48892276 Studiul Materialelor Vol 2

UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIESTI Prof.dr.ing. Gh. Zecheru Conf. dr.ing. Gh.

Drăghici

ELEMENTE DE STIINTA SI INGINERIA MATERIALELOR Volumul 2

Editura ILEX şi Editura Universităţii din Ploiesti 2002

CUVÂNT ÎNAINTE
DESPRE GRANTUL C.N.F.I.S. 39691 “MODEL DE SOFTWARE INTEGRAT DE TIP MULTIMEDIA PENTRU ÎNVĂŢARE INTERACTIVĂ” GENERAT LA UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIESTI
Obiectivul fundamental al grantului (C.N.F.I.S 39691) este crearea unui instrument software de tip multimedia care să ofere fiecărui cadru didactic un model de construire şi prezentare a cursurilor , seminariilor şi laboratoarelor într-o manieră modernă, utilizând facilităţile puse la dispoziţie de tehnica avansată. Grantul se adresează în egală măsură şi studenţilor care vor putea să “audieze” cursurile / seminariile / laboratoarele în condiţii comparabile cu cele din ţările dezvoltate. Grantul C.N.F.I.S 39691 este structurat pe trei componente: CURS, LABORATOR, EVALUARE (vezi figura 1 *). • Componenta CURS oferă utilizatorilor de tip CADRU DIDACTIC posibilitatea de a realiza conţinutul cursului într-o manieră flexibilă, putând folosi informaţii de tip text, imagine, animaţie, prezentare video, slide show. Utilizatorul de tip STUDENT va avea acces la toate aceste tipuri de prezentare. În urma activării acestei componente, se poate obţine cursul pe suport de hârtie, pe suport magnetic sau se poate realiza introducerea în pagina de WEB a conţinutului acestuia. • Componenta LABORATOR acoperă activitatea de seminar / laborator. Ea oferă posibilitatea cursantului (utilizatorul de tip STUDENT) de a avea acces la textul de prezentare a temei propuse, la instrumente de tip instructor (tutorial), în toate cele cinci tipuri de prezentare de la curs, precum şi la modele ale fenomenelor / conceptelor prezentate. De asemenea, se pot realiza conexiuni cu anumite cursuri sau seminarii / laboratoare. Utilizatorul de tip CADRU DIDACTIC va avea posibilitatea să-şi descrie tema propusă folosind facilităţi de tip text, imagine, animaţie, prezentare video, slide show şi aplicaţii software specializate. El poate uza de ele pentru a realiza instrumente de tip instructor, precum şi modele ale fenomenului / conceptului prezentat sau conexiuni cu noţiuni înrudite. Ca urmare a activării acestei componente, se pot obţine comparaţii între obiectivele propuse şi rezultatele obţinute, exemple de rezolvare a problemelor propuse, date necesare efectuării lucrării, precum şi chestionare de tip şablon.
* Documentaţie Grant C.N.F.I.S. 39691 (1999,2000,2001), Runda a II-a, Director Grant – Liviu Dumitraşcu i

Figura 1. Structura generală a Grantului C.N.F.I.S 39691

• Componenta EVALUARE îşi propune să ofere posibilitatea evaluărilor efectuate de către utilizatorii de tip CADRU DIDACTIC asupra utilizatorilor de tip STUDENT, precum şi autoevaluărilor realizate de utilizatorul de tip student, la cerere. Evaluarea se poate realiza fie pe baza unor formulare de tip bilet de examen, fie de tip chestionar (generat de un software specializat). In cazul autoevaluării, utilizatorul STUDENT poate beneficia de acces direct la
ii

cursul aferent sau la un ciclu de tip întrebare – răspuns, posibilitate implementată cu ajutorul serviciului de poştă electronică. Serviciul de poştă electronică va fi susţinut de un server de WEB propriu programului.
REMARCI:

• Grantul «MODEL DE SOFTWARE INTEGRAT DE TIP MULTIMEDIA PENTRU ÎNVĂŢARE INTERACTIVĂ GENERAT LA UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIESTI» se realizează în trei etape: ETAPA I (proiectul de iniţiere program) – Realizare prototip SALĂ DE CURS (anul 1999); ETAPA a II-a – Imbunătăţirea prototipului SALĂ DE CURS, realizare prototipuri SALĂ DE LABORATOR, SALĂ DE EVALUARE (anul 2000); ETAPA a III-a – Realizarea integrală a modelului de învăţare interactivă (anul 2001). • Domeniul de interes al acestui program se înscrie în aria preocupărilor specialiştilor din învăţământ şi din domenii conexe acestuia, din EUROPA şi din AMERICA. • Rezultatele obţinute în urma aplicării unui software integrat de tip multimedia pentru învăţare interactivă pentru disciplinele predate în cadrul unei universităţi (precum şi pentru planurile de învăţământ) pot fi folosite ca punct de plecare în vederea constituirii unui server de WEB, bază pentru învăţământul la distanţă, pentru cursuri intensive de scurtă durată, alternativă dinamică pentru studiul individual la bibliotecă. Implementarea unui astfel de mecanism creează premise pentru posibilitatea evaluării interactive a studenţilor, precum şi pentru realizarea unui ciclu de tip “întrebare-răspuns” (cu ajutorul serviciului de poştă electronică). • Un câştig important constă în posibilitatea de a face cunoscută UNIVERSITATEA, atât în ţară cât şi în lume, nu numai la nivelul unor informaţii generale, cât mai ales la nivelul a ceea ce constituie una din componentele sale esenţia : cea de ÎNVĂŢĂMÂNT. La baza generării cursurilor interactive de învăţare / instruire realizate integral / parţial în cadrul grantului a stat “ Metodologia de proiectare a cursurilor multimedia şi hipermedia” ce cuprinde următoarele etape: Analiza cerinţelor de instruire, Proiectarea preliminară a aplicaţiei (cursului), Dezvoltarea aplicaţiei (cursului), Implementarea aplicaţiei (cursului), Evaluarea şi întreţinerea aplicaţiei (cursului). Pentru prezentarea tuturor cursurilor realizate în cadrul grantului a fost generată seria “Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S 39691 “ în care apare lucrarea Elemente de ştiinţa şi ingineria materialelor, Editura ILEX şi Editura Universităţii PETROL – GAZE din Ploiesti.
iii

REMARCI: • Toate lucrările din seria “Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S 39691“ se află pe site-ul Universităţii PETROL – GAZE din Ploiesti şi sunt disponibile pe CD-ROM. • Autorii lucrărilor sunt cadre didactice ale Universităţii, de la catedrele: Informatică, Tehnologia Construcţiei de Utilaj Petrolier, Forajul Sondelor, Chimie, Filologie. Îmi exprim convingerea că prin realizarea acestui proiect se va reuşi o concordanţă a procesului de învăţământ din Universitatea PETROL – GAZE din Ploiesti cu tendinţele internaţionale. DESPRE CARTE Lucrarea “Elemente de ingineria şi ştiinţa materialelor” cuprinde informaţiile esenţiale privind structura şi proprietăţile principalelor categorii de materiale folosite în tehnică şi poate constitui un ghid valoros pentru alegerea raţională a materialelor necesare diferitelor aplicaţii industriale. Lucrarea este structurată în două volume. Primul volum conţine noţiunile fundamentale privind structura si proprietăţile mecanice ale metalelor şi aliajelor şi informaţiile principale privind structura, proprietăţile şi tratamentele termice ale materialelor metalice cu cea mai mare pondere de utilizare industrială: fontele şi oţelurile. Cel de-al doilea volum al lucrării cuprinde informaţiile principale privind structura, proprietăţile şi domeniile de utilizare ale altor categorii de materiale: metalele şi aliajele neferoase, sticlele şi materialele ceramice, plastomerii şi elastomerii, materialele compozite şi materialele sinterizate. Fiecare capitol al lucrării este prevăzut cu teste de autoevaluare şi aplicaţii, care permit utilizatorilor să-şi autoaprecieze nivelul de pregătire şi nivelul de competenţă în folosirea independentă şi corectă a cunoştinţelor dobândite la soluţionarea unor probleme concrete.

Prof.dr.ing. Liviu Dumitraşcu Prorector Director Grant C.N.F.I.S. 39691 Coordonatorul seriei “Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S 39691“

iv

CUVÂNTUL AUTORILOR
Lucrarea Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor a fost concepută astfel încât să constituie un instrument util şi eficient pentru pregătirea individuală la disciplina Studiul materialelor, prevăzută în planul de învăţământ al studenţilor anului I, specializările Utilaj Tehnologic Petrolier şi Utilaj Tehnologic pentru Transportul şi Depozitarea Hidrocarburilor, de la Facultatea de Inginerie Mecanică si Electrică din cadrul Universităţii Petrol – Gaze din Ploiesti. Ea poate fi utilizată cu bune rezultate şi de studenţii care se pregătesc în alte specializări inginereşti, precum şi de tehnicienii şi inginerii care doresc să-şi aprofundeze sau să-şi reactualizeze cunoştinţele în domeniul materialelor. Lucrarea are ca obiect prezentarea structurii si proprietăţilor materialelor folosite în tehnică, precizarea legăturilor (corelaţiilor) dintre compoziţia chimică, structura si proprietăţile acestor materiale şi evidenţierea modificărilor de structură şi proprietăţi care se produc ca urmare a prelucrării materialelor prin diverse procedee tehnologice, scopul principal urmărit fiind însuşirea principiilor, legităţilor şi mecanismelor care stau la baza obţinerii materialelor cu structura corespunzătoare asigurării proprietăţilor impuse de utilizarea lor în diverse aplicaţii tehnice. Deoarece principalele aplicaţii tehnice avute în vedere sunt cele din domeniul maşinilor, utilajelor şi echipamentelor petroliere, materialele care au în prezent şi în viitorul apropiat cea mai mare pondere de utilizare sunt materialele metalice (metalele şi aliajele) şi ca urmare partea din lucrare destinată studierii acestor materiale este cea mai consistentă. Sunt studiate însă în lucrare şi celelate categorii de materiale folosite în tehnică: sticlele şi materialele ceramice, materialele pe bază de substanţe macromoleculare (plastomerii şi elastomerii), materialele obţinute prin agregare de pulberi şi materiale compozite durificate cu fibre. Volumul de faţă, cel de-al doilea al lucrării, conţine capitolele: Oţelurile şi fontele aliate; Oţelurile şi fontele comerciale; Structurile şi proprietăţile aliajelor neferoase; Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor; Structurile şi proprietăţile polimerilor; Structurile şi proprietăţile materialelor compozite; Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi; Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice. Adresăm cele mai calde mulţumiri celui care a făcut posibilă publicarea acestei lucrări (prof. dr. ing. Liviu Dumitraşcu ) şi colegilor care au realizat recenzia stiinţifică a lucrării (prof.dr.ing. Vlad Ulmanu şi prof. dr. ing. Ioan Tudor). Urăm utilizatorilor succes în însuşirea cunoştinţelor privind structurile şi proprietăţile materialelor şi aşteptăm cu deosebit interes sugestiile lor pentru îmbunătăţirea ediţiei viitoare a lucrării.

Autorii Ploieşti 30 iulie 2002
v

Seria
Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S. 39691
Liviu Dumitraşcu şi colectiv

(Borland) PASCAL în 13 conversaţii
Stelian Guţu

Tehnologiile informaţiei şi comunicaţiiilor. Mijloace multimedia
Gheorghe Zecheru şi Gheorghe Drăghici

Elemente de ştiinţa şi ingineria materialelor. Volumul 1
Ana Maria Burlan şi Andreea Negulescu

Compendiu de gramatică franceză cu exerciţii
Mihai Hotinceanu

Probleme şi lucrări de laborator de electromagnetism
Gabriel Marcu

Clase Java pentru metode numerice
Vlad Ulmanu

Tehnologia fabricării şi reparării utilajului petrolier
Mihai Pascu Coloja

Cercetarea sondelor în pompaj cu ajutorul metodelor acustice
Mihail Minesccu şi Ion Nae

Tehnologii şi utilaje în construcţia de maşini
Alexandra Şchiopescu, Maria Moraru, Anca Sterry, Ana Dincă, Ileana Cameniţă

Chimie generală. Aplicaţii numerice
Octav Pântea, Stelian Neagoe, Dorina Matei, Eva Trâmbiţaşu, Daniela Popovici

Bazele chimiei analitice calitative şi cantitative. Probleme şi întrebări
Şerban Vasilescu, Virgiliu Talle, Dorin Bădoiu

Rezistenţa materialelor. Tehnici de calcul şi proiectare
Constantin Ionescu , Liviu Băloiu şi colectiv

Introducere în problematica mediului înconjurător
vi

1.. 16 7.2.…….. 35 Teste de autoevaluare ……………………………………………………………. TRATAMENTELE TERMICE LA OŢELURI ŞI FONTE Volumul 2 Cuvânt înainte ………………………………………………………………………. 53 8.2..…….5... Oţelurile carbon cu destinaţie generală …………………………………….4.. v 7. 35 Aplicaţii …………………………………………………………………. 7 7. STUDIUL ALIAJELOR DIN SISTEMUL FIER-CARBON 5... Introducere ………………………………………………………….2.. Oţelurile carbon de uz general ………………………………….………. OŢELURILE ŞI FONTELE COMERCIALE ………………………………..3.1. 65 8. TRANSFORMĂRILE STRUCTURALE ÎN STARE SOLIDĂ LA OŢELURI ŞI FONTE 6.. Introducere …………………………………………………………. PROPRIETĂŢILE MECANICE ALE MATERIALELOR METALICE 4. Simbolizarea oţelurilor comerciale ……………………………... NOTIUNI GENERALE DESPRE METALE 2.. 64 8..1. Oţelurile pentru construcţii sudate ………………………………….……… 64 8. Clasificarea oţelurilor comerciale ……………………………………… 55 8.....2. 53 8..5..1.2. Interacţiunea elementelor de aliere cu carbonul ……………………. 5 7. 69 8.5...... Oţelurile carbon de calitate …………………………………….. Formarea CUS la sudarea prin topire a oţelurilor ……………….. NOŢIUNI GENERALE DESPRE ALIAJE 3..3. Clasele structurale de oţeluri şi fonte aliate ……………………….…….2. 71 1 .3.4.3. Interacţiunea elementelor de aliere cu fierul ……………………………….5... Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini ………………………..……..……… 59 8... 66 8.1.……….…. Influenţele elementelor de aliere asupra trnsformărilor structurale în stare solidă ale oţelurilor şi fontelor………………………………………... 23 Cuvinte cheie ………………………………………………………………….... OŢELURILE ŞI FONTELE ALIATE …………………………………..…….……. 55 8.……… 14 7. Clasificarea şi simbolizarea oţelurilor comerciale ………………….……… 5 7.... 69 8.2.CUPRINS Volumul 1 1.......……….. Particularităţile realizării construcţiilor sudate …………………. 38 8. i Cuvântul autorilor ………………………………………………………………….. 34 Bibliografie ……………………………………………………………………….

5. 170 2 . 86 8. 142 9.....9.…….8...1.. 105 8. Oţelurile aliate pentru scule ……………………………………... Aliajele Al – Cu ……………………………………………………….…….5.. Oţelurile pentru piese turnate ………………………………….. 112 8.. Oţelurile nealiate pentru construcţii sudate …………………….…….8.. 125 9.. 76 8.5..……. 113 8. 102 8. 137 9.5.9.1.. Aliajele Cu − Ni ………………………………………………………. Oţelurile cu coeficient de dilatare termică controlat ………………….4.……. 147 9. Cuprul şi aliajele pe bază de cupru …………………………………………. 86 8..5.. 118 Cuvinte cheie ……………………………………………………………....3.3.…….3. 73 8. Oţelurile pentru rulmenţi ………………………………………. Introducere ………………………………………………………….…………..3.……..2.. Oţelurile carbon pentru scule …………………………………. 99 8.5..2.. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE METALELOR ŞI ALIAJELOR NEFEROASE ……………………………………...3.…….8. 98 8. Oţelurile pentru aparate şi recipiente sub presiune …………….. 100 8..8..2.1. Alamele ………………………………………………………….. Oţelurile pentru scule ……………………………………………….6. Oţelurile inoxidabile şi refractare ……………………………….…….. 108 8...4...7.. 110 8.....2.7.……..6... Alte oţeluri cu destinaţii sau caracteristici speciale ………………………. Oţelurile rezistente la uzare şi tenace …………………………………. Aliajele Al – Zn ……………………………………………….………..3.7.. 136 9. Oţelurile pentru arcuri …………………………………………..... Aliajele Al − Mg ………………………………………………. 162 9..8...6.5.……... 131 9.……...1...…….……. Tratamentele termice la aliajele neferoase ……………………. 154 9.. Fontele comerciale ………………………………………………….. 75 8.8.6... 77 8.…….. Oţelurile patinabile …………………………………………………….1..9. Fontele cu destinaţie generală …………………………………...5.……..5.……. 109 8.. Fontele cu destinaţie precizată …………………………………... 131 9.6....………. 152 9.. Bronzurile ……………………………………………………………...........8.. Aliajele Al – Si ………………………………………………….8... Modificarea aliajelor neferoase ……………………………………. 148 9..…….6. Simbolizarea fontelor comerciale ……………………………….…….. 168 9.. 122 Aplicaţii …………………………………………………………………...6..…….……….. 170 9..……….6.4..2..1.6.2. Simbolizarea metalelor şi aliajelor neferoase comerciale …………………..7.2.. Aluminiul şi aliajele pe bază de aluminiu ………………………. Oţelurile cu rezistenţă mecanică foarte ridicată ………………………... Oţelurile cu granulaţie fină pentru construcţii sudate ………….5. 105 8..... Transformările structurale în ZIT la sudarea prin topire a oţelurilor …….1....... Oţelurile rezistente la coroziune ……………………………………... 120 Bibliografie ……………………………………………………………………… 121 Teste de autoevaluare ……………………………………………………………... 80 8........ Oţelurile slab aliate cu rezistenţă mecanică ridicată ……………. 113 8. 114 8.6..4. 163 9.9. 107 8.……..5..

231 11..5.…….. Aliajele pentru lipire ……………………………………………. Principalele tipuri de materiale polimerice ……………………….. 233 11.... 211 10... 207 10.. 254 11.8. 210 10. Proprietăţile polimerilor …………………………………………………… 236 11..7. 202 10.………..2.. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR CERAMICE ŞI STICLELOR …………………………... 177 9... Titanul şi aliajele pe bază de titan …………………………………………... 236 11.. Alte metale şi aliaje neferoase ……………………………………….2.4...……. Materialele refractare …………………………………………..1.1.……. Caracterizarea generală a polimerilor ……………………………….…….. Materialele termoplaste ……………………………………….. Materialele ceramice oxidice …………………………………....…….…….1....3..…….4.. 184 Cuvinte cheie ……………………………………………………………. 251 11....4. Proprietăţile mecanice ale polimerilor ……………………….....………..…….. 215 10.7.2. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE POLIMERILOR ………………. 219 10.. Aliajele cu memoria formei …………………………………………….. 198 10... 187 Aplicaţii …………………………………………………………………..3.4.5.... 238 11.... 192 10.. 172 9. 222 Aplicaţii ………………………………………………………………….4......4. Cimentul …………………………………………………………………… 219 Cuvinte cheie ……………………………………………………………. 220 Bibliografie ……………………………………………………………………… 221 Teste de autoevaluare …………………………………………………………….. 250 11.. Materialele ceramice ……………………………………………….5.3. Materialele ceramice neoxidice ……………………………………… 214 10.3. 197 10.. 182 9.……. Structura polimerilor ………………………………………………………..…….1.3. Materialele elastomerice (cauciucurile) ……………………………. Introducere ………………………………………………………………… 229 11. Principalele proprietăţi ale ceramicelor şi sticlelor ……………….2..9.8. Materialele vitroceramice ………………………………………….. Sticlele ……………………………………………………………………. Introducere ………………………………………………………………….. 250 11. 255 Cuvinte cheie ……………………………………………………………. 177 9. 187 Teste de autoevaluare ……………………………………………………………. Aditivii materialelor polimerice ……………………………………...8. 207 10.4..2. 257 3 ..4. Structura ceramicelor şi sticlelor …………………………………. Reacţiile de sinteză a polimerilor ………………………………….…….. Aliajele superplastice ………………………………………………….5.8..……….4.4.2......5....6.. Materialele ceramice silicatice ……………………………….5. Materialele termorigide ……………………………………….1.. Aliajele antifricţiune …………………………………………….1...……….……. 197 10....……. 225 11... 229 11..……...4.... 180 9.……....……. 186 Bibliografie ……………………………………………………………………….8....…….

STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR REALIZATE PRIN AGREGARE DE PULBERI ……………..1... 268 12.. 317 14.……..……... 14. 301 13.Bibliografie ………………………………………………………………………..………..………. 14..... 321 321 322 334 341 341 342 343 Grila de verificare a testelor de autoevaluare …………………………….. Cuvinte cheie …………………………………………………………….... Lemnul – material compozit natural ………………………………... Introducere …………………………………………………………...……. 315 Aplicaţii …………………………………………………………………........3. Bibliografie ……………………………………………………………………..……... Materiale compozite durificate cu fibre …………………………………… 284 Cuvinte cheie ……………………………………………………………..……... 292 Aplicaţii ………………………………………………………………….. 357 4 .. 292 Teste de autoevaluare …………………………………………………………….. Obţinerea şi caracterizarea pulberilor ……………………………………... 353 Elements of materials science and engineering (Abstract) ………………. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR COMPOZITE ………………………………...... 314 Bibliografie ………………………………………………………………………. 301 13.1. 267 12..4.... 14......……. 291 Bibliografie ……………………………………………………………………….2.3.2. 315 Teste de autoevaluare ……………………………………………………………. 259 Aplicaţii …………………………………………………………………....... 302 13.2.... 258 Teste de autoevaluare ……………………………………………………………...1.………. 307 13. 263 12..………..4....... Un studiu de caz privind alegerea materialelor …………………….……….... Estimarea caracteristicilor fizico-mecanice ale materialelor compozite .. 352 Index …………………………………………………………………………….. 295 13.... ALEGEREA MATERIALELOR PENTRU APLICAŢIILE TEHNICE . Teste de autoevaluare …………………………………………………………..………..……. 274 12....………...... Aplicaţii …………………………………………………………………. Transformările structurale la presarea şi sinterizarea pulberilor …………. Structurile şi proprietăţile produselor sinterizate …………………..3. Introducere …………………………………………………………..…….. Introducere ………………………………………………………………… 267 12..…….. 312 Cuvinte cheie …………………………………………………………….……... Criteriile şi metodele de selecţie a materialelor …………………….

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

Capitolul 7

OŢELURILE ŞI FONTELE ALIATE

7.1. Introducere
Oţelurile aliate sunt acele oţeluri care conţin, pe lângă componentele specifice (fierul – componentul de bază şi carbonul – componentul de aliere principal), elementele însoţitoare (manganul, siliciul etc.) şi impurităţile tipice (sulful, fosforul etc.) oţelurilor carbon, şi alte componente (denumite generic elemente de aliere EA), introduse în mod intenţionat şi în cantitate suficientă la elaborare, cu scopul de a conferi acestor aliaje anumite structuri şi proprietăţi. În contextul acestei definiţii, un component al unui oţel este considerat element de aliere, dacă concentraţia în care a fost introdus la elaborarea oţelului depăşeşte concentraţia până la care acest component se încadrează în categoria elementelor însoţitoare sau concentraţia maximă admisă când componentul are efectele unei impurităţi a oţelului. Astfel, având în vedere datele prezentate în scap. 4.3, oţelurile se consideră aliate cu mangan, dacă %Mnm > 0,8 %, cu siliciu, dacă %Sim > 0,5 %, cu fosfor, dacă %Pm > 0,06 % etc., în timp ce alte componente, cum ar fi cromul, nichelul, molibdenul, vanadiul, titanul, niobiul, wolframul, borul etc., care nu sunt specifice compoziţiei oţelurilor carbon industriale, capătă statutul de elemente de aliere oricare ar fi concentraţia în care au fost introduse (intenţionat) la elaborarea oţelurilor. În practică, pentru a exprima gradul de aliere al unui oţel se utilizează ca indicator suma concentraţiilor masice ale elementelor de aliere (exceptând carbonul) conţinute de acesta Sa ( S a = ∑ % EAmj , EAj, j = 1 … n, fiind elementele
j =1 n

de aliere introduse la elaborarea oţelului, iar %EAmj - concentraţiile masice ale acestor elemente), iar oţelurile aliate se clasifică în: oţeluri slab aliate, având Sa< 5 %, oţeluri mediu aliate, având 5 % ≤ Sa < 10 % şi oţeluri înalt (bogat) aliate, având Sa ≥ 10 %.
5

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

În mod similar, fontele aliate (denumite şi fonte speciale) sunt acele fonte care conţin, pe lângă componentele specifice, elementele însoţitoare şi impurităţile tipice fontelor albe (fără grafit în structură), cenuşii sau modificate (cu grafit în structură), şi alte componente (numite generic elemente de aliere), introduse în mod intenţionat şi în cantitate suficientă la elaborare, cu scopul de a conferi acestor aliaje anumite structuri şi proprietăţi. În contextul acestei definiţii, printr-un raţionament similar celui utilizat în cazul oţelurilor, sulful, în concentraţii %Sm < 0,15 % şi fosforul, în concentraţii %Pm < 0,6 %, considerate impurităţi, manganul, în concentraţii %Mnm < 1,5 %, siliciul, în concentraţii %Sim < 0,5…1,0 % la fontele albe sau %Sim < 3,5…4,5 % la fontele cenuşii sau modificate şi componentele introduse (în concentraţii mici) în cursul operaţiilor de modificare şi postmodificare (magneziu, ceriu, calciu, bariu, titan, zirconiu, aluminiu), considerate elemente însoţitoare, nu reprezintă elemente de aliere ale fontelor; aceste componente, introduse la elaborarea fontelor în concentraţii mai mari decât cele până la care se consideră impurităţi sau elemente însoţitoare, constituie elemente de aliere ale fontelor, iar componentele care nu sunt specifice compoziţiei fontelor albe, cenuşii sau modificate industriale, cum ar fi cromul, nichelul, molibdenul, vanadiul etc., au statutul de elemente de aliere oricare ar fi concentraţia în care au fost introduse (intenţionat) la elaborarea fontelor. Pentru a exprima gradul de aliere al unei fonte se poate utiliza, ca şi la oţeluri, indicatorul Sa, iar fontele aliate se clasifică în: fonte slab aliate, având Sa< 5 %, fonte mediu aliate, având 5 % ≤ Sa < 10 % şi fonte înalt (bogat) aliate, având Sa ≥ 10 %. Elementele de aliere se pot găsi în structurile oţelurilor şi fontelor, în funcţie de caracteristicile lor fizico – chimice (raza atomică, valenţa, electronegativitatea, tipul structurii cristaline, afinitatea chimică faţă de fier, carbon, elemente însoţitoare şi impurităţi) şi de concentraţiile în care sunt introduse la elaborarea acestor aliaje, în următoarele forme: a) dizolvate (prin substituţie sau interstiţial) în soluţiile solide specifice structurii aliajelor fier – carbon, soluţii denumite în acest caz ferită aliată şi austenită aliată; b) dizolvate în structura cristalină a cementitei, denumită în acest caz cementită aliată; c) legate sub formă de carburi proprii; d) combinate chimic cu fierul sub formă de compuşi intermetalici; e) legate sub formă de incluziuni nemetalice (oxizi, sulfuri, silicaţi) sau libere sub formă de cristale de metal pur. Primele trei forme de existenţă a elementelor de aliere sunt cele care corespund frecvent structurii oţelurilor şi fontelor aliate. Formele de existenţă d) şi e) sunt rar întâlnite, deoarece: * fierul formează compuşi intermetalici cu unele elemente de aliere numai dacă concentraţiile acestora sunt ridicate (de exemplu, fierul cu cromul formează compusul, de tip fază sigma, FeCr, caracterizat printr-o valoare de bază a concentraţiei cromului %Crm ≅ 45 %, cu vanadiul – compusul, de tip fază sigma,
6

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

FeV, având %Vm ≅ 48 %, cu molibdenul - compuşii Fe3Mo2, având %Mom ≅ 53 % şi FeMo, având %Mom ≅ 66 %, cu wolframul – compusul, de tip fază Laves, Fe2W, având %Wm ≅ 63 % şi compusul Fe3W2, având %Wm ≅ 68 %, cu titanul – compusul FeTi, având %Tim ≅ 52 %, iar cu niobiul – compusul, de tip fază Laves, Fe2Nb, având %Nbm ≅ 52 %); ca urmare, existenţa unor astfel de compuşi este caracteristică exclusiv oţelurilor şi fontelor înalt aliate cu astfel de elemente; * incluziunile nemetalice sunt (în mod obişnuit, datorită efectelor negative pe care le are prezenţa acestora - v. scap. 4.3.2 şi 4.3.3) faze nedorite ale structurii oţelurilor şi fontelor şi, ca urmare, legarea elementelor de aliere sub formă de incluziuni se realizează numai accidental, de obicei când nu se alege corect momentul introducerii acestor elemente în procesul tehnologic de elaborare; de exemplu, titanul, care are afinitatea chimică faţă de oxigen (puterea de dezoxidare) mai mare decât a siliciului şi aluminiului, introdus într-un oţel lichid înainte de finalizarea proceselor de dezoxidare (v. scap. 4.3.2) participă intens la realizarea acestor procese şi se va găsi în structura oţelului legat sub formă de incluziuni oxidice, diminuându-şi astfel activitatea ca element de aliere.

7.2. Interacţiunea elementelor de aliere cu fierul
Majoritatea elementelor de aliere sunt solubile în fier, formând cu acesta soluţii solide (în care, evident, fierul este solventul, iar elementele de aliere sunt componentele solut). Prezenţa elementelor de aliere dizolvate (împreună cu carbonul) în structura cristalină a fierului determină modificarea valorilor punctelor critice de transformare în stare solidă a acestuia. Unele elemente de aliere, cum ar fi cromul, siliciul, molibdenul, woframul, vanadiul, niobiul, având structura cristalină de tip CVC, sunt izomorfe cu Feα (şi Feδ), au o bună solubilitate în această modificaţie a fierului şi determină extinderea domeniilor de stabilitate a feritei (şi feritei delta) şi restrângerea domeniilor de stabilitate a austenitei, mărind temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feα ⇔ Feγ (punctul critic tc1 ≡ A3) şi micşorând temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feγ ⇔ Feδ (punctul critic tc2 ≡ A4). Elementele având influenţele menţionate anterior sunt denumite elemente de aliere alfagene sau elemente de aliere feritizante (notate generic EAα). Aşa cum se observă în figura 7.1 a, care prezintă configuraţia generală a diagramelor de echilibru ale sistemelor binare Fe – EAα, prezenţa elementelor de aliere alfagene determină domenii de existenţă a fazei γ ≡ Feγ(EAα) foarte înguste şi domenii foarte extinse de stabilitate a fazei α ≡ Feα(EAα); la aliajele unui astfel de sistem, caracterizate
7

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

prin %EAα ≥ a%, structura la orice temperatură corespunzătoare stării solide este alcătuită numai din cristalele fazei α ≡ Feα(EAα), fiind suprimată posibilitatea realizării transformărilor alotropice de tipul Feα ⇔ Feγ şi eliminată astfel posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (de tipul α ⇔ γ).

Fig. 7.1. Configuraţia generală a diagramelor de echilibru ale sistemelor binare de tipul: a – Fe – EAα; b – Fe − EAγ

Efectele anterior menţionate ale elementelor de aliere alfagene se menţin şi în cazul aliajelor ternare Fe – C − EAα (oţeluri şi fonte aliate cu elemente alfagene), în structura cărora faza α ≡ Feα(C, EAα) este ferita aliată, iar faza γ ≡ Feγ(C, EAα) este austenita aliată; aşa cum se observă în figura 7.2, care prezintă diagramele pseudobinare corespunzătoare la trei concentraţii masice (constante) de Si ≡ EAα; în aliajele ternare Fe – C – Si ≡ EAα , creşterea concentraţiei Si ≡ EAα determină îngustarea progresivă a domeniilor cu austenită aliată, lărgirea substanţială a domeniilor cu ferită aliată şi, ca o consecinţă, ridicarea substanţială a punctului critic A1 (creşterea temperaturii la care se poate realiza, în condiţii de echilibru, transformarea eutectoidă γ ⇔ α + Fe3C). Evident, când concentraţia de elemente de aliere alfagene %EAα ≥ a%, la orice temperatură corespunzătoare stării solide, oţelurile aliate au o structură monofazică feritică (sau o structură alcătuită din ferită şi mici conţinuturi de carburi), iar fontele aliate au o structură alcătuită din ferită şi carburi primare sau grafit, fiind suprimată posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (care presupun existenţa posibilităţii de realizare a transformărilor
8

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

alotropice de tipul Feα ⇔ Feγ); oţelurile sau fontele aliate care prezintă aceste particularităţi structurale sunt denumite oţeluri aliate feritice sau fonte aliate feritice.

Fig.7.2. Diagramele de echilibru pseudobinare ale aliajelor sistemului ternar Fe – C – Si ≡ EAα cu %Sim = 2,5 %; %Sim = 5,0 % şi %Sim = 7,5 %

Unele elemente de aliere, cum ar fi nichelul şi manganul, având structura cristalină de tip CFC, sunt izomorfe cu Feγ , au o bună solubilitate în această modificaţie a fierului şi determină extinderea domeniilor de stabilitate a austenitei şi restrângerea domeniilor de stabilitate a feritei (şi feritei delta), micşorând temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feα ⇔ Feγ (punctul critic tc1 ≡ A3) şi ridicând temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feγ ⇔ Feδ (punctul critic tc2 ≡ A4).
9

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

Elementele având influenţele menţionate anterior sunt denumite elemente de aliere gamagene sau elemente de aliere austenitizante (notate generic EAγ). Aşa cum se observă în figura 7.1 b, care prezintă configuraţia generală a diagramelor de echilibru ale sistemelor binare Fe – EAγ, prezenţa elementelor de aliere gamagene determină domenii de existenţă a fazei α ≡ Feα(EAγ) foarte înguste şi domenii foarte extinse de stabilitate a fazei γ ≡ Feγ(EAγ); la aliajele unui astfel de sistem, caracterizate prin %EAγ ≥ b%, structura la orice temperatură corespunzătoare stării solide este alcătuită numai din cristalele fazei γ ≡ Feγ(EAγ), fiind suprimată posibilitatea realizării transformărilor alotropice de tipul Feγ ⇔ Feα şi eliminată astfel posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (de tipul γ ⇔ α). Efectele anterior menţionate ale elementelor de aliere alfagene se menţin şi în cazul aliajelor ternare Fe – C − EAγ (oţeluri şi fonte aliate cu elemente gamagene), în structura cărora faza α ≡ Feα(C, EAγ ) este ferita aliată, iar faza γ ≡ Feγ(C, EAγ) este austenita aliată; aşa cum se observă în figura 7.3, care prezintă diagramele pseudobinare corespunzătoare la trei concentraţii masice (constante) de Mn ≡ EAγ; în aliajele ternare Fe – C – Mn ≡ EAγ , creşterea concentraţiei Mn ≡ EAγ determină îngustarea progresivă a domeniilor cu ferită aliată, lărgirea substanţială a domeniilor cu austenită aliată şi, ca o consecinţă, coborârea substanţială a punctului critic A1 (micşorarea temperaturii la care se poate realiza, în condiţii de echilibru, transformarea eutectoidă γ ⇔ α + Fe3C). Evident, când concentraţia de elemente de aliere gamagene %EAγ ≥ b %, la orice temperatură corespunzătoare stării solide, oţelurile aliate au o structură monofazică austenitică, iar fontele aliate au o structură alcătuită din austenită şi grafit, fiind suprimată posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (care presupun existenţa posibilităţii de realizare a transformărilor alotropice de tipul Feγ ⇔ Feα); oţelurile sau fontele aliate care prezintă aceste particularităţi structurale sunt denumite oţeluri aliate austenitice sau fonte aliate austenitice. Considerând (în mod schematic, simplificat) că influenţele elementelor de aliere se manifestă prin modificarea poziţiilor liniilor şi punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Fe – Fe3C, aşa cum se prezintă în figura 7.4, aspectele anterior prezentatate se pot sintetiza astfel: • elementele de aliere alfagene (cromul, siliciul, molibdenul etc.) determină extinderea domeniilor de existenţă a feritei şi restrângerea domeniilor de stabilitate a austenitei (v. fig. 7.4 a); la concentraţii mari de elemente alfagene posibilitatea realizării transformării alotropice Feα ⇔ Feγ este suprimată şi se obţin oţeluri sau fonte aliate feritice, care nu prezintă transformări de fază în stare solidă de tipul α ⇔ γ;
10

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

• elementele de aliere gamagene (manganul, nichelul etc.) determină extinderea domeniilor de existenţă a austenitei şi restrângerea domeniilor de stabilitate a feritei (v. fig. 7.4 b); la concentraţii mari de elemente gamagene posibilitatea realizării transformării alotropice Feγ ⇔ Feα este anulată şi se obţin oţeluri sau fonte aliate austenitice, care nu prezintă transformări de fază în stare solidă de tipul γ ⇔ α;

Fig.7.3. Diagramele de echilibru pseudobinare ale aliajelor sistemului ternar Fe – C – Mn ≡ EAγ cu %Mnm = 3,0 %; %Mn m = 13,0 % şi %Mn m = 20,0 %

11

corespunzătoare concentraţiei carbonului în perlită) spre concentraţii ale carbonului mai reduse (v.2.2.) au şi elementele de aliere dizolvate în austenită. 4. duritatea Brinell HBS şi energia de rupere la încercarea la încovoiere prin şoc KV) în funcţie de concentraţiile masice ale diverselor elemente de aliere dizolvate în aceasta.11 %) spre concentraţii ale carbonului mai scăzute şi. aşa cum s-a specificat în scap.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • elementele de aliere modifică poziţia punctului critic de transformare în stare solidă tPSK ≡ A1 şi deplasează punctul S (având. la unele oţeluri aliate (aliaje caracterizate prin concentraţii masice de carbon %Cm ≤ 2. 4.6 sunt prezentate diagramele de variaţie a principalelor caracteristici mecanice ale feritei (rezistenţa la tracţiune Rm.11 %) devine posibilă producerea transformării eutectice şi apariţia în structura lor de echilibru a unor mici cantităti de ledeburită (constituent specific structurii fontelor albe). alungirea procentuală după rupere A. fig.7. abscisa %Cm = 0. menţinerea constantă sau diminuarea plasticităţii etc. influenţe similare (creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii. 12 . abscisa %Cm = 2. b – elementele de aliere gamagene Elementele de aliere dizolvate în ferită sau austenită influenţează proprietăţile fizico – mecanice ale acestor faze.77 %. oţelurile aliate care prezintă aceste particularităţi structurale sunt denumite oţeluri aliate ledeburitice. În figura 7. ca urmare.5). 7.4 şi 7. • elementele de aliere deplasează punctul E (având. aşa cum s-a specificat în scap. Schema modificării liniilor şi punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Fe-Fe3C de către: a – elementele de aliere alfagene.4. Fig.

b – concentraţiei masice a carbonului în perlită Fig. d − KV = f4(%EAm) 13 . Influenţele elementelor de aliere asupra: a – poziţiei punctului critic A1. Influenţa elementelor de aliere asupra caracteristicilor mecanice ale feritei: a – Rm = f1(%EAm).Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. c − HBS = f3(%EAm).6. 7.5. b − A = f2(%EAm). 7.

wolframul). interacţiunea cu carbonul depinde nu numai de afinitatea lor faţa de acest element. nichelul şi cobaltul. cromul. în structura căreia atomii elementelor de aliere înlocuiesc în diverse proporţii atomii de fier (de exemplu. W.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 7. molibdenul.1). de exemplu. Co3C) nu apar în mod obişnuit în structurile oţelurilor sau fontelor aliate. Ca urmare. Cr. în funcţie de modul în care interacţionează cu carbonul. cementita aliată cu molibden poate avea %Moat ≤ 3 %. care formează cementită aliată. din această categorie fac parte. ce are caracteristicile unei faze bertholide. în această situaţie se pot afla elementele de aliere cu afinitate faţă de carbon apropiată de cea corespunzătoare fierului (manganul. elemente ce pot fi ierarhizate. nichelul. • elemente carburigene. dar şi de concentraţiile în care se găsesc acestea în oţeluri şi fonte şi de solubilitatea lor în ferită şi austenită. se pot defini următoarele tipuri de situaţii privind existenţa elementelor de aliere carburigene în structurile oţelurilor şi fontelor: a) elementele de aliere sunt dizolvate în cementită prin substituirea parţială a atomilor de fier din structura cristalină a acesteia. 7. aluminiul şi cuprul. principalele elemente de aliere care fac parte din această categorie sunt siliciul.3. 14 . Interacţiunea elementelor de aliere cu carbonul Elementele de aliere introduse la elaborarea oţelurilor şi fontelor se pot clasifica. în funcţie de afinitatea lor faţă de carbon (crescătoare odată cu mărirea deficitului de electroni în substraturile atomice d.EA)3C.4). aşa cum se poate observa în fig. ale căror carburi (Ni3C. Zr. 4. scap.7). iar cementita aliată cu wolfram poate avea %Wat ≤ 1 %). care formează carburi stabile. dar carburile pe care le formează au stabilitate redusă. Ti Elementul de aliere cel mai carburigen CREŞTE AFINITATEA FAŢĂ DE CARBON În cazul elementelor de aliere carburigene. Nb. ce pot exista ca faze distincte în structurile oţelurilor şi fontelor aliate. • elemente care reacţionează cu carbonul. care împiedică formarea carburilor sau produc descompunerea carburilor existente şi asigură apariţia grafitului (carbonului liber) ca fază structurală a fontelor şi (uneori) a oţelurilor (v. cementita aliată cu crom poate avea %Crat ≤ 25 %. Componentul de bază al oţelurilor şi fontelor Mn. cu formula generală (Fe. V. din această categorie fac parte metalele de tranziţie situate în tabloul periodic al elementelor la stânga fierului (v. tabelul 1. astfel: • elemente grafitizante. Ta. cementita aliată cu mangan poate avea %Mnat ≤ 100 %. Mo. astfel: Fe.

modul de distribuţie şi gradul lor de dispersie în structură (v. 3. cu structură cristalină complexă. cu structura cristalină de tip hexagonal. care se dizolvă relativ uşor în austenită (la încălzirea oţelurilor sau fontelor aliate) şi de tipul EAC. Prezentarea schematică a corelaţiei dintre poziţia în tabloul periodic. 7. care sunt insolubile în austenită. molibdenul şi wolframul. care se dizolvă în cementită (în concentraţiile anterior precizate) şi pot forma şi carburi proprii de tipul EA7C3. această situaţie este tipică elementelor puternic carburigene (tantalul. influenţelor pe care le au asupra proprietăţilor mecanice ale acestor aliaje depind în măsură importantă de forma. cu duritate şi stabilitate foarte ridicate. cu structura cristalină de tip hexagonal. niobiul. 15 . în această situaţie se pot încadra cromul.11).Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Ti [Ar]3d24s2 V [Ar]3d34s2 Cr [Ar]3d54s1 Mn [Ar]3d54s2 Fe [Ar]3d64s2 Co [Ar]3d74s2 [Ar] ≡ 1s22s22p63s23p6 [Kr] ≡ [Ar] 3d104s24p6 [Xe] ≡ [Kr] 4d105s25p6 Ni [Ar]3d84s2 Cu [Ar]3d104s1 Zr [Kr]4d25s2 Nb [Kr]4d45s1 Mo [Kr]4d55s1 Ta [Xe]5d36s2 W [Xe]5d46s2 elementul chimic configuraţia electronică Elemente carburigene ! Elemente care formează carburi instabile Fig. c) elementele de aliere nu se dizolvă în cementită şi formează (oricare ar fi concentraţia în care au fost introduse în oţeluri sau fonte) carburi proprii greu fuzibile. carburile primare (ca faze individuale sau în alcătuirea amestecului eutectic) dispuse sub formă de reţea la limitele cristalelor masei metalice de bază a structurii măresc rezistenţa mecanică şi duritatea. scap. configuraţia electronică şi afinitatea faţă de carbon ale principalelor elemente de aliere din oţeluri şi fonte b) elementele de aliere sunt dizolvate în cementită. care formează carburi primare (insolubile în austenită) de tipul EAC. uniform distribuite în matricea structurală asigură oţelurilor şi fontelor o combinaţie favorabilă de caracteristici mecanice (cu valori ridicate atât ale caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi duritate. cu structura cristalină cubică sau EA2C. vanadiul. Carburile elementelor de aliere au duritatea mai mare şi fragilitatea mai redusă decât cele corespunzătoare cementitei. în timp ce carburile globulare fine. cât şi ale caracteristicilor de plasticitate şi tenacitate). Deoarece carburile sunt de obicei prezente ca faze minoritare (cu conţinuturi procentuale scăzute) în structura oţelurilor sau fontelor aliate. EA23C6 sau EA6C. dar diminuează considerabil plasticitatea şi tenacitatea oţelurilor sau fontelor.7. zirconiul şi titanul). cu structura cristalină cubică sau EA2C. dar formează şi carburi proprii (mai ales când se află în cantităti ce depăsesc solubilitatea lor în cementită).

reduc tendinţa de creştere a cristalelor de austenită la încălzire şi conferă oţelurilor şi fontelor ereditate granulară fină. niobiul. datorită acestei influenţe. care blochează creşterea cristalelor de austenită până la temperaturi ridicate (v. titanul etc. zirconul. 5.1 %.1. 6. vanadiul. cap. obţinerea structurilor cu austenită omogenă presupune utilizarea unor valori ale parametrilor de regim ti.1).) diminuează vitezele de desfăsurare a etapelor de dizolvare a cementitei şi/sau carburilor în austenită şi de omogenizare a austenitei. efecte similare având şi alierea cu aluminiu. care constituie “bariere” eficiente pentru creşterea granulaţiei austenitei până la temperaturi ridicate (dacă %Alm > 0. scap. improprie pentru obţinerea unor structuri şi proprietăţi mecanice convenabile după călirea martensitică. • elementele de aliere carburigene (molibdenul. τm mai mari decât cele corespunzătoare cazului când piesele sunt confecţionate din oţeluri carbon sau fonte nealiate. iar la proiectarea pieselor care urmează a fi supuse călirii CIF nu se vor alege ca materiale astfel de oţeluri sau fonte aliate.). 5). deoarece formează compuşi (carburi sau carbonitruri). nitrurile sau oxizii de aluminiu se distribuie în structură sub formă de particule izolate şi efectul de blocare a creşterii granulaţiei austenitei este anulat).4. Influenţele privind transformarea la încălzire a perlitei în austenită se pot sintetiza astfel: • elementele de aliere care sunt solubile în cementită şi/sau formează carburi stabile (cromul. chiar şi în concentraţii foarte reduse (corespunzătoare unei microalieri). dacă concentraţia masică a acestui element este %Alm ≤ 0.3.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 7.4. la încălzirea pieselor din oţeluri sau fonte aliate cu astfel de elemente în vederea aplicării de TT.2). deplasând spre dreapta curbele c şi d ale diagramei TTT la încălzire (v. transforma la răcire a austenitei şi transformarea la încălzire a martensitei (v. molibdenul. deoarece la încălzirea lor prin inducţie cu curenţi de înaltă frecvenţă se produce transformarea perlitei în austenită prin mecanismul fără difuzie (v.6) şi rezultă o structură cu austenită neomogenă şi carburi nedizolvate. A. wolframul. singurul element de aliere care favorizează creşterea granulaţiei 16 . scap. Influenţele elementelor de aliere asupra transformărilor structurale în stare solidă ale oţelurilor şi fontelor Elementele de aliere prezente în compoziţia oţelurilor şi fontelor pot influenţa desfăşurarea şi efectele producerii transformărilor structurale în stare solidă tipice acestor aliaje: transformarea la încălzire a perlitei în austenită. 5. fig. distribuiţi sub formă de reţele peliculare intercristaline. vanadiul etc.1 % şi se asigură formarea unor reţele peliculare submicroscopice de nitruri sau oxizi.

Fig. ca urmare. acestea indicând existenţa a două puncte de maxim cinetic (tMC1 .4). în compoziţia oţelurilor şi fontelor aliate cu acest element. siliciul. vanadiul etc. fiind (în marea lor majoritate) solubile în Feγ. în timp ce elementele de aliere care pot forma carburi (cromul.11 b) sau 17 .corespunzător transformării austenitei subrăcite în perlită şi tMC2 .11 a) sau suprimarea posibilităţilor de transformare (deplasarea spre durate foarte lungi a transformărilor) prin mecanismele perlitic (v. corespunzătoare unor oţeluri şi fonte industriale.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate austenitei este manganul (element solubil în Feγ şi care nu formează carburi proprii) şi. v. micşorând astfel viteza de răcire critică vrc (v. B. 7. 5. fig.9 şi 7.2. manganul. 7. fig.10. măresc stabilitatea austenitei în domeniul transformărilor la răcire prin mecanismele cu difuzie şi intermediar şi deplasează spre dreapta (spre durate mai lungi) curbele diagramelor de transformare izotermă şi termocinetică a austenitei. 7. molibdenul. Principalele influenţe ale elementelor de aliere asupra transformării la răcire a austenitei sunt următoarele: • elementele de aliere (cu excepţia cobaltului). aceste influenţe importante ale prezenţei elementelor de aliere în oţeluri sau fonte sunt prezentate schematic de diagramele din figura 7. scap. destinate confecţionării semifabricatelor şi pieselor care se supun prelucrării prin deformare plastică la cald sau aplicării unor TT.8 Prezentarea schematică a influenţei elementelor de aliere asupra poziţiei curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei • elementele de aliere care nu formează carburi stabile (nichelul. trebuie introduse (în cantităţi convenabile) şi elemente de aliere (din gama precizată mai înainte) care să anihileze tendinţa spre obţinerea unei granulaţii grosolane indusă de prezenţa manganului. wolframul.) produc şi modificări ale formei curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei. cuprul) au influenţele anterior prezentate fără a modifica configuraţia curbelor diagramelor de transformare izotermă a austenitei.corespunzător transformării austenitei subrăcite în bainită.8 şi sunt ilustrate şi atestate de diagramele TTT din figurile 7.

b – oţel aliat cu Ni (%Cm = 0.44 %. caracteristice pentru transformarea austenitei prin mecanismul fără difuzie (transformarea martensitică) şi.14. aceste influenţe sunt ilustrate sintetic de diagramele din figura 7. aceste influenţe ale elementelor de aliere care formează carburi (sugerate schematic de diagramele din figura 7. Prezentarea comparativă a diagramelor de transformare (izotermă şi termocinetică) a austenitei pentru două oţeluri industriale: a – oţel carbon (%Cm = 0. 7. corespunzătoare unor oţeluri şi fonte aliate industriale. fig.11) sunt ilustrate şi atestate convingător de diagramele TTT din figurile 7.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR bainitic (v. 7. ca urmare. Influenţele elementelor de aliere asupra transformării la răcire a austenitei (prezentate anterior) au câteva implicaţii practice foarte importante: 18 .11 c). 7. determină creşterea conţinuturilor procentuale de austenită reziduală din structurile la ta ale oţelurilor sau fontelor călite martensitic.13 şi 7.12.15. Fig.44 %). %Nim = 5 %) • elementele de aliere (cu excepţia cobaltului şi aluminiului) coboară temperaturile punctelor Ms şi Mf.9.

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. b – diagramă cu transformarea perlitică suprimată. piesele confecţionate din oţeluri aliate se pot căli pe adâncimi mari şi/sau se pot supune călirii martensitice în medii care răcesc mai lent decât mediile de călire tradiţionale (apă. Prezentarea schematică a infleunţelor elementelor de aliere asupra configuraţiei curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei: a – diagramă cu două puncte de maxim cinetic.75 %) Fig. produsă de prezenţa elementelor de aliere. Prezentarea comparativă a diagramelor de transformare (termocinetică) a austenitei pentru două fonte industriale: a – fontă nodulară nealiată (%Cm = 3.4 %.11. 6. c – diagramă cu transformarea baintică suprimată • micşorarea vrc.6 %). 7.4 %. determină creşterea substanţială a călibilităţii oţelurilor (v. %Mom = 0.10. 19 . %Sim = 2. ceea ce asigură niveluri mai scăzute ale tensiunilor mecanice reziduale generate de călire şi reduce considerabil riscul deformării excesive sau fisurării acestor piese (chiar şi în cazul când acestea prezintă forme complicate sau detalii constructive cu puternice efecte de concentrare a tensiunilor).4.6 %. ulei).2) şi. 7. ca urmare. b – fontă nodulară aliată cu Mo (%Cm = 3. scap. %Sim = 2.

4 %. 7.14. %Mom = 0.1 %. oţelurile sau fontele aliate care prezintă acestă particularitate structurală sunt denumite oţeluri aliate martensitice (autocălibile) sau fonte aliate martensitice (autocălibile). 20 . %Nim = 1 %. %Sim = 2 %.2 %).13. Diagrama de transformare (izotermă) a austenitei (cu transformarea bainitică suprimată) pentru un oţel aliat (%Cm = 0. Diagramele de transformare (izotermă) a austenitei (cu două puncte de maxim cinetic) pentru: a – un oţel aliat (%Cm = 0. Diagrama de transformare (izotermă) a austenitei (cu transformarea perlitică suprimată) pentru un oţel aliat (%Cm = 0.2 %) • micşorarea vrc. b – o fontă aliată (%Cm = 3 %. permite ca la unele oţeluri şi fonte aliate să se realizeze transformarea austenitei în martensită chiar şi la răcirea (călirea) în aer.3 %) Fig.5 %.8 %) Fig. 7. %Nim = 0. %Nim = 0.5 %. %Crm = 0. • coborârea punctului martensitic superior Ms. produsă de prezenţa elementelor de aliere. %Crm = 0. %Nim = 1. determină la unele oţeluri şi fonte aliate nerealizarea transformării martensitice prin călirea (răcirea austenitei cu o viteză vr ≥ vrc) până la ta şi menţinerea unor structuri cu masa de bază austenitică după o astfel de călire.35 %.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. 12.6 %. %Crm = 12 %. 7. %Crm = 2. produsă de prezenţa elementelor de aliere.

elemente însoţitoare şi impurităti ca şi oţelurile sau fontele aliate). scap. duritatea structurilor realizate prin revenirea cu un anumit regim (ti.3). se obţin prin călirea pâna la ta structuri cu masa de bază austenitică). Influenţele elementelor de aliere asupra: a – temperaturii Ms. revenirea poate determina apariţia unui fenomen numit durificare secundară. care se produce deoarece la încălzirea austenitei rezultate la călire (stabilă la ta datorită conţinutului mare de elemente de aliere dizolvate) procesele de difuzie a carbonului şi elementelor de aliere sunt activate. stabilitatea austenitei se micşorează. 5. datorită acestui fenomen. aşa cum se poate observa din examinarea diagramei prezentate în figura 7. efectul obţinut prin revenire este diminuat. se separă particule fine de carburi ale elementelor de aliere.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig.16 (curbele a şi b). τm – v. fenomen ce constă în frânarea proceselor care au loc la revenire (datorită diminuării substanţiale a vitezei de difuzie a carbonului în fier în prezenţa elementelor de aliere) şi deplasarea acestora spre temperaturi mai ridicate şi/sau durate mai mari (v. b – conţinutului procentual de austenită reziduală din structurile la ta ale oţelurilor sau fontelor călite martensitic C. 6. 15. Influenţele elementelor de aliere asupra transformării la încălzire a martensitei (transformării la revenire a structurilor obţinute prin călirea martensitică a oţelurilor sau fontelor) sunt următoarele: • elementelor de aliere prezente în oţeluri şi fonte produc fenomenul de stabilitate la revenire a structurilor obţinute prin călirea martensitică. scap.5) a oţelurilor sau fontelor aliate fiind mai mare decât a structurilor care rezultă tratând în acelaşi fel (cu acelaşi regim) oţelurile carbon sau fontele nealiate echivalente (având aceleaşi conţinuturi de carbon. • la oţelurile (cu conţinuturi ridicate de carbon) şi fontele aliate cu elemente care produc coborârea punctului Ms (la care. 7. aşa cum s-a arătat anterior. aceasta se transformă în martensită cubică şi rezultă astfel o structură (alcătuită din 21 .

iar apariţia ei este determinată de starea de tensiuni reziduale generată de producerea nesimultană în toată masa structurii a transformării martensitei de călire şi austenitei reziduale în martensită de revenire.45 %. c – oţel aliat (%Cm = 1 %.16. Diagrama variaţiei tenacităţii în funcţie de temperatura de revenire la un oţel aliat care prezintă fenomenul de fragilitate la revenire b) oţelurile revenite timp îndelungat la ti = 450…550 oC şi/sau răcite lent la sfârşitul tratamentului prezintă un nivel scăzut al energiei de rupere KV (devin fragile).5) cu duritatea mai scăzută. dacă duratele de menţinere în intervalul de 22 . care se poate transforma. fenomen care dispare dacă se face o revenire la o temperatură mai mare de 400 oC şi nu mai apare dacă se repetă revenirea la o temperatură situată între 200 oC şi 400 oC (decât dacă revenirea se aplică după o nouă operaţie de călire martensitică).45 %). %Mom = 0. 7.%Crm = 1. fenomen care se manifestă. se manifestă fenomenul numit fragilitate de revenire.17. cu mangan etc. Fig. care poate determina. • la oţelurile aliate cu crom. într-o structură (de tip sorbită de revenire – v. dacă se măresc ti şi/sau τm.3 %) . b − oţel aliat (%Cm = 0.16.17. dar cu caracteristicile de tenacitate mai bune. 7. scap. efectele descrise mai înainte se pot observa examinând configuraţia curbei c din figura 7. apariţia a două anomalii privind nivelul tenacităţii (exprimat prin valoarea energiei de rupere KV) structurilor obţinute la revenire (care ar trebui să crească continuu o dată cu ridicarea temperaturii de revenire şi micşorarea durităţii): a) oţelurile revenite la ti = 200…400 oC prezintă un nivel scăzut al energiei de rupere KV (devin fragile). 6. Duritatea structurilor obţinute prin revenirea unor oţeluri călite: a – oţel carbon (%Cm = 0.2 %. aşa cum arată diagrama din figura 7. %Crm = 12 % ) Fig. fragilitatea produsă de revenirea la ti = 200…400 oC este denumită fragilitate ireversibilă.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR martensită şi carburi) cu duritatea ridicată. cu crom şi nichel.

Dacă însă oţelul este aliat cu crom şi nichel. influenţa dominantă (rezultantă) nefiind întotdeauna în corelaţie directă cu valorile concentraţiilor acestora (de exemplu. creşte rezistenţa mecanică şi duritatea etc. se pot estima cu o bună precizie influenţele prezenţei acestui element de aliere (gamagen. 7.0 %). elemente care au şi unele influenţe similare (măresc călibilitatea. în timp ce nichelul nu formează carburi stabile şi poate avea efect grafitizant etc.). fragilitatea produsă de revenirea la ti = 450…550 oC. În mod similar. Clasele structurale de oţeluri şi fonte aliate Influenţele principalelor elemente de aliere asupra structurii şi proprietătilor oţelurilor şi fontelor sunt sintetizate în tabelul 7. acesta devine un oţel aliat austenitic). determinată de saturarea cu anumite elemente (în principal cu fosfor) a marginilor cristalelor structurii şi/sau separarea la marginea cristalelor a unor compuşi chimici ai acestor elemente (fosfuri. care măreşte călibilitatea.5. care a presupus împărţirea lor pe tipuri de influenţe şi gruparea elementelor de aliere pe clase sau categorii în funcţie de modul de acţiune şi de efectele prezenţei lor în oţeluri sau fonte. oţelul cu %Cm = 0. chiar dacă se face revenirea la ti > 550 oC.2…0. carburigen. dacă se adaugă în compoziţia acestui oţel şi %Nim = 8 %. durata τm este scurtă. dacă oţelul este aliat cu nichel. este denumită fragilitate reversibilă şi poate fi contracarată prin aplicarea următoarelor soluţii: utilizarea unor regimuri de revenire la care temperatura ti > 550 oC. ridică rezistenţa mecanică şi duritatea etc. De exemplu. dar şi multe influenţe contradictorii (cromul este feritizant. în timp ce.). ridică rezistenţa mecanică şi duritatea. nitruri) şi crearea condiţiilor pentru apariţia unor microfisuri intercristaline (care generează comportarea fragilă a structurii de revenire).).1 % şi %Crm = 18 % aparţine clasei oţelurilor aliate feritice. în timp ce nichelul este austenitizant. dacă un oţel este aliat cu crom. iar răcirea la sfârşitul revenirii să face rapid (în apă sau ulei) şi/sau utilizarea unor oţeluri aliate suplimentar cu molibden (%Mom = 0. care finisează granulaţia.1. Datele din acest tabel şi aspectele expuse mai înainte evidenţiază complexitatea influenţelor elementelor de aliere şi motivează modul anterior de prezentare şi comentare a acestora.3 %) sau wolfram (%Wm = 0. care împiedică desfăşurarea proceselor (descrise mai înainte) responsabile de apariţia fenomenului. îmbunătăţeşte tenacitatea etc.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate temperaturi situat între 450 oC şi 550 oC sunt mari şi/sau viteza de răcire este mică. cromul este carburigen. carburi.5…1. 23 . se pot preciza cu un grad mare de siguranţă influenţele prezenţei acestui element de aliere (alfagen.). măreşte călibilitatea. este dificil de apreciat care sunt influenţele cumulate ale prezenţei celor două elemente de aliere în compoziţia oţelului.

2% C) . dar stabilizează austenita reziduală în oţelurile cu conţinut ridicat de carbon Reduce vrc în aceeaşi măsură cu manganul Reduce vrc mai mult decât nichelul Are tendinţă puternică de formare a carburilor şi măreşte viteza critică In cantităţi mici.5 % 0. efect grafitizant Cea mai mare (2% Ti face necălibil un oţel cu 0.1.5% (4%în oţeluri cu 0. efect antigrafitizant La fel cu a Fe Efectul în timpul revenirii − Rezistenţă moderată la înmuiere Menţine duritatea Foarte redusă.8 % (20 % în oţeluri cu 0. dar mai mică decât a W.2% C) 6 % (11 % în 6 % (se reduce cu scăderea temperaturii) 32 % (se reduce cu scăderea temperaturii) Nelimitată − Menţine duritatea prin dizolvare în soluţie Carburile stabile nu afectează revenirea.3% C) mult de carbon) 0. Influenţele principalelor elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor Elementul de aliere Aluminiu Crom Cobalt Mangan Solubilitatea în stare solidă 1. efect grafitizant Mai mare decât a Mn.2% C) Vanadiu 1.1 % (creşte cu conţinutul de C) 12. cu cromul efect antigrafitizant Reduce vrc mai puternic decât cromul Reduce moderat vrc . efect antigrafitizant Mai mică decât a Fe. reduce întrucâtva plasticitatea Produce durificarea prin precipitare în aliajele Mo-Fe Creşte rezistenţa şi tenacitatea Durifică puternic Durifică şi scade plasticitatea Produce durificarea prin precipitare în aliajele Ti-Fe Produce durificarea prin precipitare în aliajele W-Fe Durificare moderată prin soluţia solidă Influenţa asupra austenitei In stare dizolvată reduce viteza critică Reduce viteza de racire critică vrc în aceeaşi măsură cu manganul Creşte viteza critică Influenţa exercitată prin carburi Tendinţa de formare a carburilor Mică . în procentele uzuale Stabilitate la revenire Impiedică înmuierea prin durificare secundară Foarte redusă Mai mare decât a Fe. reduce foarte mult vrc Puternică . efect grafitizant Mai mică decât a Fe.mai mare decât a cromului. reduce vrc In stare dizolvată. creşte rezistenţa la coroziune Durifică considerabil Durifică apreciabil. producându-se totuşi o oarecare durificare secundară Impiedică înmuierea prin durificare secundară Durificare secundară maximă Wolfram oţeluri cu 0.0 % (9 % în 18.5 % (nu depinde oţeluri cu 0. efect antigrafitizant Molibden oţeluri cu 0.5% C prin legarea carbonului în carburi stabile) Puternică Foarte puternică (mai mică decât a Ti sau Nb). dar mai Reduce vrc în aceeaşi măsură mică decât a Cr.3% C) Nichel Fosfor Siliciu Titan Nelimitată 2.5% C) Nelimitată Nelimitată 3 % (8% în în Feγ în Feα 30 % Nelimitată 80 % 15 … 18 % 32 % (se reduce cu scăderea temperaturii) 25 % (în funcţie de conţinutul de carbon) Influenţa asupra feritei Durifică considerabil Durifică puţin. efect grafitizant Nulă.Tabelul 7.75 % (1% în oţeluri cu 0.5 % (în funcţie de conţinutul de carbon) 2.

dacă sunt oţeluri hipereutectoide. Ms (v. finisarea granulaţiei. reducerea concentraţiei carbonului în perlită. austenită sau cementită. bainitice şi martensitice din structură. %Vm ≤ 0. 0.2). în funcţie de constituenţii din structura de echilibru stabil sau metastabil pe care o prezintă la ta. în care (%α.5 % ≤ %Sim ≤ 2. se poate estima cu relaţia: (7. A. duritatea structurii care se obţine la răcirea din domeniul austenitic (ti = A3 + 30…50 oC). cu o anumită viteză vr (exprimată în oC/s). mărirea călibilităţii. A3. (%B) şi (%M) sunt conţinuturile procentuale de formaţiuni feritoperlitice.6)). numai din perlită. s-a ajuns la concluzia că. Semifabricatele şi piesele confecţionate din oţeluri aliate perlitice pot fi tratate termic sau termochimic. dacă sunt oţeluri hipoeutectoide. Oţelurile aliate perlitice sunt oţeluri slab sau mediu aliate la care se produc. este necesară. 7. iar HVα. la încălzire sau răcire. %Crm ≤ 3 %. după răcirea lentă sau în aer de la temperaturi înalte.0 %. tratamentele termochimice). constituentul omniprezent fiind perlita. categoriile şi tipurile de tratamente care se pot aplica fiind aceleaşi ca şi în cazul semifabricatelor şi pieselor realizate din oţeluri carbon (recoacerile fără schimbare de fază. evident.P)HVα.8 % ≤ %Mnm ≤ 2. având compoziţia chimică caracterizată prin %Cm ≤ 0. pe lângă clasificarea oţelurilor în funcţie de gradul de aliere (prezentată în scap. modifică poziţiile punctelor critice A1 şi A3. HVB şi HVM sunt 25 .4)…(6.5 %. relaţiile (6.P + (%B)HVB + (%M)HVM . dacă sunt oţeluri eutectoide sau din perlită şi carburi (cementită aliată sau carburi secundare). Pentru oţelurile aliate perlitice. influenţează desfăşurarea transformărilor în stare solidă etc. Elementele de aliere prezente în compoziţia acestor oţeluri pot avea influenţe multiple (se dizolvă în ferită. 0. oţelurile aliate perlitice au structura de echilibru la ta alcătuită din ferită (aliată) şi perlită. %Mom ≤ 0.1.1) şi împărţirea lor în clase structurale. se pot separa din austenită sub formă de carburi secundare.1) HVST = (%α. astfel. pot forma carburi proprii. călirea martensitică şi revenirea. aceleaşi transformări structurale ca şi la oţelurile carbon. pentru a defini şi preciza cu o bună fidelitate efectele elementelor de aliere asupra oţelurilor. dar structurile de echilibru la ta ale oţelurilor sunt similare celor corespunzătoare oţelurilor carbon.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Ţinând seama de aceste observaţii. utilizate în mod obişnuit la realizarea pieselor pentru maşini şi utilaje.P). reduc concentraţia carbonului în perlită. producerea fenomenului de stabilitate la revenire etc. tabelul 4. la proiectarea regimurilor şi estimarea efectelor tratamentelor termice sau termochimice care se aplică semifabricatelor sau pieselor din oţeluri aliate perlitice se va ţine seama de influenţele specifice prezenţei elementelor de aliere: modificarea poziţiei punctelor critice A1.P. recoacerile cu schimbare de fază. iar microstructurile acestor oţeluri sunt similare celor corespunzătoare oţelurilor carbon (v.6 %. %Nim ≤ 3 %. Principalele clase structurale de oţeluri aliate sunt prezentate în continuare.0 %.).

Astfel. Tabelul 7.0 aMo 19.2 Valorile coeficienţilor din relaţiilede estimare a durităţii oţelurilor aliate perlitice Tipul structurii Ferită + perlită Bainită Martensită Tipul structurii Ferită + perlită Bainită Martensită ST ≡ a0 77.0 0 bCr 8.0 -55. există următoarea corelaţie între duritatea HVrOA .6 -6. dacă oţelurilor aliate perlitice destinate realizării pieselor pentru maşini şi utilaje (având caracteristicile de compoziţie chimică în limitele anterior precizate) li se aplică TT de îmbunătăţire (călire martensitică + revenire înaltă. aşa cum s-a constatat experimental. bEA având valorile (stabilite experimental) precizate în tabelul 7.2 − 13%C m ) HVrOC .2.6 0 aV 462 0 0 α.0 74.0 21. scap. 6.P B M ST ≡ b0 10.0 bC 0 54.5 72.2) HVST = a0 + ∑ a EA % EAm + [b0 + ∑ bEA %EAm ] lg v r . având în vedere că: PHJ = 21900 + 4050%C m − (33.0 89. v. b0.0 -10.0 0 bV 130 0 0 α.0 aNi 27.4) (7.5) . 300] şi PHJ = 17670 + 7950%C m − 21.4 8.5 202 aC 223 377 949 aSi -14.9 16. date de relaţii de forma: (7.0 0 bSi -19.0 aMn 30. coeficienţii a0.8 11.6 134 27.5).0 73.0 aCr 35. pentru un regim de revenire caracterizat printr-o valoare dată a parametrului PHJ = Ti[18 + lg(τm)]. cu Ti = ti + 273 în K şi τm în ore (v.5).2 29. scap.0 -20. dacă HVrOC se situează în intervalul de valori [150 . 6.0 0 bNi 4. corespunzătoare structurii obţinute după revenirea unui oţel aliat şi duritatea HVrOC .8HVrOC . aEA. corespunzătoare structurii rezultate după revenirea oţelului carbon echivalent (care are aceeaşi concentraţie masică de carbon ca şi oţelul aliat): HVrOA = HVrOC +30(%Sim+%Mnm)+55%Crm+6%Nim+100%Mom+150%Vm.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR durităţile celor trei tipuri de formaţiuni structurale. 26 (7.P B M De asemenea.0 0 bMn 0 -22.0 0 bMo 0 -33.3) iar regimurile de revenire se pot proiecta fără dificultate. dacă HVrOC > 300. (7. parametrii ti şi τm ai ciclului de revenire se stabilesc ţinând seama de intervenţia fenomenului de stabilitate la revenire.

Microstructurile tipice ale oţelurilor din această clasă structurală sunt prezentate în figura 7. cu structura alcătuită din ferită aliată cu crom (cromferită) şi carburi. 18. 7. Si. Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate feritice: a – oţel feritic aliat cu crom (%Cm = 0. mediu sau înalt aliate cu elemente alfagene (Cr. singura modalitate de modificare (între anumite limite) a granulaţiei şi caracteristicilor mecanice ale pieselor şi semifabricatelor din oţeluri aliate feritice constă din aplicarea unor operaţii de deformare plastică la rece (ecruisare).06 %.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate B. b . eventual.05 %. cu structura monofazică alcătuită din cristale de ferită aliată cu siliciu C.%Crm = 12 %). fiind posibilă numai aplicarea tratamentelor termice fără schimbare de fază: recoacerea de omogenizare (pentru omogenizarea chimică a structurilor dendritice primare ale pieselor şi semifabricatelor obţinute prin turnare). W. ). mici cantităţi de cementită aliată sau carburi ale elementelor de aliere). recoacerea de recristalizare fară schimbare de fază (pentru refacerea plasticităţii pieselor şi semifabricatelor prelucrate prin deformare plastică la rece) şi recoacerea de detensionare (pentru diminuarea nivelului tensiunilor reziduale din piesele şi semifabricatele prelucrate prin diverse procedee tehnologice). care le conferă. Cele mai utilizate tipuri de oţeluri din această clasa sunt oţelurile austenitice manganoase. care le conferă. eventual. Oţelurile aliate feritice sunt oţeluri cu conţinut scăzut de carbon.0 %). V etc. Deoarece aceste oţeluri nu prezintă transformări de fază în stare solidă (elementele de aliere elimină posibilitatea realizării transformărilor de tipul Feα ⇔ Feγ şi α ⇔ γ ). la care structura austenitică este conferită de alierea cu 27 .%Sim = 3. Mo.). călirea martensitică şi revenirea). Oţelurile aliate austenitice sunt oţeluri ce au în compoziţie concentraţii mari de elemente gamagene (Ni. la orice temperatură corespunzătoare stării solide.18. Mn etc. o structură alcătuită din austenită aliată (şi.oţel feritic aliat cu siliciu (%Cm = 0. la piesele şi semifabricatele confecţionate din astfel de oţeluri nu se pot aplica tratamentele termice cu schimbare de fază (recoacerile cu schimbare de fază. o structură alcătuită din ferită aliată (şi. la orice temperatură corespunzătoare stării solide. mici cantităţi de carburi ale elementelor de aliere). Fig. urmate de recoaceri de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul ales corespunzător asigurării caracteristicilor dorite).

20. uneori.2…0. deoarece resursele mondiale de nichel sunt limitate şi acest element este scump) şi menţinerea acestei structuri până la temperaturi scăzute (stabilizarea structurii austenitice). d) %Cm = 0. %Nim = 2…4 %. Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate martensitice (autocălibile) sunt prezentate în figura 7. singura modalitate de modificare (între anumite limite) a granulaţiei şi caracteristicilor mecanice ale pieselor şi semifabricatelor din oţeluri aliate austenitice constă din aplicarea unor operaţii de deformare plastică la rece (ecruisare).4 % şi %Crm = 13…15 %. călirea martensitică şi revenirea). fiind posibilă numai aplicarea tratamentelor termice fără schimbare de fază: recoacerea de omogenizare (pentru omogenizarea chimică a structurilor dendritice primare ale pieselor şi semifabricatelor obţinute prin turnare). %Crm = 16…18 %. urmate de recoaceri de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul ales corespunzător asigurării caracteristicilor dorite).1…0. ca şi în cazul oţelurilor aliate feritice. gama oţelurilor aliate martensitice utilizate în aplicaţii tehnice este însă destul de restrânsă. Deoarece. deoarece oţelurile martensitice aliate cu elemente gamagene (Ni sau Mn).15 % şi %Crm = 12…14 %.0 %. fiind caracterizate printr-o mare fragilitate. D. la care structura austenitică este conferită de alierea cu nichel şi.2 %. toate elementele de aliere (în afară de cobalt) au capacitatea de a micşora vrc. b) %Cm = 0. se folosesc foarte rar şi singurele oţelurile martensitice cu o frecvenţă mai mare de utilizare sunt oţelurile înalt aliate cu crom.6…1. la piesele şi semifabricatele confecţionate din astfel de oţeluri nu se pot aplica tratamentele termice cu schimbare de fază (recoacerile cu schimbare de fază. aşa cum s-a precizat anterior. Oţelurile aliate martensitice (autocălibile) sunt oţeluri la care concentraţiile de carbon şi de elemente de aliere sunt alese astfel încât să nu suprime posibilităţile de realizare a transformărilor de fază în stare solidă şi să asigure o diminuarea a vitezei de răcire critice care să permită obţinerea unei structuri martensitice la răcirea în aer din domeniul austenitic. 28 .19.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR mangan. oţelurile austenitice cu nichel şi oţelurile austenitice crom – nichel. care asigură formarea structurii austenitice la concentraţii mai mici ale nichelului (face oţelurile mai ieftine. %Crm = 16…18 %. recoacerea de recristalizare fară schimbare de fază (pentru refacerea plasticităţii pieselor şi semifabricatelor prelucrate prin deformare plastică la rece) şi recoacerea de detensionare (pentru diminuarea nivelului tensiunilor reziduale din piesele şi semifabricatele prelucrate prin diverse procedee tehnologice). de alierea suplimentară cu mangan şi/sau azot. Deoarece aceste oţeluri nu prezintă transformări de fază în stare solidă (elementele de aliere elimină posibilitatea realizării transformărilor de tipul Feγ ⇔ Feα şi γ ⇔ α ). Microstructurile tipice ale oţelurilor din această clasă structurală sunt prezentate în figura 7. gama oţelurilor martensitice ar trebui să aibă o mare extindere. cu diferite reţete de compoziţie: a) %Cm < 0. c) %Cm = 0.

c . %Crm = 25 %. ). %Mnm = 12 %). ) Fig. Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate martensitice: a – oţel martensitic aliat cu crom (%Cm = 0.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. %Nim = 8 %. 7.05 %.4 %. 19.oţel austenitic aliat cu crom şi nichel (%Cm = 0.4 %. 29 . %Crm = 18 %.2 %.22 %.oţel austenitic aliat cu crom şi nichel (%Cm = 0. b . 20. %Nim = 12 %). %Crm = 14 %). %Crm = 14 %). d .oţel austenitic aliat cu nichel (%Cm = 0.oţel martensitic aliat cu crom (%Cm = 0. 7. b . Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate austenitice: a – oţel austenitic aliat cu mangan (%Cm = 1. %Nim = 30 %.08 %.

21. corespunzătoare unor oţeluri aliate cu elemente gamagene (Ni. %EAm. 7. aşa cum se observă pe microstructura prezentată în figura 7. precum şi de tipul şi concentraţiile elementelor de aliere conţinute de acesta. Schaeffler. construite experimental pentru cele mai utilizate categorii de astfel de oţeluri. formaţiunile ledeburitice din structura acestor oţeluri pot fi disperse. Schaeffler 30 . sau coerente. având în abscisă concentraţia de crom echivalent %Cre.). aşa cum evidenţiază microstructura din figura 7. %Cm > 0. Si. se utilizează diagrama structurală A. prezentată în figura 7.22.85 %.oţel martensitic aliat cu crom (%Cm = 1. ambele microstructuri corespunzând unor oţeluri aliate ledeburitice călite martensitic (formaţiunile ledeburitice sunt dispuse la marginea cristalelor de austenită. având în compoziţie atât elemente alfagene. corespunzătoare unor oţeluri aliate cu elemente alfagene (Cr.24.) sunt realizate în coordonate %Cm.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR E. Diagramele structurale din figura 7. Pentru estimarea clasei structurale a oţelurilor aliate complex. %Crm = 12 %. cât şi elemente gamagene. %Crm = 12 %). Fiecare din cele două mărimi care definesc sistemul de coordonate al diagramei structurale A.21 a. sub forma unei reţele ledeburitice intergranulare (denumită în tehnică schelet ledeburitic). Oţelurile aliate ledeburitice sunt oţeluri care au în compoziţie concentraţii mari de carbon (de obicei. W.21 b. Pentru estimarea clasei structurale a oţelurilor aliate se folosesc diagramele structurale ale oţelurilor aliate. W etc. din care s-au separat carburi secundare şi care s-au transformat prin călire în martensită). V.35 %. iar în ordonată concentraţia de nichel echivalent %Nie. Clasa structurală căreia aparţine un oţel aliat depinde de concentraţia carbonului.23. b . Fig. Mo etc. Mn etc. %Mom = 3 %).6 %) şi de elemente de aliere (Cr. astfel că la răcirea lor din stare lichidă este posibilă realizarea transformării eutectice şi apariţia în structură a unor mici cantităţi de ledeburită (constituent specific structurii fontelor albe).) şi din figura 7. În funcţie de concentraţiile de carbon şi de elemente de aliere ce le caracterizează compoziţia. Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate ledeburitice: a – oţel ledeburitic aliat cu crom şi molibden (%Cm = 0.

%Eam). dacă %Crm ≥ 28 %) Pentru orice oţel aliat la care se cunoaşte compoziţia chimică (exprimată prin concentraţiile masice ale tuturor componentelor) se poate determina clasa structurală din care face parte. %Nie).06. dacă oţelul este aliat complex (şi cu elemente de aliere alfagene şi cu elemente de aliere gamagene). Pentru definirea mărimilor %Cre şi %Nie se utilizează relaţiile: (7.23 şi 7. iar concentraţiile masice ale elementelor de aliere gamagene (austenitizante) sunt considerate (fiecare cu câte un factor de multiplicare stabilit experimental) pentru definirea mărimii %Nie. punctele acestora 31 . 7. dacă %Crm ≥ 18 % (Xc = 0.10. 7. b – structurile la răcirea în aer de la temperaturi înalte La utilizarea diagramelor structurale ale oţelurilor aliate trebuie avute în vedere şi următoarele particularităţi (v. Diagramele structurale ale oţelurilor aliate cu crom: a – structurile de echilibru.24): * datorită complexităţii influenţelor elementelor de aliere.5%Nbm. ci prin zone (domenii) de tranziţie.5%Mnm +30%Cm .7. (7. Fig.5%Sim +0.22.22. respectiv (%Cre. adăugând 2%Tim + %Vm + 0. având coordonatele (%Cm. pe unele diagrame structurale limitele domeniilor corespunzătoare unor clase structurale nu sunt marcate prin linii.5%Com +30(%Nm – Xc) la determinarea Nie. dacă 18 ≤ %Crm <28 % şi Xc = 0. aleasă corespunzător reţetei de aliere utilizate la elaborarea sa. termenul de corecţie Xc luându-se nenul.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate grupează câte o categorie de componente de aliere ale oţelurilor: concentraţiile masice ale elementelor de aliere alfagene (feritizante) sunt considerate (fiecare cu câte un factor de multiplicare stabilit experimental) pentru definirea mărimii %Cre.fig. dacă oţelul este aliat cu elemente din aceeaşi categorie (alfagene sau gamagene). punctul caracteristic nominal PCN . poziţionând pe diagrama structurală. care se completează uneori.5%Tam + %Wm + %Alm la determinarea %Cre şi 0.7) %Nie = %Nim + 0.6) %Cre = %Crm + %Mom +1.

Fig. b – oţelurilor aliate cu mangan Ca şi în cazul oţelurilor. iar pe diagrama structurală A. 23. fonte cenuşii..ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR corespunzând PCN ale unor oţeluri aliate cu caracterizare structurală complexă: austenito – feritice. * pe diagramele structurale sunt precizate şi unele informaţii conexe.1) şi încadrarea fontelor în clase structurale. 7. deosebit de utile la utilizarea diagramelor pentru soluţionarea unor probleme tehnice. pe lângă clasificarea lor în funcţie de gradul de aliere (prezentată în scap. conform acestui criteriu fontele aliate pot fi încadrate în categoria fontelor cu grafit (carbon liber) în structură (denumite. dimensiunile. Diagramele structurale (la răcirea în aer de la temperaturi înalte) ale: a – oţelurilor aliate cu nichel.) sau în categoria fontelor fără grafit în structură (la care tot carbonul din compoziţia fontelor este dizolvat în soluţiile având ca solvent fierul sau este legat sub formă de carburi. în funcţie de modul de asigurare a prezenţei grafitului şi de configuraţia. pentru a defini şi preciza cu o bună fidelitate efectele elementelor de aliere asupra fontelor. Criteriile care se utilizează în acest scop sunt: • forma de existenţă a carbonului. austenito – martensitice. fonte nodulare etc. iar structurile sunt asemănătoare celor corespunzătoare fontelor albe). domeniul II – pericol maxim de fragilizare (fisurare) la cald. ca şi fontele nealiate. modul de distribuţie şi gradul de dispersie ale formaţiunilor de grafit din structură: fonte pestriţe. domeniul III . Schaeffler sunt marcate domeniile caracteristice din punctul de vedere al problemelor (pericolelor) care apar la utilizarea diverselor tipuri de oţeluri aliate: domeniul I – pericol maxim de fragilizare prin apariţia fazei sigma (compusul intermetalic FeCr).pericol maxim de fragilizare (fisurare) la rece. este utilă. ferito – martensitice etc. 32 . fonte maleabile. de exemplu. domeniul IV – pericol maxim de fragilizare datorită creşterii intense a granulaţiei la încălzire. 7. pe diagrama structurală a oţelurilor aliate cu mangan este precizat subdomeniul oţelurilor austenitice recomandate pentru aplicaţii practice.

fonte aliate feritice. fonte aliate martensitice. după răcirea sa lentă sau în aer de la temperaturi înalte. Schaeffler • constituenţii din structura de echilibru stabil sau metastabil pe care o prezintă masa metalică de bază a fontei la ta. Diagrama structurală a fontelor aliate cu aluminiu 33 Fig. 7. Diagrama structurală a fontelor cu grafit nodular aliate cu nichel şi molibden . 7. Diagrama structurală A. conform acestui criteriu fontele aliate pot fi încadrate (aplicând aceleaşi principii ca şi în cazul oţelurilor aliate) în următoarele clase structurale: fonte aliate perlitice. fonte aliate austenitice.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. Fig. 26. 7. 24. 25.

7 element de aliere gamagen (austenitizant). 22 oţel aliat. iar în figura 7. 30 diagramă structurală A. 6 ferită aliată. 14 element de aliere. 25 diagramă structurală. 27 oţel aliat feritic. 32 durificare secundară. 6 cementită aliată. 5 oţel slab aliat. 10.25 este prezentată diagrama structurală a fontelor aliate cu aluminiu (element alfagen). cu acţiune grafitizantă) sunt fonte feritice cu grafit (lamelar sau nodular). carburigen şi antigrafitizant) se încadrează în categoria fontelor albe feritice. 20. 6 fontă slab aliată.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR De exemplu. 6 fontă aliată (specială). 14 fază sigma. 21 element carburigen. iar fontele înalt aliate cu crom (element alfagen. 10 fontă aliată feritică. având structura de echilibru alcătuită din carburi primare. 28 oţel bogat aliat. Cuvinte cheie austenită aliată.26 diagrama structurală a fontelor cu grafit nodular slab aliate cu nichel (element gamagen) şi molibden (element alfagen). 31 stabilitate la revenire. cu acţiune grafitizantă) aparţin clasei structurale a fontelor austenitice cu grafit (lamelar sau nodular). 27 oţel aliat ledeburitic. construite experimental pentru cele mai utilizate categorii de astfel de fonte. fontele înalt aliate cu nichel (element gamagen. Pentru estimarea clasei structurale a fontelor aliate se pot folosi diagramele structurale ale fontelor aliate. alcătuită din austenită şi carburi. 6 clasă structurală. 25 oţel aliat austenitic. 6 fragilitate de revenire ireversibilă. 5 oţel aliat perlitic. în figura 7. 6 fontă mediu aliată. 9 fontă aliată martensitică. 5 oţel mediu aliat. ce are loc după separarea de carburi secundare din austenită. constă din descompunerea austenitei în ferită şi carburi). 9. construcţia şi modalităţile de utilizare ale acestor diagrame fiind similare celor corespunzătoare diagramelor structurale ale oţelurilor aliate. iar transformarea eutectoidă. Schaeffler. 6 carbură proprie. 21 34 . 5 punct caracteristic nominal PCN. De exemplu. fontele înalt aliate cu siliciu (element alfagen. reversibilă. 5 element de aliere alfagen (feritizant). 10 element grafitizant. 6 fontă aliată austenitică. 30 oţel aliat martensitic (autocălibil). eutectice şi secundare distribuite într-o masă de ferită aliată cu crom (la răcirea din stare lichidă a acestor fonte transformarea eutectică conduce la formarea unei structuri de tip ledeburitic. 20 fontă înalt (bogat) aliată.

Bucureşti. şi Popova L. %Sm = 0.1 % este un oţel aliat cu sulf şi fosfor? T.02 % . ş. Colan H.5 % şi %Mom = 0. Cias W. Editura Didactică şi Pedagogică.2...5 %.9 %. %Si m = 2.. 1983 2... 1988 12. II..0 %.E. Editura Tehnică. %S m = 0. Timişoara. 35 . %Mnm = 0. %Sim = 1. 1980 11.3 % este un oţel aliat numai cu crom.02 %. 1983 10.0 %. II – Cast Irons and Steels. %Sm = 0. Editura Tehnică. 1974 9. %Pm = 0.02 % şi %Cr m = 1. Lakhtine I.. Metalurgie fizică şi studiul metalelor.. Bucureşti. Bucureşti. Truşculescu M.5 %. Popov A.15 % şi %Pm = 0. 1970 5. Care dintre afirmaţile următoare sunt adevărate: a) oţelul cu %Cm = 0. d) oţelul cu %Cm = 0. Izotermiceskie i termodinamoceskie diagramî raspada pereohladjenovo austenita. %P m = 0.15 %.7 %.3 %. Greenwich..5 %.3 %. Climax Molibdenum Company. 1982 4.3 %.7. Editura Facla.45 %.02 % este un oţel carbon. Bucureşti. %Mnm = 0.. %Sm = 0.4 %. 1965 7. vol. Bucureşti.. Mantea St. Vacu S. Moscova. Editura Didactică şi Pedagogică.A... Ieremia A. Editura Tehnică. Geru N. Bucuresti.02 %.0 %.. vol. %Sm = 0. Elaborarea oţelurilor aliate. %Mnm = 1. ş. c) oţelul cu %Cm = 1. Fonte speciale..1.06 %. Métallographie et traitements thermiques des métaux. Metalurgie fizică.0 %. 1983 8. %Mnm = 0. %Sim=0. %Mn m = 0. 1981 3. I.3 %. %Sim=0. Stefănescu D. Studiul metalelor. Editura Didactică şi Pedagogică.W. Oţeluri inoxidabile şi refractare. Gâdea S. Greenwich.7. %Si m =0. b) oţelul cu %C m = 0. Climax Molibdenum Company. Metalurgie fizică. Metalografie şi tratamente termice. 1978 6. Austenite Transformation Kinetics of Ferrous Alloys. Bucureşto.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Bibliografie 1. 1985 Teste de autoevaluare T.. * * * Austenite Transformation Kinetics of Ferrous Alloys.a.0 % este un oţel aliat cu crom.02 % şi %Pm = 0.a. %Mn m = 0. Sofroni I. Metallurghia.3 %. %Sim=0.0 %. Care dintre următoarele fonte se încadrează în categoria fontelor aliate: a) fonta cu %Cm = 3. Protopopescu H. Moscova. Petrescu M.06 %. %Crm = 1.M.a. b) fonta cu %C m = 3. Editura Didactică şi Pedagogică. Mir. ş. %P m = 0.

4.06 %. %Crm = 1. d) combinate cu fierul sub formă de compuşi intermetalici ? . d) compuşii intermetalici? T. b) recoacerea de omogenizare.14. d) vanadiul ? T.7. %Mnm = 6. d) siliciul? T. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor 36 . %Pm = 0.10.7. c) normalizarea. d) călirea martensitică? T. în general. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor aparţin categoriei elementelor alfagene: a) cromul. b) dizolvate în cementită. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor aparţin categoriei elementelor gamagene: a) wolframul.5. c) cromul.7. Care dintre următoarele componente ale oţelurilor sau fontelor sunt elemente de aliere gamagene (austenitizante): a) manganul. b) cromul.06 %. b) siliciul.06 %. b) siliciul. T. Care dintre următoarele componente ale oţelurilor sau fontelor sunt elemente de aliere alfagene (feritizante): a) manganul. c) cromul.7. c) manganul. c) fonta cu %Cm = 2. d) nichelul? T.9.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Sm = 0. b) titanul.3. b) molibdenul.12.11.7.7.0 %. d) nichelul ? T. d) vanadiul? T. %Sm = 0. Care dintre următoarele tipuri de tratamente se pot aplica la piesele sau semifabricatele din oţeluri aliate feritice: a) recoacerea de recristalizare fără schimbare de fază.8. c) călirea martensitică. %Pm = 0.8 %.7. Care dintre următoarele elemente de aliere produc mărirea temperaturii corespunzătoare punctului critic A1 al oţelurilor şi fontelor: a) nichelul. %Alm = 20 %. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor determină reducerea concentraţiei carbonului în perlită: a) nichelul.13.0 %.0 %.06 %.7. d) recoacerea completă? T. %Sim=2. %Sim=1. Elementele de aliere se pot găsi în structurile oţelurilor şi fontelor: a) dizolvate în ferită sau austenită. c) legate sub formă de carburi proprii.03 %. c) manganul.06 %. b) manganul.5 %.7.7. Care dintre următoarele forme de existenţă a elementelor de aliere în structurile oţelurilor şi fontelor sunt.6. %Mnm = 0. b) recoacerea de detensionare.7.7. d) fonta cu %Cm = 3. nedorite: a) soluţiile solide ale elementelor de aliere cu fierul: b) carburile elementelor de aliere. b) manganul.7. d) siliciul? T. %Pm = 0. Care dintre următoarele tipuri de tratamente se pot aplica la piesele sau semifabricatele din oţeluri aliate austenitice: a) recoacerea de detensionare. c) cromul. c) nichelul. %Nim = 13 %? T.5 %.5 %. c) cromul. c) incluziunile nemetalice. %Sm = 0. d) wolframul? T. Care dintre următoarele elemente de aliere coboară temperatura corespunzătoare punctului critic A1 al oţelurilor şi fontelor: a) molibdenul.

20.7.5 ore: a) oţelul carbon cu %Cm = 0.7. b) oţelul carbon cu %Cm = 0. c) zirconiu.6 %.24. d) manganul? T.7. b) nichelul. c) manganul.45 %. b) vanadiu. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor are cea mai bună solubilitate în cementită: a) siliciul. d) oţelurile feritice? T. c) oţelul aliat având %Cm = 0.26.7. Care dintre următoarele oţeluri aliate capătă o structură de călire la răcirea în aer din domeniul austenitic: a) oţelurile austenitice.6 % şi %Crm = 1. d) titanul? T. b) cobaltul. c) tantalul. Pentru stabilirea clasei structurale a unui oţel aliat. %Sim = 0.7. b) cromul.25.8 %.7. d) aluminiu? T. d) oţelul aliat având %Cm = 0. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor deplasează spre dreapta curbele diagramelor de transformare la răcire a austenitei: a) cromul.17.2 % şi %Crm = 1. c) nichelul. Schaeffler.16.3 %. având compoziţia caracterizată prin %Cm = 0.18. b) prin revenirea la ti >500 oC.05 %. Care dintre următoarele elemente de aliere pot modifica configuraţia obişnuită (tipică oţelurilor carbon sau fontelor nealiate) a curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei: a) cromul. d) molibdenul? T. d) vanadiul? T.21.15. Pentru a finisa granulaţia oţelurilor se poate utiliza microalierea cu: a) niobiu. Care dintre următoarele oţeluri aliate pot avea în structura lor la ta constituentul structural tipic fontelor albe: a) oţelurile martensitice. 37 . d) manganul? T.2 %. c) manganul. c) oţelurile feritice.7. c) cromul. d) prin alierea suplimentară cu mangan? T.0 %. b) nichelul. Care dintre următoarele elemente de aliere diminuează temperatura corespunzătoare punctului Ms al oţelurilor şi fontelor : a) cromul. %Crm = 17 % şi %Nim = 10 % se foloseşte diagrama structurală A. c) prin răcirea rapidă în apă sau ulei la revenire. Care dintre următoarele elemente de aliere determină micşorarea vitezei de răcire critice şi creşterea călibilităţii oţelurilor şi fontelor: a) cromul. %Mn = 2. b) cromul. b) oţelurile martensitice. d) oţelurile autocălibile? T. Care sunt coordonatele PCN corespunzător acestui oţel: a) %Cre = 18. c) siliciul.0 %.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate pot avea acţiune grafitizantă: a) siliciul. b) oţelurile ledeburitice.19.0 %? T. d) aluminiul? T. d) cobaltul? T.22.7. c) oţelurile perlitice.2…0.23. o durată τm = 0. b) nichelul. Cum se poate diminua pericolul fragilităţii reversibile de revenire a unui oţel aliat: a) prin alierea suplimentară cu molibden în concentraţie de %Mom = 0.7.7.7. b) nichelul. c) manganul. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor are cea mai puternică acţiune carburigenă: a) manganul. Care dintre următoarele oţeluri aliate va avea duritatea mai mare după călirea martensitică şi revenirea la ti = 500 oC.7.

5. c) %Cre = 12. %Sim = 0. Conţinuturile procentuale de formaţiuni ferito-perlitice (%α.7.08 %.2 %.2 %. Care din următoarele tipuri de fonte aliate au grafit în structură: a) fontele aliate cu siliciu. j = 1…n şi o anumită alcătuire a structurii care rezultă prin răcirea austenitei cu această viteză.5 %.030 %. datele care se obţin pe această cale sunt prezentate în tabelul 7. Folosind datele din aceste diagrame şi aplicând relaţiile (7. d) clasa oţelurilor austenitice? T. pe fiecare din diagramele de transformare a austenitei sunt trasate câte n curbe de răcire.44 %.03 %. %Crm = 25 % şi %Nim = 0. 38 . fiecărei curbe de răcire corespunzându-i o viteză de răcire vrj. %Mnm = 0. %Pm = 0.6 %.2 %.02 %.22 %. cu ajutorul relaţiei (5.05 %. %Crm = 1. %Nie = 12. %Mn = 1.29. %Mom = 0.030 %.3.7. d) fragilizarea datorită creşterii intense a granulaţiei la încălzire? T.7 %.5 %: a) clasa oţelurilor feritice.1. b) clasa oţelurilor martensitice. %Nim = 0.2) să se estimeze valorile durităţii structurilor care rezultă la răcirea celor două oţeluri.27 se prezintă diagramele de transformare termocinetică a austenitei pentru un oţel slab aliat.2 %.P)j. b) %Cre = 18.025 %. %Mnm = 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Nie = 11.27. b) clasa oţelurilor martensitice.6 %.7.1) şi (7.22 %. d) clasa oţelurilor austenitice? T. folosind procedeul descris la rezolvarea aplicaţiei A. b) fontele înalt aliate cu crom. %Sm = 0. d) %Cre = 20.27. iar valorile vitezelor de răcire corespunzătoare acestor curbe se determină. cu diferite viteze vr.26 %. %Mn = 1. d) fontele înalt aliate cu nichel? Aplicaţii A. %Sim = 0. Cărei clase structurale aparţine oţelul cu %Cm = 0. %Sm = 0. %Crm = 20. bainitice (%B)j şi martensitice (%M)j în structurile care rezultă prin răcirea austenitei după curbele de răcire j = 1…n sunt precizate pe diagramele din figura 7. c) fontele aliate cu vanadiu. %Nie = 18.01 % şi pentru oţelul carbon echivalent (cu compoziţa chimică definită prin %Cm = 0.5 %? T.7. %Vm = 0. b) fragilizarea (fisurarea) la cald.27. c) clasa oţelurilor ledeburitice.5 %. Cărei clase structurale aparţine oţelul cu %Cm = 0.5 %. Care dintre următoarele probleme poate să apară la utilizarea oţelului cu %Cm = 0.3.04 %.30.44 %. aliat cu %Crm = 17 %: a) clasa oţelurilor feritice.7.7 %.025 %). având compoziţia chimică definită prin %Cm = 0.5 %. %Pm = 0.10). În figura 7.28. din domeniul austenitic şi până la ta. %Nie = 12. %Sim = 0. c) fragilizarea (fisurarea) la rece.5 % şi %Nim = 10 %: a) fragilizarea prin apariţia fazei sigma. Rezolvare Aşa cum se poate observa examinând figura 7. c) clasa oţelurilor ledeburitice. %Sim = 0.

b – oţel carbon 39 .27.44 %: a – oţel slab aliat cu Cr. Ni. b.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate a.Mo şi V. Diagramele transformării termocinetice a austenitei pentru două oţeluri cu %Cm = 0. Fig 7.

3 3 97 0.0⋅10 -1 150 750 500 650 100 2.8⋅10-1 3 750 20 650 5. τ1j.3 56 25 19 9 750 56 650 2.5 650 71.2) pentru datele din tabelul 7.P)j OTEL ALIAT 12300 750 40000 650 100 3.0 73 17 10 0.5 706 1.7 90 5 5 0.2 650 80.5 693 0. τ2j.0 100 25 750 100 650 1.3 s-au obţinut rezultatele prezentate în tabelul 7.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 7. cu ajutorul cărora s-au construit.5 100 OTEL CARBON 4150 750 16100 650 100 8. 40 .4. reprezentate în figura 7. pentru cele două oţeluri considerate.1. Vitezele de răcire şi alcătuirea structurilor corespunzătoare curbelor de răcire din diagramele prezentate în figura 7. graficele dependenţelor HVST = f(vr). Fig.3.8 750 3 650 45.4 100 0.28.4⋅10-3 100 750 360 650 100 3.5 750 2 650 66.0 2 98 Curba de răcire j 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 1 2 3 4 5 6 7 8 Aplicând relaţiile (7. o o o C C C/s (%B)j (%M)j s s (%α.9 100 0. vrj.1) şi (7.5 721 1.9⋅10 60 750 160 650 1.9 2 70 28 5 750 17 650 8.0 13 20 67 0. t2j.9 750 5 650 24.7.28.7 650 215. Graficele dependenţelor HVST = f(vr) pentru cele două oţeluri considerate în aplicaţia A.6⋅10-3 -2 1000 750 3500 650 100 4.3 60 40 3 750 10 650 14.1 7 60 33 7 750 24 650 5.7.3 5 95 1 750 4 650 33.27 Alcătuirea structurii t1j.

5 8.3 45.0⋅10-2 2.9 8.0 1.7 71.9 24.0 215.4⋅10-3 3.0 80.1 5.27 Curba de răcire j 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 1 2 3 4 5 6 7 8 o vrj.9⋅10-1 1. ca urmare. structurile cu caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi duritate se pot obţine şi la răcirea austenitei cu viteze mult mai mici decât cele necesare pentru realizarea aceloraşi efecte la oţelurile carbon 41 . utilizate cu precădere la fabricarea pieselor pentru maşini şi utilaje: • structurile de echilibru (ferito – perlitice) ale acestor oţeluri au durităţi similare celor corespunzătoare structurilor de echilibru ale oţelurilor carbon echivalente.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Tabelul 7.4 66. punerea în valoare a prezenţei elementelor de aliere conţinute de aceste oţeluri este posibilă numai prin aplicarea de TT capabile să asigure realizarea unor structuri cu conţinuturi procentuale mari de formaţiuni bainitice şi/sau martensitice. C/s Durităţileformaţiunilor structurale HVα.6⋅10-3 4.P 206 223 237 246 248 251 259 184 194 201 205 207 207 208 HVB OTEL ALIAT 342 354 380 389 402 424 OTEL CARBON 400 402 407 442 HVM 656 660 669 672 677 685 688 673 673 674 683 Duritatea structurii HVST 206 223 237 246 349 448 459 502 664 677 688 184 194 201 205 240 287 560 678 3.3 14. • la aceste oţeluri.4. care conferă oţelurilor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi duritate.0 Observaţie Rezultatele aplicaţiei evidenţiază câteva aspecte practice importante privind oţelurile aliate hipoeutectoide din clasa perlitică.3 33.3 2. Durităţile structurilor obţinute la răcirea austenitei după curbele de răcire reprezentate pe diagramele din figura 7.8⋅10-1 5.

3 %. τm = 5 … 10 min şi răcirea în apă sau ulei. Conform indicaţiilor din scap. %Mom = 0. A.28.7.2). călirea martensitică a oţelurilor (carbon sau aliate perlitice) hipoeutectoide trebuie realizată cu următorul regim: ti = A3 + 30 … 50 oC. τm = 5…10 min şi răcirea în apă sau ulei.45 %.4. iar la aplicarea TT de călire la piesele din oţel carbon se vor alege ti şi τm către limitele inferioare ale intervalelor de valori prescrise şi se va face răcirea în apă (pentru a se asigura formarea unei structuri martensitice).5. HM ≅ 58 HRC (660 HV). ca urmare. v. Pentru realizarea unor piese de tip arbore sunt disponibile semifabricate confecţionate din două sortimente de oţel: a) oţel aliat. fig. %Sim = 0. 5. Rezolvare Aşa cum este cunoscut din scap.8). TT de îmbunătăţire constă dintr-un ciclu primar de călire martensitică şi un ciclu final de revenire înaltă. Să se stabilească şi să se compare regimurile TT de îmbunătăţire care asigură pieselor de tip arbore confecţionate din cele două oţeluri un nivel al durităţii finale de 280 HV. fig.3 % şi b) oţel carbon. 6.6 %. v. Pentru proiectarea regimului de revenire înaltă a pieselor din oţel carbon. la realizarea TT de călire la piesele din oţel aliat se recomandă utilizarea unor valori ale ti şi τm către limitele superioare ale intervalelor de valori prescrise (deoarece prezenţa elementelor de aliere frânează procesele de obţinere a austenitei omogene) şi răcirea în ulei (deoarece elementele de aliere reduc vrc şi măresc călibilitatea oţelului).2 %. După călire. scap. vi < vad. cu compoziţia chimică definită prin %Cm = 0. 42 . regimurile TT de călire martensitică pentru piesele confecţionate din cele două sortimente de oţel vor fi asemănătoare: ti = 850…870 oC. %Mnm = 0. duritatea pieselor confecţionate din cele două sortimente de oţel va fi aproximativ identică (deoarece duritatea martensitei depinde esenţial de concentraţia carbonului în oţel. valorile punctului critic A3 sunt: A3 ≅ 823 oC.45 %. pentru oţelul carbon şi. v. pentru obţinerea structurii complet martensitice la oţelul aliat sunt necesare viteze de răcire vr ≅ 45 oC/s (asigurate de călirea în ulei. cu compoziţia chimică definită prin %Cm = 0. %Crm = 1. 5. de exemplu. ţinând seama de influenţele elementelor de aliere. %Mnm = 0.4). aşa cum se poate observa examinând graficele din figura 7.17). 6. se stabileşte valoarea necesară a parametrului PHJ = Ti[18 +lg(τm)].2. %Sim = 0.3 %.5. în timp ce pentru realizarea aceleiaşi structuri la oţelul carbon echivalent trebuie folosite viteze de răcire vr > 200 oC/s (asigurate numai de răcirea în apă. care determină creşterea însemnată a nivelului tensiunilor reziduale induse în piesele călite şi apariţia pericolului fisurării acestora. apropiată de valoarea dată de relaţia (6. pentru oţelul aliat şi A3 ≅ 810 oC. Aplicând relaţia (6. rezultă că pentru oţelurile cu compoziţiile chimice precizate în enunţ.2.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR echivalente.6 %.17).

graficele dependenţelor HVr = f(ti). dacă se construiesc. corespunzătoare unei durate de menţinere la revenire τm = ct.3). este necesar să se utilizeze un regim de revenire care asigură la piesele din oţel carbon un nivel al durităţii HVrOC = 280 − 55⋅1.2 − 13⋅0. pentru oţelul aliat şi pentru oţelul carbon echivalent.3) şi (7.45 %.3). • Rezultatele aplicaţiei nu trebuie să conducă la concluzia că. Aceste efecte pot fi mai sugestiv ilustrate. coordonatele punctelor acestor grafice se obţin cu ajutorul relaţiilor (7. indus de prezenţa elementelor de aliere dintr-un oţel. rezultă că temperatura la care trebuie efectuată revenirea pentru a asigurarea acestui nivel al PHJ 17880 este: Ti = ≅ 956 K sau ti ≅ 680 oC. Ca urmare.2 − 100⋅0. în care se consideră HVrOC = 280 şi %Cm = 0.2 . un nivel al durităţii finale HVrOA = 280 + 55⋅1. Interpretând corespunzător relaţiile (7. Dacă se foloseşte acelaşi regim la revenirea pieselor din oţel aliat.45)280 = 15255. rezultă că temperatura la care trebuie efectuată revenirea pentru a se asigura nivelul calculat al PHJ este: Ti = 15255 18 + lg 5 ≅ 816 K sau ti ≅ 540 oC. rezultă: PHJ = 21090 + 4050⋅0. pentru satisfacerea acestei condiţii.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate folosind relaţia (7. Dacă se adoptă o durată de menţinere la revenire τm = 5 ore. rezultă că.4).45)184 = 17880.13⋅0. rezultă că. va rezulta. în general.5).4) şi (7. pentru a realiza pe piesele din oţel aliat un nivel al durităţii după revenire HVrOA = 280.45 – (33. un regim de revenire care 18 + lg 5 conferă pieselor din oţel aliat nivelul impus al durităţii finale are parametrii: ti ≅ 680 oC.29 sunt prezentate graficele construite pentru oţelurile precizate în enunţul aplicaţiei. TT de revenire a pieselor din oţel aliat este mai costisitor decât cel aplicat pieselor diun oţel carbon (datorită necesităţii utilizării unor temperaturi de încălzire şi/sau unor durate de menţinere mai mari). În mod 43 . Observaţii • Rezolvarea aplicaţiei evidenţiază efectele fenomenului de stabilitate la revenire.4).2 + 100⋅0. Dacă se adoptă o durată de menţinere la revenire τm = 5 ore. trebuie ca valoarea parametrului PHJ să fie: PHJ = 21090 + 4050⋅0. în conformitate cu relaţia (7. τm = 5 ore şi răcirea în aer (răcirea nu influenţează calitatea pieselor din oţel carbon supuse revenirii).4). un regim de revenire care conferă pieselor din oţel carbon nivelul impus al durităţii finale are paremetrii: ti ≅ 540 oC. considerând o durată de revenire τm = 5 ore. (7.45 – (33.3 = 184. Ca urmare. utilizând relaţia (7. τm = 5 ore şi răcirea în aer (deoarece oţelul este aliat cu Mo şi nu există pericolul de a se manifesta fragilitatea reversibilă la revenire). În figura 7.3 = 376.

25 oC/s şi vr2 = 1 oC/s şi s-au trasat aceste curbe pe diagrama de transformare termocinetică a austenitei (v. Graficele dependenţelor HVr = f(ti) pentru un oţel aliat de tip Cr-Mo şi pentru oţelul carbon echivalent A. Stiind că viteza asigurată la răcirea în aer liniştit a pieselor din oţeluri este vr = 0.3.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR obişnuit. %Mom = 1 %.7 %. deci.4. poate fi încadrat în clasa structurală a oţelurilor aliate martensitice. Rezolvare Folosind procedura descrisă la rezolvarea aplicaţiei A. 7. %Sim = 0. regimurile TT de revenire.30).5. iar la piesele din oţel aliat se prescrie ca duritatea după îmbunătăţire să fie HVrOA ≅ 370 (corespunzătoare unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 1200 N/mm 2 ).25 …1 oC/s. aşa cum a rezultat la rezolvarea aplicaţiei.29. fig. 7. Fig. pentru a valorifica corespunzător cheltuielile suplimentare datorită alierii şi se pot utiliza regimuri de revenire asemănătoare celor aplicabile la oţelurile carbon echivalente. oţelul având compoziţia chimică precizată în enunţul aplicaţiei aparţine clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice.7. cu compoziţia chimică definită prin: %Cm = 0. să se analizeze dacă oţelul aliat. De exemplu. %Crm = 6 %.30. Se observă astfel că răcirea în aer a austenitei conduce la obţinerea unei structuri complet martensitice şi. s-au stabilit coordonatele punctelor ce descriu curbele de răcire cu vitezele vr1 = 0. dacă la piesele din oţel carbon se prescrie ca duritate după îmbunătăţire să fie HVrOC = 280 (corespunzătoare unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 900 N/mm 2 ). atunci ând se utilizează oţeluri aliate se prescriu şi niveluri mai ridicate ale rezistenţei mecanice şi durităţii. 44 . impuse de realizarea acestor caracteristici vor fi identice. %Mnm = 0. având diagrama de transformare termocinetică a austenitei prezentată în figura 7.22 %.8 %.

Să se estimeze compoziţia chimică şi clasa structurală corespunzătoare oţelului elaborat. având coordonatele (%Cm = 0..6). modificările compoziţiei chimice a materiilor prime sunt neglijabile.22 b punctul caracteristic nominal al oţelului. Pentru elaborarea unei şarje de 100 kg de oţel aliat se topesc. 7. Diagarma transformării termocinetice a austenitei la un oţel cu %Cm = 0.30. Dacă se foloseşte relaţia (7. rezultă şi pe această cale că oţelul analizat aparţine clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice. %Crm = 6 %. se considră că sunt disponibile n sortimente de deşeuri de oţel.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. %Mom = 1 % Observaţie Otelul considerat în această aplicaţie este aliat numai cu elemente alfagene. se obţine %Cre = 7 %. exprimate prin concentraţiile j =1 n 45 . A. cu compoziţiile chimice şi în cantităţile indicate în tabelul 7. considerând că. Poziţionând pe diagrama structurală din figura 7.n ( M = ∑ m j ) şi având compoziţiile chimice.4. Rezolvare Pentru a da caracter general algoritmului de soluţionare a problemei. în concentraţiile %Crm = 6 %.8 %. în cantităţile mj.. %Mom = 1 %.7. j = 1.8 %. deşeuri de oţel.5. %Cre = 7 %). într-un cuptor electric cu inducţie. la elaborarea oţelului în cuptorul electric cu inducţie.

n şi ponderea fiecăruia din ele în încărcătura utilizată la elaborarea şarjei c j = M . se calculează. compoziţia chimică a oţelului elaborat se poate estima cu ajutorul unor relaţii de forma: % EAm = ∑ c j % EAmj .4). cu relaţiile (7. Evident. %Momj). a fi C. Si.02 0.. Compoziţia chimică a şarjei de oţel aliat elaborate este: %Cm = 0. kg 50 25 15 10 Aplicând procedura descrisă anterior pentru datele precizate în enunţ. pentru toate sortimentele de deşeuri (materii prime). Schaeffler la soluţionarea aplicaţiilor practice.20 0.810 %.n.0 1.2) şi (7.6 0.275 %. Utilizând relaţiile (7.8 1.5 12.725 %. %Crm = 19. care evidenţiază modalitatea uzuală de lucru pe diagrama structurală A. %Mnmj.. %Nimj. poziţa sa permiţând precizarea clasei structurale a oţelului. pentru fiecare sortiment de deşeuri valorile parametrilor %Crej şi %Niej şi se reprezintă pe diagrama 46 .5. reprezintă în diagrama structurală A. valorile parametrilor %Crej şi %Niej.8 %Crm 19. se calculează valorile parametrilor %Cre şi %Nie.6 0. se obţin rezultatele redate în tabelul 7. %Mnm = 1. Mo. Tabelul 7. %Nie). %Nie) în diagrama din figura 7. %Crmj.0 Cantitatea mj. %Mom = 1.0 %Nim 12.03 0.6. Mn.0 25.3) şi (7. % Niej = ∑ c j % Niej ..18 %Sim 0.570 %.8 %Mnm 2. corespunzătoare şarjei de oţel aliat elaborate.4 0.2 0.470 %. Ni.0 0.0375 %.6 0. pe rând..n.02 0. j = 1. cunoscute..3).5 10..31 indică apartenenţa acestui oţel la clasa structurală a oţelurilor aliate austenito – feritice. %Simj. j = 1. j =1 j =1 n n mj Punctul O. j = 1. având coordonatele (%Cre. Observaţie Pentru rezolvarea problemei se poate utiliza şi o procedură grafică recursivă. %Sim = 0.0 18. cu relaţiile: %Cre = ∑ c j %Crej . Schaeffler punctul caracteristic nominal al şarjei de oţel aliat elaborate (O ≡ PCN).5 1. Această procedură conţine următoarea succesiune de etape: • se determină. %Nim = 8. Folosind rezultatele obţinute. Compoziţiile chimice ale materiilor prime disponibile pentru elaborarea unei şarje de oţel aliat Materia primă. iar poziţia punctului caracteristic nominal O(%Cre. j =1 n în care EA se consideră. Cr. j= 1 2 3 n=4 Concentraţiile masice ale componentelor de aliere %Cm 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR masice ale elementelor de aliere (inclusiv carbonul) %EAmj (%Cmj.30 %Mom 3.

c2 = m2 Fig.10 OTELUL ELABORAT 21.1 Clasa structurală Austenitic Austenito – feritic Feritic Ferito − martensitic cj 0.4 ∑mj j =1 2 ) şi are coordonatele %Cre1.670 Austenito – feritic • se consideră că şarja de oţel aliat rezultă prin topirea succesivă a câte unei perechi de materii prime MP şi rezultă: * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1 şi m2 de deşeuri din primele două sortimente.2 = c1%Nie1 + c2%Nie2. j = 1…n.15 0. 31. 47 . Materia primă.9 14.4 6.1 11. Rezultatele aplicaţiei A. notat O1. j = 1 2 3 n=4 %Cre 19.2 = c1%Cre1 + c2%Cre2 şi %Nie1.2 1.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate structurală A. Reprezentarea pe diagrama structurală A.2 %Nie 14.4. %Niej).9 29.6.25 0. Tabelul 7.50 0. este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1O2 în două părţi proporţionale cu ponderile participării acestor două sortimente de materie primă (c1 = 1 – c2.4 20.2.7.855 10.7. 7. Schaeffler punctele caracteristice nominale corespunzătoare acestora Oj(%Crej. Schaeffler a rezultatelor aplicaţiei A.

Folosind această procedură în cazul precizat în enunţul aplicaţiei se obţin rezultatele redate în tabelul 7. rezultă (v. • • • * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1.k+1 = c1. c3 = m3 ∑mj j =1 3 ) şi are coordonatele %Cre1. • • • * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1.n-1%Cre1. dar este mai sugestivă şi permite evidenţierea unor concluzii cu caracter general. din reprezentările grafice corespunzătoare parcurgerii etapelor acestei proceduri.k = 1 – ck+1.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1.n-1 = 1 – cn . fig.2 = m1 + m2 şi m3 de deşeuri din sortimentele (1.2) şi 3. este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1.k%Cre1.k) şi k+1.2%Cre1.k+1 = c1. j =1 k notat O1. este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1.k%Nie1.n-1 + cn%Cren şi %Nie = c1.kOk+1 în două părţi proporţionale cu ponderile participării celor două sortimente de materie primă (c1.k+1.n-1) şi n.31. 7.31): • punctul caracteristic nominal al oţelului elaborat prin topirea a două 48 . Rezolvarea aplicaţiei prin procedura grafică recursivă arată că (datorită sumării erorilor din întreaga succesiune de etape parcursă) aceasta asigură o precizie a rezultatelor mai mică decât procedura utilizată anterior. cn = mn ∑mj j =1 n = mn M ) şi are coordonatele %Cre = c1.7 şi pe diagrama din figura 7.k + ck+1%Crek+1 şi %Nie1.2 + c3%Nie3.3 = c1.n−1 = ∑ m j şi mn de deşeuri din sortimentele j =1 n −1 (1.2 = 1 – c3. notat O.k = ∑ m j şi mk+1 de deşeuri din sortimentele (1.2%Nie1.3 = c1.2O3 în două părţi proporţionale cu ponderile participării celor două sortimente de materie primă (c1.n-1 + cn%Nien.n-1On în două părţi proporţionale cu ponderile participării celor două sortimente de materie primă (c1. este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1.k + ck+1%Niek+1. astfel.3.n-1%Nie1. notat O1. ck +1 = m k +1 k +1 j =1 ) şi are coordonatele ∑mj %Cre1.2 + c3%Cre3 şi %Nie1.

2 % %Nie4 = 6. Datele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A.….067 % %Cre3 = 20.1 % PCN ≡ O1 MP2 m2 = 25 kg c2 = 0. necunoscutele problemei fiind participările (ponderile) materiilor prime folosite pentru elaborarea şarjei de oţel 49 .333 %Cre2 = 19.000 %Cre1.9 % %Nie1 = 14.855 % %Nie1. Considerând că.2 = 23.…. cu masa M = 100 kg.4 = 21.3 = 22.2 MP1. Rezolvare Se consideră notaţiile şi principiile utilizate în cele două proceduri concepute pentru rezolvarea aplicaţiei A.2 = 0.7. cu compoziţiile chimice indicate în tabelul 7.7.5.Ok. Pentru elaborarea unei şarje de oţel aliat.1 % PCN ≡ O4 A.670 % PCN ≡ O MP4 m4 = 15 kg c4 = 0.4 = M = 90 kg c1.667 %Cre1 = 19.2 = 13.3 m1.7.4 = 10.4 % PCN ≡ O1.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate sortimente de deşeuri de oţel se află pe segmentul O1O2.On ale celor n materii prime utilizate. • punctul caracteristic nominal al oţelului elaborat prin topirea a n sortimente de deşeuri de oţel se află în interiorul poligonului O1O2…Ok…OnO1.167 %Cre1. la elaborarea oţelului în cuptorul electric cu inducţie. Tabelul 7. cu un conţinut procentual de ferită în structura %α = 50 %.2 PCN ≡ O3 MP1.833 c3 = 0.4 = 1.133 % %Nie3 = 1.9 % %Nie1.167 %Cre4 = 14. într-un cuptor electric cu inducţie.2 = 11. patru sortimente de deşeuri de oţel.2 MP3 m1.4.174 % PCN ≡ O1.4 ≡ OTELUL ELABORAT m1. având vârfurile în punctele caracteristice nominale O1. care uneşte punctele caracteristice nominale O1 şi O2 ale celor două materii prime utilizate. modificările compoziţiei chimice a materiilor prime sunt neglijabile.5.900 %Cre1.4 prin procedeul grafic MP1 m1 = 50 kg c1 = 0.2 % PCN ≡ O2 MP1. să se determine ce cantităţi (mase) din aceste materii prime trebuie utilizate pentru obţinerea unui oţel aliat austenito – feritic. O2. se topesc.9 % %Nie2 = 11.3 = 0.2 = 75 kg m3 = 15 kg c1.3 = 90 kg c1.7.705 % %Nie1.

9. trebuie să respecte 4 j =1 condiţiile 0≤c1≤1.5 50 . este %Nie = -0. 14.792%Cre + 25.5 %).0 %.32. care conţine punctele cu coordoantele (19. pe dreapta corespunzătoare conţinutului procentual %α = 50 %.305%Cre + 20.0 %. este %Nie = 0. este %Nie = -0. de dreapta O1O2 şi dreapta PQ. care conţine punctele cu coordonatele (26. coordonatele punctului O (punctul caracteristic nominal al oţelului elaborat) sunt: %Cre = ∑ c j %Crej şi % Nie = ∑ c j % Niej .1 %) şi (29. c2 = m2 M . 0≤c3≤ 1. Schaeffler. ca urmare. 0≤c2≤1. În aceste circumstanţe.32.6 %). c3 = m3 M .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR aliat c1 = m1 M . 25. în domeniul austenito – feritic al diagramei structurale A. care.9 %) şi (32. evident. ecuaţia dreptei AB. Reprezentarea pe diagrama structurală A. 32. 13. care conţine punctele cu coordonatele (0 %. ecuaţia dreptei O1O2. 11.5 %) şi (26.9 %. Schaeffler a rezultatelor aplicaţiei A. aşa cum se observă pe diagrama din figura 7. 0≤c4≤1 şi ∑ c j = 1. j =1 j =1 4 4 Pentru ca oţelul elaborat să corespundă clasei structurale a oţelurilor austenito – feritice (duplex) cu conţinuturile procentuale de faze din structura de echilibru %α = 50 % şi %γ = 50 %.4 %. În sistemul de coordonate al diagramei din figura 7.5 şi.617%Cre – 6. c4 = m4 M . este necesar ca punctul O(%Cre. 7. %Nie) să fie situat. 4. ce delimitează pe diagramă domeniul bifazic α + γ.0 %. iar ecuaţia dreptei PQ. pe dreapta corespunzătoare unui conţinut procentual %α = 50 %.2 %). delimitat.7. condiţiile anterior formulate se transcriu matematic sub forma următorului sistem: Fig.175.133. respectarea acestor condiţii impune ca punctul O să se afle pe segmentul AB.

500 ≥ 0. b) 2. 7. 0 ≤ c2 ≤ 1. %Nie + 0.305%Cre + 20. 1].971c3 − 0. înlocuind expresiile scrise anterior ale parametrilor %Cre şi %Nie.774 ∈ [0. se procedează la descompunerea acestuia în două grupări de condiţii: a) c1 = 0.652 ≥ 0. aşa cum se arată în figura 7.323c2 + 2. Pentru găsirea soluţiilor acestui sistem.954c2 – 2. 0 ≤ c2 ≤ 1.954c2 + 2.774 ∈ [0.954c2 + 1.020c3 – 1.971c3 + 0.792%Cre − 25. 0. 1.908 ≤ 0.971c3 + 1.617%Cre + 6. c3 ale materiilor prime folosite la elaborarea unei şarje de oţel aliat În aceste circumstanţe. %Nie + 0. 1]. c3) ale punctelor situate în domeniul haşurat pe această figură. 33.744 ≤ 0 ⇒ c2 + 1.774 = 0. 0 ≤ c1 ≤ 1.870c3 – 0. Determinarea grafică a ponderilor c2. rezultă următoarea strategie de căutare a soluţiilor problemei: • se alege o valoare a ponderii c3 în intervalul [0.666].313c3 – 0. sistemul devine: c1 – 0.133 = 0.954c2 – 1. Sistemul de inegalităţi din gruparea b) se poate rezolva uşor prin metoda grafică.566c3 – 1.175 ≤ 0.595c3 − 1 ≤ 0.049c3 − 0.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate %Nie − 0. Fig. c4 = -1.613 ≥ 0. c1 + 1. 51 . 0 ≤ c3 ≤ 1.369c2 + 0. c1 + c2 + 0.33 şi are ca soluţii coordonatele (c2. 0 ≤ c1 ≤ 1.423 ≥ 0 ⇒ c2 +0. 0 ≤ c4 ≤ 1 şi c4 = 1 – c1 – c2 – c3.

35.0 20.0 40.908].145 0.51] 0.800 0.500 0.011 0. 52 . obţinute prin aplicarea acestei strategii de căutare. Câteva din soluţiile posibile ale problemei analizate.450 0.113 0.1 30.750 0. 0.247 0.003 -0. kg m1 3.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 7.255 c1 -0.0 45.0 40. 0.8.058 -0.313c3 + 0.500 0.0.094 0.3 5.294 0.250 0.5 19.1 0.0 50.1 13.25] [0.211 0.12] 0.0 m4 11.9 1.0 9.504 0.3 10.8.500 0.204 -0.0 m3 0 0 10 10.8 - • se alege o valoare a ponderii c2 în intervalul [-0.300 0.5 9.085 -0. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A. sunt prezentate în tabelul 7.203 0.0 20.78] 0.5 10.3 1.348 0.402 0.050 0.300 [0.5 0. 0.005 0.53.2 m2 85.0 20.7 27.550 0.650 [0.555 Concluzia Incorect Incorect SOLUTIE SOLUTIE Incorect Incorect SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE Incorect SOLUTIE Incorect Incorect Incorect Incorect Incorect Incorect Masele materiilor prime.400 [0.350 0.406 0.900 0.0 20.109 0. 0 ≤ c4 ≤ 1.27.139 0.7 14.037 0.500 0.500 0. -1.301 0. 0.64] 0.0 70.44.450 0.9 5. 0.097 0.200 -0.199 0.001 -0.91] 0.098 -0.305 0.0 30.850 0.450 0.106 -0.200 [0.38] 0.600 0. date de expresiile din gruparea de condiţii a) satisfac condiţiile 0 ≤ c1 ≤ 1.0 20.09.600 0.0 90.0 75.105 0.193 0.613.700 0.18.0 60.400 0.050 c4 0.700 0 [0.011 0.100 0.0 27.3 19.7 8.091 0.61.272 0.100 [0.0 45.300 0. 0.0 30.9 24.7 10.600 0.200 0.015 0.7.102 -0. • se stabileşte dacă ponderile c1 şi c4.0 55.5 c3 Domeniul ponderii c2 c2 0.101 0.007 0.270 0.870c3 + 0.05 0.100 -0.

care pot fi complete sau parţiale. care cuprind generalităţi sau principii: terminologie. care stabileşte reguli. standarde privind protecţia vieţii. condiţiile tehnice şi caracteristicile de 53 . ca şi în cazul altor produse. clasificări. În funcţie de domeniul la care se referă. facilitarea schimburilor de mărfuri şi de informaţii pe piaţa internă şi internaţională. standardele pot fi standarde pentru industrie. se transformă în semifabricate şi se utilizează în diverse aplicaţii conform unor reglementări stricte. Standardizarea este activitatea specifică prin care se stabilesc. standarde pentru agricultură. care se elaborează.1. standarde pentru comerţ. prevederi destinate unei utilizări comune şi repetate. Standardul este un document stabilit prin consens şi aprobat de un organism recunoscut. a căror cunoaştere şi respectare a impus. B. standardele complete cuprind toate elementele care permit asigurarea calităţii unui produs: tipurile. sortimentele. simbolizări. urmărind obţinerea unui grad optim de ordine într-un context dat.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Capitolul 8 OŢELURILE ŞI FONTELE COMERCIALE 8. prescripţii sau caracteristici pentru activităţi sau rezultatul acestora. standardele pot fi: • standarde generale. metodologii de prelevare a probelor şi de realizare a încercărilor sau determinărilor privind caracteristicile de calitate ale produselor etc. Obiectivele generale ale standardizării sunt: asigurarea şi ridicarea calităţii produselor şi serviciilor. tipizarea produselor (stabilirea unei game sortimentale raţionale şi economice de produse). clasele de calitate. în scopul obţinerii unui grad optim de ordine într-un context dat. Standardele se pot clasifica folosind trei criterii: A. Introducere Oţelurile şi fontele utilizate în tehnică sunt produse industriale de mare importanţă. pentru probleme reale sau potenţiale. standardizarea acestora (cuprinderea lor în standarde). • standarde de produs. bunurilor şi mediului înconjurător etc. În funcţie de conţinutul lor.

cu aplicabilitate la nivelul regiilor autonome. standardele europene. urmată de numărul standardului şi de ultimele două cifre ale anului ediţiei. de exemplu 77 corespunde domeniului metalurgie. ICS cuprinde trei niveluri ierarhice de clasificare: . de exemplu. în care domeniile sunt împărţite în 389 de grupe. de exemplu grupa 77. care conţine 40 de sectoare (domenii) ale activităţilor standardizate.140 corespunde produselor metalurgice realizate din oţeluri şi fonte. simbolizate prin două cifre. Standardele naţionale române sunt clasificate pe baza Sistemului Internaţional de Clasificare numerică a Standardelor (ICS). urmat de un punct şi un grup de două cifre. în timp ce standardele parţiale se referă numai la unele din elementele definitorii (enumerate mai înainte) pentru calitatea unui produs. celelalte standarde fiind facultative. protecţia sănătăţii.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR calitate. Notarea standardelor române se realizează prin folosirea unui indicativ format pe baza următoarelor reguli: • pentru standardele aprobate înainte de 28 august 1992 notarea se face cu sigla STAS. de marcare. regulile şi metodele de verificare a calităţii. au caracter obligatoriu numai standardele române referitoare la protecţia vieţii. elaborate sau adoptate de un organism naţional de standardizare (de exemplu.nivelul 3. standardele elaborate de Organizaţia Internnaţională de Standardizare − ISO). societăţilor comerciale sau altor persoane juridice care le-au elaborat. • standarde internaţionale care sunt adoptate de organisme sau organizaţii internaţionale cu activitate de standardizare şi care sunt puse la dispoziţia publicului (de exemplu. standardele pot fi: • standarde de firmă.nivelul 1. sau standarde cu caracter de recomandare (a căror aplicare este voluntară. În funcţie de nivelul de aplicare. . de livrare etc. urmat de un punct şi un grup de trei cifre. STAS 791-88.. ASRO) şi puse la dispoziţia publicului. care sunt adoptate de către o organizaţie regională cu activitate de standardizare şi care sunt puse la dispoziţia publicului (de exemplu. adoptatat de ASRO începând cu anul 2001.10 cuprinde oţelurile pentru tratamente termice. notate cu simbolul domeniului. notarea acestora făcându-se cu simbolulu grupei. facultativă). .140. • pentru standardele aprobate după 28 august 1992 notarea se face cu 54 . • standarde regionale. securităţii muncii şi protecţia mediului înconjurător. • standarde naţionale. C. în ţara noastră organismul de standardizare este Asociaţia de Standardizare din România. de exemplu. aceste standarde putând fi standarde obligatorii (cu putere de lege cu caracter general).nivelul 2. în care o parte a grupelor sunt împărţite în subgrupe. subgrupa 77. elaborate de Comitetul European de Standardizare − CEN).

numerele acestor standarde fiind identice cu cele ale standardelor internaţionale sau europene adoptate. este operaţional şi vechiul sistem de simbolizare şi sunt valabile toate standardele (încă neînlocuite sau anulate) privind oţelurile. servind la identificarea mărcii. Diversitatea extrem de mare a oţelurilor şi fontelor şi complexitatea activităţilor de obţinere a produselor din aceste materiale.2. prin standardizarea căreia se realizează o uniformizare planificată a compoziţiei chimice şi/sau a caracteristicilor principale. SR ISO 9477:1992. • pentru standardele române identice cu cele internaţionale se foloseşte sigla SR ISO. Clasificarea oţelurilor comerciale Definirea şi clasificarea mărcilor de oţel este făcută conform SR EN 10020. iar pentru cele identice cu standardele europene − sigla SR EN. compoziţia chimică. destinaţia. gradul de dezoxidare la elaborare etc. Simbolurile cu ajutorul cărora se notează mărcile şi clasele de calitate din cadrul unei mărci de oţel sau de fontă sunt şiruri de litere şi cifre (simbolizare alfanumerică) sau numai cifre (simbolizare numerică). considerând împărţirea oţelurilor în: oţeluri nealiate şi oţeluri aliate. SR EN 10207:1995. Criteriul de identificare a unui oţel sau a unei fonte este marca. fără a da însă vreo informaţie despre caracteristicile de calitate ale materialului.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale sigla SR (Standard Român). deoarece procesul de preluare a standardelor europene sau internaţionale ca standarde naţionale nu este finalizat. sau pot fi convenţionale. simbolizarea oţelurilor şi fontelor era reglementată pentru fiecare marcă prin standardul după care se producea materialul respectiv. Clasificarea şi simbolizarea oţelurilor comerciale 8. metodele de obţinere a semifabricatelor. de exemplu. urmată de numărul acordat standardului de ASRO şi de anul ediţiei.. SR 13172:1993.2.1. în prezent. oţelurile nealiate sunt cele la care concentraţiile masice ale elementelor determinate pe oţelul lichid sau pe produsele realizate din acesta nu depăşesc valoarile limită prezentate în tabelul 8. La noi în ţară. iar oţelurile aliate sunt cele la care concentraţia masică (determinată pe oţelul lichid sau pe produsele realizate din acesta) a cel puţin unui element atinge sau 55 . care conţin informaţii privind: caracteristicile mecanice principale. în funcţie de compoziţia chimică determinată pe oţelul lichid. Conform standardului SR EN 10020. ceea ce înlătură barierele tehnice din calea comercializării produselor din aceste materiale şi face posibilă cooperarea tehnologică naţională şi internaţională.1. fontele şi semifabricatele sau produsele realizate din aceste materiale. de exemplu. 8. a impus reglementarea producerii lor prin standarde naţionale (care pot fi şi de tipul SR ISO sau SR EN).

Tabelul 8.1.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR depăşeşte valoarea limită precizată în tabelul 8. în cadrul fiecărei clase principale există subclase constituite în special după caracteristicile principale de utilizare ale oţelurilor.30**) 0.2.10 0. aşa cum se arată în schema din figura 8.1. Atât oţelurile nealiate cât şi oţelurile aliate se împart în clase principale de calitate.06 0.05 0. % 0.30 Elementul Plumb Seleniu Siliciu Telur Titan * Vanadiu* Wolfram Zirconiu Altele Valoarea limită. valoarea limită a sumei concentraţiilor lor se consideră 0.1. % EAm.10 0.60**) 0.05 (0.1.10 (0.40 0.50 (0.30 0.lim. Oţelurile nealiate de uz general sunt oţeluri ale căror caracteristici corespund prescripţiilor prezentate în tabelul 8.0008 0.30**) 0.65 0.10 (0.40 1. 8.05 0.08 0. % 0.10**) * În cazul în care aceste elemente sunt prescrise combinat. Schema de clasificare a oţelurilor comerciale Clasele principale de calitate sunt caracterizate în standardul SR EN 10020 astfel: A. nu au impuse condiţii speciale pentru nici un element component (cu excepţia manganului şi siliciului).10 0.7 ∑ EAm . lim . de tehnologia de elaborare şi de nivelul prescripţiilor pentru anumite caracteristici.30**) 0. nu necesită aplicarea de tratamente termice pentru obţinerea acestor caracteristici. în funcţie de gradul de puritate. nu au prescrisă nici o altă condiţie de calitate şi sunt obţinute prin procedee tehnologice de elaborare obişnuite.lim. % EAm.10 0. 56 . ** Valorile admise pentru analiza efectuată pe produse Fig.10 (0. Valorile limită (maxime) ale concentraţiilor componentelor oţelurilor nealiate Elementul Aluminiu Bor Bismut Cobalt Crom* Cupru* Mangan Molibden* Niobiu * Nichel* Valoarea limită.

% Sm ≤ 0.max ≥ 0. are structura ferito-perlitică.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale B.max ≥ 0. D. Tabelul 8. Prescripţiile privind caracteristicile oţelurilor nealiate de uz general Caracteristica prescrisă Rezistenţa la tracţiune minimă Limita de curgere minimă Alungirea procentuală după rupere minimă Energia de rupere minimă.min ≤ 360 N/mm2 Amin ≤ 26 % KVmin ≤ 27 J %Cm. V etc.045 % %Sm. O marcă de oţel este inclusă în categoria oţelurilor nealiate speciale dacă îndeplineşte una sau mai multe dintre următoarele condiţii: − are prescrisă energia de rupere KV în starea C + r (obţinută prin călire martensitică şi revenire). pentru a realiza caracteristicile prescrise. − are prescrisă o energia de rupere (determinată pe epruvete prelevate longitudinal din semifabricate sau produse) KV > 27 J la −50 oC.min ≤ 690 N/mm2 Re.) în concentraţii care menţin oţelul în categoria oţelurilor nealiate.025 %. proceselor tehnologice de elaborare şi prin aplicarea tratamentelor termice de călire şi revenire sau de durificare superficială. Oţelurile nealiate de calitate sunt oţeluri la care prescripţiile privind calitatea sunt mai severe decât la oţelurile nealiate de uz general. − are conţinut scăzut de incluziuni nemetalice.10 % %Pm. asigurate în special prin controlul riguros al compoziţiei chimice. conţine unul sau mai multe elemente de microaliere (Nb. − are conţinuturile de impuriţăţi %Pm.2. care nu sunt destinate aplicării de TT şi care. − are rezistivitatea electrică ρ < 0.045 % C. necesită adaosuri de elemente de aliere în concentraţii ce depăsesc nivelurile limită date în tabelul 57 .25 % . Oţelurile nealiate speciale sunt oţeluri cu caracteristici superioare celor corespunzătoare oţelurilor de uz general. − are prescrisă adâncimea de călire sau duritatea superficială în una din stările C. C + r sau Cs (obţinută prin călire superficială). purităţii. fără să li se impună condiţii privind comportarea la TT sau gradul de puritate. mm s ≤ 16 s ≤ 16 s ≤ 16 10 ≤ s ≤ 16 − − − Prescripţia Rm.11 µΩm . − este destinată durificării prin precipitare. are %Cm ≥ 0.max ≥ 0. pe epruvete prelevate longitudinal din produse Concentraţia masică de carbon maximă Concentraţia masică de fosfor maximă Concentraţia masică de sulf maximă Grosimea produsului s. în această categorie sunt incluse oţelurile nealiate care nu se încadrează în clasele A sau B. iar durificarea prin precipitare se realizează prin răcire controlată de la temperatura de prelucrare prin deformare la cald.. la +20 oC. Oţelurile aliate de calitate sunt oţeluri destinate utilizării în aplicaţii similare celor corespunzătoare oţelurilor nealiate de calitate.

prescrise cu abateri mici. pentru acelaşi tip de aplicaţie tehnică pot fi utilizate oţeluri din mai multe clase (oţeluri nealiate şi/sau aliate).2 < 380 N/mm2. oţelurile refractare.12 Dacă elementele marcate * şi ** sunt prescrise în combinaţie.7 ∑ EAm .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8. oţelurile pentru rulmenţi. e) oţelurile la care singurul element de aliere prescris este cuprul.3. condiţiile de elaborare şi metodele de control al calităţii pentru a li se asigura caracteristici ridicate.lim. b) oţelurile pentru electrotehnică. Oţelurile aliate speciale sunt oţeluri la care se impun condiţii stricte privind compoziţia chimică. Tabelul 8. 58 . care îndeplinesc (simultan) condiţiile: . d) oţelurile bifazice (dual−phase steel).06 1.10 Niobiu** Nichel* Titan** Vanadiu** Zirconiu** 0. Limitele compoziţiei chimice a oţelurilor aliate de calitate cu granulaţie fină.12 0.80 0.50 0.50 0.au concentraţii ale elementelor de aliere mai mici decât valorile limită prezentate în tabelul 8. % Elementul Valoarea limită. sudabile Elementul Valoarea limită.1. pentru alte elemente se foloseşte tabelul 8. E. oţelurile pentru piesele destinate construcţiei de maşini. oţelurile inoxidabile.1.12 0. lim . care conţin ca elemente de aliere numai siliciul sau siliciul şi aluminiul.08 0. introduse în scopul satisfacerii unor prescripţii referitoare la caracteristicile magnetice: c) oţelurile pentru produse la care se fac prelucrări severe (cu grade mari de deformare) prin deformare plastică la rece şi care conţin elemente ce asigură finisarea granulaţiei.au limita de curgere minimă (determinată pe produse cu s ≤ 10 mm) Rp0. % Crom* Cupru* Lantanide ( fiecare) Mangan Molibden* 0. care au (datorită TT aplicate) o structură alcătuită dintr-o matrice feritică şi 10…35 % formaţiuni martensitice fine.au energia de rupere (determinată pe epruvete prelevate longitudinal din produse) KV ≤ 27 J la −50 oC. În funcţie de condiţiile specifice de utilizare.50 0. oţelurile pentru recipiente sub presiune şi oţelurile pentru ţevi. . % EAm. în categoria oţelurilor aliate de calitate se încadrează: a) oţelurile de construcţie cu granulaţie fină sudabile. . valoarea limită a sumei concentraţiilor lor se consideră 0. uniform dispersate în matrice.lim. oţelurile pentru scule şi oţelurile cu proprietăţi fizice speciale.3. în această categorie se încadrează oţelurile speciale de construcţie. % EAm.

Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale

8.2.2. Simbolizarea oţelurilor comerciale
Simbolizarea alfanumerică a oţelurilor este reglementată de standardul SR EN 10027-1, completat cu SR CR 10260, iar prescripţiile privind simbolizarea numerică sunt cuprinse în standardul SR EN 10027-2. Conform SR EN 10027-1 simbolizarea alfanumerică cuprinde trei grupe de simboluri (care se scriu fără spaţii între ele): simboluri principale, care constau din grupe de litere şi cifre, simboluri suplimentare pentru oţel, formate din caractere alfanumerice scrise după simbolurile principale şi simboluri suplimentare pentru produse, formate din caractere alfanumerice, separate de simbolurile oţelului prin semnul + şi care codifică condiţiile speciale impuse produselor, tipul de acoperire a produselor sau o anumită stare de tratament a acestora. În funcţie de semnificaţiile simbolurilor principale, oţelurile se împart în două categorii: oţeluri simbolizate în funcţie de utilizare şi caracteristici mecanice sau fizice şi oţeluri simbolizate după compoziţia chimică. Structura şi conţinutul simbolurilor în funcţie de utilizare şi caracteristici pentru cele mai folosite categorii de oţeluri sunt prezentate în tabelul 8.4; structura şi conţinutul simbolurilor după compoziţia chimică pentru cele mai utilizate categorii de oţeluri la care se foloseşte această modalitate de simbolizare sunt redate, de asemenea, în tabelul 8.4. Simbolizarea numerică a mărcilor de oţel este complementară simbolizării alfanumerice şi se utilizează numai pentru oţelurile care fac obiectul unor operaţii comerciale, acest tip de simbolizare fiind mai potrivit prelucrării automate a datelor; simbolul constă dintr-un număr fix de cifre şi se alocă de către autoritatea naţională sau europeană de standardizare, în urma unei cereri formulate de producătorul de oţeluri. Până la înlocuirea tuturor standardelor de oţeluri aprobate înainte de 1992 (standarde marcate cu sigla STAS) se menţine (împreună cu prescripţiile de simbolizare anterior prezentate) şi posibilitatea simbolizării oţelurilor conform acestor standarde, ce cuprind următoarele reguli: • oţelurile carbon (nealiate) pot fi (în funcţie de calitate în care sunt realizate): oţeluri de uz general, de calitate (cu compoziţia chimică mai precis delimitată şi conţinuturile de impurităti mai mici decât la oţelurile de uz general) sau superioare (cu compoziţia chimică mai precis delimitată şi conţinuturile de impurităti mai mici decât la oţelurile de calitate), iar oţelurile aliate pot fi obişnuite (de calitate) sau superioare; • oţelurile nealiate de uz general, oţelurile microaliate şi slab aliate cu
59

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

granulaţie fină şi rezistenţă mecanică ridicată, oţelurile nealiate pentru turnare în piese etc. se simbolizează în funcţie de utilizare şi caracteristici mecanice, simbolul fiind alcătuit din o literă sau un grup de litere (OL în cazul oţelurilor carbon pentru construcţii metalice şi mecanice, R în cazul oţelurilor pentru cazane şi recipiente sub presiune ce funcţionează la temperatură ambiantă sau scăzută, K în cazul oţelurilor pentru cazane şi recipiente sub presiune ce funcţionează la temperatură ambiantă sau ridicată, OCS în cazul oţelurilor cu granulaţie fină pentru construcţii sudate, OLT în cazul oţelurilor nealiate pentru ţevi etc.) şi un număr care arată valoarea minimă a Rm în N/mm2; de exemplu, OL 370 este un oţel carbon de uz general pentru construcţii metalice şi mecanice cu Rm ≥ 370 N/mm2 , iar OCS 510 este un oţel pentru construcţii sudate cu Rm ≥ 510 N/mm2; simbolurile acestor oţeluri pot fi completate cu litere sau cifre care indică gradul de dezoxidare, clasa de calitate sau varianta tehnologică de elaborare ale oţelului; • oţelurile nealiate şi aliate, de calitate sau superioare, se simbolizează după compoziţa chimică, simbolul fiind alcătuit astfel: − în cazul oţelurilor nealiate: un grup de litere (OLC în cazul oţelurilor prelucrate prin deformare plastică pentru construcţia de maşini, OSC în cazul oţelurilor carbon pentru scule, OSP în cazul oţelurilor pentru pile, AUT în cazul oţelurilor pentru prelucrarea pe maşini unelte automate etc.), un număr egal cu 100%Cm (sau cu 10%Cm în cazul oţelurilor carbon pentru scule), %Cm fiind concentraţia masică medie de carbon a mărcii de oţel (valoarea medie aritmetică a limitelor intervalului prescris de standard pentru concentraţia masică a carbonului) şi litera X, dacă oţelul este superior; de exemplu, OLC 45 este un oţel carbon de calitate cu %Cm = 0,45 %, OLC 15 X este un oţel carbon superior cu %Cm = 0,15 %, AUT 30 este un oţel pentru prelucrarea pe maşini unelte automate cu %Cm = 0,30 %, iar OSC 10 este un oţel carbon pentru scule cu %Cm = 1 %; − în cazul oţelurilor aliate: litera T, dacă oţelul este destinat realizării pieselor turnate, un număr egal cu 100%Cm (%Cm având aceeaşi semnificaţie ca la oţelurile nealiate), simbolurile chimice ale elementelor de aliere, scrise în ordinea crescătoare a importanţei lor (sau în ordinea crescătoare a concentraţiei lor masice), un număr egal cu 10%EAp, %EAp fiind concentraţia masică medie a elementului de aliere principal (scris ultimul în structura simbolului) şi de litera X, dacă otelul este superior; de exmplu, T 15MoNiCr180 este un oţel pentru turnare în piese cu %Cm = 0,15 %, aliat cu Mo, Ni şi Cr, elementul de aliere principal fiind cromul, aflat în concentraţia %Crm = 18 %, iar 42MoCr11 X este un oţel superior (destinat realizării de semifabricate prelucrate prin deformare plastică la cald pentru construcţia de maşini) cu %Cm = 0,42 %, aliat cu Mo şi Cr, elementul de aliere principal fiind cromul, aflat în concentraţia %Crm = 1,1 %.
60

Tabelul 8.4. Principalele date privind simbolizarea oţelurilor comerciale

A. Oţeluri simbolizate în funcţie de caracteristici

Categoria oţelurilor

Exemplu

KV, J 27 40 60 Simbolizare JR KR LR J0 K0 L0 J2 K2 L2 J3 K3 L3 J4 K4 L4 J5 K5 L5 J6 K6 L6
o

T, C

Oţeluri pentru construcţii

S

nnn ≡ Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi

20 0 −20 −30 −40 −50 −60

C ≡ formare la rece E ≡ emailare F ≡ forjare L ≡ temperat. scăzută N ≡ normalizat O ≡ platforme marine Q ≡ călit şi revenit S ≡ construcţii navale T ≡ ţevi W ≡ rezistent la coroziune atmosferică G ≡ alte caracteristici (grad de dezoxidare etc..) H ≡ temperat. ridicată L ≡ temperat. scăzută R ≡ temperat. ambiantă X ≡ temperatură ridicată şi temperatură scăzută

- oţel cu Re ≡235N/mm2, la care se garantează KV = 27 J la −20 oC, calmat complet (G3);

S235J2G3

- simbolizare veche:
OL 370.4.k

Oteluri pentru recipiente sub presiune Oţeluri pentru ţevi destinate conductelor

P

nnn ≡ Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi

B ≡ recipiente de gaz M ≡ laminat termomec. N ≡ normalizat Q ≡ călit şi revenit S ≡ pentru recip. simple T ≡ pentru ţevi G ≡ alte caracteristici M ≡ laminat termomec. N ≡ normalizat Q ≡ călit şi revenit G ≡ alte caracteristici

P265GH - oţel pentru recipiente
sub presiune cu Re = 265 N/mm2 şi caracteristici specificate la temperaturi ridicate

- simbolizare veche :
K 410

L

nnn ≡Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi

L360Q
- oţel pentru ţevi cu Rp02 ≥ 360 N/mm2, în stare călit şi revenit

Tabelul 8.4. Principalele date privind simbolizarea oţelurilor comerciale − continuare

Oţeluri pentru piese destinate construcţiei de maşini Oţeluri pentru şine de cale ferată

E

nnn ≡ Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi nnn ≡ Rm min., în N/mm2 Cnn ≡ laminat la rece Dnn ≡ laminat la cald pentru formare directă la rece (cifrele desemnează calităţi diferite)

E335 G ≡ alte caracteristici (grad de dezoxidare etc.) Mn ≡ conţinut ridicat de mangan G ≡ alte caracteristici C ≡ destinat tragerii la rece
- oţel cu Re ≥ 335 N/mm2

R

Q ≡ călit şi revenit

- simbolizare veche OL 60 R0900Mn - oţel cu Rm ≥ 900
N/mm2, cu conţinut de mangan precizat

Oţeluri pentru produse plate D destinate ambutisării

EK ≡ pentru emailare la rece convenţională ED ≡ pentru emailare directă an ≡ simbolul chimic al elementului precizat urmat eventual de o cifră care reprezintă de 10 x media intervalului precizat al acestui element

DC04EK
- oţel laminat la rece pentru emailare convenţională

B. Oţeluri simbolizate în funcţie de compoziţia chimică B1. Oţeluri nealiate cu %Mnm < 1%

Categoria oţelurilor

Exemplu

Oţeluri nealiate cu %Mn m < 1% (cu excepţia celor pentru automate)

C

E ≡ cu un connţinut maxim de sulf precizat; D ≡ pentru trefilarea sârmei; C ≡ pentru formarea la rece; nnn ≡ 100· %Cm S ≡ pentru arcuri; U ≡ pentru scule; W ≡ pentru sârme electrozi; G ≡ alte caracteristici

C35E4 an ≡ EA[10·%EAm]
- oţel carbon cu %Cm = 0,35 % şi conţinut precizat de sulf; - simbolizare veche:

OLC 35 X

Tabelul 8.4. Principalele date privind simbolizarea oţelurilor comerciale − continuare

B2. Oţeluri nealiate cu %Mnm ≥ 1% şi oţeluri aliate

Categoria oţelurilor

Exemplu

Oţeluri nealiate cu %Mn m ≥ 1%, oţeluri nealiate pentru automate şi oţeluri aliate cu %EAmj < 5 %, j = 1…n Oţeluri aliate cu %EAmj ≥ 5 %, j = 1...n (cu excepţia oţelurilor rapide)

nnn ≡ 100 %Cm a ≡ EA1…EAj…EAn concentraţia

n−n…≡ k1·%EAm1−…−kj·%EAmj−… − kn·%EAmn Factorul Element kj Cr,Co,Mn,Ni,Si,W 4 Al,Be,Cu, Mo, 10 Nb,Pb,Ta,Ti,V, Zr; Ce, N, P, S; 100 B 1000 n−n…≡ k1·%EAm1−…−kj·%EAmj… − kn·%EAmn

13CrMo4−5 - oţel cu %Cm ≡ 0,13%, %Crm ≡ 1,0%, %Mom ≡ 0,5% - simbolizare veche 14MoCr10 X6CrNiTi18−10

X

nnn ≡ 100 %Cm

a ≡ EA1…EAj…EAn concentraţia

- oţel cu %Cm = 0,06%, %Crm = 18%, %Nim = 10%, stabilizat cu Ti ;

Oţeluri rapide

HS

n−n−n−n ≡ %Wm−%Mom−%Vm−%Com

- simbolizare veche: 10TiNiCr180 HS2-9-1-8 - oţel rapid cu %Wm = 2%, %Mom = 9%, %Vm =1%, %Com = 8%

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

8.3. Oţelurile carbon cu destinaţie generală
8.3.1. Oţelurile carbon de uz general
În această categorie sunt incluse oţelurile (hipoeutectoide) livrate sub formă de semifabricate prelucrate prin deformare plastică la cald (laminare, forjare), destinate realizării structurilor metalice (construcţii civile, poduri, instalaţii de ridicat şi transportat, construcţii metalice pentru utilajul petrolier, petrochimic şi de rafinării, stâlpi, piloni etc.) sau mecanice (piese pentru construcţia de maşini) cu solicitări mici sau moderate în exploatare. Produsele laminate din astfel de oţeluri se livrează de regulă netratate termic sau în starea obţinută după normalizare, iar produsele obţinute prin forjare se livrează în starea obţinută după TT de normalizare sau de recoacere completă. Aceste oţeluri nu sunt destinate aplicării tratamentelor termice sau termochimice, astfel că produsele realizate din astfel de materiale au caracteristicile mecanice ale semifabricatelor în stare de livrare. Caracteristicile impuse de o anumită aplicaţie se pot asigura alegând corespunzător concentraţia de carbon şi tehnologia de elaborare, în special, gradul de dezoxidare, din acest punct de vedere existând două tipuri de oţeluri: oţeluri calmate (dezoxidate complet la elaborare cu siliciu, mangan şi aluminiu) şi oţeluri necalmate (nedezoxidate complet la elaborare); oţelurile calmate au o structură omogenă, prezintă rezistenţă mecanică bună (datorită efectului de durificare pe care îl au incluziunile nemetalice uniform distribuite în structura oţelului), dar prelucrabilitatea lor prin deformare plastică la rece este relativ redusă, în timp ce oţelurile necalmate sunt mai ieftine, se prelucrează mai bine prin deformare plastică la rece, dar prezintă pericolul fragilizării prin îmbătrânire (v. scap. 4.3.2) şi de aceea nu se recomandă a fi utilizate pentru realizarea de construcţii sudate. Oţelurile carbon de uz general se produc conform STAS 500, care prevede împărţirea acestor oţeluri după garanţiile date la livrare în patru clase de calitate: clasa 1 − cu garanţii privind compoziţia chimică şi caracteristicile mecanice la tracţiune şi îndoire la rece, clasa 2 − cu garanţii suplimentare (faţă de clasa 1) privind energia de rupere la 20 oC, clasa 3 − cu garanţii suplimentare privind energia de rupere la 0 oC şi clasa 4 − cu garanţii suplimentare privind energia de rupere la −20 oC. De exemplu, marca de oţel simbolizată (conform STAS 500) OL 370.4k, corespunde unui oţel nealiat cu Rm ≥ 370 N/mm2, elaborat în clasa de calitate 2 şi calmat (indicaţie dată de litera k din simbol); conform noului sistem de simbolizare, această marcă de oţel (care are limita de curgere Re ≥ 235 N/mm2) se simbolizează S235J2G3 (v. tabelul 8.4).
64

Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale

8.3.2. Oţelurile carbon de calitate
Aceste oţeluri carbon sunt utilizate sub formă de semifabricate realizate prin deformare plastică, au tehnologiile de elaborare mai complexe decât cele folosite la oţelurile de uz general şi sunt destinate fabricării pieselor care se tratează termic şi/sau termochimic pentru obţinerea caracteristicilor mecanice impuse de condiţiile lor de utilizare. Oţelurile din această categorie sunt hipoeutectoide (cu structura de echilibru la ta alcătuită din ferită şi perlită) şi se pot clasifica, în funcţie de TT final care asigură cele mai bune caracteristici de utilizare produselor, în: oţeluri pentru carburare (cementare), care au %Cm ≤ 0,25 % şi oţeluri pentru îmbunătăţire (călire martensitică + revenire înaltă – v. scap. 6.5), care au concentraţia masică de carbon 0,25% < %Cm ≤ 0,6%. Conform STAS 880, care reglementează la noi în ţară producerea oţelurilor carbon de calitate, acestea pot fi elaborate şi ca oţeluri superioare (marcate cu litera X după simbolul recomandat de STAS 880), pentru care se prevăd condiţii suplimentare privind puritatea şi caracteristicile tehnologice sau ca oţeluri cu conţinut controlat de sulf (marcate cu litera S după simbolul recomandat de STAS 880), la care %Sm = 0,020…0,040 %. Oţelurile carbon de calitate se utilizează sub formă de produse plate şi profile laminate la cald, semifabricate pentru forjare, sârme laminate şi trase, produse tubulare, destinate fabricării pieselor cu solicitări mici şi moderate în exploatare; oţelurile pentru cementare se utilizează la confecţionarea pieselor supuse la uzare, oboseală şi/sau solicitări cu şoc, deoarece după tratamentul complet de cementare (v. scap. 6.6.2) se obţin piese cu stratul superficial îmbogăţit în carbon (cu structură martensitică) dur şi rezistent la uzare şi la fisurare prin oboseală şi cu miezul rezistent şi tenace (datorită conţinutului scăzut de carbon al oţelului), iar oţelurile pentru îmbunătăţire se folosesc pentru fabricarea pieselor supuse în exploatare la solicitări mecanice medii sau chiar ridicate. La alegerea oţelurilor din această categorie trebuie să se ţină seama că au călibilitatea redusă (v. scap. 6.4.2 şi 7.4.), ceea ce permite utilizarea lor în special la piesele cu secţiuni mici. Deoarece alegerea TT ce trebuie aplicat pieselor fabricate din aceste oţeluri este dependentă de conţinutul lor de carbon, oţelurile din această categorie se simbolizează după compoziţia chimică; de exemplu, marca simbolizată (conform STAS 880) OLC 15 sau (conform SR EN 10027−1) C15 corespunde unui oţel pentru cementare cu %Cm = 0,15 %, iar marca simbolizată (conform STAS 880) OLC 45 sau (conform SR EN 10027−1) C45 corespunde unui oţel pentru îmbunătăţire cu %Cm = 0,45 %.
65

025 %). cu conţinuturi reduse de carbon şi caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate). ceea ce dă posibilitatea realizării unor produse cu caracteristici mecanice superioare celor asigurate la produsele confecţionate din oţeluri carbon.5). în: oţeluri pentru carburare (cementare) sau carbonitrurare. oţelurile aliate pentru construcţia de maşini se pot clasifica. rezistenţa la uzare etc.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8.25% < %Cm ≤ 0. limita de curgere. cât şi SR EN 10083 includ şi benzile de 66 . Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini fac parte din clasa structurală a oţelurilor perlitice (v.035 %. scap.5). Combinaţia optimă a caracteristicilor de utilizare (care asigură valori ridicate pentu rezistenţa la tracţiune. care au concentraţia masică de carbon 0. %Pmax ≤ 0. cât şi ca oţeluri aliate superioare.4.. Datorită influenţei elementelor de aliere asupra vitezei de răcire critice vrc. ca urmare. realizând o valorificare maximă a prezenţei elementelor de aliere) se obţine la produsele confecţionate din astfel de oţeluri numai după aplicarea unor tratamentelor termice sau termochimice finale adecvate. călibilitatea acestor oţeluri este mai mare decât cea corespunzătoare oţelurilor carbon şi este posibil (de exemplu) ca. scap. Producerea şi comercializarea semifabricatelor deformate plastic la cald din oţeluri aliate superioare pentru îmbunătăţire este reglementată în prezent şi de standardul SR EN 10083−1:1997. pentru care se impune ca %Smax. pentru a valorifica corespunzător aceste proprietăti tehnologice ale oţelurilor aliate. alungirea procentuală după rupere. care fac parte (conform SR EN 10020) din categoria oţelurilor aliate speciale şi se utilizează pentru realizarea elementelor (pieselor) puternic solicitate în exploatare ale construcţiilor mecanice (maşini şi utilaje). 6. în funcţie de tratamentul final care trebuie aplicat (obligatoriu) produselor realizate din aceste materiale. energia de rupere. la care se prescrie un nivel mai scăzut al conţinuturilor de impurităţi (%Smax.6%.25 % şi oţeluri pentru îmbunătăţire (călire martensitică + revenire înaltă – v. 7. rezistenţa la oboseală. care conţine reglementări mai stricte (decât STAS 791) privind caracteristicile mecanice şi condiţiile de livrare. %Pmax ≤ 0. atât STAS 791. care au %Cm ≤ 0. în cazul folosirii oţelurilor pentru cementare. tratamentul de călire să aibă efect şi asupra miezului pieselor (determinând obţinerea unor structuri de tip martensitic sau bainitic. Producerea oţelurilor aliate pentru semifabricatele prelucrate prin deformare plastică destinate realizării pieselor pentru construcţia de maşini este reglementată la noi în ţară de STAS 791. care prevede elaborarea lor atât ca oţeluri aliate obişnuite. Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini Oţelurile din această categorie sunt oţeluri slab şi mediu aliate.

b) Oţelurile având ca element de aliere principal nichelul. 51VMnCr11 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 40Cr4. scap 7.4.4). manganul favorizează însă creşterea excesivă a granulaţiei la încălzire. 67 . 20MoNi35. astfel că oţelurile de tipul Cr − Mn se aliază suplimentar cu titan (%Tim = 0. din care mărcile 15Cr08. a) Oţelurile având ca element de aliere principal cromul. în următoarele tipuri. 42MoCr11. în funcţie de elementul principal de aliere EAp. 34CrMo4−2. ce nu se produce dacă oţelurile sunt aliate suplimentar cu molibden (%Mom = 0. 19MoCr11 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 15Cr3. a rezistenţei la uzare şi a rezistenţei la oboseală). (%Crm = 0. tabelul 7.30 %). 17CrMn4−4. 20NiMo14−2. 51CrMnV4−4−1) – unor oţeluri pentru îmbunătăţire. 42CrMo4−2.030…0. STAS 791 cuprinde mai multe mărci de oţeluri având cromul ca EAp. atât în cazul oţelurilor pentru cementare sau carbonitrurare. scap 6. 34MoCr11. 17MoCrNi14 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 17NiCr6−4.5 %) şi măreşte călibilitatea. fiind prescrisă încadrarea într-o banda normală (extinsă) a oţelurilor obişnuite şi încadrarea într-o banda îngustă a oţelurilor cu călibilitate garantată. %Mnm = 0. în practică se utilizează şi oţeluri Cr − Mn. de tipul: Ni − Cr. 19CrMo4−2) corespund unor oţeluri pentru cementare.090 %) sau vanadiu (%Vm = 0.3 %. fără să afecteze substanţial tenacitatea (creşterea cu un procent a %Crm măreşte Rm cu 80…100 N/mm2 şi determină o scădere a A cu numai 1. 20TiMnCr12.4 %). Cromul şi manganul favorizează apariţia fenomenului de fragilitate reversibilă la revenire (v. Deoarece manganul are aproape aceleaşi efecte asupra călibilităţii. iar mărcile 40Cr10.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale călibilitate pentru cele mai utilizate oţeluri (v. De asemenea. pentru piesele destinate construcţiei de maşini nu se folosesc de obicei oţeluri aliate numai cu nichel. dar este mult mai ieftin. din care STAS 791 cuprinde mărcile 17CrNi16. nichelul micşorează sensibilitatea la supraîncălzire şi finisează granulaţia oţelurilor. Ni – Cr − Mo. mărind rezistenţa mecanică şi tenacitatea şi îmbunătăţind călibilitatea oţelurilor.15…0.8…1.1). Nichelul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) trece complet în masa lor structurală de bază (are solubilitate bună în Fe − v. recurgându-se la reţete de aliere complexe.2). datorită proprietăţilor lor tehnologice (nu prezintă fragilitate la revenire) şi efectelor favorabile pe care le are alierea cu Mo asupra proprietăţilor de utilizare ale acestora (creşterea rezistenţei mecanice. Cromul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) contribuie la creşterea rezistenţei mecanice.8…1.10…0.20 %). Ni − Mo. oţelurile Cr − Mo sau Cr – Mn − Mo sunt preferate în multe aplicaţii tehnice. Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini pot fi grupate. 17MnCr10. 20CrMnTi4−4−1. Deoarece este un metal scump.

din care STAS 791 cuprinde mărcile 40CrNi12. cât şi în cazul oţelurilor pentru îmbunătăţire.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 17NiCrMo6−4−2).1 % şi %Mom = 0.0. %Crm = 1. STAS 791 cuprinde următoarele mărci de oţeluri din această categorie: 31VMn12. Aceste oţeluri sunt destinate pieselor la care se aplică tratamentul termochimic de nitrurare în vederea obţinerii unei rezistenţe ridicate la uzare (v. 34CrNiMo6−6−2). 30NiCrMo8−8−2.3).40 %.65 %.. d) Oţelurile având ca element de aliere principal aluminiul.25 %.15…0. a rezistivităţii electrice şi a permeabilităţii magnetice şi micşorează sensibilitatea acestora la supraîncălzire. Compoziţia chimică de bază a unui astfel de oţel este cea corespunzătoare oţelurilor de îmbunătăţire Cr − Mo. Pentru a conferi pieselor pentru construcţia de maşini 68 . 35Mn14. micşorând numai puţin caracteristicile de plasticitate (A sau Z). Siliciul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) contribuie la creşterea limitei de elasticitate. 34MoCrNi16 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 40NiCr5−4. e) Oţelurile având ca element de aliere principal siliciul. orientate în direcţia de deformare plastică). această din urmă particularitate face ca oţelurile cu mangan să se utilizeze în special pentru realizarea de semifabricate turnate sau pentru obţinerea semifabricatelor prelucrate prin deformare plastică la cald destinate pieselor solicitate uniaxial în exploatare (bare de tracţiune. Manganul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) contribuie la creşterea caracteristicilor de rezistenţă mecanică (Rm şi Rp0. Aşa cum s-a arătat anterior. de exemplu. 6.2). 35VMoMn14 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 35Mn6. tije pentru pompe etc. %Alm = 0. care conferă acestor piese o anizotropie avansată a proprietăţilor mecanice (raportul dintre energia de rupere determinată pe epruvete prelevate longitudinal şi cea determinată pe epruvete prelevate transversal pe direcţia de deformare poate ajunge la 4:1).).35…1.70…1. la care se adaugă %Alm = 0.. scap. 43MnMo6−2. iar la piesele realizate prin deformare plastică la cald din astfel de oţeluri se obţine o structură în benzi (alcătuită din şiruri alternante de ferită şi perlită. c) Oţelurile având ca element de aliere principal manganul.36. Oţelurile aliate cu mangan sunt sensibile la supraîncălzire (granulaţia acestora creşte mult dacă sunt încălzite la temperaturi ridicate sau sunt menţinute timp îndelungat în domeniul austenitic) şi prezintă fenomenul de fragilizare la revenire. Evitarea fragilizării la revenire şi reducerea sensibilităţii la supraîncălzire se realizează la aceste oţeluri prin alierea suplimentară cu Mo. manganul măreşte călibilitatea oţelurilor în aceeaşi măsură ca şi cromul şi este un element de aliere ieftin. marca de oţel 38MoAlCr15 cuprinsă în STAS 791 (simbolizată conform SR EN 10027−1 38AlCrMo10−6−1) are compoziţia caracterizată de %Cm = 0.1 %. 35MnMoV6−2−1). a rezistenţei la uzare. 43MoMn16. 30MoCrNi20. V sau Ti.6.6…1.

Particularităţile realizării construcţiilor sudate Prin sintagma “construcţii sudate” se denumesc în cadrul acestui subcapitol structurile mecanice obţinute din mai multe elemente metalice îmbinate între ele cu ajutorul unui procedeu de sudare prin topire. folosite în aplicaţiile tehnice ca înlocuitoare (ieftine) ale oţelurilor Cr – Mo. 8.2.1. având. a unui material de adaos MA. Oţelurile pentru construcţii sudate 8. 8.5. configuraţia definită de următorii parametri geometrici: deschiderea b. prin topirea marginilor pieselor şi. unghiul α. eventual. STAS 791 cuprinde ca mărci de oţeluri având Si ca EAp: 20MnCrSi11 şi 36MnCrSi13 (simbolizate conform SR EN 10027−1 20SiCrMn4−4−4 şi 36SiCrMn5−4−4). rădăcina c. lăţimea 69 . care se transformă prin solidificare într-o cusătură sudată CUS. se formează între piese o baie de material metalic topit BMT. Sudarea printr-un astfel de procedeu este rezultatul unei activări termice importante. aşa cum se arată în figura 8. lungimea L şi. se practică alierea suplimentară a oţelurilor din această categorie cu mangan şi crom. eventual. care determină încălzirea locală (cu ajutorul unei surse termice adecvate) a materialului pieselor supuse sudării (numit material de bază MB) la temperaturi superioare temperaturii lui ts. Elemntele caracteristice realizării îmbinărilor sudate prin topire Realizarea îmbinărilor sudate prin topire presupune prelucrarea prealabilă a marginilor pieselor care trebuie îmbinate în scopul obţinerii unui rost de sudare. Fig.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale caracteristicile de tenacitate necesare.2.5.

lăţimea lc şi supraînălţarea h. O parte din energia sursei termice utilizate la sudarea prin topire produce încălzirea (cu o viteză vi) la ti < ts a unei zone din MB adiacente locului de formare a CUS. b − CUS realizată din mai multe straturi Pe baza celor prezentate rezultă că îmbinările sudate prin topire din alcătuirea construcţiilor sudate prezintă trei zone caracteristice: CUS.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR l şi raza r.3. Imaginile macroscopice ale îmbinărilor sudate realizate între două piese din oţel: a − CUS realizată din două straturi. Pentru a defini gradul de participare a MB şi MA la formarea unei CUS se definesc parametrii pMB (numit participarea MB) şi pMA (numit participarea MA). prin deplasarea sursei termice în direcţia de sudare. Acţiunea ciclurilor termice care alcătuiesc câmpul termic la sudare determină. Fig. în funcţie de valorile parametrilor ce le caracterizează. iar rândurile situate la acelaşi nivel alcătuiesc straturile CUS. în timpul sudării orice punct situat în zona din MB adiacentă CUS este supus unui ciclu termic caracterizat de parametrii vi.3. CUS poate fi realizată din unul sau mai multe rânduri. rândurile depuse prin sudare şi cusăturile sudate se caracterizează prin următorii parametrii geometrici: pătrundera p. odată cu răcirea băii de metal topit formate în rostul dintre piese şi realizarea CUS. (8. p MA = . de tipul celor prezentate în figura 8. ti < ts şi vr . ZIT şi MB. iar ansamblul tuturor ciclurilor termice din această zonă este denumit câmp termic de sudare. 8.1) p MB = S MB + S MA S MB + S MA în care SMB şi SMA sunt ariile precizate în figura 8. cu relaţiile: S MB S MA . modificarea structurii şi proprietăţilor mecanice ale materialului pieselor supuse sudării şi generarea unui câmp de tensiuni mecanice reziduale.2. un rând fiind partea din CUS realizată la o singură deplasare a sursei termice de sudare în lungul rostului de sudare. motiv pentru care zona adiacentă CUS afectată de acţiunea ciclurilor termice este denumită zonă influenţată termic (sau zonă influenţată termomecanic) ZIT. care se pot evidenţia clar şi pe imaginile macrostructurilor îmbinărilor sudate. 70 . are loc şi răcirea acestei zone din MB cu o viteză medie vr. Ca urmare a acestui proces. În funcţie de grosimea pieselor care se îmbină prin sudare.

materialul metalic din BMT este încălzit şi cristalizarea sa este întreruptă până când transferul de căldură spre MB asigură 71 . în rostul dintre piesele care trebuie îmbinate. datorită interacţiunii cu aceste două medii. cristalizarea este intermitentă. dezoxidare. aflat sub acţiunea sursei termice concentrate şi materialul mai rece situat în zona de contact dintre BMT şi MB (care constituie suportul BMT) se crează gradienţi termici pe direcţia cărora se deplasează frontul de solidificare şi se dezvoltă cristalele CUS de formă columnară. BMT suferă transformări de natură metalurgică (chimică): îmbogăţire în gaze (O2. desulfurare. BMT are compoziţia chimică omogenă.CUS se poate estima cu relaţia: % EAm .2) în care %EAm. Aspectele prezentate conduc la concluzia că atât BMT. a învelişului electrozilor. MA ± ∆% EAm . %EAm. 8. prin topirea marginilor pieselor şi a unui MA (sub formă de electrozi înveliţi.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8. aliere etc.MB este concentraţia masică a componentului în MB. H2. N2). iar concentraţia în BMT şi în CUS care se obţine prin solidificarea acesteia a oricărui component %EAm. a fluxurilor de sudare. este unul din mijloacele cele mai eficiente prin care se poate acţiona în vederea obţinerii unei CUS de calitate. după fiecare secvenţă de cristalizare. datorită eliberării de energie termică. MB + p MA % EAm . fig. a gazelor de protecţie etc. Deoarece are volum redus şi este supraîncălzită şi agitată sub acţiunea concentrată a sursei termice.5. iar ∆%EAm – pierderile (−) sau aporturile (+) de component datorită interaţiunii BMT cu zgura şi atmosfera din jurul sursei termice. defosforare.MA – concentraţia masică a componentului în MA.CUS = p MB % EAm . şi prin realizarea unor valori adecvate ale pMB şi pMA. vergele. BMT se află de obicei în contact cu un strat de zgură lichidă (realizat prin topirea învelişului electrozilor sau unui flux de sudare) şi cu atmosfera (protectoare) din jurul sursei termice utilizate la sudare. cât şi CUS care se formează prin solidificarea acesteia.). deoarece structura şi proprietăţile mecanice ale materialelor metalice depind esenţial de compoziţia lor chimică.2.4): cristalizarea BMT este dirijată. Structura CUS reflectă direct particularităţile cristalizării primare a BMT (v. au (în general) o compoziţie chimică diferită de ale MB şi MA. între materialul de la suprafaţa băii. sârme etc. rezultă că asigurarea unei compoziţii chimice favorabile a BMT. ce se realizează. (8. Formarea CUS la sudarea prin topire a oţelurilor Aşa cum s-a precizat anterior. CUS se formează prin solidificarea BMT. prin alegerea judicioasă a cuplului MB – MA .

combinată cu o alcătuire columnară. aşa cum se poate observa în figura 8. influenţa structurii primare asupra proprietăţilor CUS se menţine însă. distribuţia incluziunilor nemetalice etc.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR realizarea subrăcirii necesare continuării solidificării. CUS va suferi şi un proces de cristalizare secundară şi în urma desfăşurării acestuia structura CUS se modifică. 8.) influenţează esenţial caracteristicile mecanice ale CUS.) nu sunt eliminate ci numai estompate (mascate) de cristalizarea secundară.4. în mod obişnuit germinarea cristalelor CUS se produce pe cristalele MB aflate în contact cu BMT (pe linia de fuziune). Structura primară (forma şi dimensiunile cristalelor. Dacă aliajul (oţelul) ce corespunde compoziţiei chimice a CUS prezintă transformări de fază în stare solidă. Particularităţile formării structurii CUS la sudarea prin topire a oţelurilor În morfologia CUS se evidenţiază efectele combinate ale cristalizării primare a BMT în condiţiile precizate mai înainte. datorită solidificării intermitente. datorită creşterii dirijate a formaţiunilor cristaline pe direcţia gradientului maxim de temperatură (variabilă în timp). 72 . deoarece unele caracteristici ale acesteia (granulaţia. iar forma acestor cristale este celular – dendritică (dendrite dezvoltate din cristalele MB pe care s-au format germenii cristalelor CUS). CUS prezintă. Fig. o alcătuire în straturi. modul de distribuire a incluziunilor nemetalice etc. viteza de creştere a cristalelor CUS este mare. cristalizarea se realizează cu un număr redus de germeni cristalini.4.

Parametrii ciclurilor termice de sudare şi. structurile în ZIT pot fi modificate acţionând asupra regimului de sudare sau folosind preîncălzirea MB 73 . Pentru a evidenţia principalele aspecte legate de transformările structurale în ZIT. cu rezistenţă mecanică şi duritate ridicate. la răcirea austenitei (supraîncălzite. în această fâşie se obţine la încălzire austenită cu granulaţie fină. se consideră cazul sudării oţelurilor cu conţinut scăzut de carbon. în această fâşie se obţine la încălzire o structură bifazică formată din austenită şi ferită. în structuri perlitice.5 şi considerând că ti şi vr sunt parametrii principali ce caracterizează posibilităţile de transformare structurală a MB sub acţiunea unui ciclu termic. care se transformă la răcire. care se transformă la răcire în structuri ferito−perlitice. asemănătoare celor obţinute prin aplicarea TT de normalizare sau în structuri de călire. în funcţie de mărimea vitezei de răcire vr. ca urmare. asemănătoare celor care se obţin prin călirea incompletă. care au însă proprietăţi de plasticitate mai bune decât cele corespunzătoare structurilor din fâşia de supraîncălzire. asemănătoare celor care se obţin prin aplicarea TT de recoacere incompletă sau. Transformările structurale în ZIT la sudarea prin topire a oţelurilor Existenţa câmpului termic în ZIT poate determina desfăşurarea unor transformări structurale importante în această zonă. cu grăunţi grosolani) din această fâşie este favorizată formarea structurilor în afară de echilibru (martensită.fâşia IV (neaustenitizată ) conţine punctele în care tr ≤ ti < A1. iar ts − temperatura de solidificare − topire a MB). dar cu tenacitate şi rezistenţă la fisurare scăzute. în structuri alcătuite din martensită şi ferită.5.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8.3. ZIT poate fi împărţită în următoarele zubzone (fâşii): − fâşia I (de supraîncălzire) conţine punctele în care tcg ≤ ti < ts (tcg − temperatura deasupra căreia se produce creşterea excesivă a cristalelor de austenită. dacă vr este mare. − fâşia III ( de austenitizare incompletă) conţine punctele în care A1 ≤ ti < A3. folosind diagramele prezentate în figura 8. . caracterul acestor transformări depinzând de compoziţia chimică a MB şi de parametrii ciclurilor termice. − fâşia II (de normalizare) conţine punctele în care A3 ≤ ti < tcg. în această fâşie se produc modificări de structură numai dacă MB a fost ecruisat anterior prin deformare plastică la rece şi ciclurile termice de sudare produc recristalizarea primară a materialului (prin care se elimină ecruisarea şi textura de deformare) sau dacă MB a fost supus anterior unui TT de călire şi revenire. bainită). cu temperatura de revenire inferioară ti şi ciclurile termice de sudare continuă transformările la revenire nefinalizate în timpul aplicării TT.

ceea ce impune ca oţelurile destinate realizării construcţiilor sudate să aibă însuşirile tehnologice înglobate de noţiunea de sudabilitate. definită ca fiind aptitudinea unui oţel ca printr-un anumit procedeu şi pentru un anumit scop să asigure în îmbinările sudate caracteristicile locale şi generale prescrise pentru o construcţie sudată. Fig.5. Din cele prezentate rezultă că sudarea influenţează complex structura şi caracteristicile materialului din ZIT. oţelurile destinate construcţiilor sudate trebuie să aibă compoziţia chimică stabilită astfel încât vrc să fie cât mai mare (pentru a fi 74 . recoacerea completă. aplicând construcţiilor sudate diverse TT postsudare: recoacerea de detensionare. Aprecierea sudabilităţii unui oţel pe baza comportării metalurgice la sudare se face considerând drept criteriu principal compoziţia chimică a oţelului. îmbunătăţirea etc.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR în zona de sudare (pentru micşorarea gradienţilor termici între CUS şi MB şi micşorarea vr a ciclurilor termice). acţiune localizată în principal în ZIT. normalizarea. care exprimă modul cum reacţionează un oţel faţă de acţiunea unui anumit proces de sudare. Definirea fâşiilor caracteristice ale ZIT la sudarea oţelurilor Factorul principal de apreciere a sudabilităţii este comportarea metalurgică la sudare. 8. cu caracteristici de tenacitate ridicate. Structurile ZIT şi CUS şi stările de tensiuni reziduale din îmbinările sudate pot fi modificate. de asemenea. Deoarece se urmăreşte obţinerea în ZIT a unor structuri cât mai aproape de echilibru.

În funcţie de gradul de dezoxidare oţelurile pot fi necalmate sau calmate cu diferite grade de dezoxidare. condiţie ce este îndeplinită dacă se impune ca oţelurile să aibă conţinuturi reduse de carbon şi de elemente de aliere.) sunt oţelurile care îndeplinesc simultan criteriile: %Cm < 0.20…0.40…0.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale favorizate transformările cu difuzie la răcirea austenitei). tabelul 8. cu procedeele de sudare cele mai economice şi fără măsuri tehnologice speciale la sudare: preîncălzire. iar obţinerea caracteristicilor mecanice prescrise fiind asigurată prin creşterea concentraţiei manganului la %Mnm = 1.45 %. S275 şi S335 se pot livra în clasele de calitate JR. S235.v. scap 8. Oţelurile din această categorie nu sunt destinate aplicării de TT pentru obţinerea caracteristicilor mecanice.27 %]. în stare necalmată putându-se livra numai produsele cu grosimi mai mici de 25 mm din oţelurile S185 sau S235. 75 . excepţie fac produsele realizate prin laminare normalizantă.4. determinat cu relaţia (8.3) + + 6 5 15 şi s-a stabilit că oţelurile cu sudabilitate bună (care se pot suda uşor.4). deoarece sudarea este o metodă tehnologică care introduce tensiuni reziduale de valori ridicate. 0.50…1.2) destinate fabricării de elemente pentru construcţii sudate exploatate la ta. în funcţie de clasa de calitate şi de grosimea pieselor care se sudează. De asemenea. toate mărcile de oţel au concentraţia de carbon limitată %Cm ≤ c0 ∈ [0.19 %. pentru fiecare marcă de oţel sudabilitatea creşte de la clasa JR la clasa K2 şi se poate aprecia cu ajutorul %Ce. pentru S335 prevăzându-se şi posibilitatea livrării în clasa de calitate K2 (v. S275 şi S335. Oţelurile nealiate pentru construcţii sudate În această categorie sunt incluse oţeluri nealiate de uz general şi de calitate (conform SR EN 10020 . pentru a aprecia comportarea metalurgică la sudare a oţelurilor (din clasa structurală a oţelurilor perlitice) s-a definit (pe baza rezultatelor unor cercetări experimentale riguroase) mărimea numită carbon echivalent %Ce: % Mnm %Crm + %Vm + % Mom %Cu m + % Nim %C e = %C m + (8. 8. valoarea maximă c0 fiind precizată în funcţie de marca oţelului şi de grosimea pieselor care se sudează. Pentru asigurarea sudabilităţii.3). valoarile maxime admise ale acestui parametru fiind date în standard. Producerea acestor oţeluri este reglementată la noi în ţară de standardul SR EN 10025+A1.22 % şi %Ce < 0. astfel încât la răcire se realizează în material structura corespunzătoare aplicării unui TT de normalizare. J0. TT postsudare etc.5. la care deformarea plastică finală se face într-un interval de temperaturi prescris. mărcile S235. mărcile de oţel destinate construcţiilor sudate fiind: S185. J2.70 %.

60 %). OL440.) care lucrează la temperatură ambiantă sau scăzută. grupul de cifre xxx indicând nivelul minim garantat al limitei de curgere Rp0. iar mărcile simbolizate SxxxNL şi SxxxML au tenacitatea garantată până la –50 oC.03…0. mărcile simbolizate SxxxN sau SxxxM au tenacitatea garantată (sub forma unei valori minime prescrise a KV) până la –20 oC.80 %) şi prin respectarea unor corelaţii între concentraţiilor diverselor elemente de aliere prezente în compoziţie (de exemplu. cu conţinut scăzut de carbon (%Cm = 0. V.5…1. în concentraţii masice de 0. Oţelurile cu granulaţie fină pentru construcţii sudate În această categorie sunt incluse oţelurile nealiate de calitate sau aliate speciale.13…0. 8. fiind utilizată microalierea cu elemente care să asigure granulaţia fină (Al. destinate realizării elementelor puternic solicitate ale unor structuri sudate (poduri. Pentru evitarea 76 . simbolizate SxxxN sau SxxxNL şi oţeluri laminate termomecanic.20 %).7 %) şi cu nichel (%Nim = 0. deformarea plastică finală efectuându-se într-un interval de temperaturi riguros respectat.1 %) şi prezenţa unor elemente care să asigure obţinerea valorilor prescrise ale caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi tenacitate (Mn. Ni. Mo. Oţelurile nealiate pentru construcţii sudate se regăsesc printre oţelurile produse conform STAS 500 (mărcile OL370. cu limita de curgere Rp0. Tenacitatea la temperaturi scăzute este asigurată de alierea cu mangan (%Mnm = 1.5. OL510). aceasta denumind procedeul de laminare la care se controlează riguros toţi parametrii de lucru. livrate în starea obţinută după aplicarea TT de normalizare sau după prelucrarea prin laminare termomecanică (sau laminare controlată). ecluze.2 (în N/mm2). rezervoare de apă etc. Cr.5. Ti. Cu. Compoziţia chimică a acestor oţeluri este complexă. dar standardul SR EN 10025+A1 reglementează mai strict şi mai riguros condiţiile tehnice de producere şi livrare a acestor materiale.30…0. în concentraţiile corespunzătoare unor oţeluri slab aliate). Nb. rezervoare de stocare. simbolizate cu SxxxM sau SxxxML . Producerea oţelurilor cu granulaţie fină pentru construcţii sudate este reglementată prin SR EN 10113. astfel încât materialul prelucrat să prezinte caracteristici mecanice ridicate (ce nu pot fi obţinute numai prin aplicarea de TT). care împarte aceste materiale în: oţeluri normalizate.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR construcţiile sudate realizate din astfel de oţeluri se pot supune (postsudare) unui TT de recoacere de detensionare. cu grade de deformare judicios alese şi cu viteze de răcire bine stabilite. Aceste oţeluri se utilizează sub formă de semifabricate sau produse laminate la cald. %Crm + %Mom + %Cum < 0.2 = 275…460 N/mm2.

instalarea. Deoarece domeniul temperaturilor de lucru al recipientelor sub presiune este foarte extins (–200 oC la +650 oC). repararea şi verificarea lor trebuie riguros respectate prescripţiile tehnice elaborate de o autoritate naţională în domeniu. 4. Recipiente sub Presiune şi Instalaţii de Ridicat − ISCIR. pentru recipientele care lucrează la temperaturi ridicate se folosesc oţeluri la care se garantează limita de curgere la temperatura maximă de exploatare sau caracteristicile de comportare la fluaj la această temperatură. pentru fiecare clasă garantându-se acele caracteristici mecanice care asigură funcţionarea acestora în deplină siguranţă la temperaturile de exploatare. scap 8. la realizarea lor trebuie să se utilizeze oţeluri livrate în clase de calitate diferite.3. fabricarea. Astfel. Sudabilitatea acestor oţeluri se asigură prin prescrierea unor valori limitate ale carbonului echivalent %Ce ≤ ce0 ∈ [0. elaborate în convertizoare bazice cu oxigen sau în cuptoare electrice şi calmate. de clasa de calitate şi de grosimea semifabricatelor livrate. se limitează concentraţia de azot (%Nm ≤ 0. care în ţara noastră este Inspecţia pentru Cazane. În funcţie de nivelul solicitărilor mecanice.2.34 %.1).6.2). de starea defectologică prognozată pentru MB şi îmbinările sudate.015…0.020 % (pentru legarea azotului sub formă de nitruri de aluminiu stabile). care poate să apară după aplicarea recoacerii de detensionare la structurile sudate realizate din aceste oţeluri.52 %]. 77 . pentru aparatele şi recipientele sub presiune se impun exigenţe sporite privind calitatea şi la proiectarea. iar pentru recipientele care funcţionează la temperaturi scăzute se utilizează oţeluri la care se garantează caracteristicile de tenacitate (de obicei.025 %) şi se impune ca %Alm ≥ 0. corozivitate etc. valoarea maximă ce0 fiind precizată în funcţie de marca oţelului. Oţelurile pentru aparate şi recipiente sub presiune Construcţiile sudate de tipul aparatelor şi recipientelor sub presiune trebuie să funcţioneze în condiţii de siguranţă maximă.). 0. energia de rupere KV) la o temperatură de referinţă.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale fragilizării la albastru (v. Ca urmare. distrugerea integrităţii sau pierderea etanşeităţii unui astfel de echipament putând avea urmări catastrofale. recipientele sub presiune se confecţionează din oţeluri carbon sau din oţeluri aliate de calitate sau speciale (v. de intensitatea şi caracterul solicitărilor mecanice şi de temperatura minimă de exploatare ale recipientelor sub presiune. datorită nivelului ridicat al energiei totale de deformare ce se acumulează în peretele metalic al corpului sub presiune al aparatului sau recipientului. de temperaturile (minimă şi maximă) de exploatare şi de caracteristicile mediului de lucru (toxicitate. care se stabileşte în funcţie de grosimea peretelui.5. exploatarea. scap. inflamabilitate. 8.

Nb şi Ti..10 %.24 19. Cu. simbolurile mărcilor echivalente din STAS 2883 şi limitele principalelor caracteristici mecanice (valorile maxime ale caracteristicilor corespund grosimilor minime ale semifabricatelor livrate). Tabelul 8.5 se prezintă mărcile de oţeluri din aceeastă categorie conform SR EN 10028−2.. Nb.2.40…1. şi oţeluri aliate cu nichel cu caracteristici specificate la temperaturi scăzute.... la 20 oC 185…235 100…110 200…265 120…130 235…295 135…155 295…355 155…180 220…275 140…230 185…275 155…165 250…310 180…195 tmax.70 %) şi oţelurile aliate Cr − Mo. se livrează în stare normalizată şi au limita de curgere garantată până la temperatura de 400 oC. în N/mm 2 ). iar alierea cu crom asigură o bună rezistenţă la oxidare şi împiedică precipitarea la încălzire a grafitului (favorizată de prezenţa molibdenului).1.. se livrează în starea obţinută prin aplicarea unui TT de normalizare + revenire sau de călire + revenire şi au limita de curgere garantată până la 500 oC.. comportarea bună la temperaturi ridicate este asigurată prin microalierea cu V. 78 . cu grosimi s ≤ 150 mm) din aceste oţeluri este reglementată prin standardul SR EN 10028. Ti. % 24.6. N/mm2 Rp02 la tmax Re. fiind numite şi oţeluri termorezistente. care grupează oţelurile pentru recipiente sub presiune după temperatura la care se garantează caracteristicile mecanice în: oţeluri aliate şi nealiate cu caracteristici specificate la temperaturi ridicate. Oţelurile Cr − Mo au %Crm = 0. simbolizate PxxxGH (grupul de cifre xxx indicând nivelul minim garantat al limitei de curgere Rp0.. Mo..1 şi cu respectarea condiţiei %Cr m + %Cum + %Mom + %Nim < 0. Cr.5.5. N/mm2 360…480 410…530 460…570 510…650 420…570 350…600 460…630 A5..40…1.23 21.. oţeluri cu granulaţie fină normalizate.25 22. care finisează granulaţia oţelurilor.20 17.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Producerea şi livrarea semifabricatelor plate (table..22 20. Alierea cu molibden asigură acestor oţeluri o bună rezitenţă la fluaj. Oţelurile pentru recipiente sub presiune cu caracteristici specificate la temperaturi ridicate Simbolul oţelului SR EN 10028 STAS 2883 P235GH − P265GH K410 P295GH K460 P355GH K510 16Mo3 16Mo3 13CrMo4−5 14MoCr10 10CrMo9−10 12MoCr22 Limita de curgere. platbande etc.21 19.50 % şi %Mom = 0.2.. V.. 8. În tabelul 8. care conţin %Mnm = 0.70 % şi mici adaosuri de Mo. Ni (sub valorile limită date în tabelul 8.18 Oţelurile PxxxGH. Oţelurile cu caracteristici specificate la temperaturi ridicate (SR EN 10028−2) cuprind două grupe: oţelurile nealiate de calitate (conform criteriilor din SR EN 10020).70….. oC 400 400 400 400 500 500 500 Rm. până la prima revizuire a acestui standard se menţin în vigoare şi prevederile (similare) din STAS 2883. granulaţie fină şi insensibilitate la supraîncălzire.

5. valoarea maximă a0 fiind precizată în funcţie de nivelul minim prescris al limitei de curgere. scap.45 % şi %Nbm + %Tim + %Vm < a0 ∈ [0.grupa de bază cuprinde oţelurile simbolizate PxxxN. care împarte aceste oţeluri în patru grupe: . destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –50 oC şi +20 oC. 355 N/mm2. care au caracteristicile mecanice garantate în domeniul de temperaturi (–50 oC . simbolizate Rxxx–n. Sudabilitatea acestor oţeluri este asigurată prin limitarea concentraţiei carbonului la %Cm ≤ 0. nivelul minim garantat al energiei de rupere KV la –50 oC fiind mai mare decât la oţelurile din grupa precedentă. în condiţiile în care solicitările mecanice la temperaturi ridicate sunt de scurtă durată şi nu determină declanşarea fenomenului de fluaj. cu indicele convenţional al granulaţiei G ≥ 6.05 %.20 % şi garantarea unor valori ale carbonului echivalent %Ce = 0. Din punctul de vedere al compoziţiei chimice aceste oţeluri sunt asemănătoare oţelurilor cu granulaţie fină pentru construcţii sudate (v.…. cu grosimea s ≤16 mm. cu grosimi s ≤ 150 mm) din aceste oţeluri este reglementată prin SR EN 10028−3. numărul xxx indicând valoarea minimă garantată a rezistenţei la rupere. destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –20 oC şi +400 oC. scap 8. de exemplu.grupa specială a oţelurilor rezistente la temperaturi joase cuprinde oţelurile simbolizate PxxxNL2. 8. cu precizarea că trebuie respectate corelaţiile: %Crm + %Cum + %Mom < 0.2. la diferite temperaturi din intervalul de utilizare garantat.5). Producerea şi livrarea semifabricatelor plate (table. iar la cele livrate în clasele 4. 400 oC. determinată pe produse în stare normalizată. 0. Oţelurile PxxxNL sunt echivalente oţelurilor reglementate de STAS 2883. ce trebuie obţinute prin încercarea la încovoiere prin şoc. în N/mm2. . 460 N/mm2}. Oţelurile cu granulaţie fină normalizate sunt oţeluri nealiate de calitate sau speciale şi oţeluri aliate speciale.grupa oţelurilor rezistente la temperaturi ridicate cuprinde oţelurile simbolizate PxxxNH.grupa oţelurilor rezistente la temperaturi joase cuprinde oţelurile simbolizate PxxxNL1.22 %].5. a epruvetelor prelevate transversal şi longitudinal din produse. Mărcile de oţeluri din această categorie au prescrisă limita de curgere minimă la ta. . SR EN 10028−3 prescrie pentru toate oţelurile din aceeastă categorie valorile minime ale energiei de rupere KV.3.45 %. 5.7) − clasa de calitate în care se încadrează oţelul. destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –20 oC şi +20 oC . iar cifra n (n = 2.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8.. 3. platbande etc. marca de oţel 79 . de asemenea. 6 şi 7 se garantează energia de rupere KV la temperatura minimă (în oC) t = (20 − 10n).16…0. xxx ∈ {275 N/mm2. la oţelurile livrate în clasele de calitate 2 şi 3 se garantează aceleaşi caracteristici ca la oţelurile carbon de uz general (v. destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –50 oC şi +20 oC.40…0.6.1).

30. prin diminuarea drastică a conţinuturilor de impurităţi (concentraţiile maxime acceptate sunt %Pm = 0.03…0. numite şi oţeluri HSLA (High−Strength Low Alloy) sunt oţeluri cu conţinut scăzut de carbon %Cm = 0. o C −60 −60 −80 −100 −120 −196 −196 KV la tmin..2.5. numite şi oţeluri criogenice. semifabricatele din astfel de oţeluri se realizează în mod obişnuit prin laminare termomecanică şi prezintă caracteristici mecanice ridicate şi o bună sudabilitate (datorită menţinerii concentraţiei carbonului la un nivel scăzut.5.. limitării drastice a conţinuturilor de 80 . V. 8. N/mm2 420…530 490…610 490…640 490…640 530…710 640…820 680…820 tmin. sunt oţeluri aliate speciale.6.50) 0. Oţelurile aliate cu nichel cu caracteristici specificate la temperaturi scăzute. destinate realizării aparatelor şi recipientelor sub presiune care lucrează în domeniul de temperaturi –60 oC…−200 oC. platbande etc.0.70…1.10…0. normalizare + revenire sau călire + revenire. Mo etc.005.3.0…1.50…10.18 %.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR simbolizată R510−5 are garantate rezistenţa la tracţiune Rm ≥ 510 N/mm2 şi tenacitatea la −30 °C.85…1. Producerea şi livrarea semifabricatelor plate (table.7 %) şi cu mici cantităţi de alte elemente: Nb.0 8.6. Tenacitatea la temperaturi scăzute este asigurată la aceste oţeluri prin limitarea concentraţiei carbonului la nivelul %Cm ≤ 0.25…3.015 %) şi prin alierea cu nichel şi mangan (în cazul oţelurilor cu tenacitatea garantată la temperaturi cuprinse între –60 oC şi –80 oC) sau numai cu nichel (în cazul oţelurilor cu tenacitatea garantată la temperaturi cuprinse între –80 oC şi –200 oC). aliate cu mangan (%Mnm = 1. mărcile de oţeluri fiind cele prezentate în tabelul 8.85 (0. Tabelul 8.025 % şi %Sm = 0.75 4.. cu grosimi s ≤ 50 mm) din aceste oţeluri este reglementată de SR EN 10028−4.. Trans.30…0.70) 1.30…1. 40 40 40 40 40 70 100 27 27 27 27 27 50 80 8. N/mm2 235…275 345…355 345…355 345…365 380…390 480…575 575…585 R m.015. Ti.0.50…10.25 8. semifabricatele din astfel de oţeluri se livrază în starea obţinută prin aplicarea unui TT de normalizare. J Long.7...2 %.0. Oţelurile slab aliate cu rezistenţă mecanică ridicată Oţelurile slab aliate sau microaliate cu rezistenţă mecanică ridicată.75…5. Oţelurile cu tenacitate garantată la temperaturi scăzute Simbolul oţelului 12MnNi5−3 13MnNi6−3 15NiMn6 12Ni14 12Ni19 X8Ni9 X7Ni9 % Nim (%Mnm) 0.85…1.6.0 Rp0.70 (0.70) 3.80 (0..

aşa cum arată diagramele din fig. se practică laminarea controlată şi microalierea suplimentară cu Ti (care formează pelicule intercristaline de TiN ce constituie bariere pentru creşterea cristalelor de austenită). V şi/sau Ti. viteza care asigură durificarea maximă fiind de aproximativ 3. pentru obţinerea unui efect suplimentar de finisare a granulaţiei şi unui efect sporit de durificare (deoarece titanul măreşte eficienţa microalierii cu Nb.10 nm) de carbonitrură de V (uniform distribuite în masa de ferită a oţelurilor) în timpul răcirii oţelurilor după laminare.6).1. Semifabricatele din oţeluri microaliate cu Nb.02..01 % a %Vm. Oţelurile HSLA se pot clasifica în funcţie de compoziţie.. efectele aplicării unor astfel de tehnologii fiind finisarea granulaţiei (determinată şi de microaliere. când se doreşte obţinerea unor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică.): 8. Oţelurile microaliate ferito−perlitice au în compoziţie cantităti − mici de Nb.1 %.. iar dacă viteza de răcire este mai mare. structură şi proprietăţi în următoarele tipuri (multe din reţetele privind compoziţia chimică şi prelucrarea tehnologică a acestor tipuri regăsindu-se printre cele corespunzătoare unora din oţelurile anterior prezentate: oţelurile pentru construcţii sudate. combinată cu atingerea unor niveluri ridicate ale caracteristicilor de tenacitate. microaliate uneori şi cu Ti.7.0.. combinată uneori cu TT postlaminare. cu efect minim de durificare.0. asigurării unor structuri cu granulaţie fină etc. cu %Vm ≤ 0.). Semifabricatele şi produsele din astfel de oţeluri se obţin prin laminare termomecanică.5. rezultă o cantitate mică de precipitate şi efectul de durificare este scăzut). obţinerea unor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică (determinată şi de posibilitatea durificării structurii acestor oţeluri prin precipitarea dispersă a unor compuşi chimici de tipul carburilor. vanadiul contribuie la durificarea acestor oţeluri prin formarea unor precipitate fine (cu diametrul de 5. cu %Nbm = 0. la care se obţin caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică datorită precipitării în structură a carburilor sau carbonitrurilor de Nb (cu diametrul de 1. micşorând 81 .. În funcţie de reţeta de microaliere utilizată oţelurile de acest tip pot fi: − Oţeluri microaliate cu vanadiu. oţelurile pentru recipiente sub presiune etc.1..Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale impurităţi.5 nm). concentraţia masică a fiecăruia din aceste elemente nedepăşind 0.. nitrurilor şi/sau carbonitrurilor elementelor de microaliere) şi asigurarea unei bune sudabilităţi (datorită menţinerii la un nivel scăzut a concentraţiei carbonului).. − Oţeluri microaliate cu niobiu. Caracteristicile oţelurilor microaliate cu vanadiu depind esenţial şi de mărimea granulaţiei oţelurilor.15 N/mm2 pentru fiecare creştere cu 0.1 %. 8.3 oC/s (dacă viteza de răcire este mai mică. efectul de durificare este dependent de viteza de răcire după laminare.04 %. rezultă precipitate grosolane. utilizate sub formă de produse obţinute prin laminare normalizantă sau prin laminare controlată. efectul durificării putând fi cuantificat prin creşterea caracteristicilor de rezistenţă mecanică (limita de curgere şi rezistenţa la rupere) cu 5.

20. ci creşterii cantităţii de carbonitruri de Nb care precipită în structură în prezenţa molibdenului (alierea cu Mo micşorează concentraţia carbonului în perlită şi asigură astfel un surplus de 82 Fig 8.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR solubilitatea acestuia în austenită şi creând astfel condiţiile măririi cantităţii de carburi sau carbonitruri de Nb care precipită în structură) sunt realizate prin laminare controlată.05 % şi %Mom = 0. deoarece molibdenul determină formarea bainitei superioare în locul perlitei la răcirea austenitei. Configuraţia diagramelor TTT la oţelurile cu structură bainitică după laminarea controlată . cu conţinut scăzut de carbon (%Cm < 0. 8. deoarece au conţinut scăzut de carbon. Alierea cu Mo determină creşterea importantă a caracteristicilor mecanice ale acestor oţeluri (fiecare creştere cu 0. cu răcire accelerată la sfârşitul procesului (călire directă). semifabricatele obţinute prin laminare controlată pot avea caracteristici de rezistenţă mecanică foarte ridicate (de exemplu.1 %). Efectul microalierii cu Nb. fie prin laminare controlată (care asigură creşterea tenacităţii şi micşorarea temperaturii de tranziţie ductil-fragil.1 % a %Mom conduce la sporirea cu 20. în acest caz. dar au tenacitatea scăzută şi temperatura de tranziţie ductil-fragil ridicată).2 sau Rt0.5 > 700 N/mm2). datorită finisării intense a granulaţiei).0.30 N/mm2 a rezistenţei la tracţiune şi limitei de curgere). care se pot prelucra sub formă de semifabricate şi produse fie prin laminare obişnuită (caz în care acestea prezintă caracteristici de rezistenţă mecanică bune. bainita superioară şi perlita au caracteristici mecanice apropiate). care pot avea microstructura alcătuită din ferită şi perlită sau din ferită aciculară (bainită cu conţinut scăzut de carbon). − Oţeluri microaliate cu vanadiu şi niobiu. Rp0. oţelurile de acest fel au în structură un conţinut procentual de perlită foarte mic (sunt denumite şi oţeluri cu conţinut redus de perlită) şi se caracterizează printr-o bună sudabilitate... cu %Nbm < 0.6. acest efect de durificare nedatorându-se formării bainitei superioare în locul perlitei (deoarece oţelurile au conţinut scăzut de carbon şi.7.. Fig.27 %. dacă oţelurile sunt aliate suplimentar şi cu mici cantităţi de V sau Mo.. V şi Ti asupra dimensiunilor grăunţilor de ferită − Oţeluri microaliate cu niobiu şi molibden.

împreună cu folosirea laminării controlate (pentru finisarea granulaţiei).3 %.5 > 500 N/mm2) şi de tenacitate (KV > 130 J la ta şi temperatura de tranziţie t50% < −20 oC).8. acest tip de structură. 8. %Nbm = 0.1 %) permit a se obţine din aceste oţeluri semifabricate care prezintă atât rezistenţă mecanică ridicată.0.08 %) şi sunt aliate cu mici cantităţi de Mn.04 % obţinute prin: a − laminare obişnuită (structură cu ferită poliedrică şi perlită dispuse în benzi). Rp0.2 sau Rt0. sudabilitatea acestor oţeluri nu este însă satisfăcătoare. împreună cu efectele de finisare a granulaţiei şi de durificare prin precipitare induse de laminarea controlată şi de alegerea judicioasă a concentraţiilor elementelor de aliere..8.2. care.5. Oţelurile slab aliate cu structură feritică aciculară au conţinut scăzut de carbon (%Cm ≤ 0. care prezintă caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică (de exemplu.5 > 550 N/mm2). datorită existenţei în structură a unor precipitate de nitrură de V. diagramele TTT la răcirea austenitei acestor oţeluri au configuraţia prezentată în figura 8.018. permit a se realiza din aceste oţeluri semifabricate laminate cu caracteristici de rezistenţă mecanică foarte ridicate (de exemplu. cu %Vm < 0.7. Mo şi/sau B.06 %. %Mom = 0. Datorită reţetei de aliere utilizate.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale carbon pentru formarea precipitatelor de carbonitruri de Nb). aşa cum se poate observa pe micrografiile prezentate în figura 8..1 % şi %Nm = 0. − Oţeluri microaliate cu vanadiu şi azot. deoarece au tendinţa spre formarea unor structuri fragile în ZIT. %Mnm =1.2 sau Rt0. Microstructurile unui oţel cu %Cm = 0.8 %. b − laminare controlată (structură cu ferită aciculară) 83 . diferă esenţial de structura ferito-perlitică (cu cristale poliedrice de ferită) ce rezultă dacă se aplică laminarea obişnuită. asigură obţinerea de semifabricate cu caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică (Rp0.5 > 500 N/mm2) şi tenacitate foarte bună. Laminarea controlată şi menţinerea la un nivel scăzut a concentraţiei carbonului (%Cm < 0. ceea ce permite ca prin răcirea controlată la sfârşitul laminării semifabricatelor (cu jeturi de apă sau de aer comprimat) să se obţină structură cu ferită aciculară (bainită cu conţinut scăzut de carbon). cu Rp0.7. aceste influenţe. la care se adăugă uneori şi Nb. 8. Fig.2 sau Rt0. cât şi o bună tenacitate.022 %.

O altă metodă de obţinere a semifabricatelor cu structură bifazică ferito-martensitică constă din laminarea controlată intercritică a oţelurilor.5.2 = 320.7.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Oţelurile microaliate ferito-perlitice şi oţelurile slab aliate cu ferită aciculară au fost concepute în vederea utilizării la realizarea semifabricatelor laminate (de tip platbandă) pentru ţevile sudate destinate conductelor petroliere (amplasate subteran sau submarin) şi pentru construcţiile sudate ale instalaţiilor marine de foraj şi exploatare petrolieră. slab aliate cu mangan (%Mnm = 1. alegând convenabil parametrii ti şi τm.9. pentru transformarea austenitei în martensită şi obţinerea structurii bifazice ferito−martensitice.5.A3) şi menţinerea lor o durată τm la această temperatură.. putând fi utilizate la confecţionarea construcţiilor metalice şi mecanice la care nu sunt impuse condiţii deosebite privind tenacitatea materialelor.5 % O primă metodă de obţinere a structurii bifazice ferito−martensitice la semifabricatele laminate din astfel de oţeluri o reprezintă aplicarea unui TT intercritic constând din: a) încălzirea semifabricatelor la o temperatură ti ∈ (A1.8 %) şi microaliate cu elemente care să le confere granulaţie fină.. care se utilizează sub formă de semifabricate sau produse având structura alcătuită dintr-o matrice feritică în care se află dispersate uniform insule de martensită (care ocupă.30 %).9... condusă după una din diagramele prezentate în figura 8. Microstructura unui oţel bifazic cu %Cm = 0. 10..20 % din structură).. 8. Oţelurile cu forma incluziunilor nemetalice controlată se folosesc pentru obţinerea de semifabricate laminate cu anizotropie minimă a caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi (mai ales) de tenacitate.12 % şi %Mnm = 1.4. necesare la 84 .10.1..420 N/mm2.3.800 N/mm2 şi A = 15...7. Oţelurile bifazice (dual − phase steel) sunt oţeluri cu conţinut scăzut de carbon (%Cm < 0.16 %). 8. 8.. Rm = 600.5. b) răcirea rapidă (în apă) a semifabricatelor. aşa cum se poate observa pe micrografiile prezentate în fig. Fig. 8. se obţine o structură bifazică ferito-austenitică în care concentraţia carbonului în austenită este suficient de ridicată pentru a-i asigura o bună capacitate de călire. iar ponderea formaţiunilor de austenită este la nivelul dorit al ponderii formaţiunilor martensitice în structura finală. Semifabricatele din astfel de oţeluri sunt ieftine şi prezintă caracteristici mecanice ridicate (Rp0.

zirconiu sau titan. raportul dintre concentraţiile elementelor adiţionale (Ti. care modifică tipul incluziunilor (determină formarea unor incluziuni greu fuzibile. în consecinţă. Fig. Diagrama pentru alegerea reţetei de microaliere la elaborarea oţelurilor cu forma incluziunilor nemetalice controlată 85 . Pentru obţinerea unei astfel de structuri se impune ca oţelurile supuse laminării să nu conţină incluziuni nemetalice (sulfuri) plastice (care se dispun în timpul laminării sub formă de şiruri orientate în direcţia de deformare şi determină formarea structurii în benzi la răcirea semifabricatelor după laminare). controlul formei incluziunilor are ca scop principal obţinerea unor incluziuni de sulf globulare. Diagramele de laminare controlată intercritică pentru obţinerea semifabricatelor cu structură bifazică ferito−martensitică Fig.11. Ce etc. rezervoare sferice etc. 8.10. le asigură finisarea şi le dispersează uniform în masa structurală a oţelurilor.) supuse în exploatare unor solicitări mecanice complexe.11. care generează în acestea stări de tensiuni mecanice bi sau triaxiale.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale realizarea unor piese sau echipamente (funduri pentru recipiente sub presiune. Pentru astfel de aplicaţii nu este recomandată utilizarea semifabricatelor laminate din oţel cu structură (ferito-perlitică) în benzi (care se caracterizează printr-o mare anizotropie a caracteristicilor mecanice). globulare şi nedeformabile). Zr. Metoda clasică de obţinere a incluziunilor de sulf cu formă controlată constau în tratarea oţelurilor la elaborare cu Ca şi Si. 8. fiind necesară realizarea unor semifabricate laminate cu o structură în care formaţiunile de perlită să fie uniform distribuite în masa de ferită. lipsite de plasticitate şi uniform distribuite în structura oţelurilor. aşa cum sugerează diagrama (de principiu) redată în figura 8. În prezent se aplică metoda introducerii la elaborarea oţelurilor a unor cantităţi mici de pământuri rare (lantanide).) şi concentraţia sulfului într-un astfel de oţel se alege astfel încât să rezulte efectul maxim de reducere a anizotropiei caracteristicilor de tenacitate.

). sârme. concentraţia masică minimă a cromului în astfel de oţeluri fiind %Crm = 10. 7.6. Oţelurile inoxidabile comerciale. 8.20 % şi %Crm > 10. benzi.5.6. iar simbolurile principalelor mărci standardizate din fiecare clasă sunt redate în tabelul 8.6. Oţelurile inoxidabile care. bare.1.08 %.04 %) şi concentraţia 86 . În funcţie de reţeta de aliere utilizată la elaborare.. în funcţie de principalul factor care le asigură rezistenţa la acţiunea mediilor de lucru agresive.12. Oţelurile inoxidabile şi refractare Oţelurile capătă proprietatea de a fi inoxidabile (de a prezenta o rezistenţă ridicată la acţiunea mediilor agresive cu care vin în contact). formate din produşi de coroziune. la calificarea unui oţel ca oţel inoxidabil sau refractar se ia în considerare numai concentraţia cromului dizolvat în soluţiile solide pe bază de fier (ferită. care precizează că oţelurile inoxidabile trebuie să aibă %Cm < 1. conform acestor standarde oţelurile inoxidabile sunt împărţite în clasele structurale prezentate în continuare. ce întrerup contactul lor cu mediile agresive şi le protejează astfel de acţiunea distructivă a acestora. Oţelurile rezistente la coroziune Oţelurile rezistente la coroziune (oţelurile anticorosive) pot fi clasificate. austenită. Trebuie precizat că. această prescripţie este cuprinsă şi în SR EN 10020.5 %. profile pentru utilizări generale etc.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8. oţelurile inoxidabile pot fi clasificate în: oţeluri aliate cu crom şi oţeluri aliate cu crom şi nichel. martensită) existente în structura acestuia.1. care interacţionează cu mediile corosive şi se acoperă cu pelicule compacte. %Pm ≤ 0. scap. 8.. în două categorii: oţelurile inoxidabile.3). prezintă caracteristici bune de rezistenţă la oxidare şi la coroziune în gaze şi au capacitatea de a asigura caracteristici mecanice convenabile sunt denumite oţeluri refractare. a căror rezistenţă la coroziune este determinată de compoziţia chimică şi de structura acestora şi oţelurile patinabile. dacă sunt înalt aliate cu crom. livrate sub formă de semifabricate prelucrate prin deformare plastică (table.1. în condiţii de temperatură ridicată. conţinuturi foarte scăzute de impurităţi (%Sm ≤ 0. Oţelurile inoxidabile feritice fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi au compoziţia caracterizată prin %Cm ≤ 0.7.015 %. deoarece cromul este un element carburigen (v.0 %. au caracteristicile de calitate reglementate prin standardele SR EN 10088 şi STAS 3583 (care este încă în vigoare).

1.5 %). X2CrMoTi29−4. aşa cum rezultă din următoarele exemple: X6Cr13.8 %) şi/sau zirconiu (%Zrm = 0.4.3. aluminiu (%Alm ≤ 2 %). X2CrTi12.. pentru îmbunăţăţirea tenacităţii şi prelucrabilităţii prin deformare plastică (Ni). X6Cr17.18 % sau %Crm = 25.. pentru creşterea refractarităţii şi comportării la fluaj (Al...0.3...8.. X6CrAl3.feritic 87 .0. X2CrNbZr17. X3CrTi17.... X6CrMoNb17−1. Mo). X2CrMoTi17−1.feritic Austenito . Tabelul 8.5 %). reţetele cu concentraţii mari de crom prezentând şi bune proprietăţi de refractaritate.6 %).30 %. în compoziţia acestor oţeluri se pot adăuga în diverse concentraţii şi alte elemente: siliciu (%Sim ≤ 1 %). Si. X6CrNi17−1. pentru finisarea granulaţiei. X2CrNi12. Principalele mărci de oţeluri inoxidabile Marca de oţel conform: SR EN 10088 STAS 3583 X6Cr13 X6Cr17 X3CrTi17 X2CrMoTi18−2 X6CrAl13 X12Cr13 X20Cr13 X30Cr13 X39Cr13 X50CrMoV15 X2CrNi18−9 X5CrNi18−10 X6CrNiTi18−10 X2CrMnNi17−7−5 X2CrMnNiN18−9−5 X2CrNiMo17−13−3 X1NiCrMoCu25−20−5 X6CrNiMoTi17−12−2 X2CrNiMoCuN25−6−3 X2CrNiMoCuWN25−7−4 7Cr130 8Cr170 8TiCr170 2TiMoCr180 7AlCr130 10Cr130 20Cr130 30Cr130 40Cr130 45VMoCr145 2NiCr185 5NiCr180 10TiNiCr180 2MoNiCr175 2CuMoCrNi250 10TiMoNiCr175 - Clasa structurală Feritic Feritic Feritic Feritic Feritic Ferito .3.1 %)..13 %. Mărcile de oţeluri comerciale din această clasă structurală corespund integral acestor prescripţii. stabilizarea feritei şi mărirea rezistenţei la coroziune intercristalină (Nb.3.. X2CrAlTi18−2. titan (%Tim = 0. Zr). Ti.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale masică de crom încadrată în una din următoarele reţete: %Crm = 11. niobiu (%Nbm = 0. %Crm = 17. molibden (%Mom = 0.7....martensitic Martensitic Martensitic Martensitic Martensitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenito . nichel (%Nim = 0.. X6CrMo17−1.

0. Oţelurile inoxidabile feritice au o sudabilitate relativ bună. caracteristicile de utilizare ale acestor oţeluri nu pot fi modificate prin aplicarea de TT cu schimbare de fază.. aceste probleme se pot rezolva prin alegerea corespunzătoare a MA pentru sudare..5 %). constând din încălzirea la ti = 750.0. Cu). fig.. pentru finisarea granulaţiei. 7.40 min şi răcirea în aer. cât şi datorită intervenţiei altor fenomene.. X50CrMoV15. Mo).850 oC (temperaturile mai mari fiind recomandate la construcţiile sudate din oţeluri feritice cu concentraţii ridicate de crom).. cupru (%Cum = 1. %Pm ≤ 0. Nb.24) de sensibiltatea lor ridicată la supraîncălzire (creşterea pronunţată a granulaţie în cazul încălzirii şi menţinerii lor la temperaturi mai mari de 900 oC) şi de tendinţa acestora spre fragilizare şi fisurare (atât datorită creşterii granulaţiei. 88 .2 %) pentru creşterea refractarităţii şi comportării la fluaj (Al. X4CrNiMo16−5−1. X20Cr13.. la orice temperatură în stare solidă. nichel (%Nim = 1. prin folosirea unor tehnologii de sudare adecvate şi prin aplicarea unor TT postsudare.1. X8CrNiMoAl15−7−2.. %Crm = 17.6. V) sau pentru evitarea apariţiei fenomenelor de fragilitate la revenire (Mo).6. Mărcile de oţeluri comerciale din aceste clase structurale corespund integral prescripţiilor prezentate mai înainte.. Cu. X5CrNiMo13−4..18 %. conţinuturi foarte scăzute de impurităţi (%Sm ≤ 0. X70CrMo15.015 %.5 %). X7CrNiAl17−7.2.0 %).. urmată de aplicarea unui TT de recoacere de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul adecvat obţinerii caracteristicilor dorite). pentru îmbunăţăţirea rezistenţei la coroziune în anumite medii (Al. aşa cum rezultă din următoarele exemple: X12Cr13.. Si. cu foarte mici cantităţi de carburi globulare uniform distribuite în matricea feritică) şi.6 %) şi/sau vanadiu (%Vm = 0.. molibden (%Mom = 0. menţinerea la aceste temperaturi o durata τm = 30.. 8.. X5CrNiCuNb16−4.. cum ar fi apariţia fazei σ în cazul menţinerilor îndelungate în intervalul de temperaturi 550. ca urmare.. X105CrMo17. locale (la îmbinările sudate) sau globale (la întreaga construcţie sudată).1.08.1. niobiu (%Nbm = 0.04 %) şi concentraţia masică de crom încadrată în una din următoarele reţete: %Crm = 11. X90CrMoV18...3. o structură monofazică feritică (eventual.. în compoziţia acestor oţeluri se pot adăuga în diverse concentraţii şi alte elemente: siliciu (%Sim ≤ 1 %).8 %). pentru îmbunăţăţirea tenacităţii şi prelucrabilităţii prin deformare plastică (Ni).13 %. Oţelurile inoxidabile martensitice şi ferito-martensitice fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi au compoziţia caracterizată prin %Cm = 0.3. X46Cr13. Principalele probleme care pot să apară la realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri sunt legate (v.0 %. aluminiu (%Alm ≤ 1. mărirea călibilităţii şi durificarea prin precipitare a acestor oţeluri (Ni.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Aceste oţeluri prezintă.700 oC).. singura modalitate tehnologică de a le influenţa caracteristicile de rezistenţă mecanică şi plasticitate constă în ecruisarea lor prin deformare plastică la rece...

.1050 oC) o structură austenitică.1 %) pentru asigurarea structurilor martensitice la răcirea în aer se impune alierea lor suplimentară cu nichel şi.. 7.0 %) şi/sau niobiu (%Nb m = 0.3 ore). caracteristicile de rezistenţă mecanică înregistrând creşteri semnificative (Rp0.6 %)... cupru (%Cu m = 1.1200 N/mm2 şi Rm = 1000..3.2 %) aceste condiţii sunt uşor de întrunit..8 % au Ms << ta şi prezintă (la ta) după călire (în aer de la ti = 950.5 %). scap.60 J) şi de rezistenţă la coroziune.7.630 oC şi τm = 1.. alcătuiesc o subdiviziune specială a oţelurilor inoxidabile martensitice (având ca mărci reprezentative X4CrNiMo16−5−1. fără afectarea inadmisibilă a caracteristicilor de tenacitate (energia de rupere se menţine la niveluri KV = 40. molibden (%Mo m = 0. X8CrNiMoAl15−7−2) şi sunt denumite oţeluri cu durificare prin precipitare (oţeluri PH – preciptation hardening)..1050 oC) o structură martensitică cu conţinut scăzut de carbon. aliate suplimentar cu nichel (%Ni m = 3..1300 N/mm2).17 %). 5.. Procesele care au loc la revenirea structurilor de călire ale acestor oţeluri (bogat aliate cu crom şi alte elemente de aliere) diferă de procesele care au loc la revenirea structurilor de călire ale oţelurilor nealiate (v.08 %) şi conţinuturi ridicate de crom (%Cr m = 15. cu cupru. la oţelurile cu concentraţii mari de carbon (%Cm > 0.3.. NbNi3 etc..5 %). În majoritatea cazurilor oţelurile din aceste clase structurale se utilizează în starea metalurgică conferită prin aplicarea unui TT de călire + revenire... care prezintă o capacitate particulară de creştere a caracteristicilor de rezistenţă mecanică prin aplicarea de TT.. în structura martensitică apar precipitate ale compuşilor intermetalici pe care îi formează elementele de aliere suplimentare (de tipul MoNi3.) şi se produce un efect de durificare (îmbătrânire) important... Oţelurile cu conţinuturi scăzute de carbon (%C m < 0.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Aceste oţeluri au concentraţia de crom suficient de scăzută în corelaţie cu concentraţia de carbon. X7CrNiAl17−7. având rezistenţă mecanică scăzută şi 89 .....6. de la ti = 1025. căpătând o structură martensitică sau ferito – martensitică. Oţelurile PH cu %Nim = 3. X5CrNiCuNb16−4. încât transformarea alotropică Feγ ⇔ Feα nu este suprimată şi aceste oţeluri prezintă transformări de fază în stare solidă (în condiţii de echilibru termodinamic sunt posibile transformările de tipul austenită ⇔ ferită) şi se călesc în aer (sunt oţeluri autocălibile)..1. prin aplicarea unui TT de revenire (la ti = 470. care se poate transforma în martensită (cu conţinut redus de carbon.8 %).3).5 % au Ms > ta şi prezintă după călire (în aer sau ulei..0. în timp ce la oţelurile cu conţinut scăzut de carbon (%Cm < 0.2 = 800.. caracterizată prin rezistenţă mecanică redusă şi plasticitate ridicată. iar caracteristicile mecanice ale structurilor de revenire pot indica prezenţa fenomenelor de fragilitate la revenire (v. aluminiu (%Al m = 0... care măresc duritatea structurilor de revenire). Oţelurile PH cu %Nim = 6..4).. scap. uneori.. datorită intervenţiei fenomenelor de stabilitate la revenire şi de durificare secundară (separararea unor carburi de crom fin dispersate..

0. BMT trebuie bine protejată în timpul sudării faţă de acţiunea nocivă a atmosferei înconjurătoare (prin utilizarea procedeelor de sudare în mediu de gaz inert).. prin aplicarea ulterioară a unui TT de revenire (la ti = 500.. în apă şi în foarte mulţi agenţi chimici. plasticitate mare. structura austenitică se ecruisează puternic prin deformare plastică la rece şi. P... menţinerea la această temperatură o durată τm = 0. 8. ca urmare. la realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri trebuie utilizate MA cu concentraţii scăzute de carbon şi conţinuturi minime de impurităţi (S.04 %. tenacitate şi rezistenţă mecanică ridicate la temperaturi scăzute (până la –270 oC). aceste oţeluri au tendinţa de fragilizare la rece.) şi instrumentelor de măsurare şi nu se utilizează la realizarea construcţiilor sudate. mai ales H. cu vr = 70...−80 oC.. un TT complet. • reţeta de aliere de bază a acestor oţeluri prevede concentraţii masice de crom %Crm = 18.3.1...24.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR plasticitate ridicată) prin aplicarea unui TT de călire la temperaturi scăzute (constând din răcirea oţelurilor.80 oC/oră. aceste oţeluri ridică probleme tehnologice la prelucrarea prin aşchiere sau prin deformare plastică.8 ore şi apoi reîncălzirea la ta) sau prin aplicarea unui TT de destabilizare a austenitei (constând din reîncălzirea oţelurilor la ti = 750.520 oC şi τm = 1. Oţelurile inoxidabile austenitice fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi nichel şi reprezint[ o clasă structurală de oţeluri cu proprietăţi deosebite: rezistenţă mare la coroziune în aer.. în mod obişnuit...1.5 ore) se obţin efecte de durificare prin precipitare similare celor tipice oţelurile PH cu %Nim = 3.02.5 % călite şi îmbătrânite. la tco = −70. Oţelurile inoxidabile martensitice cu %Cm > 0.750 oC sau.. motiv pentru care oţelurile sunt denumite şi oţeluri austenitice tip 18−8. menţinerea la tco o durată τm = 7. alcătuit din călire martensitică şi revenire.15 %. fiind recomandat TT de revenire la ti = 600. deoarece.20 % (corespunzătoare oţelurilor inoxidabile) şi concentraţii masice de nichel %Nim = 8. %Cm ≤ 0..4 % sunt sudabile.4 % sunt destinate confecţionării sculelor (cuţite.. Oţelurile inoxidabile martensitice şi ferito – martensitice cu %Cm < 0...850 oC. această reţetă fiind modificată la oţelurile pentru − 90 . conform indicaţiilor diagramei din figura 7.6.5 ore.. pentru micşorarea stabiltăţii austenitei prin separarea unor particule de carburi de crom şi alte elemente de aliere şi apoi răcirea în apă). Compoziţia chimică a acestor oţeluri poate fi caracterizată astfel: • concentraţia masică de carbon este scăzută.1.... instrumente chirurgicale etc. dacă este posibil. iar după sudare trebuie aplicate TT care să confere îmbinărilor sudate structuri asemănătoare cu cea corespunzătoare MB... dar oţelurile moderne au %Cm ≤ 0. comportare paramagnetică şi o bună sudabilitate..10 %. care au efecte negative majore asupra tenacităţii).5. N şi.

. azotul (%Nm = 0..7 %). Cu.25 %). 25−35 etc. molibdenul (%Mom = 2. Oţelurile cu conţinuturi reduse de carbon (%Cm ≤ 0. X6CrNiTi18−10.5. aşa cum rezultă din următoarele exemple: X10CrNi18−8. singura modalitate tehnologică de a le influenţa caracteristicile de rezistenţă mecanică şi plasticitate constă în ecruisarea lor prin deformare plastică la rece.7 %). solubilitatea carbonului în austenită la această temperatură fiind mai mare decât concentraţia carbonului existent în aceste oţeluri şi. nichelul acţionează favorabil asupra rezistenţei la coroziune şi îmbunătăţeşte caracteristicile mecanice la temperaturi înalte ale oţelurilor. care se realizează cu %Crm = 15.. pentru îmbunăţăţirea rezistenţei la coroziune (Mo. Deoarece nu prezintă transformări în stare solidă.0 %) în astfel de medii este aproape nulă.4. X3CrNiCu18−9−4.3 %)..5.12. iar %Crm >15 % conferind oţelurilor rezistenţă la coroziunea (de tip elecrochimic) produsă de mediile active apoase.. caracteristicile de utilizare ale acestor oţeluri nu pot fi modificate prin aplicarea de TT cu schimbare de fază.. fiind elementul de aliere care le conferă structura austenitică şi asigură (în cazul când %Nim > 8 %) menţinerea unei astfel de structuri până la temperatura ambiantă (prin modificarea substanţială a poziţiei punctelor critice de transformare în stare solidă A1 şi A3)..1 %) sau titanul (%Tim = 0. cuprul (%Cum = 0..). Nb. temperaturi ridicate.0. 45 % (şi sunt denumite oţeluri tip 15−35. X2CrNiMo17−12−2. %Crm = 12. Mărcile de oţeluri comerciale din această clasă structurală corespund integral prescripţiilor prezentate mai înainte.25 % şi %Nim = 15. Ti) sau pentru stabilizarea structurii austenitice şi înlocuirea parţială a nichelului (Mn..15 % asigurându-le o bună rezistenţă la oxidare în medii uscate.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale aplicaţii speciale (caracterizate prin condiţii severe de lucru: solicitări mecanice cu intensităţi mari şi/sau aplicate dinamic. pentru creşterea refractarităţii şi comportării la fluaj (Si. niobiul (%Nbm = 0. manganul (%Mnm = 2. X12CrMnNiN18−9−5. efectele favorabile ale cromului se diminuează odată cu creşterea conţinutului de carbon al oţelurilor (care favorizează apariţia carburilor în structura acestora).. medii foarte agresive etc.04 %) au structura de echilibru la ta complet austenitică. ca urmare. deoarece probabilitatea declanşării proceselor de corodare electrochimică a structurii monofazice austenitice (cu %Crm = 10.0.. 91 .8.1. urmată de aplicarea unui TT de recoacere de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul adecvat obţinerii caracteristicilor dorite).... N). cromul este elementul de aliere care conferă acestor oţeluri rezistenţă la coroziune şi la oxidare. Mo).. cromul şi nichelul (elementele reţetei de aliere de bază): siliciul (%Sim ≤ 1... prezintă cea mai bună comportare în prezenţa mediilor agresive de lucru.. • majoritatea oţelurilor austenitice crom-nichel au în compoziţie şi alte elemente de aliere decât carbonul. X2CrNi18−9.. 20−25.)... la temperaturi înalte..10 %).4 %). X6CrNiMoNb17−12−2.

dacă semifabricatele sau piesele confecţionate dintr-un oţel cu această structură sunt supuse încălzirii (în procesul de prelucrare sau în cursul utilizării). structura monofazică astfel obţinută este alcătuită din austenită suprasaturată în carbon.04. ca urmare. pentru dizolvarea carburilor în austenită şi răcirea lor rapidă (în apă).13.. această structură bifazică putând favoriza declanşarea proceselor de corodare a oţelurilor în prezenţa mediilor agresive. instabilă termodinamic şi. pentru menţinerea structurii monofazice austenitice (până la ta)..ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Oţelurile cu conţinuturi de carbon mai mari (%Cm = 0. pentru fiecare temperatură situată în intervalul critic de temperaturi există un interval critic al duratei de menţinere. • viteza de difuzie a carbonului în austenită este mai mare decât cea corespunzătoare cromului şi. fenomen numit coroziune intercristalină. Pentru a le conferi o structură monofazică austenitică rezistentă la coroziune. se produce uniformizarea prin difuzie a concentraţiei cromului în cristalele de austenită. separarea intercristalină a carburilor de crom şi scăderea concentraţiei de crom de la marginile cristalelor de austenită diminuează rezistenţa la coroziune a oţelului. se produce separarea din austenită a carbonului în exces sub formă de carburi de crom. iar dacă durata menţinerii este mai mare decât limita superioară a intervalului critic. ca urmare.12. astfel că.. marginile (sărăcite în crom) ale cristalelor de austenită sunt atacate. creşte concentraţia în crom a marginilor acestor cristale. după precipitarea intercristalină a carburilor de crom. • aşa cum se poate deduce examinând diagrama din figura 8.1100 oC. proces care prezintă următoarele particularităţi: • separarea carburilor apare numai în cazul încălzirii într-un interval critic de temperaturi (450 oC. atunci când piesele realizate dintr-un astfel de oţel vin în contact cu un mediu agresiv de lucru. carbonul ajunge mai repede la marginile cristalelor de austenită şi formează carburile cu cromul din austenita situată în zonele adiacente acestor margini.15 %) au structura de echilibru la ta alcătuită din austenită şi carburi de crom. 0. Aspectele prezentate sugerează şi principalele căi de acţiune pentru diminuarea susceptibilităţii oţelurilor inoxidabile austenitice faţă de coroziunea 92 . dacă durata menţinerii este sub limita inferioară a intervalului critic. sărăcirea în crom a acestor margini este parţial compensată şi rezistenţa la coroziune a oţelului este puţin afectată. marginile cristalelor de austenită îşi diminuează puţin concentraţia de crom şi diminuarea rezistenţei la coroziune a oţelului este mică. sub 450 oC difuzia elementelor care formează carburile nefiind posibilă. iar peste 850 oC austenita are capacitate ridicată de a dizolva carbon şi separarea carburilor nu mai este justificată termodinamic. 850 oC).. pentru care intensitatea sensibilizării la coroziune intercristalină a oţelului este maximă. constând în încălzirea oţelurilor la ti = 1000. aşa cum se poate observa în imaginile prezentate în figura 8. cantitatea de carburi precipitate este redusă. se aplică TT de călire de punere în soluţie (a carburilor).

care. având afinitatea faţă de carbon mai mare decât cromul. se observă că principalele probleme care pot afecta sudabilitatea oţelurilor austenitice crom-nichel sunt: fisurarea la cald şi fragilizarea indusă de formarea fazei σ . Fig.24. pentru evitarea formării carburilor de crom în structura oţelurilor.12.04 %). sulful şi fosforul favorizează apariţia fisurării la cald. niobiu sau tantal sunt denumite oţeluri stabilizate). siliciul. în timpul solidificării CUS. Microfotografia unei zone afectate de coroziunea intercristalină la o piesă din oţel inoxidabil austenitic X10CrNi18−8 Fig. titan. Dacă se analizează diagrama structurală prezentată în figura 7. 8. carburi de titan şi niobiu. deoarece formează cu elementele de aliere tipice oţelurilor inoxidabile austenitice (nichel. 8. niobiu sau tantal. apariţia fenomenului este influenţată de următorii factori: − compoziţia chimică a BMT din care rezultă prin solidificare CUS (dependentă de compoziţia şi puritatea MB şi MA). niobiu) compuşi (sulfura de nichel. fisurile formate la cald având caracter interdendritic şi fiind cauzate de prezenţa unor faze uşor fuzibile în zonele intercristaline ale structurii primare a CUS. Diagrama timp – temperatură − sensibilizare la coroziunnea intercristalină (TTS) a oţelului inoxidabil X10CrNi18−8 Oţelurile inoxidabile austenitice au o bună sudabilitate. • Fisurarea la cald a CUS realizate prin sudare se produce la temperaturi ridicate (peste 1200 oC). leagă carbonul în exces sub formă de carburi proprii şi asigură astfel menţinerea nealterată a concentraţiei cromului în cristalele de austenită (oţelurile inoxidabile austenitice microaliate cu titan. carbonul. creşterea concentraţiei cromului.13.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale intercristalină: reducerea concentraţiei de carbon (%Cm ≤ 0. pentru ca separarea intercristalină a carburilor de crom să afecteze în mică măsură rezistenţa la coroziune a marginilor cristalelor de austenită şi/sau microalierea oţelurilor cu titan. silicaţi) care sunt faze uşor fuzibile sau care formează cu fierul sau cu elementele de aliere eutectice uşor fuzibile. în 93 .

. în zonele încălzite la 600.. iar dacă structurile sunt austenito − feritice. faza σ apare (mai greu) după sudare. %Mom = 1. Primele oţeluri duplex realizate au avut compoziţia: %Cm ≤ 0.1. wolframul. prezenţa în structură a feritei asigurându-le niveluri ridicate ale rezistenţei mecanice şi rezistenţei la coroziune.2 % şi %Cum ≤ 2 %. prin realizarea următoarelor etape: γ + α → γ + α + σ → γ + σ.. ferita este faza care se deformează uşor şi ajută la diminuarea nivelului energetic al câmpului de tensiuni care apare datorită sudării) şi dizolvarea elementelor nocive (sulf. vanadiul şi molibdenul împiedică fisurara la cald.4 ore şi răcirea în aer. ca urmare. Fragilizarea prin faza σ se produce atunci când în îmbinările sudate apare faza σ. − prezenţa feritei în structura CUS (într-un conţinut procentual de 3.24.6.. Aceste oţeluri combină bunele proprietăţi ale oţelurilor inoxidabile feritice şi austenitice. prin realizarea următoarelor etape: γ → γ + α → γ + α + σ → γ + σ.. prin realizarea următoarelor efecte: finisarea structurii (ferita cristalizează înaintea austenitei şi împiedică formarea structurilor dendritice grosolane). Si.... 8.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR timp ce manganul.04 %. Oţelurile inoxidabile austenito – feritice sau ferito – austenitice. apariţia fazei σ (sigmatarea) şi fragilizarea care o însoţeşte sunt favorizate de prezenţa unor elemente de aliere ca Mo.. direct din austenită . dacă MB sau CUS au structura complet austenitică. la realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri s-a constatat că structurile realizate în CUS şi ZIT nu mai prezintă raportul unitar al conţinuturilor procentuale de ferită 94 .. ferita are rezistenţa la deformare mai mică decât austenita şi. carbonul etc. Ti şi de procesele de deformare plastică la rece şi pot fi înlăturate aplicând după sudare (sau după operaţiile de prelucrare prin deformare plastică la rece) un tratament termic constând din încălzirea zonei sigmatate la ti ≅ 1000 oC. denumite şi oţeluri duplex.900 oC.) sub formă de compuşi greu fuzibili sau care formează cu fierul sau cu elementele de aliere eutectice greu fuzibile. faza σ apare (mai uşor) în aceleaşi zone. siliciu) şi diminuarea pericolului de formare a eutecticelor uşor fuzibile. iar prezenţa austenitei conferindu-le o bună ductilitate şi tenacitate.4 %) împiedică fisurarea la cald. fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi nichel şi reprezintă o clasă structurală de oţeluri utilizată relativ recent (cu toate că primele oţeluri duplex au apărut încă din 1930) la fabricarea aparaturii tehnologice de presiune şi a construcţiilor sudate. raportul preferat al conţinuturilor procentuale de ferită şi austenită în structura oţelurilor de acest tip este cel unitar (%α ≅ 50 % şi %γ ≅ 50 %).. fixând elementele nocive (sulful.4. %Nim = 4. fosfor. relaxarea tensiunilor mecanice care apar în timpul cristalizării primare a CUS (la temperaturi înalte.5 %. %Crm = 22. compus intermetalic FeCr caracterizat prin duritate ridicată şi fragilitate accentuată. menţinerea la această temperatură o durată τm = 2. Nb..

. %Mom = 3. Rezistenţa la coroziune a oţelurilor duplex din generaţia a doua este mai bună decât a oţelurilor inoxidabile austenitice. iar rezistenţa la tracţiune şi limita de curgere sunt aproximativ de două ori mai mari decât ale oţelurilor inoxidabile austenitice.. spre deosebire de MB.5 % şi %Nm = 0. iar caracteristicile de rezistenţă la coroziune ale îmbinărior sudate sunt nesatisfăcătoare. constatându-se că el îmbunătăţeşte rezistenţa mecanică şi rezitenţa la coroziune şi contribuie la formarea austenitei din ferită la temperaturi ridicate. %Nim = 6. MA cu compoziţie apropiată de a MB se utilizează numai în cazul când se efectuează TT postsudare pentru rectificarea structurilor din CUS şi ZIT.30 % (unele conţinând şi %Wm = 0. • în procesul de sudare se produc fenomene metalurgice de precipitare în CUS şi ZIT a unor faze dure (faze δ. X2CrNiMoN25−7−4. iar sudarea fără MA sau cu pMA scăzute (valori mari ale pMB) nu este recomandată (trebuie evitată).. de tipul unor compuşi intermetalici cu conţinuturi ridicate de crom şi molibden sau nitruri de fier şi/sau de elemente de aliere) care fragilizează structura şi micşorează rezistenţa la coroziune a acesteia.26 %.7.4 % .X3CrNiMoN27−5−2.. respectarea acestei prescripţii asigurând formarea şi menţinerea cantităţii corespunzătoare de austenită în structura CUS. tenacitatea oţelurilor duplex are nivelul situat între nivelurile corespunzătoare oţelurilor inoxidabile austenitice şi feritice. care au în mod obişnuit %Nim = 5.5.15.X2CrNiMoN22−5−3.5. Pentru realizarea unor îmbinări sudate de calitate la realizarea aparatelor tehnologice sau construcţiilor metalice din oţeluri duplex se recomandă a se avea în vedere următoarele aspecte: • pentru a obţine CUS cu caracteristici corespunzătoare...04 %.0.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale şi austenită. 95 . X2CrNiMoCuWN25−7−4.5 %). dar nefiind recomandate pentru echipamentele şi aparatele tehnologice destinate aplicaţiilor criogenice. asigurând menţinerea raportului unitar al conţinuturilor procentuale de ferită şi austenită în zonele caracteristice ale îmbinărilor sudate ale echipamentelor trehnologice sau construcţiilor realizate din astfel de materiale. A doua generaţie de oţeluri duplex a avut compoziţia chimică caracterizată prin %Cm ≤ 0.0 %)... mai ales dacă nu este posibilă aplicarea de TT postsudare.. este necesar ca MA utilizate la sudare să fie supraaliate cu nichel (MA trebuie să aibă %Nim ≅ 9 %. construcţiilor şi echipamentelor care funcţionează la temperaturi superioare temperaturii de –50 oC (în condiţii de frig climatic sau industrial). aşa cum rezultă din următoarele exemple: X2CrNiN23−4. Mărcile de oţeluri comerciale din această clasă structurală corespund integral prescripţiilor prezentate mai înainte.X2CrNiMoCuN25−6−3. %Crm = 24.. oţelurile duplex putând fi utilizate pentru confecţionarea pieselor. %Cum ≤ 2.1.8 %. azotul a fost utilizat pentru înlocuirea parţială a nichelului ca element austenitizant...

având calitatea reglementată de STAS 11523. 10AlCr240 (aparţinând clasei structurale a oţelurilor aliate feritice). rezistenţa la oxidare este conferită oţelurilor de alierea cu crom şi este îmbunătăţită de alierea suplimentară cu siliciu şi aluminiu (elemente care asigură formarea pe suprafetele pieselor realizate din astfel de oţeluri şi exploatate la temperaturi ridicate a unui strat compact şi aderent de oxizi. aşa cum s-a arătat anterior.1100 oC) se utilizează oţelurile refractare (termorezistente) speciale. Al2O3. Pentru aplicaţiile tehnice la care temperaturile de lucru sunt foarte ridicate (550. Pentru această aplicaţie singurele oţeluri care dau rezultate bune sunt oţelurile austenitice crom – nichel tip 15−35. martensitică sau austenitică. 900 oC]. Oţelurile refractare (termorezistente) pot aparţine.) şi barelor forjate. benzi. 15SiNiCr250. în general sub 550 oC). 20−25 sau 25−35. 96 . s-a constatat că apariţia fazelor δ este determinată de menţinerile îndelungate la temperaturi ridicate. ce protejează materialul împotriva oxidării în profunzime). 15SiNiCr200. ţevi prin care circulă hidrocarburi şi care au domeniul temperaturilor de lucru [700 oC.. 20VNiMnCr120.35. O aplicaţie în care alegerea oţelurilor termorezistente ridică probleme interesante o constituie fabricare ţevilor pentru cuptoarele instalaţiilor de piroliză din combinatele petrochimice.. principalele mărci de astfel de oţeluri (simbolizate în acelaşi mod ca şi oţelurile aliate pentru construcţia de maşini cuprinse în STAS 791) sunt: 10AlCr70. vanadiu (care durifică oţelurile prin formarea de carburi stabile. deoarece elementele de aliere difuzează mai uşor în această fază. oţelurile inoxidabile prezintă şi o bună refractaritate (mai ales.6.0. 20VNiWMoCr120 (aparţinând clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice).. wolfram. destinate fabricării produselor prin deformare plastică la cald.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fenomenele de precipitare se produc în principal în zonele feritice ale structurii CUS şi ZIT. cu conţinuturile de carbon %Cm = 0. deoarece. 10AlCr180. 12NiCr250. de tipul Cr2O3. SiO2. molibden.5. sârme etc. iar rezistenţa mecanică la temperaturi ridicate se asigură oţelurilor prin alierea cu crom.. micşorează tendiţa de fragilizare la cald a acestora şi/sau le măresc temperatura de recristalizare primară. nichel. 40SiNiCr250. în funcţie de compoziţia lor chimică. uneia din clasele structurale anterior prezentate: feritică. 12SiNiCr360 şi 10TiAlCrNi320 (aparţinând clasei structurale a oţelurilor aliate austenitice).1. iar precipitarea nitrurilor se produce mai intens dacă MB nu are un conţinut suficient de azot (care să determine formarea şi stabilizarea austenitei) sau dacă nu se folosesc MA supraaliate cu nichel. 8. iar solubilitatea azotului în ferită este mai scăzută decât în austenită. dacă aplicaţiile în care sunt utilizate se caracterizează prin temperaturi de lucru nu prea mari.45 %. table. peste care se manifestă cu intensitate mare fenomenul de fluaj). semifabricatelor laminate finite (profile pline şi fasonate. 12TiNiCr180.

Dependenţa dintre viteza de fluaj şi concentraţia de carbon la oţelurile austenitice crom – nichel tip 15–35 Fig.14. dar nu afectează inadmisibil sudabilitatea acestor oţeluri (cu anumite precauţii tehnologice ţevile pentru cuptoarele instalaţiilor de piroliză pot fi sudate). nichelul asigură acestor aliaje o rezistenţă excepţională la coroziune în medii puternic reducătoare. aceste oţeluri prezintă viteze de fluaj minime şi rezistenţe tehnice de durată (fluaj) maxime şi au tendinţă redusă de carburare în prezenţa mediilor de hidrocarburi (carburarea ţevilor şi. impunând fabricarea ţevilor prin turnare centrifugală. celelalte componente contribuind la creşterea rezistenţei mecanice la cald şi asigurarea unei bune comportări la fluaj. împreună cu siliciul şi aluminiul. Soluţia folosirii unor oţeluri cu %Cm = 0.35.15. Fig. niobiu (%Nbm = 3…5 %). se utilizează aliaje speciale Ni−Cr ( %Nim = 45…70 % şi %Crm = 12….01…0. zirconiu etc. wolfram (%Wm = 3…5 %). siliciu (%Sim < 2 %). 8. fier (%Fem = 2…12 %). ca urmare. titan. 97 . datorită numărului mare de componente aceste materiale sunt denumite superaliaje.14 şi 8.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale având structura de echilibru la ta alcătuită din austenită şi carburi.15. creşterea excesivă a cantităţii de carburi în structură fiind una din principalele cauze care produc degradarea ţevilor). care au în compoziţie şi mici cantităţi de carbon (%Cm = 0..05 %) şi alte elemente de aliere: molibden (%Mom = 2…25 %. aluminiu. Dependenţele dintre rezistenţa tehnică de durată şi concentraţia de carbon la oţelurile austenitice crom – nichel tip 15–35 şi 25–20 Pentru aplicaţiile în care mediul de lucru este foarte agresiv şi/sau temperaturile de lucru sunt ridicate. aşa cum arată diagramele din figurile 8. le asigură o foarte bună rezistenţă la oxidare.45 % a fost adoptată ţinând seama că.0. conţinutul ridicat de carbon diminuează prelucrabilitatea prin deformare plastică a acestor oţeluri.25 %). 8.. iar cromul.

8. % Alte elemente %Mom %Com max.10 %).02 %). niobiul (%Nbm = 0. Superaliajele sunt cunoscute sub denumirile comerciale. durificate prin precipitarea unor compuşi chimici.25…0.12…0...5…5. vanadiul (%Vm = 0. 8.Fe)3Al.015….6. cum ar fi Ni3Nb. conţinuturile de impurităţi ale acestor oţeluri sunt limitate la nivelurile %Sm. 70 55…65 45…50 50…55 42…43 50…55 %Crm 20…23 14…17 15…19 20…23 18…21 12…14 14…15 Compoziţia chimică.02…. cum ar fi aluminiul (%Alm ≥ 0. 0 % 8. ce pasivează produsele (reduc viteza de coroziune uniformă la valori apropiate de 0 mm/an). %Fem = 5…9 % . %Fem = 30…33 %.. fineţea mare şi gradul lor de dispersie ridicat. prin interacţiunea lor timp de 1.%Tim = 2…3 % 10 %Wm = 4…5 %. cu caracteristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8.Ti) sau (Ni.30 %).0…1 1.. %Fem = 17…20 %. %Pm ≤ 0.0…1 %Nbm = 3…4 %. cele mai cunoscute tipuri de aliaje din această clasă fiind: Inconel. Incoloy.8 0 10 % max. %Alm = 4…5 5 % Superaliajele au structura alcătuită din soluţii solide ale componentelor. 0.16 %). a unor pelicule (patine) de oxizi şi sulfat complex de fier.65 %). 58 min. %Pm ≤ 0. cupru (%Cum = 0.060 %). nichel (%Nim ≤ 0.%Sim =1.6…1. %Alm = 0 1 2 1 6% 5. sunt slab aliate cu crom (%Crm = 0. %Sm.5…1.%Sim = 0 0 1 1 3% 3.5 %.0.55 %). tenace şi aderente la suprafaţa produselor.5…5. respectiv.8…1.0. Hastelloy.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabel 8. Pentru a realiza o astfel de comportare. dacă oţelurile sunt livrate 98 .02…. oţelurile aparţinând acestei categorii au concentraţiile de carbon scăzute (%Cm ≤ 0. care se comportă ca nişte straturi autoprotectoare.8.2. prin duritatea. Compoziţiile chimice de bază ale unor superaliaje refractare Denumirea comercială INCONEL 625 INCONEL X 750 HASTELLOY C HASTELLOY X WASPALLOY NIMONIC 901 NIMONIC 105 %Nim min.6…6.04 %. dacă oţelurile sunt complet dezoxidate (calmate) la elaborare.0…2.0.15 %) şi conţin mici cantităţi de elemente care fixează azotul sub formă de nitruri stabile. contribuie la creşterea rezistenţei mecanice. Ni3(Al. 8. 12…15 %Tim = 2…3 %.25 %). Nimonic etc. care.1. %Fem = 3…4 15…17 0. compacte. 18…22 %Tim = 1…1. cu care firmele producătoare le-au lansat pe piaţă. rezistenţă determinată de formarea pe suprafaţa produselor realizate din astfel de oţeluri. zirconiu (Zrm ≤ 0. Oţelurile patinabile Oţelurile din această categorie prezintă rezistenţă ridicată la coroziunea atmosferică.3 ani cu atmosfera înconjurătoare.035 %. molibden (Mom ≤ 0.12 %) şi titanul (%Tim = 0.%Tim = 2…3 1 2 % 4.30….

alezoare.7.) destinate prelucrării prin aşchiere a semifabricatelor şi pieselor din diverse materiale (oţeluri. fie în starea realizată prin laminare obişnuită (cu sau fără TT de normalizare aplicat ulterior laminării). concentraţia fosforului fiind mărită la unele oţeluri (la nivelul %Pm = 0. dornuri. Standardul SR EN 10155 prevede mărcile S235W şi S355W. nicovale pentru forjat. vagoanele de cale ferată. macaralele.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale în altă stare decât cea calmată. îndeplineşte condiţia %Ce ≤ 0. benzi sau profile laminate din astfel de oţeluri sunt construcţiile metalice şi mecanice (supuse în exploatare la coroziune atmosferică la temperatura ambiantă). eventual.06. piatră. aplicarea recoacerii de detensionare ca TT postsudare. poansoane. burghie. cuţite pentru foarfeci. determinat cu relaţia (8. J2 şi K2.. Oţelurile pentru scule Oţelurile din această clasă se utilizează pentru confecţionarea sculelor (cuţite pentru strunjire.15 %). nefiind încă abrogat. cum ar fi: stâlpii pentru reţelele electrice de înaltă tensiune.2. realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri nu ridică probleme tehnologice deosebite.2. matriţe pentru prelucrarea oţelurilor sau maselor plastice. 8. Deoarece conţinuturile de carbon şi alte elemente de aliere sunt scăzute. pentru confecţionarea sculelor de prelucrare prin deformare plastică la rece sau la cald a diferitelor materiale (dălţi. filiere etc. dacă carbonul echivalent. cu conţinut ridicat de fosfor (%Pm = 0. 99 .0.3).15 %). oţelurile SxxxW se pot livra în clasele de calitate J0.). fonte. rabotare şi mortezare. oţelurile din această categorie prezintă o bună sudabilitate. Semifabricatele din astfel de oţeluri se livrează fie în starea obţinută prin laminare normalizantă. deoarece acesta poate participa ca element activ la formarea peliculelor de pasivare. materiale plastice etc. iar S355W se poate livra şi în varianta S355WP. 8. lemn. semnificaţiile simbolurilor fiind cele precizate în scap.. prevede mărcile RCA 370 şi RCB 510.44 %. Principalele aplicaţii tehnice în care se utilizează semifabricatele sub formă de table. freze.. Caracteristicile fizico − mecanice şi tehnologice ale oţelurilor din această categorie sunt similare celor ale oţelurilor de uz general echivalente din punctul de vedere al mărcii şi clasei de calitate. iar produsele realizate din acestea nu se tratează termic. iar dacă condiţia nu este îndeplinită se recomandă sudarea cu preîncălzire şi. iar conţinuturile de impurităţi sunt limitate. iar STAS 500/3 care reglementează acelaşi domeniu. tarozi. structurile portante şi de închidere ale halelor industriale şi unele recipiente sub presiune.06…0.

ceea ce impune ca. Oţelurile carbon pentru scule Oţelurile din această categorie au concentraţia de carbon ridicată (%Cm = 0.) şi pentru realizarea elementelor active (care trebuie să prezinte durabilitate ridicată) ale instrumentelor de măsurare şi verificare a dimensiunilor pieselor (rigle. Fiind în marea majoritate oţeluri hipereutectoide. structura lor de echilibru la ta este alcătuită din perlită şi 100 . • oţelurile trebuie să-şi menţină duritatea ridicată şi în urma încălzirii lor datorită frecărilor ce apar între scule şi semifabricatele sau piesele supuse prelucării. ace de trasare. astfel ca zona de la suprafaţa sculelor durificată prin călire să fie suficient de extinsă (adâncă) şi să permită ascuţirea repetată a acestora. scap.2.65. ţinând seama că duritatea martensitei creşte odată cu concentraţia de carbon a oţelului supus călirii (v. calibre etc.1.1. maşinile agricole etc. pentru fabricarea unor piese rezistente la uzare (de la maşinile textile..ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR punctatoare. 8. fără apariţia unor fenomene nedorite de fisurare sau rupere fragilă). care pot fi formulate astfel: • oţelurile trebuie să prezinte duritate ridicată (mai mare decât duritatea materialelor semifabricatelor sau pieselor care se se prelucrează cu sculele confecţionate din ele) şi tenacitate suficientă (pentru ca tăişurile şi corpul sculelor să poată prelua solicitările mecanice la care sunt supuse în timpul utilizării lor pentru prelucrarea semifabricatelor sau pieselor. duritatea ridicată se asigură prin aplicarea unui TT final de călire martensitică a sculelor. pentru fabricarea unor unelte şi instrumente de lucru (şurubelniţe.2). • oţelurile trebuie să aibă o bună călibilitate.2). vârfuri de centrare pentru maşini – unelte. şublere.)..). 5. scule de tragere la rece a materialelor metalice etc. oţelurile pentru scule să fie (de obicei) hipereutectoide. fără ca duritatea tăişurilor să se micşoreze inadmisibil. deoarece încălzirile sculelor călite martensitic au efectele unor reveniri. ferăstraie pentru lemn. micrometre. 5.25 %) şi conţinuturile de impurităţi limitate la nivelurile corespunzătoare oţelurilor de calitate.2. scap. chei fixe. instrumente chirurgicale etc. 7.4). scap. • oţelurile trebuie să prezinte sensibilitate redusă la deformare şi/sau fisurare prin călire şi să aibă tendinţă mică de decarburare superficială în timpul prelucrărilor şi TT la care sunt supuse în procesul tehnologic de realizare a sculelor (deoarece micşorarea concentraţiei carbonului în stratul superficial diminuează călibilitatea şi capacitatea de călire – v. În corelaţie cu destinaţia lor.). oţelurile din această clasă trebuie să corespundă mai multor condiţii generale. se impune ca oţelurile să prezinte o bună stabilitate la revenire şi/sau să fie aliate cu elemente care să le asigure durificarea secundară (v.7.

• sculele realizate din astfel de oţeluri au duritatea (după TT final) 55. principalele mărci de oţeluri sunt: OSC7.0 %)..2 (de exemplu. Oţelurile din această categorie au calitatea reglementată prin STAS 1700.. care conferă oţelurilor o bună prelucrabilitate prin deformare plastică şi prin aşchiere. tabelul 4. simbolul OSC10 corespunde unui oţel carbon pentru scule având concentraţia masică medie de carbon %Cm = 1. pentru obţinerea unei structuri cu martensită de revenire (v. pentru finisarea granulaţiei şi obţinerea unei structuri cvasieutectoide (fără reţea de cementită secundară). scap.3. în procesul tehnologic de realizare a sculelor din astfel de oţeluri se pot include următoarele TT: • normalizarea (v. După aducerea la configuraţia dorită. eventual. • călibilitatea acestor oţeluri corespunde unui indice J 5 – 55/60. limitarea vitezelor de aşchiere şi/sau răcirea sculelor în cursul utilizării lor pentru diverse prelucrări).. OSC11 şi OSC12.5). care se menţine numai dacă acestea nu se încălzesc (în timpul utilizării) la temperaturi mai mari de 150.200 oC. bine detensionată şi cu duritate ridicată (55..200 oC).Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale cementită secundară (dispusă sub formă de reţea la marginea formaţiunilor perlitice – v. • recoacerea de globulizare a cementitei (v.. pentru creşterea durităţii şi. 101 . călire la temperaturi scăzute. încadrarea lor în condiţiile generale anterior formulate se prezintă astfel: • oţelurile prezintă sensibilitate ridicată la decarburarea superficială şi la fisurarea prin călire. Semifabricatele din astfel de oţeluri se realizează prin deformare plastică la cald şi se livrează în starea structurală (cu perlită globulară) conferită de aplicarea unui TT de recoacere de globulizare a cementitei (numită şi recoacere de înmuiere).60 HRC).60 HRC... sculele realizate din astfel de oţeluri se supun unui TT final alcătuit din: • călire martensitică. Deoarece creşterea concentraţiei masice de carbon şi aplicarea de TT sunt singurele căi de acţiune pentru asigurarea caracteristicilor de utilizare ale acestor oţeluri. OSC10..3). OSC8. Gradul moderat de îndeplinire a condiţiilor limitează utilizarea acestor oţeluri la fabricarea sculelor cu forme simple şi dimensiuni caracteristice nu prea mari şi impune o serie de restricţii privind regimurile tehnologice de lucru cu sculele confecţionate din astfel de oţeluri (de exemplu. • revenire joasă (la ti = 150. scap.2). 6. pentru obţinerea unei structuri martensitice cu conţinuturi minime de austenită reziduală. 6.3. pentru obţinerea unei structuri cu perlită globulară.2. 6. 8. semnificaţia simbolurilor fiind cea precizată în scap. Pentru îndeplinirea condiţiilor generale anterior formulate.5). OSC9. scap.

1.0 %)..0 %). Ca şi a oţelurile de tipul precedent.2...5.3 %) şi manganul (%Mnm = 0.60 %.. %Sm ≤ 0. 8. vanadiul (%Vm = 0.0... putându-se distinge tipurile prezentate în continuare. care recomandă o simbolizare similară celei utilizate de STAS 791 pentru oţelurile aliate destinate pieselor pentru construcţia de maşini..200 oC).0. nichelul (%Nim = 1.12.. 105MnCrW11.8 %).15. bine detensionată şi cu duritate ridicată (58. molibdenul (%Mom = 0. conţinuturile de impurităţi limitate la nivelul %Pm. wolframul (%Wm = 0.1.2.7. 31VCr8. 36VSiWMnCr53. 105CrW20 şi 117VCr6. 8.2.. 100VMoCr52..4.7..8. principalele mărci fiind: 90VMn20.25.1..03 % şi sunt slab sau mediu aliate cu elemente ca wolframul (%Wm = 1. Oţelurile aliate pentru scule Oţelurile din această categorie au compoziţia chimică corelată cu destinaţia şi caracteristicile de utilizare ale sculelor care se confecţionează din ele. pentru obţinerea unei structuri cu martensită de revenire.2 %). ce corespund unor oţeluri aliate din clasa structurală ledeburitică (cu structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi carburi primare şi secundare).. Oţelurile aliate pentru scule aşchietoare...2 %).0 %).. conţinuturile de impurităţi limitate la nivelul %Pm.65 HRC). molibdenul (%Mom = 0.. cum ar fi cromul (%Crm = 1.2.1.6.2. 31VMoCr29. mediu sau înalt aliate cu diverse elemente.2....2 %) şi manganul (%Mnm = 0. Semifabricatele din aceste oţeluri sunt realizate prin deformare plastică la cald şi sunt livrate în starea structurală (cu perlită globulară) obţinută prin aplicarea unei recoaceri de înmuiere...8. cromul (%Crm = 0. pentru diminuarea conţinutului de austenită reziduală din structură) şi revenire joasă (la ti = 150. TT final la care sunt supuse sculele confecţionate din astfel de oţeluri este alcătuit (ca şi în cazul sculelor din oţeluri carbon) din călire martensitică (urmată uneori de călire la temperaturi scăzute..7.1.. scule (rezistente şi foarte rezistente la uzare) de prelucrare prin deformare plastică la rece şi instrumente de măsurare sau verificare au concentraţiile de carbon ridicate (%Cm = 0.8 %).03 % şi sunt slab. unelte de mână şi scule de prelucrare prin deformare plastică la cald au concentraţiile de carbon %Cm = 0.2. siliciul %Sim = 0.1 %)...1.8. ce corespund unor oţeluri aliate (hipereutectoide) din clasa structurală perlitică (cu structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi carburi secundare) şi 155MoVCr115.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8..2. Oţelurile aliate pentru scule rezistente la şoc. Calitatea acestor oţeluri este reglementată de STAS 3611.00 %).. vanadiul (%Vm = 0..1. 55MoCrNi10 şi 55VMoCrNi17..0 %).2.4. 165VWMoCr115 şi 200Cr115. calitatea şi simbolizarea acestor oţeluri sunt reglementate de STAS 3611.2..4. 90VCrMn20.2 %).2.8. oţelurile de acest 102 .1. %Sm ≤ 0.. care cuprinde ca principale mărci: 30VCrW85.

1. deoarece la aceste oţeluri aliate se manifestă fenomenele de stabilitate la revenire şi de durificare secundară).. urmat de un număr convenţional (fără semnificaţie privind compoziţia sau caracteristicile oţelurilor).5... Rp2.9 %. 8.5 % şi %Mom = 2.. Pornind de la această reţetă s-au dezvoltat toate variantele de oţeluri rapide utilizate în tehnică: • oţelurile economice.. cu compoziţia: %Cm = 0.3.65 HRC) până la temperaturi de 600.0. 103 . %Crm = 3. %Vm = 1.. cu următoarea compoziţie: %Cm = 0..2... %Vm = 2...550 oC).5 %. Rp10 şi Rp11..8... la ti = 500.78 %.650 oC. Oţelurile rapide sunt destinate în principal confecţionării sculelor aşchietoare care permit prelucrarea cu viteze mari de aşchiere a materialelor metalice.. • oţelurile aliate suplimentar cu molibden (pentru a înlocui parţial wolframul.2.. %Wm = 2.2. Compoziţia chimică de bază a oţelurilor rapide corespunde mărcii Rp3: %Cm = 0.0.70.5.4. concentraţii minime de wolfram şi aliate suplimentar cu molibden (care suplineşte lipsa wolframului). cum ar fi nichelul şi manganul) este dictată la oţelurile de acest tip de necesitatea obţinerii unor scule cu tenacitate ridicată (rezistente la şocuri mecanice sau termice repetate) şi care să nu se decarbureze uşor în cazul utilizării lor (la temperaturi ridicate) pentru prelucrarea prin deformare plastică la cald a materialelor metalice.. deoarece structurile obţinute prin TT final aplicat acestor scule îşi menţin duritatea ridicată (60. deoarece se obţine o structură (cu martensită de revenire) instabilă..1.18 %.. marca reprezentativă fiind Rp9.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale tip aparţin clasei structurale a oţelurilor aliate (hipoeutectoide) perlitice (cu structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi ferită). %Crm = 3. iar încălzirile la care sunt supuse sculele în timpul utilizării (pentru deformarea plastică la cald a materialelor metalice) echivalează cu aplicarea unor reveniri înalte.05 %.. pentru obţinerea unei structuri (apropiată de echilibru) cu sorbită de revenire şi duritatea 40... Oţelurile de acest tip au calitatea reglementată de STAS 7382 şi se simbolizează folosind grupul de litere Rp..2. %Crm = 3. principalele mărci fiind Rp1.5 %.4. Rp3..05 %.7.... la sculele confecţionate din astfel de oţeluri nu se recomandă aplicarea TT de călire martensitică + revenire joasă... ce produc transformări structurale (trecerea martensitei de revenire în sorbită de revenire) însoţite de modificări dimensionale (nepermise) şi de micşorarea durităţii... Rp5..0. element de aliere scump). Rp4.50 HRC (menţinută la acest nivel ridicat.. marca reprezentativă fiind Rp11. Utilizarea unor concentraţii relativ mici de carbon (ca şi alierea cu unele elemente.0..2 %.95.4. cu concentraţii mai ridicate de carbon.2.0 %.5 %.5.5.. %Wm = 1.5 % şi %Vm = 1. Rp9.5.2 % şi %Mom = 8. %Wm = 17.95. Sculele confecţionate din acest tip de oţeluri se supun unui TT final de îmbunătăţire (călire martensitică urmată de revenire înaltă..5 %.3.1.

cu compoziţia: %Cm = 0. scap. Lingourile cu această structură se supun forjării (la cald) pentru distrugerea scheletului ledeburitic şi sfărâmarea carburilor primare pe care acesta le conţine şi apoi unei recoaceri de înmuiere. Fig. de tipul celei prezentate în micrografia din figura 8. Microstuctura oţelurilor rapide după călirea de la ti = 1200. %Wm = 9.. o parte din elementele de aliere se separă din austenită sub formă de carburi..1300 oC 104 Fig. cu duritate ridicată (numită hardenită). deoarece austenita din structura la ti conţine concentraţii mari de elemente de aliere dizolvate. Lingourile obţinute în condiţii industriale (răcite rapid la solidificare) prezintă la ta.16.. • 2. 7... cu martensită de revenire fină şi carburi globulare uniform distribuite în aceasta.6 %. Microstructura sculelor din oţeluri rapide după TT final . aşchiere etc. marca reprezentativă fiind Rp1. semifabricatele cu această stare structurală se pot prelucra (prin deformare plastică la cald..16. structura de echilibru la ta a lingourilor turnate din astfel de oţeluri şi răcite foarte lent fiind alcătuită din perlită sorbitică.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • oţelurile aliate suplimentar cu cobalt (element care măreşte vrc şi temperaturile caracteristice Ms şi Mf ale oţelurilor şi permite simplificarea TT final al sculelor). Oţelurile rapide aparţin clasei structurale a oţelurilor aliate ledeburitice..4.. semifabricatele obţinute după aceste operaţii având structura alcătuită din perlită globulară şi carburi primare. aşa cum se poate observa pe micrografia prezentată în figura 8.. %Crm = 3.) pentru obţinerea sculelor cu configuraţia şi dimensiunile dorite. deoarece oţelurile rapide au temeratura Ms << ta..0.0 %.. o structură alcătuită din austenită..2.5 % şi %Com = 5. 6.. TT final la care sunt supuse sculele din oţeluri rapide este alcătuit din: • călire martensitică (într-un singur mediu. 8. în cursul încălzirii şi menţinerii la ti.5 %.580 oC. carburi secundare şi un schelet ledeburitic (v.9.. Ms << ta şi în urma călirii se obţine o structură alcătuită din austenită şi carburi primare... repetarea revenirii conducând la diminuarea cantităţii de austenită netransformată şi obţinerea unei structuri finale.17.4 cicluri de revenire la ti = 530. scap. stabilitatea austenitei scade (Ms creşte) şi aceasta se transformă în martensită foarte fină. %Vm = 2.4.1.5. 8. întreruptă sau în trepte – v.1300 oC.17..5).10 %. carburi secundare şi un schelet ledeburitic.3) de la ti = 1200..

8. pentru durificarea superficială suplimentară a acestora.18. Oţelurile destinate pieselor turnate trabuie să prezinte proprietăţi de 105 . Influenţa temperaturii de revenire asupra durităţii sculelor din oţeluri rapide În legătură cu TT final al sculelor din oţeluri rapide trebuie evidenţiate şi următoarele aspecte: • tratamentul poate fi simplificat. piese cu dimensiuni şi mase mari etc. pentru multe aplicaţii tehnice (piese cu configuraţii complicate.6.). mai ales la sculele realizate din oţeluri rapide aliate suplimentar cu cobalt. Diagrama TT final al sculelor realizate din oţeluri rapide Fig.). interval mare de solidificare. Alte oţeluri cu destinaţii sau caracteristici speciale 8. 8.19. • tratamentul de revenire se face în mod frecvent prin încălzirea sculelor în băi de săruri topite. deoarece oţelurile au proprietăţi de turnare mai slabe decât fontele (temperatură ts ridicată.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Diagrama TT final al sculelor din oţeluri rapide este prezentată în figura 8. iar modul în care ti la revenire influenţează duritatea sculelor este descris de diagrama din figura 8.1. Oţelurile pentru piese turnate Piesele turnate din oţel se obţin mai greu decât cele din fontă. fluiditate scăzută etc.18 . 8. caz în care se poate realiza simultan şi un tratament termochimic de cianurare (v.8.8. pentru transformarea austenitei în martensită şi se aplică apoi un singur ciclu de revenire. dacă. 19. se face o călire la temperaturi scăzute (la tco < −70 oC).) utilizarea semifabricatelor turnate din oţel rămâne soluţia agreată şi în prezent aproape 20 % din totalul semifabricatelor folosite pentru obţinerea diverselor produse sunt realizate prin turnare din diferite mărci de oţeluri. Cu toate acestea. scap 6. Fig. după ciclul primar de călire.4.

se utilizează oţeluri slab aliate cu Mn..25 %. în prezent simbolizarea oţelurilor de uz general pentru piese turnate se face cu ajutorul a două numere.. Pe lângă oţelurile de uz general.25 % şi adâugându-se litera W la simbolul mărcii (de exemplu. • oţelurile de înaltă rezistenţă pentru construcţii mecanice şi metalice au calitatea reglementată de SR ISO 9477 şi sunt oţeluri carbon sau aliate destinate realizării semifabricatelor turnate care se supun TT de normalizare + revenire sau de călire + revenire înaltă (îmbunătăţire) în vederea asigurării unor caracteristici mecanice ridicate: Re sau Rp0.2 = 410…840 N/mm2 şi Rm = 620…1030 N/mm2. Cr-Mo. %Sm ≤ 0. aceste oţeluri se simbolizează la fel ca şi oţelurile nealiate turnate şi au compoziţia chimică stabilită de producător astfel încât să fie satisfăcute cerinţele privind caracteristicile mecanice (de exemplu. noul sistem de simbolizare reglementat prin SR EN 10027 prevede la fiecare marcă de oţel posibilitatea de a fi utilizat şi ca oţel pentru piese (semifabricate) turnate. deoarece principala condiţie impusă se referă la asigurarea caracteristicilor mecanice.550 N/mm2. Cr-Mn-Si. slab sau mediu aliate. cu Re ≥ 200 N/mm2 şi Rm ≥ 400 N/mm2).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR turnare acceptabile şi să asigure caracteristicile mecanice impuse de condiţiile de solicitare ale acestor piese. oţelul G 230−450 este un oţel pentru piese turnate cu Re ≥ 230 N/mm2 şi Rm ≥ 450 N/mm2).. Oţelurile de uz general pentru piese turnate sunt de două tipuri: • oţelurile nealiate pentru construcţii au calitatea reglementată de SR ISO 3775. Cr-Ni-Mo. Cr-Mn.340 N/mm2 şi Rm = 400. Principala condiţie care se impune oţelurilor pentru piese turnate o constituie asigurarea caracteristicilor mecanice cerute de aplicaţia în care sunt utilizate şi.4 şi 8.. OTA17MoCr13 106 .5). urmat de simbolul (alcătuit conform prescripţiilor din STAS 791) oţelului aliat respectiv (de exemplu. marca G 200−400W corespunde unui oţel nealiat sudabil. tabelele 8. reprezentând valorile minime ale limitei de curgere Re şi rezistenţei la tracţiune Rm (de exemplu. au plasticitatea şi tenacitatea garantate prin prescrierea unor valori minime pentru coeficientul de gâtuire Z sau energia de rupere KV. ca urmare. caz în care simbolul mărcii are ataşată la început litera G (v. ca urmare. la oţelurile sudabile prescriindu-se %Cm ≤ 0. se utilizează netratate termic şi pot fi elaborate cu sau fără asigurarea sudabilităţii. aceste oţeluri au caracteristicile minime de rezistenţă mecanică încadrate în limitele Re = 200. În principiu. cu calitatea reglementată de STAS 9277 şi simbolizate cu grupul de litere OTA.035 %). orice oţel poate fi utilizat şi pentru obţinerea pieselor turnate şi. sunt oţeluri cu %Cm ≤ 0. cu conţinuturile de impurităţi limitate la nivelul %Pm. se folosesc în practică şi oţeluri pentru piese (semifabricate) turnare cu destinaţie precisă: • oţelurile turnate pentru armături (robinete).

17 %.4 %). • oţelurile inoxidabile turnate în piese sunt oţeluri înalt aliate ferito−martensitice sau austenitice de tipul celor prezentate în scap 8. mangan şi. aceste oţeluri au calitatea reglementată de STAS 12403 şi se simbolizează la fel ca oţelurile de tipul precedent. cu concentraţia masică medie de carbon %Cm = 0.25 %. Oţelurile pentru arcuri Aceste oţeluri sunt destinate realizării arcurilor şi elementelor elastice utilizate în construcţia de maşini. concentraţia masică medie a nichelului fiind %Nim = 3. crom.3 %).6.17 %. la care se garantează o anumită valoare a energiei de rupere KV la –60 oC.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale este un oţel turnat pentru armături. Cr. Mo. • oţelurile turnate în piese rezistente la temperaturi scăzute sunt oţeluri cu %Cm ≤ 0.21 %. elementul de aliere principal. având concentraţia masică medie %Crm = 1. adăugându-se la sfârşitul simbolului litera R (de exemplu. cu wolfram şi nichel. Mo şi Cr.8. iar T17VMoCr14 este un oţel cu %Cm ≤ 0.09 % şi aliat cu Mo. fiind %Crm = 1. aliat cu Mo şi Cr. Mo.45 %. stabilitate în timp a caracteristicilor mecanice în condiţiile de temperatură şi mediu de lucru specifice aplicaţiilor în care sunt utilizate. Arcurile şi elementele elastice confecţionate din aceste oţeluri se supun unui TT final alcătuit din călire 107 . cu menţiunea că în faţa simbolului se scrie litera T (de exemplu. sunt destinate realizării semifabricatelor turnate pentru piesele care lucrează la temperaturi ridicate (sub 575 oC) şi se simbolizează similar oţelurilor de tipurile precedente (de exemplu. Pentru a corespunde destinaţiei oţelurile din această categorie trebuie să prezinte limită de elasticitate (curgere) ridicată (v. cromul fiind elementul de aliere principal. uneori. nealiate sau slab aliate cu siliciu.2.0 %). aceste oţeluri au calitatea reglemntată de STAS 12404. Cr şi Ni. V (elemente care îmbunătăţesc comportarea la fluaj). 3. aliat cu V. aceste oţeluri au calitatea reglementată de STAS 10718 şi se simbolizează la fel ca oţelurile inoxidabile livrate sub formă de semifabricate prelucrate prin deformare plastică. Cele mai utilizate oţeluri din această categorie sunt oţelurile hipoeutectoide cu %Cm > 0.scap. cu %Cm = 0. • oţelurile turnate în piese destinate să lucreze la temperaturi ridicate sunt oţeluri cu %Cm ≤ 0. concentraţia masică medie a cromului. T9MoCrNi30R este un oţel pentru piese turnate destinate să lucreze la temperaturi scăzute. slab aliate cu Mn. nealiate sau aliate cu Cr. T21 este un oţel nealiat cu %Cm ≤ 0. 8.35 %. Ni. T15NiCr180 este un oţel inoxidabil austenitic de tip 18−8 pentru piese turnate). vanadiu.4). dispozitive şi aparate. rezistenţă mare la oboseală şi sensibilitate redusă la fisurare în prezenţa concentratorilor de tensiuni şi o bună prelucrabilitate prin deformare plastică.

motiv pentru care.) ale rulmenţilor..3.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR martensitică.6. RUL1V.65 %. există tendinţa înlocuirii acestora cu oţelurile slab aliate Cr−V sau Cr−Mn. scap. arcurile şi elementele elastice se confecţionează din oţeluri refractare sau din oţeluri rapide pentru scule..020 % şi %Pm ≤ 0. pentru creştera călibilităţii (impusă de realizarea componentelor rulmenţilor de mari dimensiuni) se poate apela la alierea suplimentară cu mangan (%Mnm = 0.1. RUL2V şi RUL3V. iar pentru îmbunătăţirea purităţii se poate utiliza tratarea în vid a oţelurilor la elaborare. scap. Oţelurile pentru rulmenţi Oţelurile din această categorie sunt utilizate la confecţionarea elementelor active (inele.80 %). bile.. Oţelurile pentru rulmenţi utilizate curent au %Cm = 0. a căror compoziţie chimică (încadrată în prescripţiile prezentate anterior) este diferenţiată pentru asigurarea următoarelor caracteristici de călibilitate (v.. în prezent.10 %. dacă oţelurile sunt tratate în vid la elaborare.1. 8. iar 60Si15A este un oţel aliat pentru arcuri.5 %.1). urmat de un număr convenţional (fără semnificaţie precizată) şi. de exemplu.. role etc. o bună rezistenţă la uzare şi o bună rezistenţă la oboseala de contact (produsă de solicitările variabile datorate contactului intermitent al inelelor cu bilele sau rolele rulmenţilor).8. simbolizarea lor cuprinzând grupul de litere RUL. cu concentraţia masică medie de carbon %Cm = 0.35 %) şi molibden (%Mom = 0. OLC65A este un oţel nealiat de calitate pentru arcuri. Pentru confecţionarea arcurilor şi elementelor elastice care lucrează în medii corosive se utilizează oţelurile inoxidabile (v. au conţinuturile de impurităţi drastic limitate (%Sm ≤ 0..2): J 6 – 61/62 la 108 .027 %) şi sunt slab aliate cu crom (%Crm = 1.45. cu concentraţia masică medie a elementelor de aliere %Cm = 0. simbolul mărcilor de oţel utilizate pentru confecţionarea arcurilor sau elementelor elastice fiind urmat de litera A. 6.60 % şi %Sim = 1.20.1.65 %). 6. eventual.5). iar dacă temperaturile de lucru sunt ridicate..90. Datorită destinaţiei..4. oţelurile cu siliciu au însă tendinţă mare de decarburare şi de formare a unor defecte superficiale în timpul prelucrării prin deformare plastică la cald. Influenţa cea mai puternică asupra elasticităţii acestor oţeluri o are siliciul (dizolvat în ferită). scap. urmată de revenire medie (la ti = 370…500 oC – v.95. 8. de litera V. aceste oţeluri trebuie să asigure caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate. principalele mărci de oţeluri pentru rulmenţi sunt RUL1. Oţelurile pentru arcuri au calitatea reglementată de STAS 795.0. RUL2. Oţelurile din această categorie au calitatea reglementată de STAS 1456/1 şi STAS 11250.

6. având structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi cementită secundară (dispusă sub formă de reţea la marginea formaţiunilor perlitice). elemente active pentru concasoare şi utilaje miniere etc. produse prin acţiunea unor solicitări dinamice (şocuri) de contact. 8.3 % şi 109 . bine detensionată şi cu duritate ridicată). la aceste piese se asigură durificarea prin aplicarea unui TT final de călire superficială (călire CIF – v. scap. scap. De asemenea. ca TT finale. funcţionare intermitentă şi condiţii necorespunzătoare de ungere. şenile pentru tractoare.6.2). sunt oţeluri austenitice înalt aliate cu mangan.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale mărcile RUL1 şi RUL1V.8. ca TT aplicate în cursul fabricării. se utilizează în prezent oţelurile (nealiate sau slab aliate) pentru îmbunătăţire. de mare intensitate şi repetate. Oţelurile din această categorie.3). dinţi pentru cupele excavatoarelor. la aceste piese se asigură durificarea superficială prin aplicarea unui TT final de carburare (v. pentru astfel de aplicaţii folosirea oţelurilor durificate prin calire martensitică nu dă rezultate corespunzătoare. datorită lipsei de tenacitate ce le caracterizează. cu capacităţi mari de încărcare.4. urmată de călirea la temperaturi scăzute (pentru eliminarea austenitei reziduale şi asigurarea stabilităţii dimensionale a elementelor rulmenţilor) şi de revenirea joasă (pentru obţinerea unei structuri cu martensită de revenire. şi călirea martensitică (pentru durificarea elementelor componente ale rulmenţilor). cu compoziţia chimică caracterizată de %Cm = 0. Pentru confecţionarea inelelor rulmenţilor de mari dimensiuni. J 13. Oţelurile pentru rulmenţi se încadrează în clasa structurală a oţelurilor aliate perlitice (hipereutectoide). 6.9…1. denumite şi oţeluri Hadfield (după numele metalurgului englez care le-a conceput în 1882).5 – 61/62 la mărcile RUL2 şi RUL2V şi J19 – 61/62 sau J 31 – 61/62 la marca RUL3V. în procesele tehnologice de fabricare a acestor componente incluzându-se aceleaşi TT ca şi la sculele din oţeluri carbon şi aliate (hipereutectoide): normalizarea (pentru finisarea granulaţiei şi obţinerea unei structuri cvasieutectoide) şi recoacerea de globulizare a cementitei (pentru asigurarea unei structuri cu perlită globulară). cu capacităţi mari de încărcare şi supuse la şocuri mecanice în cursul exploatării.4.) supuse în exploatare unor procese intense de uzare. Semifabricatele utilizate la confecţionarea elementelor (pieselor) componente ale rulmenţilor se realizează prin deformare plastică la cald. se utilizează în prezent oţelurile aliate Cr – Ni sau Cr – Mo pentru cementare. Oţelurile rezistente la uzare şi tenace Oţelurile din această categorie se utilizează la confecţionarea unor piese (lame pentru buldozere. pentru confecţionarea inelelor rulmenţilor de mari dimensiuni.

datorită ecruisării superficiale puternice pe care le-o produce acţiunea unor astfel de scule.9 se realizează la oţelurile maraging prin aplicarea următoarelor TT: • călirea de la o temperatură ti superioară temperaturii de 732 oC. 8. diverse cantităţi de nichel. la care structura acestor oţeluri devine complet austenitică. care îşi autoadaptează proprietăţile în funcţie de condiţiile de utilizare). austenita este ecruisată. eventual. T100MoMn130 şi T130MoMn135.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Mnm = 11…14 %. Mn)3C. În cursul utilizării pieselor confecţionate din aceste oţeluri. pentru menţinerea structurii monofazice austenitice (cu plasticitate şi tenacitate ridicate) până la ta. pentru îmbunătăţirea unor proprietăţi de utilizare. Starea structurală corespunzătoare realizării caracteristicilor mecanice precizate în tabelul 8. la care se pot adăuga. ca urmare a producerii unor fenomene de descompunere a soluţiilor solide suprasaturate prezente în structura acestora. urmată de răcirea rapidă.1100 oC.. În această categorie se încadrează oţelurile inoxidabile martensitice cu durificare prin precipitare (oţelurile PH – preciptation hardening).. simbolizarea lor făcându-se la fel ca la oţelurile aliate pentru piese turnate. cu formarea unor precipitate disperse cu mare efect de durificare structurală. pentru dizolvarea carburilor în austenită.9. prelucrarea lor prin aşchiere cu scule metalice nefiind posibilă. molibden etc. crom. având caracteristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8. constând din încălzirea şi menţinerea la ti = 1050. Piesele confecţionate din astfel de oţeluri se supun unui TT de călire de punere în soluţie. T130Mn135.5. T100NiMn130. prin călire (răcire rapidă de la ti). prelucra sau fasona cu scule abrazive. prezentate în scap. 8.6. Piesele din astfel de oţeluri se obţin numai prin turnare şi se pot. stabilitatea sa se micşorează şi se produce transformarea ei în martenstă.1. T120CrMn130 . Calitatea oţelurilor din această categorie este reglementată de STAS 3718. Structura de echilibru la ta a acestor oţeluri este alcătuită din austenită aliată cu mangan şi carburi de tipul (Fe. însoţită de creşterea durităţii şi rezistenţei la uzare a pieselor (aceste oţeluri se comportă ca nişte materiale inteligente.8. Oţelurile cu rezistenţă mecanică foarte ridicată Aceste oţeluri aparţin clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice şi se caracterizează prin capacitatea de a realiza caracteristici mecanice ridicate.2 şi oţelurile cu îmbătrânire martensitică (oţelurile maraging). principalele mărci de oţeluri din această categorie sunt: T105Mn120. datorită deformării plastice superficiale provocate de solicitările mecanice de contact la care sunt supuse. 110 .

6 0.0 8.3 0. %Mnm < 0. A.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale austenita suferă o transformare fără difuzie (transformare martensitică).0 8. %Sm . în starea structurală realizată prin călire.3 0. piesele şi componentele de aparatură tehnologică realizate din astfel de oţeluri pot fi supuse prelucrărilor prin deformare plastică. semifabricatele.1 1480 1410 12 55 18Ni250 18.0 11. austenita ⇒ martensită la traversarea temperaturii Ms ≡ Msr ≅ 240 oC. la această marcă de oţel. mai ales dacă operaţia de sudare este efectuată după realizarea TT de călire şi îmbătrânire la construcţia sudată. transformări locale ale martensitei în austenită şi micşorarea durităţii şi caracteristicilor de rezistenţă mecanică ale oţelurilor (înmuierea oţelurilor prin supraîmbătrânire).1%.7 5.2 0. înlocuieşte Co).4 1340 1260 14 60 12.2 0.5 3. se realizează în fâşiile în care ciclurile termice de sudare se caracterizează prin temperaturi care asigură apariţia în structură a austenitei 111 . la o temperatură ti = 480. Principalele probleme care apar la sudare.0 5. Marca oţelului Compoziţia chimică Sudabilitatea oţelurilor maraging este bună.1 2500 2460 5 25 18Ni350 18.1 2500 2460 5 25 17Ni 17. austenita se transformă în martensită plastică.485 oC.8 0.01 % * Conţinutul de Cr (care.2 4.9. %Pm < 0.. Rp0. Compoziţia chimică şi caracteristicile mecanice ale oţelurilor maraging Caracteristicile mecanice R m.8 1.6 1.5 8. Tabelul 8. martensita ⇒ austenită la depăşirea temperaturii Ms ≡ Msi ≅ 600 oC.0 0. deoarece în timpul răcirii CUS şi ZIT după sudare. structura care rezultă fiind o martensită (soluţie solidă suprasaturată având ca solvent Feα) cu conţinut scăzut de carbon. %Nim %Com %Mom %Tim %Alm N/mm2 N/mm2 % % 18Ni200 18.1 1700 1620 6 30 3. care determină creşteri locale ale concentraţiei de Ni.1 1700 1620 6 35 18Ni300 18. Z.03 %.2 0.0* 12−5−3 La toate oţelurile %Cm < 0.1%.0 4. care prezintă caracteristici bune de plasticitate şi tenacitate.1 1970 1930 6 30 18Ni350 17. o durată de menţinere aleasă convenabil pentru precipitarea în structura martensitică a fazelor durificatoare dorite.. sunt: • înmuierea ZIT. aşchiere şi/sau sudare.5 3.6 0. iar la încălzire. cu tendinţă redusă de fisurare.4 0.0 10.7 0. • durificarea prin precipitare (îmbătrânire). %Sim < 0.8 4.2. în mod obişnuit se activează precipitare compuşilor intermetalici MoNi3 şi TiNi3 (cu efect durificator maxim) şi se limitează duratele de îmbătrânire pentru a se evita apariţia precipitatelor de tip Fe2Mo (fără nichel). transformarea martensitică a acestor oţeluri este reversibilă şi se caracterizează printr-un decalaj important între valorile temperaturii caracteristice Ms la realizarea transformării directe (la răcire) şi inverse (la încălzire): la răcire.5 12. suprasaturată în elemente de aliere.0 0.

care poate determina scăderea tenacităţii şi creşterea tendinţei de fisurare). 8. traductoare de precizie etc. elemente de acţionare în automatizări. austenita din aceste fâşii se transformă la răcirea îmbinărilor sudate în martensită moale şi plastică. tuburi electronice. acest aliaj se utilizează pentru fabricarea etaloanelor de lungime. se datorează neîncadrării MB în caracteristicile de compoziţie chimică recomandate (v.. Principalele oţeluri (aliaje) comerciale din această categorie sunt: • Invarul este un oţel cu %Cm ≅ 0.732 oC şi martensita se transformă parţial în austenită). • Platinitul este un aliaj cu %Cm ≤ 0. • Elinvarul este un aliaj cu %Cm = 0. • formarea în structura CUS a unor compuşi intermetalici. care are coeficientul de dilatare egal cu al sticlei şi platinei. Aceste probleme se pot rezolva prin: verificarea atentă a calităţii MB ale construcţiilor sudate.. care are un coeficient de dilatare ce rămâne practic neschimbat până la 100 oC şi este de opt ori mai mic decât al fierului.0. acest aliaj este recomandat pentru fabricarea elementelor elastice de precizie (orologerie mecanică. care are un coeficient de dilatare termică redus şi un modul de elasticitate ce rămâne aproximativ constant până la 100 oC.. %Nim = 35…37 %. intră în construcţia tuburilor catodice utilizate pentru monitoarele de mare rezoluţie ale calculatoarelor electronice etc.3 % şi %Nim = 35…37 %. aparatură de laborator etc. N2.3. de exemplu. Oţelurile cu coeficient de dilatare termică controlat Oţelurile din această categorie sunt înalt aliate cu nichel sau cu crom şi nichel şi se caracterizează prin valori ale coeficientului de dilatare termică reduse şi care variază foarte puţin cu temperatura. nedurificată prin precipitare. care influenţează negativ caracteristicile de rezistenţă mecanică şi (mai ales) de tenacitate ale acestei zone a îmbinărilor sudate.0…12.tabelul 8.5 % şi restul Fe.). 112 . excesul de carbon determină apariţia în structura CUS a carburilor de titan şi molibden. este utilizat ca aliaj înlocuitor al platinei în construcţia aparatelor la care există piese metalice înglobate în sticlă (lămpi electrice. • formarea porilor în CUS..). alegerea judicioasă a MA şi proiectarea corectă a regimurilor de sudare.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (fâşiile din ZIT în care temperatura depăşeşte 732 oC şi se obţine o structură complet austenitică şi fâşiile din ZIT în care temperatura este situată în intervalul 480..6. %Crm = 8.4 %. este determinată de absorbţia de gaze (O2. %Nim = 42…48 % şi restul Fe.9) şi alegerii necorespunzătoare a MA.8. iar impurificarea excesivă cu sulf determină formarea în structura CUS a sulfurii de titan (uşor fuzibilă.4 %. H2) din mediul înconjurător sau din materialele utilizate la sudare.

9. simbolizarea alfanumerică se poate face fie în funcţie de caracteristici.1. fie duritatea Brinell (în mod uzual). cifra din poziţia 5 a simbolului este 1 pentru cazul în care simbolul alfanumeric al fontei indică rezistenţa la tracţiune. în J). iar simbolurile au structura prezentată în figura 8. Vickers sau Rockwell. în N/mm2 (şi eventual alungirea procentuală după rupere A. în cazul în care simbolul cuprinde valoarea KV.10.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8. simbolizarea alfanumerică se poate utiliza pentru orice categorie de fontă (standardizată sau nu). Ca şi în cazul oţelurilor. iar la poziţia 9 se înscrie o cifră (0…9). iar litera G − că aceasta se utilizează în stare turnată. Simbolizarea numerică a mărcilor de fonte conform SR EN 1560 este complementară simbolizării alfanumerice. se efectuează la temperatură ambiantă (literele RT) sau la temperatură scăzută (literele LT) şi se indică în simbol modul de obţinere a epruvetelor (v.9. necesară pentu verificarea acestei caracteristici. se specifică dacă încercarea de încovoiere prin şoc. litera J indicând că materialul simbolizat este o fontă. − simbolizarea după compoziţia chimică se realizează cu sau fără indicarea conţinutului de carbon. 2 când se indică duritatea şi 3 când simbolizarea se face după compoziţia chimică. aplicând aceleaşi principii ca în cazul oţelurilor aliate. tabelul 8. fie în funcţie de compoziţia chimică. Simbolizarea fontelor comerciale Simbolizarea alfanumerică şi numerică a fontelor este reglementată de standardul SR EN 1560 conform căruia. Structura şi conţinutul simbolurilor pentru cele două criterii de simbolizare sunt prezentate în tabelul 8.10). în funcţie de condiţiile specifice impuse 113 . în % sau caracteristica de înovoiere prin şoc KV. − simbolizarea după caracteristici prevede posibilitatea de a indica fie rezitenţa la rupere Rm . − simbolul alfanumeric dă informaţii despre conformaţia grafitului şi despre structura sau starea de tratament termic a masei metalice de bază a fontei. Fontele comerciale 8. Se poate observa că simbolizarea fontelor prezintă următoarele particularităţi: − prezenţa sau absenţa simbolului EN arată că fonta este inclusă într-un standard european sau nu . iar simbolizarea numerică se utilizează numai pentru fontele standardizate. − literele GJ sunt prezente în simbolul oricărei mărci de fontă. Prin această simbolizare se atribuie fiecărei mărci de fontă câte un număr de două cifre înscris în pozitiile 7 şi 8.20.

8 %. Aceste aliaje au compoziţia chimică de bază caracterizată astfel: %Cm =2. %Cum = 0. 6 – pentru fontele cu sudabilitate specificată.4.20.0 %.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fiecărei mărci.15…0. %Sim = 1. cuprinsă în mod obişnuit în intervalul [100 N/mm2 . 2 – pentru fontele ale căror caracteristici se verifică pe probe ataşate la piese.65 % şi %Sm = 0.5…1.2. Caracteristica mecanică principală care se garantează la aceste materiale este rezistenţa la rupere Rm. %Nim = 0.5 %. 7 – pentru piesele în stare brută de turnare. 114 . 8 – pentru piesele tratate termic.2…2 %.5 %. 8.5 %. reprezentând 70 % din totalul materialelor metalice turnate în piese. 8. %Mom = 0. Structura simbolizării numerice a fontelor conform SR EN 1560 Până la înlocuirea tuturor standardelor de fonte aprobate înainte de 1992 (standarde marcate cu sigla STAS) se menţine (împreună cu prescripţiile de simbolizare anterior prezentate) şi posibilitatea simbolizării fontelor conform acestor standarde.1…0.5…3. %Mnm = 0. Fontele cu grafit lamelar (fontele cenuşii) au utilizarea cea mai mare.5 %. 3 – pentru fontele ale căror caracteristici se verifică pe probe prelevate din piesele turnate. fontele maleabile şi fontele cu grafit nodular. structura acestor fonte este formată dint-o masă metalică de bază feritică (la fontele cu Rm < 200 N/mm2). 5 – pentru fontele la care se face încercarea la încovoiere prin şoc la temperatură scăzută.1…0. Fig. Aşa cum s-a prezentat în scap 4.5…1. 350 N/mm2].5…2.15 %. 4 – pentru fontele la care se face încercarea la încovoiere prin şoc la temperatură ambiantă. %Pm = 0. Fontele cu destinaţie generală Din această categorie fac parte fontele cu grafit lamelar.03…0. 1 − pentru fontele ale căror caracteristici se verifică pe probe turnate separat.9. obţinerea unor rezistenţe Rm > 250 N/mm2 se realizează prin aliere: %Crm = 0. 9 – pentru condiţii suplimentare specificate în comanda beneficiarului. după cum urmează: 0 − pentru fontele fără condiţii specifice.

xxx reprezentând rezistenţa minmă la tracţiune în N/mm2.1…10000 kg). D se pot forma la aceeaşi viteză de răcire. iar EN−GJL−HB235 este o fontă cenuşie cu duritatea HB ≥ 235 HBS Între duritatea Brinell şi rezistenţa la tracţiune a acestor materiale există următoarea corelaţie. contracţie la solidificare redusă) şi de prelucrare prin aşchiere (lamelele de grafit fragmentează aşchiile). datorită efectelor de ungere produse de grafit. Formele de grafit A. care caracterizează fontele pe baza rezistenţei la tracţiune sau pe baza durităţii Brinell. când lamelele de grafit se aşează între ramurile dendritelor sub formă neordonată (grafit D) sau sub formă ordonată (grafit E). de exemplu. xxx fiind duritatea Brinell. 8. Formele separărilor de grafit lamelar Caracteristicile fontelor cu grafit lamelar sunt reglementate de standardul SR EN 1561. Din punctul de vedere al influenţei asupra caracteristicilor mecanice de rezistenţă cea mai convenabilă formă a grafitului corespunde tipului A. care nu pot fi realizate prin alte procedee tehnologice. Utilizarea lor deosebit de largă se datorează costului redus.44 Rm ) . Prezenţa grafitului conferă însă fontelor şi unele caracteristici favorabile. proprietăţilor foarte bune de turnare (fluiditate ridicată. EN−GJL−300 este o fontă cenuşie cu Rm ≥ 300 N/mm2. 115 . formele de grafit D şi E apar în cazul fontelor hipoeutectice supraîncălzite. Grafitul lamelar întrerupe continuitatea masei metalice şi constituie concentratori puternici de tensiuni. în funcţie de capacitatea de germinare a topiturii. principalele tipuri de separări de grafit fiind prezentate în figura 8. sau EN−GJL−HBxxx. astfel că simbolurile utilizate sunt EN−GJL−xxx. Se pot turna piese cu forme complicate şi de orice dimensiune (masa pieselor poate fi 0. 300 N/mm2]) sau perlitică (la fontele cu Rm > 300 N/mm2) şi formaţiuni de grafit lamelar izolate sau sub formă de aglomerări. ceea ce explică rezistenţa mecanică scăzută. cum ar fi capacitatea mare de amortizare a vibraţiilor mecanice şi o bună comportare la uzare.21. precizată şi în standardul SR EN 1561: (8. B. Fig.4) HB = RH (100 + 0.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale ferito-perlitică (la fontele cu Rm ∈ [200 N/mm2.21. lipsa de plasticitate şi rezistenţa la oboseală redusă a acestor materiale.

Ti. Comportarea la turnare a fontelor cu grafit nodular prezintă câteva particularităţi generate de compoziţia lor chimică apropiată de cea eutectică: fluiditate ridicată.4 S 0 .2). 4. Sn. Fontele maleabile se caracterizează prin existenţa grafitului sub formă de aglomerări sau cuiburi de grafit. simbolizate EN−GJMB−xxx−x. %Sim = 0. Sferoidizarea grafitului la modificare poate fi împiedicată de prezenţa unor impurităţi cum ar fi: As. produsele din astfel de materiale se obţin aplicând tratamentele termice de recoacere de maleabilizare a semifabricatelor turnate din fonte albe hipoeutectice (cu %Cm = 2.2 %.3…0. 116 . deoarece acestea sunt piese cu pereţi subţiri şi se pot turna bine din fonte albe. numărul xxx reprezentând rezistenţa la tracţiune Rm. iar dimensiunile lor sunt relativ mici şi tratamentul de maleabilizare (a cărui durată depinde de masa pieselor supuse tratării) se poate aplica în condiţii economice. EN−GJMW−400−5 este o fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A3.4 ≥ 5 %. de exemplu.8…1. în N/mm2. simbolizate EN−GJMW−xxx−x. Pb.8 %).8…1. − fontele maleabile cu miez negru. RH = 0. Relaţia (8. EN−GJMB−650−2 este o fontă maleabilă cu Rm ≥ 650 N/mm2 şi A3. utilizând valorile determinărilor de duritate Brinell.2…3. ceea ce impune limitarea concentraţiilor acestor acestor componente la niveluri foarte scăzute. de exemplu.5 %. Fontele cu grafit nodular numite şi fonte ductile se obţin din fonte cenuşii prin procedeele de modificare prezentate în scap.4) este importantă deoarece permite evaluarea rezistenţei la tracţiune pentru fiecare piesă în parte. încercarea la tracţiune se execută utilizând epruvete turnate separat şi neprelucrate mecanic. ceea ce pentru o epruvetă circulară corespunde unei lungimi iniţiale a porţiunii calibrate L0 = 3d0). Calitatea fontelor maleabile este reglementată de standardul SR EN 1562 care prevede două tipuri de fonte: − fontele maleabile cu miez alb.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR în care RH este un coeficient stabilit experimental pentru o anumită tehnologie de elaborare şi de turnare ai căror parametri pot fi menţinuţi constanţi (de obicei.4. %Mnm = 0.4 ≥ 2 %. valori mari ale tensiunii superficiale şi valori ridicate ale dilatării iniţiale (care impun utilizarea formelor de turnare cu maselote).5. aceste materiale au rezistenţa la tracţiune Rm = 350…800 N/mm2 şi alungirea la rupere A = 1…12 % şi se utilizează în special pentru fabricarea pieselor de legătură pentru instalaţii (denumite fitinguri). Bi.6. TT aplicat acestor epruvete trebuind să fie acelaşi cu al pieselor pe care le reprezintă. aşa cum s-a prezentat în scap. numerele având aceleaşi semnificaţii ca mai înainte. care este o încercare nedistructivă şi poate fi realizată cu aparate portabile. iar al doilea numărul x alungirea la rupere A3. De menţionat că în cazul fontelor maleabile. Al.4 în % (încercarea la tracţiune se realizează utilizând o epruvetă cu L0 = 3.

negru**. determinate pe probe prelevate din piesă. ** Simboluri folosite numai la fonte maleabile Exemple de simbolizare: EN−GJL−150S − fontă standardizată cenuşie cu grafit lamelar cu Rm = 150 N/mm2. (sferoidală). după comp. QT – calită şi 117 . simbolurilechimice W – miez ale elementelor d) încercarea la încovoiere alb **. EN−GJS−350−22C – fontă standardizată cu grafit nodular cu Rm = 350 N/mm2 şi A = 22%. b) %Cm x 100. prin şoc: d) concentraţiile −RT – la temperatură masice ale ambiantă. elementelor de −LT – la temepratură aliere %EAm scăzută separate prin cratimă * În cazul simbolizării în funcţie de duritate nu se mai indică Rm şi A. HBnnn – Brinell.10 Structura simbolurilor pentru fonte conform SR EN 1560 Condiţii Caracteristici mecanice sau compozitie chimică suplimentare Caracteristici mecanice Compozitie chimică a) -nnn-nn – Rm minimă. EN−GJL−XNiMn13−7 – fontă cenuşie aliată cu %Nim = 13% şi %Mnm = 7%. P – perlită M – grafit în M – cuiburi. determinate pe probe ataşate piesei. B – miez c) HVnnn – Vickers. în cazurile în care Z – alte condiţii C – probă prelevată din specificate în concetraţia piesă comandă carbonului c) duritatea*: revenită. în N/mm2.austenită. EN−GJN−X320CrNiSi9−5−2 – fontă ledeburitică la care se impune %Cm = 3. este importantă. L – N− fără grafit. determinată pe probă turnată separat. martensită V− vermicular. W – sudabilitate probei: pentru îmbinare S − probă turnată separat. urmată după simbolizarea H – piesă cratimă de A în %. HRnn – Rockwell. a) litera X pentru a D – stare brută indica de turnare. EN−GJS−HB230 – fontă nodulară cu duritatea Brinell HBS = 230.2 %. numai U – probă ataşată piesei. de aliere. ledeburită. GJ−400C−Z – fontă cenuşie nestandardizată cu Rm = 400 N/mm2 la care se prevăd anumite condiţii în comandă. EN−GJMW−450−7U – fontă standardizată maleabilă cu miez alb cu Rm = 450 N/mm2 şi A = 7%. S – nodulară F – ferită. A. prin sudare. b) modul de obţinere a chimică. Structura grafitului Structura masei metalice L – lamelară. Q – călită. %Nim = 5 % şi %Sim = 2 %. aliată cu %Crm = 9 %. tratată termic.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Tabelul 8.

la aceeaşi structură a R p 02 masei metalică de bază. în urma căruia se pot obţine rezistenţe la tracţiune Rm = 800…1400 N/mm2. Simbolul acestor fonte are structura EN−GJS−xxx−x. fontele nodulare se utilizează cu precădere în construcţia de motoare. 8. Caracteristicile fontelor cu grafit nodular netratate termic sunt stabilite prin SR EN 1563. la care se garantează KV ≥ 17 J la 20 oC. alungirea la rupere fiind comparabilă cu a oţelurilor hipoeutectoide. la fabricarea pieselor de dimensiuni mari. ceea ce pentru o epruvetă circulară corespunde la L0 = 5d0. mărcile respective se recunosc după literele RT sau LT scrise la sfârşitul simbolului.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Caracteristicile mecanice ale acestor fonte depind în mare măsură de structura masei metalice de bază: fontele nodulare feritice au rezistenţă mecanică scăzută şi plasticitate bună. dar plasticitatea lor este redusă. fontele nodulare perlitice.9.2. Compoziţia chimică a fontelor cu destinaţie generală este lăsată la alegerea producătorului. principalele categorii sunt: fontele refractare. Pentru obţinerea unor caracteristici mecanice mai bune. determinată fie la temperatură ambiantă fie la temperaturi scăzute (până la –40 oC). fontele 118 . Standardul SR EN 1563 prevede pentru fontele nodulare feritice şi posibilitatea garantării unei anumite energii de rupere KV. au rezistenţă mecanică ridicată Rm = 500…800 N/mm2. raportul este mai mare în cazul fontelor nodulare Rm decât în cazul oţelurilor. adică epruvetă normală). de exemplu. tinzând să înlocuiască oţelurile la realizarea arborilor cotiţi şi în industria metalurgică. EN−GJS−400−15 este o fontă nodulară cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. fontele nodulare se supun TT de călire izotermă bainitică. cu precizarea că încercarea la tracţiune se efectuează pe epruvete prelucrate la care L0 = 5. cu condiţia obţinerii caracteristicilor mecanice impuse. Datorită acestor caracteristici. iar caracteristicile celor tratate termic − prin SR EN 1564. iar EN−GJS−22−RT aceeaşi fontă. cum sunt cilindrii de laminor. astfel că se pot atinge valori ale rezistenţei la oboseală σO = 200…280 N/mm2. Forma rotunjită a grafitului diminuează efectul de concentrare a tensiunilor. de exemplu. Fontele cu destinaţie precizată În această categorie sunt incluse fonte nealiate sau aliate. puternic solicitate în exploatare. EN−GJS−350−22−LT este o fontă nodulară cu Rm ≥ 350 N/mm2. elaborate astfel încât au anumite caracteristici specifice aplicaţiilor cărora le sunt destinate. A ≥ 22 % la care se garantează KV ≥ 12 J la –40 oC.65 S 0 . numerele având aceeaşi semnificaţie ca în cazul fontelor maleabile. Din acest punct de vedere.

molibden sau stibiu. fie cu masa de bază feritică. Fontele din această categorie sunt fie fonte cu masa de bază perlitică..26 %) sau cu mangan ( %Mnm = 3. care sunt fonte alite după una din reţetele Ni−Mn (%Nim = 10. iar FrgnAl 22 este o fontă refractară cu grafit nodular. dacă grafitul este nodular. aliate în principal cu crom. siliciu. cea mai bună comportare având-o fontele cu grafit fin dispersat în masa metalică de bază a structurii. Tipurile de fonte rezistente la coroziune mai frecvent utilizate sunt prezentate în continuare. de exemplu FrCr16 este o fontă refractară cu grafit lamelar. Fontele înalt aliate cu siliciu (%Sim = 12…18 %) au un conţinut scăzut de carbon (%Cm = 0. Fontele refractare sunt fonte aliate care au o bună comportare la acţiunea fenomenelor de oxidare. Fontele rezistente la coroziune sunt fonte cu sau fără grafit în structură.. %Mnm = 5…8 %) sau Ni− Si−Mn−Cu (%Nim =10…20 %. dacă grafitul este lamelar şi Frgn. în cantităţi mai mici. şi %Cum = 2…4 %). %Sim = 4…6 %.12 %.5 %).. fenomen ce se produce (la temperaturi înalte) datorită descompunerii cementitei (cu formare de grafit) şi oxidării interne produse de gazele ce pătrund de-a lungul filamentelor de grafit şi are ca efecte creşterea volumului şi pierderea coeziunii materialui. creştere de volum. fontele rezistente la coroziune şi fontele rezistente la uzare.0.4 %). şi. grafit lamelar sau grafit nodular. în care se găsesc înglobate carburi şi grafit lamelar. fonte cu conţinut ridicat de siliciu. cu %Alm = 22 %. %Mnm = 4…8 % . Fontele refractare se simbolizează cu literele Fr. Cromul. se utilizează fonte austenitice cu grafit nodular...3. În condiţiile asigurării structurii de echilibru (bine detensionată) aceste fonte au o bună rezistenţa la şocuri mecanice. Aceste fonte prezintă rezistenţă la oxidare la t < 1100 °C şi au o bună rezistenţă la creştere. aluminiu. fonte cu conţinut ridicat de aluminiu şi fonte cu conţinut ridicat de crom şi siliciu.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale rezistente la temperaturi scăzute. Fontele rezistente la temperaturi scăzute sunt fonte nodulare aliate cu nichel (%Nim = 20. cu %Crm = 16 %. Caracteristicile lor sunt stabilite prin STAS 6706. în care se găsesc carburi. care le conferă structură austenitică. nichel. În cazul pieselor solicitate la şocuri termice. conform căruia se produc patru tipuri de fonte: fonte cu conţinut ridicat de crom.. şoc termic şi fluaj.5…4. energia lor de rupere KV rămânând practic neschimbată de la ta până la –150 oC. care se manifestă la temperaturi ridicate. siliciul şi aluminiul conferă acestor fonte rezistenţă la oxidare prin acelaşi mecanism ca în cazul oţelurilor refractare (formarea unei pelicule compacte şi aderente de oxizi care protejează materialul faţă de oxidarea în profunzime). au structura masei metalice feritică şi sunt rezistente 119 . urmate de simbolul elementului principal de aliere şi de un număr care arată concentraţia masică medie a acestui element. Rezistenţa lor la coroziune este puternic influenţată de forma grafitului.

5…6. siliciu şi aluminiu au rezistenţă bună la acţiunea acizilor sulfuric şi acetic. 113 fontă refractară. sau înalt aliate cu Mn (%Mnm = 7. Sunt fonte cenuşii. slab aliate cu Cr. îngustă. cupru.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR la acţiunea acizilor azotic şi sulfuric. cu structura masei metalice perlitică. 120 fragilizare prin faza σ. de fricţiune. 119 fontă rezistentă la coroziune. Fontele antifricţiune sunt fonte care trebuie să asigure un coeficient de frecare cât mai mic. 67 câmp termic de sudare. structura masei metalice de bază a acestora fiind martensitică. Fontele de fricţiune sunt fonte care trebuie să realizeze coeficienţi de frecare cât mai mari. Si.65 % sau %Mom ≅ 0. Ni. dar toate conţin eutectic fosforos ternar (numit steadit). Fontele înalt aliate cu crom (%Crm = 25..2…1. P. fiind folosite pentru confecţionarea componentelor lagărelor de alunecare. 75 laminare termomecanică (controlată).0 %. 74 construcţie sudată. Pb. Fontele înalt aliate cu nichel (%Nim = 13…35 %) au structura masei metalice austenitică. 112 fâşii ZIT. siliciu şi/sau cupru. Fonte complex aliate cu nichel. maleabile şi nodulare.25…0. În structura acestor fonte nu se admite prezenţa cementitei libere. 92 cusătură sudată (CUS) rânduri. devin rezistente şi la acţiunea acizilor oxidanţi sau organici. Ti.5 % şi %Crm = 0. 69 .5 %). cu structura masei metalice austenitică. 56 comportare metalurgică la sudare. 75 clase de calitate.5…12.35 %) au structura tipică fontelor albe (datorită efectului antigrafitizant al cromului). 112 laminare normalizantă. În cazul pieselor supuse la solicitări severe se folosesc fontele cu %Nim = 3. iar dacă sunt aliate suplimentar cu molibden (%Mom = 2…4 %) devin rezistente şi la cloruri. 70 carbon echivalent %Ce. Cu.. 73 120 fisurare la cald a CUS. 104 invar. sunt rezistente la acţiunea mediilor alcaline. 69 elinvar. fiind utilizate pentru confecţionarea tamburilor de frână de la autovehicule. Fontele rezistente la uzare cuprind două tipuri: fontele antifricţiune şi fontele de fricţiune. care le îmbunătăţeşte rezistenţa la uzare. 119 fontă rezistentă la uzare antifricţiune. Au structură perlito-sorbitică. 93 fontă comercială.25 %.. fiind fonte nealiate sau aliate cu %Nim = 1. Cuvinte cheie bandă de călibilitate normală. iar grafitul poate fi lamelar sau nodular. 69 coroziune intercristalină. 94 hardenită. straturi. iar prin adaosuri de crom. sunt rezistente la acţiunea acizilor şi apei de mare. 76 material de adaos (MA).

Oţeluri. vol. Geru N. 66 oţel pentru rulmenţi. Ieremia A.. Editura Sudura. 97 temperatură de referinţă.C. Editura Tehnică. 76 oţel cu granulaţie fină. Metalurgie fizică şi studiul metalelor. de produs.. Truşculescu M. 1996 121 . Stiinţa materialelor în construcţia de maşini. Metalografie şi tratamente termice. Studiul metalelor. Bucureşti. 1981 3. * * * Culegere de standarde comentate – Oţeluri...M.D. 70 Bibliografie 1. Editura Facla. Editura Didactică şi Pedagogică. 109 oţel HSLA. Metalurgie fizică. 1983 8. 86 oţeluri patinabile.I. numerică.. Bucuresti.. s. 80 oţel inoxidabil stabilizat. 112 rost de sudare. Bucureşti. Vacu S. 1999 11. Timişoara 1999 5. O. calmat. Editura Didactică şi Pedagogică. Protopopescu H. Colan H. 1980 9. 74 superaliaj. Bucureşti. 108 oţel rapid. O. 69 oţel necalmat.I. 89 oţel Hadfield. ş.. O. I.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale material de bază (MB). 105 oţeli inoxidabil cu crom.. Mărci şi condiţii tehnice de calitate. Elaborarea oţelurilor aliate.. 1995 6. Bucureşti. 83 sudabilitate. Tillmann W. 59 standard general. 77 zonă influenţată termic (ZIT). 84 oţel carbon de calitate. Saban R. 110 oţel pentru carburare. Studiul si ingineria materialelor. Petrescu M. 66 otel pentru construcţii sudate. * * * Culegere de standarde comentate – Fonte şi oţeluri turnate. Oţeluri inoxidabile şi refractare.M.C.D. vol.. Editura Didactică şi Pedagogică... cu crom şi nichel. 80 oţel cu granulatie fină. 103 oţel refractar (termorezistent). 98 oţeluri pentru recipiente.I.D.a. 96 oţel turnat. Lugsheider E.. 78 oteluri pentru scule. Editura Didactică şi Pedagogică. 64 oţel bifazic (dual-phase)..a. Bucureşti. 100 oţeluri termorezistente.. Mitelea I. 69 simbolizare alfanumerică.I. ş. 79 oţel duplex. Timişoara. 65 oţel criogenic. Bucuresti. 75 oţel pentru îmbunătăţire. 94 oţel durificabil prin precipitare (PH).. 78 platinit. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. Gâdea S. 1982 4. II.a.M. 1994 10. Bucureşti.I. 53 structură feritică aciculară.C. 93 oţel maraging. 1983 2.I. 1983 7. Mărci. * * * Culegere de standarde comentate – Supliment..

8.8.6. pentru probleme reale sau potenţiale. %Sm ≤ 0. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de 122 . în scopul obţinerii unui grad optim de ordine într-un context dat este denumit: a) standard. c) oţelul are limita de curgere Re ≥ 370 N/mm2. Activitatea specifică prin care se stabilesc.7. d) clasificare? T. b) standarde naţionale. Care dintre următoarele oţeluri aliate se încadrează în clasa oţelurilor de calitate: a) oţelurile pentru recipiente sub presiune care au limita de curgere Rp0. oţelul are limita de curgere Re ≥ 235 N/mm2. c) oţelul se utilizează pentru piesele care se supun carburării.3. urmărind obţinerea unui grad optim de ordine într-un context dat. b) oţelul are concentraţiile de impurităţi %Pm. respectiv. c) standarde regionale.025 %.8. c) oţeluri de calitatea. d) standarde de produs? T.4. Care dintre următoarele condiţii sunt respectate de marca de oţel nealiat simbolizată OLC15 conform STAS 880 şi. d) convenţie? T.8.15 %. c) oţelul are prescrisă o energia de rupere (determinată pe epruvete prelevate longitudinal din semifabricate sau produse) KV > 27 J la −50 oC. prescripţii sau caracteristici pentru activităţi sau rezultatul acestora.8.8. standardele pot fi: a) standarde de firmă. În funcţie de nivelul de aplicare. d) oţelurile la care singurul element de aliere (în fară de carbon) este niobiul? T. c) lege. prevederi destinate unei utilizări comune şi repetate. b) ordonare. care stabileşte reguli. d) oţelul nu necesită aplicarea de TT pentru obţinerea caracteristicilor prescrise? T.9. respectiv.8.1.8.8. b) oţelurile pentru electrotehnică.4. Respectarea cărora dintre următoarele condiţii determină încadrarea unui oţel nealiat în clasa oţelurilor speciale: a) oţelul are prescrisă energia de rupere KV în starea C + r.2 > 400 N/mm2. d) oţelul este destinat fabricării pieselor la care TT final este îmbunătăţirea? T.5. c) oţelurile bifazice. b) normativ. c) standardizare.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Teste de autoevaluare T. Documentul stabilit prin consens şi aprobat de un organism recunoscut. Care dintre următoarele condiţii sunt respectate de marca de oţel nealiat simbolizată OL370. este denumită: a) normalizare.k conform STAS 500 şi. S235J2G3 conform SR EN 10027-1: a) otelul are rezistenţa la tracţiune Rm ≥ 370 N/mm2. C15 conform SR EN 10027−1: a) oţelul are concentraţia masică medie de carbon %Cm = 0.8. b) oţelul are concentraţia masică medie de carbon %Cm = 15 %. d) oţelul este calmat? T. d) oţeluri speciale? T. Clasele principale de calitate prevăzute în standardul SR EN 10020 pentru oţelurile nealiate sunt: a) oţeluri de uz general: b) oţeluri excepţionale.2.

8.15. Ce structură prezintă semifabricatele realizate din oţeluri bifazice (dual−phase steel): a) ferită şi perlită. c) 15Cr3. b) X2CrMoTi17−1. d) X8Ni9? T.8. c) fâşia de austenitizare incompletă. d) 17CrMn4−4? T. c) materialul de adaos MA. d) X6CrMoNb17−1? T.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale maşini (simbolizate conform STAS 791) aparţin categoriei oţelurilor pentru îmbunătăţire: a) 15Cr08. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (simbolizate conform SR EN 10027−1) aparţin categoriei oţelurilor pentru îmbunătăţire: a) 43MnMo6−2.8. d) fâşia neaustenitizată? T. dacă %Nim > 8 %. dacă %Crm ≥ 12.10.12. c) 34CrNiMo6−6−2.8. d) P235NL1? T.19. b) cromul.0 %.16.18. Care dintre fâşiile ZIT a unei îmbinări sudate dintre două piese din oţel (nealiat) cu conţinut scăzut de carbon are cele mai slabe caracteristici de tenacitate: a) fâşia de supraîncălzire. c) X6CrNi17−1.20. b) plasticitate. b) 42MoCr11.21. c) carbonul.8. Aptitudinea unui oţel ca printr-un anumit procedeu şi pentru un anumit scop să asigure în îmbinările sudate caracteristicile locale şi generale prescrise pentru o construcţie sudată este denumită: a) călibilitate. d) bainită cu conţinut scăzut e carbon? T. b) S235NL. Prezenţa cărui element de aliere conferă oţelurilor calitatea de a fi inoxidabile: a) nichelul. b) fâşia de normalizare. d) 34MoCrNi16? T. d) elasticitate? T. d) 34MoCrNi16? T.2 %. d) manganul. c) ferită şi insule de martensită.8. b) 42MoCr11. b) zona influenţată termic ZIT. Care sunt zonele caracteristice ale unei îmbinări sudate: a) materialul de bază MB. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile 123 .8. b) 12MnNi15−3.8. b) 51CrMnV4−4-1. dacă %Cm < 0.8. d) 17CrMn4−4? T. c) P355NH.17.11. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri cu granulaţie fină pentru construcţii sudate: a) S335K2. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri cu caracteristici de tenacitate garantate la temperaturi scăzute (sub −60 oC): a) P235NL1.13. d) cusătura sudată CUS? T. c) P460NL2. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile feritice: a) X50CrMoV15. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (simbolizate conform STAS 791) aparţin categoriei oţelurilor pentru carburare (cementare): a) 15Cr08. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (simbolizate conform SR EN 10027−1) aparţin categoriei oţelurilor pentru carburare (cementare): a) 34CrMo4−2.14.8. dacă %Mnm ≥ 12 %? T. b) ferită aciculară.8. c) 17CrNi16.8. c) 17CrNi16. c) sudabilitate. b) 38AlCrMo10−6−1.

c) RCA 370. fiind elemente de aliere tipice pentru oţelurile refractare: a) cromul. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile austenitice: a) X50CrMoV15. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile martensitice cu durificare prin precipitare: a) 12MnNi15−3. Care este TT final ce se aplică sculelor confecţionate din oţelul OSC10: a) călire martensitică + revenire joasă.8. b) 12MnNi15−3. Care din următoarele probleme pot să apară la sudarea oţelurilor inoxidabile feritice: a) fisurarea la cald a CUS. Care este TT final ce se aplică matriţelor confecţionate din oţelul 30VCrW85: a) călire martensitică + revenire joasă.8. c) călire martensitică + revenire înaltă (îmbunătăţire). c) 10AlCr240. d) 31VCr8? T.26.8. c) creşterea excesivă a granulaţiei.31. d) S335K2? T. d) aluminiul? T. d) călire de punere în soluţie + îmbătrânire? T. b) îmbunătăţire. d) X90CrMoV18? T.25.8. c) X70CrMo15.24.8. b) S355W.8. Care dintre următoarele mărci de oţeluri pot fi utilizate pentru confecţionarea matriţelor de deformare plastică la cald a oţelurilor: a) 105CrW20. Care din următoarele probleme pot să apară la sudarea oţelurilor inoxidabile austenitice: a) fisurarea la cald a CUS.28.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR martensitice: a) X50CrMoV15. c) X3CrNiMoN27−5−2. c) călire martensitică + revenire înaltă (îmbunătăţire). d) X7CrNiAl17−7? T. b) normalizare + recoacere de globulizare a cementitei. b) transformarea perlitei în austenită. c) siliciul. b) S235NL. Care dintre următoarele elemente conferă oţelurilor rezistenţă la oxidare la temperaturi ridicate. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri patinabile: a) S235W. b) X2CrMoTi17−1.8. d) X2CrNiMo17−12−2? T. d) călire martensitică + revenire medie? T. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile de tip duplex: a) X2CrNiMoN22−5−3. d) călire de punere în soluţie + îmbătrânire? T. d) 15SiNiCr200? T.29. c) apariţia fazei σ. d) X50CrMoV15 T. d) apariţia fazei σ? T. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri refractare: a) 10AlCr180.32. c) OLC45.8. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri Hadfield: 124 .8. b) X6CrMoNb17−1. b) 10AlCr240. Care este TT final ce se aplică arcurilor confecţionate din oţelul 60Si15A: a) călire martensitică + revenire joasă.34.30.8. b) nichelul.8.33. d) transformarea perlitei în austenită? T. b) 117VCr6. c) 30VCrW85. b) normalizare + recoacere de globulizare a cementitei. b) creşterea excesivă a granulaţiei.22.27.8. c) X2CrNi18−9.23.8. d) normalizare + recoacere de globulizare a cementitei.

39. Care din următoarele probleme pot să apară la sudarea oţelurilor maraging: a) înmuierea ZIT. să se determine care este duritatea semifabricatelor după aplicarea TT intercritic.8.8. pentru a le conferi structura corespunzătoare unui oţel bifazic.40. d) fonta este netratată termic? T. d) fontă nodulară cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 5 %? Aplicaţii A. constând din încălzirea la ti ∈ (A1.8. b) Ştiind că duritatea feritei este Hα = 80 HV. b) fontele antifricţiune. Care din următoarele variante corespunde mărcii de fontă cu simbolul EN−GJMW−400−5: a) fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 5 %. Semifabricatele confecţionate dintr-un oţel carbon cu %Cm = 0. să se stabilească la ce temperatură ti trebuie efectuat TT pentru ca semifabricatele să prezinte la ta o structură ferito – martensitică cu un conţinut procentual de martensită %M ≅ 15 %. menţinerea o durată scurtă la această temperatură şi răcirea în apă. b) fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. d) formarea porilor în CUS? T. Rezolvare a) Prin încălzirea semifabricatelor la ti ∈ (A1. A3) se obţine o structură alcătuită din ferită şi austenită. c) 117VCr6. b) T100NiMn130. b) fonta corespunde unui standard european. Care dintre următoarele tipuri de fonte aparţin categoriei fontelor aliate rezistente la uzare: a) fontele rezistente la temperaturi scăzute. Care dintre următoarele mărci de oţeluri sunt destinate realizării de semifabricate sau piese turnate: a) G 230−450. c) fontă cu grafit lamelar cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 5 %.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale a) 105CrW20. d) T120CrMn130? T. Care din următoarele variante corespunde mărcii de fontă cu simbolul EN−GJS−400−15: a) fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. d) fontă albă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %? T. c) fisurarea la cald a CUS. a) Ştiind că pentru oţelurile carbon hipoeutectoide punctele critice de transformare în stare solidă sunt A1 = 727 oC şi A3 = 910 − 208 %C m . c) fonta nu are grafit în structură.36. c) fontă cu grafit lamelar cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %.8.35. d) fontele de fricţiune? T. b) fontă nodulară cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %.8. Ce semnificaţie are grupul de litere EN din simbolul unei mărci de fontă: a) fonta este cenuşie.38. b) T120CrMn130. b) formarea în structura CUS a unor compuşi intermetalici care influenţează negativ caracteristicile de tenacitate. d) T9MoCrNi30R? T. A3).37.8. aşa cum se poate observa pe diagrama din 125 . iar duritatea martensitei este HM = 305 + 802%Cm. c) fontele refractare.1 % sunt supuse unui TT intercritic.8. c) G 200−400W.1.

Abscisa punctului Y corespunde concentrţiei 910 − t i 2 masice de carbon a oţelului care are A3 ≡ ti şi este (%C m ) γ = ( ) . Fig. 8.22.5. conţinuturile procentuale ale celor două faze în structura semifabricatelor fiind date de relaţiile (care se obţin aplicând regula segmentelor inverse – v. 208 Înlocuind expresiile (%Cm)α şi (%Cm)γ în condiţia pusă în enunţul aplicaţiei. 2.5.8. Deoarece linia GP a diagramei de echilibru Fe – Fe3C este o dreaptă. rezultă: %M = %γ. 126 . scrisă sub forma %γ = %M ≅ 15 %. Diagrama de stabilire a regimurilor TT pentru obţinerea oţelurilor bifazice Fig.2): (%C m ) γ − %C m %C m − (%C m )α %α = 100 %γ = 100 = 100 − %α . 2.59 %.22 Aplicând regula izotermei (v. se obţine o ecuaţie cu necunoscuta ti. iar (%Cm)γ – abscisa punctului Y. rezultă că la ti ∈ (A1.1 – 1.23. semifabricatele vor avea structura alcătuită dintr-o matrice feritică cu duritatea Hα = 80 HV şi insule de martensită (uniform distribuite în aceasta) cu duritatea HM = 305 + 802(%Cm)γ ≅ 778 HV. ca urmare. aceastei valori a temperaturii ti îi corespund valorile (%Cm)α = 0. iar austenita are concentraţia de carbon corespunzătoare abscisei punctului Y. scap.1⋅10-4ti.0175 % şi (%Cm)γ = 0. Diagrama de selectare a soluţiilor în cazul aplicaţiei A. 8. A3) ferita existentă în structura oţelului din care sunt confecţionate semifabricatele are concentraţia de carbon corespunzătoare abscisei punctului X. şi (%C m ) γ − (%C m )α (%C m ) γ − (%C m )α (%Cm)α fiind abscisa punctului X.1).4 Considerând că austenita obţinută la ti se transformă integral în martensită la răcirea în apă a semifabricatelor. b) După aplicarea TT intercritic cu ti ≅ 750 oC.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR figura 8. care are soluţia ti ≅ 750 oC. rezultă că abscisa punctului X este (%Cm)α = 0. scap.

A3). a) Ştiind că pentru oţelurile carbon hipoeutectoide punctele critice de transformare în stare solidă sunt A1 = 727 oC şi A3 = 910 − 208 %C m .8. Semifabricatele confecţionate dintr-un oţel carbon cu %Cm = 0.11.2.52 % şi %γ = %M = 100 = 12. Rezolvare Intensitatea forţei F la care rezistă bara de tracţiune este dată de relaţia πd 2 F= Rm . semifabricatele vor avea structura alcătuită dintr-o matrice feritică cu duritatea Hα = 80 HV şi insule de martensită (uniform distribuite în aceasta) cu duritatea HM = 305 + 802⋅0. b) bara este confecţionată din oţelul aliat în stare recoaptă (de echilibru).SR EN 10027-1). c) bara este confecţionată din oţelul carbon în stare îmbunătăţită (călire + revenire la ti = 650 o C şi τm = 5 ore).1. pentru a le conferi structura corespunzătoare unui oţel bifazic.6 100 − 12. Pentru realizarea unei bare de tracţiune cilindrice cu diametrul d = 15 mm.08 % sunt supuse unui TT intercritic.52 ≅ 722 HV. există posibilitatea utilizării oţelului carbon de calitate OLC35 .8. se obţin următoarele rezultate: (%Cm)α = 0. duritatea 12.STAS 791 (34NiCrMo6-6-2 .0164 %. cu carateristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8.0164 b) După aplicarea TT intercritic cu ti = 760 oC. menţinerea o durată scurtă la această temperatură şi răcirea în apă.SR EN 10027-1) sau a oţelului aliat 34MoCrNi16 .STAS 880 (C35 . iar duritatea martensitei este HM = 305 + 802%Cm.0164 (%C m ) γ = ( ) = 0.6 semifabricatelor tratate termic va fi H s = 722 + 80 ≅160 HV (care 100 100 corespunde unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 560 N/mm2). 4 duritatea semifabricatelor tratate termic va fi H s = H M 127 . Să se determine şi să se compare intensităţile forţei de tracţiune F la care rezistă bara în următoarele circumstanţe: a) bara este confecţionată din oţelul carbon în stare recoaptă (de echilibru).08 − 0. A.8.6 %. să se determine care este duritatea semifabricatelor după aplicarea TT intercritic. Rezolvare a) Folosind notaţiile şi raţionamentul prezentate la rezolvarea aplicaţiei A. constând din încălzirea la ti = 760 oC ∈ (A1.52 − 0. b) Ştiind că duritatea feritei este Hα = 80 HV. 208 0. 910 − 760 2 0.3. d) bara este confecţionată din oţelul aliat în stare îmbunătăţită (călire + revenire la ti = 650 oC şi τm = 5 ore). să se determine conţinut procentual de martensită %M din structura semifabricatelor tratate termic.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale %M %α + Hα ≅ 180 HV 100 100 (care corespunde unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 630 N/mm2). ca urmare.1 – 1.1⋅10-4⋅760 = 0. A.

3 %Crm 0. d) Dacă bara este confecţionată din oţelul slab aliat 34MoCrNi16 călit şi revenit la ti = 650 oC şi τm = 5 ore.3 Concentraţiile masice ale componentelor de aliere. cu structura ferito-perlitică. rezultă: HVrOA = HVrOC + 30(% Si m + % Mnm ) + 55%Crm + 6% Nim + 100% Mom ≅ 361 HV. A.5%Crm + 27.5⋅179 ≅ 626 N/mm2 şi F = 4 Tabelul 8. Compoziţiile chimice ale oţelurilor considerate în aplicaţia A.2 1.2 − 13%C m şi F = 1. duritatea structurii de revenire pe care o prezintă bara poate fi estimată cu relaţia (7.8.5⋅361 ≅ 1265 N/mm2 şi F = 2.2 şi o viteză de răcire din domeniul austenitic care să conducă la o astfel de structură.2).3). c) Dacă bara este confecţionată din oţelul OLC35 călit şi revenit la ti = 650 oC şi τm = 5 ore.35 0. Se poate observa că forţa de tracţiune la care rezistă bara este cu aproximativ 36 % mai mare decât cea corespunzătoare situaţiei în care bara este confecţionată din acelaşi oţel în stare recoaptă. rezultă: HVαOC = 77.25 Marca oţelului OLC35 34MoCrNi16 a) Dacă bara este confecţionată din oţelul OLC35 în stare recoaptă.2) considerând coeficienţii adecvaţi din tabelul 7. 3.5HB (v.P b) Dacă bara este confecţionată din oţelul slab aliat 34MoCrNi16 în stare recoaptă. scap.4 oC/s (v. aşa cum s-a obţinut în cazul precedent (pentru oţelul cu %Cm = 0. pe această cale 21900 + 4050%C m − PHJ se obţine HVrOC = ≅ 211HV . duritatea sa se poate estima cu relaţia (7.11. Rm = 3. în care PHJ = Ti(18+lgτm) = (650 +273)(18 + lg5) ≅ 17259.2% Nim + .64 ⋅ 10 5 N. 128 . Rm = 3.5⋅211 ≅ 740 N/mm2 33. rezultă că bara are π 15 2 ⋅ 626 = 1.0% Si m = 8%Crm + 4% Ni m ]lg v r ≅ 179 HV.P F= π 15 2 4 ⋅ 927 = 1.6 %Nim 0.10 ⋅ 10 5 N. % %Cm 0.6 + 223%C m − 14.2 1.5⋅265 ≅ 927 N/mm2 şi . Rm = 3.31⋅105 N.3 0.35 %Mnm 0. Se poate observa că forţa de tracţiune la care rezistă bara este cu aproximativ 19 % mai mare ca cea corespunzătoare situaţiei în care bara este confecţionată din acelaşi oţel în stare recoaptă.6 0.7.3) în care HVrOC = 211 HV. duritatea sa se poate estima în acelaşi mod ca în cazul precedent şi rezultă HVαOA ≅ 265HV .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 10 + [ − 19.6% Sim + 30% Mnm + 35. Rm = 3.23⋅105 N. cu structura ferito-perlitică. duritatea structurii cu sorbită de revenire pe care o prezintă bara poate fi estimată cu relaţia (7.6 %Mom 0.35 %). Deoarece HV ≅ HB şi considerând relaţia Rm = 3.6 %Sim 0. adoptând vr = 0.10).

8. pentru oţelurile carbon de calitate utilizarea în stare tratată termic este facultativă (s-a observat din rezolvarea aplicaţiei că oţelul OLC35 are caracteristici de rezistenţă mecanică comparabile în stare recoaptă şi în stare îmbunătăţită).%Nie).04 2. Concentraţiile masice ale principalelor componente.10 1.8.50 MA – D309L 0. se determină coordonatele (%Cre.8 20 11 0.30 MA – D309 0.4. 7. A.9 19 13 2.12 2.2 20 11 * Toate mărcile de MA sunt realizate în România Materialul Rezolvare Considerând caracteristicile de compoziţie chimică ale MB şi folosind relaţiile (7. pe lângă austenită.75 MA – D312 0. Se recomandă cititorilor să conceapă şi alte aplicaţii similare.0 0.0 0.50 MA – D310 0.8 24 12 0.00 MA – D316L 0.11. Să se determine care dintre MA disponibile asigură realizarea unor CUS având în structură. Schaeffler (v.5 1.5 % ferită. % %Cm %Mnm %Sim %Crm %Nim %Nbm %Mom MB – 10TiNiCr180 0.0 0.8Mn6 0.6) şi (7. pentru evitarea fisurării la cald. care reprezintă coordonatele punctului caracteristic nominal al MB pe diagrama structurală A.50 MA – D19.5 şi fig. Tabelul 8.0 27 20 0. scap.03 2.8 18 10 MA – D308 0. O construcţie sudată trebuie realizată din semifabricate de tip tablă din oţel inoxidabil austenitic X2CrNi19−11.5 1.50 MA – D308L 0. acest MB şi MA disponibile pentru sudarea lui având caracteristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8. Este evidenţiat faptul că.3. Procedând în acelaşi mod. Compoziţiile chimice ale MB şi MA considerate în aplicaţia A. înţelegerea şi utilizarea prescripţiilor standardelor în vigoare.9 20 10 0. Procedeul de sudare care se utilizează şi configuraţia rosturile de sudare pregătite între piesele ce urmează a fi sudate asigură pMA = 70 %..7) se calculează valorile mărimilor %Cre şi %Nie.8 17 13 2.0 23 14 0.9Nb 0.5 1. 7.9 20 10 0.0 0.0 0.9 30 9 0.08 1.0 0.5 0.24).8 0. care să le permită consultarea.11..08 .10 2. în timp ce pentru oţelurile aliate valorificarea prezenţei elementelor de aliere impune utilizarea lor numai în stare tratată termic (s-a observat din rezolvarea aplicaţiei că oţelul 34MoCrNi16 în stare îmbunătăţită are rezistenţa mecanică cu aproape 36 % mai mare decât atunci când este utilizat în starea structurală de echilibru). 3.10 6.03 2.08 1.80 MA – D18. corespunzătoare punctelor caracteristice nominale ale materialelor depuse prin 129 .Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Observaţie Această aplicaţie are ca scop justificarea şi înţelegerea prescripţiilor privind utilizarea oţelurilor pentru construcţia de maşini.60 MA – D316 0.08 2.

85 13.90 24.76 21. 8.CUS).35 20.15 Caracteristicile CUS %Nie.40 17.2). are ecuaţia %Nie = 1.CUS. % − 14.63 12. de a asigura realizarea unei CUS cu un conţinut procentual de ferită %α ∈ [3%. 130 .65 25.5 %) şi (%Cre = 14 %. − 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Reprezentând pe aceiaşi diagramă.5 %) şi corespunde ecuaţiei %Nie = %Cre – 7.33 21. % − 21.5 %) şi (%Cre = 14 %.05%Cre – 7. Tabelul 8. iar dreapta de izoferită %α = 5 % trece prin punctele de coordonate (%Cre = 28 %.15 14. analizând diagrama din figura 7.078 21.93 13.75 13.9Nb MA – D18.5%]).12. cât şi punctele cu coordonatele (%Cre. între dreptele corespunzătoare conţinuturilor de ferită %α = 3 % şi %α = 5 %.5.%Nie = 6. % 19.8 %) şi.23 Punctul pe diagrama din fig.25.CUS).CUS.08 26.51 14.00 16. se determină coordonatele (%Cre.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR sudare cu MA disponibile.40 12.90 13.20 17. Un MA disponibil este apt pentru sudarea MB (îndeplineşte condiţia pusă în enunţul aplicaţiei. %Nie. Rezultatele parcurgerii etapelor descrise anterior sunt prezentate în tabelul 8.44 16.80 %Nie.%Nie = 6.71 21. Schaeffler în domeniul α + γ.75 21.%Nie = 20. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei 8.25 31.CUS .13.11 21. rezultă că MA capabile să asigure sudarea MB (precizat în enunţul aplicaţiei) fără apariţia fenomenului de fisurare la cald a CUS sunt D308 şi D309 (pentru care punctele caracteristice nominale ale CUS realizate se situează între cele două drepte de izoferită). atât dreptele de izoferită %α = 3 % şi %α = 5 %.95 22.70 21. %Nie. în condiţiile neglijării termenului ∆%EAm.55 24.%Nie = 21. dacă punctul caracteristic nominal al CUS realizate cu acesta este poziţionat în diagrama structurală A.70 21.8Mn6 %Cre.04 15.00 25.56 20.24. % 13.30 14.4 Caracteristicile materialului Materialul MB MA – D308 MA – D308L MA – D309 MA – D309L MA – D310 MA – D312 MA – D316 MA – D316L MA – D19. ca urmare.70 29.20 21.25 %Cre.74 28.CUS .04 23. corespunzătoare punctelor caracteristice nominale ale CUS realizate cu MA disponibile pentru sudare. se poate aprecia că dreapta de izoferită %α = 3 % trece prin punctele de coordonate (%Cre = 28 %.60 13. aşa cum se observă în figura 8.34 16.46 13. Folosind relaţia (8.5.

Motivele utilizării preponderente în tehnică a fontelor şi oţelurilor sunt numeroase: resursele de materii prime necesare elaborării acestor aliaje sunt uşor accesibile şi destul de uniform distribuite pe glob. 131 . metalele şi aliajele neferoase reprezintă şi vor reprezenta şi în viitor o categorie de materiale de mare importanţă tehnică. datorită unor proprietăţi pe care acestea le prezintă (şi care nu sunt asigurate de aliajele feroase sau se obţin mai greu la aceste materiale. Introducere Metalele şi aliajele neferoase deţin în prezent în aplicaţiile tehnice o pondere de aproape 20 de ori mai mică decât cea corespunzătoare aliajelor feroase (fonte şi oţeluri). capacitate bună de prelucrare prin turnare.1. tehnologiile de elaborare şi de realizare a semifabricatelor şi pieselor din astfel de aliaje sunt bine fundamentate ştiinţific şi asigurate logistic. valori ridicate (mai mari decât cele asigurate de fonte şi oţeluri) ale raportului dintre rezistenţa mecanică şi masa specifică (densitate). capacitate foarte bună de a conferi produselor caracteristici estetice deosebite etc. conductibilitate termică şi electrică mare. produsele confecţionate din aceste materiale sunt reciclabile şi ecologice. proprietăţile (caracteristicile) lor mecanice sunt ridicate şi pot fi relativ uşor modificate şi adaptate condiţiilor de utilizare prin aplicarea de tratamente termice şi termochimice. Cu toate acestea. cu cheltuieli inadmisibil de mari): rezistenţă ridicată la coroziune (în prezenţa mediilor de lucru chimic active). tenacitate bună la temperaturi scăzute. deformare plastică sau aşchiere.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Capitolul 9 STRUCTURA ŞI PROPRIETĂŢILE METALELOR ŞI ALIAJELOR NEFEROASE 9. costurile implicate de elaborarea unor astfel de aliaje şi de transformarea lor în produse se corelează favorabil cu performanţele tehnice pe care aceste produse le asigură etc.

0 44. kg/m3 Căldura specifică Cs la ta. kJ/kg Coeficientul de dilatare termică liniară αt (între ta şi 100 0C).0 9.6 106 .5 23.3 21.3 11.2 55 1300 368 63 104 113 23. Caracteristicile fizice ale principalelor componente de bază ale aliajelor neferoase Metalul Aluminiu Cupru (Aramă) Titan Nichel Staniu (Cositor) Stibiu (Antimoniu) Zinc Plumb Cadmiu Beriliu Magneziu Aur Argint Platină Simbolul chimic Temperatura de solidificare – topire ts.6 25. W/(m⋅K) Rezistivitatea electrică ρΩ.7 40.0 39.7 420 68.2 14. 0 C Densitatea ρ la ta.2 206 72.7 29.6 16.5 8.5 110 370 59.1.Tabelul 9.5 16. nΩ⋅m Al Cu Ti Ni Sn Sb Zn Pb Cd Be Mg Au Ag Pt 660 1083 1660 1453 232 631 420 327 321 1278 649 1064 962 1772 2700 8930 4510 8910 7290 6690 7130 11340 8650 1850 1740 19280 10500 21440 900 386 512 471 222 207 382 129 230 1886 1025 128 235 132 397 205 440 309 59 163 101 23. la ta.5 14.3 31.1 247 401 19 83 63 26 113 34 97 210 163 317 428 72 26. J/(kg⋅K) Căldura latentă de topire qs.4 13.2 19. µm/(m⋅K) Coeficientul de conductivitate termică λ la ta.5 11.

Sn Ag. Pb-Ca Cd-Ag. impurităţile ce au influenţe (negative) majore asupra proprietăţilor lor şi cele mai utilizate tipuri de aliaje binare în care fiecare din aceste metale este componentul de bază (principal). Ti 99. Mg 99. Sb 99. Tabelul 9.3 sunt expuse valorile celor mai importante caracteristici mecanice ale metalelor care constituie componentele de bază ale aliajelor neferoase. Cr-Mo Sn-Pb. Sb-Pb Zn-Al.95.9. Ni 99. Ag-Cu.99.5. Sb 98. Al 99.9 Mg-Al. Sn 99. Cd. Si. Al 99.97. Pb 99. Sn-Hg Sb-Sn. Bi.95. Sb.2 sunt precizate clasele de puritate industrială în care pot fi obţinute aceste metale. Pt 99. Cu. Pb 99. Al-Si.99.5. Zn 98.94.5 Ti 99.1 sunt prezentate metalele folosite frecvent drept componente de bază ale acestor aliaje şi sunt precizate o serie de caracteristici care.6 Bi. Cu 99.6.98.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Deoarece proprietăţile aliajelor neferoase sunt determinate în măsură importantă de proprietăţile componentului lor principal (metalic).985.5. Cu.3 STAS 10502: Ni 99. Mg STAS 10273:Mg 99. Ni 97.96. Zn 98. Cr-Ti. Mn Principalele clase de aliaje binare folosite în tehnică Al-Cu. Ni-Mo. Pb.7. Sb 99. As. Cu. Zn-Cu. Au STAS 4389: Au 999.6. Sn. Ag-Ni. Al 99. Ni-Cr. Zn 97. Ag STAS 3321: Ag 999. Clasele de puritate ale componente de bază ale aliajelor neferoase Metalul Al Cu Ti Ni Cr Sn Sb Zn Mărcile industriale * STAS 7607: Al 99. Al-Zn Cu-Zn. iar în tabelul 9.35 STAS 10262: Sb 99. Bi. O.As. Fe. Al 99.2. Zn. Cu.Bi.95. Al. Cd 99. Cu 99. Pt STAS 10560: Pt 99. Al 99.99. Mg-Zn Au-Ag. Ni. Fe S. împreună cu cele redate în tabelul 1. Pb Pb-Ag.4. Bi. Pb. Au-Pt Pb. Cu 99.95. S.5 STAS 663: Pb 99. Al 99. Cr 98. Au-Cu.6.3. Cu-Al. Cu 99. Ni 98. Fe. Cr 97 STAS 10309: Sn 99.8.96. Sb. Cd Cd-Sn Mg-Si. Al. Cu.9. As. Cu. Sb 97. Pb.5 STAS 646: Zn 99.565.99. S. Cd 99.8.2. Ni 99. Si Pt-Ni.Al 99. Sb Sn. Sn 99. în tabelul 9.9. Cr 98. în tabelul 9. Ni 99.90. Fe. Zn 99. Pb 99. Pt 99. Zn Ag-Cd. Al-Mg.C. Fe. Zn-Cd.75. Pb-Sn. Fe. Cd 99. Mg-Mn. Bi. Mg 99. (Au 995. Cr-W. pentru care concentraţia este în %o).5.97.995.99. Sb 99. Ni-Fe Cr-Ni. As. Ti-Ni Ni-Cu.8 Pb. cu excepţia Au şi Ag. Zn-Mn Pb-Sb.98. Ti 99. P. definesc cantitativ proprietăţile lor fizice.95.65 Principalele impurităţi Fe. S.6. P Pb. Fe Fe. Si.Al 99.4. Pb.85 STAS 8615: Cd 99. 133 . S Pb. Si. Sn 96. Zn Pb. Al 99. Fe. Sn-Sb.98. Bi Pb.Cd C.85. Ag-Hg Pt-Rh.9. Al 99 STAS 270/1:Cu 99. Pb 99. Sb 99. Cu As. Fe.93. Pt-Ir.5. Cu 99.5.0) Au-Ni.6.99: Pb 99. Cu-Be Ti-Al.6 STAS 7386: Cr 99.3. Cu. Pt-W * cifrele de după simbolul chimic indică valoarea minimă a concentraţiei masice a metalului industrial (în %. Cd-Ni. Cu-Sn. P. Sn 98. Sn-Zn.

N/mm2 Duritatea 2) Al Cu Ti Ni Sn Sb Zn Pb Cd Be Mg Au Ag Pt 1) recopt (stare de echilibru) ecruisat ecruisat 1) 40 – 70 120 − 140 170 − 220 420 − 450 220 − 250 310 − 330 12 − 14 10 − 13 70 − 100 11− 13 69 − 83 380 − 480 160 − 195 180 − 220 100 − 120 120 − 145 15 – 30 100 − 120 50 − 70 320 − 330 130 − 150 50 − 60 10 − 11 − 50 − 55 4−5 − 260 − 310 90 − 105 115 − 140 − − 50 – 70 8 − 12 45 − 60 10 − 15 50 − 60 30 − 40 80 − 90 − 40 − 50 60 − 70 17 − 25 − 3 − 15 2 − 10 40 − 50 48 − 50 62000 115000 105000 207000 44000 77800 105000 55000 300000 43000 78000 76000 25000 42800 79000 16500 19000 38000 20600 140000 − − 27500 140 − 220 HV − 35 – 40 HBS 95 – 110 HBS 90 – 120 HBS 60 – 65 HV 5 – 6 HBS 30 – 60 HBS 20 – 35 HBS 3 – 5 HBS 16 – 24 HBS 75 – 85 HRB 37 – 39 HRE 48 – 54 HRE 18 – 20 HBS 25 – 30 HV recopt (stare de echilibru) 1) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) sinterizat (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) ecruisat 1) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) 170000 38 – 45 HV 150 − 165 − − deformat plastic la rece cu GD = 70 … 90 %. N/mm2 Alungirea procentuală după rupere 3) . % Modulul de elasticitate longitudinală. Caracteristicile mecanice la ta ale principalelor componente de bază ale aliajelor neferoase Metalul Starea Rezistenţa la rupere 2).3. N/mm2 Modulul de elasticitate transversală. N/mm2 Limita de curgere 2) .Tabelul 9. . 3) scade odată cu conţinutul de impurităţi. 2) creşte odată cu conţinutul de impurităţi al metalului.

în diverse concentraţii şi alte elemente de aliere decât zincul: Si. de exemplu. care prezintă în stare solidă. aliajele neferoase pot fi: aliaje de turnare şi aliaje deformabile plastic. pentru denumirea diverselor aliaje neferoase şi sistematizarea studierii structurii şi proprietăţilor lor. aliaje uşor fuzibile (cu temperaturi ts coborâte) etc. preferându-se clasificarea acestora în funcţie de componentul de bază şi încadrarea lor în categorii de tipul: aliajele cuprului (aliaje pe bază de cupru). Aliajele neferoase (ca şi fontele şi oţelurile) se pot clasifica şi pe baza denumirii proprietăţii sau caracteristicii care le defineşte primordial utilitatea tehnică. aliajele neferoase pot fi: binare. Fe. 135 . aliaje criogenice (cu tenacitate ridicată la temperaturi scăzute). astfel: • în funcţie de numărul componentelor. Mn. în care sunt introduse frecvent. o structură monofazică.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Aliajele neferoase se pot clasifica folosind o multitudine de criterii. ternare sau complexe. Au. Al.. în care precipită la răcirea ulterioară particule de faze secundare (de obicei. Toate criteriile de clasificare anterior precizate se folosesc însă drept criterii secundare. se ia ca bază câte un aliaj binar reprezentativ şi se consideră că restul componentelor sunt elemente suplimentare de aliere (de exemplu. alcătuită din cristale de soluţie solidă având ca solvent componentul de bază. în care sunt introduse suplimentar. aliajele denumite în tehnică duraluminuri au ca bază aliaje Al – Cu. Mn etc. aliajele neferoase se clasifică în: aliaje durificabile structural prin tratamente termice şi aliaje nedurificabile prin tratamente termice. cele mai multe tipuri de aliaje utilizate în prezent în tehnică sunt complexe. Sn. Ni etc. la orice temperatură. aliajele aluminiului (aliaje pe bază de aluminiu). • în funcţie de posibilităţile tehnologice de transpunere în produse şi de prelucrare a acestora. • în funcţie de constituţia structurală de echilibru (la ta). aliajele titanului (aliaje pe bază de titan). iar aliajele denumite în tehnică alame au ca bază aliaje Cu – Zn.) etc. − aliaje care conţin în structură constituenţi eterogeni (de tipul amestecurilor mecanice eutectice sau eutectoide). aliaje cu rezistenţa mecanică ridicată (dure). aliajele nichelului (aliaje pe bază de nichel). Pt etc. aliaje antifricţiune. dar. aliaje anticorosive (cu rezistenţă ridicată la acţiunea mediilor agresive de lucru). aliajele metalelor preţioase (aliaje pe bază de metale preţioase: Ag. pentru a facilita studierea structurii şi proprietăţilor fiecărui tip de astfel de aliaje. se practică încadrarea aliajelor neferoase în categorii ca: aliaje uşoare (caracterizate prin densităţi ρ ≤ 4000 kg/m3). aliajele neferoase se încadrează în următoarele categorii: − aliaje monofazice. compuşi intermetalici). iar în funcţie de aptitudinile de a-şi mări rezistenţa mecanică în urma aplicării de TT. − aliaje cu structură monofazică după solidificare.). în diverse concentraţii şi alte elemente de aliere decât cuprul: Mg. Pb.

Modificarea aliajelor neferoase La marea majoritate a aliajelor neferoase folosite în tehnică componentele de bază nu prezintă transformări alotropice şi. ca urmare. 4. • modificare de tipul III.2). 1. la aceste aliaje nu se produc. care pot schimba mecanismele obişnuite ale germinării şi/sau creşterii cristalelor la solidificare. scap. modificatorii care acţionează în acest mod (borul şi unele metale de tranziţie cu reactivitate chimică mare: Ti. Zr. care să determine transformarea structurii dendritice primare într-o structură secundară favorabilă (din punctul de vedere al mărimii granulaţiei şi gradului de dispersie a fazelor) obţinerii unor caracteristici mecanice ridicate şi/sau asigurării unei bune comportări la prelucrarea prin deformare plastică sau la aplicarea de TT. Mo). v. Ta. asigurând solidificarea cu un număr mare de germeni cristalini şi formarea unor structuri primare fine. fenomene de cristalizare secundară (recristalizare în stare solidă. Modalitatea actuală cea mai eficientă de influenţare a caracteristicilor structurii primare a aliajelor neferoase o reprezintă modificarea. acest tip de modificare este eficient la aliajele neferoase care prezintă după cristalizarea primară o structură monofazică (cu cristale de soluţie solidă). în decursul răcirii după solidificare. distribuite sub formă de suspensie fină. care are ca efect îmbunătăţirea fineţei şi gradului de dispersie a fazelor componente ale amestecurile mecanice eutectice care se formează la solidificarea unor aliaje neferoase. modificarea poate fi: • modificare de tipul I. care are ca efect principal finisarea (micşorarea dimensiunilor) cristalelor dendritice primare. v. care determină accentuarea ramificării şi subţierea ramurilor (axelor) cristalelor dendritice primare şi influenţează favorabil distribuţia fazelor secundare la aliajele în care (în timpul răcirii după solidificare) precipită particule ale unor astfel de faze. 1.6). scap. se utilizează cu predilecţie pentru realizarea modificărilor de tipurile I şi III. 136 . care.4. constituie baze pentru germinarea eterogenă la solidificarea aliajelor (v. În funcţie de efectele pe care le produce asupra structurii primare a aliajelor neferoase.6).ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9.2. scap. La alegerea modificatorilor şi realizarea modificării aliajelor neferoase trebuie avute în vedere următoarele aspecte esenţiale: • modificatorii introduşi în aliajele neferoase lichide acţionează în unul din următoarele moduri: − formează (individual sau prin combinare cu componentele aliajelor) particule greu fuzibile şi insolubile în aliajele topite. constând din inocularea în aliajele lichide a unor cantităţi mici de substanţe chimice (numite modificatori. • modificarea de tipul II.

iar coeficientul kO se ia. dacă concentraţia acestora este la nivelul optim se formează o suspensie fină.98. • modificatorii trebuie introduşi în aliajele neferoase într-o cantitate (concentraţie) optimă (care asigură nivelul maxim al efectelor pozitive produse de modificare). care micşorează viteza de creştere a germenilor şi limitează dezvoltarea în grosime a ramurilor cristalelor dendritice primare. ti corespunzătoare acestui TT se alege cât mai ridicată (ti + 273 = Ti = kOTs. având ts = 500…600 oC). Na. iar τm trebuie să fie mari (de obicei. kO = 0. de exemplu. particulele nu se formează sau se formează în număr insuficient asigurării unei structuri primare fine. scap. Sb. Tratamentele termice la aliajele neferoase Tratamentele termice (TT) care se aplică semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase se definesc şi se clasifică la fel ca şi tratamentele destinate semifabricatelor şi pieselor din oţeluri şi fonte (v.8…0.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase − formează pelicule de adsorbţie pe suprafeţele germenilor cristalini. în K. deoarece particulele care se formează sunt grosolane şi în număr insuficient realizării unei structuri primare fine. Principalele tipuri de recoaceri fără schimbare de fază care se pot aplica semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase sunt: • Recoacerea de omogenizare (RO) este recomandată pentru diminuarea neomogenităţilor chimice ale structurilor dendritice primare ale semifabricatelor şi pieselor turnate. τm = 2…24 ore).9. modificatorii care acţionează în acest mod (metalele uşor fuzibile: Li. în cazul modificatorilor care au rolul de a forma particule greu fuzibile şi insolubile în aliajele topite. 6. Ca.95…0. iar dacă concentraţia acestora depăşeşte nivelul optim. pentru omogenizarea pieselor turnate din aliaje în care procesele de difuzie se defăşoară foarte lent. definită ca fiind temperatura la care verticala aliajului intersectează linia sau suprafaţa solidus a diagramei de echilibru fazic a sistemului de aliaje căruia aparţine acesta. deoarece omogenizarea se realizează prin difuzie. 9. cum sunt aliajele uşoare. în mod obişnuit. dar poate avea şi valori kO = 0. dacă concentraţia acestora este mică. Pb) se folosesc mai ales pentru asigurarea modificărilor de tipul II. în unele cazuri (de exemplu la semifabricatele şi piesele turnate din aliaje pe bază de Cu) impunându-se 137 . cu un număr mare de particule care activează germinarea eterogenă şi rezultă structura primară cu granulaţia cea mai fină.3. este temperatura de solidificare – topire a aliajului din care sunt confecţionate piesele supuse RO. în care Ts. pe bază de Al sau Mg.1). efectele pozitive ale modificării se micşorează.

ca şi în cazul aplicării la piesele din aliaje feroase. se menţin la ti o durată τm (pentru uniformizarea temperaturii în masa pieslor şi pentru omogenizarea structurii) şi se răcesc lent (o dată cu cuptorul. • Recoacerea de detensionare (RD) se aplică semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase în scopul diminuării intensităţii şi redistribuirii tensiunilor mecanice reziduale existente în acestea. de obicei. 6.2). ca şi faza corespondentă a aliajelor Fe – C) care se transformă (la răcirea sub o temperatură caracteristică) în amestecul eutectoid (α + δ). 3. aliajele Cu – Al. pentru obţinerea la ta a unei stări de echilibru structural. finisarea granulaţiei.5 şi 6. de realizarea unor transformări eutectoide etc. în cazul recoacerii sau în aer liniştit. TT de călire 138 .3) se pot aplica semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase care prezintă transformări fazice în stare solidă (determinate de variaţiile cu temperatura ale solubilităţii componentelor în fazele din structura aliajelor. scap. îmbunătăţirea prelucrabilităţii prin deformare plastică sau prin aşchiere etc. Recoacerile cu schimbare de fază (de tipul recoacerii complete sau normalizării. scap.2. Regimul RRN se alege astfel încât să se producă în piesele supuse tratamentului procesele de restaurare şi recristalizare primară şi să nu apară efectele defavorabile ale desfăşurării fenomenelor de creştere a granulaţiei şi de recristalizare secundară (v. v. în mod obişnuit.4Ts). mecanismele detensionării termice şi principiile stabilirii regimului RD sunt cele prezentate în scap. la piesele din astfel de aliaje. 6. La semifabricatele şi piesele confecţionate din aliaje neferoase se pot efectua două tipuri (principial diferite) de călire: • Călirea martensitică se poate aplica pieselor din aliaje neferoase care racire α + δ . unele aliaje pe bază de Ti) pentru obţinerea stărilor structurale de echilibru. • Recoacerea de recristalizare fără schimbare de fază (RRN) este utilizată pentru refacerea plasticităţii semifabricatelor şi pieselor ecruisate prin deformare plastică la rece. trp + 273 = Trp ≅ 0. τi + τm = 1…4 ore şi răcirea în aer liniştit. de producerea transformărilor alotropice ale unor componente.3.2. recoacerile cu schimbare de fază se efectuează la produsele confecţionate din astfel de aliaje neferoase (cum sunt aliajele Cu – Zn. RRN a semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase se realizează cu ti = trp + 100…200 oC (trp fiind temperatura de recristalizare primară a aliajului din care sunt confecţionate piesele supuse TT. în cazul normalizării).). soluţia solidă (denumită. Modul de conducere a unui astfel de TT este simplu: piesele se încălzesc la o temperatură ti situată desupra unuia din punctele de transformare în stare solidă ale aliajului neferos din care sunt confecţionate. pentru finisarea granulaţiei structurii grosolane rezultate după RO.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR aplicarea de TT ulterioare. γ fiind suferă transformări eutectoide (la fel ca oţelurile şi fontele): γ incal. austenită.

Ti – Mo. pentru ca transformarea (printrun mecanism bazat pe difuzia componentelor) γ ⇒ α + δ să nu fie posibilă şi să se realizeze o transformare de tip martensitic (printr-un mecanism care nu presupune difuzia componentelor) γ ⇒ M. Spre deosebire de structurile (dure şi fragile) realizate prin călirea martensitică. 139 . acest TT a fost denumit călire de punere în soluţie (a fazei θ). Ti – Al etc. alcătuită din cristale de soluţie solidă α ≡ B(A) omogenă. pentru obţinerea unei structuri monofazice. cu cristale de soluţie solidă) obţinute prin călirea de punere în soluţie a aliajelor neferoase prezintă o bună comportare la prelucrarea prin deformare plastică. La piesele din astfel de aliaje. 9. TT de călire de punere în soluţie constă din încălzirea şi menţinerea o scurtă durată la o temperatură tic ∈ (tso. urmată de răcirea rapidă (de obicei. ts). Călirea martensitică se poate aplica la produsele realizate din unele aliaje ale sistemelor Cu – Al. în apă) pentru menţinerea structurii monofazice α până la ta. Analizând modul de efectuare a acestui TT (v. structurile (monofazice.1. Cu – Be. care îndeplinesc criteriile structurale menţionate mai înainte. deoarece realizează punerea (dizolvarea la încălzire şi menţinerea la răcire) în soluţia solidă α a fazei θ. alcătuită din cristale de soluţie solidă α suprasaturată în elemente de aliere (fază metastabilă).1). Ti – Ni. • Călirea de punere în soluţie se poate aplica la piesele din aliaje neferoase în a căror structură apare ca fază principală o soluţie solidă care are ca solvent componentul de bază al aliajelor şi prezintă o variaţie importantă cu temperatura a capacităţii de a dizolva componentele de aliere (solubilitatea componentelor de aliere în această fază scade puternic când se micşorează temperatura). menţinerea la această temperatură o durată τm (pentru obţinerea unei structuri cu austenită omogenă) şi răcirea rapidă (cu o viteză vr mai mare decât o viteză critică vrc). M (denumită martensită. care aparţin unor sisteme ale căror diagrame de echilibru sunt de tipul celei prezentate în figura 9.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase martensitică constă din încălzirea lor la o temperatură ti situată în domeniul de stabilitate al fazei γ (domeniul austenitic). Cu − Ti. cu structura cristalină diferită de cea corespunzătoare fazei γ (austenitei) din care s-a format. Revenirea structurilor (metastabile) obţinute prin călirea martensitică a aliajelor neferoase poate conduce la efecte similare celor care se produc prin revenirea oţelurilor sau fontelor călite martensitic şi care constau în obţinerea (prin transformări structurale bazate pe difuzie) unor structuri apropiate de echilibru şi bine detensionate. fig.. ca şi faza corespondentă din structura aliajelor Fe – C călite) fiind o soluţie solidă suprasaturată în elemente de aliere. rezultă că prin răcirea rapidă de la tic a structurii monofazice α se împiedică separarea din aceasta (prin procese bazate pe difuzie) a fazei θ (bogată în elemente de aliere) şi se obţine la ta o structură monofazică.

0 nm). • precipitatele θ” sunt faze metastabile care se formează la durate mai lungi şi/sau la temperaturi mai înalte de îmbătrânire decât cele corespunzătoare formării zonelor GP şi sunt faze distincte (cu structuri cristaline diferite de structura fazei stabile θ). • precipitatele θ’ sunt tot faze metastabile..3.. 140 . ajungând la frecvenţe de 1013…1015 zone/mm3. dacă ta < tii < tso.. în structura matricei α se pot forma următoarele tipuri de precipitate: • zonele GP (notate în acest mod după numele cercetătorilor Guinier şi Preston care le-au detectat pentru prima oară prin tehnici de difracţie cu raze X) apar la temperaturi şi durate mici ale procesului de îmbătrânire şi sunt asocieri preferenţiale de atomi ai componentelor de aliere din aliajul tratat.8 nm şi grosimea de 0. având la bază mecanisme ce presupun difuzia componentelor aliajului supus TT. cu dimensiuni suficient de mari pentru a putea fi observate prin examinarea structurilor la microscopul optic şi care apar dacă duratele şi/sau temperaturile de îmbătrânire sunt mai mari decât cele corespunzătoare formării precipitatelor θ”.5. Cercetările întreprinse până în prezent au evidenţiat că. dacă tii = ta sau îmbătrânire artificială. deoarece aceste precipitate se formează prin procese de germinare şi creştere.30 nm şi grosimea de 1.6 nm şi se formează uniform în matruicea α. datorită efectelor de durificare pe care le produce. prin procese de germinare omogenă.2. precipitatele θ” germinează relativ uniform în matricea α şi sunt legate prin interfeţe coerente cu structura cristalină a acestei matrice. zonele GP au forma unor discuri cu diametrul de 5.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Revenirea structurilor obţinute prin călirea de punere în soluţie a aliajelor neferoase.. cu configuraţie platiformă (cu diametrul de 25. precipitatele θ’ se formează prin germinare eterogenă pe anumite defecte ale structurii cristaline a matricei α (de exemplu. care germinează eterogen pe limitele grăunţilor cristalini ai matricei α şi sunt necoerente cu această matrice. pe dislocaţiile elicoidale) şi sunt semicoerente cu structura cristalină a acestei matrice... tso). în mod obişnuit.. în funcţie de temperatura şi durata îmbătrânirii aliajelor neferoase călite.0. putând fi uşor evidenţiate în structură prin examinarea la microscopul optic. care pot fi evidenţiate în structură numai prin examinarea la microscopul electronic. Natura fazică şi caracteristicile structurale ale precipitatelor care se formează la îmbătrânire depind de mărimile parametrilor ti şi τm. • precipitatele θ sunt faze stabile (de echilibru). determină separarea din soluţia solidă suprasaturată (metastabilă) a unor precipitate care durifică structura.. TT de revenire aplicat structurilor obţinute prin călirea de punere în soluţie este denumit îmbătrânire şi poate fi îmbătrânire naturală. constând din încălzirea şi menţinerea acestora la o temperatură tii ∈ [ta.

cu %Cum = 3 % Transformările structurale produse prin îmbătrânire sunt însoţite de modificări ale proprietăţilor aliajelor călite. 9. prezentată în 141 .. cercetările experimentale întreprinse până în prezent au arătat că orice precipitat se formează direct din matricea α şi nu prin transformarea precipitatelor existente anterior în structura aliajului supus îmbătrânirii. corespunzător temperaturii t / > ti. 9. precipitatul specific temperaturii ti se dizolvă în matricea α şi apoi din matricea α se separă un nou precipitat. astfel. Aceste particularităţi ale formării precipitatelor în timpul îmbătrânirii aliajelor neferoase călite sunt valorificate practic la realizarea procesului de reversiune.2. la ridicarea temperaturii de îmbătrânire de la ti la t i/ > ti. τm) a unui aliaj Al – Cu (cu %Cum = 3 %). Fig.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase În privinţa filiaţiei diverselor tipuri de precipitate. Curba de îmbătrânire la ti = 130 oC a unui aliaj Al – Cu. pentru orice aliaj călit şi îmbătrânit. în principal de creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii acestora. dar nu oferă timpul necesar separării precipitatelor specifice temperaturii la care s-a supraîncălzit aliajul). pentru reconstituirea stării structurale monofazice pe care aliajele o aveau după călirea de punere în soluţie (supraîncălzirea de scurtă durată asigură dizolvarea în matricea α a precipitatelor formate prin îmbătrânire.1. care constă din supraîncălzirea de scurtă durată a aliajelor îmbătrânite. τm = ct. efectul de durificare al îmbătrânirii se poate evidenţia cu ajutorul unor curbe de îmbătrânire. Aşa cum se poate observa analizând curba de îmbătrânire HVr = f(ti = 130 oC. τm) sau HVr = g(ti.). Configuraţia diagramei de echilibru a sistemelor cărora aparţin aliajele neferoase la care se pot aplica TT de călire de punere în soluţie Fig. reprezentând dependenţele experimentale dintre duritatea aliajului îmbătrânit şi parametrii de regim ai îmătrânirii: HVr = f(ti = ct.

AA (Aluminum Association). fabricării. şi varianta propusă de AA (Aluminum Association).) sunt simbolizate printr-un număr (în mod obişnuit.4 şi 9.4. cum ar fi ASM (American Society for Metals). între călirea de punere în soluţie şi îmbătrânire. cupru şi aliaje pe bază de cupru etc. având la bază principiile prezentate în tabelele 9. conform căruia mărcile de metale şi aliaje neferoase din diverse categorii (aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu. efectul de durificare al îmbătrânirii creşte în cursul formării precipitatelor semicoerente (zonele GP şi precipitatele θ”) şi scade odată cu apariţia precipitatelor semicoerente (θ’) şi necoerente (θ). proiectării. semifabricatele sau piesele din aliaje neferoase se supun unor operaţii de deformare plastică la rece. recomandate de diverse asociaţii profesionale şi/sau organisme de standardizare (naţionale.5. fără nici o semnificaţie legată de compoziţia şi proprietăţile mărcii) acordat de asociaţia sau de organismul (naţional. aplicată la aluminiu şi aliajele pe bază de aluminiu şi recomandată de standardele elaborate de ISO şi CEN pentru mărcile de aluminiu şi aliaje de aluminiu deformabile. la aliajele cuprului. 142 . la aliajele magneziului. verificării şi comercializării semifabricatelor şi pieselor din astfel de materiale. Desfăşurarea proceselor de precipitare la îmbătrânire şi efectele de durificare produse de acestea pot fi influenţate substanţial dacă. 9. sunt: • sistemul de simbolizare numerică. sunt: varianta UNS (Unified Numbering System). regional sau internaţional) care gestionează sistemul. acest efect diminuându-şi intensitatea odată cu distrugerea coerenţei dintre matricea structurală a aliajului şi precipitatele formate la îmbătrânire. la aliajele zincului etc.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR figura 9.. regionale sau internaţionale). aplicată la aliajele aluminiului. se ajunge astfel la ideea (confirmată prin cercetări experimentale) că efectul de durificare este o consecinţă a interacţiunii dintre dislocaţiile matricei aliajului îmbătrânit şi precipitatele coerente. Cele mai utilizate sisteme de simbolizare a mărcilor de metale şi aliaje neferoase. CEN (Comité European de Normalisation) sau ISO (International Organization for Standardization). principalele variante ale acestui sistem. Simbolizarea metalelor şi aliajelor neferoase comerciale În prezent nu există un sistem de simbolizare a mărcilor de metale şi aliajele neferoase unanim recunoscut şi aplicat la întocmirea documentelor tehnice aferente conceperii. la aliajele titanului.2.

X4* Seria (grupa) de aliaje Exemple de mărci X1 1 A01001 / 100. dacă X0 = 1⇒ α ≡ A. Aliaje având Si ca EAP + Cu şi Mn 3 A13190 / A319.0 G AlZn6MgCr 8. litera Z pentru turnarea centrifugală. Aliaje având Cu ca EAP 2 A92001 / 2001 AlCu5. X0 = 1. urmată (eventual) de o literă care codifică procedeul tehnologic de turnare recomandat la realizarea semifabricatelor sau pieselor din aceste aliaje (litera S pentru turnarea în forme din nisip.5 6. simbolurile aliajelor de turnare sunt precedate de litera G. X0 = 6 ⇒ α ≡ F. Aliaje având Si ca EAP 4 A24430 / B443.0 1.2 . Aliaje având Mg ca EAP 5 A95052 / 5052 AlMg2. litera P pentru turnarea sub presiune etc. litera C pentru turnarea continuă. Tabelul 9.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • sistemul de simbolizare alfanumerică (sistemul de simbolizare după compoziţie). Aliaje având Si ca EAP 4 A94343 / 4343 AlSi7..8 1.0 G AlCu4MgTi 3. X0 = 2 ⇒ α ≡ B. Aliaje având alte EAP 8 A98016 / 8016 AlFe1Mn * X0 = 0 pentru aliajele corespunzătoare unei reţete originale . Aliaje având alte EAP 9 − − Mărcile de aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu deformabile Structura simbolului în varianta UNS: A9X1X2X3X4 Structura simbolului în varianta AA: X1X2X3X4 Seria (grupa) de aliaje Exemple de mărci X1 1 A91080 / 1080 Al 99. Grupă de aliaje neutilizată 6 − − 7.)..1 G Al 99. ** EAP ≡ element de aliere principal 143 . Aliaje având Mg ca EAP 5 A05200 / 520. Aliaje având Cu ca EAP** 2 A02040 / 204.. urmat de simbolurile chimice ale elementelor de aliere.. Aliaje având Zn ca EAP 7 A97149 / 7149 AlZn8MgCu 8. litera M pentru turnarea în forme metalice. conform căruia mărcile de metale neferoase se simbolizează aşa cum se arată în tabelul 9.5MgMn 3.2. . iar simbolurile mărcilor de aliaje neferoase sunt alcătuite din simbolul chimic al componentului de bază. Aliaje având Si şi Mg ca EAP 6 A96106 / 6106 AlMgSiMn 7. Aliaje având Mn ca EAP 3 A93003 / 3003 AlMn1Cu 4. Aliaje având Zn ca EAP 7 A07120 / 712. Aluminiu şi aliaje cu %Alm ≥ 99 % 2.1 G AlSn6Cu1Ni1 9. scrise în ordinea descrescătoare a importanţei lor. Aliaje având Sn ca EAP 8 A08510 / 851. 6 pentru aliajele rezultate prin modificări aduse unei reţete originale. Aluminiu şi aliaje cu %Alm ≥ 99 % 2. X4 = 0 la aliajele pentru turnare în piese şi X4 = 1 sau 2 la aliajele pentru turnare în lingouri.0 G AlSi5Cu3 4. simbolurile chimice ale elementelor de aliere pentru care %EAm este în jur de 1 % sau mai mare fiind însoţite de numere (de preferinţă întregi) care indică concentraţiiile masice nominale (medii) ale acestor componente.0 G AlMg10 6.5 5.4. simbolul nu conţine litera α. Date privind simbolizarea mărcilor de aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu Mărcile de aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu pentru turnare Structura simbolului în varianta UNS: AX0X1X2X3X4* Structura simbolului în varianta AA: αX1X2X3.1 G AlSi5 5. dacă X0 = 0.

C66100 C65500 CuSi3 6. fabricare şi verificare a metalelor şi aliajelor neferoase sau a produselor ce se confecţionează din astfel de materiale. Aliaje Cu – Ni şi Cu – Ni − Zn C70000 .95 1. C69800 Alame speciale 3. Aliaje cu %EAm < 5 % C81300 .5..9 CuZn12. C82800 C82100 G CuBe0..5 2.. C51100 CuSn4P 4.5 C22600 C20000 . la aliajele pe bază de Ni UNS = NX1X2X3X4 (de exemplu..... C83800 C83400 G CuZn10 Alame semiroşii (simple/cu Pb) C84200 . Alame cu Pb CuZn28Sn1 C44300 C40000 . iar M10100 – aliajului MgAl10Mn) etc. (de exemplu... Bronzuri obişnuite (Cu – Sn) C90200 . C86800 C86300 G CuZn25Al6Mn 4.. 2..... C91700 C90700 G CuSn10Pb2 Bronzuri aliate cu Pb C92200 ........ Cupru cu %Cum ≥ 99.. C85800 C85400 G CuZn29Pb3Sn Alame speciale C86100 ..9 1. (de exemplu.. Bronzuri cu Al (%Alm <19 %) C95200 . C99800 C99600 G CuMn40Al2 Mărcile de cupru şi aliaje pe bază de cupru deformabile Structura simbolului în varianta UNS: C1X1X2X3X4 .C9 X1X2X3X4 Seria (grupa) de aliaje UNS Exemple de mărci C80100 .. Aliaje Cu – Ni şi Cu – Ni ... C17300 CuBe1... Alame cu %Znm < 37 % CuZn34. C94900 6. C84800 C84500 G CuZn12Pb7Sn2 Alame galbene (simple/cu Pb) C85200 . C97800 C96400 G CuNi30Fe C97600 G CuNi20Zn8Sn4Pb 8. Bronzuri cu Si (%Sim < 8 %) C64700 .... C64200 C61000 CuAl8 5. Sistemul de simbolizare numerică se recomandă a fi utilzat mai ales în activităţile comerciale. N04400 corespunde aliajului cu simbolul alfa numeric NiCu32).. Aliaje pe bază de Cu speciale C99300 ..... R54520 corespunde aliajului cu simbolul alfanumeric TiAl5Sn2... Date privind simbolizarea mărcilor de cupru şi aliaje pe bază de cupru Mărcile de cupru şi aliaje pe bază de cupru pentru turnare Structura simbolului în varianta UNS: C8X1X2X3X4 ... la aliajele pe bază de Mg UNS = MX1X2X3X4. C81100 C80100 G Cu 99. Bronzuri fosforoase cu %Sn < 9 % C50000 .Zn C96200 .5)..ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 9. M11311 corespunde aliajului cu simbolul alfa numeric MgAl3Zn1...5 9.... C95800 C95600 G CuAl7Si2 7. Alame cu Sn CuZn36Al1Mn3Sn C67400 C66400 .5Pb C33500 C30000 . iar sistemul de simbolizare alfanumerică este util îndeosebi în activităţile de cercetare.. Cupru şi aliaje cu %EAm < 8 % C10000 .. C76200 CuZn29Ni12 * varianta UNS se utilizează şi la alte tipuri de aliaje: la aliajele pe bază de Ti UNS = RX1X2X3X4. proiectare. Bronzuri cu Pb C98200 . Z35530 corespunde aliajului cu simbolul alfa numeric ZnCu1Al4).. Bronzuri cu Al (%Alm< 19 %) C60600 . Alame roşii (simple sau cu Pb) C83300 .5Ni 3. la aliajele pe bază de Zn UNS = ZX1X2X3X4 (de exemplu. C7X1X2X3X4* Seria (grupa) de aliaje UNS Exemple de mărci C11100 Cu 99. C98800 C98600 G CuPb35Ag1. Simbolurile mărcilor de metale sau aliaje neferoase sunt însoţite de 144 . C87900 C87200 G CuSi4 C87500 G CuZn14Si4 G CuSn11 5.. C94500 C92700 G CuSn5Pb25 C94300 G CuSn5Ni5 C94800 Bronzuri aliate cu Ni C94700 . Bronzuri şi alame cu Si C87200 .

în cursul cărora nu se efectuează nici o verificare privind regimul termic sau gradul de deformare) 2. eventual. urmată. Definirea şi simbolizarea stărilor de bază ale produselor realizate din principalele categorii de metale şi aliaje neferoase industriale Definirea stării de bază 1.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase simbolurile stărilor de livrare ale semifabricatelor sau produselor realizate din aceste materiale. gradul de ecruisare realizat etc. cu sau fără ecruisare suplimentară. Brut de fabricaţie (starea obţinută din operaţiile de prelucrare la cald. după recoacere sau deformare plastică la cald.6. Principalele date (cuprinse în standardele SR EN 515 şi SR ISO 1190/2) privind simbolizarea stărilor de bază ale produselor realizate din principalele categorii de metale şi aliaje neferoase industriale sunt prezentate în tabelul 9. iar în tabelul 9. îmbunătăţirii ductilităţii sau stabilizării caracteristicilor mecanice) 3. adică particularităţile privind succesiunea şi conţinutul operaţiilor tehnologice ce trebuie aplicate pentru atingerea stării de livrare a produselor) şi/sau valorile anumitor caracteristici definitorii ale calităţii produselor care se livrează. Simbolul stării unui metal sau aliaj neferos este alcătuit dintr-o literă de codificare a stării de bază (care defineşte modul principial de atingere a stării în care se află materialul). finisării granulaţiei.7 sunt definite subdiviziunile stării TRATAT TERMIC corespunzătoare produselor realizate din aceste materiale. de litere sau cifre care indică subdiviziunea corespunzătoare stării de bază (modul particular în care se realizează starea de livrare a materialului.6. în scopul obţinerii unor caracteristici mecanice prescrise) 4. Tratat termic. Tabelul 9. sunt supuse unor operaţii de deformare plastică la rece sau unor combinaţii de operaţii de deformare plastică la rece şi RRN. ** cifrele care urmează acestui simbol indică durata (în ore) a procesului de îmbătrânire naturală spontană. Recopt (starea obţinută la produsele deformate plastic în urma aplicării unei recoaceri complete în scopul asigurării valorilor minime ale caracteristicilor de rezistenţă mecanică sau starea obţinută la produsele turnate după o recoacere destinată reducerii segregaţiilor dendritice. pentru obţinerea unor stări stabile diferite de stările 1. Ecruisat (starea obţinută la produsele care. Pus în soluţie (starea instabilă obţinută la produsele supuse unei căliri de punere în suluţie şi îmbătrânite spontan la ta) 5. 2 sau 3 * Simbolul stării pentru Al şi pentru Cu şi aliajele pe aliajele pe bază de Al bază de Cu F M O O H* W ** T H* − T cifrele sau literele care urmează acestui simbol codifică succesiunea de operaţii tehnologice care se aplică pentru atingerea stării. 145 .

sunt răcite la ta. îmbătrânit artificial şi deformat plastic la rece (starea obţinută la produsele care. după prelucrarea la temperaturi ridicate.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 9. urmată de o îmbătrânire naturală) 5. sunt ecruisate prin deformare plastică la rece şi îmbătrânite natural) 5. urmată de ecruisarea prin deformare plastică la rece şi îmbătrânirea artificială) 5. de exemplu. Răcit după prelucrare la cald.2. urmată de ecruisarea prin deformare plastică la rece şi îmbătrânirea naturală) 5.3. rezistenţa maximă la acţiunea unor medii corosive) 5.6. Pus în soluţie. Răcit după prelucrare la cald şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care.7. deformat plastic la rece şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie. urmată de o îmbătrânire artificială al cărei scop principal nu este obţinerea unui efect de durificare prescris.11.5. deformat plastic la rece şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care. sunt răcite la ta. Răcit după prelucrare la cald. Pus în soluţie şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie. sunt răcite la ta şi îmbătrânite natural) 5. după prelucrarea la temperaturi ridicate şi răcirea la ta .6. ci realizarea unor caracteristici speciale.1.7.5. sunt îmbătrânite artificial) 5. sunt ecruisate prin deformare plastică la rece) 5.8. Răcit după prelucrare la cald şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care. Pus în soluţie şi supraîmbătrânit/stabilizat (starea obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie.9. Pus în soluţie şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie. după atingerea stării definite la 5. Definirea şi simbolizarea subdiviziunilor stării TRATAT TERMIC a produselor realizate din principalele categorii de metale şi aliaje neferoase industriale Definirea subdiviziunii stării de bază 5. sunt ecruisate prin deformare plastică la rece) 146 Simbolul stării pentru Al şi pentru Cu şi aliajele pe aliajele pe bază de Al bază de Cu T1 T2 TA TC T3 T4 T5 T6 TD TB TE TF T7 − − TG T8 TH − T9 TK TL . după atingerea stării definite la 5. după prelucrarea la temperaturi ridicate. sunt ecruisate prin deformare plastică la rece şi îmbătrânite artificial) 5. cum ar fi. Răcit după prelucrare la cald. urmată de o îmbătrânire artificială) 5. Pus în soluţie.10. deformat plastic la rece şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie. Pus în soluţie. îmbătrânit artificial şi deformat plastic la rece (starea obţinută la produsele care.4. după prelucrarea la temperaturi ridicate. deformat plastic la rece şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care.

care se declanşează prin reacţia Cu2O + H2 ⇒ 2Cu + H2O şi conduce la formarea de vapori de apă a căror presiune creşte (deoarece nu se pot elimina). • impurităţi care formează cu cuprul compuşi chimici fragili (O. As. soluţii slabe. Te).5 %) a acestor impurităţi (care formează soluţii solide de substituţie cu cuprul). Cuprul şi aliajele pe bază de cupru Sub formă de metal pur sau sub formă de component de bază al unor aliaje. producând fisurarea intercristalină a produselor din cupru. aceste impurităţi formează cu cuprul eutectice uşor fuzibile (Pb şi Cu formează un eutectic care conţine %Cum = 0. neaerate de sulfaţi. clorhidric. azotaţi.2.06 % şi are ts ≅ 320 oC. P. Principalele proprietăţi fizico – chimice şi mecanice şi clasele de puritate tehnică ale cuprului sunt descrise complet de caracteristicile redate în tabelele 1. benzol. substanţe organice (benzină. 147 . iar Bi şi Cu formează un eutectic care conţine %Cum = 0. efectele prezenţei în concentraţii masice mici (sub 0. soluţii concentrate de acizi anorganici. Fe. sub formă de incluziuni nemetalice. sulf. acceptabile. Cd. sunt. Se. cloruri şi acizi anorganici (sulfuric. hidrogen sulfurat. constând în creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii. anilină şi acid acetic etc. Cuprul are o bună rezistenţă la coroziune în multe medii de lucru: atmosfere poluate.5..1. reducerea conductibilităţii termice şi electrice etc. principalele aliaje pe bază de cupru folosite în tehnică fiind prezentate în continuare. micşorarea plasticităţii şi tenacităţii. de obicei. care se dispun la limitele cristalelor de cupru şi îi influenţează negativ prelucrabilitatea prin deformare plastică la cald (generează fenomene de fragilitate sau fisurare la cald). Mn. Principalele impurităţi ale cuprului tehnic se pot clasifica în următoarele categorii: • impurităţi solubile în cuprul solid (Ag. Sb). Bi).Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase 9. Cr. prezenţa incluziunilor intercristaline de CuO2 în structura cuprului (nedezoxidat corespunzător la elaborare) poate determina şi fenomenul numit “boala de hidrogen”. ape reziduale şi ape sărate. diminuându-i substanţial plasticitatea şi tenacitatea şi micşorându-i considerabil conductibilitatea termică şi electrică.2 şi 9. compuşii (cu topire congruentă) pe care îi formează cu cuprul aceste impurităţi se dispun intercristalin în structura cuprului. glicerină etc. Pt.3. Mg. 9. motorină.). vapori de apă supraîncălziţi. azotic). Ni. amoniac. S. 9. cuprul este utilizat din timpuri străvechi pentru realizarea de produse. Sn. Zn.2 % şi are ts ≅ 270 oC). Au. Cuprul formează un număr impresionant de aliaje. Cuprul este atacat (se corodează) în medii care conţin hidrogen. • impurităţi insolubile în cuprul solid (Pb.

având drept component de aliere principal zincul sunt denumite în tehnică alame. la temperaturi ridicate.1. structură cristalină de tip CFC.4. β are caracteristicile unei soluţii solide neordonate. 9. atât la cald. Structura alamelor se poate analiza apelând la diagrama de echilibru fazic a sistemului Cu – Zn. notată β’.3.5. Alamele Aliajel pe bază de cupru. prezentând tenacitate şi plasticitate bune.3. iar atomii de Zn se poziţionează în nodurile aflate în centrele celulelor elementare) şi soluţia solidă ordonată (faza Kurnakov).8. iar sub temperatura tCK ≅ 450 oC (temperatura Curie – Kurnakov a fazei β. scap. Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Zn. soluţia solidă α se caracterizează printr-o bună plasticitate. • β este o soluţie solidă pe bază de compus chimic (fază bertholidă). Variaţia caracteristicilor mecanice ale alamelor în funcţie de %Znm 148 . 9.1) suferă un proces de ordonare (atomii de Cu se distribuie în nodurile situate în vârfurile celulelor elementare. Fig. v. punctele caracteristice ale acestei diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9. cât şi la rece.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. capătă caracteristicile tipice compuşilor intermetalici (duritate ridicată şi fragilitate accentuată). putând fi deformată plastic uşor. 2.Zn Fig. prezentată în figura 9.2. ca şi solventul său. care prezintă structură cristalină de tip CVC. • α este soluţia solidă de substituţie având ca solvent cuprul şi ca solut zincul (α ≡ Cu(Zn)). deoarece prezintă. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu .

cât şi prin deformare plastică la rece). aşa cum se poate observa în figura 9. cât şi ca alame deformabile la cald (la o temperatură de deformare situată deasupra punctului tCK ≅ 450 oC.8.. aşa cum se observă în figura 9. cu structura la ta alcătuită numai din cristale de fază β’ (v. 46 %) şi sunt utilizate de obicei ca alame de turnare. 9. Alamele monofazice β’. care definesc procedeul tehnologic recomandat pentru realizarea semifabricatelor şi pieselor. Bi) care determină apariţia unor fenomene de fragilitate sau fisurare la cald. %Znm 0 41 32 38 39 46 46 32 Ordonata. unei reveniri.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Tabelul 9. După turnare şi răcire la ta. B.5 ore) sau sunt deformate plastic şi supuse apoi recoacerii. C. 9.8. 149 . 850 oC. structura lor la ta va fi alcătuită din cristale poliedrice de soluţie solida α omogenă. aşa cum se observă în figura 9.4). cu %Znm ≤ 25 % sunt denumite în tehnică tombacuri. cristalele acestei structuri devenind poliedrice (echiaxiale). cu plasticitate bună). la care aceste alame prezintă o structură monofazică β.5. fig. mai ales în prezenta impurităţilor insolubile în cupru (Pb. pentru obţinerea structurii prezentate în fig. În unele cazuri. fig. la o temperatură ti < tCK. structura la ta a semifabricatelor şi pieselor turnate din astfel de alame are aspectul prezentat în figura 9.6.. piesele din alame bifazice cu conţinut ridicat de zinc se supun unui TT de călire în apă (de la o temperatură ti la care materialul prezintă o structură monofazică β. τm = 2.7. 9. au %Znm ∈ (39 %. dacă se aplică un TT de recoacere. alcătuită din cristale dendritice de soluţie solidă α neomogenă. Alamele monofazice α se comportă foarte bine la deformarea plastică la rece şi au o comportare mai slabă la deformarea plastică la cald.9) şi. în cantitatea şi cu dispunerea corespunzătoare obţinerii unor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate. dacă semifabricatele sau lingourile turnate sunt supuse unei recoaceri de omogenizare (la ti = 800 . duritatea şi fragilitatea acestora crescând pe măsură ce se măreşte conţinutul procentual al fazei β’ în structură. oC 1083 905 905 905 450 450 ta ta În funcţie de structura de echilibru şi de caracteristicile mecanice pe care le prezintă în această stare (v. au %Znm ∈ (46 %. 10). Alamele bifazice.. Alamele monofazice α (cu structura la ta alcătuită numai din cristale de soluţie solidă α) au %Znm ≤ 39 % şi sunt alame deformabile (care se prelucrează bine atât prin deformare plastică la cald. cu structura la ta alcătuită din cristalele fazelor α şi β’. Coordonatele punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Cu − Zn Punctul A B C D M N P Q Abscisa. alamele monofazice α. pentru ca în structură să apară cristale de fază α. 50 %] şi se pot utiliza atât ca alame de turnare. alamele se pot clasifica astfel: A.. eventual. semifabricatele sau lingourile din astfel de alame prezintă o structură monofazică.

fără a le diminua caracteristicile de plasticitate şi tenacitate şi îmbunătăţeşte rezistenţa lor la acţiunea mediilor corosive. n. Deoarece are keAl = 6. introdus în concentraţii %Fem ≤ 1.1) în care %EAmj. introdus în concentraţii %Alm ≤ 3. 9. sunt coeficienţii de echivalare în zinc a elementelor de aliere suplimentare (introducerea unui element de aliere suplimentar în concentraţia %EAmj este echivalentă. cu suplimentarea cu %k eEA j % EAmj a concentraţie de zinc a alamei). orice alamă specială poate fi încadrată în categoriile structurale anterior precizate pentru alamele binare. n.. j = 1.5 %.5. din punctul de vedere al efectelor asupra structurii. Principalele elemente de aliere folosite la elaborarea alamelor speciale au următoarele efecte asupra structurii şi proprietăţilor acestor aliaje: • Aluminiul. dacă se calculează titlul fictiv al alamei %Cume.. 9.9. iar k eEA j .. după recoacerea de omogenizare. Structura la ta. j = 1. care au în compoziţie (pe lângă zinc) şi alte elemente de aliere. sunt concentraţiile masice ale elementelor suplimentare de aliere existente în compoziţia alamei speciale. iar la concentraţii masice mai 150 ..6. Fierul are keFe = 0. finisează granulaţia şi mareşte tenacitatea alamelor. • Fierul. adică concentraţia masică a cuprului în alama binară echivalentă din punctul de vedere al microstructurii. (9. cu relaţa: %Cu me = %Cu m %Cu m + % Znm + ∑ k eEAj % EAmj j =1 n 100 .5 %. aluminiul determină micşorarea sensibilă a conţinutului procentual de fază α al structurii alamelor.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. determină creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii alamelor. Structura la ta a alamelor monofazice α turnate Fig. a alamelor monofazice α În tehnică se utilizează nu numai alamele binare (aliajele Cu – Zn) ci şi alamele complexe (speciale).

care induce un efect suplimentar de finisare a granulaţiei şi asigură sfărâmarea aşchiilor la prelucrarea prin aşchiere a alamelor. măreşte rezistenţa la coroziune a alamelor în apa de mare.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase mari de 0. aşa cum s-a precizat anterior. Structura la ta a alamelor monofazice β’ • Manganul. efectele staniului asupra microstructurii alamelor se pot estima cu uşurinţă. 820 oC) şi îmbătrânire (revenire la ti = 400 . introdus în concentraţii %Mnm ≤ 5 %.. 9. care determină o creştere cu 30 . piesele şi semifabricatele din alame aliate suplimentar cu acest element se pot supune TT de călire de punere în soluţie (răcire în apă de la ti = 800 .8. Fig. 9.9. aburul supraîncălzit şi soluţiile de cloruri. având în vedere că keSn = 2. 420 oC). Structura la ta a alamelor bifazice turnate Fig. manganul este un bun dezoxidant.. 40 % a caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi duritate.5. 10. 9... introdus în concentraţii %Snm ≤ 1 %. este insolubil în cupru. • Staniul. fiind considerat o impuritate a acestuia) se foloseşte ca element de aliere al 151 . 9. datorită efectelor fierului asupra microstructurii. Structura la ta a alamelor bifazice recoapte după turnare Fig. Structura la ta a alamelor bifazice călite si revenite Fig.. măreşte rezistenţa mecanică şi plasticitatea alamelor şi îmbunătăţeşte comportarea alamelor în medii corosive cum sunt apa de mare. • Plumbul (care. iar efectele sale asupra microstructurii se pot aprecia considerând keMn = 0.7..4 % determină apariţia în structură a compusului FeZn7.

5. iar CuZn42Mn3Al2 şi G CuZn30Al5Fe3Mn2 sunt mărci de alame monofazice β. este un bun dezoxidant. CuZn10. CuZn20. Plumbul se introduce în concentraţii %Pbm ≤ 3 %. aşa cum se poate observa în figura 9. fiind metale izomorfe (cu structură cristalină de tip CFC) şi prezentând dimensiuni atomice apropiate. evidenţiază faptul că toate aliajele acestui sistem au la ta o structură monofazică.11. CuZn39Ni3 sunt mărci de alame speciale monofazice α (alame speciale deformabile).. prezentată în figura 9. introdus în concentraţii %Sim ≤ 1 %. curbele ce descriu dependenţele dintre caracteristicile fizico – mecanice ale aliajelor Cu − Ni şi compoziţia lor chimică corespund configuraţiei redate în diagrama din figura 3. CuZn36Pb1. G CuZn30Al5Fe3Mn2 sunt mărci de alame bifazice (alame pentru turnare). deoarece poate determina apariţia fenomenelor de fragilitate sau fisuare la cald. CuZn30. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu – Ni.12.3. G CuZn40PbSn. CuZn15. G CuZn38Pb2Mn2. deoarece are keSi = 10. efectele sale asupra microstructurii alamelor sunt importante. mărirea rezistenţei mecanice şi durităţii (mai ales ale fazei β) şi îmbunătăţirea rezistenţei la coroziune (mai ales în prezenţa mediilor active calde). de exemplu. Mărcile de alame comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate. determină creşterea plasticităţii şi tenacităţii alamelor.. alcătuită din cristale de soluţie solidă de substituţie α ≡ Cu(Ni) ≡ Ni(Cu).27.. Deoarece nichelul înlocuieşte în structura alamelor atomii de cupru (are asupra microstructurii alamelor efectul corespunzător scăderii concentraţiei de zinc).2. CuZn36 sunt mărci de alame monofazice α (alame binare deformabile). coeficientul său de echivalare este keNi = −1. introdus în concentraţii %Nim ≤ 3 %. iar influenţa sa asupra microstructurii alamelor se poate estima considerând kePb = 1. 45 %) şi coeficientului de gâtuire (cu ordonata la 152 . punctul de maxim local al curbei rezistenţei mecanice (cu ordonata la Rm = 600. 9. G CuZn40Pb. CuZn31Si. prezenţa plumbului înrăutăţeşte comportarea la prelucrarea prin deformare plastică a alamelor.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR alamelor din care se confecţionează produse destinate prelucrării prin aşchiere. Ca urmare.800 N/mm2) şi punctele de minim local ale curbelor alungirii procentuale după rupere (cu ordonata la A = 40 . măreşte fluiditatea şi proprietăţile de turnare ale alamelor topite şi determină îmbunătăţirea comportării în medii corosive a produselor confecţionate din alame speciale.. • Siliciul. Aliajele Cu − Ni Cuprul şi nichelul. • Nichelul. deoarece particulele de plumb uniform distribuite în structura alamelor asigură sfărâmarea aşchiilor şi îmbunătăţesc prelucrabilitatea prin aşchire a acestor aliaje. au solubilitate totală în stare solidă.

... folosite pentru a confecţiona (prin deformare plastică la rece sau la cald) elemente elastice (arcuri sau lamele) şi piese rezistente la coroziune. 12.30 % (corespunzător mărcilor comerciale CuNi18Zn20. pieselor de mecanică fină.. cu %Nim = 40. în vapori de apă etc.35 % şi adaosuri de Mn (%Mnm = 3.. cu %Nim = 20 % Datorită structurii monofazice şi proprietăţilor fizico – mecanice pe care le prezintă. cu %Nim = 5.70 % şi adaosuri de Fe. • aliajele Constantan. Argentan).. CuNi18Zn27 sau CuNi15Zn21). folosite (ca aliaje deformabile. • aliajele Alpaca (Neusilber.50 % şi aliajele Nichelină. Fig.. • aliaje Monel. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu − Ni Fig.3 %)..6 . rezistorilor electrici.. 20 % şi adaosuri de Fe (%Fem = 0. folosite (ca aliaje deformabile sau pentru turnare) pentru confecţionarea pieselor rezistente la coroziune.. Mn şi Si.. folosite ca materiale electrotehnice (în special pentru confecţionarea rezistorilor). 9.. iar curba care redă dependenţa dintre rezistivitatea electrică şi compoziţia acestor aliaje prezentând un punct de maxim local cu abscisa %Nim ≅ 50 %.... 3%). prezintă o bună rezistenţă la coroziune (în apă de mare şi în soluţii saline.. dar şi ca aliaje pentru turnare) în aplicaţiile care necesită materiale rezistente la coroziune. 153 . în acizi organici..) şi se pot utiliza la fabricarea rezistorilor electrici. aliajele Cu – Ni se prelucrează bine prin deformare plastică (la rece sau la cald) sau prin aşchiere. 1.60 %) având abscisa situată la %Nim ≅ 65 %.4 %).0 %) şi Mn (%Mnm = 0.8 .. • aliaje Melchior (Maillechort). 1. 11.. cu %Nim = 15 . Microstructura la ta a aliajului Cu – Ni.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Z = 55. folosite în aplicaţiile care impun materiale anticorosive.. Principalele reţete de aliaje Cu – Ni utilizate în tehnică sunt: • aliajele Kunial.15% şi adaosuri de Al (%Alm = 1 . instrumentelor de măsurare.... cu %Nim = 65.. cu %Nim = 18 . tacâmurilor şi obiectelor de artă sau podoabă etc. cu %Nim = 30.. 9. 20 % şi %Znm = 20.

structură cristalină de tip CFC. cu structură cristalină complexă.3. Bronzurile cu staniu folosite în tehnică au %Cum ≤ 20 % şi prezintă. în funcţie de concentraţia 154 . faza α se caracterizează printr-o bună plasticitate. faza δ este stabilă numai până la temperatura t = 320 oC. aşa cum rezultă examinând diagramele din figura 9. punctele caracteristice ale acestor diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9.1. structurile indicate de diagramele de echilibru (stabil sau metastabil) redate în figura 9. în condiţii de echilibru (care presupun menţineri îndelungate). • γ este (ca şi β) o soluţie solidă pe baza compusului chimic Cu5Sn (fază bertholidă). • ε este compusul intermetalic Cu3Sn. • α este soluţia solidă de substituţie având ca solvent cuprul şi ca solut sataniul (α ≡ Cu(Sn)). β este stabilă numai până la temperatura t = 586 oC. care apara (la răcirea bronzurilor topite) prin defăşurarea transformării peritectice (la t ≅ 800 oC): L + α ⇒ β. Bronzurile Aliajele pe bază de cupru al căror component de aliere principal este un alt element decât zincul sau nichelul sunt denumite bronzuri.13 au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Sn. la care se descompune eutectoid: γ ⇒ α + δ. Fazele care apar pe diagramele de echilibru din figura 9. 9. la care.13. ca şi solventul său.9. faza ε nu apare în structura semifabricatelor şi pieselor din bronzuri industriale livrate în stările M sau O. datorită vitezei extrem de reduse cu care se realizează transformarea δ ⇒ α + ε. putând fi deformată plastic uşor. atât la cald. • δ este o soluţie solidă pe baza compusului chimic Cu31Sn8 (fază bertholidă). cu structură cristalină de tip CVC. bronzurile cu siliciu. bronzurile cu aluminiu. În funcţie de structura pe care o prezintă (la ta) în starea M. în funcţie de concentraţia masică a staniului. bronzurile cu beriliu şi bronzurile cu plumb.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. la care se descompune eutectoid: β ⇒ α + γ. Principalele tipuri de bronzuri folosite pentru realizarea pieselor din construcţia de maşini şi pentru fabricare construcţiilor mecanice sunt: bronzurile cu staniu (denumite şi bronzuri clasice). faza γ este stabilă numai până temperatura la t = 520 oC.5. cu structură cristalină de tip CVC. cât şi la rece.5. de caracteristicile mecanice asigurate (redate sintetic.13.3. • β este o soluţie solidă pa baza compusului chimic Cu5Sn (fază bertholidă). deoarece prezintă. se descompune eutectoid: δ ⇒ α + ε.

aşa cum se observă pe micrografia din figura 9.0 800 D 22. în starea M.15.. Diagramele de echilibru ale sistemului de aliaje Cu – Sn pentru diferite stări: a. 9. bronzurile cu staniu se pot clasifica astfel: Fig.0 350 Q 0.0 520 J 27.20 % şi se folosesc ca bronzuri de turnare. se poate transforma prin recoacere (precedată sau nu de o operaţie de prelucrare prin deformare plastică) într-o structură cu cristale poliedrice de soluţie solidă α omogenă.0 586 F 24.0 520 K 11.. starea metastabilă obţinută prin turnare (strarea F) Tabelul 9.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase masică a staniului.5 800 C C’ 13. constituenţii α (preeutectoid) 155 ..0 586 H H’ 16. alcătuită din cristale dendritice de soluţie solidă α neomogenă. starea metastabilă obţinută prin recoacere (starea O). starea de echilibru stabil. aşa cum se poate vedea pe migrografia prezentată în figura 9.5 9.0 8.%Snm Ordonata.0 8. Coordonatele punctelor caracteristice ale diagramelor de echilibru Cu − Sn Punctul Abscisa.9. cât şi prin deformare plastică la rece).0 586 G 26. 9. oC A 0 1083 B 25.17) fazele α şi δ şi. 9 % şi sunt bronzuri deformabile (care se pot prelucra atât prin deformare plastică la cald. 9. Bronzurile hipoeutectoide (bronzurile bifazice) au %Snm = 10. b.0 800 E E’ 16.13. B. în diagramele din fig. Bronzurile monofazice α (cu structura la ta alcătuită numai din cristale de soluţie solidă α) au %Snm ≤ 8 . structura de turnare a acestor bronzuri.16. respectiv.. c. structurile la ta ale semifabricatelor şi pieselor realizate din astfel de bronzuri conţin (aşa cum se poate observa în fig.2 ta A.14) şi de procedeul tehnologic recomandat pentru realizarea semifabricatelor şi pieselor.

Structura la ta a bronzurilor monofazice α recoapte Fig. Variaţia caracteristicilor mecanice ale bronzurilor cu staniu în funcţie de %Snm Fig. 9. Structura la ta a bronzurilor monofazice α turnate Fig.14.0. 9.16. îmbunătăţeşte prelucrabilitatea prin aşchiere a bronzurilor (deoarece particulele de Pb. care produc următoarele efecte asupra structurii şi proprietăţilor acestor aliaje: • fosforul.. 9. favorizează sfărâmarea aşchiilor) şi rezistenţa lor la 156 . • plumbul. Fig.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR şi amestecul eutectoid (α + δ).15. Structura la ta a bronzurilor hipoeutectoide turnate Bronzurile cu staniu se pot alia suplimentar la elaborare şi cu alte elemente.6 % determină formarea în structură a unor mici cantităţi de compus Cu3P.3. separate intercristalin în structură. iar în concentraţii %Pm = 0. introdus în concentraţii %Pbm ≤ 2 %..3 %. ce influenţează pozitiv caracteristicile de antifricţiune şi rezistenţa la uzare a bronzurilor. introdus în concentraţii %Pm < 0. asigură o bună dezoxidare (împiedică apariţia incluziunilor dure şi fragile de SnO2) şi măreşte fluiditatea bronzurilor topite (conferă bune proprietăţi de turnare).17. duritatea şi fragilitatea acestor structuri crescând pe măsură ce se măreşte conţinutul lor procentual de eutectoid (α + δ). 9.

tendinţa de a forma cristale dendritice lungi (columnare).12 %) le asigură proprietăţi bune de antifricţiune (deoarece particulele de plumb. 9. în funcţie de concentraţia masică a aluminiului.. iar GCuSn14. cu structură cristalină de tip CVC. corespunzătoare compusului Cu32Al19. care poate fi deformată plastic uşor. care înrăutăţesc comportarea la deformare plastică (măresc înclinaţia spre fisurare) a 157 . corespunzătoare compusului Cu9Al4... cu structură cristalină cubică şi γ2. Bronzurile cu aluminiu folosite în tehnică au %Alm ≤ 15 % şi prezintă.5. punctele caracteristice ale acestei diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9. ca urmare. cu retasura de contracţie concentrată). faza β poate să apară în structura bronzurilor cu aluminiu. • β este o fază bertholidă pe baza compusului chimic Cu3Al. au un substanţial efect lubrifiant). cu structură cubică complexă. iar în concentraţii mai mari (%Pbm = 4. cât şi la rece. Bronzurile cu aluminiu prezintă însă. separate intercristalin în structura bronzurilor. Fazele care apar pe diagrama de echilibru din figura 9. duritate ridicată şi fragilitate accentuată. în concentraţii %Znm = 5. stabilă sub temperatura t = 785 oC.15 oC). Mărcile de bronzuri cu staniu comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate. aptitudine de a realiza piese turnate compacte. atât la cald.10.18..18 au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Al. aceste aliaje au proprietăţi de turnare foarte bune (fluiditate ridicată. structurile indicate de diagrama de echilibru redată în figura 9. la solidificarea după turnare. în funcţie de concentraţia aluminiului în aceste aliaje.3 %) şi/sau ca fază separată la transformarea eutectică (la t ≅ 1035 oC) L ⇒ α + β şi este stabilă numai până la temperatura t = 565 oC. • γ este (ca şi β) o fază bertholidă. de exemplu. stabilă deasupra temperaturii t = 785 oC. la care se descompune eutectoid: β ⇒ α + γ2. • α este soluţia solidă de substituţie α ≡ Cu(Al). γ prezintă două modificaţii (forme alotropice): γ1. cu structură cristalină de tip CFC. CuSn8 şi CuSn4Pb4Zn4 sunt mărci de bronzuri monofazice α (bronzuri deformabile). ca fază separată preeutectoid (la cristalizarea primară a bronzurilor cu %Alm > 8. • zincul. CuSn6.2. bronzurile cu aluminiu (spre deosebire de bronzurile clasice) au un interval de solidificare restrâns (10. aşa cum se poate observa pe diagrama de echilibru.. Aşa cum se poate observa examinând diagrama de echilibru din figura 9.18.3. GCuSn12Ni2 şi GCuSn10Zn2 sunt mărci de bronzuri bifazice (bronzuri de turnare).Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase coroziune. micşorează intervalul temperaturilor de solidificare.10 %.. influenţează pozitiv proprietăţile de turnare ale bronzurilor (măreşte fluiditatea. evită apariţia incluziunilor de gaze în lingourile şi piesele turnate) şi nu produce modificări structurale (deoarece se dizolvă integral în soluţia solidă α).

dacă la elaborare se face modificarea lor cu V. de caracteristicile mecanice asigurate (redate sintetic.19) şi de procedeul tehnologic recomandat pentru realizarea semifabricatelor şi pieselor. în diagramele din fig.. în funcţie de concentraţia masică a aluminiului. bronzurile cu aluminiu se pot clasifica astfel: A.2 1048 F 7. Bronzurile bifazice cu %Alm = 9. %Snm Ordonata.10. Fig. Coordonatele punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Cu − Al Punctul Abscisa. 18.4 1035 G 9. 9. Ti.. constituenţii α (preeutectoid) şi amestecul eutectoid (α + γ2). dacă se aplică un TT de 158 . dacă temperatura la care se face deformarea este situată în domeniul în care aceste aliaje prezintă structură monofazică β (structură care se poate menţine şi la ta. 9.0 565 P 13. Bronzurile hipoeutectoide (bronzurile bifazice) au %Alm ≥ 9 % şi se folosesc în mod obişnuit ca bronzuri de turnare.4 565 M 12. respectiv.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR pieslor şi semifabricatelor turnate. structura la ta a semifabricatelor şi pieselor realizate din astfel de bronzuri conţine fazele α şi γ2 şi.0 1035 K 9. 9. acest dezavantaj poate fi eliminat. B şi li se aplică o bună dezoxidare (pentru evitarea apariţiei în structură a incluziunilor fragile de Al2O3). duritatea şi fragilitatea acestei structuri crescând pe măsură ce se măreşte conţinutul procentual de eutectoid (α + γ2).5 % se pot prelucra şi prin deformare plastică la cald. oC A 0 1083 B 8.10.6 785 Q 9.3 1035 C 11. 19 Variaţia caracteristicilor mecanice ale bronzurilor cu aluminiu în funcţie de %Alm Tabelul 9.5. B.4 ta În funcţie de structura pe care o prezintă (la ta) în stările M sau O. Bronzurile monofazice α (cu structura la ta alcătuită numai din cristale de soluţie solidă α) au %Alm < 9 % şi sunt bronzuri deformabile. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu − Al Fig.

3..5. cât şi ca bronzuri de turnare şi au caracteristici mecanice ridicate (Rm = 200. se pot prelucra prin deformare plastică la cald (la t = 800 . Mărcile de bronzuri cu aluminiu comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate..Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase călire. are efecte asemănătoare fierului şi manganului şi. de exemplu: • bronzurile cu siliciu şi mangan (cu %Sim = 2. caracteristici de antifricţiune şi rezistenţa la uzare mai scăzute şi caracteristici mecanice asemănătoare.500 N/mm2 şi A = 3. de exemplu. rezistenţă mare la coroziune şi o bună prelucrabilitate prin aşchiere. în plus. are efecte similare cu ale fierului. dar micşorează fluiditatea acestora (înrăutăţeşte proprietăţile de turnare)..8 % la bronzurile ecruisate prin deformare plastică la rece). • manganul. G CuAl10Mn şi G CuAl9Fe5Ni5 sunt mărci de bronzuri bifazice (bronzuri de turnare)..3. în concentraţii %Fem = 3.. Rp0.. apelor reziduale. amplificând efectele acestui element de aliere. 850 oC) şi sunt indicate pentru realizarea unor piese pentru construcţia de maşini sau pentru industria chimică (elemente elastice. 159 . rezistenţă la coroziune mult mai bună (în medii ca: apa de mare şi soluţiile saline.. petrolului şi produselor petroliere).2 = 450. iar G CuAl10Fe3. în concentraţii masice %Nim ≤ 5 %.. măreşte rezistenţa mecanică şi duritatea. îmbunătăţeşte comportarea bronzurilor la temperaturi ridicate...3 % şi %Mnm = 1.. de obicei fiind preferată folosirea bronzurilor ternare sau complexe (bronzuri cu siliciu aliate suplimentar şi cu alte elemente.5 %.900 N/mm2. • nichelul. produse rezistente la acţiunea apei de mare. Bronzurile cu siliciu folosite în tehnică au %Sim ≤ 3 % şi prezintă (în mod obişnuit) în stare solidă o structură monofazică α ≡ Cu(Si).. piese cu proprietăţi bune antifricţiune... CuAl10Fe3 şi CuAl9Mn2 sunt mărci de bronzuri monofazice α (bronzuri deformabile). soluţiile de acid carbonic. Bronzurile cu aluminiu au. în comparaţie cu bronzurile clasice. cum ar fi: • fierul. acestea se pot utiliza atât ca bronzuri deformabile.. care să determine sporirea anumitor proprietăţi de utilizare ale acestora)..2 = 140.. 9. Rp0. soluţiile unor acizi organici).. în concentraţii masice %Mnm ≤ 2 %. densitate mai mică. Pentru îmbunăţăţirea unor caracteristici de utilizare. îmbunătăţeşte caracteristicile de antifricţiune ale bronzurilor şi măreşte refractaritatea acestora (rezistenţa la oxidare/coroziune la temperaturi înalte).300 N/mm2. Bronzurile binare cu siliciu se utilizează mai rar în aplicaţiile tehnice. bronzurile cu aluminiu se pot alia suplimentar şi cu alte elemente.2 %) au proprietăţi bune de turnare.25 % la bronzurile deformate plastic la cald sau de turnare şi Rm = 750.. prezentând şi avantajul de a fi mai ieftine decât celelalte tipuri de bronzuri. finisează granulaţia.. corespunzător obţinerii stărilor TA sau TB).200 N/mm2 şi A = 15.

900 oC) şi la rece şi prezintă bune proprietăţi antifricţiune şi rezistenţă la uzare (mai ales..3. • bronzurile cu siliciu şi plumb (%Sim = 2.20. datorită particulelor intercristaline de plumb pe care le prezintă în structură. Mărcile de bronzuri cu siliciu comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate.4 %) se caracterizează printr-o bună prelucrabilitate prin aşchiere şi bune proprietăţi antifricţiune. cele mai utilizate mărci de bronzuri cu siliciu sunt: CuSi1.2 % şi %Nim = 1. dacă solicitările mecanice sunt intense.. în structura de echilibru la ta a acestor bronzuri apare faza Ni2Si. prin aplicarea unui TT alcătuit din călire de punere în soluţie (de la ti = 900. punctele caracteristice ale acestei diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9.11....950 oC). structurile indicate de diagrama de echilibru redată în figura 9..3 % şi %Nim = 1..5.500 oC).4.5. ungerea este insuficientă şi temperaturile de lucru sunt ridicate). Bronzurile cu beriliu folosite în tehnică au %Bem ≤ 2.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • bronzurile cu siliciu şi nichel (cu %Sim = 1. în funcţie de concentraţia masică a beriliului.5 % şi prezintă.. permiţând obţinerea la aceste aliaje a unor efecte de durificare substanţiale.3 %) se prelucrează bine prin deformare plastică la cald (la t = 850 ... Fazele care apar pe diagrama de echilibru Cu – Be au următoarele semnificaţii: 160 .... urmată de îmbătrânire artificială (la ti = 450. CuSi3 şi G CuSi4. 9. care prezintă o mare variaţie cu temperatura a solubilităţii în faza α..

care poate fi deformată plastic uşor... 400 HB. caracteristicile mecanice la tracţiune ale bronzurilor cu beriliu ating nivelurile Rm = 1100 .. respectiv. 350 N/mm2 şi A = 30 .5.. 500 N/mm2. iar duritatea lor este 350 .... Pentru micşorarea concentraţiei beriliului (care este un element de aliere scump) în bronzurile industriale şi creşterea efectelor de durificare ale îmbătrânirii se practică alierea suplimentară a acestora cu mangan (%Mnm = 0. CuBe1. iar duritatea este 90 . aşa cum se poate observa pe diagrama de echilibru.6Mn.2 = 300 . din constituenţii α şi amestecul eutectoid (α + γ).2 = 1000 . cu structură cristalină de tip CFC... 110 HB).)..0. Rp0.. • β este o fază bertholidă.5 %)..2.0 % şi prezintă la ta. 40 %. Principalele mărci de bronzuri cu beriliu comerciale sunt: CuBe1. abur etc. semifabricatele şi piesele confecţionate din aceste aliaje se pot trata termic prin călire de punere în soluţie (de la ti = 800 ...).2. o structură alcătuită din fazele α şi γ şi. 1050 N/mm2 şi A = 2 ..Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Be. pentru obţinerea unei structuri monofazice α (cu cristale de α suprasaturate cu beriliu). aceste materiale se folosesc la realizarea elementelor elastice (arcuri. faza β poate să apară în structura bronzurilor industriale ca urmare a desfăşurării transformării peritectice (la t = 865 oC) L + α ⇒ β sau ca urmare a diminuării solubilităţii beriliului în cupru o dată cu scăderea temperaturii... a cărui contribuţie la durificarea structurii produselor din astfel de materiale este datorată formării compusului MnBe2. • γ este o fază bertholidă pe baza compusului CuBe. cu structură cristalină de tip CVC. efectele de durificare ale acestui TT se pot mări substanţial. Rp0.. cu structură cristalină de tip CVC. • α este soluţia solidă de substituţie α ≡ Cu(Be).9 şi CuBe0. 1500 N/mm2.2. iar pentru îmbunătăţirea tenacităţii acestor bronzuri se foloseşte alierea suplimentară cu Ni (%Nim = 0.. 350 oC).7. în aceste stări structurale caracteristicile mecanice nu sunt foarte ridicate (caracteristicile la tracţiune sunt: Rm = 450 . urmată de îmbătrânire artificială (la ti = 300 .. dacă (după călire) se face ecruisarea controlată a acestor bronzuri prin deformare plastică la rece. 820 oC).5 %). Datorită variaţiei mari cu temperatura a solubilităţii beriliului în cupru.. lamele elastice etc. Bronzurile cu beriliu utilizate în mod obişnuit au %Bem = 1. În stările de livrare TF sau TH (care se obţin aplicând operaţiile tehnologice precizate mai înainte)... care rezultă prin transformarea eutectoidă (la t = 620 oC) β ⇒ α + γ. 5 %. sculelor antiscântei (care nu produc scântei prin lovire) şi pieselor care trebuie să prezinte bune proprietăţi antifricţiune sau care sunt puternic solicitate mecanic în medii de lucru active (apă de mare.5.. 161 ... în stările M sau O.

Mărcile de bronzuri cu plumb comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate. G CuPb20Sn5. bronzurile cu plumb manifestă o mare tendinţă de segregare (separare) a componentelor în structură.3. energetică neconvenţională (solară. 9. se practică turnarea cuzineţilor pe suporţi din oţel şi/sau se face alierea suplimentară a bronzurilor cu elemente care măresc duritatea matricei lor structurale: staniu (%Snm = 5. Datorită insolubilităţii în stare solidă a cuprului şi plumbului şi diferenţelor mari între temperaturile lor de solidificare – topire şi între densităţile acestora.3 %).10 %). G CuPb15Sn8 şi G CuPb7Sn7Zn3.. 9...6. deoarece au determinat opţiunile pentru utilizarea acestui metal în cele mai multe aplicaţii. chimie şi petrochimie. cele mai utilizate mărci sunt: G CuPb25.. Aluminiul şi aliajele pe bază de aluminiu Sub formă de metal pur sau sub formă de component de bază al unor aliaje.. structura la ta a bronzurilor cu plumb este alcătuită din cristale de cupru şi separări intergranulare de plumb. Principalele impurităţi ale aluminiului tehnic se pot clasifica în următoarele categorii: 162 . electrotehnică şi telecomunicaţii. Cuzineţii din bronzuri cu plumb se realizează prin turnare. pe care se sprijină arborii maşinilor şi utilajelor) lagărelor de alunecare (organe de maşini alcătuite din cuzineţi şi elementele de poziţionare şi susţinere a acestora). sunt: densitatea scăzută. Pentru a anihila această tendinţă şi a asigura o distribuţie uniformă a formaţiunilor intercristaline de plumb (cu rol lubrifiant) în matricea de cupru a structurii se practică alierea lor suplimentară cu nichel (%Nim = 1...5. realizate dintr-o bucată sau din două semiinele.. eoliană).50 HB). caracteristicile care trebuie remarcate. stibiu (%Sbm = 1. plasticitatea bună şi conductibilitatea termică şi electrică ridicată. deoarece bronzurile cu plumb au rezistenţă mecanică scăzută (rezistenţa la rupere este Rm = 50. 9.5. Deoarece cuprul şi plumbul sunt insolubile în stare solidă.3.2.150 N/mm2. aluminiul este utilizat în prezent pentru realizarea de semifabricate şi produse pentru multe ramuri economice importante: aeronautică.. Principalele proprietăţi fizico – chimice şi mecanice şi clasele de puritate tehnică ale aluminiului sunt descrise complet de caracteristicile redate în tabelele 1. Bronzurile cu plumb se folosesc în tehnică (datorită proprietăţilor antifricţiune pe care le prezintă) ca materiale pentru confecţionarea cuzineţilor (piese inelare. forajul sondelor de petrol.. fabricarea ambalajelor.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9.1..2 %). fosfor (%Pm < 0. iar duritatea 30.0.2.2 şi 9..3 %) sau zinc (%Znm = 1.5 %) şi răcirea forţată la solidificare a acestor bronzuri. construcţii civile şi industriale.

Ni) sau diminuarea acesteia (Cu). AlSb) pe care îi formează aluminiul cu aceste impurităţi are ca efect principal diminuarea plasticităţii şi tenacităţii semifabricatelor sau produselor din aluminiu. Ta.1. • impurităţi insolubile în aluminiul solid (Sn. mărirea rezistenţei la coroziune (Si. soluţiile de acid fosforic. Mg. 163 . Pb. As. Cr. Mg. efectele prezenţei acestor impurităţi în concentraţii masice mici. Mg. mai ales.). aderentă.. medii apoase care conţin dioxid de carbon. petrol. Mn) sau îmbunătăţirea acestora (Si şi. Aluminiul are o bună capacitate de a forma aliaje. constând în diminuarea proprietăţilor de turnare (Cu. AlAs. Al12Fe3Si. Mo). Ni. Zn). aeronautică. Ta. sunt de obicei acceptabile. reducerea conductibilităţii electrice (Mn) etc. Bi). 9. soluţii de acid sulfuric etc. Mo). Cu. Mn. Ti. Mg. Cr. prezenţa compuşilor (Al3Fe. prezentată în figura 9. Zn. principalele aliaje pe bază de aluminiu folosite în tehnică fiind prezentate în continuare.21. • impurităţi care formează cu aluminiul compuşi chimici (Fe. ape reziduale. care împiedică atacarea produselor de către mediilor active de lucru. Aliajele Al − Cu Aliajele aluminiului având ca element de aliere principal cuprul au o largă utilizare în tehnică (construcţia de maşini. Zn. Si.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • impurităţi solubile în aluminiul solid (Si. Mn. Mn. creşterea refractarităţii (Ni.6. Aluminiul are o bună rezistenţă la coroziune în multe medii de lucru: atmosfere poluate.) sau unele medii active (soluţiile de acid azotic. Structura acestor aliaje se poate analiza apelând la diagrama de echilibru fazic Al − Cu. Ti. compactă şi foarte rezistentă la coroziune. Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Al şi Cu. Cu. Zr). Zn. care fiind greu fuzibile se comportă ca modificatori şi determină obţinerea unor structuri primare cu granulaţie fină). Sb). Rezistenţa la coroziune a produselor din aluminiu se datorează acoperirii lor (pe cale naturală sau prin aplicarea unor procedee tehnologice de tratare chimică sau electrochimică) cu o peliculă de Al2O3. etc. Prezenţa impurităţilor (Fe. îmbunătăţirea prelucrabilităţii prin aşchiere (Cu. creşterea rezistenţei mecanice şi scăderea plasticităţii (Si. amoniacul) pot determina declanşarea unor procese de corodare intensă a produselor din aluminiu. Zn. chimie şi petrochimie etc. Cr. aceste impurităţi uşor fuzibile se separă la limitele cristalelor de aluminiu şi influenţează negativ prelucrabilitatea prin deformare plastică la cald (generează fenomene de fragilitate sau fisurare la cald). vapori de apă.

cu formula chimică Al2Cu şi concentraţia masică de cupru %Cum = 54.21. 9.6.21) şi au structura de echilibru la ta alcătuită dintr-o matrice de soluţie solidă α..5 % (situată în intervalul delimitat de abscisele punctelor C şi B ale diagramei de echilibru din figura 9. Structura de echilibru la ta a aliajelor Al − Cu cu %Cum = 4 % 9. putând fi deformată plastic uşor. Procesul tehnologic prin care se realizează prelucrarea prin deformare plastică şi durificarea structurală a unui semifabricat confecţionat dintr-un astfel de aliaj are următoarele etape: 164 . subcap. Pornind de la această observaţie. în care sunt distribuite uniform particule de fază secundară θ. 9. deoarece prezintă. Deoarece configuraţia diagramei de echilibru din figura 9. din categoria fazelor Laves. 9. structură cristalină de tip CFC.22.. b) aliaje pentru turnare. Aliajele industriale Al – Cu deformabile şi durificabile structural prin TT se caracterizează printr-o concentraţie masică de cupru %Cum = 2. fiind susceptibile de a fi durificate prin călire şi îmbătrânire naturală sau artificială (v.1%. aşa cum se poate observa în figura 9.21 corepunde cele prezentate în figura 9. aliajele Al − Cu se pot clasifica în două categorii: a) aliaje deformabile şi durificabile structural prin TT.3). atât la cald cât şi la rece.1. Fig. aliajele Al − Cu se pot supune TT de călire de punere în soluţie.1. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Cu Fig.1. • θ este un compus intermetalic de tip geometric. ca şi solventul sau. care prezintă o structură cristalină de tip tetragonal. soluţia solidă α se caracterizează printr-o bună plasticitate.22.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • α este soluţia solidă de substituţie având ca solvent aluminiul şi ca solut cuprul ( α ≡ Al(Cu)).

θ’ sau θ) capabile să producă durificarea la nivelul dorit a structurii (v.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • călirea de punere în soluţie.. %Mgm = 0. pentru obţinerea la ta a unei structuri monofazice. îmbunătăţirea rezistenţei la coroziune etc. sporirea capacităţii de durificare prin călire şi îmbătrânire..0.1. • prelucrarea prin deformare plastică a semifabricatului cu structură monofazică α.. cunoscute sub denumirea de duraluminiu.. alierea aluminiului cu mai multe elemente fiind determinată de necesităţi privind îmbunătăţirea prelucrabilităţii prin deformare plastică.2. ts). în timp ce plasticitatea cea %Cu m % Mg m mai mare (dar rezistenţa mecanică cea mai scăzută) o au aliajele cu %Cum = 4.0.3 % şi = 18.3)..2 % şi % Cu m % Mg m = 1..2. dacă %Mgm ≥ 1 %. efectul negativ al fierului este eliminat.. ts0).. anihilarea influenţelor negative ale unor impurităţi greu de eliminat la elaborare. iar impurităţile permanent prezente sunt Fe şi Si (concentraţiile masice maxime uzual acceptate pentru fiecare din aceste elemente fiind de 0. Aliajele industriale aparţinând acestei categorii au compoziţie complexă.. * capacitatea de durificare prin TT este diminuată la creşterea concentraţiei fierului. 165 ..2.. plasticitatea şi capacitatea de durificare prin TT sunt influenţate substanţial de concentraţiile cuprului şi magneziului şi de raportul acestora. deoarece acesta fixează o parte din cupru sub forma compusului Al7FeCu2 (fază insolubilă în matricea α) şi diminuează astfel cantitatea de cupru disponibilă pentru formarea la îmbătrânire a precipitatelor ce asigură durificarea structurală a aliajelor..5 %.. în vederea separării din soluţia solidă α suprasaturată a precipitatelor (zone GP.. compoziţia chimică a acestor aliaje se caracterizează prin: %Cum = 2..5 %.4 %.19 .3.2. Si): * rezistenţa mecanică.2.. • îmbătrânirea (naturală sau artificială).7 . Cele mai folosite sunt aliajele Al – Cu – Mg cu adaosuri de Mn. constând din răcirea în apă a semifabricatului încălzit la o temperatură tic situată în intervalul (tso.5. scap.5 %.. * prelucrabilitatea prin deformare plastică şi rezistenţa la coroziune se înrăutăţesc când concentraţiile impurităţilor (Fe şi Si) cresc. %Mnm = 0. cea mai mare rezistenţă mecanică se poate obţine la aliajele cu %Cum = 4. alcătuită din cristale de soluţie solidă α suprasaturată în cupru.5 %. %Mgm = 0. θ”.4.. 9. de raportul concentraţiilor acestora şi de prezenţa impurităţilor (Fe.0...6 %). constând din menţinerea produsului prelucrat prin deformare plastică la o temperatură tii ∈ [ta. Proprietăţile acestor aliaje sunt influenţate de ponderea elementelor de aliere. aceste influenţe negative fiind diminuate dacă raportul % Fe m % Si m este menţinut la o valoare subunitară. %Mgm = 1.

5 %. β’ etc. Mg (θ. instalaţii petrochimice.).0. iar în cazul unei îmbătrâniri avansate – precipitate stabile necoerente cu matricea α (θ.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Structura de echilibru la ta a aliajelor de tip duraluminiu este alcătuită din matricea α şi diverşi compuşi chimici (cu prezenţa şi ponderea dependente de compoziţia aliajului): Al2Cu (faza θ).)..3.. 400 oC]. S. pentru un aliaj %Cum = 3.. În procesul de îmbătrânire se formează mai întâi zone GP (de forma unor bastonaşe sau sfere). aşa cum s-a arătat în scap. (Mn. Mărcile de aliaje uşoare de tip duraluminiu. efectuate după diferite durate de menţinere a aliajului la temperatura de încercare. Aliajele din această categorie se pot alia suplimentar. apoi precipitate metastabile semicoerente cu matricea α (θ’. %Mgm = 1. cu Mg.7 % sau din soluţie solidă α. menţinerile ulterioare ale acestor aliaje la temperaturi t > ta pot produce modificări structurale cu efecte substanţiale asupra caracteristicilor mecanice. etc.) din care se realizează piese şi echipamente pentru aeronave.. în timp ce compuşii conţinând Fe şi Mn rămân nedizolvaţi şi se menţin în structura aliajelor călite (cu efecte negative asupra plasticităţii acestei structuri). Si.9 %. Mg2Si. Bi. în cazul aliajelor cu %Cum ≤ 5.5 % (corespunzător mărcii 2024 − T8 sau AlCu4Mg1. S. La încălzirea în vederea călirii compuşii intermetalici pe bază de Al.3. 9. Ni.24 care redau. Aliajele industriale Al – Cu pentru turnare se caracterizează printr-o concentraţie masică de cupru %Cum = 3.1. Durificarea prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire a aliajelor de tip duraluminiu se realizează prin mecanismele prezentate în cazul aliajelor Al – Cu. eutectic (α+θ) şi separări de fază secundară θ. Deoarece. variaţiile caracteristicilor mecanice la tracţiune determinate prin încercări la temperaturi t ∈ [ta.1. platbande. profile extrudate etc. β etc. %Fem ≤ 0.23. diferite durate.2. 400 oC] şi de diagramele prezentate în figura 9.2.Fe)Al6 şi Al7Cu2Fe. %Sim = ≤ 0. Cu. Acest fenomen este sugestiv ilustrat de diagramele prezentate în figura 9. corespund simbolurilor: AlCu4MgMn. Structura de echilibru la ta este alcătuită din soluţie solidă α şi formaţiuni de fază secundară θ.10 %. care redau. 9. variaţiile caracteristicilor mecanice la tracţiune determinate la ta după menţinerea aliajului. Produsele realizate prin turnare din astfel de aliaje se pot sau nu supune 166 .5Mn − T8).. Al6CuMg4. S’.5Mn şi AlCu4MgMnSi. la temperaturi t ∈ [ta. pentru acelaşi aliaj.. autovehicule.8.4. folosite la confecţionarea semifabricatelor (table. Al2CuMg (faza S). AlCu4Mg1.7 %..9 %.. instalaţii de forare a sondelor. β etc.) se dizolvă în matricea α. ca şi aliajele deformabile.6. %Mnm = 0. Mg2Al3 (faza β).8 %.. tratamentele de durificare structurală aplicate aliajelor de tip duraluminiu nu conduc la stări structurale de echilibru stabil. în cazul aliajelor %Cu > 5. Mn. ţevi.

Mărcile de aliaje industriale de acest tip (folosite pentru confecţionarea de semifabricate turnate cu destinaţii similare celor prezentate în cazul aliajelor deformabile) sunt: G AlCu10. G AlCu4MgTi. determinate prin încercări la temperaturi t ∈ [ta. Caracteristicile mecanice la tracţiune ale unui aliaj 2024 – T8. T4. G AlCu8. 400 oC] Fig. G AlCu6Si5Mg. la care durificarea structurală se asigura în mod obişnuit prin atingerea stărilor T3. mai rar.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase durificării structurale printr-un TT alcătuit din călire de punere în soluţie şi îmbătrânire naturală sau artificială. G AlCu4Ni2Mg.23.9. determinate la ta după menţinerea aliajului. G AlCu4Si4MnSi. GAlCu4Si1. pentru obţinerea unei structuri cu soluţie solidă α suprasaturată în elemente de aliere. 400 oC]. la temperaturi t ∈ [ta. urmată de îmbătrânire naturală sau artificială) şi. T6 sau T8.7 %. Caracteristicile mecanice la tracţiune ale unui aliaj 2024 – T8. GAlCu10Mg. la care nu apare în structura de echilibru eutecticul (α+θ) şi este puţin importantă la aliajele cu %Cum > 5.9. la solidificarea cărora se produce transformarea eutectică L ⇒ α + θ şi principalul efect durificator îl aduce prezenţa în structură a eutecticului (α+θ). 167 .24. prin atingerea stărilor T4 sau T6. diferite durate. Spre deosebire de aliajele deformabile. efectuate după diferite durate de menţinere a aliajului la temperatura de încercare. durificarea structurală a aliajelor pentru turnare se obţine de obicei prin atingerea stărilor T1 sau T5 (răcirea rapidă după turnare.7 %. Fig. Durificarea structurală prin TT poate fi substanţială la aliajele cu %Cum ≤ 5.

aplicându-se succesiunea de operaţii corespunzătoare atingerii stărilor T3. AlMg5Ti şi AlMg5SiV. redată în figura 9..2. efectele de durificare structurală prin TT sunt importante.10 %. 37.2 %).15 %.8 % (sub limita solubilităţii magneziului în aluminiu la ta).6. AlMg5..520 N/mm2.5.. cu menţinerea alungirii procentuale după rupere la niveluri A ≥ 8. Aliajele industriale Al – Mg deformabile sunt de două tipuri: • aliajele monofazice α. b) aliaje pentru turnare..2 %) şi V (%Vm ≤ 0.7 %]. determinând... Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Mg este prezentată în figura 9. AlMg1Mn1. Cr (%Crm = 0.2. • α ≡ Al(Mg) este o soluţie solidă de substituţie. Aliajele Al − Mg se pot clasifica în două categorii..2 %). T6 sau T8. • β este o fază bertholidă.5.. • aliaje bifazice α + β.3 % . Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Al şi Mg. a) aliaje deformabile.2. AlMg1SiCr. 168 .ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9.1.10 %.12 % (sub limita solubilităţii magneziului în aluminiu la t = 450 oC). T4.0..0 %). AlMg3. de exemplu.25 şi are aceeaşi configuraţie ca şi diagrama sistemului de aliaje Al − Cu.. cu formula chimică Al3Mg2 şi cu concentraţia masică de Mg variabilă în intervalul [35. AlMg9MnSi. cu structură cristalină de tip CFC şi cu bună plasticitate.250 N/mm2 şi A = 14. creşterea rezistenţei mecanice la Rm = 500..21. care se pot durifica structural prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire (la fel ca şi aliajele Al − Cu sau de tip duraluminiu).1. 9.5 %).. care se poate prelucra prin deformare plastică la rece sau la cald. AlMg7. care în stare recoaptă au Rm = 300. Ti (%Tim ≤ 0.1... cu %Mgm = 4. la finisarea granulaţiei şi la sporirea caracteristicilor mecanice şi rezistenţei la coroziune.. Si (%Sim = 1. Cele mai folosite aliaje din această categorie corespund mărcilor: AlMg1... la aliajele cu %Mgm = 8.. care se pot durifica numai datorită ecruisării produse de prelucrarea lor prin deformare plastică la rece.5.. AlMg2. care contribuie la creşterea efectelor de durificare structurală prin TT..6. Aliajele Al − Mg Aliajele aluminiului având ca element de aliere principal magneziul se utilizează în tehnică (la fel ca şi aliajele Al − Cu şi Al – Cu − Mg) în aplicaţiile care impun materiale uşoare (cu densitate scăzută). cu %Mgm = 0. Aliajele din această categorie (cunoscute în tehnică sub denumirea de magnaliu sau alumag) se aliază suplimentar cu Mn (%Mnm = 0.

. Deoarece faza β (compusul Al 3 Mg2 ) are rezistenţă scăzută la acţiunea mediilor active de lucru....500 oC. 169 .26... revenirea produselor călite la ti = 80. cu τm = 30. G AlMg5. Cele mai utilizate aliaje din această categorie corespund mărcilor: G AlMg3. produsele turnate cu această structură suferă în exploatare un proces de coroziune intercristalină (atacarea preferenţială a reţelei intercristaline de Al3 Mg2 ).100 oC.. 9. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Si 9.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Fig. G AlMg10 şi G AlMg9MnSiTi..2. care constă din încălzirea şi menţinerea lor îndelungată la t i = 500.12 %... determină precipitarea parţială a fazei β (care are efecte de durificare a structurii) sub forma unor şiruri intercristaline alcătuite din particule globulare (care nu mai formează o reţea continuă şi nu mai determină producerea fenomenului de coroziune intercristalină).6. Aliajele industriale Al – Mg pentru turnare au %Mgm = 2.2. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Mg Fig.50 ore.530 oC (pentru dizolvarea fazei β în matricea α) urmată de o răcire (călire) în apă (pentru menţinerea la ta a structurii monofazice α).25.. Pentru a preveni apariţia acestui fenomen nedorit. produsele turnate din astfel de aliaje se supun unui TT. Structura de echilibru a semifabricatelor turnate din astfel de aliaje (obţinută după aplicarea unei recoaceri de omogenizare la ti = 450. cu menţineri τm = 48. 9..60 ore) este alcătuită din cristale de soluţie solidă α şi o reţea celulară intercristalină de fază β.

Aliajele Al – Si Aliajele aluminiului având ca element de aliere principal siliciul se utilizează în tehnică. Si.Si.. prezentată în figura 9.. având ca element principal de aliere zincul (%Znm = 5. ca aliaje deformabile cu rezistenţă mecanică ridicată (Rm = 550.. sub denumirea de zincral sau alzimac.) Aliajele din această categorie folosite cu cea mai mare pondere în aplicaţiile tehnice corespund mărcii AlZn6Mg2.. armături şi piese industriale rezistente la uzură şi coroziune la temperaturi ridicate în prezenţa gazelor oxidante. corpuri de carburatoare pentru autovehicule etc. conţinând în plus compuşii intermetalici: MgZn2. se folosesc în tehnică. deoarece solubilitatea aluminiului în siliciu este foarte redusă (concentraţia masică de Al care se poate dizolva în Si este %Alm = 0. fluiditate ridicată etc. • α este soluţia solidă având ca solvent aluminiul şi ca solut siliciul (α ≡ Al(Si))..ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. Structura acestor aliaje se poate analiza apelând la diagrama de echilibru fazic Al . 9..5 %. • β este soluţia solidă având ca solvent siliciul şi ca solut aluminiul (β ≡ Si(Al)).8 %) şi adaosuri de Mg (%Mgm = 2. la t = 577 oC şi %Alm ≅ 0 % la ta) se poate considera că β ≡ Si. Ti. T’ etc. sub denumirea silumin. în procesul de îmbătrânire artificială al aliajelor călite se formează în stadiile iniţiale zone GP.2 %).. Aliajele Al − Zn Aliajele aluminiului. Zr. Aliajele folosite cu precădere în tehnică. (faza M) sau Al2Mg3Zn3 (faza T).3. Structura de echilibru la ta a aliajelor din această categorie este similară celei corespunzătoare aliajelor tip duraluminiu.T etc.5Cu1. Caracteristicile de rezistenţă mecanică prezentate anterior corespund în mod obişnuit produselor livrate în starea T6.). Cr.3 %). ca aliaje uşoare pentru turnare (corpuri de maşini. Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Al şi Si. introduse fiecare în concentraţii masice care nu depăşesc 0.6.750 N/mm2 şi A ≥ 8 %).2 %) şi alte elemente (Mn.26.6. cartere şi pistoane pentru motoare cu ardere internă şi compresoare de aer.)..4.5.) şi apoi precipitate stabile necoerente (de tip M. Cu (%Cum = 1. sunt 170 . iar în stadiile avansate – precipitate metastabile semicoerente cu matricea α (de tip M’. α are structură cristalină de tip CFC şi prezintă o bună palsticitate. datorită proprietăţilor lor bune de turnare (temperatura de solidificare-topire scăzută.

Aliajele din această categorie folosite de obicei în aplicaţii tehnice corespund mărcilor: GAlSi12Mn..27. Pentru îmbunătăţirea caracteristicilor mecanice şi tehnologice ale acestor aliaje se practică modificarea cu sodiu (care se adaugă înainte de turnare... 171 . Structura de echilibru la ta a siluminului nemodificat (%Sim = 13 %) Fig. Aliajele cu o astfel de structură nu au caracteristici mecanice convenabile (Rm = 130.3...3... cu τm = 3. Fig.3. aşa cum se poate observa pe micrografia prezentată în figura 9..540 oC... modificarea cu sodiu determină formarea unor particule de adsorbţie pe suprafeţele germenilor cristalini şi asigură astfel o structură primară cu granulaţie fină.. urmată de îmbătrânire artificială la ti = 150..Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase aliajele eutectice sau uşor hipereutectice (cu %Sim = 11.27.. Prezenţa sodiului determină micşorarea temperaturii eutectice de la 577 oC la 565 oC şi deplasarea concentraţiei eutectice de la %Sim = 11. Structura de echilibru la ta a siluminului modificat cu Na (%Sim = 13 %) În tehnică se utilizează şi aliaje de tip silumin cu conţinuturi scăzute de Si (%Sim = 5. GAlSi8cu3Ni şi GAlSi9Mg..10 %).2 %) şi prezintă rezistenţă scăzută la acţiunea mediilor corosive. aşa cum se poate observa pe micrografia din figura 9.0 %). aliate suplimentar cu Mg (%Mgm = 0..12 ore) a produselor turnate realizate din astfel de aliaje...28. Al3Ni) şi crează astfel posibilitatea durificării structurale prin TT (călire de punere în soluţie de la ti = 350.28.14 % ) a căror structură de echilibru la ta este alcătuită din cristale de Si (formate preeutectic) şi eutectic (α+β)...10 %).160 oC.8 %). în acelaşi timp..7 % la %Sim = 14 %.. Al2Cu... peste aliajele topite). GAlSi12CuMgni.. 9. care formează compuşi intemetalici cu componentele existente în aceste aliaje (Mg2Si.4 %) sau Ni (%Nim = 0.260 N/mm2 şi A = 6. astfel că structura de echilibru a aliajelor la ta va fi alcătuită din cristale de soluţie solidă α (separate preeutectic) şi eutectic (α+β).0. Cu (%Cum = 1. 9. GAlSi9Cu3Mg. sub formă de cloruri sau fluoruri. caracterizată prin niveluri ridicate ale rezistenţei mecanice şi plasticităţii (Rm = 200.150 N/mm2 şi A = 1.

29. densităţii scăzute ( ρ Ti ≅ 4500 kg/m3). Principalele proprietăţi fizico-chimice şi mecanice şi clasele de puritate tehnică ale titanului sunt descrise complet de caracteristicile redate în tabelele 1.260 N/mm2 şi A = 60. Pentru înţelegerea corespunzătoare a principalelor aspecte referitoare la titan şi aliajele acestuia trebuie subliniate următoarele aspecte particulare: • titanul prezintă două stări alotropice (modificaţii): Tiα.1.2). cu structură cristalină de tip HC..2..ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9.. datorită caracteristicilor mecanice ridicate (mai ales la temperaturi înalte).. aşa cum se poate observa în figura 9.70 %. a cărei plasticitate se îmbunătăţeşte 172 . 9.2 %. comportării foarte bune în prezenţa mediilor active de lucru şi posibilităţilor de prelucrare prin deformare plastică şi de influenţare a proprietăţilor lor prin aplicarea de tratamente termice. deoarece la concentraţii mai mari se formează precipitate de carbură de titan care durifică şi fragilizează titanul). iar titanul impurificat peste limitele anterior precizate este extrem de fragil şi nu poate fi prelucrat prin deformare plastică. deoarece la depăşirea acesteia azotul dizolvat interstiţial în titan produce fragilizarea acestuia) şi carbonul (a carei concentraţie masică trebuie limitată la 0.. titanul foarte pur are Rm = 220. răcirea rapidă (călirea) de la temperaturi ti > tc determină formarea unei structuri cu cristale aciculare (numită martensită M ≡ α’). sunt impurităţile gazoase: oxigenul (a cărei concentraţie trebuie limitată la 0. 9. cu structură cristalină de tip CVC. aşa cum se observă pe micrografia prezentată în figura 9. Titanul şi aliajele pe bază de titan Titanul şi aliajele sale constituie materiale deosebit de importante pentru tehnica modernă. iar răcirea lentă după deformare conduce la obţinerea unei structuri cu cristale poliedrice de Tiα ≡ α. • deformarea plastică a titanului se realizează la temperaturi situate deasupra punctului critic tc = 882 oC.7. titanul tehnic (cu conţinuturile de impurităţi sub limitele admisibile precizate anterior) are Rm = 550. măresc rezistenţa mecanică şi micşorează drastic plasticitatea şi tenacitatea titanului făcându-l inapt pentru prelucrarea prin deformare plastică. stabil deasupra temperaturii tc = 882 oC şi până la temperatura ts = 1660 oC. stabil sub temperatura tc = 882 oC şi Tiβ.30.06 %. azotul (a cărei concentraţie maximă admisă este de 0.1 %...650 N/mm2 şi A = 20. care modifică valoarea punctului critic tc.01 %.2 şi 9. deoarece la concentraţii mai mari se formează o reţea intercristalină de hidruri de titan care determină comportarea fragilă la rupere a titanului). • impurităţile cu grad major de nocivitate (în afară de cele menţionate în tabelul 9.3.. hidrogenul (a cărei concentraţie trebuie limitată la 0. deoarece la depăşirea acesteia oxigenul pătruns în interstiţiile structurii cristaline a titanului produce fragilizarea acestuia).25 %.

V. C. În categoria elementelor betagene se încadrează şi Mn. Nb) sunt izomorfe cu Tiβ (au. Ti2Ni etc. faza γ corespunzând unui compus intermetalic TimEAn (Ti2Cu.32.33 (foarte asemănătoare cu diagrama de echilibru metastabil Fe − Fe3C).31. Elementele stabilizante β sau elementele betagene (Mo. structură cristalină de tip CVC). Elementele care formează aliaje cu titanul se pot clasifica aşa cum se prezintă în continuare.30. Titanul formează aliaje cu diverse elemente. Elementele stabilizante α sau elementele alfagene (Al. aliajele titanului având concentraţii reduse de elemente de aliere (%EAm ≤ 10 %). A. 9. Cr care formează cu titanul sisteme de aliaje având diagramele de echilibru de tipul celei prezentate în figura 9.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase considerabil dacă se aplică un TT de revenire la o temperatură imediat inferioară punctului tc (în această stare titanul are Rm ≥ 700 N/mm2. Structura titanului deformat plastic la cald la tDP > tc şi răcit rapid (călit) B. micşorând temperatura punctului critic tc. au solubilitate ridicată în Tiβ şi determină creşterea stabilităţii acestuia.29. în general.31. semnificaţiile fazelor care apar pe aceste diagrame fiind identice celor precizate în cazul diagramei din figura 9. Diagramele de echilibru ale sistemelor de aliaje binare pe care le formează titanul cu astfel de EA au configuraţia prezentată în figura 9. A ≥ 18 % şi Z ≥ 40%). Sn. O) determină creşterea stabilităţii Tiα şi măresc temperatura punctului critic tc. β – soluţia solidă β ≡ Tiβ(EA) şi γ – faza intermediară care se poate forma la răcirea aliajelor sistemului prin cristalizare din faza lichidă sau prin transformarea peritectică (la t = tp) L + β ⇒ γ şi care se poate descompune prin transformarea peritectoidă (la t = tpe) β + γ ⇒ α. Cu. N. Fe. 9. Structura titanului deformat plastic la cald la tDP > tc şi răcit lent Fig. la care se produce transformarea alotropică Tiα ⇔ Tiβ.). ca şi Tiβ. în aceste cazuri faza β ≡ Tiβ(EA) ar trebui să se descompună eutectoid 173 . Diagramele de echilibru ale sistemelor de aliaje binare pe care le formează titanul cu astfel de EA au configuraţia prezentată în figura 9. α – soluţia solidă α ≡ Tiα(EA). semnificaţiile fazelor care apar pe această diagramă fiind: L este soluţia lichidă a componentelor Ti şi EA. Fig.

V.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (β ⇒ α + γ). 9. Diagrama de echilibru a sistemelor de aliaje formate de Ti cu elementele de aliere betagene (Mo. 9. O) Fig. N. Fe. Cu. Diagrama de echilibru a sistemelor de aliaje formate de Ti cu elementele de aliere betagene (Mn. Diagrama de echilibru a sistemelor de aliaje formate de Ti cu elementele de aliere alfagene (Al. Nb) care nu formează compuşi chimici cu Ti Fig.31. C. Sn. 9. la vitezele de răcire uzuale pentru aliajele tehnice nu se poate produce şi faza β rămâne stabilă până la ta. Cr) care formează cu Ti compuşi chimici γ ≡ ΤimΕΑn 174 . Fig. deoarece transformarea se desfăşoară foarte lent.32.33. dar.

Mn. ti = 750. nitrurare. în care se încadrează aliajele tehnice care conţin în concentraţii mici de elemente alfagene (%Alm = 2. Semifabricatele şi produsele realizate din aliaje pe bază de titan se pot supune unor tratamente termice sau termochimice (carburare. Fe.. etc. %Snm = 1.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Ţinând seama de cele prezentate anterior.700 oC)..2 %) şi sunt bogat aliate cu elemente betagene (%Crm = 3. etc.3 %. cele mai utilizate aliaje tehnice din această categorie corespund mărcilor: TiAl5. rezultă că aliajele titaniului se pot clasifica în funcţie de structura pe care o prezintă la ta în: • aliaje monofazice α... Mo. Cr.. • aliaje bifazice α + β.. cele mai folosite aliaje tehnice din această categorie corespund mărcilor: TiV13Cr11Al3. TiAl5Sn2..600 oC. ca aluminiul (%Alm = 2. temperatura ti alegându-se astfel încât să fie depăşită temperatura de recristalizare primară (trp = 650.. în mod obişnuit se realizează la ti = 550.. %Mom = 3.8 %) şi mici adaosuri de alte elemente (alfagene sau betagene): Sn.. se aplică la produsele realizate din aliaje bifazice în scopul creşterii caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi menţinerii unor niveluri ridicate ale caracteristicilor de plasticitate şi tenacitate.. • aliaje monofazice β.13 %). B. cele mai folosite aliaje tehnice din această categorie corespund mărcilor: TiAl6V4. Cr. Călirea martensitică se realizează de la o temperatură ti la care aliajul supus TT are o structură monofazică β sau bifazică α + β.8 %) şi Sn (%Snm = 1... în care se încadrează aliajele pe bază de Ti având ca element de aliere principal aluminiul (%Alm = 5. Mo.. care este însoţită de o creştere importantă a granulaţiei (de obicei..14 %. TiAl6Sn2V6 şi TiAl5Sn2Zr4Mo6Cr4. %Vm = 12. Călirea martensitică..2 %)...) capabile să le modifice structura şi să le confere proprietăţile fizico-mecanice impuse de condiţiile lor de utilizare.10 %. ca şi la oţeluri. TiMo8V8Fe2Al3 şi TiV10Fe2Al3. A.5.4 ore... Ms şi Mf 175 . urmată de revenire (îmbătrânire). cu τm = 1.. în care se încadrează aliajele tehnice care conţin atât elemente alfagene.). Recoacerea de detensionare se aplică la produsele din aliaje pe bază de titan în scopul diminuării nivelului tensiunilor reziduale produse de prelucrările utilizate pentru obţinerea acestora..5 şi TiAl6Sn2Zr2Mo..800 oC). C. dar să nu se producă transformarea α ⇒ β. transformarea fazei β în martensită (β ⇒ M) se realizează la răcirea acesteia sub o temperatură Ms (numită punct martensitic superior) şi se finalizează când se atinge o temperatură Mf (numită punct martensitic inferior). TiAl3Mn1. Cele mai utilizate TT sunt prezentate în continuare. cât şi elemente betagene (V. se aplică la produsele realizate din aliaje monofazice α şi bifazice în scopul refacerii plasticităţii după prelucrările prin deformare plastică la rece.. Recoacerea de recristalizare fără schimbare de fază.

Descrierea comportării la călire a aliajelor titanului cu elemente betagene care formează compuşi chimici γ ≡ ΤimΕΑn Fig.34.34.35. Descrierea comportării la călire a aliajelor titanului cu elemente betagene care nu formează compuşi chimici cu Ti Dacă aliajele pe bază de titan din care sunt confecţionate produsele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru de tipul celei prezentate în figura 9. M ≡ α’ fiind o soluţie solidă suprasaturată de EA în Tiα. cu structură hexagonală deformată (datorită suprasaturării în EA). Fig.9.32.35. comportarea la călire martensitică se poate analiza pe baza diagramelor redate în figura 9. comportarea la călire martensitică se poate analiza folosind diagramele din figura 9. menţinându-şi la ta structura monofazică β.9. Dacă aliajele pe bază de titan din care sunt confecţionate produsele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru de tipul celei prezentate în figura 9. cu aspect metalografic acicular şi cu duritatea şi rezistenţa mecanică crescătoare odată cu concentraţia EA în aceste aliaje.33. • aliajele având a % < %EAm < b % capătă o structură alcătuită din martensită M ≡ α’ şi fază β reziduală. astfel: • aliajele având %EAm ≤ a % capătă o structură complet martensitică. • aliajele având %EAm ≥ b % nu se călesc. Dacă la temperatura ti de la care se face călirea aliajul supus TT are 176 .ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR depinzând de concentraţia EA conţinute în aliajul din care sunt confecţionate produsele supuse tratamentului.

8..25 %.950 oC. care conduce la obţinerea unor straturi superficiale bogate în azot (în structura cărora apare nitrura de titan TiN). Dacă temperatura ti se alege însă astfel încât structura aliajului să fie bifazică. faza β stabilă la această temperatură are (în conformitate cu regula izotermiei – v.2 = 820. Tratamentele termochimice se aplică la produsele confecţionate din aliaje pe bază de titan în scopul creşterii rezistenţei la uzare a acestora.650 oC > 425 oC.. dacă aliajele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru (cu transformare eutectoidă) de tipul prezentat în figura 9.0. aşa cum se poate constata pe diagrama din figura 9.. scap.60 ore. De obicei se utilizează tratamentul termochimic de nitrurare (la ti = 850. alcătuite din fazele α şi γ. Deoarece fragilitatea conferită de prezenţa în structură a fazei ω este inacceptabilă... comportarea sa la călire este similară (în funcţie de concentraţia EA) celei descrise anterior. În continuare sunt tratate succint câteva clase de metale şi aliaje neferoase cu proprietăţi speciale. cu grosimea x = 0.35.. Aliajele antifricţiune Aliajele destinate realizării cuzineţilor lagărelor de alunecare utilizate ca organe de rezemare a arborilor maşinilor şi utilajelor trebuie să prezinte o rezistenţă mare la uzare atât în condiţiile normale de ungere... 9. Aliajele pe bază de titan călite şi revenite au caracteristici de rezistenţă mecanică foarte ridicate (Rm = 900.15 %..900 HV..5.05. D. 9. sau din fazele α şi β. dacă aliajele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru de tipul celei din figure 9.35 J). cât şi în situaţiile 177 .. pe lângă clasele de metale şi aliaje neferoase anterior prezentate şi alte metale şi aliaje neferose.. În procesul de revenire faza metastabilă β se transformă mai întâi (la temperaturi sub 425 oC) într-o fază intermediară ω.. Alte metale şi aliaje neferoase În tehnică se utilizează. în mod obişnuit revenirea aliajelor pe bază de titan călite se face la ti = 450....15 mm şi duritatea 750.970 N/mm2) şi prezintă în acelaşi timp şi bune caracteristici de plasticitate şi tenacitate (A = 10..1) compoziţia corespunzătoare abscisei punctului B şi. 2. cu durate de menţinere τm = 2..1300 N/mm2. cu fragilitate accentuată. Rp0..Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase structura monofazică β.33.8. nu se produce (sau se produce parţial) transformarea ei în martensită.. KV = 30. cu τm = 30.. Z = 20.32.1. în atmosferă de azot).24 ore. care trece apoi (la temperaturi de revenire ti > 425 oC) în faza stabilă α.. La revenirea aliajelor călite se produce transformarea structurilor alcătuite din martensită şi/sau fază β în structuri apropiate de echilibru.

cât şi faze dure sau semidure..75 %) cu stibiu (%Sbm = 10.. aşa cum se poate observa în figura 9.6 %).ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (accidentale) când ungerea este insuficientă sau chiar absentă. Fig. au. au structura alcătuită dintr-o 178 . Aliajele antifricţiune cu ts joasă reprezintă o clasă de materiale ale cărei categorii reprezentative sunt: • aliajele pe bază de staniu cu stibiu (%Sbm = 10.. de compuşi intermetalici SnSb (sub formă de cristale poliedrice mari) şi Cu3Sn (sub formă de cristale aciculare fine) şi se utilizează pentru cuzineţii lagărelor de la turbocompresoare. Structura la ta a unei compoziţii pe bază de plumb • aliajele pe bază de staniu şi plumb (%Snm = 10. Cu) şi formaţiuni dure. Structura la ta a unei compoziţii pe bază de staniu Fig. Aliajele antifricţiune utilizate în tehnică se pot împărţi. denumite compoziţii pe bază de Sn şi Pb sau aliaje Babbit cu Sn şi Pb..9. %Pbm = 70.. structura alcătuită dintr-o matrice moale de soluţie solidă α ≡ Sn(Sb. capabile să asigure conformarea (acomodarea) cuzineţilor după configuraţia geometrică a fusurilor arborilor.12 %) şi cupru (%Cum = 2. în clasele şi categoriile prezentate în continuare. deoarece procesele de uzare a cuzineţilor se produc datorită frecării cu zonele de rezemare ale arborilor (numite fusuri)..15 %. capabile să preia solicitările mecanice la care sunt supuşi arborii pe care îi susţin. caracterizate prin încărcări mecanice reduse şi turaţii mari ale arborilor... motoare Diesel etc. denumite compoziţii pe bază de Sn sau aliaje Babbit.36.. care să conţină atât faze moi(cu duritate scăzută şi plasticitate ridicată). în funcţie de mărimea temperaturii lor ts.12 %) şi cupru (%Cum = 5.8.3 %). pentru a asigura regimuri termice staţionare de funcţionare a lagărelor. 9. în plus.9. Aliajele cu bune proprietăţi antifricţiune trebuie să aibă o structură eterogenă.. care să înmagazineze substanţele de ungere (lubrifianţii) şi să poată disipa cu uşurinţă căldura produsă datorită frecării. adică să asigure valori cât mai scăzute ale coeficienţilor de frecare de alunecare µ la contactele fus – cuzinet..1. electromotoare.37.36. uniform distribuite în masa matricei α..1. rezultă că aliajele pentru cuzineţi trebuie să aibă proprietăţi antifricţiune. aceste aliaje trebuie să aibă capacitatea de a forma pe suprafeţele active ale cuzineţilor reţele de canale capilare..

3): bronzurile bifazice cu staniu (bronzurile hipoeutectoide).0. Ni. 9. turaţii mici şi solicitări mecanice ridicate (cum sunt.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase masă semidură de eutectic ternar (Sn + SnSb + Pb).3.3. cuzineţii lagărelor pentru locomotive şi vagoane de marfă). în care sunt înglobate particule dure de compuşi intermetalici SnSb şi Cu3Sn..8..5. care le îmbunătăţesc comportarea la uzare. au. Ti. bronzurile cu siliciu şi nichel. aşa cum se prezintă în figura 9.5. bronzurile cu aluminiu. cupru (%Cum = 4.2 %) şi nichel (%Nim = 0. Mg şi Al... maleabile sau nodulare) cu grafit în structură..1. au structura alcătuită dintr-o matrice moale de soluţie solidă α ≡ Al(EA)...5 %) şi magneziu (%Mgm = 0.8.1.1. • aliajele pe bază de plumb cu calciu (%Cam = 0.10 %).1. de exemplu.3 %) şi plumb (%Pbm = 1. Aliajele antifricţiune cu ts ridicată reprezintă o clasă de materiale destinată confecţionării cuzineţilor lagărelor de alunecare cu încărcări mecanice mari şi turaţii moderate sau reduse ale arborilor. Si) care să confere duritatea dorită masei lor structurale de bază şi cu adaosuri de P şi Pb.8 %).2 %) sau cu staniu (%Snm = 6. 179 .) şi se folosesc la realizarea cuzineţilor pentru lagărele care funcţionează cu încărcări mecanice moderate şi turaţii medii ale arborilor. denumite compoziţii pe bază de Pb sau aliaje Bahnmetall. care sunt fonte (cenuşii..0 %). cuzineţii lagărelor de la macarale şi poduri rulante). structura alcătuită dintr-o matrice moale de plumb (uşor durificată prin dizolvarea adaosurilor de Na. bronzurile cu beriliu şi bronzurile cu plumb.1. scap.5.3 %). Cu..8. cupru (%Cum = 0.37.. în această clasă sunt incluse şi fontele antifricţiune. au structura alcătuită din cristale de soluţie solidă β ≡ Zn(Al) şi amestecuri eutectice (binare sau ternare) ce conţin fazele bertholide dure formate de zinc cu elementele de aliere şi se utilizează la confecţionarea cuzineţilor pentru lagărele cu funcţionare intermitentă..NiAl3 etc.1.. lagărele de la locomotive). 9..... • aliajele pe bază de aluminiu cu staniu (%Snm = 19.1... 9.0 %) şi mici adaosuri de Na. aliate cu elemente (Cr. Mg şi Al) şi formaţiuni cristaline dure de compus definit Pb3Ca şi se utilizează la realizarea cuzineţilor lagărelor cu încărcări mecanice ridicate şi cu turaţii relativ reduse ale arborilor (de exemplu. În afară de bronzuri... Aliajele antifricţiune cu ts moderată reprezintă o clasă de materiale ale cărei categorii reprezentative sunt: • aliajele pe bază de zinc cu aluminiu (%Alm = 8.. principale categorii de aliaje ale acestei clase au fost prezentate anterior (v.. sunt mai ieftine decât compoziţiile pe bază de Sn (deoarece staniul este înlocuit parţial cu plumb) şi se pot folosi la realizarea cuzineţilor pentru lagăre cu încărcări mecanice ridicate (de exemplu.8.2 %) sau cu cupru (%Cum = 1.2.2.24 %) şi cupru (%Cum = 0. bronzurile cu siliciu şi plumb. în care sunt înglobate particule dure de compuşi intermetalici (CuAl2.

MA < ts. folosind materiale de adaos (MA) cu temperatura de topire – solidificare ts.) care să realizeze îndepărtarea oxizilor şi aerului adsorbit de pe suprafeţele rostului. • MA în stare topită trebuie să aibă fluiditate suficientă (pentru a pătrunde uşor în rostul dintre piesele de lipit).MA mai înaltă. pastă. caracterizată prin: eterogenitate (deoarece MA este diferit de MB). Aliajele pentru lipire Lipirea este o metodă tehnologică de realizare pe cale metalurgică a unor îmbinări nedemontabile eterogene. dacă ts. în funcţie de ts. trebuie să prezinte o bună capacitate de umectare a MB şi (în cazul lipirii tari) trebuie să fie compatibil cu MB din punctul 180 . evident. rezultă că. între piesele metalice. au loc şi procese de difuzie reciprocă între MA (în stare lichidă) şi MB (în stare solidă). MB rămâne în stare solidă. topitură etc. pentru realizarea unei LIP de bună calitate. deoarece asigură realizarea legăturilor coezionale între MA şi MB. dacă ts. această clasificare convenţională având la bază constatarea (facută experimental) că rezistenţa mecanică a LIP realizată între două piese confecţionate dintr-un anumit MB este cu atât mai mare cu cât MA folosit are ts. din care sunt confecţionate piesele ce se îmbină.MB.MB). înveliş pe vergelele din MA. pentru a fi asigurate condiţiile de desfăşurării proceselor de realizare a contactului nemijlocit între MA şi MB. • MA topit umectează suprafeţele rostului şi se stabileşte un contact nemijlocit între MA şi MB (o parte din atomii MA ajung în câmpul de atracţie al atomilor MB aflaţi pe suprafeţele rostului). iar dacă ts.MA < ts.MA inferioară temperaturii de topire – solidificare ts.MA este mare (la lipirea tare).MA a MA folosit şi de rezistenţa îmbinărilor realizate.2. trebuie respectate următoarele condiţii: • suprafeţele rostului dintre piesele de lipit trebuie să fie curăţite perfect.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. Principiul de lucru la lipire este simplu: • MA se topeşte cu ajutorul unei surse termice şi se introduce în interstiţiul (rostul) dintre piesele care trebuie îmbinate. desfăşurarea proceselor de umectare – difuzie este esenţială. continuitate metalică (datorită legăturilor coezionale asigurate între MA şi MB) şi rezistenţă mecanică mai mică decât a MB (deoarece ts. • prin solidificarea MA se obţine LIP.MA ≤ 450 oC sau lipire tare (brazare). numite lipituri (LIP). îndeplinirea acestei condiţii impune curăţirea (mecanică sau chimică) atentă a suprafeţelor pieselor înainte de lipire şi/sau folosirea la lipire a unor fluxuri (sub formă de pudră. Analizând principiul de lucru expus.MB a materialului de bază (MB). lipirea poate fi: lipire moale.MA > 450 oC.8. deoarece ts.

8 %) au ts...20 %) au ts.0 %). • aliajele Cd – Zn (%Znm = 35.15 %.. %Agm = 2. îndeplinirea unora dintre aceste condiţii poate fi asigurată (în cazul multor MA) folosind la lipire fluxuri adecvate (pentru micşorarea tensiunii superficiale a MA şi creşterea capacităţii sale de umectare a MB). aliajele Cd – Zn – Pb (%Znm = 28. aliajele Sn – Pb – Ag (%Pbm = 35... %Znm = 25.20 %.270 oC şi se folosesc la lipirea pieselor din oţeluri.MA = 700 . compuşi chimici) fragile.2 %) au ts.).Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase de vedere al desfăşurării (în condiţiile termice de realizare a lipirii) unor procese cât mai intense de difuzie reciprocă.7 %) şi aliajele Cu – Ag – P (%Agm = 5.. argint... bronzuri. clorura de zinc şi clorura de amoniu (fluxuri de natură anorganică)..2.. fără apariţia de faze (soluţii solide.30 %) şi aliajele Cu – Ag – Zn – Cd (%Agm = 40. a conductelor de presiune din oţeluri inoxidabile şi a produselor realizate din metale preţioase sau aliaje ale acestora (cele cu conţinut ridicat de argint şi adaosuri de cadmiu.. • aliajele Cu – Ag – Zn (%Agm = 20.4 %) şi aliajele Pb – Sn – Ag (%Snm = 1.1... nichel şi aliaje pe bază de nichel.40 %).3.17 %.. nefiind recomandate (datorită conţinutului ridicat de fosfor) la lipirea pieselor din oţeluri..800 oC şi se utilizează la lipirea pieselor din cupru şi aliaje pe bază de cupru... alame.1. %Agm = 1.30 %.6 %) au ts.....MA = 200 .5.. cutii de conserve etc.8.1.7 %) au ts.8. Aliajele pentru lipire utilizate în tehnică se pot împărţi în clasele şi tipurile prezentate în continuare....1.. %Pbm = 10. %Sbm = 0.2.8. aparate sanitare.900 oC şi se utilizează la lipirea pieselor din cupru şi aliaje pe bază de cupru. %Agm = 1..8.MA ≅ 900 oC şi se folosesc pentru lipirea pieselor din cupru..36 %.300 oC şi se folosesc la lipirea pieselor pentru electrotehnică (ce trebuie să aibă conductibilitate electrică ridicată) din cupru..0 %.. aliaje pe bază de aluminiu etc.400 oC şi se folosesc la lipirea pieselor rezistente la coroziune din aluminiu. care măresc plasticitatea LIP)..90 %. radiatoare auto. aliaje de tip monel etc.8..2 % şi %Sim = 0...2. %Pm = 5..... alame etc..2..98 %) şi Sn – Pb – Sb (%Pbm = 40.3. conductori electrici..2..2.2 %).. 9. • aliajele Sn – Ag (%Agm = 4.62 %... acidul clorhidric..11 %). • aliajele Cu – P (%Pm = 5... Principalele fluxuri care se folosesc cu aceste aliaje sunt: colofoniul (flux de natură organică). %Znm = 10. fonte. Aliajele pentru lipire tare au ca tipuri reprezentative: • aliajele Cu – Zn (alamele speciale cu %Znm = 58.. nesupuse (în timpul utilizării) la solicitări mecanice importante (tinichigerie ordinară... nichel. alame etc.MA = 230 .50 %. %Cdm = 17. 9.. manşoane pentru cabluri... cupru.... aliajele Zn – Cd (%Cdm = 24..25%) şi aliajele Zn – Al (%Alm = 4.MA = 700 . %Snm = 0.40 %.5 %). aliajele Pb – Ag (%Agm = 3......8.4 %) au ts... Aliajele pentru lipire moale au ca tipuri reprezentative: • aliajele Sn – Pb (%Pbm = 10. aliajele Cd – Zn – Ag (%Znm = 15. circuite imprimate.2... 181 .MA = 190 .

Aliajele superplastice Superplasticitatea este proprietatea unor aliaje de a se deforma plastic cu grade mari de deformare..2).MA = 1000. materialele metalice apte a fi deformate superplastic sunt aliajele cu structură bifazică.4Ts conduce la aparitia fenomenului de creştere a granulaţiei. 9. fie eutectice sau eutectoide (la care creşterea granulaţiei este limitată de interacţiunea fazelor care alcătuiesc amestecurile mecanice). ridicarea temperaturii peste temperatura de recristalizare Trp ≅ 0.4). ceea ce corespunde unor procese foarte lente de deformare plastică. 3..10−2 s−1).5000 %. fie alcătuite dintr-o matrice structurală de bază şi o fază secundară (cu un conţinut procentual suficient de mare.5 şi 6. la care se manifestă cu intensitate ridicată procesele de difuzie ale atomilor componentelor materialelor.20 %. A. scap.. Mecanismul de producere a procesului de deformare superplastică este redat schematic în figura 9.9)) atinge valori GD = 400. %Sim = 8. Gradul de deformare al aliajelor superplastice (definit de relaţia (3... Cercetările teoretice şi experimentale efectuate până în prezent au evidenţiat condiţiile şi aspectele prezentate în continuare privind deformarea superplastică a materialelor metalice.. prezentate în tabelul 9. Pentru materiale metalice cu structură monofazică (metal pur sau soluţie solidă) cele două condiţii sunt contradictorii şi incompatibile.3.8.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • aliajele Ni – Cr (%Crm = 10. Viteza de deformare (viteza de creştere a deformaţiilor specifice ε în materialele supuse deformării) trebuie să fie foarte mică (10−4.1100 oC şi sunt recomandate la lipirea pieselor din metale greu fuzibile sau din aliaje refractare. iar ca adaosuri (pentru mărirea fluidităţii şi creşterea capacităţii de decapare) acidul boric..5Ts. În consecinţă.2. B.10 %) au ts. clorura de zinc şi fluorurile alcaline.30 %) şi aliajele Ni – Cr − Si (%Crm = 18.3... Materialele metalice trebuie să prezinte o structură cu granulaţie fină şi stabilă (dimensiunile grăunţilor cristalelor care alcătuiesc structura trebuie să fie mai mici ca 10 µm) şi să fie supuse deformării plastice la o temperatură Tdp ≥ 0. principalele aliaje superplastice cunoscute şi utilizate până în prezent...37 şi prezinta următoarele particularităţi: * procesul este bazat pe producerea unor secvenţe multiple de alunecare 182 . deoarece. Fluxurile care se folosesc cu aceste aliaje au drept component de bază boraxul.12 corespund în totalitate acestei condiţii privind structura. scap. fără apariţia riscului de fisurare sau rupere datorită apariţiei fenomenului de gâtuire (v. aşa cum este cunoscut (v.. cu granulaţia de acelaşi ordin de marime ca şi a matricei şi distribuită astfel încât să blocheze creşterea granulaţiei matricei). C.

%Vm=4 % %Alm=22 % Caracteristicile structurale aliaj eutectic v..38.12. 9. 9. %Zrm=0. Mg) + fază secundară (ZrAl3) aliaj eutectic α ≡ Cu(Al) + faze secundare aliaj eutectic α ≡ Mg(Zn) + faze secundare eutectic eutectic α+β v.6 % %Cdm=18 % %Pbm=38 % %Alm=6 %.9 %. Schema realizării proceslor de deformare superplastică a aliajelor 183 Fig 9. %Zrm=0.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase între grăunţii cristalini ai materialului supus deformării.7 %. %Zrm=0.5 % %Znm=10. în desfăşurarea cărora dufuzia componentelor materialului supus deformării joacă un rol important. scap. generarea de noi dislocaţii etc.21 α ≡ Al(Cu) + fază secundară (ZrAl3) β ≡ Al(Zn. 9. deplasarea dislocaţiilor prin alunecare şi căţărare.4 % %Snm=44 % %Cum=9.7 eutectoid GDmax la deformarea superplastică la tracţiune. %Mgm=0.38) din modificarea poziţiei grăunţilor prin deplasare liniară şi rotire. fig. cu asigurarea permanentă a contactului dintre aceştia prin contribuţia unor fenomene de acomodare. Tabelul 9. Ciclul histerezis al transformărilor in aliajele cu memoria formei . % 1300 2000 1500 1900 800 2100 1700 1500 4800 1000 2900 Fig. Compoziţia chimică şi caracteristicile principalelor tipuri de aliaje superplastice Tipul aliajului Al – Cu Al – Cu – Zr Al – Zn – Mg – Zr Bi – Sn Cu – Al – Fe Mg – Al Mg – Zn – Zr Pb – Cd Sn – Pb Ti – Al – V Zn – Al Compoziţia chimică %Cum=33 % %Cum=6 %.5 %.39. %Fem=4 % %Alm=33 % %Znm=6 %. constând (aşa cum se observă în figura 9.

Dacă procesul de deformare superplastică a unui material metalic se conduce până la depăşirea capacităţii lui de deformare. impuse de desfăşurarea transformării. sunt reduse).4. D. se constată că toate cristalele îşi menţin forma echiaxială avută înainte de deformare). 184 . ruperea nu este precedată de apariţia unei gâtuiri locale. tragere. sârme. etc. Considerând că la aceste aliaje (prin analogie cu cazul aliajelor sistemului Fe – C) faza care se transformă în martensită (M) la răcirea cu viteză mare este denumită austenită (γ). procesele ulterioare de deformare îi produc alungiri pe alte directii şi. suferă în secvenţele următoare deplasări liniare si rotiri care îi modifică poziţia. scap. în final. corpuri de recipiente. trefilare etc. funduri. în procesul de deformare neproducându-se modificarea formei grăunţilor prin alungirea lor în direcţia deformării (deoarece orice cristal care a suferit într-o primă secvenţă o alungire pe o anumită direcţie. având o lăţime ∆tHIS relativ redusă. adică transformarea γ ⇒ M începe la răcirea rapidă a austenitei sub o temperatură Ms şi se finalizează la o temperatură Mf < Ms. iar la încălzirea martensitei se produce transformarea inversă M ⇒ γ.2.) la cald cu grade mari de deformare şi consumuri energetice reduse. 9. bucla de histerezis al transformării. ambutisare. diferite de cele prezentate pentru transformarea martensitică (transformarea la răcire a austenitei prin mecanismul fără difuzie la aliajele Fe – C (v.Af). laminare. Aliajele superplastice au mari perspective de utilizare la realizarea unor produse industriale (piese pentru construcţia de maşini. prezentată în figura 9. aceste particularităţi pot fi descrise succint astfel: • transformarea este reversibilă. ci de formarea de microgoluri intercristaline.8. într-un interval de temperaturi (As. 39.2). bare profile. extrudere. • prin răcirea rapidă a austenitei sub Ms se formează o martensită termoelastică.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR * alunecările între grăunţii cristalini la producerea deformării superplastice şi fenomenele de acomodare care le însoţesc se realizează (aşa cum se observă în figura 9. motiv pentru care este denumită rupere prin cavitaţie. 5. caracterizate de o serie de particularităţi.38) pe grupe de grăunţi adiacenţi. adică la apariţia cristalelor platiforme de martensită nu se produce deformarea plastică . ci numai deformarea elastică a austenitei netransformate din vecinătatea acestor cristale (deformaţiile structurii cristaline a austenitei.) prin deformare plastică (curbare. Aliajele cu memoria formei Fenomenul de memorie a formei s-a constatat experimental la aliajele care prezintă transformări martensitice de tip special.

. De exemplu. Principalele aliaje la care s-a evidenţiat fenomenul de memorie a formei (numite aliaje Marmem) sunt prezentate în tabelul 9.. pentru producerea transformării M ⇒ γ. • deformarea plastică a pieselor cu structură de martensită termoelastică. pentru realizarea transformării martensitice γ ⇒ M.3). fabricarea pieselor pentru servomecanisme programate.. care se implantează în vena cavă a bolnavilor. %Nim = 4 % %Cdat = 47. deoarece structura martensitei termoelastice este lipsită de dislocaţii şi se produce printr-un mecanism ce constă din demaclarea maclelor prezente în structura martensitei.5.. 13 % %Alat = 39 . 870 Domeniile în care se pot utiliza astfel de aliaje sunt multiple: asamblarea pieselor pentru mecanică fină. 41 % Ms.. fabricarea maşinilor termice neconvenţionale... scap.. 60 −137 . în timpul desfăşurării acestei transformări tensiunile reziduale generate în procesul de deformare plastică bazat pe mecanismul de demaclare acţionează şi produc deformarea în sens invers. 47 % %Tiat = 50 % %Cum = 20. La piesele realizate din aliaje care prezintă transformări martensitice caracterizate prin aceste particularităţi. %Znm = 20. realizarea antenelor pentru spaţiul cosmic...450 240 .13... deformarea plastică nu se poate realiza prin mecanismul clasic de alunecare (v. Compoziţia chimică şi caracteristicile principalelor tipuri de aliaje marmem Tipul aliajului Cu –Al − Ni Au – Cd Ag – Cd Ni – Ti Au – Cu − Zn Cu – Al Ni – Al Compoziţia chimică %Alm = 14 %. 1. aliajul marmem denumit nitinol (%Niat = 50 %.. pentru a 185 . 3..5 % %Cdat = 44 . fenomenul de memorie a formei se poate evidenţia efectuând următoarele operaţii: • răcirea rapidă a pieselor din domeniul austenitic.3) şi nu dislocaţiile (care crează posibilitatea distrugerii distribuţiei ordonate a atomilor prin procese de deformare plastică realizate cu deplasarea lor prin alunecare). scap. • încălzirea pieselor deformate plastic. realizarea cuplajelor termocomandate. singurele imperfecţiuni prezente în această structură fiind maclele (v... confecţionarea de filtre sau proteze pentru medicină. %Tiat = 50 %) se utilizează în prezent la fabricarea filtrelor de prevenire a emboliilor. Tabelul 9.7 %. −10 30 . −40 − 240 .Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • structura cristalină a martensitei se caracterizează printr-o distribuţie ordonată a atomilor componentelor aliajului. oC −15 .13. refacerea maclelor şi restabilirea în acest fel a formei iniţiale a pieselor (pe care au avut-o înainte de deformarea lor plastică în stare martensitică).. −44 −50 ..9 % %Alm = 11 .

........56 silumin....... 18 alame bifazice...................................................50 compoziţii pe bază de Sn (Babbit) .......................................... ..........................................................32 bronzuri cu siliciu..24 modificare tipul I.......56 aliaje pentru lipire ......23 aliaje cu memoria formei (Marmem) .............19 zone GP (Guinier ............30 bronzuri cu staniu......................... Cuvinte cheie acomodare ......................... tare (brazare) ...................................20 alame complexe (speciale) ..............51 magnaliu (alumag).......................10 rupere prin cavitaţie............24 aluminiu tehnic. se supune îndreptării în această stare (pentru a căpăta o formă convenabilă implantării în vena cavă)...44 elemente betagene ........................37 aliaje Al ....44 flux ......................Zn ................ Argentan)..................31 bronzuri cu plumb .....................20 alame de turnare ....................................... se aduce prin răcire în stare martensitică...........................................................................20 alame monofazice β’.............. iar după implantare...................................................12 stări de bază ......................24 bronzuri hipoeutectoide (bifazice)......................................ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR împiedica accesul spre inima acestora al cheagurilor de sânge formate datorită maladiilor de care suferă sau datorită intervenţiilor chirurgicale la care sunt supuşi.........52 aliajele titanului monofazice bifazice......................Preston .................................24 Nitinol.................................................................................................... ................10 îmbătrânire naturală......................................46 Alpaca (Neusilber...............................10 Kunial ............26 călire de punere în solutie..................................................................................................................................................................................................41 simbolizare alfanumerică..................................................... tipul III ..................................26 bronzuri monofazice α ..........................9 compoziţii pe bază de Pb (Bahnmetall)...............41 aliaje Al – Mg pentru turnare ...........49 aliaje Cu – Ni.......17 curbe de îmbătrânire ......................................................43 titlu fictiv ..52 îmbătrânire artificială ..........50 compoziţii pe bază de Sn şi Pb .......39 aliaje Al − Cu.........................................................24 lipire moale...........24 cupru tehnic .......... recăpătând structura austenitică şi forma spirală care îi asigură funcţionarea ca filtru........6 Monel ............53 titan........................................ un astfel de filtru.......................................................................................................................13 simbolizare numerică.....................36 elemente alfagene .....50 constantan....................................56 Melchior (Maillechort) ....20 alame monofazice α ........39 martensită termoelastică ......................... tipul II.27 bronzuri cu beriliu .....................24 bronzuri cu aluminiu .........................................................19 aliaje Al – Cu pentru turnare ................. de forma unei spirale realizate din sârmă de nitinol....57 precipitate θ ...................................................................40 aliaje Al − Mg..................20 tombac .......................................................................................................................... datorită încălzirii la temperatura corpului uman.......................................................... suferă transformarea inversă..............................54 alame ...........10 186 ...............34 aliaje antifricţiune..........15 superplasticitate ..............12 duraluminiu .......................................33 bronz .....

9. Editura Didactică şi Pedagogică. Gâdea S.a. Petrescu M. Editura Tehnică. Protopopescu H. Butterworths Publications Ltd. d) modificarea de tipul III are ca efect finisarea granulaţiei si creşterea gradului de dispersie a fazelor componente ale eutecticelor care se formează la solidificarea aliajelor. Bucureşti. ş. Moscova.. Editura Didactică şi Pedagogică.. 1955 8.. 1986 Teste de autoevaluare T. Introduction to materials science for engineers. Bucureşti. I.9. Editura Tehnică.. 1962 6. Macmillan Publishing Company. b) pentru refacerea 187 .9. Metalurgie fizică. Colan H. 1983 2.. Metals. J. Reference book. 1991 9. Shackelford F.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase Bibliografie 1. Editura Didactică şi Pedagogică. Care dintre afirmaţiile următoare privind efectele modificării aliajelor neferoase sunt adevărate: a) modificarea de tipul I are ca efect principal micşorarea dimensiunilor cristalelor dendritice primare ale aliajelor. Bucureşti... Lakhtine I. Ohio. vol. T. vol. 1965 7. Metalurgie fizică şi studiul metalelor. Traducere din limba germană. b) modificarea de tipul III determină amplasarea intercristalină a eutecticelor care se formează la solidificarea aliajelor. 1978 4. Bucureşti. În ce scop se aplică TT de recoacere de recristalizare fără schimbare de fază la semifabricatele şi piesele din aliaje neferoase: a) pentru omogenizarea chimică a structurilor dendritrice primare.. 1981 3. Bucuresti.. Métallographie et traitements thermiques des métaux. Schumann H. & Interscience Publishers Inc. American Society for Metals. Gâdea S. Protopopescu M.. Metalografie şi tratamente termice.. Studiul metalelor. II. Aliaje neferoase. 1983 5. c) modificarea de tipul II determină accentuarea ramificării şi subţierea ramurilor cristalelor dendritice primare şi influenţează favorabil distribuţia fazelor secundare la aliajele în structura cărora precipită particule ale unor astfel de faze. vol. New York. * * * Metals Handbook Ninth Edition.2. Smithells C.1.. Mir. London & New York.

sunt răcite rapid la ta şi sunt apoi supuse unei îmbătrâniri artificiale. d) prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire artificială? T. Produsele realizate dintr-un aliaj pe bază de aluminiu sunt livrate în starea T6.8. d) o structură monofazică alcătuită din cristale de soluţie solidă suprasaturată în elemente de aliere? T.9. Produsele realizate dintr-un aliaj pe bază de cupru sunt livrate în starea TD. Ce structură rezultă prin aplicarea călirii de punere în soluţie la o piesă din aliaj neferos: a) o structură martensitică. Semifabrcatele realizate dintr-un aliaj pe bază de cupru sunt prelucrate prin deformare plastică la cald. răcire rapidă la ta şi îmbătrânire artificială. îmbătrânire artificială şi deformare plastică la rece. b) prin călire de punere în soluţie.9. c) aliaje Alpaca. Care dintre următoarele impurităţi prezente în cuprul tehnic determină apariţia fenomenului numit „boala de hidrogen”: a) plumbul. c) oxigenul.9. b) alamele bifazice. sunt supuse unui tratament de îmbătrânire artificială. Care dintre următoarele tipuri de alame se pot prelucra prin deformare plastică: a) alamele monofazice α. în final. c) alamele monofazice β’.9.9. c) prin prelucrare la cald. d) TG? T. Semifabrcatele realizate dintr-un aliaj pe bază de aluminiu sunt prelucrate prin deformare plastică la cald. d) TE? T.5. răcire rapidă la ta şi îmbătrânire artificială. sunt răcite rapid la ta. c) pentru diminuarea intensităţii şi redistribuirea tensiunilor mecanice reziduale. care este simbolul stării de bază a produselor obţinute în acest fel: a) F. b) bismutul. c) prin prelucrare la cald. cum s-a realizat această stare: a) prin călire de punere în soluţie. d) sulful? T. b) aliaje Kunial. d) normalizare? T.9.9. îmbătrânire artificială şi deformare plastică la rece.6. care este simbolul stării de bază a produselor obţinute in acest fel: a) M.7.3. c) o structură alcătuită dintr-o soluţie solidă şi un amestec mecanic.9. b) revenire. b) T4. Procesul de supraîncălzire de scurtă durată a aliajelor neferoase îmbătrânite pentru reconstituirea stării structurale pe care aliajele au avut-o după călirea de punere în soluţie este denumit: a) reversiune. deformare plastică la rece şi îmbătrânire naturală. c) T8. d) pentru obţinerea stării de echilibru structural? T. b) prin călire de punere în soluţie şi deformare palstică la rece. sunt apoi ecruisate prin deformare plastică la rece şi. c) recoacere izotermă. b) TK.11. b) o structură bifazică alcătuită dintr-o soluţie solidă şi un compus intermetalic. Care dintre următoarele aliaje pe bază de cupru au ca element de aliere principal zincul: a) bronzurile.9. d) alamele? T. d) prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire artificială? T. d) tombacurile? 188 .10. cum s-a realizat această stare: a) prin călire de punere în soluţie.9.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR plasticităţii după ecruisarea prin deformare plastică la rece. c) T5.4.

23. Care dintre următoarele elemente de aliere determină micşorarea conţinutului procentual de fază α al structurii alamelor speciale: a) aluminiul.19.21.15.9. b) AlCu4MgMn.17. alcătuită din α şi γ.7 %. Care dintre următoarele caracteristici corespund alamei CuZn30: a) este o alamă monofazică α. d) siliciul? T. d) fază bertholoidă Cu31Sn8? T. c) AlMg7. c) aliajele de turnare cu %Cum < 5. b) AlMg3.12. b) este o alamă binară deformabilă.9. Care este semnificaţia fazei δ.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase T. b) produsele fabricate din aliajul G AlMg5.9. prezentă în structura bronzurilor cu staniu pentru turnare: a) soluţie solidă Cu(Sn). b) fază bertholidă Cu5Sn.9.7 %. b) staniul. d) Al Mg9MnSi? T.13.20. Care stare de bază asigură produselor realizate din bronzuri cu beriliu cele mai ridicate caracteristici de rezistenţă mecanică şi duritate: a) starea TA. d) aliajele Monel? T. b) starea TH. b) aliajele de turnare cu %Cum ≤ 5. c) aliajele Konstantan.9.9. c) starea TC. d) structură alcătuită din constituienţi a (preeutectoid) şi eutectoidul (α+γ)? T. Care dintre următoarele categorii de produse realizate din aliajele industriale Al − Mg se livrează de obicei în starea H: a) produsele din aliajul AlMg1. La care dintre următoarele mărci de aliaje Al − Mg se poate aplica durificarea structurală prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire: a) AlMg1.18.16. d) produsele realizate din aliajul AlMg2? T.22. având %Cum = 2. d) structură monofazică γ2? T. d) toate categoriile de aliaje industriale? T. c) structură bifazică.14. c) AlMg5.9. Care este structura de echilibru la ta a bronzurilor cu beriliu folosite în tehnică: a) structură monofazică α ≡ Cu(Be). Care este structura la ta a semifabricatelor şi pieselor turnate realizate din bronzul G CuAl10Mn: a) structură monofazică α ≡ Cu(Al). c) compus intermetalic Cu3Sn. Care dintre următoarele aliaje are densitatea mai scăzută: a) CuAl10Fe3.9. Care dintre următoarele aliaje este cunoscut sub denumirea de 189 .. d) starea T6? T. c) nichelul.9. b) aliajele Melchior.. Care dintre următoarele categorii de aliaje industriale Al − Cu se pot supune durificării structurale prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire naturală sau artificială: a) aliajele deformabile. b) structură alcătuită din fazele α ≡ CuAl şi γ2 (fază bertholidă corespunzătoare compusului Cu32Al10). b) structură monofazică γ (fază bertholidă pe baza compusului CuBe. d) AlMg7? T. d) este o alamă pentru turnare? T. Care dintre următoarele tipuri de aliaje Cu − Νi prezintă la ta o structură monofazocă: a) aliajele Kunial.9. c) este o alamă specială deformabilă.5 %.9. c) structură alcătuită din constituenţii α (preeutectoid) şi eutectoid (α+γ2).9. c) produsele realizate din aliajul AlMg7.

Care este structura de echilibru la ta a unui silumin industrial cu %Sim = 12.5Cu1.27. Care dintre următoarele elemente de aliere ale aliajelor industriale pe bază de titan sunt stabilizante α (alfagene): a) aluminiul.30.28. d) o structură monofazică α? T. c) TiAl6SnV6. azotul şi carbonul. b) structura lor conţine faze dure sau semidure. b) staniul. în starea Tiα? T. Ce tratament termochimic se poate aplica pentru durificarea superficială a produselor realizate din aliaje pe bază de titan: a) carburarea. c) carbonitrurarea. c) molibdenul. d) aliajul G AlMg9MnSiTi? T.9. b) TiAl5Sn2.29. nemodificat la elaborare: a) o structură bifazică alcătuită din soluţie solidă α ≡ Al(Si) şi soluţie solidă β ≡ Si(Al). c) impurităţile care reduc plasticitatea titanului şi îl fac inapt pentru prelucrări prin deformare plastică sunt oxigenul.9.5 %. b) aliajul AlZn6Mg2. La care dintre următoarele mărci de aliaje pe bază de titan se poate realiza creşterea rezistenţei mecanice prin aplicarea TT de călire martensitică şi revenire: a) TiAl6V4. d) silicizarea? T. c) molibdenul.9. b) titanul prezintă două modificaţii: Tiα cu structură cristalină CVC şi Tiβ cu structură cristalină HC. d) sunt mai dure decât materialele folosite la realizarea arborilor care se reazemă pe cuzineţi? 190 . d) aluminiul? T. d) TiV13Cr11Al3? T. modificat cu sodiu la elaborare: a) o structură bifazică alcătuită din soluţie solidă α ≡ Al(Si) şi soluţie solidă β ≡ Si(Al).5.25. Care dintre următoarele caracteristici corespund aliajelor antifricţiune folosite la confecţionarea cuzineţilor pentru lagărele de alunecare: a) structura lor conţine faze cu duritate scăzută şi plasticitate ridicată.9. b) nitrurarea. c) aliajul CuZn39Ni3. b) cuprul. d) o structură monofazică α? T. care asigură conformarea cuzineţilor cu zonele de rezemare ale arborilor pe care îi susţin. b) o structură alcătuită din constituienţii β (preeutectoid) şi eutectoidul (α+β). Care dintre următoarele elemente de aliere este prezent în toate aliajele industriale pe bază de titan: a) fierul. c) au capacitatea de a disipa căldura produsă datorită frecărilor din lagărele de alunecare.24.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR zincral sau alzimac: a) aliajul G CuZn40PbSn. care asigură conformarea cuzineţilor cu zonele de rezemare ale arborilor pe care îi susţin.5. d) vanadiul? T.9.5%. c) o structură alcătuită din constituienţii α (preeutectic) şi eutecticul (α+β).9. Care dintre următoarele afirmaţii privind titanul sunt adevărate: a) titanul prezintă două modificaţii: Tiα cu structură cristalină HC şi Tiβ cu structură cristalină CVC.9. hidrogenul. Care este structura de echilibru la ta a unui silumin industrial cu %Sim = 12. d) deformarea plastică a titanului se face de obicei la rece.26.9. b) o structură alcătuită din constituienţii β (preeutectoid) şi eutectoidul (α+β). c) o structură alcătuită din constituienţii β (preeutectic) şi eutecticul (α+β).31.

d) să aibă temperatura ts mai mare decât cea corespunzătoare MB? T. c) aliajul Au – Cd cu %Cdat = 47. b) fontele cenuşii feritoperlitice.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase T.35. b) transformarea este reversibilă. d) bronzurile hipoeutectoide? T. c) SnAg5.34.39. d) aliajul CuSn8? T.9. d) aliajul eutectoid Zn – Al (cu %Alm = 22 %)? T.9. d) martensita formată conţine un număr mare de dislocaţii în structură? T. b) aliajul eutectic Pb – Cd (cu %Cdm = 18 %).9. b) să fie compatibile cu MB (materialul din care sunt confecţionate piesele care trebuie îmbinate prin lipire).43.9. Care dintre următoarele aliaje prezintă fenomenul de deformare superplastică: a) alama monofazică CuZn20. d) SnPb10? T.9. d) SnPb37Ag? T. b) SnAg5. b) compusul intermetalic Cu3Sn. c) CuZn20.9. b) un amestec mecanic eutectoid. c) aliajul eutectic Al – Cu (cu %Cum = 33 %). Care dintre următoarele clase de aliaje se folosesc ca materiale antifricţiune cu ts joasă: a) aliajele Sn – Sb − Cu. d) aliajele Bahnmetall? T.Cu). c) aliajul AlCu4. Care pot fi fazele dure din structurile aliajelor antifricţiune de tip Babbit: a) compusul intermetalic SnSb.38. c) martensita formată este termoelastică. Care dintre următoarele caracteristici corespund aliajelor neferoase superplastice: a) au structură monofazică.32. c) soluţia solidă α ≡ Sn(Sb. d) aliajul Au – Cd cu %Cdat = 47. c) au granulaţie foarte fină.9. Care dintre următoarele caracteristici corespund transformării martensitice ce se produce la călirea aliajelor marmem: a) transformarea este ireversibilă. Care dintre următoarele clase de aliaje se folosesc ca materiale antifricţiune cu ts ridicată: a) oţelurile carbon eutectoide.36. c) bronzurile cu Pb. Structura aliajelor superplastice este alcătuită din: a) un amestec mecanic eutectic. Care dintre următoarele caracteristici trebuie asigurate de aliajele de lipit: a) să prezinte o bună fluiditate în stare topită. b) aliajele Pb – Sn – Sb – Cu. Care dintre următoarele aliaje fac parte din categoria aliajelor care prezintă fenomenul de memorie a formei: a) aliajul bifazic TiAl6V4.42.9. b) au structură bifazică. d) un compus intermetalic? T. d) au granulaţie grosolană şi sunt sensibile la supraîncălzire? T.9. Care dintre următoarele aliaje prezintă fenomenul de deformare superplastică: a) aliajul eutectic Al – Cu (cu %Cum = 33 %). b) aliajul TiAl6V4. b) aliajul Ni – Ti cu %Tiat = 50 %. Care dintre următoarele aliaje de lipit se folosesc pentru lipirea moale: a) SnPb10.9.33. c) o matrice structurală de bază şi o fază secundară (distribuită astfel încât să poată bloca creşterea grăunţilor matricei).5 %? 191 . c) fontele albe. c) să fie dure şi fragile. Care dintre următoarele aliaje de lipit se folosesc pentru lipirea tare (brazare): a) CuZn42.40.5 %.37. b) CuAg10P5.9.9.41. d) cristalele de Pb? T.

4 %. faza δ are CEδ = 13 .5.55. CuZn38Pb2Mn2 şi CuZn30Al5Fe3Mn2.1 şi 1.14 şi rezultă: • alama specială Cu Zn32Pb2 are titlul fictiv %Cume = 66. folosind relaţia (9.1.2. pe această cale se obţin datele prezentate în tabelul 9. Să se stabilească clasele structurale tipice alamelor speciale CuZn32Pb2. fiind o alamă bifazică.4) şi (2.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Aplicaţii A.67 ⋅118. se obţine pentru faza γ: % Snatγ = % Snmγ = 100(CEγ − vCu ) v Sn − vCu = 100( 3 1) − 2 4 −1 = 16.1). 4 Rezolvare Se notează %Snmγ. % Snatγ maSn % Snatγ maSn + %Cu atγ maCu 100 = 16. fiind o alamă monofazică β’. A.0 %.2 rezultă că staniul are valenţa vSn = 4 şi masa atomică maSn = 118. Rezolvare Pentru încadrarea în clase structurale a mărcilor de alame speciale precizate în enunţul aplicaţiei se calculează titlul fictiv al acestora.4 %.67 % şi = 27. iar faza ε are 2 CEε = 7 .67 ⋅118.1.7. 9. iar cuprul are valenţa vCu = 1 şi masa atomică maCu = 63.5 %.9. %Snatδ şi %Snatε concentraţiile atomice ale staniului în aceste faze.33⋅ 63. Din tabelele 1. • alama specială Cu Zn38Pb2Mn2 are titlul fictiv %Cume = 58.5 %. Să se determine valorile de bază ale concentraţiilor masice ale componentelor în fazele bertholide tipice structurilor de echilibru ale bronzurilor 21 cu staniu.5 % şi aparţine aceleiaşi clase structurale ca şi alama binară cu %Znm = 100 − %Cume = 48. • alama specială Cu Zn30Al5Fe3Mn2 are titlul fictiv %Cume = 48. fiind o alamă monofazică α.6 % şi aparţine aceleiaşi clase structurale ca şi alama binară cu %Znm = 100 − %Cume = 41. cu coeficienţii de echivalare în zinc a elementelor de aliere precizaţi în scap.0 % şi aparţine aceleiaşi clase structurale ca şi alama binară cu %Znm = 100 − %Cume = 34. Folosind relaţiile (2. iar pentru faza ε: %Snatε = 25.55 În mod similar.7 + 83.9. 192 . ştiind că faza γ are CEγ = 3 .51 % şi %Snmδ = 32. %Snmδ şi %Snmε concentraţiile masice ale staniului în cele fazele bertholide γ.3).2 %. δ şi ε şi %Snatγ.00 % şi %Snmε = 38.7 100 16. rezultă pentru faza δ: %Snatδ = 20.

aliajele G CuSn10 şi G Cu Sn14 sunt bronzuri bifazice (hipoeutectoide).0) %Mnm.13 c. % %Znm. Rezolvare Examinând diagrama de echilibru din figura 9.9. scap.2δ ≅ 15 N/mm2 şi HBδ = 5⋅32.75⋅32. între caracteristicile corespunzătoare celor două faze care le alcătuiesc structura.5.5 + 465 ≅ 220 N/mm2. cu %Snm = 14 %).14. Rp0.5 ≅ 205 N/mm2. în domeniile bifazice ale diagramelor de echilibru binare caracteristicile mecanice ale aliajelor variază liniar.1.0 CuZn38Pb2Mn2 58 38 2 2 − − 58.5 A.3. aceste rezultate indicând că prezenţa fazei δ durifică şi fragilizează structurile bronzurilor cu staniu. în cazul bronzurilor în stare de turnare. compoziţia de bază a fazei δ). Conform legii lui Kurnacov (v. Compoziţiile chimice şi titlurile fictive pentru trei mărci de alame speciale Marca de alamă %Cum.. domeniul bifazic α + δ al acesteia corespunde unor concentraţii masice de cupru cuprinse între %Snm = 8 % (care defineşte limita domeniului monofazic α) şi %Snm = 32. Rp0. se determină valorile coeficienţilor mj şi nj. se obţine: Rmδ = −7. % (keFe = 0.3.2δ = 3. Rp0.5 + 82. HB = m3%Snm + n3. Bronzul G CuSn10 are după turnare rezistenţa la tracţiune Rm = 390 N/mm2. % CuZn32Pb2 66 32 2 − − − 66. caracteristicile mecanice Rm (N/mm2). Cunoscând valorile caracteristicilor mecanice (determinate experimental) ale celor două bronzuri bifazice (G CuSn10.2 = m2%Snm + n2.5) %Alm .55⋅32.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase Tabelul 9. Rmδ – Rp0.5 % (care defineşte. m2 = 3.2 = 120 N/mm2 şi duritaea 100 HB.9.6 CuZn30Al5Fe3Mn2 60 30 2 5 2 48.11). cu %Snm = 10 % şi G CuSn14. Rp0. Ţinând seama că faza bertholidă δ are concentraţia masică de staniu %Snm = 32. % (keAl = 6. cu relaţii de forma: Rm = m1%Snm + n1. aşa cum s-a demonstrat la rezolvarea aplicaţiei A.5 %. Aplicând legea lui Kurnacov.9) %Cume. m3 = 5 şi n3 = 50.75 şi n2 = 82. iar bronzul G Cu Sn14 are după turnare Rm = 360 N/mm2.5 + 50 = 212. din relaţiile scrise mai înainte: m1 = −7.55 şi n1 = 465. limita de curgere Rp0. rezultă că.2 şi HB ale fazei bertholide δ. 193 . ca urmare. să se estimeze valorile caracteristicilor mecanice Rm. ca urmare. Rp0.5. în funcţie de concentraţia lor masică de staniu %Snm. în funţie de compoziţia lor chimică. 3.2 (N/mm2) şi HB ale bronzurilor bifazice turnate se pot estima analitic.2 = 135 N/mm2 şi duritatea 120 HB. % %Pbm. % (keMn = 0. j = 1.0) %Fem. % (kePb = 1..

308%Nim + 45.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR A. Care sunt caracteristicile mecanice ale produsului astfel obţinut? Rezolvare Semifabricatul aflat în stare recoaptă (starea O) are caracteristicile mecanice date de relaţiile din enunţul aplicaţiei. A ≅ 5 % şi HR ≅ 72 HRB.9 %. Condiţia A ≥ 40 % este respectată de aliajele Cu – Ni a căror concentraţie 2 masică de nichel satisface inegalitatea 0. Pentru GD = 36 % GD = D 2 2 S0 D0 10 (gradul de deformare plastică la rece al materialului produsului). cu diferite grade de deformare GD ∈ (5 %. A = 45 e−0. A (în %) şi HR (în HRB) ale alamei CuZn15 se modifică prin deformare plastică la rece. în care 2 Dp D2 S 0 = π s este aria secţiunii transversale a semifabricatului. 194 aria secţiunii . soluţia acestei inegalităţi este %Nim ∈ [13. iar S D = π − 4 4 transversale a produsului.9). 100 %) ∩ (0 %.024 % Nim − 0.9 %.06GD2 + 7GD + 270.0 %].0 %].5.9.9 %. Caracteristicile mecanice Rm (în N/mm2). în conformitate cu următoarele relaţii: Rm = −0.308%Nim + 5 ≥ 0. care evidenţiază efectele ecruisării prin deformare plastică la rece asupra caracteristicilor mecanice ale alamei din care este realizat produsul. Caracteristicile mecanice la tracţiune Rm (în N/mm2) şi A (în %) ale aliajelor Cu – Ni în stare de echilibru se află în următoarele dependenţe (stabilite pe baza datelor experimentale) cu concentraţia lor masică de nichel %Nim: 2 2 Rm = −0. 50 %).9%Nim – 110 ≥ 0.6GD + 50. Rezolvare Condiţia Rm ≥ 320 N/mm2 este respectată de aliajele Cu – Ni a căror 2 concentraţie masică de nichel satisface inegalitatea −0.9%Nim + 210 şi A = 0. 19. 19. soluţia acestei inegalităţi este %Nim ∈ (0 %.07 % Nim +8. să se determine compoziţia chimică a aliajelor Cu – Ni care îndeplinesc simultan condiţiile: Rm ≥ 320 N/mm2 şi A ≥ 40 %. Cele două condiţii precizate în enunţul aplicaţiei sunt respectate simultan de aliajele cu %Nim ∈ [13. 19. relaţiile din enunţul aplicaţiei conduc la următoarele valori ale caracteristicilor mecanice: Rm ≅ 444 N/mm2. A = 45 % şi duritatea HR ≅ 50 HRB. Gradul de deformare plastică al materialului produsului obţinut prin tragere la rece se determină aplicând relaţia (3. un semifabricat cilindric (aflat în starea O) cu diametrul Ds = 10 mm. prin orificiul calibrat al unei scule (matriţe).06GD şi HR = 0.07 % Nim +8.9. A. Un produs de forma unei bare cilindrice cu diametrul Dp = 8 mm este obţinut trăgând la rece.4. rezultă astfel 2 2 2 2 D p − D0 8 − 10 S − S0 100 = 100 = 100 = 36 %. 100 %). pentru GD = 0: Rm = 270 N/mm2.0024 % Nim − 0.0 %] ⇒ %Nim ∈ [13.

5 % şi %Mgm = 0.9.5 2.5 90. Să se stabilească compoziţia masică a încărcăturii cuptorului pentru realizarea unei şarje.5 %. ρMg = 1740 kg/m3.7.9 % şi %Mnm = 0. alzimacul AlZn6Mg2. aliajul AlMg9MnSi (cu %Mgm = 9. % Concentraţia masică a aluminiului %Alm. %Mgm = 2. Să se determine care dintre următoarele aliaje are densitatea cea mai mică: duraluminiul AlCu4MgMn (cu %Cum = 4.0 2784 AlMg9MnSi 9.9. Prin particularizarea relaţiei generale stabilite la rezolvarea aplicaţiei A.6. kg/m3 A.0 %. se obţine următoarea relaţie pentru determinarea densităţii aliajelor pe bază de aluminiu: ρ = ∑ n 100 % EAmj j =1 ρ EA j + 100 − ∑ EAmj j =1 n .5 %. dacă materiile prime disponibile pentru formarea încărcăturii sunt metalele pure componente ale aliajului. %Mgm = 0. rezultă că concentraţiile componentelor acestuia sunt: %Pbm = 4 %.8 % şi %Sim = 0.6 90.4.9.0 1.6 4. ρZn = 7130 kg/m3.8 0.8 %).7 % şi %Cum = 1.0 2653 %EAmj.7 89. %Mnm = 0. ρMn = 7470 kg/m3. 195 . Rezolvare Ţinând seama de semnificaţia simbolului mărcii aliajului care se elaborează.2 se extrag următoarele valori ale densităţilor componentelor aliajelor pe bază de aluminiu precizate în enunţul aplicaţiei: ρAl = 2700 kg/m3. Densităţile aliajelor de aluminiu din aplicaţia A. % Densitatea aliajului ρ.5 (cu cu %Znm = 6.5 94.5 9.5 0. 15.2.5Cu1. Rezolvare Din tabelul 1.4 6. Tabelul 9.9 0. siluminul G AlSi9Mg (cu %Sim = 9.5 %). din aliajul CuSn6Zn4Pb4.15.75 %.0 2575 AlZn6Mg2. pZn = 2 %.ρSi = 2330 kg/m3 şi ρCu= 8930 kg/m3.6 Aliajul Concentraţiile masice ale elementelor de aliere AlCu4MgMn %Mgm %Mnm %Znm %Sim %Cum 0.7 %). cu masa m = 100 kg.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase A. pSn = 1 %. La elaborarea aliajelor pe bază de cupru în cuptoare cu inducţie pierderile procentuale masice prin oxidare ale componentelor încărcăturii sunt: pCu = 1 %.0 2799 G AlSi9Mg 0. aplicând această relaţie pentru aliajele ρ Al cu compoziţia chimică precizată în enunţul aplicaţiei se obţin rezultatele prezentate în tabelul 9. şi pPb = 0.5 %).5Cu1.

j = 1. Să se stabilească compoziţia masică a încărcăturii cuptorului pentru realizarea unei şarje. rezultă: % Pbm % Pbm p 4 m = m Pb (1 − Pb ) ⇒ m Pb = m = 100 = 4. %Znmj.938 kg şi m4 = 0. j = 1..030 kg şi. % Znm. din aliajul CuSn6Zn4Pb4. masele materiilor prime care trebuie introduse în încărcătura cuptorului pentru elaborarea aliajului şi ţinând seama de condiţiile din enunţul aplicaţiei. Introducând în aceste relaţii p Sn p Cu j =1 j =1 1− 1− 4 4 100 100 datele din enunţul aplicaţiei. %Snm şi %Cum concentraţiile componentelor în aliajul care se elaborează şi %Pbmj. masele care se introduc în încărcătură din cele patru materii prime 4 4 % Pbm % Zn m disponibile.4. rezultă relaţiile: m = ∑ % Pbmj m j .. j = 1. în 100 100 100 − 0. dacă materiile prime disponibile pentru formarea încărcăturii sunt deşeuri de alamă binară CuZn10. pSn = 1 %. mSn = 4. Rezolvare Ţinând seama de semnificaţiile simbolurilor aliajului care trebuie elaborat şi aliajelor folosite ca materii prime şi notând %Pbm. m = ∑ %Cu mj m j .04 kg. A. 196 . %Snm = 6 % şi %Cum = 100 – [%Pbm + %Znm + %Snm] = 86 %. m3 = 50.869 kg. %Snmj şi %Cumj. şi pPb = 0.165 kg.8. La elaborarea aliajelor pe bază de cupru în cuptoare cu inducţie pierderile procentuale masice prin oxidare ale componentelor încărcăturii sunt: pCu = 1 %.75 100 − p Pb mod similar. Masa totală a încărcăturii este mi = mPb + mZn + mSn + mCu ≅ 101. având soluţiile m3 0 10 5 0 606 90 88 75 0 8687 m4 m1 = 19. se obţine următorul sistem de ecuaţii (cu 0 0 20 100 m1 403 m2 10 2 0 0 408 × = necunoscutele mj.04 kg. notând mPb.613 kg.325 kg..082 kg.995. MP3 ≡ G CuPb20Sn5 şi MP4 ≡ Pb 99.4): . MP2 ≡ G CuSn10Zn2. m = ∑ % Zn mj m j .9. p p j =1 j =1 1 − Pb 1 − Zn 100 100 % Snm %Cu m m = ∑ % Snmj m j . mZn = 4. mSn şi mCu.4. Masa totală a încărcăturii este mi = m1 + m2 + m3 + m4 ≅ 101. cu masa m = 100 kg. pZn = 2 %. mZn.995 şi mj. bronzuri G CuSn10Zn2 şi G CuPb20Sn5 şi plumb marca Pb 99.75 %. m2 = 30.030 kg şi mCu = 86..ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Znm = 4 %. concentraţiile masice ale componentelor în mateiile prime MP1 ≡ CuZn10...

Reprezintă o categorie de materiale care au fost utilizate din cele mai vechi timpuri sub formă de vase din lut (însăşi termenul de ceramică provine de la grecescul “keramon” care însemna “lut ars”) şi de materiale de construcţie datorită capacităţii de prelucrare în cele mai diverse forme şi abundenţei materiilor prime. utilizate în cele mai diverse domenii cum ar fi electrotehnica. în timpul căruia se formează legăturile dintre particule prin difuzie sau topire parţială a unui component. obţinute din materii prime sub formă de pulberi prin sinterizare. electronica. astfel că se bazeză în special pe legături ionice şi covalente. adică formează unităţi structurale prin coordinarea atomilor de oxigen în jurul ionului metalic prin legături ionice sau covalente. păstrându-se doar ordinea apropiată. Introducere Materialele ceramice sunt materiale anorganice nemetalice.1. dintre care cel puţin unul are rolul de vitrifiant. Legăturile ionice şi covalente implică toţi electronii de valenţă ai componentelor. ceea ce face ca materialele ceramice să aibă conductibilitate termică şi conductibilitate electrică foarte scăzute fiind materiale electroizolante sau termoizolante în marea majoritate a cazurilor. În prezent termenul de ceramică include o gamă de materiale mult mai largă. starea amorfă (vitroasă) este caracterizată de lipsa ordonării atomice la distanţă. cu legături şi structură complexe. referitoare la câteva 197 . Sticlele sunt materiale anorganice cu structură amorfă (corpuri vitroase) obţinute prin solidificarea unor topituri constituite din amestecuri de oxizi în stare topită. Cele mai multe ceramice sunt compuşi între metale şi nemetale. industria metalurgică etc. industria chimică. care este un proces de încălzire cu sau fără presare simultană. astfel că nu există electroni liberi.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Capitolul 10 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR CERAMICE ŞI STICLELOR 10.

generând structuri cristaline de tip CFC sau HC ca şi în cazul metalelor (v. fie o succesiune ABCABC….1). numărul de coordinaţie şi implicit geometria unităţii structurale depinde de valoarea raportului dintre raza cationului rC şi raza anionului rA . anionii celui de-al treilea plan compact pot avea centrele pe aceeaşi verticală cu punctele A. rezultă astfel fie o succesiune de plane ABABAB… care corespunde unei structuri de tip hexagonală compactă (HC) a anionilor. 10. ceea ce înseamnă că numărul anionilor din unitatea structurală reprezintă chiar numărul de coordinaţie al structurii cristaline respective (v scap. deoarece metalele prin ionizare pierd electronii de valenţă. înconjurat de anioni cărora anionul le-a cedat electronii de valenţă.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR distanţe interatomice corespunzătoare unităţilor structurale. întrucât cationii metalici se plasează în aceste interstiţii.1 şi planul următor de anioni cu centrele în punctele notate cu B. În acest capitol se vor prezenta caracteristicile structurale ale principalelor tipuri de materiale ceramice şi sticle şi proprietăţile generale ale acestora.scap 1.2). În funcţie de poziţia anionilor din două plane compacte succesive se formază două tipuri de interstiţii: interstiţii tetraedrale (câte trei într-un plan compact şi unul în planul învecinat) aşezaţi astfel încât unind centrele lor de masă se formează un tetraedru regulat şi interstiţii octaedrale mărginite de şase anioni (câte trei în fiecare plan compact aşezaţi astfel încât unind centrele lor de masă se formează un octaedru regulat (v. figura 10. rA Deoarece anionii au raza mai mare se pot aranja în plane compacte dispuse succesiv. Structura ceramicelor şi sticlelor Elementele componente ale materialelor ceramice sunt legate între ele prin legături ionice şi covalente formând reţele de ioni metalici şi nemetalici (cationi şi anioni) a căror celulă elementară este constituită dintr-un cation. Întradevăr. 1. sau pot avea centrele în punctele marcate cu C. cationii au de obicei raze mai mici decât anionii (v.2). care corespunde unei structuri de tip cub cu feţe centrate (CFC) a anionilor. aşa cum se constată din tabelul 10. aşa cum 198 . înseamnă că numărul de coordinaţie poate fi 4 sau 6. considerând un plan de anioni care au centrele în punctele notate cu A în figura 10. ceea ce face ca sticlele să fie considerate ca lichide vâscoase subrăcite.1 în care se prezintă razele ionice ale componentelor uzuale din ceramice) astfel că structurile stabile ale fazelor cristaline din ceramice se formează atunci când fiecare cation metalic este înconjurat de anioni nemetalici cu care se află în contact direct.1 în care se prezintă limitele r raportului C şi geometria posibilă pentru fiecare număr de coordinaţie. tabelul 10.2.

732 0. cât şi de modul în care sunt ocupate interstiţiile cu cationi metalici.078 0.132 0.414 ≤ 6 Na+ 2+ 0. 10.184 rC < rA rC < rA rC < rA rC < rA 3 Cl− F− I− O2− S 2− 0.069 0. nm 0.057 0.102 0.039 0.414 0.181 0.106 0.196 0.000 Fig.155 ≤ Nr.136 0.1.1. Rezultă că structurile fazelor cristaline ale ceramicelor depind atât de tipul reţelei compacte pe car o formează anionii.732 ≤ Si4+ Ti4+ 8 1.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor rezultă şi din tabelul 10. de coordinaţie Geometria coordinării rC .064 Anion Br − rA .020 0.225 ≤ 4 Mg Mn Ni 0.067 0.1 Reprezentarea prin sfere rigide a dispunerii anionilor în structura ceramicelor 199 .077 0. nm 0. Razele ionice ale unor componente ale ceramicelor şi geometria coordinărilor Raze ionice Raze cationi rC Raze anioni rA Cation Al3+ Ba2+ B3+ Ca Fe K 2+ 2+ + 2+ 2+ Tip de coordinare rC rA 0.133 0.225 0.138 0. Tabel 10.220 0.

fiind exclusă existenţa liberă a unităţii tetraedrale. Această structură se obţine dacă răcirea topiturii se face foarte lent.cărora le rămâne câte o valenţă liberă cu care se pot lega de alte unităţi structurale formând aranjamente unidimensionale. ceea ce a făcut ca solidele cu o astfel de structură să fie numite corpuri vitroase. ceea ce conduce la existenţa unei diversităţi foarte mari de structuri a fazelor cristaline din materialele ceramice. pe măsura creşterii energiei interne a sistemului se desfac mai întâi legăturile mai slabe. La încălzire.cu dispunere ordonată (structură cristalină) sau aleatoare (structură amorfă) a unităţilor structurale. fiind dependentă de viteza de răcire. tridimit şi cristobalit diferenţiate prin poziţiile relative ale tetraedrilor [SiO4]4. o reprezentare plană simplificată a structurii cristaline tridimit a SiO2 este redată în figura 10. la temperatura Tc volumul specific are un salt brusc.3. Cea mai mare parte a ceramicelor şi sticlelor sunt constituite din silicaţi a căror bază structurală o constituie tetraedrul [SiO4]4-care are în centru ionul Si4+ iar în vârfuri ionii O2. bidimensionale sau spaţiale cu un grad înalt de stabilitate.2 b. să se treacă la starea de echilbru stabil. Structura vitroasă corespunde unei stări metastabile cu energie liberă mai mare decât cea corespunzătoare structurii cristaline. sau de cationi diferiţi.care formează aranjamente complexe de tip HC sau CFC.3) se constată că în condiţiile solidificării prin cristalizare. În cazul răcirii relativ rapide a topiturii ce conţine unităţile [SiO4]4dependenţa de temperatură a volumului specific este cea corespunzătoare curbei 2 din figura 10. temperatura Tv de pe această curbă este numită temperatură de tranziţie sticloasă sau temperatură de vitrifiere şi nu are o valoare bine definită. astfel că la o temperatură Tc are loc cristalizarea la fel ca în cazul materialelor metalice. treptat cele mai puternice. sub acţiunea temperaturii. ceea ce are ca efect reducerea vâscozităţii şi trecerea treptată de la starea solidă la starea lichidă pe măsură ce temperatura creşte deasupra temperaturii Tv. structura este constituită din lanţuri spaţiale în care poziţia relativă a unităţilor structurale este aleatoare ca în starea lichidă. Continuitatea curbei 2 cu cea de la temperaturi mai ridicate (T > Tc) arată că materialul este de fapt un lichid subrăcit. a cărui vâscozitate creşte pe măsură ce scade temperatura. apoi. astfel că există tendinţa ca în timp. Din punct de vedere chimic cel mai simplu silicat este dioxidul de siliciu SiO2 (silice) care structural este constituit dintr-o reţea spaţială de [SiO4]4. Silicea cristalină prezintă trei forme alotropice: cuarţ.2a. o reprezentare plană simplificată a stării vitroase a SiO2 care reprezintă baza structurii sticlelor silicatice este redată în figura 10. proces 200 . Pe baza celor arătate se poate stabili că în structura dezordonată a solidelor vitroase distanţele dintre particulele constitutive şi intensitatea legăturilor nu sunt uniforme. reprezentând variaţia volumului specific (inversul densităţii ρ) în funcţie de temperatură (curba 1 în figura 10.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Interstiţiile pot fi ocupate de cationi de acelaşi tip.

4. În mod obişnuit materialele ceramice au structura alcătuită din faze cristaline însoţite de o fază vitroasă aşa cum se observă în figura 10. substituirea este posibilă datorită diferenţelor mici între dimensiunile celor doi ioni (v. Variaţia volumului specific cu temperatura în cazul SiO2 Fig 10.1). Fig. astfel că pe lângă tetraedrii [SiO4]4. 10.4 a care prezintă structura unei ceramice refractare. tabelul 10. tehnologiile moderne permiţând obţinerea unor ceramice cu structură cristalină aşa cum se obsevă în figura 10 4 b în care se prezintă structura aluminei (Al2O3) cristaline. cantitatea de fază vitroasă depinde de compoziţia chimică şi de procesul tehnologic de fabricare.3.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor numit devitrifiere şi poate avea loc controlat sau în mod natural.există şi tetraedrii [AlO4]5-. Devitrifierea necontrolată a sticlelor are consecinţe negative asupra proprietăţilor mecanice şi optice (sticla devine fragilă şi pierde transparenţa datorită refracţiei razelor de lumină pe limitele grăunţilor). 201 .Schema structurilor silicei: a − structura cristalină. b – ceramică cristalină (Al2O3) Silicaţii naturali care constituie baza materialelor ceramice sunt aluminosilicaţi care au rezultat prin substituirea unor ioni Si4+ cu ioni Al3+. b – structură vitroasă Fig. 10.2. Structurile unor ceramice: a – ceramică refractară cu faze cristaline şi masă vitroasă.

Ba2+ etc. Comportarea la rupere.3. se prezintă valorile rezitenţei la încovoiere Ri şi ale modulului de elasticitate E pentru câteva ceramice şi sticle uzuale. scap 3. pentru fiecare ion Al3+ din reţea apare o sarcină electrică negativă. tensiunea maximă în fibra întinsă a epruvetei încovoiate (corespunzătoare forţei Fmax) reprezintă rezistenţa la încovoiere Ri a cărei valoare este apropiată de rezistenţa la tracţiune Rm. Mg2+.4) a unui material ceramic şi CCCT a unui material metalic. Aceste materiale se caracterizează în primul rând prin duritate şi fragilitate foarte ridicate determinate de caracterul puternic al legăturilor ionice şi covalente. restabilirea neutralităţii electrice se obţine prin introducerea în structură a unor ioni monovalenţi (Na+.5.) 10. Li+. A.6. Schema încercării la încovoiere statică Rezistenţa la compresiune a materialelor ceramice şi sticlelor este însă mult mai mare (poate ajunge la valori de 10 ori mai mari decât rezistenţa la tracţiune). Fig 10. Comportarea la rupere a acestor 202 . Deoarece încercarea la tracţiune este mai greu de aplicat (dificultăţile sunt legate de prinderea epruvetei). Ruperea se produce fără deformare plastică aşa cum se constată din figura 10. pentru caracterizarea rezistenţei mecanice la întindere a materialelor ceramice se foloseşte adesea încercarea de încovoiere statică realizată conform schemei prezentată în figura 10.6.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Deoarece numărul ionilor de oxigen rămâne acelaşi ca în cazul unităţilor structurale [SiO4]4-.5 în care se prezintă CCCT (v. Trebuie precizat că în cazul materialelor ceramice şi sticlelor se constată o împrăştiere foarte mare a valorilor caracteristicilor mecanice deoarece fragilitatea intrinsecă le face foarte sensibile la prezenţa concentratorilor de tensiuni. deşi ruperea are tot caracter fragil. Curbe CCCT tipice pentru materiale metalice şi materiale ceramice Fig. 10. K+) şi ioni divalenţi (Ca2+. Principalele proprietăţi ale ceramicelor şi sticlelor Proprietăţile mecanice ale materialelor ceramice şi sticlelor prezintă particularităţi în raport cele ale materialelor metalice datorită legăturilor ionice şi covalente care stau la baza formării structurii acestora.2. În tabelul 10.

8 1. mm/mmoC 5. W/moC la 1000 o C 3.5·10-6 0.7·10-6 4.0·10-6 α pe la 100 o C 5.1 2.5·10-6 10. la variaţia rapidă a temperaturii mediului se creează diferenţe de temperatură pe secţiune.2.2 λ.8·10-6 13. dacă materialul are conductivitate termică scăzută (cum este cazul materialelor ceramice şi sticlelor). Deformaţiile plastice specifice fenomenului de fluaj se produc la limitele dintre grăunţii fazelor cristaline şi sunt influenţate de prezenţa masei vitroase a cărei vâscozitate scade odată cu creşterea temperaturii.scap 3. B. Fluajul. Tabelul 10.9 1. N/mm2 60…80 380…1000 90…110 70…100 140…280 80…100 140…200 45…100 80…110 40…150 40…150 E.0·10-6 7.0 2. starea critică se atinge la valori mai ridicate ale solicitărilor. contracţii sau dilatări neuniforme şi deci tensiuni care produc fisurarea sau ruperea.0·10-6 8. α şi λ reprezintă caracteristici care capătă importanţă mai mare la alegerea materialelor ceramice pentru o anumită aplicaţie decât în cazul utilizării materialelor metalice. Fenomenul se desfăşoară la fel ca în cazul metalelor.5 7.9 − − 2. kN/mm2 60…80 350…380 150…170 130…150 290…310 200…240 430…470 250…290 60…90 40…60 50…70 0−1000oC.8) apare în special în cazul ceramicelor utilizate ca materiale refractare. în tabelul 10.7 1.3·10-6 8.1 38.0 219 15 − − 2. cele mai bune rezistenţe la fluaj le au materialele ceramice complet cristaline sau în a căror structură faza vitroasă se află în cantitate mai mică. Din această cauză. Un factor la fel de important pentru comportarea la şoc termic îl 203 . Este fenomenul de fisurare sau chiar rupere a materialului la modificarea relativ rapidă a temperaturii şi se datorează fragilităţii intrinseci a materialelor ceramice şi a sticlelor corelată cu exploatarea la temperaturi ridicate. Problema comportării la fluaj (v.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor materiale se explică prin existenţa unui număr mare de defecte de structură şi chiar microfisuri a căror extindere se produce în avalanşă în momentul în care tensiunile depăşesc valoarea critică.0·10-6 9. Caracteristicile fizico-mecanice principale ale unor ceramice şi sticle Tipul materialului ceramic sau sticlei Mulit (3Al2O3·2SiO2) Alumina cristalizată (Al2O3) Magnezită sinterizată (MgO) Zirconie stabilizată (ZrO2) Berilie sinterizată (BeO) Spinel (MgAl2O4) Carbura de siliciu (SiC) Carbura de bor (B4C) Sticla de cuarţ (silice) (SiO2 ) Sticla calco-sodică Sticla boro-silicatică Ri.3 20 5. deoarece tensiunile de compresiune tind să închidă microfisurile.2 se prezintă valorile acestor caracteristici pentru câteva ceramice şi sticle uzuale. din acest motiv. Şocul termic.5 − − C.6·10-6 4. Comportarea la şoc termic a materialelor depinde în special de coeficientul de dilatare liniară α şi de conductivitatea termică λ.5·10-6 9.0 1. cu deosebirea că procesele de difuzie sunt mult mai complexe fiind implicaţi ioni cu sarcini electrice diferite.

sticla se comportă ca un lichid.2) în care η0 este o constantă experimentală. În cazul sticlelor vâscozitatea în stare vitroasă (sub temperatura Tv) se consideră η = 1018 Pa·s iar starea fluidă se consideră atinsă dacă vâscozitatea scade sub 103 Pa·s.9) există curbe de durabilitate la fisurare sub tensiune sub forma dependenţei σ = f(τ). E. Fisurarea sub tensiune într-un mediu dat. scap 3. iar T − temperatura absolută. Comportarea sticlelor în stare vâscoasă. Este un fenomen de rupere întârziată a materialelor ceramice şi a sticlelor care se produce în cazul solicitării pieselor la tensiuni constante în medii apoase. Mecanismul fisurării sub tensiune (numit uneori impropriu şi “oboseală statică”) se bazează pe adsorbţia moleculelor de apă în microfisurile superficiale şi extinderea acestora sub acţiunea tensiunilor mecanice constante datorită pe de o parte efectului de “pană” pe care îl au moleculele adsobite la vârful fisurii. Similar curbelor de durabilitate la oboseală din cazul materialelor metalice (v. şi pe de altă parte datorită reacţiei chimice a apei cu silicaţii componente ai sticlelor sau ceramicelor. fiecare moleculă de apă conducând la formarea a două unităţi Si−OH care nu mai sunt legate una de alta. În figura 10. fenomenul se produce cu viteză maximă la temperatura camerei deoarece la temperaturi mai ridicate creşte mobilitatea ionilor hidroxil care nu se mai ataşează lanţului –O−Si−O−. unitatea de măsură pentru vâscozitate este N·s/m2 ceea ce înseamnă Pa·s (Pascal secundă). (10. aşa cum se constată din figura 10. 204 Ea RT . în urma reacţiei chimice se produce ruperea lanţului –O−Si−O−. τ fiind timpul de expunere la mediul umed a piesei solicitate la tensiunea σ.8 aceste curbe sunt asemănătoare curbelor Wöhler ale materialelor metalice. Ea − energia de activare a procesului de curgere. R – constanta gazelor. Deasupra temperaturii Tv vâscozitatea depinde de temperatură după o relaţie de forma: η = η0 e .7 se prezintă variaţia rezistenţei la şoc termic a unor materiale ceramice şi sticle în funcţie de condiţiile de răcire. deoarece schimbările bruşte de secţiune acţionează şi în cazul materialelor ceramice ca nişte concentratori de tensiuni. a cărui vâscozitate scade cu creşterea temperaturii. deasupra temperaturii Tv. Vâscozitatea η este o mărime ce caracterizează proprietăţile de curgere ale fluidelor şi reprezintă factorul de proporţionalitate dintre tensiunile tangenţiale şi variaţia vitezei de alunecare pe grosimea stratului fluidului.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR constituie geometria piesei. Rezistenţa la şoc termic se defineşte ca fiind diferenţa de temperatură ∆T dintre temperatura suprafeţei corpului şi temperatura mediului pe care o poate suporta un corp răcit sau încălzit în anumite condiţii fără să se fisureze. iar la temperaturi scăzute este blocată reacţia chimică a apei cu silicaţii. Aşa cum a fost arătat anterior. D.

În figura 10.6 Pa·s.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Pentru scopuri practice se utilizează relaţii de forma: B log η = A + . la sfârşitul prelucrării vâscozitatea să fie suficient de ridicată pentru evitarea deformării necontrolate sub greutatea proprie a obiectului fasonat.8. 205 .5 Pa·s. B = 4800. * temperatura de înmuiere tm corespunde la η = 106. B şi t0 sunt constante ce se pot determina experimental prin măsurarea vâscozităţii la trei temperaturi diferite. * temperatura superioară de recoacere tsr corespunde la η = 1012 Pa·s.3) t − t0 în care A. de exmplu. Curbele de durabilitate la fisurarea sub tensiune ale unor sticle În funcţie de valoarea vâscozităţii (deasupra temperaturii Tv) s-au stabilit următoarele temperaturi numite puncte fixe de vâscozitate ale sticlelor.9 Fig. iar pe de altă parte. iar t este temperatura în oC.7. (10. Comportarea sticlei în stare vâscoasă prezintă importanţă deosebită pentru prelucrare deoarece aceasta trebuie să se desfăşoare intr-un interval de temperaturi astfel ales încât pe de o parte vâscozitatea să fie suficient de mică pentru ca prin fasonare să se obţină forma corespunzătoare a obiectului. 10. utilizate la stabilirea parametrilor operaţiilor tehnologice de fabricare a obiectelor din sticlă: * temperatura inferioară de recoacere tir corespunde la η = 1013. pentru o sticlă calco-sodică s-au determinat valorile: A= −3. * temperatura de prelucrare tp corespunde la η = 103 Pa·s. Rezistenţele la şoc termic ale unor ceramice şi sticle Fig.3. * temperatura de curgere tc corespunde la η = 104 Pa·s.9 se ilustrează pe curba η = f(t) stabilirea punctelor fixe ale sticlei şi se prezintă valorile acestor puncte pentru câteva tipuri de sticle uzuale. 10. t0 = 210 cu ajutorul cărora s-a trasat curba η = f(t) prezentată în figura 10.

Punctele fixe de vâscozitate ale sticlelor De asemenea. acesta constă din încălzirea la o tempertură ti din domeniul (tir . O fisură care apare în stratul superficial eliberează brusc tensiunile de compresiune şi produce spargerea sticlei cu formarea unui număr mare de granule mici. astfel că în strat vor lua naştere tensiuni reziduale de compresiune datorită contracţiei de răcire a miezului. faţadele şi uşile clădirilor etc. Rezistenţa la deformare sub sarcină este una din caracteristicile importante ale materialelor refractare şi se apreciază în mod uzual prin temperatura care determină un anumit grad de deformare sub acţiunea unei tensiuni de compresiune date. 9. 10.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. O altă consecinţă a comportării vâscoase a sticlelor este deformarea (înmuierea) sub sarcină la temperaturi ridicate a materialelor ceramice care conţin şi masă vitroasă. motiv pentru care aceste sticle sunt cunoscute sub denumirea curentă de sticle “securit” şi se folosesec pentru mijloacele de transport. tsr) şi răcirea rapidă cu jet de aer sau în ulei. aceste tensiuni de compresiune au valori ridicate şi contribuie la creşterea rezistenţei materialului. datorită conductibilităţii termice reduse în urma răcirii la suprafaţa sticlei temperatura scade sub Tv. iar în miez temperatura este suficient de ridicată pentru ca materialul să preia prin deformare plastică contracţia suprafeţei rigide. 206 . variaţia vâscozităţii sticlei cu temperatura în maniera arătată permite aplicarea unui tratament termic de tip călire. în continuare se face răcirea completă lent. ceea ce reduce riscul rănirii persoanelor din jur.

10. faianţă. formând în prezenţa apei o suspensie coloidală ce conferă amestecului plasticitate. Na. magnetice şi optice ale acestor materiale. porţelan moale. Na2O. au rol de fondanţi deoarece în timpul arderii formează cu argila şi silicea compuşi cu temperatură mică de topire fiind la originea masei vitroase care leagă particulele de silice şi de argilă şi reduce porozitatea. În cele ce urmează se vor prezenta câteva dintre cele mai importante tipuri de materiale ceramice şi sticle.nisipul de cuarţ (silice) modifică plasticitatea argilelor la uscare şi ardere în timpul căreia suferă transformările cristalografice cuarţ→ tridimit→ cristobalit. varietatea de argilă cea mai utilizată este caolinul (Al2O3 ·2SiO2·2H2O) care are o structură lamelară şi este constituit din granule. Pentru obţinerea ceramicelor silicatice. 207 . iar în tabelul 10. amestecului pulverulent de materii prime i se adaugă o cantitate determinată de apă obţinându-se o pastă (numită şi “barbotină”). Mg.1.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Scopul acestui capitol fiind prezentarea materialelor ceramice şi a sticlelor ca materiale structurale ( vezi cap. Procesul de vitrifiere este însoţit întodeauna de contracţie şi stă la baza obţinerii majorităţii materialelor ceramice. materiile prime utilizate au următoarele caracterisitici: . gresie ceramică.4. Materialele ceramice 10. 14) nu se tratează şi problemele proprietăţilor electrice.4. Materialele ceramice silicatice Materialele ceramice silicatice aparţin sistemului ternar SiO2−Al2O3−X. tare sau tehnic. unde X poate fi K2O. în funcţie de compoziţia chimică şi scopul urmărit.3 câteva caracteristici ale acestora. In funcţie de concentraţiile componentelor şi de condiţiile tehnologice se obţin următoarele tipuri de materiale ceramice: teracotă. din care se realizează piesele ce apoi se usucă şi se calcinează prin încălzire la temperaturi de 900…1500 oC. .argilele sunt silicaţi de aluminiu hidrataţi însoţiţi de impurităţi (oxizi metalici ) care influenţează culoarea finală a materialului ceramic.10 se prezintă în triunghiul concentraţiilor componentelor de bază domeniile corespunzătoare acestor ceramice. .feldspatul este denumirea generică pentru compuşii complecşi de tipul alumino-silicaţilor de K. CaO sau MgO. în figura 10. In timpul arderii rezultă o anumită cantitate de fază lichidă care prin răcire formează o reţea sticloasă în jurul granulelor pe care le leagă sub forma unui material solid şi dens. Ca.

3. aparatură pentru laboratoare de chimie. acest compus se numeşte mulit. iar celălalt component Al2O3 cristalizează sub formă de corindon. condensatori electrici. corespunde formulei chimice 3Al2O3·2SiO2. Analizând această diagramă se constată că sistemul SiO2−Al2O3 prezintă transformare eutectică. In acest sistem SiO2 cristalizează sub formă de cristobalit. echipamente sanitare. care este un compus cu reţea hexagonală compactă de ioni de oxigen în care ionii de Al ocupă 2 din 3 golurile octaedrice.11. în care baza o constituie tetraedrii [SiO4]. opacă Temperatura de ardere: 950…1200 oC Porozitate: 0. pardoseli. Materialele ceramice pe bază de argile Denumirea materialului Teracotă Faianţă Gresie ceramică Porţelan Caracteristici Porozitate: 15…30 % Suprafaţa: glazurată sau nu Temperatura de ardere: 950…1050 oC Porozitate: 10…15 % Suprafaţa: glazurată. Tabelul 10. vase etc Dintre materialele ceramice silicatice în tehnică răspândirea cea mai mare o au porţelanurile care sunt mase ceramice vitrifiate albe (translucide în strat subţire) ale căror faze cristaline se pot stabili cu ajutorul diagramei binare de echilibru SiO2−Al2O3 prezentată în figura 10. care este un compus cu reţea CFC. creşterea conţinutului de caolin şi de silice. (faze cristaline) determină creşterea rezistenţei mecanice şi a temperaturii de utilizare. ţevi ceramice echipamente sanitare. placaje. proprietăţile lor sunt influenţate puternic de raportul dintre cantitatea de fază cristalină şi cantitatea de fază vitroasă. Deoarece în condiţii industriale vitezele de răcire sunt mai mari decât cele 208 . aparatură pentru laboratoare de chimie etc izolatoare elctrice. Analiza transformărilor la răcire a ceramicelor care au la bază acest sistem se face la fel ca în cazul diagramelor de echilibru ale sistemelor de aliaje. placaje etc.5…3 % Suprafaţa: glazurată sticloasă Temperatura de ardere: 1100…1300 oC Porozitate: 0…2 % Suprafaţa: glazurată sticloasă Temperatura de ardere: 1100…1400 oC Domenii de utilizare cărămizi. ceea ce îi conferă duritate ridicată.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Structura ceramicelor fiind neomogenă. transformare peritectică şi formează un compus cu topire incongruentă. ţigle. duritate ridicată şi este baza majorităţii constituenţilor materialelor ceramice silicatice. are formă aciculară. Creşterea conţinutului de feldspat (deci a masei vitroase) determină reducerea rezistenţei mecanice şi a rezistivităţii electrice. vase.

Fig. N/mm2 173…345 173…550 138…620 414…2970 Temperatura maximă de utilizare. Pe lângă faptul că prin glazurare se reduce higroscopicitatea. o parte din topitură nu va reuşi să cristalizeze. solidificându-se sub formă de fază sticloasă. Tabelul 10. 209 .4. 10. Caracteristicile câtorva tipuri de porţelanuri utilizate în tehnică sunt prezentate în tabelul 10.11 Diagrama de echilibru a sistemului SiO2Al2O3 Componentul de bază al porţelanurilor tehnice este mulitul care asigură acestuia rezistenţă mecanică şi rezistenţă la şoc termic ridicate. piesele din ceramică se acoperă cu glazuri. Domeniile ceramicelor silicatice în sistemul argilă – cuarţ feldspat Fig 10. rezistenţă la agresiunea acizilor şi alcaliilor. datorită coeficientului de dilatare mai mic al glazurii iau naştere tensiuni de compresiune în strat care contribuie la îmbunătăţirea rezistenţei mecanice a pieselor.4 Porţelanuri tehnice – caracteristici principale Denumirea comercială a materialului Porţelan pentru izolatori de joasă tensiune Porţelan pentru izolatori de înaltă tensiune Cordierit (compus de bază 2MgO·2Al2O3·5SiO2) Steatit (compus de bază 3MgO·4SiO2·H2O) Densitatea. kg/m3 2200…2400 2350…2500 2100…2650 2800…2950 Rezistenţa la tracţiune N/mm2 20…35 20…55 35…65 52…107 Rezistenţa la compresiune.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor corespunzătoare echilibrului. carbonaţi alcalini şi oxizi metalici aplicat pieselor înainte de calcinare. acestea sunt straturi compacte sticloase obţinute în timpul procesului de ardere din stratul de vopsea pe bază de boraţi.10. oC 300…400 200…650 400…780 440…1100 Pentru reducerea (sau chiar eliminarea) absorbţiei de apă în pori.

Oxidul de zirconiu (ZrO2) are temperatura de topire-solidificare 2690 oC şi prezintă mai multe forme alotropice: reţea monoclinică de la ta până la 1000 oC. de exemplu. spinelul are o reţea cristalină cubică complexă în care ionii Mg2+ ocupă interstiţiile tetraedrice. la 1700 oC Reprezintă cea mai importantă ceramică oxidică şi are utilizări multiple. materiale izolante. Oxidul de magneziu (MgO – magnezită) are temperatura de topire 2800 oC şi constituie baza materialelor refractare pentru căptuşelile cu caracter bazic a cuptoarelor. iar ionii Al3+ ocupă interstiţii octaedrice.2). Pe lângă MgO. Caracteristicile de exploatare ale pieselor pe bază de alumină depind în mare măsură de concentraţia masică a acesteea. în figura 10. se obţine alumina transparentă utilizată în optica tehnică. Componentei mai importanţi ai acestor ceramice sunt: oxizi (Al2O3. Datorită energiei mari de legătură a oxizilor. 210 . Pentru exemplificare.7 % rezistenţa la compresiune creşte de la 1800 N/mm2 la 2500 N/mm2 iar temperatura de utilizare de la 1300 oC. tipul de structură spinelică este frecvent întâlnită.2. Oxidul de aluminiu (Al2O3. prin creşterea % Al2O3 de la 85 % la 99. refractarele bazice pot conţine şi alţi oxizi dintre care mai des întâlniţi sunt CaO. implanturi medicale. Al2O3 şi Cr2O3. temperatura de utilizare şi rezistivitatea electrică. ZrO2. aşa cum rezultă din figura 10. cu creşterea conţinutului de Al2O3 creşte rezistenţa la compresiune. Existenţa transformărilor alotropice care se produc cu creştere de volum înrăutăţeşte comportarea materialului. alumina) are temperatura de topire 2054 oC şi cristalizează sub formă de corindon aşa cum s-a arătat mai sus. In condiţii tehnologice deosebite şi cu materii prime de puritate înaltă. pentru evitarea acestor neajunsuri se adaugă CaO şi/sau MgO care în concentraţii mai mici de 10…15% se dizolvă în ZrO2 şi stabilizează structura cubică ce se menţine de la temperatura de cristalizare până la temperatura ambiantă. Materialele ceramice oxidice Materialele ceramice oxidice sunt materiale policristaline formate din oxizi sau compuşi oxidici şi lipsite de faze sticloase. abrazivi.13 se prezintă diagrama de echilibru a sistemului MgO − Al2O3. TiO2 şi BeO). unelte de tăiat. 2. locul ionilor Mg2+ şi Al3+ fiind luat de alte metale.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 10. compuşii sunt foarte stabili la acţiunea agenţilor chimici şi au duritate şi rezistenţă la compresiune ridicate. din care rezultă formarea compusului MgAl2O4 (sau MgOAl2O3) numit şi spinel. MgO.12 în care se prezintă diagrama de echilibru a sistemului ZrO2 – CaO. cum ar fi materialele refractare. titanaţi şi ferite.4.scap. tetragonală pe intervalul 1200…2370 oC şi cubică peste 2370 oC. care este o fază bertholidă cu topire congruentă (v.

Ni.5 % sub acţiunea unei sarcini de compresiune de 0. . Comportarea la temperaturi înalte a materialelor refractare se apreciază în principal cu ajutorul a două mărimi: .10.13. unde M este un metal bivalent (Ba.2 N/mm2 (vezi şi scap. 10.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Fig. k=1.rezistenţa piroscopică numită frecvent şi refractaritate este temperatura la care o epruvetă conică din materialul considerat se tasează cu o valoare dată. se utilizează ca materiale feromagnetice datorită rezistivităţii electrice ridicate (ceea ce reduce pierderile prin curenţi turbionari) şi costului mai redus decât al aliajelor metalice.3. în condiţii determinate de expunere la temepratură.4.3. Feritele sunt compuşi ai oxidului de fier (Fe2O3) şi ai altor metale (Ba.3 E). Diagrama de echilibru a sistemului MgO − Al2O3 Titanaţii sunt compuşi cu formula MTiO3.12. 211 .2.rezistenţa la deformare (înmuiere) sub sarcină care se apreciază prin temperatura la care se produce o deformare specifică de 0. 10. se utilizează pentru proprietăţile feroelectrice (se polarizează în câmp electric) la realizarea generatoarelor şi traductoarelor pentru ultrasunete. Sr). Diagrama de echilibru a sistemului ZrO2 – CaO Fig. Mg. Li etc) având formula generală nkMkO·qFe2O3 unde nk este numărul de molecule al oxidului metalului Mk. Mn. Ca. Materialele refractare Sunt produse ceramice rezistente la temperaturi înalte. Sr. Mg. Zn. 10. fiind încadrate în această categorie cele care îşi menţin caracteristicile până la temperatura de minimum 1500 oC. Cu.

şi %Al2O3 = 40…30%) are caracteristici mai reduse decât refractarele silicatice. Din diagrama de echilibru se constată că trebuie evitate compoziţiile cu concentraţia de Al2O3 apropiată de cea eutectică (5. Ele se caracterizează prin temperaturi de înmuiere ridicate. c) Al2O3 şi Cr2O3. a cărui diagramă de echilibru a fost prezentată în figura 10. b) MgO şi CaO. Restul de fază lichidă care nu cristalizează va constitui fază vitroasă şi prezenţa sa limitează proprietăţile de utilizare ale materialelor refractare prin micşorarea temperaturii de înmuiere sub sarcină.5 % Al2O3) deoarece au temperatura de topire cea mai scăzută. • refractarele corindonice sau mulito-corindonice sunt fabricate din 212 . • şamota (%SiO2 = 60…70%. prezenţa unei cantităţi mai mari de fază sticloasă face ca diferenţa dintre refractaritate şi temperatura de înmuiere sub sarcină să fie mai mare. • refractarele silimanitice (superaluminoase) cu %SiO2 = 36…20%. iar răcirea se face foarte lent.14. În industria petrolieră şi petrochimică se utilizează în mod frecvent refractarele din sistemul SiO2–Al2O3.11. timp de mai multe zile pentru a da posibilitatea cristalizării cvasitotalităţii fazei lichide. care provin din cristalizarea topiturii în perioada de răcire şi se prezintă sub formă de cristale mici. scap.15 din care rezultă următoarele: • refractarele silica (% SiO2> 93%) au refractaritatea şi temperatura de înmuiere foarte apropiate putând fi utilizate până la temperaturi de 1650 oC. vor exista două tipuri de faze cristaline: faze cristaline primare sub formă de cristale mari. oxizii care stau la baza compoziţiei lor chimice putându-se grupa în trei categorii: a) SiO2 şi ZrO2.2) şi vâscozităţii ridicate a sticlei silicioase prezentă ca fază vitroasă în aceste ceramici. Diversitatea materialelor refractare este foarte mare. aceeastă comportare se explică prin proprietatea cuarţului de a forma la recristalizare în fază solidă reţele complexe de tip tridimit (v. rezistenţă la şoc termic şi conferă căptuşelilor cuptoarelor caracter acid.11) şi pot fi utilizate până la cca 1800 oC în cazul încălzirilor de scurtă durată şi până la temperaturi de 1650 oC în cazul solicitărilor şi/sau încălzirilor de lungă durată. şi %Al2O3 = 63…80% au structură mulitică (v.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR În procesul de fabricaţie refractarele se ard la temperaturi ridicate şi se menţin mai multe ore la temperatura maximă până la apariţia fazei lichide. insolubile în topitură şi faze cristaline secundare. figura 10. În aceste condiţii. Principalele tipuri de materiale refractare în funcţie de componentele preponderente sunt prezentate pe schema din figura 10. Domeniile principalelor tipuri de refractare silicatice din sistemul SiO2–Al2O3 şi domeniile temperaturilor caracteristice (refractaritatea şi temperatura de înmuiere sub sarcină) sunt prezentate în figura 10. 10.

sub sarcină. Domeniile temperaturilor limită pentru refractaritate şi deformare sub sarcină în sistemul SiO2 – Al2O3 Tabelul 10. 12…28% Cr2O3. Materialul refractar aparentă. Refractare acide (SiO2 + Al2O3) Refractare silica (%SiO2 > 95%) Samotă inferioară (20…25% Al2O3) Samotă standard (30…35% Al2O3) Samotă densă (40…45% Al2O3) Refractare mulitice (75…80%Al2O3) Refractare mulito-corindonice (80…85% Al2O3) Magnezită (%MgO > 92%) Crom –magnezită (25…50% MgO. rezistenţa mecanică este dependentă de conţinutul de alumină aşa cum a fost arătat anterior.5.5 se prezintă câteva materiale refractare utilizate mai des şi proprietăţile lor principale.15. În tabelul 10. 15…25% Al2O3) Cromit (% Cr2O3 > 85%) 1700…1900 1800…2000 1800…2000 2100…. Fig. fig.14 pot fi apreciate pe baza diagramelor binare de echilibru ale sistemelor corespunzătoare aşa cum s-a arătat anterior pentru ceramicele pe bază de MgO (v. compresiune. ele pot fi utilizate până la temperaturi de 1900 oC. Principalele tipuri de materiale refractare Fig 10.2300 2900…3100 3400…3600 1700 1680 1700 1740 1830 1950 1650 1250 1275 1350 1350 1400 1500 1500 1450 18…22 15…25 15…25 30.14. Refractare bazice 2900…3100 2200 2900…3100 3200…3400 213 2000 1950 . Proprietăţile celorlalte tipuri de materiale refractare nominalizate în figura 10. 10.13).40 25…35 40…50 45…75 35…55 65…85 B. o C N/mm2 kg/m3 o C A. Caracteristicile unor materiale refractare utilizate frecvent Temperatura Rezistenţa Rezistenţa la Densitatea de înmuiere piroscopică. 10.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor alumină pură topită şi eventual mici cantităţi de argilă ca liant...

cap 12). ceea ce a făcut ca sialonurile să fie utilizate pe scară din ce înce mai mare la fabricarea unor piese puternic solicitate.4. bazate preponderent pe legătura covalentă. Materialele ceramice neoxidice Materialele ceramice neoxidice sunt compuşi de tipul carburi. prin variaţia legăturilor atomice şi ionice se obţin structuri noi şi deci proprietăţi noi. printre care cea mai importantă o reprezintă stabilitatea până la 1800 oC. 214 . În practică se utilizează de obicei produse sinterizate împreună cu un liant care este tot un material ceramic refractar. Carbura de siliciu cristalizează într-un număr mare de forme alotropice cu densităţi aproape egale şi structuri de tip hexagonal. Prin procedee tehnologice moderne s-a reuşit înlocuirea unor atomi de siliciu şi de azot cu atomi de aluminiu şi oxigen. Cele mai comune utilizări sunt ca materiale abrazive şi ca materiale pentru rezistenţe de încălzire electrică a cuptoarelor (cunoscute sub denumirea comercială de “bare de silită”). Câteva ceramice neoxidice şi proprietăţile lor mai importante sunt prezentate în tabelul 10. Nitrura de siliciu cristalizează în sitemul hexagonal. este un material din categoria ceramicelor tehnice de performanţă din care se pot obţine piese complicate. conductibilitate electrică şi rezistenţă la oxidare (la temperaturi de peste 1500 oC se acoperă cu un strat de SiO2).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 10. Aceste structuri îi conferă duritatea mare stabilitate termică. fiind materialul sintetic cu cea mai mare duritate. iar ponderea legăturilor covalente este de cca 70 %.4.6. Aceste caracteristici le-a impus ca materiale destinate unor categorii largi de aplicaţii pentru obţinerea de piese prin sinterizare sau sub formă de fibre pentru obţinerea materialelor compozite (v. cristalizată în sistemul hexagonal (ca şi grafitul) este utlizată pentru fabricarea unor piese prin sinterizare şi pentru electrozi de sudură. menţinându-şi practic nemodificate caracteristicile până la 1400 oC. nitruri. cu stabilitate dimensională bună la variaţii de temperatură. cristalizată în sistemul cubic (nitrura cubică de bor sau CBN) are duritatea apropiată de a diamntului. Nitrura de bor poate cristaliza în sistemul cubic şi în sistemul hexagonal. obţinându-se o clasă nouă de materiale ceramice denumite sialon (de la Si−Al−O−N) ale căror unităţi structurale sunt tetraedrii (SixAl1−x)(OyN1−y)4−. boruri sau siliciuri ale căror unităţi structurale au la bază de obicei legături covalente care le conferă temperaturi înalte de topire sau de descompunere modul de elasticitate şi duritate ridicate. se caracterizează prin rezistenţă mecanică ridicată şi comportare bună la fluaj. romboedric sau cubic.

. Caracteristicile unor materiale ceramice neoxidice Denumirea şi formula chimică a materialului Carbura de siliciu (SiC) Nitrura de siliciu (Si3N4) Carbura de bor (B4C) Densitatea . etc. tabelul 10.5.). componentele sticlelor se pot grupa după cum urmează: a) Formatorii de reţea (vitrifianţi) sunt oxizi ai elementelor cu cationi de rază mică şi sarcină relativ mare (Si4+. Carburile de W. Acest lucru se realizează prin adăugarea altor componente. Utilizarea sticlei de silice cu această structură este limitată la aplicaţii speciale unde se cere refractaritate ridicată. Carbura de bor are duritatea imediat mai mică decât CBN fiind utilizată la realizarea sculelor aşchietoare sau în construcţii aerospaţiale datorită modulului de elasticitate ridicat şi densităţii reduse (v.9) să fie mai redusă pentru prelucrarea sticlei în condiţii economice corespunzătoare.2 b).16 a. 10.. Ti. fig. P5+. fig.500 2780 0 4800…494 Carbura de titan (TiC) 3100 330…350 2500…280 3100 0 0 * Metoda Knoop de determinare a durităţii se bazează pe aceleaşi principii ca şi microduritatea Vickers. cu deosebirea că baza piramidei de diamant (care constituie penetratorul ) este un romb. Pentru majoritatea aplicaţiilor însă este necesar ca temperatura de curgere Tc (v. aşa cum se observă în figura 10.2.6). kg/m3 2700…320 0 1900…320 0 2510 Duritatea Knoop* 3000 Modulul de elasticitate. 10. cationii respectivi se înconjoară (coordinează) cu 3−4 ioni de oxigen formând tetraedri sau piramide 215 . B3+.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Tabelul 10. Ta se utilizează ca materiale dure pentru scule sub formă de plăcuţe sinterizate cu un liant metalic (de obicei Co). În acest context.6. 10. care modifică structura prin apariţia unor ioni metalici ce se pot plasa între tetraedrii [SiO]4−. Sticlele Aşa cum s-a arătat în scap 10. N/mm2 900…1100 250…700 Temperatura de topire sau de descomp. o C 2400 1898 2700…290 2425 0 Nitrura cubică de bor 3480 5000 840…870 6500…700 1540 (BN) 0 Carbura de wolfram (WC) 15500 2700 580…620 4500. sau pot lega tetraedrii între ei.16 b. baza structurii sticlelor silicatice o constituie reţeaua spaţială de unităţi [SiO]4− legate în poziţii aleatoare (v.. kN/mm2 380…420 160…320 3500 440…460 Rezistenţa la compresiun e. aşa cum se observă din figura 10.

formatorul de reţea cel mai utilizat este silicea (SiO2) însoţit în unele cazuri de oxidul boric B2O3 şi/sau pentaoxidul de fosfor (P2O5). aşa cum a fost arătat. Structura sticlelor: a – sticla silico – sodică.17 se prezintă diagrama de echilibru a sistemului SiO2−Na2O. 10. oxidul de potasiu K2O şi oxidul de litiu Li2O) sau de stabilizatori (de exemplu: oxidul de calciu CaO. oxidul de magneziu MgO. fig.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR care se leagă între ei prin vârfuri. 10. oxizi care acţionează prin înlocuirea în reţea a ionului Si4+ cu ionii metalelor respective. PbO şi ZrO2. oxidul de bariu BaO şi oxidul de zinc ZnO). c) Intermediarii sunt componente care contribuie atât la formarea reţelei cât şi la modificarea unor caracteristici. pe care se observă existenţa unei transformări de tip eutectic la temperatura de 800 oC şi formarea compusului Na2O·2SiO2 cu temperatură de topire mai mică decât a silicei. dând naştere reţelei spaţiale dezordonate. c− sticla calco-sodică b) Modificatorii de reţea sunt componentele cu rol de fondanţi (de exemplu: oxidul de sodiu Na2O. pentru exemplificarea influenţei fondanţilor. Temperatura de topire a silicei se reduce în prezenţa fondanţilor prin distrugerea continuităţii reţelei datorită ruperii lanţurilor Si−O−Si de către ionii metalelor alcaline (v. Fig. în figura 10. Mg) ai căror ioni contribuie la realizarea legăturilor între unităţile structurale (v.16. în această categorie intră Al2O3. 216 .10. Ba. fig. Sticlele formate numai din silice şi oxizi alcalini au rezistenţă scăzută la acţiunea substanţelor chimice.16b).16 a). rezistenţă mecanică şi rezistenţă la şoc termic reduse. Imbunătăţirea caracteristicilor se realizează prin acţiunea stabilizatorilor care sunt oxizi ai metalelor bivalente alcalino-pământoase (Ca.

Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Există o varietate foarte mare de tipuri de sticle. remarcându-se influenţa deosebit de puternică a concentratorilor de tensiuni.. 10. ceea ce conduce şi la o dispersie mare a caracteristicilor mecanice (v. 10..9) putând fi utilizate şi la temperaturi înalte. Principalele particularităţi ale comportării sticlelor la solicitări mecanice au fost prezentate anterior. care se pot grupa în funcţie de tipul oxizilor care imprimă sticlei anumite proprietăţi. sunt prezentate în tabelul 10. Na2O şi CaO) rezultă pe de o parte din condiţia reducerii temperaturii de topire ceea ce ar însemna cantităţi mai mari de Na2O.2). precum şi influenţa prezenţei apei asupra rezistenţei la solicitări de durată (v. dar acesta are influenţă negativă asupra solidificării (favorizează cristalizarea). compoziţiile chimice ale câtorva tipuri de sticle utilizate mai frecvent. tabelul 10.10. 13. fig.. fig. 8).7. ceea ce ar însemna concentraţii de CaO mai mari. Limitele concentraţiilor pentru oxizii de bază (SiO2.11 % CaO. fără să afecteze stabilitatea chimică şi fără să modifice proprietăţile de solidificare ale silicei. Sticlele alumino-silicatice au temperaturile punctelor fixe de vâscozitate ridicate (v. Sticlele boro-silicatice se caracterizează prin coeficienţi de dilatare mici. Sunt utilizate la fabricarea materialelor electroizolante. Utilizarea oxidului B2O3 alături de SiO2 ca formator de reţea are ca efect reducerea temperaturii de topire.2. fiind utilizate pentru fabricarea geamurilor (sticla plană). cât şi cele continui 217 . Denumirea comună de “cristal de plumb” se folseşte pentru sticlele care conţin peste 20 % PbO.19 % Na2O şi 8. dar proprietăţi optice şi electrice deosebite. 10. fiind utilizate ca sticle speciale pentru aparatura de laborator care lucrează la temperaturi ridicate. Diagrama de echilibru a Răspândirea lor extrem de mare se sistemului SiO2 − Na2O datorează costului redus al materiilor prime. Sticlele cu plumb au rezistenţă chimică scăzută. Cea mai importantă utilizare a sticlelor ca materiale structurale o constituie fără îndoială fibrele. obiectelor de menaj şi anumitor aparate de laborator.. atât cele discontinui (vata de sticlă). pentru reducerea tendinţei de cristalizare se introduce 3…4 % MgO. în scap. Sticlele calcosodice conţin 70…75 % SiO2. Sticlele calco-sodice sunt cele mai uzuale.17. ambalajelor. Conţinutul redus de oxizi alcalini le conferă o rezistivitate electrică foarte mare şi rezistenţă chimică bună. iar pe de altă parte asigurarea unei rezistenţe chimice mai bune. Fig.

care capătă importanţă mai mare în cazul fibrelor datorită secţiunii reduse şi suprafeţei mare de expunere la mediu. în care %SiO2 = 45…55 % iar %Na2O sau %Li2O = 15…20 %.2 < 0.5 2 58% ZrO2 4 0.5 35 7 .tip S − rezistenţă mecanică mare * Concentratia masică în % pentru: Formatori de Modificatori şi stabilizatori Intermediari reţea de reţea SiO2 B2O3 Na2O K2O CaO MgO Al2O3 Alţii * 72 14 1 8 4 1 80. se ating astfel rezistenţe la tracţiune de 2000…5000 N/mm2 în funcţie de conţinutul de SiO2 şi de diametrul fibrei (de exemplu.9 4 0.5 14. deoarece prezenţa acestora conduce la micşorarea rezistivităţii electrice (ionii Na+.5 0. iar prin procesul de fabricaţie se realizează obţinerea de fibre cu suprafeţele lipsite de defecte.4 2. Se utilizează sticle silicatice cu compoziţii complexe.tipa A – calco-sodică normală .tip AR – rezistente la alcalii . (formator şi modificator de reţea) conduce la creşterea stabilităţii chimice.3 Fe2O3 25 - Pe lângă componentele de bază.12). O categorie aparte de mase sticloase o constituie emailurile aplicate pe suprafaţa pieselor metalice în unul sau mai multe straturi.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR folosite în principal la obţinerea materialelor compozite (v.5 5 8 16 14 8. cap.5 12.5 <0. Tabelul 10. Rezistenţa la tracţiune a fibrelor de sticlă este mult mai mare decât cea determinată pe epruvete deoarece structura are un grad de anizotropie cu atât mai pronunţat cu cât diametrul fibrei este mai redus.7.2 54 7.5 8 4 14 17 3 16 3 5 10 1. 218 . Analizând compoziţiile chimice ale sticlelor utilizate pentru fibre (v. Compoziţiile chimice ale unor sticle uzuale Tipul sticlei Sticle calco-sodice (sticlă plană) Sticla boro-silicatică (“Pyrex”) Sticla alumino-silicatică Sticla cu plumb (‘cristal”) Sticla Vycor Sticle pentru fibre: .58% PbO 96 3 < 0. K+ sunt purtători de sarcină electrică). unele sticle conţin şi cantităţi mici de alţi oxizi metalici pentru îmbunătăţirea proprietăţilor optice sau pentru colorare. Pentru obţinerea unor straturi de acoperire uniforme. aderente şi continui emailurile trebuie să aibă capacitate de umectare a suprafeţei metalice şi capacitate de întindere. În cazul fibrelor tip E utilizate în electrotehnică se remarcă limitarea drastică a conţinutului de oxizi alcalini. prezenţa Al2O3 ca intermediar.7).2 70 62 65 54 65 1.5 22 0.tip C – rezistente la coroziune . Emailarea este o metodă relativ ieftină de obţinere a unor piese metalice cu rezistenţă ridicată la coroziune.5 <0. tabelul 10. restul fiind adaosuri ce contribuie la îmbunătăţirea proprietăţilor şi aspectului. la fibrele din silice pură se obţin şi rezistenţe de 8000 N/mm2).5 Fe2O3 15 0.tip E – rezistivitate elctrică mare . se constată că sunt sticle alumino-silicatice şi boro-silicatice.

Baza topiturii o constituie o sticlă simplă. cantitatea de structură cristalină depinzând de condiţiile în care se face răcirea. proprietăţi optice şi electrice deosebite. de obicei pe bază de aluminosilicat de litiu în care se adaugă germeni de cristalizare ce pot fi: oxizi cu temperaturi înalte de topire (TiO2..15 % şi are întărire rapidă la început. P2O5. instabili în prezenţa apei. Pt.80 %. coeficient de dilatare foarte mic (deci rezistenţă la şoc termic). fluoruri sau chiar metale (Ag.. Calitatea vitroceramului depinde esenţial de uniformitatea germinării în toată masa topiturii şi de posibilitatea de a controla numărul germenilor de cristalizare. Cu). de la scuturile termice pentru vehicule spaţiale. dar sunt supuse unui proces de cristalizare controlată.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor 10.. ZrO2. are întărire rapidă cu degajare mare de căldură. Principalele componente ale cimentului şi concentraţiile masice ale acestora sunt: • silicatul dicalcic 2CaO·SiO2 (simbol C2S) se află în proporţie de 0…30 %. • aluminatul tricalcic 3CaO·Al2O3 (simbol C3A) se află în proporţie de 7. Materialele vitroceramice au rezistenţă mecanică ridicată. în materialele vitroceramice uzuale cristalele pot reprezenta 50…95 % din volumul total. • silicatul tricalcic 3CaO·SiO2 (simbol C3S) se află în proporţie de 40. până la vasele de bucătărie termorezistente. placajele rezistente la coroziune în industria chimică. la răcirea topiturii germinarea se produce rapid în toată masa. Au. stabili şi cristalizaţi. 219 . Cimentul Este un material pulverulent constituit din silicaţi şi aluminaţi de calciu care sunt compuşi anhidri. 10. are întărire lentă cu degajare redusă de căldură. Cr2O3). fiind utilizate în cele mai diverse domenii. Materialele vitroceramice Materialele vitroceramice sunt materiale policristaline de tipul aluminosilicaţilor obţinute printr-o tehnologie asemănătoare cu cea a sticlei.. Compoziţia topiturii şi tipul germenilor de cristalizare se aleg astfel încât proprietăţile cristalelor şi ale sticlei intercristaline să fie corespunzătoare scopului urmărit. Reacţia de hidratare este exotermă şi în urma desfăşurării complete se obţine o masă rezistentă cu rol de liant pentru particulele altor materiale înglobate (nisip şi pietriş).7.6. restul fiind masă vitroasă ce leagă între ele aceste cristale. amestecaţi cu apa ei formează compuşi hidrataţi.

formând astfel amestecul (agregatul compozit.. 201 220 argile. gips. 219 aluminat tricalcic (C3A). ceea ce conduce la o structură poroasă a betonului.8 .5 10 22 8. Cuvinte cheie alumina.8. v.5 22 25.. N/mm2 după 3 după 28 zile zile 12.5 10. Dacă se introduce apă mai puţină. Pentru obţinerea rezistenţei mecanice corespunzătoare trebuie să se asigure un raport optim apă/ciment. aceasta rămâne în masa betonului şi după evaporare va rezulta. 214 ceramice. cenuşă de termocentrale. rezultând o masă pulverulentă (dimensiuni de particule 0. de asemenea. Cel mai utilizat tip de ciment este cimentul “Portland” (după numele insulei britanice unde s-a fabricat pentru prima dată) care se obţine prin calcinarea calcarului cu argilă şi măcinarea produsului sinterizat. amestecul nu are palsticitate suficientă. 197 .15 % şi are întărire lentă.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • aluminatul feric tetracalcic 4CaO·Al2O3·Fe2O3 (simbol C3AF)se află în proporţie de 4. cimentul se foloseşte împreună cu nisip şi pietriş (care se află în proporţia cea mai mare). Există şi alte varietăţi de cimenturi care pe lângă componentei cimentului portland conţin şi alte substanţe cum ar fi: zgură de furnal. cu rezistenţă mecanică redusă. 219 alumino-silicaţi. 207 carbură de bor. o structură poroasă. Dacă se introduce apă în exces. 215 carbura de siliciu.5…50 µm).5 26. cap. 12) numit beton .5 26. nu umple bine forma şi va conţine aer. Aceste substanţe modifică proprietăţile cimentului prin formarea unor hidrosilicaţi sau hidroaluminaţi mult mai stabili. diatomite etc. 210 aluminat feric tetracalcic (C3AF). Tabelul 10.5 26. Compoziţiile nominale ale cimenturilor portland şi rezistenţa la compresiune după întărire sunt prezentate în tabelul 10.5 Aşa cum a fost arătat mai sus. % Tipul cimentului C2S Tip 10 – normal (standard) Tip20 – cu întărire lentă şi căldură redusă Tip 30 – cu întărire rapidă Tip 40 – cu degajare mică de căldură Tip 50 – rezistent la sulfaţi 25 31 14 46 38 C3S 49 44 58 28 41 C3A 11 5 11 5 4 C3A F 8 13 8 13 10 Rezistenţa la compresiune . Compoziţiile şi proprietăţile cimenturilor portland Concentraţiile masice.

212 rezistenţa la înmuiere sub sarcină. Printice Hall. 210 materiale vitroceramice. 207 ferite. 1981 5. Inc. 205 temperatură de prelucrare. 203 spinel. Bucureşti. 1988 7. Ceramica tehnică. Noţingher P. Editura Didactică şi Pedagogică. 207 încovoiere statică. 202 intermediari. Bucuresti. 210 ceramice silicatice. 205 temperatură de înmuiere. 211 vâscozitate.S.. 219 modificatori de reţea. 216 magnezită. Ifrim A. 211 rezistenţa piroscopică (refractaritate). Constantinescu D. Introduction to Materials Science for Engineers. Bucureşti. New Jersey. şi Ciocea N. 214 ceramice oxidice. 1983 2. s. Nölle G. 212 refractare silica. 217 sticle pentru fibre. 208 cristobalit. 219 silice. Bucuresti. Smith Ch. 207 punct fix de vâscozitate. 197. 207 feldspat. O. Materiale electrotehnice. Saban R. 208 nitrura de bor. 208 cromit. Nica Al.. 215 emailuri. 205 temperatură de vitrifiere. 209 gresie ceramică... Editura Didactică şi Pedagogică. Tehnologia sticlei. 200 şoc termic. 212 refractare silimanitice. 218 temperatură de curgere.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor ceramice neoxidice. 200 teracotă. 219 silicat tricalcic (C3S). Stiinţa materialelor. 207 ciment. 218 faianţă. Bucuresti. 197 sticle alumino-silicatice. 217 sticle boro-silcatice. 217 sticle cu plumb. 205 refractare corindonice. 216 starea amorfă (vitroasă). 211 şamotă. New York. 201 duritate Knoop. 197 sticlă “securit”. 219 corindon. Editura Tehnică. 206 sticle. 215 Bibliografie 1. 211 fisurare sub tensiune.a. Studiul si ingineria materialelor. 205 temperatură de recoacere. 1992 3. Editura Didactică şi Pedagogică. 213 devitrifiere. 217 sticle calco-sodice. 204 fondant. The Science of Engineering Materials. 216 glazură. 1988 4. 1986 221 . Macmillan Publishing Company. Shackelford J. 214 nitrura de siliciu. 212 sialon. 210 porţelan. 216 mulit. 210 stabilizator. 214 oxidul de zirconiu.. 207 titanaţi. 204 vitrifiant. Vasilescu D. 1995 6. Editura Tehnică. 214 silicat dicalcic (C2S).

1989 10. Tenţulescu D.1. Bucuresti 1986 11. formată din faze metalice şi faze nemetalice? T.10. Ce reprezintă devitrifierea sticlelor: a) trecerea în stare fluidă prin reducerea treptată a vâscozităţii. c) rezistenţa la compresiune. b) modificarea numărului de coordinaţie al unităţii structurale. c) legături metalice şi legături covalente. d) alungirea procentuală după rupere? T. d) structura corespunde unei stări stabile cu energia liberă minimă? T.. Bucureşti. c) pierderea componenţilor cu rol de vitrifianţi din structură.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8.. Fundamente.2. c) distanţele dintre particulele constitutive şi intensitatea legăturilor nu sunt uniforme.10. Ursu D. b) structura este complet cristalină. c) este fenomenul de fisurare sau 222 . Fizica stării solide – aplicaţii în inginerie Editura Tehnică.10. Care dintre afirmaţiile următoare depre structura materialelor ceramice sunt adevărate: a) este o structură complexă ce conţine faze cristaline şi faze amorfe. d) numărul electronilor de valenţă ai componenţilor? T. Editura Tehnică. Manualul inginerului. H. b) legături ionice şi legături covalente. 1995 Teste de autoevaluare T10. Bucureşti. Elements of Materials Science and Engineering. c) structura este complet amorfă.5. c) numărul de cationi din unitatea de volum. * * * Hütte.10. Care dintre mărimile următoare reprezintă numărul de coordinaţie al unităţii structurale a materialelor ceramice: a) numărul de cationi din interstiţiile tetraedrale.L. Addison-Wesley Reading. Sixt Edition. b) caracteristica de încovoiere prin şoc. Zet Gh. d) structura este complexă. Ce se poate spune despre corpurile vitroase (amorfe): a) structura este constituită din lanţuri spaţiale în care poziţia relativă a unităţilor structurale este aleatoare ca în starea lichidă. Care dintre mărimile enumerate se utilizează pentru caracterizarea rezistenţei mecanice a materialelor ceramice şi a sticlelor: a) rezistenţa la încovoiere statică. 1994 9.3.6.10. b) numărul de anioni ai unităţii respective. Care tipuri de legături se întâlnesc în cazul materialelor ceramice: a) legături metalice. Fibre de sticlă.4. Editura Tehnică. Care dintre afirmaţiile următoare despre şocul termic sunt adevărate: a) este fenomenul de reducere bruscă a vâscozităţii la reducerea temperaturii sub o anumită valoare.10. b) se topesc şi se solidifică la temperatură constantă. d) legături ionice şi legături moleculare? T. Van Vlack L. b) este fenomenul de creştere necontrolată a dimensiunilor la o variaţie bruscă a temperaturii. d) trecerea spre starea de echilibru stabil prin creşterea gradului de ordine din structură? T. Massachusetts.7.

Ce reprezintă temperatura de vitrifiere Tv a sticlelor: a) temperatura sub care corpul se comportă ca un solid cristalin. Cui se datorează sensibilitatea materialelor ceramice şi a sticlelor la şoc termic: a) coeficientului de dilatare liniară mai redus al acestor materiale. c) compus chimic definit pe bază de calciu cu formula 2CaO·SiO2. Ca.10. Ce este rezistenţa la şoc termic: a) tensiunea mecanică la care se deformează un corp supus unei diferenţe mari de temperatură. Rezistenţa la deformare (înmuiere) sub sarcină este apreciată în mod uzual prin: a) tensiunea de compresiune care provoacă o deformare plastică dată.9.10.10. d) temperatura de prelucrare a sticlei? T. c) temperatura la care se produce o deformare elasto-plastică dată sub acţiunea unei solicitări de întindere.11. d) temperatura de modificare a transparenţei sticlei? T.14. au rolul de a forma fazele cristaline ale ceramicelor.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor rupere la o variaţie bruscă a temperaturii. c) măresc rezistenţa la deformare sub sarcină a ceramicelor.15. c) temperatura la care se determină limita de curgere prin încercarea la tracţiune. b) silice (SiO2) în 223 . Ce este mulitul: a) un mineral natural care însoţeşte argila şi este baza majorităţii constituenţilor materialelor ceramice silicatice. d) alumino-silicat hidratat cu formula Al2O3 ·2SiO2·2H2O? T. d) prezenţei fazelor cristaline? T. Care dintre afirmaţiile următoare despre feldspaţi sunt adevărate: a) sunt compuşi alumino-silicatici de Na.10. d) se produce ca urmare a apariţiei unei neuniformităţi pronunţate a temperaturii pe secţiunea piesei? T.10. d) diferenţa de temperatură ∆T dintre temperatura suprafeţei corpului şi temperatura mediului pe care o poate suporta un corp răcit sau încălzit în anumite condiţii fără să se deformeze? T.8. c) conductivităţii termice reduse. b) tensiunea de întindere care provoacă o deformarea elastică dată.12. d) temperatura care determină un anumit grad de deformare sub acţiunea unei tensiuni de compresiune date? T. b) temperatura maximă la care apare deformarea plastică a unui corp supus unei solicitări constante. d) au rolul de fondanţi fiind la originea masei vitroase care leagă particulele de silice şi de argilă în structura ceramicelor? T. b) o varietate de argilă cu structură lamelară. Ce este caolinul: a) o varietate de silice cu granule foarte fine. b) temperatura sub care vâscozitatea este mai mare de 104 Pa·s. c) temperatura sub care vâscozitatea este mai mare de 1018 Pa·s. b) structurii amorfe. c) diferenţa de temperatură ∆T dintre temperatura suprafeţei corpului şi temperatura mediului pe care o poate suporta un corp răcit sau încălzit în anumite condiţii fără să se fisureze. K.10.13. Ce reprezintă temperatura de curgere Tc a sticlelor:a) temperatura deasupra căreia vâscozitatea este mai mică de 104 Pa·s.10.10. b) temperatura la care apar deformaţii plastice mai mari decât o anumită valoare. Mg.10.

c) temperatura la care o epruvetă conică din materialul considerat se tasează cu o valoare dată.10. d) are o reţea cristalină cubică complexă în care ionii Mg2+ ocupă interstiţiile tetraedrice iar ionii Al3+ ocupă interstiţii octaedrice? T. c) prin adăugarea de CaO şi/sau MgO care în concentraţii mai mici de 10…15 % se dizolvă în ZrO2 şi stabilizează structura cubică. Ce rol are glazurarea pieselor confecţionate din ceramică: a) de a mări rezistenţa la deformare sub sarcină. în condiţii determinate de expunere la temperatură? T. c)este o fază bertholidă cu topire congruentă cu formula MgO·Al2O3. b) are temperatura de topire 1716 oC şi cristalizează sub formă de cristobalit.10. Cum se realizează îmbunătăţirea comportării la temperaturi ridicate a oxidului de zirconiu (ZrO2): a) prin calcinare la temperaturi de 1200…1300 oC. d) oxidul de zinc (ZnO)? T.24. Care dintre afirmaţiile următoare despre spinel sunt adevărate: a) este un compus care se formează pe baza schimbului de electroni de acelaşi spin: b) este o fază daltonidă cu topire congruentă cu formula Al2O3 ·2SiO2. feldspat. b) oxidul de magneziu (MgO). c) oxidul de sodiu (Na2O). b) de a micşora higroscopicitatea prin formarea unui strat compact cu structură vitroasă. Ce reprezintă rezistenţa piroscopică a materialelor ceramice refractare: a) temperatura la care vâscozitatea scade sub 103 Pa·s.10. b) temperatura la care o epruvetă cubică capătă o deformare specifică de 0.10. c) amestecul plastic de argilă.5 % sub acţiunea unei sarcini de compresiune de 0.10. Care dintre afirmaţiile următoare despre alumină sunt adevărate: a) are temperatura de topire 2054 oC şi cristalizează sub formă de corindon. c) are tenacitate ridicată şi constituie baza lianţilor materialelor ceramice. c) de a mări rezistenţa mecanică prin crearea unor tensiuni reziduale de compresiune? T.10.23.16.10. d) oxidul de zinc (ZnO)? T. d) oxidul de plumb (PbO)? T. Care dintre afirmaţiile următoare despre sticlele calco-sodice sunt 224 .2 N/mm2. b) prin adăugarea de Al2O3 care în concentraţii mai mici de 5 % se dizolvă în ZrO2 şi stabilizează structura tetragonală. c) oxidul de sodiu (Na2O). Care dintre următoarele substanţe au rol de stabilizatori în structura sticlelor: a) alumina (Al2O3). b) oxidul de litiu (Li2O). silice şi apă. d) are duritate ridicată şi este utilizată pentru realizarea implanturilor medicale de os? T.21.22.18. c) oxidul de sodiu (Na2O).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR stare amorfă.20. d) prin tratament termic de călire de punere în soluţie? T.10.10. d) un compus definit cu topire incongruentă care apare în sistemul SiO2-Al2O3 şi corespunde formulei chimice 3Al2O3·2SiO2? T.19.17. Care dintre următoarele substanţe au rol de modificatori de reţea (fondanţi) în structura sticlelor: a) alumina (Al2O3). b) oxidul boric (B2O3). Care dintre următoarele substanţe au rol de formatori de reţea în structura sticlelor: a) silicea (SiO2).

ciment Tip 30. MgO şi CaO.25. rA pentru rezolvarea aplicaţiei se utilizează datele prezentate în tabelul 10. ciment Tip 10? Aplicaţii A. 13. ciment Tip 50.26. d) ciment Tip 50. fluoruri sau chiar metale? T.10. Care dintre următoarele tipuri de sticle se utilizează pentru fabricarea fibrelor continui: a) sticlele boro-silicatice. numărul de coordinaţie depinde de r raportul C (rC – raza cationului metalic şi rA – raza anionului. 10. deoarece sticla este un material fragil.1 cu 225 . Care dintre afirmaţiile următoare despre materialele vitroceramice sunt adevărate: a) sunt materiale ceramice cu structura complet vitroasă. ciment Tip 30. d) sticlele calco-sodice? T. b) ciment Tip 10. ciment Tip 20. Ce se poate spune despre rezistenţa la tracţiune a fibrelor de sticlă: a) este mai redusă datorită secţiunii mici. b) este mai mare datorită lipsei de defecte superficiale şi anizotropiei structurii.. c) este la fel cu cea determinată pe epruvete..11 % CaO.10. c) sunt materiale policristaline de tipul alumino-silicaţilor obţinute printr-o tehnologie asemănătoare cu cea a sticlei. c) concetraţia de CaO în compoziţia lor chimică este limitată de influenţa negativă asupra solidificării prin favorizarea cristalizării. Rezolvare Aşa cum s-a arătat în scap. şi supuse unui proces de cristalizare controlată. în cazul dat O2-).27. b) concetraţia de CaO în compoziţia lor chimică este limitată de influenţa negativă asupra stabilităţii chimice. Ti2O. d) este mai ridicată datorită utilizării sticlelor cu conţinut ridicat de silice? T. Al2O3. b) sunt sticle speciale supuse unui tratament de călire în urma căruia iau naştere tensiuni reziduale de compresiune în strat şi de întindere în miez. ciment Tip 20. b) sticlele cu plumb. c) sticlele alumino-silicatice. ciment Tip 20. Să se determine numărul de coordinaţie şi geometria coordinării pentru următorii oxizi componenţi ai ceramicelor şi sticlelor: SiO2.10.10.28. d) obţinerea sticlelor cu rezistenţă piroscopică se realizează prin creşterea concentraţiei de Na2O? T. ciment Tip 10.10. Na2O. În care dintre următoarele enumerări cimenturile sunt prezentate în ordinea crescătoare a conţinutului de silicat tricalcic (C3S): a) ciment Tip 40. d) în topitură se adaugă germeni de cristalizare ce pot fi oxizi cu temperaturi înalte de topire.1.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor adevărate: a) toate sticlele calco-sodice conţin 70…75 % SiO2. c) ciment Tip 20.2.19 % Na2O şi 8.

Rezolvare Energia de activare pentru curgerea vâscoasă este legată de rezistenţa opusă deplasării atomilor la o temperatură dată.9.057 0. pentru sticla alumino-silicatică dată rezultă: T1 = 940 + 273 = 1213 K şi T2 = 1110+273 = 1383 K.6.039 0. rezultatele aplicaţiei fiind prezentate în tabelul 10.132 rO 2− deci numărul de coordinaţie este 4 iar geometria coordinării este tetraedrală (v. Cationul Si4+ Al3+ Ti3+ Na+ Mg2+ Ca2+ rC .414…0.414) şi 0.000 0.431 0. Să se calculeze energia de activare Ea pentru curgerea vâscoasă deasupra temperaturii de înmuiere a sticlei alumino-silicatice ale căror puncte fixe sunt prezentate în tabelul ce însoţeşte figura 10.732…1.061 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR ajutorul cărora se calculează raportul rC rO 2 − (cu rO 2 − = 0.414…0. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A10.414…0.772 0.106 rC rO 2 − 0.732 0. Tabelul 10. 10.1). Pentru ceilalţi oxizi se procedează identic. deci E a = = 1383 − 1213 T2 − T1 η 2 10 Ea  T2 −T1  226 .732 0.000 Numărul de coordinaţie 4 6 6 8 6 8 Geometria coordinaţiei tetraedru octaedru octaedru cub octaedru cub A.T2) = (104.1. scriind relaţia (10. Pe baza definirii punctelor tm şi tc se obţin două perechi de valori: (η1.462 0. Pe aceaastă cale pentru SiO2. 0.295 0. 6 ln ln 4 ≅ 491170 J/mol.732…1. se stabileşte numărul de coordinaţie.225…0.1213) şi (η2.295 .9.590 0.102 0.132 nm). nm 0. temperaturile absolute corespunzătoare temperaturii de înmuiere tm şi temperaturii de curgere tc. rezultat cunoscut deja din cele prezentate anterior. r 4+ 0.414 0. valoare care aparţine intervalului [0.1383) ce aparţin curbei η = f(T).9.T1) = (106.2).225.078 0.2) pentru cele două puncte de pe curbă şi făcând Ea     η e RT1 raportul lor rezultă: 1 = E = e R  T1T2  .2.314 ⋅ 1213 ⋅ 1383 10 6. fie T1 şi T2. adică de vâscozitatea η a materialului care depinde de temperatură conform relaţiei (10. în care singura necunoscută este Ea şi a η2 e RT2 RT1T2 η1 8.10.803 Intervalul căruia aparţine 0.039 rezultă: Si = = 0. şi geometria coordinării.732 0.tab.

rezultă η 0 = η1e − Ea RT1 = 10 13. Rezolvare Refractarele de tip şamotă sunt materiale ce aparţin sistemului SiO2−Al2O3 a cărui diagramă de echilibru este prezentată în figura 10. 6 ≅ 547400 J/mol.6 ⋅ 10 − 23 547400 = 1109 K. T1 = 515+273 = 788 K şi T2 = 700 + 273 = 973 K. ηc = 104 Pa·s iar pentru temperatura de prelucrare tp. iar mulitul (3Al2O3·2 SiO2) se formează la concentraţia de %Al2O3m = 72 %. Ea = 973 − 788 T2 − T1 η 2 10 Cu această valoare se poate determina constanta η0 din relaţia (10.5.5 % are loc o transformare eutectică. temperaturile absolute corespunzătoare vor fi.10. tp = 1109 − 273 = 836 oC Tp = 3 − 23 8.2.9) şi rezultă: 547400 = 1067 K. rezultă : 227 .6 ⋅ 10 ( ) ( ) A. Să se determine temperatura de curgere tc şi temperatura de prelucrare tp ale acestui tip de sticlă.5 Pa·s iar cea corespunzătoare temperaturii tm este η2 = 106.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor A. din figura 10. Rezultă: RT1T2 η1 8.6 Pa·s.2) scriind această relaţie pentru T1.2.3. 10.9 rezultă că vâscozitatea corespunzătoare temperaturii tir este η1 = 1013. Să se determine limitele între care se încadrează cantitatea de mulit din structura acestui material refractar. Pentru temperatura de curgere tc.2) din care Ea rezultă: T = R(ln η − ln η 0 ) Energia de activare Ea pentru curgerea vâscoasă se determină procedând la fel ca la rezolvarea aplicaţiei A10.314 ⋅ 788 ⋅ 973 1013. Din tabelul 10. O cărămidă refractară este realizată din şamota densă ale cărei caracteristici sunt prezentate în tabelul 10. 314⋅788 = 1.6·10-23.5 ln = ln 6.314 ln 10 − ln 1.11 din care rezultă că la %Al2O3m = 5.5 rezultă că materialul analizat (şamotă densă) are %Al2O3m = 40…45 % .314 ln 10 4 − ln 1. fig.10. Rezolvare Temperaturile cerute se pot determina pe baza relaţiei (10. Aplicând pincipile de analiză a diagramelor de echilibru şi a diagramelor structurale prezentate în cap. tc = 1067 − 273 = 794 oC Tc = 8.4.5 − e 547400 8. ηp = 103 Pa·s (v. Pentru o sticlă destinată prelucrării prin fasonare se cunoaşte că temperatura inferioară de recoacere tir = 515 oC iar temperatura de înmuiere este tm = 700 oC.

pentru %Al2O3m = 40%.10.5. iar în tabelul 10. acest rezultat arată cât de importantă este încălzirea uniformă a întregii căptuşeli refractare a cuptorului şi construirea acesteia astfel încât să se asigure şi dilatarea liberă a componentelor sale. Dilatarea specifică (dilatarea unităţii de lungime) la o încălzire a materialului cu ∆t este α∆t.40% .. 3. pentru calcule se utilizează valorile medii ale intervalelor de variaţie ale acestor mărimi şi rezultă: 60 ∆t max ≤ ≅ 28 oC 3 −6 13.5. se găsesc următoarele caracteristici ale materialului analizat: α = 13.5 ⋅ 10 160 ⋅ 10 Tinând seama că temperaturile de lucru ale cuptoarelor sunt de ordinul sutelor de grade.5·10-6 mm/mm oC şi E = 150…170 kN/mm2. 72 − 5.4). astfel încât blocul refractar să nu se fisureze. %mulitmin = 228 . 72 − 5.5 A. de unde rezultă deformaţia specifică maximă εmax pe care o poate R suporta blocul este ε max = mc . unde α este coeficientul de dilatare. înseamnă că în material se vor dezvolta tensiuni de compresiune corespunzătoare deformaţiei specifice egale cu dilatarea specifică împiedicată.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 40 − 5.se dă rezistenţa la compresiune Rmc = 45. pe baza celor R arătate trebuie ca α∆tmax ≤ εmax şi de aici. scap.5 100 = 51. iar E E − modulul de elasticitate. Rezolvare Dilatarea liberă a blocului fiind împiedicată. αE În tabelul 10.88% ..pentru %Al2O3m = 45%.2.75 N/mm2. pe baza observaţiei că materialul se deformează elastic până la rupere (este fragil) rezultă că este valabilă legea lui Hooke (v.5 45 − 5. unde Rmc este rezistenţa la compresiune. Un bloc refractar de magnezită este montat în căptuşeala unui cuptor astfel încât dilatarea sa liberă este împiedicată.5 . Să se determine diferenţa maximă dintre temperatura blocului şi temperatura căptuşelii în care este încastrat. ∆t max ≤ mc . %mulitmax = 100 = 59. .

109. se obţin molecule din ce în ce mai complexe. astfel că unghiul dintre două legături este de aprox. pot exista următoarele situaţii: patru legături simple. în cazul etilenei C2H4 legăturile duble se pot desface permiţând unităţilor structurale să se lege şi să formeze polietilena conform schemei : 229 . moleculele organice se formează prin legarea covalentă a atomilor de carbon cu alţi atomi sau unităţi structurale. În cazul celor patru legături simple.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Capitolul 11 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE POLIMERILOR 11. Spre deosebire de acestea. caz în care moleculele devin planare şi pot reacţiona între ele sau cu alţi compuşi dând naştere moleculelor gigant ale polimerilor.unităţi structurale de obicei identice. de exemplu.1. cei doi tetraedri fiind poziţionaţi astfel încât forţele de respingere dintre ionii H+ să fie minime. două legături duble. de exemplu. Prin înlocuirea unui atom din vârful tetraedrului cu o unitate structurală de acelaşi tip sau diferită. Introducere Polimerii sunt compuşi chimici (în marea majoritate a cazurilor organici) cu molecule de dimensiuni mari (macromolecule) obţinute din unirea într-un lanţ molecular (catenă) a unui număr mare de monomeri . atomul de carbon se află în centrul tetraedrului format de ceilalţi atomi. prin înlocuirea unui atom de hidrogen cu grupul CH3 se obţine etanul C2H5. o legătură simplă şi una triplă.5o. două legături simple şi una dublă. După modul cum sunt ocupate cele patru valenţe ale carbonului. pornind de la cea mai simplă hidrocarbură saturată care este metanul CH4. Aşa cum se cunoaşte. hidrocarburile nesaturate au legături duble sau chiar triple.

Polimerii sintetici sunt amestecuri de macromolecule cu grade de polimerizare diferite.1) se consideră Mpolimer = M n . (11. şi alţi atomi de H pot fi înlocuiţi cu atomi sau radicali liberi ( grupuri structurale de atomi care au legături nesatisfăcute) rezultând practic un număr nelimitat de monomeri ce pot polimeriza. iar Ni numărul lanţurilor cu masa Mi. − masa moleculară medie M n determinată în funcţie de fracţia numerică a lanţurilor şi definită prin relaţia: ∑ Ni M i .2) M m = ∑ mi M i = ∑ Ni M i unde mi este fracţia masică a lanţurilor cu masa Mi. (11. Gradul de polimerizare se determină cu relaţia: M polimer . caracteristică ce se numeşte polidispersie de masă moleculară.3) M n = ∑ xi M i = ∑ Ni unde xi este fracţia numerică a lanţurilor cu masa Mi.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR care poate fi reprezentată şi astfel: unde n reprezintă numărul de unităţi structurale (monomeri) din lanţul macromolecular şi se numeşte grad de polimerizare. (11. In acelaşi mod. distribuţia fracţiilor reprezentând lanţurile cu un anumit grad de polimerizare n având caracter probabilistic pentru caracterizarea masică a unui polimer se fosesc două mărimi medii: − masa moleculară medie M m determinată în funcţie de fracţia masică a macromoleculelor şi definită prin relaţia: ∑ N i M i2 . pentru calculul gradului de polimerizare n cu relaţia (11. 230 . care pentru polimerii utilizaţi în tehnică are valori n = 103…106.1) n= M monomer unde Mpolimer este masa moleculară a polimerului iar Mmonomer masa moleculară a monomerului.

5…3. aceeastă etapă este ilustrată în figura 11. fig. • propagarea (creşterea) în decursul căreia radicalii liberi formaţi în etapa anterioară participă la reacţii de transfer în care se extrage un atom dintr-o moleculă legându-se la radical care devine stabil şi se generează un nou radical din molecula care a furnizat atomul. Rezultă că pentru realizarea reacţiei de polimerizare este suficientă activarea energetică pentru iniţiere.2. acţiunea iniţiatorului se bazează pe captarea unui electron al legăturii duble C═C astfel că unul din atomii de carbon rămâne cu un electron fără perechea sa de spin şi este capabil să adiţioneze la o altă unitate structurală pentru a reface perechea. atunci când un atom de hidrogen este transferat de la un lanţ la altul şi se favorizează refacerea unei legături duble C═C. numărul de legături libere ale unui monomer reprezintă funcţionalitatea acestuia. astfel că un monomer cu două legături este bifuncţional.1b. • întreruperea în decursul căreia radicalii reacţionează în perechi pierzându-şi reactivitatea şi creşterea lanţului molecular se opreşte. Gradul de polimerizare şi masa moleculară medie influenţează în mod deosebit proprietăţile fizice şi mecanice ale unui polimer. − prin disproporţionare. adică a căpătat o legătură liberă. procesul continuă astfel cu ataşarea unor noi unităţi structurale lanţului molecular care are la unul din capete radicalul primar. Polimerizarea este o reacţie în lanţ ce decurge în trei etape: • iniţierea în decursul căreia are loc prin procese termice sau fotochimice scindarea moleculelor unei substanţe introduse special ca iniţiator. procesul de întrerupere este aleator şi se produce prin două mecanisme: − prin combinare. atunci când capetele libere a două lanţuri moleculare se întâlnesc şi se unesc (v. iar celălat capăt este liber şi poate primi noi unităţi.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Mm descrie mărimea intervalului de distribuţie a maselor Mn moleculare sau polidispersitatea care pentru polimerii uzuali are valori 1. în continuare reacţia desfăşurându-se de la 231 .1 d. aşa cum se poate observa în figura 11. 11.1 c). Raportul 11.1a. ajungând în unele cazuri să aibă şi valori peste 10. şi formarea unor radicali liberi primari care adiţionează la legătura dublă a monomerului şi formează un radical mai mare. această primă etapă este ilustrată pentru un monomer oarecare (X fiind un atom sau o unitate structurală) în figura 11. cu trei legături trifuncţional şi cu mai mult de trei legături polifuncţional. Reacţiile de sinteză a polimerilor A.

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR sine. Reacţia de policondensare este o reacţie în trepte (sau pas cu pas) deoarece creşterea lanţului macromolecular se realizează prin formarea de noi legături în urma reacţiilor de condensare. Polimerii astfel obţinuţi au compoziţia chimică a merilor din care provin. C. Fig. b – propagarea. polimerii care se formează prin poliadiţie au de obicei în lanţurile principale şi alţi atomi decât carbonul. reacţia are loc cu eliminarea unor substanţe cu molecula mică (cel mai frecvent apa). d − întreruperea prin disproporţionare B. Policondensarea este procesul prin care două molecule organice diferite reacţionează pentru formarea unei molecule complexe ce se unesc în lanţul macromolecular. deoarece prin polimerizare nu se elimină produse secundare de reacţie. ceea ce înseamnă că polimerii obţinuţi prin policondensare au compoziţie chimică diferită de a monomerilor din care provin. Poliadiţia este o reacţie în trepte (la fel ca policondensarea) care decurge fără eliminarea unei substanţe cu molecula mică.1 Etapele reacţiei de polimerizare: a – iniţierea. fapt pentru care este numită reacţie în lanţ. 11. c − intreruperea prin combinare. 232 . astfel că polimerul obţinut are compoziţia chimică a merilor din care provine (la fel ca la polimerizare). obţinerea unor grade de polimerizare corespunzătoare presupune controlul desfăşurării reacţiilor astfel încât să nu se atingă prematur echilibrul.

2a). 11. Considerând dispunerea grupelor laterale ale monomerilor care alcătuiesc catena (lanţul macromolecular) faţă de lanţul principal pot exista trei tipuri de aranjamente distincte. − aranjamentul sindiotactic – acela în care unităţile structurale X sunt dispuse alternant de o parte şi de alta a lanţului (v. Din punct de vedere al tipului monomerilor ce alcătuiesc lanţul.2: − aranjamentul isotactic – acela în care toate unităţile structurale X (atomii sau radicalii care caracterizează monomerul) sunt dispuse de aceeaşi parte a lanţului (v. porţiunea respectivă a macromoleculei numindu-se segment de lanţ. fig. Conformaţia se referă la poziţia relativă a doi monomeri vecini. 11. realizată prin rotirea în jurul legăturii simple dintre atomii de carbon. Structura polimerilor Proprietăţile fizico-mecanice ale polimerilor sunt influenţate de compoziţia chimică şi de structură care se apreciază cu ajutorul a două caracteristici: configuraţia şi conformaţia.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor În timpul desfăşurării reacţiilor de sinteză pot avea loc ramificări ale lanţului molecular. 11. fig. iar dacă lanţul are ramificaţii lungi este un polimer ramificat sau dendrimer. Din punct de vedere al utilizării materialelor pe bază de polimeri sunt mult mai importante aspectele privind structura şi proprietăţile acestora. fig.2c). În acest mod. Polimerii care au aceeaşi compoziţie chimică dar aranjament diferit al monomerilor se numesc steroizomeri. după un număr anumit de monomeri (implicit şi legături) poziţia monomerului următor este practic independentă de cea a primului monomer.2b). aceştia pot fi identici. dacă lanţul macromolecular nu are ramificaţii sau acestea sunt scurte polimerul respectiv este un polimer liniar. 11. Configuraţia se referă la relaţia de ordine a unităţilor structurale în cadrul lanţului macromolecular dată de legăturile chimice. caz în care rezultatul sintezei este un homopolimer sau pot fi diferiţi şi în acest caz rezultatul sintezei este un copolimer. − aranjamentul atactic – acela în care unităţile structurale X sunt dispuse aleator faţă de lanţul principal (v.3. deşi 233 . Reacţiile de sinteză a polimerilor au la bază mecanisme complexe a căror prezentare în detaliu depăşeşte cu mult cadrul acestei lucrări. chiar şi în cazul în care monomerii participanţi sun bifuncţionali (au doar două legături active). posibilitatea de rotire permite modificarea poziţiei monomerului vecin fără ruperea legăturii chimice. ilustrate în figura 11. ceea ce înseamnă că modificarea configuraţiei se poate face numai prin ruperea legăturilor chimice.

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fiecare legătură are un unghi fix (aprox. b – structură cristalină. Structurile polimerilor liniari: a – structură amorfă. Poziţia relativă a lanţurilor macromoleculare încolăcite este aleatoare ceeea ce conferă structură amorfă polimerilor. obţinându-se o structură parţial cristalină apreciată prin gradul de cristalinitate. cristaline şi texturate. b – aranjament sindiotactic. Porţiunile de catene aranjate ordonat sunt numite cristalite şi au o dispunere aleatoare în masa polimerului. obţinându-se o texturare a zonelor cristaline. Aceasta înseamnă că distanţele dintre atomi sunt diferite în funcţie de conformaţia lanţului (şi implicit interacţiunile dintre ei). Fig. prin anumite procedee tehnologice se poate realiza şi o orientare a cristalitelor.2 Dispunerea grupelor laterale la stereoizomeri: a − aranjament isotactic. 11. în figura 11. c − aranjament atactic Fig 11. În cazul polimerilor liniari se poate realiza şi o ordonare la distanţă pe anumite zone prin alinierea unor segmente de lanţ.5o) macromolecula rezultă sub forma unui lanţ flexibil încolăcit.3 se prezintă schematic poziţiile lanţurilor moleculare în cazul structurilor amorfe. ceea ce influenţează proprietăţile fizico-mecanice ale polimerului. c – texturare cristalină 234 . care exprimă procentual volumul zonelor cu structură cristalină.109.3.

5 c). în cazul polimerilor reticulaţi noţiunea de macromoleculă îşi pierde sensul deoarece se formează un complex de legături în care catenele nu mai pot fi individualizate. iar sferulitele prin unire mai multor fibrile în jurul unui nucleu aşa cum se observă în figura 11. 11. b – bloc.din acest punct de Fig. fig.5 Tipurile structurale de copolimeri: vedere existând următoarele tipuri a – statistic. 4.5 a). 235 .4.5 b) şi copolimer grefat.grefat de copolimeri: copolimer statistic cu distribuţia monomerilor aleatoare (v. 11. care are un lanţ principal constituit din monomeri de acelaşi tip şi ramificaţii ale acestuia din polimeri de alt tip (v. 11. 11. 11. c . rezultând o reţea tridimensională dezordonată numită structură reticulară – respectiv polimer reticulat. cu secvenţe succesive de monomeri de acelaşi tip în cadrul lanţului (v. lanţuri moleculare de legătură şi zone cu structură amorfă. În cazul structurii copolimerilor apare suplimentar problema distribuţiei monomerilor diferiţi în cadrul lanţului macromolecular. fig. Reprezentarea schematică a componentelor unei sferulite Lanţurile moleculare ale polimerilor liniari şi ramificaţi se pot lega între ele prin punţi formate dintr-o singură unitate structurală (atom sau radical liber) sau printr-un lanţ scurt. Fibrilele rezultă prin orientarea cristalitelor pe o singură direcţie. Fig. fie ulterior prin amestecarea polimerului cu un agent de reticulare (element sau compus chimic). Reticularea se poate realiza fie în timpul reacţiilor de sinteză.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Cristalizarea poate conduce şi la realizarea unor structuri supramoleculare de tip fibrile şi/sau sferulite. o sferulită cuprinde atât fibrile cât şi cristalite orientate aleator. copolimer bloc. fig.

se determină şi o temperatură considerată temperatură de sfârşit de topire de la care polimerul este în stare lichidă.6 valorile lor au fost marcate în mod convenţional.4. Caracterizarea generală a polimerilor Caracteristicile generale ale polimerilor şi materialelor pe bază de polimeri rezultă din particularităţile naturii chimice (compoziţie şi tip de legături) şi structurii lor. în acest interval de temperaturi polimerul se poate afla într-o stare înalt elastică (deformaţiile sunt preponderent elastice) sau într-o stare elasto-plastică (deformaţiile sunt preponderent plastice). Proprietăţile polimerilor 11. şi în cazul polimerilor ca şi în cazul sticlelor există o temperatură Tv de tranziţie sticloasă (vitroasă) sub care se comportă din punct de vedere mecanic ca solidele cristaline şi o temperatură de curgere Tc deasupra căreia materialul se comportă ca un lichid vâscos. scap 10. deformaţia specifică are valori foarte ridicate (corespunzătoare uneori unor alungiri de peste 10 ori lungimea iniţială). La temperaturi T > Tc. după caracterul deformaţiilor. La temperaturi T ≤ Tv.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 11. În cazul polimerilor caracterizarea poate fi făcută mai sugestiv cu ajutorul curbei termo-mecanice care arată dependenţa deformaţiei specifice în funcţie de temperatură (la solicitare constantă) aşa cum se observă în figura 11. deformaţiile sunt mici. transformările producându-se de fapt în intervale de temperaturi a căror mărime şi configuraţie prezentate în figura 11. După comportarea la încălzire. 10. dacă temperatura depăşeşte o anumită valoare se produce degradarea termică a polimerului prin ruperea legăturilor dintre monomeri şi oxidarea exotermă (arderea) acestora. Este cunoscut că principala consecinţă a structurii amorfe este faptul că materialele respective nu au o temperatură definită de topire solidificare.7 arată că temepratura Tc este puternic dependentă de masa moleculară a polimerului. substanţele macromoleculare se grupează în 236 . în figura 11. fig. în practică. (v.3).6. materialul se comportă ca un fluid a cărui vâscozitate scade pe măsură ce creşte temperatura. materialul comportându-se ca un solid rigid (stare vitroasă).3). iar Tv rămâne practic constantă la valori mai ridicate ale masei moleculare.4. trecerea către starea lichidă la încălzire făcându-se treptat într-un interval de temperatură (v.1. la temperaturi Tv < T ≤ Tc. sunt caracteristici importante ale polimerilor deoarece permit stabilirea temperaturilor de lucru şi temperaturilor de prelucrare. şi variază liniar cu temperatura. Temperaturile Tv şi Tc ale căror valori depind în principal de compoziţia chimică şi de masa moleculară.

Indiferent de categoria în care se încadrează. Tc) sau în stare vitroasă (T < Tv). iar la o reîncălzire ulterioară mişcările moleculelor fiind limitate nu se mai atinge starea vâscoasă. astfel că sub acţiunea solicitărilor mecanice se pot deforma uşor şi reversibil. ele menţinându-şi starea înalt elastică până la temperatura de descompunere. polimerii au câteva caracteristici generale prezentate în continuare. b) Au coeficient de dilatare specifică mare datorită legăturilor Van der 237 . Reticularea se produce prin activare termică (întărire la cald) sau prin activare chimică la introducerea în masa polimerului de bază a unui agent de reticulare (întărire la rece). caracteristice structurii reticulare le conferă proprietăţile de rezistenţă corespunzătoare stării vitroase. a) Sunt substanţe cu densitate mică (ρ = 900…2200 kg/m3) datorită faptului că elementele componente (în principal H şi C) au masa atomică redusă. Se utilizează în stare elasto-plastică în domeniul de temperaturi (Tv . care formează ochiuri elastice.7 Dependenţa temeperaturilor Tv şi tc de masa moleculară • Termorigidele sunt substanţe macromoleculare cu grad mare de reticulare care se prelucrează într-o stare de polimerizare incompletă în care nu s-a format reţeaua spaţială a structurii. complet amorfă sau parţial cristalină. 11. ce pot fi încălzite în vederea prelucrării la temperaturi T > Tc de un număr nelimitat de ori (cu condiţia evitării temperaturilor de degradare). astfel că fragilizarea se produce la temperaturi scăzute. • Elastomerii sunt substnţe macromoleculare cu catene lungi.6 Curba termo-mecanică a unui polimer cu structură amorfă Fig. iar la încălzire nu trec prin faza de înmuiere datorită reticulării slabe. termoplaste (plastomeri). încolăcite. materialul descompunându-se fără să mai treacă prin faza de înmuiere (în cazul lor temperatura Tv este ridicată şi nu mai există temperatura Tc). • Termoplastele sunt substanţe macromoleculare cu structura liniară sau ramificată. termorigide şi elastomeri. 11. Legăturile puternice.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor trei categorii. Temperatura Tv a elastomerilor este sub temperatura ambiantă. Fig.

11.) acţionează conjugat. f) Factorii fizico-chimici (temperatură. 3). înrăutăţirea proprietăţilor dielectrice (scad valorile rezistivităţii şi permitivităţii electrice). c) Sunt inflamabile (în marea majoritate a cazurilor) şi au stabilitate termică redusă datorită faptului că sunt substanţe organice. e) Proprietăţile lor sunt afectate de radiaţiile din spectrul vizibil. − alunecarea relativă a catenelor. Proprietăţile mecanice ale polimerilor Datorită caracteristicilor structurale polimerii prezintă particularităţi şi în comportarea la solicitări mecanice generate în special de mecanismele prin care se realizează deformarea acestora sub acţiunea solicitărilor exterioare. ce se manifestă la nivel macroscopic prin apariţia unor fisuri. cap. reducerea proprietăţilor de rezistenţă mecanică.4. radiaţii. scap 11. ultimele două mecanisme necesită solicitări mai ridicate şi se întâlnesc în cazul duroplastelor cu structură reticulară sau în cazul 238 . de plasticitate şi de elasticitate. din acelaşi motiv pot fi degradate de microorganisme (biodegradabilitate). ceea ce explică deformabilitatea ridicată a termoplastelor şi elastomerilor care au structuri liniare şi ramificate. desfăşurarea şi decuplarea catenelor aşa cum sugerează schema din figura 11.2.8. de ultraviolete şi de radiaţiile ionizante care pot rupe legăturile dintre catene şi/sau dintre monomeri modificând astfel structura iniţială prin reducerea gradului de polimerizare. Ca şi în cazul celorlalte tipuri de materiale. în cele ce urmează se vor prezenta mai detaliat aspectele legate de comportarea mecanică a polimerilor. Primele două mecanisme se pot realiza la valori scăzute ale solicitărilor. d) Au conductibilitate termică mică şi rezistivitate electrică foarte mare datorită legăturilor covalente din interiorul lanţului macromolecular. schimbări de culoare. Spre deosebire de solidele cristaline a căror deformare elastică se bazează pe modificarea reversibilă a distanţelor interatomice (ce se poate realiza în limite restrânse) iar deformarea plastică presupune alunecarea pe planele atomice. − ruperea legăturilor intermoleculare.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Waals (legături slabe) dintre catene şi conformaţiei acestora (v. ceea ce are ca efect îmbătrânirea materialului. umiditatea etc. ruperea legăturilor interatomice şi refacerea lor în alte poziţii (v. − modificarea distanţelor dintre monomeri. prezenţa oxigenului şi ozonului. în cazul polimerilor deformările se pot realiza prin mai multe mecanisme după cum urmează: − îndreptarea.3).

E − modulul de elasticitate. existenţa deformaţieie elastice reversibile a polimerilor se evidenţiază pe cale experimentală.9 din care rezultă că domeniul dependenţei liniare dintre tensiuni şi deformaţii (porţiunea liniară a curbelor) este redus chiar şi în cazul polimerilor cu rezistenţă mecanică mai ridicată.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor polimerilor liniari cu grade ridicate de cristalinitate la care s-a realizat o orientare preferenţială a lanţurilor moleculare. − menţinând încărcarea constantă materialul continuă să se deformeze cu viteze din ce în ce mai mici până la atingerea unei stări staţionare (similar fluajului primar al materialelor metalice). 11. fig. în mod obişnuit. deformaţia corespunzătoare acestei etape are o componentă elastică εr şi o componentă plastică εp − imediat după încetarea solicitării dispare deformaţia iniţială ε0. • Vâscoelasticitatea reprezintă capacitatea polimerilor de a căpăta deformaţii elastice variabile în timp sub acţiunea solicitărilor constante şi este caracterizată de următoarele aspecte ilustrate schematic în figura 11. (11. care care rămâne permanentă (v. cap3).8. iar τr − constanta de relaxare se defineşte prin relaţia. a cărei variaţie cu timpul se determină cu relaţia: în care σ0 este tensiunea constantă corespunzătoare solicitării. Mecanismele complexe prin care se produce deformarea polimerilor generează comportări particulare ale acestora sub acţiunea solicitărilor.4) . iar ulterior deformaţia se reduce treptat în timp până la valoarea εp. 11.10: − la solicitarea corespunzătoare unei tensiuni σ0. η τr = . aceste particularităţi sunt ilustrate şi de curbele CCCT schematizate în figura 11.10).5) E în care η este vâscozitatea. 239 σ τ ε r = 0 (1 − e r ) . se produce o deformare elastică iniţială la valoarea ε0 în conformitate cu legea lui Hooke (v. Mecanismul deformării polimerilor liniari prin îndreptarea şi desfăşurarea catenelor Caracteristica esenţială a comportării vâscoelastice este existenţa deformaţiei elastice reversibile εr. Fig. E τ (11.

d – elastomeri 240 . fig.c). prin reticulare (duroplastele) sau prin texturare cristalină. Fig. 11.10. Variaţia modulului de elasticitate E cu temperatura pentru: a − termoplaste amorfe. datorită limitelor largi în care variază modulul de elasticitate pentru reprezentările respective se utilizează coordonatele logaritmice. 11. c – termoplaste cristaline. 11. în cazul elastomerilor a căror temperatură Tv se află sub temperatura ambiantă.11. Variaţia deformaţiei în timp a polimerilor cu comportare vâscoelastică În legătură cu comportarea vâscoelastică a polimerilor este şi variaţia cu temperatura a modulului de elasticitate E aşa cum se observă din figura 11. 11.11d). variaţiile devin din ce în mai mici (v. Curbele caracteristice convenţionale la tracţiune (CCCT ale unor polimeri Fig. fig. Analizând aceste reprezentări se constată că variaţia cea mai mare o au polimerii cu structură liniară (termpoplastele).11 în care se prezintă calitativ această dependenţă pentru principalele tipuri de polimeri.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig.11 a.b. 11. b – polimeri reticulari (duroplaste). se constată că aceştia îşi menţin modulul de elasticitate aproape nemodificat până aproape de temperatura de curgere(v.9.

pentru definirea τrt se consideră una din condiţiile: σ = σ 0 e −1 sau τ = τ rt ln 2 . din studiul variaţiei acestuia cu temperatura rezultă informaţii necesare atât la stabilirea condiţiilor în care pot fi exploatate piesele din polimeri cât şi pentru proiectarea proceselor tehnologice de fabricaţie ale acestora. mijloacele şi metodele de măsurare utilizate. rt σ = σ 0e τ −τ 241 . în tabelul 11. în mod uzual.1 se prezintă principalele tipuri de încercări mecanice şi termomecanice şi standardele după care se execută. Încercările mecanice şi caracteristicile prin care se apreciază proprietăţile polimerilor se definesc şi se determină prin metode similare celor aplicate în cazul materialelor metalice. care reprezintă durata necesară atingerii unei anumite tensiuni prin relaxare. Variaţia tensiunilor σ în timp este dată de relaţia: . în cazul solicitărilor la care deformaţiile rămân constante. de exemplu STAS 5794 prevede pentru condiţionare şi încercare două atmosfere standard: atmosfera standard normală 23/50 adică temperatura de 23 oC şi umiditatea relativă de 50 % şi atmosfera standard pentru zone tropicale 27/65 (27 oC şi 65 %). influenţa puternică a “istoriei termomecanice”) fac ca încercările polimerilor să difere totuşi prin geometria şi dimensiunile epruvetelor. ceea ce a impus elaborarea unor standarde specifice dedicate acestor încercări. Mecanismul relaxării tensiunilor în cazul polimerilor este curgerea plastică ce are loc ca urmare a modificării poziţiei relative a moleculelor lanţurilor prin alunecări succesive în urma cărora componenta elastică a deformaţiei totale (ce rămâne constantă) se micşorează şi creşte componenta plastică. tipul şi dimensiunile dispozitivelor de fixare şi de solicitare a epruvetelor. Particularităţile structurale şi de comportare mecanică (starea amorfă sau parţial cristalină. iar τrt este constanta de relaxare a tensiunilor. La efectuarea încercărilor mecanice ale polimerilor trebuie să se ţină seama şi de faptul că proprietăţile lor sunt mult mai puternic afectate de factorii de mediu.7) caracteristica τrt rezultând pe curba de relaxare σ =f(τ) determinată experimental pentru un tip de material analizat. astfel că se reglementează prin norme condiţionarea epruvetelor – adică menţinerea lor în condiţii standard de temperatură şi umiditate relativă o durată suficientă pentru atingerea echilibrului higrometric. tensiunile reziduale. (11. • Relaxarea tensiunilor este fenomenul de reducere treptată a tensiunilor în timp. (11. gradul de orientare a macromoleculelor gradul de reticulare.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Deoarece modulul de elasticitate este o caracteristică ce arată rezistenţa opusă de corpuri la deformare.6) în care σ0 este tensiunea iniţială.

1 Principalele încercări ale polimerilor Tipul încercării Denumirea încercării Tracţiune Standardele după care se execută SR EN ISO 527. STAS 9775 STAS 5801. STAS 6765 STAS 9182 SR EN ISO 8067. obţinerea epruvetelor pentru încercările mecanice ale polimerilor poate fi diferită de cazul materialelor metalice deoarece polimerii se livrează şi sub formă de material granular sau în stare lichidă nu numai sub formă de semifabricate sau piese finite. prin presare sau prin turnare. ASTM D 671 SR ISO 75 STAS 6174 SR ISO 306 ISO 974. Tabelul 11. se reglementează prin standarde formarea epruvetelor prin injecţie. STAS 5871.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR duratele de condiţionare diferă de la o încercare la alta şi sunt cuprinse în majoritatea cazurilor între 24 şi 96 de ore. În aceste situaţii. Câteva aspecte privind încercările uzuale şi caracteristicile determinate vor fi prezentate în continuare. STAS 9594 Încercări de scurtă durată (instantanee) Compresiune Forfecare Sfâşiere Incovoiere statică. STAS 9046 ISO 2285*. STAS 6127 SR ISO 178. Epruvetele din semifabricate sau piese se obţin prin prelucrări mecanice ai căror parametri tehnologici sunt riguros prescrişi şi controlaţi astfel încât să se evite abaterile dimensionale şi prezenţa concentratorilor de tensiuni care pot apare mult mai uşor datorită durităţii scăzute a polimerilor şi au influenţă mult mai mare asupra comportării la rupere a acestora decât în cazul materialelor metalice. Incovoiere prin şoc Duritate Fluaj Relaxare Tensofisurare într-un mediu dat Oboseală Temperatura de încovoiere sub sarcină Încercări Stabilitatea termică termomecanice Temeperatura de înmuiere Temperatura de fragilizare * Nu există standarde echivalente SR sau STAS Încercări de lungă durată De asemenea. SR ISO 6602. SR ISO 868. cu condiţia ca la temperatura respectivă materialul să nu sufere transformări ireversibile. ISO 12244* SR EN ISO 4599 NF T 51-120*. se admite condiţionarea accelerată la temperaturi de 50…95 oC şi umiditatea relativă 50 %. STAS 6642 SR EN ISO 604. STAS 7310 SR EN ISO 2039. a) Încercarea la tracţiune se realizează conform SR EN ISO 527 pe 242 . În cazul materialelor care ating echilibrul higrometric după durate lungi. STAS 6175. STAS 8826 SR EN ISO 899. STAS 5874. ISO 8570. SR EN ISO 8256.

secţiunea reală fiind mult mai mică decât cea convenţională. cele din figura 11.12.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor epruvete plate de forma celor prezentate în figura 11.13 b sunt caracteristice materialelor polimerice cu tenacitate bună.12 în funcţie de tipul materialului după cum urmează: cele din figura 11. fig. iar cele din figura 11. Reducerea tensiunii pe porţiunea BC este aparentă. conform SR EN ISO 527: a − epruveta tip 1. Maşina pe care se execută încercarea trebuie să fie capabilă să realizeze încărcarea cu viteze de 0.c pentru materiale termorigide.2…600 mm/min. dar care nu prezintă o limită de curgere aparentă. iar pentru solicitările corespunzătoare porţiunii AB comportarea elastică devine neliniară. deoarece zona gâtuită se extinde pe aproape toată 243 Fig 11. începând de la solicitarea corespunzătoare puctului B. deoarece.unde s-au figurat şi aspectele pe care le capătă epruveta pe parcursul încercării. 11. pe epruvetă apare o gâtuire pronunţată. Curba caracteristică convenţională la tractiune CCCT se defineşte la fel ca în cazul materialelor metalice şi prezintă aspecte diferite în funcţie de tipul materialului (v. În continuare se produc deformaţii fără creşterea tensiunii (porţiunea CD a curbei). Analizând CCCT din fig. materialul prezintă elasticitate liniară (este valabilă legea lui Hooke).12 a pentru materiale termoplaste cu alungire redusă.11.. b − epruveta tip 2. d – epruveta tip 5 .12 b.13 a se constată că pentru solicitări mici. 9). această comportare este specifică materialelor termoplaste încercate la temperatura ambiantă. c − epruveta tip 4.13 a. cel mai frecvent întâlnindu-se curbe de tipul celor prezentate în figura 11. corespunzătoare porţiunii OA a curbei.12 d pentru folii şi materiale termoplaste cu alungirea mare. să aibă cursa mare (până la 1000 mm) şi mijloace de măsurare a deplasărilor atât de mari. Epruvetele pentru încercarea la tracţiune a polimerilor. curbe de tipul celei prezentate în figura 11.

13 a. 11.13 a).5 %. − limita de curgere convenţională Rp se determină pentru materiale a căror curbă caracteristică este de tipul celei din figura 11. scap 3. deoarece porţiunea liniară a CCCT în cazul polimerilor este foarte redusă.4). în cazul elastomerilor se determină modulul de elasticitate secant definit ca fiind panta dreptei ce uneşte originea cu un punct de pe CCCT care corespunde unei deformaţii totale date (uzual 100 %. iar uneori chiar poate lipsi. îndreptarea şi orientarea catenelor după direcţia de solicitare.la fel ca în cazul materialelor metalice (v.13. 200 % sau 300 % în funcţie de standardul după care se execută încercarea). Prin încercarea la tracţiune a polimerilor se determină în mod uzual următoarele caracteristici: − modulul de elasticitate E (modulul lui Young) este panta porţiunii liniare a CCCT .25 % şi εt = 0. fenomenul se explică prin faptul că la aceste solicitări are loc descolăcirea. b – fără limită de curgere aparentă − limita de curgere aparentă se determină pentru materiale a căror CCCT este de tipul celei din figura 11. modulul lui Young se determină conform SR EN ISO 527 ca pantă a dreptei care trece prin punctele de pe CCCT corespunzătoare deformaţiei totale de εt = 0. fig. La epuizarea capacităţii de deformare prin acest mecanism tensiunea începe să crească. Fig 11. CCCT tipice pentru polimeri: a – cu limită de curgere aparentă. deoarece continuarea deformării presupune mărirea distanţelor dintre monomerii lanţului (realizată cu consum de energie mai mare) până în momentul ruperii (porţiunea DE a curbei CCCT).13 b şi este definită de 244 .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR lungimea calibrată a epruvetei (v. distingându-se limita de curgere aparentă superioară ReH (tensiunea corespunzătoare punctului B de pe CCCT) şi limita de curgere inferioară aparentă ReL (tensiunea corespunzătoare punctului C de pe CCCT).

cu menţiunea că se folosesc scările Rockwell R. L.9. Cele mai utilizate metode sunt. S0 unde Fr este forţa de tracţiune în momentul ruperii. − rezistenţa la rupere Rm este tensiunea corespunzătoare punctului E de pe CCCT. cu deosebirea că aria urmei se calculează pe baza adâncimii de pătrundere a penetratorului: F (11. 490 N sau 961 N fiind aplicată o durată τ = 30 s. adică: F (11. 11. iar S0 este secţiunea iniţială a epruvetei. şi alungirea după rupere Ar.8) Rm = r . care au curba CCCT de tipul celei prezentat în figura 11.9) H= m πDh − determinarea durităţii prin metoda Rockwell este la fel ca la materialele metalice. această caracteristică împreună cu limita de curgere sunt importante pentru stabilirea comportării pieselor din materiale polimerice deoarece arată care sunt deformaţiile maxime pe care le poate suferi materialul fără modificarea secţiunii (peste această solicitare apare gâtuirea). după care se măsoară adâncimea de pătrundere a penetratorului h.1…1 %. 138 N. rezistenţa la rupere Rm. fenomenul de curgere plastică fiind practic inexistent. fig. duritatea H (în N/mm2) se defineşte ca şi duritatea Brinell a materialelor metalice. b) Încercările de duritate ale polimerilor se bazează pe aceleaşi principii ca şi în cazul determinării durităţii metalelor. alte standarde definesc limita de curgere convenţională ca fiind tensiunea corespunzătoare unei deformaţii remanente de 0.13 b). În cazul materialelor polimerice reticulate sau cristalinizate. forţa de apăsare Fm = 49 N. − alungirea procentuală după rupere Ar se defineşte şi se determină la fel ca în cazul materialelor metalice. − alungirea procentuală la limita de curgere Ac este deformaţia specifică totală corespunzătoare limitei de curgere aparente ReH. ţinând seama de modul în care este definită Rm în cazul polimerilor şi de faptul că până la rupere materialul suferă deformaţii ce pot depăşi 1000 % această caracteristică nu poate fi utilizată la dimensionarea pieselor. − determinarea durităţii prin penetrare cu bilă – STAS 5871 se realizează folosind ca penetrator o bilă de oţel cu diametrul D = 5 mm. caz în care se determină ducând o paralelă la porţiunea liniară a CCCT prin punctul corespunzător deformaţiei remanente date (v.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor SR EN ISO 527 ca fiind tensiunea corespunzătoare unei deformaţii totale εt = x % convenţional alese. M. cu particularităţi impuse de valorile mai scăzute ale durităţii şi de comportarea vâscoelastică a polimerilor. prin încercarea la tracţiune se pot determina numai modulul de elasticitate E. 358 N. E sau 245 .

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

K, ce diferă prin diametrul D al pentratorului (de tip bilă de oţel) şi mărimea forţei suplimentare F1 (v. scap 3.10), forţa iniţială F0 fiind aceeaşi (98,1 N); în tabelul 11.2 se prezintă valorile diametrelor penetratoarelor şi valorile forţei totale de apăsare (ce se menţine o durată de 10 s); se precizează că dintre aceste scări, cele mai utilizate sunt scările R şi M.
Tabelul 11.2. Caracteristicile scărilor de duritate Rockwell conform STAS 8826 Caracteristici Diametrul bilei D, mm Forţa totală F0+F1, N (kgf) R 12,7 588,4 (60) Scara durităţii Rockwell L M E 6,35 6,35 3,175 588,4 981 981 (60) (100) (100) K 3,175 1471 (150)

− determinarea durităţii prin metoda Shore se bazează pe utilizarea unui penetrator tronconic sau conic, ce este apăsat de un resort calibrat pe suprafaţa probei şi măsurarea adâncimii lui de pătrundere; durimetrul Shore este un dispozitiv portativ astfel construit încât penetratorul (de forma şi dimensiunile prezentate în figura 11.14) acţionează prin presarea plăcii de bază a dispozitivului pe suprafaţa probei şi este prevăzut cu un aparat indicator gradat de la 0 la 100, 0 corespunzând situaţiei în care penetratorul ar pătrunde complet în material, iar 100 − situaţiei când nu ar pătrunde deloc în material (prin presare, faţa frontală a penetratorului ajunge în planul feţei frontale a plăcii de bază (v. fig. 11.14); duritatea Shore astfel definită este o mărime convenţională, ce poate fi utilizată numai ca un criteriu de recepţie a materialelor; datorită comportării vâscoelastice a polimerilor, standardul SR ISO 868 prevede determinarea fie a unei durităţi instantanee, caz în care citirea trebuie să se facă în cel mult 1 s de la apăsare, fie a unei durităţi ce corespunde unei durate de 15 s de la apăsare; duritatea determinată cu aparatele prevăzute cu penetratorul din figura 11.14 a se numeşte duritate Shore A şi se utilizează în cazul termoplastelor moi şi elastomerilor, iar duritatea determinată cu penetratorul prezentat în figura 11.14 b se numeşte duritate Shore D şi se utilizează în cazul materialelor polimerice dure;

Fig. 11.14. Penetratoarele durimetrelor Shore: a – penetrator Shore A; b – penetrator Shore D 246

Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor

− determinarea durităţii prin metoda Barcol − STAS 11333 se bazează pe acelaşi principiu ca şi metoda Shore, cu diferenţa că diametrul şi lungimea penetratorului sunt mai mici (D = 0,157 mm, H = 0,76 mm), astfel că unei unităţi de duritate Barcol îi corespunde o adâncime de pătrundere de 0,0076 mm; condiţiile privind starea suprafeţei probei (lipsa craterelor, impurităţilor, zgârieturilor) sunt din acest motiv mai severe în cazul metodei Barcol. O corespondenţă aproximativă între durităţile determinate prin metodele Rockwell şi Shore (metodele care au cea mai largă utilizare) este prezentată în figura 11.15.

Fig. 11.15. Comparaţie între scările de duritate definite prin diferite metode

c) Încercările la rupere prin şoc se aplică în special materialelor termoplaste dure, materialelor termorigide şi materialelor compozite (v. cap 12) şi se diferenţiază în principal după tipul solicitării (încovoiere sau tracţiune) şi dispozitivului utilizat pentru încercare. − metoda Charpy - STAS 5871, utilizează ciocanul pendul Charpy de tipul celui folosit şi la metale (v. fig. 3.18.), cu precizarea că energia maximă este de până la 50 J; epruveta uzuală este epruveta tip 1, cu forma şi dimensiunile prezentate în figura 11.16 a, dar se poate efectua şi pe epruveta cu crestătură dublă (fig. 11.16 b), caz în care lovitura se aplică pe faţa perpendiculară pe crestătură; caracteristica mecanică determinată este rezilienţa (v. scap. 3.7), exprimată în J/m2;
247

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

− metoda Izod – STAS 7310 constă din ruperea unei epruvete cu crestătură, încastrată la unul din capete, printr-o lovitură aplicată cu un ciocan pendul la capătul liber, fie pe faţa cu crestătură, după schema prezentată în figura 11.17 a (încercare normală), fie pe faţa opusă crestăturii (încercare cu crestătura inversată); epruveta uzuală este epruveta de tip 1 utilizată la metoda Charpy (v. fig. 11.16), fiind acceptate numai două tipuri de crestături: cu r = 0,25 mm sau cu r =1 mm, ce se practică pe lăţimea b a epruvetei; caracteristica mecanică determinată este rezistenţa la şoc Izod , definită la fel ca rezilienţa în cazul metodei Charpy şi exprimată tot în J/m2;

− metoda Dynstat – STAS 6175 are la bază aceeaşi schemă de încercare ca metoda Izod, cu diferenţa că epruvetele utilizate au dimensiuni mult mai mici (Lxbxh = 15x10x3 mm), iar energia maximă de lovire este de până la 2 J; d) Încercările la fluaj ale polimerilor constau din solicitarea pe durate îndelungate cu sarcini constante în condiţii de temperatură şi umiditate controlate; aceste încercări sunt mai frecvente în cazul polimerilor decât în cazul materialelor metalice deoarece fluajul are loc la temperaturi apropiate de temperatura ambiantă, astfel că şi încercările se efectuează de cele mai multe ori în condiţii de atmosferă standard normală 23/50; solicitările pot fi la tracţiune, (STAS 9046) sau la încovoiere (SR ISO 6602), rezultatele fiind prezentate sub forma curbelor de fluaj ε = f(τ), (timpul la scară logaritmică) pentru diferite valori ale tensiunilor (v. fig. 11.18); cu ajutorul curbelor de fluaj se pot determina, folosind metodele sugerate în figura 11.18, următoarele dependenţe:
248

Fig. 11. 16. Epruvetele pentru încercările la încovoiere prin şoc ale polimerilor; a − normală; b – cu crestătură dublă

Fig 11.17 Schemele încercării la încovoiere prin şoc Izod; a – normală; b – cu crestătura inversată

Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor

− curbele izocronice tensiune – deformaţie, care permit stabilirea deformaţiei după o anumită durată de expunere la o solicitare dată; − curbele izometrice tensiune – timp, care permit stabilirea timpului după care deformaţia atinge o anumită valoare la o solicitare dată; − curbele modulului de fluaj Ef(τ), care, pentru o tensiune σ constantă, se determină cu relaţia: (11.10) E f (τ ) = σ , ε (τ ) în care ε(τ) este valoare deformaţiei epruvetei solicitate cu tensiunea σ, după o durată τ de solicitare.

Fig. 11.18. Curbele de fluaj ε = f(τ) şi curbele derivate din acestea: a – curbe de fluaj; b – curba izometrică; c – curba izocronică; d – curba modulului de fluaj

Criteriile după care se apreciază scoaterea din uz a pieselor din materiale polimerice depind de tipul materalului şi de rolul funcţional al piesei. Aceste criterii pot fi: − ruperea, în cazul materialelor fragile; − creşterea pronunţată a deformaţiilor (fluajul accelerat);
249

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

− atingerea unei deformaţii critice (a cărei valoare este uzual sub 1%); − apariţia unor microfisuri sau modifcarea culorii (albirea suprafeţei). Duratele încercărilor de laborator sunt rareori apropiate de cele reale deoarece duratele de serviciu în unele cazuri depăşesc 50 de ani (de exemplu reţelele de conducte). În aceste situaţii se aplică metode speciale de extrapolare a rezultatelor obţinute prin încercări la durate mai mici (de obicei 6 luni sau 1 an).

11.5. Principalele tipuri de materiale polimerice
11.5.1. Aditivii materialelor polimerice
În practică se utilizează materiale pe bază de polimeri care conţin şi alte substanţe introduse în scopul îmbunătăţirii anumitor proprietăţi şi/sau al reducerii costului; materialele care au la bază polimeri termoplastici sau polimeri termorigizi sunt cunoscute sub denumirea generică de materiale ( mase) plastice. Principalele tipuri de substanţe introduse în polimerii de bază sunt următoarele: − plastifianţii, care micşorează interacţiunea dintre catene, astfel că segmentele de lanţuri moleculare devin mai mobile şi comportarea vâscoelastică se îmbunătăţeşte; − agenţii de reticulare, care crează punţi de legătură între catene şi astfel se îmbunătăţesc proprietăţile de elasticitate şi de rezistenţă; pornind de la acelaşi polimer în funcţie de gradul de reticulare se pot modifica proprietăţile în limite foarte largi; − materialele de umplutură, care nu reacţionează de obicei cu polimerul de bază, ci se distribuie uniform prin amestecare mecanică în masa de bază şi contribuie astfel la creşterea rezistenţei mecanice; se utilizează în mod curent ca materiale de umplutură talcul, praful de cretă, caolinul, rumeguşul de lemn, fibre textile sau celulozice etc.; negrul de fum (particule sferice de carbon cu structură hexagonală) utilizat şi el ca material de umplutură are şi rol activ înfluenţând gradul de reticulare; − coloranţii, care introduşi în materialele polimerice le colorează în masă prin amestecare mecanică. Pe lângă aceste categorii de substanţe care nu lipsesc din nici un material plastic, se mai introduc în funcţie de scop şi alte categorii de substanţe cum ar fi: antistaticele, pentru reducerea electrizării prin frecare, ignifuganţii, pentru reducerea inflamabilităţii, lubrifianţii, pentru uşurarea prelucrării, fungicidele, pentru creşterea rezistenţei la atacul ciupercilor, antioxidanţii, pentru creşterea
250

Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor

rezistenţei la îmbătrânire a materialelor polimerice etc. Pe baza celor arătate se poate explica diversitatea extrem de mare a maselor plastice utilizate în prezent de societatea omenească. O încercare de grupare a celor mai utilizate tipuri după criteriul costului şi al proprietăţilor este prezentată în figura 11.19, în care pentru costul relativ s-a luat ca bază (Cr = 1) costul polietilenei, unul dintre cei mai utilizaţi polimeri.

Fig. 11.19. Principalele categorii de mase plastice

11.5.2. Materialele termoplaste
În această categorie sunt incluse materialele plastice la care polimerul de bază este un termoplast; principalele termoplaste şi caracteristicile lor mai importante sunt prezentate în tabelul 11.3. După structura lanţului molecular, termoplastele pot fi grupate în două categorii: − polimeri la care linia principală a lanţului molecular este formată numai din atomi de carbon, atomii diferiţi sau radicalii ataşându-se prin legături laterale; din această categorie fac parte: poliolefinele (PE, PP), polimerii vinilici (PVC, PS), polimerii acrilici (PAN, PMMA) şi fluoroplastele (PTFE); − polimeri care au în componenţa liniei principale a lanţului şi alţi atomi (de obicei N, O, Si) sau cicluri benzenice; din această categorie fac parte poliesterii (PET, PBT), poliamidele (PA), policarbonaţii (PC), acetalii (POM) etc.
251

Tabelul 11.3. Principalele caracteristici ale unor materiale termoplaste Denumirea materialului Polietilenă de joasă densitate Polietilenă de mare densitate Polipropilenă Polistiren Policlorură de vinil rigid Policlorură de vinil plastifiat Polimetacrilat de metil (plexiglas) Policarbonat Poliamida 66 (Nylon 66) Polioximetilena (acetal) Polietilen teraftalat (răşină poliesterică) Politetrafluor etilena (teflon) Poliacrilonitril (răşină acrilică) Acrilonitril/butadien /stiren Acetat de celuloză (celuloid) Simbol PE−LD PE−HD PP PS ρ, kg/m3 910…940 950…965 900…910 E, N/mm2 120…500 420…1400 500…1900 R m, N/mm2 5…16 Ar, % 200…600 Tv, o C −75 −75 −10 85…100 Tc, o C 115 130 170 Observaţii cristalinizată 40…55 % elastic, rezistentă cristalinizată. 60…80 % elastic rezistentă cristalinizată. 60…70 % mai rigidă decât PE amorf; dur şi fragil amorf; rigid, sensibil la zgârieturi compus vinilic amorf; flexibil, elastic amorf; rigid dur şi rezistent la zgârieturi amorf; rigid şi rezistent la şoc cristalinizată < 60 %; dură, rezistentă şi rigidă cristalinizată < 75 %; rigidă, elastică, rezistentă amorfă sau cristalinizată 30…40%; stabil dimensional cristalinizat < 70 %; coeficient de frecare redus compus acrilic; se trage uşor în fibre amestec de butadien-stiren (elastomer) şi stiren-acrilonitril (termoplast) modificaţie chimică a celulozei (polimer natural)

20…40 700…1300 30…50 200…1000 5…75 10…50 200…500 4…10 80…120 40…60 35…75

1040…1100 2800…3500 20…50

PVC dur 1360...1400 1500…3500 40…60 PVC−P 1150...1250 moale PC PA 66 POM PET PTFE PAN ABS CA − 10…30

125 175… 75…105 212 −40 150 225 230 250 170 255 330 320 − −

PMMA 1180…1220 2700…3500 60…80 1150...1250 2350...2450 1120...1180 900…2800 50…70 50…80

90…105 150 55 −50 73

1370...1430 3000…3500 60…70

1320…1390 2000…2500 40…60 100…2300 2100…2250 350…800 20…40

250…500 85...125 3…5 10…140 5…100 107 125 120

1100...1200 3500…4000 50…60 1040…1700 900…2800 1250...1350 800…2400 20…60 25…50

6). 11. În figura 11. peste această temperatură masa cristalină trece în stare amorfă şi materialul curge plastic (stare vâscoasă). termoplastele amorfe ( PVC. Fig. PA) au proprietăţi de rezistenţă – elasticitate care le permit menţinerea formei până la temperatura Tc (v. în funcţie de temperatură. vâscozitatea scade pe măsură ce creşte temperatura atingând la un moment dat valorile corespunzătoare lichidelor.20 se prezintă simplificat domeniile de stare. PC) se comportă vâscoelastic imediat deasupra lui Tv. iar la o încălzire mai mare curg plastic. Proprietatea lor de a putea suferi reîncălziri în domeniul de curgere de un număr nelimitat de ori în vederea prelucrării contribuie. fig. 11.20. la extinderea utilizării lor.3) Excepţie 253 . Domeniile de stare ale unor materiale termoplaste Termoplastele se utilizează ca materiale structurale în tehnică datorită caracteristicilor mecanice de rezistenţă relativ bune şi caracteristicilor de tenacitate care în unele cazuri sunt foarte bune.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Comportarea termoplastelor deasupra temperaturii Tv depinde de starea structurală a acestora. tabelul 11. termoplastele cu cristalinitate parţială (PE. ceea ce face ca piesele realizate să fie rezistente la şocuri. Principalele dezavantaje sunt legate de temperaturile relativ scăzute până la care pot fi utilizate (v. ale unor termoplaste. de asemenea. PP. PS.

A. 11. lagăre. culoare deschisă. utilizate ca materialele de acoperire * dure şi fragile până la elastice în 40…90 6. fragile.2…8. * proprietăţi asemănătoare cu ale UF. au stabilitate pe un interval mare de temperaturi (v.5…7. utilizate pentru piese presate sau turnate.75 laminare. Principalele tipuri de materiale polimerizate termorigide şi câteva caracteristici ale lor sunt prezentate în tabelul 11. kg/m3 1250 R m. fragile. deoarece proprietăţile lor de curgere sunt slabe.5.2…7. tabelul 11. utilizate ca răşini de presare * dure şi fragile până la elastice. în timpul fabricării obiectelor se produce reticularea spaţială prin intermediul legăturilor principale ale lanţurilor moleculare prin activare termică sau prin activare chimică (introducerea unui agent de întărire). Materialele termorigide Proprietăţile caracteristice maselor plastice termorigide (numite şi duroplaste) sunt date de structura reticulară a polimerului de bază care intră în compoziţia lor. stabile 50…70 6. N/mm2 E. forme de turnare etc. ca matrice pentru materiale compozite * dure. Principalele caracteristici ale unor polimeri termorigizi Polimerul Fenoplaste ( PF) − răşini fenol − formaldehidice (bachelitice) Aminoplaste (UF) răşini ureo. Termoplastele se utilizează în tehnică pentru conducte. care.13). adezivi. astfel că după prelucrare materialul capătă proprietăţi de rezistenţă şi duritate ce se menţin la o reîncălzire ulterioară până la temperatura de descompunere.0 1. Starea iniţială a acestor polimeri obţinuţi prin policondensare este de polimerizare incompletă.3 3 funcţie de gradul de reticulare.% kN/mm2 r Caracterizare 1550 1700 1250 Răşini epoxidice (EP) 1200 * dure.4. angrenaje. piese cu solicitări moderate şi supuse la şocuri. higroscopice şi nerezistente la apă 35…55 5.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fac fluoroplastele (teflonul). datorită structurii lanţului (atomii de H din lanţul polietilenei sunt înlocuiţi de atomi de F).3. matrice pentru compozite 254 . utilizate ca răşini de turnare. rezistente la şoc.5 − dimensional. cu catene ramificate. se prelucrează prin metodele metalurgiei pulberilor (v.25 fierbinte. cap. culoare închisă. materiale electroizolante etc.3).4. Tabelul 11. adezivi. dar mai puţin sensibile la 35…65 6…7 − zgâriere.aldehidice Melamine (MF) − răşini melamin-formaldehidice Răşini poliesterice nesaturate (UP) ρ. utilizate ca răşini pentru presare şi 35…70 7…10 0.

8). 255 . pulberea de silice (SiO2). gama întrebuinţărilor fiind mult mai extinsă. Materialele de umplere (negrul de fum. împreună cu alţi aditivi. talcul şi praful de cretă etc. răşinile destinate acestui scop pot fi cu întărire la cald (răşini aminoplaste termoreactive) şi răşini cu întărire la rece.scap. 11. ce constă din ruperea unor legături duble din linia principală a lanţului şi realizarea unor legături între lanţurile macromoleculare prin punţi constituite din atomi sau grupuri de atomi ai agenţilor de reticulare (în mod uzual sulf. iar dacă se introduce 45 % sulf. Materialele elastomerice (cauciucurile) Sunt substanţe macromoleculare a căror capacitate de deformare elastică se bazează pe structura constituită din lanţuri moleculare lungi.21 se prezintă reacţia de vulcanizare cu sulf a cauciucului natural. Aditivii cei mai importanţi introduşi împreună cu materialele de umplere în cazul elastomerilor sunt antioxidanţii. obţinându-se un material dur şi fragil cunoscut sub numele comercial de ebonită.) au rolul de a îmbunătăţi rezistenţa mecanică şi de a ieftini produsele. Elasticitatea lor asemănătoare cauciucului natural (poliizopren) a făcut ca denumirea de “cauciuc” să devină generică şi să fie alăturată denumirii elastomerului de bază (de exemplu. a căror întărire se realizează prin adăugarea unui agent de reticulare .1 şi fig. introduşi în masa elastomerului.4. reticularea este completă.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor În tabelul 11. ceea ce provoacă desfacerea a cca 10…30 % din legăturile duble şi legarea lanţurilor prin punţi de sulf. În figura 11. Proprietatea de termorigiditate este esenţială în utilizarea răşinilor din această categorie ca lianţi pentru amestecurile de formare din care se realizează formele pentru turnarea pieselor din materiale metalice. Reticularea slabă a elastomerilor (aşa numita vulcanizare) este un proces activat termic (ti = 120…150 oC). 11.4. deoarece oxigenul şi ozonul acţionează în timp la fel ca agenţi de reticulare. încolăcite şi slab reticulate aşa cum a fost arătat anterior (v. gradul de reticulare şi implicit caracteristicile de rezistenţă şi elasticitate sunt dependente de cantitatea de sulf. în timpul proceselor tehnologice de fabricare a produselor.4 sunt indicate numai câteva utilizări specifice ale unor răşini termorigide.5 se prezintă elastomerii utilizati mai frecvent şi câteva din caracteristicile acestora. peroxizi sau amine). cauciuc acrilic. caz în care se folosesc răşini fluide (lichid vâscos) obţinute prin policondensarea ureei cu formaldehidă şi alcool furfurulic (răşini furanice). cauciuc nitrilic.5. pentru cauciucurile uzuale se adaugă 4…5 % sulf. fapt ce se datorează în special caracteristicilor de rezistenţă mecanică ale acestor materiale.). 11. ceea ce are ca efect scăderea elasticităţii şi fragilizarea materialului. cauciuc butilic etc. În tabelul 11.

11. oC tmin. a cărui structură este prezentată în figura 11. Caracteristicile principale ale unor elastomeri Elastomerul Cauciuc natural (NR) Butadien – stiren (SBR) Cauciuc butilic (IIR) Cauciuc nitrilic (NBR) Cloropren (CR) Polietilenă clorosulfonată (CSM) Elastomeri polifluorurati (FPM) Cauciuc poliuretanic (EU) Cauciuc siliconic (Q) Grupa R m.5. din care rezultă că particularităţi deosebite din punct de vedere al temperaturilor de serviciu prezintă siliconii. Schema procesului de vulcanizare a cauciucului natural cu sulf Tabelul 11. care pot fi liniari (v. fig. − grupa Q cuprinde cauciucurile siliconice. 256 . − grupa M cuprinde polimerii cu lanţ saturat.22 a.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. Exemple de elastomeri din fiecare grupă sunt date în tabelul 11.5. valenţele libere ale lanţului siloxanic pot fi completate cu radicali organici. i t max − temperatura maximă de serviciu la expunere inermitentă. numite generic polisiloxani. 11. % 100…600 100…500 100…800 100…400 100…500 100…500 100…200 100…800 100…400 Temperaturi de exploatare c i t max .22 c). oC t max . obţinându-se diferite tipuri de materiale polimerice. După tipul lanţului macromolecular elastomerii se împart în patru grupe: − grupa R cuprinde polimerii cu lanţ nesaturat ale căror proprietăţi se modifică prin reticulare. oC −30…−60 −20…−50 −10…−40 −10…−50 −20…−50 −20…−40 −20…−40 0…−20 −50…−80 R 60 70 80 70 70 80 175 60 200 100 100 140 130 130 150 250 80 275 M U Q c t max − temperatura maximă de serviciu la expunere continuă.21. N/mm2 4…25 4…25 4…15 4…18 4…20 4…12 7…15 15…30 3…10 Ar. − grupa U cuprinde poliuretanii. Acestea sunt materiale polimerice la care linia principală a lanţului molecular este lanţul siloxanic. fig. 11.22 b) sau reticulaţi (v.

235 cristalite. 233 izotactic. de gradul de polimerizare şi de gradul de reticulare. 236 curbe izocronice. 255 . 11. 233 statistic. 250 material elastomeric (cauciuc). geluri. 237 fenoplaste. fiind utilizate în industria aerospaţială. fig. c − polisiloxan reticulat Materialele pe bază de siliconi fac parte din categoria materialelor plastice de înaltă performanţă (v. În funcţie de tipul radicalilor ataşaţi lanţului siloxanic. 233 conformaţie. 241 condiţionarea epruvetelor. 234 grad de polimerizare. pot fi utilizate şi la temperaturi de 800 oC). 233 lanţ molecular (catenă). 256 masă moleculară. 250 alungire la limita de curgere. 249 curbe izometrice. b – polisiloxan cu molecule liniare. 229 lanţ siloxanic. Cuvinte cheie agent de reticulare. 235. 242 funcţionalitate. 254 fibrilă. 246 elastomeri. 233 constantă de relaxare. 250 atactic. 245 aminoplaste. nu dezvoltă gaze toxice prin ardere şi aderă la suprafeţele metalice. la realizarea echipamentelor pentru zonele arctice etc. Structura chimică a siliconilor: a – lanţul siloxanic. 230 material de umplutură. sunt neinflamabile. 230 homopolimer. 231 grad de cristalinitate. 231 duritate Barcol. siliconii se pot prezenta sub formă de materiale rigide. 234 curba modulului de fluaj. deoarece îmbină proprietăţile de elasticitate ale materialelor organice cu stabilitatea termică şi chimică a materialelor anorganice (de exemplu. 254 antioxidant. 249 257 dendrimer. 235 formare epruvete. elastomeri (cauciuc siliconic).19). bloc.22. pentru durate scurte. 233 disproporţionare. 233 atmosferă standard. 249 curbă termo-mecanică. 11. 250 antistatic. grefat. din acelaşi motiv îşi menţin proprietăţile de elasticitate într-un interval mare de temperaturi. nehigroscopice. 247 duritate Shore.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Fig. lacuri sau uleiuri siliconice. 239 copolimer. 241 configuraţie.

Massachusetts. Addison-Wesley Reading. Editura Tehnică. * * * Culegere de standarde române comentate CSCM – Mp4. 248 segment de lanţ molecular. 254 monomer. 1985 9. 229 polimer reticulat. Shackelford J.. Saban R. 232 policondensare. Bucureşti. Bucuresti. Elements of Materials Science and Engineering. 233 structură amorfă. Zecheru Gh. 233 steroizomer. 254 răşini poliesterice. şi Ciocea N. Bucureşti. 1989 8. 234 temperatură de curgere. Bucuresti. 247 rezistenţă Dynstat la şoc. Materiale termoplastice şi materiale termorigide. Fundamente. Editura Didactică şi Pedagogică. 231 răşini epoxidice. Lugsheider E. Introduction to Materials Science for Engineers. Macmillan Publishing Company. Stiinţa materialelor. 1998 11. IPG Ploiesti. Editura Didactică şi Pedagogică. 1995 10. * * * Culegere de standarde române comentate CSCM – Mp5. 232 polidispersie. New Jersey. Studiul si ingineria materialelor. H. 233 sferulită. Materiale plastice.. 237 tranziţie sticloasă (vitroasă). New York. Manualul inginerului. 237 termorigide (duroplaste). Inc. 229 polimer. 1995 5. 1988 6. Terminologie şi metode de analiză şi încercări. Smith Ch. Bucureşti. 256 sindiotactic. Materiale plastice. 239 vulcanizare. AM 3510.. 232 reacţie în trepte. 241 rezilienţa. Sixt Edition. 235 polimerizare. * * * Hütte. 229 plastifiant. 255 Bibliografie 1. 250 poliadiţie. Timişoara 1999 4. Techinques de l’Ingenieur. Mitelea I. Printice Hall.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR melamine. partea a doua. 1999 3.a. Essais mecaniques des plastiques. Editura Sudura. 236 vâscoelasticitate. OIDCM. Tehnologia materialelor.. The Science of Engineering Materials. Van Vlack L. 235 silicon. 231 polietilenă. 1998 258 . Paris. Stiinţa materialelor în construcţia de maşini. 1983 2. Tillmann W. Krawczak P.S.. 236 termoplaste. 230 polidispersitate. 254 reacţie în lanţ. 248 rezistenţă Izod la şoc. s. 1986 7. OIDCM. O. Constantinescu D. 232 relaxarea tensiunilor. Vasilescu D..

b) este o reacţie în lanţ la fel ca polimerizarea. Care dintre afirmaţiile următoare despre reacţia de polimerizare sunt advărate: a) este o reacţie în trepete care necesită activare energetică la fiecare secvenţă.11.6. c) polimerii obţinuţi prin policondensare au compoziţie chimică diferită de a monomerilor din care provin.3. Prin ce se caracterizează reacţia de policondensare: a) este procesul prin care două molecule organice diferite reacţionează pentru formarea unei molecule complexe. Care dintre următoarele afirmaţii despre polimeri sunt adevărate: a) sunt substanţe organice micromoleculare care conţin mai multe componente. d) creşterea lanţului macromolecular se realizează prin formarea de noi legături în urma reacţiilor de condensare (reacţie în trepte)? T. d) polimerii care se formează prin poliadiţie au de obicei în lanţurile principale şi alţi atomi decât carbonul? T11.4. c) prin polimerizare se obţin substanţe a căror compoziţie chimică diferă de a monomerilor din care provin.2. b) sunt compuşi chimici (în marea majoritate a cazurilor organici) cu molecule de dimensiuni mari.11. copolimeri grefaţi şi copolimeri bloc. d) în timpul procesului de creştere a catenelor ambele capete ale lanţului sunt libere? T. b) este o reacţie în lanţ ce se iniţiază în prezenţa unei substanţe introduse special în acest scop. d) numărul de unităţi structurale din lanţul macromolecular reprezintă gradul de polimerizare? T.5. Cum se realizează întreruperea reacţiei de polimerizare: a) prin introducerea unui radical care reacţionează cu monomerii liberi şi consumă energia necesară continuării reacţiei de polimerizare. b) sunt rezultatul unirii în lanţul macromolecular a unor monomeri diferiţi. b) prin unirea capetelor libere a două catene. Care dintre afirmaţiile următoare despre copolimeri sunt adevărate: a) sunt rezultatul unirii unor monomeri de acelaşi tip. c) numărul de monomeri din lanţul macromolecular reprezintă gradul de polidispersie moleculară. c) prin răcirea bruscă a amestecului de reacţie. c) este o reacţie în trepte care decurge fără eliminarea unei substanţe cu molecula mică.1.11. Prin ce se caracterizează reacţia de poliadiţie: a) este procesul prin care două molecule organice identice reacţionează pentru formarea unei molecule complexe. d) prin transferul de la un lanţ la altul a unui unui atom de H care reface legătura dublă C = C a monomerului? T.11.11.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Teste de autoevaluare T. d) după 259 . c)după dispunerea monomerilor pot fi copolimeri statistici. b) este procesul prin care două molecule organice identice reacţionează pentru formarea unei molecule complexe.

14. b) la forma moleculelor monomerilor din componenţa catenelor. Care sunt tipurile de polimeri după modul de dispunere a grupelor laterale faţă de lanţul principal: a) polimeri isotactici. polimeri statistici şi polimeri grefaţi. c) la gradul de ramificare a catenelor. b) la forma pe care o capătă lanţurile macromoleculare. c) se prelucrează într-o stare de polimerizare incompletă. d) se durifică pe măsură ce creşte temperatura prin creşterea gradului de reticulare? T.11. La ce se referă noţiunea de configuraţie în cazul structurii polimerilor: a) la relaţia de ordine a unităţilor structurale în cadrul lanţului macromolecular dată de legăturile chimice. b) polimeri isotactici. b) sunt substanţe macromoleculare cu grad mare de reticulare. c) îşi menţin proprietăţile înalt elastice până aproape de descompunere. polimeri reticulaţi şi polimeri cristalini? T. d) la distribuţia monomerilor diferiţi în cadrul lanţului macromolecular? T. complet amorfă sau parţial cristalină.11.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR dispunerea monomerilor pot fi: steroizomeri.7.10.12. b) la ordonarea pe anumite zone prin alinierea unor segmente de lanţ. b) are loc înmuierea prin reducerea pronunţată a vâscozităţii. c) se utilizează numai în stare vitroasă. copolimeri atactici sau copolimeri isotactici? T.9.11.11. Care dintre afirmaţiile următoare despre termoplaste sunt adevărate: a) sunt substanţe macromoleculare cu structura liniară sau ramificată.11. la o reîncălzire ulterioară nu se mai atinge starea vâscoasă? T. catenelor.11. Care dintre mecanismele prin care se produce deformarea polimerilor sunt caracteristice termoplastelor şi elastomerilor: a) îndreptarea. b) ruperea legăturilor intermoleculare.11. La ce se referă noţiunea de conformaţie în cazul structurii polimerilor: a) la relaţia de ordine a unităţilor structurale în cadrul lanţului macromolecular. c) polimeri liniari. c)desfăşurarea şi decuplarea 260 . c) la poziţia relativă a doi monomeri vecini realizată prin rotirea în jurul legăturii simple dintre atomii de carbon.11. b) pot fi încălzite în vederea prelucrării o singură dată. d) pot fi încălzite în vederea prelucrării de un număr nelimitat de ori ? T.11. Cum se comportă elastomerii la încălzire: a) odată cu creşterea temperaturii deformarea elastică se produce la solicitări mai mici. c) la forma cristalitelor rezultate prin presare.8. polimeri atactici şi polimeri sindiotactici. d) la zonele cu structură complexă ce ce rezultă prin prin unirea mai multor fibrile în jurul unui nucleu? T. d) la numărul şi radicalilor liberi din unitatea structurală? T.13. La ce se referă noţiunea de sferulită în cazul structurii polimerilor: a) la formaţiunile structurale constituite prin încolăcirea unui lanţ molecular. Care dintre afirmaţiile următoare despre termorigide sunt adevărate: a) sunt substanţe macromoleculare cu structura ramificată.

17.11.11. d) în cazul creşterii temperaturii şi menţinerii constante a forţelor exterioare? T.16. b) la polimerii puternic reticulaţi.15. c) la menţinerea epruvetelor într-o atmosferă standard o durată suficientă pentru atingerea echilibrului termic şi higrometric? T. c) se măsoară adâncimea de pătrundere iar scala de duritate Shore are 100 261 . Care sunt caracteristicile mecanice determinate prin încercarea la tracţiune ce prezintă importanţă pentru proiectarea pieselor din materiale polimerice: a) rezistenţa la tracţiune Rm. Care dintre afirmaţiile următoare despre vâscoelasticitate sunt adevărate: a) este capacitatea polimerilor de a-şi menţine deformaţia elastică la reducerea vâscozităţii. b) reprezintă capacitatea polimerilor de a căpăta deformaţii elastice variabile în timp sub acţiunea solicitărilor constante. c) decuplarea catenelor.11. Care dintre afirmaţiile următoare despre metoda Shore de determinare a durităţii polimerilor sunt adevărate: a) metoda se bazează pe utilizarea unui penetrator tronconic sau conic ce este apăsat de un resort calibrat pe suprafaţa probei. d) ruperea legăturilor intermoleculare? T.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor catenelor.20. b) modificarea distanţelor dintre monomeri.18. b) la realizarea epruvetelor prin presare în condiţii standardizate. b) în cazul solicitărilor la temperatură variabilă. Care dintre mecanismele prin care se produce deformarea polimerilor sunt caracteristice termorigidelor: a) alunecarea relativă a catenelor. d) la polimerii cu structură complet amorfă? T.11. La ce se referă noţiunea de condiţionare a epruvetelor pentru încercări mecanice: a) la prelucrarea mecanică în condiţii care să asigure o anumită precizie şi rugozitate a suprafeţelor.21. b) la temperaturi T > Tc.18. c) materialul cu comportare vâscoelastică se deformează la solicitare constantă până la atingerea unei stări staţionare. d) alunecarea relativă a catenelor? T. b) alungirea procentuală la curgere Ac.22. d) la temperaturi Tv < T >Tc? T. b) se măsoară diametrul urmei lăsate de penetrator pe suprafaţa probei şi se calculează duritatea ca raport dintre forţa de apăsare şi aria urmei.19. c) alungirea procentuală la rupere Ar. La care tip de polimeri se înregistrează variaţia cea mai mare a modulului de elasticitate E cu temperatura: a) la polimerii cu grad mare de cristalinitate. d) materialul cu comportare vâscoelastică se deformează la solicitare constantă până la rupere? T. c) în cazul menţinerii constante a temperaturii şi a forţelor exterioare.11. c) la temperaturi t < ta. În ce domeniu de temperaturi variază puternic modulul de elasticitate E: a) la temperaturi T < Tv. În ce condiţii are loc relaxarea tensiunilor în cazul polimerilor: a) în cazul solicitărilor la care deformaţiile şi temperatura se menţin constante.11. c) la polimerii nereticulaţi.11. d) limita de curgere aparentă Re? T.

c)policarbonaţii. PAN. PET. Q? 262 . b) poliamidele. b)poliuretanii liniari.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR de unităţi.? T.30. PE-LD. definită la fel ca rezilienţa în cazul metodei Charpy şi exprimată în J/m2? T. PP. Care dintre următoarele mase plastice aparţin termoplastelor: a) polietilena.11.EP. c) EU. PF. b) NR. CSM. PET. UP. c) PE-LD. c) PE−HD. UF.11. d) UP. PTFE. d) duritatea Shore este o mărime convenţională ce poate fi utilizată numai ca un criteriu de recepţie a materialelor? T. În care dintre enumerările următoare materialele termoplaste sunt în ordinea crescătoare temperaturii de vitrifiere: a) PE−HD. d) caracteristica mecanică determinată este rezistenţa Izod la şoc.11. ABS. PP. PC. d) polistirenul? T. IIR.11.11. c) răşinile alchidice. c) aminoplastele. c) încercările se efectuează prin solicitarea la tracţiune sau la încovoiere. PP. ABS. definită ca fiind energia absorbită prin ruperea epruvetei şi exprimată în J. Care dintre afirmaţiile următoare despre încercările la fluaj ale polimerilor sunt adevărate: a) încercările sunt mai frecvente în cazul polimerilor decât în cazul materialelor metalice. PA66. ABS. EP. PMMA.25. CSM. CR. PC. NBR.29. d) siliconii? T.28. c) caracteristica mecanică determinată este rezistenţa Izod la şoc. UP.24. PET. b) încercările se efectuează numai prin solicitarea la tracţiune la temperaturi ridicate.26. EP. PTFE. PET. PAN. d) PTFE. PVC−P. ABS . Q. PE-LD. În care dintre enumerările următoare materialele plastice termorigide sunt în ordinea descrescătoare a rezistenţei la rupere Rm: a) UF. CR. IIR. d) EU. PVC−P. b) constă din ruperea unei epruvete cu crestătură încastrată la unul din capete printr-o lovitură cu un ciocan pendul aplicată la capătul liber fie pe faţa cu crestătură fie pe faţa opusă crestăturii. epruvetele fiind diferite. PAN. În care dintre enumerările următoare polimerii sunt în ordinea crescătoare a modulului de elasticitate (valoarea medie a intervalului de variaţie): a) PE-LD. d) încercările se efectuează de cele mai multe ori în condiţii de atmosferă standard normală 23/50? T. MF. FPM. MF? T. PET. a) se utilizează aceeaşi schemă de solicitare ca la încercarea Charpy. MF. PP. În care dintre enumerările următoare materialele elastomerice sunt în ordinea crescătoare a temperaturii maxime de serviciu la expunere continuă: a) CR. Care dintre următoarele mase plastice aparţin termoplastelor: a) răşinile acrilice. b) UP. c) POM. UF. PET. PTFE.11. PP? T. PC. b) PE−HD.23. ABS. Care dintre următoarele mase plastice aparţin termorigidelor: a) fenoplastele. PET. b)fenoplastele. valoarea 0 corespunâznd pătrunderii totale a penetratorului. PAN.31. UF.11. ABS. PVC−P. b) PP.11. FPM. d) UP. MF. MF. d) siliconii? T. NR.11. Care dintre afirmaţiile următoare despre metoda Izod de încercare la încovoiere prin şoc sunt adevărate.27.

Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Aplicaţii A. 10000] 330 5000 495·104 0.825·1010 1600 15000 240·105 36·1010 (10000 .75·1010 150 45000 675·104 30. Mm = ≅ 25208 g/mol şi M n = 12020 ⋅ 10 4 263 303 ⋅ 1010 12020 ⋅ 10 4 ≅ 23205 g/mol.01 + 4·1. Aplicând relaţiile (11.11. Determinările experimentale de masă moleculară asupra unei probe de polimer au condus la datele prezentate în coloanele 1 şi 2 ale tabelului 11.11.6. să se calculeze masa moleculară medie în funcţie de fracţia masică ( M m ) şi masa moleculară medie în funcţie de fracţia numerică ( M n ). produsele NiMi şi N i M i2 şi se completează coloanele corespunzătoare din tabelul 11. 40000] 700 35000 245·105 85.2) şi (11. rezultă: = 5180 . g/mol Ni M i N i M i2 (0 .375·1010 (40000 .1.2. 5180 . 30000] 2400 25000 600·105 150·1010 (30000 . cap. se calculează mai întâi masa moleculară medie Mi pentru fiecare interval. aplicând relaţia (10. utilizând aceste date.1). calculând mai întâi masa monomerului etilenă (C2H4) cu datele din tabelul 1. Datele iniţiale şi rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A. se obţine: 90000 ≅ 3207 .1 (v. g/mol Numărul de lanţuri Ni Masa moleculară medie pe interval Mi. Să se calculeze gradul de polimerizare a unui lot de polietilenă de mare densitate PE−HD pentru care s-a determinat experimental o masă moleculară medie de 90000 g/mol Rezolvare Gradul de polimerizare n se determină cu relaţia (11. 20000] (20000 . 50000] Rezolvare Pentru calculul celor două mărimi prin care se poate caracteriza masa moleculară medie a polimerului se utilizează relaţiile (11.6 Cu valorile astfel determinate.06 A.06 g/mol .6.11.1).2) şi (11. ∑ N i M i = 12020 ⋅ 10 4 .3) rezultă : ∑ Ni ∑ N i M i2 ≅ 303 ⋅ 1010 . n= Tabelul 11.2 Intervalul maselor moleculare.3).01 = 28.1): M C 2 H 4 = 2·12. 28.

10−24 J/K.4. dependentă de tipul materialului. ca la rezolvarea aplicaţiei A. după acest timp tensiunile din bandă atingând nivelul σ1 = 5. Rezolvare a) Aplicând relaţia (11. prelucrată.11 ) v rσ = v rσ o e în care vrσ 0 este o valoare de referinţă a vitezei de relaxare.6 . Să se determine constanta de relaxare a tensiunilor pentru această bandă şi intensitatea tensiunilor din banda de cauciuc după menţinerea în poziţia întinsă o durată τ1 = 90 zile.3. sub forma: τ rt = 0 . acelaşi rezultat putând fi obţinut şi astfel: σ = σ 1e = 5. 11 ln 5. rezultă: 264 − Ea k BT τ −τ − 1 0 τ rt 90 − 42 60. A. Relaţia dintre viteza de relaxare a tensiunilor din materialele polimerice şi temperatură este de tip Arrhenius: T .5e ≅ 2.5 N/mm2. pentru datele din enunţ.6 zile.5 tensiunile se relaxează la nivelul σ = σ 0 e τ − 1 τ rt = 11e − 90 60. kB = 13.11.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR A.11.5 N/mm2.81.3.6 − ≅ 2.6).11. la t2 = 25 oC şi la t3 = 30 oC pentru o bandă de cauciuc. Rezolvare Constanta de relaxare a tensiunilor pentru banda de cauciuc se poate determina cu ajutorul relaţiei (11. după menţinerea ei (în stare întinsă) o durată τ3 = 40 zile la t3 = 30 oC. O bandă de cauciuc cu (secţiunea dreptunghiulară) este supusă la tracţiune. a) Să se determine valorile constantei de relaxare a tensiunilor la t1 = 20 oC. care s-a relaxat la nivelul σ1 = 6 N/mm2. ştiind că în aceasta s-a generat o tensiune de întindere σ0 = 12 N/mm2. b) Să se determine nivelul tensiunilor din bară. astfel încât în bandă se generează tensiuni normale de întindere σ0 = 11 N/mm2. iar T – temperatura materialului (în K). Banda se menţine în această stare la ta o durată τ0 = 2 zile. înlocuind datele din enunţ se obţine σ ln 0 σ1 42 τ rt = = 60. după care capetele benzii se fixează.5 N/mm2. Ea – energia de activare a procesului de relaxare.6). ţinând seama de datele din τ enunţul aplicaţiei. după menţinerea barei o durată τ1 = 60 zile la t1=20 oC sau o durată τ2 = 50 zile la t2 = 25 oC. După menţinerea benzii în poziţie întinsă o durată τ1 = 90 zile. (11.

3 ⋅ 10 − 20 J. τ rt2 = 2 = = 72. relaţia (11. se obţine sistemul de ecuaţii (cu necunoscutele τ0 şi Ea): τ 1 E a = k B T1 ln rt τ0 τ 2 E a = k B T2 ln rt . v rσ = C . C şi τ0 fiind constante.1 − 293 298 =e 298 ln 72 .00156e 13. acest sistem are soluţia: Ea = 1 1 − T1 T2 T T T kB ln T τ rt1 τ T2 rt = 13.11) devine: E T τ rt = τ 0 e a .8 ⋅ 10 −24 86. τ0 pentru aplicaţia considerată. iar τ rt constanta de T 0 τ0 τ rt τ rt1 = T relaxare la temperatura T.2 ln = 4.6 zile k B T3 b) Tensiunile din banda de cauciuc menţinută o durată τ3 = 40 zile la o t3 = 30 C (T3 = 303 K) vor fi: T τ rt3 4 . Viteza de relaxare a tensiunilor este invers proporţională cu durata menţinerii materialului la o temepratură T şi. τ rt1 şi τ rt2 fiind σ 12 σ 12 ln 0 ln ln 0 ln 6 6 σ1 σ1 o constantele de relaxare a tensiunilor la t1 = 20 C (T1 = 293 K) şi t2 = 25 oC (T2 = 298 K). şi 1 1 72.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor τ1 τ 60 50 T T T = = 86.7 ≅ 5. (11.8⋅10 ⋅303 = 45. 265 .00156 zile Constanta de relaxare a tensiunilor la t3 = 30 oC (T3 = 303 K) are valoarea: E − 24 = τ 0 e a = 0. ca urmare.4 N/mm2.12) k BT Considerând datele din enunţul aplicaţiei. În aceste circumstanţe. corespunzătoare relaxării tensiunilor la temperaturile t1 = 20 oC şi t2 = 25 oC. 3⋅10 −20 σ 3 = σ 0e τ − 3 T τ rt3 = 12e − 40 49.1 zile.6 zile.1− 293 ln 86 . 6 5 T2 ln τ rt2 − T1 ln τ rt2 T τ0 = e T2 − T1 = 0. se pot scrie 1 1 T T T relaţiile: vrσ = C .

Cristalele moleculare de polietilenă (polietilena cu gradul de cristalinitate 100%) au densitatea ρ100 = 1010 kg/m3. Să se estimeze gradele de cristalinitate ale PE-LD şi PE-HD.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR A. Rezolvare Considerând că densitatea polietilenei creşte liniar cu gradul de cristalinitate X. polietilena comercială de joasă densitate PE−LD are densitatea ρPE-LD = 920 kg/m3.11.13) X = 100 X ρ100 − ρ 0 Aplicând această relaţie se obţine pentru cazurile considerate în enunţul aplicaţiei: 920 − 900 960 − 900 X PE −LD = 100 = 18% şi X PE −HD = 100 ≅ 55% 1010 − 900 1010 − 900 266 . rezultă: ρ − ρ0 (11. densitatea polietilenei necristalizate este ρ0 = 900 kg/m3. polietilena comercială de înaltă densitate PE−HD are densitatea ρPE-HD = 960 kg/m3.5.

care sunt puternic legate între ele şi conlucrează eficient pentru a conferi ansamblului structural caracteristici superioare celor proprii componentelor solitare. într-o matrice metalică (Fe. B. alcătuită din două sau mai multe materiale componente. Ni. răşină epoxidică etc. având structura alcătuită dintr-un material macromolecular de bază − duroplast (răşină fenolică. TiC.) şi liant (răşină fenolică.). bile de sticlă. cermeturile. Co.) şi masele plastice aglomerate. răşină 267 . având structura alcătuită din starturi multiple de material organic (hârtie. Ni. având structura alcătuită din particule fine de carburi metalice (WC.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite Capitolul 12 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR COMPOZITE 12. carton. materialele compozite pot fi împărţite în mai multe categorii: A. În funcţie de caracteristicile structurale. având structura alcătuită dintr-o fază oxidică − ceramică (Al2O3. politetrafluoroetilenă etc. Cr. TaC etc. Materialele compozite stratificate au structura alcătuită dintr-un material suport dispus în straturi solidarizate cu un material de legătură (liant). poliamidă. În această categorie sunt incluse: betonul. Mo etc. în concentraţii volumice de până la 95 %.). pulberi metalice etc.1. În această categorie sunt incluse materialele organice stratificate. ZrO2 etc. materialele dure. într-o matrice metalică (Co. Materialele compozite cu granule (agregatele compozite) au structura alcătuită dintr-un material matrice în care sunt înglobate granule (particule) din unul sau mai multe materiale.) sau termoplast (polimetacrilat de metil. Te etc. materiale textile etc. în concentraţii volumice de până la 80 %. Introducere Materialele compozite reprezintă o clasă modernă de materiale cu structura eterogenă. acid salicilic fin dispersat. lemn.) înglobate.) – în care sunt înglobate particulele unui material de umplutură (rumeguş de lemn. polipropilenă.) înglobată.

orientate sau neorientate). împletituri de fibre sau straturi de fibre din diferite materiale. Fe etc. carbură de B. Pentru majoritatea materialelor din această categorie matricea este un material organic macromolecular (de obicei. răşină ureoaldehidică etc. anorganic (ceramică pe bază de Al2O3. Fig.) şi materialele metalice emailate (materialele anorganico − metalice). Nylon sau Aramid). nitrură de siliciu). Structurile unor materiale compozite uzuale: a − beton. Cr. Ni. Imaginile structurilor câtorva materiale compozite folosite în tehnică sunt prezentate în figura 12. C. de tipul răşinilor poliesterice nesaturate sau răşinilor epoxidice). care asigură conlucrarea (cooperarea) acestor 268 .1. Cu. Ta. oxid de Be. carbură de siliciu. c − poliester armat cu fibre de sticlă Cele mai utilizate materiale din această categorie sunt compozitele polimerice armate cu fibre de sticlă. iar fibrele sunt polimerice (poliamide de tip Kevlar. având structura alcătuită din unul sau mai multe straturi de material oxido-silicatic depuse pe un suport metalic (de obicei. betonul armat şi.). de carbon (grafit) sau metalice (W. Estimarea caracteristicilor fizico − mecanice ale materialelor compozite Caracteristicile de utilizare ale materialelor compozite sunt determinate esenţial de natura şi intesitatea legăturilor ce se realizează între materialele componente ale structurii acestora. carbură de siliciu. un material duroplast. Mo. whiskers) cu structură de monocristale perfecte din alumină. în prezent fiind folosite frecvent fibrele fine (trihite. 12. Materialele compozite cu fibre au structura alcătuită dintr-un material de bază (matrice) în care sunt înglobate fibre individuale (scurte sau lungi. ciment sau beton) sau metalice (diverse metale sau aliaje). fier sau grafit. din oţel sau fontă). 12. ca material compozit natural.1. b − lemn. de sticlă. ceramice (alumină.2. lemnul.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR melaminformaldehidică.

în funcţie de caracteristicile materialelor componente şi de raportul concentraţiilor acestora în structura compozitului. Dacă un material compozit alcătuit dintr-o matrice (M) în care sunt înglobate fibre (f) dispuse paralel este solicitat la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor de o forţă Fc. când se analizează structura unui material compozit se iau în considerare atât structurile materialelor componente. caracteristicile distribuţiei (dispunerii) acestor componente şi raportul concentraţiilor lor (masice sau volumice). trei cazuri distincte: A. dacă structura zonelor de legătură asigură conlucrarea perfectă a materialelor componente ale acestuia.2. aşa cum se arată în schema prezentă în figura 12.12. materialul compozit are structura alcătuită dintr-o matrice în care sunt înglobate fibre dispuse paralel şi este solicitat mecanic la tracţiune axială în lungul fibrelor.3. care produce deformarea elastică a compozitului şi a materialelor sale componente. Ca urmare.2. care evidenţiază dependenţa dintre comportarea la rupere a unui material compozit de tip poliester armat cu fibre de sticlă şi calitatea legăturilor realizate între matrice şi fibre. Imaginile microscopice ale suprafeţelor de rupere la tracţiune ale unui material compozit de tip poliester armat cu fibre de sticlă: a − cu legături insuficiente între matrice şi fibre. materialul compozit are structura alcătuită dintr-o matrice în care sunt înglobate fibre dispuse paralel şi este solicitat la tracţiune axială pe o direcţie perpendiculară pe direcţia de dispunere a fibrelor. b − cu legături puternice între matrice şi fibre Pentru a prezenta modul în care se pot estima caracteristicile fizico − mecanice ale unui material compozit. fapt care se poate deduce cu uşurinţă comparând imaginile microstructurilor prezentate în figura 12. se consideră. materialul este un agregat compozit solicitat la tracţiune monoaxială. B. 269 . C. cât şi structurile zonelor de legătură (interfaciale) dintre materialele componente.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite componente. Fig. A. comportarea sa poate fi descrisă astfel: • deformaţiile (alungirile) specificie (de natură elastică) ale matricei εM. un material compozit este bine realizat.

12. fibrelor şi compozitului. Această relaţie este valabilă dacă fracţia 270 . Schema conlucrării componentelor M şi f ale unui material compozit supus la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor Relaţia (12.1) εM = εf = εC . porţiunea din SC ocupată de fibre are aria Sf = SCvf. iar σM. o parte FM fiind preluată de matrice şi o parte Ff − de fibre: (12.3.2) εM = M . în fibre şi în compozit.4.5) EC = EM(1 − vf) + Efvf. iar fracţia volumică a fibrelor în aceasta este vf. determinată de existenţa legăturilor intime dintre ele. (12. cunoscând valorile modulelor de elasticitate longitudinală ale materialele componente M şi f.5) permite estimarea modulului de elasticitate longitudinală al unui material compozit.3) Fc = FM + Ff. • dacă secţiunea (transversală) portantă a compozitului are aria SC. această condiţie (numită condiţia de izodeformaţie) fiind respectată datorită conlucrării componentelor M şi f. ε f = EM Ef EC • forţa Fc se distribuie pe M şi f existente în structura compozitului.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fibrelor εf şi compozitului εC pe direcţia de aplicare a forţei Fc sunt egale: (12. Fig. Schema comportării unui material compozit cu fibre dispuse paralel la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor Fig. 12.4) σCSC = σMSM + σfSf ⇒ σC = σM(1 − vf) + σfvf. iar porţiunea din SC ocupată de matrice are aria SM = SC(1 − vf) şi se pot scrie relaţiile: (12. Ef şi EC sunt modulele de elasticitate longitudinală ale matricei. σf şi σC sunt tensiunile normale (pe direcţia de acţiune a forţei Fc) generate de solicitarea mecanică în matrice. se poate aplica legea lui Hooke şi rezultă relaţiile: σf σ σ şi ε C = C . (12. • dacă EM.

Ca şi relaţia (12.6. coeficientul de conductibilitate termică λ sau coeficientul contracţiei transversale (Poisson) µ. rezistenţa sa la rupere scade pe măsură ce creşte vf.4) şi (12. Dacă un material compozit alcătuit dintr-o matrice (M) în care sunt înglobate fibre (f) dispuse paralel este solicitat la tracţiune monoaxială de o forţă Fc normală la fibre. rezistenţa la rupere * * corespunde rezistenţei la rupere a matricei RmM ( RmM > RmM. în consecinţă. (12.4) se poate adapta pentru estimarea rezistenţei la rupere a compozitului RmC în funcţie de rezistenţa la rupere a fibrelor Rmf şi de rezistenţa convenţională a matricei RmM: (12.5 justifică această afirmaţie. dată de relaţia: R * − RmM . care produce deformarea elastică a compozitului şi componentelor sale. relaţia (12. iar prezenţa fibrelor este echivalentă cu existenţa în material a unor goluri (defecte) care îi diminuează secţiunea portantă. • efectul durificator al fibrelor se manifestă dacă fracţia volumică a fibrelor depăşeşte valoarea critică vfcr. Aşa cum sugerează schema din figura 12.5). pentru ca orice porţiune din M să aparţină unei zone de acţiune a unei fibre. relaţia (12. comportarea sa poate fi descrisă astfel: 271 . evidenţiind următoarele aspecte: • dacă materialul este lipsit de fibre (vf = 0). B. legăturile dintre M şi f asigură respectarea condiţiei de izodeformaţie numai într-o zonă din jurul fiecărei fibre înscrisă într-un cilindru cu diametrul dm (numită zona de acţiune a fibrei). aşa cum se arată în schema prezentată în figura 12. deoarece matricea este plastică şi se deformează înainte de rupere mai mult decât fibrele).Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite volumică a fibrelor în materialul compozit este suficient de mare pentru a fi respectată condiţia de izodeformaţie (12. Diagrama prezentată în figura 12. • dacă compozitul are vf mică. RmM fiind definită prin tensiunea care produce matricei o deformare specifică egală cu cea la care survine ruperea fibrelor.1).6) este valabilă dacă vf este suficient de mare. cum ar fi: coeficientul de difuzie D. compozitul trebuie să se caracterizeze printr-o densitate suficient de mare a fibrelor (fracţia volumică a fibrelor trebuie să fie suficient de mare).6) RmC = RmM(1 – vf) + Rmfvf .7) v fcr = mM Rmf − RmM Relaţiile de forma (12. Dacă materialul compozit este alcătuit dintr-o matrice moale şi plastică şi fibre cu rezistenţă mecanică ridicată şi plasticitate scăzută (care se comportă elastic până la rupere).5) sunt valabile şi pentru estimarea altor caracteristici fizico − mecanice ale materialelor compozite. deoarece o mare parte din materialul matricei se află în afara zonelor de acţiune ale fibrelor şi se deformează liber.4. materialul M din afara acestei zone putându-se deforma liber.

deoarece lungimea iniţială a elementului de volum a fost LC = LM + Lf.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • tensiunile normale (pe direcţia de aplicare a forţei Fc) generate de solicitarea mecanică în matrice σM.9) ∆LC = ∆LM + ∆Lf.9) se transformă într-o relaţie de aceiaşi formă cu (12. • deoarece deformaţiile produse compozitului de solicitarea mecanică sunt de natură elastică. alungirea ∆LC produsă pe această direcţie obţinându-se prin sumarea alungirii matricei ∆LM şi alungirii fibrelor ∆Lf: (12. această condiţie (numită condiţia de izotensiune) fiind respectată datorită legăturilor intime existente între matrice şi fibrele compozitului.4) şi (12. în fibre σf şi în compozit σC sunt egale: (12. porţiunea ocupată de fibre fiind Lf = LCvf. deformaţia specifică corespunzătoare acestui element este ∆L ε C = C . iar porţiunea ocupată de materialul matricei – LM = LC(1 − vf).5.10) εC = εM(1 − vf) + εfvf. 12. rămân valabile relaţiile (12.8) σM = σf = σC. ţinând seama de îndeplinirea 272 . Fig.2) şi. Diagrama dependenţei dintre rezistenţa la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor a unui compozit şi mărimea fracţiei volumice a fibrelor • orice element de volum din materialul compozit se deformează elastic pe direcţia tensiunilor σC.5): εM = ∆L f = ∆L f şi relaţia (12. iar deformaţiile specifice (pe aceeaşi direcţie) ale celor două materiale LC ∆L ∆LM (M şi f) ce compun elementul de volum sunt: ε M = M = şi LM LC (1 − V f ) Lf LCV f (12.

11) EC 1 = EM1 (1 − V f ) + E −1V f . f Pentru condiţiile de solicitare considerate. C. care produce deformarea elastică a compozitului şi componentelor sale. f exponentul n aparţinând mulţimii n ∈ [−1. Valoarea exponentului n depinde de caracteristicile materialelor M şi f care alcătuiesc compozitul. cunoscând valorile moduleleor de elasticitate longitudinală ale materialelor componente M şi f.11) permite estimarea modulului de elasticitate longitudinală al unui material compozit.10). Schema comportării la tracţiune monoaxială pe direcţia normală la fibre a unui material compozit cu fibre dispuse paralel Fig.10) devine: − − (12. ca urmare. Fig. Cercetările întreprinse până în prezent au evidenţiat însă că astfel de materiale au caracteristicile elastice intermediare celor corespunzătoare compozitelor cu fibre (cu aceleaşi materiale M şi f) care îndeplinesc condiţiile de izodeformaţie şi de izotensiune. aşa cum se arată în schema prezentată în figura 12. cum ar fi coeficientul de difuzie D sau coeficientul de conductibilitate termică λ. astfel: • dacă n = −1. relaţia (12. rezistivitatea electrică ρ (inversul conductibilităţii electrice) se pot utiliza relaţii de tipul (12.12) devine (12.12) EC = Em (1 − V f ) + E nV f .Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite condiţiei de izotensiune (12. pentru alte caracteristici. 12. relaţia (12.1] \{0}. relaţia (12.6. de exemplu.11) sunt valabile şi pentru estimarea altor caracteristici fizico − mecanice al materialelor compozite pe direcţia normală la fibre.8). Schema comportării unui agregat compozit la tracţiune monoaxială Relaţiile de forma (12. cum sunt.7. comportarea sa este dificil de descris. se poate presupune că modulul de elasticitate lungitudinală al agregatelor compozite este dat de relaţii de forma: n n (12. Dacă un material de tip agregat compozit este solicitat la tracţiune monoaxială de o forţă Fc.7.11) şi agregatul compozit se 273 . 12.

aşa cum se poate observa în figura 12.12) cu n ∈ (−1. coeficientul contracţiei transversale µ etc. relaţia (12.) 12. • agregatele compozite industriale având EM scăzut şi Ef ridicat au comportarea elestică descrisă de (12.5) şi agregatul compozit se comportă ca un material compozit (cu fibre) care îndeplineşte condiţiile de izodeformaţie. pentru studierea structurii lemnului se procedează la secţionarea trunchiului arborilor. Ca şi în cazul celorlalte tipuri de materiale compozite. relaţiile de forma (12.) depăşind suma cantităţilor de oţel şi beton întrebuinţate în aplicaţiiile tehnice din toate ramurile economiei lor naţionale. următoarele zone structurale ale acestuia: • zona exterioară a trunchiului reprezintă scoarţa (coaja). coeficientul de conductibilitate termică λ.12) sunt valabile nu numai pentru estimarea caracteristicilor elastice ale agregatelor compozite. un astfel de agregat compozit poate fi alcătuit dintr-o matrice cu EM foarte scăzut (de exemplu. cu aspect crăpat. Sursa din care se obţine acest material este în mod obişnuit trunchiul arborilor. iar agregatele compozite cu EM ridicat şi Ef scăzut au comportarea elastică descrisă de (12.8.3.12) cu n ∈ (0. aşa cum se arată în figura 12. ca urmare. din cauciuc) în care sunt înglobate particule sferice cu Ef foarte ridicat (de exemplu. din oţel) în care sunt înglobate particule sferice cu Ef foarte scăzut (de exemplu. agricultură etc.12) devine (12. SUA sau Rusia) cantitatea de lemn utilizată anual pentru diverse construcţii industriale sau civile şi în alte aplicaţii (din industria mobilei. în multe ţări (de exemplu.1). Secţiunea transversală făcută prin trunchiul unui arbore evidenţiază (la scară macroscopică). din cauciuc). radială (secţiunea făcută cu un plan care conţine axa trunchiului) şi tangenţială (secţiunea făcută cu un plan paralel cu axa trunchiului şi normal unei raze a acestuia) obţinute. industria chimică. un astfel de agregat compozit poate fi alcătuit dintr-o matrice cu EM foarte ridicat (de exemplu. aspectul secţiunilor transversală (secţiunea făcută cu un plan perpendicular pe axa longitudinală a trunchiului).0). din oţel). brăzdat sau desprins în 274 .9. sugerând eterogenitatea structurală şi anizotropia acestui material. care are o parte exterioară.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR comportă ca un material compozit (cu fibre) care îndeplineşte condiţia de izotensiune. ci şi pentru alte caracteristici fizico-mecanice (coeficientul de difuzie D. Lemnul – material compozit natural Lemnul este unul din materialele compozite naturale cu fibre folosite pe scară largă în aplicaţiile tehnice. • dacă n = 1. numită ritidom (partea moartă.

o parte centrală. numită alburn (de culoare deschisă. prin care se face circulaţia ascendentă a sevei brute). 275 . aşa cum se observă în figura 12. următoarele elemente: • vasele lemnoase sunt şiruri de celule alungite. care se dezvoltă anual şi este alcătuită din vase. culoarea mai închisă decât alburnul). Schema secţionării trunchiului arborilor pentru studierea structurii lemnului Fig. permiţând stabilirea vârstei arborelui. care alcătuiesc ţesutul conductor al sevei brute. celulele care alcătuiesc acest ţesut au propietatea de a se multiplica în mod continuu în timpul perioadei de vegetaţie a arborelui şi de a da naştere anual (spre interior) ţesuturilor care formează lemnul şi (spre exterior) ţesuturilor care formează liberul. cu pereţii lignificaţi. în fâşii sau în placi) şi o parte interioară. Zonele structurale ale trunchiului unui arbore Structura la scară microscopică (constituţia anatomică) a lemnului are. şi care are. la cele mai multe specii de arbori.10. Fig. 12. care se distinge uşor la tulpinile tinere şi este mult diminuată la tulpinile arborilor maturi) şi o parte intermediară.8. • zona interioară a trunchiului reprezintă lemnul. 12. fibre liberiene şi ţesuturi de parenchim). situată între coajă şi lemn formată dintr-un singur strat de celule care determină creşterea în grosime a trunchiului reprezintă cambiul. care are o parte exterioară. numită măduvă (formată din ţesuturi de parenchim rare. numită duramen (format din ţesuturi moarte.9. • zona intermediară. afânate şi rezistente. golite de conţinutul lor celular.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite solzi. numită liber (partea vie. straturile lemnoase care se formează anual datorită activităţii cambiului şi care determină creşterea în grosime a lemnului sunt numite inele anuale şi pot fi observate clar în secţiunea transversală.

pin etc.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR vasele lemnoase sunt de două feluri: − traheele (vasele perfecte sau vasele propriu-zise).. lignificaţi şi cu spaţiul interior (golit de conţinutul celular) foarte îngust. pe pereţii lor laterali existând multiple punctuaţii (mici porţiuni circulare nelignificate şi permeabile care permit comunicarea cu ţesuturile sau vasele vecine. cu pereţii groşi.50 %). la care pereţii transversali se păstrează intacţi sau ciuruiţi.6 %). 12. strâns legate între ele (fără spaţii inter celulare). lemnul poate fi privit ca un material compozit având în structură fibrele lemnoase alcătuite din celuloză şi o matrice (liant) alcătuită din hemiceluloză (celuloză cu grad relativ redus de polimerizare n < 200 ) şi lignină (polimer cu reţea de fenol − propan).. care apar în structura masei lemnoase a unor specii de arbori (molid. Elementele chimice care compun matricea şi fibrele acestui material sunt: carbonul (49... • fibrele lemnoase sunt şiruri de celule moarte.10. alungite.45 %) şi hidrogenul (5.).. 276 . la care pereţii transversali (care despart celulele componente ale vaselor) au dispărut complet sau parţial.. • razele medulare sunt şiruri de celule de parenchim aşezate radial. ele constituind 40.70 % din masa lemnului.. − traheidele (vasele imperfecte). fibrele lemnoase sunt elementele de bază ale ţesutului mecanic (de rezistenţă) al lemnului. astfel că circulaţia sevei prin acestea se face ca prin nişte tuburi. • canalele rezinifere sunt canale căptuşite cu celule secretoare de răşină. Fig.. Structura la scară microscopică (constituţia anatomică) a lemnului Datorită acestei constituţii anatomice. oxigenul (44.

alungirea procentuală după rupere A etc.3).11 şi 12. În figurile 12. plasticitatea şi rezistenţa la rupere a lemnului se definesc la fel ca în cazul materialelor metalice (v. standardele care regelmentează modul de efectuare a încercărilor fiind: STAS 336 şi STAS 6291 (pentru încercarea la tracţiune). A.). prezintă o mare anizotropie a proprietăţilor fizico-mecanice. lemnul de esenţă moale (având. pin etc. rezistenţa la rupere Rm. criteriul principal care stă la baza acestei calsificări fiind natura sezonieră a arborilor din care provine lemnul.) se folosesc (ca încercări de referinţă) încercarea la tracţiune şi încercarea la compresiune. 3.15. Trebuie precizat că împărţirea tradiţională a diverselor specii de lemn în categoriile: lemn de esenţă moale şi lemn de esenţă tare foloseşte rezistenţa mecanică numai ca un criteriu secundar. iar 277 . rezistenţă mecanică relativ scăzută) provenind din arborii alor căror frunze rămân verzi tot timpul anului (brad. Pentru determinarea caracteristicilor care pot exprima cantitativ aceste proprietăţi (modulul de elasticitate E. aceste încercări se efectuează prin solicitarea monoaxială (la întindere sau la compresiune). Densitatea lemnului se defineşte în trei moduri distincte: densitatea lemnului verde ρu este masa unităţii de volum de lemn verde (cu umiditatea maximă). în lungul fibrelor sau perpendicular pe direcţia fibrelor. Principalele proprietăţi fizico-mecanice ale lemnului şi caracteristicile care se folosesc pentru exprimarea cantitativă a acestora se definesc în moduri similare şi se determină prin încercări asemănătoare celor utilizate în cazul materialelor metalice (v. iar densitatea convenţională ρc este raportul dintre masa de lemn anhidru şi volumul de lemn verde (cu fibrele saturate de umiditate) din care aceasta sa obţinut prin uscarea artificială a lemnului la 105 oC. a unor epruvete prelucrate din lemn.13 şi 12. B. având structura unui material compozit cu fibre dispuse paralel. iar în figurile 12.12 sunt prezentate (pentru exemplificare) curbele caracteristice convenţionale la tracţiune şi compresiune pe direcţia fibrelor pentru lemnul de fag.14 sunt redate aspectele specifice ale ruperii lemnului la astfel de solicitări.3). STAS 86 şi STAS 1348 (pentru încercarea la compresiune). Influenţele prezenţei concentratorilor de tensiuni mecanice asupra comportării la rupere a lemnului (la tracţiune pe direcţia fibrelor) sunt sugerate de imaginile prezentate în figura 12. scap. ţinând seama de anizotropia proprietăţilor lemnului. densitatea absolută ρ0 este masa unităţii de volum de lemn anhidru (uscat artificial la 105 oC). cap.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite La stabilirea proprietăţilor de utilizare ale lemnului trebuie avute în vedere următoarele aspecte: • lemnul. în general. • proprietăţile fizico-mecanice ale lemnului (şi produselor confecţionate din lemn) sunt influenţate sunstanţial de umiditatea acestuia.2 şi 3. Elasticitatea.

al cărei rezultat este (de obicei) rezilienţa (indicele de rezilienţă) KCV în J/cm2 sau (uneori) rezistenţa la rupere la încovoiere dinamică normală pe fibre Rmid.7) cu ajutorul încercării de încovoiere prin şoc cu ciocanul pendul (reglementată de STAS 338). Curbe caracteristice convenţionale la tracţiune pe direcţia fibrelor pentru lemnul de fag Fig.). în general. în N/mm2. 12. fag etc.3. Aspectul ruperilor lemnului la compresiune pe direcţia fibrelor . Aspectele specifice ale ruperii la încovoiere (statică sau dinamică) a lemnului sunt sugerate de imaginile prezentate în figura 12. 12.14. 12.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR lemnul de esenţă tare (având.12.scap. Curbe caracteristice convenţionale la compresiune pe direcţia fibrelor pentru lemnul de fag Fig. v. Fig. 12. Aspectul ruperilor lemnului la tracţiune pe direcţia fibrelor 278 Fig. C.16. Comportarea la rupere a lemnului se poate caracteriza cu ajutorul încercării la încovoiere statică (reglementată de STAS 337/2) al cărei rezultat este rezistenţa al rupere la încovoiere statică normală pe fibre Rmis sau (ca şi în cazul materialelor metalice.11.13. rezistenţă mecanică ridicată) fiind obţinut din arborii ale căror frunze se schimbă anual (stejar.

Duritatea lemnului se determină folosind mai multe metode: • Metoda Brinell (reglementată de STAS 2417/2) utilizează ca penetrator o sferă (bilă) din oţel. 12. 25 s). 12. b − de tipul orificiilor Fig. pe un 279 . un timp τd (τd = 10 . pentru determinarea durităţii prin această metodă se apasă penetratorul sferic cu diametrul D.15. Aspectul ruperilor lemnului la încovoiere normală pe fibre: a − în cazul solicitării la încovoiere statică.16. cu o forţă F.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite Fig. b − în cazul solicitării la încovoiere dinamică D. Comportarea la rupere a lemnului în prezenţa concentratorilor de tensiuni: a − de tipul crestăturilor laterale...

fig. scap.9) curba de durabilitate la obseală (curba Wöhler).12. Aspectul acestei curbe (v. b − umiditate . acestă caracteristică se modifică în funcţie de temperatura şi umiditatea lemnului aşa cum sugerează diagramele prezentate în figura 12.18.17) şi exprimată în mm2. 3.28 mm (având aria secţiunii ecuatoriale Se = 100 mm2 = 1 cm2).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR eşantion (probă.17) arată că în cazul lemnului (la fel ca la unele materiale metalice) se poate defini caracteristica numită rezistenţă la oboseală RO. Comportarea la solicitări variabile a lemnului se poate analiza construind (ca şi în cazul materialelor metalice. epruvetă. Fig. iar după încetarea acţiunii forţei. piesă) din lemnul care se analizează şi se stabileşte intensitatea forţei F (în kgf) care produce pătrunderea penetratorului în lemn pe o adâncime h = D . pe un eşantion (probă. se îndepărtează penetratorul şi se măsoară diametrul d al urmei lăsate de acesta pe lemn (v. • Metoda Janka (reglementată de STAS 2417/1) utilizează ca penetrator o sferă (bilă) din oţel cu diametrul D = 11. cu o forţă crescătoare. v.17.3. Curba de durabilitate la oboseală (Wöhler) a lemnului de molid 280 Fig. Duritatea Janca (simbolizată HJ) este o caracteristică mecanică definită 2 (convenţional) prin relaţia HJ = F. 18.80665 N) şi aria suprafeţei urmei lăsate de acesta pe lemnul analizat Sp. pentru determinarea durităţii prin această metodă se apasă penetratorul sferic. E. exprimată în kgf (1 kgf = 9. Modificarea rezistenţei la oboseală a lemnului de brad în funcţie de: a − temperatură .24). calculată cu relaţia (3. Duritatea Brinell (simbolizată HB) este o caracteristică mecanică definită (convenţional) ca fiind raportul dintre forţa F. piesă) din lemnul care se analizează. 12. 12. epruvetă. fig.

0 Lemn cu rezilienţă slabă KCV = 3. pin Mesteacăn. N/mm2 Rezistenţa la încovoiere statică normală pe fibre Rmis *.1. N/mm2 Rezilienţa KCV *. pin Mesteacăn Carpen.0 Lemn cu rezilienţă mare KCV = 6. mobilier. fag Măslin Guaiac Brad.0…4. Clasificarea lemnului în funcţie de caracteristicile fizico − mecanice Caracteristica Categoriile de lemn Lemn foarte uşor Lemn uşor Lemn moderat de greu Lemn greu Lemn foarte greu Lemn extrem de greu Lemn foarte moale Lemn moale Lemn mijlociu Lemn foarte dur Lemn extrem de dur Lemn cu rezistenţă foarte slabă Lemn cu rezistenţă slabă Lemn cu rezistenţă bună Lemn cu rezistenţă mare Lemn cu rezistenţă foarte mare Lemn cu rezistenţă foarte slabă Lemn cu rezistenţă slabă Lemn cu rezistenţă bună Lemn cu rezistenţă mare Lemn cu rezistenţă foarte mare Lemn cu rezistenţă foarte slabă Lemn cu rezistenţă slabă Lemn cu rezistenţă bună Lemn cu rezistenţă mare Lemn cu rezistenţă foarte mare Valorile caracteristicii ρu < 400 ρu = 400…500 ρu = 500…650 ρu = 650…800 ρu = 800…1000 ρu > 1000 HJ < 350 HJ = 350…500 HJ = 500…650 HJ = 650…1000 HJ > 1000 Rmc < 30 Rmc = 30…45 Rmc = 45…60 Rmc = 60…80 Rmc > 80 Rmt < 75 Rmt = 75…90 Rmt = 90…125 Rmt = 125…150 Rmt > 150 Rmis < 65 Rmis = 65…85 Rmis = 85…110 Rmis = 110…140 Rmis > 140 Exemple de specii de lemn Balsa. nuc Balsa Brad.0…9. nuc Densitatea ρu. Tabelul 12.1. pin Mahon Mesteacăn Fag. mesteacăn Fag. balsa. salcie albă Mahon. Principalele categorii de semifabricate realizate din lemn brut 281 .5…6. pin Mesteacăn Ulm de câmp Carpen. fag Mesteacăn. fag Carpen Plop alb Brad Pin Carpen. ambalaje etc. nuc Guaiac Plop tremurător Brad.5 Lemn cu rezilienţă bună KCV = 4.0 * caracteristicile se determină pe lemnul cu umiditatea de 12 % Lemnul brut se prelucrează sub formă de semifabricate destinate utilizării în diverse aplicaţii tehnice (construcţii civile sau industriale. N/mm2 Rezistenţa la tracţiune paralelă cu fibrele Rmt *. fag Guaiac Balsa Mahon Brad.0 Lemn cu rezilienţă foarte mare KCV > 9.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite Caracteristicile fizico-mecanice anterior definite permit clasificarea speciilor de lemn în categoriile precizate în tabelul 12. J/cm2 Lemn cu rezilienţă foarte slabă KCV < 3.). kg/m3 Duritatea HJ * Rezistenţa la compresiune paralelă cu fibrele Rmc *. ulm Nuc.

plăcile din aşchii de lemn – PAL. lemnul stratificat. şipci. destinate fabricării mobilierului sau utilizării în lucrările interioare de construcţii). finisate prin acoperirea uneia din feţe cu o peliculă de email sau lac pe bază de răşini sintetice uscată la cald). plăci melaminate din aşchii de lemn – PAL.0 mm. plăcile celulare (semifabricate de tip panou. acoperite pe ambele feţe cu placaj). realizate în diverse sortimente: plăci de interior presate perpendicular pe feţe (obţinute din aşchii de lemn încleiate cu răşină ureoformaldehidică şi presate perpendicular pe feţe). plăci emailate (plăci din PFL. insectelor xilofage şi focului). cu unul sau mai multe pelicule de răşină sintetică. alcătuite dintr-o ramă de lemn şi un miez din lamele sau hârtie. datorită structurii şi proprietăţilor pe care le prezintă.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR sunt buştenii şi cheresteaua de diverese sortimente: grinzi.Ex (obţinute din aşchii de lemn presate la cald prin extrudare şi placate pe ambele feţe cu furnir tehnic) etc. la atacul ciupercilor şi insectelor xilofage).800 kg/m3. destinate fabricării mobilierului sau utilizării în lucrările interioare de construcţii). dulapi. aceste sortimente se pot supune unor tratamente termice.D (obţinute prin împâslirea şi presarea fibrelor de lemn. cu sau fără adaosuri de lianţi.2). cherestea şi/sau aşchii de lemn se realizează şi alte tipuri de semifabricate. aparţin. buşteni. plăci de interior presate perpendicular pe feţe – PAL.D. realizate în diverse sortimente: plăci cu densitate medie – PFL.SET (plăci din aşchii de lemn înobilate pe ambele feţe cu masă de şpaclu. Din lemn brut.D). grunduri. chimice sau termochimice (de tipul celor prezentate în tabelul 12. plăci stratificate din PFL. scânduri.. plăci melaminate (plăci din PFL.. plăci fonoabsorbante (obţinute prin perforarea sau înţeparea suprafeţelor unor PFL moi şi poroase şi destinate utilizării la finisajele interioare şi tratamentele fonoabsorbanete ale construcţiilor) etc. folie de hârtie impregnată cu răşină melaminică). 282 . rigle. plăci dure – PFL.D având aplicat pe una din feţe un strat subţire de pastă mecanică albă sau colorată în diverse nuanţe). care se obţine prin derulare centrică sau tăiere plană din buşteni sau cherestea). şi plăcile din fibre de lemn – PFL. plăci decorative (plăci din PFL. care.D (plăci cu grosimea s > 12 mm. având densitatea ρ > 800 kg/m3). peliculele de suprafaţă fiind din răsină melaminică).M (plăci din aşchii de lemn acoperite pe ambele feţe. emailuri şi lacuri.5…3. clasei materialelor compozite: principalele tipuri de astfel de semifabricate sunt: furnirul (semifabricat plan. panelul (semifabricat alcătuit dintr-un miez de şipci şi feţe din furnir cu fibrele perpendiculare pe direcţia fibrelor miezului). prin presare la cald. încleierea fiind rezistentă la fiereberea în apă. prin presare la cald. obţinute prin lipirea mai multor straturi de PFL.DM (PFL cu densitatea ρ = 500. imprimări. plăci extrudate din aşchii de lemn – PAL. în scopul obţinerii unor caracteristici de utilizare convenabile. pe una sau ambele feţe. de asemenea.CON (obţinute din aşchii de lemn încleiate cu răşină fenolică. plăci de exterior presate perpendicular pe feţe – PAL.D finisate aplicând. plăci emailate din aşchii de lemn PAL.AI (obţinute din aşchii de lemn încleiate cu răşină ureoformaldehidică şi care au înglobate substanţe de protecţie contra ciupercilor. placajul (semifabricat stratificat din furnire tehnice). cu grosimea de 0.

asemănătoare lemnului de mahon. • Protecţia cherestelei împotriva crăpării. cu peioade de menţinere în vid • Conservarea buştenilor împotriva răscoacerii şi crăpării în timpul verii prin imersare sau stropire cu apă. . la • Reducerea umidităţii lemnului cu 20…30 % în primele ore după aburire. crăpături etc.5 m/s.Tabelul 12. iar • Micşorarea umidităţii prin menţinerea îndelungată a lemnului în depozite cheresteaua cu grosime mare de uscare (cu lungimea de 50…100 m şi lăţimea de 30…50 m). Principalele date privind tratamentele aplicate semifabricatelor din lemn Denumirea tratamentului Scopurile aplicării tratamentului Principalele date privind regimul tratamentului ABURIREA USCAREA ÎN AER • Înlăturarea diferenţelor de culoare între alburn şi duramen. INDUSTRIALE Uscarea se realizează printr-o succesiune alternantă de perioade USCAREA • Micşorarea umidităţii prin menţinerea lemnului în instslaţii speciale de de încălzire la presiune ÎN VID tratare în vid. Se folosesc camere speciale de • Distrugerea agenţilor biologici existenţi în lemn (ciuperci şi insecte aburire şi se parcurg trei etape: xilofage) si blocarea fenomenelor de încingere şi răscoacere. timp de 24 ore. cu viteza de INSTALAŢII circulaţie a aerului 3…6. • Creşterea caracteristicilor de rezistenţă mecanică Cheresteaua cu grosimea sub 25 mm se menţine 22…60 zile. • aburirea propriuzisă. atmosferică. de acestea (deformaţii. prin aburire obţinându-se o nuanţă uniformă roşie – cărămizie.2. • încălzirea completă a • Reducerea contragerii şi umflării specifice prin modificarea punctului de lemnului la 99…100 oC în 8…18 ore. cu aer cald şi umed. prin tratarea capetelor cu aracet produs pe bază de poliacetat de vinil) sau folosind elemente mecanice de protecţie. 99…100 oC. ca urmare a evaporării mai intense a apei din lemnul încălzit.). (75…80 mm) se menţine 70…250 zile USCAREA ÎN • Micşorarea umidităţii prin menţinerea lemnului în instalaţii de tip tunel Uscarea la 70…100 oC. saturaţie în apă al fibrelor. PREZERVAREA • Antiseptizarea lemnului înainte de uscare (cu paste antiseptice aplicate − LEMNULUI upeficial). • încălzirea camerei la • Reducerea tensiunilor reziduale din lemn şi evitarea defectelor cauzate 99…100 oC în 4…12 ore.

13) permite următoarele interpretări: • tensiunile σf preluate de fibrele unui material compozit pot fi cu atât mai L . rezultă: πd 2 4L f σ f = πd f Lτ M ⇒ σ f = τM .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 12. la solicitarea la tracţiune în lungul fibrelor a materialului compozit se generează tensiuni mecanice atât în f. 284 . 12. unele din acestea fiind prezentate în scap. • Rezistenţa mecanică ridicată a unui astfel de compozit se obţine dacă fracţia volumică a fibrelor înglobate în material este suficient de mare. numită lungime critică a fibrelor Lc.13) 4 df relaţia finală (12. matricea (care. are tendinţa de a se deforma mai mult) induce în fibre tensiuni de întindere σf. astfel că orice porţiune din materialul matricei se află integral într-o zonă de acţiune a unei fibre. iar prin reacţiune se dezvoltă în matrice (pe direcţia paralelă cu fibrele) tensiuni de forfecare τM. • lungimea minimă a fibrelor compozitului. Datorită comportării solidare a ansamblului M – f. care permite preluarea de către acestea a unor tensiuni cu intensitatea σf. numit raport de formă al fibrelor. Dacă se utilizează schema din figura 12. cu cât raportul df cât tensiunile de forfecare τm ce pot fi preluate de matrice au intensităţi mai ridicate. 12.4.2 – cazul A: • Comportarea solidară a componentelor la solicitarea mecanică la tracţiune în lungul fibrelor a unui astfel de compozit este determinată de legăturile interfaciale puternice create între M şi f la elaborarea materialului. aşa cum arată schema din fig. este mai mare şi cu mari.3. care sunt maxime în vecinătatea interfeţei M – f (unde matricea este constrânsă să respecte condiţia de izodeformaţie) şi se micşorează în intensitate pe măsură ce creşte distanţa faţă de fibre (datorită diminuării constrângerilor impuse materialului matricei).19 şi se scrie condiţia de echilibru a fibrelor (cu diametrul df şi lungimea Lf). orientate unidirecţional) reprezintă clasa de materiale compozite cu cele mai mari perspective de dezvoltare şi de utilizare în aplicaţiile tehnice. Materialele compozite durificate cu fibre Compozitele durificate cu fibre (având structura alcătuită dintr-o matrice (M) în care sunt înglobate fibre (f) cu rezistenţă mecanică ridicată. cât şi în M. (12. Pentru a justifica această afirmaţie este necesar să se cunoască mai în detaliu aspectele principale ale mecanismului durificării cu fibre a materialelor.

de genul unor filamente L (cu df = 1. rezistenţa la rupere a materialului compozit este: R R* τ rM (12. numit raport de transfer al sarcinilor.5. relaţia (12. (12. cos 2 θ cosθ sin θ sin 2 θ RmC = RmM (1 − v f ) + Rmf (1 − 285 . Pentru compozitele durificate cu fibre discontinui. 1 σf Fig..6).Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite este dată de relaţia: . mM ) RmC .15) L Comportarea la solicitări mecanice a compozitelor durificate cu fibre prezintă şi următoarele particularităţi: • Rezistenţa lor mecanică este influenţată în măsură importantă de precizia orientării fibrelor pe direcţia aplicării solicitărilor mecanice.3. principalele caracteristici fizico – mecanice ale unor astfel de fibre sunt redate în tabelul 12.16) . care permite estimarea rezistenţei lor mecanice se modifică astfel: • cu cât raportul Lc )v f . (12. 1. Aspectele prezentate mai înainte au condus la ideea realizării materialelor compozite durificate cu fibre discontinui ultrarezistente.θ = min( mC . numite trihite sau fibre whiskers.14) Lc = d f τ rM 4 τrM fiind rezistenţa la rupere la forfecare a materialului ce constituie matricea compozitului.30 µm şi > 100) monocristaline cvasiperfecte (fără defecte ale df structurii cristaline de tipul dislocaţiilor – v..2 ). Schema solicitării mecanice a M şi f la în cazul compozitelor durificate cu fibre Lc .19. este mai mic. scap. L cu atât materialul compozit are o comportare mai eficientă în ceea ce priveşte conlucrarea între M şi f şi poate prelua solicitări mecanice de intensitate mai ridicată.12. dacă unghiul dintre direcţia orientării fibrelor şi direcţia de aplicare a solicitărilor mecanice are măsura θ.

o C 2040 2570 2450 2690 1900 3650 1857 1083 1538 1453 • Temperatura Modulul de elasticitate longitudinală Ef. Realizarea semifabricatelor şi pieselor din materiale compozite durificate cu fibre cu respectarea condiţiei θ < θcr. dacă măsura unghiului θ depăşeşte o valoare critică θcr.3.15) poate fi de multe ori imprecisă.80 Rezistenţa la tracţiune Rmf.07 212.17) RmC rezistenţa mecanică a materialului compozit se diminuează considerabil. impunând determinarea experimentală a acestor caracteristici prin încercări mecanice pe epruvete prelevate din aceste materiale. pentru materialele compozite cu fibre de sticlă şi matrice din materiale plastice se recomandă determinarea caracteristicilor mecanice prin încercarea la tracţiune efectuată conform SR EN ISO 527 şi STAS 11268 sau prin încercarea la încovoiere efectuată conform SR EN 63 şi SR EN ISO 14125.6) sau (12. rezultă că estimarea caracteristicilor mecanice ale materialelor compozite durificate cu fibre cu ajutorul relaţiilor (12.23 480.5). atunci când este 286 .53 377.53 480. compozitele destinate realizării pieselor solicitate la temperaturi ridicate au structura alcătuită dintr-o matrice. (12. (12. Având în vedere această particularitate. complică de cele mai multe ori tehnologiile de fabricare şi măreşte considerabil costurile unor astfel de produse.19 240. kg/m3 3960 2850 2520 3180 3180 2500 TRIHITE METALICE 7190 8930 7870 8910 425.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR şi se poate deduce că. care.61 343.56 700. de exemplu. kN/mm2 TRIHITE CERAMICE Densitatea ρf.26 123. În mod obişnuit. N/mm2 20600 13050 14000 20500 13700 19500 8800 2900 13050 3850 Al2O3 . Tabelul 12. dată de relaţia: τ θ cr = arctg ( rM ).grafit Cr Cu Fe Ni la care sunt solicitate compozitele durificate cu fibre afectează în mod diferit caracteristicile mecanice ale componentelor lor structurale.alumină BeO B4C SiC Si3N4 C . Caracteristicile fizico−mecanice ale principalelor tipuri de trihite utilizate la realizarea materialelor compozite Materialul trihitelor Temperatura de topire sau de înmuiere tsf.56 199.

8) au valori ridicate.5 0. dar foarte plastic (ductil).5%Ti−0.4.20 0.5. privind caracteristicile mecanice ale principalelor tipuri de materiale compozite durificate cu fibre folosite în tehnică. Caracteristicile de rezistenţă mecanică şi plasticitate ale componentelor M şi f sunt în mod obişnuit complementare. M fiind un material cu rezistenţă mecanică scăzută.00 1. datorită legăturilor interfaciale puternice create între M şi f la elaborarea acestor materiale.4. dar îşi micşorează considerabil rezistenţa mecanică şi fibre din material refractar. dar acest proces nu determină degradarea inadmisibilă a compozitului. mm W – 1%ThO2 W – 5%Re Mo−0. această afirmaţie este validată de datele prezentate în tabelul 12. iar caracteristicile de comportare la fluaj ( rezistenţa tehnică de durată RrT/ τ şi limita tehnică de fluaj RεT/ τ − v. iar f – un material cu rezistenţă mecanică foarte ridicată. în acest fel. diferenţele dintre caracteristicile de rezistenţă mecanică ale materialelor componente ale compozitului solicitat la temperaturi ridicate sunt considerabile şi efectul de durificare produs de fibre este foarte important (mult mai mare decât cel produs în cazul solicitării compozitului la temperatura ambiantă). Riscul producerii intempestive a fenomenului de rupere a unui astfel de compozit supus solicitărilor mecanice (în lungul fibrelor) este minim. N/mm2 2400 2250 1140 2100 1600 1700 Af. Câteva dintre cele mai utilizate tipuri de fibre refractare pentru realizarea compozitelor destinate aplicaţiilor care presupun temperaturi ridicate de lucru (de exemplu.0 0.15%Zr Mo−1.scap.9 2.25%Ti−0. Tabelul 12. 1200 oC 360 310 140 - N/mm2 la temperatura T: 1100 oC 510 470 590 270 420 440 • Comportarea la rupere a compozitelor durificate cu fibre este determinată de caracteristicile de rezistentă mecanică şi tenacitate ale componentelor M şi f care le alcătuiesc structura şi de conlucrarea favorabilă a acestora.1 1.00 Caracteristicile mecanice la ta Rmf. turbinele cu gaze şi alte componente pentru aeronautică) sunt prezentate în tabelul 12.8 1. îşi menţine rezistenţa la oxidare. dar cu tendinţă accentuată către comportarea fragilă la rupere.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite încălzită. % 3. deoarece solicitările se redistribuie pe fibrele nefisurate şi sunt preluate parţial de acele 287 . la care diminuarea rezistenţei mecanice odată cu creşterea temperaturii este neînsemnată.20 1. care prezintă fragilitate accentuată.15%Zr 0.25 0. datorită următoarelor argumente: − fisurile se iniţiază de obicei în fibre. Caracteristicile mecanice ale celor mai utilizate fibre refractare df.20 1.3 Rezistenţa tehnică de durată (fluaj) 1000 oC 830 600 - Materialul fibrelor RrT/ 100000 .3.

19 0.0 7.0 6.08 0.5 35.77 0. disipează prin deformare plastică cea mai mare parte a energiei disponibile pentru extinderea fisurilor şi crează la vârful fisurilor enclave plastice ce micşorează drastic efectul de concentrare a tensiunilor mecanice produs de prezenţa fisurilor. structura şi proprietăţile compozitelor durificate cu fibre sunt influenţate esenţial de natura şi intensitatea legăturilor interfaciale produse între componentele M şi f ale acestor materiale. 5. Tabelul 12.24 0.36 0.0 2.20 0.10 0. particularităţile metodelor şi procedeelor tehnologice de fabricare sunt factori foarte importanţi de influenţă ai calităţii unor astfel de materiale.0 4.7 8.0 − 37.6 36.17 0.3 7.30 0. deoarece aceste legături se crează la elaborarea compozitelor.0 11.67 0.22 0.44 0.25 0.9 112.6 5.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fragmente ale fibrelor fisurate (sparte) care prezintă o lungime superioară lungimii critice.2 11.35 0.5 30. În mod obişnuit materialele 288 . Date privind caracteristicile principalelor compozite durificate cu fibre Componentele materialului Matricea Răşină epoxidică Răşină epoxidică Răşină epoxidică Răşină epoxidică Răşină epoxidică Aluminiu Aluminiu Aluminiu Aluminiu Aluminiu Nichel Nichel Nichel Fier Aliaj Ni-Cr Aliaj Ni-Cr Argint Argint Titan Cupru Tantal Cobalt Cobalt Oţel inoxidabil Fibrele Sticlă Whiskers Al2O3 Carbon Kevlar Filamente B SiO2 Al2O3 Oţel Filamente B Whiskers B4C Filamente B Filamente W Whiskers Al2O3 Whiskers Al2O3 Al2O3 Filamente W Oţel Al2O3 Filamente W Filamente W Filamente Ta2C Filamente W Filamente Mo Filamente W Fracţia volumică a fibrelor vf 0.29 0.14 0.0 18. datorită capacităţii substanţiale de deformare plastică înainte de rupere. ρg km 77.18 Rezistenţa la tracţiune RmC.09 0.8 76.10 0.70 0.2 48. N/mm2 1640 780 1200 1520 2100 890 1110 1190 300 200 2640 1110 1170 1630 1750 500 450 1590 660 1750 1060 730 360 400 Rezistenţa mecanică R specifică KR = mC .6 21.7 4.82 0.47 0.40 0.0 4.0 Aşa cum a rezultat din cele prezentate anterior.0 10.6 15. care. − propagarea fisurilor iniţiate în fibre este blocată (frânată) de matricea compozitului.73 0.

de exemplu. având structurile prezentate în figura 12. deoarece nichelul topit atacă şi deteriorează fibrele de carbon) şi compozitele cu fibre de oţel şi matrice de nichel.20. materialul matricei este adus în stare topită. Microstructura compozitelor cu matrice de nichel durificată cu: a − fibre de carbon.20. fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită. după care se depune electrolitic între ele materialul matricei. se infiltrează între fibre (sub vid sau sub presiunea unui gaz inert) şi prin solidificare determină formarea compozitului. această metodă permiţând fabricarea materialelor compozite cu matrice metalică şi trihite ceramice (de exemplu. fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită. cum ar fi: − simpla lipire. prin această metodă fiind realizate. − depunerea electrolitică a matricei în jurul fibrelor. de 289 Fig. cu această tehnologie fiind realizate (la temperaturi apropiate de ta). fibrele se aliniază şi se dispun în straturi alternante cu matricea. o variantă a acestei metode o reprezintă depunerea pe fibrele aliniate în direcţia de armare dorită a materialului matricei.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite compozite durificate cu fibre se realizează prin metode şi procedee tehnologice indirecte (fibrele şi matricea se fabrică independent şi se supun apoi agregării sub formă de material compozit).care se poate supune ulterior şi unor operaţii de prelucrare prin deformare plastică la cald pentru mărirea fracţiei volumice a fibrelor în materialul compozit. după care se supun unui proces de agregare prin lipire (realizat în mod obişnuit prin încălzirea şi întărirea prin polimerizare a matricei). compozitele cu fibre de carbon şi matrice de nichel (la care metoda infiltrării nu dă rezultate bune. fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită. b − fibre de oţel . topit sub formă de picături fine cu ajutorul unui jet de plasmă. compozitele cu trihite de safir în matrice de argint).12. − depunerea chimică a matricei în jurul fibrelor. această metodă fiind utilizată frecvent pentru realizarea compozitelor cu fibre de sticlă sau de carbon şi matricea din răşini sintetice − infiltrarea. iar matricea se depune pe fibre prin cementarea acestora în băi de săruri sau în mediu gazos.

având structura celui prezentat în figura 12.C) şi a celor cu fibre de compus Nb8Fe7Cr2 şi matrice de soluţie solidă Fe(Cr.21. iar faza care are rolul fibrelor durificatoare capătă dispunerea şi orientarea necesare prin solidificarea dirijată unidirecţional a aliajelor turnate în forme. un pachet realizat din straturi alternante de fibre şi matrice (sub formă de folie).Nb). această tehnologie permiţând obţinerea compozitelor cu fibre de bor şi matrice de aluminiu şi a celor cu fibre de wolfram şi matrice de oţel inoxidabil.22. dar prezintă dezavantajul că fracţia volumică a fibrelor nu se poate regla. − încorporarea fibrelor prin deformarea plastică a matricei. compozitele cu trihite de oxid de aluminiu şi matrice de titan şi compozitele cu fibre de carbură de siliciu şi matrice de molibden.12. cum ar fi: Fig. această tehnologie fiind utilizată. metoda asigură legături interfaciale foarte puternice între matricea şi fibrele materialului compozit. Structura compozitului cu fibre de W şi matrice de soluţie solidă Ni(W) obţinut prin solidificarea dirijată a aliajului eutectic Ni − W − solidificarea unidirecţională a eutecticelor. având structura prezentată în figura 12. fiind impusă de raportul cantitativ al fazelor componente ale structurii aliajelor eutectice. tragere sau extrudare) pentru obţinerea materialului compozit. Pentru obţinerea unor materiale compozite durificate cu fibre se utilizează în prezent şi metode şi procedee tehnologice directe (fibrele şi matricea se realizează împreună şi sunt supuse unor prelucrări menite să asigure realizarea compozitului cu caracteristicile de utilizare dorite). Structura semifabricatului utilizat pentru obţinrea prin deformare plastică a compozitului cu fibre de W şi matrice din oţel inoxidabil Fig.22. pentru realizarea compozitelor cu fibre de wolfram şi matrice de soluţie solidă Ni(W).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR exemplu. 290 .21. se supune deformării plastice la cald (prin laminare. a compozitelor cu fibre de carbură de tantal şi matrice de soluţie solidă Co(Ta. a compozitelor cu fibre de compus Al3Ni şi matrice de aluminiu. 12. fazele din structura unor aliaje eutectice reprezintă materialele componente ale compozitului. de exemplu.

Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite

− formarea fibrelor prin deformarea plastică a aliajelor bifazice; materialele bifazice, având în structură o fază f cu modul de elasticitate ridicat şi rezistenţă mecanică la cald mare şi o fază M cu plasticitate ridicată şi rezistenţă mare la oxidare la temperaturi înalte, se supun prelucrării prin deformare plastică la rece, iar tendinţa naturală de formare a structurii fibroase (de alungire a grăunţilor cristalini în direcţia deformării) determină distribuirea fazei f sub formă de fibre în faza M ce capătă rolul de matrice; această tehnologie permite obţinerea unor materiale compozite cu foarte bune proprietăţi de refractaritate ( de exemplu, prin deformarea plastică la rece, cu un grad de deformare GD ≅ 90 %, a agragatului compozit obţinut prin infiltrarea în pulbere de wolfram a aliajului lichid Ni−Cr rezultă un compozit cu fibre aliniate care are rezistenţa la rupere, la t t = 870 oC, RmC = 430...450 N/mm2 (în timp ce matricea din aliaj Ni − Cr are
t RmC = 48...50 N/mm2). Toate aspectele anterior prezentate conduc la concluzia că utilizarea materialelor compozite durificate cu fibre trebuie extinsă în viitor; singurul argument care (în prezent) limitează folosirea acestor materiale în diverse aplicaţii tehnice îl constituie costul lor de elaborare ridicat.

Cuvinte cheie
agregare prin lipire, 289 alburn, 275 cambiu, 275 canal rezinifer, 276 compozit durificat cu fibre, 284 densitate lemn absolută, convenţională, 277 depunere chimică, 289 depunere electrolitică, 289 duramen, 275 duritate Janca, 280 enclavă plastică, 288 fibră lemnoasă, 276 fracţie volumică, 270 furnir, 282 hemiceluloză, 276 încorporare, 290 inel anual, 275 infiltrare, 289 izodeformaţie, 270 izotensiune, 272 liber, 275 lignină, 276 lungime critică a fibrelor, 284 matrice, 269 panel, 282 plăci celulare, 282 plăci din aşchii de lemn – PAL, 282 plăci din fibre de lemn – PFL, 282 procedee tehnologice directe, 290 procedee tehnologice indirecte, 289 raport de formă al fibrelor, 284 raport de transfer al sarcinilor, 285 rază medulară, 276 ritidom, 274 solidificare unidirecţională, 290 trahee, 276 traheidă, 276 trihite (fibre whiskers), 285 vas lemnos, 275 zona de acţiune a fibrei, 271

291

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

Bibliografie
1. Shakelford J. Introduction to Materials Science for Engineers, Macmillan Publishing Commpany, New York, 1988 2. Gâdea S., Petrescu M., Metalurgie fizică şi studiul metalelor, vol. II, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981 3. Van Vlack L., Elements of Materials Science and Engineering, Addison – Wesley Publishing Company, Massachusetts, 1985 4. Pavel A., Surse şi riscuri de avarie în petrol − petrochimie – chimie, vol. I, Universitatea din Ploieşti, Ploieşti, 1993 5. * * * Hütte – Manualul inginerului. Fundamente. Traducere din limba germană după ediţia a 29 – a, Editura Tehnică, Bucureşti, 1995 6. Broutman L.J., Composite materials. Fracture and fatigue, Academic Press, New York, 1994 7. Suciu P. Lemnul – structură, proprietăţi, tehnologie, Editura Ceres, Bucureşti, 1985

Teste de autoevaluare
T.12.1. Care din următoarele materiale aparţin categoriei agregatelor compozite: a) betonul; b) oţelul carbon hipoeutectoid; c) cermetul cu particule de Al2O3 înglobate într-o matrice de fier; d) lemnul? T.12.2. Care din următoarele materiale aparţin categoriei compozitelor stratificate: a) fonta emailată; b) panelul; c) placajul; d) polistirenul expandat? T.12.3. Care din următoarele materiale aparţin categoriei compozitelor cu fibre: a) cimentul; b) betonul armat; c) fonta albă hipoeutectică; d) compozitul cu filamente de carbură de bor orientate unidirecţional într-o matrice de aluminiu? T.12.4. Care din următorii factori influenţează proprietăţile materialelor compozite: a) proprietătile materialelor componente; b) concentraţiile (masice sau volumice) ale materialelor componente; c) structura şi proprietăţile zonelor de legătură (interfaciale) dintre materialele componente; d) distribuţia materialelor componente în structura compozitului? T.12.5. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate în cazul unui compozit cu fibre orientate unidirecţional, solicitat la tracţiune în lungul fibrelor: a) este respectată condiţia de izodeformaţie; b) este respectată condiţia de izotensiune; c) efectul durificator al fibrelor se manifestă numai dacă fracţia
292

Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite

volumică a fibrelor depăşeşte o valoare critică; d) efectul durificator al fibrelor se manifestă numai dacă fracţia volumică a fibrelor este mai mică decât o valoare critică? T.12.6. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate în cazul unui compozit cu fibre orientate unidirecţional, solicitat la tracţiune pe o direcţie normală la fibre: a) este respectată condiţia de izodeformaţie; b) este respectată condiţia de izotensiune; c) fracţia volumică a fibrelor nu influenţează comportarea la tracţiune a materialului compozit; d) tensiunile generate în fibre, în matrice şi în materialul compozit de solicitarea la tracţiune sunt egale? T.12.7. Care dintre următoarele afirmaţii privind structura la scară macroscopică a trunchiului unui arbore sunt adevărate: a) zona exterioară a trunchiului este denumită coajă sau scoarţă; b) partea exteriaoră a scoarţei este denumită alburn; c) partea interioară a scoarţei este denumită liber; d) liberul este partea interioară a scoarţei, care se dezvoltă anual şi este alcătuită din vase, fibre liberiene şi ţesuturi de parenchim? T.12.8. Care dintre următoarele afirmaţii privind structura la scară macroscopică a trunchiului unui arbore sunt adevărate: a) zona interioară a trunchiului este denumită lemn; b) partea exterioară a lemnului este denumită alburn; c) partea centrală a lemnului este denumită duramen; d) duramenul este partea lemnului situată între alburn şi măduvă? T.12.9. Care dintre următoarele elemente aparţin constituţiei anatomice (structurii la scară microscopică) a lemnului: a) traheele; b) fibrele lemnoase; c) razele medulare; d) canalele rezinifere? T.12.10. Care element din constituţia anatomică a lemnului este alcătuit din şiruri de celule moarte, alungite, cu pereţii lignificaţi şi cu spaţiul interior (golit de conţinutul celular) foarte îngust, strâns legate între ele: a) traheele; b) fibrele lemnoase; c) razele medulare; d) canalele rezinifere? T.12.11. Care dintre următoarele elemente chimice intră în alcătuirea fibrelor lemnoase (celulozice) şi matricei din hemiceluloză şi lignină, care definesc structura de material compozit a lemnului: a) magneziul; b) carbonul; c) oxigenul; d) hidrogenul? T.12.12. Care dintre următoarele definiţii privind densitatea lemnului sunt corecte: a) densitatea lemnului verde reprezintă masa unităţii de volum a lemnului saturat în apă; b) densitatea absolută a lemnului reprezintă masa unităţii de volum a lemnului uscat artificial la 105 oC; c) densitatea convenţională este raportul dintre masa de lemn verde şi volumul de lemn anhidru care se obţine din aceasta; d) densitatea convenţională este raportul dintre masa de lemn anhidru şi volumul de lemn verde din care aceasta s-a obţinut? T.12.13. Care din următoarele afirmaţii privind caracteristicile mecanice ale lemnului sunt adevărate: a) pentru lemn şi produsele din lemn se poate defini
293

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

(ca şi la unele materiale metalice) o caracteristică mecanică numită rezistenţă la oboseală; b) duritatea Brinell a lemnului se defineşte la fel ca în cazul materialelor metalice; c) prezenţa concenratorilor de tensiuni de tipul crestăturilor marginale sau orificiilor nu influenţează comportarea la rupere a lemnului; d) caracteristicile mecanice ale lemnului nu depind de direcţia pe care sunt măsurate, lemnul fiind un material compozit izotrop? T.12.14. Care dintre următoarele semifabricate realizate din lemn se pot considera materiale compozite stratificate: a) grinzile; b) panelul; c) plăcile melaminate din aşchii de lemn; d) plăci extrudate din aşchii de lemn? T.12.15. Care dintre următorii factori influenţează caracteristicile mecanice ale compozitelor durificate cu fibre: a) lungimea fibrelor; b) raportul de formă al fibrelor; c) măsura unghiului dintre direcţia orientării fibrelor şi direcţia de aplicare a solicitărilor mecanice; d) fracţia volumică a fibrelor? T.12.16. Care dintre următoarele afirmaţii privind comportarea la solicitări mecanice a compozitelor durificate cu fibre sunt adevărate: a) comportarea solidară a componentelor la solicitarea mecanică la tracţiune în lungul fibrelor a unui astfel de compozit este determinată de legăturile interfaciale puternice create între M şi f la elaborarea materialului; b) rezistenţa mecanică a unui astfel de compozit este ridicată, dacă fracţia volumică a fibrelor înglobate în material este suficient de mare, astfel că orice porţiune din materialul matricei se află integral într-o zonă de acţiune a unei fibre; c) cu cât raportul de transfer al sarcinilor este mai mic, cu atât materialul compozit are o comportare mai eficientă în ceea ce priveşte conlucrarea între M şi f şi poate prelua solicitări mecanice de intensitate mai ridicată; d) rezistenţa mecanică a unui astfel de compozit este ridicată, dacă fracţia volumică a fibrelor înglobate în material este suficient de mică şi o parte din materialul matricei se află în afara zonelor de acţiune ale fibrelor? T.12.17. Care dintre următoarele afirmaţii privind elaborarea materialelor compozite durificate cu fibre sunt adevărate: a) la elaborarea prin infiltrare, fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită, materialul matricei este adus în stare topită, se infiltrează între fibre (sub vid sau sub presiunea unui gaz inert) şi prin solidificare determină formarea compozitului; b) la elaborarea prin depunerea chimică a matricei în jurul fibrelor, fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită, iar matricea se depune pe fibre prin cementarea acestora în băi de săruri sau în mediu gazos; c) la elaborarea prin încorporarea fibrelor prin deformarea plastică a matricei, un pachet realizat din straturi alternante de fibre şi matrice (sub formă de folie) se supune deformării plastice la cald prin laminare, tragere sau extrudare; d) la elaborarea prin solidificarea unidirecţională a eutecticelor, fazele din structura unui aliaj eutectic reprezintă materialele componente ale compozitului, iar faza care are rolul fibrelor durificatoare capătă dispunerea şi orientarea necesare prin solidificarea dirijată unidirecţional a aliajului turnat?
294

Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite

Aplicaţii
A.12.1. Un material compozit cu fibre de sticlă înglobate într-o matrice de răşină epoxidică are fracţia volumică a fibrelor vf = 0,70. Ştiind că fibrele de sticlă au densitatea ρf = 2540 kg/m3, iar matricea din răşină epoxidică are densitatea ρM = 1210 kg/m3, să se determine concentraţia masică a fibrelor în materialul compozit %fm şi densitatea compozitului ρC. Rezolvare Considerând că materialul compozit are volumul VC, iar volumele fibrelor şi matricei sunt Vf , VM, se obţin relaţiile: Vf = VCvf , VM = VC(1 – vf) şi VC = Vf + VM . Masele corespunzătoare volumelor Vf , VM şi VC sunt Mf = VCvfρf, MM = VC(1 – vf)ρM şi MC = Mf + MM, iar densitatea compozitului este dată de o relaţie de forma (12.5): ρC = ρM(1 – vf) + ρfvf; pentru datele precizate în enunţul aplicaţiei se obţine: ρC = 1210(1 – 0,70) + 2540⋅0,70 = 2141 kg/m3. Concentraţia volumică a fibrelor în materialul compozit este %fV = 100vf, iar concentraţia masică a acestora este dată de relaţia (stabilită utilizând ρf raţionamentul prezentat la rezolvarea aplicaţiei A.2.4): % f m = 100v f ; pentru ρ datele precizate în enunţul aplicaţiei se obţine: % f m = 100 ⋅ 0,7
2540 2141

≅ 83 %.

A.12.2. Un material compozit cu fibre continui de sticlă înglobate în matrice de răşină epoxidică se consideră ca material de referinţă la proiectarea unui nou material compozit (cu aceleaşi componente). Ştiind că matricea are * EM = 6900 N/mm2 şi RmM = 69 N/mm2, fibrele au Ef = 72500 N/mm2 şi Rmf = 3400 N/mm2, iar materialul de referinţă supus încercării la tracţiune în / lungul fibrelor are modulul de elasticitate EC = 46260 N/mm2 şi rezistenţa la
/ rupere RmC = 2050 N/mm2, să se stabilească ce valoare trebuie să aibă fracţia volumica a fibrelor în noul material, pentru ca acesta să prezinte (pe direcţia de orientare a fibrelor) modulul de elasticitate EC ≥ 50000 N/mm2 şi rezistenţa la rupere RmC ≥ 2200 N/mm2. Rezolvare Pentru compozitul de referinţă se pot scrie relaţiile (12.5) şi (12.6) din care rezultă valoarea fracţiei volumice a fibrelor în acest material vf şi mărimea / E − EM 46260 − 6900 rezistenţei conventionale a matricei RmM: v /f = C = = 0, 6 ; 72500 − 6900 E f − EM

295

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR R mC
/

RmM =

− R mf v /f
/ f

1− v

=

2050 − 3400 ⋅ 0,6 1− 0,6

= 25 N/mm 2 . Deoarece pentru noul compozit

sunt, de asemenea, valabile relaţiile (12.5) şi (12.6), se poate determina valoarea fracţiei volumice a fibrelor în acest material vf pentru respectarea condiţiilor impuse în enunţul aplicaţiei, astfel:. Cu datele precizate în enunţul aplicaţiei se obţine: vf ≥ max(0,66; 0,64) Vf ≥ 0,66. De exemplu, adoptând vf = 0,70, rezultă EC = 52820 N/mm2 > 50000 N/mm2 şi Rmc = 2387,5 N/mm2 > 2200 N/mm2. Observaţie Atât pentru materialul compozit de referinţă, cât şi pentru noul material proiectat, fracţiile volumice ale fibrelor depăşesc valaorea critică dată de relaţia R * − RmM 69 − 25 = (12.7): v fcr = mM = 0,013 ; ca urmare, efectul de durificare 3400 − 25 Rmf − RmM datorită înglobării fibrelor în matrice este asigurat la ambele materiale. A.12.3. Un compozit cu fibre continui, este realizat înglobând fibre dintr-un material cu Ef = 80000 N/mm2 într-un material matrice cu EM = 8000 N/mm2. Să se analizeze cum se modifică, în funcţie de fracţia volumică a fibrelor vf, valorile modulului de elasticitate al compozitului EC pe direcţia fibrelor şi pe direcţia normală la fibre. Rezolvare Folosind relaţiile (12.5) şi (12.11) în condiţiile precizate în enunţul aplicaţiei se pot trasa graficele EC = f(vf) prezentate în figura 12.23. Analizând aceste grafice, rezultă că modulul de elasticitate al compozitului pe direcţia de orientare a fibrelor creşte liniar odată cu vf, în timp ce efectul de creştere odată cu vf a modulului de elasticitate al compozitului pe direcţia normală la fibre se manifestă pregnant numai la valori ridicate ale vf .

Fig. 12.23. Diagramele de variaţie, în funcţie de fracţia volumică a fibelor, a modulului de elasticitate determinat în lungul fibrelor şi pe direcţia normală la fibre la un compozit cu fibre de sticlă si matrice de răşină epoxidică 296

Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite

A12.4. Să se determine valoarea exponentului n din relaţia (12.12) pentru un agregat compozit alcătuit dintr-o matrice de cobalt în care sunt înglobate particule dure de carbură de wolfram, cunoscând că modulul de elasticitate al matricei este EM = 207000 N/mm2, modulul de elasticitate al particulelor este Ef = 705000 N/mm2, iar modulul de elasticitate al materialului cu vf = 0,5 este EC = 382000 N/mm2. Rezolvare Înlocuind datele din enunţul aplicaţiei în relaţia (12.12), se obtine ecuaţia exponenţială (transcendentă), cu necunoscuta n: 2 ⋅ 382 n = 207 n + 705 n .Această ecuaţie se poate rezolva pe cale numerică, considerând diverse valori ale necunoscutei n∈[−1;1]\{0}, calculând (pentru fiecare valoare a exponentului n) A = 2 ⋅ 382 n şi B = 207 n + 705 n şi declarând ca soluţie valoarea n pentru care se obţine A = B. Rezultatele utilizării aceastei proceduri de rezolvare sunt diagrafiate în figura 12.24, iar soluţia care se obţine astfel este n → 0 (aceeaşi soluţie rezultând şi prin utilizarea programului de rezolvare numerică a ecuaţiilor al produsului informatic MathCad).

Fig. 12. 24. Determinarea exponentului n din relaţia (12.12) pentru un agregat compozit cu particule de WC înglobate în matrice de Co

Fig.12.25. Diagrama de variaţie, în funcţie de vf, a modulului de elasticitate al agregatului compozit cu particule de WC şi matrice de Co

Observaţie În cazul agregatului compozit analizat, exponentul n din relaţia (12.12) tinde către valoarea zero şi, ca urmare, în această situaţie se poate considera că
297

4.4 este EC = 100000 N/mm2.18) Datele din enunţul aplicaţie satisfac această egalitate.18).7.6945. curba AC redă variaţia în funcţie de vf a modulului de elasticitate al agregatului compozit (cvasiizotrop) cu particule de carbură de wolfram uniform distribuite într-o matrice de cobalt. 12.25. n = − 0. expresia analitică a funcţiei corespunzătoare acestei curbe fiind (12. în care: curba CLF redă variaţia în funcţie de vf a modulului de elasticitate determinat în lungul fibrelor la compozitul cu fibre de carbură de wolfram înglobate într-o matrice de cobalt.3 ⋅ 70000 −0.12). care modelează analitic variaţia modulului de easticitate al agregatului compozit. fracţia volumică a particulelor fiind vf = 0. iar variaţia EC. . se poate determina modulul de elasticitate al agregatului compozit cu = 0.5).26.5. A. 6945 = 140625 N/mm2. care se poate considera în locul relaţiei (12.12. aşa cum se observă în figura 12. Respectarea acestei reguli de către agregatul compozit cu particule de carbură de wolfram înglobate într-o matrice de cobalt este ilustrată în figura 12.12. astfel: EC = lim [ E (1 − v f ) + E v f ] = E M f E f f n→0 n M n f v 1 n 1− v (12. rezultă vf EC = [0. ecuaţia exponenţială care trebuie rezolvată este: 100n = 0.12) pentru estimarea modulului de elasticitate al agregatelor compozite la care n → 0. iar modulul de elasticitate al agregatului compozit (cu aceleaşi componente) având vf = 0. Se cunoaşte că modulul de elasticitate al materialului M este EM = 70000 N/mm2. Aşa cum s-a precizat în scap. 6945 ] 298 − 1 0 .12).4⋅220n. Să se determine valoarea modulului de elasticitate EC al unui agregat compozit alcătuit dintr-o matrice M în care sunt distribuite uniform particule dintr-un material f.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR modulul de elasticitate al materialului este definit.7. se determină valoarea exponentului n din relaţia (12.12) (cu n = − 0. 6945 + 0.2. expresia analitică a funcţiei corespunzătoare acestei curbe fiind (12. Rezolvare Procedând ca la rezolvarea aplicaţiei A. modulul de elasticitate al materialului f este Ef = 220000 N/mm2.11). iar soluţia (nebanală) care rezultă prin rezolvarea numerică a acesteia este. curba CNF redă variaţia în funcţie de vf a modulului de elasticitate determinat pe direcţia normală la fibre la compozitul cu fibre de carbură de wolfram înglobate într-o matrice de cobalt.6945). pe baza relaţiei (12.6⋅70n + 0. caracteristicile agregatelor compozite cu structura alcătuită din particulele unui material f distribuite într-o matrice dintr-un material M sunt intermediare celor care se pot determina în lungul fibrelor şi pe direcţia normală la fibre la compozitele cu fibre din material f înglobate în matricea M. Folosind relaţia (12. expresia analitică a funcţiei corespunzătoare acestei curbe fiind (12.7 ⋅ 220000 − 0.

în funcţie de vf. Rezolvare Solicitarea la tracţiune cu forţa F = 7. Determinarea exponentului n din relaţia (12.7.12. iar matricea din răşină epoxidică are RmM = 25 N/mm2 şi τrM = 40 N/mm2.15).05 mm şi lungimea L = 50 mm. 12.5⋅105 N.27. se obţine: LC = d f = 0.12) pentru agregatul compozit considerat în aplicaţia A.12. Să se stabilească dacă bara de tracţiune rezistă la solicitarea dată de o forţă cu intensitatea F = 7. pentru agregatele compozite cu componentele M şi f precizate în enunţul aplicaţiei este redată în figura 12. a modulului de elasticitate al agregatului compozit considerat în aplicaţia A.94 mm << L Procedând astfel. componentele materialului fiind caracterizate astfel: fibrele de sticlă au Rmf = 3000 N/mm2. A.5 Rezistenţa la rupere a materialului compozit se poate determina cu relaţia (12.6. în care notaţiile au semnificaţii similare celor precizate la rezolvarea aplicaţiei A. Fracţia volumică a fibrelor materialului compozit este vf = 0. Rmf 1 1 3000 = 0.5 ⋅ 10 lungul fibrelor) cu intensitatea σ = = = 1528 N/mm2.Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite în funcţie de vf. O bară de tracţiune cu diametrul D = 25 mm este realizată dintr-un material compozit durificat cu fibre discontinui de sticlă.12. Diagrama de variaţie.5⋅105 N produce tensiuni normale (în 5 4F 4 ⋅ 7. 26.4.5 Fig.14).12.12. considerând valoarea lungimii critice a fibrelor Lc dată de relaţia (12.05 4 40 τ rM 4 299 . orientate pe direcţia axei longitudinale a barei şi având diametrul df = 0.27. 2 2 πD π 25 Fig.

RmC = 30(1 − 0.5⋅105 N.7.6).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (materialul are o comportare eficientă în ceea ce priveşte conlucrarea între M şi f.16). fracţia volumică a fibrelor fiind vf = 0.12.461. forţa de πD 2 tracţiune monoaxială care produce ruperea barei are intensitatea dată de relaţia: πD 2 F= RmC . 80 sin 2 5 o ) = min(1847.7 ≅ 2065 N/mm2. 0. O bară de tracţiune cu diametrul D = 15 mm este realizată dintr-un material compozit cu fibre continui. 40 cos 5 sin 5 o o . LC raportul de transfer al sarcinilor fiind foarte redus. .73) + 2500⋅0.02)0.17): θ cr = arctg 300 40 1833 = 1o15’. L Deoarece σ < RmC. rezultând: π 15 2 1833 ≅ 3.7) + 3000(1 − 0. orientate pe direcţia axei longitudinale a barei. Rezolvare Ruperea barei se produce când tensiunile normale generate de solicitarea la 4F tracţiune cu forţa F au intensitatea σ = = RmC şi. b) unghiul dintre axa longitudinală a barei şi direcţia orientării fibrelor este θ = 5 o. A. Ştiind că matricea compozitului * are RmM = 30 N/mm2. rezistenţa la rupere a compozitului RmC este dată de relaţia (12. bara rezistă la solicitarea la tracţiune cu forţa F = 7. 4 a) Dacă fibrele materialului compozit din care este confecţionată bara sunt perfect paralele cu axa longitudinală a barei ( pe direcţia căreia se aplică forţa F).02).73.10532) = 461 N/mm2 π 15 2 461 ≅ 8.θ = min( şi F = 1833 cos 5 2 o . ca urmare. rezultând: RmC . să se estimeze intensitatea forţei de tracţiune F la care se produce ruperea barei în următoarele circumstanţe: a) fibrele materialului sunt perfect paralele cu axa longitudinală a barei. rezistenţa la rupere a compozitului este dată de relaţia (12. iar ≅ L L RmC = RmM (1 − v f ) + Rmf (1 − C )v f = 25(1 − 0. iar fibrele au Rmf = 2500 N/mm2. Diminuarea considerabilă a rezistenţei mecanice a 4 barei în acest caz este datorată faptului că măsura unghiului θ este mai mare decât valoarea critică dată de relaţia (12. RmM = 80 N/mm2 şi τrM = 40 N/mm2.73 ≅ 1833 N/mm2 şi F = 4 b) Dacă fibrele materialului compozit din care este realizată bara sunt orientate sub un unghi θ = 5 o faţa de direcţia axei longitudinale a barei.24⋅105 N.1⋅104 N.

sulfuri etc. nemetalice) utilizate în metalurgia pulberilor sunt materiale formate din granule (particule) de metale pure. cu sau fără presare.) cu dimensiunile cuprinse între 0. cu perspective mari de extindere în viitor. plăcuţe pentru tuburi electronice.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi Capitolul 13 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR REALIZATE PRIN AGREGARE DE PULBERI 13. iar comprimatele de pulberi astfel obţinute se supun unui tratament termic. Introducere În tehnica actuală se utilizează. amestecul de pulberi este adus apoi la forma dorită (corespunzătoare produselor). Realizarea de produse din materiale metalice care nu pot fi elaborate şi prelucrate primar prin tehnologiile clasice de topire – turnare: • piese (filamente.1 µm şi 1 mm. Pulberile (metalice şi. numit sinterizare. uneori. uneori amestecate şi cu pulberi nemetalice. materiile prime sub formă de pulberi (de diverse sortimente compoziţionale şi/sau granulometrice) sunt amestecate în proporţiile necesare produselor care trebuie realizate. Tehnologiile de realizare a produselor prin metoda agregării pulberilor sunt aplicate de obicei în două scopuri: A.1. oxizi metalici. duze pentru ejectarea 301 . aliaje sau compuşi chimici (intermetalici. Studiul şi aplicarea industrială a proceselor. La fabricarea produselor prin metoda agregării pulberilor. tehnologiile de realizare a semifabricatelor şi pieselor pentru diverse aplicaţii din pulberi metalice. metodelor şi procedeelor tehnologice de obţinere a pulberilor (preponderent metalice) şi de utilizare a lor pentru realizarea de produse cu diverse destinaţii fac obiectul unei ramuri a metalurgiei numită metalurgia pulberilor . care conferă produselor compactitatea şi caracteristicile de utilizare dictate de aplicaţia căreia sunt destinate produsele.

Obţinerea şi caracterizarea pulberilor Pentru obţinerea pulberilor se utilizează două categorii de metode tehnologice: metodele mecanice şi metodele fizico – chimice. cu mărimea particulelor între 20 µm şi 1 mm şi forma predominant lamelară. cuzineţi.) din materiale de tipul cermeturilor. Mo – Cu etc. Al. inele. segmenţi. TiC.) înglobată într-o matrice metalică (Fe. filtre metalice din bronzuri. came..2. burete de 302 . Ni. Ta. pârghii. realizate mai ales din pulberi feroase. Fe – Cr. W – Cu. echipamente de calcul automat etc. Realizarea de produse cu dimensiuni mici şi forme complicate. magneţi etc. oţeluri inoxidabile sau aliaje Monel. având ts ridicate. dar a căror fabricare prin turnare nu este eficientă.). magneţi etc. deoarece implică consumuri exagerate de materiale şi conduce la obţinerea de semifabricate cu precizia necorespunzătoare a formei şi dimensiunilor. • piese (scule aşchietoare. care este folosită în prezent pentru realizarea pulberilor de Mn. electrozi poroşi din nichel sau argint pentru echipamentele utilizate în electrochimie etc. 13. compozitelor cu metale şi nemetale (Cu – grafit.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR gazelor fierbinţi electrozi nefuzibili pentru sudare etc. ZrO2 etc..). Mo etc.) din metale greu fuzibile (W.) sau pseudoaliajelor (aliajele W – Ag. având structura alcătuită din particule de carburi metalice dure (WC. contacte electrice. Nb etc. Co. Ni etc. se obţin greu în stare lichidă şi se impurifică uşor. în construcţia de maşini (automobile. având componentele cu ts foarte diferite şi/sau cu solubilităţi foarte reduse în stare lichidă. TaC etc.). având structura alcătuită dintr-o fază oxidică − ceramică (Al2O3. pistoane. diamant – metale etc. Principalele metode mecanice folosite în practica industrială pentru obţinerea pulberilor sunt: • Metoda măcinării.).. Ni – Fe etc. elemente de fricţiune. Cr. Fe – mase plastice. aliaje Fe – Al. Mo2C. din materiale care pot fi elaborate în stare topită. ce impune aplicarea unor operaţii tehnologice de finisare laborioase şi costisitoare. reacţionând puternic cu căptuşeala ceramică a agregatelor de elaborare – turnare. materia primă sub formă de material metalic turnat. • piese poroase cu diverse destinaţii: cuzineţi poroşi autoungători din bronzuri cu staniu sau din aliaje Fe – Cu. Fe. de tipul unor agregate compozite. Cr. echipamente electrocasnice. care.) înglobate într-o matrice metalică tenace (Co. se obţin foarte greu în stare topită). Mo. la aplicarea acestei metode. B. Mo – Ag. care. tacheţi. • piese (plăcuţe şi scule pentru prelucrarea prin aşchiere a materialelor metalice) din materiale dure. Sb. garnituri.) se folosesc pe scară largă astfel de piese sinterizate (roţi dinţate. Co.

. alame. care se pot transforma uşor în pulberi prin măcinare. aşchii. metoda permite şi obţinerea pulberilor cu particule bimetalice. Fe. Ni.1 µm şi 100 µm şi forma aciculară (dendritică). aplicată actual pentru realizarea pulberilor de Fe. sârme etc. Co. spongioase sau pulverulente. bronzuri. • Metoda precipitării din soluţii apoase. obţinându-se depozite catodice compacte − fragile. Fe. cu mărimea particulelor între 0. materia primă sub formă de minereu oxidic de fier sau arsură de fier. Principalele metode fizico – chimice de elaborare a puberilor metalice sunt: • Metoda reducerii oxizilor. de exemplu. care. Ta. Au. iar ca agent chimic pulberea fină de Pb. materia primă sub formă de metal sau aliaj topit se scurge dintr-un creuzet (printr-o duză calibrată). aliaje Fe – Ni. Cd. este supusă acţiunii unui curent de oxid de carbon. aplicată pentru realizarea pulberilor de Fe. o transformă în pulbere de fier pur.. Fe – Ni – Mo etc. utilizată în prezent pentru obţinerea pulberilor de Ni. 303 . Ni. Al. specifice fiecărui metal) în carbonil metalic Men(CO)m (condensat sub formă de lichid vâscos). • Metoda pulverizării din fază lichidă. Pt etc. Cu. iar descompunerea prin volatilizare a acestuia determină formarea oxidului de carbon (care se reutilizează în proces) şi pulberii metalului Me. Cu. vapori. Al etc. Pt. care se transformă în particule de pulbere prin solidificarea într-o baie de răcire. la folosirea acestei metode. folosită în prezent pentru obţinerea pulberilor de Fe. Sn. se transformă (în anumite condiţii de temperatură şi presiune. aliaje Fe – Ni. Cu. Cr. Ni – Mo. V. materia primă sub formă de aşchii ale metalului (Me) care trebuie adus în formă de pulbere este introdusă într-un cuptor tubular. producând reducerea oxizilor.. • Metoda electrolitică. rezultă precipitate granulare de plumb acoperite cu cupru. suferă impactul cu mai multe jeturi (de aer. oţeluri etc. folosind ca materie primă soluţia de acetat de cupru. la folosirea acestei tehnologii. W. Zn.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi minereu. aplicată actual pentru fabricarea pulberilor de Ag. cu mărimea particulelor între 0. Fe – Mo. la utilizarea acestei metode. materia primă sub formă de soluţii apoase sau topituri de săruri metalice este descompusă prin electroliză. Cr. Fe – Cr. materia primă sub formă de soluţie apoasă a sărurilor metalului (Me) care trebuie obţinut sub formă de pulbere este supusă unui agent chimic (pulbere de Zn. în stare măcinată este supusă acţiunii unui agent chimic (pulbere de cocs sau gaz metan).. Au. apă etc. cu mărimea particulelor între 20 µm şi 400 µm şi forma predominant sferoidală. Ni. Co.1 µm şi 10 µm şi forma sferoidală. precipitate obţinute prin electoliză. la aplicarea acestei metode. Ni – Co etc. la aplicarea acestei tehnologii. este transformată în pulbere prin măcinare în mori cu bile sau în mori cu vârtej.) şi este pulverizată în picături fine. • Metoda carbonil.) care produce precipitarea metalului (Me) sub formă de pulbere.

5). mărimea particulelor acestora încadrându-se într-un domeniu mai mult sau mai puţin extins. pulberile cu particule lamelare (platiforme) şi pulberile cu particule echiaxiale (sferoidale. • calitatea suprafeţei particulelor. această caracteristică se exprimă de obicei prin mărimea suprafeţei totale a particulelor.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Pulberile metalice prezintă o serie de caracteristici fizico – chimice şi tehnologice care influenţează esenţial calitatea produselor obţinute prin agregarea lor. pentru exprimarea acestei caracteristici se folosesc două mărimi: diametrul echivalent al particulelor sau mărimea celui mai mic ochi de sită prin care acestea pot trece. aplicaţia A. compoziţia granulometrică a unei pulberi metalice putându-se exprima prin fracţiile granulometrice ale particulelor de diferite mărimi ce intră în alcătuirea pulberii. existând însă şi pulberi ale căror particule au suprafeţe netede şi regulate. • volumul specific de umplere Vu. funcţia erorilor – v. • structura internă a particulelor. raportată la masa sau volumul lor efectiv. • suprafaţa specifică a particulelor. 13.1. inclusiv a macroporilor deschişi conţinuţi de acestea. pulberile metalice uzuale au granulaţia eterogenă. Principalele caracteristici fizice ale pulberilor metalice sunt: • forma particulelor. . poroasă (cu macropori închişi) sau compactă (fără macroporozităţi).2. particulele pulberilor metalice uzuale au structura internă spongioasă (cu macropori deschişi). această caracteristică se defineşte ca fiind volumul ocupat de unitatea de masă de pulbere vărsată liber (netasată) într-un vas de măsurare.1. • mărimea particulelor. poliedrice ). aşa cum se poate observa în figura 13. cu ajutorul histogramelor granulometrice ale pulberii şi modelate analitic cu ajutorul unei funcţii de distribuţie a granulaţiei pulberii (de obicei. Principalele forme ale particulelor pulberilor utilizate în metalurgia pulberilor: a − particule aciculare. aşa cum se poate observa în figura 13. b − particule lamelare. o caracteristică derivată a acesteia fiind densitatea de umplere ρu = 304 1 Vu Fig. definite. trei grupe de pulberi: pulberile cu particule fibroase (aciculare). distingându-se din acest punct de vedere. această caracteristică se apreciază pe baza raportului dintre cele trei dimensiuni caracteristice ale particulelor. pulberile metalice uzuale au particulele cu suprafeţe neregulate şi rugoase. c − particule sferoidale .6.

ρpr reprezentând masa unităţii de volum a unei pulberi supuse unei presiuni de compactizare p. b − gamă îngustă de dimensiuni ale particulelor Principalele caracteristici chimice ale pulberilor metalice sunt conţinutul de impurităţi (C. iar Cpr fiind C pr = 305 ρp ρe 100 . o caracteristică derivată este porozitatea de umplere Pu = 100 − Cu.. Definirea granulaţiei cu ajutorul histogramei granulometrice pentru pulberile cu: a − gamă largă de dimensiuni ale particulelor. pentru pulberile metalice uzuale Vsc fiind cu 20.2. aceste caracteristici exprimă presabilitatea pulberilor. Si. această caracteristică este definită ca fiind raportul procentual dintre volumul efectiv al particulelor pulberii Ve şi volumul de umplere Vu. cunoaşterea ei fiind deosebit de importantă pentru reglarea corectă a dispozitivelor de dozare a pulberilor folosite la realizarea unui anumit produs. cunoscând (pentru o pulbere metalică dată) Vsc şi Vu. această caracteristică reprezintă volumul ocupat de unitatea de masă de pulbere după tasarea ei prin scuturare intensă. această caracteristică se defineşte ca fiind cantitatea (masa) de pulbere ce se scurge în unitatea de timp prin orificiul calibrat al unei pâlnii şi este dependentă în special de calitatea suprafeţei particulelor şi de compoziţia granulometrică a pulberilor. C u = Ve Vu 100 = ρu ρe 100 . S.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi • compactitatea de umplere Cu. P etc. ρe fiind densitatea materialului particulelor pulberii. .) al particulelor şi rezistenţa la oxidare a particulelor.. • densitatea de presare ρpr şi compactitatea de presare Cpr. aceste caracteristici depinzând de natura materialului particulelor şi de metoda folosită pentru obţinerea pulberilor. 13. se poate defini caracteristica numită grad de V − Vsc . îndesare (prin scuturare) I s = u Vu Fig. O.30 % mai mic decât Vu. Principalele caracteristici tehnologice ale pulberilor metalice sunt: • fluiditatea. • volumul specific de scuturare Vsc.

3. pentru pulberile: a − cu gamă largă de dimensiuni ale particulelor. 13. să aibă o mobilitate accentuată şi o mare capacitate de a atrage electroni. difuzie etc. dislocaţiilor sau defectelor de împachetare) pe care le conţin. iar suprafeţele să prezinte aspect rugos. oxidare. caracterul rugos al suprafeţelor libere şi starea de nesaturare electronică a atomilor de pe aceste suprafeţe determină o reactivitate accentuată a acestora. La obţinerea produselor prin agregare de pulberi trebuie să se ţină seama de următoarele particularităţi privind caracteristicile şi comportarea pulberilor: • terminarea bruscă a structurii cristaline pe suprafeţele libere ale particulelor pulberilor metalice face ca atomii aflaţi pe aceste suprafeţe. Vs şi Pu) depinde esenţial de fluiditatea pulberilor. contribuind la intensificarea proceselor de adsorbţie. • realizarea unei împachetări compacte a particulelor pulberilor (micşorarea valorilor caracteristicilor Vu. această caracteristică exprimă capacitatea unei pulberi de a da prin presare un semifabricat suficient de rezistent.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • rezistenţa muchiilor. ci şi de rugozitatea suprafeţelor particulelor care alcătuiesc pulberile (care poate determina modificări esenţiale ale mobilităţii reciproce a particulelor pulberilor la vărsarea şi/sau presarea lor în matriţele utilizate la obţinerea produselor sinterizate). corodare. care definesc interacţiunea complexă dintre particulele pulberilor şi dintre particule şi mediul (gazos sau lichid) cu care acestea vin în contact în cursul operaţiilor de realizare a produselor sinterizate. datorită multiplelor imperfecţiuni cristaline (de tipul vacanţelor. în funcţie de compoziţia granulometrică.3. b − cu gamă îngustă de dimensiuni ale particulelor 306 . aşa cum sugerează schemele din figura 13. Fig. care este influenţată nu numai de forma particulelor pulberilor şi. cu orbitalele electronice incomplete. denumirea ei fiind determinată de faptul că rezistenţa mecanică a oricărui semifabricat obţinut prin presarea unei pulberi depinde în principal de comportarea zonelor sale cu sensibilitate maximă la degradare: muchiile ascuţite şi pereţii foarte subţiri. de compoziţia granulometrică a pulberilor. Compactitatea de umplere. care să-şi păstreze forma şi să nu sufere pierderi masice în timpul manipulărilor la care este supus în procesul de fabricare a produselor..

gradul de îndesare şi compactitatea de presare a pulberilor şi determină obţinerea de produse cu porozitate excesivă (inacceptabilă). aşa cum s-a arătat anterior. suprafaţa lor specifică se măreşte. se desfăşoară în mai multe etape. schematizate în figura 13. deoarece. Transformările structurale la presarea şi sinterizarea pulberilor Procesele esenţiale ce trebuie realizate pentru obţinerea produselor prin metoda agregării pulberilor constau în formarea legăturilor de consolidare a particulelor pulberii sau amestecului de pulberi utilizate ca materie primă.4.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi Fig.4. Aceste procese. • creşterea legăturilor punctiforme şi formarea suprafeţelor de 307 . 13. astfel de legături apar între particulele pulberilor metalice la simpla lor vărsare sau tasare în matriţele folosite la realizarea produselor şi sunt (în general) instabile. aşa cum se poate observa în figura 13. iar influenţele rugozităţii suprafeţelor libere ale particulelor şi reactivităţii acestor suprafeţe devin mai importante. neputând asigura gradul de consolidare necesar pentru ca produsele să-şi păstreze configuraţia la extragerea din matriţe.13. care conduc la formarea în masa pulberilor a unor aglomerate (grupări de particule ferm legate între ele prin forţe superficiale de adeziune) şi a unor agregate (grupări de aglomerate slab legate între ele şi uşor de dezintegrat prin acţiuni mecanice). diminuează compactitatea de umplere. soluţia tehnologică cea mai indicată în acest scop constând în utilizarea unor substanţe lubrifiante (depuse pe particulele pulberilor sau adăugate la dozarea şi amestecarea pulberilor în vederea realizării produselor sinterizate).5: • crearea legăturilor punctiforme între particule. Schema micşorării compactităţii pulberilor la formarea aglomeratelor şi agregatelor de particule • pe măsură ce dimensiunile particulelor pulberilor se micşorează. determinând apariţia unor fenomene de frecare şi adeziune între particule.3. formarea aglomeratelor şi agregatelor trebuie împedicată.

prin încălzirea pulberilor presate.13. de tipul unor germeni cristalini. b − formarea suprafeţelor de contact. Procesele care se desfăşoară în timpul operaţiei de presare pot fi descrise astfel: • la începutul presării se produce reorientarea particulelor. care asigură amestecului de pulberi împachetarea 308 . Principalelor etape de formare a legăturilor de consolidare la realizarea produselor prin agregare de pulberi: a − formarea legăturilor punctiforme. prin care amestecurile neconsolidate de pulberi se transformă în produse compacte şi rezistente. • creşterea cristalelor noi. sferoidizarea şi chiar dispariţia porilor.. asigurând consolidarea acestora şi micşorarea. ale cărei cristale sunt dezvoltate între (peste) particulele pulberilor. în cursul tratamentului termic de sinterizare. care determină creşterea mobilităţii atomilor particulelor pulberilor. în urma desfăşurării acestei etape. Fig. agregatele de pulberi capătă o structură cristalină nouă. între particulele pulberilor supuse prelucrării se formează suprafeţe de contact (punţi de legătură). mai ales a celor aflaţi pe suprafeţele libere ale acestora şi desfăşurarea intensă a unor procese de difuzie. prin creşterea germenilor formaţi în etapa anterioară. La operaţia de presare. aceste procese sunt declanşate prin presarea pulberilor în matriţe (care determină compactizarea pulberilor prin redistribuirea particulelor. dar există şi procedee tehnologice care prevăd executarea lor simultană (presarea la cald sau sinterizarea sub presiune).5. se desfăşoară mai ales în cursul operaţiilor tehnologice de presare a pulberilor în matriţe şi de sinterizare a comprimatelor obţinute prin presare.2000 MPa) şi se transformă într-un comprimat cu forma produsului ce urmează a fi realizat. alunecarea lor reciprocă şi umplerea golurilor. sferoidizarea şi diminuarea dimensiunilor porilor. De obicei cele două operaţii se realizează succesiv. amestecul de pulberi este presat în cavitatea unei matriţe (la presiuni p = 100. care au tendinţa de a se dezvolta independent sub forma unor noi cristale şi de a declanşa astfel un proces general de recristalizare în masa pulberilor.. d − diminuarea şi sferoidizarea porilor Procesele descrise succint mai înainte.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR contact (punţilor de legătură) între particule. deformarea plastică şi sudarea între ele a particulelor) şi sunt finalizate. c − formarea şi creşterea cristalelor noi.

la fabricarea produselor din pulberi metalice sau nemetalice nedeformabile consolidarea prin presare a particulelor pulberilor şi obţinerea unor comprimate cu rezistenţă mecanică acceptabilă se realizează numai dacă particulele sunt amestecate cu un liant metalic (care rămâne în compunerea produsului) sau organic (care se elimină în cursul sinterizării). care se constituie într-o sursă de activare mecanică. se produce deformarea plastică locală a particulelor în zonele lor de contact reciproc. sudarea prin presiune a particulelor pulberii se realizează prin următorul mecanism: − sub acţiunea presiunii exercitate asupra pulberii. sudarea prin presiune a particulelor nu se poate realiza. • dacă particulele pulberii supuse presării au plasticitate scăzută. Pentru conducerea corectă a operaţiei de presare şi aprecierea corespunzătoare a eficienţei proceselor care se desfăşoară în cursul acesteia trebuie avute în vedere următoarele aspecte: • deformarea plastică locală a zonelor de contact ale particulelor se realizează (în mod obişnuit) la rece. în plus.) şi aplatizarea micronereguarităţilor din aceste zone. particule de praf ionizate etc. ca urmare a desfăşurării acestor procese. care determină dislocarea straturilor eterogene (ce conţin oxizi. ca urmare. atomii marginali ai particulelor se apropie la distanţe având ordinul de mărime al parametrilor stucturii cristaline a materialului particulelor şi interacţionează dând naştere unor germeni cristalini comuni în zonele de contact ale particulelor. iar punţile de legătură realizate prin sudare au (datorită extinderii reduse şi conţinutului mare de impurităţi) rezistenţă mecanică relativ scăzută. procesele de deformare sunt transferate în afara zonelor de contact ale particulelor (spre materialul neecruisat din interiorul particulelor pulberii) înainte de aplatizarea completă a microneregularităţilor şi dizlocarea suficientă a straturilor eterogene de pe suprafeţele în contact ale particulelor. ca urmare. determinată şi de intensitatea scăzută cu care se desfăşoară procesele de difuzie la temperatura de presare. molecule de apă şi grăsimi. − o parte din energia acumulată în materialul deformat plastic din zonele de conact ale particulelor pulberii constituie energia de activare necesară creşterii şi transformării în cristale a germenilor cristalini comuni. fiind însoţită de ecruisarea materialului (creşterea rezistenţei la deformare a materialului) din aceste zone şi. extinderea redusă a punţilor de legătură realizate prin sudare este. 309 . în acest fel realizându-se sudarea între particulele pulberii.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi cea mai densă posibilă la dimensiunile şi forma pe care le prezintă particulele componente. • odată cu creştera presiunii se produce deformarea elasto – plastică a particulelor pulberii şi se crează condiţiile necesare sudării lor prin presiune. molecule de aer adsorbit.

accelerată de ridicarea temperaturii. evitarea acestui fenomen nedorit fiind asigurată de utilizarea lianţilor. Sinterizarea este tratamentul termic prin care se realizează activarea termică a comprimatelor de pulberi în vederea desfăşurării proceselor. în plus. Ts fiind 3 5 temperatura de solidificare – topire (în K) a componentului principal al pulberii sau amestecului de pulberi din care se confecţionează produsele. difuzia atomilor. Procesele care se desfăşoară în timpul sinterizării pot fi descrise astfel: • difuzia atomilor. aşa cum sugerează imaginile prezentate în figura 13. numit efect postelastic. îndepărtarea produselor rezultate din reducerea. bazate pe difuzie. determină • declanşarea unor procese de recristalizare a materialului (ecruisat prin deformarea plastică la rece produsă de presare) din zonele de contact ale particulelor şi din interiorul acestora. accelerată de ridicarea temperaturii. determină consolidarea şi creşterea germenilor cristalini formaţi în zonele de contact dintre particule. Pri ncipalii parametri de regim ai tratamentului de sinterizare se aleg astfel: • Temperatura de sinterizare Tsi se stabileşte având în vedere că sinterizarea trebuie să asigure formarea de noi cristale între particulele pulberilor din care sunt realizate comprimatele supuse acestui tratament. sferoidizarea şi micşorarea porilor şi finisarea granulaţiei produselor. în cazul amestecurilor de pulberi (cu particule din materiale diferite) se produce şi alierea particulelor cu componentele transportate prin difuzie din particulele vecine. care constau în reducerea peliculelor de oxizi de pe suprafeţele particulelor. care produc consolidarea şi creşterea punţilor de legătură dintre particule. care au ca efecte consolidarea legăturilor dintre particulele pulberii. se 310 . ca urmare. eliminarea gazelor şi lichidelor adsorbite pe suprafeţele particulelor pulberii.6. descompunerea şi vaporizarea substanţelor introduse la presare ca lianţi sau lubrifianţi. De 2 4 obicei. dacă plasticitatea particulelor pulberilor este redusă. densificarea (micşorarea porozităţii) şi recristalizarea structurii produselor realizate prin agregare de pulberi. temperatura de sinterizare se adoptă Tsi = ( ⋅ ⋅ ⋅ )Ts .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • la extragerea comprimatelor din matriţele în care s-a realizat presarea se produce relaxarea elastică a materialului particulelor pulberii şi. se manifestă un fenomen de creştere bruscă a volumului acestor comprimate. Desfăşurarea acestor procese şi calitatea produselor obţinute prin agregare de pulberi sunt influenţate esenţial de regimul tehnologic al tratamentului de sinterizare. • creşterea temperaturii determină desfăşurarea unor procese chimice. efectul postelastic este important (comprimatele îşi măresc volumul cu câteva procente la scoaterea lor din matriţe) şi poate produce distrugerea comprimatelor.

c − pulberea presată şi sinterizată 240 ore la 900 oC • Durata sinterizării τsi se stabileşte experimental. amoniac. • Mediul de sinterizare se alege în mod obişnuit neutru sau reducător. Mediile reducătoare (atmosferele de hidrogen. Acest mod de alegere a temperaturii T si conduce în anumite cazuri. pentru a asigura condiţiile termice necesare desfăşurării proceselor de recristalizare care stau la baza formării legăturilor de consolidare între particule. la stabilirea mărimii τsi se ţine seama că aceasta este direct proporţională cu volumul particulelor pulberii din care se realizează produsele şi invers proporţională cu coeficientul de difuzie D al componentului principal al pulberii (care se corelează cu Tsi conform (1. manipulare sau depozitare. uşor de obţinut şi cu activitatea chimică (reducătoare sau neutră) reglabilă (prin nivelul vidului şi temperatura Tsi utilizate la sinterizare). deoarece prezenţa oxizilor în masa sau pe suprafeţele particulelor pulberilor folosite la realizarea produselor influenţează negativ desfăşurarea proceselor de difuzie care au loc în cursul sinterizării.5). Trp fiind temperatura de recristalizare primară a componentului principal al pulberii sau amestecului de pulberi (T rp ≅ 0.15) – v. 311 . Mediile neutre (atmosferele de argon) se folosesc la sinterizarea produselor din pulberi metalice lipsite de oxizi. scap. 1. 13. mediu ieftin. în corelaţie cu gradul de sinterizare necesar realizării proprietăţilor de utilizare dorite ale produselor.6.4T s – v. Fig. când pulberile sau amestecurile de pulberi conţin componente secundare cu temperatura de solidificare – topire inferioară T si. În prezent se practică pe scară largă sinterizarea în vid. 3. la desfăşurarea proceselor de sinterizare în prezenţa unei anumite cantităţi de fază lichidă.7).Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi observă că tratamentul se efectuează la Tsi > Trp. scap. fapt ce are ca efecte accelerarea proceselor şi obţinerea unor produse cu compactitate ridicată. b − pulberea presată şi sinterizată o oră la 900 oC. Efectele presării şi sinterizării pulberii de argint cu incluziuni de Al2O3: a − pulberea vărsată în matriţa de presare. hidrocarburi etc.) se utilizează atunci când pulberile din care se realizează produsele se oxidează uşor sau prezintă conţinuturi apreciabile de oxigen (oxizi) de la elaborare.

8.9. Produsele sinterizate prezentând o porozitate Pp au caracteristicile fizico − mecanice determinate atât de caracteristicile structurii realizate prin sinterizare.7. b − timp de 6. modul de distribuţie şi gradul de dispersie al fazelor componente ale structurii.7. 312 . cu structura alcătuită din particulele unui material înglobate într-un material suport (liant. 13. Structurile şi proprietăţile produselor sinterizate Produsele care se obţin prin metoda agregării pulberilor au caracteristicile structurale (influenţate de compoziţia chimică şi de regimul tehnologic folosit la sinterizare) sugerate de micrografiile prezentate în figurile 13.5 ore. 12.2. definite prin constituţia acesteia (natura. b − material cu 85 % WC şi 15 % Co Fig. caracteristicile lor putând fi determinate aplicând principiile prezentate în scap. 13. 13. matrice). forma şi dimensiunile porilor.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 13. Microstructurile produselor din pulbere de Fe sinterizată la 800 oC: a − timp de 0. Microstructurile produselor sinterizate din WC cu liant de Co: a − material cu 94 % WC şi 6 % Co.5 ore. cât şi de mărimea porozităţii. Fig. se comportă ca niste agregate compozite. c − timp de 22 ore Produsele fără porozitate. numărul şi proporţia fazelor care alcătuiesc structura) şi prin forma.4. dimensiunile.8 şi 13.

(13. caracteristicile mecanice ale acestor produse pot fi influenţate în măsură importantă de mărimea porozităţii Pp (în %). 313 . Prima dintre relaţiile (13.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi Fig. densitatea masei structurale (lipsită de pori) a produsului. Cercetările experimentale întreprinse asupra diverselor materiale obţinute prin metoda agregării de pulberi au evidenţiat faptul că dependeţele dintre principalele caracteristici mecanice ale acestor materiale şi porozitatea lor pot fi exprimate analitic prin relaţii de forma: Y = Ys e − K s Pp sau Y = Ys (1 − K s/ Ppm ) (13. evident. rezistenţa la tracţiune (Y ≡ Rm. de caracteristica mecanică considerată. definită prin relaţiile: V − Vs ρ 100 = (1 − )100 . respectiv. Microstructurile unor produe industriale sinterizate: a − filtru din pulbere de bronz. Ys ≡ Rms) şi alungirea procentuală după rupere (Y ≡ A. de exemplu.049. Ys ≡ µs) ale unor astfel de materiale.1) Pp = V ρs în care V şi ρ reprezintă volumul şi. în cazul produselor realizate din pulberi de fier sinterizate. dacă se consideră Ys ≡ HBs = 75 HBS şi Ks = 0. respectiv. iar Ks. 13. Ys ≡ HBs).2) în care Y şi Ys reprezintă valorile unei caracteristici mecanice determinate pe materialul sinterizat şi. în timp ce a doua relaţie permite modelarea numerică a modulului de elasticitate longitudinală (Y ≡ E. b − electrod din pulbere de wolfram. c − piesă din pseudoaliaj W−Ni−Fe obţinută prin sinterizare Deoarece porii prezenţi în produsele sinterizate diminuează secţiunile portante şi au efectele unor concentratori de tensiuni. respectiv. prima dintre relaţiile (13. pe materialul (lipsit de pori) care alcătuieşte masa structurală a produsului sinterizat. densitatea produsului sinterizat. K s/ şi m sunt constante cu valorile dependente de natura materialului sinterizat şi.9.2) permite a se estima duritatea Brinell HB. iar Vs şi ρs – volumul şi. Ys ≡ As) ale materialelor sinterizate. Ys ≡ Es) şi coeficientului contracţiei transversale (Y ≡ µ.2) este potrivită pentru a estima duritatea Brinell (Y ≡ HB.

De asemenea.35. dacă se ia Ys ≡ µs = 0. Cuvinte cheie aglomerate. precipitare. 305 pulberi. aşa cum rezultă examinând curbele de durabilitate (Wöhler) ale pieselor din fier sinterizat prezentate în figura 13. 307 compactitate de presare. 305 compactitate de umplere. porozitatea influenţează şi alte caracteristici ale produselor sinterizate: conductibilitatea termică şi electrică. 305 314 . 13. 304 sinterizare.043 şi alungirea procentuală după rupere A.2) permite a se determina cu o bună precizie valorile modulului de elasticitate longitudinală E. 310 fluiditate. Fig. 305 densitate de presare. 305 grad de îndesare. caracteristicile magnetice. K s/ = 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR rezistenţa la tracţiune Rm. carbonil. 310 temperatură de sinterizare. pulverizare. 307 agregare pulberi. electrolitică.10. K s/ = 0. dacă se ia Ys ≡ Rms = 250 N/mm2 şi Ks = 0. rezistenţa la coroziune etc. 305 mediu de sinterizare. Curbele Wöhler ale fierului sinterizat cu diferite valori ale porozităţii Pp Porozitatea produselor sinterizate influenţează negativ rezistenţa la oboselă a acestora. 310 volum specific de scuturare.10. 304 durată de sinterizare. 301 agregate.67 şi coeficientului lui Poisson.03 şi m = 0. 302 porozitate de umplere. 303 metode mecanice măcinare. 311 metalurgia pulberilor. dacă se consideră Ys ≡ Es = 2. 305 densitate de umplere. iar cea de-a doua relaţie din grupul (13.05⋅105 N/mm2.01 şi m = 1. 301 fibroase. lamelare. 311 efect postelastic.058. 301 metode fizico-chimice reducere oxizi. sferoidale. dacă se utilizează Ys ≡ As = 40 % şi Ks = 0.

ş.2. * * * Metals Handbook Ninth Edition. Drăgulănescu I. American Society for Metals. Ohio. 1981 3. Piese sinterizate din pulberi metalice.13. c) arborii cotiţi ai motoarelor Diesel pentru camioanele de mare tonaj. 1986 7. Petrescu M. vol. Editura Didactică şi Pedagogică. vapori.1.. d) sinterizarea comprimatelor obţinute prin presare? T.. care se transformă în particule de pulbere prin solidificarea într-o baie de răcire. Gâdea S. d) grinzile metalice pentru poduri? T. este: a) metoda electolitică. Macmillan Publishing Commpany. Editura didactică şi Pedagogică. Ciocârdia C. Bucureşti.4. 1985 5.13. Editura Tehnică. Surdeanu T.. d) metoda precipitării din soluţie apoasă? 315 . b) metoda carbonil. Aliaje dure sinterizate din carburi metalice. Metoda de producere a pulberilor la a cărei aplicare materia primă sub formă de metal sau aliaj topit se scurge dintr-un creuzet (printr-o duză calibrată). Bucureşti. II. New York. Care dintre următoarele produse se pot obţine prin metoda agregării de pulberi: a) cuzineţii din bronz grafitat. Universitatea din Ploieşti. Partea a doua.. Perneş M. 1984 4. Zecheru Gh.3. Ploieşti... apă etc. 1985 6. c) spargerea comprimatelor realizate prin presare. Care dintre următoarele etape se parcurg la fabricarea unui produs prin metoda agregării de pulberi: a) obţinerea pulberilor. Bucureşti. Metalografie. suferă impactul cu mai multe jeturi (de aer. vol.. Drăgulănescu E.. Introduction to Materials Science for Engineers. c) metoda pulverizării din fază lichidă. Bucureşti. Editura Tehnică.) şi este pulverizată în picături fine. d) barele de tracţiune din răşină poliesterică armată cu fibre de sticlă? T. 1988 2.13. Shakelford J..Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor obţinute prin agregare de pulberi Bibliografie 1. b) plăcuţele din materiale dure pentru sculele aşchietoare. b) plăcuţele dure din cermeturi pentru sculele aşchietoare. Tehnologia materialelor. c) filtrele din aliaje Monel. b) presarea pulberilor. Metalurgie fizică şi studiul metalelor.9. Gâdea S.a. 1986 Teste de autoevaluare T.13. Care dintre următoarele produse se pot obţine prin metoda agregării de pulberi: a) electrozii nefuzibili din wolfram pentru sudare.

b) suprafaţa specifică a particulelor pulberii. d) fluiditatea pulberii? T. Care dintre următorii factori influenţează fluiditatea unei pulberi: a) forma particulelor. care se pot transforma uşor în pulberi prin măcinare. Grupările de particule ferm legate între ele prin forţe superficiale de 316 . c) conţinutul de impurităţi al particulelor pulberii. d) porozitatea de umplere a pulberii? T. c) compactitatea de umplere a pulberii.13.12.5. Care dintre următoarele procese se produc la formarea legăturilor de consolidare a particulelor pulberii utilizate ca materie primă pentru obţinerea unui produs: a) crearea legăturilor punctiforme între particule.13. Care dintre următoarele caracteristici ale pulberilor metalice se încadrează în categoria caracteristicilor tehnologice: a) densitatea de umplere. spongioase sau pulverulente. c) metoda carbonil. b) metoda precipitării din soluţie apoasă. este: a) metoda măcinării. c) sinterizare.13.13. b) suprafaţa specifică a particulelor pulberii.13.13.13. c) mărimea particulelor pulberii. Metoda de producere a pulberilor la a cărei aplicare materia primă sub formă de soluţii apoase sau topituri de săruri metalice este descompusă prin electroliză. c) densitatea de presare. Procesele prin care amestecurile neconsolidate de pulberi se transformă în produse compacte şi rezistente se desfăşoară mai ales în cursul operaţiilor tehnologice de: a) dozare a pulberilor. d) creşterea cristalelor noi. b) volumul specific de scuturare. sferoidizarea şi diminuarea dimensiunilor porilor? T. b) rezistenţa la oxidare a particulelor pulberii. d) fluiditatea pulberii? T.11. b) suprafaţa specifică a particulelor. d) metoda electrolitică? T. Mărimea suprafeţei totale a particulelor unei pulberi. care să-şi păstreze forma şi să nu sufere pierderi masice în timpul manipulărilor la care este supus în procesul de fabricare a produselor defineşte: a) densitatea de umplere a pulberii. obţinându-se depozite catodice compacte fragile. inclusiv a macroporilor deschişi conţinuţi de acestea. Capacitatea unei pulberi de a da prin presare un semifabricat suficient de rezistent.9. Care dintre următoarele caracteristici ale pulberilor metalice se încadrează în categoria caracteristicilor fizice: a) mărimea particulelor. c) fluiditatea: d) densitatea de presare? T. d) compactitatea de presare? T.10. raportată la masa sau volumul lor efectiv defineşte: a) volumul specific al pulberii.13.13. d) amestecare a pulberilor? T.13. b) dezintegrarea particulelor.14.6.7. Cantitatea (masa) de pulbere ce se scurge în unitatea de timp prin orificiul calibrat al unei pâlnii defineşte: a) densitatea de presare a pulberii. b) compoziţia granulometrică a pulberii. c) creşterea legăturilor punctiforme şi formarea suprafeţelor de contact (punţilor de legătură) între particule.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR T.13. c) rezistenţa muchiilor (comprimatelor obţinute prin presarea pulberii).8. d) rugozitatea suprafeţelor particulelor? T. b) presare a pulberilor în matriţe.

Care dintre următoarele efecte corespund prezenţei porilor în produsele realizate prin metoda agregării de pulberi: a) diminuează rezistenţa la tracţiune. să se stabilească relaţia de determinare a suprafeţei specifice a pulberilor alcătuite din particule cubice (cu latura dp) sau sferice (cu diametrul dp) realizate dintr-un material cu densitatea ρe. care produc consolidarea şi creşterea punţilor de legătură dintre particule. c) călire martensitică. Rezolvare Conform definiţiei date în scap.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor obţinute prin agregare de pulberi adeziune sunt denumite: a) agregate de particule. Care dintre următoarele afirmaţii privind alegerea regimului tehnologic la sinterizarea comprimatelor de pulberi sunt adevărate: a) temperatura de sinterizare trebuie să fie mai mică decât temperatura de recristalizare primară a materialului componentului principal al pulberii.15. d) sinterizare? T.13. c) măresc rezistenţa la oboseală. c) efect postelastic.13. considerând că o masă M de pulbere conţine np particule cu volumul (total) efectiv 317 . manipulare sau depozitare sinterizarea se face în atmosferă reducătoare (hidrogen. bazate pe difuzie. Relaxarea elastică a materialului particulelor pulberii.). b) dilatare termică.13.17. d) dislocaţii. b) durata sinterizării este direct proporţională cu volumul particulelor pulberii din care se realizează produsele şi invers proporţională cu coeficientul de difuzie D al componentului principal al pulberii. d) lipituri? T. Tratamentul termic prin care se realizează activarea termică a comprimatelor de pulberi în vederea desfăşurării proceselor.13. d) atmosferele de argon se folosesc la sinterizarea produselor din pulberi metalice lipsite de oxizi? T.16.18. amoniac. hidrocarburi etc. este denumită: a) sinterizare. d) expansiune? T.13. b) aglomerate de particule. d) micşorează modulul de elasticitate? Aplicaţii A. b) măresc duritatea. b) normalizare. însoţită de creşterea bruscă a volumului comprimatelor de pulberi la scoaterea lor din matriţele în care au fost realizate prin presare. c) când pulberile din care se realizează produsele se oxidează uşor sau prezintă conţinuturi apreciabile de oxigen (oxizi) de la elaborare.2. Ca urmare.1. 13. densificarea (micşorarea porozităţii) şi recristalizarea structurii produselor realizate prin agregare de pulberi este denumit: a) recoacere completă. suprafaţa specifică a particulelor unei pulberi este raportul dintre suprafaţa totală a particulelor şi suprafaţa lor efectivă (numit suprafaţă specifică Sv) sau raportul dintre suprafaţa totală a particulelor şi masa lor efectivă (numit suprafaţă specifică Sm).

2). (13. se obţin relaţiile: 6 6 . care ţine seama de abaterile de la forma regulată (poliedrică sau sferică) ale particulelor pulberii. ţinând seama că tratamentul termic de sinterizare reduce porozitatea comprimatelor de pulbere obţinute prin presare.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Ve. se poate aprecia că produsele realizate vor avea Pp < 8. dacă particulele au forma cubică p 4 dp 2 sau V p = π ( ) 3 .) suprafaţa specifică se stabileşte cu relaţii de forma: 6 6 α f şi S m = αf.2. rezultă: S v = . cu aspect dendritic etc. porozitatea pulberii presate este este C pr = ρe 7850 Ppr = 100 – Cpr = 100 – 91. Rezolvare Utilizând relaţiile de definire a caracteristicilor pulberilor (date în scap.3 % < 10 %. 318 . A. iar compactitatea de presare ρp 7200 100 = 100 ≅ 91. (13. densitatea de umplere ρu = 3500 kg/m3 şi densitatea de presare ρp = 7200 kg/m3.13.7 %. 3 2 dp dacă particulele au forma cubică sau S p = 4π ( ) 2 . Evident. porozitatea de ρe 7850 umplere este Pu = 100 – Cu = 100 – 44. 13. Pulberea metalică utilizată ca materie primă pentru realizarea unui produs sinterizat are următoarele caracteristici: densitatea materialului particulelor pulberii ρe = 7850 kg/m3.4 % .6 %. porozitatea de umplere Pu şi compactitatea de presare Cpr şi să se stabilească dacă produsul obţinut prin sinterizare poate avea porozitatea Pp ≤ 10 %.3 % şi.6 ≅ 55.4) Sv = ρe d p dp αf fiind un factor de corecţie supraunitar. rezultă pentru pulberea precizată în enunţul aplicaţiei: compactitatea ρ 3500 de umplere a pulberii este C u = u 100 = 100 ≅ 44.3) sugerează că suprafaţa specifică a pulberilor cu particule de formă regulată este independentă de forma particulelor. dacă particulele au forma 2 npS p S p npS p Sp sferică) şi masa M p = ρ eV p . În cazul pulberilor cu particule de formă neregulată (cu macropori deschişi.3) şi S m = Sv = ρe d p dp Observaţie Relaţiile (13. şi S m = = = n pV p V p n p ρ eV p ρ eV p înlocuind în aceste relaţii expresiile mărimilor Sp şi Vp.7 = 8. Să se determine pentru această pulbere compactitatea de umplere Cu. dacă particulele au forma sferică). suprafaţa Sp ( S p = 6d p . fiecare particulă având volumul Vp ( V p = d 3 .

scap. VC şi Vpori – volumele ocupate de bronz. rezultă Mp = MBz + MC = ρBz VBz + ρC VC şi Vp = VBz + VC + Vpori.4. Un filtru realizat prin sinterizare din pulbere de aliaj Monel cu %Nim = 70 % are porozitatea Pp = 38 %.4. MBz şi MC fiind masele bronzului şi grafitului exisistente în structura produsului. % Bz v %C v Deoarece VBz = V p şi VC = V p se obţine că densitatea produsului este 100 100 % Bz v %C v ρ p = ρ Bz + ρC = 8734⋅0. ştiind că (aşa cum se precizează în tabelul 1. Rezolvare Densitatea grafitului este (v. iar VBz.85 + 2500⋅0.10 ≅ 7674 kg/m3.2): ρNi = 8910 kg/m3 şi ρCu = 8930 kg/m3. 9. ştiind că la realizarea lui s-a folosit un amestec alcătuit din pulbere de grafit şi pulbere de bronz cu staniu cu %Snm = 10 %. conţinuturile procentuale 319 . % Ni m %Cu m 70 30 + + 8910 8930 ρ Ni ρ Cu Densitatea filtrului obţinut prin sinterizare din pulbere de aliaj Monel este: Pp 38 ρ p = ρ e (1 − ) = 8916(1 − ) ≅ 5528 kg/m3. iar densitatea bronzului cu staniu se determină folosind relaţia generală stabilită la rezolvarea aplicaţiei A.2) ρCu = 8930 kg/m3 şi 100 100 = ≅ 8734 kg/m3.2.2.5. Microstructura unui produs din bronz grafitat realizat prin metoda agregării de pulberi evidenţiază un conţinut procentual (volumic) de bronz %Bzv = 85 % şi un conţinut procentual (volumic) de grafit %Cv = 85 %.4. densităţile acestor componentelor având valorile (precizate în tabelul 1. Particularizând relaţia generală stabilită la rezolvarea aplicaţiei A.2) concentraţiile masice ale componentelor: %Nim = 70 % şi %Cum = 30 %.1) ρC = 2500 kg/m3.13. ρSn = 7290 kg/m3: ρ Bz = %Cu m % Snm 90 10 + + 8930 7290 ρ Cu ρ Sn Considerând că produsul precizat în enunţul aplicaţiei are masa Mp şi volumul Vp. 4. 100 100 A.3. Rezolvare Particulele pulberii din aliaj Monel au (aşa cum s-a precizat în scap. se poate determina densitatea materialului particulelor 100 100 pulberii: ρ e = = ≅ 8916 kg/m3.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor obţinute prin agregare de pulberi A.13. restul fiind pori. Să se determine densitatea aceestui produs. 100 100 Observaţie Dacă produsul ar avea porozitatea Pu = 0 %. Să se determine densitatea acestui produs. grafit şi pori în această structură.

11.4. 100 100 A. în funcţie de porozitatea acestora Pu ∈ (0 %. 13.11. rezistenţa la tracţiune Rm.5 = 10.105 ≅ 8080 kg/m3. să se studieze variaţiile caracteristicilor mecanice ale produselor realizate din pulberi de fier sinterizate.5 % şi %C v/ = 100 − % Bz v/ = 100 – 89.2).5. 13. prezentate în figura 13. în funcţie de porozitatea acestora Pp . / p Fig. 13. se obţin diagramele de variaţie ale principalelor caracteristici mecanice ale produselor realizate din pulberi de fier sinterizate (duritatea Brinell HB. cu valorile precizate în scap.4 pentru constantele care intervin în aceste relaţii.13.895 + 2500⋅0. Utilizănd datele prezentate în scap.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (volumice) ale constituenţilor structurali ar fi: % Bz v/ = % Bz v 85 100 = 100 ≅ % Bz v + %C v 95 89. Diagramele de variaţie în funcţie de porozitatea Pp ale principalelor caracteristici mecanice ale produselor realizate din pulberi de fier sinterizate Rezolvare Utilizând relaţiile potrivite din grupul (13.5 % şi densitatea produsului creşte % Bz v/ %C v/ la valoarea ρ = ρ Bz + ρC = 8734⋅0. 320 . alungirea procentuală după rupere A şi modulul de elasticitate longitudinală E). 30 %).

adică să poată fi transpuse în practică cu cheltuieli acceptabile privind elaborarea materialelor. automatică şi informatică. sunt tratate cu precădere materialele din această clasă: materialele metalice (oţeluri. s-a recurs la împărţirea materialelor în două mari clase: • materialele structurale (materialele de construcţie) sunt cele la care caracteristicile de rezistenţă mecanică sunt cele mai importante. mecanice şi tehnologice corespunzătoare cerinţelor impuse de aplicaţia în care sunt utilizate. În scopul facilitării alegerii lor pentru diverse aplicaţii tehnice. componente) pentru electrotehnică. în lucrarea de faţă. materialele pe bază de substanţe macromoleculare. obţinerea semifabricatelor şi realizarea produselor impuse de aplicaţie. lemnul şi materialele compozite. * materialele alese trebuie să conducă la soluţii tehnice de rezolvare a aplicaţiei care să fie convenabile economic. chimică.1.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Capitolul 14 ALEGEREA MATERIALELOR PENTRU APLICAŢIILE TEHNICE 14. etc. fonte şi aliaje neferoase). 321 . magnetică. Introducere La alegerea materialelor pentru o aplicaţie tehnică trebuie avute în vedere două principii: * materialele selectate trebuie să posede proprietăţile fizico-chimice. componentelor) supuse la solicitări mecanice. optică.. ele trebuind să asigure îndeplinirea rolului funcţional al unor elemente (piese. electronică. ele fiind destinate confecţionării elementelor (pieselor. materiale ceramice şi sticlele. • materialele funcţionale sunt cele la care caracteristicile cele mai importante sunt de natură electrică. adresată în principal celor care se pregătesc sau care lucrează în domeniul ingineriei mecanice. tehnica măsurării.

condiţiile de mediu în care se aplică solicitările (mediu de lucru neutru. intesitatea solicitărilor. caracterul static sau dinamic al aplicării acestora. polimerii pentru cristale lichide. în gama condiţiilor tehnice ale produselor industriale se includ 322 . fiabilitatea fiind proprietatea produsului exprimată prin probabilitatea ca acesta să-şi îndeplinească funcţiile în condiţii prescrise.. 14. materialele conductoare şi superconducoare. materialele magnetice. În prezent.. posibilitatea ca solicitările să genereze fenomene de pierdere a stabilităţii unor componente ale produsului (a căror evitare impune asigurarea unor anumite rigidităţi ale componentelor).. Tinând de cele expuse mai înainte. caracterul variabil în timp sau constant al solicitărilor (care implică apariţia sau nu a fenomenului de degradare prin oboseală). • condiţiile privind caracteristicile fizice ale materialului produsului. materialele din această clasă (materialele semiconductoare. care determină sau influenţează îndeplinirea funcţiilor pentru care acesta este realizat: densitatea. în acest capitol sunt tratate în principal aspectele privind alegerea materialelor structurale pentru aplicaţiile tehnice. sau solicitări compuse). în cursul unei perioade de timp date. de tip întindere compresiune. mediu corosiv sau abraziv) etc. ceramicele electrooptice. • condiţiile privind fiabilitatea şi mentenabilitatea produsului. Criteriile şi metodele de selecţie a materialelor Prima etapă care trebuie parcursă la alegerea materialelor adecvate realizării unui produs constă în cunoaşterea tuturor condiţiilor tehnice ce definesc funcţionalitatea lui şi comportarea sa în exploatare: • condiţiile privind solicitările mecanice la care este supus produsul: complexitatea sistemului de solicitare (solicitări simple.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR detecţia şi înregistrarea semnalelor de diverse naturi fizice. condiţiile termice în care se aplică solicitările (solicitări la temperaturi scăzute. etc. conductibilitatea termică. etc. • condiţiile privind precizia dimensională a produsului şi calitatea suprafeţelor acestuia. solicitări în condiţii de temperatură normală sau solicitări în condiţii termice care determină manifestarea fenomenului de fluaj). materialele ceramice cu proprietăţi piezoelectrice. iar mentenabilitatea fiind proprietatea produsului exprimată prin probabilitatea ca acesta să poată fi supravegheat. fuzibilitatea.) nu au făcut obiectul acestei lucrări. întreţinut şi reparat într-o anumită perioadă de timp. rezistivitatea electrică. dilativitatea termică etc.2. încovoiere simplă sau forfecare pură.

conţinutul de impurităţi.. rezistenţa la oboseală. Criteriile din această categorie pot fi ierarhizate în funcţie de importanţă. temperatura de topire-solidificare. criteriul se poate exprima analitic în una din următoarele forme: (14. calitatea suprafeţelor semifabricatelor. iar dacă aplicaţia impune ca materialele să aibă densitatea mai mică decât 4000 kg/m3. structura. criteriul de selecţie a materialelor se poiate scrie ρ ≤ 4000 kg/m3. Pentru ierarhizarea criteriilor şi stabilirea ponderii (coeficientului de importanţă) cu care fiecare 323 . stabilindu-se pentru fiecare criteriu dacă este principal (de bază) sau secundar (auxiliar) şi dacă este obligatorie sau facultativă respectarea sa. − criteriile privind caracteristiciele chimice şi structurale impuse: compoziţia chimică. de exemplu. modulul de elasticitate. conductibilitatea termică. După analiza detaliată a condiţiilor tehnice impuse produsului care trebuie obţinut se formulează criteriile de selecţie a materialelor necesare pentru fabricarea acestuia. limita de curgere. criteriul de selecţie a materialelor va fi Rm > 300 N/mm2. − criteriile privind caracteristicile fizice care trebuie asigurate: densitatea. rezistenţa la coroziune (în mediul de lucru şi în condiţiile de solicitare corespunzătoare produsului ce trebuie realizat). Criteriile privind proprietăţile materialelor sunt principalele criterii folosite pentru alegerea acestora.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice şi cele privind protecţia oamenilor şi mediului înconjurător (condiţiile ecologice) şi condiţiile privind reciclabilitatea (proprietatea produsului scos din uz de a putea fi transformat în deşeuri reintegrabile în natură sau valorificabile prin procese tehnologice de realizare a unor noi produse). − criteriile privind caracteristicile semifabricatelor necesare pentru obţinerea produsului: forma. coeficientul de dilatare termică.1) CAM ≥ CAP sau CAM ≤ CAP. dimensiunile şi masa semifabricatelor. etc. dacă într-o aplicaţie este necesar să se utilzeze materiale având rezistenţa la rupere mai mare decât 300 N/mm2. rezistenţa la fluaj. rezistivitatea electrică.. grupate în categoriile prezentate în continuare: A. energia de rupere. în această categorie sunt incluse: − criteriile privind caracteristicile mecanice care trebuie asigurate (în condiţiile de temperatură şi mediu de lucru corespunzătoare produsului ce trebuie realizat): duritatea. rezistenţa la rupere. dacă se notează cu CAP nivelul limită (minim sau maxim) acceptabil (din punctul de vedere al aplicaţiei pentru care trebuie ales materialul) al unei caracteristici de material şi cu CAM nivelul (aceleiaşi caracteristici) asigurat de materialele din gama considerată la selecţie. etc. În mod obişnuit criteriile privind alegerea materialelor în funcţie de proprietăţi se formulează considerând diversele caracteristici care exprimă cantitativ proprietăţile acestora. alungirea procentuală după rupere. Astfel.

1. criteriul de selecţie a materialelor se formulează considerând E caracteristica (sintetică) numită modul de elesticitate specific KE = . . presupunând că numai criteriile Ki şi Kj intervin în alegerea materialului. iar g acceleraţia R gravitaţională) K R = m . dacă pentru o aplicaţia trebuie ales un γ material care să asigure un nivel ridicat al rigidităţii pieselor (deformaţii elastice mici ale pieselor în prezenţa solicitărilor mecanice) şi un nivel scăzut al masei acestora. pentru stabilirea valorilor ponderilor aij se consideră pe rând perechile de criterii (Ki. K3) şi apreciind că.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR criteriu trebuie considerat la luarea deciziilor privind alegerea materialelor se poate folosi metoda prezentată în figura 14. a31 = 0. . i ≠ j şi. De asemenea.. în cazul când numai aceste două criterii se iau în considerare. Kj).n ( ∑ a j = 1) şi pe această baza se poate j =1 Sp face ierarhizarea după importanţă a criteriilor. dacă pentru o aplicaţie trebuie ales un material care să asigure un nivel ridicat al rezistenţei mecanice a pieselor şi un nivel scăzut al masei acestora. De exemplu. . la aplicarea căreia se parcurg următoarele etape: • se precizează criteriile care se iau în considerare K1.. se estimează coeficientul de importanţă al fiecărui criteriu (de exemplu. criteriul de selecţie a materialelor se formulează considerând caracteristica (sintetică) denumită rezistenţă mecanică specifică KR. definită prin raportul dintre rezistenţa la rupere a materialului Rm şi greutatea specifică γ (γ = ρg. Pentru ca numărul criteriilor utilizate la selecţia materialelor în funcţie de proprietăţi să fie cât mai mic (în scopul facilitării alegerii) se apelează la formularea unor criterii bazate pe caracteristici sintetice (care înglobează mai multe caracteristici ale materialului). iar dacă γ trebuie ales un material care să asigure în mod eficient o bună comportare a 324 . • echipa de proiectare stabileşte valorile ponderilor parţiale aij... ρ fiind densitatea materialului. respectarea criteriului K1 asigură în proporţie de 70% luarea unei decizii bune la alegera materialului). Kj.. • se calculează ponderea cu care trebuie considerat fiecare criteriu la n Spj alegerea materialelor aj = .3 rezultă considerând perechea de criterii (K1. . • se calculează suma ponderilor parţiale corespunzătoare fiecărui criteriu (suma pondrilor înscrise pe fiecare coloană a matricei preferinţelor) Spj = ∑ aij şi suma tuturor ponderilor parţiale înscrise în matrice S p = n(n − 1) 2 = i1 n . Kn. j = 1.K2.7 şi a13 = 0.Ki.. i ≠ j şi aij +aji = 1 şi întocmeşte un tablou numit matricea preferinţelor.

aj .. documentele cele mai utilizate fiind standardele... Kn Spj = ∑ aij = i1 n ..... Spn S p = ∑ S pj j =1 aj = Spj Sp a1 ... ... ... . aij . ajn .. fontele şi aliajele neferoase recomandate pentru diferite utilizări). Kj.. . ÎNTOCMIREA MATRICEI PREFERINŢELOR DETERMINAREA SUMEI PONDERILOR PARTIALE ALE CRITERIILOR DETERMINAREA SUMEI TOTALE A PONDERILOR DETERMINAREA COEFICIENTILOR DE IMPORTANTA AI CRITERIILOR . ...Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice pieselor la solicitări variabile.. se poate face o primă selecţie a materialelor. 325 . .. Rm Valorile unor astfel de caracteristici sintetice asigurate de diversele materiale comerciale sunt prezentate în tabelul 14. .... .... Kn Kn a1n . ai . 3. în cazul materialelor metalice există standarde pentru oţelurile.. Kj ... . deoarece..9)..... . .. an1 Sp1 K1 . ..... manuale etc.. .. RO fiind rezistenţa la oboseală a materialului (v.. DEFINIREA CRITERIILOR CRITERIUL K1... an Fig.. ani Spi n ...1. .. Ki. criteriul de selecţie a materialelor se formulează considerând caracteristica (sintetică) numită rezistenţă relativă la oboseală R KO = O ... ... acestea grupează materialele după destinaţie (de exemplu. cuprind date concrete privind caracteristicile asigurate de fiecare marcă de material şi indicaţii precise privind prelucrările tehnologice ce conduc la stările structurale corespunzătoare obţinerii acestor caracteristici şi facilitează astfel alegerea lor pentru o anumită aplicaţie. .... Ki a1i . aji ....privind caracteristicile diverselor materiale comerciale.... . aşa cum s-a putut constata în capitolele anterioare...1.. . aj1 ... . . .. .. ain ..... K1 .. cataloage. .... .. . ai1 . .... scap.... .. Ki ... normative.... .. anj Spj ... 14. Etapele metodei de stabilire a coeficienţilor de importanţă ai criteriilor privind alegerea materialelor în funcţie de proprietăţi După stabilirea şi ierarhizarea în funcţie de importanţă a criteriilor de alegere a materialelor pe baza proprietăţilor pe care trebuie să le asigure în aplicaţia considerată.. În acest scop se folosesc datele existente în standarde..... Kj a1j ..

9 2.. care respectă toate criteriile 326 ...210 200... Pentru alegerea celui mai potrivit material din această gamă se poate utiliza următoare metodologie: • se consideră că gama materialelor cu proprietăţi adecvate.110 43...9.jk..5.n).0.6 4.2. t/m3 7.2 6.8.2 8.60 20...5 2.4 0.8..0.17.50 60...1.135 68.8.90 km 4..7 7.200 200.7.100 50....7 1.7..........5.1..4...91 2...5.5..0 7...220 200..7..7..8..20.11...6 8....14.0.7.110 140.60 2. uscat Lemn esenţă moale.......3.5.2 1.800 450.. j = 1..650 200..8.3..n.10.210 140.8..210 200......00 1..210 K R.....850 600...0...520 500.2. • din analiza care a condus la constituirea gamei materialelor cu proprietăţi adecvate se cunosc.8..8 5.0 10.210 210.. care îndeplinesc integral cele n criterii de selecţie (notate j = 1.2500 600. kN/mm2 200. de exemplu.9..10...90.00 0....4 8.7..1300 450.750 520.8 0.9 8.1..2.5...6 12. Principalele caracteristici tehnice ale unor materiale comerciale Materialul Oţeluri carbon de uz general Oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (tratate termic) Oteluri pentru conducte şi recipiente sub presiune (laminate termomecanic) Oţeluri inoxidabile feritice Oţeluri inoxidabile austenitice Oţeluri inoxidabile duplex Oţeluri maraging Superaliaje tip Inconel Superaliaje tip Nimonic superaliaje tip Hastelloy Alame Bronzuri cu Sn sau cu Al Aliaje Cu – Ni Bronzuri cu beriliu Aliaje pa bază de Al deformabile (călite şi îmbătrânite) Aliaje pe bază de Ti Aliaje pe bază de Mg Polietilenă Polipropilenă Politetrafluoretilenă (teflon) Poliamide (nylon) Policlorură de vinil Lemn esenţă tare.8 8.....9 7.5 2.2. k = 1.9..180 28. uscat Compozite poliesteri + fibre de sticlă ρ.7.6....2 8.32 40.7 4. Materialele care respectă toate criteriile privind proprietăţile impuse de aplicaţia în care urmează a fi utilizate alcătuiesc gama materialelor cu proprietăţi adecvate...1000 200.70.....10..3 1.4...1...1.8..9 7.8...4.8.1.1..1. metoda prezentată anterior) şi nivelele limită acceptabile ale caracteristicilor de material.25 1.1300 110..95 0....220 190.j. N/mm2 350.1 8...7.11 9..10..10 70..1.9 7.8...950 1800..1400 650..9 7..8. k = 1...7.....28 6.6.m....190 115.5 3.n (stabiliţi folosind.8 6.8.1..3 24...100 40.6..n.75.210 180.4500 E....1..1..7..0. k = 1..4...7.40 70......9.0.1200 300....4 8.550 700.50...10... j = 1..2.....8..2 170.......72 107..47 0.4..16...8.4 4.7. cuprinde m materiale (marcate Mk......1200 1000...500 400.115 85.. j = 1...14.1 9.. notată GMP.92.5..3 6...33 7..3.. nivelurile caracteristicilor asiguarete CAM..0.1 4.3.....6...20 11.7 1..m).2 Rm.8.5 0.8 7..210 200.900 400.9..80 3000..8. pentru toate materialele Mk.220 90.1..9....9..1 8...m.1..3.8...ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 14. având coeficienţii de importanţă aj.6....3 6. CAP..2 3..12......4 12.1 2.1.

Criteriile privind procesarea tehnologică a materialelor în vederea obţinerii semifabricatelor sau produselor se formulează în mod obişnuit într-o formă calitativă (atributivă).n. dacă criteriul de selecţie Kj este formulat analitic în forma Ijk = CA P . se calculează indicatorul global al proprietăţilor (caracteristicilor tehnice) ICT.. Un set de criterii de acest tip poate avea. Ijk ≥ 1. k = 1... * obţinerea caracteristicilor materialului impuse de condiţiile tehnice ale 327 . • pentru fiecare din materialele Mk. în ordinea descrescătoare a valorilor indicatorului ICT.m.jk ≥ CAP. k = 1. * prelucarerea semifabricatelor la forma.n. materialul cu cea mai mare valoare a acestui indicator fiind (din punctul de vedere al caracteristicilor asigurate) cel mai potrivit pentru aplicaţia avută în vedre. k = 1.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Kj. indicatorii parţiali se calculează cu relaţii de forma: CA M .. k = 1.. folosind relaţia: I . * prelucrarea semifabricatelor la forma. j = 1.. j = 1.. respectă toate criteriile de selecţie Kj. dimensiunile şi caliatea suprafeţelor impuse de realizarea produselor se face cu scule.m... următoarea alcătuire: * materialul este disponibil pe piaţă în cantităţile şi sub forma semifabricatelor necesare pentru realizarea produselor (materialul nu trebuie elaborat şi transformat în semifabricate pe baza unor comenzi speciale lansate către producător). k = 1.j. scrise analitic în forma „min” CAM. care exprimă măsura în care materialul satisface criteriile de selecţie Kj.. de exemplu. iar neîndeplinirea fiecărui criteriu (notată cu 0) să diminueze şansele de alegere a acestui material. dacă criteriul de selecţie Kj este formulat CA M .n. evident.2) • se ierarhizează materialele Mk.k = ∑ ajIjk .n..jk analitic în forma „max”..n..m.m. j = 1.j (14. dacă fiecare din materialele Mk.m.. j = 1.. dispozitive sau maşini universale (prelucrarea semifabricatelor nu necesită utilizarea de scule...k..k.. dispozitive sau maşini speciale).jk . sau Ijk = CA P . • pentru fiecare din materialele Mk. j = 1. dimensiunile şi calitatea suprafeţelor impuse de realizarea produselor se face cu tehnologii obişnuite.n.m se stabilesc indicatorii parţiali Ijk.j ..jk ≤ CAP. k = 1. B. astfel încât îndeplinirea fiecărui criteriu de către un material (notată cu 1) să constituie un argument în favoarea alegerii acestuia pentru o anumită aplicaţie. j = 1...j sau în forma „max” CAM. CT = j1 n „min”. fără a fi necesară aplicarea unor procedee sau operaţii operaţii tehnologice speciale.

se stabilesc coeficienţii de importanţă a1 . k = ∑ a ′j I ′jk . După stabilirea şi ierarhizarea în funcţie de importanţă a criteriilor privind procesarea tehnologică. K ′2 ... întocmind un tablou. k = 1…m. Mk. C.k. daca materialul M k respecta criteriul K ′j  (14.. ….ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR produsului care se realizează nu necesită aplicarea unor tratamente termice.. transformării lor în semifabricate şi prelucrării acestora pentru obţinerea produselor sunt deosebit de importante.. ( ∑ a /j = 1 ) şi se face apoi ierarhizarea criteriilor după valoarea coeficienţilor j =1 q a ′j . materialul cu cea mai mare valoare a acestui indicator fiind cel mai avantajos din punctul de vedere al comodităţii achiziţionării şi comportării la prelucrarile tehnologice necesare transformării sale în produse. aceste criterii se formulează în funcţie de costul total al 328 .4) şi se poate face ierarhizarea materialelor din GMP în ordinea descrescătoare a valorilor indicatorului IPT.. aplicând aceiaşi metodă ca şi în cazul criteriilor privind proprietăţile. respectarea acestora determinând alegerea materialelor şi tehnologiilor de fabricaţie care asigură realizarea în condiţii economice (cu cheltuieli cât mai mici) a produselor necesare într-o aplicaţie tehnică.3) I ′jk =  0.. a 2 . Criteriile privind costurile (cheltuielile) aferente elaborării materialelor. numite indicatorii parţiali ai performanţelor tehnologice I ′jk . a ′j . k = 1…m j =1 n (14. M2. numit matricea performanţelor tehnologice (de forma celui prezentat în fig. Criteriile privind procesarea materialelor se pot ierarhiza în funcţie de importanţă..k. 14. din GMP îndeplinesc criteriile K ′j . j = 1…q. daca materialul M k nu respecta criteriul K ′j  Pentru fiecare din materialele Mk.. În mod obişnuit. în care elementele matricei. …. chimice sau termochimice. folosind relaţia: I PT . a q . * posibilităţile apariţiei defectelor de material sau de rebutare a produselor în timpul prelucrărilor tehnologice sunt minime. ′ adică pentru fiecare din criteriile K 1 . Mm} respectă aceste criterii. se calculează indicatorul global al performanţelor tehnologice IPT. K ′q incluse în setul de criterii privind ′ ′ ′ procesarea materialelor. exprimă măsura în care fiecare din materialele Mk. k = 1…q : 1..2). se trece la analiza măsurii în care materialele din gama GMP ≡ {M1. k = 1…m.. k = 1…m..

. Configuraţia matricei performanţelor tehnologice ale materialelor Criteriul realizării cu costuri minime a produselor necesare unei aplicaţii tehnice se consideră la luarea deciziei finale privind alegerea materialelor. .. cu formula: a I .k . K K / j ..k . 14. definite prin relaţia: CT .5) CTref în care CT.2 .m.6) I PTE . Mk . .1 IPT.. / q2 . iar CTref este costul total al realizării aceluiaşi tip de semifabricate şi/sau al obţinerii aceluiaşi tip de produse dintr-un material de referinţă (din GMP sau din afara acestei game).. ..k C r . / I qm IPT..2... / I 1k / I 2k . . IPT... calculând pentru fiecare material Mk ∈ GMP indicatorul global al performanţelor tehnico-economice (numit şi meritul global) IPTE.k = . I I / jk .2...Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice realizării produselor cu performanţele tehnice impuse de aplicaţia în care sunt utilizate..... I /jm . (14... k = CT CT k C r . Pentru a compara materialele din GMP prin prisma costurilor totale implicate de obţinerea semifabricatelor şi/sau de utilizarea acestora la realizarea produselor necesare unei aplicaţii se pot utiliza costurile relative Cr...m..m Fig..k.. I I / j1 .. Mm / I 12 / I 22 K 1/ / K2 a1/ / a2 / I 11 / I 21 . ...... / I 1m / I 2m . (14. CRITERIUL PONDEREA CRITERIULUI M1 INDICATRII PARTIALI I /jk PENTRU MATERIALUL Mk ⊂ GMP M2 .... IPT..k reprezintă costul total al realizării semifabricatelor dintr-un material Mk ∈ GMP şi/sau al obţinerii produselor necesare unei anumite aplicaţii.. k = ∑ a ′j I ′jk j =1 n / j ........ ..... + a PT I PT . .. k = 1. .... . / q . Câteva date cu caracter informativ privind costurile relative ale unor materiale (metalice şi nemetalice) utilizate frecvent în aplicaţiile tehnice sunt prezentate în tabelul 14..k 329 . k = 1. .. / q1 . I I / j2 .. / q ..... a a I PT .. / qk ...

8 2. analiza oricărui produs trebuie realizată pornind de la sistemul de 330 * Costurile CT şi CTref sunt calculate în lei/kg de semifabricat .. iar aPT – coeficientul de importanţă global al criteriilor privind performanţele tehnologice ale materialelor (aCT + aPT = 1). Bronzuri.5.k şi costurile aferente prelucrării tehnologice pentru materialele din GMP sunt apropiate.1..2.... ABS.. benzi...2.. Răşini acrilice şi fenolice Politetrafluoretilenă (Teflon). Valorile informative ale costurilor relative ale unor materiale utilizate în tehnică MATERIALUL Oteluri de uz general (bare laminate) Oteluri de uz general (table.400 Dacă valorile indicatorului IPT.m.1.2. I PTE .3.5. Tabelul 14.. Inconel.k.8 5..4..1. ţinând seama de acest principiu..9. Poliamide (Nylon) Fibre de sticlă Compozite polimerice cu fibre de sticlă sau de carbon Cr = CT CTref * 1..1.8. k = C r .9.8.6 2...4..18 19. Alame (produse obţinute prin turnare) Aliaje Cu – Ni (produse laminate sau turnate) Superaliaje de tip Nimonic....k O metodă modernă ce poate fi utilizată la luarea deciziei finale privind selecţia materialelor pentru o aplicaţie tehnică este analiza valorii (analiza tehnico−economică a utilităţii). profile) Oţeluri carbon pentru construcţia de maşini (produse laminate) Oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (produse laminate) Oteluri carbon şi slab aliate pentru scule Oţeluri inoxidabile şi refractare (produse laminate) Fonte albe şi cenuşii (produse obţinute prin turnare) Fonte modificate (produse obţinute prin turnare) Aluminiu şi aliaje de Al (produse oţinute prin DP + TT) Aluminiu şi aliaje de Al (produse obţinute prin turnare) C= r C T C ref T * MATERIALUL Cupru..9. Udimet Titan şi aliaje de Ti (produse obţinute prin DP + TT) Polietilenă....40 3.5 270.1..9 6.5 8. evident.0 1. Polistyren Policlorură de vinil. Alame (produse obţinute prin DP) Cupru.2..0..45 5..21 100....4.8 2.13 6.7) .. ci ca un ansamblu de utilităţi)..5 7.3.5.m.4...9 1.5 2.k (14. k = 1. se poate stabili cu formula: I CT .0 10.. indicatorul global al performanţelor tehnico – economice IPTE. care are la bază următoarele principii: − • orice produs este purtătorul material al unor funcţii capabile să satisfacă anumite necesităţi ale utilizatorilor (un produs nu trebuie privit ca un ansamblu de părţi materiale...7.. materialele Mk ∈ GMP care au meritul global cel mai ridicat trebuie să fie cele preferate pentru aplicaţia tehnică considerată. Bronzuri. Polipropilenă.. Incoloy.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR în care aCT este coeficientul de importanţă global al criteriilor privind caracteristicile tehnice ale materialelor.14 36.120 25.. k = 1..

• pentru orice produs trebuie să existe o corelaţie optimă între funcţiile asigurate şi resursele alocate pentru realizarea acestora. care să constituie suportul luării deciziilor pertinente privind rezolvarea unor astfel de probleme. Încercarea de a recomanda unele metode cantitative. ingineri specializaţi în domeniul tehnologiilor de fabricaţie.. care corespund unor necesităţi reale (efective.f. ţinând seama de acest principiu. de către o echipă de proiectare bine structurată (care cuprinde ingineri cunoscători ai aplicaţiei ce se analizează. i = 1. pentru ca produsul obţinut să se caracterizeze printr-un raport maxim utilitate/cost). ţinând seama de următoarele recomandări: • în prima etapă de rezolvare a problemei se analizează cu atenţie 331 . Din analiza unor astfel de grafice rezultă care sunt funcţiile produsului pentru care costurile sunt disproporţionate în raport cu contribuţiile lor la utilitate şi se pot găsi modalităţile de eliminare a neconcordanţelor cu efecte negative asupra costurilor (eliminarea funcţiilor inutile sau operarea unor modificări tehnologice privind realizarea funcţiilor care implică costuri ridicate). Aplicarea acestor metode este utilă şi conduce la rezultate bune.). se poate construi un grafic de corelare i =1 f utilitate – cost de tipul celui prezentat în figura 14. economişti specailizaţi în domeniul costurilor etc.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice funcţii al acestuia. acest principiu fiind denumit principiul raportului maxim între utilitate sau valoare de întrebuinţare şi cost. Aspectele anterior prezentate evidenţiază cu claritate complexitatea problemelor privind alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice. dacă problema alegerii materialelor pentru o aplicaţie tehnică se tratează etapizat. nu trebuie să conducă la ideea că aceste metode simplifică problemele. Considerând că produsul analizat are f funcţii şi că la fiecare funcţie corespunde un coeficient importanţa αi.f ( ∑ α i = 1 ) şi o pondere a costului i =1 f C de realizare ci..3. diminuează responsabilitatea membrilor echipei de proiectare şi micşorează cerinţele privind competenţa acestora. care contribuie la îndeplinirea normală a funcţiilor de bază sau care fac produsul mai uşor de vândut şi cresc reputaţia pe piaţă a acestuia. la analiza oricărui produs trebuie calculată ponderea costurilor implicate de realizarea fiecărei funcţii şi trebuie examinată corelaţia ce există între aceasta şi ponderea funcţiei (coeficientul de importanţă al funcţiei) în asigurarea utilităţii (calităţii) globale a produsului. ingineri specializaţi în domeniul materialelor. în cadrul căruia funcţiile sunt împărţite în categorii de importanţă: funcţii de bază (principale). i = 1. iar CT CT – costul total al produsului ( ∑ ci = 1). directe) ale celor care utilizează produsul şi funcţii auxiliare (secundare). ci = i .. Ci fiind costul aferent realizării funcţiei..

materialul din care acesta urmează să fie confecţionat trebuie să se caracterizeze prin rezistenţă mecanică ridicată. condiţii care. se stabilesc principalele proprietăţi (caracteristici) pe care trebuie să le posede materialul din care acesta urmează să fie confecţionat şi. materialul din care acesta urmează să fie confecţionat trebuie să prezinte caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate. decizia utilizării unui material metalic fiind justificată de compararea celor două familii de materiale prin prisma costurilor. de exemplu. Configuraţia unui grafic de corelare utilitate – cost obţinut prin aplicarea analizei valorii la un produs industrial • dacă în prima etapă de rezolvare a problemei criteriile privind proprietăţile nu sunt suficiente pentru selectarea familiei de materiale adecvate aplicatiei avute în vedere. pe această bază. de exemplu.5. cât şi de materialele compozite durificate cu fibre. aşa cum se arată în schema din figura 14. aşa cum se arată în schema din figura 14. dacă produsul care trebuie realizat este un recipient sub presiune care urmează a fi amplasat pe o aeronavă. Fig.7. se pot adăuga acestora şi criterii din celelalte categorii (criterii privind procesarea tehnologică sau criterii privind costurile). menţinând în prim plan cerinţele privind proprietăţile şi adăugând eventual acestora şi criterii privind caracteristicile tehnologice sau costurile. 332 . 14. ceea ce conduce. pot fi îndeplinite atât de materialele metalice. de exemplu. dacă produsul care trebuie realizat este un recipient de stocare a unui gaz combustibil (pentru utilizare casnică) sub presiune.6 şi 14.3. • după selectarea familiei din care trebuie să facă parte materialul ce va fi utilizat la confecţionarea produsului. se poate încerca selectarea clasei (familiei) de materiale potrivite pentru fabricarea produsului. se stabilesc categoriile. tenacitate mare şi densitate cât mai mică. pentru cele două aplicaţii descrise anterior alegerea tipurilor de materiale se realizează aşa cum sugerează schemele prezentate în figurile 14. la soluţia alegerii unui material din familia compozitelor durificate cu fibre.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR condiţiile tehnice ce caracterizează produsul care trebuie realizat.4. tipurile sau mărcile de materiale adecvate din această familie.

Schema alegerii tipurilor de materiale compozite pentru un recipient sub presiune amplasat pe o aeronavă Fig. pentru a decide care dintre tipurile de materiale selectate în etapele precedente (care alcătuiesc gama materialelor cu proprietăţi adecvate GMP) corespunde cel mai bine cerinţelor tehnico-economice ce definesc aplicaţia avută în vedere.6. pentru ca eficienţa aplicării acestor metode să fie corespunzătoare este necesar ca numărul materialelor Mk din GMP să fie cât mai 333 Fig.7. 14. 14. Shema alegerii tipurilor de materiale metalice pentru un recipient sub presiune amplasat pe o aeronavă . 14.5. Shema alegerii familiei de materiale pentru un recipient de stocare sub presiune a unui gaz combustibil • metodele prezentate anterior se pot utiliza în etapa finală. 14. Shema alegerii familiei de materiale pentru un recipient sub presiune amplasat pe o aeronavă Fig. aşa cum s-a arătat mai înainte.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Fig.4.

ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR mic.3.. 14. tensiunea medie σ + σ min σ max (1 + R) σ − σ min σ max (1 − R) σ m = max = > 0 şi σ v = max = σv. La aplicarea acestei metode tehnologice de exploatare a sondelor. având rolul de a transmite mişcarea rectilinie alternativă de la instalaţia de suprafaţă la pistonul (cilindrul) pompei de adâncime cu care se realizează extracţia ţiţeiului din zăcământ. garnitura de prăjini (alcătuită din prăjini de pompare asamblate cap la cap) este una din componentele principale ale echipamentului de lucru.9. pentru aplicaţia constând în realizarea recipientului de stocare a gazului gombustibil (anterior discutată).85% din sondele aflate în producţie. tensiunea minimă σmin = Rσmax. normative sau prescripţii tehnice.0. pompajul de adâncime cu prăjini se utilizează ca metodă de extracţie a petrolului (ţiţeiului) la 65.8. dată de relaţia: 334 .3. Un studiu de caz privind alegerea materialelor Pentru a evidenţia complexitatea problemei alegerii materialelor pentru aplicaţiile tehnice se prezintă un studiu de caz privind materialele selectate şi utilizate de diverşi producători pentru realizarea prăjinilor de pompare a petrolului din zăcăminte.. prajinile de pompare sunt supuse unor solicitări axiale variabile. Configuraţia constructivă a prajinilor de pompare este dictată de rolul lor funcţional şi de tipul materialului utilizat la confecţionarea acestora şi este prezentată în figura 14..4 < R < 0) şi au ca tensiuni caracteristice: tensiunea maximă. ciclurile de solicitare având perioada aproximativ egală cu durata unui ciclu de lucru al pompei de adâncime.7 ) sau (mai rar. Acest fapt este ilustrat în figura 14. cataloage. σmax > 0. care prezintă o modalitate de estimare a caracteristicilor ciclurilor de solicitare ale prăjinilor de pompare din diferite zone ale garniturii de prăjini ce echipează o sondă. Ca 2 2 2 2 urmare. În ţara noastră şi în multe alte ţări de pe glob. în condiţii de funcţionare defectuoasă a σ max instalaţiei de pompare) alternante (cu –0. pe baza interpretării dinamogramelor înregistrate la sonda respectivă. de exemplu. În timpul utilizării într-o sondă aflată în exploatare. se poate aprecia că durabilitatea unei prăjini de pompare este în directă dependenţă cu mărimea coeficientului de siguranţă c. mărcile de oţel adecvate (care alcătuiesc GMP pentru această aplicaţie) se pot alege folosind prescripţiile din standardul SR EN 10028. această cerinţă putând fi uşor respectată dacă se face o selecţie a tipurilor de meteriale pe baza informaţiilor cuprinse în standarde.. Ciclurile de solicitare ale prăjinilor din compunerea garniturii de prăjini de la o sondă sunt (în mod obişnuit) ondulant-pozitive (cu coefcientul de asimetrie σ R = min = 0.

1 este tensiunea maximă a ciclurilor limită care. Intensităţile majorităţii acestor componente (Fg.8) = c= Rm σ max (1 − R) + (1 + R ) σ −1 în care σmax. cu R = −1) a prăjinii de pompare în mediul de lucru din sondă (amestec ţiţei−ape de sondă. forţele de frecare (între prăjini şi ţevile de extracţie. iar σ−1 – rezistenţa la oboseală (prin solicitare alternant-simetrică. rigidităţile la tracţiune şi încovoiere ale prăjinilor fiind în directă proporţionalitate cu această caracteristică. Rm este rezistenţa la rupere a materialului prăjinii. produc ruperea prin oboseală a prăjinii considerate.8) în contextul argumentelor anterior prezentate. Tensiunea maximă (σmax) a ciclurilor solicitării de lucru a unei prăjini are mărimea dată de raportul dintre forţa maximă de solicitare axială a prăjinii. având acelaşi coeficient de asimetrie ca şi ciclurile solicitării de lucru. intensităţile forţei Fmax şi tensiunii σmax (şi. Fmax este rezultanta unui Fmax şi aria secţiunii transversale a prăjinii S p = 2 4 grup de sarcini axiale ce are ca principale componente: greutatea proprie a prăjinilor de pompare Fg. ca urmare. se poate aprecia că durabilitatea prăjinilor de pompare creşte o dată cu rezistenţa R mecanică specifică a materialului din care sunt confecţionate. determină micşorarea deformaţiilor axiale şi γ curburilor locale ale garniturii de prăjini ce echipează o sondă aflată în exploatare şi asigură astfel o funcţionare mai eficientă a instalaţiei de pompare. energia consumată la exploatarea unei sonde prin pompaj de adâncime) sunt în dependenţă liniară cu caracteristica γ. Ff1. creşterea valorii modulului de elasticitate specific al E materialului prăjinilor K E = . Analizând relaţia (14.1 σ max . între pistonul şi cămaşa pompei de adâncime. greutatea coloanei de lichid pompat F1. Ff) sunt direct proporţionale cu greutatea specifică a materialului prăjinilor γ = ρg şi.) Ff.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Rm σ max. implicit. cu corozivitatea determinată de salinitate şi de conţinuturile de CO2 şi H2S dizolvate). 335 . πd 2 . K R = m şi cu γ σ mărimea rezistenţei la oboseală relative K O = −1 . etc. Rm Comportarea în exploatare a prăjinilor de pompare are ca factor de influenţă şi modulul de elasticitate longitudinal al materialului acestora E. Fd. (14. sarcinile (dinamice) datorate inerţiei şi fenomenelor oscilatorii ale garniturii de prăjini Fd. forţa de flotabilitate a garniturii de prăjini Ff1.

în medii de lucru slab corozive. Standardele şi normele existente clasifică oţelurile pentru prăjini de pompare în următoarele clase de rezistenţă: a) oţeluri grad C.9. 14.8.14.. recomandate pentru prăjinile supuse în exploatare la sarcini mici sau mijlocii. KO. caracteristicile de rezistenţă mecanică prescrise (Rm = 630. Oţelurile sunt materialele tradiţionale pentru prăjinile de pompare.. KE) pot servi la efectuarea unei analize comparative a diverselor materiale utilizate sau cu perspective de utilizare la confecţionarea prăjinilor de pompare.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. Determinarea caracteristicilor ciclurilor de solicitare ale prăjinilor de pompare Caracteristicile precizate anterior (KR. Configuraţia constructivă şi dimensiunile produsului prăjină de pompare Fig. A.790 N/mm2) sunt realizate de oţelurile 336 .

17 %.. un exemplu tipic de oţel aparţinând acestei clase este cel cu %Cm = 0. În cazul mediilor corozive.3. se recomandă utilizarea unui oţel Ni−Mo (%Cm = 0... recomandate pentru prăjinile supuse în timpul pompajului la sarcini mari sau foarte mari.. %Crm = 16... c) oţeluri grad K.. ce asigură (după calire+ revenire) caracteristici de rezistenţă mecanică la nivelul oţelurilor grad D şi rezistenţe la oboseală (în aer şi în mediul coroziv de sondă) superioare celor prezentate de celelalte oţeluri pentru prăjini..2..3 %). recomandate pentru prăjinile de pompare cu condiţii grele de lucru: sarcini mari de pompare şi medii saline contaminate cu CO2 (fără H2S) sau sarcini de pompare moderate şi medii de lucru puternic corozive (medii saline cu CO2 şi H2S).. în medii de lucru saline (fără H2S).65. caracteristicile de rezistenţă mecanică impuse (Rm = 790..10000 Hz) şi răcirea cu jeturi de apă.4.0. aşa cum indică datele prezentate în tabelul 14.0..15.3 %) sau Cr−Ni−Mo (%Cm = 0..0. aşa cum arată diagramele din figura 14.0.23 %. dificultăţile tehnice ridicate de aplicarea călirii martensitice clasice (cu încălzirea pieselor în cuptor şi răcirea ulterioară în băi de ulei sau apă) la prăjinile de pompare pot fi depăşite dacă se utilizează încălzirea prin inducţie cu curenţi de medie frecvenţă (8000. în figura 14..3 %).1.0..42 %. în medii de lucru cu corozivitate scăzută. destinate prăjinilor solicitate moderat în timpul pompajului.2..6 %) în stare normalizată. • Rezistenţa la oboseală (în aer sau în mediu coroziv) a prăjinilor de pompare este cu 40.3. 337 .0..7 % şi %Mom = 0.0 % şi %Mom = 0..Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice carbon sau slab aliate de tip C−Mn (cu %Cm = 0.7 %. cu TT final de normalizare + revenire înaltă.965 N/mm2) sunt realizate de oţeluri slab aliate de tip Cr−Mo (%Cm = 0..0..12.. d) oţeluri speciale.1.10.. aşa cum indică diagramele prezentate în figura 14.....15.1.45 %.. asigură rezistenţe mecanice superioare ale prăjinilor şi ameliorează comportarea lor la oboseală în aer şi în mediile corozive saline. %Crm = 1.0. %Crm = 0..35.. rezistenţa la oboseală este influenţată substanţial şi de frecvenţa ciclurilor de solicitare variabilă. %Nim = 1..4.4 % şi %Mnm = 1.1.55 % mai scăzută decât rezistenţa la oboseală a materialului din care sunt confecţionate (determinată pe epruvete polizate).17.2. %Nim = 1. în locul tratamentelor de normalizare sau normalizare + revenire.. %Nim = 1 % şi %Mom = 1%..11 se prezintă sintetic modul în care starea suprafeţelor prăjinilor şi mediul de lucru influenţează rezistenţa la oboseală a acestora. Cercetările întreprinse pentru creşterea caracteristicilor de exploatare ale prăjinilor de pompare din oţel au condus la concluziile următoare: • Aplicarea TT final de îmbunătăţire.. în stările structurale conferite prin aplicarea unor TT finale de normalizare + revenire sau îmbunătăţire..2 % şi %Mom = 0. b) oţeluri grad D.3.4 %.8.3.

Rezistenţa la oboseală în aer a oţelurilor pentru prăjinile de pompare Fig.6.0 % şi adaosuri de Mn. tabelul14.. etc.2. de tip MgZn2 (faze M’ sau M). prin aplicarea unor TT de tipul T7. din clasa 7000 (de exemplu. cu rugozitatea suprafeţelor acestora Rz. Al2Mg3Zn3 (faze T’ sau T). cu %Znm = 5.. Cr.11..20) ⋅104 m (mai mari ca la oţeluri.. %Cum = 1.6⋅106 m (puţin mai mică decât a oţelurilor) şi KR = (1. v.1.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig.1 %. care induc tensiuni reziduale de compresiune în stratul superficial al pieselor.2.9 %. B. Cercetările au arătat că aliajele pe bază de Al potrivite pentru această aplicaţie sunt aliajele deformabile şi durificabile structural prin TT.. %Mgm = 2.75.600 N/mm2 şi caracteristici KE = 2... călire superficială. Al2CuMg (faze S’ sau S) etc..3). Aliajele pe bază de aluminiu reprezintăo altă categorie de materiale a cărei utilizare la confecţionarea prăjinilor de pompare a fost cercetată. aceste aliaje capătă structuri alcătuite dintr-o matrice de soluţie solidă a componentelor şi faze durificatoare (semicoerente sau necoerente cu matricea) uniform distribuite în matrice. S-a constatat că rezistenţa la oboseală a prăjinilor σ−1 este în dependenţă liniară cu rezistenţa la rupere a oţelului din care sunt realizate Rm. şi cu mărimea tensiunilor reziduale de compresiune din stratul superficial al prăjinilor (introduse în cursul procesului tehnologic de fabricare sau prin operaţiile de durificare superficială practicate) σr. Influenţele stării suprafeţei şi mediului de lucru asupra rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din oţel • Creşterea rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din oţel se poate realiza dacă se aplică acestora operaţii finale de durificare superficială (ecruisare prin rulare sau prin sablare cu jet de alice. 338 .1. 14.).2. La utilizarea acestor aliaje pentru confecţionarea prăjinilor de pompare trebuie avute în vedere următoarele aspecte: • Aliajele asigură prăjinilor rezistenţa la tracţiune Rm = 475.14. Zr). Ti...10. aliajul 7075.2.

• Prezenţa mediilor corozive de lucru afectează rezistenţa la oboseală a aliajelor pe bază de aluminiu în măsură mult mai mică decât în cazul oţelurilor.. v.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice • Caracteristicile de rezistenţă mecanică se degradează în timp. Compozitele cu fibre de sticlă reprezintă o altă categorie de materiale aplicabile la confecţionarea prăjinilor de pompare. de refacerea structurii printr-un nou TT de călire de punere în soluţie + îmbătrânire).60 % a Rm.12. Compozitele cu fibre de sticlă folosite pentru realizarea prăjinilor de pompare (conform soluţiei constructive sugerate de fig. caracteristica KO înregistrând valori 0. B sau whiskers (trihite) metalice sau ceramice.13..8) au 339 .0. aşa cum sugerează diagramele din figura 14. C.200 oC (de exemplu. chiar şi în cazul contaminării acestora cu H2S şi CO2. aliajele au o bună rezistenţă la oboseală în mediile saline. existenţa acestui fenomen (datorat trecerii în stare stabilă a structuriilor metastabile realizate prin TT aplicate) impune limitarea adâncimilor la care pot fi utilizate prăjinile din aliaje de Al şi verificarea periodică a caracteristicilor lor mecanice (însoţită. Influenţele mediului de lucru şi frecvenţei ciclurilor de solicitare asupra rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din oţel grad D Fig.14.14.33. menţineri de 1000 ore la 200 oC pot determina diminuarea cu 50. Fig.14. la nivelul celor tipice oţelurilor înalt aliate cu Cr.6... scap. Influenţele asimetriei ciclurilor de solicitare şi prezenţei concentratorilor asupra rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din aliaje pe bază de aluminiu • Rezistenţa la oboseală (în aer) a aliajelor pe bază de aluminiu este influenţată în măsură importantă de asimetria ciclurilor de solicitare şi de prezenţa concntratorilor de tensiuni.31.1). eventual.. pentru viitor (când costurile de fabricare vor înregistra scăderi datorită progresului tehnic şi tehnologic) se întrevede şi utilizarea compozitelor cu fibre de C. dacă piesele din astfel de aliaje sunt menţinute la temperaturi mai mari ca 150..13. 9.

60 N/mm2 şi Em = 6.9) şi (14.12): (14. printr-o matriţă. 14.14.3. La utilizarea acestor materiale pentru confecţionarea prăjinilor de pompare trebuie avute în vedere următoarele aspecte tehnice: • Caracteristicile KE şi KR ale compozitelor cu fibre de sticlă sunt superioare celor prezentate de oţeluri.9) E = fv Ef + (1 – fv)Em Em ] (14.10). concomitent cu gelifierea.. aşa cum rezultă analizând datele prezentate în tabelul 14. E. aceste caracteristici sunt dependente de fracţia volumică a fibrelor în structura compozitului fv. deoarece compozitele realizate industrial nu asigură întotdeauna legături interfaciale perfecte între fibre şi matrice (condiţie ce stă la baza stabilirii acestor relaţii).. Dependenţa dintre rezistenţa la rupere şi fracţia volumică a fibrelor la compozitele pentru prăjini de pompare Fig.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR matricea de răşină poliesterică sau epoxidică (cu Rmm = 30. Rm = Rmf [fv + (1 – fv) Fig. Prăjinile de pompare din astfel de materiale se realizează printr-un proces de pultruziune (tragerea răşinii.3 şi în diagramele din figura 14.1⋅103 N/mm2) şi fibre din sticlă E (cu Rmf = 3400 N/mm2 şi ≅ 7. întărirea şi maturarea la cald a răşinii în prezenţa unor catalizatori).24⋅103 N/mm2) sau din sticlă S (cu Rmf = 4800 N/mm2 şi Ef Em = 8. 14..10) Ef Aşa cum rezultă comparând datele prezentate în tabelul 14. Modificarea rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din materiale compozite în funcţie de abaterile de la aranjamentul axial al fibrelor de sticlă 340 ..9⋅103.15.7. armată cu fire paralele din rovrig de fibre de sticlă. şi Rm (la tracţiune) ale prăjinilor realizate din materiale compozite putându-se estima cu relaţii de forma (v.14. valorile experimentale ale caracteristicilor E şi Rm ale materialelor compozite diferă de cele calculate cu relaţiile (14. cap.55⋅103 N/mm2).

52 0..51.** km 0.0.0.82.....930 470.. 1800 pentru compozitul cu fibre de sticlă..35 (0.05⋅105 Starea N C+r N+r C+r Rm.03 1..31) 0...50.32 0.7 2.790 790.53 0.640 750.6 3.93 0..26 0.0.11 1.7 2.20.7 2.48.3. calculate cu următoarele densităţi ρ..51 (0.7 2.26 (0..1700 KE....710 620.5).03⋅104 5.9..0.5).52 0...2 2.... Grad E şi Grad K).5Cu1.26 (0.8 2.0 E..06.81.. .0.56 0..870 810..90.35) 0..1030 690..49.965 860.27 0. *** KO calculate cu σ-1 determinat pe epruvete polizate...50 (0.0.26 1.13 1.. N/mm2 2.83 0..22.1..07) 0.1...03.50 0..Tabelul 14.850 790.24 (0.25) KO *** în apă salină 0.47.0.15⋅105 7..14 9.98.6 Oţel Grad K Oţel Special (aliat cu Cr) Aliaj de Al tip 7075 Compozit cu fibre de sticlă E 2..8 5..1..04.0.11) 0.0. 7750 pentru oţelurile speciale înalt aliate cu Cr..0.33.35) 0...0.34 0.24) 5. Principalele caracteristici tehnico-economice ale materialelor folosite la realizarea prăjinilor de pompare Materialul Oţel Grad C Oţel Grad E Cr* 1..7 2.06..05) 0..31 (0. în kg/m3: 7820 pentru oţelurile slab aliate (Grad C..7 2.22.. ** KR şi KE.9 4. 2760 pentru aliajul de Al tip 7075 (AlZn6Mg2.12.0.1.49.27) 0. N/mm2 630.0.1...27 (0.22..60⋅104 C+r T7 80 % fibre * Costurile relative Cr calculate cu relaţia (14.10⋅105 N N+r C+R KO *** în aer 0.** Mm 2..1. considerând factorii CT şi CTref exprimaţi în lei/(m de prăjină). în paranteze sunt valorile lui KO obţinute cu σ-1 determinat pe baza rezultatelor unor încercări efectuate pe prăjini reale..7 2.580 1600.52 (0.73.2 KR....22 1..2....0..62 1..24...

25.. 324 rezistenţă relativă la oboseală. 325 341 . 321 materiale structurale. 334 coefcient de asimetrie. Cuvinte cheie analiza valorii. 324 mentenabilitate. pentru fiecare variantă selectându-se materialul adecvat funcţionării în deplină siguranţă a produsului şi care asigură raportul maxim utilitate/cost. 323 rezistenţă mecanică specifică. 334 coeficient de importanţă. rezistenţa la oboseală este mai ridicată dacă solicitările variabile se caracterizează numai prin eforturi de întindere (de exemplu.37. 330 cicluri de solicitare. 323 coeficient de siguranţă. Studiul de caz prezentat evidenţiază un aspect important privind alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice: produsele destinate utilizării în diverse condiţii (privind solicitările mecanice.42). 329 criterii de cost. • Aşa cum arată diagramele din figura 14. 327 materiale funcţionale. 331 indicator global. 327 fiabilitate. Rezistenţa la oboseală nu este practic afectată de prezenţa mediilor corozive. KO calculat cu σ0. 328. 329 indicator parţial.. 334 proprietăţi adecvate. 321 matricea preferinţelor. 323 criterii tehnologice. 322 grafic de corelare utilitate-cost. • Caracteristicile mecanice ale materialelor compozite sunt influenţate negativ de creşterea temperaturii (ce produce degradarea matricei şi legăturilor interfaciale dintre fibre şi matrice). 328 criterii privind proprietăţile. 326 pultruziune.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice • Rezistenţa la oboseală în aer a prăjinilor de pompare din compozite cu fibre de sticlă este caracterizată prin valori KO = 0.. compozitele cu fibre unidirecţionale având tendinţa de degradare rapidă când sunt solicitate la compresiune. 334 costuri relative.15.ca urmare prăjinile de pompare realizate din materiale compozite cu fibre de sticlă nu pot fi utilizate la temperaturi mai mari de 200 oC.30.0.. rezistenţa la oboseală a compozitelor cu fibre de sticlă pentru prăjinile de pompare este substanţial influenţată de abaterile de la aranjamentul axial al armăturii (unidirecţionale) din fibre şi (la fel ca E şi Rm) de caracteristicile legăturilor realizate în procesul de fabricare la interfeţele dintre fibre şi matrice. în soluţiile de acizi sau baze şi în prezenţa solvenţilor organici. temperaturile şi mediile de lucru) se pot realiza în mai multe variante. 324 prajini de pompare. 327.1 în loc de σ−1 are valori KO = 0. 340 reciclabilitate.0. 322 modul de elasticitate specific. compozitele cu fibre de sticlă având o foarte bună comportare în mediile apoase saline.

Fracture and fatigue.14. Desk Edition..S.. New York. 1992 2.14. Ingineria calităţii. b) fabricarea unui magnet permanent. Ciurea S.. New York – London. Traducere din limba germană după ediţia a 29-a.2 km? T.. Introduction to materials science for engineers.1. d) fabricarea elementului activ al unui aprinzător piezolelectric? T. Composite materials. Ulmanu V. c) fabricarea unui tranzistor. Metals Park.4 m.M.2. 1995 Teste de autoevaluare T. 1992 6. Moţoiu R. b) fabricarea catalizatorului pentru un reactor dintr-o instalaţie petrochimică. Editura Economică. 1974 3. Care dintre următoarele materiale pot fi încadrate în gama materialelor reciclabile: a) oţelurile. d) KR ≅ 40. 342 . Analiza comparativă a caracteristicilor de exploatare ale materialelor pentru prăjinile de pompare.14. Zecheru Gh.14. c) KR ≅ 10.J. d) sticla? T.5. Drăghici Gh.14. în vol. * * * Metals Handbook. Editura Tehnică.4 km. Managementul calităţii totale...4...1⋅105 N/mm2 şi ρ = 7850 kg/m3. Drăgulănescu N. Shackelford J. Ohio. „Noutăţi în domeniul tehnologiilor şi utilajelor pentru prelucrare la cald”. c) realizarea ţevilor pentru tubulatura unei conducte care transportă gaze naturale sub presiune. * * * Hütte − Manualul inginerului.. 1994 7.3. Bucureşti. Care dintre următoarele aplicaţii tehnice impun alegerea unui material din gama materialelor funcţionale: a) realizarea conductorilor electrici.7⋅106 m: a) oţelul cu E = 2. Broutman L.4 km. Bucureşti. d) fabricarea corpului unui rezervor sferic de depozitare a gazelor lichefiate? T. Care dintre următoarele materiale asigură un modul de elasticitate specific KE ≅ 2. c) polietilena. Editura Chiminform Data. 1995 5. A. b) KR ≅ 20. Pentru care dintre următoarele aplicaţii trebuie ales un material din gama materialelor structurale: a) realizarea arborelui cotit al unui motor de autoturism. Braşov. b) fontele. MacMillan Publishing Company.M. 1985 4.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Bibliografie 1. Bucureşti. Care este rezistenţa mecanică specifică a unui material metalic cu Rm = 800 N/mm2 şi ρ = 4000 kg/m3: a) KR ≅ 20. Academic Press.

2. b) IPTE.14.4? T.11.7.k = 1. toate criteriile având acelaşi coeficient de importanţă. d) orice produs trebuie privit ca un ansamblu de părţi materiale şi nu ca un ansamblu de utilităţi? T. Care dintre următoarele principii se aplică la utilizarea analizei valorii la un produs industrial: a) orice produs este purtătorul material al unor funcţii capabile să satisfacă necesităţile exprimate sau implicite ale utilizatorilor.k = 0. Care este densitatea unui material al cărui indicator parţial privind respectarea acestui criteriu este I = 1. Materialul din care se confecţionează un produs trebuie să satisfacă criteriul Rm ≥ 600 N/mm2. c) Rm = 500 N/mm2. să se precizeze care este valoarea indicatorului global al performanţelor tehnicoeconomice pentru acest material: a) IPTE. c) ρ = 2860 kg/m3. Care este rezistenţa la tracţiune a unui material al cărui indicator parţial privind respectarea acestui criteriu este I = 1.14. c) IPT = 0.14. a 3 . b) IPT = 0.0. dacă indicatorul global al performanţelor sale tehnologice are valoarea / I PT = a1/ + a3/ + a 4 : a) primul criteriu.14. Care dintre următoarele condiţii pot fi incluse în gama condiţiilor tehnice care definesc funcţionalitatea şi comportarea în exploatare ale unui produs: a) condiţiile privind solicitările mecanice.k = 0. IPT.k = 0. d) condiţiile privind preţul de desfacere? T. La alegerea materialului pentru un produs sunt impuse patru criterii (calitative) privind procesarea sa tehnologică. d) alama cu E = 1.733. b) orice produs trebuie privit ca un ansamblu de utilităţi. c) IPTE.k = 0. b) ρ = 7600 kg/m3. coeficienţii de importanţă ai / / / criteriilor fiind a1/ . d) al patrulea criteriu? T.8. d) IPTE.k = 3. d) IPT = 0.12.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice b) aliajul de aluminiu cu E = 7.222? 343 . d) ρ = 5600 kg/m3? T.1⋅105 N/mm2 şi ρ = 8550 kg/m3? T. c) orice produs trebuie să asigure un raport maxim între utilitate sau valoare de întrebuinţare şi cost.373.6. Care este indicatorul global al performanţelor tehnologice pentru un material care respectă numai trei din criteriile impuse: a) IPT = 1. c) al treilea criteriu. b) condiţiile privind fiabilitatea. La alegerea materialului pentru un produs sunt impuse cinci criterii (calitative) privind procesarea sa tehnologică.8. c) aliajul pe bază de titan cu E = 1. Care dintre criterii nu a fost îndeplinit de un material.k = 1.14.4: a) Rm = 900 N/mm2.8.1⋅104 N/mm2 şi ρ = 2750 kg/m3.8 şi Cr. a 4 .455. c) condiţiile privind reciclabilitatea.4: a) ρ = 900 kg/m3. Un material Mk din gama materialelor cu proprietăti adecvate unei anumite aplicaţii are ICT.9.14.14.10. Materialul din care se confecţionează un produs trebuie să satisfacă criteriul ρ ≤ 4000 kg/m3. b) Rm = 600 N/mm2. a 2 . Stiind că act = 0. d) Rm = 840 N/mm2? T.6.1⋅105 N/mm2 şi ρ = 4150 kg/m3. b) al doilea criteriu.

se obţine astfel condiţia E ≥ 2 . Pentru realizarea unei maşini trebuie confecţionată o bară de tracţiune cu lungimea L = 0.2. L πd ∆L0 Înlocuind datele din enunţul aplicaţiei rezultă următoarele criterii de alegere a materialului barei de tracţiune: Rp0. Să se stabilească ce criterii privind proprietăţile trebuie impuse la alegerea materialului pentru această bară.5 m şi diametrul d ≅ 15 mm.2 fiind limita de curgere a materialului barei. asigurată dacă materialul acesteia îndeplineşte simultan criteriile: 344 . se obţine astfel condiţia 4F .4. E fiind modulul E πd ∆L0 de elasticitate longitudinal al materialului barei şi trebuie să respecte criteriul ∆L 4 FL ε ≤ 0 .2 ≥ 177 N/mm2. Rp0. 2 ≥ 0.14.2.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Aplicaţii A. având caracteristicile precizate în tabelul 14.5 mm. A.14.2. b) masa barei trebuie să fie m ≤ m0 = 0. Pentru funcţionarea în siguranţă a maşinii trebuie respectate următoarele condiţii tehnice: a) tensiunile generate în bară de aplicarea forţei de întindere F trebuie să respecte condiţia σ ≤ 0. b) bara trebuie să prezinte o bună tenacitate. Forţa axială maximă care solicită bara în timpul funcţionării maşinii este F = 25000 N. c) deformaţia axială a barei nu trebuie să depăşească valoarea ∆L0 = 1. πd L σ 4F Deformaţia specifică axială a barei este ε = = 2 .5 kg. dacă funcţionarea în siguranţă a maşinii impune respectarea următoarelor condiţii tehnice: a) tensiunile din bară trebuie să respecte condiţia σ ≤ 0. Rezolvare 4F Tensiunile de întindere din bară au intensitatea maximă σ = şi πd 2 trebuie să corespundă criteriului σ ≤ 0. ρ fiind densitatea materialului barei şi 4 4m trebuie să îndeplinească criteriul m ≤ m0.1.8Rp0. ρ ≤ 5660 kg/m3 şi E ≥ 47160 N/mm2. se obţine astfel condiţia: ρ ≤ 2 0 .2. Pentru realizarea unei bare de tracţiune cilindrice din compunerea unei maşini s-a selectat o GMP cu cinci oţeluri.8Rp0. R p 0.8Rp0.8πd 2 πd 2 Masa barei este m = Lρ .

se obţine d k = d1 .9. 2 . K2: A ≥ 15 % şi K3: KV ≥ 27 J la – 20 oC. k realizate din materialul M1) ca masă de referinţă.8πR p 0.k şi CTref exprimate în lei/(m de semifabricat)..k ** 1. compararea acestor materiale prin prisma costurilor trebuie făcută cu ajutorul costurilor relative Cr. notând dk diametrul barei în cazul realizării ei din materialul Mk ∈ GMP. 2. considerând CT. k = 1.2 Rm importanţă a1 = 0.k.573 0. 2 N/mm % J ≤ 0.4 1.1 Tabelul 14.5).640 0..k Rm .5.5. L = 1 m) are valoarea (în kg/m) dată de πd 2 formula mk = k ρ . Dacă se consideră m1 (corespunzătoare barei 4 R p 0. Rezolvare Prima dinte condiţiile tehnice impuse de aplicaţie se utilizează pentru dimensionarea barei de tracţiune (determinarea diametrului barei).7 1 2 3 4 5 S235J2 S275J2 S355K2 P460NL1 12Ni14 235 175 355 460 355 510 430 620 620 640 3 24 20 16 17 22 27 27 40 47 55 * toate oţelurile au ρ = 7850 kg/m . 0.4.k = Lρ . N/mm2 Caracteristicile mecanice minime KVk la –20 oC. ** costurile relative calculate cu CT şi CTref în lei/(kg de semifabricat) πd k2 Masa barei de tracţiune cu lungimea L este mT .. având coeficienţii de R p 0.461 0. se obţine: mk = m1 . deoarece barele realizate din diversele materiale incluse în GMP au diametre dk diferite şi aceeaşi lungime. 2 .. A k. Rm. R p 0. 2. a2 = 0..742 0.14.5. rezultă: 4F 4F σ = 2 ≤ 0. k = 1.. k = 1.k calculate cu relaţia (14. iar masa unei 4 unităţi de lungime din bară (de exemplu. 2 şi bara trebuie să aibă diametrul (minim) d k = . 2.2 k Marca oţelului * Rp0.554 C r/ .k de referinţă.8R p 0.8 2. pentru 345 .2.2 şi a3 = 0.k πd k Dacă se consideră d1 (corespunzător barei realizate din materialul M1) ca diametru R p 0. Caracteristicile oţelurilor ce alcătuiesc GMP pentru aplicaţia A.5.1 k = 1. Evident.0 1. k 0.3.. R p 0.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice K1: R p 0.5..2 1.k. 2. Să se decidă care dintre materialele din GMP corespunde cel mai bine aplicaţiei.

5. C r .47 I3k 1. F5). k =1.2 = 15 % şi CAP.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR a determina costurile relative Cr. 2 .48 1.927 0. ca urmare: I 2 k = k şi 15 KVk .814d1 mk. Rm . Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A..952 1.587 1. 2.000 1. 2 .k.5.2 k 1 2 3 4 5 dk.855m1 0.9 şi.460 1.3..1 Pentru fiecare dintre materialele Mk ∈ GMP se determină indicatorii parţiali Ijk.. k = 1.74 2. date în enunţul aplicaţiei şi folosind relaţia (14. I 3k = 27 Utilizând valorile coeficienţilor aj.k k = C r/ .5.662m1 Cr * 1..07 1.. Pentru un produs industrial s-a aplicat analiza valorii şi s-a constatat că acesta are trei funcţii de bază (notate F1.. iar cu ajutorul relaţiei (14. ca Rm R p 0.158 1. materialul recomandat pentru confecţionarea barei este oţelul 12Ni14. j = 1. corespunzători celor trei criterii (j = 1. k = 1.406 1..14.425 1.625 I2k 1.5.00 1..2) se obţin valorile indicatorilor globali ai proprietăţilor ICT.406 1. A.008 * Cr calculate considerând CT şi CTref în lei/(m de semifabricat) Rezultatele care se obţin parcurgând toate etapele de lucru descrise anterior sunt redate în tabelul 14. k = 1.k m . dacă se consideră pentru luarea deciziei valorile indicatorului ICT.9 .9 are forma „max” şi CAP.662m1 0.k (care ţine seama şi de costurile implicate de realizarea barei de tracţiune) materialul ce trebuie ales pentru realizarea barei este oţelul P460NL1.k m1 R p 0..3) privind asigurarea tenacităţii barei: R p 0..k. atribuiţi fiecărei 346 .814d1 0. iar dacă se utilizează indicatorul IPTE.188 1.026 0.3 = 27 J şi.7) se pot determina valorile indicatorilor globali ai performanţelor tehnico−economice IPTE.924d1 0.k urmare: I 1k = 0. F2.k 1.4 şi relaţia R p 0. i = 1..920 1.60 1.1 = 0..213 1.571 1. F3) şi două funcţii auxiliare (notate F4.2 • criteriul K1: ≤ 0.5.715d1 0.511m1 0.04 ICT. k • criteriile K2: A ≥ 15 % şi K3: KV ≥ 27 J la – 20 oC sunt formulate analitic A în forma „min” şi au CAP. mm d1 0.802 IPTE. kg/m m1 0.5.13 1.787 I1k 1..537 1.406 1.00 1.k.14.33 1. Se observă că.k = C r/.5. Tabelul 14.k se folosesc datele din tabelul 14. coeficienţii de importanţă αi.3.k 1..

astfel încăt costurile implicate de realizarea funcţiilor pentru care ci > αi să se diminueze cu ri = 20 % . iar 347 .5.30 0.6. Rezolvare a) Considerând că valorile coeficienţilor de importanţă ai funcţiilor sunt în directă proporţionalitate cu contribuţiile acestora la realizarea utilităţii globale a produsului.5.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice funcţii şi ponderile ci.3 Funcţia F1 F2 F3 F4 F5 0.6. corespunzătoare costurilor de realizare a fiecărei funcţii având valorile prezentate în tabelul 14....40 0. se observă că funcţiile care se realizează cu cheltuieli prea mari în raport cu contribuţiile pe care le aduc la realizarea utilităţii produsului (sau calităţii produsului. i = 1. i =1 5 după prima etapă de modernizare (M1) cheltuielile aferente realizării fiecărei r r funcţii au atins nivelurile C i/ = (1 − i )C i = CT (1 − i )ci . F3 şi F5. Deoarece ponderile ci sunt definite de relaţia ci = i .. b) Ştiind că s-au parcurs trei etape succesive de modernizare a produsului.5. Examinând acest grafic şi/sau datele prezentate în tabelul 14. definesc calitatea unui produs ca fiind ansamblul caracteristicilor care conferă acestuia aptitudinea de a satisface nevoile exprimate sau implicite ale utilizatorilor) sunt F2.6. în fiecare etapă modificându-se materialele şi tehnologiile folosite la fabricarea acestuia.05 αi 0.15 0. b) Conform datelor din enunţul aplicaţiei. iar CT = ∑ C i .14.10 ci a) Să se construiască graficul de corelare utilitate – cost şi să se precizeze funcţiile pentru care costurile sunt mai mari decât contribuţiile pe care le aduc aceste funcţii la realizarea utilităţii globale a produsului. prin modificări privind alegerea materialelor şi tehnologiilor folosite la fabricarea lui s-au diminuat cheltuielile de realizare a funcţiilor F2. în prima etapă de modernizare a produsului. rezultă că graficul de corelare utilitate – cost are aspectul prezentat în figura 14.05 0.35 0. după fiecare etapă de modernizare şi să se construiască graficul de corelare utilitate – cost la finele programului de modernizare a produsului... în care Ci reprezintă costul aferent realizării funcţiei Fi. F3 şi F5 cu C r2 = r3 = r5 = 20 %. cheltuielile 100 100 5 totale pentru obţinerea produsului au valoarea CT/ = ∑ C i/ = CT ∑ (1 − i =1 i =1 5 ri 100 )ci . să se determine cum s-au modificat ponderile ci.5.. dacă se are în vedere că standardele ISO din seria 9000. i = 1.10 0.16.30 0. CT i = 1..20 0. i = 1. Coeficienţii de importanţă si ponderile costurilor de realizare ale funcţiilor ce definesc utilitatea produsului considerat în aplicaţia A. Tabelul 14.

14.345 0 0.3 Etapa Funcţia F1 F2 F3 F4 F5 Costul total 0 αi ci ri. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A.392 0 0.400 0.184 20 0.300 0.5.727CT c /// i .293 0 0.350 20 0. % M2 αi 0. ci/ = / = 5 ri CT )c i ∑ (1 − i =1 realizării fiecărei funcţii sunt 100 Fig.400 0.050 0.100 0.068 0.300 0.150 0.150 0.16.14.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR ponderile cheltuielilor corespunzătoare r (1 − i )ci C i/ 100 .100 0.065 0 0. i = 1. % αi 0.100 0.150 0.050 0..141 348 0.057 0 0.092 20 0.100 0..400 0.300 0. % M3 αi 0. Graficele de corelare utilitate – cost ale produsului analizat în aplicaţia A.167 20 0.14.308 0.150 0.413 0.070 CT M1 0.050 0 0.200 20 0.050 0.300 0.870CT c / i ri.7.300 0 0.050 0.3 Tabelul 14.400 0.766CT c // i ri.083 20 0.322 20 0.100 20 0.

16.. s-au stabilit următoarele valori ale coeficienţilor de importanţă ai criteriilor: a1 = 0. precizate în enunţul aplicaţiei şi valorile indicatorilor parţiali Ijk determinate. Vic fiind V gc volumul interior al cuvei. Msc Mc fiind masa semifabricatului necesar pentru confecţionarea cuvei şi K4: costul util C al produsului C u = T ≤ 100 mii lei/kg.14.2). obţinerea cuvei cu o masă relativă cât mai mare este un obiectiv secundar. iar Vgc – volumul de gabarit al cuvei. notate Vk. Pentru selectarea celei mai bune variante de produs s-au stabilit patru criterii Kj. K3: consumul specific de material K s = sc 100 ≤ 140 %. se poate observa că modernizările aduse produsului au condus la reducerea cu aproximativ 27 % a costului total de α realizare a acestuia şi la obţinerea unor rapoarte i apropiate de unitate pentru ci toate funcţiile care-i definesc utilitatea.1. Mr fiind masa cuvei.4.k. considerănd valorile coeficienţilor de iportanţă ai criteriilor aj. ţinând seama de caracteristicile fizico − mecanice ale fiecărui material. rezultatele care se obţin considerând datele din enunţul aplicaţiei fiind cele prezentate în tabelul 14. Rezolvare Varianta de produs care trebuie adoptată este cea caracterizată prin valoarea maximă a indicatorului global ICT. s-a elaborat câte un proiect constructiv – tehnologic de obţinere a cuvei. Ştiind că valorile Vu. Qac considerând că realizarea cuvei cu valori minime ale consumului specific de material şi costului util sunt obiective principale..8. A. iar Qac – capacitatea de Qac M încărcare a cuvei. j = 1...k şi Cu.k.4. CT fiind costul total al realizării cuvei..7 şi în graficele din figura 14. corespunzătoare celor patru variante ale produsului. k = 1.2. k = 1.35...k. j = 1.. calculat cu relaţia (14. k = 1. k = 1. folosind datele 349 . Ks. sunt cele redate în tabelul 14. iar asigurarea unui volum util maxim al cuvei este un obiectiv minor. Pentru realizarea cuvei de stocare a materiei prime a unei maşini destinate prelucrării maselor plastice s-a selectat o GMP alcătuită din patru materiale Mk.4.. a3 = a4 = 0. Mr. a2 = 0. să se stabilească varianta care trebuie adoptată pentru realizarea acestuia..4 şi. rezultănd astfel patru variante ale produsului.4.4..Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice În mod similar se pot determina modificările aduse ponderilor ci de următoarele etape de modernizare a produsului (M2 şi M3)..k. V formulate astfel: K1: volumul util al produsului Vu = ic 100 ≥ 85 %.4. K2: masa relativă a M produsului M r = c 100 ≤ 75 %.

astfel: pentru criteriul K1.20 0. conduc la concluzia că varianta de produs care trebuie adoptată (cu cea mai mare valoare a indicatorului global) este V2.10 Vu.273 1.k şi CAP.k Observaţie Pentru rezolvarea unor aplicaţii de tipul celei anterior discutate se pot utiliza şi alte metode.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR din tabelul 14.118 1.10 I1k 1. dacă respectarea criteriului Kj corespunde realizării unui obiectiv principal.2 ≡ 75 %.k 40 105 40 110 60 105 75 120 K4 0.1 ≡ 85 %.35 I4k 1. iar pentru criteriul K4.k şi CAP.k 90 70 100 70 Tabelul 14.059 1.9.333 1.875 1.4 ≡ 100 mii lei/kg.000 1.429 1.k şi CAP. Caracteristicile variantelor produsului analizat în aplicaţia A.3 ≡ 140 %. dacă respectarea criteriului Kj corespunde realizării unui obiectiv secundar şi gj = 1 dacă 350 .20 0.250 1.. considerând pe rând fiecare din criteriile Kj. CAM. pentru criteriul K3. • se acordă caracteristicilor corespunzătoare fiecărui criteriu Kj.2. recomandată de STAS 6401. j = 1.4k ≡ Cu.2204 0.4 un grad de importanţă gj ∈{1.167 Indicatorul global ICT. redate în tabelul 14..875 1.4 Criteriul Kj aj Varianta Vk V1 V2 V3 V4 K1 0. CAM.jk Mr.1784 1.14..3}.118 K2 „max” K3 „max” K4 „max” 0. CAM. Tabelul 14. gj = 2.14.000 I3k 1.k Ks..k şi CAP.8.333 1.k 85 90 95 95 K2 K3 0. Rezultatele obţinute pe această cale.3k ≡ Ks. atribuindu-se gj = 3.9. La folosirea acestei metode se parcurg următoarele etape (prezentate considerând condiţiile din enunţul aplicaţiei anterior discutate): • se analizează datele din tabelul 14. CAM.1k ≡ Vu.000 1. Valorile indicatorilor parţiali şi globali de caracterizare a variantelor produsului analizat în aplicaţia A.35 Valorile indicatorilor parţiali Ijk I2k 1. j = 1.35 Cu. pentru criteriul K2.8 (denumit şi matricea utilităţilor) şi se marchează pe acesta variantele cele mai bune ale produsului (denumite variante optime).4.429 1.4266 1.8 şi din enunţul aplicaţiei.3304 1.2k ≡ Mr. una dintre acestea fiind metoda de estimare a utilităţii consecinţelor.35 Valorile caracteristicilor CAM.4 Criteriul Kj Forma aj Varianta Vk V1 V2 V3 V4 K1 „min” 0.111 1.

jk ale produsului analizat.625 120 3 70 = 2. în cazul aplicaţiei analizate. înlocuind valorile caracteristicilor din matricea utilităţilor cu gjIjk.10. Ijk fiind nişte indicatori parţiali.100 8..333 3 3 105 = 2. Matricea modificată a utilităţilor pentru produsul analizat în aplicaţia A.4.864 110 3 3 105 = 2. analizănd rezultatele redate în tabelul 14.433 7. Tabelul 14. se observă că.811 7. g2 = 2 şi g3 = g4 = 3. varianta de produs care are cea mai mare valoare a Usk (numită varianta optimă de produs) fiind cea care trebuie adoptată. iar nivelurile limită acceptabile CAP. 351 .947 95 1 1 2 2 40 2 60 = 1.4 Criteriul Kj Forma gj Varianta Vk K1 „min” g1 = 1 g1I1k K2 „max” K3 „max” K4 „max” g4 = 3 g4I4k g2 = 2 g3 = 3 Matricea modificată a utilităţilor g2I2k g3I2k Usk V1 V2 V3 V4 1 85 = 0. k = 1. rezultatele parcurgerii acestei etape în cazul aplicaţiei analizate sunt prezentate în tabelul 14. în cazul aplicaţiei analizate.14.895 95 1 90 = 0.. numită utilitatea sinteză a variantei Vk.692 2 40 = 1.333 90 3 70 3 100 = 2. varianta de produs care trebuie adoptată este V2.228 8.067 75 3 • se calculează suma valorilor înscrise pe fiecare linie a matricei modificate a utilităţilor Usk. • se întocmeşte un tablou (numit matricea modificată a utilităţilor). aşa cum a rezultat şi prin metoda indicatorului global.10.j sunt valorile (aceloraşi caracteristici) corespunzătoare variantelor optime. rezultă: g1 = 1. considerând datele precizate în enunţ.10. calculaţi considerând că aceste valori reprezintă CAM.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice respectarea criteriului Kj corespunde realizării unui obiectiv minor.

d T. 9.14.c T.d T. a.17.24.7.7.14.d T.d T.18.42.15. b.8.14. a T. a T.b.d T.24.8.14.9.d T.25.1.d T.6.9.c T. a. d Capitolul 12 T.d T.10.28. a. a. a.d T.13.b. a.12. d Capitolul 11 T. T.8.10.c T.22. b T.d T.d T. d T.9.b.2.13.b T. a.d T.26.8.b T.7. a.19.d T.c T.8.11.d T.8.7.c T.39. a T.b.c T. a.7. a. a.13.8.9.d T. a.11. a. T. a.9. a.d T.9. a. d T.c.7.13.c T. c c.10.33. a.11.2.14.c.7. c T. a. b.9.d T.14.16.b.8.3.c.10.10.26.22.14. d T.8.c T.14.8.b.4.d Capitolul 13 T. c T.9. a.13.11.7.5. b.28. a.c T.8.9.15.6. c.18. c T. a.17. b T.21.14.13. a.c.d T.c.9. b. c T.11. b. a T.d T. a. c T. a. a.c.1. a.2.10.6. a. d T. a. b.15. d T.b.13.17.12.7. d T.8. d T. b T.4. d T. c T.13.7.c.10.11.9.13.2.11. a T.11. c. b.5.21.8.7.12.b.b.b.d T.6. a.d T.7. a.b T.8.1. a.31.23. c T.1. c T. a. b.b. a.7. c T.d T. a.9. a.11.c.c.9.10.11.d T.27.2.d T. d T.11. b T. d T.35. c.9.c.22.12.9. c T. a. b.11.12.b.7.d T.d Capitolul 14 T.d T.b.34.11.10.20.9.c.1.9.19.9.d T.28.11. a.8.12. a.7.1.9.d T.c T.b.8.36. a T.12. d T.c T.d T.7. a. b.11.10.13.3. a.c T.d 352 . d T. a.4. a.13. b.13.9.10.10.14. a. a.7.13.8.22. b T.d T. c. b. a T.6.12.19.c. c.11.12.b.9.3.14. b T.7.11.9. a T.33.13.13.18.8.b.8. b T.c T. a. b.11. b T. d T.4.4.d T.9.9.7.6.9.b.14.6.30. d T.d T.5.16. a.24. a.b.13.8. c T.13. a.b. T.8.20.8.9.d T. a. c d a.8.11.14. b T.13.d Capitolul 8 T.b.b. c.7. b.d T.b.9. a. d T. d T.d T. b.12.14. c. b.31.11. b.8. b.b.10.28. a. a.30. a.c. c.27.3. b T. a.5.20. b T.b. d T. d T. a T. d T.d T.b.9. a T.13.b T.d T. T.c T.c.10. b.d T. a.d T.28.9.8.37.12.22. c T.3.8.18.21.c T.d T.9.c.32.b T.11.c.27. a.c.12.12.40. c T.c.23.13.10. a.10.9. a.25. d T.d T.29.b. d T.14. b. c. b. b T.15.c T. d T. c T.d T. b.7. b.7.8.23.7.d T.12.7. a.b.9.26. a.9.12. T. a.4.11.7.12. d T.10.b T.8.b.b.d T.25. a.10. b.8. d T.d T.d T. d T.b T.d T.17.c. a T. a T. b.8. b T.d T.9.11.7.10.d T.7. c T.14. T. a. b.8.13.16. c T. b T.c T. a T.2.39.11.10.11. c T.9.21.12. d T.5.11.d T. c. c T.c T.38.27.16.9.b.c T. c T. a.10.24. b.d T.12.b.12.Grila de verificare a testelor de autoevaluare Capitolul 7 T.9. c T. d T.d T.15.8.7.d T.d T. a. b.20.11.7.11.d T.7. b.9. c T.c.11.7.19.3.9. a.b. d T. d T. a. d T.6. a. c T.7. d T.10. c.15. c T.11.3. a.10.b.8.37.41.36.2.1. b T.43. b.9.3. c T.9.20.b T.14.19.8. a T. c.29.21.5.c. b.d T.d T.10.26.8.11.c T.11. a.7.10.12.b T.d T.18.b.10.11. c T.1. b.12.10. a. a.2. a.10.23.40. c. a. c T.17.d T.8.9.10.7. 9. d T.c T. a.5.d T.b.c T.15.c T. b b a a. d T. c T.c. d T.8.5.10. c.d T.14. a.c T. a.32.c.9. b.14.25.c T. c T.16.9. a. b T. b. c. d T. a.8.7. c T. b. b.d T.10. c T.10.d T.11.8.8.8.13.13. b T.8.9.10.c T.13.c.11. c.17. a. a.30. b T. c.18.8.17.c.b. d T. a T.8.34.8.27.16.4.c. c T.23. b.c.9.d Capitolul 10 T. c.c.4.c T.38. c.11.10. b.12.8.29.25.13.7. a.16.12.7.b. b T. b T.10.12. a.b.24.10.9. a.12.8.9. a Capitolul 9 T.7.35.c T.8. c.26.9.

304 depunere chimică. 208 criterii de cost. 254 analiza valorii. 241 ceramice oxidice. 327 cromit. 284 compoziţii. 175 Alpaca (Neusilber. 241 configuraţie. 177 aliaje Cu – Ni. 184 aliaje pentru lipire. 214 carbură de bor. 239 construcţie sudată. 152 aliaje cu memoria formei (Marmem). 208 coroziune intercristalină. 328 criterii privind proprietăţile. 250 aglomerate. 233 corindon.INDEX A acomodare. 233 constantan. 141 curbe izocronice. 215 călire de punere în solutie. 213 cupru tehnic. Argentan). 275 aliaje Al − Zn. 323 coeficient de siguranţă. îngustă. 207 atmosferă standard. 179 condiţionarea epruvetelor. 275 câmp termic de sudare. 249 cusătură sudată (CUS). 307 agregare prin lipire. 301 alame. 69 copolimer. 289 353 . normală. 74 compozit durificat cu fibre. 235. 153 constantă de relaxare. 147 curbă termo−mecanică. 210 ceramice silicatice. 330 antioxidant. 183 agent de reticulare. 69 B bandă de călibilitate. 154 C cambiu. 70 canal rezinifer. 334 compactitate de presare. 305 compactitate de umplere. 250 argile. 323 criterii tehnologice. 139 ceramice neoxidice. 163 aliaje antifricţiune. 75 carbură de siliciu. 25 clase de calitate. 207 ceramice. 210 alumino−silicaţi.. 233 densitate de presare. 276 carbon echivalent. 148 alburn. 305 comportare metalurgică la sudare. 56 coefcient de asimetrie. 329 cristalite. 236 curbe de îmbătrânire. 234 cristobalit. 219 clasă structurală. 197 ciment. 305 densitate de umplere. 289 agregare pulberi. 201 aminoplaste. 153 alumina. 233 conformaţie. 92 costuri relative. 67 bronz. 249 curbe izometrice. 334 coeficient de importanţă. 168 aliaje Al − Cu. 181 aliajele titanului. 214 D dendrimer. 170 aliaje Al − Mg.

173 elinvar. 231 furnir. 32 disproporţionare. 14 element de aliere alfagen (feritizant). 230 grafic de corelare utilitate-cost. 215 duritate Shore. 207 fâşii ZIT. 201 diagramă structurală A. 94 funcţionalitate. 327 inel anual. 73 fază sigma. 5 element grafitizant. 233 izotensiune. 153 354 .depunere electrolitică. 270 izotactic. 20 fontă comercială. 275 infiltrare. 216 invar. 113 formare epruvete. 14 element betagen. 22 fragilizare prin faza σ. 276 fibrilă. 329 indicator parţial. 246 fragilitate de revenire. 140 încorporare. 204 fluiditate. 272 F faianţă. 289 intermediari. 233 I indicator global. 289 devitrifiere. 216 fontă aliată. 218 enclavă plastică. 328. 247 duritate Janca. 282 G glazură. 207 E efect postelastic. 7 element de aliere gamagen (austenitizant). 322 fibră lemnoasă. 112 izodeformaţie. 10 element de aliere. 327. 112 emailuri. 93 fisurare sub tensiune. 305 grad de polimerizare. 254 fiabilitate. 202 K Kunial. 104 hemiceluloză. 21 duritate Barcol. 6 feldspat. 209 grad de cristalinitate. 140 îmbătrânire naturală. 165 duramen. 242 fracţie volumică. 275 durată de sinterizare. 270 Î îmbătrânire artificială. 276 homopolimer. 237 element carburigen. 305 fondant. 280 duritate Knoop. 231 duraluminiu. 331 gresie ceramică. 235 fisurare la cald a CUS. 207 fenoplaste. 288 H hardenită. 234 grad de îndesare. Schaeffler. 311 durificare secundară. 310 elastomeri. 6 fontă aliată martensitică. 290 încovoiere statică.

276 lipire. 96 oţel turnat. 282 poliadiţie. 78 oxid de zirconiu. 110 oţel pentru carburare. 235 polimer. 256 liber. 76 lanţ molecular (catenă). 210 P panel. 326 pulberi. 75 oţel pentru scule. 232 policondensare. 305 porţelan. 269 matrice a preferinţelor. 80 oţel cu granulatie fină. 66 oţel pentru rulmenţi. 304 pultruziune. 230 material elastomeric (cauciuc). 89 oţel Hadfield. cu crom şi nichel. 153 monomer. 105 oţel inoxidabil. 229 mulit. 140 proprietăţi adecvate. 229 polimer reticulat. 185 nitrură de bor. 168 magnezită. 322 metalurgia pulberilor. 5 355 . 208 oţel bifazic (dual-phase). 324 mediu de sinterizare.cu crom. 219 matrice. 86 oţel patinabil. 31 punct fix de vâscozitate. 254 Melchior (Maillechort). 100 oţel aliat.L laminare normalizantă. 205 N Nitinol. 255 materiale funcţionale. 103 oţel refractar (termorezistent). 136 modificatori de reţea. 210 martensită termoelastică. 321 materiale structurale. 214 nitrură de siliciu. 66 oţel pentru îmbunătăţire. 301 modificare. 93 oţel maraging. 334 precipitate θ. 78 oţel termorezistente. 232 polidispersie. 75 laminare termomecanică (controlată). 229 polimerizare. 340 punct caracteristic nominal. 275 lignină. 250 platinit. 184 masă moleculară. 311 melamine. 214 O oţel pentru construcţii sudate. 216 Monel. 94 oţel durificabil prin precipitare (PH). 98 oţel pentru recipiente. 65 oţel criogenic. 180 lungime critică a fibrelor. 231 porozitate de umplere. 153 mentenabilitate. 112 plăci celulare. 207 prajini de pompare. 109 oţel HSLA. 321 materiale vitroceramice. 282 plăci din fibre de lemn – PFL. 108 oţel rapid. 229 lanţ siloxanic. 76 oţel duplex. 230 polietilenă. 80 oţel inoxidabil stabilizat. 284 M magnaliu (alumag). 282 plastifiant. 84 oţel carbon de calitate. 282 plăci din aşchii de lemn – PAL.

203 T temperatură de referinţă. 305 vulcanizare. 182 Ş şamotă. 233 sinterizare. 232 reciclabilitate.R raport de formă al fibrelor. 239 vâscozitate. 241 rezilienţă. 276 traheidă. 211 titlu fictiv. 170 simbolizare 59 sindiotactic. 212 refractare silica. 172 titanaţi. 149 trahee. 207 termoplaste. 276 tranziţie sticloasă (vitroasă). 212 şoc termic. 247 rezistenţă la înmuiere sub sarcină.. 271 zonă influenţată termic (ZIT). 215 volum specific de scuturare. 197 structură feritică aciculară. 197 stereoizomer. 216 standard. 235 sialon. 211 rezistenţă piroscopică (refractaritate). 290 spinel. 21 stabilizator. 140 356 . 234 sudabilitate. 254 reacţie în lanţ. 212 relaxarea tensiunilor. 276 răşini epoxidice. 200 silicon. 69 rupere prin cavitaţie. 254 răşini poliesterice. 310 temperatură de vitrifiere. 324 rezistenţă relativă la oboseală. 274 rost de sudare. 74 superaliaj. 150 tombac. 233 sticlă “securit”. 232 reacţie în trepte. 237 termorigide (duroplaste). 285 S segment de lanţ molecular. 248 rezistenţă mecanică specifică. 275 vâscoelasticitate. 83 V vas lemnos. 255 Z zonă de acţiune a fibrei. 285 rază medulară. 53 starea amorfă (vitroasă). 197. 212 refractare silimanitice. 97 superplasticitate.. 77 temperatură de sinterizare. 214 silice. 256 silumin. 310 solidificare unidirecţională. 233 sferulită. 248 rezistenţă la şoc Izod. 323 refractare corindonice. 210 stabilitate la revenire. 237 titan. 211 rezistenţă Dynstat la şoc. 284 raport de transfer al sarcinilor. 70 zone Guinier. 204 vitrifiant. 184 structură amorfă.Preston (GP). 325 ritidom. 200 teracotă.. 236 trihite (fibre whiskers). 206 sticle.

The first volume includes the following chapters: Metals – general concepts. Mechanical properties of metallic materials. in order to allow the reader to estimate the knowledge acquired and their level of competence (the ability to use knowledge independently and correctly to solve practical problems). Structure and properties of composites.ELEMENTS OF MATERIALS SCIENCE AND ENGINEERING The book Elements of Materials Science and Engineering presents the structure and properties of materials used for technical applications. rules and mechanisms for obtaining materials compliant with the structural specifications of each particular application. However. each chapter includes exercises and self-assessment tests. The second volume includes the chapters: Alloyed steels and cast irons. This book is meant to provide the students that read Oil-Field Equipment. sintering materials and fibre-reinforced composites. Petrochemical and Refinery Equipment and Equipment for Gas and Petroleum Transportation and Storage at the Faculty of Mechanical and Electrical Engineering of the Petroleum-Gas University of Ploiesti with a useful and effective tool for individual study. The work consists of two volumes. polymeric materials (plastomers and elastomers). Structure and properties of nonferrous alloys. Types of commercial steels and cast irons. Structure and properties of polymeric materials. Since the main applications analysed belong to the field of oil equipment. Structure and properties of sintering materials. Iron-carbon alloys. Alloys – general concepts. To enhance the utility of the book. However. structure and properties and emphasises the structural and property changes due to various processing technologies. therefore the discussion of these materials is more comprehensive. the paper also deals with other types of materials for technical applications: glasses and ceramic materials. Phase transformations of solid steels and cast irons. Choosing the appropriate material for an application. as well as technicians and engineers who wish to enhance or update their material science knowledge. 357 . Structure and properties of glasses and ceramic materials. Heat treatment of steels and cast irons. this book can prove useful for other students. it points out the correlation between their chemical composition. Its main purpose is to understand the principles. the metallic materials (metals and alloys) are and will be used more frequently.

S. ceramicele ultrarezistente.upg-ploiesti.dr.inclusiv materialele descoperite şi utilizate recent: compozitele durificate cu fibre.F.“Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor” este realizată în cadrul grant-ului C.ing. care permit utilizatorilor să-şi autoaprecieze nivelul de pregătire şi nivelul de competenţă în folosirea independentă şi corectă a cunoştinţelor dobândite la soluţionarea unor probleme concrete. “Model de software integrat de tip multimedia pentru învăţare interactivă generat la Universitatea Petrol – Gaze din Ploiesti” Lucrarea este elaborată de prof.htm “Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor” este disponibilă pe CD-ROM ISBN 973-99015-8-1 ISBN 973-85511-8-3 .ro/curs_esim. materialele superplastice etc.N. dr.ing. 39691. şi poate constitui un ghid valoros pentru alegerea raţională a materialelor necesare diferitelor aplicaţii industriale. Lucrarea este structurată în două volume şi cuprinde informaţiile esenţiale privind structura şi proprietăţile principalelor categorii de materiale folosite în tehnică. Fiecare capitol este prevăzut cu teste de autoevaluare şi aplicaţii. Gheorghe Zecheru şi conf. materialele inteligente.I. Gheorghe Drăghici de la catedra Tehnologia Construcţiei Utilajului Petrolier a Universităţii PETROL – GAZE din Ploiesti. “Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor” se află pe site-ul cu adresa: www.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful