant). De exemplu. 27 oţel aliat feritic. 30 oţel aliat martensitic (autocălibil). 14 fază sigma. 6 carbură proprie. 21 element carburigen. iar fontele înalt aliate cu crom (element alfagen. 10 fontă aliată feritică. 20 fontă înalt (bogat) aliată. 6 ferită aliată. constă din descompunerea austenitei în ferită şi carburi).26 diagrama structurală a fontelor cu grafit nodular slab aliate cu nichel (element gamagen) şi molibden (element alfagen). 9 fontă aliată martensitică. 6 fragilitate de revenire ireversibilă. carburigen şi antigrafitizant) se încadrează în categoria fontelor albe feritice. 5 oţel mediu aliat.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR De exemplu. 6 fontă aliată austenitică. 7 element de aliere gamagen (austenitizant). fontele înalt aliate cu siliciu (element alfagen. 25 oţel aliat austenitic. iar transformarea eutectoidă. 14 element de aliere. cu acţiune grafitizantă) aparţin clasei structurale a fontelor austenitice cu grafit (lamelar sau nodular). cu acţiune grafitizantă) sunt fonte feritice cu grafit (lamelar sau nodular). construcţia şi modalităţile de utilizare ale acestor diagrame fiind similare celor corespunzătoare diagramelor structurale ale oţelurilor aliate. eutectice şi secundare distribuite într-o masă de ferită aliată cu crom (la răcirea din stare lichidă a acestor fonte transformarea eutectică conduce la formarea unei structuri de tip ledeburitic. 5 oţel aliat perlitic. în figura 7. 6 cementită aliată. alcătuită din austenită şi carburi. construite experimental pentru cele mai utilizate categorii de astfel de fonte. iar în figura 7. 10. 6 fontă aliată (specială). 6 clasă structurală. 22 oţel aliat. 5 punct caracteristic nominal PCN. 6 fontă slab aliată. 21 34 . având structura de echilibru alcătuită din carburi primare. 31 stabilitate la revenire. reversibilă. 30 diagramă structurală A. 27 oţel aliat ledeburitic. ce are loc după separarea de carburi secundare din austenită. 10 element grafitizant. 9.

%P m = 0..02 % este un oţel carbon.. Truşculescu M.9 %. %Si m = 2. Austenite Transformation Kinetics of Ferrous Alloys. Lakhtine I.02 % .0 % este un oţel aliat cu crom. Ieremia A.. 1988 12. d) oţelul cu %Cm = 0.5 %.1. %Si m =0. Editura Tehnică. Editura Tehnică.7. 1970 5.0 %. 1983 10. c) oţelul cu %Cm = 1. %Mnm = 0. Metallurghia. Mir. %Mnm = 0. Elaborarea oţelurilor aliate.5 %. Greenwich. Bucureşti. 1981 3. Métallographie et traitements thermiques des métaux. şi Popova L.. Climax Molibdenum Company.7. Metalografie şi tratamente termice.3 %.. vol. Bucureşto. Mantea St.. Bucureşti. %Sim=0. Vacu S. Bucureşti. Geru N. ş. * * * Austenite Transformation Kinetics of Ferrous Alloys. %Sm = 0.0 %. %Sm = 0.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Bibliografie 1. Studiul metalelor..02 % şi %Pm = 0. Bucureşti.4 %. vol. Stefănescu D.3 %. II – Cast Irons and Steels. Metalurgie fizică şi studiul metalelor.02 % şi %Cr m = 1. %Crm = 1.1 % este un oţel aliat cu sulf şi fosfor? T. Editura Facla.a. Popov A.a.. 1965 7. Climax Molibdenum Company.02 %... I.02 %.15 % şi %Pm = 0. Colan H.7 %. %S m = 0. 1980 11.. Bucureşti. Gâdea S. 1974 9. Editura Tehnică. b) fonta cu %C m = 3. 1982 4.3 %. Fonte speciale.5 %. %Sm = 0. %Mnm = 1. 1978 6. %Sim=0.. II. Editura Didactică şi Pedagogică. %Sim=0. Care dintre următoarele fonte se încadrează în categoria fontelor aliate: a) fonta cu %Cm = 3. Editura Didactică şi Pedagogică. Editura Didactică şi Pedagogică. %Mn m = 0. 1983 8.3 % este un oţel aliat numai cu crom. %Mnm = 0.0 %.3 %. 1985 Teste de autoevaluare T.2. %P m = 0.E. Sofroni I.5 % şi %Mom = 0. ş. Petrescu M.. %Sim = 1. %Sm = 0. b) oţelul cu %C m = 0. Oţeluri inoxidabile şi refractare. Greenwich. Timişoara. Care dintre afirmaţile următoare sunt adevărate: a) oţelul cu %Cm = 0.. Cias W. Metalurgie fizică.15 %.A.3 %.06 %.06 %. Izotermiceskie i termodinamoceskie diagramî raspada pereohladjenovo austenita. Bucuresti..0 %. %Pm = 0. 1983 2. Metalurgie fizică. ş.0 %.a. 35 .45 %. Editura Didactică şi Pedagogică. Moscova. Moscova.M.W. Protopopescu H.. %Mn m = 0.

%Sim=1.7. b) molibdenul. T. Care dintre următoarele elemente de aliere coboară temperatura corespunzătoare punctului critic A1 al oţelurilor şi fontelor: a) molibdenul. %Pm = 0. %Pm = 0.5 %. c) cromul. %Pm = 0. b) dizolvate în cementită.3. d) călirea martensitică? T. Care dintre următoarele elemente de aliere produc mărirea temperaturii corespunzătoare punctului critic A1 al oţelurilor şi fontelor: a) nichelul. d) combinate cu fierul sub formă de compuşi intermetalici ? . Care dintre următoarele tipuri de tratamente se pot aplica la piesele sau semifabricatele din oţeluri aliate austenitice: a) recoacerea de detensionare.5.7.0 %. c) incluziunile nemetalice.7.7. Care dintre următoarele tipuri de tratamente se pot aplica la piesele sau semifabricatele din oţeluri aliate feritice: a) recoacerea de recristalizare fără schimbare de fază. nedorite: a) soluţiile solide ale elementelor de aliere cu fierul: b) carburile elementelor de aliere.8 %. c) fonta cu %Cm = 2.7. c) nichelul. %Nim = 13 %? T. c) manganul. %Sm = 0. d) siliciul? T.0 %.6. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor aparţin categoriei elementelor gamagene: a) wolframul.12.06 %. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor 36 .0 %. Elementele de aliere se pot găsi în structurile oţelurilor şi fontelor: a) dizolvate în ferită sau austenită. %Sim=2. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor aparţin categoriei elementelor alfagene: a) cromul. d) vanadiul ? T. %Mnm = 0.5 %. Care dintre următoarele componente ale oţelurilor sau fontelor sunt elemente de aliere gamagene (austenitizante): a) manganul. b) manganul. d) vanadiul? T.9. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor determină reducerea concentraţiei carbonului în perlită: a) nichelul. d) wolframul? T. %Mnm = 6. b) recoacerea de omogenizare.7. d) siliciul? T. Care dintre următoarele componente ale oţelurilor sau fontelor sunt elemente de aliere alfagene (feritizante): a) manganul.7. b) manganul. b) titanul. d) compuşii intermetalici? T.06 %.13.7. d) nichelul? T. c) cromul. b) siliciul.5 %. d) nichelul ? T.11.06 %. b) siliciul. %Alm = 20 %. în general. c) manganul. c) cromul.7.4.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Sm = 0.7.7. c) legate sub formă de carburi proprii. d) fonta cu %Cm = 3. c) cromul. Care dintre următoarele forme de existenţă a elementelor de aliere în structurile oţelurilor şi fontelor sunt.06 %. d) recoacerea completă? T. c) normalizarea.8.10.7. %Sm = 0. b) recoacerea de detensionare. c) călirea martensitică.14. %Crm = 1.06 %.7. b) cromul.03 %.

c) oţelurile perlitice. %Sim = 0. Cum se poate diminua pericolul fragilităţii reversibile de revenire a unui oţel aliat: a) prin alierea suplimentară cu molibden în concentraţie de %Mom = 0. d) titanul? T. având compoziţia caracterizată prin %Cm = 0. c) tantalul.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate pot avea acţiune grafitizantă: a) siliciul.7. d) aluminiul? T.0 %. c) cromul. Pentru a finisa granulaţia oţelurilor se poate utiliza microalierea cu: a) niobiu. d) molibdenul? T. %Crm = 17 % şi %Nim = 10 % se foloseşte diagrama structurală A.7. b) prin revenirea la ti >500 oC.5 ore: a) oţelul carbon cu %Cm = 0. b) vanadiu. c) manganul.7. d) prin alierea suplimentară cu mangan? T. 37 .0 %? T. b) nichelul.23. %Mn = 2.2 %.7.21. c) oţelurile feritice. Care dintre următoarele elemente de aliere determină micşorarea vitezei de răcire critice şi creşterea călibilităţii oţelurilor şi fontelor: a) cromul. b) nichelul.7.2…0. b) oţelurile martensitice. b) oţelul carbon cu %Cm = 0. b) nichelul.19.6 % şi %Crm = 1. Care dintre următoarele oţeluri aliate pot avea în structura lor la ta constituentul structural tipic fontelor albe: a) oţelurile martensitice.7.45 %. d) cobaltul? T.17.24.2 % şi %Crm = 1.0 %. Care dintre următoarele oţeluri aliate capătă o structură de călire la răcirea în aer din domeniul austenitic: a) oţelurile austenitice.18. d) vanadiul? T. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor are cea mai bună solubilitate în cementită: a) siliciul. Care dintre următoarele elemente de aliere pot modifica configuraţia obişnuită (tipică oţelurilor carbon sau fontelor nealiate) a curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei: a) cromul. b) cromul. Care dintre următoarele elemente de aliere diminuează temperatura corespunzătoare punctului Ms al oţelurilor şi fontelor : a) cromul. d) oţelul aliat având %Cm = 0. Schaeffler. c) nichelul.7. Pentru stabilirea clasei structurale a unui oţel aliat.7. c) siliciul.22.20. d) oţelurile autocălibile? T. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor are cea mai puternică acţiune carburigenă: a) manganul. c) manganul. c) oţelul aliat având %Cm = 0. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor deplasează spre dreapta curbele diagramelor de transformare la răcire a austenitei: a) cromul.7. Care dintre următoarele oţeluri aliate va avea duritatea mai mare după călirea martensitică şi revenirea la ti = 500 oC. b) oţelurile ledeburitice.25.7.05 %. b) cromul. o durată τm = 0. d) manganul? T.26. b) cobaltul. c) zirconiu. b) nichelul. d) aluminiu? T. d) oţelurile feritice? T. Care sunt coordonatele PCN corespunzător acestui oţel: a) %Cre = 18.16.6 %.15.8 %. c) prin răcirea rapidă în apă sau ulei la revenire. d) manganul? T.3 %.7.7. c) manganul.

pe fiecare din diagramele de transformare a austenitei sunt trasate câte n curbe de răcire. c) %Cre = 12. c) fragilizarea (fisurarea) la rece.030 %.04 %.025 %).44 %. Conţinuturile procentuale de formaţiuni ferito-perlitice (%α. d) clasa oţelurilor austenitice? T. c) fontele aliate cu vanadiu. %Sm = 0. %Vm = 0. Rezolvare Aşa cum se poate observa examinând figura 7.02 %. %Sim = 0.2 %. datele care se obţin pe această cale sunt prezentate în tabelul 7.01 % şi pentru oţelul carbon echivalent (cu compoziţa chimică definită prin %Cm = 0.025 %.1) şi (7.2) să se estimeze valorile durităţii structurilor care rezultă la răcirea celor două oţeluri. Care din următoarele tipuri de fonte aliate au grafit în structură: a) fontele aliate cu siliciu. d) %Cre = 20.5 %. bainitice (%B)j şi martensitice (%M)j în structurile care rezultă prin răcirea austenitei după curbele de răcire j = 1…n sunt precizate pe diagramele din figura 7. În figura 7. 38 . cu diferite viteze vr.27.1. d) fragilizarea datorită creşterii intense a granulaţiei la încălzire? T.7. aliat cu %Crm = 17 %: a) clasa oţelurilor feritice. cu ajutorul relaţiei (5.7 %. %Sim = 0.7 %. %Crm = 25 % şi %Nim = 0. %Crm = 1. %Mn = 1. c) clasa oţelurilor ledeburitice. %Pm = 0. d) clasa oţelurilor austenitice? T. b) clasa oţelurilor martensitice. Care dintre următoarele probleme poate să apară la utilizarea oţelului cu %Cm = 0. %Mom = 0.7.27.22 %. d) fontele înalt aliate cu nichel? Aplicaţii A. j = 1…n şi o anumită alcătuire a structurii care rezultă prin răcirea austenitei cu această viteză.05 %. %Pm = 0. b) fontele înalt aliate cu crom.30.6 %. din domeniul austenitic şi până la ta. b) %Cre = 18.29. Cărei clase structurale aparţine oţelul cu %Cm = 0. %Mnm = 0.28. Cărei clase structurale aparţine oţelul cu %Cm = 0. %Nie = 12. %Mn = 1.P)j.2 %. %Crm = 20.3.10).5 %.03 %.5 %: a) clasa oţelurilor feritice.7. b) fragilizarea (fisurarea) la cald.27 se prezintă diagramele de transformare termocinetică a austenitei pentru un oţel slab aliat. Folosind datele din aceste diagrame şi aplicând relaţiile (7.7.27. %Sim = 0.26 %.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Nie = 11.5 %.5 %. %Nie = 12.5 % şi %Nim = 10 %: a) fragilizarea prin apariţia fazei sigma.030 %.2 %.44 %.3. %Mnm = 0. %Sm = 0.22 %.08 %.5. având compoziţia chimică definită prin %Cm = 0.5 %? T.6 %. %Nim = 0.7. b) clasa oţelurilor martensitice. %Nie = 18. iar valorile vitezelor de răcire corespunzătoare acestor curbe se determină. folosind procedeul descris la rezolvarea aplicaţiei A. c) clasa oţelurilor ledeburitice. %Sim = 0.2 %. fiecărei curbe de răcire corespunzându-i o viteză de răcire vrj.

Diagramele transformării termocinetice a austenitei pentru două oţeluri cu %Cm = 0. Fig 7. b – oţel carbon 39 .44 %: a – oţel slab aliat cu Cr. Ni. b.Mo şi V.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate a.27.

7 650 215.2 650 80. reprezentate în figura 7.5 650 71.3 s-au obţinut rezultatele prezentate în tabelul 7.7.1 7 60 33 7 750 24 650 5.7. τ1j.28. o o o C C C/s (%B)j (%M)j s s (%α.0 13 20 67 0.3 60 40 3 750 10 650 14.3 5 95 1 750 4 650 33. τ2j. 40 .9⋅10 60 750 160 650 1.1.0⋅10 -1 150 750 500 650 100 2.6⋅10-3 -2 1000 750 3500 650 100 4.7 90 5 5 0.5 721 1.3.27 Alcătuirea structurii t1j.0 73 17 10 0. pentru cele două oţeluri considerate.28.5 693 0.0 100 25 750 100 650 1.9 100 0.8 750 3 650 45.4 100 0. Graficele dependenţelor HVST = f(vr) pentru cele două oţeluri considerate în aplicaţia A.5 750 2 650 66.0 2 98 Curba de răcire j 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 1 2 3 4 5 6 7 8 Aplicând relaţiile (7.4⋅10-3 100 750 360 650 100 3.9 2 70 28 5 750 17 650 8. graficele dependenţelor HVST = f(vr).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 7. cu ajutorul cărora s-au construit.P)j OTEL ALIAT 12300 750 40000 650 100 3.5 706 1. t2j.8⋅10-1 3 750 20 650 5. Vitezele de răcire şi alcătuirea structurilor corespunzătoare curbelor de răcire din diagramele prezentate în figura 7.4. Fig.5 100 OTEL CARBON 4150 750 16100 650 100 8.9 750 5 650 24.3 3 97 0.1) şi (7.2) pentru datele din tabelul 7. vrj.3 56 25 19 9 750 56 650 2.

punerea în valoare a prezenţei elementelor de aliere conţinute de aceste oţeluri este posibilă numai prin aplicarea de TT capabile să asigure realizarea unor structuri cu conţinuturi procentuale mari de formaţiuni bainitice şi/sau martensitice.3 2. Durităţile structurilor obţinute la răcirea austenitei după curbele de răcire reprezentate pe diagramele din figura 7. structurile cu caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi duritate se pot obţine şi la răcirea austenitei cu viteze mult mai mici decât cele necesare pentru realizarea aceloraşi efecte la oţelurile carbon 41 . • la aceste oţeluri.P 206 223 237 246 248 251 259 184 194 201 205 207 207 208 HVB OTEL ALIAT 342 354 380 389 402 424 OTEL CARBON 400 402 407 442 HVM 656 660 669 672 677 685 688 673 673 674 683 Duritatea structurii HVST 206 223 237 246 349 448 459 502 664 677 688 184 194 201 205 240 287 560 678 3.3 45.5 8.4⋅10-3 3. utilizate cu precădere la fabricarea pieselor pentru maşini şi utilaje: • structurile de echilibru (ferito – perlitice) ale acestor oţeluri au durităţi similare celor corespunzătoare structurilor de echilibru ale oţelurilor carbon echivalente.0 1.8⋅10-1 5.0 80. care conferă oţelurilor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi duritate.0 215.9⋅10-1 1.0⋅10-2 2.4 66.3 33. C/s Durităţileformaţiunilor structurale HVα.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Tabelul 7.0 Observaţie Rezultatele aplicaţiei evidenţiază câteva aspecte practice importante privind oţelurile aliate hipoeutectoide din clasa perlitică.27 Curba de răcire j 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 1 2 3 4 5 6 7 8 o vrj.7 71.6⋅10-3 4. ca urmare.3 14.9 24.1 5.9 8.4.

17). se stabileşte valoarea necesară a parametrului PHJ = Ti[18 +lg(τm)]. pentru oţelul aliat şi A3 ≅ 810 oC. %Sim = 0.5.3 %. care determină creşterea însemnată a nivelului tensiunilor reziduale induse în piesele călite şi apariţia pericolului fisurării acestora. v. v.2. A. iar la aplicarea TT de călire la piesele din oţel carbon se vor alege ti şi τm către limitele inferioare ale intervalelor de valori prescrise şi se va face răcirea în apă (pentru a se asigura formarea unei structuri martensitice). valorile punctului critic A3 sunt: A3 ≅ 823 oC. apropiată de valoarea dată de relaţia (6.3 %. %Mom = 0. TT de îmbunătăţire constă dintr-un ciclu primar de călire martensitică şi un ciclu final de revenire înaltă.6 %. fig. cu compoziţia chimică definită prin %Cm = 0. %Mnm = 0.45 %. vi < vad. fig. duritatea pieselor confecţionate din cele două sortimente de oţel va fi aproximativ identică (deoarece duritatea martensitei depinde esenţial de concentraţia carbonului în oţel. la realizarea TT de călire la piesele din oţel aliat se recomandă utilizarea unor valori ale ti şi τm către limitele superioare ale intervalelor de valori prescrise (deoarece prezenţa elementelor de aliere frânează procesele de obţinere a austenitei omogene) şi răcirea în ulei (deoarece elementele de aliere reduc vrc şi măresc călibilitatea oţelului).45 %. v. Aplicând relaţia (6. 6. ca urmare. τm = 5 … 10 min şi răcirea în apă sau ulei. 5. în timp ce pentru realizarea aceleiaşi structuri la oţelul carbon echivalent trebuie folosite viteze de răcire vr > 200 oC/s (asigurate numai de răcirea în apă. ţinând seama de influenţele elementelor de aliere. 42 .3 % şi b) oţel carbon. de exemplu. %Mnm = 0. regimurile TT de călire martensitică pentru piesele confecţionate din cele două sortimente de oţel vor fi asemănătoare: ti = 850…870 oC. pentru obţinerea structurii complet martensitice la oţelul aliat sunt necesare viteze de răcire vr ≅ 45 oC/s (asigurate de călirea în ulei.2. HM ≅ 58 HRC (660 HV).7. Să se stabilească şi să se compare regimurile TT de îmbunătăţire care asigură pieselor de tip arbore confecţionate din cele două oţeluri un nivel al durităţii finale de 280 HV. călirea martensitică a oţelurilor (carbon sau aliate perlitice) hipoeutectoide trebuie realizată cu următorul regim: ti = A3 + 30 … 50 oC.6 %.5. Pentru proiectarea regimului de revenire înaltă a pieselor din oţel carbon. aşa cum se poate observa examinând graficele din figura 7. rezultă că pentru oţelurile cu compoziţiile chimice precizate în enunţ. %Sim = 0. %Crm = 1. Rezolvare Aşa cum este cunoscut din scap.4).4. Conform indicaţiilor din scap.28.2). cu compoziţia chimică definită prin %Cm = 0. 6.17). 5. scap. După călire. pentru oţelul carbon şi.8). Pentru realizarea unor piese de tip arbore sunt disponibile semifabricate confecţionate din două sortimente de oţel: a) oţel aliat.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR echivalente. τm = 5…10 min şi răcirea în apă sau ulei.2 %.

considerând o durată de revenire τm = 5 ore. este necesar să se utilizeze un regim de revenire care asigură la piesele din oţel carbon un nivel al durităţii HVrOC = 280 − 55⋅1. pentru oţelul aliat şi pentru oţelul carbon echivalent. indus de prezenţa elementelor de aliere dintr-un oţel. trebuie ca valoarea parametrului PHJ să fie: PHJ = 21090 + 4050⋅0. TT de revenire a pieselor din oţel aliat este mai costisitor decât cel aplicat pieselor diun oţel carbon (datorită necesităţii utilizării unor temperaturi de încălzire şi/sau unor durate de menţinere mai mari). în care se consideră HVrOC = 280 şi %Cm = 0. corespunzătoare unei durate de menţinere la revenire τm = ct.3 = 184. în conformitate cu relaţia (7.2 + 100⋅0.45 %. graficele dependenţelor HVr = f(ti).3 = 376.4). rezultă că temperatura la care trebuie efectuată revenirea pentru a asigurarea acestui nivel al PHJ 17880 este: Ti = ≅ 956 K sau ti ≅ 680 oC. dacă se construiesc. • Rezultatele aplicaţiei nu trebuie să conducă la concluzia că. coordonatele punctelor acestor grafice se obţin cu ajutorul relaţiilor (7. Dacă se adoptă o durată de menţinere la revenire τm = 5 ore. un regim de revenire care 18 + lg 5 conferă pieselor din oţel aliat nivelul impus al durităţii finale are parametrii: ti ≅ 680 oC. va rezulta. în general. un nivel al durităţii finale HVrOA = 280 + 55⋅1. rezultă: PHJ = 21090 + 4050⋅0. pentru satisfacerea acestei condiţii.3).2 .Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate folosind relaţia (7.29 sunt prezentate graficele construite pentru oţelurile precizate în enunţul aplicaţiei. τm = 5 ore şi răcirea în aer (deoarece oţelul este aliat cu Mo şi nu există pericolul de a se manifesta fragilitatea reversibilă la revenire).4).13⋅0.2 − 100⋅0. (7. utilizând relaţia (7. Dacă se foloseşte acelaşi regim la revenirea pieselor din oţel aliat.3).45 – (33. Dacă se adoptă o durată de menţinere la revenire τm = 5 ore.45)184 = 17880. Observaţii • Rezolvarea aplicaţiei evidenţiază efectele fenomenului de stabilitate la revenire. rezultă că temperatura la care trebuie efectuată revenirea pentru a se asigura nivelul calculat al PHJ este: Ti = 15255 18 + lg 5 ≅ 816 K sau ti ≅ 540 oC.2 − 13⋅0.3) şi (7. pentru a realiza pe piesele din oţel aliat un nivel al durităţii după revenire HVrOA = 280.45 – (33. Ca urmare. rezultă că. τm = 5 ore şi răcirea în aer (răcirea nu influenţează calitatea pieselor din oţel carbon supuse revenirii). Interpretând corespunzător relaţiile (7.4) şi (7. Aceste efecte pot fi mai sugestiv ilustrate. În mod 43 .5). un regim de revenire care conferă pieselor din oţel carbon nivelul impus al durităţii finale are paremetrii: ti ≅ 540 oC.45)280 = 15255. rezultă că. În figura 7.4). Ca urmare.

Se observă astfel că răcirea în aer a austenitei conduce la obţinerea unei structuri complet martensitice şi. să se analizeze dacă oţelul aliat. oţelul având compoziţia chimică precizată în enunţul aplicaţiei aparţine clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice.29. Fig. impuse de realizarea acestor caracteristici vor fi identice. aşa cum a rezultat la rezolvarea aplicaţiei. fig. Graficele dependenţelor HVr = f(ti) pentru un oţel aliat de tip Cr-Mo şi pentru oţelul carbon echivalent A. dacă la piesele din oţel carbon se prescrie ca duritate după îmbunătăţire să fie HVrOC = 280 (corespunzătoare unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 900 N/mm 2 ). Rezolvare Folosind procedura descrisă la rezolvarea aplicaţiei A.25 oC/s şi vr2 = 1 oC/s şi s-au trasat aceste curbe pe diagrama de transformare termocinetică a austenitei (v.4.25 …1 oC/s. poate fi încadrat în clasa structurală a oţelurilor aliate martensitice.8 %. iar la piesele din oţel aliat se prescrie ca duritatea după îmbunătăţire să fie HVrOA ≅ 370 (corespunzătoare unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 1200 N/mm 2 ).30). 44 . Stiind că viteza asigurată la răcirea în aer liniştit a pieselor din oţeluri este vr = 0. s-au stabilit coordonatele punctelor ce descriu curbele de răcire cu vitezele vr1 = 0. regimurile TT de revenire. 7. %Crm = 6 %.5.7. atunci ând se utilizează oţeluri aliate se prescriu şi niveluri mai ridicate ale rezistenţei mecanice şi durităţii. 7.30. cu compoziţia chimică definită prin: %Cm = 0.3. deci.7 %. %Sim = 0.22 %. pentru a valorifica corespunzător cheltuielile suplimentare datorită alierii şi se pot utiliza regimuri de revenire asemănătoare celor aplicabile la oţelurile carbon echivalente.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR obişnuit. %Mom = 1 %. având diagrama de transformare termocinetică a austenitei prezentată în figura 7. %Mnm = 0. De exemplu.

se considră că sunt disponibile n sortimente de deşeuri de oţel. %Mom = 1 %. %Cre = 7 %). la elaborarea oţelului în cuptorul electric cu inducţie.8 %. deşeuri de oţel. Să se estimeze compoziţia chimică şi clasa structurală corespunzătoare oţelului elaborat. în concentraţiile %Crm = 6 %. 7.6). modificările compoziţiei chimice a materiilor prime sunt neglijabile. %Crm = 6 %.7. rezultă şi pe această cale că oţelul analizat aparţine clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice. j = 1. cu compoziţiile chimice şi în cantităţile indicate în tabelul 7. Dacă se foloseşte relaţia (7. Rezolvare Pentru a da caracter general algoritmului de soluţionare a problemei. într-un cuptor electric cu inducţie.5. Poziţionând pe diagrama structurală din figura 7. Diagarma transformării termocinetice a austenitei la un oţel cu %Cm = 0.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig..4. A.22 b punctul caracteristic nominal al oţelului. Pentru elaborarea unei şarje de 100 kg de oţel aliat se topesc.30. considerând că. în cantităţile mj. %Mom = 1 % Observaţie Otelul considerat în această aplicaţie este aliat numai cu elemente alfagene.8 %.n ( M = ∑ m j ) şi având compoziţiile chimice. se obţine %Cre = 7 %. având coordonatele (%Cm = 0. exprimate prin concentraţiile j =1 n 45 ..

%Nimj. kg 50 25 15 10 Aplicând procedura descrisă anterior pentru datele precizate în enunţ. se calculează. având coordonatele (%Cre.5 12.. Ni.6 0. j =1 j =1 n n mj Punctul O. pentru toate sortimentele de deşeuri (materii prime). %Mnm = 1. care evidenţiază modalitatea uzuală de lucru pe diagrama structurală A.31 indică apartenenţa acestui oţel la clasa structurală a oţelurilor aliate austenito – feritice. Această procedură conţine următoarea succesiune de etape: • se determină.5 10.275 %. pe rând. j = 1.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR masice ale elementelor de aliere (inclusiv carbonul) %EAmj (%Cmj. %Simj.03 0. %Crmj. a fi C.0 25..0 1.5 1. Schaeffler punctul caracteristic nominal al şarjei de oţel aliat elaborate (O ≡ PCN).n. Compoziţiile chimice ale materiilor prime disponibile pentru elaborarea unei şarje de oţel aliat Materia primă.4 0.n..6 0. %Nim = 8. %Sim = 0.3). Tabelul 7.6 0. % Niej = ∑ c j % Niej . Observaţie Pentru rezolvarea problemei se poate utiliza şi o procedură grafică recursivă. Si. %Momj).0 0. Folosind rezultatele obţinute.8 %Mnm 2. compoziţia chimică a oţelului elaborat se poate estima cu ajutorul unor relaţii de forma: % EAm = ∑ c j % EAmj . reprezintă în diagrama structurală A.3) şi (7. corespunzătoare şarjei de oţel aliat elaborate.810 %. cu relaţiile: %Cre = ∑ c j %Crej .6. %Nie)..4). Mn. Cr.8 1. Mo.725 %.2 0. %Mnmj.2) şi (7. Compoziţia chimică a şarjei de oţel aliat elaborate este: %Cm = 0.n şi ponderea fiecăruia din ele în încărcătura utilizată la elaborarea şarjei c j = M .02 0.30 %Mom 3.5.0 18. j =1 n în care EA se consideră. valorile parametrilor %Crej şi %Niej.18 %Sim 0.0 Cantitatea mj. Schaeffler la soluţionarea aplicaţiilor practice. j= 1 2 3 n=4 Concentraţiile masice ale componentelor de aliere %Cm 0.8 %Crm 19. Evident.0 %Nim 12. cunoscute. %Crm = 19.0375 %.02 0. cu relaţiile (7..470 %. j = 1. se calculează valorile parametrilor %Cre şi %Nie. Utilizând relaţiile (7.. pentru fiecare sortiment de deşeuri valorile parametrilor %Crej şi %Niej şi se reprezintă pe diagrama 46 .570 %. j = 1. %Mom = 1. iar poziţia punctului caracteristic nominal O(%Cre.20 0. %Nie) în diagrama din figura 7. poziţa sa permiţând precizarea clasei structurale a oţelului. se obţin rezultatele redate în tabelul 7.

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate structurală A.4 20.2 %Nie 14.10 OTELUL ELABORAT 21. 31.6. j = 1 2 3 n=4 %Cre 19. notat O1. Rezultatele aplicaţiei A.50 0.1 11.7. Schaeffler punctele caracteristice nominale corespunzătoare acestora Oj(%Crej.1 Clasa structurală Austenitic Austenito – feritic Feritic Ferito − martensitic cj 0.2 1. Reprezentarea pe diagrama structurală A.9 29.670 Austenito – feritic • se consideră că şarja de oţel aliat rezultă prin topirea succesivă a câte unei perechi de materii prime MP şi rezultă: * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1 şi m2 de deşeuri din primele două sortimente.15 0.4 ∑mj j =1 2 ) şi are coordonatele %Cre1. Schaeffler a rezultatelor aplicaţiei A.25 0. este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1O2 în două părţi proporţionale cu ponderile participării acestor două sortimente de materie primă (c1 = 1 – c2. j = 1…n. Materia primă.4.7. Tabelul 7. %Niej).2 = c1%Cre1 + c2%Cre2 şi %Nie1.9 14.2. 7.855 10. c2 = m2 Fig.4 6. 47 .2 = c1%Nie1 + c2%Nie2.

31): • punctul caracteristic nominal al oţelului elaborat prin topirea a două 48 .kOk+1 în două părţi proporţionale cu ponderile participării celor două sortimente de materie primă (c1. rezultă (v.3 = c1.2 + c3%Nie3.k + ck+1%Niek+1.n-1 = 1 – cn .k = ∑ m j şi mk+1 de deşeuri din sortimentele (1. • • • * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1.k%Nie1.3 = c1.2O3 în două părţi proporţionale cu ponderile participării celor două sortimente de materie primă (c1.n-1 + cn%Cren şi %Nie = c1.k+1. dar este mai sugestivă şi permite evidenţierea unor concluzii cu caracter general. notat O.2%Nie1.n-1On în două părţi proporţionale cu ponderile participării celor două sortimente de materie primă (c1.n−1 = ∑ m j şi mn de deşeuri din sortimentele j =1 n −1 (1. j =1 k notat O1.k+1 = c1. Rezolvarea aplicaţiei prin procedura grafică recursivă arată că (datorită sumării erorilor din întreaga succesiune de etape parcursă) aceasta asigură o precizie a rezultatelor mai mică decât procedura utilizată anterior.n-1%Cre1. este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1.31. fig.n-1 + cn%Nien.n-1) şi n. cn = mn ∑mj j =1 n = mn M ) şi are coordonatele %Cre = c1.3. • • • * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1. din reprezentările grafice corespunzătoare parcurgerii etapelor acestei proceduri.2 = m1 + m2 şi m3 de deşeuri din sortimentele (1.k) şi k+1.2 = 1 – c3. c3 = m3 ∑mj j =1 3 ) şi are coordonatele %Cre1. este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1.2) şi 3. este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1.7 şi pe diagrama din figura 7.k + ck+1%Crek+1 şi %Nie1. notat O1.2 + c3%Cre3 şi %Nie1.k = 1 – ck+1.n-1%Nie1.k+1 = c1. Folosind această procedură în cazul precizat în enunţul aplicaţiei se obţin rezultatele redate în tabelul 7. astfel.k%Cre1. ck +1 = m k +1 k +1 j =1 ) şi are coordonatele ∑mj %Cre1. 7.2%Cre1.

2 % PCN ≡ O2 MP1.900 %Cre1. • punctul caracteristic nominal al oţelului elaborat prin topirea a n sortimente de deşeuri de oţel se află în interiorul poligonului O1O2…Ok…OnO1.4 prin procedeul grafic MP1 m1 = 50 kg c1 = 0.7.4 = 1. necunoscutele problemei fiind participările (ponderile) materiilor prime folosite pentru elaborarea şarjei de oţel 49 .4 = 21. se topesc.7. Datele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate sortimente de deşeuri de oţel se află pe segmentul O1O2.2 MP3 m1.Ok.…. patru sortimente de deşeuri de oţel.2 = 11.2 PCN ≡ O3 MP1.067 % %Cre3 = 20. având vârfurile în punctele caracteristice nominale O1.7. să se determine ce cantităţi (mase) din aceste materii prime trebuie utilizate pentru obţinerea unui oţel aliat austenito – feritic. Tabelul 7.4 = M = 90 kg c1.333 %Cre2 = 19.705 % %Nie1.9 % %Nie1. modificările compoziţiei chimice a materiilor prime sunt neglijabile.1 % PCN ≡ O1 MP2 m2 = 25 kg c2 = 0.4 = 10.133 % %Nie3 = 1. Considerând că. Pentru elaborarea unei şarje de oţel aliat.855 % %Nie1.7. cu un conţinut procentual de ferită în structura %α = 50 %. Rezolvare Se consideră notaţiile şi principiile utilizate în cele două proceduri concepute pentru rezolvarea aplicaţiei A.2 = 0.3 = 22. cu masa M = 100 kg.2 = 13.9 % %Nie2 = 11. cu compoziţiile chimice indicate în tabelul 7.174 % PCN ≡ O1. O2.167 %Cre1.2 MP1. într-un cuptor electric cu inducţie.4 % PCN ≡ O1.667 %Cre1 = 19.833 c3 = 0.1 % PCN ≡ O4 A.2 = 23.4. care uneşte punctele caracteristice nominale O1 şi O2 ale celor două materii prime utilizate.2 % %Nie4 = 6.000 %Cre1.3 = 90 kg c1.2 = 75 kg m3 = 15 kg c1. la elaborarea oţelului în cuptorul electric cu inducţie.….167 %Cre4 = 14.3 = 0.On ale celor n materii prime utilizate.5.9 % %Nie1 = 14.4 ≡ OTELUL ELABORAT m1.5.3 m1.670 % PCN ≡ O MP4 m4 = 15 kg c4 = 0.

11. delimitat. pe dreapta corespunzătoare unui conţinut procentual %α = 50 %.133. care conţine punctele cu coordoantele (19.9 %. ecuaţia dreptei AB. 9. coordonatele punctului O (punctul caracteristic nominal al oţelului elaborat) sunt: %Cre = ∑ c j %Crej şi % Nie = ∑ c j % Niej . respectarea acestor condiţii impune ca punctul O să se afle pe segmentul AB.9 %) şi (32. În aceste circumstanţe.5 %) şi (26. 13. 32.5 %). este necesar ca punctul O(%Cre.32. 0≤c2≤1.0 %. este %Nie = -0. 0≤c4≤1 şi ∑ c j = 1.175.5 50 . 0≤c3≤ 1.6 %). evident. este %Nie = -0. aşa cum se observă pe diagrama din figura 7. %Nie) să fie situat.0 %.2 %).305%Cre + 20. j =1 j =1 4 4 Pentru ca oţelul elaborat să corespundă clasei structurale a oţelurilor austenito – feritice (duplex) cu conţinuturile procentuale de faze din structura de echilibru %α = 50 % şi %γ = 50 %. condiţiile anterior formulate se transcriu matematic sub forma următorului sistem: Fig. în domeniul austenito – feritic al diagramei structurale A.5 şi.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR aliat c1 = m1 M . ca urmare. 7. care conţine punctele cu coordonatele (0 %. de dreapta O1O2 şi dreapta PQ. c2 = m2 M .617%Cre – 6. 4.4 %. Schaeffler a rezultatelor aplicaţiei A.7. c3 = m3 M . Reprezentarea pe diagrama structurală A. c4 = m4 M . 25. trebuie să respecte 4 j =1 condiţiile 0≤c1≤1. ecuaţia dreptei O1O2. pe dreapta corespunzătoare conţinutului procentual %α = 50 %.1 %) şi (29. În sistemul de coordonate al diagramei din figura 7. ce delimitează pe diagramă domeniul bifazic α + γ. este %Nie = 0. care conţine punctele cu coordonatele (26.32. care. Schaeffler.792%Cre + 25. iar ecuaţia dreptei PQ. 14.0 %.

323c2 + 2.613 ≥ 0.313c3 – 0. 0 ≤ c3 ≤ 1. 1].774 = 0. Determinarea grafică a ponderilor c2.954c2 + 1.020c3 – 1.33 şi are ca soluţii coordonatele (c2. %Nie + 0. %Nie + 0.954c2 – 2.908 ≤ 0.971c3 + 1. sistemul devine: c1 – 0.971c3 + 0. Sistemul de inegalităţi din gruparea b) se poate rezolva uşor prin metoda grafică. 51 .305%Cre + 20. 7. înlocuind expresiile scrise anterior ale parametrilor %Cre şi %Nie.954c2 – 1. 1.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate %Nie − 0. 1].595c3 − 1 ≤ 0.500 ≥ 0. c4 = -1.423 ≥ 0 ⇒ c2 +0.369c2 + 0.774 ∈ [0. 0 ≤ c2 ≤ 1.954c2 + 2. Pentru găsirea soluţiilor acestui sistem.792%Cre − 25. 0 ≤ c1 ≤ 1. c3 ale materiilor prime folosite la elaborarea unei şarje de oţel aliat În aceste circumstanţe.774 ∈ [0. 0 ≤ c4 ≤ 1 şi c4 = 1 – c1 – c2 – c3.175 ≤ 0. c1 + 1.666]. b) 2.870c3 – 0.049c3 − 0. 0 ≤ c1 ≤ 1. se procedează la descompunerea acestuia în două grupări de condiţii: a) c1 = 0.744 ≤ 0 ⇒ c2 + 1. aşa cum se arată în figura 7. 33.617%Cre + 6. rezultă următoarea strategie de căutare a soluţiilor problemei: • se alege o valoare a ponderii c3 în intervalul [0. 0 ≤ c2 ≤ 1. 0. c1 + c2 + 0.133 = 0.971c3 − 0.652 ≥ 0.566c3 – 1. Fig. c3) ale punctelor situate în domeniul haşurat pe această figură.

300 0.450 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 7.7 10. obţinute prin aplicarea acestei strategii de căutare.0 20. 0.199 0.61. 0.0 75.800 0.058 -0.300 0.12] 0.204 -0.870c3 + 0. 0.1 30.09.555 Concluzia Incorect Incorect SOLUTIE SOLUTIE Incorect Incorect SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE Incorect SOLUTIE Incorect Incorect Incorect Incorect Incorect Incorect Masele materiilor prime.1 13.7 27.106 -0.500 0.250 0.313c3 + 0.9 5.8 - • se alege o valoare a ponderii c2 în intervalul [-0.7 14.100 [0.27.091 0.100 0.600 0.600 0.5 9.0 20.9 24.101 0.38] 0.097 0.0 60.0.18.094 0.015 0.109 0.51] 0.0 70.3 5.450 0.005 0.272 0.0 55. 0.3 10. sunt prezentate în tabelul 7.098 -0.0 50.5 c3 Domeniul ponderii c2 c2 0.0 40. date de expresiile din gruparea de condiţii a) satisfac condiţiile 0 ≤ c1 ≤ 1.450 0.700 0.050 c4 0.270 0.113 0.750 0.348 0.8.0 90.900 0.200 0.700 0 [0.203 0.0 9.200 [0.247 0.0 45.305 0.402 0.64] 0.400 [0.7 8.0 40.0 20. 52 .105 0.211 0.139 0.613.011 0.0 m4 11.44. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A.500 0.9 1.35.500 0.301 0.78] 0.001 -0.25] [0.7.011 0.600 0. 0 ≤ c4 ≤ 1.1 0.255 c1 -0.3 19.504 0.2 m2 85.5 0.0 30.8.102 -0.850 0.406 0.53. kg m1 3.0 30.650 [0.0 20.500 0.037 0.050 0.0 27.300 [0.0 45. • se stabileşte dacă ponderile c1 şi c4.200 -0.294 0.5 10.085 -0.0 m3 0 0 10 10.500 0.007 0.550 0.100 -0.908].350 0. 0.193 0.400 0. 0.05 0.0 20.91] 0.5 19. Câteva din soluţiile posibile ale problemei analizate.003 -0. -1.145 0.3 1.

B. tipizarea produselor (stabilirea unei game sortimentale raţionale şi economice de produse). standardele pot fi standarde pentru industrie. bunurilor şi mediului înconjurător etc. metodologii de prelevare a probelor şi de realizare a încercărilor sau determinărilor privind caracteristicile de calitate ale produselor etc. În funcţie de domeniul la care se referă. standarde privind protecţia vieţii. condiţiile tehnice şi caracteristicile de 53 . care se elaborează. care pot fi complete sau parţiale. a căror cunoaştere şi respectare a impus. standarde pentru comerţ. standardele pot fi: • standarde generale. prescripţii sau caracteristici pentru activităţi sau rezultatul acestora. în scopul obţinerii unui grad optim de ordine într-un context dat. standardele complete cuprind toate elementele care permit asigurarea calităţii unui produs: tipurile. Standardele se pot clasifica folosind trei criterii: A. care cuprind generalităţi sau principii: terminologie.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Capitolul 8 OŢELURILE ŞI FONTELE COMERCIALE 8. pentru probleme reale sau potenţiale. care stabileşte reguli. simbolizări. În funcţie de conţinutul lor. standardizarea acestora (cuprinderea lor în standarde). clasele de calitate. ca şi în cazul altor produse. standarde pentru agricultură. Standardizarea este activitatea specifică prin care se stabilesc. urmărind obţinerea unui grad optim de ordine într-un context dat. sortimentele. Introducere Oţelurile şi fontele utilizate în tehnică sunt produse industriale de mare importanţă. Standardul este un document stabilit prin consens şi aprobat de un organism recunoscut.1. facilitarea schimburilor de mărfuri şi de informaţii pe piaţa internă şi internaţională. Obiectivele generale ale standardizării sunt: asigurarea şi ridicarea calităţii produselor şi serviciilor. prevederi destinate unei utilizări comune şi repetate. • standarde de produs. clasificări. se transformă în semifabricate şi se utilizează în diverse aplicaţii conform unor reglementări stricte.

elaborate de Comitetul European de Standardizare − CEN). care sunt adoptate de către o organizaţie regională cu activitate de standardizare şi care sunt puse la dispoziţia publicului (de exemplu. Standardele naţionale române sunt clasificate pe baza Sistemului Internaţional de Clasificare numerică a Standardelor (ICS). de marcare. ASRO) şi puse la dispoziţia publicului.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR calitate. simbolizate prin două cifre. notarea acestora făcându-se cu simbolulu grupei. În funcţie de nivelul de aplicare.nivelul 1. Notarea standardelor române se realizează prin folosirea unui indicativ format pe baza următoarelor reguli: • pentru standardele aprobate înainte de 28 august 1992 notarea se face cu sigla STAS. sau standarde cu caracter de recomandare (a căror aplicare este voluntară. în ţara noastră organismul de standardizare este Asociaţia de Standardizare din România. C. • standarde naţionale. . celelalte standarde fiind facultative. au caracter obligatoriu numai standardele române referitoare la protecţia vieţii. în care o parte a grupelor sunt împărţite în subgrupe. subgrupa 77.nivelul 2. urmat de un punct şi un grup de trei cifre. de exemplu grupa 77. securităţii muncii şi protecţia mediului înconjurător. aceste standarde putând fi standarde obligatorii (cu putere de lege cu caracter general). în care domeniile sunt împărţite în 389 de grupe. • pentru standardele aprobate după 28 august 1992 notarea se face cu 54 .nivelul 3. notate cu simbolul domeniului. de exemplu. standardele elaborate de Organizaţia Internnaţională de Standardizare − ISO). ICS cuprinde trei niveluri ierarhice de clasificare: ..140. care conţine 40 de sectoare (domenii) ale activităţilor standardizate. standardele pot fi: • standarde de firmă. de exemplu. de exemplu 77 corespunde domeniului metalurgie. . facultativă). • standarde internaţionale care sunt adoptate de organisme sau organizaţii internaţionale cu activitate de standardizare şi care sunt puse la dispoziţia publicului (de exemplu.140 corespunde produselor metalurgice realizate din oţeluri şi fonte. regulile şi metodele de verificare a calităţii. societăţilor comerciale sau altor persoane juridice care le-au elaborat. • standarde regionale.10 cuprinde oţelurile pentru tratamente termice. standardele europene. protecţia sănătăţii. elaborate sau adoptate de un organism naţional de standardizare (de exemplu. cu aplicabilitate la nivelul regiilor autonome. de livrare etc. urmată de numărul standardului şi de ultimele două cifre ale anului ediţiei. urmat de un punct şi un grup de două cifre. STAS 791-88. în timp ce standardele parţiale se referă numai la unele din elementele definitorii (enumerate mai înainte) pentru calitatea unui produs. adoptatat de ASRO începând cu anul 2001.

Simbolurile cu ajutorul cărora se notează mărcile şi clasele de calitate din cadrul unei mărci de oţel sau de fontă sunt şiruri de litere şi cifre (simbolizare alfanumerică) sau numai cifre (simbolizare numerică). fără a da însă vreo informaţie despre caracteristicile de calitate ale materialului. • pentru standardele române identice cu cele internaţionale se foloseşte sigla SR ISO. urmată de numărul acordat standardului de ASRO şi de anul ediţiei. iar pentru cele identice cu standardele europene − sigla SR EN.1. SR ISO 9477:1992. ceea ce înlătură barierele tehnice din calea comercializării produselor din aceste materiale şi face posibilă cooperarea tehnologică naţională şi internaţională. considerând împărţirea oţelurilor în: oţeluri nealiate şi oţeluri aliate.. La noi în ţară. Clasificarea şi simbolizarea oţelurilor comerciale 8. deoarece procesul de preluare a standardelor europene sau internaţionale ca standarde naţionale nu este finalizat.1. compoziţia chimică. Clasificarea oţelurilor comerciale Definirea şi clasificarea mărcilor de oţel este făcută conform SR EN 10020. gradul de dezoxidare la elaborare etc. simbolizarea oţelurilor şi fontelor era reglementată pentru fiecare marcă prin standardul după care se producea materialul respectiv. fontele şi semifabricatele sau produsele realizate din aceste materiale. oţelurile nealiate sunt cele la care concentraţiile masice ale elementelor determinate pe oţelul lichid sau pe produsele realizate din acesta nu depăşesc valoarile limită prezentate în tabelul 8. de exemplu. SR 13172:1993.2. a impus reglementarea producerii lor prin standarde naţionale (care pot fi şi de tipul SR ISO sau SR EN). SR EN 10207:1995. metodele de obţinere a semifabricatelor. în funcţie de compoziţia chimică determinată pe oţelul lichid. servind la identificarea mărcii. numerele acestor standarde fiind identice cu cele ale standardelor internaţionale sau europene adoptate. este operaţional şi vechiul sistem de simbolizare şi sunt valabile toate standardele (încă neînlocuite sau anulate) privind oţelurile. de exemplu.2. în prezent. care conţin informaţii privind: caracteristicile mecanice principale. Conform standardului SR EN 10020. sau pot fi convenţionale. 8. Criteriul de identificare a unui oţel sau a unei fonte este marca. iar oţelurile aliate sunt cele la care concentraţia masică (determinată pe oţelul lichid sau pe produsele realizate din acesta) a cel puţin unui element atinge sau 55 . prin standardizarea căreia se realizează o uniformizare planificată a compoziţiei chimice şi/sau a caracteristicilor principale. destinaţia. Diversitatea extrem de mare a oţelurilor şi fontelor şi complexitatea activităţilor de obţinere a produselor din aceste materiale.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale sigla SR (Standard Român).

** Valorile admise pentru analiza efectuată pe produse Fig.lim. Oţelurile nealiate de uz general sunt oţeluri ale căror caracteristici corespund prescripţiilor prezentate în tabelul 8. 56 .1.06 0. Schema de clasificare a oţelurilor comerciale Clasele principale de calitate sunt caracterizate în standardul SR EN 10020 astfel: A.30 Elementul Plumb Seleniu Siliciu Telur Titan * Vanadiu* Wolfram Zirconiu Altele Valoarea limită.10 (0.lim.40 1. în cadrul fiecărei clase principale există subclase constituite în special după caracteristicile principale de utilizare ale oţelurilor.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR depăşeşte valoarea limită precizată în tabelul 8. % EAm.10 0. nu necesită aplicarea de tratamente termice pentru obţinerea acestor caracteristici.50 (0.10 0.0008 0. Valorile limită (maxime) ale concentraţiilor componentelor oţelurilor nealiate Elementul Aluminiu Bor Bismut Cobalt Crom* Cupru* Mangan Molibden* Niobiu * Nichel* Valoarea limită. % 0.05 (0.08 0.1.1. lim .30 0.1. Atât oţelurile nealiate cât şi oţelurile aliate se împart în clase principale de calitate. Tabelul 8.30**) 0. % EAm.40 0. aşa cum se arată în schema din figura 8. nu au prescrisă nici o altă condiţie de calitate şi sunt obţinute prin procedee tehnologice de elaborare obişnuite. 8. % 0.65 0.05 0. valoarea limită a sumei concentraţiilor lor se consideră 0.30**) 0.10 (0.7 ∑ EAm .10 (0.60**) 0.10 0.10**) * În cazul în care aceste elemente sunt prescrise combinat. nu au impuse condiţii speciale pentru nici un element component (cu excepţia manganului şi siliciului).10 0.2. de tehnologia de elaborare şi de nivelul prescripţiilor pentru anumite caracteristici.05 0. în funcţie de gradul de puritate.30**) 0.

2.max ≥ 0.max ≥ 0.25 % . conţine unul sau mai multe elemente de microaliere (Nb. are %Cm ≥ 0. fără să li se impună condiţii privind comportarea la TT sau gradul de puritate. − are prescrisă o energia de rupere (determinată pe epruvete prelevate longitudinal din semifabricate sau produse) KV > 27 J la −50 oC.11 µΩm . iar durificarea prin precipitare se realizează prin răcire controlată de la temperatura de prelucrare prin deformare la cald. Oţelurile nealiate speciale sunt oţeluri cu caracteristici superioare celor corespunzătoare oţelurilor de uz general. − este destinată durificării prin precipitare. − are conţinut scăzut de incluziuni nemetalice.min ≤ 690 N/mm2 Re.025 %. V etc. Oţelurile nealiate de calitate sunt oţeluri la care prescripţiile privind calitatea sunt mai severe decât la oţelurile nealiate de uz general. mm s ≤ 16 s ≤ 16 s ≤ 16 10 ≤ s ≤ 16 − − − Prescripţia Rm. O marcă de oţel este inclusă în categoria oţelurilor nealiate speciale dacă îndeplineşte una sau mai multe dintre următoarele condiţii: − are prescrisă energia de rupere KV în starea C + r (obţinută prin călire martensitică şi revenire). are structura ferito-perlitică. − are conţinuturile de impuriţăţi %Pm.10 % %Pm. Tabelul 8. pentru a realiza caracteristicile prescrise. pe epruvete prelevate longitudinal din produse Concentraţia masică de carbon maximă Concentraţia masică de fosfor maximă Concentraţia masică de sulf maximă Grosimea produsului s. D. necesită adaosuri de elemente de aliere în concentraţii ce depăsesc nivelurile limită date în tabelul 57 . purităţii.. care nu sunt destinate aplicării de TT şi care. proceselor tehnologice de elaborare şi prin aplicarea tratamentelor termice de călire şi revenire sau de durificare superficială. C + r sau Cs (obţinută prin călire superficială). în această categorie sunt incluse oţelurile nealiate care nu se încadrează în clasele A sau B.045 % %Sm. − are prescrisă adâncimea de călire sau duritatea superficială în una din stările C. % Sm ≤ 0. Oţelurile aliate de calitate sunt oţeluri destinate utilizării în aplicaţii similare celor corespunzătoare oţelurilor nealiate de calitate. Prescripţiile privind caracteristicile oţelurilor nealiate de uz general Caracteristica prescrisă Rezistenţa la tracţiune minimă Limita de curgere minimă Alungirea procentuală după rupere minimă Energia de rupere minimă.max ≥ 0.) în concentraţii care menţin oţelul în categoria oţelurilor nealiate. la +20 oC. − are rezistivitatea electrică ρ < 0.045 % C.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale B. asigurate în special prin controlul riguros al compoziţiei chimice.min ≤ 360 N/mm2 Amin ≤ 26 % KVmin ≤ 27 J %Cm.

care îndeplinesc (simultan) condiţiile: . oţelurile refractare.1. oţelurile pentru piesele destinate construcţiei de maşini. în categoria oţelurilor aliate de calitate se încadrează: a) oţelurile de construcţie cu granulaţie fină sudabile.au concentraţii ale elementelor de aliere mai mici decât valorile limită prezentate în tabelul 8. 58 .au limita de curgere minimă (determinată pe produse cu s ≤ 10 mm) Rp0. .50 0. d) oţelurile bifazice (dual−phase steel). care au (datorită TT aplicate) o structură alcătuită dintr-o matrice feritică şi 10…35 % formaţiuni martensitice fine. oţelurile pentru scule şi oţelurile cu proprietăţi fizice speciale. . pentru alte elemente se foloseşte tabelul 8. În funcţie de condiţiile specifice de utilizare.12 0. sudabile Elementul Valoarea limită. Tabelul 8. % Crom* Cupru* Lantanide ( fiecare) Mangan Molibden* 0.3.50 0. % Elementul Valoarea limită. introduse în scopul satisfacerii unor prescripţii referitoare la caracteristicile magnetice: c) oţelurile pentru produse la care se fac prelucrări severe (cu grade mari de deformare) prin deformare plastică la rece şi care conţin elemente ce asigură finisarea granulaţiei.au energia de rupere (determinată pe epruvete prelevate longitudinal din produse) KV ≤ 27 J la −50 oC. Oţelurile aliate speciale sunt oţeluri la care se impun condiţii stricte privind compoziţia chimică. prescrise cu abateri mici. uniform dispersate în matrice.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8. % EAm. b) oţelurile pentru electrotehnică.3. condiţiile de elaborare şi metodele de control al calităţii pentru a li se asigura caracteristici ridicate. în această categorie se încadrează oţelurile speciale de construcţie. oţelurile pentru recipiente sub presiune şi oţelurile pentru ţevi. lim . Limitele compoziţiei chimice a oţelurilor aliate de calitate cu granulaţie fină.06 1.lim.10 Niobiu** Nichel* Titan** Vanadiu** Zirconiu** 0. valoarea limită a sumei concentraţiilor lor se consideră 0.50 0.12 0. e) oţelurile la care singurul element de aliere prescris este cuprul.lim.80 0.1. E. % EAm. oţelurile pentru rulmenţi. care conţin ca elemente de aliere numai siliciul sau siliciul şi aluminiul.7 ∑ EAm .2 < 380 N/mm2. oţelurile inoxidabile.08 0.12 Dacă elementele marcate * şi ** sunt prescrise în combinaţie. pentru acelaşi tip de aplicaţie tehnică pot fi utilizate oţeluri din mai multe clase (oţeluri nealiate şi/sau aliate).

Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale

8.2.2. Simbolizarea oţelurilor comerciale
Simbolizarea alfanumerică a oţelurilor este reglementată de standardul SR EN 10027-1, completat cu SR CR 10260, iar prescripţiile privind simbolizarea numerică sunt cuprinse în standardul SR EN 10027-2. Conform SR EN 10027-1 simbolizarea alfanumerică cuprinde trei grupe de simboluri (care se scriu fără spaţii între ele): simboluri principale, care constau din grupe de litere şi cifre, simboluri suplimentare pentru oţel, formate din caractere alfanumerice scrise după simbolurile principale şi simboluri suplimentare pentru produse, formate din caractere alfanumerice, separate de simbolurile oţelului prin semnul + şi care codifică condiţiile speciale impuse produselor, tipul de acoperire a produselor sau o anumită stare de tratament a acestora. În funcţie de semnificaţiile simbolurilor principale, oţelurile se împart în două categorii: oţeluri simbolizate în funcţie de utilizare şi caracteristici mecanice sau fizice şi oţeluri simbolizate după compoziţia chimică. Structura şi conţinutul simbolurilor în funcţie de utilizare şi caracteristici pentru cele mai folosite categorii de oţeluri sunt prezentate în tabelul 8.4; structura şi conţinutul simbolurilor după compoziţia chimică pentru cele mai utilizate categorii de oţeluri la care se foloseşte această modalitate de simbolizare sunt redate, de asemenea, în tabelul 8.4. Simbolizarea numerică a mărcilor de oţel este complementară simbolizării alfanumerice şi se utilizează numai pentru oţelurile care fac obiectul unor operaţii comerciale, acest tip de simbolizare fiind mai potrivit prelucrării automate a datelor; simbolul constă dintr-un număr fix de cifre şi se alocă de către autoritatea naţională sau europeană de standardizare, în urma unei cereri formulate de producătorul de oţeluri. Până la înlocuirea tuturor standardelor de oţeluri aprobate înainte de 1992 (standarde marcate cu sigla STAS) se menţine (împreună cu prescripţiile de simbolizare anterior prezentate) şi posibilitatea simbolizării oţelurilor conform acestor standarde, ce cuprind următoarele reguli: • oţelurile carbon (nealiate) pot fi (în funcţie de calitate în care sunt realizate): oţeluri de uz general, de calitate (cu compoziţia chimică mai precis delimitată şi conţinuturile de impurităti mai mici decât la oţelurile de uz general) sau superioare (cu compoziţia chimică mai precis delimitată şi conţinuturile de impurităti mai mici decât la oţelurile de calitate), iar oţelurile aliate pot fi obişnuite (de calitate) sau superioare; • oţelurile nealiate de uz general, oţelurile microaliate şi slab aliate cu
59

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

granulaţie fină şi rezistenţă mecanică ridicată, oţelurile nealiate pentru turnare în piese etc. se simbolizează în funcţie de utilizare şi caracteristici mecanice, simbolul fiind alcătuit din o literă sau un grup de litere (OL în cazul oţelurilor carbon pentru construcţii metalice şi mecanice, R în cazul oţelurilor pentru cazane şi recipiente sub presiune ce funcţionează la temperatură ambiantă sau scăzută, K în cazul oţelurilor pentru cazane şi recipiente sub presiune ce funcţionează la temperatură ambiantă sau ridicată, OCS în cazul oţelurilor cu granulaţie fină pentru construcţii sudate, OLT în cazul oţelurilor nealiate pentru ţevi etc.) şi un număr care arată valoarea minimă a Rm în N/mm2; de exemplu, OL 370 este un oţel carbon de uz general pentru construcţii metalice şi mecanice cu Rm ≥ 370 N/mm2 , iar OCS 510 este un oţel pentru construcţii sudate cu Rm ≥ 510 N/mm2; simbolurile acestor oţeluri pot fi completate cu litere sau cifre care indică gradul de dezoxidare, clasa de calitate sau varianta tehnologică de elaborare ale oţelului; • oţelurile nealiate şi aliate, de calitate sau superioare, se simbolizează după compoziţa chimică, simbolul fiind alcătuit astfel: − în cazul oţelurilor nealiate: un grup de litere (OLC în cazul oţelurilor prelucrate prin deformare plastică pentru construcţia de maşini, OSC în cazul oţelurilor carbon pentru scule, OSP în cazul oţelurilor pentru pile, AUT în cazul oţelurilor pentru prelucrarea pe maşini unelte automate etc.), un număr egal cu 100%Cm (sau cu 10%Cm în cazul oţelurilor carbon pentru scule), %Cm fiind concentraţia masică medie de carbon a mărcii de oţel (valoarea medie aritmetică a limitelor intervalului prescris de standard pentru concentraţia masică a carbonului) şi litera X, dacă oţelul este superior; de exemplu, OLC 45 este un oţel carbon de calitate cu %Cm = 0,45 %, OLC 15 X este un oţel carbon superior cu %Cm = 0,15 %, AUT 30 este un oţel pentru prelucrarea pe maşini unelte automate cu %Cm = 0,30 %, iar OSC 10 este un oţel carbon pentru scule cu %Cm = 1 %; − în cazul oţelurilor aliate: litera T, dacă oţelul este destinat realizării pieselor turnate, un număr egal cu 100%Cm (%Cm având aceeaşi semnificaţie ca la oţelurile nealiate), simbolurile chimice ale elementelor de aliere, scrise în ordinea crescătoare a importanţei lor (sau în ordinea crescătoare a concentraţiei lor masice), un număr egal cu 10%EAp, %EAp fiind concentraţia masică medie a elementului de aliere principal (scris ultimul în structura simbolului) şi de litera X, dacă otelul este superior; de exmplu, T 15MoNiCr180 este un oţel pentru turnare în piese cu %Cm = 0,15 %, aliat cu Mo, Ni şi Cr, elementul de aliere principal fiind cromul, aflat în concentraţia %Crm = 18 %, iar 42MoCr11 X este un oţel superior (destinat realizării de semifabricate prelucrate prin deformare plastică la cald pentru construcţia de maşini) cu %Cm = 0,42 %, aliat cu Mo şi Cr, elementul de aliere principal fiind cromul, aflat în concentraţia %Crm = 1,1 %.
60

Tabelul 8.4. Principalele date privind simbolizarea oţelurilor comerciale

A. Oţeluri simbolizate în funcţie de caracteristici

Categoria oţelurilor

Exemplu

KV, J 27 40 60 Simbolizare JR KR LR J0 K0 L0 J2 K2 L2 J3 K3 L3 J4 K4 L4 J5 K5 L5 J6 K6 L6
o

T, C

Oţeluri pentru construcţii

S

nnn ≡ Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi

20 0 −20 −30 −40 −50 −60

C ≡ formare la rece E ≡ emailare F ≡ forjare L ≡ temperat. scăzută N ≡ normalizat O ≡ platforme marine Q ≡ călit şi revenit S ≡ construcţii navale T ≡ ţevi W ≡ rezistent la coroziune atmosferică G ≡ alte caracteristici (grad de dezoxidare etc..) H ≡ temperat. ridicată L ≡ temperat. scăzută R ≡ temperat. ambiantă X ≡ temperatură ridicată şi temperatură scăzută

- oţel cu Re ≡235N/mm2, la care se garantează KV = 27 J la −20 oC, calmat complet (G3);

S235J2G3

- simbolizare veche:
OL 370.4.k

Oteluri pentru recipiente sub presiune Oţeluri pentru ţevi destinate conductelor

P

nnn ≡ Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi

B ≡ recipiente de gaz M ≡ laminat termomec. N ≡ normalizat Q ≡ călit şi revenit S ≡ pentru recip. simple T ≡ pentru ţevi G ≡ alte caracteristici M ≡ laminat termomec. N ≡ normalizat Q ≡ călit şi revenit G ≡ alte caracteristici

P265GH - oţel pentru recipiente
sub presiune cu Re = 265 N/mm2 şi caracteristici specificate la temperaturi ridicate

- simbolizare veche :
K 410

L

nnn ≡Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi

L360Q
- oţel pentru ţevi cu Rp02 ≥ 360 N/mm2, în stare călit şi revenit

Tabelul 8.4. Principalele date privind simbolizarea oţelurilor comerciale − continuare

Oţeluri pentru piese destinate construcţiei de maşini Oţeluri pentru şine de cale ferată

E

nnn ≡ Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi nnn ≡ Rm min., în N/mm2 Cnn ≡ laminat la rece Dnn ≡ laminat la cald pentru formare directă la rece (cifrele desemnează calităţi diferite)

E335 G ≡ alte caracteristici (grad de dezoxidare etc.) Mn ≡ conţinut ridicat de mangan G ≡ alte caracteristici C ≡ destinat tragerii la rece
- oţel cu Re ≥ 335 N/mm2

R

Q ≡ călit şi revenit

- simbolizare veche OL 60 R0900Mn - oţel cu Rm ≥ 900
N/mm2, cu conţinut de mangan precizat

Oţeluri pentru produse plate D destinate ambutisării

EK ≡ pentru emailare la rece convenţională ED ≡ pentru emailare directă an ≡ simbolul chimic al elementului precizat urmat eventual de o cifră care reprezintă de 10 x media intervalului precizat al acestui element

DC04EK
- oţel laminat la rece pentru emailare convenţională

B. Oţeluri simbolizate în funcţie de compoziţia chimică B1. Oţeluri nealiate cu %Mnm < 1%

Categoria oţelurilor

Exemplu

Oţeluri nealiate cu %Mn m < 1% (cu excepţia celor pentru automate)

C

E ≡ cu un connţinut maxim de sulf precizat; D ≡ pentru trefilarea sârmei; C ≡ pentru formarea la rece; nnn ≡ 100· %Cm S ≡ pentru arcuri; U ≡ pentru scule; W ≡ pentru sârme electrozi; G ≡ alte caracteristici

C35E4 an ≡ EA[10·%EAm]
- oţel carbon cu %Cm = 0,35 % şi conţinut precizat de sulf; - simbolizare veche:

OLC 35 X

Tabelul 8.4. Principalele date privind simbolizarea oţelurilor comerciale − continuare

B2. Oţeluri nealiate cu %Mnm ≥ 1% şi oţeluri aliate

Categoria oţelurilor

Exemplu

Oţeluri nealiate cu %Mn m ≥ 1%, oţeluri nealiate pentru automate şi oţeluri aliate cu %EAmj < 5 %, j = 1…n Oţeluri aliate cu %EAmj ≥ 5 %, j = 1...n (cu excepţia oţelurilor rapide)

nnn ≡ 100 %Cm a ≡ EA1…EAj…EAn concentraţia

n−n…≡ k1·%EAm1−…−kj·%EAmj−… − kn·%EAmn Factorul Element kj Cr,Co,Mn,Ni,Si,W 4 Al,Be,Cu, Mo, 10 Nb,Pb,Ta,Ti,V, Zr; Ce, N, P, S; 100 B 1000 n−n…≡ k1·%EAm1−…−kj·%EAmj… − kn·%EAmn

13CrMo4−5 - oţel cu %Cm ≡ 0,13%, %Crm ≡ 1,0%, %Mom ≡ 0,5% - simbolizare veche 14MoCr10 X6CrNiTi18−10

X

nnn ≡ 100 %Cm

a ≡ EA1…EAj…EAn concentraţia

- oţel cu %Cm = 0,06%, %Crm = 18%, %Nim = 10%, stabilizat cu Ti ;

Oţeluri rapide

HS

n−n−n−n ≡ %Wm−%Mom−%Vm−%Com

- simbolizare veche: 10TiNiCr180 HS2-9-1-8 - oţel rapid cu %Wm = 2%, %Mom = 9%, %Vm =1%, %Com = 8%

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

8.3. Oţelurile carbon cu destinaţie generală
8.3.1. Oţelurile carbon de uz general
În această categorie sunt incluse oţelurile (hipoeutectoide) livrate sub formă de semifabricate prelucrate prin deformare plastică la cald (laminare, forjare), destinate realizării structurilor metalice (construcţii civile, poduri, instalaţii de ridicat şi transportat, construcţii metalice pentru utilajul petrolier, petrochimic şi de rafinării, stâlpi, piloni etc.) sau mecanice (piese pentru construcţia de maşini) cu solicitări mici sau moderate în exploatare. Produsele laminate din astfel de oţeluri se livrează de regulă netratate termic sau în starea obţinută după normalizare, iar produsele obţinute prin forjare se livrează în starea obţinută după TT de normalizare sau de recoacere completă. Aceste oţeluri nu sunt destinate aplicării tratamentelor termice sau termochimice, astfel că produsele realizate din astfel de materiale au caracteristicile mecanice ale semifabricatelor în stare de livrare. Caracteristicile impuse de o anumită aplicaţie se pot asigura alegând corespunzător concentraţia de carbon şi tehnologia de elaborare, în special, gradul de dezoxidare, din acest punct de vedere existând două tipuri de oţeluri: oţeluri calmate (dezoxidate complet la elaborare cu siliciu, mangan şi aluminiu) şi oţeluri necalmate (nedezoxidate complet la elaborare); oţelurile calmate au o structură omogenă, prezintă rezistenţă mecanică bună (datorită efectului de durificare pe care îl au incluziunile nemetalice uniform distribuite în structura oţelului), dar prelucrabilitatea lor prin deformare plastică la rece este relativ redusă, în timp ce oţelurile necalmate sunt mai ieftine, se prelucrează mai bine prin deformare plastică la rece, dar prezintă pericolul fragilizării prin îmbătrânire (v. scap. 4.3.2) şi de aceea nu se recomandă a fi utilizate pentru realizarea de construcţii sudate. Oţelurile carbon de uz general se produc conform STAS 500, care prevede împărţirea acestor oţeluri după garanţiile date la livrare în patru clase de calitate: clasa 1 − cu garanţii privind compoziţia chimică şi caracteristicile mecanice la tracţiune şi îndoire la rece, clasa 2 − cu garanţii suplimentare (faţă de clasa 1) privind energia de rupere la 20 oC, clasa 3 − cu garanţii suplimentare privind energia de rupere la 0 oC şi clasa 4 − cu garanţii suplimentare privind energia de rupere la −20 oC. De exemplu, marca de oţel simbolizată (conform STAS 500) OL 370.4k, corespunde unui oţel nealiat cu Rm ≥ 370 N/mm2, elaborat în clasa de calitate 2 şi calmat (indicaţie dată de litera k din simbol); conform noului sistem de simbolizare, această marcă de oţel (care are limita de curgere Re ≥ 235 N/mm2) se simbolizează S235J2G3 (v. tabelul 8.4).
64

Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale

8.3.2. Oţelurile carbon de calitate
Aceste oţeluri carbon sunt utilizate sub formă de semifabricate realizate prin deformare plastică, au tehnologiile de elaborare mai complexe decât cele folosite la oţelurile de uz general şi sunt destinate fabricării pieselor care se tratează termic şi/sau termochimic pentru obţinerea caracteristicilor mecanice impuse de condiţiile lor de utilizare. Oţelurile din această categorie sunt hipoeutectoide (cu structura de echilibru la ta alcătuită din ferită şi perlită) şi se pot clasifica, în funcţie de TT final care asigură cele mai bune caracteristici de utilizare produselor, în: oţeluri pentru carburare (cementare), care au %Cm ≤ 0,25 % şi oţeluri pentru îmbunătăţire (călire martensitică + revenire înaltă – v. scap. 6.5), care au concentraţia masică de carbon 0,25% < %Cm ≤ 0,6%. Conform STAS 880, care reglementează la noi în ţară producerea oţelurilor carbon de calitate, acestea pot fi elaborate şi ca oţeluri superioare (marcate cu litera X după simbolul recomandat de STAS 880), pentru care se prevăd condiţii suplimentare privind puritatea şi caracteristicile tehnologice sau ca oţeluri cu conţinut controlat de sulf (marcate cu litera S după simbolul recomandat de STAS 880), la care %Sm = 0,020…0,040 %. Oţelurile carbon de calitate se utilizează sub formă de produse plate şi profile laminate la cald, semifabricate pentru forjare, sârme laminate şi trase, produse tubulare, destinate fabricării pieselor cu solicitări mici şi moderate în exploatare; oţelurile pentru cementare se utilizează la confecţionarea pieselor supuse la uzare, oboseală şi/sau solicitări cu şoc, deoarece după tratamentul complet de cementare (v. scap. 6.6.2) se obţin piese cu stratul superficial îmbogăţit în carbon (cu structură martensitică) dur şi rezistent la uzare şi la fisurare prin oboseală şi cu miezul rezistent şi tenace (datorită conţinutului scăzut de carbon al oţelului), iar oţelurile pentru îmbunătăţire se folosesc pentru fabricarea pieselor supuse în exploatare la solicitări mecanice medii sau chiar ridicate. La alegerea oţelurilor din această categorie trebuie să se ţină seama că au călibilitatea redusă (v. scap. 6.4.2 şi 7.4.), ceea ce permite utilizarea lor în special la piesele cu secţiuni mici. Deoarece alegerea TT ce trebuie aplicat pieselor fabricate din aceste oţeluri este dependentă de conţinutul lor de carbon, oţelurile din această categorie se simbolizează după compoziţia chimică; de exemplu, marca simbolizată (conform STAS 880) OLC 15 sau (conform SR EN 10027−1) C15 corespunde unui oţel pentru cementare cu %Cm = 0,15 %, iar marca simbolizată (conform STAS 880) OLC 45 sau (conform SR EN 10027−1) C45 corespunde unui oţel pentru îmbunătăţire cu %Cm = 0,45 %.
65

%Pmax ≤ 0. Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini fac parte din clasa structurală a oţelurilor perlitice (v. rezistenţa la oboseală. Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini Oţelurile din această categorie sunt oţeluri slab şi mediu aliate.035 %.6%. energia de rupere. atât STAS 791. ceea ce dă posibilitatea realizării unor produse cu caracteristici mecanice superioare celor asigurate la produsele confecţionate din oţeluri carbon. %Pmax ≤ 0. cât şi ca oţeluri aliate superioare. ca urmare.25 % şi oţeluri pentru îmbunătăţire (călire martensitică + revenire înaltă – v. scap.25% < %Cm ≤ 0. călibilitatea acestor oţeluri este mai mare decât cea corespunzătoare oţelurilor carbon şi este posibil (de exemplu) ca. oţelurile aliate pentru construcţia de maşini se pot clasifica. în cazul folosirii oţelurilor pentru cementare. care au concentraţia masică de carbon 0. care fac parte (conform SR EN 10020) din categoria oţelurilor aliate speciale şi se utilizează pentru realizarea elementelor (pieselor) puternic solicitate în exploatare ale construcţiilor mecanice (maşini şi utilaje). scap.5). Datorită influenţei elementelor de aliere asupra vitezei de răcire critice vrc. în: oţeluri pentru carburare (cementare) sau carbonitrurare. Producerea şi comercializarea semifabricatelor deformate plastic la cald din oţeluri aliate superioare pentru îmbunătăţire este reglementată în prezent şi de standardul SR EN 10083−1:1997. care prevede elaborarea lor atât ca oţeluri aliate obişnuite. alungirea procentuală după rupere. cât şi SR EN 10083 includ şi benzile de 66 . limita de curgere. pentru a valorifica corespunzător aceste proprietăti tehnologice ale oţelurilor aliate. realizând o valorificare maximă a prezenţei elementelor de aliere) se obţine la produsele confecţionate din astfel de oţeluri numai după aplicarea unor tratamentelor termice sau termochimice finale adecvate.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8. 7. 6.4.5). pentru care se impune ca %Smax.025 %). Producerea oţelurilor aliate pentru semifabricatele prelucrate prin deformare plastică destinate realizării pieselor pentru construcţia de maşini este reglementată la noi în ţară de STAS 791. cu conţinuturi reduse de carbon şi caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate). la care se prescrie un nivel mai scăzut al conţinuturilor de impurităţi (%Smax. tratamentul de călire să aibă efect şi asupra miezului pieselor (determinând obţinerea unor structuri de tip martensitic sau bainitic. care conţine reglementări mai stricte (decât STAS 791) privind caracteristicile mecanice şi condiţiile de livrare. în funcţie de tratamentul final care trebuie aplicat (obligatoriu) produselor realizate din aceste materiale. care au %Cm ≤ 0. Combinaţia optimă a caracteristicilor de utilizare (care asigură valori ridicate pentu rezistenţa la tracţiune.. rezistenţa la uzare etc.

%Mnm = 0. în următoarele tipuri. a rezistenţei la uzare şi a rezistenţei la oboseală).4. 17MnCr10.15…0. 67 .10…0.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale călibilitate pentru cele mai utilizate oţeluri (v.4). Nichelul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) trece complet în masa lor structurală de bază (are solubilitate bună în Fe − v. 20MoNi35. Deoarece manganul are aproape aceleaşi efecte asupra călibilităţii. b) Oţelurile având ca element de aliere principal nichelul. Cromul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) contribuie la creşterea rezistenţei mecanice. din care STAS 791 cuprinde mărcile 17CrNi16. datorită proprietăţilor lor tehnologice (nu prezintă fragilitate la revenire) şi efectelor favorabile pe care le are alierea cu Mo asupra proprietăţilor de utilizare ale acestora (creşterea rezistenţei mecanice.20 %).8…1. tabelul 7. 34MoCr11. atât în cazul oţelurilor pentru cementare sau carbonitrurare. 19CrMo4−2) corespund unor oţeluri pentru cementare.30 %). din care mărcile 15Cr08. nichelul micşorează sensibilitatea la supraîncălzire şi finisează granulaţia oţelurilor. 19MoCr11 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 15Cr3. 17MoCrNi14 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 17NiCr6−4. 20CrMnTi4−4−1. Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini pot fi grupate. de tipul: Ni − Cr. 20NiMo14−2. în practică se utilizează şi oţeluri Cr − Mn.090 %) sau vanadiu (%Vm = 0. fără să afecteze substanţial tenacitatea (creşterea cu un procent a %Crm măreşte Rm cu 80…100 N/mm2 şi determină o scădere a A cu numai 1. 42MoCr11. a) Oţelurile având ca element de aliere principal cromul.5 %) şi măreşte călibilitatea. astfel că oţelurile de tipul Cr − Mn se aliază suplimentar cu titan (%Tim = 0. 51VMnCr11 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 40Cr4. manganul favorizează însă creşterea excesivă a granulaţiei la încălzire.030…0. oţelurile Cr − Mo sau Cr – Mn − Mo sunt preferate în multe aplicaţii tehnice. 42CrMo4−2. Deoarece este un metal scump. Cromul şi manganul favorizează apariţia fenomenului de fragilitate reversibilă la revenire (v. fiind prescrisă încadrarea într-o banda normală (extinsă) a oţelurilor obişnuite şi încadrarea într-o banda îngustă a oţelurilor cu călibilitate garantată. Ni − Mo. 17CrMn4−4. De asemenea.1). STAS 791 cuprinde mai multe mărci de oţeluri având cromul ca EAp. scap 7.2). 34CrMo4−2. iar mărcile 40Cr10.4 %). 51CrMnV4−4−1) – unor oţeluri pentru îmbunătăţire. (%Crm = 0.3 %.8…1. în funcţie de elementul principal de aliere EAp. scap 6. pentru piesele destinate construcţiei de maşini nu se folosesc de obicei oţeluri aliate numai cu nichel. 20TiMnCr12. ce nu se produce dacă oţelurile sunt aliate suplimentar cu molibden (%Mom = 0. Ni – Cr − Mo. mărind rezistenţa mecanică şi tenacitatea şi îmbunătăţind călibilitatea oţelurilor. recurgându-se la reţete de aliere complexe. dar este mult mai ieftin.

manganul măreşte călibilitatea oţelurilor în aceeaşi măsură ca şi cromul şi este un element de aliere ieftin. e) Oţelurile având ca element de aliere principal siliciul.70…1.6. Aşa cum s-a arătat anterior. această din urmă particularitate face ca oţelurile cu mangan să se utilizeze în special pentru realizarea de semifabricate turnate sau pentru obţinerea semifabricatelor prelucrate prin deformare plastică la cald destinate pieselor solicitate uniaxial în exploatare (bare de tracţiune. orientate în direcţia de deformare plastică). Siliciul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) contribuie la creşterea limitei de elasticitate. 30MoCrNi20. marca de oţel 38MoAlCr15 cuprinsă în STAS 791 (simbolizată conform SR EN 10027−1 38AlCrMo10−6−1) are compoziţia caracterizată de %Cm = 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 17NiCrMo6−4−2).35…1. Manganul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) contribuie la creşterea caracteristicilor de rezistenţă mecanică (Rm şi Rp0.3). 43MoMn16. care conferă acestor piese o anizotropie avansată a proprietăţilor mecanice (raportul dintre energia de rupere determinată pe epruvete prelevate longitudinal şi cea determinată pe epruvete prelevate transversal pe direcţia de deformare poate ajunge la 4:1). a rezistenţei la uzare. tije pentru pompe etc. d) Oţelurile având ca element de aliere principal aluminiul. a rezistivităţii electrice şi a permeabilităţii magnetice şi micşorează sensibilitatea acestora la supraîncălzire. 35VMoMn14 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 35Mn6. 34MoCrNi16 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 40NiCr5−4.40 %. iar la piesele realizate prin deformare plastică la cald din astfel de oţeluri se obţine o structură în benzi (alcătuită din şiruri alternante de ferită şi perlită. scap.6…1. la care se adaugă %Alm = 0. Pentru a conferi pieselor pentru construcţia de maşini 68 . 34CrNiMo6−6−2). Evitarea fragilizării la revenire şi reducerea sensibilităţii la supraîncălzire se realizează la aceste oţeluri prin alierea suplimentară cu Mo. 43MnMo6−2.25 %.). Aceste oţeluri sunt destinate pieselor la care se aplică tratamentul termochimic de nitrurare în vederea obţinerii unei rezistenţe ridicate la uzare (v.36. 30NiCrMo8−8−2. 35MnMoV6−2−1). 35Mn14. de exemplu.. STAS 791 cuprinde următoarele mărci de oţeluri din această categorie: 31VMn12.. c) Oţelurile având ca element de aliere principal manganul. %Crm = 1. Compoziţia chimică de bază a unui astfel de oţel este cea corespunzătoare oţelurilor de îmbunătăţire Cr − Mo.1 %.65 %. din care STAS 791 cuprinde mărcile 40CrNi12. V sau Ti. %Alm = 0.15…0.0. Oţelurile aliate cu mangan sunt sensibile la supraîncălzire (granulaţia acestora creşte mult dacă sunt încălzite la temperaturi ridicate sau sunt menţinute timp îndelungat în domeniul austenitic) şi prezintă fenomenul de fragilizare la revenire. 6. cât şi în cazul oţelurilor pentru îmbunătăţire. micşorând numai puţin caracteristicile de plasticitate (A sau Z).2).1 % şi %Mom = 0.

2. STAS 791 cuprinde ca mărci de oţeluri având Si ca EAp: 20MnCrSi11 şi 36MnCrSi13 (simbolizate conform SR EN 10027−1 20SiCrMn4−4−4 şi 36SiCrMn5−4−4). Fig. Elemntele caracteristice realizării îmbinărilor sudate prin topire Realizarea îmbinărilor sudate prin topire presupune prelucrarea prealabilă a marginilor pieselor care trebuie îmbinate în scopul obţinerii unui rost de sudare.1. 8. eventual. unghiul α. Sudarea printr-un astfel de procedeu este rezultatul unei activări termice importante. rădăcina c. 8. se formează între piese o baie de material metalic topit BMT.5. lăţimea 69 .Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale caracteristicile de tenacitate necesare. se practică alierea suplimentară a oţelurilor din această categorie cu mangan şi crom. având. prin topirea marginilor pieselor şi. care se transformă prin solidificare într-o cusătură sudată CUS. Oţelurile pentru construcţii sudate 8. care determină încălzirea locală (cu ajutorul unei surse termice adecvate) a materialului pieselor supuse sudării (numit material de bază MB) la temperaturi superioare temperaturii lui ts. Particularităţile realizării construcţiilor sudate Prin sintagma “construcţii sudate” se denumesc în cadrul acestui subcapitol structurile mecanice obţinute din mai multe elemente metalice îmbinate între ele cu ajutorul unui procedeu de sudare prin topire. a unui material de adaos MA.2. lungimea L şi.5. configuraţia definită de următorii parametri geometrici: deschiderea b. folosite în aplicaţiile tehnice ca înlocuitoare (ieftine) ale oţelurilor Cr – Mo. aşa cum se arată în figura 8. eventual.

70 . ti < ts şi vr . de tipul celor prezentate în figura 8.3. un rând fiind partea din CUS realizată la o singură deplasare a sursei termice de sudare în lungul rostului de sudare. ZIT şi MB. (8. are loc şi răcirea acestei zone din MB cu o viteză medie vr. cu relaţiile: S MB S MA . iar ansamblul tuturor ciclurilor termice din această zonă este denumit câmp termic de sudare. modificarea structurii şi proprietăţilor mecanice ale materialului pieselor supuse sudării şi generarea unui câmp de tensiuni mecanice reziduale. lăţimea lc şi supraînălţarea h. în funcţie de valorile parametrilor ce le caracterizează. iar rândurile situate la acelaşi nivel alcătuiesc straturile CUS. În funcţie de grosimea pieselor care se îmbină prin sudare. odată cu răcirea băii de metal topit formate în rostul dintre piese şi realizarea CUS. în timpul sudării orice punct situat în zona din MB adiacentă CUS este supus unui ciclu termic caracterizat de parametrii vi. Fig. care se pot evidenţia clar şi pe imaginile macrostructurilor îmbinărilor sudate.2.3.1) p MB = S MB + S MA S MB + S MA în care SMB şi SMA sunt ariile precizate în figura 8. CUS poate fi realizată din unul sau mai multe rânduri. Ca urmare a acestui proces. p MA = . rândurile depuse prin sudare şi cusăturile sudate se caracterizează prin următorii parametrii geometrici: pătrundera p. Pentru a defini gradul de participare a MB şi MA la formarea unei CUS se definesc parametrii pMB (numit participarea MB) şi pMA (numit participarea MA). Acţiunea ciclurilor termice care alcătuiesc câmpul termic la sudare determină. Imaginile macroscopice ale îmbinărilor sudate realizate între două piese din oţel: a − CUS realizată din două straturi.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR l şi raza r. 8. O parte din energia sursei termice utilizate la sudarea prin topire produce încălzirea (cu o viteză vi) la ti < ts a unei zone din MB adiacente locului de formare a CUS. b − CUS realizată din mai multe straturi Pe baza celor prezentate rezultă că îmbinările sudate prin topire din alcătuirea construcţiilor sudate prezintă trei zone caracteristice: CUS. prin deplasarea sursei termice în direcţia de sudare. motiv pentru care zona adiacentă CUS afectată de acţiunea ciclurilor termice este denumită zonă influenţată termic (sau zonă influenţată termomecanic) ZIT.

vergele. ce se realizează. N2). %EAm. dezoxidare.4): cristalizarea BMT este dirijată. aliere etc. datorită eliberării de energie termică. între materialul de la suprafaţa băii. prin alegerea judicioasă a cuplului MB – MA . BMT suferă transformări de natură metalurgică (chimică): îmbogăţire în gaze (O2. materialul metalic din BMT este încălzit şi cristalizarea sa este întreruptă până când transferul de căldură spre MB asigură 71 . BMT are compoziţia chimică omogenă. iar concentraţia în BMT şi în CUS care se obţine prin solidificarea acesteia a oricărui component %EAm. şi prin realizarea unor valori adecvate ale pMB şi pMA. MB + p MA % EAm . rezultă că asigurarea unei compoziţii chimice favorabile a BMT. prin topirea marginilor pieselor şi a unui MA (sub formă de electrozi înveliţi. cristalizarea este intermitentă.5. iar ∆%EAm – pierderile (−) sau aporturile (+) de component datorită interaţiunii BMT cu zgura şi atmosfera din jurul sursei termice.2. defosforare. Formarea CUS la sudarea prin topire a oţelurilor Aşa cum s-a precizat anterior.2) în care %EAm. datorită interacţiunii cu aceste două medii. 8.MA – concentraţia masică a componentului în MA. este unul din mijloacele cele mai eficiente prin care se poate acţiona în vederea obţinerii unei CUS de calitate. Structura CUS reflectă direct particularităţile cristalizării primare a BMT (v.). MA ± ∆% EAm . sârme etc. BMT se află de obicei în contact cu un strat de zgură lichidă (realizat prin topirea învelişului electrozilor sau unui flux de sudare) şi cu atmosfera (protectoare) din jurul sursei termice utilizate la sudare. deoarece structura şi proprietăţile mecanice ale materialelor metalice depind esenţial de compoziţia lor chimică. desulfurare. Deoarece are volum redus şi este supraîncălzită şi agitată sub acţiunea concentrată a sursei termice. a gazelor de protecţie etc. a învelişului electrozilor. a fluxurilor de sudare. Aspectele prezentate conduc la concluzia că atât BMT. după fiecare secvenţă de cristalizare.CUS = p MB % EAm . aflat sub acţiunea sursei termice concentrate şi materialul mai rece situat în zona de contact dintre BMT şi MB (care constituie suportul BMT) se crează gradienţi termici pe direcţia cărora se deplasează frontul de solidificare şi se dezvoltă cristalele CUS de formă columnară.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8. (8.CUS se poate estima cu relaţia: % EAm .MB este concentraţia masică a componentului în MB. au (în general) o compoziţie chimică diferită de ale MB şi MA. CUS se formează prin solidificarea BMT. H2. cât şi CUS care se formează prin solidificarea acesteia. fig. în rostul dintre piesele care trebuie îmbinate.

4. distribuţia incluziunilor nemetalice etc. datorită creşterii dirijate a formaţiunilor cristaline pe direcţia gradientului maxim de temperatură (variabilă în timp). viteza de creştere a cristalelor CUS este mare.) nu sunt eliminate ci numai estompate (mascate) de cristalizarea secundară. o alcătuire în straturi. Dacă aliajul (oţelul) ce corespunde compoziţiei chimice a CUS prezintă transformări de fază în stare solidă. aşa cum se poate observa în figura 8. în mod obişnuit germinarea cristalelor CUS se produce pe cristalele MB aflate în contact cu BMT (pe linia de fuziune). deoarece unele caracteristici ale acesteia (granulaţia. datorită solidificării intermitente. influenţa structurii primare asupra proprietăţilor CUS se menţine însă. CUS va suferi şi un proces de cristalizare secundară şi în urma desfăşurării acestuia structura CUS se modifică. cristalizarea se realizează cu un număr redus de germeni cristalini. Fig. CUS prezintă. combinată cu o alcătuire columnară.) influenţează esenţial caracteristicile mecanice ale CUS.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR realizarea subrăcirii necesare continuării solidificării. iar forma acestor cristale este celular – dendritică (dendrite dezvoltate din cristalele MB pe care s-au format germenii cristalelor CUS). 72 . Structura primară (forma şi dimensiunile cristalelor. modul de distribuire a incluziunilor nemetalice etc. 8. Particularităţile formării structurii CUS la sudarea prin topire a oţelurilor În morfologia CUS se evidenţiază efectele combinate ale cristalizării primare a BMT în condiţiile precizate mai înainte.4.

3. ZIT poate fi împărţită în următoarele zubzone (fâşii): − fâşia I (de supraîncălzire) conţine punctele în care tcg ≤ ti < ts (tcg − temperatura deasupra căreia se produce creşterea excesivă a cristalelor de austenită. în structuri perlitice. care au însă proprietăţi de plasticitate mai bune decât cele corespunzătoare structurilor din fâşia de supraîncălzire.5. în această fâşie se obţine la încălzire o structură bifazică formată din austenită şi ferită. în această fâşie se obţine la încălzire austenită cu granulaţie fină. asemănătoare celor care se obţin prin aplicarea TT de recoacere incompletă sau. asemănătoare celor obţinute prin aplicarea TT de normalizare sau în structuri de călire. cu temperatura de revenire inferioară ti şi ciclurile termice de sudare continuă transformările la revenire nefinalizate în timpul aplicării TT. bainită). dacă vr este mare. structurile în ZIT pot fi modificate acţionând asupra regimului de sudare sau folosind preîncălzirea MB 73 . Transformările structurale în ZIT la sudarea prin topire a oţelurilor Existenţa câmpului termic în ZIT poate determina desfăşurarea unor transformări structurale importante în această zonă. în această fâşie se produc modificări de structură numai dacă MB a fost ecruisat anterior prin deformare plastică la rece şi ciclurile termice de sudare produc recristalizarea primară a materialului (prin care se elimină ecruisarea şi textura de deformare) sau dacă MB a fost supus anterior unui TT de călire şi revenire. iar ts − temperatura de solidificare − topire a MB). − fâşia III ( de austenitizare incompletă) conţine punctele în care A1 ≤ ti < A3. Parametrii ciclurilor termice de sudare şi. cu rezistenţă mecanică şi duritate ridicate.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8. la răcirea austenitei (supraîncălzite. caracterul acestor transformări depinzând de compoziţia chimică a MB şi de parametrii ciclurilor termice. dar cu tenacitate şi rezistenţă la fisurare scăzute. care se transformă la răcire în structuri ferito−perlitice. în funcţie de mărimea vitezei de răcire vr. ca urmare. în structuri alcătuite din martensită şi ferită.5 şi considerând că ti şi vr sunt parametrii principali ce caracterizează posibilităţile de transformare structurală a MB sub acţiunea unui ciclu termic. asemănătoare celor care se obţin prin călirea incompletă. folosind diagramele prezentate în figura 8. . − fâşia II (de normalizare) conţine punctele în care A3 ≤ ti < tcg.fâşia IV (neaustenitizată ) conţine punctele în care tr ≤ ti < A1. cu grăunţi grosolani) din această fâşie este favorizată formarea structurilor în afară de echilibru (martensită. se consideră cazul sudării oţelurilor cu conţinut scăzut de carbon. care se transformă la răcire. Pentru a evidenţia principalele aspecte legate de transformările structurale în ZIT.

aplicând construcţiilor sudate diverse TT postsudare: recoacerea de detensionare. cu caracteristici de tenacitate ridicate. ceea ce impune ca oţelurile destinate realizării construcţiilor sudate să aibă însuşirile tehnologice înglobate de noţiunea de sudabilitate. 8. acţiune localizată în principal în ZIT. de asemenea. normalizarea. Fig. Deoarece se urmăreşte obţinerea în ZIT a unor structuri cât mai aproape de echilibru. Aprecierea sudabilităţii unui oţel pe baza comportării metalurgice la sudare se face considerând drept criteriu principal compoziţia chimică a oţelului. îmbunătăţirea etc. recoacerea completă. Definirea fâşiilor caracteristice ale ZIT la sudarea oţelurilor Factorul principal de apreciere a sudabilităţii este comportarea metalurgică la sudare. Din cele prezentate rezultă că sudarea influenţează complex structura şi caracteristicile materialului din ZIT.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR în zona de sudare (pentru micşorarea gradienţilor termici între CUS şi MB şi micşorarea vr a ciclurilor termice). definită ca fiind aptitudinea unui oţel ca printr-un anumit procedeu şi pentru un anumit scop să asigure în îmbinările sudate caracteristicile locale şi generale prescrise pentru o construcţie sudată. oţelurile destinate construcţiilor sudate trebuie să aibă compoziţia chimică stabilită astfel încât vrc să fie cât mai mare (pentru a fi 74 . Structurile ZIT şi CUS şi stările de tensiuni reziduale din îmbinările sudate pot fi modificate. care exprimă modul cum reacţionează un oţel faţă de acţiunea unui anumit proces de sudare.5.

Pentru asigurarea sudabilităţii.22 % şi %Ce < 0. pentru S335 prevăzându-se şi posibilitatea livrării în clasa de calitate K2 (v. Oţelurile din această categorie nu sunt destinate aplicării de TT pentru obţinerea caracteristicilor mecanice. tabelul 8.19 %. iar obţinerea caracteristicilor mecanice prescrise fiind asigurată prin creşterea concentraţiei manganului la %Mnm = 1. Producerea acestor oţeluri este reglementată la noi în ţară de standardul SR EN 10025+A1. condiţie ce este îndeplinită dacă se impune ca oţelurile să aibă conţinuturi reduse de carbon şi de elemente de aliere.5. la care deformarea plastică finală se face într-un interval de temperaturi prescris. mărcile de oţel destinate construcţiilor sudate fiind: S185. cu procedeele de sudare cele mai economice şi fără măsuri tehnologice speciale la sudare: preîncălzire.3) + + 6 5 15 şi s-a stabilit că oţelurile cu sudabilitate bună (care se pot suda uşor. astfel încât la răcire se realizează în material structura corespunzătoare aplicării unui TT de normalizare.50…1.v.) sunt oţelurile care îndeplinesc simultan criteriile: %Cm < 0.4).20…0. valoarea maximă c0 fiind precizată în funcţie de marca oţelului şi de grosimea pieselor care se sudează. scap 8. J0. pentru fiecare marcă de oţel sudabilitatea creşte de la clasa JR la clasa K2 şi se poate aprecia cu ajutorul %Ce.45 %. toate mărcile de oţel au concentraţia de carbon limitată %Cm ≤ c0 ∈ [0. TT postsudare etc. S275 şi S335. S275 şi S335 se pot livra în clasele de calitate JR. S235. excepţie fac produsele realizate prin laminare normalizantă. pentru a aprecia comportarea metalurgică la sudare a oţelurilor (din clasa structurală a oţelurilor perlitice) s-a definit (pe baza rezultatelor unor cercetări experimentale riguroase) mărimea numită carbon echivalent %Ce: % Mnm %Crm + %Vm + % Mom %Cu m + % Nim %C e = %C m + (8. De asemenea. În funcţie de gradul de dezoxidare oţelurile pot fi necalmate sau calmate cu diferite grade de dezoxidare. determinat cu relaţia (8.2) destinate fabricării de elemente pentru construcţii sudate exploatate la ta. 8.3). Oţelurile nealiate pentru construcţii sudate În această categorie sunt incluse oţeluri nealiate de uz general şi de calitate (conform SR EN 10020 .40…0. în funcţie de clasa de calitate şi de grosimea pieselor care se sudează. J2. 0. mărcile S235.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale favorizate transformările cu difuzie la răcirea austenitei). în stare necalmată putându-se livra numai produsele cu grosimi mai mici de 25 mm din oţelurile S185 sau S235. deoarece sudarea este o metodă tehnologică care introduce tensiuni reziduale de valori ridicate.27 %].4. 75 .70 %. valoarile maxime admise ale acestui parametru fiind date în standard.

aceasta denumind procedeul de laminare la care se controlează riguros toţi parametrii de lucru. ecluze. Pentru evitarea 76 . Nb. astfel încât materialul prelucrat să prezinte caracteristici mecanice ridicate (ce nu pot fi obţinute numai prin aplicarea de TT). dar standardul SR EN 10025+A1 reglementează mai strict şi mai riguros condiţiile tehnice de producere şi livrare a acestor materiale. livrate în starea obţinută după aplicarea TT de normalizare sau după prelucrarea prin laminare termomecanică (sau laminare controlată). deformarea plastică finală efectuându-se într-un interval de temperaturi riguros respectat. Mo.2 (în N/mm2). cu conţinut scăzut de carbon (%Cm = 0. rezervoare de stocare.20 %). Aceste oţeluri se utilizează sub formă de semifabricate sau produse laminate la cald.2 = 275…460 N/mm2. Ni. fiind utilizată microalierea cu elemente care să asigure granulaţia fină (Al. care împarte aceste materiale în: oţeluri normalizate. V. iar mărcile simbolizate SxxxNL şi SxxxML au tenacitatea garantată până la –50 oC. Oţelurile nealiate pentru construcţii sudate se regăsesc printre oţelurile produse conform STAS 500 (mărcile OL370.5.) care lucrează la temperatură ambiantă sau scăzută. Compoziţia chimică a acestor oţeluri este complexă.13…0. cu limita de curgere Rp0. OL510). Tenacitatea la temperaturi scăzute este asigurată de alierea cu mangan (%Mnm = 1. mărcile simbolizate SxxxN sau SxxxM au tenacitatea garantată (sub forma unei valori minime prescrise a KV) până la –20 oC.60 %).1 %) şi prezenţa unor elemente care să asigure obţinerea valorilor prescrise ale caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi tenacitate (Mn. Cu. Producerea oţelurilor cu granulaţie fină pentru construcţii sudate este reglementată prin SR EN 10113. simbolizate SxxxN sau SxxxNL şi oţeluri laminate termomecanic. Cr. grupul de cifre xxx indicând nivelul minim garantat al limitei de curgere Rp0. rezervoare de apă etc. 8.5…1. cu grade de deformare judicios alese şi cu viteze de răcire bine stabilite.03…0. %Crm + %Mom + %Cum < 0. OL440.7 %) şi cu nichel (%Nim = 0.80 %) şi prin respectarea unor corelaţii între concentraţiilor diverselor elemente de aliere prezente în compoziţie (de exemplu. simbolizate cu SxxxM sau SxxxML . Ti.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR construcţiile sudate realizate din astfel de oţeluri se pot supune (postsudare) unui TT de recoacere de detensionare. în concentraţiile corespunzătoare unor oţeluri slab aliate). în concentraţii masice de 0.5.30…0. destinate realizării elementelor puternic solicitate ale unor structuri sudate (poduri. Oţelurile cu granulaţie fină pentru construcţii sudate În această categorie sunt incluse oţelurile nealiate de calitate sau aliate speciale.

scap 8.020 % (pentru legarea azotului sub formă de nitruri de aluminiu stabile).2. instalarea. inflamabilitate.015…0. Recipiente sub Presiune şi Instalaţii de Ridicat − ISCIR. Sudabilitatea acestor oţeluri se asigură prin prescrierea unor valori limitate ale carbonului echivalent %Ce ≤ ce0 ∈ [0. exploatarea. repararea şi verificarea lor trebuie riguros respectate prescripţiile tehnice elaborate de o autoritate naţională în domeniu. pentru aparatele şi recipientele sub presiune se impun exigenţe sporite privind calitatea şi la proiectarea. recipientele sub presiune se confecţionează din oţeluri carbon sau din oţeluri aliate de calitate sau speciale (v. de intensitatea şi caracterul solicitărilor mecanice şi de temperatura minimă de exploatare ale recipientelor sub presiune. la realizarea lor trebuie să se utilizeze oţeluri livrate în clase de calitate diferite.3. fabricarea. energia de rupere KV) la o temperatură de referinţă.2). 0. elaborate în convertizoare bazice cu oxigen sau în cuptoare electrice şi calmate.). distrugerea integrităţii sau pierderea etanşeităţii unui astfel de echipament putând avea urmări catastrofale.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale fragilizării la albastru (v. de clasa de calitate şi de grosimea semifabricatelor livrate. datorită nivelului ridicat al energiei totale de deformare ce se acumulează în peretele metalic al corpului sub presiune al aparatului sau recipientului. Ca urmare. de temperaturile (minimă şi maximă) de exploatare şi de caracteristicile mediului de lucru (toxicitate. care poate să apară după aplicarea recoacerii de detensionare la structurile sudate realizate din aceste oţeluri. de starea defectologică prognozată pentru MB şi îmbinările sudate. valoarea maximă ce0 fiind precizată în funcţie de marca oţelului. 4.025 %) şi se impune ca %Alm ≥ 0. Deoarece domeniul temperaturilor de lucru al recipientelor sub presiune este foarte extins (–200 oC la +650 oC).6.52 %]. care în ţara noastră este Inspecţia pentru Cazane. Oţelurile pentru aparate şi recipiente sub presiune Construcţiile sudate de tipul aparatelor şi recipientelor sub presiune trebuie să funcţioneze în condiţii de siguranţă maximă. 8.1). se limitează concentraţia de azot (%Nm ≤ 0. pentru fiecare clasă garantându-se acele caracteristici mecanice care asigură funcţionarea acestora în deplină siguranţă la temperaturile de exploatare. În funcţie de nivelul solicitărilor mecanice.5.34 %. scap. 77 . iar pentru recipientele care funcţionează la temperaturi scăzute se utilizează oţeluri la care se garantează caracteristicile de tenacitate (de obicei. care se stabileşte în funcţie de grosimea peretelui. corozivitate etc. Astfel. pentru recipientele care lucrează la temperaturi ridicate se folosesc oţeluri la care se garantează limita de curgere la temperatura maximă de exploatare sau caracteristicile de comportare la fluaj la această temperatură.

care conţin %Mnm = 0. până la prima revizuire a acestui standard se menţin în vigoare şi prevederile (similare) din STAS 2883. cu grosimi s ≤ 150 mm) din aceste oţeluri este reglementată prin standardul SR EN 10028.70…. Oţelurile cu caracteristici specificate la temperaturi ridicate (SR EN 10028−2) cuprind două grupe: oţelurile nealiate de calitate (conform criteriilor din SR EN 10020)..50 % şi %Mom = 0..5.5 se prezintă mărcile de oţeluri din aceeastă categorie conform SR EN 10028−2. Nb şi Ti.. se livrează în starea obţinută prin aplicarea unui TT de normalizare + revenire sau de călire + revenire şi au limita de curgere garantată până la 500 oC.25 22.40…1. în N/mm 2 ). Cr. iar alierea cu crom asigură o bună rezistenţă la oxidare şi împiedică precipitarea la încălzire a grafitului (favorizată de prezenţa molibdenului)..21 19. Nb.22 20.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Producerea şi livrarea semifabricatelor plate (table.18 Oţelurile PxxxGH. 78 . şi oţeluri aliate cu nichel cu caracteristici specificate la temperaturi scăzute... simbolurile mărcilor echivalente din STAS 2883 şi limitele principalelor caracteristici mecanice (valorile maxime ale caracteristicilor corespund grosimilor minime ale semifabricatelor livrate).10 %. Cu.. care grupează oţelurile pentru recipiente sub presiune după temperatura la care se garantează caracteristicile mecanice în: oţeluri aliate şi nealiate cu caracteristici specificate la temperaturi ridicate..20 17. Oţelurile Cr − Mo au %Crm = 0... Ni (sub valorile limită date în tabelul 8. fiind numite şi oţeluri termorezistente. simbolizate PxxxGH (grupul de cifre xxx indicând nivelul minim garantat al limitei de curgere Rp0.6. Ti..70 % şi mici adaosuri de Mo. Oţelurile pentru recipiente sub presiune cu caracteristici specificate la temperaturi ridicate Simbolul oţelului SR EN 10028 STAS 2883 P235GH − P265GH K410 P295GH K460 P355GH K510 16Mo3 16Mo3 13CrMo4−5 14MoCr10 10CrMo9−10 12MoCr22 Limita de curgere.23 21.2. platbande etc. V.40…1. comportarea bună la temperaturi ridicate este asigurată prin microalierea cu V.1. N/mm2 Rp02 la tmax Re.24 19. Tabelul 8. care finisează granulaţia oţelurilor.2. % 24. se livrează în stare normalizată şi au limita de curgere garantată până la temperatura de 400 oC..5. oţeluri cu granulaţie fină normalizate. oC 400 400 400 400 500 500 500 Rm. granulaţie fină şi insensibilitate la supraîncălzire.. Mo. la 20 oC 185…235 100…110 200…265 120…130 235…295 135…155 295…355 155…180 220…275 140…230 185…275 155…165 250…310 180…195 tmax. N/mm2 360…480 410…530 460…570 510…650 420…570 350…600 460…630 A5.. 8.1 şi cu respectarea condiţiei %Cr m + %Cum + %Mom + %Nim < 0. Alierea cu molibden asigură acestor oţeluri o bună rezitenţă la fluaj.70 %) şi oţelurile aliate Cr − Mo. În tabelul 8..

3. simbolizate Rxxx–n. scap. cu indicele convenţional al granulaţiei G ≥ 6. 400 oC. numărul xxx indicând valoarea minimă garantată a rezistenţei la rupere. în N/mm2.40…0. xxx ∈ {275 N/mm2. Producerea şi livrarea semifabricatelor plate (table. a epruvetelor prelevate transversal şi longitudinal din produse. care împarte aceste oţeluri în patru grupe: .20 % şi garantarea unor valori ale carbonului echivalent %Ce = 0. determinată pe produse în stare normalizată. nivelul minim garantat al energiei de rupere KV la –50 oC fiind mai mare decât la oţelurile din grupa precedentă.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8. Mărcile de oţeluri din această categorie au prescrisă limita de curgere minimă la ta. ce trebuie obţinute prin încercarea la încovoiere prin şoc. care au caracteristicile mecanice garantate în domeniul de temperaturi (–50 oC . Oţelurile cu granulaţie fină normalizate sunt oţeluri nealiate de calitate sau speciale şi oţeluri aliate speciale. 8.grupa oţelurilor rezistente la temperaturi joase cuprinde oţelurile simbolizate PxxxNL1. SR EN 10028−3 prescrie pentru toate oţelurile din aceeastă categorie valorile minime ale energiei de rupere KV.05 %.22 %]. 460 N/mm2}. la diferite temperaturi din intervalul de utilizare garantat.grupa specială a oţelurilor rezistente la temperaturi joase cuprinde oţelurile simbolizate PxxxNL2.1). iar cifra n (n = 2. Oţelurile PxxxNL sunt echivalente oţelurilor reglementate de STAS 2883. destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –20 oC şi +400 oC. în condiţiile în care solicitările mecanice la temperaturi ridicate sunt de scurtă durată şi nu determină declanşarea fenomenului de fluaj.7) − clasa de calitate în care se încadrează oţelul..5. valoarea maximă a0 fiind precizată în funcţie de nivelul minim prescris al limitei de curgere. Sudabilitatea acestor oţeluri este asigurată prin limitarea concentraţiei carbonului la %Cm ≤ 0. Din punctul de vedere al compoziţiei chimice aceste oţeluri sunt asemănătoare oţelurilor cu granulaţie fină pentru construcţii sudate (v. la oţelurile livrate în clasele de calitate 2 şi 3 se garantează aceleaşi caracteristici ca la oţelurile carbon de uz general (v. destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –50 oC şi +20 oC.45 % şi %Nbm + %Tim + %Vm < a0 ∈ [0. 5.5). destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –50 oC şi +20 oC.…. de asemenea.5. .45 %. . cu grosimea s ≤16 mm. platbande etc. cu precizarea că trebuie respectate corelaţiile: %Crm + %Cum + %Mom < 0. 6 şi 7 se garantează energia de rupere KV la temperatura minimă (în oC) t = (20 − 10n). scap 8. iar la cele livrate în clasele 4.grupa oţelurilor rezistente la temperaturi ridicate cuprinde oţelurile simbolizate PxxxNH.3. marca de oţel 79 .grupa de bază cuprinde oţelurile simbolizate PxxxN. cu grosimi s ≤ 150 mm) din aceste oţeluri este reglementată prin SR EN 10028−3. de exemplu.6.16…0. 0. destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –20 oC şi +20 oC . 355 N/mm2.2.

N/mm2 420…530 490…610 490…640 490…640 530…710 640…820 680…820 tmin.0 Rp0. Producerea şi livrarea semifabricatelor plate (table.75 4. Oţelurile aliate cu nichel cu caracteristici specificate la temperaturi scăzute. limitării drastice a conţinuturilor de 80 .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR simbolizată R510−5 are garantate rezistenţa la tracţiune Rm ≥ 510 N/mm2 şi tenacitatea la −30 °C.2.50…10.03…0. Mo etc.0.7.2 %.0 8. J Long.6.0.6. Ti.3. normalizare + revenire sau călire + revenire.18 %..80 (0. mărcile de oţeluri fiind cele prezentate în tabelul 8. sunt oţeluri aliate speciale.50) 0. Oţelurile slab aliate cu rezistenţă mecanică ridicată Oţelurile slab aliate sau microaliate cu rezistenţă mecanică ridicată.70) 3.5. semifabricatele din astfel de oţeluri se realizează în mod obişnuit prin laminare termomecanică şi prezintă caracteristici mecanice ridicate şi o bună sudabilitate (datorită menţinerii concentraţiei carbonului la un nivel scăzut. numite şi oţeluri criogenice. Tenacitatea la temperaturi scăzute este asigurată la aceste oţeluri prin limitarea concentraţiei carbonului la nivelul %Cm ≤ 0.. 40 40 40 40 40 70 100 27 27 27 27 27 50 80 8. Trans. V.85…1...30…0.5. N/mm2 235…275 345…355 345…355 345…365 380…390 480…575 575…585 R m. numite şi oţeluri HSLA (High−Strength Low Alloy) sunt oţeluri cu conţinut scăzut de carbon %Cm = 0.25…3.85…1. cu grosimi s ≤ 50 mm) din aceste oţeluri este reglementată de SR EN 10028−4.25 8.7 %) şi cu mici cantităţi de alte elemente: Nb. o C −60 −60 −80 −100 −120 −196 −196 KV la tmin. 8.50…10.30…1.0..005... Oţelurile cu tenacitate garantată la temperaturi scăzute Simbolul oţelului 12MnNi5−3 13MnNi6−3 15NiMn6 12Ni14 12Ni19 X8Ni9 X7Ni9 % Nim (%Mnm) 0.025 % şi %Sm = 0.015.85 (0.30. destinate realizării aparatelor şi recipientelor sub presiune care lucrează în domeniul de temperaturi –60 oC…−200 oC. semifabricatele din astfel de oţeluri se livrază în starea obţinută prin aplicarea unui TT de normalizare.0…1.6.75…5. prin diminuarea drastică a conţinuturilor de impurităţi (concentraţiile maxime acceptate sunt %Pm = 0.70 (0. Tabelul 8. platbande etc.70) 1.10…0. aliate cu mangan (%Mnm = 1.70…1.015 %) şi prin alierea cu nichel şi mangan (în cazul oţelurilor cu tenacitatea garantată la temperaturi cuprinse între –60 oC şi –80 oC) sau numai cu nichel (în cazul oţelurilor cu tenacitatea garantată la temperaturi cuprinse între –80 oC şi –200 oC).

1. structură şi proprietăţi în următoarele tipuri (multe din reţetele privind compoziţia chimică şi prelucrarea tehnologică a acestor tipuri regăsindu-se printre cele corespunzătoare unora din oţelurile anterior prezentate: oţelurile pentru construcţii sudate. V şi/sau Ti.). cu efect minim de durificare. asigurării unor structuri cu granulaţie fină etc. combinată cu atingerea unor niveluri ridicate ale caracteristicilor de tenacitate.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale impurităţi. când se doreşte obţinerea unor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică.6). Oţelurile microaliate ferito−perlitice au în compoziţie cantităti − mici de Nb..1. rezultă precipitate grosolane. rezultă o cantitate mică de precipitate şi efectul de durificare este scăzut). aşa cum arată diagramele din fig..01 % a %Vm.0. 8.5. Semifabricatele şi produsele din astfel de oţeluri se obţin prin laminare termomecanică.04 %. cu %Nbm = 0. utilizate sub formă de produse obţinute prin laminare normalizantă sau prin laminare controlată.. nitrurilor şi/sau carbonitrurilor elementelor de microaliere) şi asigurarea unei bune sudabilităţi (datorită menţinerii la un nivel scăzut a concentraţiei carbonului). la care se obţin caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică datorită precipitării în structură a carburilor sau carbonitrurilor de Nb (cu diametrul de 1.. micşorând 81 . concentraţia masică a fiecăruia din aceste elemente nedepăşind 0. efectele aplicării unor astfel de tehnologii fiind finisarea granulaţiei (determinată şi de microaliere. oţelurile pentru recipiente sub presiune etc.7.3 oC/s (dacă viteza de răcire este mai mică. viteza care asigură durificarea maximă fiind de aproximativ 3. În funcţie de reţeta de microaliere utilizată oţelurile de acest tip pot fi: − Oţeluri microaliate cu vanadiu. efectul durificării putând fi cuantificat prin creşterea caracteristicilor de rezistenţă mecanică (limita de curgere şi rezistenţa la rupere) cu 5.15 N/mm2 pentru fiecare creştere cu 0.02. vanadiul contribuie la durificarea acestor oţeluri prin formarea unor precipitate fine (cu diametrul de 5.0... Semifabricatele din oţeluri microaliate cu Nb.5 nm).. combinată uneori cu TT postlaminare. − Oţeluri microaliate cu niobiu. microaliate uneori şi cu Ti. obţinerea unor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică (determinată şi de posibilitatea durificării structurii acestor oţeluri prin precipitarea dispersă a unor compuşi chimici de tipul carburilor. efectul de durificare este dependent de viteza de răcire după laminare.10 nm) de carbonitrură de V (uniform distribuite în masa de ferită a oţelurilor) în timpul răcirii oţelurilor după laminare. Caracteristicile oţelurilor microaliate cu vanadiu depind esenţial şi de mărimea granulaţiei oţelurilor. pentru obţinerea unui efect suplimentar de finisare a granulaţiei şi unui efect sporit de durificare (deoarece titanul măreşte eficienţa microalierii cu Nb. iar dacă viteza de răcire este mai mare. cu %Vm ≤ 0. Oţelurile HSLA se pot clasifica în funcţie de compoziţie.1 %.): 8. se practică laminarea controlată şi microalierea suplimentară cu Ti (care formează pelicule intercristaline de TiN ce constituie bariere pentru creşterea cristalelor de austenită).1 %..

05 % şi %Mom = 0.30 N/mm2 a rezistenţei la tracţiune şi limitei de curgere). Alierea cu Mo determină creşterea importantă a caracteristicilor mecanice ale acestor oţeluri (fiecare creştere cu 0.20. cu conţinut scăzut de carbon (%Cm < 0.. Configuraţia diagramelor TTT la oţelurile cu structură bainitică după laminarea controlată . deoarece molibdenul determină formarea bainitei superioare în locul perlitei la răcirea austenitei.7.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR solubilitatea acestuia în austenită şi creând astfel condiţiile măririi cantităţii de carburi sau carbonitruri de Nb care precipită în structură) sunt realizate prin laminare controlată. Rp0.0. dacă oţelurile sunt aliate suplimentar şi cu mici cantităţi de V sau Mo. V şi Ti asupra dimensiunilor grăunţilor de ferită − Oţeluri microaliate cu niobiu şi molibden.6. 8. ci creşterii cantităţii de carbonitruri de Nb care precipită în structură în prezenţa molibdenului (alierea cu Mo micşorează concentraţia carbonului în perlită şi asigură astfel un surplus de 82 Fig 8. Efectul microalierii cu Nb.. datorită finisării intense a granulaţiei).2 sau Rt0. cu %Nbm < 0.1 % a %Mom conduce la sporirea cu 20. care pot avea microstructura alcătuită din ferită şi perlită sau din ferită aciculară (bainită cu conţinut scăzut de carbon). fie prin laminare controlată (care asigură creşterea tenacităţii şi micşorarea temperaturii de tranziţie ductil-fragil. − Oţeluri microaliate cu vanadiu şi niobiu.5 > 700 N/mm2).1 %).. bainita superioară şi perlita au caracteristici mecanice apropiate). cu răcire accelerată la sfârşitul procesului (călire directă). Fig. oţelurile de acest fel au în structură un conţinut procentual de perlită foarte mic (sunt denumite şi oţeluri cu conţinut redus de perlită) şi se caracterizează printr-o bună sudabilitate. care se pot prelucra sub formă de semifabricate şi produse fie prin laminare obişnuită (caz în care acestea prezintă caracteristici de rezistenţă mecanică bune.27 %. deoarece au conţinut scăzut de carbon.. dar au tenacitatea scăzută şi temperatura de tranziţie ductil-fragil ridicată). în acest caz. semifabricatele obţinute prin laminare controlată pot avea caracteristici de rezistenţă mecanică foarte ridicate (de exemplu. acest efect de durificare nedatorându-se formării bainitei superioare în locul perlitei (deoarece oţelurile au conţinut scăzut de carbon şi.

aşa cum se poate observa pe micrografiile prezentate în figura 8. Rp0. Datorită reţetei de aliere utilizate.3 %. 8. aceste influenţe. cu Rp0. Mo şi/sau B.08 %) şi sunt aliate cu mici cantităţi de Mn.. diagramele TTT la răcirea austenitei acestor oţeluri au configuraţia prezentată în figura 8.8 %.04 % obţinute prin: a − laminare obişnuită (structură cu ferită poliedrică şi perlită dispuse în benzi).8. asigură obţinerea de semifabricate cu caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică (Rp0.5. 8.5 > 550 N/mm2). care prezintă caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică (de exemplu.1 % şi %Nm = 0.1 %) permit a se obţine din aceste oţeluri semifabricate care prezintă atât rezistenţă mecanică ridicată. b − laminare controlată (structură cu ferită aciculară) 83 . deoarece au tendinţa spre formarea unor structuri fragile în ZIT. diferă esenţial de structura ferito-perlitică (cu cristale poliedrice de ferită) ce rezultă dacă se aplică laminarea obişnuită. − Oţeluri microaliate cu vanadiu şi azot.022 %. datorită existenţei în structură a unor precipitate de nitrură de V. %Nbm = 0.7. cât şi o bună tenacitate. ceea ce permite ca prin răcirea controlată la sfârşitul laminării semifabricatelor (cu jeturi de apă sau de aer comprimat) să se obţină structură cu ferită aciculară (bainită cu conţinut scăzut de carbon).2 sau Rt0. sudabilitatea acestor oţeluri nu este însă satisfăcătoare.5 > 500 N/mm2) şi tenacitate foarte bună.2 sau Rt0. acest tip de structură.7. Microstructurile unui oţel cu %Cm = 0. împreună cu efectele de finisare a granulaţiei şi de durificare prin precipitare induse de laminarea controlată şi de alegerea judicioasă a concentraţiilor elementelor de aliere.018.0.2. permit a se realiza din aceste oţeluri semifabricate laminate cu caracteristici de rezistenţă mecanică foarte ridicate (de exemplu. care.06 %.2 sau Rt0.8. Laminarea controlată şi menţinerea la un nivel scăzut a concentraţiei carbonului (%Cm < 0. cu %Vm < 0.5 > 500 N/mm2) şi de tenacitate (KV > 130 J la ta şi temperatura de tranziţie t50% < −20 oC). împreună cu folosirea laminării controlate (pentru finisarea granulaţiei). Oţelurile slab aliate cu structură feritică aciculară au conţinut scăzut de carbon (%Cm ≤ 0. la care se adăugă uneori şi Nb. %Mnm =1..Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale carbon pentru formarea precipitatelor de carbonitruri de Nb). Fig. %Mom = 0.

slab aliate cu mangan (%Mnm = 1.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Oţelurile microaliate ferito-perlitice şi oţelurile slab aliate cu ferită aciculară au fost concepute în vederea utilizării la realizarea semifabricatelor laminate (de tip platbandă) pentru ţevile sudate destinate conductelor petroliere (amplasate subteran sau submarin) şi pentru construcţiile sudate ale instalaţiilor marine de foraj şi exploatare petrolieră. b) răcirea rapidă (în apă) a semifabricatelor.9.20 % din structură). necesare la 84 . putând fi utilizate la confecţionarea construcţiilor metalice şi mecanice la care nu sunt impuse condiţii deosebite privind tenacitatea materialelor. alegând convenabil parametrii ti şi τm. Microstructura unui oţel bifazic cu %Cm = 0. O altă metodă de obţinere a semifabricatelor cu structură bifazică ferito-martensitică constă din laminarea controlată intercritică a oţelurilor.. pentru transformarea austenitei în martensită şi obţinerea structurii bifazice ferito−martensitice.16 %). Rm = 600.800 N/mm2 şi A = 15.2 = 320.7.1. se obţine o structură bifazică ferito-austenitică în care concentraţia carbonului în austenită este suficient de ridicată pentru a-i asigura o bună capacitate de călire. Oţelurile cu forma incluziunilor nemetalice controlată se folosesc pentru obţinerea de semifabricate laminate cu anizotropie minimă a caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi (mai ales) de tenacitate..420 N/mm2. care se utilizează sub formă de semifabricate sau produse având structura alcătuită dintr-o matrice feritică în care se află dispersate uniform insule de martensită (care ocupă. 8..8 %) şi microaliate cu elemente care să le confere granulaţie fină.. Fig..5.12 % şi %Mnm = 1. 10. aşa cum se poate observa pe micrografiile prezentate în fig.9.30 %)..A3) şi menţinerea lor o durată τm la această temperatură. Semifabricatele din astfel de oţeluri sunt ieftine şi prezintă caracteristici mecanice ridicate (Rp0. 8.7. 8...5 % O primă metodă de obţinere a structurii bifazice ferito−martensitice la semifabricatele laminate din astfel de oţeluri o reprezintă aplicarea unui TT intercritic constând din: a) încălzirea semifabricatelor la o temperatură ti ∈ (A1. condusă după una din diagramele prezentate în figura 8. Oţelurile bifazice (dual − phase steel) sunt oţeluri cu conţinut scăzut de carbon (%Cm < 0. iar ponderea formaţiunilor de austenită este la nivelul dorit al ponderii formaţiunilor martensitice în structura finală.5.5.. 8.3.10.4..

aşa cum sugerează diagrama (de principiu) redată în figura 8. În prezent se aplică metoda introducerii la elaborarea oţelurilor a unor cantităţi mici de pământuri rare (lantanide). fiind necesară realizarea unor semifabricate laminate cu o structură în care formaţiunile de perlită să fie uniform distribuite în masa de ferită. care modifică tipul incluziunilor (determină formarea unor incluziuni greu fuzibile. Metoda clasică de obţinere a incluziunilor de sulf cu formă controlată constau în tratarea oţelurilor la elaborare cu Ca şi Si. controlul formei incluziunilor are ca scop principal obţinerea unor incluziuni de sulf globulare.11. 8. Pentru obţinerea unei astfel de structuri se impune ca oţelurile supuse laminării să nu conţină incluziuni nemetalice (sulfuri) plastice (care se dispun în timpul laminării sub formă de şiruri orientate în direcţia de deformare şi determină formarea structurii în benzi la răcirea semifabricatelor după laminare). Ce etc.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale realizarea unor piese sau echipamente (funduri pentru recipiente sub presiune.) supuse în exploatare unor solicitări mecanice complexe. în consecinţă. raportul dintre concentraţiile elementelor adiţionale (Ti. care generează în acestea stări de tensiuni mecanice bi sau triaxiale. Diagramele de laminare controlată intercritică pentru obţinerea semifabricatelor cu structură bifazică ferito−martensitică Fig. Pentru astfel de aplicaţii nu este recomandată utilizarea semifabricatelor laminate din oţel cu structură (ferito-perlitică) în benzi (care se caracterizează printr-o mare anizotropie a caracteristicilor mecanice).) şi concentraţia sulfului într-un astfel de oţel se alege astfel încât să rezulte efectul maxim de reducere a anizotropiei caracteristicilor de tenacitate. zirconiu sau titan.11. Zr. globulare şi nedeformabile). rezervoare sferice etc. Fig. lipsite de plasticitate şi uniform distribuite în structura oţelurilor. 8. le asigură finisarea şi le dispersează uniform în masa structurală a oţelurilor. Diagrama pentru alegerea reţetei de microaliere la elaborarea oţelurilor cu forma incluziunilor nemetalice controlată 85 .10.

6. sârme. bare.0 %. Oţelurile inoxidabile comerciale. conform acestor standarde oţelurile inoxidabile sunt împărţite în clasele structurale prezentate în continuare.08 %.5 %.1. care precizează că oţelurile inoxidabile trebuie să aibă %Cm < 1. la calificarea unui oţel ca oţel inoxidabil sau refractar se ia în considerare numai concentraţia cromului dizolvat în soluţiile solide pe bază de fier (ferită. profile pentru utilizări generale etc. oţelurile inoxidabile pot fi clasificate în: oţeluri aliate cu crom şi oţeluri aliate cu crom şi nichel. În funcţie de reţeta de aliere utilizată la elaborare. scap.20 % şi %Crm > 10.6. martensită) existente în structura acestuia. formate din produşi de coroziune. au caracteristicile de calitate reglementate prin standardele SR EN 10088 şi STAS 3583 (care este încă în vigoare).1. concentraţia masică minimă a cromului în astfel de oţeluri fiind %Crm = 10. Oţelurile inoxidabile feritice fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi au compoziţia caracterizată prin %Cm ≤ 0. deoarece cromul este un element carburigen (v.).7.1. ce întrerup contactul lor cu mediile agresive şi le protejează astfel de acţiunea distructivă a acestora. 8. această prescripţie este cuprinsă şi în SR EN 10020. dacă sunt înalt aliate cu crom. iar simbolurile principalelor mărci standardizate din fiecare clasă sunt redate în tabelul 8. Trebuie precizat că.015 %. în condiţii de temperatură ridicată. Oţelurile inoxidabile care. în funcţie de principalul factor care le asigură rezistenţa la acţiunea mediilor de lucru agresive. 8.12. prezintă caracteristici bune de rezistenţă la oxidare şi la coroziune în gaze şi au capacitatea de a asigura caracteristici mecanice convenabile sunt denumite oţeluri refractare.3). în două categorii: oţelurile inoxidabile. a căror rezistenţă la coroziune este determinată de compoziţia chimică şi de structura acestora şi oţelurile patinabile.. benzi. Oţelurile inoxidabile şi refractare Oţelurile capătă proprietatea de a fi inoxidabile (de a prezenta o rezistenţă ridicată la acţiunea mediilor agresive cu care vin în contact). austenită.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8.5.04 %) şi concentraţia 86 . 7. Oţelurile rezistente la coroziune Oţelurile rezistente la coroziune (oţelurile anticorosive) pot fi clasificate.6. care interacţionează cu mediile corosive şi se acoperă cu pelicule compacte. %Pm ≤ 0. livrate sub formă de semifabricate prelucrate prin deformare plastică (table. conţinuturi foarte scăzute de impurităţi (%Sm ≤ 0..

X2CrTi12.1.... Tabelul 8... X2CrAlTi18−2.6 %).. X2CrNbZr17. pentru creşterea refractarităţii şi comportării la fluaj (Al. X2CrNi12.1 %). %Crm = 17.5 %). stabilizarea feritei şi mărirea rezistenţei la coroziune intercristalină (Nb.feritic 87 .martensitic Martensitic Martensitic Martensitic Martensitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenito .Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale masică de crom încadrată în una din următoarele reţete: %Crm = 11. nichel (%Nim = 0. X6CrAl3. pentru finisarea granulaţiei. X6Cr17.8. reţetele cu concentraţii mari de crom prezentând şi bune proprietăţi de refractaritate. Mărcile de oţeluri comerciale din această clasă structurală corespund integral acestor prescripţii. aluminiu (%Alm ≤ 2 %).3. Ti. pentru îmbunăţăţirea tenacităţii şi prelucrabilităţii prin deformare plastică (Ni).13 %. X6CrMoNb17−1.3.... Zr). Principalele mărci de oţeluri inoxidabile Marca de oţel conform: SR EN 10088 STAS 3583 X6Cr13 X6Cr17 X3CrTi17 X2CrMoTi18−2 X6CrAl13 X12Cr13 X20Cr13 X30Cr13 X39Cr13 X50CrMoV15 X2CrNi18−9 X5CrNi18−10 X6CrNiTi18−10 X2CrMnNi17−7−5 X2CrMnNiN18−9−5 X2CrNiMo17−13−3 X1NiCrMoCu25−20−5 X6CrNiMoTi17−12−2 X2CrNiMoCuN25−6−3 X2CrNiMoCuWN25−7−4 7Cr130 8Cr170 8TiCr170 2TiMoCr180 7AlCr130 10Cr130 20Cr130 30Cr130 40Cr130 45VMoCr145 2NiCr185 5NiCr180 10TiNiCr180 2MoNiCr175 2CuMoCrNi250 10TiMoNiCr175 - Clasa structurală Feritic Feritic Feritic Feritic Feritic Ferito .18 % sau %Crm = 25.4.8 %) şi/sau zirconiu (%Zrm = 0.30 %.feritic Austenito . molibden (%Mom = 0.5 %)... X6CrNi17−1. în compoziţia acestor oţeluri se pot adăuga în diverse concentraţii şi alte elemente: siliciu (%Sim ≤ 1 %). aşa cum rezultă din următoarele exemple: X6Cr13. X2CrMoTi29−4.0... niobiu (%Nbm = 0. X6CrMo17−1..3.3.7. titan (%Tim = 0. X3CrTi17.0.. Si. X2CrMoTi17−1.. Mo).

.. mărirea călibilităţii şi durificarea prin precipitare a acestor oţeluri (Ni.. cât şi datorită intervenţiei altor fenomene.6. X8CrNiMoAl15−7−2. cu foarte mici cantităţi de carburi globulare uniform distribuite în matricea feritică) şi. Si. V) sau pentru evitarea apariţiei fenomenelor de fragilitate la revenire (Mo). o structură monofazică feritică (eventual.1. Mărcile de oţeluri comerciale din aceste clase structurale corespund integral prescripţiilor prezentate mai înainte. la orice temperatură în stare solidă. urmată de aplicarea unui TT de recoacere de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul adecvat obţinerii caracteristicilor dorite). 7.08. 88 . prin folosirea unor tehnologii de sudare adecvate şi prin aplicarea unor TT postsudare.015 %. ca urmare... singura modalitate tehnologică de a le influenţa caracteristicile de rezistenţă mecanică şi plasticitate constă în ecruisarea lor prin deformare plastică la rece.2....18 %.. niobiu (%Nbm = 0.850 oC (temperaturile mai mari fiind recomandate la construcţiile sudate din oţeluri feritice cu concentraţii ridicate de crom). X5CrNiCuNb16−4. conţinuturi foarte scăzute de impurităţi (%Sm ≤ 0. constând din încălzirea la ti = 750.0. X5CrNiMo13−4. molibden (%Mom = 0.1. X70CrMo15...5 %).6 %) şi/sau vanadiu (%Vm = 0.. aceste probleme se pot rezolva prin alegerea corespunzătoare a MA pentru sudare. X46Cr13. pentru îmbunăţăţirea rezistenţei la coroziune în anumite medii (Al..6.24) de sensibiltatea lor ridicată la supraîncălzire (creşterea pronunţată a granulaţie în cazul încălzirii şi menţinerii lor la temperaturi mai mari de 900 oC) şi de tendinţa acestora spre fragilizare şi fisurare (atât datorită creşterii granulaţiei.0. în compoziţia acestor oţeluri se pot adăuga în diverse concentraţii şi alte elemente: siliciu (%Sim ≤ 1 %). Cu)...13 %. Principalele probleme care pot să apară la realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri sunt legate (v. cupru (%Cum = 1.. X4CrNiMo16−5−1. Mo).5 %). X105CrMo17. Nb. X7CrNiAl17−7. caracteristicile de utilizare ale acestor oţeluri nu pot fi modificate prin aplicarea de TT cu schimbare de fază. cum ar fi apariţia fazei σ în cazul menţinerilor îndelungate în intervalul de temperaturi 550. locale (la îmbinările sudate) sau globale (la întreaga construcţie sudată). pentru îmbunăţăţirea tenacităţii şi prelucrabilităţii prin deformare plastică (Ni).0 %).. %Pm ≤ 0.. X20Cr13. 8. Cu.1. Oţelurile inoxidabile feritice au o sudabilitate relativ bună.700 oC). Oţelurile inoxidabile martensitice şi ferito-martensitice fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi au compoziţia caracterizată prin %Cm = 0.8 %). menţinerea la aceste temperaturi o durata τm = 30..3.40 min şi răcirea în aer. aşa cum rezultă din următoarele exemple: X12Cr13..2 %) pentru creşterea refractarităţii şi comportării la fluaj (Al.0 %. aluminiu (%Alm ≤ 1. X90CrMoV18. %Crm = 17.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Aceste oţeluri prezintă. fig. nichel (%Nim = 1... pentru finisarea granulaţiei.04 %) şi concentraţia masică de crom încadrată în una din următoarele reţete: %Crm = 11. X50CrMoV15.3.

alcătuiesc o subdiviziune specială a oţelurilor inoxidabile martensitice (având ca mărci reprezentative X4CrNiMo16−5−1.7.5 % au Ms > ta şi prezintă după călire (în aer sau ulei.8 %).1 %) pentru asigurarea structurilor martensitice la răcirea în aer se impune alierea lor suplimentară cu nichel şi.6. încât transformarea alotropică Feγ ⇔ Feα nu este suprimată şi aceste oţeluri prezintă transformări de fază în stare solidă (în condiţii de echilibru termodinamic sunt posibile transformările de tipul austenită ⇔ ferită) şi se călesc în aer (sunt oţeluri autocălibile). 7. având rezistenţă mecanică scăzută şi 89 ....1200 N/mm2 şi Rm = 1000. Oţelurile cu conţinuturi scăzute de carbon (%C m < 0. molibden (%Mo m = 0.. iar caracteristicile mecanice ale structurilor de revenire pot indica prezenţa fenomenelor de fragilitate la revenire (v. care prezintă o capacitate particulară de creştere a caracteristicilor de rezistenţă mecanică prin aplicarea de TT.5 %). X5CrNiCuNb16−4. Oţelurile PH cu %Nim = 6. care se poate transforma în martensită (cu conţinut redus de carbon. datorită intervenţiei fenomenelor de stabilitate la revenire şi de durificare secundară (separararea unor carburi de crom fin dispersate..4). la oţelurile cu concentraţii mari de carbon (%Cm > 0. în timp ce la oţelurile cu conţinut scăzut de carbon (%Cm < 0... aliate suplimentar cu nichel (%Ni m = 3. în structura martensitică apar precipitate ale compuşilor intermetalici pe care îi formează elementele de aliere suplimentare (de tipul MoNi3. căpătând o structură martensitică sau ferito – martensitică. fără afectarea inadmisibilă a caracteristicilor de tenacitate (energia de rupere se menţine la niveluri KV = 40..1.3. cu cupru. Procesele care au loc la revenirea structurilor de călire ale acestor oţeluri (bogat aliate cu crom şi alte elemente de aliere) diferă de procesele care au loc la revenirea structurilor de călire ale oţelurilor nealiate (v...0 %) şi/sau niobiu (%Nb m = 0.630 oC şi τm = 1.. 5.2 %) aceste condiţii sunt uşor de întrunit. caracteristicile de rezistenţă mecanică înregistrând creşteri semnificative (Rp0..) şi se produce un efect de durificare (îmbătrânire) important..... X7CrNiAl17−7.3...8 % au Ms << ta şi prezintă (la ta) după călire (în aer de la ti = 950. uneori... de la ti = 1025.17 %)... aluminiu (%Al m = 0.6 %). scap...1050 oC) o structură martensitică cu conţinut scăzut de carbon. În majoritatea cazurilor oţelurile din aceste clase structurale se utilizează în starea metalurgică conferită prin aplicarea unui TT de călire + revenire...1300 N/mm2).0.60 J) şi de rezistenţă la coroziune. cupru (%Cu m = 1.3 ore).08 %) şi conţinuturi ridicate de crom (%Cr m = 15. prin aplicarea unui TT de revenire (la ti = 470.. NbNi3 etc. X8CrNiMoAl15−7−2) şi sunt denumite oţeluri cu durificare prin precipitare (oţeluri PH – preciptation hardening).5 %). Oţelurile PH cu %Nim = 3..1050 oC) o structură austenitică.2 = 800. scap...Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Aceste oţeluri au concentraţia de crom suficient de scăzută în corelaţie cu concentraţia de carbon. caracterizată prin rezistenţă mecanică redusă şi plasticitate ridicată.3). care măresc duritatea structurilor de revenire).

−80 oC. mai ales H.04 %.02. dacă este posibil. P.80 oC/oră. un TT complet. BMT trebuie bine protejată în timpul sudării faţă de acţiunea nocivă a atmosferei înconjurătoare (prin utilizarea procedeelor de sudare în mediu de gaz inert).... 8...ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR plasticitate ridicată) prin aplicarea unui TT de călire la temperaturi scăzute (constând din răcirea oţelurilor. la tco = −70. aceste oţeluri au tendinţa de fragilizare la rece. pentru micşorarea stabiltăţii austenitei prin separarea unor particule de carburi de crom şi alte elemente de aliere şi apoi răcirea în apă).5 ore.0.6. această reţetă fiind modificată la oţelurile pentru − 90 ..5. conform indicaţiilor diagramei din figura 7. Oţelurile inoxidabile austenitice fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi nichel şi reprezint[ o clasă structurală de oţeluri cu proprietăţi deosebite: rezistenţă mare la coroziune în aer..4 % sunt destinate confecţionării sculelor (cuţite.) şi instrumentelor de măsurare şi nu se utilizează la realizarea construcţiilor sudate.1. Compoziţia chimică a acestor oţeluri poate fi caracterizată astfel: • concentraţia masică de carbon este scăzută.. în mod obişnuit. Oţelurile inoxidabile martensitice şi ferito – martensitice cu %Cm < 0. motiv pentru care oţelurile sunt denumite şi oţeluri austenitice tip 18−8..10 %.1.. care au efecte negative majore asupra tenacităţii). structura austenitică se ecruisează puternic prin deformare plastică la rece şi.. la realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri trebuie utilizate MA cu concentraţii scăzute de carbon şi conţinuturi minime de impurităţi (S.8 ore şi apoi reîncălzirea la ta) sau prin aplicarea unui TT de destabilizare a austenitei (constând din reîncălzirea oţelurilor la ti = 750.1. N şi. prin aplicarea ulterioară a unui TT de revenire (la ti = 500..5 ore) se obţin efecte de durificare prin precipitare similare celor tipice oţelurile PH cu %Nim = 3... aceste oţeluri ridică probleme tehnologice la prelucrarea prin aşchiere sau prin deformare plastică.. deoarece. %Cm ≤ 0... instrumente chirurgicale etc..750 oC sau. dar oţelurile moderne au %Cm ≤ 0.4 % sunt sudabile.. iar după sudare trebuie aplicate TT care să confere îmbinărilor sudate structuri asemănătoare cu cea corespunzătoare MB. în apă şi în foarte mulţi agenţi chimici. plasticitate mare. fiind recomandat TT de revenire la ti = 600.520 oC şi τm = 1. Oţelurile inoxidabile martensitice cu %Cm > 0.24.. comportare paramagnetică şi o bună sudabilitate. • reţeta de aliere de bază a acestor oţeluri prevede concentraţii masice de crom %Crm = 18... alcătuit din călire martensitică şi revenire.20 % (corespunzătoare oţelurilor inoxidabile) şi concentraţii masice de nichel %Nim = 8. cu vr = 70.. menţinerea la această temperatură o durată τm = 0. tenacitate şi rezistenţă mecanică ridicate la temperaturi scăzute (până la –270 oC). menţinerea la tco o durată τm = 7.5 % călite şi îmbătrânite. ca urmare.850 oC.3..15 %.

. azotul (%Nm = 0.12. ca urmare.. medii foarte agresive etc... X2CrNiMo17−12−2. Ti) sau pentru stabilizarea structurii austenitice şi înlocuirea parţială a nichelului (Mn. care se realizează cu %Crm = 15. pentru îmbunăţăţirea rezistenţei la coroziune (Mo. niobiul (%Nbm = 0.. X6CrNiMoNb17−12−2..25 % şi %Nim = 15.7 %). prezintă cea mai bună comportare în prezenţa mediilor agresive de lucru. manganul (%Mnm = 2. solubilitatea carbonului în austenită la această temperatură fiind mai mare decât concentraţia carbonului existent în aceste oţeluri şi. la temperaturi înalte.. pentru creşterea refractarităţii şi comportării la fluaj (Si..7 %). nichelul acţionează favorabil asupra rezistenţei la coroziune şi îmbunătăţeşte caracteristicile mecanice la temperaturi înalte ale oţelurilor.4 %). singura modalitate tehnologică de a le influenţa caracteristicile de rezistenţă mecanică şi plasticitate constă în ecruisarea lor prin deformare plastică la rece.. aşa cum rezultă din următoarele exemple: X10CrNi18−8.).1.0 %) în astfel de medii este aproape nulă.. X2CrNi18−9. Oţelurile cu conţinuturi reduse de carbon (%Cm ≤ 0. Deoarece nu prezintă transformări în stare solidă. X12CrMnNiN18−9−5. X6CrNiTi18−10. molibdenul (%Mom = 2. Nb..15 % asigurându-le o bună rezistenţă la oxidare în medii uscate. 91 . 25−35 etc. cuprul (%Cum = 0.10 %).. Mărcile de oţeluri comerciale din această clasă structurală corespund integral prescripţiilor prezentate mai înainte. efectele favorabile ale cromului se diminuează odată cu creşterea conţinutului de carbon al oţelurilor (care favorizează apariţia carburilor în structura acestora).04 %) au structura de echilibru la ta complet austenitică.5. %Crm = 12. deoarece probabilitatea declanşării proceselor de corodare electrochimică a structurii monofazice austenitice (cu %Crm = 10. 20−25. cromul este elementul de aliere care conferă acestor oţeluri rezistenţă la coroziune şi la oxidare.8.0. caracteristicile de utilizare ale acestor oţeluri nu pot fi modificate prin aplicarea de TT cu schimbare de fază...4. 45 % (şi sunt denumite oţeluri tip 15−35.. cromul şi nichelul (elementele reţetei de aliere de bază): siliciul (%Sim ≤ 1.0.).Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale aplicaţii speciale (caracterizate prin condiţii severe de lucru: solicitări mecanice cu intensităţi mari şi/sau aplicate dinamic. N). Cu... X3CrNiCu18−9−4... • majoritatea oţelurilor austenitice crom-nichel au în compoziţie şi alte elemente de aliere decât carbonul.3 %).. fiind elementul de aliere care le conferă structura austenitică şi asigură (în cazul când %Nim > 8 %) menţinerea unei astfel de structuri până la temperatura ambiantă (prin modificarea substanţială a poziţiei punctelor critice de transformare în stare solidă A1 şi A3).. temperaturi ridicate. urmată de aplicarea unui TT de recoacere de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul adecvat obţinerii caracteristicilor dorite).25 %).5. iar %Crm >15 % conferind oţelurilor rezistenţă la coroziunea (de tip elecrochimic) produsă de mediile active apoase.1 %) sau titanul (%Tim = 0. Mo)..

creşte concentraţia în crom a marginilor acestor cristale. după precipitarea intercristalină a carburilor de crom.15 %) au structura de echilibru la ta alcătuită din austenită şi carburi de crom. proces care prezintă următoarele particularităţi: • separarea carburilor apare numai în cazul încălzirii într-un interval critic de temperaturi (450 oC. se produce uniformizarea prin difuzie a concentraţiei cromului în cristalele de austenită. fenomen numit coroziune intercristalină.1100 oC. pentru dizolvarea carburilor în austenită şi răcirea lor rapidă (în apă). se aplică TT de călire de punere în soluţie (a carburilor). separarea intercristalină a carburilor de crom şi scăderea concentraţiei de crom de la marginile cristalelor de austenită diminuează rezistenţa la coroziune a oţelului. pentru care intensitatea sensibilizării la coroziune intercristalină a oţelului este maximă.. ca urmare. aşa cum se poate observa în imaginile prezentate în figura 8. atunci când piesele realizate dintr-un astfel de oţel vin în contact cu un mediu agresiv de lucru. marginile (sărăcite în crom) ale cristalelor de austenită sunt atacate. dacă semifabricatele sau piesele confecţionate dintr-un oţel cu această structură sunt supuse încălzirii (în procesul de prelucrare sau în cursul utilizării).. Aspectele prezentate sugerează şi principalele căi de acţiune pentru diminuarea susceptibilităţii oţelurilor inoxidabile austenitice faţă de coroziunea 92 . • aşa cum se poate deduce examinând diagrama din figura 8... sub 450 oC difuzia elementelor care formează carburile nefiind posibilă.12. carbonul ajunge mai repede la marginile cristalelor de austenită şi formează carburile cu cromul din austenita situată în zonele adiacente acestor margini.13. dacă durata menţinerii este sub limita inferioară a intervalului critic. pentru menţinerea structurii monofazice austenitice (până la ta). 850 oC). Pentru a le conferi o structură monofazică austenitică rezistentă la coroziune.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Oţelurile cu conţinuturi de carbon mai mari (%Cm = 0. • viteza de difuzie a carbonului în austenită este mai mare decât cea corespunzătoare cromului şi. marginile cristalelor de austenită îşi diminuează puţin concentraţia de crom şi diminuarea rezistenţei la coroziune a oţelului este mică. sărăcirea în crom a acestor margini este parţial compensată şi rezistenţa la coroziune a oţelului este puţin afectată. 0.04. iar peste 850 oC austenita are capacitate ridicată de a dizolva carbon şi separarea carburilor nu mai este justificată termodinamic. cantitatea de carburi precipitate este redusă. instabilă termodinamic şi. iar dacă durata menţinerii este mai mare decât limita superioară a intervalului critic. structura monofazică astfel obţinută este alcătuită din austenită suprasaturată în carbon. pentru fiecare temperatură situată în intervalul critic de temperaturi există un interval critic al duratei de menţinere. ca urmare. astfel că. constând în încălzirea oţelurilor la ti = 1000. se produce separarea din austenită a carbonului în exces sub formă de carburi de crom. această structură bifazică putând favoriza declanşarea proceselor de corodare a oţelurilor în prezenţa mediilor agresive.

04 %). creşterea concentraţiei cromului.24. în 93 . titan. niobiu) compuşi (sulfura de nichel. Microfotografia unei zone afectate de coroziunea intercristalină la o piesă din oţel inoxidabil austenitic X10CrNi18−8 Fig. carburi de titan şi niobiu. pentru evitarea formării carburilor de crom în structura oţelurilor. apariţia fenomenului este influenţată de următorii factori: − compoziţia chimică a BMT din care rezultă prin solidificare CUS (dependentă de compoziţia şi puritatea MB şi MA). deoarece formează cu elementele de aliere tipice oţelurilor inoxidabile austenitice (nichel. Fig. silicaţi) care sunt faze uşor fuzibile sau care formează cu fierul sau cu elementele de aliere eutectice uşor fuzibile. siliciul. care. 8. pentru ca separarea intercristalină a carburilor de crom să afecteze în mică măsură rezistenţa la coroziune a marginilor cristalelor de austenită şi/sau microalierea oţelurilor cu titan.13. având afinitatea faţă de carbon mai mare decât cromul.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale intercristalină: reducerea concentraţiei de carbon (%Cm ≤ 0. • Fisurarea la cald a CUS realizate prin sudare se produce la temperaturi ridicate (peste 1200 oC). Diagrama timp – temperatură − sensibilizare la coroziunnea intercristalină (TTS) a oţelului inoxidabil X10CrNi18−8 Oţelurile inoxidabile austenitice au o bună sudabilitate. sulful şi fosforul favorizează apariţia fisurării la cald. niobiu sau tantal. 8. carbonul. niobiu sau tantal sunt denumite oţeluri stabilizate). leagă carbonul în exces sub formă de carburi proprii şi asigură astfel menţinerea nealterată a concentraţiei cromului în cristalele de austenită (oţelurile inoxidabile austenitice microaliate cu titan. fisurile formate la cald având caracter interdendritic şi fiind cauzate de prezenţa unor faze uşor fuzibile în zonele intercristaline ale structurii primare a CUS. Dacă se analizează diagrama structurală prezentată în figura 7. în timpul solidificării CUS.12. se observă că principalele probleme care pot afecta sudabilitatea oţelurilor austenitice crom-nichel sunt: fisurarea la cald şi fragilizarea indusă de formarea fazei σ .

fosfor. dacă MB sau CUS au structura complet austenitică. menţinerea la această temperatură o durată τm = 2. ca urmare.. apariţia fazei σ (sigmatarea) şi fragilizarea care o însoţeşte sunt favorizate de prezenţa unor elemente de aliere ca Mo.4 %) împiedică fisurarea la cald.6. Primele oţeluri duplex realizate au avut compoziţia: %Cm ≤ 0... faza σ apare (mai greu) după sudare. faza σ apare (mai uşor) în aceleaşi zone. denumite şi oţeluri duplex. compus intermetalic FeCr caracterizat prin duritate ridicată şi fragilitate accentuată. siliciu) şi diminuarea pericolului de formare a eutecticelor uşor fuzibile.. raportul preferat al conţinuturilor procentuale de ferită şi austenită în structura oţelurilor de acest tip este cel unitar (%α ≅ 50 % şi %γ ≅ 50 %). %Nim = 4. ferita este faza care se deformează uşor şi ajută la diminuarea nivelului energetic al câmpului de tensiuni care apare datorită sudării) şi dizolvarea elementelor nocive (sulf..04 %.5 %. %Mom = 1.4. iar dacă structurile sunt austenito − feritice. 8. prin realizarea următoarelor efecte: finisarea structurii (ferita cristalizează înaintea austenitei şi împiedică formarea structurilor dendritice grosolane). Nb.. vanadiul şi molibdenul împiedică fisurara la cald. fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi nichel şi reprezintă o clasă structurală de oţeluri utilizată relativ recent (cu toate că primele oţeluri duplex au apărut încă din 1930) la fabricarea aparaturii tehnologice de presiune şi a construcţiilor sudate. prin realizarea următoarelor etape: γ → γ + α → γ + α + σ → γ + σ. wolframul. la realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri s-a constatat că structurile realizate în CUS şi ZIT nu mai prezintă raportul unitar al conţinuturilor procentuale de ferită 94 . iar prezenţa austenitei conferindu-le o bună ductilitate şi tenacitate.) sub formă de compuşi greu fuzibili sau care formează cu fierul sau cu elementele de aliere eutectice greu fuzibile. Si.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR timp ce manganul.. Fragilizarea prin faza σ se produce atunci când în îmbinările sudate apare faza σ. Oţelurile inoxidabile austenito – feritice sau ferito – austenitice. ferita are rezistenţa la deformare mai mică decât austenita şi. relaxarea tensiunilor mecanice care apar în timpul cristalizării primare a CUS (la temperaturi înalte.1... prin realizarea următoarelor etape: γ + α → γ + α + σ → γ + σ.24.2 % şi %Cum ≤ 2 %.. fixând elementele nocive (sulful.900 oC. %Crm = 22. Aceste oţeluri combină bunele proprietăţi ale oţelurilor inoxidabile feritice şi austenitice. direct din austenită . − prezenţa feritei în structura CUS (într-un conţinut procentual de 3. Ti şi de procesele de deformare plastică la rece şi pot fi înlăturate aplicând după sudare (sau după operaţiile de prelucrare prin deformare plastică la rece) un tratament termic constând din încălzirea zonei sigmatate la ti ≅ 1000 oC.4 ore şi răcirea în aer... în zonele încălzite la 600. prezenţa în structură a feritei asigurându-le niveluri ridicate ale rezistenţei mecanice şi rezistenţei la coroziune. carbonul etc.

8 %.4 % . iar sudarea fără MA sau cu pMA scăzute (valori mari ale pMB) nu este recomandată (trebuie evitată).X3CrNiMoN27−5−2..30 % (unele conţinând şi %Wm = 0.X2CrNiMoCuN25−6−3. X2CrNiMoCuWN25−7−4. respectarea acestei prescripţii asigurând formarea şi menţinerea cantităţii corespunzătoare de austenită în structura CUS. tenacitatea oţelurilor duplex are nivelul situat între nivelurile corespunzătoare oţelurilor inoxidabile austenitice şi feritice.7. azotul a fost utilizat pentru înlocuirea parţială a nichelului ca element austenitizant. dar nefiind recomandate pentru echipamentele şi aparatele tehnologice destinate aplicaţiilor criogenice. %Cum ≤ 2. construcţiilor şi echipamentelor care funcţionează la temperaturi superioare temperaturii de –50 oC (în condiţii de frig climatic sau industrial).Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale şi austenită. mai ales dacă nu este posibilă aplicarea de TT postsudare... 95 . Rezistenţa la coroziune a oţelurilor duplex din generaţia a doua este mai bună decât a oţelurilor inoxidabile austenitice.0 %).1.. iar caracteristicile de rezistenţă la coroziune ale îmbinărior sudate sunt nesatisfăcătoare. %Mom = 3. Pentru realizarea unor îmbinări sudate de calitate la realizarea aparatelor tehnologice sau construcţiilor metalice din oţeluri duplex se recomandă a se avea în vedere următoarele aspecte: • pentru a obţine CUS cu caracteristici corespunzătoare. iar rezistenţa la tracţiune şi limita de curgere sunt aproximativ de două ori mai mari decât ale oţelurilor inoxidabile austenitice. care au în mod obişnuit %Nim = 5. %Crm = 24.X2CrNiMoN22−5−3. aşa cum rezultă din următoarele exemple: X2CrNiN23−4. • în procesul de sudare se produc fenomene metalurgice de precipitare în CUS şi ZIT a unor faze dure (faze δ. Mărcile de oţeluri comerciale din această clasă structurală corespund integral prescripţiilor prezentate mai înainte.5 % şi %Nm = 0. constatându-se că el îmbunătăţeşte rezistenţa mecanică şi rezitenţa la coroziune şi contribuie la formarea austenitei din ferită la temperaturi ridicate.. de tipul unor compuşi intermetalici cu conţinuturi ridicate de crom şi molibden sau nitruri de fier şi/sau de elemente de aliere) care fragilizează structura şi micşorează rezistenţa la coroziune a acesteia.. oţelurile duplex putând fi utilizate pentru confecţionarea pieselor.5 %). MA cu compoziţie apropiată de a MB se utilizează numai în cazul când se efectuează TT postsudare pentru rectificarea structurilor din CUS şi ZIT. asigurând menţinerea raportului unitar al conţinuturilor procentuale de ferită şi austenită în zonele caracteristice ale îmbinărilor sudate ale echipamentelor trehnologice sau construcţiilor realizate din astfel de materiale.04 %.15. %Nim = 6.5..0.. A doua generaţie de oţeluri duplex a avut compoziţia chimică caracterizată prin %Cm ≤ 0.. este necesar ca MA utilizate la sudare să fie supraaliate cu nichel (MA trebuie să aibă %Nim ≅ 9 %.. spre deosebire de MB.26 %..5. X2CrNiMoN25−7−4..

12SiNiCr360 şi 10TiAlCrNi320 (aparţinând clasei structurale a oţelurilor aliate austenitice). aşa cum s-a arătat anterior. sârme etc. 900 oC]. în general sub 550 oC). wolfram. uneia din clasele structurale anterior prezentate: feritică..0.45 %. deoarece.. Pentru aplicaţiile tehnice la care temperaturile de lucru sunt foarte ridicate (550.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fenomenele de precipitare se produc în principal în zonele feritice ale structurii CUS şi ZIT. iar solubilitatea azotului în ferită este mai scăzută decât în austenită.5. 20−25 sau 25−35. 10AlCr240 (aparţinând clasei structurale a oţelurilor aliate feritice). cu conţinuturile de carbon %Cm = 0. ce protejează materialul împotriva oxidării în profunzime). 20VNiWMoCr120 (aparţinând clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice). iar precipitarea nitrurilor se produce mai intens dacă MB nu are un conţinut suficient de azot (care să determine formarea şi stabilizarea austenitei) sau dacă nu se folosesc MA supraaliate cu nichel. micşorează tendiţa de fragilizare la cald a acestora şi/sau le măresc temperatura de recristalizare primară. principalele mărci de astfel de oţeluri (simbolizate în acelaşi mod ca şi oţelurile aliate pentru construcţia de maşini cuprinse în STAS 791) sunt: 10AlCr70.6. table. benzi.1. Pentru această aplicaţie singurele oţeluri care dau rezultate bune sunt oţelurile austenitice crom – nichel tip 15−35. 8. 20VNiMnCr120. nichel. molibden.35. iar rezistenţa mecanică la temperaturi ridicate se asigură oţelurilor prin alierea cu crom. vanadiu (care durifică oţelurile prin formarea de carburi stabile. 15SiNiCr250.1100 oC) se utilizează oţelurile refractare (termorezistente) speciale.) şi barelor forjate. martensitică sau austenitică. O aplicaţie în care alegerea oţelurilor termorezistente ridică probleme interesante o constituie fabricare ţevilor pentru cuptoarele instalaţiilor de piroliză din combinatele petrochimice. având calitatea reglementată de STAS 11523. semifabricatelor laminate finite (profile pline şi fasonate. destinate fabricării produselor prin deformare plastică la cald. peste care se manifestă cu intensitate mare fenomenul de fluaj). ţevi prin care circulă hidrocarburi şi care au domeniul temperaturilor de lucru [700 oC.. rezistenţa la oxidare este conferită oţelurilor de alierea cu crom şi este îmbunătăţită de alierea suplimentară cu siliciu şi aluminiu (elemente care asigură formarea pe suprafetele pieselor realizate din astfel de oţeluri şi exploatate la temperaturi ridicate a unui strat compact şi aderent de oxizi. în funcţie de compoziţia lor chimică. 40SiNiCr250. dacă aplicaţiile în care sunt utilizate se caracterizează prin temperaturi de lucru nu prea mari. 12NiCr250. Oţelurile refractare (termorezistente) pot aparţine. 15SiNiCr200. SiO2. 12TiNiCr180. de tipul Cr2O3. s-a constatat că apariţia fazelor δ este determinată de menţinerile îndelungate la temperaturi ridicate.. 96 . deoarece elementele de aliere difuzează mai uşor în această fază. Al2O3. oţelurile inoxidabile prezintă şi o bună refractaritate (mai ales. 10AlCr180.

iar cromul.14 şi 8. datorită numărului mare de componente aceste materiale sunt denumite superaliaje. impunând fabricarea ţevilor prin turnare centrifugală.05 %) şi alte elemente de aliere: molibden (%Mom = 2…25 %. 8. aşa cum arată diagramele din figurile 8.45 % a fost adoptată ţinând seama că.25 %). împreună cu siliciul şi aluminiul. fier (%Fem = 2…12 %). Fig.. zirconiu etc. nichelul asigură acestor aliaje o rezistenţă excepţională la coroziune în medii puternic reducătoare.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale având structura de echilibru la ta alcătuită din austenită şi carburi. wolfram (%Wm = 3…5 %). conţinutul ridicat de carbon diminuează prelucrabilitatea prin deformare plastică a acestor oţeluri. 8.15.0. care au în compoziţie şi mici cantităţi de carbon (%Cm = 0. aceste oţeluri prezintă viteze de fluaj minime şi rezistenţe tehnice de durată (fluaj) maxime şi au tendinţă redusă de carburare în prezenţa mediilor de hidrocarburi (carburarea ţevilor şi. siliciu (%Sim < 2 %). Dependenţa dintre viteza de fluaj şi concentraţia de carbon la oţelurile austenitice crom – nichel tip 15–35 Fig. titan. Dependenţele dintre rezistenţa tehnică de durată şi concentraţia de carbon la oţelurile austenitice crom – nichel tip 15–35 şi 25–20 Pentru aplicaţiile în care mediul de lucru este foarte agresiv şi/sau temperaturile de lucru sunt ridicate.35. se utilizează aliaje speciale Ni−Cr ( %Nim = 45…70 % şi %Crm = 12…. dar nu afectează inadmisibil sudabilitatea acestor oţeluri (cu anumite precauţii tehnologice ţevile pentru cuptoarele instalaţiilor de piroliză pot fi sudate). 97 . ca urmare.15. celelalte componente contribuind la creşterea rezistenţei mecanice la cald şi asigurarea unei bune comportări la fluaj. Soluţia folosirii unor oţeluri cu %Cm = 0. niobiu (%Nbm = 3…5 %).14. creşterea excesivă a cantităţii de carburi în structură fiind una din principalele cauze care produc degradarea ţevilor). aluminiu. le asigură o foarte bună rezistenţă la oxidare.01…0..

0…1 1. dacă oţelurile sunt livrate 98 . Pentru a realiza o astfel de comportare. durificate prin precipitarea unor compuşi chimici. Ni3(Al.Fe)3Al.10 %). Superaliajele sunt cunoscute sub denumirile comerciale. contribuie la creşterea rezistenţei mecanice. cele mai cunoscute tipuri de aliaje din această clasă fiind: Inconel.30…. compacte.04 %. tenace şi aderente la suprafaţa produselor. 8. Oţelurile patinabile Oţelurile din această categorie prezintă rezistenţă ridicată la coroziunea atmosferică.3 ani cu atmosfera înconjurătoare. care se comportă ca nişte straturi autoprotectoare. Incoloy. %Pm ≤ 0.0.02 %). nichel (%Nim ≤ 0.0. care. sunt slab aliate cu crom (%Crm = 0.%Tim = 2…3 % 10 %Wm = 4…5 %.12 %) şi titanul (%Tim = 0.015….12…0.0…2. fineţea mare şi gradul lor de dispersie ridicat.02…..55 %).%Sim = 0 0 1 1 3% 3. respectiv.25 %)..5…5.02…. cupru (%Cum = 0.5…1.6. Nimonic etc. 58 min.5…5. rezistenţă determinată de formarea pe suprafaţa produselor realizate din astfel de oţeluri.0…1 %Nbm = 3…4 %. zirconiu (Zrm ≤ 0.65 %).15 %) şi conţin mici cantităţi de elemente care fixează azotul sub formă de nitruri stabile.. Compoziţiile chimice de bază ale unor superaliaje refractare Denumirea comercială INCONEL 625 INCONEL X 750 HASTELLOY C HASTELLOY X WASPALLOY NIMONIC 901 NIMONIC 105 %Nim min. ce pasivează produsele (reduc viteza de coroziune uniformă la valori apropiate de 0 mm/an). oţelurile aparţinând acestei categorii au concentraţiile de carbon scăzute (%Cm ≤ 0. vanadiul (%Vm = 0.8 0 10 % max.16 %).. %Fem = 5…9 % . niobiul (%Nbm = 0. cu caracteristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8.8. 18…22 %Tim = 1…1.Ti) sau (Ni. %Fem = 30…33 %. %Sm. cu care firmele producătoare le-au lansat pe piaţă.060 %).6…1.0.6…6. Hastelloy.8…1.25…0.035 %.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabel 8. % Alte elemente %Mom %Com max.%Sim =1. conţinuturile de impurităţi ale acestor oţeluri sunt limitate la nivelurile %Sm. %Alm = 4…5 5 % Superaliajele au structura alcătuită din soluţii solide ale componentelor. 0 % 8. molibden (Mom ≤ 0. prin interacţiunea lor timp de 1.2.30 %). 8.1. a unor pelicule (patine) de oxizi şi sulfat complex de fier.8. 12…15 %Tim = 2…3 %. %Fem = 3…4 15…17 0. cum ar fi Ni3Nb. 70 55…65 45…50 50…55 42…43 50…55 %Crm 20…23 14…17 15…19 20…23 18…21 12…14 14…15 Compoziţia chimică. %Pm ≤ 0. dacă oţelurile sunt complet dezoxidate (calmate) la elaborare.5 %.%Tim = 2…3 1 2 % 4. prin duritatea. %Fem = 17…20 %. cum ar fi aluminiul (%Alm ≥ 0. 0. %Alm = 0 1 2 1 6% 5.

materiale plastice etc. realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri nu ridică probleme tehnologice deosebite.15 %). nicovale pentru forjat. concentraţia fosforului fiind mărită la unele oţeluri (la nivelul %Pm = 0.) destinate prelucrării prin aşchiere a semifabricatelor şi pieselor din diverse materiale (oţeluri. îndeplineşte condiţia %Ce ≤ 0. macaralele. filiere etc. fonte. deoarece acesta poate participa ca element activ la formarea peliculelor de pasivare.. fie în starea realizată prin laminare obişnuită (cu sau fără TT de normalizare aplicat ulterior laminării).0. freze. nefiind încă abrogat. matriţe pentru prelucrarea oţelurilor sau maselor plastice. aplicarea recoacerii de detensionare ca TT postsudare. oţelurile din această categorie prezintă o bună sudabilitate.7. dornuri. prevede mărcile RCA 370 şi RCB 510. 8.06. J2 şi K2.2. benzi sau profile laminate din astfel de oţeluri sunt construcţiile metalice şi mecanice (supuse în exploatare la coroziune atmosferică la temperatura ambiantă).06…0. Deoarece conţinuturile de carbon şi alte elemente de aliere sunt scăzute. semnificaţiile simbolurilor fiind cele precizate în scap. structurile portante şi de închidere ale halelor industriale şi unele recipiente sub presiune.. pentru confecţionarea sculelor de prelucrare prin deformare plastică la rece sau la cald a diferitelor materiale (dălţi.3). oţelurile SxxxW se pot livra în clasele de calitate J0. dacă carbonul echivalent.44 %. Oţelurile pentru scule Oţelurile din această clasă se utilizează pentru confecţionarea sculelor (cuţite pentru strunjire. lemn. Caracteristicile fizico − mecanice şi tehnologice ale oţelurilor din această categorie sunt similare celor ale oţelurilor de uz general echivalente din punctul de vedere al mărcii şi clasei de calitate. iar produsele realizate din acestea nu se tratează termic. cuţite pentru foarfeci.). Semifabricatele din astfel de oţeluri se livrează fie în starea obţinută prin laminare normalizantă. eventual. cum ar fi: stâlpii pentru reţelele electrice de înaltă tensiune. alezoare. 8. vagoanele de cale ferată. Principalele aplicaţii tehnice în care se utilizează semifabricatele sub formă de table.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale în altă stare decât cea calmată. cu conţinut ridicat de fosfor (%Pm = 0.2. determinat cu relaţia (8. Standardul SR EN 10155 prevede mărcile S235W şi S355W.15 %). piatră. burghie. 99 . poansoane. tarozi. iar dacă condiţia nu este îndeplinită se recomandă sudarea cu preîncălzire şi. iar S355W se poate livra şi în varianta S355WP. rabotare şi mortezare.. iar STAS 500/3 care reglementează acelaşi domeniu. iar conţinuturile de impurităţi sunt limitate.

scap. ferăstraie pentru lemn. structura lor de echilibru la ta este alcătuită din perlită şi 100 . instrumente chirurgicale etc. pentru fabricarea unor piese rezistente la uzare (de la maşinile textile. Oţelurile carbon pentru scule Oţelurile din această categorie au concentraţia de carbon ridicată (%Cm = 0. 5. deoarece încălzirile sculelor călite martensitic au efectele unor reveniri.4). 5. • oţelurile trebuie să aibă o bună călibilitate. • oţelurile trebuie să prezinte sensibilitate redusă la deformare şi/sau fisurare prin călire şi să aibă tendinţă mică de decarburare superficială în timpul prelucrărilor şi TT la care sunt supuse în procesul tehnologic de realizare a sculelor (deoarece micşorarea concentraţiei carbonului în stratul superficial diminuează călibilitatea şi capacitatea de călire – v. şublere. oţelurile pentru scule să fie (de obicei) hipereutectoide.2).. oţelurile din această clasă trebuie să corespundă mai multor condiţii generale.). ceea ce impune ca. În corelaţie cu destinaţia lor. 8.1.). scap. calibre etc. micrometre. ace de trasare. Fiind în marea majoritate oţeluri hipereutectoide. pentru fabricarea unor unelte şi instrumente de lucru (şurubelniţe. 7.65.) şi pentru realizarea elementelor active (care trebuie să prezinte durabilitate ridicată) ale instrumentelor de măsurare şi verificare a dimensiunilor pieselor (rigle. maşinile agricole etc. fără ca duritatea tăişurilor să se micşoreze inadmisibil. chei fixe. duritatea ridicată se asigură prin aplicarea unui TT final de călire martensitică a sculelor.).1. se impune ca oţelurile să prezinte o bună stabilitate la revenire şi/sau să fie aliate cu elemente care să le asigure durificarea secundară (v.7. astfel ca zona de la suprafaţa sculelor durificată prin călire să fie suficient de extinsă (adâncă) şi să permită ascuţirea repetată a acestora. • oţelurile trebuie să-şi menţină duritatea ridicată şi în urma încălzirii lor datorită frecărilor ce apar între scule şi semifabricatele sau piesele supuse prelucării. scap.25 %) şi conţinuturile de impurităţi limitate la nivelurile corespunzătoare oţelurilor de calitate..ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR punctatoare. care pot fi formulate astfel: • oţelurile trebuie să prezinte duritate ridicată (mai mare decât duritatea materialelor semifabricatelor sau pieselor care se se prelucrează cu sculele confecţionate din ele) şi tenacitate suficientă (pentru ca tăişurile şi corpul sculelor să poată prelua solicitările mecanice la care sunt supuse în timpul utilizării lor pentru prelucrarea semifabricatelor sau pieselor. scule de tragere la rece a materialelor metalice etc.2).2.2. vârfuri de centrare pentru maşini – unelte. ţinând seama că duritatea martensitei creşte odată cu concentraţia de carbon a oţelului supus călirii (v. fără apariţia unor fenomene nedorite de fisurare sau rupere fragilă).

După aducerea la configuraţia dorită.2 (de exemplu. • recoacerea de globulizare a cementitei (v.60 HRC). principalele mărci de oţeluri sunt: OSC7. OSC11 şi OSC12. pentru obţinerea unei structuri martensitice cu conţinuturi minime de austenită reziduală. în procesul tehnologic de realizare a sculelor din astfel de oţeluri se pot include următoarele TT: • normalizarea (v.. limitarea vitezelor de aşchiere şi/sau răcirea sculelor în cursul utilizării lor pentru diverse prelucrări). scap.3.3.. pentru obţinerea unei structuri cu perlită globulară. OSC9. 8... 101 . • revenire joasă (la ti = 150. OSC10... Deoarece creşterea concentraţiei masice de carbon şi aplicarea de TT sunt singurele căi de acţiune pentru asigurarea caracteristicilor de utilizare ale acestor oţeluri. Oţelurile din această categorie au calitatea reglementată prin STAS 1700.5). • sculele realizate din astfel de oţeluri au duritatea (după TT final) 55. scap. • călibilitatea acestor oţeluri corespunde unui indice J 5 – 55/60.. Gradul moderat de îndeplinire a condiţiilor limitează utilizarea acestor oţeluri la fabricarea sculelor cu forme simple şi dimensiuni caracteristice nu prea mari şi impune o serie de restricţii privind regimurile tehnologice de lucru cu sculele confecţionate din astfel de oţeluri (de exemplu. semnificaţia simbolurilor fiind cea precizată în scap. încadrarea lor în condiţiile generale anterior formulate se prezintă astfel: • oţelurile prezintă sensibilitate ridicată la decarburarea superficială şi la fisurarea prin călire.200 oC). care conferă oţelurilor o bună prelucrabilitate prin deformare plastică şi prin aşchiere. 6..0 %). bine detensionată şi cu duritate ridicată (55. pentru obţinerea unei structuri cu martensită de revenire (v. eventual.60 HRC. pentru creşterea durităţii şi.2).2.200 oC. pentru finisarea granulaţiei şi obţinerea unei structuri cvasieutectoide (fără reţea de cementită secundară). care se menţine numai dacă acestea nu se încălzesc (în timpul utilizării) la temperaturi mai mari de 150. OSC8. călire la temperaturi scăzute. 6.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale cementită secundară (dispusă sub formă de reţea la marginea formaţiunilor perlitice – v. sculele realizate din astfel de oţeluri se supun unui TT final alcătuit din: • călire martensitică. 6. Semifabricatele din astfel de oţeluri se realizează prin deformare plastică la cald şi se livrează în starea structurală (cu perlită globulară) conferită de aplicarea unui TT de recoacere de globulizare a cementitei (numită şi recoacere de înmuiere). scap.3). tabelul 4. simbolul OSC10 corespunde unui oţel carbon pentru scule având concentraţia masică medie de carbon %Cm = 1. Pentru îndeplinirea condiţiilor generale anterior formulate.5).

8.2.2 %) şi manganul (%Mnm = 0.3 %) şi manganul (%Mnm = 0.1.2. care cuprinde ca principale mărci: 30VCrW85.0 %). Semifabricatele din aceste oţeluri sunt realizate prin deformare plastică la cald şi sunt livrate în starea structurală (cu perlită globulară) obţinută prin aplicarea unei recoaceri de înmuiere.1.. molibdenul (%Mom = 0... Ca şi a oţelurile de tipul precedent.8.. %Sm ≤ 0.2.. TT final la care sunt supuse sculele confecţionate din astfel de oţeluri este alcătuit (ca şi în cazul sculelor din oţeluri carbon) din călire martensitică (urmată uneori de călire la temperaturi scăzute.. 8.0 %)...1. Oţelurile aliate pentru scule aşchietoare.2.. Oţelurile aliate pentru scule rezistente la şoc.1....2. 165VWMoCr115 şi 200Cr115..200 oC).8 %). Oţelurile aliate pentru scule Oţelurile din această categorie au compoziţia chimică corelată cu destinaţia şi caracteristicile de utilizare ale sculelor care se confecţionează din ele.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8.8. 31VCr8. conţinuturile de impurităţi limitate la nivelul %Pm.65 HRC).. siliciul %Sim = 0. wolframul (%Wm = 0. %Sm ≤ 0.1 %).. oţelurile de acest 102 .2 %). cum ar fi cromul (%Crm = 1. vanadiul (%Vm = 0.. 55MoCrNi10 şi 55VMoCrNi17.15. bine detensionată şi cu duritate ridicată (58. mediu sau înalt aliate cu diverse elemente..00 %).0 %).. pentru diminuarea conţinutului de austenită reziduală din structură) şi revenire joasă (la ti = 150.6..4.2 %). cromul (%Crm = 0.1.03 % şi sunt slab. ce corespund unor oţeluri aliate din clasa structurală ledeburitică (cu structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi carburi primare şi secundare).4.1. 100VMoCr52. 8.4.1.7. 31VMoCr29.1. 90VCrMn20.. nichelul (%Nim = 1.8. putându-se distinge tipurile prezentate în continuare. vanadiul (%Vm = 0. 36VSiWMnCr53. 105CrW20 şi 117VCr6.2...2 %). pentru obţinerea unei structuri cu martensită de revenire. molibdenul (%Mom = 0.. ce corespund unor oţeluri aliate (hipereutectoide) din clasa structurală perlitică (cu structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi carburi secundare) şi 155MoVCr115.7.0..0 %).2.60 %. conţinuturile de impurităţi limitate la nivelul %Pm. calitatea şi simbolizarea acestor oţeluri sunt reglementate de STAS 3611.25.. care recomandă o simbolizare similară celei utilizate de STAS 791 pentru oţelurile aliate destinate pieselor pentru construcţia de maşini..0...2.. principalele mărci fiind: 90VMn20..2. scule (rezistente şi foarte rezistente la uzare) de prelucrare prin deformare plastică la rece şi instrumente de măsurare sau verificare au concentraţiile de carbon ridicate (%Cm = 0.2. Calitatea acestor oţeluri este reglementată de STAS 3611.2.12.8 %). unelte de mână şi scule de prelucrare prin deformare plastică la cald au concentraţiile de carbon %Cm = 0.. 105MnCrW11.5.7..03 % şi sunt slab sau mediu aliate cu elemente ca wolframul (%Wm = 1.

. Compoziţia chimică de bază a oţelurilor rapide corespunde mărcii Rp3: %Cm = 0.2. Rp4.. iar încălzirile la care sunt supuse sculele în timpul utilizării (pentru deformarea plastică la cald a materialelor metalice) echivalează cu aplicarea unor reveniri înalte..0. cum ar fi nichelul şi manganul) este dictată la oţelurile de acest tip de necesitatea obţinerii unor scule cu tenacitate ridicată (rezistente la şocuri mecanice sau termice repetate) şi care să nu se decarbureze uşor în cazul utilizării lor (la temperaturi ridicate) pentru prelucrarea prin deformare plastică la cald a materialelor metalice. %Vm = 2.5 %..5 %. cu concentraţii mai ridicate de carbon..5 % şi %Mom = 2.. %Crm = 3. Rp5. cu compoziţia: %Cm = 0. • oţelurile aliate suplimentar cu molibden (pentru a înlocui parţial wolframul.... Utilizarea unor concentraţii relativ mici de carbon (ca şi alierea cu unele elemente.70..05 %.78 %.4.8. %Crm = 3.0 %.. element de aliere scump). Oţelurile rapide sunt destinate în principal confecţionării sculelor aşchietoare care permit prelucrarea cu viteze mari de aşchiere a materialelor metalice. %Wm = 1.18 %... Oţelurile de acest tip au calitatea reglementată de STAS 7382 şi se simbolizează folosind grupul de litere Rp. Sculele confecţionate din acest tip de oţeluri se supun unui TT final de îmbunătăţire (călire martensitică urmată de revenire înaltă... deoarece structurile obţinute prin TT final aplicat acestor scule îşi menţin duritatea ridicată (60. marca reprezentativă fiind Rp9.. concentraţii minime de wolfram şi aliate suplimentar cu molibden (care suplineşte lipsa wolframului)...5.650 oC. principalele mărci fiind Rp1...Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale tip aparţin clasei structurale a oţelurilor aliate (hipoeutectoide) perlitice (cu structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi ferită). %Vm = 1.2..1.4. Rp10 şi Rp11..4.95. 8.1.2.9 %.65 HRC) până la temperaturi de 600....7.. la ti = 500. 103 . pentru obţinerea unei structuri (apropiată de echilibru) cu sorbită de revenire şi duritatea 40. %Crm = 3..05 %.50 HRC (menţinută la acest nivel ridicat..0. urmat de un număr convenţional (fără semnificaţie privind compoziţia sau caracteristicile oţelurilor).550 oC).3.. %Wm = 2. Pornind de la această reţetă s-au dezvoltat toate variantele de oţeluri rapide utilizate în tehnică: • oţelurile economice.2 % şi %Mom = 8..95.. cu următoarea compoziţie: %Cm = 0.5 %...2 %.1.5.0.5. marca reprezentativă fiind Rp11..3. Rp9.5.5 % şi %Vm = 1. Rp3.2.5 %. deoarece se obţine o structură (cu martensită de revenire) instabilă. la sculele confecţionate din astfel de oţeluri nu se recomandă aplicarea TT de călire martensitică + revenire joasă. ce produc transformări structurale (trecerea martensitei de revenire în sorbită de revenire) însoţite de modificări dimensionale (nepermise) şi de micşorarea durităţii.5.0. %Wm = 17.2. deoarece la aceste oţeluri aliate se manifestă fenomenele de stabilitate la revenire şi de durificare secundară).. Rp2..

... TT final la care sunt supuse sculele din oţeluri rapide este alcătuit din: • călire martensitică (într-un singur mediu.4..16. semifabricatele obţinute după aceste operaţii având structura alcătuită din perlită globulară şi carburi primare. %Wm = 9.9. Lingourile obţinute în condiţii industriale (răcite rapid la solidificare) prezintă la ta. carburi secundare şi un schelet ledeburitic (v. Fig.1300 oC. carburi secundare şi un schelet ledeburitic.) pentru obţinerea sculelor cu configuraţia şi dimensiunile dorite. Oţelurile rapide aparţin clasei structurale a oţelurilor aliate ledeburitice.. în cursul încălzirii şi menţinerii la ti.4 cicluri de revenire la ti = 530.10 %. scap.5)...17. stabilitatea austenitei scade (Ms creşte) şi aceasta se transformă în martensită foarte fină.1300 oC 104 Fig. Microstuctura oţelurilor rapide după călirea de la ti = 1200.4..16. cu duritate ridicată (numită hardenită). aşchiere etc...5 %.5. scap..6 %.3) de la ti = 1200.. o parte din elementele de aliere se separă din austenită sub formă de carburi. • 2.0 %. %Vm = 2.2.. cu compoziţia: %Cm = 0..17. marca reprezentativă fiind Rp1. de tipul celei prezentate în micrografia din figura 8.. 8.. cu martensită de revenire fină şi carburi globulare uniform distribuite în aceasta. întreruptă sau în trepte – v.1.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • oţelurile aliate suplimentar cu cobalt (element care măreşte vrc şi temperaturile caracteristice Ms şi Mf ale oţelurilor şi permite simplificarea TT final al sculelor). %Crm = 3.580 oC. 8. Ms << ta şi în urma călirii se obţine o structură alcătuită din austenită şi carburi primare. deoarece oţelurile rapide au temeratura Ms << ta. aşa cum se poate observa pe micrografia prezentată în figura 8. Microstructura sculelor din oţeluri rapide după TT final ..0. 6. 7. repetarea revenirii conducând la diminuarea cantităţii de austenită netransformată şi obţinerea unei structuri finale. deoarece austenita din structura la ti conţine concentraţii mari de elemente de aliere dizolvate.. Lingourile cu această structură se supun forjării (la cald) pentru distrugerea scheletului ledeburitic şi sfărâmarea carburilor primare pe care acesta le conţine şi apoi unei recoaceri de înmuiere. semifabricatele cu această stare structurală se pot prelucra (prin deformare plastică la cald. structura de echilibru la ta a lingourilor turnate din astfel de oţeluri şi răcite foarte lent fiind alcătuită din perlită sorbitică.5 % şi %Com = 5. o structură alcătuită din austenită.

18 . 8. Fig. 8. pentru transformarea austenitei în martensită şi se aplică apoi un singur ciclu de revenire. Influenţa temperaturii de revenire asupra durităţii sculelor din oţeluri rapide În legătură cu TT final al sculelor din oţeluri rapide trebuie evidenţiate şi următoarele aspecte: • tratamentul poate fi simplificat. deoarece oţelurile au proprietăţi de turnare mai slabe decât fontele (temperatură ts ridicată. Cu toate acestea. 8. pentru durificarea superficială suplimentară a acestora.).) utilizarea semifabricatelor turnate din oţel rămâne soluţia agreată şi în prezent aproape 20 % din totalul semifabricatelor folosite pentru obţinerea diverselor produse sunt realizate prin turnare din diferite mărci de oţeluri. mai ales la sculele realizate din oţeluri rapide aliate suplimentar cu cobalt.19. Alte oţeluri cu destinaţii sau caracteristici speciale 8. se face o călire la temperaturi scăzute (la tco < −70 oC).8.1. caz în care se poate realiza simultan şi un tratament termochimic de cianurare (v.8.4.18. Oţelurile destinate pieselor turnate trabuie să prezinte proprietăţi de 105 .6. iar modul în care ti la revenire influenţează duritatea sculelor este descris de diagrama din figura 8.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Diagrama TT final al sculelor din oţeluri rapide este prezentată în figura 8. dacă. • tratamentul de revenire se face în mod frecvent prin încălzirea sculelor în băi de săruri topite. Diagrama TT final al sculelor realizate din oţeluri rapide Fig. pentru multe aplicaţii tehnice (piese cu configuraţii complicate. după ciclul primar de călire. fluiditate scăzută etc. interval mare de solidificare. scap 6. 19. Oţelurile pentru piese turnate Piesele turnate din oţel se obţin mai greu decât cele din fontă. piese cu dimensiuni şi mase mari etc.).

slab sau mediu aliate. Pe lângă oţelurile de uz general.5).035 %). oţelul G 230−450 este un oţel pentru piese turnate cu Re ≥ 230 N/mm2 şi Rm ≥ 450 N/mm2). Cr-Ni-Mo. cu calitatea reglementată de STAS 9277 şi simbolizate cu grupul de litere OTA. cu Re ≥ 200 N/mm2 şi Rm ≥ 400 N/mm2).4 şi 8.25 % şi adâugându-se litera W la simbolul mărcii (de exemplu... tabelele 8. Cr-Mn-Si. se utilizează oţeluri slab aliate cu Mn. OTA17MoCr13 106 . marca G 200−400W corespunde unui oţel nealiat sudabil.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR turnare acceptabile şi să asigure caracteristicile mecanice impuse de condiţiile de solicitare ale acestor piese. la oţelurile sudabile prescriindu-se %Cm ≤ 0. sunt oţeluri cu %Cm ≤ 0. se folosesc în practică şi oţeluri pentru piese (semifabricate) turnare cu destinaţie precisă: • oţelurile turnate pentru armături (robinete). Oţelurile de uz general pentru piese turnate sunt de două tipuri: • oţelurile nealiate pentru construcţii au calitatea reglementată de SR ISO 3775. în prezent simbolizarea oţelurilor de uz general pentru piese turnate se face cu ajutorul a două numere. • oţelurile de înaltă rezistenţă pentru construcţii mecanice şi metalice au calitatea reglementată de SR ISO 9477 şi sunt oţeluri carbon sau aliate destinate realizării semifabricatelor turnate care se supun TT de normalizare + revenire sau de călire + revenire înaltă (îmbunătăţire) în vederea asigurării unor caracteristici mecanice ridicate: Re sau Rp0. reprezentând valorile minime ale limitei de curgere Re şi rezistenţei la tracţiune Rm (de exemplu. au plasticitatea şi tenacitatea garantate prin prescrierea unor valori minime pentru coeficientul de gâtuire Z sau energia de rupere KV. aceste oţeluri au caracteristicile minime de rezistenţă mecanică încadrate în limitele Re = 200..340 N/mm2 şi Rm = 400. În principiu. urmat de simbolul (alcătuit conform prescripţiilor din STAS 791) oţelului aliat respectiv (de exemplu. ca urmare. noul sistem de simbolizare reglementat prin SR EN 10027 prevede la fiecare marcă de oţel posibilitatea de a fi utilizat şi ca oţel pentru piese (semifabricate) turnate.. Cr-Mo. orice oţel poate fi utilizat şi pentru obţinerea pieselor turnate şi.25 %. Principala condiţie care se impune oţelurilor pentru piese turnate o constituie asigurarea caracteristicilor mecanice cerute de aplicaţia în care sunt utilizate şi.550 N/mm2. se utilizează netratate termic şi pot fi elaborate cu sau fără asigurarea sudabilităţii. %Sm ≤ 0. caz în care simbolul mărcii are ataşată la început litera G (v.2 = 410…840 N/mm2 şi Rm = 620…1030 N/mm2. deoarece principala condiţie impusă se referă la asigurarea caracteristicilor mecanice. cu conţinuturile de impurităţi limitate la nivelul %Pm. aceste oţeluri se simbolizează la fel ca şi oţelurile nealiate turnate şi au compoziţia chimică stabilită de producător astfel încât să fie satisfăcute cerinţele privind caracteristicile mecanice (de exemplu. Cr-Mn. ca urmare.

Cr şi Ni. cu concentraţia masică medie de carbon %Cm = 0. elementul de aliere principal. aceste oţeluri au calitatea reglementată de STAS 10718 şi se simbolizează la fel ca oţelurile inoxidabile livrate sub formă de semifabricate prelucrate prin deformare plastică. V (elemente care îmbunătăţesc comportarea la fluaj). dispozitive şi aparate. cu menţiunea că în faţa simbolului se scrie litera T (de exemplu. • oţelurile inoxidabile turnate în piese sunt oţeluri înalt aliate ferito−martensitice sau austenitice de tipul celor prezentate în scap 8. Mo şi Cr. Pentru a corespunde destinaţiei oţelurile din această categorie trebuie să prezinte limită de elasticitate (curgere) ridicată (v. cu wolfram şi nichel. • oţelurile turnate în piese destinate să lucreze la temperaturi ridicate sunt oţeluri cu %Cm ≤ 0.2.09 % şi aliat cu Mo.3 %).21 %. crom. slab aliate cu Mn. T21 este un oţel nealiat cu %Cm ≤ 0.0 %). cromul fiind elementul de aliere principal. sunt destinate realizării semifabricatelor turnate pentru piesele care lucrează la temperaturi ridicate (sub 575 oC) şi se simbolizează similar oţelurilor de tipurile precedente (de exemplu. Arcurile şi elementele elastice confecţionate din aceste oţeluri se supun unui TT final alcătuit din călire 107 . Mo. Cr.35 %. T15NiCr180 este un oţel inoxidabil austenitic de tip 18−8 pentru piese turnate). Oţelurile pentru arcuri Aceste oţeluri sunt destinate realizării arcurilor şi elementelor elastice utilizate în construcţia de maşini.45 %. T9MoCrNi30R este un oţel pentru piese turnate destinate să lucreze la temperaturi scăzute. concentraţia masică medie a cromului. fiind %Crm = 1.4 %). nealiate sau slab aliate cu siliciu. cu %Cm = 0. aceste oţeluri au calitatea reglementată de STAS 12403 şi se simbolizează la fel ca oţelurile de tipul precedent.25 %. concentraţia masică medie a nichelului fiind %Nim = 3. la care se garantează o anumită valoare a energiei de rupere KV la –60 oC. având concentraţia masică medie %Crm = 1. mangan şi. adăugându-se la sfârşitul simbolului litera R (de exemplu. uneori.17 %. Mo.8.scap. 3.17 %. rezistenţă mare la oboseală şi sensibilitate redusă la fisurare în prezenţa concentratorilor de tensiuni şi o bună prelucrabilitate prin deformare plastică. 8. Cele mai utilizate oţeluri din această categorie sunt oţelurile hipoeutectoide cu %Cm > 0.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale este un oţel turnat pentru armături. nealiate sau aliate cu Cr. • oţelurile turnate în piese rezistente la temperaturi scăzute sunt oţeluri cu %Cm ≤ 0.4). stabilitate în timp a caracteristicilor mecanice în condiţiile de temperatură şi mediu de lucru specifice aplicaţiilor în care sunt utilizate.6. aceste oţeluri au calitatea reglemntată de STAS 12404. iar T17VMoCr14 este un oţel cu %Cm ≤ 0. aliat cu Mo şi Cr. vanadiu. aliat cu V. Ni.

1.5 %.65 %.6. dacă oţelurile sunt tratate în vid la elaborare. simbolul mărcilor de oţel utilizate pentru confecţionarea arcurilor sau elementelor elastice fiind urmat de litera A.3.80 %). au conţinuturile de impurităţi drastic limitate (%Sm ≤ 0.. eventual...8. 8.1. de litera V. pentru creştera călibilităţii (impusă de realizarea componentelor rulmenţilor de mari dimensiuni) se poate apela la alierea suplimentară cu mangan (%Mnm = 0. Oţelurile pentru rulmenţi utilizate curent au %Cm = 0. Oţelurile pentru rulmenţi Oţelurile din această categorie sunt utilizate la confecţionarea elementelor active (inele. simbolizarea lor cuprinzând grupul de litere RUL. 6.95. 6.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR martensitică. motiv pentru care. 8.45. Pentru confecţionarea arcurilor şi elementelor elastice care lucrează în medii corosive se utilizează oţelurile inoxidabile (v. bile.20.020 % şi %Pm ≤ 0. a căror compoziţie chimică (încadrată în prescripţiile prezentate anterior) este diferenţiată pentru asigurarea următoarelor caracteristici de călibilitate (v. aceste oţeluri trebuie să asigure caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate. role etc.) ale rulmenţilor.5). scap. scap. RUL2V şi RUL3V.. de exemplu. scap.. cu concentraţia masică medie a elementelor de aliere %Cm = 0.. RUL2. există tendinţa înlocuirii acestora cu oţelurile slab aliate Cr−V sau Cr−Mn. iar 60Si15A este un oţel aliat pentru arcuri. OLC65A este un oţel nealiat de calitate pentru arcuri.. Oţelurile pentru arcuri au calitatea reglementată de STAS 795. principalele mărci de oţeluri pentru rulmenţi sunt RUL1. în prezent.4. urmată de revenire medie (la ti = 370…500 oC – v.027 %) şi sunt slab aliate cu crom (%Crm = 1.60 % şi %Sim = 1. oţelurile cu siliciu au însă tendinţă mare de decarburare şi de formare a unor defecte superficiale în timpul prelucrării prin deformare plastică la cald.2): J 6 – 61/62 la 108 .65 %). Datorită destinaţiei.0. Oţelurile din această categorie au calitatea reglementată de STAS 1456/1 şi STAS 11250. iar pentru îmbunătăţirea purităţii se poate utiliza tratarea în vid a oţelurilor la elaborare. Influenţa cea mai puternică asupra elasticităţii acestor oţeluri o are siliciul (dizolvat în ferită).1. arcurile şi elementele elastice se confecţionează din oţeluri refractare sau din oţeluri rapide pentru scule. iar dacă temperaturile de lucru sunt ridicate.90. o bună rezistenţă la uzare şi o bună rezistenţă la oboseala de contact (produsă de solicitările variabile datorate contactului intermitent al inelelor cu bilele sau rolele rulmenţilor).10 %.1). urmat de un număr convenţional (fără semnificaţie precizată) şi. RUL1V. cu concentraţia masică medie de carbon %Cm = 0.35 %) şi molibden (%Mom = 0..

8.9…1.3). Oţelurile din această categorie.4. produse prin acţiunea unor solicitări dinamice (şocuri) de contact. 8. De asemenea. sunt oţeluri austenitice înalt aliate cu mangan. Pentru confecţionarea inelelor rulmenţilor de mari dimensiuni. cu capacităţi mari de încărcare şi supuse la şocuri mecanice în cursul exploatării. denumite şi oţeluri Hadfield (după numele metalurgului englez care le-a conceput în 1882). Semifabricatele utilizate la confecţionarea elementelor (pieselor) componente ale rulmenţilor se realizează prin deformare plastică la cald. cu capacităţi mari de încărcare. ca TT aplicate în cursul fabricării. având structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi cementită secundară (dispusă sub formă de reţea la marginea formaţiunilor perlitice). ca TT finale. funcţionare intermitentă şi condiţii necorespunzătoare de ungere. 6. de mare intensitate şi repetate.4.6. dinţi pentru cupele excavatoarelor.5 – 61/62 la mărcile RUL2 şi RUL2V şi J19 – 61/62 sau J 31 – 61/62 la marca RUL3V. se utilizează în prezent oţelurile (nealiate sau slab aliate) pentru îmbunătăţire. datorită lipsei de tenacitate ce le caracterizează.2). pentru astfel de aplicaţii folosirea oţelurilor durificate prin calire martensitică nu dă rezultate corespunzătoare.3 % şi 109 . 6. se utilizează în prezent oţelurile aliate Cr – Ni sau Cr – Mo pentru cementare. Oţelurile pentru rulmenţi se încadrează în clasa structurală a oţelurilor aliate perlitice (hipereutectoide). pentru confecţionarea inelelor rulmenţilor de mari dimensiuni.) supuse în exploatare unor procese intense de uzare. şi călirea martensitică (pentru durificarea elementelor componente ale rulmenţilor).Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale mărcile RUL1 şi RUL1V. scap. cu compoziţia chimică caracterizată de %Cm = 0. scap. Oţelurile rezistente la uzare şi tenace Oţelurile din această categorie se utilizează la confecţionarea unor piese (lame pentru buldozere. J 13. şenile pentru tractoare. urmată de călirea la temperaturi scăzute (pentru eliminarea austenitei reziduale şi asigurarea stabilităţii dimensionale a elementelor rulmenţilor) şi de revenirea joasă (pentru obţinerea unei structuri cu martensită de revenire. bine detensionată şi cu duritate ridicată). în procesele tehnologice de fabricare a acestor componente incluzându-se aceleaşi TT ca şi la sculele din oţeluri carbon şi aliate (hipereutectoide): normalizarea (pentru finisarea granulaţiei şi obţinerea unei structuri cvasieutectoide) şi recoacerea de globulizare a cementitei (pentru asigurarea unei structuri cu perlită globulară). elemente active pentru concasoare şi utilaje miniere etc. la aceste piese se asigură durificarea prin aplicarea unui TT final de călire superficială (călire CIF – v. la aceste piese se asigură durificarea superficială prin aplicarea unui TT final de carburare (v.

Oţelurile cu rezistenţă mecanică foarte ridicată Aceste oţeluri aparţin clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice şi se caracterizează prin capacitatea de a realiza caracteristici mecanice ridicate. T120CrMn130 . prelucrarea lor prin aşchiere cu scule metalice nefiind posibilă. Piesele confecţionate din astfel de oţeluri se supun unui TT de călire de punere în soluţie.5.1100 oC. Structura de echilibru la ta a acestor oţeluri este alcătuită din austenită aliată cu mangan şi carburi de tipul (Fe. În această categorie se încadrează oţelurile inoxidabile martensitice cu durificare prin precipitare (oţelurile PH – preciptation hardening).8. eventual..9 se realizează la oţelurile maraging prin aplicarea următoarelor TT: • călirea de la o temperatură ti superioară temperaturii de 732 oC. urmată de răcirea rapidă. pentru menţinerea structurii monofazice austenitice (cu plasticitate şi tenacitate ridicate) până la ta. 8. În cursul utilizării pieselor confecţionate din aceste oţeluri. diverse cantităţi de nichel. care îşi autoadaptează proprietăţile în funcţie de condiţiile de utilizare). la care se pot adăuga. Mn)3C. austenita este ecruisată. stabilitatea sa se micşorează şi se produce transformarea ei în martenstă.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Mnm = 11…14 %.1. prezentate în scap. având caracteristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8. constând din încălzirea şi menţinerea la ti = 1050. prelucra sau fasona cu scule abrazive. Calitatea oţelurilor din această categorie este reglementată de STAS 3718. prin călire (răcire rapidă de la ti). datorită deformării plastice superficiale provocate de solicitările mecanice de contact la care sunt supuse.. pentru îmbunătăţirea unor proprietăţi de utilizare. 110 . 8. la care structura acestor oţeluri devine complet austenitică. principalele mărci de oţeluri din această categorie sunt: T105Mn120. însoţită de creşterea durităţii şi rezistenţei la uzare a pieselor (aceste oţeluri se comportă ca nişte materiale inteligente. simbolizarea lor făcându-se la fel ca la oţelurile aliate pentru piese turnate. T130Mn135. crom. Starea structurală corespunzătoare realizării caracteristicilor mecanice precizate în tabelul 8. pentru dizolvarea carburilor în austenită. T100MoMn130 şi T130MoMn135.2 şi oţelurile cu îmbătrânire martensitică (oţelurile maraging).6. Piesele din astfel de oţeluri se obţin numai prin turnare şi se pot. molibden etc. cu formarea unor precipitate disperse cu mare efect de durificare structurală. datorită ecruisării superficiale puternice pe care le-o produce acţiunea unor astfel de scule.9. T100NiMn130. ca urmare a producerii unor fenomene de descompunere a soluţiilor solide suprasaturate prezente în structura acestora.

iar la încălzire.1 1970 1930 6 30 18Ni350 17. suprasaturată în elemente de aliere.03 %.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale austenita suferă o transformare fără difuzie (transformare martensitică).. %Mnm < 0. transformări locale ale martensitei în austenită şi micşorarea durităţii şi caracteristicilor de rezistenţă mecanică ale oţelurilor (înmuierea oţelurilor prin supraîmbătrânire).3 0.0 8.1%. la o temperatură ti = 480.0 5.1 2500 2460 5 25 17Ni 17. Marca oţelului Compoziţia chimică Sudabilitatea oţelurilor maraging este bună. mai ales dacă operaţia de sudare este efectuată după realizarea TT de călire şi îmbătrânire la construcţia sudată. transformarea martensitică a acestor oţeluri este reversibilă şi se caracterizează printr-un decalaj important între valorile temperaturii caracteristice Ms la realizarea transformării directe (la răcire) şi inverse (la încălzire): la răcire. Principalele probleme care apar la sudare. în mod obişnuit se activează precipitare compuşilor intermetalici MoNi3 şi TiNi3 (cu efect durificator maxim) şi se limitează duratele de îmbătrânire pentru a se evita apariţia precipitatelor de tip Fe2Mo (fără nichel). semifabricatele.0 4.1 1480 1410 12 55 18Ni250 18.2 4. %Pm < 0.0 10.1%.01 % * Conţinutul de Cr (care. %Sm .2 0.8 4.6 0. piesele şi componentele de aparatură tehnologică realizate din astfel de oţeluri pot fi supuse prelucrărilor prin deformare plastică. înlocuieşte Co). austenita ⇒ martensită la traversarea temperaturii Ms ≡ Msr ≅ 240 oC.5 8. se realizează în fâşiile în care ciclurile termice de sudare se caracterizează prin temperaturi care asigură apariţia în structură a austenitei 111 . %Nim %Com %Mom %Tim %Alm N/mm2 N/mm2 % % 18Ni200 18. %Sim < 0..1 1700 1620 6 30 3.9.7 5.8 1. Z.4 1340 1260 14 60 12. care prezintă caracteristici bune de plasticitate şi tenacitate.0 8.0 0. Rp0. la această marcă de oţel.5 3. Compoziţia chimică şi caracteristicile mecanice ale oţelurilor maraging Caracteristicile mecanice R m. deoarece în timpul răcirii CUS şi ZIT după sudare. A.6 1.7 0.0 11.0 0.2.5 3. martensita ⇒ austenită la depăşirea temperaturii Ms ≡ Msi ≅ 600 oC.1 1700 1620 6 35 18Ni300 18. aşchiere şi/sau sudare.2 0.0* 12−5−3 La toate oţelurile %Cm < 0. structura care rezultă fiind o martensită (soluţie solidă suprasaturată având ca solvent Feα) cu conţinut scăzut de carbon.5 12. cu tendinţă redusă de fisurare.1 2500 2460 5 25 18Ni350 18.6 0.3 0. austenita se transformă în martensită plastică. care determină creşteri locale ale concentraţiei de Ni.4 0.2 0.485 oC. în starea structurală realizată prin călire. • durificarea prin precipitare (îmbătrânire). sunt: • înmuierea ZIT.8 0. Tabelul 8. o durată de menţinere aleasă convenabil pentru precipitarea în structura martensitică a fazelor durificatoare dorite.

se datorează neîncadrării MB în caracteristicile de compoziţie chimică recomandate (v. care influenţează negativ caracteristicile de rezistenţă mecanică şi (mai ales) de tenacitate ale acestei zone a îmbinărilor sudate. • formarea în structura CUS a unor compuşi intermetalici.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (fâşiile din ZIT în care temperatura depăşeşte 732 oC şi se obţine o structură complet austenitică şi fâşiile din ZIT în care temperatura este situată în intervalul 480.. este utilizat ca aliaj înlocuitor al platinei în construcţia aparatelor la care există piese metalice înglobate în sticlă (lămpi electrice.. nedurificată prin precipitare. care are un coeficient de dilatare termică redus şi un modul de elasticitate ce rămâne aproximativ constant până la 100 oC. traductoare de precizie etc. intră în construcţia tuburilor catodice utilizate pentru monitoarele de mare rezoluţie ale calculatoarelor electronice etc.tabelul 8. aparatură de laborator etc.0…12.3.4 %.6. 8. iar impurificarea excesivă cu sulf determină formarea în structura CUS a sulfurii de titan (uşor fuzibilă. excesul de carbon determină apariţia în structura CUS a carburilor de titan şi molibden.4 %. care are coeficientul de dilatare egal cu al sticlei şi platinei.). Principalele oţeluri (aliaje) comerciale din această categorie sunt: • Invarul este un oţel cu %Cm ≅ 0. este determinată de absorbţia de gaze (O2.. • Platinitul este un aliaj cu %Cm ≤ 0.). care are un coeficient de dilatare ce rămâne practic neschimbat până la 100 oC şi este de opt ori mai mic decât al fierului. acest aliaj este recomandat pentru fabricarea elementelor elastice de precizie (orologerie mecanică. acest aliaj se utilizează pentru fabricarea etaloanelor de lungime. • Elinvarul este un aliaj cu %Cm = 0.5 % şi restul Fe. Oţelurile cu coeficient de dilatare termică controlat Oţelurile din această categorie sunt înalt aliate cu nichel sau cu crom şi nichel şi se caracterizează prin valori ale coeficientului de dilatare termică reduse şi care variază foarte puţin cu temperatura.732 oC şi martensita se transformă parţial în austenită).3 % şi %Nim = 35…37 %. 112 .9) şi alegerii necorespunzătoare a MA.0. • formarea porilor în CUS. elemente de acţionare în automatizări. %Crm = 8. %Nim = 35…37 %. alegerea judicioasă a MA şi proiectarea corectă a regimurilor de sudare. N2. care poate determina scăderea tenacităţii şi creşterea tendinţei de fisurare). austenita din aceste fâşii se transformă la răcirea îmbinărilor sudate în martensită moale şi plastică.. %Nim = 42…48 % şi restul Fe. de exemplu. Aceste probleme se pot rezolva prin: verificarea atentă a calităţii MB ale construcţiilor sudate. H2) din mediul înconjurător sau din materialele utilizate la sudare.8. tuburi electronice..

fie în funcţie de compoziţia chimică. − simbolizarea după compoziţia chimică se realizează cu sau fără indicarea conţinutului de carbon. iar simbolizarea numerică se utilizează numai pentru fontele standardizate. Structura şi conţinutul simbolurilor pentru cele două criterii de simbolizare sunt prezentate în tabelul 8. în cazul în care simbolul cuprinde valoarea KV. cifra din poziţia 5 a simbolului este 1 pentru cazul în care simbolul alfanumeric al fontei indică rezistenţa la tracţiune. Simbolizarea fontelor comerciale Simbolizarea alfanumerică şi numerică a fontelor este reglementată de standardul SR EN 1560 conform căruia. Prin această simbolizare se atribuie fiecărei mărci de fontă câte un număr de două cifre înscris în pozitiile 7 şi 8. − simbolul alfanumeric dă informaţii despre conformaţia grafitului şi despre structura sau starea de tratament termic a masei metalice de bază a fontei. Se poate observa că simbolizarea fontelor prezintă următoarele particularităţi: − prezenţa sau absenţa simbolului EN arată că fonta este inclusă într-un standard european sau nu .Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8. în funcţie de condiţiile specifice impuse 113 . Ca şi în cazul oţelurilor.9. 2 când se indică duritatea şi 3 când simbolizarea se face după compoziţia chimică. se specifică dacă încercarea de încovoiere prin şoc. fie duritatea Brinell (în mod uzual). Fontele comerciale 8.10. necesară pentu verificarea acestei caracteristici. litera J indicând că materialul simbolizat este o fontă. Simbolizarea numerică a mărcilor de fonte conform SR EN 1560 este complementară simbolizării alfanumerice. se efectuează la temperatură ambiantă (literele RT) sau la temperatură scăzută (literele LT) şi se indică în simbol modul de obţinere a epruvetelor (v. aplicând aceleaşi principii ca în cazul oţelurilor aliate. în N/mm2 (şi eventual alungirea procentuală după rupere A. − literele GJ sunt prezente în simbolul oricărei mărci de fontă. iar litera G − că aceasta se utilizează în stare turnată. simbolizarea alfanumerică se poate utiliza pentru orice categorie de fontă (standardizată sau nu). iar simbolurile au structura prezentată în figura 8. − simbolizarea după caracteristici prevede posibilitatea de a indica fie rezitenţa la rupere Rm . simbolizarea alfanumerică se poate face fie în funcţie de caracteristici.1.9. iar la poziţia 9 se înscrie o cifră (0…9).10). Vickers sau Rockwell. în % sau caracteristica de înovoiere prin şoc KV. tabelul 8. în J).20.

obţinerea unor rezistenţe Rm > 250 N/mm2 se realizează prin aliere: %Crm = 0. 5 – pentru fontele la care se face încercarea la încovoiere prin şoc la temperatură scăzută. %Mom = 0. 8.0 %. Aceste aliaje au compoziţia chimică de bază caracterizată astfel: %Cm =2. 4 – pentru fontele la care se face încercarea la încovoiere prin şoc la temperatură ambiantă.1…0.4.5…2. Structura simbolizării numerice a fontelor conform SR EN 1560 Până la înlocuirea tuturor standardelor de fonte aprobate înainte de 1992 (standarde marcate cu sigla STAS) se menţine (împreună cu prescripţiile de simbolizare anterior prezentate) şi posibilitatea simbolizării fontelor conform acestor standarde. Fontele cu destinaţie generală Din această categorie fac parte fontele cu grafit lamelar. %Sim = 1.5…1.15 %.20. Fig. după cum urmează: 0 − pentru fontele fără condiţii specifice. fontele maleabile şi fontele cu grafit nodular. 9 – pentru condiţii suplimentare specificate în comanda beneficiarului. %Pm = 0.2…2 %.5 %.15…0. 350 N/mm2].5…3. structura acestor fonte este formată dint-o masă metalică de bază feritică (la fontele cu Rm < 200 N/mm2).8 %.5 %. 7 – pentru piesele în stare brută de turnare. %Mnm = 0. Aşa cum s-a prezentat în scap 4.03…0. 1 − pentru fontele ale căror caracteristici se verifică pe probe turnate separat. Caracteristica mecanică principală care se garantează la aceste materiale este rezistenţa la rupere Rm. 8 – pentru piesele tratate termic.2. reprezentând 70 % din totalul materialelor metalice turnate în piese. 2 – pentru fontele ale căror caracteristici se verifică pe probe ataşate la piese.65 % şi %Sm = 0. %Nim = 0. %Cum = 0.5 %.9.5 %.1…0. 8.5…1. 3 – pentru fontele ale căror caracteristici se verifică pe probe prelevate din piesele turnate. Fontele cu grafit lamelar (fontele cenuşii) au utilizarea cea mai mare. 114 .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fiecărei mărci. 6 – pentru fontele cu sudabilitate specificată. cuprinsă în mod obişnuit în intervalul [100 N/mm2 .

lipsa de plasticitate şi rezistenţa la oboseală redusă a acestor materiale.21. proprietăţilor foarte bune de turnare (fluiditate ridicată.1…10000 kg). astfel că simbolurile utilizate sunt EN−GJL−xxx. ceea ce explică rezistenţa mecanică scăzută. Fig. Din punctul de vedere al influenţei asupra caracteristicilor mecanice de rezistenţă cea mai convenabilă formă a grafitului corespunde tipului A. contracţie la solidificare redusă) şi de prelucrare prin aşchiere (lamelele de grafit fragmentează aşchiile). precizată şi în standardul SR EN 1561: (8. când lamelele de grafit se aşează între ramurile dendritelor sub formă neordonată (grafit D) sau sub formă ordonată (grafit E). Se pot turna piese cu forme complicate şi de orice dimensiune (masa pieselor poate fi 0. 115 . formele de grafit D şi E apar în cazul fontelor hipoeutectice supraîncălzite. Formele separărilor de grafit lamelar Caracteristicile fontelor cu grafit lamelar sunt reglementate de standardul SR EN 1561. Prezenţa grafitului conferă însă fontelor şi unele caracteristici favorabile. datorită efectelor de ungere produse de grafit.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale ferito-perlitică (la fontele cu Rm ∈ [200 N/mm2. Grafitul lamelar întrerupe continuitatea masei metalice şi constituie concentratori puternici de tensiuni. 8.44 Rm ) . 300 N/mm2]) sau perlitică (la fontele cu Rm > 300 N/mm2) şi formaţiuni de grafit lamelar izolate sau sub formă de aglomerări. xxx fiind duritatea Brinell. Utilizarea lor deosebit de largă se datorează costului redus.21. D se pot forma la aceeaşi viteză de răcire. iar EN−GJL−HB235 este o fontă cenuşie cu duritatea HB ≥ 235 HBS Între duritatea Brinell şi rezistenţa la tracţiune a acestor materiale există următoarea corelaţie. care nu pot fi realizate prin alte procedee tehnologice. care caracterizează fontele pe baza rezistenţei la tracţiune sau pe baza durităţii Brinell. EN−GJL−300 este o fontă cenuşie cu Rm ≥ 300 N/mm2. cum ar fi capacitatea mare de amortizare a vibraţiilor mecanice şi o bună comportare la uzare. de exemplu. principalele tipuri de separări de grafit fiind prezentate în figura 8. xxx reprezentând rezistenţa minmă la tracţiune în N/mm2.4) HB = RH (100 + 0. sau EN−GJL−HBxxx. Formele de grafit A. B. în funcţie de capacitatea de germinare a topiturii.

Fontele cu grafit nodular numite şi fonte ductile se obţin din fonte cenuşii prin procedeele de modificare prezentate în scap. iar al doilea numărul x alungirea la rupere A3. Sferoidizarea grafitului la modificare poate fi împiedicată de prezenţa unor impurităţi cum ar fi: As. numărul xxx reprezentând rezistenţa la tracţiune Rm. care este o încercare nedistructivă şi poate fi realizată cu aparate portabile. Pb. Relaţia (8. ceea ce pentru o epruvetă circulară corespunde unei lungimi iniţiale a porţiunii calibrate L0 = 3d0). în N/mm2.2 %. Sn. 4.4 în % (încercarea la tracţiune se realizează utilizând o epruvetă cu L0 = 3.2…3.5.3…0.8…1. De menţionat că în cazul fontelor maleabile. valori mari ale tensiunii superficiale şi valori ridicate ale dilatării iniţiale (care impun utilizarea formelor de turnare cu maselote). RH = 0. Ti. Comportarea la turnare a fontelor cu grafit nodular prezintă câteva particularităţi generate de compoziţia lor chimică apropiată de cea eutectică: fluiditate ridicată. %Mnm = 0.5 %. Al. Calitatea fontelor maleabile este reglementată de standardul SR EN 1562 care prevede două tipuri de fonte: − fontele maleabile cu miez alb. Bi. ceea ce impune limitarea concentraţiilor acestor acestor componente la niveluri foarte scăzute. produsele din astfel de materiale se obţin aplicând tratamentele termice de recoacere de maleabilizare a semifabricatelor turnate din fonte albe hipoeutectice (cu %Cm = 2. simbolizate EN−GJMB−xxx−x. 116 .8…1.4 ≥ 5 %. − fontele maleabile cu miez negru. încercarea la tracţiune se execută utilizând epruvete turnate separat şi neprelucrate mecanic. deoarece acestea sunt piese cu pereţi subţiri şi se pot turna bine din fonte albe.2).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR în care RH este un coeficient stabilit experimental pentru o anumită tehnologie de elaborare şi de turnare ai căror parametri pot fi menţinuţi constanţi (de obicei. iar dimensiunile lor sunt relativ mici şi tratamentul de maleabilizare (a cărui durată depinde de masa pieselor supuse tratării) se poate aplica în condiţii economice. %Sim = 0. utilizând valorile determinărilor de duritate Brinell. numerele având aceleaşi semnificaţii ca mai înainte.6.4) este importantă deoarece permite evaluarea rezistenţei la tracţiune pentru fiecare piesă în parte. EN−GJMB−650−2 este o fontă maleabilă cu Rm ≥ 650 N/mm2 şi A3.8 %).4 ≥ 2 %. Fontele maleabile se caracterizează prin existenţa grafitului sub formă de aglomerări sau cuiburi de grafit. aşa cum s-a prezentat în scap. aceste materiale au rezistenţa la tracţiune Rm = 350…800 N/mm2 şi alungirea la rupere A = 1…12 % şi se utilizează în special pentru fabricarea pieselor de legătură pentru instalaţii (denumite fitinguri). de exemplu.4. de exemplu.4 S 0 . TT aplicat acestor epruvete trebuind să fie acelaşi cu al pieselor pe care le reprezintă. EN−GJMW−400−5 este o fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A3. simbolizate EN−GJMW−xxx−x.

** Simboluri folosite numai la fonte maleabile Exemple de simbolizare: EN−GJL−150S − fontă standardizată cenuşie cu grafit lamelar cu Rm = 150 N/mm2. (sferoidală). martensită V− vermicular. %Nim = 5 % şi %Sim = 2 %.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Tabelul 8. Structura grafitului Structura masei metalice L – lamelară. L – N− fără grafit. Q – călită. numai U – probă ataşată piesei. în N/mm2. tratată termic. EN−GJS−HB230 – fontă nodulară cu duritatea Brinell HBS = 230.2 %. este importantă. QT – calită şi 117 . EN−GJS−350−22C – fontă standardizată cu grafit nodular cu Rm = 350 N/mm2 şi A = 22%. negru**.10 Structura simbolurilor pentru fonte conform SR EN 1560 Condiţii Caracteristici mecanice sau compozitie chimică suplimentare Caracteristici mecanice Compozitie chimică a) -nnn-nn – Rm minimă. P – perlită M – grafit în M – cuiburi. EN−GJMW−450−7U – fontă standardizată maleabilă cu miez alb cu Rm = 450 N/mm2 şi A = 7%. după comp. în cazurile în care Z – alte condiţii C – probă prelevată din specificate în concetraţia piesă comandă carbonului c) duritatea*: revenită. simbolurilechimice W – miez ale elementelor d) încercarea la încovoiere alb **. GJ−400C−Z – fontă cenuşie nestandardizată cu Rm = 400 N/mm2 la care se prevăd anumite condiţii în comandă. EN−GJL−XNiMn13−7 – fontă cenuşie aliată cu %Nim = 13% şi %Mnm = 7%. ledeburită. b) modul de obţinere a chimică. A. determinată pe probă turnată separat. determinate pe probe ataşate piesei.austenită. aliată cu %Crm = 9 %. EN−GJN−X320CrNiSi9−5−2 – fontă ledeburitică la care se impune %Cm = 3. determinate pe probe prelevate din piesă. prin şoc: d) concentraţiile −RT – la temperatură masice ale ambiantă. b) %Cm x 100. HRnn – Rockwell. prin sudare. de aliere. elementelor de −LT – la temepratură aliere %EAm scăzută separate prin cratimă * În cazul simbolizării în funcţie de duritate nu se mai indică Rm şi A. W – sudabilitate probei: pentru îmbinare S − probă turnată separat. urmată după simbolizarea H – piesă cratimă de A în %. a) litera X pentru a D – stare brută indica de turnare. HBnnn – Brinell. S – nodulară F – ferită. B – miez c) HVnnn – Vickers.

EN−GJS−400−15 este o fontă nodulară cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %.65 S 0 . Forma rotunjită a grafitului diminuează efectul de concentrare a tensiunilor. Din acest punct de vedere. fontele nodulare se supun TT de călire izotermă bainitică. Fontele cu destinaţie precizată În această categorie sunt incluse fonte nealiate sau aliate. principalele categorii sunt: fontele refractare. fontele 118 . cu condiţia obţinerii caracteristicilor mecanice impuse. ceea ce pentru o epruvetă circulară corespunde la L0 = 5d0. Standardul SR EN 1563 prevede pentru fontele nodulare feritice şi posibilitatea garantării unei anumite energii de rupere KV. alungirea la rupere fiind comparabilă cu a oţelurilor hipoeutectoide. 8. de exemplu. tinzând să înlocuiască oţelurile la realizarea arborilor cotiţi şi în industria metalurgică. mărcile respective se recunosc după literele RT sau LT scrise la sfârşitul simbolului. iar EN−GJS−22−RT aceeaşi fontă. Simbolul acestor fonte are structura EN−GJS−xxx−x. Caracteristicile fontelor cu grafit nodular netratate termic sunt stabilite prin SR EN 1563.2. EN−GJS−350−22−LT este o fontă nodulară cu Rm ≥ 350 N/mm2. în urma căruia se pot obţine rezistenţe la tracţiune Rm = 800…1400 N/mm2. cum sunt cilindrii de laminor. au rezistenţă mecanică ridicată Rm = 500…800 N/mm2. raportul este mai mare în cazul fontelor nodulare Rm decât în cazul oţelurilor. Datorită acestor caracteristici.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Caracteristicile mecanice ale acestor fonte depind în mare măsură de structura masei metalice de bază: fontele nodulare feritice au rezistenţă mecanică scăzută şi plasticitate bună. la aceeaşi structură a R p 02 masei metalică de bază. Compoziţia chimică a fontelor cu destinaţie generală este lăsată la alegerea producătorului. adică epruvetă normală). Pentru obţinerea unor caracteristici mecanice mai bune. de exemplu. determinată fie la temperatură ambiantă fie la temperaturi scăzute (până la –40 oC). cu precizarea că încercarea la tracţiune se efectuează pe epruvete prelucrate la care L0 = 5. astfel că se pot atinge valori ale rezistenţei la oboseală σO = 200…280 N/mm2. puternic solicitate în exploatare. elaborate astfel încât au anumite caracteristici specifice aplicaţiilor cărora le sunt destinate. dar plasticitatea lor este redusă. fontele nodulare perlitice. la care se garantează KV ≥ 17 J la 20 oC. la fabricarea pieselor de dimensiuni mari. A ≥ 22 % la care se garantează KV ≥ 12 J la –40 oC. fontele nodulare se utilizează cu precădere în construcţia de motoare.9. numerele având aceeaşi semnificaţie ca în cazul fontelor maleabile. iar caracteristicile celor tratate termic − prin SR EN 1564.

şoc termic şi fluaj. molibden sau stibiu. care se manifestă la temperaturi ridicate. în care se găsesc înglobate carburi şi grafit lamelar. nichel. energia lor de rupere KV rămânând practic neschimbată de la ta până la –150 oC. Cromul. şi %Cum = 2…4 %). Fontele rezistente la temperaturi scăzute sunt fonte nodulare aliate cu nichel (%Nim = 20. În condiţiile asigurării structurii de echilibru (bine detensionată) aceste fonte au o bună rezistenţa la şocuri mecanice.3.. iar FrgnAl 22 este o fontă refractară cu grafit nodular. se utilizează fonte austenitice cu grafit nodular.0.. Fontele rezistente la coroziune sunt fonte cu sau fără grafit în structură. siliciu.4 %).. Tipurile de fonte rezistente la coroziune mai frecvent utilizate sunt prezentate în continuare.5 %). în care se găsesc carburi. Fontele din această categorie sunt fie fonte cu masa de bază perlitică. %Mnm = 5…8 %) sau Ni− Si−Mn−Cu (%Nim =10…20 %. grafit lamelar sau grafit nodular. care sunt fonte alite după una din reţetele Ni−Mn (%Nim = 10. Fontele înalt aliate cu siliciu (%Sim = 12…18 %) au un conţinut scăzut de carbon (%Cm = 0. fontele rezistente la coroziune şi fontele rezistente la uzare. Aceste fonte prezintă rezistenţă la oxidare la t < 1100 °C şi au o bună rezistenţă la creştere. de exemplu FrCr16 este o fontă refractară cu grafit lamelar. %Mnm = 4…8 % . conform căruia se produc patru tipuri de fonte: fonte cu conţinut ridicat de crom. în cantităţi mai mici. aliate în principal cu crom. Fontele refractare sunt fonte aliate care au o bună comportare la acţiunea fenomenelor de oxidare. siliciul şi aluminiul conferă acestor fonte rezistenţă la oxidare prin acelaşi mecanism ca în cazul oţelurilor refractare (formarea unei pelicule compacte şi aderente de oxizi care protejează materialul faţă de oxidarea în profunzime). au structura masei metalice feritică şi sunt rezistente 119 . urmate de simbolul elementului principal de aliere şi de un număr care arată concentraţia masică medie a acestui element. aluminiu. creştere de volum. dacă grafitul este nodular. În cazul pieselor solicitate la şocuri termice.12 %. cu %Alm = 22 %...26 %) sau cu mangan ( %Mnm = 3. dacă grafitul este lamelar şi Frgn. fonte cu conţinut ridicat de aluminiu şi fonte cu conţinut ridicat de crom şi siliciu. fonte cu conţinut ridicat de siliciu. %Sim = 4…6 %. cu %Crm = 16 %. Rezistenţa lor la coroziune este puternic influenţată de forma grafitului. Fontele refractare se simbolizează cu literele Fr.5…4. cea mai bună comportare având-o fontele cu grafit fin dispersat în masa metalică de bază a structurii.. fenomen ce se produce (la temperaturi înalte) datorită descompunerii cementitei (cu formare de grafit) şi oxidării interne produse de gazele ce pătrund de-a lungul filamentelor de grafit şi are ca efecte creşterea volumului şi pierderea coeziunii materialui. Caracteristicile lor sunt stabilite prin STAS 6706. care le conferă structură austenitică. şi.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale rezistente la temperaturi scăzute. fie cu masa de bază feritică.

Cuvinte cheie bandă de călibilitate normală. slab aliate cu Cr. 75 clase de calitate. îngustă. care le îmbunătăţeşte rezistenţa la uzare. fiind fonte nealiate sau aliate cu %Nim = 1. cu structura masei metalice austenitică. Ti. În structura acestor fonte nu se admite prezenţa cementitei libere. 119 fontă rezistentă la coroziune. Cu. cu structura masei metalice perlitică. 112 laminare normalizantă. sunt rezistente la acţiunea acizilor şi apei de mare.25 %.65 % sau %Mom ≅ 0. 74 construcţie sudată.0 %.25…0. maleabile şi nodulare. iar prin adaosuri de crom. devin rezistente şi la acţiunea acizilor oxidanţi sau organici. straturi. siliciu şi aluminiu au rezistenţă bună la acţiunea acizilor sulfuric şi acetic. Ni.. 112 fâşii ZIT. Fontele rezistente la uzare cuprind două tipuri: fontele antifricţiune şi fontele de fricţiune. 119 fontă rezistentă la uzare antifricţiune.2…1. 120 fragilizare prin faza σ.5…6. iar dacă sunt aliate suplimentar cu molibden (%Mom = 2…4 %) devin rezistente şi la cloruri. 69 elinvar. Si. P. iar grafitul poate fi lamelar sau nodular. sau înalt aliate cu Mn (%Mnm = 7. structura masei metalice de bază a acestora fiind martensitică. siliciu şi/sau cupru. Fontele înalt aliate cu crom (%Crm = 25. de fricţiune. 73 120 fisurare la cald a CUS. fiind folosite pentru confecţionarea componentelor lagărelor de alunecare. 93 fontă comercială. sunt rezistente la acţiunea mediilor alcaline.. 56 comportare metalurgică la sudare. Fontele înalt aliate cu nichel (%Nim = 13…35 %) au structura masei metalice austenitică. 92 cusătură sudată (CUS) rânduri. dar toate conţin eutectic fosforos ternar (numit steadit).5…12. 94 hardenită.. fiind utilizate pentru confecţionarea tamburilor de frână de la autovehicule. Pb. 70 carbon echivalent %Ce. Fonte complex aliate cu nichel. 113 fontă refractară. 67 câmp termic de sudare. cupru.5 %). În cazul pieselor supuse la solicitări severe se folosesc fontele cu %Nim = 3.35 %) au structura tipică fontelor albe (datorită efectului antigrafitizant al cromului). 69 . Fontele antifricţiune sunt fonte care trebuie să asigure un coeficient de frecare cât mai mic. Sunt fonte cenuşii. Fontele de fricţiune sunt fonte care trebuie să realizeze coeficienţi de frecare cât mai mari. 69 coroziune intercristalină. 76 material de adaos (MA). 75 laminare termomecanică (controlată).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR la acţiunea acizilor azotic şi sulfuric. 104 invar. Au structură perlito-sorbitică.5 % şi %Crm = 0.

a. Editura Didactică şi Pedagogică. Protopopescu H. Studiul si ingineria materialelor.. vol. 77 zonă influenţată termic (ZIT).. Bucureşti. 80 oţel cu granulatie fină. * * * Culegere de standarde comentate – Fonte şi oţeluri turnate. * * * Culegere de standarde comentate – Supliment. Bucureşti. Petrescu M. Editura Didactică şi Pedagogică..C. O. Metalurgie fizică şi studiul metalelor.C.. 1980 9. * * * Culegere de standarde comentate – Oţeluri. s. 76 oţel cu granulaţie fină.. 1983 7.C. 75 oţel pentru îmbunătăţire. I. Editura Tehnică.a. Geru N. Vacu S. Mitelea I. ş.M. 1996 121 . 66 otel pentru construcţii sudate. 78 platinit. 69 simbolizare alfanumerică. Colan H. vol.I..M. 74 superaliaj.. Truşculescu M.. O.. 108 oţel rapid. Oţeluri inoxidabile şi refractare. 83 sudabilitate. Stiinţa materialelor în construcţia de maşini.I. 59 standard general. Bucureşti... Editura Didactică şi Pedagogică.D.. 65 oţel criogenic. 84 oţel carbon de calitate. calmat. 96 oţel turnat. Bucuresti.. Bucuresti. 66 oţel pentru rulmenţi.M. Editura Didactică şi Pedagogică. 93 oţel maraging. Bucureşti.I. 98 oţeluri pentru recipiente. Gâdea S. 103 oţel refractar (termorezistent). Mărci şi condiţii tehnice de calitate.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale material de bază (MB). 110 oţel pentru carburare. 70 Bibliografie 1. Saban R. Oţeluri. 105 oţeli inoxidabil cu crom. 80 oţel inoxidabil stabilizat. numerică. 69 oţel necalmat... 89 oţel Hadfield. de produs. 1981 3. Editura Sudura. Timişoara 1999 5. Mărci.a. 79 oţel duplex.. 53 structură feritică aciculară. Timişoara. 78 oteluri pentru scule.D. 109 oţel HSLA. 100 oţeluri termorezistente. Bucureşti.I. Studiul metalelor. ş. 86 oţeluri patinabile. 1994 10. Editura Facla. Editura Didactică şi Pedagogică. 112 rost de sudare. Bucureşti. 1999 11. 1983 8. 94 oţel durificabil prin precipitare (PH).. 1995 6. 64 oţel bifazic (dual-phase). Metalurgie fizică.I. 97 temperatură de referinţă. II. 1983 2. O. Bucureşti. Tillmann W. Ieremia A. Metalografie şi tratamente termice.I. cu crom şi nichel. Lugsheider E.D. Elaborarea oţelurilor aliate. 1982 4.

b) standarde naţionale.7.5. d) standarde de produs? T.4. Activitatea specifică prin care se stabilesc.8. c) oţelul are limita de curgere Re ≥ 370 N/mm2. prescripţii sau caracteristici pentru activităţi sau rezultatul acestora.2 > 400 N/mm2.6. b) oţelurile pentru electrotehnică. b) oţelul are concentraţia masică medie de carbon %Cm = 15 %. d) oţelul nu necesită aplicarea de TT pentru obţinerea caracteristicilor prescrise? T. %Sm ≤ 0. Clasele principale de calitate prevăzute în standardul SR EN 10020 pentru oţelurile nealiate sunt: a) oţeluri de uz general: b) oţeluri excepţionale. d) oţelul este destinat fabricării pieselor la care TT final este îmbunătăţirea? T.k conform STAS 500 şi. în scopul obţinerii unui grad optim de ordine într-un context dat este denumit: a) standard. d) oţeluri speciale? T. care stabileşte reguli.15 %. oţelul are limita de curgere Re ≥ 235 N/mm2. respectiv.8. c) standardizare. S235J2G3 conform SR EN 10027-1: a) otelul are rezistenţa la tracţiune Rm ≥ 370 N/mm2.8. Care dintre următoarele condiţii sunt respectate de marca de oţel nealiat simbolizată OLC15 conform STAS 880 şi.8. d) oţelurile la care singurul element de aliere (în fară de carbon) este niobiul? T.8. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de 122 . c) oţelul are prescrisă o energia de rupere (determinată pe epruvete prelevate longitudinal din semifabricate sau produse) KV > 27 J la −50 oC. este denumită: a) normalizare.8.8. C15 conform SR EN 10027−1: a) oţelul are concentraţia masică medie de carbon %Cm = 0.8.9. c) oţelul se utilizează pentru piesele care se supun carburării. b) ordonare. c) oţelurile bifazice. standardele pot fi: a) standarde de firmă. Documentul stabilit prin consens şi aprobat de un organism recunoscut.8. d) oţelul este calmat? T.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Teste de autoevaluare T. b) oţelul are concentraţiile de impurităţi %Pm. respectiv. d) convenţie? T. d) clasificare? T. c) oţeluri de calitatea. Care dintre următoarele condiţii sunt respectate de marca de oţel nealiat simbolizată OL370.4. În funcţie de nivelul de aplicare. c) lege. urmărind obţinerea unui grad optim de ordine într-un context dat. Care dintre următoarele oţeluri aliate se încadrează în clasa oţelurilor de calitate: a) oţelurile pentru recipiente sub presiune care au limita de curgere Rp0.8. c) standarde regionale. b) normativ. Respectarea cărora dintre următoarele condiţii determină încadrarea unui oţel nealiat în clasa oţelurilor speciale: a) oţelul are prescrisă energia de rupere KV în starea C + r.025 %.1. pentru probleme reale sau potenţiale.2. prevederi destinate unei utilizări comune şi repetate.3.

8. c) 15Cr3. c) materialul de adaos MA.13. d) cusătura sudată CUS? T.8. c) X6CrNi17−1. d) 34MoCrNi16? T. Care dintre fâşiile ZIT a unei îmbinări sudate dintre două piese din oţel (nealiat) cu conţinut scăzut de carbon are cele mai slabe caracteristici de tenacitate: a) fâşia de supraîncălzire.8. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri cu granulaţie fină pentru construcţii sudate: a) S335K2.8. Prezenţa cărui element de aliere conferă oţelurilor calitatea de a fi inoxidabile: a) nichelul. d) bainită cu conţinut scăzut e carbon? T. b) 42MoCr11.8. c) 34CrNiMo6−6−2. b) 51CrMnV4−4-1. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile 123 .8. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (simbolizate conform SR EN 10027−1) aparţin categoriei oţelurilor pentru carburare (cementare): a) 34CrMo4−2. d) elasticitate? T. d) P235NL1? T. c) sudabilitate. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (simbolizate conform SR EN 10027−1) aparţin categoriei oţelurilor pentru îmbunătăţire: a) 43MnMo6−2. dacă %Nim > 8 %.19.18. b) X2CrMoTi17−1. d) fâşia neaustenitizată? T. d) manganul. Ce structură prezintă semifabricatele realizate din oţeluri bifazice (dual−phase steel): a) ferită şi perlită. b) plasticitate. c) ferită şi insule de martensită.12.16.20. c) fâşia de austenitizare incompletă. b) ferită aciculară. d) X8Ni9? T. b) 38AlCrMo10−6−1. d) 17CrMn4−4? T.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale maşini (simbolizate conform STAS 791) aparţin categoriei oţelurilor pentru îmbunătăţire: a) 15Cr08. b) 12MnNi15−3.15.8. Aptitudinea unui oţel ca printr-un anumit procedeu şi pentru un anumit scop să asigure în îmbinările sudate caracteristicile locale şi generale prescrise pentru o construcţie sudată este denumită: a) călibilitate. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (simbolizate conform STAS 791) aparţin categoriei oţelurilor pentru carburare (cementare): a) 15Cr08.10. c) 17CrNi16. d) X6CrMoNb17−1? T. b) 42MoCr11.8.11. b) cromul. dacă %Crm ≥ 12. c) carbonul.8. c) P355NH.2 %.17. d) 17CrMn4−4? T.8. b) S235NL.8.14. c) P460NL2. b) fâşia de normalizare. dacă %Cm < 0. Care sunt zonele caracteristice ale unei îmbinări sudate: a) materialul de bază MB. d) 34MoCrNi16? T.8. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri cu caracteristici de tenacitate garantate la temperaturi scăzute (sub −60 oC): a) P235NL1.21. b) zona influenţată termic ZIT.0 %. c) 17CrNi16. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile feritice: a) X50CrMoV15. dacă %Mnm ≥ 12 %? T.

8.25. b) S355W.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR martensitice: a) X50CrMoV15. c) OLC45. d) transformarea perlitei în austenită? T. c) X2CrNi18−9. c) X3CrNiMoN27−5−2.26.8. d) X7CrNiAl17−7? T. d) normalizare + recoacere de globulizare a cementitei.8.32.28.8. b) normalizare + recoacere de globulizare a cementitei. d) S335K2? T. b) X2CrMoTi17−1. b) nichelul. d) X2CrNiMo17−12−2? T.8.24.27.8. Care dintre următoarele elemente conferă oţelurilor rezistenţă la oxidare la temperaturi ridicate. d) călire de punere în soluţie + îmbătrânire? T. c) călire martensitică + revenire înaltă (îmbunătăţire). c) creşterea excesivă a granulaţiei. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile de tip duplex: a) X2CrNiMoN22−5−3. b) creşterea excesivă a granulaţiei. d) călire martensitică + revenire medie? T.30. d) X50CrMoV15 T.8. b) 12MnNi15−3.29. c) călire martensitică + revenire înaltă (îmbunătăţire). Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri Hadfield: 124 . Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri refractare: a) 10AlCr180. d) X90CrMoV18? T.8. fiind elemente de aliere tipice pentru oţelurile refractare: a) cromul. d) apariţia fazei σ? T.8. d) călire de punere în soluţie + îmbătrânire? T. b) S235NL.8.33. Care este TT final ce se aplică sculelor confecţionate din oţelul OSC10: a) călire martensitică + revenire joasă. Care dintre următoarele mărci de oţeluri pot fi utilizate pentru confecţionarea matriţelor de deformare plastică la cald a oţelurilor: a) 105CrW20.23. Care din următoarele probleme pot să apară la sudarea oţelurilor inoxidabile austenitice: a) fisurarea la cald a CUS.31.8.34. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri patinabile: a) S235W.22. d) 31VCr8? T. d) 15SiNiCr200? T. d) aluminiul? T. Care este TT final ce se aplică arcurilor confecţionate din oţelul 60Si15A: a) călire martensitică + revenire joasă. b) transformarea perlitei în austenită. c) apariţia fazei σ. c) siliciul. c) 30VCrW85. c) X70CrMo15. Care din următoarele probleme pot să apară la sudarea oţelurilor inoxidabile feritice: a) fisurarea la cald a CUS. Care este TT final ce se aplică matriţelor confecţionate din oţelul 30VCrW85: a) călire martensitică + revenire joasă. c) 10AlCr240. b) 117VCr6. c) RCA 370.8.8. b) normalizare + recoacere de globulizare a cementitei. b) X6CrMoNb17−1. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile austenitice: a) X50CrMoV15. b) îmbunătăţire. b) 10AlCr240. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile martensitice cu durificare prin precipitare: a) 12MnNi15−3.

8. b) formarea în structura CUS a unor compuşi intermetalici care influenţează negativ caracteristicile de tenacitate. menţinerea o durată scurtă la această temperatură şi răcirea în apă.37. c) fisurarea la cald a CUS. c) fonta nu are grafit în structură. c) fontă cu grafit lamelar cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. b) fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. Rezolvare a) Prin încălzirea semifabricatelor la ti ∈ (A1. b) fontele antifricţiune. să se determine care este duritatea semifabricatelor după aplicarea TT intercritic. Care din următoarele probleme pot să apară la sudarea oţelurilor maraging: a) înmuierea ZIT.39.35.8.36.8. d) formarea porilor în CUS? T. Care din următoarele variante corespunde mărcii de fontă cu simbolul EN−GJMW−400−5: a) fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 5 %. Care din următoarele variante corespunde mărcii de fontă cu simbolul EN−GJS−400−15: a) fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. aşa cum se poate observa pe diagrama din 125 . d) fonta este netratată termic? T. b) T100NiMn130. c) 117VCr6.8. A3) se obţine o structură alcătuită din ferită şi austenită.40. iar duritatea martensitei este HM = 305 + 802%Cm. Care dintre următoarele mărci de oţeluri sunt destinate realizării de semifabricate sau piese turnate: a) G 230−450. c) G 200−400W. d) T9MoCrNi30R? T. constând din încălzirea la ti ∈ (A1. pentru a le conferi structura corespunzătoare unui oţel bifazic.8. c) fontele refractare.38. A3). d) fontă albă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %? T.1 % sunt supuse unui TT intercritic. Semifabricatele confecţionate dintr-un oţel carbon cu %Cm = 0. c) fontă cu grafit lamelar cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 5 %. b) fonta corespunde unui standard european. d) T120CrMn130? T.8.1. d) fontele de fricţiune? T. Ce semnificaţie are grupul de litere EN din simbolul unei mărci de fontă: a) fonta este cenuşie. Care dintre următoarele tipuri de fonte aparţin categoriei fontelor aliate rezistente la uzare: a) fontele rezistente la temperaturi scăzute. să se stabilească la ce temperatură ti trebuie efectuat TT pentru ca semifabricatele să prezinte la ta o structură ferito – martensitică cu un conţinut procentual de martensită %M ≅ 15 %.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale a) 105CrW20. d) fontă nodulară cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 5 %? Aplicaţii A. b) T120CrMn130. a) Ştiind că pentru oţelurile carbon hipoeutectoide punctele critice de transformare în stare solidă sunt A1 = 727 oC şi A3 = 910 − 208 %C m . b) fontă nodulară cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. b) Ştiind că duritatea feritei este Hα = 80 HV.8.

2. Abscisa punctului Y corespunde concentrţiei 910 − t i 2 masice de carbon a oţelului care are A3 ≡ ti şi este (%C m ) γ = ( ) . scrisă sub forma %γ = %M ≅ 15 %. care are soluţia ti ≅ 750 oC. 8.22 Aplicând regula izotermei (v. scap.23. Diagrama de stabilire a regimurilor TT pentru obţinerea oţelurilor bifazice Fig.5.5.2): (%C m ) γ − %C m %C m − (%C m )α %α = 100 %γ = 100 = 100 − %α . Deoarece linia GP a diagramei de echilibru Fe – Fe3C este o dreaptă. iar austenita are concentraţia de carbon corespunzătoare abscisei punctului Y. Fig. 2. rezultă că abscisa punctului X este (%Cm)α = 0. scap.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR figura 8. 8. 126 .59 %. rezultă: %M = %γ. semifabricatele vor avea structura alcătuită dintr-o matrice feritică cu duritatea Hα = 80 HV şi insule de martensită (uniform distribuite în aceasta) cu duritatea HM = 305 + 802(%Cm)γ ≅ 778 HV. 208 Înlocuind expresiile (%Cm)α şi (%Cm)γ în condiţia pusă în enunţul aplicaţiei. aceastei valori a temperaturii ti îi corespund valorile (%Cm)α = 0.0175 % şi (%Cm)γ = 0. rezultă că la ti ∈ (A1.1⋅10-4ti.8. iar (%Cm)γ – abscisa punctului Y. b) După aplicarea TT intercritic cu ti ≅ 750 oC. A3) ferita existentă în structura oţelului din care sunt confecţionate semifabricatele are concentraţia de carbon corespunzătoare abscisei punctului X.4 Considerând că austenita obţinută la ti se transformă integral în martensită la răcirea în apă a semifabricatelor. se obţine o ecuaţie cu necunoscuta ti. Diagrama de selectare a soluţiilor în cazul aplicaţiei A. şi (%C m ) γ − (%C m )α (%C m ) γ − (%C m )α (%Cm)α fiind abscisa punctului X.1 – 1.22. ca urmare.1). conţinuturile procentuale ale celor două faze în structura semifabricatelor fiind date de relaţiile (care se obţin aplicând regula segmentelor inverse – v.

cu carateristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8. constând din încălzirea la ti = 760 oC ∈ (A1.6 %. să se determine care este duritatea semifabricatelor după aplicarea TT intercritic.52 % şi %γ = %M = 100 = 12. Rezolvare a) Folosind notaţiile şi raţionamentul prezentate la rezolvarea aplicaţiei A.8.1⋅10-4⋅760 = 0. c) bara este confecţionată din oţelul carbon în stare îmbunătăţită (călire + revenire la ti = 650 o C şi τm = 5 ore).1 – 1. se obţin următoarele rezultate: (%Cm)α = 0.8. b) bara este confecţionată din oţelul aliat în stare recoaptă (de echilibru). Pentru realizarea unei bare de tracţiune cilindrice cu diametrul d = 15 mm.52 ≅ 722 HV.3. există posibilitatea utilizării oţelului carbon de calitate OLC35 . A.08 % sunt supuse unui TT intercritic. duritatea 12.11.STAS 791 (34NiCrMo6-6-2 .52 − 0. menţinerea o durată scurtă la această temperatură şi răcirea în apă. iar duritatea martensitei este HM = 305 + 802%Cm.0164 b) După aplicarea TT intercritic cu ti = 760 oC.STAS 880 (C35 . pentru a le conferi structura corespunzătoare unui oţel bifazic. Rezolvare Intensitatea forţei F la care rezistă bara de tracţiune este dată de relaţia πd 2 F= Rm .SR EN 10027-1) sau a oţelului aliat 34MoCrNi16 . 208 0.08 − 0.8. ca urmare. Să se determine şi să se compare intensităţile forţei de tracţiune F la care rezistă bara în următoarele circumstanţe: a) bara este confecţionată din oţelul carbon în stare recoaptă (de echilibru).0164 (%C m ) γ = ( ) = 0.2.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale %M %α + Hα ≅ 180 HV 100 100 (care corespunde unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 630 N/mm2).6 semifabricatelor tratate termic va fi H s = 722 + 80 ≅160 HV (care 100 100 corespunde unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 560 N/mm2).SR EN 10027-1). A. să se determine conţinut procentual de martensită %M din structura semifabricatelor tratate termic. Semifabricatele confecţionate dintr-un oţel carbon cu %Cm = 0.6 100 − 12.0164 %. A3). 4 duritatea semifabricatelor tratate termic va fi H s = H M 127 .1. 910 − 760 2 0. semifabricatele vor avea structura alcătuită dintr-o matrice feritică cu duritatea Hα = 80 HV şi insule de martensită (uniform distribuite în aceasta) cu duritatea HM = 305 + 802⋅0. a) Ştiind că pentru oţelurile carbon hipoeutectoide punctele critice de transformare în stare solidă sunt A1 = 727 oC şi A3 = 910 − 208 %C m . d) bara este confecţionată din oţelul aliat în stare îmbunătăţită (călire + revenire la ti = 650 oC şi τm = 5 ore). b) Ştiind că duritatea feritei este Hα = 80 HV.

adoptând vr = 0. A.2 1.5%Crm + 27.2% Nim + .0% Si m = 8%Crm + 4% Ni m ]lg v r ≅ 179 HV.31⋅105 N. Rm = 3. Se poate observa că forţa de tracţiune la care rezistă bara este cu aproximativ 19 % mai mare ca cea corespunzătoare situaţiei în care bara este confecţionată din acelaşi oţel în stare recoaptă.5⋅265 ≅ 927 N/mm2 şi . scap. cu structura ferito-perlitică. Rm = 3. Rm = 3. Deoarece HV ≅ HB şi considerând relaţia Rm = 3.11.2 − 13%C m şi F = 1.6 0. rezultă: HVαOC = 77. pe această cale 21900 + 4050%C m − PHJ se obţine HVrOC = ≅ 211HV .35 %).3) în care HVrOC = 211 HV. Se poate observa că forţa de tracţiune la care rezistă bara este cu aproximativ 36 % mai mare decât cea corespunzătoare situaţiei în care bara este confecţionată din acelaşi oţel în stare recoaptă.25 Marca oţelului OLC35 34MoCrNi16 a) Dacă bara este confecţionată din oţelul OLC35 în stare recoaptă.5⋅179 ≅ 626 N/mm2 şi F = 4 Tabelul 8.2 şi o viteză de răcire din domeniul austenitic care să conducă la o astfel de structură.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 10 + [ − 19. c) Dacă bara este confecţionată din oţelul OLC35 călit şi revenit la ti = 650 oC şi τm = 5 ore. % %Cm 0. Compoziţiile chimice ale oţelurilor considerate în aplicaţia A.4 oC/s (v. 128 .5HB (v. rezultă: HVrOA = HVrOC + 30(% Si m + % Mnm ) + 55%Crm + 6% Nim + 100% Mom ≅ 361 HV.35 0.2 1.64 ⋅ 10 5 N. duritatea structurii de revenire pe care o prezintă bara poate fi estimată cu relaţia (7.2).10).5⋅361 ≅ 1265 N/mm2 şi F = 2.3 0. aşa cum s-a obţinut în cazul precedent (pentru oţelul cu %Cm = 0.6 %Mom 0. rezultă că bara are π 15 2 ⋅ 626 = 1.7. duritatea sa se poate estima cu relaţia (7.2) considerând coeficienţii adecvaţi din tabelul 7.35 %Mnm 0.10 ⋅ 10 5 N. în care PHJ = Ti(18+lgτm) = (650 +273)(18 + lg5) ≅ 17259.5⋅211 ≅ 740 N/mm2 33.3 %Crm 0.3 Concentraţiile masice ale componentelor de aliere. duritatea structurii cu sorbită de revenire pe care o prezintă bara poate fi estimată cu relaţia (7.P b) Dacă bara este confecţionată din oţelul slab aliat 34MoCrNi16 în stare recoaptă. 3.6 + 223%C m − 14.23⋅105 N.6 %Nim 0. d) Dacă bara este confecţionată din oţelul slab aliat 34MoCrNi16 călit şi revenit la ti = 650 oC şi τm = 5 ore.6 %Sim 0.P F= π 15 2 4 ⋅ 927 = 1. cu structura ferito-perlitică. Rm = 3. duritatea sa se poate estima în acelaşi mod ca în cazul precedent şi rezultă HVαOA ≅ 265HV .3).6% Sim + 30% Mnm + 35.8.

0 0.08 1.6) şi (7.24).0 0.80 MA – D18. Schaeffler (v.11. pentru oţelurile carbon de calitate utilizarea în stare tratată termic este facultativă (s-a observat din rezolvarea aplicaţiei că oţelul OLC35 are caracteristici de rezistenţă mecanică comparabile în stare recoaptă şi în stare îmbunătăţită). Procedând în acelaşi mod.8 20 11 0. care să le permită consultarea.00 MA – D316L 0.5 şi fig.12 2. scap.50 MA – D19.7) se calculează valorile mărimilor %Cre şi %Nie.03 2. % %Cm %Mnm %Sim %Crm %Nim %Nbm %Mom MB – 10TiNiCr180 0.4.5 0.0 27 20 0. Să se determine care dintre MA disponibile asigură realizarea unor CUS având în structură.5 1.5 1.10 1. se determină coordonatele (%Cre.0 0.9 30 9 0. înţelegerea şi utilizarea prescripţiilor standardelor în vigoare. corespunzătoare punctelor caracteristice nominale ale materialelor depuse prin 129 ..08 2.2 20 11 * Toate mărcile de MA sunt realizate în România Materialul Rezolvare Considerând caracteristicile de compoziţie chimică ale MB şi folosind relaţiile (7.0 0.0 0. 7.50 MA – D310 0. Se recomandă cititorilor să conceapă şi alte aplicaţii similare.11.50 MA – D309L 0.60 MA – D316 0.3. 7.9 20 10 0..08 1.03 2.5 1.8Mn6 0.10 2. care reprezintă coordonatele punctului caracteristic nominal al MB pe diagrama structurală A. 3. în timp ce pentru oţelurile aliate valorificarea prezenţei elementelor de aliere impune utilizarea lor numai în stare tratată termic (s-a observat din rezolvarea aplicaţiei că oţelul 34MoCrNi16 în stare îmbunătăţită are rezistenţa mecanică cu aproape 36 % mai mare decât atunci când este utilizat în starea structurală de echilibru).08 . A.50 MA – D308L 0. O construcţie sudată trebuie realizată din semifabricate de tip tablă din oţel inoxidabil austenitic X2CrNi19−11.8 0.%Nie).30 MA – D309 0.0 23 14 0.8.9 20 10 0.5 % ferită.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Observaţie Această aplicaţie are ca scop justificarea şi înţelegerea prescripţiilor privind utilizarea oţelurilor pentru construcţia de maşini.75 MA – D312 0. Concentraţiile masice ale principalelor componente.04 2. acest MB şi MA disponibile pentru sudarea lui având caracteristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8.10 6. pentru evitarea fisurării la cald.9Nb 0.0 0.8 17 13 2. Procedeul de sudare care se utilizează şi configuraţia rosturile de sudare pregătite între piesele ce urmează a fi sudate asigură pMA = 70 %. pe lângă austenită. Tabelul 8.8 24 12 0. Este evidenţiat faptul că. Compoziţiile chimice ale MB şi MA considerate în aplicaţia A.8 18 10 MA – D308 0.9 19 13 2.8.

34 16.5%]). se determină coordonatele (%Cre. atât dreptele de izoferită %α = 3 % şi %α = 5 %.85 13.00 16. %Nie.05%Cre – 7.CUS.15 14. Un MA disponibil este apt pentru sudarea MB (îndeplineşte condiţia pusă în enunţul aplicaţiei.40 12.60 13.33 21.08 26. % − 21.CUS.80 %Nie.%Nie = 20.CUS . Rezultatele parcurgerii etapelor descrise anterior sunt prezentate în tabelul 8.76 21.25 %Cre. Tabelul 8. ca urmare.51 14.5. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei 8.35 20.71 21.30 14.CUS). % − 14.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR sudare cu MA disponibile. aşa cum se observă în figura 8.70 21.CUS).95 22. între dreptele corespunzătoare conţinuturilor de ferită %α = 3 % şi %α = 5 %.75 13.55 24. Schaeffler în domeniul α + γ.24. % 19.25.46 13.15 Caracteristicile CUS %Nie.04 15.%Nie = 21.75 21.74 28.%Nie = 6. Folosind relaţia (8. corespunzătoare punctelor caracteristice nominale ale CUS realizate cu MA disponibile pentru sudare.12.078 21. rezultă că MA capabile să asigure sudarea MB (precizat în enunţul aplicaţiei) fără apariţia fenomenului de fisurare la cald a CUS sunt D308 şi D309 (pentru care punctele caracteristice nominale ale CUS realizate se situează între cele două drepte de izoferită). 8.4 Caracteristicile materialului Materialul MB MA – D308 MA – D308L MA – D309 MA – D309L MA – D310 MA – D312 MA – D316 MA – D316L MA – D19. iar dreapta de izoferită %α = 5 % trece prin punctele de coordonate (%Cre = 28 %.63 12.25 31.04 23. cât şi punctele cu coordonatele (%Cre.2).56 20.70 21.20 21.8Mn6 %Cre.93 13. are ecuaţia %Nie = 1.5 %) şi corespunde ecuaţiei %Nie = %Cre – 7. se poate aprecia că dreapta de izoferită %α = 3 % trece prin punctele de coordonate (%Cre = 28 %.90 13.5 %) şi (%Cre = 14 %. analizând diagrama din figura 7.65 25.00 25.5 %) şi (%Cre = 14 %.11 21. %Nie. în condiţiile neglijării termenului ∆%EAm. % 13.20 17.8 %) şi.44 16.40 17.9Nb MA – D18.23 Punctul pe diagrama din fig. − 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Reprezentând pe aceiaşi diagramă.70 29. de a asigura realizarea unei CUS cu un conţinut procentual de ferită %α ∈ [3%.5. 130 .%Nie = 6.90 24.CUS .13. dacă punctul caracteristic nominal al CUS realizate cu acesta este poziţionat în diagrama structurală A.

Motivele utilizării preponderente în tehnică a fontelor şi oţelurilor sunt numeroase: resursele de materii prime necesare elaborării acestor aliaje sunt uşor accesibile şi destul de uniform distribuite pe glob. Cu toate acestea. valori ridicate (mai mari decât cele asigurate de fonte şi oţeluri) ale raportului dintre rezistenţa mecanică şi masa specifică (densitate). conductibilitate termică şi electrică mare. tenacitate bună la temperaturi scăzute.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Capitolul 9 STRUCTURA ŞI PROPRIETĂŢILE METALELOR ŞI ALIAJELOR NEFEROASE 9. datorită unor proprietăţi pe care acestea le prezintă (şi care nu sunt asigurate de aliajele feroase sau se obţin mai greu la aceste materiale. capacitate bună de prelucrare prin turnare. metalele şi aliajele neferoase reprezintă şi vor reprezenta şi în viitor o categorie de materiale de mare importanţă tehnică. costurile implicate de elaborarea unor astfel de aliaje şi de transformarea lor în produse se corelează favorabil cu performanţele tehnice pe care aceste produse le asigură etc. produsele confecţionate din aceste materiale sunt reciclabile şi ecologice. 131 . deformare plastică sau aşchiere. capacitate foarte bună de a conferi produselor caracteristici estetice deosebite etc. tehnologiile de elaborare şi de realizare a semifabricatelor şi pieselor din astfel de aliaje sunt bine fundamentate ştiinţific şi asigurate logistic. Introducere Metalele şi aliajele neferoase deţin în prezent în aplicaţiile tehnice o pondere de aproape 20 de ori mai mică decât cea corespunzătoare aliajelor feroase (fonte şi oţeluri). proprietăţile (caracteristicile) lor mecanice sunt ridicate şi pot fi relativ uşor modificate şi adaptate condiţiilor de utilizare prin aplicarea de tratamente termice şi termochimice. cu cheltuieli inadmisibil de mari): rezistenţă ridicată la coroziune (în prezenţa mediilor de lucru chimic active).1.

7 420 68. Caracteristicile fizice ale principalelor componente de bază ale aliajelor neferoase Metalul Aluminiu Cupru (Aramă) Titan Nichel Staniu (Cositor) Stibiu (Antimoniu) Zinc Plumb Cadmiu Beriliu Magneziu Aur Argint Platină Simbolul chimic Temperatura de solidificare – topire ts.2 14.6 106 .7 40.6 25.7 29. J/(kg⋅K) Căldura latentă de topire qs.0 39. W/(m⋅K) Rezistivitatea electrică ρΩ.3 21. kJ/kg Coeficientul de dilatare termică liniară αt (între ta şi 100 0C).3 31.5 16.6 16.4 13.3 11.1. la ta.0 9. 0 C Densitatea ρ la ta. nΩ⋅m Al Cu Ti Ni Sn Sb Zn Pb Cd Be Mg Au Ag Pt 660 1083 1660 1453 232 631 420 327 321 1278 649 1064 962 1772 2700 8930 4510 8910 7290 6690 7130 11340 8650 1850 1740 19280 10500 21440 900 386 512 471 222 207 382 129 230 1886 1025 128 235 132 397 205 440 309 59 163 101 23.2 19.5 14.5 110 370 59.5 11.5 23. kg/m3 Căldura specifică Cs la ta.2 55 1300 368 63 104 113 23.5 8.2 206 72.0 44.1 247 401 19 83 63 26 113 34 97 210 163 317 428 72 26. µm/(m⋅K) Coeficientul de conductivitate termică λ la ta.Tabelul 9.

Al 99.65 Principalele impurităţi Fe. Fe.8. Cu 99.93.Bi. P. Sb 99. Ni. S. Ni 98. Fe.3 STAS 10502: Ni 99. Bi. As. Cu.0) Au-Ni. Zn-Cu.565. Cu As.95. Sn-Hg Sb-Sn.90.94.As. Zn Ag-Cd.9.9.8. pentru care concentraţia este în %o). Cr-W. Ag-Cu.75.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Deoarece proprietăţile aliajelor neferoase sunt determinate în măsură importantă de proprietăţile componentului lor principal (metalic). Fe Fe.Al 99. Pb 99. Pb-Ca Cd-Ag. Pb. Cu-Be Ti-Al.6. Al. Sb 99.985. Pt-Ir.9.1 sunt prezentate metalele folosite frecvent drept componente de bază ale acestor aliaje şi sunt precizate o serie de caracteristici care. Al 99.6 Bi.6.99. Ag STAS 3321: Ag 999. Ti 99. Fe S. Mg 99.4. Cu. Sn. Zn-Cd. Cu 99.5. Bi.5.2. Sn 98. Ni-Cr.2. Cu.98. Mg-Mn.99. Si Pt-Ni. Pb. P Pb. Au-Cu.95. Sb Sn. Mg 99.99. Bi Pb. Ni-Fe Cr-Ni. Al 99 STAS 270/1:Cu 99.85. Al.5 STAS 646: Zn 99. Cu-Al. Cd 99. Fe.995. S Pb. O. Zn 97. definesc cantitativ proprietăţile lor fizice. 133 . Au STAS 4389: Au 999.99. Sn 99.3. Fe.98.9.99.85 STAS 8615: Cd 99.5. Ni 99. Bi.2 sunt precizate clasele de puritate industrială în care pot fi obţinute aceste metale.95. S. Zn-Mn Pb-Sb. Sb 97. Cd 99.Cd C. în tabelul 9. Al 99. Pb-Sn. Sn 96. As. Cr-Mo Sn-Pb.5 Ti 99. Mn Principalele clase de aliaje binare folosite în tehnică Al-Cu. Ni-Mo.6. Cu. Pt STAS 10560: Pt 99. Cu. Si. Pt 99. Cu. Sb 99. As. Ni 99.6 STAS 7386: Cr 99. Si. Ti-Ni Ni-Cu.Al 99. Ni 99. Mg-Zn Au-Ag.6. Al-Zn Cu-Zn. Zn 98.98. Zn 99. S. Al 99. Si. Clasele de puritate ale componente de bază ale aliajelor neferoase Metalul Al Cu Ti Ni Cr Sn Sb Zn Mărcile industriale * STAS 7607: Al 99. Al 99. Pb.95. Al-Si. Al 99.4. Sb 99. împreună cu cele redate în tabelul 1. Al-Mg.96.9 Mg-Al. Pb 99. Pt-W * cifrele de după simbolul chimic indică valoarea minimă a concentraţiei masice a metalului industrial (în %. Al 99. Cr 98.97. Sn 99. Cd Cd-Sn Mg-Si. Sn Ag. Pb Pb-Ag. Cd 99.3 sunt expuse valorile celor mai importante caracteristici mecanice ale metalelor care constituie componentele de bază ale aliajelor neferoase.95. Cu-Sn.5. cu excepţia Au şi Ag. Ag-Ni. în tabelul 9. Sn-Sb. Pb 99. Sb 98. Pb 99. Cr-Ti. Cu. Cr 98. Ni 97. Ag-Hg Pt-Rh. Au-Pt Pb. Pt 99. (Au 995. Zn.99: Pb 99. Sb-Pb Zn-Al.5 STAS 663: Pb 99. Fe. Sb. Cd.3.C. Pb. Cr 97 STAS 10309: Sn 99. Bi. impurităţile ce au influenţe (negative) majore asupra proprietăţilor lor şi cele mai utilizate tipuri de aliaje binare în care fiecare din aceste metale este componentul de bază (principal).7. Mg STAS 10273:Mg 99. Cu 99.97. Cd-Ni. Cu 99. Fe. Sn-Zn. Ti 99. Sb.8 Pb. Zn 98. Cu 99. Fe. Zn Pb.35 STAS 10262: Sb 99.96. P. iar în tabelul 9.5.6.5. Tabelul 9.

Caracteristicile mecanice la ta ale principalelor componente de bază ale aliajelor neferoase Metalul Starea Rezistenţa la rupere 2). N/mm2 Duritatea 2) Al Cu Ti Ni Sn Sb Zn Pb Cd Be Mg Au Ag Pt 1) recopt (stare de echilibru) ecruisat ecruisat 1) 40 – 70 120 − 140 170 − 220 420 − 450 220 − 250 310 − 330 12 − 14 10 − 13 70 − 100 11− 13 69 − 83 380 − 480 160 − 195 180 − 220 100 − 120 120 − 145 15 – 30 100 − 120 50 − 70 320 − 330 130 − 150 50 − 60 10 − 11 − 50 − 55 4−5 − 260 − 310 90 − 105 115 − 140 − − 50 – 70 8 − 12 45 − 60 10 − 15 50 − 60 30 − 40 80 − 90 − 40 − 50 60 − 70 17 − 25 − 3 − 15 2 − 10 40 − 50 48 − 50 62000 115000 105000 207000 44000 77800 105000 55000 300000 43000 78000 76000 25000 42800 79000 16500 19000 38000 20600 140000 − − 27500 140 − 220 HV − 35 – 40 HBS 95 – 110 HBS 90 – 120 HBS 60 – 65 HV 5 – 6 HBS 30 – 60 HBS 20 – 35 HBS 3 – 5 HBS 16 – 24 HBS 75 – 85 HRB 37 – 39 HRE 48 – 54 HRE 18 – 20 HBS 25 – 30 HV recopt (stare de echilibru) 1) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) sinterizat (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) ecruisat 1) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) 170000 38 – 45 HV 150 − 165 − − deformat plastic la rece cu GD = 70 … 90 %.Tabelul 9. N/mm2 Limita de curgere 2) . N/mm2 Modulul de elasticitate transversală. 3) scade odată cu conţinutul de impurităţi. . 2) creşte odată cu conţinutul de impurităţi al metalului. N/mm2 Alungirea procentuală după rupere 3) .3. % Modulul de elasticitate longitudinală.

ternare sau complexe. Pt etc. Al. în diverse concentraţii şi alte elemente de aliere decât zincul: Si. Sn.). Fe. aliaje cu rezistenţa mecanică ridicată (dure). aliaje criogenice (cu tenacitate ridicată la temperaturi scăzute). o structură monofazică. astfel: • în funcţie de numărul componentelor. iar aliajele denumite în tehnică alame au ca bază aliaje Cu – Zn. Au. aliaje antifricţiune. Toate criteriile de clasificare anterior precizate se folosesc însă drept criterii secundare. de exemplu. pentru denumirea diverselor aliaje neferoase şi sistematizarea studierii structurii şi proprietăţilor lor. pentru a facilita studierea structurii şi proprietăţilor fiecărui tip de astfel de aliaje. aliajele neferoase pot fi: aliaje de turnare şi aliaje deformabile plastic. aliajele neferoase se încadrează în următoarele categorii: − aliaje monofazice. aliaje anticorosive (cu rezistenţă ridicată la acţiunea mediilor agresive de lucru). în care precipită la răcirea ulterioară particule de faze secundare (de obicei. Mn. Ni etc. în care sunt introduse suplimentar. dar.. aliajele neferoase se clasifică în: aliaje durificabile structural prin tratamente termice şi aliaje nedurificabile prin tratamente termice. compuşi intermetalici). în diverse concentraţii şi alte elemente de aliere decât cuprul: Mg. − aliaje cu structură monofazică după solidificare. aliajele metalelor preţioase (aliaje pe bază de metale preţioase: Ag. Mn etc. se ia ca bază câte un aliaj binar reprezentativ şi se consideră că restul componentelor sunt elemente suplimentare de aliere (de exemplu. − aliaje care conţin în structură constituenţi eterogeni (de tipul amestecurilor mecanice eutectice sau eutectoide). preferându-se clasificarea acestora în funcţie de componentul de bază şi încadrarea lor în categorii de tipul: aliajele cuprului (aliaje pe bază de cupru). 135 . cele mai multe tipuri de aliaje utilizate în prezent în tehnică sunt complexe. iar în funcţie de aptitudinile de a-şi mări rezistenţa mecanică în urma aplicării de TT. aliajele nichelului (aliaje pe bază de nichel). Aliajele neferoase (ca şi fontele şi oţelurile) se pot clasifica şi pe baza denumirii proprietăţii sau caracteristicii care le defineşte primordial utilitatea tehnică. aliajele neferoase pot fi: binare. aliajele aluminiului (aliaje pe bază de aluminiu). la orice temperatură. în care sunt introduse frecvent. aliajele denumite în tehnică duraluminuri au ca bază aliaje Al – Cu. alcătuită din cristale de soluţie solidă având ca solvent componentul de bază. aliajele titanului (aliaje pe bază de titan).) etc. se practică încadrarea aliajelor neferoase în categorii ca: aliaje uşoare (caracterizate prin densităţi ρ ≤ 4000 kg/m3). care prezintă în stare solidă. • în funcţie de posibilităţile tehnologice de transpunere în produse şi de prelucrare a acestora. • în funcţie de constituţia structurală de echilibru (la ta).Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Aliajele neferoase se pot clasifica folosind o multitudine de criterii. Pb. aliaje uşor fuzibile (cu temperaturi ts coborâte) etc.

136 . se utilizează cu predilecţie pentru realizarea modificărilor de tipurile I şi III. v. În funcţie de efectele pe care le produce asupra structurii primare a aliajelor neferoase. modificatorii care acţionează în acest mod (borul şi unele metale de tranziţie cu reactivitate chimică mare: Ti.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9.6). care. care are ca efect principal finisarea (micşorarea dimensiunilor) cristalelor dendritice primare. Ta.4. asigurând solidificarea cu un număr mare de germeni cristalini şi formarea unor structuri primare fine. scap. Modalitatea actuală cea mai eficientă de influenţare a caracteristicilor structurii primare a aliajelor neferoase o reprezintă modificarea. fenomene de cristalizare secundară (recristalizare în stare solidă. care are ca efect îmbunătăţirea fineţei şi gradului de dispersie a fazelor componente ale amestecurile mecanice eutectice care se formează la solidificarea unor aliaje neferoase.6). constituie baze pentru germinarea eterogenă la solidificarea aliajelor (v. scap. distribuite sub formă de suspensie fină. 4. care să determine transformarea structurii dendritice primare într-o structură secundară favorabilă (din punctul de vedere al mărimii granulaţiei şi gradului de dispersie a fazelor) obţinerii unor caracteristici mecanice ridicate şi/sau asigurării unei bune comportări la prelucrarea prin deformare plastică sau la aplicarea de TT. La alegerea modificatorilor şi realizarea modificării aliajelor neferoase trebuie avute în vedere următoarele aspecte esenţiale: • modificatorii introduşi în aliajele neferoase lichide acţionează în unul din următoarele moduri: − formează (individual sau prin combinare cu componentele aliajelor) particule greu fuzibile şi insolubile în aliajele topite. v. scap. 1. • modificare de tipul III. în decursul răcirii după solidificare. Zr. • modificarea de tipul II.2. ca urmare. Modificarea aliajelor neferoase La marea majoritate a aliajelor neferoase folosite în tehnică componentele de bază nu prezintă transformări alotropice şi. Mo). la aceste aliaje nu se produc.2). constând din inocularea în aliajele lichide a unor cantităţi mici de substanţe chimice (numite modificatori. modificarea poate fi: • modificare de tipul I. care pot schimba mecanismele obişnuite ale germinării şi/sau creşterii cristalelor la solidificare. 1. care determină accentuarea ramificării şi subţierea ramurilor (axelor) cristalelor dendritice primare şi influenţează favorabil distribuţia fazelor secundare la aliajele în care (în timpul răcirii după solidificare) precipită particule ale unor astfel de faze. acest tip de modificare este eficient la aliajele neferoase care prezintă după cristalizarea primară o structură monofazică (cu cristale de soluţie solidă).

Na. deoarece omogenizarea se realizează prin difuzie.1). în unele cazuri (de exemplu la semifabricatele şi piesele turnate din aliaje pe bază de Cu) impunându-se 137 . de exemplu. τm = 2…24 ore). cu un număr mare de particule care activează germinarea eterogenă şi rezultă structura primară cu granulaţia cea mai fină. scap.8…0. dacă concentraţia acestora este mică. în cazul modificatorilor care au rolul de a forma particule greu fuzibile şi insolubile în aliajele topite. • modificatorii trebuie introduşi în aliajele neferoase într-o cantitate (concentraţie) optimă (care asigură nivelul maxim al efectelor pozitive produse de modificare). iar dacă concentraţia acestora depăşeşte nivelul optim. Sb.95…0. în K. 6. având ts = 500…600 oC). pentru omogenizarea pieselor turnate din aliaje în care procesele de difuzie se defăşoară foarte lent. Ca.98. iar τm trebuie să fie mari (de obicei. pe bază de Al sau Mg. Principalele tipuri de recoaceri fără schimbare de fază care se pot aplica semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase sunt: • Recoacerea de omogenizare (RO) este recomandată pentru diminuarea neomogenităţilor chimice ale structurilor dendritice primare ale semifabricatelor şi pieselor turnate. deoarece particulele care se formează sunt grosolane şi în număr insuficient realizării unei structuri primare fine. Tratamentele termice la aliajele neferoase Tratamentele termice (TT) care se aplică semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase se definesc şi se clasifică la fel ca şi tratamentele destinate semifabricatelor şi pieselor din oţeluri şi fonte (v. în mod obişnuit. ti corespunzătoare acestui TT se alege cât mai ridicată (ti + 273 = Ti = kOTs. în care Ts. 9. definită ca fiind temperatura la care verticala aliajului intersectează linia sau suprafaţa solidus a diagramei de echilibru fazic a sistemului de aliaje căruia aparţine acesta. dacă concentraţia acestora este la nivelul optim se formează o suspensie fină. dar poate avea şi valori kO = 0. efectele pozitive ale modificării se micşorează. Pb) se folosesc mai ales pentru asigurarea modificărilor de tipul II. cum sunt aliajele uşoare. kO = 0.9.3. iar coeficientul kO se ia. care micşorează viteza de creştere a germenilor şi limitează dezvoltarea în grosime a ramurilor cristalelor dendritice primare. modificatorii care acţionează în acest mod (metalele uşor fuzibile: Li.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase − formează pelicule de adsorbţie pe suprafeţele germenilor cristalini. particulele nu se formează sau se formează în număr insuficient asigurării unei structuri primare fine. este temperatura de solidificare – topire a aliajului din care sunt confecţionate piesele supuse RO.

γ fiind suferă transformări eutectoide (la fel ca oţelurile şi fontele): γ incal. • Recoacerea de detensionare (RD) se aplică semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase în scopul diminuării intensităţii şi redistribuirii tensiunilor mecanice reziduale existente în acestea. TT de călire 138 .3) se pot aplica semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase care prezintă transformări fazice în stare solidă (determinate de variaţiile cu temperatura ale solubilităţii componentelor în fazele din structura aliajelor. recoacerile cu schimbare de fază se efectuează la produsele confecţionate din astfel de aliaje neferoase (cum sunt aliajele Cu – Zn. austenită. pentru finisarea granulaţiei structurii grosolane rezultate după RO. în cazul recoacerii sau în aer liniştit. în mod obişnuit. RRN a semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase se realizează cu ti = trp + 100…200 oC (trp fiind temperatura de recristalizare primară a aliajului din care sunt confecţionate piesele supuse TT. soluţia solidă (denumită.4Ts). aliajele Cu – Al. în cazul normalizării). scap. ca şi în cazul aplicării la piesele din aliaje feroase. • Recoacerea de recristalizare fără schimbare de fază (RRN) este utilizată pentru refacerea plasticităţii semifabricatelor şi pieselor ecruisate prin deformare plastică la rece. trp + 273 = Trp ≅ 0. La semifabricatele şi piesele confecţionate din aliaje neferoase se pot efectua două tipuri (principial diferite) de călire: • Călirea martensitică se poate aplica pieselor din aliaje neferoase care racire α + δ . scap. ca şi faza corespondentă a aliajelor Fe – C) care se transformă (la răcirea sub o temperatură caracteristică) în amestecul eutectoid (α + δ). de realizarea unor transformări eutectoide etc. Regimul RRN se alege astfel încât să se producă în piesele supuse tratamentului procesele de restaurare şi recristalizare primară şi să nu apară efectele defavorabile ale desfăşurării fenomenelor de creştere a granulaţiei şi de recristalizare secundară (v. finisarea granulaţiei. mecanismele detensionării termice şi principiile stabilirii regimului RD sunt cele prezentate în scap. pentru obţinerea la ta a unei stări de echilibru structural. de producerea transformărilor alotropice ale unor componente.). 3.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR aplicarea de TT ulterioare. unele aliaje pe bază de Ti) pentru obţinerea stărilor structurale de echilibru.5 şi 6. τi + τm = 1…4 ore şi răcirea în aer liniştit. 6. v. se menţin la ti o durată τm (pentru uniformizarea temperaturii în masa pieslor şi pentru omogenizarea structurii) şi se răcesc lent (o dată cu cuptorul. Recoacerile cu schimbare de fază (de tipul recoacerii complete sau normalizării.2. la piesele din astfel de aliaje.3.2. îmbunătăţirea prelucrabilităţii prin deformare plastică sau prin aşchiere etc. de obicei.2). Modul de conducere a unui astfel de TT este simplu: piesele se încălzesc la o temperatură ti situată desupra unuia din punctele de transformare în stare solidă ale aliajului neferos din care sunt confecţionate. 6.

care aparţin unor sisteme ale căror diagrame de echilibru sunt de tipul celei prezentate în figura 9. ts).1). fig. cu structura cristalină diferită de cea corespunzătoare fazei γ (austenitei) din care s-a format..1. 9. alcătuită din cristale de soluţie solidă α ≡ B(A) omogenă. Ti – Ni. Revenirea structurilor (metastabile) obţinute prin călirea martensitică a aliajelor neferoase poate conduce la efecte similare celor care se produc prin revenirea oţelurilor sau fontelor călite martensitic şi care constau în obţinerea (prin transformări structurale bazate pe difuzie) unor structuri apropiate de echilibru şi bine detensionate. pentru ca transformarea (printrun mecanism bazat pe difuzia componentelor) γ ⇒ α + δ să nu fie posibilă şi să se realizeze o transformare de tip martensitic (printr-un mecanism care nu presupune difuzia componentelor) γ ⇒ M. • Călirea de punere în soluţie se poate aplica la piesele din aliaje neferoase în a căror structură apare ca fază principală o soluţie solidă care are ca solvent componentul de bază al aliajelor şi prezintă o variaţie importantă cu temperatura a capacităţii de a dizolva componentele de aliere (solubilitatea componentelor de aliere în această fază scade puternic când se micşorează temperatura). TT de călire de punere în soluţie constă din încălzirea şi menţinerea o scurtă durată la o temperatură tic ∈ (tso. rezultă că prin răcirea rapidă de la tic a structurii monofazice α se împiedică separarea din aceasta (prin procese bazate pe difuzie) a fazei θ (bogată în elemente de aliere) şi se obţine la ta o structură monofazică. Ti – Mo. Călirea martensitică se poate aplica la produsele realizate din unele aliaje ale sistemelor Cu – Al. menţinerea la această temperatură o durată τm (pentru obţinerea unei structuri cu austenită omogenă) şi răcirea rapidă (cu o viteză vr mai mare decât o viteză critică vrc). pentru obţinerea unei structuri monofazice. care îndeplinesc criteriile structurale menţionate mai înainte. Analizând modul de efectuare a acestui TT (v. M (denumită martensită. acest TT a fost denumit călire de punere în soluţie (a fazei θ). în apă) pentru menţinerea structurii monofazice α până la ta. cu cristale de soluţie solidă) obţinute prin călirea de punere în soluţie a aliajelor neferoase prezintă o bună comportare la prelucrarea prin deformare plastică. 139 . deoarece realizează punerea (dizolvarea la încălzire şi menţinerea la răcire) în soluţia solidă α a fazei θ. alcătuită din cristale de soluţie solidă α suprasaturată în elemente de aliere (fază metastabilă). Cu − Ti. urmată de răcirea rapidă (de obicei. structurile (monofazice.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase martensitică constă din încălzirea lor la o temperatură ti situată în domeniul de stabilitate al fazei γ (domeniul austenitic). Ti – Al etc. Cu – Be. La piesele din astfel de aliaje. ca şi faza corespondentă din structura aliajelor Fe – C călite) fiind o soluţie solidă suprasaturată în elemente de aliere. Spre deosebire de structurile (dure şi fragile) realizate prin călirea martensitică.

prin procese de germinare omogenă. 140 . precipitatele θ’ se formează prin germinare eterogenă pe anumite defecte ale structurii cristaline a matricei α (de exemplu. care germinează eterogen pe limitele grăunţilor cristalini ai matricei α şi sunt necoerente cu această matrice.30 nm şi grosimea de 1.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Revenirea structurilor obţinute prin călirea de punere în soluţie a aliajelor neferoase.0 nm). deoarece aceste precipitate se formează prin procese de germinare şi creştere. având la bază mecanisme ce presupun difuzia componentelor aliajului supus TT... precipitatele θ” germinează relativ uniform în matricea α şi sunt legate prin interfeţe coerente cu structura cristalină a acestei matrice. care pot fi evidenţiate în structură numai prin examinarea la microscopul electronic. putând fi uşor evidenţiate în structură prin examinarea la microscopul optic. în structura matricei α se pot forma următoarele tipuri de precipitate: • zonele GP (notate în acest mod după numele cercetătorilor Guinier şi Preston care le-au detectat pentru prima oară prin tehnici de difracţie cu raze X) apar la temperaturi şi durate mici ale procesului de îmbătrânire şi sunt asocieri preferenţiale de atomi ai componentelor de aliere din aliajul tratat. • precipitatele θ sunt faze stabile (de echilibru).6 nm şi se formează uniform în matruicea α.. dacă tii = ta sau îmbătrânire artificială. cu dimensiuni suficient de mari pentru a putea fi observate prin examinarea structurilor la microscopul optic şi care apar dacă duratele şi/sau temperaturile de îmbătrânire sunt mai mari decât cele corespunzătoare formării precipitatelor θ”.. zonele GP au forma unor discuri cu diametrul de 5. tso).0. Natura fazică şi caracteristicile structurale ale precipitatelor care se formează la îmbătrânire depind de mărimile parametrilor ti şi τm. datorită efectelor de durificare pe care le produce. ajungând la frecvenţe de 1013…1015 zone/mm3.. constând din încălzirea şi menţinerea acestora la o temperatură tii ∈ [ta. în funcţie de temperatura şi durata îmbătrânirii aliajelor neferoase călite.5. • precipitatele θ’ sunt tot faze metastabile. dacă ta < tii < tso. Cercetările întreprinse până în prezent au evidenţiat că.. în mod obişnuit. determină separarea din soluţia solidă suprasaturată (metastabilă) a unor precipitate care durifică structura..3. TT de revenire aplicat structurilor obţinute prin călirea de punere în soluţie este denumit îmbătrânire şi poate fi îmbătrânire naturală. pe dislocaţiile elicoidale) şi sunt semicoerente cu structura cristalină a acestei matrice. cu configuraţie platiformă (cu diametrul de 25. • precipitatele θ” sunt faze metastabile care se formează la durate mai lungi şi/sau la temperaturi mai înalte de îmbătrânire decât cele corespunzătoare formării zonelor GP şi sunt faze distincte (cu structuri cristaline diferite de structura fazei stabile θ)..2.8 nm şi grosimea de 0.

Fig. precipitatul specific temperaturii ti se dizolvă în matricea α şi apoi din matricea α se separă un nou precipitat. care constă din supraîncălzirea de scurtă durată a aliajelor îmbătrânite.1.2. reprezentând dependenţele experimentale dintre duritatea aliajului îmbătrânit şi parametrii de regim ai îmătrânirii: HVr = f(ti = ct. în principal de creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii acestora. Aşa cum se poate observa analizând curba de îmbătrânire HVr = f(ti = 130 oC. pentru reconstituirea stării structurale monofazice pe care aliajele o aveau după călirea de punere în soluţie (supraîncălzirea de scurtă durată asigură dizolvarea în matricea α a precipitatelor formate prin îmbătrânire.). la ridicarea temperaturii de îmbătrânire de la ti la t i/ > ti. Aceste particularităţi ale formării precipitatelor în timpul îmbătrânirii aliajelor neferoase călite sunt valorificate practic la realizarea procesului de reversiune. Curba de îmbătrânire la ti = 130 oC a unui aliaj Al – Cu. corespunzător temperaturii t / > ti. τm) a unui aliaj Al – Cu (cu %Cum = 3 %).. astfel.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase În privinţa filiaţiei diverselor tipuri de precipitate. Configuraţia diagramei de echilibru a sistemelor cărora aparţin aliajele neferoase la care se pot aplica TT de călire de punere în soluţie Fig. 9. cercetările experimentale întreprinse până în prezent au arătat că orice precipitat se formează direct din matricea α şi nu prin transformarea precipitatelor existente anterior în structura aliajului supus îmbătrânirii. τm = ct. τm) sau HVr = g(ti. cu %Cum = 3 % Transformările structurale produse prin îmbătrânire sunt însoţite de modificări ale proprietăţilor aliajelor călite. pentru orice aliaj călit şi îmbătrânit. dar nu oferă timpul necesar separării precipitatelor specifice temperaturii la care s-a supraîncălzit aliajul). efectul de durificare al îmbătrânirii se poate evidenţia cu ajutorul unor curbe de îmbătrânire. 9. prezentată în 141 .

) sunt simbolizate printr-un număr (în mod obişnuit.4 şi 9.. şi varianta propusă de AA (Aluminum Association). la aliajele titanului. 9. regional sau internaţional) care gestionează sistemul. între călirea de punere în soluţie şi îmbătrânire. efectul de durificare al îmbătrânirii creşte în cursul formării precipitatelor semicoerente (zonele GP şi precipitatele θ”) şi scade odată cu apariţia precipitatelor semicoerente (θ’) şi necoerente (θ). fabricării. verificării şi comercializării semifabricatelor şi pieselor din astfel de materiale.4. Desfăşurarea proceselor de precipitare la îmbătrânire şi efectele de durificare produse de acestea pot fi influenţate substanţial dacă. principalele variante ale acestui sistem. fără nici o semnificaţie legată de compoziţia şi proprietăţile mărcii) acordat de asociaţia sau de organismul (naţional. CEN (Comité European de Normalisation) sau ISO (International Organization for Standardization). aplicată la aluminiu şi aliajele pe bază de aluminiu şi recomandată de standardele elaborate de ISO şi CEN pentru mărcile de aluminiu şi aliaje de aluminiu deformabile. sunt: • sistemul de simbolizare numerică.5.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR figura 9.2. se ajunge astfel la ideea (confirmată prin cercetări experimentale) că efectul de durificare este o consecinţă a interacţiunii dintre dislocaţiile matricei aliajului îmbătrânit şi precipitatele coerente. având la bază principiile prezentate în tabelele 9. 142 . la aliajele magneziului. proiectării. sunt: varianta UNS (Unified Numbering System). cum ar fi ASM (American Society for Metals). acest efect diminuându-şi intensitatea odată cu distrugerea coerenţei dintre matricea structurală a aliajului şi precipitatele formate la îmbătrânire. aplicată la aliajele aluminiului. AA (Aluminum Association). conform căruia mărcile de metale şi aliaje neferoase din diverse categorii (aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu. la aliajele cuprului. Simbolizarea metalelor şi aliajelor neferoase comerciale În prezent nu există un sistem de simbolizare a mărcilor de metale şi aliajele neferoase unanim recunoscut şi aplicat la întocmirea documentelor tehnice aferente conceperii. regionale sau internaţionale). la aliajele zincului etc. cupru şi aliaje pe bază de cupru etc. semifabricatele sau piesele din aliaje neferoase se supun unor operaţii de deformare plastică la rece. recomandate de diverse asociaţii profesionale şi/sau organisme de standardizare (naţionale. Cele mai utilizate sisteme de simbolizare a mărcilor de metale şi aliaje neferoase.

0 G AlZn6MgCr 8. iar simbolurile mărcilor de aliaje neferoase sunt alcătuite din simbolul chimic al componentului de bază. Aliaje având Cu ca EAP 2 A92001 / 2001 AlCu5. scrise în ordinea descrescătoare a importanţei lor. Aliaje având Mn ca EAP 3 A93003 / 3003 AlMn1Cu 4. litera Z pentru turnarea centrifugală..). X0 = 2 ⇒ α ≡ B. dacă X0 = 1⇒ α ≡ A. urmată (eventual) de o literă care codifică procedeul tehnologic de turnare recomandat la realizarea semifabricatelor sau pieselor din aceste aliaje (litera S pentru turnarea în forme din nisip. Aluminiu şi aliaje cu %Alm ≥ 99 % 2. Date privind simbolizarea mărcilor de aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu Mărcile de aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu pentru turnare Structura simbolului în varianta UNS: AX0X1X2X3X4* Structura simbolului în varianta AA: αX1X2X3. simbolurile chimice ale elementelor de aliere pentru care %EAm este în jur de 1 % sau mai mare fiind însoţite de numere (de preferinţă întregi) care indică concentraţiiile masice nominale (medii) ale acestor componente.1 G Al 99.5MgMn 3.2 .4.2. litera M pentru turnarea în forme metalice.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • sistemul de simbolizare alfanumerică (sistemul de simbolizare după compoziţie). urmat de simbolurile chimice ale elementelor de aliere. Aliaje având Si ca EAP 4 A94343 / 4343 AlSi7. Tabelul 9.0 G AlCu4MgTi 3.0 G AlMg10 6. X0 = 6 ⇒ α ≡ F.0 1. dacă X0 = 0.1 G AlSi5 5.1 G AlSn6Cu1Ni1 9. X4 = 0 la aliajele pentru turnare în piese şi X4 = 1 sau 2 la aliajele pentru turnare în lingouri. simbolul nu conţine litera α.. Aliaje având Mg ca EAP 5 A05200 / 520. Aliaje având Si ca EAP + Cu şi Mn 3 A13190 / A319. Aliaje având Zn ca EAP 7 A97149 / 7149 AlZn8MgCu 8. . Aliaje având Si ca EAP 4 A24430 / B443.5 6. litera P pentru turnarea sub presiune etc.X4* Seria (grupa) de aliaje Exemple de mărci X1 1 A01001 / 100. 6 pentru aliajele rezultate prin modificări aduse unei reţete originale. Aliaje având Zn ca EAP 7 A07120 / 712. Aliaje având Mg ca EAP 5 A95052 / 5052 AlMg2.0 G AlSi5Cu3 4. Aluminiu şi aliaje cu %Alm ≥ 99 % 2. Aliaje având Cu ca EAP** 2 A02040 / 204. Aliaje având Sn ca EAP 8 A08510 / 851. Aliaje având alte EAP 9 − − Mărcile de aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu deformabile Structura simbolului în varianta UNS: A9X1X2X3X4 Structura simbolului în varianta AA: X1X2X3X4 Seria (grupa) de aliaje Exemple de mărci X1 1 A91080 / 1080 Al 99. ** EAP ≡ element de aliere principal 143 . X0 = 1.. conform căruia mărcile de metale neferoase se simbolizează aşa cum se arată în tabelul 9. litera C pentru turnarea continuă.8 1. simbolurile aliajelor de turnare sunt precedate de litera G. Aliaje având Si şi Mg ca EAP 6 A96106 / 6106 AlMgSiMn 7.5 5. Aliaje având alte EAP 8 A98016 / 8016 AlFe1Mn * X0 = 0 pentru aliajele corespunzătoare unei reţete originale .. Grupă de aliaje neutilizată 6 − − 7.

.9 CuZn12.. la aliajele pe bază de Ni UNS = NX1X2X3X4 (de exemplu.. C87900 C87200 G CuSi4 C87500 G CuZn14Si4 G CuSn11 5.5. Alame roşii (simple sau cu Pb) C83300 . C76200 CuZn29Ni12 * varianta UNS se utilizează şi la alte tipuri de aliaje: la aliajele pe bază de Ti UNS = RX1X2X3X4..5). Z35530 corespunde aliajului cu simbolul alfa numeric ZnCu1Al4).C9 X1X2X3X4 Seria (grupa) de aliaje UNS Exemple de mărci C80100 ....5Ni 3. C97800 C96400 G CuNi30Fe C97600 G CuNi20Zn8Sn4Pb 8.. C86800 C86300 G CuZn25Al6Mn 4. 2.. Sistemul de simbolizare numerică se recomandă a fi utilzat mai ales în activităţile comerciale. Date privind simbolizarea mărcilor de cupru şi aliaje pe bază de cupru Mărcile de cupru şi aliaje pe bază de cupru pentru turnare Structura simbolului în varianta UNS: C8X1X2X3X4 ... fabricare şi verificare a metalelor şi aliajelor neferoase sau a produselor ce se confecţionează din astfel de materiale. Aliaje cu %EAm < 5 % C81300 .. C99800 C99600 G CuMn40Al2 Mărcile de cupru şi aliaje pe bază de cupru deformabile Structura simbolului în varianta UNS: C1X1X2X3X4 ... Cupru şi aliaje cu %EAm < 8 % C10000 .. Bronzuri cu Al (%Alm <19 %) C95200 ... C95800 C95600 G CuAl7Si2 7..5 2. C98800 C98600 G CuPb35Ag1.5 C22600 C20000 ...... Alame cu Pb CuZn28Sn1 C44300 C40000 .. Bronzuri şi alame cu Si C87200 . iar M10100 – aliajului MgAl10Mn) etc.5Pb C33500 C30000 . Aliaje pe bază de Cu speciale C99300 . C66100 C65500 CuSi3 6. la aliajele pe bază de Mg UNS = MX1X2X3X4. Bronzuri obişnuite (Cu – Sn) C90200 .... Bronzuri cu Al (%Alm< 19 %) C60600 . (de exemplu. Cupru cu %Cum ≥ 99.. Simbolurile mărcilor de metale sau aliaje neferoase sunt însoţite de 144 .. C64200 C61000 CuAl8 5.. Alame cu %Znm < 37 % CuZn34. Aliaje Cu – Ni şi Cu – Ni − Zn C70000 ... C7X1X2X3X4* Seria (grupa) de aliaje UNS Exemple de mărci C11100 Cu 99. N04400 corespunde aliajului cu simbolul alfa numeric NiCu32). la aliajele pe bază de Zn UNS = ZX1X2X3X4 (de exemplu. C83800 C83400 G CuZn10 Alame semiroşii (simple/cu Pb) C84200 .. C69800 Alame speciale 3.Zn C96200 . R54520 corespunde aliajului cu simbolul alfanumeric TiAl5Sn2.. Alame cu Sn CuZn36Al1Mn3Sn C67400 C66400 . iar sistemul de simbolizare alfanumerică este util îndeosebi în activităţile de cercetare.... Bronzuri cu Pb C98200 .5 9.. Bronzuri fosforoase cu %Sn < 9 % C50000 .. C81100 C80100 G Cu 99... C82800 C82100 G CuBe0. proiectare..9 1.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 9. M11311 corespunde aliajului cu simbolul alfa numeric MgAl3Zn1.. C85800 C85400 G CuZn29Pb3Sn Alame speciale C86100 .. C17300 CuBe1. (de exemplu. Aliaje Cu – Ni şi Cu – Ni . C51100 CuSn4P 4...95 1. C84800 C84500 G CuZn12Pb7Sn2 Alame galbene (simple/cu Pb) C85200 .. C91700 C90700 G CuSn10Pb2 Bronzuri aliate cu Pb C92200 . C94500 C92700 G CuSn5Pb25 C94300 G CuSn5Ni5 C94800 Bronzuri aliate cu Ni C94700 .... C94900 6. Bronzuri cu Si (%Sim < 8 %) C64700 ..

adică particularităţile privind succesiunea şi conţinutul operaţiilor tehnologice ce trebuie aplicate pentru atingerea stării de livrare a produselor) şi/sau valorile anumitor caracteristici definitorii ale calităţii produselor care se livrează. Tabelul 9. de litere sau cifre care indică subdiviziunea corespunzătoare stării de bază (modul particular în care se realizează starea de livrare a materialului. pentru obţinerea unor stări stabile diferite de stările 1. Tratat termic. 2 sau 3 * Simbolul stării pentru Al şi pentru Cu şi aliajele pe aliajele pe bază de Al bază de Cu F M O O H* W ** T H* − T cifrele sau literele care urmează acestui simbol codifică succesiunea de operaţii tehnologice care se aplică pentru atingerea stării.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase simbolurile stărilor de livrare ale semifabricatelor sau produselor realizate din aceste materiale. iar în tabelul 9. în scopul obţinerii unor caracteristici mecanice prescrise) 4. cu sau fără ecruisare suplimentară. Pus în soluţie (starea instabilă obţinută la produsele supuse unei căliri de punere în suluţie şi îmbătrânite spontan la ta) 5.6. eventual.7 sunt definite subdiviziunile stării TRATAT TERMIC corespunzătoare produselor realizate din aceste materiale. sunt supuse unor operaţii de deformare plastică la rece sau unor combinaţii de operaţii de deformare plastică la rece şi RRN. Ecruisat (starea obţinută la produsele care. gradul de ecruisare realizat etc. Definirea şi simbolizarea stărilor de bază ale produselor realizate din principalele categorii de metale şi aliaje neferoase industriale Definirea stării de bază 1. Principalele date (cuprinse în standardele SR EN 515 şi SR ISO 1190/2) privind simbolizarea stărilor de bază ale produselor realizate din principalele categorii de metale şi aliaje neferoase industriale sunt prezentate în tabelul 9. Brut de fabricaţie (starea obţinută din operaţiile de prelucrare la cald. îmbunătăţirii ductilităţii sau stabilizării caracteristicilor mecanice) 3. urmată. 145 . Recopt (starea obţinută la produsele deformate plastic în urma aplicării unei recoaceri complete în scopul asigurării valorilor minime ale caracteristicilor de rezistenţă mecanică sau starea obţinută la produsele turnate după o recoacere destinată reducerii segregaţiilor dendritice. Simbolul stării unui metal sau aliaj neferos este alcătuit dintr-o literă de codificare a stării de bază (care defineşte modul principial de atingere a stării în care se află materialul).6. în cursul cărora nu se efectuează nici o verificare privind regimul termic sau gradul de deformare) 2. finisării granulaţiei. după recoacere sau deformare plastică la cald. ** cifrele care urmează acestui simbol indică durata (în ore) a procesului de îmbătrânire naturală spontană.

sunt ecruisate prin deformare plastică la rece) 146 Simbolul stării pentru Al şi pentru Cu şi aliajele pe aliajele pe bază de Al bază de Cu T1 T2 TA TC T3 T4 T5 T6 TD TB TE TF T7 − − TG T8 TH − T9 TK TL . cum ar fi. urmată de o îmbătrânire artificială) 5. după prelucrarea la temperaturi ridicate. după atingerea stării definite la 5.11. deformat plastic la rece şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care. Răcit după prelucrare la cald şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care.9. sunt ecruisate prin deformare plastică la rece) 5. Definirea şi simbolizarea subdiviziunilor stării TRATAT TERMIC a produselor realizate din principalele categorii de metale şi aliaje neferoase industriale Definirea subdiviziunii stării de bază 5.6. sunt îmbătrânite artificial) 5. Pus în soluţie şi supraîmbătrânit/stabilizat (starea obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie.7.3. Răcit după prelucrare la cald. sunt răcite la ta.7. după atingerea stării definite la 5. după prelucrarea la temperaturi ridicate.8. deformat plastic la rece şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie. urmată de ecruisarea prin deformare plastică la rece şi îmbătrânirea naturală) 5. deformat plastic la rece şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care. rezistenţa maximă la acţiunea unor medii corosive) 5. urmată de o îmbătrânire naturală) 5. ci realizarea unor caracteristici speciale.2. Răcit după prelucrare la cald. Pus în soluţie şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie. Pus în soluţie. Pus în soluţie. sunt ecruisate prin deformare plastică la rece şi îmbătrânite natural) 5.5. Pus în soluţie şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie. urmată de ecruisarea prin deformare plastică la rece şi îmbătrânirea artificială) 5. după prelucrarea la temperaturi ridicate.6. după prelucrarea la temperaturi ridicate şi răcirea la ta .ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 9. deformat plastic la rece şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie. îmbătrânit artificial şi deformat plastic la rece (starea obţinută la produsele care.5.10. Răcit după prelucrare la cald. sunt ecruisate prin deformare plastică la rece şi îmbătrânite artificial) 5. îmbătrânit artificial şi deformat plastic la rece (starea obţinută la produsele care.4. sunt răcite la ta. de exemplu. Pus în soluţie. sunt răcite la ta şi îmbătrânite natural) 5. urmată de o îmbătrânire artificială al cărei scop principal nu este obţinerea unui efect de durificare prescris. Răcit după prelucrare la cald şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care.1.

9.5 %) a acestor impurităţi (care formează soluţii solide de substituţie cu cuprul).2. amoniac. compuşii (cu topire congruentă) pe care îi formează cu cuprul aceste impurităţi se dispun intercristalin în structura cuprului. producând fisurarea intercristalină a produselor din cupru. soluţii concentrate de acizi anorganici. sunt. P. Cuprul şi aliajele pe bază de cupru Sub formă de metal pur sau sub formă de component de bază al unor aliaje. efectele prezenţei în concentraţii masice mici (sub 0. Te). 147 . Cuprul are o bună rezistenţă la coroziune în multe medii de lucru: atmosfere poluate. Principalele proprietăţi fizico – chimice şi mecanice şi clasele de puritate tehnică ale cuprului sunt descrise complet de caracteristicile redate în tabelele 1. S. clorhidric. vapori de apă supraîncălziţi. Fe.2 şi 9. Mn. neaerate de sulfaţi. care se declanşează prin reacţia Cu2O + H2 ⇒ 2Cu + H2O şi conduce la formarea de vapori de apă a căror presiune creşte (deoarece nu se pot elimina). As. ape reziduale şi ape sărate. acceptabile. micşorarea plasticităţii şi tenacităţii.). Cr. sub formă de incluziuni nemetalice. motorină. Mg. substanţe organice (benzină.3. aceste impurităţi formează cu cuprul eutectice uşor fuzibile (Pb şi Cu formează un eutectic care conţine %Cum = 0. Cd.5. hidrogen sulfurat. Bi). Ni. azotic). Zn. de obicei. diminuându-i substanţial plasticitatea şi tenacitatea şi micşorându-i considerabil conductibilitatea termică şi electrică. 9. cuprul este utilizat din timpuri străvechi pentru realizarea de produse. anilină şi acid acetic etc. benzol.1. iar Bi şi Cu formează un eutectic care conţine %Cum = 0. • impurităţi insolubile în cuprul solid (Pb. • impurităţi care formează cu cuprul compuşi chimici fragili (O.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase 9. Sb). Sn. prezenţa incluziunilor intercristaline de CuO2 în structura cuprului (nedezoxidat corespunzător la elaborare) poate determina şi fenomenul numit “boala de hidrogen”. Cuprul este atacat (se corodează) în medii care conţin hidrogen. azotaţi. Pt. reducerea conductibilităţii termice şi electrice etc. sulf.06 % şi are ts ≅ 320 oC. Principalele impurităţi ale cuprului tehnic se pot clasifica în următoarele categorii: • impurităţi solubile în cuprul solid (Ag. constând în creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii.. principalele aliaje pe bază de cupru folosite în tehnică fiind prezentate în continuare. glicerină etc. Au. soluţii slabe. Cuprul formează un număr impresionant de aliaje. care se dispun la limitele cristalelor de cupru şi îi influenţează negativ prelucrabilitatea prin deformare plastică la cald (generează fenomene de fragilitate sau fisurare la cald). cloruri şi acizi anorganici (sulfuric.2 % şi are ts ≅ 270 oC). Se.

ca şi solventul său. Structura alamelor se poate analiza apelând la diagrama de echilibru fazic a sistemului Cu – Zn.1) suferă un proces de ordonare (atomii de Cu se distribuie în nodurile situate în vârfurile celulelor elementare. • β este o soluţie solidă pe bază de compus chimic (fază bertholidă). iar atomii de Zn se poziţionează în nodurile aflate în centrele celulelor elementare) şi soluţia solidă ordonată (faza Kurnakov). Alamele Aliajel pe bază de cupru. punctele caracteristice ale acestei diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9. soluţia solidă α se caracterizează printr-o bună plasticitate. scap.5. • α este soluţia solidă de substituţie având ca solvent cuprul şi ca solut zincul (α ≡ Cu(Zn)). deoarece prezintă. care prezintă structură cristalină de tip CVC. putând fi deformată plastic uşor.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. structură cristalină de tip CFC. notată β’. 9.1.Zn Fig. cât şi la rece. Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Zn. la temperaturi ridicate. capătă caracteristicile tipice compuşilor intermetalici (duritate ridicată şi fragilitate accentuată). prezentând tenacitate şi plasticitate bune. 2. Fig.4. 9. β are caracteristicile unei soluţii solide neordonate.2.3. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu . v. atât la cald. Variaţia caracteristicilor mecanice ale alamelor în funcţie de %Znm 148 . prezentată în figura 9. iar sub temperatura tCK ≅ 450 oC (temperatura Curie – Kurnakov a fazei β.3.8. având drept component de aliere principal zincul sunt denumite în tehnică alame.

850 oC.4). semifabricatele sau lingourile din astfel de alame prezintă o structură monofazică. După turnare şi răcire la ta. cu %Znm ≤ 25 % sunt denumite în tehnică tombacuri. alamele se pot clasifica astfel: A. alcătuită din cristale dendritice de soluţie solidă α neomogenă. fig. la o temperatură ti < tCK. alamele monofazice α. Alamele monofazice α (cu structura la ta alcătuită numai din cristale de soluţie solidă α) au %Znm ≤ 39 % şi sunt alame deformabile (care se prelucrează bine atât prin deformare plastică la cald. fig. care definesc procedeul tehnologic recomandat pentru realizarea semifabricatelor şi pieselor. cu plasticitate bună). cu structura la ta alcătuită numai din cristale de fază β’ (v..5. în cantitatea şi cu dispunerea corespunzătoare obţinerii unor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate. 149 .9) şi. În unele cazuri.. eventual.7. dacă semifabricatele sau lingourile turnate sunt supuse unei recoaceri de omogenizare (la ti = 800 . C. au %Znm ∈ (46 %. aşa cum se observă în figura 9. 9. Alamele monofazice α se comportă foarte bine la deformarea plastică la rece şi au o comportare mai slabă la deformarea plastică la cald. 10).5 ore) sau sunt deformate plastic şi supuse apoi recoacerii.6.8. Bi) care determină apariţia unor fenomene de fragilitate sau fisurare la cald. piesele din alame bifazice cu conţinut ridicat de zinc se supun unui TT de călire în apă (de la o temperatură ti la care materialul prezintă o structură monofazică β. unei reveniri. cu structura la ta alcătuită din cristalele fazelor α şi β’. dacă se aplică un TT de recoacere. 50 %] şi se pot utiliza atât ca alame de turnare. pentru ca în structură să apară cristale de fază α.. la care aceste alame prezintă o structură monofazică β. duritatea şi fragilitatea acestora crescând pe măsură ce se măreşte conţinutul procentual al fazei β’ în structură. cât şi prin deformare plastică la rece). 9. Alamele monofazice β’. Coordonatele punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Cu − Zn Punctul A B C D M N P Q Abscisa. structura lor la ta va fi alcătuită din cristale poliedrice de soluţie solida α omogenă. au %Znm ∈ (39 %. aşa cum se poate observa în figura 9. aşa cum se observă în figura 9. cât şi ca alame deformabile la cald (la o temperatură de deformare situată deasupra punctului tCK ≅ 450 oC.8. τm = 2..Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Tabelul 9. 46 %) şi sunt utilizate de obicei ca alame de turnare. Alamele bifazice. oC 1083 905 905 905 450 450 ta ta În funcţie de structura de echilibru şi de caracteristicile mecanice pe care le prezintă în această stare (v. 9. pentru obţinerea structurii prezentate în fig. %Znm 0 41 32 38 39 46 46 32 Ordonata. B. cristalele acestei structuri devenind poliedrice (echiaxiale). mai ales în prezenta impurităţilor insolubile în cupru (Pb. structura la ta a semifabricatelor şi pieselor turnate din astfel de alame are aspectul prezentat în figura 9.

introdus în concentraţii %Fem ≤ 1. după recoacerea de omogenizare. Structura la ta a alamelor monofazice α turnate Fig. n.5. • Fierul. orice alamă specială poate fi încadrată în categoriile structurale anterior precizate pentru alamele binare. iar k eEA j . Principalele elemente de aliere folosite la elaborarea alamelor speciale au următoarele efecte asupra structurii şi proprietăţilor acestor aliaje: • Aluminiul. j = 1. Deoarece are keAl = 6. introdus în concentraţii %Alm ≤ 3. Fierul are keFe = 0. 9. dacă se calculează titlul fictiv al alamei %Cume. a alamelor monofazice α În tehnică se utilizează nu numai alamele binare (aliajele Cu – Zn) ci şi alamele complexe (speciale). n.. fără a le diminua caracteristicile de plasticitate şi tenacitate şi îmbunătăţeşte rezistenţa lor la acţiunea mediilor corosive. sunt coeficienţii de echivalare în zinc a elementelor de aliere suplimentare (introducerea unui element de aliere suplimentar în concentraţia %EAmj este echivalentă.. (9.. care au în compoziţie (pe lângă zinc) şi alte elemente de aliere.5 %.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. Structura la ta. cu suplimentarea cu %k eEA j % EAmj a concentraţie de zinc a alamei). adică concentraţia masică a cuprului în alama binară echivalentă din punctul de vedere al microstructurii. sunt concentraţiile masice ale elementelor suplimentare de aliere existente în compoziţia alamei speciale. 9. j = 1. cu relaţa: %Cu me = %Cu m %Cu m + % Znm + ∑ k eEAj % EAmj j =1 n 100 .. iar la concentraţii masice mai 150 . aluminiul determină micşorarea sensibilă a conţinutului procentual de fază α al structurii alamelor. finisează granulaţia şi mareşte tenacitatea alamelor. determină creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii alamelor.9.5 %.1) în care %EAmj. din punctul de vedere al efectelor asupra structurii.6.

datorită efectelor fierului asupra microstructurii. 9. manganul este un bun dezoxidant.5. 10.7. este insolubil în cupru. care determină o creştere cu 30 . 40 % a caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi duritate.4 % determină apariţia în structură a compusului FeZn7. aburul supraîncălzit şi soluţiile de cloruri. aşa cum s-a precizat anterior.9. Structura la ta a alamelor bifazice călite si revenite Fig..Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase mari de 0. 820 oC) şi îmbătrânire (revenire la ti = 400 .. Structura la ta a alamelor monofazice β’ • Manganul... iar efectele sale asupra microstructurii se pot aprecia considerând keMn = 0. • Plumbul (care. piesele şi semifabricatele din alame aliate suplimentar cu acest element se pot supune TT de călire de punere în soluţie (răcire în apă de la ti = 800 . Structura la ta a alamelor bifazice turnate Fig. efectele staniului asupra microstructurii alamelor se pot estima cu uşurinţă. fiind considerat o impuritate a acestuia) se foloseşte ca element de aliere al 151 . 9. 9. având în vedere că keSn = 2. Structura la ta a alamelor bifazice recoapte după turnare Fig. măreşte rezistenţa la coroziune a alamelor în apa de mare. • Staniul. introdus în concentraţii %Mnm ≤ 5 %.. 420 oC). măreşte rezistenţa mecanică şi plasticitatea alamelor şi îmbunătăţeşte comportarea alamelor în medii corosive cum sunt apa de mare.8. introdus în concentraţii %Snm ≤ 1 %. 9. Fig. care induce un efect suplimentar de finisare a granulaţiei şi asigură sfărâmarea aşchiilor la prelucrarea prin aşchiere a alamelor..

introdus în concentraţii %Sim ≤ 1 %. CuZn36Pb1. determină creşterea plasticităţii şi tenacităţii alamelor. deoarece poate determina apariţia fenomenelor de fragilitate sau fisuare la cald.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR alamelor din care se confecţionează produse destinate prelucrării prin aşchiere. CuZn20.11. este un bun dezoxidant. introdus în concentraţii %Nim ≤ 3 %. • Nichelul. curbele ce descriu dependenţele dintre caracteristicile fizico – mecanice ale aliajelor Cu − Ni şi compoziţia lor chimică corespund configuraţiei redate în diagrama din figura 3. alcătuită din cristale de soluţie solidă de substituţie α ≡ Cu(Ni) ≡ Ni(Cu). iar influenţa sa asupra microstructurii alamelor se poate estima considerând kePb = 1. efectele sale asupra microstructurii alamelor sunt importante. aşa cum se poate observa în figura 9. G CuZn38Pb2Mn2. CuZn15.. deoarece particulele de plumb uniform distribuite în structura alamelor asigură sfărâmarea aşchiilor şi îmbunătăţesc prelucrabilitatea prin aşchire a acestor aliaje. 45 %) şi coeficientului de gâtuire (cu ordonata la 152 .27. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu – Ni. • Siliciul..3. Deoarece nichelul înlocuieşte în structura alamelor atomii de cupru (are asupra microstructurii alamelor efectul corespunzător scăderii concentraţiei de zinc). iar CuZn42Mn3Al2 şi G CuZn30Al5Fe3Mn2 sunt mărci de alame monofazice β.800 N/mm2) şi punctele de minim local ale curbelor alungirii procentuale după rupere (cu ordonata la A = 40 . evidenţiază faptul că toate aliajele acestui sistem au la ta o structură monofazică. de exemplu. Plumbul se introduce în concentraţii %Pbm ≤ 3 %. Aliajele Cu − Ni Cuprul şi nichelul. Mărcile de alame comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate.. prezenţa plumbului înrăutăţeşte comportarea la prelucrarea prin deformare plastică a alamelor. CuZn30.12. prezentată în figura 9. CuZn36 sunt mărci de alame monofazice α (alame binare deformabile). G CuZn40Pb. punctul de maxim local al curbei rezistenţei mecanice (cu ordonata la Rm = 600.5. deoarece are keSi = 10. G CuZn40PbSn. măreşte fluiditatea şi proprietăţile de turnare ale alamelor topite şi determină îmbunătăţirea comportării în medii corosive a produselor confecţionate din alame speciale. Ca urmare. coeficientul său de echivalare este keNi = −1.2. CuZn10. G CuZn30Al5Fe3Mn2 sunt mărci de alame bifazice (alame pentru turnare). 9.. CuZn39Ni3 sunt mărci de alame speciale monofazice α (alame speciale deformabile). fiind metale izomorfe (cu structură cristalină de tip CFC) şi prezentând dimensiuni atomice apropiate. au solubilitate totală în stare solidă. mărirea rezistenţei mecanice şi durităţii (mai ales ale fazei β) şi îmbunătăţirea rezistenţei la coroziune (mai ales în prezenţa mediilor active calde). CuZn31Si.

60 %) având abscisa situată la %Nim ≅ 65 %. 3%)..35 % şi adaosuri de Mn (%Mnm = 3. folosite în aplicaţiile care impun materiale anticorosive.0 %) şi Mn (%Mnm = 0.15% şi adaosuri de Al (%Alm = 1 .70 % şi adaosuri de Fe..3 %).Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Z = 55..6 ... cu %Nim = 18 . Mn şi Si. CuNi18Zn27 sau CuNi15Zn21).30 % (corespunzător mărcilor comerciale CuNi18Zn20. în acizi organici.. 1. 11.. Principalele reţete de aliaje Cu – Ni utilizate în tehnică sunt: • aliajele Kunial... 9.. cu %Nim = 65.. dar şi ca aliaje pentru turnare) în aplicaţiile care necesită materiale rezistente la coroziune. tacâmurilor şi obiectelor de artă sau podoabă etc. cu %Nim = 5. • aliaje Monel.. prezintă o bună rezistenţă la coroziune (în apă de mare şi în soluţii saline.. 12... Microstructura la ta a aliajului Cu – Ni. 1. aliajele Cu – Ni se prelucrează bine prin deformare plastică (la rece sau la cald) sau prin aşchiere. folosite ca materiale electrotehnice (în special pentru confecţionarea rezistorilor)..50 % şi aliajele Nichelină.. în vapori de apă etc... pieselor de mecanică fină.. 153 . 20 % şi %Znm = 20.) şi se pot utiliza la fabricarea rezistorilor electrici. folosite (ca aliaje deformabile.4 %). • aliajele Alpaca (Neusilber. folosite pentru a confecţiona (prin deformare plastică la rece sau la cald) elemente elastice (arcuri sau lamele) şi piese rezistente la coroziune. Fig. instrumentelor de măsurare.8 .. cu %Nim = 40. folosite (ca aliaje deformabile sau pentru turnare) pentru confecţionarea pieselor rezistente la coroziune. 9.. • aliaje Melchior (Maillechort).. rezistorilor electrici. cu %Nim = 30. cu %Nim = 15 ... iar curba care redă dependenţa dintre rezistivitatea electrică şi compoziţia acestor aliaje prezentând un punct de maxim local cu abscisa %Nim ≅ 50 %. 20 % şi adaosuri de Fe (%Fem = 0. • aliajele Constantan. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu − Ni Fig. Argentan). cu %Nim = 20 % Datorită structurii monofazice şi proprietăţilor fizico – mecanice pe care le prezintă.

13. În funcţie de structura pe care o prezintă (la ta) în starea M. cât şi la rece.5.13 au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Sn. care apara (la răcirea bronzurilor topite) prin defăşurarea transformării peritectice (la t ≅ 800 oC): L + α ⇒ β. β este stabilă numai până la temperatura t = 586 oC. la care. datorită vitezei extrem de reduse cu care se realizează transformarea δ ⇒ α + ε. • β este o soluţie solidă pa baza compusului chimic Cu5Sn (fază bertholidă). Principalele tipuri de bronzuri folosite pentru realizarea pieselor din construcţia de maşini şi pentru fabricare construcţiilor mecanice sunt: bronzurile cu staniu (denumite şi bronzuri clasice).5. • δ este o soluţie solidă pe baza compusului chimic Cu31Sn8 (fază bertholidă). Bronzurile Aliajele pe bază de cupru al căror component de aliere principal este un alt element decât zincul sau nichelul sunt denumite bronzuri. structurile indicate de diagramele de echilibru (stabil sau metastabil) redate în figura 9. faza ε nu apare în structura semifabricatelor şi pieselor din bronzuri industriale livrate în stările M sau O. bronzurile cu siliciu. se descompune eutectoid: δ ⇒ α + ε. bronzurile cu aluminiu. • γ este (ca şi β) o soluţie solidă pe baza compusului chimic Cu5Sn (fază bertholidă). cu structură cristalină de tip CVC. structură cristalină de tip CFC.3. în condiţii de echilibru (care presupun menţineri îndelungate). în funcţie de concentraţia 154 . de caracteristicile mecanice asigurate (redate sintetic.3. aşa cum rezultă examinând diagramele din figura 9. punctele caracteristice ale acestor diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9. putând fi deformată plastic uşor. la care se descompune eutectoid: γ ⇒ α + δ. în funcţie de concentraţia masică a staniului. atât la cald.1. cu structură cristalină de tip CVC. faza α se caracterizează printr-o bună plasticitate. Bronzurile cu staniu folosite în tehnică au %Cum ≤ 20 % şi prezintă. 9. cu structură cristalină complexă. • α este soluţia solidă de substituţie având ca solvent cuprul şi ca solut sataniul (α ≡ Cu(Sn)). bronzurile cu beriliu şi bronzurile cu plumb. faza δ este stabilă numai până la temperatura t = 320 oC. Fazele care apar pe diagramele de echilibru din figura 9.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. deoarece prezintă.13. la care se descompune eutectoid: β ⇒ α + γ. faza γ este stabilă numai până temperatura la t = 520 oC. • ε este compusul intermetalic Cu3Sn. ca şi solventul său.9.

20 % şi se folosesc ca bronzuri de turnare. în diagramele din fig. c. Diagramele de echilibru ale sistemului de aliaje Cu – Sn pentru diferite stări: a. oC A 0 1083 B 25. bronzurile cu staniu se pot clasifica astfel: Fig.5 9.9. structura de turnare a acestor bronzuri.0 520 K 11.0 520 J 27. se poate transforma prin recoacere (precedată sau nu de o operaţie de prelucrare prin deformare plastică) într-o structură cu cristale poliedrice de soluţie solidă α omogenă. cât şi prin deformare plastică la rece)....%Snm Ordonata.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase masică a staniului. B. starea metastabilă obţinută prin recoacere (starea O).0 8..0 800 E E’ 16.2 ta A.0 800 D 22. 9.0 8.13.5 800 C C’ 13.0 586 G 26. respectiv.0 586 F 24.15. 9. Coordonatele punctelor caracteristice ale diagramelor de echilibru Cu − Sn Punctul Abscisa. b. constituenţii α (preeutectoid) 155 . starea metastabilă obţinută prin turnare (strarea F) Tabelul 9.0 586 H H’ 16. starea de echilibru stabil. în starea M. Bronzurile hipoeutectoide (bronzurile bifazice) au %Snm = 10. aşa cum se poate vedea pe migrografia prezentată în figura 9.0 350 Q 0.16. 9 % şi sunt bronzuri deformabile (care se pot prelucra atât prin deformare plastică la cald. 9. alcătuită din cristale dendritice de soluţie solidă α neomogenă.14) şi de procedeul tehnologic recomandat pentru realizarea semifabricatelor şi pieselor. structurile la ta ale semifabricatelor şi pieselor realizate din astfel de bronzuri conţin (aşa cum se poate observa în fig. aşa cum se observă pe micrografia din figura 9. Bronzurile monofazice α (cu structura la ta alcătuită numai din cristale de soluţie solidă α) au %Snm ≤ 8 .17) fazele α şi δ şi.

3.. asigură o bună dezoxidare (împiedică apariţia incluziunilor dure şi fragile de SnO2) şi măreşte fluiditatea bronzurilor topite (conferă bune proprietăţi de turnare). favorizează sfărâmarea aşchiilor) şi rezistenţa lor la 156 . Variaţia caracteristicilor mecanice ale bronzurilor cu staniu în funcţie de %Snm Fig. îmbunătăţeşte prelucrabilitatea prin aşchiere a bronzurilor (deoarece particulele de Pb. introdus în concentraţii %Pbm ≤ 2 %.15..16. 9. 9. • plumbul. separate intercristalin în structură. Fig. care produc următoarele efecte asupra structurii şi proprietăţilor acestor aliaje: • fosforul. Structura la ta a bronzurilor monofazice α recoapte Fig. 9.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR şi amestecul eutectoid (α + δ).6 % determină formarea în structură a unor mici cantităţi de compus Cu3P. ce influenţează pozitiv caracteristicile de antifricţiune şi rezistenţa la uzare a bronzurilor. Structura la ta a bronzurilor monofazice α turnate Fig. duritatea şi fragilitatea acestor structuri crescând pe măsură ce se măreşte conţinutul lor procentual de eutectoid (α + δ).3 %.0.14. 9. iar în concentraţii %Pm = 0. Structura la ta a bronzurilor hipoeutectoide turnate Bronzurile cu staniu se pot alia suplimentar la elaborare şi cu alte elemente.17. introdus în concentraţii %Pm < 0.

separate intercristalin în structura bronzurilor.3 %) şi/sau ca fază separată la transformarea eutectică (la t ≅ 1035 oC) L ⇒ α + β şi este stabilă numai până la temperatura t = 565 oC. punctele caracteristice ale acestei diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9. Bronzurile cu aluminiu prezintă însă. Aşa cum se poate observa examinând diagrama de echilibru din figura 9. care poate fi deformată plastic uşor.3.5.12 %) le asigură proprietăţi bune de antifricţiune (deoarece particulele de plumb. cu structură cristalină cubică şi γ2. cu structură cristalină de tip CVC. care înrăutăţesc comportarea la deformare plastică (măresc înclinaţia spre fisurare) a 157 .18.2. stabilă sub temperatura t = 785 oC. • α este soluţia solidă de substituţie α ≡ Cu(Al).10 %.. CuSn8 şi CuSn4Pb4Zn4 sunt mărci de bronzuri monofazice α (bronzuri deformabile).. corespunzătoare compusului Cu32Al19. cât şi la rece.. cu structură cristalină de tip CFC. duritate ridicată şi fragilitate accentuată.10.18. la solidificarea după turnare. cu retasura de contracţie concentrată). au un substanţial efect lubrifiant). ca urmare. GCuSn12Ni2 şi GCuSn10Zn2 sunt mărci de bronzuri bifazice (bronzuri de turnare). Bronzurile cu aluminiu folosite în tehnică au %Alm ≤ 15 % şi prezintă.. la care se descompune eutectoid: β ⇒ α + γ2. tendinţa de a forma cristale dendritice lungi (columnare).. iar GCuSn14. stabilă deasupra temperaturii t = 785 oC. γ prezintă două modificaţii (forme alotropice): γ1. în concentraţii %Znm = 5. bronzurile cu aluminiu (spre deosebire de bronzurile clasice) au un interval de solidificare restrâns (10. aceste aliaje au proprietăţi de turnare foarte bune (fluiditate ridicată.15 oC).18 au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Al. în funcţie de concentraţia masică a aluminiului. aptitudine de a realiza piese turnate compacte. structurile indicate de diagrama de echilibru redată în figura 9. micşorează intervalul temperaturilor de solidificare. atât la cald.. Mărcile de bronzuri cu staniu comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate. • zincul. • γ este (ca şi β) o fază bertholidă. CuSn6. iar în concentraţii mai mari (%Pbm = 4. de exemplu. Fazele care apar pe diagrama de echilibru din figura 9. • β este o fază bertholidă pe baza compusului chimic Cu3Al. evită apariţia incluziunilor de gaze în lingourile şi piesele turnate) şi nu produce modificări structurale (deoarece se dizolvă integral în soluţia solidă α). cu structură cubică complexă. faza β poate să apară în structura bronzurilor cu aluminiu.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase coroziune. influenţează pozitiv proprietăţile de turnare ale bronzurilor (măreşte fluiditatea. aşa cum se poate observa pe diagrama de echilibru. ca fază separată preeutectoid (la cristalizarea primară a bronzurilor cu %Alm > 8. în funcţie de concentraţia aluminiului în aceste aliaje. corespunzătoare compusului Cu9Al4. 9.

9.3 1035 C 11. respectiv. Bronzurile monofazice α (cu structura la ta alcătuită numai din cristale de soluţie solidă α) au %Alm < 9 % şi sunt bronzuri deformabile. dacă la elaborare se face modificarea lor cu V. constituenţii α (preeutectoid) şi amestecul eutectoid (α + γ2).5 % se pot prelucra şi prin deformare plastică la cald. B şi li se aplică o bună dezoxidare (pentru evitarea apariţiei în structură a incluziunilor fragile de Al2O3). acest dezavantaj poate fi eliminat. Bronzurile hipoeutectoide (bronzurile bifazice) au %Alm ≥ 9 % şi se folosesc în mod obişnuit ca bronzuri de turnare.10. %Snm Ordonata. B. dacă se aplică un TT de 158 . 9. Bronzurile bifazice cu %Alm = 9. 9. Coordonatele punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Cu − Al Punctul Abscisa. bronzurile cu aluminiu se pot clasifica astfel: A. Fig.4 ta În funcţie de structura pe care o prezintă (la ta) în stările M sau O. dacă temperatura la care se face deformarea este situată în domeniul în care aceste aliaje prezintă structură monofazică β (structură care se poate menţine şi la ta. duritatea şi fragilitatea acestei structuri crescând pe măsură ce se măreşte conţinutul procentual de eutectoid (α + γ2). Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu − Al Fig.19) şi de procedeul tehnologic recomandat pentru realizarea semifabricatelor şi pieselor. 19 Variaţia caracteristicilor mecanice ale bronzurilor cu aluminiu în funcţie de %Alm Tabelul 9.2 1048 F 7.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR pieslor şi semifabricatelor turnate.6 785 Q 9..4 1035 G 9. Ti.5. în funcţie de concentraţia masică a aluminiului.0 565 P 13. oC A 0 1083 B 8.. de caracteristicile mecanice asigurate (redate sintetic. în diagramele din fig.10.4 565 M 12. 18.0 1035 K 9. structura la ta a semifabricatelor şi pieselor realizate din astfel de bronzuri conţine fazele α şi γ2 şi.

în concentraţii masice %Mnm ≤ 2 %.2 %) au proprietăţi bune de turnare. Pentru îmbunăţăţirea unor caracteristici de utilizare. Rp0. are efecte similare cu ale fierului.. se pot prelucra prin deformare plastică la cald (la t = 800 ..5. de exemplu.500 N/mm2 şi A = 3. 850 oC) şi sunt indicate pentru realizarea unor piese pentru construcţia de maşini sau pentru industria chimică (elemente elastice. densitate mai mică.. bronzurile cu aluminiu se pot alia suplimentar şi cu alte elemente. G CuAl10Mn şi G CuAl9Fe5Ni5 sunt mărci de bronzuri bifazice (bronzuri de turnare). prezentând şi avantajul de a fi mai ieftine decât celelalte tipuri de bronzuri. îmbunătăţeşte comportarea bronzurilor la temperaturi ridicate.. măreşte rezistenţa mecanică şi duritatea. 9. cum ar fi: • fierul.900 N/mm2.. piese cu proprietăţi bune antifricţiune. Bronzurile binare cu siliciu se utilizează mai rar în aplicaţiile tehnice..3. Bronzurile cu aluminiu au.300 N/mm2.. care să determine sporirea anumitor proprietăţi de utilizare ale acestora). corespunzător obţinerii stărilor TA sau TB). în plus. acestea se pot utiliza atât ca bronzuri deformabile. amplificând efectele acestui element de aliere.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase călire....8 % la bronzurile ecruisate prin deformare plastică la rece). caracteristici de antifricţiune şi rezistenţa la uzare mai scăzute şi caracteristici mecanice asemănătoare.... Mărcile de bronzuri cu aluminiu comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate. apelor reziduale..3.200 N/mm2 şi A = 15.. CuAl10Fe3 şi CuAl9Mn2 sunt mărci de bronzuri monofazice α (bronzuri deformabile). soluţiile de acid carbonic. 159 . finisează granulaţia.25 % la bronzurile deformate plastic la cald sau de turnare şi Rm = 750. iar G CuAl10Fe3.. are efecte asemănătoare fierului şi manganului şi. dar micşorează fluiditatea acestora (înrăutăţeşte proprietăţile de turnare).5 %. îmbunătăţeşte caracteristicile de antifricţiune ale bronzurilor şi măreşte refractaritatea acestora (rezistenţa la oxidare/coroziune la temperaturi înalte). cât şi ca bronzuri de turnare şi au caracteristici mecanice ridicate (Rm = 200.2 = 140.. produse rezistente la acţiunea apei de mare. petrolului şi produselor petroliere). în comparaţie cu bronzurile clasice. • nichelul. Bronzurile cu siliciu folosite în tehnică au %Sim ≤ 3 % şi prezintă (în mod obişnuit) în stare solidă o structură monofazică α ≡ Cu(Si). în concentraţii %Fem = 3. • manganul. rezistenţă la coroziune mult mai bună (în medii ca: apa de mare şi soluţiile saline. rezistenţă mare la coroziune şi o bună prelucrabilitate prin aşchiere. de exemplu: • bronzurile cu siliciu şi mangan (cu %Sim = 2.. de obicei fiind preferată folosirea bronzurilor ternare sau complexe (bronzuri cu siliciu aliate suplimentar şi cu alte elemente. soluţiile unor acizi organici).2 = 450.3 % şi %Mnm = 1.. Rp0. în concentraţii masice %Nim ≤ 5 %..

Mărcile de bronzuri cu siliciu comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate. permiţând obţinerea la aceste aliaje a unor efecte de durificare substanţiale. urmată de îmbătrânire artificială (la ti = 450.. Fazele care apar pe diagrama de echilibru Cu – Be au următoarele semnificaţii: 160 . în funcţie de concentraţia masică a beriliului. dacă solicitările mecanice sunt intense. structurile indicate de diagrama de echilibru redată în figura 9...500 oC).. Bronzurile cu beriliu folosite în tehnică au %Bem ≤ 2.. 900 oC) şi la rece şi prezintă bune proprietăţi antifricţiune şi rezistenţă la uzare (mai ales.3 %) se prelucrează bine prin deformare plastică la cald (la t = 850 ....5. • bronzurile cu siliciu şi plumb (%Sim = 2. care prezintă o mare variaţie cu temperatura a solubilităţii în faza α.5. prin aplicarea unui TT alcătuit din călire de punere în soluţie (de la ti = 900.4 %) se caracterizează printr-o bună prelucrabilitate prin aşchiere şi bune proprietăţi antifricţiune. 9...950 oC).2 % şi %Nim = 1.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • bronzurile cu siliciu şi nichel (cu %Sim = 1.. punctele caracteristice ale acestei diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9.3. în structura de echilibru la ta a acestor bronzuri apare faza Ni2Si.4. datorită particulelor intercristaline de plumb pe care le prezintă în structură.11.5 % şi prezintă.. cele mai utilizate mărci de bronzuri cu siliciu sunt: CuSi1. ungerea este insuficientă şi temperaturile de lucru sunt ridicate)..20.3 % şi %Nim = 1.. CuSi3 şi G CuSi4.

.6Mn.2. abur etc..5 %)..0 % şi prezintă la ta. urmată de îmbătrânire artificială (la ti = 300 ..).. cu structură cristalină de tip CVC.. care poate fi deformată plastic uşor.. dacă (după călire) se face ecruisarea controlată a acestor bronzuri prin deformare plastică la rece. 1050 N/mm2 şi A = 2 . Datorită variaţiei mari cu temperatura a solubilităţii beriliului în cupru. pentru obţinerea unei structuri monofazice α (cu cristale de α suprasaturate cu beriliu)...2. cu structură cristalină de tip CFC. efectele de durificare ale acestui TT se pot mări substanţial.. Pentru micşorarea concentraţiei beriliului (care este un element de aliere scump) în bronzurile industriale şi creşterea efectelor de durificare ale îmbătrânirii se practică alierea suplimentară a acestora cu mangan (%Mnm = 0. o structură alcătuită din fazele α şi γ şi.5..Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Be... Rp0. iar pentru îmbunătăţirea tenacităţii acestor bronzuri se foloseşte alierea suplimentară cu Ni (%Nim = 0. 350 N/mm2 şi A = 30 . • β este o fază bertholidă.7. 40 %.. 161 .. faza β poate să apară în structura bronzurilor industriale ca urmare a desfăşurării transformării peritectice (la t = 865 oC) L + α ⇒ β sau ca urmare a diminuării solubilităţii beriliului în cupru o dată cu scăderea temperaturii. 110 HB)..).0. cu structură cristalină de tip CVC. 400 HB. 350 oC).. Bronzurile cu beriliu utilizate în mod obişnuit au %Bem = 1. respectiv. CuBe1. • γ este o fază bertholidă pe baza compusului CuBe.2.. semifabricatele şi piesele confecţionate din aceste aliaje se pot trata termic prin călire de punere în soluţie (de la ti = 800 .. iar duritatea este 90 .9 şi CuBe0. 820 oC).5.. lamele elastice etc. • α este soluţia solidă de substituţie α ≡ Cu(Be)...5 %). 5 %. Principalele mărci de bronzuri cu beriliu comerciale sunt: CuBe1. care rezultă prin transformarea eutectoidă (la t = 620 oC) β ⇒ α + γ.2 = 300 . Rp0. iar duritatea lor este 350 .. aceste materiale se folosesc la realizarea elementelor elastice (arcuri.2 = 1000 . aşa cum se poate observa pe diagrama de echilibru. în stările M sau O. în aceste stări structurale caracteristicile mecanice nu sunt foarte ridicate (caracteristicile la tracţiune sunt: Rm = 450 . din constituenţii α şi amestecul eutectoid (α + γ).. sculelor antiscântei (care nu produc scântei prin lovire) şi pieselor care trebuie să prezinte bune proprietăţi antifricţiune sau care sunt puternic solicitate mecanic în medii de lucru active (apă de mare. În stările de livrare TF sau TH (care se obţin aplicând operaţiile tehnologice precizate mai înainte).. caracteristicile mecanice la tracţiune ale bronzurilor cu beriliu ating nivelurile Rm = 1100 . 1500 N/mm2.. a cărui contribuţie la durificarea structurii produselor din astfel de materiale este datorată formării compusului MnBe2. 500 N/mm2.

9.. Deoarece cuprul şi plumbul sunt insolubile în stare solidă. iar duritatea 30. fabricarea ambalajelor. G CuPb15Sn8 şi G CuPb7Sn7Zn3.... Principalele proprietăţi fizico – chimice şi mecanice şi clasele de puritate tehnică ale aluminiului sunt descrise complet de caracteristicile redate în tabelele 1. Datorită insolubilităţii în stare solidă a cuprului şi plumbului şi diferenţelor mari între temperaturile lor de solidificare – topire şi între densităţile acestora.2.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9.3. Pentru a anihila această tendinţă şi a asigura o distribuţie uniformă a formaţiunilor intercristaline de plumb (cu rol lubrifiant) în matricea de cupru a structurii se practică alierea lor suplimentară cu nichel (%Nim = 1. caracteristicile care trebuie remarcate.50 HB). structura la ta a bronzurilor cu plumb este alcătuită din cristale de cupru şi separări intergranulare de plumb.0. plasticitatea bună şi conductibilitatea termică şi electrică ridicată. energetică neconvenţională (solară.. eoliană). stibiu (%Sbm = 1. sunt: densitatea scăzută.5 %) şi răcirea forţată la solidificare a acestor bronzuri.150 N/mm2.. Mărcile de bronzuri cu plumb comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate.10 %). Aluminiul şi aliajele pe bază de aluminiu Sub formă de metal pur sau sub formă de component de bază al unor aliaje. 9.. se practică turnarea cuzineţilor pe suporţi din oţel şi/sau se face alierea suplimentară a bronzurilor cu elemente care măresc duritatea matricei lor structurale: staniu (%Snm = 5.2..2 %).2 şi 9.3 %). G CuPb20Sn5. fosfor (%Pm < 0. forajul sondelor de petrol.. electrotehnică şi telecomunicaţii. 9. realizate dintr-o bucată sau din două semiinele.3 %) sau zinc (%Znm = 1.1. chimie şi petrochimie.5. construcţii civile şi industriale. deoarece au determinat opţiunile pentru utilizarea acestui metal în cele mai multe aplicaţii. bronzurile cu plumb manifestă o mare tendinţă de segregare (separare) a componentelor în structură. deoarece bronzurile cu plumb au rezistenţă mecanică scăzută (rezistenţa la rupere este Rm = 50... Bronzurile cu plumb se folosesc în tehnică (datorită proprietăţilor antifricţiune pe care le prezintă) ca materiale pentru confecţionarea cuzineţilor (piese inelare. cele mai utilizate mărci sunt: G CuPb25.5. Cuzineţii din bronzuri cu plumb se realizează prin turnare.. Principalele impurităţi ale aluminiului tehnic se pot clasifica în următoarele categorii: 162 . aluminiul este utilizat în prezent pentru realizarea de semifabricate şi produse pentru multe ramuri economice importante: aeronautică. pe care se sprijină arborii maşinilor şi utilajelor) lagărelor de alunecare (organe de maşini alcătuite din cuzineţi şi elementele de poziţionare şi susţinere a acestora).3.6.

sunt de obicei acceptabile. care împiedică atacarea produselor de către mediilor active de lucru. amoniacul) pot determina declanşarea unor procese de corodare intensă a produselor din aluminiu.6. ape reziduale. Mg. prezenţa compuşilor (Al3Fe. Mo). petrol. mărirea rezistenţei la coroziune (Si. 9. Cr. Ta. care fiind greu fuzibile se comportă ca modificatori şi determină obţinerea unor structuri primare cu granulaţie fină). Mg. Cr. Zn. Prezenţa impurităţilor (Fe. 163 . Rezistenţa la coroziune a produselor din aluminiu se datorează acoperirii lor (pe cale naturală sau prin aplicarea unor procedee tehnologice de tratare chimică sau electrochimică) cu o peliculă de Al2O3. AlAs. Si. • impurităţi insolubile în aluminiul solid (Sn. Zn). Mn. Zn. îmbunătăţirea prelucrabilităţii prin aşchiere (Cu. Bi). Aluminiul are o bună capacitate de a forma aliaje. Sb). Ti. Mg. prezentată în figura 9. Cu. aeronautică. medii apoase care conţin dioxid de carbon. Ta. Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Al şi Cu. chimie şi petrochimie etc. Aliajele Al − Cu Aliajele aluminiului având ca element de aliere principal cuprul au o largă utilizare în tehnică (construcţia de maşini. AlSb) pe care îi formează aluminiul cu aceste impurităţi are ca efect principal diminuarea plasticităţii şi tenacităţii semifabricatelor sau produselor din aluminiu. principalele aliaje pe bază de aluminiu folosite în tehnică fiind prezentate în continuare. Mn) sau îmbunătăţirea acestora (Si şi. creşterea rezistenţei mecanice şi scăderea plasticităţii (Si. Ni) sau diminuarea acesteia (Cu). • impurităţi care formează cu aluminiul compuşi chimici (Fe.). vapori de apă. Cu.21.) sau unele medii active (soluţiile de acid azotic. efectele prezenţei acestor impurităţi în concentraţii masice mici. Ni. Mn.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • impurităţi solubile în aluminiul solid (Si. Al12Fe3Si. reducerea conductibilităţii electrice (Mn) etc.1. etc. As. soluţiile de acid fosforic. Zn. Zr). Aluminiul are o bună rezistenţă la coroziune în multe medii de lucru: atmosfere poluate. creşterea refractarităţii (Ni. Structura acestor aliaje se poate analiza apelând la diagrama de echilibru fazic Al − Cu. Zn. Ti. Mn. soluţii de acid sulfuric etc. Pb. mai ales. constând în diminuarea proprietăţilor de turnare (Cu. Cr.. compactă şi foarte rezistentă la coroziune. aderentă. Mg. aceste impurităţi uşor fuzibile se separă la limitele cristalelor de aluminiu şi influenţează negativ prelucrabilitatea prin deformare plastică la cald (generează fenomene de fragilitate sau fisurare la cald). Mo).

6. • θ este un compus intermetalic de tip geometric.1. aliajele Al − Cu se pot clasifica în două categorii: a) aliaje deformabile şi durificabile structural prin TT.. soluţia solidă α se caracterizează printr-o bună plasticitate. Aliajele industriale Al – Cu deformabile şi durificabile structural prin TT se caracterizează printr-o concentraţie masică de cupru %Cum = 2.21.22. subcap. 9. în care sunt distribuite uniform particule de fază secundară θ.5 % (situată în intervalul delimitat de abscisele punctelor C şi B ale diagramei de echilibru din figura 9. 9.21 corepunde cele prezentate în figura 9.22. Structura de echilibru la ta a aliajelor Al − Cu cu %Cum = 4 % 9.. deoarece prezintă. ca şi solventul sau. care prezintă o structură cristalină de tip tetragonal.21) şi au structura de echilibru la ta alcătuită dintr-o matrice de soluţie solidă α. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Cu Fig. Pornind de la această observaţie. b) aliaje pentru turnare.1. din categoria fazelor Laves.3).ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • α este soluţia solidă de substituţie având ca solvent aluminiul şi ca solut cuprul ( α ≡ Al(Cu)). structură cristalină de tip CFC. Fig. aşa cum se poate observa în figura 9. atât la cald cât şi la rece. Procesul tehnologic prin care se realizează prelucrarea prin deformare plastică şi durificarea structurală a unui semifabricat confecţionat dintr-un astfel de aliaj are următoarele etape: 164 . putând fi deformată plastic uşor. Deoarece configuraţia diagramei de echilibru din figura 9.1%. fiind susceptibile de a fi durificate prin călire şi îmbătrânire naturală sau artificială (v. 9. aliajele Al − Cu se pot supune TT de călire de punere în soluţie. cu formula chimică Al2Cu şi concentraţia masică de cupru %Cum = 54.1.

θ”.3. scap... • prelucrarea prin deformare plastică a semifabricatului cu structură monofazică α. alcătuită din cristale de soluţie solidă α suprasaturată în cupru.19 .2. %Mgm = 0...5 %.0. pentru obţinerea la ta a unei structuri monofazice.. anihilarea influenţelor negative ale unor impurităţi greu de eliminat la elaborare. iar impurităţile permanent prezente sunt Fe şi Si (concentraţiile masice maxime uzual acceptate pentru fiecare din aceste elemente fiind de 0.1.. alierea aluminiului cu mai multe elemente fiind determinată de necesităţi privind îmbunătăţirea prelucrabilităţii prin deformare plastică..2.. Si): * rezistenţa mecanică. 9. sporirea capacităţii de durificare prin călire şi îmbătrânire. cunoscute sub denumirea de duraluminiu.2. 165 . dacă %Mgm ≥ 1 %. * capacitatea de durificare prin TT este diminuată la creşterea concentraţiei fierului..5 %.5 %..... în timp ce plasticitatea cea %Cu m % Mg m mai mare (dar rezistenţa mecanică cea mai scăzută) o au aliajele cu %Cum = 4. Aliajele industriale aparţinând acestei categorii au compoziţie complexă...7 . aceste influenţe negative fiind diminuate dacă raportul % Fe m % Si m este menţinut la o valoare subunitară.0.2. cea mai mare rezistenţă mecanică se poate obţine la aliajele cu %Cum = 4. ts0). efectul negativ al fierului este eliminat. * prelucrabilitatea prin deformare plastică şi rezistenţa la coroziune se înrăutăţesc când concentraţiile impurităţilor (Fe şi Si) cresc. îmbunătăţirea rezistenţei la coroziune etc. ts). %Mgm = 0.2.4. constând din răcirea în apă a semifabricatului încălzit la o temperatură tic situată în intervalul (tso.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • călirea de punere în soluţie. constând din menţinerea produsului prelucrat prin deformare plastică la o temperatură tii ∈ [ta.0. plasticitatea şi capacitatea de durificare prin TT sunt influenţate substanţial de concentraţiile cuprului şi magneziului şi de raportul acestora..6 %)..4 %. deoarece acesta fixează o parte din cupru sub forma compusului Al7FeCu2 (fază insolubilă în matricea α) şi diminuează astfel cantitatea de cupru disponibilă pentru formarea la îmbătrânire a precipitatelor ce asigură durificarea structurală a aliajelor.5 %. Cele mai folosite sunt aliajele Al – Cu – Mg cu adaosuri de Mn. de raportul concentraţiilor acestora şi de prezenţa impurităţilor (Fe. în vederea separării din soluţia solidă α suprasaturată a precipitatelor (zone GP..3). θ’ sau θ) capabile să producă durificarea la nivelul dorit a structurii (v.2 % şi % Cu m % Mg m = 1. compoziţia chimică a acestor aliaje se caracterizează prin: %Cum = 2.3 % şi = 18.. %Mgm = 1. Proprietăţile acestor aliaje sunt influenţate de ponderea elementelor de aliere. • îmbătrânirea (naturală sau artificială). %Mnm = 0..5.

în cazul aliajelor cu %Cum ≤ 5. pentru un aliaj %Cum = 3. 400 oC] şi de diagramele prezentate în figura 9.).10 %.2.0. folosite la confecţionarea semifabricatelor (table.. Aliajele industriale Al – Cu pentru turnare se caracterizează printr-o concentraţie masică de cupru %Cum = 3. ca şi aliajele deformabile.24 care redau.7 %. iar în cazul unei îmbătrâniri avansate – precipitate stabile necoerente cu matricea α (θ. variaţiile caracteristicilor mecanice la tracţiune determinate la ta după menţinerea aliajului.9 %.5 % (corespunzător mărcii 2024 − T8 sau AlCu4Mg1. pentru acelaşi aliaj. Al6CuMg4. instalaţii petrochimice. Bi. 9. apoi precipitate metastabile semicoerente cu matricea α (θ’. efectuate după diferite durate de menţinere a aliajului la temperatura de încercare. Mg2Si. %Sim = ≤ 0. Mg2Al3 (faza β). Ni. Produsele realizate prin turnare din astfel de aliaje se pot sau nu supune 166 .9 %. platbande.1. AlCu4Mg1. aşa cum s-a arătat în scap.). %Fem ≤ 0. Durificarea prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire a aliajelor de tip duraluminiu se realizează prin mecanismele prezentate în cazul aliajelor Al – Cu.7 % sau din soluţie solidă α.3. Mn. La încălzirea în vederea călirii compuşii intermetalici pe bază de Al. eutectic (α+θ) şi separări de fază secundară θ.. menţinerile ulterioare ale acestor aliaje la temperaturi t > ta pot produce modificări structurale cu efecte substanţiale asupra caracteristicilor mecanice. variaţiile caracteristicilor mecanice la tracţiune determinate prin încercări la temperaturi t ∈ [ta... β’ etc. S.. Mg (θ. care redau. în timp ce compuşii conţinând Fe şi Mn rămân nedizolvaţi şi se menţin în structura aliajelor călite (cu efecte negative asupra plasticităţii acestei structuri). 400 oC].3..1.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Structura de echilibru la ta a aliajelor de tip duraluminiu este alcătuită din matricea α şi diverşi compuşi chimici (cu prezenţa şi ponderea dependente de compoziţia aliajului): Al2Cu (faza θ). instalaţii de forare a sondelor. S’. În procesul de îmbătrânire se formează mai întâi zone GP (de forma unor bastonaşe sau sfere).8 %. S. ţevi.2. β etc.. %Mgm = 1. Mărcile de aliaje uşoare de tip duraluminiu. etc.4. 9. la temperaturi t ∈ [ta. Acest fenomen este sugestiv ilustrat de diagramele prezentate în figura 9.8.6. diferite durate. profile extrudate etc. %Mnm = 0.) din care se realizează piese şi echipamente pentru aeronave. cu Mg.23.Fe)Al6 şi Al7Cu2Fe.5 %.. în cazul aliajelor %Cu > 5.5Mn şi AlCu4MgMnSi. tratamentele de durificare structurală aplicate aliajelor de tip duraluminiu nu conduc la stări structurale de echilibru stabil.) se dizolvă în matricea α. β etc. corespund simbolurilor: AlCu4MgMn. Al2CuMg (faza S). Deoarece. Structura de echilibru la ta este alcătuită din soluţie solidă α şi formaţiuni de fază secundară θ. autovehicule. Cu. Si. Aliajele din această categorie se pot alia suplimentar..5Mn − T8). (Mn.

la temperaturi t ∈ [ta. la care nu apare în structura de echilibru eutecticul (α+θ) şi este puţin importantă la aliajele cu %Cum > 5. 400 oC] Fig. Fig. 400 oC]. prin atingerea stărilor T4 sau T6. T4.7 %. 167 . G AlCu4Ni2Mg. durificarea structurală a aliajelor pentru turnare se obţine de obicei prin atingerea stărilor T1 sau T5 (răcirea rapidă după turnare. la solidificarea cărora se produce transformarea eutectică L ⇒ α + θ şi principalul efect durificator îl aduce prezenţa în structură a eutecticului (α+θ). pentru obţinerea unei structuri cu soluţie solidă α suprasaturată în elemente de aliere. G AlCu4MgTi. urmată de îmbătrânire naturală sau artificială) şi. Durificarea structurală prin TT poate fi substanţială la aliajele cu %Cum ≤ 5. Spre deosebire de aliajele deformabile. GAlCu4Si1.9. determinate la ta după menţinerea aliajului. G AlCu4Si4MnSi. G AlCu6Si5Mg. T6 sau T8. Caracteristicile mecanice la tracţiune ale unui aliaj 2024 – T8.23. efectuate după diferite durate de menţinere a aliajului la temperatura de încercare. Caracteristicile mecanice la tracţiune ale unui aliaj 2024 – T8.7 %.9. GAlCu10Mg. determinate prin încercări la temperaturi t ∈ [ta. la care durificarea structurală se asigura în mod obişnuit prin atingerea stărilor T3.24. diferite durate. mai rar. G AlCu8.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase durificării structurale printr-un TT alcătuit din călire de punere în soluţie şi îmbătrânire naturală sau artificială. Mărcile de aliaje industriale de acest tip (folosite pentru confecţionarea de semifabricate turnate cu destinaţii similare celor prezentate în cazul aliajelor deformabile) sunt: G AlCu10.

.8 % (sub limita solubilităţii magneziului în aluminiu la ta). creşterea rezistenţei mecanice la Rm = 500....5.6.6. • β este o fază bertholidă. 37. Aliajele Al − Mg Aliajele aluminiului având ca element de aliere principal magneziul se utilizează în tehnică (la fel ca şi aliajele Al − Cu şi Al – Cu − Mg) în aplicaţiile care impun materiale uşoare (cu densitate scăzută). care se pot durifica numai datorită ecruisării produse de prelucrarea lor prin deformare plastică la rece.. de exemplu. care contribuie la creşterea efectelor de durificare structurală prin TT.2. T6 sau T8.2 %). AlMg9MnSi..5 %).12 % (sub limita solubilităţii magneziului în aluminiu la t = 450 oC). cu %Mgm = 4.. cu %Mgm = 0.21. • aliaje bifazice α + β. Si (%Sim = 1. Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Al şi Mg.3 % .7 %]. Aliajele industriale Al – Mg deformabile sunt de două tipuri: • aliajele monofazice α. cu formula chimică Al3Mg2 şi cu concentraţia masică de Mg variabilă în intervalul [35. AlMg1SiCr. care în stare recoaptă au Rm = 300.. la aliajele cu %Mgm = 8...1. determinând. 9. efectele de durificare structurală prin TT sunt importante..250 N/mm2 şi A = 14. Cr (%Crm = 0. redată în figura 9..5.1.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. Aliajele Al − Mg se pot clasifica în două categorii. AlMg7.25 şi are aceeaşi configuraţie ca şi diagrama sistemului de aliaje Al − Cu. care se poate prelucra prin deformare plastică la rece sau la cald. la finisarea granulaţiei şi la sporirea caracteristicilor mecanice şi rezistenţei la coroziune. Cele mai folosite aliaje din această categorie corespund mărcilor: AlMg1.0..5. a) aliaje deformabile.520 N/mm2. • α ≡ Al(Mg) este o soluţie solidă de substituţie.2. care se pot durifica structural prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire (la fel ca şi aliajele Al − Cu sau de tip duraluminiu).. AlMg2..15 %. AlMg5. Ti (%Tim ≤ 0. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Mg este prezentată în figura 9.2 %).0 %). cu structură cristalină de tip CFC şi cu bună plasticitate. T4.1. 168 .. aplicându-se succesiunea de operaţii corespunzătoare atingerii stărilor T3. AlMg1Mn1.. AlMg3. b) aliaje pentru turnare. Aliajele din această categorie (cunoscute în tehnică sub denumirea de magnaliu sau alumag) se aliază suplimentar cu Mn (%Mnm = 0.10 %... cu menţinerea alungirii procentuale după rupere la niveluri A ≥ 8.2..2 %) şi V (%Vm ≤ 0. AlMg5Ti şi AlMg5SiV.10 %.

Pentru a preveni apariţia acestui fenomen nedorit.2.. determină precipitarea parţială a fazei β (care are efecte de durificare a structurii) sub forma unor şiruri intercristaline alcătuite din particule globulare (care nu mai formează o reţea continuă şi nu mai determină producerea fenomenului de coroziune intercristalină).. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Si 9.500 oC. 9. Cele mai utilizate aliaje din această categorie corespund mărcilor: G AlMg3. Aliajele industriale Al – Mg pentru turnare au %Mgm = 2. G AlMg5... cu τm = 30..Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Fig.. produsele turnate cu această structură suferă în exploatare un proces de coroziune intercristalină (atacarea preferenţială a reţelei intercristaline de Al3 Mg2 ). care constă din încălzirea şi menţinerea lor îndelungată la t i = 500.2. produsele turnate din astfel de aliaje se supun unui TT.. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Mg Fig.26..530 oC (pentru dizolvarea fazei β în matricea α) urmată de o răcire (călire) în apă (pentru menţinerea la ta a structurii monofazice α). cu menţineri τm = 48..25. 9. Deoarece faza β (compusul Al 3 Mg2 ) are rezistenţă scăzută la acţiunea mediilor active de lucru.100 oC.50 ore.6... 169 .60 ore) este alcătuită din cristale de soluţie solidă α şi o reţea celulară intercristalină de fază β. Structura de echilibru a semifabricatelor turnate din astfel de aliaje (obţinută după aplicarea unei recoaceri de omogenizare la ti = 450..12 %. revenirea produselor călite la ti = 80. G AlMg10 şi G AlMg9MnSiTi.

3 %)...2 %).. (faza M) sau Al2Mg3Zn3 (faza T).8 %) şi adaosuri de Mg (%Mgm = 2.5.. fluiditate ridicată etc. sunt 170 .ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. Cu (%Cum = 1.3. sub denumirea silumin.). având ca element principal de aliere zincul (%Znm = 5.5 %. 9. Cr.. Structura de echilibru la ta a aliajelor din această categorie este similară celei corespunzătoare aliajelor tip duraluminiu.26.) şi apoi precipitate stabile necoerente (de tip M. sub denumirea de zincral sau alzimac. ca aliaje uşoare pentru turnare (corpuri de maşini. conţinând în plus compuşii intermetalici: MgZn2.Si. Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Al şi Si. datorită proprietăţilor lor bune de turnare (temperatura de solidificare-topire scăzută. armături şi piese industriale rezistente la uzură şi coroziune la temperaturi ridicate în prezenţa gazelor oxidante. la t = 577 oC şi %Alm ≅ 0 % la ta) se poate considera că β ≡ Si. • α este soluţia solidă având ca solvent aluminiul şi ca solut siliciul (α ≡ Al(Si)).. Zr.4. introduse fiecare în concentraţii masice care nu depăşesc 0. ca aliaje deformabile cu rezistenţă mecanică ridicată (Rm = 550.5Cu1.. T’ etc. Aliajele folosite cu precădere în tehnică. corpuri de carburatoare pentru autovehicule etc. Structura acestor aliaje se poate analiza apelând la diagrama de echilibru fazic Al . prezentată în figura 9. Aliajele Al − Zn Aliajele aluminiului.750 N/mm2 şi A ≥ 8 %).2 %) şi alte elemente (Mn. Si. în procesul de îmbătrânire artificială al aliajelor călite se formează în stadiile iniţiale zone GP. Aliajele Al – Si Aliajele aluminiului având ca element de aliere principal siliciul se utilizează în tehnică.). Ti.6. cartere şi pistoane pentru motoare cu ardere internă şi compresoare de aer. iar în stadiile avansate – precipitate metastabile semicoerente cu matricea α (de tip M’.. se folosesc în tehnică. α are structură cristalină de tip CFC şi prezintă o bună palsticitate. • β este soluţia solidă având ca solvent siliciul şi ca solut aluminiul (β ≡ Si(Al)). Caracteristicile de rezistenţă mecanică prezentate anterior corespund în mod obişnuit produselor livrate în starea T6.T etc.6.) Aliajele din această categorie folosite cu cea mai mare pondere în aplicaţiile tehnice corespund mărcii AlZn6Mg2. deoarece solubilitatea aluminiului în siliciu este foarte redusă (concentraţia masică de Al care se poate dizolva în Si este %Alm = 0.

Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase aliajele eutectice sau uşor hipereutectice (cu %Sim = 11. aliate suplimentar cu Mg (%Mgm = 0. Aliajele din această categorie folosite de obicei în aplicaţii tehnice corespund mărcilor: GAlSi12Mn.. Al3Ni) şi crează astfel posibilitatea durificării structurale prin TT (călire de punere în soluţie de la ti = 350.. Pentru îmbunătăţirea caracteristicilor mecanice şi tehnologice ale acestor aliaje se practică modificarea cu sodiu (care se adaugă înainte de turnare.. cu τm = 3..12 ore) a produselor turnate realizate din astfel de aliaje.10 %).3. astfel că structura de echilibru a aliajelor la ta va fi alcătuită din cristale de soluţie solidă α (separate preeutectic) şi eutectic (α+β).. 9. caracterizată prin niveluri ridicate ale rezistenţei mecanice şi plasticităţii (Rm = 200. 9. Structura de echilibru la ta a siluminului modificat cu Na (%Sim = 13 %) În tehnică se utilizează şi aliaje de tip silumin cu conţinuturi scăzute de Si (%Sim = 5. Fig. GAlSi12CuMgni.3. 171 .28...27.7 % la %Sim = 14 %..2 %) şi prezintă rezistenţă scăzută la acţiunea mediilor corosive.150 N/mm2 şi A = 1..0 %). aşa cum se poate observa pe micrografia prezentată în figura 9. aşa cum se poate observa pe micrografia din figura 9... Structura de echilibru la ta a siluminului nemodificat (%Sim = 13 %) Fig. urmată de îmbătrânire artificială la ti = 150.. care formează compuşi intemetalici cu componentele existente în aceste aliaje (Mg2Si...540 oC.28... sub formă de cloruri sau fluoruri.. peste aliajele topite)..8 %). Prezenţa sodiului determină micşorarea temperaturii eutectice de la 577 oC la 565 oC şi deplasarea concentraţiei eutectice de la %Sim = 11. Al2Cu. GAlSi9Cu3Mg.3.14 % ) a căror structură de echilibru la ta este alcătuită din cristale de Si (formate preeutectic) şi eutectic (α+β).. Aliajele cu o astfel de structură nu au caracteristici mecanice convenabile (Rm = 130. modificarea cu sodiu determină formarea unor particule de adsorbţie pe suprafeţele germenilor cristalini şi asigură astfel o structură primară cu granulaţie fină.0. în acelaşi timp..4 %) sau Ni (%Nim = 0.. Cu (%Cum = 1.10 %)..160 oC..260 N/mm2 şi A = 6.27. GAlSi8cu3Ni şi GAlSi9Mg..

1 %.2 şi 9. sunt impurităţile gazoase: oxigenul (a cărei concentraţie trebuie limitată la 0.. cu structură cristalină de tip CVC. stabil deasupra temperaturii tc = 882 oC şi până la temperatura ts = 1660 oC.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. Titanul şi aliajele pe bază de titan Titanul şi aliajele sale constituie materiale deosebit de importante pentru tehnica modernă.25 %. deoarece la depăşirea acesteia azotul dizolvat interstiţial în titan produce fragilizarea acestuia) şi carbonul (a carei concentraţie masică trebuie limitată la 0. 9.650 N/mm2 şi A = 20.29. 9. Pentru înţelegerea corespunzătoare a principalelor aspecte referitoare la titan şi aliajele acestuia trebuie subliniate următoarele aspecte particulare: • titanul prezintă două stări alotropice (modificaţii): Tiα. cu structură cristalină de tip HC.2).7..2 %. măresc rezistenţa mecanică şi micşorează drastic plasticitatea şi tenacitatea titanului făcându-l inapt pentru prelucrarea prin deformare plastică.3. hidrogenul (a cărei concentraţie trebuie limitată la 0. titanul tehnic (cu conţinuturile de impurităţi sub limitele admisibile precizate anterior) are Rm = 550. deoarece la depăşirea acesteia oxigenul pătruns în interstiţiile structurii cristaline a titanului produce fragilizarea acestuia). care modifică valoarea punctului critic tc. comportării foarte bune în prezenţa mediilor active de lucru şi posibilităţilor de prelucrare prin deformare plastică şi de influenţare a proprietăţilor lor prin aplicarea de tratamente termice. aşa cum se observă pe micrografia prezentată în figura 9. azotul (a cărei concentraţie maximă admisă este de 0.. deoarece la concentraţii mai mari se formează precipitate de carbură de titan care durifică şi fragilizează titanul). datorită caracteristicilor mecanice ridicate (mai ales la temperaturi înalte). aşa cum se poate observa în figura 9. titanul foarte pur are Rm = 220. răcirea rapidă (călirea) de la temperaturi ti > tc determină formarea unei structuri cu cristale aciculare (numită martensită M ≡ α’). • deformarea plastică a titanului se realizează la temperaturi situate deasupra punctului critic tc = 882 oC.30.. densităţii scăzute ( ρ Ti ≅ 4500 kg/m3). iar titanul impurificat peste limitele anterior precizate este extrem de fragil şi nu poate fi prelucrat prin deformare plastică.1.06 %.70 %.2. • impurităţile cu grad major de nocivitate (în afară de cele menţionate în tabelul 9. a cărei plasticitate se îmbunătăţeşte 172 . stabil sub temperatura tc = 882 oC şi Tiβ.260 N/mm2 şi A = 60.... deoarece la concentraţii mai mari se formează o reţea intercristalină de hidruri de titan care determină comportarea fragilă la rupere a titanului). Principalele proprietăţi fizico-chimice şi mecanice şi clasele de puritate tehnică ale titanului sunt descrise complet de caracteristicile redate în tabelele 1. iar răcirea lentă după deformare conduce la obţinerea unei structuri cu cristale poliedrice de Tiα ≡ α.01 %..

Nb) sunt izomorfe cu Tiβ (au. semnificaţiile fazelor care apar pe aceste diagrame fiind identice celor precizate în cazul diagramei din figura 9. Structura titanului deformat plastic la cald la tDP > tc şi răcit rapid (călit) B. în aceste cazuri faza β ≡ Tiβ(EA) ar trebui să se descompună eutectoid 173 . Diagramele de echilibru ale sistemelor de aliaje binare pe care le formează titanul cu astfel de EA au configuraţia prezentată în figura 9. la care se produce transformarea alotropică Tiα ⇔ Tiβ. în general. Structura titanului deformat plastic la cald la tDP > tc şi răcit lent Fig.32.).33 (foarte asemănătoare cu diagrama de echilibru metastabil Fe − Fe3C). β – soluţia solidă β ≡ Tiβ(EA) şi γ – faza intermediară care se poate forma la răcirea aliajelor sistemului prin cristalizare din faza lichidă sau prin transformarea peritectică (la t = tp) L + β ⇒ γ şi care se poate descompune prin transformarea peritectoidă (la t = tpe) β + γ ⇒ α.31. Fe. ca şi Tiβ. semnificaţiile fazelor care apar pe această diagramă fiind: L este soluţia lichidă a componentelor Ti şi EA. aliajele titanului având concentraţii reduse de elemente de aliere (%EAm ≤ 10 %). Diagramele de echilibru ale sistemelor de aliaje binare pe care le formează titanul cu astfel de EA au configuraţia prezentată în figura 9.29. V. micşorând temperatura punctului critic tc. 9. Ti2Ni etc. structură cristalină de tip CVC). În categoria elementelor betagene se încadrează şi Mn. au solubilitate ridicată în Tiβ şi determină creşterea stabilităţii acestuia.31. A ≥ 18 % şi Z ≥ 40%). Titanul formează aliaje cu diverse elemente. Elementele stabilizante β sau elementele betagene (Mo. Sn. faza γ corespunzând unui compus intermetalic TimEAn (Ti2Cu. α – soluţia solidă α ≡ Tiα(EA). O) determină creşterea stabilităţii Tiα şi măresc temperatura punctului critic tc.30. Cr care formează cu titanul sisteme de aliaje având diagramele de echilibru de tipul celei prezentate în figura 9. Fig. Cu. Elementele stabilizante α sau elementele alfagene (Al. A. Elementele care formează aliaje cu titanul se pot clasifica aşa cum se prezintă în continuare. C.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase considerabil dacă se aplică un TT de revenire la o temperatură imediat inferioară punctului tc (în această stare titanul are Rm ≥ 700 N/mm2. 9. N.

ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (β ⇒ α + γ). C. Nb) care nu formează compuşi chimici cu Ti Fig.32. Sn.33. 9. dar. Diagrama de echilibru a sistemelor de aliaje formate de Ti cu elementele de aliere betagene (Mn. N. V. O) Fig. Cr) care formează cu Ti compuşi chimici γ ≡ ΤimΕΑn 174 . Fe. Fig. Diagrama de echilibru a sistemelor de aliaje formate de Ti cu elementele de aliere alfagene (Al. 9. deoarece transformarea se desfăşoară foarte lent. 9. la vitezele de răcire uzuale pentru aliajele tehnice nu se poate produce şi faza β rămâne stabilă până la ta.31. Diagrama de echilibru a sistemelor de aliaje formate de Ti cu elementele de aliere betagene (Mo. Cu.

14 %. Mo. se aplică la produsele realizate din aliaje monofazice α şi bifazice în scopul refacerii plasticităţii după prelucrările prin deformare plastică la rece. în care se încadrează aliajele tehnice care conţin atât elemente alfagene. nitrurare. Ms şi Mf 175 ..3 %... în care se încadrează aliajele tehnice care conţin în concentraţii mici de elemente alfagene (%Alm = 2. transformarea fazei β în martensită (β ⇒ M) se realizează la răcirea acesteia sub o temperatură Ms (numită punct martensitic superior) şi se finalizează când se atinge o temperatură Mf (numită punct martensitic inferior). Fe... în care se încadrează aliajele pe bază de Ti având ca element de aliere principal aluminiul (%Alm = 5.5. Semifabricatele şi produsele realizate din aliaje pe bază de titan se pot supune unor tratamente termice sau termochimice (carburare.5 şi TiAl6Sn2Zr2Mo... care este însoţită de o creştere importantă a granulaţiei (de obicei.) capabile să le modifice structura şi să le confere proprietăţile fizico-mecanice impuse de condiţiile lor de utilizare. Cele mai utilizate TT sunt prezentate în continuare.... Călirea martensitică.. cu τm = 1.4 ore. %Vm = 12.. C.700 oC). cele mai folosite aliaje tehnice din această categorie corespund mărcilor: TiV13Cr11Al3. Cr. %Mom = 3..800 oC). etc. dar să nu se producă transformarea α ⇒ β. Recoacerea de recristalizare fără schimbare de fază.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Ţinând seama de cele prezentate anterior. în mod obişnuit se realizează la ti = 550. cât şi elemente betagene (V. TiMo8V8Fe2Al3 şi TiV10Fe2Al3... Recoacerea de detensionare se aplică la produsele din aliaje pe bază de titan în scopul diminuării nivelului tensiunilor reziduale produse de prelucrările utilizate pentru obţinerea acestora. cele mai utilizate aliaje tehnice din această categorie corespund mărcilor: TiAl5. Mn.2 %). A. • aliaje monofazice β... Mo. ti = 750.13 %). ca şi la oţeluri.10 %... rezultă că aliajele titaniului se pot clasifica în funcţie de structura pe care o prezintă la ta în: • aliaje monofazice α. %Snm = 1. se aplică la produsele realizate din aliaje bifazice în scopul creşterii caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi menţinerii unor niveluri ridicate ale caracteristicilor de plasticitate şi tenacitate. TiAl5Sn2. B. ca aluminiul (%Alm = 2. • aliaje bifazice α + β. Cr.8 %) şi Sn (%Snm = 1. TiAl3Mn1. urmată de revenire (îmbătrânire).2 %) şi sunt bogat aliate cu elemente betagene (%Crm = 3.600 oC.. temperatura ti alegându-se astfel încât să fie depăşită temperatura de recristalizare primară (trp = 650...). Călirea martensitică se realizează de la o temperatură ti la care aliajul supus TT are o structură monofazică β sau bifazică α + β.. etc.8 %) şi mici adaosuri de alte elemente (alfagene sau betagene): Sn.. cele mai folosite aliaje tehnice din această categorie corespund mărcilor: TiAl6V4. TiAl6Sn2V6 şi TiAl5Sn2Zr4Mo6Cr4.

menţinându-şi la ta structura monofazică β.33. cu aspect metalografic acicular şi cu duritatea şi rezistenţa mecanică crescătoare odată cu concentraţia EA în aceste aliaje.34.35. M ≡ α’ fiind o soluţie solidă suprasaturată de EA în Tiα. Fig. comportarea la călire martensitică se poate analiza pe baza diagramelor redate în figura 9. comportarea la călire martensitică se poate analiza folosind diagramele din figura 9.34. astfel: • aliajele având %EAm ≤ a % capătă o structură complet martensitică.9.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR depinzând de concentraţia EA conţinute în aliajul din care sunt confecţionate produsele supuse tratamentului.32.35. Descrierea comportării la călire a aliajelor titanului cu elemente betagene care nu formează compuşi chimici cu Ti Dacă aliajele pe bază de titan din care sunt confecţionate produsele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru de tipul celei prezentate în figura 9. • aliajele având a % < %EAm < b % capătă o structură alcătuită din martensită M ≡ α’ şi fază β reziduală. • aliajele având %EAm ≥ b % nu se călesc. Descrierea comportării la călire a aliajelor titanului cu elemente betagene care formează compuşi chimici γ ≡ ΤimΕΑn Fig. Dacă la temperatura ti de la care se face călirea aliajul supus TT are 176 .9. cu structură hexagonală deformată (datorită suprasaturării în EA). Dacă aliajele pe bază de titan din care sunt confecţionate produsele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru de tipul celei prezentate în figura 9.

Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase structura monofazică β. dacă aliajele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru (cu transformare eutectoidă) de tipul prezentat în figura 9. în mod obişnuit revenirea aliajelor pe bază de titan călite se face la ti = 450. De obicei se utilizează tratamentul termochimic de nitrurare (la ti = 850. care trece apoi (la temperaturi de revenire ti > 425 oC) în faza stabilă α.900 HV.60 ore. cu fragilitate accentuată..970 N/mm2) şi prezintă în acelaşi timp şi bune caracteristici de plasticitate şi tenacitate (A = 10.. În procesul de revenire faza metastabilă β se transformă mai întâi (la temperaturi sub 425 oC) într-o fază intermediară ω.. 2.. dacă aliajele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru de tipul celei din figure 9..35.35 J).2 = 820. cu grosimea x = 0. sau din fazele α şi β.8... D..32.05. cu durate de menţinere τm = 2.650 oC > 425 oC... Dacă temperatura ti se alege însă astfel încât structura aliajului să fie bifazică. Aliajele antifricţiune Aliajele destinate realizării cuzineţilor lagărelor de alunecare utilizate ca organe de rezemare a arborilor maşinilor şi utilajelor trebuie să prezinte o rezistenţă mare la uzare atât în condiţiile normale de ungere..950 oC.0.15 %.1) compoziţia corespunzătoare abscisei punctului B şi... În continuare sunt tratate succint câteva clase de metale şi aliaje neferoase cu proprietăţi speciale. scap. alcătuite din fazele α şi γ. KV = 30.5... aşa cum se poate constata pe diagrama din figura 9. în atmosferă de azot). 9.. cât şi în situaţiile 177 . Deoarece fragilitatea conferită de prezenţa în structură a fazei ω este inacceptabilă. pe lângă clasele de metale şi aliaje neferoase anterior prezentate şi alte metale şi aliaje neferose. care conduce la obţinerea unor straturi superficiale bogate în azot (în structura cărora apare nitrura de titan TiN)..15 mm şi duritatea 750.33. La revenirea aliajelor călite se produce transformarea structurilor alcătuite din martensită şi/sau fază β în structuri apropiate de echilibru. nu se produce (sau se produce parţial) transformarea ei în martensită..1300 N/mm2. Alte metale şi aliaje neferoase În tehnică se utilizează.24 ore. cu τm = 30... Rp0. Z = 20. faza β stabilă la această temperatură are (în conformitate cu regula izotermiei – v.8. comportarea sa la călire este similară (în funcţie de concentraţia EA) celei descrise anterior.25 %. Aliajele pe bază de titan călite şi revenite au caracteristici de rezistenţă mecanică foarte ridicate (Rm = 900.. 9.1. Tratamentele termochimice se aplică la produsele confecţionate din aliaje pe bază de titan în scopul creşterii rezistenţei la uzare a acestora..

Structura la ta a unei compoziţii pe bază de staniu Fig.37. în plus. au structura alcătuită dintr-o 178 . deoarece procesele de uzare a cuzineţilor se produc datorită frecării cu zonele de rezemare ale arborilor (numite fusuri). aşa cum se poate observa în figura 9. în funcţie de mărimea temperaturii lor ts. uniform distribuite în masa matricei α. capabile să preia solicitările mecanice la care sunt supuşi arborii pe care îi susţin.15 %. structura alcătuită dintr-o matrice moale de soluţie solidă α ≡ Sn(Sb..9.8.. denumite compoziţii pe bază de Sn şi Pb sau aliaje Babbit cu Sn şi Pb.6 %). adică să asigure valori cât mai scăzute ale coeficienţilor de frecare de alunecare µ la contactele fus – cuzinet.. care să conţină atât faze moi(cu duritate scăzută şi plasticitate ridicată). de compuşi intermetalici SnSb (sub formă de cristale poliedrice mari) şi Cu3Sn (sub formă de cristale aciculare fine) şi se utilizează pentru cuzineţii lagărelor de la turbocompresoare. caracterizate prin încărcări mecanice reduse şi turaţii mari ale arborilor. aceste aliaje trebuie să aibă capacitatea de a forma pe suprafeţele active ale cuzineţilor reţele de canale capilare. motoare Diesel etc. pentru a asigura regimuri termice staţionare de funcţionare a lagărelor.12 %) şi cupru (%Cum = 5. au. Aliajele cu bune proprietăţi antifricţiune trebuie să aibă o structură eterogenă.12 %) şi cupru (%Cum = 2.1.. rezultă că aliajele pentru cuzineţi trebuie să aibă proprietăţi antifricţiune. cât şi faze dure sau semidure. Fig..1. Aliajele antifricţiune utilizate în tehnică se pot împărţi.36. 9. denumite compoziţii pe bază de Sn sau aliaje Babbit. capabile să asigure conformarea (acomodarea) cuzineţilor după configuraţia geometrică a fusurilor arborilor.9. %Pbm = 70.. în clasele şi categoriile prezentate în continuare. Aliajele antifricţiune cu ts joasă reprezintă o clasă de materiale ale cărei categorii reprezentative sunt: • aliajele pe bază de staniu cu stibiu (%Sbm = 10.. care să înmagazineze substanţele de ungere (lubrifianţii) şi să poată disipa cu uşurinţă căldura produsă datorită frecării. Cu) şi formaţiuni dure.3 %). Structura la ta a unei compoziţii pe bază de plumb • aliajele pe bază de staniu şi plumb (%Snm = 10..ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (accidentale) când ungerea este insuficientă sau chiar absentă.36.75 %) cu stibiu (%Sbm = 10.... electromotoare...

au.. Ni. Mg şi Al) şi formaţiuni cristaline dure de compus definit Pb3Ca şi se utilizează la realizarea cuzineţilor lagărelor cu încărcări mecanice ridicate şi cu turaţii relativ reduse ale arborilor (de exemplu. maleabile sau nodulare) cu grafit în structură.10 %).3.37.5 %) şi magneziu (%Mgm = 0.) şi se folosesc la realizarea cuzineţilor pentru lagărele care funcţionează cu încărcări mecanice moderate şi turaţii medii ale arborilor. cuzineţii lagărelor de la macarale şi poduri rulante).24 %) şi cupru (%Cum = 0.. turaţii mici şi solicitări mecanice ridicate (cum sunt. sunt mai ieftine decât compoziţiile pe bază de Sn (deoarece staniul este înlocuit parţial cu plumb) şi se pot folosi la realizarea cuzineţilor pentru lagăre cu încărcări mecanice ridicate (de exemplu..1.1. Cu. au structura alcătuită dintr-o matrice moale de soluţie solidă α ≡ Al(EA).. scap.NiAl3 etc.2 %) sau cu staniu (%Snm = 6.2.. în care sunt înglobate particule dure de compuşi intermetalici SnSb şi Cu3Sn. aliate cu elemente (Cr. În afară de bronzuri.8..3 %). aşa cum se prezintă în figura 9. de exemplu. în care sunt înglobate particule dure de compuşi intermetalici (CuAl2. bronzurile cu aluminiu.8. 179 . în această clasă sunt incluse şi fontele antifricţiune..1. cuzineţii lagărelor pentru locomotive şi vagoane de marfă).0. • aliajele pe bază de aluminiu cu staniu (%Snm = 19. denumite compoziţii pe bază de Pb sau aliaje Bahnmetall..3): bronzurile bifazice cu staniu (bronzurile hipoeutectoide). • aliajele pe bază de plumb cu calciu (%Cam = 0... au structura alcătuită din cristale de soluţie solidă β ≡ Zn(Al) şi amestecuri eutectice (binare sau ternare) ce conţin fazele bertholide dure formate de zinc cu elementele de aliere şi se utilizează la confecţionarea cuzineţilor pentru lagărele cu funcţionare intermitentă. Ti.1.5.8.3 %) şi plumb (%Pbm = 1. 9.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase masă semidură de eutectic ternar (Sn + SnSb + Pb).2 %) şi nichel (%Nim = 0. 9......5..8 %).1.. Mg şi Al.... lagărele de la locomotive).5.3.1. principale categorii de aliaje ale acestei clase au fost prezentate anterior (v. care le îmbunătăţesc comportarea la uzare.0 %).0 %) şi mici adaosuri de Na. Aliajele antifricţiune cu ts ridicată reprezintă o clasă de materiale destinată confecţionării cuzineţilor lagărelor de alunecare cu încărcări mecanice mari şi turaţii moderate sau reduse ale arborilor.1. cupru (%Cum = 0. bronzurile cu beriliu şi bronzurile cu plumb. structura alcătuită dintr-o matrice moale de plumb (uşor durificată prin dizolvarea adaosurilor de Na.8. bronzurile cu siliciu şi plumb. care sunt fonte (cenuşii. Aliajele antifricţiune cu ts moderată reprezintă o clasă de materiale ale cărei categorii reprezentative sunt: • aliajele pe bază de zinc cu aluminiu (%Alm = 8.. 9. cupru (%Cum = 4.2 %) sau cu cupru (%Cum = 1. bronzurile cu siliciu şi nichel.2.. Si) care să confere duritatea dorită masei lor structurale de bază şi cu adaosuri de P şi Pb.

pastă. desfăşurarea proceselor de umectare – difuzie este esenţială.MB. rezultă că. din care sunt confecţionate piesele ce se îmbină. iar dacă ts.MA este mare (la lipirea tare). dacă ts. topitură etc. numite lipituri (LIP).MA < ts. trebuie să prezinte o bună capacitate de umectare a MB şi (în cazul lipirii tari) trebuie să fie compatibil cu MB din punctul 180 . continuitate metalică (datorită legăturilor coezionale asigurate între MA şi MB) şi rezistenţă mecanică mai mică decât a MB (deoarece ts. • MA în stare topită trebuie să aibă fluiditate suficientă (pentru a pătrunde uşor în rostul dintre piesele de lipit).MA > 450 oC.MB).MA inferioară temperaturii de topire – solidificare ts. au loc şi procese de difuzie reciprocă între MA (în stare lichidă) şi MB (în stare solidă).) care să realizeze îndepărtarea oxizilor şi aerului adsorbit de pe suprafeţele rostului. • prin solidificarea MA se obţine LIP. în funcţie de ts. dacă ts. îndeplinirea acestei condiţii impune curăţirea (mecanică sau chimică) atentă a suprafeţelor pieselor înainte de lipire şi/sau folosirea la lipire a unor fluxuri (sub formă de pudră. evident.2.MA < ts. pentru a fi asigurate condiţiile de desfăşurării proceselor de realizare a contactului nemijlocit între MA şi MB. între piesele metalice.MA ≤ 450 oC sau lipire tare (brazare).8.MA mai înaltă.MA a MA folosit şi de rezistenţa îmbinărilor realizate. deoarece asigură realizarea legăturilor coezionale între MA şi MB. înveliş pe vergelele din MA.MB a materialului de bază (MB). folosind materiale de adaos (MA) cu temperatura de topire – solidificare ts. caracterizată prin: eterogenitate (deoarece MA este diferit de MB). MB rămâne în stare solidă. Principiul de lucru la lipire este simplu: • MA se topeşte cu ajutorul unei surse termice şi se introduce în interstiţiul (rostul) dintre piesele care trebuie îmbinate. Aliajele pentru lipire Lipirea este o metodă tehnologică de realizare pe cale metalurgică a unor îmbinări nedemontabile eterogene. pentru realizarea unei LIP de bună calitate. • MA topit umectează suprafeţele rostului şi se stabileşte un contact nemijlocit între MA şi MB (o parte din atomii MA ajung în câmpul de atracţie al atomilor MB aflaţi pe suprafeţele rostului). Analizând principiul de lucru expus. această clasificare convenţională având la bază constatarea (facută experimental) că rezistenţa mecanică a LIP realizată între două piese confecţionate dintr-un anumit MB este cu atât mai mare cu cât MA folosit are ts.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. deoarece ts. trebuie respectate următoarele condiţii: • suprafeţele rostului dintre piesele de lipit trebuie să fie curăţite perfect. lipirea poate fi: lipire moale.

clorura de zinc şi clorura de amoniu (fluxuri de natură anorganică). %Pbm = 10. alame. acidul clorhidric.1...20 %) au ts.30 %. %Znm = 25.7 %) au ts.MA ≅ 900 oC şi se folosesc pentru lipirea pieselor din cupru... %Agm = 1... compuşi chimici) fragile.MA = 190 .40 %).. cutii de conserve etc. argint.2 %).4 %) şi aliajele Pb – Sn – Ag (%Snm = 1..8..1. aliajele Cd – Zn – Pb (%Znm = 28. alame etc.. Aliajele pentru lipire tare au ca tipuri reprezentative: • aliajele Cu – Zn (alamele speciale cu %Znm = 58. • aliajele Sn – Ag (%Agm = 4....5 %).17 %.2.....400 oC şi se folosesc la lipirea pieselor rezistente la coroziune din aluminiu.. fără apariţia de faze (soluţii solide... cupru. aliajele Cd – Zn – Ag (%Znm = 15.. • aliajele Cu – P (%Pm = 5. 9... %Znm = 10. %Snm = 0. aliaje pe bază de aluminiu etc. manşoane pentru cabluri...2... • aliajele Cu – Ag – Zn (%Agm = 20..8.7 %) şi aliajele Cu – Ag – P (%Agm = 5..... %Sbm = 0.. a conductelor de presiune din oţeluri inoxidabile şi a produselor realizate din metale preţioase sau aliaje ale acestora (cele cu conţinut ridicat de argint şi adaosuri de cadmiu. %Pm = 5.20 %.900 oC şi se utilizează la lipirea pieselor din cupru şi aliaje pe bază de cupru. nefiind recomandate (datorită conţinutului ridicat de fosfor) la lipirea pieselor din oţeluri. %Agm = 2. aliajele Sn – Pb – Ag (%Pbm = 35...1..2 % şi %Sim = 0.90 %..1..2. 9.8. care măresc plasticitatea LIP).MA = 200 .. circuite imprimate...8 %) au ts.4 %) au ts..8.2.. Principalele fluxuri care se folosesc cu aceste aliaje sunt: colofoniul (flux de natură organică). îndeplinirea unora dintre aceste condiţii poate fi asigurată (în cazul multor MA) folosind la lipire fluxuri adecvate (pentru micşorarea tensiunii superficiale a MA şi creşterea capacităţii sale de umectare a MB).30 %) şi aliajele Cu – Ag – Zn – Cd (%Agm = 40. nichel.8...... aparate sanitare.).. 181 . Aliajele pentru lipire utilizate în tehnică se pot împărţi în clasele şi tipurile prezentate în continuare.40 %.2.. bronzuri.. %Cdm = 17..98 %) şi Sn – Pb – Sb (%Pbm = 40. nichel şi aliaje pe bază de nichel. Aliajele pentru lipire moale au ca tipuri reprezentative: • aliajele Sn – Pb (%Pbm = 10...MA = 700 . aliajele Pb – Ag (%Agm = 3.300 oC şi se folosesc la lipirea pieselor pentru electrotehnică (ce trebuie să aibă conductibilitate electrică ridicată) din cupru..Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase de vedere al desfăşurării (în condiţiile termice de realizare a lipirii) unor procese cât mai intense de difuzie reciprocă.11 %).36 %.MA = 700 . alame etc. aliajele Zn – Cd (%Cdm = 24.5. nesupuse (în timpul utilizării) la solicitări mecanice importante (tinichigerie ordinară. • aliajele Cd – Zn (%Znm = 35.15 %.8..3..270 oC şi se folosesc la lipirea pieselor din oţeluri..62 %. %Agm = 1.25%) şi aliajele Zn – Al (%Alm = 4.50 %. aliaje de tip monel etc.3... fonte..2..MA = 230 . radiatoare auto.2.....800 oC şi se utilizează la lipirea pieselor din cupru şi aliaje pe bază de cupru.0 %.. conductori electrici.0 %).2 %) au ts.6 %) au ts.

deoarece. B.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • aliajele Ni – Cr (%Crm = 10. Viteza de deformare (viteza de creştere a deformaţiilor specifice ε în materialele supuse deformării) trebuie să fie foarte mică (10−4.4)..MA = 1000. Gradul de deformare al aliajelor superplastice (definit de relaţia (3. ceea ce corespunde unor procese foarte lente de deformare plastică. Materialele metalice trebuie să prezinte o structură cu granulaţie fină şi stabilă (dimensiunile grăunţilor cristalelor care alcătuiesc structura trebuie să fie mai mici ca 10 µm) şi să fie supuse deformării plastice la o temperatură Tdp ≥ 0. aşa cum este cunoscut (v. %Sim = 8. cu granulaţia de acelaşi ordin de marime ca şi a matricei şi distribuită astfel încât să blocheze creşterea granulaţiei matricei). materialele metalice apte a fi deformate superplastic sunt aliajele cu structură bifazică. scap. Aliajele superplastice Superplasticitatea este proprietatea unor aliaje de a se deforma plastic cu grade mari de deformare... 3. C.5 şi 6... principalele aliaje superplastice cunoscute şi utilizate până în prezent.1100 oC şi sunt recomandate la lipirea pieselor din metale greu fuzibile sau din aliaje refractare. A.3.3. În consecinţă.4Ts conduce la aparitia fenomenului de creştere a granulaţiei.. scap.5000 %. Pentru materiale metalice cu structură monofazică (metal pur sau soluţie solidă) cele două condiţii sunt contradictorii şi incompatibile. fără apariţia riscului de fisurare sau rupere datorită apariţiei fenomenului de gâtuire (v... prezentate în tabelul 9.10 %) au ts. Mecanismul de producere a procesului de deformare superplastică este redat schematic în figura 9. Fluxurile care se folosesc cu aceste aliaje au drept component de bază boraxul. 9.9)) atinge valori GD = 400.30 %) şi aliajele Ni – Cr − Si (%Crm = 18.5Ts.8.. ridicarea temperaturii peste temperatura de recristalizare Trp ≅ 0. clorura de zinc şi fluorurile alcaline..10−2 s−1).2.. iar ca adaosuri (pentru mărirea fluidităţii şi creşterea capacităţii de decapare) acidul boric. la care se manifestă cu intensitate ridicată procesele de difuzie ale atomilor componentelor materialelor. Cercetările teoretice şi experimentale efectuate până în prezent au evidenţiat condiţiile şi aspectele prezentate în continuare privind deformarea superplastică a materialelor metalice.. fie alcătuite dintr-o matrice structurală de bază şi o fază secundară (cu un conţinut procentual suficient de mare. fie eutectice sau eutectoide (la care creşterea granulaţiei este limitată de interacţiunea fazelor care alcătuiesc amestecurile mecanice).20 %.37 şi prezinta următoarele particularităţi: * procesul este bazat pe producerea unor secvenţe multiple de alunecare 182 .12 corespund în totalitate acestei condiţii privind structura.2).

Ciclul histerezis al transformărilor in aliajele cu memoria formei . fig. %Zrm=0.21 α ≡ Al(Cu) + fază secundară (ZrAl3) β ≡ Al(Zn. Tabelul 9. 9.38. deplasarea dislocaţiilor prin alunecare şi căţărare.4 % %Snm=44 % %Cum=9. %Fem=4 % %Alm=33 % %Znm=6 %. generarea de noi dislocaţii etc.9 %. cu asigurarea permanentă a contactului dintre aceştia prin contribuţia unor fenomene de acomodare.5 % %Znm=10. %Vm=4 % %Alm=22 % Caracteristicile structurale aliaj eutectic v. scap. % 1300 2000 1500 1900 800 2100 1700 1500 4800 1000 2900 Fig. Schema realizării proceslor de deformare superplastică a aliajelor 183 Fig 9. %Zrm=0.7 %. %Zrm=0.. Mg) + fază secundară (ZrAl3) aliaj eutectic α ≡ Cu(Al) + faze secundare aliaj eutectic α ≡ Mg(Zn) + faze secundare eutectic eutectic α+β v. Compoziţia chimică şi caracteristicile principalelor tipuri de aliaje superplastice Tipul aliajului Al – Cu Al – Cu – Zr Al – Zn – Mg – Zr Bi – Sn Cu – Al – Fe Mg – Al Mg – Zn – Zr Pb – Cd Sn – Pb Ti – Al – V Zn – Al Compoziţia chimică %Cum=33 % %Cum=6 %.6 % %Cdm=18 % %Pbm=38 % %Alm=6 %.12.38) din modificarea poziţiei grăunţilor prin deplasare liniară şi rotire. 9. în desfăşurarea cărora dufuzia componentelor materialului supus deformării joacă un rol important. constând (aşa cum se observă în figura 9. %Mgm=0.5 %.7 eutectoid GDmax la deformarea superplastică la tracţiune.39. 9.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase între grăunţii cristalini ai materialului supus deformării.

etc. 39. motiv pentru care este denumită rupere prin cavitaţie. funduri. D. laminare. Considerând că la aceste aliaje (prin analogie cu cazul aliajelor sistemului Fe – C) faza care se transformă în martensită (M) la răcirea cu viteză mare este denumită austenită (γ). diferite de cele prezentate pentru transformarea martensitică (transformarea la răcire a austenitei prin mecanismul fără difuzie la aliajele Fe – C (v. impuse de desfăşurarea transformării. corpuri de recipiente.2. în procesul de deformare neproducându-se modificarea formei grăunţilor prin alungirea lor în direcţia deformării (deoarece orice cristal care a suferit într-o primă secvenţă o alungire pe o anumită direcţie. 184 . ambutisare. procesele ulterioare de deformare îi produc alungiri pe alte directii şi. sârme. bare profile. Aliajele superplastice au mari perspective de utilizare la realizarea unor produse industriale (piese pentru construcţia de maşini. având o lăţime ∆tHIS relativ redusă. se constată că toate cristalele îşi menţin forma echiaxială avută înainte de deformare). extrudere. în final. suferă în secvenţele următoare deplasări liniare si rotiri care îi modifică poziţia. într-un interval de temperaturi (As. 5. Aliajele cu memoria formei Fenomenul de memorie a formei s-a constatat experimental la aliajele care prezintă transformări martensitice de tip special.Af).38) pe grupe de grăunţi adiacenţi. tragere. 9. bucla de histerezis al transformării. ci de formarea de microgoluri intercristaline. caracterizate de o serie de particularităţi. • prin răcirea rapidă a austenitei sub Ms se formează o martensită termoelastică. aceste particularităţi pot fi descrise succint astfel: • transformarea este reversibilă. trefilare etc. sunt reduse).2). ci numai deformarea elastică a austenitei netransformate din vecinătatea acestor cristale (deformaţiile structurii cristaline a austenitei.8. adică la apariţia cristalelor platiforme de martensită nu se produce deformarea plastică . iar la încălzirea martensitei se produce transformarea inversă M ⇒ γ.) la cald cu grade mari de deformare şi consumuri energetice reduse. adică transformarea γ ⇒ M începe la răcirea rapidă a austenitei sub o temperatură Ms şi se finalizează la o temperatură Mf < Ms. prezentată în figura 9. Dacă procesul de deformare superplastică a unui material metalic se conduce până la depăşirea capacităţii lui de deformare. scap.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR * alunecările între grăunţii cristalini la producerea deformării superplastice şi fenomenele de acomodare care le însoţesc se realizează (aşa cum se observă în figura 9. ruperea nu este precedată de apariţia unei gâtuiri locale.4.) prin deformare plastică (curbare.

Principalele aliaje la care s-a evidenţiat fenomenul de memorie a formei (numite aliaje Marmem) sunt prezentate în tabelul 9. fabricarea pieselor pentru servomecanisme programate. confecţionarea de filtre sau proteze pentru medicină. 60 −137 .9 % %Alm = 11 .. %Znm = 20. %Nim = 4 % %Cdat = 47. oC −15 ...5.5 % %Cdat = 44 . −10 30 . fabricarea maşinilor termice neconvenţionale..7 %. Tabelul 9. pentru a 185 . %Tiat = 50 %) se utilizează în prezent la fabricarea filtrelor de prevenire a emboliilor. deformarea plastică nu se poate realiza prin mecanismul clasic de alunecare (v. deoarece structura martensitei termoelastice este lipsită de dislocaţii şi se produce printr-un mecanism ce constă din demaclarea maclelor prezente în structura martensitei.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • structura cristalină a martensitei se caracterizează printr-o distribuţie ordonată a atomilor componentelor aliajului. La piesele realizate din aliaje care prezintă transformări martensitice caracterizate prin aceste particularităţi. 47 % %Tiat = 50 % %Cum = 20..3) şi nu dislocaţiile (care crează posibilitatea distrugerii distribuţiei ordonate a atomilor prin procese de deformare plastică realizate cu deplasarea lor prin alunecare). singurele imperfecţiuni prezente în această structură fiind maclele (v. De exemplu.. −40 − 240 . • încălzirea pieselor deformate plastic. pentru producerea transformării M ⇒ γ. fenomenul de memorie a formei se poate evidenţia efectuând următoarele operaţii: • răcirea rapidă a pieselor din domeniul austenitic.3). 41 % Ms.. în timpul desfăşurării acestei transformări tensiunile reziduale generate în procesul de deformare plastică bazat pe mecanismul de demaclare acţionează şi produc deformarea în sens invers... refacerea maclelor şi restabilirea în acest fel a formei iniţiale a pieselor (pe care au avut-o înainte de deformarea lor plastică în stare martensitică).. Compoziţia chimică şi caracteristicile principalelor tipuri de aliaje marmem Tipul aliajului Cu –Al − Ni Au – Cd Ag – Cd Ni – Ti Au – Cu − Zn Cu – Al Ni – Al Compoziţia chimică %Alm = 14 %. care se implantează în vena cavă a bolnavilor. −44 −50 . scap. 1. scap. realizarea antenelor pentru spaţiul cosmic.450 240 . aliajul marmem denumit nitinol (%Niat = 50 %.. 3. pentru realizarea transformării martensitice γ ⇒ M.13... 13 % %Alat = 39 . realizarea cuplajelor termocomandate.. • deformarea plastică a pieselor cu structură de martensită termoelastică..13... 870 Domeniile în care se pot utiliza astfel de aliaje sunt multiple: asamblarea pieselor pentru mecanică fină..

................12 stări de bază ....................................... se supune îndreptării în această stare (pentru a căpăta o formă convenabilă implantării în vena cavă)..............................................44 elemente betagene ..............24 Nitinol...........................................................................20 alame complexe (speciale) ................................................................................6 Monel ........39 martensită termoelastică ..50 compoziţii pe bază de Sn şi Pb .......................54 alame ... recăpătând structura austenitică şi forma spirală care îi asigură funcţionarea ca filtru....................................13 simbolizare numerică...................51 magnaliu (alumag)............49 aliaje Cu – Ni............................................................................................19 aliaje Al – Cu pentru turnare ................................10 rupere prin cavitaţie............................................................................ tipul II.......10 186 .......................................24 cupru tehnic .................37 aliaje Al ....41 aliaje Al – Mg pentru turnare .................31 bronzuri cu plumb .26 călire de punere în solutie................................................................................................... . ................................................................................................................................20 alame de turnare ..24 bronzuri hipoeutectoide (bifazice).............. de forma unei spirale realizate din sârmă de nitinol......................24 modificare tipul I..........24 lipire moale..................................................................................................................34 aliaje antifricţiune....................30 bronzuri cu staniu.................... Argentan)....20 alame monofazice β’.....................................33 bronz ....................12 duraluminiu ..........................................................15 superplasticitate ....52 îmbătrânire artificială ....50 constantan.......26 bronzuri monofazice α ................................. 18 alame bifazice.... Cuvinte cheie acomodare ..........................................................................................24 bronzuri cu aluminiu ......................... iar după implantare....17 curbe de îmbătrânire ........................................................52 aliajele titanului monofazice bifazice................. suferă transformarea inversă......10 îmbătrânire naturală..32 bronzuri cu siliciu.............................................41 simbolizare alfanumerică.............40 aliaje Al − Mg...............................53 titan......................................................................... tipul III ............44 flux ......50 compoziţii pe bază de Sn (Babbit) .......... se aduce prin răcire în stare martensitică...................................... un astfel de filtru...........27 bronzuri cu beriliu ..................................9 compoziţii pe bază de Pb (Bahnmetall)..........46 Alpaca (Neusilber.........43 titlu fictiv .......................................39 aliaje Al − Cu..20 alame monofazice α ......Preston ...........23 aliaje cu memoria formei (Marmem) .................................................................56 silumin...........................................................10 Kunial ......................................56 Melchior (Maillechort) ....24 aluminiu tehnic.............................................57 precipitate θ .............36 elemente alfagene ..... datorită încălzirii la temperatura corpului uman.........................56 aliaje pentru lipire .......19 zone GP (Guinier ......................ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR împiedica accesul spre inima acestora al cheagurilor de sânge formate datorită maladiilor de care suferă sau datorită intervenţiilor chirurgicale la care sunt supuşi...... tare (brazare) .......20 tombac ..................................................Zn ....................................................

. Editura Didactică şi Pedagogică.9. 1983 2. T. American Society for Metals.. London & New York. Lakhtine I. Colan H..9. Metals. vol. Bucureşti. * * * Metals Handbook Ninth Edition. Moscova.. Schumann H.. Smithells C. Bucureşti. & Interscience Publishers Inc.. Metalurgie fizică şi studiul metalelor. New York. 1981 3. d) modificarea de tipul III are ca efect finisarea granulaţiei si creşterea gradului de dispersie a fazelor componente ale eutecticelor care se formează la solidificarea aliajelor. J. 1965 7. Metalografie şi tratamente termice. vol. În ce scop se aplică TT de recoacere de recristalizare fără schimbare de fază la semifabricatele şi piesele din aliaje neferoase: a) pentru omogenizarea chimică a structurilor dendritrice primare. Editura Tehnică.2.. Gâdea S. Métallographie et traitements thermiques des métaux.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase Bibliografie 1.1. vol. ş.. Reference book. I. Metalurgie fizică. Gâdea S. 1955 8. Macmillan Publishing Company. Editura Didactică şi Pedagogică. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. Ohio. Protopopescu H. c) modificarea de tipul II determină accentuarea ramificării şi subţierea ramurilor cristalelor dendritice primare şi influenţează favorabil distribuţia fazelor secundare la aliajele în structura cărora precipită particule ale unor astfel de faze. 1986 Teste de autoevaluare T. Bucuresti. Butterworths Publications Ltd. 1978 4. 1991 9. b) modificarea de tipul III determină amplasarea intercristalină a eutecticelor care se formează la solidificarea aliajelor. Protopopescu M. Care dintre afirmaţiile următoare privind efectele modificării aliajelor neferoase sunt adevărate: a) modificarea de tipul I are ca efect principal micşorarea dimensiunilor cristalelor dendritice primare ale aliajelor. II. Editura Tehnică. 1983 5. Studiul metalelor... b) pentru refacerea 187 . Introduction to materials science for engineers. Bucureşti. Petrescu M.9.a. Aliaje neferoase. Mir. Traducere din limba germană.. 1962 6. Shackelford F..

sunt apoi ecruisate prin deformare plastică la rece şi. sunt răcite rapid la ta. d) prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire artificială? T. d) normalizare? T. c) T5. Semifabrcatele realizate dintr-un aliaj pe bază de cupru sunt prelucrate prin deformare plastică la cald.10. b) o structură bifazică alcătuită dintr-o soluţie solidă şi un compus intermetalic. c) pentru diminuarea intensităţii şi redistribuirea tensiunilor mecanice reziduale. c) oxigenul.4. c) prin prelucrare la cald. c) o structură alcătuită dintr-o soluţie solidă şi un amestec mecanic. sunt supuse unui tratament de îmbătrânire artificială. d) alamele? T. îmbătrânire artificială şi deformare plastică la rece. b) revenire. Care dintre următoarele impurităţi prezente în cuprul tehnic determină apariţia fenomenului numit „boala de hidrogen”: a) plumbul.5. care este simbolul stării de bază a produselor obţinute in acest fel: a) M.6. deformare plastică la rece şi îmbătrânire naturală.7. sunt răcite rapid la ta şi sunt apoi supuse unei îmbătrâniri artificiale. în final.9.11. cum s-a realizat această stare: a) prin călire de punere în soluţie. îmbătrânire artificială şi deformare plastică la rece.9. c) recoacere izotermă.9. Produsele realizate dintr-un aliaj pe bază de aluminiu sunt livrate în starea T6. d) sulful? T. Semifabrcatele realizate dintr-un aliaj pe bază de aluminiu sunt prelucrate prin deformare plastică la cald. b) aliaje Kunial. Ce structură rezultă prin aplicarea călirii de punere în soluţie la o piesă din aliaj neferos: a) o structură martensitică.9. b) T4. c) aliaje Alpaca. Care dintre următoarele tipuri de alame se pot prelucra prin deformare plastică: a) alamele monofazice α. d) TG? T.9. d) pentru obţinerea stării de echilibru structural? T.9.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR plasticităţii după ecruisarea prin deformare plastică la rece.3.8. Care dintre următoarele aliaje pe bază de cupru au ca element de aliere principal zincul: a) bronzurile. b) bismutul. b) prin călire de punere în soluţie. cum s-a realizat această stare: a) prin călire de punere în soluţie. care este simbolul stării de bază a produselor obţinute în acest fel: a) F.9. b) prin călire de punere în soluţie şi deformare palstică la rece. Produsele realizate dintr-un aliaj pe bază de cupru sunt livrate în starea TD. c) alamele monofazice β’. d) o structură monofazică alcătuită din cristale de soluţie solidă suprasaturată în elemente de aliere? T. d) TE? T. d) prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire artificială? T. b) alamele bifazice. d) tombacurile? 188 . răcire rapidă la ta şi îmbătrânire artificială. Procesul de supraîncălzire de scurtă durată a aliajelor neferoase îmbătrânite pentru reconstituirea stării structurale pe care aliajele au avut-o după călirea de punere în soluţie este denumit: a) reversiune. b) TK.9.9. c) T8. c) prin prelucrare la cald.9. răcire rapidă la ta şi îmbătrânire artificială.

c) aliajele Konstantan. Care dintre următoarele categorii de aliaje industriale Al − Cu se pot supune durificării structurale prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire naturală sau artificială: a) aliajele deformabile.23. Care dintre următoarele elemente de aliere determină micşorarea conţinutului procentual de fază α al structurii alamelor speciale: a) aluminiul. d) siliciul? T.9. Care este structura de echilibru la ta a bronzurilor cu beriliu folosite în tehnică: a) structură monofazică α ≡ Cu(Be). b) aliajele de turnare cu %Cum ≤ 5.9.9.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase T. c) produsele realizate din aliajul AlMg7.17.20.9.22.15. d) structură alcătuită din constituienţi a (preeutectoid) şi eutectoidul (α+γ)? T.14. b) fază bertholidă Cu5Sn. b) starea TH. c) AlMg7. c) este o alamă specială deformabilă. prezentă în structura bronzurilor cu staniu pentru turnare: a) soluţie solidă Cu(Sn). b) structură monofazică γ (fază bertholidă pe baza compusului CuBe. d) toate categoriile de aliaje industriale? T. d) produsele realizate din aliajul AlMg2? T. d) este o alamă pentru turnare? T.19. d) starea T6? T.9. c) structură alcătuită din constituenţii α (preeutectoid) şi eutectoid (α+γ2)..9. d) structură monofazică γ2? T.16. Care dintre următoarele aliaje este cunoscut sub denumirea de 189 . c) structură bifazică. b) aliajele Melchior.9. b) este o alamă binară deformabilă.13. c) AlMg5.9. Care este semnificaţia fazei δ. d) Al Mg9MnSi? T. d) fază bertholoidă Cu31Sn8? T.5 %.21. alcătuită din α şi γ. Care dintre următoarele categorii de produse realizate din aliajele industriale Al − Mg se livrează de obicei în starea H: a) produsele din aliajul AlMg1. La care dintre următoarele mărci de aliaje Al − Mg se poate aplica durificarea structurală prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire: a) AlMg1.9. având %Cum = 2. c) aliajele de turnare cu %Cum < 5. Care dintre următoarele aliaje are densitatea mai scăzută: a) CuAl10Fe3.12. Care este structura la ta a semifabricatelor şi pieselor turnate realizate din bronzul G CuAl10Mn: a) structură monofazică α ≡ Cu(Al). c) nichelul. c) starea TC. d) aliajele Monel? T.7 %. b) staniul. b) produsele fabricate din aliajul G AlMg5.9. Care stare de bază asigură produselor realizate din bronzuri cu beriliu cele mai ridicate caracteristici de rezistenţă mecanică şi duritate: a) starea TA.. Care dintre următoarele tipuri de aliaje Cu − Νi prezintă la ta o structură monofazocă: a) aliajele Kunial. b) structură alcătuită din fazele α ≡ CuAl şi γ2 (fază bertholidă corespunzătoare compusului Cu32Al10).9.18. d) AlMg7? T. b) AlMg3. b) AlCu4MgMn. c) compus intermetalic Cu3Sn. Care dintre următoarele caracteristici corespund alamei CuZn30: a) este o alamă monofazică α.9.7 %.

b) aliajul AlZn6Mg2.28.9. b) titanul prezintă două modificaţii: Tiα cu structură cristalină CVC şi Tiβ cu structură cristalină HC.9. b) staniul. b) o structură alcătuită din constituienţii β (preeutectoid) şi eutectoidul (α+β).26. c) impurităţile care reduc plasticitatea titanului şi îl fac inapt pentru prelucrări prin deformare plastică sunt oxigenul. Care dintre următoarele elemente de aliere este prezent în toate aliajele industriale pe bază de titan: a) fierul. care asigură conformarea cuzineţilor cu zonele de rezemare ale arborilor pe care îi susţin.5%. Ce tratament termochimic se poate aplica pentru durificarea superficială a produselor realizate din aliaje pe bază de titan: a) carburarea. b) structura lor conţine faze dure sau semidure.24.29. hidrogenul. modificat cu sodiu la elaborare: a) o structură bifazică alcătuită din soluţie solidă α ≡ Al(Si) şi soluţie solidă β ≡ Si(Al). Care este structura de echilibru la ta a unui silumin industrial cu %Sim = 12. c) o structură alcătuită din constituienţii β (preeutectic) şi eutecticul (α+β). d) aliajul G AlMg9MnSiTi? T.30.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR zincral sau alzimac: a) aliajul G CuZn40PbSn. Care dintre următoarele caracteristici corespund aliajelor antifricţiune folosite la confecţionarea cuzineţilor pentru lagărele de alunecare: a) structura lor conţine faze cu duritate scăzută şi plasticitate ridicată. d) silicizarea? T. Care dintre următoarele afirmaţii privind titanul sunt adevărate: a) titanul prezintă două modificaţii: Tiα cu structură cristalină HC şi Tiβ cu structură cristalină CVC.5. b) TiAl5Sn2.9.5.9.9.5 %.27. d) o structură monofazică α? T. c) TiAl6SnV6. c) aliajul CuZn39Ni3. Care este structura de echilibru la ta a unui silumin industrial cu %Sim = 12. b) cuprul.9. c) molibdenul. azotul şi carbonul. d) vanadiul? T.9. d) deformarea plastică a titanului se face de obicei la rece. c) molibdenul. d) o structură monofazică α? T.9. La care dintre următoarele mărci de aliaje pe bază de titan se poate realiza creşterea rezistenţei mecanice prin aplicarea TT de călire martensitică şi revenire: a) TiAl6V4. d) aluminiul? T.5Cu1. Care dintre următoarele elemente de aliere ale aliajelor industriale pe bază de titan sunt stabilizante α (alfagene): a) aluminiul. b) nitrurarea. d) TiV13Cr11Al3? T.25. care asigură conformarea cuzineţilor cu zonele de rezemare ale arborilor pe care îi susţin. în starea Tiα? T. d) sunt mai dure decât materialele folosite la realizarea arborilor care se reazemă pe cuzineţi? 190 . nemodificat la elaborare: a) o structură bifazică alcătuită din soluţie solidă α ≡ Al(Si) şi soluţie solidă β ≡ Si(Al).31. b) o structură alcătuită din constituienţii β (preeutectoid) şi eutectoidul (α+β). c) carbonitrurarea. c) au capacitatea de a disipa căldura produsă datorită frecărilor din lagărele de alunecare. c) o structură alcătuită din constituienţii α (preeutectic) şi eutecticul (α+β).

c) CuZn20. b) aliajul TiAl6V4. Care dintre următoarele caracteristici trebuie asigurate de aliajele de lipit: a) să prezinte o bună fluiditate în stare topită.9. d) să aibă temperatura ts mai mare decât cea corespunzătoare MB? T.41. d) SnPb10? T.9.5 %? 191 . c) au granulaţie foarte fină.9. d) aliajele Bahnmetall? T. Care dintre următoarele caracteristici corespund transformării martensitice ce se produce la călirea aliajelor marmem: a) transformarea este ireversibilă. d) un compus intermetalic? T. c) soluţia solidă α ≡ Sn(Sb. b) compusul intermetalic Cu3Sn.9. c) SnAg5. c) fontele albe. Care dintre următoarele aliaje prezintă fenomenul de deformare superplastică: a) alama monofazică CuZn20. Care dintre următoarele aliaje de lipit se folosesc pentru lipirea tare (brazare): a) CuZn42.9. Care dintre următoarele aliaje de lipit se folosesc pentru lipirea moale: a) SnPb10. d) au granulaţie grosolană şi sunt sensibile la supraîncălzire? T. b) să fie compatibile cu MB (materialul din care sunt confecţionate piesele care trebuie îmbinate prin lipire).9.9. d) aliajul Au – Cd cu %Cdat = 47. c) martensita formată este termoelastică.35. Care dintre următoarele caracteristici corespund aliajelor neferoase superplastice: a) au structură monofazică.33. d) aliajul eutectoid Zn – Al (cu %Alm = 22 %)? T.36. b) un amestec mecanic eutectoid. b) aliajele Pb – Sn – Sb – Cu.9.9. Care dintre următoarele aliaje prezintă fenomenul de deformare superplastică: a) aliajul eutectic Al – Cu (cu %Cum = 33 %). d) martensita formată conţine un număr mare de dislocaţii în structură? T. d) cristalele de Pb? T.37. b) fontele cenuşii feritoperlitice.38.9.32.34.5 %. b) CuAg10P5.9. Care pot fi fazele dure din structurile aliajelor antifricţiune de tip Babbit: a) compusul intermetalic SnSb. c) să fie dure şi fragile. Structura aliajelor superplastice este alcătuită din: a) un amestec mecanic eutectic. d) aliajul CuSn8? T. b) au structură bifazică. c) aliajul Au – Cd cu %Cdat = 47. b) SnAg5.43.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase T.9. Care dintre următoarele clase de aliaje se folosesc ca materiale antifricţiune cu ts joasă: a) aliajele Sn – Sb − Cu. d) bronzurile hipoeutectoide? T. b) transformarea este reversibilă. d) SnPb37Ag? T. b) aliajul Ni – Ti cu %Tiat = 50 %. b) aliajul eutectic Pb – Cd (cu %Cdm = 18 %).Cu). c) aliajul AlCu4.42. c) o matrice structurală de bază şi o fază secundară (distribuită astfel încât să poată bloca creşterea grăunţilor matricei).39. Care dintre următoarele clase de aliaje se folosesc ca materiale antifricţiune cu ts ridicată: a) oţelurile carbon eutectoide.40. c) aliajul eutectic Al – Cu (cu %Cum = 33 %). c) bronzurile cu Pb. Care dintre următoarele aliaje fac parte din categoria aliajelor care prezintă fenomenul de memorie a formei: a) aliajul bifazic TiAl6V4.

2. ştiind că faza γ are CEγ = 3 .5 %. % Snatγ maSn % Snatγ maSn + %Cu atγ maCu 100 = 16.1. fiind o alamă bifazică.9. folosind relaţia (9. iar pentru faza ε: %Snatε = 25. fiind o alamă monofazică α. 192 . %Snatδ şi %Snatε concentraţiile atomice ale staniului în aceste faze.67 ⋅118.3). • alama specială Cu Zn38Pb2Mn2 are titlul fictiv %Cume = 58.1 şi 1.67 % şi = 27. Rezolvare Pentru încadrarea în clase structurale a mărcilor de alame speciale precizate în enunţul aplicaţiei se calculează titlul fictiv al acestora.00 % şi %Snmε = 38. Din tabelele 1. CuZn38Pb2Mn2 şi CuZn30Al5Fe3Mn2. rezultă pentru faza δ: %Snatδ = 20.2 rezultă că staniul are valenţa vSn = 4 şi masa atomică maSn = 118. faza δ are CEδ = 13 .5 %. • alama specială Cu Zn30Al5Fe3Mn2 are titlul fictiv %Cume = 48. 4 Rezolvare Se notează %Snmγ.55 În mod similar. se obţine pentru faza γ: % Snatγ = % Snmγ = 100(CEγ − vCu ) v Sn − vCu = 100( 3 1) − 2 4 −1 = 16. δ şi ε şi %Snatγ.33⋅ 63.7.4 %.2 %. cu coeficienţii de echivalare în zinc a elementelor de aliere precizaţi în scap. fiind o alamă monofazică β’. iar cuprul are valenţa vCu = 1 şi masa atomică maCu = 63.5 % şi aparţine aceleiaşi clase structurale ca şi alama binară cu %Znm = 100 − %Cume = 48. Să se stabilească clasele structurale tipice alamelor speciale CuZn32Pb2.4 %. Folosind relaţiile (2. Să se determine valorile de bază ale concentraţiilor masice ale componentelor în fazele bertholide tipice structurilor de echilibru ale bronzurilor 21 cu staniu. A.5. iar faza ε are 2 CEε = 7 .6 % şi aparţine aceleiaşi clase structurale ca şi alama binară cu %Znm = 100 − %Cume = 41.1).51 % şi %Snmδ = 32.0 % şi aparţine aceleiaşi clase structurale ca şi alama binară cu %Znm = 100 − %Cume = 34.1. %Snmδ şi %Snmε concentraţiile masice ale staniului în cele fazele bertholide γ.14 şi rezultă: • alama specială Cu Zn32Pb2 are titlul fictiv %Cume = 66.9.0 %. pe această cale se obţin datele prezentate în tabelul 9.55.7 + 83.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Aplicaţii A.67 ⋅118.7 100 16. 9.4) şi (2.

j = 1..5 A. scap.2 = 120 N/mm2 şi duritaea 100 HB.2 = 135 N/mm2 şi duritatea 120 HB. cu %Snm = 10 % şi G CuSn14.5. iar bronzul G Cu Sn14 are după turnare Rm = 360 N/mm2.6 CuZn30Al5Fe3Mn2 60 30 2 5 2 48. Bronzul G CuSn10 are după turnare rezistenţa la tracţiune Rm = 390 N/mm2. ca urmare.55 şi n1 = 465. % (keAl = 6. domeniul bifazic α + δ al acesteia corespunde unor concentraţii masice de cupru cuprinse între %Snm = 8 % (care defineşte limita domeniului monofazic α) şi %Snm = 32.2 (N/mm2) şi HB ale bronzurilor bifazice turnate se pot estima analitic.3. Rp0. % (kePb = 1.13 c. % (keFe = 0.11). din relaţiile scrise mai înainte: m1 = −7. între caracteristicile corespunzătoare celor două faze care le alcătuiesc structura. Rp0.14.9.9. se determină valorile coeficienţilor mj şi nj.2 = m2%Snm + n2.75⋅32. % %Znm. Cunoscând valorile caracteristicilor mecanice (determinate experimental) ale celor două bronzuri bifazice (G CuSn10.5 % (care defineşte. Conform legii lui Kurnacov (v. să se estimeze valorile caracteristicilor mecanice Rm. în cazul bronzurilor în stare de turnare. Rp0.0) %Mnm. 193 . m2 = 3.5 ≅ 205 N/mm2. aceste rezultate indicând că prezenţa fazei δ durifică şi fragilizează structurile bronzurilor cu staniu. Aplicând legea lui Kurnacov.1. Rp0.5 + 465 ≅ 220 N/mm2. cu relaţii de forma: Rm = m1%Snm + n1. Compoziţiile chimice şi titlurile fictive pentru trei mărci de alame speciale Marca de alamă %Cum. aliajele G CuSn10 şi G Cu Sn14 sunt bronzuri bifazice (hipoeutectoide).2δ ≅ 15 N/mm2 şi HBδ = 5⋅32.9) %Cume.2δ = 3. în funţie de compoziţia lor chimică.3.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase Tabelul 9.. limita de curgere Rp0.5.2 şi HB ale fazei bertholide δ.5 %. aşa cum s-a demonstrat la rezolvarea aplicaţiei A.5) %Alm . Rezolvare Examinând diagrama de echilibru din figura 9.5 + 82.55⋅32.75 şi n2 = 82.0) %Fem. % (keMn = 0. % %Pbm. HB = m3%Snm + n3.5 + 50 = 212. rezultă că.0 CuZn38Pb2Mn2 58 38 2 2 − − 58. cu %Snm = 14 %). % CuZn32Pb2 66 32 2 − − − 66. în domeniile bifazice ale diagramelor de echilibru binare caracteristicile mecanice ale aliajelor variază liniar. Ţinând seama că faza bertholidă δ are concentraţia masică de staniu %Snm = 32. în funcţie de concentraţia lor masică de staniu %Snm. compoziţia de bază a fazei δ). ca urmare. caracteristicile mecanice Rm (N/mm2). Rp0. Rmδ – Rp0. 3. m3 = 5 şi n3 = 50. se obţine: Rmδ = −7.

07 % Nim +8. 19. Caracteristicile mecanice la tracţiune Rm (în N/mm2) şi A (în %) ale aliajelor Cu – Ni în stare de echilibru se află în următoarele dependenţe (stabilite pe baza datelor experimentale) cu concentraţia lor masică de nichel %Nim: 2 2 Rm = −0.06GD şi HR = 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR A.0 %].9). cu diferite grade de deformare GD ∈ (5 %. rezultă astfel 2 2 2 2 D p − D0 8 − 10 S − S0 100 = 100 = 100 = 36 %. Gradul de deformare plastică al materialului produsului obţinut prin tragere la rece se determină aplicând relaţia (3. 194 aria secţiunii .9.6GD + 50. să se determine compoziţia chimică a aliajelor Cu – Ni care îndeplinesc simultan condiţiile: Rm ≥ 320 N/mm2 şi A ≥ 40 %.024 % Nim − 0. A = 45 e−0. A (în %) şi HR (în HRB) ale alamei CuZn15 se modifică prin deformare plastică la rece. 100 %). Un produs de forma unei bare cilindrice cu diametrul Dp = 8 mm este obţinut trăgând la rece.06GD2 + 7GD + 270. Condiţia A ≥ 40 % este respectată de aliajele Cu – Ni a căror concentraţie 2 masică de nichel satisface inegalitatea 0. 19. 50 %).0 %] ⇒ %Nim ∈ [13. pentru GD = 0: Rm = 270 N/mm2.4. Cele două condiţii precizate în enunţul aplicaţiei sunt respectate simultan de aliajele cu %Nim ∈ [13. prin orificiul calibrat al unei scule (matriţe).5. A. în conformitate cu următoarele relaţii: Rm = −0.308%Nim + 45. Caracteristicile mecanice Rm (în N/mm2). Pentru GD = 36 % GD = D 2 2 S0 D0 10 (gradul de deformare plastică la rece al materialului produsului). Rezolvare Condiţia Rm ≥ 320 N/mm2 este respectată de aliajele Cu – Ni a căror 2 concentraţie masică de nichel satisface inegalitatea −0.9 %. soluţia acestei inegalităţi este %Nim ∈ (0 %. A ≅ 5 % şi HR ≅ 72 HRB.9%Nim + 210 şi A = 0.9.07 % Nim +8. care evidenţiază efectele ecruisării prin deformare plastică la rece asupra caracteristicilor mecanice ale alamei din care este realizat produsul.9%Nim – 110 ≥ 0. în care 2 Dp D2 S 0 = π s este aria secţiunii transversale a semifabricatului. 19. A = 45 % şi duritatea HR ≅ 50 HRB. un semifabricat cilindric (aflat în starea O) cu diametrul Ds = 10 mm. Care sunt caracteristicile mecanice ale produsului astfel obţinut? Rezolvare Semifabricatul aflat în stare recoaptă (starea O) are caracteristicile mecanice date de relaţiile din enunţul aplicaţiei.0 %]. iar S D = π − 4 4 transversale a produsului. soluţia acestei inegalităţi este %Nim ∈ [13. 100 %) ∩ (0 %. relaţiile din enunţul aplicaţiei conduc la următoarele valori ale caracteristicilor mecanice: Rm ≅ 444 N/mm2.0024 % Nim − 0.9 %.9 %.308%Nim + 5 ≥ 0.

5 %.8 0.9.0 1. La elaborarea aliajelor pe bază de cupru în cuptoare cu inducţie pierderile procentuale masice prin oxidare ale componentelor încărcăturii sunt: pCu = 1 %.7.8 %).7 % şi %Cum = 1.9.7 89.5 2. pSn = 1 %. aliajul AlMg9MnSi (cu %Mgm = 9.4.0 2799 G AlSi9Mg 0. Densităţile aliajelor de aluminiu din aplicaţia A.5 % şi %Mgm = 0. şi pPb = 0.5Cu1.4 6. 195 . % Concentraţia masică a aluminiului %Alm. ρMg = 1740 kg/m3.0 %.9 % şi %Mnm = 0. siluminul G AlSi9Mg (cu %Sim = 9.0 2575 AlZn6Mg2.15. ρMn = 7470 kg/m3. Să se determine care dintre următoarele aliaje are densitatea cea mai mică: duraluminiul AlCu4MgMn (cu %Cum = 4. % Densitatea aliajului ρ.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase A. %Mgm = 0.9 0. aplicând această relaţie pentru aliajele ρ Al cu compoziţia chimică precizată în enunţul aplicaţiei se obţin rezultatele prezentate în tabelul 9.5 9.5Cu1. 15.6. din aliajul CuSn6Zn4Pb4.2 se extrag următoarele valori ale densităţilor componentelor aliajelor pe bază de aluminiu precizate în enunţul aplicaţiei: ρAl = 2700 kg/m3. %Mgm = 2.0 2784 AlMg9MnSi 9.5 %). Rezolvare Ţinând seama de semnificaţia simbolului mărcii aliajului care se elaborează. pZn = 2 %.6 4. se obţine următoarea relaţie pentru determinarea densităţii aliajelor pe bază de aluminiu: ρ = ∑ n 100 % EAmj j =1 ρ EA j + 100 − ∑ EAmj j =1 n . Prin particularizarea relaţiei generale stabilite la rezolvarea aplicaţiei A. rezultă că concentraţiile componentelor acestuia sunt: %Pbm = 4 %. Tabelul 9.5 90. alzimacul AlZn6Mg2.5 %).ρSi = 2330 kg/m3 şi ρCu= 8930 kg/m3. dacă materiile prime disponibile pentru formarea încărcăturii sunt metalele pure componente ale aliajului.75 %.5 %. %Mnm = 0.5 (cu cu %Znm = 6. cu masa m = 100 kg.2.5 0.0 2653 %EAmj.7 %). Rezolvare Din tabelul 1.9.6 Aliajul Concentraţiile masice ale elementelor de aliere AlCu4MgMn %Mgm %Mnm %Znm %Sim %Cum 0.8 % şi %Sim = 0. ρZn = 7130 kg/m3.5 94. Să se stabilească compoziţia masică a încărcăturii cuptorului pentru realizarea unei şarje.6 90. kg/m3 A.

masele materiilor prime care trebuie introduse în încărcătura cuptorului pentru elaborarea aliajului şi ţinând seama de condiţiile din enunţul aplicaţiei.75 %. având soluţiile m3 0 10 5 0 606 90 88 75 0 8687 m4 m1 = 19. m = ∑ %Cu mj m j .869 kg.938 kg şi m4 = 0. j = 1. %Znmj.030 kg şi. rezultă: % Pbm % Pbm p 4 m = m Pb (1 − Pb ) ⇒ m Pb = m = 100 = 4. m3 = 50. se obţine următorul sistem de ecuaţii (cu 0 0 20 100 m1 403 m2 10 2 0 0 408 × = necunoscutele mj.04 kg..4): .. rezultă relaţiile: m = ∑ % Pbmj m j . j = 1.4.613 kg. m = ∑ % Zn mj m j .165 kg. concentraţiile masice ale componentelor în mateiile prime MP1 ≡ CuZn10. pZn = 2 %. j = 1. notând mPb.995. din aliajul CuSn6Zn4Pb4.4.04 kg.082 kg. şi pPb = 0. mZn.. mSn = 4. m2 = 30. pSn = 1 %. în 100 100 100 − 0. %Snm = 6 % şi %Cum = 100 – [%Pbm + %Znm + %Snm] = 86 %. La elaborarea aliajelor pe bază de cupru în cuptoare cu inducţie pierderile procentuale masice prin oxidare ale componentelor încărcăturii sunt: pCu = 1 %.. masele care se introduc în încărcătură din cele patru materii prime 4 4 % Pbm % Zn m disponibile. dacă materiile prime disponibile pentru formarea încărcăturii sunt deşeuri de alamă binară CuZn10. Introducând în aceste relaţii p Sn p Cu j =1 j =1 1− 1− 4 4 100 100 datele din enunţul aplicaţiei. %Snmj şi %Cumj. %Snm şi %Cum concentraţiile componentelor în aliajul care se elaborează şi %Pbmj. Masa totală a încărcăturii este mi = m1 + m2 + m3 + m4 ≅ 101. mSn şi mCu.995 şi mj. A. Masa totală a încărcăturii este mi = mPb + mZn + mSn + mCu ≅ 101. 196 .8.75 100 − p Pb mod similar.325 kg.9. MP2 ≡ G CuSn10Zn2. Rezolvare Ţinând seama de semnificaţiile simbolurilor aliajului care trebuie elaborat şi aliajelor folosite ca materii prime şi notând %Pbm. cu masa m = 100 kg. % Znm. mZn = 4.. Să se stabilească compoziţia masică a încărcăturii cuptorului pentru realizarea unei şarje. p p j =1 j =1 1 − Pb 1 − Zn 100 100 % Snm %Cu m m = ∑ % Snmj m j .030 kg şi mCu = 86. MP3 ≡ G CuPb20Sn5 şi MP4 ≡ Pb 99.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Znm = 4 %. bronzuri G CuSn10Zn2 şi G CuPb20Sn5 şi plumb marca Pb 99..

referitoare la câteva 197 .1. starea amorfă (vitroasă) este caracterizată de lipsa ordonării atomice la distanţă. În prezent termenul de ceramică include o gamă de materiale mult mai largă. astfel că nu există electroni liberi. electronica. Cele mai multe ceramice sunt compuşi între metale şi nemetale. industria chimică. Reprezintă o categorie de materiale care au fost utilizate din cele mai vechi timpuri sub formă de vase din lut (însăşi termenul de ceramică provine de la grecescul “keramon” care însemna “lut ars”) şi de materiale de construcţie datorită capacităţii de prelucrare în cele mai diverse forme şi abundenţei materiilor prime. în timpul căruia se formează legăturile dintre particule prin difuzie sau topire parţială a unui component. păstrându-se doar ordinea apropiată. astfel că se bazeză în special pe legături ionice şi covalente. adică formează unităţi structurale prin coordinarea atomilor de oxigen în jurul ionului metalic prin legături ionice sau covalente. dintre care cel puţin unul are rolul de vitrifiant. cu legături şi structură complexe. Introducere Materialele ceramice sunt materiale anorganice nemetalice.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Capitolul 10 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR CERAMICE ŞI STICLELOR 10. ceea ce face ca materialele ceramice să aibă conductibilitate termică şi conductibilitate electrică foarte scăzute fiind materiale electroizolante sau termoizolante în marea majoritate a cazurilor. Sticlele sunt materiale anorganice cu structură amorfă (corpuri vitroase) obţinute prin solidificarea unor topituri constituite din amestecuri de oxizi în stare topită. utilizate în cele mai diverse domenii cum ar fi electrotehnica. industria metalurgică etc. obţinute din materii prime sub formă de pulberi prin sinterizare. Legăturile ionice şi covalente implică toţi electronii de valenţă ai componentelor. care este un proces de încălzire cu sau fără presare simultană.

figura 10. rezultă astfel fie o succesiune de plane ABABAB… care corespunde unei structuri de tip hexagonală compactă (HC) a anionilor. aşa cum 198 . ceea ce înseamnă că numărul anionilor din unitatea structurală reprezintă chiar numărul de coordinaţie al structurii cristaline respective (v scap. tabelul 10.2).1 în care se prezintă razele ionice ale componentelor uzuale din ceramice) astfel că structurile stabile ale fazelor cristaline din ceramice se formează atunci când fiecare cation metalic este înconjurat de anioni nemetalici cu care se află în contact direct. Întradevăr. înseamnă că numărul de coordinaţie poate fi 4 sau 6. numărul de coordinaţie şi implicit geometria unităţii structurale depinde de valoarea raportului dintre raza cationului rC şi raza anionului rA . Structura ceramicelor şi sticlelor Elementele componente ale materialelor ceramice sunt legate între ele prin legături ionice şi covalente formând reţele de ioni metalici şi nemetalici (cationi şi anioni) a căror celulă elementară este constituită dintr-un cation. sau pot avea centrele în punctele marcate cu C.2).1 şi planul următor de anioni cu centrele în punctele notate cu B.2. ceea ce face ca sticlele să fie considerate ca lichide vâscoase subrăcite. 1.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR distanţe interatomice corespunzătoare unităţilor structurale.1). considerând un plan de anioni care au centrele în punctele notate cu A în figura 10. rA Deoarece anionii au raza mai mare se pot aranja în plane compacte dispuse succesiv. cationii au de obicei raze mai mici decât anionii (v. În funcţie de poziţia anionilor din două plane compacte succesive se formază două tipuri de interstiţii: interstiţii tetraedrale (câte trei într-un plan compact şi unul în planul învecinat) aşezaţi astfel încât unind centrele lor de masă se formează un tetraedru regulat şi interstiţii octaedrale mărginite de şase anioni (câte trei în fiecare plan compact aşezaţi astfel încât unind centrele lor de masă se formează un octaedru regulat (v. deoarece metalele prin ionizare pierd electronii de valenţă. întrucât cationii metalici se plasează în aceste interstiţii. generând structuri cristaline de tip CFC sau HC ca şi în cazul metalelor (v. În acest capitol se vor prezenta caracteristicile structurale ale principalelor tipuri de materiale ceramice şi sticle şi proprietăţile generale ale acestora. 10. înconjurat de anioni cărora anionul le-a cedat electronii de valenţă. care corespunde unei structuri de tip cub cu feţe centrate (CFC) a anionilor. anionii celui de-al treilea plan compact pot avea centrele pe aceeaşi verticală cu punctele A.scap 1.1 în care se prezintă limitele r raportului C şi geometria posibilă pentru fiecare număr de coordinaţie. aşa cum se constată din tabelul 10. fie o succesiune ABCABC….

220 0.020 0.414 0.181 0.077 0.225 ≤ 4 Mg Mn Ni 0.067 0.184 rC < rA rC < rA rC < rA rC < rA 3 Cl− F− I− O2− S 2− 0. Razele ionice ale unor componente ale ceramicelor şi geometria coordinărilor Raze ionice Raze cationi rC Raze anioni rA Cation Al3+ Ba2+ B3+ Ca Fe K 2+ 2+ + 2+ 2+ Tip de coordinare rC rA 0. Rezultă că structurile fazelor cristaline ale ceramicelor depind atât de tipul reţelei compacte pe car o formează anionii.732 ≤ Si4+ Ti4+ 8 1.155 ≤ Nr.138 0.414 ≤ 6 Na+ 2+ 0.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor rezultă şi din tabelul 10. Tabel 10.106 0.039 0.732 0. nm 0.1 Reprezentarea prin sfere rigide a dispunerii anionilor în structura ceramicelor 199 .132 0. nm 0. de coordinaţie Geometria coordinării rC .102 0.225 0.064 Anion Br − rA .196 0. cât şi de modul în care sunt ocupate interstiţiile cu cationi metalici.078 0.057 0. 10.1.1.136 0.133 0.069 0.000 Fig.

ceea ce conduce la existenţa unei diversităţi foarte mari de structuri a fazelor cristaline din materialele ceramice. fiind exclusă existenţa liberă a unităţii tetraedrale.3. să se treacă la starea de echilbru stabil. temperatura Tv de pe această curbă este numită temperatură de tranziţie sticloasă sau temperatură de vitrifiere şi nu are o valoare bine definită.3) se constată că în condiţiile solidificării prin cristalizare. fiind dependentă de viteza de răcire. Cea mai mare parte a ceramicelor şi sticlelor sunt constituite din silicaţi a căror bază structurală o constituie tetraedrul [SiO4]4-care are în centru ionul Si4+ iar în vârfuri ionii O2. În cazul răcirii relativ rapide a topiturii ce conţine unităţile [SiO4]4dependenţa de temperatură a volumului specific este cea corespunzătoare curbei 2 din figura 10. La încălzire.cu dispunere ordonată (structură cristalină) sau aleatoare (structură amorfă) a unităţilor structurale. structura este constituită din lanţuri spaţiale în care poziţia relativă a unităţilor structurale este aleatoare ca în starea lichidă.cărora le rămâne câte o valenţă liberă cu care se pot lega de alte unităţi structurale formând aranjamente unidimensionale.care formează aranjamente complexe de tip HC sau CFC. Continuitatea curbei 2 cu cea de la temperaturi mai ridicate (T > Tc) arată că materialul este de fapt un lichid subrăcit. tridimit şi cristobalit diferenţiate prin poziţiile relative ale tetraedrilor [SiO4]4. o reprezentare plană simplificată a stării vitroase a SiO2 care reprezintă baza structurii sticlelor silicatice este redată în figura 10. bidimensionale sau spaţiale cu un grad înalt de stabilitate.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Interstiţiile pot fi ocupate de cationi de acelaşi tip. ceea ce a făcut ca solidele cu o astfel de structură să fie numite corpuri vitroase. astfel că la o temperatură Tc are loc cristalizarea la fel ca în cazul materialelor metalice. sau de cationi diferiţi. treptat cele mai puternice. o reprezentare plană simplificată a structurii cristaline tridimit a SiO2 este redată în figura 10. Din punct de vedere chimic cel mai simplu silicat este dioxidul de siliciu SiO2 (silice) care structural este constituit dintr-o reţea spaţială de [SiO4]4. Silicea cristalină prezintă trei forme alotropice: cuarţ. reprezentând variaţia volumului specific (inversul densităţii ρ) în funcţie de temperatură (curba 1 în figura 10. Această structură se obţine dacă răcirea topiturii se face foarte lent. proces 200 . sub acţiunea temperaturii. la temperatura Tc volumul specific are un salt brusc.2a. pe măsura creşterii energiei interne a sistemului se desfac mai întâi legăturile mai slabe. apoi. astfel că există tendinţa ca în timp. ceea ce are ca efect reducerea vâscozităţii şi trecerea treptată de la starea solidă la starea lichidă pe măsură ce temperatura creşte deasupra temperaturii Tv.2 b. Pe baza celor arătate se poate stabili că în structura dezordonată a solidelor vitroase distanţele dintre particulele constitutive şi intensitatea legăturilor nu sunt uniforme. a cărui vâscozitate creşte pe măsură ce scade temperatura. Structura vitroasă corespunde unei stări metastabile cu energie liberă mai mare decât cea corespunzătoare structurii cristaline.

tehnologiile moderne permiţând obţinerea unor ceramice cu structură cristalină aşa cum se obsevă în figura 10 4 b în care se prezintă structura aluminei (Al2O3) cristaline. Structurile unor ceramice: a – ceramică refractară cu faze cristaline şi masă vitroasă. 10. b – structură vitroasă Fig.2. b – ceramică cristalină (Al2O3) Silicaţii naturali care constituie baza materialelor ceramice sunt aluminosilicaţi care au rezultat prin substituirea unor ioni Si4+ cu ioni Al3+. 10. substituirea este posibilă datorită diferenţelor mici între dimensiunile celor doi ioni (v.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor numit devitrifiere şi poate avea loc controlat sau în mod natural. cantitatea de fază vitroasă depinde de compoziţia chimică şi de procesul tehnologic de fabricare. tabelul 10.Schema structurilor silicei: a − structura cristalină. Fig. În mod obişnuit materialele ceramice au structura alcătuită din faze cristaline însoţite de o fază vitroasă aşa cum se observă în figura 10.4 a care prezintă structura unei ceramice refractare. Variaţia volumului specific cu temperatura în cazul SiO2 Fig 10.există şi tetraedrii [AlO4]5-. astfel că pe lângă tetraedrii [SiO4]4. Devitrifierea necontrolată a sticlelor are consecinţe negative asupra proprietăţilor mecanice şi optice (sticla devine fragilă şi pierde transparenţa datorită refracţiei razelor de lumină pe limitele grăunţilor).4.1).3. 201 .

6.) 10. Principalele proprietăţi ale ceramicelor şi sticlelor Proprietăţile mecanice ale materialelor ceramice şi sticlelor prezintă particularităţi în raport cele ale materialelor metalice datorită legăturilor ionice şi covalente care stau la baza formării structurii acestora.4) a unui material ceramic şi CCCT a unui material metalic. În tabelul 10. Comportarea la rupere a acestor 202 . tensiunea maximă în fibra întinsă a epruvetei încovoiate (corespunzătoare forţei Fmax) reprezintă rezistenţa la încovoiere Ri a cărei valoare este apropiată de rezistenţa la tracţiune Rm. restabilirea neutralităţii electrice se obţine prin introducerea în structură a unor ioni monovalenţi (Na+. Schema încercării la încovoiere statică Rezistenţa la compresiune a materialelor ceramice şi sticlelor este însă mult mai mare (poate ajunge la valori de 10 ori mai mari decât rezistenţa la tracţiune). deşi ruperea are tot caracter fragil. K+) şi ioni divalenţi (Ca2+.6. 10. Deoarece încercarea la tracţiune este mai greu de aplicat (dificultăţile sunt legate de prinderea epruvetei). se prezintă valorile rezitenţei la încovoiere Ri şi ale modulului de elasticitate E pentru câteva ceramice şi sticle uzuale.5. Aceste materiale se caracterizează în primul rând prin duritate şi fragilitate foarte ridicate determinate de caracterul puternic al legăturilor ionice şi covalente. Fig 10.5 în care se prezintă CCCT (v. pentru fiecare ion Al3+ din reţea apare o sarcină electrică negativă. Li+. scap 3. Curbe CCCT tipice pentru materiale metalice şi materiale ceramice Fig. Ruperea se produce fără deformare plastică aşa cum se constată din figura 10. Mg2+.2. A.3.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Deoarece numărul ionilor de oxigen rămâne acelaşi ca în cazul unităţilor structurale [SiO4]4-. Ba2+ etc. Trebuie precizat că în cazul materialelor ceramice şi sticlelor se constată o împrăştiere foarte mare a valorilor caracteristicilor mecanice deoarece fragilitatea intrinsecă le face foarte sensibile la prezenţa concentratorilor de tensiuni. Comportarea la rupere. pentru caracterizarea rezistenţei mecanice la întindere a materialelor ceramice se foloseşte adesea încercarea de încovoiere statică realizată conform schemei prezentată în figura 10.

dacă materialul are conductivitate termică scăzută (cum este cazul materialelor ceramice şi sticlelor). Caracteristicile fizico-mecanice principale ale unor ceramice şi sticle Tipul materialului ceramic sau sticlei Mulit (3Al2O3·2SiO2) Alumina cristalizată (Al2O3) Magnezită sinterizată (MgO) Zirconie stabilizată (ZrO2) Berilie sinterizată (BeO) Spinel (MgAl2O4) Carbura de siliciu (SiC) Carbura de bor (B4C) Sticla de cuarţ (silice) (SiO2 ) Sticla calco-sodică Sticla boro-silicatică Ri. în tabelul 10. Fenomenul se desfăşoară la fel ca în cazul metalelor.0·10-6 9. deoarece tensiunile de compresiune tind să închidă microfisurile.3·10-6 8.8 1. W/moC la 1000 o C 3.1 2. Fluajul. Este fenomenul de fisurare sau chiar rupere a materialului la modificarea relativ rapidă a temperaturii şi se datorează fragilităţii intrinseci a materialelor ceramice şi a sticlelor corelată cu exploatarea la temperaturi ridicate.0 1.0 219 15 − − 2. mm/mmoC 5. kN/mm2 60…80 350…380 150…170 130…150 290…310 200…240 430…470 250…290 60…90 40…60 50…70 0−1000oC.1 38. Un factor la fel de important pentru comportarea la şoc termic îl 203 .5·10-6 10.2 se prezintă valorile acestor caracteristici pentru câteva ceramice şi sticle uzuale.5 7.7 1. starea critică se atinge la valori mai ridicate ale solicitărilor. Tabelul 10.5 − − C. din acest motiv.3 20 5.5·10-6 0.2 λ.2. cu deosebirea că procesele de difuzie sunt mult mai complexe fiind implicaţi ioni cu sarcini electrice diferite.9 − − 2.7·10-6 4.8) apare în special în cazul ceramicelor utilizate ca materiale refractare.6·10-6 4.0·10-6 7.8·10-6 13.0·10-6 α pe la 100 o C 5. Din această cauză. la variaţia rapidă a temperaturii mediului se creează diferenţe de temperatură pe secţiune. α şi λ reprezintă caracteristici care capătă importanţă mai mare la alegerea materialelor ceramice pentru o anumită aplicaţie decât în cazul utilizării materialelor metalice. Problema comportării la fluaj (v.9 1.5·10-6 9.0·10-6 8. N/mm2 60…80 380…1000 90…110 70…100 140…280 80…100 140…200 45…100 80…110 40…150 40…150 E.0 2. B. contracţii sau dilatări neuniforme şi deci tensiuni care produc fisurarea sau ruperea. Şocul termic.scap 3. cele mai bune rezistenţe la fluaj le au materialele ceramice complet cristaline sau în a căror structură faza vitroasă se află în cantitate mai mică. Deformaţiile plastice specifice fenomenului de fluaj se produc la limitele dintre grăunţii fazelor cristaline şi sunt influenţate de prezenţa masei vitroase a cărei vâscozitate scade odată cu creşterea temperaturii.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor materiale se explică prin existenţa unui număr mare de defecte de structură şi chiar microfisuri a căror extindere se produce în avalanşă în momentul în care tensiunile depăşesc valoarea critică. Comportarea la şoc termic a materialelor depinde în special de coeficientul de dilatare liniară α şi de conductivitatea termică λ.

τ fiind timpul de expunere la mediul umed a piesei solicitate la tensiunea σ. fenomenul se produce cu viteză maximă la temperatura camerei deoarece la temperaturi mai ridicate creşte mobilitatea ionilor hidroxil care nu se mai ataşează lanţului –O−Si−O−. unitatea de măsură pentru vâscozitate este N·s/m2 ceea ce înseamnă Pa·s (Pascal secundă). deasupra temperaturii Tv. R – constanta gazelor. D. în urma reacţiei chimice se produce ruperea lanţului –O−Si−O−. Mecanismul fisurării sub tensiune (numit uneori impropriu şi “oboseală statică”) se bazează pe adsorbţia moleculelor de apă în microfisurile superficiale şi extinderea acestora sub acţiunea tensiunilor mecanice constante datorită pe de o parte efectului de “pană” pe care îl au moleculele adsobite la vârful fisurii. E. aşa cum se constată din figura 10. (10. fiecare moleculă de apă conducând la formarea a două unităţi Si−OH care nu mai sunt legate una de alta. Similar curbelor de durabilitate la oboseală din cazul materialelor metalice (v. sticla se comportă ca un lichid. Rezistenţa la şoc termic se defineşte ca fiind diferenţa de temperatură ∆T dintre temperatura suprafeţei corpului şi temperatura mediului pe care o poate suporta un corp răcit sau încălzit în anumite condiţii fără să se fisureze. 204 Ea RT . iar T − temperatura absolută. Ea − energia de activare a procesului de curgere. În figura 10. Vâscozitatea η este o mărime ce caracterizează proprietăţile de curgere ale fluidelor şi reprezintă factorul de proporţionalitate dintre tensiunile tangenţiale şi variaţia vitezei de alunecare pe grosimea stratului fluidului. şi pe de altă parte datorită reacţiei chimice a apei cu silicaţii componente ai sticlelor sau ceramicelor.2) în care η0 este o constantă experimentală. a cărui vâscozitate scade cu creşterea temperaturii.9) există curbe de durabilitate la fisurare sub tensiune sub forma dependenţei σ = f(τ). Fisurarea sub tensiune într-un mediu dat. iar la temperaturi scăzute este blocată reacţia chimică a apei cu silicaţii. Este un fenomen de rupere întârziată a materialelor ceramice şi a sticlelor care se produce în cazul solicitării pieselor la tensiuni constante în medii apoase.8 aceste curbe sunt asemănătoare curbelor Wöhler ale materialelor metalice. În cazul sticlelor vâscozitatea în stare vitroasă (sub temperatura Tv) se consideră η = 1018 Pa·s iar starea fluidă se consideră atinsă dacă vâscozitatea scade sub 103 Pa·s.7 se prezintă variaţia rezistenţei la şoc termic a unor materiale ceramice şi sticle în funcţie de condiţiile de răcire.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR constituie geometria piesei. Deasupra temperaturii Tv vâscozitatea depinde de temperatură după o relaţie de forma: η = η0 e . Comportarea sticlelor în stare vâscoasă. Aşa cum a fost arătat anterior. scap 3. deoarece schimbările bruşte de secţiune acţionează şi în cazul materialelor ceramice ca nişte concentratori de tensiuni.

* temperatura de prelucrare tp corespunde la η = 103 Pa·s. Curbele de durabilitate la fisurarea sub tensiune ale unor sticle În funcţie de valoarea vâscozităţii (deasupra temperaturii Tv) s-au stabilit următoarele temperaturi numite puncte fixe de vâscozitate ale sticlelor. B şi t0 sunt constante ce se pot determina experimental prin măsurarea vâscozităţii la trei temperaturi diferite. utilizate la stabilirea parametrilor operaţiilor tehnologice de fabricare a obiectelor din sticlă: * temperatura inferioară de recoacere tir corespunde la η = 1013. t0 = 210 cu ajutorul cărora s-a trasat curba η = f(t) prezentată în figura 10. Comportarea sticlei în stare vâscoasă prezintă importanţă deosebită pentru prelucrare deoarece aceasta trebuie să se desfăşoare intr-un interval de temperaturi astfel ales încât pe de o parte vâscozitatea să fie suficient de mică pentru ca prin fasonare să se obţină forma corespunzătoare a obiectului.9 se ilustrează pe curba η = f(t) stabilirea punctelor fixe ale sticlei şi se prezintă valorile acestor puncte pentru câteva tipuri de sticle uzuale. * temperatura superioară de recoacere tsr corespunde la η = 1012 Pa·s. 10. În figura 10. B = 4800.7. la sfârşitul prelucrării vâscozitatea să fie suficient de ridicată pentru evitarea deformării necontrolate sub greutatea proprie a obiectului fasonat. iar t este temperatura în oC.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Pentru scopuri practice se utilizează relaţii de forma: B log η = A + . * temperatura de curgere tc corespunde la η = 104 Pa·s.5 Pa·s. iar pe de altă parte. pentru o sticlă calco-sodică s-au determinat valorile: A= −3. Rezistenţele la şoc termic ale unor ceramice şi sticle Fig. de exmplu. 205 . 10. (10.8.3.3) t − t0 în care A.6 Pa·s. * temperatura de înmuiere tm corespunde la η = 106.9 Fig.

astfel că în strat vor lua naştere tensiuni reziduale de compresiune datorită contracţiei de răcire a miezului. 9. în continuare se face răcirea completă lent. tsr) şi răcirea rapidă cu jet de aer sau în ulei. Punctele fixe de vâscozitate ale sticlelor De asemenea. aceste tensiuni de compresiune au valori ridicate şi contribuie la creşterea rezistenţei materialului. iar în miez temperatura este suficient de ridicată pentru ca materialul să preia prin deformare plastică contracţia suprafeţei rigide. datorită conductibilităţii termice reduse în urma răcirii la suprafaţa sticlei temperatura scade sub Tv. ceea ce reduce riscul rănirii persoanelor din jur. faţadele şi uşile clădirilor etc. Rezistenţa la deformare sub sarcină este una din caracteristicile importante ale materialelor refractare şi se apreciază în mod uzual prin temperatura care determină un anumit grad de deformare sub acţiunea unei tensiuni de compresiune date. acesta constă din încălzirea la o tempertură ti din domeniul (tir .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. variaţia vâscozităţii sticlei cu temperatura în maniera arătată permite aplicarea unui tratament termic de tip călire. 10. 206 . O altă consecinţă a comportării vâscoase a sticlelor este deformarea (înmuierea) sub sarcină la temperaturi ridicate a materialelor ceramice care conţin şi masă vitroasă. O fisură care apare în stratul superficial eliberează brusc tensiunile de compresiune şi produce spargerea sticlei cu formarea unui număr mare de granule mici. motiv pentru care aceste sticle sunt cunoscute sub denumirea curentă de sticle “securit” şi se folosesec pentru mijloacele de transport.

În cele ce urmează se vor prezenta câteva dintre cele mai importante tipuri de materiale ceramice şi sticle.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Scopul acestui capitol fiind prezentarea materialelor ceramice şi a sticlelor ca materiale structurale ( vezi cap.1. magnetice şi optice ale acestor materiale. Pentru obţinerea ceramicelor silicatice. Procesul de vitrifiere este însoţit întodeauna de contracţie şi stă la baza obţinerii majorităţii materialelor ceramice. unde X poate fi K2O. Ca. gresie ceramică. Na2O. Na. tare sau tehnic. .nisipul de cuarţ (silice) modifică plasticitatea argilelor la uscare şi ardere în timpul căreia suferă transformările cristalografice cuarţ→ tridimit→ cristobalit. amestecului pulverulent de materii prime i se adaugă o cantitate determinată de apă obţinându-se o pastă (numită şi “barbotină”). materiile prime utilizate au următoarele caracterisitici: . 207 . In timpul arderii rezultă o anumită cantitate de fază lichidă care prin răcire formează o reţea sticloasă în jurul granulelor pe care le leagă sub forma unui material solid şi dens. 14) nu se tratează şi problemele proprietăţilor electrice. .3 câteva caracteristici ale acestora. în funcţie de compoziţia chimică şi scopul urmărit. 10. varietatea de argilă cea mai utilizată este caolinul (Al2O3 ·2SiO2·2H2O) care are o structură lamelară şi este constituit din granule. In funcţie de concentraţiile componentelor şi de condiţiile tehnologice se obţin următoarele tipuri de materiale ceramice: teracotă. Materialele ceramice 10.4.feldspatul este denumirea generică pentru compuşii complecşi de tipul alumino-silicaţilor de K.argilele sunt silicaţi de aluminiu hidrataţi însoţiţi de impurităţi (oxizi metalici ) care influenţează culoarea finală a materialului ceramic. CaO sau MgO. Materialele ceramice silicatice Materialele ceramice silicatice aparţin sistemului ternar SiO2−Al2O3−X. formând în prezenţa apei o suspensie coloidală ce conferă amestecului plasticitate.10 se prezintă în triunghiul concentraţiilor componentelor de bază domeniile corespunzătoare acestor ceramice. din care se realizează piesele ce apoi se usucă şi se calcinează prin încălzire la temperaturi de 900…1500 oC. faianţă. Mg.4. au rol de fondanţi deoarece în timpul arderii formează cu argila şi silicea compuşi cu temperatură mică de topire fiind la originea masei vitroase care leagă particulele de silice şi de argilă şi reduce porozitatea. iar în tabelul 10. în figura 10. porţelan moale.

aparatură pentru laboratoare de chimie etc izolatoare elctrice. care este un compus cu reţea CFC.3. opacă Temperatura de ardere: 950…1200 oC Porozitate: 0. Analiza transformărilor la răcire a ceramicelor care au la bază acest sistem se face la fel ca în cazul diagramelor de echilibru ale sistemelor de aliaje. Analizând această diagramă se constată că sistemul SiO2−Al2O3 prezintă transformare eutectică. echipamente sanitare. care este un compus cu reţea hexagonală compactă de ioni de oxigen în care ionii de Al ocupă 2 din 3 golurile octaedrice.5…3 % Suprafaţa: glazurată sticloasă Temperatura de ardere: 1100…1300 oC Porozitate: 0…2 % Suprafaţa: glazurată sticloasă Temperatura de ardere: 1100…1400 oC Domenii de utilizare cărămizi. în care baza o constituie tetraedrii [SiO4]. acest compus se numeşte mulit. duritate ridicată şi este baza majorităţii constituenţilor materialelor ceramice silicatice. placaje etc. (faze cristaline) determină creşterea rezistenţei mecanice şi a temperaturii de utilizare. vase. pardoseli. creşterea conţinutului de caolin şi de silice. iar celălalt component Al2O3 cristalizează sub formă de corindon.11. placaje.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Structura ceramicelor fiind neomogenă. Creşterea conţinutului de feldspat (deci a masei vitroase) determină reducerea rezistenţei mecanice şi a rezistivităţii electrice. vase etc Dintre materialele ceramice silicatice în tehnică răspândirea cea mai mare o au porţelanurile care sunt mase ceramice vitrifiate albe (translucide în strat subţire) ale căror faze cristaline se pot stabili cu ajutorul diagramei binare de echilibru SiO2−Al2O3 prezentată în figura 10. transformare peritectică şi formează un compus cu topire incongruentă. Materialele ceramice pe bază de argile Denumirea materialului Teracotă Faianţă Gresie ceramică Porţelan Caracteristici Porozitate: 15…30 % Suprafaţa: glazurată sau nu Temperatura de ardere: 950…1050 oC Porozitate: 10…15 % Suprafaţa: glazurată. aparatură pentru laboratoare de chimie. ţevi ceramice echipamente sanitare. corespunde formulei chimice 3Al2O3·2SiO2. proprietăţile lor sunt influenţate puternic de raportul dintre cantitatea de fază cristalină şi cantitatea de fază vitroasă. Deoarece în condiţii industriale vitezele de răcire sunt mai mari decât cele 208 . are formă aciculară. ţigle. ceea ce îi conferă duritate ridicată. Tabelul 10. In acest sistem SiO2 cristalizează sub formă de cristobalit. condensatori electrici.

Caracteristicile câtorva tipuri de porţelanuri utilizate în tehnică sunt prezentate în tabelul 10.11 Diagrama de echilibru a sistemului SiO2Al2O3 Componentul de bază al porţelanurilor tehnice este mulitul care asigură acestuia rezistenţă mecanică şi rezistenţă la şoc termic ridicate. o parte din topitură nu va reuşi să cristalizeze.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor corespunzătoare echilibrului.10. Pe lângă faptul că prin glazurare se reduce higroscopicitatea. Tabelul 10. Fig. Domeniile ceramicelor silicatice în sistemul argilă – cuarţ feldspat Fig 10. rezistenţă la agresiunea acizilor şi alcaliilor. datorită coeficientului de dilatare mai mic al glazurii iau naştere tensiuni de compresiune în strat care contribuie la îmbunătăţirea rezistenţei mecanice a pieselor. N/mm2 173…345 173…550 138…620 414…2970 Temperatura maximă de utilizare. acestea sunt straturi compacte sticloase obţinute în timpul procesului de ardere din stratul de vopsea pe bază de boraţi. 209 . piesele din ceramică se acoperă cu glazuri.4 Porţelanuri tehnice – caracteristici principale Denumirea comercială a materialului Porţelan pentru izolatori de joasă tensiune Porţelan pentru izolatori de înaltă tensiune Cordierit (compus de bază 2MgO·2Al2O3·5SiO2) Steatit (compus de bază 3MgO·4SiO2·H2O) Densitatea. solidificându-se sub formă de fază sticloasă. carbonaţi alcalini şi oxizi metalici aplicat pieselor înainte de calcinare. kg/m3 2200…2400 2350…2500 2100…2650 2800…2950 Rezistenţa la tracţiune N/mm2 20…35 20…55 35…65 52…107 Rezistenţa la compresiune. oC 300…400 200…650 400…780 440…1100 Pentru reducerea (sau chiar eliminarea) absorbţiei de apă în pori. 10.4.

Oxidul de zirconiu (ZrO2) are temperatura de topire-solidificare 2690 oC şi prezintă mai multe forme alotropice: reţea monoclinică de la ta până la 1000 oC. ZrO2. Componentei mai importanţi ai acestor ceramice sunt: oxizi (Al2O3. alumina) are temperatura de topire 2054 oC şi cristalizează sub formă de corindon aşa cum s-a arătat mai sus. implanturi medicale. care este o fază bertholidă cu topire congruentă (v. In condiţii tehnologice deosebite şi cu materii prime de puritate înaltă. se obţine alumina transparentă utilizată în optica tehnică. aşa cum rezultă din figura 10. Materialele ceramice oxidice Materialele ceramice oxidice sunt materiale policristaline formate din oxizi sau compuşi oxidici şi lipsite de faze sticloase. compuşii sunt foarte stabili la acţiunea agenţilor chimici şi au duritate şi rezistenţă la compresiune ridicate.2). cu creşterea conţinutului de Al2O3 creşte rezistenţa la compresiune. materiale izolante.2.4. Pentru exemplificare. spinelul are o reţea cristalină cubică complexă în care ionii Mg2+ ocupă interstiţiile tetraedrice. prin creşterea % Al2O3 de la 85 % la 99.12 în care se prezintă diagrama de echilibru a sistemului ZrO2 – CaO. titanaţi şi ferite.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 10. Pe lângă MgO. pentru evitarea acestor neajunsuri se adaugă CaO şi/sau MgO care în concentraţii mai mici de 10…15% se dizolvă în ZrO2 şi stabilizează structura cubică ce se menţine de la temperatura de cristalizare până la temperatura ambiantă. cum ar fi materialele refractare. unelte de tăiat. MgO. Datorită energiei mari de legătură a oxizilor. Oxidul de aluminiu (Al2O3. abrazivi. 2. Al2O3 şi Cr2O3. în figura 10.7 % rezistenţa la compresiune creşte de la 1800 N/mm2 la 2500 N/mm2 iar temperatura de utilizare de la 1300 oC. Oxidul de magneziu (MgO – magnezită) are temperatura de topire 2800 oC şi constituie baza materialelor refractare pentru căptuşelile cu caracter bazic a cuptoarelor. 210 . de exemplu. iar ionii Al3+ ocupă interstiţii octaedrice. refractarele bazice pot conţine şi alţi oxizi dintre care mai des întâlniţi sunt CaO. locul ionilor Mg2+ şi Al3+ fiind luat de alte metale. Existenţa transformărilor alotropice care se produc cu creştere de volum înrăutăţeşte comportarea materialului. tipul de structură spinelică este frecvent întâlnită. Caracteristicile de exploatare ale pieselor pe bază de alumină depind în mare măsură de concentraţia masică a acesteea. temperatura de utilizare şi rezistivitatea electrică. din care rezultă formarea compusului MgAl2O4 (sau MgOAl2O3) numit şi spinel. TiO2 şi BeO). tetragonală pe intervalul 1200…2370 oC şi cubică peste 2370 oC.scap. la 1700 oC Reprezintă cea mai importantă ceramică oxidică şi are utilizări multiple.13 se prezintă diagrama de echilibru a sistemului MgO − Al2O3.

Ni.10. se utilizează pentru proprietăţile feroelectrice (se polarizează în câmp electric) la realizarea generatoarelor şi traductoarelor pentru ultrasunete. fiind încadrate în această categorie cele care îşi menţin caracteristicile până la temperatura de minimum 1500 oC. 10.13. . Li etc) având formula generală nkMkO·qFe2O3 unde nk este numărul de molecule al oxidului metalului Mk. Cu. Ca. Mn. 10.4.5 % sub acţiunea unei sarcini de compresiune de 0. 10.3. k=1.3.rezistenţa piroscopică numită frecvent şi refractaritate este temperatura la care o epruvetă conică din materialul considerat se tasează cu o valoare dată.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Fig. unde M este un metal bivalent (Ba. Diagrama de echilibru a sistemului ZrO2 – CaO Fig. Feritele sunt compuşi ai oxidului de fier (Fe2O3) şi ai altor metale (Ba. Sr). 211 . se utilizează ca materiale feromagnetice datorită rezistivităţii electrice ridicate (ceea ce reduce pierderile prin curenţi turbionari) şi costului mai redus decât al aliajelor metalice. Comportarea la temperaturi înalte a materialelor refractare se apreciază în principal cu ajutorul a două mărimi: .rezistenţa la deformare (înmuiere) sub sarcină care se apreciază prin temperatura la care se produce o deformare specifică de 0.2 N/mm2 (vezi şi scap. Mg. Sr. Mg.2. Zn. Materialele refractare Sunt produse ceramice rezistente la temperaturi înalte. în condiţii determinate de expunere la temepratură. Diagrama de echilibru a sistemului MgO − Al2O3 Titanaţii sunt compuşi cu formula MTiO3.12.3 E).

Domeniile principalelor tipuri de refractare silicatice din sistemul SiO2–Al2O3 şi domeniile temperaturilor caracteristice (refractaritatea şi temperatura de înmuiere sub sarcină) sunt prezentate în figura 10. Din diagrama de echilibru se constată că trebuie evitate compoziţiile cu concentraţia de Al2O3 apropiată de cea eutectică (5. • refractarele silimanitice (superaluminoase) cu %SiO2 = 36…20%. 10.11) şi pot fi utilizate până la cca 1800 oC în cazul încălzirilor de scurtă durată şi până la temperaturi de 1650 oC în cazul solicitărilor şi/sau încălzirilor de lungă durată. şi %Al2O3 = 63…80% au structură mulitică (v. iar răcirea se face foarte lent. timp de mai multe zile pentru a da posibilitatea cristalizării cvasitotalităţii fazei lichide. În aceste condiţii. figura 10.2) şi vâscozităţii ridicate a sticlei silicioase prezentă ca fază vitroasă în aceste ceramici. a cărui diagramă de echilibru a fost prezentată în figura 10. scap.11. b) MgO şi CaO. c) Al2O3 şi Cr2O3. Diversitatea materialelor refractare este foarte mare.14. care provin din cristalizarea topiturii în perioada de răcire şi se prezintă sub formă de cristale mici. Principalele tipuri de materiale refractare în funcţie de componentele preponderente sunt prezentate pe schema din figura 10. şi %Al2O3 = 40…30%) are caracteristici mai reduse decât refractarele silicatice.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR În procesul de fabricaţie refractarele se ard la temperaturi ridicate şi se menţin mai multe ore la temperatura maximă până la apariţia fazei lichide. • şamota (%SiO2 = 60…70%. oxizii care stau la baza compoziţiei lor chimice putându-se grupa în trei categorii: a) SiO2 şi ZrO2. Restul de fază lichidă care nu cristalizează va constitui fază vitroasă şi prezenţa sa limitează proprietăţile de utilizare ale materialelor refractare prin micşorarea temperaturii de înmuiere sub sarcină. • refractarele corindonice sau mulito-corindonice sunt fabricate din 212 . aceeastă comportare se explică prin proprietatea cuarţului de a forma la recristalizare în fază solidă reţele complexe de tip tridimit (v. insolubile în topitură şi faze cristaline secundare. prezenţa unei cantităţi mai mari de fază sticloasă face ca diferenţa dintre refractaritate şi temperatura de înmuiere sub sarcină să fie mai mare. Ele se caracterizează prin temperaturi de înmuiere ridicate.5 % Al2O3) deoarece au temperatura de topire cea mai scăzută. vor exista două tipuri de faze cristaline: faze cristaline primare sub formă de cristale mari. rezistenţă la şoc termic şi conferă căptuşelilor cuptoarelor caracter acid.15 din care rezultă următoarele: • refractarele silica (% SiO2> 93%) au refractaritatea şi temperatura de înmuiere foarte apropiate putând fi utilizate până la temperaturi de 1650 oC. În industria petrolieră şi petrochimică se utilizează în mod frecvent refractarele din sistemul SiO2–Al2O3.

40 25…35 40…50 45…75 35…55 65…85 B.14.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor alumină pură topită şi eventual mici cantităţi de argilă ca liant. 12…28% Cr2O3.. Refractare acide (SiO2 + Al2O3) Refractare silica (%SiO2 > 95%) Samotă inferioară (20…25% Al2O3) Samotă standard (30…35% Al2O3) Samotă densă (40…45% Al2O3) Refractare mulitice (75…80%Al2O3) Refractare mulito-corindonice (80…85% Al2O3) Magnezită (%MgO > 92%) Crom –magnezită (25…50% MgO. o C N/mm2 kg/m3 o C A. ele pot fi utilizate până la temperaturi de 1900 oC. 10. Materialul refractar aparentă. fig.5 se prezintă câteva materiale refractare utilizate mai des şi proprietăţile lor principale. sub sarcină. 15…25% Al2O3) Cromit (% Cr2O3 > 85%) 1700…1900 1800…2000 1800…2000 2100….2300 2900…3100 3400…3600 1700 1680 1700 1740 1830 1950 1650 1250 1275 1350 1350 1400 1500 1500 1450 18…22 15…25 15…25 30.13). În tabelul 10. Refractare bazice 2900…3100 2200 2900…3100 3200…3400 213 2000 1950 .14 pot fi apreciate pe baza diagramelor binare de echilibru ale sistemelor corespunzătoare aşa cum s-a arătat anterior pentru ceramicele pe bază de MgO (v.. Domeniile temperaturilor limită pentru refractaritate şi deformare sub sarcină în sistemul SiO2 – Al2O3 Tabelul 10.5.15. Proprietăţile celorlalte tipuri de materiale refractare nominalizate în figura 10. Fig. Principalele tipuri de materiale refractare Fig 10. Caracteristicile unor materiale refractare utilizate frecvent Temperatura Rezistenţa Rezistenţa la Densitatea de înmuiere piroscopică. 10. rezistenţa mecanică este dependentă de conţinutul de alumină aşa cum a fost arătat anterior. compresiune.

cu stabilitate dimensională bună la variaţii de temperatură. Materialele ceramice neoxidice Materialele ceramice neoxidice sunt compuşi de tipul carburi.4. fiind materialul sintetic cu cea mai mare duritate. Prin procedee tehnologice moderne s-a reuşit înlocuirea unor atomi de siliciu şi de azot cu atomi de aluminiu şi oxigen. Câteva ceramice neoxidice şi proprietăţile lor mai importante sunt prezentate în tabelul 10. Carbura de siliciu cristalizează într-un număr mare de forme alotropice cu densităţi aproape egale şi structuri de tip hexagonal. cap 12). 214 .4. Cele mai comune utilizări sunt ca materiale abrazive şi ca materiale pentru rezistenţe de încălzire electrică a cuptoarelor (cunoscute sub denumirea comercială de “bare de silită”). Nitrura de siliciu cristalizează în sitemul hexagonal. În practică se utilizează de obicei produse sinterizate împreună cu un liant care este tot un material ceramic refractar. conductibilitate electrică şi rezistenţă la oxidare (la temperaturi de peste 1500 oC se acoperă cu un strat de SiO2). obţinându-se o clasă nouă de materiale ceramice denumite sialon (de la Si−Al−O−N) ale căror unităţi structurale sunt tetraedrii (SixAl1−x)(OyN1−y)4−. se caracterizează prin rezistenţă mecanică ridicată şi comportare bună la fluaj. ceea ce a făcut ca sialonurile să fie utilizate pe scară din ce înce mai mare la fabricarea unor piese puternic solicitate. Nitrura de bor poate cristaliza în sistemul cubic şi în sistemul hexagonal. menţinându-şi practic nemodificate caracteristicile până la 1400 oC. printre care cea mai importantă o reprezintă stabilitatea până la 1800 oC.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 10. romboedric sau cubic.6. Aceste caracteristici le-a impus ca materiale destinate unor categorii largi de aplicaţii pentru obţinerea de piese prin sinterizare sau sub formă de fibre pentru obţinerea materialelor compozite (v. bazate preponderent pe legătura covalentă. boruri sau siliciuri ale căror unităţi structurale au la bază de obicei legături covalente care le conferă temperaturi înalte de topire sau de descompunere modul de elasticitate şi duritate ridicate. Aceste structuri îi conferă duritatea mare stabilitate termică. cristalizată în sistemul cubic (nitrura cubică de bor sau CBN) are duritatea apropiată de a diamntului. cristalizată în sistemul hexagonal (ca şi grafitul) este utlizată pentru fabricarea unor piese prin sinterizare şi pentru electrozi de sudură. prin variaţia legăturilor atomice şi ionice se obţin structuri noi şi deci proprietăţi noi. este un material din categoria ceramicelor tehnice de performanţă din care se pot obţine piese complicate. iar ponderea legăturilor covalente este de cca 70 %. nitruri.

componentele sticlelor se pot grupa după cum urmează: a) Formatorii de reţea (vitrifianţi) sunt oxizi ai elementelor cu cationi de rază mică şi sarcină relativ mare (Si4+. Utilizarea sticlei de silice cu această structură este limitată la aplicaţii speciale unde se cere refractaritate ridicată. Ti. În acest context.6. Ta se utilizează ca materiale dure pentru scule sub formă de plăcuţe sinterizate cu un liant metalic (de obicei Co). aşa cum se observă în figura 10.2 b). Pentru majoritatea aplicaţiilor însă este necesar ca temperatura de curgere Tc (v. sau pot lega tetraedrii între ei.16 b. tabelul 10. fig. B3+.2.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Tabelul 10. 10. 10.16 a.500 2780 0 4800…494 Carbura de titan (TiC) 3100 330…350 2500…280 3100 0 0 * Metoda Knoop de determinare a durităţii se bazează pe aceleaşi principii ca şi microduritatea Vickers. cu deosebirea că baza piramidei de diamant (care constituie penetratorul ) este un romb. kg/m3 2700…320 0 1900…320 0 2510 Duritatea Knoop* 3000 Modulul de elasticitate. Caracteristicile unor materiale ceramice neoxidice Denumirea şi formula chimică a materialului Carbura de siliciu (SiC) Nitrura de siliciu (Si3N4) Carbura de bor (B4C) Densitatea . Acest lucru se realizează prin adăugarea altor componente. o C 2400 1898 2700…290 2425 0 Nitrura cubică de bor 3480 5000 840…870 6500…700 1540 (BN) 0 Carbura de wolfram (WC) 15500 2700 580…620 4500.6).). 10. aşa cum se observă din figura 10. Carbura de bor are duritatea imediat mai mică decât CBN fiind utilizată la realizarea sculelor aşchietoare sau în construcţii aerospaţiale datorită modulului de elasticitate ridicat şi densităţii reduse (v. etc.. baza structurii sticlelor silicatice o constituie reţeaua spaţială de unităţi [SiO]4− legate în poziţii aleatoare (v.5. fig. care modifică structura prin apariţia unor ioni metalici ce se pot plasa între tetraedrii [SiO]4−. cationii respectivi se înconjoară (coordinează) cu 3−4 ioni de oxigen formând tetraedri sau piramide 215 . kN/mm2 380…420 160…320 3500 440…460 Rezistenţa la compresiun e. P5+. N/mm2 900…1100 250…700 Temperatura de topire sau de descomp.. Sticlele Aşa cum s-a arătat în scap 10..9) să fie mai redusă pentru prelucrarea sticlei în condiţii economice corespunzătoare. Carburile de W.

fig.16 a). c− sticla calco-sodică b) Modificatorii de reţea sunt componentele cu rol de fondanţi (de exemplu: oxidul de sodiu Na2O. formatorul de reţea cel mai utilizat este silicea (SiO2) însoţit în unele cazuri de oxidul boric B2O3 şi/sau pentaoxidul de fosfor (P2O5). fig.10. 10. 216 . oxizi care acţionează prin înlocuirea în reţea a ionului Si4+ cu ionii metalelor respective. 10. dând naştere reţelei spaţiale dezordonate. Temperatura de topire a silicei se reduce în prezenţa fondanţilor prin distrugerea continuităţii reţelei datorită ruperii lanţurilor Si−O−Si de către ionii metalelor alcaline (v. PbO şi ZrO2. oxidul de magneziu MgO. Sticlele formate numai din silice şi oxizi alcalini au rezistenţă scăzută la acţiunea substanţelor chimice. Ba. în această categorie intră Al2O3. Mg) ai căror ioni contribuie la realizarea legăturilor între unităţile structurale (v. oxidul de bariu BaO şi oxidul de zinc ZnO). pentru exemplificarea influenţei fondanţilor.16b). Fig.17 se prezintă diagrama de echilibru a sistemului SiO2−Na2O. c) Intermediarii sunt componente care contribuie atât la formarea reţelei cât şi la modificarea unor caracteristici. aşa cum a fost arătat. oxidul de potasiu K2O şi oxidul de litiu Li2O) sau de stabilizatori (de exemplu: oxidul de calciu CaO.16.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR care se leagă între ei prin vârfuri. Structura sticlelor: a – sticla silico – sodică. în figura 10. pe care se observă existenţa unei transformări de tip eutectic la temperatura de 800 oC şi formarea compusului Na2O·2SiO2 cu temperatură de topire mai mică decât a silicei. Imbunătăţirea caracteristicilor se realizează prin acţiunea stabilizatorilor care sunt oxizi ai metalelor bivalente alcalino-pământoase (Ca. rezistenţă mecanică şi rezistenţă la şoc termic reduse.

fiind utilizate ca sticle speciale pentru aparatura de laborator care lucrează la temperaturi ridicate..17. fig.10. 13. iar pe de altă parte asigurarea unei rezistenţe chimice mai bune. ceea ce conduce şi la o dispersie mare a caracteristicilor mecanice (v. Denumirea comună de “cristal de plumb” se folseşte pentru sticlele care conţin peste 20 % PbO. pentru reducerea tendinţei de cristalizare se introduce 3…4 % MgO. 8). ceea ce ar însemna concentraţii de CaO mai mari. Utilizarea oxidului B2O3 alături de SiO2 ca formator de reţea are ca efect reducerea temperaturii de topire. Limitele concentraţiilor pentru oxizii de bază (SiO2. precum şi influenţa prezenţei apei asupra rezistenţei la solicitări de durată (v. Sunt utilizate la fabricarea materialelor electroizolante.. fig. atât cele discontinui (vata de sticlă).. în scap. remarcându-se influenţa deosebit de puternică a concentratorilor de tensiuni. ambalajelor. Sticlele calcosodice conţin 70…75 % SiO2.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Există o varietate foarte mare de tipuri de sticle. Na2O şi CaO) rezultă pe de o parte din condiţia reducerii temperaturii de topire ceea ce ar însemna cantităţi mai mari de Na2O. Diagrama de echilibru a Răspândirea lor extrem de mare se sistemului SiO2 − Na2O datorează costului redus al materiilor prime. obiectelor de menaj şi anumitor aparate de laborator.11 % CaO. Sticlele alumino-silicatice au temperaturile punctelor fixe de vâscozitate ridicate (v. Sticlele calco-sodice sunt cele mai uzuale. tabelul 10. Sticlele boro-silicatice se caracterizează prin coeficienţi de dilatare mici. Fig. 10. Sticlele cu plumb au rezistenţă chimică scăzută. fără să afecteze stabilitatea chimică şi fără să modifice proprietăţile de solidificare ale silicei.2).7. 10. Principalele particularităţi ale comportării sticlelor la solicitări mecanice au fost prezentate anterior.. dar proprietăţi optice şi electrice deosebite. fiind utilizate pentru fabricarea geamurilor (sticla plană). Conţinutul redus de oxizi alcalini le conferă o rezistivitate electrică foarte mare şi rezistenţă chimică bună.2.19 % Na2O şi 8. compoziţiile chimice ale câtorva tipuri de sticle utilizate mai frecvent. cât şi cele continui 217 . 10. dar acesta are influenţă negativă asupra solidificării (favorizează cristalizarea). sunt prezentate în tabelul 10.9) putând fi utilizate şi la temperaturi înalte. Cea mai importantă utilizare a sticlelor ca materiale structurale o constituie fără îndoială fibrele. care se pot grupa în funcţie de tipul oxizilor care imprimă sticlei anumite proprietăţi.

5 <0.4 2. prezenţa Al2O3 ca intermediar.2 54 7.tip E – rezistivitate elctrică mare . În cazul fibrelor tip E utilizate în electrotehnică se remarcă limitarea drastică a conţinutului de oxizi alcalini.2 70 62 65 54 65 1.5 22 0.tip S − rezistenţă mecanică mare * Concentratia masică în % pentru: Formatori de Modificatori şi stabilizatori Intermediari reţea de reţea SiO2 B2O3 Na2O K2O CaO MgO Al2O3 Alţii * 72 14 1 8 4 1 80.5 0. (formator şi modificator de reţea) conduce la creşterea stabilităţii chimice.tipa A – calco-sodică normală . Rezistenţa la tracţiune a fibrelor de sticlă este mult mai mare decât cea determinată pe epruvete deoarece structura are un grad de anizotropie cu atât mai pronunţat cu cât diametrul fibrei este mai redus. O categorie aparte de mase sticloase o constituie emailurile aplicate pe suprafaţa pieselor metalice în unul sau mai multe straturi.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR folosite în principal la obţinerea materialelor compozite (v. 218 .3 Fe2O3 25 - Pe lângă componentele de bază.5 Fe2O3 15 0. tabelul 10.9 4 0. în care %SiO2 = 45…55 % iar %Na2O sau %Li2O = 15…20 %.58% PbO 96 3 < 0. iar prin procesul de fabricaţie se realizează obţinerea de fibre cu suprafeţele lipsite de defecte. restul fiind adaosuri ce contribuie la îmbunătăţirea proprietăţilor şi aspectului.5 5 8 16 14 8. Se utilizează sticle silicatice cu compoziţii complexe. Emailarea este o metodă relativ ieftină de obţinere a unor piese metalice cu rezistenţă ridicată la coroziune.12).7. se constată că sunt sticle alumino-silicatice şi boro-silicatice. cap. Tabelul 10.5 12. se ating astfel rezistenţe la tracţiune de 2000…5000 N/mm2 în funcţie de conţinutul de SiO2 şi de diametrul fibrei (de exemplu. Pentru obţinerea unor straturi de acoperire uniforme.5 35 7 . aderente şi continui emailurile trebuie să aibă capacitate de umectare a suprafeţei metalice şi capacitate de întindere.5 2 58% ZrO2 4 0.5 14. Analizând compoziţiile chimice ale sticlelor utilizate pentru fibre (v. deoarece prezenţa acestora conduce la micşorarea rezistivităţii electrice (ionii Na+. care capătă importanţă mai mare în cazul fibrelor datorită secţiunii reduse şi suprafeţei mare de expunere la mediu.5 8 4 14 17 3 16 3 5 10 1.7).tip AR – rezistente la alcalii .2 < 0. unele sticle conţin şi cantităţi mici de alţi oxizi metalici pentru îmbunătăţirea proprietăţilor optice sau pentru colorare. K+ sunt purtători de sarcină electrică).tip C – rezistente la coroziune . la fibrele din silice pură se obţin şi rezistenţe de 8000 N/mm2). Compoziţiile chimice ale unor sticle uzuale Tipul sticlei Sticle calco-sodice (sticlă plană) Sticla boro-silicatică (“Pyrex”) Sticla alumino-silicatică Sticla cu plumb (‘cristal”) Sticla Vycor Sticle pentru fibre: .5 <0.

Cr2O3). Compoziţia topiturii şi tipul germenilor de cristalizare se aleg astfel încât proprietăţile cristalelor şi ale sticlei intercristaline să fie corespunzătoare scopului urmărit. la răcirea topiturii germinarea se produce rapid în toată masa. Calitatea vitroceramului depinde esenţial de uniformitatea germinării în toată masa topiturii şi de posibilitatea de a controla numărul germenilor de cristalizare.7. dar sunt supuse unui proces de cristalizare controlată. până la vasele de bucătărie termorezistente. proprietăţi optice şi electrice deosebite. amestecaţi cu apa ei formează compuşi hidrataţi. Principalele componente ale cimentului şi concentraţiile masice ale acestora sunt: • silicatul dicalcic 2CaO·SiO2 (simbol C2S) se află în proporţie de 0…30 %.15 % şi are întărire rapidă la început. Au. are întărire lentă cu degajare redusă de căldură.. 219 . Pt.6. • silicatul tricalcic 3CaO·SiO2 (simbol C3S) se află în proporţie de 40. de obicei pe bază de aluminosilicat de litiu în care se adaugă germeni de cristalizare ce pot fi: oxizi cu temperaturi înalte de topire (TiO2. Reacţia de hidratare este exotermă şi în urma desfăşurării complete se obţine o masă rezistentă cu rol de liant pentru particulele altor materiale înglobate (nisip şi pietriş). Materialele vitroceramice au rezistenţă mecanică ridicată.80 %. coeficient de dilatare foarte mic (deci rezistenţă la şoc termic). cantitatea de structură cristalină depinzând de condiţiile în care se face răcirea. instabili în prezenţa apei. • aluminatul tricalcic 3CaO·Al2O3 (simbol C3A) se află în proporţie de 7. are întărire rapidă cu degajare mare de căldură. de la scuturile termice pentru vehicule spaţiale.. fluoruri sau chiar metale (Ag. Baza topiturii o constituie o sticlă simplă. în materialele vitroceramice uzuale cristalele pot reprezenta 50…95 % din volumul total.. 10. Cimentul Este un material pulverulent constituit din silicaţi şi aluminaţi de calciu care sunt compuşi anhidri. restul fiind masă vitroasă ce leagă între ele aceste cristale. stabili şi cristalizaţi. placajele rezistente la coroziune în industria chimică..Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor 10. Materialele vitroceramice Materialele vitroceramice sunt materiale policristaline de tipul aluminosilicaţilor obţinute printr-o tehnologie asemănătoare cu cea a sticlei. fiind utilizate în cele mai diverse domenii. Cu). ZrO2. P2O5.

219 alumino-silicaţi. gips. formând astfel amestecul (agregatul compozit. amestecul nu are palsticitate suficientă.5 10. 201 220 argile. N/mm2 după 3 după 28 zile zile 12. o structură poroasă. Compoziţiile şi proprietăţile cimenturilor portland Concentraţiile masice.5 26. 214 ceramice.8. Cel mai utilizat tip de ciment este cimentul “Portland” (după numele insulei britanice unde s-a fabricat pentru prima dată) care se obţine prin calcinarea calcarului cu argilă şi măcinarea produsului sinterizat. ceea ce conduce la o structură poroasă a betonului. cenuşă de termocentrale. 219 aluminat tricalcic (C3A).15 % şi are întărire lentă.5 10 22 8. aceasta rămâne în masa betonului şi după evaporare va rezulta..8 .5 Aşa cum a fost arătat mai sus. % Tipul cimentului C2S Tip 10 – normal (standard) Tip20 – cu întărire lentă şi căldură redusă Tip 30 – cu întărire rapidă Tip 40 – cu degajare mică de căldură Tip 50 – rezistent la sulfaţi 25 31 14 46 38 C3S 49 44 58 28 41 C3A 11 5 11 5 4 C3A F 8 13 8 13 10 Rezistenţa la compresiune . cimentul se foloseşte împreună cu nisip şi pietriş (care se află în proporţia cea mai mare). 197 . Tabelul 10. Cuvinte cheie alumina. v. cap.5…50 µm). 207 carbură de bor. Dacă se introduce apă mai puţină.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • aluminatul feric tetracalcic 4CaO·Al2O3·Fe2O3 (simbol C3AF)se află în proporţie de 4.5 26. 215 carbura de siliciu. cu rezistenţă mecanică redusă.5 26. Aceste substanţe modifică proprietăţile cimentului prin formarea unor hidrosilicaţi sau hidroaluminaţi mult mai stabili. diatomite etc. 12) numit beton . nu umple bine forma şi va conţine aer. Dacă se introduce apă în exces. Compoziţiile nominale ale cimenturilor portland şi rezistenţa la compresiune după întărire sunt prezentate în tabelul 10. 210 aluminat feric tetracalcic (C3AF). rezultând o masă pulverulentă (dimensiuni de particule 0.. Pentru obţinerea rezistenţei mecanice corespunzătoare trebuie să se asigure un raport optim apă/ciment. de asemenea. Există şi alte varietăţi de cimenturi care pe lângă componentei cimentului portland conţin şi alte substanţe cum ar fi: zgură de furnal.5 22 25.

211 şamotă. O. Editura Tehnică. Bucureşti. 211 rezistenţa piroscopică (refractaritate). 207 ciment. Shackelford J. 209 gresie ceramică. Noţingher P. 219 modificatori de reţea.. 210 stabilizator. 214 ceramice oxidice. 205 temperatură de vitrifiere. Nölle G. 210 ceramice silicatice. 1995 6. 217 sticle calco-sodice. Inc. 214 nitrura de siliciu. 201 duritate Knoop. Nica Al. Smith Ch. s. Constantinescu D. 210 porţelan. Bucuresti. 217 sticle pentru fibre. 204 vitrifiant. The Science of Engineering Materials. 215 Bibliografie 1. 197 sticlă “securit”. 200 şoc termic. 1986 221 . 216 mulit.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor ceramice neoxidice. 212 refractare silimanitice. 207 ferite. 213 devitrifiere. 1983 2. 208 cristobalit. 216 magnezită. Printice Hall. 207 încovoiere statică. 205 temperatură de recoacere. New Jersey. Bucuresti. 1992 3. 204 fondant. Tehnologia sticlei. Editura Tehnică. 218 temperatură de curgere. 216 glazură. 218 faianţă. 207 punct fix de vâscozitate. Bucuresti. 219 silicat tricalcic (C3S). 214 silicat dicalcic (C2S). Bucureşti. 202 intermediari. 217 sticle cu plumb. 210 materiale vitroceramice.. 208 cromit. 1981 5. Introduction to Materials Science for Engineers. 1988 4. 214 oxidul de zirconiu. 219 silice. 212 sialon. 205 temperatură de înmuiere. şi Ciocea N. Ceramica tehnică. Editura Didactică şi Pedagogică. 1988 7. Vasilescu D. 212 refractare silica.a. Studiul si ingineria materialelor. 207 feldspat. 207 titanaţi. 197. 206 sticle. Editura Didactică şi Pedagogică. 212 rezistenţa la înmuiere sub sarcină. 205 refractare corindonice.S. Saban R. Macmillan Publishing Company. 208 nitrura de bor. New York. Ifrim A. 205 temperatură de prelucrare. 211 fisurare sub tensiune. 219 corindon.. Stiinţa materialelor. 200 teracotă. 215 emailuri. 216 starea amorfă (vitroasă). Materiale electrotehnice.. Editura Didactică şi Pedagogică. 197 sticle alumino-silicatice. 217 sticle boro-silcatice. 203 spinel. 211 vâscozitate..

c) distanţele dintre particulele constitutive şi intensitatea legăturilor nu sunt uniforme. 1989 10. 1994 9. c) structura este complet amorfă. c) rezistenţa la compresiune. b) se topesc şi se solidifică la temperatură constantă. Van Vlack L. d) legături ionice şi legături moleculare? T.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8. Zet Gh. b) este fenomenul de creştere necontrolată a dimensiunilor la o variaţie bruscă a temperaturii. Addison-Wesley Reading. b) structura este complet cristalină. Tenţulescu D. d) alungirea procentuală după rupere? T. Massachusetts.10. d) structura este complexă. d) numărul electronilor de valenţă ai componenţilor? T.10. Fundamente. Bucuresti 1986 11.10. d) structura corespunde unei stări stabile cu energia liberă minimă? T. Editura Tehnică. c) numărul de cationi din unitatea de volum. formată din faze metalice şi faze nemetalice? T. Fibre de sticlă. Care dintre mărimile următoare reprezintă numărul de coordinaţie al unităţii structurale a materialelor ceramice: a) numărul de cationi din interstiţiile tetraedrale. Manualul inginerului. Care dintre afirmaţiile următoare despre şocul termic sunt adevărate: a) este fenomenul de reducere bruscă a vâscozităţii la reducerea temperaturii sub o anumită valoare. b) modificarea numărului de coordinaţie al unităţii structurale. Ursu D.10.5. * * * Hütte. c) este fenomenul de fisurare sau 222 .1.L.10.4. Fizica stării solide – aplicaţii în inginerie Editura Tehnică. b) numărul de anioni ai unităţii respective.3. Bucureşti. Editura Tehnică. Elements of Materials Science and Engineering.. Bucureşti.6. Care dintre afirmaţiile următoare depre structura materialelor ceramice sunt adevărate: a) este o structură complexă ce conţine faze cristaline şi faze amorfe.10.2. H. b) caracteristica de încovoiere prin şoc. Care dintre mărimile enumerate se utilizează pentru caracterizarea rezistenţei mecanice a materialelor ceramice şi a sticlelor: a) rezistenţa la încovoiere statică. c) legături metalice şi legături covalente.. c) pierderea componenţilor cu rol de vitrifianţi din structură. Ce se poate spune despre corpurile vitroase (amorfe): a) structura este constituită din lanţuri spaţiale în care poziţia relativă a unităţilor structurale este aleatoare ca în starea lichidă. Sixt Edition. Care tipuri de legături se întâlnesc în cazul materialelor ceramice: a) legături metalice. d) trecerea spre starea de echilibru stabil prin creşterea gradului de ordine din structură? T. Ce reprezintă devitrifierea sticlelor: a) trecerea în stare fluidă prin reducerea treptată a vâscozităţii. 1995 Teste de autoevaluare T10. b) legături ionice şi legături covalente.7.

b) temperatura maximă la care apare deformarea plastică a unui corp supus unei solicitări constante. Mg. Ca. c) temperatura la care se produce o deformare elasto-plastică dată sub acţiunea unei solicitări de întindere. c) compus chimic definit pe bază de calciu cu formula 2CaO·SiO2. Ce este rezistenţa la şoc termic: a) tensiunea mecanică la care se deformează un corp supus unei diferenţe mari de temperatură. Ce reprezintă temperatura de curgere Tc a sticlelor:a) temperatura deasupra căreia vâscozitatea este mai mică de 104 Pa·s.10. c) temperatura sub care vâscozitatea este mai mare de 1018 Pa·s. c) conductivităţii termice reduse. c) diferenţa de temperatură ∆T dintre temperatura suprafeţei corpului şi temperatura mediului pe care o poate suporta un corp răcit sau încălzit în anumite condiţii fără să se fisureze. Care dintre afirmaţiile următoare despre feldspaţi sunt adevărate: a) sunt compuşi alumino-silicatici de Na. d) temperatura de modificare a transparenţei sticlei? T.10. au rolul de a forma fazele cristaline ale ceramicelor. b) silice (SiO2) în 223 .10.14. b) structurii amorfe.10.10.9. Ce reprezintă temperatura de vitrifiere Tv a sticlelor: a) temperatura sub care corpul se comportă ca un solid cristalin. b) temperatura sub care vâscozitatea este mai mare de 104 Pa·s. d) temperatura care determină un anumit grad de deformare sub acţiunea unei tensiuni de compresiune date? T.15.10. d) se produce ca urmare a apariţiei unei neuniformităţi pronunţate a temperaturii pe secţiunea piesei? T.10. c) temperatura la care se determină limita de curgere prin încercarea la tracţiune.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor rupere la o variaţie bruscă a temperaturii.8. d) temperatura de prelucrare a sticlei? T.10. b) tensiunea de întindere care provoacă o deformarea elastică dată. Rezistenţa la deformare (înmuiere) sub sarcină este apreciată în mod uzual prin: a) tensiunea de compresiune care provoacă o deformare plastică dată. Ce este mulitul: a) un mineral natural care însoţeşte argila şi este baza majorităţii constituenţilor materialelor ceramice silicatice. c) măresc rezistenţa la deformare sub sarcină a ceramicelor. d) alumino-silicat hidratat cu formula Al2O3 ·2SiO2·2H2O? T. b) o varietate de argilă cu structură lamelară. Ce este caolinul: a) o varietate de silice cu granule foarte fine.11.12. b) temperatura la care apar deformaţii plastice mai mari decât o anumită valoare. d) prezenţei fazelor cristaline? T. d) diferenţa de temperatură ∆T dintre temperatura suprafeţei corpului şi temperatura mediului pe care o poate suporta un corp răcit sau încălzit în anumite condiţii fără să se deformeze? T. d) au rolul de fondanţi fiind la originea masei vitroase care leagă particulele de silice şi de argilă în structura ceramicelor? T. K.10.13. Cui se datorează sensibilitatea materialelor ceramice şi a sticlelor la şoc termic: a) coeficientului de dilatare liniară mai redus al acestor materiale.

d) oxidul de zinc (ZnO)? T. b) are temperatura de topire 1716 oC şi cristalizează sub formă de cristobalit.10. c) temperatura la care o epruvetă conică din materialul considerat se tasează cu o valoare dată.10.22. c) oxidul de sodiu (Na2O). Care dintre următoarele substanţe au rol de stabilizatori în structura sticlelor: a) alumina (Al2O3). c) are tenacitate ridicată şi constituie baza lianţilor materialelor ceramice. b) temperatura la care o epruvetă cubică capătă o deformare specifică de 0. b) de a micşora higroscopicitatea prin formarea unui strat compact cu structură vitroasă.2 N/mm2. Care dintre afirmaţiile următoare despre sticlele calco-sodice sunt 224 . d) oxidul de plumb (PbO)? T.10. feldspat. b) prin adăugarea de Al2O3 care în concentraţii mai mici de 5 % se dizolvă în ZrO2 şi stabilizează structura tetragonală.18.19. Care dintre următoarele substanţe au rol de modificatori de reţea (fondanţi) în structura sticlelor: a) alumina (Al2O3). în condiţii determinate de expunere la temperatură? T.16. d) are o reţea cristalină cubică complexă în care ionii Mg2+ ocupă interstiţiile tetraedrice iar ionii Al3+ ocupă interstiţii octaedrice? T.21. Cum se realizează îmbunătăţirea comportării la temperaturi ridicate a oxidului de zirconiu (ZrO2): a) prin calcinare la temperaturi de 1200…1300 oC. c)este o fază bertholidă cu topire congruentă cu formula MgO·Al2O3. c) oxidul de sodiu (Na2O). Care dintre următoarele substanţe au rol de formatori de reţea în structura sticlelor: a) silicea (SiO2). c) oxidul de sodiu (Na2O). c) amestecul plastic de argilă.17. Ce reprezintă rezistenţa piroscopică a materialelor ceramice refractare: a) temperatura la care vâscozitatea scade sub 103 Pa·s. b) oxidul de magneziu (MgO).10.10.10. c) prin adăugarea de CaO şi/sau MgO care în concentraţii mai mici de 10…15 % se dizolvă în ZrO2 şi stabilizează structura cubică.23.24. d) are duritate ridicată şi este utilizată pentru realizarea implanturilor medicale de os? T.10. Care dintre afirmaţiile următoare despre spinel sunt adevărate: a) este un compus care se formează pe baza schimbului de electroni de acelaşi spin: b) este o fază daltonidă cu topire congruentă cu formula Al2O3 ·2SiO2. d) oxidul de zinc (ZnO)? T. d) prin tratament termic de călire de punere în soluţie? T. Care dintre afirmaţiile următoare despre alumină sunt adevărate: a) are temperatura de topire 2054 oC şi cristalizează sub formă de corindon. b) oxidul boric (B2O3). c) de a mări rezistenţa mecanică prin crearea unor tensiuni reziduale de compresiune? T.10. b) oxidul de litiu (Li2O). d) un compus definit cu topire incongruentă care apare în sistemul SiO2-Al2O3 şi corespunde formulei chimice 3Al2O3·2SiO2? T.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR stare amorfă. silice şi apă. Ce rol are glazurarea pieselor confecţionate din ceramică: a) de a mări rezistenţa la deformare sub sarcină.5 % sub acţiunea unei sarcini de compresiune de 0.10.20.

b) concetraţia de CaO în compoziţia lor chimică este limitată de influenţa negativă asupra stabilităţii chimice.27. şi supuse unui proces de cristalizare controlată.25. Care dintre următoarele tipuri de sticle se utilizează pentru fabricarea fibrelor continui: a) sticlele boro-silicatice. d) obţinerea sticlelor cu rezistenţă piroscopică se realizează prin creşterea concentraţiei de Na2O? T. ciment Tip 10.1 cu 225 . d) este mai ridicată datorită utilizării sticlelor cu conţinut ridicat de silice? T. b) sticlele cu plumb. rA pentru rezolvarea aplicaţiei se utilizează datele prezentate în tabelul 10..10. numărul de coordinaţie depinde de r raportul C (rC – raza cationului metalic şi rA – raza anionului. c) sticlele alumino-silicatice. Na2O. b) sunt sticle speciale supuse unui tratament de călire în urma căruia iau naştere tensiuni reziduale de compresiune în strat şi de întindere în miez. c) sunt materiale policristaline de tipul alumino-silicaţilor obţinute printr-o tehnologie asemănătoare cu cea a sticlei.26. Să se determine numărul de coordinaţie şi geometria coordinării pentru următorii oxizi componenţi ai ceramicelor şi sticlelor: SiO2. d) sticlele calco-sodice? T. MgO şi CaO.10.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor adevărate: a) toate sticlele calco-sodice conţin 70…75 % SiO2.10. ciment Tip 50. 13. c) concetraţia de CaO în compoziţia lor chimică este limitată de influenţa negativă asupra solidificării prin favorizarea cristalizării. b) este mai mare datorită lipsei de defecte superficiale şi anizotropiei structurii. c) ciment Tip 20. ciment Tip 10? Aplicaţii A. ciment Tip 20. b) ciment Tip 10. ciment Tip 20. ciment Tip 30. Ti2O.28. c) este la fel cu cea determinată pe epruvete.10..11 % CaO. deoarece sticla este un material fragil. 10. Ce se poate spune despre rezistenţa la tracţiune a fibrelor de sticlă: a) este mai redusă datorită secţiunii mici.10. în cazul dat O2-). Care dintre afirmaţiile următoare despre materialele vitroceramice sunt adevărate: a) sunt materiale ceramice cu structura complet vitroasă.1. ciment Tip 30.2.19 % Na2O şi 8. ciment Tip 20. Rezolvare Aşa cum s-a arătat în scap. Al2O3. d) ciment Tip 50. fluoruri sau chiar metale? T. d) în topitură se adaugă germeni de cristalizare ce pot fi oxizi cu temperaturi înalte de topire. În care dintre următoarele enumerări cimenturile sunt prezentate în ordinea crescătoare a conţinutului de silicat tricalcic (C3S): a) ciment Tip 40.

10. rezultat cunoscut deja din cele prezentate anterior.1383) ce aparţin curbei η = f(T). nm 0. 6 ln ln 4 ≅ 491170 J/mol. fie T1 şi T2. r 4+ 0. Pe aceaastă cale pentru SiO2.414 0. 0. Tabelul 10.225…0.732 0.414…0.732…1. rezultatele aplicaţiei fiind prezentate în tabelul 10.106 rC rO 2 − 0.T2) = (104. Să se calculeze energia de activare Ea pentru curgerea vâscoasă deasupra temperaturii de înmuiere a sticlei alumino-silicatice ale căror puncte fixe sunt prezentate în tabelul ce însoţeşte figura 10.2.295 .T1) = (106.225.295 0. Cationul Si4+ Al3+ Ti3+ Na+ Mg2+ Ca2+ rC . se stabileşte numărul de coordinaţie.078 0.314 ⋅ 1213 ⋅ 1383 10 6.039 rezultă: Si = = 0.000 0.2) pentru cele două puncte de pe curbă şi făcând Ea     η e RT1 raportul lor rezultă: 1 = E = e R  T1T2  .132 rO 2− deci numărul de coordinaţie este 4 iar geometria coordinării este tetraedrală (v.9. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A10. pentru sticla alumino-silicatică dată rezultă: T1 = 940 + 273 = 1213 K şi T2 = 1110+273 = 1383 K.732 0.9.039 0.803 Intervalul căruia aparţine 0.1). şi geometria coordinării. scriind relaţia (10.061 0. deci E a = = 1383 − 1213 T2 − T1 η 2 10 Ea  T2 −T1  226 .590 0.732…1. adică de vâscozitatea η a materialului care depinde de temperatură conform relaţiei (10.057 0.1.414…0.2). în care singura necunoscută este Ea şi a η2 e RT2 RT1T2 η1 8.431 0. 10.772 0.732 0. Pe baza definirii punctelor tm şi tc se obţin două perechi de valori: (η1.9.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR ajutorul cărora se calculează raportul rC rO 2 − (cu rO 2 − = 0.414) şi 0.000 Numărul de coordinaţie 4 6 6 8 6 8 Geometria coordinaţiei tetraedru octaedru octaedru cub octaedru cub A.6.462 0. temperaturile absolute corespunzătoare temperaturii de înmuiere tm şi temperaturii de curgere tc.1213) şi (η2. Pentru ceilalţi oxizi se procedează identic. valoare care aparţine intervalului [0.102 0.414…0. Rezolvare Energia de activare pentru curgerea vâscoasă este legată de rezistenţa opusă deplasării atomilor la o temperatură dată.132 nm).tab.

6 ⋅ 10 ( ) ( ) A. Să se determine temperatura de curgere tc şi temperatura de prelucrare tp ale acestui tip de sticlă.5 % are loc o transformare eutectică. T1 = 515+273 = 788 K şi T2 = 700 + 273 = 973 K. rezultă η 0 = η1e − Ea RT1 = 10 13. Să se determine limitele între care se încadrează cantitatea de mulit din structura acestui material refractar.9) şi rezultă: 547400 = 1067 K. Pentru o sticlă destinată prelucrării prin fasonare se cunoaşte că temperatura inferioară de recoacere tir = 515 oC iar temperatura de înmuiere este tm = 700 oC. 314⋅788 = 1.5 − e 547400 8.2) scriind această relaţie pentru T1.5.6 ⋅ 10 − 23 547400 = 1109 K.5 ln = ln 6. din figura 10.2. tp = 1109 − 273 = 836 oC Tp = 3 − 23 8. temperaturile absolute corespunzătoare vor fi.5 rezultă că materialul analizat (şamotă densă) are %Al2O3m = 40…45 % .Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor A.2) din care Ea rezultă: T = R(ln η − ln η 0 ) Energia de activare Ea pentru curgerea vâscoasă se determină procedând la fel ca la rezolvarea aplicaţiei A10. tc = 1067 − 273 = 794 oC Tc = 8. Ea = 973 − 788 T2 − T1 η 2 10 Cu această valoare se poate determina constanta η0 din relaţia (10.314 ⋅ 788 ⋅ 973 1013.314 ln 10 4 − ln 1.9 rezultă că vâscozitatea corespunzătoare temperaturii tir este η1 = 1013. Pentru temperatura de curgere tc.6·10-23.10. Rezultă: RT1T2 η1 8. rezultă : 227 . ηc = 104 Pa·s iar pentru temperatura de prelucrare tp. O cărămidă refractară este realizată din şamota densă ale cărei caracteristici sunt prezentate în tabelul 10. Aplicând pincipile de analiză a diagramelor de echilibru şi a diagramelor structurale prezentate în cap. fig.2. 6 ≅ 547400 J/mol.3. Din tabelul 10.5 Pa·s iar cea corespunzătoare temperaturii tm este η2 = 106.6 Pa·s. Rezolvare Refractarele de tip şamotă sunt materiale ce aparţin sistemului SiO2−Al2O3 a cărui diagramă de echilibru este prezentată în figura 10.4. 10. Rezolvare Temperaturile cerute se pot determina pe baza relaţiei (10.11 din care rezultă că la %Al2O3m = 5.314 ln 10 − ln 1. iar mulitul (3Al2O3·2 SiO2) se formează la concentraţia de %Al2O3m = 72 %. ηp = 103 Pa·s (v.10.

5 100 = 51. astfel încât blocul refractar să nu se fisureze. iar în tabelul 10. acest rezultat arată cât de importantă este încălzirea uniformă a întregii căptuşeli refractare a cuptorului şi construirea acesteia astfel încât să se asigure şi dilatarea liberă a componentelor sale. se găsesc următoarele caracteristici ale materialului analizat: α = 13.. pe baza observaţiei că materialul se deformează elastic până la rupere (este fragil) rezultă că este valabilă legea lui Hooke (v.10. 72 − 5.5 . unde Rmc este rezistenţa la compresiune. . Un bloc refractar de magnezită este montat în căptuşeala unui cuptor astfel încât dilatarea sa liberă este împiedicată. ∆t max ≤ mc .88% . de unde rezultă deformaţia specifică maximă εmax pe care o poate R suporta blocul este ε max = mc .pentru %Al2O3m = 45%.2. %mulitmax = 100 = 59.se dă rezistenţa la compresiune Rmc = 45. αE În tabelul 10.5 45 − 5. unde α este coeficientul de dilatare. pentru calcule se utilizează valorile medii ale intervalelor de variaţie ale acestor mărimi şi rezultă: 60 ∆t max ≤ ≅ 28 oC 3 −6 13.40% . Rezolvare Dilatarea liberă a blocului fiind împiedicată.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 40 − 5.5. înseamnă că în material se vor dezvolta tensiuni de compresiune corespunzătoare deformaţiei specifice egale cu dilatarea specifică împiedicată..75 N/mm2. scap.5·10-6 mm/mm oC şi E = 150…170 kN/mm2.5.5 ⋅ 10 160 ⋅ 10 Tinând seama că temperaturile de lucru ale cuptoarelor sunt de ordinul sutelor de grade. %mulitmin = 228 .4).pentru %Al2O3m = 40%. iar E E − modulul de elasticitate. 3. Să se determine diferenţa maximă dintre temperatura blocului şi temperatura căptuşelii în care este încastrat. Dilatarea specifică (dilatarea unităţii de lungime) la o încălzire a materialului cu ∆t este α∆t.5 A. 72 − 5. pe baza celor R arătate trebuie ca α∆tmax ≤ εmax şi de aici.

109. două legături simple şi una dublă. în cazul etilenei C2H4 legăturile duble se pot desface permiţând unităţilor structurale să se lege şi să formeze polietilena conform schemei : 229 . pot exista următoarele situaţii: patru legături simple. două legături duble. de exemplu. astfel că unghiul dintre două legături este de aprox. se obţin molecule din ce în ce mai complexe. pornind de la cea mai simplă hidrocarbură saturată care este metanul CH4. caz în care moleculele devin planare şi pot reacţiona între ele sau cu alţi compuşi dând naştere moleculelor gigant ale polimerilor. moleculele organice se formează prin legarea covalentă a atomilor de carbon cu alţi atomi sau unităţi structurale.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Capitolul 11 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE POLIMERILOR 11. În cazul celor patru legături simple. Introducere Polimerii sunt compuşi chimici (în marea majoritate a cazurilor organici) cu molecule de dimensiuni mari (macromolecule) obţinute din unirea într-un lanţ molecular (catenă) a unui număr mare de monomeri .5o. Aşa cum se cunoaşte. cei doi tetraedri fiind poziţionaţi astfel încât forţele de respingere dintre ionii H+ să fie minime. După modul cum sunt ocupate cele patru valenţe ale carbonului. de exemplu.unităţi structurale de obicei identice. prin înlocuirea unui atom de hidrogen cu grupul CH3 se obţine etanul C2H5. Prin înlocuirea unui atom din vârful tetraedrului cu o unitate structurală de acelaşi tip sau diferită. o legătură simplă şi una triplă.1. atomul de carbon se află în centrul tetraedrului format de ceilalţi atomi. hidrocarburile nesaturate au legături duble sau chiar triple. Spre deosebire de acestea.

− masa moleculară medie M n determinată în funcţie de fracţia numerică a lanţurilor şi definită prin relaţia: ∑ Ni M i . Gradul de polimerizare se determină cu relaţia: M polimer .3) M n = ∑ xi M i = ∑ Ni unde xi este fracţia numerică a lanţurilor cu masa Mi. caracteristică ce se numeşte polidispersie de masă moleculară.1) se consideră Mpolimer = M n . iar Ni numărul lanţurilor cu masa Mi. (11. Polimerii sintetici sunt amestecuri de macromolecule cu grade de polimerizare diferite. (11.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR care poate fi reprezentată şi astfel: unde n reprezintă numărul de unităţi structurale (monomeri) din lanţul macromolecular şi se numeşte grad de polimerizare. şi alţi atomi de H pot fi înlocuiţi cu atomi sau radicali liberi ( grupuri structurale de atomi care au legături nesatisfăcute) rezultând practic un număr nelimitat de monomeri ce pot polimeriza.2) M m = ∑ mi M i = ∑ Ni M i unde mi este fracţia masică a lanţurilor cu masa Mi. pentru calculul gradului de polimerizare n cu relaţia (11. distribuţia fracţiilor reprezentând lanţurile cu un anumit grad de polimerizare n având caracter probabilistic pentru caracterizarea masică a unui polimer se fosesc două mărimi medii: − masa moleculară medie M m determinată în funcţie de fracţia masică a macromoleculelor şi definită prin relaţia: ∑ N i M i2 . In acelaşi mod. care pentru polimerii utilizaţi în tehnică are valori n = 103…106. 230 .1) n= M monomer unde Mpolimer este masa moleculară a polimerului iar Mmonomer masa moleculară a monomerului. (11.

− prin disproporţionare. procesul de întrerupere este aleator şi se produce prin două mecanisme: − prin combinare. • întreruperea în decursul căreia radicalii reacţionează în perechi pierzându-şi reactivitatea şi creşterea lanţului molecular se opreşte. Reacţiile de sinteză a polimerilor A. iar celălat capăt este liber şi poate primi noi unităţi. • propagarea (creşterea) în decursul căreia radicalii liberi formaţi în etapa anterioară participă la reacţii de transfer în care se extrage un atom dintr-o moleculă legându-se la radical care devine stabil şi se generează un nou radical din molecula care a furnizat atomul. ajungând în unele cazuri să aibă şi valori peste 10.1a. procesul continuă astfel cu ataşarea unor noi unităţi structurale lanţului molecular care are la unul din capete radicalul primar.2.1 c).1 d. 11. Rezultă că pentru realizarea reacţiei de polimerizare este suficientă activarea energetică pentru iniţiere. fig. în continuare reacţia desfăşurându-se de la 231 . Raportul 11. aceeastă etapă este ilustrată în figura 11. cu trei legături trifuncţional şi cu mai mult de trei legături polifuncţional.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Mm descrie mărimea intervalului de distribuţie a maselor Mn moleculare sau polidispersitatea care pentru polimerii uzuali are valori 1. această primă etapă este ilustrată pentru un monomer oarecare (X fiind un atom sau o unitate structurală) în figura 11.5…3. aşa cum se poate observa în figura 11. şi formarea unor radicali liberi primari care adiţionează la legătura dublă a monomerului şi formează un radical mai mare. atunci când capetele libere a două lanţuri moleculare se întâlnesc şi se unesc (v. astfel că un monomer cu două legături este bifuncţional.1b. adică a căpătat o legătură liberă. Gradul de polimerizare şi masa moleculară medie influenţează în mod deosebit proprietăţile fizice şi mecanice ale unui polimer. atunci când un atom de hidrogen este transferat de la un lanţ la altul şi se favorizează refacerea unei legături duble C═C. numărul de legături libere ale unui monomer reprezintă funcţionalitatea acestuia. acţiunea iniţiatorului se bazează pe captarea unui electron al legăturii duble C═C astfel că unul din atomii de carbon rămâne cu un electron fără perechea sa de spin şi este capabil să adiţioneze la o altă unitate structurală pentru a reface perechea. Polimerizarea este o reacţie în lanţ ce decurge în trei etape: • iniţierea în decursul căreia are loc prin procese termice sau fotochimice scindarea moleculelor unei substanţe introduse special ca iniţiator.

fapt pentru care este numită reacţie în lanţ. deoarece prin polimerizare nu se elimină produse secundare de reacţie. polimerii care se formează prin poliadiţie au de obicei în lanţurile principale şi alţi atomi decât carbonul.1 Etapele reacţiei de polimerizare: a – iniţierea. 11. Polimerii astfel obţinuţi au compoziţia chimică a merilor din care provin. b – propagarea. obţinerea unor grade de polimerizare corespunzătoare presupune controlul desfăşurării reacţiilor astfel încât să nu se atingă prematur echilibrul. ceea ce înseamnă că polimerii obţinuţi prin policondensare au compoziţie chimică diferită de a monomerilor din care provin. 232 . Policondensarea este procesul prin care două molecule organice diferite reacţionează pentru formarea unei molecule complexe ce se unesc în lanţul macromolecular. Reacţia de policondensare este o reacţie în trepte (sau pas cu pas) deoarece creşterea lanţului macromolecular se realizează prin formarea de noi legături în urma reacţiilor de condensare. c − intreruperea prin combinare. reacţia are loc cu eliminarea unor substanţe cu molecula mică (cel mai frecvent apa). C. d − întreruperea prin disproporţionare B.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR sine. Poliadiţia este o reacţie în trepte (la fel ca policondensarea) care decurge fără eliminarea unei substanţe cu molecula mică. astfel că polimerul obţinut are compoziţia chimică a merilor din care provine (la fel ca la polimerizare). Fig.

11. Din punct de vedere al utilizării materialelor pe bază de polimeri sunt mult mai importante aspectele privind structura şi proprietăţile acestora.2a). caz în care rezultatul sintezei este un homopolimer sau pot fi diferiţi şi în acest caz rezultatul sintezei este un copolimer. fig. aceştia pot fi identici. Din punct de vedere al tipului monomerilor ce alcătuiesc lanţul.2b). 11. ceea ce înseamnă că modificarea configuraţiei se poate face numai prin ruperea legăturilor chimice.3. Conformaţia se referă la poziţia relativă a doi monomeri vecini. posibilitatea de rotire permite modificarea poziţiei monomerului vecin fără ruperea legăturii chimice. fig.2: − aranjamentul isotactic – acela în care toate unităţile structurale X (atomii sau radicalii care caracterizează monomerul) sunt dispuse de aceeaşi parte a lanţului (v. 11. fig. − aranjamentul atactic – acela în care unităţile structurale X sunt dispuse aleator faţă de lanţul principal (v. Polimerii care au aceeaşi compoziţie chimică dar aranjament diferit al monomerilor se numesc steroizomeri. Considerând dispunerea grupelor laterale ale monomerilor care alcătuiesc catena (lanţul macromolecular) faţă de lanţul principal pot exista trei tipuri de aranjamente distincte.2c). ilustrate în figura 11. porţiunea respectivă a macromoleculei numindu-se segment de lanţ. deşi 233 .Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor În timpul desfăşurării reacţiilor de sinteză pot avea loc ramificări ale lanţului molecular. dacă lanţul macromolecular nu are ramificaţii sau acestea sunt scurte polimerul respectiv este un polimer liniar. Configuraţia se referă la relaţia de ordine a unităţilor structurale în cadrul lanţului macromolecular dată de legăturile chimice. iar dacă lanţul are ramificaţii lungi este un polimer ramificat sau dendrimer. după un număr anumit de monomeri (implicit şi legături) poziţia monomerului următor este practic independentă de cea a primului monomer. − aranjamentul sindiotactic – acela în care unităţile structurale X sunt dispuse alternant de o parte şi de alta a lanţului (v. chiar şi în cazul în care monomerii participanţi sun bifuncţionali (au doar două legături active). În acest mod. Reacţiile de sinteză a polimerilor au la bază mecanisme complexe a căror prezentare în detaliu depăşeşte cu mult cadrul acestei lucrări. 11. Structura polimerilor Proprietăţile fizico-mecanice ale polimerilor sunt influenţate de compoziţia chimică şi de structură care se apreciază cu ajutorul a două caracteristici: configuraţia şi conformaţia. realizată prin rotirea în jurul legăturii simple dintre atomii de carbon.

3. Poziţia relativă a lanţurilor macromoleculare încolăcite este aleatoare ceeea ce conferă structură amorfă polimerilor. care exprimă procentual volumul zonelor cu structură cristalină. Porţiunile de catene aranjate ordonat sunt numite cristalite şi au o dispunere aleatoare în masa polimerului. Fig.3 se prezintă schematic poziţiile lanţurilor moleculare în cazul structurilor amorfe. c – texturare cristalină 234 . prin anumite procedee tehnologice se poate realiza şi o orientare a cristalitelor. Structurile polimerilor liniari: a – structură amorfă. obţinându-se o structură parţial cristalină apreciată prin gradul de cristalinitate. În cazul polimerilor liniari se poate realiza şi o ordonare la distanţă pe anumite zone prin alinierea unor segmente de lanţ.5o) macromolecula rezultă sub forma unui lanţ flexibil încolăcit.2 Dispunerea grupelor laterale la stereoizomeri: a − aranjament isotactic. 11. obţinându-se o texturare a zonelor cristaline. b – structură cristalină.109. în figura 11. c − aranjament atactic Fig 11. ceea ce influenţează proprietăţile fizico-mecanice ale polimerului. Aceasta înseamnă că distanţele dintre atomi sunt diferite în funcţie de conformaţia lanţului (şi implicit interacţiunile dintre ei). b – aranjament sindiotactic.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fiecare legătură are un unghi fix (aprox. cristaline şi texturate.

lanţuri moleculare de legătură şi zone cu structură amorfă. 11. cu secvenţe succesive de monomeri de acelaşi tip în cadrul lanţului (v.5 b) şi copolimer grefat. Reprezentarea schematică a componentelor unei sferulite Lanţurile moleculare ale polimerilor liniari şi ramificaţi se pot lega între ele prin punţi formate dintr-o singură unitate structurală (atom sau radical liber) sau printr-un lanţ scurt. în cazul polimerilor reticulaţi noţiunea de macromoleculă îşi pierde sensul deoarece se formează un complex de legături în care catenele nu mai pot fi individualizate. 11. fie ulterior prin amestecarea polimerului cu un agent de reticulare (element sau compus chimic).4. fig. o sferulită cuprinde atât fibrile cât şi cristalite orientate aleator. care are un lanţ principal constituit din monomeri de acelaşi tip şi ramificaţii ale acestuia din polimeri de alt tip (v. 11. 11.5 c). 11. 235 . rezultând o reţea tridimensională dezordonată numită structură reticulară – respectiv polimer reticulat. iar sferulitele prin unire mai multor fibrile în jurul unui nucleu aşa cum se observă în figura 11. Reticularea se poate realiza fie în timpul reacţiilor de sinteză. În cazul structurii copolimerilor apare suplimentar problema distribuţiei monomerilor diferiţi în cadrul lanţului macromolecular.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Cristalizarea poate conduce şi la realizarea unor structuri supramoleculare de tip fibrile şi/sau sferulite.5 a). c . fig. copolimer bloc. Fibrilele rezultă prin orientarea cristalitelor pe o singură direcţie.5 Tipurile structurale de copolimeri: vedere existând următoarele tipuri a – statistic. 4.grefat de copolimeri: copolimer statistic cu distribuţia monomerilor aleatoare (v. fig.din acest punct de Fig. b – bloc. Fig.

fig. 10. deformaţiile sunt mici. Proprietăţile polimerilor 11.4.3). La temperaturi T > Tc.3). materialul comportându-se ca un solid rigid (stare vitroasă).6 valorile lor au fost marcate în mod convenţional. sunt caracteristici importante ale polimerilor deoarece permit stabilirea temperaturilor de lucru şi temperaturilor de prelucrare.4. În cazul polimerilor caracterizarea poate fi făcută mai sugestiv cu ajutorul curbei termo-mecanice care arată dependenţa deformaţiei specifice în funcţie de temperatură (la solicitare constantă) aşa cum se observă în figura 11.1. dacă temperatura depăşeşte o anumită valoare se produce degradarea termică a polimerului prin ruperea legăturilor dintre monomeri şi oxidarea exotermă (arderea) acestora.6.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 11. materialul se comportă ca un fluid a cărui vâscozitate scade pe măsură ce creşte temperatura. şi variază liniar cu temperatura. la temperaturi Tv < T ≤ Tc. După comportarea la încălzire. trecerea către starea lichidă la încălzire făcându-se treptat într-un interval de temperatură (v. în acest interval de temperaturi polimerul se poate afla într-o stare înalt elastică (deformaţiile sunt preponderent elastice) sau într-o stare elasto-plastică (deformaţiile sunt preponderent plastice). (v. după caracterul deformaţiilor. Caracterizarea generală a polimerilor Caracteristicile generale ale polimerilor şi materialelor pe bază de polimeri rezultă din particularităţile naturii chimice (compoziţie şi tip de legături) şi structurii lor.7 arată că temepratura Tc este puternic dependentă de masa moleculară a polimerului. La temperaturi T ≤ Tv. se determină şi o temperatură considerată temperatură de sfârşit de topire de la care polimerul este în stare lichidă. deformaţia specifică are valori foarte ridicate (corespunzătoare uneori unor alungiri de peste 10 ori lungimea iniţială). Este cunoscut că principala consecinţă a structurii amorfe este faptul că materialele respective nu au o temperatură definită de topire solidificare. Temperaturile Tv şi Tc ale căror valori depind în principal de compoziţia chimică şi de masa moleculară. substanţele macromoleculare se grupează în 236 . iar Tv rămâne practic constantă la valori mai ridicate ale masei moleculare. transformările producându-se de fapt în intervale de temperaturi a căror mărime şi configuraţie prezentate în figura 11. în figura 11. în practică. şi în cazul polimerilor ca şi în cazul sticlelor există o temperatură Tv de tranziţie sticloasă (vitroasă) sub care se comportă din punct de vedere mecanic ca solidele cristaline şi o temperatură de curgere Tc deasupra căreia materialul se comportă ca un lichid vâscos. scap 10.

încolăcite. caracteristice structurii reticulare le conferă proprietăţile de rezistenţă corespunzătoare stării vitroase. care formează ochiuri elastice. Indiferent de categoria în care se încadrează. 11. iar la o reîncălzire ulterioară mişcările moleculelor fiind limitate nu se mai atinge starea vâscoasă. Tc) sau în stare vitroasă (T < Tv). complet amorfă sau parţial cristalină. Reticularea se produce prin activare termică (întărire la cald) sau prin activare chimică la introducerea în masa polimerului de bază a unui agent de reticulare (întărire la rece). ce pot fi încălzite în vederea prelucrării la temperaturi T > Tc de un număr nelimitat de ori (cu condiţia evitării temperaturilor de degradare). Legăturile puternice. a) Sunt substanţe cu densitate mică (ρ = 900…2200 kg/m3) datorită faptului că elementele componente (în principal H şi C) au masa atomică redusă. polimerii au câteva caracteristici generale prezentate în continuare. • Elastomerii sunt substnţe macromoleculare cu catene lungi.6 Curba termo-mecanică a unui polimer cu structură amorfă Fig. termoplaste (plastomeri). termorigide şi elastomeri. 11. materialul descompunându-se fără să mai treacă prin faza de înmuiere (în cazul lor temperatura Tv este ridicată şi nu mai există temperatura Tc). Temperatura Tv a elastomerilor este sub temperatura ambiantă.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor trei categorii. iar la încălzire nu trec prin faza de înmuiere datorită reticulării slabe. ele menţinându-şi starea înalt elastică până la temperatura de descompunere. astfel că fragilizarea se produce la temperaturi scăzute. b) Au coeficient de dilatare specifică mare datorită legăturilor Van der 237 . Fig. • Termoplastele sunt substanţe macromoleculare cu structura liniară sau ramificată. astfel că sub acţiunea solicitărilor mecanice se pot deforma uşor şi reversibil.7 Dependenţa temeperaturilor Tv şi tc de masa moleculară • Termorigidele sunt substanţe macromoleculare cu grad mare de reticulare care se prelucrează într-o stare de polimerizare incompletă în care nu s-a format reţeaua spaţială a structurii. Se utilizează în stare elasto-plastică în domeniul de temperaturi (Tv .

desfăşurarea şi decuplarea catenelor aşa cum sugerează schema din figura 11.4. de ultraviolete şi de radiaţiile ionizante care pot rupe legăturile dintre catene şi/sau dintre monomeri modificând astfel structura iniţială prin reducerea gradului de polimerizare. ce se manifestă la nivel macroscopic prin apariţia unor fisuri. d) Au conductibilitate termică mică şi rezistivitate electrică foarte mare datorită legăturilor covalente din interiorul lanţului macromolecular. 11.3). Proprietăţile mecanice ale polimerilor Datorită caracteristicilor structurale polimerii prezintă particularităţi şi în comportarea la solicitări mecanice generate în special de mecanismele prin care se realizează deformarea acestora sub acţiunea solicitărilor exterioare. din acelaşi motiv pot fi degradate de microorganisme (biodegradabilitate). ceea ce are ca efect îmbătrânirea materialului. Ca şi în cazul celorlalte tipuri de materiale. − modificarea distanţelor dintre monomeri. înrăutăţirea proprietăţilor dielectrice (scad valorile rezistivităţii şi permitivităţii electrice). ceea ce explică deformabilitatea ridicată a termoplastelor şi elastomerilor care au structuri liniare şi ramificate. umiditatea etc. f) Factorii fizico-chimici (temperatură. c) Sunt inflamabile (în marea majoritate a cazurilor) şi au stabilitate termică redusă datorită faptului că sunt substanţe organice. ruperea legăturilor interatomice şi refacerea lor în alte poziţii (v. schimbări de culoare. de plasticitate şi de elasticitate. cap. Spre deosebire de solidele cristaline a căror deformare elastică se bazează pe modificarea reversibilă a distanţelor interatomice (ce se poate realiza în limite restrânse) iar deformarea plastică presupune alunecarea pe planele atomice. − ruperea legăturilor intermoleculare. radiaţii.8. e) Proprietăţile lor sunt afectate de radiaţiile din spectrul vizibil. în cazul polimerilor deformările se pot realiza prin mai multe mecanisme după cum urmează: − îndreptarea. în cele ce urmează se vor prezenta mai detaliat aspectele legate de comportarea mecanică a polimerilor.2. − alunecarea relativă a catenelor.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Waals (legături slabe) dintre catene şi conformaţiei acestora (v. prezenţa oxigenului şi ozonului. Primele două mecanisme se pot realiza la valori scăzute ale solicitărilor. scap 11. 3).) acţionează conjugat. reducerea proprietăţilor de rezistenţă mecanică. ultimele două mecanisme necesită solicitări mai ridicate şi se întâlnesc în cazul duroplastelor cu structură reticulară sau în cazul 238 .

Mecanismele complexe prin care se produce deformarea polimerilor generează comportări particulare ale acestora sub acţiunea solicitărilor. se produce o deformare elastică iniţială la valoarea ε0 în conformitate cu legea lui Hooke (v.9 din care rezultă că domeniul dependenţei liniare dintre tensiuni şi deformaţii (porţiunea liniară a curbelor) este redus chiar şi în cazul polimerilor cu rezistenţă mecanică mai ridicată. E τ (11. (11. cap3). 239 σ τ ε r = 0 (1 − e r ) . E − modulul de elasticitate. a cărei variaţie cu timpul se determină cu relaţia: în care σ0 este tensiunea constantă corespunzătoare solicitării. existenţa deformaţieie elastice reversibile a polimerilor se evidenţiază pe cale experimentală. care care rămâne permanentă (v.4) .Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor polimerilor liniari cu grade ridicate de cristalinitate la care s-a realizat o orientare preferenţială a lanţurilor moleculare.8.5) E în care η este vâscozitatea. • Vâscoelasticitatea reprezintă capacitatea polimerilor de a căpăta deformaţii elastice variabile în timp sub acţiunea solicitărilor constante şi este caracterizată de următoarele aspecte ilustrate schematic în figura 11. fig. deformaţia corespunzătoare acestei etape are o componentă elastică εr şi o componentă plastică εp − imediat după încetarea solicitării dispare deformaţia iniţială ε0. iar τr − constanta de relaxare se defineşte prin relaţia. 11. Mecanismul deformării polimerilor liniari prin îndreptarea şi desfăşurarea catenelor Caracteristica esenţială a comportării vâscoelastice este existenţa deformaţiei elastice reversibile εr. aceste particularităţi sunt ilustrate şi de curbele CCCT schematizate în figura 11. 11. η τr = . în mod obişnuit.10: − la solicitarea corespunzătoare unei tensiuni σ0. Fig.10). iar ulterior deformaţia se reduce treptat în timp până la valoarea εp. − menţinând încărcarea constantă materialul continuă să se deformeze cu viteze din ce în ce mai mici până la atingerea unei stări staţionare (similar fluajului primar al materialelor metalice).

c – termoplaste cristaline. fig. Analizând aceste reprezentări se constată că variaţia cea mai mare o au polimerii cu structură liniară (termpoplastele). Variaţia modulului de elasticitate E cu temperatura pentru: a − termoplaste amorfe.c). fig. d – elastomeri 240 . 11. variaţiile devin din ce în mai mici (v. 11.10. b – polimeri reticulari (duroplaste).9.11 a. Variaţia deformaţiei în timp a polimerilor cu comportare vâscoelastică În legătură cu comportarea vâscoelastică a polimerilor este şi variaţia cu temperatura a modulului de elasticitate E aşa cum se observă din figura 11. în cazul elastomerilor a căror temperatură Tv se află sub temperatura ambiantă.11. prin reticulare (duroplastele) sau prin texturare cristalină. datorită limitelor largi în care variază modulul de elasticitate pentru reprezentările respective se utilizează coordonatele logaritmice.11 în care se prezintă calitativ această dependenţă pentru principalele tipuri de polimeri. 11. 11.b. Fig.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. Curbele caracteristice convenţionale la tracţiune (CCCT ale unor polimeri Fig. 11. se constată că aceştia îşi menţin modulul de elasticitate aproape nemodificat până aproape de temperatura de curgere(v.11d).

Mecanismul relaxării tensiunilor în cazul polimerilor este curgerea plastică ce are loc ca urmare a modificării poziţiei relative a moleculelor lanţurilor prin alunecări succesive în urma cărora componenta elastică a deformaţiei totale (ce rămâne constantă) se micşorează şi creşte componenta plastică. influenţa puternică a “istoriei termomecanice”) fac ca încercările polimerilor să difere totuşi prin geometria şi dimensiunile epruvetelor.1 se prezintă principalele tipuri de încercări mecanice şi termomecanice şi standardele după care se execută.6) în care σ0 este tensiunea iniţială. tensiunile reziduale. astfel că se reglementează prin norme condiţionarea epruvetelor – adică menţinerea lor în condiţii standard de temperatură şi umiditate relativă o durată suficientă pentru atingerea echilibrului higrometric. La efectuarea încercărilor mecanice ale polimerilor trebuie să se ţină seama şi de faptul că proprietăţile lor sunt mult mai puternic afectate de factorii de mediu. rt σ = σ 0e τ −τ 241 .Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Deoarece modulul de elasticitate este o caracteristică ce arată rezistenţa opusă de corpuri la deformare. de exemplu STAS 5794 prevede pentru condiţionare şi încercare două atmosfere standard: atmosfera standard normală 23/50 adică temperatura de 23 oC şi umiditatea relativă de 50 % şi atmosfera standard pentru zone tropicale 27/65 (27 oC şi 65 %). în cazul solicitărilor la care deformaţiile rămân constante. în mod uzual. Încercările mecanice şi caracteristicile prin care se apreciază proprietăţile polimerilor se definesc şi se determină prin metode similare celor aplicate în cazul materialelor metalice. Variaţia tensiunilor σ în timp este dată de relaţia: . Particularităţile structurale şi de comportare mecanică (starea amorfă sau parţial cristalină. mijloacele şi metodele de măsurare utilizate. gradul de orientare a macromoleculelor gradul de reticulare. care reprezintă durata necesară atingerii unei anumite tensiuni prin relaxare. tipul şi dimensiunile dispozitivelor de fixare şi de solicitare a epruvetelor. • Relaxarea tensiunilor este fenomenul de reducere treptată a tensiunilor în timp. (11. în tabelul 11.7) caracteristica τrt rezultând pe curba de relaxare σ =f(τ) determinată experimental pentru un tip de material analizat. din studiul variaţiei acestuia cu temperatura rezultă informaţii necesare atât la stabilirea condiţiilor în care pot fi exploatate piesele din polimeri cât şi pentru proiectarea proceselor tehnologice de fabricaţie ale acestora. pentru definirea τrt se consideră una din condiţiile: σ = σ 0 e −1 sau τ = τ rt ln 2 . iar τrt este constanta de relaxare a tensiunilor. ceea ce a impus elaborarea unor standarde specifice dedicate acestor încercări. (11.

STAS 9775 STAS 5801. Incovoiere prin şoc Duritate Fluaj Relaxare Tensofisurare într-un mediu dat Oboseală Temperatura de încovoiere sub sarcină Încercări Stabilitatea termică termomecanice Temeperatura de înmuiere Temperatura de fragilizare * Nu există standarde echivalente SR sau STAS Încercări de lungă durată De asemenea. obţinerea epruvetelor pentru încercările mecanice ale polimerilor poate fi diferită de cazul materialelor metalice deoarece polimerii se livrează şi sub formă de material granular sau în stare lichidă nu numai sub formă de semifabricate sau piese finite. prin presare sau prin turnare. se reglementează prin standarde formarea epruvetelor prin injecţie. STAS 6127 SR ISO 178. STAS 9046 ISO 2285*. Epruvetele din semifabricate sau piese se obţin prin prelucrări mecanice ai căror parametri tehnologici sunt riguros prescrişi şi controlaţi astfel încât să se evite abaterile dimensionale şi prezenţa concentratorilor de tensiuni care pot apare mult mai uşor datorită durităţii scăzute a polimerilor şi au influenţă mult mai mare asupra comportării la rupere a acestora decât în cazul materialelor metalice. STAS 6765 STAS 9182 SR EN ISO 8067. STAS 7310 SR EN ISO 2039. STAS 6175. a) Încercarea la tracţiune se realizează conform SR EN ISO 527 pe 242 . se admite condiţionarea accelerată la temperaturi de 50…95 oC şi umiditatea relativă 50 %. ISO 12244* SR EN ISO 4599 NF T 51-120*. În cazul materialelor care ating echilibrul higrometric după durate lungi. ASTM D 671 SR ISO 75 STAS 6174 SR ISO 306 ISO 974.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR duratele de condiţionare diferă de la o încercare la alta şi sunt cuprinse în majoritatea cazurilor între 24 şi 96 de ore. cu condiţia ca la temperatura respectivă materialul să nu sufere transformări ireversibile. STAS 9594 Încercări de scurtă durată (instantanee) Compresiune Forfecare Sfâşiere Incovoiere statică. STAS 8826 SR EN ISO 899. STAS 5874. STAS 6642 SR EN ISO 604. SR ISO 6602. SR EN ISO 8256. Câteva aspecte privind încercările uzuale şi caracteristicile determinate vor fi prezentate în continuare. SR ISO 868. STAS 5871. În aceste situaţii. Tabelul 11.1 Principalele încercări ale polimerilor Tipul încercării Denumirea încercării Tracţiune Standardele după care se execută SR EN ISO 527. ISO 8570.

pe epruvetă apare o gâtuire pronunţată. această comportare este specifică materialelor termoplaste încercate la temperatura ambiantă.12 a pentru materiale termoplaste cu alungire redusă. dar care nu prezintă o limită de curgere aparentă..13 b sunt caracteristice materialelor polimerice cu tenacitate bună. materialul prezintă elasticitate liniară (este valabilă legea lui Hooke).2…600 mm/min.13 a. deoarece zona gâtuită se extinde pe aproape toată 243 Fig 11.c pentru materiale termorigide. Analizând CCCT din fig.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor epruvete plate de forma celor prezentate în figura 11. corespunzătoare porţiunii OA a curbei. iar cele din figura 11. 9). cele din figura 11. c − epruveta tip 4. iar pentru solicitările corespunzătoare porţiunii AB comportarea elastică devine neliniară. începând de la solicitarea corespunzătoare puctului B. 11. b − epruveta tip 2. conform SR EN ISO 527: a − epruveta tip 1. să aibă cursa mare (până la 1000 mm) şi mijloace de măsurare a deplasărilor atât de mari. secţiunea reală fiind mult mai mică decât cea convenţională.13 a se constată că pentru solicitări mici. Maşina pe care se execută încercarea trebuie să fie capabilă să realizeze încărcarea cu viteze de 0. cel mai frecvent întâlnindu-se curbe de tipul celor prezentate în figura 11.unde s-au figurat şi aspectele pe care le capătă epruveta pe parcursul încercării. fig. deoarece. În continuare se produc deformaţii fără creşterea tensiunii (porţiunea CD a curbei). Epruvetele pentru încercarea la tracţiune a polimerilor. Curba caracteristică convenţională la tractiune CCCT se defineşte la fel ca în cazul materialelor metalice şi prezintă aspecte diferite în funcţie de tipul materialului (v. Reducerea tensiunii pe porţiunea BC este aparentă.12 în funcţie de tipul materialului după cum urmează: cele din figura 11. curbe de tipul celei prezentate în figura 11.12.11. d – epruveta tip 5 .12 d pentru folii şi materiale termoplaste cu alungirea mare.12 b.

b – fără limită de curgere aparentă − limita de curgere aparentă se determină pentru materiale a căror CCCT este de tipul celei din figura 11. distingându-se limita de curgere aparentă superioară ReH (tensiunea corespunzătoare punctului B de pe CCCT) şi limita de curgere inferioară aparentă ReL (tensiunea corespunzătoare punctului C de pe CCCT).13 a. 200 % sau 300 % în funcţie de standardul după care se execută încercarea). fenomenul se explică prin faptul că la aceste solicitări are loc descolăcirea.5 %.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR lungimea calibrată a epruvetei (v. modulul lui Young se determină conform SR EN ISO 527 ca pantă a dreptei care trece prin punctele de pe CCCT corespunzătoare deformaţiei totale de εt = 0. iar uneori chiar poate lipsi. La epuizarea capacităţii de deformare prin acest mecanism tensiunea începe să crească. 11.25 % şi εt = 0. scap 3.13 b şi este definită de 244 . fig.13 a). Prin încercarea la tracţiune a polimerilor se determină în mod uzual următoarele caracteristici: − modulul de elasticitate E (modulul lui Young) este panta porţiunii liniare a CCCT . în cazul elastomerilor se determină modulul de elasticitate secant definit ca fiind panta dreptei ce uneşte originea cu un punct de pe CCCT care corespunde unei deformaţii totale date (uzual 100 %. deoarece continuarea deformării presupune mărirea distanţelor dintre monomerii lanţului (realizată cu consum de energie mai mare) până în momentul ruperii (porţiunea DE a curbei CCCT).13.la fel ca în cazul materialelor metalice (v. CCCT tipice pentru polimeri: a – cu limită de curgere aparentă. Fig 11. deoarece porţiunea liniară a CCCT în cazul polimerilor este foarte redusă.4). − limita de curgere convenţională Rp se determină pentru materiale a căror curbă caracteristică este de tipul celei din figura 11. îndreptarea şi orientarea catenelor după direcţia de solicitare.

138 N.9) H= m πDh − determinarea durităţii prin metoda Rockwell este la fel ca la materialele metalice. fenomenul de curgere plastică fiind practic inexistent.8) Rm = r . 358 N. − alungirea procentuală după rupere Ar se defineşte şi se determină la fel ca în cazul materialelor metalice.1…1 %. caz în care se determină ducând o paralelă la porţiunea liniară a CCCT prin punctul corespunzător deformaţiei remanente date (v. b) Încercările de duritate ale polimerilor se bazează pe aceleaşi principii ca şi în cazul determinării durităţii metalelor. E sau 245 . alte standarde definesc limita de curgere convenţională ca fiind tensiunea corespunzătoare unei deformaţii remanente de 0. 490 N sau 961 N fiind aplicată o durată τ = 30 s. rezistenţa la rupere Rm.9. 11. după care se măsoară adâncimea de pătrundere a penetratorului h. această caracteristică împreună cu limita de curgere sunt importante pentru stabilirea comportării pieselor din materiale polimerice deoarece arată care sunt deformaţiile maxime pe care le poate suferi materialul fără modificarea secţiunii (peste această solicitare apare gâtuirea). iar S0 este secţiunea iniţială a epruvetei. M. prin încercarea la tracţiune se pot determina numai modulul de elasticitate E. În cazul materialelor polimerice reticulate sau cristalinizate. care au curba CCCT de tipul celei prezentat în figura 11.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor SR EN ISO 527 ca fiind tensiunea corespunzătoare unei deformaţii totale εt = x % convenţional alese. şi alungirea după rupere Ar. − alungirea procentuală la limita de curgere Ac este deformaţia specifică totală corespunzătoare limitei de curgere aparente ReH. adică: F (11. − determinarea durităţii prin penetrare cu bilă – STAS 5871 se realizează folosind ca penetrator o bilă de oţel cu diametrul D = 5 mm. Cele mai utilizate metode sunt. S0 unde Fr este forţa de tracţiune în momentul ruperii. fig. forţa de apăsare Fm = 49 N. cu menţiunea că se folosesc scările Rockwell R. L. − rezistenţa la rupere Rm este tensiunea corespunzătoare punctului E de pe CCCT. duritatea H (în N/mm2) se defineşte ca şi duritatea Brinell a materialelor metalice.13 b). cu deosebirea că aria urmei se calculează pe baza adâncimii de pătrundere a penetratorului: F (11. cu particularităţi impuse de valorile mai scăzute ale durităţii şi de comportarea vâscoelastică a polimerilor. ţinând seama de modul în care este definită Rm în cazul polimerilor şi de faptul că până la rupere materialul suferă deformaţii ce pot depăşi 1000 % această caracteristică nu poate fi utilizată la dimensionarea pieselor.

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

K, ce diferă prin diametrul D al pentratorului (de tip bilă de oţel) şi mărimea forţei suplimentare F1 (v. scap 3.10), forţa iniţială F0 fiind aceeaşi (98,1 N); în tabelul 11.2 se prezintă valorile diametrelor penetratoarelor şi valorile forţei totale de apăsare (ce se menţine o durată de 10 s); se precizează că dintre aceste scări, cele mai utilizate sunt scările R şi M.
Tabelul 11.2. Caracteristicile scărilor de duritate Rockwell conform STAS 8826 Caracteristici Diametrul bilei D, mm Forţa totală F0+F1, N (kgf) R 12,7 588,4 (60) Scara durităţii Rockwell L M E 6,35 6,35 3,175 588,4 981 981 (60) (100) (100) K 3,175 1471 (150)

− determinarea durităţii prin metoda Shore se bazează pe utilizarea unui penetrator tronconic sau conic, ce este apăsat de un resort calibrat pe suprafaţa probei şi măsurarea adâncimii lui de pătrundere; durimetrul Shore este un dispozitiv portativ astfel construit încât penetratorul (de forma şi dimensiunile prezentate în figura 11.14) acţionează prin presarea plăcii de bază a dispozitivului pe suprafaţa probei şi este prevăzut cu un aparat indicator gradat de la 0 la 100, 0 corespunzând situaţiei în care penetratorul ar pătrunde complet în material, iar 100 − situaţiei când nu ar pătrunde deloc în material (prin presare, faţa frontală a penetratorului ajunge în planul feţei frontale a plăcii de bază (v. fig. 11.14); duritatea Shore astfel definită este o mărime convenţională, ce poate fi utilizată numai ca un criteriu de recepţie a materialelor; datorită comportării vâscoelastice a polimerilor, standardul SR ISO 868 prevede determinarea fie a unei durităţi instantanee, caz în care citirea trebuie să se facă în cel mult 1 s de la apăsare, fie a unei durităţi ce corespunde unei durate de 15 s de la apăsare; duritatea determinată cu aparatele prevăzute cu penetratorul din figura 11.14 a se numeşte duritate Shore A şi se utilizează în cazul termoplastelor moi şi elastomerilor, iar duritatea determinată cu penetratorul prezentat în figura 11.14 b se numeşte duritate Shore D şi se utilizează în cazul materialelor polimerice dure;

Fig. 11.14. Penetratoarele durimetrelor Shore: a – penetrator Shore A; b – penetrator Shore D 246

Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor

− determinarea durităţii prin metoda Barcol − STAS 11333 se bazează pe acelaşi principiu ca şi metoda Shore, cu diferenţa că diametrul şi lungimea penetratorului sunt mai mici (D = 0,157 mm, H = 0,76 mm), astfel că unei unităţi de duritate Barcol îi corespunde o adâncime de pătrundere de 0,0076 mm; condiţiile privind starea suprafeţei probei (lipsa craterelor, impurităţilor, zgârieturilor) sunt din acest motiv mai severe în cazul metodei Barcol. O corespondenţă aproximativă între durităţile determinate prin metodele Rockwell şi Shore (metodele care au cea mai largă utilizare) este prezentată în figura 11.15.

Fig. 11.15. Comparaţie între scările de duritate definite prin diferite metode

c) Încercările la rupere prin şoc se aplică în special materialelor termoplaste dure, materialelor termorigide şi materialelor compozite (v. cap 12) şi se diferenţiază în principal după tipul solicitării (încovoiere sau tracţiune) şi dispozitivului utilizat pentru încercare. − metoda Charpy - STAS 5871, utilizează ciocanul pendul Charpy de tipul celui folosit şi la metale (v. fig. 3.18.), cu precizarea că energia maximă este de până la 50 J; epruveta uzuală este epruveta tip 1, cu forma şi dimensiunile prezentate în figura 11.16 a, dar se poate efectua şi pe epruveta cu crestătură dublă (fig. 11.16 b), caz în care lovitura se aplică pe faţa perpendiculară pe crestătură; caracteristica mecanică determinată este rezilienţa (v. scap. 3.7), exprimată în J/m2;
247

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

− metoda Izod – STAS 7310 constă din ruperea unei epruvete cu crestătură, încastrată la unul din capete, printr-o lovitură aplicată cu un ciocan pendul la capătul liber, fie pe faţa cu crestătură, după schema prezentată în figura 11.17 a (încercare normală), fie pe faţa opusă crestăturii (încercare cu crestătura inversată); epruveta uzuală este epruveta de tip 1 utilizată la metoda Charpy (v. fig. 11.16), fiind acceptate numai două tipuri de crestături: cu r = 0,25 mm sau cu r =1 mm, ce se practică pe lăţimea b a epruvetei; caracteristica mecanică determinată este rezistenţa la şoc Izod , definită la fel ca rezilienţa în cazul metodei Charpy şi exprimată tot în J/m2;

− metoda Dynstat – STAS 6175 are la bază aceeaşi schemă de încercare ca metoda Izod, cu diferenţa că epruvetele utilizate au dimensiuni mult mai mici (Lxbxh = 15x10x3 mm), iar energia maximă de lovire este de până la 2 J; d) Încercările la fluaj ale polimerilor constau din solicitarea pe durate îndelungate cu sarcini constante în condiţii de temperatură şi umiditate controlate; aceste încercări sunt mai frecvente în cazul polimerilor decât în cazul materialelor metalice deoarece fluajul are loc la temperaturi apropiate de temperatura ambiantă, astfel că şi încercările se efectuează de cele mai multe ori în condiţii de atmosferă standard normală 23/50; solicitările pot fi la tracţiune, (STAS 9046) sau la încovoiere (SR ISO 6602), rezultatele fiind prezentate sub forma curbelor de fluaj ε = f(τ), (timpul la scară logaritmică) pentru diferite valori ale tensiunilor (v. fig. 11.18); cu ajutorul curbelor de fluaj se pot determina, folosind metodele sugerate în figura 11.18, următoarele dependenţe:
248

Fig. 11. 16. Epruvetele pentru încercările la încovoiere prin şoc ale polimerilor; a − normală; b – cu crestătură dublă

Fig 11.17 Schemele încercării la încovoiere prin şoc Izod; a – normală; b – cu crestătura inversată

Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor

− curbele izocronice tensiune – deformaţie, care permit stabilirea deformaţiei după o anumită durată de expunere la o solicitare dată; − curbele izometrice tensiune – timp, care permit stabilirea timpului după care deformaţia atinge o anumită valoare la o solicitare dată; − curbele modulului de fluaj Ef(τ), care, pentru o tensiune σ constantă, se determină cu relaţia: (11.10) E f (τ ) = σ , ε (τ ) în care ε(τ) este valoare deformaţiei epruvetei solicitate cu tensiunea σ, după o durată τ de solicitare.

Fig. 11.18. Curbele de fluaj ε = f(τ) şi curbele derivate din acestea: a – curbe de fluaj; b – curba izometrică; c – curba izocronică; d – curba modulului de fluaj

Criteriile după care se apreciază scoaterea din uz a pieselor din materiale polimerice depind de tipul materalului şi de rolul funcţional al piesei. Aceste criterii pot fi: − ruperea, în cazul materialelor fragile; − creşterea pronunţată a deformaţiilor (fluajul accelerat);
249

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

− atingerea unei deformaţii critice (a cărei valoare este uzual sub 1%); − apariţia unor microfisuri sau modifcarea culorii (albirea suprafeţei). Duratele încercărilor de laborator sunt rareori apropiate de cele reale deoarece duratele de serviciu în unele cazuri depăşesc 50 de ani (de exemplu reţelele de conducte). În aceste situaţii se aplică metode speciale de extrapolare a rezultatelor obţinute prin încercări la durate mai mici (de obicei 6 luni sau 1 an).

11.5. Principalele tipuri de materiale polimerice
11.5.1. Aditivii materialelor polimerice
În practică se utilizează materiale pe bază de polimeri care conţin şi alte substanţe introduse în scopul îmbunătăţirii anumitor proprietăţi şi/sau al reducerii costului; materialele care au la bază polimeri termoplastici sau polimeri termorigizi sunt cunoscute sub denumirea generică de materiale ( mase) plastice. Principalele tipuri de substanţe introduse în polimerii de bază sunt următoarele: − plastifianţii, care micşorează interacţiunea dintre catene, astfel că segmentele de lanţuri moleculare devin mai mobile şi comportarea vâscoelastică se îmbunătăţeşte; − agenţii de reticulare, care crează punţi de legătură între catene şi astfel se îmbunătăţesc proprietăţile de elasticitate şi de rezistenţă; pornind de la acelaşi polimer în funcţie de gradul de reticulare se pot modifica proprietăţile în limite foarte largi; − materialele de umplutură, care nu reacţionează de obicei cu polimerul de bază, ci se distribuie uniform prin amestecare mecanică în masa de bază şi contribuie astfel la creşterea rezistenţei mecanice; se utilizează în mod curent ca materiale de umplutură talcul, praful de cretă, caolinul, rumeguşul de lemn, fibre textile sau celulozice etc.; negrul de fum (particule sferice de carbon cu structură hexagonală) utilizat şi el ca material de umplutură are şi rol activ înfluenţând gradul de reticulare; − coloranţii, care introduşi în materialele polimerice le colorează în masă prin amestecare mecanică. Pe lângă aceste categorii de substanţe care nu lipsesc din nici un material plastic, se mai introduc în funcţie de scop şi alte categorii de substanţe cum ar fi: antistaticele, pentru reducerea electrizării prin frecare, ignifuganţii, pentru reducerea inflamabilităţii, lubrifianţii, pentru uşurarea prelucrării, fungicidele, pentru creşterea rezistenţei la atacul ciupercilor, antioxidanţii, pentru creşterea
250

Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor

rezistenţei la îmbătrânire a materialelor polimerice etc. Pe baza celor arătate se poate explica diversitatea extrem de mare a maselor plastice utilizate în prezent de societatea omenească. O încercare de grupare a celor mai utilizate tipuri după criteriul costului şi al proprietăţilor este prezentată în figura 11.19, în care pentru costul relativ s-a luat ca bază (Cr = 1) costul polietilenei, unul dintre cei mai utilizaţi polimeri.

Fig. 11.19. Principalele categorii de mase plastice

11.5.2. Materialele termoplaste
În această categorie sunt incluse materialele plastice la care polimerul de bază este un termoplast; principalele termoplaste şi caracteristicile lor mai importante sunt prezentate în tabelul 11.3. După structura lanţului molecular, termoplastele pot fi grupate în două categorii: − polimeri la care linia principală a lanţului molecular este formată numai din atomi de carbon, atomii diferiţi sau radicalii ataşându-se prin legături laterale; din această categorie fac parte: poliolefinele (PE, PP), polimerii vinilici (PVC, PS), polimerii acrilici (PAN, PMMA) şi fluoroplastele (PTFE); − polimeri care au în componenţa liniei principale a lanţului şi alţi atomi (de obicei N, O, Si) sau cicluri benzenice; din această categorie fac parte poliesterii (PET, PBT), poliamidele (PA), policarbonaţii (PC), acetalii (POM) etc.
251

Tabelul 11.3. Principalele caracteristici ale unor materiale termoplaste Denumirea materialului Polietilenă de joasă densitate Polietilenă de mare densitate Polipropilenă Polistiren Policlorură de vinil rigid Policlorură de vinil plastifiat Polimetacrilat de metil (plexiglas) Policarbonat Poliamida 66 (Nylon 66) Polioximetilena (acetal) Polietilen teraftalat (răşină poliesterică) Politetrafluor etilena (teflon) Poliacrilonitril (răşină acrilică) Acrilonitril/butadien /stiren Acetat de celuloză (celuloid) Simbol PE−LD PE−HD PP PS ρ, kg/m3 910…940 950…965 900…910 E, N/mm2 120…500 420…1400 500…1900 R m, N/mm2 5…16 Ar, % 200…600 Tv, o C −75 −75 −10 85…100 Tc, o C 115 130 170 Observaţii cristalinizată 40…55 % elastic, rezistentă cristalinizată. 60…80 % elastic rezistentă cristalinizată. 60…70 % mai rigidă decât PE amorf; dur şi fragil amorf; rigid, sensibil la zgârieturi compus vinilic amorf; flexibil, elastic amorf; rigid dur şi rezistent la zgârieturi amorf; rigid şi rezistent la şoc cristalinizată < 60 %; dură, rezistentă şi rigidă cristalinizată < 75 %; rigidă, elastică, rezistentă amorfă sau cristalinizată 30…40%; stabil dimensional cristalinizat < 70 %; coeficient de frecare redus compus acrilic; se trage uşor în fibre amestec de butadien-stiren (elastomer) şi stiren-acrilonitril (termoplast) modificaţie chimică a celulozei (polimer natural)

20…40 700…1300 30…50 200…1000 5…75 10…50 200…500 4…10 80…120 40…60 35…75

1040…1100 2800…3500 20…50

PVC dur 1360...1400 1500…3500 40…60 PVC−P 1150...1250 moale PC PA 66 POM PET PTFE PAN ABS CA − 10…30

125 175… 75…105 212 −40 150 225 230 250 170 255 330 320 − −

PMMA 1180…1220 2700…3500 60…80 1150...1250 2350...2450 1120...1180 900…2800 50…70 50…80

90…105 150 55 −50 73

1370...1430 3000…3500 60…70

1320…1390 2000…2500 40…60 100…2300 2100…2250 350…800 20…40

250…500 85...125 3…5 10…140 5…100 107 125 120

1100...1200 3500…4000 50…60 1040…1700 900…2800 1250...1350 800…2400 20…60 25…50

PP. Proprietatea lor de a putea suferi reîncălziri în domeniul de curgere de un număr nelimitat de ori în vederea prelucrării contribuie. ceea ce face ca piesele realizate să fie rezistente la şocuri. de asemenea.20 se prezintă simplificat domeniile de stare. ale unor termoplaste. vâscozitatea scade pe măsură ce creşte temperatura atingând la un moment dat valorile corespunzătoare lichidelor.20.6). Principalele dezavantaje sunt legate de temperaturile relativ scăzute până la care pot fi utilizate (v. 11. PA) au proprietăţi de rezistenţă – elasticitate care le permit menţinerea formei până la temperatura Tc (v. Fig. PS.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Comportarea termoplastelor deasupra temperaturii Tv depinde de starea structurală a acestora. termoplastele cu cristalinitate parţială (PE. iar la o încălzire mai mare curg plastic. Domeniile de stare ale unor materiale termoplaste Termoplastele se utilizează ca materiale structurale în tehnică datorită caracteristicilor mecanice de rezistenţă relativ bune şi caracteristicilor de tenacitate care în unele cazuri sunt foarte bune. În figura 11. termoplastele amorfe ( PVC. în funcţie de temperatură. la extinderea utilizării lor. peste această temperatură masa cristalină trece în stare amorfă şi materialul curge plastic (stare vâscoasă). tabelul 11. PC) se comportă vâscoelastic imediat deasupra lui Tv. fig. 11.3) Excepţie 253 .

kg/m3 1250 R m. Termoplastele se utilizează în tehnică pentru conducte.3 3 funcţie de gradul de reticulare. forme de turnare etc.75 laminare. lagăre. cu catene ramificate. fragile. utilizate ca răşini pentru presare şi 35…70 7…10 0. stabile 50…70 6.2…8. fragile. * proprietăţi asemănătoare cu ale UF. în timpul fabricării obiectelor se produce reticularea spaţială prin intermediul legăturilor principale ale lanţurilor moleculare prin activare termică sau prin activare chimică (introducerea unui agent de întărire). matrice pentru compozite 254 .5. piese cu solicitări moderate şi supuse la şocuri. Principalele tipuri de materiale polimerizate termorigide şi câteva caracteristici ale lor sunt prezentate în tabelul 11.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fac fluoroplastele (teflonul).% kN/mm2 r Caracterizare 1550 1700 1250 Răşini epoxidice (EP) 1200 * dure.4. cap.2…7. N/mm2 E. Starea iniţială a acestor polimeri obţinuţi prin policondensare este de polimerizare incompletă. utilizate ca materialele de acoperire * dure şi fragile până la elastice în 40…90 6. se prelucrează prin metodele metalurgiei pulberilor (v. angrenaje. utilizate pentru piese presate sau turnate.25 fierbinte.13).3.5…7. astfel că după prelucrare materialul capătă proprietăţi de rezistenţă şi duritate ce se menţin la o reîncălzire ulterioară până la temperatura de descompunere. deoarece proprietăţile lor de curgere sunt slabe.4.3). Tabelul 11. materiale electroizolante etc. Materialele termorigide Proprietăţile caracteristice maselor plastice termorigide (numite şi duroplaste) sunt date de structura reticulară a polimerului de bază care intră în compoziţia lor. Principalele caracteristici ale unor polimeri termorigizi Polimerul Fenoplaste ( PF) − răşini fenol − formaldehidice (bachelitice) Aminoplaste (UF) răşini ureo. care. dar mai puţin sensibile la 35…65 6…7 − zgâriere.aldehidice Melamine (MF) − răşini melamin-formaldehidice Răşini poliesterice nesaturate (UP) ρ. culoare deschisă. utilizate ca răşini de turnare. rezistente la şoc. A. datorită structurii lanţului (atomii de H din lanţul polietilenei sunt înlocuiţi de atomi de F).0 1. higroscopice şi nerezistente la apă 35…55 5. ca matrice pentru materiale compozite * dure. au stabilitate pe un interval mare de temperaturi (v. adezivi.5 − dimensional. adezivi. 11. utilizate ca răşini de presare * dure şi fragile până la elastice. tabelul 11. culoare închisă.

Materialele elastomerice (cauciucurile) Sunt substanţe macromoleculare a căror capacitate de deformare elastică se bazează pe structura constituită din lanţuri moleculare lungi. ceea ce are ca efect scăderea elasticităţii şi fragilizarea materialului. cauciuc butilic etc. În tabelul 11. talcul şi praful de cretă etc.5.4. în timpul proceselor tehnologice de fabricare a produselor. deoarece oxigenul şi ozonul acţionează în timp la fel ca agenţi de reticulare. iar dacă se introduce 45 % sulf. Reticularea slabă a elastomerilor (aşa numita vulcanizare) este un proces activat termic (ti = 120…150 oC). ce constă din ruperea unor legături duble din linia principală a lanţului şi realizarea unor legături între lanţurile macromoleculare prin punţi constituite din atomi sau grupuri de atomi ai agenţilor de reticulare (în mod uzual sulf. Materialele de umplere (negrul de fum. a căror întărire se realizează prin adăugarea unui agent de reticulare .4. gradul de reticulare şi implicit caracteristicile de rezistenţă şi elasticitate sunt dependente de cantitatea de sulf. cauciuc nitrilic.scap.4 sunt indicate numai câteva utilizări specifice ale unor răşini termorigide.). reticularea este completă.5 se prezintă elastomerii utilizati mai frecvent şi câteva din caracteristicile acestora.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor În tabelul 11. împreună cu alţi aditivi. fapt ce se datorează în special caracteristicilor de rezistenţă mecanică ale acestor materiale. peroxizi sau amine). introduşi în masa elastomerului. gama întrebuinţărilor fiind mult mai extinsă. Elasticitatea lor asemănătoare cauciucului natural (poliizopren) a făcut ca denumirea de “cauciuc” să devină generică şi să fie alăturată denumirii elastomerului de bază (de exemplu. 11. caz în care se folosesc răşini fluide (lichid vâscos) obţinute prin policondensarea ureei cu formaldehidă şi alcool furfurulic (răşini furanice). obţinându-se un material dur şi fragil cunoscut sub numele comercial de ebonită. încolăcite şi slab reticulate aşa cum a fost arătat anterior (v. 255 .8). ceea ce provoacă desfacerea a cca 10…30 % din legăturile duble şi legarea lanţurilor prin punţi de sulf. Aditivii cei mai importanţi introduşi împreună cu materialele de umplere în cazul elastomerilor sunt antioxidanţii. 11. pulberea de silice (SiO2).) au rolul de a îmbunătăţi rezistenţa mecanică şi de a ieftini produsele. pentru cauciucurile uzuale se adaugă 4…5 % sulf. cauciuc acrilic.21 se prezintă reacţia de vulcanizare cu sulf a cauciucului natural. În figura 11.1 şi fig. Proprietatea de termorigiditate este esenţială în utilizarea răşinilor din această categorie ca lianţi pentru amestecurile de formare din care se realizează formele pentru turnarea pieselor din materiale metalice. răşinile destinate acestui scop pot fi cu întărire la cald (răşini aminoplaste termoreactive) şi răşini cu întărire la rece. 11.

22 a. − grupa U cuprinde poliuretanii. Schema procesului de vulcanizare a cauciucului natural cu sulf Tabelul 11. 11. oC tmin. valenţele libere ale lanţului siloxanic pot fi completate cu radicali organici. fig. Acestea sunt materiale polimerice la care linia principală a lanţului molecular este lanţul siloxanic. din care rezultă că particularităţi deosebite din punct de vedere al temperaturilor de serviciu prezintă siliconii.5. i t max − temperatura maximă de serviciu la expunere inermitentă. % 100…600 100…500 100…800 100…400 100…500 100…500 100…200 100…800 100…400 Temperaturi de exploatare c i t max . Exemple de elastomeri din fiecare grupă sunt date în tabelul 11. 256 .22 b) sau reticulaţi (v. a cărui structură este prezentată în figura 11. După tipul lanţului macromolecular elastomerii se împart în patru grupe: − grupa R cuprinde polimerii cu lanţ nesaturat ale căror proprietăţi se modifică prin reticulare.21.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. oC −30…−60 −20…−50 −10…−40 −10…−50 −20…−50 −20…−40 −20…−40 0…−20 −50…−80 R 60 70 80 70 70 80 175 60 200 100 100 140 130 130 150 250 80 275 M U Q c t max − temperatura maximă de serviciu la expunere continuă. Caracteristicile principale ale unor elastomeri Elastomerul Cauciuc natural (NR) Butadien – stiren (SBR) Cauciuc butilic (IIR) Cauciuc nitrilic (NBR) Cloropren (CR) Polietilenă clorosulfonată (CSM) Elastomeri polifluorurati (FPM) Cauciuc poliuretanic (EU) Cauciuc siliconic (Q) Grupa R m. care pot fi liniari (v. N/mm2 4…25 4…25 4…15 4…18 4…20 4…12 7…15 15…30 3…10 Ar.22 c). − grupa M cuprinde polimerii cu lanţ saturat. 11.5. numite generic polisiloxani. fig. − grupa Q cuprinde cauciucurile siliconice. oC t max . 11. obţinându-se diferite tipuri de materiale polimerice.

233 izotactic. fig. c − polisiloxan reticulat Materialele pe bază de siliconi fac parte din categoria materialelor plastice de înaltă performanţă (v. 233 lanţ molecular (catenă). 239 copolimer.22. 249 curbă termo-mecanică. lacuri sau uleiuri siliconice. Structura chimică a siliconilor: a – lanţul siloxanic. fiind utilizate în industria aerospaţială. pentru durate scurte. 230 homopolimer. 233 statistic. Cuvinte cheie agent de reticulare. 241 condiţionarea epruvetelor. 231 grad de cristalinitate. 256 masă moleculară. bloc. 234 grad de polimerizare. 235. 229 lanţ siloxanic. 250 material elastomeric (cauciuc). 233 disproporţionare. la realizarea echipamentelor pentru zonele arctice etc. grefat. 234 curba modulului de fluaj. geluri. 250 atactic.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Fig. sunt neinflamabile. 250 alungire la limita de curgere. 255 . deoarece îmbină proprietăţile de elasticitate ale materialelor organice cu stabilitatea termică şi chimică a materialelor anorganice (de exemplu. 246 elastomeri. 237 fenoplaste. 231 duritate Barcol. siliconii se pot prezenta sub formă de materiale rigide. 11. 230 material de umplutură. pot fi utilizate şi la temperaturi de 800 oC).19). 233 atmosferă standard. elastomeri (cauciuc siliconic). 245 aminoplaste. 254 antioxidant. nu dezvoltă gaze toxice prin ardere şi aderă la suprafeţele metalice. 233 constantă de relaxare. b – polisiloxan cu molecule liniare. 254 fibrilă. 236 curbe izocronice. 241 configuraţie. 247 duritate Shore. de gradul de polimerizare şi de gradul de reticulare. 233 conformaţie. 235 formare epruvete. 242 funcţionalitate. În funcţie de tipul radicalilor ataşaţi lanţului siloxanic. 235 cristalite. 250 antistatic. 11. 249 257 dendrimer. nehigroscopice. din acelaşi motiv îşi menţin proprietăţile de elasticitate într-un interval mare de temperaturi. 249 curbe izometrice.

Elements of Materials Science and Engineering. 1999 3. Vasilescu D. Tillmann W. 248 rezistenţă Izod la şoc. 235 polimerizare. 232 polidispersie. Timişoara 1999 4. AM 3510. Bucuresti. Inc. Essais mecaniques des plastiques. s. 255 Bibliografie 1. Editura Tehnică. * * * Hütte. Editura Didactică şi Pedagogică. 231 răşini epoxidice. Massachusetts. 256 sindiotactic. Bucuresti. O. 1998 11. 236 vâscoelasticitate. OIDCM. Smith Ch.. Techinques de l’Ingenieur. 1985 9. Editura Sudura.. Krawczak P. 250 poliadiţie. Introduction to Materials Science for Engineers. 1983 2. Bucureşti. 1995 10. 232 relaxarea tensiunilor. 254 răşini poliesterice.. 236 termoplaste. 239 vulcanizare. 235 silicon. 1989 8.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR melamine. 1995 5. Printice Hall. Van Vlack L. Stiinţa materialelor în construcţia de maşini.. Materiale plastice. Sixt Edition. The Science of Engineering Materials. New Jersey. Terminologie şi metode de analiză şi încercări.. Editura Didactică şi Pedagogică. 230 polidispersitate. New York. 1998 258 .S. 254 reacţie în lanţ. Constantinescu D. Materiale plastice. 237 termorigide (duroplaste). Materiale termoplastice şi materiale termorigide. Manualul inginerului. 231 polietilenă. 233 sferulită. partea a doua. Addison-Wesley Reading. 237 tranziţie sticloasă (vitroasă). 233 steroizomer. Saban R. 229 plastifiant. 254 monomer. Zecheru Gh. Studiul si ingineria materialelor. Lugsheider E. 248 segment de lanţ molecular. Shackelford J. * * * Culegere de standarde române comentate CSCM – Mp4. Macmillan Publishing Company. 229 polimer. Bucureşti. 229 polimer reticulat.. Tehnologia materialelor. OIDCM. 232 policondensare. * * * Culegere de standarde române comentate CSCM – Mp5. şi Ciocea N. 233 structură amorfă. Mitelea I. Paris. 247 rezistenţă Dynstat la şoc. 234 temperatură de curgere. IPG Ploiesti. Fundamente.a. Stiinţa materialelor. 1988 6. 232 reacţie în trepte. H. Bucureşti. 1986 7. 241 rezilienţa.

3.11. b) este o reacţie în lanţ ce se iniţiază în prezenţa unei substanţe introduse special în acest scop. Care dintre următoarele afirmaţii despre polimeri sunt adevărate: a) sunt substanţe organice micromoleculare care conţin mai multe componente. b) este procesul prin care două molecule organice identice reacţionează pentru formarea unei molecule complexe. c) numărul de monomeri din lanţul macromolecular reprezintă gradul de polidispersie moleculară. d) prin transferul de la un lanţ la altul a unui unui atom de H care reface legătura dublă C = C a monomerului? T. c) polimerii obţinuţi prin policondensare au compoziţie chimică diferită de a monomerilor din care provin.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Teste de autoevaluare T.11. d) numărul de unităţi structurale din lanţul macromolecular reprezintă gradul de polimerizare? T.6. d) după 259 . d) creşterea lanţului macromolecular se realizează prin formarea de noi legături în urma reacţiilor de condensare (reacţie în trepte)? T. b) prin unirea capetelor libere a două catene.1. d) în timpul procesului de creştere a catenelor ambele capete ale lanţului sunt libere? T. b) sunt compuşi chimici (în marea majoritate a cazurilor organici) cu molecule de dimensiuni mari.11.5. b) este o reacţie în lanţ la fel ca polimerizarea. c)după dispunerea monomerilor pot fi copolimeri statistici. c) este o reacţie în trepte care decurge fără eliminarea unei substanţe cu molecula mică. Cum se realizează întreruperea reacţiei de polimerizare: a) prin introducerea unui radical care reacţionează cu monomerii liberi şi consumă energia necesară continuării reacţiei de polimerizare. copolimeri grefaţi şi copolimeri bloc. c) prin răcirea bruscă a amestecului de reacţie. c) prin polimerizare se obţin substanţe a căror compoziţie chimică diferă de a monomerilor din care provin. b) sunt rezultatul unirii în lanţul macromolecular a unor monomeri diferiţi. d) polimerii care se formează prin poliadiţie au de obicei în lanţurile principale şi alţi atomi decât carbonul? T11.2. Care dintre afirmaţiile următoare despre reacţia de polimerizare sunt advărate: a) este o reacţie în trepete care necesită activare energetică la fiecare secvenţă.11. Care dintre afirmaţiile următoare despre copolimeri sunt adevărate: a) sunt rezultatul unirii unor monomeri de acelaşi tip. Prin ce se caracterizează reacţia de policondensare: a) este procesul prin care două molecule organice diferite reacţionează pentru formarea unei molecule complexe.4.11. Prin ce se caracterizează reacţia de poliadiţie: a) este procesul prin care două molecule organice identice reacţionează pentru formarea unei molecule complexe.

Care sunt tipurile de polimeri după modul de dispunere a grupelor laterale faţă de lanţul principal: a) polimeri isotactici.12. copolimeri atactici sau copolimeri isotactici? T.8. polimeri statistici şi polimeri grefaţi. catenelor. c) la forma cristalitelor rezultate prin presare. c) la gradul de ramificare a catenelor. b) la forma pe care o capătă lanţurile macromoleculare. d) pot fi încălzite în vederea prelucrării de un număr nelimitat de ori ? T. Care dintre mecanismele prin care se produce deformarea polimerilor sunt caracteristice termoplastelor şi elastomerilor: a) îndreptarea.11. d) la numărul şi radicalilor liberi din unitatea structurală? T. c) îşi menţin proprietăţile înalt elastice până aproape de descompunere. Care dintre afirmaţiile următoare despre termorigide sunt adevărate: a) sunt substanţe macromoleculare cu structura ramificată. b) are loc înmuierea prin reducerea pronunţată a vâscozităţii.14.10.9. c) se prelucrează într-o stare de polimerizare incompletă. b) polimeri isotactici. b) la forma moleculelor monomerilor din componenţa catenelor. La ce se referă noţiunea de sferulită în cazul structurii polimerilor: a) la formaţiunile structurale constituite prin încolăcirea unui lanţ molecular. la o reîncălzire ulterioară nu se mai atinge starea vâscoasă? T. La ce se referă noţiunea de configuraţie în cazul structurii polimerilor: a) la relaţia de ordine a unităţilor structurale în cadrul lanţului macromolecular dată de legăturile chimice. polimeri reticulaţi şi polimeri cristalini? T. d) la zonele cu structură complexă ce ce rezultă prin prin unirea mai multor fibrile în jurul unui nucleu? T. d) se durifică pe măsură ce creşte temperatura prin creşterea gradului de reticulare? T. b) ruperea legăturilor intermoleculare. b) sunt substanţe macromoleculare cu grad mare de reticulare. La ce se referă noţiunea de conformaţie în cazul structurii polimerilor: a) la relaţia de ordine a unităţilor structurale în cadrul lanţului macromolecular.11.11.11.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR dispunerea monomerilor pot fi: steroizomeri. c) se utilizează numai în stare vitroasă.11.11. c) la poziţia relativă a doi monomeri vecini realizată prin rotirea în jurul legăturii simple dintre atomii de carbon.11. complet amorfă sau parţial cristalină. c)desfăşurarea şi decuplarea 260 . c) polimeri liniari. b) pot fi încălzite în vederea prelucrării o singură dată.11.7. Cum se comportă elastomerii la încălzire: a) odată cu creşterea temperaturii deformarea elastică se produce la solicitări mai mici. b) la ordonarea pe anumite zone prin alinierea unor segmente de lanţ. polimeri atactici şi polimeri sindiotactici.11. d) la distribuţia monomerilor diferiţi în cadrul lanţului macromolecular? T. Care dintre afirmaţiile următoare despre termoplaste sunt adevărate: a) sunt substanţe macromoleculare cu structura liniară sau ramificată.13.

22. Care dintre mecanismele prin care se produce deformarea polimerilor sunt caracteristice termorigidelor: a) alunecarea relativă a catenelor.11. b) reprezintă capacitatea polimerilor de a căpăta deformaţii elastice variabile în timp sub acţiunea solicitărilor constante.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor catenelor. În ce domeniu de temperaturi variază puternic modulul de elasticitate E: a) la temperaturi T < Tv.11. c) în cazul menţinerii constante a temperaturii şi a forţelor exterioare. b) la realizarea epruvetelor prin presare în condiţii standardizate. La ce se referă noţiunea de condiţionare a epruvetelor pentru încercări mecanice: a) la prelucrarea mecanică în condiţii care să asigure o anumită precizie şi rugozitate a suprafeţelor. b) la temperaturi T > Tc. b) modificarea distanţelor dintre monomeri. La care tip de polimeri se înregistrează variaţia cea mai mare a modulului de elasticitate E cu temperatura: a) la polimerii cu grad mare de cristalinitate. c) se măsoară adâncimea de pătrundere iar scala de duritate Shore are 100 261 . d) materialul cu comportare vâscoelastică se deformează la solicitare constantă până la rupere? T. d) alunecarea relativă a catenelor? T.16. c) decuplarea catenelor. d) la temperaturi Tv < T >Tc? T.11.18. c) la menţinerea epruvetelor într-o atmosferă standard o durată suficientă pentru atingerea echilibrului termic şi higrometric? T.20.11.18. d) la polimerii cu structură complet amorfă? T.19. Care dintre afirmaţiile următoare despre metoda Shore de determinare a durităţii polimerilor sunt adevărate: a) metoda se bazează pe utilizarea unui penetrator tronconic sau conic ce este apăsat de un resort calibrat pe suprafaţa probei. c) la polimerii nereticulaţi. c) la temperaturi t < ta. c) materialul cu comportare vâscoelastică se deformează la solicitare constantă până la atingerea unei stări staţionare. c) alungirea procentuală la rupere Ar. În ce condiţii are loc relaxarea tensiunilor în cazul polimerilor: a) în cazul solicitărilor la care deformaţiile şi temperatura se menţin constante.17. Care sunt caracteristicile mecanice determinate prin încercarea la tracţiune ce prezintă importanţă pentru proiectarea pieselor din materiale polimerice: a) rezistenţa la tracţiune Rm. b) se măsoară diametrul urmei lăsate de penetrator pe suprafaţa probei şi se calculează duritatea ca raport dintre forţa de apăsare şi aria urmei. d) ruperea legăturilor intermoleculare? T. d) limita de curgere aparentă Re? T. d) în cazul creşterii temperaturii şi menţinerii constante a forţelor exterioare? T. b) alungirea procentuală la curgere Ac.21. b) în cazul solicitărilor la temperatură variabilă. b) la polimerii puternic reticulaţi.15.11. Care dintre afirmaţiile următoare despre vâscoelasticitate sunt adevărate: a) este capacitatea polimerilor de a-şi menţine deformaţia elastică la reducerea vâscozităţii.11.11.

PVC−P. d) EU. NR. În care dintre enumerările următoare materialele termoplaste sunt în ordinea crescătoare temperaturii de vitrifiere: a) PE−HD. În care dintre enumerările următoare materialele plastice termorigide sunt în ordinea descrescătoare a rezistenţei la rupere Rm: a) UF. PMMA. d) UP. IIR. CR. UP. c) încercările se efectuează prin solicitarea la tracţiune sau la încovoiere. d) caracteristica mecanică determinată este rezistenţa Izod la şoc. PE-LD.24. b) încercările se efectuează numai prin solicitarea la tracţiune la temperaturi ridicate. PA66. În care dintre enumerările următoare materialele elastomerice sunt în ordinea crescătoare a temperaturii maxime de serviciu la expunere continuă: a) CR. IIR. PTFE.11. CSM. d) siliconii? T.30. MF.11. FPM. ABS. PET. b) NR. b) constă din ruperea unei epruvete cu crestătură încastrată la unul din capete printr-o lovitură cu un ciocan pendul aplicată la capătul liber fie pe faţa cu crestătură fie pe faţa opusă crestăturii. EP. b) poliamidele. PP. MF.11.11. PET. c) POM.29. PC.31. c) PE-LD. PAN. PC. PP? T. d) PTFE. MF. a) se utilizează aceeaşi schemă de solicitare ca la încercarea Charpy. PAN.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR de unităţi. NBR. PET. PC. c) aminoplastele. PTFE. definită la fel ca rezilienţa în cazul metodei Charpy şi exprimată în J/m2? T. d) încercările se efectuează de cele mai multe ori în condiţii de atmosferă standard normală 23/50? T.26. UF. ABS. EP. Q. PAN. UF. b)fenoplastele. d) polistirenul? T. PET. Care dintre următoarele mase plastice aparţin termoplastelor: a) răşinile acrilice. PVC−P. definită ca fiind energia absorbită prin ruperea epruvetei şi exprimată în J. Care dintre următoarele mase plastice aparţin termorigidelor: a) fenoplastele. PET. Q? 262 . PAN.11. CR. CSM. Care dintre afirmaţiile următoare despre metoda Izod de încercare la încovoiere prin şoc sunt adevărate. c) PE−HD. c) EU.11.11. b) PE−HD. Care dintre afirmaţiile următoare despre încercările la fluaj ale polimerilor sunt adevărate: a) încercările sunt mai frecvente în cazul polimerilor decât în cazul materialelor metalice. UP.EP. b)poliuretanii liniari. În care dintre enumerările următoare polimerii sunt în ordinea crescătoare a modulului de elasticitate (valoarea medie a intervalului de variaţie): a) PE-LD. PTFE. MF? T. d) siliconii? T.23.25. c)policarbonaţii. FPM. d) UP. PF. PET. epruvetele fiind diferite. b) UP. c) răşinile alchidice. PE-LD. PP. UF. ABS.28. c) caracteristica mecanică determinată este rezistenţa Izod la şoc. b) PP. valoarea 0 corespunâznd pătrunderii totale a penetratorului. d) duritatea Shore este o mărime convenţională ce poate fi utilizată numai ca un criteriu de recepţie a materialelor? T. PP.? T.11. PVC−P. PP.11. PET. Care dintre următoarele mase plastice aparţin termoplastelor: a) polietilena. MF. ABS. ABS. ABS .27.

să se calculeze masa moleculară medie în funcţie de fracţia masică ( M m ) şi masa moleculară medie în funcţie de fracţia numerică ( M n ).2) şi (11. g/mol Ni M i N i M i2 (0 .3) rezultă : ∑ Ni ∑ N i M i2 ≅ 303 ⋅ 1010 .01 = 28.1).2. 50000] Rezolvare Pentru calculul celor două mărimi prin care se poate caracteriza masa moleculară medie a polimerului se utilizează relaţiile (11. ∑ N i M i = 12020 ⋅ 10 4 . Determinările experimentale de masă moleculară asupra unei probe de polimer au condus la datele prezentate în coloanele 1 şi 2 ale tabelului 11.6.06 A. Aplicând relaţiile (11. 10000] 330 5000 495·104 0. calculând mai întâi masa monomerului etilenă (C2H4) cu datele din tabelul 1.06 g/mol .11.01 + 4·1.75·1010 150 45000 675·104 30.1 (v.11. produsele NiMi şi N i M i2 şi se completează coloanele corespunzătoare din tabelul 11.6 Cu valorile astfel determinate. 28.6. Să se calculeze gradul de polimerizare a unui lot de polietilenă de mare densitate PE−HD pentru care s-a determinat experimental o masă moleculară medie de 90000 g/mol Rezolvare Gradul de polimerizare n se determină cu relaţia (11.375·1010 (40000 .1. g/mol Numărul de lanţuri Ni Masa moleculară medie pe interval Mi. utilizând aceste date. 40000] 700 35000 245·105 85. se calculează mai întâi masa moleculară medie Mi pentru fiecare interval. 5180 . Datele iniţiale şi rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A.3).2) şi (11.1). 20000] (20000 .Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Aplicaţii A.1): M C 2 H 4 = 2·12. rezultă: = 5180 . se obţine: 90000 ≅ 3207 . aplicând relaţia (10. n= Tabelul 11.11. 30000] 2400 25000 600·105 150·1010 (30000 . cap.2 Intervalul maselor moleculare.825·1010 1600 15000 240·105 36·1010 (10000 . Mm = ≅ 25208 g/mol şi M n = 12020 ⋅ 10 4 263 303 ⋅ 1010 12020 ⋅ 10 4 ≅ 23205 g/mol.

11. b) Să se determine nivelul tensiunilor din bară. După menţinerea benzii în poziţie întinsă o durată τ1 = 90 zile. acelaşi rezultat putând fi obţinut şi astfel: σ = σ 1e = 5. prelucrată. (11. A. ştiind că în aceasta s-a generat o tensiune de întindere σ0 = 12 N/mm2. după menţinerea barei o durată τ1 = 60 zile la t1=20 oC sau o durată τ2 = 50 zile la t2 = 25 oC. ţinând seama de datele din τ enunţul aplicaţiei.6 − ≅ 2. a) Să se determine valorile constantei de relaxare a tensiunilor la t1 = 20 oC. O bandă de cauciuc cu (secţiunea dreptunghiulară) este supusă la tracţiune.6 . dependentă de tipul materialului. Banda se menţine în această stare la ta o durată τ0 = 2 zile.3.5 N/mm2.5 N/mm2. rezultă: 264 − Ea k BT τ −τ − 1 0 τ rt 90 − 42 60. sub forma: τ rt = 0 . după acest timp tensiunile din bandă atingând nivelul σ1 = 5. kB = 13.4. ca la rezolvarea aplicaţiei A. pentru datele din enunţ. Ea – energia de activare a procesului de relaxare.6).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR A. Să se determine constanta de relaxare a tensiunilor pentru această bandă şi intensitatea tensiunilor din banda de cauciuc după menţinerea în poziţia întinsă o durată τ1 = 90 zile. Rezolvare a) Aplicând relaţia (11. după care capetele benzii se fixează.11.6 zile. care s-a relaxat la nivelul σ1 = 6 N/mm2.11.5 N/mm2.5 tensiunile se relaxează la nivelul σ = σ 0 e τ − 1 τ rt = 11e − 90 60.81. Rezolvare Constanta de relaxare a tensiunilor pentru banda de cauciuc se poate determina cu ajutorul relaţiei (11.5e ≅ 2. iar T – temperatura materialului (în K). 11 ln 5. după menţinerea ei (în stare întinsă) o durată τ3 = 40 zile la t3 = 30 oC. la t2 = 25 oC şi la t3 = 30 oC pentru o bandă de cauciuc. Relaţia dintre viteza de relaxare a tensiunilor din materialele polimerice şi temperatură este de tip Arrhenius: T .6). înlocuind datele din enunţ se obţine σ ln 0 σ1 42 τ rt = = 60. astfel încât în bandă se generează tensiuni normale de întindere σ0 = 11 N/mm2.10−24 J/K.3.11 ) v rσ = v rσ o e în care vrσ 0 este o valoare de referinţă a vitezei de relaxare.

1 zile.12) k BT Considerând datele din enunţul aplicaţiei.6 zile k B T3 b) Tensiunile din banda de cauciuc menţinută o durată τ3 = 40 zile la o t3 = 30 C (T3 = 303 K) vor fi: T τ rt3 4 .00156 zile Constanta de relaxare a tensiunilor la t3 = 30 oC (T3 = 303 K) are valoarea: E − 24 = τ 0 e a = 0.3 ⋅ 10 − 20 J. τ rt1 şi τ rt2 fiind σ 12 σ 12 ln 0 ln ln 0 ln 6 6 σ1 σ1 o constantele de relaxare a tensiunilor la t1 = 20 C (T1 = 293 K) şi t2 = 25 oC (T2 = 298 K). Viteza de relaxare a tensiunilor este invers proporţională cu durata menţinerii materialului la o temepratură T şi. 265 .8⋅10 ⋅303 = 45.6 zile.8 ⋅ 10 −24 86.00156e 13. τ rt2 = 2 = = 72. v rσ = C .4 N/mm2.11) devine: E T τ rt = τ 0 e a . În aceste circumstanţe. iar τ rt constanta de T 0 τ0 τ rt τ rt1 = T relaxare la temperatura T. ca urmare.1 − 293 298 =e 298 ln 72 . se obţine sistemul de ecuaţii (cu necunoscutele τ0 şi Ea): τ 1 E a = k B T1 ln rt τ0 τ 2 E a = k B T2 ln rt . 6 5 T2 ln τ rt2 − T1 ln τ rt2 T τ0 = e T2 − T1 = 0. (11.2 ln = 4.7 ≅ 5. 3⋅10 −20 σ 3 = σ 0e τ − 3 T τ rt3 = 12e − 40 49. C şi τ0 fiind constante. şi 1 1 72. acest sistem are soluţia: Ea = 1 1 − T1 T2 T T T kB ln T τ rt1 τ T2 rt = 13. relaţia (11. se pot scrie 1 1 T T T relaţiile: vrσ = C .Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor τ1 τ 60 50 T T T = = 86. τ0 pentru aplicaţia considerată. corespunzătoare relaxării tensiunilor la temperaturile t1 = 20 oC şi t2 = 25 oC.1− 293 ln 86 .

rezultă: ρ − ρ0 (11. polietilena comercială de joasă densitate PE−LD are densitatea ρPE-LD = 920 kg/m3.11. densitatea polietilenei necristalizate este ρ0 = 900 kg/m3. Rezolvare Considerând că densitatea polietilenei creşte liniar cu gradul de cristalinitate X. Să se estimeze gradele de cristalinitate ale PE-LD şi PE-HD. polietilena comercială de înaltă densitate PE−HD are densitatea ρPE-HD = 960 kg/m3. Cristalele moleculare de polietilenă (polietilena cu gradul de cristalinitate 100%) au densitatea ρ100 = 1010 kg/m3.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR A.5.13) X = 100 X ρ100 − ρ 0 Aplicând această relaţie se obţine pentru cazurile considerate în enunţul aplicaţiei: 920 − 900 960 − 900 X PE −LD = 100 = 18% şi X PE −HD = 100 ≅ 55% 1010 − 900 1010 − 900 266 .

B.) şi liant (răşină fenolică. într-o matrice metalică (Fe. ZrO2 etc.). având structura alcătuită dintr-un material macromolecular de bază − duroplast (răşină fenolică. acid salicilic fin dispersat. polipropilenă. în concentraţii volumice de până la 95 %. În funcţie de caracteristicile structurale. TiC. lemn. cermeturile. răşină epoxidică etc.) şi masele plastice aglomerate. Materialele compozite stratificate au structura alcătuită dintr-un material suport dispus în straturi solidarizate cu un material de legătură (liant). TaC etc.1. materiale textile etc.) înglobate. carton. Cr. politetrafluoroetilenă etc. Mo etc. Co. care sunt puternic legate între ele şi conlucrează eficient pentru a conferi ansamblului structural caracteristici superioare celor proprii componentelor solitare. materialele dure.) sau termoplast (polimetacrilat de metil. într-o matrice metalică (Co. Ni.) – în care sunt înglobate particulele unui material de umplutură (rumeguş de lemn. În această categorie sunt incluse materialele organice stratificate.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite Capitolul 12 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR COMPOZITE 12. materialele compozite pot fi împărţite în mai multe categorii: A. pulberi metalice etc. Ni. având structura alcătuită din particule fine de carburi metalice (WC. alcătuită din două sau mai multe materiale componente. poliamidă. Introducere Materialele compozite reprezintă o clasă modernă de materiale cu structura eterogenă. răşină 267 . Materialele compozite cu granule (agregatele compozite) au structura alcătuită dintr-un material matrice în care sunt înglobate granule (particule) din unul sau mai multe materiale. În această categorie sunt incluse: betonul. având structura alcătuită din starturi multiple de material organic (hârtie.) înglobată. având structura alcătuită dintr-o fază oxidică − ceramică (Al2O3.). în concentraţii volumice de până la 80 %. Te etc. bile de sticlă.

din oţel sau fontă). ca material compozit natural. fier sau grafit. 12. Cu.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR melaminformaldehidică. de tipul răşinilor poliesterice nesaturate sau răşinilor epoxidice). Ta. ciment sau beton) sau metalice (diverse metale sau aliaje). Cr. de sticlă. c − poliester armat cu fibre de sticlă Cele mai utilizate materiale din această categorie sunt compozitele polimerice armate cu fibre de sticlă. Materialele compozite cu fibre au structura alcătuită dintr-un material de bază (matrice) în care sunt înglobate fibre individuale (scurte sau lungi. whiskers) cu structură de monocristale perfecte din alumină. orientate sau neorientate).1.).1. anorganic (ceramică pe bază de Al2O3. care asigură conlucrarea (cooperarea) acestor 268 . b − lemn. carbură de siliciu. Pentru majoritatea materialelor din această categorie matricea este un material organic macromolecular (de obicei. Imaginile structurilor câtorva materiale compozite folosite în tehnică sunt prezentate în figura 12. împletituri de fibre sau straturi de fibre din diferite materiale. un material duroplast. nitrură de siliciu). Nylon sau Aramid). Fig. 12. carbură de siliciu.) şi materialele metalice emailate (materialele anorganico − metalice). în prezent fiind folosite frecvent fibrele fine (trihite.2. Structurile unor materiale compozite uzuale: a − beton. iar fibrele sunt polimerice (poliamide de tip Kevlar. carbură de B. având structura alcătuită din unul sau mai multe straturi de material oxido-silicatic depuse pe un suport metalic (de obicei. C. Mo. ceramice (alumină. răşină ureoaldehidică etc. de carbon (grafit) sau metalice (W. betonul armat şi. oxid de Be. lemnul. Fe etc. Ni. Estimarea caracteristicilor fizico − mecanice ale materialelor compozite Caracteristicile de utilizare ale materialelor compozite sunt determinate esenţial de natura şi intesitatea legăturilor ce se realizează între materialele componente ale structurii acestora.

aşa cum se arată în schema prezentă în figura 12. Imaginile microscopice ale suprafeţelor de rupere la tracţiune ale unui material compozit de tip poliester armat cu fibre de sticlă: a − cu legături insuficiente între matrice şi fibre. fapt care se poate deduce cu uşurinţă comparând imaginile microstructurilor prezentate în figura 12.2. C. B. în funcţie de caracteristicile materialelor componente şi de raportul concentraţiilor acestora în structura compozitului. caracteristicile distribuţiei (dispunerii) acestor componente şi raportul concentraţiilor lor (masice sau volumice). b − cu legături puternice între matrice şi fibre Pentru a prezenta modul în care se pot estima caracteristicile fizico − mecanice ale unui material compozit. Fig. materialul compozit are structura alcătuită dintr-o matrice în care sunt înglobate fibre dispuse paralel şi este solicitat mecanic la tracţiune axială în lungul fibrelor. se consideră. cât şi structurile zonelor de legătură (interfaciale) dintre materialele componente.3. Ca urmare. Dacă un material compozit alcătuit dintr-o matrice (M) în care sunt înglobate fibre (f) dispuse paralel este solicitat la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor de o forţă Fc.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite componente. trei cazuri distincte: A.12. care evidenţiază dependenţa dintre comportarea la rupere a unui material compozit de tip poliester armat cu fibre de sticlă şi calitatea legăturilor realizate între matrice şi fibre. A. materialul compozit are structura alcătuită dintr-o matrice în care sunt înglobate fibre dispuse paralel şi este solicitat la tracţiune axială pe o direcţie perpendiculară pe direcţia de dispunere a fibrelor. comportarea sa poate fi descrisă astfel: • deformaţiile (alungirile) specificie (de natură elastică) ale matricei εM. un material compozit este bine realizat. când se analizează structura unui material compozit se iau în considerare atât structurile materialelor componente. care produce deformarea elastică a compozitului şi a materialelor sale componente. 269 . materialul este un agregat compozit solicitat la tracţiune monoaxială.2. dacă structura zonelor de legătură asigură conlucrarea perfectă a materialelor componente ale acestuia.

5) EC = EM(1 − vf) + Efvf. σf şi σC sunt tensiunile normale (pe direcţia de acţiune a forţei Fc) generate de solicitarea mecanică în matrice. iar porţiunea din SC ocupată de matrice are aria SM = SC(1 − vf) şi se pot scrie relaţiile: (12. Schema comportării unui material compozit cu fibre dispuse paralel la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor Fig. porţiunea din SC ocupată de fibre are aria Sf = SCvf. 12. Schema conlucrării componentelor M şi f ale unui material compozit supus la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor Relaţia (12. această condiţie (numită condiţia de izodeformaţie) fiind respectată datorită conlucrării componentelor M şi f. în fibre şi în compozit. ε f = EM Ef EC • forţa Fc se distribuie pe M şi f existente în structura compozitului. iar σM. • dacă EM.1) εM = εf = εC . Această relaţie este valabilă dacă fracţia 270 . 12. Ef şi EC sunt modulele de elasticitate longitudinală ale matricei. cunoscând valorile modulelor de elasticitate longitudinală ale materialele componente M şi f. Fig. iar fracţia volumică a fibrelor în aceasta este vf. (12. o parte FM fiind preluată de matrice şi o parte Ff − de fibre: (12.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fibrelor εf şi compozitului εC pe direcţia de aplicare a forţei Fc sunt egale: (12.5) permite estimarea modulului de elasticitate longitudinală al unui material compozit. determinată de existenţa legăturilor intime dintre ele.4. se poate aplica legea lui Hooke şi rezultă relaţiile: σf σ σ şi ε C = C .2) εM = M .3. • dacă secţiunea (transversală) portantă a compozitului are aria SC. (12. fibrelor şi compozitului.4) σCSC = σMSM + σfSf ⇒ σC = σM(1 − vf) + σfvf.3) Fc = FM + Ff.

rezistenţa sa la rupere scade pe măsură ce creşte vf.4) se poate adapta pentru estimarea rezistenţei la rupere a compozitului RmC în funcţie de rezistenţa la rupere a fibrelor Rmf şi de rezistenţa convenţională a matricei RmM: (12. rezistenţa la rupere * * corespunde rezistenţei la rupere a matricei RmM ( RmM > RmM. legăturile dintre M şi f asigură respectarea condiţiei de izodeformaţie numai într-o zonă din jurul fiecărei fibre înscrisă într-un cilindru cu diametrul dm (numită zona de acţiune a fibrei). materialul M din afara acestei zone putându-se deforma liber. Aşa cum sugerează schema din figura 12.6) este valabilă dacă vf este suficient de mare.5) sunt valabile şi pentru estimarea altor caracteristici fizico − mecanice ale materialelor compozite. care produce deformarea elastică a compozitului şi componentelor sale. B. iar prezenţa fibrelor este echivalentă cu existenţa în material a unor goluri (defecte) care îi diminuează secţiunea portantă.5).6) RmC = RmM(1 – vf) + Rmfvf . deoarece matricea este plastică şi se deformează înainte de rupere mai mult decât fibrele). cum ar fi: coeficientul de difuzie D.7) v fcr = mM Rmf − RmM Relaţiile de forma (12.4. pentru ca orice porţiune din M să aparţină unei zone de acţiune a unei fibre.5 justifică această afirmaţie. Dacă un material compozit alcătuit dintr-o matrice (M) în care sunt înglobate fibre (f) dispuse paralel este solicitat la tracţiune monoaxială de o forţă Fc normală la fibre. compozitul trebuie să se caracterizeze printr-o densitate suficient de mare a fibrelor (fracţia volumică a fibrelor trebuie să fie suficient de mare). aşa cum se arată în schema prezentată în figura 12. • dacă compozitul are vf mică. relaţia (12. comportarea sa poate fi descrisă astfel: 271 . deoarece o mare parte din materialul matricei se află în afara zonelor de acţiune ale fibrelor şi se deformează liber. evidenţiind următoarele aspecte: • dacă materialul este lipsit de fibre (vf = 0).6. coeficientul de conductibilitate termică λ sau coeficientul contracţiei transversale (Poisson) µ. Diagrama prezentată în figura 12.4) şi (12.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite volumică a fibrelor în materialul compozit este suficient de mare pentru a fi respectată condiţia de izodeformaţie (12. Ca şi relaţia (12. dată de relaţia: R * − RmM . (12. • efectul durificator al fibrelor se manifestă dacă fracţia volumică a fibrelor depăşeşte valoarea critică vfcr. relaţia (12.1). Dacă materialul compozit este alcătuit dintr-o matrice moale şi plastică şi fibre cu rezistenţă mecanică ridicată şi plasticitate scăzută (care se comportă elastic până la rupere). RmM fiind definită prin tensiunea care produce matricei o deformare specifică egală cu cea la care survine ruperea fibrelor. în consecinţă.

Fig.5. iar porţiunea ocupată de materialul matricei – LM = LC(1 − vf). iar deformaţiile specifice (pe aceeaşi direcţie) ale celor două materiale LC ∆L ∆LM (M şi f) ce compun elementul de volum sunt: ε M = M = şi LM LC (1 − V f ) Lf LCV f (12. ţinând seama de îndeplinirea 272 . alungirea ∆LC produsă pe această direcţie obţinându-se prin sumarea alungirii matricei ∆LM şi alungirii fibrelor ∆Lf: (12. această condiţie (numită condiţia de izotensiune) fiind respectată datorită legăturilor intime existente între matrice şi fibrele compozitului. 12.8) σM = σf = σC. Diagrama dependenţei dintre rezistenţa la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor a unui compozit şi mărimea fracţiei volumice a fibrelor • orice element de volum din materialul compozit se deformează elastic pe direcţia tensiunilor σC.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • tensiunile normale (pe direcţia de aplicare a forţei Fc) generate de solicitarea mecanică în matrice σM. deformaţia specifică corespunzătoare acestui element este ∆L ε C = C .2) şi. porţiunea ocupată de fibre fiind Lf = LCvf.4) şi (12. • deoarece deformaţiile produse compozitului de solicitarea mecanică sunt de natură elastică.10) εC = εM(1 − vf) + εfvf. rămân valabile relaţiile (12. în fibre σf şi în compozit σC sunt egale: (12.5): εM = ∆L f = ∆L f şi relaţia (12.9) ∆LC = ∆LM + ∆Lf.9) se transformă într-o relaţie de aceiaşi formă cu (12. deoarece lungimea iniţială a elementului de volum a fost LC = LM + Lf.

comportarea sa este dificil de descris.7.11) permite estimarea modulului de elasticitate longitudinală al unui material compozit.11) EC 1 = EM1 (1 − V f ) + E −1V f . cunoscând valorile moduleleor de elasticitate longitudinală ale materialelor componente M şi f. relaţia (12. Schema comportării unui agregat compozit la tracţiune monoaxială Relaţiile de forma (12. Schema comportării la tracţiune monoaxială pe direcţia normală la fibre a unui material compozit cu fibre dispuse paralel Fig. 12. astfel: • dacă n = −1. ca urmare. cum sunt.8). rezistivitatea electrică ρ (inversul conductibilităţii electrice) se pot utiliza relaţii de tipul (12.10). Cercetările întreprinse până în prezent au evidenţiat însă că astfel de materiale au caracteristicile elastice intermediare celor corespunzătoare compozitelor cu fibre (cu aceleaşi materiale M şi f) care îndeplinesc condiţiile de izodeformaţie şi de izotensiune. 12.1] \{0}. pentru alte caracteristici. Fig. f exponentul n aparţinând mulţimii n ∈ [−1.7. relaţia (12. C. cum ar fi coeficientul de difuzie D sau coeficientul de conductibilitate termică λ.10) devine: − − (12.6. aşa cum se arată în schema prezentată în figura 12.12) EC = Em (1 − V f ) + E nV f . care produce deformarea elastică a compozitului şi componentelor sale.11) şi agregatul compozit se 273 . se poate presupune că modulul de elasticitate lungitudinală al agregatelor compozite este dat de relaţii de forma: n n (12. de exemplu.11) sunt valabile şi pentru estimarea altor caracteristici fizico − mecanice al materialelor compozite pe direcţia normală la fibre.12) devine (12. Dacă un material de tip agregat compozit este solicitat la tracţiune monoaxială de o forţă Fc.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite condiţiei de izotensiune (12. Valoarea exponentului n depinde de caracteristicile materialelor M şi f care alcătuiesc compozitul. relaţia (12. f Pentru condiţiile de solicitare considerate.

1). din cauciuc) în care sunt înglobate particule sferice cu Ef foarte ridicat (de exemplu. cu aspect crăpat. un astfel de agregat compozit poate fi alcătuit dintr-o matrice cu EM foarte scăzut (de exemplu. din cauciuc). ci şi pentru alte caracteristici fizico-mecanice (coeficientul de difuzie D. aşa cum se poate observa în figura 12. • dacă n = 1. numită ritidom (partea moartă. radială (secţiunea făcută cu un plan care conţine axa trunchiului) şi tangenţială (secţiunea făcută cu un plan paralel cu axa trunchiului şi normal unei raze a acestuia) obţinute. agricultură etc. coeficientul de conductibilitate termică λ. din oţel). din oţel) în care sunt înglobate particule sferice cu Ef foarte scăzut (de exemplu. Sursa din care se obţine acest material este în mod obişnuit trunchiul arborilor.12) sunt valabile nu numai pentru estimarea caracteristicilor elastice ale agregatelor compozite. iar agregatele compozite cu EM ridicat şi Ef scăzut au comportarea elastică descrisă de (12. aspectul secţiunilor transversală (secţiunea făcută cu un plan perpendicular pe axa longitudinală a trunchiului). Secţiunea transversală făcută prin trunchiul unui arbore evidenţiază (la scară macroscopică).8. pentru studierea structurii lemnului se procedează la secţionarea trunchiului arborilor. coeficientul contracţiei transversale µ etc. în multe ţări (de exemplu. care are o parte exterioară.) 12.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR comportă ca un material compozit (cu fibre) care îndeplineşte condiţia de izotensiune. aşa cum se arată în figura 12. • agregatele compozite industriale având EM scăzut şi Ef ridicat au comportarea elestică descrisă de (12.12) cu n ∈ (0. SUA sau Rusia) cantitatea de lemn utilizată anual pentru diverse construcţii industriale sau civile şi în alte aplicaţii (din industria mobilei. industria chimică. sugerând eterogenitatea structurală şi anizotropia acestui material.9.0).3.5) şi agregatul compozit se comportă ca un material compozit (cu fibre) care îndeplineşte condiţiile de izodeformaţie. Lemnul – material compozit natural Lemnul este unul din materialele compozite naturale cu fibre folosite pe scară largă în aplicaţiile tehnice. următoarele zone structurale ale acestuia: • zona exterioară a trunchiului reprezintă scoarţa (coaja). relaţiile de forma (12.) depăşind suma cantităţilor de oţel şi beton întrebuinţate în aplicaţiiile tehnice din toate ramurile economiei lor naţionale.12) cu n ∈ (−1. Ca şi în cazul celorlalte tipuri de materiale compozite. un astfel de agregat compozit poate fi alcătuit dintr-o matrice cu EM foarte ridicat (de exemplu. relaţia (12. brăzdat sau desprins în 274 . ca urmare.12) devine (12.

aşa cum se observă în figura 12. 12. următoarele elemente: • vasele lemnoase sunt şiruri de celule alungite. straturile lemnoase care se formează anual datorită activităţii cambiului şi care determină creşterea în grosime a lemnului sunt numite inele anuale şi pot fi observate clar în secţiunea transversală. numită alburn (de culoare deschisă.8. prin care se face circulaţia ascendentă a sevei brute).9. 12. • zona interioară a trunchiului reprezintă lemnul.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite solzi. numită măduvă (formată din ţesuturi de parenchim rare. Fig. cu pereţii lignificaţi. şi care are.10. la cele mai multe specii de arbori. în fâşii sau în placi) şi o parte interioară. golite de conţinutul lor celular. 275 . care se distinge uşor la tulpinile tinere şi este mult diminuată la tulpinile arborilor maturi) şi o parte intermediară. o parte centrală. celulele care alcătuiesc acest ţesut au propietatea de a se multiplica în mod continuu în timpul perioadei de vegetaţie a arborelui şi de a da naştere anual (spre interior) ţesuturilor care formează lemnul şi (spre exterior) ţesuturilor care formează liberul. numită duramen (format din ţesuturi moarte. culoarea mai închisă decât alburnul). care se dezvoltă anual şi este alcătuită din vase. Schema secţionării trunchiului arborilor pentru studierea structurii lemnului Fig. care alcătuiesc ţesutul conductor al sevei brute. situată între coajă şi lemn formată dintr-un singur strat de celule care determină creşterea în grosime a trunchiului reprezintă cambiul. afânate şi rezistente. Zonele structurale ale trunchiului unui arbore Structura la scară microscopică (constituţia anatomică) a lemnului are. permiţând stabilirea vârstei arborelui. numită liber (partea vie. fibre liberiene şi ţesuturi de parenchim). care are o parte exterioară. • zona intermediară.

50 %). cu pereţii groşi. la care pereţii transversali (care despart celulele componente ale vaselor) au dispărut complet sau parţial. lignificaţi şi cu spaţiul interior (golit de conţinutul celular) foarte îngust. • razele medulare sunt şiruri de celule de parenchim aşezate radial. • canalele rezinifere sunt canale căptuşite cu celule secretoare de răşină. − traheidele (vasele imperfecte). care apar în structura masei lemnoase a unor specii de arbori (molid.45 %) şi hidrogenul (5. lemnul poate fi privit ca un material compozit având în structură fibrele lemnoase alcătuite din celuloză şi o matrice (liant) alcătuită din hemiceluloză (celuloză cu grad relativ redus de polimerizare n < 200 ) şi lignină (polimer cu reţea de fenol − propan). ele constituind 40.70 % din masa lemnului.. fibrele lemnoase sunt elementele de bază ale ţesutului mecanic (de rezistenţă) al lemnului.. astfel că circulaţia sevei prin acestea se face ca prin nişte tuburi.6 %).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR vasele lemnoase sunt de două feluri: − traheele (vasele perfecte sau vasele propriu-zise). 276 . oxigenul (44. pin etc.. Elementele chimice care compun matricea şi fibrele acestui material sunt: carbonul (49. • fibrele lemnoase sunt şiruri de celule moarte.. 12.. la care pereţii transversali se păstrează intacţi sau ciuruiţi.. Fig. alungite.). strâns legate între ele (fără spaţii inter celulare).10.. Structura la scară microscopică (constituţia anatomică) a lemnului Datorită acestei constituţii anatomice.. pe pereţii lor laterali existând multiple punctuaţii (mici porţiuni circulare nelignificate şi permeabile care permit comunicarea cu ţesuturile sau vasele vecine.

iar 277 . cap. în general. ţinând seama de anizotropia proprietăţilor lemnului.). Pentru determinarea caracteristicilor care pot exprima cantitativ aceste proprietăţi (modulul de elasticitate E. rezistenţa la rupere Rm. scap. Densitatea lemnului se defineşte în trei moduri distincte: densitatea lemnului verde ρu este masa unităţii de volum de lemn verde (cu umiditatea maximă). Influenţele prezenţei concentratorilor de tensiuni mecanice asupra comportării la rupere a lemnului (la tracţiune pe direcţia fibrelor) sunt sugerate de imaginile prezentate în figura 12. • proprietăţile fizico-mecanice ale lemnului (şi produselor confecţionate din lemn) sunt influenţate sunstanţial de umiditatea acestuia. alungirea procentuală după rupere A etc. lemnul de esenţă moale (având. a unor epruvete prelucrate din lemn. Principalele proprietăţi fizico-mecanice ale lemnului şi caracteristicile care se folosesc pentru exprimarea cantitativă a acestora se definesc în moduri similare şi se determină prin încercări asemănătoare celor utilizate în cazul materialelor metalice (v. având structura unui material compozit cu fibre dispuse paralel. STAS 86 şi STAS 1348 (pentru încercarea la compresiune).) se folosesc (ca încercări de referinţă) încercarea la tracţiune şi încercarea la compresiune. criteriul principal care stă la baza acestei calsificări fiind natura sezonieră a arborilor din care provine lemnul. B.3).13 şi 12.3). densitatea absolută ρ0 este masa unităţii de volum de lemn anhidru (uscat artificial la 105 oC).2 şi 3. standardele care regelmentează modul de efectuare a încercărilor fiind: STAS 336 şi STAS 6291 (pentru încercarea la tracţiune). 3.12 sunt prezentate (pentru exemplificare) curbele caracteristice convenţionale la tracţiune şi compresiune pe direcţia fibrelor pentru lemnul de fag. Elasticitatea. rezistenţă mecanică relativ scăzută) provenind din arborii alor căror frunze rămân verzi tot timpul anului (brad. A. plasticitatea şi rezistenţa la rupere a lemnului se definesc la fel ca în cazul materialelor metalice (v.11 şi 12. În figurile 12. prezintă o mare anizotropie a proprietăţilor fizico-mecanice. iar densitatea convenţională ρc este raportul dintre masa de lemn anhidru şi volumul de lemn verde (cu fibrele saturate de umiditate) din care aceasta sa obţinut prin uscarea artificială a lemnului la 105 oC. iar în figurile 12. aceste încercări se efectuează prin solicitarea monoaxială (la întindere sau la compresiune). pin etc.14 sunt redate aspectele specifice ale ruperii lemnului la astfel de solicitări.15. Trebuie precizat că împărţirea tradiţională a diverselor specii de lemn în categoriile: lemn de esenţă moale şi lemn de esenţă tare foloseşte rezistenţa mecanică numai ca un criteriu secundar. în lungul fibrelor sau perpendicular pe direcţia fibrelor.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite La stabilirea proprietăţilor de utilizare ale lemnului trebuie avute în vedere următoarele aspecte: • lemnul.

12. 12. 12.16.13. rezistenţă mecanică ridicată) fiind obţinut din arborii ale căror frunze se schimbă anual (stejar. Aspectul ruperilor lemnului la tracţiune pe direcţia fibrelor 278 Fig.).14. v. 12. Aspectele specifice ale ruperii la încovoiere (statică sau dinamică) a lemnului sunt sugerate de imaginile prezentate în figura 12. Curbe caracteristice convenţionale la tracţiune pe direcţia fibrelor pentru lemnul de fag Fig. în general.11. Fig.3.scap. Aspectul ruperilor lemnului la compresiune pe direcţia fibrelor .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR lemnul de esenţă tare (având. al cărei rezultat este (de obicei) rezilienţa (indicele de rezilienţă) KCV în J/cm2 sau (uneori) rezistenţa la rupere la încovoiere dinamică normală pe fibre Rmid. 12.7) cu ajutorul încercării de încovoiere prin şoc cu ciocanul pendul (reglementată de STAS 338). C. Comportarea la rupere a lemnului se poate caracteriza cu ajutorul încercării la încovoiere statică (reglementată de STAS 337/2) al cărei rezultat este rezistenţa al rupere la încovoiere statică normală pe fibre Rmis sau (ca şi în cazul materialelor metalice. fag etc. în N/mm2. Curbe caracteristice convenţionale la compresiune pe direcţia fibrelor pentru lemnul de fag Fig.

Comportarea la rupere a lemnului în prezenţa concentratorilor de tensiuni: a − de tipul crestăturilor laterale.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite Fig. b − în cazul solicitării la încovoiere dinamică D.15. 12. pe un 279 . cu o forţă F. b − de tipul orificiilor Fig.16.. 25 s). un timp τd (τd = 10 . 12. pentru determinarea durităţii prin această metodă se apasă penetratorul sferic cu diametrul D.. Aspectul ruperilor lemnului la încovoiere normală pe fibre: a − în cazul solicitării la încovoiere statică. Duritatea lemnului se determină folosind mai multe metode: • Metoda Brinell (reglementată de STAS 2417/2) utilizează ca penetrator o sferă (bilă) din oţel.

Duritatea Janca (simbolizată HJ) este o caracteristică mecanică definită 2 (convenţional) prin relaţia HJ = F. 18. Fig. fig.80665 N) şi aria suprafeţei urmei lăsate de acesta pe lemnul analizat Sp. Duritatea Brinell (simbolizată HB) este o caracteristică mecanică definită (convenţional) ca fiind raportul dintre forţa F.9) curba de durabilitate la obseală (curba Wöhler).3. b − umiditate . se îndepărtează penetratorul şi se măsoară diametrul d al urmei lăsate de acesta pe lemn (v. pentru determinarea durităţii prin această metodă se apasă penetratorul sferic.17) şi exprimată în mm2. • Metoda Janka (reglementată de STAS 2417/1) utilizează ca penetrator o sferă (bilă) din oţel cu diametrul D = 11.18.12. Aspectul acestei curbe (v. piesă) din lemnul care se analizează şi se stabileşte intensitatea forţei F (în kgf) care produce pătrunderea penetratorului în lemn pe o adâncime h = D .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR eşantion (probă. exprimată în kgf (1 kgf = 9. Modificarea rezistenţei la oboseală a lemnului de brad în funcţie de: a − temperatură . E.24). epruvetă. Curba de durabilitate la oboseală (Wöhler) a lemnului de molid 280 Fig. Comportarea la solicitări variabile a lemnului se poate analiza construind (ca şi în cazul materialelor metalice. v. 12.28 mm (având aria secţiunii ecuatoriale Se = 100 mm2 = 1 cm2). acestă caracteristică se modifică în funcţie de temperatura şi umiditatea lemnului aşa cum sugerează diagramele prezentate în figura 12. epruvetă. calculată cu relaţia (3.17) arată că în cazul lemnului (la fel ca la unele materiale metalice) se poate defini caracteristica numită rezistenţă la oboseală RO. iar după încetarea acţiunii forţei. pe un eşantion (probă. scap. 3. fig. piesă) din lemnul care se analizează.17. 12. cu o forţă crescătoare.

0…4. balsa.0…9.5 Lemn cu rezilienţă bună KCV = 4. mesteacăn Fag. ambalaje etc. fag Măslin Guaiac Brad.0 Lemn cu rezilienţă slabă KCV = 3.). kg/m3 Duritatea HJ * Rezistenţa la compresiune paralelă cu fibrele Rmc *. mobilier. N/mm2 Rezistenţa la încovoiere statică normală pe fibre Rmis *.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite Caracteristicile fizico-mecanice anterior definite permit clasificarea speciilor de lemn în categoriile precizate în tabelul 12. Tabelul 12. pin Mesteacăn.1. nuc Densitatea ρu. N/mm2 Rezistenţa la tracţiune paralelă cu fibrele Rmt *. nuc Balsa Brad. Clasificarea lemnului în funcţie de caracteristicile fizico − mecanice Caracteristica Categoriile de lemn Lemn foarte uşor Lemn uşor Lemn moderat de greu Lemn greu Lemn foarte greu Lemn extrem de greu Lemn foarte moale Lemn moale Lemn mijlociu Lemn foarte dur Lemn extrem de dur Lemn cu rezistenţă foarte slabă Lemn cu rezistenţă slabă Lemn cu rezistenţă bună Lemn cu rezistenţă mare Lemn cu rezistenţă foarte mare Lemn cu rezistenţă foarte slabă Lemn cu rezistenţă slabă Lemn cu rezistenţă bună Lemn cu rezistenţă mare Lemn cu rezistenţă foarte mare Lemn cu rezistenţă foarte slabă Lemn cu rezistenţă slabă Lemn cu rezistenţă bună Lemn cu rezistenţă mare Lemn cu rezistenţă foarte mare Valorile caracteristicii ρu < 400 ρu = 400…500 ρu = 500…650 ρu = 650…800 ρu = 800…1000 ρu > 1000 HJ < 350 HJ = 350…500 HJ = 500…650 HJ = 650…1000 HJ > 1000 Rmc < 30 Rmc = 30…45 Rmc = 45…60 Rmc = 60…80 Rmc > 80 Rmt < 75 Rmt = 75…90 Rmt = 90…125 Rmt = 125…150 Rmt > 150 Rmis < 65 Rmis = 65…85 Rmis = 85…110 Rmis = 110…140 Rmis > 140 Exemple de specii de lemn Balsa. Principalele categorii de semifabricate realizate din lemn brut 281 . fag Mesteacăn.0 Lemn cu rezilienţă foarte mare KCV > 9. pin Mahon Mesteacăn Fag. pin Mesteacăn Carpen. J/cm2 Lemn cu rezilienţă foarte slabă KCV < 3. pin Mesteacăn Ulm de câmp Carpen.5…6. fag Guaiac Balsa Mahon Brad.1. ulm Nuc. fag Carpen Plop alb Brad Pin Carpen.0 * caracteristicile se determină pe lemnul cu umiditatea de 12 % Lemnul brut se prelucrează sub formă de semifabricate destinate utilizării în diverse aplicaţii tehnice (construcţii civile sau industriale. N/mm2 Rezilienţa KCV *. nuc Guaiac Plop tremurător Brad.0 Lemn cu rezilienţă mare KCV = 6. salcie albă Mahon.

insectelor xilofage şi focului).D.0 mm. de asemenea. realizate în diverse sortimente: plăci de interior presate perpendicular pe feţe (obţinute din aşchii de lemn încleiate cu răşină ureoformaldehidică şi presate perpendicular pe feţe). plăci extrudate din aşchii de lemn – PAL. care se obţine prin derulare centrică sau tăiere plană din buşteni sau cherestea). alcătuite dintr-o ramă de lemn şi un miez din lamele sau hârtie. scânduri. panelul (semifabricat alcătuit dintr-un miez de şipci şi feţe din furnir cu fibrele perpendiculare pe direcţia fibrelor miezului). care. cu sau fără adaosuri de lianţi. finisate prin acoperirea uneia din feţe cu o peliculă de email sau lac pe bază de răşini sintetice uscată la cald). Din lemn brut. în scopul obţinerii unor caracteristici de utilizare convenabile. la atacul ciupercilor şi insectelor xilofage). cu unul sau mai multe pelicule de răşină sintetică.SET (plăci din aşchii de lemn înobilate pe ambele feţe cu masă de şpaclu. plăci emailate din aşchii de lemn PAL. obţinute prin lipirea mai multor straturi de PFL. plăci de exterior presate perpendicular pe feţe – PAL. lemnul stratificat. imprimări. prin presare la cald.5…3. şipci.800 kg/m3. destinate fabricării mobilierului sau utilizării în lucrările interioare de construcţii). buşteni. aparţin.. plăci emailate (plăci din PFL.DM (PFL cu densitatea ρ = 500. aceste sortimente se pot supune unor tratamente termice.D (plăci cu grosimea s > 12 mm. realizate în diverse sortimente: plăci cu densitate medie – PFL. emailuri şi lacuri.CON (obţinute din aşchii de lemn încleiate cu răşină fenolică. rigle. plăci melaminate (plăci din PFL.Ex (obţinute din aşchii de lemn presate la cald prin extrudare şi placate pe ambele feţe cu furnir tehnic) etc. prin presare la cald. plăcile celulare (semifabricate de tip panou. cu grosimea de 0. şi plăcile din fibre de lemn – PFL.AI (obţinute din aşchii de lemn încleiate cu răşină ureoformaldehidică şi care au înglobate substanţe de protecţie contra ciupercilor. dulapi. 282 . plăcile din aşchii de lemn – PAL. clasei materialelor compozite: principalele tipuri de astfel de semifabricate sunt: furnirul (semifabricat plan.D având aplicat pe una din feţe un strat subţire de pastă mecanică albă sau colorată în diverse nuanţe). chimice sau termochimice (de tipul celor prezentate în tabelul 12. cherestea şi/sau aşchii de lemn se realizează şi alte tipuri de semifabricate. acoperite pe ambele feţe cu placaj).D). având densitatea ρ > 800 kg/m3).M (plăci din aşchii de lemn acoperite pe ambele feţe. destinate fabricării mobilierului sau utilizării în lucrările interioare de construcţii). pe una sau ambele feţe. plăci de interior presate perpendicular pe feţe – PAL. placajul (semifabricat stratificat din furnire tehnice).D finisate aplicând. plăci dure – PFL.2). folie de hârtie impregnată cu răşină melaminică). încleierea fiind rezistentă la fiereberea în apă. plăci melaminate din aşchii de lemn – PAL. grunduri. plăci decorative (plăci din PFL. plăci fonoabsorbante (obţinute prin perforarea sau înţeparea suprafeţelor unor PFL moi şi poroase şi destinate utilizării la finisajele interioare şi tratamentele fonoabsorbanete ale construcţiilor) etc. peliculele de suprafaţă fiind din răsină melaminică).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR sunt buştenii şi cheresteaua de diverese sortimente: grinzi. datorită structurii şi proprietăţilor pe care le prezintă.D (obţinute prin împâslirea şi presarea fibrelor de lemn. plăci stratificate din PFL..

5 m/s.Tabelul 12. INDUSTRIALE Uscarea se realizează printr-o succesiune alternantă de perioade USCAREA • Micşorarea umidităţii prin menţinerea lemnului în instslaţii speciale de de încălzire la presiune ÎN VID tratare în vid. • aburirea propriuzisă.2. asemănătoare lemnului de mahon. iar • Micşorarea umidităţii prin menţinerea îndelungată a lemnului în depozite cheresteaua cu grosime mare de uscare (cu lungimea de 50…100 m şi lăţimea de 30…50 m). • încălzirea camerei la • Reducerea tensiunilor reziduale din lemn şi evitarea defectelor cauzate 99…100 oC în 4…12 ore.). de acestea (deformaţii. Principalele date privind tratamentele aplicate semifabricatelor din lemn Denumirea tratamentului Scopurile aplicării tratamentului Principalele date privind regimul tratamentului ABURIREA USCAREA ÎN AER • Înlăturarea diferenţelor de culoare între alburn şi duramen. • Creşterea caracteristicilor de rezistenţă mecanică Cheresteaua cu grosimea sub 25 mm se menţine 22…60 zile. . 99…100 oC. prin tratarea capetelor cu aracet produs pe bază de poliacetat de vinil) sau folosind elemente mecanice de protecţie. ca urmare a evaporării mai intense a apei din lemnul încălzit. • Protecţia cherestelei împotriva crăpării. Se folosesc camere speciale de • Distrugerea agenţilor biologici existenţi în lemn (ciuperci şi insecte aburire şi se parcurg trei etape: xilofage) si blocarea fenomenelor de încingere şi răscoacere. crăpături etc. PREZERVAREA • Antiseptizarea lemnului înainte de uscare (cu paste antiseptice aplicate − LEMNULUI upeficial). (75…80 mm) se menţine 70…250 zile USCAREA ÎN • Micşorarea umidităţii prin menţinerea lemnului în instalaţii de tip tunel Uscarea la 70…100 oC. saturaţie în apă al fibrelor. cu aer cald şi umed. prin aburire obţinându-se o nuanţă uniformă roşie – cărămizie. timp de 24 ore. atmosferică. cu peioade de menţinere în vid • Conservarea buştenilor împotriva răscoacerii şi crăpării în timpul verii prin imersare sau stropire cu apă. • încălzirea completă a • Reducerea contragerii şi umflării specifice prin modificarea punctului de lemnului la 99…100 oC în 8…18 ore. la • Reducerea umidităţii lemnului cu 20…30 % în primele ore după aburire. cu viteza de INSTALAŢII circulaţie a aerului 3…6.

(12.4. • Rezistenţa mecanică ridicată a unui astfel de compozit se obţine dacă fracţia volumică a fibrelor înglobate în material este suficient de mare. 12. matricea (care. este mai mare şi cu mari. Materialele compozite durificate cu fibre Compozitele durificate cu fibre (având structura alcătuită dintr-o matrice (M) în care sunt înglobate fibre (f) cu rezistenţă mecanică ridicată. Datorită comportării solidare a ansamblului M – f. cu cât raportul df cât tensiunile de forfecare τm ce pot fi preluate de matrice au intensităţi mai ridicate. aşa cum arată schema din fig. care permite preluarea de către acestea a unor tensiuni cu intensitatea σf. cât şi în M.3.13) permite următoarele interpretări: • tensiunile σf preluate de fibrele unui material compozit pot fi cu atât mai L . rezultă: πd 2 4L f σ f = πd f Lτ M ⇒ σ f = τM . la solicitarea la tracţiune în lungul fibrelor a materialului compozit se generează tensiuni mecanice atât în f. unele din acestea fiind prezentate în scap. 12.13) 4 df relaţia finală (12. numit raport de formă al fibrelor. orientate unidirecţional) reprezintă clasa de materiale compozite cu cele mai mari perspective de dezvoltare şi de utilizare în aplicaţiile tehnice. • lungimea minimă a fibrelor compozitului. astfel că orice porţiune din materialul matricei se află integral într-o zonă de acţiune a unei fibre. numită lungime critică a fibrelor Lc. 284 .2 – cazul A: • Comportarea solidară a componentelor la solicitarea mecanică la tracţiune în lungul fibrelor a unui astfel de compozit este determinată de legăturile interfaciale puternice create între M şi f la elaborarea materialului. Pentru a justifica această afirmaţie este necesar să se cunoască mai în detaliu aspectele principale ale mecanismului durificării cu fibre a materialelor. iar prin reacţiune se dezvoltă în matrice (pe direcţia paralelă cu fibrele) tensiuni de forfecare τM.19 şi se scrie condiţia de echilibru a fibrelor (cu diametrul df şi lungimea Lf). are tendinţa de a se deforma mai mult) induce în fibre tensiuni de întindere σf.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 12. Dacă se utilizează schema din figura 12. care sunt maxime în vecinătatea interfeţei M – f (unde matricea este constrânsă să respecte condiţia de izodeformaţie) şi se micşorează în intensitate pe măsură ce creşte distanţa faţă de fibre (datorită diminuării constrângerilor impuse materialului matricei).

. Schema solicitării mecanice a M şi f la în cazul compozitelor durificate cu fibre Lc .2 ). 1.14) Lc = d f τ rM 4 τrM fiind rezistenţa la rupere la forfecare a materialului ce constituie matricea compozitului.15) L Comportarea la solicitări mecanice a compozitelor durificate cu fibre prezintă şi următoarele particularităţi: • Rezistenţa lor mecanică este influenţată în măsură importantă de precizia orientării fibrelor pe direcţia aplicării solicitărilor mecanice.30 µm şi > 100) monocristaline cvasiperfecte (fără defecte ale df structurii cristaline de tipul dislocaţiilor – v.3.19. relaţia (12. este mai mic.12.16) .θ = min( mC . rezistenţa la rupere a materialului compozit este: R R* τ rM (12. scap. mM ) RmC . de genul unor filamente L (cu df = 1. L cu atât materialul compozit are o comportare mai eficientă în ceea ce priveşte conlucrarea între M şi f şi poate prelua solicitări mecanice de intensitate mai ridicată. (12. care permite estimarea rezistenţei lor mecanice se modifică astfel: • cu cât raportul Lc )v f .Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite este dată de relaţia: .. 1 σf Fig.6). (12. numit raport de transfer al sarcinilor. dacă unghiul dintre direcţia orientării fibrelor şi direcţia de aplicare a solicitărilor mecanice are măsura θ. cos 2 θ cosθ sin θ sin 2 θ RmC = RmM (1 − v f ) + Rmf (1 − 285 . Aspectele prezentate mai înainte au condus la ideea realizării materialelor compozite durificate cu fibre discontinui ultrarezistente. numite trihite sau fibre whiskers. principalele caracteristici fizico – mecanice ale unor astfel de fibre sunt redate în tabelul 12.5. Pentru compozitele durificate cu fibre discontinui.

Realizarea semifabricatelor şi pieselor din materiale compozite durificate cu fibre cu respectarea condiţiei θ < θcr.80 Rezistenţa la tracţiune Rmf. impunând determinarea experimentală a acestor caracteristici prin încercări mecanice pe epruvete prelevate din aceste materiale.alumină BeO B4C SiC Si3N4 C . (12.17) RmC rezistenţa mecanică a materialului compozit se diminuează considerabil. care. atunci când este 286 .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR şi se poate deduce că. Tabelul 12.grafit Cr Cu Fe Ni la care sunt solicitate compozitele durificate cu fibre afectează în mod diferit caracteristicile mecanice ale componentelor lor structurale.26 123.5).6) sau (12. de exemplu. pentru materialele compozite cu fibre de sticlă şi matrice din materiale plastice se recomandă determinarea caracteristicilor mecanice prin încercarea la tracţiune efectuată conform SR EN ISO 527 şi STAS 11268 sau prin încercarea la încovoiere efectuată conform SR EN 63 şi SR EN ISO 14125. (12.61 343. kN/mm2 TRIHITE CERAMICE Densitatea ρf. dacă măsura unghiului θ depăşeşte o valoare critică θcr. kg/m3 3960 2850 2520 3180 3180 2500 TRIHITE METALICE 7190 8930 7870 8910 425. Caracteristicile fizico−mecanice ale principalelor tipuri de trihite utilizate la realizarea materialelor compozite Materialul trihitelor Temperatura de topire sau de înmuiere tsf.07 212. Având în vedere această particularitate.19 240. dată de relaţia: τ θ cr = arctg ( rM ).3. rezultă că estimarea caracteristicilor mecanice ale materialelor compozite durificate cu fibre cu ajutorul relaţiilor (12.56 700. complică de cele mai multe ori tehnologiile de fabricare şi măreşte considerabil costurile unor astfel de produse.23 480.56 199.53 377. compozitele destinate realizării pieselor solicitate la temperaturi ridicate au structura alcătuită dintr-o matrice.15) poate fi de multe ori imprecisă. În mod obişnuit. o C 2040 2570 2450 2690 1900 3650 1857 1083 1538 1453 • Temperatura Modulul de elasticitate longitudinală Ef.53 480. N/mm2 20600 13050 14000 20500 13700 19500 8800 2900 13050 3850 Al2O3 .

1200 oC 360 310 140 - N/mm2 la temperatura T: 1100 oC 510 470 590 270 420 440 • Comportarea la rupere a compozitelor durificate cu fibre este determinată de caracteristicile de rezistentă mecanică şi tenacitate ale componentelor M şi f care le alcătuiesc structura şi de conlucrarea favorabilă a acestora.8) au valori ridicate. M fiind un material cu rezistenţă mecanică scăzută. Caracteristicile mecanice ale celor mai utilizate fibre refractare df. datorită următoarelor argumente: − fisurile se iniţiază de obicei în fibre.1 1.scap.4. dar acest proces nu determină degradarea inadmisibilă a compozitului.9 2.15%Zr Mo−1. privind caracteristicile mecanice ale principalelor tipuri de materiale compozite durificate cu fibre folosite în tehnică.20 1. datorită legăturilor interfaciale puternice create între M şi f la elaborarea acestor materiale. % 3. Câteva dintre cele mai utilizate tipuri de fibre refractare pentru realizarea compozitelor destinate aplicaţiilor care presupun temperaturi ridicate de lucru (de exemplu.25%Ti−0.20 1. dar foarte plastic (ductil). în acest fel. care prezintă fragilitate accentuată.4. Tabelul 12. Riscul producerii intempestive a fenomenului de rupere a unui astfel de compozit supus solicitărilor mecanice (în lungul fibrelor) este minim. dar îşi micşorează considerabil rezistenţa mecanică şi fibre din material refractar. dar cu tendinţă accentuată către comportarea fragilă la rupere. la care diminuarea rezistenţei mecanice odată cu creşterea temperaturii este neînsemnată.3.5. iar f – un material cu rezistenţă mecanică foarte ridicată.5%Ti−0. mm W – 1%ThO2 W – 5%Re Mo−0. deoarece solicitările se redistribuie pe fibrele nefisurate şi sunt preluate parţial de acele 287 .5 0.25 0.0 0.20 0. îşi menţine rezistenţa la oxidare.3 Rezistenţa tehnică de durată (fluaj) 1000 oC 830 600 - Materialul fibrelor RrT/ 100000 .8 1.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite încălzită.15%Zr 0.00 1. Caracteristicile de rezistenţă mecanică şi plasticitate ale componentelor M şi f sunt în mod obişnuit complementare. diferenţele dintre caracteristicile de rezistenţă mecanică ale materialelor componente ale compozitului solicitat la temperaturi ridicate sunt considerabile şi efectul de durificare produs de fibre este foarte important (mult mai mare decât cel produs în cazul solicitării compozitului la temperatura ambiantă).00 Caracteristicile mecanice la ta Rmf. iar caracteristicile de comportare la fluaj ( rezistenţa tehnică de durată RrT/ τ şi limita tehnică de fluaj RεT/ τ − v. turbinele cu gaze şi alte componente pentru aeronautică) sunt prezentate în tabelul 12. N/mm2 2400 2250 1140 2100 1600 1700 Af. această afirmaţie este validată de datele prezentate în tabelul 12.

0 4.40 0.9 112. N/mm2 1640 780 1200 1520 2100 890 1110 1190 300 200 2640 1110 1170 1630 1750 500 450 1590 660 1750 1060 730 360 400 Rezistenţa mecanică R specifică KR = mC .5 35.36 0.5 30.2 11. datorită capacităţii substanţiale de deformare plastică înainte de rupere.17 0.8 76.18 Rezistenţa la tracţiune RmC.77 0.29 0.7 8. particularităţile metodelor şi procedeelor tehnologice de fabricare sunt factori foarte importanţi de influenţă ai calităţii unor astfel de materiale.0 4.73 0.3 7. structura şi proprietăţile compozitelor durificate cu fibre sunt influenţate esenţial de natura şi intensitatea legăturilor interfaciale produse între componentele M şi f ale acestor materiale. 5.10 0.6 5. disipează prin deformare plastică cea mai mare parte a energiei disponibile pentru extinderea fisurilor şi crează la vârful fisurilor enclave plastice ce micşorează drastic efectul de concentrare a tensiunilor mecanice produs de prezenţa fisurilor.0 2.0 11.44 0. care. deoarece aceste legături se crează la elaborarea compozitelor.20 0.82 0.70 0.0 − 37. Tabelul 12.2 48.30 0.0 Aşa cum a rezultat din cele prezentate anterior.14 0. În mod obişnuit materialele 288 .19 0.7 4. − propagarea fisurilor iniţiate în fibre este blocată (frânată) de matricea compozitului. Date privind caracteristicile principalelor compozite durificate cu fibre Componentele materialului Matricea Răşină epoxidică Răşină epoxidică Răşină epoxidică Răşină epoxidică Răşină epoxidică Aluminiu Aluminiu Aluminiu Aluminiu Aluminiu Nichel Nichel Nichel Fier Aliaj Ni-Cr Aliaj Ni-Cr Argint Argint Titan Cupru Tantal Cobalt Cobalt Oţel inoxidabil Fibrele Sticlă Whiskers Al2O3 Carbon Kevlar Filamente B SiO2 Al2O3 Oţel Filamente B Whiskers B4C Filamente B Filamente W Whiskers Al2O3 Whiskers Al2O3 Al2O3 Filamente W Oţel Al2O3 Filamente W Filamente W Filamente Ta2C Filamente W Filamente Mo Filamente W Fracţia volumică a fibrelor vf 0.22 0.08 0.10 0.0 10.67 0.0 18.47 0.0 7.35 0. ρg km 77.09 0.6 15.6 36.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fragmente ale fibrelor fisurate (sparte) care prezintă o lungime superioară lungimii critice.24 0.25 0.0 6.6 21.

compozitele cu fibre de carbon şi matrice de nichel (la care metoda infiltrării nu dă rezultate bune. cum ar fi: − simpla lipire. având structurile prezentate în figura 12.20. o variantă a acestei metode o reprezintă depunerea pe fibrele aliniate în direcţia de armare dorită a materialului matricei. cu această tehnologie fiind realizate (la temperaturi apropiate de ta). de exemplu. − depunerea chimică a matricei în jurul fibrelor. deoarece nichelul topit atacă şi deteriorează fibrele de carbon) şi compozitele cu fibre de oţel şi matrice de nichel. această metodă permiţând fabricarea materialelor compozite cu matrice metalică şi trihite ceramice (de exemplu. iar matricea se depune pe fibre prin cementarea acestora în băi de săruri sau în mediu gazos. fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită.care se poate supune ulterior şi unor operaţii de prelucrare prin deformare plastică la cald pentru mărirea fracţiei volumice a fibrelor în materialul compozit. topit sub formă de picături fine cu ajutorul unui jet de plasmă. prin această metodă fiind realizate. b − fibre de oţel . materialul matricei este adus în stare topită.12. fibrele se aliniază şi se dispun în straturi alternante cu matricea. de 289 Fig. fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite compozite durificate cu fibre se realizează prin metode şi procedee tehnologice indirecte (fibrele şi matricea se fabrică independent şi se supun apoi agregării sub formă de material compozit). − depunerea electrolitică a matricei în jurul fibrelor. fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită.20. după care se supun unui proces de agregare prin lipire (realizat în mod obişnuit prin încălzirea şi întărirea prin polimerizare a matricei). se infiltrează între fibre (sub vid sau sub presiunea unui gaz inert) şi prin solidificare determină formarea compozitului. Microstructura compozitelor cu matrice de nichel durificată cu: a − fibre de carbon. compozitele cu trihite de safir în matrice de argint). această metodă fiind utilizată frecvent pentru realizarea compozitelor cu fibre de sticlă sau de carbon şi matricea din răşini sintetice − infiltrarea. după care se depune electrolitic între ele materialul matricei.

21.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR exemplu. dar prezintă dezavantajul că fracţia volumică a fibrelor nu se poate regla. Structura semifabricatului utilizat pentru obţinrea prin deformare plastică a compozitului cu fibre de W şi matrice din oţel inoxidabil Fig. având structura prezentată în figura 12. 12. tragere sau extrudare) pentru obţinerea materialului compozit.22.Nb). fazele din structura unor aliaje eutectice reprezintă materialele componente ale compozitului. − încorporarea fibrelor prin deformarea plastică a matricei. un pachet realizat din straturi alternante de fibre şi matrice (sub formă de folie). Structura compozitului cu fibre de W şi matrice de soluţie solidă Ni(W) obţinut prin solidificarea dirijată a aliajului eutectic Ni − W − solidificarea unidirecţională a eutecticelor. această tehnologie permiţând obţinerea compozitelor cu fibre de bor şi matrice de aluminiu şi a celor cu fibre de wolfram şi matrice de oţel inoxidabil. 290 . a compozitelor cu fibre de carbură de tantal şi matrice de soluţie solidă Co(Ta. Pentru obţinerea unor materiale compozite durificate cu fibre se utilizează în prezent şi metode şi procedee tehnologice directe (fibrele şi matricea se realizează împreună şi sunt supuse unor prelucrări menite să asigure realizarea compozitului cu caracteristicile de utilizare dorite). se supune deformării plastice la cald (prin laminare. cum ar fi: Fig. această tehnologie fiind utilizată. pentru realizarea compozitelor cu fibre de wolfram şi matrice de soluţie solidă Ni(W).22. a compozitelor cu fibre de compus Al3Ni şi matrice de aluminiu. metoda asigură legături interfaciale foarte puternice între matricea şi fibrele materialului compozit.C) şi a celor cu fibre de compus Nb8Fe7Cr2 şi matrice de soluţie solidă Fe(Cr. fiind impusă de raportul cantitativ al fazelor componente ale structurii aliajelor eutectice. de exemplu.21. iar faza care are rolul fibrelor durificatoare capătă dispunerea şi orientarea necesare prin solidificarea dirijată unidirecţional a aliajelor turnate în forme.12. având structura celui prezentat în figura 12. compozitele cu trihite de oxid de aluminiu şi matrice de titan şi compozitele cu fibre de carbură de siliciu şi matrice de molibden.

Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite

− formarea fibrelor prin deformarea plastică a aliajelor bifazice; materialele bifazice, având în structură o fază f cu modul de elasticitate ridicat şi rezistenţă mecanică la cald mare şi o fază M cu plasticitate ridicată şi rezistenţă mare la oxidare la temperaturi înalte, se supun prelucrării prin deformare plastică la rece, iar tendinţa naturală de formare a structurii fibroase (de alungire a grăunţilor cristalini în direcţia deformării) determină distribuirea fazei f sub formă de fibre în faza M ce capătă rolul de matrice; această tehnologie permite obţinerea unor materiale compozite cu foarte bune proprietăţi de refractaritate ( de exemplu, prin deformarea plastică la rece, cu un grad de deformare GD ≅ 90 %, a agragatului compozit obţinut prin infiltrarea în pulbere de wolfram a aliajului lichid Ni−Cr rezultă un compozit cu fibre aliniate care are rezistenţa la rupere, la t t = 870 oC, RmC = 430...450 N/mm2 (în timp ce matricea din aliaj Ni − Cr are
t RmC = 48...50 N/mm2). Toate aspectele anterior prezentate conduc la concluzia că utilizarea materialelor compozite durificate cu fibre trebuie extinsă în viitor; singurul argument care (în prezent) limitează folosirea acestor materiale în diverse aplicaţii tehnice îl constituie costul lor de elaborare ridicat.

Cuvinte cheie
agregare prin lipire, 289 alburn, 275 cambiu, 275 canal rezinifer, 276 compozit durificat cu fibre, 284 densitate lemn absolută, convenţională, 277 depunere chimică, 289 depunere electrolitică, 289 duramen, 275 duritate Janca, 280 enclavă plastică, 288 fibră lemnoasă, 276 fracţie volumică, 270 furnir, 282 hemiceluloză, 276 încorporare, 290 inel anual, 275 infiltrare, 289 izodeformaţie, 270 izotensiune, 272 liber, 275 lignină, 276 lungime critică a fibrelor, 284 matrice, 269 panel, 282 plăci celulare, 282 plăci din aşchii de lemn – PAL, 282 plăci din fibre de lemn – PFL, 282 procedee tehnologice directe, 290 procedee tehnologice indirecte, 289 raport de formă al fibrelor, 284 raport de transfer al sarcinilor, 285 rază medulară, 276 ritidom, 274 solidificare unidirecţională, 290 trahee, 276 traheidă, 276 trihite (fibre whiskers), 285 vas lemnos, 275 zona de acţiune a fibrei, 271

291

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

Bibliografie
1. Shakelford J. Introduction to Materials Science for Engineers, Macmillan Publishing Commpany, New York, 1988 2. Gâdea S., Petrescu M., Metalurgie fizică şi studiul metalelor, vol. II, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981 3. Van Vlack L., Elements of Materials Science and Engineering, Addison – Wesley Publishing Company, Massachusetts, 1985 4. Pavel A., Surse şi riscuri de avarie în petrol − petrochimie – chimie, vol. I, Universitatea din Ploieşti, Ploieşti, 1993 5. * * * Hütte – Manualul inginerului. Fundamente. Traducere din limba germană după ediţia a 29 – a, Editura Tehnică, Bucureşti, 1995 6. Broutman L.J., Composite materials. Fracture and fatigue, Academic Press, New York, 1994 7. Suciu P. Lemnul – structură, proprietăţi, tehnologie, Editura Ceres, Bucureşti, 1985

Teste de autoevaluare
T.12.1. Care din următoarele materiale aparţin categoriei agregatelor compozite: a) betonul; b) oţelul carbon hipoeutectoid; c) cermetul cu particule de Al2O3 înglobate într-o matrice de fier; d) lemnul? T.12.2. Care din următoarele materiale aparţin categoriei compozitelor stratificate: a) fonta emailată; b) panelul; c) placajul; d) polistirenul expandat? T.12.3. Care din următoarele materiale aparţin categoriei compozitelor cu fibre: a) cimentul; b) betonul armat; c) fonta albă hipoeutectică; d) compozitul cu filamente de carbură de bor orientate unidirecţional într-o matrice de aluminiu? T.12.4. Care din următorii factori influenţează proprietăţile materialelor compozite: a) proprietătile materialelor componente; b) concentraţiile (masice sau volumice) ale materialelor componente; c) structura şi proprietăţile zonelor de legătură (interfaciale) dintre materialele componente; d) distribuţia materialelor componente în structura compozitului? T.12.5. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate în cazul unui compozit cu fibre orientate unidirecţional, solicitat la tracţiune în lungul fibrelor: a) este respectată condiţia de izodeformaţie; b) este respectată condiţia de izotensiune; c) efectul durificator al fibrelor se manifestă numai dacă fracţia
292

Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite

volumică a fibrelor depăşeşte o valoare critică; d) efectul durificator al fibrelor se manifestă numai dacă fracţia volumică a fibrelor este mai mică decât o valoare critică? T.12.6. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate în cazul unui compozit cu fibre orientate unidirecţional, solicitat la tracţiune pe o direcţie normală la fibre: a) este respectată condiţia de izodeformaţie; b) este respectată condiţia de izotensiune; c) fracţia volumică a fibrelor nu influenţează comportarea la tracţiune a materialului compozit; d) tensiunile generate în fibre, în matrice şi în materialul compozit de solicitarea la tracţiune sunt egale? T.12.7. Care dintre următoarele afirmaţii privind structura la scară macroscopică a trunchiului unui arbore sunt adevărate: a) zona exterioară a trunchiului este denumită coajă sau scoarţă; b) partea exteriaoră a scoarţei este denumită alburn; c) partea interioară a scoarţei este denumită liber; d) liberul este partea interioară a scoarţei, care se dezvoltă anual şi este alcătuită din vase, fibre liberiene şi ţesuturi de parenchim? T.12.8. Care dintre următoarele afirmaţii privind structura la scară macroscopică a trunchiului unui arbore sunt adevărate: a) zona interioară a trunchiului este denumită lemn; b) partea exterioară a lemnului este denumită alburn; c) partea centrală a lemnului este denumită duramen; d) duramenul este partea lemnului situată între alburn şi măduvă? T.12.9. Care dintre următoarele elemente aparţin constituţiei anatomice (structurii la scară microscopică) a lemnului: a) traheele; b) fibrele lemnoase; c) razele medulare; d) canalele rezinifere? T.12.10. Care element din constituţia anatomică a lemnului este alcătuit din şiruri de celule moarte, alungite, cu pereţii lignificaţi şi cu spaţiul interior (golit de conţinutul celular) foarte îngust, strâns legate între ele: a) traheele; b) fibrele lemnoase; c) razele medulare; d) canalele rezinifere? T.12.11. Care dintre următoarele elemente chimice intră în alcătuirea fibrelor lemnoase (celulozice) şi matricei din hemiceluloză şi lignină, care definesc structura de material compozit a lemnului: a) magneziul; b) carbonul; c) oxigenul; d) hidrogenul? T.12.12. Care dintre următoarele definiţii privind densitatea lemnului sunt corecte: a) densitatea lemnului verde reprezintă masa unităţii de volum a lemnului saturat în apă; b) densitatea absolută a lemnului reprezintă masa unităţii de volum a lemnului uscat artificial la 105 oC; c) densitatea convenţională este raportul dintre masa de lemn verde şi volumul de lemn anhidru care se obţine din aceasta; d) densitatea convenţională este raportul dintre masa de lemn anhidru şi volumul de lemn verde din care aceasta s-a obţinut? T.12.13. Care din următoarele afirmaţii privind caracteristicile mecanice ale lemnului sunt adevărate: a) pentru lemn şi produsele din lemn se poate defini
293

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

(ca şi la unele materiale metalice) o caracteristică mecanică numită rezistenţă la oboseală; b) duritatea Brinell a lemnului se defineşte la fel ca în cazul materialelor metalice; c) prezenţa concenratorilor de tensiuni de tipul crestăturilor marginale sau orificiilor nu influenţează comportarea la rupere a lemnului; d) caracteristicile mecanice ale lemnului nu depind de direcţia pe care sunt măsurate, lemnul fiind un material compozit izotrop? T.12.14. Care dintre următoarele semifabricate realizate din lemn se pot considera materiale compozite stratificate: a) grinzile; b) panelul; c) plăcile melaminate din aşchii de lemn; d) plăci extrudate din aşchii de lemn? T.12.15. Care dintre următorii factori influenţează caracteristicile mecanice ale compozitelor durificate cu fibre: a) lungimea fibrelor; b) raportul de formă al fibrelor; c) măsura unghiului dintre direcţia orientării fibrelor şi direcţia de aplicare a solicitărilor mecanice; d) fracţia volumică a fibrelor? T.12.16. Care dintre următoarele afirmaţii privind comportarea la solicitări mecanice a compozitelor durificate cu fibre sunt adevărate: a) comportarea solidară a componentelor la solicitarea mecanică la tracţiune în lungul fibrelor a unui astfel de compozit este determinată de legăturile interfaciale puternice create între M şi f la elaborarea materialului; b) rezistenţa mecanică a unui astfel de compozit este ridicată, dacă fracţia volumică a fibrelor înglobate în material este suficient de mare, astfel că orice porţiune din materialul matricei se află integral într-o zonă de acţiune a unei fibre; c) cu cât raportul de transfer al sarcinilor este mai mic, cu atât materialul compozit are o comportare mai eficientă în ceea ce priveşte conlucrarea între M şi f şi poate prelua solicitări mecanice de intensitate mai ridicată; d) rezistenţa mecanică a unui astfel de compozit este ridicată, dacă fracţia volumică a fibrelor înglobate în material este suficient de mică şi o parte din materialul matricei se află în afara zonelor de acţiune ale fibrelor? T.12.17. Care dintre următoarele afirmaţii privind elaborarea materialelor compozite durificate cu fibre sunt adevărate: a) la elaborarea prin infiltrare, fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită, materialul matricei este adus în stare topită, se infiltrează între fibre (sub vid sau sub presiunea unui gaz inert) şi prin solidificare determină formarea compozitului; b) la elaborarea prin depunerea chimică a matricei în jurul fibrelor, fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită, iar matricea se depune pe fibre prin cementarea acestora în băi de săruri sau în mediu gazos; c) la elaborarea prin încorporarea fibrelor prin deformarea plastică a matricei, un pachet realizat din straturi alternante de fibre şi matrice (sub formă de folie) se supune deformării plastice la cald prin laminare, tragere sau extrudare; d) la elaborarea prin solidificarea unidirecţională a eutecticelor, fazele din structura unui aliaj eutectic reprezintă materialele componente ale compozitului, iar faza care are rolul fibrelor durificatoare capătă dispunerea şi orientarea necesare prin solidificarea dirijată unidirecţional a aliajului turnat?
294

Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite

Aplicaţii
A.12.1. Un material compozit cu fibre de sticlă înglobate într-o matrice de răşină epoxidică are fracţia volumică a fibrelor vf = 0,70. Ştiind că fibrele de sticlă au densitatea ρf = 2540 kg/m3, iar matricea din răşină epoxidică are densitatea ρM = 1210 kg/m3, să se determine concentraţia masică a fibrelor în materialul compozit %fm şi densitatea compozitului ρC. Rezolvare Considerând că materialul compozit are volumul VC, iar volumele fibrelor şi matricei sunt Vf , VM, se obţin relaţiile: Vf = VCvf , VM = VC(1 – vf) şi VC = Vf + VM . Masele corespunzătoare volumelor Vf , VM şi VC sunt Mf = VCvfρf, MM = VC(1 – vf)ρM şi MC = Mf + MM, iar densitatea compozitului este dată de o relaţie de forma (12.5): ρC = ρM(1 – vf) + ρfvf; pentru datele precizate în enunţul aplicaţiei se obţine: ρC = 1210(1 – 0,70) + 2540⋅0,70 = 2141 kg/m3. Concentraţia volumică a fibrelor în materialul compozit este %fV = 100vf, iar concentraţia masică a acestora este dată de relaţia (stabilită utilizând ρf raţionamentul prezentat la rezolvarea aplicaţiei A.2.4): % f m = 100v f ; pentru ρ datele precizate în enunţul aplicaţiei se obţine: % f m = 100 ⋅ 0,7
2540 2141

≅ 83 %.

A.12.2. Un material compozit cu fibre continui de sticlă înglobate în matrice de răşină epoxidică se consideră ca material de referinţă la proiectarea unui nou material compozit (cu aceleaşi componente). Ştiind că matricea are * EM = 6900 N/mm2 şi RmM = 69 N/mm2, fibrele au Ef = 72500 N/mm2 şi Rmf = 3400 N/mm2, iar materialul de referinţă supus încercării la tracţiune în / lungul fibrelor are modulul de elasticitate EC = 46260 N/mm2 şi rezistenţa la
/ rupere RmC = 2050 N/mm2, să se stabilească ce valoare trebuie să aibă fracţia volumica a fibrelor în noul material, pentru ca acesta să prezinte (pe direcţia de orientare a fibrelor) modulul de elasticitate EC ≥ 50000 N/mm2 şi rezistenţa la rupere RmC ≥ 2200 N/mm2. Rezolvare Pentru compozitul de referinţă se pot scrie relaţiile (12.5) şi (12.6) din care rezultă valoarea fracţiei volumice a fibrelor în acest material vf şi mărimea / E − EM 46260 − 6900 rezistenţei conventionale a matricei RmM: v /f = C = = 0, 6 ; 72500 − 6900 E f − EM

295

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR R mC
/

RmM =

− R mf v /f
/ f

1− v

=

2050 − 3400 ⋅ 0,6 1− 0,6

= 25 N/mm 2 . Deoarece pentru noul compozit

sunt, de asemenea, valabile relaţiile (12.5) şi (12.6), se poate determina valoarea fracţiei volumice a fibrelor în acest material vf pentru respectarea condiţiilor impuse în enunţul aplicaţiei, astfel:. Cu datele precizate în enunţul aplicaţiei se obţine: vf ≥ max(0,66; 0,64) Vf ≥ 0,66. De exemplu, adoptând vf = 0,70, rezultă EC = 52820 N/mm2 > 50000 N/mm2 şi Rmc = 2387,5 N/mm2 > 2200 N/mm2. Observaţie Atât pentru materialul compozit de referinţă, cât şi pentru noul material proiectat, fracţiile volumice ale fibrelor depăşesc valaorea critică dată de relaţia R * − RmM 69 − 25 = (12.7): v fcr = mM = 0,013 ; ca urmare, efectul de durificare 3400 − 25 Rmf − RmM datorită înglobării fibrelor în matrice este asigurat la ambele materiale. A.12.3. Un compozit cu fibre continui, este realizat înglobând fibre dintr-un material cu Ef = 80000 N/mm2 într-un material matrice cu EM = 8000 N/mm2. Să se analizeze cum se modifică, în funcţie de fracţia volumică a fibrelor vf, valorile modulului de elasticitate al compozitului EC pe direcţia fibrelor şi pe direcţia normală la fibre. Rezolvare Folosind relaţiile (12.5) şi (12.11) în condiţiile precizate în enunţul aplicaţiei se pot trasa graficele EC = f(vf) prezentate în figura 12.23. Analizând aceste grafice, rezultă că modulul de elasticitate al compozitului pe direcţia de orientare a fibrelor creşte liniar odată cu vf, în timp ce efectul de creştere odată cu vf a modulului de elasticitate al compozitului pe direcţia normală la fibre se manifestă pregnant numai la valori ridicate ale vf .

Fig. 12.23. Diagramele de variaţie, în funcţie de fracţia volumică a fibelor, a modulului de elasticitate determinat în lungul fibrelor şi pe direcţia normală la fibre la un compozit cu fibre de sticlă si matrice de răşină epoxidică 296

Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite

A12.4. Să se determine valoarea exponentului n din relaţia (12.12) pentru un agregat compozit alcătuit dintr-o matrice de cobalt în care sunt înglobate particule dure de carbură de wolfram, cunoscând că modulul de elasticitate al matricei este EM = 207000 N/mm2, modulul de elasticitate al particulelor este Ef = 705000 N/mm2, iar modulul de elasticitate al materialului cu vf = 0,5 este EC = 382000 N/mm2. Rezolvare Înlocuind datele din enunţul aplicaţiei în relaţia (12.12), se obtine ecuaţia exponenţială (transcendentă), cu necunoscuta n: 2 ⋅ 382 n = 207 n + 705 n .Această ecuaţie se poate rezolva pe cale numerică, considerând diverse valori ale necunoscutei n∈[−1;1]\{0}, calculând (pentru fiecare valoare a exponentului n) A = 2 ⋅ 382 n şi B = 207 n + 705 n şi declarând ca soluţie valoarea n pentru care se obţine A = B. Rezultatele utilizării aceastei proceduri de rezolvare sunt diagrafiate în figura 12.24, iar soluţia care se obţine astfel este n → 0 (aceeaşi soluţie rezultând şi prin utilizarea programului de rezolvare numerică a ecuaţiilor al produsului informatic MathCad).

Fig. 12. 24. Determinarea exponentului n din relaţia (12.12) pentru un agregat compozit cu particule de WC înglobate în matrice de Co

Fig.12.25. Diagrama de variaţie, în funcţie de vf, a modulului de elasticitate al agregatului compozit cu particule de WC şi matrice de Co

Observaţie În cazul agregatului compozit analizat, exponentul n din relaţia (12.12) tinde către valoarea zero şi, ca urmare, în această situaţie se poate considera că
297

ecuaţia exponenţială care trebuie rezolvată este: 100n = 0. care modelează analitic variaţia modulului de easticitate al agregatului compozit.25.7. curba CNF redă variaţia în funcţie de vf a modulului de elasticitate determinat pe direcţia normală la fibre la compozitul cu fibre de carbură de wolfram înglobate într-o matrice de cobalt. rezultă vf EC = [0. 6945 = 140625 N/mm2.7 ⋅ 220000 − 0. modulul de elasticitate al materialului f este Ef = 220000 N/mm2.12. Aşa cum s-a precizat în scap.4.4⋅220n. iar soluţia (nebanală) care rezultă prin rezolvarea numerică a acesteia este.5).4 este EC = 100000 N/mm2.26. astfel: EC = lim [ E (1 − v f ) + E v f ] = E M f E f f n→0 n M n f v 1 n 1− v (12. iar modulul de elasticitate al agregatului compozit (cu aceleaşi componente) având vf = 0.12) pentru estimarea modulului de elasticitate al agregatelor compozite la care n → 0. expresia analitică a funcţiei corespunzătoare acestei curbe fiind (12. .12. caracteristicile agregatelor compozite cu structura alcătuită din particulele unui material f distribuite într-o matrice dintr-un material M sunt intermediare celor care se pot determina în lungul fibrelor şi pe direcţia normală la fibre la compozitele cu fibre din material f înglobate în matricea M. Se cunoaşte că modulul de elasticitate al materialului M este EM = 70000 N/mm2.6⋅70n + 0. expresia analitică a funcţiei corespunzătoare acestei curbe fiind (12. se determină valoarea exponentului n din relaţia (12. 6945 + 0.2.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR modulul de elasticitate al materialului este definit.6945.3 ⋅ 70000 −0. 6945 ] 298 − 1 0 . aşa cum se observă în figura 12.12).11). expresia analitică a funcţiei corespunzătoare acestei curbe fiind (12.12) (cu n = − 0. iar variaţia EC. Respectarea acestei reguli de către agregatul compozit cu particule de carbură de wolfram înglobate într-o matrice de cobalt este ilustrată în figura 12. n = − 0.6945). fracţia volumică a particulelor fiind vf = 0. Rezolvare Procedând ca la rezolvarea aplicaţiei A. Să se determine valoarea modulului de elasticitate EC al unui agregat compozit alcătuit dintr-o matrice M în care sunt distribuite uniform particule dintr-un material f.12).18) Datele din enunţul aplicaţie satisfac această egalitate. Folosind relaţia (12. 12. curba AC redă variaţia în funcţie de vf a modulului de elasticitate al agregatului compozit (cvasiizotrop) cu particule de carbură de wolfram uniform distribuite într-o matrice de cobalt. pe baza relaţiei (12. în care: curba CLF redă variaţia în funcţie de vf a modulului de elasticitate determinat în lungul fibrelor la compozitul cu fibre de carbură de wolfram înglobate într-o matrice de cobalt.5.7. se poate determina modulul de elasticitate al agregatului compozit cu = 0. A.18). care se poate considera în locul relaţiei (12.

Diagrama de variaţie.4.6. se obţine: LC = d f = 0. 26.12. Să se stabilească dacă bara de tracţiune rezistă la solicitarea dată de o forţă cu intensitatea F = 7.12) pentru agregatul compozit considerat în aplicaţia A. 12. pentru agregatele compozite cu componentele M şi f precizate în enunţul aplicaţiei este redată în figura 12.12.12.27.94 mm << L Procedând astfel. în funcţie de vf. 2 2 πD π 25 Fig. componentele materialului fiind caracterizate astfel: fibrele de sticlă au Rmf = 3000 N/mm2.15). orientate pe direcţia axei longitudinale a barei şi având diametrul df = 0.5⋅105 N produce tensiuni normale (în 5 4F 4 ⋅ 7. Rmf 1 1 3000 = 0.Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite în funcţie de vf.05 mm şi lungimea L = 50 mm. considerând valoarea lungimii critice a fibrelor Lc dată de relaţia (12. A.5 ⋅ 10 lungul fibrelor) cu intensitatea σ = = = 1528 N/mm2. Determinarea exponentului n din relaţia (12. iar matricea din răşină epoxidică are RmM = 25 N/mm2 şi τrM = 40 N/mm2.7.27.5 Fig.5⋅105 N. O bară de tracţiune cu diametrul D = 25 mm este realizată dintr-un material compozit durificat cu fibre discontinui de sticlă.14).5 Rezistenţa la rupere a materialului compozit se poate determina cu relaţia (12.12. Fracţia volumică a fibrelor materialului compozit este vf = 0. a modulului de elasticitate al agregatului compozit considerat în aplicaţia A.05 4 40 τ rM 4 299 .12. Rezolvare Solicitarea la tracţiune cu forţa F = 7. în care notaţiile au semnificaţii similare celor precizate la rezolvarea aplicaţiei A.

02)0.73) + 2500⋅0. orientate pe direcţia axei longitudinale a barei. Ştiind că matricea compozitului * are RmM = 30 N/mm2.12. forţa de πD 2 tracţiune monoaxială care produce ruperea barei are intensitatea dată de relaţia: πD 2 F= RmC . b) unghiul dintre axa longitudinală a barei şi direcţia orientării fibrelor este θ = 5 o.73.10532) = 461 N/mm2 π 15 2 461 ≅ 8.7) + 3000(1 − 0. 4 a) Dacă fibrele materialului compozit din care este confecţionată bara sunt perfect paralele cu axa longitudinală a barei ( pe direcţia căreia se aplică forţa F). RmM = 80 N/mm2 şi τrM = 40 N/mm2.7 ≅ 2065 N/mm2. 40 cos 5 sin 5 o o . rezistenţa la rupere a compozitului este dată de relaţia (12. L Deoarece σ < RmC. . bara rezistă la solicitarea la tracţiune cu forţa F = 7.02).16). 80 sin 2 5 o ) = min(1847. LC raportul de transfer al sarcinilor fiind foarte redus. Rezolvare Ruperea barei se produce când tensiunile normale generate de solicitarea la 4F tracţiune cu forţa F au intensitatea σ = = RmC şi.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (materialul are o comportare eficientă în ceea ce priveşte conlucrarea între M şi f. să se estimeze intensitatea forţei de tracţiune F la care se produce ruperea barei în următoarele circumstanţe: a) fibrele materialului sunt perfect paralele cu axa longitudinală a barei. rezistenţa la rupere a compozitului RmC este dată de relaţia (12.1⋅104 N.24⋅105 N.θ = min( şi F = 1833 cos 5 2 o . 0. rezultând: RmC . iar fibrele au Rmf = 2500 N/mm2.461.5⋅105 N. RmC = 30(1 − 0. A. rezultând: π 15 2 1833 ≅ 3.73 ≅ 1833 N/mm2 şi F = 4 b) Dacă fibrele materialului compozit din care este realizată bara sunt orientate sub un unghi θ = 5 o faţa de direcţia axei longitudinale a barei. Diminuarea considerabilă a rezistenţei mecanice a 4 barei în acest caz este datorată faptului că măsura unghiului θ este mai mare decât valoarea critică dată de relaţia (12. fracţia volumică a fibrelor fiind vf = 0. iar ≅ L L RmC = RmM (1 − v f ) + Rmf (1 − C )v f = 25(1 − 0.7. ca urmare.17): θ cr = arctg 300 40 1833 = 1o15’. O bară de tracţiune cu diametrul D = 15 mm este realizată dintr-un material compozit cu fibre continui.6).

Realizarea de produse din materiale metalice care nu pot fi elaborate şi prelucrate primar prin tehnologiile clasice de topire – turnare: • piese (filamente. Tehnologiile de realizare a produselor prin metoda agregării pulberilor sunt aplicate de obicei în două scopuri: A. amestecul de pulberi este adus apoi la forma dorită (corespunzătoare produselor). oxizi metalici. numit sinterizare.) cu dimensiunile cuprinse între 0. care conferă produselor compactitatea şi caracteristicile de utilizare dictate de aplicaţia căreia sunt destinate produsele. nemetalice) utilizate în metalurgia pulberilor sunt materiale formate din granule (particule) de metale pure. duze pentru ejectarea 301 . metodelor şi procedeelor tehnologice de obţinere a pulberilor (preponderent metalice) şi de utilizare a lor pentru realizarea de produse cu diverse destinaţii fac obiectul unei ramuri a metalurgiei numită metalurgia pulberilor . sulfuri etc.1. uneori amestecate şi cu pulberi nemetalice. tehnologiile de realizare a semifabricatelor şi pieselor pentru diverse aplicaţii din pulberi metalice.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi Capitolul 13 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR REALIZATE PRIN AGREGARE DE PULBERI 13. La fabricarea produselor prin metoda agregării pulberilor. Introducere În tehnica actuală se utilizează. cu perspective mari de extindere în viitor. Studiul şi aplicarea industrială a proceselor. uneori. iar comprimatele de pulberi astfel obţinute se supun unui tratament termic. aliaje sau compuşi chimici (intermetalici.1 µm şi 1 mm. plăcuţe pentru tuburi electronice. cu sau fără presare. Pulberile (metalice şi. materiile prime sub formă de pulberi (de diverse sortimente compoziţionale şi/sau granulometrice) sunt amestecate în proporţiile necesare produselor care trebuie realizate.

diamant – metale etc. Nb etc. 13. având structura alcătuită dintr-o fază oxidică − ceramică (Al2O3. din materiale care pot fi elaborate în stare topită. • piese poroase cu diverse destinaţii: cuzineţi poroşi autoungători din bronzuri cu staniu sau din aliaje Fe – Cu. Co. compozitelor cu metale şi nemetale (Cu – grafit. echipamente de calcul automat etc. elemente de fricţiune.) se folosesc pe scară largă astfel de piese sinterizate (roţi dinţate. segmenţi. care. magneţi etc. Cr.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR gazelor fierbinţi electrozi nefuzibili pentru sudare etc. oţeluri inoxidabile sau aliaje Monel. Fe – mase plastice. Al. în construcţia de maşini (automobile. ZrO2 etc. TaC etc. de tipul unor agregate compozite. TiC. inele. deoarece implică consumuri exagerate de materiale şi conduce la obţinerea de semifabricate cu precizia necorespunzătoare a formei şi dimensiunilor. Realizarea de produse cu dimensiuni mici şi forme complicate. garnituri. echipamente electrocasnice. Mo – Ag. materia primă sub formă de material metalic turnat. electrozi poroşi din nichel sau argint pentru echipamentele utilizate în electrochimie etc. Ni – Fe etc. burete de 302 .) din materiale de tipul cermeturilor. având structura alcătuită din particule de carburi metalice dure (WC. Fe. ce impune aplicarea unor operaţii tehnologice de finisare laborioase şi costisitoare.) înglobată într-o matrice metalică (Fe. care este folosită în prezent pentru realizarea pulberilor de Mn. aliaje Fe – Al. având componentele cu ts foarte diferite şi/sau cu solubilităţi foarte reduse în stare lichidă. Co. B. Ni. Sb.2.). cuzineţi. contacte electrice. care.. Ta. • piese (scule aşchietoare. pârghii. Ni etc. tacheţi. dar a căror fabricare prin turnare nu este eficientă. W – Cu. la aplicarea acestei metode. filtre metalice din bronzuri. se obţin foarte greu în stare topită). Mo. având ts ridicate. magneţi etc. • piese (plăcuţe şi scule pentru prelucrarea prin aşchiere a materialelor metalice) din materiale dure. Cr. Mo2C. pistoane.) sau pseudoaliajelor (aliajele W – Ag. se obţin greu în stare lichidă şi se impurifică uşor. Mo – Cu etc.). cu mărimea particulelor între 20 µm şi 1 mm şi forma predominant lamelară..) din metale greu fuzibile (W.). Mo etc. Principalele metode mecanice folosite în practica industrială pentru obţinerea pulberilor sunt: • Metoda măcinării. Obţinerea şi caracterizarea pulberilor Pentru obţinerea pulberilor se utilizează două categorii de metode tehnologice: metodele mecanice şi metodele fizico – chimice.). realizate mai ales din pulberi feroase. reacţionând puternic cu căptuşeala ceramică a agregatelor de elaborare – turnare.. Fe – Cr.) înglobate într-o matrice metalică tenace (Co. came.

de exemplu.. cu mărimea particulelor între 0. aplicată actual pentru fabricarea pulberilor de Ag. o transformă în pulbere de fier pur. metoda permite şi obţinerea pulberilor cu particule bimetalice.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi minereu. este transformată în pulbere prin măcinare în mori cu bile sau în mori cu vârtej. la folosirea acestei metode. Pt. sârme etc. în stare măcinată este supusă acţiunii unui agent chimic (pulbere de cocs sau gaz metan). se transformă (în anumite condiţii de temperatură şi presiune. oţeluri etc. care se pot transforma uşor în pulberi prin măcinare. Cr. • Metoda carbonil. la aplicarea acestei metode. Sn. Ni. Al.. apă etc. Fe – Cr. aliaje Fe – Ni. Ta.. aplicată actual pentru realizarea pulberilor de Fe. suferă impactul cu mai multe jeturi (de aer. Au. rezultă precipitate granulare de plumb acoperite cu cupru. materia primă sub formă de aşchii ale metalului (Me) care trebuie adus în formă de pulbere este introdusă într-un cuptor tubular. Al etc. specifice fiecărui metal) în carbonil metalic Men(CO)m (condensat sub formă de lichid vâscos). care se transformă în particule de pulbere prin solidificarea într-o baie de răcire. iar ca agent chimic pulberea fină de Pb. Cu. materia primă sub formă de soluţii apoase sau topituri de săruri metalice este descompusă prin electroliză. materia primă sub formă de soluţie apoasă a sărurilor metalului (Me) care trebuie obţinut sub formă de pulbere este supusă unui agent chimic (pulbere de Zn. Principalele metode fizico – chimice de elaborare a puberilor metalice sunt: • Metoda reducerii oxizilor. Fe – Ni – Mo etc. Ni – Mo. la aplicarea acestei tehnologii. W.) care produce precipitarea metalului (Me) sub formă de pulbere. bronzuri. • Metoda electrolitică. cu mărimea particulelor între 0. Cr. Cd.. la folosirea acestei tehnologii. aplicată pentru realizarea pulberilor de Fe. cu mărimea particulelor între 20 µm şi 400 µm şi forma predominant sferoidală. • Metoda pulverizării din fază lichidă. V. materia primă sub formă de minereu oxidic de fier sau arsură de fier.1 µm şi 100 µm şi forma aciculară (dendritică). spongioase sau pulverulente. producând reducerea oxizilor. Ni. vapori. Ni. Fe. iar descompunerea prin volatilizare a acestuia determină formarea oxidului de carbon (care se reutilizează în proces) şi pulberii metalului Me. Cu. este supusă acţiunii unui curent de oxid de carbon. alame. Co. aliaje Fe – Ni. precipitate obţinute prin electoliză. • Metoda precipitării din soluţii apoase. folosită în prezent pentru obţinerea pulberilor de Fe. folosind ca materie primă soluţia de acetat de cupru. Cu. care. 303 . materia primă sub formă de metal sau aliaj topit se scurge dintr-un creuzet (printr-o duză calibrată). Pt etc. Co. Zn. Ni – Co etc. aşchii. la utilizarea acestei metode. Fe. Au.1 µm şi 10 µm şi forma sferoidală.) şi este pulverizată în picături fine. utilizată în prezent pentru obţinerea pulberilor de Ni. obţinându-se depozite catodice compacte − fragile. Fe – Mo.

1. particulele pulberilor metalice uzuale au structura internă spongioasă (cu macropori deschişi). • structura internă a particulelor.5). aşa cum se poate observa în figura 13. • calitatea suprafeţei particulelor. • mărimea particulelor.2. raportată la masa sau volumul lor efectiv. Principalele caracteristici fizice ale pulberilor metalice sunt: • forma particulelor.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Pulberile metalice prezintă o serie de caracteristici fizico – chimice şi tehnologice care influenţează esenţial calitatea produselor obţinute prin agregarea lor. aşa cum se poate observa în figura 13. această caracteristică se defineşte ca fiind volumul ocupat de unitatea de masă de pulbere vărsată liber (netasată) într-un vas de măsurare. pulberile metalice uzuale au particulele cu suprafeţe neregulate şi rugoase. trei grupe de pulberi: pulberile cu particule fibroase (aciculare). pulberile metalice uzuale au granulaţia eterogenă. poroasă (cu macropori închişi) sau compactă (fără macroporozităţi). funcţia erorilor – v. existând însă şi pulberi ale căror particule au suprafeţe netede şi regulate. pentru exprimarea acestei caracteristici se folosesc două mărimi: diametrul echivalent al particulelor sau mărimea celui mai mic ochi de sită prin care acestea pot trece. b − particule lamelare. pulberile cu particule lamelare (platiforme) şi pulberile cu particule echiaxiale (sferoidale. c − particule sferoidale . Principalele forme ale particulelor pulberilor utilizate în metalurgia pulberilor: a − particule aciculare.6. mărimea particulelor acestora încadrându-se într-un domeniu mai mult sau mai puţin extins. această caracteristică se exprimă de obicei prin mărimea suprafeţei totale a particulelor. 13. poliedrice ). aplicaţia A. inclusiv a macroporilor deschişi conţinuţi de acestea. compoziţia granulometrică a unei pulberi metalice putându-se exprima prin fracţiile granulometrice ale particulelor de diferite mărimi ce intră în alcătuirea pulberii. . definite. distingându-se din acest punct de vedere.1. o caracteristică derivată a acesteia fiind densitatea de umplere ρu = 304 1 Vu Fig. • suprafaţa specifică a particulelor. această caracteristică se apreciază pe baza raportului dintre cele trei dimensiuni caracteristice ale particulelor. cu ajutorul histogramelor granulometrice ale pulberii şi modelate analitic cu ajutorul unei funcţii de distribuţie a granulaţiei pulberii (de obicei. • volumul specific de umplere Vu.

30 % mai mic decât Vu. se poate defini caracteristica numită grad de V − Vsc . cunoaşterea ei fiind deosebit de importantă pentru reglarea corectă a dispozitivelor de dozare a pulberilor folosite la realizarea unui anumit produs. 13. • densitatea de presare ρpr şi compactitatea de presare Cpr. ρpr reprezentând masa unităţii de volum a unei pulberi supuse unei presiuni de compactizare p. O.. C u = Ve Vu 100 = ρu ρe 100 . iar Cpr fiind C pr = 305 ρp ρe 100 . această caracteristică este definită ca fiind raportul procentual dintre volumul efectiv al particulelor pulberii Ve şi volumul de umplere Vu. P etc. pentru pulberile metalice uzuale Vsc fiind cu 20. o caracteristică derivată este porozitatea de umplere Pu = 100 − Cu. • volumul specific de scuturare Vsc.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi • compactitatea de umplere Cu. cunoscând (pentru o pulbere metalică dată) Vsc şi Vu.2.) al particulelor şi rezistenţa la oxidare a particulelor. această caracteristică reprezintă volumul ocupat de unitatea de masă de pulbere după tasarea ei prin scuturare intensă. ρe fiind densitatea materialului particulelor pulberii. S. Principalele caracteristici tehnologice ale pulberilor metalice sunt: • fluiditatea. aceste caracteristici exprimă presabilitatea pulberilor. această caracteristică se defineşte ca fiind cantitatea (masa) de pulbere ce se scurge în unitatea de timp prin orificiul calibrat al unei pâlnii şi este dependentă în special de calitatea suprafeţei particulelor şi de compoziţia granulometrică a pulberilor.. b − gamă îngustă de dimensiuni ale particulelor Principalele caracteristici chimice ale pulberilor metalice sunt conţinutul de impurităţi (C. îndesare (prin scuturare) I s = u Vu Fig. Si. . aceste caracteristici depinzând de natura materialului particulelor şi de metoda folosită pentru obţinerea pulberilor. Definirea granulaţiei cu ajutorul histogramei granulometrice pentru pulberile cu: a − gamă largă de dimensiuni ale particulelor.

iar suprafeţele să prezinte aspect rugos. 13. care este influenţată nu numai de forma particulelor pulberilor şi. datorită multiplelor imperfecţiuni cristaline (de tipul vacanţelor. ci şi de rugozitatea suprafeţelor particulelor care alcătuiesc pulberile (care poate determina modificări esenţiale ale mobilităţii reciproce a particulelor pulberilor la vărsarea şi/sau presarea lor în matriţele utilizate la obţinerea produselor sinterizate). difuzie etc. La obţinerea produselor prin agregare de pulberi trebuie să se ţină seama de următoarele particularităţi privind caracteristicile şi comportarea pulberilor: • terminarea bruscă a structurii cristaline pe suprafeţele libere ale particulelor pulberilor metalice face ca atomii aflaţi pe aceste suprafeţe. corodare.. care să-şi păstreze forma şi să nu sufere pierderi masice în timpul manipulărilor la care este supus în procesul de fabricare a produselor. pentru pulberile: a − cu gamă largă de dimensiuni ale particulelor. Vs şi Pu) depinde esenţial de fluiditatea pulberilor. în funcţie de compoziţia granulometrică. de compoziţia granulometrică a pulberilor. dislocaţiilor sau defectelor de împachetare) pe care le conţin. să aibă o mobilitate accentuată şi o mare capacitate de a atrage electroni. care definesc interacţiunea complexă dintre particulele pulberilor şi dintre particule şi mediul (gazos sau lichid) cu care acestea vin în contact în cursul operaţiilor de realizare a produselor sinterizate. această caracteristică exprimă capacitatea unei pulberi de a da prin presare un semifabricat suficient de rezistent. oxidare. • realizarea unei împachetări compacte a particulelor pulberilor (micşorarea valorilor caracteristicilor Vu.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • rezistenţa muchiilor. caracterul rugos al suprafeţelor libere şi starea de nesaturare electronică a atomilor de pe aceste suprafeţe determină o reactivitate accentuată a acestora.3.3. b − cu gamă îngustă de dimensiuni ale particulelor 306 . contribuind la intensificarea proceselor de adsorbţie. cu orbitalele electronice incomplete. Fig. aşa cum sugerează schemele din figura 13. Compactitatea de umplere. denumirea ei fiind determinată de faptul că rezistenţa mecanică a oricărui semifabricat obţinut prin presarea unei pulberi depinde în principal de comportarea zonelor sale cu sensibilitate maximă la degradare: muchiile ascuţite şi pereţii foarte subţiri.

aşa cum se poate observa în figura 13.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi Fig. astfel de legături apar între particulele pulberilor metalice la simpla lor vărsare sau tasare în matriţele folosite la realizarea produselor şi sunt (în general) instabile. diminuează compactitatea de umplere. Schema micşorării compactităţii pulberilor la formarea aglomeratelor şi agregatelor de particule • pe măsură ce dimensiunile particulelor pulberilor se micşorează. schematizate în figura 13. gradul de îndesare şi compactitatea de presare a pulberilor şi determină obţinerea de produse cu porozitate excesivă (inacceptabilă). neputând asigura gradul de consolidare necesar pentru ca produsele să-şi păstreze configuraţia la extragerea din matriţe. iar influenţele rugozităţii suprafeţelor libere ale particulelor şi reactivităţii acestor suprafeţe devin mai importante. se desfăşoară în mai multe etape.13.5: • crearea legăturilor punctiforme între particule. 13. suprafaţa lor specifică se măreşte. care conduc la formarea în masa pulberilor a unor aglomerate (grupări de particule ferm legate între ele prin forţe superficiale de adeziune) şi a unor agregate (grupări de aglomerate slab legate între ele şi uşor de dezintegrat prin acţiuni mecanice). deoarece. Aceste procese. • creşterea legăturilor punctiforme şi formarea suprafeţelor de 307 .3. aşa cum s-a arătat anterior. determinând apariţia unor fenomene de frecare şi adeziune între particule. formarea aglomeratelor şi agregatelor trebuie împedicată. soluţia tehnologică cea mai indicată în acest scop constând în utilizarea unor substanţe lubrifiante (depuse pe particulele pulberilor sau adăugate la dozarea şi amestecarea pulberilor în vederea realizării produselor sinterizate).4.4. Transformările structurale la presarea şi sinterizarea pulberilor Procesele esenţiale ce trebuie realizate pentru obţinerea produselor prin metoda agregării pulberilor constau în formarea legăturilor de consolidare a particulelor pulberii sau amestecului de pulberi utilizate ca materie primă.

De obicei cele două operaţii se realizează succesiv.13. agregatele de pulberi capătă o structură cristalină nouă. Principalelor etape de formare a legăturilor de consolidare la realizarea produselor prin agregare de pulberi: a − formarea legăturilor punctiforme.5. aceste procese sunt declanşate prin presarea pulberilor în matriţe (care determină compactizarea pulberilor prin redistribuirea particulelor. care determină creşterea mobilităţii atomilor particulelor pulberilor. prin încălzirea pulberilor presate. ale cărei cristale sunt dezvoltate între (peste) particulele pulberilor. deformarea plastică şi sudarea între ele a particulelor) şi sunt finalizate.. c − formarea şi creşterea cristalelor noi.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR contact (punţilor de legătură) între particule. prin creşterea germenilor formaţi în etapa anterioară. care au tendinţa de a se dezvolta independent sub forma unor noi cristale şi de a declanşa astfel un proces general de recristalizare în masa pulberilor. Procesele care se desfăşoară în timpul operaţiei de presare pot fi descrise astfel: • la începutul presării se produce reorientarea particulelor. amestecul de pulberi este presat în cavitatea unei matriţe (la presiuni p = 100. în urma desfăşurării acestei etape. sferoidizarea şi diminuarea dimensiunilor porilor. între particulele pulberilor supuse prelucrării se formează suprafeţe de contact (punţi de legătură). asigurând consolidarea acestora şi micşorarea. care asigură amestecului de pulberi împachetarea 308 . prin care amestecurile neconsolidate de pulberi se transformă în produse compacte şi rezistente. se desfăşoară mai ales în cursul operaţiilor tehnologice de presare a pulberilor în matriţe şi de sinterizare a comprimatelor obţinute prin presare. • creşterea cristalelor noi. mai ales a celor aflaţi pe suprafeţele libere ale acestora şi desfăşurarea intensă a unor procese de difuzie.. b − formarea suprafeţelor de contact. în cursul tratamentului termic de sinterizare. La operaţia de presare. dar există şi procedee tehnologice care prevăd executarea lor simultană (presarea la cald sau sinterizarea sub presiune). sferoidizarea şi chiar dispariţia porilor. alunecarea lor reciprocă şi umplerea golurilor. d − diminuarea şi sferoidizarea porilor Procesele descrise succint mai înainte. de tipul unor germeni cristalini.2000 MPa) şi se transformă într-un comprimat cu forma produsului ce urmează a fi realizat. Fig.

care determină dislocarea straturilor eterogene (ce conţin oxizi. în plus. în acest fel realizându-se sudarea între particulele pulberii. iar punţile de legătură realizate prin sudare au (datorită extinderii reduse şi conţinutului mare de impurităţi) rezistenţă mecanică relativ scăzută. procesele de deformare sunt transferate în afara zonelor de contact ale particulelor (spre materialul neecruisat din interiorul particulelor pulberii) înainte de aplatizarea completă a microneregularităţilor şi dizlocarea suficientă a straturilor eterogene de pe suprafeţele în contact ale particulelor. particule de praf ionizate etc. • odată cu creştera presiunii se produce deformarea elasto – plastică a particulelor pulberii şi se crează condiţiile necesare sudării lor prin presiune. ca urmare. molecule de apă şi grăsimi. atomii marginali ai particulelor se apropie la distanţe având ordinul de mărime al parametrilor stucturii cristaline a materialului particulelor şi interacţionează dând naştere unor germeni cristalini comuni în zonele de contact ale particulelor. Pentru conducerea corectă a operaţiei de presare şi aprecierea corespunzătoare a eficienţei proceselor care se desfăşoară în cursul acesteia trebuie avute în vedere următoarele aspecte: • deformarea plastică locală a zonelor de contact ale particulelor se realizează (în mod obişnuit) la rece. la fabricarea produselor din pulberi metalice sau nemetalice nedeformabile consolidarea prin presare a particulelor pulberilor şi obţinerea unor comprimate cu rezistenţă mecanică acceptabilă se realizează numai dacă particulele sunt amestecate cu un liant metalic (care rămâne în compunerea produsului) sau organic (care se elimină în cursul sinterizării). determinată şi de intensitatea scăzută cu care se desfăşoară procesele de difuzie la temperatura de presare. sudarea prin presiune a particulelor nu se poate realiza. • dacă particulele pulberii supuse presării au plasticitate scăzută. sudarea prin presiune a particulelor pulberii se realizează prin următorul mecanism: − sub acţiunea presiunii exercitate asupra pulberii. molecule de aer adsorbit. ca urmare a desfăşurării acestor procese. extinderea redusă a punţilor de legătură realizate prin sudare este.) şi aplatizarea micronereguarităţilor din aceste zone. se produce deformarea plastică locală a particulelor în zonele lor de contact reciproc. care se constituie într-o sursă de activare mecanică. ca urmare. fiind însoţită de ecruisarea materialului (creşterea rezistenţei la deformare a materialului) din aceste zone şi. − o parte din energia acumulată în materialul deformat plastic din zonele de conact ale particulelor pulberii constituie energia de activare necesară creşterii şi transformării în cristale a germenilor cristalini comuni.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi cea mai densă posibilă la dimensiunile şi forma pe care le prezintă particulele componente. 309 .

în plus. • creşterea temperaturii determină desfăşurarea unor procese chimice. îndepărtarea produselor rezultate din reducerea. care constau în reducerea peliculelor de oxizi de pe suprafeţele particulelor. Sinterizarea este tratamentul termic prin care se realizează activarea termică a comprimatelor de pulberi în vederea desfăşurării proceselor. determină • declanşarea unor procese de recristalizare a materialului (ecruisat prin deformarea plastică la rece produsă de presare) din zonele de contact ale particulelor şi din interiorul acestora. eliminarea gazelor şi lichidelor adsorbite pe suprafeţele particulelor pulberii. Desfăşurarea acestor procese şi calitatea produselor obţinute prin agregare de pulberi sunt influenţate esenţial de regimul tehnologic al tratamentului de sinterizare. accelerată de ridicarea temperaturii. se manifestă un fenomen de creştere bruscă a volumului acestor comprimate. în cazul amestecurilor de pulberi (cu particule din materiale diferite) se produce şi alierea particulelor cu componentele transportate prin difuzie din particulele vecine. dacă plasticitatea particulelor pulberilor este redusă. care au ca efecte consolidarea legăturilor dintre particulele pulberii. aşa cum sugerează imaginile prezentate în figura 13. densificarea (micşorarea porozităţii) şi recristalizarea structurii produselor realizate prin agregare de pulberi. accelerată de ridicarea temperaturii. care produc consolidarea şi creşterea punţilor de legătură dintre particule. bazate pe difuzie. evitarea acestui fenomen nedorit fiind asigurată de utilizarea lianţilor. ca urmare. Procesele care se desfăşoară în timpul sinterizării pot fi descrise astfel: • difuzia atomilor. temperatura de sinterizare se adoptă Tsi = ( ⋅ ⋅ ⋅ )Ts .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • la extragerea comprimatelor din matriţele în care s-a realizat presarea se produce relaxarea elastică a materialului particulelor pulberii şi. efectul postelastic este important (comprimatele îşi măresc volumul cu câteva procente la scoaterea lor din matriţe) şi poate produce distrugerea comprimatelor. Ts fiind 3 5 temperatura de solidificare – topire (în K) a componentului principal al pulberii sau amestecului de pulberi din care se confecţionează produsele.6. De 2 4 obicei. numit efect postelastic. Pri ncipalii parametri de regim ai tratamentului de sinterizare se aleg astfel: • Temperatura de sinterizare Tsi se stabileşte având în vedere că sinterizarea trebuie să asigure formarea de noi cristale între particulele pulberilor din care sunt realizate comprimatele supuse acestui tratament. difuzia atomilor. se 310 . sferoidizarea şi micşorarea porilor şi finisarea granulaţiei produselor. determină consolidarea şi creşterea germenilor cristalini formaţi în zonele de contact dintre particule. descompunerea şi vaporizarea substanţelor introduse la presare ca lianţi sau lubrifianţi.

la stabilirea mărimii τsi se ţine seama că aceasta este direct proporţională cu volumul particulelor pulberii din care se realizează produsele şi invers proporţională cu coeficientul de difuzie D al componentului principal al pulberii (care se corelează cu Tsi conform (1. 13.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi observă că tratamentul se efectuează la Tsi > Trp. pentru a asigura condiţiile termice necesare desfăşurării proceselor de recristalizare care stau la baza formării legăturilor de consolidare între particule. b − pulberea presată şi sinterizată o oră la 900 oC. mediu ieftin. 3.6.7). fapt ce are ca efecte accelerarea proceselor şi obţinerea unor produse cu compactitate ridicată.15) – v.5). scap. hidrocarburi etc. amoniac. 311 . scap.) se utilizează atunci când pulberile din care se realizează produsele se oxidează uşor sau prezintă conţinuturi apreciabile de oxigen (oxizi) de la elaborare. c − pulberea presată şi sinterizată 240 ore la 900 oC • Durata sinterizării τsi se stabileşte experimental. În prezent se practică pe scară largă sinterizarea în vid. manipulare sau depozitare. Trp fiind temperatura de recristalizare primară a componentului principal al pulberii sau amestecului de pulberi (T rp ≅ 0.4T s – v. Mediile reducătoare (atmosferele de hidrogen. • Mediul de sinterizare se alege în mod obişnuit neutru sau reducător. Acest mod de alegere a temperaturii T si conduce în anumite cazuri. deoarece prezenţa oxizilor în masa sau pe suprafeţele particulelor pulberilor folosite la realizarea produselor influenţează negativ desfăşurarea proceselor de difuzie care au loc în cursul sinterizării. Mediile neutre (atmosferele de argon) se folosesc la sinterizarea produselor din pulberi metalice lipsite de oxizi. 1. în corelaţie cu gradul de sinterizare necesar realizării proprietăţilor de utilizare dorite ale produselor. la desfăşurarea proceselor de sinterizare în prezenţa unei anumite cantităţi de fază lichidă. Efectele presării şi sinterizării pulberii de argint cu incluziuni de Al2O3: a − pulberea vărsată în matriţa de presare. uşor de obţinut şi cu activitatea chimică (reducătoare sau neutră) reglabilă (prin nivelul vidului şi temperatura Tsi utilizate la sinterizare). Fig. când pulberile sau amestecurile de pulberi conţin componente secundare cu temperatura de solidificare – topire inferioară T si.

c − timp de 22 ore Produsele fără porozitate. b − timp de 6. 13.5 ore. modul de distribuţie şi gradul de dispersie al fazelor componente ale structurii. se comportă ca niste agregate compozite. Microstructurile produselor sinterizate din WC cu liant de Co: a − material cu 94 % WC şi 6 % Co. dimensiunile.7.4. Microstructurile produselor din pulbere de Fe sinterizată la 800 oC: a − timp de 0. Produsele sinterizate prezentând o porozitate Pp au caracteristicile fizico − mecanice determinate atât de caracteristicile structurii realizate prin sinterizare.8. caracteristicile lor putând fi determinate aplicând principiile prezentate în scap. Structurile şi proprietăţile produselor sinterizate Produsele care se obţin prin metoda agregării pulberilor au caracteristicile structurale (influenţate de compoziţia chimică şi de regimul tehnologic folosit la sinterizare) sugerate de micrografiile prezentate în figurile 13. Fig. matrice). cât şi de mărimea porozităţii. cu structura alcătuită din particulele unui material înglobate într-un material suport (liant.5 ore. 13. definite prin constituţia acesteia (natura.9. 12.7. forma şi dimensiunile porilor. b − material cu 85 % WC şi 15 % Co Fig. numărul şi proporţia fazelor care alcătuiesc structura) şi prin forma. 312 .8 şi 13.2. 13.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 13.

Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi Fig. rezistenţa la tracţiune (Y ≡ Rm. Cercetările experimentale întreprinse asupra diverselor materiale obţinute prin metoda agregării de pulberi au evidenţiat faptul că dependeţele dintre principalele caracteristici mecanice ale acestor materiale şi porozitatea lor pot fi exprimate analitic prin relaţii de forma: Y = Ys e − K s Pp sau Y = Ys (1 − K s/ Ppm ) (13. definită prin relaţiile: V − Vs ρ 100 = (1 − )100 . densitatea masei structurale (lipsită de pori) a produsului. de caracteristica mecanică considerată. K s/ şi m sunt constante cu valorile dependente de natura materialului sinterizat şi. Ys ≡ µs) ale unor astfel de materiale. evident. caracteristicile mecanice ale acestor produse pot fi influenţate în măsură importantă de mărimea porozităţii Pp (în %). iar Vs şi ρs – volumul şi. respectiv. respectiv. densitatea produsului sinterizat.2) este potrivită pentru a estima duritatea Brinell (Y ≡ HB. iar Ks. Ys ≡ Es) şi coeficientului contracţiei transversale (Y ≡ µ. Ys ≡ HBs).2) în care Y şi Ys reprezintă valorile unei caracteristici mecanice determinate pe materialul sinterizat şi.1) Pp = V ρs în care V şi ρ reprezintă volumul şi. c − piesă din pseudoaliaj W−Ni−Fe obţinută prin sinterizare Deoarece porii prezenţi în produsele sinterizate diminuează secţiunile portante şi au efectele unor concentratori de tensiuni. (13. prima dintre relaţiile (13. Microstructurile unor produe industriale sinterizate: a − filtru din pulbere de bronz. în cazul produselor realizate din pulberi de fier sinterizate. Ys ≡ Rms) şi alungirea procentuală după rupere (Y ≡ A. respectiv. de exemplu. 13. în timp ce a doua relaţie permite modelarea numerică a modulului de elasticitate longitudinală (Y ≡ E.049. Ys ≡ As) ale materialelor sinterizate. b − electrod din pulbere de wolfram. dacă se consideră Ys ≡ HBs = 75 HBS şi Ks = 0.2) permite a se estima duritatea Brinell HB.9. Prima dintre relaţiile (13. pe materialul (lipsit de pori) care alcătuieşte masa structurală a produsului sinterizat. 313 .

aşa cum rezultă examinând curbele de durabilitate (Wöhler) ale pieselor din fier sinterizat prezentate în figura 13. 305 pulberi. electrolitică. rezistenţa la coroziune etc.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR rezistenţa la tracţiune Rm. 311 efect postelastic. 311 metalurgia pulberilor.058. 310 temperatură de sinterizare. 301 metode fizico-chimice reducere oxizi.03 şi m = 0. Cuvinte cheie aglomerate. iar cea de-a doua relaţie din grupul (13. 305 densitate de umplere. dacă se utilizează Ys ≡ As = 40 % şi Ks = 0. 305 densitate de presare. porozitatea influenţează şi alte caracteristici ale produselor sinterizate: conductibilitatea termică şi electrică. Curbele Wöhler ale fierului sinterizat cu diferite valori ale porozităţii Pp Porozitatea produselor sinterizate influenţează negativ rezistenţa la oboselă a acestora. 13. 301 agregate. dacă se consideră Ys ≡ Es = 2. 305 mediu de sinterizare. 301 fibroase. pulverizare. K s/ = 0. De asemenea. 305 compactitate de umplere. 304 sinterizare. 310 volum specific de scuturare.05⋅105 N/mm2. 303 metode mecanice măcinare. Fig. dacă se ia Ys ≡ µs = 0. 307 agregare pulberi. carbonil.10. 304 durată de sinterizare.043 şi alungirea procentuală după rupere A. 305 314 .35. caracteristicile magnetice. 310 fluiditate. precipitare.01 şi m = 1. 302 porozitate de umplere. K s/ = 0.67 şi coeficientului lui Poisson. dacă se ia Ys ≡ Rms = 250 N/mm2 şi Ks = 0. lamelare.10. 307 compactitate de presare.2) permite a se determina cu o bună precizie valorile modulului de elasticitate longitudinală E. sferoidale. 305 grad de îndesare.

Bucureşti. b) presarea pulberilor. Care dintre următoarele etape se parcurg la fabricarea unui produs prin metoda agregării de pulberi: a) obţinerea pulberilor. Ciocârdia C. c) metoda pulverizării din fază lichidă. Care dintre următoarele produse se pot obţine prin metoda agregării de pulberi: a) cuzineţii din bronz grafitat. d) sinterizarea comprimatelor obţinute prin presare? T.13.1. Editura Tehnică. b) metoda carbonil.13. c) arborii cotiţi ai motoarelor Diesel pentru camioanele de mare tonaj. Bucureşti. Metalurgie fizică şi studiul metalelor. vol. Editura didactică şi Pedagogică. Aliaje dure sinterizate din carburi metalice. 1986 7. Petrescu M. suferă impactul cu mai multe jeturi (de aer. Ohio.. Macmillan Publishing Commpany.3. Metoda de producere a pulberilor la a cărei aplicare materia primă sub formă de metal sau aliaj topit se scurge dintr-un creuzet (printr-o duză calibrată). Editura Didactică şi Pedagogică.) şi este pulverizată în picături fine. Gâdea S.. 1985 5.. ş. apă etc. Universitatea din Ploieşti.. Perneş M. Tehnologia materialelor. b) plăcuţele din materiale dure pentru sculele aşchietoare. 1985 6. vol. Editura Tehnică.2. * * * Metals Handbook Ninth Edition. 1986 Teste de autoevaluare T.9.. d) metoda precipitării din soluţie apoasă? 315 .Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor obţinute prin agregare de pulberi Bibliografie 1.. Drăgulănescu I.a. b) plăcuţele dure din cermeturi pentru sculele aşchietoare. Bucureşti. vapori. c) filtrele din aliaje Monel. Care dintre următoarele produse se pot obţine prin metoda agregării de pulberi: a) electrozii nefuzibili din wolfram pentru sudare. Introduction to Materials Science for Engineers. Ploieşti. Shakelford J.. Surdeanu T. Piese sinterizate din pulberi metalice. Drăgulănescu E. care se transformă în particule de pulbere prin solidificarea într-o baie de răcire. d) grinzile metalice pentru poduri? T.4.13. Zecheru Gh. Metalografie. New York. 1981 3. American Society for Metals.13.. este: a) metoda electolitică. 1984 4. II. d) barele de tracţiune din răşină poliesterică armată cu fibre de sticlă? T. Partea a doua. c) spargerea comprimatelor realizate prin presare.. Bucureşti. Gâdea S. 1988 2.

c) sinterizare.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR T. Care dintre următorii factori influenţează fluiditatea unei pulberi: a) forma particulelor. Metoda de producere a pulberilor la a cărei aplicare materia primă sub formă de soluţii apoase sau topituri de săruri metalice este descompusă prin electroliză.13. c) creşterea legăturilor punctiforme şi formarea suprafeţelor de contact (punţilor de legătură) între particule. d) compactitatea de presare? T. b) volumul specific de scuturare. c) conţinutul de impurităţi al particulelor pulberii. d) metoda electrolitică? T. c) densitatea de presare. inclusiv a macroporilor deschişi conţinuţi de acestea.13. b) metoda precipitării din soluţie apoasă. b) suprafaţa specifică a particulelor pulberii.13. c) fluiditatea: d) densitatea de presare? T.13.11. sferoidizarea şi diminuarea dimensiunilor porilor? T.5. d) fluiditatea pulberii? T. b) dezintegrarea particulelor. d) fluiditatea pulberii? T. d) creşterea cristalelor noi.13. b) suprafaţa specifică a particulelor. c) compactitatea de umplere a pulberii. Care dintre următoarele procese se produc la formarea legăturilor de consolidare a particulelor pulberii utilizate ca materie primă pentru obţinerea unui produs: a) crearea legăturilor punctiforme între particule.13. d) amestecare a pulberilor? T. d) rugozitatea suprafeţelor particulelor? T. Cantitatea (masa) de pulbere ce se scurge în unitatea de timp prin orificiul calibrat al unei pâlnii defineşte: a) densitatea de presare a pulberii.10.13.9.7. Care dintre următoarele caracteristici ale pulberilor metalice se încadrează în categoria caracteristicilor tehnologice: a) densitatea de umplere. b) suprafaţa specifică a particulelor pulberii. Mărimea suprafeţei totale a particulelor unei pulberi. b) rezistenţa la oxidare a particulelor pulberii. care se pot transforma uşor în pulberi prin măcinare. c) rezistenţa muchiilor (comprimatelor obţinute prin presarea pulberii).8.6. raportată la masa sau volumul lor efectiv defineşte: a) volumul specific al pulberii. spongioase sau pulverulente. Capacitatea unei pulberi de a da prin presare un semifabricat suficient de rezistent.13. b) presare a pulberilor în matriţe.12. Care dintre următoarele caracteristici ale pulberilor metalice se încadrează în categoria caracteristicilor fizice: a) mărimea particulelor. Grupările de particule ferm legate între ele prin forţe superficiale de 316 .13.14. c) mărimea particulelor pulberii.13. c) metoda carbonil. obţinându-se depozite catodice compacte fragile. este: a) metoda măcinării.13. care să-şi păstreze forma şi să nu sufere pierderi masice în timpul manipulărilor la care este supus în procesul de fabricare a produselor defineşte: a) densitatea de umplere a pulberii. d) porozitatea de umplere a pulberii? T. b) compoziţia granulometrică a pulberii. Procesele prin care amestecurile neconsolidate de pulberi se transformă în produse compacte şi rezistente se desfăşoară mai ales în cursul operaţiilor tehnologice de: a) dozare a pulberilor.

Relaxarea elastică a materialului particulelor pulberii.1. c) măresc rezistenţa la oboseală. hidrocarburi etc.16.13.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor obţinute prin agregare de pulberi adeziune sunt denumite: a) agregate de particule. însoţită de creşterea bruscă a volumului comprimatelor de pulberi la scoaterea lor din matriţele în care au fost realizate prin presare. c) călire martensitică. b) aglomerate de particule. 13. d) micşorează modulul de elasticitate? Aplicaţii A.13. b) dilatare termică. d) atmosferele de argon se folosesc la sinterizarea produselor din pulberi metalice lipsite de oxizi? T. care produc consolidarea şi creşterea punţilor de legătură dintre particule.15. c) efect postelastic. d) sinterizare? T.13.13. Ca urmare. Care dintre următoarele efecte corespund prezenţei porilor în produsele realizate prin metoda agregării de pulberi: a) diminuează rezistenţa la tracţiune. b) durata sinterizării este direct proporţională cu volumul particulelor pulberii din care se realizează produsele şi invers proporţională cu coeficientul de difuzie D al componentului principal al pulberii. d) dislocaţii. este denumită: a) sinterizare. Rezolvare Conform definiţiei date în scap.2. manipulare sau depozitare sinterizarea se face în atmosferă reducătoare (hidrogen. d) expansiune? T. Care dintre următoarele afirmaţii privind alegerea regimului tehnologic la sinterizarea comprimatelor de pulberi sunt adevărate: a) temperatura de sinterizare trebuie să fie mai mică decât temperatura de recristalizare primară a materialului componentului principal al pulberii. b) normalizare. amoniac.). b) măresc duritatea.17. c) când pulberile din care se realizează produsele se oxidează uşor sau prezintă conţinuturi apreciabile de oxigen (oxizi) de la elaborare. suprafaţa specifică a particulelor unei pulberi este raportul dintre suprafaţa totală a particulelor şi suprafaţa lor efectivă (numit suprafaţă specifică Sv) sau raportul dintre suprafaţa totală a particulelor şi masa lor efectivă (numit suprafaţă specifică Sm).18. considerând că o masă M de pulbere conţine np particule cu volumul (total) efectiv 317 .13. d) lipituri? T. Tratamentul termic prin care se realizează activarea termică a comprimatelor de pulberi în vederea desfăşurării proceselor. bazate pe difuzie. densificarea (micşorarea porozităţii) şi recristalizarea structurii produselor realizate prin agregare de pulberi este denumit: a) recoacere completă. să se stabilească relaţia de determinare a suprafeţei specifice a pulberilor alcătuite din particule cubice (cu latura dp) sau sferice (cu diametrul dp) realizate dintr-un material cu densitatea ρe.

2. fiecare particulă având volumul Vp ( V p = d 3 .) suprafaţa specifică se stabileşte cu relaţii de forma: 6 6 α f şi S m = αf. porozitatea de umplere Pu şi compactitatea de presare Cpr şi să se stabilească dacă produsul obţinut prin sinterizare poate avea porozitatea Pp ≤ 10 %. 318 . (13. rezultă pentru pulberea precizată în enunţul aplicaţiei: compactitatea ρ 3500 de umplere a pulberii este C u = u 100 = 100 ≅ 44. care ţine seama de abaterile de la forma regulată (poliedrică sau sferică) ale particulelor pulberii. porozitatea pulberii presate este este C pr = ρe 7850 Ppr = 100 – Cpr = 100 – 91.7 = 8. densitatea de umplere ρu = 3500 kg/m3 şi densitatea de presare ρp = 7200 kg/m3. A.4 % . dacă particulele au forma sferică).3 % < 10 %. cu aspect dendritic etc.6 %. se obţin relaţiile: 6 6 . 13.4) Sv = ρe d p dp αf fiind un factor de corecţie supraunitar. 3 2 dp dacă particulele au forma cubică sau S p = 4π ( ) 2 . ţinând seama că tratamentul termic de sinterizare reduce porozitatea comprimatelor de pulbere obţinute prin presare. În cazul pulberilor cu particule de formă neregulată (cu macropori deschişi. şi S m = = = n pV p V p n p ρ eV p ρ eV p înlocuind în aceste relaţii expresiile mărimilor Sp şi Vp. Pulberea metalică utilizată ca materie primă pentru realizarea unui produs sinterizat are următoarele caracteristici: densitatea materialului particulelor pulberii ρe = 7850 kg/m3.3 % şi.6 ≅ 55.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Ve. suprafaţa Sp ( S p = 6d p . iar compactitatea de presare ρp 7200 100 = 100 ≅ 91.2).13.3) sugerează că suprafaţa specifică a pulberilor cu particule de formă regulată este independentă de forma particulelor. (13. dacă particulele au forma cubică p 4 dp 2 sau V p = π ( ) 3 .3) şi S m = Sv = ρe d p dp Observaţie Relaţiile (13. dacă particulele au forma 2 npS p S p npS p Sp sferică) şi masa M p = ρ eV p . rezultă: S v = .7 %. porozitatea de ρe 7850 umplere este Pu = 100 – Cu = 100 – 44. Rezolvare Utilizând relaţiile de definire a caracteristicilor pulberilor (date în scap. Evident. Să se determine pentru această pulbere compactitatea de umplere Cu. se poate aprecia că produsele realizate vor avea Pp < 8.

grafit şi pori în această structură. se poate determina densitatea materialului particulelor 100 100 pulberii: ρ e = = ≅ 8916 kg/m3. ρSn = 7290 kg/m3: ρ Bz = %Cu m % Snm 90 10 + + 8930 7290 ρ Cu ρ Sn Considerând că produsul precizat în enunţul aplicaţiei are masa Mp şi volumul Vp.4.5.2. 100 100 Observaţie Dacă produsul ar avea porozitatea Pu = 0 %.13. 9. 100 100 A. conţinuturile procentuale 319 . iar densitatea bronzului cu staniu se determină folosind relaţia generală stabilită la rezolvarea aplicaţiei A.1) ρC = 2500 kg/m3.2): ρNi = 8910 kg/m3 şi ρCu = 8930 kg/m3. Rezolvare Particulele pulberii din aliaj Monel au (aşa cum s-a precizat în scap.4.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor obţinute prin agregare de pulberi A.2) concentraţiile masice ale componentelor: %Nim = 70 % şi %Cum = 30 %. Să se determine densitatea acestui produs.2. rezultă Mp = MBz + MC = ρBz VBz + ρC VC şi Vp = VBz + VC + Vpori. ştiind că la realizarea lui s-a folosit un amestec alcătuit din pulbere de grafit şi pulbere de bronz cu staniu cu %Snm = 10 %. restul fiind pori.3. Particularizând relaţia generală stabilită la rezolvarea aplicaţiei A. Un filtru realizat prin sinterizare din pulbere de aliaj Monel cu %Nim = 70 % are porozitatea Pp = 38 %. Microstructura unui produs din bronz grafitat realizat prin metoda agregării de pulberi evidenţiază un conţinut procentual (volumic) de bronz %Bzv = 85 % şi un conţinut procentual (volumic) de grafit %Cv = 85 %. Rezolvare Densitatea grafitului este (v. % Bz v %C v Deoarece VBz = V p şi VC = V p se obţine că densitatea produsului este 100 100 % Bz v %C v ρ p = ρ Bz + ρC = 8734⋅0.13.scap. iar VBz. VC şi Vpori – volumele ocupate de bronz. Să se determine densitatea aceestui produs.2) ρCu = 8930 kg/m3 şi 100 100 = ≅ 8734 kg/m3. % Ni m %Cu m 70 30 + + 8910 8930 ρ Ni ρ Cu Densitatea filtrului obţinut prin sinterizare din pulbere de aliaj Monel este: Pp 38 ρ p = ρ e (1 − ) = 8916(1 − ) ≅ 5528 kg/m3. MBz şi MC fiind masele bronzului şi grafitului exisistente în structura produsului.10 ≅ 7674 kg/m3.4. 4. densităţile acestor componentelor având valorile (precizate în tabelul 1. ştiind că (aşa cum se precizează în tabelul 1.85 + 2500⋅0.

Diagramele de variaţie în funcţie de porozitatea Pp ale principalelor caracteristici mecanice ale produselor realizate din pulberi de fier sinterizate Rezolvare Utilizând relaţiile potrivite din grupul (13. cu valorile precizate în scap.5. se obţin diagramele de variaţie ale principalelor caracteristici mecanice ale produselor realizate din pulberi de fier sinterizate (duritatea Brinell HB.13. alungirea procentuală după rupere A şi modulul de elasticitate longitudinală E). prezentate în figura 13.5 % şi densitatea produsului creşte % Bz v/ %C v/ la valoarea ρ = ρ Bz + ρC = 8734⋅0.4 pentru constantele care intervin în aceste relaţii. 30 %). 13.11.4. să se studieze variaţiile caracteristicilor mecanice ale produselor realizate din pulberi de fier sinterizate. rezistenţa la tracţiune Rm. 320 . / p Fig.5 = 10.895 + 2500⋅0. 13.11.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (volumice) ale constituenţilor structurali ar fi: % Bz v/ = % Bz v 85 100 = 100 ≅ % Bz v + %C v 95 89. în funcţie de porozitatea acestora Pu ∈ (0 %. în funcţie de porozitatea acestora Pp .5 % şi %C v/ = 100 − % Bz v/ = 100 – 89.2).105 ≅ 8080 kg/m3. 100 100 A. 13. Utilizănd datele prezentate în scap.

ele trebuind să asigure îndeplinirea rolului funcţional al unor elemente (piese. adresată în principal celor care se pregătesc sau care lucrează în domeniul ingineriei mecanice. în lucrarea de faţă.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Capitolul 14 ALEGEREA MATERIALELOR PENTRU APLICAŢIILE TEHNICE 14.1. 321 . materialele pe bază de substanţe macromoleculare. Introducere La alegerea materialelor pentru o aplicaţie tehnică trebuie avute în vedere două principii: * materialele selectate trebuie să posede proprietăţile fizico-chimice. În scopul facilitării alegerii lor pentru diverse aplicaţii tehnice. fonte şi aliaje neferoase). optică. chimică. componentelor) supuse la solicitări mecanice. sunt tratate cu precădere materialele din această clasă: materialele metalice (oţeluri. mecanice şi tehnologice corespunzătoare cerinţelor impuse de aplicaţia în care sunt utilizate. magnetică. lemnul şi materialele compozite. adică să poată fi transpuse în practică cu cheltuieli acceptabile privind elaborarea materialelor. etc. componente) pentru electrotehnică. ele fiind destinate confecţionării elementelor (pieselor. automatică şi informatică. electronică. tehnica măsurării. materiale ceramice şi sticlele. • materialele funcţionale sunt cele la care caracteristicile cele mai importante sunt de natură electrică. s-a recurs la împărţirea materialelor în două mari clase: • materialele structurale (materialele de construcţie) sunt cele la care caracteristicile de rezistenţă mecanică sunt cele mai importante. * materialele alese trebuie să conducă la soluţii tehnice de rezolvare a aplicaţiei care să fie convenabile economic.. obţinerea semifabricatelor şi realizarea produselor impuse de aplicaţie.

conductibilitatea termică. în gama condiţiilor tehnice ale produselor industriale se includ 322 . În prezent. rezistivitatea electrică. polimerii pentru cristale lichide. Tinând de cele expuse mai înainte.) nu au făcut obiectul acestei lucrări. intesitatea solicitărilor. posibilitatea ca solicitările să genereze fenomene de pierdere a stabilităţii unor componente ale produsului (a căror evitare impune asigurarea unor anumite rigidităţi ale componentelor). etc. materialele ceramice cu proprietăţi piezoelectrice. materialele magnetice. dilativitatea termică etc. mediu corosiv sau abraziv) etc.. încovoiere simplă sau forfecare pură. care determină sau influenţează îndeplinirea funcţiilor pentru care acesta este realizat: densitatea.2. materialele conductoare şi superconducoare. în cursul unei perioade de timp date. • condiţiile privind precizia dimensională a produsului şi calitatea suprafeţelor acestuia. condiţiile de mediu în care se aplică solicitările (mediu de lucru neutru. materialele din această clasă (materialele semiconductoare. caracterul variabil în timp sau constant al solicitărilor (care implică apariţia sau nu a fenomenului de degradare prin oboseală). • condiţiile privind caracteristicile fizice ale materialului produsului. 14. de tip întindere compresiune.. sau solicitări compuse). solicitări în condiţii de temperatură normală sau solicitări în condiţii termice care determină manifestarea fenomenului de fluaj).ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR detecţia şi înregistrarea semnalelor de diverse naturi fizice. fiabilitatea fiind proprietatea produsului exprimată prin probabilitatea ca acesta să-şi îndeplinească funcţiile în condiţii prescrise. Criteriile şi metodele de selecţie a materialelor Prima etapă care trebuie parcursă la alegerea materialelor adecvate realizării unui produs constă în cunoaşterea tuturor condiţiilor tehnice ce definesc funcţionalitatea lui şi comportarea sa în exploatare: • condiţiile privind solicitările mecanice la care este supus produsul: complexitatea sistemului de solicitare (solicitări simple. iar mentenabilitatea fiind proprietatea produsului exprimată prin probabilitatea ca acesta să poată fi supravegheat. etc. fuzibilitatea. • condiţiile privind fiabilitatea şi mentenabilitatea produsului. caracterul static sau dinamic al aplicării acestora.. întreţinut şi reparat într-o anumită perioadă de timp. în acest capitol sunt tratate în principal aspectele privind alegerea materialelor structurale pentru aplicaţiile tehnice. condiţiile termice în care se aplică solicitările (solicitări la temperaturi scăzute. ceramicele electrooptice.

− criteriile privind caracteristiciele chimice şi structurale impuse: compoziţia chimică. rezistenţa la fluaj. etc. Pentru ierarhizarea criteriilor şi stabilirea ponderii (coeficientului de importanţă) cu care fiecare 323 . dimensiunile şi masa semifabricatelor. − criteriile privind caracteristicile semifabricatelor necesare pentru obţinerea produsului: forma. dacă se notează cu CAP nivelul limită (minim sau maxim) acceptabil (din punctul de vedere al aplicaţiei pentru care trebuie ales materialul) al unei caracteristici de material şi cu CAM nivelul (aceleiaşi caracteristici) asigurat de materialele din gama considerată la selecţie. După analiza detaliată a condiţiilor tehnice impuse produsului care trebuie obţinut se formulează criteriile de selecţie a materialelor necesare pentru fabricarea acestuia. iar dacă aplicaţia impune ca materialele să aibă densitatea mai mică decât 4000 kg/m3. criteriul de selecţie a materialelor va fi Rm > 300 N/mm2. Criteriile privind proprietăţile materialelor sunt principalele criterii folosite pentru alegerea acestora. calitatea suprafeţelor semifabricatelor. − criteriile privind caracteristicile fizice care trebuie asigurate: densitatea. rezistenţa la rupere. rezistivitatea electrică. Astfel. grupate în categoriile prezentate în continuare: A..Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice şi cele privind protecţia oamenilor şi mediului înconjurător (condiţiile ecologice) şi condiţiile privind reciclabilitatea (proprietatea produsului scos din uz de a putea fi transformat în deşeuri reintegrabile în natură sau valorificabile prin procese tehnologice de realizare a unor noi produse). conductibilitatea termică. energia de rupere. modulul de elasticitate. conţinutul de impurităţi. criteriul se poate exprima analitic în una din următoarele forme: (14. În mod obişnuit criteriile privind alegerea materialelor în funcţie de proprietăţi se formulează considerând diversele caracteristici care exprimă cantitativ proprietăţile acestora.1) CAM ≥ CAP sau CAM ≤ CAP. stabilindu-se pentru fiecare criteriu dacă este principal (de bază) sau secundar (auxiliar) şi dacă este obligatorie sau facultativă respectarea sa. în această categorie sunt incluse: − criteriile privind caracteristicile mecanice care trebuie asigurate (în condiţiile de temperatură şi mediu de lucru corespunzătoare produsului ce trebuie realizat): duritatea. limita de curgere. rezistenţa la oboseală. alungirea procentuală după rupere. structura. rezistenţa la coroziune (în mediul de lucru şi în condiţiile de solicitare corespunzătoare produsului ce trebuie realizat). de exemplu. etc. criteriul de selecţie a materialelor se poiate scrie ρ ≤ 4000 kg/m3. Criteriile din această categorie pot fi ierarhizate în funcţie de importanţă. temperatura de topire-solidificare.. dacă într-o aplicaţie este necesar să se utilzeze materiale având rezistenţa la rupere mai mare decât 300 N/mm2. coeficientul de dilatare termică.

Kn.3 rezultă considerând perechea de criterii (K1. i ≠ j şi. iar dacă γ trebuie ales un material care să asigure în mod eficient o bună comportare a 324 .n ( ∑ a j = 1) şi pe această baza se poate j =1 Sp face ierarhizarea după importanţă a criteriilor. iar g acceleraţia R gravitaţională) K R = m . j = 1. Pentru ca numărul criteriilor utilizate la selecţia materialelor în funcţie de proprietăţi să fie cât mai mic (în scopul facilitării alegerii) se apelează la formularea unor criterii bazate pe caracteristici sintetice (care înglobează mai multe caracteristici ale materialului). a31 = 0.K2. • echipa de proiectare stabileşte valorile ponderilor parţiale aij. • se calculează suma ponderilor parţiale corespunzătoare fiecărui criteriu (suma pondrilor înscrise pe fiecare coloană a matricei preferinţelor) Spj = ∑ aij şi suma tuturor ponderilor parţiale înscrise în matrice S p = n(n − 1) 2 = i1 n . • se calculează ponderea cu care trebuie considerat fiecare criteriu la n Spj alegerea materialelor aj = . presupunând că numai criteriile Ki şi Kj intervin în alegerea materialului. pentru stabilirea valorilor ponderilor aij se consideră pe rând perechile de criterii (Ki.. Kj. De exemplu.7 şi a13 = 0.1. dacă pentru o aplicaţia trebuie ales un γ material care să asigure un nivel ridicat al rigidităţii pieselor (deformaţii elastice mici ale pieselor în prezenţa solicitărilor mecanice) şi un nivel scăzut al masei acestora. la aplicarea căreia se parcurg următoarele etape: • se precizează criteriile care se iau în considerare K1. dacă pentru o aplicaţie trebuie ales un material care să asigure un nivel ridicat al rezistenţei mecanice a pieselor şi un nivel scăzut al masei acestora. De asemenea. se estimează coeficientul de importanţă al fiecărui criteriu (de exemplu.. ρ fiind densitatea materialului. definită prin raportul dintre rezistenţa la rupere a materialului Rm şi greutatea specifică γ (γ = ρg.. .ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR criteriu trebuie considerat la luarea deciziilor privind alegerea materialelor se poate folosi metoda prezentată în figura 14.Ki. . . criteriul de selecţie a materialelor se formulează considerând E caracteristica (sintetică) numită modul de elesticitate specific KE = .. .. criteriul de selecţie a materialelor se formulează considerând caracteristica (sintetică) denumită rezistenţă mecanică specifică KR. în cazul când numai aceste două criterii se iau în considerare. i ≠ j şi aij +aji = 1 şi întocmeşte un tablou numit matricea preferinţelor. respectarea criteriului K1 asigură în proporţie de 70% luarea unei decizii bune la alegera materialului). Kj). K3) şi apreciind că..

.. Kj ... an1 Sp1 K1 .. Spn S p = ∑ S pj j =1 aj = Spj Sp a1 ... ......... scap. ÎNTOCMIREA MATRICEI PREFERINŢELOR DETERMINAREA SUMEI PONDERILOR PARTIALE ALE CRITERIILOR DETERMINAREA SUMEI TOTALE A PONDERILOR DETERMINAREA COEFICIENTILOR DE IMPORTANTA AI CRITERIILOR ... se poate face o primă selecţie a materialelor.. Kn Kn a1n . 14.. .. acestea grupează materialele după destinaţie (de exemplu. fontele şi aliajele neferoase recomandate pentru diferite utilizări). cuprind date concrete privind caracteristicile asigurate de fiecare marcă de material şi indicaţii precise privind prelucrările tehnologice ce conduc la stările structurale corespunzătoare obţinerii acestor caracteristici şi facilitează astfel alegerea lor pentru o anumită aplicaţie. cataloage..privind caracteristicile diverselor materiale comerciale. 3. manuale etc. .... . În acest scop se folosesc datele existente în standarde..... K1 . criteriul de selecţie a materialelor se formulează considerând caracteristica (sintetică) numită rezistenţă relativă la oboseală R KO = O .... ain . . an Fig...... anj Spj .... ... . . deoarece. .. documentele cele mai utilizate fiind standardele... Ki.. ..... aj1 .. Kn Spj = ∑ aij = i1 n .9).. ....... . . . ......... .. aj . . Ki .. ..1..... ai .. aij . .. . Rm Valorile unor astfel de caracteristici sintetice asigurate de diversele materiale comerciale sunt prezentate în tabelul 14.... DEFINIREA CRITERIILOR CRITERIUL K1..1. RO fiind rezistenţa la oboseală a materialului (v.. ..... aşa cum s-a putut constata în capitolele anterioare. aji . ajn . Kj. Kj a1j ...Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice pieselor la solicitări variabile... ..... . . Etapele metodei de stabilire a coeficienţilor de importanţă ai criteriilor privind alegerea materialelor în funcţie de proprietăţi După stabilirea şi ierarhizarea în funcţie de importanţă a criteriilor de alegere a materialelor pe baza proprietăţilor pe care trebuie să le asigure în aplicaţia considerată. .. 325 . normative. . .. în cazul materialelor metalice există standarde pentru oţelurile. . Ki a1i ..... ai1 . ani Spi n .

.11 9.50.210 140.0 10.9 7.4500 E.50 60.5 2.8.7.n (stabiliţi folosind.m....40 70..1300 110.3.... notată GMP. t/m3 7..95 0........9 7.1 8.1.0.8..ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 14.8....8... k = 1...28 6..190 115...47 0.....1.. uscat Compozite poliesteri + fibre de sticlă ρ..1200 1000.3.....75.9 2.1 2.. Pentru alegerea celui mai potrivit material din această gamă se poate utiliza următoare metodologie: • se consideră că gama materialelor cu proprietăţi adecvate...0.2 6.8 8..4.....8...110 140.7.100 40..520 500..3..0.10 70..1.8.8.14..90...8..4...0.3.6..5 2. kN/mm2 200.180 28..jk..7.8 0.1....210 210..1 8.7..16...8 5.m)....2500 600.....210 200...8.9...850 600..5..00 0.8.......1..8.7....210 200.. Materialele care respectă toate criteriile privind proprietăţile impuse de aplicaţia în care urmează a fi utilizate alcătuiesc gama materialelor cu proprietăţi adecvate..3 24.2...n.210 K R.7....2..110 43.10.5.. Principalele caracteristici tehnice ale unor materiale comerciale Materialul Oţeluri carbon de uz general Oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (tratate termic) Oteluri pentru conducte şi recipiente sub presiune (laminate termomecanic) Oţeluri inoxidabile feritice Oţeluri inoxidabile austenitice Oţeluri inoxidabile duplex Oţeluri maraging Superaliaje tip Inconel Superaliaje tip Nimonic superaliaje tip Hastelloy Alame Bronzuri cu Sn sau cu Al Aliaje Cu – Ni Bronzuri cu beriliu Aliaje pa bază de Al deformabile (călite şi îmbătrânite) Aliaje pe bază de Ti Aliaje pe bază de Mg Polietilenă Polipropilenă Politetrafluoretilenă (teflon) Poliamide (nylon) Policlorură de vinil Lemn esenţă tare. j = 1.8..4 8..9 7..4.n)...900 400.1 9.m.1.n. N/mm2 350.750 520.9. având coeficienţii de importanţă aj..6....210 180...25 1..4.. uscat Lemn esenţă moale.... de exemplu.2 8.6 8.1 4.4 0.j.1..70.210 200....5..8 7.90 km 4. j = 1..6.00 1..4 12.8.1300 450.4 8...5 0.14.4 4.8..2 Rm.100 50.. pentru toate materialele Mk....10..6 12.2.60 20....6...3.9..2 1.20 11...9.7.7 1..33 7.1.7 1..800 450..8..2..8.. • din analiza care a condus la constituirea gamei materialelor cu proprietăţi adecvate se cunosc.......0..92.5..2.9.11...32 40. care respectă toate criteriile 326 ..8. k = 1...... j = 1....3 6.4.1.72 107..60 2...0.5.3 1.1200 300....7..220 190...7.3 6..1.6 4.1...0 7..10.7..5.5 3.950 1800...91 2..200 200.10..7..1...80 3000....20.6.... CAP.7 4.2 170.1400 650.1. k = 1.1....220 90.1000 200.2 3.650 200. metoda prezentată anterior) şi nivelele limită acceptabile ale caracteristicilor de material.0.7....9..17. cuprinde m materiale (marcate Mk.9 7..135 68...8 6.9 8. care îndeplinesc integral cele n criterii de selecţie (notate j = 1.8..500 400. nivelurile caracteristicilor asiguarete CAM...2 8.7 7.10.5.1...115 85..550 700.........12.9.220 200.

. dacă criteriul de selecţie Kj este formulat CA M .Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Kj. sau Ijk = CA P .j. dispozitive sau maşini universale (prelucrarea semifabricatelor nu necesită utilizarea de scule.m.n. dacă criteriul de selecţie Kj este formulat analitic în forma Ijk = CA P .. j = 1. astfel încât îndeplinirea fiecărui criteriu de către un material (notată cu 1) să constituie un argument în favoarea alegerii acestuia pentru o anumită aplicaţie. evident. Un set de criterii de acest tip poate avea. k = 1.n. respectă toate criteriile de selecţie Kj..k. j = 1. j = 1.. dimensiunile şi calitatea suprafeţelor impuse de realizarea produselor se face cu tehnologii obişnuite.. iar neîndeplinirea fiecărui criteriu (notată cu 0) să diminueze şansele de alegere a acestui material.. dacă fiecare din materialele Mk. dispozitive sau maşini speciale).. • pentru fiecare din materialele Mk. k = 1. Ijk ≥ 1..2) • se ierarhizează materialele Mk. j = 1..j . materialul cu cea mai mare valoare a acestui indicator fiind (din punctul de vedere al caracteristicilor asigurate) cel mai potrivit pentru aplicaţia avută în vedre..j (14. care exprimă măsura în care materialul satisface criteriile de selecţie Kj. următoarea alcătuire: * materialul este disponibil pe piaţă în cantităţile şi sub forma semifabricatelor necesare pentru realizarea produselor (materialul nu trebuie elaborat şi transformat în semifabricate pe baza unor comenzi speciale lansate către producător)..jk ≤ CAP.k.. indicatorii parţiali se calculează cu relaţii de forma: CA M . k = 1. • pentru fiecare din materialele Mk.. * obţinerea caracteristicilor materialului impuse de condiţiile tehnice ale 327 . j = 1..k = ∑ ajIjk . de exemplu. în ordinea descrescătoare a valorilor indicatorului ICT.m.n. dimensiunile şi caliatea suprafeţelor impuse de realizarea produselor se face cu scule..m.m.j sau în forma „max” CAM. j = 1.n. se calculează indicatorul global al proprietăţilor (caracteristicilor tehnice) ICT. * prelucrarea semifabricatelor la forma.n.m. k = 1. fără a fi necesară aplicarea unor procedee sau operaţii operaţii tehnologice speciale. B. CT = j1 n „min”.. Criteriile privind procesarea tehnologică a materialelor în vederea obţinerii semifabricatelor sau produselor se formulează în mod obişnuit într-o formă calitativă (atributivă). k = 1.jk analitic în forma „max”.. k = 1.n..jk ≥ CAP. scrise analitic în forma „min” CAM. folosind relaţia: I ... * prelucarerea semifabricatelor la forma..jk ..m se stabilesc indicatorii parţiali Ijk.

k = 1…m. a 2 . * posibilităţile apariţiei defectelor de material sau de rebutare a produselor în timpul prelucrărilor tehnologice sunt minime.k. k = 1…m. se stabilesc coeficienţii de importanţă a1 . aceste criterii se formulează în funcţie de costul total al 328 . k = 1…m. j = 1…q. k = ∑ a ′j I ′jk .. În mod obişnuit. respectarea acestora determinând alegerea materialelor şi tehnologiilor de fabricaţie care asigură realizarea în condiţii economice (cu cheltuieli cât mai mici) a produselor necesare într-o aplicaţie tehnică. numit matricea performanţelor tehnologice (de forma celui prezentat în fig... …. După stabilirea şi ierarhizarea în funcţie de importanţă a criteriilor privind procesarea tehnologică. k = 1…m j =1 n (14.. a q .ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR produsului care se realizează nu necesită aplicarea unor tratamente termice. 14. numite indicatorii parţiali ai performanţelor tehnologice I ′jk . exprimă măsura în care fiecare din materialele Mk. M2.. ….3) I ′jk =  0. se trece la analiza măsurii în care materialele din gama GMP ≡ {M1. Criteriile privind procesarea materialelor se pot ierarhiza în funcţie de importanţă. ( ∑ a /j = 1 ) şi se face apoi ierarhizarea criteriilor după valoarea coeficienţilor j =1 q a ′j .. k = 1…q : 1.. Mk. din GMP îndeplinesc criteriile K ′j .2).. se calculează indicatorul global al performanţelor tehnologice IPT. Criteriile privind costurile (cheltuielile) aferente elaborării materialelor.k.. folosind relaţia: I PT . în care elementele matricei... întocmind un tablou. Mm} respectă aceste criterii. ′ adică pentru fiecare din criteriile K 1 . C.4) şi se poate face ierarhizarea materialelor din GMP în ordinea descrescătoare a valorilor indicatorului IPT. transformării lor în semifabricate şi prelucrării acestora pentru obţinerea produselor sunt deosebit de importante. K ′2 . materialul cu cea mai mare valoare a acestui indicator fiind cel mai avantajos din punctul de vedere al comodităţii achiziţionării şi comportării la prelucrarile tehnologice necesare transformării sale în produse. K ′q incluse în setul de criterii privind ′ ′ ′ procesarea materialelor. daca materialul M k respecta criteriul K ′j  (14. daca materialul M k nu respecta criteriul K ′j  Pentru fiecare din materialele Mk. aplicând aceiaşi metodă ca şi în cazul criteriilor privind proprietăţile. a ′j .. chimice sau termochimice.

k = 1..k C r . (14. definite prin relaţia: CT . / I 1m / I 2m ..2. k = 1.. . . / I qm IPT. Mk .. I I / jk .... IPT. . Pentru a compara materialele din GMP prin prisma costurilor totale implicate de obţinerea semifabricatelor şi/sau de utilizarea acestora la realizarea produselor necesare unei aplicaţii se pot utiliza costurile relative Cr... .... 14...5) CTref în care CT.. ..k reprezintă costul total al realizării semifabricatelor dintr-un material Mk ∈ GMP şi/sau al obţinerii produselor necesare unei anumite aplicaţii.2 ...... .k .... / q ..k .. Câteva date cu caracter informativ privind costurile relative ale unor materiale (metalice şi nemetalice) utilizate frecvent în aplicaţiile tehnice sunt prezentate în tabelul 14. / I 1k / I 2k . / q1 ...... .m. calculând pentru fiecare material Mk ∈ GMP indicatorul global al performanţelor tehnico-economice (numit şi meritul global) IPTE. . .. / qk ... Configuraţia matricei performanţelor tehnologice ale materialelor Criteriul realizării cu costuri minime a produselor necesare unei aplicaţii tehnice se consideră la luarea deciziei finale privind alegerea materialelor. I I / j2 .6) I PTE .2. (14. k = CT CT k C r .1 IPT.k.. k = ∑ a ′j I ′jk j =1 n / j .k 329 . Mm / I 12 / I 22 K 1/ / K2 a1/ / a2 / I 11 / I 21 .... ... / q ..... iar CTref este costul total al realizării aceluiaşi tip de semifabricate şi/sau al obţinerii aceluiaşi tip de produse dintr-un material de referinţă (din GMP sau din afara acestei game). CRITERIUL PONDEREA CRITERIULUI M1 INDICATRII PARTIALI I /jk PENTRU MATERIALUL Mk ⊂ GMP M2 .. a a I PT ..Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice realizării produselor cu performanţele tehnice impuse de aplicaţia în care sunt utilizate.. K K / j . / q2 ..... I I / j1 ..m Fig..m.... I /jm . + a PT I PT .....k = . cu formula: a I . IPT.

2.45 5. indicatorul global al performanţelor tehnico – economice IPTE.7.2.. materialele Mk ∈ GMP care au meritul global cel mai ridicat trebuie să fie cele preferate pentru aplicaţia tehnică considerată. ci ca un ansamblu de utilităţi). profile) Oţeluri carbon pentru construcţia de maşini (produse laminate) Oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (produse laminate) Oteluri carbon şi slab aliate pentru scule Oţeluri inoxidabile şi refractare (produse laminate) Fonte albe şi cenuşii (produse obţinute prin turnare) Fonte modificate (produse obţinute prin turnare) Aluminiu şi aliaje de Al (produse oţinute prin DP + TT) Aluminiu şi aliaje de Al (produse obţinute prin turnare) C= r C T C ref T * MATERIALUL Cupru...5 270. Poliamide (Nylon) Fibre de sticlă Compozite polimerice cu fibre de sticlă sau de carbon Cr = CT CTref * 1.m.k (14. I PTE . care are la bază următoarele principii: − • orice produs este purtătorul material al unor funcţii capabile să satisfacă anumite necesităţi ale utilizatorilor (un produs nu trebuie privit ca un ansamblu de părţi materiale.1..9.2.4.5..3. Valorile informative ale costurilor relative ale unor materiale utilizate în tehnică MATERIALUL Oteluri de uz general (bare laminate) Oteluri de uz general (table. k = 1. Incoloy..5 2. Polistyren Policlorură de vinil..5. iar aPT – coeficientul de importanţă global al criteriilor privind performanţele tehnologice ale materialelor (aCT + aPT = 1).. ABS. Tabelul 14... Udimet Titan şi aliaje de Ti (produse obţinute prin DP + TT) Polietilenă..40 3. Bronzuri..1.8 5..8 2...k O metodă modernă ce poate fi utilizată la luarea deciziei finale privind selecţia materialelor pentru o aplicaţie tehnică este analiza valorii (analiza tehnico−economică a utilităţii)..9 1.4.9..400 Dacă valorile indicatorului IPT..5 8..ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR în care aCT este coeficientul de importanţă global al criteriilor privind caracteristicile tehnice ale materialelor.7) .. k = 1. analiza oricărui produs trebuie realizată pornind de la sistemul de 330 * Costurile CT şi CTref sunt calculate în lei/kg de semifabricat .. Bronzuri.8 2. evident. Răşini acrilice şi fenolice Politetrafluoretilenă (Teflon). Alame (produse obţinute prin DP) Cupru...8.6 2. se poate stabili cu formula: I CT .k.8...14 36.. benzi....9 6.13 6. ţinând seama de acest principiu.9...5....21 100...18 19..1.3.k şi costurile aferente prelucrării tehnologice pentru materialele din GMP sunt apropiate...120 25.. Polipropilenă.5 7.0 1.2.1.. Inconel. Alame (produse obţinute prin turnare) Aliaje Cu – Ni (produse laminate sau turnate) Superaliaje de tip Nimonic.m.0.0 10. k = C r .4.4.1..

Considerând că produsul analizat are f funcţii şi că la fiecare funcţie corespunde un coeficient importanţa αi.. Ci fiind costul aferent realizării funcţiei. economişti specailizaţi în domeniul costurilor etc.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice funcţii al acestuia. ingineri specializaţi în domeniul tehnologiilor de fabricaţie. se poate construi un grafic de corelare i =1 f utilitate – cost de tipul celui prezentat în figura 14. directe) ale celor care utilizează produsul şi funcţii auxiliare (secundare). Din analiza unor astfel de grafice rezultă care sunt funcţiile produsului pentru care costurile sunt disproporţionate în raport cu contribuţiile lor la utilitate şi se pot găsi modalităţile de eliminare a neconcordanţelor cu efecte negative asupra costurilor (eliminarea funcţiilor inutile sau operarea unor modificări tehnologice privind realizarea funcţiilor care implică costuri ridicate).f. de către o echipă de proiectare bine structurată (care cuprinde ingineri cunoscători ai aplicaţiei ce se analizează. în cadrul căruia funcţiile sunt împărţite în categorii de importanţă: funcţii de bază (principale). Aplicarea acestor metode este utilă şi conduce la rezultate bune. care corespund unor necesităţi reale (efective. ci = i . nu trebuie să conducă la ideea că aceste metode simplifică problemele. i = 1. Aspectele anterior prezentate evidenţiază cu claritate complexitatea problemelor privind alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice. la analiza oricărui produs trebuie calculată ponderea costurilor implicate de realizarea fiecărei funcţii şi trebuie examinată corelaţia ce există între aceasta şi ponderea funcţiei (coeficientul de importanţă al funcţiei) în asigurarea utilităţii (calităţii) globale a produsului. • pentru orice produs trebuie să existe o corelaţie optimă între funcţiile asigurate şi resursele alocate pentru realizarea acestora.. pentru ca produsul obţinut să se caracterizeze printr-un raport maxim utilitate/cost).. dacă problema alegerii materialelor pentru o aplicaţie tehnică se tratează etapizat.). ţinând seama de următoarele recomandări: • în prima etapă de rezolvare a problemei se analizează cu atenţie 331 . diminuează responsabilitatea membrilor echipei de proiectare şi micşorează cerinţele privind competenţa acestora.f ( ∑ α i = 1 ) şi o pondere a costului i =1 f C de realizare ci. Încercarea de a recomanda unele metode cantitative. iar CT CT – costul total al produsului ( ∑ ci = 1). ţinând seama de acest principiu. care să constituie suportul luării deciziilor pertinente privind rezolvarea unor astfel de probleme. care contribuie la îndeplinirea normală a funcţiilor de bază sau care fac produsul mai uşor de vândut şi cresc reputaţia pe piaţă a acestuia. acest principiu fiind denumit principiul raportului maxim între utilitate sau valoare de întrebuinţare şi cost.3.. ingineri specializaţi în domeniul materialelor. i = 1.

dacă produsul care trebuie realizat este un recipient de stocare a unui gaz combustibil (pentru utilizare casnică) sub presiune. se stabilesc categoriile. aşa cum se arată în schema din figura 14.6 şi 14. Fig. ceea ce conduce.3. 14. tipurile sau mărcile de materiale adecvate din această familie. decizia utilizării unui material metalic fiind justificată de compararea celor două familii de materiale prin prisma costurilor.7. de exemplu. aşa cum se arată în schema din figura 14. Configuraţia unui grafic de corelare utilitate – cost obţinut prin aplicarea analizei valorii la un produs industrial • dacă în prima etapă de rezolvare a problemei criteriile privind proprietăţile nu sunt suficiente pentru selectarea familiei de materiale adecvate aplicatiei avute în vedere. pe această bază. • după selectarea familiei din care trebuie să facă parte materialul ce va fi utilizat la confecţionarea produsului. tenacitate mare şi densitate cât mai mică.4. de exemplu. materialul din care acesta urmează să fie confecţionat trebuie să prezinte caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate. cât şi de materialele compozite durificate cu fibre. menţinând în prim plan cerinţele privind proprietăţile şi adăugând eventual acestora şi criterii privind caracteristicile tehnologice sau costurile.5. 332 . condiţii care. pentru cele două aplicaţii descrise anterior alegerea tipurilor de materiale se realizează aşa cum sugerează schemele prezentate în figurile 14. se pot adăuga acestora şi criterii din celelalte categorii (criterii privind procesarea tehnologică sau criterii privind costurile). se stabilesc principalele proprietăţi (caracteristici) pe care trebuie să le posede materialul din care acesta urmează să fie confecţionat şi. la soluţia alegerii unui material din familia compozitelor durificate cu fibre. dacă produsul care trebuie realizat este un recipient sub presiune care urmează a fi amplasat pe o aeronavă.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR condiţiile tehnice ce caracterizează produsul care trebuie realizat. de exemplu. pot fi îndeplinite atât de materialele metalice. se poate încerca selectarea clasei (familiei) de materiale potrivite pentru fabricarea produsului. materialul din care acesta urmează să fie confecţionat trebuie să se caracterizeze prin rezistenţă mecanică ridicată.

Schema alegerii tipurilor de materiale compozite pentru un recipient sub presiune amplasat pe o aeronavă Fig. 14.4.6. Shema alegerii familiei de materiale pentru un recipient de stocare sub presiune a unui gaz combustibil • metodele prezentate anterior se pot utiliza în etapa finală.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Fig. pentru ca eficienţa aplicării acestor metode să fie corespunzătoare este necesar ca numărul materialelor Mk din GMP să fie cât mai 333 Fig. aşa cum s-a arătat mai înainte. pentru a decide care dintre tipurile de materiale selectate în etapele precedente (care alcătuiesc gama materialelor cu proprietăţi adecvate GMP) corespunde cel mai bine cerinţelor tehnico-economice ce definesc aplicaţia avută în vedere. 14. Shema alegerii familiei de materiale pentru un recipient sub presiune amplasat pe o aeronavă Fig.5.7. 14. Shema alegerii tipurilor de materiale metalice pentru un recipient sub presiune amplasat pe o aeronavă . 14.

Ca 2 2 2 2 urmare.3.3. La aplicarea acestei metode tehnologice de exploatare a sondelor. garnitura de prăjini (alcătuită din prăjini de pompare asamblate cap la cap) este una din componentele principale ale echipamentului de lucru. pe baza interpretării dinamogramelor înregistrate la sonda respectivă. de exemplu.85% din sondele aflate în producţie. pompajul de adâncime cu prăjini se utilizează ca metodă de extracţie a petrolului (ţiţeiului) la 65. σmax > 0.. tensiunea medie σ + σ min σ max (1 + R) σ − σ min σ max (1 − R) σ m = max = > 0 şi σ v = max = σv. Ciclurile de solicitare ale prăjinilor din compunerea garniturii de prăjini de la o sondă sunt (în mod obişnuit) ondulant-pozitive (cu coefcientul de asimetrie σ R = min = 0.7 ) sau (mai rar. pentru aplicaţia constând în realizarea recipientului de stocare a gazului gombustibil (anterior discutată). Acest fapt este ilustrat în figura 14. În ţara noastră şi în multe alte ţări de pe glob... Configuraţia constructivă a prajinilor de pompare este dictată de rolul lor funcţional şi de tipul materialului utilizat la confecţionarea acestora şi este prezentată în figura 14. această cerinţă putând fi uşor respectată dacă se face o selecţie a tipurilor de meteriale pe baza informaţiilor cuprinse în standarde. cataloage. În timpul utilizării într-o sondă aflată în exploatare. tensiunea minimă σmin = Rσmax. dată de relaţia: 334 . prajinile de pompare sunt supuse unor solicitări axiale variabile.9.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR mic. care prezintă o modalitate de estimare a caracteristicilor ciclurilor de solicitare ale prăjinilor de pompare din diferite zone ale garniturii de prăjini ce echipează o sondă. se poate aprecia că durabilitatea unei prăjini de pompare este în directă dependenţă cu mărimea coeficientului de siguranţă c. 14. mărcile de oţel adecvate (care alcătuiesc GMP pentru această aplicaţie) se pot alege folosind prescripţiile din standardul SR EN 10028. normative sau prescripţii tehnice. în condiţii de funcţionare defectuoasă a σ max instalaţiei de pompare) alternante (cu –0. Un studiu de caz privind alegerea materialelor Pentru a evidenţia complexitatea problemei alegerii materialelor pentru aplicaţiile tehnice se prezintă un studiu de caz privind materialele selectate şi utilizate de diverşi producători pentru realizarea prăjinilor de pompare a petrolului din zăcăminte.4 < R < 0) şi au ca tensiuni caracteristice: tensiunea maximă.8. ciclurile de solicitare având perioada aproximativ egală cu durata unui ciclu de lucru al pompei de adâncime. având rolul de a transmite mişcarea rectilinie alternativă de la instalaţia de suprafaţă la pistonul (cilindrul) pompei de adâncime cu care se realizează extracţia ţiţeiului din zăcământ.0..

cu R = −1) a prăjinii de pompare în mediul de lucru din sondă (amestec ţiţei−ape de sondă. Fmax este rezultanta unui Fmax şi aria secţiunii transversale a prăjinii S p = 2 4 grup de sarcini axiale ce are ca principale componente: greutatea proprie a prăjinilor de pompare Fg. forţa de flotabilitate a garniturii de prăjini Ff1.1 σ max . (14. Intensităţile majorităţii acestor componente (Fg.1 este tensiunea maximă a ciclurilor limită care. Analizând relaţia (14. implicit. iar σ−1 – rezistenţa la oboseală (prin solicitare alternant-simetrică. produc ruperea prin oboseală a prăjinii considerate. Fd. Ff1. se poate aprecia că durabilitatea prăjinilor de pompare creşte o dată cu rezistenţa R mecanică specifică a materialului din care sunt confecţionate. determină micşorarea deformaţiilor axiale şi γ curburilor locale ale garniturii de prăjini ce echipează o sondă aflată în exploatare şi asigură astfel o funcţionare mai eficientă a instalaţiei de pompare. greutatea coloanei de lichid pompat F1. sarcinile (dinamice) datorate inerţiei şi fenomenelor oscilatorii ale garniturii de prăjini Fd. Rm Comportarea în exploatare a prăjinilor de pompare are ca factor de influenţă şi modulul de elasticitate longitudinal al materialului acestora E. Ff) sunt direct proporţionale cu greutatea specifică a materialului prăjinilor γ = ρg şi. etc. 335 . πd 2 . forţele de frecare (între prăjini şi ţevile de extracţie. rigidităţile la tracţiune şi încovoiere ale prăjinilor fiind în directă proporţionalitate cu această caracteristică. K R = m şi cu γ σ mărimea rezistenţei la oboseală relative K O = −1 .8) = c= Rm σ max (1 − R) + (1 + R ) σ −1 în care σmax. Rm este rezistenţa la rupere a materialului prăjinii.) Ff. între pistonul şi cămaşa pompei de adâncime. energia consumată la exploatarea unei sonde prin pompaj de adâncime) sunt în dependenţă liniară cu caracteristica γ.8) în contextul argumentelor anterior prezentate. intensităţile forţei Fmax şi tensiunii σmax (şi. având acelaşi coeficient de asimetrie ca şi ciclurile solicitării de lucru. creşterea valorii modulului de elasticitate specific al E materialului prăjinilor K E = . cu corozivitatea determinată de salinitate şi de conţinuturile de CO2 şi H2S dizolvate).Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Rm σ max. ca urmare. Tensiunea maximă (σmax) a ciclurilor solicitării de lucru a unei prăjini are mărimea dată de raportul dintre forţa maximă de solicitare axială a prăjinii.

A. 14. Oţelurile sunt materialele tradiţionale pentru prăjinile de pompare.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. caracteristicile de rezistenţă mecanică prescrise (Rm = 630.. KO.14. KE) pot servi la efectuarea unei analize comparative a diverselor materiale utilizate sau cu perspective de utilizare la confecţionarea prăjinilor de pompare.8. Standardele şi normele existente clasifică oţelurile pentru prăjini de pompare în următoarele clase de rezistenţă: a) oţeluri grad C. în medii de lucru slab corozive. Configuraţia constructivă şi dimensiunile produsului prăjină de pompare Fig. Determinarea caracteristicilor ciclurilor de solicitare ale prăjinilor de pompare Caracteristicile precizate anterior (KR.9.. recomandate pentru prăjinile supuse în exploatare la sarcini mici sau mijlocii.790 N/mm2) sunt realizate de oţelurile 336 .

42 %.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice carbon sau slab aliate de tip C−Mn (cu %Cm = 0..0.. %Nim = 1 % şi %Mom = 1%..0.2...15.10.. aşa cum arată diagramele din figura 14.0. Cercetările întreprinse pentru creşterea caracteristicilor de exploatare ale prăjinilor de pompare din oţel au condus la concluziile următoare: • Aplicarea TT final de îmbunătăţire.. d) oţeluri speciale.23 %..0. • Rezistenţa la oboseală (în aer sau în mediu coroziv) a prăjinilor de pompare este cu 40.. b) oţeluri grad D..7 %..0.3 %). în figura 14. În cazul mediilor corozive. în medii de lucru cu corozivitate scăzută.10000 Hz) şi răcirea cu jeturi de apă. un exemplu tipic de oţel aparţinând acestei clase este cel cu %Cm = 0...11 se prezintă sintetic modul în care starea suprafeţelor prăjinilor şi mediul de lucru influenţează rezistenţa la oboseală a acestora. c) oţeluri grad K.0.0.. în stările structurale conferite prin aplicarea unor TT finale de normalizare + revenire sau îmbunătăţire..0. recomandate pentru prăjinile de pompare cu condiţii grele de lucru: sarcini mari de pompare şi medii saline contaminate cu CO2 (fără H2S) sau sarcini de pompare moderate şi medii de lucru puternic corozive (medii saline cu CO2 şi H2S). ce asigură (după calire+ revenire) caracteristici de rezistenţă mecanică la nivelul oţelurilor grad D şi rezistenţe la oboseală (în aer şi în mediul coroziv de sondă) superioare celor prezentate de celelalte oţeluri pentru prăjini..3 %) sau Cr−Ni−Mo (%Cm = 0.. caracteristicile de rezistenţă mecanică impuse (Rm = 790.17 %.. destinate prăjinilor solicitate moderat în timpul pompajului..1. recomandate pentru prăjinile supuse în timpul pompajului la sarcini mari sau foarte mari.45 %. se recomandă utilizarea unui oţel Ni−Mo (%Cm = 0.65.7 % şi %Mom = 0.3. asigură rezistenţe mecanice superioare ale prăjinilor şi ameliorează comportarea lor la oboseală în aer şi în mediile corozive saline. %Crm = 1. rezistenţa la oboseală este influenţată substanţial şi de frecvenţa ciclurilor de solicitare variabilă.965 N/mm2) sunt realizate de oţeluri slab aliate de tip Cr−Mo (%Cm = 0. %Nim = 1.. aşa cum indică diagramele prezentate în figura 14.3.2 % şi %Mom = 0.4.0 % şi %Mom = 0... aşa cum indică datele prezentate în tabelul 14.35...3. %Nim = 1.55 % mai scăzută decât rezistenţa la oboseală a materialului din care sunt confecţionate (determinată pe epruvete polizate). în locul tratamentelor de normalizare sau normalizare + revenire.3 %). 337 .2. în medii de lucru saline (fără H2S).3..6 %) în stare normalizată.1.. %Crm = 16....2.4.4 % şi %Mnm = 1.4 %.1.. dificultăţile tehnice ridicate de aplicarea călirii martensitice clasice (cu încălzirea pieselor în cuptor şi răcirea ulterioară în băi de ulei sau apă) la prăjinile de pompare pot fi depăşite dacă se utilizează încălzirea prin inducţie cu curenţi de medie frecvenţă (8000. cu TT final de normalizare + revenire înaltă.17.15..12.1.... %Crm = 0.8.

600 N/mm2 şi caracteristici KE = 2.20) ⋅104 m (mai mari ca la oţeluri. Cercetările au arătat că aliajele pe bază de Al potrivite pentru această aplicaţie sunt aliajele deformabile şi durificabile structural prin TT.2. Zr). %Mgm = 2. S-a constatat că rezistenţa la oboseală a prăjinilor σ−1 este în dependenţă liniară cu rezistenţa la rupere a oţelului din care sunt realizate Rm.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig.2.. cu %Znm = 5. etc.0 % şi adaosuri de Mn.. cu rugozitatea suprafeţelor acestora Rz.2. %Cum = 1.. La utilizarea acestor aliaje pentru confecţionarea prăjinilor de pompare trebuie avute în vedere următoarele aspecte: • Aliajele asigură prăjinilor rezistenţa la tracţiune Rm = 475..6⋅106 m (puţin mai mică decât a oţelurilor) şi KR = (1. B. din clasa 7000 (de exemplu.. de tip MgZn2 (faze M’ sau M).6.2. 338 . şi cu mărimea tensiunilor reziduale de compresiune din stratul superficial al prăjinilor (introduse în cursul procesului tehnologic de fabricare sau prin operaţiile de durificare superficială practicate) σr.. tabelul14. Influenţele stării suprafeţei şi mediului de lucru asupra rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din oţel • Creşterea rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din oţel se poate realiza dacă se aplică acestora operaţii finale de durificare superficială (ecruisare prin rulare sau prin sablare cu jet de alice. Ti.9 %.)..3). aliajul 7075.1. prin aplicarea unor TT de tipul T7.14.11.75.. călire superficială. aceste aliaje capătă structuri alcătuite dintr-o matrice de soluţie solidă a componentelor şi faze durificatoare (semicoerente sau necoerente cu matricea) uniform distribuite în matrice. Al2CuMg (faze S’ sau S) etc.1.1 %.10. Al2Mg3Zn3 (faze T’ sau T). Rezistenţa la oboseală în aer a oţelurilor pentru prăjinile de pompare Fig. 14. care induc tensiuni reziduale de compresiune în stratul superficial al pieselor. Cr.. v. Aliajele pe bază de aluminiu reprezintăo altă categorie de materiale a cărei utilizare la confecţionarea prăjinilor de pompare a fost cercetată..

pentru viitor (când costurile de fabricare vor înregistra scăderi datorită progresului tehnic şi tehnologic) se întrevede şi utilizarea compozitelor cu fibre de C.. Fig.13.13. Influenţele mediului de lucru şi frecvenţei ciclurilor de solicitare asupra rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din oţel grad D Fig.. v.. Compozitele cu fibre de sticlă reprezintă o altă categorie de materiale aplicabile la confecţionarea prăjinilor de pompare..60 % a Rm.0.14.33. B sau whiskers (trihite) metalice sau ceramice.1).6. de refacerea structurii printr-un nou TT de călire de punere în soluţie + îmbătrânire). C. eventual. la nivelul celor tipice oţelurilor înalt aliate cu Cr. Influenţele asimetriei ciclurilor de solicitare şi prezenţei concentratorilor asupra rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din aliaje pe bază de aluminiu • Rezistenţa la oboseală (în aer) a aliajelor pe bază de aluminiu este influenţată în măsură importantă de asimetria ciclurilor de solicitare şi de prezenţa concntratorilor de tensiuni.14.14.. existenţa acestui fenomen (datorat trecerii în stare stabilă a structuriilor metastabile realizate prin TT aplicate) impune limitarea adâncimilor la care pot fi utilizate prăjinile din aliaje de Al şi verificarea periodică a caracteristicilor lor mecanice (însoţită. 9. Compozitele cu fibre de sticlă folosite pentru realizarea prăjinilor de pompare (conform soluţiei constructive sugerate de fig. chiar şi în cazul contaminării acestora cu H2S şi CO2. caracteristica KO înregistrând valori 0. scap.200 oC (de exemplu. aşa cum sugerează diagramele din figura 14.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice • Caracteristicile de rezistenţă mecanică se degradează în timp.8) au 339 . menţineri de 1000 ore la 200 oC pot determina diminuarea cu 50. • Prezenţa mediilor corozive de lucru afectează rezistenţa la oboseală a aliajelor pe bază de aluminiu în măsură mult mai mică decât în cazul oţelurilor. aliajele au o bună rezistenţă la oboseală în mediile saline..31.12. dacă piesele din astfel de aliaje sunt menţinute la temperaturi mai mari ca 150.

Modificarea rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din materiale compozite în funcţie de abaterile de la aranjamentul axial al fibrelor de sticlă 340 .24⋅103 N/mm2) sau din sticlă S (cu Rmf = 4800 N/mm2 şi Ef Em = 8. valorile experimentale ale caracteristicilor E şi Rm ale materialelor compozite diferă de cele calculate cu relaţiile (14.60 N/mm2 şi Em = 6.12): (14.9) şi (14.15. şi Rm (la tracţiune) ale prăjinilor realizate din materiale compozite putându-se estima cu relaţii de forma (v. 14. La utilizarea acestor materiale pentru confecţionarea prăjinilor de pompare trebuie avute în vedere următoarele aspecte tehnice: • Caracteristicile KE şi KR ale compozitelor cu fibre de sticlă sunt superioare celor prezentate de oţeluri....1⋅103 N/mm2) şi fibre din sticlă E (cu Rmf = 3400 N/mm2 şi ≅ 7.10).9) E = fv Ef + (1 – fv)Em Em ] (14. concomitent cu gelifierea.14. deoarece compozitele realizate industrial nu asigură întotdeauna legături interfaciale perfecte între fibre şi matrice (condiţie ce stă la baza stabilirii acestor relaţii). armată cu fire paralele din rovrig de fibre de sticlă. Dependenţa dintre rezistenţa la rupere şi fracţia volumică a fibrelor la compozitele pentru prăjini de pompare Fig. aşa cum rezultă analizând datele prezentate în tabelul 14.3 şi în diagramele din figura 14. 14.55⋅103 N/mm2). Rm = Rmf [fv + (1 – fv) Fig. printr-o matriţă. întărirea şi maturarea la cald a răşinii în prezenţa unor catalizatori). E. aceste caracteristici sunt dependente de fracţia volumică a fibrelor în structura compozitului fv.14.9⋅103.7.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR matricea de răşină poliesterică sau epoxidică (cu Rmm = 30..3.10) Ef Aşa cum rezultă comparând datele prezentate în tabelul 14. cap. Prăjinile de pompare din astfel de materiale se realizează printr-un proces de pultruziune (tragerea răşinii.

.52 0.1030 690.1.5Cu1..22.53 0.6 3.52 0.51. .850 790....22 1.965 860.640 750.0..22....22..790 790.. N/mm2 2..6 Oţel Grad K Oţel Special (aliat cu Cr) Aliaj de Al tip 7075 Compozit cu fibre de sticlă E 2.35) 0.05⋅105 Starea N C+r N+r C+r Rm.26 0.1.35 (0.47.34 0.26 (0..7 2..1700 KE.9.870 810.1.7 2..27) 0..31) 0..14 9.0..7 2. 7750 pentru oţelurile speciale înalt aliate cu Cr.5).62 1.49..32 0.35) 0.25) KO *** în apă salină 0..27 0..51 (0.13 1.0..24.10⋅105 N N+r C+R KO *** în aer 0.56 0.7 2.8 5.15⋅105 7.73..580 1600.7 2. în kg/m3: 7820 pentru oţelurile slab aliate (Grad C...** Mm 2.5)..50 0.2..... *** KO calculate cu σ-1 determinat pe epruvete polizate.12.20.93 0.. 2760 pentru aliajul de Al tip 7075 (AlZn6Mg2. ** KR şi KE. considerând factorii CT şi CTref exprimaţi în lei/(m de prăjină)..11 1..0..50 (0.50...8 2...Tabelul 14.06.26 (0.2 KR.48.03 1..0.03⋅104 5.0..24) 5..60⋅104 C+r T7 80 % fibre * Costurile relative Cr calculate cu relaţia (14.52 (0.2 2.1.0. 1800 pentru compozitul cu fibre de sticlă..0...03..33.930 470..04. în paranteze sunt valorile lui KO obţinute cu σ-1 determinat pe baza rezultatelor unor încercări efectuate pe prăjini reale...49.05) 0.26 1...3. N/mm2 630. Principalele caracteristici tehnico-economice ale materialelor folosite la realizarea prăjinilor de pompare Materialul Oţel Grad C Oţel Grad E Cr* 1...0..06.31 (0..81.98..** km 0... calculate cu următoarele densităţi ρ..82.7 2.11) 0.0 E.7 2..0.83 0.07) 0.0.27 (0...0.9 4...0.90. Grad E şi Grad K).24 (0.710 620.1.0..1.

323 rezistenţă mecanică specifică. 322 grafic de corelare utilitate-cost.. în soluţiile de acizi sau baze şi în prezenţa solvenţilor organici. 322 modul de elasticitate specific. 329 criterii de cost. 328 criterii privind proprietăţile. pentru fiecare variantă selectându-se materialul adecvat funcţionării în deplină siguranţă a produsului şi care asigură raportul maxim utilitate/cost. 334 proprietăţi adecvate. 326 pultruziune. 334 costuri relative.ca urmare prăjinile de pompare realizate din materiale compozite cu fibre de sticlă nu pot fi utilizate la temperaturi mai mari de 200 oC. • Caracteristicile mecanice ale materialelor compozite sunt influenţate negativ de creşterea temperaturii (ce produce degradarea matricei şi legăturilor interfaciale dintre fibre şi matrice). Rezistenţa la oboseală nu este practic afectată de prezenţa mediilor corozive. rezistenţa la oboseală este mai ridicată dacă solicitările variabile se caracterizează numai prin eforturi de întindere (de exemplu. • Aşa cum arată diagramele din figura 14. 327. 334 coefcient de asimetrie. temperaturile şi mediile de lucru) se pot realiza în mai multe variante.25. 324 prajini de pompare.0.42). KO calculat cu σ0. 329 indicator parţial.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice • Rezistenţa la oboseală în aer a prăjinilor de pompare din compozite cu fibre de sticlă este caracterizată prin valori KO = 0. 323 coeficient de siguranţă. 340 reciclabilitate. 325 341 .. 327 materiale funcţionale.15. Cuvinte cheie analiza valorii.1 în loc de σ−1 are valori KO = 0. 321 matricea preferinţelor. 331 indicator global.30. 324 mentenabilitate. 327 fiabilitate. 323 criterii tehnologice. 324 rezistenţă relativă la oboseală. 328.0. 321 materiale structurale. compozitele cu fibre unidirecţionale având tendinţa de degradare rapidă când sunt solicitate la compresiune. Studiul de caz prezentat evidenţiază un aspect important privind alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice: produsele destinate utilizării în diverse condiţii (privind solicitările mecanice. compozitele cu fibre de sticlă având o foarte bună comportare în mediile apoase saline.37.. 334 coeficient de importanţă. 330 cicluri de solicitare.. rezistenţa la oboseală a compozitelor cu fibre de sticlă pentru prăjinile de pompare este substanţial influenţată de abaterile de la aranjamentul axial al armăturii (unidirecţionale) din fibre şi (la fel ca E şi Rm) de caracteristicile legăturilor realizate în procesul de fabricare la interfeţele dintre fibre şi matrice.

Braşov. d) KR ≅ 40.. Managementul calităţii totale. Care dintre următoarele aplicaţii tehnice impun alegerea unui material din gama materialelor funcţionale: a) realizarea conductorilor electrici. b) fabricarea unui magnet permanent.S. Shackelford J. în vol.4 km. d) fabricarea elementului activ al unui aprinzător piezolelectric? T. Ohio. Academic Press. Ciurea S. New York – London. Drăghici Gh.. Fracture and fatigue. Traducere din limba germană după ediţia a 29-a. Zecheru Gh. Desk Edition.. „Noutăţi în domeniul tehnologiilor şi utilajelor pentru prelucrare la cald”. c) fabricarea unui tranzistor. c) realizarea ţevilor pentru tubulatura unei conducte care transportă gaze naturale sub presiune. Analiza comparativă a caracteristicilor de exploatare ale materialelor pentru prăjinile de pompare.M.3. Composite materials. Pentru care dintre următoarele aplicaţii trebuie ales un material din gama materialelor structurale: a) realizarea arborelui cotit al unui motor de autoturism.4 km... b) fabricarea catalizatorului pentru un reactor dintr-o instalaţie petrochimică. c) KR ≅ 10.14. * * * Metals Handbook. 1995 Teste de autoevaluare T. A.M. 342 . Care este rezistenţa mecanică specifică a unui material metalic cu Rm = 800 N/mm2 şi ρ = 4000 kg/m3: a) KR ≅ 20. c) polietilena. Editura Tehnică.1⋅105 N/mm2 şi ρ = 7850 kg/m3. Introduction to materials science for engineers. * * * Hütte − Manualul inginerului. 1995 5. MacMillan Publishing Company. 1985 4.14. 1994 7. Drăgulănescu N.7⋅106 m: a) oţelul cu E = 2.4. Moţoiu R.1. Broutman L.2. d) fabricarea corpului unui rezervor sferic de depozitare a gazelor lichefiate? T. b) KR ≅ 20. Care dintre următoarele materiale pot fi încadrate în gama materialelor reciclabile: a) oţelurile.J.. Ulmanu V. 1974 3. Care dintre următoarele materiale asigură un modul de elasticitate specific KE ≅ 2. Bucureşti.. d) sticla? T. 1992 2. New York. Editura Economică. Ingineria calităţii.14. b) fontele.14.14. Bucureşti.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Bibliografie 1. Metals Park..5..2 km? T.4 m. Bucureşti. Editura Chiminform Data. 1992 6.

9.455. c) aliajul pe bază de titan cu E = 1.k = 0. c) Rm = 500 N/mm2. Care dintre următoarele principii se aplică la utilizarea analizei valorii la un produs industrial: a) orice produs este purtătorul material al unor funcţii capabile să satisfacă necesităţile exprimate sau implicite ale utilizatorilor.222? 343 .k = 0.14. d) IPTE.k = 0. Materialul din care se confecţionează un produs trebuie să satisfacă criteriul Rm ≥ 600 N/mm2.8 şi Cr. d) Rm = 840 N/mm2? T.4: a) Rm = 900 N/mm2. d) al patrulea criteriu? T. Care este rezistenţa la tracţiune a unui material al cărui indicator parţial privind respectarea acestui criteriu este I = 1. d) IPT = 0.10. d) ρ = 5600 kg/m3? T. b) condiţiile privind fiabilitatea.1⋅104 N/mm2 şi ρ = 2750 kg/m3. Materialul din care se confecţionează un produs trebuie să satisfacă criteriul ρ ≤ 4000 kg/m3.8. b) ρ = 7600 kg/m3.7.k = 1. Care dintre următoarele condiţii pot fi incluse în gama condiţiilor tehnice care definesc funcţionalitatea şi comportarea în exploatare ale unui produs: a) condiţiile privind solicitările mecanice. La alegerea materialului pentru un produs sunt impuse patru criterii (calitative) privind procesarea sa tehnologică. a 3 . dacă indicatorul global al performanţelor sale tehnologice are valoarea / I PT = a1/ + a3/ + a 4 : a) primul criteriu. Care este densitatea unui material al cărui indicator parţial privind respectarea acestui criteriu este I = 1.14. b) orice produs trebuie privit ca un ansamblu de utilităţi. b) al doilea criteriu. Care dintre criterii nu a fost îndeplinit de un material.6.11. d) alama cu E = 1. b) Rm = 600 N/mm2. coeficienţii de importanţă ai / / / criteriilor fiind a1/ .k = 0.0. d) condiţiile privind preţul de desfacere? T.6. Un material Mk din gama materialelor cu proprietăti adecvate unei anumite aplicaţii are ICT. a 4 . Care este indicatorul global al performanţelor tehnologice pentru un material care respectă numai trei din criteriile impuse: a) IPT = 1.k = 1.k = 3. La alegerea materialului pentru un produs sunt impuse cinci criterii (calitative) privind procesarea sa tehnologică.733.14. c) al treilea criteriu. să se precizeze care este valoarea indicatorului global al performanţelor tehnicoeconomice pentru acest material: a) IPTE. c) condiţiile privind reciclabilitatea. toate criteriile având acelaşi coeficient de importanţă.4? T.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice b) aliajul de aluminiu cu E = 7. b) IPT = 0. a 2 .14. d) orice produs trebuie privit ca un ansamblu de părţi materiale şi nu ca un ansamblu de utilităţi? T.14.14.4: a) ρ = 900 kg/m3. c) IPTE.14.1⋅105 N/mm2 şi ρ = 8550 kg/m3? T.8.373. b) IPTE. c) IPT = 0.1⋅105 N/mm2 şi ρ = 4150 kg/m3.2. IPT. c) orice produs trebuie să asigure un raport maxim între utilitate sau valoare de întrebuinţare şi cost. Stiind că act = 0. c) ρ = 2860 kg/m3.8.12.

2.8Rp0. Pentru funcţionarea în siguranţă a maşinii trebuie respectate următoarele condiţii tehnice: a) tensiunile generate în bară de aplicarea forţei de întindere F trebuie să respecte condiţia σ ≤ 0.5 m şi diametrul d ≅ 15 mm.5 kg. R p 0. se obţine astfel condiţia: ρ ≤ 2 0 .2.2.4. A.8Rp0. Rp0. Pentru realizarea unei maşini trebuie confecţionată o bară de tracţiune cu lungimea L = 0.14. Să se stabilească ce criterii privind proprietăţile trebuie impuse la alegerea materialului pentru această bară. πd L σ 4F Deformaţia specifică axială a barei este ε = = 2 .1. ρ fiind densitatea materialului barei şi 4 4m trebuie să îndeplinească criteriul m ≤ m0. E fiind modulul E πd ∆L0 de elasticitate longitudinal al materialului barei şi trebuie să respecte criteriul ∆L 4 FL ε ≤ 0 .8Rp0. se obţine astfel condiţia E ≥ 2 .14. c) deformaţia axială a barei nu trebuie să depăşească valoarea ∆L0 = 1.2.2 ≥ 177 N/mm2. L πd ∆L0 Înlocuind datele din enunţul aplicaţiei rezultă următoarele criterii de alegere a materialului barei de tracţiune: Rp0.8πd 2 πd 2 Masa barei este m = Lρ .ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Aplicaţii A. Forţa axială maximă care solicită bara în timpul funcţionării maşinii este F = 25000 N. Pentru realizarea unei bare de tracţiune cilindrice din compunerea unei maşini s-a selectat o GMP cu cinci oţeluri.5 mm. b) bara trebuie să prezinte o bună tenacitate. Rezolvare 4F Tensiunile de întindere din bară au intensitatea maximă σ = şi πd 2 trebuie să corespundă criteriului σ ≤ 0. b) masa barei trebuie să fie m ≤ m0 = 0. ρ ≤ 5660 kg/m3 şi E ≥ 47160 N/mm2. având caracteristicile precizate în tabelul 14.2 fiind limita de curgere a materialului barei. 2 ≥ 0. asigurată dacă materialul acesteia îndeplineşte simultan criteriile: 344 . dacă funcţionarea în siguranţă a maşinii impune respectarea următoarelor condiţii tehnice: a) tensiunile din bară trebuie să respecte condiţia σ ≤ 0. se obţine astfel condiţia 4F .

2 N/mm % J ≤ 0. 2 . 2. Evident. 2. deoarece barele realizate din diversele materiale incluse în GMP au diametre dk diferite şi aceeaşi lungime.4. pentru 345 .k calculate cu relaţia (14. având coeficienţii de R p 0.k ** 1.3. a2 = 0...k.573 0. R p 0. Să se decidă care dintre materialele din GMP corespunde cel mai bine aplicaţiei. Dacă se consideră m1 (corespunzătoare barei 4 R p 0. se obţine d k = d1 .7 1 2 3 4 5 S235J2 S275J2 S355K2 P460NL1 12Ni14 235 175 355 460 355 510 430 620 620 640 3 24 20 16 17 22 27 27 40 47 55 * toate oţelurile au ρ = 7850 kg/m . ** costurile relative calculate cu CT şi CTref în lei/(kg de semifabricat) πd k2 Masa barei de tracţiune cu lungimea L este mT .8πR p 0.5. rezultă: 4F 4F σ = 2 ≤ 0.. Rm.2. k 0.k Rm .554 C r/ .4 1. N/mm2 Caracteristicile mecanice minime KVk la –20 oC... L = 1 m) are valoarea (în kg/m) dată de πd 2 formula mk = k ρ .k πd k Dacă se consideră d1 (corespunzător barei realizate din materialul M1) ca diametru R p 0.k şi CTref exprimate în lei/(m de semifabricat).5.2 1.5. 2. compararea acestor materiale prin prisma costurilor trebuie făcută cu ajutorul costurilor relative Cr.2 k Marca oţelului * Rp0.14. 2.k. k = 1.k de referinţă.5.k = Lρ .1 k = 1. considerând CT.461 0.742 0. Rezolvare Prima dinte condiţiile tehnice impuse de aplicaţie se utilizează pentru dimensionarea barei de tracţiune (determinarea diametrului barei). iar masa unei 4 unităţi de lungime din bară (de exemplu.2 Rm importanţă a1 = 0. k = 1. 2 .Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice K1: R p 0. 2 şi bara trebuie să aibă diametrul (minim) d k = . A k.2 şi a3 = 0. notând dk diametrul barei în cazul realizării ei din materialul Mk ∈ GMP.0 1. k realizate din materialul M1) ca masă de referinţă.8R p 0.5).1 Tabelul 14.9.. Caracteristicile oţelurilor ce alcătuiesc GMP pentru aplicaţia A. k = 1... se obţine: mk = m1 .640 0. 0. K2: A ≥ 15 % şi K3: KV ≥ 27 J la – 20 oC. R p 0.8 2.5.

511m1 0.9 .3 = 27 J şi.13 1.026 0.5. iar dacă se utilizează indicatorul IPTE. j = 1.158 1..48 1.213 1. materialul recomandat pentru confecţionarea barei este oţelul 12Ni14..5. F5).537 1.k se folosesc datele din tabelul 14.715d1 0.2) se obţin valorile indicatorilor globali ai proprietăţilor ICT. iar cu ajutorul relaţiei (14.k k = C r/ .802 IPTE. k = 1..4 şi relaţia R p 0.5. i = 1.406 1. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A.008 * Cr calculate considerând CT şi CTref în lei/(m de semifabricat) Rezultatele care se obţin parcurgând toate etapele de lucru descrise anterior sunt redate în tabelul 14.2 k 1 2 3 4 5 dk.14.k (care ţine seama şi de costurile implicate de realizarea barei de tracţiune) materialul ce trebuie ales pentru realizarea barei este oţelul P460NL1.. kg/m m1 0.5.. date în enunţul aplicaţiei şi folosind relaţia (14. 2.k urmare: I 1k = 0.188 1. dacă se consideră pentru luarea deciziei valorile indicatorului ICT.3.00 1..60 1. coeficienţii de importanţă αi.04 ICT.406 1. Se observă că.3) privind asigurarea tenacităţii barei: R p 0.814d1 0.2 = 15 % şi CAP.k.00 1.952 1.1 Pentru fiecare dintre materialele Mk ∈ GMP se determină indicatorii parţiali Ijk..k m . Pentru un produs industrial s-a aplicat analiza valorii şi s-a constatat că acesta are trei funcţii de bază (notate F1.5.k..k m1 R p 0. mm d1 0.5. k = 1.425 1. ca urmare: I 2 k = k şi 15 KVk .9 are forma „max” şi CAP.. F2.5. I 3k = 27 Utilizând valorile coeficienţilor aj..9 şi.33 1.k.625 I2k 1.571 1. 2 .. corespunzători celor trei criterii (j = 1. k =1.587 1..2 • criteriul K1: ≤ 0.662m1 Cr * 1.814d1 mk.7) se pot determina valorile indicatorilor globali ai performanţelor tehnico−economice IPTE.000 1.787 I1k 1.920 1. F3) şi două funcţii auxiliare (notate F4.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR a determina costurile relative Cr. A.k = C r/.927 0..662m1 0.855m1 0. 2 . k • criteriile K2: A ≥ 15 % şi K3: KV ≥ 27 J la – 20 oC sunt formulate analitic A în forma „min” şi au CAP. k = 1.k 1.. atribuiţi fiecărei 346 .924d1 0.3. ca Rm R p 0. Tabelul 14.k 1.07 1.14.460 1.406 1. Rm .1 = 0. C r .74 2.47 I3k 1.

. cheltuielile 100 100 5 totale pentru obţinerea produsului au valoarea CT/ = ∑ C i/ = CT ∑ (1 − i =1 i =1 5 ri 100 )ci . i = 1.. definesc calitatea unui produs ca fiind ansamblul caracteristicilor care conferă acestuia aptitudinea de a satisface nevoile exprimate sau implicite ale utilizatorilor) sunt F2. corespunzătoare costurilor de realizare a fiecărei funcţii având valorile prezentate în tabelul 14. CT i = 1. în prima etapă de modernizare a produsului. i = 1.5. astfel încăt costurile implicate de realizarea funcţiilor pentru care ci > αi să se diminueze cu ri = 20 % .35 0. după fiecare etapă de modernizare şi să se construiască graficul de corelare utilitate – cost la finele programului de modernizare a produsului.5. iar 347 . să se determine cum s-au modificat ponderile ci. Examinând acest grafic şi/sau datele prezentate în tabelul 14. F3 şi F5 cu C r2 = r3 = r5 = 20 %. i = 1.5... în care Ci reprezintă costul aferent realizării funcţiei Fi. rezultă că graficul de corelare utilitate – cost are aspectul prezentat în figura 14. F3 şi F5.30 0.6.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice funcţii şi ponderile ci.6..10 0.10 ci a) Să se construiască graficul de corelare utilitate – cost şi să se precizeze funcţiile pentru care costurile sunt mai mari decât contribuţiile pe care le aduc aceste funcţii la realizarea utilităţii globale a produsului. Coeficienţii de importanţă si ponderile costurilor de realizare ale funcţiilor ce definesc utilitatea produsului considerat în aplicaţia A. Tabelul 14.14. se observă că funcţiile care se realizează cu cheltuieli prea mari în raport cu contribuţiile pe care le aduc la realizarea utilităţii produsului (sau calităţii produsului.5.30 0.16.20 0.. prin modificări privind alegerea materialelor şi tehnologiilor folosite la fabricarea lui s-au diminuat cheltuielile de realizare a funcţiilor F2. iar CT = ∑ C i . dacă se are în vedere că standardele ISO din seria 9000.6.05 αi 0. Deoarece ponderile ci sunt definite de relaţia ci = i . în fiecare etapă modificându-se materialele şi tehnologiile folosite la fabricarea acestuia.15 0.. Rezolvare a) Considerând că valorile coeficienţilor de importanţă ai funcţiilor sunt în directă proporţionalitate cu contribuţiile acestora la realizarea utilităţii globale a produsului. b) Conform datelor din enunţul aplicaţiei.40 0. i =1 5 după prima etapă de modernizare (M1) cheltuielile aferente realizării fiecărei r r funcţii au atins nivelurile C i/ = (1 − i )C i = CT (1 − i )ci .05 0.3 Funcţia F1 F2 F3 F4 F5 0. b) Ştiind că s-au parcurs trei etape succesive de modernizare a produsului..

400 0.322 20 0.150 0.300 0. i = 1.083 20 0.16.293 0 0.050 0..727CT c /// i .392 0 0.308 0.100 20 0.100 0.14. % αi 0.150 0.300 0. % M2 αi 0. ci/ = / = 5 ri CT )c i ∑ (1 − i =1 realizării fiecărei funcţii sunt 100 Fig.150 0.200 20 0.184 20 0.3 Etapa Funcţia F1 F2 F3 F4 F5 Costul total 0 αi ci ri.7.100 0.092 20 0.065 0 0.050 0.350 20 0.345 0 0.3 Tabelul 14.300 0 0.150 0.141 348 0.14.300 0.070 CT M1 0.300 0.100 0.167 20 0.400 0.400 0.. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A. % M3 αi 0.14.766CT c // i ri. Graficele de corelare utilitate – cost ale produsului analizat în aplicaţia A.068 0.057 0 0.050 0.100 0.400 0.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR ponderile cheltuielilor corespunzătoare r (1 − i )ci C i/ 100 .5.413 0.050 0.870CT c / i ri.050 0 0.

4. rezultatele care se obţin considerând datele din enunţul aplicaţiei fiind cele prezentate în tabelul 14. Pentru selectarea celei mai bune variante de produs s-au stabilit patru criterii Kj. obţinerea cuvei cu o masă relativă cât mai mare este un obiectiv secundar.4. Qac considerând că realizarea cuvei cu valori minime ale consumului specific de material şi costului util sunt obiective principale. folosind datele 349 .4. Pentru realizarea cuvei de stocare a materiei prime a unei maşini destinate prelucrării maselor plastice s-a selectat o GMP alcătuită din patru materiale Mk. K2: masa relativă a M produsului M r = c 100 ≤ 75 %.35.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice În mod similar se pot determina modificările aduse ponderilor ci de următoarele etape de modernizare a produsului (M2 şi M3).4.4. ţinând seama de caracteristicile fizico − mecanice ale fiecărui material. sunt cele redate în tabelul 14.2.7 şi în graficele din figura 14. rezultănd astfel patru variante ale produsului.k. j = 1. Mr. a3 = a4 = 0.k. Vic fiind V gc volumul interior al cuvei..2)..k.14. s-a elaborat câte un proiect constructiv – tehnologic de obţinere a cuvei.. j = 1. considerănd valorile coeficienţilor de iportanţă ai criteriilor aj.1. CT fiind costul total al realizării cuvei. k = 1. iar asigurarea unui volum util maxim al cuvei este un obiectiv minor.k şi Cu. Ştiind că valorile Vu.. notate Vk. iar Qac – capacitatea de Qac M încărcare a cuvei.. iar Vgc – volumul de gabarit al cuvei.. corespunzătoare celor patru variante ale produsului. Rezolvare Varianta de produs care trebuie adoptată este cea caracterizată prin valoarea maximă a indicatorului global ICT. precizate în enunţul aplicaţiei şi valorile indicatorilor parţiali Ijk determinate.k.. k = 1. Ks. Msc Mc fiind masa semifabricatului necesar pentru confecţionarea cuvei şi K4: costul util C al produsului C u = T ≤ 100 mii lei/kg. a2 = 0.8. A.. s-au stabilit următoarele valori ale coeficienţilor de importanţă ai criteriilor: a1 = 0. să se stabilească varianta care trebuie adoptată pentru realizarea acestuia. Mr fiind masa cuvei.4 şi. V formulate astfel: K1: volumul util al produsului Vu = ic 100 ≥ 85 %. k = 1.. k = 1. se poate observa că modernizările aduse produsului au condus la reducerea cu aproximativ 27 % a costului total de α realizare a acestuia şi la obţinerea unor rapoarte i apropiate de unitate pentru ci toate funcţiile care-i definesc utilitatea... K3: consumul specific de material K s = sc 100 ≤ 140 %.4..16. calculat cu relaţia (14.

35 Valorile indicatorilor parţiali Ijk I2k 1. CAM.20 0.2204 0.k Observaţie Pentru rezolvarea unor aplicaţii de tipul celei anterior discutate se pot utiliza şi alte metode.35 I4k 1.8 şi din enunţul aplicaţiei.429 1.000 I3k 1.167 Indicatorul global ICT.20 0.250 1.jk Mr.3k ≡ Ks.4 Criteriul Kj Forma aj Varianta Vk V1 V2 V3 V4 K1 „min” 0.118 1. CAM.4 un grad de importanţă gj ∈{1.3}.k şi CAP. atribuindu-se gj = 3.. Caracteristicile variantelor produsului analizat în aplicaţia A. j = 1.111 1.1784 1. Rezultatele obţinute pe această cale. iar pentru criteriul K4. recomandată de STAS 6401.4k ≡ Cu. pentru criteriul K3.333 1. pentru criteriul K2.14.k 40 105 40 110 60 105 75 120 K4 0.k şi CAP.1 ≡ 85 %.9.875 1.k Ks.4. CAM. • se acordă caracteristicilor corespunzătoare fiecărui criteriu Kj.118 K2 „max” K3 „max” K4 „max” 0.k 90 70 100 70 Tabelul 14.2k ≡ Mr.2 ≡ 75 %.35 Cu. considerând pe rând fiecare din criteriile Kj. Valorile indicatorilor parţiali şi globali de caracterizare a variantelor produsului analizat în aplicaţia A.429 1. una dintre acestea fiind metoda de estimare a utilităţii consecinţelor. gj = 2.k şi CAP. conduc la concluzia că varianta de produs care trebuie adoptată (cu cea mai mare valoare a indicatorului global) este V2.4 ≡ 100 mii lei/kg.k şi CAP.8 (denumit şi matricea utilităţilor) şi se marchează pe acesta variantele cele mai bune ale produsului (denumite variante optime).2.k 85 90 95 95 K2 K3 0. redate în tabelul 14. dacă respectarea criteriului Kj corespunde realizării unui obiectiv principal.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR din tabelul 14..000 1.333 1.059 1. Tabelul 14. CAM.875 1.8.1k ≡ Vu.10 I1k 1.9.10 Vu.4 Criteriul Kj aj Varianta Vk V1 V2 V3 V4 K1 0.35 Valorile caracteristicilor CAM.3304 1. astfel: pentru criteriul K1.273 1..3 ≡ 140 %.000 1. j = 1.14. La folosirea acestei metode se parcurg următoarele etape (prezentate considerând condiţiile din enunţul aplicaţiei anterior discutate): • se analizează datele din tabelul 14..4266 1. dacă respectarea criteriului Kj corespunde realizării unui obiectiv secundar şi gj = 1 dacă 350 .

numită utilitatea sinteză a variantei Vk.228 8. Tabelul 14.j sunt valorile (aceloraşi caracteristici) corespunzătoare variantelor optime. Ijk fiind nişte indicatori parţiali. • se întocmeşte un tablou (numit matricea modificată a utilităţilor).333 3 3 105 = 2. k = 1.811 7. iar nivelurile limită acceptabile CAP.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice respectarea criteriului Kj corespunde realizării unui obiectiv minor.433 7.jk ale produsului analizat..4. rezultatele parcurgerii acestei etape în cazul aplicaţiei analizate sunt prezentate în tabelul 14. în cazul aplicaţiei analizate. considerând datele precizate în enunţ. înlocuind valorile caracteristicilor din matricea utilităţilor cu gjIjk. varianta de produs care trebuie adoptată este V2.4 Criteriul Kj Forma gj Varianta Vk K1 „min” g1 = 1 g1I1k K2 „max” K3 „max” K4 „max” g4 = 3 g4I4k g2 = 2 g3 = 3 Matricea modificată a utilităţilor g2I2k g3I2k Usk V1 V2 V3 V4 1 85 = 0.10. calculaţi considerând că aceste valori reprezintă CAM. aşa cum a rezultat şi prin metoda indicatorului global.. varianta de produs care are cea mai mare valoare a Usk (numită varianta optimă de produs) fiind cea care trebuie adoptată.625 120 3 70 = 2.14.692 2 40 = 1. 351 .067 75 3 • se calculează suma valorilor înscrise pe fiecare linie a matricei modificate a utilităţilor Usk.333 90 3 70 3 100 = 2.10. Matricea modificată a utilităţilor pentru produsul analizat în aplicaţia A. rezultă: g1 = 1. se observă că.864 110 3 3 105 = 2.10. analizănd rezultatele redate în tabelul 14. în cazul aplicaţiei analizate.895 95 1 90 = 0.947 95 1 1 2 2 40 2 60 = 1. g2 = 2 şi g3 = g4 = 3.100 8.

d T.9.26.7.13. b. c d a.22.c T.1. b T. c T.11.c. a T.8.b T. b.10. c.d T.b T. a.14.8.7. a. a.8. T. a.b.21.8.36.34. b. d T.11.c.40.10. a.c.13.7.18.9. c.10.d T. a.7.c. a.13.43. b.d T.6. b T.d T.b T. c. c T.b.b.17.17. d T.7. c T. a.7.14.14.14. a.d T.9.9.2.11. a.3. d T.16.2.d T.29. c T.21.7. d T.13. a. a.b.9.13.11.30. b T.9. c.12.9. d T. a.b.d T.29.c T.8.9.c.9.11.8.15.d T.20.12.8. a T.23.8. T. a.2.d T. a.c T. b.26.10. d T.14.10.c.b. c.b T.13. a.14.28.9.8.39.7.14.b. a.10. b T.7. c T. b. T.d T. a.7.17.9. a. b.3. a.22.11.14.10. a.d T. c T.3.d T.7.d T. d T.13.14.18.9.12.b.9.17. d T.b.8. b.8.25. d T. b T.c. d T.9.12.3.8. b T.13.8.c T.c.8. c.d T. a.b.19. a T. a. a.b. d T.10. b.12. a.8.b.14.14.20.9.d T. c T. a T.d T.10.8.10. a.b. c. b. b T. b.10.c.c.d Capitolul 14 T.9.d T.18.14.31.12.4.d T.1.c.7.c.27.Grila de verificare a testelor de autoevaluare Capitolul 7 T.8.b.d T.8.24. a.11.b. d T.16.10.13. a. b T.b.7. b. b.10.8. b.4. b.5. a.10.8.9.d T.9.30. c T.c T. b.d T. b. c T.14.21.10. a T.10.c T.22. b.23. c T.d T.c.37.5. c T.10. c.c T.b.16.b.11.b. c.12.8.26.2.11.9.16.23.12.d T. b.9.d T. c. a.11.11.7.32. d T.11.12.8.13.12. d T.6.c T. a.7.24.12.9.b.d T.8.11.35. b T.28.15. a.12.c T.7. a.1. b.d Capitolul 8 T.35. a.2.11.d T.c T. a.3. c T. a. b.c T.16.d T. d Capitolul 12 T. a.c.d T. a.d T.c.10.38.b. d Capitolul 11 T.40. c T.7.c T.32.d T. b T.19.d T.8.11.b.b.17.c T. b.9.13. c. c T. b b a a.c T. c.b T.c T. d T.22.34.d T. d T. a. c T.d T.12.c. b.8.8. d T.26.1.9.13.b.b.6.11. a. a. c.7.11. a.4.d T.10.d T. b. b. a.9.7.8.15.9.8.b T.9.b. a T.d T.3.c T.14.13.8.15.1.27. b. a T.7. d T.8. a. a.6.8. c.10. c T.7.10.10.10.11.7.8.7.25.8.27. a T. d T. d T.d T.d T.b T. a.d T.b. d T.7.11.c.12.22. b. a.12. 9.7.38. a T.13.c.c.7.7. a.d T. c.11.9.d T.11.10.4. b T.5.12. c T.2.13.9. a. b T.c T.5.d T.d T.c T.12.10. a.31.29.18.13. a. a. a.3. a. a T.8.d T.7.25. a. a. c T. b. d T.9.11.23.10.6. c T. d T.d T.5.c.11.13.12.13.11.13.4.c. a.15.8. c T.27. c.19.16.2.9.12. b T.25.42. b.b. a.39.27. a.11. b T. c T. b.c T. a.12.c. c.9.10.8.11.19.9.8. a.b.10. a T.d T.18.d T.d T. b.28.8.c.10. b.d 352 . d T. T.12. b T.9.24.6.11. a. d T. b.12.b.25.10. b.d T.b.21. a.d T. a.10.c. a.5.6.8. d T.c T. a.7.12.8.c T.4.1.8.b. a.1.c T.8.9. c c.c T. b T. c T.9. a. d T.20.10.36. c T.5.3.19.9. b. a.8.d T. d T.10. T.10.9.9. c.33. d T.b. a T.28.d Capitolul 10 T.1. c T. a.15. a.9.5.9. d T. b T. b T. d T. b T.d T.4.c.17. a.41. a T.17. c T.13. d T.7.d T.c T. b T.4.20. b.24.11.20. a.d T.11.13.18. a T.7.d T.33.9.8.9. a.9.7. c T.11.30.16.b. c T.13.13.14.11.13.14. c. a.d T. d T. a.11.d T.6. c T.23.7.8.26.11. a.d T.b T.10. a.c T.8.11. 9. c T.c. a. b.15. b. a. d T.2.c T.d T.9.11.d T.14.8. a Capitolul 9 T.c. d T.10.9.13. c T.21. a.b.12. c T. a T.d T.24. c.14.c.9. a.7.8. a.b.11.9.d T.7.b.d Capitolul 13 T.b.14.7.9.c T.7.28.37. a. d T. T.c T.b T.12.7.9.

147 curbă termo−mecanică. 213 cupru tehnic. 201 aminoplaste. 236 curbe de îmbătrânire. 69 copolimer. 163 aliaje antifricţiune. 323 coeficient de siguranţă. 235. 179 condiţionarea epruvetelor. 233 densitate de presare. 207 ceramice. normală. 168 aliaje Al − Cu. 289 353 . 305 comportare metalurgică la sudare. 153 alumina. 284 compoziţii. 327 cromit. 323 criterii tehnologice. 170 aliaje Al − Mg. 329 cristalite. 219 clasă structurală. 184 aliaje pentru lipire. 250 argile. 210 ceramice silicatice. 328 criterii privind proprietăţile. 249 cusătură sudată (CUS). 241 ceramice oxidice. 304 depunere chimică. 233 constantan. 214 carbură de bor. 334 coeficient de importanţă. 183 agent de reticulare. 92 costuri relative. 275 aliaje Al − Zn.INDEX A acomodare. 234 cristobalit. 25 clase de calitate. 301 alame.. 70 canal rezinifer. 207 atmosferă standard. 75 carbură de siliciu. 153 constantă de relaxare. 215 călire de punere în solutie. 305 densitate de umplere. 141 curbe izocronice. 249 curbe izometrice. 305 compactitate de umplere. 330 antioxidant. 177 aliaje Cu – Ni. 254 analiza valorii. 276 carbon echivalent. 250 aglomerate. 241 configuraţie. 233 conformaţie. 69 B bandă de călibilitate. 210 alumino−silicaţi. 214 D dendrimer. 233 corindon. 74 compozit durificat cu fibre. îngustă. 197 ciment. Argentan). 334 compactitate de presare. 56 coefcient de asimetrie. 208 criterii de cost. 307 agregare prin lipire. 275 câmp termic de sudare. 152 aliaje cu memoria formei (Marmem). 175 Alpaca (Neusilber. 139 ceramice neoxidice. 67 bronz. 239 construcţie sudată. 289 agregare pulberi. 208 coroziune intercristalină. 154 C cambiu. 181 aliajele titanului. 148 alburn.

215 duritate Shore. 165 duramen. 14 element de aliere alfagen (feritizant). 270 Î îmbătrânire artificială. 270 izotactic. 73 fază sigma. 327 inel anual.depunere electrolitică. 280 duritate Knoop. 276 homopolimer. 10 element de aliere. 322 fibră lemnoasă. Schaeffler. 32 disproporţionare. 254 fiabilitate. 231 furnir. 230 grafic de corelare utilitate-cost. 207 E efect postelastic. 275 infiltrare. 20 fontă comercială. 237 element carburigen. 14 element betagen. 113 formare epruvete. 234 grad de îndesare. 204 fluiditate. 233 izotensiune. 288 H hardenită. 310 elastomeri. 247 duritate Janca. 242 fracţie volumică. 112 izodeformaţie. 231 duraluminiu. 5 element grafitizant. 104 hemiceluloză. 331 gresie ceramică. 7 element de aliere gamagen (austenitizant). 218 enclavă plastică. 6 feldspat. 207 fâşii ZIT. 233 I indicator global. 140 încorporare. 305 grad de polimerizare. 328. 21 duritate Barcol. 22 fragilizare prin faza σ. 201 diagramă structurală A. 202 K Kunial. 272 F faianţă. 112 emailuri. 94 funcţionalitate. 276 fibrilă. 282 G glazură. 275 durată de sinterizare. 216 fontă aliată. 327. 235 fisurare la cald a CUS. 311 durificare secundară. 153 354 . 209 grad de cristalinitate. 289 devitrifiere. 246 fragilitate de revenire. 290 încovoiere statică. 6 fontă aliată martensitică. 93 fisurare sub tensiune. 140 îmbătrânire naturală. 289 intermediari. 329 indicator parţial. 216 invar. 207 fenoplaste. 305 fondant. 173 elinvar.

324 mediu de sinterizare. 80 oţel cu granulatie fină. 80 oţel inoxidabil stabilizat. 219 matrice. 168 magnezită. 232 polidispersie. 282 plăci din aşchii de lemn – PAL. 334 precipitate θ. 100 oţel aliat. 229 polimer reticulat. 230 material elastomeric (cauciuc). 311 melamine. 109 oţel HSLA. 84 oţel carbon de calitate. 184 masă moleculară. 66 oţel pentru îmbunătăţire. 231 porozitate de umplere. 66 oţel pentru rulmenţi. 205 N Nitinol. 75 oţel pentru scule. 65 oţel criogenic. 98 oţel pentru recipiente. 321 materiale structurale. 301 modificare. 340 punct caracteristic nominal. 269 matrice a preferinţelor.L laminare normalizantă. 208 oţel bifazic (dual-phase). 282 poliadiţie. 214 O oţel pentru construcţii sudate. 78 oţel termorezistente. 250 platinit. 216 Monel. 105 oţel inoxidabil.cu crom. 284 M magnaliu (alumag). 103 oţel refractar (termorezistent). 214 nitrură de siliciu. 229 polimerizare. 304 pultruziune. 321 materiale vitroceramice. 5 355 . 136 modificatori de reţea. 185 nitrură de bor. 75 laminare termomecanică (controlată). 31 punct fix de vâscozitate. 276 lipire. 230 polietilenă. cu crom şi nichel. 232 policondensare. 326 pulberi. 322 metalurgia pulberilor. 112 plăci celulare. 255 materiale funcţionale. 86 oţel patinabil. 282 plăci din fibre de lemn – PFL. 229 mulit. 153 monomer. 282 plastifiant. 94 oţel durificabil prin precipitare (PH). 210 martensită termoelastică. 108 oţel rapid. 93 oţel maraging. 229 lanţ siloxanic. 254 Melchior (Maillechort). 110 oţel pentru carburare. 235 polimer. 89 oţel Hadfield. 96 oţel turnat. 207 prajini de pompare. 76 lanţ molecular (catenă). 180 lungime critică a fibrelor. 256 liber. 305 porţelan. 153 mentenabilitate. 275 lignină. 76 oţel duplex. 210 P panel. 140 proprietăţi adecvate. 78 oxid de zirconiu.

276 traheidă. 197 structură feritică aciculară. 206 sticle. 310 temperatură de vitrifiere.. 290 spinel. 182 Ş şamotă. 254 reacţie în lanţ. 276 răşini epoxidice. 203 T temperatură de referinţă. 275 vâscoelasticitate. 200 teracotă.. 74 superaliaj. 325 ritidom. 236 trihite (fibre whiskers). 233 sticlă “securit”. 216 standard. 285 rază medulară. 285 S segment de lanţ molecular. 184 structură amorfă. 248 rezistenţă mecanică specifică. 232 reciclabilitate. 53 starea amorfă (vitroasă). 254 răşini poliesterice. 271 zonă influenţată termic (ZIT). 276 tranziţie sticloasă (vitroasă). 232 reacţie în trepte. 324 rezistenţă relativă la oboseală. 214 silice. 69 rupere prin cavitaţie. 212 şoc termic. 305 vulcanizare. 255 Z zonă de acţiune a fibrei. 248 rezistenţă la şoc Izod. 200 silicon. 172 titanaţi.R raport de formă al fibrelor.Preston (GP). 233 sinterizare. 234 sudabilitate. 239 vâscozitate. 21 stabilizator. 211 rezistenţă piroscopică (refractaritate). 197. 97 superplasticitate. 197 stereoizomer. 70 zone Guinier. 140 356 . 247 rezistenţă la înmuiere sub sarcină. 170 simbolizare 59 sindiotactic. 237 termorigide (duroplaste). 237 titan. 241 rezilienţă. 149 trahee. 212 refractare silica. 323 refractare corindonice. 211 titlu fictiv. 207 termoplaste. 235 sialon. 211 rezistenţă Dynstat la şoc. 256 silumin. 212 refractare silimanitice. 233 sferulită. 274 rost de sudare. 150 tombac. 212 relaxarea tensiunilor. 310 solidificare unidirecţională.. 215 volum specific de scuturare. 210 stabilitate la revenire. 83 V vas lemnos. 77 temperatură de sinterizare. 284 raport de transfer al sarcinilor. 204 vitrifiant.

Structure and properties of composites. the metallic materials (metals and alloys) are and will be used more frequently. the paper also deals with other types of materials for technical applications: glasses and ceramic materials. Petrochemical and Refinery Equipment and Equipment for Gas and Petroleum Transportation and Storage at the Faculty of Mechanical and Electrical Engineering of the Petroleum-Gas University of Ploiesti with a useful and effective tool for individual study. Structure and properties of sintering materials. 357 . each chapter includes exercises and self-assessment tests. Choosing the appropriate material for an application. Its main purpose is to understand the principles. this book can prove useful for other students. as well as technicians and engineers who wish to enhance or update their material science knowledge. Structure and properties of polymeric materials. sintering materials and fibre-reinforced composites. rules and mechanisms for obtaining materials compliant with the structural specifications of each particular application. therefore the discussion of these materials is more comprehensive.ELEMENTS OF MATERIALS SCIENCE AND ENGINEERING The book Elements of Materials Science and Engineering presents the structure and properties of materials used for technical applications. Phase transformations of solid steels and cast irons. To enhance the utility of the book. Alloys – general concepts. in order to allow the reader to estimate the knowledge acquired and their level of competence (the ability to use knowledge independently and correctly to solve practical problems). Iron-carbon alloys. However. it points out the correlation between their chemical composition. However. Types of commercial steels and cast irons. The first volume includes the following chapters: Metals – general concepts. The second volume includes the chapters: Alloyed steels and cast irons. Structure and properties of glasses and ceramic materials. structure and properties and emphasises the structural and property changes due to various processing technologies. The work consists of two volumes. polymeric materials (plastomers and elastomers). Mechanical properties of metallic materials. Heat treatment of steels and cast irons. This book is meant to provide the students that read Oil-Field Equipment. Structure and properties of nonferrous alloys. Since the main applications analysed belong to the field of oil equipment.

F.I. materialele inteligente. Gheorghe Zecheru şi conf. 39691.inclusiv materialele descoperite şi utilizate recent: compozitele durificate cu fibre. Lucrarea este structurată în două volume şi cuprinde informaţiile esenţiale privind structura şi proprietăţile principalelor categorii de materiale folosite în tehnică.N. ceramicele ultrarezistente.“Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor” este realizată în cadrul grant-ului C.ing. “Model de software integrat de tip multimedia pentru învăţare interactivă generat la Universitatea Petrol – Gaze din Ploiesti” Lucrarea este elaborată de prof.S.upg-ploiesti. dr. care permit utilizatorilor să-şi autoaprecieze nivelul de pregătire şi nivelul de competenţă în folosirea independentă şi corectă a cunoştinţelor dobândite la soluţionarea unor probleme concrete. Fiecare capitol este prevăzut cu teste de autoevaluare şi aplicaţii. şi poate constitui un ghid valoros pentru alegerea raţională a materialelor necesare diferitelor aplicaţii industriale.dr. Gheorghe Drăghici de la catedra Tehnologia Construcţiei Utilajului Petrolier a Universităţii PETROL – GAZE din Ploiesti.ro/curs_esim. “Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor” se află pe site-ul cu adresa: www.ing.htm “Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor” este disponibilă pe CD-ROM ISBN 973-99015-8-1 ISBN 973-85511-8-3 . materialele superplastice etc.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful